PRO GRA M

Comitetul științific (în ordine alfabetică)

Pr. Roger Coresciuc (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)

Florin Crîșmăreanu (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)
Petre Guran (Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române,
București)
Gheorghe Ovidiu Sferlea (Universitatea din Oradea)
Alin Suciu (Akademie der Wissenschaften zu Göttingen)
Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban (Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei
Române, București / Universitatea din București)
Episcop Ignatie Trif (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)
Ionuț Tudorie (St. Vladimir’s Orthodox Theological Seminary, Yonkers, NY)

Persoană de contact:

Dragoș Mîrșanu

Secretar de organizare

dragos.mirsanu@mmb.ro

telefon 0770.311845
 PROGRAM
VINERI, 15 SEPTEMBRIE 2023

Biserica Sfântul Gheorghe, Mitropolia Veche

06:30-08:00
Sfânta Liturghie

DESCHIDEREA LUCRĂRILOR
Muzeul Mitropolitan, Sala Sinaxar
09:00-09:40
Alocuțiuni

CONFERINȚĂ PLENARĂ (I)

Muzeul Mitropolitan, Sala Sinaxar
09:40-10:30
Adrian Marinescu
Considerații cu privire la dimensiunea istorică, filologică și teologică a imnografiei
ca gen literar patristic

LANSARE DE CARTE
Muzeul Mitropolitan, Sala Sinaxar
10:30-10:50
Despre isihasmul bizantin și alte studii patristice, ed. Pr. Dragoș Bahrim și Dragoș
Mîrșanu, Tradiția Patristică în Actualitate 1, Doxologia, Iași, 2023

10:50-11:20 Pauză de cafea

 SESIUNE DE COMUNICĂRI
Orele 11:20-13:00
– două secțiuni în paralel –

IMNOGRAFIE (I)
Muzeul Mitropolitan, sala Sinaxar
Moderator: Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban

11:20-11:45 Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban, Învierea lui Lazar în interpretarea

Sfântului Roman Melodul
11:45-12:10 Diac. Sabin Preda, Topos-uri imnografice din Cântarea Cântărilor
12:10-12:35 Diac. Ilarion Argatu, „Mielul jertfit”: metafora biblică centrală a
Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Dependența imnografiei bizantine de versiunile
non-grecești ale Scripturii
12:35-13:00 Octavian Gordon, Secularizarea românească a moștenirii patris-
tice prin aggiornamento-ul lingvistic – o nesocotire a caracterului doxologic al
imnografiei bisericești

DOXOLOGIE, MYSTAGOGIE (I)

Muzeul Mitropolitan, sala Ecclesia
Moderator: Marius Portaru

11:20-11:45 Arhid. Eugen Maftei, Doxologie și mărturisire în opera Sfântului

Atanasie cel Mare
11:45-12:10 Mihail Mitrea, Occasional prayers in fourteenth-century Byzan-
tium: The corpus of euchai diaphoroi composed by Philotheos Kokkinos
12:10-12:35 Iosif Camară, Cântările lui Moise din cele mai vechi Psaltiri româ-
nești
12:35-13:00 Marius Portaru, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia 21: o
provocare traductologică și teologică
 13:00-15:00
Pauză (masa de prânz, ora 13:15, Colegiul „Sfântul Nicolae”)

SESIUNE DE COMUNICĂRI
Orele 15:00-16:40
– două secțiuni în paralel –

IMNOGRAFIE (II)
Muzeul Mitropolitan, sala Sinaxar
Moderator: Diac. Alexandru Mihăilă

15:00-15:25 Diac. Alexandru Mihăilă, Poemele exegetice ale lui Juvencus și

Ciprian Galul
15:25-15:50 Pr. Bogdan Bucur, The Fiery Furnace of Liturgy in St Romanos’
‘Kontakion on the Three Youths:’ Christophany, Mystagogy, Reciprocal Ecstasies
15:50-16:15 Emanuela Mîndrilă, Saint Kassia the Hymographer – between le-
gend and reality
16:15-16:40 Pr. Dragoș-Andrei Giulea, Mistagogia pascală la Meliton al Sar-
delor și Pseudo-Ipolit al Romei: O incursiune la originile imnografiei liturgice
creștine

VARIA (I)
Muzeul Mitropolitan, sala Ecclesia
Moderator: Gheorghe Ovidiu Sferlea

15:00-15:25 Pr. Adrian Podaru, Homoousios. Folosirea și definirea unui termen

controversat pentru triadologia secolului al IV-lea, în Epistolele Sfântului Vasile
cel Mare
15:25-15:50 Dragoș Boicu, Predicile „In mediante die festo” ale Sfântului Petru
Hrisologul
15:50-16:15 Dragoș Mîrșanu, Artemius, dux și martir: considerații asupra tra-
diției hagiografice
16:15-16:40 Gheorghe Ovidiu Sferlea, Sfântul Grigorie de Nyssa și moderni-
tatea

17:30 Cină festivă (Colegiul „Sfântul Nicolae”)

S Â M B ĂTĂ , 1 6 S E P T E M B R I E 2 0 2 3

CONFERINȚĂ PLENARĂ (II)

Muzeul Mitropolitan, sala Sinaxar
09:00-09:50
Antonia Giannouli
The Great Kanon by Saint Andrew of Crete and Its Commentaries

MASĂ ROTUNDĂ
Muzeul Mitropolitan, sala Sinaxar
9:50-11:20
HYMNOGRAPHY AS PATRISTICS
participă:
Antonia Giannouli, Maria-Lucia Goiană
pr. Eugen Pentiuc, pr. Bogdan Bucur, monah Filotheu Bălan
Moderator: diac. Alexandru Mihăilă

11:20-11:45 Pauză de cafea

SESIUNE DE COMUNICĂRI
Orele 11:45-13:00
– două secțiuni în paralel –
 IMNOGRAFIE (III)
Muzeul Mitropolitan, sala Sinaxar
Moderator: Alexandru Prelipcean

11:45-12:10 Alexandru Prelipcean, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Cri-

teanul: perspective bizantine, post-bizantine și contemporane cu privire la timpul
compunerii sale
12:10-12:35 Ana-Lucia Goiană, Nikephoros Kallistou Xanthopoulos as com-
mentator of Byzantine liturgical hymns
12:35-13:00 Monah Filotheu Bălan, Înţelegerea românească a celor mai com-
plexe structuri imnografice

VARIA (II)
Muzeul Mitropolitan, sala Ecclesia
Moderator: Pr. Roger Coresciuc

11:45-12:10 Pr. Dragoș Bahrim, Sfântul Maxim Mărturisitorul ca sursă de inspi-

rație pentru Sfântul Andrei Criteanul, cu referire specială la „Omilia la Schimba-
rea la Față” (CPG 8176)
12:10-12:35 Diac. Florin-Ciprian Petre, Pater noster în teologhisirea Sfântului
Ioan Casian
12:35-13:00 Pr. Roger Coresciuc, Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Ioan
Damaschin: surse „de inspiraţie” pentru omiliile palamite. Studiu de caz: Omiliile
XXXIV, XXXV și LIX

13:00-15:00
Pauză (masa de prânz, ora 13:15, Colegiul „Sfântul Nicolae”)

SESIUNE DE COMUNICĂRI
Orele 15:00-16:40
– două secțiuni în paralel –
 DOXOLOGIE, MYSTAGOGIE (II)
Muzeul Mitropolitan, sala Sinaxar
Moderator: Daniel Lemeni

15:00-15:25 Daniel Lemeni, „Viața Sfântului Antonie” și „Apophtegmata Patrum

(Colecția Sistematică)” ca itinerarii mistagogico-duhovnicești în monahismul
timpuriu
15:25-15:50 Pr. Alexandru Atanase Barna, Conceptul de θεωρία și dezvolta-
rea literaturii catehetice patristice în mistagogie
15:50-16:15 Andra Jugănaru, Mistagogie și rugăciune la Sfântul Grigorie de
Nyssa
16:15-16:40 Florin Crîșmăreanu, Poate fi studiată mystagogia?

VARIA (III)
Muzeul Mitropolitan, sala Ecclesia
Moderator: Constantin-Ionuț Mihai

15:00-15:25 Pr. Cătălin Vatamanu, Arborele lui Iesei ca Lignum Vitae

15:25-15:50 Iustinian Ioan Mîndrilă, Hristologie și hagiografie siro-orientală:
reflecții hristologice în memra catolicos-patriarhului Ișoʽyahb al III-lea (649-659)
15:50-16:15 Constantin-Ionuț Mihai, Origen și tradiția filosofică a exercițiilor
spirituale

ÎNCHIDERE A SIMPOZIONULUI
Muzeul Mitropolitan, Sala Sinaxar
16:40-17:00

17:30 Cină (Colegiul „Sfântul Nicolae”)

 PA RT I C I PA N Ț I Ș I R E Z U M AT E
Diac. Ilarion Argatu (Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vasile cel Mare, Iași)
„Mielul jertfit”: metafora biblică centrală a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Dependența
imnografiei bizantine de versiunile non-grecești ale Scripturii
Comunicarea își propune să analizeze una dintre cele mai frecvente și mai reprezentative
metafore folosite de imnografii bizantini în slujbele Săptămânii Sfintelor Pătimiri, me-
tafora mielului jertfit pentru păcatele oamenilor. Având origini scripturistice (Ieșire 13,
Isaia 53, Ioan 1: 29), metafora cunoaște nenumărate remodelări în imnografia bizantină
a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, iar comunicarea vrea să evidențieze modul în care textele
Vechiului Testament au influențat referirea ioaneică la Iisus ca „mielul ce ridică păcatul
lumii” și, mai apoi, modul în care imnografii au fost influențați, atât de textele veterotesta-
mentare, cât și de cel ioaneic, în folosirea acestei metafore, încercând să distingă în acest
proces posibile uzitări ale versiunilor scripturistice non-grecești de către imnografi.

Pr. Dragoș Bahrim (Centrul de Studii Patristice Sf. Maxim Mărturisitorul, Arhiepi-
scopia Iașilor)
Opera Sfântului Maxim Mărturisitorul ca sursă de inspirație pentru Sfântul Andrei
Criteanul, cu referire specială la Omilia la Schimbarea la Față (CPG 8176)
Contactul Sfântul Andrei Criteanul (660-740) cu opera și personalitatea Sfântului Ma-
xim Mărturisitorul (580-662) pare un lucru neîndoielnic. Textele hagiografice rețin deja
implicarea Sfântului Andrei în 685 în aducerea la Constantinopol a adeziunii Bisericii
Ierusalimului cu privire la Hotărârile Sinodului al VI-lea Ecumenic. În anul 715, după un
nefericit episod monotelit al Marii Biserici și cel puțin odată cu restaurarea ortodoxiei
diothelite, îl găsim pe Sfântul Andrei drept autor a două canoane de rugăciune dedicate
Mărturisitorului, parte a canonizării și intrării în cult de care s-a bucurat, odată cu patri-
arhatul Sfântului Gherman al Constantinopolului (715-730). Legătura teologică între cei
doi mari sfinți se descoperă însă mai clar în modul în care scrierile maximiene au impactat
pe cele ale marelui predicator și melod, Andrei Criteanul, între acestea remarcându-se
Omilia la Schimbarea la Față (CPG 8176), text despre care isihastul Iosif Kalothetos spu-
nea că dă adevărata măsură a valorii teologice a sa, arătându-l „oglindă fidelă a lui Dum-
nezeu”.

Pr. Alexandru Atanase Barna (Universitatea din București)

Conceptul de θεωρία și dezvoltarea literaturii catehetice patristice în mistagogie
Prezentarea încearcă să observe rolul pe care conceptul de theoria l-a purtat în transfor-
marea conceptului de cateheză și mistagogie în intervalul dintre secolele V și VII. În lite-
ratura de specialitate, transformarea genului catehetic în cel mistagogic, prin intermediul
marilor sinteze care aplică în mistagogie conceptul de simbol și theoria (Sf. Dionisie și
Sf. Maxim) a fost văzută ca o degradare a dinamicii catehetice patristice și trecerea litur-
ghiei din plan teologic (explicația teologică a unui conținut existențial) în plan dramatic
(reluarea simbolică a unor scenarii liturgice). Această interpretare negativă, inspirată de
evoluția ulterioară a genului mistagogic axat masiv pe interpretare simbolică, nu este, de
fapt, în acord cu natura, scopul și conținutul textelor mistagogice patristice, în general, dar
mai ales aplicat pe marile sinteze care au marcat transformarea catehezei în mistagogie.
Pentru a demonstra acest lucru, prezentarea folosește conceptul de theoria și încearcă să
evidențieze faptul că sintezele mistagogice respective evidențiază un fond existențial ba-
zat pe contemplație, vedere, în care știința teologică devine accesibilă și se confirmă, prin
contemplație, în instrumentarul pe care nivelul liturgic îl aplică: simbolul, actul, cuvântul,
materia, spațiul, timpul. Diferența față de theoria neoplatonică constă într-o accesibili-
tate mult mai deschisă, practică, fără a-i diminua forța și asigurând și sinergia dintre om
și Dumnezeu. Diferența față de genul mistagogic anterior, bazat pe cateheză, constă în
integrarea unei dimensiuni revelatoare, contemplative, calibrate experiențial, care îmbo-
gățește explicația liturghiei, transformând-o în centru al spiritualității (în egală măsură
activă și contemplativă).

Monah Filotheu Bălan (cercetător independent, Mănăstirea Petru Vodă)

Înţelegerea românească a celor mai complexe structuri imnografice
Traiectoria ultimului mileniu de compoziții de dublă virtuozitate – teologică și artistică
– a fost una ascendentă, cu apexul în Țările Române ale veacurilor XVII-XIX. În această
perioadă extrem de vastă d.p.d.v. istoric și cultural, imnografii și muzicienii Bisericii Or-
todoxe, culminînd cu cei din perioada paisiană, au găsit reflexia semiotică și au dăruit cul-
tului bisericesc cea mai consistentă epocă de creație, caracterizată prin cele mai complexe
structuri imnografice. Ierarhia bisericească și nobilimea din Țările Române s-au implicat
cu tot ce aveau mai bun în sprijinirea și promovarea acestora, finanțînd elitele și susținînd
dezvoltările extrem de complexe ale cultului, imnografia, muzica și creativitatea. Între
1760 și 1860, paisianismul s-a manifestat ca o forță catalizatoare pentru elitele bisericești,
care au dezvoltat o practică isihastă și liturgică de cel mai înalt nivel, neechivalat vreodată.
Studiul condensează cercetarea unui mileniu de mărturii în mai mult de 1000 de manus-
crise cercetate și analizate pe acest subiect.
Hymnography as Patristics (masă rotundă)

Dragoș Boicu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)

Predicile In mediante die festo ale Sfântului Petru Hrisologul
Între cele circa 180 de omilii ale Sfântului Petru Hrisologul (†450) se găsesc două piese
de o excepţională valoare istorică, care atestă celebrarea unui important popas liturgic din
perioada Penticostarului. Este vorba de omiliile LXXXV şi LXXXVbis în care episcopul
Ravennei se adresează comunităţii cu ocazia Înjumătăţirii Praznicului Cincizecimii, fiind
primele mărturii care atestă sărbătorirea acestui moment. Chiar dacă sunt foarte concise,
cele două piese omiletice au marea calitatea de a plasa un reper esenţial atât în timp, cât şi
în spaţiu, prilejuind o scurtă investigaţie pe marginea istoricului şi a semnificaţiei acestei
sărbători, pe care astăzi adesea o ignorăm.

Pr. Bogdan Bucur (St Vladimir’s Orthodox Theological Seminary, Yonkers, NY)
The Fiery Furnace of Liturgy in St Romanos’ ‘Kontakion on the Three Youths:’ Christo-
phany, Mystagogy, Reciprocal Ecstasies
My presentation will discuss stanza 25 in Romanos the Melodist’s Kontakion on the Three
Youths, highlighting some of its noteworthy theological features: “Christophanic exege-
sis” (an approach to Old Testament writings that is widespread among Patristic authors
and omnipresent in Byzantine festal hymnography and iconography, but generally ne-
glected in Patristic scholarship); “polymorphic Christology” (a scholarly term applied
to descriptions of Christ as simultaneously old and young, normal sized and gigantic,
earthly and heavenly, etc, in visionary writings of the second and third centuries, which
were still a real—albeit problematic—occurrence in Byzantine Christianity); “reciprocal
ecstasies” (a felicitous phrase used to designate the Ps-Dionysian depiction of divine-hu-
man relationship); and the inextricable linkage among biblical exegesis, doctrinal arti-
culation, liturgical participation, and spiritual perception, under the aegis of theological
mystagogy.
Hymnography as Patristics (masă rotundă)

Iosif Camară (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)

Cântările lui Moise din cele mai vechi Psaltiri românești
Lucrarea noastră abordează o problemă cu totul neglijată până în prezent, originea cân-
tărilor biblice din cele mai vechi Psaltiri românești și funcția lor liturgică în cadrul Cano-
nului Utreniei. Primele versiuni ale Psaltirii, care datează din secolul al XVI-lea, conservă
variante diferite ale cântărilor biblice, care se deosebesc atât prin trăsăturile redacționale,
cât și prin stihometria necesară intercalării lor cu canoanele Utreniei, potrivit tipicului
palestinian. Dacă cea mai veche redacție românească, existentă deja în vremea lui Ștefan
cel Mare, are trăsături ce trimit la redacții slavone foarte vechi, iar stihurile sunt numero-
tate într-o manieră nemaiîntâlnită ulterior, în redacția a doua, atestată în a doua jumătate
a secolului al XVI-lea, stihometria fie corespunde celei prezente în practica liturgică actu-
ală, fie lipsește cu totul. Vom releva, în lucrarea noastră, sursele și funcția acestor cântări
biblice, încercând să stabilim eventualele deosebiri tipiconale dintre ele.
Pr. Roger Coresciuc (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)
Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Ioan Damaschin : surse „de inspiraţie” pentru
omiliile palamite. Studiu de caz : Omiliile XXXIV, XXXV și LIX
Este incontestabil faptul că orice autor de predici se inspiră din texte anterioare. În omi-
liile Sfântului Grigorie Palama, spre deosebire de alte lucrări ale acestuia, întâlnim foarte
puţine referinţe la autori patristici. Dacă în Triade sau în Tratatele demonstrative Sfântul
Grigorie menţionează clar sursa a suficiente texte patristice, nu același lucru se întâmplă
în Omilii, unde preluările sunt integrate în predică fără vreo precizare evidentă a autorului
iniţial. Acest lucru este de înţeles, pentru că o predică nu înseamnă o lucrare știinţifică
care să presupună note de subsol și referinţe exacte. Lejeritatea cu care Sfântul Grigorie
Palama apela la autori patristici anteriori arată că predicile sale sunt în același timp perso-
nale, dar și „tributare” tezaurului omiletic construit până în secolul al XIV-lea.

Florin Crîșmăreanu (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)

Poate fi studiată mystagogia?
Plecând de la cateva locuri clasice, din scrierile lui Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturi-
sitorul și Grigorie Palama, voi încerca să evidențiez faptul ca mystagogia, inițierea în taine,
nu poate fi prinsă într-un program de studiu sistematic.

Antonia Giannouli (Universitatea din Cipru)

The Great Kanon by Saint Andrew of Crete and Its Commentaries
The presentation focuses on the famous Hymn of Repentance (katanyxis), written by the
celebrated kanon poet. It also examines the commentaries and expositions, edited and
unedited, written during and after the Byzantine period.
Hymnography as Patristics (masă rotundă)

Pr. Dragoș Andrei Giulea (Centrul teologic Sf. Maxim Mărturisitorul, Episcopia Ort-
odoxă Română a Canadei, Montreal)
Mistagogia pascală la Meliton al Sardelor și Pseudo-Ipolit al Romei: O incursiune la
originile imnografiei liturgice creștine
Lucrarea investighează originile imnografiei liturgice, concentrându-se asupra uneia
dintre primele, de nu cea dintâi, formă de mistagogie liturgică, cea dezvoltată în contextul
privegherilor pascale ale primelor secole creștine. Studiul va urmări două teme speciale
legate de această formă de mistagogie. Există, mai întâi, un demers hermeneutic al
interpretării pasajelor biblice legate de sărbătoarea Paștelui. Acest demers devine treptat
o inițiere în tainele manifestării lui Hristos în creație, în Vechiul și Noul Testament, în
descoperirea economiei dumnezeiești. Hristos este cel care creează lumea și tot El este
Cel care o poate salva și reconstrui conform prototipului primordial al Chipului divin,
care este chiar Fiul. În al doilea rând, în această reconstrucție, Hristos restabilește
condiția umană, îl ridică pe om la cer și îl inserează în liturghia cerească pentru a sluji
cu îngerii. Această eshatologie actualizată, instanțiată în actul liturgic este o teamă
centrală a liturghiilor clasice răsăritene. Lucrarea investighează originile acestei teme
și demonstrează că nu este dezvoltată în contextul bizantin post-constantinian, în care
arhitectura, iconografia și imnografia iau proporții cosmice, universale, ci este prezentă
deja ca apoteoza mistagogiei pascale timpurii, dezvoltate în secolul al treilea pe fondul
literaturii apocaliptice iudeo-creștine.

Maria-Lucia Goiană (Academia Austriacă de Științe)

Nikephoros Kallistou Xanthopoulos as commentator of Byzantine liturgical hymns
Nikephoros Kallistou Xanthopoulos (d. ca. 1328; PLP 20826) was a prolific and versatile
intellectual of the Palaiologan time, best known as the author of an Ecclesiastical History.
Apart from this magnum opus, Xanthopoulos authored numerous other works in both
prose and verse, partly connected to the liturgical environment, with which the writer was
distinctly familiar on account of his service as a cleric. The present paper will introduce
the three treatises on liturgical hymns composed by Xanthopoulos, which have hitherto
remained under-explored in Byzantine scholarship: on the anabathmoi of the Oktoechos;
on various types of hymns; on the Mariological troparion Τὴν τιμιωτέραν τῶν Χερουβίμ.
Hymnography as Patristics (masă rotundă)

Octavian Gordon (Universitatea din București)

Secularizarea românească a moștenirii patristice prin aggiornamento-ul lingvistic – o
nesocotire a caracterului doxologic al imnografiei bisericești
Odată cu afirmarea statalității românești printr-o reconfigurare după modelul apusean în
secolul al XIX-lea, în Ortodoxia românească au apărut și anumite tendințe de „actualiza-
re” a limbajului bisericesc, după cum tendințe similare se pot observa în arhitectura, în
pictura și în muzica bisericească. Totuși, la acel moment, limbajul bisericesc circumscris
liturgic s-a arătat relativ fidel moștenirii Ivireanului, suferind doar câteva ajustări, parțial
îndreptățite. În contemporaneitate însă, aducerea la zi a limbajului liturgic, mai ales în
latura lui imnografică, deși își propune să se petreacă sub spectrul inteligibilității, ajunge
inevitabil, în deplină confuzie dintre „actualitate” și „actualizare”, „să strecoare țânțarul”
(Mt. 23, 24) și riscă să conducă chiar la o înțelegere greșită. Credem că un atare aggiorna-
mento lingvistic nu este altceva decât expresia ignorării caracterului eminamente doxolo-
gic al imnografiei patristice, în timp ce întrebările retorice justificatoare de tipul „Dar ce
mai înțelege credinciosul astăzi?” nu fac altceva decât să întărească orientarea către lume
și lumesc, ca semn al secularizării Bisericii.

Andra Jugănaru (Universitatea din București)

Mistagogie și rugăciune la Sfântul Grigorie de Nyssa
Scopul acestei prelegeri este acela de a analiza legătura dintre „mistagogie”, inițiere în tai-
nele Divinității Întreite, și rugăciune în câteva dintre lucrările Sfântului Grigorie de Nys-
sa. Este vorba despre Viața Sfântului Grigorie Taumaturgul, Viața Sfintei Macrina (381),
Viața lui Moise și Omiliile la Tatăl nostru. Rugăciunea, în formele ei multiple (în solitudine
sau în comun, în biserică sau în spațiu domestic) ca parte a procesului de inițiere în Sfin-
tele Taine, este strâns legată de participarea la Liturghie și de cunoașterea Scripturii. Însă
pentru a ajunge la rugăciune, uneori este nevoie de un proces de inițiere.

Daniel Lemeni (Universitatea de Vest din Timișoara)

„Viața Sfântului Antonie” și „Apophtegmata Patrum (Colecția Sistematică)” ca itine-
rarii mistagogico-duhovnicești în monahismul timpuriu
În linii mari, mistagogia poate fi descrisă ca o experiență de inițiere în urma căreia cel care
trece prin ea se schimbă din punct de vedere lăuntric. Din această perspectivă, literatura
ascetică timpurie, în special Vita Antonii și Apophtegmata Patrum (Colecția sistematică),
reprezintă un gen aparte de literatură mistagogică deoarece atât biografia ascetică a renu-
mitului pustnic egiptean, scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare, cât și apoftegmele și poves-
tirile despre Părinții deșertului își propun să inițieze cititorul în dinamica și profunzimea
vieții duhovnicești, inițiere în urma căreia acesta se înscrie pe o traiectorie ascendentă
de tip duhovnicesc. Astfel, cele două texte majore ale literaturii monahale pot fi înțelese
ca itinerarii mistagogico-duhovnicești de tip ascendent deoarece ambele au în prim-plan
urcușul duhovnicesc al monahului spre comuniunea tot mai profundă cu Dumnezeu.
Astfel, plecând de la premisa că ordinea generală a capitolelor din Vita Antonii și Apoph-
tegmata Patrum (Colecția Sistematică) nu e întâmplătoare, voi încerca să arăt că termenul
de ascensiune duhovnicească reprezintă o cheie hermeneutică prin care poate fi descifrat
mesajul de profunzime al celor două texte majore ale spiritualității răsăritene. Pe scurt,
studiul de față își propune să evidențieze felul în care Viața Sfântului Antonie și Apoph-
tegmata Patrum (Colecția Sistematică) ilustrează experiența mistagogică a monahului (și
prin extensie a oricărui creștin) într-un fel unic, și anume ca urcuș duhovnicesc.
Arhid. Eugen Maftei (Universitatea din București)
Doxologie și mărturisire în opera Sfântului Atanasie cel Mare
Opera Sfântului Atanasie cel Mare, ca și viața sa, de altfel, este una mărturisitoare și doxo-
logică. Aprig susținător al dreptei credințe stabilite la Niceea, Sfântul Atanasie a încercat,
în cele mai multe dintre lucrările sale, mai ales în cele apologetice și dogmatice, să sub-
linieze importanța păstrării cu fidelitate a acestei credințe, care este garanția adevărului,
căci ea pornește de la învățătura apostolică și este întărită de Scriptura însăși. Pentru el,
mărturisirea nu poate veni decât din adevăr, iar acest adevăr este garantat de credința Pă-
rinților de la Niceea, pe care ereticii respingând-o, se rătăcesc și amăgesc și pe alții, rupând
unitatea Bisericii și plasându-se în afara ei. Singurul criteriu al unității este păstrarea ade-
vărului, iar aceasta înseamnă interpretarea Scripturii în duhul, și nu în litera ei, ceea ce
înseamnă că termenii nu sunt decât instrumente folosite pentru exprimarea adevărului.
Astfel, dreapta mărturisire se transformă în dreaptă doxologie, căci numai având credința
curată în Dumnezeu cel adevărat, poți să-L cinstești cum se cuvine. O cinstire a lui Dum-
nezeu care aduce atingere persoanei Fiului sau a Duhului nu este o dreaptă cinstire și, prin
urmare, nu este bine primită de Dumnezeu. De aici și convingerea Sfântului Atanasie că
nu trebuie căutată unitatea cu orice preț, ci mai degrabă adevărul, care te ține în unitate.

Adrian Marinescu (cercetător independent, München)

Considerații cu privire la dimensiunea istorică, filologică și teologică a imnografiei ca
gen literar patristic
Imnografia ocupă un loc important la nivelul literaturii bisericești și bizantine, fiindu-i
acordată o atenție specială în ultimii ani. Au fost astfel realizate studii importante, con-
cretizate într-o bogată listă bibliografică, numărul impresionant de proiecte de cercetare
ilustrând interesul crescând pentru această temă. În pofida acestei situații, teze mai vechi
fiind deja corectate pe baza noilor materiale, o serie de probleme își așteaptă încă rezolva-
rea. Deși analizată astăzi mai mult din direcția literaturii bizantine, imnografia a fost totuși
asociată prioritar studiilor liturgice, cultul Bisericii având rol promotor. O aprofundare
a condiției acestui gen literar conduce însă la o imagine mai complexă, arătând implica-
rea nu numai a autorilor patristici și nici desfășurarea exclusivă la nivelul spațiului cultic.
Ignorarea acestei dimensiuni a imnografiei, a contextului în care și pentru care a fost creat
fiecare text care o reprezintă, lasă loc idiosincraziilor diverselor ramuri de cercetare. Ca
disciplină a științei teologice, Patrologia este interesată primordial de conținuturile imno-
grafice, dar și de funcția lor la nivelul eclesiei, neignorând însă dezvoltările istorice și deli-
mitările literare. Definirea obiectului său de studiu slujește nu numai interesului propriu,
ci și aproape inevitabilelor suprapuneri cu discipline mai mult sau mai puțin înrudite.
Constantin-Ionuț Mihai (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)
Origen și tradiția filosofică a exercițiilor spirituale
Potrivit interpretărilor avansate de unii autori precum Pierre Hadot, Michel Foucault ș.a.,
filosofia antică se caracterizează, între altele, prin practica unor exerciții spirituale, menite
să contribuie la formarea unei anumite dispoziții sufletești și la urmarea unui mod de viață
specific. Acest înțeles particular al filosofiei poate fi regăsit, parțial, și în literatura primelor
secole creștine, în măsura în care mulți dintre autorii respectivi manifestă o familiaritate
cu tradiția exercițiilor spirituale. Comunicarea de față își propune să ofere o analiză a câ-
torva pasaje din scrierile lui Origen care atestă o influență din partea acestei tradiții filoso-
fice, insistând, cu precădere, asupra unor secvențe din tratatul apologetic Contra Celsum.
Așa cum vom încerca să argumentăm, prezența acestor exerciții spirituale ne permite să
reconstituim, cu mai multă acuitate, profilul intelectual și psihologic al publicului vizat de
Origen prin redactarea tratatului său. Adresându-se unei comunități pentru care amenin-
țarea unor viitoare persecuții devine tot mai iminentă (Cels., III, 15), o comunitate supu-
să de multe ori marginalizării, blamului și oprobriului public, Origen va urmări să ofere
destinatarilor săi un suport psihologic, un ghid practic pentru păstrarea echilibrului lăun-
tric, altfel spus, un ansamblu de precepte și exerciții în care putem recunoaște elementele
unei terapii spirituale (Cels., V, 1). Demersul său – deloc singular în literatura primelor
veacuri creștine – este susținut atât de invocarea frecventă a unor pasaje biblice (vetero- și
nou-testamentare), cât și de recursul la tradiția exercițiilor spirituale din filosofia greacă.

Diac. Alexandru Mihăilă (Universitatea din București)

Poemele exegetice ale lui Juvencus și Ciprian Galul
Prezbiterul Juvencus este unul dintre primii autori creștini de limbă latină care folosesc
poezia ca formă exegetică biblică. Poemele sale la Evanghelii scrise în jurul anului 330 nu
sunt doar parafraze poetice menită să faciliteze creștinilor accesul la text, ci chiar opere de
exegeză. Juvencus este foarte atent cu ce anume include și cu ce lasă deoparte. Maniera
sa a fost urmată îndeaproape de Ciprian din Galia sau Pseudo-Ciprian (aprox. 397-425),
un autor anonim a cărui operă a fost pusă pe seama Sfântului Ciprian de Cartagina. De la
Ciprian Galul s-au păstrat poeme la Heptateuh (Facere, Ieșire, Levitic, Numeri, Deutero-
nom, Iosua și Judecători). Poezia exegetică reprezintă un mod de popularizare a Scripturii
în rândul creștinilor, cărora li se oferă opere literare care să concureze cu cele păgâne, iar
pe de altă parte oferă o exegeză de bază pentru că textul este ales și interpretat.
Hymnography as Patristics (masă rotundă)
Mihail Mitrea (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca/ Institutul de Studii
Sud-Est Europene, Academia Română, București)
Occasional prayers in fourteenth-century Byzantium: The corpus of euchai diaphoroi
composed by Philotheos Kokkinos
Prayers constitute a rich repository for insightful perspectives on religious culture and
practice in the Byzantine world. In response to the multifaceted crisis in late Byzantium,
the period witnessed a blossoming of prayers and liturgical works, especially composed
by churchmen, such as Gregory Palamas, Patriarch Kallistos I, and Philotheos Kokkinos.
These compositions ranged from occasional prayers (e.g., for times of drought, against
foreign raids) to supplicatory canons addressed to Christ and the Theotokos. This paper
introduces and contextualizes the rich corpus of occasional prayers (euchai diaphoroi)
composed by Philotheos Kokkinos, and explores inter alia its manuscript tradition and
the main themes and societal concerns addressed in the prayers.

Emanuela Mîndrilă (Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz)

Saint Kassia the Hymographer – between legend and reality
Men and women have been writing hymns in Byzantium for over 1,000 years. The Byzan-
tine hymnography expresses the spiritual richness, faith, and beauty of Eastern Christia-
nity; some of these hymns are used in today’s liturgical practice and are well spread in all
the languages of the Orthodox Church. There are hundreds of names of men who wrote
hymns and came from all the oecumene: Palestine, Greece, Italy, or from islands such as
Cyprus, Crete, or Sicily. Compared to this large number of men, the number of female
hymnographers is very small, the research tradition speaks only about six individuals.
One of these was Kassia, a young woman born in the turbulent 9th-century Constantino-
ple. Being member of an aristocratic family, she had the privilege of accessing the Greek
paideia, but she did not conceal her ardent interest for the monastic world. This paper
will bring out some highlights of her life, which was recorded by chroniclers such as Si-
meon Magistros, George the Monk or Leo the Grammarian, but raises a few important
questions. We will analyse Kassia´s brilliant work and present the main themes among
her hymns rich in theological and liturgical sensitivity. Kassia’s literary style aims for ori-
ginality, a simple, refined vocabulary and precise use of words. Although she has a signifi-
cant place in the development of the hymnographical tradition, the figure of Kassia is still
unknown in the Romanian world.

Iustinian Ioan Mîndrilă (Universitatea din Göttingen)

Hristologie și hagiografie siro-orientală: reflecții hristologice în memra catolicos-patri-
arhului Ișoʽyahb al III-lea (649-659)
Păstrată într-un singur manuscris la biblioteca Universității din Cambridge, această
memra sau omilie metrică reprezintă singurul text hagiografic închinat catolicos-patriar-
hului Ișoʽyahb al III-lea din Adiabene (649-659) și este alcătuită, conform manuscrisului,
de un alt lider al Bisericii Asiriene a Răsăritului, pe numele său Henanișoʽ I (685/686–
699/700), discipol al celui dintâi. Textul dezvăluie o vita, care, pe lângă aspectele isto-
rice (de altfel limitate, în mod surprinzător) sau hagiografice firești, tratează o serie de
elemente din sfera teologiei ascetice, mistice, a eticii creștine ori teme dogmatice care
includ învățătura despre Sfânta Treime și hristologia. Dezbaterea asupra relației natură –
persoană în Iisus Hristos s-a dovedit în decursul primelor veacuri creștine un subiect care
a suscitat multe pasiuni și divergențe și ale căror consecințe persistă până în ziua de astăzi.
Dezacordul dintre diferitele forme ale creștinismului răsăritean se bazează pe viziunea
mai mult sau mai puțin diferită asupra învățăturii hristologice mărturisite de fiecare dintre
acestea. Textul hagiografic atribuit lui Henanișoʽ I este o mărturie în acest sens prin faptul
că include la rândul său o serie întreagă de afirmații hristologice. Omilia comportă toto-
dată o dimensiune interconfesională, întrucât descrie propria viziune teologică în raport
cu alte perspective hristologice, însă fără să menționeze nume de teologi reprezentativi
sau comunitățile de credință implicate. De aceea, prezentarea mea își propune să expună
sistematic învățătura hristologică prezentă în memra și să exploreze aluziile la celelalte
învățături hristologice, percepute în text în mod firesc drept eretice.

Dragoș Mîrșanu (Centrul de Studii Patristice Sf. Maxim Mărturisitorul, Arhiepiscopia

Iașilor)
Artemius, dux și martir: considerații asupra tradiției hagiografice
Dux Aegypti în vremea lui Constantius și condamnat la moarte în vremea lui Iulian Apo-
statul, Artemius va fi în scurt timp apreciat în Bizanț cu nimbul sfințeniei îndeosebi dato-
rită rolului pe care l-a avut în mutarea moaștelor Apostolilor Andrei, Luca și Timotei în
noua capitală imperială. Lucrarea de față își propune să urmărească dezvoltarea tradiției
hagiografice (constituită din vitae, passiones, miracula) în încercarea de a contura pe cât
posibil portretul complex al unui conducător militar care s-a aflat în slujba unui împărat
favorabil arianismului și a fost martirizat de un împărat păgân, fiind în același timp iden-
tificabil cu marele mucenic ale cărui moaște făcătoare de minuni au devenit în secolele
următoare obiectul unui cult de amploare în Constantinopol.

Pr. Eugen J. Pentiuc (Holy Cross Greek Orthodox School of Theology, Boston)
Hymnography as Patristics (masă rotundă)

Diac. Florin-Ciprian Petre (Universitatea din București)

Pater noster în teologhisirea Sfântului Ioan Casian
Învățătura duhovnicească despre rugăciune are un loc central în gândirea monahală
casiniană. În teologia casiniană, rugăciunea este abordată în dubla sa dimensiune: în
primul rând, este înțeleasă și prezentată ca un mijloc ascetic, iar în cel de-al doilea rând, ea
se identifică cu scopul contemplării lui Dumnezeu la care călugărul ajunge prin practicarea
primului, și anume aspectul ascetic. Rugăciunea în viziunea Sf. Ioan Casian are două valori
esențiale pentru viața duhovnicească a monahului: este considerată ca izvor al teologiei,
dar și mijloc de întâlnire (unire) cu Dumnezeu. Ea este, astfel, instrumentul prin care omul
despătimit are acces la contemplarea sau vederea lui Dumnezeu.
Rugăciunea Tatăl nostru (Pater noster) este considerată de Sf. Ioan Casian rugăciunea de
trecere la starea cea mai curată în care cel care se roagă îl contemplă numai pe Dumnezeu
(contemplatio dei solius) într-un sentiment sugestiv calificat ca un mare foc al dragostei
(caritatis ardor) în care mintea si inima se contopesc profund într-o stare de unire sfântă
care devine rugăciune de comuniune și dialog nemijlocit cu Tatăl Ceresc. Această fami-
liaritate sau intimitate cu Dumnezeu, întemeiată și exprimată prin cuvintele Rugăciunii
domnești, este cea care ne conduce, spune Sf. Ioan Casian, către cea mai sublimă stare,
anticipând, așadar, ultimul nivel al rugăciunii, cel care trece dincolo de exprimabil, acela
al rugăciunii de foc (oratio ignita).
Prin comentariul său, Sf. Ioan Casian face parte dintr-o tradiție puternic dezvoltată de
Părinții Bisericii de dinaintea lui. Pentru Sf. Ioan Casian, ca și pentru ceilalți Părinți ai
Bisericii, o exegeză a Rugăciunii domnești se dovedește a fi un element indispensabil în
economia teologiei sale monahale cu privire la rugăciune. Originalitatea Sfântului Ioan
Casian rezidă în modul său de a situa această rugăciune la cel mai înalt nivel în ierarhia
formelor de rugăciune. El subliniază superioritatea rugăciunii Tatăl nostru atunci când
afirmă că nicio manifestare a unei rugăciuni exprimabile nu este mai înaltă decât acea
rugăciune adresată Tatălui care se caracterizează prin cea mai intimă familiaritate cu Dum-
nezeu în dragostea arzătoare (caritatis ardor).
Această rugăciune este esențială pentru că a fost învățată de Hristos Însuși, dar și pentru
că depășește alte forme de rugăciune prin propriul conținut, cererile ei neavând ca scop
vreun bine temporal sau material.

Pr. Adrian Podaru (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca)

Homoousios. Folosirea și definirea unui termen controversat pentru triadologia seco-
lului al IV-lea, în Epistolele Sfântului Vasile cel Mare
Ideea acestui studiu s-a născut din lectura unei lucrări a Prof. John A. McGuckin: Sfântul
Grigorie de Nazianz. O biografie intelectuală. Vorbind despre pnevmatologia gregoriană,
așa cum a fost aceasta articulată mai ales în Cuvântarea a V-a teologică, John McGuckin
pomenește, între motivele care au stat la baza folosirii, de către Sf. Grigorie de Nazianz,
a unor termeni lipsiți de echivoc pentru afirmarea divinității Duhului Sfânt (i.e. theos și
homoousios), tocmai evitarea acestor termeni de către prietenul său, Sf. Vasile cel Mare,
în faimoasa sa lucrare, Despre Duhul Sfânt. Dacă pentru afirmarea divinității Fiului, Sf.
Vasile folosise cei doi termeni mai sus menționați, pentru afirmarea divinității Duhului
Sfânt, acesta preferase un limbaj indirect, doxologic, punând accent pe lucrările Duhului
– care nu pot fi lucrările unei făpturi – și pe deducerea divinității Sale din faptul că I se
acordă aceeași cinstire care Li se atribuie și Tatălui, și Fiului. În lucrarea de față, doresc
să inventariez și să analizez definițiile lui homoousios în articularea relațiilor dintre Fiul și
Tatăl, pe de o parte, dintre Duhul Sfânt și Tatăl și Fiul, pe de altă parte, dar și să înregistrez
posibilele formulări sinonimice cu homoousios, așa cum le găsim în Epistolele Sf. Vasile,
pentru a scoate în evidență ortodoxia sa impecabilă, în acord cu cea a celorlalți Părinți
reprezentativi pentru formularea triadologiei.

Marius Portaru (Institutum Patristicum Augustinianum, Roma)

Sfântul Maxim Mărturisitorul, „Mystagogia” 21: o provocare traductologică și teolo-
gică
Studiul de față se concentrează asupra unei expresii cruciale din Mystagogia 21, capo-
dopera liturgico-mistică a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Acesată expresie, după cum
ne-a fost semnalat în timpul unei prelegeri, pare a fi greșit tradusă de pr. Dumitru Stăni-
loae. Analizând textul original și comparând alte câteva traduceri ale cap. 21, încercăm să
deslușim care este traducerea cea mai fidelă, scoțând totodată la lumină câteva implicații
teologice fundamentale ascunse în acest capitol al Mystagogiei.

Diac. Sabin Preda (Universitatea din București)

Topos-uri imnografice din Cântarea Cântărilor
În efortul de proclamare a Iconomiei întrupării Cuvântului, precum și în încercarea de a
puncta doxologic efectele pe care Venirea în trup a Acestuia le-a avut istoric și diacronic,
alcătuirile imnografice, folosind și depășind creator tâlcuirile patristice, utilizează
adeseori pasaje din Cântarea Cântărilor pentru a descrie relația unică și unirea negrăită a
lui Dumnezeu cu Fecioara Maria, cea a Bisericii cu Hristos ori cea a sufletelor Sfinților și
Mirele Hristos. Multe din aceste pasaje au devenit topos-uri imnografice, fiind utilizate cu
anumite înțelesuri pentru diferite categorii de Sfinți. Studiul de față își propune să identi-
fice în diferite slujbe ale Sfinților astfel de pasaje scripturistice și să pună în lumină câteva
dintre resorturile gândirii imnografice.

Alexandru Prelipcean (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul: perspective bizantine, post-bizantine
și contemporane cu privire la timpul compunerii sale
În cadrul cercetărilor contemporane privind textul imnografic fundamental al Sfântului
Andrei Criteanul este cunoscută realitatea analizei compunerii acestui canon în trei
perioade ale vârstei compozitorului bizantin (în epoca șederii sale în Ierusalim, în
timpul viețuirii sale la Constantinopol și în timpul episcopatului său din insula Creta).
Argumentele pentru o opțiune sau alta sunt multiple: de la surse hagiografice, la
comentarii sau chiar la anumite indicii cuprinse în Canon. Cert este că nici până acum
nu s-au stabilit încă linia definitorie, iar literatura contemporană de specialitate oscilează
între aceste trei dimensiuni. Studiul de față încearcă să valorifice atât sursele bizantine și
post-bizantine, cât și literatura de specialitate pentru a ajunge la răspunsul dilemei: când
și unde a fost compus acest Canon?

Gheorghe Ovidiu Sferlea (Universitatea din Oradea)

Sfântul Grigorie de Nyssa și modernitatea
Când evocăm figura Sfântului Grigorie de Nyssa, ne gândim printre altele și la modul în
care el a descris viața creștină ca pe un parcurs ascensional care implică o creștere fără sfâr-
șit, prezentă și eshatologică (epectaza), corespunzând infinității sfințeniei lui Dumnezeu.
Deși găsim deja ceva asemănător la Sfântul Irineu, epectaza s-a impus în tradiția răsăritea-
nă în mare măsură în formularea pe care i-a dat-o Sfântul Grigorie. Aici însă îmi propun să
arăt pe scurt felul în care această idee se regăsește de asemenea în chiar inima proiectului
modern. Într-un mod involuntar, neconștient, întors invers, modernitatea oferă astfel în
felul ei o mărturie teologică.

Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban (Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română,

București / Universitatea din București)
Învierea lui Lazăr în interpretarea Sfântului Roman Melodul
O dovadă a mutației interesului asupra a ceea ce s-a petrecut cu Lazăr în infern este și
imnul pe care i-l dedică Roman Melodul. Această „omilie poetică” prezintă în mai bine
de jumătate din numărul de strofe un dialog între Moarte și Infern, care transmite într-o
formă dramatică sensul învierii lui Lazăr. Dar mai semnificativ decât locul amplu pe care-l
ocupă scena din Hades este faptul că imnul se oprește înaintea ieșirii lui Lazăr din mor-
mânt, oferind mai degrabă o perspectivă dinspre ceea ce martorii nu au văzut și Evanghe-
lia nu a transmis despre învierea sa. Spre deosebire de predicatorii care scandau omiliile
cu două dintre „poruncile” lui Hristos: „Lazăre, vino afară!” și, eventual, „Dezlegați-l!”,
Roman Melodul alege ca refren răspunsul autorevelator pe care Hristos îl oferise Martei:
„Eu sunt viața și învierea”. Întreaga narațiune este astfel rescrisă poetic din perspectiva
unei parabole a credinței.
Pr. Cătălin Vatamanu (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași)
Arborele lui Iesei ca Lignum Vitae
Ca recurs la istoria profetică și regală a poporului ales, Arborele lui Iesei este elementul de
legătură dintre Vechiul Testament, în care acesta este înrădăcinat, și Noul Testament, în
care își găsește finalitatea prin Nașterea Fiului lui Dumnezeu Întrupat din Sfânta Fecioară
Maria. Hristos este coroana arborelui regalității din David. Încărcat cu multe semnificații
teologice și asocieri cu viața omului, în complexitatea formelor ei, Arborele lui Iesei a fost,
fără îndoială, unul dintre cele mai apreciate tablouri iconografice ale Evului Mediu. Prin
faptul că acesta răsare de undeva și prin ramurile lui unește multe alte medalioane de sfin-
ți și scene biblice, aceasta indică privitorului ideea de relație în istorie, ca succesiune de
evenimente sfinte și proces cronologic al înveșnicirii omului. În vremurile în care accesul
la educație era încă precar, iar textul Sfintei Scripturi era rarisim, acest copac genealo-
gic constituia o excepțională sinteză a istoriei celor două Testamente, în care privitorul
putea „citi” revelația lui Dumnezeu în creație. Teologia fundamentală era prezentată aici
dinamic și intuitiv, în culori, lumini și umbre, simplu, dar totodată complex: Dumnezeu
a creat tot ceea ce se vede în lume, istoria omului este sub semnul proniei divine, profeții
transmit mesajul venirii Mântuitorului, o Fecioară cu descendență regală este semnul În-
trupării Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos mântuiește și sfințește, prin lucrarea Tatălui,
în Duhul Sfânt, pe tot omul care crede în Învierea Sa din morți. În sinteză, pomul acesta,
plecând de la Adam, este imaginea Pomului Vieții din Rai și, ajungând la Hristos, adeseori
reprezentat în mijlocul lui, cu brațele întinse, este chipul Crucii. Toată această glăsuire a
imaginilor iconografice are, evident, o funcție instructivă și educativă. Icoana este cate-
hetul neobosit peste veacuri al Sfintei Scripturi și mărturisitorul unei lucrări tainice a lui
Dumnezeu, așezată în zidirea acestei lumi.