Sunteți pe pagina 1din 1

Mandria de a fi PSD-ist

Implicarea în politică şi activismul civic nu sunt lucruri uşoare, dar reprezintă atât o responsabilitate,
cât şi un privilegiu pe care-l obţin oamenii atunci când conştiinţa îi trezeşte şi le spune că o viaţă
trăită bine este o viaţă trăită în serviciul omenirii sau cel puţin asta ar trebui să fie baza oricărei
implicări autentice şi sincere în complicata viaţă a politicii.

De ce sunt mândru că sunt PSD-ist şi de ce ar trebui sa fiţi şi voi? În primul rând, trebuie sa fiţi mândri
că sunteţi socialişti, partidul reprezintă doar un vehicul utilitar pentru munca ideologică şi fizică
depusă în slujba societăţii, a celor marginalizaţi, a celor condamnati la exploatare şi neajunsuri.
Sunteţi înnobilaţi de misiunea de a vă lupta pentru o lume cinstită, pentru un viitor sustenabil, paşnic
şi armonios între toţi oamenii şi natură. Aţi evoluat peste pragul de dezvoltare psihologică primitiv
în care doar nevoile individuale contează, în care sunteţi captivi dorinţelor personale şi aţi lăsat în
urmă egocentrismul pentru altruism. Conştiinţa vă spune ca atata timp cât exista oameni care nu
sunt cu adevărat liberi şi trăiesc cu demnitate, societatea nu poate fi considerată liberă, că atâta
timp cât nu este auzită vocea şi ascultată suferinţa fiecărui om, democraţia nu poate funcţiona. Aţi
reuşit sa vedeţi dincolo de hegemonia culturală a clasei conducatoare şi aţi înţeles că lupta pentru
libertate începe cu bătrânii cu pensii mici, cu copiii din medii defavorizate care au dreptul la
oportunităţi egale şi la educaţie, cu dreptul la servicii publice de calitate pentru toţi oamenii din
toate clasele sociale, cu egalitatea de gen, etnică şi rasială şi abolirea sistemelor de opresiune
istorice. Toate aceste lupte duse regulat de socialişti sunt grele şi vor fi constant provocări din partea
inamicilor clasei muncitoare pentru ca ei deţin presa, media şi au avut toată istoria lumii să-şi
impună cu forţa ierarhiile sociale şi principiile discriminatorii şi anti-democratice. Va fi greu pentru că
vă urasc cu o pasiune feroce, dar fiţi mândri pentru că istoria, ştiinţa şi sufletele oamenilor care
depind de voi sunt de partea voastră.

Apoi trebuie să fiţi mândri că faceţi parte din Partidul Social-Democrat, singurul partid parlamentar
din România care se luptă neobosit de peste 30 de ani pentru siguranţa zilei de mâine a celor mai
vulnerabili dintre noi, pentru demnitatea traiului în ţară şi pentru oportunitatea unui viitor strălucit
al tuturor locuitorilor ei. O ţară se construieşte de jos în sus şi PSD a înţeles şi a practicat asta de la
început, a navigat perioada tulbure de dupa revoluţia din 1989 când planau o mulţime de ameninţări
economice şi politice asupra ţării şi au menţinut independenţa economică în faţa neoliberalismului
care distrugea şi subjuga tot în faţa sa în lume. Este uşor să fii populist, să te prezinţi ca patriot şi să
răspândeşti mituri naţionaliste, dar cea mai mare responsabilitate o aveţi faţă de oameni şi cel mai
important serviciu adus ţării este să aveţi grijă de ei. Apoi, PSD s-a reinventat şi s-a modernizat şi
reprezintă astăzi un partid respectat cu o voce puternică în Parlamentul European şi a reuşit să
cultive o democraţie robustă în Romania. Menţinerea unei democraţii reprezentative pentru toţi
cetăţenii este cea mai grea sarcină pe care o poate primi o organizaţie politică pentru că înseamnă o
muncă neîncetată. Democraţia nu este ceva ce se obţine o dată, este o luptă continuă , este ca o
gradină de care trebuie să aveţi grijă în fiecare zi pentru a da roade, este ceva atacat constant de
dăunatorii care vor să recreeze ierarhiile sociale din feudalism şi să-si adjudece privilegii pe spinarea
clasei muncitoare, iar democraţia din Romania reprezintă cel mai de preţ success al Partidului Social-
Democrat care s-a aflat cel mai mult la guvernare. Poporul l-a încredinţat să-l reprezinte şi partidul l-
a răsplătit, de aceea ar trebui să fiţi mândri că puteţi participa la acest proiect minunat care trăieşte
să ofere tuturor românilor o zi de mâine sigură, liniştită şi plină de oporunităţi de a trăi o viaţă
fericită, demnă şi liberă.

S-ar putea să vă placă și