Un istoric al aparitiei calculatoarelor Calculatoarele electronice sunt urmasele unor dispozitive de calcul mai rudimentare dar foarte ingenioase,

n scute din pasiunea si ambitia oamenilor de a efectua calcule din ce n ce mai precise. Paradoxal ns , at t cei pasionati de calcule, ntre care amintim ilustrele nume ale lui Ampere si Gauss, c t si cei c rora le displ ceau calculele (francezul de Condorcet, de exemplu, a mp rtit un premiu al Academiei din Berlin n 1774 cu astronomul Tempelhoff fiindc avea oroare de calcule) erau interesati de dezvoltarea dispozitivelor de calcul automate. Primele probleme de calcul erau exclusiv numerice, dar calculatoarele de ast zi pot solutiona probleme complicate, prelucr nd informatii complexe, de tipuri diverse. Vom enumera n continuare etapele evolutiei dispozitivelor de calcul p n la aparitia calculatoarelor moderne, enumer nd, cu titlu informativ, si mai ales pentru ingeniozitatea lor, c teva dintre acestea [Cam75]. 1) Dispozitive de calcul simple John Napier (1550-1617) a inventat un dispozitiv cu bastonase prismatice pe care erau nscrise produsele cu 1,2,...,9 ale cifrelor de la 1 la 9 pentru simplificarea nmultirii. E. Gunter (1581-1626) a construit scara logaritmic , reduc nd nmultirea a dou numere la operatia de adunare a dou segmente prin folosirea formulei log(a x b)=log(a)+log(b). E. Wingate (1593-1656) a perfectionat scara logaritmic cu dou rigle gradate care pot aluneca una de-a lungul celeilalte, cre nd rigla logaritmic ce se mai foloseste si ast zi. De remarcat c dispozitivele amintite mai sus nu efectueaz adun ri si necesit operare exclusiv manual . n 1642, Blaise Pascal (1623-1662) a inventat o masin de adunat mecanic pentru asi ajuta tat l, care era administrator financiar. Masina consta din sase cilindri ce aveau reprezentate cifrele 0,1,...,9 pe c te o band . La fiecare rotatie cu 1/10 din lungimea cercului corespunz tor, se schimba cifra iar fiecare 10 atins de un cilindru determina trecerea automat , pe cilindrul urm tor, a unei unit ti de ordin superior. Astfel, suma a dou numere rezulta n urma rotatiilor succesive f cute pentru primul si al doilea num r. Masina lui Pascal a fost simplificat de Lepine (1725) iar n 1851, V. Schilt a prezentat la Londra o masin de adunat n care cifrele se nscriau pe clape. Gottfried von Leibniz (1646-1716) a construit masini de adunat si nmultit (1694, 1704) invent nd un cilindru suplimentar care permitea repetarea adun rilor n vederea efectu rii unei nmultiri (antrenorul). Dispozitivele de calcul descrise de el pentru efectuarea celor patru operatii aritmetice au aplicatii si ast zi. Thomas de Colmar a creat n 1820 prima masin de adunat si nmultit care a intrat n viata economic . Charles Babbage a proiectat, ntre 1834 si 1854, o masin care, folosind rotite de calcul zecimal, urma s execute o adunare ntr-o secund dar care n-a fost, din p cate, complet realizat . Munca lui Babbage a fost ncurajat de ideile inovatoare ale Adei

Byron, numele celor doi r m n nd de referint n pionieratul informaticii prin intuirea unor principii general valabile n informatic , cum ar fi separarea memoriei si unit tii de executie n construirea unui calculator sau posibilitatea utiliz rii acestuia pentru rezolvarea unor probleme complexe. P. L. Ceb sev (1821-1894) a construit o masin de adunat si nmultit cu miscare continu , care semnala sonor momentul de stopare a manivelei. Viteza de lucru a acestor masini va creste p n la c teva zeci de operatii pe secund prin nlocuirea nv rtirii manuale a manivelei cu operatii electrice. La expozitia de la Paris din anul 1920, Torres y Quevedo a prezentat o masin care efectua nmultiri si mp rtiri, numerele fiind introduse prin ap sarea pe clape. 2) n prima jum tate a secolului al XX-lea au fost inventate masini analogice care transformau o problem matematic (teoretic sau practic ) ntr-una bazat pe m rimi fizice (segmente, unghiuri, intensitatea curentului electric, variatii de potential) pe baza unei analogii. n final se obtinea un rezultat aproximativ dar convenabil din punct de vedere practic. Un exemplu de transpunere a unei probleme numerice n termeni analogici este reducerea nmultirii a dou numere la adunarea a dou segmente folosind scara logaritmic . 3) C tre mijlocul secolului al XX-lea apar calculatoarele electronice (care pot fi si ele numerice sau analogice), capabile s rezolve probleme complexe. Structura acestora este prezentat n Arhitectura general a sistemelor de calcul Pe scurt, orice calculator trebuie s fie capabil s memoreze informatii (date si programe), deci contine un dispozitiv de memorie, s comande executia operatiilor, deci contine un dispozitiv de comand si s le execute (dispozitiv aritmeticologic).Aceste componente sunt interconectate pentru buna functionare a calculatorului. n scopul realiz rii leg turilor dintre calculator si exterior, apar dispozitive de introducere a datelor, respectiv extragere a rezultatelor. Grigore Moisil spunea: "Calculatorul nu rezolv probleme, cum se spune. Problemele le rezolv omul, dar n rezolvarea lor omul se serveste nu numai de toc si h rtie, ci si de calculator", subliniind faptul c un calculator este un instrument de lucru, nu o "inteligent " de sine st t toare. De altfel, acest principiu nu s-a schimbat nici chiar n noul domeniu al inteligentei artificiale, unde calculatorul poate fi f cut s " nvete" lucruri noi pe baza anumitor informatii furnizate, mpreun cu niste reguli de deductie, dar n ultim instant omul este cel care a implementat aceste mecanisme. Asadar, un calculator este (deocamdat ) at t de "inteligent" c t l facem noi s fie. Dup cum probabil s-a dedus deja, dispozitivul fizic (hardware, din limba englez ) reprezentat de calculator nu este suficient pentru exploatarea sa eficient ; mai este nevoie de un sistem de programe (software) care ne permite s folosim resursele fizice pentru rezolvarea problemelor dorite. n absenta acestora, calculatorul ar fi, dac nu inutil, n orice caz foarte dificil de folosit (exclusiv n limbaj masin , precum primele calculatoare ap rute). P rtile hard si soft ale unui calculator alc tuiesc mpreun sistemul de calcul. Primul calculator electronic a fost construit n 1943 n Statele Unite (Philadelphia) si s-a numit ENIAC. Acesta folosea procedeele de calcul aplicate la calculatoarele mecanice dar, datorit pieselor electronice, avea o vitez mai mare: 32.000 de operatii aritmetice pe secund . Era de dimensiuni mari, componentele sale principale fiind o memorie pentru date, una pentru instructiuni si o unitate de comand pentru

executia instructiunilor. n 1947, John von Neumann stabileste principiile de baz pentru calculatoarele clasice (arhitectur von Neumann), valabile p n ast zi: la un moment dat, unitatea central a calculatorului execut o singur instructiune, instructiunile programului fiind retinute n memoria intern calculatorului. Evolutia cronologic a calculatoarelor electronice este descris n continuare sub forma generatiilor de calculatoare [GEN5]. Se poate remarca faptul c dezvoltarea caracteristicilor fizice si performantelor calculatoarelor a fost extraordinar de dinamic ; de fapt domeniul calculatoarelor, privit at t din punctul de vedere hard, c t si soft, a avut cea mai rapid evolutie dintre industriile si tehnologiile secolul nostru. Primele sisteme electronice de calcul, de dimensiuni considerabile, erau departe de performantele calculatoarelor moderne si exist toate motivele s credem c aceast evolutie va continua. Generatia 1 (1943-1956). Principalele componente fizice ale acestor calculatoare erau tuburile electronice pentru circuitele logice si tamburul magnetic rotativ pentru memorie. Viteza de lucru era mic : 50-30.000 operatii pe secund iar memoria intern - 2KO. Aceste calculatoare aveau dimensiuni foarte mari si degajau o cantitate de c ldur destul de mare, deci nu ofereau sigurant perfect n utilizare. Programarea acestor calculatoare era dificil , folosindu-se limbajul masin si ulterior limbajul de asamblare. Reprezentantul cel mai cunoscut al acestei generatii este calculatorul ENIAC. Enumerarea caracteristicilor sale fizice este foarte sugestiv pentru a crea o imagine asupra primelor tipuri de calculatoare: el continea 18.000 de tuburi electronice, 7.500 de relee, 7.000.000 de rezistente si ocupa 145m2, c nt rind 30t. Generatia 2 (1957-1963) Principalele tehnologii hard erau reprezentate de tranzistori (diode semiconductoare) si memorii din ferite, viteza de lucru atins fiind de 200.000 de operatii pe secund iar memoria intern - de aproximativ 32KO. Echipamentele periferice de introducere/extragere de date au evoluat si ele; de exemplu, de la masini de scris cu 10 caractere pe secund s-a trecut la imprimante rapide (pentru acea perioad ) cu sute de linii pe minut. Programarea acestor calculatoare se putea face si n limbaje de nivel nalt (Fortran, Cobol) prin existenta unor programe care le traduc n limbaj masin (compilatoare). Apare un paralelism ntre activitatea unit tii de comand si operatiile de intrare-iesire (dup ce unitatea de comand initiaz o operatie de intrare-iesire, controlul acesteia va fi preluat de un procesor specializat, ceea ce creste eficienta unit tii de comand ). n memoria calculatorului se pot afla mai multe programe - multiprogramare - desi la un moment dat se execut o singur instructiune. Pana in jurul anilor '80, evolutia calculatoarelor a fost preponderent bazat pe salturi tehnologice. Constat ndu-se ns c majoritatea programelor nu folosesc n ntregime posibilit tile calculatoarelor dintr-o generatie, s-a ncercat cresterea performantelor activit tii de creare a soft-ului, urm rind principiul evident c activitatea uman nu se bazeaz pe prelucr ri de date, ci de cunostinte ntre care apar operatii logice de deductie. Ulterior, se va pune chiar problema g sirii unor arhitecturi performante care s sustin noile concepte si cerinte de prelucrare a cunostintelor. Arhitectura urm toarei generatii de calculatoare nu va mai respecta n mod necesar principiile von Neumann. Functiile de baz ale noii generatii de calculatoare sunt: interfata inteligent ntre om si calculator: Se urm reste implementarea unor functii similare celor umane (auz, v z, folosirea limbajului) prin mecanisme de recunoasterea

formelor, exprimare prin imagini si studiul limbajului natural (directie important a inteligentei artificiale). Astfel, utilizatorii calculatoarelor, mai ales nespecialisti, vor avea la dispozitie un instrument de lucru mult mai agreabil. gestiunea cunostintelor: Cunostintele trebuie s poat fi memorate sub forme care s permit un acces optim la bazele de cunostinte (asociativ) si ntretinerea bazei de cunostinte prin introducerea de cunostinte noi, eliminarea inconsistentelor, chiar nv tare de cunostinte (caracteristic inteligentei artificiale). realizarea de inferente (deductii) si predictii: Acestor actiuni, similare g ndirii umane, li se poate asocia n mod cert atributul de inteligent . Problemele de inteligent artificial se vor rezolva uzual folosind bazele de cunostinte asupra c rora se aplic regulile de deductie. Se folosesc metode si tehnici care permit generarea automat a unor programe si testarea corectitudinii programelor. Omul va fi asistat n obtinerea de cunostinte noi prin simularea unor situatii concrete, necunoscute nc . Aceste tipuri de probleme sunt foarte complexe si necesit instrumente de abordare adecvate: programare logic , metode de programare euristice care s furnizeze solutii bune (chiar dac nu optime) ntr-un timp scurt; tehnicile enumerate, care permit g sirea solutiei ntr-un spatiu de c utare de dimensiuni foarte mari, sunt dezvoltate tot n cadrul inteligentei artificiale [Lug97]. Un caz special de deductie este predictia (prevederea unor evolutii pe baza anumitor cunostinte date), care se implementeaz folosind mecanisme ce ncearc s simuleze functionarea creierului uman prin intermediul retelelor neuronale. O alt tehnic inspirat din lumea biologicului n inteligenta artificial o constituie algoritmii genetici, care au caracteristici de adaptabilitate la context, similar cu adaptarea la mediu a populatiilor biologice.