Revizuirea in Procesul Civil 2016

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
la disciplina
DREPT PROCESUAL CIVIL
cu tema
REVIZUIREA ÎN PROCESUL CIVIL
Coordonator:
Conf. Univ. Dr. Traian-Cornel Briciu
Absolvent:
Mihai Păun
BUCUREȘTI
2016
CUPRINS
INDEX DE ABREVIERI .................................................................................................................................. 2

Scurtă introducere.............................................................................................................................................. 5
Sediul materiei ................................................................................................................................................... 6
Caracterizare ...................................................................................................................................................... 6
Obiectul revizuirii............................................................................................................................................ 10
Subiectele revizuirii ......................................................................................................................................... 15
Motivele de revizuire....................................................................................................................................... 16
Motive generale de revizuire prevăzute de Codul de procedură civilă ........................................................... 16
§1 Instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut
ori s-a dat mai mult decat s-a cerut .................................................................................................................. 16
§2. Obiectul pricinii nu se afla în ființă ........................................................................................................... 24
§3.Un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o
infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în
urma judecății,când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză ........................................... 28
§4. Un judecător a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă
neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză ................................................. 32
§5. După darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au
putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ................................................................ 35
§6. S-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei
revizuire se cere ............................................................................................................................................... 39
§7. Statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei
puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere........... 40
§8. Există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă
autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri .................................................................................................. 44
§9. Partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o
împrejurare mai presus de voința sa ................................................................................................................ 48
§10.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale
datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă ....... 49
§11. După ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în
acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții............................... 52
Motive de revizuire prevăzute de legi speciale ............................................................................................... 54
§1. Pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii
Europene.......................................................................................................................................................... 54
§2. Motivul special prevăzut în materia adopției ............................................................................................ 56
Sesizarea instanței competente ........................................................................................................................ 56
Cererea de revizuire......................................................................................................................................... 58
Termenul de exercitare a revizuirii și termenul de motivare a revizuirii ........................................................ 59
Reguli privind judecata revizuirii .................................................................................................................... 61
Concluzii ......................................................................................................................................................... 66
Bibliografie...................................................................................................................................................... 67
1
INDEX DE ABREVIERI
apud citat prin intermediul

art. articolul/articolele
B.C. Buletinul Casației
B.J. Buletinul Jurisprudenței
Cas Curtea de Casație
coord. coordonator(i)
col. civ. colegiul civil
C.A. Curtea de Apel
C.C. Curtea Constituțională
C. Civ. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. al
României, nr. 255 din 17 aprilie 2012
C.D. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem sau ale Curții
Supreme de Justiție
C.E.D.O. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
C.J.U.E. Curtea de Justiție a Uniunii Europene
C.J. Curierul Judiciar
C.P.Civ. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
republicată în M. Of. al României, nr. 247 din 10 aprilie 2015
C.P.Civ. 1865 Codul de procedură civiă de la 1865
C.P.J. Culegere de practică judiciară
C.P.J.C. Culegere de practică judiciară în materie civilă
C.S.J. Curtea Supremă de Justiție
Dec. decizia
Dreptul Revista Dreptul
e.g. exempli gratia (de exemplu)
Ed. editura
ed. ediţia
et al. et alii (şi alţii/altele)
H.G. hotărârea Guvernului
J.N. revista Justiția Nouă
J.O. Jurnalul Oficial al Comunităților/Uniunii Europene
2
Jud. Judecătoria
I.C.C.J. Înalta Curte de Casație și Justiție
I.C.C.J., s. u. Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiuni unite
lit. litera
L.P. Legalitatea populară
M. Of. Monitorul Oficial
nr. numărul
O.G. ordonanța Guvernului
O.U.G. ordonanța de urgență a Guvernului
op. cit. opus citatum (opera citată)
p./pp. pagina/paginile
par. paragraful/paragrafele
pct. punctul
P.R. Pandectele române
R.D.C. Revista de drept comercial
R.R.D.J. Revista Română de Jurisprundeță
R.R.D.M. Revista Română de Dreptul Muncii
R.R.D.P. Revista Română de Drept Privat
Repertoriu 1969-1975 I.G. Mihuță, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a
Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii
1969-1975, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976
S.C.J. Studii și cercetări juridice
s. secția
s. civ. secția civilă
s. civ. și de propr. int. secția civilă și de proprietate intelectuală
s. civ., min. și fam. Secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie
3
s. civ., mun. și asig. Secția civilă, privind litigii de muncă și asigurări sociale
soc.
s. com. secția comercială
s. cont. adm. și fisc. secția de contencios administrativ și fiscal
sent. sentința
Trib. Tribunalul
Trib. jud. Tribunalul județean
Trib. pop. Tribunalul popular
Trib. reg. Tribunalul regional
Trib. Suprem Tribunalul Suprem
urm. următoarele
v. versus
vol. volumul
4
Scurtă introducere
În anul 1914, profesorul Eugen Herovanu deschidea prefața Tratatului teoretic și practic de
procedură civilă cu următoarele cuvinte: ”formele sunt o necesitate a vieții sociale, iar
reglementarea lor constituie o parte esențială a oricărei legislații. Ele sunt școala ordinei și a
disciplinei, zice Ihering. O bună procedură, într-o țară, e un element de forță și vitalitate, zice
Tissier. Și oricine poate recunoaște, că acolo unde justiția civilă funcționează bine, e întotdeauna
mai puțină represiune penală”. La mai mult de o sută de ani, cuvintele acestea sunt pe deplin
aplicabile și în prezent.
În cadrul disciplinei fundamentale a dreptului procesual civil, un rol important îl are instituția
căii de atac a revizuirii, instituție ce face obiectul de studiu al lucrării de față. La trei ani de la
intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, multe dintre circumstanțele existente în
materia revizuirii la acel moment s-au schimbat, astfel încât o actualizare a soluțiilor existente în
practica judiciară și doctrină este necesară în această materie, precum și, totodată, o reanalizare
aprofundată a textelor legale, îmbinând armonios pozițiile exprimate de doctrină și jurisprudență
sub incidența vechiului Cod de procedură civilă, cu realitățile existente la acest moment.
Astfel, în expunerea lucrării de față, s-a urmărit abordarea complexă a subiectului, prin
îmbinarea aspectelor teoretice, prezentate de literatura de specialitate, cu aspectele jurisprudențiale,
inclusiv impactul important adus de anumite decizii ale Curții Constituționale. Totodată, s-a urmărit
și prezentarea și analiza problemelor de practică neunitare sau apreciate de doctrină ca fiind
controversate, inclusiv prin prezentarea și compararea soluțiilor argumentate din perspectiva
ambelor opinii, în special în ceea ce privește secțiunea lucrării dedicată motivelor de revizuire,
căreia i s-a acordat o atenție deosebită. De asemenea, s-a urmărit și dinamica soluțiilor propuse de
practica judiciară și literatura de specialitate, în anumite cazuri observându-se o modificare evidentă
a soluției propuse anterior.
Închei prezenta scurtă introducere cu un scurt citat din gândurile Profesorului George Tocilescu,
exprimate în 1887 și dragi mie: ”A zice că procedura nu este decât o artă, care se învață prin simplu
exercițiu și obicei, fără a fi nevoie de vreo prealabilă meditațiune sau cunoaștere a motivelor, a
scopului, a efectelor și a utilității fiecărui act de procedură, este după noi a susține o absurditate tot
atât de mare, ca și aceia care consistă în a zice: că înainte de a scrie nu este trebuință de a cugeta.
Fiindcă mulți juriști au neglijat studiul procedurii civile, putem afirma că au fost și sunt pedepsiți,
atât prin perderea multor din cauzele drepte încredințate lor, cât și prin necesitatea de a recurge la
luminile altora, spre a suplini cunoștințele teoretice ce le lipsesc.”
5
Sediul materiei
În prezent, revizuirea este reglementată de Codul de procedură civilă în art. 509-513 C.P.Civ.,
articole ce se regăsesc în cadrul Titlului II (Căile de atac), Capitolul III (Căile extraordinare de
atac), Secţiunea a 3-a (Revizuirea). De asemenea, există și dispoziții speciale în materie de revizuire
în ceea ce privește contenciosul administrativ (Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) și
adopția (Legea 273/2004 privind procedura adopției).
Cu privire la aspectele de drept tranzitoriu, în particular modul în care această instituţie era
reglementată anterior intrării actualului Cod, trebuie menţionat faptul că revizuirea beneficiază de o
reglementare similară celei existente sub vechea reglementare. Astfel, cu toate că există anumite
diferențe între cele două reglementări, noua reglementare a urmărit mai degrabă înlăturarea unor
deficiențe existente în vechea reglementare, precum și integrarea unor soluții date de doctrină și
jurisprudență sub vechea lege.
Sub aspectul diferenţelor, motivele de revizuire erau anterior reglementate de art. 322 C.P.Civ.
1865, având o reglementare similară cu art. 509 C.P.Civ, cu următoarele menţiuni: art. 322, pct.1
C.P.Civ. 1865 referitor la dispoziţiile potrivnice ce se pot regăsi în dispozitivul hotărârii şi care nu
pot fi duse la îndeplinire nu a mai fost reţinut şi de actuala reglementare; și prevederile art. 322,
pct.4 C.P.Civ. 1865 au fost scindate în două motive separate ce se regăsesc în art. 509 pct. 3 şi 4
C.P.Civ.
De asemenea, similar cu cazul altor instituţii de drept procesual civil, noua reglementare a
adoptat şi anumite soluţii afirmate la nivel doctrinar şi de practică judiciară cu privire la motivele de
revizuire. Nu în ultimul rând, s-a impus şi o corelare a prevederilor legale pentru a da eficienţă
deciziilor Curţii Contituţionale , respectiv jurisprudenţei C.E.D.O.
Cu privire la influența pe care alte reglementările aparținănd altor sisteme de drept ar fi putut să
o aibă asupra reglementării interne în ceea ce privește revizuirea, în doctrină s-a susținut faptul că
aceste influențe au fost aproape inexistente, în principiu datorită caracterului lapidar în domeniul
căilor de retractare existent în cadrul celorlalte sisteme de drept, deci și cu privire la revizuire1.
Caracterizare
În cadrul reglementării procesual civile cu privire la căile de atac, revizuirea reprezintă un

remediu faţă de erorile judiciare săvârşite atât ca urmare a unor împrejurări neimputabile instanţei
1
A se vedea în acest sens T. Briciu, Aspecte ale revizuirii în procesul civil, determinate de noul Cod de procedură
civilă, în R.R.D.P., nr. 1/2013, p 58. Astfel, revizuirea este cunoscută sub diverse denumiri ca instituție în sistemele de
drept, de pildă: revision (Elveția), le recours en revision (Franța), la requete civile (Belgia și Luxemburg), la requete en
retractation (Provincia Quebec). Conform sursei citate, precizia textelor prin care e reglementată revizuirea în sistemele
de drept amintite este ”în cele mai multe cazuri, sub nivelul legislației noastre (chiar anterioare noului Cod de procedură
civilă), multe aspecte fiind lăsate în grija jurisprudenței, tehnică care, deși lăudabilă prin suplețea conferită actului de
aplicare a legii, la noi nu a dat, în mod obișnuit, rezultate bune”.
6
de judecată, cât şi, în mod excepţional, ca urmare a unor împrejurări imputabile instanţei sau
părţilor şi descoperite ulterior, scopul acestei instituţii fiind acela de a apăra principiul legalităţii.
i) Revizuirea este o cale de atac extraordinară
După cum rezultă şi din modul de reglementare a acestei instituţii, şi anume plasarea acestei
instituţii în cadrul Capitolului III al Titlului II, revizuirea este o cale de atac de atac extraordinară.
Pe cale de consecinţă, ea se exercită numai în cazurile limitativ prevăzute de C.P.Civ. şi pentru
motivele şi în condiţiile expres reglementate de către acesta2. De asemenea, ca şi în cazul celorlalte
căi extraordinare de atac, revizuirea nu este posibilă atâta timp cât căile ordinare de atac nu s-au
epuizat. În acest sens, art. 459 alin. (1) C.P.Civ. prevede: „Căile extraordinare de atac nu pot fi
exercitate atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului”. Pe cale de consecinţă, revizuirea este
posibilă numai după epuizarea căilor ordinare de atac.
În jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat faptul că revizuirea poate interveni numai ca urmare a
existenţei unui defect fundamental, devenit cunoscut după încheierea procesului. În cazul în care
acest defect fundamental devine cunoscut în cursul acestuia, părţile în această situţie pot apela la
căile ordinare de atac3.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea nu produce suspendarea executării hotărârii atacate.
De altfel, art. 512 C.P.Civ. reglementează separat suspendarea executării, aceasta fiind posibilă
numai la cererea părţii interesate şi sub condiţia plăţii unei cauţiuni.
ii) Revizuirea presupune existenţa unor circumstanţe nou descoperite
În doctrină se subliniază ideea că revizuirea „nu pune problema realizării unui control judiciar, ci
a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecăţii finalizată cu
pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere” 4 , în acest sens, apelându-se la noţiunea de
„circumstanţe nou descoperite”. Prin circumstanţe nou descoperite se înţeleg acele circumstanţe
necunoscute instanţei la momentul soluţionării cauzei sau în anumite cazuri exceţionale chiar
ulterioare, pe baza cărora are loc o nouă judecată. Doctrina franceză le defineşte ca fiind acele
„evenimente care năruiesc credibilitatea probelor administrate pentru pronunţarea deciziei atacate
sau despre probe care au fost obţinute prin mijloace oculte de către partea care a câştigat procesul şi
care au avut ca urmare săvârşirea unei erori involuntare de către judecător asupra unor chestiuni de
fapt”5.
2
Faptul că soluţionarea cererilor nu corespunde aşteptărilor revizuientului nu este de natură să constituie motiv de
revizuire – Trib. Constanţa, s. civ., dec. nr. 1201 din 20.11.2008, nepublicată, apud M.C. Mocanu, Căile de atac de
retractare în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 152.
3
Cauza Stanca Popescu c. României, hotărârea din 7 iulie 2009, publicată în M. Of. Nr. 179 din 14 martie 2011, para.
104-104.
4
G. Boroi, D. Rădulescu, Codul de procedura civilă – comentat și adnotat, Ed. ALL, București, 1994, p. 560.
5
M.C. Mocanu, op. cit., p. 153.
7
Nu în ultimul rând, în practica judiciară s-a făcut distincţia între circumstanţe nou-descoperite şi
circumstanţe noi. În categoria circumstanţelor nou-descoperite vom include acele circumstanţe care
au legătură cu cazul, în cursul procesului existau, dar judecătorul nu avea cunoştiinţă de existenţa
lor; ele devin aşadar cunoscute după terminarea procesului. În cealaltă categorie, cea a
circumstanţelor noi vom include acele circumstanţe care privesc cazul, dar care au luat naştere după
încheierea procesului6.
Pe cale de consecinţă, hotărârea pronunţată ce urmează să facă obiectul revizuirii în raport cu
materialele existente la dosar a fost justă. Ulterior, fie sunt descoperite materiale noi, fie se constată
că probele care au stat la baza pronunţării hotărârii sunt false. „În acest caz, situaţia de fapt reţinută
de către instanţă, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realităţii, impunându-se
retractarea hotărârii”7. Aşadar, revizuirea priveşte erori de fapt şi nu erori de drept; acestea din urmă
pot fi îndreptate numai pe calea recursului8.
iii) Revizuirea presupune existenţa unei erori în legătură cu starea de fapt stabilită în
hotărârea atacată, imputabilă instanţei
Menţionasem anterior faptul că în mod excepţional revizuirea poate să constituie un remediu faţă
de erorile judiciare săvârşite ca urmare a unor împrejurări imputabile instanţei de judecată. În acest
sens, potrivit doctrinei 9 , revizuirea are drept ipoteză faptul că „instanţa a săvârşit o eroare în
legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată, de regulă, în mod involuntar”, această regulă
fiind aplicabilă în majoritatea cazurilor mai puţin în cazul existenţei unei condamnări a
judecătorului sau a unei sancţionări disciplinare a acestuia pentru exercitarea funcţiei cu rea-
credinţă sau gravă neglijenţă 10 . În acest din urmă caz, existenţa unei condamnări sau a unei
sancţionări disciplinare a judecătorului va presupune, întotdeauna, „sub aspect voliţional, cel puţin o
culpă a instanţei dacă nu, şi mai grav, chiar intenţia acesteia de a pronunţa o hotărâre ce se abate de
la normele procedurale prescrie”11.
6
C.A. Constanţa, s. civ. min. fam., confl. munc. asig. soc., dec. nr. 58/FM din 6 iulie 2011,
www.jurisprudenta.avocats.ro.
7
C.A. Timişoara, s. com., dec. civ. Nr. 708 din 23 septembrie 2008, în RDC nr. 4/2010, p. 151, apud M.C. Mocanu, op.
cit., p. 154.
8
„Revizuirea este o cale de atac, de retractare, nedevolutivă, care spre deosebire de recurs, vizează în primul rând
îndreptarea erorlor de fapt, iar nu a celor de drept, limitându-se la motivele expres, limitativ şi restrictiv interpretabile
prevăzute de lege, revizuentul neputând obţine, prin această cale extraordinară de atac reexaminarea legalităţii deciziei
pronunţate sub toate aspectele care îl nemulţumesc” – CA Piteşti, s. com. cont. adm. fisc., dec. nr. 865/R-C din 14
septembrie 2007, în Buletinul Curţilor de Apel nr. 4/2007, pp. 85-86, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 154.
9
M.C. Mocanu, op. cit., p. 154; I. Deleanu, Tratat de procedura civila. Vol. II, Editie revazută, completată și
actualizată. Noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, 2013, p. 338.
10
A se vedea în acest sens motivele de revizuire prevăzut la art. 509, pct. 3 şi 4 C.P.Civ., precum şi secţiunile dedicate
dezvoltării acestor motive de revizuire.
11
M.C. Mocanu, op. cit., p. 154. Trebuie menţionat că în cazul erorilor de ultra petita şi extra petita există controverse
cu privire la condiţia săvârşirii involuntare a greşelii de către instanţă. Într-o primă opinie, „atunci când eroarea instanţei
este voluntară, fapt ce rezultă din chiar încercarea instanţei de a motiva această eroare, revizuirea nu poate fi admisă,
partea putând exercita doar recursul” (Idem, p. 154), fiind citată şi o sentinţă a Tribunalului Olt din anul 1940: „Erorile
de ultra petita sau de extra petita dau loc la calea de atac extraordinară a revizuirii numai dacă au fost comise involuntar,
8
iv) Revizuirea este o cale de retractare reverenţioasă
Revizuirea este considerată o cale de retractare „reverenţioasă”12 deoarece se adresează aceleiaşi
instanţe care a soluţionat cauza prin care se solicită instanţei în cauză să revină asupra propriei
hotărâri. De la această regulă există o excepţie, şi anume în cazul pronunţării unor hotărâri
potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, atunci când avem triplă identitate de
cauză (aceeaşi cauză), părţi (aceleaşi părţi) şi calitate procesuală (aceeaşi calitate). În aceste
condiţii, cererea de revizuire nu se va adresa instanţei care a pronunţat hotărârea, ci instanţei mai
mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre13. În acest caz, atributul revizuirii de a fi o
cale de retractare „se păstrează într-o formă particulară, […] întrucât finalitatea soluţiei constă tot în
anularea, retractarea celei de-a doua hotărâri, fără exercitare unui control judiciar”14.
v) Revizuirea este o cale de atac de drept comun
Revizuirea este o cale de atac de drept comun deoarece pentru exercitarea ei nu este necesară o
calitate procesuală specială, fiind de ajuns îndeplinirea condiţiei ca revizuentul să fi participat la
judecarea în fond, cu alte cuvinte calitatea de parte la judecata pe fond este de ajuns. „În anumite
condiţii strict determinate, legea atribuie legitimare procesuală şi altor subiecte de drept, fără ca
această îndreptăţire să fie de natură a schimba calitatea de drept comun a revizuirii, deoarece ea se
manifestă în mod izolat şi în împrejurări riguros determinate”15.
vi) Revizuirea poate fi exercitată doar în condiţiile şi ipotezele limitativ prevăzute de lege
Erorile dintr-o hotărâre judecătorească pot fi îndreptate pe calea revizuirii doar în condiţiile şi
ipozele prevăzute limitativ de lege. În acest sens, prin cererea de revizuire „nu se pot aduce critici
care să vizeze modalitatea în care instanţa de recurs a soluţionat calea de atac dedusă judecăţii şi a
apreciat asupra temeiniciei motivelor pe care se întemeiază, ci exclusiv, e va verifica dacă, evocând
fondul, instanţa de recurs a depăşit limitele învestirii, încălcând astfel principiul generator al
disponibilităţii”16.
fiindcă numai în acest mod se poate motiva revizuirea, care este o cale de atac adresată de parte aceleaşi instanţe,
invitând-o să-şi repare eroarea; când viciu de ultra petita sau extra petita, ce se pretinde că a fost săvârşit, nu a fost
involuntar, ci, mai mult, este chiar motivat, atunci partea nu are decât calea de atac la instanţele superioare. Dar dacă nu
se acceptă această distincţie, este totuşi indiscutabil că cererea de revizuire trebuie respinsă, nefiind loc de recurs, când,
prin viciul imputat, instanţa a comis o violare de lege” (Trib. Olt, s. civ., sent. nr. 233/1940 apud M.C. Mocanu, op. cit.,
p. 140); În acelaşi sens I. Deleanu, op. cit., p. 338; În sens contrar, a se vedea I. Leş, Noul cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 735.
12
13
Art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 510 alin. (1) C.P.Civ.
14
Idem, p. 155.
15
Ibidem.
16
Trib. Constanţa, s. civ., dec. nr. 1129 din 7 noiembrie 2008, nepublicată, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 156.
9
Obiectul revizuirii
Actuala reglementare impune două condiții cumulative în ceea ce privește obiectul revizuirii: i)
hotărârea atacată să fie dată asupra fondului sau să evoce fondul; și ii) hotărârea să fie executorie
sau definitivă.
După cum prevede și art. 509 alin. (1) C.P.Civ., constituie obiect al revizuirii hotărârile care
vizează fondul pricinii, respectiv hotărârile pronunţate asupra fondului, precum şi cele care evocă
fondul. De asemenea, pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509, pot face obiect al
revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul și anume pentru motivele prevăzute la pct. 3, dar numai
în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-10. La acestea se adaugă și motivul prevăzut la pct. 11, prin
decizia Curții Constituționale nr. 866 din 10.12.2015, Curtea statuând că respingerea ca
inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C.P.Civ.,
motivată de faptul că hotărârea a cărei revizuire se cere nu vizează fondul, lipsește de eficiență
însuși controlul de constituționalitate, părțile aflându-se în împosibilitatea de a beneficia de efectele
deciziei Curții. Pe cale de consecință, revizuirea întemeiată pe motivul de la pct. 11 va fi admisibilă
și în cazul în care hotărârea atacată nu evocă fondul.
În categoria hotărârilor pronunţate asupra fondului intră hotărârile pronunţate în primă instanţă şi
prin care pricina este soluţionată pe fond, adică privitor la caracterul fondat sau nefondat al cererii
de chemare în judecată, şi nu în baza unei excepţii care, odată admisă, face de prisos analiza
fondului. În căile de atac, instanţa se pronunţă asupra caracterului fondat sau nefondat al căii de atac
şi este posibil ca hotărârea să evoce sau nu fondul pricinii.
Se arată în doctrină 17 că în art. 322 C.P.Civ. 1865, formularea potrivit căreia erau suspuse
revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi cele date de o
instanţă de recurs atunci când evocă fondul era ambiguă, deoarece putea lăsa a se înţelege că doar
pentru hotărârile instanţei de recurs trebuie îndeplinită condiţia evocării fondului. Totuşi,
majoritatea doctrinei a interpretat textul în sensul că evocarea fondului este o condiţie pe care
trebuie să o îndeplinească orice hotărâre pentru a fi supusă revizuirii (deşi se admitea, în acelaşi
timp, că anumite motive de revizuire puteau fi invocate şi împotriva unor hotărâri care nu evocă
fondul). Din acest punct de vedere, actuala redactare a textului nu lasă loc de interpretare asupra
faptului că, în afară de cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 509, antamarea fondului cauzei prin
hotărârea a cărei revizuire se cere este o condiţie de admisibilitate. Așadar, legiuitorul a renunțat la
soluția menționată din legislația anterioară, fiind astfel generalizată condiția antamării fondului
17
T.C. Briciu, op. cit., pp. 58-59; G. Boroi (coord.), Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol. II,
ed. A 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 191.
10
pentru toate hotărârile care formează obiectul revizuirii, dublată de o excepție de la această condiție
în cazul revizuirii întemeiate pe anumite motive expres prevăzute de lege, după cum urmează să se
vadă în continuare. De altfel, și sub vechea reglementare s-a susținut motivat că regula potrivit
căreia hotărârea supusă revizuirii să fie pronunțată asupra fondului trebuie aplicată în unele cazuri și
hotărârilor date în primă instanță sau în apel, deși legea nu impunea o asemenea condiție, după cum
în anumite situați condiționarea de evocarea fondului, pe care textul legal o impunea hotărârilor
date în recurs, nu era apreciată ca fiind corectă18.
În legătură cu înţelesul sintagmei „evocarea fondului”, doctrina şi jurisprudenţa au dezvoltat o
asemenea varietate de opinii, încât ar fi fost salutar ca prin noua reglementare să se definească legal
conceptul, tocmai în ideea evitării cel puţin pe viitor a unei practici neunitare 19 . În lipsa unei
asemenea definiţii, este de aşteptat să existe în continuare divergenţele de opinie sau măcar de
nuanţe în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de „evocare a fondului”.
Astfel, unii autori sau practicieni au apreciat că evocarea fondului înseamnă soluţionarea cauzei
pe fond, şi nu în temeiul unei excepţii. Alţii au considerat că evocarea fondului înseamnă reţinerea
unei alte situaţii de fapt, când este vorba de soluţionarea pricinii într-o cale de atac20.
Referitor la această chestiune, în doctrină a fost exprimat punctul și de vedere potrivit căruia
hotărârea pronunţată în apel întruneşte condiţia de a evoca fondul, indiferent dacă apelul a fost
admis sau respins, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac, cu excepţia cazului în care
apelul a fost respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru un alt motiv care a împiedicat cercetarea sa
pe fond21. Potrivit acestei opinii, totodată, că este foarte important să se prevadă care hotărâre evocă
fondul, atunci când pricina a fost soluţionată şi în apel, pentru că numai astfel partea poate să ştie
care este hotărârea pe care o poate ataca pe calea revizuirii, cu respectarea termenului prevăzut de
lege pentru exercitarea acestei căi de atac. Îndreptarea căii de atac împotriva unei hotărâri care nu
evocă fondul va atrage respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă şi, de cele mai multe ori,
imposibilitatea de a mai exercita în termen aceeaşi cale de atac împotriva hotărârii susceptibile de a
fi revizuită.
La nivel jurisprudenţial, sub imperiul vechii reglementări, s-a decis că intră în categoria
hotărârilor menţionate mai sus: sentinţele primei instanţe rămase definitive (în terminologia Codului
de procedură civilă de la 1865), mai puțin cele prin care instanța a anulat sau a respins cererea în
baza unei excepții peremptorii, fără o analiză pe fond; hotărârile pronunţate în apel prin care s-a
respins apelul ca nefondat sau prin care s-a respins apelul și s-a schimbat în tot sau în parte
18
T. C. Briciu, op. cit., p. 59.
19
G. Boroi (coord.), op. cit., p. 192.
20
Idem, pp. 192-193.
21
Ibidem.
11
soluția22; hotărârile instanței de apel prin care s-a evocat fondul după anularea hotărârii de primă
instanță; hotărârile instanței de recurs date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reținere.
În ceea ce priveşte noţiunea de evocare a fondului de către instanţa de recurs, practica judiciară a
statuat că nu îndeplinesc această condiţie hotărârile prin care recursul a fost respins ca tardiv,
nefondat sau a fost anulat ori când recursul a fost admis, cu consecinţa casării deciziei pronunţate în
apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
De asemenea, nu îndeplinesc condiţia referitoare la evocarea fondului: deciziile intermediare,
precum cea prin care instanţa a admis contestaţia în anulare şi a stabilit un termen pentru
rejudecarea recursului sau cea prin care contestaţia în anulare a fost respinsă, deciziile prin care
instanţa s-a pronunţat asupra recursului în anulare (anterior abrogării prin dispoziţiile O.U.G. nr.
58/2003) 23 ; hotărârile de declinare a competenţei; cele prin care se soluţionează cererea de
strămutare; cele prin care instanţa ia act de învoiala părţilor sau cele în care sunt cenzurate soluţiile
pronunţate cu privire la excepţii procesuale sau incidente procedurale 24 : hotărârea prin care se
respinge sau se anulează apelul în temeiul unei excepții procesuale 25; hotărârile instanței de recurs
prin care s-a respins recursul ca nefondat26 sau ca tardiv27; hotărârile prin care s-a anulat recurul ca
neregulat introdus, netimbrat ori nemotivat 28 ; hotărârile prin care s-a constatat perimarea
recursului29; încheierile prin care instanța de recurs explicitează dispozitivul deciziei pronunțate în
recurs ori îndreaptă erori materiale strecurate în cuprinsul deciziei30; hotărârea prin care s-a respins
o altă cerere de revizuire31.
22
T.C. Briciu, op. cit., p. 59. Pentru o soluție în sensul că, în cazul respingerii apelului ca nefondat, revizuirea se
formulează împotriva hotărârii de primă instanță, a se vedea C.A. Ploiești, dec. civ. nr. 1321/1998, apud M.M.
Pivniceru, G. Protea, Revizuirea în procesul civil. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 15. Soluția nu
este corectă, deoarece în cazul apelului chiar și respingerea ca nefondat a acestuia presupune o judecată în fond, această
ipoteză neputând fi asimilată cu ipoteza din recurs, în care respingerea acestuia ca nefondat nu presupune o judecată în
fond, ci numai o examinare a motivelor de casare invocate (T.C. Briciu, op. cit., p. 59). Pentru soluția corectă, potrivit
căreia numai în caz de anulare a apelului revizuirea se îndreaptă împotriva hotărârii de primă instanță, a se vedea C.A.
Pitești, dec. civ. nr. 85/2003, apud M.M. Pivniceru, G. Protea, op. cit., p. 16.
23
C.S.J., s. civ., dec. nr. 1800/1992, în Dreptul nr. 8/1993, pp. 86-87, apud G. Boroi, S. Mirela, Drept procesual civil,
ed. a 2-a , Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 718.
24
25
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 1879/1999, în Juridica nr. 1/2001, p. 42, apud G. Boroi, S. Mirela, op. cit., p.
718.
26
Jurisprudența a statuat că prin respingerea recursului ca nefondat, instanța de recurs nu evocă fondul, deoarece
analiza acestei instanțe se rezumă la analiza motivelor de casare, care nu presupun analiza fondului, cu excepția
cazurilor expres prevăzute de lege. A se vedea C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 724/1999; C.A. București, s. a IV-
a civ., dec. nr. 2503/2002, www.portal.just.ro; G. Boroi, S. Mirela, op. cit., p. 718.
27
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 784/1999, în Juridica nr. 10/2000, p. 402, apud G. Boroi, S. Mirela, op. cit., p.
718.
28
C.A. Timișoara, s. I civ., dec. nr. 795 din 29.05.2013, www.portal.just.ro.
29
În acest caz va putea fi atacată cu revizuire hotărârea de fond care a fost menținută ca urmare a respingerii, anulării
sau perimării recursului. A se vedea G. Boroi, S. Mirela, op. cit., p. 718.
30
C.A. Oradea, s. com. și de cont. adm. și fic., dec. nr. 480 din 13.12.2007, www.portal.just.ro; G. Boroi, S. Mirela, op.
cit, p. 718.
31
Ibidem.
12
De asemenea, doctrina și jurisprudența au apreciat că nu pot face obiectul revizuirii nici
ordonanța președințială și hotărârea de expedient 32 . În ceea ce privește ordonanța președințială,
revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă și în cazul a două ordonanțe
contradictorii, cu condiția ca împrejurările de fapt care au stat la baza acestora să fie neschimbate 33.
În ceea ce privește, hotărârea de expedient, sub vechea reglementare s-a apreciat și că un răspuns
global negativ este excesiv, deoarece hotărârea de expedient este o hotărâre prin care se rezolvă
fondul cauzei, chiar dacă este urmarea înțelegerii părților, astfel încât ar putea exista interes să se
folosească revizuirea pentru unele motive, cum ar fi motivul că obiectul pricinii nu se află în pricină
sau situația în care reprezentantul minorului ar fi fost de rea-credință (ce s-ar include în sfera
motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 7 C.P.Civ.)34.
În actuala reglementare, pentru o corectă înţelegere şi aplicare a art. 509, acesta trebuie corelat cu
art. 459 C.P.Civ. referitor la ordinea exercitării căilor de atac. Potrivit acestui text de lege, nu pot fi
exercitate căile extraordinare de atac atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului. Din acest
text rezultă așadar o a doua condiție de admisibilitate a revizuiri care privește obiectul acesteia, și
anume aceea că pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile care nu sunt sau nu mai sunt
susceptibile de ape. Cu alte cuvinte, dacă o hotărâre pronunţată în primă instanţă – asupra fondului
pricinii – este susceptibilă de a fi atacată cu apel, ea nu poate fi atacată cu recurs, contestaţie în
anulare sau revizuire. Trebuie reținut însă, că, spre deosebire de celelalte două căi de atac
extraordinare, care în temeiul art. 459 alin. (2) și art. 504 alin. (1) C.P.Civ., nu pot fi folosite omisso
medio, revizuirea poate fi exercitată chiar dacă partea interesată nu a exercitat calea de atac a
apelului. În acest sens, s-a argumentat în doctrină că din formularea art. 459 alin. (1) C.P.Civ., nu
rezultă că, dacă nu s-a exercitat apel, calea de atac a revizuirii nu este deschisă, deoarece textul
vorbește despre imposibilitatea exercitării căilor extraordinare de atac (deci și a revizuirii) și, pe
cale de consecință, revizuirea va fi admisibilă dacă nu mai este deschisă calea de atac a apelului.
Dacă era deschisă calea apelului și nu s-a făcut apel, este admisibilă revizuirea35.
Într-o opinie exprimată în literatura de specialitate36, textul nu instituie această interdicţie doar pe
perioada termenului de apel şi, odată expirată această perioadă fără declanşarea căii de atac, partea
interesată să poată formula o cale extraordinară de atac. Faptul că legiuitorul a înţeles să nu mai
permită opţiunea între apel şi căile extraordinare de atac rezultă din alineatul al doilea al art. 459, în
32
G. Boroi, S. Mirela, op. cit, p. 718; Jud. Sibiu, s. civ., sent. nr. 786 din 26.01.2010, www.portal.just.ro; Trib. Suprem,
s. civ., dec. nr. 750/1981, în R.R.D. nr. 2/1982, p. 62, apud G. Boroi, S. Mirela, op. cit, p. 718.
33
Aceasta deoarece în temeiul art. 1002 alin. (1) C.P.Civ., autoritatea de lucru judecat paote privi două ordonanțe
președințiale, cu condiția ca împrejurărilecare au stat la baza adoptării lor să nu se fi modificat. Pentru dezvoltări a se
vedea secțiunea dedicatp acestui motiv de revizuire, precum și C.A. Cluj, s. civ., de mun. și asig. soc., min. și fam., dec.
nr. 196/R din 28.01.2010, www.portal.just.ro.
34
G. Boroi, S. Mirela, op. cit, p. 718.
35
Idem, p. 719.
36
G. Boroi (coord.), op. cit., pp. 193-194.
13
care, cu referire expresă la recurs şi doar pe baza acordului părţilor, se derogă de la regulă şi devine
posibilă exercitarea directă a recursului împotriva unei hotărâri supuse atât apelului, cât şi
recursului. Situaţia este diferită în ceea ce priveşte căile extraordinare de atac, în legătură cu care
alin. (3) al art. 459 prevede expres că pot fi exercitate şi concomitent, în condiţiile legii, ceea ce
înseamnă că o hotărâre susceptibilă de recurs poate fi atacată şi cu contestaţie în anulare sau
revizuire, indiferent dacă recursul a fost exercitat sau nu37.
Spre deosebire de recurs, care urmărește remedierea erorilor de drept, revizuirea are drept scop,
de regulă, îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea executorie
sau definitivă, astfel că cele două căi extraordinare de atac sunt complementare și, deci, pot fi
exercitate concomitent, însă, în temeiul art. 459 alin. (3) teza a II-a C.P.Civ., într-un asemenea caz,
soluționarea recursului va avea prioritate.
Cât privește noțiunea de hotărâre care evocă fondul, doctrina38 a arătat că în această categorie
sunt incluse următoarele categorii de hotărâri: hotărârile primei instanțe, mai puțin cele prin care
cererea de chemare în judecată a fost respinsă sau anulată în temeiul unei excepții procesuale, fără a
fi analizată în fond; hotărârile instanței de apel prin care a fost respins apelul ca nefondat sau prin
care s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sau în parte sentința atacată; hotărârile instanței de apel
prin care s-a evocat fondul după anularea hotărârii primei instanțe39; hotărârile instanței de recurs
date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reținere; hotărârile date în fond, după sau cu
admiterea altei cereri de revizuire; hotărârile date în fond, ca urmare a admiterii unei contestații în
anulare; hotărârile de fond în contestațiile la executare propriu-zise formulate de terți sau de debitor,
în cazurile în care legea permite ca pe acestă cale să se invoce apărări de fond.
După cum precizam mai devreme, prin excepție de la regula prevăzută de art. 509 alin. (1)
C.P.Civ., pentru motivele expres prevăzute de lege, sunt supuse și hotărârile care nu evocă fondul,
dacă cererea de revizuire se întemeiază pe unul dintre motivele prevăzute la pct. 3, dar nu numai în
ipoteza judecătorului, pct. 4, și pct. 7-11.
Condiţiile legii la care se referă textul au în vedere, desigur, observarea termenelor legale şi a
motivelor pentru care pot fi declanşate diferitele căi de atac. Concomitent, în înţelesul legii, nu
37
Idem, pp. 193-194.
38
G. Boroi, S. Mirela, op. cit, pp. 717-718.
39
În doctrină a fost exprimată și opinia că presupune reținerea unei alte situații de fapt în urma analizei probelor sau în
urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a
raportului juridic litigious, astfel încât hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt
susceptibile de revizuire. Numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instant a schimbat situația de fapt, păstrând
totuși soluția atacată, revizuirea este admisibilă. În egală măsură, s-a arătat că faptul de a admite calea de atac nu este de
natură, numai prin aceasta, să conducă la concluzia reanalizării situației de fapt și deci a evocării fondului (M. Tăbârcă,
Drept procesual civil, 2014, vol. III, p. 265). Pentru opinia contrară, în sensul că, în cazul apelului, datorită caracterului
devolutiv al acestei căi de atac, hotărârea dată de instant de epel întrunește condiția evocării fondului, indifferent dacă
apelul a fost admis sau respins, cu excepția cazului respingerii sau anulării apelului pentru motive care au împiedicat
analiza sa pe fond a se vedea G. Boroi (coord.), op. cit., pp. 192-193; G. Boroi, S. Mirela, op. cit, pp. 717-718.
14
înseamnă introduse la aceeaşi dată, ci exercitate deopotrivă contra aceleiaşi hotărâri, dar în
termenele statornicite de lege pentru fiecare în parte.
Dacă legiuitorul a lăsat un drept de opţiune al părţilor cu privire la căile de atac extraordinare şi
chiar posibilitatea ca acestea să fie declarate concomitent, în ceea ce priveşte judecata lor a instituit
regula că recursul se va judeca cu prioritate.
Aşadar, dacă împotriva unei hotărâri au fost introduse recurs şi revizuire, judecata revizuirii se va
suspenda până la soluţionarea recursului.
Dacă împotriva aceleiaşi hotărâri au fost introduse revizuire şi contestaţie în anulare, nu mai
există obligativitatea soluţionării cu prioritate a uneia sau alteia dintre cele două căi de atac, ceea ce
nu înseamnă că, în funcţie de datele concrete ale speţei, instanţa sesizată nu poate dispune
suspendarea judecăţii uneia până la soluţionarea celeilalte.
În materia revizuirii există și câteva norme speciale, astfel încât revizuirea nu este permisă ca
urmare a unei dispoziții exprese a legii. De pildă, în materia divorțului există o normă specială,
prevăzută de art. 928 alin. (3) C.P.Civ. În temeiul textul citat, dacă unul dintre soți s-a recăsătorit,
hotărârea definitivă prin care s-a desfăcut căsătoria nu este supusă revizuirii în ceea ce privește
divorțul. Interdicția privește numai partea din hotărâre referitoare la divorț, și nu partea privitoare la
celelalte capete de cerere accesorii soluționate prin hotărârea de divorț. De asemenea, nu este
admisibilă revizuirea nici în materie electorală. În materia alegerilor parlamentare se prevede că
împotriva hotărârilor definitive, pronunțate de instanțele judecătorești potrivit titlului din lege ce
reglementează desfășurea acestor alegeri, nu există cale de atac, deci nici revizuirea nu este poibilă
(art. 70 din Legea nr. 35/2008). În materia alegerilor prezidențiale, împotriva hotărârilor definitive
pronunțate de instanțele judecătorești potrivit legii ce guvernează această materie nu există cale de
atac (art. 68 din Legea nr. 370/2004).
Subiectele revizuirii
În revizuire, părțile se numesc revizuient și intimat. Potrivit art. 458 C.P.Civ., care se referă la
subiectele căilor de atac, fiind deci aplicabil și revizuirii, căile de atac pot fi exercitate numai de
părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl
au și alte organe sau persoane.
Așadar, revizuient poate fi orice parte care a figurat în procesul finalizat cu pronunțarea hotărârii
care se atacă, indiferent de poziția procesuală avută. Trebuie însă menționat că simpla calitate de
parte în procesul respectiv, deși necesară, nu reprezintă și o condiție suficientă pentru a introduce o
cerere de revizuire, cel nemulțumit de hotărâre trebuind să justifice un interes, adică un folos
practic, în sensul art. 458 C.P.Civ. De pildă, reclamantul nu ar avea interes să ceară revizuirea unei
hotărâri prin care i-a fost acordată o sumă mai mare decât cea solicitată, chiar dacă în acest caz ar fi
15
incident motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 1 C.P.Civ. În acest caz revizuient va
putea fi doar pârâtul, el fiind singurul care poate justifica un interes pentru a introduce cererea de
revizuire. De asemenea, în cazul în care bunul piere, debitorul nu are interesul de a formula o cerere
de revizuire pe motivul că bunul pe care ar fi fost obligat să-l predea a pierit între timp40.
După cum precizam anterior, în mod excepțional, revizuirea poate fi exercitată și de alte
persoane sau organe cărora legea le conferă legitimare procesuală activă. În primul rând, procurorul
este un astfel de exemplu. În temeiul art. 92 alin. (4) C.P.Civ., procurorul poate exercita revizuirea
împotriva hotărârilor în ceea ce privește apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor,
ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, chiar dacă procurorul nu a pornit acțiunea
civilă, precum și atunci când a participat la judecată, în condițiile legii.
De asemenea, pot avea calitate procesuală activă: creditorii chirografari41 (art. 1560 C. Civ., cu
excepția hotărârilor pronunțate în pricini cu caracter strict personal), precum și succesorii
universali, cu titlu universal sau cu titlu particular (dacă transmiterea a avut loc după pronunțarea
hotărârii atacate și înaintea împlinirii termenului de revizuire pentru autorul lor).
Motivele de revizuire
Actuala reglementare, spre deosebire de cea veche, nu a mai reținut între motivele de revizuire și
pe cel prevăzut anterior în art. 322 pct. 1 C.P.Civ. 1865 referitor la existența unor dispoziții
potrivnice în cadrul dispozitivului aceleași hotărâri. Justificarea rezidă în evitarea existenței unui
paralelism al mijloacelor procesuale în rezolvarea aceleași probleme, pentru înlăturarea dispozițiilor
contradictorii cuprinse în cadrul dispozitivului aceleași hotărâri partea putând utiliza procedura
prevăzută de art. 443 C.P.Civ. sau, dacă nu a recurs la ea, calea contestației la titlu, prevăzută de art.
711 alin. (2) C.P.Civ.
Motive generale de revizuire prevăzute de Codul de procedură civilă
§1 Instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra
unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut
Primul motiv de revizuire vizează încălcarea principiului disponibilității în procesul civil 42 ,

precum și obligația instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Cu privire la aceste
aspecte, trebuie menționat că potrivit art. 9 alin. (2) C.P.Civ., obiectul și limitele procesului sunt
40
Pentru alte exemple a se vedea G. Boroi, S. Mirela, op. cit, p. 735.
41
I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro; G. Boroi, S. Mirela, op. cit, pp. 735-736.
42
Revizuirea se poate solicita și pentru motivul încălcării principiului disponibilității (I.C.C.J., s. I civ., dec. nr. 881 din
14.10.2014, www.legalis.ro); ”Dacă partea este singura căreia legea îi recunoaște dreptul de a determina limitele
procesuale, prin arătarea obiectului cererii de chemare în judecată, corelativ îi revine instanței obligația de a respecta
limitele învestirii. Obligația instanței de a se pronunța numai asupra obiectului acțiunii constituie o garanție pentru
aplicarea corectă a principiului disponibilității.” (C.A. Craiova, s. I civ. min. fam., dec. nr. 1212/2011, Buletinul
Curților de Apel nr. 12/2011. pp. 40-41, apud Mocanu, op. cit., p. 174)
16
stabilite prin cererile și apărările părților, iar conform art. 22 alin. (6) C.P.Civ., judecătorul trebuie
să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile
în care legea ar dispune altfel. Astfel, instanța va fi ținută să respecte cadrul procesual fixat de părți
și în limitele menționate va soluționa pricina în întregul ei43.
Acest motiv acoperă practic trei ipoteze: i) ipoteza în care instanța a acordat mai mult decat s-a
cerut (plus petita); ii) ipoteza în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus
petita); și iii) ipoteza în care instanța s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra
petita). În doctrină44, prima ipoteză mai este denumită și caz de infra petita, prima și ultima ipoteză
mai sunt cunocute și sub denumirea de ultra petita, iar în final toate cele trei ipoteze mai pot fi
considerate și cazuri de omnia petita. Având în vedere că acest motiv a fost preluat întocmai din art.
322 pct. 2 C.P.Civ. 1865, soluțiile jurisprudențiale dezvoltate în baza acestuia își mențin
actualitatea. În acest sens, jurisprudența a statuat că ”ceea ce caracterizează aceste cereri și le
delimitează de toate celelalte, ce pot fi formulate de către părți în proces, constă în aceea că, prin
pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în
acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare – dispozitivul”45.
Doctrina46 subliniază faptul că o condiție pentru ca aceste cazuri să fie considerate cazuri de
omnia petita este ca acestea să privească obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, așadar să
se refere la pretenții concrete formulate de părți prin cereri având natura juridică a cererii de
chemare în judecată, cum sunt de pildă cererea reconvențională, cererea de intervenție forțată,
cererea de intervenție voluntară principală. Motivul de revizuire va privi atât cererile principale, cât
și cererile accesorii, în măsura în care acestea nu au rămas fără obiect ca urmare a soluției date
cererii principale, precum și cererile cu caracter subsidiar, dacă cererea principală a fost admisă sau,
după caz, respinsă.
Prin ”lucruri” trebuie să se înțeleagă solicitările concrete și pretențiile formulate de părți 47. Se
vor avea în vedere aspectele ce se regăsesc în dispozitivul hotărârii 48 , cum ar fi: încuviințarea
43
”Faptul că soluția din recurs este diferită de soluțiile instanțelor de fond și apel – în sesnul că pârârta a fost obligată,
ca urmare a rezoluțiunii promisiunii de vânzare-cumpărare, la restituirea avansului, iar nu a dublului avansului plătit nu
afectează cadrul procesual, fiind o problemă care tine de judecarea cauzei, și nu de stabilirea limitelor procesului.” A se
vedea I.C.C.J., s. a II-a civ., dec. nr. 4136/14.12.2011, www.scj.ro.
44
La nivel terminologic în doctrină pot exista mici diferențe. De pildă, prin denumirea de ultra petita sunt
desemnate în anumite cazuri prima și ultima ipoteză (G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 720), terminologie
adoptată și de prezenta lucrare, pe când unii autori folosesc denumirea de ultra petita pentru a desemna
exclusiv a treia ipoteză (V.M. Ciobanu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial - Curs
de bază pentru licență și masterat, seminare și examene, Ed. Național, București, 2013, p. 397).
45
I.C.C.J., s. civ. și propr. int., dec. nr. 458/22.01.2007, www.scj.ro.
46
G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 720.
47
”Prin lucru cerut se înțelege orice cerere principală, accesorie sau incidentală care a fixat cadrul litigiului, a
determinat limitele acestuia și a stabilit obiectul pricinii deduse judecății.” (C.C. dec. nr. 492/2011, M. Of. Nr. 340 din
17.05.2011).
48
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod, vol. I, 2013, p. 1166.
17
execuției vremelnice, recunoașterea unui drept de retenție, acordarea unui termen de grație,
acordarea cheltuielilor de judecată, acordarea dobânzii legale la suma solicitată de reclamant etc.
Nu se vor încadra în ipotezele menționate: omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii
privind acordarea unui nou termen pentru angajarea unui apărător 49 , asupra unei excepții
procesuale 50 ori apărări 51 invocate de parte, schimbarea temeiului acțiunii sau neanalizarea unui
motiv de exercitare a căii de atac52 și nici atunci când instanța nu s-a pronunțat pe fond, deoarece a
rezolvat cauza pe baza unei excepții peremptorii53.
Nu vor fi considerate cazuri de extra petita sau de minus petita: situația în care instanța de recurs
reține din oficiu un motiv de casare de ordine publică neinvocat de recurent după ce, în prealabil, l-a
pus în discuția părților, respectiv situația în care instanța nu a reținut din oficiu un motiv de casare
de ordine publică, neinvocat de recurent în termen, deși instanța putea să o facă54.
De asemenea, în doctrină 55 se apreciază că invocarea sa cu succes este condiționată și de
îndeplinirea următoarelor condiții: i) revizuientul să aibă în vedere obiectul cererii, nu temeiurile ei;
ii) eroarea instanţei să se fi săvârşit involuntar; iii) eroarea instanţei să nu privească motive de
ordine publică, pe care ea le-a ignorat sau nu le-a invocat din oficiu; iv) să nu se formuleze cereri
noi.
Vom analiza în continuare fiecare dintre cele trei ipoteze. Astfel, cu privire la prima ipoteză
(extra petita), aceasta implică situația în care instanța s-a pronunțat, din eroare, și asupra unor
lucruri care nu s-au cerut nici în scris și nici verbal, în cazul acelor situații în care legea permite
acest lucru. Așadar, ne vom raporta atât la cererile formulate în scris, cât și la cele formulate oral,
incluse în încheierea de ședință. De pildă, sunt ipoteze de extra petita56: situația când reclamantul
cere plata sumei datorate și instanța acordă și dobânzi; dacă se solicită numai restituirea bunului și
instanța îl obligă pe pârât și la plata fructelor; situația când se cer despăgubiri pentru neexecutarea
unei obligații contractuale, iar instanța dispune și rezoluțiunea contractului; instanța dispune
repunerea în situația anterioară, deși părțile au cerut doar anularea actului; se dispune restituirea
bunului, dar nu se cere în subsidiar și contravaloarea acestuia în ipoteza în care bunul nu e găsit, iar
instanța acordă în ciuda acestui fapt contravaloarea; acordarea unui termen de grație fără a exista o
49
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. Nr. 97/2003, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul adnotat, 2011, p. 648.
50
C.A. București, s. confl. de mun. și lit. de mun., dec. nr. 948/2002, apud Idem.
51
C.A. Târgu-Mureș, dec. civ. nr. 386/R din 11 septembrie 2014, www.portal.just.ro.
52
53
C.A. București, s. confl. de mun. și lit. de mun., dec. 225/2002 și dec. nr. 1002/2002, în R.R.D.M. nr. 2/2002, p. 137
și nr. 3/2002, p. 139.
54
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 656 din 28 septembrie 2004, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p.
648.
55
I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro.
56
A se vedea: G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 721; I. Deleanu, op. cit., p. 350; I. Leș, op. cit., www.legalis.ro; C.S.J., s.
com., dec. nr. 7656/14.12.2001, în B.J. 1990-2003, p. 961, apud . Leș, op. cit., www.legalis.ro.
18
cerere în acest sens din partea debitorului57; atunci când se dispune evacuarea locatarului, deși s-a
cerut exclusiv obligarea sa la plata chiriei; instanța acordă cheltuieli de judecată, deși acestea nu au
fost cerute; atunci când se admite o cerere de stabilire a paternității și instanța dispune ca minorul să
poarte numele tatălui, în lipsa unei astfel de cereri; în cadrul divorțului, instanța s-a pronunțat și cu
privire la păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, fără o cerere în acest sens sau tot fără a exista o
cerere în acest sens a atribuit folosința locuinței unuia dintre foștii soți; acordarea execuției
vremelnice, deși aceasta nu a fost solicitată; anularea clauzei penale, deși apelanta a solicitat numai
modificarea acestei clauze în sensul reducerii penalității etc.
De asemenea, cererea de revizuire va fi admisibilă și în cazul în care capătul de cerere a fost
respins, partea putând să fie prejudiciată și atunci când instanța respinge o pretenție nesolicitată 58.
Într-o opinie, revizuirea pentru acest motiv va fi posibilă și atunci când o cerere neformulată a făcut
obiectul unei cercetări din partea instanței și s-a statuat asupra ei în considerente, fie în sensul
admiterii, fie în sensul respingerii59.
Prin excepție, atunci când instanța, în temeiul legii, trebuia să rezolve și capete de cerere ce n-au
fost formulate, cererea de revizuire nu este admisibilă60. De pildă, într-o acțiune de revendicare a
unui imobil instanța respingând cererea, stabilește și faptul că reclamantul nu are dreptul la fructele
culese de posesor. Justificarea este aceea că textul legal nu distinge în funcție de modul în care se
rezolvă pretenția nesolicitată. Totuși, dacă instanța a admis un capăt de cerere nesolicitat de
reclamant, interesul de a introduce cererea de revizuire va aparține pârâtului, iar dacă instanța l-a
respins, interesul va aparține reclamantului61.
Revizuirea nu va fi admisibilă atunci când instanța comite o greșeală de judecată, în sesul că
soluționează o cerere formulată cu încălcarea dispozițiilor legale privind termenul de exercitare. De
pildă, reclamantul își modifică cererea de cheamare în judecată după primul termen de judecată la
care a fost legal citat și, deși pârâtul nu își exprimă expres acordul cu privire la această modificare,
instanța se pronunță și asupra capătului de cerere formulat peste termen. Revizuirea nu va fi de
asemenea admisibilă dacă se pretinde că instanța a admis un capăt de cerere în mod nelegal, întrucât
pretenția formulată ar fi contrară normelor de drept substanțial62.
57
Pentru o opinie contrară în sensul că termenul de grație s-ar putea dispune și din oficiu a se vedea M.C. Mocanu, op.
cit., p. 178.
58
Prejudiciul constă în extinderea efectelor autorității de lucru judecat la o cerere neformulată, chiar dacă cererea
neformulată ”nu a primit dezlegare prin dispozitivul hotărârii, însă instanța a analizat-o în cuprinsul considerentelor și a
tranșat problema dreptului reclamantului”. A se vedea în acest sens Idem, p. 179. Potrivit art. 430 alin. (2) C.P.Civ.,
autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină.
59
A se vedea Idem, p. 179, precum și decizia I.C.C.J. citată în formularea acestui argument (I.C.C.J., s. civ. propr. int.,
dec. nr. 7222/2006).
60
A se vedea G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 559; I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro.
61
G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 721; I. Deleanu, op. cit, www.legalis.ro.; M.C. Mocanu, op. cit., p. 180.
62
G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 559. ”Dacă instanța de recurs, admițând recursul, a admis doar în parte apelul și a
schimbat sentința în privința unui capăt de cerere din acțiune, nu înseamnă că s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-
a cerut.” (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 520/2000, apud G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 722); ”Revizuirea nu este
19
De asemenea, această ipoteză nu va avea în vedere nici situația în care instanța este obligată să se
pronunțe din oficiu asupra unor cereri, cum este de pildă în materie de divorț când soții au copii
minori. În acest caz particular instanța este obligată să se pronunțe, chiar în lipsa solicitării
reclamantului, cu privire la exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de
creștere și educare a copiilor, precum și numele pe care îl vor purta soții după divorț (art. 919 alin.
(2) și (3) C.P.Civ.).
Nu constituie extra petita nici trimiterea de către I.C.C.J. a cauzei spre rejudecare altei instanțe
decât cea care a pronunțat hotărârea casată, atunci când se consideră că interesele bunei administrări
a justiției o impun, în absența unei cereri de strămutare formulate de revizuient, art. 497 C.P.Civ.
neimpunând o asemenea condiție63.
Nu vor fi cazuri de extra petita nici: situația în care se modifică cererea de chemare în judecată,
dar modificarea a fost făcută tardiv, iar excepția tardivității se respinge (în acest caz este vorba de o
greșeală de judecată care se evaluează pe calea recursului, nu a revizuirii)64 sau când reclamantul
modifică cererea de chemare în judecată, însă nu a depus cerere scrisă, cererea reclamantului a fost
inclusă în încheierea de ședință, iar pârâtul nu s-a opus la modificarea acțiunii peste primul termen
de judecată65; instanța primește o cerere pe care nu trebuia să o primească; se primește o cerere
nouă în apel (în acest caz ne aflăm în prezența motivului de depășire a caracterului devolutiv, fiind
în prezența unui motiv de recurs, nu de revizuire); atunci când într-o cerere de partaj în care părțile
nu au încheiat o convenție și se cere o anumită cotă la partaj, iar instanța acordă o cotă mai mare
deoarece așa prevede legea (de pildă frații cer partajarea în cote de 1/3 și 2/3 și nu există o
convenție încheiată, instanța va acorda ½ pentru fiecare în baza legii) etc.
Nu în ultimul rând, depășirea atribuțiilor judecătorești nu reprezintă motiv de revizuire, deoarece
acest motiv de revizuire a re în vedere nerespectarea principiului disponibilității, și nu încălcarea
principiului separației puterilor în stat. Jurisprudența a statuat că acest motiv de revizuire nu
privește ”împrejurarea dacă instanța era sau nu abilitată și îndreptățită să se pronunțe asupra unui
anumit aspect în raport de limitele puterii judecătorești, ci numai depășirea de către instanță a
limitelor învestirii sale”66.
admisibilă pentru extra petita nici în ipoteza în care instanța s-a pronunțat în limitele în care a fost învestită de
reclamant (C.A. București, s. a VI-a com., dec. nr. 620/2002, citată de Boroi carte p. 722).
63
G. Boroi (coord.), op. cit, p. 194.
64
M.C. Mocanu, op. cit, pp. 181-182.
65
De pildă reclamantul solicită evacuarea pârâtului pe calea ordonanței președințiale și apoi își modifică cererea, în
sensul că oral, susține ca soluționarea pricinii să se efectueze în procedura de drept comun. Pentru alte exemple a se
vedea M.C. Mocanu, op. cit, p. 181.
66
C.A. Pitești, s. com. cont. adm. fisc. dec. nr. 865/R-C/14.09.2007, în Buletinul Curților de Apel nr. 4/2007, apud
M.C. Mocanu, op. cit, p. 183.
20
Cu privire la a doua ipoteză (minus petita), avem în vedere situația în care instanța nu s-a
pronunțat pe una dintre cereri, fie ea cerere principală, incidentală sau conexă67, precum și situația
în care nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere68. De pildă, instanța nu se pronunță asupra
cheltuielilor de judecată solicitate 69 , asupra cererii reconvenționale, a cererii de intervenție
voluntară sau forțată, asupra cererii de încuviințare a executării provizorii; asupra cererilor
martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor sau aparatorilor, cu privire la drepturile lor etc. În
acest sens, practica judiciară a statuat că, nepronunţarea instanţei trebuie să vizeze un „lucru cerut”,
”noţiune care trebuie interpretată ca referindu-se la cererea concretă, cele accesorii sau subsidiare,
nu diferitele argumente care susţin sau combat aceste cereri sau soluţii de admitere doar în parte a
unei căi de atac”70.
Nu vor fi cazuri de minus petita: situația în care instanța după ce cercetează toate capetele
cererii, admite pretențiile numei în parte sau respinge un capăt de cerere71; instanța rezolvă unele
capete de cerere accesorii implicit prin respingerea capătului de cerere principal72 (de exemplu, prin
respingerea cererii de divorț se resping implicit și cererile accesorii prevăzute de art. 919 C.P.Civ.,
deoarece acestea ar fi putut fi soluționate numai dacă căsătoria era desfăcută73); respingerea cererii
în stabilirea paternității implică și respingerea cererii prin care se solicită pensie de întreținere;
atunci când se respinge cererea în revendicare se va respinge implicit și capătul de cerere privitor la
daune pentru lipsa de folosință; prin respingerea cererii principale cererea incidentală sau cu
caracter subsidiar care depinde de cererea principală devine lipsită de obiect sau de interes, cum
este de pildă cazul cererii de chemare în garanție formulată de pârât atunci când cererea
reclamantului se respinge; se dispune dijungerea sau suspendarea 74 ; se omite pronunțarea pe o
67
Nepronunțarea instanței asupra cererii de intervenție accesorie nu poate constitui motiv de revizuire, deoarece terțul
nu reclamă un drept propriu în justiție, intervenția accesorie reprezentând de fapt o apărare. A se vedea în acest sens
Idem, p. 184.
68
Pentru a fi invocată nepronunțarea instanței ca temei pentru revizuire, trebuie ca reclamantul să fi sesizat instanța cu
capetele de cerere a căror nesoluționare o invocă (C.A. Iasi, dec. civ. nr. 412/1998, apud Idem, p. 183).
69
”Partea va putea ca, pe calea unei cereri principale, să dobândească ulterior cheltuielile de judecată.” (Trib. Supr., s.
civ., dec. nr. 735/1983, apud I. Deleanu, op. cit., p. 351).
70
G. Boroi (coord.), op. cit, p. 194.
71
Dacă instanța respinge o parte din pretenții ca nedovedite, revizuirea nu va fi admisibilă întrucât respingerea nu este
rezultatul unei omisiuni, ci a analizei temeiniciei cererii. A se vedea M.C. Mocanu, op. cit., p. 186.
72
În doctrină a fost exprimată opinia conform căreia deoarece admiterea cererii nu poate fi niciodată implicită, rezultă
că hotărârile implicite nu pot face obiect de revizuire pe acest temei. Hotărârile implicite sunt acele hotărâri care ”nu
lasă nicio îndoială asupra voinței judecătorului de a statua în legătură cu aspecte necesare dezlegării pricinii, chiar dacă
soluția asupra acestora nu se regăsește în dispozitivul hotărârii”. A se vedea în acest sens Idem, p. 187. Totuși,
jurisprudența nu a îmbrățișat această opinie, statuând că poate exista o rezolvare implicită a capetelor de cerere derivate
din cererea principală (Trib. Constanța, s. civ., sent. civ. nr. 1063 din 23.10.2009, nepublicată, apud Idem, p. 187).
73
I.C.C.J., s. civ. și propr. int., dec. nr. 6498/2008, apud M.M. Pivniceru, G. Protea, op. cit., p. 77.
74
În ipoteza disjungerii nu ne aflăm în prezența unei omisiuni, cererea disjunsă urmând a se efectua într-un alt dosar
nou format. Nici suspendarea nu poate fi considerată o omisiune ținând cont că pricina doar se află în nelucrare, fie
datorită atitudinii părților, fie datorită necesității soluționării prealabile a unorchetiuni prejudiciale de care depinde
pronunțarea asupra cererilor cu care instanța a fost învestită. A se vedea în acest sens M.C. Mocanu, op. cit., p, 188; G.
Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 560.
21
excepție, chiar dacă este peremptorie (excepția nu este o pretenție)75, pe apărările sau obiecțiunile
unei părți cu privire la o excepție sau pe probe76 (dezlegarea privind proba sau mijlocul de apărare
nu duce la o soluție de a da, a face sau a nu face ceva, ci este o chestiune care se regăsește în
considerentele hotărârii) sau pe motivele de apel sau recurs invocate77 etc.
De asemenea, pentru a fi în prezența unui caz de minus petita, este necesar ca instanța să fi fost
sesizată cu acea cerere. Dacă instanța nu a primit cererea, dispunând respingerea ei ca tardivă sau
inadmisibilă, se va putea folosi calea apelului sau, după caz, a recursului, și nu pe cea a revizuirii.
Important de subliniat, partea a cărei cerere nu a fost rezolvată și care a pierdut termenul de
revizuire, va putea, pe calea unei cereri principale, să invoce această omisiune, deoarece nu există
autoritate de lucru judecat cu privire la cererea rămasă nesoluționată. De asemenea, partea va putea
și recurge la procedura completării hotărârii prevăzută de art. 444 C.P.Civ78. În cazul în care partea
apelează la procedura prevăzută de prevăzută art. 444 C.P.Civ. și apoi introduce o cerere de
revizuire, aceasta din urmă ar trebui respinsă deoarece în acest caz particular se va pune problema
autorității de lucru judecat79. Într-o opinie formulată în doctrină, art. 444 C.P.Civ. și art. 509 alin.
(1) teza a II-a C.P.Civ. nu sunt corelate, deoarece permit părții să uzeze, la alegere, de oricare din
acestea, iar o eventuală exercitare concomitentă ar putea crea complicații practice deosebite80.
În ceea ce privește ultima ipoteză (plus petita), aceasta implică de asemenea încălcarea
principiului disponibilității și vizează acele situații în care, deși nu a intervenit o majorare a
pretențiilor deduse judecății, se acordă mai mult decât s-a solicitat, ipoteza trebuind să vizeze
obligatoriu o cerere introductivă de instanță. De pildă, sunt cazuri de plus petita: reclamantul
solicită dreptul de uzufruct și instanța îi recunoaște dreptul de proprietate ori pretinde o anumită
cotă din imobilul supus împărțelii, iar instanța îi acordă o cotă mai mare sau reclamantul revendică
o anumită suprafață dintr-un imobil, iar instanța îi acordă o suprafață mai mare81.
75
Omisiunea instanței de a se pronunța pe o excepție reprezintă o eroare de judecată. A se vedea A. Tabacu, coord. E.
Oprina, Contestația în anulare și revizuirea, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 98-99.
76
77
Atât în cazul de minus petita, cât și în cazul lipsei unui răspuns la unul dintre motivele de casare invocate de recurent
sau la unul dintre argumentele formulate în dezvoltarea motivelor avem o omisiune. Totuși, în primul caz vom avea
motiv de revizuire, pe când în al doilea caz se va apela la contestația în anulare specială. A se dea în acest sens Deleanu
Tratat, p. 351. Depășirea de către instanța de recurs a limitelor motivelor de recurs cu care a fost învestită, nu poate
constitui obiect de analiză în cadrul revizuirii prin prisma acestui motiv. A se vedea C.A. Cluj, dec. nr. 2757/R/2006,
apud M. Tăbârcă, op. cit., p. 271.
78
A se vedea I. Deleanu, op. cit., p. 351. Procedura completării hotărârii deși obligatorie în raport cu apelul și recursul
(art. 445 C.P.Civ.), ea nu este totuși obligatorie și în raport cu revizuirea.
79
Dacă s-a dat o hotărâre de completare, nu se va mai putea cere și revizuirea pentru același motiv de minus petita. Tot
asfel, dacă s-a respins cererea de revizuire, nu va mai putea fi formulată o cerere de completare a hotărârii. A se vedea I.
Deleanu op. cit., p. 351; M. Tăbârcă, op. cit., p. 272; M.C. Mocanu, op. cit., pp. 188-189.
80
G. Piperea, op. cit., www.legalis.ro.
81
A se vedea M.C. Mocanu, op. cit., pp. 189-190. ”Când în acțiune terenul revendicat este determinat atât prin
vecinătăți, potrivit titlului de proprietate, cât și prin întindere, dacă acțiunea este admisă în întregime raportată la primul
criteriu, instanța nu săvârșește o plus petita, chiar atunci când s-a constatat că suprafața este mai mare, căci reclamantul
revendicase întreg terenul din titlu.” (I. Stoenescu, Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri în procesul civil, în
lumina unor rezolvări noi în materia lucrului judecat, în S.C.J. nr. 2/1966, p. 21).
22
Plus petita nu va viza ”modul în care au fost interpretate și aplicate normele procedurale
aplicabile cauzei finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se cere, ci la pronunțarea unei dezlegări
asupra unui fapt necerut, ca o evidentă încălcare a principiului disponibilității”82.
Nu sunt cazuri de plus petita: instanța supremă casează cu trimitere la o altă instanță de cât cea
care a pronunțat hotărârea casată, art. 497 C.P.Civ îngăduind o asemenea soluție; situația în care
părțile nu ceruseră judecata în lipsă și instanța rezolvă cauza83; situația în care în cursul dezbaterilor
obiectul cererii a fost majorat; instanța de recurs, admițând recursul și respingând apelul, a menținut
hotărârea primei instanțe și situația de fapt reținută de aceasta; în circumstanțele legale impuse de
natura litigiului, instanța acordă mai mult decât se cere84 etc.
Cu privire partajul judiciar, într-o opinie exprimată de doctrină, ”dacă instanța dispune partajarea
unui bun, drept sau obligație care nu a fost indicat sau individualizat în cererea de învestire și
asupra căruia părțile nu și-au manifestat disputa, săvârșește plus petita, principiul disponibilității
fiind violat în acest caz”85.
În funcție de circumstanţele concrete, și nu doar luând în considerare elemente „cantitative”, ci
și pe cele „calitative”86, se va putea deduce dacă şi în ce măsură, instanţa s-a pronunţat asupra a
ceea ce nu s-a cerut, nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut,
cazurile de omni petita nerezultând întotdeauna cu claritate din simpla analiză a așa-ziselor
elemente „cantitative”87. Mai mult, sunt anumite situații în care are posibilitatea și, câteodată, chiar
obligația să interpreteze voința reclamantului din cererea de chemare în judecată, ”depășind
aparențele a la lettre și reținând ceea ce realmente s-a cerut, nu neapărat expres, neîndoielnic, ci
chiar subînțeles, implicit sa natural inevitabil” 88 , așadar aplicarea principiului rolului activ al
judecătorului. De pildă, reclamantul solicită ”rezilierea contractului pentru viciul violenței”, iar
82
C.A. Constanța, s. I civ., dec. nr. 57/FM din 30.04.2012, nepublicată, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 189.
83
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 386/1999, în Juridica nr. 10/2000, p. 402, apud Ibidem.
84
De exemplu, în acțiunea de partaj, instanța trebuind să lichideze drepturile comune, ea va putea acorda unei părți mai
mult decât a cerut. ”Indiferent de soluția pronunțată în ceea ce privește atribuirea imobilului și plata sultei, instanța de
recurs s-a pronunțat întocmai pe ceea ce s-a cerut – partajul. Chiar și în lipsa opțiunilor exprimate de părți, în cadrul
unui proces precum cel de față, modalitatea de efectuare în concret a partajului, prin formarea și atribuirea de loturi, este
atributul exclusiv al instanței, atâta timp cât nu a intervenit o tranzacție a părților în acest sens și nici nu a existat un
refuz categoric al ambelor părți de a li se atribui imobilul, pentru a se vorbi de” incidența motivului de revizuire revăzut
la pct. 2 (Trib. Constanța, s. civ., dec. nr. 471 din 10.06.2010, www.portal.just.ro). Un alt exemplu este acela în care,
deși partea nu a cerut în mod expres anularea hotărârii pentru greșita ei citare la judecată, instanța va putea anula
hotărârea, fără a comite o plus petita (Trib. Ilfov, sec a II-a civ. dec. nr. 931/1931). A se vedea în acest sens Deleanu,
op. cit., p. 352. Un alt exemplu este acela în care instanța acordă pensia de întreținere într-un cuantum mai mare decât
ceea ce s-a cerut. Nu vom fi în prezența unei plus petita, deoarece decizia instanței va avea în acest caz principiul
interesului superior al copilului. Cuantumul pensiei de întreținere se va situa, totuși în limitele prevăzute de art. 529 C.
Civ. A se vedea pentru dezvoltări, M.C. Mocanu, op. cit., pp. 191-192.
85
A se vedea Idem, p. 192 și modul în care autorul dezvoltă acest argument.
86
De exemplu, în situația în care se cere plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri și instanța acordă despăgubiri
superioare celor cerute este vorba de elemente ”cantitative”, pe când în ipoteza în care se solicită stabilirea unei servituți
și instanța îi recunoaște reclamantului dreptul de proprietate vorbim de elemente ”calitative”. A se vedea I. Deleanu, op.
cit., p. 352.
87
Deleanu, op. cit., pp. 352-353; M.C. Mocanu, op. cit., p. 190.
88
I. Deleanu, op. cit., p. 353.
23
instanța, reținând acest viciu, dispune desființarea retroactivă a contractului, fără a se pronunța plus
sau extra petita.
Totuși, deși rolul activ al judecătorului poate implica restabilirea calificării juridice 89, a actelor și
faptelor deduse judecății, chiar și atunci când părțile le-au dat o altă denumire, anumite precizări
trebuiesc făcute. Astfel, în temeiul art. 22 C.P.Civ., judecătorul nu va putea trece peste calificarea
dată de părți, atunci când în temeiul unui acord expres părțile au convenit cu privire la calificarea
juridică și motivele de drept și au înțeles să limiteze dezbaterile la acestea, dacă nu sunt încălcate
drepturile și interesele legitime ale altora. Mai mult, acest motiv de revizuire ”privește însă numai
obiectul acțiunii, iar nu și cauza ei, instanța putând pune în discuție temeiuri noi de drept,
neinvocate de reclamant în acțiune sau de pârât în apărare” 90 . Astfel, într-o opinie 91 dacă din
probele administrate rezultă că reclamantul este îndreptățit la mai mult, instanța are posibilitatea, în
virtutea rolului activ, să pună în discuția părților majorarea câtimii obiectului cererii.
În final, spre deosebire de vechea reglementare, cazurile de ultra petita (adică cele de extra
petita și plus petita) nu mai constituie și motiv de recurs.
§2. Obiectul pricinii nu se afla în ființă
Cel de-al doilea motiv de revizuire vizează situația în care există o hotărâre cu o singură
condamnare atunci când debitorul a fost obligat la predarea unui bun cert și determinat care a pierit
până la executarea hotărârii. Acest motiv va fi folosit așadar pentru obligarea debitorului la plata
sumei reprezentând echivalentul valorii bunului pierit.
Având în vedere că și acest motiv a rămas neschimbat, fiind preluat întocmai din art. 322 pct. 3
C.P.Civ. 1865, soluțiile jurisprudențiale și doctrinare dezvoltate în baza acestuia își mențin
actualitatea.
În primul rând, cu privire la semnificația sintagmei de ”obiectul pricinii nu se află în ființă”
câteva precizări trebuiesc făcute. Astfel, se cere ca bunul cert și determinat a cărui predare face
obiectul obligației debitorului să nu mai existe din punct de vedere fizic92 sau să nu mai fie găsit cu
89
”Într-o cerere de revizuire s-a statuat că atâta vreme cât instanța a decelat obiectul cererii de chemare în judecată,
aspect ce rezultă din considerentele hotărârii în raport de textele de lege indicate generic de către reclamant, nu ne aflăm
în fața motivullui de revizuire constând în depășirea limitelor învestirii instanței.” (Trib. Constanța, s. civ., dec. nr. 712
din 17.09.2010, nepubllicată, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 175)
90
I.C.C.J., dec. nr. 314/2004, www.scj.ro. A se vedea și explicațiile date în M.C. Mocanu, op. cit., pp. 176-177.
91
M.C. Mocanu, op. cit., p. 190. Autorul citează decizia C.S.J., s. com., dec. nr. 76/1999 care prevede: ”Nu se poate
reține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în cazul în care reclamanta, după efectuarea mai multor expertize în
cauză, și-a mărit verbal, în cursul dezbaterilor, câtimea obiectului cererii, solicitând valoarea actualizată a lucrărilor
executate și neplătite.”
92
”Tribunalul învederează că singma <<obiectul pricinii nu se află în ființă>> desemnează ideea de dispariție fizică a
bunului. Astfel că ipoteza textului nu este incidentă atunci când bunul există fizic, cum este cazul terenului în speță, însă
a fost luat în stăpânire de către o altă persoană” (Trib. Constanța, s. civ., dec. nr. 63 din 21.01.2010, nepublicată, apud
M.C. Mocanu, op. cit., p. 195).
24
ocazia executării 93 . Revizuirea va fi posibilă indiferent de cauzele ce au determinat dispariția
bunului94. Această condiție nu este îndeplinită în cazul în care bunul continuă să existe fizic, dar a
fost ocupat sau i s-a schimbat situația sau bunul nu mai poate fi folosit potrivit destinației sale95, sau
atunci când hotărârea privește plata unei sume de bani și a dobânzilor96.
De asemenea, doctrina a subliniat necesitatea ca hotărârea a cărui revizuire se cere să nu fie este
sau să nu mai fie susceptibilă de apel și să evoce fondul97.
Dacă bunul reprezentând obiectul cererii este pierdut sau piere în cursul procesului, potrivit art.
204 alin. (2) pct. 3 C.P.Civ., reclamantul va putea modifica cererea chiar și după primul termen la
care a fost legal citat și să solicite contravaloarea obiectului cererii pierdut sau pierit în cursul
procesului.
Majoritatea doctrinei98 subliniază că cererea de revizuire va fi admisibilă nu numai când obiectul
a pierit după pronunțarea hotărârii, ci și în cazul în care obiectul a pierit în cursul judecății, chiar
dacă reclamantul nu și-a modificat cererea de chemare în judecată, din moment ce motivul prevăzut
la art. 509 alin. (1) pct. 2 C.P.Civ. nu distinge. Într-o altă opinie99, în cazul în care revizuentul a
cunoscut împrejurarea că bunul a dispărut în timpul procesului, revizuirea nu va fi admisibilă. În
argumentarea acestei opinii, se pornește de la ideea că prin revizuire se critică hotărârea numai în
baza unor împrejurări noi, exterioare, necunoscute la momentul pronunțării hotărârii, și nu în raport
cu probele existente la dosar la data pronunțării hotărârii. Astfel, se consideră că deoarece
reclamantul în mod voit, prin nemodificarea acțiunii, provoacă derularea unui proces inutil și naște
”un drept de opțiune care ar conduce la derularea unor procese inutile ce impun costuri, atât din
partea părților, cât și din partea justiției ca serviciu public”100.
Aceste complicații pot fi însă evitate de început prin introducerea unei cereri alternative, și
anume, obligarea pârâtului la plata echivalentă reprezentând contravaloaea bunului, dacă acesta nu
va fi găsit. Astfel, în situația în care bunul se găsește, automat se va trece la urmărirea silită cu
privire la obligația alternativă.
93
După cum vom argumenta în continuare, sunt anumite ipoteze în practică asimilate ipotezei inexistenței bunului din
punct de vedere fizic.
94
I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
95
Dacă partea care a fost obligată să încheie un contract de închiriere cu partea adversă a dispus de spațiu în alte
modalități decât aceea stabilită prin hotărâre, nu se poate admite revizuirea pe motiv că obiectul nu mai este în ființă
(C.A. Iași, dec. civ. nr. 1287/2000, apud G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 723); Partea obligată prin hotărâre
judecătorească să lase în deplină proprietate și liniștită posesie un teren, individualizat prin limite și vecinătăți, nu poate
obține revizuirea pe motiv că nu există identitate între terenul revendicat și cel pe care el îl posedă în fapt (C.A.
București, s. a III-a civ., dec. nr. 2267/2000, apud Ibidem).
96
C.S.J., s. civ., dec. nr. 4967/2000; I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3477/2003, www.scj.ro.
97
A se vedea G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 723.
98
Idem, pp. 723-724; G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 561; V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, op. cit., p. 391; I.
Leș, op. cit., www.legalis.ro.
99
A se vedea I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro; M.C. Mocanu, op. cit., p. 197.
100
Idem, pp. 197-198.
25
Cu privire la condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să fie cu o singură condamnare, în
doctrină s-a arătat 101 că în cazul în care hotărârea este cu condamnare alternativă, cererea de
revizuire va fi lipsită de interes, deoarece debitorul poate fi obligat, în temeiul hotărârii deja date, la
plata sumei de bani stabilită de instanță reprezentând contravaloarea lucrului.
Condiția ca hotărârea să fie cu o singură condamnare este o condiție necesară, dar nu suficientă.
Astfel, doctrina 102 a clasificat obligațiile la care poate fi obligat debitorul în trei categorii:
îndeplinirea unei obligații precise103, efectuarea unei prestații determinate104 și predarea unui bun
individual determinat105. Dintre toate aceste tipuri de obligații ne va interesa cu privire la acest
motiv de revizuire doar ultima categorie, predarea unui bun individual determinat. Prin bun
individual determinat se va înțelege acel bun care prin însușirile lui specifice se seosebește de un alt
bun similar, având o trăsătură de individualitate, cum este de pildă un autoturism identificat prin
seria de caroserie și sașiu, un document având un număr de înregistrare în evidențele unei autorități
publice anume etc. Nu se vor încadra în acest motiv de revizuire: predarea unei sume de bani106,
Situația prevăzută de cel de-al doilea motiv de revizuire este întâlnită mai ales în ipoteza în care
hotărârea este dată cu privire la anumite bunuri mobile în vazul partajului, deoarece, ca regulă,
părțile nu se află în posesia respectivelor bunuri.
Nu se va putea cere revizuirea pentru acest motiv: dacă bunul a fost înstrăinat; dacă pe terenul a
cărui predare se cere s-a edificat o construcție 107 ; dacă s-a desființat postul pe care s-a dispus
reintegrarea angajatului în litigiile de muncă108.
Alternativ revizuirii pentru acest motiv, partea care urmărește executarea obligației de predare a
lucrului poate uza și de un alt mijloc procesual în ipoteza în care obligația de predare nu mai poate
fi executată din cauza pieririi bunului, procedură prevăzută de art. 891-892 C.P.Civ. Conform
textului de lege menționat, în cazul în care predarea silită a unui bun a devenit imposibilă doin
cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorării acestuia sau a altor asemenea împrejurări, dacă în titlul
executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul
imposibilității predării acestuia (adică hotărârea este dată cu o singură condamnare), atunci instanța
101
G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 724; Boroi comentat, p. 195; M.C. Mocanu, op. cit., pp. 194-195.
102
M.C. Mocanu, op. cit., pp. 193-194.
103
De pildă, obligația de a întocmi documentația privind o suprafață de teren determinată.
104
Sunt astfel de obligații demolarea unei construcții, mutarea unui gard, plata unei sume de bani etc.
105
De exemplu, predarea unui anume autoturism, a unor bunuri mobile personale, a unor înscrisuri etc.
106
Dacă debitorul a fost obligat să restituie o sumă de bani, nu sunt aplicabile prevederile revizuirii, deoarece revizuirea
pentru acest motiv se poate cere numai dacă debitorul a fost obligat să predea un lucru cert și determinat (C.SJ., s. com.,
dec. nr. 3477 din 16.07.2003, în Dreptul nr. 10/2004, pp. 256-257, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 196).
107
Revizuirea nu este admisibilă nici dacă obiectul pricinii există fizic, dar i s-a schimbat situația (pe teren s-a edificat o
construcție), urmând ca cel interesat să uzeze de un alt mijloc procesual (C.S.J., s. civ., dec. nr. 4967/2000, apud G.
Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 723).
108
”S-a decis că, în situația în care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, s-a dispus anularea măsurii desfacerii
contractului de muncă al salariatei contestatoare și reintegrarea ei în postul deținut, împrejurarea că, între timp, postul în
care urma a se efectua reintegrarea s-a desființat nu justifică admiterea cererii de revizuire a unității” (C.A. Alba Iulia,
dec. civ. nr. 714/1995, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 724).
26
de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților.
Mai mult, la cererea creditorului, instanța va avea în vedere și prejudiciile ocazionate creditorului
prin neexecutarea de bunăvoie a obligației, înainte ca acesta să devină imposibil de executat.
Hotărârea este executorie și este supusă numai apelului. Suspendarea executării acestei hotărâri nu
se va putea obține decât cu consemnarea sumei stabilite de instanță.
Observăm că procedura prevăzută de art. 891-892 C.P.Civ. prezintă avantaje față de procedura
revizuirii, partea putând apela la ea inclusiv în ipoteza în care partea pierde termenul de revizuire.
De asemenea, pe lângă avantajul termenului de introducerii a cererii, menționăm și sfera de aplicare
mult mai generoasă. Astfel, această procedură nu privește doar ipoteza în care bunul nu mai există
din punct de vedere fizic, ci și alte cazuri în care există o imposibilitate de executare în natură, cum
sunt de pildă ipoteza deteriorării sau ascunderii bunului. Cererea se va face în fața instanței de
executare.
Cu privire la aceste cazuri în care există o imposibilitate de executare în natură, aparent
neacoperite de acest motiv de revizuire, trebuie menționat că în practică și acestea sunt asimilate
ipotezei bunului care nu mai există din punct de vedere fizic de la revizurie. De exemplu,
ascunderea bunului ce trebuia predat de debitor, după data pronunțării hotărârii, în vederea
zădărnicirii executării obligației de predare, atrage incidența acestui motiv de revizuire 109 . De
asemenea, doctrina a subliniat că indiferent de cauza dispariției bunului, acest motiv de revizuire va
fi incident. Așadar, chiar și în ipoteza în care dispariția se datorează creditorului obligației de
predare, este deschisă calea revizuirii, întrucât textul nu face nicio distincție și nu impune nicio
restricție în acest sens110.
Cu privire la posibilitatea reclamantului de a opta între revizuirea pentru motivul menționat și
procedura prevăzută de art. 891-892 C.P.Civ., în doctrină a fost exprimată și o opinie minoritară în
sensul că nu se poate opta între aceste două proceduri111. Astfel, conform acestei opinii se consideră
că procedura prevăzută de art. 891-892 C.P.Civ. reglementează exclusiv dispariția bunului după
pronunțarea hotărârii, în timpul executării silite, de către executorul judecătoresc, pe când revizuirea
vizează pieirea bunului în cursul procesului. Argumentarea acestei soluții se face în sensul că ”per a
contrario, ar trebui să apreciem că legiuitorul a dorit să creeze două proceduri diferite pentru aceeași
situație juridică, ceea ce este exclus”112.
Nu în ultimul rând, tot ca o alternativă la revizuirea pentru acest motiv, partea interesată va avea
la dispoziție și o acțiune de drept comun prin care poate solicita contravaloarea bunului pierit.
109
110
Ibidem.
111
Idem., p. 199.
112
Ibidem.
27
§3.Un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv
pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris
declarat fals în cursul ori în urma judecății,când aceste împrejurări au influențat soluția
pronunțată în cauză
Acest motiv acoperă practic două ipoteze: i) judecătorul, martorul sau expertul, care a luat parte
la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină; și ii) hotărârea s-a
dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății,când aceste împrejurări au
influențat soluția pronunțată în cauză. De altfel, o parte a doctrinei denumește aceste două ipoteze
ca fiind ”veritabile temeiuri de revizuire”113. Le vom analiza pe rând.
Cu privire la prima ipoteză114, suntem în situația în care soluția atacată este rezultatul unei lipse
de obiectivitate din partea judecătorului, mărturiei mincinoase a martorului sau denaturării
adevărului de către expert prin raportul de expertiză realizat.
În toate cazurile menționate, va fi necesară existența unei condamnări definitive pentru o
infracțiune privitoare la pricină, simpla urmărire penală începută împotriva oricăreia dintre
persoanele menționate, chiar și pentru o infracțiune privitoare la pricină nefiind suficientă115.
În plus, pentru ca admisibilitatea acestui motiv de revizuire se cere ca această împrejurare să fi
influențat soluția pronunțată în cauză, cu alte cuvinte infracțiunea săvârșită să fi fost determinantă
pentru soluția dată în cauză116. Textul se referă generic la săvârșirea unei infracțiuni privitoare la
pricină, fără însă a oferi un reper cu privire la natura acesteia. În doctrină117 s-a arătat exemplificativ
că sunt infracțiuni ce au legătura cu pricina: infracțiunea de fals, uz de fals, luare de mită ori
mărturie mincinoasă. Pe de altă parte, nu constituie motive de revizuire: condamnarea definitivă a
judecătorului pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe împotriva uneia dintre părți; situația în
care expertul a fost condamnat pentru o infracțiune privitoare la cauză, însă în cauză au fost
administrate mai multe expertize, iar expertiza celui condamnat nu a fost luată în considerare etc.
În ceea ce privește vechea reglementare, se observă că această primă ipoteză corespunde uneia
dintre ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 4 din C.P.Civ. 1865, cu mențiunea că spre deosebire de
vechea reglementare, actualul text de lege prevede expres că numai o condamnare definitivă pentru
împrejurări care au influențat hotărârea constituie motiv de revizuire. Trebuie însă precizat că
113
114
Sub prevederile vechii reglementări doctrina propusese ca acest motiv de revizuire să vizeze și procurorul, însă
această soluție nu a fost preluată de actuala reglementare. S-a argumentat că justificarea este aceea că procurorul nu este
membru al completului de judecată și că aceste considerente sunt valabile și în ceea ce privește interpretul. A se vedea
în acest sens S. Zilberstein, op. cit., pp. 31-32; I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
115
C.A. Craiova, s. com., dec. nr. 118/2002, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 724.
116
În doctrină s-a subliniat că între ipotezele menționate și hotărârea pronunțată există o legătură de cauzalitate, cu alte
cuvinte în situația în care una dintre ipotezele menționate ar fi fost constatată, iar hotărârea ar fi fost aceeași, atunci nu
suntem în prezența unui motiv de revizuire. A se vedea I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro.
117
28
această completare nu reprezintă nimic altceva decât o preluare a unei opinii acceptate unanim de
doctrină și jurisprudență sub vechea reglementare118, astfel încât doctrina și jurisprudența de sub
veche reglementare va putea fi valorificată și în cazul acestei ipoteze prevăzute de art. 509 C.P.Civ.
Cu toate acestea, o mențiune trebuie făcută. Astfel, sub vechea reglementare au existat și opinii
în doctrină în sensul că posibilitatea de a analiza existența infracțiunii pe cale incidentală, spre
deosebire de actuala reglementare, era redusă numai la ipoteza falsului pe considerentul că în cazul
judecătorului, martorului sau expertului se solicita expres ”condamnare definitivă”, cu consecința că
în situația în care acțiunea penală nu mai putea fi pusă în mișcare sau era stinsă se considera că nu
mai era posibilă nici introducerea unei cereri de revizuire întemeiată pe alte probe119.
De asemenea, conform art. 509 alin. (2) C.P.Civ., în cazul în care condamnarea definitivă
vizează un judecător, hotărârea va fi supusă revizuirii, chiar dacă nu evocă fondul cauzei. Explicația
este aceea că, pe de o parte, condamnarea unui judecător creează cel puțin aparența faptului că nu a
avut loc un proces echitabil și, pe de altă parte, rațiunea de a limita excepția doar la cazul
condamnării judecătorului este aceea că soluția dată în cauză a fost decisă de acesta.
În ceea ce privește a doua ipoteză, aceasta vizează situația în care hotărârea ce se atacă s-a bazat
pe un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. Cu alte cuvinte, hotărârea și-a pierdut
temeiul material, întrucât conținutul înscrisului în baza căruia s-a pronunțat hotărârea nu corespunde
realității 120 . De altfel, art. 509 alin. (1) pct. 3 teza I C.P.Civ. prevede expres că pentrua fi în
aplicabil acest motiv de revizuire, este necesar ca înscrisul respectiv să fi fost determinant pentru
soluția la care s-a oprit instanța. Așadar, în cazul în care înscrisul a fost declarat fals, cererea de
revizuire va fi în principiu admisibilă, cu mențiunea că condiția ca respectivul înscris să fie declarat
fals este o condiție necesară, dar nu și suficientă. În acest sens, instanța sesizată cu cererea de
revizuire va decide dacă înscrisul respectiv a influențat sau nu soluția pronunțată în cauză, și drept
consecință va admite sau respinge cererea de revizuire.
Teza a II-a a art. 509 alin. (1) pct. 3121 prevede că în situația în care constatarea infracțiunii nu se
va mai putea face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai intâi, pe cale
incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. Prin sintagma ”constatarea
infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală” se are în vedere ipoteza în care există un
impediment la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, fie ca urmare a faptului că
118
A se vedea în acest sens S. Zilberstein, op. cit., p. 31; T.C. Briciu, op. cit., p. 61; Leș, op. cit.,,, www.legalis.ro; G.
Piperea, op. cit., www.legalis.ro; G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 725, precum și jurisprudența și doctrina diversă la care
se face referire în această ultimă sursă.
119
S. Zilberstein, op. cit., p, 37.
120
G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 725.
121
A se vedea C.C., dec. nr. 66/2008 (M. Of. Nr. 142 din 25 februarie 2008), prin care Curtea Constituțională a declarat
neconstituționale dispozițiile art. I pct. 55 din legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru
modificarea și completarea Codului de procedură civilă de la 1865, prin care a fost eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4
C.P.Civ. 1865, textul care corespunde în prezent tezei a II-a a pct. 3 al art. 509 alin. (1) C.P.Civ.
29
acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare sau exercitată, fie pentru că a intervenit amnistia
sau o altă cauză de clasare. Partea interesată va trebui să facă dovada că un astfel de impediment
legal la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale a intervenit, iar acest impediment legal va
trebui constatat de organele penale122. Textul nu precizează însă ce ar trebui să constate dovada
existenței unui impediment legal. În tăcerea legii, dovada acestui fapt va putea fi făcută prin orice
mijloc de probă123, cu alte cuvinte ”luarea la cunoștiință de împrejurările pentru care constatarea
infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penaă este o chestiune de fapt”124.
Justificarea faptului că instanța se pronunță pe cale incidentală asupra se bazează pe argumentul
că în litigiul civil nu are importanță latura punitivă, ci are importanță dacă fapta judecătorului, a
martorului sau a expertului a influențat au nu judecata ori dacă înscrisul este sau nu real, astfel că
orice motiv care împiedică răspunderea penală, dar nu conduce la concluzia că fapta nu există, nu
poate opri cercetarea falsului în civil125.
De asemenea, jurisprudența126 a statuat că nu îndeplinește condițiile înscrisului fals înscrisul pe
care s-a întemeiat hotărârea judecătorească și care a fost revocat ulterior de către organul emitent.
În cazul în care instanța se pronunță pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței
infracțiunii invocate, la judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii 127 .
Textul legal ”are în vedere ipoteza în care cel acuzat de săvârșirea infracțiunii nu este parte în
procesul civil”128. Textul nu prevede calitatea în care cel învinuit va fi citat în procesul de revizuire,
ce acte procedurale se vor îndeplini față de această persoană și care vor fi efectele hotărârii cu
privire la această persoană. Într-o opinie, ”având în vedere rațiunea dispoziției legale menționate,
respectiv protecția celui acuzat de săvârșirea infracțiunii prin asigurarea dreptului său la apărare,
[…] citarea acestuia se va face ca atare, ca persoană căreia i se impută săvârșirea infracțiunii”129.
Așadar, protecția celui învinuit constă în aceea că, fiind încunoștiințat de proces, celui învinuit i se
dă posibilitatea de a se apăra împotriva respectivei învinuiri. Lipsa acestui text legal ar fi însemnat
că cel învinuit neavând calitatea de parte în proces, nu ar fi fost citat în cauză, deși se pun în
discuție fapte pretins a fi săvârșite de el, iar hotărârea ar putea produce efecte în sfera dreptului civil
asupra sa. În doctrină130 s-a arătat că pe baza acestui text de lege ar fi posibil un abuz de drept, în
122
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 4258/2000, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 725; I.C.C.J., s. civ. și propr.
int., dec. nr. 6154/2005, www.scj.ro.
123
124
Idem, p. 196.
125
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod, vol I, pp. 1168-1169.
126
Trib. jud. Satu-Mare, s. civ., dec. nr. 36/1972, în R.R.D. nr. 2/1973, p. 164, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op.
cit., p. 653.
127
Stabilirea, pe cale de ordonanță, de către procuror, a faptului că infracțiunea de fals nu a fost săvârșită de către
persoana căreia i se impută face inadmisibilă cercetarea falsului de către instanța de revizuire (C.A. Cluj, s. civ., nr.
436/2003, în B.J. 2003, p. 13, apud G. Boroi (coord.), op. cit., p. 196.)
128
129
Ibidem..
130
T.C. Briciu, op. cit., p. 63.
30
sensul introducerii unui număr seminificativ de citări la diferite termene, însă textul a fost apreciat
ca fiind ”în esență corect, iar legiuitorul nu putea decide luând în calcul eventualul abuz, iar nu
exercițiul normal și firesc al dreptului” 131 . În ceea ce privește citarea persoanei învinuite, dacă
revizuentul nu a solicitat introducerea în cauză, instanța o va putea introduce din oficiu în cauză în
temeiul art. 78 alin. (1) C.P.Civ.
Jurisprudența132 a statuat că înscrisul la care se face referire în textul legal menționat nu este doar
înscrisul declarat ca fiind fals odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui
conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune,
urmând ca dovada conținutului nereal al înscrisului să fie făcută în fața instanței de revizuire. În
această ipoteză se va încadra și situația în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru
săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, nedovedindu-se intenția agentului poștal de a realiza un
fals, în contextul în care, îndeplinindu-se procedura de afișare a unei recomandate, în mod eronat,
din neglijență, a trecut în procesul-verbal de predare o dată nereală, aspect care însă afectează
valabilitatea actului procedural.
În doctrină133 s-a argumentat că numai constatarea , pe cale incidentală, a infracțiunilor săvârșite
de judecător, martor sau expert ori constatarea caracterului fals al înscrisului doveditor determină
admisibilitatea revizuirii. Prin urmare, situațiile în care se constată că înscrisul este simulat sau
clauzele acestuia nu corespund voinței reale a părților, fiind necesară interpretarea înscrisului, nu
deschid calea revizuirii, deoarece, deși, și în aceste ultime două ipoteze, în fapt înscrisul nu
corespunde realității, totuși, acesta nu este rezultatul săvârșirii unei infracțiuni de fals.
Într-o opinie exprimată în doctrină 134 , în ambele ipoteze corespunzătoare acestui motiv de
revizuire, dacă partea care solicită revizuirea a cunoscut la data judecății existența vreuneia dintre
ipotezele menționate, atunci cererea de revizuire nu va fi admisibilă.
De asemenea, într-o opinie minoritară exprimată în doctrină135, între art. 304 alin. (1) C.P.Civ. și
art. 509 alin. (1) pct. 3 C.P.Civ. există o necorelare în ceea ce privește denunțarea înscrisului ca fals.
Astfel, conform opiniei menționate, deși art. 304 C.P.Civ. stabilește că denunțarea înscrisului ca fals
se va face de parte cel mai târziu la primul termen de judecată după prezentarea unui înscris în
proces (așadar, suntem în prezența unui termen de decădere până la care una dintre părți este
îndrituită să declare că scrierea sau semnătura înscrisului sunt falsificate), ”admisibilitatea cerererii
de revizuire nu este condiționată de conformarea revizuentului față de dispozițiile art. 304 alin. (1)
131
Idem, p. 63.
132
I.C.C.J., s. I civ., dec. nr. 1287 din 06.05.2014, www.scj.ro
133
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod, vol I, p. 1169.
134
135
31
C.P.Civ., aspect care ar putea demonstra lipsa de eficacitarea a acestei norme, din moment ce
consecințele nerespectării sale vor putea fi înlăturate pe calea revizuirii”136.
Ca răspuns la această opinie, în literatura de specialitate 137 s-a argumentat de ce nu există o
necorelare între cele două texte de lege menționate cu privire la denunțarea înscrisului ca fals.
Astfel, plecând de la scopul prevederilor art 304 C.P.Civ., acestea au ca scop limitarea în timp a
posibilității de a declanța procedura falsului în cadrul procesului civil, exclusiv pentru a asigura
respectarea previzibilității duratei procesului civil impuse de imperativele termenului optim și
rezonabil. Legiuitorul nu a urmărit, însă ca respectarea previzibilității duratei procedurii ”să ducă
până la eliminarea oricărui mijloc procedural pentru remedierea unei false realități reflectate într-o
hotărâre judecătorească” 138 , cu consecința acceptării în mod definitiv și necondiționat a valorii
probatorii a înscrisului necontestat în termen. Scopul prevederii legale disputate este deci acela de a
opri posibilitatea de a încetini procesul, reprezentând echilibrul găsit de legiuitor ”între necesitatea
reducerii posibilităților de tergiversare a procedurii judiciare și imperativul restabilirii ordinii de
drept încălcate prin folosirea unui act fals”139.
Sfera de aplicare a art. 509 alin. (1) pct. 3 teza a II-a C.P.Civ. s-a redus semnificativ, având în
vedere că atunci când procurorul dispune clasarea, ordonanța de clasare va cuprinde, dacă este
cazul, și dispoziții privind sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de
desființare totală sau parțială a înscrisului (art. 315 C.P.P.). În acest sens, I.C.C.J. a statuat că
procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot
sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală
printr-o soluție de netrimitere în judecată140.
Doctrina141 a interpretat această decizie a I.C.C.J. ca instuind o obligație și nu o simplă facultate
pentru procuror, cu consecința existenței unei suprapuneri ”de conținut juridic între acțiunea
principală formulată de procuror pentru desființarea actului […] și cererea de revizuire formulată de
partea interesată să înlăture hotărârea judecătorească întemeiată ăe înscrisul apreciat drept fals”142.
§4. Un judecător a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-
credință sau gravă neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în
cauză
Acest motiv de revizuire are în vedere ipoteza sancționării disciplinare a judecătorului pentru
exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență și implică îndeplinirea următoarelor
136
Ibidem.
137
138
Ibidem.
139
Ibidem.
140
A se vedea recursul I.C.C.J. dat în înteresul legii Cas, dec. nr. 2/2011, publicat în M. Of. nr. 372/2011.
141
Idem, pp. 62-63.
142
Ibidem.
32
condiții143: i) existența unei sancțiuni disciplinare pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau
gravă neglijență; ii) hotărârea de sancționare disciplinară să fie definitivă; și iii) fapta pentru care a
fost sancționat judecătorul să fie în legătură cu procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată
pentru soluția pronunțată prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Cu privire la prima condiție, în reglementarea actuală se face vorbire de sancționarea
judecătorului, iar nu a magistratului, cum prevedea vechea reglementare (art. 322 pct. 4 C.P.Civ.
1865), ceea ce este de natură a lămuri sfera de aplicare a acestui motiv de revizuire și a pune capăt
controverselor și disputelor existente sub vechea reglementare. Astfel, deoarece în dreptul român
prin noțiunea de magistrat se înțelege atât judecătorul, cât și procurorul, au existat opinii în doctrină
în sensul aplicării motivului de revizuire și la procurori144.
De asemenea, dispozițiile art. 322 pct. 4 C.P.Civ. 1865, care își găsesc corespondent în art. 509
alin. (1) pct. 3 și 4 C.P.Civ., au fost declarate constituționale, prin aceste prevederi neîncălcălcându-
se accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ci din contră se asigură soluționarea
litigiului cu respectarea garanției privind aflarea adevărului, prin punerea părților la adăpost de
orice suspiciune de denaturare a adevărului generată de condamnarea definitivă a judecătorului,
datorată neglijenței ori abuzului în acea cauză145.
În ceea ce privește natura sancționării judecătorului, în cazul acestui motiv relevanță are
sancționarea disciplinară și nu sancționarea penală sau administrativă. În cazul acestora din urmă
motivul de la pct. 4 nu va fi aplicabil, ci eventual poate motivul anterior dezvoltat de la pct. 3. În
doctrină 146 s-a subliniat că exercitarea funcției de către judecător cu rea-credință sau gravă
neglijență, în anumite situații poate atrage atât răspunderea penală, cât și răspunderea disciplinară.
Potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, cercetarea disciplinară se suspendă atunci când
împotriva judecătorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.
Mai mult, actuala reglementare a răspunderii magistratului, deci și a judecătorului, nu mai impune
condiția ca abaterea săvârșită să nu constituie infracțiune, astfel încât cumulul celor două tipuri de
răspundere e posibilă atunci când sunt întrunite elementele constitutive, atât ale abaterii
disciplinare, cât și ale faptei de natură penală147.
143
A se vedea G. Boroi, M. Staicu, op. cit., pp. 726-727; T.C. Briciu, op. cit., pp. 61-65.
144
A se vedea T.C. Briciu, op. cit., p. 64. Se arată că disputele existente au fost întreținute și de existența unei propuneri
de lege ferenda ca art. 322 pct. 4 să vizeze și procurorul, față de rolul pe care acesta îl joacă în procesul civil. De
asemenea, deoarece magistrații-asistenți ai I.C.C.J. sunt asimilați magistraților, s-a pus problema sferei de aplicare a
motivelor de revizuire și cu privire la această categorie.
145
A se vedea C.C., dec. nr. 125/2002 (M. Of. nr. 419 din 17.06.2002); dec. nr. 372/2006 (M. Of. nr. 454 din
25.05.2006).
146
147
Idem, p. 216.
33
În ceea ce privește seminificația sintagmelor de ”rea-credință” și ”gravă neglijență”148, ne vom
raporta la prevederile art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Conform textului de lege citat, prin rea-credință se înțelege încălcarea cu știință a normelor de drept
material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar prin grava neglijență
semnifică nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept
material ori procesual. Cu privire la noțiunile menționate, doctrina a arătat că sintagma de
”nerespectare a normelor de procedură” trebuie să primească o interpretare restrictivă, fiind necesar
să se probeze elementele care conduc la concluzia că a fost rea-credință sau gravă neglijență149. În
acest sens, doctrina a diferențiat între culpa scuzabilă și culpa nescuzabilă. Sunt, de pildă,
considerate cazuri de culpă scuzabilă: necunoașterea unei directive noi sau a unei decizii a C.J.U.E.,
neobservarea amănuntului că pe citație numărul apartamentului e greșit și drept urmare judecata a
avut loc fără citare etc. Sunt apreciate ca fiind cazuri de culpă nescuzabilă: nesemnarea minutei,
necitarea unei părți etc.
Jurisprudența a considerat că ca reprezentând abatere disciplinară cu rea-credință fapta
judecătorului care, la două zile de la pronunțare, a modificat minuta hotărârii, după ce aceasta a fost
înscrisă în condica de ședință și în evidențele electronice ale instanței 150 . Constituie abateri
disciplinare cu gravă neglijență: fapta judecătorului care, după ce a pierdut înscrisurile depuse de
părți la ultimul termen de judecată, respectiv tranzacția părților și procura de reprezentare, precum
și nerespectarea de către acesta a deciziei instanței de recurs prin care se dispusese casarea sentinței
și trimiterea cauze spre rejudecare151; fapta de a nesocoti prevederi legale imperative stipulate în
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, la
pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare152 etc.
Cu privire la cea de-a doua condiție ca hotărârea de sancționare să fie definitivă, aceasta nu era
prevăzută expres de art. 322 pct. 4 C.P.Civ. 1865, dar a fost considerată de doctrină
indispensabilă153.
În ceea ce privește ultima condiție, doctrina 154 a arătat că legea nu impune ca judecătorul
sancționat disciplinar să fi fost cel care a soluționat cauza, ci doar ca fapta sancționată să fie în
148
Acest caz de abatere disciplinară a fost introdus prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea Legii 303/2004 privind
statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în M.
Of. nr. 51 din 21.01.2012. Anterior acestei legi exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență nu reprezenta un
caz special de atragere a răspunderii disciplinare a judecătorilor, cele două sintagme fiind corelate cu individualizarea
unei anumite sancțiuni aplicate pentru una dintre abaterile disciplinare prevăzute de lege. A se vedea T.C. Briciu, op.
cit., p. 64.
149
A se vedea T.C. Briciu, op. cit., p. 65, apud V.M. Ciobanu, Responsabilitatea serviciului public al justiției și a
judecătorului, în R.R.D.P. nr. 1/2007, p. 83.
150
I.C.C.J., completul de 9 jud., dec. nr. 4/2010, Aspecte din jurisprudența în materia răspunderii disciplinare a
judecătorilor și procurorilor, în Justiția în actualitate nr. 1/2010, p. 71, www.scj.ro.
151
I.C.C.J., completul de 9 jud., dec. nr. 1/2010, www.scj.ro.
152
M.C. Mocanu, op. cit., p. 222; C.S.M., hot. Nr. 12 și hot. Nr. 13/J din 13.10.2011, www.inspectiajudiciara.ro.
153
34
legătură cu procesul și determinantă pentru soluția pronunțată155. O opinie contrară s-a conturat,
însă în o parte a doctrinei156 și la nivel jurisprudențial157. Astfel, conform soluțiilor date de practica
judiciară, sancționarea disciplinară trebuie să aibă legătură cu cauza supusă revizuirii 158, această
condiție nefiind îndeplinită în situația în care judecătorul sancționat nu a participat la judecata
cauzei a cărei revizuire se cere, însă face parte din corpul magistraților instanței judecătorești care a
pronunțat hotărârea159.
Instanța de revizuire nu va putea în temeiul acestui motiv, să cerceteze pe cale incidentală,
existența faptei de exercitare a funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă există
impedimente legale la exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorului160.
În temeiul art. 509 alin. (2) C.P.Civ., revizuirea va fi admisibilă pentru acest motiv, chiar dacă
hotărârea atacată nu evocă fondul.
§5. După darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică
sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților
Acest motiv de revizuire acoperă ipoteza descoperii de înscrisuri doveditoare, așadar situația în
care partea care a pierdut procesul dovedește existența unor înscrisuri care au fost reținute de partea
adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința acelei părți.
Textul reia întocmai prima teză din art. 322 pct. 5 C.P.Civ. 1865, astfel încât soluțiile date de
jurisprudență și doctrină sub vechea reglementare cu privire la acest text de lege vor putea fi
valorificate și sub noua reglementare. Prevederile au făcut obiectul unui cntrol de
constituționalitate, Curtea Contituțională statuând că acestea nu contravin principiului egalității în
drepturi, textul permițând oricărei părți, indiferent de poziția procesuală avută, să declanșeze
154
A se vedea T.C. Briciu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1170; G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 727;
155
Art. 322 pct. 4 C.P.Civ. 1865 impunea exercitarea funcției în cauza finalizată prin hotărârea a cărei revizuire se
solicită. Jurisprudența a extins însă acest text și la judecătorul în sarcina căruia s-a reținut sancțiunea disciplinară, chiar
dacă nu a luat parte la judecata cauzei finalizate prin hotărârea atacată, dar fapta sa are legătură cu această cauză (Cas.,
s. civ. și de propr. int., dec. nr. 3326/2007, apud M.M. Pivniceru, G. Protea, op. cit., p. 110,. Astfel, s-a considerat că
mutarea unui dosar la un alt complet decât cel desemnat în mod aleatoriu, prin imixtiunea președintelui de secție ar avea
o natură determinantă în legătură cu soluția în cauză, soluție primită de o parte a doctrinei cu rezerve. A se vedea T.C.
Briciu, op. cit., p. 64. Un exemplu de sencțiune disciplinară care nu determină însă soluția în cauză ar putea fi
următorul: nerespectarea secretului deliberării, care deși contrar R.O.I. și statutului judecătorilor, atrăgând o sancțiune
disciplinară, nu este de natură să afecteze soluția dată în cauză.
156
157
Fapta judecătorului sindic care a primit cerereade recurs în vederea selectării actelor necesare înaintării dosarului în
calea de atac și care a finalizat lucrarea abia după 5 luni, deși constituie abatere disciplinară cu gravă neglijență, în
susținerea acestei opinii, ea nu a denaturat în niciun fel hotărârea pronunțată în cauză, ci doar a temporizat cursul
judecății și a împietat asupra celerității soluționării cauzei, altfel încât nu ar fi îndeplinită condiția de influențarea a
soluției. A se vedea M.C. Mocanu, op. cit., pp. 222-223; C.S.M., hot. Nr. 8/J/2008, www.inspectiajudiciara.ro.
158
I.C.C.J., s. civ. și propr. int. dec. nr. 3326/2007, ww.scj.ro.
159
I.C.C.J., s. civ. și propr. int. dec. nr. 9524/2005, ww.scj.ro.
160
A se vedea T.C. Briciu, op. cit., p. 65.
35
procedura revizuirii, în acest caz nefiind vorba de un control judiciar, ci despre o nouă judecată pe
temeiul unor elemente noi161.
Doctrina a arătat că pentru invocarea acestui motiv este necesară îndeplinirea următoarelor
condiții162: i) partea interesată să prezinte un înscris nou; ii) înscrisul să aibă forță probantă prin el
însuși; iii) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea; iv) înscrisul să nu fi
putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; v) înscrisul să fie determinant; și
vi) înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită calea de atac.
În ceea ce privește prima condiție, partea interesată să prezinte un înscris nou, după cum se și
poate deduce din textul legal, înscrisul trebuie să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat
hotărârea atacată. Așadar, în măsura în care înscrisul a făcut obiectul cercetării și era cunoscut de
instanță, înscrisul nu mai poate fi considerat înscris nou163.
Cât privește noțiunea de înscris, aceasta trebuie luată în sensul ei răstrâns în considerarea acestui
motiv de revizuire. Nu vor fi incluse în noțiunea de înscris: declarațiile martorilor, chiar dacă sunt
autentificate164; mărturisile165; rapoartele de expertiză166; articolele de specialitate publicate într-o
revistă sau declarațiile extrajudiciare 167
; schimbarea legii după pronunțarea hotărârii 168
;
evenimentele produse după pronunțarea hotărârii atacate și actele prin care se materializează
mijloacele de probă169; mențiunile cuprinse în registrele de publicitate imobiliară și în sistemele de
161
C.C., dec. nr. 125/2002 (M. Of. Nr. 419 din 17.06.2002); dec. nr. 372/2006 (M. Of. Nr. 454 din 25.05.2006).
162
163
Idem, p. 727; I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
164
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 291/1995, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 314, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p.
727.
165
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 322/1978, în R.R.D. nr. 8/1978, p. 64 și dec. nr. 542/1979, R.R.D. nr. 8/1979, p. 58,
apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 728.
166
Rapoartele de expertiză nu sunt asimilate înscrisurilor în sensul acestui motiv de revizuire, fiind doar acte prin care
se materializează un alt mijloc de probă, respectiv expertiza. A se vedea C.A. Târgu-Mureș, s. civ., dec. nr. 50/R/2004,
apud Idem, p. 728. Pentru soluția în sens contrar dată de practica judiciară și apreciată de doctrină ca fiind greșită a se
vedea C.A. Pitești, dec. civ. nr. 1406/R/1998, în C.P.J. 1998, p. 49, nr. 3, apud Ibidem. Pentru soluția de respingere a
cererii de revizuire întemeiată pe expertiză, dar nu pe considerentul că nu se încadrează în categoria înscrisurilor, ci
pentru că s-a efectuat după pronunțarea hotărârii atacate a se vedea Jud. Târgu Jiu, s. civ., sent. nr. 4068 din 05.05.2011,
www.portal.just.ro.
167
168
C.S.J., s. civ., dec. nr. 417/1998 și dec. nr. 3910/1998, în Dreptul nr. 4/199, p. 154, apud G. Boroi, M. Staicu, op.
cit., p. 727.
169
36
evidență ale cadastrului170; notele depuse la dosar171; actele emise de o structură a revizuientului
persoană juridică172 etc.
A doua condiție este aceea ca înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, cu alte cuvinte să nu
fie necesară confirmarea înscrisului prin alte mijloace de probă. În acest sens, începutul de dovadă
scrisă nu îndeplinește această condiție, deoarece implică completarea cu martori și prezumții173.
A treia condiție este aceea ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată
hotărârea ce se cere a fi revizuită, condiție confirmată și de practica judiciară 174. Textul se referă
exclusiv la ipoteza în care înscrisul exista în momentul judecării cauzei, concluzie ce se desprinde
din prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 C.P.Civ., care face vorbire de descoperirea înscrisului reținut
de adversar sau care nu a putut fi înfăâișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate. O
altă interpretare ar conduce la concluzia că un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe
baza unor acte și dovezi posterior confecționate, ceea ce ar intra în contradicție cu autoritatea de
lucru judecat175. Înscrisul emis după pronunțarea hotărârii atacate prin revizuire, în principiu, nu
îndeplinește această condiție, chiar dacă înscrisul respectiv constată o situație fundamental diferită
de ce reținută de instanță și care este anterioară pronunțării hotărârii176.
Practica și doctrina a dat o interpretare mai largă acestei condiții, admițându-se în anumite
situații invocarea în revizuire și a unor înscrisuri inexistente la momentul pronunțării hotărârii
atacate. De pildă, o hotărâre judecătorească intervenită după soluționarea pricinii în fond poate fi
invocată într-o cerere de revizuire, atunci când acea hotărâre a fost obținută pe baza unei cereri
introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea 177 . În ipoteza
menționată hotărârea invocată ca înscris nou nu putea fi înfățișată în acea pricină, partea neavând
170
Acestea fiind publice și întocmite în scopul informării oricărei persoane interesate de spre situația unui imobil, ele
pot fi consulate oricând de către părțile implicate într-un litigiu și pot fi verificate de către experții care întocmesc
lucrări în legătură cu astfel de imobile (I.C.C.J., s. civ. și propr. int., dec. nr. 5218/27.06.2007, www.scj.ro).
171
Notele depuse la dosar nu sunt ”înscrisuri doveditoare” care să fi putut duce la o altă soluție decât cea pronunțată,
deoarece ele nu pot să ateste o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în actele existente la dosar, analizate cu ocazia
primei judecăți; ele nu îndeplinesc nici condiția imposibilității prezentării în instanță dintr-o împrejurare de forță majoră
(C.A. Iași, s. civ., dec. nr. 359/06.04.1998, P.L.J. 1997-2000, p. 869, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro).
172
Dacă actul invocat de revizuient (persoană juridică) a fost emis de o structură a acestuia, revizuirea este inadmisibilă,
căci partea nu se afla în imposibilitate de a prezenta la judecarea cauzei situația atestată prin acel act (Trib. București, s.
a III-a civ., dec. nr. 3250/1998, C.P.J.C. 1998, p. 232, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro).
173
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 1497/2000, în C.P.J.C. 2000, p. 474, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 728.
174
Anterioritatea înscrisului invocat în revizuire față de data pronunțării hotărârii atacate este prevăzută de lege în
termeni nesusceptibili de interpretare A se vedea în acest sens Trib. Brașov, s. civ., dec. nr. 253/R/1994, apud Ibidem;
Trib. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 289/1991 apud Ibidem.
175
Ibidem;
176
G. Boroi (coord.), op. cit., p. 197; G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 654 și urm.
177
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1592/1988, în R.R.D. nr. 3/1989, p. 74, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 728; T.C.
Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1171; Trib. Suprem, , s. civ., dec. nr. 793/27.04.1985, C.D.
1985, p. 219, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro. Pentru o soluție contrară în sensul că hotărârea pronunțată într-un alt
proces nu constituie înscris în sensul acestui motiv de revizuire a se vedea C.A. Pitești, dec. nr. 370/05.11.1998, P.L.J.
1997-2000, p. 861, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
37
posibilitatea de a determina pronunțarea ei la o dată anterioară178. De asemenea, jurisprudența a
inclus în categoria înscrisurilor noi și titlul de proprietate emis în temeiul legii fondului funciar,
dacă procedura de reconstituire a fost declanșată anterior soluționării definitive a litigiului, nici în
această situație titlul de proprietate invocat ca act nou neputând fi înfățișat în instanță, nefiind în
puterea părții determinarea emiterii actului de către autorități la o dată anterioară 179. Nu în ultimul
rând, s-a apreciat că este îndeplinită condiția preexistenței înscrisului la data pronunțării hotărârii a
cărui revizuire se cere, chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii, dacă se
referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente180.
A patra condiție este aceea ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat
hotărârea atacată, fie pentru că înscrisul a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare
mai presus de voința părții181. În prima ipoteză nu are relevanță dacă reținerea înscrisului de către
partea potrivnică s-a făcut intenționat sau involuntar182. În ceea ce privește semnificația noțiunii de
”împrejurare mai presus de voința părții”, jurisprudența183 a statuat că dacă înscrisul doveditor nu a
putut fi înfățișat, deși el a stăruit la filiala Arhivelor Statului, dar documentul nu a putut fi obținut la
data judecății, ci numai ulterior, deoarece Arhivele Statului nu dispun de personalul necesar
cercetării actelor, iar documentele din arhivă nu sunt suficient și corect ordonate, suntem în
prezența unei împrejurări mai presus de voința părții184. Dacă însă actul exista și putea fi procurat,
cum e de pildă o adresă de la Registrul Comerțului pe care partea putea să o solicite în cursul
judecății, revizuirea este inadmisibilă185.
178
De pildă, se admite o acțiune în revendicare și ulterior se constată într-o altă pricină că reclamantul (persoana care a
revendicat) nu avea calitatea de moștenitor a celui care avea titlul de proprietate. În mod evident, o soluție pragmatică ar
fi fost aceea de a suspenda cauza având ca obiect acțiunea în revendicare, însă asemenea cazuri în practică se explică
prin caracterul facultativ, și nu obligatoriu al suspendării în acest caz (art. 413 C.P.Civ.).
179
C.A. Craiova, dec. nr. 804/2005, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 658.
180
C.S.J., s. civ., dec. nr. 470/1990, în Dreptul nr. 1/1991, p. 57, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 729.
181
Este vorba de împrejurări obiective care au pus partea în imposibilitate. Simpla împrejurare că partea a descoperit
înscrisul după pronunțarea hotărârii nu legitimează caleaprocedurală a revizuirii, cu excepția cazului când se face și
dovada imposibilității de prezentare a acestora în condițiile arătate. A se vedea în acest sens I.C.C.J., s. civ. și propr.
int., dec. nr. 627/03.02.2010, www.scj.ro; I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1057/2008, www.scj.ro; I. Leș, op. cit.,
www.legalis.ro.
182
C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 3420/2000, în B.J. 2000, p. 1016, nr. 140, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 729; S.
Zilberstein, op. cit., p.27.
183
Pentru o ipoteză în care înscrisul putea fi procurat la data judecății și totuși revizuirea s-a admis, instanța apreciind că
este suficientă descoperirea unui înscris nou a se vedea Trib. Jud. Sibiu, dec. civ. nr. 169/1991, în Dreptul nr. 7/1992, p.
60, în Boroi carte, p. 729. Pentru admiterea greșită a revizuirii, pe motiv că salariata se afla în concediu și actul nu a
putut fi produs în instanță, a se vedea Trib. Jud. Suceava, s. civ., dec. nr. 1333/1992, în Dreptul nr. 2/1993, p.70, apud
184
C.A. Ploiești, s. civ. dec. nr. 925/1998, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 655. Pentru o soluție diferită în
sensul că actele pe care revizuientul a susținut că nu le-a putut obține de la o autoritate administrativă nu constituie
înscrisuri doveditoare care să poată conduce la revizuirea hotărârii a se vedea C.A. Galați, dec. civ. nr. 340/16.03.1994,
S.P.J. 1993-1994, p. 109, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
185
A se vedea C.S.J., s. com., dec. nr. 893/1998, în Dreptul nr. 10/1999, p. 153; C.S.J., s. civ., dec. nr. 974/1999, în
Dreptul nr. 20/2000, p. 174; apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 729. Nu constituie înscrisuri doveditoare, în sensul
textului de lege vizat nici actele pe care revizuientul a omis să le depună la dosarul cauzei cu prilejul judecării ei (I. Leș,
op. cit., www.legalis.ro).
38
De asemenea, este necesar ca revizuientul să nu fi cunoscut faptul reținerii înscrisului de către
adversar în momentul judecării fondului în ipoteza descoperirii înscrisului nou 186 . Cât privește
împrejurarea mai presus de voința părții, aceasta urmează a fi apreciată de instanța de revizuire, însă
partea interesată trebuie să o dovedească. Așadar, revizuientului îi incubă dovada, alternativ, fie a
conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia
înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite
mai presus de voința atât a revizuientului, cât și a intimatului187. În această ultimă ipoteză dovada se
va concretiza în dovedirea demersurilor prin care s-a încercat obținerea înscrisurilor, cum sunt de
pildă adresele și notificările expediate188.
A cincea condiție este aceea ca înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut
de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată189.
Ultima condiție este ca înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu
să se pretindă instanței să-l administreze din oficiu190. Drept urmare, este inadmisibilă cererea de
revizuire prin care se solicită instanței obligarea celeilalte părți să aducă înscrisul sau se solicită
înscrisul de la altă autoritate publică.
§6. S-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat
hotărârea a cărei revizuire se cere
Acest motiv de revizuire vizează situația în care hotărârea atacată s-a întemeiat pe o hotărâre care
ulterior a fost casată, anulată sau schimbată, dispărând deci suportul probator pe care aceasta se
baza. Textul din actuala reglementare corespunde tezei a II-a a art. 322 pct. 5 C.P.Civ. 1865. Spre
deosebire de actuala reglementare, vechiul text cuprindea o formulă mai generală, și anume
desființarea sau modificarea unei hotărâri, formulare ce evoca suprimarea efectelor unei decizii
judiciare, indiferent de mijlocul procedural utilizat191.
Întrucât legea nu distinge, hotărârea casată, anulată sau schimbată poate fi civilă, administrativă
sau penală. De asemenea, conform art. 509 alin. (1) pct. 6 C.P.Civ., cererea este admisibilă numai în
măsura în care soluția din hotărârea casată, anulată sau schimbată a fost determinantă pentru soluția
186
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 921/2002, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 656.
187
I.C.C.J., s. civ. și propr. int., dec. nr. 5436/2006, www.scj.ro; G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 729.
188
189
I.C.C.J., s. I civ., dec. 3145/2014, www.scj.ro; I.C.C.J., s. civ. și de propr. int., dec. nr. 5525/2007, www.scj.ro; Trib.
Suprem, col. civ., dec. nr. 666/1955, în L.P. nr. 3/1955, p. 309; completul de 7 jud., dec. nr. 1/1977, în Repertoriu 1975-
1980, p. 311, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 729; I. Leș, op. cit., www.legalis.ro. Caracterul determinant al
actului nou este o problemă de fond, pe care instanța trebuie să o soluționeze la evocarea fondului, așa cum a stabilit
prin decizia atacată (C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 851/2002, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p.
657).
190
I.C.C.J., s. civ. și propr. int., dec. nr. 5436/2006, www.scj.ro; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 542/19.03.1979,
Repertoriu III, nr. 166, p.310, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro; G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 730; I. Deleanu, op.
cit., p. 361; T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1172.
191
I. Leș,op. cit., www.legalis.ro.; T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 445.
39
din hotărârea a cărei revizuire se cere, cu alte cuvinte să existe un raport de cauzalitate, de
determinare între cele două hotărâri constând în faptul că hotărârea casată, anulată sau schimbată
trebuie să fi avut un rol decisiv, determinant, în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se urmărește.
Prin rol determinant se înțelege că este de natură să infirme temeinicia soluției retractate, adică
există un raport de cauzalitate, de determinare între cele două hotărâri. Are un astfel de rol
determinant o hotărâre penală care stabilește existența faptei de furt, pe autorul său și vinovăția
acestuia, într-o acțiune civilă de plată a despăgubirilor materiale și morale ca urmare a sustragerii
bunului de către cel condamnat192 etc.
Doctrina a inclus în sfera acestui motiv de revizuire și hotărârile unor organe de jurisdicție din
afara sistemului instanțelor judecătorești, inclusiv cele arbitrale pe argumentul că legea nu folosește
sintagma de ”hotărârea unei instanțe judecătorești”, ci pe cea de ”hotărârea unei instanțe”193.
Nu vor fi incluse însă în această categorie alte acte decât cele jurisdicționale, cum ar fi actele
normative, actele administrative individuale etc., care au fost ulterior abrogate sau desfiiințate194.
§7. Statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii și cei puși sub interdicție
judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie
de cei însărcinați să îi apere
Acest motiv de revizuire vizează respectarea dreptului la apărare al anumitor categorii de

persoane fizice și juridice și implică două ipoteze: i) situația în care statul ori alte persoane juridice
de drept public, cei fără capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă sau cei puși
sub curatelă nu au fost apărați deloc și ii) ituația în care aceste persoane au fost apărate cu viclenie.
Prima ipoteză are o corespondență parțială cu art. 322 pct. 6 C.P.Civ. 1865, în sensul că noua
reglementare, spre deosebire de vechiul text, nu mai are în vedere și persoanele juridice de utilitate
publică și nici dispăruții. Textul a făcut și obiectul unui control de constituționalitate, Curtea
constituțională statuând că tratamenul juridic diferit al celor două categorii de persoane – publice și
private – este justificat de existența unui criteriu obiectiv și rațional, constând în existența unei
cauze de interes public, respectiv protecția unui interes privat, soluție concordantă cu jurisprudența
C.E.D.O., conform căreia orice diferență de tratament, făcută între persoane aflate în situații
analoage, trebuie să aibă o justificare obiectivă și rezonabilă195. În cazul minorilor, persoanelor puse
sub interdicție și persoanelor puse sub curatelă, justificarea obiectivă constă în grija specială
192
193
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1170; M. Tăbârcă, op. cit., p. 286; G. Boroi, M.
Staicu, op. cit., p. 730. Pentru opinia contrară în sensul că noțiunea de ”instanță” în această ipoteză se referă doar la
instanțele judecătorești, a se vedea A. Tabacu,op. cit., p. 118; M.C. Mocanu, op. cit., pp. 242-243. În susținerea acestei
opinii se argumentează că ”noțiunea de revizuire nu se poate concepe decât în legătură cu o activitate procesuală și că
ea nu s-ar putea aplica în cazul retractării hotărârilor altor organe, decât cele judecătorești, știindu-se că acestea, în
general, nu au nevoie de o procedură specială pentru a reveni asupra măsurilor luate”( M.C. Mocanu, op. cit., p. 243).
194
A se vedea G. Boroi (coord.), op. cit., p. 198; I. Deleanu, op. cit., p. 361.
195
C.E.D.O., hot. Din 13.06.1979, în cauza Marckx c. Belgiei.
40
manifestată de legiuitor, concretizată în măsuri de protecție sporită a intereselor acestora, având în
vedere situația defavorizată în care se găsesc aceste persoane, iar în cazul statului și a altor persoane
juridice de drept public, justificarea constă în necesitatea ocrotirii cu precădere a interesului public
pe care îl realizează subiectele de drept enumerate, subiecte purtătoare ale prerogativelor de putere
publică, exorbitante dață de dreptul comun196. În literatura de specialitate s-a arătat că acest motiv
de revizuire constituie o garanție specială a dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constitutie
ca drept fundamental197 și că vizează un cerc de persoane fizice și juridice precis determinate, astfel
încât o extindere a textului legal peste limitele sale nu ar putea fi justificată198.
Reglementarea actuală va avea în vedere următoarele categorii: statul sau alte persoane juridice
de drept public199, minorii, persoanele puse sub interdicție judecătorească și persoanele puse sub
curatelă. În categoria persoanelor puse sub curatelă, în temeiul art. 178 C.Civ. vom include și
dipăruții care nu au lăsat un mandatar sau un administrator general. De reținut, textul nu se va aplica
persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu, chiar dacă ea are discernământul atenuat 200 sau
în cazul celor puși sub interdicție ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere 201 . De
asemenea, textul nu se aplică minorului care, în timp ce procesul era în curs, a devenit major202.
Așadar, se cere ca starea de incapacitate să existe în persoana revizuientului la data soluționării
pricinii. Deoarece introducerea cererii de revizuire nu constituie act de dispoziție, ci tinde la
protecția drepturilor procesuală ale minorului, nu va fi necesară autorizarea instanței de tutelă
pentru formularea acesteia în cazul minorului ocrotit prin tutelă203.
În ceea ce privește această ipoteză, revizuirea este admisibilă dacă se constată lipsa totală de
apărare, indiferent de cauza care a condus la această situație, deci chiar și în situația unei lipse
196
C.C., dec. nr. 476/2006 (M. Of. Nr. 599 din 11.06.2006). Această justificare este însă foarte criticabilă, având în
vedere faptul că acest motiv de revizuire se aplică în cazul statului ori a altor persoane de drept public cu privire la orice
bunuri, nu doar cele publice. De lege ferenda, o soluție în sensul înlăturării din sfera de aplicare a acestui motiv de
revizuire a actelor statului și persoanelor juridice de drept public de iure gestionis, cu alte cuvinte acele acte în care
statul și persoanele de drept public apar pe poziție de egalitate față de celelalte subiecte de drept (adică nu în calitate de
subiecte purtătoare ale prerogativelor de putere publică). Aplicarea acestui motiv de revizuire acestei categorii nu se
justifică în niciun caz prin necesitatea ocrotirii interesului public. Mai mult, regimul juridic favorabil care este instituit
în beneficiul acestei categorii intră în conflict cu principiul egalității de tratament, în cest caz particular neputându-se
justifica diferența de tratament în baza unui criteriu obiectiv și rezonabil. În acest sens, poate fi imaginată următoarea
situație: reprezentarea reprezentantului legal al autorității publice la proces, cu reținerea lipsei de apărare. În cazul în
care autoritatea publică pierde procesul, în temeiul textului de lege va putea solicita revizuirea hotărârii, aspect care ar
putea fi apreciat ca fiind inechitabil. În ceea ce privește bunurile publice, aplicarea acestui motiv de revizuire la această
categorie este pe deplin justificată.
197
198
Leș, op. cit., www.legalis.ro.
199
Textul nu se aplică: regiilor autonome, societăților unde statul e actioner și nici persoanelor juridice de interes
public.
200
A se vedea I. Benedek, Notă la sent. Civ. nr. 80007/1980 a Jud. Târgu-Mureș, în R.R.D. nr. 12/1981, p. 64, apud G.
Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 730.
201
C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 1737/2000, în C.P.J.C. 2000, p. 479, nr. 148, apud G. Boroi, M. Staicu, op.
cit., p. 731.
202
Cas. I, dec. nr. 650/1938, apud Ibidem.
203
41
nejustificate a apărătorului204. Totuși, revizuirea nu este admisibilă dacă s-a făcut apărarea în scris,
în sensul formulării de concluzii, fie printr-un memoriu depus la dosar205, fie printr-o întâmpinare206
ori în cazul unei apărări deficitare sau incomplete207 sau greșite208. În acest sens, doctrina a arătat că
se cere ca nesocotirea dreptului la apărare să se fi produs cu prilejul punerii de concluzii în fond, iar
nu la termenele anterioare 209 . De asemenea, depunerea de concluzii exclusiv pentru obținerea
efectuării unor probe, dar nu și pe fond constituie lipsă de apărare210. Așadar, lipsa părții de la
judecarea cauzei nu implică și lipsa de apărare a acesteia, dacă ea și-a expus apărările în scris și
acestea au fost de puse la dosar. De pildă, constituie lipsă de apărare situația reluării dezbaterilor
asupra fondului în absența unei părți și discutarea unor apărări noi sau motive de desființare a
hotărârii, necunoscute de cealaltă parte, care conduc la admiterea căii de atac și a pronunțării unei
hotărâri defavorabile revizuentului211.
De exemplu, practica judiciară a decis că lipsa de apărare nu există atunci când partea a cerut
judecata în lipsă a cauzei, avea cunoștință de obligația de a achita taxa de timbru stabilită în sarcina
sa, dar nu s-a conformat acesteia, cu consecința anulării cererii212. De asemenea, lipsa de susținere a
unei căi de atac sau nepronunțarea soluționării acesteia nu reprezintă lipsă de apărare, dacă partea a
fost prezentă la judecata în fond și a pus concluzii asupra fondului213. Deoarece textul nu distinge,
cauza lipsei de apărare nu are relevanță, așadar nu contează dacă lipsa este justificată sau nu214.
Cu privire la a doua ipoteză, apărarea cu viclenie constă în acea apărare care provine de la cel
însărcinat să îl apere pe revizuient constând în manopere delosive care au determinat, în mod
evident, pierderea procesului215, ea presupunând atât un element subiectiv, intenția de a deforma
realitatea, cât și un element obiectiv, material, constând în folosirea unor acte de șiretenie, abilități,
puneri în scenă sau afirmații mincinoase. De pildă, s-a arătat la nivel de doctrină că suntem în
204
G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 731. Pentru soluția contrară, în sensul că dacă reclamantul-revizuient a fost legal citat
la toate termenele de judecată, cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv este inadmisibilă, apreciată de doctrină ca
fiind greșită, a se vedea C.A. Iași, dec. civ. nr. 93/2000, cu Notă critică de M. Gaiță, M.M. Pivniceru, În C.P.J. 2000, p.
257, nr. 170, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 731.
205
I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro; Trib. Suprem, completul de 7 jud., dec. nr. 25/1979, în Repertoriu 1975-1980, p.
312; Cas. I, dec. nr. 332/1937, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 731.
206
207
Trib. Suprem, col. Civ., dec. nr. 2093/1956, în C.D. 1956, vol. II, p. 310 și s. civ., dec. nr. 2564/1973, cu Notă de G.
Vasu, în R.R.D. nr. 7/1975, p. 52; Trib. București, s. a III-a civ., dec. nr. 645/1997, în C.P.J. 1993-1997, p. 415, nr. 132,
apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 731.
208
Pentru o soluție contrară dată în practica judiciară în sensul că o apărare greșită ar justifica revizuirea, a se vedea
C.A. Craiova, s. civ., s. civ., dec. nr. 621/1949, în j.N. nr. 1/1950, p. 111, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 731.
209
I. Deleanu op. cit., www.legalis.ro; G. Piperea, op. cit., www.legalis.ro.
210
211
Trib. Suceava, s. civ. cont. adm., dec. nr. 1333/1992, în Dreptul nr. 2/1993, pp. 69-70, apud M.C. Mocanu, op. cit.,
p. 253.
212
C.A. Constanța, s. a II-a civ. cont adm. fisc., dec. nr. 1368/CA din 17.11.2011, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 253.
213
Trib. Tutova, s. I, sent. civ. nr. 105/1927, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 255.
214
Acest text de lege nu face nicio distincție între cazul când această lipsă de apărare provine din neglijența celor
însărcinați cu apărarea intereselor lor sau din forță majoră (C.A. București, s. a III-a, dec. nr. 3/1921, apud M.C.
Mocanu, op. cit., p. 255).
215
42
ipoteza unei apărări cu viclenie când apărătorul părții, deși a primit directive de la partea pe care o
reprezntă, să propună sau să prezinte în instanță anumite probe utile cauzei, nu se conformează
dispozițiilor primite, acceptând să se judece fără probele respective216.
Fiind vorba de stare de fapt, viclenia poate fi dovedită prin orice mijloc de probă. În ceea ce
privește noțiunea de ” apărarea cu viclenie”, doctrina a definit-o ca fiind apărarea prin care se tinde
la prejudicierea părții adverse reprezentate, în scopul asigurării unui beneficiu nelegitim părții
adverse. În cazul în care partea apărată a câștigat procesul, chiar dacă s-au exercitat manopere
dolosive, revizuirea va fi inadmisibilă, deoarece revizuientul nu va putea justifica un interes legitim
pentru exercitarea revizuirii217.
Viclenia poate fi și rezultatul unui dol prin reticență, concretizat în ascunderea sau
necomunicarea unor împrejurări esențiale, pe care instanța ar fi trebuit să le cunoască, și care
conduce la alterarea adevărului 218 . De pildă, reprezentantul unei părți nu comunică instanței
adevărata situație juridică a bunului, pe care o cunoștea și despre care știa că este hotărâtoare în
pronunțarea hotărârii, în scopul câștigării procesului de către partea adversă 219 . Important de
precizat, simpla ignoranță (necomunicarea situației juridice) nu constituie dol, deoarece în acest caz
lipsește elementul subiectiv. De asemenea, ”acele manopere care constituie de fapt abilități și sunt
condamnate de morală, însă sunt permise de lege, deoarece prin ele o persoană caută să-și apere
interesele legitime, fără nicio intenție de fraudă” nu reprezintă dol220.
Conform art. 509 alin. (2) C.P.Civ., revizuirea este admisibilă pentru acest motiv, chiar dacă
Nu în ultimul rând, pentru toate categoriile de revizuienți motivul de revizuire este admisibil
numai în măsura în care se referă la cererile existente, adică ceea ce s-a judecat, fiind excluse
cererile noi221.
216
217
În același sens a se vedea I. Leș, op. cit., www.legalis.ro; I. Deleanu, op. cit., p. 336; T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu,
M. Nicolae (coord.), op. cit., pp. 1172-1173.
218
219
”După dezbaterea orală a procesului, consilierul juridic al regiei autonome pârâte a cerut amânarea pronunțării
pentru a depune concluzii scrise, creând astfel impresia ori aparența unei documentări în privința procesului în scopul
de a fi cât mai persuasiv în fața instanței. În realitate, din lectura concluziilor scrise rezultă că reprezentantul regiei a
negat dreptul statului asupra bunului, deși, printr-o simplă documentare ori informare, trebuia să se știe că nemișcătorul
a fost expropriat în condiții de deplină legalitate […]; nu se poate admite consilierului juridic să compromită
patrimonial tocmai pe cel care l-a angajat să-l apere de comiterea de acte viclene, […] dovada în acest sens o constituie
nota întocmită de consilierul juridic […] și adresată conducerii regiei în care a prezentat date nereale cu referire la
situația juridical a terenului în scopul de a determina neapelarea sentinței și, implicit, pentru ca reclamanta să
beneficieze în mod nelegitim de un bun pe care nu-l putea moșteni de la autoarea sa” (I.C.C.J., s. civ. propr. int., dec. nr.
6395/2004, www.scj.ro).
220
221
43
§8. Există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite,
care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri
Acest motiv de revizuire are în vedere situația în care același proces este soluționat de două ori,
pronunțându-se hotărâri potrivnice, fundamentul acestui motiv fiind autoritatea de lucru judecat. De
altfel, încălcarea autorității de lucru judecat poate fi invocată atât prin apel, cât și prin recurs (art.
488 alin. (1) pct. 7 C.P.Civ.). Astfel, cu toate că excepția autorității de lucru judecat are caracter
absolut, putând fi invocată și din oficiu de instanță, câteodată, se poate întâmpla ca, în aceeași
cauză, două instanțe diferite sau chiar aceeași instanță, în dosare diferite, să pronunțe hotărâri
potrivnice. În această situație, fiecare parte se va prevala de hotărârea care îi este favorabilă.
Acestui motiv îi corespunde motivul prevăzut sub vechea reglementare de art. 322 pct. 7 C.P.Civ.
1865. Spre deosebire de actuala reglementare, vechiul text nu prevedea expres condiția încălcării
autorității de lucru judecat a primei hotărâri, ci doar trimitea la tripla identitate (de obiect, părți și
cauză) care trebuia să existe în cele două procese, însă doctrinar și jurisprudențial textul a fost
interpretat tocmai în sensul actualei reglementări 222, astfel încât jurisprudența și doctrina de sub
vechiul text își păstrează valabilitatea.
Doctrina223 a arătat că pentru invocarea acestui motiv de revizuire trebuie îndeplinite următoarele
condiții: i) să existe două hotărâri definitive potrivnice; ii) hotărârile să fie pronunțate în aceeași
cauză; iii) hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; iv) în al doilea proces să nu se fi invocat
excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat excepția; și v) să se
ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
Prima condiție privind existența două hotărâri definitive potrivnice va fi îndeplinită chiar dacă
nu s-a rezolvat fondul cauzei, întrucât acest motiv de revizuire acoperă și hotărârile care nu evocă
fondul cauzei224 în temeiul art. 509 alin. (2) C.P.Civ.
În ceea ce privește semnificația sintagmei de ”hotărâri potrivnice”, sub vechea reglementare
jurisprudența și doctrina mai veche au statuat că pentru ca două hotărâri să fie potrivnice trebuie ca
între dispozitivele celor două hotărâri, iar nu între considerente să existe contrarietate 225. Doctrina
mai recentă a arătat că în practică pot apărea situații în care să fie îndeplinită cerința triplei
identități, iar dispozitivele a două hotărâri să fie identice și, totuși, anumite considerente care
222
G. Boroi (coord.), op. cit., p. 199; G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., pp. 659-664.
223
V.M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 398; G. Boroi, M. Staicu, op. cit., pp. 731-733.
224
Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1160/1960, în C.D. 1960, p. 393; I. Stoenescu, op. cit., pp. 306-307. Ca regulă, o
hotărâre prin care cererea este respinsă sau anulată fără judecarea fondului (de pildă, anulată ca netimbrată sau respinsă
ca prematură) nu are autoritate de lucru judecat, reclamantul putând introduce o nouă cerere ulterioară. Dacă însă
cererea se respinge ca inadmisibilă, prescrisă ori ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală sau pentru că s-a
admis excepția autorității de lucru judecat, deși nu a avut loc judecarea fondului, hotărârea are autoritate de lucru
judecat.
225
Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 719/1968, în C.D. 1968, p. 225; C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 195/2000, în Dreptul
nr. 3/2001, p. 159; Trib. jud. Cluj, dec. civ. nr. 693/1989, în Dreptul nr. 1-2/1990, p. 139, apud G. Boroi, M. Staicu, op.
cit., p. 732; I. Stoenescu, op. cit., p. 311.
44
dezleagă una și aceeași chetiune litigioasă să intre în contradicție, caz în care revizuirea va fi
admisibilă și când există contrarietate între considerente 226. Actuala reglementare reglementează
expres în art. 430 alin. (2) C.P.Civ. că autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul, precum
și considerentele pe care acesta se sprijină. Totuși, revizuirea nu va fi admisibilă pentru acest motiv
hiar dacă prin considerentese contravine dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă
cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există tripla identitate menționată, o
asemenea contrarietate putând fi invocată doar pe cale de excepție în cadrul celui de-al doilea
proces 227 . Doctrina 228 s-a pronunțat și în sensul că dacă este întrunită cerința triplei identități,
dispozitivele celor două hotărâri sunt identice, iar anumite considerente care dezleagă una și aceeași
chestiune litigioasă intră în contradicție, revizuirea în temeiul acestui motiv va fi admisibilă. Prin
contrarietate nu trebuie să se înțeleagă orice diferență de argumentare, ci doar una și aceeași
problemă litigioasă a primit în cele două litigii rezolvări opuse.
Cu toate acestea, tot în doctrina recentă s-a arătat printr-o argumentare temeinică că dacă s-ar
accepta admisibilitatea revizuirii și în cazul contrarietății între considerente, ar rezulta complicații
legate de faptul că instanța nu are la îndemână decât o singură soluție, anularea în totalitate a celei
de-a doua hotărâri229. În primul rând, nu toate considerentele au autoritate de lucru judecat, ci doar
cele care sprijină dispozitivul (art. 430 alin. (2) C.P.Civ.). Mai mult, dacă s-ar accepta revizuirea și
în cazul considerentelor, aceasta ”ar conduce la o reconsiderare a celei de-a doua hotărâri, prin
eliminarea de la baza ei a chestiunii litigioase dezlegate anterior, ceea ce nu ar mai corespunde
soluției impuse de lege, respectiv anularea hotărârii”230.
De asemenea, în literatura de specialitate s-a arătat că atunci când aceeași cauză a fost soluționată
prin aceeași soluție în două procese diferite, hotărârile nu sunt potrivnice, iar revizuirea este
inadmisibilă. Dacă credtorul încearcă să pună în executare ambele hotărâri, debitorul se poate opune
pe calea contestației la executare231. De asemenea, nu există contrarietate între hotărâri atunci când
226
T.C. Briciu, op. cit., p. 66; O. Spineanu-Matei, în G. Boroi (coord.), op. cit., p. 985; G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p.
732.
227
228
Idem, pp. 199-200. Pentru o opinie contrară întemeiată pe jurisprudența și doctrina mai veche, a se vedea I. Deleanu,
op. cit., www.legalis.ro; I. Leș, op. cit., www.legalis.ro. În doctrină există și opinia că ”revizuirea nu poate fi utilizată în
ipoteza unor soluții diametral opuse date unei probleme de drept identice, întrucât nu ne aflăm în ipoteza încălcării
autorității de lucru judecat, ci în ipoteza unei practici neunitare a instanțelor, care ar trebui să fie corijată prin
intermediul altor instrumente” (G. Piperea, op. cit., www.legalis.ro).
229
T.C. Briciu, op. cit., pp. 66-67.
230
Idem, p. 67. O soluție dată de o parte din docrina care susține admisibilitatea revizuirii și în cazul încălcării
autorității de lucru judecat în cadrul considerentelor este aceea de anulare a hotărârii și de rejudecare a cauzei (A.
Nicolae, Relativitatea și opozabilitatea efectelor hotărârii judecătorești, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 305-
310). Totuși, o asemenea soluție ar fi o adăugare la lege, textul vorbind doar de anularea celei de-a doua hotărâri. Mai
mult, o asemenea soluție ar conduce și la dificultăți de ordin procedural. Pentru o dezvoltare a acestor teze a se vedea
231
G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 731; G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 568.
45
cea de-a doua hotărâre nu este decât urmarea celei dintâi232. Într-o opinie exprimată în doctrină,
contrarietatea poate privi și două acțiuni în constatare, nesusceptibile de executare silită. 233
Contrarietatea poate privi și o hotărâre a unei instanțe judecătorești și hotărârea unui alt organ de
jurisdicție234, precum și două ordonanțe președințiale, dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt
care au stat la baza acestora 235. În ceea ce privește a doua ipoteză, conform art. 1002 alin. (1)
C.P.Civ., ordonanța președințială are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță
președințială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o. Așadar, în
ambele ipoteze menționate revizuirea va fi admisibilă în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C.P.Civ. În
cazul în care numai una dintre hotărâri este pronunțată în baza unei cereri de ordonanță
președințială, revizuirea va fi inadmisibilă236.
Revizuirea va fi admisibilă și în cazul în care contrarietatea este doar parțială, în sensul că se
manifestă doar prin soluții opuse exclusiv cu privire la un capăt de cerere237. În acest caz, instanța
sesizată cu cererea de revizuire va trebui să se pronunțe exclusiv cu privire la capătul de cerere
soluționat prin nesocotirea autorității de lucru judecat238.
Nu în ultimul rând, jurisprudența a arătat că nu poate exista contrarietate de hotărâri între o
decizie adoptată de un complet în compunere majoritară și opinia separată a unuia dintre
judecători239.
Cu privire la a doua condiție, hotărârile trebuie să fie pronunțate în aceeași pricină, adică să fi
existat identitate de părți, același obiect și aceeași cauză. Dacă unul dintre aceste elemente diferă
revizuirea nu va fi admisibilă240 . Spre deosebire de vechea reglementare, prezentul text nu mai
232
233
Idem. Într-o atare situție justificarea nu ar rezida în ”imposibilitatea de a executa asemenea hotărâri, deoarece fiecare
parte s-ar prevala de hotărârea care îi este mai favorabilă”, ci în încălcarea autorității de lucru judecat.
234
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2711/1974, în Repertoriu 1969-1975, p. 397, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 732.
Inițial, se considerase că revizuirea în acest caz nu este admisibilă (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1446/1962, în C.D.
1962, p. 336, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit.,p. 732). Pentru o opinie contrară a se vedea I. Leș, op. cit.,
www.legalis.ro; M. Tăbârcă, op. cit., p. 290-291.
235
C.A. Cluj, s. civ., de mun. și asig. soc., min. și fam., dec. nr. 196/R din 28.01.2010, www.portal.just.ro.
236
I.C.C.J., s. com., dec. nr. 410/26.01.2005, www.scj.ro; C.S.J., s. com., dec. nr. 548/13.07.1995, B.J.C.D. 1995, p.
413, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
237
238
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 16/10.02.1973, Repertoriul II, nr. 230, p. 397, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
239
I.C.C.J., s. civ. și propr. int., dec. nr. 4335/2004, ww.scj.ro. În același sens a se vedea G. Boroi (coord.), op. cit., p.
200.
240
Revizuirea nu este admisibilă când nu este vorba de aceeași pricină și diferă unul sau mai multe elemente, fie părțile
(C.S.J. s. civ., dec. nr. 1724/2000, în P.R. nr. 1/2001, p. 127, nr. 30, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 732), fie
obiectul părțile (C.S.J. s. civ., dec. nr. 1484/2000, în B.J. 2000, p. 223, nr. 18, apud Ibidem), fie cauza (C.A. București,
s. confl. de mun. și lit. De mun., dec. nr. 63/2002, în R.R.D.M. nr. 2/2002, p. 138, nr. 36, apud Ibidem). Cu privire la
cerința ca cele două două hotărâri să privească aceleași părți, ”faptul că revizuentul are același reprezentant
convențional ca și părțile din alte litigii similare în care au fost pronunțate hotărâri definitive neputând conduce la
concluzia că aceste hotărâri au avut aceleași părți, efectele hotărârilor răsfrângându-se asupra părților, nu asupra
reprezentantului lor” (I.C.C.J., s. a II-a civ., dec. nr. 3310 din 28.10.2014, www.legalis.ro).
46
prevede expres condiția triplei identități, dar aceasta se desprinde din trimiterea pe care textul o face
la instituța autorității de lucru judecat241.
A treia condiție este ca hotărârile să fie pronunțate în dosare (procese) diferite242. Revizuirea e
inadmisibilă în cazul în care există contrarietate de hotărâri pronunțate în același proces, pe
parcursul mai multor cicluri procesuale, de pildă, dacă după casarea unei hotărâri, rejudecându-se
fondul sau declarându-se un al doilea recurs (împotriva hotărârii date înfond după casare) se revine
asupra soluției pronunțate în primul recurs243.
A patra condiție este ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat
sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat excepția (să nu fi format obiect de dezbatere244). Dacă
în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins excepția autorității de lucru
judecat, partea nu mai poate reitere aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece în urma
soluționării primei excepții, se opune însăși autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date
excepției procesuale respective245. De altfel, dacă revizuirea ar fi admisibilă, instanța sesizată cu
cererea de revizuire nu s-ar limita doar la anularea ultimei hotărâri, ci ar examina și modul de
rezolvare a excepției autorității de lucru judecat, adică ar exercita controlul judiciar, care însă nu se
poate realiza prin procedura revizuirii246.
Ultima condiție necesită să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, hotărâre care s-a pronunțat
cu încălcarea autorității de lucru judecat247. În doctrină s-a argumentat că această cerință se justifică
prin aceea că instanța de revizuire nu este o instanță de control judiciar și deci nu poate să aprecieze
care dintre hotărârile potrivnice este greșită, ci doar să constate că prin ultima hotărâre s-a nesocotit
autoritatea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre248.
O parte a doctrinei mai adaugă la aceste condiții și condiția ca partea care exercită această cale
de atac să nu fi avut cunoștință de existența primei hotărâri.
241
242
C.S.J., s. com., dec. nr. 1989/1997, în Dreptul nr. 4/1998, p. 105 și s. civ., dec. nr. 793/1998, în Dreptul nr. 4/1999, p.
153, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 732.
243
I.C.C.J., s. civ. și de propr. Int. dec. nr. 3116/2007; completul de 9 jud., dec. nr. 327/05.12.2005, www.scj.ro; G.
Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 732; I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
244
C.S.J., s. civ., dec. nr. 614/19.02.1999, P.L.J. 1997-2000, p. 866, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
245
C.S.J., s. civ., dec. nr. 614/1999, în Dreptul nr. 2/2000, p. 174; dec. nr. 3063/1999, în dreptul nr. 8/2000, pp. 166-
167; dec. 861/2000, în B.J. 2000, p. 227, nr. 22 și dec. nr. 1484/2000, în P.R. nr. 4/2001, p. 45, nr. 141, apud G. Boroi,
M. Staicu, op. cit., p. 733.
246
G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 733; I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro.
247
Dacă se cere anularea primei hotărâri, cererea de revizuire se va respinge ca inadmisibilă (Trib. Suprem, dec. nr.
15/1984, în R.R.D. nr. 12/1984, p. 72, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 733).
248
G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 733. Instanța sesizată cu cererea de revizuire nu face o judecată propriu-zisă, nu
examinează care dintre cele două hotărâri contradictorii este justă, ci, logic și inevitabil, anulează hotărârea din urmă,
dată cu încălcarea autorității lucrului judecat (I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro).
47
§9. Partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre
aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa
Acest motiv are în vedere situația în care partea a fost legal citată, dar dintr-o împrejurarea mai
presus de voința sa a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre
aceasta, motivul fiind preluat practic în întregime din art. 322 pct. 8 C.P.Civ. 1865. Așadar, motivul
implică două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ: i) imposibilitatea de prezentare; și ii)
imposibilitatea de înștiințare a instanței. În cazul în care partea nu a fost legal citată, iar hotărârea
pronunțată în lipsa ei este definitivă, calea de atac la care partea poate apela nu este revizuirea, ci
contestația în anulare în temeiul art. 503 alin. (1) C.P.Civ.
Îndeplinirea condiției împrejurării mai presus de voința părții se va aprecia de către instanța de
revizuire în funcție de circumstanțele concrete, însă revizuientul va trebui să dovedească existența
împrejurării mai presus de voința sa cu privire la ambele condiții249. Așadar, simpla neprezentare la
judecată 250 , chiar din motive obiective, nu constituie motiv de revizuire, partea trebuind să
demonstreze și că împrejurarea l-a împiedicat să înștiințeze instanța despre aceasta251. Mai mult,
imposibilitatea de înfățișare trebuie să vizeze partea, și nu avocatul acesteia252. În jurisprudență253 și
doctrină254 s-a arătat că imposibilitatea trebuie să aibă caracteristicile forței majore255.
Jurisprudența a decis că nu constituie o împrejurare mai presus de voința părții următoarele:
îmbolnăvirea părții cu patru zile înainte de judecată, fapt ce ar fi împiedicat depunerea la dosar a
taxei de timbru și ar fi determinat anularea cererii, în condițiile în care partea fusese încunoștințată
249
În principiu, perioada după internarea în spital în care părții i s-a recomandat tratament nu poate fi considerată o
împrejurare mai presus de voința sa (C.S.J., s. civ., dec. nr. 660/1990, în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 70, apud G. Boroi, M.
Staicu, op. cit., p. 733). Totuși, față de particularitățile cauzei și de caracteristicile bolii psihice de care partea suferea, s-
a decis și în sens contrar (C.A. Timișoara, dec. civ. nr. 1207/1995, în Dreptul nr. 6/1996, p. 108, apud G. Boroi, M.
Staicu, op. cit., p. 733); Boroi comentariu, p. 200.
250
Situația în care partea, prezentă în instanță, fie nu răspunde la apelul cauzei, fie nu se află în sala de judecată la
momentul stingerii cauzei, ci pe holul instanței, nu este o cauză obiectivă datorată unei împrejurări mai presus de voința
părții (M.C. Mocanu, op. cit., p. 278). ”Nu constituie motiv de revizuire faptul că revizuientul, care nu contestă
regularitatea procedurii de citare, a fost prezent în instanță, dar nu a putut auzi când a fost strigat la judecata pricinii,
întrucât suferă de surditate totală. Partea care-și cunoaște infirmitatea trebuia să aibă prudența elementară de a fi asistată
de o altă persoană validă care să o avertizeze când se strigă pricina” (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 107/1958, în
Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem al R.P.R. pe anul 1958, p. 26, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 278).
251
”Potrivit adeverinței medicale depuse la dosar, petentul a fost consultat cu o zi înainte de termenul de judecată, astfel
încât avea posibilitatea să încunoștiințeze instanța despre starea în care se afla și să solicite fixarea unui nou termen de
judecată” (C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 281/2002, apud G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 733); ”Nu există forță
majoră și revizuirea nu este admisibilă, chiar dacă autovehiculul cu care se deplasa partea spre sediul instanței a avut
accident, din moment ce ea nu a fost rănită și putea să se deplaseze cu un alt mijloc ori să înștiințeze instanța prin
telefon sau telegramă (Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 291/1984, în R.R.D. nr. 7/1984, p. 58, apud G. Boroi, M.
Staicu, op. cit., p. 733).
252
G. Boroi (coord.), op. cit., p. 200; Trib. Constanța, s. civ., dec. nr. 523 din 30.06.2010, apud M.C. Mocanu, op. cit.,
p. 277.
253
C.S.J., s. civ., dec. nr. 660/1990, D.C.S.J. 1990-1992, p. 304, apud I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
254
Leș; M.C. Mocanu, op. cit., p. 278.
255
”Decesul avocatului angajat numai pentru formularea întâmpinării nu constituie un eveniment mai presus de voința
părții, cu caracter de forță majoră care să determine imposibilitatea părții de a se prezenta și de a înștiința instanța, în
condițiile în care a trecut o perioadă de circa două luni de zile de la decesul avocatului și pronunțarea instanței” (Trib.
Constanța, s. civ., dec. nr. 125 din 18.02.2010, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 278).
48
în legătură cu această obligație cu o lună înainte256; prescrierea unei perioade de tratament după
internare 257; plecarea din localitate la tratament 258 sau deplasarea în străinătate 259 ; neprezentarea
mandatarului datorită faptului că la termenul fixat era prezent la o altă judecată260; un accident rutier
nesoldat cu rănirea părții261; timpul nefavorabil262; vârsta înaintată și grave probleme cu sănătatea.
Au fost considerate cazuri de forță majoră următoarele împrejurări: spitalizarea revizuentei cu
puțin înainte de introducerea acțiunii și urmarea unui tratament pentru o afecțiune ce a presupus
dezorientări temporal-spațiale, manifestate prin tulburări de orientare și de percepere a timpului,
combinată cu lipsa altui membru de familie și existența unui copil bolnav mintal 263 ; blocarea
circulației datorită zăpezii abundente și a viscolului prin devenirea impracticabilă a drumului către
instanță, atestată de către Direcția de drumuri naționale264; diagnosticul medical al unei persoane
netransportabile (h.t.a., cardiopatie ischemică, tromboflebită) coroborat cu vârsta înaintată a
acesteia (84 ani)265.
În temeiul art. 509 alin. (2) C.P.Civ., revizuirea va fi admisibilă pentru acest motiv, chiar dacă
§10.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau
libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale
acestei încălcări continuă să se producă
Acest motiv privește înlăturarea efectelor vătămătoare ale hotărârii judecătorești care a
determinat o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, constatate printr-o hotărâre C.E.D.O.
În doctrină266 s-a arătat că acest motiv de revizuire este expresia a două principii fundamentale:
principiul îndeplinirii întocmai și cu bună-credință a obligațiilor ce îi revin statului român din
tratatele la care este parte prevăzut de art. 11 din Constituție267 și principiul securității raporturilor
juridice268.
256
I.C.C.J., s. civ. propr. int. dec. nr. 2207/2006, www.scj.ro.
257
C.S.J., s. civ., dec. nr. 660/1990, în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 70, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 278.
258
C.A. Iași, s. civ., dec. nr. 1001/2003, în Buletinul jurisprudenței. Culegere de practică judiciară sem II 2002-2003, p.
236, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 278.
259
C.A. București, s. a III-a min. fam., dec. nr. 703/2007, www.idrept.ro.
260
C.A. Oradea, dec. civ. nr. 186/R/2009, www.portal.just.ro.
261
Trib. Hunedoara, dec. civ. nr. 291/1984, în R.R.D. nr. 7/1984, p. 58.
262
C.A. Galați, dec. civ. nr. 46/R/1995, în Sinteza practicii judiciare – Curtea de Apel Galați 1995, p. 142, apud M.C.
Mocanu, op. cit., p. 279.
263
C.A. Timișoara, s. civ., dec. nr. 1207/1995, în Dreptul nr. 6/1996, p. 108.
264
C.A. Iași, s. civ., dec. nr. 218/2002, în Jurisprudența civilă 2002, p. 193, apud M.C. Mocanu, op. cit., p. 279.
265
I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 8325/2005, www.scj.ro.
266
267
Executarea hotărârilor C.E.D.O. nu presupune numai măsuri cu caracter general, vizând înlăturarea unor riscuri de
violări similare, ci și măsuri cu caracter individual care vizează înlăturarea efectelor cu privire la persoana sau bunurile
reclamantului, redeschiderea procedurii jurisdicționale naționale pe calea revizuirii fiind o astfel de măsură.
268
Redeschiderea procedurilor judiciare naționale, după epuizarea acestora reprezintă o problemă ce intră în conflict cu
principiul securității raporturilor juridice, motiv pentru care admisibilitatea revizuirii pe acest motiv implică realizarea
unor condiții stricte.
49
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca revizuirea întemeiată pe acest motiv să fie admisibilă
sunt următoarele: i) constatarea încălcării drepturilor sau libertăților fundamentale să fie făcută de
C.E.D.O., iar încălcarea să se datoreze unei hotărâri judecătorești269; și ii) încălcarea să fi produs
consecințe grave, iar consecințele grave să continuă să se producă 270 . Spre deosebire de
reglementarea anterioară, art. 322 pct. 9 C.P.Civ. 1865271, prezenta reglementare nu mai prevede
condiția ca remedierea încălcării să nu se poată realiza decât prin revizuirea hotărârii pronunțate272.
Hotărârile C.E.D.O. cu privire la încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale sunt
obligatorii pentru instanțele naționale. Instanța competentă a se pronunța asupra revizuirii nu poate
exercita o cenzură sau un control de legalitate a deciziei pronunțate de C.E.D.O. (art. 46 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului), însă este necesar ca decizia C.E.D.O. să fi rămas
definitivă, în caz contrar procedurile interne de revizuire nu vor putea fi declanșate 273 . Așadar,
revizuirea în acest caz implică exclusiv analiza condițiilor prevăzute de text și nu a fondului
problemei.
269
Pentru o soluție de admisibilitate a revizuirii ca urmare a constatării încălcării dreptului la un proces echitabil, în
componenta referitoare la dreptul de acces la o instanță a se vedea cauza Vișan împotriva României, M. Of. Nr. 876 din
24.12.2008; I.C.C.J., s. civ. și de propr. int., dec. nr. 8358/2009, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., pp. 665-
666. Respingerea de către C.E.D.O. ca inadmisibilă a unei cereri, reținându-se că hotărârea atacată nu prejudiciază
partea, determină respingerea cererii de revizuire pentru motivul analizat (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3879/11.11.2010,
www.scj.ro). Se poate supune revizuirii doar acea hotărâre judecătorească cu privire la care C.E.D.O. a constatat că ar fi
încălcat anumite drepturi și libertăți fundamentale și nu o altă decizie pronunțată într-o cauză similară (I.C.C.J., s. civ. și
de propr. int., dec. nr. 5066/20.06.2007, www.scj.ro). Simpla sesizare a instanței europene cu o plângere (aflată în curs
de soluționare) nu satisface cerințele textului (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 4265/08.12.2010, www.scj.ro). De asemenea,
revizuientul nu poate invoca în favoarea sa o hotărâre pronunțată de către C.E.D.O. într-o cauză pilot, prin care aceasta
impune statelor membre obligația de a se conforma cu privire la o problemă juridică considerată nerezolvată de către
statul național, deoarece hotărârea pilot nu privește situația procesuală a revizuientului, tranșată prin hotărârea a cărei
revizuire se cere, ci o situație generală și comună unor categorii de cauze considerate repetitive (M.C. Mocanu, op. cit.,
pp. 284-285; C.E.D.O., cauza Atanasiu și Poenaru c. României, hot. din 12.10.2010, M. Of. nr. 778 din 22.11.2010);
Hotărârea C.E.D.O. trebuie să fie definitivă și de admitere a cererii reclamantului, în dispozitivul hotărârii constatându-
se încălcarea (M.C. Mocanu, op. cit., p. 285).
270
Revizuirea este admisibilă numai dacă consecințele grave la care se referă textul continua să se producă (I.C.C.J., s. I
civ., dec. nr. 8131/16.11.2011; s. civ. Și de propr. Int., dec. nr. 4799/09.07.2008, www.scj.ro). Existența unei hotărâri
europene, prin care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate și a procedurii echitabile (ca efect al desființării unei
hotărâri irevocabile date într-o acțiune în revendicare, pe calea unui recurs în anulare), nu este suficientă din perspectiva
condițiilor impuse, să ducă la revizuirea hotărârii naționale, fiind necesar să continue să se producă consecințe grave ale
încălcării și acestea să nu poată fi remediate în alt fel decât pe calea revizuirii. Nu sunt îndeplinite aceste condiții dacă,
ulterior pronunțării hotărârii C.E.D.O., a fost definitivată judecata penală împotriva revizuientei, în cadrul căreia s-a
stabilit activitatea infracțională desfășurată de aceasta tocmai în legătură cu dreptul de proprietate care a făcut obiectul
hotărârilor date în acțiunea în revendicare, anulate prin efectul deciziei pronunțate în recursul în anulare (I.C.C.J., s.
civ., dec. nr. 8131/2011, www.scj.ro; T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1176).
271
I.C.C.J., completul de 9 jud., dec. nr. 556/2006, www.scj.ro. Pentru o situație în care instanța de judecată a apreciat
că nu este caz de revizuire, deoarece nu este îndeplinită cerința conform căreia consecințele grave să nu poată fi
remediate decât prin revizuirea hotărârii, a se vedea C.A. Timișoara, dec. civ. nr. 292/2008, apud M.M. Pivniceru, G.
Protea, op. cit., pp. 226-228.
272
Pentru dezvoltarea opiniei conform căreia această eliminare constă în aceea că, cel puțin la nivel teoretic,
întotdeauna există și alte remedii ale încălcării constatate, care nu intră neapărat în atribuțiile judecătorești, având drept
consecință limitarea severă a posibilității admiterii cererii de revizuire a se vedea G. Boroi, M. Staicu, op. cit., p. 734;
O. Spineanu-Matei, în G. Boroi (coord.), op. cit., vol. I., p. 986.
273
C.L. Popescu, Recursul în anulare în urma unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului, Dreptul nr.
12/2001, p. 107; I. Leș, op. cit., www.legalis.ro.
50
Doctrina274 a arătat că nu în toate cazurile revizuirea este de natură a înlătura consecințele grave
produse prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, deoarece în aceste cazuri consecințele
grave nu mai sunt actuale. De pildă, în caz de constatare de către C.E.D.O. a încălcării dreptului la
un proces desfășurat într-un termen rezonabil, revizuirea ar fi inutilă în acest caz, deoarece procesul
s-a încheiat, iar instanța europeană nu a pus în discuție încălcarea vreunui drept prin soluția
adoptată în cauză. În alte cazuri, instanța europeană constată încălcarea unor drepturi, însă
consecințele acestora nu pun în discuție în mod necesar corectitudinea soluției din pricina
respectivă 275 , cum este de pildă sancționarea nerespectării dreptului la un proces echitabil prin
faptul existenței unei jurisprudențe neunitare în legătură cu același gen de cauze, aspect care, în
sine, nu atrage concluzia că hotărârea din acea speță este neapărat cea greșită, problema încălcării
dreptului fiind una de sistem276. Dacă consecințele au fost remediate prin însăși hotărârea C.E.D.O.,
revizuirea va fi inadmisibilă. De pildă, Curtea a dispus restituirea bunului în termen de 3 luni de la
data rămânerii definitive a hotărârii sau, în caz contrar, a plății unei sume de bani cu titlu de
despăgubire materială pentru nerestituirea bunului277.
De asemenea, doctrina a arătat că încălcarea constatată de C.E.D.O. trebuie să se datoreze unei
hotărâri judecătorești, și nu altor cauze, de pildă nerespectarea de către stat a obligației de executare
în termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești278.
În ceea ce privește termenul în care poate fi introdusă cererea, jurisprudența a statuat că
introducerea cererii înainte de publicarea hotărârii C.E.D.O. în Monitorul Oficial nu poate avea ca
efect respingerea cererii ca prematur formulată, întrucât termenul instituit de art. 510 alin. (3)
C.P.Civ. pentru declanșarea revizuirii reprezintă un termen legal, imperativ (peremptoriu), adică
înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de procedură al formulării cererii de revizuire, și nu un
termen prohibitiv (dilatoriu), respectiv înăuntrul căruia legea interzice efectuarea unui anumit act de
procedură, numai încălcarea unui termen prohibitiv putând fi sancționată cu prematuritatea actului
de procedură astfel împlinit. De asemenea, un termen imperativ nu poate fi și termen prohibitiv în
același timp. Totuși, rămânerea definitivă a hotărârii C.E.D.O. reprezintă însă o condiție suspensivă
pentru actul de procedură al promovării cererii de revizuire mai înainte de acest moment, condiție
care trebuie îndeplinită la momentul examinării cererii279.
274
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1176.
275
C.A. Timișoara, dec. civ. nr. 292/2008, apud M.M. Pivniceru, G. Protea, op. cit., pp. 226-228.
276
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1176.
277
Cauza Cernat c. României, hot. Din 17.01.2008, www.jurisprudentacedo.com; ”Recunoașterea încălcării art. 1 din
Primul Protocol la Convenție și admiterea cererii de revizuire reprezintă o reparație a prejudiciului moral” (I.C.C.J., s. I
civ., dec. nr. 7085 din 12.10.2011, www.scj.ro).
278
279
I.C.C.J., s. I civ., dec. nr. 595 din 08.02.2013, www.scj.ro
51
În acest sens, hotărârea C.E.D.O. este definitivă în următoarele cazuri 280 : i) hotărârea este
pronunțată de Marea Cameră; ii) părțile declară că nu au intenția de a cere retrimiterea cauzei la
Marea Cameră; iii) la expirarea unui termen de 3 luni de la adoptare dacă nu a fost formulată o
cerere de retrimitere; sau iv) la data respingerii cererii de retrimitere de către Colegiul Marii Camere
atunci când a fost formulată o cerere de retrimitere.
Cu privire la semnificația sintagmei ”consecințe grave” în materia drepturilor și libertăților
fundamentale ale cetățenilor s-a afirmat în doctrină că aceasta este echivocă atât cu privire la natura
consecințelor, cât și cu privire la gravitatea lor, fiind greu de imaginat o încălcare a drepturilor și
libertăților fundamentale ale cetățenilor având consecințe mai puțin grave 281 . În acest sens,
jurisprudența a decis că există o astfel de consecință gravă atunci când partea, în procedura internă
finalizată cu hotărârea a cărei revizuire se cere, este în continuare împiedicată să-și exercite și să-și
apere dreptul de proprietate în privința unor bunuri282. Totuși, jurisprudența a decis că achitarea de
către Statul român a prejudiciului material, la care a fost obligat de către C.E.D.O. în cazul
nerestituirii bunului, încetează consecințele încălcărilor produse prin pronunțarea unei hotărâri
interne în condițiile în care restituirea în natură nu mai este posibilă283.
Dacă se constată că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat ca urmare a lipsei analizării în
fond a cauzei, prin aplicarea unor norme de drept procesual ce constituie un obstacol insurmontabil,
fără să se țină cont de împrejurările concrete ale cauzei, hotărârea pronunțată de instanța română
continuă să producă consecințe asupra dreptului reclamantului a cărui analiză a fost refuzată, astfel
încât singura soluție pentru înlăturarea acestei consecințe este admiterea revizuirii și rejudecarea
procesului în fond284.
În temeiul art. 509 alin. (2) C.P.Civ., sunt supuse revizuirii pentru acest motiv atât hotărârile
pronunțate asupra fondului sau care îl evocă, cât și hotărârile care nu evocă fondul285.
§11. După ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra
excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul
acelei excepții
Accest motiv are în vedere ipoteza în care instanța a pronunțat hotărârea în baza unui text de lege
în legătură cu care fusese invocată o excepție de neconstituționalitate. Motivul a existat și în vechea
280
281
I. Deleanu, op. cit., www.legalis.ro; Leș, op. cit., www.legalis.ro; M.C. Mocanu, op. cit., p. 288.
282
I.C.C.J., s. civ. și de propr. int., dec. nr. 4799/2008, www.legalis.ro.
283
I.C.C.J., s. I civ., dec. nr. 595 din 08.02.2013, www.scj.ro.
284
M.C. Mocanu, op. cit.¸pp. 290-291. A se vedea hot. C.E.D.O. din 14.09.2006 în cauza Lupaș și alții c. României, M.
Of. Nr. 464/10.07.2007; I.C.C.J. s. I civ., dec. nr. 956/15.02.2012, www.scj.ro; Cauza Vișan c. României, M. Of. Nr.
876/24.12.2008.
285
Textul, în vechea sa formă, a făcut obiectul unui control de constituționalitate, Curtea constituțională statuând că în
măsura în care textul nu permite revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs
încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de C.E.D.O., se ajunge la lipsirea de conținut a
unui drept garantat de Constituție (C.C., dec. nr. 233/2011, publicată în M. Of. Nr. 340 din 17.05.2011).
52
reglementare (art. 322 pct. 10 C.P.Civ. 1865286), fiind introdus prin Legea nr. 177/2010287, această
modificare fiind justificată de modificarea art. 29 din legea nr. 47/1992 privind organizarea și
funcționarea Curții Constituționale, conform căruia sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea
unei excepții de neconstituționalitate nu mai atrage suspendarea obligatorie (de drept) a judecății în
fața instanței de judecată sau a arbitrajului comercial la care s-a invocat excepția, până la
soluționarea acesteia de către Curtea Constituțională.
În literatura de specialitate s-a arătat că invocarea acestui motiv de revizuire este condiționată de
îndeplinirea următoarelor condiții288: i) în timpul judecății (indiferent de etapa procesuală) să fi fost
invocată, de partea care exercită revizuirea sau de instanță din oficiu, excepția de
neconstituționalitate cu privire la o prevedere conținută de o lege sau ordonanță; ii) instanța în fața
căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate să fi apreciat că prevederile criticate pentru
neconstituționalitate au legătură cu judecata în fond a cauzei și să fi decis sesizarea Curții
Constituționale (art. 29 din legea nr. 47/1992); și iii) decizia Curții Constituționale de admitere a
excepției de neconstituționalitate să fi fost pronunțată după rămânerea definitivă a hotărârii 289 a
cărei revizuire se cere.
După cum spune și textul, excepția de neconstituționalitate trebuie invocată în acea cauză. Dacă
excepția a fost ridicată într-o cauză similară cu cea a revizuentului, fără ca acesta să se fi prevalat de
excepția de neconstituționalitate, revizuirea nu va fi primită. În situația în care decizia prin care a
fost constatată neconstituționalitatea este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, în temeiul art.
9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2006, partea care manifestă un interes în
legătură cu modul de soluționare a excepției, poate introduce acțiune direct la instanța de contecios
administrativ, în limitele unui termen de decădere de un an, termen care curge de la data publicării
deciziei Curții în Monitorul Oficial290.
Data care trebuie luată în considerare pentru admisibilitatea revizuirii este data la care decizia
Curții Constituționale este publicată în Monitorul Oficiul, iar nu data pronunțării, întrucât numai de
la data publicării decizia Curții este obligatorie291.
286
Forma anterioară a acestui motiv de revizuire era mai permisivă, admițând revizuirea și în cazul în care Curtea
admitea neconstituționalitatea altor dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de
prevederile menționate în sesizare.
287
Din expunerea de motive a proiectului de lege rezultă că justificarea este aceea că ”invocarea excepțiilor de
neconstituționalitate de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzei. Numărul
extrem de ridicat al dosarelor aflate pe rolul Curții Constituționale, ca urmare a invocării frecvente a excepțiilor de
neconstituționalitate, face ca soluționarea acestora să dureze extrem de mult, în detrimentul celerității judecății
cauzelor”, www.cdep.ro.
288
G. Boroi, M. Stancu, op. cit., pp. 734-735.
289
Conform art. 634 alin. (2) C.P.Civ., hotărârile devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori
recursului sau, după caz, la data pronunțării.
290
291
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., pp. 1176-1177.
53
Inițial, acest motiv de revizuire se aplica exclusiv hotărârilor care antamează fondul, art. 509
alin. (2) neincluzându-l printre motivele care pot fi aplicate și hotărârilor care nu evocă fondul. În
prezent, în urma deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat că sintagma ”pronunțate
asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul art. 509 alin. (1) C.P.Civ. este
neconstituțională în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul
acestora292, astfel încât revizuirea este admisibilă în ceea ce privește hotărârile care nu evocă fondul
și pentru motivul prevăzut la pct. 11.
Astfel, Curtea a reținut că respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe
prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C.P.Civ., motivată de faptul că hotărârea a cărei revizuire se
cere nu vizează fondul, lipsește de eficiență însuși controlul de constituționalitate, părțile aflându-se
în împosibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții. De asemenea, s-a mai reținut că nu
există o motivare obiectivă și rezonabilă pentru ca o decizie de constatare a neconstituționalității să
profite numai unei categorii de justițiabili în declararea revizuire, în funcție de împrejurarea că
hotărârea definitivă evocă sau nu fondul.
În doctrină s-a exprimat și opinia că în cazul în care hotărârea nu evocă fondul, nu în toate
cazurile va fi revizuirea admisibilă pentru acest motiv293. Astfel, s-a arătat că dacă hotărârea s-a
pronunțat în temeiul unei excepții procesuale, fără analiza pe fond a cauzei, iar textul care
reglementează respectiva excepție a fost ulterior declarat neconstituțional, partea care a invocat
excepția va beneficia de efectul admiterii excepției. Pe de altă parte, dacă excepția a vizat însă un
text de lege, a cărui aplicabilitate în final nu s-a mai analizat, deoarece pricina a fost soluționată în
baza unei alte excepții procesuale, atunci revizuirea nu poate fi admisă, însă nu pentru că hotărârea
nu evocă fondul, ci pentru că decizia Curții nu vizează însăși soluția adoptată, și, prin urmare, nu o
poate influența.
Motive de revizuire prevăzute de legi speciale
§1. Pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității

dreptului Uniunii Europene
Acest motiv de revizuire este un motiv special de revizuire în materia contenciosului

administrativ, care se adaugă la cele 11 prevăzute de art. 509 C.P.Civ, fiind prevăzut de art. 21 alin.
(2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Textul de lege fusese inițial abrogat prin
Legea 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, însă Curtea Constituțională a declarat neconstituțională abrogarea în ceea ce privește teza
I și a III-a a art. 21 alin. (2), statuând că abrogarea e neconstituțională în măsura în care se
292
C.C., dec. nr. 866 din 10.12.2015 (M. Of. Nr. 65 din 01.02.2016).
293
54
interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive pronunțat de instanțele
de recurs, cu încălcarea priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul
cauzei294. A fortiori, aceste prevederi sunt în vigoare și se aplică și hotărârilor definitive prin care se
soluționează fondul cauzelor295. În ceea ce privește teza a II-a a art. 21 alin. (2), conținând termenul
pentru exercitarea revizuirii, aceasta a fost declarată neconstituțională296.
Acest motiv de revizuire are în vedere, așadar, respectarea principiului priorității dreptului
Uniunii Europene, principiu prevăzut de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2). Din
Constituția României. În temeiul acestui principiu297, prin simplul fapt al intrării în vigoare a unei
norme de drept a U.E., nu numai că se determină inaplicabilitatea de drept a oricărei dispoziții
naționale existente contrare normei de drept a U.E. (norme de drept român preexistente), ci și de a
împiedica adoptarea valabilă a unor noi acte normative naționale incompatibile cu normele U.E.
(norme de drept român viitoare). Instanța națională, sesizată în cadrul competenței sale, are
obligația de a aplica integral dreptul U.E. și de a proteja drepturile particularilor prin neaplicarea
oricărei dispoziții contrare legislației naționale, indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară
normei comunitare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea efectivă, de către legiuitor
sau de către Curtea Constituțională298. S-a arătat astfel în doctrină că faptul că instanța națională a
ignorat sau refuzat să se conformeze dreptului U.E. nu poate fi imputat părții din acel litigiu,
deoarece altfel partea ar fi obligată să suporte consecințele ilegalității săvârșite de instanțele
naționale299.
Astfel, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în cauză cu ignorarea principiului
priorității dreptului U.E., C.J.U.E. adoptă o hotărâre în alt sens ca urmare a unei întrebări
preliminare a unei instanțe române sau dintr-un alt stat membru U.E., partea interesată va fi
îndreptățită ca într-un termen rezonabil și compatibil cu principiul securității și stabilității
raporturilor juridice derivate dintr-o hotărâre definitivă să obțină revizuirea acelei hotărâri 300 .
Așadar, reprezintă în acest sens o încălcare a principiului priorității dreptului U.E. situația în care
este dată o interpretare obligatorie de C.J.U.E. printr-o hotărâre preliminară pronunțată ulterior
deciziei atacate cu revizuire301.
294
C.C., dec. nr. 1039/2012 (M. Of. nr. 61 din 29.01.2013).
295
A. Trăilescu, Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, 2014, www.legalis.ro
296
C.C., dec. nr. 1609/2010 (M. Of. nr. 70 din 27.01.2011).
297
În doctrina de specialitate principiul priorității dreptului U.E. se regăsește și sub denumirea de ”principiul
supremației dreptului U.E.”. În jurisprudența C.J.U.E. a apărut sub această denumire doar în în cauza C-14/68, Walt
Wilhelm, în perioada de aderare a Marii Britanii și Irlandei. Pentru dezvoltări asupra acestui principiu a se vedea M.A.
Dumitrașcu, Dreptul Uniunii Europene și specificitatea acestuia, 2012.
298
A se vedea cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato c. Simmenthal SA.
299
300
A se vedea Deleanu, op. cit., www.legalis.ro; Hotărârea Curții de Justiție (Marea Cameră) din 12.02.2008 în cauza
C-2/2006; Hotărârea Curții de Justiție (Marea Cameră) din 18.07.2007, în cauza C-119/2005.
301
I.C.C.J. dec. nr. 6394/2013, scj.ro.
55
De asemenea, se subliniază în doctrină că hotărârea preliminară nu are o valoare constitutivă, ci
una declarativă, astfel încât efectele ei se aplică de la data intrării în vigoare a normelor
interpretate302. De pildă, o hotătâre preliminară dată cu privire la intrepretarea unei norme conținută
de unul dintre tratatele constitutive ale U.E., deși este dată ulterior rămânerii definitive a hotărârii
instanței române, cu toate acestea norma de drept U.E. interpretată este anterioară hotărârii
naționale și astfel nu poate fi ignorată.
În ceea ce privește termenul pentru exercitarea revizuirii în acest caz, textul legal care îl prevedea
a fost declarat neconstituțional. Jurisprudența 303 a statuat că ”reglementarea de drept comun a
revizuirii, cuprinsă în C.P.Civ., nu conține o normă unitară privind durata și momentul de la care
curge termenul pentru exercitarea căii de atac, acestea fiind stabilite distinct pentru fiecare motiv de
revizuire prevăzut de Cod”, astfel încât ”revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî asupra
aspectelor menționate, cu respectarea unui echilibru între principiul securității raporturilor juridice
și obiectivul înlăturării încălcării principiului priorității dreptului U.E.”304. De asemenea, se deduce
din soluția dată de jurisprudență că termenul de introducere a cererii de revizuire va începe să curgă
de la data publicării hotărârii C.J.U.E. în Jurnalul Oficial al U.E. De lege ferenda, doctrina
consideră că în cazul acetui motiv ar trebui fixat atât un termen subiectiv, cât și un termen obiectiv
în care partea ar putea să ceară revizuirea305.
§2. Motivul special prevăzut în materia adopției
Un motiv special de revizuire este reglementat de art. 30-35 din Legea 273/2004 privind
procedura adopției. Acest motiv se referă la posibilitatea unul sau ambii părinți ai
adoptatului.revocării hotărârii judecătorești definitive de deschidere a procedurii adopției, pentru
elemente care înlătură imposibilitatea de exprimare a consimțământului la adopție în care s-a aflat,
revizuirea în această materie fiind construită în jurul consimțământului la adopție, ca și condiție de
fond esențială în această procedură. În acest sens, consimțământul la adopție reprezintă o condiție
de fond, art. 13 din lege prevăzând că părinții firești sau, după caz, tutorele sunt cei care își exprimă
consimțământul în fața instanței.
Sesizarea instanței competente
Deoarece revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, ca regulă, competența de

soluționare a cererii de revizuire aparține instanței care a pronunțat hotărârea atacată. În acest sens,
302
303
I.C.C.J. dec. nr. 6394/2013, scj.ro.
304
În decizia I.C.C.J. citată revizuenta a exercitat calea de atac în mai puțin de o lună de la data publicării hotărârii
C.J.U.E. în Jurnalul Oficial al U.E., considerându-se în acest caz că cererea de revizuire a fost introdusă în termen.
305
56
art. 510 alin. (1) C.P.Civ. prevede că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat
hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin excepție, conform art. 510 alin. (2) teza I C.P.Civ., în cazul în care revizuirea este în
temeiată pe motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (există hotărâri definitive potrivnice),
cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima
hotărâre. În ceea ce privește hotărârile contradictorii pronunțate de instanța de recurs, dacă una
dintre aceste instanțe este I.C.C.J., cererea se soluționează de către I.C.C.J. (art. 510 alin. (2) teza a
II-a C.P.Civ.).
În cazul în care prima instanță s-a pronunțat pe fondul pretenției supuse judecății, și în cauză nu
s-au exercitat și căile de atac de reformare sau dacă acestea au fost exercitate, prin acestea nu s-a
evocat fondul, instanța competentă a judeca revizuirea va fi prima instanță, deoarece ea este instanța
care s-a pronunțat pe fond. Cad sub icidența acestei prime ipoteze următoarele situații: hotărârea a
rămas definitivă prin neapelare; apelul a fost respins sau anulat în temeiul unei excepții procesuale
ori s-a perimat; se admite recursul și se casează decizia dată în apel; se respinge apelul și se menține
hotărârea primei instanțe; hotărârea pronunțată în primă instanță nu este susceptibilă de apel.
A doua ipoteză este aceea instanța de apel este competentă, cererea de revizuire îndreptându-se
împotriva hotărârii instanței de apel. Cad sub icidența acestei ipoteze următoarele situații: apelul a
fost judecat în fond și hotărârea primei instanțe a fost schimbată, chiar dacă în cauză a fost declarat
recurs, însă acesta a fost respins, anulat, retras sau perimat.
A treia ipoteză este aceea în care instanța competentă este instanța de recurs. Avem această
situație în cazul în care hotărârea instanței de recurs evocă fondul, cererea de revizuire îndreptându-
se în mod corespunzător împotriva hotărârii acestei instanțe. Totuși, hotărârea instanței de recurs nu
poate face obiectul revizuirii pentru motive care vizează fondul decât în situația în care este vorba
de hotărârea dată în fond după casarea cu reținere. Așadar, în această situație, aplicabilă în ipoteza
în care competența de soluționare a recursului aparține tribunalului sau curții de apel (art. 498
C.P.Civ.), cererea de revizuire se va introduce la instanța de recurs. În celelalte cazuri, și anume, în
cazul hotărârilor date în recurs de I.C.C.J., ca regulă, nu este posibilă revizuirea pentru motivele
care presupun existența unei hotărâri care să evoce fondul, deoarece I.C.C.J., în cazul admiterii
recursului, casează întotdeauna cu trimitere spre rejudecare, după cum rezultă și din prevederile art.
497 C.P.Civ. Prin excepție de la acest din urmă caz, în situația cauzelor de contencios administrativ
în care instanța de recurs este tot I.C.C.J, se revine la regula inițială că instanța competentă este
instanța de recurs, adică cererea de revizuire se introduce la I.C.C.J. În acest sens, există prevederi
speciale în Legea nr. 554/2004 derogatorii de la prevederile generale ale Codului, art. 20 din această
lege prevăzând că în cazul admiterii recursului, instanța de recurs casând sentința, va rejudeca
litigiul în fond. După cum rezultă din prevederile textului citat, în această materie nu se face
57
distincție după cum instanța de recurs este curtea de apel sau I.C.C.J., spre deosebire de prevederile
art. 497-498 C.P.Civ. Drept urmare, când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se
judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea
probelor, cât și la dezbaterea fondului, cauza se va trimite o singură dată la această instanță, iar în
ipoteza în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la
administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanța de recurs, casând
sentința, va rejudeca litigiul în fond306.
În ceea ce privește ipoteza în care revizuirea se cere pe motivul prevăzut la pct. 8 (hotărâri
potrivnice), în temeiul art, 510 alin. (2) C.P.Civ., competența va aparține instanței mai mare în grad
față de instanța care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanțele de recurs este I.C.C.J, cererea
de revizuire se judecă de această instanță.
În ceea ce privește cererile de revizuire formulate în temeiul mai multor motive de revizuire, în
temeiul art. 510 alin. (3) C.P.Civ., în cazul în care se invocă mai multe motive care atrag
competențe diferite, nu va opera prorogarea competenței, astfel că fiecare instanță va soluționa
cererea în legătură cu motivul pentru care este competentă.
În ceea ce privește ordinea examninării motivelor de revizuire, s-a arătat în doctrină că se
examinează mai întâi motivele care au caracter peremptoriu. În acest sens, motivul de la pct. 7
(contrarietatea de hotărâri) și cel de la pct. 8 (imposibilitatea de prezentare din motive mai presus de
voința părții), vor fi examinate cu prioritate de către instanță. De pildă, în cazul admiterii revizuirii
pe motivul de la pct. 8, partea este pusă în situația de a își face toate apărările, printre care și
invocarea autorității de lucru judecat307.
Cererea de revizuire
În ceea ce privește forma cererii de revizuire, deoarece nu există dispoziții speciale în această
materie se vor aplica în mod corespunzător art. 148 C.P.Civ. și art. 194 C.P.Civ. Drept urmare, în
temeiul art. 148 alin. (1) C.P.Civ., cererea de revizuire trebuie formulată în scris și să cuprindă
indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori,
după caz, denumirea și sediul lor, numele de familie și prenumele, domiciliul sau reședința părților
ori, dacă este cazul, hotărârea care se atacă, motivele cererii, precum și semnătura. De asemenea,
cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în
acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori alte asemenea. Lipsa semnăturii
va atrage anularea cererii, potrivit art. 196 alin. (2) C.P.Civ., numai dacă, atunci când se constată
această neregularitate, partea prezentă în ședință nu semnează cerere ori, dacă a fost lipsă, nu
306
307
G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 737; I. Stoenescu, Judecata cererii de revizuire, în A.U.B., 1967, p. 54.
58
semnează cel mai târziu până la termenul următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. Când
cererea se face prin reprezentant, se va menționa această împrejurare și se va alătura dovada
împuternicirii, iar dacă instanța constată lipsa acesteia, va acorda un termen scurt pentru acoperirea
ei și dacă în termenul acordat lipsa nu se acordă, va anula cererea (art. 82 C.P.Civ.).
Cu privire la efectele pe care le are introducerea unei cereri de revizuire, în doctrină s-a arătat că
efectul acestei cereri constă în reînvestirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată, deschizând
posibilitatea acestei instanțe de a-și retracta propria hotărâre308.
Dacă revizuentul a dat o denumire greșită cererii de revizuire, acest aspect nu este de natură să
împiedice judecarea revizuirii, instanța fiind obligată, în temeiul art. 152 C.P.Civ., să caracterizeze
cererea potrivit conținutului ei și scopului urmărit de către parte.
Deoarece revizuirea este o cale extraordinară de atac, ea nu suspendă executarea silită a hotărârii
atacate, însă la cererea revizuientului, sub condiția dării unei cauțiuni, instanța sesizată cu judecarea
cererii de revizuire va putea dispune suspendarea executării. În acest sens, art. 512 C.P.Civ. face
trimitere la art. 484 C.P.Civ, text care menționează procedura de urmat pentru suspendarea
executării hotărârilor atacate cu recurs.
Cererea de revizuire se timbrează, sub sancțiunea nulității cu 100 de lei pentru fiecare motiv de
revizuire invocat, potrivit art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Dacă legea nu prevede altfel,
cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești prin care a fost soluționată o acțiune sau o cerere
scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit legii, este scutită de asemenea de la plata taxei
judiciare de timbru.
Termenul de exercitare a revizuirii și termenul de motivare a revizuirii
Art. 511 C.P.Civ. instituie un termen general de o lună, precum și trei termene speciale. În ceea
ce privește termenul general de o lună, potrivit art. 511 alin. (1) C.P.Civ., și se va socoti:
- în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii;
- în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 2, de la cel din urmă act de executare;
- în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 3, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de
hotărârea instanţei penalemde condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de
hotărârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii
definitive a hotărârii penale; în lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când
partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate
face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
308
59
- în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de
hotărârea prin care a fost sancţionat disciplinar definitiv judecătorul, dar nu mai târziu de un
an de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare disciplinară;
- în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se
invocă;
- în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 6, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de
casarea, anularea sau schimbarea hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se
cere, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de casare, anulare
sau schimbare;
- în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 7, din ziua în care statul ori altă persoană de drept
public a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii
definitive a acesteia;
- în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În ceea ce privește termenele speciale, acestea sunt următoarele:
- în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 7, dar numai în cazul minorilor, persoanelor puse
sub interdicţie judecătorească sau sub curatelă termenul de revizuire este de 6 luni de la data
la care cel interesat a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea
capacităţii depline de exerciţiu sau, după caz, de la înlocuirea tutorelui persoanei puse sub
interdicţie, de la încetarea curatelei ori înlocuirea curatorului;
- în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile şi se
socoteşte de la încetarea împiedicării;
- pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 11, termenul este de 3 luni de la data
publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii
Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deoarece în materia revizuirii nu există o dispoziție derogatorie în privința termenului pentru
procuror, rezultă că și procurorul trebuie să se încadreze în termenul de revizuire prevăzut pentru
părți, chiar și atunci când nu a participat la judecată și drept urmare, hotărârea nu i se comunică309.
În ceea ce privește repunerea în termen, în temeiul art. 186 C.P.Civ., partea care nu a putut exercita
calea de atac în termenul prevăzut de lege, din cauza unor motive temeinic justificate va putea cere
repunerea în termen. Într-o asemenea ipoteză, în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea
revizuirii, care începe să curgă de la încetarea împiedicării, partea interesată trebuie să solicite
repunerea în termenul de revizuire și, în același termen, să introducă și cererea de revizuire.
309
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1190; G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 740.
60
O mențiune importantă trebuie făcută în ceea ce privește termenele de un an, respectiv de 3 ani,
prevăzute de art. 511 alin. (1) pct. 3 C.P.Civ., care fac trimitere la motivul de revizuire de la art. 509
alin. (1) pct. 3. Astfel, ele nu reprezintă termene de revizuire (în acez caz teremenul de revizuire
fiind cel general de o lună), ci termene-limită în interiorul cărora partea interesată are posibilitatea
să ia cunoștiință de hotărârea penală de condamnare sau de declarare ca fals a înscrisului, respectiv
de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.
Astfel, aceste termene nu sunt termene de decădere, așadar aceste termene nu sunt susceptibile de
întrerupere și nici de repunere în termen310. Mai mult, spre deosebire de termenul de o lună, care are
ca punct de plecare un moment subiectiv, termenele menționate au un moment de plecare obiectiv,
având scopul să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să curme incertitudinea cu privire la
deznodământul unui proces într-un termen rezonabil311.
De asemenea, este reglementat expresși termenul de motivare a revizuirii. Potrivit art. 511 alin.
(4) C.P.Civ., revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul
termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii. Astfel, motivarea revizuirii se poate
face atât prin cererea de revizuire, cât și ulterior, printr-un memoriu separat, cu condiția ca partea să
se încadreze în termenul de invocare a motivului respectiv. Termenul de motivare a cererii de
revizuire este unul de ordine publică, astfel încât sancțiunea nulității ce operează în caz de
nemotivare în termen poate fi invocată și de instanță din oficiu.
După cum s-a arătat în doctrină, în cazul revizuirii nu există o prevedere asemănătoare cu cea de
la contestația în anulare, care să interzică exercițiul ulterior al aceleiași căi de atac, întemeiat pe alte
motive, explicația fiind aceea că în cazul contestației în anulare toate motivele susceptibile a fi
invocate existau la data formulării primei contestații, pe când, în cazul revizuirii, prin natura lor,
motivele ar putea să apară și ulterior exercitării primei cereri312.
Reguli privind judecata revizuirii
Actuala reglementare, prin art. 513 alin. (1) C.P.Civ., aduce o modificare faţă de vechea
reglementare din art. 326 alin. (1) C.P.Civ. 1865, care statua că revizuirea se judecă potrivit
dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Astfel, în noua reglementare se
prevede că revizuirea se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate
cu hotărârea atacată, această soluție fiind justificată de natura de cale de atac de retractare a
revizuirii313. În ceea ce privește dispoziţiile procedurale specifice fiecărei faze procesuale, acestea
sunt aplicabile în măsura în care nu există altele derogatorii, specifice căii de atac a revizuirii. De
310
311
312
313
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1190; G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 739.
61
pildă, dacă revizuirea se îndreaptă unei hotărâri de primă instanță, dispozițiilece reglementează
procedura de judecată vor fi, în principiu, aplicabile în întregime, mai puțin cele referitoare la
stabilirea primului termen de judecată, care se va fixa direct după verificarea și regularizarea cererii,
cererea de revizuire comunicându-i-se intimatului odată cu citația pentru primul termen de judecată;
la stabilirea primului termen de judecată se va avea în vedere art. 201 alin. (1) și (3) C.P.Civ., astfel
încât primul termen va fi stabilit la cel mult 60 de zile de la constatarea îndeplinirii condițiilor
cerute de lege pentru cererea de revizuire, dar suficient pentru ca intimatul să aibă la dispoziție 25
de zile de la comunicarea cererii pentru a formula întâmpinarea 314. În ceea ce privește ipoteza în
care hotărârea atacată este o decizie a instanței de apel, nu vor fi incidente prevederile privind
comunicarea cererii de apel anterior stabilirii primului termen de judecată, ci cererea de revizuire se
va comunica intimatului odată cu citația pentru primul termen de judecată.
Modificarea cererii de revizuire, sub aspectul motivelor, poate avea loc doar în termenele
prevăzute de art. 511 C.P.Civ. De asemenea, etapa cercetării se va desfășura în ședință publică (art.
240 alin. (2) C.P.Civ.).
În ceea ce privește posibilitatea lărgirii cadrului procesual în revizuire, dacă sub imperiul vechii
reglementări cererea de intervenţie era considerată inadmisibilă, în prezent, în temeiul art. 63 alin.
(2) C.P.Civ., o cerere de intervenţie accesorie va putea fi primită inclusiv în faza revizuirii,
deoarece textul de lege menţionat prevede expres că acest gen de intervenţie se poate face chiar şi în
căile extraordinare de atac. Totuși, dacă intervenţia s-a făcut într-o fază procesuală anterioară,
cererea de revizuire formulată de intervenientul accesoriu va fi considerată, în temeiul art. 67 alin.
(4) C.P.Civ., neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac ori aceasta a
fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.
De asemenea, în cazul intervenției voluntare, doctrina a considerat că aceasta ar fi posibilă numai
în cazul în care are loc o rejudecare a fondului, ca urmare a admiterii cererii de revizuire. De pildă,
dacă cererea de revizuire se admite pentru motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C.P.Civ., nu
va avea loc o rejudecare a fondului, și drept urmare, terțul va avea deschisă numai calea unei cereri
principale.
Așa cum s-a arăt în literatura de specialitate315, dacă este atacată cu revizuire o hotărâre dată în
recurs de I.C.C.J., nu se vor aplica regulile speciale privitoare la procedura filtrului, deoarece sunt
incompatibile cu dispozițiile speciale ale art. 513 alin. (3) C.P.Civ.
Instanța judecă în aceeași compunere ca și în cauza în care s-a pronunțat hotărârea atacată, sub
rezerva, de a nu se fi modificat între timp legea de organizare. Judecătorii care au participat la
pronunțarea hotărârii atacate, potrivit art. 41 alin. (1) C.P.Civ., sunt incompatibili să soluționeze
314
315
62
cererea de revizuire, acest caz de impombatibilitate fiind unul de impombatibilitate absolută, ce
poate fi invocată în orice stare a pricinii.
În ceea ce privește întâmpinarea, în materia revizuirii se derogă de la regula aplicabilă judecăţii
în primă instanţă, apelului şi recursului. Astfel, în temeiul art. 513 alin. (2) C.P.Civ., întâmpinarea
este obligatorie și, aspect important, se derogă de la prevederile art. 206 C.P.Civ. (pentru judecata în
primă instanţă), art. 471 alin. (6) C.P.Civ. (pentru apel) sau art. 490 C.P.Civ. (pentru recurs). În
acest sens, contestatorul va lua cunoştinţă de conținutul întâmpinării de la dosar, ceea ce înseamnă
că în materia revizuirii întâmpinarea nu se comunică părţii potrivnice.
Dacă în cazul contestaţiei în anulare, unde există o prevedere identică, explicaţia ar putea fi
aceea că se urmăreşte o judecată accelerată, conformă primului alineat al art. 508 NCPC, în cazul
revizuirii o asemenea explicaţie nu are suport în textele care reglementează această cale de atac.
Într-o opinie exprimată de doctrină, spre deosebire de cazul contestaţiei în anulare, unde există o
prevedere identică, pe considerentul că se urmăreşte o judecată accelerată, în cazul revizuirii o
asemenea explicaţie nu se justifică, astfel că prin obligarea revizuentului să ia cunoştinţă din dosar
de întâmpinare se sacrifică simetria comunicării actelor de procedură din oficiu, ca parte a egalităţii
de tratament specifice unui proces echitabil 316 . În acest sens, conform opiniei menționate
prevederea ar trebui interpretată în sensul că ar trebui să îi permită revizuientului să beneficieze de
o copie a întâmpinării, nu din oficiu, ci la cerere317.
Cu privire la dezbateri, acestea sunt, conform art. 513 alin. (3) C.P.Civ., limitate la
admisibilitatea revizuirii şi a faptelor pe care se întemeiază. Deoarece este vorba despre o cale de
atac extraordinară, ce se poate exercita pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, cu
ocazia dezbaterilor asupra revizuirii nu se poate relua întreaga judecată şi, drept urmare, părţile
trebuie să se limiteze la acele susţineri care demonstrează de ce revizuirea este sau nu admisibilă.
Totuși, prin corelare cu art. 513 alin. (4) C.P.Civ., pentru anumite motive de revizuire, dezbaterile
nu se pot limita la admisibilitatea revizuirii. De pildă, pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1)
pct. 9, revizuentul va trebui ca mai întâi să arate şi să dovedească de ce a fost în imposibilitate să se
prezinte la judecată şi să anunţe instanţa despre împrejurarea mai presus de voinţa sa care l-a
împiedicat. Odată depăşit acest moment, în cazul în care instanţa sesizată cu revizuirea consideră că
aceasta întruneşte cerinţele de admisibilitate, ea nu poate pur şi simplu să schimbe în tot sau în parte
hotărârea atacată, după cum prevede art. 513 alin. (4) C.P.Civ., fără o analiză care să privească
soluţia pronunţată în cauză, analiză care include ascultarea punctului de vedere al revizuentului.
Același lucru s-ar putea spune și în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 7 C.P.Civ.
316
Idem.
317
Ibidem.
63
În ceea ce privește hotărârea instanței de revizuire, potrivit art. 513 alin. (4) C.P.Civ., dacă
instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar
în cazul hotărârilor definitive potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre.
În cazul revizuirii, s-a arătat în doctrină318 că, spre deosebire de contestația în anulare, nu s-a
consacrat o practică deja uzitată a instanţelor de judecată, în sensul că în caz de amitere se pronunță
una sau , o singură hotărâre sau două hotărâri, după cum, consecutiv anulării hotărârii atacate,
rejudecarea era posibilă sau nu la acelaşi termen, deşi există raţiuni identice pentru care uneori
instanţa nu se poate pronunţa la acelaşi termen atât asupra admisibilităţii revizuirii, cât şi cu privire
la schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate.
În ceea ce privește motivul contrarietăţii de hotărâri, lucrurile sunt simple, în cazul în care se
confirmă, nemaifiind necesare alte dezbateri şi opţiunea fiind una singură, respectiv anularea celei
din urmă hotărâri. În ceea ce privește, de pildă, situaţia revizuirilor întemeiate pe motivele
prevăzute art. 509 pct. 7 şi 9, admiterea cererii de revizuire presupune reluarea judecăţii, cu
respectarea garanţiilor procesuale ale părţii care fie nu s-a putut prezenta la judecată, fie nu a fost
apărată deloc sau apărată cu viclenie.
Un alt caz ar putea fi acela ca, deşi revizuirea să fie perfect admisibilă, odată reluată judecata în
condiţiile mai sus arătate, să se ajungă la concluzia că hotărârea a cărei revizuire se cere este corectă
şi nu trebuie schimbată nici în tot, nici în parte.
Așadar, în funcţie de motivul de revizuire invocat, în caz de admitere a cererii de revizuire,
instanţa va da fie o singură hotărâre, de exemplu, în ipoteza motivului unor hotărâri potrivnice, prin
care va dispune şi anularea celei din urmă hotărâri, fie va da o primă hotărâre prin care, admiţând
cererea de revizuire, va dispune şi desfiinţarea totală sau parţială a hotărârii atacate, iar apoi va trece
la rejudecarea fondului, în limitele în care a fost învestită iniţial şi a temeiului pe care s-a formulat
revizuirea319.
În ceea ce privește ipoteza revizuirii ca urmare a descoperirii unui înscris nou, pentru a
preîntâmpina situaţia în care după rejudecarea fondului să se ajungă la aceeaşi soluţie pronunţată de
instanţă prin prima sa hotărâre de fond, ceea ce ar echivala în fapt cu respingerea cererii de
revizuire, cererea de revizuire ar trebui admisă în principiu printr-o încheiere interlocutorie, după
care să se treacă la administrarea probelor, pentru a se da o singură hotărâre finală de admitere sau
de respingere a cererii de revizuire320.
Cu privire la căile de atac, potrivit art. 513 alin. (5), hotărârea pronunţată în revizuire este
supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, acest text reprezând regula generală.
318
Idem, p. 212.
319
Ibidem; Pentru dezvoltări în ceea ce privește situația fiecărui motiv de revizuire a se vedea G. Boroi, M. Stancu, op.
cit., pp. 742-744.
320
64
Avem în această materie și o regulă specială. Astfel, dacă hotărârea s-a întemeiat pe motivul de
la art. 509 alin. (1) pct. 8, contrarietate de hotărâri, hotărârea este supusă recursului, inclusiv atunci
când hotărârea este dată de I.C.C.J. În această din urmă situație, neexistând o instanţă superioară în
grad la care să se judece recursul, acesta a fost dat în competenţa Completului de 5 judecători. Prin
aceste prevederi nu trebuie să se înțeleagă că legiuitorul a dorit să creeze un drept de recurs la
recurs, ci legiuitorul a dorit să suprime dreptul de apel, în consecință, recursul fiind admisibil numai
dacă a doua hotărâre, a cărei anulare se cere pe calea revizuirii, ar fi fost susceptibilă de recurs sau
apel, deci dacă hotărârea ce a încălcat autoritatea de lucru judecat a fost pronunțată de prima
instanță sau de instanța de apel 321 . Cu privire la problema căilor de atac ce pot fi exercitate
împotriva hotărârii pronunțate într-o revizuire pentru hotărâri potrivnice, instanța supremă 322 a
arătat că trebuie avut în vedere și faptul că, atunci când cauza a fost judecată și în recurs, ceea ce
trece în autoritatea de lucru judecat este însăși decizia instanței de recurs, indiferent de soluția
pronunțată (admiterea recursului sau respingerea acestuia ca neîntemeiat), astfel încât contrarietatea
cu hotărârea pronunțată în primul proces nu se referă numai la hotărârea instanței de fond, ci și la
decizia instanței de recurs, pronunțată în al doilea proces, deci hotărârea dată cu privire la cererea
de revizuire, prin care se anulează atât hotărârea de fond, cât și cea a instanței de recurs prin care a
fost confirmată, nu este susceptibilă de recurs. În cazul în care instanța de recurs a respins sau
anulat recursul, fără a îl cerceta în fond sau a constatat perimarea recursului, revizuirea vizează
exclusiv hotărârea de fond și dacă aceasta este susceptibilă de recurs, iar hotărârea dată în revizuire
va putea fi atacată prin recurs323.
Aşadar, dacă o curte de apel soluţionează o cerere de revizuire a unei hotărâri date de tribunal în
apel, hotărârea dată în revizuire va putea fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În schimb, dacă I.C.C.J. va judeca o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri pronunţate de o
curte de apel în recurs sau împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs de ea însăşi, hotărârea dată
în revizuire nu va fi supusă recursului324. Aceasta, deoarece art. 513 alin. (6) trebuie coroborat cu
art. 513 alin. (5), în sensul că pentru revizuirea întemeiată pe hotărâri potrivnice legiuitorul a înţeles
să limiteze prin alin. (6) numărul căilor de atac la una singură – recursul –, şi nu să deschidă calea
de atac a recursului împotriva unei hotărâri care, în condiţiile alin. (5), ar fi definitivă.
321
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1197; O. Spineanu-Matei, în G. Boroi (cood.), op. cit., p.
997; G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 745; M. Tăbârcă, op. cit., p. 317.
322
Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 423/1964, în J.N. nr. 7/1964, p. 142 și dec. nr. 1815/1986, în R.R.D. nr. 6/1987, pp.
75-76 apud G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 745.
323
324
Și în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre ce a fost atacată cu
revizuire era susceptibilă de apel sau de recurs (T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae, op cit., p. 1197); M. Tăbârcă,
op. cit., p. 317; I.C.C.J., compl. 5 jud., dec. nr. 138 din 10.11.2014; dec. nr. 147 și nr. 148 dn 24.11.2014, www.scj.ro.
65
Concluzii
În primul rând, lucrarea de față și-a propus să prezinte și realizeze o analiză a acelor modificări
aduse de actualul Cod de procedură civilă, comparativ cu vechea reglementare, precum și să
sublinieze acele circumstanțele și realități existente în materia revizuirii în urmă cu trei ani, adică la
data intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, precum și schimbările suferite de
acestea în această perioadă. Astfel, în această direcție lucrarea și-a propus să realizeze în primul
rând o actualizare a soluțiilor existente în practica judiciară și literatura de specialitate în această
materie.
În al doilea rând, s-a urmărit, totodată, și o reanalizare aprofundată a textelor legale, o
comparație a soluțiilor existente înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod și cele propuse în
prezent, încercând, de asemenea, și să îmbine armonios pozițiile exprimate de doctrină și
jurisprudență sub incidența vechiului Cod de procedură civilă, cu realitățile existente la acest
moment.
Din punct de vedere metodologic, în expunerea lucrării de față, s-a urmărit abordarea complexă a
subiectului, prin îmbinarea aspectelor teoretice, în special în ceea ce privește soluțiile propuse de
doctrină, cu aspectele jurisprudențiale, un impact seminificativ fiind cel datorat deciziilor recente
ale Curții Constituționale în materia revizuirii. S-a urmărit, de asemenea, și prezentare și analiza
problemelor de practică neunitare sau apreciate de doctrină ca fiind controversate, inclusiv prin
prezentarea și compararea soluțiilor argumentate din perspectiva ambelor opinii.
Nu în ultimul rând, s-a acordat o atenție deosebită în ceea ce privește secțiunea dedicată
motivelor de revizuire, lucrarea analizând atât motivele de revizuire generale conținute de Cod și
modificările suferite de acestea, cât și motivele speciale de revizuire din materia contenciosului
administrativ și adopției.
Calea de atac extraordinară a revizuirii a avut, are și va avea cu siguranță un rol important și în
viitor în cadrul disciplinei fundamentale a dreptului procesual civil, o constantă actualizare a
soluțiilor existente la nivel de practică judiciară și literatură de specialitate fiind mereu necesară.
66
Bibliografie
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
1. Briciu, T. C., Aspecte ale revizuirii în procesul civil, determinate de noul Cod de procedură
civilă, Revista Română de Drept Privat, nr. 1/2012, pp. 57-80;
2. Briciu, T. C., coord. Ciobanu V. M., Nicolae, M., Noul cod de procedură civilă comentat și
adnotat, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp.1160-1198;
3. Boroi Gabriel, Stancu Mirela, Drept procesual civil, ed. a 2-a , Ed. Hamangiu, București,
2015, pp. 716-745;
4. Boroi, G., Spineanu-Matei, coord. Boroi, G., Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe
articole, vol. II, ed. A 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2016, pp. 191-213;
5. Boroi, G., Rădescu, D., Codul de procedura civilă – comentat și adnotat, Ed. ALL,
București, 1994.
6. Ciobanu, V. M., Briciu, T. C., Dinu, C. C., Drept procesual civil. Drept execuțional civil.
Arbitraj. Drept notarial - Curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene, Ed.
Național, București, 2013, pp. 396-400;
7. Deleanu, I., Mitea, V., Deleanu, S., Tratat de procedura civila. Vol. II, Editie revazută,
completată și actualizată. Noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, 2013;
8. Deleanu, I., Mitea, V., Deleanu, S., Noul Cod de Procedură Civilă. Comentarii pe articole,
Ed. Universul Juridic, 2013;
9. Leș, I., Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck,
București, 2015, www.legalis.ro;
10. Mocanu, M. C., Căile de atac de retractare în procesul civil, Ed. Universul Juridic,
București, 2014;
11. Nicolae, A., Relativitatea și opozabilitatea efectelor hotărârii judecătorești, Ed. Universul
Juridic, București, 2008;
12. Piperea, G., Noul Cod de procedură civilă Note - Corelaţii – Explicaţii, Ed. C.H. Beck,
București, www.legalis.ro;
13. Pivniceru M., Protea G., Revizuirea în procesul civil. Practică judiciară, Ed. Hamangiu,
București, 2010;
14. Tabacu A., coord. Oprina E., Contestația în anulare și revizuirea, Ed. Universul Juridic,
București, 2013;
15. Tăbârcă M., Drept procesual civil. VolIII Căile de atac – conform noului Cod de procedură
civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
16. Trăilescu, A., Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, 2014,
www.legalis.ro;
17. Stoenescu, I., Judecata cererii de revizuire, în A.U.B., 1967;
18. Stoenescu, I., Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri în procesul civil, în lumina unor
rezolvări noi în materia lucrului judecat, în S.C.J. nr. 2/1966;
19. Zilberstein, S., Aspecte ale revizuirii în procesul civil român, în J.N. nr. 2/1962;
67
II. JURISPRUDENŢĂ
1. I.C.C.J., s. I civ., dec. nr. 881 din 14.10.2014
3. I.C.C.J., s. a II-a civ., dec. nr. 3310 din 28.10.2014
4. I.C.C.J., s. I civ., dec. 3145/2014
5. I.C.C.J., compl. 5 jud., dec. nr. 138 din 10.11.2014;
6. I.C.C.J., compl. 5 jud.,dec. nr. 147 și din 24.11.2014
7. I.C.C.J., compl. 5 jud.,dec. nr. 148 din 24.11.2014
9. I.C.C.J. dec. nr. 6394/2013
10. I.C.C.J. s. I civ., dec. nr. 956/15.02.2012
11. I.C.C.J., s. I civ., dec. nr. 8131/16.11.2011;
12. I.C.C.J., s. a II-a civ., dec. nr. 4136/14.12.2011
14. I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3879/11.11.2010
15. I.C.C.J., s. com., dec. nr. 4265/08.12.2010
16. I.C.C.J., s. civ. și propr. int., dec. nr. 627/03.02.2010
17. I.C.C.J., completul de 9 jud., dec. nr. 1/2010
19. I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1057/2008
20. I.C.C.J., s. civ. și de propr. Int., dec. nr. 4799/09.07.2008
22. I.C.C.J., s. civ. și de propr. Int. dec. nr. 3116/2007;
23. I.C.C.J., s. civ. și de propr. int. dec. nr. 3326/2007
24. I.C.C.J., s. civ. și de propr. int., dec. nr. 5066/20.06.2007
26. I.C.C.J., s. civ. Și de propr. Int., dec. nr. 5525/2007
28. I.C.C.J., s. civ. și propr. int., dec. nr. 5436/2006
29. I.C.C.J., s. civ. propr. int. dec. nr. 2207/2006
30. I.C.C.J., completul de 9 jud., dec. nr. 327/05.12.2005
31. I.C.C.J., s. com., dec. nr. 410/26.01.2005
33. I.C.C.J., s. civ. și de propr. int. dec. nr. 9524/2005
34. I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 8325/2005
68
35. I.C.C.J., dec. nr. 314/2004
37. I.C.C.J., s. civ. propr. int., dec. nr. 6395/2004
38. I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3477/2003
39. C.S.M., hot. Nr. 8/J/2008
40. C.S.M., hot. Nr. 12 /J din 13.10.2011
41. C.S.M., hot. Nr. 13/J din 13.10.2011
42. C.A. București, s. a III-a min. fam., dec. nr. 703/2007
43. C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 2503/2002
44. C.A. București, s. a IV-a civ., dec. nr. 724/1999;
45. C.A. Cluj, s. civ., de mun. și asig. soc., min. și fam., dec. nr. 196/R din 28.01.2010
46. C.A. Constanţa, s. civ. min. fam., confl. munc. asig. soc., dec. nr. 58/FM din 6 iulie 2011
47. C.A. Oradea, dec. civ. nr. 186/R/2009
48. C.A. Oradea, s. com. Și de cont. adm. Și fic., dec. nr. 480 din 13.12.2007
49. C.A. Timișoara, s. I civ., dec. nr. 795 din 29.05.2013
50. C.A. Târgu-Mureș, dec. civ. nr. 386/R din 11 septembrie 2014
51. Trib. Constanța, s. civ., dec. nr. 471 din 10.06.2010
52. Jud. Sibiu, s. civ., sent. Nr. 786 din 26.01.2010
53. Jud. Târgu Jiu, s. civ., sent. nr. 4068 din 05.05.2011
III. SITE-URI INTERNET
1. www.cdep.ro.
2. www.idrept.ro
3. www.inspectiajudiciara.ro.
4. www.jurisprudenta.avocats.ro
5. www.jurisprudentacedo.com;
6. www.legalis.ro
7. www.portal.just.ro
8. www.scj.ro
69

Revizuirea in Procesul Civil 2016

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revizuirea in Procesul Civil 2016

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

DREPT PROCESUAL CIVIL

REVIZUIREA ÎN PROCESUL CIVIL

Conf. Univ. Dr. Traian-Cornel Briciu

INDEX DE ABREVIERI .................................................................................................................................. 2

apud citat prin intermediul

În cadrul reglementării procesual civile cu privire la căile de atac, revizuirea reprezintă un

Primul motiv de revizuire vizează încălcarea principiului disponibilității în procesul civil 42 ,

Acest motiv de revizuire vizează respectarea dreptului la apărare al anumitor categorii de

§1. Pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității

Acest motiv de revizuire este un motiv special de revizuire în materia contenciosului

Deoarece revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, ca regulă, competența de

I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

III. SITE-URI INTERNET

S-ar putea să vă placă și