Sunteți pe pagina 1din 5

Examenul de bacalaureat naţional 2020

Proba E. d)
Biologie vegetală şi animală
Test 8

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

A 4 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, noţiunile cu care trebuie să completaţi spaţiile libere din afirmaţia
următoare, astfel încât aceasta să fie corectă.

Celulele fotosensibile din structura retinei mamiferelor sunt: ............. şi ............. .

Celulele fotosensibile din structura retinei mamiferelor sunt celule cu con și celule cu bastonaș.
2 x 2p. = 4 puncte

B 6 puncte
Daţi două exemple de grupe de plante; scrieţi în dreptul fiecărei grupe câte o caracteristică.

Grupe de plante: - gimnosperme: - plante cu flori și cu semințe descoperite, neînchise în fruct;


- angiosperme: - plante cu flori și cu semințe închise în fruct.
2 x 1p. = 2 puncte
2 x 2p. = 4 puncte

C 10 puncte
Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o singură variantă
de răspuns.

1. Funcţia de nutriţie a organismelor se realizează cu participarea sistemelor:


a) nervos şi digestiv
b) excretor şi muscular
c) osos și muscular
d) respirator şi circulator

2. Cefalopodele sunt:
a) anelide
b) artropode
c) cordate
d) moluşte

3. Fiecare dintre celulele-fiice, formate prin diviziunea meiotică a unei celule-mamă cu


2n = 18 cromozomi, are:
a) 2n = 18 cromozomi
b) 2n = 9 cromozomi
c) n = 18 cromozomi
d) n = 9 cromozomi

4. Bronşita este boală a sistemului:


a) circulator
b) digestiv
c) excretor
d) respirator
5. Fermentaţia alcoolică este:
a) folosită la prepararea oţetului
b) produsă de ciuperci unicelulare
c) un tip de respiraţie aerobă
d) specifică angiospermelor

REZOLVARE

1. d (respirator și circulator)
2. d (moluște)
3. d (n = 9 cromozomi)
4. d (respirator)
5. b (produsă de ciuperci unicelulare)
5 x 2p. = 10 puncte

D 10 puncte
Citiţi, cu atenţie, afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi, pe foaia de
examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera A. Dacă apreciaţi că afirmaţia este falsă,
scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera F şi modificaţi parţial
afirmaţia pentru ca aceasta să devină adevărată. Folosiţi, în acest scop, informaţia ştiinţifică adecvată. Nu
se acceptă folosirea negaţiei.

1. Ereditatea şi variabilitatea sunt însuşiri ale lumii vii.

2. La mamifere, căile urinare sunt reprezentate de rinichi, uretere şi vezica urinară.

3. Faringele este organul la nivelul căruia se încrucişează calea circulatorie cu cea digestivă.

REZOLVARE
1. A

2. F (La mamifere, căile urinare sunt reprezentate de uretere, vezică urinară și uretră.)

3. F (Faringele este organul la nivelul căruia se încrucișează calea respiratorie cu cea digestivă.)
3 x 2 = 6 puncte
2 x 2p. = 4 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

A 18 puncte
Sângele, component al mediului intern al mamiferelor, circulă prin sistemul circulator, reprezentat
de inimă şi vasele de sânge.
a) Numiţi două vase de sânge şi cele două compartimente ale inimii cu care comunică aceste vase
de sânge.
b) Precizaţi două deosebiri dintre hematii şi leucocite.
c) Calculaţi masa apei din plasma sângelui unei persoane, ştiind următoarele:
- sângele reprezintă 7% din masa corpului;
- plasma sangvină reprezintă 55% din masa sângelui;
- apa reprezintă 90% din masa plasmei sangvine;
- masa corpului persoanei este de 77 Kg.
Scrieţi toate etapele parcurse pentru rezolvarea cerinţei.
d) Completaţi problema de la punctul c) cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii
ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.

REZOLVARE

a) - artera aortă: comunică cu ventricul stâng;


- vene cave: comunică cu atriul drept;
- artera pulmonară: comunică cu ventriculul drept;
- venele pulmonare: comunică cu atriul stâng.
2 x 1p. = 2 puncte
2 x 1p. = 2 puncte
b) două deosebiri dintre hematii și leucocite:
- hematiile sunt celule lipsite de nucleu, pe când leucocitele sunt celule cu nucleu și forme
diferite;
- hematiile au rol în transportul gazelor respiratorii, pe când leucocitele au rol în imunitate
prin producerea de anticorpi și prin procesul de fagocitoză.
2 x 2p. = 4 puncte

c) Calcularea masei sângelui persoanei 2 puncte


77 x 7 : 100 = 5,39 kg
Calcularea masei plasmei sangvine 2 puncte
5,39 x 55 : 100 = 2, 9645 kg
Calcularea masei apei din plasma sangvină 2 puncte
2,9645 x 90 : 100 = 2,66805 kg
d) Formularea cerinței: Calculați masa substanțelor anorganice din plasma sangvină a persoanei.
2 puncte
Rezolvarea cerinței: 2,66805 x 1 : 100 = 0,0266805 kg 2 puncte

B 12 puncte
Se încrucişează un soi de trandafir cu petale roşii (R) şi frunze mici (m) cu un soi de trandafir cu
petale albe (r) şi frunze mari (M). Soiurile de trandafiri sunt homozigote pentru ambele caractere.
Organismele din F1 se încrucişează între ele, obţinîndu-se, în F2, 16 combinaţii de factori ereditari.
Stabiliţi următoarele:
a) genotipurile părinților;
b) tipurile de gameţi produşi de indivizii din F1;
c) numărul combinaţiilor din F2, homozigote pentru culoare; genotipul indivizilor din F2 cu petale
albe și frunze mici.
d) Completaţi această problemă cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii
ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o.
Scrieţi toate etapele rezolvării problemei.

REZOLVARE

a) genotipurile părinților: RRmm, rrMM

RRmm x rrMM (P)

Rm Rm rM rM (g)

RrMm RrMm (F1)

RM Rm rM rm RM Rm rM rm (g)

b) tipurile de gameți produși de indivizii din F1: RM, Rm, rM, rm.
RrMm
RrMm RM Rm rM rm

RM RRMM RRMm RrMM RrMm

Rm RRMm RRmm RrMr Rrmm

rM RrMM RrMm rrMM rrMm

rm RrMm Rrmm rrMm rrmm

c) numărul combinațiilor din F2, homozigote pentru culoare: 8 (8/16);


genotipul indivizilor din F2 cu petale albe și frunze mici: rrmm.
d) Formularea cerinței: Stabiliți numărul combinațiilor dublu heterozigote din F 2.
Rezolvarea cerinței: Numărul combinațiilor dublu heterozigote din F2: 4 combinații (4/16): RrMm.

SUBIECTUL al III - lea (30 de puncte)

1. 14 puncte
Celula reprezintă unitatea structurală şi funcţională a organismelor, capabilă de diviziune.
a) Numiți cele patru faze ale mitozei.
b) Explicaţi afirmaţia următoare: „Celula procariotă este lipsită de un nucleu tipic”.
c) Construiţi patru enunţuri afirmative, câte două pentru fiecare conţinut, utilizând limbajul
ştiinţific adecvat.
Folosiţi, în acest scop, informaţii referitoare la următoarele conţinuturi:
- Nucleul
- Recombinarea genetică

REZOLVARE

1.
a) fazele mitozei sunt: profaza, metafaza, anafaza, telofaza. 4 x 1p. = 4 puncte

b) Nucleoidul este materialul genetic al procariotelor, fiind dispus liber în citoplasmă și nu este delimitat
de o membrană nucleară. Materialul genetic este reprezentat de o moleculă dublu catenară de ADN.
2 puncte

c) 1. Nucleul este format din membrană nucleară dublă și nucleoplasmă.


2. Nucleoplasma nucleului este formată din cariolimfă, cromatină și unu sau mai mulți nucleoli.
3. Cromatina nucleului este alcătuită din ADN, ARN și proteine.
4. Nucleolii sunt formați din ARN și proteine și au rol în biogeneza ribozomilor.

1. Recombinarea genetică constă în totalitatea proceselor care asigură redistribuirea informației genetice.
2. Recombinarea genetică la eucariote se realizează pe trei căi: recombinarea intracromozomială,
intercromozomială și prin conversie genică.
3. Recombinarea genetică intracromozomială are loc în profaza I a meiozei.
4. Recombinarea genetică este o sursă de variabilitate în lumea vie.
4 x 2p. = 8 puncte

2. 16 puncte
Sistemul digestiv al mamiferelor este alcătuit din tub digestiv şi glande anexe.
a) Enumeraţi trei componente ale tubului digestiv.
b) Caracterizaţi ulcerul gastro-duodenal, precizând: o cauză, o manifestare, o măsură de
prevenire.
c) Alcătuiţi un minieseu intitulat „Pancreasul exocrin”, folosind informaţia ştiinţifică adecvată.
În acest scop, respectaţi următoarele etape:
- enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme;
- construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru fraze, folosind corect
şi în corelaţie noţiunile enumerate.

REZOLVARE

2.
a) Componentele tubului digestiv: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire și intestin gros.
3 x 1p. = 3 puncte

b) ulcerul gastro-duodenal: - cauza: - prezența bacteriei Helycobacter pylori; 1 punct


- manifestare: - leziune unică sau multiplă în stomac sau duoden; 1 punct
- prevenire: - prelucrarea alimentelor în condiții igienice. 1 punct

c) noțiuni: suc pancreatic, mucus, ioni minerali, aminoacizi, lipază pancreatică, amilază pancreatică.
6 puncte

Pancreasul exocrin

Pancreasul este o glandă mixtă, situată sub stomac, a cărui parte exocrină secretă suc pancreatic. Acesta
are o compoziție chimică complexă fiind alcătuit din: apă, mucus, bicarbonați, ioni minerali și enzime
proteolitice, lipolitice și glicolitice.
Enzimele proteolitice (tripsină, chimotripsină) hidrolizează proteinele până la oligopeptide și chiar
aminoacizi, enzimele lipolitice (lipaza pancreatică) hidrolizează lipidele în acizi grași și glicerol, iar cele
glicolitice (amilaza pancreatică) hidrolizează amidonul crud până la maltoză.
4 puncte

S-ar putea să vă placă și