DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I) 1

CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

COTAREA DESENELOR TEHNICE

1. Generalităţi

Prin cotare se înţelege operaţia de înscriere pe desenele de execuţie a dimensiunilor liniare şi unghiu-
lare care permit definirea formelor geometrice simple şi a poziţiei lor reciproce.
Cotarea desenelor de execuţie ale pieselor care compun un ansamblu şi cotarea desenului ansamblului
respectiv sunt operaţii calitativ diferite, deosebirile find generate de rolul celor două tipuri de reprezentări.
Deoarece prin cotare se oferă cele mai importante informaţii necesare înţelegerii, execuţiei şi verificării
obiectului reprezentat, înscrierea cotelor pe desenele de execuţie este supusă unor reguli stricte, cuprinse în
standardul SR ISO 129. Acesta cuprinde regulile generale de cotare, existând alte standarde sau norme interne
ale societăţilor de proiectare prin care sunt impuse reguli specifice. Exemple în acest sens sunt standardele
referitoare la reprezentare şi cotare în desenul de ansamblu, reprezentarea şi cotarea construcţiilor metalice,
simbolizarea şi cotarea îmbinărilor sudate; normele interne ale societăţilor de proiectare în construcţii navale.
Pe desenul de execuţie al unei piese cotarea este corectă dacă:
- este completă (sunt definite dimensional toate formele geometrice şi poziţia lor reciprocă);
- cotele înscrise sunt măsurabile (deci există posibilitatea verificării execuţiei corecte);
- sunt respectate regulile de execuţie grafică a cotării şi regulile de înscriere a cotelor.
Orice program de proiectare asistată conţine instrumente complexe care permit înscrierea cotelor pe
reprezentări 2D sau modele 3D. Pentru a le utiliza eficient utilizatorul trebuie să stâpânească bine regulile gene-
rale şi specifice de cotare cuprinse în standarde. In continuare aceste reguli sunt prezentate astfel încât trece-
rea ulterioară la cotarea cu ajutorul unui program de proiectare asistată să se realizeze cât mai uşor.
Standardul SR ISO 129 cuprinde următoarele părţi: i) execuţia grafică şi dispunerea elementelor cotării;
ii) clasificarea cotelor; iii) sisteme de cotare.

2. Execuţia grafică a elementelor cotării

2.1 Elementele cotării

O cotă este un ansamblu de elemente grafice. Aceste elemente
sunt prezentate în fig. 1 şi sunt:
1 – linia ajutătoare;
2 – extremitatea liniei de cotă;
3 – linia de cotă,
4 – prefixul cotei;
5 – valoarea numerică a cotei;
6 – sufixul cotei,
7 – linia de indicaţie. Fig. 1
Componentele obligatorii ale cotelor sunt linia ajutătoare, extremităţile, linia de cotă şi valoarea numeri-
că iar prefixul şi sufixul pot lipsi. În fig. 1 prefixul este reprezentat de simbolul Ø al diametrului iar sufixul este re-
prezentat de câmpul de toleranţă h8.

2.2 Simboluri utilizate pentru cotare

Simbolurile însoţesc valoarea numerică a

cotei şi îi conferă un plus de semnificaţie. În fig. 2a şi
2b se observă că precedarea cotei de simbolurile 
şi Ø evită reprezentarea şi cotarea unei alte proiecţii.
Simbolurile cuprinse în standard şi semnifi-
caţiile lor sunt următoarele:
i) Ø – diametrul unui cerc;
ii) R – raza unui arc de cerc;
iii) S – precede simbolurile Ø şi R pentru a indica
diametrul şi respectiv raza unei sfere;
iv)  - latura unui pătrat;
v)  - lungimea unui arc de cerc;
vi) = egalitatea unor dimensiuni liniare / unghiulare;
vii)  - simbolul conicităţii; Fig. 2a Fig. 2b
viii) ⊿ - simbolul înclinării;
2 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I)
CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

Aceste simboluri sunt considerate caractere speciale şi deci înălţimea lor este înălţimea nominală de
scriere utilizată pentru cotare iar grosimea liniei este aceeaşi cu cea folosită pentru înscrierea cotelor.
În figurile 3a. . 3e sunt exem-
plificate utilizările unor simboluri:
R – pentru arce de cerc (3a, b);
Ø – numai pentru cercuri (3a);
SØ – pentru sfere cărora li se poate
măsura diametrul (3c);
SR – pentru calote sferice (3d). În fig.
3e lungimea arcului este o dată de
proiectare, iar indicarea razei nu mai
este necesară Fig. 3a, b Fig. 3c, d Fig. 3e

2.3 Reguli pentru execuţia grafică şi dispunerea elementelor cotării

2.3.1 Linia de cotă

 Se trasează cu linie continuă
subţire la o distanţă de minimum
5 mm şi maximum 7 mm faţă de
conturul piesei sau de cota pre-
cedentă (fig. 4a..4d). Aceste re-
comandări ţin cont de înălţimea
nominală de scriere h = 3,5 mm Fig. 4a Fig. 4b Fig. 4c Fig. 4d
utilizată în mod curent pentru înscrierea textului cotelor.
 Linia de cotă poate fi rectilinie (atuci când se cotează dimensiuni lini-
are), arc de cerc (când se cotează unghiuri sau lungimea arcului de cerc -
fig. 3e) sau frântă (fig. 5). Linia de cotă frântă se foloseşte pentru a indica
faptul că centrul unui arc se găseşte în afara reprezentării.
 Linia de cotă nu se întrerupe dacă piesa cotată este reprezentată cu
ajutorul unei rupturi (fig. 6).
 Nu pot fi folosite drept linii de cotă:liniile de axă (fig. 7a), elemente ale
conturului piesei (fig. 8a, 9a) sau liniile ajutătoare. În exemplele de mai jos Fig. 5 Fig. 6
sunt exemplificate abateri de la această regulă, iar cotarea co-rectă a dimensiunilor respective este prezentată
în figurile. 7b, 8b şi 9 b.

2.3.2 Extremităţile liniei de cotă

În mod curent o linie de cotă are două extremităţi cu
excepţia următoarelor situaţii:
- elementul cotat este raza unui arc, cerc sau sferă;
- se foloseşte sistemul de cotare faţă de un element comun şi Fig. 7a Fig. 8a Fig. 9a
cotele sunt suprapuse;
- nu se poate trasa a doua linie ajutătoare ca de exemplu în
cazul cotării elementelor de pe proiecţiile combinate 1/2 ve-
dere şi 1/2 secţiune.
Cele mai utilizate forme ale extremităţilor liniei de cotă
sunt săgeata; punctul, linia oblică; punctul de origine.
Recomandările privind aspectul săgeţii şi dimensiunile
ei sunt cele din fig.10: lungime aproximativ egală cu înălţimea
nominală de scriere şi unghiul la vârf de 15º-20 º. Forme uzuale Fig. 7b Fig. 8b Fig. 9b
ale săgeţilor sunt cele din fig. 11 (săgeata închisă fără um-
plere şi săgeţile deschise). Săgeata închisă şi umplută este
cea mai des utilizată datorită vizibilităţii sale .
Drept extremitate a liniei de cotă se utilizează punctul
sau linia oblică atunci când spaţiul este insuficient pentru pla-
sarea unei săgeţi, aşa se exemplifică în figurile 12 şi 13. În fig.
12 este prezentată şi utilizarea punctului de origine a cotelor
înscrise în raport cu un element comun şi plasate suprapus. Fig. 10 Fig. 11
Principalele reguli referitoare la execuţia grafică a extremităţilor sunt următoarele.
 În câmpul unui desen se va utiliza eceeaşi formă şi dimensiune a săgeţilor, ele putând fi înlocuite cu cele-
lalte tipuri de extremităţi doar atunci când nu există suficient spaţiu.
 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I) 3
CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

 Săgeţile se pot sprijini pe liniile ajutătoare (fig. 8b, 14) pe linii de axă sau pe linii de contur (fig. 12) şi se
dispun între liniile ajutătoare dacă există suficient spaţiu sau în afara lor (fig. 13).
 La intersecţia liniilor groase cu o săgeată se întrerupe linia continuă groasă (fig. 14).
 Pe un desen se utilizează în mod constant acelaşi tip de extremitate a liniei de cotă – cu excepţia cazurilor
când sunt necesare punctul de origine, punctul sau liia oblică.

Fig. 12 Fig. 13 Fig. 14 Fig. 15

 De regulă o cotă are două extremităţi, acceptându-se cote cu o sin-

gură extremitate:
i) în cazul cotării razei arcelor şi cercurilor (fig. 15);
ii) în cazul cotării razei sau diametrului sferelor;
iii) în cazul cotării pieselor simetrice reprezentate într-o proiecţie combi-
nată 1/2 vedere şi 1/2 secţiune (fig. 16);
iv) în cazul cotării pieselor folosind sistemul de cotare în raport cu un
element comun, cu suprapunerea cotelor (fig. 12).

2.3.3 Linia ajutătoare

Are rolul de a evidenţia suprafeţele între care se măsoară o dis-
tanţă sau un unghi. Principalele reguli care trebuie respectate sunt:
 Liniile ajutătoare se trasează cu linie continuă subţire, în prelungirea Fig. 16
contururilor aparente ale proiecţiilor suprafeţelor sau
tangente la acestea (fig. 14) rezultând astfel normale
faţă de linia de cotă. Excepţia de la această regulă o
constituie cotarea lungimii arcelor de cerc, exemplifi-
cată în fig. 3a.
 Atunci când spaţiul nu permite dispunerea unei
cote, se pot înclina liniile ajutătoare la un unghi de 60º
faţă de linia de cotă, aşa cum se exemplifică în fig. 17.
 Rolul liniilor ajutătoare poate fi preluat şi de liniile
de axă sau urmele planelor de simetrie. *fig. zz
 Liniile ajutătoare depăşesc linia de cotă cu 1,5 – 2 mm. Fig. 17
 În toate situaţiile când lipseşte extremitatea liniei de cotă nu se va trasa nici linia ajutătoare respectivă.

2.3.4 Linia de indicaţie

Are drept rol înscrierea unei dimen-
siuni, a unei observaţii sau a unui simbol.
 Linia de indicaţie se trasează cu linie
continuă subţire şi i se adaugă un braţ.
 Linia de indicaţie foloseşte o singură ex-
tremitate – săgeată sau punct – aşa cum se
exemplifică în fig. 18a pentru cotarea unei
conicităţi şi în fig. 18 b pentru cotarea grosi-
mii plăcii.
 Orientarea braţului liniei de indicaţie tre- Fig. 18 a Fig. 18 b
 buie să uşureze citirea textului, deci va fi orizontală sau verticală.

2.3.5 Textul cotei

Textul cotei reprezintă valoarea numerică a unei distanţe sau a unui unghi. La exprimarea şi înscrierea
pe desene a textului cotelor se vor respecta regulile de mai jos.
 Cota se exprimă în unităţi de măsură uzuale: mm şi respectiv grad sexagesimal.
4 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I)
CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

 Unitatea de măsură nu se înscrie decât în cazul cotării unghiurilor sau când se folosesc unităţi de măsură
tolerate. O astfel de situaţie este cotarea diametrului filetelor Whitworth folosind unitatea de lungime inch.
 Înălţimea nominală de scriere utilizată pentru cotare trebuie să fie suficient de mare pentru ca textul să fie
vizibil şi lizibil. Se acceptă utilizarea înălţimii nominale de 2,5 mm cu condiţia folosirii doar a literelor majuscule.
 Cota se plasează de obicei spre mijlocul liniei de cotă şi deasupra ei cu 1 – 1,5 mm, direcţia de scriere fiind
paralelă cu linia de cotă. Sunt aceptate şi alte soluţii de dispunere a textului cotei, specifice desenării şi cotării
asistate de calculator. Câteva dintre acestea sunt:
- orientarea textului cotei paralel cu latura orizontală a chenarului;
- dispunerea textului cotei la mijlocul liniei de cotă prin întreruperea ei;
- dispunerea textului cotei la extremitatea liniilor de ordine – atunci când se foloseşte sistemul de cotare în
raport cu un element comun.
Textul cotei nu se plasează centrat în raport cu extremităţile atunci când:
- se cotează porţiuni cilindrice succesive şi diametrele se vor dispune alternativ faţă de axa comună (fig. 16);
- când cota se înscrie în exteriorul extermităţilor.
 Se poate plasa textul cotei şi la extremitatea
unei linii de indicaţie sau pe un braţ al acesteia.
 Atunci când textul cotei este plasat pe o su-
prafaţă haşurată, în jurul lui haşura se întrerupe.
 Textul cotei trebuie astfel orientat încât să
poată fi citit de la stânga la dreapta şi de sus în
jos.
 Nu se înscriu cote în spaţiul indicat prin
haşurare în fig. 19a sau, dacă se înscriu, textul
cotei va fi orientat orizontal astfel încât să se
poată citi, aşa cum se indică în fig. 19b.
 Cifrele care pot fi greşit interpretate vor fi
urmate de un punct.

Fig. 19a Fig. 19b

3. REGULI GENERALE DE COTARE

3.1 Toate informaţiile necesare pentru definirea unui obiect din punct de vedere dimensional trebuie
înscrise direct pe desen.
3.2 Numărul de cote înscrise pe un desen trebuie să fie minim, dar suficient pentru executarea şi veri-
ficarea obiectului reprezentat.
3.3 Pe un desen o cotă se înscrie o singură dată. Prin excepţie se admite repetarea unei cote dacă re-
prezentarea foloseşte mai multe proiecţii, dispuse pe mai multe formate şi cota repetată este necesară pentru
înţelegerea altor cote sau pentru plasarea acestora.
3.4 Cotele ce definesc dimen-
siunile şi poziţia unei element construc-
tiv trebuie înscrise, de preferinţă, pe o
aceeaşi proiecţie şi anume pe aceea în
care elementul este cel mai clar repre-
zentat. În fig.20 cotele care precizează
lăţimea, adâncimea canalului prismatic
precum şi distanţa faţă de extremitatea
stângă a piesei sunt grupate pe proiec-
ţia verticală. Pentru cel de-al doilea ca-
nal două dintre dimensiuni sunt grupa-
te pe proiecţia orizontală, acolo unde
se observă uşor forma acestuia.
3.5 Pe proiecţiile unei piese
cotele se grupează astfel: pe vederi co- Fig. 20 Fig. 21
tele referitoare la formele exterioare şi
pe secţiuni cotele ce definesc dimensional formele interioare, aşa cum se exemplifică în fig. 21.
3.6 Se recomandă ca o cotă funcţională să fie înscrisă direct pe desen. În cazul când este înscrisă indi-
rect (valoarea ei se poate deduce prin operaţii de adunare sau scădere) este nevoie să se asigure respectarea
toleranţelor dimensionale necesare. În figurile 22 a, b, c toate variantele de cotare sunt corecte dar este prefe-
rabilă varianta a.
 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I) 5
CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

Fig. 22a Fig. 22b Fig. 22c

3.7 Nu este admisă cotarea formelor geometrice reprezentate cu ajutorul liniilor de contur sau muchiilor
acoperite. Pentru piesa reprezentată în figurile 23 a şi b această regulă este încălcată în fig. 23 a deoarece co-
tele 8, r4 şi 9 sunt înscrise pe contururi invizibile. În fig. 23b este exemplificată o variantă de reprezentare ce fo-
loseşte în proiecţia orizontală o proiecţie combinată – 1/2 vedere de sus şi 1/2 vedere de jos – iar în proiecţia pe
planul vertical o ruptură pentru a evidenţia contururile necesare cotării.

Fig. 23a Fig. 23b

4. RECOMANDĂRI PRIVIND COTAREA UNOR ELEMENTE SPECIFICE

4.1 Cotarea entităţilor geometrice plane sau spaţiale

4. 1. 1 Pentru a indica distanţa dintre două puncte şi poziţia lor reciprocă se fo-
losesc cote ale căror valori reprezintă coordonatele relative, carteziene sau polare ale
unui punct în raport cu celălalt. Această regulă este exemplificată în figurile 24, 25 şi 26
pentru situaţiile când cele două puncte definesc segmente de dreaptă dublu particulară
(fig. 24), simplu particulară (fig. 25) şi respectiv oarecare (fig. 26).
 În figurile 24a şi b distanţa AB este definită cu ajutorul coordonatelor relative carte-
ziene şi respectiv polare.
 În figura 25 lungimea barei 12 este cotată în proiecţia verticală deoarece segmentul
12 este un segment de front. Poziţia punctului 2 în raport cu 1 este definită folosind co-
ordonate relative polare. Distanţa dintre punctele 2 şi 4 precum şi poziţia lor relativă se
precizează folosind coordonate relative carteziene.
 În fig. 26 muchia AB este un segment de dreaptă oarecare ce se proiectează defor-
mat pe toate planele de proiecţie şi deci lungimea sa nu se poate cota direct ci indirect, Fig. 24a, b
folosind coordonate relative carteziene.

4.1.2 Pentru a defini un arc circu-

lar se pot folosi următoarele cote. i) raza
şi unghiul la centru (fig. 27a), ii) raza şi
coarda arcului (fig. 27b), iii) raza şi lungi-
mea arcului (fig. 27c).
La cotarea coardei şi a lunginii Fig. 27a Fig. 27b Fig. 27c
6 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I)
CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

arcului liniile ajutătoare sunt trasate paralele cu bisectoarea unghiului la centru al arcului. Între valorile numerice
ale lungimii coardei şi arcului se face distincţie prin simbolul lungimii arcului plasat deasupra textului cotei.

Fig. 25 Fig. 26

4.1.4 Cotarea figurilor geometrice

Prin cotarea figurilor geometrice se vor preciza dimensiunile lor caracteristice aşa cum se arată în figura
28: latura pătratului, lungimea şi înălţimea dreptunghiului, diagonalele rombului, apotema hexagonului şi diame-
trul cercului circumscris acestuia, baza şi înălţimea triunghiului, poziţiile vârfurilor unui poligon neregulat.

Fig. 28

4.1.5 Cotarea corpurilor geometrice simple

 Paralelipipedul necesită înscrierea cotelor corespun-

zătoare lungimii, înălţimii şi lăţimii (fig. 29a).
 Cilindrul circular drept se cotează prin înscrierea dia-
metrului şi înălţimii, grupate pe acea proiecţie în care se
regăsesc în adevărată mărime (fig. 29b, c).

4.1.6 Cotarea conicităţii, înclinării şi a reducerii

 Trunchiul de con drept se poate cota în două modalităţi

echivalente (fig. 30):
a) prin înscrierea conicităţii şi a altor două dimensiuni (de e- Fig. 29a Fig. 29b Fig. 29c
xemplu diametrul bazei mari şi înălţimea);
b) prin înscrierea ce-lor trei dimensiuni: diametrul bazei mari, diametrul bazei mici şi înălţimea.
Se folosşte prima soluţie de cotare dacă porţiunea tronconică este prelucrată prin aşchiere.

Se numeşte conicitate raportul unde ΦB , Φ b , L reprezintă diametrul bazei mari, diame-

trul bazei mici şi respectiv înălţimea unui trunchi de con drept.

În exemplul din fig. 30 . Unele dintre valorile standardizate al conicităţii sunt: 1/3, 1/ 5, 1/10,

1/20 sau 1/4, 1/ 6, 1/ 7.

 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I) 7
CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

Fig. 30

 Corpul prismatic cu o faţă înclinată (fig. 31) se defineşte dimensional:

a) prin înscrierea înclinării şi a altor două dimensiuni (de exemplu lungimea şi înălţimea mare);
b) prin înscrierea celor trei dimensiuni caracteristice (înălţimea mică şi cea mare, lungimea).
In ambele situaţii se cotează şi lăţimea formei prismatice.

Se numeşte înclinare raportul unde H, h şi L reprezintă înălţimea mare, înălţimea mică şi

respectiv lungimea unei prisme neregulate drepte, cu baza un trapez dreptunghic.

Fig. 31

 Trunchiul de piramidă dreaptă regulată se poate cota în două moduri (fig. 32):
a) precizând reducearea şi alte două dimensiuni caracteristice ( de exemplu înălţimea şi latura bazei mari);
b) precizând toate cele trei dimensiuni caracteristice (înălţimea, latura bazei mari şi latura bazei mici).

Se numeşte reducere raportul unde B, b şi H reprezintă latura bazei mari, latura bazei mici

şi respectiv înălţimea unui trunchi de piramidă regulată dreaptă.

În exemplul din fig. 32 iar lăţimea este 15 mm.

Fig. 32

4.2 Cotarea diametrelor şi razelor

4.2.1 Pe o proiecţie care conţine mai multe cercuri concentrice se recomandă să se înscrie maximum
trei diametre ale acestora. Această recomandare este ilustrată în fig. 32.
4.2.2 Diametrele arborilor în trepte se pot cota simplificat, plasând textul cotei în extremitatea unei linii
de indicaţie, aşa cum se exemplifică în fig. 33.
4.2.3 La cotarea razelor săgeata se sprijină pe arcul res-pectiv fie din interior, fie din exterior în funcţie
de spaţiul disponibil pentru înscrierea textului cotei iar linia de cotă (sau prelungirea ei) trece prin centrul arcului
respectiv. Centrul de curbură trebuie sim-bolizat corespunzător iar poziţia sa se precizează numai dacă nu
rezultă din calcul sau cu ajutorul unor construcţii grafice suplimen-tare. Aceste recomandări sunt ilustrate în fig.
34.
8 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I)
CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

Fig. 33

Fig. 34
Fig. 32
Observaţie
Verificarea corectitudinii cotării proiecţiei piesei din fig. 34 se face parcurgând, imaginar, etapele de reprezenta-
re, aşa cum sunt ele prezentate în figurile 35 a,b,c.

Fig. 35 a Fig. 35 b Fig. 35 c

4.2.4 În cazul racordării a do-

uă suprafeţe reciproc neperpendicu-
lare muchia fictivă rezultată din inter-
secţia prelungirilor imaginare ale su-
prafeţelor se va determina grafic şi se
va cota, împreună cu raza de racor-
dare, aşa cum se exemplifică în fi-
gurile 36 şi 37a. În fig. 37b este pre-
zentată o alternativă de cotare la cea
din fig. 37a. Fig. 36 Fig. 37a Fig. 37b

4.3 Cotarea teşiturilor şi adânciturilor

Teşiturile se folosesc pentru a evita muchiile ascuţite rezultate din prelucrarea prin aşchiere. Suprafaţa lor, co-
nică sau plană, formează cu suprafeţele adiacente unghiuri de 45º (în cele mai multe cazuri), 30º, 60º. Adânci-
turile sunt goluri tronconice, cu unghiul la vârf având diferite valori.
 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ (I) 9
CURSUL 6 ŞI 7 (anul I, sem. 1, 2005-2006)

 Cotarea teşiturilor sub un unghi diferit de 45º se face indicând adâncimea / lungimea lor şi unghiul format
cu suprafaţa alăturată, aşa cum se exemplifică în fig. 38 pentru o teşitură exterioară.
 Teşiturile executate sub un unghi de 45º se pot cota aşa cum se indică în figurile 39 şi 40.

Fig. 38

 Pentru cotarea adâncituri-lor se recomandă una dintre soluţiile din fig. 41 a, b.

4.4 Cotarea elementelor simetrice Fig. 39

Fig. 40

 Formele geometrice simetrice se cotează o

singură dată, pe acea proiecţie în care ele sunt
mai uşor de obsevat şi pe care se pot cota mai
complet. Repetarea tuturor cotelor sau a unora
dintre ele constituie eroare de cotare, numită su-
pracotare.

Continuarea in COT 1

Fig. 41a Fig. 41b