Sunteți pe pagina 1din 2

Instrucțiunea nr.

3
Unitatea de Coordonare a Reformelor și Investițiilor
Ministerul Justiției

Referitor: Aspecte privind achiziţiile publice derulate de către beneficiarii proiectelor


finanţate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, în cadrul investițiilor din PNRR aflate
în coordonarea Ministerului Justiției1

În temeiul articolului 8, litera A, alineatul (1) din contractul/ condițiile de finanțare a


proiectelor finanțate în cadrul investițiilor din PNRR aflate în coordonarea Ministerului
Justiției, Unitatea de Coordonare a Reformelor și Investițiilor din cadrul acestuia (MJ-UCRI)
emite prezenta instrucțiune, care este obligatorie pentru beneficiarii proiectelor:

Art.1 - În vederea îndeplinirii responsabilităților ce îi revin MJ-UCRI în ceea ce privește


verificarea achiziţiilor publice derulate de către beneficiari (solicitant unic, lider de
parteneriat, partener de proiect) în cadrul proiectelor menționate, aceștia au obligaţia de
a încărca documentele aferente respectivelor achiziţii publice în sistemul informatic e-SMC,
inclusiv prin crearea de conturi de autentificare a utilizatorilor în acest sistem, în
conformitate cu „Instrucţiunile de utilizare privind Sistemul informatic integrat de
management pentru PNRR”, emise de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
(anexate).
Art.2 - În ipoteza realizării unor achiziţii directe în cadrul proiectelor, beneficiarii au
obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica şi remedia situaţiile
de conflict de interese.
Prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care membrii personalului autorităţii
contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziţii care acţionează în numele autorităţii
contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire/ achiziţiei directe
sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar,
economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite
imparţialitatea ori independenţa lor în contextul procedurii de atribuire/ achiziției directe.
Beneficiarii vor avea în vedere regulile de evitare a conflictului de interese prevăzute la art.

1
Investiția 4. Digitalizarea sistemului judiciar;
Investiția 1. Optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiție și calitatea
serviciilor;
Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii logistice (non-IT) necesare luptei împotriva corupției și
recuperării bunurilor și prejudiciilor generate de infracțiuni, inclusiv a formării profesionale în
aceste domenii.
58 – 63 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi în situaţia derulării achiziţiilor
directe.
Art. 3 – În aplicarea prevederilor prezentei instrucțiuni, beneficiarii proiectelor vor ține cont
și de dispozițiile Instrucţiunii nr. 1 a MJ-UCRI referitoare la obţinerea unor date şi informaţii
privind verificarea beneficiarului real al destinatarului fondurilor din cadrul PNRR.
Art. 4 – În termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei instrucțiuni, respectiv
de la intrarea în vigoare a contractului/ ordinului de finanțare, beneficiarii proiectelor au
obligația informării MJ-UCRI, la adresa de email dpe@just.ro, cu privire la crearea conturilor
de autentificare a utilizatorilor în sistemul informatic e-SMC.

Diana POPESCU Semnat digital de


Diana Mihaela Diana Mihaela Popescu
Popescu Data: 2023.05.22
15:19:17 +03'00'

Director, Direcţia Programe Europene


Coordonator al Unităţii de Coordonare a Reformelor și Investițiilor

S-ar putea să vă placă și