DORINȚA

Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul Fruntea albă-n părul galben

Care tremură pe prund, Pe-al meu braț încet s-o culci,
Unde prispa cea de brazde Lăsând pradă gurii mele
Crengi plecate o ascund. Ale tale buze dulci.

Si în brațele-mi întinse Vom visa un vis ferice,

Să alergi, pe piept să-mi cazi, Ingâna-ne-vor c-un cânt
Să-ti desprind din creștet vălul, Singuratice isvoare,
Să-l ridic de pe obraz. Blânda batere de vânt;

Pe genunchii mei ședea-vei, Adormind de armonia

Vom fi singuri-singurei, Codrului bătut de gînduri,
Iar în păr, înfiorate, Flori de teiu deasupra noastră
Or să-ți cadă flori de tei. Or să cadă rânduri-rânduri.

(Publicată în volumul „Poesii ”, 1884)