Sunteți pe pagina 1din 316

˝Consiliul Superior al Magistraturii

este garantul independenţei justiţiei˝


(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Nr. 1425/IJ/1266/SIJ/2006

RAPORT
privind identificarea cauzelor mai vechi de 1 an (fond
şi apel) şi respectiv mai vechi de 6 luni (recurs) şi a
motivelor de tergiversare a acestora, individualizate
la nivelul fiecărui judecător

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al


Magistraturii nr. 666/19.10.2006, pentru realizarea
obiectivelor cuprinse în Programul de activităţi de control al
Inspecţiei judiciare pe anul 2006, s-a aprobat propunerea de
efectuare în perioada octombrie – noiembrie 2006, a verificărilor
cu privire la „Identificarea cauzelor mai vechi de 1 an (fond
şi apel) şi respectiv mai vechi de 6 luni (recurs) şi a
motivelor de tergiversare a acestora, individualizate la
nivelul fiecărui judecător”.
În aplicarea acestei hotărâri, în perioada 01.10. –
15.11.2006, inspectorii de la Inspecţia Judiciară, Serviciul
de inspecţie judiciară pentru judecători au efectuat verificări,
conform obiectivelor stabilite, la Curtea de Apel Cluj, Curtea de
Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel
Craiova, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Galaţi,

1
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de


Apel Braşov, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Iaşi,
Curtea de Ape Bacău, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel
Oradea şi Curtea Militară de Apel.
La Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu
dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul
Superior al Magistraturii, republicată şi modificată,
verificările au fost efectuate prin judecători desemnaţi de
la alte instanţe.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificările au
fost efectuate, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. 2
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin
judecători desemnaţi de Colegiul de conducere al acestei
instanţe.
Pentru activitatea de control, dispusă prin Hotărârea sus
amintită, au fost stabilite următoarele obiective:
- identificarea dosarelor mai vechi de un an la fond şi apel
şi 6 luni în recurs;
- identificarea judecătorilor care au pe rol dosare vechi;
- identificarea motivelor de amânare a dosarului (constatare
pentru fiecare termen de judecată, potrivit încheierilor de
şedinţă);
- evidenţa amenzilor judiciare şi punerea în executare;
- alte cauze care au determinat nesoluţionarea într-un
termen rezonabil a dosarului.

I. CURTEA DE APEL ALBA IULIA ŞI INSTANŢELE ARONDATE

a. Date statistice:

2
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

N INSTANŢA SECŢIILE/ Fonduri Apeluri Rec. Cauze


Nr. MATERIILE mai vechi mai vechi mai suspen
c
crt
de 1 an de vechi date
1 an de 6
luni
1 CURTEA - CIVILA 0 0 2 118
1. DE APEL - COMERCIALĂ
ALBA IULIA ŞI 1 1 1 24
CONTENCIOS
- PENALĂ 0 1 2 2

- CONFLICTE 0 0 1 55
DE MUNCĂ

- MINORI ŞI 0 0 1 5
FAMILIE
2TRIBUNALUL - CIVILA 14 6 1 395
2. ALBA - COMERCIALĂ 8 0 0 211
ŞI
CONTENCIOS
- PENALĂ 8 1 1 2
3JUDECĂTO- - MATERIE 37 262
3. RIA ALBA CIVILĂ
IULIA - MATERIE 11
PENALĂ
4JUDECĂTO- - MATERIE 25 133
4. RIA AIUD CIVILĂ
- MATERIE 1
PENALĂ
5JUDECĂTO- - MATERIE 12 29
5. RIA BLAJ CIVILĂ
- MATERIE 4
PENALĂ
6JUDECĂTO- - MATERIE 15 142
6. RIA CÂMPENI CIVILĂ
- MATERIE 2
PENALĂ
7JUDECĂTO- - MATERIE 13 106
3
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

7. RIA SEBEŞ CIVILĂ


- MATERIE 4
PENALĂ
TRIBUNALUL - CIVILA 15 7 4 198
HUNEDOA - COMERCIALĂ
RA ŞI CONTENCIOS 14 0 1 140
8. - PENALĂ 9 0 0 0
- CONFLICTE DE 1 0 0 356
MUNCĂ
7JUDECĂTO- - MATERIE 43 324
9. RIA DEVA CIVILĂ
- MATERIE 9
PENALĂ
8JUDECĂTO- - MATERIE 3 121
10. RIA CIVILĂ
HUNEDOA- - MATERIE 1
RA PENALĂ
9JUDECĂTO- - MATERIE 57 368
11. RIA CIVILĂ
PETROŞANI - MATERIE 5
PENALĂ
1JUDECĂTO- - MATERIE 8 49
12. RIA ORĂŞTIE CIVILĂ
- MATERIE 0
PENALĂ
1JUDECĂTO- - MATERIE 13 56
13. RIA BRAD CIVILĂ
- MATERIE 1
PENALĂ
1JUDECĂTO- - MATERIE 17 45
14. RIA HAŢEG CIVILĂ
- MATERIE 6
PENALĂ
1 TRIBUNALUL - CIVILA 3 10 1 267
15. SIBIU - COMERCIALĂ 17 0 0 79
ŞI CONTENCIOS
- PENALĂ 2 0 0 2

1JUDECĂTO- - MATERIE 67
4
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

16. RIA SIBIU CIVILĂ


- MATERIE 13
PENALĂ
1JUDECĂTO- - MATERIE 23 240
17. RIA MEDIAŞ CIVILĂ
- MATERIE 4
PENALĂ
1JUDECĂTO- - MATERIE 0 27
18. RIA AGNITA CIVILĂ
- MATERIE 0
PENALĂ
1JUDECĂTO- - MATERIE 5 27
19. RIA AVRIG CIVILĂ
- MATERIE 3
PENALĂ
1JUDECĂTO- - MATERIE 8 39
20. RIA SĂLIŞTE CIVILĂ
- MATERIE 1
PENALĂ

La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, faţă de luna mai 2006, se


constată existenţa unui număr foarte mic de dosare mai vechi de 6
luni (recursuri), respectiv de un an (fonduri şi apeluri).
La nivelul Tribunalului Alba, în raport de situaţia înregistrată în
luna mai 2006, a crescut volumul dosarelor aflate în fond şi în apel,
mai vechi de un an.
La Judecătoriile Alba Iulia şi Aiud s-a înregistrat creşterea
numărului cauzelor civile şi penale mai vechi de un an, în raport cu
cele înregistrate în luna mai 2006; la Judecătoriile Blaj şi Câmpeni
există o creştere nesemnificativă a volumului de dosare mai vechi de
un an, iar la Judecătoria Sebeş s-a înregistrat o reducere
nesemnificativă a numărului dosarelor mai vechi de un an.
Numărul cauzelor mai vechi de un an, respectiv de 6 luni, faţă de
luna mai 2006, s-a menţinut la Tribunalul Hunedoara, Judecătoriile
Orăştie, Brad şi Haţeg, spre deosebire de Judecătoriile Deva şi
Petroşani, unde se înregistrează o creştere a numărului cauzelor mai
5
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

vechi de un an, şi de Judecătoria Hunedoara, unde se constată o


reducere a numărului dosarelor vechi.
La nivelul Tribunalului Sibiu a crescut numărul cauzelor aflate
în apel, mai vechi de un an, şi s-a redus numărul cauzelor vechi aflate
în fond şi în recurs, în raport de datele statistice înregistrate în luna
mai 2006.
La Judecătoria Sibiu se constată scăderea numărului cauzelor
civile mai vechi de un an şi creşterea numărului celor penale, faţă de
luna de referinţă, iar la Judecătoriile Mediaş, Avrig şi Sălişte s-a
menţinut numărul cauzelor mai vechi de un an, aflate pe rol.
Se remarcă Judecătoria Agnita, unde la data verificărilor nu se
aflau pe rol cauze mai vechi de un an.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
Curtea de Apel Alba Iulia, se află pe rolul următoarelor complete:
Fonduri: Iosif Morcan -1 dosar.
Apeluri: Bădilă Mircea – Covaciu Maria -1 dosar; Iosif Morcan –
Irimie Cornel -1 dosar.
Recursuri: Augustin Mândroc - Eugenia Şortan – Ioan Cibu -1
dosar; Ioan Cibu - Augustin Mândroc - Eugenia Şortan -1 dosar;
Iosif Morcan - Irimie Cornel – Lazăr Elisabeta -1 dosar; Coraş
Leontin – Bădilă Mircea – Covaciu Maria -1 dosar; Peter Tiberiu – Făt
Ştefan – Stanca Veştemeanu -1 dosar; Elena Boca – Dana Ghiţioaica
- Mircea Noşlăcan -1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
Tribunalul Alba, se află pe rolul următoarelor complete:
Fonduri: Simion Ileana -1 dosar; Gaşpar Elena Daniela -1
dosar; Lupean Hadrian - 3 dosare; Lupea Iosif – Fonoage Camelia -9
dosare; Clonţa Mariana Claudia - 2 dosare; Toma Angela – 2 dosare;
Trif Carmen – 3 dosare; Gherman Lucian Ioan – 1 dosar; Mureşan
Cornelia – 2 dosare; Potra Maria Rodica – 1 dosar; Mocan Aurelian
Gheorghe -2 dosare; Iliescu Georgeta – 3 dosare.
Apeluri: Bişu Predan Georgeta - Mureşan Monica - 3 dosare;
Lucia Pascaru – Valuch Lucia - 2 dosare; Lupean Hadrian - Simion

6
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Ileana - 1 dosar; Mocan Aurelian Gheorghe - Tâmpea Teodora Maria


– 1 dosar.
Recursuri: Bişu Predan Georgeta – 2 judecători de permanenţă -
1 dosar; Mocan Aurelian Gheorghe - Tâmpea Teodora Maria - Sima
Diana Maria – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Alba
Iulia, se află pe rolul următoarelor complete:
Chiriac Dragoş Sebastian -26 dosare; Fiţ Carmen Corina - 4
dosare; Pop Aureliu Claudiu -5 dosare, Arion Bianca Adela – 3
dosare, Damian Livia - 4 dosare; Pop Monica – 3 dosare; Cristea
Horia -Dorin – 2 dosare; Cojan Mihaela Florentina – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Aiud,
se află pe rolul următoarelor complete:
Poleac Mirela - 5 dosare; Bic Florina – 6 dosare; Kereszteş Maria
– 8 dosare; Motolea Marius – 2 dosare; Dragoş Nicoleta – 5 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Blaj, se
află pe rolul următoarelor complete:
Dehelean Laura-Maria - 3 dosare; Folea Camelia – 4 dosare;
Beldea Maria – 9 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Câmpeni, se află pe rolul următoarelor complete:
Cozma Viorel Dan - 5 dosare; Dobra Elisabeta – 2 dosare;
Danciu Cornel Ştefan - 6 dosare; Coroiu Viorica Elena - 4 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Sebeş,
se află pe rolul următoarelor complete:
Belei Gheorghe - 6 dosare; Romoşan Elena – 11 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
Tribunalul Hunedoara, se află pe rolul următoarelor complete:
Fonduri: Iacob Marinela -15 dosare; Goron Maria – 4 dosare;
Sabău Dorina – 2 dosare; Drăgan Ioan – 1 dosar; Zdrenghea Petru - 6
dosare; Durbacă Nicolae -1 dosar; Moldovan Aurica – 4 dosare;
David Ana – 2 dosare; Miertoiu Marin – 3 dosare; Nicula Camelia -
Conta Mihaela – 1 dosar.

7
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Apeluri: Conta Mihaela – Nicula Camelia - 4 dosare; Stângă


Olimpia – Mugescu Viorica - 3 dosare.
Recursuri: Stângă Olimpia – Zdrenghea Elena – Mugescu Viorica
- 4 dosare; Durbacă Nicolae – Domşa Traian – Zdrenghea Petru – 1
dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Deva,
se află pe rolul următoarelor complete:
Josan Angelica - 7 dosare; Lasconi Diana – 5 dosare; Eremia
Anca-Elena – 12 dosare; Iftimuş Adina-Camelia – 3 dosare; Călăraşu
Cristina-Violeta – 10 dosare; Stoian Adrian-Romulus – 5 dosare;
Luduşan Manuela – 1 dosar; Popescu Daniela - 2 dosare; Corega
Adrian Dumitru – 6 dosare; Voina Victor-Ionuţ - 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Hunedoara, se află pe rolul următoarelor complete:
Purcar Niculina - 1 dosar; Şchiopu Florica – 1 dosar; Oneţ
Victoria – 2 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Petroşani, se află pe rolul următoarelor complete:
Mihăilescu Cerasela - 8 dosare; Cherciu Victor Nicolae – 12
dosare ; Zeteş Maria - 7 dosare; Şerban Gherghina – 4 dosare;
Popescu Valentin - 4 dosare; Iacob Gheorghe - 6 dosare; Golgoţiu
Voina -Maria – 7 dosare; Petroi Roxana - 1 dosar; Părvu Ecaterina - 8
dosare; Zeteş Ioan-Dorel-Viorel – 1 dosar; Deaconescu Betina-
Camelia – 1 dosar; Poniczky Gabriela – 2 dosare, Cososchi Sonia – 1
dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Orăştie, se află pe rolul următoarelor complete:
Mihăiescu Iconia - 2 dosare; Enache Laurenţiu – 4 dosare; Toma
Ioan – 2 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Brad,
se află pe rolul următoarelor complete:
Draia Violina - 1 dosar; Păun Corina – 8 dosare; Rogoveanu
Monica – 1 dosar; Rogoveanu Ion – 4 dosare.

8
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Haţeg,


se află pe rolul următoarelor complete:
Mihăilă Carmen – 13 dosare; Sabău Olga Melinta – 5 dosare;
Gherman Daniela – 5.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
Tribunalul Sibiu, se află pe rolul următoarelor complete:
Fonduri: Dumitrache Viorica Claudia -1dosar; Ţichindelean
Marioara -2 dosare; Savu Raluca - 7 dosare; Opriş Maria – 1 dosar;
Poiană Carmen – 1 dosar; Toda Ioan – 1 dosar; Marcu Tatiana - 1
dosar; Stoica Viorica – 3 dosare; Şomandră Dumitru – 1 dosar;
Şandru Mircea – 1 dosar; Barbu Daniela – 1 dosar; Constantin
Butiuc – 1 dosar; Ciulacu Gheorghe Macavei -1 dosar.
Apeluri: Bibu Mariana – Andrei Victoria – 2 dosare; Andrei
Victoria – Bibu Mariana – 2 dosare; Dumitrache Viorica Claudia –
Comăniţă Gheorghe – 4 dosare, Comăniţă Gheorghe – Dumitrache
Viorica Claudia – 1 dosar; Radu Simona - Ţichindelean Marioara – 1
dosar;
Recursuri: Dejugan Maria – Baban Marcela – Radu Simona – 1
dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Sibiu,
se află pe rolul următoarelor complete:
Morar Maria - 10 dosare; Păltineanu Maria – 12 dosare; Mihai
Ioana – 7 dosare; Dragoe Ştefania – 5 dosare; Vădeanu Florin – 7
dosare; Boca Elena -1 dosar; Verza Ilie – 3 dosare; Badalea Adina – 5
dosare; Hancăş Mirela - 10 dosare; Piroş Florica Tanţa – 5 dosare,
Turcu Monica – 2 dosare; Odagiu Liviu – 2 dosare; Santai Varga
Anda – 10 dosare; Dincă Adela -1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Mediaş,
se află pe rolul următoarelor complete:
Orăşteanu Nicolae - 3 dosare; Haneş Onisie – 1 dosar; Vişa
Liliana – 2 dosare; Oltean Gabriel – 1 dosar; Vişa Ioan – 7 dosare;
Zoltan Mirela – 4 dosare; Madaraşi Carmen – 3 dosare; Suciu Daniela
– 6 dosare.

9
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Avrig,


se află pe rolul următoarelor complete:
Pomană Florin - 4 dosare; Marius Mazilu – 2 dosare; Haţegan
Mădălina – 2 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria Sălişte,
se află pe rolul următoarelor complete:
Văcaru Sora Elena Simona - 3 dosare; Vulcan Maria – 3 dosare;
Adrian Hancaş – 3 dosare.

b. Cauze de tergiversare a dosarelor:

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor participanţi
la proces
La nivelul tuturor instanţelor din raza Curţii de Apel Alba Iulia,
cauza principală care a condus la întârzierea soluţionării dosarelor o
constituie efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză, precum
şi modul de întocmire a acestora, fiind incomplete şi nerăspunzând
tuturor obiectivelor fixate de instanţă, aspect care a fost reţinut şi în
raportul întocmit în urma verificărilor efectuate în luna mai 2006.
Efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză, a răspunsului
la obiecţiuni, a completărilor dispuse de instanţă, precum şi a
contraexpertizelor constituie cauza predominantă ce a determinat
creşterea numărului cauzelor civile şi comerciale, mai vechi de un an,
la Tribunalul Alba (de exemplu, dosarele nr. 29/107/2004, nr.
68/107/2005, nr. 9/107/2005, nr. 5/107/2005, nr. 85/107/2005).
Şi la Secţia penală a tribunalului, efectuarea cu întârziere a
expertizelor medico-legale şi tehnice constituie una din cauzele de
amânare a soluţionării cauzelor – dosarele nr. 7583/2003 şi nr.
5133/2004.

10
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La majoritatea dosarelor mai vechi de un an înregistrate pe rolul


Judecătoriei Alba Iulia, unul din motivele predominante de amânare
constă în neefectuarea rapoartelor de expertiză.
Astfel, în dosarul nr. 27/176/2004 au fost acordate 5 termene de
judecată pentru depunerea raportului de expertiză tehnică,
dispunându-se amendarea expertului; ulterior, după încuviinţarea
obiecţiunilor formulate la raport, cauza a fost suspendată timp de 4
luni.
Amânarea repetată a cauzei pentru întocmirea raportului de
expertiză topografică (9 termene) şi a raportului de expertiză în
construcţii (3 termene), iar ulterior acordarea mai multor termene în
vederea completării acestor rapoarte au condus la întârzierea
soluţionării dosarului nr. 7/176/2003 al aceleiaşi instanţe.
De asemenea, la Judecătoria Aiud, nedepunerea rapoartelor
de expertiză la termenele stabilite de instanţă reprezintă o altă
cauză a nesoluţionării dosarelor (de exemplu, dosarele nr.
45/175/2005, nr. 46/175/2005, nr. 56/175/2005, nr.
12/175/2005, nr. 57/175/2005).
Dosarul nr. 1516/2005 al Judecătoriei Aiud, reţinut şi în
raportul anterior se află, în continuare, pe rolul instanţei,
întrucât după două înlocuiri ale experţilor desemnaţi iniţial şi
amendarea acestora, nu a fost depus raportul de expertiză
tehnică.
La Judecătoria Câmpeni, întârzierea soluţionării cauzelor
s-a datorat atât neefectuării expertizelor la termenele stabilite,
cât şi conduitei procesuale a părţilor.
Astfel, în dosarul nr. 320/2004, menţionat şi în raportul
precedent, au fost acordate numeroase termene pentru lipsa
raportului de expertiză topografică, proba nefiind administrată în
prezent, deşi s-a dispus amendarea experţilor.
În dosarul nr. 344/2004 al aceleiaşi instanţe, s-au acordat
7 termene pentru lipsa unei completări la raportul de expertiză,

11
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

cauza suferind mai multe amânări şi pentru precizarea acţiunii


în revendicare de către reclamantă.
În dosarul nr. 2/97/2004 al Tribunalului Hunedoara -
Secţia Comercială şi de contencios administrativ, menţionat în
raportul anterior şi aflat în continuare pe rolul instanţei, au fost
acordate 8 termene pentru lipsa raportului de expertiză; după
aplicarea sancţiunii amendării expertului, se depune raportul de
expertiză, fiind acordate alte 3 termene pentru ca expertul să
răspundă la obiecţiunile formulate. La răspunsul la obiecţiuni
s-au formulat alte obiecţiuni, răspunsul fiind depus după 3
termene. Ulterior, s-a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize,
proba nefiind încă administrată.
Efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză tehnică a
condus la amânări şi în dosarele nr. 28/97/2004, nr.
137/97/2005 şi nr. 46/197/2004 ale aceluiaşi tribunal.
De asemenea, la Judecătoria Deva, una dintre cauzele care
au determinat creşterea numărului dosarelor civile o reprezintă
neefectuarea în termen a rapoartelor de expertiză tehnice
(dosarele nr. 2284/2005, nr. 878/2005, nr. 3779/2005).
O situaţie similară se constată la Judecătoria Petroşani, în
dosarele înregistrate sub nr. 32/278/2005, nr. 207/2004, nr.
42/278/2006, nr. 39/278/2006, nr. 10/278/2004.
La instanţele din raza Tribunalului Sibiu s-au acordat
numeroase termene atât pentru lipsa rapoartelor de expertiză,
cât şi pentru completarea acestora, conform obiectivelor stabilite
de instanţă (de exemplu, la Tribunalul Sibiu - dosarele nr.
83/85/2005, nr. 190/85/2005, nr. 6/85/2001, iar la
Judecătoria Sibiu - dosarul nr. 27/306/2004).
Alte motive de tergiversare a cauzelor se datorează părţilor,
prin formularea unor cereri de recuzare şi strămutare, prin
solicitări consecutive de amânare a cauzei în vederea încheierii
unei tranzacţii, prin precizări repetate de acţiune, ori prin
neîndeplinirea obligaţiei de achitare a onorariului pentru

12
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

avizarea raportului de expertiză medico-legală (dosarele nr.


1903/2004, nr. 103/278/2005 şi nr. 7009/2002 ale
Judecătoriei Petroşani).
În dosarul nr. 10/203/2005 aflat pe rolul Judecătoriei
Câmpeni, formularea de către reclamantă a unei cereri de
chemare în judecată incomplete, precum şi opunerea părţilor la
efectuarea expertizelor tehnice încuviinţate, au condus la
tergiversarea soluţionării cauzei.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi
Cauzele principale care au condus la Tribunalul Alba –
Secţia penală, la creşterea numărului cauzelor mai vechi de un
an constau în neefectuarea comisiilor rogatorii, netransferarea
inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere la diferite penitenciare,
precum şi neîndeplinirea procedurii de citare cu străinătatea.
Spre exemplu, în dosarul nr. 6633/2002 reţinut şi în
raportul anterior, s-au acordat foarte multe termene pentru lipsa
relaţiilor solicitate unei instituţii cu sediul în Germania. Deşi
instanţa a comunicat actele necesare Ministerului Justiţiei,
acestea au fost transmise din eroare în Austria, fiind necesară
revenire în acest sens, relaţiile solicitate de instanţă nefiind
comunicate nici până în prezent.
De asemenea, dosarul nr. 1693/2002, în care s-a dispus
audierea martorilor şi a părţilor vătămate prin comisii rogatorii în
Belgia, se află în continuare pe rolul Tribunalului Alba, în
condiţiile în care numărul părţilor care urmează a fi audiate este
de peste 200, iar materialul de urmărire penală conţine 58 de
volume.
În dosarul nr. 3531/2004 al Judecătoriei Mediaş,
menţionat şi în raportul precedent, s-au acordat numeroase
termene pentru efectuarea unei comisii rogatorii în Germania,
probă neadministrată în prezent.

13
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarul nr. 5913/2004 al Tribunalului Alba, a suferit


amânări repetate ca urmare a lipsei de procedură cu inculpatul,
necunoscându-se adresa acestuia, iar ulterior, din cauza
netransferării acestuia de la locul de deţinere.
Acelaşi motiv a condus la amânarea dosarelor nr.
17/176/2004 şi nr. 7/176/2004, înregistrate pe rolul
Judecătoriei Alba Iulia.
La Judecătoria Aiud, principala cauză care a condus la
tergiversarea soluţionării dosarului nr. 3077/2005, o constituie
acordarea a 18 termene de judecată pentru audierea inculpaţilor
aflaţi în diferite penitenciare din ţară.
Situaţii similare s-au constatat în dosarul nr. 51/97/2005
al Tribunalului Hunedoara şi în dosarul nr. 5018/2005 aflat pe
rolul Judecătoriei Deva, care au suferit numeroase amânări, ca
urmare a netransferării inculpaţilor, conform dispoziţiei
instanţelor.
La Tribunalul Sibiu - Secţia Comercială şi de contencios
administrativ, dosarele nr. 5359/2003, nr. 5360/2003 şi nr.
1404/1999 nu au fost soluţionate până în prezent, întrucât
privesc părţi cu domiciliile sau sediile în străinătate, fiind
necesară efectuarea procedurii de citare prin Ministerul Justiţiei.
De asemenea, în dosarul nr. 155/221/2005 aflat pe rolul
Tribunalului Hunedoara, au fost acordate numeroase termene
pentru îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul - cetăţean
turc.
Lipsa relaţiilor solicitate unor instituţii ale statului
(Ministerul Justiţiei, administraţiile financiare, comisia locală de
aplicare a Legii nr. 18/1991) a determinat amânări repetate în
dosarele nr. 5305/2004 şi nr. 4276/2005 ale Judecătoriei Deva,
precum şi în dosarul nr. 15/176/2006 aflat pe rolul Judecătoriei
Alba Iulia.
Şi în cauzele penale înregistrate pe rolul Judecătoriei Alba
Iulia s-au înregistrat amânări repetate datorate lipsei relaţiilor

14
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

solicitate unor autorităţi. De exemplu, în dosarul nr.


54/176/2005 au fost acordate 8 termene pentru efectuarea
expertizei medico-legale, iar în dosarul nr. 12/176/2005, 4
termene de judecată pentru efectuarea expertizei criminalistice.
În dosarul nr. 3/97/2004 al Tribunalului Hunedoara –
Secţia penală, lipsa expertizei medico-legale a determinat
acordarea a 12 termene de judecată.

- întârzierea soluţionării cauzelor datorată altor


motive
La Tribunalul Alba, soluţionarea unor cauze a fost
întârziată de faptul că s-a dispus suspendarea judecăţii conform
art. 244 Cod procedură civilă (dosarele nr. 150/107/2005, nr.
96/107/2005, nr. 103/107/2005, nr. 105/107/2005, nr.
38/107/2005, nr. 117/107/2005).
Aceeaşi situaţie se întâlneşte în dosarele nr. 30/97/2004,
nr. 15/97/2004 şi nr. 46/97/2004 aflate pe rolul Tribunalului
Hunedoara.
În dosarul nr. 9/176/2004 înregistrat pe rolul Judecătoriei
Alba Iulia, la termenul din 1.10.2004, s-a dispus suspendarea
cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, cauza fiind
repusă pe rol la data de 24.02.2006, când instanţa a încuviinţat
proba cu expertiză tehnică în construcţii, care nu a fost
administrată nici în prezent.
La Judecătoria Aiud, unde s-a înregistrat o creştere a
numărului cauzelor civile mai vechi de un an (de la 8 cauze în
mai 2006, la 25 cauze în octombrie 2006), un număr de 14 cauze
mai vechi de un an, suspendate, au fost repuse pe rol în perioada
mai-octombrie 2006 (de exemplu, dosarele nr. 47/175/2005, nr.
13/175/2005, nr. 17/175/2005, nr. 82/175/2005, nr.
2/175/2004, nr. 42/175/2005).

15
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

c. Situaţia dosarelor având ca obiect procedura insolvenţei

La secţiile comerciale ale tribunalelor din raza Curţii de Apel


Alba Iulia, s-a constatat existenţa unui număr relativ mare de
dosare cu acest obiect, mai vechi de un an, situaţia statistică
fiind următoarea:
- Tribunalul Alba - 148 dosare;
- Tribunalul Sibiu - 123 dosare;
- Tribunalul Hunedoara - 167 dosare.
Numărul mare al acestor dosare se justifică prin specificul
procedurii, care presupune o durată mare de soluţionare.

d. Situaţia dosarelor suspendate

La instanţele arondate Curţii de Apel Alba Iulia, s-a


constatat că, de regulă, s-au întreprins diligenţe în vederea
verificării subzistenţei motivelor de suspendare a judecăţii
cauzelor.

II. CURTEA DE APEL BACĂU ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

a. Situaţia statistică
Nr.
INSTANŢA SECŢIILE FOND APEL RECURS Suspendate
Crt.
1. CURTEA DE APEL BACĂU - CIVILA 1 0 1 140
- PENALĂ 0 0 1 78+15
- COMERCIALĂ 0 3 4 FALIMENTE
- CONTENCIOS ADM.
2. TRIBUNALUL BACĂU - CIVILA 15 26 63 315
- PENALĂ 12 1 4
- COMERCIALĂ ŞI
CONTENCIOS ADM.
3. JUDECĂTORIA BACĂU - MATERIE CIVILĂ 75 0 0 257
- MATERIE PENALĂ 22 0 0

16
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

4. JUDECĂTORIA MOINEŞTI - MATERIE CIVILĂ 12 0 0 181


- MATERIE PENALĂ 6 0 0
5. JUDECĂTORIA ONEŞTI - MATERIE CIVILĂ 9 0 0 226
- MATERIE PENALĂ 2 0 0
6. JUDECĂTORIA BUHUŞI - MATERIE CIVILĂ 10 0 0 83
- MATERIE PENALĂ 0 0 0
-

7. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 8 0 0 76


PODU-TURCULUI - MATERIE PENALĂ 0 0 0

8. TRIBUNALUL NEAMŢ - CIVILA 2 10 78 213


- PENALĂ 6 0 0

- COMERCIALĂ ŞI 7+233 0 0
CONTENCIOS ADM. FALIMENT
E
9. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 98 0 0 616
PIATRA NEAMŢ - MATERIE PENALĂ 7 0 0
10. JUDECĂTORIA ROMAN - MATERIE CIVILĂ 3 0 0 287
- MATERIE PENALĂ 0 0 0

11. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 10 0 0 61


TÂRGU-NEAMŢ - MATERIE PENALĂ 0 0 0

12. JUDECĂTORIA BICAZ - MATERIE CIVILĂ 38 0 0 139


- MATERIE PENALĂ 1 0 0

CURTEA DE APEL BACĂU


- Secţia civilă
Dosare mai vechi :
Pe rolul secţiei civile se află în curs de soluţionare :
- un (1) dosar mai vechi de 6 luni, respectiv dosarul în materie
de recurs nr. 843/2006 - C.2
- un (1) dosar direct mai vechi de 1 an - respectiv dosarul nr.
4473/2005 - judecător Paşcan Elena.

- Secţia comercială şi de contencios administrativ


Dosare mai vechi
Recurs : D 4221/2004; D 4039/2005 şi D 410/2006
Apel: D 234/2004; D 1991/2005 şi D 1078/2006

- Secţia penală

17
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Recurs: D 34/2006

Tribunalul Bacău
- Secţia penală
Situaţia dosarelor mai vechi de 1 an:
– fonduri
- judecătorul Căliman Carmen – 1 dosar
- judecătorul Dănilă Codrina – 2 dosare
- judecătorul Vadabna Monica – 1 dosar
- judecătorul Gireadă Daniela – 1 dosar
- judecătorul Rusu Donichevici – 1 dosar
- judecătorul Maghiaru margareta – 2 dosare
- judecătorul Adrian Bogdan – 2 dosare
- judecătorul Plugaru Emilia – 1 dosar
- judecătorul Ciocan Gheorghe – 1 dosar
- cauze din apel
- C3– judecători Plugaru Emilia şi Maghiaru Margareta - 1 dosar
- recursuri - dosare mai vechi de 6 luni
- C13 – judecători Maghiaru M., Plugaru E. şi Rusu D.D. – 3
dosare
- C4 – judecători Cobzari M., Adrian B. şi Dănilă C. - 1 dosar

- Secţia civilă

Dosarele mai vechi de 1 an (fond, apel) şi de 6 luni (recurs)


- C1 R– jd. Antohi, Baltag, Arhip – 16 dosare
- C2 R– jd. Velescu , Bălăiţă, Antohi – 7 dosare
- C1 R- jd. Pruteanu, Baltac, Antohi – 1 dosar
- C1 R – jd. Antohi, Baltac, Sascău - 1 dosar
- C2 R – jd. Velescu, Bălăiţă, Rîmniceanu – 35 dosare
- C1 R – Jd.- Antohi, Baltac, Rîmniceanu – 4 dosare
- C2 R – jd. Pruteanu, Velscu, Bălăiţă – 3 dosare

- CM1 – jd. Sascău, Velescu – 1 dosar


18
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- C2 A – jd. Bălăiţă Antohi – 5 dosare


- C2 A – jd. Velescu, Antohi – 3 dosare
- C1 A – jd. Pruteanu Baltac - 5 dosare
- C2 A – jd. Bălăiţă, Velescu – 9 dosare
- C2 A – jd. Bălăiţă, Antohi - 2 dosare
- C1 A – jd. Arhip, Baltac - 4 dosare
- CM2 – jd. Sascău, Baltac – 2 dosare

- Secţia comercială
Dosare mai vechi de 1 an
- jd. Hriţcu lenuţa – 5 dosare
- jd. Antohe Gabriela – 2 dosare
- jd. Sava Livia – 2 dosare
- jd. Petraru Elena – 3 dosare
- jd. Ştefănescu dana – 9 dosare

La data de 30.10.2006 sunt înregistrate la această secţie


165 dosare suspendate , din care 10 doare în baza art. 155/1 din
Codul de procedură civilă, 112 în baza art. 244 din Codul de
procedură civilă şi 43 dosare în baza art. 242 din Codul de
procedură civilă.

- Secţia penală - 22 dosare


- jd. Gălăvan Adina – 5 dosare
- jd. Vintilă Paula – 3 dosare
- jd. Mengoni Arin – 5 dosare
- jd. Iacobuţ Cătălin – 3 dosare
- jd. Lupaşcu Sergiu – 4 dosare
- jd. Pînzaru Oana – 2 dosare

- Secţia civilă – 53 dosare


– jd. Danache Sorina – 2 dosare
– jd. Timiraş Ciprian – 8 dosare
– jd. Maftei Smaranda – 9 dosare
19
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

– jd. Dorneanu Geanina – 9 dosare


– jd. Mărmureanu Sivia – 5 dosare
– jd. Crăciun Mihaela – 2 dosar
– jd. Ştefănescu Roxana – 6 dosare
– jd. Puşcaşu Alina – 4 dosare
– jd. Dabija Mihaela – 3 dosare
– jd. Damian Mia – 3 dosare
– jd. Mateiaş Petronela – 2 dosare

La data de 31.10.2006 sunt înregistrate la această instanţă


257 dosare suspendate potrivit dispoziţiilor art. 242, 244 sau
255/1 din Codul de procedură civilă ; de asemenea s-a dispus de
către preşedintele instanţei suspendarea provizorie a executării,
în 31 de dosare.

Judecătoria Moineşti
Dosare mai vechi de un an
La această instanţă sunt înregistrate 18 dosare : 12 dosare
civile şi 6 dosare penale.
1. – Judecătorul Lungu Tranole Lenuţa - un dosar penal şi un
dosar civil,
2. – Judecătorul Bădău Liliana – 1 dosar civil şi 1 dosar penal
3. – Judecător Măgirescu Loredana – 2 dosare penale
4. - Judecător Groapă Carmen – 3 dosare civile
5. – Judecător Burduja Andreea – 3 dosare civile
6. – Judecător Paţilea Carmen - 3 dosare civile
7. – Judecător Gabără Maria – un dosar civil
8. – Judecător Anghel Monica – un dosar penal

Judecătoria Oneşti
S-au constatat 2 dosare penale şi 9 dosare civile mai vechi
de un an, după cum urmează :
1. – Judecătorul Budeanu Sorin – 1 dosar penal
20
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

2. – Judecătorul Purice Simina – 1 dosar penal


3. - Judecător Adrian Asavei – 3 dosare civile
4. - Judecător Vîlcu Petronela – 4 dosare civile
5. - Judecător Andronache Gheorghe – 1 dosar civil
6. - Judecător Lungu Dumitru – 1 dosar civil

La această instanţă sunt în evidenţă 226 dosare civile


suspendate potrivit dispoziţiilor art. 242, art.244 sau art.155/1
din Codul de procedură civilă.

Judecătoria Buhuşi
Dosare mai vechi de un an
La data controlului au fost identificate 10 dosare mai vechi
de un an, după cum urmează :
1. - Judecătorul Oborocianu Maria - 6 dosare civile
2. - Judecătorul Dănăilă Carmen în 4 dosare civile .

Judecătoria PoduTurcului
Întrucât la această instanţă au fost delegaţi pentru perioade
diferite de timp mai mulţi judecători, performanţele profesionale
ale acestora sunt stabilite în situaţia anexă.
Dosare mai vechi de un an – 8 dosare civile :
1. – Judecătorul Bobaru Daniela – 7 dosare
2. - Judecătorul Roşeţ Constantin – 1 dosar

Tribunalul Neamţ
– Secţia civilă, dosarele mai vechi de un an în fond – 2, în
apel – 10 şi respectiv mai vechi de 6 luni în recurs – 78, se
regăsesc pe rolul următorilor judecători: Baciu Valentina – 13
dosare, Drexler Constantin - 12 dosare, Filioreanu Laura - 25
dosare, Botezatu Gabriela - 38 dosare, Strugaru Doina - 37
dosare, Magdalina Dan - 18 dosare, Mitrofan Daniela - 12 dosare,
Cornea Maria - 55 dosare, Aciobăniţei Silvia – 55, Botezatu
Cristian – 12 dosare şi Murariu Doina - 18 dosare.
21
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

– Secţia penală, dosarele mai vechi de un an în fond - 6, se


regăsesc pe rolul următorilor judecători: Ivănuşcă Maria – 1
dosar, Marazliu Cristina – 1 dosar, Mitrofan Iulian – 1 dosar,
Păvăluţă Consuela – 1 dosar, Ungureanu Silviu – 1 dosar şi
Caliopia Nica – 1 dosar.
– Secţia comercială şi de contencios administrativ,
dosarele mai vechi de un an în fond – 7, se regăsesc pe rolul
următorilor judecători: Mângîţă A. – 1 dosar, Atudosiei M. – 1
dosar, Sandu D. - 2 dosare, trei dosare mai vechi de un an au
fost preluate de la completul doamnei judecător Gabriela Baltag,
în luna octombrie 2006 de următorii judecători: Munteanu L.,
Topliceanu N. şi Mihăilă E.
La Tribunalul Neamţ au fost identificate 213 dosare
suspendate.

La Judecătoria Bicaz, dosarele mai vechi de un an, în


număr de 39 (38 dosare civile şi 1 dosar penal), la data efectuării
verificărilor, se aflau pe rolul următorilor judecători: Moroşanu
Gheorghe – 23 dosare civile, Dumitreasa Cristinel – 15 dosare
civile şi Olteanu Daniela – 1 dosar penal.
La Judecătoria Bicaz au fost identificate 139 dosare
suspendate.

La Judecătoria Piatra-Neamţ, la data efectuării


verificărilor, se aflau pe rol 98 dosare mai vechi de un an în
materie civilă şi 7 dosare în materie penală, distribuite pe
judecători astfel: Pricopie Veronica - 25 dosare civile, Uţă Ana-
Maria – 20 dosare civile, Nicodim Mihaela – 14 dosare civile,
Serghei Cătălin – 10 dosare civile, Dincă Elena – 10 dosare civile,
Paisa Iulia – 9 dosare civile, Buzdea Carmen – 5 dosare civile,
Enache Oana – 4 dosare civile, Topliceanu Ioana – 1 dosar civil,
Onişor Daniel Mihai – 2 dosare penale, Jitaru Mariana – 2 dosare

22
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

penale, Magdalina Constantin – 2 dosare penale şi Amza Mircea –


1 dosar penal.
La Judecătoria Piatra Neamţ au fost identificate 616 dosare
suspendate.

La Judecătoria Roman, dosarele mai vechi de un an, în


număr de 3 (civile), aflate pe rol la data efectuării verificărilor se
aflau pe rolul următorilor judecători: Vieriu Ioan – 2 dosare şi
Bârjovanu Cristian – 1 dosar.
La Judecătoria Roman au fost identificate 287 dosare
suspendate.

La Judecătoria Târgu-Neamţ, cele 10 dosare mai vechi de


un an în materie civilă se află înregistrate, în prezent, pe
completele următorilor judecători: Avasilcăi Victoria – 4 dosare,
Sîrghiuţă Florin - 2 dosare, Aluigheorghe Constantin - 2 dosare,
Nica Ilona – 1 dosar. De asemenea, se mai afla pe rol un dosar
repus pe rol de la un complet desfiinţat.
La Judecătoria Târgu-Neamţ au fost identificate 61 dosare
suspendate.

b. Cauze de tergiversare a soluţionării dosarelor. Măsuri


dispuse de instanţă :
a. Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată
părţilor, martorilor, experţilor sau altor participanţi la proces

Curtea de Apel Bacău


- Dosarul nr. 4221/2004, înreg. la 09.08.2004, al secţiei
comerciale şi de contencios administrativ , suspendat la data
de 21.10.2004 a fost repus pe rol la 17.10.2006, urmând să fie
administrate probe.

23
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- Dosarul nr. 1991/2005, înreg. la 08.04.2005, apel, al aceleaşi


secţii, a admis probe care sunt administrate cu dificultate
datorită lipsei martorilor, nesancţionaţi de instanţă.
- Dosarul nr. 34/2006 al secţiei penale, recurs, este trimis la
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice ca urmare a
admiterii probei cu expertiză auto, cauza având ca obiect
ucidere din culpă.
- Dosarul nr. 6015/2005 al secţiei civile, recurs, înreg. la
28.08.2005, având ca obiect ieşire din indiviziune ; până în
luna decembrie 2005 au fost acordate termene repetate pentru
lipsa de apărare, la 23.01.2006 s-a făcut o rectificare încheiere
care a trebuit comunicată( greşita reţinere că apărătorul a
lipsit la termenul anterior) ; la 06.03.2006 s-a admis recursul
şi s-a casat încheierea de IAP cu reţinere spre judecare iar de
la termenul din 08.05.2006 s-a început administrarea
probatoriului după ce au fost formulate noi precizări.
- Dosarul nr. 5000/2005 al secţiei civile, înreg. la 05.07.2005,
având ca obiect litigiu de muncă ; s-au acordat 4 termene
pentru lipsa avocatului, nesancţionată şi de la termenul din
14.02.2006 când s-au formulat precizări s-a admis şi probe.
S-a constatat că, parte din dosarele din recurs sunt pe rol şi
datorită termenelor lungi, de câte două luni acordate de la un
termen la altul. Exemplu :
- Dosarul nr. 1872/2006 al secţiei civile, recurs, înreg. la
15.03.2006 a primit termen în sistem informatic la 28.04.2006
când a fost amânat pentru lipsă de procedură la 30.06.2006
când s-a amânat la 20.10.2006 şi apoi la 12.01.2007 pentru
plata taxei de timbru.
- Dosarul nr. 4767/2006 al secţiei civile, recurs, având ca obiect
fond funciar, înreg. la 20.03.2006 a primit prim termen la
05.05.2006 dată la care s-a amânat la 23,06.2006 pentru lipsă
de apărare, apoi la 21.07.2006, 18.08.2006, 06.11.2006 pentru
lipsa avocatului recurentului.

24
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Tribunalul Bacău
- Dosarul nr. 964/2004 al secţiei penale, înreg. la 03.02.2005,
având ca obiect omor, amânat repetat pentru efectuarea unei
expertize medico-legale şi supliment de expertiză psihiatrică,
inculpatului.
- Dosarul nr. 3397/2003 al secţiei penale, înreg. la 31.03.2003
având ca obiect infracţiune de crimă organizată, cu 167
volume în care s-au acordat 83 termene pentru efectuarea
expertizei contabile care s-a făcut în 2333 pagini şi la care s-
au formulat obiecţiuni.
În dosarele de la secţia civilă şi secţia comercială, s-a dispus
administrarea de probe martori şi efectuarea de expertize care se
fac cu dificultate din cauza experţilor.

Judecătoria Bacău
O parte din dosarele penale sunt mai vechi de un an şi se
află pe rolul instanţei datorită termenele lungi care se dau de
unii judecători – 2 luni, în condiţiile în care judecătorii au
şedinţe de judecată din două în două luni.

Judecătoria Oneşti
Cele 9 dosare civile sunt pe rol deoarece majoritatea au fost
suspendate la cererea părţilor iar după repunerea lor pe rol au
fost solicitate probe, inclusiv prova cu expertiză care se face cu
dificultate din vina experţilor.

Judecătoria Buhuşi
- În toate cele 10 dosare mai vechi de un an, instanţa a
tolerat lipsa părţilor şi a acordat cu multă uşurinţă termene
părţilor sau apărătorilor lor aleşi.
- În fiecare din dosare s-au dispus expertize tehnice care
nu s-au efectuat din vina experţilor, s-a procedat la înlocuirea
acestora. Astfel :
25
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

1. – Dos. nr. 245/2004, înreg. la 04.02.2004 - Partaj bunuri


comune
Motive : Dosar suspendat la data de 17.06.2004 şi repus pe
rol la data de 20.04.2006. Cinci termene au fost acordate pentru
lipsa părţilor sau lipsă de apărare. La data de 13 mai 2005 s-a
pronunţat IAP-ul , dosarul a fost suspendat şi repus pe rol. Trei
termene au fost acordate pentru desemnarea expertului, plata
onorariului de expert, expertiza nu este efectuată nici în prezent.
Nu s-au aplicat sancţiuni judiciare.
2. – Dos. nr. 381/2005, înreg. la 02.03.2005 – Pretenţii
Motive : Dosar suspendat de două ori la data de 19 mai
2005 şi 02.03.2006, repus pe rol ultima dată la data de
28.03.2006. Amânări repetate pentru lipsa raportului de
expertiză, înlocuirea expertului.
3. Dos. nr. 777/2005, înreg. la 13.05.2005 - Partaj bunuri
comune
Motive : Dosar suspendat la data de 21.06.2005 şi repus pe
rol la data de 01.03.2006. Amânări repetate la cererea părţilor.
Pronunţarea IAP-ului la 11 mai 2006. Admiterea probei cu
expertiză, depusă la 15.09.2006, termen pentru a fi studiată,
formulare de obiecţiuni.
4. – Dosar nr. 919/2005, înreg. la 08.06.2005 - Daune interese
Motive : Cereri repetate a părţilor pentru amânare.
Efectuarea expertizei tehnice. Cereri succesive ale părţilor,
inclusiv a celor chemaţi în garanţie, introduşi în cauză.
Înlocuirea repetată a experţilor.

Judecătoria Podu-Turcului
- Dosarele nr. 263/2004, 1987/2004, 22/2005, 817/2005,
1200/2005 şi dosarul nr. 856/2005, au fost amânate repetat şi
nejustificat pentru lipsa părţilor, a apărătorilor aleşi ai părţilor,

26
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

pentru lipsa martorilor admişi sau a rapoartelor de expertiză


dispuse.
Nu s-au aplicat sancţiuni judiciare pentru lipsa martorilor,
fiind sancţionaţi doar experţii.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei

Curtea de Apel Bacău


- Dosarul nr. 1251/2006 al secţiei civile, înreg. la 08.02.2006,
recurs, a primit termen la 10.04.2006 dată de la care la 4
termene consecutive nu s-au făcut procedurile de citare cu
părţile aflate în Mun. Braşov, fiind stabilită procedura de
citare prin presă.

Judecătoria Moineşti
Întrucât, majoritatea dosarelor acestei instanţe au fost
soluţionate de mai mulţi judecători, administrarea probatoriilor a
fost dificilă şi de multe ori, amânările dispuse nu sunt justificate.
Exemplu :
- Dosarul nr. 3235/2005; Dosarul nr. 7075/2005

Judecătoria Buhuşi
S-a constatat că nu s-au aplicat sancţiuni judiciare pentru
lipsa nejustificată a părţilor sau apărătorilor lor aleşi şi au admis
cereri succesive completatoare.
Administrarea probatoriului s-a aprobat în etape iar lipsa
martorilor nu a fost sancţionată.

c. Alte cauze de amânare


- Dosarul nr. 1687/2004 al Judecătoriei Podu-Turcului, înreg.
la 21.10.2004 - Reîncredinţare minor

27
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Motive : Lipsa anchetei sociale din Italia, privind minorul în


cauză.
– Dosarele penale nr. 1442/2004 şi 4013/2004 ale Judecătoriei
Oneşti – inculpaţii sunt arestaţi în alte cauze şi au afaceri
judiciare la diferite instanţe ; nu poate fi aduşi la instanţă deşi s-
au făcut toate demersurile necesare.
- Dosarul nr. 8719/2004 al Tribunalului Bacău – secţia penală –
înreg. la 13.12.2004 în care s-a cerut extrădarea inculpatului din
Italia.
- dosarul penal nr. 5963/2005 al Tribunalului Bacău – trafic de
persoane - înreg. la 02.09.2005, amânat repetat pentru lipsa
inculpatului internat la spital, lipsa apărătorilor din oficiu şi
pentru conexarea cu alte dosare înregistrate la instanţă.

Tribunalul Neamţ - Cauze de tergiversare a soluţionării


cauzelor
Principalele cauze care au determinat prelungirea
nejustificată a duratei proceselor pot fi grupate în mai multe
categorii, cu menţiunea că o parte a acestora vizează aspecte
care nu pot fi gestionate de instanţa de judecată.

1. Suspendarea judecăţii
Numărul de dosare mai vechi aflate pe rolul instanţelor
este determinat şi de faptul că acestea au fost suspendate o
lungă perioadă de timp, fiind periodic repuse pe rol pentru
verificarea subzistenţei motivului de suspendare a încetării
(cauzele suspendate conform art. 155 indice 1, art. 242, art.
243 şi art. 244 Cod procedură civilă. De exemplu: dosarul nr.
1660/2005 al Judecătoriei Târgu Neamţ a fost suspendat la
data de 31.08.2005, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod
procedură civilă; a fost repus pe rol, din oficiu, pentru
constatarea perimării la data de 29.09.2006 (la termenul

28
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

acordat instanţa a omis să pună în discuţie excepţia perimării şi


a încuviinţat administrarea probelor). Dosarul nr. 2111/2005 al
Judecătoriei Târgu-Neamţ a fost suspendat în temeiul art. 244
alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă la 02.11.2005 şi repus pe rol,
din oficiu, pentru continuarea judecăţii la 29.09.2006.
Acest motiv de prelungire a duratei proceselor se
regăseşte şi în următoarele dosare: nr. 1123/2005 şi nr.
2332/2005 ale Judecătoriei Târgu-Neamţ, nr. 1929/2004,
660/2005, 717/2005, 748/2000, 1428/2001, 1269/2004 ale
Judecătoriei Bicaz şi nr. 5110/2004 al Judecătoriei Piatra-
Neamţ.
Dosarul nr. 2311/E/2003 al Tribunalului Neamţ –
Secţia Comercială şi de contencios administrativ a fost
suspendat în temeiul art. 35 din Legea nr. 64/1995 la data de
02.12.2003 şi repus pe rol la 20.09.2006.
2. Neactualizarea listei experţilor aflate la dispoziţia
instanţei
Lista corpului de experţi tehnici nu este actualizată şi nu
cuprinde un număr suficient de experţi raportat la numărul de
cauze în care se solicită efectuarea unor lucrări de specialitate.
La instanţele din raza Tribunalului Neamţ numărul experţilor
judiciari este insuficient, mai ales în specialitatea topografie.
3. Alocarea insuficientă a resurselor umane (judecători şi
personal auxiliar) la instanţele judecătoreşti, în raport cu
volumul de activitate aflat în creştere, precum şi fluctuaţia de
personal în cadrul unor instanţe. În mod special acest factor
influenţează negativ activitatea de judecată de la Tribunalul
Neamţ, unde problema repartizării judecătorilor şi a
personalului auxiliar a făcut obiectul dezbaterilor mai multor
şedinţe ale Colegiului de Conducere.
4. Neobservarea dispoziţiilor procedurale cu privire la
propunerea, încuviinţarea şi administrarea probelor, întocmirea
defectuoasă a încheierilor de şedinţă, care nu cuprind măsurile

29
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

referitoare la încuviinţarea probelor şi în care nu se consemnează


motivul pentru care proba a fost încuviinţată, precum şi
dispunerea unor măsuri incomplete, discutarea probelor în etape.
De exemplu, în dosarul nr. 2889/2005 al Judecătoriei
Târgu-Neamţ obiectivele raportului de expertiză au fost stabilite
în etape, iar în dosarul nr. 2853/2005 al aceleiaşi instanţe s-a
încuviinţat proba cu expertiza medico-legală însă părţilor nu li s-
a pus în vedere să plătească onorariul. Raportul de expertiză a
fost întocmit la data de 20.02.2006, însă a fost depus la dosar
abia la data de 26.05.2006, după încasarea onorariului.
În dosarul nr. 3856/2005 al Judecătoriei Roman, având ca
obiect partaj de bunuri comune, înregistrat la data de
11.10.2005 nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 673 ind. 2 Cod
procedură civilă; proba cu martori a fost încuviinţată abia la data
de 20.02.2006, proba cu expertiză judiciară fiind administrată
anterior celei testimoniale.
5. Comportamentul părţilor care nu uzează de drepturile
procesuale cu bună credinţă şi potrivit scopului, în vederea
căruia au fost recunoscute de lege. De exemplu, dosarul nr.
2332/2005 al Judecătoriei Târgu-Neamţ a fost repus pe rol după
suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 Cod
procedură civilă. La următoarele două termene reclamantul a
solicitat amânarea judecăţii. Iar în dosarul nr. 2889/2005 al
Judecătoriei Târgu-Neamţ părţile au lipsit la primul termen de
judecată, ulterior au solicitat un termen pentru încheierea unei
tranzacţii care nu s-a finalizat; la data de 30.03.2006
reclamantul a solicitat suspendarea judecăţii în temeiul art. 242
alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă (cerere respinsă de instanţă în
lipsa acordului pârâtei).
6. Efectuarea cu întârziere a lucrărilor de către experţi,
reprezintă principala cauză de amânare a dosarelor în materie
civilă. De exemplu au fost amânate pentru neefectuarea la timp a
rapoartelor de expertiză dispuse următoarele dosare: nr.

30
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

1907/2005, 2463/2005 şi 2889/2005 ale Judecătoriei Târgu-


Neamţ, dosarele nr. 1871/2004, 1439/2004, 1807/2004,
75/2005, 121/2005, 302/2005 şi 98/2004, toate ale
Judecătoriei Bicaz.
În dosarul nr. 1157/2005 al Judecătoriei Bicaz au fost
înlocuiţi doi experţi pentru nedepunerea rapoartelor de expertiză.
Proba a fost încuviinţată la data de 24.01.2006, iar până la data
de 22.09.2006 au fost acordate mai multe termene de judecată
pentru lipsa rapoartelor de expertiză. Din cauza numărului
insuficient de experţi în specialitatea topografie, instanţele de
judecată sunt rezervate în aplicarea amenzilor judiciare.
De exemplu, în dosarul nr. 1157/2005 mai sus menţionat
s-a consemnat că expertul judiciar desemnat să efectueze
expertiza topografică a solicitat înlocuirea motivat de
împrejurarea că suferă de o boală care nu-i permite să depună
efort fizic, respectiv să urce pe muntele Ceahlău. În încheierea de
şedinţă s-a făcut menţiunea că pentru desemnarea unui nou
expert se va lua legătura telefonic cu unul din experţii de pe lista
Tribunalului Neamţ, care va fi disponibil.
Specific cauzelor penale, au fost identificate următoarele
motive de amânare:
7. Neîndeplinirea procedurii de citare cu inculpaţii arestaţi
datorită netransferării acestora, în timp util, de la un penitenciar la
altul. De exemplu, în dosarul nr. 1482/P/2003 al Tribunalului
Neamţ - Secţia penală au fost acordate 27 de termene pentru
îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul arestat în altă
cauză (cu afaceri judiciare la alte instanţe). O situaţie
asemănătoare s-a înregistrat şi în dosarele nr. 1168/P/2005 şi
766/P/2005 ale Tribunalului Neamţ - Secţia penală.
8. Dosare care necesită administrarea unui probatoriu
complex. De exemplu, dosarul nr. 1168/P/2005 şi 1446/P/2005
ale Tribunalului Neamţ - Secţia penală, având ca obiect
infracţiuni de înşelăciune, cu câte 14 respectiv 13 părţi vătămate

31
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

şi civile (inculpaţii din ultimul dosar menţionat fiind cetăţeni


străini pentru care a fost necesară şi prezenţa asigurării unui
traducător).
9. În ceea ce priveşte dosarele de faliment, cele mai
frecvente motive de amânare constau din: nefinalizarea
procedurilor de valorificare a activelor debitorilor din cauza lipsei
ofertelor de cumpărare, întârzierea în recuperarea creanţelor
debitorilor de la proprii debitori (unii dintre aceştia aflaţi, la
rândul lor, în procedura falimentului), administrarea probelor în
pluralitatea de cereri formulate în contradictoriu cu membrii
organelor de conducere pentru angajarea răspunderii
patrimoniale, pasivitatea creditorilor care, după înscrierea la
masa credală nu avansează sume pentru acoperirea cheltuielilor
de procedură şi soluţionarea cu întârziere a plângerilor penale
formulate împotriva administratorilor care refuză să prezinte
documentele contabile.
10.Neîndeplinirea procedurii de citare.
În dosarul nr. 1649/C/2005 al Tribunalului Neamţ, la trei
termene consecutive a fost lipsă de procedură (în două cazuri
pentru greşita completare a citaţiilor).
Dosarul nr. 5010/2004 al Judecătoriei Piatra-Neamţ a fost
suspendat în temeiul art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă. În
cererea de repunere pe rol, reclamantul a indicat un domiciliu
ales pentru comunicarea actelor de procedură, însă citarea s-a
făcut, în continuare, la domiciliul indicat în cererea de chemare
în judecată. La următoarele două termene s-a constatat lipsă de
procedură cu reclamantul; până la data efectuării verificărilor
instanţa nu a observat indicarea domiciliului ales în cererea de
repunere pe rol.
În dosarul nr. 2147/2005 al Judecătoriei Roman s-a
acordat un termen de şapte luni pentru citarea pârâtei, în Italia,
prin Ministerul Justiţiei. La termenul din 06.07.2006 au fost
depuse înscrisuri cu privire la îndeplinirea procedurii de citare în

32
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

limba italiană, astfel că s-a acordat termen pentru traducerea


documentelor. Situaţii asemănătoare se regăsesc în dosarele nr.
1417/E/2004, 282/E/2005 şi 28/P/2004 ale Tribunalului
Neamţ .
11. Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată
altor autorităţi.
În dosarul nr. 1069/CA/2005 al Tribunalului Neamţ au fost
acordate 13 termene de judecată pentru ca pârâta Comisia
Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să depună
calcului despăgubirilor, iar în dosarul nr. 2302/RC/2005 al
aceleiaşi instanţe, relaţiile solicitate de la Poliţia com. Trifeşti,
jud. Neamţ, la data de 21.03.2006, au fost depuse la data de
19.09.2006.
Verificările efectuate la instanţele din raza Tribunalului
Neamţ au evidenţiat, un număr relativ mic de dosare vechi (prin
raportare la volumul de activitate); ponderea cauzelor amânate
din motive ce nu sunt imputabile instanţelor de judecată este
considerabilă.

d. Registrul de evidenţă a amenzilor judiciare aplicate în


cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor art. 198 din Codul de
procedură penală şi 108/1 din Codul de procedură civilă.
La instanţele din raza de activitate a Tribunalului
Bacău şi la Curtea de Apel Bacău, încheierile prin care sunt
aplicate amenzile judiciare sunt păstrate de regulă în mape
(unele separat civil/penal) şi sunt evidenţiate în registrul iniţiat.
Prin ordin al preşedintelui instanţei, este desemnat şi grefierul
care ţine aceste evidenţe.
Comunicarea încheierilor prin care s-au aplicat
sancţiuni judiciare se face de grefierul de şedinţă după aplicarea
amenzii; la unele instanţe grefierul de şedinţă procură şi
datele necesare pentru darea în debit a persoanei sancţionate ;

33
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

grefierul desemnat cu executarea, ţine evidenţa sancţiunilor


aplicate în registru şi face comunicarea titlului executoriu.
În încheierile prin care se aplică sancţiuni judiciare nu se
fac întotdeauna menţiuni cu privire la temeiul de drept al
sancţiunii aplicate, termenul în care se poate formula cerere de
reexaminare(civil) sau scutire de amendă(penal) şi referire la
comunicarea încheierii.
În registrul iniţiat la instanţe, de regulă, nu se
consemnează calitatea persoanelor sancţionate sau data
formulării cererii de reexaminare sau scutire de amendă.

Aspecte particulare:

Judecătoria Moineşti
Grefier desemnat cu executarea sancţiunilor judiciare
este Comârlan Nuţa. În anul 2006, sunt evidenţiate 224 poziţii de
amenzi judiciare civile şi penale.

Judecătoria Buhuşi
Încheierile prin care s-au aplicat sancţiuni judiciare sunt
ţinute în mapă, separat civil/penal şi sunt evidenţiate şi într-un
registru din care rezultă că, în anul 2006 au fost aplicate 87
amenzi judiciare din care 78 sunt amenzi civile şi 8 sunt amenzi
penale.

Judecătoria Podu-Turcului
În anul 2006 au fost aplicate 16 amenzi judiciare civile.
Încheierile de şedinţă prin care s-au aplicat asemenea
sancţiuni sunt evidenţiate în mapă şi într-un registru în care
sunt consemnate toate datele necesare identificării cauzei şi a
executării sancţiunii.

34
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Aplicarea şi evidenţa amenzilor judiciare la instanţele din


raza Tribunalului Neamţ

Cu o singură excepţie (Secţia civilă a Tribunalului Neamţ),


la instanţele din raza Tribunalului Neamţ această activitate s-a
desfăşurat în bune condiţii.
La Judecătoriei Târgu-Neamţ, evidenţa amenzilor judiciare
în anul 2006 cuprindea, la data efectuării verificărilor, 58 de
poziţii. Încheierile prin care s-au aplicat amenzi judiciare sunt
predate grefierului delegat îndată după redactarea încheierii
(împreună cu toate formele de executare). În situaţia în care nu
se găsesc datele de stare civilă ale persoanei amendate, grefierul
delegat face adrese pentru obţinerea lor. Cererile de reexaminare,
reducere sau scutire de la plata amenzilor judiciare sunt
prezentate grefierului delegat pentru a face menţiunile în
registru, iar grefierii de şedinţă emit adresele pentru restituirea
formelor de executare în situaţia admiterii acestor cereri.
Înscrisurile prin care se confirmă primirea titlurilor executorii se
depun la dosar. Întrucât formele de executare se trimit de grefierii
de şedinţă, în registru nu este menţionată data când au fost
expediate adresele de înaintare a titlurilor executorii.
La data efectuării verificărilor existau 6 poziţii în care nu
era confirmată primirea titlurilor executorii, din care 5 ca urmare
a restituirii formelor de executare pentru lipsa CNP-ului.
La Judecătoria Bicaz, erau înregistrate în anul 2006, 25 de
amenzi judiciare, în 20 de cazuri poziţiile din registru erau
închise.
Procedura de punere în executare este asemănătoare celei
de la Judecătoria Târgu-Neamţ, cu două deosebiri: grefierul
delegat este cel care, înainte de emiterea formelor de executare,
comunică încheierea împreună cu o înştiinţare de plată,
persoanei amendate, după care aşteaptă 30 de zile pentru a-i da
posibilitatea celui amendat să achite amenda. În caz contrar, se

35
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

emit formele de executare. În anul 2006 au existat trei cazuri de


achitare a amenzilor înainte de emiterea titlurilor executorii.
Această practică a fost întâlnită şi la Judecătoria Piatra-
Neamţ.
Faţă de dispoziţiile art. 108 ind. 4 Cod procedură civilă
potrivit cărora „amenda şi despăgubirea (în materie civilă) se
stabilesc prin încheiere executorie”, emiterea formelor de executare
ar trebui făcută imediat după aplicarea amenzii.
La Judecătoria Roman, evidenţa amenzilor judiciare este
riguros ţinută; se trece inclusiv calitatea persoanei amendate. În
anul 2006 erau înregistrate 37 de poziţii din care 22 erau
închise. S-a constata că din totalul de 37 de poziţii, 16 amenzii
au fost aplicate martorilor dintr-un singur dosar (nr.
2148/2006).
S-a constatat însă că la Judecătoria Roman cererile de
reducere sau scutire de la plata amenzilor judiciare se
înregistrează, în mod greşit, sub un număr nou de dosar (de
exemplu dosarul nr. 4118/2006).
O situaţie deosebită s-a înregistrat la Secţia civilă a
Tribunalului Neamţ, unde grefierul delegat a fost înlocuit în luna
august 2006, fără ca grefierul desemnat să fie instruit cu privire
la activitatea de punere în executare a amenzilor judiciare, astfel
că în această perioadă nu s-au emis deloc adrese de înaintare a
titlurilor executorii sau reveniri. S-a constatat că nu a existat o
preocupare în acest sens a preşedintelui acestei secţii.

CURTEA DE APEL BRAŞOV ŞI INSTANŢELE


III.
ARONDATE

a. Date statistice:
INSTANŢA SECŢIILE FOND APEL RECUR

36
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

S
1. CURTEA DE APEL BRAŞOV - CIVILA 0 3 4
- LITIGII MUNCĂ 0 0 0
- MINORI ŞI FAMILIEI 0 1 0
- COMERCIALĂ 0 5 1
- CONTENCIOS ADM. 3 0 0
- PENALĂ 3 4 4
2. TRIBUNALUL BRAŞOV - CIVILA 11 29 2
- COMERCIALĂ,FALIMENTE ŞI 18 0 0
CONTENCIOS 635
faliment e

8
- PENALĂ 1 2
3. TRIBUNALUL PENTRU MINORI - CIVILĂ 1 1 1
ŞI FAMILIE - PENALĂ 5 0 0
4. JUDECĂTORIA FĂGĂRAŞ - MATERIE CIVILĂ 42
- MATERIE PENALĂ 8
5. JUDECĂTORIA ZĂRNEŞTI - MATERIE CIVILĂ 140
- MATERIE PENALĂ 8
6. JUDECĂTORIA RUPEA - MATERIE CIVILĂ 35
- MATERIE PENALĂ 17
7. JUDECĂTORIA BRAŞOV - MATERIE CIVILĂ 529
- MATERIE PENALĂ 245
8. TRIBUNALUL COVASNA - CIVILA 2 1 4
- COMERCIALĂ, FALIMENTE ŞI 0
CONTENCIOS 207
Falimente

- PENALĂ 1 1
9. JUDECĂTORIA SFÂNTU - MATERIE CIVILĂ 16
GHEORGHE - MATERIE PENALĂ 11
10. JUDECĂTORIA TG. SECUIESC - MATERIE CIVILĂ 81
- MATERIE PENALĂ 4

11. JUDECĂTORIA ÎNTORSURA - MATERIE CIVILĂ 5


BUZĂULUI - MATERIE PENALĂ 1

Verificările efectuate au evidenţiat că pe rolul Secţiei Civile


a Curţii de Apel Braşov se aflau 7 dosare mai vechi de un an,
37
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

după cum urmează: la C1 – apel, format din judecătorii Cosma


Marius şi Burdea Gheorghe – 2 dosare, la C7 apel – 1 dosar, la
C2R, format din judecătorii Ştefăniţă Cristina, Pârvulescu Anca
şi Minai Lohănel - 1 dosar, la C4R, format din judecătorii Dorina
Rizea, Roxana Trif şi Elena Cârlig – 1 dosar, la C6 R format din
judecătorii Carmen Maria Tică, Ligia Vâlcu şi C. Juravschi - 1
dosar, la C12 apel – 1 dosar. La această instanţă la data
controlului se aflau un număr de 143 dosare suspendate.
La Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal au fost
identificate 3 dosare mai vechi de un an şi 33 de cauze
suspendate. Din verificări a reieşit că instanţa a încuviinţat şi
administrat un probatoriu complex.
La Secţia pentru Minori şi Familie există un singur dosar
de apel mai vechi de un an la completul format din judecătorii
Cosma Marius şi Mihai Lohănel, precum şi un dosar suspendat.
La Secţia Comercială au fost identificate 6 dosare mai
vechi (5 dosare în apel şi un dosar în recurs) şi 94 cauze
suspendate. S-a constatat că dosarele s-au amânat atât pentru
administrarea unui vast probatoriu, pentru lipsa rapoartelor de
expertiză, dar şi pentru suspendări în temeiul art. 244 alin. 1
Cod procedură civilă, respectiv art. 35 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
nivelul Tribunalului Braşov se află pe rol la următoarele
complete: fonduri: Darabană Mihaela- 1 dosar, Iacob Cornelia-1
dosar, Hădărean Nicoleta- 1 dosar, Benegui Bogdan- 1 dosar,
Năstase Dan- 2 dosare, Matei Simona Ştefania- 2 dosare,
Butnaru Lorenţa- 1 dosar, Epure Constantin- 1 dosar, Vârgolici
Adrian- 3 dosare, Busuioc Ioan- 1 dosar, Pantelimon Radu- 4
dosare, Cîmpeanu Gheorghe- 1 dosar, Urs Daniela- 4 dosare,
Balţei- 2 dosare, Vârcioroveanu Teodora- 3 dosare, Florea
Cristina- 3 dosare, Stroia Laura- 5 dosare, Moş Vasile- 2 dosare,
Smarandache Carmen- 1 dosar, Bularca Roxana- 90 dosare fond

38
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

sindic, Conţ Simona- 137 dosare fond sindic, Voşloban Doru-


206 dosare fond sindic, Deteşan Monica- 145 dosare fond sindic
şi Olariu Todor- 57 dosare fond sindic.
Complete apeluri: Epure Constantin, Matei Simona- 1
dosar, Mia Ionel, Ropotă Cristina- 6 dosare, Matei Simona,
Popdan Eugen- 2 dosare, Mia Ionel, Ropotă Cristina- 7 dosare,
Rusu Teodor, Moş Petrina- 4 dosare, Negulescu Simona, Pop
Diana- 5 dosare, Smarandache Carmen, Moş Petrina- 5 dosare.
Complete recursuri: Dumitru Mihaela, Benegui Bogdan,
Tartler Elena- 2 dosare, Epure Constantin, Năstase Dan, Barbu
Silviu- 2 dosare, Moş Petrina, Rusu Toedor, Faghi Nicoleta- 2
dosare.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Rupea se află pe rol la următoarele complete:
Peptea Adrian Horia- 27 dosare, Văleanu Ionela- 25 dosare.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Făgăraş se află pe rol la următoarele complete:
Ilina Vasile- 5 dosare, Timofte Mihaela Mariana- 9 dosare, Iova
Elena- 15 dosare, Debu Livia- 5 dosare, Boeriu Mircea Aurel- 13
dosare, Boştean Olariu Maria Laura- 3 dosare.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Zărneşti, se află pe rol la următoarele complete:
Mirela Ştefan- 20 dosare, Florescu Gârlonţa Ana- 11 dosare,
Cristinel Costel Ghigheci- 14 dosare, Daniela Boricean- 43
dosare, Cânjău Mariana- 60 dosare.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Braşov, se află pe rol la următoarele complete:
Meroiu Anca- 43 dosare, Moraru Mihăilă- 27 dosare, Mihaela
Lupşor- 24 dosare, Mihai Iuliana- 27 dosare, Carmen Degan Pop-
26 dosare, Beudean Elena- 30 dosare, Moldovan Daniel- 38
dosare, Popescu Laura- 24 dosare, Cosmin Munteanu- 23
dosare, Marinescu Liviu- 46 dosare, Munteanu Cristina- 33
dosare, Dumitru Claudia- 21 dosare, Banu Elena- 23 dosare,

39
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Tănase Mihnea- 3 dosare, Benegui Alexandra- 21 dosare, Ioana


Călin- 15 dosare, Iulia Moldovan- 22 dosare, Anda Sampetru- 29
dosare, Cristea Ana Maria- 27 dosare, Achten Laura- 23 dosare,
Aldea Angliana- 44 dosare, Ciprian Gavrilă- 10 dosare,
Chingălată Cristina- 15 dosare, Milu Graţiela- 59 dosare, Călin
Nicoleta- 21 dosare, Ştefan Mirela- 11 dosare, Marius Iosif- 11
dosare, Lucica Bacioiu- 39 dosare, Viorica Matei- 27 dosare,
Pricope Paul- 7 dosare.
La Tribunalul Covasna – Secţia Civilă au fost identificate 7
cauze civile mai vechi de un an, instrumentate de următorii
judecători: Dermisek Miroslava – 1 dosar fond, Uţă Gabriel – 1
dosar fond, Papp S. şi Ordog L. – 1 dosar de apel, Rusu C., Uţă
G. şi Buru P. – 4 dosare recurs. De asemenea, la aceeaşi secţie
mai există 207 dosare având ca obiect reorganizare judiciară şi
faliment.
La Secţia Penală a Tribunalului Covasna se află pe rol
două dosare mai vechi de un an instrumentate de judecătorii
Mandu Alina Constanţa – 1 dosar fond, respectiv Miklos Erzsebet
şi Pusztai Miklos – 1 dosar apel.
La data controlului, la Tribunalul Covasna se aflau un
număr de 362 de cauze suspendate.
La Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov au fost
identificate 3 dosare civile şi 5 dosare penale mai vechi, după
cum urmează: judecător Stoian Alina Gabriela – 1 dosar civil
fond, judecătorii Chiscop Anda şi Pădurariu Nicoleta – 1 dosar
civil apel şi judecătorii Stoian Alina Gabriela, Chiscop Anda şi
Pădurariu Nicoleta – 1 dosar civil recurs, judecător Şerban Mirela
– 2 dosare penale fond, judecător Pădurariu Nicoleta – 1 dosar
penal fond şi judecător Ilie Izabela – 1 dosar penal fond.
Verificările efectuate au evidenţiat la această instanţă un
număr de 37 dosare suspendate.
La Judecătoria Sfântu Gheorghe, se află pe rol 16 dosare
civile şi 11 dosare penale mai vechi de un an. Aceste dosare sunt

40
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

instrumentate de următorii judecători: Oprea Siviu – 2 dosare,


Kovacs Ildiko – 6 dosare, Szikszay Ramona – 5 dosare, Velican
Maria – 7, Chiper Jănică – 3, Maghiar Maria – 5 dosare.
În majoritatea cauzelor, instanţa a administrat un
probatoriu complex. De asemenea, au fost identificate un număr
de 18 dosare suspendate.
La Judecătoria Târgu Secuiesc s-au înregistrat cele mai
multe dosare mai vechi de un an.
Dintre cele 85 dosare mai vechi de un an, într-un număr de
66 de cauze, soluţionarea a fost amânată ca urmare a
neefectuării expertizelor tehnice, îndeosebi topografice. Acest fapt
s-a datorat funcţionării unui număr mic de experţi topo în cadrul
Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Covasna. În
urma numărului mare de expertize şi a amenzilor aplicate de
judecători, a rămas un singur expert topo care nu poate face faţă
solicitărilor.
Dosarele mai vechi sunt instrumentate de următorii
judecători: Ghica Simona – 36 dosare, Raicea Liviu – 35 dosare,
Purugiu Florin – 14 dosare. Totodată, au fost identificate un
număr de 154 dosare suspendate.
La Judecătoria Întorsura Buzăului s-au identificat 6
dosare mai vechi de un an. Acestea sunt instrumentate de
judecătorii Brutcă Ioan – 4 dosare şi Tudor Gherghina – 2 dosare.
De asemenea, au fost identificate un număr de 35 dosare
suspendate.
Motivele de amânare constau, în principal, în neefectuarea
raportului de expertiză în termen util, suspendarea cauzelor în
temeiul art. 155/1 şi art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă,
precum şi neîndeplinirii procedurii de citare cu străinătatea.

b. Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţe:

41
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces
1.O cauză a amânării dosarelor din culpa părţilor constă în
formularea de către acestea a unor cereri informe sau incomplete
şi depunerii unor precizări, la termenele ulterioare (ex. dosar
nr.1504/2004 al Judecătoriei Făgăraş).
În dosarul civil nr. 1903/2004 al Tribunalului Covasna,
reclamantul a formulat trei precizări ale acţiunii principale, la
termenele din 8.03.2005, 18.04.2005 şi 13.06.2005.
În dosarul civil nr. 519/2006 al aceleiaşi instanţe s-au
acordat trei termene pentru acelaşi motiv. Astfel, la 28.03.2006
s-a amânat cauza la cererea recurentului pentru lipsă de
apărare. La termenul din data de 18.04.2006, instanţa a amânat
cauza la cererea apărătorului a doi intimaţi pentru pregătirea
apărării şi pentru ca recurenta să timbreze, deşi beneficiase şi de
termenul anterior. La termenul din 16.05.2006, instanţa a
acordat la cererea reprezentantului recurentei un termen pentru
imposibilitate de prezentare, întrucât se afla la Curtea
Constituţională.
În dosarul nr. 2760/2005 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe,
la al cincilea termen de judecată, instanţa a încuviinţat cererea
reclamantului de introducere în cauză a unei alte părţi.
În dosarul nr. 2906/2004 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe,
instanţa a încuviinţat la primul termen de judecată, probe. La al
doilea termen, reclamantul a depus o precizare şi completare a
acţiunii, prin care cheamă în judecată şi alţi pârâţi.
În dosarul nr. 3265/2004 al aceleiaşi instanţe, reclamantul
şi-a precizat acţiunea de patru ori, ceea ce a determinat, pe lângă
alte motive întârzierea soluţionării cauzei.
Dosarul nr. 556/2005 al Curţii de Apel Braşov –Secţia
Civilă a înregistrat o vechime mai mare de un an din culpa
părţilor. Astfel, la data de 22.06.2005, cauza s-a suspendat în

42
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, iar părţile au


formulat cerere de repunere pe rol la data de 19.06.2006.

De asemenea, neachitarea taxelor de timbru, la termenele


stabilite de instanţă, a determinat amânări succesive ale cauzelor
(dosar nr. 698/2005 al Judecătoriei Zărneşti, nr.3219/2004 al
Judecătoriei Făgăraş).
Solicitarea cu rea-credinţă a unor termene pentru încheierea
tranzacţiilor judiciare, fără a se finaliza demersurile prin stingerea
litigiului pe cale amiabilă, ulterior însă, constatându-se că
intenţia reală a părţilor a fost aceea de a obţine un nou termen.
Exemplificăm în acest sens dosarele nr.1831/2004,
nr.2257/2004 ale Judecătoriei Făgăraş în care s-au acordat trei,
respectiv două termene de judecată pentru încheierea unei
tranzacţii, fără însă a se depune acest act de dispoziţie de către
părţi. În acelaşi sens, şi în dosarul nr.1815/2005 al Judecătoriei
Făgăraş, la solicitarea părţii vătămate şi inculpatului, instanţa a
amânat cauza trei termene în mod consecutiv, în vederea
împăcării, pentru ca în final părţile să continue judecata.
Folosirea abuzivă de către unii justiţiabili a instituţiei
recuzării tuturor judecătorilor sau a strămutării cauzei ori
invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii
legale constituie o altă modalitate prin care se tergiversează
soluţionarea cauzelor.
Astfel, în dosarul nr.707/2006 al Tribunalului Braşov-
Secţia Penală, având ca obiect recursul formulat de petenta
Durac Elena împotriva sentinţei penale nr.281 din 3.02.2006 a
Judecătoriei Braşov, la toate termenele de judecată stabilite în
cauză, petenta a formulat atât cereri de recuzare a completului
de judecată cât şi a tuturor judecătorilor Tribunalului Braşov. De
fiecare dată dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Braşov pentru
soluţionarea acestora.

43
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În dosarul nr.2122/2005 al Tribunalului Braşov-Secţia


Penală, urmare a invocării unor excepţii de neconstituţionalitate
de către inculpat, cauza a fost suspendată 7 luni de zile până la
soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională. Aceeaşi
situaţie a fost regăsită şi în dosarul nr.1682/2005 al
Tribunalului Braşov-Secţia Civilă, în care judecata a fost
suspendată 6 luni de zile.
Totodată au fost identificate situaţii în care judecata a fost
suspendată la cererea părţilor, în temeiul dispoziţiilor art.242
pct.1 Cod procedură civilă, dosarele fiind apoi repuse pe rol. De
exemplu în dosarul nr.372/2005 al Tribunalului Braşov-Secţia
Civilă, judecata a fost suspendată 7 luni de zile la cererea părţilor
şi apoi reluată, ca urmare a cererii de redeschidere făcută de una
dintre părţi.
Reaua credinţă a părţilor în îndeplinirea obligaţiilor stabilite
de instanţă a condus în multe cazuri la suspendarea judecăţii, în
temeiul art. 1551 C.pr.civ. (dosarul nr.643/2005 al Judecătoriei
Rupea, 1485/2004 al Judecătoriei Zărneşti, nr.4849/2001,
1505/2005 ale Tribunalului Braşov-Secţia Civilă).
Neachitarea onorariilor stabilite de instanţă pentru
efectuarea raportului de expertiză duce la administrarea probei
cu dificultate şi atrage refuzul expeţilor de a efectua lucrările
(exemplificăm în acest sens dosarul nr. 1831/2004 al
Judecătoriei Făgăraş).

2. În multe dosare, instanţele au dispus amânarea


soluţionării cauzelor pentru lipsa martorilor încuviinţaţi în
probaţiune.
Astfel, neprezentarea martorilor legal citaţi, la termenele
stabilite de către instanţă, a generat amânări succesive, fiind
necesară amendarea şi citarea acestora cu mandate de aducere,
în vederea audierii (ex. dosar nr. 1571/2005 al Tribunalului
Braşov-Secţia Penală, nr.222/2005, 226/2005, 248/2005,

44
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

280/2005 ale Judecătoriei Zărneşti, nr.1815/2005, 561/2005


ale Judecătoriei Făgăraş 1734/2005).
În dosarul penal nr. 1364/2004 al Judecătoriei Sfântu
Gheorghe, s-a dispus audierea unor martori, domiciliaţi în
Ungaria. S-au acordat 21 de termene, pe lângă alte motive şi
pentru audierea acestor martori, iar administrarea acestei probe
a fost îngreunată şi de faptul că şi-au schimbat adresele.
În dosarul penal nr. 777/2005, instanţa a acordat trei
termene în vederea audierii martorilor propuşi de parchet şi
inculpat.

3. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele mai


frecvente situaţii care determină întârzierea nejustificată a
soluţionării cauzelor sunt cele determinate de experţi.
O problemă generală întâlnită la instanţele de fond din raza
Curţii de Apel Braşov o constituie neefectuarea în termen
rezonabil a expertizelor topografice, dispuse în cauzele având ca
obiect stabilirea masei succesorale, acţiuni în revendicare, etc.
S-a constatat că la nivelul Tribunalului Braşov
şi instanţelor arondate acestuia există un număr insuficient
de experţi topografi (şase), în raport cu numărul de lucrări ce
revin fiecăruia spre soluţionare (aproximativ 80-100
expertize/persoană). La aceasta se mai adaugă şi împrejurarea
că în perioada octombrie-martie, datorită specificului geografic
(zonă montană) şi condiţiilor climaterice, experţii topo au
formulat cereri de amânare motivat de faptul că lucrarea nu se
poate efectua datorită condiţiilor nefavorabile. Din aceste motive,
un număr foarte mare de cauze în materia drepturilor reale, în
care proba cu expertiza topografică este administrată frecvent au
suferit numeroase amânări.
De menţionat că în repetate rânduri, preşedintele
Tribunalului Braşov a făcut cunoscut Ministerului Justiţiei -
Direcţiei pentru Resurse Umane şi Relaţii cu Consiliul Superior

45
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

al Magistraturii problemele cu care se confruntă, legate de


numărul redus de experţi topo, solicitând de fiecare dată
soluţionarea favorabilă a acestora.
Astfel, în dosarul nr.1000/2004 al Judecătoriei Rupea, s-
au acordat 15 termene de judecată pentru lipsa raportului de
expertiză topo. La cel de-al nouălea termen de la încuviinţarea
probei, s-a luat măsura înlocuirii expertului, iar în final, lucrarea
a fost depusă la termenul din 28.02.2006.
În dosarul nr.629/2004 al Judecătoriei Zărneşti, având ca
obiect ieşire din indiviziune şi intabulare în cartea funciară, din
cele 25 de termene dispuse în cauză, s-au acordat un număr de
23 numai pentru lipsa raportului de expertiză topo, expertul fiind
amendat o singură dată cu suma de 1.000.000 lei pentru
neefectuarea lucrării.
Aceeaşi situaţie a fost regăsită şi în dosarele nr.657/2004,
1310/2004, 1327/2004, 658/2004, 629/2004, 629/2004,
59/2004, 97/2005, 245/2005, 852/2005, 1267/2005,
708/2005, 346/2005, 374/2005, 258/2005, 657/2004,
843/2005, 847/2005, 1203/2005, 1362/2005, 1451/2005,
1359/2003, 30/2004, 1698/2004, 1528/2005, 1005/2005, ş.a
ale Judecătoriei Zărneşti, nr.330/2005, 464/2005, 330/2005,
702/2005, 483/2005, 590/2004, 587/2004, 589/2004,
462/2005, 358/2003, 857/2003, 175/2004, 75/2005,
1068/2004, 893/2004, 662/2005, ş.a ale Judecătoriei Rupea,
nr.1504/2004, nr.698/2005, 1831/2004, 825/2005,
1174/2005, 1893/2005, 2156/2005, 1810/2005, 1504/2004,
2128/2005, 1917/2005, 3322/2004, 1562/2004, 1831/2004,
2237/2005, 558/2005, 388/2004, ş.a ale Judecătoriei Făgăraş,
nr.9045/2003, 6422/2004, 10887/2004, 1038/2005,
8851/2005, 10520/2005, 9345/2003, 1692/2005, 8207/2003,
11182/2003, ş.a ale Judecătoriei Braşov, nr.400/2004,
475/2004, 480/2005, 1454/2005, 1608/2005, 585/2003,

46
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

2052/2003, 390/2005, 1652/2005, ş.a ale Tribunalului Braşov-


Secţia Civilă, ş.a.
Au fost aplicate amenzi experţilor desemnaţi să efectueze
expertize în dosare aflate pe rol, întrucât aceştia nu au depus în
termenul stabilit rapoartele de expertiză. S-a procedat în acest
sens în dosarele: nr. 12.081/2001, 10.217/2000, ale
Judecătoriei Braşov, nr.480/2005, 3447/2002, 2052/2003,
1404/2005, ş.a ale Tribunalului Braşov-Secţia Civilă,
nr.698/2005, 1504/2004 ale Judecătoriei Făgăraş,
nr.657/2004, 578/2004, 258/2005, 557/2005, 633/2005,
843/2005, 847/2005, 874/2005, 1451/2005, 629/2004 ale
Judecătoriei Zărneşti, nr.358/2003, 662/2005, ş.a ale
Judecătoriei Rupea. În dosarul nr. 1003/2005 al Curţii de apel
Braşov – Secţia Comercială s-au acordat 10 termene pentru lipsa
raportului de expertiză.
În dosarul nr. 123/F/2005 al Curţii de apel Braşov – Secţia
Contencios Administrativ şi Fiscal s-au acordat 17 termene
pentru lipsa raportului de expertiză. La 6 termene de judecată,
instanţa a dispus darea în debit a expertului pentru
nedepunerea raportului, amenzile judiciare totalizând 26
milioane.
Dosarul nr. 430/2004 al Curţii de Apel Braşov –Secţia
Civilă a fost amânat 8 termene pentru lipsa raportului de
expertiză. Expertul a depus lucrarea la termenul de judecată,
deci cu încălcarea dispoziţiilor procesual civile care prevăd
depunerea raportului cu cel puţin 5 zile înaintea termenului
acordat. În consecinţă, cauza a suferit o nouă amânare pentru ca
părţile să ia cunoştinţă de expertiza depusă.
În dosarul nr. 471/2004 al Judecătoriei Târgu Secuiesc,
instanţa a acordat 13 termene pentru efectuarea expertizei topo.
La cel de-al 13 – lea termen acordat pentru acest motiv, instanţa
a dispus înlocuirea expertului şi s-au mai acordat alte cinci

47
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

termene pentru efectuarea raportului de către ultimul expert


desemnat.
Aceeaşi situaţie de tergiversare a soluţionării cauzei s-a
regăsit şi în dosarul nr. 200/2005 al aceleiaşi instanţe, în care
s-au acordat 12 termene pentru efectuarea expertizei.
Pentru acelaşi motiv şi în dosarul nr. 1705/2004 al
Judecătoriei Târgu Secuiesc, s-au acordat 13 termene, pentru ca
în final instanţa să dispună înlocuirea expertului. Şi în dosarul
nr. 1134/2004 al aceleiaşi instanţe, s-au acordat 11 termene
pentru depunerea raportului de expertiză.
De asemenea, o serie de dosare au suferit amânări
succesive datorită procedurii greoaie de indicare a experţilor de
către birourile de expertize.
Tot în categoria motivelor de amânare care nu pot fi
imputate instanţei, se încadrează şi situaţiile în care încheierile
de admitere în principiu au fost atacate de părţi şi dosarele au
stat în nelucrare până la soluţionarea căilor de atac declarate
împotriva acestor încheieri. Exemplificăm în acest sens, dosarele
nr.923/2004, 540/2003, 356/2002 ale Judecătoriei Zărneşti,
ş.a.
În cazul acţiunilor în prestaţie tabulară, cărora li se aplică
dispoziţiile legale din Decretul Lege nr.115/1938, la instanţele
verificate, care au aplicat sistemul Cărţilor funciare, se
întâmpină dificultăţi care decurg din necesitatea citării tuturor
proprietarilor tabulari şi implicit a introducerii moştenitorilor
proprietarilor decedaţi, fiind vorba despre cauze cu un număr
mare de părţi în care se îndeplineşte cu greutate procedura de
citare a acestora.
4. Totodată, au mai fost identificate cazuri în care
apărătorul ales al părţii nu s-a putut prezenta din motive obiective,
iar instanţa a fost nevoită să dispună amânarea cauzei (ex.
dosarele nr. 3254/2004, 3832/2004, 2647/2005, 1447/2005,
1773/2005, 1934/2005 ale Judecătoriei Braşov, ş.a.).

48
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Pe de altă parte, s-a constatat că instanţa şi-a exercitat


rolul activ, solicitând, de exemplu, avocaţilor să probeze motivele
invocate în cererile de amânare, dispunând înlocuirea
apărătorului ales, care nu s-a prezentat în instanţă, cu un avocat
din oficiu, aplicând sancţiunile procedurale prevăzute
persoanelor vinovate de amânarea nejustificată a judecăţii
(dosare nr. 2930/2004, 3207/2004, 34/197/2004 ale
Judecătoriei Braşov).

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


instanţei

Cele mai frecvente motive constau în:


Admiterea probelor în etape, la cererea părţilor, conduce la
amânarea cauzei în mod nejustificat. Exemplificăm în acest sens
dosarul nr. 12081/2001 al Judecătoriei Braşov, având ca obiect
ieşire din indiviziune, în care s-au încuviinţat probe (expertiză
topografică şi construcţii) atât la termenul din 11.12.2001 cât şi
la cel din 5.04.2005, cauza suferind numeroase amânări pentru
lipsa rapoartelor de expertiză.
De asemenea, în dosarul nr.10217/2000 al Judecătoriei
Braşov, având ca obiect acţiune în revendicare, s-au încuviinţat
probe (înscrisuri, martori, cercetare la faţa locului, expertiză
tehnică) la termenul din 13.10.2000 cât şi la cel din 27.05.2005,
fără ca acestea să fii fost administrate până la data efectuării
controlului.
În dosarul nr.12746/1999 al Judecătoriei Braşov, având ca
obiect acţiune în prestaţie tabulară, s-au acordat 25 de termene
de judecată, în perioada 6.10.1999-13.09.2006, pentru
îndeplinirea procedurii de citare cu pârâţii, domiciliaţi în
străinătate. Din acest motiv, probele au fost încuviinţate abia la
termenul din 13.09.2006.

49
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În dosarul penal nr.3/197/2003 al Judecătoriei Braşov,


având ca obiect judecata în prima instanţă a inculpaţilor Vasca
Ioan, Fătulescu Sabina, Stativă Angela, ş.a pentru infracţiunile
de insultă şi calomnie (în prezent dezincriminate), la termenele
de judecată din 8.11.2004, 21.02.2005 şi 12.12.2005 instanţa a
dispus de fiecare dată amânarea cauzei pentru lipsa de
procedură cu inculpata Stativă Angela. În realitate, aceasta avea
termen în cunoştinţă întrucât se prezentase încă de la termenul
din 21.06.2004. De asemenea, la termenul din 24.01.2005 se
dispune amânarea cauzei pentru lipsa de procedură cu
inculpatul Vasca Ioan. În realitate, procedura de citare cu Vasca
Ioan era legal îndeplinită întrucât se dispusese citarea acestuia
cu mandat de aducere, iar mandatul fusese executat de organele
de poliţie.
În dosarul nr. 2760/2005 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe
instanţa a încuviinţat la termenul din 08.02.2006, probele cu
interogatoriu şi expertiză topometrică. La 01.03.2006 instanţa a
încuviinţat probele cu martori şi cercetare la faţa locului, iar
obiectivele expertizei au fost stabilite la termenul următor – 29-
03.2005.

Neefectuarea în termen util a actelor de procedură de către


grefier
În dosarul nr. 3739/2004 al Curţii de Apel Braşov –Secţia
Civilă, s-a acordat prim termen la 1.10.2005. Întrucât citaţiile au
fost lucrate abia la data de 22.09.2005 iar intimaţii locuiau în
Bucureşti, la termenul fixat pentru judecată, procedura de citare
cu părţile nu a fost îndeplinită.
De asemenea, în dosarul nr. 90/2005 al Tribunalului
pentru Minori şi Familie Braşov, la termenul din 8.12.2005 s-a
constatat lipsă de procedură cu partea vătămată, întrucât
grefierul a întocmit citaţiile după trei săptămâni de la data
şedinţei anterioare.

50
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


altor autorităţi
1. Din verificările efectuate s-a constatat că o cauză
frecventă de amânare a dosarelor penale se datorează neaducerii
inculpaţilor arestaţi la termenele de judecată, ca urmare a
netransferării lor de la un penitenciar la altul (în dosarul
nr.2081/2005 al Tribunalului Braşov-Secţia Penală s-au acordat
12 termene de judecată pentru lipsa inculpatului arestat în altă
cauză şi neadus de la Penitenciarul Gherla). Aceeaşi situaţie a
fost regăsită şi în dosarele nr.2744/2002, 167/2002,
2949/2004, 3016/2004 ale Judecătoriei Braşov.
În dosarul nr. 1146/R/2006 al Curţii de apel Braşov –
Secţia Civilă s-au acordat 9 termene de judecată pentru lipsa de
procedură cu recurentul deţinut în Penitenciarul Rahova iar din
acest motiv instanţa a dispus amendarea directorului
penitenciarului.
În dosarul nr. 175/P/AP/MF/2005 al Curţii de apel Braşov
– Secţia pentru Minori şi Familie s-au acordat mai multe termene
(peste 10) ca urmare a netransferării inculpatei de la Spitalul
penitenciar Jilava la Penitenciarul Codlea.
În dosarul nr. 169/P/2005 al Tribunalului pentru Minori şi
Familie Braşov s-au acordat 8 termene pentru lipsa de procedură
cu inculpatul deţinut în altă cauză la Penitenciarul Timişoara,
citat cu adresă de transfer la Penitenciarul Codlea.
În dosarul nr. 722/2003 al Tribunalului Covasna s-au
acordat 19 termene pentru lipsa de procedură cu inculpatul. S-a
dispus citarea inculpatului cu dispoziţie de transfer de la
Penitenciarul Slobozia la Penitenciarul Codlea. Inculpatul nu a
fost transferat pe motiv că este arestat în altă cauză şi este
necesară prezenţa acestuia pentru soluţionarea respectivei
cauze. În acelaşi sens, se pot menţiona dosarele nr. 149/2005,

51
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

924/2005, 775/2005, 981/2005 ale Judecătoriei Sfântu


Gheorghe.
2. Neexecutarea mandatelor de aducere de către lucrătorii
de poliţie, ceea ce a condus la sancţionarea acestora de către
instanţe (exemplificăm în acest sens dosarele nr. 239/2005 al
Judecătoriei Rupea, nr.168/2005 al Judecătoriei Zărneşti,
nr.7416/2005 al Judecătoriei Focşani).
3. Durata mare de timp necesară efectuării expertizelor
medico-legale, dat fiind specificul acestora care necesită prezenţa
părţii şi depunerea actelor medicale în original şi, uneori,
procedura de avizare de către forul superior ( în dosarul penal nr.
1786/2004 al Tribunalului Braşov-Secţia Penală, având ca obiect
judecata în primă instanţă a inculpaţilor Anghel Ştefan, ş.a
trimişi în judecată pentru infracţiunile de tentativă la omor, s-au
acordat 7 termene de judecată pentru lipsa expertizei medico-
legală încuviinţată în cauză, precum şi a suplimentului de
expertiză dispus în dosar).
4. Întărzierile cele mai mari se înregistrează în dosarele în
care părţile domiciliază în străinătate. În aceste cazuri procedura
de citare se efectuează prin intermediul Ministerului Justiţiei, iar
termenele ce se acordă variază între 4-8 luni de zile.
Exemplificăm în acest sens dosarele nr.1831/2004, nr.731/2005
ale Judecătoriei Făgăraş, în care părţile domiciliază în Germania
şi în care s-au acordat termene de câte 6-8 luni de zile.
De asemenea, dosarul penal nr.305/2004 al Tribunalului
Braşov-Secţia Penală (având ca obiect soluţionarea acţiunii civile
disjunsă dintr-o cauză penală) a suferit numeroase amânări
datorită lipsei de procedură cu partea vătămată Al Grinawi
Mahomed, domiciliată în Israel.
5. Se constată întârzieri în soluţionarea unor cauze
datorită necomunicării în timp util a relaţiilor solicitate de instanţă
altor instituţii publice (administraţiile financiare, birourile
judeţene de evidenţă a populaţiei, birourile de cadastru funciar,

52
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

autorităţi locale, Ministerul Justiţiei-Direcţia Instanţelor Militare


Bucureşti, Arhivele Naţionale Bucureşti, etc.) – de exemplu,
dosarele nr. 1000/2004, 742/2005 ale Judecătoriei Rupea,
nr.561/2005, 3134/2004 ale Judecătoriei Făgăraş, ş.a.
La instanţele din raza Curţii de Apel Braşov, în urma
verificării prin sondaj, s-a reţinut că, dosarele suspendate
(indiferent de motivul care a determinat suspendarea) sunt
repuse periodic pe rol (în vederea perimării) sau se efectuează
adrese pentru verificarea subzistenţei motivelor de suspendare.
Aceste măsuri pentru administrarea cauzelor sunt dispuse de
completul de judecată investit cu soluţionarea acţiunii sau de
completul stabilit conform dispoziţiilor din Regulament, în cazul
în care completul iniţial nu mai funcţionează.

Verificările efectuate au relevat că la nivelul Judecătoriilor


Zărneşti şi Braşov s-au înregistrat un număr foarte mare de
dosare mai vechi de un an de la înregistrare, respectiv 148 de
cauze şi 774 dosare.
În cadrul acestora, cele mai multe dosare mai vechi de un
an se află pe rol la următoarele complete: Cânjău Mariana- 60
dosare, Milu Graţiela- 59 dosare, Marinescu Liviu- 46 dosare,
Aldea Angliana- 44 dosare, Daniela Boricean- 43 dosare, Meroiu
Anca- 43 dosare, Lucica Bacioiu- 39 dosare, Moldovan Daniel- 38
dosare.
Faţă de cele expuse, propunem monitorizarea specială a
acestor dosare, aflate pe completele judecătorilor sus-
menţionaţi, până la epuizarea stocului de cauze, de către
Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii.

IV. CURTEA DE APEL BUCUREŞTI ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

53
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

a) Date statistice
INSTANŢA SECŢIILE Fonduri şi Recursuri Dosare
apeluri mai mai vechi suspendate
vechi de 1 an de 6 luni

CURTEA DE APEL - I Penală 2 1


BUCUREŞTI
- II Penală şi pentru 4 3
cauze cu minori şi de
familie
- III Civilă şi pentru 41 97
cauze cu minori şi de
familie
- IV Civilă 40 98
- V Comercială 51 138

- VI Comercială 1 27

- VII Civilă şi pentru 7 7


cauze privind
conflicte de muncă şi
asigurări sociale
- VIII Contencios 35 38
administrativ şi fiscal
- IX Civilă şi pentru 15 30
cauze privind
proprietatea
intelectuală
TRIBUNALUL - I Penală 17 0 6
BUCUREŞTI - II Penală 29 0 5
- III Civilă 50 8 567
- IV Civilă 128 25 607
- V Civilă 140 17 607
- VI Comercială 108 0 825
- VII Comercială 1107 din care 0 61
1053
falimente
- VIII Conflicte de 119 0 674
muncă, asigurări
sociale, contencios
administrativ şi fiscal.
Judecătoria Dosare civile 210 1933

54
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Sectorului 1 Dosare penale 13


Bucureşti
Judecătoria Dosare civile 190 569
Sectorului 2 Dosare penale 49
Bucureşti
Judecătoria Dosare civile 210 1117
Sectorului 3 Dosare penale 15
Bucureşti
Judecătoria Dosare civile 51 685
Sectorului 4 Dosare penale 42
Bucureşti
Judecătoria Dosare civile 86 1461
Sectorului 5 Dosare penale 16
Bucureşti
Judecătoria Dosare civile 34 835
Sectorului 6 Dosare penale 7
Bucureşti
Judecătoria Buftea Dosare civile 7 67
Dosare penale 10
Tribunalul Ialomiţa - Secţia Penală 2 0 57
- Secţia Civilă 1 civil + 0
72 faliment
Judecătoria Slobozia Dosare civile 20 174
Dosare penale 2
Judecătoria Urziceni Dosare civile 13 55
Dosare penale 3
Judecătoria Feteşti Dosare civile 22 125
Dosare penale 4
Tribunalul Secţia Civilă 5 0 56
Giurgiu Secţia Penală 1 1 0
Judecătoria Giurgiu Dosare civile 35 11
Dosare penale 12 0
Judecătoria Bolintin Dosare civile 33 0
Vale Dosare penale 4 0
Tribunalul Călăraşi Secţia Civilă 6 0 33
Secţia Penală 1 0 0
Judecătoria Călăraşi Dosare civile 0 13
Dosare penale 1 0
Judecătoria Olteniţa Dosare civile 4 0
Dosare penale 2 0
Judecătoria Lehliu- Dosare civile 10 5
Gară Dosare penale 3 0
Judecătoria Buftea Dosare civile 7 67
Dosare penale 10 0
Tribunalul Teleorman Secţia Civilă 7 0 154
Secţia Penală 2 0 0

55
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Judecătoria Dosare civile 15 16


Alexandria Dosare penale 2 0
Judecătoria Roşiori Dosare civile 6 19
de Vede Dosare penale 1 0
Judecătoria Turnu Dosare civile 0 22
Măgurele Dosare penale 0 0
Judecătoria Videle Dosare civile 0 23
Dosare penale 0 0
Judecătoria Zimnicea Dosare civile 0 26
Dosare penale 0 0
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

La Secţia I – Penală, la data de 30.09.2006, existau pe rol


două dosare în fond mai vechi de 1 an, la completele
judecătorilor Dumitraşcu Sofica şi, respectiv, Găgescu Risantea.
Precizăm că în ambele cauze inculpat este Omar Hayssam.

La Secţia a II-a – Penală şi pentru cauze cu minori şi de


familie, la data controlului, în apel, existau 4 dosare mai vechi
de 1 an. Astfel completele nr. 1 (format din judecătorii Matei
Ionuţ - Vasile Francisca) şi nr. 3 (judecători Grigorescu Nicoleta –
Rotaru Cristina) aveau câte un dosar, iar completul nr. 2
(judecători Dumitriu Nicolae - Mirancea Dumitru) avea pe rol
două dosare mai vechi de 1 an.
În recurs, existau 3 dosare mai vechi de 6 luni, la completele
formate din judecătorii Popescu Petre – Cârcel Marin – Duţă
Florică; Duţă Florică – Popescu Petre – Grigorescu Nicoleta;
Popescu Petre – Dumitriu Nicolae – Mirancea Dumitru.

La Secţia a III-a – Civilă şi pentru cause cu minori şi de


familie, la C1 (judecători Bînă Daniela, Buzea Ioana, Mihalcea
Doiniţa) existau două dosare în apel mai vechi de 1 an şi 8 cauze
în recurs mai vechi de 6 luni; la C2 (judecători Pena Fănica,
Anghel Doina, Haralambie Mariana) se aflau 13 dosare în apel
mai vechi de 1 an şi 26 în recurs mai vechi de 6 luni; la C3
(judecători Nestor Ioana Beatrice, Moglan Raluca, Vişan Mirela),

56
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

au fost identificate 4 dosare maii vechi în apel şi 9 în recurs; la


C4 (judecători Herold Petre Ioana, Vlad Elena, Paraschiv
Mihaela), se aflau 8 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 22 în
recurs mai vechi de 6 luni; la C5 (judecători Learciu Stere, Toma
Claudiu Marius, Buruiană Corina) existau 12 dosare în apel mai
vechi de 1 an şi 22 cauze în recurs mai vechi de 6 luni; la C6
(judecători Susanu Rodica, Olteanu Cristian, Dascălu Lavinia)
existau 2 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 10 cauze în recurs
mai vechi de 6 luni.

La Secţia a IV-a – Civilă, situaţia dosarelor mai vechi se


prezenta astfel: la C1 (judecători Popa I., Greceanu A., Petrescu
V.) existau 7 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 19 cauze în
recurs mai vechi de 6 luni; la C2 (judecători Moraru D., Trandafir
A., Rusu A.) se aflau 5 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 18 în
recurs mai vechi de 6 luni; la C3 (judecători Pană M., Popescu A.,
Vălan A.) existau 5 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 17 cauze
în recurs mai vechi de 6 luni; la C4 (judecători Yanay D., Grigore
D., Moraru D.), se aflau 13 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 17
în recurs mai vechi de 6 luni; la C5 (Arhip M., Tătulescu V.,
Sîrbu G.) se aflau 8 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 21 în
recurs mai vechi de 6 luni; la C6 (judecători Cotta F., Pop R.,
Filip P.) existau 2 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 6 cauze în
recurs mai vechi de 6 luni.

La Secţia a V-a – Comercială, completul de judecată format


din judecători Holban Mădălina şi Vinţanu Gabriela avea pe rol 4
dosare în apel mai vechi de 1 an; completul compus din
judecătorii Soroceanu Vasile, Holban M. şi Vinţanu G. avea 3
dosare în apel şi 2 în recurs; la completul Bucur Adriana,
Câmpeanu M. şi Voicheci E. existau 2 fonduri, 4 dosare în apel şi
3 în recurs mai vechi; la completul compus din judecătorii
Voichici Eugenia, Bucur A. şi Câmpeanu M. existau 4 dosare în

57
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

apel mai vechi de 1 an şi 3 cauze în recurs mai vechi de 6 luni; la


completul format din judecătorii Tărăgan Decebal, Condoiu M. şi
Mihalcea D. s-au identificat o cauză în fond, 3 dosare în apel mai
vechi de 1 an şi 2 cauze în recurs mai vechi de 6 luni; la
completul Câmpeanu Marcela, Voichici E. şi Bucur A. existau 5
dosare în apel mai vechi de 1 an şi 2 cauze în recurs mai vechi de
6 luni; la completul Popescu Claudiu, Iulica Popescu existau 4
dosare în apel mai vechi de 1 an şi 1 cauză în recurs mai vechi
de 6 luni; la completul Cornea Speranţa, Popescu C.E., 2 cauze
în apel; la completul format din Vinţanu Gabriela, Năstase T.,
Guranda G. existau 3 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 2 cauze
în recurs mai vechi de 6 luni; la completul format din judecătorii
Condoiu Minodora, Mihalcea D., Tărăgan D., existau 2 dosare în
apel mai vechi de 1 an şi 2 cauze în recurs mai vechi de 6 luni; la
completul format din judecătorii Năstase Tatiana, Condoiu M.
existau 3 dosare în apel mai vechi de 1 an şi o cauză în recurs
mai vechi de 6 luni; la completul compus din judecătorii
Guranda Georgeta, Duţă M., Politeanu M., existau 4 dosare în
apel mai vechi de 1 an şi o cauză în recurs mai vechi de 6 luni.

La Secţia a VI-a Comercială, situaţia se prezintă astfel: la


C1-luni (judecători Ţilimpea Georgeta, Dolache Isabela, Şcheaua
Cristina) existau 12 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 7 cauze
în recurs mai vechi de 6 luni; la C1 –marţi (judecători Badea
Mioara, Bodnar Florica, Mincu Elena) existau 5 dosare în apel
mai vechi de 1 an şi 8 cauze în recurs mai vechi de 6 luni; la C1-
marţi (judecători Prisăcaru Mihaela Ioana, Mincu Elena, Badea
Mioara) s-au identificat o cauză în fond şi 4 în apel mai vechi de
1 an, precum şi o cauză în recurs mai veche de 6 luni; la C1-
miercuri (judecători Trestianu Viorica, Manole Diana, Popa
Roxana) existau 3 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 6 cauze în
recurs mai vechi de 6 luni; la C1-joi (judecători Avram Aurică,
Mihăianu Cosmin, Prelipcean Iulia) existau 2 dosare în apel mai

58
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

vechi de 1 an şi 8 cauze în recurs mai vechi de 6 luni; la C1 –


vineri (judecători Rădulescu Alexandrina, Zaharia Rodica, Cîrnu
Iulia) existau 6 dosare în apel mai vechi de 1 an şi 8 cauze în
recurs mai vechi de 6 luni.

La Secţia a VII-a – Civilă şi pentru cause privind conflicte


de muncă şi asigurări sociale, la C1 (judecători Petre
Magdalena, Ionescu Valentina, Harabagiu Lizeta) existau 3
dosare în apel mai vechi de 1 an şi o cauză în recurs mai vechi de
6 luni; la C2 (judecători Nicolae Ileana, Neculae Păuna, Cosma
Viorica) existau 3 dosare în recurs mai vechi de 6 luni; la C3
(judecători Rotaru Florentina, Cristescu Simona, Florescu Elena)
existau 3 dosare în apel mai vechi de 1 an şi două în recurs mai
vechi de 6 luni; la C4 (judecători Udrea Elena-Luissa, Ion
Eugenia) exista un dosar în apel mai vechi de 1 an; la C5
(judecători Zuluf Petronela, Opriş Daniela-Elena, Comşa
Carmen-Georgiana) existau 2 dosare în recurs mai vechi de 6
luni.

La Secţia a VIII-a – Contencios administrativ şi fiscal,


situaţia dosarelor în fond mai vechi de 1 an, se prezenta astfel:
Apostol Filofteia – 6 dosare; Ilie Carmen – 1 dosar; Vişan Liliana –
10 cauze; Carata Glodeanu, Constanţa Floriana şi Grecu
Gheorghe câte 3 dosare; Cosma Carmen Valeria – 6 dosare,
Pasăre Diana – 4 dosare şi Severin Daniel – 2 dosare.
Cu referire la dosarele aflate în recurs mai vechi de 6 luni: la
C1 (judecători Apostol Filofteiam Ilie Carmen, Grecu Gheorghe)
existau 6 dosare; la C2 (judecători păun Luiza Maria, Duican
Doina, cosma Carmen Valeria) – 10 dosare; la C3 (judecători
Vişan Liliana, Pătraşcu Horaţiu, Pasăre Diana) – 8 cauze; la C4
(judecători Carata Glodeanu, Florianu Constanţa, Voicu Rodica,
Severin Daniel) – 14 dosare.

59
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Secţia a IX-a – Civilă şi pentru cauze privind


proprietatea intelectuală, situaţia dosarelor aflate în apel mai
vechi de 1 an se prezenta după cum urmează: C1 (judecători
Ţuca Alina, Pană Silvia) – 1 dosar; C1 (Pană Silvia, Koroşi Liliana)
– 3 dosare; C1 (Koroşi Liliana, Ţuca Alina) – 2 dosare; la C2
(Constanda Andreia, Negrilă Carmen) – 5 dosare; C2 (Constanda
Andreia, Tiu Elena) – 2 dosare; la C2 (Tiu Elena, Ciocea Mihaela)
– 1 dosar.
În recurs, dosare mai vechi de 6 luni erau la completele: C1
(Ţuca Alina, Koroşi Liliana, Pană Silvia) – 8 dosare; C1 (Korosi
Liliana, Ţuca Alina, Stegaru Georgeta) – 3 dosare; C1 (Pană
Silvia, Korosi Liliana, Constanda Andreia) – 5 dosare; C2
(Constanda Andreia, Tiu Elena, Negrilă Carmen) – 7 dosare; la C2
( Tiu Elena, Stegaru Georgeta, Voineag Viorel) – 2 dosare; la C3
(Voineag Viorel, Stegaru Georgata, Ţuca Alina) – 1 dosar: la C3
(Stegaru Georgeta, Voineag Viorel, Pană Silvia) – 2 dosare.

Tribunalul Bucureşti
La Secţia I-a penală dosarele mai vechi de un an (fond, apel)
erau înregistrate pe rolul următoarelor complete: judecător Cîrjan
Raluca - 2 dosare, judecător Marcu Eleni - 2 dosare, Moroşanu
Raluca - 1 dosar, Tripăduş Maria - 2 dosare, judecătorii Cioată
Andreea, Lucia Rog - 1 dosar (apel), judecător Alexandru Niculuina
- 2 dosare, judecător Ciobanu Corina – 1 dosar, judecător Cioată
Andreea - 1 dosar, judecător Savonea Lia - 1 dosar, judecător Popa
Marinela - 1 dosar, judecător Tîrţău Luminiţa - 1 dosar, judecător
Sandu Gheorghiţa - 2 dosare, judecător Voica Valerica – 1 dosar,
judecător Stoica Andreea - 2 dosare.
La această secţie nu existau dosare mai vechi de 6 luni în
recurs.
La Secţia II-a penală - dosarele mai vechi de un an (fond,
apel) erau înregistrate pe rolul următoarelor complete: judecător
60
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Rotaru M. - 1 dosar, judecător Roşu Petrică - 2 dosare, judecător


Ciupercă Liliana - 6 dosare, judecător Vîlceanu I. - 3 dosare,
judecător Sipoteanu I. - 2 dosare, judecător Jipa C. - 2 dosare,
judecător Gheorghe B. - 3 dosare, judecător Vasilăţeanu F. – 1
dosar, judecător Costache A. - 1 dosar, judecător Pîrvu I. - 2
dosare, judecător Cîrnaru S. - 2 dosare, judecător Cărămizaru
Manuela - 1 dosar, judecătorii Rotaru M. şi Cărămizaru M. - 1
dosar (apel), judecătorii Vasilăţeanu F. şi Sipoteanu I.- 1 dosar
(apel), judecătorii Vîlceanu I. şi Iordănescu S. - 1 dosar (apel),
judecătorii Costache A. şi Sipoteanu I. - 1 dosar (apel),
judecătorii Costache A. şi Burlan E. - 1 dosar (apel), judecătorii
Pîrvu I. şi Burlan E. - 1 dosar (apel).
Dosare mai vechi de 6 luni în recurs: judecători Iordănescu
S., Lolea V., Cărămizaru M. - 2 dosare, judecătorii Ciupercă L.,
Stegaru M., Jipa C. - 2 dosare, judecătorii Craiu C., Mănăilescu
A., Cîrnaru S. - 1 dosar, judecătorii Ciupercă L., Stegaru M., Jipa
C. - 1 dosar, judecătorii Burlan E., Pîrvu I., Iordănescu S. - 1
dosar, judecătorii Constantin G., Teodorovici G., Stegaru M. - 1
dosar.
La Secţia III-a civilă - la această secţie dosarele mai vechi
de un an (fond, apel) erau înregistrate pe rolul următoarelor
complete: judecător Telechi Cornelia - 5 dosare, judecător Aneta
Popa - 2 dosare, judecător Alina Daniela Beloiu - 1 dosar,
judecător Moisescu Constanţa - 3 dosare, judecător Ion Ionela -
4 dosare, judecător Gîndac Mihai Andrei - un dosar, judecător
Ţuiu Ştefania - 1 dosar, judecătorii Alina Daniela Beloiu şi Popa
Aneta - 2 dosare (apel), judecătorii Ninu Ionica şi Mirela Pod - 4
dosare (apel), judecătorii Gîndac Mihai şi Manea Iulia - 1 dosar,
judecătorii Beloiu Alina Daniela şi Pod Mirela - 1 dosar,
judecătorii Moisescu Constanţa şi Telechi Cornelia - 1 dosar.
Dosare mai vechi de 6 luni în recurs: judecătorii Ninu
Ionica, Filipescu Silvia, Popa Aneta - 3 dosare, judecătorii Pavăl
Carmen, Popa Aneta, Filipescu Silvia - 1 dosar, judecătorii Alina

61
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Daniela Beloiu, Mirela Pod, Pavăl Carmen - 1 dosar, judecătorii


Mihăilescu Steliana, Rădulescu Mădălina, Mirela Pod - 1 dosar,
judecătorii Mirela Pod, Ion Ionela, Iulia Manea - 1 dosar,
judecătorii Pavăl Carmen, Ninu Ionica, Ţăndărescu Bianca - 1
dosar.
La Secţia IV-a civilă- la această secţie dosarele mai vechi
de un an (fond, apel) erau înregistrate pe rolul următoarelor
complete: judecător Segărceanu -7 dosare, judecător Lupu - 15
dosare, judecător Popa - 6 dosare, judecător Tănăsescu - 5
dosare, judecător Mancea - 10 dosare, judecător Năstase – 2
dosare, judecător Iacob - 5 dosare, judecător Axînti - 3 dosare,
judecător Radu -5 dosare, judecător Roşu - 3 dosare, judecător
Târţău - 5 dosare.
Dosare mai vechi de un an în apel: judecătorii Popa şi
Tănăsescu - 9 dosare, judecătorii Năstase şi Târţău - 4 dosare,
judecătorii Vlaicu şi Axînti - 11 dosare, judecătorii Roşu şi Dănilă
- un dosar, judecătorii Radu şi Iacob - 8 dosare, judecătorii Iacob
şi Lupu - 7 dosare, judecătorii Segărceanu şi Roşu - 13 dosare,
judecătorii Segărceanu şi Mancea - 2 dosare, judecătorii Tîrţău şi
Corbeanu - 1 dosar.
La Secţia V-a civilă - la această secţie dosarele mai vechi
de un an (fond, apel) erau înregistrate pe rolul următoarelor
complete: judecător Pleşa Laura - 6 dosare, judecător Drăghiţă
Steliana - 6 dosare, judecător Mărăşoiu Nicoleta - 3 dosare,
judecător Singh Ioana - 8 dosare, Gavriş D.M. - 2 dosare,
judecător Ciocea Mihaela - 3 dosare, judecător Florescu Elisabeta
- 4 dosare, judecător Stanciu Melania - 4 dosare, judecător
Năstasie Veronica - 5 dosare, judecător Brătuianu Antonela - un
dosar, judecător Nica Cristina – 2 dosare, judecător Bodea Adela
C - 2 dosare, judecător Păun Sandală - 2 dosare, judecător
Mateescu Andreea - 1 dosar.
Dosare în apel: judecătorii Mărăşoiu Nicoleta şi Singh Ioana
- 2 dosare, judecătorii Stanciu Melania şi Drăghiţă Steliana - 10

62
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosare, judecătorii Florescu Elisabeta şi Nica Cristina - 21 doare,


judecătorii Gavriş Marcel şi Pleşa Laura – 1 dosar, judecătorii
Mărăşoiu Nicoleta şi Năstasie Veronica - 17 dosare, judecătorii
Singh Ioana şi Bodea Adela - 6 dosare, judecătorii Mateescu
Andreea şi Florescu Elisabeta - 2 dosare, judecătorii Păun Sanda
şi Gavriş Dumitru - 1 dosar, judecătorii Singh Ioana şi Ghiugan
Eugenia - 2 dosare, judecătorii Singh Ioana şi Florescu Elisabeta
- 3 dosare, judecătorii Singh Ioana şi Gavriş Dumitru - 3 dosare.
Dosare mai vechi de 6 luni în recurs: judecătorii Năstase
Veronica, Mărăşoiu Nicoleta, Ghiugan Eugenia - 2 dosare,
judecătorii Bodea Adela, Nica Cristina, Gavriş Dumitru – 2
dosare, judecătorii Bodea Adela, Stanciu Melania, Florescu
Elisabeta - 3 dosare, judecătorii Năstasie Veronica, Mateescu
Andreea, Drăghiţă Steliana - 1 dosare, judecătorii Mateescu
Andreea, Drăghiţă Steliana, Nica Cristina - 2 dosare, judecătorii
Bodea Adela, Stanciu Melania, Singh Ioana - 1 dosar, judecătorii
Nica Cristina, Stanciu Melania, Păun Ioana - 1 dosar, judecătorii
Florescu Elisabeta, Ciocea Mihaela, Pleşa Laura - 1 dosar,
judecătorii Drăghiţă Steliana, Ghiugan Eugenia, Nica Cristina -1
dosar, judecătorii Mateescu A., Ghiugan Eugenia, Drăghiţă
Steliana - 1 dosar, judecătorii Drăghiţă Steliana, Bodea Adela,
Mărăşoiu Nicoleta - 1 dosar.
La Secţia VI-a comercială - la acestă secţie dosarele mai
vechi de un an erau înregistrate pe rolul următoarelor complete:
judecător Bogdănescu Mădălina - 8 dosare, judecător Gavriş
Marilena - 12 dosare, judecător Răducanu Andreea - 7 dosare,
judecător Ghiţă Lucia - 9 dosare, judecător State Ungureanu Ana
Maria - 16 dosare, judecător Pîrvu Magdalena - 11 dosare,
judecător Ilie Nadia - 8 dosare, judecător Cucu Cristina - 8
dosare, judecător Duminică Virginia - 7 dosare, judecător Rolea
Gabriela - 8 dosare, judecător Gavrilescu Elena - 6 dosare,
judecător Haragea Cristian - 4 dosare, judecător Niţu Daniela - 6
dosare, judecător Bădoiu Cătălin - 3 dosare, judecător Istrate

63
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Ana Maria - 2 dosare, judecător Pîrvu Liviu Narcis - 1 dosar,


judecător Bătrânu Nicoleta - 3 dosare, judecător Cornea Adina –
2 dosare, judecător Savu Rodica - 1 dosar.
La Secţia VII-a comercială - la această secţie dosarele mai
vechi de un an erau înregistrate pe rolul următoarelor complete:
judecător Zamfir - 104 dosare, judecător Bumbulut - 144 dosare,
judecător Bojincă - 120 dosare, judecător Ciuculescu - 60
dosare, judecător Stanciu - 131 dosare, judecător Dumitrescu -
77 dosare, judecător Moldovan - 128 dosare, judecător Ghiugan -
130 dosare, judecător Roventa - 106 dosare.
La Secţia VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale,
contencios administrativ şi fiscal - la această secţie dosarele
mai vechi de un an erau înregistrate pe rolul următoarelor
complete: judecătorii Marilena Ghiţă, Maria Zamfirescu - 10
dosare, judecător Adriana Spătaru - 3 dosare, judecător
Vasilescu Sorin - 4 dosare, judecătorii Guţu Manuela Aurora,
Tuinea Anca - 16 dosare, judecătorii Jabre Amer, Ioniţă
Petronela - 17 dosare, judecătorii Mihai Drăguţescu, Rodica
Popescu - 11 dosare, judecător Hortolomei Victor - 2 dosare,
judecător Alina Sutu - 2 dosare, judecător Ghiţă Marilena - 1
dosar, judecătorii Albeanu Claudia, Aldea Mioara - 14 dosare,
judecătorii Sofia Ştefan, Mariana Anastasiei - 2 dosare,
judecător Mariana Cristina - 3 dosare, judecătoriiRodica Popesc,
Mihai Drăguţescu -12 dosare.

La Judecătoria Sector 1 Bucureşti, dosarele mai vechi de


1 an sunt evidenţiate pe fiecare judecător, astfel:
În materie civilă: Spînu Ovidiu -16 dosare, Graure Luminiţa
– 14 dosare, Bădoi Georgeta- 13, Sandu Ioana -12 dosare, Anton
Ioana Antonia -13 dosare, Hubert Ioana -11 dosare, Resteanu
Eduardo - 11 dosare, Preda Florin Cosmin -11 dosare,
Focşăneanu Oana- 9 dosare, Dorhan Alina Diana- 9, Fulea Ioana
-9 dosare, Bărbuţ F. -8 dosare, Ulmeanu Petruţa - 7 dosare,

64
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Popescu Raluca Ecaterina - 7 dosare, Tunsu Robert Iulian -7


dosare, Dragomir Larisa Julieta -6 dosare, Popescu Alexandru- 6
dosare, Oprea Magdalena Eliza -6 dosare, Rădulescu Amelia -6
dosare, Suciu Raluca – 6 dosare, Tudor Georgiana -6 dosare,
Davidoiu Georgian -5 dosare, Mădulărescu Emilia - 5 dosare,
Jabre Cecilia -4 dosare, Corboş Adina -4 dosare, Farcaş Şurpanu
Cristina - 2 dosare, Lăzureanu Venera Graţiela - 1, Nica Cristina
-1 dosare.
În materie penală: Malaliu Andi Mihai -4 dosare, Trancă
Ana Maria -2 dosare, Lăzureanu Venera Graţiela -1 dosar.

La Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti situaţia dosarelor


mai vechi de 1 an este următoarea: judecător Agapie Mariana- 7
dosare, Bălan Ionica- 4 dosare, Buculei Alina- 9 dosare, Barcău
Adriana- 5 dosare, Birceanu Titu- 8 dosare, Ciorgodă Toma
Florian- 4 dosare, Cojocaru Cristian- 7 dosare, Dieac Emanuela- 7
dosare, Drulea Alina- 7 dosare, Dulgheru Emanuela- 5 dosare,
Filipeanu Crizantema- 5 dosare, Gavrilescu Sultănica- 9 dosare,
Gavriş Marcel- 6 dosare, Grozescu Mihaela- 3 dosare, Iorga
Mariana- 12 dosare, Lazăr Florica- 1 dosar, Macarie Adriana- 1
dosar, Nestor Raul Alexandru- 4 dosare, Niculescu Liliana- 8
dosare, Oancea Dalina- 2 dosare, Pârvu Mihaela- 5 dosare,
Pâslaru Simona- 5 dosare, Radu Daniel- 11 dosare, Segărceanu
Doina- 9 dosare, Sterescu Delia- 2 dosare, Simion Gabriela- 6
dosare, Sigmund Nicoleta- 12 dosare, Stăncescu Mihaela- 11
dosare, Voicescu Aurelian- 15 dosare, Florescu George Bogdan- 2
dosare, Ilea Cătălina- 7 dosare.

La Judecătoria Sector 3 Bucureşti, dosarele mai vechi de


1 an sunt evidenţiate pe fiecare judecător, astfel:
În materie civilă: Ioana Angheluţă - 13 dosare, Mirela
Stancu -11 dosare, Tatiana Severin -10 dosare, Cristina Ştefan -
8 dosare, Adrian Balaşa - 6 dosare, Răzvan Păştilă -6 dosare,

65
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Liliana Vlădescu -6 dosare, Georgeta Coman -6 dosare, Maria


Vărzaru - 3 dosare, Cristina Rădac - 5 dosare, Gabriela Florescu
- 5 dosare, Andreea Popescu-5 dosare, Adina Stănoiu -5 dosare,
Claudia Albulescu - 4 dosare, Sorina Ciobotaru - 4 dosare, Diana
Marian-4 dosare, Adina Mitrea-3 dosare, Cătălin Doru Zamfir -2
dosare, Maria Ceauşescu-8 dosare, Elena Păun-2 dosare, Daniela
Anica Dudu -2 dosare, Monica Stârcea-1 dosar, Lucia Frunză-1
dosar.
În materie penală: Ileana Micu -4 dosare, Raluca Andraş -4
dosare, Mihaela Stoian -2 dosare, Marina Chiriţă -7 dosare,
Brânduşa Chiujdea -2 dosare, Alexandru Umbreş-1 dosar.

La Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, situaţia dosarelor


mai vechi de 1 an este următoarea:: judecător Vlad Decebal- 11
dosare, Făget Liviu- 3 dosare, Popescu Lucian- 7 dosare, Colina
Petre- 1 dosar, Marinescu Raluca- 4 dosare, Popa Iuliu- 3 dosare,
Roman Adrian- 9 dosare, Feldioreanu Mariana- 5 dosare,
Rudăreanu Mariana- 5 dosare, Vasile Andreea- 5 dosare, Chiriţă
Nicoleta- 6 dosare, Puşchin Corina- 1 dosar, Niculae Rodica- 3
dosare, Popa Cornelia- 3 dosare, Iosef Gabriela- 2 dosare,
Croitoru Mirela- 3 dosare, Zidaru Liviu- 2 dosare, Grădinaru
Ianina- 2 dosare, Popa Cornelia- 3 dosare, Racoviţă Rodica- 1
dosar, Cărpiniş Petre- 6 dosare, Cozma Mihai- 3 dosare, Rahaian
Mihaela- 5 dosare.

La Judecătoria Sector 5 Bucureşti, dosarele mai vechi de


1 an sunt evidenţiate pe fiecare judecător, astfel:
În materie civilă: Trăilă Alina-10 dosare, Lazăr Daniela-9,
Limona Claudiu-8 dosare, dosare,Bidiuţă Oana-6 dosare,
Corcoveanu Iuliana-6, Moise Laura-5 dosare, Niculescu Ionuţ -5
dosare, Median Anca-5, Ciobotaru Cătălin-4, Ignat Georgiana-4
dosare, Pavelescu Silvia-3, Veste Cristina-3 dosare, Ursan Iulia-3

66
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosare, Rîşnoveanu Gabriela-3 dosare, Jitianu Elena-2 dosare,


Georgescu Doina-2 dosare,Ghica Miruna-2 Boise Laura-2
dosare,Rîşnoveanu Roxana-2, Pitiş Cristina-1
În materie penală: Apostoliceanu Ecatrina-2, Roşeanu
Oana-6, Georgescu Doina-1, Niculescu Ionuţ-1, Radu Adina-3,
Bosie Laura-1

La Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, situaţia dosarelor


mai vechi de 1 an este următoarea:: judecător Cojocaru Lucreţia-
1dosar, judecător Beldianu Diana- 1 dosar, Axînti Nicoleta- 2
dosare, Ban Mioriţa- 2 dosare, Bourceanu Viviana- 3 dosare,
Burnel Oana- 3 dosare, Cucu Alexandrina- 3 dosare, Cuzuc
Mihaela- 1 dosar, Dochiţa Mihaela- 3 dosare, Graure Luminiţa- 1
dosar, Grigore Adriana- 3 dosare, Ilie Mari- 1 dosar, Maga
Simona- 1 dosar, Munteanu Veronica- 1 dosar, Opreanu
Daniela- 2 dosare, Oprina Evelina Mirela- 2 dosare, Paşca
Mihaela- 1 dosar, Ştefan Claudia- 2 dosare, Vasilache Maria- 2
dosare, Tocan Isabelle- 2 dosare, Zarafiu Simona Maria- 1 dosar,
Voicu Săndina- 3 dosare.

La Judecătoria Buftea situaţia dosarelor mai vechi de un


an, pe judecători, se prezintă astfel :
1. – Jd. Dumitrescu Alina – 7 dosare : 1 dosar penal şi 6
dosare civile
2. - Jd. Petcu Roxana - 1 dosar penal
3.– Jd. Cotloanu Loredana – 15 dosare : 4 dosare penale şi 11
dosare civile
4. – Jd. Ţambulea Alina – 7 dosare : 3 dosare penale şi 4
dosare civile
5. – Jd. Ciubotaru Eduard – 1 dosar penal
6. – Jd. Ispas Marius – 6 dosare civile
7. – Jd. Prepeliţă Nicolae – 9 dosare civile
8. – Jd. Iura Elena - 10 dosare civile

67
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

9. - Jd. Enache Daniela – 1 dosar civil


10. – Jd. Sterea Aurică – 5 dosare civile
11. – Jd. Năstăsie Nicoleta – 12 dosare civile
12. - Jd. Cojocaru Adrian - 5 dosare civile
13. - Jd. Dobre Mircea – 5 dosare civile

La Tribunalul Giurgiu, dosarele mai vechi de 1 an (fond,


apel) şi, respectiv, de 6 luni (recurs) sunt evidenţiate pe
judecători astfel:
a. Secţia civilă
- judecător Cornea Monica – 1 dosar
- judecător Bălăceanu Alexandrina – 1 dosar
- completul format din judecătorii Cornea Monica şi Roşu
Luciana – 1 dosar
- completul format din judecătorii Nicula Ion şi Popescu
Florentina – 2 dosare
b. Secţia penală
- judecător Defta Speranţa Elena – 1 dosar
- completul format din judecătorii Istrătescu Achim, Ghiţa
Oiţa şi Defta Speranţa Elena – 1 dosar

La Judecătoria Giurgiu, dosarele mai vechi de 1 an sunt


evidenţiate pe judecători astfel:
a. dosare civile
- judecător Petrescu Valentina Liliana – 1 dosar
- judecător Mîrlogeanu Mariana – 6 dosare
- judecător Codreanu Petronela – 3 dosare
- judecător Pomenea Marian – 5 dosare
- judecător Cercel Mareş Ion - 7 dosare
- judecător Udrea Mirela Zina- 5 dosare
- judecător Popescu Gheorghiţa - 3 dosare
- judecător Nediţă Cristina - 4 dosare

68
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- judecător Tudor Mihaela - 1 dosar


b. dosare penale
- judecător Codreanu Petronela– 1 dosar
- judecător Nadiţă Cristina – 4 dosare
- judecător Tudor Mihaela – 1 dosar
- judecător Cercel – Mareş Ion – 2 dosare
- judecător Mîrlogeanu Mariana– 1 dosar
- judecător Ghincea Marius – 2 dosare
- judecător Petrescu Valentina Liliana – 1 dosar

La Judecătoria Bolintin Vale, dosarele mai vechi de 1 an


sunt evidenţiate pe judecători astfel:
a. dosare civile
- judecător Hirşman Lydia – 9 dosare
- judecător Popescu Simona – 14 dosare
- judecător Tache Ioana – 8 dosare
- judecător Buruleanu Alexandra – 2 dosare
b. dosare penale
- judecător Popescu Simona – 2 dosare
- judecător Tache Ioana – 1 dosar
- judecător Buruleanu Alexandra – 1 dosar

La Tribunalul Călăraşi, dosarele mai vechi de 1 an sunt


evidenţiate pe judecători astfel:
a. Secţia civilă
- judecător Enache Traian – 2 dosare
- judecător Iacob Luminiţa – 1 dosar
- completul format din judecătorii Constantin Nicoleta şi
Iacob Luminiţa – 3 dosare
b. Secţia penală
- judecător Radu Rodica – 1 dosar

69
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoria Călăraşi, dosarul penal mai vechi de 1 an


este instrumentat de judecătorul Bobocia Fătu Arina.

La Judecătoria Olteniţa, dosarele mai vechi de 1 an sunt


evidenţiate pe judecători astfel:
a. dosare civile
- judecător Ţenescu Marioara – 2 dosare
- judecător Mihai Elena – 2 dosare
b. dosare penale
- judecător Alexandru Ionel – 2 dosare

La Judecătoria Lehliu Gară, dosarele mai vechi de 1 an


sunt evidenţiate pe judecători astfel:
a. dosare civile
- judecător Chiţu Victor – 9 dosare
- judecător Joga Mihaela – 1 dosar
b. dosare penale
- judecător Joga Mihaela – 3 dosare

La Tribunalul Ialomiţa dosarele mai vechi sunt


instrumentate de următorii judecători: Traian Ionescu - 1 dosar
fond penal, Sima Elena - 1 dosar fond civil, Traian Ionescu şi
Tincuţa Muşat - 1 dosar apel penal.
Cele 72 dosare de faliment sunt instrumentate de următorii
judecători : Duţă Camelia - 10 dosare, Toma Ion – 9 dosare,
Sârbu Mariana – 9 dosare, Zota Carmen – 17 dosare, Bercaru
Alexandru – 8 dosare, Sima Elena _ 8 dosare, Diculescu Ion – 11
dosare.
La Judecătoria Slobozia au fost identificate 22 dosare mai
vechi de un an, instrumentate de următorii judecători: Boboc
Oana - 8 dosare, Ivănică Raluca - 4 dosare, Pismiş Viorica - 2
dosare, Spiridon Ana-Maria – 2 dosare, Muşat Viorica – 2 dosare,

70
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Marcu Alis – 2 dosare, Răceanu Daniela - 1 dosar şi Muşat


Viorica – 1 dosar.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că la
Judecătoria Feteşti există 26 dosare instrumentate de
judecătorii Sevastiţa Stoian – 6 dosare, Ionela Tudor – 9 dosare,
Cornelică Tudose – 1 dosar, Carla Daniela Anton – 5 dosare, Ion
Reghină 3 dosare, Gheorghe Iacob – 2 dosare. Din aceste dosare,
6 au fost suspendate în temeiul art. 242 Cod procedură civilă şi
repuse pe rol pentru perimare
La Judecătoria Urziceni, dosarele mai vechi de un an -
sunt instrumentate de judecătorii: Ojog Elena – 2 dosare, Mihu
Maria – 5 dosare, Constantin Marino – Marin – 6 dosare,
Dumitrache Elena – 1 dosar, Buzatu Petre – 2 dosare.

Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate


la Tribunalul Teleorman, se află pe rolul următoarele complete:
Fonduri: Diojdescu Anica – 3 dosare; Zamfir Lenuţa – 1
dosar; Văduva Victoria – 2 dosare, Ionescu Petra – 1 dosar.
Apeluri: Sîrbu Lelia – Diojdescu Anica – 2 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Alexandria, se află pe rolul următoarele complete:
Cernat Doiniţa – 3 dosare; Rotaru Gabriela – 6 dosare, Vîrdol
Mihaela – 3 dosare, Calotă Constanţa – 2 dosare; Trifan Irena – 2
dosare; Găină Ionuţ Cristian – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Roşiori de Vede, se află pe rolul următoarele complete:
Gogoi Valeria – 1 dosar; Nanu Margareta – 1 dosar; Gavrilă
Cornelia Luminiţa – 2 dosare; Fifoiu Marinela – 1 dosar; Păuna
Maria-Magdalena – 1 dosar; Negurici Florica – 1 dosar.

b Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţă

71
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Curtea de Apel Bucureşti se aflau pe rolul acestei


instanţe următoarele dosare mai vechi de un an (fond, apel) şi de
6 luni (recurs):
La nivelul Secţiei I-a Penală a Curţii de Apel Bucureşti
au fost identificate un număr de 2 dosare mai vechi de un an -
fonduri şi un dosar mai vechi de 6 luni - recurs. Nu există
apeluri mai vechi de un an respectiv mai vechi de 6 luni.
Dosarul nr. 22638/2/2005 fond a fost înregistrat pe rolul
Curţii de Apel Bucureşti la data de 4.07.2005. În cauză există un
număr de 5 inculpaţi, iniţial doi dintre ei fiind cercetaţi în stare
de arest preventiv. În prezent, în cauză se desfăşoară cercetarea
judecătorească.
Situaţia este similară şi în dosarul 33970/2/2005
înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de
17.10.2005, şi acest dosar, cu grad ridicat de complexitate
datorită obiectului cauzei şi numărului părţilor aflându-se în
cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi până la această dată
un număr de 17 martori.
În ceea ce priveşte dosarul 2475/2/2006-recurs, mai vechi
de 6 luni, au fost formulate cereri succesive de recuzare a întregii
instanţe,în prezent fiind înaintat ÎCCJ la 15.06.2006 pentru
soluţionarea unei astfel de cerere de recuzare.
În cadrul Secţiei a II-a Penală a Curţii de apel
Bucureşti au fost identificate un număr de 4 dosare mai vechi
de un an-apeluri şi 3 dosare mai vechi de 6 luni - recurs.
Dosarul nr.28733/2/2005 a fost înregistrat la Curtea de Apel
Bucureşti la data de 18.07.2005, cauza fiind complexă cu un
număr mare de inculpaţi şi părţi civile. În cauză au fost acordate
un număr de 24 de termene de judecată,.Un număr de 8 termene
de judecată se justifică cu încuviinţarea probelor testimoniale, a
probelor cu înscrisuri. La termenul de judecată din 5.04.2006 a
fost sesizată Curtea Constituţională în vederea soluţionării

72
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legii 51/1991 şi


ale Legii 182/20002, judecarea cauzei fiind suspendată pe
durata soluţionării excepţiei.
Dosarul nr. 9200/2/2003 a fost înregistrat la Curtea de
Apel Bucureşti la data de 15.09.2003, fiind acordate un număr
de 42 termene de judecată,pentru comunicarea de relaţii şi acte,
dosarul fiind în procedură de reconstituire.
Dosarul nr.10951/2/2005 a fost înregistrat la Curtea de
Apel Bucureşti la data de 4.04.2005.Dosarul a fost înainta ÎCCJ
pentru soluţionarea recursului declarat de inculpatul arestat
împotriva încheierii de menţinere a stării de arest la 27.04.2005,
21.06.2005, 18.08.2005, 19.10.2005. Pentru mai multe din
termenele de judecată s-a constatat lipsa de procedură cu una
din părţile civile fiind necesară comunicarea de relaţii de la
Registrul Comerţului pentru citarea lichidatorului desemnat în
cauză.
Dosarul nr. 718/3/2002 recurs a fost înregistrat la Curtea
de Apel Bucureşti la 21.02.2006 . În cauză au fost acordate 7
termene de judecată, toate pentru îndeplinirea procedurii de
citare cu unul din inculpaţi, citat din străinătate.
Dosarul nr. 21558/2/2005 – recurs - a fost înregistrat la
Curtea de Apel Bucureşti la 23.06.2005. În cauză au fost
acordate 7 termene de judecată toate pentru îndeplinirea
procedurii de citare cu inculpatul aflat în străinătate.
Dosarul nr. 8524/2/2005 - recurs - a fost înregistrat la
Curtea de Apel Bucureşti la data de 18.03.2005.La data de
7.04.2006 dosarul a fost înaintat la ÎCCJ pentru soluţionarea
cererii de recuzare a întregii instanţe.
Potrivit datelor statistice, Secţia a III-a civilă a Curţii de
Apel Bucureşti pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de
Apel Bucureşti are pe rol un volum mare de cauze, la data de 10
octombrie 2006: 41 dintre acestea fiind mai vechi de un an
(înregistrate în calea de atac a apelului) şi 97 fiind mai vechi de 6

73
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

luni iar Secţia a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti are pe


rol un volum mare de cauze, la data de 1 octombrie 2006 40
dintre acestea fiind mai vechi de un an (înregistrate în calea de
atac a apelului) şi 98 fiind mai vechi de 6 luni
La Secţia a VI a Comercială a curţii sunt 51 dosare mai
vechi de 1 an, în fond şi în apel, şi 138 de dosare mai vechi de 6
luni în recurs. din care 6 sunt mai vechi de 1 an iar la Secţia a
VI a Comercială există număr de 27 cauze în recurs mai vechi de
6 luni, 27 cauze şi apoi mai vechi de 1 an şi o cauză în primă
instanţă.
La Secţia a VII a Cauze privind conflicte de muncă şi
asigurări sociale existau 7 dosare mai vechi în recurs şi 7
dosare mai vechi în apel.
La Secţia a VIII a Contencios administrativ în ceea ce
priveşte cauzele mai vechi de 1 an în fond şi mai vechi de 6 luni
în recurs rezultă că pe rolul secţiei sunt 35 de cauze mai vechi de
1 an (fond) şi 38 de cauze în recurs.
La Secţia a IX Civilă şi pentru cauze privind
proprietatea intelectuală existau la data controlului un număr
de 15 dosare mai vechi de 1 an şi 30 dosare mai vechi de 6 luni.

Tribunalul Bucureşti

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces, precum şi altor autorităţi

La Tribunalul Bucureşti, Secţia I-a penală există pe rol un


număr de 17 dosare mai vechi de 1 an, din care 16 cauze ca
instanţă de fond şi 1 dosar ca instanţă de recurs. Din verificări a
rezultat că întârzierile în soluţionarea cauzelor s–au datorat unor
motive obiective(ex. dosar nr. 17183/3/2004 cauză complexă în
care instanţa a întâmpinat greutate în îndeplinirea procedurii de

74
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

citare cu cei 14 inculpaţi şi audierea celor 58 martori, deşi s-au


luat toate măsurile legale pentru soluţionarea operativă a cauzei.
- Dosar nr. 39761/3/2005 (Secţia I-a penală) - finalizarea cu
mare întârziere a procedurii de extrădare a inculpatului
RAAC, acesta fiind arestat provizoriu în vederea extrădării la data
de 28.07.2005, în Spania şi predat autorităţilor romane la data
de 24.07.2006.
- Dosar nr. 16156/3/2005 (Secţia I-a penală)- efectuarea cu
mare întârziere a expertizei medico-legale dispusă de instanţă
având ca obiectiv stabilirea stării de tulburare în care s-a aflat
inculpata la data comiterii omorului. Expertiza dispusă de
instanţă la data de 28.11.2005 a fost depusă la dosarul cauzei
abia la data de 14.06.2006.
- Dosar nr. 9301/3/2005 (Secţia II-a penală) - expertiza medico
legală dispusă de instanţă la data de 21.06.2005 a fost depusă la
data de 14.06.2006.
- Dosar nr. 22203/3/2005(Secţia II-a penală) expertiza medico
legală dispusă de instanţă la data de 26.07.2005, a fost depusă
în instanţă la data de 19.07.2006.
De asemenea, în dosarele nr.3091/2004, nr.5511/2002 ale
Secţiei a - III-a civilă expertizele încuviinţate de instanţă au fot
depuse cu întârziere. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul
nr.3207/2005(Secţia V-a civilă) s-au înlocuit doi experţi, al
treilea având de asemenea cerere de înlocuire, expertiza era
dispusă la data sesizării Tribunalului - 30.09.2005 şi nu era
efectuată nici în prezent. La termenul din 20.10.2006 instanţa a
solicitat celui de-al treilea expert să justifice motivul pentru care
cere înlocuirea sa sub sancţiunea amenzii.
- cauze datorate părţilor care nu s-au prezentat deşi legal
citate, ceea ce a condus la suspendare conform art. 242 Cod
procedură civilă – dosar nr. 2012/2005 (Secţia IV-a civilă) pe
perioada 24.06.2005 – 23.06.2006; care nu s-au conformat
dispoziţiilor instanţei, ceea ce a condus la suspendarea cauzei

75
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

conform art. 155/1 Cod procedură civilă – dosar nr. 472/2003


(Secţia VI-a civilă) suspendat din 28.03.2003 în 23.04.2004 şi
din 29.11.2004 la 2.12.2005; care declară în acelaşi timp
revizuire şi recurs împotriva aceleiaşi decizii, ceea ce conduce la
lipsa dosarului de fond în calea extraordinară de atac şi implicit
la suspendarea judecării conform art. 244 Cod procedură civilă
(exemplu dosar nr.155/2004 suspendat din 14.04.2004 până la
3.05.2006, dosarul fiind restituit la de la Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti şi apoi la Judecătoria
Sectorului 2, astfel că au mai fost necesare patru termene pentru
a se identifica unde se află şi a fi ataşat revizuirii. În situaţie
similară se află şi dosarul 8168/3/C4/2006, dar care este ţinut
pe rol, dispunându-se adrese la Curtea de Apel Bucureşti pentru
restituirea dosarului de fond, care are termen pentru
soluţionarea recursului;
- cauze datorate altor autorităţi durata îndelungată necesară
pentru realizarea procedurii cu străinătatea, exemplu dosar
nr.1881/2005 (secţia a - III-a civilă). În dosarul nr. 5910/2002
din 1.09.2003 până în 28.11.2005 actele necesare îndeplinirii
procedurii de citare în Germania au fost restituite în urma
controlului de regularitate efectuat de Ministerul Justiţiei.
Printre cauzele ce conduc la amânarea soluţionării dosarelor
în mod obiectiv este şi dificultatea realizării procedurii de
citare în străinătate – exemplu dosarul nr.10553/2004 (Secţia
VI-comercială) pârâţii sunt citaţi din S.U.A. şi Rusia prin
Ministerul de Justiţie, nerealizându-se procedura de citare, fiind
în ultima instanţă reluată conform art.87 alin.4 Cod pr.civilă.
O altă cauză este determinată şi de durata altor proceduri
judiciare – dosarul nr.231/2000(Secţia VI-a comercială) a fost
suspendat conform art.244 Cod pr.civilă de la 31.03.2000, însă
cauza pentru care a fost suspendat a fost judecată irevocabil
doar la 1.10.2006, soluţia de casarea sentinţei cu trimiterea
cauzei spre rejudecare justificând menţinerea suspendării.

76
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- cauze datorate altor instanţe, s-a observat în căile


extraordinare de atac că lipsa dosarului în care s-a pronunţat
hotărârea atacată a cauzat amânarea soluţionării cauzei. În
dosarul nr.2530/2005 având ca obiect revizuire dosarul de fond
a fost ataşat de la 28.05.2005 abia în februarie 2006, aflându-se
pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; în dosarul
nr.5118/2005 având ca obiect contestaţie în anulare din
26.10.2005 dosarul a fost ataşat abia în 13.02.2006(Secţia – III-a
civilă).

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei

De exemplu - dosar nr. 22833/3/2005 - ataşarea cu


mare întârziere a dosarului instanţei de fond cu ocazia
soluţionării unei cereri de revizuire. Măsura ataşării dosarului
dispusă de instanţă la data de 22.06.2005 a fost realizată de abia
la data de 29.03.2006, perioadă în care, la patru termene a fost
purtată, corespondenţa între cele două secţii penale a le
Tribunalului Bucureşti vizând această măsură.
În dosarul nr. 5910/2002 (Secţia V-a civilă) din data de
01.09.2003 până în 28.11.2005 actele necesare îndeplinirii
procedurii de citare în Germania au fost restituite în urma
controlului de regularitate efectuat de Ministerul Justiţiei.

Situaţia dosarelor suspendate


La Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII- a, s-au înregistrat la
data controlului 674 dosare suspendate, majoritatea conform
art.242 (336) şi 155/1 Cod procedură civilă (237),
Deşi există un registru în care sunt evidenţiate aceste dosare
în funcţie de data şi temeiul suspendării, doar la o simplă lectură

77
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

se observă că nu s-au luat măsuri în vederea repunerii pe rol


pentru perimare, la data controlului puteau fi perimate 293
dosare pentru care se împlinise termenul de perimare de 1 an
începând cu 1.01.2006 şi până la 1.10.2006.
Din totalul dosarelor suspendate au fost verificate prin
sondaj 15 dosare care confirmă cele reţinute mai sus (dosar
nr.9797/2004 suspendat conform art.242 pct.2 Cod procedură
civilă la 12.01.2005 – nici o măsură, dosar nr. 920/2004
suspendat conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă la
10.01.2005, dosar nr.9814/2004 suspendat conform art.242
Cod procedură civilă la 10.01.2005, dosar nr. 8529/2004
suspendat conform art.155/1 Cod procedură civilă la 6.01.2005,
dosar
nr. 2242/2005 suspendat conform art. 155/1 Cod procedură
civilă la 20.05.2005, dosar nr.1488/2005 suspendat conform art.
155/1 Cod procedură civilă la 24.05.2005, dosar nr. 966/2005
suspendat la 3.03.2005 conform art. 242 Cod procedură civilă,
dosar nr. 971/2005 suspendat la 3.03.2005 conform art.242 Cod
procedură civilă, dosar nr.8080/2004 suspendat conform art.242
Cod procedură civilă la 14.01.2005, dosar nr. 980/2005
suspendat la 3.03.2005 conform art. 242 pct. 2 Cod procedură
civilă, dosar nr. 944/2005 suspendat conform art. 242 Cod
procedură civilă la 25.02.2005, dosar nr. 734/2005 suspendat
conform art. 242 la 22.02.2005, dosar nr. 737/2005 suspendat
la 17.02.2005 conform art. 242 Cod procedură civilă.
Preşedintele secţiei a confirmat această situaţie, motivând
omiterea repunerii pe rol în vederea perimării justificat de
volumul foarte mare al cauzelor aflate pe rol.
Se propune ca în cel mai scurt timp aceste cauze să fie
prezentate completului ce a dispus suspendarea în vederea
repunerii pe rol pentru perimare, căci menţinerea lor în arhiva
instanţei nu este justificată din nici un punct de vedere.

78
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La celelalte secţii ale Tribunalului Bucureşti nu s-au


constatat deficienţe.

JUDECĂTORIA SECTOR 1 BUCUREŞTI

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

Printre cele mai frecvente cauze de amânare, comune atât


dosarelor civile, cât şi penale se numără lipsa rapoartelor de
expertiză dispuse de instanţă.
Astfel, în dosarul penal nr. 8143/299/2005 au fost
acordate un număr de 8 termene pentru lipsa suplimentului
raportului de expertiză medico-legală. S-a dispus revenirea cu
adresă către IML şi s-a emis adresă la Poliţia Sector 4 Bucureşti
în vederea comunicării datelor de stare civilă şi CNP - ul
directorului IML, în vederea sancţionării acestuia.
O situaţie similară regăsim şi în dosarul nr.
6758/299/2005 al aceleaşi instanţe, în care au fost acordate un
număr de 3 termene de judecată pentru lipsa raportului de
expertiză contabilă dispus în cauză în vederea evaluării
prejudiciului. Ulterior, s-a dispus efectuarea unei noi expertize şi
înlocuirea expertului desemnat în cauză
Pentru lipsa la mai multe termene de judecată a raportului
de expertiză medico-legală psihiatrică s-a dispus amânarea şi în
dosarul civil nr. 8582/2005 (8735/299/2005), precum şi în
dosarul civil nr. 15782/2005 (16015/299/2005) în care nu s-au
depus la termenele stabilite rapoartele de expertiză.
Una dintre cauzele de amânare care determină amânarea
atât a dosarelor penale, cât şi a dosarelor civile o constituie lipsa
relaţiilor de la alte autorităţi (dosar penal nr. 13924/2005 format

79
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

nou – 14152/299/2005 - 3 termene de judecată pentru lipsa


relaţiilor de la Comisia Naţională de Supraveghere a Asigurărilor,
dosar civil nr. 24/299/1999- 4 termene pentru lipsa relaţiilor de
la Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Una dintre cauzele de amânare a dosarelor penale o
constituie şi lipsa martorilor din acte, a căror audiere este
necesară în cauză (dosar nr. 13924/2005) (format nou
14.152/299/2005).
O altă cauză de amânare o constituie invocarea excepţiilor
de neconstituţionalitate. Astfel, dosarul civil
nr. 12119/2002/29/299/2002 a fost înregistrat la instanţă la
data de 12 august 2002 şi a fost repartizat la primul termen din
11 octombrie 2002 (peste 60 de zile). La al 3 termen (29.11.2002)
s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 46 alin. 2 din
Legea nr. 10/2001. Instanţa a amânat pronunţarea la 3
decembrie 2002, când s-a suspendat judecarea cauzei. Dosarul
nu a fost înaintat la Curtea Constituţională în vederea
pronunţării asupra excepţiei şi a rămas în arhiva instanţei, fiind
repus pe rol din oficiu în scopul constatării perimării (termen 25
ianuarie 2005). Părţile au invocat faptul că nu sunt îndeplinite
condiţiile perimării şi au solicitat înaintarea dosarului la Curtea
Constituţională, instanţa dispunând în consecinţă. Curtea
Constituţională a respins excepţia invocată iar dosarul a fost
restituit la instanţă la 21 iunie 2005, fiind repus pe rol cu termen
la 20 septembrie 2005. La termenul stabilit au fost invocate alte
excepţii de neconstituţionalitate,asupra cărora instanţa nu s-a
pronunţat.
La termenul din 25 octombrie 2005 s-a amânat
pronunţarea asupra excepţiilor pentru 2 noiembrie 2005, dată la
care s-a suspendat judecarea cauzei, dosarul fiind trimis din nou
la Curtea Constituţională (5 decembrie 2005). După soluţionarea
excepţiilor, dosarul a fost restituit la instanţă termenul stabilit în
cauză fiind 23 mai 2006.

80
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Printre motivele de amânare a cauzelor se numără şi lipsa


apărătorului din oficiu, a cărui sancţionare s-a dispus de
instanţă (dosar nr. 13053/2005 nr. nou 13267/299/2005).

Amenzi judiciare. Punere în executare.


Se conduce Registrul privind amenzile judiciare în două
volume pentru anul 2006 cu 493 de poziţii.
Din verificările efectuate s-a constatat că există preocupare
pentru a se confirma de către organul fiscal de executare
primirea titlului executor, dovezile de comunicare şi copia titlului
executor fiind păstrare în mape (anexa 5).
Executarea efectivă a amenzilor nu este confirmată în toate
cazurile de către organul constatator.

JUDECATORIA SECTOR 2 BUCURESTI

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

La această instanţă, întârzierea nejustificată în


soluţionarea cauzelor se datorează complexităţii probatoriului –
dosar nr. 11490/2005 sub aspectul încredinţării copiilor în
urma divorţului (martori, anchetă socială, expertiză psihiatrică,
înscrisuri pentru dovedirea condiţiilor de locuit), neefectuării
expertizelor tehnice în cauzele privind constatarea drepturilor
reale, sistării indiviziunii, sau contestării concluziilor acestora -
dosar nr. 10398/2005, 3364/2004, neefectuarea expertizei de
I.N.M.L.- Dosar nr. 11229/2005.
De asemenea, întârzierea în soluţionarea cauzelor se
datorează şi suspendării cauzei pe o anumită perioadă (exemplu
dosarul nr. 19630/2000 – suspendat conform art. 244 Cod

81
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

procedură civilă pe perioada 2001-02.2006) sau soluţionării


căilor de atac împotriva încheierilor de admitere în principiu -
dosar nr.11520/2001 şi 8511/2005 (în perioada când puteau fi
atacate separat).
În cauzele penale, mai vechi de un an, aflate pe rolul
instanţei la data efectuării verificărilor, s-au constatat ca şi
motive de tergiversare: neprezentarea martorilor la termenele
stabilite de instanţă – dosar nr. 3251/300/2004, dosar nr.
16130/2004- număr nou 13291/300/2004; efectuarea cu mare
întârziere a expertizei medico-legale pentru a se stabili dacă
inculpatul, în funcţie de bolile de care suferă poate participa la
judecată, expertiză depusă după 5 luni - dosar nr. 1416/2004
sau termene lungi (7-8 luni) pentru îndeplinirea procedurii de
citare cu inculpatul şi părţile vătămate domiciliate în străinătate
- dosar nr.122/300/2003, dosar nr. 11300/2000.
La Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, nu s-au constatat
motive de amânare imputabile instanţei.
La acestă instanţă s-au acordat termene lungi de judecată
în cauzele ce au impus comunicarea actelor în străinătate,
comisii rogatorii, chiar dacă au fost corect întocmite şi trimise
actele: dosar nr. 9603/2003, 11787/2004, 9024/2003.
Un alt motiv de tergiversare identificat în urma verificărilor,
constă în refuzul nejustificat al reprezentantului legal al Casei de
Pensii Bucureşti şi al Casei de Pensii a Sectorului 2 Bucureşti de
a comunica instanţei datele solicitate din 13.04.2006 până la
data verificării – octombrie 2006 – dosar nr. 7378/300/2005.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

82
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Verificările prin sondaj ale dosarelor penale mai vechi de un


aflate pe rolul acestei instanţe, au relevat următoarele cauze de
amânare:
- dificultatea procedurii de citare cu părţile cu domiciliul în
străinătate: dosarele penale nr. 15528/301/2004 (nr.
15896/2004), nr. 7133/301/2005 (nr. 5671/2005), nr.
4969/301/2004 (nr. vechi 5183/2004); dosare civile nr.
9616/2005 şi 2824/2005, 3071/2004;
- nedepunerea în termen a expertizelor de specialitate: dosarele
penale nr. 6794/2005, 8145/2005.
În dosarele civile proba cu expertiză tehnică se
administrează anevoios datorită numărului insuficient de experţi
lipsei unei evidenţe clare a acestora, refuzului de a efectua
lucrările şi ceea ce este cel mai grav datorită calităţii
necorespunzătoare a lucrărilor efectuate ce atrag numeroase
obiecţiuni din partea justiţiabililor şi, în unele cazuri admiterea
efectuării unei contraexpertize.
Sub acest aspect, este demn de relevat dosarul nr.
10327/2002 în care la 13 termene au fost desemnaţi, revocaţi
sau înlocuiţi mai mulţi experţi.
O altă cauză de amânare, comună atât cauzelor penale, cât
şi civile o constituie lipsa martorilor a căror audiere s-a dispus de
către instanţă sau a fost solicitată de părţi: dosarele penale nr.
13964/301/2004 (nr. vechi 14323/2004, nr. 7671/301/2005
(6122/2005), etc. în care s-a dispus citarea martorilor cu mandat
de aducere, dosar civil nr. 4493/2005 în care, s-a dispus
amendarea martorului.
Printre motivele obiective care determină amânarea
soluţionării cauzei se numără şi suspendarea cursului judecăţii
pe intervale lungi, conform prevederilor art. 155 1 242, 243, 244
Cod procedură civilă: dosarele nr. 2522/2002, 1216/2003,
7161/2003, 12710/2003, etc.).

83
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Amenzi judiciare. Punere în executare


Există la nivelul instanţei un registru de evidenţă şi punere
în executare a amenzilor judiciare, ţinut de grefierul cu atribuţii
în acest sens, în cadrul Biroului de executări civile.
Registrul are deschise 197 de poziţii, din care 13 poziţii
confirmă încasarea debitului, punerea în executare a măsurilor
luate de instanţă de către administraţiile financiare ale
municipiului Bucureşti.

JUDECATORIA SECTOR 4 BUCURESTI

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

La Judecătoria Sectorului 4, s-a constatat că întârzierea


nejustificată în soluţionarea cauzelor se datorează părţilor, în
următoarele dosare :
- în dosarul nr. 9038/2005 – din 30.08.2005, reclamanta nu
indică domiciliul real al pârâtului, fiind atenţionată abia în
19.01.2006 de sancţiunea prevăzută de art. 155 indice 1 Cod
procedură civilă;
- în dosarul nr. 5038/2005, în data de 19.01.2006, reclamantul
nu a tradus acţiunea şi citaţia pentru a se realiza procedura de
citare cu pârâtul domiciliat în Israel, conform Convenţiei de la
Haga, din 1965, cauza suferind numeroase amânări;
- în dosarul nr. 1679/2002 al aceleiaşi instanţe, cauza este
suspendată conform art. 243 pct. 1 Cod procedură civilă, pe
perioada 2002-2005, însă, reclamantul declară recurs împotriva
încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol după 1 an de
la data pronunţării acesteia. Întârzierea soluţionării acestei cauze
se datorează şi neefectuării expertizei tehnice (4 termene -

84
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

11.05.2006 - 25.10.2006) şi încuviinţării în etape a


probatoriului. După efectuarea expertizei şi comunicarea către
părţi, în lipsa obiecţiunilor lor, în octombrie 2006 se mai acordă
termen pentru a se lua interogatoriu pârâţilor cu privire la buna
credinţă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că sunt
frecvente situaţiile în care întârzierea nejustificată a soluţionării
cauzelor este determinată de către experţi.
Astfel, în dosarul nr. 2411/2005 – s-au acordat 15 termene
pentru efectuarea expertizei, dispunându-se de 2 ori înlocuirea
expertului şi de 3 ori amendarea acestuia, iar la data de
18.10.2006, expertiza încă nu era efectuată.
În dosarul nr.8130/4/2005, expertiza medico-legală
dispusă la data 22.09.2005, a fost depusă, cu avizul Comisiei
Superioare, la data de 01.06.2006.
În dosarul nr.8520/4/2004, expertiza financiar contabilă
având ca obiectiv stabilirea unor penalităţi în contabilitatea unei
asociaţii de locatari dispusă la data de 14.11.2005, a fost depusă
la instanţă la data de 23.10.2006.

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei

La Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, insuficienta


cunoaştere a normelor internaţionale în materia
comunicării/notificării actelor judiciare în străinătate şi în
materia obţinerii probelor din străinătate a dus la amânări
nejustificate ale cauzelor.
Exemplificăm:
- dosar nr. 799/2004 - din 27.06.2004, până în 29.11.2005
se comunică citaţii, se solicită venitul pârâtului cu scrisoare
recomandată sau în temeiul Convenţiei privind pensia de
întreţinere de la New York, când de fapt erau aplicabile

85
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Convenţia multilaterală de la Haga 1965 şi Convenţia bilaterală


cu Italia. În 11.01.2006 se restituie de Ministerul Justiţiei
cererea pentru că nu este completată corespunzător ;
- dosar nr. 7335/2005 - din 12.10.2005, până în 14.06.2006
se fac demersuri pentru audierea unui martor din Italia, citat
greşit cu scrisoare recomandată, apoi, în temeiul Convenţiei
multilaterale de la Haga din 1970 şi abia în 14.06.2006, când
Ministerul Justiţiei restituie documentele cu indicarea
instrumentului juridic corect - Convenţia bilaterală cu Italia să
se trimită formularele şi actele pentru comisie rogatorie în
vederea audierii martorului, acordându-se termen la
06.12.2006 ;
- dosar nr. 6561/2003 având ca obiect majorarea pensiei
întreţinere, din 08.07.2003 până în 08.09.2005, se citează greşit
pârâtul şi se face greşit adresă pentru comisie rogatorie pe
Convenţia bilaterală cu Germania, Convenţia de la New York
pentru pensie de întreţinere, iar când, în sfârşit, se identifică
instrumentele juridice - Convenţia de la Haga 1965 şi Convenţia
de la Haga din 1970 - se completează greşit formularele, fiind
restituite pentru completare corectă. În 26.01.2006 procedura
de citare este neîndeplinită cu pârâtul, se acordă un nou termen,
în 15.06.2006, se dispune citarea prin scrisoare recomandată, în
iulie se restituie din nou de către Ministerul Justiţiei cererea de
comisie rogatorie pentru lipsa traducerii actelor. Dosarul are
termen pe 30 noiembrie 2006;
- dosar nr. 9346/2003 - s-au pierdut 4 termene între
13.10.2003 şi 25.11.2005 pentru citarea pârâtului din Madrid
prin scrisoare recomandată, apoi se trimite documentaţia pe
Convenţia de la Haga din 1965; în 30.06.2005 procedura este din
nou neîndeplinită, de această dată, din vina reclamantului care
nu a asigurat traducerea citaţiei; în august 2006 se primeşte
răspunsul din partea autorităţilor spaniole privind motivele ce au

86
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

condus la neîndeplinirea procedurii. Cauza are termen pe


02.03.2007;
- dosarul nr. 1394/2004 - din 12.02.2004 până în
21.04.2005 pârâtul este citat conform Codului de procedură
civilă prin scrisoare recomandată în Cipru, deşi se aplicau
prevederile Convenţiei multilaterale de la Haga 1965. Din
21.04.2005 se trimit corect actele plus citaţia în temeiul
Convenţiei de la Haga din 1965, însă, reclamantul întârzie 5 luni
cu traducerea citaţiei impunând acordarea unui nou termen (din
13.10.2005 în 13.04.2006) şi din nou reclamantul întârzie 5 luni
cu traducerea citaţiei. În sfârşit, la 19.10.2006, se restituie
dovada din partea autorităţilor cipriote pe motiv că destinatarul
nu locuieşte la adresa indicată şi se acordă termen la data de 16
noiembrie 2006 pentru a se realiza procedura de citare prin
publicitate.
O altă cauză, frecvent întâlnită la această instanţă, o
constituie încuviinţarea probelor în etape:
Exemplificăm:
- în dosarul nr.8138/2005 se realizează comisia rogatorie cu
Olanda pentru ancheta socială, iar ultimul termen s-a dispus
efectuarea anchetei sociale în România ;
- în dosarul 7580/2005, după ce se efectuează expertiza, se
audiază martorii, instanţa rămâne în pronunţate la data de
15.02.2006, apoi, repune cauza pe rol pentru a se depune noi
înscrisuri. Dosarul s-a amânat apoi şi datorită lipsei de
procedură cu pârâţii – decesul unuia dintre aceştia şi neindicării
moştenitorilor de către reclamant – la ultimul termen
(04.10.2006), impunându-i-se această obligaţie sub sancţiunea
suspendării prevăzute de art. 155 indice 1 Cod procedură civilă) ;
- în dosarul nr.6633/2005, după administrarea probaţiunii
şi rămânerea în pronunţare (14.09.2006), se repune cauza pe rol
pentru discutarea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a unei

87
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

pârâte şi pentru a se achita taxa de timbru care a fost calculată


abia la 05.10.2006.
Un alt motiv de tergiversare nejustificată a soluţionării
cauzelor, la Judecătoria Sectorului 4, a fost identificat ca fiind
lipsa nejustificată a apărătorilor şi a interpreţilor
Astfel, în dosarul nr. nr.7204/4/2004, la circa 13 termene
de judecată, respectiv, 5 termene de judecată, din totalul celor 24
acordate, cauza s-a amânat pentru acest motiv. De menţionat că
interpretul a fost numit la al 9-lea termen de judecată, deşi,
inculpatul care nu cunoştea limba română a fost prezent la
termenele anterioare. Împotriva apărătorilor a fost luată măsura
amendării o singură dată de către instanţă.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

La Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti principalul motiv de


amânare în dosarele mai vechi de 1 an, îl constituie
administrarea probei cu expertiză judiciară. S-a constatat că
există evidenţă defectuoasă a experţilor păstrată la Biroul Local
de Expertiză, iar în multe cauze calitatea rapoartelor de expertiză
nu a fost corespunzătoare, ceea ce a determinat acordarea mai
multor termene pentru efectuarea unor contraexpertize pentru
depunerea răspunsului la obiecţiunile formulate de părţi sau de
instanţă din oficiu.
În cauzele în care s-au încuviinţat atât expertize tehnice în
construcţii, cât şi expertize topografice, experţii nu şi-au
coordonat întotdeauna activitatea, ceea ce a determinat apariţia
unor inadvertenţe între concluziile rapoartelor de expertiză.

88
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

De exemplu, în dosarul nr. 3124/2005 s-au acordat mai


multe termene pentru administrarea probelor cu expertiză şi
respectiv contraexpertize judiciare şi pentru a se depune
răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi, în mai multe
rânduri. În dosarul nr. 11994/2002 s-au acordat 10 termene
pentru administrarea probelor cu expertiză judiciară (după
rămânerea irevocabilă a încheierii de admitere în principiu). În
acest dosar, s-a încuviinţat şi efectuarea unei contraexpertize. În
dosarul nr. 7389/2003, după înlocuirea expertului în
specialitatea instalaţii (acesta fiind suspendat din activitate) au
fost acordat 3 termene pentru lipsa raportului de expertiză.

Administrarea probei cu martori


În dosarul nr. 13141/2004 al Judecătoriei Sectorului 5
Bucureşti (înregistrat la data de 15.12.2004) au fost acordat 19
termene de judecată pentru audierea inculpatului şi
administrarea probei testimoniale; în temeiul art. 98 alin. 3 Cod
procedură penală, s-a dispus amendarea martorilor. În dosarul
nr. 2385/2005, martorul a fost citat cu mandat de aducere.
Ulterior, s-a dispus reaudierea acestuia şi s-au acordat 2
termene de judecată pentru neprezentarea acestuia. În acest
dosar, s-a constatat că, numele martorului nu a fost corect indicat
şi au fost acordate 4 termene de judecată până ce a fost indicat
numele corect al acestuia.

Suspendarea judecăţii
De exemplu, dosarul nr. 7389/2003 a fost suspendat până
la indicarea moştenitorilor uneia dintre părţi la data de 22
ianuarie 2004. Dosarul a fost repus pe rol la data de 3 martie
2005.

Neprezentarea avocaţilor şi reprezentanţilor părţilor

89
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Aceste motive de amânare au fost regăsite în dosarele nr.


7389/2005 şi 3124/2005.
Neîndeplinirea procedurii de citare
În dosarul nr. 9720/2005 s-au acordat 7 termene pentru
neîndeplinirea procedurii de citare, iar în dosarul nr. 2385/2005
pentru acelaşi motiv s-au acordat 2 termene.
În dosarul nr. 12581/2004 au fost acordate 9 termene de
judecată pentru îndeplinirea procedurii de citare ,în străinătate,
cu partea civilă. La toate termenele acordate s-a constatat lipsă
de procedură.

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor instanţe

O situaţie specială a fost regăsită la această instanţă (însă


deficienţa urmează să fie reţinută în sarcina Judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti) în situaţia dosarelor 34/299/1996 şi
86/299/1998.
În dosarul nr. 34/299/1996 al Judecătoriei Sectorului 1
Bucureşti (înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5
Bucureşti cu nr. unic acordat la Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti) a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale prin
sentinţa civilă nr. 5718/6.05.1997. Dosarul a fost înaintat la
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti abia la data de 12.06.2006.
În dosarul nr. 86/299/1998 al Judecătoriei Sectorului 1
Bucureşti (înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5
Bucureşti cu nr. unic acordat la Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti) a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale prin
sentinţa civilă nr.2023/5.02.1999, iar dosarul a fost înaintat la
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti abia la data de 19.08.2006.
În prezent, în acest dosar, s-au acordat mai multe termene
pentru obţinerea de relaţii cu privire la identificarea societăţilor
comerciale - părţi în cauză.

90
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Amenzi judiciare. Punere în executare

La Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti se păstrează evidenţa


amenzilor judiciare, fiind prezentat registrul deschis în acest
sens cu un număr de 131 poziţii şi mapa cu încheierile
pronunţate şi adresele de înaintare a titlului executor în vederea
încasării amenzii (anexa 8).
La această instanţă, grefierul delegat emite persoanei
amendate o înştiinţare de plată prin care îi solicită să achite
amenda. Încheierea prin care s-a aplicat amenda judiciară se
comunică organului fiscal numai dacă amenda nu a fost plătită
în urma înştiinţării mai sus-menţionate.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREŞTI

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

Aceleaşi motive de tergiversare au fost identificate şi la


acestă instanţă. Astfel : în dosarul nr. 10795/2005, se constată
lipsa expertizei la 4 termene, respectiv din luna mai până în
septembrie 2006; în dosarul nr. 8620/303/2005, se constată
lipsa nejustificată a apărătorului la nu mai puţin de 9 termene
de judecată, deşi a fost amendat de către instanţă.
La judecătoria Sectorului 6 nu s-au pus în evidenţă cauze
imputabile acestei instanţe în întârzierea soluţionării dosarelor.
Au fost puse sunt puse în evidenţă însă termenele
îndelungate, în mod obiectiv, necesare realizării procedurii de
citare cu străinătatea, deşi, sunt identificate chiar din momentul
primirii cererii instrumentele juridice în temeiul cărora urmează

91
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

a se comunica actele în străinătate, fiind desemnat un judecător


de serviciu pentru cauze cu elemente de extraneitate: dosar
nr.3002/2004, dosar nr.8425/2005, dosar nr.6151/2005, dosar
nr.279/2005, dosar nr.8954/2002.
Alte cauze identificate la această instanţă, care au condus
la depăşirea termenului de 1 an pentru soluţionare, sunt: durata
altor proceduri judiciare (exemplu: apelul împotriva încheierii de
încuviinţare a vânzării prin buna învoială a părţilor din
31.01.2006, soluţionat în 13.06.2006, iar până în septembrie
2006 nu se restituie dosarul);
De asemenea, în dosarul nr. 1213/2004, soluţionarea
cererii de recuzare a întregii instanţe formulată la data de
6.04.2004, impune trimiterea dosarului la Tribunalul
Bucureşti, de unde dosarul se întoarce abia la 7.09.2004;

JUDECĂTORIA BUFTEA

- Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelordatorată


părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor
participanţi la proces

La această instanţă motivul cel mai frecvent pentru


întârzierea în soluţionarea cauzelor (atât în materie penală, cât şi
civilă), este efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză
precum şi modul necorespunzător de întocmire a acestora
(rapoarte care nu răspund tuturor obiectivelor fixate de instanţă),
ceea ce determină încuviinţarea obiecţiunilor, a altor expertize,
contraexpertize, neînştiinţarea părţilor despre data deplasării în
teren a expertului sau lipsa dovezilor de înştiinţare ceea ce
conduce la necesitatea refacerii rapoartelor de expertiză etc.
Exemplu: dosarele nr. 3979/2004, nr. 6275/2005 şi nr.
4419/2004 ale Judecătoriei Buftea (în dosar nu au fost stabilite

92
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

obiective de către instanţă, s-au înlocuit experţii fără motivare, s-


au admis obiecţiunile la raport cu consecinţa completării
expertizei, fără motivarea acestei măsuri, nu s-au amendat
experţii deşi nu au respectat termenele fixate de instanţă).
Trebuie de asemenea remarcat numărul mic al experţilor în
specialitatea topografie, iar în materie penală, inexistenţa unor
experţi în specialităţile tehnice noi, precum şi a interpreţilor şi
traducătorilor de o anumită specializare.
2. Un alt motiv care duce la soluţionarea unor cauze cu
întârziere este determinat de conduita procesuală a părţilor, în
sensul folosirii cu rea-credinţă a drepturilor procedurale -
angajarea apărătorilor în chiar ziua primului termen de judecată
cu consecinţa invocării lipsei de apărare (dosar nr. 1402/2005 al
Judecătoriei Buftea), nerespectarea dispoziţiilor instanţei cu
privire la traducerea unor înscrisuri, citarea prin publicitate
(dosar nr. 2923/2004 al Judecătoriei Buftea).
3. Un alt motiv de tergiversare a soluţionării cauzelor îl
reprezintă lipsa martorilor, la termenele fixate pentru audiere -
dosar nr. 3979/2004 al Judecătoriei Buftea.

- Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


instanţei

Din verificările efectuate la Judecătoria Buftea au fost


identificate o serie de alte cauze care au dus la întârzierea
soluţionării dosarelor, de exemplu: prorogarea nejustificată a
primei zile de înfăţişare ca urmare a nestabilirii prin rezoluţie a
măsurilor privind timbrarea, evaluarea obiectului litigiului,
admiterea cererilor de amânare pentru lipsă de apărare fără a se
verifica existenţa unei justificări temeinice - dosar nr.
3979/2004, încuviinţarea şi administrarea probelor în etape -
dosar nr. 4419/2004, încuviinţarea expertizelor fără a se stabili
obiectivele acestora - dosarele nr. 2/122/2006 şi nr. 4419/2004,

93
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

încuviinţarea probei testimoniale fără a se solicita părţii să


precizeze, la data încuviinţării, domiciliul martorilor în vederea
citării acestora (aşa numita aducere fără citaţie şi teza
probatorie), înlocuirea martorilor şi a experţilor fără o temeinică
justificare -dosar nr. 2/122/2006, lipsa de fermitate în
raporturile cu experţii şi Biroul de expertize, completarea acţiunii
la 2 ani de la introducerea acţiunii - dosar nr.584/2004.

- Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


altor autorităţi

Întârzierea soluţionării cauzelor la Judecătoria Buftea se


mai datorează şi lipsei relaţiilor solicitate de la instituţiile
statului, persoanele responsabile neputând fi sancţionate cu
amenzi judiciare ca urmare a imposibilităţii aflării codului
numeric personal.
Astfel, se înregistrează întârzieri datorate altor autorităţi –
lipsa de procedură cu părţile domiciliate în străinătate (dosar nr.
2923/2004 al Judecătoriei Buftea,

- Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


instanţei

Din verificările efectuate la Judecătoria Buftea au fost


identificate o serie de alte cauze care au dus la întârzierea
soluţionării dosarelor, de exemplu: prorogarea nejustificată a
primei zile de înfăţişare ca urmare a nestabilirii prin rezoluţie a
măsurilor privind timbrarea, evaluarea obiectului litigiului,
admiterea cererilor de amânare pentru lipsă de apărare fără a se
verifica existenţa unei justificări temeinice - dosar nr.
3979/2004, încuviinţarea şi administrarea probelor în etape -
dosar nr. 4419/2004, încuviinţarea expertizelor fără a se stabili

94
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

obiectivele acestora - dosarele nr. 2/122/2006 şi nr. 4419/2004,


încuviinţarea probei testimoniale fără a se solicita părţii să
precizeze, la data încuviinţării, domiciliul martorilor în vederea
citării acestora (aşa numita aducere fără citaţie şi teza
probatorie), înlocuirea martorilor şi a experţilor fără o temeinică
justificare -dosar nr. 2/122/2006, lipsa de fermitate în
raporturile cu experţii şi Biroul de expertize, completarea acţiunii
la 2 ani de la introducerea acţiunii - dosar nr.584/2004.

TRIBUNALELE TELEORMAN, GIURGIU, IALOMIŢA,


CĂLĂRAŞI ŞI INSTANŢELE ARONDATE

- Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelordatorată


părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor
participanţi la proces

Trebuie remarcat numărul mic al experţilor în specialitatea


topografie, iar în materie penală, inexistenţa unor experţi în
specialităţile tehnice noi, precum şi a interpreţilor şi
traducătorilor de o anumită specializare.
La Tribunalul Ialomiţa şi la judecătoriile din raza sa de
activitate cel mai frecvent motiv pentru întârzierea în
soluţionarea cauzelor atât în materie civilă cât şi în materie
penală este efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză,
precum şi modul necorespunzător de întocmire a acestora, ceea
ce determină încuviinţarea obiecţiunilor părţilor, a altor
expertize, contraexpertize, refacerea sau completarea lucrărilor,
sens în care exemplificăm dosarele 13/98/2005, 1/98/2004 ale
Tribunalului Ialomiţa, 1706/2003, 2946/2004, 1311/2005 ale
Judecătoriei Urziceni, 2270/2005, 1774/2005, 2006/2005,
1153/2005 ale Judecătoriei Feteşti, 3707/2005, 212/2005,
46/312/2005, 23/312/2006 ale Judecătoriei Slobozia.
95
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Un alt motiv ce duce la soluţionarea cu întârziere a cauzelor


este reprezentat de măsura vânzării la licitaţie publică a
bunurilor imobile supuse împărţelii, în condiţiile în care nici o
parte nu solicită atribuirea în natură, vânzarea efectuându-se
prin executorul judecătoresc, în acest sens fiind dosarele
1797/2005, 511/2003, 10321/2005 ale Judecătoriei Feteşti.
Tot un motiv de tergiversare în soluţionarea cauzelor este
reprezentat de numărul mare al părţilor şi de complexitatea
cauzei ce necesită administrarea unor multitudini de probatorii,
exemplificând în acest sens dosarele 1/98/2004, 13/98/2005,
ale Tribunalului Ialomiţa.
2. Un alt motiv care duce la soluţionarea unor cauze cu
întârziere este determinat de conduita procesuală a părţilor,
respectiv folosirea cu rea-credinţă a drepturilor procedurale
(dosar nr. 3850/2004 al Judecătoriei Giurgiu, dosar nr.
921/2004 al Judecătoriei Lehliu-Gară), neplata diferenţelor de
onorarii pentru experţi, neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin
conform dispoziţiilor instanţei (dosar nr. 4341/2005 şi dosar nr.
4270/2005 al Judecătoriei Giurgiu, dosar nr. 3911/2003 al
Tribunalului Giurgiu), solicitarea unor termene pentru stingerea
litigiului pe cale amiabilă, fără a exista o voinţă reală în acest
sens ( dosar nr. 5219/2005 al Tribunalului Giurgiu, dosar nr.
4270/2005 al Judecătoriei Giurgiu, dosar nr. 1123/005 al
Judecătoriei Lehliu-Gară), formularea unor cereri de recuzare
neîntemeiate (dosar nr. 1595/2005 al Tribunalului Călăraşi,
dosar nr. 5457/2005 al Judecătoriei Giurgiu, dosar nr.
2145/2001 al Judecătoriei Lehliu Gară).
Soluţionarea cu întârziere a cauzelor este determinată şi de
conduita procesuală a părţilor sau apărătorilor acestora, prin
formularea mai multor cereri pentru lipsă de apărare (dosare:
357/2005, 1943/2005 ale Judecătoriei Slobozia, 2374/2005 al
Judecătoriei Feteşti) prin solicitarea unor termene pentru
soluţionare pe cale amiabilă, intenţia fiind doar de a obţine

96
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

amânarea cauzei (dosar 357/2005 şi 529/2005 ale Judecătoriei


Slobozia, 1159/2005 al Judecătoriei Feteşti, prin propunerea ca
martori a persoanelor enumerate de art.189 Cod procedură
civilă, ulterior formulându-se cereri de înlocuire (dosar
1706/2003 – Judecătoria Urziceni) prin neîndeplinirea
obligaţiilor stabilite de instanţă (dosar 1774/2005 al Judecătoriei
Feteşti).
3. Un alt motiv de tergiversare a soluţionării cauzelor îl
reprezintă lipsa martorilor la termenele fixate pentru audiere -
dosarele nr. 5332/2005 şi 5457/2005 ale Judecătoriei Giurgiu,
dosar nr. 867/2003 al Judecătoriei Bolintin Vale, dosarele
6/330/2005 al Judecătoriei Urziceni, 1/98/2004 al Tribunalului
Ialomiţa.
Cel mai frecvent motiv de amânare repetată a dosarelor,
îndeosebi în materie civilă şi comercială, la Tribunalul
Teleorman îl constituie neefectuarea rapoartelor de expertiză
ordonate în cauză. Astfel dosarul nr. 3665/2005 - litigiu
comercial-trimis tribunalului de Curtea de Apel Bucureşti
conform dispoziţiilor Legii 195/2004, la data de 5 iulie 2005,a
suferit amânări repetate de aproximativ un an, pentru efectuarea
celor 4 expertize dispuse : topometrică, construcţii, contabilă şi
auto.
Tot pentru neefectuarea expertizei, dosarul civil nr.
3535/87/2005 al aceluiaşi tribunal, trimis în apel tot de Curtea
de Apel Bucureşti, conform dispoziţiilor art. II, alin. 2 şi 4 din
Legea 219/2005, s-a amânat până la 14 iunie 2006 când
expertul desemnat în cauză (I.S.) a încunoştinţat instanţa că nu
mai are calitatea de expert, impunându-se numirea altuia. Noul
expert (N.L) a depus lucrarea abia la data de 3 octombrie a.c.,
când părţile au solicitat justificat acordarea unui nou termen de
judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul lucrării.
În dosarul nr. 4387/87/2005 al Tribunalului Teleorman,
expertul numit la termenul de judecată din 27 februarie 2006 a

97
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

fost înlocuit la 27 martie 2006, cu un alt expert (V.D.S.) care


până la termenul de judecată din 9 octombrie 2006 nu a efectuat
expertiza dispusă, deşi a fost sancţionat de instanţă cu amendă
judiciară şi s-a întocmit şi o sesizare către Biroul de Expertize
pentru a fi radiat de pe lista de experţi.
Tot pentru neîntocmirea expertizei a fost amânat de la
termenul de judecată din 16 ianuarie 2006 până la data
controlului şi dosarul civil nr. 4302/87/2005 al tribunalului.
La Judecătoria Alexandria cel mai frecvent motiv pentru
care dosarele înregistrează o perioadă lungă de soluţionare este
efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză, dar şi
modalitatea de întocmire a acestora, ceea ce determină instanţa
să acorde termene succesive de judecată şi să încuviinţeze
obiecţiuni.
Exemplificând, pot fi enumerate dosarele nr. 2505/2005
(partaj bunuri comune), 2050/2005 (partaj succesoral),
2508/2005 (partaj succesoral), 2160/2005 (grăniţuire şi
revendicare), 1702/2004 (partaj succesoral), 4100/2005
(evacuare).
Un alt motiv de tergiversare îl constituie şi
comportamentul procesual al părţilor care formulează multiple
cereri de amânare sau de recuzare a completului ori a tuturor
judecătorilor instanţei, comportament aflat la limita abuzului de
drept (dosar nr. 1244/2005 – abuz de încredere).

- Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


instanţei

Din verificările efectuate au fost identificate o serie de alte


cauze care au dus la întârzierea soluţionării dosarelor, de
exemplu: prorogarea nejustificată a primei zile de înfăţişare ca
urmare a nestabilirii prin rezoluţie a măsurilor privind timbrarea,
admiterea cererilor de amânare pentru lipsă de apărare fără a se

98
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

verifica existenţa unei justificări temeinice (dosarele nr.


867/2003 şi nr. 1493/2005 ale Judecătoriei Bolintin Vale),
încuviinţarea şi administrarea probelor în etape (dosarele nr.
3534/2005 şi dosarul nr. 6810/2005 ale Judecătoriei Giurgiu,
dosar nr. 867/2003 al Judecătoriei Bolintin Vale, dosar nr.
4341/2005 al Tribunalului Giurgiu), încuviinţarea expertizelor
fără a se stabili obiectivele acestora (dosarele nr. 3388/2005 şi
3850/2004 ale Judecătoriei Giurgiu, dosar nr. 962/2005 al
Tribunalului Călăraşi), încuviinţarea probei testimoniale fără a se
solicita părţii să precizeze, la data încuviinţării, domiciliul
martorilor în vederea citării acestora (aşa numita aducere fără
citaţie) şi teza probatorie.
Din verificările efectuate au fost identificate şi alte cauze ce
au dus la întârzierea soluţionării dosarelor, cum sunt:
încuviinţarea probelor în etape (dosare: 1368/2005, 1927/2005
ale Judecătoriei Feteşti, 1706/2003, 2946/2004 ale Judecătoriei
Urziceni, 5172/2005, 212/2005 ale Judecătoriei Slobozia),
încuviinţarea expertizelor fără a se stabili prin încheierea de
şedinţă obiectivele (dosar 212/2005 al Judecătoriei Slobozia,
dosar 1787/20005 al Judecătoriei Feteşti), dispunerea de măsuri
în sensul ca partea să asigure prezenţa martorilor în instanţă,
contrar art.170 şi 186 Cod procedură civilă, ulterior neputându-
se aplica sancţiunea decăderii din probă, sens în care
exemplificăm dosarele 1706/2003, 6/330/2005 ale Judecătoriei
Urziceni), neluarea de măsuri împotriva experţilor conform
art.1081 (2) lit.(c) Cod procedură civilă (dosar 17774/2005,
1032/2005 – Judecătoria Feteşti, 2946/2004 Judecătoria
Urziceni, 212/2005, 5172/2005 – Judecătoria Slobozia.

Astfel, în dosarul civil nr. 4447/87/2005, înregistrat la


Tribunalul Teleorman la data de 18 octombrie 2005 şi având
drept obiect o contestaţie la Legea 10/2001, până la termenul de
judecată din 27 februarie 2006, dosarul s-a amânat repetat

99
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

pentru ca intimata să depună documentaţia care a stat la baza


emiterii dispoziţiei contestate. Apoi cauza a suferit alte amânări
deoarece instanţa a apreciat utilă efectuarea unei expertize,
numind expert de specialitate construcţii, care la termenul de
judecată din 5 iunie 2006 a cerut înlocuirea sa. Instanţa a
încuviinţat înlocuirea expertei dar „nu a dispus înlocuirea
acesteia din lipsa părţilor”, ci a sesizat Biroul de expertize pentru
înlăturarea expertei de pe lista experţilor.
Considerăm că măsura dispusă, aşa cum a fost citată din
încheierea de şedinţă este contradictorie, nerezultând dacă
expertul a fost sau nu înlocuit de completul de judecată.
Apreciem şi că sancţionarea expertului conform art.1081
alin. 1 pct. 2 lit. C.pr.civ., în situaţia refuzului nejustificat de a
efectua lucrarea ordonată era măsura procesuală legală şi
eficace în situaţia dată, iar nu înlocuirea care nu numai că nu
constituie o sancţiune dar poate fi un precedent păgubos în
administrarea justiţiei.
În plus,este de discutat dacă în procesul civil, procedeul de
a administra în locul părţilor probatorii considerate utile (ca
expertiza de faţă) nu contravine principiului disponibilităţii şi
dacă nu era poate mai oportun ca proba să fie pusă în discuţia
părţilor, contestatoarea fiind cea obligată să administreze
mijloace de probă în dovedirea propriilor susţineri.

Intr-un alt dosar al aceluiaşi tribunal, având nr. 4512/21


octombrie 2005 şi ca obiect o contestaţie la decizia de
pensionare, la al doilea termen de judecată - 14 nov. 2005 - se
depune o cerere modificatoare, iar apoi întâmpinare faţă de
aceasta, după care pricina se suspendă. După repunerea pe rol
la 21 iunie 2006, la termenul de judecată din 5 iulie 2006
contestatoarea cere amânarea pentru a depune o nouă cerere de
modificare a contestaţiei, fiind discutabilă respectarea
prevederilor art. 132 C.pr.civ.

100
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoria Roşiori de Vede, dosarul având drept


obiect un partaj succesoral, înregistrat sub nr. 1192/292 la 13
aprilie 2005 a fost amânat justificat (lipsă apărare, timbrarea
cererii reconvenţionale) până la termenul din 22 iunie 2005 când
s-a amânat pentru eventuala încheiere a unei tranzacţii „în caz
contrar pentru a se lua interogatorii”.
Părţile nu au încheiat tranzacţie iar probele propuse de ele
au fost încuviinţate prin încheierea de la 31 august 2005. In
intervalul 28 sept.2005 - 23 nov.2005 martorii pârâtului nu se
înfăţişează la audiere dar nu sunt nici sancţionaţi, fiindcă s-a
acceptat anterior aducerea lor la proces, iar în dosar nu există
adresele de domiciliu pentru a putea fi citaţi. Instanţa, în situaţia
creată, decade pe pârât din probă şi pentru că s-a invocat o
excepţie la termenul de judecată din 23 noiembrie 2005, amână
pronunţarea asupra acesteia la 30 noiembrie 2005, când
respinge excepţia fără nici o motivare. Încheierea de amânare a
pronunţării nu are considerente, iar prin dispozitivul său în care
apare dezlegarea dată excepţiei se fixează un nou termen de
judecată - la 7 dec.2005 - când se încuviinţează din nou probe,
întocmai ca la prima zi de înfăţişare: cu acte, expertize
tehnice şi câte 9 martori ale căror adrese nu sunt indicate cum
nu rezultă nici că ar fi fost încuviinţaţi pentru obiective clar
determinate.
Situaţia creată, care constituie regula la instanţa sus-
arătată, a generat măsura de audiere a câte 2 din cei 9 martori
ai fiecărei părţi începând cu 21 decembrie 2005 până la 14 iunie
2006.In toată această perioadă nu s-au dispus măsuri
sancţionatorii împotriva martorilor care de altfel considerăm că
nici nu ar fi avut o justificare verosimilă, câtă vreme întârzierea
judecăţii s-a datorat modalităţii de administrare în etape a
probelor şi acceptării ca martorii să fie prezentaţi de părţi spre
audiere.

101
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La 19 iulie 2006 s-a pronunţat încheierea interlocutorie a


cărei minută se regăseşte în dosar la filele 323-324.
În dosarul civil nr. 1178/292/2003 al aceleiaşi instanţe -
partaj bunuri comune - încheierea de admitere în principiu
pronunţată la 18 decembrie 2003, a fost atacată separat cu apel
şi recurs, iar dosarul s-a întors la instanţa fondului pentru
continuarea judecăţii în luna ianuarie 2006 când au fost numiţi
experţii pentru identificarea şi evaluarea bunurilor reţinute în
masa de partajat. Pentru că unul dintre experţi nu întocmeşte
expertiza ordonată timp de peste 2 luni, la termenul de judecată
din 22 martie 2006 este înlocuit cu un altul deşi, astfel cum s-a
menţionat deja, măsura dispusă nu constituie o sancţiune de
natură să determine accelerarea cursului procesului ci un
procedeu care, însuşit de diferiţi experţi îi exonerează de orice
răspundere dintre cele asumate la dobândirea calităţii de expert.
In plus, normele de procedură prevăd expres situaţiile în care
aceste abateri ce duc la tergiversarea judecăţii pot şi trebuie
sancţionate prompt şi efectiv.
Motivul ce a determinat evidenţierea acestui dosar este
acela că nici expertul înlocuit nu efectuează lucrarea ordonată
iar instanţa, lipsită în opinia noastră de reacţia legală la care era
pe deplin îndreptăţită, îl înlocuieşte pe cel de-al doilea expert cu
cel dintâi, măsură greu de înţeles şi dificil de justificat cu atât
mai mult cu cât lista de experţi înaintată de Biroul de expertize şi
aflată la dosarul cauzei la fila 228 cuprinde 6 propuneri de
experţi.
Cauza se află pe rol pentru administrarea probei mai sus
arătate.

Dosarul civil nr.891/292/2003 al aceleiaşi instanţe -


obiect partaj succesoral - s-a înregistrat la data de 20 martie
2003, iar la termenul de judecată din 10 mai 2003 s-au
încuviinţat probatoriile, între care şi câte 10 martori. Aceştia

102
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

sunt audiaţi 2 câte 2, în etape, până la data de 25 septembrie


2003.
Intre aceste termene, instanţa a încuviinţat la 10 august
2003 şi o expertiză grafologică pentru examinarea scrisului dar
la termenul de judecată din 25 septembrie 2003 a admis şi proba
cu verificarea de scripte, în sensul art. 177 şi urm. C.pr.civ.
Utilitatea, concludenţa şi pertinenţa acestei din urmă probe
considerăm că trebuiau temeinic motivate în raport de proba cu
expertiză grafică anterior dispusă, având acelaşi obiectiv dar care
se efectuează prin specialişti tocmai în cazurile în care
judecătorul, după verificarea scrisului sau semnăturii, nu este
lămurit, astfel cum expres prevăd dispoziţiile art. 179 (1) din
acelaşi cod.

- Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


altor autorităţi

Întârzierea soluţionării cauzelor se datorează deseori lipsei


relaţiilor solicitate de la instituţiile statului, persoanele
responsabile neputând fi sancţionate cu amenzi judiciare ca
urmare a imposibilităţii aflării codului numeric personal.
Astfel, se înregistrează întârzieri în soluţionarea cauzelor
datorită lipsei rapoartelor de expertiză medico legală (dosar nr.
3834/2005 al Judecătoriei Călăraşi), lipsei relaţiilor privind
domiciliile/sediile părţilor şi a altor relaţii solicitate, precum şi
netransferării unor inculpaţi arestaţi ce au afaceri judiciare pe
rolul mai multor instanţe (dosar nr. 3340/269/2004 al
Judecătoriei Olteniţa, dosar nr.1627/2003 al Judecătoriei Lehliu
Gară).
Se înregistrează întârzieri datorate altor autorităţi – lipsă de
procedură cu părţile domiciliate în străinătate, lipsa rapoartelor
de expertiză medico-legală, a completărilor sau refacerilor

103
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

acestora, lipsă relaţii privind domiciliile părţilor sau a sediilor


persoanelor juridice, sens în care exemplificăm dosarele
nr.2279/2004 şi 2105/2005 ale Judecătoriei Urziceni, dosar
2316/2001, 5172/2005, 3611/2003 ale Judecătoriei Slobozia,
774/2005, 2480/2005 ale Judecătoriei Feteşti.
La Judecătoria Alexandria a fost identificată cauza cu nr.
4240/2005 care a înregistrat mai mult de 8 termene acordate
pentru depunerea la dosar a expertizei criminalistice efectuată la
nivelul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice
Bucureşti.
În dosarul penal nr. 874/292/2005 al Judecătoriei
Roşiori de Vede, plângerea penală prealabilă, înregistrată la
data de 17 martie 2005 , formulată de o parte vătămată arestat
în altă cauză nu a fost soluţionată până la data prezentului
raport, deoarece pretinsa victimă a avut pe rolul altor instanţe
(Judecătoriile Sectorului 2 şi 6 Bucureşti) alte cauze penale, în
prezent fiind în cercetare la Politia sectorului 5 Bucureşti în
arestul căreia se găseşte. Instanţa a făcut insistente demersuri la
Administraţia Naţională a Penitenciarelor din cadrul Ministerului
Justiţiei pentru a fi sprijinită în transferul acestei persoane, însă
sprijinul solicitat nu i-a fost acordat până acum.

- Întârzierea soluţionării cauzelor datorată altor motive

Alte cauze ce au condus la întârzierea soluţionării cauzelor


constau în lipsa experţilor în specialitatea topografie, în
suspendarea judecării cauzelor şi în lipsa dosarului înaintat în
căile de atac, majoritatea dosarelor mai vechi de 1 an au ca
obiect acţiuni de partaj judiciar, pronunţându-se încheieri
conform art.6735 Cod procedură civilă, anterior modificării aduse
dispoziţiilor art.6738 Cod procedură civilă, prin Legea 219/2005,
astfel că încheierile au fost atacate cu apel şi ulterior cu recurs,
sens în care se exemplifică dosarele 539/2004, 3611/2003 ale

104
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Judecătoriei Slobozia, 1706/2003, 2800/2002 ale Judecătoriei


Urziceni, 1700/2005, 1797/2005 ale Judecătoriei Feteşti.
Alte motive care au condus la întârzierea soluţionării
cauzelor la Judecătoria Alexandria constau în durata mare de
timp alocată soluţionării căilor de atac împotriva încheierilor
de admitere în principiu (dosarele nr. 2526/2003 – de la
4.12.2003 la 15.09.2005; nr. 1098/2004 – de la 17.06.2004 la
28.07.2006; nr. 1702/2004 – de la 1.09.2004 la 10.08.2005; nr.
2805/2003 – de la 5.02.2004 la 7.02.2006 ).
Totodată, trebuie menţionate cauza cu nr. 893/2003
(art. 215, 323 C. PEN.) care întâmpină dificultăţi în îndeplinirea
procedurii cu străinătatea întrucât un număr însemnat de părţi
civile au domiciliul în S.U.A. şi dosarul nr. 4928/2002
(grăniţuire) care a fost suspendat succesiv conform art. 244 pct.
1 C.pr.civ. pe perioadele 11.04.2003 – 30.04.2004 şi 21.05.2005
– 15.09.2006.
În unele cazuri, indicarea unor adrese greşite încă din
actele de sesizare fie pentru cei chemaţi în judecată fie pentru
martorii propuşi spre audiere îngreunează îndeplinirea
procedurilor şi efectiva încunoştinţare a acestora despre
termenele de judecată.
De asemenea, complexitatea dosarelor constând în
multitudinea capetelor de cerere sau a acţiunilor modificate,
completate, precizate, fie pe cale de principală fie incidental,
constituie în sine un motiv pentru care instrumentarea dosarului
devine greoaie şi dificilă.
Nu rareori colaborarea cu unele instituţii sau autorităţi
este lentă şi anevoioasă, lipsa relaţiilor sau a unor documente
cerute de instanţă prilejuind amânări repetate (anchete sociale,
relaţii privind veniturile sau domiciliile părţilor,documentaţii care
au stat la baza emiterii unor acte supuse controlului
jurisdicţional).

105
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Măsuri dispuse de instanţa. Evidenta sancţiunilor


aplicate şi punerea lor în executare.

Cu ocazia verificărilor întreprinse s-a constatat, din partea


instanţelor, luarea de măsuri sancţionatorii cu privire la
persoanele care, prin comportamentul lor, aduc atingere
celerităţii şi bunei desfăşurări a actului de justiţie.
Tribunalul Teleorman a aplicat în cursul anului curent 28
amenzi judiciare pentru abateri constatate în cauzele civile ,
sancţiunile fiind deja executate. Exemplificăm:
- dosar civil nr. 2730/2005 - amendat directorul unei scoli
- B.M.- pentru lipsa repetată a unor relaţii cerute de instanţă;
- dosar civil nr. 68/S/2004 - amendat lichidatorul judiciar
B.V.;
- dosarele civile nr. 4349/2005 şi 4352/2005 - amendaţi
preşedintele Consiliului Petroşani şi agentul procedural M.V.
- dosarele civile nr. 3741/2005, nr. 3715/2005, nr.
3718/2005, nr. 3724/2005, nr. 637/2005, nr. 398/2006,
2212/2005 - amendaţi experţii judiciari care au întârziat
nejustificat efectuarea expertizelor.
La Judecătoria Alexandria, în ce priveşte dosarele mai
vechi de 1 an au fost aplicate amenzi judiciare experţilor pentru
nedepunerea în termen a rapoartelor de expertiză (dosar nr.
2526/2003, 2508/2005, 2201/2005), iar într-un singur caz
martorului pentru neprezentare în vederea audierii (dosar nr.
2508/2005).
De asemenea, în două cazuri s-au întocmit adrese către
experţi sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare (dosar nr.
4240/2005 şi nr. 2526/2003), iar în alte situaţii s-a dispus
înlocuirea experţilor desemnaţi în scopul urgentării soluţionării
cauzelor (dosar nr. 2526/2003, 2508/2005, 2160/2005 şi nr.
4100/2005).

106
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoria Roşiori de Vede au fost aplicate amenzi


judiciare atât în dosare civile cât şi în dosare penale împotriva a
34 de martori, 7 experţi, 2 avocaţi precum şi unui lucrător de
politie care au săvârşit abateri judiciare în legătură cu activitatea
de judecată în sensul art.1081 şi urm. C.pr.civ., respectiv art.198
C.pr.pen.
Judecătoria Videle a sancţionat şi executat în cursul
anului 2006, martori care au lipsit nejustificat de la audiere,
experţi-pentru întârzierea depunerii lucrărilor şi lucrători de
politie însărcinaţi cu îndeplinirea mandatelor de aducere.
Şi la Judecătoria Turnu Măgurele , magistraţii au acordat
o atenţie deosebită aplicării dispoziţiilor legale pentru a asigura
sancţionarea celor care desfăşurarea proceselor în bune condiţii
şi determină prin conduita lor, amânările dosarelor, fiind
amendaţi martorii care nu s-au înfăţişat la audieri (ex: dosar
nr.4211/2005, nr.1906/2006).
Situaţia dosarelor având ca obiect procedura
insolvenţei
La Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Călăraşi, numărul
mare al dosarelor mai vechi de un an având ca obiect procedura
insolvenţei, se datorează unor factori obiectivi, determinaţi de
specificul procedurii, care presupune o durată lungă de
soluţionare.
Astfel, trebuie subliniată împrejurarea că judecătorul sindic
pronunţă o sentinţă înainte de împlinirea unui an de la data
formulării cererii introductive, care însă nu duce, de regulă, la
închiderea procedurii şi scoaterea dosarului de pe rolul instanţei.
Închiderea procedurii nu se poate dispune decât după vânzarea
bunurilor, recuperarea creanţelor şi distribuirea sumelor
recuperate în contul de lichidare către creditori, pe baza unor
planuri de distribuţie întocmite de lichidatorul judiciar,
operaţiuni care pot dura chiar ani de zile, raportat la greutăţile

107
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

de identificare ale bunurilor, necesitatea întabulării imobilelor,


interesul faţă de bunurile scoase în vânzare.
Într-un dosar de faliment sunt pronunţate mai multe
hotărâri judecătoreşti (în medie, circa 5-6), fără ca dosarul să
iasă de pe rolul instanţei.
Printre motivele obiective care îngreunează soluţionarea
acestor cauze se pot menţiona: necesitatea ca lichidatorul
judiciar să formuleze acţiuni în pretenţii cu scopul recuperării
creanţelor debitoarei (dosar nr 4/F/2000 al Tribunalului
Călăraşi, dosar nr. 4/122/2002 al Tribunalului Giurgiu),
suspendarea acestor acţiuni când debitorul urmărit este de
asemenea supus procedurii insolvenţei, necesitatea ca bunurile
debitoarei să fie vândute în totalitate, de multe ori, această
vânzare făcându-se cu mare greutate, lipsa de colaborare a
debitoarei cu administratorul/lichidatorul judiciar, lipsa de
profesionalism a lichidatorilor (dosar nr. 2645/2002 al
Tribunalului Giurgiu), nedepunerea rapoartelor de evaluare,
lipsa fondurilor pentru cheltuielile de lichidare, contestaţiile care
se formulează pe parcursul derulării procedurii şi care se
soluţionează de către judecătorul sindic în cadrul dosarului de
faliment, prevederea în legea specială a anumitor termene pentru
întocmirea unor acte specifice acestei proceduri, formularea de
cereri de atragerea răspunderii administratorilor şi asociaţilor
pentru acoperirea debitelor societăţii.
La Tribunalul Ialomiţa numărul mare al dosarelor mai vechi de
un an se datorează unor factori obiectivi, determinaţi de
specificul procedurii, care presupune o durată lungă de
soluţionare, nefiind de omis împrejurarea că judecătorul sindic
pronunţă o sentinţă comercială înainte de împlinirea unui an de
la data formulării cererii de deschidere a procedurii speciale, însă
pronunţarea acestei hotărâri nu duce, de regulă, la închiderea
procedurii şi dezinvestirea instanţei. Închiderea procedurii nu se
poate dispune decât după vânzarea bunurilor, recuperarea

108
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

creanţelor, distribuirea sumelor recuperate în contul de lichidare,


către creditori, pe baza planurilor de distribuţie, întocmite de
lichidatorul judiciar, într-un astfel de dosar pronunţându-se mai
multe hotărâri judecătoreşti, fără ca instanţa să se desesizeze,
această procedură fiind menţinută prin Legea insolvenţei.
Printre motivele obiective ce duc la tergiversarea
soluţionării acestor cauze se pot menţiona: necesitatea
promovării de către lichidator de acţiuni în pretenţii pentru
recuperarea creanţelor debitoarei, necesitatea ca bunurile
debitoarei să fie vândute în totalitate, lipsa de colaborare dintre
debitoare şi administratorul sau lichidatorul desemnat de
instanţă, contestaţiile ce se formulează pe durata procedurii şi se
soluţionează de judecătorul sindic, termenele speciale prevăzute
pentru îndeplinirea unor acte specifice procedurii.

SITUAŢIA DOSARELOR SUSPENDATE

La tribunalele Giurgiu, Călăraşi şi instanţele din raza


acestora referitor la dosarele suspendate, s-a constatat că la
nivelul conducerii instanţelor din raza Tribunalelor s-au
întreprins diligenţe în vederea verificării subzistenţei motivelor de
suspendare având ca temei dispoziţiile art. 243 şi 244 Cod
procedură civilă, art. 42 din Legea nr. 64/1995 republicată şi
cele ale art. 47 din Legea nr. 10/2001 şi a scurgerii termenului
de perimare.

V. CURTEA DE APEL CLUJ ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

a. Date statistice:
Nr. Instanţa Secţiile Fond Apel Recurs suspendate

109
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Crt.
1. CURTEA DE APEL CLUJ - Civilă, de 0 15 7 169
Muncă şi
asigurări
Sociale, pt.
Minori şi Familie
- Comercială şi 1 2 0 80
Contencios
- Penală 0 0 2 1

2. TRIBUNALUL BISTRIŢA - Civilă 8 9 4 98


NĂSĂUD - Comercială şi 7+96 0 2 39
Contencios falimente
- Penală 8 1 4 1
3. JUDECĂTORIA - Materie civilă 156 347
BISTRIŢA - Materie penală 32 0
4. JUDECĂTORIA NĂSĂUD - Materie civilă 100 165
- Materie penală 10 0
5. JUDECĂTORIA - Materie civilă 53 103
BECLEAN - Materie penală 11 0
6. TRIBUNALUL SĂLAJ - Secţia Civilă 0+18 0 1 79
falimente
- Secţia Penală 1 0 0 0

7. JUDECĂTORIA ŞIMLEU - Materie civilă 5 125


SILVANIEI - Materie penală 2 0

8. JUDECĂTORIA ZALĂU - Materie civilă 12 142


- Materie penală 8
9. TRIBUNALUL - Civila 1 3 0 210
MARAMUREŞ - Comercială Şi 2+192 0 0 64
Contencios falimente

- Penală 4 1 0 0
10. JUDECĂTORIA BAIA - Materie civilă 95 386
MARE - Materie penală 30 0
11. JUDECĂTORIA - Materie civilă 56 172
SIGHETU MARMAŢIEI - Materie penală 11 0
12. JUDECĂTORIA VIŞEUL - Materie civilă 11 76
DE SUS - Materie penală 0 0
13. JUDECĂTORIA - Materie civilă 12 12
DRAGOMIREŞTI - Materie penală 3 0
14. JUDECĂTORIA TÂRGU - Materie civilă 42 68
LĂPUŞ - Materie penală 11 0
15. JUDECĂTORIA - Materie civilă 8 40
SOMCUTA MARE - Materie penală 4 0
16. TRIBUNALUL CLUJ - Civilă 20 26 1 175

- Litigii de Muncă, 11 0 0 130


Asigurări Sociale şi
Contencios
Administrativ

- Penală 4 1 0 0

17. TRIBUNALUL 10 + 160 0 0 44


COMERCIAL CLUJ falimente
18. JUDECĂTORIA CLUJ - Materie civilă 236 709

110
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

NAPOCA - Materie penală 33 0


19. JUDECĂTORIA TURDA Materie civilă
- 83 237
- Materie penală 7
20. JUDECĂTORIA DEJ - Materie civilă 46 59
- Materie penală 3 0
21. JUDECĂTORIA HUEDIN - Materie civilă 27 78
- Materie penală 1 0
22. JUDECĂTORIA GHERLA - Materie civilă 23 87
- Materie penală 3 1

Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la


nivelul Curţii de Apel Cluj se află pe rol la următoarele complete:
fonduri, Gheţa Eleonora – 1 dosar, apeluri: complet format din
Gheţa Eleonora şi Tamaş Floarea – 1 dosar, Iluţ Adriana,
Idriceanu Claudia - 1 dosar, complet format din V.Crişan şi
Dârjan – 1 dosar, complet format din A.Alb şi C.Conţ – 2 dosare,
complet format din V.Mitea şi L.Steţca – 6 dosare, complet format
din D.Băldean şi A.Rodina – 2 dosare, complet format din E.
Puşcaşiu şi M.Vitoş – 4 dosare; recursuri: completul format din
Andreieş Viorel Virgil, Moldovan Iuliana, Maria Boer – 1 dosar;
complet format din Ilieş Ioana Claudia, Goja Vasile, Covrig Ana –
1 dosar, complet format din V.Mitea, D.L.Băldean, L.Steţca – 4
dosare, complet format din A.Ţuluş, A.Ionescu, E.Puşcaşiu – 2
dosare, complet format din G.Purja, A.V.Repede, S.Diaconescu –
1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
nivelul Tribunalului Bistriţa Năsăud se află pe rol la următoarele
complete: fonduri, I. Ursu – 2 dosare, N. Olteanu – 1 dosar, D.
Gălăţan – 2 dosare, I. Părăuan – 1 dosar, L. Colţea – 1 dosar, D.
Berbecariu – 3 dosare, Petrişor Alexandru D. – 1 dosar, V. M.
Lazăr – 4 dosare, Marian Nicolae – 1 dosar, D. Berbecariu – 1
dosar, Redl Elvira – 2 dosare, C. Iacob – 2 dosare, E. Cordovan –
1 dosar, C. Frenţiu – 1 dosar ; apeluri: Petrişor Alexandru – 1
dosar, Redl Elvira – 1 dosar, C. Iacob – 2 dosare, I. Simionescu –
2 dosare, C. Năşcuţiu – 4 dosare, recursuri: D. Gălăţan – 1
dosar, L. Colţea – 1 dosar, Petrişor Alexandru – 4 dosare, Marian
Nicolae – 1 dosar, Redl Elvira – 2 dosare, R. Berari -1 dosar.

111
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul


Judecătoriei Bistriţa se află pe rol la următoarele complete:
M.Bulea – 23, D.M.Nemet – 5 dosare, F.Marica – 1 dosar,
A.Găurean – 3 dosare, V.Vrânceanu – 9 dosare, S.C.Boboş – 29
dosare, D.Linul – 5 dosare, V.Covrig-Cudrec – 22 dosare,
O.Puţura – 13 dosare, N.L.Moldovan – 24 dosare, G.Ordog – 33,
L.Bujor – 21 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Năsăud se află pe rol la următoarele complete: Raus
Pompei – 11 dosare, Rus Petru – 7 dosare, G.Vidican - 8 dosare,
D.M.Munteanu – 21 dosare, A.T.Pop – 36 dosare, C.M.Gurlui –
27 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Beclean se află pe rol la următoarele complete: Z.
Oprea – 39, L.Olteanu – 16, F.N.Dinu – 9 dosare
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
nivelul Tribunalului Sălaj se află pe rol la următoarele complete:
fonduri: C.Tomşa – 1 dosar; recursuri: complet format din
G.Drăgan, S.Moldovan, A.Taloş – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Şimleul Silvaniei se află pe rol la următoarele
complete: M.Lazoc – 7 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Zalău se află pe rol la următoarele complete:
S.M.Boldan – 2 dosare, A.Pop – 2 dosare, F.Ardelean – 3 dosare,
E.C.Badistru – 1 dosar, C.R.Podar – 2 dosare, C.Prilogan – 1
dosar, B.Lazăr – 1 dosar, G.Matyus – 6 dosare, F.F.Ardelean - 2
dosare.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
nivelul Tribunalului Maramureş se află pe rol la următoarele
complete: fonduri C.Balint - 1 dosar, C.Lihet - 3 dosare, M.Pavel
– 1 dosar, F.Matei – 1 dosar, O. Tămăşan - 1 dosar; apeluri:

112
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

O.Gondor, G.Mureşan – 1 dosar, M.Avram, V.Ciucă – 1 dosar,


E.Pop, M.Codrea – 2 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Baia Mare se află pe rol la următoarele complete:
D.Watner – 6 dosare, C.T.Giuroiu – 7 dosare, D.D.Radu – 12
dosare, F.S.Sârb – 9 dosare, D.Ţiplea – 3 dosare, A.C.Rus – 3
dosare, L.Benciu – 5 dosare, V.Pop – 9 dosare, Ovidiu Francisc –
8 dosare, M.Axenta – 4 dosare, V.Ungureanu – 11 dosare,
D.M.Haidu – 10 dosare, M.Hoban – 6 dosare, V.L.Francisc – 7
dosare, G.Pop – 7 dosare, E.Grama – 3 dosare, C.Mihalca – 8
dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Sighetu Marmaţiei se află pe rol la următoarele
complete: D.Leonte – 4 dosare, M.Cotolan – 14 dosare, L.Ulici - 8
dosare, I.Sas – 16 dosare, M.Voica – 19 dosar, E.Ivanciuc – 6
dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Vişeul de Sus se află pe rol la următoarele complete:
I.Cian – 5 dosare, L.Burnar – 1 dosar, Hojda Toader – 2 dosare,
G.Mariş – 2 dosare, M.Şimon – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Dragomireşti se află pe rol la următoarele complete:
T.Coman – 10 dosare, V.Dumitrescu – 5 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Târgu Lăpuş se află pe rol la următoarele complete:
D.Griga – 27 dosare, D.Danci – 14 dosare, E.C.Marinescu – 12
dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Şomcuta Mare se află pe rol la următoarele
complete: Costin Emil - 4 dosare, M.M.Oprescu – 8 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
nivelul Tribunalului Comercial Cluj se află pe rol la următoarele

113
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

complete: C.Cengher – 1 dosar, M.Budiu Agota – 1 dosar, V.Pop –


3 dosare, D.Seman – 2 dosare, P.Iulian – 3 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
nivelul Tribunalului Cluj se află pe rol la următoarele complete:
fonduri: E. Jeler – 1 dosar, A.Lupea – 1 dosar, I.N.Boiciuc – 2
dosare, R.Duşa – 5, G.Gliga – 6 dosare, I.R.Magyarosi – 4 dosare,
S.Seleşiu – 1 dosar, C.Balint – 2 dosare, M.Trofin – 2 dosare,
M.Grozavu – 1 dosar, A.Pop – 5 dosare, D.Chiş – 4 dosare,
E.Moldovan – 1 dosar; apeluri: S. Siserman şi A.Lupea – 1 dosar,
E.Moldovan şi M.Grozavu – 4 dosare, A.Pop şi M.Trofin – 4
dosare, E.Moldovan şi S.Seleşiu – 4 dosare, M.Trofin şi C.Balint –
5 dosare, E.Lituş şi T.Couti – 5 dosare, S.Seleşiu şi M.Grozavu –
2 dosare, A.Pop şi A.Pop – 1 dosar, T.Couti şi D.Chiş – 1 dosar;
recursuri: C.Balint, A.Marin şi M.Trofin – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Cluj-Napoca se află pe rol la următoarele complete:
E.Pădurariu – 15 dosare, N.Bulieris – 9 dosare, F.Bujor – 16
dosare, I.Andrei – 16 dosare, F.Mircea – 20 dosare, D.Cătuna –
14 dosare, M.Moţ – 14 dosare, D.Taşca – 13 dosare, I.Prelipceanu
– 18 dosare, M.Lazăr – 16 dosare, A.Budişan – 11 dosare, V.Isacu
– 12 dosare, M.Iliescu – 11 dosare, C.Gligan – 11 dosare,
E.Bendea – 5, I.Dorobanţu – 9 dosare, S.Ivănescu – 14 dosare,
O.Ghisoiu – 12 dosare, A Pura - 8 dosare, O.Chirilă – 9 dosare,
V.Grunea – 2 dosare, A.B.Birău – 2 dosare, A.Îopan – 12 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Turda se află pe rol la următoarele complete:
C.Crişan – 6 dosare, A.F.Doica – 19 dosare, V.Duma – 1 dosar,
C.Ciorte – 2 dosare, M.Oncică Sanislav – 26 dosare, R.Vajos – 36.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Dej se află pe rol la următoarele complete: C.Igna –
22 dosare, S Rusu – 11 dosare, C.Cătinean – 7 dosare, C.Mânzat
– 9 dosare.

114
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul


Judecătoriei Huedin se află pe rol la următoarele complete:
C.Tătar – 15 dosare, D.Tatu – 6 dosare, Sever Alicu – 7 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la nivelul
Judecătoriei Gherla se află pe rol la următoarele complete:
C.Salcu – 2 dosare, I.Georgiu – 11 dosare, C.Stănilă – 13 dosare.
Faţă de stocul de dosare vechi înregistrat în luna mai 2006,
se constată, în general, o creştere sensibilă a acestuia, existând
şi cazuri în care creşterea este semnificativă (Judecătoria Năsăud
unde numărul cauzelor civile vechi a crescut de la 27 la 100, iar
numărul cauzelor penale a crescut de la 6 la 10, Judecătoria
Cluj-Napoca numărul cauzelor civile crescând de la 183 la 236,
iar numărul cauzelor penale a crescut de la 29 la 33, Secţia
penală a Tribunalului Cluj, unde cauzele penale de primă
instanţă au crescut de la 1 la 4, Secţia civilă a Tribunalului Cluj
unde numărul cauzelor mai vechi, în apel, a crescut de la 3 la
26, Secţia civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi
Familie a Curţii de Apel Cluj numărul mai vechi în apel a crescut
de la 5 la 15, iar al celor în recurs a crescut de la 1 la 7).
Numărul cauzelor mai vechi de 1 an a scăzut la Judecătoria
Beclean (cauze penale), Judecătoria Zalău (cauze civile),
Tribunalul Maramureş (fonduri civile, apeluri civile şi falimente),
Judecătoria Dragomireşti (cauze penale), Judecătoria Târgu
Lăpuş (cauze civile), Tribunalul Cluj (fonduri şi recursuri civile),
Tribunalul Comercial Cluj (falimentele), Judecătoria Turda
(scădere substanţială).

b. Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţe:

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

115
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

1. O cauză a amânării dosarelor, din culpa


părţilor, constă în formularea de către acestea a unor cereri
informe sau incomplete şi depunerii unor precizări la termenele
ulterioare.
Exemplificăm: dosarele nr. 2417/2005 al Judecătoriei
Turda având ca obiect sistare indiviziune – precizarea cererii se
depune la 4 luni de la data înregistrării, dosar nr. 6948/2004,
având ca obiect plângere la Legea fondului funciar, aflat pe rolul
Judecătoriei Cluj-Napoca, în care reclamantul depune o cerere de
extindere şi completare acţiunii după efectuarea expertizei în
cauză, la aproximativ un an de la înregistrarea cererii, 393/2005
al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.
Neachitarea taxelor de timbru, la termenele stabilite de
instanţă, determină amânări succesive (dosar nr. 674/2005 al
Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, au fost acordate 2 termene
pentru achitarea taxei de timbru după majorarea pretenţiilor).
Din discuţiile purtate cu conducerea instanţei a reieşit că, se
procedează în acest mod datorită comportamentului părţilor,
care achită în căile de atac taxele judiciare datorate, cu
consecinţa trimiterii cauzei instanţei de fond, pentru continuarea
judecăţii. Neachitarea onorariilor provizorii stabilite pentru
efectuarea rapoartelor de expertiză (dosarele nr. 1921/2005 şi
nr. 2551/2004 ale Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, dosar nr.
1769/2005 al Judecătoriei Vişeul de Sus).
Solicitarea cu rea-credinţă a unor termene pentru încheierea
tranzacţiilor judiciare, fără a se finaliza demersurile prin stingerea
litigiului pe cale amiabilă, ulterior însă, constatându-se că
intenţia reală a părţilor a fost aceea de a obţine un nou termen
(dosar nr. 2067/2003 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei).
Neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă atrage
întârzierea în soluţionarea cauzelor (indicarea adresei martorilor
dosar nr. 1455/2004 al Judecătoriei Vişeul de Sus – 5 termene)
sau suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 şi 155 1 C.pr.civ.,

116
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

cazuri în care se formulează cereri de repunere pe rol doar


pentru a se întrerupe cursul perimării (dosar nr. 2574/2004 al
Judecătoriei Sighetu Marmaţiei)

2. În multe dosare, instanţele au fost obligate să amâne


soluţionarea cauzelor pentru lipsa martorilor încuviinţaţi în
probaţiune.
Neprezentarea martorilor legal citaţi, la termenele stabilite
de către instanţă, conduce la amânări succesive, fiind necesară
amendarea acestora şi aducerea lor cu mandat, în vederea
audierii (ex. dosarele civile nr. 1777/2004 şi nr. 3146/2004 ale
Judecătoriei Sighetu Marmaţiei).

3. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele mai


frecvente situaţii care determină întârzierea nejustificată a
soluţionării cauzelor sunt cele determinate de experţi (dosarele
Judecătoriei Dej nr. 1557/2004 în care s-au acordat 14 termene
pentru efectuarea unui supliment la raportul de expertiză şi nr.
2234/2004 – 11 termene pentru efectuarea expertizei şi 4
termene pentru a se răspunde la obiecţiuni), similar şi dosarele
nr. 513/2005, nr. 3125/2004, nr. 3062/2004, 1347/2005,
779/2005, 1543/2002 ş.a. ale Judecătoriei Năsăud.
Astfel, deşi au fost aplicate multe amenzi experţilor
desemnaţi să efectueze expertize în dosare aflate pe rol,
finalitatea acestor măsuri nu a fost cea scontată, dimpotrivă în
unele cazuri s-a ajuns la blocarea activităţii instanţei, experţii
renunţând la activitatea de efectuare a expertizelor judiciare. Au
fost şi cazuri în care experţii au formulat sesizări la Consiliul
Superior al Magistraturii (memoriul nr. 1323/IJ/1499/SIJ
formulat de expertul Constantin Sofron), prin care îşi manifestau
nemulţumirea faţă de judecătorii de la Tribunalul Bistriţa-
Năsăud şi de la Judecătoria Bistriţa, deoarece li s-au aplicat

117
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

numeroase amenzi (apreciate ca fiind abuzive faţă de volumul


lucrărilor).
Consecinţele acestui blocaj sunt vizibile în datele statistice
ale Judecătoriei Năsăud şi ale Judecătoriei Bistriţa.
Unele instanţe au încercat rezolvarea crizei prin organizarea
unor întâlniri cu experţii, în urma cărora experţii s-au angajat să
efectueze cu prioritate expertizele dispuse în dosarele vechi, în
schimb instanţa urmând să accepte acordarea unor termene mai
lungi în celelalte dosare, fără a se aplica sancţiuni experţilor
(Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi instanţele arondate).

4. În perioada iunie şi septembrie – octombrie 2006,


datorită protestului grefierilor şi al avocaţilor, au fost amânate
cauzele, fără ca instanţa să poată dispune măsuri în dosare
(dosar nr. 1286/2004 al Judecătoria Târgu Lăpuş, dosarele nr.
2494/2005, 804/2005 şi 2140/2005 ale Judecătoriei Gherla).

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei
La instanţele din raza Curţii de Apel Cluj au fost identificate
foarte puţine situaţii în care tergiversarea soluţionării cauzelor s-
a datorat unor motive imputabile instanţelor.
Cele mai frecvente motive constau în:
1. Nu se solicită părţilor să indice numele şi adresa martorilor
în vederea citării, conform art. 186 C.pr.civ., urmare a practicii
instanţelor de a permite aducerea lor de către părţi, fapt ce nu
permite sancţionarea martorilor (dosarele nr. 1668/2005 şi
1553/2004 ale Judecătoriei Sighetu Marmaţiei).
2. Nu se stabileşte cuantumul taxei de timbru fiind acordat
termen pentru achitarea acesteia fără indicarea sumei ce trebuie
achitată (dosar nr. 674/2005 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei).
3. Neaplicarea dispoziţiilor art. 225 C.pr.civ. în situaţia în
care, partea citată la interogatoriu nu se prezintă şi citarea

118
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

repetată a acesteia cu menţiunea prezentării la interogatoriu


(dosar nr. 1553/2004 ale Judecătoriei Sighetu Marmaţiei).
4. Studierea necorespunzătoare a dosarelor determină
repunerea pe rol după reţinerea în pronunţare a cauzelor
(dosarul penal nr. 103/2005 al Judecătoriei Huedin a rămas în
pronunţare la 22.03.2006, a fost amânată pronunţarea la
29.03.2006 şi apoi la 05.04.2006, când se dispune repunerea pe
rol)

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi
1. Din verificările efectuate s-a constatat că o cauză
frecventă de amânare a dosarelor penale se datorează neaducerii
inculpaţilor arestaţi la termenele de judecată, ca urmare a
netransferării lor de la un penitenciar la altul (dosar
nr.10964/2005 al Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar nr.
2833/2005 al Judecătoriei Gherla – inculpat aflat la
Penitenciarul Oradea, dosar nr. 1020/2003 al Judecătoriei
Dragomireşti, dosar nr. 2899/190/2005 al Judecătoriei Bistriţa
în care au fost acordate 17 termene pentru netransferarea
inculpatului aflat în penitenciarul Jilava).
2. Neexecutarea mandatelor de aducere de către lucrătorii
de poliţie, ceea ce a condus la sancţionarea acestora de către
instanţe (dosarele nr. 7943/2004 şi nr. 6190/2005 ale
Judecătoriei Bistriţa).
3. Durata mare de timp necesară efectuării expertizelor
medico-legale, dat fiind specificul acestora, care necesită prezenţa
părţii şi depunerea actelor medicale în original şi, uneori,
procedura de avizare de către forul superior (dosar nr. 652/2005
şi dosar nr. 1640/2004 ale Judecătoriei Sighetu Marmaţiei
având ca obiect vătămare corporală gravă, dosar nr. 103/2005 al
Judecătoriei Huedin).

119
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

4. Întârzierile cele mai mari se înregistrează în situaţia


dosarelor cu elemente de extraneitate, caz în care, procedura de
citare se efectuează prin intermediul Ministerului Justiţiei, care
restituie toate actele procedurale, înaintate de instanţe,
solicitând traducerea acestora în prealabil, fapt ce, pe parcursul
anului 2005, a condus la neîndeplinirea procedurii de citare în
astfel de cauze. Este de notat faptul că, termenele, ce se acordă
în cazul acestor dosare, sunt de 3-9 luni, astfel încât,
neîndeplinirea legală a procedurii de citare la un termen, atrage
amânarea cauzei pe o perioadă mai mare de 3 luni (dosarul nr.
3264/2004 ale Judecătoriei Sighetu Marmaţiei – cauză în care
Ministerul Justiţiei nu a dat curs solicitării instanţei, deşi au fost
efectuate 6 adrese dosar nr. 3459/2003 al Judecătoriei Bistriţa,
dosar penal nr. 2455/2005 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).
Administrarea anumitor probe prin comisie rogatorie
(dosarele nr. 12720/2005 şi 1453/2005 ale Judecătoriei Cluj-
Napoca) atrage întârzierea soluţionării cauzelor.
5. Se constată întârzieri în soluţionarea unor cauze datorită
necomunicării în timp util a relaţiilor solicitate de instanţă altor
instituţii publice (administraţiile financiare, birourile judeţene de
evidenţă a populaţiei, birourile de cadastru funciar, autorităţi
locale, alte persoane juridice) – de exemplu, dosarul nr.
6948/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar recurs nr.
639/C/2006 al Tribunalului Bistriţa Năsăud.

*
* *

La instanţele din raza Curţii de Apel Cluj, în urma verificării


prin sondaj, s-a reţinut că, stocul dosarelor suspendate se
verifică periodic şi se dispun măsurile necesare pentru
soluţionarea acestora.

120
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Conform precizărilor anterioare, ponderea cauzelor amânate


din motive imputabile instanţelor este redusă. S-a constatat că
întârzierea în soluţionarea litigiilor este datorată, în principal,
neefectuării într-un termen rezonabil a expertizelor dispuse de
instanţă, precum şi modului în care se colaborează cu diverse
instituţii şi promptitudinii cu care acestea răspund solicitărilor
instanţei.
În general, la nivelul tuturor instanţelor s-au adoptat
măsuri administrative, prin aplicarea cărora, cu respectarea
principiului independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai
legii, se contribuie la accelerarea soluţionării cauzelor „restante”
precum şi la judecarea în termen rezonabil, a tuturor dosarelor
aflate pe rol.
Având în vedere întârzierea în soluţionarea cu celeritate a
judecării cauzelor, care necesită efectuarea expertizelor
topografice, ar fi necesară suplimentarea în cel mai scurt timp a
numărului experţilor topografi aflaţi în evidenţele Birourilor
locale de expertize din raza Curţii de Apel Cluj (a se vedea şi
demersurile întreprinse de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, unde se
înregistrează cea mai dificilă situaţie sub acest aspect).

VI. CURTEA DE APEL CONSTANŢA ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

a. Date statistice:

Nr Instanţa Secţii Fond Apel Recurs


.
cr
t.
1. CURTEA DE APEL Civilă 0 6 0
CONSTANŢA Comercială şi 1 1 0
121
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

contencios
Penală 0 1 4

2. TRIBUNALUL Civilă 45 18 13
CONSTANŢA Comercială şi 55 0 1
contencios
Penală 30 2 0
Maritim şi 3 0 0
comercial
3. JUDECĂTORIA Materie civilă 176
CONSTANŢA Materie penală 109
4. JUDECĂTORIA Materie civilă 34
MANGALIA Materie penală 5
5. JUDECĂTORIA Civilă 8
MEDGIDIA Penală 2
6. JUDECĂTORIA Civilă 1
HÂRŞOVA Penală 0
7. Secţia civilă, 11 4 1
TRIBUNALUL comercială şi
TULCEA contencios
Secţia penală 6 1 6
8. JUDECĂTORIA Materie civilă 28
TULCEA Materie penală 3

9. JUDECĂTORIA Civilă 0
BABADAG Penală 1
1 JUDECĂTORIA Civilă 3
0. MĂCIN Penală 1

La Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie,


litigii de muncă şi asigurări sociale, la data controlului existau 6
dosare în apel, mai vechi de 1 an. Astfel, dosar nr.

122
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

645/C/18.05.2005 – 2460/36/2005, având ca obiect Legea


10/2001, a fost repartizat automat completului 10 APEL -
I.Bondoc- I.Iacob, complet desfiinţat prin reorganizarea secţiei
cf. p.v. 27.03.2006, preluat în sistem ciclic cf. art. 99 pct. 11 din
HCSM 387/2995 de Completul 11 APEL – I.Bondoc –
P.Georgescu, actual Complet 1 APEL ( prin renumerotare), cf. pv.
448/28.07.2006, aprobat prin hotărârea Colegiului de conducere
din aceeaşi dată.
Dosar nr. 1289/C/15.12./2003 – 256/36/2003 (suspendat
5.04.2004 – 5.12.2005), având ca obiect o acţiune în revendicare,
a fost repartizat automat completului 3 APEL ( M.Apostol –
M.Costea), complet desfiinţat prin reorganizarea secţiei cf. p.v.
21.07.2006, preluat în sistem ciclic cf. art. 99 pct. 11 din HCSM
387/2995 de Completul 1 APEL – I.Bondoc – P.Georgescu.
Dosar nr.632/R/C/16.06.2005 – 2397/36/2005, având ca
obiect o acţiune conform Legii nr. 10/2001, a fost repartizat
automat completului 1 APEL (E.Chirica – M.Costea), complet
desfiinţat prin reorganizarea secţiei cf. p.v. 21.07.2006, preluat
în sistem ciclic cf. art. 99 pct. 11 din HCSM 387/2995 de
Completul 3 APEL – I.Bondoc – V. Tase.
Dosar nr.1434/C/12.09.2005 – în format nou
4541/36/2005, având ca obiect Legea nr. 10/2001, a fost
repartizat automat completului 11 APEL (P.Georgescu –
I.Bondoc); prin reorganizarea secţiei cf. p.v.447/28.07.2006,
aprobat prin hotărârea Colegiului de conducere, acest complet a
fost renumerotat, devenind Complet 2 APEL, în aceeaşi
componenţă.
Dosar nr.842/C/28.06.2005 – în format nou
3206/36/2005, având ca obiect o revendicare, a fost repartizat
automat completului 1 APEL (E.Chirica – M.Costea), complet
desfiinţat prin reorganizarea secţiei, cf. p.v. 21.07.2006, preluat
în sistem ciclic cf. art. 99 pct. 11 din HCSM 387/2995 de
Completul 6 APEL – E.Spiridon – P.Irimia.

123
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosar nr. 1426/C/6.09.2005 – format nou 4408/36/2005,


având ca obiect Legea 10/2001, a fost
repartizat automat completului 2 APEL (E.Chirica – M.Apostol),
complet desfiinţat prin reorganizarea secţiei, cf. p.v. 21.07.2006,
preluat în sistem ciclic cf. art. 99 pct. 11 din HCSM 387/2995 de
Completul 7 APEL – M.Popoacă – D.Petrovici.

La Secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru


cauze de contencios administrativ a Curţii de Apel Constanţa,
existau pe rol două dosare mai vechi de un an, respectiv un
dosar de fond (judecător Erol Geli) şi un apel comercial (complet
format din magistraţii Erol Geli şi Revi Moga), în ambele cauze
instanţa a dispus efectuarea unor rapoarte de expertiză.
La Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de
familie, exista un dosar în apel şi patru în recurs nesoluţionate
în termen. Dosarul nr. 1709/36/2005, aflat în apel, având ca
obiect art. 208, 209 Cod penal, este pe rolul completului format
din judecătorii Z. Frangu – L. Dragomir, dosar în care s-a impus
efectuarea unei expertize tehnice, la care inculpaţii au formulat
obiecţiuni.
Dosarele în recurs aparţin completelor de judecată A. Ispas
– V. Iancu – CV. Grigorescu – 2 dosare, respectiv, A. Ispas - L.
Drag– V. Iancu – 2 dosare.
La Tribunalul Constanţa, secţia civilă, existau 45 fonduri
mai vechi de 1 an, respectiv la completul F1 (judecător C. Ciucă)
– 7 dosare; completul F2 (judecător M. Ganea) – 3 dosare; F3
(judecător C. Duţă) – 3 dosare; F4 (jud. S. Stanca) – 2 dosare; F5
(jud. C. Popescu) – 5 dosare; F6 (jud. C. Ghernaja) – 2 dosare; F9
(jud. B. Mariş) – 4 dosare; F10 (jud. E.C. Marcu) – 3 dosare; F11
(jud. C. Andrioaiei) – 1 dosar; F13 (jud. E. Grigore) – 3 dosare şi
F14 (jud. A. Lepădatu) – 3 dosare.
Cele 18 cauze din apel sunt repartizate pe completele A1 (C.
Ghernaja – M. Dobrin) – 9 dosare; A2 (R. Anghel – A. Lepădatu) –

124
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

3 dosare; A3 (B. Mariş – C. Popescu) – 1, câteva apeluri


soluţionându-se în perioada controlului.
Recursurile aparţin completelor R1 (C. Duţă, C. Ciucă, C.
Andrioaie) – 5 dosare; R 2 (C. Ghernaja, E.C. Marcu, C. Ciucă) –
4 dosare; R3 (A. Lepădatu, R. Anghel, M. Mocanu) – 2 dosare şi
R4 (C. Popescu, B. Mariş, R. Poppa) – 2 dosare.
La Tribunalul Constanţa, Secţia comercială şi de contencios
administrativ, cause în fond mai vechi de 1 an sunt la C1
(Adriana Gherasim) – 3 dosare; C2 (Iulia Cosac Cărbune) – 3
dosare; C3 (Vasilica Tiţa) – 5 dosare; C5 (Camelia Trifanov) – 7
dosare; C6 (Dănuţa Ana Drăgan) – 5 dosare; C7 (Theodora
Thoma Stan) – 6 dosare; C8 (Iulia Casian) – 7 dosare şi C9
(Adrian Oprea) – 5 dosare.
În materie de contencios administrative, dosare mai vechi
sunt la jud. Elena Stănuţă – 5 cauze şi Lucia Păştilă – 6 cauze.
La aceeaşi secţie există un dosar mai vechi de 6 luni, aflat
în recurs, la completul de judecată format din Camelia Trifanov,
Vasilica Tiţa şi Adrian Oprea.
La secţia maritimă şi fluvială, sunt 3 dosare mai vechi de 1
an (jud. Luminiţa Buhăianu).
La Judecătoria Constanţa, în materie civilă dosarele mai
vechi de 1 an sunt la completele C2 (jud. Patraş Laura) – 14
dosare; C3 (Comşa Radu) – 9 dosare; C7 (Alexandru Petronel) –
38 dosare; C8 (Scutelnicu Oana) – 9 dosare; C9 (Gheorghe Laura)
– 6 dosare; C11 (Enache Chiratica) – 8 dosare; C12 (Stănescu
Sas Mihail) – 33 dosare; C14 (Ion Chiriţă Liliana) – 17 dosare;
C15 (Marcu Felicia) – 4 dosare; C 17 (Prisecaru Iuliana) – 1
dosar; C20 (Amzu Dorina) – 23 dosare; Com. 3 (Grădinaru
Cristina) – 4 şi C.f.f. (Jianu Corina) – 6 dosare.
La Judecătoria Mangalia, în materie civilă, cauze mai vechi
de 1 an sunt la C1 (Brătescu Elena) – 1 dosar, C3 (Drentea
Elena) – 3 dosare, C4 (Lefter Gabriel) – 5 dosare; C5 (Nistor
Augustina Livia) – 12 dosare, C6 (Toader Doru Cătălin) – 2

125
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosare, C7 (Iancu Steliana Gabriela) – 5 dosare şi C8 (David


Anton Cristian) – 6 dosare.
În materie penală, au cause mai vechi de 1 an P1 (Brătescu
Elena), P4 (Lefter Gabriel) , P8 (David Anton Cristian), P5 (Nistor
Augustina) şi P9 (Calen Veronica), fiecare câte un dosar.
La Judecătoria Medgidia, în materie penală, la data
controlului avea două dosare mai vechi de 1 an judecător Slate
Aida Iolanda. În materie civilă, judecătorii proveneau cu dosare
mai vechi, după cum urmează: Stoianoglu Andrea Bianca – 3
dosare; Ivan Daniela – 2 dosare; Răpeanu Claudiu – 2 dosare şi
Stănescu Alina Isabela – 1 dosar.
La Tribunalul Tulcea, la secţia civilă, dosare civile mai vechi de 1
an în fond existau la completele C2 (Neacşu Elena) – 4 dosare, C6
(Băleanu Mineta) – 6 dosare şi C7 (Andrei Carmen Daniela) – 1
dosar, iar în apel, la CA1 (Nichifor Doina şi Băleanu Mineta) – 1
dosar, prcum şi la complet CA2 (Neacşu Elena şi Nichifor Doina)
– 3 dosare.
În recurs exista un singur dosar mai vechi de 6 luni la
completul constituit din judecătorii Pisică Luminiţă-Diana,
Nichifor Doina şi Roibu Ştefania.
La Judecătoria Tulcea, în materie civilă, cauze mai vechi de
1 an existau la completele C1 (Simona Gheorghe) – 8 dosare; C2
(Iordan Andrei) – 5 dosare; C3 (Cătălin Matei) – 3 dosare, C5
(Ciprian Boerescu) – 2 dosare; C6 (Monica Rizea) – 8 dosare şi C7
(Teodor Borisov) – 2 dosare.
În materie penală, câte un dosar mai vechi de 1 an aveau
judecătorii Monica Rizea, Boerescu Ciprian şi Simona Gheorghe.

b. Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţe

- imputabile părţilor sau altor participanţi la proces:

126
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Refuzul nejustificat al unor autorităţi sau instituţii de a


răspunde solicitărilor instanţei de judecată. Este situaţia în
dosar nr. 6751/2003 al Judecătoriei Tulcea, având ca obiect o
ieşire din indiviziune, în care s-au făcut adrese la mai multe
termene de judecată către Primăria Tulcea, Oficiul de stare civilă,
fără a se comunica vreun răspuns. În dosar nr. 508/2004 al
Judecătoriei Mangalia, în baza art. 108 ind. 1 Cod procedură
civilă, judecătorul cauzei a amendat primarul mun. Mangalia
pentru nedepunerea la mai multe termene a unor înscrisuri
solicitate.
Deseori efectuarea raportului de expertiză are loc după
multe termene de judecată, deşi uneori instanţa ia măsuri de
sancţionare. Astfel, în dosar nr. 449/13.01.2003 al Judecătoriei
Constanţa, având ca o ieşire din indiviziune, s-a procedat la
amendarea expertului la termenul din 12.11.2003, apoi la
30.06.2004, pe motiv că nu a efectuat lucrarea în cauză la mai
multe termene de judecată, însă în cadrul instanţei registrul de
evidenţă şi punere în executare a amenzilor judiciare a fost
înfiinţat începând cu luna iunie 2005, iar în dosar nu există
urme de adrese privind darea în debit. În dosarul nr.
19222/2002 al Judecătoriei Constanţa, având ca obiect o
acţiune de partaj succesoral, situaţia este identică, expertul fiind
amendat prin încheierea din 24.01.2005; în dosar nr.
1434/C/2005 al Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, de
asemenea expertul a fost amendat pentru nedepunerea
raportului de expertiză într-un termen rezonabil. Tot astfel, în
dosar nr. 13707/2002 al Judecătoriei Constanţa, pentru
neefectuarea expertizei la mai multe termene de judecată,
expertul Dumitrescu Florin a fost amendat prin încheierile de
şedinţe din 27.03.2006, 12.06.2006 şi 11.09.2006, însă grefier
Dănilă Mihaela, exceptând ultima sancţiune, nu a procedat la
darea în debit a amenzilor aplicate prin înaintarea titlurilor
executorii către organele financiare. (Situaţia este aceeaşi în

127
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

cazul multor poziţii, în registrul de evidenţă şi executare a


amenzilor rubrica privind data comunicării la organele financiare
nefiind completată la data controlului, de exemplu, de la poziţia
266 la poziţia 261 ş.a., motiv pentru care s-a discutat cu
grefierul şef al Judecătoriei Constanţa şi grefier Dănilă Mihaela,
pentru remedierea situaţiei.) În dosar nr. 17234/2002 al
Judecătoriei Constanţa, pentru ca acelaşi expert să răspundă la
obiecţiunile formulate de una dintre părţi, instanţa a acordat
termene de la 21.01.2004, până la 27.09.2005, iar termenul din
25.10.2005 judecătorul cauzei constată că „se impun anumite
lămuriri”, motiv pentru care expertul este invitat personal în
instanţă, însă acesta nu se prezintă şi nici nu înaintează în scris
lămuriri la următoarele 11 termene de judecată. Precizăm că şi în
acest dosar expertul a fost amendat la termenele din 7.04.2004,
5.05.2004, 16.06.2004, 13.10.2004, dar în dosar nu există
dovezi că s-a procedat la darea în debit şi nu era întocmit un
registru special de evidenţă a amenzilor judiciare.
Tot astfel, în dosar nr. 3749/2005 al Judecătoriei Medgidia,
lipsa raportului de expertiză a condus la tergiversarea
soluţionării cauzei, deşi expertul desemnat a fost amendat de 5
ori, până la data controlului, 13.11.2006. Situaţia este
asemănătoare în dosarele nr. 781/2004, nr. 547/2004, nr.
2498/2004, nr. 145/2004 ş.a. ale Tribunalului Constanţa, secţia
civilă, cât şi în dosar nr. 842/C/2005 al Curţii de Apel
Constanţa, secţia civilă. În dosar nr. 1/COM/2004 al Curţii de
Apel Constanţa, secţia comercială, pentru neefectuarea în termen
a raportului de expertiză, instanţa a dispus amendarea la
termenele din 26.09.2005, 19.12.2005 şi 23.01.2006, apoi a
procedat la înlocuirea expertului. Necesitatea întocmirii unor
rapoarte de expertize topografice, a formulării unor răspunsuri la
obiecţiuni sau a unor noi rapoarte a condus la întârzieri şi în
soluţionarea dosarului nr. 865/R/COM/2005 al Curţii de Apel
Constanţa, secţia comercială, dosar nr. R 635/C/2005 al Curţii

128
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

de Apel Constanţa, secţia civilă, precum şi a dosarelor nr.


3603/2005, nr. 1127/2005, nr. 2188/2005, nr. 3750/2005, nr.
5308/2005 şi nr. 4360/2005 ale Judecătoriei Medgidia, cauze în
care se constată totuşi preocuparea judecătorilor pentru a
urgenta soluţionarea. În schimb în dosar nr- 938/2004 al
Tribunalului Constanţa, secţia civilă, după multe termene de
judecată, instanţa dispune înlocuirea expertului desemnat
iniţial, care n-a efectuat lucrarea, fără a se aplica vreo sancţiune.
Sunt situaţii când judecătorul atenţionează expertul cu
privire la aplicarea sancţiunii amenzii prevăzută de art. 108 ind.
1 lit. c Cod procedură civilă chiar prin adresa imediat celei
următoare prin care este anunţat că a fost numit expert, lipsind
de eficienţă avertismentul. Astfel, în dosar nr. 693/2004 al
Tribunalului Constanţa, secţia civilă, având ca obiect o acţiune
întemeiată pe Legea nr. 10/2001, proba cu expertiza topografică
este admisă la termenul din 28.09.2004, iar la termenul următor
– 27.10.2004, deja se face adresă expertului să depună lucrarea,
sub sancţiunea amendării conform art. 108 ind. 1 Cod procedură
civilă, ameninţare reiterată prin adresele emise după termenele
din 24.11.2004, 14.12.2004, 18.01.2005, 15.02.2005,
15.03.2005, 12.04.2005, 10.05.2005, procedându-se la
amendare la 7.06.2005. În acelaşi dosar, se fac în continuare
adrese şi se procedează la amendarea expertului la 25.10.2005,
20.12.2005, însă lucrarea se depune înaintea şedinţei din
7.03.2006, pentru ca la 4.04.2006 instanţa să constate nulitatea
raportului de expertiză pentru neconvocarea tuturor părţilor,
motiv pentru care s-a solicitat aceluiaşi expert să refacă raportul,
după convocarea legală a părţilor. În continuare s-au acordat alte
câteva termene revenindu-se cu adrese la expert, precum şi
Biroului local de expertize judiciare Constanţa, fără a se primi
vreun răspuns.
În dosarul nr. 548/2004 al Tribunalului Constanţa, secţia
civilă, după amendarea expertului pentru neefectuarea

129
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

raportului de expertiză, instanţa a dispus înlocuirea cu un alt


expert şi transferul onorariul achitat în contul celui de-al doilea
expert desemnat, care după mai multe termene de judecată a
solicitat o nouă amânare, invocând numărul mare de expertize la
care lucrează simultan. Situaţia este asemănătoare în dosar nr.
645/C/2005 al Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, având ca
obiect restituirea unui imobil conform Legii nr. 10/2001, în care
s-a procedat la înlocuirea expertului, după ce a fost amendat
pentru neefectuarea lucrării la mai multe termene de judecată. În
acelaşi mod s-a procedat şi în dosarele nr. R867/2003, nr.
1589/2004 şi nr. 508/2004 ale Judecătoriei Mangalia.
Efectuarea unor expertize şi suplimente sau răspuns la
obiecţiuni a determinat întârzieri în soluţionare şi în dosarele nr.
7687/COM/2003, nr. 5854/COM/2004 şi nr. 872/COM/2003
ale Tribunalului Constanţa, secţia comercială. De asemenea,
cauza a suferit câteva amânări şi în dosar nr. 535/2005 al
Judecătoriei Babadag, în care s-a impus necesitatea efectuării
unui supliment de expertiză de către Institutul Naţional de
Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, motiv pentru care
dosarul a fost înaintat la această instituţie. În dosar nr.
649/2004 al Judecătoriei Mangalia, pentru depunerea cu
întârziere a raportului de expertiză topografică, expertul a fost
amendat la termenele din 15.03.2005, 24.05.2005, 21.06.2005,
6.12.2005, iar după efectuarea expertizei, la termenul din
28.02.2006, se constată nulitatea raportului, pe motiv că unul
dintre pârâţi nu a fost citat. La termenul din 20.06.2006 se fac
adrese către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul
Constanţa, precum şi către Ministerul Justiţiei, făcându-se
cunoscut că numărul insuficient de experţi topografi duce la
tergiversarea soluţionării cauzelor.
Executarea cu întârziere a raportului de expertiză constituie
motivul mai multor amânări şi în dosar nr. 419/2004 al
Judecătoriei Mangalia, în care expertul a fost amendat la

130
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

termenele din 25.05.2005, 22.06.2005, 11.08.2005, 23.11.2005,


5.01.2006, 16.03.2006, 7.04.2006 şi 8.06.2006. Situaţia este
identică în dosar nr. 590/2003 al Judecătoriei Mangalia, în care
expertul îşi motivează neefectuarea raportului de expertiză prin
numărul mare de lucrări pe care le are de întocmit, iar
judecătorul cauzei (Nistor Augustina) dispune emiterea unor
adrese către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul
Constanţa, precum şi către Ministerul Justiţiei, prin care se
aduce la cunoştinţă principalul motiv al tergiversării soluţionării
cauzelor, respectiv numărul insuficient de experţi topografi.
În acelaşi dosar, expertul a fost amendat la termenele din
11.10.2005, 6.12.2005, 10.10.2006 şi 7.11.2006, însă raportul
nu a fost depus nici până la data controlului. Tot astfel, în dosar
nr. 848/2003 al Judecătoriei Mangalia, expertul topograf a fost
amendat la termenele din 11.10.2005, 6.12.2005, după care s-a
procedat la înlocuire, noul expert desemnat fiind la rândul său
sancţionat cu amendă, în temeiul art. 108 ind. 1 pct. 2 lit. c Cod
procedură civilă, la termenul din 23.05.2006, iar la 20.06.2006,
s-au făcut adrese biroului local şi Ministerului Justiţiei, în
sensul celor arătate mai sus. În mod identic s-a procedat în
dosar nr. 734/2004 al Judecătoriei Mangalia.
Existenţa unui număr restrâns de experţi într-o anumită
specialitate duce la tergiversarea soluţionării unor cauze. Astfel,
în dosar nr. 886/2004 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă,
din cauza numărului restrâns de experţi topo, după înlocuirea
expertului desemnat iniţial, s-a solicitat sprijin Biroului Local de
Expertize din cadrul Tribunalului Bucureşti, pentru a desemna
un expert în această specialitate. Situaţia este identică în multe
cauze în care se impune efectuarea unor expertize topografice.
Înlocuirea fără o serioasă justificare a expertului desemnat,
ceea ce duce la pierderea multor termene de judecată. Astfel, în
dosar nr. 8228/8.07.2003 al Judecătoriei Constanţa, după mai
multe termene de judecată, la 5.07.2005 se dispune înlocuirea

131
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

expertului cu alt expert, fără a se motiva înlocuirea şi fără a se


lua vreo măsură sancţionatorie. Noului expert desemnat i se fac
adrese de la acea dată, la 9 termene de judecată, luându-se
măsura amendării abia la termenul din 30.10.2006, situaţie
reţinută prin încheierea de şedinţă de la acea dată. Situaţia este
asemănătoare şi în dosar nr. 13707/2002 al Judecătoriei
Constanţa, procedându-se la înlocuirea expertului la termenul
din 23.03.2004, fără a se lua măsuri faţă de expertul desemnat
iniţial, neaplicarea fermă a dispoziţiilor legale făcând ca aceste
schimbări să devină o practică în activitatea experţilor.
În dosar nr. 5049/COM/2003 al Tribunalului Constanţa s-
a procedat la înlocuirea succesivă a experţilor contabili la
termenele din 23.11.2004, 26.04.2005, 30.08.2005 şi
25.10.2005, perioadă în care cercetarea judecătorească a
fondului cauzei a stagnat.
Evidenţa experţilor în cadrul biroului de expertize nu este
actualizată, încât sunt desemnaţi experţi care nu mai figurează
în tabloul experţilor judiciari ori se află în imposibilitate
temporară de a efectua expertize, situaţie ce impune o mai
strânsă colaborare între instanţă, birou local şi experţi pentru
eliminarea unor asemenea neajunsuri. Astfel, în dosar nr.
3375/2003 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă, având ca
obiect o acţiune în grăniţuire, doi dintre experţii desemnaţi au
solicitat înlocuirea pe motiv că pleacă din ţară pe o perioadă mai
mare şi, respectiv, din motive de sănătate. În această cauză, cel
de-al doilea expert, deşi a fost amendat de două ori, nu a
răspuns la obiecţiunile formulate de părţi la multe termene de
judecată acordate de către instanţă de la 11.01.2005 şi până în
prezent, comunicând că are de efectuat foarte multe lucrări.
În dosar nr. 5049/COM/2003 al Tribunalului Constanţa,
secţia comercială, instanţa a fost nevoită să procedeze la
înlocuirea unui expert desemnat întrucât îndeplineşte funcţia de
inspector în cadrul Primăriei Constanţa, fiind funcţionar public

132
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

şi deci incompatibil de a efectua expertiza contabilă, disfuncţie ce


ar fi fost înlăturată în măsura în care biroul local avea
actualizată situaţia experţilor din liste. De asemenea, după mai
multe termene de judecată, instanţa a fost nevoită să procedeze
la înlocuirea expertului iniţial desemnat, pe motiv că avea în
lucru un număr foarte mare de expertize, situaţie în care numele
său nu trebuia să figureze printre recomandările de numire.
Totuşi, verificându-se adresa Biroului local de expertize judiciare,
se constată că expertul iniţial desemnat avea în lucru 7
expertize, iar cel care a fost numit ulterior un număr de 10
expertize, încât fie că evidenţa biroului nu corespunde realităţii,
fie instanţa a procedat la o înlocuire nejustificată.
În dosar nr. 121/MF/2004 al Tribunalului Constanţa,
secţia maritimă şi fluvială, expertul desemnat, Buzatu
Constantin, a solicitat înlocuirea pe motiv că nu mai are calitatea
de expert judiciar, iar expertul Neagu refuză efectuarea lucrării
întrucât nu are specialitatea necesară.
Apreciez că ar fi util să existe o legătură directă, eficientă
între birourile locale de expertize şi instanţele de judecată, astfel
încât judecătorii să poată desemna direct experţii de pe liste
actualizate cu numele experţilor specializaţi în anumite domenii,
aceste liste cuprinzând şi numărul de dosare avute în lucru de
fiecare, pentru a se înlătura cauzele în care experţii, fiind
supraaglomeraţi, să nu poată executa lucrările în timp util.
Efectuarea unor raporturi de expertiză necorespunzătoare
sau nule din alte considerente constituie o altă cauză de
tergiversare a soluţionării, situaţii în care se apelează la alt
expert pentru a întocmi un alt raport, părţile urmând să facă alte
cheltuieli. Astfel, în dosar nr. 4820/COM/2004 al Tribunalului
Constanţa, secţia comercială, după efectuarea unui raport de
expertiză, se formulează obiecţiuni, iar expertul nu răspunde la
acestea la următoarele 12 termene de judecată, deşi a fost
amendat şi a fost sesizat Corpul de conducere al Biroului de

133
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

experţi. În dosar nr. R2273/2002 al Judecătoriei Mangalia,


pentru lipsa expertizei, judecătorul a fost nevoit să amâne cauza
10 termene de judecată, procedând la amendarea expertului
desemnat iniţial la termenele din 27.10.2005 şi 10.11.2005,
precum şi la înlocuirea lui, iar după depunerea raportului de
expertiză au fost admise obiecţiunile formulate de pârâţi, pe
motiv că expertul a ignorat cele reţinute prin încheierea de
admitere în principiu.
Folosirea abuzivă de către unii justiţiabili a recuzării
tuturor judecătorilor sau a strămutării cauzei ori invocarea unor
excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale constituie
o altă modalitate prin care se tergiversează soluţionarea cauzelor.
Astfel, în dosar nr. 1289/C/2003 al Curţii de Apel
Constanţa, secţia civilă, având ca obiect o revendicare imobiliară,
s-a formulat cerere de strămutare a cauzei, motiv pentru care
judecătorii au fost nevoiţi să acorde termene pentru soluţionarea
lor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la termenul din
5.07.2004 instanţa a suspendat judecata apelurilor, în baza
dispoziţiile art. 23 (5) din Legea nr. 47/1992, modificată şi
completată prin Legea nr. 232/2004, până la soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 şi art. 2 lit.(h) din Legea
nr. 10/2001, procedându-se la repunerea cauzei pe rol la data de
5 decembrie 2005. Cerere de strămutare s-a formulat şi în dosar
nr. R2273/2002 al Judecătoriei Mangalia.
Cu privire la strămutare, potrivit art. 40 Cod procedură
civilă „ preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să
ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii,
comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective.”
Prin urmare, dacă nu există o asemenea dispoziţie de
suspendare a pricinii, nimic nu împiedică instanţa investită cu
soluţionarea pricinii să continue judecata.
Tergiversarea soluţionării cauzelor se datorează uneori
culpei părţii reclamante care împiedică desfăşurarea normală a

134
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

procesului, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori


stabilite în cursul judecăţii, când instanţa suspendă judecata, în
baza dispoziţiile art. 155(1) Cod procedură civilă, cauza
rămânând în nelucrare diferite perioade de timp. Astfel, s-a
procedat la suspendarea cauzei, în acest temei de lege, în dosar
nr. 3631/COM/2000 al Tribunalului Constanţa, secţia
comercială, la 14.03.2002, apoi la 30.01.2003, până la
27.10.2005, când a fost repusă pe rol la cererea reclamanţilor.

În temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, a fost


suspendat şi dosar nr. 7218/C/29.09.2005 al Judecătoriei
Constanţa, de la 15.02.2005, până la 27.03.2006; dosar nr.
6499/2001 al Judecătoriei Tulcea, suspendat în acelaşi temei de
lege de la 3.03.2003, până la 29.03.2004, apoi de la 7.06.2004,
până la 16.02.2005; dosar nr. 2509/2005 al Judecătoriei Tulcea,
suspendat la 3.05.2005, până la 30.05.2006;

- cauze imputabile instanţei


Nu în toate situaţiile instanţa se preocupă să clarifice încă
de la prima zi de înfăţişare obiectul şi cauza acţiunii, în raport de
care să se pună în discuţia părţilor probele ce se vor administra
în cauză, arătându-se în fiecare caz teza probatorie şi
admiţându-se doar cele utile, concludente şi pertinente. Astfel,
de exemplu, în dosar nr. 5316/10.04.2003 al Judecătoriei
Constanţa, având ca obiect o acţiune în constatarea dreptului de
proprietate, la termenul din 1.09.2003, pune în vedere
reclamantei prin apărător să evalueze imobilul pentru a se
calcula timbrajul, precum şi să se precizeze temeiul juridic, la
termenul din 20.10.2003 i se pune în vedere personal
reclamantei să timbreze acţiunea, urmând să precizeze temeiul
juridic al acţiunii, la termenul din 24.11.2003 judecătorul nu se
mai preocupă de obiectul şi cauza acţiunii, acordând un nou
termen pentru „a da posibilitatea reclamantei să suplimenteze

135
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

cerinţa timbrajului şi pentru a încerca soluţionarea litigiului pe


cale amiabilă.” La termenul din 19.01.2004, reclamanta
precizează că înţelege să-şi modifice acţiunea, în sensul că
solicită un drept de creanţă, iar instanţa îi pune în vedere să
depună în scris precizări referitoare la modificarea acţiunii şi să
încerce soluţionarea litigiului pe cale amiabilă. La termenul din
1.03.2004, deşi reclamanta nu a depus precizări scrise, instanţa
pune în vedere reclamantei să formuleze cerere scrisă, cu
înscrisuri doveditoare, pentru a fi înaintată Ministerului
Finanţelor, în vederea scutirii de la plata taxei de timbru, iar
judecătorul (doamna Şerban Mihaela) nu se mai preocupă de
aspectele esenţiale ale cauzei pe care o are de soluţionat. La
termenul din 5.04.2004, lipseşte atât reclamanta, cât şi avocatul
său, iar instanţa apreciază că se impune citarea reclamantei, cu
menţiunea de „a-şi preciza acţiunea din punct de vedere al
obiectului şi al valorii acestuia”, precum şi de a timbra, astfel că
după un an judecătorul se află în situaţia de a nu şti exact ce
judecă. Instanţa acordă termen şi la 3.05.2004, pentru ca
reclamantele să-şi precizeze acţiunea, „în sensul de a arăta ce
solicită şi valoarea la ceea ce solicită”, sub sancţiunea
suspendării conf. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă. Acelaşi
judecător, la 7.06.2004, suspendă judecată în baza acestui temei
de lege şi disjunge cererea reconvenţională formulată de pârâţi,
prin care se solicita partajul după autorii părţilor.
De la acest termen se schimbă judecătorul (ca urmare a
promovării doamnei Şerban la Tribunalul Constanţa), iar la
28.06.2004 se dispune comunicarea încheierilor de suspendare a
cererii principale şi se pune în discuţie numirea unui curator
pentru una din părţi care era minoră, deşi judecătorul anterior,
la termenul din 19.01.2004, reţinuse că „minora a dobândit
capacitate de exerciţiu restrânsă, fapt pentru care poate sta în
judecată asistată de mama sa.” În cauză lista de probe se depune
abia la termenul din 22.11.2004, fără a se indica teza probatorie,

136
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

administrându-se în rate probatoriul, încât abia la termenul din


4.04.2005, instanţa pune în vedere părţilor „să depună probe
privind bunurile, pentru admiterea în principiu” şi pune în
discuţie „necesitatea efectuării unei expertize de specialitate”,
respectiv de identificare şi evaluare a imobilelor, iar la termenul
din 16.05.2005, instanţa constată că „s-au depus la dosar
precizări” încă din 14.02.2005, prin care reclamantele solicitau
completarea masei succesorale cu teren extravilan, judecătorul
(doamna Corina Jianu) dispunând emiterea unei adrese către
expertul constructor „cu menţiunea de a avea în vedere şi cele
două terenuri”. La termenul din 5.09.2005, se „constată că la
termenul din 27.06.2005, s-a consemnat că raportul de expertiză
pentru terenul agricol nu poate fi efectuat de d-na expert
Boteanu Magdalena”, fără ca instanţa să dispună numirea unui
expert specializat în acest sens. Mai mult, la termenul din
3.10.2005, dosarul se înaintează la „completul specializat de
fond funciar”, fără să se mai preocupe de probe, pentru ca la
25.10.2005, „completul specializat” să reţină că din eroare cauza
a fost înaintată la completul respectiv, dispunând înaintarea
dosarului la „completul comercial nr. 1, pentru continuitatea
completului, cf. art. 10 din Legea nr. 304/2004”. Următoarele 3
termene au fost acordate pentru îndeplinirea procedurii de citare
cu unul dintre pârâţi, punându-se în vedere reclamantei să facă
demersuri pentru a indica adresa, deşi cauza trena pe rolul
instanţei din aprilie 2003, iar adresa pârâtului Guţă Alexandru
fusese indicată încă din 28.06.2004. La termenul din
17.04.2006, reprezentantul pârâţilor solicită proba cu o expertiză
topo pentru terenul, probă încuviinţată de către instanţă, după
doi ani de la înregistrarea cauzei.
Tot astfel, în dosar nr. 13707/2002 al Judecătoriei
Constanţa, având ca obiect o acţiune în ieşire din indiviziune, se
constată lipsa unor obiective clare stabilite de judecător, după ce
au fost puse în discuţia părţilor, încât expertul este nevoit să

137
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

solicite stabilirea acestor obiective, cauza amânându-se la


termenele din 10.01.2005 şi 7.02.2005 numai pe acest
considerent.
În dosar nr. R.16508/2001 al Judecătoriei Constanţa,
printr-o lipsă totală de respect faţă de normele de procedură,
precum şi faţă de cerinţa de soluţionare a cauzei într-un termen
rezonabil, judecătorul (Laura Gheorghe) pune în vedere
apărătorului pârâtei, la termenul din 17.01.2006, „să depună la
dosar precizări scrise cu privire la cererea reconvenţională şi taxa
de timbru aferentă”, fără să le pună în discuţia părţilor, deşi
acestea s-au prezentat după strigarea cauzei. În aceeaşi cauză, la
termenul din 7.02.2006 i se pune din nou în vedere apărătorului
pârâtei să depună la dosar precizări scrise cu privire la cererea
reconvenţională, la termenul din 7.03.2006 se amână cauza
pentru ca reclamanta (prezentă şi asistată de avocat) să ia
cunoştinţă de precizările scrise (respectiv patru paragrafe), deşi
cauza fusese iniţial înregistrată pe data de 4.03.1997.
Sunt situaţii când „precizarea” acţiunii ori a „cadrului
procesual” se face după multe termene de judecată (chiar şi după
efectuarea raportului de expertiză). Aceste „precizări” reprezintă
deseori veritabile modificări ale acţiunii, deşi art. 132 alin.1 Cod
procedură civilă prevede că la prima zi de înfăţişare instanţa
poate acorda reclamantului un termen pentru completarea sau
modificarea acţiunii, precum şi pentru a propune noi dovezi.
Astfel, în dosar nr. 5962/2002 al Tribunalului Constanţa,
secţia civilă, cauza a fost suspendată la 10.04.2003, potrivit art.
155 ind. (1) Cod procedură civilă, pe motiv că reclamantul nu şi-
a îndeplinit obligaţia de a indica „obiectul cererii, cadrul
procesual şi temeiul juridic”, a fost repus pe rol la 26.02.2004,
iar la termenul din 29.04.2004, reclamantul a precizat că
obiectul acţiunii îl constituie „constatarea nulităţii contractului
de vânzare-cumpărare”, iar instanţa, fără a se preocupa dă
clarifice exact obiectul şi cauza acţiunii, pune în vedere

138
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

reclamantului să facă dovada că a urmat procedura prealabilă


prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi să depună notificarea. După
mai multe termene de judecată, pe data de 8.07.2004,
judecătorul pune din nou în vedere reclamantului să depună la
dosar „precizări cu privire la cadrul procesual al acţiunii şi la
obiectul cererii”, sub sancţiunea aplicării art. 155 ind. 1 Cod
procedură civilă în caz de neconformare. Cu toate acestea,
reclamantul nu se conformează la termenul din 16.09.2004, iar
pârâţii invocă excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în
judecată, la termenul următor, din 14.10.2004, instanţa reţine în
încheiere că reclamantul a precizat la 29.04.2004 că obiectul
acţiunii îl constituie constatarea nulităţii contractului de
vânzare-cumpărare, solicitându-i „să precizeze despre ce contract
este vorba şi să îl depună la dosar”. De asemenea, deşi
reclamantul nu are avocat, i se pune în vedere „să precizeze
cadrul procesual, funcţie de care se va discuta excepţia invocată
de pârâţi.” Reclamantul prezent nu depune precizări nici la
termenul din 11.11.2004, iar instanţa acordă un nou termen în
acest sens, fără a se preocupa să clarifice aspectul. Mai mult, la
10.12.2004 cauza este amânată pe acelaşi considerent, pentru
13.01.2005, când se dispune suspendarea, în temeiul art. 155
ind. 1 Cod procedură civilă, deşi instanţa a clarificat la acest
termen obiectul şi cauza acţiunii, aspect reţinut prin încheierea
de şedinţă de la acea dată. Cauza este repusă pe rol la data de
14.12.005, însă la 9.03.2006, judecătorul pune iar în vedere
reclamantului să depună la dosar „precizări scrise cu privire la
obiectul acţiunii, temeiul juridic”, sub aceeaşi sancţiune, urmând
să se pronunţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale
pasive a unuia dintre părţi, deşi a omis să se pronunţe cu privire
la excepţia ridicată anterior.
La termenul din 6.04.2006, reclamantul solicită acordarea
asistenţei juridice gratuite, iar instanţa trimite cererea către
Baroul Constanţa, se revine cu adresă în acest sens la

139
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

4.05.2006, după ce încuviinţează cererea de asistenţă juridică, la


8.06.2006 se acordă termen pentru pregătirea apărării cerut de
avocatul desemnat din oficiu, la termenul din 25.09.2006 solicită
amânarea din motive de sănătate, instanţa punând iar în vedere
reclamantului să facă precizări cu privire la obiectul acţiunii. La
23.10.2006, avocatul reclamantului depune în scris precizări, în
sensul că revendică un imobil, în baza Legii nr. 10/2001, aspect
arătat în linii mari chiar prin acţiunea introductivă, dar
„clarificat” după mai mult de 3 ani.

Acordarea unor termene nejustificate constituie un alt


motiv de întârziere în soluţionare a unor cauze. Astfel, în dosarul
nr. 1364/2004 al Judecătoriei Constanţa, după suspendarea
cauzei conf. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă şi repunerea pe
rol, la termenul din 29.05.2006, judecătorul (Bianca Laura
Patraş) dispune înaintarea dosarului la biroul registratură din
cadrul instanţei în vederea repartizării aleatorii, deşi art. 99 (5)
din Regulament prevede exact procedura în cazul repunerii pe rol
după suspendare. În dosar nr. 1922/2001 al Tribunalului
Tulcea, secţia civilă, având ca obiect o acţiune formulată conform
Legii nr. 10/2001, la termenul din 12.05.2006, instanţa acordă
reclamantului termen pentru lipsă de apărare, întrucât avocatul
a fost în imposibilitate de a se prezenta, după ce în cauză s-au
acordat mai multe termene pentru pregătirea apărării de către
avocaţii părţilor; în aceeaşi cauză la termenul din 19.10.2006,
judecătorul (d-na Băleanu Mineta) prorogă discutarea probelor
solicitate pentru a se ataşa un alt dosar, aflat în arhiva instanţei,
astfel că aspectul probatoriu nu este clarificat nici după 5 ani de
la înregistrare (dosarul a fost suspendat de mai multe ori
conform art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă, art. 47 din Legea
nr. 10/2001 şi art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă).
În dosar nr. 3164/2004 al Tribunalului Tulcea, secţia civilă,
având ca obiect o contestaţie formulată conform Legii nr.

140
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

10/2001, judecătorul (Băleanu Mineta), la termenul din


19.10.2006, acordă un nou termen de judecată pentru ca
procuratorul reclamantei să-şi angajeze un apărător. În dosar nr.
1934/7.06.2005 al Tribunalului Tulcea, secţia civilă, acelaşi
judecător acordă cu multă uşurinţă termene de judecată; astfel,
la al patrulea termen, 22.12.2005, se acordă termen reclamantei
pentru a-şi angaja apărător, la 19.01.2006, se acordă termen
pârâtei pentru a studia răspunsul la interogatoriu şi a pregăti
apărarea, la 16.02.2006 pune în vedere reclamantei să depună
interogatoriul pentru a fi comunicat pârâtei, la 16.03.2006 se
acordă termen pentru ca pârâta să răspundă la interogatoriul
reclamantei etc., probele fiind admise şi administrate în rate.
În dosar nr. 550/2005 al Judecătoriei Măcin, având ca
obiect o ieşire din indiviziune, judecătorul (Giol Monica) la
29.09.2005 acordă termen pentru ca pârâtul să-şi angajeze
avocat, iar după alte două termene, la 13.12.2005 i se acordă un
nou termen pentru angajare apărător; în acelaşi dosar, la cererea
avocatului reclamantului s-au acordat termene de judecată la
30.05.2006 şi 21.09.2006, fără a se face adresă expertului să
procedeze la efectuarea lucrării.

- alte cauze
Uneori se constată întârzieri în soluţionarea cauzelor din
motive obiective
În dosar nr. 5727/2004 al Judecătoriei Tulcea, în care la
termenul din 31.05.2005, s-a solicitat obţinerea de informaţii
despre dreptul german de la Tribunalul Superior de Land
Dresda, în conformitate cu prevederile Convenţiei europene în
domeniul informaţiei asupra dreptului străin şi Protocolul
adiţional, apoi s-au acordat termene pentru ca reclamantul să
depună traduceri oficiale legalizate după înscrisurile depuse, iar
Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional, a restituit
cererea pentru a se transmite în dublu exemplar versiunea

141
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

română a cererii. Instanţa s-a conformat cerinţelor însă nici până


la data controlului nu au fost obţinute relaţiile solicitate.

Complexitatea unor cauze constituie o altă cauză de


nesoluţionare în termen a unor cauze. Complexitatea unor
cauze şi necesitatea citării unui număr mare de părţi de către
instanţă constituie un alt motiv de întârziere în soluţionarea
cauzei. Astfel, în dosar nr. 2653/2002 al Tribunalului Constanţa,
secţia civilă, având ca obiect apel împotriva unei sentinţe în
nulitate titlu de proprietate, au fost efectuate mai multe expertize
topografice şi sunt de citat mulţi pârâţi intimaţi, precum şi
intervenienţii dintre care unii şi-au schimbat adresa, încât
procedura de citare este anevoioasă. Tot astfel, în dosar nr.
1426/C/2005 al Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, există un
număr mare de pârâţi intimaţi, constatându-se la unele termene
vicii sau lipsă de procedură cu parte din aceştia.
Suspendarea unor cauze în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1
Cod procedură civilă, până la soluţionarea irevocabilă a altor
cauze, conexe, reprezintă în unele situaţii motive de întârziere în
soluţionare. Astfel, în dosar nr. 8925/2003 al Judecătoriei
Constanţa, având ca obiect o acţiune de partaj bunuri comune,
cauza a fost suspendată la 24.01.2005, până la 6.02.2006, în
baza textului de lege de mai sus. În acelaşi temei de lege, s-a
suspendat judecarea cauzei în dosar nr. 9110/13.08.2003 al
Judecătoriei Constanţa, de pe data de 22.10.2003, până la
23.03.2005; dosarul nr. 13426/2003 al Judecătoriei Constanţa a
fost suspendat de pe data de 8.03.2005, până la 18.10.2006, iar
dosarul nr. 4663/2002 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă,
având ca obiect un apel declarat împotriva unei sentinţe de
partaj bunuri comune, a fost suspendat de pe data de
21.01.2003, până la 19.10.2006; dosarul nr. 804/2002 al
Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a fost suspendat în acelaşi
temei de lege de la 20 iunie 2002, până la 4.09.2006, perioadă în

142
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

care s-a respins de două ori cererea de repunere pe rol, iar dosar
nr. 5317/2002 al aceleiaşi secţii a fost suspendat de la
26.05.2004, până la 3.06.2005, după ce anterior fusese
suspendat, în baza dispoz. art. 46 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, de pe data de 11.03.2003, până la 26.05.2004; în
dosar nr. 5854/COM/2004 al Tribunalului Constanţa, secţia
comercială, s-a dispus suspendarea în acelaşi temei de lege de la
20.05.2005, până la 6.04.2006.
În dosar nr. 369/2003 al Judecătoriei Măcin, având ca obiect
o acţiune de partaj succesoral, în acelaşi temei de lege, cauza a
fost suspendată de la 22.01.2004, la 29.09.2005, apoi de la
24.10.2005, până la 21.09.2006. În dosar nr. 530/2003 al
Judecătoriei Măcin, la al treilea termen din 11.11.2003 se acordă
termen pentru ca pârâta să-şi angajeze apărător, la 9.12.2003 se
acordă termen la cererea avocaţilor, iar la 8.01.2004 se dă un
nou termen faţă de cererea de amânare depusă de apărătorul
pârâtei. La cererea avocaţilor se amâna aceeaşi cauză şi la
termenele din 20.12.2005 şi 19.01.2006.
În dosar nr. R. 16508/2001 al Judecătoriei Constanţa,
având ca obiect o acţiune de partaj succesoral, cauza a fost
suspendată pe data de 2.12.2002, până la 8.09.2003, în baza
dispoziţiilor art. 243 pct. 1 Cod procedură civilă.
De asemenea, dosarul nr. 11912/2002 al Judecătoriei
Constanţa, a fost suspendat pe data de 8.o9.2003, în baza
dispoziţiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, fiind repus pe
rol la 20.06.2005. În acelaşi temei de lege a fost suspendat şi
dosarul nr. 4359/COM/2004 al Tribunalului Constanţa, secţia
comercială, respectiv în perioada 8.07.2004 – 7.09.2006. În
acelaşi temei de lege au fost suspendate şi dosarele nr.
7414/2003 al Judecătoriei Tulcea, de la 12.02.2004, până pe
data de 20.04.2006; nr. 5016/2005 al aceleiaşi instanţe,
suspendat la 22.12.2005, până la 28.09.2006; nr. 5960/2004 al
Judecătoriei Tulcea, suspendat la 4.10.2004, până la

143
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

11.09.2006; nr. 7831/2003 al Judecătoriei Tulcea, suspendat de


la 5.02.2004, până la 26.10.2006.

La solicitarea părţilor, în baza art. 242 pct. 1 Cod procedură


civilă, dosarul nr. 16074/2002 al Judecătoriei Constanţa, având
ca obiect anularea unui certificat de moştenitor, a fost suspendat
de pe data de 22.09.2004, până pe data de 1.11.2005, când din
nou a fost suspendata în acelaşi temei de lege, existând în
prezent o cerere de repunere a cauzei pe rol, cu termen la
7.12.2006; în acelaşi temei de lege a fost suspendat dosarul nr.
3624/2004 al Judecătoriei Tulcea, la termenul din 26.05.2005,
până la 22.06.2006, judecătorul reţinând că starea sănătăţii
avocatului uneia dintre părţi impune suspendarea;
Suspendarea cauzelor conf. art. 6731 Cod procedură civilă,
până la soluţionarea căilor de atac împotriva încheierilor de
admitere în principiu (dispoziţie legislativă ce a fost abrogată), a
constituit altă cauză de tergiversare a soluţionării dosarelor de
partaj. Astfel, în dosar nr. 7839/30.06.2003 al Judecătoriei
Constanţa, având ca obiect partaj bunuri comune, pe data de 31
mai 2004 s-a pronunţat încheiere de admitere în principiu, prin
care s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în
cote de ½, un telefon mobil şi suma de 1450 Euro, încheiere care
a fost atacată separat cu apel şi recurs, cauza fiind repusă pe rol
abia pe data de 20.01.2006; dosar nr. 15419/2001 al
Judecătoriei Constanţa, suspendarea pe acelaşi temei dăinuind
de la 10.11.2003, până la 19.09.2005.

VII. CURTEA DE APEL CRAIOVA ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

144
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

a. Date statistice

Nr. INSTANŢA SECŢIILE FOND APEL RECURS Sus-


Crt. pendate
1. CURTEA DE APEL - CIVILA 0 0 2 221
CRAIOVA - CONFLICTE DE 0 0 1 239
MUNCĂ şi AS 0
- MINORI ŞI 0 0 2 12
FAMILIE 2 4 0 39
- COMERCIALĂ 0 0 75
- CONTENCIOS
ADM. şi F 1 3 0
- PENALĂ
2. TRIBUNALUL - CIVILA 22 19 14 392
DOLJ - CONFLICTE DE 5 0 0 222
MUNCĂ 8 156
- COMERCIALĂ 214 0 0 0
- (falimente) 2 0 0
- CONTENCIOS 8 3 2 37
ADM. 0 0 0 0
- PENALĂ 23
- MINORI SI
FAMILIE
3. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 74 2964
CRAIOVA - MATERIE PENALĂ 22
4. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 0 86
CALAFAT - MATERIE PENALĂ 0 0
5. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 5 102
FILIAŞI - MATERIE PENALĂ 1 0
6. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 5 204
BĂILEŞTI - MATERIE PENALĂ 2 0
7. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 1 107
SEGARCEA - MATERIE PENALĂ 0 0
8. TRIBUNALUL - CIVILA 0 0 0 83
GORJ - LITIGII MUNCĂ ŞI 0 0 0 230
CONTENCIOS 0 0 0
ADM. 0 0 52
- COMERCIALĂ 208
- (falimente)
1 0 0
- PENALĂ

9. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 14 675

145
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

TG. JIU - MATERIE PENALĂ 2 0


10. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 6 460
TG. CĂRBUNEŞTI - MATERIE PENALĂ 0 0
11. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 37 202
MOTRU - MATERIE PENALĂ 21 0
12. JUDECĂTORIA - MATERIE 4 268
NOVACI - CIVILĂ MATERIE 2 0
PENALĂ
13. TRIBUNALUL - CIVILA 2 0 3 571
MEHEDINŢI - COMERCIALĂ ŞI
CONTENCIOS 2 0 1 0
ADM. 48
- (falimente) 0 0 0 0
- MATERIE PENALĂ
14. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 11 608
DR. TR. SEVERIN - MATERIE PENALĂ 3 0
15. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 14 99
BAIA DE ARAMĂ - MATERIE PENALĂ 0 0
16. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 22 212
VÂNJU MARE - MATERIE PENALĂ 2
17. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 7 401
STREHAIA - MATERIE PENALĂ 6 0
18. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 4 62
ORŞOVA - MATERIE PENALĂ 0
19. TRIBUNALUL OLT - CIVILĂ 0 0 1 136
- COMERCIALĂ Şi
CONTENCIOS 0 0 2 52
ADM. 208
- (falimente)
1 0 1 3
- PENALĂ
20. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 10 609
SLATINA - MATERIE PENALĂ 2 0
21. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 3 166
CARACAL - MATERIE PENALĂ 0 0
22. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 4 71
BALŞ - MATERIE PENALĂ 2 0
23. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 0 53
CORABIA - MATERIE PENALĂ 1 0

Curtea de Apel Craiova


Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale: la
această secţie se afla un singur dosar mai vechi de 6 luni(recurs)

146
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

înregistrat pe rolul completului de judecată compus din


judecătorii: Cristina Raicea, Constantin Mereanu, Ioana Bodri
(C1).
Secţia penală: pe rolul acestei secţii se aflau un număr de
trei cauze mai vechi de 6 luni (recurs) şi două cauze mai vechi de
un an, aflate pe rolul următoarelor complete, compuse din
următorii judecători: Ştefan Făurar - Gheorghe Vintilă-judecător
permanenţă, Constantin Lupitu - Valentina Trifănescu - Doru
Filimon, Aurel Ilie – Liliana Balaci - Sorina Petria Mitran, Doru
Filimon - Valentina Trifănescu, Liliana Balaci.
Secţia civilă: pe rolul acestei secţii se aflau două cauze mai
vechi de 6 luni(recurs), înregistrate pe rolul completelor de
judecată compuse din judecătorii Paraschiva Belulescu- Stela
Popa-Sorin Drăguţ (C1) şi judecătorii Mihaela Loredana Nicolau-
Nela Drăguţ-Ionela Vâlculescu (C 5).
Secţia de contencios administrativ şi fiscal: pe rolul
acestei secţii se afla un număr de două cauze mai vechi de un
an, înregistrate pe rolul următoarelor complete: judecători
Teodora Bănescu-E.Marin-Elena Canţăr, judecători: Radu
Mateucă- Alina Cauc-Lotus Gherghină.
Secţia pentru minori şi familie: pe rolul acestei secţiei la
data controlului se aflau numai două dosare mai vechi de 6 luni
înregistrate în recurs, aflate pe rol la completele formate din
judecătorii Tatiana Rădulescu- Gabriel Viziru-Mariana Pascu(C1)
şi judecătorii Carmen Tomecu-Ligia Epure-Elena Stan(C2).
Pe rolul Secţiei comerciale se aflau patru cauze mai vechi
de un an, la următoarele complete de judecată compuse din
judecătorii: Radu Mateucă-Mariana Sofia Moţ(C7)- 2 dosare,
judecătorii: Nicoleta Ţăndăreanu, Angela Ilie(C3)-un dosar,
judecătorii: Mariana Cîrstocea – Doina Lupea(C4)-un dosar.

Tribunalul Dolj
Sectia civilă : Pe rolul acestei secţii era înregistrat un

147
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

număr de 22 dosare mai vechi de un an (fonduri), dintre care:


7 dosare la completul 4 prezidat de judecătorul A. Ciolofan, 3
dosare la completul 8 prezidat de judecătorul S. Marinescu, 4
dosare la completul 9 prezidat de judecătorul L.M. Zamfir, 3
dosare la completul 13 prezidat de judecătorul E. Varzaru, 1
dosar la completul 7 prezidat de judecătorul M. A. Caimac,
1dosar la completul 9 prezidat de judecătorul M. Nicola, 1dosar
la completul 10 prezidat de judecătorul A. Cercel, 1dosar la
completul12 prezidat de judecătorul G. Simion, 1dosar la
completul 14 prezidat de judecătorul R. Dobrin.
La aceeaşi secţie a tribunalului s-a înregistrat un număr de
19 dosare mai vechi de 1 an (apeluri), care sunt repartizate pe
complete astfel: 4 dosare la completul 1A format din judecătorii:
C. Mititelu si L.M.Zamfir, 3 dosare la completul 2A format din
judecătorii: R. Dobrin si A. Ciolofan, 6 dosare la completul 3A
format din judecătorii: S. Marinescu si A. Cercel, 2 dosare la
completul 4A format din judecătorii: M.A. Caimac si E. Varzaru ,
2 dosare la completul 5A format din judecătorii: M. Nedelcu si G.
Simion si 2 dosare la completul 6A format din judecătorii: L.
Beuca si C. Motirlichie.
In recurs la aceeaşi secţie a tribunalului, se înregistrează
un număr de 14 dosare mai vechi de 6 luni, care sunt repartizate
pe complete astfel:1dosar la C1R format din judecătorii C.
Mititelu, L.M. Zamfir si C. Motirlichie, 6 dosare C2R format din
judecătorii R. Dobrin, A. Ciolofan si G. Traistaru, 4 dosare la
C3R format din judecătorii S. Marinescu , A. Cercel si L. Beuca,
1dosar la C4R format din judecătorii M.A.Caimac, E. Varzaru si
G.Traistaru, 2 dosare la C5R format din judecătorii M. Nedelcu,
G. Simion si un judecător din planificarea de permanenta.
Secţia penala a Tribunalului Dolj înregistrează un număr
de 3 dosare mai vechi de 1 an (fonduri ), respectiv 1 dosar la
completul format din judecătorul M. Nicolae, 1 dosar la
completul format din judecătorul G. Ciobanu si 1 dosar la

148
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

completul format din judecătorul C. Cojocaru-Bichia; 3 dosare


mai vechi de 1 an in apel, la completul format din judecătorii S.
Prodanescu si V. Tiugan; 2 dosare mai vechi de 6 luni ( recurs ),
respectiv 1 dosar la completul format din judecătorii G. Ciobanu,
S. Prodanescu si V. Dan si 1 dosar la completul format din
judecătorii V. Tiugan, M. Georcotina si C. Cojocaru-Bichia.
Sectia comerciala Pe rolul acestei secţii era înregistrat un
număr de 8 dosare mai vechi de 1 an ( fonduri ), astfel: 4 dosare
la completul format din judecătorul G. Carmeluti, 2 dosare la
completul format din judecătorul T. Bunoiu, 1 dosar la completul
format din judecătorul P. Anghelina si 1 dosar la completul
format din judecătorul V. Vasile.
De asemenea, la aceasta sectie se afla un număr de 214
dosare mai vechi de 1 an, având ca obiect procedura insolvenţei
repartizate la un număr de 8 judecători, după cum urmează: 25
dosare la A.Mischianu, 22 dosare la I. Osiceanu, 27 dosare la P,
Anghelina, 26 dosare la G. Carneluti, 27 dosare la C. Mitru, 26
dosare la L. Dragomir, 32 dosare la V. Vasile, 29 dosare la
L.Marusciac.
Sectia conflicte de munca. Pe rolul acestei secţii se afla
înregistrat un număr de 5 dosare mai vechi de 1 an
( fonduri ),astfel: 2 dosare la CM 5 format din judecătorii D.
Stanciu si D. Spiridon, 1 dosar la CM 2 format din judecătorii N.
Mircea si R.Florescu si 2 dosare la CM 4 format din judecătorii I.
Lepadat si C. Ilie.
Secţia contencios administrativ si fiscal. Pe rolul acestei
secţii se înregistrează un număr de 2 dosare mai vechi de 1 an
( fonduri ), după cum urmează : 1dosar la C4 CAF format din C.
Arif si un dosar la C3 CAF format din judecătorul Ghe. Zorila.
Secţia minori si familie a Tribunalului Dolj nu
înregistrează nici un dosar mai vechi de 1 an ( fond,apel ) şi
niciunul mai vechi de 6 luni ( recurs ).
Judecatoria Craiova. La aceasta instanţa se înregistrează o

149
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

scădere semnificativa a numărului de dosare mai vechi de 1 an,


nesoluţionate la data efectuării controlului, de la 307 dosare la
96 dosare.
Secţia civila a judecătoriei Craiova înregistrează un număr
de 74 dosare mai vechi de 1 an, astfel: 2 dosare la C1 – jud.
Daniela Spranceana, 3 dosare la C2 – jud. Robert-Emanoil
Condurat ( C2 a fost preluat de preşedintele judecătoriei, ca
titular, prin Hotărârea nr. 24/31.10.2006 a Colegiului de
Conducere ), 7 dosare la C4 – jud. Simona Busuioc, 8 dosare la
C5 – jud. Simona Grigorascu, 3 dosare la C6 – jud. Ecaterina
Sandu, 3 dosare la C7 p jud. Domnica Stroe, 5 dosare la C9 –
jud. Daniel Stancu, 3 dosare la C13 –jud. Carmen Rotaru, 2
dosare la C16 – jud. Alice Velicovici, 3 dosare la C19 – jud.
Anisoara Ghealdir, 11 dosare la C20 – jud. Mirela Negoita,
1dosar la C21 – jud. Gabriela Filimon, 1 dosar la C25 – jud.
Daniela Mecleanu , 1dosar la C26 – jud. Florica Dudu, 3 dosare
la C29 –jud. Andreea Titoiu, 2 dosare la C32 –jud.Liliana Duna,
2 dosare la C40 –jud.Cristina Colceag, 4 dosare la C41 –
jud.Daniel Otovescu, 1 dosar la C45 –jud.Cristina Vartopeanu, 4
dosare la C46 –jud. Cecilia Uncheasu, 3 dosare la C53 –jud.
Emilia Balteanu si 2 dosare la C55 –jud. Liliana Lazar.
Secţia penala a judecatoriei Craiova înregistrează un
număr de 22 dosare mai vechi de 1 an, astfel: 2 dosare la C14 –
jud. Cristian Popa, 8 dosare la C18 –jud. Camelia Selea,1 dosar
la C33 – jud. Gabriela Ciontu, 3 dosare la C36 – jud. Gabriel
Caian, 1 dosar la C47 – jud. Camelia Macamete, 7 dosare la C52
– jud. Aurora Samil,
Judecatoria Bailesti înregistrează un număr de 7 dosare
mai vechi de1 an, dintre care, 5 dosare in materie civila si 2
dosare in materie penala, după cum urmează: 1 dosar - jud.
Marga Firu, 3 dosare - jud. Valentina Poenaru, 3 dosare - jud.
Floarea Belu.
Judecatoria Filiasi înregistrează un număr de 6 dosare

150
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

mai vechi de 1 an, dintre care, 5 dosare in materie civila si 1


dosar in materie penala, după cum urmează: 1 dosar – jud.
Catalin Gosa, 2 dosare – jud. Loredana Coltan, 2 dosare – jud.
Carmen Cojocaru si 1 dosar - jud. Violeta Florescu.
Judecatoria Segarcea înregistrează 1 dosar mai vechi de 1
an, in materie civila – jud. Gabriela Chimigeru.
Judecatoria Calafat : la data verificărilor nu era înregistrat
pe rolul acestei instanţe nici un dosar mai vechi de un an.
Tribunalul Olt
Secţia civilă : Pe rolul acestei secţii se afla înregistrat un
singur dosar mai vechi de 6 luni (recurs) la completul format din
judecătorii: Alexandru Herţoiu- Ioana Popa- Maican Maria.
Secţia comercială şi de contencios administrativ: Se
aflau înregistrate două dosare mai vechi de un an la completul
formate din judecătorul Maria Baltoi- un dosar şi judecătorul
Viorel Achimescu -un dosar.
Secţia penală: la data controlului era înregistrat un dosar
mai vechi de un an(fond-cauză complexă)) înregistrat pe rolul
completului de judecată compus din judecător Constantin
Tobescu şi un dosar mai vechi de 6 luni(recurs)înregistrat pe rol
la completul compus din judecătrorii: Tobescu Constantin-Piţu
Marin-Dan Ileana.
Dosarele mai vechi de un an la nivelul Judecătoriei Slatina
sunt înregistrate pe rolul următorilor judecători: judecător Oprea
Liliana-1dosar, judecător Dicu Iuliana -1 dosar, judecător Andrei
Maria – 2 dosare, judecător Popescu Constantin – 1 dosar,
judecător Savu Mihaela – 4 dosare, judecător Ţăruş Alina – 2
dosare, judecător Vasile Sorinel – 2 dosare.
La nivelul Judecătoriei Balş dosarele mai vechi de un an
sunt înregistrate pe rolul următorilor judecători: judecător Elvis
Florea–2 dosare, judecător Teau Marin–1 dosar, Sofia Răduinea
1 dosar, Ilie Melania –1 dosar, Bălan Loredana -1 dosar.
La nivelul Judecătoriei Caracal s-au identificat numai trei

151
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosare mai vechi de un an, în materie civilă, aflate pe rolul


următorilor judecători: judecător Ilie Vilhelmina-1dosar,
judecător Doina Defta-1 dosar, judecător Ion Rezeanu-1 dosar.
La judecătoria Corabia se afla pe rolul instanţei un singur
dosar mai vechi de un an, aflat pe rol la completul compus din
judecător Lascu Elena.
La Tribunalul Gorj s-a identificat un singur dosar de fond
mai vechi de un an, respectiv dosarul nr. 2211/2005 aflat pe
rolul Secţiei Penale la completul compus din judecător Pistol
Mihail. Dosarul are ca obiect art. 257 Cod penal cu aplic. art. 41
alin. (2) Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 254
Cod penal cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal rap. la art. 6 din
Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit.(a) Cod penal. Pricina
priveşte pe inculpatul Mischie Nicolae. Instanţa a administrat un
probatoriu alcătuit din acte, martori, expertize medico-legale şi
deşi s-au dat termene scurte, complexitatea cauzei a determinat
întârzierea în soluţionarea acesteia.
La Judecătoria Târgu-Jiu au fost identificate dosare mai
vechi la următorii judecători: Popescu Janeta - 1 dosar,
Stănculete Carmen - 3 dosare, Lupulescu P. – 1 dosar, Bădiţa
Nicoleta – 3 dosare, Popescu Otilia – 1 dosar, Trămândan Crina –
1 dosar, Stegăroiu Gabriela – 1 dosar, Stoian Alexandra - 1
dosar, Boian Liviu – 1 dosar şi Oproiu Lavinia – 1 dosar.
S-a constatat că din totalul de 14 cauze mai vechi de un an,
10 dintre acestea au ca obiect ieşire din indiviziune, în care
instanţa a încuviinţat un probatoriu complex. Pe lângă probele
cu acte sau martori, instanţa a încuviinţat proba cu expertiză,
uneori de specialităţi diferite, experţii întârziind întocmirea
rapoartelor.
La Judecătoria Novaci s-a constatat că numai cinci pricini
aveau o vechime mai mare de un an de la înregistrarea pe rolul
acestei instanţe. Aceste dosare au fost identificate la următorii

152
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

judecători: Bădiţă Gheorghe - un dosar, Vlad Marinela – 3


dosare, Pârvu Mircea – 1 dosar, Ţămbălaru Sofia -1 dosar.
În majoritate, cauzele cu obiect ieşire din indiviziune,
constatare uzucapiune, plângere în baza Legii nr. 18/1991, au
impus efectuarea unor expertize topometrice, pentru întocmirea
rapoartelor, instanţa acordând numeroase termene.
La Judecătoria Motru s-au înregistrat cele mai multe
dosare mei vechi de un an, atât în materie civilă, cât şi penală.
Cauza determinantă a acestei situaţii o reprezintă numărul redus
de judecători care funcţionează la această instanţă, raportat la
schema de personal. Aceste cauze mai vechi sunt instrumentate
de următorii judecători: Iacob Constantin – 15 dosare, Cocheci
Diana – 7 dosare, Aldulescu Ştefan – 20 dosare, Bădoiu Daniela –
4 dosare.
La Judecătoria Târgu Cărbuneşti s-au constatat relativ
puţine dosare vechi, în comparaţie cu volumul de activitate al
instanţei. În toate aceste dosare, instanţa a încuviinţat proba cu
expertiză şi chiar a dispus în unele dintre acestea, sancţionarea
expertului pentru neefectuarea raportului de expertiză în
termenul stabilit.
Verificările au evidenţiat că aceste dosare sunt
instrumentate de următorii judecători: Stoiculescu Natalia – 3
dosare, Andrei Antonela – 2 dosare, Vătafu Carmen – 1 dosar,
Cîrstescu Damian – 1 dosar.
Situaţia dosarelor mai vechi de un 1 an (fond, apel) şi 6 luni
(recurs) de la înregistrare, la Tribunalul Mehedinţi şi instanţele
arondate acestuia, pe judecători, este următoarea:
Judecătoria Drobeta Turnu Severin: judecător Zoican
Dorinel- 1dosar, judecător Guran Dumitru- 3 dosare, judecător
Toader Daniela- 2 dosare, judecător Tinca Magdalena- 2 dosare,
judecător Popescu Dumitru-1 dosar, judecător Popescu Mihaela-
1 dosar, judecător Ciupitu Elena-1 dosar, judecător Aurelian

153
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Cadea-1 dosar, judecător Cocor Magdalena-1 dosar, judecător


Ghilă Claudia-1 dosar.
Judecătoria Strehaia: judecător Ciovîrnache Emil-4
dosare, judecător Vărzaru Sorinel-3 dosare, judecător Zahorski
Cornelia-2 dosare, judecător Dijmărescu Cosmin- 2 dosare,
judecător Buţă Octavian-1 dosar, judecător Fuiorea Raluca-1
dosar.
Judecătoria Baia de Aramă: judecător Căpitănescu
Sorina-7 dosare, judecător Bajmatără Claudia-7 dosare.
Judecătoria Vânju Mare: judecător Dorobanţu Petre-12
dosare, judecător Neagoe Anişoara-7 dosare, Şerban Rasvan
Gabriel- 3 dosare, Buzatu Gheorghe-2 dosare.
Judecătoria Orşova: judecător Popescu Gheorghe-2
dosare, Ghimpău Alin-2 dosare.
Tribunalul Mehedinţi:
Secţia Civilă: judecător Acsinte Mihai-2 dosare în fond,
completul constituit din judecătorii Bordei Floriana, Curelea Ana
şi Nişulescu Dorina-2 dosare în recurs, iar completul constituit
din Bărbulescu Adi, Negreanu Victoria şi Acsinte Mihai-1 dosar
în recurs.
Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ:
judecător Tudor Eugenia - 1 dosar fond, judecător Geamănă
Alexandr - 1 dosar fond, judecător Geamănă Alexandru - 15
dosare fond sindic, judecător Orfescu Aristică - 14 dosare fond
sindic, judecător Dumitrascu Sever - 9 dosare fond sindic,
judecător Tudor Eugenia - 10 dosare fond sindic, iar completul
constituit din judecătorii Novacescu Virginia, Stancu Marian şi
Pavelescu - 1 dosar în recurs.

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


părţilor, martorilor, experţilor sau altor participanţi la proces
O cauză a amânării dosarelor din culpa părţilor constă în
formularea de către acestea a unor cereri informe sau incomplete

154
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

şi depunerii unor precizări, la termenele ulterioare (ex. dosar


1969/2005 al Judecătoriei Caracal, dosar nr.4593/2005 al
Judecătoriei Caracal, dosar nr.3093/2005 al Judecătoriei
Strehaia, dosar nr. 2839/2005 al Judecătoriei Motru, dosar nr.
203/2005 al Tribunalului Dolj, Secţia civilă, dosar nr.
1975/CIV/2004 al Tribunalului Dolj, Secţia civilă.
Neachitarea taxelor de timbru, la termenele stabilite de
instanţă, determină amânări succesive (ex. dosar nr. 3213/2004
al judecătoriei Drobeta Turnu Severin,
Solicitarea cu rea-credinţă a unor termene pentru încheierea
tranzacţiilor judiciare, fără a se finaliza demersurile prin stingerea
litigiului pe cale amiabilă, ulterior însă, se constată că intenţia
reală a părţilor a fost aceea de a obţine un nou termen
( ex.dosarul nr. 12786/C/2005 al Judecătoriei Craiova, Secţia
civilă).
Folosirea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale –
formularea unor cereri de recuzare (ex. dosar nr.1241/C/ 2006 al
Tribunalului Olt, dosarul nr.3793/COM/2005 al Curţii de Apel
Craiova apelanta a formulat opt cereri de recuzare a tuturor
judecătorilor Curţii de Apel Craiova, 4 respinse ca inadmisibile
de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi 4 anulate ca
netimbrate, iar intimatele au formulat la rândul lor 5 cinci cereri
de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Craiova
respinse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fie ca
inadmisibile, fie anulate ca netimbrate. De asemenea, apelanta a
mai formulat cerere de suspendare întemeiată pe dispoziţiile
art.244 Cod procedură civilă, respinsă de curte, cerere de
suspendare a cauzei până la soluţionarea cercetărilor în legătură
cu unul din membrii completului de judecată, la plângerea
adresată Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respinsă de
asemenea de curte, cereri pentru soluţionarea cărora au fost
acordate 10 termene de judecată.

155
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Reaua credinţă a părţilor în îndeplinirea obligaţiilor stabilite


de instanţă a condus în multe cazuri la suspendarea judecăţii, în
temeiul art. 1551 Cod procedură civilă. (dosarele nr.1605/2005 al
Judecătoriei Vânju Mare, dosarele nr.9744/2003, 3213/2004,
2195/2005, 12612/2004 ale Judecătoriei Drobeta Turnu
Severin, 338/2003 al Judecătoriei Baia de Aramă, dosar
nr.17876/2003 al Judecătoriei Craiova, dosarul nr.36/2004 al
Judecătoriei Slatina.)
Suspendarea cauzelor în temeiul art.242,243,244 Cod
procedură civilă (ex. dosarul nr.638/2005 al Curţii de Apel
Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, suspendat
pentru lipsa părţilor la 14.10.2005 şi repus pe rol la data de
19.04.2006, dosarul nr.524/1999 al aceleiaşi secţii, suspendat
în temeiul art.244 Cod procedură civilă la data de 08.09.1999,
repus pe rol la data de 05.10.1999, suspendat din nou la datele
de 19.04.2000, 02.02.2005 pe acelaşi temei. De asemenea, în
dosarul nr.11873/2000 înregistrat pe rolul Judecătoriei
Târgu-Jiu(cel mai vechi dosar al acestei instanţe), nesoluţionarea
pricinii a fost determinată în principal de părţi, care au lipsit la
trei termene de judecată obligând instanţa să aplice, succesiv,
dispoziţiile art. 242 pct. (2) Cod procedură civilă referitoare la
suspendarea cauzei. Cele trei suspendări pentru acest motiv, au
cumulat o perioadă de timp de peste un an de zile. La
Judecătoria Slatina în dosarul nr.5920/16.04 2002(cel mai vechi
dosar al instanţei) s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul
dispoziţiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă, până la
soluţionarea irevocabilă a acţiunii privind anularea titlului de
proprietate asupra terenul supus partajului, la data de
26.06.2002. Cauza a fost repusă pe rol din oficiu de instanţă în
vederea verificării îndeplinirii cerinţelor art.248 Cod procedură
civilă la datele de 05.05.2003, 26.05.2005, 25.11.2005 şi repusă
pe rol, la cererea reclamantului, pentru continuarea judecăţii 14
aprilie 2006.

156
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Neachitarea onorariilor de expert stabilite de instanţă pentru


efectuarea raportului de expertiză duce la administrarea probei
cu dificultate( ex. în dosarul nr.17876/2003 al Judecătoriei
Craiova, au fost acordate 5 termene de judecată în vederea
achitării onorariului de expert).
În multe dosare, instanţele au fost obligate să amâne
soluţionarea cauzelor pentru lipsa martorilor încuviinţaţi în
probaţiune.
Neprezentarea martorilor legal citaţi, la termenele stabilite
de către instanţă, conduce la amânări succesive, fiind necesară
amendarea acestora şi aducerea lor cu mandat, în vederea
audierii (ex. dosar nr.1969/2005 al Judecătoriei Caracal,
dosarele nr. 1734/2005 al Judecătoriei Vânju Mare şi 1875/
2005 ale Judecătoriei Vânju Mare, nr.1554/2005 al Judecătoriei
Strehaia, dosar nr. 2211/2005 al Tribunalului Gorj – Secţia
penală, dosarele nr. 1467/2005, 1869/2005, 421/2005,
707/2005, 209/2005, 504/2005, 682/2005 ale Judecătoriei
Motru.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele
mai frecvente situaţii care determină întârzierea
nejustificată a soluţionării cauzelor sunt cele determinate
de experţi.
Astfel, în dosarul nr.4626/2005 al Judecătoriei Caracal
fost acordate 13 termene de judecată pentru lipsa raportului de
expertiză încuviinţat în cauză, deşi instanţa a dispus
sancţionarea expertului potrivit art.108/1 Cod procedură civilă.
De asemenea, şi în dosarele nr.2052/2005,3497/2004,
1864/2005, 969/2005 ale Judecătoriei Vânju Mare s-au acordat
termene atât pentru lipsa raportului cât şi pentru completarea
acestuia conform obiectivelor stabilite de instanţă. Aceleaşi cauze
se regăsesc şi în dosarul nr. 57/COM/2005 al Curţii de Apel
Craiova, Secţia comercială, dosarul nr.822/A/2005 al Secţiei de
contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe, dosarele

157
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

nr.1044/2003, 2040/2004 şi 2651/2005 ale Judecătoriei Novaci;


dosarele 1624/2005, 4094/2004, 1031/2005, 900/2005,
2296/2003 ale Judecătoriei Motru, dosarele nr. 4486/2005,
2443/2005, 921/2005, 2714/2005 ale Judecătoriei Târgu
Cărbuneşti, dosarele nr. 1044/2003, 2040/2004 şi 2651/2005
ale Judecătoriei Novaci; dosarele nr.1624/2005, 4094/2004,
1031/2005, 900/2005, 2296/2003 ale Judecătoriei Motru,
dosarele nr. 4486/2005, 2443/2005, 921/2005, 2714/2005 ale
Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, dosarul nr.11157/2005 al
Judecătoriei Slatina. În dosarul nr.11182/2005 al Judecătoriei
Slatina s-au acordat 10 termene de judecată pentru lipsa
raportului de expertiză, fie a suplimentului de raport de expertiză
.În dosarul nr.284/2005 al Tribunalului Dolj, Secţia Contencios
Administrativ şi Fiscal s-a dispus amendarea expertului succesiv
pentru neefectuarea expertizei, aplicându-i-se acestuia patru
sancţiuni conform 108/1 Cod procedură civilă, fără ca acesta să
finalizeze raportul de expertiză, impunându-se în final înlocuirea
acestuia. De asemenea, la Judecătoria Târgu Jiu instanţa a
dispus aplicarea art.108/1Cod procedură civilă, în dosarul nr.
8642/2005, întrucât expertul silvic nu a depus raportul de
expertiză trei termene de judecată după încuviinţarea acesteia.
Apreciem că, o serie de dosare au suferit amânări succesive
datorită procedurii greoaie de desemnare a experţilor de către
birourile locale de expertiză(ex. dosar nr.4593/2005 al
Judecătoriei Caracal, dosar nr.3936/COM/2005 al Curţii de Apel
Craiova, Secţia comercială, s-au acordat de instanţă patru
termene de judecată pentru efectuarea expertizei dispuse, iar
ulterior Biroul local de expertize comunică instanţei că expertul
desemnat nu mai figurează pe lista de experţi, fiind necesară
înlocuirea acestuia. De asemenea, în dosarul nr. 12309/2005 al
Judecătoriei Târgu-Jiu, instanţa a acordat trei termene de
judecată pentru ca Biroul Local de Expertize de pe lângă

158
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Tribunalul Dolj să comunice listele cu experţii care pot efectua


expertiza construcţii termoenergetice.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


instanţei
Admiterea probelor în etape, la cererea părţilor, conduce la
amânarea cauzei în mod nejustificat (ex. dosar nr. 1044/2003 al
Judecătoriei Novaci, dosarul nr. 1975/CIV/2004 al Tribunalului
Dolj, Secţia civilă - instanţa a admis în etape probele şi cererile
precizatoare şi incidentale formulate de părţi acordând în acest
sens 44 de termene.
O altă cauză o constituie repunerea pe rol a cauzei după ce
fusese reţinută în pronunţare pe fond (dosar nr.1276/2005 al
Judecătoriei Orşova, astfel dezbaterile au avut loc la 13.09.2006,
s-a amânat succesiv pronunţarea la 20.09.2006 şi apoi la
27.09.2006 când cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen la
11.10.2006 .

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


altor autorităţi
Din verificările efectuate s-a constatat că o cauză frecventă
de amânare a dosarelor penale se datorează neaducerii
inculpaţilor arestaţi la termenele de judecată, ca urmare a
netransferării lor de la un penitenciar la altul (dosar
nr.7215/2005 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin s-au
acordat 18 termene de judecată pentru lipsa inculpatului arestat
în altă cauză şi neadus de la Penitenciarul Codlea, dosar
nr.6372/2004 al aceleiaşi instanţe, în care s-au acordat 25 de
termene pentru lipsa inculpaţilor netransferaţi de la
Penitenciarul Giurgiu, dosarul nr.5841/2005 al Judecătoriei
Slatina în care s-au acordat 10 termene de judecată pentru lipsa
inculpatului arestat în altă cauză netransferat de la Penitenciarul

159
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Jilava şi apoi Penitenciarul Rahova, întrucât avea afaceri


judiciare la Tribunalul Bucureşti).
Neprezentarea înscrisurilor de către autorităţi la termenul
fixat de instanţă
Exemplificăm: dosarul nr.461/P/2006 al Tribunalului
Olt(instanţa a acordat trei termene de judecată pentru lipsa
relaţiilor de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală),
dosarul nr. 2211/2005 al Tribunalului Gorj – Secţia Penală,
dosarul nr. 551/2005 al Judecătoriei Motru şi dosarul nr.
4358/2005 al Judecătoriei Târgu Cărbuneşti.
Întârzieri în soluţionarea cauzelor se înregistrează în
situaţia dosarelor cu elemente de extraneitate, caz în care,
procedura de citare se efectuează prin intermediul Ministerului
Justiţiei, care restituie toate actele procedurale, înaintate de
instanţe, solicitând traducerea acestora în prealabil, fapt ce
condus la neîndeplinirea procedurii de citare în astfel de cauze.
(ex. dosar nr. 4706/2005 al Tribunalului Olt în care s-au acordat
7 termene de judecată pentru efectuarea procedurii de citare cu
străini-Anglia).

Situaţia dosarelor suspendate


La instanţele din raza Curţii de Apel Craiova, în urma
verificării prin sondaj, s-a reţinut că, dosarele suspendate
(indiferent de motivul care a determinat suspendarea) sunt
repuse periodic pe rol (în vederea perimării) sau se efectuează
adrese pentru verificarea subzistenţei motivelor de suspendare.

Verificările efectuate la instanţele din raza Curţii de Apel


Craiova au evidenţiat diminuarea numărului de dosare vechi faţă
de controlul anterior. Astfel, s-a constatat că pe rolul Curţii de Apel
Craiova şi a instanţelor din circumscripţia acesteia erau
înregistrate, la data controlului, un număr de 418 dosare mai vechi
de un an(fond –apel), faţă de 618 dosare mai vechi de un an(fond

160
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

–apel) înregistrate în semestrul I şi un număr de 33 de dosare mai


vechi de 6 luni(recurs), faţă de 47 dosare mai vechi de 6
luni(recurs) înregistrate la verificarea anterioară. Referitor la
dosarele având ca obiect reorganizarea judiciară şi procedura
falimentului, acestea au fost evidenţiate separat în actul de
control, constatându-se reducerea numărului de cauze mai vechi,
respectiv de la 857 dosare în semestrul I la 678 dosare în
semestrul II.

VIII. CURTEA DE APEL GALAŢI ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

a. Situaţia statistică
NR. INSTANŢA SECŢIILE FOND APEL RECURS Suspendate
CRT.
1. CURTEA DE APEL - Civilă 0 2 1 162
GALAŢI - Conflicte de muncă şi 0 0 0 30
Asigurări Sociale
- Minori şi Familie 0 0 1 0
- Comercială maritimă 0 0 2 199
şi fluvială
- Contencios 4 0 0 212
Administrativ şi
Fiscal
- Penală 1 2 3 1

2. TRIBUNALUL GALAŢI - Civilă 9 5 1 282


- Comercială, 9+190 0 0 182
maritimă, fluvială şi falimente
de contencios 13 5 15
- penală

3. JUDECĂTORIA GALAŢI - Materie Civilă 83 1500


- Materie Penală 67
4. JUDECĂTORIA TECUCI - Materie Civilă 2 29
- Materie Penală 1

5. JUDECĂTORIA TG. - Materie Civilă 5 73


BUJOR - Materie Penală 5
161
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

6. JUDECĂTORIA LIEŞTI - Materie Civilă 3 51


- Materie Penală 11
7. TRIBUNALUL BRĂILA - Civila 11 1 1 49
- Comercială şi 47+72 0 0 13
Contencios falimente
- Penală
3 0 0
8. JUDECĂTORIA BRĂILA - Materie Civilă 19
- Materie Penală 26

9. JUDECĂTORIA - Materie Civilă 0


ÎNSURĂŢEI - Materie Penală 2

10. JUDECĂTORIA FĂUREI - Materie Civilă 3


- Materie Penală 5

11. TRIBUNALUL VRANCEA - Civilă 2 0 3


- Penală 0 0 0
- Comercială 2+ 130 0 0
falimente

12. JUDECĂTORIA - Materie Civilă 28


FOCŞANI - Materie Penală 7

13. JUDECĂTORIA PANCIU - Materie Civilă 1


- Materie Penală 0

14. JUDECĂTORIA ADJUD - Materie Civilă 7


- Materie Penală 2

CURTEA DE APEL GALAŢI


La Curtea de Apel Galaţi dosarele mai vechi de un an (fond,
apel) şi de 6 luni(în recurs) erau înregistrate pe secţii pe rolul
următorilor judecători, astfel:
- Secţia pentru cauze cu minori şi de familie: la această
secţie nu erau înregistrate cauze mai vechi de un an, existând
un singur dosar mai vechi de 6 luni evidenţiat pe rolul
completului de judecată compus din judecătorii: Mariana
Cristache - Daniela Constantinescu - judecător permanenţă.

162
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

-Secţia comercială, maritimă şi fluvială : la această


secţie nu erau înregistrate dosare mai vechi de un an. Se
evidenţiază numai două dosare mai vechi de 6 luni(având ca
obiect contestaţie în anulare) pe rolul completului compus din
judecătorii Vrabie Valentina- Ignat Gina –Rodica Dorin.
- Secţia penală : la această secţie erau înregistrate trei
dosare mai vechi de 6 luni (recursuri) aflate pe rolul următorilor
judecători: Petruş Dumitru-Avram Ion-Ghena Mariana-2 dosare;
Judecătrori: Aurel Burlacu - Cristache Mariana - Liliana
Consatntinescu - 1dosar.
De asemenea, erau înregistrate trei dosare mai vechi de un an,
pe rolul următoarelor complete : judecător Dumitru Petruş-1
dosar(fond),judecători Petruş Dumitru- Avram Ion-1 dosar(apel),
judecători Burlacu Aurel- Cristache Mariana-1 dosar(apel).
Secţia de contencios administrativ şi fiscal: pe rolul
acestei secţii erau înregistrate la data controlului patru dosare
mai vechi de un an aflate pe rolul următorilor judecători:
judecător dr. Ioan Apostu – 3 dosare, judecător Angelica
Ciobotaru-1 dosar.
La Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale nu erau
pe rol dosare mai vechi de un an şi de 6 luni.
La Secţia civilă erau înregistrate două dosare mai vechi de un
an şi un dosar mai vechi de 6 luni pe rolul următoarelor
complete: judecători Elena Romila - Jirăleanu Romeo –Valentina
Gabrilea Baciu-1 dosar, judecători Simona Bacsin-Luminiţa
Solea-1 dosar, judecători Valentina Vrabie-Viorica Mihai
Secuianu.
S-a constatat că la această instanţă există un număr foarte
mic de dosare vechi, iar întârzierile în soluţionarea acestora s-a
datorat unor cauze obiective, neimputabile instanţei, respectiv
administrarea unui probatoriu complex, administrarea probei cu
expertiză, neefectuarea în termen a rapoartelor de expertiză

163
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dispuse de instanţă, de către experţi, efectuarea cu întârziere a


procedurilor cu străinătatea.

TRIBUNALUL BRĂILA
Dosarele mai vechi evidenţiate se regăsesc la următorii
judecători:
-Secţia civilă: Radu Secăreanu – 7 dosare fond, judecător
Any-Mary Căsaru - 4 dosare (3 fonduri, 1 recurs), Valerica
Voicilă- 6 dosare (fond), Marcela Ioniţă - 1 dosar (apel), Lenuţa
Mocanu – 2 dosare (1 fond + 1 recurs), Erzsebet Turcu – 1 dosar
(apel), Constantinescu A. - 1 dosar (recurs).
-Secţia penală: Radu Perianu - 1 dosar şi Marin Tătaru –
2 dosare.
-Secţia Comercială şi contencios administrativ: Pavel
Alina Atena - 2 dosare, Mihăilă Surdu - 1 dosar, Banu
Păuniţa - 1 dosar;

JUDECĂTORIA BRĂILA
În materie civilă: Voinea Geanina - 4 dosare, Teodorescu
Cristian - 3 dosare, Ciornei Manuela - 3 dosare, Buzea Licuţa
– 2 dosare, Iconaru Corina - 2 dosare, Ceolpan Mirela - 2
dosare, Popescu Ionela - 1 dosar, Dogariu Nicoleta - 1 dosar,
Gavril Georgiana – 1 dosar.
În materie penală: Vank Adrian - 13 dosare, Şerban
Virgil – 8 dosare, Brânză Lucica - 2 dosare, Ţurlică Valeria,
Nicolau Bogdan şi Roşioru Aurelia – 1 dosar
De menţionat că, judecătorul Vank Adrian şi Şerban Virgil
au preluat o parte din dosare de la alţi judecători care nu
mai funcţionează la instanţă din motive obiective (promovare
transfer).

JUDECĂTORIA ÎNSURĂŢEI
Marcel Creţu : 2 dosare

164
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

JUDECĂTORIA FĂUREI
Budescu Aurica - 4 dosare (2 civile şi 2 penale) şi Duţă
Mihai Gabriel – 4 dosare ( 1 civil şi 3 penale)

TRIBUNALUL GALAŢI
Secţia civilă: Eugen Mortu - 6 dosare (4 fond + 2 apel),
Rodica Arhip - 2 (apeluri), Magdalena Muscă - 2 (fond),
Haralambe Mariana - 2 dosare (1 fond + 1 apel), Luminiţa
Benescu – 2 (apel), Mihaela Surdu - 1 (apel), Doru Benescu -
1 (apel), Mihaela Neagu – 1 fond + 1 recurs, Emilia Panţuru - 1
dosar (fond), Anca Pungoci - 1 recurs, Virginia Dimitriu - 1
recurs.
Secţia penală: Mircea Aur Marian – 8 dosare ( 2 fonduri
+ 2 apeluri + 4 recursuri), Sandu Carmen - 9 dosare (1 fond
+ 8 recursuri), Lungeanu Mihaela Angelica - 10 dosare (4
fonduri + 2 apeluri + 4 recursuri), Chiriţă Liliana - 5 dosare (3
fonduri + 2 recursuri, Neagu Daniela - 12 dosare (3 fonduri
+ 9 recursuri, Zară Raluca - 1 apel, Meleacă Florin – 1 apel,
Enache Simona - 1 apel + 4 recursuri, Cucoş Anişoara -
1 apel + 9 recurs, Cortojan Alexandru - 1 apel + 5 recursuri,
Mîndroiu Liliana - 5 recursuri
Secţia comercială şi contencios administrativ şi
fiscal
Paula Perijoc - 3 dosare, Munteanu Luminiţa - 2 dosare, Maria
Tacea - 2 dosare, Coşug Carmen - 1 dosar, Mihăilă Doina - 1
dosar.

JUDECĂTORIA GALAŢI
În materie civilă: Trihenea Iuliana – 12 dosare, Luchian
Sorina - 10 dosare, Mărăcineanu Doranda - 11 dosare, Oancea
Diana- 11 dosare, Lazăr Marin - 3 dosare, Ivan Stela - 8

165
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosare, Tulica Laura – 18 dosare, Enache Lidia – 6 dosare,


Păcurariu Veronica - 4 dosare.
În materie penală: Lazăr Marius - 4 dosare, Dăscălescu
Mihaela - 2 dosare, Mandru Magdalena – 10 dosare, Zgondea
Tudorel - 17 dosare, Florea Robert George - 15 dosare, Beligan
Dragoş – 11 dosare, Eşanu Lilica - 6 dosare, Rotaru Anamaria -
1 dosar, Florescu Cristina - 1 dosar.
Datorită fluctuaţiei de personal existente la această
instanţă (transfer- promovare), dosarele mai vechi au fost
preluate de judecătorii care funcţionează în prezent la instanţe.

JUDECĂTORIA TECUCI
Tuchiluş Niculina - 1 dosar (civil), Serbu Gabriela - 1
dosar (penal), Ilie Corneliu – 1 dosar (civil)

JUDECĂTORIA LIEŞTI
Croitoru Maricica - 3 dosare (2 civile + 1 penal), Emil
Borza Dediu - 1 dosar (civil).

JUDECĂTORIA TÂRGU BUJOR


Mahu Roxana Lucia - 3 dosare (civile), Galaon Ilie – 7 dosare
(5 penale + 2 civile)

TRIBUNALUL VRANCEA
Dosarele mai vechi de 1 an ( în fond), respectiv 6 luni
în recurs se regăsesc la următorii judecători: Jelea D.- 4
dosare, Savin R. şi Neacşu A.T. – câte 3 dosare, Vraciu N.,
Dobrin V., Copaci A. şi Timofte Fl. –câte un 1 dosar fiecare.
La Tribunalul Vrancea există un stoc de 92 de dosare
la Secţia civilă şi 28 la secţia comercială şi de contencios
administrativ, de dosare suspendate.
La Judecătoria Focşani, dosarele mai vechi de 1 an, în
număr de 35 (28 civile şi 7 penale), se regăsesc pe rolul

166
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

completelor conduse de următorii judecători: Bucur Mirela- 7


dosare, Miron Doina- 6 dosare, Corbu Mihaela- 5 dosare,
Pintilie Dorina şi Trofin Anca - câte 4 dosare, Holbea Romică
şi Nenciu Frasina – câte 2 dosare, Bădiu Măndica, Hărăbor
Lenuţa, Diţă Mirela şi Sandu Elena câte un 1 dosar.
De asemenea, un dosar mai vechi de 1 an se regăseşte
pe rolul completului condus de doamna judecător Topor
Anişoara, care însă a fost transferată la Judecătoria
Focşani, începând cu data de 15.09.2006 şi care a preluat
acest dosar de la domnul judecător Tănase Costică.
La Judecătoria Focşani, s-a dispus măsura suspendării
judecăţii în 486 de dosare.
La Judecătoria Panciu exista, la data controlului, un
singur dosar mai vechi de un an, judecător Ilie Costică,
precum şi 34 de dosare suspendate.
La Judecătoria Adjud, au fost identificate 9 dosare mai
vechi de 1 an (2 penale şi 7 civile, precum şi 51 de dosare
suspendate): judecător Popa Mariana 2 dosare, judecător
Narie Carmen - 5 dosare şi judecător Bărbieru Marcel - 2
dosare.
Menţionăm că domnul judecător Bărbieru Marcel a
preluat aceste dosare de la alţi judecători întrucât acesta
funcţionează la Judecătoria Adjud de mai puţin de 1 an.

b. Cauze de tergiversare a soluţionării dosarelor


Principalele cauze care au determinat prelungirea
nejustificată a duratei proceselor pot fi grupate în mai multe
categorii:
1. Suspendarea Numărul de dosare mai vechi aflate pe
rolul instanţelor este determinat şi de faptul că acestea au fost
suspendate o lungă perioadă de timp, fiind periodic repuse pe rol
pentru verificarea subzistenţei motivului de suspendare a
încetării (cauzele suspendate conform art. 155 indice 1, art. 242,

167
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

art. 243 şi art. 244 Cod procedură civilă). De exemplu, dosarul


nr. 51/94/2004 al Tribunalului Vrancea).
2. Alocarea insuficientă a resurselor umane (judecători şi
personal auxiliar) la instanţele judecătoreşti, în raport cu
volumul de activitate aflat în creştere, precum şi fluctuaţia de
personal în cadrul unor instanţe.
3. Discutarea probelor în etape, la termene diferite,
administrându-se iniţial probe pentru una din părţi, pentru ca
ulterior, să fie încuviinţate probe pentru celelalte părţi.
4. Efectuarea cu întârziere a lucrărilor de către experţi,
reprezintă principala cauză de amânare a dosarelor în materie
civilă.
5. Neîndeplinirea de către organele de poliţie a mandatelor
de aducere emise de instanţele de judecată.
6. Neaplicarea dispoziţiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă
şi art. 243 pct.1 Cod procedură civilă.

Specific cauzelor penale, au fost identificate următoarele


motive de amânare:
Unul dintre principalele motive care determină amânarea
cauzelor penale îl constituie neîndeplinirea procedurii de citare
cu inculpaţii arestaţi datorită netransferării acestora, în timp
util, de la un penitenciar la altul.

*
* *

Tot în categoria motivelor de amânare care nu pot fi


imputate instanţei, cu aplicare generală, se încadrează şi
situaţiile în care încheierile de admitere în principiu au fost
atacate de părţi şi dosarele, având ca obiect partaj succesoral, au
stat în nelucrare până la soluţionarea căilor de atac declarate

168
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

împotriva acestor încheieri, conform dispoziţiilor art. 673 8


C.pr.civ. (anterior modificării prin Legea nr. 219/2005). De
exemplu: dosarul nr. 1/91/2004 al Tribunalului Vrancea, a
fost înaintat pentru soluţionarea apelului declarat împotriva
încheierii de admitere în principiu la data de 2.07.2004 şi a
fost restituit acestei instanţe, pentru continuarea judecăţii, la
data de 7.02.2006, iar dosarul nr. 2073/2003 al Judecătoriei
Panciu a fost înaintat pentru soluţionarea apelului declarat
împotriva încheierii de admitere în principiu la data de
18.06.2004 şi a fost restituit pentru continuarea judecăţii la
data de 11.08.2006.
Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în dosarul nr. 1428/2003
al Judecătoriei Târgu Bujor, care a fost suspendat în perioada
04.03.2004 - 26.01.2006, pentru soluţionarea căii de atac
declarată împotriva încheierii prevăzute de art. 673 6 C.pr.civ.

*
* *

Cele mai multe dosare mai vechi de un an vizează cauze ce


au ca obiect procedura de reorganizare judiciară şi de faliment,
evidenţiate separat în tabel.
Întârzierile în soluţionarea acestor litigii se datorează
procedurii greoaie şi complexe prevăzută de dispoziţiile legale în
materie. Cauzele se remarcă printr-un număr mare de volume şi
de părţi (creditori) şi posibilitatea formulării unor cereri
incidentale referitoare la răspunderea administratorilor societăţii
debitoare, anularea actelor juridice emise de aceasta, contestarea
creanţelor etc.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

169
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

1. O cauză a amânării dosarelor din culpa părţilor constă în


formularea de către acestea a unor cereri informe sau incomplete
şi depunerii unor precizări, la termenele ulterioare (dosar nr.
503/2004 al Judecătoriei Adjud).
Folosirea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - cereri de
recuzare (dosar nr. 480/2005 al Judecătoriei Adjud), în scopul
tergiversării soluţionării cauzelor.
Reaua credinţă a părţilor în îndeplinirea obligaţiilor stabilite
de instanţă a condus în multe cazuri la suspendarea judecăţii, în
temeiul art. 1551 C.pr.civ. (dosar nr. 52/2004 al Judecătoriei
Adjud).
Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 67310 pct. 4 Cod
procedură civilă, stabilite de instanţă în sarcina reclamantei
şi a unuia dintre pârâţi a determinat amânarea dosarului nr.
10777/C/2004 al Judecătoriei Galaţi la patru termene de
judecată pentru achitarea în totalitate a contravalorii cotelor
părţi cuvenite pârâţilor. Întrucât nu s-au achitat sultele
cuvenite, instanţa a dispus efectuarea unei adrese către
Camera Executorilor Judecătoreşti în vederea numirii unui
executor, care să procedeze la vânzarea imobilului.
O altă cauză de tergiversare a soluţionării dosarelor
imputabilă părţilor o constituie lipsa acestora la termenele de
judecată stabilite de instanţă, situaţie ce determină suspendarea
potrivit art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă. Astfel, în dosarul
nr. 849/13.05.2005 a Judecătoriei Târgu Bujor, cauza a fost
suspendată în perioada 07.09.2005 - 12.10.2005, respectiv
14.02.2006 - 26.09.2006, pentru lipsa părţilor.
2. În multe dosare, instanţele au fost obligate să amâne
soluţionarea cauzelor pentru lipsa martorilor încuviinţaţi în
probaţiune.
Neprezentarea martorilor legal citaţi, la termenele stabilite
de către instanţă, conduce la amânări succesive, fiind necesară

170
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

amendarea acestora şi aducerea lor cu mandat, în vederea


audierii (dosarele nr. 1091/2005, 1126/2005, 1167/2005 ale
Tribunalului Galaţi – Secţia penală). Pentru lipsa martorilor la
nouă, respectiv şase termene s-a dispus amânarea cauzei şi
în dosarele nr. 725/P/2004 şi nr. 3296/C/2005 ale Judecătoriei
Galaţi în care s-au acordat şase termene pentru administrarea
probei cu martori, dosar nr. 4347/2005 al Judecătoriei Focşani).
3. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele mai
frecvente situaţii care determină întârzierea nejustificată a
soluţionării cauzelor sunt cele determinate de experţi.
Astfel, au fost aplicate amenzi experţilor desemnaţi să
efectueze expertize în dosare aflate pe rol, întrucât aceştia nu
s-au conformat obligaţiilor stabilite de instanţă prin încheiere.
În această modalitate s-a procedat în dosarul nr. 1428/2003
al Judecătoriei Târgu Bujor în care s-a dispus sancţionarea
expertului desemnat în cauză şi atenţionarea prin intermediul
Biroului Judeţean de expertiză Galaţi.
S-a procedat în acest sens, în dosarul: nr. 9288/C/2004 al
Judecătoriei Galaţi.
Pentru lipsa raportului de expertiză imobiliară au fost
acordate cinci termene şi în dosarul nr. 1330/2005 al
Tribunalului Galaţi – Secţia comercială şi contencios
administrativ.
4. În practica instanţelor de judecată s-au evidenţiat şi
cazuri în care apărătorii aleşi ai inculpaţilor au formulat cereri
privind amânarea nejustificată a cauzelor, situaţie în care s-a
dispus aplicarea unor amenzi judiciare (dosarele nr. 1167/2005,
310/2004 şi 2973/2002 ale Tribunalului Galaţi-Secţia
penală,).
*
* *
Instanţa şi-a exercitat rolul activ, solicitând, de exemplu,
avocaţilor să probeze motivele invocate în cererile de amânare,

171
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dispunând înlocuirea apărătorului ales, care nu s-a prezentat în


instanţă, cu un avocat din oficiu, aplicând sancţiunile
procedurale prevăzute persoanelor vinovate de amânarea
nejustificată a judecăţii (dosar nr. 1881/2003 al Judecătoriei
Brăila).

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor atorată


instanţei

Cele mai frecvente motive constau în:


1. Încuviinţarea şi admiterea probelor (uneori) în etape, la
cererea părţilor, conduce la amânarea cauzei în mod nejustificat
(ex. dosarele nr. 6075/C/2003, al Judecătoriei Galaţi). În dosarul
nr. 503/2004 al Judecătoriei Adjud înregistrat la data de
21.04.2004, până la data de 31.05.2006, instanţa nu s-a
pronunţat asupra probelor.
2. O cauză frecvent întâlnită o constituie studierea
insuficientă a dosarelor, care determină repunerea pe rol după ce
fuseseră reţinute în pronunţare pe fond (dosarele nr.
2531/C/2005, 11237/C/8.12.2004 ale Tribunalului Galaţi-
Secţia civilă în care cauza a rămas în pronunţare la
28.11.2005 şi a fost repusă pe rol la 2.12.2005) sau pe
excepţii.
3. Neaplicarea dispoziţiilor procedurale de sancţionare a
persoanelor vinovate de tergiversarea soluţionării cauzelor,
conduce la amânarea repetată a judecăţii (dosarele nr.
3867/C/2004 şi nr. 4064/C/2004 ale Judecătoriei Galaţi,
dosarele nr. 1621/2004 şi nr. 2622/2005 ale Judecătoriei
Focşani).

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi

172
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

1. Din verificările efectuate s-a constatat că o cauză


frecventă de amânare a dosarelor penale se datorează neaducerii
inculpaţilor arestaţi la termenele de judecată, ca urmare a
netransferării lor de la un penitenciar la altul. În dosarul
nr. 2781/P/2003 al Judecătoriei Galaţi s-au acordat 13 termene
de judecată pentru lipsa inculpatului netransferat din
Penitenciarul Bacău. Pentru acelaşi motiv, s-a dispus amânarea
şi în cauzele nr. 379/2006, 306/2006, 406/2006, 310/2004
aflate pe rolul Tribunalului Galaţi - Secţia Penală, precum şi în
dosarele 775/2005 şi 1424/2005 ale Tribunalului Brăila -
Secţia penală. Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în dosarul nr.
862/2005 al Judecătoriei Târgu Bujor în care s-au acordat 15
termene de judecată pentru lipsa părţii vătămate arestată şi
netransferată, cu afaceri judiciare la alte instanţe. În cauză,
s-a dispus emiterea unei adrese către Administraţia Naţională
a Penitenciarelor şi citarea părţii vătămate cu dispoziţie de
transfer.

2. Neexecutarea mandatelor de aducere de către lucrătorii


de poliţie, ceea ce a condus la sancţionarea acestora de către
instanţe (dosar nr. 7416/2005 al Judecătoriei Focşani).
3. Întărzierile cele mai mari se înregistrează în situaţia
dosarelor cu elemente de extraneitate, caz în care, procedura de
citare se efectuează prin intermediul Ministerului Justiţiei, care
restituie toate actele procedurale, înaintate de instanţe,
solicitând traducerea acestora în prealabil, fapt ce, pe parcursul
anului 2006, a condus la neîndeplinirea procedurii de citare în
astfel de cauze. Este de notat faptul că, termenele, ce se acordă
în cazul acestor dosare, sunt de 3-9 luni, astfel încât,
neîndeplinirea procedurii legale de citare la un termen, atrage
amânarea cauzei pe o perioadă mai mare de 3 luni (dosarele nr.
7224/2004, 2085/2004, 903/2005 ale Tribunalului Galaţi -

173
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Secţia Penală, dosar nr. 738/2005 al Judecătoriei Târgu Bujor,


dosar nr. 3883/2005 al Judecătoriei Lieşti, dosar nr. 1384/2004
al Judecătoriei Însurăţei. O situaţie similară s-a constatat şi în
dosarul nr. 1883/2005 al Judecătoriei Tecuci, în care s-au
acordat 4 termene pentru îndeplinirea procedurii de citare cu
pârâtul cetăţean iranian şi traducerea actelor. Instanţa a dispus
înaintarea înscrisurilor necesare în vederea efectuării unei
comisii rogatorii, copilul minor rezultat din căsătoria părţilor
aflăndu-se la tatăl pârât în Iran.
În dosarul 499/2005 al Curţii de Apel Galaţi, Secţia pentru
cauze cu minor şi de familie au fost acordate 5 termene de
judecată pentru lipsă de procedură cu inculpatul plecat în Italia.
În dosarul nr. 1065/com/2004 al Tribunalului Galaţi -
Secţia comercială şi contencios administrativ, s-au acordat 10
termene pentru îndeplinirea procedurii de citare cu societatea
pârâtă cu sediul în străinătate.
Pentru acelaşi motiv, s-a dispus amânarea şi în dosarul
nr. 4415/C/2005 al Judecătoriei Galaţi, având ca obiect divorţ
în care s-au acordat patru termene pentru efectuarea unui
referat de anchetă socială la domiciliul reclamantei din
Grecia.

4. Se constată întârzieri în soluţionarea unor cauze datorită


necomunicării în timp util a relaţiilor solicitate de instanţă altor
instituţii publice (administraţiile financiare, serviciul de evidenţă
informatizată a persoanei, birourile notariale, autorităţi locale).
Astfel, în dosarul nr. 184/C/10.01.2005 al Judecătoriei
Galaţi s-au acordat cinci termene în vederea comunicării de
către societatea bancară a unor relaţii necesare soluţionării
cauzei.
Pentru acelaşi motiv, s-a dispus amânarea şi în dosarul
nr. 5051/C/2005 al aceleiaşi instanţe, având ca obiect
rectificare act, cauză în care s-au acordat nouă termene pentru

174
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

lipsa relaţiilor de la Serviciul de Evidenţă Informatizată a


Persoanei şi de la Primărie.

- alte cauze de tergiversare a soluţionării dosarelor

Pe rolul instanţelor din raza Curţii de Apel Galaţi s-a


constatat, în urma verificărilor efectuate, un număr de cauze
suspendate în vederea soluţionării excepţiilor de
neconstituţionalitate invocate de părţi (dosarele nr. 1810/2003,
1272/2005, 835/2005 ale Tribunalului Galaţi –Secţia Penală şi
dosarul nr. 95/P/2004 al Judecătoriei Galaţi).
O altă cauză de tergiversare o constituie nerestituirea
dosarului de urmărire penală de la instanţele superioare după
soluţionarea recursului împotriva unei încheieri (dosarul nr.
2973/P/2002 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală).
Tot în vederea ataşării dosarului aflat la Curtea de Apel
Galaţi au fost acordate cinci termene de judecată în dosarul
nr. 799/C/2005 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.
Pentru un motiv similar, respectiv ataşarea dosarului aflat
la Curtea de Apel Galaţi au fost acordate cinci termene de
judecată în dosarul nr. 799/C/2005 al Tribunalului Galaţi -
Secţia civilă.
Aceeaşi cauză a determinat amânarea la mai multe
termene şi în dosarele nr. 775/2005 şi 1424/2005 ale
Tribunalului Brăila-Secţia penală, având ca obiect contestaţie
la executare, în care nu au fost înaintate dosarele de fond la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
În dosarul nr. 1331/2005 al Tribunalului Brăila –Secţia
penală în care s-au a cordat 8 termene de judecată pentru
îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul arestat în
Spania şi pentru îndeplinirea formelor de extrădare, sens în
care s-a dispus adresă la Curtea de Apel Galaţi.

175
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

*
* *

La instanţele din raza Tribunalului Vrancea s-a constatat


formularea în mod frecvent de către judecători a unor cereri de
abţinere, întemeiate pe relaţii de rudenie sau cumetrie cu alţi
magistraţi, cu avocaţi, cu lichidatori judiciari, cu reprezentanţi ai
unor societăţi comerciale, fapt ce conduce la întârzierea
soluţionării cauzelor. La cele trei secţii ale Tribunalului Vrancea
au fost înregistrate în anul 2006, până la data efectuării
verificărilor, peste 500 de cereri de abţinere şi recuzare.

*
* *

Au fost identificate cauze cu un grad mare de complexitate,


datorat necesităţii administrării unui vast probatoriu şi care este
de natură a justifica întârzierea în soluţionarea cauzei (dosarul
nr. 16/2005 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală în care au fost
audiaţi 9 inculpaţi şi 49 de martori, impunându-se audierea a
încă 27 de martori, 11 sub acoperire, ceea ce a necesitat reţea de
televiziune cu imagine şi voce distorsionată), dosarul nr.
743/2005 al Judecătoriei Focşani în care s-au înregistrat
peste 300 de părţi vătămate şi părţi civile şi în care au fost
citaţi 40 de martori.

* *

176
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La instanţele din raza Curţii de Apel Galaţi, în urma


verificării prin sondaj, s-a reţinut că, dosarele suspendate
(indiferent de motivul care a determinat suspendarea) sunt
repuse periodic pe rol (în vederea perimării) sau se efectuează
adrese pentru verificarea subzistenţei motivelor de suspendare.
Aceste măsuri pentru administrarea cauzelor sunt dispuse de
completul de judecată investit cu soluţionarea acţiunii sau de
completul stabilit conform dispoziţiilor din Regulament, în cazul
în care completul iniţial nu mai funcţionează.

IX. CURTEA DE APEL IAŞI ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

a. Date statistice

Nr. INSTANŢA SECŢIILE FOND APEL RECURS SUSPENDAT


Crt. E
1. CURTEA DE CIVILA 1 1 1 138
APEL IAŞI CONFLICTE DE 0 0 0
MUNCĂ
COMERCIALĂ 1 1 2
CONTENCIOS 0 0 0
ADMINISTRATIV

PENALĂ 4 4 4
DE MINORI ŞI 0 0 1
FAMILIE
2. TRIBUNALUL IAŞI CIVILA 15 16 34 892
COMERCIALĂ ŞI 11 +
CONTENCIOS 325
fali-
ment

PENALĂ 50 18 19

177
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

3. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 132 0 0 1399


IAŞI MATERIE PENALĂ 40 0 0
4. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 34 0 0
PAŞCANI MATERIE PENALĂ 24 0 0
5. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 10 0 0
HÂRLĂU MATERIE PENALĂ 0 0
7. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 9 0 0 60
RĂDUCĂNENI
MATERIE PENALĂ MATERIE 3 0 0

9. TRIBUNALUL MATERIE CIVILA 7+122 0 2 399


VASLUI fali-
ment

MATERIE PENALĂ 1 2 0
10. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 91 0 0 594
VASLUI MATERIE PENALĂ 65 0 0
11. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 13 0 0 378
BÂRLAD MATERIE PENALĂ 3 0 0
12. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ
HUŞI MATERIE PENALĂ
13. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 53
MURGENI MATERIE PENALĂ

CURTEA DE APEL IAŞI


Dosare mai vechi de un an, în apel :
- la secţia penală 4 dosare
- la secţiile civilă şi comercială câte 1(un) dosar.
Dosare mai vechi de 6 luni, în recurs :
- la secţia penală 4 dosare,
- la secţia comercială 2 dosare şi
- la secţia civilă şi de minori/familie, câte (1)un dosar.

Tribunalul Iaşi
Dosare mai vechi
La data controlului au fost identificate :
- 52 cauze penale de fond mai vechi de un an ;
- 18 cauze în apel mai vechi de un an ;
- 19 cauze în recurs mai vechi de 6 luni din care 6 dosare

178
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

privind cauze cu minori şi 6 dosare privind cauze cu inculpaţi


arestaţi.
– Secţia civilă, dosarele mai vechi de un an în fond – 15 şi
apel – 16 şi respectiv mai vechi de 6 luni în recurs – 34, se
regăsesc pe complete astfel: judecător Achiroaie – 9 dosare,
judecător Sidor – 13 dosare, judecător Anton - 14 dosare,
judecător Bejan – 4 dosare, judecător Timofte – 4 dosare,
judecător Pruteanu – 4 dosare, judecător Stoinel – 10 dosare,
judecător Samoil – 3 dosare, judecător Lăcustă – 4 dosare,
judecător Ţapliuc – 7 dosare, judecător Chirilă - 2 dosare,
judecător Cardoneanu – 6 dosare, judecător Ciopraga - 9 dosare,
judecător Preda – 5 dosare, judecător Alexe – 2 dosare, judecător
Cazaciuc – 1 dosar.
La data de 5.10.2006, pe rolul secţiei comerciale şi de
contencios administrativ de la Tribunalul Iaşi exisatu 12 dosare
de fond mai vechi de un an, situaţia pe judecători prezentându-
se astfel:
- Bosoc Nicoleta – 1 dosar
- Barbir Roxana – 1 dosar
- Dascălu Carmen – 2 dosare
- Farcaş Benone – 2 dosare
- Gâdici Mărioara – 2 dosare
- Hărăţu Mihaela – 1 dosar
- Miţică Alexandru – 2 dosare
La Tribunalul Iaşi au fost identificate 892 de dosare
suspendate.

Judecătoria Iaşi

Secţia penală
- s-au constatat în evidenţă, 47 dosare penale mai vechi de
un an ; situaţia dosarelor privind judecătorii se prezintă astfel :
- câte (1) un dosar - judecătorii Panaite Munteanu, Colipcă

179
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Florin, Târlea Irina, Sandu Geta, Ungureanu Alina şi Gafta


Georgeta.
- (2) două dosare judecătorul Ungureanu C.
- câte (3) trei dosare judecătorii Ghercă R., Chetrone L.,Băjenaru
G.,şi Puha Diana.
- câte (4)patru dosare judecătorii Codreanu Al. şi Grădinaru I.
- (5)cinci dosare judecătorul Luca Sofia,
- (6)şase dosare judecătorul Crăiniceanu C.
- (10)zece dosare judecătorul Vîlcu C.
- Secţia civilă, dosarele mai vechi de un an, în număr de
132, aflate pe rol la data efectuării verificărilor se aflau pe rolul
următorilor judecători: Cocor Monica– 5 dosare, Butucă Mihaela
– 6 dosare, Platon Diana – 24 dosare, Ungureanu Angela – 7
dosare, Acrâşmăriţei Camelia – 10 dosare, Hulub Jenica – 3
dosare, Andrei Florin Alexandru – 4 dosare, Cazacu Cerasela – 11
dosare, Şerbănescu Dragoş – 6 dosare, Buliga Tatiana – 9 dosare,
Dănilă Iulian – 4 dosare, Aionesei Marilena – 9 dosare (cu
menţiunea că doamna judecător se află în concediu de creştere a
copilului, iar completul nu a fost desfiinţat şi nici nu a fost
desemnat un alt titular), Roman Maria – 15 dosare, Obreja
Mariana – 6 dosare, Georgescu Aurica – 1 dosar, Buiceag Mihaela
- 3 dosare, Popa Cristina – 3 dosare şi Artenie Dan – 4 dosare.
La Judecătoria Iaşi au fost identificate 1399 de dosare
suspendate.

Judecătoria Paşcani
Au fost identificate 24 dosare penale mai vechi de un an :
- judecătorul Căşuneanu C-tin - un dosar ;
- judecătorul Şerbănescu Irina – 7 dosare;
- judecătoul Hatmanu Laura - 3 dosare ;
- judecătorului Victoria Filip - 6 dosare ;
- judecătorului Prisecaru Eduard - 7 dosare.

180
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Situaţia dosarelor civile ai vechi de un an, în număr de 34,


se prezintă pe judecători astfel:
- judecător Truţescu Cristina – 3 dosare;
- judecător Chişcă Iulian – 8 dosare;
- judecător Crişan Iulia – 8 dosare;
- judecător Ichim Misăilă Gabriela – 9 dosare;
- judecător Mihu Mihaela – 3 dosare;
- judecător Tarlion Ştefan – 3 dosare.

Judecătoria Răducăneni
La Judecătoria Răducăneni, cele 9 dosare mai vechi de un
an în materie civilă se află înregistrate, în prezent, pe completul
doamnei judecător Amariei Maria-Claudia (cu menţiunea că toate
aceste dosare au fost preluate în cursul anului 2006 de la
judecător Ghercă Daniela – 7 dosare şi Bulancea Diana-
Magdalena – 2 dosare). Cele trei dosare penale mai vechi de un
an sunt înregistrate pe completul doamnei judecător Buium
Mirela-Gabriela.
La Judecătoria Răducăneni au fost identificate 60 de dosare
suspendate.

La Judecătoria Hârlău, erau pe rol 10 cauze mai vechi de


un an. Doamna judecător Trandaf Anca-Mihaela avea pe complet
6 cauze mai vechi de un an, iar doamna judecător Colin Corina
un număr de 4 cauze.

Tribunalul Vaslui
Secţia penală
- un (1) dosar fond mai vechi de un an ( judecător Ruja Alice
Diana),
- două (2) dosare în apel mai vechi de un an ( judecătorii
Chirvasă M./Agafiţei V. ; Parpalea F.N./Ciurea Ada ) ;
- un (1) dosar mai vechi de 6 luni în recurs ( judecătorii

181
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Parpalea/Ciurea/Agafiţei ).
Secţia civilă - 7 dosare mai vechi de un an în materie civilă
(din care două de litigii de muncă şi asigurări sociale), precum şi
două dosare aflate în recurs, mai vechi de 6 luni. Ele se găsesc
pe rolul completelor de judecată conduse de următorii judecători
– Nistor Valentin - 4 dosare, Ştefănescu Eugenia – 3 dosare,
Gergely Niculina – 3 dosare, Râclea Getta – 2 dosare, Sîrghi
Diana-Elena – 2 dosare şi Bocan Ioan – 1 dosar.
La Tribunalul Vaslui, există în stoc 399 de dosare
suspendate.

Judecătoria Vaslui
Numărul dosarelor mai vechi de un an este de 97 cauze
civile şi 40 cauze penale.
Pe judecător, acestea sunt evidenţiate astfel:
În materie civilă: Ghintuială Mihaela - 36 dosare,
Năstase Aurica- 30 dosare, Pârvu Cristina - 14 dosare,
Pascaru Iolanda Mihaela- 13 dosare, Andrieş Carmen- 4
dosare
În materie penală: Oana Radu Nicolae - 17 dosare,
Munteanu letiţia - 10 dosare, Stativa Luminiţa Cosmina - 7
dosare şi Ţârlea Mirela Cristina - 6 dosare.

Judecătoria Bârlad
În materie penală,
- un (1) dosar penal mai vechi de un an aparţinând
judecătorului Rotariu Mugurica :
În materie civilă, erau pe rol 13 dosare mai vechi de un
an, distribuite pe complete astfel: judecător Rotariu – 3 dosare,
judecător Fântână – 3 dosare, judecător Apetrei – 3 dosare,
judecător Jugla – 2 dosare, judecător Isac – 1 dosar şi judecător
Aioniţoaie – 1 dosar.

182
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoria Bârlad au fost identificate 379 de dosare


suspendate.
La Judecătoria Huşi, la data controlului au fost identificate
la Judecătoria Huşi 3 cauze mai vechi de un an, respectiv la
completele judecător Popa Marilena – 1 dosar şi Adam Corina – 2
dosare.

b. Cauze de tergiversare a soluţionării dosarelor penale.


Măsuri dispuse de instanţă :
- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor
datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces:
Lipsei repetată a părţilor sau apărătorilor lor, părţile fiind
citate în mod repetat cu mandate de aducere, neexecutate,
administrarea probatorului în mod eşalonat cauzele suferind
numeroase amânări pentru efectuarea, refacerea şi completarea
expertizei dispuse, pentru înlocuirea expertului:

Curtea de Apel Iaşi


- Secţia penală
Recursuri
a. – dos. nr. 7379/2005 – înreg. la 14.12.2005 - completul R2 –
judecătorii: Juverdea, Ciubotaru, Anton, Dublea, Cenuşă,
Scriminţi
b. - dos. nr. 227/2006 - înreg. 16.01.2006 – acelaşi complet
R2
c. - dos. nr. 6803/2005 – înreg. la 04.11.2005 – complet R2
d. - dos. nr. 7321/2005 – înreg. la 12.12.2005 – complet R2
Amânări repetate pentru lipsa apărătorilor aleşi ai
inculpaţilor ori pentru lipsa lor de la instanţă ori pentru caz de
boală ori pentru reziliere contracte ; lipsa părţilor, lipsă de
proceduri. Deşi s-au aplicat sancţiuni judiciare apărătorilor aleşi,

183
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

judecarea cauzelor s-a desfăşurat în acelaşi mod.


Apeluri :
a.– dos. nr. 3626/2005 – înreg. la 19.05.2005 – 15 termene
acordate – completul A 2 – judecători Juverdeanu, Ciubotariu,
Anton, Dumitrescu, Scripcariu. Amânări date avocaţilor aleşi
care au lipsit de la instanţă, cerere de abţinere a unui judecător.
b.- dos. nr. 3765/2005 – înreg. la 30.05.2005 – 18 termene –
completul A1 – judecători Dublea, Petrescu, Scriminţi, Susanu,
Cenuşă, Mihai, Juverdeanu, Ciubotariu. Lipsă procedură cu
inculpatul, 5 termene acordate apărătorului ales, plecat la alte
instanţe.
c. – dos. nr. 2113/2004 – înreg. la 03.05.2004 – 32 termene
acordate – completul A2 – judecători Susanu, Juverdeanu,
Moruzi, Dublea, Dumitrescu, Scipcariu, Scriminţi, Anton.
Termene acordate pentru lipsa martorilor, efectuarea unei
expertize, ridicarea de obiecte..etc.
Fond
- dos. nr. 4669/2005 – înreg. la 20.07.2005 – 13 termene
acordate – completul F1. Probe.

- Secţia minori şi familie


Recurs
- dosar nr. 850/2005 – înreg. la 31.01.12005 – 19 termene
acordate. – complet judecători Scripcaru/Dumitrescu.
Lipsă inculpaţilor, amânări repetate avocaţi pentru afaceri
judiciare la alte instanţe, pentru motive de sănătate, rezilieri de
contracte de asistenţă juridică. Comisii rogatorii pentru audierea
martorilor.

Judecătoria Iaşi
- Secţia penală – cu titlu de exemplu :
Judecător Crăiniceanu C.
184
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

1. – dos. nr. 22.907/2004 – înreg. la 30.11.2004 – 19 termene


2. - dos. nr. 12.984/2005 – înreg. la 29.06.2005 - 11 ,,
3. - dos. nr. 14.840/2005 – înreg. la 20.07.2005 – 11 ,,
4. – dos. nr. 14.002/2005 – înreg. la 15.07.2005, - 11 ,,
5. – dos. nr. 9527/2005 – înreg. la 17.05.2005 - 13 ,,
6. - dos. nr. 16.807/2005
Lipsă de proceduri, audierea martorilor în mod eşalonat
sau lipsa acestora deşi s-a dispus amendarea acestora.
Judecător Ghercă Eugen
- dos. - nr. 13.229/2005 – înreg. la 04.07.2005 – 12
termene acordate pentru rezilierea repetată a contractelor de
asistenţă juridică de avocaţii părţilor în condiţiile în care în cauză
sunt 4 inculpaţi, 4 părţi vătămate şi 22 martori din lucrări.

Judecătoria Răducăneni
- Dosarul nr. 1388/2004 şi nr. 1388/2004 ale sau dosarul
nr. 572/2005 al aceleaşi instanţe.

Judecătoria Paşcani
- Dosarele nr. 1737/2005, nr. 2480/2005, nr. 1443/2005,
nr. 2944/2005, nr. 4485/2005

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei
- Dosarul nr. 802/2005 al Judecătoriei Răducăneni,
soluţionat de judecătorul Bulancea Diana, nejudicios ; scoaterea
dosarului în pronunţare la două termene după care a fost repus

185
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

pe rol pentru motive nejustificate cum ar formularea unor


plângeri penale şi împotriva altor persoane sau, suplimentarea
probatoriului echivalând cu o nouă administrare a acestuia.
- Judecătorul Vîlcu C. de la Judecătoria Iaşi – secţia
penală, are 10 dosare mai vechi de un an în evidenţă şi datorită
faptului că amână nejustificat cauzele pe termen lung (acordă
termene de câre 2 luni ), în condiţiile în care are de probele sunt
administrate eşalonat.
- lipsa de continuitate în soluţionarea cauzelor
- Dosarul nr. 1388/2004, al Judecătoriei Răducăneni,
înregistrat la data de 17.11.2004, având ca obiect litigiu fond
forestier soluţionat de judecătorii Ghercă Daniela, Bulancea
Diana şi în prezent de judecătorul Buium Mirela.
La Judecătoria Iaşi – secţia penală :
- Dosarul nr. 14.334/2005 înreg. la 04.10.2006, soluţionat
de 4 judecători care au dispus doar amânări în cauză : cauză
soluţionată de judecătorii Crăiniceanu, Puha, Ghercă şi în
prezent Ungureanu Alina.
- Dos. nr. 9070/2003 – înreg. la 04.06.2003 – cauză de
evaziune fiscală – soluţionată de 7 judecători : Colică, Băjinaru,
Tarlion, Rotariu, Dascălu, Aionesei şi în prezent Ungureanu
Alina. Probele sunt administrate în tranşe, inculpaţii audiaţi
asemenea, dipunerea de probe de un complet, cum ar fi expertiză
contabilă, la care se renunţă după un an de un alt complet.
- Dos. nr. 11.509/2005 – înreg. la 08.08.2005 – judecător
Chetrone L. – în care nu se răspunde la adrese de către Curtea
de Apel Iaşi.

- alte cauze

186
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- Efectuarea procedurilor de citare a persoanelor în


străinătate care s-a efectuat cu dificultate : Judecătoria
Răducăneni, dosarul nr. 3240/2004 datorită lipsei de procedură
cu o parte în cauză, aflată în Germania ; dosarul nr.3465/2005
în care procedura de citare a unei părţi se face în Polonia, fiind
comunicat cu multă întârziere tabelul cu traducătorii autorizaţi
pentru traducerea citaţiilor.
- Dosarul nr. 8037/2005 al Judecătoriei Iaşi – secţia
penală – în care s-au acordat 9 termene pentru citarea în Spania
a inculpatului, în lipsa unor dovezi concrete privind reşedinţa
acestuia.

Cauze de tergiversare a soluţionării cauzelor civile la


următoarele instanţe (Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi,
Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Vaslui şi Judecătoria
Bârlad)
Principalele cauze care au determinat prelungirea
nejustificată a duratei proceselor pot fi grupate în mai multe
categorii, cu menţiunea că o parte a acestora vizează aspecte
care nu pot fi gestionate de instanţa de judecată.
a) Suspendarea judecăţii
Numărul de dosare mai vechi aflate pe rolul instanţelor
este determinat şi de faptul că acestea au fost suspendate o
lungă perioadă de timp, fiind periodic repuse pe rol pentru
verificarea subzistenţei motivului de suspendare a încetării
(cauzele suspendate conform art. 155 indice 1, art. 242, art. 243
şi art. 244 Cod procedură civilă. La Judecătoria Bârlad, din cele
13 dosare mai vechi de un an, 5 au rămas în nelucrare pe diferite
perioade de timp ca urmare a suspendării judecăţii. Dosarul nr.
6372/2004 al Curţii de Apel Iaşi a fost suspendat, de exemplu, în
temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă la data de
04.04.2005 şi a fost repus pe rol la data de 25.08.2006.

187
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarul nr. 1658/2005 al Judecătoriei Paşcani, având ca


obiect partaj bunuri comune, a fost suspendat la data de 17
ianuarie 2006, până la soluţionarea unui alt dosar, în care s-a
solicitat constatarea nulităţii absolute a unui contract de donaţie
privind un bun ce făcea parte din masa bunurilor de împărţit,
până la 15 iunie 2006.

b) Alocarea insuficientă a resurselor umane (judecători şi


personal auxiliar) la instanţele judecătoreşti, în raport cu
volumul de activitate aflat în creştere, precum şi fluctuaţia de
personal în cadrul unor instanţe. În mod special acest factor
influenţează negativ activitatea de judecată la Tribunalul şi la
Judecătoria Iaşi.

c) Întocmirea defectuoasă a încheierilor de şedinţă sau a


adreselor dispuse de instanţă: de exemplu în dosarul nr.
5283/2005 al Judecătoriei Bârlad, la termenul din 05.04.2006 s-
a dispus emiterea unei adrese către expertul desemnat în cauză,
cu avertisment de amendă (pentru lipsa raportului de expertiză).
În adresa întocmită de grefier şi semnată de judecător nu s-a
făcut menţiune despre avertismentul de aplicare a unei amenzi
judiciare.

d) Proba cu martori este încuviinţată fără a se consemna


întotdeauna numele şi domiciliile acestora, motiv pentru care
instanţa nu poate dispune citarea lor şi nu poate aplica
sancţiunea decăderii, în caz de neprezentare, conform art.186
Cod procedură civilă.

e) Tot în categoria motivelor de amânare, cu aplicare


generală, se încadrează şi situaţiile în care încheierile de
admitere în principiu au fost atacate de părţi şi dosarele, având
ca obiect partaj succesoral, au stat în nelucrare până la

188
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

soluţionarea căilor de atac declarate împotriva acestor încheieri,


conform dispoziţiilor art. 6738 C.pr.civ. (anterior modificării prin
Legea nr. 219/2005).
Astfel, în dosarul nr. 7215/10.12.2002 al Judecătoriei
Paşcani, pe data de 10.04.2003 s-a pronunţat încheiere de
admitere în principiu care a fost atacată separat cu apel şi
recurs, încât cauza a fost repusă pe rol abia pe data de
12.03.2004.
Dosarul nr. 830/2003 al Judecătoriei Vaslui în care
cauza a fost suspendată la 1.10.2003 potrivit art. 244 alin. 1
Cod procedură civilă, fiind restituit de Curtea de Apel Iaşi la
11.04.2005 şi repus pe rol la 18.05.2005.
Pentru acelaşi motiv, a fost suspendat la data de
11.11.2003 şi dosarul nr. 715/2003 al aceleiaşi instanţe. Cauza
a fost înaintată la Curtea de Apel Iaşi la data de 21.11.2003
fiind restituită la 18.11.2005.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, martorilor, experţilor sau altor
participanţi la proces

a) O cauză a amânării dosarelor din culpa părţilor constă


în formularea de către acestea a unor cereri informe sau
incomplete şi depunerii unor precizări, la termenele ulterioare.
b) Solicitarea cu rea-credinţă a unor termene pentru
încheierea tranzacţiilor judiciare, fără a se finaliza demersurile
prin stingerea litigiului pe cale amiabilă, ulterior însă,
constatându-se că intenţia reală a părţilor a fost aceea de a
obţine un nou termen (dosarul nr. 196/2005 al Judecătoriei
Răducăneni părţile au solicitat acordare a două termene pentru

189
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

încheierea unei tranzacţii judiciare, fără a ajunge la soluţionarea


amiabilă a dosarului).
c) Folosirea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale – în
dosarul nr. 3606/2005 al Curţii de Apel Iaşi au fost formulate
trei cereri de strămutare a procesului, precum şi trei cereri de
recuzare a completului de judecată.
d) Efectuarea cu întârziere a lucrărilor de către experţi,
reprezintă principala cauză de amânare a dosarelor în materie
civilă.
La încuviinţarea probelor cu expertize tehnice judiciare, în
încheierile de şedinţă nu sunt stabilite întotdeauna obiectivele
urmărite pentru încuviinţarea probei, ci se acordă ulterior,
termene pentru a fi formulate obiectivele expertizei deja
încuviinţate sau acestea nu sunt indicate clar şi complet, pentru
a nu se mai impune suplimentarea obiectivelor. Sunt acordate
numeroase termene pentru achitarea onorariului, fără a se
dispune sancţionarea părţii în sensul decăderii din proba
încuviinţată.
Neachitarea onorariilor stabilite de instanţă pentru
efectuarea raportului de expertiză duce la administrarea probei
cu dificultate şi atrage uneori refuzul experţilor de a efectua
lucrările.
Tergiversarea soluţionării cauzelor se datorează uneori
culpei părţii reclamante care împiedică desfăşurarea normală a
procesului, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori
stabilite în cursul judecăţii, când instanţa suspendă judecata, în
baza dispoz. art. 1551 Cod procedură civilă, cauza rămânând în
nelucrare diferite perioade de timp. În dosar nr. 5214/2.06.2005
al Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi de contencios
administrativ, întrucât reclamanta nu a indicat noul sediu al
societăţii comerciale pârâte, după 14 termene de judecată nu s-
au administrat probe, exceptând înscrisurile depuse de către
reclamantă, procedura nefiind îndeplinită nici la termenul din

190
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

6.09.2006, motiv pentru care cauza a fost amânată pentru data


de 18.10.2006.
Neactualizarea listei experţilor aflate la dispoziţia instanţei
Lista corpului de experţi tehnici nu este actualizată şi nu
cuprinde un număr suficient de experţi raportat la numărul de
cauze în care se solicită efectuarea unor lucrări de specialitate.
Totuşi neefectuarea la timp a rapoartelor de expertiză sau
întocmirea incompletă a rapoartelor de expertiză reprezintă unul
dintre motivele principale de amânare în dosarele mai vechi de
un an. De exemplu: în dosarul nr. 5283/2005 al Judecătoriei
Bârlad s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice la data de
31.05.2006. Abia la data de 06.09.2006 au fost desemnaţi
experţii, iar până la data de 18.10.2006 raportul de expertiză nu
fusese depus la dosar. În dosarul nr. 213/2005 al Judecătoriei
Răducăneni, proba cu expertiza a fost încuviinţată la data de
12.04.2005, iar obiectivele au fost stabilite la data de
06.09.2005. Deşi primul expert desemnat a fost înlocuit şi ambii
experţi au fost amendaţi de către instanţă, raportul de expertiză
nu a fost depus la dosar până la data efectuării verificărilor. În
dosarul nr. 5436/2005 al Tribunalului Iaşi a fost încuviinţată
proba cu expertiza judiciară la data de 14.10.2005; discutarea
obiectivelor în contradictoriu s-a făcut abia la 09.12.2005.
Raportul de expertiză a fost depus la data de 19.05.2006, la
16.06.2006 părţile au formulat obiecţiuni. Până la data de
15.09.2006 răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi nu era
depus la dosar. În dosarul nr. 5625/2005 al Tribunalului Iaşi
proba cu expertiză judiciară a fost încuviinţată în apel la data de
14.10.2005. Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data
de 20.01.2006 însă instanţa a apreciat că nu este complet. Abia
la data de 14.04.2006 s-a depus suplimentul la raportul de
expertiză, însă la 19.05.2006 cele şapte părţi din proces au
depus obiecţiuni. Deşi instanţa a aplicat experţilor în două

191
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

rânduri amenzi judiciare până la momentul efectuării verificărilor


nu era depus la dosar răspunsul la obiecţiuni.
În dosarul nr. 2547/2004 al Judecătoriei Huşi, la termenul
din 14.08.2006, judecătorul cauzei (Popa Marilena) a constatat
că prin raportul de expertiză a fost întocmit superficial şi nu s-a
răspuns obiectivelor stabilite, motiv pentru care a dispus
efectuarea unei noi expertize, de către alt expert agricol, însă la
termenul din 4.09.2006 a constatat că Biroul local de expertize
tehnico-judiciare Vaslui a înaintat o listă cu experţi topo şi nu
agricoli, cum s-a solicitat. La 9.10.2006 apărătorul reclamantului
a fost amendat pentru lipsă nejustificată, conform art. 108 pct. 2
lit. b Cod procedură civilă, făcându-se adresă reclamantului să
facă dovada achitării avansului în contul noului expert
desemnat, sub sancţiunea decăderii din probă.
Necesitatea efectuării unor expertize judiciare constituie
cauza nesoluţionării în termen a dosarelor nr. 2031/2005 şi nr.
2038/2005 alee Judecătoriei Huşi (admise de către doamna
judecător Adam Corina).
În dosarul nr. 993/2004 al Judecătoriei Paşcani, având ca
obiect o acţiune de partaj succesoral, expertul a fost amendat la
8.o9.2005, apoi a fost înlocuit la termenul din 13.10.2005,
raportul de expertiză depunându-se pe data de 10.11.2005.
Situaţia este aceeaşi în dosarul nr. 1825/2004 al
Judecătoriei Paşcani, având ca obiect o acţiune de partaj
succesorul, în care, după 7 termene de judecată, expertul
desemnat să efectueze lucrarea este amendat (la 27.09.2005),
fiind înlocuit cu un alt expert la termenul din 30.09.2005.
Raportul se depune la 10.02.2005, se dă cuvântul în fond la
7.04.2006 (jud. Tarlion Mihaela), însă cauza este repusă pe rol
pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia nulităţii cererii
pentru nesemnare (art.133 C.pr. civ.) şi introducerea în proces a
unui alt succesor. La termenele anterioare în cauză intrase jud.
Ichim Misăilă Gabriela, aflată în prezent în concediu de

192
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

maternitate (la termenele din 16.06.2006 şi 1.09.2006 au intrat


jud. Tarlion Mihaela, transferată la Judecătoria Iaşi, şi,
respectiv, Savu Alina, judecător de permanenţă.
În dosar nr. 276372003 al Judecătoriei Paşcani, după ce
instanţa a dat cuvântul în fond la termenul din 7.04.2006 (jud.
Mihu Mihaela), când s-a amânat pronunţarea pentru
14.04.2006, s-a repus cauza pe rol, pentru refacerea expertizei
agricole efectuată. Dar raportul de expertiză fusese depus încă
din 10.09.2004, când s-a acordat termen pentru studierea
raportului, fără a se formula obiecţiuni de către părţi, însă nici
judecătorul n-a observat că expertul evaluase producţia agricolă
pe alţi ani decât s-a solicitat prin acţiune. (Se observă totuşi la
Judecătoria Paşcani că obiectivele expertizelor sunt puse în
discuţia părţilor şi apoi încuviinţate de către judecător, în
măsura în care sunt utile, concludente şi pertinente.) În cauză,
după alte câteva termene, se comunică de către Biroul local de
expertize Iaşi că expertul desemnat să efectueze suplimentul la
raportul de expertiză s-a retras din corpul experţilor, din motive
personale, situaţie în care instanţa a fost nevoită să solicite o
nouă listă cu experţi specialitatea agricultură.
Neîndeplinirea obligaţiei de a achita diferenţa de onorariu
expert de către una din părţi în dosar nr. 7215/2002 al
Judecătoriei Paşcani, motiv pentru care cauza a fost suspendată
la 29.10.2005, s-a repus pe rol la 1.04.2005, pentru a fi din nou
suspendată pe data de 6.07.2005, în baza dispoz. art. 155 ind. 1
Cod procedură penală.
Efectuarea unor raporturi de expertiză vădit
necorespunzătoare sau nule din alte considerente constituie o
altă cauză de tergiversare a soluţionării, situaţii în care se
apelează la alt expert pentru a întocmi un alt raport, părţile
urmând să facă alte cheltuieli. Astfel, în dosar nr. 761/2005 al
Judecătoriei Paşcani, având ca obiect partaj succesoral, s-a
constatat că expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite de către

193
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

instanţă, motiv pentru care acesta a fost amendat şi s-a dispus


refacerea lucrării.
În dosarul nr. 5029/2005 al Tribunalului Iaşi, Secţia
comercială şi de contencios administrativ, având ca obiect
stabilirea capitalului social şi patrimoniului unei societăţi
comerciale, expertul contabil solicită noi termene pe motiv că a
suferit o intervenţie chirurgicală, apoi instanţa, la cel de-al
nouălea termen de judecată, dispune din oficiu efectuarea a 4
expertize tehnice (construcţii civile, instalaţii, topo şi de
merceologică), iar după alte patru termene dispune şi efectuarea
unei expertize auto.
De asemenea, unii experţi, după mai multe termene de
judecată, fac cunoscut instanţei că sunt în imposibilitate de a
efectua expertiza, fără să prezinte justificări plauzibile.
Evidenţa experţilor în cadrul biroului de expertize nu este
actualizată, încât sunt desemnaţi experţi care nu mai figurează în
tabloul experţilor judiciari ori se află în imposibilitate temporară de
a efectua expertize, situaţie ce impune o mai strânsă colaborare
între instanţă, birou local şi experţi pentru eliminarea unor
asemenea neajunsuri.
În dosarul nr. 5359/2005 al Tribunalului Iaşi, Secţia
comercială şi de contencios administrativ, având ca obiect
penalităţi de întârziere, adresele expediate expertului au fost
restituite, motiv pentru care s-a dispus înlocuirea sa cu un alt
expert, la termenul din 15 martie 2006. Noul expert desemnat
solicită iniţial amânarea termenului pentru a depune lucrarea,
iar biroul de expertize tehnice şi contabile înaintează o nouă listă
cu experţi, precizând printr-o adresă anexă că expertul respectiv
nu mai figurează pe lista experţilor judiciari, încât instanţa este
nevoită să procedeze la o nouă înlocuire la 17 mai 2006,
trimiţând celui de-al treilea expert obiectivele lucrării.
Ar fi util să existe o legătură directă, eficientă între birourile
locale de expertize şi instanţele de judecată, astfel încât

194
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

judecătorii să poată desemna direct experţii de pe liste


actualizate cu numele experţilor specializaţi în anumite domenii,
aceste liste cuprinzând şi numărul de dosare avute în lucru de
fiecare, pentru a se înlătura cauzele în care experţii, fiind
supraaglomeraţi sau din alte motive, să nu poată executa
lucrările în timp util. Spre exemplu, în dosar nr. 1253/2005 al
Tribunalului Iaşi, Secţia comercială şi de contencios
administrativ, având ca obiect rezoluţiune contract, expertul
desemnat după înlocuirea altor experţi comunică instanţei că, la
rândul său, solicită înlocuirea cu un alt expert, „dat fiind
programarea iminentă de plecare în străinătate pentru
următoarele luni”, aspect care ar fi trebuit să fie cunoscut şi de
către biroul local spre a se evita asemenea situaţii.
Disfuncţia de comunicare între instanţă şi biroul local de
expertize se manifestă uneori şi prin desemnarea unor experţi în
altă specialitate decât cea impusă de natura lucrării sau care se
aflau în stare de incompatibilitate cu exercitarea activităţii de
expert tehnic.
Este situaţia în dosar nr. 4568/2004 al Tribunalului Iaşi,
Secţia comercială şi de contencios administrativ, în care instanţa
a fost nevoită să înlocuiască expertul desemnat, deoarece
specialitatea pentru care era autorizat nu era topografia, cum s-a
comunicat în lista înaintată de către biroul local de expertize. În
acelaşi dosar, după efectuarea unui raport de expertiză, se
constată că expertul se află în stare de incompatibilitate de a
practica activitatea de expert tehnic judiciar, întrucât devenise
funcţionar public, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unui
nou raport de expertiză.
Efectuarea unor raporturi de expertiză vădit
necorespunzătoare sau nule din alte considerente constituie o
altă cauză de tergiversare a soluţionării, situaţii în care se
apelează la alţi experţi, părţile urmând să facă alte cheltuieli.
Astfel, în dosar nr. 4568/2004 al Tribunalului Iaşi, Secţia

195
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

comercială şi de contencios administrativ, mai mulţi experţi au


fost amendaţi şi înlocuiţi pentru efectuarea unor rapoarte de
expertiză nule sau care nu răspundeau obiectivelor stabilite de
instanţă.
Şi în dosar nr. 1253/2005 al Tribunalului Iaşi, Secţia
comercială şi de contencios administrativ, având ca obiect
rezoluţiune contract, au fost aplicate amenzi experţilor şi s-a
dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză de
către un alt expert.
Tergiversarea soluţionării cauzelor se datorează uneori
refuzului unei părţi de a permite accesul expertului pentru
efectuarea măsurătorilor. Astfel, în dosar nr. 5029/2005 al
Tribunalului Iaşi, Secţia comercială şi de contencios
administrativ, având ca obiect stabilirea capitalului social şi
patrimoniului unei societăţi comerciale, reprezentantul pârâtei
este amendat la termenele din 14.04.2006 şi 5.05.2006 pentru
refuzul de a pune la dispoziţia experţilor a înscrisurilor necesare
efectuării lucrărilor dispuse în cauză.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei

a) Nerespectarea dispoziţiilor privind primirea cererilor de


chemare în judecată.
În dosarul nr. 5213/2005 al Judecătoriei Bârlad înregistrat
la data de 22.09.2005, s-au acordat două termene de judecată
înainte ca reclamantului să i se pună în vedere să achite taxa de
timbru, iar în dosarul nr. 3219/2004 al aceleiaşi instanţe
(înregistrat la 28.06.2004) abia la data de 08.04.2005 i s-a pus în
vedere reclamantei să evalueze bunurile şi să achite taxa de
timbru la valoare.

196
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În dosarul nr. 6157/2005 al Tribunalului Iaşi, Secţia


comercială şi de contencios administrativ, având ca obiect
anularea unei licitaţii, precizarea capetelor de cerere şi
autorităţile faţă de care reclamanta a formulat acţiunea s-a făcut
după casarea cu trimitere spre rejudecare, printr-o „cerere
precizatoare”, introducându-se şi alte părţi în calitate de pârâţi şi
administrându-se noi probe, inclusiv o expertiză contabilă.

b) Neîndeplinirea procedurii de citare.


În dosarul nr. 5203/2005 al Judecătoriei Bârlad s-a
acordat termen pentru citarea pârâtului în Israel de la
10.01.2006 la 02.05.2006; dovada de comunicare nu s-a întors
până la termenul acordat. În dosarul nr. 5188/2005 al
Judecătoriei Bârlad la termenele din 12.12.2005 şi 23.01.2006
cauza s-a amânat pentru lipsă de procedură cu doi dintre pârâţi:
în primul caz instanţa a omis să dispună citarea acestora, iar în
al doilea caz nu s-au întors dovezile de comunicare şi nici nu s-
au dispus verificări în legătură cu întocmirea şi expedierea
citaţiilor. În dosarul nr. 94/2005 al Judecătoriei Răducăneni s-
au acordat 8 termene pentru citarea pârâtei care are domiciliul
în străinătate; la toate cele opt termene a fost lipsă de procedură.
O situaţie asemănătoare s-a înregistrat în dosarul nr. 7379/2005
al Curţii de Apel Iaşi unde au fost acordate şase termene pentru
lipsă de procedură cu partea vătămată.
Necesitatea îndeplinirii procedurii de citare a uneia din părţi
aflată în străinătate, conform Convenţiei privind notificarea şi
comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în
materie civilă şi comercială, semnată la Haga la 15 noiembrie
1965 conduce adeseori la prelungirea cursului dosarelor. Astfel,
în dosar nr. 3543/2004 al Judecătoriei Paşcani, având ca obiect
o acţiune în anularea unui titlu de proprietate emis conform Legii
nr. 18/1991, s-au acordat mai multe termene de câte 3-4 luni,
după ce în prealabil cauza a fost suspendată, potrivit art. 155

197
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

ind. 1 Cod procedură civilă, întrucât reclamanţii nu au indicat


adresa domiciliului unui pârât.
Situaţia este asemănătoare în dosar nr. 4401/2005 al
Judecătoriei Paşcani, având ca obiect acţiune în anulare titlu de
proprietate, în care una dintre pârâte avea domiciliul în S.U.A.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi

a) Din verificările efectuate s-a constatat că o cauză


frecventă de amânare a dosarelor penale se datorează neaducerii
inculpaţilor arestaţi la termenele de judecată, ca urmare a
netransferării lor de la un penitenciar la altul.
b) Durata mare de timp necesară efectuării expertizelor
medico-legale, dat fiind specificul acestora care necesită prezenţa
părţii şi depunerea actelor medicale în original şi, uneori,
procedura de avizare de către forul superior
c) Neîndeplinirea procedurii de citare din vina factorilor
poştali.
În dosarul nr. 7321/2005 al Curţii de Apel Iaşi s-au acordat
patru termene pentru lipsă de procedură cu două societăţi
comerciale pentru care se dispusese afişarea la uşa consiliului
local. Compania Naţională „Poşta Română” a comunicat instanţei
că factorului poştal nu îi incumbă în obligaţia de îndeplinire a
procedurii de citare în această manieră.
Verificările efectuate la instanţele din raza Curţii de Apel
Iaşi au evidenţiat, un număr relativ mic de dosare vechi (prin
raportare la volumul de activitate).

Registrul de evidenţă a amenzilor judiciare aplicate în


cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor art. 198 din Codul de
procedură penală şi 108/1 din Codul de procedură civilă.

198
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Registrul iniţiat la instanţele judecătoreşti din raza de


activitate a Curţii de Apel Iaşi priveşte evidenţierea amenzile
judiciare civile şi penale date de judecători, ele fiind în grija
grefierilor delegaţi ori a grefierilor-şefi.
În conformitate cu datele înscrise în registre, majoritatea
sancţiunilor judiciare au fost aplicate experţilor care nu au
efectuat expertizele sau avocaţilor care nu au fost prezenţi la
termenele de judecată, nejustificat. S-au aplicat amenzi judiciare
şi martorilor care au refuzat să se prezinte la instanţă după ce au
fost citaţi repetat şi cu avertisment de amendă.
La unele instanţe, încheierile de şedinţă prin care s-au
aplicat sancţiunile judiciare sunt comunicate de grefierul de
şedinţă persoanelor desemnate cu evidenţierea lor şi sunt ţinute
în mape ; la mape nu se regăsesc însă toate încheierile prin care s-
au aplicat amenzi judiciare iar dovezile de comunicare a acestor
încheieri persoanelor sancţionate, nu sunt ataşate la dosarul
cauzei .
Astfel, la Judecătoria Bârlad există înregistrate şase poziţii
în anul 2006. În acest registru încheierile prin care s-au aplicat
amenzi judiciare sunt înscrise numai după ce a trecut termenul de
formulare a cererii de reexaminare. Faţă de dispoziţiile art. 108
ind. 4 Cod procedură civilă (care prevăd că aceste încheieri sunt
executorii) se impune înregistrarea lor în registrul de evidenţă
imediat după aplicarea amenzilor judiciare.
La Judecătoria Răducăneni, la data efectuării controlului
erau înregistrate 58 de poziţii în anul 2006. La poziţia 32 (dosar
nr. 636/2003) nu există menţiune despre emiterea formelor de
executare şi nici despre data la care s-au solicitat relaţii despre
datele de stare civilă ale persoanei amendate. Nu sunt menţionate
datele de stare civilă ale persoanelor amendate şi nici temeiul de
drept în baza căruia a fost aplicată amenda. S-a constatat că la
această instanţă o serie de cereri de reexaminare şi de scutire de
la plata amenzilor judiciare nu au fost soluţionate. De exemplu, în

199
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosarul nr. 155/2005 (plecat la Tribunalul Iaşi la data de


06.01.2006 pentru soluţionarea apelului) s-a depus cerere de
scutire de la plata amenzii la data de 02.07.2005. până la data
efectuării verificărilor această cerere nu fusese soluţionată. O
situaţie asemănătoare se înregistrează şi în dosarul nr. 136/2006
al Judecătoriei Răducăneni.
La Curtea de Apel Iaşi registrul de evidenţă a amenzilor
judiciare este ţinut de primul grefier. În anul 2006 au fost
înregistrate 4 poziţii din care două au fost închise ca urmare a
admiterii cererilor de reexaminare, iar pentru celelalte două nu
au fost emise formele de executare deşi amenzile au fost aplicate
de 08.04.2006 şi respectiv 02.05.2006.
La Judecătoria Iaşi registrul se ţine separat în materie
civilă şi penală. În materie civilă în anul 2006 au fost înregistrate
16 amenzi judiciare; 13 poziţii au fost închise de judecătorul
delegat ca urmare a confirmării primirii titlurilor executorii de
către organele de executare. Ca şi la Judecătoria Bârlad amenzile
sunt trecute în registru numai după trecerea termenului de
formulare a cererii de reexaminare. La această instanţă s-a
constatat că poziţia nr. 1/2006 (dosar nr. 12763/2005) a fost
închisă în mod greşit cu menţiunea că încheierea de amendare nu
a fost comunicată martorului. Nici ulterior încheierea nu a fost
comunicată martorului şi nu s-au emis forme de executare.
La Judecătoria Iaşi - secţia penală procedura de punere în
executare a sancţiunilor judiciare este întârziată de faptul că,
judecătorul aplică amenda judiciară după care, la termenul
următor dispune „darea în debit” dispoziţie care este contrară
celei din art. 199 din Codul de procedură penală : dacă nu se
face cerere de scutire sau reducere a amenzii în termen de 10 zile
de la comunicare, sancţiunea este executorie de drept.
La Tribunalul Iaşi, există un registru de evidenţă a
amenzilor judiciare comun pentru secţiile civilă, respectiv
comercială şi de contencios administrativ, însă există întârzieri

200
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

foarte mari în emiterea adreselor privind comunicarea titlurilor


executorii din pricina numărului insuficient de grefieri şi a
volumului de activitate foarte mare al grefierului-şef al Secţiei civile
care l-a avut în păstrare. În perioada efectuării controlului a fost
delegat un alt grefier pentru evidenţa amenzilor judiciare, însă
lucrările specifice de punere în executare nu au fost efectuate.
La secţiile penale ale Judecătoriei Iaşi, Tribunalului Iaşi,
Tribunalui Vaslui, în încheierile prin care sunt aplicate
sancţiunile judiciare nu se fac menţiuni referitoare la temeiul de
drept în baza cărora s-a aplicat sancţiunea, calea şi termenul de
reexaminare a sancţiunii. La Judecătoria Hârlău, în anul 2006,
au fost înregistrate un număr de 54 de poziţii în registrul de
amenzi judiciare.
S-au emis un număr de 39 de titluri executorii, din care
pentru un număr de 24 titluri s-a confirmat preluarea în debit a
acestora de către organele financiare iar pentru 15 poziţii nu s-a
confirmat primirea acestora.
Pentru un număr de 6 titluri executorii s-au formulat
cereri de reexaminare care au fost admise, poziţiile din registru
fiind ulterior închise din acest motiv.
Pentru un număr de 9 poziţii nu s-au emis titluri
executorii întrucât nu se cunosc datele de stare civilă.
S-au emis adrese la Serviciul Comunitar de Evidenţă
Informatizată a Persoanei pentru a comunica datele de stare
civilă, dosarele sunt în lucru.
În general organele financiare confirmă la timp preluarea
în debit a titlurilor executorii emise de către Judecătoria Hârlău.
Există însă şi excepţii când se procedează la o nouă
comunicare (la două luni) a titlurilor executorii, conform
disp.art.126 pct.4 din Regulamentul de ordine interioară ce face
referire la art. 115,118 şi 121 din acelaşi Regulament.
Cu aceeaşi situaţie se confruntă cu titlu de excepţie şi în
legătură cu relaţiile solicitate de la Serviciul Comunitar de

201
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Evidenţă Informatizată a Persoanei, cu menţiunea că revenirea


pentru aceste relaţii se efectuează lunar.
La Judecătoria Huşi, evidenţa amenzilor judiciare este
ţinută într-un caiet separat, cu rubrici: număr curent, număr
dosar, nume şi prenume debitor, domiciliul, abaterea pentru care
s-a luat măsura amenzii, sancţiunea aplicată, data confirmării şi
data dării în debit.
În anul 2005 sunt consemnate 2 de poziţii, iar în anul
2006 un număr de 3 de poziţii, însă în nici o situaţie nu există
confirmare.
Din discuţiile purtate cu grefierul delegat la biroul executări
civile a rezultat că se fac reveniri, iar uneori se ia legătura şi
telefonic cu organele financiare competente. Sunt întâmpinate
greutăţi în situaţiile în care nu este indicat CNP-ul în procesul-
verbal sau în încheierea de amendare, întrucât organele
financiare restituie adresele respective.
La Judecătoria Vaslui se ţine un registru unic în care sunt
evidenţiate atât amenzile judiciare, cât şi sancţiunile
contravenţionale, având ca rubrici privind numărul curent,
număr dosar, număr sentinţă sau încheiere, numele persoanei
sancţionate, data declarării recursului şi a plecării în recurs,
domiciliul, sancţiunea aplicată, organul la care s-a trimis spre
execuţie, data revenirii, data confirmării primirii titlului, modul
în care s-a închis poziţie şi semnătura grefierului-şef.
În anul 2006, până la 1 sept. au fost înregistrate 51 poziţii
privind amenzile judiciare aplicate, din care au fost închise 47
poziţii, 4 rămânând deschise, respectiv poz.154- emis titlul pe
28.04.2006, revenit pe 2.06 şi respectiv 19.09.2006; poz.236 –
emis titlul pe l8.X.2oo6, poz. 253 – emis titlu pe 20.07.2006, rev.
pe 19.09. 2006 şi poz.295, emis titlul pe 19.o9.2oo6.

X. CURTEA DE APEL ORADEA ŞI INSTANŢELE ARONDATE


202
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

a. Date statistice:

Nr INSTANŢA SECŢIILE/ Fonduri Apeluri Rec. Sus-


crt MATERIILE peste 1 an peste peste pen-
1 an 6 luni date
1 -CIVILA 0 1 22 110
1. MIXTĂ
-COMERCIALĂ
CURTEA DE ŞI 2 5 1 56
APEL CONTENCIOS
ORADEA ADM ŞI
FISCAL
-PENALĂ ŞI
PENTRU 1 0 2 1
CAUZE CU
MINORI

2 TRIBUNALUL -CIVILA 111 145 75 527


2. BIHOR -COMERCIALĂ 20 0 1 110
ŞI
CONTENCIOS
ADM.
-PENALĂ 21 18 53 3
3 JUDECĂTO- - MATERIE 347 843
3. RIA ORADEA CIVILĂ
- MATERIE 155
PENALĂ
4 JUDECĂTO- - MATERIE 26 73
4. RIA BEIUS CIVILĂ
- MATERIE 1
PENALĂ
5 JUDECĂTO- - MATERIE 72 47
5. RIA SALONTA CIVILĂ
- MATERIE 10
PENALĂ
6 JUDECĂTO- - MATERIE 50 135
6. RIA CIVILĂ

203
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

MARGHITA - MATERIE 11
PENALĂ
7 JUDECĂTO- - MATERIE 104 118
7. RIA ALESD CIVILĂ
- MATERIE 12
PENALĂ
6 TRIBUNALUL -CIVILA 15 28 0
8. SATU-MARE -COMERCIALĂ 11 0 0
ŞI 197
CONTENCIOS
ADM.
-PENALĂ 9 2 0

7 JUDECĂTO- - MATERIE 112 521


9. RIA SATU CIVILĂ
MARE - MATERIE 26
PENALĂ
8 JUDECĂTO- - MATERIE 51 111
10 RIA CAREI CIVILĂ
- MATERIE 4
PENALĂ
9 JUDECĂTO- - MATERIE 88
11 RIA CIVILĂ 173
NEGRESTI- - MATERIE 1
OAS PENALĂ

La nivelul secţiilor Curţii de Apel Oradea, faţă de luna mai


2006, se constată o uşoară creştere a numărului de dosare mai
vechi de un an, respectiv 6 luni, în special a cauzelor având ca
obiect recursuri.
La nivelul Tribunalului Bihor se constată, în raport cu
situaţia înregistrată în luna mai 2006, o creştere semnificativă a
volumului de dosare mai vechi la Secţia civilă (în prezent, 331
dosare). La Secţia comercială şi de contencios administrativ,
numărul cauzelor mai vechi a scăzut de la 33 (în luna mai 2006)
la 21, iar la Secţia penală s-a înregistrat o uşoară creştere a
numărului dosarelor mai vechi (cu 11 dosare).
204
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoriile Oradea, Salonta, Aleşd şi Satu Mare a


crescut semnificativ numărul cauzelor civile şi penale mai vechi
de un an, în raport cu cele înregistrate în luna mai 2006, iar la
Judecătoriile Beiuş, Carei, Negreşti-Oaş şi Tribunalul Satu Mare
s-a înregistrat o uşoară creştere a numărului cauzelor mai vechi.
La Judecătoria Marghita, numărul cauzelor mai vechi de un
an a scăzut de la 88 (în luna mai 2006) la 61.

Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la


Curtea de Apel Oradea se află pe rolul următoarelor complete:
Fonduri: Groza Gheorghe - 1 dosar minori familie; Baltarete
Sabina - 2 dosare.
Apeluri: Pantea Viorel – Bocşe Elena Lucica -1 dosar; Bota
Marilena – Ritiu Roxana Elvira Cleo - 4 dosare; Vîrtop Florica –
Tătar Ioana Dina – 1 dosar.
Recursuri: Pantea Viorel – Bocşe Elene Lucia - Roman
Florica - 5 dosare; Bocşe Elene Lucia - Pantea Viorel - Roman
Florica – 1 dosar; Cigan Dana Margareta – Popa Aurora – Trif
Doina – 1 dosar; Trif Doina – Cigan Dana Margareta –Roman
Florica – 1 dosar; Popa Aurora – Galeş Maria – Cigan Dana
Margareta - 1 dosar; Galeş Maria – Cigan Dana Margareta –Popa
Aurora – 4 dosare; Cigan Dana Margareta – Popa Aurora – Galeş
Maria – 2 dosare; Moşincat Eugenia – Stan Aurelia Lenuţa – Trif
Doina – 1 dosar; Lăzăr Ioan – Sotoc Daniela Ştefania – Cigan
Dana Margareta – 5 dosare; Sotoc Daniela Ştefania – Lăzăr Ioan
- Galeş Maria – 1 dosar; Vîrtop Florica – Tătar Ioana Dina – Secu
Simona – 1 dosar; ‚Groza Gheorghe – Meşter Mircea – Condrovici
Adela – 1 dosar; Meşter Mircea – Cigan Dana - Condrovici Adela
– 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni,
înregistrate la Tribunalul Bihor, se află pe rolul următoarelor
complete:

205
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Fonduri: Cică Maria – 17 dosare; Mociran Florina – 4


dosare; Chiriac Adriana – 12 dosare; Toader Felicia – 3 dosare;
Blaga Gabriela – 6 dosare; Măduţa Doina – 9 dosare; Cosma
Dana – 21 dosare; Stance Maria – 13 dosare; Bochiş Dorel –
Gârbovan Daniela – 11 dosare; Gârbovan Daniela – Bochiş Dorel
– 1 dosar; Gârbovan Daniela – Bulz Julieta – 14 dosare; Şidic
Viorica – 1 dosar; Creţ Teodor – 2 dosare, Ionel Gheorghe - 5
dosare; Filimon Marcela – 5 dosare; Manoliu Constantin – 1
dosar; Olah Ionel – 4 dosare; Galea Irina – 2 dosare; Ţoţu
Cristina – 4 dosare; Popovici Corina - 3 dosare; Puşcaş Mircea – 1
dosar; Bojan Ovidiu – 8 dosare; Moraru Amalia Cecilia – 4
dosare; Poenariu Vasile – 1 dosar.
Apeluri: Cică Maria – Mociran Florina – 10 dosare;
Mociran Florina – Cică Maria – 7 dosare; Chiriac Adriana –
Toader Florina – 16 dosare; Toader Florina – Chiriac Adriana – 8
dosare; Chiriac Adriana – Stance Maria – 3 dosare; Stance Maria
– Toader Florina – 1 dosar; Chiriac Adriana – Mociran Florina – 1
dosar; Chiriac Adriana – Măduţa Dorina – 1 dosar; Chiriac
Adriana – Bulz Julieta – 1 dosar; Toader Florina – Cosma Dana –
5 dosare; Blaga Gabriela – Măduţa Doina – 22 dosare, Măduţa
Doina – Blaga Gabriela – 28 dosare; Cosma Dana – Stance Maria
– 18 dosare; Stance Maria – Chiriac Adriana – 1 dosar; Stance
Maria – Cosma Dana – 20 dosare; Chiriac Adriana – Stance Maria
– 3 dosare; Cuc Raluca – Popovici Corina – 10 dosare; Soane
Laura – Moraru Amalia Cecilia – 3 dosare; Poenariu Vasile -
Puşcaş Mircea – 5 dosare.
Recursuri: Mociran Florina – Toader Florina – Blaga
Gabriela – 1 dosar; Cică Maria – Mociran Florina – Măduţa
Daniela – 12 dosare; Mociran Florina – Cică Maria – Blaga
Gabriela – 1 dosar; Mociran Florina – Gârbovan Daniela – Blaga
Gabriela – 1 dosar; Blaga Gabriela – Mociran Florina – Măduţa
Daniela – 2 dosare; Mociran Florina – Cică Maria – Bochiş Dorel –
1 dosar; Toader Florina – Chiriac Adriana – Stance Maria – 2

206
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosare; Chiriac Adriana – Toader Florina – Cosma Dana – 5


dosare; Chiriac Adriana – Blaga Gabriela – Toader Florina – 1
dosar; Bulz Julieta - Toader Florina – Stance Maria – 1 dosar;
Chiriac Adriana – Toader Florina – Stance Florina – 1 dosar;
Blaga Gabriela – Măduţa Doina – Mociran Florina – 9 dosare;
Măduţa Doina – Blaga Gabriela – Toader Florina – 9 dosare;
Cosma Adriana – Stance Florina – Chiriac Adriana – 12 dosare;
Stance Florina – Cosma Dana – Mociran Florina – 14 dosare;
Stance Florina - Cosma Dana – Chiriac Adriana – 2 dosare;
Blaga Gabriela – Cosma Adriana – Chiriac Adriana – 1 dosar;
Creţ Teodor – Şidic Viorica – Ionel Gheorghe – 1 dosar; Ţoţu
Cristina – Cuc Raluca – Popovici Corina – 24 dosare; Moraru
Amalia – Soane Laura – Puşcaş Mircea/Poenariu Vasile – 29
dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Oradea, se află pe rolul următoarelor complete:
Apostol Carmela - 25 dosare; Monenci Ioan Cristian –
15 dosare; Baican Laura – 24 dosare; Tod Angela – 14 dosare;
Gârbovan Dana Cristina – 18 dosare; Secara Mariana – 43
dosare; Chiriac Sorin – 51 dosare; Antik Levente – 19 dosare;
Gligor Laura – 5 dosare; Talhos Iosif – 18 dosare; Rimili Maria –
10 dosare; Bertea Maria – 3 dosare, Dehelean Diana – 15 dosare;
Ciuma Ovidiu 41 dosare; Crişan Florina – 31 dosare; Botea
Nadia – 15 dosare; Galea Ovidiu – 25 dosare; Crăciun Crenguţa –
7 dosare, Musta Ovidiu – 5 dosare; Opriş Rodica – 10 dosare;
Mihalaş Călin – 57 dosare; Varga Iren – 21 dosare; Vidican
Denisa - 20 dosare; Popa Floarea - 10 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Beiuş, se află pe rolul următoarelor complete:
Miclo Ioana - 1 dosar; Degău Gheorghe 5 dosare; Enache
Virginia - 4 dosare; Gavrilă Ancuţa – 7 dosare; Ungur Horea – 9
dosare; Miclăuş Vasile – 1 dosar.

207
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria


Salonta, se află pe rolul următoarelor complete:
Bratu Corina - 53 dosare; Sabău Călin – 19 dosare, Ursuţ
Gabriela – 10 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Marghita, se află pe rolul următoarelor complete:
Gal Ioan - 29 dosare; Puşcaş Lenuţa – 19 dosare; Stanciu
Claudia – 13 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Aleşd, se află pe rolul următoarelor complete:
Cipleu Anca – 34 dosare; Dudaş Ioana - 33; Cioara Adrian –
47; Racolţa Ioan Marian – 2 cauze.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
Tribunalul Satu Mare, se află pe rolul următoarelor complete:
Fonduri: Kiss Zita – 6 dosare; Mihai Coman Ileana - 3
dosare; Maria Georgeta Ruba – 1 dosar; Eugen Roşioru – 1 dosar;
Camelia Ghere –2 dosare; Teofil Bolduţ – 2 dosare. Lazăr Mihaela
– 3 dosare; Petruca Ioan – 1 dosar; Pop Gheorghe -2 dosare;
Fugel Miuţa - 4 dosare; Vîlcu Adriana - 1 dosar; Micle Laura - 3
dosar; Pop Ana – 3 dosare; Nemeş Remus – 8 dosare; Mocan
Elena – 2 dosare; Ciorcaş Mihai - 1 dosar.
Apeluri: Ghere Camelia – Roşioru Eugen – 4 dosare,
Roşioru Eugen - Ghere Camelia 1 dosar; Ruba Maria – Roşioru
Eugen – 1 dosar; Mihai Coman Ileana – Kiss Zita – 5 dosare; Kiss
Zita - Mihai Coman Ileana – 10 dosare; Bolduţ Teofil – Ruba
Maria 3 dosare; Kiss Zita - Floruţ Melita – 1 dosar; Bolduţ Teofil
– Floruţ Melita – 1 dosar; Ruba Maria - Bolduţ Teofil – 1 dosar;
Floruţ Melita – Bolduţ Teofil – 1 dosar; Nemeş Remus - Mocan
Elena – 2 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Satu Mare, se află pe rolul următoarelor complete:
Trip Maria - 16 dosare; Kiss Ştefan – 10 dosare; Boldişor
Mariana - 3 dosare; Brânduşan Dorina – 6 dosare; Hotca Crina –

208
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

5 dosare; Zbona Claudiu - 4 dosare; Preda Târnoveanu Camelia


Nilda - 4 dosare; Donka Eniko Eva – 13 dosare; Schmidt
Ecaterina – 4 dosare; Sălăgean Monica – 19 dosare; Cojocariu
Dana – 1 dosar; Sălăjan Marta – 16 dosare; Todor Tamaş - 11
dosare; Munkacsi Bela Csaba – 7 dosare; Ştefan Paula – 8
dosare; Pop Camelia Ana – 11 dosare.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Carei, se află pe rolul următoarelor complete:
Ţenter Radu – 6 dosare; Blideran Camelia - 10 dosare; Bara
Ana – 18 dosare; Costaşi Simona – 3 dosare, Belbe Cristina -10
dosare; Ardelean Anghel – 7 dosare; Nagy Ioan – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, înregistrate la Judecătoria
Negreşti Oaş, se află pe rolul următoarelor complete:
Mocan Georgeta - 27 cauze, Surd Vasile – 12 dosare, Jurje
Domnica – 32 dosare; Moiş Maria – 1 dosar; Ciorba Adrian 17
dosare.

b. Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţe:

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor
participanţi la proces

S-a constatat că la nivelul secţiilor Curţii de Apel Oradea,


întârzierea soluţionării cauzelor se datorează, în principal,
perioadei mari de timp în care dosarele au rămas în nelucrare,
urmare a suspendării judecăţii (dosarele nr. 3302/2001, nr.
202/2005, nr. 2597/2005, nr. 137/2006, nr. 1861/2005, nr.
5261/2004), efectuării cu întârziere a rapoartelor de expertiză,
precum şi a calităţii acestora (dosarele nr. 4016/C/2005, nr.
1829/C/2004, nr. 5372/C/2004, nr. 4297/CA/2005 ).
209
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Secţia civilă a Tribunalului Bihor, s-a înregistrat o


creştere semnificativă a numărului dosarelor mai vechi de un an,
faţă de cele existente pe rol în luna mai 2006. Principalele cauze
constau în neefectuarea rapoartelor de expertiză la termenele
stabilite de instanţă şi suspendarea judecăţii cauzelor pe
perioade mari de timp.
Astfel, în dosarul nr. 7473/1999 menţionat şi în raportul
anterior, soluţionat în data de 19.10.2006, motivul depăşirii
termenului rezonabil de judecare l-a constituit neefectuarea
lucrărilor de expertiză tehnică.
De asemenea, în dosarele nr. 3075/2001, nr. 8008/2002,
nr. 2561/2002, nr. 8403/2002, nr. 252/C/2003, nr.
1260/2004, nr. 3498/2005 înregistrate pe rolul aceleiaşi secţii a
tribunalului, au fost acordate numeroase termene de judecată
pentru lipsa rapoartelor de expertiză, pentru depunerea
răspunsurilor la obiecţiunile formulate de părţi şi pentru
efectuarea contraexpertizelor.
O situaţie similară s-a constatat şi la Secţia comercială a
Tribunalului Bihor (dosarele nr.3417/COM/2005, nr.
4671/COM/2004, nr. 7723/COM/2002).
De menţionat că, nu în toate cauzele, instanţele au făcut
aplicarea dispoziţiilor legale care sancţionează refuzul expertului
de a depune lucrarea în termenul fixat.
Şi la Judecătoria Oradea, creşterea numărului cauzelor mai
vechi de un an s-a datorat neefectuării rapoartelor de expertiză
tehnică în termenele stabilite de instanţă. De exemplu, dosarele
nr. 5413/2003, nr. 1221/2003, nr. 7279/2003, nr. 5186/2005,
nr. 6668/2005, nr. 8403/2005.
De asemenea, lipsa rapoartelor de expertiză tehnică a
condus la tergiversarea soluţionării dosarelor nr. 347/2003, nr.
417/2004, nr. 913/2004, nr. 834/2005, nr. 582/2004, aflate pe
rolul Judecătoriei Salonta, a dosarelor nr. 1378/2005, nr.
131/2004, nr. 1290/2004, nr. 703/2005 ale Judecătoriei

210
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Marghita, precum şi a dosarelor nr. 965/2005, nr. 1969/2005,


nr. 1205/1999, nr. 1541/2005, nr. 1396/2005, nr. 1307/2005,
nr. 353/2005 aflate pe rolul Judecătoriei Beiuş.
La toate instanţele din raza Tribunalului Satu Mare, o
problemă generală o constituie neefectuarea în termen rezonabil
a expertizelor topografice, iar din explicaţiile prezentate de
conducerile instanţelor rezultă că la nivelul judeţului Satu Mare
există un număr foarte redus de experţi topografi (2 experţi).
Această situaţie, coroborată şi cu specificul expertizelor
topografice, care nu pot fi efectuate în anumite perioade ale
anului, conduce la imposibilitatea efectuării rapoartelor de
expertiză în termenele dispuse de instanţe. Totodată, numărul
mare de lucrări ce revine fiecărui expert topograf conduce la
lipsirea de eficienţă a sancţiunilor procedurale aplicate acestora.
Exemplificăm în acest sens dosarele nr. 1433/2005, nr.
1619/2005, nr. 4077/2004, nr. 3775/2004, nr. 3932/2004, nr.
535/2004 înregistrate la Tribunalul Satu Mare, dosarele nr.
12759/2001, nr. 3964/2002, nr. 9833/2004, nr. 3424/2004 ale
Judecătoriei Satu Mare.
De asemenea, lipsa rapoartelor de expertiză a generat
tergiversarea soluţionării unui număr foarte mare de dosare la
Judecătoria Carei (dosarele nr. 1491/2003, nr. 1896/2003, nr.
559/2004, nr. 1619/2004, nr. 2063/2004, nr. 1115/2004, nr.
1034/2004, nr. 2064/2004) şi la Judecătoria Negreşti – Oaş
(dosarele nr. 2279/2002, nr. 2579/2002, nr. 1071/2003, nr.
131/2004, nr. 1204/2004).
În contextul numărului redus de experţi topografi din
judeţul Satu Mare, instanţele au apelat la experţi de această
specialitate aflaţi în evidenţa birourilor locale de expertiză din
judeţele limitrofe (de exemplu, dosarele nr. 6587/2005, nr.
422/2004 ale Judecătoriei Satu Mare).
Alte motive de tergiversare a cauzelor se datorează părţilor,
prin formularea unor cereri de strămutare ( dosarul nr.

211
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

657/2006 al Curţii de Apel Oradea, dosarul nr. 3049/2005 al


Tribunalului Bihor, dosarul nr. 388/2004 al Judecătoriei
Oradea) şi prin solicitări repetate de amânare a cauzei în vederea
încheierii unei tranzacţii (dosarul nr. 3806/2005 al Tribunalului
Bihor, dosarul nr. 341/2005 al Judecătoriei Carei).
Dosarele nr. 5654/R/2005 şi nr. 5648/2005, înregistrate la
Tribunalul Bihor, au suferit amânări repetate, atât la cererea
părţilor pentru lipsă de apărare, cât şi la cererea avocaţilor aleşi
pentru pregătirea apărării, situaţii constatate şi în dosarele nr.
1221/2003, nr. 9241/2003, nr. 4614/2005 ale Judecătoriei
Oradea.
Această conduita procesuală a părţilor şi a apărătorilor
constituie o cauză frecventă de tergiversare a soluţionării
dosarelor aflate pe rolul Judecătoriei Salonta (dosarele nr.
887/2004, nr. 34/2005, nr. 274/2005, nr. 764/2005, nr.
796/2005, nr. 788/2005).
Se constată, totodată, că efectuarea cu întârziere a
lucrărilor de expertiză este imputabilă şi părţilor, care nu îşi
îndeplinesc în termen obligaţia de plată a onorariului de
expertiză, situaţie întâlnită în dosarul nr. 347/2003 al
Judecătoriei Salonta.
Suspendarea judecăţii cauzelor la cererea părţilor, pentru
lipsa lor nejustificată, ori ca urmare a neîndeplinirii de către
acestea a obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul
judecăţii, a constituit o altă cauză a întârzierii nejustificate a
soluţionării dosarelor înregistrate pe rolul secţiilor civile şi
comerciale ale Tribunalului Bihor. Exemplificăm dosarele nr.
7621/2003, nr. 1261/2003, nr. 2977/2003, nr. 3351/2004, nr.
3416/2004, nr. 6284/2005, nr. 4208/COM/2005.
Aceeaşi situaţie s-a regăsit şi în dosarele nr. 327/2005 şi
nr. 612/2005 ale Judecătoriei Salonta, în dosarele nr.
1021/2005 şi nr. 1578/2005 ale Judecătoriei Marghita, în

212
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosarele nr. 1204/2004, nr. 1693/2002 ale Judecătoriei Negreşti


– Oaş.
În dosarele nr. 8989/2003, nr. 1279/2005 al Tribunalului
Bihor au fost acordate numeroase termene pentru lipsa
martorilor, deşi s-a dispus citarea acestora cu mandat de
aducere.
Situaţii similare s-au constatat în dosarele nr. 6286/2004
şi nr. 9000/2005 înregistrate pe rolul Judecătoriei Oradea,
precum şi în dosarul nr. 788/2005 al Judecătoriei Salonta.

Întârzierea soluţionării cauzelor


datorată instanţei

Acordarea în mod nejustificat a unor termene îndelungate,


uneori chiar în cauze care se soluţionează cu celeritate, a condus
la întârzierea soluţionării unor dosare înregistrate pe rolul Secţiei
civile a Tribunalului Bihor (dosarele nr. 8403/2002, nr.
2136/2005, nr. 3580/2005).
Şi la Secţia penală a tribunalului au fost identificate dosare
în care s-au acordat termene mari, chiar şi de 3 luni, fără a se
cuprinde perioada vacanţei judecătoreşti (de exemplu, în dosarul
nr. 8028/2003, cauza a fost amânată 3 luni pentru studierea
raportului de expertiză; în dosarul nr. 5648/2005 s-au acordat
termene consecutive de 2 luni la cererea părţilor pentru lipsă
apărare, şi ulterior, pentru ca avocaţii să-şi pregătească
apărarea; o situaţie similară s-a constatat şi în dosarul nr.
4848/2005).
În alte dosare ale Tribunalului Bihor – Secţia penală, s-a
dispus amânarea cauzei pentru constituirea legală a completului,
faţă de lipsa justificată a titularului - dosarul nr. 4848/2005-
sau ca urmare a admiterii cererii de abţinere a unui membru al

213
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

completului – dosarul nr. 1620/2005 – deşi, în aceste situaţii,


componenţa completului este întregită prin participarea
judecătorului din planificarea de permanenţă, conform
dispoziţiilor Regulamentului de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti.
Admiterea probelor în etape, la cererea părţilor, conduce, de
asemenea, la amânarea cauzelor (de exemplu, dosarul nr.
347/2003 al Judecătoriei Salonta, menţionat în raportul anterior
şi nesoluţionat în prezent, dosarul nr. 2756/2001 al Judecătoriei
Negreşti –Oaş).
Amânările repetate cauzate de neîndeplinirea procedurii de
citare a părţilor, fără ca instanţa să analizeze cauzele şi să
dispună măsurile necesare citării, precum şi neaplicarea
corespunzătoare a dispoziţiilor procedurale pentru sancţionarea
persoanei vinovate, constituie alte cauze care întârzie
soluţionarea dosarelor. De exemplu, dosarul nr. 6753/2001 al
Judecătoriei Oradea şi dosarul nr. 8031/2005 al Judecătoriei
Satu Mare.
De asemenea, în dosarul nr. 1973/2004 al Tribunalului
Satu Mare, s-au acordat mai multe termene pentru
neîndeplinirea procedurii de citare cu martorii, fără ca instanţa
să dispună alte măsuri procedurale care să asigure legala citare
a acestora.

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi

La instanţele din raza Curţii de Apel Oradea, creşterea


numărului cauzelor mai vechi s-a datorat şi netransferării
inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere la diferite penitenciare,

214
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

neefectuării procedurii de citare cu străinătatea şi a comisiilor


rogatorii, necomunicării relaţiilor solicitate diverselor instituţii.
Astfel, în dosarul nr. 3023/2005 al Curţii de Apel Oradea
au fost acordate 17 termene de judecată pentru lipsa
inculpatului arestat în altă cauză şi netransferat, pe motiv că are
afaceri judiciare la alte instanţe.
De asemenea, la Judecătoria Oradea, una dintre cauzele
frecvente de amânare a dosarelor penale o constituie neaducerea
inculpaţilor arestaţi la termenele de judecată, ca urmare a
netransferării lor de la un penitenciar la altul (dosarele nr.
10090/2004 în care au fost acordate 12 termene din acest motiv
şi nr. 8111/2005 – 8 termene).
O situaţie asemănătoare s-a constatat şi în dosarele nr.
648/2005, nr. 8664/2001, nr. 2893/R/2004 ale Judecătoriei
Oradea.
Neefectuarea procedurii de citare cu străinătatea a condus
la amânarea soluţionării dosarului nr. 4170/2005, înregistrat pe
rolul Curţii de Apel Oradea, a dosarelor nr. 2303/2003, nr.
7606/2005, nr. 6345/2003, nr. 1647/2001, nr. 8119/2005,
4642/2004 ale Judecătoriei Oradea şi a dosarului nr. 124/2002
al Judecătoriei Salonta
În dosarele nr. 2164/2001 şi nr. 413/2003 ale Judecătoriei
Oradea, s-au acordat mai multe termene de judecată pentru
efectuarea unei comisii rogatorii în străinătate.
În dosarul nr. 2136/2005 al Tribunalului Bihor au fost
acordate 6 termene de judecată pentru înaintarea dosarului de
executare, situaţie constată şi în dosarul nr. 3623/2004 al
Judecătoriei Oradea.
Lipsa relaţiilor solicitate de către instanţă diverselor
instituţii ale statului (comisii locale de fond funciar, servicii de
evidenţă informatizată a persoanei, birouri de carte funciară ş.a.)
a determinat tergiversarea soluţionării dosarelor nr. 6406/2002,

215
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

nr. 5637/2005, nr. 990/2004, nr. 3650/2005 aflate pe rolul


Judecătoriei Oradea.
De asemenea, la Judecătoria Salonta (dosarele nr.
417/2004, nr. 728/2005, nr. 936/2005, nr. 327/2005) şi la
Judecătoria Beiuş (dosarele nr. 965/2005 şi nr. 276/2004) s-au
acordat numeroase termene de judecată pentru obţinerea
relaţiilor solicitate de la comisiile locale de fond funciar, fără a se
aplica sancţiunea amenzii judiciare.
Au fost identificate dosare în care s-au dispus amânări
repetate pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală
(dosarele nr. 8028/2003, nr. 3547/A/2005 ale Tribunalul
Bihor, dosarul nr. 5980/2004 al Judecătoriei Oradea, dosarul nr.
1007/2005 al Judecătoriei Salonta).
Şi la Judecătoria Beiuş, unele cauze au suferit amânări din
acelaşi motiv (dosarele nr. 1164/2005, nr. 653/2004).

Întârzierea soluţionării cauzelor


datorată altor motive

Întârzierea soluţionării cauzei înregistrată la Curtea de Apel


Oradea, sub nr. 5068/C/2004, se datorează neataşării
dosarului, înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru
soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei curţii, prin
care a fost anulată sentinţa tribunalului şi s-a fixat termen
pentru evocarea fondului. O situaţie similară se constată în
dosarul nr. 1324/2006 al aceleiaşi instanţe.
Alt motiv care a condus la întârzierea soluţionării cauzelor
constă în suspendarea judecăţii din motive neimputabile părţilor.
Spre exemplu, la Secţiile civilă şi comercială ale Tribunalului
Bihor, în dosarele nr. 4579/2000, nr. 1461/2003, nr.
1467/2003, nr. 1469/2003, nr. 2284/2003, nr. 1054/R/2005,
nr. 922/COM/2004, nr. 9245/R/CA/2003, nr. 9/CA/2005,

216
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

judecata a fost suspendată pe perioade cuprinse între 6 luni şi


peste 5 ani.
De asemenea, suspendarea judecăţii în baza art. 244 pct. 1
Cod procedură civilă, pe o perioadă de peste 5 ani, a determinat
tergiversarea soluţionării dosarului nr. 3290/1998 al
Judecătoriei Oradea. Aceeaşi cauză s-a reţinut şi în dosarele nr.
5534/2001 şi nr. 11441/2002 aflate pe rolul aceleiaşi instanţe,
în dosarul nr. 1491/2003 al Judecătoriei Carei şi în dosarele nr.
1700/2001, nr. 1992/2000 şi nr. 1300/2003 ale Judecătoriei
Negreşti –Oaş.
Suspendarea judecăţii cauzei pentru soluţionarea unei
excepţii de neconstituţionalitate s-a dispus în dosarul nr.
2597/2005 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea.
La Judecătoria Salonta, în dosarele nr. 779/2004 şi nr.
780/2004 a fost întrerupt cursul judecăţii, urmare a suspendării
dispusă în temeiul art. 35 din Legea nr. 64/1995, ceea ce a
condus la nesoluţionarea acestora într-un termen rezonabil.

c. Situaţia dosarelor având ca obiect


procedura insolvenţei

La secţiile comerciale ale tribunalelor din raza Curţii de Apel


Oradea, s-a constatat existenţa unui număr relativ mare de
dosare cu acest obiect, mai vechi de un an, situaţia statistică
fiind următoarea:
- Tribunalul Bihor - 336 dosare;
- Tribunalul Satu Mare - 129 dosare;
Numărul mare al acestor dosare se justifică prin specificul
procedurii, care presupune o durată mare de soluţionare.

217
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

d. Situaţia dosarelor suspendate

La instanţele arondate Curţii de Apel Oradea s-a constatat


că, deşi există un număr considerabil de dosare în care judecata
a fost suspendată (în temeiul dispoziţiilor art. 243 şi ale art. 244
Cod procedură civilă, ale art. 42 din Legea nr. 64/1995,
republicată, (în prezent art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei) şi ale art. 47 din Legea nr. 10/2001), nu
s-au întreprins diligenţe în vederea verificării periodice a
subzistenţei motivelor de suspendare a judecăţii cauzelor.
Prin excepţie, la Judecătoria Negreşti Oaş s-a constatat că
au fost efectuate demersuri în acest sens, cauzele fiind repuse pe
rol, în termene rezonabile, pentru a se pune în discuţia părţilor
menţinerea măsurii de suspendare a judecăţii cauzei.
De asemenea, la Curtea de Apel Oradea – Secţia
comercială, s-au efectuat recent demersuri pentru verificarea
subzistenţei motivelor de suspendare a judecăţii cauzelor, cu
precizarea că, în 2 dosare, suspendarea fusese dispusă în anul
1998.
Cea mai mare parte a instanţelor verifică situaţia dosarelor
suspendate din motive imputabile părţilor (art. 155 1 şi art. 242
Cod procedură civilă) şi repun cauzele pe rol pentru discutarea
perimării acestora.
La Secţia civilă a Tribunalului Bihor, care înregistrează cel
mai mare număr de cauze suspendate, s-a constatat că, la data
efectuării verificărilor, existau dosare suspendate în anii 2004 şi
2005, în temeiul prevederilor menţionate din Codul de procedură
civilă, care nu au fost repuse pe rol, deşi termenul perimării s-a
scurs.

218
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Faţă de numărul mare de dosare vechi aflate pe rolul


Judecătoriilor Oradea, Satu Mare, Aleşd şi Salonta şi al Secţiilor
civilă şi penală ale Tribunalului Bihor, stoc care a înregistrat o
creştere considerabilă faţă de luna mai 2006, precum şi de
motivele de amânare a cauzelor, apreciem că se impune
monitorizarea specială a dosarelor aflate pe rolul acestor instanţe,
de către Inspecţia judiciară de pe lângă Plenul Consiliului Superior
al Magistraturii, periodic, până la reducerea stocului.

XV. CURTEA DE APEL PITEŞTI ŞI INSTANŢELE ARONDATE


a) Date statistice:
Suspendate
Nr. Instanţa Secţiile Fond Apel Recu
Crt rs
.
1. Curtea de Apel - civilă, conflicte 0 5 9 126
Piteşti de muncă şi
asigurări sociale
- penală 2 0 2 0
- comercială şi 5 0 1 18
de contencios
administrativ
- mixtă pentru 0 0 0 5
cauze cu minori
şi de familie
2. Tribunalul - civilă 10 23 21 100
Argeş - penală 5 2 7 0
14. Tribunalul - comercială 260dos - 0 63
Comercial are
Argeş falimen
t+8
219
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

fonduri
3. Judecătoria - materie civilă 90 - - 958
Piteşti - materie penală 19 - - 0
4. Judecătoria - materie civilă 3 - - 281
Câmpulung - materie penală 0 - - 0
5. Judecătoria - materie civilă 8 - - 185
Curtea de - materie penală 0 - - 0
Argeş
6. Judecătoria - materie civilă 9 - - 85
Costeşti - materie penală 1 - - 0
7. Judecătoria - materie civilă 8 - - 62
Topoloveni - materie penală 0 - - 0
8. Tribunalul - civilă 6 23 4 125
Vâlcea - penală 1 3 10 1
- comercială şi 231 0 0 85
de contencios din
administrativ care
220
dosare
falimen
t
9. Judecătoria - materie civilă 56 - - 254
Râmnicu - materie penală 5 - -
Vâlcea
10. Judecătoria - materie civilă 3 - - 170
Drăgăşani - materie penală 1 - - 0
11. Judecătoria - materie civilă 18 - - 134
Horezu - materie penală 8 - - 0
12. Judecătoria - materie civilă 5 - - 89
Brezoi - materie penală 0 - - 0
13. Judecătoria - materie civilă 6 - - 63
Bălceşti - materie penală 0 - - 0

220
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la


nivelul Curţii de Apel Piteşti se află pe rol la următoarele
complete: judecător Achim Gina – 5 fonduri, judecător
M.Andreescu – 1 dosar, judecător M.Săndulescu – 1 dosar, în
recurs: completul format din I. Bătrânu, I. Miriţă, D. Văduva – 1
dosar, completul format din D. Mercan, C. Voicu, C. Duţescu – 1
dosar, completul format din M. Andreescu, M. Săndulescu, V.
Smaranda – 1 dosar, completul format din C. Pincu-Ifrim, G.
Nanu, I. Rebeca – 3 dosare, complet format din F. Andrei, Ş.
Badea, L. Togan – 1 dosar, complet format din F. Andrei, Ş.
Badea, V. Şerbănoiu-Bădescu – 1 dosar, completul format din P.
A. Coţovanu, F. Ciorăscu, F. Răuţă – 1 dosar, complet format din
P. Ghimişliu, C. Duţescu, F. Răuţă – 1 dosar, complet format din
F. Andrei, Ş. Badea, J. Dumitrache – 2 dosare, în apel: complet
format din C. Pincu-Ifrim, G. Nanu – 3 dosare, complet format
din M. Ploscă şi I. Tănase – 1 dosar, complet format din I.
Rebeca, C. Pincu-Ifrim – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
nivelul Tribunalului Argeş se află pe rol la următoarele complete:
fonduri: M. S. Nica – 2 dosare, P. L. Mihai – 2 dosare, V.
Vârtopeanu – 1 dosar, Comaneci Mosneanu Emanuela – 2
dosare, Dumitrache Babalic Mariana Mirela – 2 dosare, Tabacu
Andreea Elena – 1 dosar, Calin Eros Elena Manuela – 2 dosare,
Utii Felicia Pastin şi Nicoleta –Simona – 1 dosar, Badea Mihaela –
1 dosar, Danciu Aurelia – 1 dosar; apel: M. Dumitrescu, G.
Neacşu – 1 dosar, I. Constantin, V. Vârtopeanu - 1 dosar, în
recurs: V. Vârtopeanu, G. Neacşu, R. Simionescu Deaconu – 2
dosare, M. S. Nica, I. Lazăr, M. Dumitrescu – 1 dosar, G.
Neacşu, M. S. Nica, I. Constantin – 1 dosar, P. L. Mihai, N.
Sachelarie, M. S. Nica – 1 dosar, I. Constantin, V. Vârtopeanu, R.
Simionescu Deaconu – 1 dosar, G. Neacşu, I. Lazăr, M.
Dumitrescu – 1 dosar.

221
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Cele 23 apeluri şi 21 de recurs mai vechi de 1 an şi respectiv 6


luni înregistrate pe rolul tribunalului Argeş – Secţia Civilă sunt
repartizate aproximativ uniform între toţi judecătorii secţiei.
Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la
nivelul Tribunalului Comercial Argeş se află pe rol la următoarele
complete: fonduri: G. V. Copae – 2 dosare, E. D. Ungureanu – 1
dosar, Gh. Mihalcea – 5 dosare.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Piteşti se află pe rol la următoarele complete: A.
Rădulescu – 7 dosare, C. Pîrvu – 7 dosare, C. I. Ene – 11 dosare,
R. Trandafir – 4 dosare, C. Fodor – 5 dosare, M. Stan - 6 dosare,
G. Ionescu – 7 dosare, A.M. Coculescu – 7 dosare, E. Bărbulescu
– 5 dosare, L. Popescu – 2 dosare, A. Mateescu – 4 dosare, M.
Papaianopol – 5 dosare, N. Căpitănescu – 7 dosare, F. Mitrofan –
12 dosare, E. Anton – 1 dosar, A. M. Retevoescu – 5 dosare, A.
Grădinariu – 2 dosare, A. Pluteanu – 2 dosare, D. Dumitru – 5
dosare, M. Banu-2 dosare, G. Apostol – 2 dosare, I. Comănescu –
1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Câmpulung se află pe rol la următoarele complete:
G. Olteanu – 1 dosar, G. Roibu – 1 dosar, G. Berechet
Comănescu – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Curtea de Argeş se află pe rol la următoarele
complete: E. Tache – 2 dosare, M. Bratu – 3 dosare, V. Terzea - 1
dosar, I. Fundătureanu – 1 dosar, I. Oţelea – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Costeşti se află pe rol la următoarele complete: C.
Anton – 1 dosar, M. Boroş – 1 dosar, Raluca Grigore – 6 dosare,
E. Dahore – 2 dosare.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Topoloveni se află pe rol la următoarele complete: L.
Ene – 2 dosare, A. Lintă – 3 dosare, O. R. Georgescu – 3 dosare.

222
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate la


nivelul Tribunalului Vâlcea se află pe rol la următoarele
complete: fonduri: Ştefan Silvia – 1 dosar, Petria Sorinel – 1
dosar, V. Bonciu – 4 dosare, M. Cazangiu – 5 dosare, Marina
Andra – 1 dosar, Petrescu Daniela şi Vasilescu Maria -3 dosare,
Mirela Staicu – 1 dosar, Ştefănescu Lucian – 1 dosar, Găleşanu
Dumitru – 1 dosar; apeluri: A. Gheorghiţă, G. Cerbeanu – 2
dosare, A. Dinescu Mărăcinescu, E. Handolescu – 1 dosar,
Iconaru Lucia şi Vârgă Mariana - 1 dosar, Ciorei Mariana şi
Cernea Mirela – 2 dosare, Nicolăescu Mirela şi Ştefănescu Lucian
– 7 dosare, Văcăruş Stancu şi Mihăescu Liliana – 2 dosare,
Găleşanu Dumitru şi Verdeş Carmen – 3 dosare, Dina Gelu şi
Mihăilescu Nicoliţa - 7 dosar, Vârgă Mariana şi Dina Gelu – 1
dosar; recursuri: L. Bărăscu, G. Cerbeanu, B. Constantinescu -1
dosar, A. Gheorghiţă, A. Dinescu Mărăcinescu, E. Handolescu - 4
dosare, C. Ştefan, Ştefan Silvia, V. Predescu – 5 dosare, Dinescu
Petre, Ciorei Mariana şi Cernea Mirela – 3 dosare, Găleşanu
Dumitru, Verdeş Carmen şi Ştefănescu Lucian – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea se află pe rol la următoarele
complete: A. Hodorogea – 5 dosare, F. Georgescu – 7 dosare, M.
Moţa – 6 dosare, M. Nistor – 6 dosare, Andrei Ion – 1 dosar, C.
Udrea – 1 dosar, Drăgan Mitu – 5 dosare, Dina Carmen – 3
dosare, Dinu Eladiea – 5 dosare, A. Frunză – 6 dosare, Antonie
Margareta – 2 dosare, Ilina Carmen – 2 dosare, Fulga Violeta – 3
dosare, G. Lăcusteanu – 1 dosar, Vlad Valentin – 2 dosare,
Zaharia Elena – 5 dosare, D. Drăgan – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Drăgăşani se află pe rol la următoarele complete:
M. Dumitraşcu – 1 dosar, M. Florescu – 1 dosar, C. Coşerea – 1
dosar, I. H. Liciu – 1 dosar.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Horezu se află pe rol la următoarele complete: Dinu

223
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Camelia – 3 dosare, V. Crişan – 5 dosare, M. D. Plăcintă 4


dosare, M. Rusu – 6 dosare, E. Lăcătuşu – 8 dosare.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Brezoi se află pe rol la următoarele complete: D.
Tuţă – 2 dosare, Miron Vasile – 1 dosar, M.- C. Postelnicescu – 2
dosare.
Dosarele mai vechi de un an înregistrate la nivelul
Judecătoriei Bălceşti se află pe rol la următoarele complete: D.
Vîlvoi – 1 dosar, Andrei Delia – 2 dosare, Dinca Gheorghe – 2
dosare, C. C. Mititelu - 1 dosar.

Faţă de stocul de dosare vechi înregistrat în luna mai 2006,


se constată, în general, o creştere sensibilă a acestuia, existând
şi cazuri în care creşterea este semnificativă (Secţia Civilă a
Tribunalului Argeş – unde numărul cauzelor mai vechi de 1 an,
în apel civil a crescut de la 11 la 23, iar la secţia penală s-a
dublat numărul recursurilor mai vechi de 6 luni, Judecătoria
Horezu unde în materie penală se înregistrează un număr de 8
cauze penale, deşi anterior nu exista nici un dosar mai vechi de
un an, dar se înregistrează o scădere a numărului de cauze civile
vechi, Secţia civilă a Tribunalului Vâlcea la care se înregistrează
în prezent 23 apeluri faţă de numai 2 în luna mai a acestui an,
precum şi 4 recursuri, în condiţiile în care anterior nu se
înregistrau recursuri mai vechi de 6 luni, Secţia penală a
Tribunalului Vâlcea unde recursurile mai vechi de 6 luni au
crescut de la 3 la 10).
Sunt instanţe la care stocul de dosare vechi a crescut
considerabil – Judecătoria Piteşti, în materie civilă de la 41 la 90,
iar în penal de la 7 la 19, datorită fluctuaţiilor de personal şi
numărului mare de judecători aflaţi în concedii de creştere şi
îngrijire a copiilor, precum şi volumului mare de activitate.

224
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Se înregistrează o scădere a numărului de dosare vechi la


Judecătoria Câmpulung, Judecătoria Drăgăşani.
Analizându-se încărcătura de cauze pe judecător s-a
constatat că la un volum mai mic de dosare pe complet se
realizează o eficienţă sporită a actului de justiţie, exemplu
elocvent fiind Secţia Mixtă pentru Cauze cu Minori şi de Familie
a Curţii de Apel Piteşti, la care încărcătura de cauze pe complet
este mai mică de 5, iar judecătorii intră o dată pe săptămână în
şedinţă, în consecinţă nu sunt înregistrate cauze vechi pe rolul
acestei secţii.
Se evidenţiază astfel, că asigurarea unui volum normal de
activitate are consecinţă directă asupra soluţionării cu celeritate
a cauzelor. Se impune finalizarea proiectului de normare a
muncii judecătorilor, astfel încât să se determine numărul
rezonabil de cauze, în absenţa căruia nu se poate pune în
discuţie culpa judecătorului care rulează dosarul respectiv.
De subliniat că toţi judecătorii au invocat volumul de
activitate mult prea mare, precum şi faptul că s-a dat prioritate
calităţii actului de justiţie şi nu indicatorilor statistici. S-a
invocat totodată necesitatea administrării probatoriilor complete
pentru aflarea adevărului, indiferent de durata procedurilor.
De menţionat faptul că dosarele evidenţiate în raportul
anterior nu se mai regăsesc în prezent pe rolul instanţelor, însă
alte dosare au depăşit termenul de un an respectiv 6 luni

b) Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţă.

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor
participanţi la proces.

225
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

S-a constatat că, la nivelul tuturor instanţelor din raza


Curţii de Apel Piteşti, întârzierea în soluţionării cauzelor se
datorează în principal efectuării cu dificultate a expertizelor şi a
modului de întocmire a acestora (incomplete şi fără să răspundă
tuturor obiectivelor fixate de instanţă). Astfel, în dosarul nr.
1827/2005 al Judecătoriei Piteşti, a fost încuviinţată expertiza
topografică la data de 19.09.2005, lucrarea a fost depusă pentru
termenul din 13.02.2006, dată la care s-a dispus refacerea
raportului, deoarece nu se respectaseră obiectivele stabilite de
instanţă, noul raport a fost depus la 22.05.2006, dar la termenul
următor se constată că lucrarea este necorespunzătoare, motiv
pentru care se admit, punctual, obiecţiuni şi se dispune
completarea raportului, la data controlului nu se finalizase
raportul.
Amânări datorate neefectuării rapoartelor de expertiză s-au
constatat şi în dosarele nr. 4930/CV/2005 al Tribunalului Argeş
–Secţia Civilă, în care a fost necesară înlocuirea expertului, dar
ulterior au mai fost necesare încă 4 termene şi amendarea
expertului fără a se putea finaliza dosarul, nr. 6787/2003 al
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în care s-au acordat 10 termene
pentru efectuarea expertizei în construcţii, după care a fost
înlocuit expertul.
O situaţie similară, întâlnim şi în dosarul nr. 6715/2003 al
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, având ca obiect partaj succesoral,
cauză în care, după pronunţarea Încheierii de admitere în
principiu, s-au acordat 5 termene de judecată, pentru lipsa
expertizei topometrice. S-a dispus sancţionarea expertului pentru
neefectuarea lucrărilor. O cauză asemănătoare se înregistrează şi
la Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 3503/2002 care a
fost suspendat pentru soluţionarea apelurilor împotriva IAP-ului
pronunţat la data de 10.09.2003, repus pe rol după restituirea
cauzei la 21.09.2005, ulterior s-au acordat numeroase termene
pentru efectuarea rapoartelor de expertiză.

226
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În dosarul nr. 1996/2004 al Judecătoriei Bălceşti la


20.04.2005 s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul
dispoziţiilor art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă, iar cauza a fost
repusă pe rol pentru termenul 01.02.2006, rămânând astfel, în
nelucrare din vina părţilor o perioadă de aproximativ 10 luni. O
situaţie asemănătoare în care nesoluţionarea se datorează culpei
părţilor, se înregistrează în dosarul nr. 369/2005 al Judecătoriei
Bălceşti în care s-au acordat 2 termene pentru a se depune
adresele corecte ale martorilor, alte 2 termene pentru a se
depune înscrisuri necesare efectuării expertizei grafologice şi s-a
dispus de 2 ori suspendarea cauzei în temeiul art.155 1C.pr.civ..
Din motive imputabile atât părţilor, cât şi apărătorilor, a
fost amânat şi dosarul civil nr. 1582/2005 al Judecătoriei
Costeşti, în care, după pronunţarea IAP-ului, s-a formulat cerere
pentru completarea masei succesorale, de raportare a donaţiilor,
ceea ce a condus la o nouă pronunţare în principiu asupra noilor
cereri, după care se formulează cerere de intervenţie în interes
propriu, ulterior se completează cererea în sensul raportării altor
donaţii, instanţa se pronunţă din nou în principiu, în prezent
cauza se află în faza de administrare a expertizei. În mod similar
şi dosarul nr. 11083/2004 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în
care au fost pronunţate 3 încheieri de admitere în principiu.
Dosarul nr. 5171/CAF/2005 al Tribunalului Argeş - Secţia
Civilă, a fost reţinut în pronunţare la data de 03.04.2006, s-a
amânat pronunţarea pentru 10.04.2006 când a fost repus pe rol
pentru administrarea probatoriului depus după închiderea
dezbaterilor, după care datorită lipsei de procedură cu una dintre
părţi au fost acordate 4 termene.
Un alt motiv de amânare îl constituie dezinteresul părţilor
în soluţionarea cauzelor, ceea ce atrage suspendare cursului
judecăţii, înregistrându-se un număr mare de cauze suspendate.

227
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În penal, se observă o întârziere datorată refuzului părţii de


a se prezenta la INML Bucureşti pentru expertizare (dosarul nr.
1399/2005 – recurs - al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală).

Întârzierea soluţionării cauzelor datorată instanţei

Dosarul nr. 8930/2005 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea


care la data de 18.01.2006 a fost reţinut în pronunţare pentru
încheierea de admitere în principiu, a fost repus pe rol la aceeaşi
dată pentru a se depune la dosar certificatul de deces al
autorului şi certificatul de moştenitor. Asemănător dosarele
Judecătoriei Horezu nr. 1076/2005 (civil), reţinut în pronunţare
la 15.08.2006, se amână pronunţarea la 22.08.2006 şi apoi la
29.08.2006 când se repune cauza pe rol pentru administrarea
unei noi expertize, precum şi nr. 1793/2005 (penal), reţinut în
pronunţare la 30.03.2006, amânată pronunţarea la 06.04.2006,
fiind repusă cauza pe rol pentru termenul din 20.04.2006 când
se dispune efectuarea unei noi expertize traumatologice, dosarul
nr. 831/109/2005 al Tribunalului Argeş - Secţia Civilă, care la
18.05.2005 s-a reţinut în pronunţare, a fost amânată
pronunţarea la data de 25.05.2005, dată la care s-a dispus
repunerea cauzei pe rol pentru efectuarea unei cercetări la faţa
locului.
În dosarul penal nr. 5754/2005 al Judecătoriei Râmnicu
Vâlcea, instanţa nu a întreprins măsurile necesare pentru
îndeplinirea legală a procedurii de citare cu inculpatul (deşi s-a
solicitat adresa de domiciliu a inculpatului la SPEIP, citarea
inculpatului s-a efectuat prin afişare mai multe termene şi abia
la 08.06.2006, organele de poliţie însărcinate cu executarea
mandatului de aducere, comunică adresa inculpatei care la
termenul următor se prezintă în instanţă).

228
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Dosarul nr. 5826/109/2005 al Tribunalului Argeş – Secţia


civilă în care se acordă pârâţilor 4 termene pentru a lua
cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor. Dosarul
nr.5534/109/2005 – apel - al Tribunalului Argeş – Secţia civilă,
în care 22.11.2005 se acordă termen la 10.01.2005 pentru
soluţionarea cereri de abţinere, dată la care cauza se amână
pentru acelaşi motiv la data de 07.02.2006
Dosar nr. 6659/2005 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în
care s-au acordat 5 termene pentru lipsa relaţiilor solicitate
Casei Naţionale de Pensii, fără a se dispune măsuri procedurale
prev. de art. 1081 Cod procedură civilă, acestea fiind amendate la
al 6–lea termen de judecată. Asemănător, în dosarul Judecătoriei
Bălceşti nr. 2020/2001 au fost acordate 4 termene datorită
necomunicării relaţiilor solicitate primăriei şi alte 6 termene
pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză, fără a se dispune
amendarea persoanelor vinovate de întârzierea judecăţii.

Întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorate altor autorităţi

În dosarul nr. 8323/2005 (civil) al Judecătoriei Râmnicu


Vâlcea, s-au acordat 8 termene de judecată pentru a efectuarea
expertizei grafice de către I.N.E.C. Bucureşti. În dosarul nr.
2949/2005 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, s-au acordat 4
termene de judecată pentru a efectuarea expertizei medico –
legale de către S.M.L. Vâlcea.
Pentru acelaşi motiv, respectiv pentru lipsa relaţiilor de la
C.E.C. şi de la Casa Naţională de Pensii Vâlcea , a fost amânat 3,
respectiv 7 termene de judecată dosarul civil nr. 6659/2005 al
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Un motiv frecvent de amânare a cauzelor este legat de
efectuarea cu întârziere a expertizelor medico-legale de către

229
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

INML Bucureşti (dosar nr. 2423/2005 al Judecătoriei Drăgăşani


5 termene, dosarul nr. 6367/109/2005 al Tribunalului Argeş –
Secţia Penală, au fost acordate 9 termene pentru depunerea
raportului de expertiză de la această instituţie, dosar
nr.450/2005 al Judecătoriei Costeşti – 11 termene).
Alt motiv de amânare nejustificată, îl constituie şi lipsa la
termenele de judecată a inculpaţilor arestaţi şi netransferaţi.
Astfel, în dosarul penal nr. 51/90/2004 al Tribunalului
Vâlcea, cauza a fost amânată pentru lipsa inculpatului
netransferat din Penitenciarul Jilava, dosarul nr. 8043/2005 al
Judecătoriei Piteşti, inculpatul nefiind transferat din
Penitenciarul Mărgineni.

Întârzierea soluţionării cauzelor datorată altor motive

Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate atrage blocarea


procedurilor până la soluţionarea acesteia şi are drept consecinţă
depăşirea termenului rezonabil de judecare a cauzei (dosar nr.
8557/109/2005 al Tribunalului Argeş – Secţia civilă, suspendat
la 14.03.2006, în temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992,
republicată).
Printre alte motive care duc la nesoluţionarea cauzelor cu
celeritate, se remarcă şi întârzierile datorate îndeplinirii
procedurii de citare în străinătate conform dispoziţiilor speciale
(dosar penal nr. 4179/2005 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea).
Un motiv de întârziere în soluţionarea cauzelor penale este
legat de numărul mare al inculpaţilor şi al participanţilor,
precum şi complexitatea probatoriului administrat, uneori fiind
necesară chiar aducerea unor instalaţii speciale pentru audierea
martorilor (dosar nr.2207/46/2005 al Curţii de Apel Piteşti).
Dosarele suspendate (indiferent de motivul care a
determinat suspendarea) sunt repuse periodic pe rol (în vederea
perimării) sau se efectuează adrese pentru verificarea

230
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

subzistenţei motivelor de suspendare. Aceste măsuri pentru


administrarea cauzelor sunt dispuse de completul de judecată
investit cu soluţionarea acţiunii sau de completul stabilit
conform dispoziţiilor din Regulament, în cazul în care completul
iniţial nu mai funcţionează.

XII. CURTEA DE APEL PLOIEŞTI ŞI INSTANŢELE ARONDATE

a. Situaţia statistică

Nr.
Crt. INSTANŢA SECŢIILE FOND APEL RECURS

1. CURTEA DE CIVILĂ 0 3 8
APEL PLOIEŞTI COMERCIALĂ 4 4 0
ŞI CONTENCIOS 0 0 3
PENALĂ 0 0 1
CONFLICTE 0 0
DE MUNCĂ
MINORI ŞI
FAMILIE
2. TRIBUNALUL CIVILĂ 7 6 1
PRAHOVA COMERCIALĂ 4 0 0
ŞI CONTENCIOS 4 0 4
PENALĂ
3. JUDECĂTORIA MATERIE 243
PLOIEŞTI CIVILĂ 11
MATERIE
PENALĂ
4. JUDECĂTORIA MATERIE 27
VĂLENII DE CIVILĂ 0
MUNTE MATERIE
PENALĂ
5. JUDECĂTORIA MATERIE 22
SINAIA CIVILĂ 4
MATERIE
PENALĂ
6. JUDECĂTORIA MATERIE 42

231
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

CÂMPINA CIVILĂ
MATERIE
PENALĂ
7. TRIBUNALUL CIVILĂ 1 2 3
DÂMBOVIŢA COMERCIALĂ 1 şi 0 0
ŞI CONTENCIOS 58 faliment
0 0 3
PENALĂ
8. JUDECĂTORIA MATERIE 30
TÂRGOVIŞTE CIVILĂ 9
MATERIE
PENALĂ
9. JUDECĂTORIA MATERIE 8
GĂEŞTI CIVILĂ 2
MATERIE
PENALĂ
10. JUDECĂTORIA MATERIE 7
PUCIOASA CIVILĂ 1
MATERIE
PENALĂ
11. JUDECĂTORIA MATERIE 1
MORENI CIVILĂ 0
MATERIE
PENALĂ
12. JUDECĂTORIA MATERIE 11
RĂCARI CIVILĂ 0
MATERIE
PENALĂ
13. TRIBUNALUL CIVILĂ 4 3 3
BUZĂU COMERCIALĂ 12 0 2
ŞI CONTENCIOS insolvenţă
64
PENALĂ

14. JUDECĂTORIA MATERIE 26


BUZĂU CIVILĂ 14
MATERIE
PENALĂ
15. JUDECĂTORIA MATERIE 1
POGOANELE CIVILĂ
MATERIE
PENALĂ
16. JUDECĂTORIA MATERIE 6
PĂTÂRLAGELE CIVILĂ 3
MATERIE
PENALĂ

232
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

17. JUDECĂTORIA MATERIE


RM. SĂRAT CIVILĂ 2
MATERIE
PENALĂ
18. JUDECĂTORIA MATERIE 9
MIZIL CIVILĂ
MATERIE
PENALĂ

Curtea de Apel Ploieşti, situaţia defalcată a dosarelor mai


vechi de un an în fond şi apel şi şase luni în recurs de la data
înregistrării pe rolul instanţei se prezintă astfel:
La Secţia civilă - 3 cauze în apel, repartizate completelor
formate din judecătorii: Grozescu Veronica - Brotac Cristina,
Ştefan Constanţa -Duboşaru Rodica şi Staicu Elena - Grecu
Iolanda; - 7 cauze în recurs, repartizate completelor formate din
judecătorii: Duboşaru Rodica- Gheorghe Valentina- Radu
Adriana( 1 dosar), Botez Andra- Grozescu Veronica- Grecu
Iolanda( 1 dosar), Pană Constanţa- Costea Elena- Popa Aurelia( 1
dosar ), Grozescu Veronica- Botez Andra_Brotac Cristina ( 2
dosare ) şi Grecu Iolanda- David Maria –Staicu Maria( 2 dosare ).
La Secţia penală - 3 cauze în recurs, repartizate completelor
formate din judecătorii: Diaconu Gabriela – Gheorghe Dumitru –
Georgescu Cristina, Negulescu Elena – Zăinescu Elena – Nonea
Ioana şi Mărăcineanu Vasile – Fieraru Ştefan – Stelian Ion.
La Secţia comercială şi de contencios administrativ - 4
cauze în fond, dintre care 2 repartizate completului format din
judecător Elena Chirică şi celelate 2 repartizate completelor
formate din judecător Florentina Preda Popescu şi respectiv
judecător A. Urlăţeanu; - 4 cauze în apel dintre care 2 repartizate
completului format din judecători Afrodita Giurgiu – Teodor Niţu
iar celelate 2 completelor formate din judecători A. Urlăţeanu –
M. Pohoaţă şi respectiv F. Preda – C. Mihălcescu.
La Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – 1 dosar în
recurs repartizat completului format din judecători Sorescu M. –
Popescu V. A. – Logojan T.
233
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Tribunalul Prahova situaţia defalcată a dosarelor mai


vechi de un an în fond şi apel şi şase luni în recurs de la data
înregistrării pe rolul instanţei, se prezintă astfel:
Secţia civilă – 7 cauze în fond din care: 2 repartizate
judecătorului Roman Cristina, 3 judecătorului Lazăr Simona şi
alte 2 dosare judecătorului Grigore Mirela; - 6 cauze în apel, din
care: 2 dosare repartizate completului format din judecători
Cârcioiu Monica- Călin Nineta şi 4 dosare repartizate
următoarelor complete: Grigore Mirela- Anton Alina, Prepeliţă
Gabriela- Constantin Georgeta, Roman Marian- Stanciu Violeta
şi Tudose Ana Roxana- Harhoi Alice Gabriela.
La Secţia comercială şi de contencios-administrativ sunt
înregistrate 4 cauze în fond mai vechi de un an, din care 3 dosare
se regăsesc pe completul de judecată condus de judecător
Botnaru Irina Hermina şi 1 dosar pe completul judecătorului
Stănescu Ionel.
La Secţia penală sunt înregistrate 4 dosare mai vechi de 1
an în fond şi 4 dosare mai vechi de 6 luni în recurs. Cauzele în
fond sunt repartizate astfel: 2 dosare- judecător Tudoran Mihai
Viorel, 1 dosar- Ivan Popa Daniela, 1 dosar- judecător Teişanu
Floretin. Cauzele în recurs se regăsesc pe rolul următoarelor
complete: 1 dosar- judecători Tudoran Mihai Viorel, Ivan Popa
Daniela şi Frăţilescu Mihai Paul, ! dosar- Tudoran Mihai Viorel,
Podea Adrian Petre şi Dumitru Rebegea, 1 dosar- judecători Ivan
Popa Daniela, Teişanu Floretin şi Podea Adrian Petre şi 1 dosar-
judecători Sterie Vasile, Lucăcel Iuliana şi Frăţilescu Mihai Paul.
La Judecătoria Ploieşti situaţia defalcată a dosarelor mai
vechi de un an de la data înregistrării pe rolul instanţei se
prezintă astfel:
28 dosare repartizate judecătorului Alexe George, 14 dosare
repartizate judecătorului Bălănescu Mihai, 44 dosare repartizate
judecătorului Cioponea Irina, 1 dosar repartizat judecătorului
Dinu Daniel, 34 dosare repartizate judecătorului Dumitru

234
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Violeta, 3 dosare repartizate judecătorului Irimia Mirela, 13


dosare repartizate judecătorului Lupu Ana Maria, 1 dosar
repartizat judecătorului Mihail Dragoş, 19 dosare repartizate
judecătorului Mihăilescu Carmen Andra, 5 dosare repartizate
judecătorului Niţă Constantin, 4 dosare repartizate judecătorului
Pastorcici Ionela, 25 dosare repartizate judecătorului Radu
Mihail, 23 dosare repartizate judecătorului Şologon Oliviu
Corneliu, 26 dosare repartizate judecătorului Stanca Zenovia, 30
dosare repartizate judecătorului Tănase Carmen şi 1 dosar
repartizat judecătorului Tomulescu Simona.
La Judecătoria Câmpina se înregistrază 46 dosare mai vechi
de 1 an în fond, după cum urmează: 8 dosare repartizate
judecătorului Dulamă Eleonora, 4 dosare judecătorului Alionte
Mariana, 8 dosare repratizate judecătorului Cernica Maria, 5
dosare repartizate judecătorului Graure Mădălina, 5 dosare
repartizate judecătorului Mihăiescu Jacly, 5 dosare repartizate
judecătorului Negoiasă Virginia, 3 dosare repartizate
judecătorului Petre Mariana, 7 dosare repartizate judecătorului
Enescu Luminiţa, 1 dosar repartizat judecătorului Tarasov
Simona.
La Judecătoria Sinaia situaţia dosarelor mai vechi de 1 an
de la data înregistrării pe rolul instanţei, se prezintă astfel: 6
dosare repartizate judecătorului Ancuţa Monica Mitrache, 3
dosare repartizate judecătorului Dana Gabriela Neculae şi 11
dosare dosare repartizate judecătorului Stănescu Elena.
La Judecătoria Vălenii de Munte dosarele mai vechi de 1 an
de la data înregistrării pe rolul instanţei sunt repartizate
următoarelor complete: 2 dosare completului format din
judecător Voinea Traian, 8 dosare completului format din
judecător Iacob Elena şi 17 dosare completului format din
judecător Bălan Dănuţ Cristian.
La Judecătoria Mizil situaţia dosarelor mai vechi de 1 an de
la data înregistrării pe rolul instanţei, se prezintă astfel: 1 dosar

235
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

repartizat completului format din judecător Creţu Alexandru, 3


dosare repartizate completului format din judecător Minculeţ
Alexandru şi 4 dosare repartizate completului format din
judecător Popescu A.
La Tribunalul Buzău –Secţia penală sunt 2 dosare mai vechi
de un an: dosar nr. 497/2005 ,obiect art.211 alin.2 lit.c) din
Codul penal , aflat pe rol la completul judecător Barbu
Valentin(preluat din 2303.2006) şi dosar nr. 813/2005- obiect
art.. 211 alin. 2 şi 3 Codul penal , aflat la complet judecător
Barbu Valentin. Un dosar mai vechi de 6 luni în recurs se află la
completul Stănescu-Jilavu –Vişan.
La Secţia civilă sunt înregistrate în fond 3 dosare mai vechi
de 1 an repartizate judecătorul Şercăianu M. şi 3 dosare mai
vechi de 1 an în apel aflate pe rolul următoarelor complete: 1
dosar- judecători Bălan E. şi Bratu V., 1 dosar- judecători
Guriţă V. şi Şercăianu M. şi 1 dosar judecători – Scornici V. şi
Răducan I.
De asemenea, sunt înregistrate 3 dosare mai vechi de 6 luni
în recurs, repartizate astfel: 1 dosar- judecători Guriţă I.,
Şercăianu M. şi Bălan E., 1 dosar- judecători Guriţă I., Ridiche
D. şi Scornici V.şi 1 dosar- judecători ridiche D., Bratu V. şi
Scornici V.
La Secţia comercială şi de contencios administrativ se aflau
pe rol la data controlului 12 dosare mai vechi de 1 an în fond,
din care 6 dosare- judecător Dobrescu R., 3 dosare- judecător
Florescu C. şi câte 1 dosar- judecător Ghiuru I., judecător
Musetescu F. şi judecător Irimia E.
În ceea ce priveşte dosarele de insolvenţă mai vechi de 1 an,
înregistrate pe rolul acestei instanţe, în număr de 63, sunt
repartizate pe complete astfel: 14 dosare-judecător Apostu G., 2
dosare- judecător Bratu V., 11 dosare- judecător Ghiuru I., 20
dosare- judecător Musetescu F., 8 dosare- judecător Irimia E. şi
8 dosare –judecător Florescu C.

236
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

De asemenea, erau înregistrate şi 2 dosare în recurs mai


vechi de 6 luni, din care 1 dosar se află pe rolul completului
format din judecătorii Apostu G., Irimia E. şi Florescu C., iar 1
dosar la completul format din judecătorii Coţofană M.,
Musetescu F. şi Ghiuru I.
La Judecătoria Buzău se află pe rol 26 dosare civile, din
care: 6 la completul Ciobanu Liliana; câte 4 dosare la completele
Miu Angelica, Câmpeanu Iuliana şi Frigea Larisa şi câte două la
completele Pantazi Crenguţa şi Andronie Carmen, un dosar se
află la completul Puşcă Eugenia. Cele 14 dosare penale se află la
completele: Alexandru Felix: 6; Cristian Valeriu: 4 Stanciu
Gheorghe, Drăgulescu Leontin şi Guzu Maria, câte unul.
La Judecătoria Pătârlagele se află pe rol 6 dosare civile: 4 la
completul Toader Neculae, câte unul la completele Mănescu Ion
şi Gavrilă Mariana Macrina. Cei 3 judecători au şi câte un dosar
penal.
La Tribunalul Dâmboviţa – Secţia Civilă s-a constatat
existenţa a 8 dosare mai vechi de un an, aflate în instrumentarea
următorilor judecători: Miloşoiu Ion – 1 dosar fond; Eftene Florin
– 1 dosar fond; Ducu Carmen – 1 dosar fond; Soare Anastasia şi
Ştefan Doina – 2 dosare apel, Eftene Florin, Soare Anastasia şi
Spătaru Gabriela – 1 dosar recurs; Miloşoiu Ion, Ducu Carmen şi
Popescu Gheorghe – 1 dosar recurs; Miloşoiu Ion, Ducu Carmen
şi Popoiag Carmen 1 dosar recurs.
Pe rolul acestei secţii, până la data de 01 noiembrie 2006 s-
au înregistrat 190 dosare suspendate.
La Secţia Penală a Tribunalului Dâmboviţa, verificările au
evidenţiat existenţa a trei dosare mai vechi de un an, la
completul constituit din judecătorii: Cosma Nicolae, Elena Vasile
şi Carmen Negulescu.
Din situaţia raportată de grefierul – şef rezultă că la data
efectuării controlului, la Secţia Comercială şi de Contencios
Administrativ Tribunalul Dâmboviţa exista un singur dosar, în

237
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

primă instanţă, mai vechi de un an, instrumentat de judecător


Ilie Elena, precum şi un număr de 58 dosare în materia
reorganizării judiciare şi a falimentului instrumentate de
judecătorii: Anton Georgeta – 11 dosare, Banu Laura Adriana – 6
dosare, Chira Ion – 6 dosare, Niculescu Cristina - 10 dosare,
Florea Ionel – 9 dosare, Ilie Elena – 16 dosare.
De asemenea, pe rolul acestei secţii erau înregistrate un
număr de 130 dosare suspendate.
Potrivit situaţiei raportate de grefierul-şef, la data de 24
noiembrie 2006 la Judecătoria Târgovişte existau 39 dosare mai
vechi de un an (9 penale şi 30 civile) instrumentate de următorii
judecători: Stoica Ion – 1 dosar, Stănescu Mihaela – 2 dosare,
Toma Mihaela – 2 dosare, Chivu Marinela - 2 dosare, Iancu
Liliana – 3 dosare, Mareş Roxana – 4 dosare, Spătaru Luiza – 8
dosare, Anghelescu Felicia – 1 dosar, Cristea Grety – 2 dosar,
Bârligeanu Gheorghe – 2 dosare, Cristache Irina - 3 dosare,
Constantin Ion – 5 dosare, Găişteanu Laura – 2 dosare şi
Zegheru Tamara – 2 dosare.
S-a constatat că, în marea majoritate a dosarelor civile,
judecata a fost întârziată pentru efectuarea expertizelor
încuviinţate.
La această instanţă, la data de 6 noiembrie 2006 existau şi
un număr de 322 dosare suspendate.
La Judecătoria Găeşti s-au identificat 10 dosare mai vechi
de un an la următorii judecători: Dinu Marius – 4 dosare,
Ciobăniţă Cristina – 1 dosar, Nae Alina – 3 dosare, Bivolaru
Margareta – 1 dosar, Popescu Mihaela – 1 dosar. Majoritatea
dosarelor au necesitat efectuarea unor rapoarte de expertiză
pentru întocmirea cărora instanţa a acordat numeroase termene.
La această instanţă existau 101 dosare suspendate, la data
efectuării controlului.
La Judecătoria Pucioasa s-au constatat 8 dosare (7 civile şi
1 penal) mai vechi de un an (instrumentate de judecătorii

238
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Brînzică Bogdana – 1 dosar, Iordache Maria – 3 dosare, Comşa


Roxana – 4 dosare), precum şi 69 dosare suspendate.
La Judecătoria Moreni – a fost identificat 1 dosar civil mai
vechi de un an, instrumentat de judecător Lixăndroiu Elena care
a preluat acest dosar prin repartizarea ciclică, determinată de
plecarea unui judecător la o altă instanţă, în raza Tribunalului
Prahova.
De asemenea, la această instanţă existau un număr de 12
dosare suspendate.
La Judecătoria Răcari s-au înregistrat 11 dosare civile mai
vechi de un an, după cum urmează: Dobrica Cristea – 6 dosare,
Negrea Simina – 4 dosare, Voicu Adriana – 1 dosar.
În toate aceste dosare instanţa a încuviinţat şi administrat
proba cu expertiză, care nu a fost întocmită în termen.
La această instanţă, la data efectuării controlului existau
un număr de 74 dosare suspendate.

b. Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţe:

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor
participanţi la proces

S-a constatat că la nivelul tuturor instanţelor din raza


Curţii de Apel Ploieşti, întârzierea în soluţionarea cauzelor
se datorează efectuării cu întârziere a rapoartelor de
expertiză şi a calităţii lucrărilor care, de cele mai multe ori,
nu răspund obiectivelor fixate de instanţă.
Astfel, la Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Civilă, în dosarul
nr.2149/2005, repus pe rol după suspendare la 23.03.2006,
cauza a fost amânată până în prezent pentru lipsa de raportului

239
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

de expertiză, fără a se dispune alte măsuri procesuale de către


instanţă.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 6524/2005, în
care nu a fost încă administrată proba cu expertize tehnice topo
şi construcţii dispuse încă de la termenul din 07.11.2005. După
1 an de la încuviinţarea probei, instanţa a dispus amendarea
unuia dintre experţi, măsură ce s-a dovedit a fi ineficientă, ca şi
cea de înlocuire a experţilor desemnaţi succesiv.
Şi la Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de
contencios administrativ, în dosarul nr. 2494/2006 s-au acordat
6 termene de judecată în vederea efectuării lucrării de expertiză
contabilă, lucrare ce nu a fost întocmită nici până în prezent,
fără a se dispune sancţionarea expertului.
În dosarul nr. 1854/2006 s-au acordat 4 termene de
judecată pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de conţinutul
expertizelor efectuate în cauză, precum şi pentru luarea la
cunoştinţă a obiecţiunilor dispuse, iar în continuare se acordă
termene pentru rezolvarea obiecţiunilor de către experţi.
La Judecătoria Sinaia, în dosarul nr. 1057/2003 se
constată că anterior pronunţării încheierii de admitere în
principiu instanţa a dispus efectuarea unor rapoarte de expertiză
contabilă şi merceologică la care s-au încuviinţat şi obiecţiuni,
după care s-au acordat 9 termene de judecată pentru
completarea respectivelor obiecţiuni şi în final s-a dispus
refacerea expertizei cu propuneri de lotizare, în prezent cauza
fiind amânată din acest motiv.
Se constată, totodată, că pentru neîndeplinirea obligaţiilor
de către expert, pe parcursul celor 9 termene de judecată,
instanţa nu a dispus decât atenţionarea acestuia cu privire la
aplicarea sancţiunilor procedurale.
Şi în dosarul nr. 1362/2004 având ca obiect vătămare
corporală gravă din culpă, cauza a fost amânată începând cu
data de 03.06.2005 pentru efectuarea expertizei de specialitate

240
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

de către I.M.L. Bucureşti. Se constată că judecătorul cauzei nu a


dispus sancţionarea persoanelor vinovate şi nici nu a luat măsuri
pentru achitarea taxei de expertiză de către partea vătămată.
La Judecătoria Mizil, în dosarul nr. 1874/2004 s-a
constatat că pe parcursul a 5 termene de judecată instanţa a
luat act de depunerea întâmpinării la cererea de chemare în
judecată, a cererii reconvenţionale, a întâmpinării la cererea
reconvenţională, completare la cererea reconvenţională şi din
nou întâmpinare la această completare a cererii reconvenţionale.
Înainte de pronunţarea încheierii interlocutorii în această
acţiune, având ca obiect partaj succesoral, au fost acordate 2
termene de judecată la care s-a încuviinţat proba cu expertiză
tehnică topo şi construcţii, s-au solicitat relaţii la Biroul de
expertize în vederea desemnării expertului, după care s-au
acordat peste 10 termene de judecată în vederea întocmirii
rapoartelor de expertiză dispuse în cauză.
La Judecătoria Vălenii de Munte se constată că durata în
timp a efectuării lucrărilor de expertiză este exagerată şi deşi a
atras prelungirea nejustificată a procedurii, judecătorii cauzelor
nu au sancţionat conduita experţilor.
Exemplificăm dosarele nr. 665/2004, nr. 2277/2004, nr.
1285/2005.
Dar chiar şi în situaţia în care instanţele au dispus
sancţionarea experţilor, aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia de
întocmire şi depunere în termen a lucrărilor. Exemplificăm
dosarul nr.739/2004 în care deşi s-au aplicat amenzi judiciare
repetate, expertul desemnat nu a întocmit raportul de expertiză
pe parcursul a 9 termene de judecată.
Tot astfel, în dosarul nr. 2452/2004 raportul de expertiză
dispus încă din 13.04.2005 nu a fost întocmit de expert până în
prezent, deşi s-au aplicat amenzi judiciare aproape la fiecare
termen de judecată.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 1685/2005.

241
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Alteori, lucrarea de expertiză nu s-a efectuat datorită


faptului că părţile nu au achitat partea din onorariul provizoriu ,
anticipat: în dosarul nr. 2650/2005 al Judecătoriei Buzău prin
încheierea din 26.09.2005 s-a pus în vedere părţilor să achite
onorariul provizoriu de 600 RON iar la termenul din 20.03.2006
instanţa constata că părţile nu au achitat acest onorariu.
În dosarul nr. 1776/2005 al Judecătoriei Pătârlagele sunt
numiţi experţii, prin încheierea de admitere în principiu din
5.01.2006 şi abia după 5 termene, la 20.04.2006 se înaintează
adresa către unul din experţi.
Se constată că la nivelul acestei instanţe se dispune frecvent
refacerea şi completarea lucrărilor de expertiză, fapt care ar
putea fi evitat prin stabilirea unor obiective clare şi precis
determinate de către judecătorii care instrumentează respectivele
cauze.
S-a constatat că cele mai frecvente situaţii care
determină întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor
sunt cele determinate de experţi. Astfel, în dosarul
5746/2005 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia Civilă s-au
acordat 5 termene pentru lipsa raportului de expertiză.
Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în dosarul nr. 3588/2005
al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia Civilă.
În dosarul nr. 5018/2005 al Tribunalului Dâmboviţa –
Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, instanţa a
acordat mai multe termene pentru lipsa rapoartelor de expertiză
specialitatea contabilitate şi construcţii.
Experţii au îndatorirea, potrivit art. 209 Cod procedură
civilă să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de
termenul stabilt pentru judecată. Această obligaţie nu este
însă respectată de către toţi experţii. Astfel, în dosarul nr.
869/2005 al Judecătoriei Pucioasa, expertul nu numai că a
pricinuit amânarea cauzei la două termene pentru
nedepunerea raportului de expertiză, dar a depus lucrarea

242
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

chiar în ziua termenului de judecată pentru ca părţile să ia


cunoştinţă.
Aceeaşi situaţie a depunerii raportului în ziua şedinţei de
judecată ce a pricinuit amânarea judecării cauzei s-a constatat şi
în dosarul nr. 5983/2005 al Judecătoriei Târgovişte.
Întârzierea judecării dosarului nr. 4666/2005 al
Judecătoriei Târgovişte a fost determinată de nedepunerea
expertizei în termen util şi de necesitatea refacerii succesive a
raportului de expertiză, faţă de obiecţiunile întemeiate ale
părţilor. Instanţa a apreciat ca utilă efectuarea unei noi
expertize, la solicitarea reclamantei, în temeiul art. 212 Cod
procedură civilă.
În dosarul nr. 601/2005 al Judecătoriei Pucioasa instanţa a
dispus amânarea cauzei la mai multe termene pentru efectuarea
raportului de expertiză. Întrucât raportul de expertiză nu a fost
efectuat de către expertul desemnat, instanţa a dispus înlocuirea
acestuia. S-a constatat că instanţele procedează la înlocuirea
experţilor, la cererea părţilor, chiar dacă experţii nu justifică un
motiv obiectiv care îi împiedică să efectueze expertiza.
Amânări la mai multe termene pentru lipsa rapoartelor de
expertiză s-au constatat şi în dosarele nr. 688/2004 şi
1466/2005 ale Judecătoriei Pucioasa, instanţa procedând chiar
la darea în debit a experţilor pentru întocmirea lucrărilor.
Dintre cele 10 dosare mai vechi de un an înregistrate pe
rolul Judecătoriei Găeşti, 8 dosare cu obiect partaj succesoral
ieşire din indiviziune, revendicare şi nulitate act au înregistrat
această vechime întrucât s-a impus efectuarea unor expertize, iar
acestea nu au fost depuse în termenul prevăzut de Codul de
procedură civilă.
Toate cele 11 dosare mai vechi de un an de la Judecătoria
Răcari, dintre care 9 au ca obiect partaj succesoral, au suferit
amânări ca urmare a neefectuării raportului de expertiză până la
termenul stabilit de instanţă. La majoritatea rapoartelor de

243
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

expertiză, părţile au formulat obiecţiuni, experţii întârziind să


răspundă în termenul procedural. S-a constatat că instanţa a
recurs la dispoziţiile art. 108/1 Cod procedură civilă, amendând
experţii pentru nedepunerea lucrărilor.
Tot la Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de
contencios administrativ, în dosarul nr. 3646/2003 s-au acordat
7 termene de judecată pentru desemnarea experţilor ce urmau a
întocmi rapoartele de expertiză; în continuare, s-au acordat 16
termene de judecată în vederea depunerii şi comunicării
rapoartelor de expertiză şi a răspunsului experţilor la obiecţiuni,
după care s-a dispus refacerea uneia dintre expertize şi s-a
încuviinţat efectuarea unei contraexpertize. Distinct de aceste
expertize, după 2 ani de la înregistrarea acţiunii instanţa a
încuviinţat şi efectuarea unei expertize contabile, probă ce nu a
fost administrată complet nici până în prezent.
Şi în dosarul nr. 765/2004 s-au acordat 25 de termene, în
perioada 04.08.2004 - 19.01.2006 pentru administrarea probei
cu 3 expertize de specialitate, după care s-a dispus efectuarea
unei expertize contabile centralizate, din acest motiv cauza fiind
şi în prezent pe rolul instanţei.
Şi în dosarele nr. 102572005, nr. 895/2005, cauzele au
suferit numeroase amânări pentru depunerea rapoartelor de
expertiză, fără ca instanţa să dispună, în niciuna din situaţii,
sancţiunea amenzii judiciare.
La Tribunalul Buzău - Secţia Comercială şi de contencios, o
cauză care conduce la amânarea nejustificată a pricinii o
constituie şi conduita părţilor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile
procedurale ce le revin potrivit calităţii dobândite în proces.
În dosarul nr. 1796/2002 s-a constatat că neîndeplinirea
procedurii de citare cu pârâtul domiciliat în străinătate s-a
datorat şi reclamantei care nu a comunicat cu celeritate adresa
din străinătate la care urma să se realizeze citarea şi nu a
procedat la traducerea oficială a actelor anexate cererii de

244
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

chemare în judecată. Din acest motiv cauza a fost amânată în


perioada 16.07.2002 – 18.05.2005.
În practica instanţelor de judecată s-au evidenţiat şi cazuri
în care avocatul ales de către parte nu s-a prezentat. Astfel, în
dosarul nr. 3452/2006 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia
Penală, instanţa a amânat cauza, pentru ca recurentul inculpat
să-şi angajeze apărător. La cel de-al doilea termen, apărătorul
inculpatului a depus o cerere prin serviciul registratură, prin
care a solicitat amânarea cauzei întrucât este plecat la o altă
instanţă. Şi la cel de-al treilea termen, apărătorul a formulat o
cerere de amânare a cauzei, arătând că nu se poate prezenta.
În dosarul nr. 5006/2005 al Tribunalului Dîmboviţa –
Secţia Civilă, în care reclamanţii nu au indicat corect domiciliul
pârâţilor chemaţi în judecată, motiv pentru care, pricina a suferit
4 amânări. De asemenea, întrucât pârâţii nu au depus actele
imediat încuviinţării probei cu înscrisuri şi la un termen ulterior,
instanţa a amânat cauza pentru ca expertul să aibă în vedere în
lucrarea sa şi actele depuse de către aceştia.
În dosarul nr. 6938/2005 al aceleiaşi instanţe, s-au acordat
mai multe termene pentru ca reclamantul să depună precizări la
acţiune, precum şi pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de
completarea acţiunii.
Dosarul nr. 761/2005 al Judecătoriei Moreni a suferit mai
multe amânări pentru lipsă de procedură, întrucât reclamantul
nu a indicat moştenitorii pârâţilor decedaţi şi nici adresele
acestora. Instanţa a dispus citarea prin mica publicitate, iar
reclamantul nu s-a conformat, determinând amânarea cauzei. În
aceeaşi pricină, reclamantul şi-a precizat obiectul cererii şi
părţile cu care înţelege să se judece, instanţa dispunând
amânarea cauzei pentru citarea pârâţilor indicaţi prin cererea
precizatoare la adresele arătate.
Judecata în dosarul nr. 2685/2005 al Judecătoriei
Târgovişte s-a amânat întrucât reclamantul şi-a modificat

245
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

acţiunea, invocând-se uzucapiunea. Deoarece această cerere nu


îndeplinea dispoziţiile art. 112 Cod procedură civilă, s-a pus în
vedere celui care a formulat-o să respecte aceste dispoziţii sub
sancţiunea prevăzută de art. 155/1 Cod procedură civilă.
Modificarea cererii a atras administrarea de noi probe pe care,
chiar dacă părţile nu le-ar fi cerut, instanţa, în temeiul art. 129
Cod procedură civilă le-ar fi pus în discuţie.
Dosarul nr. 4929/2005 al aceleiaşi instanţe a suferit mai
multe amânări, întrucât masa de partaj a fost completată prin
mai multe cereri, ceea ce a determinat amânări pentru a se lua
cunoştinţă de conţinutul lor.
În dosarul nr. 6082/2005 al Judecătoriei Târgovişte, după
pronunţarea încheierii de admitere în principiu şi efectuarea
rapoartelor de expertiză, potrivit art. 673/7 Cod procedură civilă
s-a încuviinţat pronunţarea unei noi încheieri pentru omisiunea
unor bunuri succesorale. Instanţa a acordat termen pentru ca
expertul să efectueze o nouă expertiză cu privire la bunurile
omise şi reţinute la masa de împărţit.
Reaua credinţă a părţilor în îndeplinirea obligaţiilor stabilite
de instanţă a condus în multe cazuri la suspendarea judecăţii, în
temeiul art. 1551 Cod procedură civilă.
În dosarul nr. nr. 869/2005 al Judecătoriei Pucioasa,
instanţa a pus în vedere reclamanţilor să îndeplinească
procedura de citare prin publicitate pentru pârâta intervenientă
Stanca Liliana, căreia nu i se cunoaşte adresa. Întrucât
reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită la termenul
anterior, instanţa a dispus suspendarea cauzei potrivit art.
155/1 Cod procedură civilă.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei

246
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Neaplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor


procedurale şi nesancţionarea conduitei culpabile a
părţilor şi a participanţilor în proces atrage întârzierea
nejustificată în soluţionarea cauzelor de către instanţă.

La Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 15060/2004 se


constată că abia la al 14-lea termen de judecată instanţa a pus
în vedere reclamantului să-şi precizeze câtimea pretenţiilor
formulate pentru stabilirea taxei judiciare de timbru datorate.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 6752/2005 în
care, după ce cauza a fost reţinută în pronunţare de 2 ori, a fost
repusă pe rol, ultima dispoziţie de reluare a judecăţii
dispunându-se pentru discutarea timbrajului cererii
reconvenţionale.
În dosarul nr.2468/2005, după parcurgerea a 17 termene
de judecată, cauza a fost reţinută în pronunţare, dar repusă pe
rol în vederea discutării taxei de timbru datorată cererii de
chemare în judecată.
În dosarul nr. 1529/2005 având ca obiect ieşire din
indiviziune, după administrarea probelor, inclusiv efectuarea
expertizelor, instanţa a solicitat părţilor să depună la dosar titlul
de proprietate asupra terenului ce urma a fi partajat, pentru
producerea acestei dovezi fiind în continuare amânată cauza.
În dosarul nr. 10840/2005, după 4 termene de judecată
acordate pentru lipsa de procedură constatată cu pârâtul citat în
Spania, instanţa a cerut reclamanţilor să indice domiciliul actual
al pârâtului sub sancţiunea suspendării cauzei conform art. 155 1
C. proc. civ.
În dosarul nr. 11104/2005, după încuviinţarea
probatoriilor, instanţa a pus în vedere reclamantului să indice
numele şi adresa coproprietarilor, cauza fiind amânată succesiv
pentru lipsa de procedură constatată cu aceştia, pentru ca după

247
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

îndeplinirea procedurii să ia act de precizarea acţiunii formulate


de reclamant.
Şi în dosarul nr. 7643/1996, repus pe rol la 12.10.2004, s-
au acordat 2 termene de judecată, după aproape 2 ani, pentru ca
reclamanţii să-şi precizeze acţiunea.
Şi în dosarul nr. 2763/2005 cauza a fost repusă pe rol în
vederea punerii în discuţia părţilor a precizării formulate la
cererea reconvenţională.
De asemenea, în dosarul nr. 5685/2005 s-au acordat 2
termene succesive în vederea precizării acţiunii introductive de
instanţă.
În dosarul nr. 15061/2004, martorii propuşi în proces la
termenul din 23.03.2005 nu au fost audiaţi în întregime nici
până în prezent, acesta fiind unul dintre motivele de amânare a
cauzei.
În dosarul nr. 11356/2005 cauza a fost amânată la 3
termene de judecată pentru lipsa părţilor la interogatoriu, deşi
într-o atare situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 225 C.pr.civ.
În dosarul nr. 1866/2005 s-au acordat 3 termene de
judecată pentru prezentarea de înscrisuri, după care se
încuviinţează cererea de probatorii care se administrează în
etape, la interval de aproape 1 an.
În dosarul nr. 7826/2005 având ca obiect pretenţii
comerciale, instanţa a amânat cauza la 3 termene consecutiv
pentru ca reclamanta persoană juridică să achite diferenţa
onorariu expert.
În dosarul nr. 9701/2004, repus pe rol la 24.01.2006,
cauza a fost amânată până la termenul din 20.06.2006 pentru
lipsa de procedură constatată cu contestatorul arestat, fără ca
instanţa să dispună măsuri procesuale corespunzătoare aducerii
sale la termenele de judecată stabilite.
În dosarul nr. 3452/2004 se constată că s-au acordat mai
multe termene de judecată pentru formulare de întâmpinări,

248
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

cerere reconvenţională, completarea acţiunii principale,


întâmpinare la cererea completatoare, completare la cererea
reconvenţională şi, în final, cerere de intervenţie, întâmpinare la
cererea de intervenţie iar la un termen de judecată ulterior cauza
a fost amânată pentru lipsa de procedură constatată cu martorii
pârâtei.
În dosarul nr. 12064/2005, de la data înregistrării pe rolul
instanţei şi până în prezent, în perioada 02.11.2005 –
13.11.2006, cauza a fost exclusiv amânată pentru ca părţile să ia
cunoştinţă de cererile formulate şi pentru lipsa avocaţilor.
Se constată că la nivelul Judecătoriei Ploieşti există practica de a
se încuviinţa, fără rezerve, toate obiecţiunile formulate de părţi la
rapoartele de expertiză dispuse în cauză, fapt ce ar putea fi evitat
prin implicarea judecătorului în stabilirea clară şi precisă a
împrejurărilor ce urmează a fi lămurite pe calea expertizelor
tehnice.
Exemplificăm în acest sens dosarele nr. 7914/2003, nr.
15699/2004, nr. 8182/2004, nr. 13004/2005, nr. 9900/2005,
nr. 8333/2004, nr. 288/2004, nr.9000/2003, nr. 11695/2005,
nr. 5607/2004, nr. 6717/2005, nr. 4167/2004, nr. 7130/2004,
nr. 6797/2005, nr. 4006/2005, nr. 10471/2005, nr.
11079/2005, nr. 5610/2004, nr. 3365/2003, nr. 6814/2003.
Atât în cauzele menţionate mai sus, cât şi în cele ce
formează obiectul dosarelor nr. 1163/2005, nr. 8381/2005, nr.
11280/2005, nr. 2370/2005, nr. 12418/2003, nr. 10534/2004,
nr. 1567/2005, nr. 11300/2004, nr. 17538/2002, nr.
10768/2004, nr. 16150/2002, nr. 4751/2005, nr. 5561/2005,
nr. 6811/2003, nr. 8870/2005, nr. 10651/2005, nr.
10796/2001, nr. 8429/2005 şi nr. 3026/2005, se constată că
durata în timp a efectuării lucrărilor de expertiză este nejustificat
de mare şi deşi a condus la prelungirea exagerată a procedurii,
judecătorii cauzelor nu au sancţionat deloc sau în mod
corespunzător conduita experţilor.

249
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoria Ploieşti o altă cauză de tergiversare a


proceselor o constituie formularea unor cereri repetate şi rareori
întemeiate, de către apărătorii părţilor litigante, cereri ce sunt
încuviinţate cu uşurinţă de instanţe. În acest sens, exemplificăm
dosarele nr. 8124/2005, nr. 3010/2005, nr. 2823/2005, nr.
5891/2003, 15060/2004 şi nr. 12075/2005, în care durata în
timp a procedurii s-a prelungit din acest motiv.
În dosarul nr.1136/2005, nr. 6629/2003, nr. 8279/2005,
nr. 11499/2005, 12381/2002, nr. 4393/2005, nr. 13053/2005,
nr. 11702/2005, nr. 8574/2005 şi nr. 7026/2005, cauzele au
fost amânate repetat pentru lipsa de procedură constatată cu
părţile din proces, fără ca instanţa să dispună măsuri
suplimentare pentru a asigura legala citare.
La Judecătoria Sinaia, se constată dese înlocuiri ale
experţilor desemnaţi iniţial şi refacerea rapoartelor de expertiză
ca urmare a încuviinţării cu uşurinţă a obiecţiunilor formulate de
părţi (dosar nr. 759/2005, dosar nr. 1035/2005 şi dosar nr.
1663/RTP/2005).
În dosarul nr. 1155/2005 materialul probator încuviinţat de
instanţă s-a administrat pe parcursul a 9 termene de judecată,
fapt imputabil deopotrivă şi participanţilor la proces, în privinţa
cărora s-au aplicat sancţiuni procedurale.
În dosarul nr. 1074/2005, după amânarea judecăţii pe
parcursul a 8 termene de judecată stabilite pentru administrarea
probelor şi depunerea rapoartelor de expertiză tehnică, instanţa
a încuviinţat lărgirea cadrului procesual prin chemarea în proces
a altor persoane, în calitate de pârâţi, motiv pentru care cauza a
suferit noi amânări în vederea legalei citări.
În dosarul nr. 783/2005 s-a constatat că judecata a suferit
numeroase amânări determinate de neluarea măsurilor
corespunzătoare în vederea legalei citări a părţilor în proces şi
pentru asigurarea asistenţei juridice.

250
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În dosarul nr. 724/2005 cauza a fost amânată 7 termene


de judecată pentru depunerea raportului de expertiză medico-
legală fără a se lua şi măsuri corespunzătoare pentru
sancţionarea conduitei persoanei în a cărei sarcină era plata
taxei de expertiză.
În dosarul nr. 106/2004 se constată că după 9 termene de
judecată în care nu s-a întocmit raportul de expertiză dispus de
instanţă, s-a dispus înlocuirea expertului fără a se lua măsuri
sancţionatorii împotriva sa.
De asemenea, în dosarul nr. 874/2005 judecătorul cauzei
nu a luat nicio măsură împotriva expertului topo care nu a
depus lucrarea pe parcursul a 7 termene de judecată iar după
efectuarea ei a dispus ca printr-o altă expertiză să se formuleze
propuneri de lotizare, deşi ambele lucrări puteau fi efectuate
concomitent de către acelaşi expert.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 457/2005 în
care, după efectuarea raportului de expertiză, formulare de
obiecţiuni şi completare raport, se pronunţă încheierea de
admitere în principiu urmată de efectuarea unei expertize de
lotizare la care se formulează noi obiecţiuni şi se amână succesiv
cauza pentru ca expertul să depună lucrarea. De asemenea, se
constată că în acelaşi dosar cauza a fost amânată la 6 termene
de judecată pentru lipsa de procedură constatată cu pârâţii, fără
a se lua alte măsuri de natură a asigura legala citare a acestora.
În dosarul nr. 1470/2005 a fost necesară acordarea a 6
termene de judecată până la discutarea cererii de probatorii şi
după acest moment s-au acordat mai multe termene pentru lipsa
avocaţilor părţilor în proces, neprezentarea fiind motivată de
efectuarea concediului de odihnă, deşi aveau obligaţia de a-şi
asigura substituirea.
În dosarul nr. 1028/2005, după administrarea probelor
încuviinţate la cererea părţilor, la aproape 1 an de la data
înregistrării acţiunii, s-a lărgit cadrul procesual prin chemarea în

251
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

judecată a tuturor coproprietarilor terenului în litigiu, fiind


necesară acordarea a altor 3 termene de judecată pentru
identificarea acestora.
La Judecătoria Mizil, în dosarul nr. 791/2006 se constată
că după acordarea a 12 termene de judecată cauza se amână
pentru lărgirea cadrului procesual prin chemarea în judecată a
altor persoane deşi acestea trebuiau citate în proces încă de la
introducerea acţiunii, în raport de obiectul concret al pretenţiei
deduse judecăţii. După lărgirea cadrului procesual a fost
necesară acordarea a altor termene de judecată în vederea legalei
citări a părţilor introduse în cauză. În acelaşi dosar a fost
necesară acordarea a 7 termene de judecată pentru depunerea
raportului de expertiză, interval în care instanţa a procedat la
sancţionarea şi înlocuirea expertului iniţial iar apoi la ridicarea
amenzii judiciare aplicate acestuia.
La aceeaşi instanţă, în dosarul nr.969/2003 s-a constatat
că apărătorul pârâţilor a formulat repetate cereri de amânare a
cauzei, motivul preponderent fiind cel al asigurării asistenţei
juridice în alte cauze, procesul fiind amânat pe parcursul a 11
termene de judecată. Deşi instanţa a fost cea care a încuviinţat
cererile apărătorului, abia la termenul din 18.10.2006 a dispus
sancţionarea acestuia.
La Judecătoria Vălenii de Munte, în dosarul nr. 1726/2004
având ca obiect grăniţuire, se constată că după 12 termene de
judecată în care s-au încuviinţat şi administrat probele, instanţa
solicită reclamantului să-şi precizeze obiectul acţiunii în raport
de fiecare capăt de cerere şi faţă de precizările reclamantului se
dispune efectuarea unei noi lucrări de expertiză.
La Tribunalul Prahova - Secţia Penală, în dosarul nr.
1380/F/2005, judecata a fost amânată între termenele de la
01.03.2005 şi până la 14.11.2006, fie pentru lipsa de procedură
cu părţile responsabile civilmente, fie pentru neprezentarea
succesivă a apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, fără ca instanţa să

252
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dispună măsuri corespunzătoare pentru urgentarea soluţionării


cauzei.
La Tribunalul Prahova – Secţia comercială şi de contencios
administrativ, în dosarul nr. 4891/2006 s-au acordat 6 termene
de judecată pentru depunerea raportului de expertiză tehnică
auto şi alte 4 termene pentru ca expertul să răspundă la
obiecţiunile încuviinţate de instanţă, fără a se dispune împotriva
sa şi sancţiuni procedurale.
În dosarul nr. 1107/CA/2005 se constată că deşi expertul
nu a răspuns la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză pe
parcursul a 4 termene de judecată, nu s-a dispus amendarea
acestuia.
În dosarul nr. 5080/2005, pentru lipsa de procedură
constatată cu pârâta au fost acordate 6 termene de judecată
până când instanţa a sancţionat conduita reclamantei care nu
şi-a îndeplinit obligaţia de a cita pârâta prin mica publicitate.
La Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. 2957/2005, la 5
termene de judecată cauza a fost amânată pentru lipsa
avocatului părţii vătămate fără a se lua măsuri de sancţionare
împotriva acestora, ca şi faţă de martorii din proces care nu s-au
prezentat în instanţă deşi s-au acordat mai multe termene în
acest sens.
În dosarul nr. 2547/2005, înainte de pronunţarea încheierii
de admitere în principiu, instanţa a încuviinţat şi efectuarea
expertizei construcţii pentru care s-au acordat 5 termene de
judecată, probă care ulterior a fost din nou încuviinţată şi pentru
a cărei administrare cauza se află încă pe rol.
În dosarul nr. 2604/2005 numai la al 5-lea termen de
judecată instanţa a pus în discuţia părţilor cererile de
probatoriu. Totodată se constată că probele se administrează în
etape ceea ce conduce la prelungirea procedurii.
Tot la Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. 1294/2005 s-a
constatat că lucrările de expertiză dispuse a fi efectuate în cauză

253
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

încă de la termenul din 22.12.2005 nu s-au întocmit nici până în


prezent, fără a se dispune măsuri de sancţionare a experţilor sau
a părţilor din proces care nu au permis accesul expertului în
imobil.
În dosarul nr. 2294/2005 s-au acordat numeroase termene
fie pentru lipsă de procedură, fie pentru lipsa părţilor, precum şi
a apărătorilor acestora, fără ca motivele invocate să fie
întemeiate.
În dosarul nr. 2897/2004, după amânarea cauzei pe
parcursul a 5 termene de judecată în vederea efectuării
raportului de expertiză, instanţa a încuviinţat cererea expertului
să dispună înlocuirea sa, fiind necesare alte 5 termene pentru
depunerea lucrării şi a încă 4 termene în vederea soluţionării
obiecţiunilor formulate de părţi, din acest motiv cauza fiind încă
pe rol.
De asemenea, în dosarul nr. 6740/2005 al Judecătoriei
Buzău expertul Petrescu este numit prin încheierea din
18 .11.2005 şi i se înaintează adresă. Pentru termenul din 9
decembrie 2005 cere termen să efectueze lucrarea, iar la data de
11.01.2006 cere înlocuirea pentru motive de incompatibilitate.
După admiterea cererii,instanţa a repetat de 5 ori adresa la
Biroul de expertize, primind numele altor experţi abia pentru
termenul din 14,072006.
Se constată că o cauză frecventă de amânare a judecăţii o
constituie încuviinţarea fără cenzura instanţei a tuturor
obiecţiunilor formulate de părţi la rapoartele de expertiză - dosar
nr. 2128/2002, repus pe rol la 07.01. 2004, dosar nr.
2568/2005, dosar nr. 2138/2005, dosar nr. 1814/2004, dosar
nr. 1922/2005, dosar nr. 1402/2005, dosar nr. 4365/2002,
dosar nr. 4058/2004, dosar nr. 3398/2005, dosar nr.
2780/2005, dosar nr. 3018/2005, dosar nr. 585/2005.
La Tribunalul Prahova – Secţia Civilă, în dosarul nr.
5708/2005 au fost necesare acordarea a 9 termene de judecată

254
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

pentru ca instanţa să pună în discuţia părţilor cererile de


probatorii şi deşi, unul dintre motivele de amânare l-a constituit
lipsa de procedură cu una dintre pârâte, instanţa nu a dispus şi
alte măsuri de natură a asigura soluţionarea cu celeritate a
cauzei.
În dosarul nr. 4534/2005 s-au acordat 7 termene de
judecată pentru efectuarea lucrării de către expert, fiind în cele
din urmă înlocuit. Este de menţionat că expertul iniţial a fost şi
amendat, însă în raport de momentul la care s-a dispus aplicarea
sancţiunii şi de cuantumul amenzii, măsura instanţei nu a fost
eficientă.
Se constată că o cauză frecventă de amânare a judecăţii o
constituie încuviinţarea fără cenzura instanţei a tuturor
obiecţiunilor formulate de părţi la rapoartele de expertiză care
oricum se întocmesc cu întârzieri. Exemplificăm dosarele nr.
7590/2005, nr. 4152/2005, nr. 5729/2005, nr. 5796/2003, nr.
1946/A/2005, nr. 5563/2005, nr. 4502/2005, nr. 4453/2005.
În aceste cauze întârzierile exagerate în prezentarea rapoartelor
nu au fost sancţionate de instanţă.
La Tribunalul Buzău - Secţia Civilă, în dosarul nr.
2270/2005 s-a încuviinţat proba cu expertiză topometrică şi
după depunerea lucrării s-au admis obiecţiunile părţilor, cauza
fiind amânată în vederea refacerii raportului de expertiză, după
care s-au încuviinţat noi obiecţiuni, în vederea rezolvării
obiecţiunilor la obiecţiuni, litigiul fiind în curs de soluţionare şi
în prezent.
De asemenea, în dosarul nr. 1698/2004 al Judecătoriei
Pătârlagele, instanţa numeşte expertul la termenul din
14.02.2005, nu stabileşte obiectivele expertizei, iar la un an după
efectuarea expertizei, se admite efectuarea altei expertize, care
nu este efectuată nici în prezent. Dosarul se afla la acelaşi
judecătorul Toader Niculae.

255
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Toate aceste situaţii reflectă în aceeaşi măsura şi culpa


instanţelor care nu respectă regulile ce guvernează desfăşurarea
procesului civil, dispoziţiile legii procesual civile stabilind clar
termenele până la care părţile pot formula cereri, modalitatea de
atragere a terţilor în proces şi momentul până la care se poate lărgi
cadrul procesual, termenele de încuviinţare şi administrare a
probatoriilor, precum şi sancţiunile care intervin pentru
nerespectarea acestora.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi

La Judecătoria Ploieşti, în materie penală, s-a constatat că


din culpa A.N.P., cauzele cu nr. 770/2005 şi nr. 12986/2004 au
fost amânate timp de peste 2 ani pentru lipsa de procedură cu
inculpaţii arestaţi în alte cauze şi neprezentaţi în instanţă.
La Judecătoria Sinaia, în dosarul nr. 677/2005 se constată
că de la data înregistrării la instanţă şi până în prezent cauza s-a
amânat pentru lipsa de procedură cu inculpatul arestat în altă
cauză şi neprezentat instanţei.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 205/2005,
inculpatul arestat nefiind transferat în vederea prezentării în
instanţă încă din data de 14.04.2005.
La Judecătoria Mizil, în dosarul nr. 1775/2004 având ca
obiect punere sub interdicţie, s-a dispus de către instanţă
ascultarea bolnavului prin comisie rogatorie de către Judecătoria
Câmpina. De la termenul din 18.02.2005 şi până în prezent
dispoziţia instanţei nu s-a îndeplinit, deoarece bolnavul pentru
care s-a solicitat punerea sub interdicţie dispăruse din unitatea
spitalicească la care era internat. De la aceeaşi dată, s-a solicitat
poliţiei să efectueze verificări pentru localizarea persoanei
dispărute şi să comunice rezultatul cercetărilor.

256
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. 2029/2005 s-au


acordat 20 termene de judecată începând cu data de 21.06.2005
şi până în prezent pentru lipsa inculpatului arestat în altă cauză
şi neprezentat la instanţă.
Tot la Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. 648/2005 s-a
constatat că pentru desemnarea unui expert în specialitatea
instalaţii termice s-au întocmit adrese către Birourile de expertize
tehnice locale şi către Biroul Central de expertize tehnice
judiciare Bucureşti şi a fost necesară acordarea a 18 termene de
judecată până la comunicarea numelui unui expert cu această
specialitate, tergiversarea soluţionării cauzei fiind imputabilă
exclusiv Biroului Central de expertize Bucureşti, care nu
comunică instanţelor lista experţilor autorizaţi.
În dosarul nr. 3368/2006 al Tribunalului Dâmboviţa –
Secţia Civilă, având ca obiect Legea fondului funciar, acordându-
se termene relativ scurte, procedura de citare nu s-a îndeplinit.
La unul din termenele de judecată, instanţa a atenţionat factorul
poştal să îndeplinească procedura de citare în timp util.
În dosarul nr. 869/2005 al Judecătoriei Pucioasa, instanţa
a acordat 2 termene de judecată pentru ca Primăria comunei
Bezdea să comunice relaţiile solicitate de instanţă, având în
vedere că la dosar există două adrese emise de această instituţie
care sunt contradictorii.
Din verificările efectuate s-a constatat că o cauză frecventă
de amânare a dosarelor penale se datorează neaducerii
inculpaţilor arestaţi la termenele de judecată, ca urmare a
netransferării lor de la un penitenciar la altul. Această situaţie s-
a regăsit în dosarul nr. 1597/2005 al Judecătoriei Pucioasa.

- întârzierea soluţionării cauzelor datorată altor motive

257
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Din verificarea prin sondaj a cauzelor înregistrate pe rolul


instanţelor din raza Curţii de Apel Ploieşti nu se pot reţine alte
motive decât cele arătate, care să fi atras depăşirea termenului
rezonabil de soluţionare a unei cauze, din cele expuse rezultând
că indiferent de conduita culpabilă a părţilor ori a celorlalţi
participanţi la proces, întârzierea nejustificată este imputabilă
instanţelor, acestea fiind chemate să aplice dispoziţiile legilor
procesuale.

XIII. CURTEA DE APEL SUCEAVA ŞI INSTANŢELE ARONDATE

a). Date statistice:

Nr. INSTANŢA SECŢIILE Fond APEL Recurs Suspendate


Crt. 1 an 1 an 6 luni

1. CURTEA DE CIVILĂ 0 0 12 29
APEL SUCEAVA COMERCIALĂ ŞI
CONTENCIOS 0 0 0 6
ADMINISTRATIV
PENALĂ 0 0 6 0
CONFLICTE DE MUNCĂ 0 0 0 0

MINORI ŞI FAMILIE 0 0 0 0

2. TRIBUNALUL CIVILĂ 21 25 1 126


SUCEAVA
COMERCIALĂ ŞI 39 0 0 62
CONTENCIOS ADMI - +297
NISTRATIV falimente
PENALĂ 5 0 1 0

258
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

3. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ


SUCEAVA 135 0 0 134
MATERIE PENALĂ
4. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ
FALTICENI 113 0 0 151
MATERIE PENALĂ
5. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ
GURA 16 0 0 48
HUMORULUI MATERIE PENALĂ

6. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ


VATRA DORNEI 22 0 0 15
MATERIE PENALĂ
7. JUDECATORIA MATERIE CIVILA
CAMPULUG 14 0 0 19
MOLDOVENESC MATERIE PENALA
8. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ
RADAUTI 19 0 0 33
MATERIE PENALĂ

9. TRIBUNALUL CIVILA 1 4 0
BOTOSANI
COMERCIALĂ ŞI 2 0 0
CONTENCIOS

PENALĂ 4 2 3
10. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 58 0 0
BOTOSANI
MATERIE PENALĂ 11
11. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 1 0 0 8
SAVENI
MATERIE PENALĂ 3
12. JUDECĂTORIA MATERIE CIVILĂ 1 0 0
DOROHOI
MATERIE PENALĂ
13. JUDECATORIA MATERIE CIVILA 5 0 0
DARABANI
MATERIE PENALA

259
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Curtea de Apel Suceava


 Secţia civilă - pe rolul acestei instanţe sunt 12 dosare
mai vechi de 6 luni (recurs) înregistrate la următoarele complete:
C1R – 7 dosare; C3R – 3 dosare; C4R – 2 dosare.
 Secţia penală - pe rolul acestei instanţe sunt 6
dosare mai vechi de 6 luni (recurs) înregistrate la completul
alcătuit din: judecător Biciuşcă Ovidiu, judecător Motan Traian
şi judecător Tuduruţă Maria.
Tribunalul Suceava
 Secţia civilă - pe rolul acestei instanţe sunt 21 dosare
mai vechi de 1 an (fond) înregistrate la următoarele complete:
judecător Maftei Cătălina – 1 dosar; judecător Teodorescu
Mariana – 4 dosare; judecător Daragiu Delia – 1 dosar; judecător
Codău Nadia şi judecător Ciută Eugenia – 11 dosare; judecător
Sas Laura şi judecător Coşman Gheorghina – 3 dosare; 25 de
dosare mai vechi de 1 an (apel) înregistrate la următoarele
complete: C1A – judecător Codău Nadia şi judecător Ciută
Eugenia – 1 dosar; C3A – judecător Teodorescu Mariana şi
judecător Daragiu Delia – 13 dosare; C4A – judecător Seserman
Viorica şi judecător Sărmăşanu Georgeta – 5 dosare şi C5A –
judecător Sas Remus şi judecător Onofreiciuc Dranca Gheorghe –
6 dosare; 1 dosar mai vechi de 6 luni (recurs) la completul C2R
judecător Maftei Cătălina, judecător Daragiu Delia şi judecător
Teodorescu Mariana.
 Secţia Penală – pe rolul acestei instanţe sunt 5
dosare mai vechi de 1 an (fond) înregistrate la următoarele
complete: judecător Samoilă V. – 2 dosare; judecător Androhovici
D. – 1 dosar; judecător Ilieş T. – 1 dosar şi judecător Andronic L.
– 1 dosar; 1 dosar mai vechi de 6 luni (recurs) la completul C1R -
judecător Androhovici Daniela, judecător Ilieş Titiana şi
judecător Cojocaru Şchiopu Demetriad.
 Secţia comercială şi de contencios administrativ -
pe rolul acestei instanţe sunt 39 dosare mai vechi de 1 an (fond)

260
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

înregistrate la următoarele complete: judecător Gozgarea Bogdan


– 9 dosare; judecător Axente Teodor – 15 dosare; judecător
Stănescu Amalia – 7 dosare; judecător Pleşca Cristina – 8 dosare.

Judecătoria Suceava – pe rolul acestei instanţe sunt 135


dosare mai vechi de 1 an înregistrate la următoarele complete:
judecător Ilaş Georgeta – 3 dosare; judecător Aparaschivei Adrian
– 10 dosare; judecător Logigan Anca – 7 dosare; judecător Foit
Mioara – 15 dosare; judecător Bratu Ileana – 18 dosare;
judecător Anton Fulga Ştefania – 15 dosare; judecător Zaharia
Corina – 10 dosare; judecător Bălan Constantin – 18 dosare;
judecător Apostol Iordăchioaia Ionuţ – 9 dosare; judecător
Victoria Oana – 14 dosare; judecător Nechita Marcel 5 dosare;
judecător Murariu Aura 13 dosare; judecător Grigorean Diana –
4 dosare; judecător Marcu Maria Cătălina - 9 dosare; judecător
Codrean Gheorghe - 7 dosare; judecător Onciuleanu Gabriel - 9
dosare; judecător Posteucă Ioana -1 dosar şi judecător Ignat
Mărioara – 1 dosar.

Judecătoria Fălticeni – pe rolul acestei instanţe sunt 113


de dosare mai vechi de 1 an înregistrate la următoarele complete:
judecător Stavarache Andreea Irina – 9 dosare; judecător Apopi
Ileana – 26 dosare; judecător Caba Marin – 33 dosare; judecător
Vizitiu Elena Laura – 32 dosare şi judecător Pascariu Maria – 13
dosare.
Se constată că la această instanţă numărul de dosare mai
vechi de 1 an pe judecător este mai mare decât la alte judecătorii
din raza Curţii de Apel Suceava, fapt ce a fost determinat de
numărul insuficient de judecători (până în luna iunie 2006 au
funcţionat 3 judecători dintr-o schemă de 10 judecători),
împrejurare ce a condus la o sporire a încărcăturii şedinţelor de
judecată, motiv pentru care prin Hotărârea nr. 4 din 18 aprilie
2006, Colegiul de conducere a aprobat intervenţia în programul

261
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

informatic, în sensul măririi intervalului dintre limita minimă şi


maximă pentru tipul de termen „mediu” şi „normal”. Totodată,
din aceleaşi motive, pe percursul instrumentării unei cauze s-au
acordat termene de judecată mai lungi de până la 2 luni. În
aceste condiţii, se observă că într-un dosar, pe parcursul unui
an calendaristic, s-au acordat maximum 5 termene de judecată.
În consecinţă, nu se poate reţine că din motive imputabile
judecătorilor s-a ajuns la temporizarea judecării dosarelor mai
vechi de 1 an.
În prezent, având în vedere că la Judecătoria Fălticeni
funcţionează 7 judecători, s-a revenit asupra hotărârii anterior
menţionate, limitele termenului mediu şi normal fiind cele
existente la nivelul întregii curţi de apel.

Judecătoria Gura Humorului – pe rolul acestei instanţe


sunt 16 de dosare mai vechi de 1 an înregistrate la următoarele
complete: judecător Baboi Gherasim – 1 dosare; Mandici Olga – 2
dosare; judecător Panţiru Coralia – 7 dosare şi judecător Bălan
Elena – 6 dosare.

Judecătoria Vatra Dornei – pe rolul acestei instanţe sunt


22 de dosare mai vechi de 1 an înregistrate la următoarele
complete: judecător Codrina Iosana Martin – 4 dosare; judecător
Felicia Marian – 7 dosare şi judecător Artemizia Ţîcşa – 11
dosare.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc – pe rolul acestei


instanţe sunt 14 de dosare mai vechi de 1 an înregistrate la
următoarele complete: judecător Popa Anca Alice – 4 dosare;
judecător Mihoc Maria – 4 dosare; judecător Bedrule Gheorghe –
4 dosare şi judecător Mercheş Doina – 2 dosare.

262
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Judecătoria Rădăuţi – pe rolul acestei instanţe sunt 19 de


dosare mai vechi de 1 an înregistrate la următoarele complete:
judecător Bărbuţ Bogdan – 2 dosare; judecător Calancea Viorel –
2 dosare; judecător Ianuş Lavinia – 2 dosare; judecător Juravle
Ana – Maria – 4 dosare; judecător Nicoară Dorina Cristina – 3
dosare; judecător Pipirigeanu Rachila – 1 dosar; judecător
Postelnicu Gabriela – 3 dosare şi judecător Vicol Cristian – 2
dosare.

Tribunalul Botoşani – pe rolul acestei instanţe sunt 9


dosare mai vechi de 1 an înregistrate la următoarele complete:
judecător Gontariu Constantin – 1 dosar, judecător Dascălu
Rodica – 1 dosar, judecător Cotoi Florin – 1 dosar, din cadrul
Secţiei penale şi judecător Dicu Aurel – 1 dosar, judecători
Corjăuţanu Silvia şi Gontaru Constantin – 1 dosar, judecători
Toporăscu Adrian şi Corjăuţanu Silvia – 1 dosar, judecător
Petrovici Ioana şi Dicu Aurel Liviu – 1 dosar şi judecători
Aionesei Daniela şi Burlacu Georgică, toţi din cadrul Secţiei
civile.
Judecătoria Săveni – pe rolul acestei instanţe sunt 8
dosare mai vechi de 1 an înregistrate la următoarele complete:
judecător Lemnaru Anca - 4 dosare, judecător Froicu Luminiţa -
2 dosare şi judecător Nemţeanu Midiea – 2 dosare.

Judecătoria Dorohoi – este înregistrat 1 dosar mai vechi de


1 an repartizat completului C5 în al cărui compunere intră
judecătorul Oanea Lenuţa.
Judecătoria Darabani – sunt înregistrate 5 dosare mai
vechi de 1 an pe rolul instanţei, din care 3 repartizate
completului format din judecător Ilău Mihai, iar celelalte 2
dosare sunt instrumentate de judecătorul Mardar Georgel -
Teofil.

263
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Judecătoria Botoşani - pe rolul acestei instanţe sunt 67


dosare mai vechi de 1 an înregistrate la următoarele complete:
judecător Apachiţei Adriana – 5 dosare, judecător Aroşculesei
Maria – 2 dosare, judecător Lepădatu Loredana – 12 dosare,
judecător Dicu Maria – 8 dosare, judecător Herghelegiu Anitta – 6
dosare, procuror Ilie Mărioara – 3 dosare, judecător Marin Eugen
– 6 dosare, judecător Mihalciuc Lilioara – 4 dosare, judecător
Popovici Monica – 5 dosare, judecător Hruşcă Irina – 1 dosar,
judecător Tincu Diana – 4 dosare, judecător Mihalache Mihaela –
3 dosare, judecător Avieriţei Veronica – 3 dosare, judecător
Murariu Adrian – 4 dosare, judecător Sapariuc Irinel – 1 dosar.

b). Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse


de instanţe:

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor
participanţi la proces

S-a constatat că, la nivelul tuturor instanţelor din raza Curţii


de Apel Suceava, întârzierea în soluţionarea cauzelor se datorează
efectuării cu întârziere a rapoartelor de expertiză şi a modului de
întocmire a acestora, fiind incomplete, nerăspunzând tuturor
obiectivelor fixate de instanţă.
Sub acelaşi aspect, mai este de menţionat numărul mic de
experţi silvici (1 la nivelul curţii) şi în specialitatea topografie,
împrejurare care determină soluţionarea cauzelor într-un interval
de timp ce depăşeşte termenul rezonabil.
Astfel, în dosarul nr. 3616/2003 al Judecătoriei Rădăuţi,
după înlocuirea expertului inţial, care refuzase sa întocmească

264
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

raportul de expertiza, deşi fusese sancţionat conform art.108 1 din


Codul de procedura civila, deoarece expertul numit ulterior nu a
efectuat expertiza, s-a dispus din nou înlocuirea expertului, care,
în ciuda faptului că a fost amendat, nu s-a conformat dispoziţiei
instanţei.
În dosarul nr. 2494/R/2005 al aceleiaşi instanţe, s-au
acordat numeroase termene atât pentru lipsa raportului, cât si
pentru completarea acestuia, conform obiectivelor stabilite de
instanţă.
Aceeaşi situaţie se regăseşte si in dosarele nr. 695/2005 şi
2163/2005 ale Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, unde s-au
acordat 14, respectiv 6 termene succesive pentru efectuarea si
depunerea la dosar a raportului de expertiza tehnică,
dispunându-se totodată, în mai multe rânduri, sancţionarea
experţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 108 1 din Codul de
procedură civilă.
În dosarul nr. 1663/C/2005 al Tribunalului Suceava –
Secţia Civilă, s-a dispus suspendarea judecaţii pricinii din cauza
lipsei parţilor, care nu au solicitat judecarea in lipsa.
In dosarul nr. 1444/C/2005 al Tribunalului Suceava –
Secţia Civilă, s-au acordat termene pentru efectuarea expertizei
topografice, însă s-a dispus efectuarea unui supliment de
expertiza, întrucât expertul nu a răspuns la toate obiectivele
stabilite de instanţa.
In dosarele nr. 2644/C/2005 şi nr. 144/C/2005 ale
Tribunalului Suceava – Secţia Civilă, nr. 490/COM/2004 şi nr.
1252/COM/CF/2005 ale Tribunalului Suceava – Secţia
Comercială şi Contencios Administrativ, plata onorariilor stabilite
de către instanţa pentru experţii desemnaţi s-a făcut cu
întârziere, instanţele fiind nevoite sa solicite in mod repetat
parţilor sa-si îndeplinească obligaţiile si, in consecinţa, au
amânat cauzele la mai multe termene.

265
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei

In dosarele nr. 2644/C/2005 şi nr. 144/C/2005 ale


Tribunalului Suceava – Secţia Civilă, nr. 2262/2003 al
Judecătoriei Vatra Dornei, nr. 2910/2005 al Judecătoriei
Câmpulung Moldovenesc şi nr. 1252/COM/CF/2005
Tribunalului Suceava – Secţia Comercială şi Contencios
Administrativ, s-au încuviinţat efectuarea unor expertize silvice
sau topo, fără ca prin aceeaşi încheiere să se stabilească
onorariul expertului desemnat si obiectivele raportului.
In dosarele nr. 1985/2005 al Judecătoriei Gura Humorului,
nr. 2135/2005 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi nr.
2644/C/2005 al Tribunalului Suceava – Secţia Civilă, s-au
acordat mai multe termene pentru lipsa rapoartelor de expertiză,
fără a se dispune sancţionarea experţilor in conformitate cu art.
1081 din Codul de procedura civila pentru nedepunerea la timp
a expertizelor.
La Judecătoria Suceava s-a constatat că deşi se dispusese
sancţionarea expertului pentru nedepunerea la timp a
rapoartelor de expertiză, s-au emis adrese către aceştia prin care
nu li aducea la cunoştinţă că au fost amendaţi, ci doar că
urmează să li se aplice dispoziţiile art. 108 1 din Codul de
procedura civilă, dacă nu întocmesc raportul până la termenul
următor.
Exemplificăm în acest sens, dosarele nr. 1005/2005,
nr. 6028/2003 şi nr. 3926/200.
Din verificările prin sondaj, a mai rezultat că la aceeaşi
instanţă, deşi se dispune amendarea experţilor pentru lipsa
rapoartelor de expertiză, aceştia sunt daţi în debit doar pentru o
parte din amenzile dispuse de către judecător prin încheiere, cu
toate că, nu există cereri de scutire a plăţii sancţiunii aplicate.

266
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoria Săveni, în dosarul penal nr. 6/297/2005,


s-au acordat 15 termene de judecată pentru efectuarea lucrărilor
de expertiză încuviinţate în etape de către instanţă, cauza fiind
amânată din acest motiv şi în prezent.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 785/2005 în
care expertizele dispuse în cauză începând cu termenul
21.11.2005 nu au fost încă efectuate de către experţii desemnaţi.
Se constată că instanţa nu a dispus nicio măsură de sancţionare
a experţilor.
La Judecătoria Darabani, în dosarul nr.26/217/2005 se
constată că după încuviinţarea probei cu expertiză topografică şi
după acordarea a 4 termene de judecată în acest sens, instanţa a
pus în vedere reclamanţilor să achite onorariul de expert.
La Tribunalul Botoşani – Secţia Penală, în dosarul nr.
6675/2006, deşi cauza penală în apel a fost amânată pe
parcursul a 5 termene de judecată în vederea depunerii
raportului de expertiză criminalistică, instanţa nu a dispus
sancţionarea expertului.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 5486/2004 în
care s-a acordat termen de judecată începând cu data de
30.06.2005 pentru efectuarea expertizelor medico-legale şi
completarea acestora în raport de obiecţiunile încuviinţate de
instanţă.
În dosarul nr. 2116/2006, pe parcursul celor 5 termene de
judecată acordate în cauză nu s-a asigurat transferul părţii
vătămate recurente arestată în altă cauză şi numai la ultimul
termen acordat instanţa a dispus efectuarea unei adrese în
atenţia directorului Penitenciarului Jilava. Măsura
corespunzătoare era aceea de efectuare a adresei în atenţia
directorului A.N.P.
În dosarele nr. 6583/2005 şi nr. 5101/2005 în care
judecata a fost amânată succesiv pentru neprezentarea
inculpaţilor şi a martorilor din proces, s-a constatat că instanţa

267
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

nu a dispus măsuri procedurale de natură a permite


soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
La Tribunalul Botoşani – Secţia Civilă, în dosarul nr.
4526/2004 s-au acordat 5 termene de judecată în vederea
audierii martorilor propuşi de reclamant fără a se lua nicio
sancţiune procedurală, precum şi alte 12 termene de judecată
pentru efectuarea unei expertize medico-legale care nu a fost
depusă nici până în prezent.
În dosarul nr. 4303/2001, pentru care judecata s-a
suspendat în repetate rânduri, după ultima reluare a cursului
judecăţii, la termenul din 19.09.2006 s-a acordat termen pentru
timbrarea cererii de apel.
În dosarul nr. 6271/2005 s-a administrat probatoriul în
etape, ceea ce a condus la prelungirea procedurii, dosarul fiind
încă pe rolul instanţei din acest motiv.
La Tribunalul Botoşani – Secţia Comercială şi de
contencios administrativ, în dosarul nr. 6622/E/2005, proba
cu expertiză dispusă a fi efectuată în cauză nu fost încă
administrată ca urmare a încuviinţării repetate a obiecţiunilor
formulate de ambele părţi.
La Judecătoria Botoşani, în dosarul nr. 11360/2004, în
care judecata a fost reluată după suspendare la data de
27.01.2005, s-au acordat termene de judecată până la data de
21.09.2006 în vederea administrării probatoriului pentru ca
după reţinerea în pronunţare să se dispună repunerea pe rol
pentru o reevaluare a terenului şi recalcularea timbrajului.
În dosarul nr. 11918/2005 cauza a fost amânată pentru a i
se comunica pârâtului răspunsul la întâmpinare formulat de
reclamantă. După alte 3 termene de judecată, reclamanta a făcut
precizări de acţiune, acordându-se un alt termen pentru ca
reclamanta să ia cunoştinţă de răspunsul la precizările
formulate.

268
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În dosarul nr. 2/193/2005 instanţa a prorogat audierea


martorului la un termen ulterior pe motiv că acesta a participat
la audierea unuia dintre martorii încuviinţaţi.
În dosarul nr. 2780/2005 s-au acordat 4 termene de
judecată pentru depunerea raportului de expertiză încuviinţat în
cauză, singura măsură dispusă de instanţă fiind atenţionarea
expertului cu aplicarea unei sancţiuni judiciare.
În dosarul nr. 73/193/2005 instanţa a încuviinţat
obiecţiuni la raportul de expertiză şi ulterior noi obiecţiuni la
răspunsul formulat de expert, cauza fiind încă pe rol din acest
motiv.
În dosarul nr. 6881/2005 se constată că proba cu expertize
tehnice dispusă încă de la termenul din 21.03.2006 nu a fost
complet administrată până în prezent, încuviinţându-se repetat
obiecţiunile formulate de părţile în proces.
În dosarul nr. 184/193/2005, după pronunţarea încheierii
premergătoare în acţiunea având ca obiect ieşire din indiviziune
şi acordarea a altor 3 termene de judecată, instanţa ia act de
cererea completatoare a masei de împărţit depusă de pârâtă şi
din nou completată după încă un termen de judecată şi
încuviinţează noi probe în dovedirea acesteia, inclusiv o nouă
expertiză în cauză.
În dosarul nr. 5767/2005 instanţa a amânat cauza la 8
termene de judecată pentru lipsă de procedură cu pârâta, a cărei
reşedinţă a fost indicată în străinătate, după care faţă de poziţie
reclamantului care a arătat că nu este în măsură să aducă la
îndeplinire dispoziţiile stabilite în sarcina sa, instanţa a menţinut
citarea pârâtei numai la domiciliul din ţară; au urmat alte
termene de judecată pentru îndeplinirea procedurii de citare cu
aceeaşi reclamantă, de această dată la cererea intervenientei în
proces. Fără a se administra alte probe, la al 13-lea termen de
judecată se reţine cauza spre soluţionare dar se dispune
repunerea pe rol cu motivarea că nu există criterii pentru

269
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

partajarea în natură a imobilului şi faţă de refuzul pârâtului de


a-i fi atribuit în natură, dispune vânzarea la licitaţie publică,
procedura fiind în desfăşurare.
În dosarul nr. 6431/2005, încă de la data introducerii
acţiunii din 09.06.2005 şi până în prezent nu s-a reuşit a se
stabili cadrul procesual.
În dosarul nr. 7/193/2004 se constată că după repunerea
pe rol de la termenul din 16.06.2005, cauza a suferit numeroase
amânări pentru lipsa de procedură constatată succesiv cu
moştenitorii intervenienţilor. În proces, amânarea cauzei nefiind
dublată de luarea unor măsuri corespunzătoare din partea
instanţei, de natură a sancţiona fie lipsa de diligenţă a
reclamantei, fie legala citare a moştenitorilor.
În dosarul nr. 10330/2005, pentru care primul termen de
judecată a fost stabilit la 17.10.2005, instanţa pune în vedere
apărătorului reclamantei să verifice taxa de timbru a acţiunii şi
să o completeze, conform taxelor notariale, la termenul de
judecată din 27.10.2006, pe parcursul întregii soluţionări a
cauzei constatându-se şi lipsa de procedură cu pârâtele.
În dosarul nr. 1/193/2002, pentru care ultima repunere pe
rol s-a dispus la termenul din data de 25.08.2005, s-au acordat
numeroase termene de judecată pentru întocmirea, completarea
sau refacerea rapoartelor de expertiză tehnică, din acest motiv
cauza fiind încă pe rol, întârzierea judecăţii putând fi evitată în
primul rând prin stabilirea unor obiective clare de către instanţă
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - revendicare.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 24/193/2004
în care de la termenul de judecată din 17.06.2005 şi până în
prezent nu s-au rezolvat complet cererile legate de administrarea
probei cu expertiză.
În dosarul nr. 7896/2005, după administrarea unui
probatoriu complex, la termenul de judecată din 10.10.2006
instanţa a constatat că nu se impune pronunţarea unei încheieri

270
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

interlocutorii în acţiunea de partaj cu care a fost învestită, luând


act de pasivitatea celor doi avocaţi din proces care nu au expus
punctul de vedere al părţilor pe care le asistau, cu privire la
pronunţarea unei asemenea încheieri; se acordă în continuare
termen pentru efectuarea uneia dintre expertize.
În dosarul nr. 4178/2005, se constată că după
încuviinţarea expertizei contabile, la termenul următor instanţa
revine asupra probei considerând că nu este utilă cauzei, iar
după 1 an şi 2 luni dispune efectuarea ei, apreciind că este
necesară rezolvării litigiului, în prezent urmând a se verifica
poziţia părţilor faţă de răspunsul formulat de expert la
obiecţiunile admise împotriva raportului de expertiză.
În dosarul penal nr. 193/193/2005 judecat a fost amânată
la mai multe termene pentru neprezentarea martorilor propuşi de
inculpat, fără ca instanţa să dispună măsuri corespunzătoare
care să facă posibilă audierea acestora.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarele nr.
369/193/2005 şi nr. 370/193/2005 în care la termenul de
judecată, fie nu s-au prezentat inculpaţii şi părţile vătămate, fie
martorii propuşi de părţi, conduită ce nu a fost sancţionată de
instanţă.
În dosarul penal nr. 178/193/2005, amânarea cauzei
începând cu data de 20.01.2006 şi până în prezent s-a datorat
încuviinţării în etape a probatoriului de către instanţă.
În dosarul penal nr. 3/193/2003 nu s-a epuizat nici până
în prezent administrarea probei cu expertiză contabilă după a
cărei încuviinţare s-au acordat mai multe termene în vederea
obţinerii unor relaţii necesare efectuării acesteia, cât şi pentru
achitarea onorariului de expert.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi

271
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În dosarul nr. 312/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, s-au


acordat 16 termene pentru lipsa inculpatului arestat în altă
cauza si netransferat la locul de detenţie, întrucât avea afaceri
judiciare si la alte instanţe din tara.
O situaţie similară s-a constatat si în dosarul
nr. 8176/2004 al Judecătoriei Suceava, în care cauza a fost
amânată de 10 ori pentru lipsa de procedură cu inculpatul
arestat în altă cauză şi netransferat la Penitenciarul Botoşani,
deşi completul de judecată a făcut demersuri repetate la
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi în dosarul
nr. 510/2005 al Judecătoriei Vatra Dornei.
Neefectuarea lucrărilor de expertiza medico-legală de
către instituţiile de medicină legală, constituie o altă cauză de
întârziere nejustificată a soluţionării proceselor penale,
imputabila deopotrivă şi instanţei, atâta timp cât nu aplică
amenzi judiciare.
Exemplificăm în acest sens dosarul nr. 1176/2000 al
Judecătoriei Suceava, unde, raportul de expertiză medico-legală
a fost depus după amânarea cauzei la mai multe termene.
La Judecătoria Săveni, în dosarul penal nr. 384/2005
cauza a suferit amânări succesive începând cu 26.05.2005 şi
până în prezent pentru lipsa relaţiilor solicitate autorităţilor
judiciare ale Republicii Moldova.
La Tribunalul Botoşani – Secţia Penală, în dosarul
nr.5539/40/2005 s-au acordat 13 termene de judecată pentru
lipsă de procedură constatată cu inculpatul arestat şi neadus în
instanţă.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarul nr. 1104/2006 în
care nu s-a asigurat prezenţa în instanţă la niciun termen de
judecată a recurenţilor - inculpat şi parte vătămată, deţinuţi în
Penitenciarul Jilava.

272
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- întârzierea soluţionării cauzelor datorată altor


motive

Întârzierea soluţionării dosarului nr. 1643/2005 al


Judecătoriei Gura Humorului, se datorează complexităţii
acestuia, ce rezulta din natura infracţiunilor care formează
obiectul cauzei, precum si din multitudinea probelor care trebuie
administrate (martori, expertiză, înscrisuri ).
Din verificările efectuate, prin sondaj, la nivelul Curţii de
Apel Suceava, s-a constatat că în dosarele suspendate, fie
preşedintele sau unul din membrii completului de judecată, fie
preşedintele instanţei, verifică periodic dacă motivele suspendării
mai subzistă şi, în funcţie de aceasta, dispun repunerea pe rol,
după caz, pentru continuarea judecăţii sau pentru constatarea
din oficiu a perimării.
La Tribunalul Botoşani – Secţia Comercială şi de contencios
administrativ, în dosarul nr. 3506/E/2005, cauza a suferit
amânări începând cu 16.11.2005 până în present, ca urmare a
neîndeplinirii procedurii cu străinătatea cu una dintre pârâte, al
cărei sediu a fost indicat în Republica Moldova.

XIV. CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

a. Date statistice:

NR INSTANŢA SECŢIILE FOND APEL RECU


. RS
CR
T.
1. CURTEA DE APEL - CIVILA, DE MUNCĂ ŞI 1 16 21
TÂRGU MUREŞ ASIGURĂRI SOCIALE
PT. MINORI ŞI

273
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

FAMILIE
-
- COMERCIALĂ ŞI 4 3 1
CONTENCIOS
ADMINISTRATIV

- PENALĂ 0 0 0
2. TRIBUNALUL MUREŞ - CIVILA 71 17 7
- PENALĂ 36 10 12

3. TRIBUNALUL - MATERIE 14 0 0
COMERCIAL MUREŞ COMERCIALĂ
- Falimente 234
4. JUDECĂTORIA TÂRGU - MATERIE CIVILĂ 14
MUREŞ - MATERIE PENALĂ 2
5. JUDECĂTORIA LUDUŞ - MATERIE CIVILĂ 33
- MATERIE PENALĂ 17
6. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 52
TÂRNĂVENI - MATERIE PENALĂ 10
7. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 68
SIGHIŞOARA - MATERIE PENALĂ 21
8. TRIBUNALUL - CIVILA 14 0 0
HARGHITA - PENALĂ 7 3 0
-
- Lichidări judiciare 132
9. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 14
MIERCUREA CIUC - MATERIE PENALĂ 15
10. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 110
REGHIN - MATERIE PENALĂ 64
11. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 10
TOPLIŢA - MATERIE PENALĂ 1
12. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 5
GHEORGHENI - MATERIE PENALĂ 3
13. JUDECĂTORIA - MATERIE CIVILĂ 7
ODORHEIU -SECUESC - MATERIE PENALĂ 0

Curtea de Apel Târgu Mureş


La Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru
Minori şi Familie s–au identificat un număr de 21 dosare recurs
mai vechi de 6 luni, 16 dosare apel şi 1 dosar fond mai vechi de
un an, instrumentate de următorii judecători: Gabriela
274
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Gheorghiu – 4 dosare apel, 4 dosare recurs, Petru Uzun - 1 dosar


fond, 2 dosare apel şi 4 - dosare recurs, Szatmari Ilona – 4
dosare apel şi 10 dosare recurs, Tănase Dumitru – 6 dosare apel
şi 5 dosare recurs, Georgeta Oltean – 5 dosare apel şi 5 dosare
recurs, Simona Mureşan – 3 dosare apel şi 7 dosare recurs,
Marcela Petricu Iuja – 4 dosare apel şi 7 dosare recurs, Aurora
Velţan 3 dosare apel şi 10 dosare recurs, Slavonia Boguş 1 dosar
apel şi 6 dosare recurs, Cornelia Dima 5 dosare recurs.
Verificările efectuate au evidenţiat şi un număr de 97
dosare suspendate.
Cele mai multe dintre aceste dosare au înregistrat o
asemenea vechime întrucât s-a impus efectuarea unor expertize
care nu au fost întocmite în termen util, precum şi faptului că au
fost suspendate în temeiul art. 244 Cod procedură civilă.
La Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ,
potrivit situaţiei prezentate de grefierul – şef, la data de 30
septembrie 2006 existau 4 dosare fond, 3 dosare apel
instrumentate de următorii judecători: Horaţius Dumbravă – 2
dosare fond, Mihaela Liţu – 2 dosar fond, Mihaela Liţu şi Artenie
Cordoş – 1 dosar apel, Ionaş Nicoale şi Mihaela Liţu – 1 dosar
apel, Artenie Cordoş şi Ionaş Nicoale – 1 dosar apel, Ionaş
Nicoale, Mihaela Liţu şi Horaţius Dumbravă – 1 dosar recurs.
La această secţie s-au mai constatat şi un număr de 36
dosare suspendate.
Întârzierea judecăţii în majoritatea acestor dosare a fost
determinată de necesitatea administrării unui vast probatoriu.

TRIBUNALUL MUREŞ
Situaţia dosarelor mai vechi de un an, respectiv 6 luni,
înregistrate la Secţia Civilă, a Tribunalului Mureş, la data
efectuării verificărilor, se prezintă astfel: Fonduri: 6 dosare la
CFC1 - jud. dr. Marcela Bulzan, 6 dosare la CFC2 - jud. Onea
Ioana, 11 dosare la CFC3 - jud. Bogdan Cristina Beatrix, 2

275
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosare la CFC4 - jud. Dima Florin, 16 dosare la CFC5 - jud.


Moldovan Mihaela, 1 dosar la CFMA1 - jud. Simina Avram şi
Dima Florin, 1 dosar la CFMA2 - jud. Marchiş Cătălin,
Veronica Păcurar, 15 dosare la CFA1 - jud Borz Teodor, 6
dosare la CFA2- jud. Vulpe Vasile, 7 dosare la CFA3 - jud.
Simona Pojar. Apeluri: 4 dosare la CA1 – jud. Adrian Bereczki
şi jud. Marchis Cătălin, 7 dosare la CA3 – Florin Dima şi
Avram Simina, 2 dosare la CA4 - jud. Veronica Păcurar şi
Mihaela Moldovan, 4 dosare la CA5- judecător Ioana Onea şi
Cristina Bogdan. Recursuri: 2 dosare la CR1 - jud. Dr.
marcela Bulzan, Veronica păcurar şi Cătălin Marchiş, 2
dosare la CR2 - jud. Mihaela Moldovan, Veronica Păcurar şi
Adrian Bereczki şi 3 dosare la CR4 - jud. Mihaela Moldovan,
Simina Avram şi Simona Pojar.

Dosarele mai vechi de un an, respectiv 6 luni, înregistrate


la nivelul Tribunalului Mureş- Secţia penală se află pe rol la
următoarele complete: fonduri: Radu Iosof- 1 dosar, Emanula
Hurdugaci- 4 dosare, Erzsebet Petka- 5 dosare, Ioana Lucaci- 6
dosare, Iulian Bălan- 4 dosare, Mihaela Vasiescu- 2 dosare,
Sonia Deaconescu- 9 dosare, Szots Barna- 5 dosare. Complete
apeluri: Erzsebet Petka, Radu Iosof- 2 dosare, Emanuela
Hurdugaci, Iulian Bălan- 2 dosare, Emanuela Hurdugaci, Sonia
Deaconescu- 1 dosar, Erzsebet Petka, Mihaela Vasiescu- 2
dosare, Ioana Lucaci, Szots Barna- 2 dosare, Iulian Bălan, Sonia
Deaconescu- 1 dosar. Complete recursuri: Radu Iosof, Emanuela
Hurdugaci, Iulian Bălan - 2 dosare, Erzsebet Petka, Sonia
Deaconescu, Mihaela Vasiescu- 6 dosare, Ioana Lucaci, Mihaela
Vasiescu, Szots Barna- 4 dosare.

La Tribunalul Comercial Mureş, la data efectuării


controlului existau 14 dosare, în primă instanţă, instrumentate

276
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

de următorii judecători: Ionela Buliga - 4 dosare, Marinel Şanta -


5 dosare, Mona Baciu – 2 dosare, Valentin Buliga – 3 dosare.
De asemenea, s-au mai identificat un număr de 234 dosare
mai vechi de un an în materia reorganizării judiciare şi a
falimentului, precum şi 109 dosare suspendate.
Judecătoria Târgu Mureş înregistrează un număr de 16
dosare mai vechi de un an, dintre care 14 dosare în materie
civilă şi 2 dosare în materie penală, repartizate pe judecător,
astfel: 1 dosar - jud. Janeta Popescu, 3 dosare - jud. Carman
Stănculete, 1 dosar - jud. Paul Lupulescu, 3 dosare - jud.
Nicoleta Bădiţa, 1 dosar - jud. Crina Trămândan, 2 dosare -
jud. Gabriela Stegăroiu, 1 dosar – jud. Daniel Cornescu,
1 dosar - jud. Luminiţa Rădoi, 1 dosar – jud. Alexandra Stoian,
1 dosar - jud. Liviu Boian şi 1 dosar - jud. Lavinia Oproiu.
Judecătoria Luduş înregistrează un număr de 49 dosare
mai vechi de 1 an, dintre care 32 dosare în materie civilă şi
17 dosare în materie penală, repartizate pe judecător, astfel:
13 dosare - jud. Maria Neamţu, 20 dosare - jud. Florin Ioan
Mangu şi 16 dosare - jud. Ana Maria Hambeţiu.
Judecătoria Târnăveni înregistrează un număr de 45
dosare mai vechi de 1 an, dintre care 35 dosare în materie
civilă şi 10 dosare în materie penală, repartizate pe
judecător, astfel: 17 dosare - judecător Ioan Boitoş şi 28
dosare - jud. Ramona Zglinbea.
Judecătoria Sighişoara înregistrează 89 cauze mai vechi
de un an, dintre care 68 dosare în materie civilă şi 21 în
materie penală, repartizate pe judecător astfel: 29 dosare -
jud. Cornelia Pop, 36 dosare – jud. Liliana Misirgic, 16 dosare
- jud. Doina Volanschi, 4 dosare- jud. Gabriela Bosoteanu,
2 dosare - jud. Mariana Nemţeanu şi 2 dosare- jud. Ioan
Sîmbotin.

TRIBUNALUL HARGHITA

277
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Secţia Civilă se află pe rol dosare mai vechi de 1 an


- fonduri, la următorii judecători: 2 dosare - jud. Cornelia
Dragomir, 2 dosare - jud. Mitrea Ibolya, 1 dosar - jud. Lorincz
Szidonia, 5 dosare - jud. Bejenaru Daniela, 3 dosare - jud.
Banyai Eniko, 1 dosar - jud. Elena Enescu.

La Secţia penală a Tribunalului Harghita se află pe rol


dosare mai vechi de 1 an - fond, apel, respectiv 6 luni -
recurs la următoarele complete: fonduri Cristian Ioan Uţă - 5
dosare, Szallasy Maria Magdolna- 1 dosar, Timar Iuliu - 1 dosar.
Complete apeluri: Kardalus Erika, Cristian Ioan Uţă- 1 dosar,
Kardalus Erika, Timar Iuliu- 1 dosar, Timar Iuliu, Cristian Ioan
Uţă- 1 dosar.

Judecătoria Miercurea Ciuc înregistrează un număr de


29 dosare mai vechi de 1 an, repartizate pe judecător
astfel: 1 dosar - Jud. Bogdan Radu Jurcă, 2 dosare - jud.
Elena Steluţa Dumitru, 9 dosare - jud. Por Ronsyai Sara, 2
dosare - jud. Forro Fazakas Csilla Rita, 7 dosare – jud. Vasile
Aenoaei, 4 dosare - jud. Lorincz Romeo.

La Judecătoria Reghin s-a constatat existenţa unui număr


de 109 dosare civile şi 49 dosare penale mai vechi de un an,
precum şi 84 dosare suspendate.
Având în vedere situaţia specială a acestei instanţe,
respectiv că, în perioada 28.02. – 19.05.2006, instanţa a
funcţionat cu un singur judecător, dintr-o schemă de 8
judecători, a intrat în toate şedinţele de judecată şi a
instrumentat toate cauzele aflate pe rol, se justifică numărul
mare de cauze mai vechi de un an. Chiar dacă, începând cu luna
mai schema s-a mai completat cu trei judecători, în prezent
instanţa funcţionând cu patru judecători, fiind vacanţa

278
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

judecătorească nu s-au putut soluţiona multe dosare dintre cele


mai vechi de un an.
Judecătoria Topliţa înregistrează un număr de 11
dosare mai vechi de un an, dintre care, 1 dosar - jud.
Alexandrina Mureşan şi 10 dosare - judecător Adriana Ţifrea.
Judecătoria Gheorghieni înregistrează un număr de 7
dosare mai vechi de un an la următoarele complete: 4 dosare -
jud. Mogyoros Csaba şi 3 dosare - jud. Szabo Tiberiu.
Judecătoria Odorheiu- Secuiesc înregistrează un număr
de 7 dosare mai vechi de un an la următoarele complete: 2
dosare – jud. Besenyei Csilla Izabella, 4 dosare - jud. Ilyes
Ibolya şi 1 dosar - jud. Mălăieşiu Gabriela Ramona.

b. Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţe:

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată


părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor
participanţi la proces

O cauză a amânării dosarelor din culpa părţilor constă


în formularea şi administrarea probelor în etape, la cererea
acestora.
În acest sens, exemplificăm dosarul nr. 9765/2004 al
Judecătoriei Târnăveni, având ca obiect dezbatere succesorală,
în care probele s-au solicitat şi încuviinţat, la cererea părţilor,
la cinci termene de judecată consecutiv, respectiv: 7.12.2004,
15.03.2005, 13.04.2005, 11.05.2005 şi 8.06.2005.
În dosarul nr. 1735/2001 al Judecătoriei Târnăveni,
formularea, încuviinţarea şi administrarea probatoriilor a
început la termenul din data de 6.02.2002, probele nefiind
administrate în întregime până la data efectuării verificărilor.

279
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Aceeaşi situaţie, respectiv, administrarea probelor în etape


la cererea părţilor, se regăseşte în dosarele nr. 635/2004, nr.
1206/2004 şi nr. 88/2005 ale Judecătoriei Târnăveni.
De asemenea, în dosarul nr. 1181/2005 al Judecătoriei
Gheorghieni, având ca obiect partaj succesoral, administrarea
probatoriilor se face în etape, fiind de evidenţiat, faptul că,
proba cu expertiză judiciară s-a încuviinţat în cauză la data
de 19.10.2005, iar proba testimonială s-a încuviinţat la data
de 13.09.2006. În dosarul nr. 1241/2004 al Judecătoriei
Gheorghieni, având ca obiect revendicare imobiliară s-au
acordat 20 termene de judecată pentru administrarea probelor
cu înscrisuri, martori şi expertiză judiciară.
În aceeaşi situaţie se află dosarul nr. 921/2005 al
Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, având ca obiect anulare titlu
de proprietate în care s-au acordat 16 termene de judecată
pentru administrarea probei cu expertiză topografică.
Referitor la administrarea probei cu expertiză topografică,
se remarcă în aproape toate cauzele formularea de obiecţiuni
de către părţi, încuviinţarea acestora de către instanţele
judecătoreşti şi dispunerea de noi expertize, la care de asemenea
se formulează obiecţiuni de către părţi. De exemplu: dosarul
nr. 1093/2003 al Judecătoriei Târnăveni, în care s-au încuviinţat
succesiv proba cu expertiză topografică, obiecţiuni la raportul
de expertiză topo, o nouă expertiză topografică, obiecţiuni la
noua expertiză topo şi din nou s-a dispus o nouă expertiză
topografică.
În aceeaşi situaţie se află dosarul nr. 1241/2001 al
Judecătoriei Topliţa, având ca obiect revendicare imobiliară
şi dosarul nr. 848/2005 al Judecătoriei Topliţa, având ca obiect
partaj succesoral.
În alte dosare, întârzierea nejustificată a soluţionării
cauzelor, se datorează experţilor.

280
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Astfel, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că


sunt frecvente situaţiile în care experţii desemnaţi să efectueze
expertize în dosare aflate pe rol, nu au depus în termenul
stabilit rapoartele de expertiză.
S-a procedat în acest sens în dosarul penal nr. 876/2005,
înregistrat pe rolul Judecătoriei Gheorghieni la data de 1 iulie
2005, având ca obiect judecata în primă instanţă a inculpatului
Kollo Zsolt pentru infracţiunea de ucidere din culpă, în care, din
data de 19.01.2006, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize
tehnice. Deşi s-au acordat 6 termene de judecată pentru
depunerea raportului, expertul nu a efectuat lucrarea, astfel
încât, instanţa a dispus amendarea acestuia cu 500 RON, la
termenul din 21.09.2006.
În dosarul civil nr. 425/2005 al Judecătoriei Luduş, având
ca obiect stingerea dreptului de uzufruct, din cele 12 termene
dispuse în cauză, s-au acordat un număr de 4, numai pentru
lipsa raportului de expertiză topografică, care a fost depus în
final la termenul din 2.03.2006. Aceeaşi situaţie a fost regăsită
şi în dosarele nr. 1274/2005, 973/2005, 695/2005, 579/2005,
324/2004, 1669/2004, 10/2005, 211/2005 ale Judecătoriei
Luduş, în care tergiversarea soluţionării cauzelor a fost generată
în mare măsură de neefectuarea la timp a expertizelor topo,
medico-legale, ş.a de către experţi.
De asemenea, în dosarul nr. 1735/2001 al Judecătoriei
Târnăveni, având ca obiect ieşire din indiviziune s-au acordat
11 termene de judecată pentru efectuarea rapoartelor de
expertiză topo şi construcţii; în dosarul nr. 560/2004 al
Jduecătoriei Târnăveni s-au acordat 8 termene de judecată
pentru ca expertul topo să răspundă la obiecţiunile formulate
de reclamanţi.
La Judecătoria Gheorghieni, în dosarul nr. 1241/2004,
s-au acordat 8 termene pentru depunerea raportului de
expertiză topo şi alte 7 termene de judecată pentru depunerea

281
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

contraexpertizei încuviinţate în cauză, la care s-au formulat,


de asemenea, obiecţiuni.
În dosarul nr. 1034/2005 al Judecătoriei Odorheiu
Sercuiesc, având ca obiect obligaţia de a face şi anulare titlu
de proprietate, 10 din cele 16 termene de judecată au fost
acordate pentru nedepunerea raportului de expertiză
topografică.
Apreciem că, datorită specificului zonei din judeţul
Harghita, în foarte multe cauze, se solicită şi se dispun
expertize topo, ceea ce determină un număr foarte mare de
lucrări pentru fiecare expert, ceea ce, determină amânări
repetate în dosarele pe rol.
Există şi situaţii în care nedepunerea decontului de
cheltuieli din partea experţilor desemnaţi, cauzează amânări
succesive ale dosarelor, cum este în dosarul nr. 975/2004 al
Judecătoriei Târnăveni, în care s-au acordat 11 termene de
judecată, pentru ca expertul desemnat să depună decontul,
iar începând cu termenul din data de 28.09.2006, la zi, s-au
acordat termene pentru achitarea acestui decont pe cheltuieli.
De asemenea, în dosarul nr. 918/2005 al Judecătoriei
Târnăveni, s-au acordat cinci termene de judecată la care
s-a solicitat expertului să depună decontul de cheltuieli. În
aceeaşi situaţie se află dosarele nr. 919/2005, 921/2005,
923/2005, 925/2005, 927/2005, 928/2005, 931/2005,
933/2005, 937/2005 ale aceleaşi judecătorii.
În aceeaşi ordine de idei, trebuie menţionat că în multe
dosare pe rol, se aplică amenzi judiciare experţilor desemnaţi să
efectueze rapoartele de expertiză, procedându-se în acest sens,
spre exemplu în dosarele nr. 493/2003 şi nr. 1646/2003 ale
Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Reaua-credinţă a părţilor în îndeplinirea obligaţiilor stabilite
de instanţă, a condus în multe cazuri la suspendarea
1
judecăţii, în temeiul art. 155 Cod procedură civilă. De exemplu,

282
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

în dosarul nr. 1330/2002 al Judecătoriei Târnăveni, având ca


obiect acţiune în constatare, s-a dispus suspendarea judecăţii în
temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, la data de 23.05.2003,
iar la data de 5.10.2006, s-a repus cauza pe rol din oficiu
pentru verificarea poziţiei procesuale a părţilor.
La Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. 837/2005,
având ca obiect ieşire din indiviziune, s-au acordat 7 termene
de judecată pentru procedură nelegal îndeplinită cu pârâţii
domiciliaţi în străinătate, iar la termenul din 23.11.2005, s-a
dispus suspendarea judecăţii conform art. 155 1 Cod procedură
civilă.
De asemenea, în dosarul nr. 2223/2004 al Tribunalului
Harghita (în materia contenciosului administrativ) a fost
suspendată judecata conform art. 1551 Cod procedură civilă.
În dosarul nr. 726/2004 şi dosarul nr. 283/2005 ale
Judecătoriei Târnăveni, lipsa de diligenţă a părţilor în
îndeplinirea obligaţiilor procesuale a condus în mai multe etape
la suspendarea judecăţii conform dispoziţiilor art. 242 Cod
procedură civilă.
Se remarcă în numeroase dosare faptul că s-au învechit,
deoarece, în cele având ca obiect ieşiri din indiviziune s-au
dat încheieri de admitere în principiu, care au fost apelate,
cauzele au fost suspendate până la rămânerea definitivă şi
irevocabilă a încheierii de admitere în principiu, apoi, au fost
repuse pe rol şi continuat probatoriul. Exemplificăm, în
acest sens, dosarele nr. 1575/2005 al Judecătoriei Miercurea
Ciuc, nr. 1646/2003 şi 493/2003 ale Judecătoriei Miercurea
Ciuc.
În dosarul penal nr. 227/2005 al Judecătoriei Luduş,
având ca obiect judecata în primă instanţă a inculpaţilor Bercea
Romulus Vasile, ş.a pentru infracţiunea de tulburare de posesie,
s-a dispus suspendarea judecăţii în perioada 28.10.2005-
24.03.2006, respectiv până la soluţionarea de către Curtea

283
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de


părţi.
O altă cauză a amânării dosarelor din culpa părţilor,
constă în formularea de către acestea a unor cereri informe sau
incomplete şi depunerii unor precizări, la termene ulterioare.
De exemplu: în dosarul nr. 560/2004 al Judecătoriei
Târnăveni, având ca obiect acţiune în constatare, s-au acordat
23 termene de judecată, reclamantul înţelegând să solicite un
termen pentru a preciza acţiunea introductivă de instanţă, la
cel de-al 23 -lea termen de judecată, respectiv la 12.09.2006.
Solicitarea cu rea-credinţă a unor termene pentru încheierea
tranzacţiilor judiciare, fără a se finaliza demersurile prin stingerea
litigiului pe cale amiabilă, determină, de asemenea, în multe
cauze întârzierea nejustificată a soluţionării acestora, situaţie ce
se regăseşte în dosarul nr. 726/2004 al Judecătoriei Târnăveni,
având ca obiect ieşire din indiviziune, în care, s-au acordat
cinci termene de judecată pentru încheierea unei tranzacţii
între părţi.
În dosarul nr. 1404/2005 al Judecătoriei Oderheiu
Secuiesc, având ca obiect constatare nulitate act şi ieşire din
indiviziune, s-au acordat două termene de judecată pentru
încheierea unei tranzacţii între părţi, fără ca acest act de
dispoziţie să se finalizeze, aceeaşi situaţie regăsindu-se şi în
dosarele nr. 1735/2001 şi nr. 255/2001 ale Judecătoriei
Târnăveni.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei

În dosarul nr. 729/2002 al Curţii de Apel Târgu Mureş–


Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi
Familie, la termenul din 17 septembrie 2002 s-a dispus

284
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod


procedură civilă. La data de 25 septembrie 2003 s-a menţinut
măsura suspendării în baza aceluiaşi temei. Dosarul a fost repus
pe rol de preşedintele secţiei şi s-a repartizat aleatoriu, întrucât
completul care a dispus suspendarea s-a desfiinţat. La 13
septembrie 2006 s-a constatat lipsă de procedură şi s-a acordat
termen la data de 11 octombrie 2006. În perioada 25 septembrie
2003 - septembrie 2006, nu au mai fost verificate condiţiile
suspendării şi nici nu s-au mai făcut alte verificări administrative
în acest sens.
O situaţie asemănătoare s-a constatat în dosarul nr.
645/2002 al aceleiaşi instanţe. Astfel, la data de 24 ianuarie
2003, cauza s-a suspendat în temeiul art. 244 Cod procedură
civilă. Până la data de 20 august 2006, când pricina a fost
repusă pe rol, nu s-a făcut nici o verificare privind menţinerea
condiţiilor suspendării.
În mod similar, poate fi menţionat dosarul nr. 181/2004 al
aceleiaşi instanţe, care a fost suspendat în martie 2004 şi a fost
repus pe rol, stabilindu-se termen de judecată la data de
15.11.2006.
În dosarul nr. 627/2003 al Judecătoriei Târnăveni, având
ca obiect ieşire din indiviziune, instanţa a acordat 5 termene de
judecată pentru soluţionarea apelului formulat împotriva
Încheierii de admitere în principiu, după care, la data de
13.01.2005, a suspendat cauza în baza art. 242 pct. 1 Cod
procedură civilă, dosarul fiind repus pe rol la 29.06.2006,
pentru continuarea probatoriului.
În dosarul nr. 1517/2004 al Judecătoriei Topliţa, având
ca obiect rectificare CF, instanţa nu a aplicat dispoziţiile legale
procedurale referitoare la sancţionarea părţilor pentru lipsa
nejustificată , atunci când nu au solicitat judecata în lipsă (art.
242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă), la termenele din
2.06.2005, 30.06.2005 , 15.06.2005.

285
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

De asemenea, în acest dosar, instanţa nu a sancţionat


lipsa de diligenţă a reclamantului, care nu a depus diferenţa
de onorariu de expertiză la care s-a obligat, deşi expertul a
depus decontul de cheltuieli la data de 27.06.2006 şi raportul
de expertiză întocmit în cauză la data de 7.09.2006.
O cauză frecvent întâlnită, o constituie studierea
insuficientă a dosarelor, care determină repunerea pe rol
după ce fuseseră reţinute în pronunţare pe fond.
Exemplificăm: dosarul 1093/2003 al Judecătoriei Târnăveni,
având ca obiect ieşire din indiviziune în care instanţa a
acordat cuvântul în fond la data de 25.05.2006, a amânat
pronunţarea de 4 ori consecutiv, respectiv la 1.06.2006, la
8.06.2006, la 15.06.2006 şi la 22.06.2006 când a repus cauza
pe rol.
De asemenea, în dosarul nr. 2122/2005 al Judecătoriei
Miercurea Ciuc, având ca obiect plângere CF, instanţa a
acordat cuvântul în dezbateri şi repusă cauza pe rol pentru
completare cerere.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi

În dosarul penal nr.1000/2005 al Judecătoriei Gheorghieni,


având ca obiect judecata în primă instanţă a inculpatului Balla
F. pentru infracţiunea de ucidere din culpă, s-au acordat 2
termene de judecată pentru îndeplinirea procedurii de citare cu
inculpatul, domiciliat în Budapesta.
În dosarul nr. 897/2005 al Tribunalului Mureş- Secţia
Penală, având ca obiect judecata în prima instanţă a inculpatului
Sas Dominic pentru infracţiunea de tâlhărie, s-au acordat
numeroase termene de judecată atât pentru lipsa inculpatului
arestat şi netransferat de la Penitenciarul Bistriţa cât şi pentru
lipsa nejustificată a apărătorului ales, în cauză dispunându-se
286
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

amendarea acestuia conform dispoziţiilor art. 198 Cod procedură


penală.
În dosarul nr. 3674/2004 al Tribunalului Mureş-Secţia
Penală, având ca obiect judecata în apel a unei cereri de
amânare a executării pedepsei, s-a încuviinţat efectuarea unei
expertize medico-legale. S-a constatat că pricina a suferit mai
multe amânări pentru lipsa raportului, neefectuat într-un termen
rezonabil de către Institutul Medico-Legal.
Din verificările efectuate a reieşit că pe rolul Judecătoriei
Topliţa, la data efectuării controlului se afla o singură cauză
penală mai veche de un an de la data înregistrării, respectiv
dosarul nr.745/2005, ce fusese trimis Institutului Medico Legal
pentru efectuarea expertizei dispusă în cauză.
În dosarul nr. 1529/2004 al Judecătoriei Topliţa, având
ca obiect acţiune în nulitate titlu de proprietate, s-au acordat
10 termene de judecată pentru lipsa relaţiilor solicitate de
Primăria Remetea, respectiv de la Consiliul Local Remetea,
fără însă să se ia măsuri de sancţionare a persoanei vinovate
de netrimiterea relaţiilor solicitate.
De asemenea, în dosarul nr. 921/2005 al judecătoriei
Odorheiu Secuiesc, având ca obiect anulare titlu de proprietate,
s-au acordat 16 termene de judecată pentru a se depune acte
de la Comisia locală de aplicare a Legii Fondului Funciar,
situaţie ce conduce la tergiversarea soluţionării cauzei.
Exemplificăm dosarul nr. 977/2004 al Judecătoriei
Târnăveni, având ca obiect dezbatere succesorală în care s-au
acordat 6 termene pentru asigurare interpret (pârât surdo-mut).

XV. CURTEA DE APEL TIMIŞOARA ŞI INSTANŢELE


ARONDATE

287
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

a. Date statistice:

INSTANŢA SECŢIILE Fond Apel Recurs

1 CURTEA DE APEL - Civilă 1 2 5


. TIMIŞOARA - Comercială şi
contencios 1 2 6
- Penală 1 1 3

2 TRIBUNALUL TIMIŞ - Civilă 16 17 6


. - Comercială şi 26 0 0
contencios
- Penală 13 1 2

3 JUDECĂTORIA - Materie civilă 65


. TIMIŞOARA - Materie penală 27
4 JUDECĂTORIA LUGOJ - Materie civilă 12
. - Materie penală 5
5 JUDECĂTORIA DETA - Civilă 0
. - Penală 0
6 JUDECĂTORIA - Civilă 1
. SÂNNICOLAU MARE - Penală 0
7 JUDECĂTORIA FĂGET - Civilă 0
. - Penală 0

0

8 - Secţia civilă 2 0 2
- Secţia
. TRIBUNALUL
comercialăARAD
şi contencios 2 0 0
- Secţia penală
3 1 1
9 JUDECĂTORIA ARAD - Materie civilă 40
. - Materie penală 10

1 JUDECĂTORIA INEU - Civilă 1


0 - Penală 1
.
1 JUDECĂTORIA LIPOVA - Civilă 6
1 - Penală 1

288
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

.
1 JUDECĂTORIA - Civilă 1
2 GURAHONŢ - Penală 0
.
1 JUDECĂTORIA - Civilă 1
3 CHIŞINEU-CRIŞ - Penală 2
.
1 TRIBUNALUL CARAŞ- - Civilă 7
4 SEVERIN - Penală 1
.
1 JUDECĂTORIA REŞIŢA - Civilă 13
5 - Penală 4
.
1 JUDECĂTORIA - Civilă 3
6 CARANSEBEŞ - Penală 1
.

1 JUDECĂTORIA - Civilă 2
7 ORAVIŢA - Penală 0
.
1 JUDECĂTORIA - Civilă 1
8 MOLDOVA NOUĂ - Penală 0
.
1 JUDECĂTORIA - Civilă 4
9 BOZOVICI - Penală 0
.

La Curtea de Apel Timişoara:


În materie civilă, la data efectuării controlului, pe rolul
secţiei civile mai sunt 8 dosare mai vechi, după cum urmează:
- un dosar în primă instanţă (complet Calai Daniela);
- două dosare în apel, mai vechi de un an (complet
Oberşterescu Gheorghe şi Florin Şuiu);
- cinci dosare în recurs mai vechi de şase luni (complete
Râmbu Rujiţa, Martinescu Maria şi Giurgincă Marinela;
Corhan Adriana, Calai Daniela şi Lăpădat Lucian;

289
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Bârcaci Doina, Sârbu Gabriela şi Şuiu Florin; Purcăriţa


Trandafir, Lăpădat Lucian şi Orza Carmina).
În materie comercială, au fost înregistrate 7 dosare mai
vechi de un an şi 3 dosare în recurs mai vechi de 6 luni.
În materie penală este un dosar în primă instanţă
(judecător Dincă Ion), două apeluri mai vechi de 6 luni (complet
Dincă Ion şi Bratiş Marian), precum şi 3 recursuri (complete:
Mancaş Virgil Ramiro, Danilov Milan şi Ionescu Victor; Decean
Mihail, Damşa Virgil şi Ionescu Victor).
La Tribunalul Timiş secţia penală: primă instanţă:
complet C7 Costea Constanţin, preluat de judecătorul Bugarsky:
5 dosare înregistrate în anul 2005; complet C2 Blaga Eugen 1
dosar înregistrat din anul 2002; complet C1, C5, şi C8 câte un
dosar înregistrate în anul 2005; în apel complet C2A- un dosar
înregistrat în anul 2005; în recurs complet C2R: un dosar
înregistrat în anul 2005. La secţia civilă : fond dosarele mai
vechi de un an se află pe rol la completele : C1 judecător
Panaitescu, C 2 judecător Rohnean, C5 judecător Ionescu, C14
judecător Horvath iar dosarele în apel la completele A2-
Rohnean-Codrea; A3 Ioja Jebelean; A4- Cioabă – Panaitescu şi
A5- Andrei – Balcu. La secţia comercială şi contencios
administrativ: completC3 judecător Riozac Rodica: 5 dosare din
anul 2005; complete C4CA şi C3S- prezidate de judecător
Marghiescu Rodica – 4 dosare din anul 2005; câte 3 dosare
completele C2 Mihăieş Aurel, CC7CA jud. Neamţu L. C1; Jud.
Miculiş Mariana, şi câte două dosare celelalte complete ale
secţiei.
La Judecătoria Timişoara cele mai multe dosare mai vechi
de 1 an în materie civilă sunt la completele formate din
judecătorii: Dobrin Lucica – 11 dosare, Tomuş Nicolae şi Bugarin
Miliţa – câte 5 dosare, Roman Liliana, Şogor Lenuţa şi Hantea
Dumitru – câte 4 dosare, Piţu Dana şi Dică Cristina – câte 3
dosare, Godean Camelia, Anastasescu Anca, Popeţi Dana, Isai

290
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Angela, Raicea Elena, Duma Diana, Puia Dana, Panaitescu


Raluca, Nica Ana Maria şi Micotă Rodica – câte 2 dosare, iar
judecătorii Fetescu Petru, Nica Felix Cristian, Balan Mihai,
Purdela Lenuţa, Ionescu Ioana, Vidu Stelian, Ciocşirescu Monica
şi Ioţcovici Ramona – câte un dosar.
În materie penală, cele mai multe dosare mai vechi sunt la
completele formate din judecătorii: Popovici Cristina şi Popescu
Florin – câte 7 dosare, Pârvu Florentina – 5 dosare, Didraga
Andra – 4 dosare, Oana Cristian – 3 dosare şi Brăşneanu Raul –
2 dosare.

La Judecătoria Lugoj sunt 17 dosare mai vechi de 1 an,


după cum urmează pe judecători: Astalas Maria-Ana – 1 dosar,
Balica Carmen – 3 dosare, Dumitru Simona – 1 dosar, Ioschici
Marina – 5 dosare, Olariu Elena – 3 dosare, Şterfenitu Fulvia – 1
dosar, Urdăreanu Cecilia – 1 dosar şi Wagner Rodica – 2 dosare.
La Judecătoria Sânnicolau Mare este un dosar mai vechi
de 1 an, la completul de judecată Bărăgan Gabriela.
La Judecătoria Făget există pe rolul instanţei nu există
dosare mai vechi de 1 an.
La Tribunalul Arad, secţia civilă, există 2 dosare civile mai
vechi de 1 an la fond(judecător Trifa Ioan) şi 2 recursuri mai
vechi de 6 luni (complet Trifa Ioan, IP şi JL ), la secţia comercială
şi de contencios administrativ 2 dosare mai vechi de 1 an
(judecători Stancu Carmen şi Cionca Susana), iar la secţia
penală unul în recurs mai vechi de 6 luni (Dascăl Teodor, Boşca
C. şi Cozma N.) şi 3 fond mai vechi de 1 an (judecător Ardelean
Margareta- 1 dosar şi Năbădan S. - 2 dosare) şi 1 apel (judecători
Bulai A. şi Lazăr I.).
La Judecătoria Arad cauzele mai vechi de 1 an aparţin
completelor formate din domnii judecători: Ban Tatina – 3
dosare, Mihalaş Ramona – 4 dosare, Vlad Forentin – 1 dosar,
Şerban Ana – 7 dosare, Cioară Mariana – 1 dosar, Ciuban Doina

291
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

– 1 dosar, Precup Nicoleta – 1 dosar, Lăzărescu Caius – 4 dosare,


Mirea Cristina – 3 dosare, Arbonie Radu – 2 dosare, Haş Corina –
1 dosar, Debreni Cristian – 5 dosare, Dărău Ioan – 3 dosare,
Martin Raul – 2 dosare, Botezatu Honoriu – 2 dosare, Vintieler
Ştefan Jr. – 2 dosare, Guttmann Cristian – 6 dosare şi
Achimescu Mirela – 5 dosare.
La Judecătoria Ineu sunt două dosare mai vechi de 1,
respectiv judecător Boloş Floriţa – 1 dosar şi judecător Mocan
Dorica – 1 dosar.
La Judecătoria Gurahonţ la data controlului exista un
singur dosar mai vechi de 1 ani, la judecător Dinică Dumitru-
Mircea.
La Judecătoria Chişineu Criş existau la data controlului 3
dosare mai vechi de un an, două la judecător Ungur Dănuţ şi
unul la judecător Stana Petru.
La Judecătoria Lipova existau cauze mai vechi de 1 an la
completul format din judecător Damian Ioan – un număr de 5
dosare, Supurov Adriana – 1 dosar, Popescu Petru – 1 dosar.
La Tribunalul Caraş Severin secţia civilă, din cele 5 dosare
mai vechi de un an la fond, un număr de 3 se află la completul
doamnei judecător Ionescu Teodora şi câte unul la completul
judecătorilor Chiseev Alin şi Balaban Geta.
La Judecătoria Reşiţa cele 1 dosare civile se află la
completele Vegheş Teodora: 6; Bălăunţescu Rodica :2; Cipu
Drăghici Valentin Cosmin:2; Şuhani Gabriela: 1, iar cele 4 dosare
penale se află la completul judecătorului Smântână Eduard,
dlegat începând cu data de 1.09.2006 ca judecător cu executările
penale la Penitenciarul Timişoara.
La Judecătoria Caransebeş există câte un dosar mai vechi de
un an la completele judecătorilor Romanescu Argentina,
Rădulescu Mihail şi Mihuţ Alina.
La Judecătoria Oraviţa cele două dosare mai vechi de un an
se află la completul judecătorului Gugă Aurică.

292
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La Judecătoria Moldova Nouă dosarul mai vechi de un an se află


la comletul judecătorulu Iordache Mihai.
La Judecătoria Bozovici dosarele mai vechi de un an sunt pe rol
la singurul judecător în activitate la acest moment- Popuţi
Lucian Mihai.

b. Cauze de tergiversare a soluţionării dosarelor

- imputabile părţilor sau altor participanţi la proces:


Sustragerea de la judecată a inculpaţilor, motiv pentru care
instanţa a dispus arestarea preventivă a unuia dintre ei şi citarea
celorlalţi din străinătate (Canada şi Italia), situaţie existentă în
dosar nr. 3364/P/01.04.2005 al Tribunalului Timiş, secţia
penală, având ca obiect art. 12 alin.1 din Legea 143/2000. În
acelaşi dosar, unii martori au fost citaţi din diferite penitenciare,
ascultarea lor fiind făcută cu întârziere, după transferare. Lipsa
apărătorului inculpatului la mai multe termene de judecată
constituie cauza de tergiversare a soluţionării şi în dosar nr.
2217/A/2004 al Tribunalului Arad, secţia penală, motiv pentru
care a fost amendat, însă nu s-a procedat la darea în debit.
În dosarul nr. 1769/CA/10.03.2006 al Curţii de Apel
Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-au
acordat amânări pentru lipsa apărătorului la ales la două
termene consecutive, respectiv la 21.09.2006 şi 19.10.2006, fără
ca instanţa să ia vreo măsură.
Lipsa nejustificată a martorilor, deşi au fost citaţi cu
mandate de aducere, motiv pentru care instanţa a dispus şi
amendarea lor pentru neprezentare. Astfel este situaţia în dosar
nr. 4343/P/20.04.2005 al Tribunalului Timiş, secţia penală,
având ca obiect art. 2 din Legea 143/2000. În aceeaşi cauză unii
martori sub acoperire au fost citaţi prin Centrul zonal de
Combatere a Crimei Organizate Antidrog Timiş, prezenţa lor
nefiind asigurată nici la termenul din 18.10.2006. Lipsa

293
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

nejustificată a martorului a condus la tergiversarea cauzei şi în


dosar nr. 7924/P/09.08.2005 al aceleiaşi instanţe, având ca
obiect art. 289, 291 Cod penal, Legea nr. 143/2000 şi Legea nr.
522/2004. De altfel, în cauzele ce privesc crima organizată şi
drogurile se constată o reţinere a martorilor de a se prezenta în
instanţă, în această calitate.
Din verificările efectuate la instanţele judecătoreşti de pe
raza Curţii de Apel Timişoara rezultă că întârzierea în
soluţionarea dosarelor se datorează în mare măsură necesităţii
efectuării unor expertize tehnice, situaţie existentă şi la ultimul
control efectuat în aprilie 2006.
Existenţa unui număr restrâns de experţi într-o anumită
specialitate duce la tergiversarea soluţionării unor cauze. Astfel,
în dosar nr. 8955/P/16.11.2004 al Tribunalului Timiş, secţia
penală, având ca obiect art. 208, 209 Cod penal, s-au acordat
mai multe termene şi s-au făcut demersuri la mai multe
autorităţi, inclusiv la Biroul Central de Expertize Judiciare,
pentru desemnarea unui expert în specialitatea petrol şi gaze.
Refuzul nejustificat al unor autorităţi de a răspunde
solicitărilor instanţei de judecată. Este situaţia în dosar nr.
5806/P/2005 al Tribunalului Timiş, secţia penală, având ca
obiect o plângere împotriva rezoluţiei procurorului, în care s-au
făcut adrese la mai multe termene de judecată către Parchetul de
pe lângă Judecătoria Timişoara pentru a înainta dosarul de
urmărire penală, fără ca unitatea de procuratură să comunice
vreun răspuns. De asemenea, în dosar nr. 7351/1.08.2005 al
Tribunalului Timiş, secţia civilă, având ca obiect o contestaţie la
executare, deşi instanţa a solicitat la data de 13.01.2006 relaţii
cu privire la stadiul de soluţionare a unui dosar penal, Parchetul
de pe lângă Tribunalul Timiş nu a răspuns la mai multe termene
de judecată, iar partea a depus copia rechizitoriului pe data de
19.05.2006.

294
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a răspuns la


adresele înaintate după 3 termene de judecată şi în dosar nr.
746/P/2006 al Curţii de Apel Timişoara, fără ca judecătorii
cauzei să sesizeze această împrejurare.
Dosarul nr. 2217/A/2004 al Tribunalului Arad, secţia
penală, a suferit numeroase amânări întrucât Spitalul clinic
judeţean Arad nu a comunicat în original documentaţia care a
stat la baza eliberării actelor medico-legale către partea
vătămată, nici până la data efectuării controlului, deşi prima
adresă întocmită în acest sens a fost din 8.12.2005, motiv pentru
care directorul unităţii sanitare a fost amendat.
Deseori se constată că efectuarea raportului de expertiză are
loc după multe termene de judecată, deşi uneori instanţa ia măsuri
de sancţionare. Astfel, în dosar nr. 5850/9.08.2004 al
Tribunalului Timiş, secţia civilă, având ca obiect despăgubiri
pentru o condamnare pe nedrept, s-a procedat la amendarea
expertului şi darea în debit, pe motiv că nu a efectuat lucrarea în
cauză la mai multe termene de judecată. Tot astfel, în dosar nr.
7639/59/2005 al Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, având
ca obiect Legea nr. 10/2001, la termenul din 14.09.2006 s-a
dispus amendarea expertului pentru că nu a răspuns în
termenul fixat la obiecţiunile formulate, însă nu s-a conformat
dispoziţiilor instanţei încă două termene, motiv pentru care a fost
atenţionat din nou să răspundă, sub sancţiunea amenzii.
Raportul de expertiză necorespunzător întocmit de primul expert
a constituit cauza de amânare şi în dosar nr.
7983/COM/5.08.2005 al Curţii de Apel Timişoara, secţia
comercială şi de contencios administrativ, la termenul din
10.04.2006 instanţa încuviinţând cererea de efectuare a unei noi
expertize. Situaţia este identică în dosar nr. 3939/COM/2005 al
Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios
administrativ, precum şi în dosar nr. 14.324/2004 al
Judecătoriei Arad. În dosar nr. 4626/2005 al Judecătoriei Arad,

295
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

având ca obiect stabilire drept de servitute, expertul a fost


amendat prin încheierile de şedinţă din 11.01.2006, 1.03.2006 şi
22.03.2006, procedându-se la darea în debit de fiecare dată
(precizăm că titlul executoriu nr. 4626/2005 din 24.01.2006 a
fost restituit de Administraţia Finanţelor Publice Arad, pe motiv
că nu conţine toate datele prevăzute de art. 137 alin. 8 Cod
procedură fiscală). Întrucât nu a răspuns corespunzător la toate
obiecţiunile formulate, instanţa a considerat necesar să se
efectueze un nou raport de expertiză cu aceleaşi obiective, de
către alţi experţi, care, de asemenea, au fost amendaţi prin
încheierea de şedinţă din 27.09.2006.
Înlocuirea fără o serioasă justificare a expertului desemnat,
ceea ce duce la pierderea multor termene de judecată. Astfel, în
dosar nr. 1752/COM/S/2005 al Tribunalului Timiş, secţia
comercială şi de contencios administrativ, la termenul din
30.06.2005, a fost desemnată experta Carmen Mataragiu care
imediat a solicitat acordarea unui termen de 2 luni pentru
efectuarea lucrării, iar instanţa a acordat termenul respectiv,
prin încheierea din 29.09.2005. Cu toate acestea, la 15.11.2005,
experta solicită înlocuirea sa, pe motiv că este lichidator la multe
societăţi comerciale şi nu dispune de timp pentru efectuarea
expertizei. Drept urmare, judecătorul sindic dispune înlocuirea
sa cu expert Mone Silvian, la 24.11.2005, amânând cauza la
23.02.2006. La acest termen, instanţa constatând că expertul
nou desemnat „nu a depus nici o cerere de amânare şi nici nu s-
a prezentat în instanţă” a dispus înlocuirea sa cu alt expert.
Obiectivele expertizei sunt stabilite abia la termenul din
27.04.2006, iar raportul se depune la 19.10.2006, după mai
multe termene de judecată, fără ca judecătorul să fi luat vreo
măsură de sancţionare. La termenul din 19.10.2006, reţinându-
se că judecătorul sindic a fost suspendat din funcţie, s-a amânat
din nou cauza, dosarul urmând a fi distribuit conform sistemului
de repartizare ciclică a cauzelor.

296
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

În unele situaţii se dispune efectuarea unei


„contraexpertize”, cu aceleaşi obiective, deşi raportul iniţial şi
răspunsul la obiecţiuni sunt suficient de clare, fără ca instanţa
să arate în încheiere motivul pentru care se admite proba cu o
nouă expertiză. Exemplificăm situaţia cu dosar nr. 10.501/2005
al Judecătoriei Arad, în care instanţa a încuviinţat efectuarea
„contraexpertizei”, în baza art. 212 Cod procedură civilă, fără să
arate aspectele sub care nu era lămurită prin expertiza iniţială,
mai ales că reclamanta s-a opus administrării acestei noi probe,
de natură să conducă la tergiversarea soluţionării cauzei.
De asemenea, unii experţi, după mai multe termene de
judecată, fac cunoscut instanţei că sunt în imposibilitate de a
efectua expertiza, fără să prezinte justificări plauzibile. Totuşi,
sunt situaţii când judecătorul solicită expertului să facă dovada
cu acte medicale a imposibilităţii efectuării unei noi expertize
dispuse, cum este cazul în dosar nr. 5523/2005 al Judecătoriei
Arad, expertul depunând înscrisuri justificative în acest sens.
Evidenţa experţilor în cadrul biroului de expertize nu este
actualizată, încât sunt desemnaţi experţi care nu mai figurează în
tabloul experţilor judiciari ori se află în imposibilitate temporară de
a efectua expertize, situaţie ce impune o mai strânsă colaborare
între instanţă, birou local şi experţi pentru eliminarea unor
asemenea neajunsuri. Astfel, în dosar nr. 8839/C/2005 al
Tribunalului Timiş, secţia civilă, având ca obiect un partaj
succesoral, expertul desemnat să efectueze lucrarea în cauză a
solicitat înlocuirea sa cu un alt expert, întrucât pe lista de experţi
a figurat cu o expertiză, când în realitate are în lucru un număr
de 43 expertize şi că a solicitat radierea din evidenţele biroului
local de expertize. În aceeaşi cauză, un alt expert solicită
înlocuirea din acelaşi motiv, respectiv că situaţia înaintată de
birou cu privire la numărul de lucrări pe care le avea de efectuat
nu corespunde realităţii.

297
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Efectuarea unor raporturi de expertiză vădit


necorespunzătoare sau nule din alte considerente constituie o
altă cauză de tergiversare a soluţionării, situaţii în care se
apelează la alt expert pentru a întocmi un alt raport, părţile
urmând să facă alte cheltuieli. Astfel, în dosar nr. 8905/2004 al
Tribunalului Timiş, secţia civilă, după efectuarea unui raport de
expertiză, se formulează obiecţiuni de către părţi şi de expertul
asistent, iar instanţa desemnează un alt expert care să
întocmească un nou raport, cu motivarea că primul expert a
considerat că nu este posibil să răspundă unor obiective stabilite
de instanţă sau de părţi. În acest caz, deşi s-au acordat multe
termene de judecată până la întocmirea raportului, iar
reclamantul a suportat costul unei lucrări necorespunzător
întocmite, instanţa nu a luat nici o măsură de sancţionare a
primului expert.
Situaţia este identică în dosar nr. 3781/2005 al Tribunalului
Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, în care s-
a dispus efectuarea unei noi expertize cu aceleaşi obiective,
întrucât în lucrarea efectuată sunt concluzii ce se contrazic. În
acest mod, se stabileşte o practică nocivă, potrivit căreia experţii
pot să întocmească lucrări necorespunzătoare calitativ, fără a fi
sancţionaţi în vreun fel.
Astfel, în dosar nr. 6261/6.05.2004 al Judecătoriei
Timişoara, deşi s-a pronunţat o încheiere de admitere în
principiu şi s-au stabilit exact obiectivele, s-a admis excepţia
nulităţii raportului de expertiză şi s-a dispus efectuarea unui
nou raport de către alt expert.

Folosirea abuzivă de către unii justiţiabili a recuzării tuturor


judecătorilor sau a strămutării cauzei ori invocarea unor excepţii
de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale constituie o altă
modalitate prin care se tergiversează soluţionarea cauzelor.
Astfel, în dosar nr. 5163/P/2004 al Tribunalului Timiş, secţia

298
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

penală, având ca obiect art. 215, 291 şi 297 Cod penal, inculpaţii
au formulat pe rând cereri de strămutare a cauzei, motiv pentru
care judecătorii au fost nevoiţi să acorde termene pentru
soluţionarea lor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la
termenul din 25.10.2006 apărătorul inculpaţilor a invocat
excepţia de neconstituţionalitate a art. 158 din Legea nr.
356/2006, în raport cu art. 16, 22 din Constituţia României,
excepţie ce nu a fost pusă în discuţie deoarece nu a fost
îndeplinită procedura de citare cu partea vătămată.
În dosar nr. 9534/P/8.12.2004 al Tribunalului Timiş, secţia
penală, având ca obiect art. 180 Cod penal, inculpatul prin
apărător a solicitat recuzarea tuturor magistraţilor Tribunalului
Timiş, apoi ai Curţii de Apel Timişoara, motiv pentru care s-au
acordat mai multe termene de judecată pentru soluţionarea
acestor cereri. În aceeaşi cauză a fost recuzată preşedinta
completului de judecată, după care s-a invocat excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 385 ind. 9 Cod procedură
penală în raport cu prevederile art. 52 alin. 3 şi art. 124 alin. 1, 2
şi 3 din Constituţia României, încât la termenul din 8.03.2006
cauza a fost suspendată. După repunerea cauzei pe rol,
recurenţii au invocat un „conflict de interese cu puterea
judecătorească din România”, pe care îl invocaseră anterior,
dosarul fiind înaintat Colegiului de conducere al instanţei, iar la
termenul din 13.10.2006 avocatul unui inculpat a solicitat un
nou termen de judecată în vederea împăcării.
Două cereri de strămutare şi una prin care a fost recuzat
unul dintre judecători s-au formulat şi în dosar nr.
5399/C/2002 al Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, dosar în
care au existat şi alte cauze ce au dus la întârzierea în
soluţionare. În dosarul nr. 12538/COM/16.12.2005 al Curţii de
Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ,
debitorul a formulat două cereri de recuzare a tuturor
judecătorilor curţii şi una a completului de judecată, o cerere de

299
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

strămutare, precum şi o plângere penală împotriva unor


magistraţi, inclusiv a doi dintre membrii completului de judecată
(aceştia făcând cerere de abţinere ulterior), cereri care au afectat
bunul mers al dosarului.
Cererea de strămutare a cauzei a constituit motiv de
amânare la 6 termene de judecată şi în dosar nr. 11982/P/2005
al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Tergiversarea soluţionării cauzelor se datorează uneori


culpei părţii reclamante care împiedică desfăşurarea normală a
procesului, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori
stabilite în cursul judecăţii, când instanţa suspendă judecata, în
baza dispoziţiile art. 1551 Cod procedură civilă, cauza rămânând
în nelucrare diferite perioade de timp. Astfel, s-a procedat la
suspendarea cauzelor, în acest temei de lege, în dosar nr.
2233/16.03.2004 al Tribunalului Timiş, secţia civilă, având ca
obiect restituire metale preţioase, în care cauza a fost iniţial
suspendată în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, iar la
termenul din 21.03.2005, a fost din nou suspendată conform art.
1551 Cod procedură civilă, până la data de 30.01.2006, când a
fost repusă pe rol la cererea reclamanţilor. În acelaşi temei de
lege a fost suspendat şi dosarul nr. 7490/59/2004 al Curţii de
Apel Timişoara, secţia civilă, pe data de 8.09.2005, până la
5.04.2006, precum şi de la 29.05.2006, până pe 14.09.2006;
dosar nr. 1352/2006 al Tribunalului Arad, secţia civilă,
suspendat de la 6.04.2006, până la 12.10.2006.
În temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, a fost
suspendat şi dosar nr. 9603/C/29.09.2005 al Tribunalului
Timiş, secţia civilă, de la data de 27.01.2006 până la 5.05.2006,
iar dosarul nr. 4997/2002 al Tribunalului Arad, secţia civilă, a
fost suspendat în acelaşi temei de lege de 2 ori (de la data de
25.07.2002, până la 20.08.2003; de la 16.12.2004, până la
16.04.2006).

300
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

- cauze imputabile instanţei


Nu în toate situaţiile instanţa se preocupă să clarifice încă
de la prima zi de înfăţişare obiectul şi cauza acţiunii, în raport de
care să se pună în discuţia părţilor probele ce se vor administra în
cauză, arătându-se în fiecare caz teza probatorie şi admiţându-se
doar cele utile, concludente şi pertinente. Astfel, în dosar nr.
8065/2005 al Judecătoriei Timişoara, având ca obiect o acţiune
în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, abia la
termenul din 15.02.2006, se solicită încuviinţarea probei
testimoniale, iar instanţa o admite, deşi nu se indică teza
probatorie, pentru a aprecia dacă proba este utilă, concludentă şi
pertinentă. Astfel, se încalcă dispoziţiile art. 168 alin.1 Cod
procedură civilă, conform cărora în încheierea prin care se
încuviinţează probele, se vor consemna faptele ce vor trebui
dovedite, precum şi mijloacele de probă.
Sunt situaţii când „precizarea” acţiunii ori a „cadrului
procesual” se face după multe termene de judecată (chiar şi după
efectuarea raportului de expertiză). Aceste „precizări” reprezintă
deseori veritabile modificări ale acţiunii, deşi art. 132 alin.1 Cod
procedură civilă prevede că la prima zi de înfăţişare instanţa
poate acorda reclamantului un termen pentru completarea sau
modificarea acţiunii, precum şi pentru a propune noi dovezi.
Astfel, în dosar nr. 12718/2005 al Judecătoriei Timişoara,
având ca obiect radiere din circulaţie a unui autoturism şi a unei
remorci, sub sancţiunea daunelor cominatorii, precum şi
obligarea pârâtului la plata unor sume reprezentând c/v
impozitelor plătite, respectiv 233,389 RON, capete de cerere
formulate prin acţiunea introductivă, după 6 termene de
judecată, la termenul din 28.03.2006 se face adresă reclamantei
„să precizeze cadrul procesual”; la termenul din 9.05.2006 „pune
în vedere reprezentantului reclamantei să precizeze acţiunea sub
aspectul obiectului acţiunii, inclusiv în ceea ce priveşte

301
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

impozitele achitate”, iar la termenul din 6.06.2006 suspendă


cauza, în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă. După
repunerea cauzei pe rol, la termenul din 17.10.2006, deşi
avocatul reclamantei depune copia precizării din 13.12.2005, prin
care arăta că solicită să se pronunţe o hotărâre care „să ţină locul
actului de radiere” a vehiculelor respective, învederând din nou că
acesta este obiectul acţiunii, judecătorul cauzei îi pune în vedere
„să precizeze obiectul acţiunii”, încălcând principiul
disponibilităţii în procesul civil, obiectul fiind exact indicat prin
precizarea respectivă. La termenul din 31.10.2006, reclamanta
comunică prin fax „precizare la acţiune” prin care solicită
„obligarea pârâţilor la radierea din circulaţie a autoturismului”,
cum s-a solicitat prin acţiune, iar judecătorul amână din nou
cauza la 28.11.2006, pentru a se comunica pârâţilor câte un
exemplar din „precizarea la acţiune”, acordându-se inutil mai
multe termene.

Calificarea greşită a naturii acţiunii constituie în unele


situaţii o cauză de întârziere a soluţionării dosarului respectiv.
Astfel, în dosar nr. 9385/22.09.2005 al Tribunalului Timiş,
secţia civilă, având ca obiect o acţiune în rezoluţiune contract, la
termenul din 25.11.2005, cauza a fost scoasă de pe rol şi trimisă
secţiei comerciale a tribunalului, considerându-se că în speţă
este o acţiune de natură comercială, însă această secţie a
restituit cauza la secţia civilă, la data de 7.02.2006, apreciind că
obiectul pricinii nu este de natură comercială, chiar dacă unul
dintre cocontractanţi este un comerciant. Cauza a fost din nou
înregistrată la secţia civilă, fixându-i-se termen de judecată la
data de 24.03.2006.

Ignorarea dispoziţiilor art. 201 şi 212 Cod procedură civilă,


potrivit cărora instanţa stabileşte prin încheiere obiectivele
expertizei, iar o altă expertiză poate fi cerută motivat la primul

302
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

termen după depunerea lucrării, constituie cauza unor amânări


nejustificate.
În frecvente cazuri, obiectivele la care urmează să răspundă
expertul nu sunt puse în discuţia părţilor şi fixate de către
judecător în raport de obiectul şi cauza acţiunii ori nu sunt stabilite
exact, încât efectuarea raportului devine anevoioasă sau, după
efectuarea lucrării, părţile formulează obiecţiuni în toate
situaţiile. Astfel, în dosar nr. 7475/COM/2004 al Tribunalului
Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, la
termenul din 24.01.2006, instanţa încuviinţează, la cererea
reprezentantei reclamantei, efectuarea unei noi expertize
contabile, pe motiv că este „un drept conferit de lege”, fără a
discuta cu părţile ce anume urmează a se clarifica prin noua
lucrare, ci a pus în vedere reprezentanţilor părţilor „să depună
obiective”. Or, la termenul următor – 7.02.2006, reprezentanta
reclamantei arată că a solicitat efectuarea unei expertize în
construcţii, iar instanţa solicită biroului local listă cu şase
experţi contabili, deşi lista fusese comunicată potrivit adresei de
la termenul anterior. Ca urmare, la cererea reprezentantului
reclamantei, la termenul din 21.02.2006, se face o nouă adresă
biroului pentru a se comunica o listă cu experţi în specialitatea
construcţii.

- alte cauze
Uneori se constată întârzieri în soluţionarea cauzelor din
motive obiective. Astfel, spre exemplificare, în dosar nr.
12773/P/30.11.2002 940/2005 al Tribunalului Timiş, secţia
penală, având ca obiect art. 174, 175 Cod penal, începând cu
data de 17.11.2004, s-au acordat 20 de termene de judecată
pentru efectuarea testului ADN de către IML Bucureşti; la
termenul din 2.12.2005 s-a dispus amendarea directorului IML
Bucureşti, însă nu s-a înaintat raportul cu motivarea că sunt în
imposibilitate de a-l efectua până în decembrie 2006,

303
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

comunicând că analizele genetice nu au fost finalizate din motive


obiective ce au ţinut de dotarea cu echipamente şi reactivi a
laboratorului de genetică.

Lipsa inculpatului la mai multe termene de judecată


deoarece nu a putut fi transferat în Penitenciarul Timişoara,
întrucât are afaceri judiciare şi la alte instanţe din ţară. Este
situaţia şi în dosar nr. 3047/P/22.03.2005 al Tribunalului
Timiş, secţia penală, având ca obiect revizuirea unei sentinţe
penale. Tot astfel, în dosar nr. 10141/P/19.10.2005, al
aceleiaşi instanţe, având ca obiect art. 215 şi 288 Cod penal, în
cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a fost transferat la
Penitenciarul Rahova, deoarece avea şi alte afaceri judiciare,
astfel că la mai multe termene de judecată nu a fost îndeplinită
procedura de citare cu acesta. Tot astfel, în dosar nr.
1563/P/2005 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-au
acordat 19 termene de judecată în vederea transferării
inculpatului de la Penitenciarul Oradea, unde avea alte afaceri
judiciare, fiind arestat într-o altă cauză. În dosar nr. 2336/2005
al Tribunalului Arad, secţia penală, având ca obiect art. 215 alin.
3 şi 4 Cod penal, cauza a fost amânată 16 termene de judecată,
datorită lipsei de procedură cu inculpatul, aflat în stare de
detenţie în Penitenciarul Rahova, întrucât avea şi alte afaceri
judiciare la instanţele din Bucureşti.

Îndeplinirea procedurii cu partea aflată în străinătate


constituie, de asemenea, una din cauzele de întârziere a
soluţionării dosarelor. Astfel, în dosar nr. 9801/COM/2.09.2005
al Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios
administrativ, la termenul din 2.11.2005 s-a acordat termen
pentru citarea pârâţilor aflaţi în străinătate la 23.09.2006, când,
constatându-se neîndeplinită procedura, s-a acordat un alt
termen la 24.04.2007. Situaţia este identică în dosarele nr.

304
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

4161/COM/19.04.2005 şi nr. 82/COM/6.01.2003 ale Curţii de


Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ
(ultimul dosar a fost suspendat, în baza art. 155/1 Cod
procedură civilă, de la 17.12.2003, până la 22.06.2004); dosar
nr. 10604/16.09.2005 al Judecătoriei Arad ş.a.
Complexitatea unor cauze şi necesitatea audierii unui număr
mare de martori de către instanţă
constituie un alt motiv de întârziere în soluţionarea cauzei.
Astfel, în dosar nr. 9447/P/30.11.2004 al Tribunalului Timiş,
secţia penală, având ca obiect art. 211 Cod penal, instanţa a fost
nevoită să audieze un număr de 23 de martori care au fost
audiaţi după citarea lor cu mandate de aducere, la data
controlului fiind de audiat încă 3 martori.
Situaţia este identică în dosar nr. 8086/P/14.08.2005 al
Tribunalului Timiş, secţia penală, sunt 24 de inculpaţi şi are ca
obiect săvârşirea mai multor infracţiuni (art. 254 alin. 2 Cod
penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 248 alin. 1
raportat la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000 etc.). În dosar nr.
5169/2005 al Tribunalului Arad, secţia penală, având ca obiect
art. 20 rap. art. 175 Cod penal, s-au acordat 3 termene pentru
efectuarea unei noi expertize medico-legale, după care dosarul a
fost înaintat pe data de 11.01.2006 la Institutul Naţional de
medicină-legală Bucureşti, pentru clarificarea contradicţiilor
constatate în rapoartele medico-legale, cauza suferind alte 6
termene de judecată, fiind restituit la 5.06.2006.
Suspendarea unor cauze în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1
Cod procedură civilă, până la soluţionarea irevocabilă a altor
cauze, conexe, reprezintă motive de întârziere în soluţionare.
Astfel, în dosar nr. 8182/16.08.2005 al Tribunalului Timiş,
secţia civilă, având ca obiect o acţiune în revendicare, cauza a
fost suspendată la 13.01.2006, în baza textului de lege de mai
sus, până la data de 5.05.2006, când s-a solicitat repunerea pe
rol. În acelaşi temei de lege, s-a suspendat judecarea apelului în

305
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

dosar nr. 8690/23.08.2005 al Tribunalului Timiş, pe data de


7.12.2005, până la 28.06.2006; dosar nr. 5523/2005 al
Judecătoriei Arad, în care suspendarea a durat de la 27.04.2006,
până la 29.05.2006; dosar nr. 10678/2002 al Judecătoriei Arad,
cauza a fost suspendată în acelaşi temei de drept de la
22.10.2002, până la 5.10.2006.

În dosar nr. 4242/2005 al Tribunalului Timiş, secţia civilă,


cauza a fost suspendată pe data de 5.10.2005, până la
1.03.2006, în baza dispoziţiilor art. 243 Cod procedură civilă, iar
la data de 1.03.2006, cauza a fost suspendată în baza art. 242
pct. 2 Cod procedură civilă, fiind repusă pe rol la 7.06.2006. De
asemenea, dosarul nr. 12050/2003 al Tribunalului Timiş, secţia
comercială şi de contencios administrativ, a fost suspendat pe
data de 16.12.2003, în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1 Cod
procedură civilă, fiind repus pe rol la 5.04.2006. În acelaşi temei
de lege a fost suspendat şi dosarul nr. 5399/C/2002 al Curţii de
Apel Timişoara, respectiv în perioadele 2.12.2002 – 18.04.2003,
14.05.2003 – 18.09.2003, 26.11.2003 – 24.10.2006. În acelaşi
temei de lege au fost suspendate şi dosarele Judecătoriei
Timişoara nr. 12225/2004, de la 3.11.2004, până la 11.10.2006;
nr. 5145/2005, de la 11.01.2006, până la 13.09.2006; dosar nr.
776/2006 al Tribunalului Arad, secţia civilă, suspendat de la
23.02.2006, până la 20.04.2006, când a fost din nou suspendat,
în acelaşi temei legal, s-a făcut cerere de repunere pe rol, ce
urmează a fi soluţionată la 9.11.2006;
Dosarul nr. 189/2005 al Tribunalului Arad, secţia
comercială şi contencios administrativ, a fost suspendat pe data
de 27.06.2005, în temeiul art. 183 Cod procedură civilă, pentru
ca parchetul să efectueze cercetări penale referitoare la autorul
falsului stabilit printr-o expertiză grafologică, suspendare care a
durat până la 18.09.2006.

306
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

La solicitarea părţilor, în baza art. 242 pct. 1 Cod


procedură civilă, dosarul nr. 3446/59/2005 al Curţii de Apel
Timişoara, secţia civilă, a fost suspendat de pe data de
30.11.2005, până pe data de 22.11.2006. În acelaşi temei de lege
a fost suspendat şi dosarul nr. 31/2005 al Judecătoriei Lugoj, de
la 19.06.2006, până la 4.09.2006; dosar nr. 1623/2004 al
Judecătoriei Lugoj, de la 26.07.2005, până la 7.09.2006.

Suspendarea cauzelor conf. art. 6731 C. pr. civ., până la


soluţionarea căilor de atac împotriva încheierilor de admitere în
principiu (dispoziţie legislativă ce a fost abrogată), a constituit
altă cauză de tergiversare a soluţionării dosarelor de partaj.
Astfel, în dosar nr. 2068/10.06.2004 al Judecătoriei Lugoj,
având ca obiect partaj succesoral, pe data de 16.03.2005 s-a
pronunţat încheiere de admitere în principiu, încheiere care a
fost atacată separat cu apel şi recurs, dosarul fiind restituit abia
pe data de 7.03.2006.

* * *

Cu referire la evidenţa amenzilor judiciare şi punerea lor în


executare, la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel
Timişoara sunt întocmite registre în care se consemnează
persoana sancţionată, cuantumul amenzii aplicate conform art.
1081 şi urm. Cod procedură civilă sau art. 198 Cod procedură
penală, data emiterii scrisorii de debitare şi, eventual, data
confirmării primirii debitului, fără a se mai evidenţia data
recuperării sumei.
În anul 2006, la tribunale au fost înfiinţate, pentru fiecare
secţie, registre de evidenţă a amenzilor judiciare ţinute de
grefierii şefi de secţie. La judecătorii, aceste registre se ţin în
continuare de către grefierii şefi.

307
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Prin Ordinul nr. 2404/C din 23.08.2004, s-a dispus


deschiderea unui cont distinct pentru colectarea amenzilor
judiciare şi a cheltuielilor judiciare, fiecare instanţă
conformându-se acestui comandament.
Din referatul întocmit de prim grefierul Tribunalului Timiş,
rezultă că instanţele întâmpină greutăţi cu Administraţia
Finanţelor Publice Timiş, în sensul în majoritatea cazurilor nu
confirmă primirea scrisorii de debitare şi de încasare a debitului.
În şedinţa Colegiului de conducere din 23.03.2006, s-a propus ca
procedura de încasare a amenzilor şi cheltuielilor judiciare să fie
stabilită la nivelul conducerilor instanţelor şi a Administraţiei
Finanţelor Publice Timiş.

XVI. CURTEA MILITARĂ DE APEL ŞI INSTANŢELE ARONDATE

a. Date statistice:
R INSTANŢA APEL Recurs
NR.
CRT 1 an 1 an 6 luni
1 CURTEA MILITARĂ 0 1
1. DE APEL 0

2 TRIBUNALUL 5 2
2. MILITAR TERITOTIAL
BUCUREŞTI
3 TRIBUNALUL
3. MILITAR BUCUREŞTI 1 0
0
4 TRIBUNALUL
4. MILITAR CLUJ 0
0 0

308
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

5 TRIBUNALUL
5. MILITAR IAŞI 0 0
0
6 TRIBUNALUL
6. MILITAR TIMIŞOARA 0 0
0

La Curtea Militară de Apel, dosarul aflat în recurs mai


vechi de 6 luni este instrumentat de completul nr. 2 R, compus
din judecătorii Dumbravă Aurel, Popescu Petre şi Popescu Ion.
La Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, dosarele mai
vechi de 1 an sunt evidenţiate pe judecători astfel:
- completul nr. 2 de fonduri, compus din judecătorul
Filimon Horaţiu – 1 dosar
- completul nr. 3 de fonduri, compus din judecătorul
Sârbu Alexandru – 1 dosar
- completul nr. 4 de fonduri, compus din judecătorul
Stancu Radu – 3 dosare
- completul nr. 1 de apeluri, compus din judecătorii
Sârbu Alexandru şi Filimon Horaţiu – 1 dosar
- completul nr. 2 de apeluri, compus din judecătorii
Udrea Constantin şi Stancu Radu – 1 dosar
La Tribunalul Militar Bucureşti, dosarul mai vechi de 1 an
este instrumentat de completul nr. 5, compus din judecătorul
Dafina Mihail.

b.Cauze de tergiversare a dosarelor. Măsuri dispuse de


instanţe:

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată părţilor, avocaţilor, experţilor, martorilor şi altor
participanţi la proces

309
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Sub acest aspect, s-a constatat că una dintre cauzele care


au condus la temporizarea cursului proceselor la nivelul
instanţelor din raza Curţii Militare de Apel a constituit-o lipsa
nejustificată la termenele de judecată a apărătorilor aleşi sau
desemnaţi din oficiu în cauzele în care asistenţa juridică a
inculpaţilor era obligatorie potrivit legii. În aceste situaţii, unele
instanţe au procedat la aplicarea repetetă de amenzi judiciare, în
conformitate cu dispoziţiile art. 198 alin. 2 din Codul de
procedură penală ( spre exemplu, în dosarul nr. 122/2004 al
Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti ), în timp ce altele au
dispus amânarea cauzei fără a face aplicarea prevederilor legale
anterior menţionate ( spre exemplu, în dosarele nr. 97/2005 al
Tribunalului Militar Bucureşti, nr. 11/Ap/2005 al Tribunalului
Militar Teritorial Bucureşti şi nr. 28/2006 al Curţii Militare de
Apel ).
Un alt motiv care a condus la întârzierea soluţionării
cauzelor l-a reprezentat absenţa nejustificată din instanţă a
martorilor, caz în care instanţele au făcut cu privire la aceştia
aplicarea dispoziţiilor art. 198 alin. 3 lit. a) din Codul de
procedură penală ( dosarele nr. 122/2004 al Tribunalului Militar
Teritorial Bucureşti şi nr. 97/2005 al Tribunalului Militar
Bucureşti ).

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată instanţei

Întârzierea soluţionării cauzelor datorată instanţei de


judecată vizează acele situaţii în care judecătorii nu au făcut
aplicarea dispoziţiilor art. 198 din Codul de procedură penală,
deşi au constatat pe parcursul procesului penal abaterile
prevăzute de acest text de lege.

310
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Spre exemplu, în dosarul nr. 11/Ap/2005 al Tribunalului


Militar Teritorial Bucureşti, au fost acordate 6 termene de
judecată pentru lipsa raportului ( suplimentului ) de expertiză
medico-legală dispus a se efectua în cauză, fără ca instanţa să
dispună aplicarea de amenzi judiciare, conform dispoziţiilor
legale menţionate. În acelaşi dosar, apărătorul ales al apelanţilor
inculpaţi a formulat cereri de amânare a judecării cauzei la 4
termene consecutive ( 18.05.2006, 15.06.2006, 3.08.2006 şi
31.08.2006) şi, deşi acestea nu au fost justificate cu acte
doveditoare, instanţa nu a procedat la aplicarea art. 198 alin. 2
din Codul de procedură penală.
Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în dosarul nr. 97/2005 al
Tribunalului Militar Bucureşti, în care, la termenele din
12.09.2005 şi 25.01.2006, instanţa a amânat judecarea cauzei
pentru lipsa apărătorului ales al inculpatului, fără, însă, a aplica
şi amenzi judiciare, deşi cererile de acordare a unor noi termene
de judecată formulate de acesta nu au fost justificate cu acte
doveditoare.
Totodată, în dosarul nr. 123/F/2005 al Tribunalului Militar
Teritorial Bucureşti, au fost acordate 6 termene de judecată în
vederea lămuririi cadrului procesual, respectiv pentru stabilirea
părţii responsabile civilmente şi a părţii civile.

- întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor


datorată altor autorităţi

Neefectuarea lucrărilor de expertiză medico-legală de către


instituţiile de medicină legală constituie o altă cauză de intârziere
nejustificată a solutionării proceselor, imputabilă deopotrivă şi
instanţei, atâta timp cât nu procedează la aplicarea de amenzi
judiciare.

311
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Exemplificăm in acest sens dosarul nr. 11/Ap/2005 al


Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, în care au fost acordate
6 termene de judecată pentru lipsa raportului ( suplimentului )
de expertiză medico-legală dispus a se efectua în cauză, fără ca
instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 198 din Codul de
procedură penală.
Totodată, în dosarul nr. 28/2006 al Curţii Militare de Apel,
au fost acordate mai multe termene de judecată pentru ca Baroul
Bucureşti să desemneze un apărărtor din oficiu pentru
recurentul – revizuient.

-întârzierea soluţionării cauzelor datorată altor


motive

Sub acest aspect, s-a constatat că întârzierea soluţionării


dosarelor nr. 122/2004 şi nr. 85/F/2005 ale Tribunalului Militar
Teritorial Bucureşti se datorează complexităţii deosebite a
acestora, ce rezultă din numărul mare de părţi, natura
infracţiunilor care formează obiectul cauzei, precum şi din
multitudinea probelor care trebuie administrate.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Verificările efectuate au evidenţiat că cele mai multe dosare


vechi sunt înregistrate la fond, numărul dosarelor mai vechi în
apel şi recurs este redus sau la unele instanţe inexistent. Se mai
impune precizarea că numărul de dosare restante este mai mare
în materie civilă şi comercială, predominante fiind cele în materie
de falimente, datorită specificului procedurii, iar în materie
penală numărul acestora este mai mic sau chiar inexistent.

312
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

Ca urmare a verificărilor efectuate, a rezultat că


principalele cauze de tergiversare a dosarelor sunt următoarele:

I. Cauze obiective:

1. Numărul redus de personal al instanţelor judecătoreşti


(judecători şi personal auxiliar), în raport cu volumul de
activitate;
2. Existenţa unui număr mare de dosare, a căror judecată
a fost suspendată, fără a fi îndeplinite condiţiile cerute pentru
constatarea perimării;
3. Efectuarea cu întârziere a lucrărilor de către experţi şi
întocmirea rapoartelor de expertiză cu nerespectarea condiţiilor
de formă cerute de lege;
4. Neîndeplinirea de către organele de poliţie a mandatelor
de aducere emise de instanţele de judecată;
5. Exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a drepturilor
procesuale de către părţile în proces;
6. Formularea repetată a unor cereri de amânare de către
avocaţii părţilor din proces, care nu-şi asigură substituirea la
termenele de judecată fixate de instanţă;
7. Necomunicarea, la termenele stabilite, a relaţiilor
solicitate de instanţă altor instituţii publice (administraţiile
financiare, birourile judeţene de evidenţă a populaţiei, birourile
de cadastru funciar, autorităţi locale, etc.);
8. Neprezentarea inculpaţilor arestaţi la termenele de
judecată, ca urmare a netransferării lor de la un penitenciar la
altul;
9. Neefectuarea într-un termen rezonabil a rapoartelor de
expertiză medico-legală dispuse de instanţă;
10.La secţiile comerciale şi de contencios administrativ s-a
constatat existenţa unui număr relativ mare de dosare, fapt

313
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

determinat de specificul procedurii insolvenţei, care presupune o


durată lungă de soluţionare.
Astfel, trebuie subliniată împrejurarea că judecătorul sindic
pronunţă o sentinţă înainte de împlinirea unui an de la data
formulării cererii introductive, care însă nu duce, de regulă, la
închiderea procedurii şi scoatere dosarului de pe rolul instanţei.
Închiderea procedurii nu se poate dispune decât după vânzarea
bunurilor, recuperarea creanţelor şi distribuirea sumelor
recuperate în contul de lichidare, către creditor pe baza unor
planuri de distribuţie întocmite de lichidatorul judiciar,
operaţiuni care pot dura chiar ani de zile, raportat la greutăţile
de identificare a bunurilor, necesitatea intabulării imobilelor,
interesul faţă de bunurile scoase în vânzare;
Printre motivele obiective care îngreunează soluţionarea
acestor cauze se află:
- necesitatea ca lichidatorul judiciar să formuleze acţiuni
în pretenţii cu scopul recuperării creanţelor debitoarei;
- suspendarea acestor acţiuni când debitorul urmărit este
de asemenea supus procedurii insolvenţei;
- necesitatea ca bunurile debitoare să fie vândute în
totalitate;
- lipsa de colaborare a debitoarei cu
administratorul/lichidatorul judiciar;
- nedepunerea rapoartelor de evaluare;
- lipsa fondurilor pentru cheltuielile de lichidare;
- formularea de cereri de atragere a răspunderii
administratorilor şi asociaţilor pentru acoperirea debitelor
societăţii.

II. Cauze subiective:

314
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

1. Neaplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor


procedurale şi nesancţionarea conduitei culpabile a părţilor şi a
participanţilor în proces de către instanţă;
2. Nestabilirea unor obiective clare şi precise pentru
rapoartele de expertiză şi necenzurarea obiecţiunilor formulate
de părţi.
3. Neachitarea anticipată a onorariului de expertiză.
4. Neaplicarea regulilor ce guvernează, desfăşurarea
procesului civil, dispoziţiile legii procesual civile stabilind clar
termenele până la care părţile pot formula cereri, modalitatea de
atragere a terţilor în proces şi momentul până la care se poate
lărgi cadrul procesual, termenele de încuviinţare şi administrare
a probatorilor precum şi sancţiunile care intervin pentru
nerespectarea acestora.

*
* *

Ca o concluzie, este de arătat că indiferent de motivele


prezentate în dezvoltările anterioare, care au atras depăşirea
termenului rezonabil de soluţionare a unei cauze, întârzierea
nejustificată este deopotrivă imputabilă şi instanţelor, chemate
să aplice dispoziţiile legilor procesuale.
Pentru eliminarea motivelor de amânare nejustificată a
cauzelor se impun următoarele propuneri:
1. Completarea numărului de posturi vacante şi
suplimentarea posturilor în raport de volumul de activitate.
2. Reorganizarea instituţiei experţilor tehnici în sensul
creării pe lângă fiecare curte de apel a unui corp de experţi la
dispoziţia instanţelor de pe o anumită rază teritorială, care să
desfăşoare exclusiv această activitate sau cel puţin în
specialităţile în care expertizele se dispun cel mai des
(construcţii, contabilitate, topografie, auto);

315
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro
˝Consiliul Superior al Magistraturii
este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie,
republicată)

Inspecţia Judiciară

3. Renunţarea la desemnarea aleatorie a experţilor pentru a


se evita numirea celor care nu pot efectua lucrările;
4. Actualizarea periodică a listelor de experţi aflate la
dispoziţia instanţelor şi care să prevadă datele de identificare ale
acestora, inclusiv codul numeric personal;

* *

Propunem monitorizarea specială a dosarelor mai vechi de


un an ce au fost identificate pe rolul Judecătoriilor Braşov,
Oradea, Satu Mare, Aleşd şi Salonta şi Secţiilor civilă şi penală
ale Tribunalului Bihor, la completele judecătorilor menţionaţi în
dezvoltările anterioare, până la soluţionarea acestora, de către
Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Propunem stabilirea periodic a unor controale având ca
obiectiv identificarea cauzelor care au condus la tergiversarea
soluţionării dosarelor în vederea responsabilizării judecătorilor.
Pentru a fi cunoscute aspectele constatate, se impune ca
actul de control să fie comunicat tuturor instanţelor, pentru
remedierea deficienţelor constatate, şi totodată afişarea acestuia
pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

316
Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei, Nr.141B,, Sector 6
Tel./Fax:311.69.57
Web: www.csm1909.ro

S-ar putea să vă placă și