Aducând cântări mulțime - Mihai Eminescu

Aducând cântări mulțimeȘi mai bune și mai rele,Mă întreb cu îndoialăCine caută la
ele?Cată cei ce noaptea, ziuaÎși muncesc sărmana minte Plebea multe știutoarePentru
pâne, pentru linte?Sau cei ce păzesc cântarulA dreptății, dragă Doamne,Ce la domni
sărută mânaȘ-altceva încă la doamne?Sau acei care-și pun osulCarul statului de-l
mișcă?Ah, prea știi mai dinainteTot ce-i doare și ce-i pișcă.Eu nu pot să le dau lefuri,
Nici onori, nici pensiune.Nu-s în stare nici să judecMerite pentru națiune.Toți acei ce-
n astă lumeVor ceva... mă lese-n pace,Eu nu voi nimic, nimica,Decât pace, pace, pace.
Și de-or trece pe-aste șiruriOchii cei cuminți de fatăSau a junelui privireDe visare
ingrecată,De vor trece într-o viațăDoruri multe-ndefinite:Or privi sub flori albastre
Aste pagine cititeȘi dureri scânteietoareȘi tablouri înfocateVor pătrunde tremurânde
Aste suflete curate.Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,La voi inimi cu arěpe.Ah! lăsați ca
să vă ducăPe-altă lume-n două clipe.