INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA PRIVIND

ACTIVITATILE DESFASURATE DE SERVICIUL PRIVAT PENTRU SITUATII DE

URGENTA

CAP ITOLUL I: NOTIUNI GENERALE

CONTINUT

Art. 1. Instructiunile proprii de securitate si sanatate in munca pentru activitati desfasurate de catre
pompieri cuprind masuri de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale specifice
acestor activitati.

SCOP

Art. 2. Scopul prezentelor instructiuni este eliminarea sau diminuarea pericolelor de accidentare
si/sau imbolnavire profesionala existente in cadrul activitatilor specifice pentru pompieri
desfasurate pe teritoriul societatii.

DOMENIU DE APLICARE

Art. 3. Prevederile prezentelor instructiuni au caracter particular si se aplica tuturor persoanelor

juridice si fizice care desfasoara activitati in locuri de munca situate pe teritoriul unitatii si care
utilizeaza echipamente specifice activitatilor de prevenire si interventie in caz de incendi/calamitati
(echipamente de protectie la temperatura, la fum, precum si alte echipamente si materiale specifice
acestor activitati).

REFERINTE

Art. 4. La intocmirea prezentelor instructiuni au fost utilizate prevederi din cartile tehnice ale
echipamentelor din dotare,Instructiunile Interne SU, reglementate de normele in vigoare precum si
din legislatia in vigoare.

DEFINITII SI TERMENI

1)Accident de munca - vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta

profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu
si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori
deces;
2)Boala profesionala: afectiunile care se produc ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesiuni,
cauzate de factori nocivi, fizici, chimici si biologici, caracteristici locului de munca, precum si de
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul de munca.
3) Dispozitiv de protectie: dispozitiv care reduce sau elimina riscul, singur sau in asociere cu un
protector.
4)Echipamente tehnice (ET): in contextul prezentei instructiuni proprii, prin echipamente tehnice
se inteleg mijloacele de productie, adica totalitatea masinilor, utilajelor, instalatiilor, dispozitivelor
de lucru care concura la executarea sarcinii de munca.
5) Instructiuni proprii de securitate a muncii: componente ale sistemului de reglementari in
domeniul securitatii muncii, ale caror prevederi sunt valabile numai pentru activitatile desfasurate in
cadrul unitatii.
6) Mediu de munca: ansamblul conditilor fizice, chimice, biologice si psihologice in care, unul sau
mai multi executanti isi realizeaza sarcina de munca.

1
7) Persoana juridica: in contextul prezentei instructiuni proprii, prin conducerea persoanei juridice
se intelege conducerea agentului economic care organizeaza, conduce, verifica activitatea
economica si raspunde de aplicarea prevederilor normelor de protectie a muncii.
8) Securitatea muncii: situatie, stare caracterizata prin nivelul de risc mai mic sau egal cu riscul
acceptabil in sistemele de munca.
9)Servant – persoana care deserveşte o autospecială sau un utilaj de intervenţie şi care deţine com-
petenţele necesare pentru executarea îndatoririlor specifice pe timpul intervenţiei;
10) Conducător autospecială/mecanic – personalul specializat destinat să asigure deplasarea au-
tospecialei la/de la locul intervenţiei şi utilizarea în condiţii optime a instalaţiilor speciale ale aces -
teia sau a utilajelor din dotare;
11) Comandant de echipaj – subofiţerul care comandă un echipaj de intervenţie;
12) Echipaj (echipă) de intervenţie – structură formată din comandantul de echipaj, conducătorul
autospecialei/mecanic şi unul sau mai mulţi servanţi, care utilizează o autospecială sau un utilaj
pentru asigurarea intervenţiei;
13) Echipaj / echipă specializată – structură specializată care îndeplineşte alte misiuni decât cele
pentru stingerea incendiilor (pirotehnic, CBRN etc.);
14) Garda de intervenţie – componentă operativă formată din echipaje/echipe şi personal operativ
care execută serviciul permanent în ture;
15) Şef gardă de intervenţie-stingere – funcţie prevăzută prin statul de organizare, încadrată cu
subofiţeri, destinaţi să asigure conducerea gărzii de intervenţie;
16) Tura de serviciu – garda de intervenţie, echipaje/echipe specializate şi alte categorii de per-
sonal din cadrul unei subunităţi, care execută serviciul în ture, potrivit reglementărilor specifice;
17) Şef tură de serviciu – ofiţerul sau subofiţerul din cadrul subunităţii, numit la comanda întregu-
lui personal al turei de serviciu;
18) Comandantul intervenţiei – ofiţerul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Ur-
genţă, respectiv ofiţerul sau subofiţerul din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă,
care asigură conducerea intervenţiei la locul evenimentului;
19) Binom de intervenţie – componentă formată din comandantul de echipaj şi un servant sau din
doi servanţi, denumită în continuare binom, nominalizată la locul intervenţiei prin ordin al coman-
dantului intervenţiei, al şefului sectorului de intervenţie sau al comandantului de echipaj, în măsură
să aplice tehnici de intervenţie în condiţii deosebite;
20) Formaţie de adunare – dispunerea ordonată a echipajelor / echipelor de intervenţie în
apropierea autospecialelor şi utilajelor pe care le deservesc;
21) Dispozitivul de marş – dispunerea ordonată a forţelor şi mijloacelor în coloană, în scopul de-
plasării;
22) Dispozitivul preliminar de intervenţie – gruparea parţială a echipajelor şi echipelor de inter-
venţie, după sosirea la locul intervenţiei, în scopul reducerii timpului de intrare în acţiune;
23) Dispozitivul de intervenţie – desfăşurarea completă a echipajelor şi echipelor de intervenţie,
adaptată situaţiei din teren şi în concordanţă cu tehnicile şi tacticile de intervenţie, adoptată pentru
îndeplinirea misiunii;
24) Zona de intervenţie – suprafaţa de manifestare a incendiului şi aria în care se dispun echipajele
şi echipele care asigură intervenţia;
25) Zona de risc – suprafaţa în care dezvoltarea incendiului pune in pericol securitatea personalului
angrenat în operaţiuni de intervenţie;
26) Operaţiuni de intervenţie – algoritmul de operaţii executate pentru organizarea şi desfăşurarea
intervenţiei, de la momentul alertării de turei de intervenţie, până la retragerea în subunitate şi resta-
bilirea capacităţii de intervenţie;
27) Sectorul de intervenţie – porţiunea din zona de intervenţie, stabilită prin ordin al comandantu-
lui intervenţiei, în care se dispun şi acţionează echipaje şi echipe de intervenţie cu misiuni distincte;
se organizează, de regulă, în cazul incendiilor care se manifestă pe suprafeţe întinse sau în con-
strucţii cu mai multe niveluri;

2
28) Şef sector de intervenţie – ofiţerul sau subofiţerul numit la locul intervenţiei, prin ordin al co-
mandantului intervenţiei, care conduce operaţiunile de intervenţie într-un sector de intervenţie;
29) Sectorul suport/alimentare – porţiunea din zona de intervenţie stabilită prin ordin al coman-
dantului intervenţiei, care include locul de alimentare a autospecialelor cu substanţe de stingere,
locul de unde se asigură sprijinul logistic al intervenţiei (materiale consumabile, butelii cu aer com-
primat, carburanţi/lubrifianţi etc) şi, după caz, locul de dispunere a echipajelor şi echipelor din rez-
erva de intervenţie;
30) Loc de evacuare a bunurilor materiale – perimetrul stabilit prin ordin al comandantului inter-
venţiei, destinat pentru depozitarea temporară a bunurilor materiale evacuate pe timpul intervenţiei;
31) Substanţe de stingere – produse care, introduse în zona incendiului, reduc intensitatea de
ardere sau diminuează concentraţia gazelor combustibile, astfel încât arderea nu mai poate continua;
32) Rezerva de intervenţie – pâna la 25-30% din totalul echipajelor şi echipelor angrenate în inter-
venţie, dispuse dispersat sau într-un singur loc, astfel încât, în funcţie de evoluţia situaţiei operative,
să fie utilizate imediat în intervenţie; aceasta poate fi dispusă în sectorul suport sau în subunităţile
cele mai apropiate de locul intervenţiei;
33) Cooperarea – acţiunile întreprinse pentru organizarea şi coordonarea în timp şi spaţiu, într-o
concepţie unitară, a tuturor forţelor şi mijloacelor participante la intervenţie.

REVIZUIREA INSTRUCTIUNILOR

Art. 5. Prezentele instructiuni se vor revizui periodic si vor fi modificate, ori de cate ori este
necesar, ca urmare a schimbarilor de natura legislativa, tehnica, survenite la nivel national, la
nivelul societatii, sau la nivelul proceselor de munca/locurilor de munca.

RESPONSABILITATI

Art. 6. Angajatorul – potrivit Legii nr. 319/2006 - trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare
lucrator sa primeasca o instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca,
in special sub forma de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului de munca si postului
sau;
Art. 7. Lucratorii – potrivit Legii nr. 319/2006 – trebuie sa isi insuseasca si sa respecte prevederile
legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca si masurile de aplicare a acestora.

INCADRAREA SI REPARTIZAREA LUCRATORILOR LA LOCUL DE MUNCA

Art. 8. Pentru activitatile desfasurate de catre pompieri, incadrarea si repartizarea lucratorilor se fac
pe baza avizului medical eliberat in urma unui examen medical, inclusiv a examenului medical
psihologic si oftalmologic.
Art. 9. Examenul medical se va realiza periodic, in conformitate cu prevederile HG 355/2007 si ori
de cate ori lucratorii acuza simptome generale posibil a fi determinate de exercitarea profesei.
Art. 10. Persoana juridica care angajeaza este obligata sa elibereze lucratorilor care solicita angajarea
„Fisa medicala de angajare” – tip. emisa de catre Ministerul Sanatatii.

INSTRUIREA LUCRATORILOR: ORGANIZARE SI PERIODICITATE

Organizarea si desfasurarea activitatilor de instruire in domeniul securitatii si sanatatii

Art. 11.
muncii a salariatilor participanti la activitatile desfasurate de catre pompieri se vor efectua in
conformitate cu prevederile din Legii 319/2006 si Normelor Metodologce de Aplicare a Legii
319/2006 (HG 1425/2006).

Prezenta instructiune va fi prelucrata cu o periodicitate de 30 de zile (1 luna)

Art. 12.
personalului care desfasoara activitati specifice pompierilor, in cadrul unitatii.

3
REPARTIZAREA SARCINII DE MUNCA

Art. 13. Conceperea si repartizarea sarcinilor de munca se vor efectua in conformitate cu prevederile
corespunzatoare din Legea 319/2006.
Art. 14. Salariatii care asigura conducerea activitatilor la locul de munca (conducatorii locurilor de
munca) au urmatoarele obligatii:
a)sa verifice vizual inainte de inceperea lucrului existenta si starea tehnica a protectorilor si/sau a
dispozitivelor de protectie si sa ia masuri pentru inlaturarea eventualelor deficiente constatate;
b)sa repartizeze salariatii din subordine numai la activitatile pentru care acestia poseda pregatirea
corespunzatoare si numai dupa instruirea tehnica si de securitate si sanatate a muncii;
c)sa nu permita desfasurarea oricarei activitati de catre salariati aflati intr-o stare psiho-fiziologica
necorespunzatoare;
d)sa urmareasca pe toata durata timpului de lucru mentinerea in stare corespunzatoare a cailor de
acces, a iluminatului, instalatiilor de ventilatie si conditiilor de microclimat;
e)sa opreasca imediat procesul de munca in cazul aparitiei unor riscuri de accidentare sau de
producere a avariilor;
f)in cazul producerii unui accident de munca sa ia masuri de acordare a primului ajutor si sa anunte
responsabilul cu securitatea si sanatatea muncii.
Art. 15. Salariatii sunt obligati sa-si insuseasca, sa respecte si sa aplice instructiunile proprii de
securitate si sanatate a muncii specifice sarcinii de munca pe care o au de indeplinit. De asemenea,
pentru desfasurarea proceselor de munca in conditii de securitate salariatii sunt obligati:
a)sa verifice inainte de inceperea lucrului daca echipamentele tehnice pe care le va utiliza sunt in
stare tehnica corespunzatoare;
b)sa aduca la cunostiinta conducatorului locului de munca defectiunile constatate;
c)sa respecte tehnologia de lucru si instructiunile de securitatea muncii la locul de munca;
d)sa nu execute sarcini de munca din proprie initiativa sau din dispozitia altui conducator al unui
loc de munca daca nu este instruit corespunzator;
e)sa mentina curatenia la locul de munca;
f)sa nu introduca sau sa consume bauturi alcoolice in incinta unitatii sau la locul de munca;
g)sa respecte disciplina la locul de munca;
h)sa acorde primul ajutor in cazul producerii unui accident de munca;
i)sa instiinteze imediat conducatorul locului de munca despre producerea unui accident de munca.

CAP. II NOTIUNI SPECIFICE PENTRU ACTIVITATI DESFASURATE DE CATRE

POMPIERI

II 1. MASURI DE ELECTROSECURITATE

Art. 16. Echipamentele si utilajele actionate electric vor fi protejate prin carcase, aparatori etc. astfel
incat elementele aflate normal sub tensiune sa nu poata fi atinse;
Art. 17. Cablurile electrice vor fi pozate corespunzator si protejate impotriva deteriorarilor mecanice,
termice, chimice etc.;
Art. 18. Se interzice deschiderea carcaselor, capacelor, aparatorilor etc. la echipamentele aflate sub
tensiune;
Art. 19. Toate reparatiile, reglajele sau alte interventii asupra instalatiilor electrice se vor efectua
numai dupa intreruperea alimentarii cu energie electrica si numai de catre electricienii de
intretinere, instruiti corespunzator si autorizati. In zona de lucru, vor fi montate, la loc vizibil, tablite
avertizoare de interdictie;
Art. 20. Se interzice lucrul la echipamentele de munca actionate electric, cu mainile umede sau
murdare de grasime;
Art. 21. Deplasarea de la un loc de munca la altul a echipamentelor de munca mobile actionate
electric se va face numai dupa intreruperea alimentarii cu energie electrica.

4
 II.2 TRANSPORTUL, MANIPULAREA SI DEPOZITAREA MATERIALELOR

Art. 22. Prin manipulare si transport prin purtare sau manipulare manuala a maselor se intelege
orice operatie de transport sau sustinere a unei mase de catre unul sau mai multi salariati, inclusiv
ridicarea, coborarea, impingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei mase care, din cauza
caracteristicilor sale sau a conditiilor ergonomice nefavorabile, implica riscuri de accidentare sau
imbolnavire profesionala.
Art. 23. Conducerea persoanei fizice sau juridice trebuie sa ia masuri organizatorice
corespunzatoare sau sa foloseasca mijloace adecvate, in special echipament mecanic, pentru a evita
manipularea si transportul prin purtare a maselor de catre salariati.
Art. 24. In toate cazurile in care nu se poate evita manipularea sau transportul prin purtare a
maselor, conducerea persoanei fizice sau juridice trebuie sa organizeze locurile de munca astfel
incat la manipularea si transportul prin purtare sa fie eliminat sau redus riscul de accidentare sau
imbolnavire profesionala.
Art. 25. Pentru a evita aparitia afectiunilor dorsolombare, pozitia cel mai putin periculoasa a corpului
este cea in picioare, pentru ca astfel discurile si ligamentele sunt solicitate in mod egal.
Art. 26. Repetarea de prea multe ori sau pe perioade lungi de timp (o pozitie ortostatica), a unor pozitii
dificile de manipulare poate fi periculoasa pentru sanatate, in special pentru zona dorsolombara a
coloanei vertebrale. Lucrul in aceasta pozitie determina contractarea partii din fata a discului
intervertebral si dilatarea partii din spate (mai subtire) a discului, putand conduce la vatamarea lui.
Art. 27. Inlaturati activitatile care presupun aplecare, deoarece acestea implica expunerea la riscuri de
accidentare si imbolnavire profesionala, ca urmare a intinderii ligamentelor posterioare.
Art. 28. Evitati executarea muncii prin rasucirea si aplecarea simultana a corpului., acest lucru reprezentand
un risc pentru discuri si ligamente .Miscarile incorect facute pot provoca vatamarea discului, ca urmare a
contractarii simultane a discului in fata si lateral, precum si a dilatarii partilor opuse. Un pericol pentru
discurile intervertebrale in timpul executarii muncii in acest fel consta in contractarea partilor
posterioare, precum si in solicitarea, in cadrul acestui proces, a articulatiilor din spatele discurilor.
Art. 29. Marirea distantei dintre corp si sarcina manipulata determina cresterea presiunii asupra
discului intervertebral.
Art. 30. Executarea sarcinii de munca in pozitia ghemuit, pentru o perioada mai lunga de timp, fara un
echipament de protectie adecvat, implica o suprasolicitare a articulatiilor, muschilor si pieptului.
Ridicarea din pozitia in genunchi/ghemuit prin sprijinire pe muschii femurali trebuie sa o facem prin
indoirea genunchiilor la un unghi mai mic de 90°.
Art. 31. Greutatea prea mare a unei mase care depaseste capacitatea umana poate reprezenta un risc
grav pentru sanatate. Este necesara diminuarea greutatilor, prin divizarea masei/ incarcaturii in mai
multe parti si prin utilizarea de echipamente mecanice pentru a usura povara.
Art. 32. Instabilitatea sarcinii poate provoca rasucirea corpului lucratorului sau aplecarea (intr-o parte),
determinand brusc nevoia lucratorului de a-si schimba pozitia corpului sau de a se misca pentru a-si pastra
echilibrul.
Art. 33. Evitati expunerea corpului la vatamari mai ales atunci cand distanta dintre sarcina de ridicat si
trunchiul operatorului este mare. Evitarea expunerii corpului la vatamari mai ales atunci cand distanta
dintre sarcina de ridicat si trunchiul operatorului este mare.
Art. 34. Daca masa/sarcina este prea mare si daca este transportata necorespunzator pot aparea AMS si
acestea pot determina in special deformarea grava a discurilor si a ligamentelor intervertebrale.
Art. 35. Se poate dovedi periculoasa absenta manerelor de prindere, intrucat incarcatura poate aluneca din
maini, iar dupa aceea, daca marginile sunt ascutite si continutul periculos, acest lucru poate determina
vatamari grave .
Art. 36. Deplasarea masei/incarcaturii pe o suprafata denivelata, precum si pe una alunecoasa poate
determina riscul de accidentare.
Art. 37. Aparitia oboselii datorita maririi distantei pe care trebuie transportata sarcina/greutatea duce la o
micsorare a capacitatii de manipulare .
Art. 38. Temperatura mediului de munca poate influenta producerea de situatii periculoase:
Art. 39. temperatura prea ridicata poate determina transpiratia abundenta a palmelor care, la randul ei,
creeaza dificultati la prinderea masei/incarcaturii, astfel fiind necesara o forta mai mare pentru sustinerea
acesteia.
5
Art. 40. temperatura prea scazuta duce la rigidizarea (amortirea) mainilor, care determina, de asemenea,
dificultati la prinderea incarcaturii.
Art. 41. O metoda de baza pentru prevenirea efectelor negative in activitatea de manipulare a maselor este
prevederea unor pauze adecvate la locul de munca.
Art. 42. Situatia optima este cand lucratorul isi poate stabili singur ritmul de lucru si poate lua pauza atunci
cand se simte obosit. Atunci cand se determina marimea pauzelor de lucru, trebuie avute in vedere
urmatoarele:
 se recomanda prevederea unor pauze de lucru suplimentare, daca exista un factor de incordare de o
intensitate ce depaseste media;
 cu cat activitatea este mai solicitanta si mai stresanta, cu atat mai devreme ar trebui prevazuta prima
pauza;
 un ritm intens de lucru trebuie prevazut cu pauze mai dese.

II.3. MASURI DE SECURITATE PENTRU TRANSPORT RUTIER

II.3.1 CONDITII TEHNICE PE CARE TREBUIE SA LE INDEPLINEASCA

AUTOVEHICULELE

Art. 43.Pentru a asigura buna functionare a autovehiculelor in parcurs si pentru a evita defectiunile
si accidentele, autovehiculele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii tehnice:
 dispozitivul de pornire automata sa fie in stare de functionare;
 volanul sa nu aiba joc mai mare de 15°;
 piesele mecanismului de directie sa nu prezinte defectiuni si uzuri (jocuri la articulatie, lipsa
splinturi etc.);
 puntea fata precum si puntea (puntile) spate sa nu prezinte deformari sau alte defectiuni la
elementele de fixare de cadrul autovehiculului;
 elementele suspensiei (arcuri lamelare si spirale, perne de aer, amortizoare etc.) sa nu
prezinte defectiuni;
 rulmentii rotilor sa nu aiba jocuri care depasesc limitele stabilite in prescriptiile tehnice de
functionare ale acestora;
 sistemul de alimentare al autovehiculelor sa nu aiba scurgeri de carburant sau fisuri, fiind
interzise orice fel de improvizatii;
 carburatorul (pompa de injectie) sa fie bine fixat si reglat pentru a se evita orice scurgere de
combustibil;
 rezervorul de carburant sa fie prevazut cu capac bine fixat si asigurat pentru a nu se deschide
in timpul mersului, iar suporturile de sustinere si colierele de fixare ale rezervorului sa nu prezinte
fisuri;
 instalatia electrica a autovehiculului sa fie in perfecta stare; sunt interzise legaturile
improvizate, cablurile neizolate, sigurantele necalibrate, lipsa capacelor de protectie etc. care pot
provoca scurt-circuite;
 bateria acumulatoare sa fie in buna stare, bine fixata, acoperita si amplasata in asa fel incat
bacurile sa nu se sparga in timpul mersului;
 releele regulatoarelor de tensiune si de curent sa fie bine reglate si izolate fata de exterior
(capac etc.) pentru a se evita scurtcircuitele;
 sistemele de franare sa fie reglate corect si sa fie in perfecta stare de functionare;
 compresorul de aer sa fie in buna stare de functionare, astfel incat sa asigure presiunea si
debitul corespunzator de aer, potrivit tipului anvelopei si autovehiculului;
 anvelopele sa fie de acelasi tip si de aceleasi dimensiuni si sa nu prezinte deformatii ce
indica dezlipiri sau ruperi ale straturilor componente, iar presiunea sa fie cea prescrisa de fabricant.
Nu se vor folosi anvelope a caror banda de rulare prezinta o uzura peste limita prevazuta de normele
tehnice. Este interzisa folosirea anvelopelor resapate pe axa din fata.

6
 jantele si cercurile elastice nu trebuie sa prezinte deformatii ca urmare a uzurii si a
tociturilor. Jantele vor fi bine fixate cu piulitele respective.
 teava de evacuare a gazelor arse va fi in buna stare, fara fisuri sau garnituri defecte si va fi
prevazuta cu amorizor de zgomot (toba de esapament).
 parbrizul si celelalte geamuri ale autovehiculului sa fie in buna stare si curate. Se interzice
inlocuirea geamurilor cu geamuri de alta calitate decat cele prescrise de constructor, cu alte
materiale sau cu geamuri care nu sunt corect fixate. Parbrizul va fi prevazut cu stergatoare in
perfecta stare de functionare.

Art. 44. Pentru mentinerea starii tehnice corespunzatoare a parcului de autovehicule, persoanele
fizice care detin autovehicule trebuie:
 sa asigure si sa controleze efectuarea lucrarilor de intretinere a autovehiculelor in
conformitate cu prescriptiile din Cartea tehnica a autovehiculului respectiv;
 sa organizeze baza tehnico-materiala necesara efectuarii in bune conditii a lucrarilor de
intretinere zilnica a parcului de autovehicule pe care le detin;
 sa asigure conditii corespunzatoare de lucru;
 sa supravegheze operatiile de intretinere zilnica a autovehiculelor si a remorcilor urmarind
executarea lor in conditii bune de catre conducatorii auto;
 sa asigure luarea masurilor de prevenire si de combatere a incendiilor la autovehicule si
statiile de alimentare din incinta;
 sa verifice prin sondaj starea tehnica la plecarea si inapoierea din cursa cat si pe traseu a
autovehiculelor, precum si a remorcilor si semiremorcilor;
 sa organizeze actiunea de depanare a autovehiculelor defecte pe trasee si sa asigure asistenta
tehnica a autovehiculelor care circula in tranzit.
Art. 45. Se interzice plecarea in cursa a autovehiculelor care prezinta stare tehnica si estetica
necorespunzatoare sau care depasesc limitele admise ale nivelului de zgomot sau concentratiile
maxime admise ale noxelor in gazele de ardere.
Art. 46. Conducatorii auto au obligatia ca, pentru asigurarea conditiilor tehnice ale autovehiculelor,
sa verifice inainte de plecarea in cursa urmatoarele:
 instalatia de alimentare cu carburanti, instalatia electrica, instalatia de evacuare a gazelor
arse (esapate), instalatia de incalzire, sistemul de directie, semnalizare, rulare si franare care
trebuie sa fie in stare corespunzatoare si fara improvizatii;
 sa nu aiba atasate rezervoare suplimentare de combustibil, in afara celor montate de catre
uzina constructoare;
 existenta si integritatea fizica si functionala a oglinzilor retrovizoare;
 usile sa fie in buna stare de functionare;
 sa confirme, prin semnatura pe foaia de parcurs, ca autovehiculul corespunde din punct de
vedere tehnic.
Art. 47. Persoanele fizice sau persoanele juridice trebuie sa asigure ca in inventarul autovehiculului
sa se gaseasca:
 lampa electrica portabila;
 doua capre pentru suspendarea autovehiculului;
 patru pene pentru asigurarea impotriva deplasarii necomandate a mijloacelor de transport in
timpul remedierii defectiunilor tehnice, in diferite situatii ivite;
 manometru pentru verificarea presiunii pneurilor;
 trusa medicala de prim ajutor;
 trusa de scule si unelte, in buna stare, corespunzatoare tipului de autovehicul;
 cric corespunzator tonajului autovehiculului incarcat si suport de lemn pentru stabilitatea
acestuia;
 doua triunghiuri reflectorizante sau dispozitiv de semnalizare a avariilor;
 stingator;
 pe timp de iarna, autovehiculele vor fi dotate, in plus, cu: huse pentru acoperirea mastii
radiatorului, lanturi antiderapante, lopeti, nisip, sare etc.

7
II.3.2 PARCAREA

Art. 48. Este interzisa parcarea autovehiculelor pe drumurile de trecere din garaj si din incinta
unitatilor sau subunitatilor, precum si sub liniile electrice aeriene.
Art. 49. Locurile de parcare devenite alunecoase prin scurgeri sau imprastieri de substante grase,
lichide etc. vor fi curatate si apoi presarate cu materiale aderente (nisip, cenusa, zgura etc.).
Art. 50. In timpul iernii, drmurile de acces, trotuarele, pasajele din parcare vor fi curatate de zapada
sau de gheata, presarandu-se rumegus, zgura, nisip, sare etc.
Art. 51. La parcarea autovehiculelor pe locurile destinate acestui scop, conducatorii auto vor lua
urmatoarele masuri:
 vor asigura distanta de manevrare in siguranta dintre autovehicule si intre acestea si
constructii;
 vor opri motorul;
 vor frana autovehiculul;
 vor scoate cheile din contact;
 vor inchide si vor asigura prin incuiere usile cabinei;
 vor scoate de sub tensiune instalatia electrica a mijlocului de transport, actionand
intrerupatorul general (daca este cazul).
Art. 52. Se interzice folosirea flacarii deschise sau a altor surse de foc pentru pornirea motorului.
Art. 53. Se interzice parasirea autovehiculului cu motorul in functiune.
Art. 54. La locul de parcare sunt interzise:
 efectuarea probelor de franare in mers. Acestea se vor efectua la standurile de incercare a
eficientei sistemului de franare sau in zone special aenajate;
 alimentarea cu combustibili sau lubrifianti;
 aruncarea carpelor imbibate cu produse petroliere etc.;
 parcarea autovehiculelor incarcate cu materiale explozive sau usor inflamabile, cu
rezervoare de benzina fisurate sau sparte, cu busoane lipsa sau neetanse.
Art. 55. Iesirea autovehiculelor din parcare si din incintele agentilor economici in drumurile publice
se va face cu fata. In cazul cand nu este posibil, iesirea pe drumurile publice se efectueaza numai
prin pilotare.

II.3.3 CIRCULATIA AUTOVEHICULELOR PE DRUMURILE PUBLICE

Art. 56. La plecarea in cursa, conducatorul auto are urmatoarele obligatii:

 inainte de plecarea in cursa, sa verifice starea tehnica a autovehiculului;
 pornirea motorului sa o faca fie cu ajutorul electromotorului de pornire, fie cu mijloace
auxiliare de pornire (instalatia electrica pentru pornirea motoarelor pe timp friguros);
 sa nu foloseasca focul deschis la pornirea motoarelor diesel;
 pe teren alunecos, se va asigura stabilitatea picioarelor prin asezarea unui start de nisip sau
alt material antiderapant;
 in cazul cand avansul la aprindere este marit acesta se va reduce;
 cand autovehiculele se afla pe rampa de revizie, conducatorii auto vor utiliza podete mobile
pentru evitarea caderii in canal;
 sa porneasca si sa manevreze autovehiculul numai dupa ce va constata ca nu se gasesc
persoane sub masina si in imediata ei apropiere.
Art. 57. Se interzice manevrarea autovehiculului in spatii lipsite de vizibilitate. In aceste cazuri,
precum si in spatii inguste sau aglomerate, manevrarea va fi dirijata de o persoana de la sol.
Art. 58. In timpul manevrarii autovehiculului se interzice urcarea sau coborarea conducatorului auto
sau a altor persoane in sau din autovehicule.
Art. 59. In timpul efectuarii cursei conducatorii auto au urmatoarele obligatii:
 sa respecte viteza de circulatie stabilita prin “Regulamentul privind circulatia pe drumurile
publice” si sa o adapteze la conditiile create de starea drumurilor pe care circula;
 sa respecte itinerariul si mersul programat al cursei stabilite;

8
  sa opreasca autovehiculul in parcurs dupa minim 200 km si sa verifice starea pneurilor,
directia, butoanele de fixare a jantelor s.a. De asemenea, sa opreasca autovehiculul in cazul
aparitiei unor zgomote anormale si ori de cate ori considera ca este necesar sa se efectueze
controlul tehnic in parcurs;
 sa verifice in mers eficacitatea sistemului de franare, luand toate masurile necesare pentru a
nu provoca evenimente rutiere;
 sa coboare pantele cu motorul in functiune si angrenat in trepte de viteze corespunzatoare.
Art. 60. Dupa trecerea autovehiculuilui prin vaduri sau dupa spalarea lui (cand franele nu mai
functioneaza normal), conducatorul auto va verifica functionarea franelor mergand pe o anumita
distanta cu viteza redusa, actionand usor franele pana cand acestea se incalzesc si apa se evapora.
Art. 61. Daca autovehiculul patineaza, pentru a se mari aderenta cauciucurilor fata de sol, se admite
sa se puna sub roti:
 nisip, pietris etc. (in cazul unei zapezi batatorite);
 scanduri ( in cazul unui teren mocirlos sau cu zapada afanata);
 piatra sparta, vreascuri ( in cazul unui teren alunecos, dar tare).

II. 3.4 CIRCULATIA PE TIMP NEFAVORABIL

Art. 62. Pe timp de ceata, autovehiculele vor circula cu viteza redusa pana la limita evitarii oricarui
pericol. De asemenea, pe timp de ceata, in mers si in stationare, autovehiculele de orice fel vor fi
iluminate si in timpul zilei, iar conducatorii acestora sunt obligati sa dea semnale sonore si sa
raspunda prin aceleasi semnale la avertizarile altor autovehicule ce se apropie.
Art. 63. Regulile de circulatie stabilite pentru timp de ceata sunt obligatorii si in caz de ploaie
torentiala, de ninsoare abundenta, de viscol sau in alte conditii atmosferice care determina reducerea
vizibilitatii.
Art. 64. Cand se circula pe un drum acoperit cu zapada, conducatorii autovehiculelor sunt obligati
ca, la intalnirea cu autovehcule ce vin din sens opus, sa reduca viteza pana la limita evitarii oricarui
pericol.
Art. 65. In apropierea autovehiculelor destinate deszapezirii drumurilor, conducatorii auto care vin
din directia opusa sunt obligati sa opreasca pe partea dreapta, pentru a se face loc acestora.

II. 3.5. SPATIUL DE PARCARE SI GARARE AL AUTOVEHICULULUI

Art. 66. Terenul pe care se vor amplasa unitatile si formatiile de transporturi auto trebuie sa aiba
forma plata, sa fie inundabil, sa asigure suprafata necesara pentru parcarea autovehiculelor si pentru
constructiile aferente, sa nu fie traversat de linii electrice aeriene la tensiune de 380 V sau mai mare.
Liniile electrice vor fi pozate in afara zonelor de lucru respectandu-se prevederile in vigoare.
Art. 67. Spatiul rezervat parcarii se va stabili tinandu-se seama de suprafata proiectata pe sol a
autovehiculelor ce se parcheaza, de distantele de siguranta dintre autovehicule si de drumurile de
circukatie necesare, care vor asigura posibilitatea evacuarii rapide a autovehiculelor in caz de
necesitate (incendii etc.).
Art. 68. Spatiul de parcare va fi iluminat, marcat si placardat, in functie de conditiile existente, iar
terenul va avea o panta de scurgere a apelor pluviale de minimum 1%. Sursele de apa vor fi marcate
cu indicatoare corespunzatoare, iar caile de aces spre acestea vor fi mentinute libere. Marcarea
locurilor de parcare se va face in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Art. 69. Cand parcarea se face sub cerul liber, distanta intre autovehicule sau dintre acestea si
constructiile existente va fi astfel stabilita incat sa poata fi asigurate atat securitatea autovehiculelor
ca si a constructiilor.
Art. 70. La gararea in hale sau spatii amenajate in acest sens, intre autovehicule, precum si intre
acestea si peretii laterali, se vor stabili astfel de distante incat sa se asigure securitatea lucratorilor, a
autovehiculelor, utilajelor, instalatiilor.
Art. 71. Pentru inlesnirea parcarii autovehiculelor, unitatile, subunitatile si formatiile de transporturi
auto vor instala borduri de 0,2 m inaltime pe langa constructii, conform tipului de autovehicule,

9
astfel ca la parcare sa se poata respecta distantele regulamentare evitandu-se acostarea acestora sau
lovirea lor de pereti.

II. 3.7. CIRCULATIA AUTOTURISMELOR

Art. 72.In timpul circulatiei pe drumurile publice conducatorii auto de pe autoturisme au aceleasi
obligatii ca si conducatorii auto de pe celelalte mijloace de transport si in deosebi:
 sa verifice inainte de a pleca in cursa daca usile sunt bine inchise si asigurate;
 sa foloseasca centura de siguranta si sa atentioneze si persoana care calatoreste in fata, pe
locul din dreapta sa utilizeze centura de siguranta in afara localitatilor si in interiorul
localitatilor;
 sa asigure coborarea persoanelor din autoturism fara pericol de accidentare, de regula pe
usa din dreapta;
 sa se asigure la coborirea pe partea stanga atat la deschiderea usilor, cat si la coborarea
din autoturism, dupa care sa circule pe carosabil spre partea din spate a acesteia;
 sa se asigure la urcarea in autoturism, venind numai din fata acestuia si pe partea stanga.

II. 4. MASURI DE SECURITATE SANATATE IN MUNCA PENTRU

CIRCULATIA PIETONILOR

Art. 73. Orice persoana, indiferent de varsta, sex sau profesie, care se deplaseaza pe jos, pe un
drum public este PIETON. Pietonii constituie cea mai numeroasa categorie de participanti la
traficul rutier.
Art. 74. Prin ,,Drum public” intelegem orice cale de comunicatie terestra destinata traficului rutier,
daca este deschisa circulatiei publice. Drumul public din afara localitatilor se mai numeste si sosea
sau autostrada, iar cel din interiorul localitatilor: strada, bulevard, magistrala. Din drumul public
fac parte si podurile, pasajele denivelate, viaductele, tunelurile, trotuarele si locurile de parcare.
Art. 75. Strada are urmatoarele parti componente: partea carosabila – (suprafata cuprinsa intre
trotuare si este destinata prioritar circulatiei vehiculelor, fiind marcata cu benzi de circulatie),
bordurile si trotuarul. Soseaua are urmatoarele parti componente: parte carosabila (suprafata
cuprinsa intre acostamente si destinata cu prioritate circulatiei vehiculelor, marcata de regula cu
benzi de circulatie), acostament (fasii laterale ale unor sosele), santul (ce foloseste la scurgerea
apelor), poteca.
Art. 76. Pentru stoparea accidentelor in randul pietonilor si indeosebi in cel al copiilor, dar si
pentru imbunatatirea climatului de siguranta pe drumurile publice element esential in timpul
deplasarii este CUNOASTEREA SI RESPECTAREA REGULILOR DE CIRCULATIE.

II. 4.1 CIRCULATIA PE TROTUARE

Art. 77. Trotuarul este componenta a drumului public situat de o parte si alta a strazilor, bulevardelor
si magistralelor si este rezervat ,,prioritar” circulatiei pietonilor. De aici decurge si obligatia
pietonilor, in timpul deplasarii, sa foloseasca numai trotuarele sau pistele special amenajate.
Art. 78. Pentru a se asigura pietonilor siguranta deplina si o deplasare nestanjenita este interzisa
crearea de obstacole sau restrictii pentru circulatia pietonilor prin executarea de lucrari sau
depozitare de materiale, ori lasarea unor obiecte pe trotuar, fara acordul politiei.
Art. 79. Conform normelor de comportare civilizata pietonilor li se recomanda:
 evitarea deplasarii pe trotuare in alergare;
 evitarea stationarii, cu alti colegi, in mijlocul trotuarului si retragerea intr-un loc unde sa nu
fie incomodata deplasarea celorlalti pietoni;
 deplasarea sa se faca, pe partea dreapta a trotuarului in directia de mers. Copiii mici insotiti
de maturi trebuie tinuti de mana, iar deplasarea si pozitionarea lor sa se faca in partea
dinspre cladiri sau garduri, opusa marginii drumului.

10
  asteptarea mijloacelor de transport in comun sa se faca stand numai pe trotuar sau acos-
tament si nu pe carosabil.

II. 4.2 CIRCULATIA PE PARTEA CAROSABILA

Art. 80. Nu rare ori sunt situatii cand pietonii, din varii motive, folosesc in deplasarile lor drumurile
publice situate in afara oraselor sau satelor. Soseaua nu este prevazuta de cele mai multe ori cu
trotuare. Pentru ca totusi, circulatia pietonilor sa se desfasoare in siguranta trebuie respectate unele
reguli, care sa ocroteasca pietonii. Se recomanda:
 folosirea, atunci cand exista, a potecilor sau a drumurilor laterale ce marginesc drumul
public;
 cand, totusi, trebuie sa circule pe carosabil, deoarece lipsesc trotuarele, potecile si
acostamentul, pietonii sunt obligati sa circule numai PE PARTEA STANGA a drumului, in
sensul de mers si cat mai aproape de marginea acestuia, deoarece ii ajuta sa observe cu
usurinta orice autovehicul, care vine din fata;
 deplasarea se va face, pe cat posibil, pe un singur sir;
 deplasarea pe partea stanga a soselei nu-i scuteste pe pietoni de obligatia de a privi din cand
in cand si inapoi pentru a observa traficul, mai ales cand soseaua are pe mijloc linia
discontinua, care permite circulatia autovehiculelor care executa depasirea sa intre si pe
banda pe care circula pietonii;
 daca deplasarea se va face in grup se va cauta, pe cat posibil, sa se mearga tot in sir, insa cu
semnalizare in fata si in spate cu fanioane;
 se interzice stationarea pietonilor pe carosabil si in special stationarea in curbe sau in locuri
lipsite de vizibilitate, datorita faptului ca soferii nu au posibilitatea sa observe din timp
prezenta pietonilor.
Art. 81. Pietonii pot folosi toata latimea drumului public numai in zonele rezidentiale, semnalizate in
acest sens, dar sa nu impiedice in mod nejustificat circulatia autorizata a autovehiculelor
specializate.

II. 4.3 CIRCULATIA PE TIMP DE NOAPTE

Pentru pietoni se fac urmatoarele recomandari:

Art. 82.
 sa nu stationeze pe partea carosabila;
 sa nu traverseze fara o temeinica asigurare sau prin locuri nepermise;
 sa fie imbracati in culori deschise sau sa aiba accesorii vestimentare din material
reflectorizant;
 sa foloseasca in timpul deplasarii lanterne sau felinare aprinse;

II. 4.4 TRAVERSAREA DRUMURILOR PUBLICE

Art. 83. Traversarea unei sosele, strazi sau bulevard este deosebit de primejdioasa pentru cei ce nu
cunosc si nu respecta regulile de circulatie.
Art. 84. Traversarile se fac intotdeauna prin locuri semnalizate.
Art. 85. Deplasarea se face numai pe:
 marcajul pietonal (zebra);
 la indicatorul rutier ,,Trecere pentru pietoni”;
 pe lumina verde a semaforului
 la semnalul agentului de circulatie, cu semnificatia ,,LIBER”.
Art. 86. La intersectiile fara marcaj (zebra), indicator rutier sau semafor, traversarea se face pe la
coltul acestora, cu o prealabila asigurare din ambele parti (stanga – dreapta), lasand sa treaca
vehiculele care se aproprie in acel moment.

II .4.5 LOCURI SPECIAL SEMNALIZATE

11
Art. 87. Indicatorul folosit pentru marcarea unor astfel de locuri este ,,Trecere pentru pietoni”, ce
permite pietonilor sa traverseze, dupa ce se asigura, dar care in acelasi timp obliga conducatorii
vehiculelor sa reduca viteza si sa acorde prioritate;
Art. 88. Marcajele pentru trecerea pietonilor (zebra) sunt executate cu vopsea alba, aplicata pe
carosabil, ce obliga pietonii sa traverseze numai pe latimea acestor marcaje. Orice traversare in afa-
ra acestor marcaje este la fel de periculoasa ca si aceea care se face in locuri unde nu exista indica-
toare si marcaje;

II. 4.6 TRECERI DENIVELATE PENTRU PIETONI

Art. 89. Aceste treceri pot fi subterane sau deasupra solului si sunt semnalizate cu ajutorul unui
indicator, ce obliga pietonii sa foloseasca aceasta trecere denivelata
Art. 90. La trecerea drumului public pietonii trebuie sa respecte unele reguli de mare importanta:
 inainte de a se angaja in traversare pietonul trebuie sa se asigure ca in acel moment, in zona
respectiva nu circula vehicule. Deoarece la noi in tara circulatia vehiculelor se face pe partea
dreapta a carosabilului pietonii trebuie ca prima data sa priveasca in partea stanga apoi in
dreapta si numai daca nu exista nici un pericol sa se angajeze in traversare. Ajuns la
jumatatea strazi va privi in dreapta si va continua deplasarea. Asigurarea nu trebuie neglijata
nici in cazurile cand traversarea se face prin locuri special amenajate prin marcaje si
indicatoare.
Art. 91. Se interzice pietonilor:
 sa circule pe autostrazi;
 sa circule pe carosabil, daca exista amenajari speciale pentru ei;
 sa traverseze drumul public in alte locuri decat in cele permise, ori prin locuri permise
fara sa se asigure;
 sa prelungeasca timpul de traversare, sa intarzie sau sa se opreasca fara motiv;
 sa se angajeze in traversare atunci cand se aproprie masina salvarii, a pompierilor, a politiei
(cu atentionare acustica sau luminoasa) sau coloana oficiala;
 sa traverseze drumul public prin spatele sau prin fata unui autovehicul sau tramvai, care
stationeaza;
 sa traverseze, strecurandu-se printre autovehicule parcate in aproprierea bordurii sau
trotuarului;
 sa traverseze prin locuri cu insuficienta vizibilitate (curba, varfuri de panta sau in conditii
climaterice nefavorabile);
 sa traverseze peste calea ferata, cand semnalul luminos sau pozitia barierei sau semibarierei
interzice trecerea;
 traverseze in locuri unde sunt instalate dispozitive de protectie a pietonilor, prin escaladarea
acestora;
 sa traverseze prin spatiul interior al intersectiilor;
 sa circule sau sa traverseze pe sectorul de drum semnalizat cu indicatorul rutier ,,Accesul
interzis pietonilor”.
Art. 92. Toate aceste prevederii legale, referitoare la circulatia pietonala, trebuie intelese in
ansamblul lor, ca o tema de aparare a vietii si sanatatii pietonilor, dar si ca o componenta a marelui
front al educatiei.

II. 5. Securitatea in munca pentru serviciul de pompieri privat si masurile de prevenire a

accidentelor pe timpul interventiei la stingerea incendiilor

Art. 93. Pe timpul executarii recunoasterii

Art. 94. Pentru executarea recunoasterii prin observare si cercetare nemijlocita este necesar sa se ia
urmatoarele masuri:
 echipa de recunoastere sa fie echipata cu mijloace de protectie in functie de natura interven-
tiei ;

12
  aparatele izolante si mastile contra fumului si gazelor sa fie verificate si in perfecta stare de
functionare ;
 patrunderca in incaperile cuprinse de incendiu sa se faca pe scari fixe (interioare si exte-
rioare), autoscari mecanice si numai in lipsa acestora sa se folseasci scarile manuale ;
 la deschiderea usilor incaperilor incendiate sa se procedeze astfel: in cazul deschiderii unei
usi spre exterior servantul va sta tot timpul la adapostul usii (fig. 1); la deschiderea unei usi
spre interior servantul va sta cu spatele la usa, cu corpul putin aplecat, iar deschiderea se va
face printr-o lovitura cu piciorul;
 in incaperile inundate cu fum, servantii vor intra si vor inainta numai asigurati cu cordita de
salvare :
 in locurile cu pericol de prabusire a planseelor se va inainta numai pe langa pereti sau prin
intervalele dintre stalpi ;
 contactul cu instalatiile electrice (de iluminat si forta) va fi evitat ;
 memorarea itinerariului parcurs la recunoastere si marcarea cailor de evacuare cu mijloace
de iluminat pentru a se asigura conditii de intoarcere;
 protectia impotriva fumului de culoare galbena, albastra sau alba care indica o toxicitate put-
ernica;
 parasirea in cel mai scurt timp a zonei incendiate la semnalul de pericol de explozie,
prabusire sau deversare de lichide combustibile;
 nefolosirea aparatelor de iluminat cu flacara deschisa sau obiectelor metalice care produc
scantei, acolo unde exista pericol de explozie ;

Fig. 1.
Art. 95. Modul de a patrunde in interior pe timpul recunoasterii

 recurgerea la mijloace de autosalvare in cazul cand drumul de inapoiere a fost blocat de in-
cendiu sau darimaturi.

Pe timpul lucrului la cladirile inalte si instalatii in aer liber

Pentru a se evita accidentele ce s-ar putea produce prin caderea servantilor care lucreaza pe
Art. 96.
acoperisuri sau instalatii inalte este necesar ca:
 servantii sa se asigure cu cordita de puncte solide de sprijin (cosuri, grinzi dispuse pe panta
opusa a acoperisului, schelarie metalica fixa etc.);
 de-a lungul acoperisului sa se inainteze numai pe coama cladirii, iar la instalatii numai pe
scarile de acces ale acestora, evitindu-se contactul cu conductoarele electrice si conductele
tehnologice ;
 sa se fixeze liniile de furtun de elemente rezistente ale constructiilor sau instalatiilor ;
 pe acoperisuri inalte, inclinate si in alte situatii asemanatoare, lucrul cu teava sa se faca din
pozitia in genunchi sau culcat ;
 sa se tina seama de starea incalzirii invelitorii de tabla la constructive incendiate sau
schelaria instalatiei ; daca acestea sunt incalzite pana la incandescenta, creste pericolul de
13
 prabusire ;
 sa se evite concentrarea mai multor servanti pe o portiune mica a acoperisului sau instalatiei.
Locurile cele mai sigure pentru pozitiile de lucru ale servantilor sunt cladirile sau instalatiile
vecine celei incendiate, stabilite cu personalul de specialitate al obiectivului ;
 sa se supravegheze continuu starea elementelor de sustinere a acoperisurilor si instalati-
ilor.

TEHNICI DE LUCRU ALE BINOMULUI DE INTERVENŢIE

Art. 97.Poziţia cea mai stabilă şi comodă este poziţia în picioare, pentru că permite o progresie
rapidă şi un mai bun control de orientare a aşezării. Membrii binomului se pot poziţiona atât de o
parte şi de alta a furtunului cât şi de aceaşi parte a furtunului.

Poziţia binomului în genunchi

Poziţia binomului în genunchi de aceeaţi parte a furtunului

14
Pozitia binomului în picioare aceeaţi parte a furtunului

Art. 98. Pentru a facilita o acţiune ofensivă, pentru pătrunderea în spaţiul afectat, şeful de ţeavă poate
adopta o poziţie în picioare, cu furtunul pe umăr, ajutat de celălat membru al binomului, care
poziţionează el însuşi furtunul în pozitia cea mai bună.
Art. 99. Într-o locaţie închisă sau semi-deschisă, în prezenţa fumului înaintarea se va face în poziţie
ghemuită sau în genunchi, dacă starea solului o permite (lipsa materialelor căzute, obiecte tăioase),
pentru a rămâne sub stratul de fum, la nivelul termic cel mai scăzut. Pentru o mai bună stabilitate,
binomul poate adopta poziţia în genunchi, mai sigură.

Art. 100. Poziţie de deplasare în

Pozitia ghemuită cu ţeava de refulare Poziţie de deplasare în genunchi cu ţeava de refulare

Art. 101. În caz de nevoie (întoarcerea flăcării, flux termic, reizbucnirea focului, fenomen
termic), binomul poate lua o poziţie culcat-ghemuit, în acest sens protejându-se sub acţiunea jetului
ţevii de refulare, împrăştiat la debit maxim.

Pozitia culcat – ghemuit sub protecţia ţevii

15
Art. 102. Modalităţi de amplasare ale binomului de intervenţie în funcţie de situaţia şi locaţia
incendiului
Art. 103. Întotdeauna, binomul de intervenţie va acţiona asupra focarul principal iar deplasarea
spre acesta, se va realiza în progresie, urmărindu-se protecţia împotriva căderii, dislocării
materialelor şi a elementelor de construcţie, exploziilor etc.
Art. 104. În aer liber şi în măsura posibilitătilor, binomul de intervenţie se poziţionează pentru
a realiza refularea, la nivelul planului focului sau lejer deasupra, în afară fumului şi radiatiei.

Art. 105.
- Amplasarea binomului de intervenţie

b. Binomul utilizează mijloacele de protectie şi acoperire existente (părţi stabile ale unei
construcţii, după un perete), pentru a securiza acţiunea sa.
c. Binomul încearcă să efectueze acţiunea din partea neafectată (neatinsă de foc sau de fum)
pentru a lucra în cele mai bune condiţii posibile şi a împiedica orice propagare. În aer liber, acţiunea
trebuie condusă, dacă este posibil, în direcţia vântului.

16
Art. 106. După aplicarea tehnicii iniţiale, binomul de intervenţie se poate apropia de focar şi
va aplica un jet pulverizat, succesiv, de scurtă durată, astfel antrenând substanţele de ardere şi
fumul.

Art. 107. Şeful de ţeavă refulează numai apa necesară pentru a limita producerea de pagube.

Art. 108. Înainte de a evalua eficacitatea acţiunii sale, şeful de ţeavă întrerupe momentan
refularea apei pentru a permite vaporilor să se disipeze.

17
Art. 109. În cazul unei scurgeri de gaze, şeful de ţeavă are grijă să nu stingă flacăra,
acumularea de gaze putând provoca o explozie.
Art. 110. Acţiunea şefului de ţeavă va consta în protejarea, dacă este posibil, a elementele
ameninţate de foc.
Art. 111. În prezenţa fumului care limitează vizibilitatea, o flacără care emite un sunet ascuţit,
constituie un semnal de alarmă pentru binomul de intervenţie, semnalând scurgeri de gaz.
Art. 112. Analiza situaţiei la locul intervenţiei
Art. 113. În afară de cunoaşterea regulilor de acţiune, refulării apei asupra focarului şi folosirii
jetului ţevii de refulare, binomul de intervenţie trebuie să dea dovadă şi de un comportament
adecvat şi adaptat în funcţie de situaţia cu care se confruntă.

ATENŢIE! Binomul de intervenţie nu trebuie să acţioneze într-o manieră independentă ci să

analizeze situaţia să acţioneze într-o manieră adaptată, atât pentru protecţia sa cât şi pentru
eficacitatea intervenţiei sale după principiul:
IDENTIFICĂ – EVALUEAZĂ - ACŢIONEAZĂ

În cazul unei acţiuni asupra mediului său, binomul de intervenţie evaluează rezultatul şi
acţionează în consecinţă.
ACŢIONEAZĂ - EVALUEAZĂ - REACŢIONEAZĂ

Art. 114. Binomul de intervenţie, poate să adopte, în funcţie de elementele furnizate de natura
intervenţiei şi de mediu sau de ordinele primite, o tactică defensivă sau ofensivă în timpul acţiunii.

Art. 115. DE REŢINUT! Dacă siguranţa sa este grav ameninţată, binomul de intervenţie
trebuie să-şi asigure în mod prioritar salvarea.
Art. 116. Binomul de intervenţie acţionează, luând în considerare următorii factori:
 distanţa, în raport cu focarul;
 configuraţia locului, (ex.: protecţia după perete, poziţia sub tocurile uşilor etc.);
 cunoaşterea unui itinerar de întoarcere;
 acţiunea de întoarcere sub protecţia jetului;
 poziţionarea în aer liber sub protecţia structurii etc.

Art. 117. DE REŢINUT! Binomul de intervenţie trebuie să dea dovadă de o vigilenţă extremă
şi să treacă la acţiune, având în considerare riscul evaluării impactului asupra siguranţei sale.
Art. 118. Când orice pericol este respins, binomul de intervenţie poate să treacă la tactica
ofensivă.
Art. 119. Tactica ofensivă constă în trecerea la acţiune aplicând tehnici specifice, binomul
seplasându-se spe focarc, după analizarea tuturor factorilor prezenţi la locul intervenţiei.
Art. 120. Acţiunea trebuie condusă rapid şi eficace, pentru a putea efectua o eventuală salvare,
pentru a lichida focarul sau pentru a evita propagarea incendiului.
Art. 121. Totuşi, binomul de intervenţie trebuie să fie pregătit să adopte o tactică defensivă în
caz de pericol.
Art. 122. El poate fi susţinut în acţiunea sa de măsuri coordonate, cum ar fi: ventilaţia zonei
acţiunii, crearea spaţiilor de acces, protecţia personalului.

18
Art. 123. Tactică ofensivă

Art. 124. 3

Art. 125. TEHNICI DE PĂTRUNDERE ŞI DE

Art. 126. REFULARE A APEI

Art. 127. TEHNICI DE PĂTRUNDERE ŞI DE REFULARE A APEI

Art. 128. Oricare ar fi tehnica utilizată, obiectivul principal este stingerea incendiului, fără a
produce mai multe pagube, în mod special cele legate de utilizarea apei, pe care nu le-a produs
focul însuşi.
Art. 129. Acest rezultat poate fi obţinut de şeful de ţeavă printr-o utilizare raţională a jeturilor
şi debitelor, dar în mod egal şi prin punerea în practică a tehnicilor adaptate situaţiilor ivite, cu care
poate fi confruntat (foc localizat, foc invizibil sau spaţiu total închis).
Art. 130. ATENŢIE! Alegerea tehnicii de stingere trebuie să ia în considerare, în primă fază,
localizarea incendiului, pentru a exploata cât mai bine mediul (foc în aer liber sau spaţiu închis sau
semi-deschis).
Art. 131. Şeful de ţeavă adoptă tehnicile de refulare a apei, în funcţie de situaţie:
 răcirea atmosferei pentru a diminua activitatea termică şi a îmbunătăţi mediul său de atac;
 neutralizarea spaţiului producând vapori în manieră eficace şi raţională;
 atacul în inima focarului utilizând raza de acţiune şi forţa jetului;
 utilizarea pereţilor despărţitori pentru a devia un jet sau pentru a produce vapori,etc.
Art. 132. Şeful de ţeavă trebuie, ca prin intermediul apei refulate, "să controleze" focul şi
fumul pentru a obţine o stingere rapidă şi sigură, stopând propagările şi limitând pagubele.
Art. 133. El trece la acţiune următoare, observând rezultatele acţiunii anterioare,se
repoziţionează şi schimbă tehnica, dacă este necesar. Dacă siguranta lui este ameninţată, binomul de
intervenţie se îndepărtează, protejându-se eventual cu jetul ţevii, sau părăseşte spaţiul, în cazul
focului în spaţiul închis sau semi-deschis.
Art. 134. ATENŢIE! Acţiunea sefului de ţeavă nu se limitează la realizarea atacului, în
manieră statică, ci consistă în punerea în aplicare a tehnicilor de refulare, prin intermediul ţevii,
permitându-i să acţioneze eficace asupra spaţiului incendiat.
Art. 135. Tehnici de acţiune pe timpul refulării substanţelor de stingere
Art. 136. Tehnicile de acţiune, de bază, utilizabile, indiferent de locaţiile incendiate din aer
liber sau din spatiile închise sau semi-deschise, sunt:
 acţiunea directă;
 acţiunea la înăltime;
 acţiunea indirectă;
 acţiunea combinată.
Art. 137. Acţiunea directă din acelaşi plan
Art. 138. DE REŢINUT! Atacul direct rezidă în refularea apei în jet pulverizat sau în jet
compact asupra focarului localizat şi vizibil.
Art. 139. Apa trebuie să fie refulată, în jeturi de scurtă durată, direct, asupra materialelor
incendiate până ce atmosfera din jurul focarului se răceşte.
Art. 140. Asupra focarelor importante sau de mare anvergură în aer liber se poate utiliza jetul
compact şi continuu, dacă este necesar .

19
Art. 141. Jetul compact este folosit mai ales în atacul direct asupra focurilor în aer liber, dar
poate fi folosit în egală măsură în timpul propagării focurilor vizibile în spaţii închise sau
semideschise, dacă circumstanţele o cer (ex.: intensitatea incendiului, depărtarea de focar etc.).
Art. 142. ATENŢIE! În spaţiul închis sau semi-deschis, atacul direct trebuie să fie condus
corect, pentru a nu perturba stratificarea fumului prin acţiunea ţevii şi producerea exagerată de
vapori de apă.

Art. 143. Pentru a ataca focarul din exterior, printr-o deschidere a clădirii, comandantul
intervenţiei poate ordona punerea în funcţiune a unei ţevi de la înălţime
Art. 144. Şeful de ţeavă va folosi jetul compact sau jetul pulverizat, în funcţie de distanţa până
la focar.
Art. 145. În cazul utilizării unei scări manuale, şeful de ţeavă, va avea grijă să nu manevreze
ţeava pe plan orizontal, pentru a nu antrena o reacţie a scării. Totuşi această manevră este posibilă
pentru anumite autoscări. Este convenabil atunci să se facă ţinând seama de recomandarea de
utilizare a constructorului.

20
Art. 146. Pentru a evita orice fel de accident, şeful de ţeavă şi furtunul de alimentare trebuie să
fie ancoraţi.
 scară manuală poate fi folosită în caz de necesitate (ex.: acces unic, atacul pe deasupra
peretelui, protecţia unei operatiuni de salvare, etc.), pentru a trece la acţiune de la o înălţime mică
sau din exterior, printr-o deschizătură situată la înălţime.
Art. 147. Stabilitatea scării trebuie să fie asigurată (perete de sprijin stabil, sol stabil) în special
prin ancorare.
Art. 148. DE REŢINUT! Este necesară legarea scării şi furtunului de scară, pentru a evita
orice risc de cădere a şefului de teavă, în special în caz de reacţie a ţevii. Şeful de ţeavă poate să le
lege el însuşi de scară, dacă o consideră necesar.
Art. 149. ATENŢIE! În timp ce şeful de ţeavă iniţiază o acţiune la înălţime într-o clădire,
printr-o deschidere, el va avea grijă să nu :
- rănească servanţii aflaţi în acţiune, la nivel inferior;
- devieze focul;
- obtureze, prin acţiunea să, ieşirea fumului şi gazelor fierbinţi.

Reguli aplicabile în spaţiile închise sau semi-deschise

Art. 150. Intervenţia binomului de intervenţie în spaţiu închis sau semi-deschis trebuie să ia în
considerare elementele construcţiei (pereţi, deschizături), pentru a utiliza mai bine posibilităţile de
punere în aplicare a tehnicilor cunoscute. Trebuie, de asemenea, să se protejeze de eventuale
accidente care pot surveni în aceste spatii, printr-o apreciere precisă a situaţiei existente şi
pericolelor potenţiale (risc de scântei, explozii, ambianţă termică ridicată).

Art. 151. Elemente favorabile acţiunii binomului de intervenţie:

- temperatura interioară a spaţiului;
- prezenţa pereţilor care pot servi la devierea jeturilor;
- prezenţa unei deschizături, pentru o eventuală ventilaţie;
- Posibilitatea de a izola atmosfera utilizând producerea vaporilor de apă;
- prezenţa stratificării fumului în partea înaltă a spaţiului.

Art. 152. Elemente defavorabile acţiunii binomului de intervenţie:

- riscurile de explozie şi scântei;
- vizibilitatea redusă, cauzată de prezenţa fumului, care încetineşte progresia şi face dificilă
identificarea elementelor din spaţiul respectiv;
- temperatura ridicată în spaţiul interior;
- riscuri de prăbuşire sau de cădere a materialelor;
- riscul electrocutării prin prezenţa conductorilor sub tensiune;
- ieşirea fumului spre exterior, prin deschizături, cu risc să încălzească vecinătăţile;
- riscul de “deviere” a focului sau a fumului spre un spaţiu adiacent;
- riscul de producere excesivă de vapori de apă;
- pagubele produse de apă, printr-o aplicare excesivă sau inadaptată a jetului.

21
Tehnici şi substaţe de stingere a incendiilor
Acţiunea indirectă
Metoda 1

Art. 153. ATENŢIE! Acţiunea indirectă constă în refularea apei spre acoperişul spaţiului, în
jet pulverizat, începând de la exteriorul spaţiului în foc printr-o uşă sau o fereastră. Apa trebuie să
fie refulată cu jeturi de scurtă durată.

Art. 154. Această tehnică este folosită atunci când binomul nu vede focarul şi nu poate intra în
spaţiul respectiv, sau, din cauza intensităţii incendiului, există risc de prăbuşire a structurii sau risc
de surprindere.
Art. 155. Ea vizează răcirea părţii înalte a spaţiului şi iniţierea stingerii prin încetinirea
activităţii focarului. În plus, scăderea temperaturii antrenează o contracţie a stratului de fum care îi
limitează propagarea.
Art. 156. ATENŢIE! Acţiunea indirectă trebuie să fie controlată pentru a nu destructura
stratul de fum, fără a perturba echilibrul termic al volumului.
Art. 157. Într-un spaţiu standard (cameră, apartament), şeful de ţeavă trebuie să ia în vizor
stratul de fum de la nivelul tavanului pentru a realiza un unghi de aproximativ 45º cu podeaua.
Art. 158. Odată ce atmosfera se răceşte şi spaţiul este ventilat, binomul de intervenţie poate
intra şi iniţia o acţiune directă asupra focarului.

Metoda 2
Art. 159. Într-un spaţiu total închis, acţiunea indirectă poate, de asemenea, să consiste în
producerea unei mari cantităţi de vapori, dirijând jetul asupra ansamblului de suprafeţe calde (pereţi
şi tavan) concomitent şi asupra flăcărilor.
Art. 160. Vaporii de apă produşi prin refulare asupra focarului sau asupra pereţilor calzi,
permite izolarea atmosferei şi ventilează, prin deschiderile existente, gazul de combustie, spre
exterior. O concentraţie de 10 la 35% de vapori în interiorul spaţiului este necesar pentru obţinerea
unei stingeri eficace. În funcţie de temperatura interioară, producere vaporilor ca urmare a refulării
apei, poate fi foarte rapidă. În plus, răcirea graduală a temperaturii, antrenează o condensare a
vaporilor, creând o depresiune, care antrenează intrarea aerului curat, facilitând acţiunea binomului
şi stabilirea unui curent propice evacuării fumului.
Art. 161. Acţiunea trebuie condusă din exteriorul spaţiului, şi în absenţa persoanelor din
interiorul spaţiului în cauză sau spaţiilor adiacente, ţinând cont de producerea vaporilor fierbinţi.

22
Art. 162. ATENŢIE! Aceasta metoda prezintă riscul de a devia fumul şi căldura în
compartimentele adiacente.

Tehnici şi substanţe de stingere a incendiilor

Metoda 3

 altă tehnică constă în dirijarea unui jet compact direct asupra tavanului, de deasupra
focarului, apa este astfel fracţionată şi cade sub formă de picături. Acţiunea trebuie condusă din
exteriorul spaţiului, ţinându-se cont de producerea de vapori fierbinţi şi de destratificarea fumului.

23
Acţiunea combinată
ATENŢIE! Stingerea combinată constă în asocierea atacului direct cu cel indirect şi manevrarea
ţevii cu jetul pulverizat de atac asupra focului şi a stratului de fum.

Art. 163. Efectul scontat, este o acţiune globală, în spaţiul incendiat, acţionând în acelaşi timp
la răcirea şi la izolarea zonei, cât şi la acţiunea asupra focarului principal cu jeturile de apă.

Art. 164. Această acţiune va genera după sine o cantitate importantă de vapori supraîncălziţi,
care va sprijini acţiunea ţevii, acţionând prin sufocare şi o scădere a presiunii (o acţiune de
comprimare asupra gazelor şi vaporilor, particulelor de fum ce determină deplasarea masei dintr-o
zonă în alta). Este preferabil a realiza acestă acţiune din exterior. Acest atac este realizat utilizând
tehnica 8-urilor, a literelor sau a unui jet pulverizat.
Art. 165. ATENŢIE! Riscul destratificării fumului este major în cazul unui atac combinat,
ţinând cont de acţiunea verticală şi laterală a jetului, creând mişcarea maselor de aer în spaţiul
respectiv.

Modalităţi de pătrundere a binomului de intervenţie în spaţiul inchis şi semideschis

Art. 166. Reguli generale de pătrundere

1. În timpul intervenţiei asupra focarului, în spaţiu închis sau semideschis, binomul de
intervenţie trebuie să dispună de o ţeavă care să permită un debit de până la 500 l/min, pentru a fi în
măsură de a face faţă unui risc de fenomen termic (debitul de apă de până la 500 l/min se
recomandă pe linia de furtun tip B cu care se realizează dispozitivul până la distribuitor).
2. Binomul de intervenţie va evalua focarul şi va avea grijă să nu manipuleze vreo deschizătură
(uşă, fereastră) înainte de a fi evaluate temperatura pentru a nu provoca un fenomen termic.
ii.

24
Art. 167. ATENŢIE! Această evaluare se va face atingând deschizăturile (clădirea, panourile,
ferestrele, mânerele) cu mâna fără mănuşă, dacă este necesar, de jos în sus pentru a evalua căldura
radiantă. În cazul unei uşi, acest lucru poate fi realizat prin proiecţia slabă a unei cantităţi de apă
spre partea de sus a uşii, producerea de vapori indicând un nivel termic crescut.
Art. 168. Binomul de intervenţie nu va realiza deschiderea unui spaţiu decât în prezenţa apei
în ţeava de refulare şi adăpostindu-se în afara unghiului de expansiune a flăcărilor, stând de-a lungul
peretelui. În măsura posibilă, servanţii vor sta de aceeaşi parte a deschizăturii şi de aceeaşi parte a
furtunului pentru a putea coordona acţiunea lor şi modul de deplasare (atac static, penetrare,
întoarcere) şi asigura refularea prin intermediul ţevii, dacă va fi necesar.

25
ETAPELE BINOMULUI DE INTERVENŢIE ÎN ACŢIUNEA DE PĂTRUNDERE

Art. 169. Elementele de analiza la pătrunderea în încăperi surprinse de incendiu

- Atingerea uşilor şi mânerelor pentru a estima căldura radiantă;
- Observarea tuturor semnalelor de alarmă semnificative care pot anunţa un fenomen
termic(explozii).
- Deschiderea spaţiului, dacă concluziile trase în urma celor două acţiuni precedente permit
acest lucru având grijă la refulare.
- Testarea temperaturii fumului din tavan prin volumul de apă refulat în jet pulverizat.
- Dacă apa cade înapoi sub formă de picături temperatura este conventională, iar riscul termic
slab.
- Daca apa se vaporizează, temperatura este ridicată iar riscul mărit: se recomandă răcirea
stratului de fum în jet pulverizat.
Art. 170. Dacă cercetarea prealabilă a focarului prezice un puternic potenţial termic, în
interiorul spaţiului, şeful de
Art. 171. ţeavă va efectua jeturi de apă prin impulsie spre partea de sus a uşii de la intrare
înainte de a intra.
Art. 172. De asemenea, după deschidere, în caz de scurgeri importante de gaze supraîncălzite
care se degajă spre exterior, şeful de ţeava are grijă să le răcească pentru a evita orice aprindere în
momentul amestecului lor cu aerul.
Art. 173. În cazul unei intensităţi termice puternice, binomul nu va intra decât dupa ce va
întreprinde un test al tavanului, izolarea fumului şi răcirii.

TESTUL DE TAVAN

Art. 174. Testul de tavan constă în evaluarea temperaturii stratului de fum în partea înaltă a
spaţiului. El este efectuat prin refularea unui volum slab de apă sau jet pulverizat în stratul de fum
situat în partea înaltă a spaţiului respectiv, fără a atinge pereţii. Şeful de ţeavă trebuie să refuleze
apa astfel încât să observe căderea ei sub formă de picături sau o eventuală vaporizare. Dacă apa
refulată se vaporizează, binomul de intervenţie trebuie să considere că riscul de explozie este
important. Ei vor trece în defensivă şi trebuie să acţioneze imediat asupra stratului de fum sau să se
retragă imediat.

26
Art. 175. ATENŢIE! În prezenţa unui strat de fum, în partea înaltă a spaţiului, testul cu
tavanul trebuie să fie efectuat în mod sistematic de către şeful de ţeavă, înainte de a intra şi reluat în
timpul deplasărilor, pentru a putea garanta siguranţa binomului.
a. Răcirea fumului se obţine cu ajutorul unei ţevi cu jet pulverizat. astfel:
- Refulând jetul de apă prin impuls deschis/închis în stratul de fum, în partea înaltă, până ce
apa nu se mai vaporizează;
- creionând pentru a acoperi o zonă mai largă, creionajul se poate face urmând tehnica
literelor.Şeful de ţeavă dozează cantitatea de apă refulată, care trebuie să se vaporizeze compact în
stratul de fum. El va evita de asemenea producerea de vapori de apă fierbinţi prin contactul apei cu
pereţii calzi, rezultând căderi de apă ce pot produce pagube. El va avea grijă să nu destructureze
stratul de fum.

b. El închide apoi robinetul ţevii şi observă situaţia. După răcirea zonei afectate, binomul de
intervenţie trece în ofensivă şi poate trece la faza de stingere.

Art. 176. ATENŢIE! În caz de risc iminent de explozie, binomul de intervenţie se

autoevacuează imediat sub protecţia ţevii în jet pulverizat dirijat spre stratul de fum .

Art. 177. DE REŢINUT!

- Ansamblul acestor operaţiuni trebuie să fie aplicat de către cei aflaţi în acţiune, înainte de a
intra în orice spaţii şi în timpul deplasării, la un interval de timp regulat şi la fiecare schimbare a
situaţiei;
- Progresia binomului trebuie să se faca în etape de 1 – 2 m şi la capătul cărora se va face un
nou test de tavan.

Art. 178. Amplasarea binomului pentru a permite ventilaţia

27
Art. 179. Binomul adoptă o poziţie de lucru care permite aerului să pătrundă în spaţiul
respectiv sau fumului şi gazului cald să iasă deasupra lui.
Art. 180. DE REŢINUT! În timpul deplasării într-un spaţiu, servanţii rămân aproape de sol,
unde temperatura este mai scăzută. Ei trebuie să verifice rezistenţa elementelor de construcţie pe
care păşesc şi să evalueze situaţia, deplasându-se, de regulă, de-a lungul pereţilor.
Art. 181. Poziţia binomului în deplasare
Art. 182. Binomul de intervenţie poate să-şi faciliteze pătrunderea, prin ventilarea spaţiului,
astfel permiţând diminuarea căldurii ambiante şi o vizibilitate mai bună. Această ventilaţie permite,
de asemenea evacuarea fumului şi gazelor calde, diminuând riscul de explozie.
Art. 183. În cazul în care binomul trece la acţiune, în aceeaşi direcţie ca şi ventilaţia, refularea
apei prin ţeavă poate ameliora evacuarea fumului şi gazelor arse.

28
Art. 184. Punerea în functiune a unei ventilaţii pentru a facilita acţiunea binomului

Art. 185. În anumite cazuri, binomul de intervenţie poate fi chemat să efectueze o acţiune de
sprijin (acces unic, salvarea către o intrare de unde emană fumul şi gazele calde). Acţiunea trebuie
să fie rapidă, izolând fumul pentru a suprima orice risc de fenomen termic (dacă este posibil), şi
prin montarea, la ordinul comandantului de intervenţie, a unui mijloc care permite anihilarea
fumului şi gazelor calde (ventilaţia).

Art. 186. Pătrunderea în spaţiu pentru a facilita evacuarea fumului şi a gazelor

Art. 187. În cadrul incendiilor la subsol, căldura acumulată poate fi foarte mare. Dacă accesul
se face printr-o scară care dă exact în zona afectată şi dacă accesul binomului este necesar, acesta se
va proteja printr-un jet difuzat de protecţie. După ce regulile de intrare sunt aplicate, binomul de
intervenţie adoptă o atitudine defensivă. Binomul de intervenţie ia o poziţie adaptată situaţiei pentru
a intra în acel loc, pentru a preveni orice cădere. Şeful de ţeavă este apărat de coechiperul său. Şeful
de ţeavă are grijă, deasemenea, să protejeze echipa, de ieşirea gazelor calde acumulate în partea
înaltă a volumului şi să răcească stratul de fum cu ajutorul jetului difuzat de atac.

Art. 188. ATENŢIE! Pentru a fi eficace şi a acţiona cu siguranţă maximă în timpul stingerii
unui incendiu, binomul de intervenţie trebuie să aplice planul de acţiune stabilit de comandantul
intervenţiei într-o maniera coordonată, respectând strict principiile generale de punere în funcţiune a
unei ţevi (tehnici de baza, tactică de acţiune etc.).

TEHNICA LUCRULUI PENTRU STINGEREA INCENDIILOR

Art. 189. Reguli generale de lucru pentru binomul de intervenţie

Art. 190. Pe timpul intevenţiilor pentru stingerea incendiilor, binomul de intervenţie va
respecta următoarele reguli:

29
- se va amplasa astfel încât substanţa stingătoare folosită să aibă eficienţa maximă iar poziţia
aleasă să le asigure protecţia sau retragerea imediată în cazul producerii unor fenomene de natură să
le pună viaţa în pericol;
- va începe acţiunea de stingere pe direcţiile unde sunt persoane în pericol, urmărind în primul
rând salvarea acestora, apoi pe direcţia în care se propagă incendiul;
- acţiunile vor fi, de regulă, ofensive.
- va proteja acele părţi ale construcţiei de care depinde integritatea şi rezistenţa acesteia, luând
toate măsurile pentru a preveni prăbuşirea unor elemente de construcţii care să pericliteze viaţa
oamenilor, să slăbească rezistenţa clădirii sau să determine dezvoltarea incendiului;
- în interiorul clădirilor, apa va fi folosită, de regulă, în cantităţi strict necesare, utilizându-se
ţevi cu robinet sau cu ajutaj pulverizator;
- pentru stabilirea substanţei stingătoare şi a modului ei de folosire precum şi a măsurilor şi
mijloacelor de protecţie necesare pe timpul acţiunii, este necesar să se cunoască specificul
comportării diferitelor materiale în timpul arderii;
- când arderea are loc pe suprafeţe verticale substanţele stingătoare vor fi refulate, de regulă,
dinspre partea superioară către cea inferioară;
- la folosirea pulberilor se va urmări refularea de la o distanţă cât mai mică;

- la stingerea lichidelor combustibile cu ajutorul spumei nu se va îndrepta jetul spre locul

arderii decât după obţinerea unei spume de calitate

Art. 191. Stingerea incendiilor de substanţe combustibile solide

Art. 192. Din această categorie fac parte: lemnul, păioasele, hârtia, cerealele, bumbacul,
ţesăturile etc.
Art. 193. Binomul de intervenţie, la astfel de incendii, se impune a se amplasa de regulă cât
mai aproape de focar, pe acelaşi plan cu acesta sau mai sus şi funcţie de curenţii de aer (de regulă,
cu faţa la focar şi contrar direcţiei din care bate vântul sau lateral).
Art. 194. Tehnici şi substaţe de stingere a incendiilor
Art. 195. Stingerea incendiilor de materiale lemnoase
Art. 196. Stingerea incendiilor de păioase
Art. 197. Temperatura de aprindere a lemnului este cuprinsă între 270 – 300 ºC putând
dezvolta pe timpul arderii temperaturi de peste 1000 ºC. Datorită numeroaselor utilizări şi
tratamentelor la care este supus lemnul în elementele de construcţie, propagarea arderii acestuia se
realizează în moduri şi viteze diferite şi se degajă mari cantităţi de fum şi gaze de ardere.
Art. 198. Pentru o acţiune eficientă se recomandă a se refula apa asupra zonei de ardere de sus
în jos şi de departe către aproape.
Art. 199. De regulă, se utilizează cantităţi însemnate de apă la stingerea incendiilor în
depozitele de buşteni prin folosirea jeturilor compacte urmărindu-se inclusiv dislocarea unor stive.
Se va urmări întotdeauna protecţia elementelor de construcţie sau a stivelor învecinate prin
utilizarea ţevilor cu jet pulverizat şi în mod deosebit se va urmări locul de amplasare al binomului
de intervenţie pentru evitarea surprinderii acestora în condiţiile prăbuşirii halelor, stivelor, elemente
de construcţie.
Art. 200. Datorită suprafeţelor mari pe care se intervine, intervenţia va fi sectorizată
stabilindu-se sectoare de stingere şi sectoare de protecţie.
Art. 201. Binomul de intervenţie poate sprijini acţiunea de stingere prin crearea unor căi de
pătrundere şi acces, tăieri ale elementelor de construcţie sau evacuarea materialelor neaprinse din
zona de ardere.
Art. 202. La fabricile de mobilă binomul de intervenţie va avea întotdeauna în calcul pericolul
exploziei datorită prafului combustibil depus sau instalaţiilor din secţii. La secţiile de lăcuire sau în
locurile în care se află mari cantităţi de substanţe combustibile lichide se vor utiliza, de regulă, ţevi
generatoare de spumă sau numai jeturi pulverizate. Amplasarea servanţilor, şi îndeosebi a
binomului de intervenţie, se va realiza sub elementele portante ale construcţiilor respectându-se
regulile stabilite la pătrunderea în spaţii închise.

30
 Stingerea incendiilor de hârtie, bumbac, ţesături

Art. 203. Binomul de intertvenţie, la acest tip de incendii, va acţiona, de regulă, cu jeturi
pulverizate, urmărind în mod deosebit protejarea maşinilor şi utilajelor.
Art. 204. Respectându-se modalităţile de pătrundere în spaţii închise, după identificarea
focarului se va urmări protecţia împotriva propagării prin goluri (diverse instalaţii, locuri de trecere,
uşi, ferestre).
Art. 205. După caz, stingerea materialelor poate avea loc pe locurile de evacuare, ţinându-se
cont de faptul că baloţii de bumbac se impun a fi desfăcuţi.
Art. 206. Incendiile izbucnite la elementele de construcţie ale depozitelor de hârtie, bumbac,
vor fi stinse prin utilizarea jeturilor de apă compacte, protejându-se elementele de susţinere.

Stingerea incendiilor de mase plastic

Art. 207. Aceste incendii se caracterizează prin degajări de mari cantităţi de fum şi gaze de
ardere, cu real pericol pentru binomul de intervenţie.
Art. 208. De regulă, au loc propagări rapide datorită revărsărilor de produse încălzite şi
comportărilor diferite ale maselor plastice pe timpul arderii. Unele dintre acestea, ard cu flacără
luminoasă şi mari degajări de fum, altele cu flăcără mică şi cu degajări slabe de fum.
Art. 209. ATENŢIE! De regulă, la arderea materialelor plastice are loc fenomenul topirii şi
picurării ce reprezintă un real pericol pentru personal
Art. 210. Pentru stingere se utilizează jeturi de apă pulverizate sau spumă concomitent
executându-se protecţia elementelor de construcţie şi a instalaţiilor existente.
Art. 211. Binomul de intervenţie va acţiona pentru evacuarea materialelor, executarea
deschiderilor, evacuarea fumului şi gazelor pentru crearea condiţiilor de lucru.

Pe timpul stingerii incendiilor

Art. 212. Art. 98 Pentru asigurarea securitatii servantilor, pe timpul lucrului la incendii, se vor
lua urmatoarele masuri:
 servantii vor fi echipati dupa caz, cu masti contra fumului si oxidului de carbon sau cu
aparate izolante, daca lucreaza in incaperi umplute cu fum, vapori si gaze toxice;
 sa se protejeze sefii de teava impotriva actiunii flacarilor cu costume anticalorice sau
prin jeturi de apa sub forma de ploaie ;

i.
Art. 213. Fig. 2. Fixarea scarilor pentru patrunderea la etajele cladirilor

 cand se lucreaza la stingerea incendiilor de substante explozive, servantii vor fi protejati cu

mijloace improvizate (scuturi, panouri, obstacole etc.) impotriva suflului si schijelor ;
31
  servantii care lucreaza pe scari se vor prinde, in mod obligatoriu cu ajutorul carligului de
siguranta ;
 liniile de furtun ridicate la mari inaltimi vor fi fixate prin fesi de sustinere ;
 sa se asigure iluminatul pe timpul lucrului, ziua in partile intunecoase ale cladirii (poduri,
subsoluri), iar noaptea, in oricare parte a cladirii ;
 sa se fixeze caile de retragere pentru acei care lucreaza in incaperile incendiate; servantii sa
cunoasca semnalele stabilite pentru retragere, in caz de pericol ;
 sa se retraga la timp servantii, in locuri sigure sau in adaposturi dinainte stabilite, in cazul
unui pericol de surpare sau explozie ;
 sa se inlocuiasca periodic servantii care lucreaza in sectoarele periculoase ale incendiului ;
 se interzice servantilor, manevrarea instalatiilor de la locul incendiului, fara avizul organelor
de specialitate (grupa de specialisti).

ECHIPAREA ŞI ÎNDATORIRILE PERSONALULUI DESTINAT INTERVENŢIEI LA

INCENDII

Modul servant
Art. 214. Echipare.
Art. 215. La alertare sau la ordin servanţii se vor echipa cu:

 costum de protecţie tip pompier;

 lenjerie termică NOMEX
 brâu pompier (centura de siguranţă);
 cordiţă siguranţă;
 casca de protecţie cu vizor;
 radio-telefon portabil;
 fluier;
 lanternă;
 briceag;
 cizme din piele cu branţ metalic sau bocanci de intervenţie, fig.9.

Art. 216. Echiparea la locul intervenţiei se execută în funcţie de misiunile preconizate a fi

executate sau a ordinelor primite şi se adaptează permanent tehnicilor de intervenţie aplicate, astfel
încât să asigure îndeplinirea misiunilor în condiţii de siguranţă.

a. Servantul 1

 aparat de respirat cu aer comprimat

(dotat sau nu cu dispozitiv de detectare a mişcării servantului);
 cagulă de protecţie NOMEX; c) mănuşi de protecţie;
 toporaş psi;
 mănuşi electroizolante (la nevoie);
 cizme de cauciuc (la nevoie);
 topor-târnăcop (la nevoie);
 coarda/cordiţa de salvare (la nevoie);
 costum de protecţie anticalorică (la nevoie), fig.10.

b. Servantul 2

32
  aparat de respirat cu aer comprimat
(dotat sau nu cu dispozitiv de detectare a mişcării);
 cagulă de protecţie;
 mănuşi de protecţie;
 geantă accesorii (chei şi feşe);
 mănuşi electroizolante (la nevoie);
 cizme de cauciuc (la nevoie)
 costum de protecţie anticalorică,(la nevoie);
 topor-târnăcop (la nevoie);

c. Servantul 3

o aparat de respirat cu aer comprimat

 (dotat sau nu cu dispozitiv de detectare a mişcării);
 cagulă de protecţie;
 mănuşi de protecţie;
 mănuşi electroizolante (la nevoie);
 cizme de cauciuc (la nevoie);
 topor-târnăcop (la nevoie);
 coarda sau cordiţă de salvare (la nevoie);
 costum de protecţie anticalorică, (la nevoie).

Art. 217. Îndatoririle servanţilor la incendii

Art. 218. Îndatoririle servanţilor reprezintă totalitatea activităţilor şi acţiunilor cu caracter
operativ, întreprinse de servanţi pe timpul intervenţiilor potrivit funcţiilor specifice.
Art. 219. În funcţie de specificul intervenţiei, autospecialele pe care sunt încadraţi, nivelul de
încadrare al acesteia sau la ordin, servanţii vor executa prin cumul şi îndatoririle specifice altor
funcţii.
Art. 220. Îndatoririle servanţilor în cadrul echipei de salvare sunt următoarele:
 participă la executarea recunoaşterii
 respectă măsurile de asigurare a securităţii servanţilor
 execută prin metodele, procedeele, tehnicile şi procedurile ordonate salvarea, deblocarea,
descarcerarea, degajarea şi evacuarea persoanelor din zona de risc
 acordă victimelor primul ajutor de bază
 execută operaţiuni pentru transportul victimelor în afara zonei de risc şi predarea acestora în
vederea acordării primului ajutor calificat sau a asistenţei medicale de urgenţă;
 execută operaţiuni pentru evacuarea valorilor culturale importante şi a bunurilor de
patrimoniu din zona de risc;
 execută operaţiuni pentru evacuarea animalelor aflate în pericol, imobilizate sau captive în
medii ostile vieţii;
 execută operaţiuni de tăiere, desfacere, demolare, consolidare a elementelor de
construcţii/instalaţii ce prezintă pericol;
 mânuieşte scările manuale din dotare;

33
  ţine permanent legătura cu şeful de echipă şi ceilalţi membri ai echipei de salvare, folosind
aparatura radio.

Art. 221. La locul intervenţiei conducătorul autospecialei/mecanicul de utilaj se echipează şi

cu:
 cască de protecţie cu vizor;
 aparat de respirat cu aer comprimat
 (dotat sau nu cu dispozitiv de detectare a mişcării) – la nevoie;
 mănuşi de protecţie (la nevoie);
 cizme de cauciuc (la nevoie), fig. 14

Art. 222. Modul şef tură de serviciu

Art. 223. Şeful turei de serviciu asigură conducerea intervenţiei până la preluarea acesteia de
către persoanele ierarhic superioare, având următoarele îndatoriri:
 stabileşte forţele şi mijloacele cu care se deplasează la intervenţie;
 transmite ordinul de deplasare către comandanţii de echipaje, precizând locul intervenţiei,
forţele şi mijloacele ce se deplasează, ordinea acestora în coloană, itinerariul de deplasare,
alte date şi informaţii de interes operativ;
 organizează şi conduce operaţiunile pentru intervenţie, până la sosirea persoanelor ierarhic
superioare;
 stabileşte necesitatea intervenţiei prin constituirea binomului de intervenţie şi transmite
ordinul către comandantul de echipaj;
 nominalizează persoana care monitorizează folosirea aparatelor de respirat cu aer
comprimat;
 identifică riscurile la care poaste fi expus personalul de intervenţie şi adoptă tacticile de
intervenţie asfel încât să asigure protecţia proprie cât şi a personalului;
 organizează delimitarea/marcarea zonelor de intervenţie;
 se amplasează în locuri care să îi permită observarea continuă a evoluţiei incendiului fiind
gata să dea semnalul de retragere, dacă este cazul;
 la sosirea la locul intervenţiei persoanelor ierarhic superioare raportează despre situaţia
existentă la faţa locului (modul de manifestare a incendiului, existenţa victimelor sau a
substanţelor periculoase, măsurile luate, forţele şi mijloacele implicate şi alte informaţii de
interes operativ).
 transmite, în timpul cel mai scurt de la ajungerea la locul intervenţiei şi periodic, rapoarte
operative prin mijloacele de comunicare avute la dispoziţie;
 stabileşte elementele constitutive ale cauzei probabile de incendiu şi condiţiile care au
favorizat evoluţia acestuia;
 întocmeşte documentele stabilite, după încheierea acţiunilor de intervenţie şi transmite în
punctul de comandă datele din raportul de intervenţie;
 asigură restabilirea capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor care au participat la
intervenţie.

34
4. OBLIGAŢII PRIVIND SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA ÎN MUNCĂ

Art. 224.
a. Personalul cu atribuţii de conducere a intervenţiilor:
 adoptă tactici de intervenţie care să aibă în vedere, cu prioritate, asigurarea securităţii proprii
şi a personalului din subordine prin amplasarea forţelor şi mijloacelor astfel încât să existe
permanent posibilitatea retragerii în condiţii de siguranţă în cazul producerii unor explozii,
răbufniri de flacără, prăbuşiri de elemente de construcţie etc.;
 urmăreşte folosirea echipamentelor şi mijloacelor de protecţie individuală adecvate situaţiei
respective;
 ia în considerare competenţele personalului din subordine, în ceea ce priveşte executarea
misiunilor, având în vedere aspectele ce vizează securitatea şi sănătatea în muncă.

b. Personalul cu atribuţii de execuţie:

 desfăşoară activitatea la intervenţie, conform competenţelor, executând doar operaţiunile
ordonate;
 exploatează corespunzător autospecialele, utilajele, mijloacele şi accesoriile din dotare;
 monitorizează permanent locul unde îşi desfăşoară activitatea, în vederea identificării în
timp util a unor factori care i-ar putea pune în pericol integritatea corporală, iar în cazul
identificării unor astfel de factori va lua măsuri urgente de adăpostire/evacuare, fără a
aştepta un ordin în acest sens;
c. Verificarea şi folosirea integrală a echipamentului de protecţie individual este obligatorie
pentru întregul personal participant la intervenţie şi este o responsabilitate individuală.
d. Autoevacuarea din spaţiile incendiate se face din proprie iniţiativă în cazul în care creşte
riscul de accidentare sau se schimbă condiţiile de lucru. Fiecare participant la intervenţie este
obligat să îşi asigure minim o cale de autoevacuare şi să acţioneze numai în condiţii de siguranţă.
e. În cazul când există indicii privind existenţa în zona acţiunilor de intervenţie a unor surse ce
pot produce contaminarea de natură CBRN sau există pericol de explozie se va adopta obligatoriu
tactica defensivă şi se va solicita efectuarea măsurătorilor şi determinărilor de către echipe
specializate.
Art. 225. În situaţia cînd există dotarea corespunzătoare, se vor utiliza detectoare portabile de
gaze toxice şi explozive (de tipul Cl2, NH3, CO2, H2S, CO, O2, SO2 etc.), aparatură pentru
determinarea contaminării radioactive, respectiv dozimetre personale cu citire directă.

UTILIZAREA, ÎNTREŢINEREA ŞI DEPOZITAREA ECHIPAMENTULUI SPECIAL DE

PROTECŢIE

Art. 226. (1) Echipamentul special de protecţie se va folosi atât pe timpul intervenţiilor cât şi
la activităţi de formare profesională.
Art. 227. (2) Utilizarea echipamentului de protecţie ca echipament de lucru este strict
Art. 228. interzisă.
Art. 229. (1) Căştile de protecţie cu vizor, costumele de protecţie tip pompier, centurile de
siguranţă, mănuşile de protecţie şi celelalte articole de echipament special şi de protecţie se
păstrează în dulapuri şi/sau pe rafturi curate, într-un rastel special amenajat, departe de surse de
căldură şi ferite de radiaţia solară sau umezeală.
Art. 230. (2) Verificarea materialelor şi accesoriilor constituie atribuţie de serviciu şi se
execută zilnic, individual, cu ocazia predării primirii serviciului de permanenţă, eventualele
neregului constatate fiind raportate pe cale ierarhică.

35
Art. 231. Echipamentul special de protecţie utilizat de personal la misiunile de intervenţie, se
întreţine în conformitate cu instrucţiunile tehnice ale articolelor de echipament respective.
Art. 232. Articolele din echipamentul special de protecţie deteriorate pe timpul intervenţiei se
vor înscrie în raportul de intervenţie.

ORGANIZAREA ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE

Art. 233. (1) Organizarea acţiunilor de intervenţie presupune ansamblul de activităţi şi măsuri
care se execută pentru asigurarea continuităţii acţiunilor de intervenţie şi îndeplinirea misiunilor.
Art. 234. (2) Conducerea acţiunilor de intervenţie este asigurată pe principiul comenzii
unice, gradual, de către subofiţeri/ofiţeri din cadrul structurilor profesioniste pentru situaţii de
urgenţă.
a. La sosirea la locul intervenţiei a persoanei ierarhic superioară, comandantul intervenţiei care
a asigurat conducerea până în acel moment este obligat să se prezinte şi să raporteze acesteia despre
situaţia existentă la faţa locului detaliind: modul de manifestare a incendiului, existenţa victimelor
sau a substanţelor periculoase, măsurile luate, forţele şi mijloacele implicate şi alte informaţii
relevante privind situaţia operativă.
b. În cazul intervenţiilor organizate pe sectoare, comandantul intervenţiei desemnează personal
din cadrul grupei operative pentru identificarea, evaluarea, analiza, monitorizarea riscurilor pe
timpul acţiunilor de intervenţie.
c. Pentru realizarea în bune condiţii a fluxului informaţional-decizional, personalul care
asigură intervenţia va fi echipat, în afara echipamentului individual de protecţie şi cu veste de culori
diferite, astfel:
 servanţii şi conducătorii autospecialelor/mecanicii care încadrează sau nu tehnica de
intervenţie – cască de culoare ROŞIE;
 şef tură de serviciu/comandanţii de echipaje/echipe – cască de culoare ALBĂ;
 comandantul intervenţiei – cască de culoare ALBĂ şi vestă reflectorizantă de culoare
GALBENĂ inscripţionată pe spate ,,Comandant Intervenţie;
 grupa operativă – cască de culoare ALBĂ şi vestă reflectorizantă de culoare VERDE
inscripţionată pe spate ,,Grupa Operativă”;

d. În cazul producerii simultane a mai multor situaţii de urgenţă, în locaţii diferite,

comandantul intervenţiei poate nominaliza altă persoană pentru conducerea acţiunilor de
intervenţie.

OPERAŢIUNI PENTRU DESFĂŞURAREA INTERVENŢIEI LA INCENDII

Art. 235. Alertarea pentru intervenţie

Art. 236. (1) Alertarea pentru intervenţie cuprinde recepţionarea şi înregistrarea anunţului,
introducerea semnalului acustic, transmiterea acestuia şefului turei de intervenţie şi adunarea
personalului în vederea deplasării la locul intervenţiei.
Art. 237. (2) Recepţionarea apelului, în vederea alertării pentru intervenţie se face, de
regulă, prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, prin declanşarea sistemului de
observare-alarmare automată a incendiilor sau anunţare telefonică directă.
Art. 238. (3) Operaţiunea de alertare se efectuează prin declanşarea, de către
radiotelefonistul de serviciu a semnalelor acustice şi optice stabilite sau la ordinul şefului turei de
serviciu.
Art. 239. (4) La recepţionarea semnalului (ordinului), personalul operativ execută
următoarele :
 întrerupe activităţile în care este angrenat;
 se deplasează la locul de păstrare a echipamentului de protecţie;
 ridică echipamentul de protecţie, se deplasează pe locul stabilit şi se echipează;

36
  după echipare, scoaterea autospecialei din garaj şi oprirea acesteia la locul stabilit, membrii
echipajului se îmbarcă în autospecială şi îşi ocupă locurile în cabină, iar comandantul de
echipaj se aliniază în faţa şeful turei de serviciu pentru primirea ordinului de marş;
 se trece la formaţia de marş la ordinul comandantului de echipaj.

a. După primirea ordinului de marş, comandantul de echipaj transmite conducătorului

autospecialei:
 obiectivul la care se intervine;
 locul autospecialei în coloană;
 itinerariul de deplasare la locul intervenţiei.

b. Timpul de alertare se consideră intervalul cuprins între momentul primirii apelului de

urgenţă şi cel al constituirii formaţiei de marş, în vederea deplasării la locul evenimentului.
c. Timpul de alertare nu trebuie să depăşească trei minute.
d. Se interzice îmbarcarea servanţilor în cabină înainte ca şoferul să scoată autospeciala din
garaj sau pe timpul cât aceasta se găseşte în mişcare.
e. Alertarea se poate executa şi în urma anunţării directe, verbale sau telefonice, la sediul
unităţii sau subunităţilor. În cazul anunţării directe la sediul unităţii şi subunităţii a situaţiilor de
urgenţă, se procedează la legitimarea persoanelor şi înregistrarea datelor privind identitatea
acestora, locul şi natura evenimentului şi se raportează eşalonului superior.
f. În situaţia observării directe a producerii unor situaţii de urgenţă, se declanşează semnalul de
alertare şi se raportează despre aceasta eşalonului superior.

Deplasarea la intervenţie.

Art. 240. (1) Deplasarea la locul intervenţiei se execută în baza ordinului de deplasare al
comandantului subunităţii (înlocuitorului legal)/şefului turei de serviciu/ comandant echipaj, în care
se vor preciza:
 locaţia unde se intervine;
 itinerarul de deplasare;
 forţele şi mijloacele ce se deplasează;
 ordinea acestora în coloană.

Art. 241. (2) Pe timpul deplasării, în funcţie de prevederile documentelor de organizare a

intervenţiei şi datele cunoscute privind situaţia existentă, comandantul intervenţiei, transmite prin
mijloace de comunicare, dispoziţii preliminare pentru intrarea în acţiune a forţelor concentrate.
Art. 242. (3) Deplasarea la locul intervenţiei se face în coloană, pe itinerariul şi ordinea
precizate, folosind obligatoriu mijloacele de avertizare optice şi acustice, astfel încât să se ajungă la
locul intervenţiei în timpul cel mai scurt, în condiţii de siguranţă şi cu capacitatea de intervenţie
completă.
Art. 243. (4) De regulă, timpul de deplasare pe uscat este de 5-35 minute în funcţie de
amplasarea localităţilor şi importanţa obiectivelor.
Art. 244. (5) Dacă din diferite motive autospeciala nu poate ajunge la locul intervenţiei,
echipajul, mai puţin conducătorul autospecialei, continuă deplasarea cu un alt vehicul sau pe jos.
Felul şi cantitatea accesoriilor care se transportă de către servanţi vor fi stabilite de comandantul de
echipaj, în funcţie de natura intervenţiei şi de po-sibilităţile de acţiune existente.
Art. 245. (6) La locul intervenţiei, conducătorul auto/mecanicul amplasează
autospeciala/utilajul astfel încât să permită manevrarea ulterioară şi realizarea optimă a
dispozitivelor de intervenţie, precum şi o eventuală evacuare rapidă a autospecialei în cazul în care
integritatea acesteia este pusă în pericol.
a. Se interzice deschiderea uşilor, precum şi coborârea servanţilor din cabină pe timpul cât
autospeciala se găseşte în mişcare.
Art. 246. 7.3 Intrarea în acţiune a forţelor, amplasarea mijloacelor şi realizarea dispozitivului
preliminar de intervenţie

37
Art. 247. Art. 46 (1) Dispozitivul preliminar de intervenţie pentru stingerea incendiilor, se
realizează după sosirea la locul incendiului, concomitent cu executarea recunoaşterii, şi trebuie să
asigure desfăşurarea rapidă a forţelor şi mijloacelor în dispozitivul de intervenţie, executarea unor
manevre în timp scurt, precum şi scoaterea de sub pericol a personalului şi tehnicii. Acesta se
realizează la ordinul comandantului intervenţiei, care cuprinde:
 locul de amplasare a tehnicii de intervenţie;
 numărul şi tipul ţevilor de însoţire pe timpul recunoaşterilor;
 modul de alimentare cu apă şi alte substanţe de stingere;
 numărul, tipul şi direcţiile de realizare a dispozitivului;
 aliniamentul până la care se realizează dispozitivul.
Art. 248. (2) Pentru realizarea dispozitivului preliminar, comandantul de echipaj ordonă
următoarele:
 locul de amplasare a autospecialei (stabilit împreună cu conducătorul auto);
 modul de alimentare cu apă şi cu alte substanţe de stingere;
 aliniamentul până la care se întind liniile de furtun şi tipul acestora;
 locul de amplasare a distribuitorului;
 ţeava de însoţire la recunoaştere (când este cazul);
 accesoriile şi utilajele ce se aduc la nivelul distribuitorului;
 compunerea şi dotarea echipei de salvare şi evacuare (când este cazul).

Art. 249. (3) Pe baza ordinului pentru realizarea dispozitivului premergător, se execută
următoarele :
 servanţii se echipează cu accesoriile necesare funcţiei ce o îndeplinesc, conform prevederilor
prezentului ordin; conducătorul autospecialei amplasează autospeciala pe locul stabilit şi
identifică posibilităţile de alimentare a acesteia. Autospeciala nu se amplasează direct la
sursă când sursa de apă se găseşte la limita maximă a alimentării directe sau când
alimentarea se face prin întreruperea continuităţii. În această situaţie, se amplasează iniţial
lângă obiectiv, se realizează ţeava de însoţire la recunoaştere şi se lucrează cu apa din cazan.
Servanţii realizează dispozitivul spre sursă, după care autospeciala se deplasează la aceasta;
 se deschid uşile bancheţilor cu accesorii şi se desfac dispozitivele de prindere a scărilor,
trecându-le în poziţia de aşteptare;
 se întind liniile de furtun pe direcţiile ordonate;
 se transportă lângă distribuitor (sau la capătul liniilor de furtun) accesoriile de protecţie,
pentru trecerea apei, de producere a spumei, scările (când este cazul) şi alte accesorii, în
funcţiile de misiunile preconizate;
 se realizează dispozitivele din sectorul de alimentare şi cel intermediar când se execută
alimentarea în releu;
 pe timpul intervenţiei autospecialele vor avea în funcţiune mijloacele de avertizare optică.
Art. 250. (4) Particularităţi privind realizarea dispozitivului premergător la alte tipuri de
autospeciale:
Art. 251. La autospeciala pentru evacuarea fumului gazelor şi iluminat servanţii execută în
plus următoarele:
a.1) împământarea autospecialei şi delimitarea perimetrului de siguranţă, după amplasarea pe locul
stabilit;
a.2) dau jos principalele accesorii şi le aşează la cel puţin 5 m de autospecială;
a.3) întind liniile de cablu electric pe direcţiile ordonate şi transportă la capătul lor accesoriile şi
materialele ordonate;
a.4) pregătesc pentru lucru aparatele de tăiat şi sudat electric şi autogen.
Art. 252. La autospecialele / autoplatformele de intervenţie şi salvare de la înălţime, servanţii
execută în plus următoarele:
b.1) calează autospeciala, după amplasarea acesteia pe locul stabilit;
b.2) conducătorul autospecialei pune în funcţiune instalaţia pentru acţionarea pachetului de
scări/platformei, orientând-o pe direcţia ordonată.

38
Art. 253. După realizarea dispozitivului preliminar, servanţii se adună în linie pe un rând, la
capătul dispozitivului realizat sau în faţa (spatele) autoscării.
Art. 254. În cazurile în care tactica de intervenţie nu a fost stabilită clar, se execută numai
dispozitivul de alimentare cu apă a autospecialelor, coborârea rolelor de furtun, a celorlalte
accesorii şi descătărămarea scărilor.
Art. 255. Ordinul pentru realizarea dispozitivului preliminar de intervenţie poate fi dat odată
cu ordinul de deplasare, pe timpul deplasării sau după sosirea la locul intervenţiei.
a. În cazul în care acţiunea urmează să se execute pe baza unor situaţii prevăzute în
documentele de organizare a intervenţiei, se trece direct la realizarea dispozitivului de intervenţie.
Art. 256. Înainte de a iniţia operaţiunile de limitare, localizare şi lichidare a incendiilor,
comandantul intervenţiei trebuie să stabilească şi să comunice echipajelor tipul de intervenţie
adoptat, respectiv:
Art. 257. Intervenţia defensivă reprezintă operaţiunile de intervenţie desfăşurate fără a acţiona
direct asupra focarelor (personalul va fi dispus în afara zonei de risc) şi se adoptă în următoarele
situaţii:
 când există date concrete, privind riscul producerii unui accident în orice moment, cum ar fi:
- iminenţa exploziei unui recipient/rezervor incendiat;
- iminenţa contaminării cu substanţe chimice / radioactive;
- incendiul generalizat la întreaga construcţie a cărei structură rezistenţă nu mai prezintă
siguranţă în exploatare existând în orice moment pericolul pierderii stabilităţii;
- inexistenţa unor date certe privind fluxul tehnologic sau natura şi cantitatea materialelor /
substanţelor din obiectivul afectat.
 când sunt afectate obiective cu regim special, cum sunt sediile şi imobilele misiunilor
diplomatice, oficiile consulare sau ale reprezentanţelor internaţionale etc., pentru care
intervenţia presupune consimţământul prealabil al conducătorilor acestora;
 când nu se poate constitui binomul de intervenţie pentru acţiunea în spaţii închise sau
semideschise.
Art. 258. Intervenţia ofensivă reprezintă operaţiunile de intervenţie desfăşurate pentru acţiunea
directă asupra focarelor, până la lichidarea completă a incendiului.
Art. 259. Înaintea începerii acţiunii de stingere, comandantul intervenţiei trebuie să stabilească
mai întâi dacă atacul asupra focarului este sigur şi poate fi aplicat, având în vedere următoarele:
 s-a executat recunoaşterea locului în care se manifestă incendiul, (folosind, dacă sunt
disponibile, mijloace tehnice pentru măsurarea temperaturii flăcărilor şi produselor de
ardere);
 s-a asigurat alimentarea cu substanţe de stingere a tehnicii de intervenţie;
 este constituit binomul de intervenţie, astfel încât minimum un servant să rămână în afara
structurii pentru a executa o eventuală operaţiune de salvare a membrilor binomului;
 este nominalizată persoana care se ocupă cu monitorizarea lucrului cu aparatele de respirat
cu aer comprimat şi aceasta este pregătită şi poziţionată astfel încât această activitate să fie
executată în deplină siguranţă;
 evaluarea necesarului de forţe şi mijloace a fost finalizată;
 forţele şi mijloacele concentrate la faţa locului sunt suficiente şi pregătite să intervină;
 sistemul de comunicaţii a fost adoptat şi realizat în raport de condiţiile existente
(radiotelefon, telefon mobil, semne, semnale, frecvenţe, canale);
 sunt date certe privind existenţa persoanelor în zona de risc.
Art. 260. Trecerea de la intervenţia ofensivă la intervenţia defensivă se execută la ordin sau
din proprie iniţiativă – în cazul binomului de intervenţie, atunci când este identificat un pericol
iminent (prăbuşire, explozie) de către personalul aflat în interiorul obiectivului afectat.
Art. 261. În situaţia sectorizării obiectivelor de intervenţie, decizia adoptării intervenţiei
defensive poate fi luată şi de către şefii sectoarelor de intervenţie.
Art. 262. Adoptarea intervenţiei defensive odată cu realizarea dispozitivului de intervenţie şi
manevra de trecere de la intervenţia ofensivă la intervenţia defensivă se raportează imediat
comandantului intervenţiei.

39
Art. 263. Trecerea de la intervenţia defensivă la intervenţia ofensivă se execută numai la
ordinul comandantului intervenţiei.
Art. 264. Tactica reprezintă ansamblul măsurilor de organizare, pregătire şi desfăşurare a
intervenţiei pentru stingerea incendiului, în condiţii de siguranţă, cu maxim de eficacitate.
Art. 265. Tactica ofensivă se adoptă atunci când acţiunea de intervenţie nu prezintă risc pentru
personalul de intervenţie sau atunci când viaţa unor persoane este pusă în pericol, iar pentru
salvarea acestora se impune intrarea echipajelor de intervenţie în zona de risc. Comandantul
intervenţiei trebuie să evalueze riscul pentru personalul de intervenţie şi să dispună măsuri pentru
reducerea la minim a acestuia.
Art. 266. Tactica ofensivă se aplică, de regulă, în cazul incendiilor la locuinţe, obiective socio-
culturale, clădiri cu aglomerări de persoane, instituţii medicale etc.
Art. 267. Această tactică poate fi aplicată în cazul unui sector de intervenţie sau în
cazul întregului dispozitiv de intervenţie, dispunerea echipajelor/echipelor care intervin fiind redată
în fig.19.

Art. 268. Tactica defensivă se adoptă atunci când riscurile pe care le implică acţiunea de
intervenţie pune în pericol personalul de intervenţie, indiferent de măsurile de siguranţă au fost
stabilite. În această situaţie personalul de intervenţie acţionează din afara zonei de risc.
Art. 269. Tactică defensivă se impune şi atunci când sunt necesare recomandările unui expert
(incendii în care sunt implicate substanţe periculoase) sau sunt necesare echipamente specializate
inexistente în dotarea structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
Art. 270. Tactica defensivă poate fi aplicată atât în cazul unui sector de intervenţie, cât şi în
cazul întregului dispozitiv de intervenţie, dispunerea echipajelor / echipelor fiind redată in Fig. 20

40
Tactica mixtă

Art. 271. Tacticamixtă se aplică întregului dispozitiv de intervenţie, prin adoptarea

simultană a tacticilor ofensive şi defensive în sectoare de intervenţie diferite, potrivit fig. 21.
Art. 272. Tactica se stabileşte în urma analizei de către comandantul intervenţiei, se comunică
personalului de la locul intervenţiei şi se notifică eşalonului superior prin rapoarte operative.

Art. 273. Recunoaşterea, analiza situaţiei, luarea deciziei şi darea ordinului de intervenţie
Art. 274. Recunoaşterea, analiza situaţiei, luarea deciziei şi darea ordinului de intervenţie sunt
activităţi care încep imediat, după sosirea la locul intervenţiei, se continuă pe toată durata acesteia şi
constau într-un ansamblu de acţiuni întreprinse în scopul cunoaşterii situaţiei, analiza riscurilor
pentru personalul de intervenţie şi populaţie, obţinerii şi transmiterii datelor necesare pentru luarea
deciziei.
Art. 275. Recunoaşterea se realizează de o echipă condusă de comandantul intervenţiei şi
formată din comandanţii de echipaj, la nevoie şi din specialişti ai obiectivului afectat şi se execută
pe mai multe direcţii, prin observare şi cercetare.
Art. 276. La recunoaştere se stabilesc:
 riscurile la care se expune personalul de intervenţie, populaţia, precum şi căile, mijloacele şi
procedeele de salvare-evacuare;
 locul, natura, proporţiile, posibilităţile şi direcţiile de propagare ale incendiului;
 dispunerea obstacolelor împotriva incendiilor, a instalaţiilor fixe de stingere, starea acestora
şi eficienţa lor pentru limitarea propagării;
 existenţa golurilor, instalaţiilor de ventilaţie sau de altă natură, ce pot favoriza propagarea
incendiului;
 existenţa bunurilor materiale, necesitatea evacuării lor sau a protejării
 împotriva efectelor incendiului;
 necesitatea desfacerii, dislocării sau demolării elementelor de construcţie, ce pot contribui la
propagarea efectelor incendiului;
 dispunerea, capacitatea şi posibilităţile de folosire a surselor de apă pentru alimentarea
autospecialelor şi utilajelor;
 balizarea zonei în vederea protejării şi conservării datelor, informaţiilor şi urmelor de orice
natură şi evitarea pătrunderii persoanelor neautorizate.
Art. 277. Echipa de recunoaştere este obligată:
 să respecte cu stricteţe regulile de sănătate şi securitate în muncă pe timpul recunoaşterii;
 să pătrundă pe căile cele mai scurte şi sigure (uşi, ferestre) si să determine locul şi mărimea
focarului de incendiu, a distrugerilor produse de avarie, explozie;

41
  să verifice toate încăperile de pe direcţia de acţiune cuprinse sau expuse incendiului, precum
şi cele afectate de acesta;
 să salveze şi să acorde ajutor persoanelor aflate în pericol;
 să iau măsuri pentru lichidarea unor focare ce pot favoriza propagarea incendiului;
 să execute recunoaşterea din exterior, când nu poate pătrunde în clădirea, instalaţia sau
încăperea afectată de incendiu.
Art. 278. Analiza situaţiei este activitatea desfăşurată în baza datelor şi informaţiilor obţinute
în urma recunoaşterii, se concretizează în luarea deciziei şi darea ordinului de intervenţie de către
comandantul intervenţiei în toate situaţiile, în scopul identificării şi evaluării riscului, coordonării
acţiunii şi întrebuinţării forţelor şi mijloacelor la dispoziţie într-o concepţie unitară, potrivit situaţiei
concrete evaluată în urma executării recunoaşterilor.
Art. 279. Încă de la primele acţiuni se va efectua o analiză atentă a mediului în care se
manifestă incendiul urmărind, de regulă, elemente prezentate în fig. 22:
 intensitatea, culoarea şi propagarea flăcării şi fumului;
 pericolul exploziei unor recipiente aflate sub presiune;
 pericolul cedării elementelor de construcţie;
 riscul electrocutării personalului;
 temperatura ridicată în zona de acţiune;
 scurgeri de gaze ce pot produce inflamări sau explozii pe timpul intervenţiei.

Art. 280. Odată identificat pericolul, echipa de recunoaştere îşi asigură protecţia şi informează
personalul şi ceilalţi servanţi participanţi la intervenţie.
Art. 281. În activitatea de identificare a incendiului se vor ţine cont de următoarele:
 culoarea, densitatea, modul de stratificare a fumului;
 culoarea, forma şi intensitatea flăcării;
 direcţia de propagare şi volumul compuşilor de ardere;

42
a. Se va analiza posibilitatea dirijării fumului şi implicit a flăcării funcţie de situaţia
incendiului, astfel:
 deschiderii uşilor şi ferestrelor pentru evacuare sau pericolul ce îl implică deschiderea
acestora;
 decomprimarea spaţiului afectat de incendiu pentru evitarea răbufnirilor, fenomenelor
backdraft şi flashover;
b. La accesul într-un spaţiu închis se vor mai ţine cont de următoarele:
 analiza temperaturii ce s-a realizat în interior prin atingerea elementelor constructive ale căii
de acces (se ţine cont de transmiterea căldurii prin radiaţie);
 observarea atentă a tuturor factorilor ce pot genera explozii, inflamări (funcţie de
caracteristicile elementelor constructive şi caracteristicile incendiului);
 prezenţa fumului în exteriorul zonei de ardere prin fisuri, deteriorări ale elementelor de
construcţie;
 pregătirea ţevilor de refulare în vederea executării testului de uşă şi al testului de plafon
după pătrundere;
 pătrunderea se realizează în etape, prin deplasări pe distanţe scurte (1-2m) până în punctele
optime pentru executarea recunoaşterilor şi stabilirea elementelor necesare realizării
dispozitivului de intervenţie.
 identificarea tipului substanţelor combustibile, având la bază criteriile fizice ale fumului şi
gazelor de ardere.
 memorarea/marcarea drumului parcurs, asigurandu-se posibilităţile de repliere/retragere
în caz de evolutie neprevăzută a incendiului.
Art. 282. Ordinul de intervenţie va cuprinde:
 amploarea şi complexitatea situaţiei;
 misiunile structurilor de intervenţie proprii şi a celor cu care se cooperează;
 măsurile de protecţie şi securitate pentru tehnică şi personal;
 măsuri suplimentare de protecţie a mediului;
Art. 283. Pentru asigurarea îndeplinirii deciziei comandantului intervenţiei şi conducerea
oportună, fermă şi neîntreruptă a acţiunilor ce se desfăşoară pe suprafeţe mari sau în clădiri şi
instalaţii cu mai multe niveluri, se constituie sectoare de intervenţie.

Art. 284. La stabilirea sectoarelor de intervenţie trebuie să aibă în vedere următoarele:

 pericolul pentru persoane şi posibilităţile de salvare a acestora;
 pericolul pentru personalul de intervenţie;
 pericolul pentru mediu şi posibilităţile de acţiune pentru limitarea efectelor incendiului;
 specialitatea echipajelor/echipelor care intervin;
 suprafaţa incendiată sau afectată şi direcţiile de propagare;
 înălţimea obiectivului, instalaţiei afectate;
 prezenţa obstacolelor;
 prezenţa şi posibilităţile de utilizare a căilor de acces;
 posibilitatea ţinerii permanente a legăturii între sectoare.
Art. 285. Sectoarele de intervenţie sunt numerotate cu cifre arabe (nu vor fi utilizate
denumiri), respectând următoarele reguli:
a. Sectorizarea pe orizontală
 sectorul 1 va fi organizat întotdeauna în zona intrării principale în clădire;
 sectorul 3 va fi organizat în spatele clădirii fiind opus sectorului 1;
 sectorul 2 şi sectorul 4 vor fi organizate în stânga respectiv dreapta sectorului 1;
 celelalte sectoare se organizează potrivit ordinului comandantului intervenţiei.

43
b. Sectorizarea pe verticală
 se va realiza o sectorizare interioară (pe niveluri) şi o sectorizare exterioară pe orizontală în
jurul clădirii;
 zona de risc include etajele incendiate, cele situate deasupra acestora şi două etaje sub cele
incendiate
 se constituie trei/patru sectoare de intervenţie astfel:
Art. 286. c.1) sectorul de stingere care cuprinde:
- etajul/ etajele incendiate;
Art. 287. c.2) sectorul de protecţie care cuprinde:
- etajul de deasupra etajelor incendiate
- 2 etajele de sub cele incendiate;
Art. 288. c.3) sectorul de căutare care cuprinde nivelurile de deasupra sectorului de stingere;
Art. 289. c.4) sectorul suport se constituie, la nevoie, în afara zonei de risc.
Art. 290. Comandantul de echipaj transmite subordonaţilor ordinul de intervenţie cu precizări
privind:
 date despre incendiu (locul, suprafaţa, natura materialelor care ard, posibilităţi de
propagare);
 misiunea echipajului şi tactica adoptată;
 misiunile servanţilor, mijloacele cu care şi pe unde acţionează, locul acestora în dispozitivul
de intervenţie;
 presiunea la pompe şi tipul ţevilor folosite;
 misiunile forţelor cu care se cooperează;
 măsurile de asigurare a protecţiei servanţilor;
 locul comandantului de echipaj în cadrul dispozitivului de intervenţie.

Art. 291. Evacuarea, salvarea şi/sau protejarea persoanelor, animalelor, bunurilor şi mediului
Art. 292. Se execută distinct şi prioritar de către personalul stabilit şi pregătit în acest scop,
astfel:
 când incendiul ameninţă direct viaţa persoanelor ori animalelor;
 când există un pericol iminent de producere a unei situaţii de urgenţă complementare sau
dezvoltarea celei existente astfel încât să nu pună în pericol viaţa;
 la ordinul instituţiilor abilitate.
Art. 293. Evacuarea şi salvarea persoanelor se execută, în toate situaţiile, cu sprijinul
personalului din obiectivul afectat, în raport cu pericolul ce le ameninţă, folosind procedeele

44
adecvate situaţiei de la locul acţiunii, specificul obiectivului şi categoria de persoane şi/sau animale
ce urmează a fi evacuate (salvate).
Art. 294. Evacuarea animalelor se execută cu ajutorul îngrijitorilor, folosind procedee şi
metode în raport cu specia acestora şi gradul de dezvoltare a evenimentului, de forţele şi mijloacele
la dispoziţie.
Art. 295. În cazul bunurilor se evacuează în primă urgenţă cele cu pericol de explozie, precum
şi cele de valoare. Bunurile evacuate se depozitează în locuri ferite de efectele incendiului, ale apei
şi precipitaţiilor atmosferice etc., asigurând protecţia acestora.
Art. 296. Realizarea, adaptarea şi finalizarea dispozitivului de intervenţie la situaţia concretă
Art. 297. Se execută pe baza ordinului de intervenţie. După realizarea dispozitivului de
intervenţie, acesta poate fi completat/modificat, la ordinul comandantului intervenţiei, prin
introducerea de noi elemente de dispozitiv, în funcţie de evoluţia situaţiei.
Art. 298. Dispozitivele de interventie vor fi permanent mobile şi se vor realiza cu următoarele
priorităţi:
 salvarea persoanelor surprinse de incendiu, protejarea, evacuarea bunurilor materiale
periculoase şi / sau a celor de valoare;
 oprirea propagării incendiului şi protecţia vecinătătilor;
 stingerea incendiului.
Art. 299. De la autospeciale, în raport cu numărul de servanţi, se pot realiza, în principiu,
următoarele dispozitive de intervenţie :
 echipajele de la autospecialele de stingere cu apă şi spumă de capacitate mare şi medie - un
dispozitiv cu 1-3 linii de apă sau spumă, 1-2 dispozitive înaltă presiune sau pot lucra cu
tunul de apă şi spumă;
 echipajele de la autospecialele de stins incendii cu pulbere - un dispozitiv cu l-3 ţevi de
refulare a pulberii sau poate lucra cu tunul de pe loc sau din mers;
 echipajul de pe autospecialele pentru evacuarea fumului, gazelor şi de iluminat – dispozitiv
de 3-9 proiectoare mobile, l-2 exhaustoare şi 4 ventilatoare; poate instala o saltea
pneumatică; pune în funcţiune celelalte accesorii din dotare, pompa submersibilă, bormaşina
electrică, aparatele de tăiat şi sudat;
Art. 300. echipajul de la autospecialele de stingere cu apă şi spumă de capacitate mica (sub
2000 l) - un dispozitiv cu o linie de înaltă presiune.
Art. 301. Autospecialele de intervenţie se vor amplasa pe cât posibil circular, fiind interzisă
aglomerarea autospecialelor “bară la bară” pe o singură latură a zonei incendiate, sau fără
posibilitati de manevră. Amplasarea autospecialelor se realizează la ordinul comandantului
intervenţiei, responsabilitatea manevrării acestora revenind conducătorilor auto.
Art. 302. Comandantul intervenţiei urmăreşte executarea ordinelor date.
Art. 303. Manevra de forţe şi mijloace
Art. 304. Manevra de forţe şi mijloace se realizează prin gruparea şi regruparea resurselor la
dispoziţie, în scopul concentrării efortului pe direcţiile de intervenţie, concomitent cu asigurarea
scoaterii efectivelor, tehnicii şi materialelor pentru intervenţie din zonele cu pericol iminent.
Art. 305. Manevra trebuie să fie simplă în concepţie, să corespundă misiunii, să se execute în
timp scurt şi să asigure continuitatea intervenţiei.
Localizarea şi lichidarea incendiului.
Art. 306. Constă în izolarea ariei de manifestare a acestuia, stoparea agravării efectelor
produse, protecţia construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor periclitate, concomitent cu crearea
condiţiilor pentru înlăturarea urmărilor incendiului cu forţele şi mijloacele concentrate la locul
intervenţiei, acestea realizându-se prin:
 acţiunea neîntreruptă asupra principalelor direcţii de propagare, utilizând materiale,
substanţe, tehnici şi tactici de intervenţie în funcţie de natura şi dezvoltarea incendiului;
 protecţia elementelor de construcţie, a golurilor, instalaţiilor, căilor de acces şi vecinătăţilor,
pe direcţiile şi în locurile cele mai afectate şi asigurarea condiţiilor pentru salvarea
persoanelor aflate în zone greu accesibile;
 îndepărtarea substanţelor şi materialelor combustibile sau protejarea lor;

45
  desfacerea sau demolarea elementelor de construcţie sau a unor părţi a instalaţiilor, când
situaţia impune, pentru crearea de culoare de acces sau spaţii între obiectivul afectat şi
vecinătăţi.
Art. 307. Localizarea incendiului este faza în care se realizează limitarea dezvoltării şi
propagării arderii prin :
 atacul neîntrerupt asupra principalelor focare de ardere, utilizânduse substanţe şi tehnici de
stingere, în raport cu natura şi dezvoltarea incendiului;
 protecţia căilor de acces pentru salvarea persoanelor, evacuarea animalelor şi a bunurilor
materiale, a vecinătăţilor şi a golurilor existente în elementele construcţiei;
 îndepărtarea substanţelor şi materialelor combustibile sau protejarea lor;
 demolarea şi desfacerea construcţiilor si instalaţiilor în caz de nevoie.
Art. 308. Incendiul se consideră localizat atunci când propagarea şi dezvoltarea acestuia este
întreruptă, protecţia vecinătăţilor este asigurată şi sunt create condiţii pentru lichidarea acestuia cu
forţele şi mijloacele la dispoziţie.
Art. 309. Lichidarea incendiului este faza în care se obţine întreruperea arderii şi se înlătură
posibilitatea reapariţiei acesteia şi, se realizează prin:
 acţiunea coordonată şi neîntreruptă a echipajelor ce au primit misiunea de lichidare a
focarelor de pe întreaga suprafaţă incendiată;
 utilizarea tehnicilor şi tacticilor adecvate şi refularea neîntreruptă a substanţelor de
stingere la intensitatea care să asigure oprirea procesului de ardere într-un timp scurt;
 executarea desfacerilor şi răcirea elementelor de construcţie şi a instalaţiilor;
 evacuarea produselor de ardere pentru reducerea temperaturii şi crearea condiţiilor de
pătrundere către focar.
Art. 310. Pe timpul stingerii incendiilor, echipajele/echipele execută concomitent acţiuni de
supraveghere a construcţiilor, instalaţiilor vecine si intervin pentru prevenirea apariţiei unor noi
focare.
Art. 311. Înlăturarea efectelor negative ale incendiului
Art. 312. Înlăturarea efectelor negative ale incendiului reprezintă operaţiunea în care se
execută măsuri şi acţiuni în scopul reducerii pagubelor materiale şi preîntâmpinării apariţiei altor
tipuri de risc.
Art. 313. Operaţiunea trebuie să fie bine organizată şi executată, într-o anumită ordine, pe baza
unei concepţii unitare, şi cuprinde:
 recunoaşterea perimetrului afectat şi salvarea persoanelor surprinse în clădiri, instalaţii sau
sub dărâmături;
 întreruperea reţelelor de alimentare cu apă, gaze, energie termică, curent electric din zonele
afectate, care pun în pericol viaţa oamenilor sau pot contribui la propagarea incendiilor, de
către personalul calificat al instituţiilor autorizate sau personalul propriu, după caz;
 lichidarea focarelor ascunse, răcirea materialor combustibile din apropierea focarelor;
 evacuarea apei din spaţiile blocate (subsoluri, demisoluri, pivniţe), unde se găsesc materiale
ce nu pot fi scoase sau bunuri materiale de valoare;

Art. 314. Regruparea forţelor şi mijloacelor

Art. 315. Regruparea forţelor şi mijloacelor constă în reorganizarea parţială sau totală a
dispozitivului de intervenţie şi se execută la ordinul comandantului intervenţiei atunci când apar
schimbări importante în evoluţia incendiului.
Art. 316. Stabilirea cauzelor probabile a producerii incendiului şi condiţiilor care au favorizat
evoluţia acestuia
Art. 317. Stabilirea cauzelor probabile producerii incendiului şi condiţiilor care au favorizat
evoluţia acestuia constituie acţiunile şi activităţile desfăşurate în scopul procurării, analizării şi
exploatării datelor şi informaţiilor şi problemelor de orice natură, aprecierii corecte a condiţiilor
care au determinat iniţierea, dezvoltarea şi propagarea acestuia.
Art. 318. Stabilirea cauzei probabile a producerii incendiului se poate realiza în două moduri:
direct sau în urma unei activităţi de cercetare.

46
Art. 319. Stabilirea directă a cauzei probabile de incendiu se face, la faţa locului, imediat după
stingerea incendiului de către comandantul intervenţiei.
Art. 320. Stabilirea cauzelor probabile în urma unor activităţi de cercetare se excută de către
comisii nominalizate conform reglementărilor în vigoare.
Art. 321. Întocmirea procesului verbal de intervenţie, a raportului de intervenţie şi informarea
eşalonului superior
Art. 322. Întocmirea procesului verbal de intervenţie, a raportului de intervenţie şi informarea
eşalonului superior se realizează în conformitate cu dispoziţiile tehnice elaborate de Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă în acest scop, avându-se în vedere următoarele:
 procesul verbal de intervenţie se completează şi se semnează de către comandantul
intervenţiei, după finalizarea acesteia;
 raportul de intervenţie se întocmeşte imediat după încheierea acţiunilor de intervenţie, la
sosirea în subunitate/unitate.

Retragerea forţelor şi mijloacelor de la locul incendiului

Art. 323. Este operaţiunea care se execută la ordinul comandantului intervenţiei şi cuprinde:
 încetarea lucrului tuturor mijloacelor de intervenţie;
 strângerea dispozitivului de intervenţie;
 curăţarea sumară şi verificarea accesoriilor şi utilajelor;
 verificarea existenţei şi aşezarea accesoriilor pe autospeciale şi utilaje;
 realizarea plinurilor cu apă a autospecialelor, dacă sunt posibilităţi de alimentare;
 verificarea prezenţei personalului participant la intervenţie;
 îmbarcarea personalului pe autospeciale;
 încolonarea autovehiculelor;
 deplasarea forţelor şi mijloacelor la unitate/subunitate.

Art. 324. În funcţie de stadiul şi efectele operaţiunilor de intervenţie, retragerea forţelor şi

mijloacelor se poate face eşalonat. În cazul în care situaţia impune, la locul intervenţiei pot rămâne
temporar forţe şi mijloace în supraveghere sau se pot deplasa la altă misiune.
Art. 325. Deplasarea forţelor şi mijloacelor la unitate/subunitate se execută cu respectarea
regulilor de circulaţie pe drumurile publice, în ordinea stabilită de comandant, prin folosirea
mijloacelor de semnalizare optică.
Art. 326. Dacă pe timpul înapoierii la subunitate se descoperă un alt incendiu, şeful turei de
serviciu/comandantul de echipaj ia măsuri pentru localizare şi lichidare şi raportează despre aceasta.

Restabilirea capacităţii de intervenţie

Art. 327. Restabilirea capacităţii de intervenţie se execută după înapoierea forţelor şi

mijloacelor la unitate/subunitate şi constă în:
 realizarea plinurilor cu substanţe de stingere, carburanţi şi lubrifianţi;
 întreţinerea şi verificarea accesoriilor şi tehnicii de intervenţie, remedierea defecţiunilor,
dacă este posibil;
 înlocuirea echipamentului de protecţie ce nu mai poate fi folosit;
 asigurarea asistenţei medicale;
 asigurarea asistenţei psihologice (la solicitare sau la ordin).

DISPOZIŢII FINALE

Art. 328. Prezentele instrucţiuni intră în vigoare la data abrogării O.M.A.I. nr.92 din
30.11.1990 pentru aprobarea Regulamentului instrucţiei de specialitate a pompierilor militari.
Art. 329. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni,
I.G.S.U. va elabora următoarele lucrări de specialitate:
Art. 330. Ghid privind tactica şi tehnica stingerii incendiilor – nivel I - tură de serviciu;

47
Art. 331. Manual privind cunoaşterea tehnicii de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Stingerea incendiilor in conditii deosebite: vant puternic, pet imp de iarna, pe timp de noapte
Stingerea incendiilor pe vant puternic
Art. 332. Vintul contribuie intr-o masura insemnata la intensificarea arderii si propagarea
rapida a incendiului, uneori transportul materialelor aprinse la zeci si chiar sute de metri.
Art. 333. Reducerea efectului jetului de apa, prabusirea unor elemente de constructie, blocarea
cailor de acces si retragerea sefilor de teava, aparitia de noi focare, ingreneaza operatiunile de
stingere.
Art. 334. In astfel de conditli sefui formatiei este obligat:
Art. 335. sa organizeze apararea obiectivelor si constructiilor dispuse pe directia vantului, prin
posturi fixe si patrule pentru interventie dotate corespunzator, realizate dintre cetatenii din rezerva
formatiilor;
Art. 336. sa asigure atacul focarului cu jeturi puternice, sefii de teava find amplasati cu fata
spre directia vantului ;
Art. 337. la nevoie, pentru limitarea propagarii incendiului se va trece la demolarea unor con-
structii pe directia principala, creandu-se culoare de siguranta.
Art. 338. La asemenea incendii seful formatiei trebuie sa mobilizeze populalia, sa o organizeze
pentru stingere si sa cheme fara intarziere forte de sprijin.
Stingcrea incendiilor pe timp de iarna
Art. 339. Pe timp de iarna interventia este mult ingreuiata. Sursele de apa sunt expuse
inghetului, iar zapada impiedica realizarea rapida a dispozitivului de lupta mai ales pe distante lungi
si ingreuiaza sosirea fortelor in sprijin. Gheata creeaza mari greutati in lucru la inaltimi, pe
acoperisuri si pe scari.
Art. 340. Seful de formatie (inlocuitorul sau) trebuie sa respecte urmatoarele reguli :
 utilizarea de preferinta a tevilor de tip B, cand incendiile sunt in exterior, evitindu-se pe cat
posibil folosirea distribuitoarelor ;
 protejarea contra inghetului a liniilor de furtun prin acoperirea cu un strat de zapada cu
deosebire la racorduri ;
 intinderea liniilor principale de rezerva catre tevile care lucreaza pe directii principale, ho-
taritoare, ferindu-le de apa pana la intrebuintare ;
 evitarea fixarii liniilor de furtun pe scara si interzicerea stropirii scarilor cu apa ;

 la incendiile din intcriorul eladirilor, distribuitorul va fi amplasat in una din incaperi ;

 interzicerea intreruperii refularii apei ; la nevoie se micsoareaza doar presiunea, inclusiv
cand se inlocuiesc furtunurile sparte ;
 evitarea scurgerii apei prin casa scarilor si asigurarea rezervei de oameni pentru inlocuirea
celor ce lucreaza in scopul de a se odihni si incalzi.
Art. 341. Respectarea acestor reguli poate asigura succesul in lupta.
Stingerca incendiilor pe timp de noaptc
Art. 342. Intunericul ingreuiaza operatiunile de stingere cerind eforturi deosebite din
partea intregului personal al formatiilor.
Art. 343. Dispozitivele se realizeaza greu, datorita pericolului caderii in gol a servantilor, iar
supravegherea dispozitivului se face anevoie.
Art. 344. Seful formatiei este obligat :
 sa asigure iluminatul cailor de acces, de evacuare. de lucru al sefilor de teava si servantilor,
a surselor de alimentare cu apa ;
 sa realizeze o permanenta legatura intre servanti si sa le asigure securitatea ;
 sa asigure iluminarea permanenta a golurilor din plansee si a locurilor unde se demoleaza
elemente de constructie;
 sa solicite specialistilor repunerea si mentinerea in stare de functionare, pe cit posibil a
instalatiilor de iluminat;
 sa dea misiuni care sa nu impuna executarea de manevre complicate si sa supravegheze cu
toata atentia lucrul servantilor, respectarea regulilor de securitate.

48
Art. 345. In cazul incendiilor din cladirile de locuit, spitale, camine, statiuni de odihna —
crese etc. seful formatiei (inlocuitorul sau) trebuie sa se informeze despre numarul persoanelor
adapostite, cite au fost evacuate si cei care au nevoie de ajutor, sa dispuna si sa urmareasca
cercetarea amanuntita a tuturor inca-perilor.
Art. 346. Nu se va permite patrunderea servantilor in incaperile cu pericol deosebit pana nu se
stabileste cu precizie conditiile existente si posibilitatile interventiei in deplina securitate.

49