TEMA 2 - ELEMENTE DE TEORIE A ARDERII

NOŢIUNI DESPRE INCENDIU

1.INCENDIUL este o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi

spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o
intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.

Incendiul este un proces de ardere care produce pagube (omeneşti şi/sau materiale) şi
care necesită intervenţie , de stingere în scopul întreruperii şi lichidării lui.

Incendiul este definit de următoarele elemente:

- existenţa materialelor combustibile şi acţiunea unei surse de aprindere

- iniţierea şi dezvoltarea în timp şi spaţiu a proceselor de ardere scăpate de sub control;

- necesitatea intervenţiei organizate în scopul lichidării lui;

- producerea de pierderi materiale şi/sau omeneşti în urma arderii.

Evoluţia incendiului este variaţia în timp a parametrilor incendiului pe parcursul

manifestării acestuia. Evoluţia incendiului este un fenomen aleatoriu. Datorită acestui fapt nu
pot exista două incendii identice.

În dezvoltarea unui incendiu intervin numeroşi factori cum ar fi: forma şi dimensiunile
încăperii, sarcina termică existentă(cantitatea de material combustibil), poziţia şi natura
materialelor combustibile, locul şi modul de iniţiere a incendiilor, posibilitatea de disipare a
căldurii şi de ventilare a incendiului, dispunerea încăperii în clădire etc..

Se poate totuşi considera că în evoluţia unui incendiu, în interiorul unei încăperi intervin
5 faze:

I - apariţia focarului iniţial;

II - faza de ardere lentă;

III - faza de ardere activă;

IV - faza de ardere generalizată (după depăşirea punctului de “flash – over”);

V - faza de regresie.

I - Apariţia focarului iniţial - prima fază din dezvoltarea incendiului care constă în
aprinderea materialului combustibil de la o sursă ce are energia de aprindere necesară
1
 II - Faza de ardere lentă - caracterizată prin următoarele:

- are o durată extrem de variată(ea poate lipsi sau varia de la câteva minute la câteva ore, zile);

- aria de combustie este limitată la zona focarului;

- temperatura creşte relativ lent, fără a atinge valori importante, dimensiunile flăcării sunt mici
în comparaţie cu dimensiunile încăperii;

- durata ei depinde în primul rând de natura, cantitatea şi modul de distribuţie a materialelor

combustibile în încăpere.

III - Faza de ardere activă - cea mai importantă fază, care decide ,în mare măsură,
dezvoltarea ulterioară a incendiilor. Arderea este puternică, cu temperaturi care variază
puternic în timp şi spaţiu. Dacă încăperea este închisă, cantitatea de aer necesară arderii devine
insuficientă, rezultând o regresie în dezvoltarea incendiului, care poate să se stingă spontan,
fiind eliminată faza de ardere generalizată. În cazul pătrunderii aerului proaspăt(ex: prin
spargerea geamurilor, deschiderea trapelor, deschiderea uşilor), dezvoltarea incendiului este
mult accelerată.

IV - Faza de ardere generalizată - faza în care ard toate materialele combustibile

aflate în încăpere, incendiul atingând dezvoltarea maximă.Regimul de ardere este condiţionat
de suprafaţa materialelor combustibile şi de dimensiunile deschiderilor( incendiile pot fi
ventilate - sunt intense dar de scurtă durată, sau neventilate - de intensitate mai redusă şi de
durată mai lungă).

V - Faza de regresie - ultima fază, când temperatura începe să scadă prin

epuizarea combustibilului, flăcările dispar fiind înlocuite de jar şi cenuşă. Temparatura scade
dar rămâne ridicată mult timp ceea ce afectează structura de rezistenţă a clădirilor.

Dezvoltarea unui incendiu poate parcurge cele 5 faze sau din dezvoltarea lui pot lipsi
unele faze. De asemeni timpul necesar dezvoltării unei faze este diferit de la un incendiu la
altul, aceasta datorită numeroşilor factori, enumeraţi mai sus, care intervin în caracterizarea
unui incendiu.

Pe plan internaţional se utilizează incendiul standard, obţinut prin încercarea în

cuptoare a elementelor de construcţii pentru stabilirea limitei de rezistenţă la foc. Desfăşurarea
acestui incendiu se face după o curbă standard internaţională ce reprezintă înfăşurătoarea
tuturor incendiilor cunoscute la data adoptării acestuia al cărui regim termic se desfăşoară
după: grafic (ISO 834 - STAS 7771/81).

Pentru stabilirea unor performanţe la clădiri, sau a cauzelor unor incendii se mai
utilizează şi incendii convenţionale - care reprezintă o ardere iniţiată în condiţii reproductibile
(natura şi cantitatea combustibilului, condiţii spaţiale şi de mediu) care simulează un anumit tip
de incendiu.