CAUZELE DE INCENDIU SI PREVENIREA LOR

Notiuni despre combustibilitatea substantelor

Fenomenul de ardere
Dezvoltarea unui incendiu este un fenomen aleatoriu, o insumare de
procese fizice si chimice, care se amplifica si devin tot mai complexe pe
masura ce se inainteaza in timp, astfel incat nu este posibila descrierea lui prin
scheme simple.
Studierea aprofundata a fenomenelor de ardere reprezinta o prima etapa
in descifrarea mecanismelor de aparitie si dezvoltarea incendiului.
In prezent, termenul de ardere sau combustie este reglementat prin
STAS 11097/1-87 unde a fost definit prin „reactia unui material cu oxigenul,
cu degajare de caldura, fenomen insotit, in general, de emisie de flacari si/sau
incandescenta si/sau emisie de fum”. Arderea este deci posibila numai in
conditiile existentei a trei factori:
- prezenta combustibilului, material susceptibil sa treaca in stare de
combustie in prezenta focului sau a temperaturilor inalte;
- prezenta comburantului – substanta care intretine arderea (oxigenul din
aer sau substante care pot ceda oxigen);
- amorsarea reactiei – prin realizarea energiei de aprindere sau prin sursa
de foc.
Arderea are loc aproape intotdeauna in faza gazoasa, amestecul aer – gaz
combustibil in reactie, cu emisie de lumina, constituind o flacara.
Combustia fara flacara a materialelor ce raman in stare solida in timpul
reactiei, chiar daca produsul arderii este partial sau total un gaz defineste o
ardere mocnita.
In urma arderii rezulta produse de ardere (gaze de ardere si, in cazul
arderii corpurilor solide, resturi minerale – cenusa) precum si o mare cantitate
de caldura disipata in mediul inconjurator. Daca arderea nu este completa
rezulta fumul, un ansamblu vizibil de particule si/sau lichide in suspensie in
aer.
Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate in combustie. In
cursul arderii incomplete se formeaza, ca produs intermediar, oxidul de carbon
– ce prezinta un pericol deosebit, provocand dese cazuri de asfixieri si
intoxicatii.
Dupa viteza de reactie intre oxigen si combustibil, se pot deosebi: arderi
lente, normale (uniforme), rapide (explozii, deflagratii).
 Fenomenele ce se deruleaza in timpul unui incendiu sunt practic arderi
normale, precedate de arderi lente.

Evolutia incendiilor si clasificarea acestora

Incendiul este un proces complex, cu evolutie nedeterminata, incluzand
fenomene diverse de natura fizica si chimica (reactii de ardere, transfer de
caldura, formarea flacarilor, schimbul de gaze cu mediul inconjurator,
transformari structurale produse in materialele de constructie si elementele de
rezistenta etc.).
Pentru definirea notiunii de incendiu sunt necesare patru elemente:
- existenta combustibilului si actiunea unei surse de aprindere;
- initierea si dezvoltarea in spatiu si in timp a procesului de ardere sa fie
necontrolate;
- procesul de ardere sa fie nemotivat social, necesitand o interventie
organizata in scopul lichidarii lui;
- producerea de pierderi materiale in urma arderii.
Prin urmare, nu orice ardere constituie un incendiu.
De exemplu, nu sunt incendii:
- arderea produselor in cuptoare sau in alte instalatii similare;
- unele aprinderi rezultate in urma functionarii instalatiilor electrice;
- arderea sub control a gunoaielor, ierburilor s.a.;
- fumigatii care nu necesita interventii de stingere s.a.
Datorita evolutiei aleatoare nu pot exista doua incendii la fel, deci a
caror evolutie sa fie paralela. In dezvoltarea unui incendiu intervin numerosi
factori: forma si dimensiunile incaperii, sarcina termica existenta, deschiderile
spre exterior, natura si pozitionarea materialelor combustibile, locul si modul
de initiere a incendiilor, dispunerea incaperii in cladire etc. Chiar urmarind
similitudinea acestor numerosi factori, experimentarile de incendiu la scara
naturala dau rezultate foarte variate, uneori chiar contradictorii. Se poate totusi
considera ca in evolutia unui incendiu in interiorul unei incaperi intervin cinci
faze:
- aparitia focarului initial;
- faza de ardere lenta;
- faza de ardere activa;
- faza de ardere generalizata (dupa depasirea punctului de „flash over”);
- faza de regresie.
 Amprenta incendiului reprezinta ansamblul modificarilor materiale
survenite la locul incendiului ca urmare a efectelor sale asupra spatiului
incendiat. Modalitatile de examinare specifice fac obiectul tratatelor de
criminalistica sau lucrarilor de stricta specialitate.

Clasificarea incendiilor in raport cu cauzele care le-au produs se poate face

functie de elementele obligatorii mentionate mai sus, dar, in cele mai multe
cazuri, se opteaza pentru analiza naturii surselor de aprindere.
Astfel, se pot deosebi urmatoarele categorii:
1. Surse de aprindere cu flacara:
- focuri in aer liber;
- flacara (chibrit, lumanare);
- flacari de la aparate termice;
2. Surse de aprindere de natura termica:
- obiecte incandescente (tigara, topituri metalice, becuri si proiectoare
electrice, jar, cenusa, zgura de la aparate de incalzit, particule incandescente de
la sudura s.a.);
- caldura degajata de aparate termice (casnice, industriale);
- efectul termic al curentului electric;
- cosuri defecte si necuratate (fisuri, scantei s.a.);
3. Surse de aprindere de natura electrica:
- arcuri si scantei electrice;
- scurtcircuit (echipamente, cabluri s.a.);
- electricitate statica;
4. Surse de autoaprindere:
- autoaprinderea chimica (inclusiv reactii chimice exoterme);
- autoaprindere fizico-chimica;
- autoaprindere biologica;
5. Surse de alimentare de natura mecanica;
- scantei mecanice;
- frecare;
6. Surse de aprindere naturale:
 - caldura solara;
- trasnet;
7. Surse de aprindere datorate explozivilor si materialelor incendiare;
8. Surse de aprindere indirecte (radiatia unui focar de incendiu, flacara
unui ameste exploziv s.a.).