Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL EDUCAȚIEI

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU


COLEGIUL NAȚIONAL”FERDINAND I” BACĂU
STRADA GEORGE BACOVIA NR.45
TELEFON. 0234 – 51.35.65, FAX: 0234 – 51.30.20
e-mail:colegiulnationalferdinandbacau@e-isjbacau.ro

REGULAMENT
Art.1. Simpozionul județean „Ferdinand I. Ferestre educaționale între tradiție și
modernitate. Per aspera ad astra” (numit, pe scurt, Simpozionul ”Ferdinand I”) este un
proiect iniţiat de către Colegiul Naţional „Ferdinand I” , eveniment ce are loc în fiecare an
începând cu 2017.
Simpozionul „Ferdinand I” are ca obiectiv prezentarea unor lucrări, promovarea şi
premierea acestora.
Art. 2. Simpozionul „Ferdinand I” va avea drept participanţi atât elevi cât şi profesori.
Sunt două categorii de vârstă pentru elevi: 11 – 14 ani (gimnaziu) și 15-19 ani (liceu).
Art. 3. Pentru promovarea rezultatelor de excepţie ale elevilor şi profesorilor se vor
acorda diplome de participare şi câte o diplomă de excelenţă pentru fiecare categorie de
vârstă.
Art. 4 Aplicaţiile/lucrările înscrise în competiţie se vor încadra pe domeniul didactic, cultural
artistic, culturi şi civilizaţii având tema specifică, pentru anul 2023, „ EVOLUȚIA
PRINCIPIILOR DE DREPTATE ȘI LIBERTATE DIN SECOLUL AL XX-LEA PÂNĂ ÎN
PREZENT”
Simpozionul „Ferdinand I” va avea dedicată, în fiecare an, o temă specifică pe
domeniul cultural-artistic, culturi şi civilizaţii.
Art. 5. Participanţii au următoarele drepturi:
- să se înscrie conform formularului prezentat în Anexa 1.
- să promoveze rezultatele obţinute în cadrul simpozionului „Ferdinand I ”.
- să folosească diploma în activităţi ulterioare.
Art. 6.Participanţii au următoarele obligaţii:
- să respecte Regulamentul Simpozionului “Ferdinand I”.
- să nu angajeze numele simpozionului “Ferdinand I” sau al
organizatorilor/partenerilor în contexte defăimătoare care pot aduce prejudicii de
imagine.
- să pună la dispoziţia organizatorilor sau a juriului documente justificative,
imagini/producţii audio/video care să susţină informaţiile din formularul de
înscriere.
- fiecare profesor poate coordona o singură lucrare, iar elevul participant se poate
înscrie cu o singură lucrare.
Art.7.Organizatorii au următoarele drepturi:
- să coordoneze activităţile de organizare ale Simpozionului „Ferdinand I”.
- să atragă finanţări, sponsorizări, donaţii necesare organizării evenimentului.
- să promoveze informaţii privind organizarea şi desfăşurarea Simpozionului
„Ferdinand I”.
- să modifice tema Simpozionului, periodic, în funcţie de noutăţile şi evenimentele
apărute.
Art.8.Organizatorii au următoarele obligaţii:
- să asigure tuturor participanţilor dreptul la o jurizare corectă.
- să asigure vizibilitate evenimentului şi finanţatorilor.
- să colaboreze cu participanții înscriși la Simpozionul „Ferdinand I”.
Art. 9.Înscrierea candidaţilor, selecţia, jurizarea, anunţarea finaliştilor se vor desfăşura
conform calendarului prezentat în Anexa 2. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a
modifica/afişa Anexa 2 ori de câte ori este nevoie în timp util.
Art. 10.Înscrierea candidaţilor implică acceptarea condiţiilor din prezentul regulament.
Art. 11.Înscrierea şi depunerea lucrării se va face on- line la adresa de e-mail:
simpozionferdinand@gmail.com.
Art.12. Participanţii care doresc susţinerea lucrărilor în plen au obligaţia de a anunţa
organizatorii cu minim trei zile lucrătoare înainte de începerea evenimentului.
Art.13. O aplicaţie/lucrare poate fi eliminată în cazul în care înscrierea nu s-a realizat
în termenul prevăzut în Anexa 2 şi dacă nu întruneşte următoarele criterii:
- lucrarea să conţină cel mult două pagini, cu Times New Roman, diacritice, 12,
spatiere 1,5 rânduri, margini: 2 cm (stânga) şi 1 cm (dreapta).
- partea de sus a lucrării conform Anexei 3.
- să respecte, din punct de vedere al conţinutului, tematica abordată; în caz contrar
lucrarea va fi respinsă.
- sa-şi asume răspunderea că lucrarea înscrisă nu a mai fost prezentată/publicată.
Art. 14. Organizatorii îşi rezervă, faţă de participanţi, dreptul de a folosi în materialele
de promovare numele şi rezultatele acestora.
Art. 15. Juriul va fi constituit în baza deciziei conducerii Colegiului Național
„Ferdinand I” şi va fi format din cadre didactice, reprezentanţi ai elevilor, părinţilor şi
comunităţii locale. Organizatorii vor anunţa componenţa juriului cu 48 ore înainte de
începerea perioadei de jurizare.
Art.16. Rezultatele jurizării vor fi anunţate în cadrul festivităţii de încheiere a
simpozionului. Rezultatele vor fi publicate on-line. Până la încheierea lucrărilor
simpozionului rezultatele sunt confidenţiale. Nu se admit contestaţii cu privire la rezultatul
jurizării.
Art. 17. Premiile acordate de către organizatori în cadrul manifestărilor vor fi sub
formă de diplome, iar acordarea lor va respecta prevederile Regulamentului de organizare a
activităţilor cuprinse în Calendarul activităţilor educative, şcolare şi extraşcolare.

Coordonator proiect, Consilier educativ,


Prof. dr. Nicoleta Zărnescu prof. Cristina Frînculescu
Prof.Oana Briahnă

Director,
Prof. Nicu Harasemciuc
MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU
COLEGIUL NAȚIONAL”FERDINAND I” BACĂU
STRADA GEORGE BACOVIA NR.45
TELEFON. 0234 – 51.35.65, FAX: 0234 – 51.30.20
e-mail:colegiulnationalferdinandbacau@e-isjbacau.ro

Anexa 1
(pentru elevi)
FORMULAR DE ÎNSCRIERE

Numele şi prenumele elevului/elevei_____________________________________________

Numele şi prenumele profesorului/ profesorilor coordonatori:

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

Şcoala de provenienţă: _______________________________________________________

Categoria de vârstă: __________________________________________________________

Data înscrierii: ______________________________________________________________

Participare directă/indirectă ___________________________________________________

Observaţii:
1. Prezentarea va fi una rezumativă (7-8 slide-uri) şi va dura maxim 5 minute.
2. În cazul participării directe bifaţi mijloacele necesare:
- video-proiector,
- laptop,
- ecran
- flipchart
- marker,
- altele:
MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU
COLEGIUL NAȚIONAL”FERDINAND I” BACĂU
STRADA GEORGE BACOVIA NR.45
TELEFON. 0234 – 51.35.65, FAX: 0234 – 51.30.20
e-mail:colegiulnationalferdinandbacau@e-isjbacau.ro

Anexa 2
(pentru profesori)

FORMULAR DE ÎNSCRIERE

Numele şi prenumele profesorului/profesorilor

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

Şcoala de provenienţă: _______________________________________________________

Data înscrierii: ______________________________________________________________

Participare directă/indirectă ___________________________________________________

Observaţii:
1. Prezentarea va fi una rezumativă şi va dura maxim 5 minute.
2. În cazul participării directe bifaţi mijloacele necesare:
- video-proiector,
- laptop,
- ecran
- flipchart
- marker,
- altele:
__________________________________________________________________
MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU
COLEGIUL NAȚIONAL”FERDINAND I” BACĂU
STRADA GEORGE BACOVIA NR.45
TELEFON. 0234 – 51.35.65, FAX: 0234 – 51.30.20
e-mail:colegiulnationalferdinandbacau@e-isjbacau.ro

Anexa 3

CALENDAR

30 octombrie 2023 – 12 noiembrie 2023 - înscrierea participanţilor

13 noiembrie 2023 – 1 decembrie 2023 - trimiterea lucrărilor

8 decembrie 2023 - desfăşurarea lucrărilor simpozionului

8 decembrie 2023 - închiderea lucrărilor simpozionului

8 decembrie 2023- ianuarie 2024 -completarea adeverinţelor, diplomelor

şi încărcarea materialelor pe site-ul

simpozionului
MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU
COLEGIUL NAȚIONAL”FERDINAND I” BACĂU
STRADA GEORGE BACOVIA NR.45
TELEFON. 0234 – 51.35.65, FAX: 0234 – 51.30.20
e-mail:colegiulnationalferdinandbacau@e-isjbacau.ro

Anexa 4

(pentru profesori)

Titlul (stânga) Numele şi prenumele profesorului/profesorilor

Şcoala de provenienţă
MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU
COLEGIUL NAȚIONAL”FERDINAND I” BACĂU
STRADA GEORGE BACOVIA NR.45
TELEFON. 0234 – 51.35.65, FAX: 0234 – 51.30.20
e-mail:colegiulnationalferdinandbacau@e-isjbacau.ro

Anexa 5
(pentru elevi)

Titlul (stânga) Numele şi prenumele elevului/elevei

Şcoala de provenienţă

Numele şi prenumele
profesorului/ profesorilor coordonatori

S-ar putea să vă placă și