I.1.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND COMPUTERUL

Introducere
Cursul de faţă are ca scop prezentarea primelor noţiuni definitorii ale computerului:
 definirea computerului şi a termenilor specifici legaţi de computer;
 explicarea modului de funcţionare al computerului;
 arhitectura (componentele) computerului.
Observaţie:
Majoritatea termenilor specifici computerului se vor prezenta în limba engleză
(indicându-se corespondentul din limba română). Astfel pe parcursul cursului de Limbaje de
Programare se vor folosi o serie de termeni şi noţiuni în limba engleză ce vor fi întâlniţi în
mod concret pe parcursul lucrului cu computerul în cadrul lucrărilor de laborator.

Progresul tehnologic al ultimilor ani a impus în prim plan, printre multe alte elemente,
şi computerul. Mai exact tot mai multe domenii de activitate acceptă intervenţia computerul
ca instrument de uşurare a muncii omului. Astfel tot mai multe activităţi din viaţa de zi cu zi
sunt preluate şi rezolvate de computer. Evoluţia tehnologică extraordinară din domeniul
microelectronicii a făcut posibilă apariţia unor computere evoluate a căror performanţe sunt
îmbunătăţite de la lună la lună şi care oferă un univers nou în privinţa posibilităţilor de
exploatare ale acestora.
Tot mai frecvent în viaţa de zi cu zi ne întâlnim cu o serie de termeni, noţiuni,
concepte referitoare la computer. Înainte de toate se va porni de la definirea acestuia.

I.1.1. Definirea computerului

Computerul reprezintă un aparat care acceptă informaţii (sub formă de date digitale – date
codificate sub formă de 1 şi 0) pe care le manipulează pentru a obţine anumite rezultate.
Această manipulare se face pe baza unui program sau secvenţă de instrucţiuni care specifică
cum vor fi procesate datele. Computerele complexe includ şi posibilitatea ca respectivul
program sa fie stocat (depozitat) pentru a rezista în timp. Programele sunt de două tipuri:
 programe invariabile şi incluse în computer sub formă de circuite electronic logice (cum
ar fi microprocesorul computerului)
 sau alte programe pot fi oferite spre execuţie computerului de pe unităţi de stocare
specifice (de unde pot fi şterse, modificate, etc.).
Computerele moderne conţin combinaţii ale ambele tipuri de programe.
Componentele fizice care alcătuiesc un computer se numesc hardware.
Programele care indică computerului ce să facă se numesc software.
Computerul este o maşină programabilă care este definită de două caracteristici esenţiale:
 pentru un anumit set de instrucţiuni răspunde într-o manieră foarte bine definită. Prin
instrucţiune se înţelege o comandă elementară (de bază) a unui computer. Astfel setul de
instrucţiuni al unui computer formează lista tuturor comenzilor elementare din limbajul
maşină al computerului;
 poate executa o listă de instrucţiuni preînregistrate (un program). Fără programe
computerele sunt nefolositoare.

I.1.2. Scurt istoric privind evoluţia computerului

Încă de la începuturi omul şi-a pus problema descoperirii de noi mijloace pentru
uşurarea muncii de zi cu zi, muncă necesară supravieţuirii. O dată cu evoluţia în timp a
societăţii au început să apară o serie de noi meserii ca răspuns al noilor activităţi ce se
impuneau ca necesare existenţei omului. Imediat după ce s-au pus bazele primelor
fundamente matematice omul a fost nevoit să efectueze o serie de calcule. S-au dezvoltat
1
astfel şi meserii în acest sens. Ca şi în celelalte domenii s-a pus problema uşurării activităţilor
de calcule matematice din ce în ce mai laborioase.

Astfel în 1642 Blaise Pascal a creat prima maşină de calculat.

El a creat această maşină pentru a-l ajuta pe tatăl sau la calculul taxelor. Această maşină putea
numai sa adune. I-au fost necesari 2 ani pentru realizarea acestei maşini dar o dată creată a
reuşit să o producă în 50 de copii ce s-au vândut. Pascal a fost un mare matematician, fizician
dar şi teolog. Astăzi există şi un limbaj de programare care îi poartă numele.

1822 Charles Babbage, inventator englez, proiectează primul motor diferenţial matematic
Acest motor a fost proiectat în scopul uşurării realizării tabelelor matematice ce erau utilizate
în industrie, navigaţie şi domeniul bancar. Babbage nu a putut să realizeze niciodată acest
proiect datorită lipsei de tehnologii care să-i producă piesele componente la precizia dorită.
În cinstea sa astăzi la London’s Science Museum există un exemplar al acestui motor
diferenţial realizat în 1990 după proiectul amănunţit pe care inventatorul l-a lăsat.

1884 Herman Hollerith, inventator american, realizează prima maşină automată de

calculat pe bază de cartele perforare

1926 Dr. Julius Lilienfield creeză conceptul primului tranzistor folosit pentru amplificare
(vacuum tubes)

1939 S-a proiectat primul computer digital

John Atanasoff, lector la IOWA State University, împreună cu un doctorand, Clifford Berry,
au pus bazele primului computer digital. Pentru prima oară s-a pus problema reprezentării
numerelor folosind condensatori pentru a stoca sarcini electrice.

1944 S-a realizat primul computer de scară mare, Mark I-ul

A fost conceput de Howard Aiken, profesor la Harvard University. Computerul Mark I-ul a
fost cel mai mare computer realizat până atunci, el putea să adune, să scadă, să înmulţească
sau să impartă două numere (până la 23 digits) în numai câteva secunde. Acest computer era
compus din peste 750 000 piese şi cântărea peste 5 tone.

1946 s-a realizat computerul ENIAC (the Electronic Numerical Integrator and Computer) cel
mai puternic până la acea dată (la University of Pennsylvania). Cântărea cca 30 tone.

1946 s-a realizat un alt computer, mai puternic, EDVAC (the Electronic Discrete Variable
Computer). Arhitectura acestui computer şi modul de stocare a programelor sunt
asemănătoare cu cele ale computerelor de astăzi.

1954 Apare primul limbaj de programare - limbajul FORTRAN. Limbajul a fost inventat de
John Backus un angajat al IBM.

1958 Jack Kilbz (angajat al Texas Instruments) inventează primul circuit integrat.

1964 Tom Kurtz şi John Kemeny (profesori la Dartmouth University) au creat limbajul de
programare BASIC (Beginners All Purpose Szmbolic Instruction Language. A fost
începutul programării intuitive.

1970 compania Busicom a folosit în producţie de serie circuitele integrate la construcţia

computerelor

1974 Marcian Hoff a proiectat primul microprocesor.

2
El a proiectat un circuitul 4004 (avea capacitate de 4 bits) ce conţinea peste 2 000 de
tranzistoare. Proiectul lui Hoff a fost respins de companiile producătoare de atunci.

1974 Intel a realizat primul microprocesor 8080 (un cip de 8 bit)

Astfel o serie de alte companii ca Motorola şi Zilog au început să realizeze o serie de cipuri
similare.

1975 s-a vândut primul computer Altair. Acesta era un computer cu procesor 8080 şi putea
fi asamblat de oricine. Costa 439USD. Bill Gates şi Paul Allen au dezvoltat o versiune de
BASIC pentru Altair punându-se astfel bazele companiei Microsoft

1981 IBM lansează primul PC (Personal Computer). Costa 1365USD

Începând din acest an au loc o serie de dezvoltări extraordinare, astfel după 1981 se
pun bazele INTERNETULUI (comunicării la distanţă prin intermediul computerelor). Apar o
serie de noi componente ale computerului cum ar fi componente specializate inter-conectării
(modemurile), apare scannerul, apare mouse-ul (ca urmare a apariţiei primelor programe cu
interfaţă grafică). Tot după 1981 are loc o dezvoltare spectaculoasă de noi companii
specializate în producţia de programe sau componente de computer. Se constată şi o
cristalizare a unor mari concernuri cum ar fi Microsoft (cel mai mare producător de
programe), AOL (America Online) cel mai mare furnizor de servicii Internet.

I.1.3. Arhitectura computerului

Arhitectura unui computer analizează comportamentul funcţional al computerului. Mai
exact, în cadrul acestui subcapitol vom analiza componentele fundamentale ce alcătuiesc un
computer, rolul lor şi modul cum acestea interacţionează între ele.
Mai întâi se va începe cu prezentarea configuraţiei unui computer. În figura 1.1 se pot observa
câteva elementele componente ale unui computer.

Figura 1.1
După rolul funcţional computerul este alcătuit din următoare subsisteme:
 CPU – Central Processing Unit – procesor;
 Memory – memorie;
 Input Devices – componente de intrare (ex: tastatura, mouse-ul, etc.);
 Output Devices - componente de ieşire (ex: monitorul, imprimanta, etc.)
Toate aceste componente sunt conectate la “Bus” – magistrala de comunicaţie a
computerului. Toate celelalte componente comunică între ele prin transmiterea de date prin
bus (figura 1.2).

3
 Figura 1.2
Conform figurii se poate constata că fiecare componentă (ex. monitorul) comunică cu
magistrala de comunicaţie prin intermediul unui controlor specific componentei (în cazul
monitorului controlerul se numeşte placă video – video card).
Din punct de vedere fizic, computerul este alcătuit din o serie de componente palpabile (figura
1.1):
 carcasa computerului (case): ce conţine o multitudine de componente (ex: placă de bază,
hard disk, floppy drive, CD-ROM, etc.)
 monitorul computerului;
 tastatura – keyboard;
 mouse;
 alte componete: imprimanta, scanner, etc;

Figura 1.3 Figura 1.4

Carcasa computerului, conform figurii 1.3, prezintă pe partea frontală o serie de elemente
cum ar fi:
 butonul - Power – de unde se porneşte/opreşte computerul;
 butonul RESET – pentru restartarea computerului;
 floppy drive – unitatea pentru disketă de 3,5inch;
 CD-ROM drive – unitatea pentru CD – la unele computere poate lipsi;
 o serie de leduri (beculeţe) care pot exista în dreptul butoanelor POWER (indică faptul că
computerul este pornit), RESET (se aprinde când se apasă butonul RESET indicând
începerea procesului de restartare), etc.
4
 Partea din spate a cutiei computerului conţine o serie de elemente necesare conectării
computerului cu celelalte componente ale sale externe cum ar fi (figura 1.4):
 power supply – zona sursei de alimentare cu tensiune a computerului unde se montează
cablul de alimentare 220V - obligatoriu;
 keyboard – conectorul pentru tastatură - obligatoriu;
 mouse – conectorul pentru mouse - obligatoriu;
 video card – conectorul pentru monitor - obligatoriu;
 ethernet card – conectorul pentru conectarea în reţea a computerului – poate lipsi;
 modem – conectorul pentru linia telefonică (o mufă de intrare şi o mufă de ieşire) - poate
lipsi;
 sound card – conectori pentru echipamentele audio: boxe, microfon, etc - poate lipsi.

Interiorul cutiei unui computer conţine o multitudine de elemente dintre care:

 matherboard – placa de bază la care se conectează toate componentele computerului.
Conectarea se face fie prin cabluri fie prin montare directă pe placă;
 Hard Drive
 Floppy Drive
 Sursă de alimentare cu tensiune
 Cabluri de interconectare

Figura 1.4

În continuare pentru a se înţelege modul cum funcţionează un computer în ansamblul

său se vor prezenta o serie de elemente definitorii cu privire la principalele subsisteme şi
noţiuni de bază ale computerului: Data, CPU, memory, Bus, Input/Output devices.

I.1.3.1. Datele – DATA

Încă de la definirea computerului s-a apelat la noţiunea de date. Aşa cum s-a definit
anterior un computer este o maşină care realizează o serie de procese în concordanţă cu un
anumit set de instrucţiuni. Aceste instrucţiuni folosite de computer sunt fie stocate
(depozitate) permanent – sub formă de cipuri – fie sunt stocate temporar – (în memoria de tip
RAM).
5
 Principiul de funcţionare al uni computer este următorul:
Computerul primeşte semnale de intrare de la utilizator prin intermediul tastaturii sau a altor
componente de intrare. Aceste intrări sunt transferate în memoria RAM de unde urmează o
serie de procese (processing): de calcul, comparare sau copiere. În funcţie de rezultatele
procesării computerul returnează rezultatul corespunzător. Returnarea se face prin intermediul
componentelor de ieşire (output devices), fie prin afişare pe ecranul monitorului fie prin
scriere pe un suport magnetic (disk), fie printr-un canal de comunicaţie.
Datele reprezintă motivul principal pentru ca un computer să funcţioneze. De ce se
foloseşte computerul? Pentru a se crea, manipula sau distruge date. Astfel dacă se va discuta
cu un inginer electronist despre date, acesta va vorbi despre date analogice sau digitale. Dacă
se va discuta cu un utilizator mediu de computere, acesta se va referi la fişiere şi/sau extensiile
acestora. Un utilizator avansat de computere va vorbi despre caractere ASCII sau bytes. Astfel
pentru a putea înţelege noţiunea de date se vor prezenta în continuare câteva noţiuni
fundamentale cu privire la date:

noţiunea de bit: este prescurtarea de la binary digit şi reprezintă cea mai mică unitate a
informaţiei dintr-un computer şi a fost descoperită de John Turkey în 1946. Un bit poate stoca
numai una din valorile 0 sau 1. Pentru a da sens informaţiei trebuie să combinăm mai mulţi
biţi consecutiv formându-se astfel o unitate mai mare de stocare a informaţiei: byte-ul.
Din punct de vedere fizic bit-ul se reprezintă - în cele două stări posibile (0 sa 1) - printr-un
tranzistor sau condensator. El este stocat pe un suport magnetic (ex: hard disk) sau poate fi
stocat în cadrul unui cip electronic sub formă de circuit electronic de joasă sau înaltă tensiune.
Evoluţia capacităţii de stocare a bit-ilor a crescut enorm în ultimii ani, astfel:
 în 1955 densitatea bit-ilor era de cca. 2 000/inch2;
 în 1995 densitatea bit-ilor era de cca. 250 000 000/inch2;
Viteza unui computer poate fi determinată prin numărul de bits pe care computerul îi
poate procesa la un moment dat sau prin numărul de bits necesari pentru a-şi reprezenta o
anumită adresă în memoria computerului. Deci un bit este o unitate folosită pentru a măsura
câtă memorie este necesară pentru a reprezenta o adresă într-un loc din memorie. De aici
provine şi clasificarea de 32 bits sau 16 bits.
Din punct de vedere grafic noţiunea de bits se foloseşte pentru a indica câţi bits sunt
necesari pentru a reprezenta un punct luminos pe ecran:
 imagine de 1 bit – imaginea este monocrom;
 imagine de 8 bits – imaginea suportă 256 de culori sau nuanţe de gri;
 imagine de 24 sau 32 bits – imaginea conţine milioane de colori true color.
Viteza de transmitere a bit-ilor/secundă a crescut şi ea enorm în ultimii ani:
 în 1955 viteza de transmiterea bit-ilor era de cca. 75/s;
 în 1955 viteza de transmiterea bit-ilor era de cca. 5miliarde/s;

noţiunea de byte: este o abreviere de la binary term , şi reprezintă o unitate de stocare

capabilă să depoziteze un singur caracter. Byte-ul este format din 8 biţi. Următoarele unităţile
de măsură folosite pentru memorie sunt:
 1 kilobytes – 1024bytes
 1 megabytes (Mb) - 1 048 576 bytes
 1 gigabytes (Gb) – 1 073 741 824 bytes

De exemplu o disketă de 1,44Mb poate stoca circa 1,4 milioane de carcatere.

noţiunea de ASCII
ASCII – American Standard Code for Information interchange – este standardul
pentru schimbul de date dintre computer şi programe. Majoritatea programelor acceptă ASCII
şi produc date ASCII. Un caracter ASCII este stocat într-un spaţiu de 7 sau 8 bits consecutivi.
Astfel sau definit 128 de caractere ASCII:

6
 0-31 – sunt aşa numitele caractere de control (comenzi pentru componentele de
intrare/ieşire ale computerului)
 32-64 – caractere repartizate reprezentării cifrelor şi a unor semne de punctuaţie;
 65-90 - caractere repartizate reprezentării literelor majuscule ale alfabetului (A…Z) şi a
unor simboluri specifice;
 91-128 - caractere repartizate reprezentării literelor mici ale alfabetului (a…z) şi a unor
simboluri specifice;

Deci fiecărui caracter din codul ASCII îi corespunde o anumită combinaţie de 0 şi 1.

I.1.3.2. CPU – Central Processing Unit - Procesorul

Figura 1.5
Procesorul este Dumnezeul computerului. El este miezul tuturor proceselor. Orice
computer trebuie să aibă un procesor.
Cuvântul procesor este o abreviere de la microprocesor. Din punct de vedere fizic
procesorul este o componentă electronică (cip) rectangulară ce conţine milioane de tranzistori
care sunt aranjaţi după un anumit format (PGA - Pin Grid Array). Inainte de 1981
aranjamentul tranzistorilor era în două linii a câte 20 de pini DIP (Dual Inline Package).
Cursa fabricării celor mai rapide procesoare a afirmat câteva companii producătoare de
procesoare:
 Intel – liderul mondial;
 Motorola
 AMD – Advanced Micro Device;
 Cyrix
 IBM
Procesorul este compus din următoarele componente:
 math coprocessor – coprocesor matematic – este o componentă menită să îmbunătăţească
viteza de calcule matematice. Este o componentă care până la procesorul 486 se livra ca
cip separat;
 clock speed – ceas electronic – este componenta care stabileşte frecvenţa cu care se
execută instrucţiunile. Viteza procesorului se măsoară în milioane de cicluri pe secundă
(MHz). Din punct de vedere fizic acest ceas este format dintr-un cristal de quarţ care
vibrează o dată ce este conectat la tensiune electrică. Aceste vibraţii sunt transmise sub
formă de impulsuri electrice. La fiecare impuls trimis de ceas computerul trece la
următoarea instrucţiune;
 internal cache memory – memorie cache internă – este o memorie folosită numai de
procesor, de tip RAM (Random Acces Memory), cu scopul de a stoca datele şi
instrucţiunile folosite de procesor. Majoritatea procesoarelor au 512Kb cache;
 bus (external bus, data bus şi address bus) – magistrale de comunicaţii reprezentate de
totalitatea legăturilor (circuitelor) care fac posibilă comunicarea procesorului cu celelalte
componente ale computerului,
Din punct de vedere logic procesorul este alcătuit din:
Timing and control circuits – reprezintă inima sistemului. Un astfel de circuit defineşte ciclul
de bază al computerului:
7
 repeat (repetă):
 fetch next instruction from memory (adu următoarea instrucţiune din
memorie)
 decode instruction (determină care circuite de date trebuie activate)
 fetch from memory any additional data that are needed (adu din memorie
orice alte date necesare)
 execute the instruction (alimentează cu date circuitele de date activate)
 until halt instruction has been executed (până când instrucţiunea HALT a fost executată)

Aritmetic Logic Unit (ALU) – este unitatea care conţine circuitele ce manipulează datele.
Sunt circuite de operaţii aritmetice (adunare, multiplicare), de operaţii de comparare şi
circuite logice care manipulează datele sub formă de bits.
High speed register storage – unitate ce este destinată stocării unei cantităţi mici de date
sub formă de regiştri cu care lucrează procesorul. Majoritatea procesoarelor au regiştri care
pot stoca 32bits de date fiecare. Prin urmare procesorul, conform ciclului prezentat anterior,
preia date din memoria principală a computerului, le stochează în regiştri, apoi le combină cu
circuitele de calcul din ALU, rezultatele sunt stocate iar în regiştri până la ultimul pas al
calcului când rezultatul final este trimis înapoi în memoria principală a computerului.

I.1.3.3. Memoria
Încă din paragrafele anterioare s-a folosit noţiunea de memorie. Astfel după ce s-au
definit noţiunile cuvenite referitoare la date se poate trece acum la definirea noţiunilor
principale referitoare la memorie.
Computerele au două tipuri de memorie:
 ROM – Read Only Memory – memorie permanentă
 RAM – Random Access Memory –memorie temporară
Pentru a se înţelege cât mai bine rolul fiecăreia se va porni cu o comparaţie. După cum se
ştie omul posedă memorie temporară sau pe termen scurt şi memorie pe termen lung. Pornind
de la acest principiu şi computerul funcţionează cu cele două tipuri de memorie ROM şi
RAM.
După cum s-a arătat computerele lucrează cu date. La fiecare proces computerul foloseşte
date. După ce procesul s-a încheiat computerul poate are nevoie să stocheze datele obţinute.
Astfel se justifică componentelor de stocare are computerului: storage devices.
Din punct de vedere fizic memoria ROM este reprezentată de o serie de componente de
stocare a datelor cum ar fi: hard disk-ul, disketa, CD-ROM-ul, etc.
Memoria RAM este reprezentată printr-o serie de circuite electronice care ating doar două
stări: pornit (on) sau oprit (off) reprezentând 0 sau 1. Motivul pentru care această memorie
este temporară este acela ca aceste circuite necesită alimentare cu tensiune continuă pentru a-
şi memora datele. Când tensiunea se opreşte toate circuitele revin la starea iniţială de OPRIT
(off).

I.1.3.4. Hard Disk-ul computerului

8
 Figura 1.6

Hard disk-ul este cea mai rapidă componentă de stocare a informaţiilor pe care
computerul o are la dispoziţie. Hard diskul este rezident în computer (vezi figura ). El este
componenta care stochează cele mai importante programe (sistemul de operare, etc) ale
computerului.
Principiul de reprezentare a bit-ilor (0 sau 1) se face prin codare magnetică, adică prin
distingerea stării magnetice a unui spot de oxid de pe suprafaţa unui disc. Dispunerea acestor
spoturi este circulară, în final suprafaţa discului fiind compusă dintr-o multitudine de
zgârieturi (tracks) concentrice. Un singur hard disk conţine mai multe discuri cu acelaşi
număr de tracks –uri pe ambele feţe. Pentru fiecare disc este nevoie de câte două capete de
citire/scrierea pentru fiecare faţă a discului (read/write heads).
Hard diskul comunică cu celelalte componente prin intermediul unui controler. În prezent
se fabrică două standarde de hard disk-uri:
 IDE – Integrated Drive Electronic – cu o viteză de transmitere a datelor între 4-16
Mbytes/s
 SCSI – Small Computer System Interface – cele mai rapide, până la 80Mbytes/s dar şi
cele mai scumpe

I.1.3.5. Matherboard – Placa de bază

Figura 1.7
Placa de bază a computerului conţine o serie de componente electronice formate de la
cupru până la siliciu.
9
 Rolul plăcii de bază este de a uni toate componentele computerului şi de a facilita
comunicarea acestora între ele. Această unire se face fie prin conectare prin intermediul
cablurilor fie prin montare directă pe placă a altor componente. De asemenea placa de bază
găzduieşte o serie de componente ca:
 CPU –procesorul;
 expantion slots (PCI, ISA) – conector de montare a diverselor alte componente (plăci de
sunet, modem, etc.)
 video components (AGP) – conector specific montării plăcii video a computerului;
 RAM slots – conector pentru montarea memoriei RAM (SIMM, DIMM);
 ports – conectori pentru transmisia de date serială sau paralelă;
 alte cipuri electronice

I.1.3.6. Keyboard - Tastatura

Figura 1.8
Tastatura este o componentă de intrare (input device) a computerului ce conţine
următoarele tipuri de taste:
 taste alfanumerice – corespunzătoare literelor şi cifrelor;
 taste de punctuaţie – cum ar fi: virgula, două puncte, etc;
 taste speciale - function key (F1…F12), control key, arrows key, Caps Lock key.
Tastele de o importanţă deosebită sunt:
 tasta ENTER (sau RETURN): se foloseşte pentru a introduce comenzi sau pentru a
deplasa cursorul la următoarea linie de text de pe ecran;
 tasta SPACE: introduce un spaţiu liber după ultimul caracter scris.

I.1.3.7. Mouse-ul

Figura 1.9
Este o componentă de intrare a computerului care controlează deplasarea cursorului
(caracterul ce se afişează intermitent pe ecran) sau pointerului (săgeţii) pe ecranul
monitorului. Mouse-ul conţine unul două sau trei butoane. Majoritatea conţin două butoane.

10
Fiecare buton are o anumită semnificaţie în funcţie de programul sau aplicaţia care se rulează.
Ca acţiuni importante cu mouse-ul se definesc:
 click – se apasă o singură dată unul din butoane;
 double click – se apasă de două ori, foarte rapid, unul din butoane.

I.1.4 Fişiere şi directoare

Fişierul:
Noţiunea de fişier provine din limbajul specific bazelor de date. Fişierul, metaforic
vorbind, este o colecţie de înregistrări.
În cazul computerelor un fişier reprezintă o mulţime de date capabile să fie manipulate
ca entitate (de exemplu mutarea unui fişier dintr-un director în altul). Unele sisteme de
operare şi aplicaţii diferenţiază fişierele prin anumite sufixe cunoscute sub numele de extensii.
De exemplu un program sau un fişier executabil este reprezentat printr-un fişier cu extensia
“exe”. Aceste extensii indică descriu tipul de date ce sunt conţinute de fişier. Astfel un fişier
ce are extensia “Fisier Proba.txt” indică faptul că respectivul fişier conţine text. Trebuie
precizat că există un număr impresionant de mare de tipuri de fişiere fiecare tip fiind
caracterizat de o anumită extensie.

Directorul
În cadrul sistemului unui computer un director reprezintă un grup (o mulţime) cu un
anumit nume ce conţine fişiere. Directoarele se deosebesc între ele prin denumire (adică se
respectă o anumită convenţie de denumire a directoarelor).

11