Noțiuni de bază

Istoria calculatoarelor
Cel mai vechi mecanism cunoscut care se pare că putea funcționa ca o mașină de
calculat se consideră a fi mecanismul din Antikythira, datând din anul 87 î.e.n. și
folosit aparent pentru calcularea mișcărilor planetelor. Tehnologia care a stat la baza
acestui mecanism nu este cunoscută.
Odată cu revigorarea matematicii și a științelor în timpul Renașterii europene au
apărut o succesiune de dispozitive mecanice de calculat, bazate pe
principiul ceasornicului, de exemplu mașina inventată de Blaise Pascal. Tehnica de
stocare și citire a datelor pe cartele perforate a apărut în secolul al XIX-lea. În același
secol, Charles Babbage este cel dintâi care proiectează o mașină de calcul complet
programabilă (1837), însă din păcate proiectul său nu va prinde roade, în parte din
cauza limitărilor tehnologice ale vremii.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, nevoile de calcul ale comunității științifice
erau satisfăcute de calculatoare analoage, foarte specializate și din ce în ce mai
sofisticate. Perfecționarea electronicii digitale (datorată lui Claude Shannon în anii
1930) a condus la abandonarea calculatoarelor analogice în favoarea celor digitale
(numerice), care modelează problemele în numere (biți) în loc de semnale electrice
sau mecanice. Este greu de precizat care a fost primul calculator digital; realizări
notabile au fost: calculatorul Atanasoff-Berry, mașinile Z ale germanului Konrad
Zuse - de exemplu calculatorul electromecanic Z3, care, deși foarte nepractic, a fost
probabil cel dintâi calculator universal, apoi calculatorul ENIAC cu o arhitectură
relativ inflexibilă care cerea modificări ale cablajelor la fiecare reprogramare, precum
și calculatorul secret britanic Colossus, construit pe bază de lămpi și programabil
electronic.
Echipa de proiectare a ENIAC-ului, recunoscând neajunsurile acestuia, a elaborat o
altă arhitectură, mult mai flexibilă, care a ajuns cunoscută sub numele de arhitectura
von Neumann sau „arhitectură cu program memorat“. Aceasta stă la baza aproape
tuturor mașinilor de calcul actuale. Primul sistem construit pe arhitectura von
Neumann a fost EDSAC.
În anii 1960 lămpile (tuburile electronice) au fost înlocuite de tranzistori, mult mai
eficienți, mai mici, mai ieftini și mai fiabili, ceea ce a dus la miniaturizarea și ieftinirea
calculatoarelor. Din anii 1970, adoptarea circuitelor integrate a coborât și mai mult
prețul și dimensiunea calculatoarelor, permițând printre altele și
apariția calculatoarelor personale de acum.

Domenii în care se utilizează calculatorul

 Activităţi productive

 birotică
 logistică, administrarea depozitelor, aprovizionare
 producţie
 planificare
  activităţi de creaţie
 circulaţia banilor
 comerţ electronic
 dispozitive comandate de calculator

 Calculatorul are în prezent un rol esenţial în munca de birou, permiţând

rezolvarea mai eficientă a unor probleme de zi-cu-zi, cum ar fi:

 întocmirea corespondenţei
 întocmirea formularelor de lucru
 întocmirea prezentărilor
 contabilitatea
 calculul costurilor
 statistica şi verificarea
 administrarea clienţilor, adreselor
 urmărirea termenelor
 corespondenţa electronică (e-mail) şi multe altele

După cum reiese şi din această listă, calculatorul îşi găseşte utilitatea în fiecare domeniu al
muncii de birou, de la secretariat şi personal, până la relaţii publice. Deoarece sistemele
informatice moderne oferă toate datele şi informaţiile relevante din cadrul unei instituţii,
folosirea lor nu este limitată numai la sarcinile de rutină. Există programe utilizate în
realizarea de prezentări sau în procesul de predare, dar există şi programe utilizate în
procesele de decizie (management information systems), de exemplu în domeniul financiar
sau al planificării proiectelor.
În afară de acestea, în domeniul muncii de birou calculatoarele oferă posibilitatea unei
colaborări mai uşoare între angajaţi. Datele pot fi vehiculate prin reţeaua de calculatoare în
câteva secunde, chiar şi atunci când colaboratorii sunt împrăştiaţi în toată ţara.

 Educaţie, informare

 programe de învăţare, e-learning

 programe de prezentare
 enciclopedii (pe CD, on-line), dicţionare
 info-kiosk-uri, info-terminale
 Internetul ca sursă de informaţii şi cunoaştere

Învăţarea fără frecventarea unui locaţii de învăţământ este azi o realitate comună. Tot mai
mult, instituţiile de învăţământ oferă cursuri la distanţă prin Internet. Studentul îndeplineşte
cea mai mare parte din muncă (instruire) la el acasă şi este în legătură cu instructorul şi colegii
săi numai prin intermediul calculatorului. Numeroase astfel de cursuri sunt oferite în prezent
de către diverse instituţii româneşti, acoperind cele mai diverse domenii (management,
strategie, comunicare, creativitate, utilizarea calculatorului, limbi străine etc.).

 Uz personal

 informare
 divertisment
 card-uri (inclusiv ID)
  navigare Internet
 foto

 Alte domenii

 medicină
 ştiinţă
 transporturi
 comunicaţii

Dispozitive periferice

Dispozitive periferice de intrare

Dispozitivele periferice de intrare au rolul de a prelua datele şi de a

le introduce în calculator.

 Tastatura

Tastatura are rolul de a permite introducerea datelor în calculator prin

apăsarea tastelor. Este cel mai cunoscut dispozitiv şi are 104/105 taste grupate
astfel:
– taste funcţionale: F1, F2, … F12
– taste numerice: 1, 2, … 12, +, -, =, /, *
– taste de deplasare: sageţi ← ↓ → ↑
– taste speciale pentru lucrul cu documente: Insert, Home, Page Down, Page Up
– taste alfanumerice: alfabetul + simboluri.

 Mouse-ul

Denumirea acestui dispozitiv vine de la asemănarea cu un şoarece atât din punct

de vedere al formei căt şi al mişcărilor sale. Cu ajutorul său ne putem deplasa pe
ecran, putem apela programe, sau putem alege meniuri şi opţiuni ale
programelor sau documentelor.

 Scanner-ul

Scanner-ul este un dispozitiv ce permite digitizarea imaginilor şi introducerea

lor în calculator. Scannerele pot fi fixe sau mobile.
  Tableta grafică

Tableta grafică este un dispozitiv ce permite introducerea facilă

a desenelor şi schiţelor. Este alcătuită dintr-un creion cu vârf electronic şi o
plăcuţă electronică, capabilă să detecteze mişcările creionului şi să le transmită
calculatorului.

Dispozitive periferice de ieșire

Dispozitivele periferice de ieşire permit extragerea informaţiilor dintr-un

sistem de calcul.

 Monitorul

Monitorul permite vizualizarea pe ecran a rezultatelor execuţiei

programelor. Monitoarele diferă în funcţie de dimensiunea,
rezoluţia şi definiţia ecranului, în funcţie de tipul semnalului, în funcţie
de tehnologia de fabricaţie etc.

 Imprimanta

Imprimanta este dispozitivul ce realizează afişarea informaţiilor pe hârtie.

 Plotter-ul

Plotter-ul este un dispozitiv asemănător imprimantei dar hârtia poate fi parcursă

în ambele sensuri,
acceptă formate mari de hârtie, iar precizia desenelor este foarte mare.

Dispozitive periferice de intrare-ieșire

 Touchscreen-ul

Touchscreen-ul este dispozitiv ce permite selectarea prin atingere a unor

opţiuni afişate pe ecranul
dotat cu senzori.

 Modem-ul

Modem-ul este un dispozitiv ce permite comunicarea între calculatoare

aflate la distanţă.

 Placa de sunet
Placa de sunet permite calculatorului să redea sunete prin
intermediul difuzorului, sau să înregistreze sunete prin intermediul unui microfon.
 Unitatea centrală
Placa de bază
Placa de bază (engleză: motherboard) este placa principală a unui calculator, o
componentă hardware complexă pe care sunt montate toate componentele hardware
ale PC-urilor sau ale altor aparate electronice computerizate. Placa de bază
reprezintă elementul de legatură dintre toate componentele calculatorului.
Într-un laptop, placa de bază este de dimensiuni mai mici și dispune de câteva
diferențe majore. Aceasta poate să nu aibă sloturi de expansiune, și de asemenea
poate oferi majoritatea componentelor direct integrate. În mod similar, termenul de
placă de bază este aplicat dispozitivelor cu o singură placă și fără extinderi sau
capacități suplimentare, cum ar fi sistemele înglobate cu capacități limitate de
expansiune.

nainte de inventarea microprocesorului, calculatorul conținea multiple plăci

de circuite imprimate pe care erau doar câteva componente (Unitatea centrală de
procesare, memoria și perifericele) interconectate la un backplane cu mai mulți
conectori. Aceștia erau conectați la magistrale de alimentare, comandă sau de
comunicație.
În anii 1980, plăcile de bază ale computerelor personale au început să
includă circuite integrate (Super I/O), capabile să suporte un set de periferice la
viteze mici: tastatură, mouse, unitate de dischetă, porturi seriale și porturi paralele.

 1981 IBM produce placa de bază PS/2 Model 70 (Planar). Aceasta avea un
procesor Intel 8088, BIOS, suporti pentru RAM-ul procesorului și o colecție de
sloturi în care puteau fi conectate carduri auxiliare. Unitatea de dischetă era
achizitionată separat și se conecta la unul din slot-uri. Computerele bazate pe
această placă de bază, cunoscute sub denumirea de IBM compatibile, sunt în
mod normal numite astăzi PC-uri sau computere personale.
 1984: IBM a lansat proiectul AT (Advanced Technology), prin care s-a născut PC-
ul bazat pe componentele pe care le cunoaștem astăzi. Factorul de formă AT s-a
dovedit foarte popular și a devenit o placă de bază standardizată pentru toate
desktopurile.
 1986 Yeh Pei-Cheng fondează în Taiwan Gigabyte Technology.
 1987 Elitegroup Computer Systems, fostul producător mondial de plăci de
bază ECS
 1989: a fost fondată ASUS. O mică companie taiwaneză formată de foști angajați
ai Acer și-a luat numele de la Pegasus. Devine mai târziu cel mai mare
producător de plăci de bază din lume.
 1993 Intel dezvoltă PPGA (Plastic pin grid array) pentru fixarea chipset-ului pe
placa de bază.
 1995 Intel lansează un nou format de placă de bază ATX. ATX-ul a fost prima
dezvoltare majoră a plăcii de bază de la formatul AT în 1984, având numeroase
îmbunătățiri, inclusiv noi dimensiuni și layout.
 1997: Intel intenționează să adauge la monopolul său un microprocesor prin
fabricarea propriilor placi de bază.
 1998 Sunt produse plăcile de bază în formatul Micro ATX, cu aproape jumătate
din dimensiunea unei plăci standard ATX. Conțin mai multe periferice integrate și
sunt fabricate pentru PC-uri cu carcasă mai mică, dar cu mai puține sloturi de
extensie.
 2001 Mini ITX produsă de VIA a fost lansată în 2001, a fost construită pentru
carcase mici, având toate caracteristicile unui ATX sau Micro ATX.
 2005 Intel introduce formatul BTX (Balanced Technology eXtended).
 2007 ASUS devine cel mai mare producător de plăci de bază pentru calculatoare.
 2009 VIA introduce Mobile-ITX, cel mai mic model de placă de bază doar 60 mm
x 60mm.
 2011: Plăci de bază comercializate: 355,2 milioane

Memoria internă
Memoria internă este cea mai importantă componentă fizică a unui calculator
prin intermediul căreia se pot aprecia performanţele unui calculator. Memoria
internă este unitatea funcţională a unui calculator destinată păstrării permanente sau
temporare a programelor şi a datelor necesare utilizatorului sistemului de operare.
Memoria internă a unui calculator este caracterizată de doi parametri:

 Dimensiunea, cu cât memoria este mai mare, cu atât performanţele calculatorului

sunt mai bune. Dimensiunea se exprimă în Mbytes (minim 16 Mbytes)
 Timpul maxim de răspuns – reprezintă timpul necesar procesorului pentru a citi
sau scrie date. Valoarea acestui parametru este de 70 ns. Calculatorul este ca atât
mai rapid cu cât această valoare este mai mică.
În funcţie de modul în care se face accesul la memorie, în configuraţia unui sistem de
calcul există două tipuri de memorie:

– Memorie RAM, (random access memory)

– Memorie ROM.(read only memory)

 Memoria RAM
Este un spaţiu temporar de lucru unde se păstrează datele şi programele pe toată
durata execuţiei lor. Este memoria volatilă a calculatorului. Datele şi programele vor
fi şterse din memorie la închidere calculatorului.

Memoriile RAM pot fi statice, SRAM şi dimanice, DRAM, în funcţie de circuitele din
care sunt implementate.

Fizic, memoria RAM este formată din elemente care prezintă două stări stabile,
reprezentate convenţional prin numerele 0 şi 1 numite biţi sau cifre binare.

Memoria RAM este construită din milioane de perechi de tranzistori şi

condensatoare, dispuse pe rânduri şi coloane sub formă de matrice.
Accesul la memorie se realizează la nivelul unui grup de biţi
denumit celulă sau locaţie de memorie. Fiecărei locaţii de memorie îi este
asociată o adresă, care identifică în mod unic aceea locaţie.
Numărul de biţi care se poate memora într-o locaţie de memorie reprezintă lungimea
cuvântului de memorie.

Numărul total de locaţii de memorie reprezintă capacitatea memoriei şi se exprimă

de regulă în octeţi.

 Memeria ROM
Este memoria nevolatilă a calculatorului. Acest tip de memorie nu se şterge la
închiderea calculatorului.

Memoria ROM permite utilizatorului citirea unor date înscrise în această memorie de
constructorul calculatorului. Programele aflate în memoria ROM sunt livrate odată cu
calculatorul.

Memoria ROM este scrisă o singură dată, de obicei la fabricarea calculatorului. Acest
tip de memorie nu poate fi rescrisă ori ştearsă.

Memoria ROM este în general utilizată pentru a stoca BIOS-ul (Basic Input Output
System) unui PC. Odată cu evoluţia PC-urilor acest timp de memorie a suferit o serie
de modificări care au ca rezultat rescrierea/arderea „flash” de catre utilizator a BIOS-
ului. Scopul, este de a actualiza funcţiile BIOS-ului pentru adaptarea noilor cerinţe şi
realizări hardware, ori chiar pentru a repara unele imperfecţiuni de funcţionare.

Există o multitudine de memorii ROM programabile (PROM-Progamable Read Only

Memory-, EPROM-Electricaly Eraseable Programmable Read Only Memory-, etc)
prin diverse tehnici.

Componenta ROM-BIOS este livrata de catre firma producatoare a calculatorului in

memoria ROM a sistemului de calcul. Imediat ce se porneste sistemul intra in lucru o
rutina a acestei componente.Ca regula generala ROM-BIOS egalizeaza toate
diferentele constructive ale sistemului de calcul fata de conventiile DOS.

Microprocesor
Un microprocesor este un procesor ale cărui componente au fost suficient de
miniaturizate pentru a fi grupate într-un singur circuit integrat. Un microprocesor este
o implementare cu un singur chip a unui procesor și care încorporează toate sau
majoritatea funcțiilor unei unități centrale de procesare (UCP). Microprocesoarele
sunt utilizate în orice arhitectură de calcul: PC-uri, servere, laptop-uri, sisteme
înglobate etc, unde compatibilitatea software, performanța, generalitatea și
flexibilitatea sunt importante. În prezent, aproape toate procesoarele de uz general
sunt microprocesoare, ceea ce face ca cei doi termeni să fie practic sinonimi. [1]
Microprocesorul este realizat adesea pe o singură plăcuță de siliciu sau alt material
semiconductor, care poate avea peste un milion de tranzistoare. Microprocesorul
efectuează operațiile esențiale de prelucrare și controlează celelalte elemente ale
sistemului de calcul. Microprocesorul constituie „creierul calculatorului”. Această
componentă a computerului care coordonează întregul sistem, a marcat progresul
tehnologic al ultimilor 50 de ani. Cu cât circuitele compacte sunt mai multe, cu atât
microprocesorul va fi mai rapid, pentru ca electronii care intră în componența sa, vor
avea de străbătut o distanță mai mică. Pe măsură ce cipurile își micșorează
dimensiunile, un număr tot mai mare poate fi integrat în același diametru de silicon,
prin îmbunătățirea echipamentului care se ocupă de funcționalitatea straturilor
multiple. De-a lungul ultimilor decenii ani, avantajele date de prețurile relativ reduse
și de dublarea capacității de procesare, au făcut ca PC-urile să devină principalul
consumator de microprocesoare.
Termenul microprocesor a fost introdus în 1972 de către Intel, realizatoarea primului
microprocesor de 4 biți, în anul 1971. Utilizarea microprocesoarelor a fost orientată
inițial cu predilecție ca microcontrolere în structuri dedicate, pentru aplicații de control
al proceselor. Apariția acestora a revoluționat modul de proiectare al sistemelor de
calcul.
Datorită costului redus și fiabilității ridicate, microprocesoarele au o largă
aplicabilitate fiind folosite pentru realizarea de microcalculatoare, echipamente
periferice, sisteme de conducere a proceselor industriale, aparate medicale, etc.
Primul pas major în istoria procesoarelor a fost apariția tranzistoarelor la începutul
anilor 1950. Cu această inovație, s-au adus procesoare tranzistorizate mult mai
complexe și fiabile. Totodată în această perioadă a apărut și tehnologia de fabricare
a procesoarele pe circuite integrate, iar cu evoluția microelectronicii procesoarele au
deveneau din ce in ce mai mici și mai performante.
Primele microprocesoare au apărut la începutul anilor ’70 și au fost utilizate
pentru calculatoare electronice, folosind aritmetica zecimală (BCD) cu [sistem binar|
[coduri binare]] pe cuvinte 8 biți, precum terminale, imprimante, diverse tipuri
de automatizare etc. Microprocesoarele accesibile pe 8 biți cu adresare pe 16 biți au
dus și la primele microcomputere cu scop general de la mijlocul anilor '70.
De la începutul anilor ’70, apar microprocesoarele pearhitectură 16 biți. Creșterea
capacității microprocesoarelor a urmat legea lui Moore; acest lucru a sugerat inițial
că numărul de componente care pot fi montate pe un cip se dublează în fiecare an.
În anii 1980, odată cu lansarea arhitecturii pe 32-bit, microprocesoarele au devenit
nu numai o industrie completă, dar au determinat o creștere spectaculoasă a cererii
de circuite integrate diverse și în special de memorii. Ele sunt utilizate nu numai
ca unități centrale în microcalculatoare dar și în calculatoarele mari, în care
numeroase unități care funcționează în paralel, conțin microprocesoare.
Apariția în anii 1986 -1987 a primelor microprocesoare pe arhitectură
RISC (Reduced Instruction Set) comerciale: AMD2900
(AMD), ARM (Acorn), MIPS R2000 (Stanford), SPARC (Sun), PA-RISC (Hewlett
Packard). Variante noi ale acestora care au apărut la mijlocul anilor '90 au fost
disponibile pentru stații de lucru și desktop.
Dezvoltarea spectaculoasă a microprocesoarelor pe 64-bit din anii 1990, (inclusiv
consola de jocuri Nintendo 64 în 1996), a produs o enormă piață de periferice,
de programe software, servicii etc.
La începutul anilor 2000 au fost introduse microprocesoare pe 64 biți vizați de piața
de calculatoare. Din anul 2003, acestea au fost utilizate pe scară largă în
computerele personale (x86-64 și PowerPC 64), și de la mijlocul anului 2010 în
dispozitive mobile (smartphone-uri, tablete, sisteme înglobate) cu microprocesoare
pe arhitectură ARM (ARMv8-A, AArch64). Toate calculatoarele personale apărute
după 2010 au procesor pe 64 de biți.
Apariția calculatoarelor low-cost pe circuite integrate a transformat societatea
modernă. Microprocesoarele de uz general din calculatoarele personale sunt utilizate
pentru calcul, editare de text, multimedia, comunicare pe internet etc.
Microprocesoarele fac parte din sistemele încorporate, asigurând controlul digital
asupra numeroase aplicații, de la aparate electrocasnice și telefoane celulare, până
la automobile și controlul proceselor industriale.

Cuprins
Noțiuni de bază......................................................................................................................................1
Istoria calculatoarelor.........................................................................................................................1
Domenii în care se utilizează calculatorul...........................................................................................1
Dispozitive periferice..............................................................................................................................3
Dispozitive periferice de intrare.........................................................................................................3
 Tastatura...............................................................................................................................3
 Mouse-ul................................................................................................................................3
 Scanner-ul.............................................................................................................................3
 Tableta grafică......................................................................................................................4
Dispozitive periferice de ieșire...........................................................................................................4
 Monitorul...............................................................................................................................4
 Imprimanta...........................................................................................................................4
 Plotter-ul................................................................................................................................4
Dispozitive periferice de intrare-ieșire...............................................................................................4
 Touchscreen-ul.....................................................................................................................4
 Modem-ul..............................................................................................................................4
 Placa de sunet......................................................................................................................4
Unitatea centrală....................................................................................................................................5
Placa de bază......................................................................................................................................5
Memoria internă................................................................................................................................6
Microprocesor....................................................................................................................................7