MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAII DE URGEN

Ghid privind tehnica i tactica stingerii Incendiilor

Nivel I TURA DE SREVICIU ISU 04

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAII DE URGEN

Ghid privind tehnica si tactica stingeri Incendiilor - Nivel I - Tura de serviciu - ISU 04 -

BUCURETI 2013

Prefat Focul este un fenomen natural care, in general, este controlat de om. De la nceputuri existena umana si pna in prezent, focul a costituit o amenintare serioas a omului. ncercnd s-l conserve i s-l recreeze dup propria-i voint, omul a evoluat fat de animale, marcnd astfel o etapa n dezvoltarea umanitaii. Atunci cnd nu i l-a putut explica ca fenomen fizic a pus totul pe seama zeitailor i l-a venerat ca pe un dar divin. Strduidu-se in a-i apra viaa si bunurile, omul a ajuns s cunoasc fenomenul nuimit incendiu n ncercarea de a-i gsi evoluia ulterioar n timp i spaiu, n caz de manifestare. Incendiul este un termen imprumutat din latina in secolul XVI-a, ce vine de la incendium care inseamna incendiu-acest cuvant fiind derivat, la randul sau, din termenul incendere care inseamna a aprinde.Termenul desemneaza o ardere violenta care scapa de sub controlul omului in timp si spatiu. La ora actuala, odata cu utilizarea pe scara larga a materialelor sintetice, atat in constructii, anveloparea locuintelor pentru imbunatatirea izolatiei acestora, cat si in alte domenii de activitate, cand un incendiu se manifesta, acesta este mai periculos atat pentru mediu cat si pentru personalul de interventie, iar interventia pentru stingere capata alta valente. Tinand cont de necesitatea unei bune izolari termice a locuintelor, di cauza conditiilor climatice defavorabile precum si de evolutia actuala a incendiilor, s-a cercetat in amanunt si chiar sa modelat dezvoltarea incendiului, adoptand, astfel, noi metode pentru prevenirea si stingerea acestuia in caz de manifestare. Fiind un fenomen cu evolutie aleatorie in timp si spatiu este, practic, imposibil de descris si de precizat evolutia unui incendiu, acesta lucrare propunandu-si sa ofere notiunile fundamentale necesare pompierilor servanti pentru cunoasterea fenomenelor ce stau la baza initierii si dezvoltarii unui incendiu.

Definitii COMBURANT: Substanta a carei natura chimica si prezenta, permite unui corp sa arda. COMBUSTIBIL: Substanta solida, lichida sau gazoasa capabila sa initieze si sa intretina o ardere. ARDEREA: Reactia chimica exoterma intre combustilil/carburant si comburant in prezenta unei energii capabile sa activeze reactia. Arderea este insotita de degajare de caldura, si uneori de emisie de flacari si/sau fum. CONDUCTIA: Fenomen de transfer de caldura intre doua puncte cu temperaturi diferite in masa aceluiasi material sau intre corpuri prin contact direct unul cu altul, fara transfer de substanta.

CONVECTIA: Fenomen de transport a caldurii pri intermediul miscarii ascendente a unui fluid. ENERGIA DE DECLANSARE: Sursa de caldura necesara pentru declansarea arderii. BACKDRAFT: Deflagratia amestecului de gaze supraincalzite dispus in stratul de fum dintr-un spatiu incendiat. Fenomenul se produce intr-un spatiu ichis slab ventilat ca urmare a raportului brusc de oxigen.

FLASHOVER : Este etapa fenomenului arderii cand are loc trecerea brusca de la arderea localizata la ardere generalizata a tuturor materialelor combustibile existente in incapere. FOC: Manifestare vizibila a unei ardei caracterizate de o emisie de caldura si uneori insotita de fum si/sau flacari. FUM: Ansamblul vizibil de particule solide si/sau lichide aflate in suspensie in atmosfera rezultate prin arderesau piroliza. In general, fumul contine particule de carbon nearse antrenate de curenti de aer prin fenomenul de tiraj. INCENDIU: Ardere autointretinuta, care se desfasoara fara control in timp si spatiu, care produce pierderi de vieti omenesti si/sau pagube meteriale si care necesita o interventie organizata in scopul intreruperii procesului de ardere. INERTIZAREA: Actiunea servantului (Binomului) care actioneaza la stingere si care vizeaza inhibarea mediului gazos din statul de fum. LIMITA INFERIOARA DE INFLAMABILITATE (LII) SAU DE EXPLOZIE (LEL): LII sau LEL reprezinta concentratia limita minima a unui amestec de gaze sau vapori combustibili cui aerul, sub care ele nu pot sa aprinda, sa intretina si sa propage arderea. Valorile limita se exprima in % de vapori de produs in aer.

LIMITA SUPERIOARA DE INFLAMABILITATE (LSI) SAU DE EXPLOZIE (UEL): Numim LSI sau UEL a unui amestec, concentratia maxima a unui amestec de gaze sau vapori combustibili in aer peste care arderea nu se poate intretine si nici sa se propage. PLAFONUL DE FUM: Straturi succesive de fum si gaze potential inflamabile, acumulate in partea de sus a unui volum inchis. INTERVALUL DE EXPLOZIE: Intervalul cuprins intre LEL si UEL in care concentratia amestecului de gazos in aerul inconjurator explodeaza in prezenta unei energii de activare. INTERVALUL DE INFLAMABILITATE: Intervalul cuprins intre LII si LSI in care concentratia amestecului de gaze sau vapori combustibili in aerul inconjurator arde in prezenta unei energii de activare. PUNCTUL DE APRINDERE: Temperatura minima la care un lichid combustibil emite suficienti vapori pentru a forma cu aerul un amestec gazos a carui aprindere se produce la contactul cu o sursa de aprindere. PUNCTUL DE AUTOINFLAMARE: Temperatura la care un amestec gazos combutil se poate inflama spontan datorita propriei caldurii fara prezenta unei surse de aprindere. Prin echivalenta se poate defini asemanator si punctul de autoaprindere. PIROLIZA: Proces de degradare ireversibil a substantei (materiei) sub efectul caldurii. RADIATIA: Fenomenul de transmisie a caldurii prin internediul undelor electromagnetice emise in toate directiile de un corp incalzit. ROLL-OVER: Valvataia de foc si/sau rulou de flacari care apare in plafonul de fum dispus in partea de sus a unui spatiu inchis incendiat, fara a avea legatura directa cu focarul incendiului.

FUMIGENE: Particule fine de carbon, produse si/sau depuse in urma arderii materialelor organice.

TRANSFERUL DE MASA: Miscarea aerulica indusa printr-o diferenta de densitate intre cel putin doua materiale (Exemplu: aport de aer si degajare de fum).

Arderea

In mod traditional, fenomenul arderii este reprezentat schematic de triunghiul arderii, ale carui laturi simbolizeaza: -Energia de declansare; -Combustibilul; -Comburantul.

Aceste trei elemente sunt necesare simultan in timp si spatiu pentru initierea si mentinerea arderii. Eliminarea (consumarea) unui element constitutiv al triunghiului arderii duce la intreruperea procesului arderii.

Combustibilul ce se utilizeaza pe timpul unei arderi poate fi de origine: -organica, daca el contine carbon. Este cazul lemnului, hartiei, gazului natural, etc. Este de precizat ca nicio materie organica nu rezista la o temperatura de peste 5000C. Energia de declansare a unei arderi poate fi de origine: ELECTRICA: electricitate statica, curent electric... TERMICA: Foc deschis -anorganica, daca nu contine carbon. Este cazul metalelor: CHIMICA: reactii chimice exoterme... BIOCHIMICA: fermentarea... NATURALA: soare, fulger... magneziul,aluminiul,fosforul. Arderea lor este mult mai dificila pentru ca necesita o Cantitate mai mare de caldura.

Comburantul cel mai intalnit este oxigenul din atmosfera

Incendiile se impart in urmatoarele 5 clase Sunt incendiile de materiale solide a caror combustie are loc cu formare de jar, precum lemn, bumbac, hsrtie, tesaturi, etc. Ele sunt caracterizate a avea doua modalitati de ardere:

-ardere rapida insotita de flacari; -ardere lenta, fara flacari vizibile, dar cu forma de jaratic incandescent Cand materielel sunt imprastiate sau in aer liber, arderea este in general foarte rapida, cu o puternica degazare de caldura (exemplu: depozite de lemn, de hartie), ceea ce face ca arderea sa se raspandeasca cu repeziciune. Cand materiale sunt compacte (exemplu: rulouri de tesaturi, carti, stive de hartie, baloti de bumbac, gramezi de carbune) sau atunci cand sunt stranse intr-un spatiu inchis, ard lent, producand un fum greu, inecacios, cu o puternica degajare de monoxid de carbon. Stingerea unui incendiu de clasa A, efectuata in general cu apa, cuprinde doua etape: -oprirea arderii rapide prin stingerea flacarilor; -oprirea arderii lente prin inundarea jaratecului. Sunt incendii de lichide sau solide lichefiate, precum hidrocarburile, grudonul, smoala, grasimea, uleiurile, vopselurile, lacul, alcoolul, acetonele, solventii si alti diversi produsi chimic.

Produsele care intra in clasa B pot arde si pot fi stinse, dar nu prezinta particularitatea de a arde mocnit. Deci, nu pot arde lent, iar stingerea flacarilor duce la eliminarea focarului. Capacitatea lor de a se inflama, depinde de punctul de aprindere corespunzator fiecarui produs, dar se poate produce si o aprindere brusca daca temperatura amestecului gazos o atinge pe aceea de autoinflamare.

In general, stingerea completa a unei arderi din clasa B nu poate fi obtinuta decat dupa o etapa de racire. Totusi, distingem: -incendii de lichide inflamabile care nu sunt miscibile cu apa; -incendii de lichide inflamabile miscibile cu apa; -incendii de substante solide lichefiate.

Incendiile de lichide de tipul benzine, uleiuri, etenuri, petrol, sunt, in general, imposibil de stins cu apa, cu exceptia cazului cand acestea sunt de mica intensitate si putem utiliza jetul de apa pulverizat. Agentii de stingere cei mai eficienti in acest caz sunt pulberea pentru ardewrile de mica intensitate si spuma pentru suprafetele arzande cu intindere mare.

Incendii pe suprafata restransa de lichide de tipul alcoolului, care pot fi stinse cu jet pulverizat de apa. In cazul in care suprafata cuprinsa de ardere este mai importanta, agentii de stingere eficienti sunt CO2 si pulberea. In cazul in care se utilizeaza la stingere spuma, este de preferat sa fie verificat in prealabil compabilitatea emulsonului cu tipul focarului si cu modul de refulare al acestuia.

Incendiile de produse din plastic, cauciuc si gudron, care degaja o cantitate mare de caldura si fum. In general, stingerea se face cu apa. Totusi, in unele cazuri, actiunea apei se poate dovedi ineficienta, caz in care se recomanda utilizarea spumei. Sunt reprezentate de incendii de produse combustibile care sunt in stare gazoasa la o temperatura ambianta de peste 150 C. Pentru ca arderea sa fie posibila, amestecul gazos trebuie sa se situeze in intervalul de explozie. Aprinderea lor este in generalinsotita de explozie, care este mai violenta cu cat amestecul aer-gaz este in proportii optime, adica intre limitele inferioare si superioare de explozie. Aceste arderi se manifesta, in general, sub forma de scurgeri inflamabile, care sunt mai mult sau mai putin importante, in functie de presiunea de depozitare sau transport.

Aceste incendii sunt caracterizate de:

-degajare puternica de caldura, astfel existand posibilitatea de a se propaga incendiul doar prin fenomenul de radiatie termics. -un potential pericol de explozie ca urmare a creeri, inaintede inflamarea amestecului gazos, a unor acumulari sub forma unor pungi de gaze, sau ca urmare a prezentei unui depozit de gaze in vecinatatea evenimentului nedorit care este astfel incalzit excesiv. -degajare de vapori toxici, in cazul produselor chimice gazoase.

In afara cazurilor de urgenta, nu trebuie sa se incerce stingerea unei scurgeri da gaz inflamabil, intrucat acumularea de gaze, care continua sa se raspandeasca din zona de stocare, poate produce o explozie. Interventia operativa trebuie axata pe blindarea locului din conducta pe unde are loc scurgerea pentru blocarea acesteia, si in acelasi timp, pe controlul si supravegherea flacarii. Totusi, in cazul in care este absolut necesara stingerea arderii, agentul de stingere recomandat a fi folosit este pulberea de tip ABC. In cazul in care este o interventie la o scurgere de gaz metan pentru reteaua de distributie pentru alimentarea consumatorilor casnici sau industriali, stingerea nu poate fi efectuata decat in colaborare cu tehnicienii distribuitorului.

Sunt reprezentate de incendii de metale precum aluminiu, zinc, magneziu. Toxice prin inhalare, inchitire sau prin simplu contact, arderea lor este, in general, violenta si foarte luminoasa.

Majoritatea acestor metale reactioneaza violent in contact cu apa, ducand la degajarea de hidrogen, ceea ce creeaza un risc suplimentar de explozie.

Unele dintre ele, precum magneziu, potasiu sau fosforul alb, se pot aprinde spontan in prezenta aerului, chiar exploda. Altele, precum aluminiul de exemplu, pot sa se inflameze sau sa explodeze dar doar daca sunt sub forma de pulbere sau granule. La aceste incendii nu trebuie, in nici un caz, sa se actioneze la stingere cu apa sau cu spuma. Singurele modalitati de stingere sunt bazate pe utilizarea nisipului uscat sau a cimentului.

Sunt incendii de uleiuri si grasimi vegetale sau animale ce se manifesta in aparatura pentru gatit.

Pentru a putea avea loc o ardere, trebuie ca cele trei elemente ce compun triunghiul arderii sa se combine in proportii corecte. Marginit de LII si LSI, acest interval corespunde zonei de inflamabilitate, amestecul gazos optim a carei concentratie permite arderea substantelor in prezena unei energii de declansare. In afara acestor limite, arderea nu este posibila datorita lipsei de carburant, la stanga LII, sau lipsei de comburant, in dreapta LSI.

Pentru ca o explozie sa fie posibila, trebuie ca cele trei elemente ce compun triunghiul arderii sa se combine in proportii corecte. Marginit de LEL si UEL,acest interval corespunde zonei de explozie, amestecul gazos optim al carui concentratie permite explozia in prezenta unei energii de generare. In afara acestor limite explozia nu este posibila.

In functie de viteza de reactie, distingem 3 forme ale arderii: Ardere rapida; Ardere lenta; Ardere spontana. Arderea rapida este o reactie care consuma rapid comburantul necesar acestyu proces de oxidare. Acest tip de combustie este caracterizat de cresterea puternica a temperaturii, de emisie simultana de lumina, flacari, gaze si fum. Arderea lenta este o reactie care consuma lent comburantul de care are nevoie. Acest tip de combustie duce la o crestere usoara a tempereturii, fenomenele luminoase ce insotesc reactia de oxidare sunt aproape nule, iar flacarile sunt absente. Arderea spontana se produce in anumite conditii in prezenta unor corpuri bogate in carbon si usor oxidabile, fara a fi necesara o sursa evidenta de incalzire. De asemena, reactia poate fi initiata si de microorganisme.

In functie de aportul de comburant in focar combustia poate fi: -completa, daca focarul este corespunzator alimentat cu oxigen printr-un aport de aer suficient. In acest caz, produsele de combustie sunt arse complet. -incompleta, daca focarul este sub alimentat cu oxigen din cauza unui aport de aer insuficient. Produsele de combustie sunt incomplet arse, rezultand, astfel, insemnate cantitati de fum si monoxid de carbon.

Flacara este manifestarea vizibila a unei arderi, si reprezinta locul in care vaporii de combustibil reactioneaza cu oxigenul. Aceasta reactie chimica de oxidare elibereaza energie sub forma de caldura si lumia. Distingem urmatoarele tipuri de flacari: -Flacare de difuzie; -Flacare de preamestec.

Numim flacara de difuzie, acel tip de flacara in care combustibilul (carburantul) si oxigenul (comburantul) nu sunt amestecate inainte de a fi aprinse. Flacara unei lumanari este un exemplu clasic de flacara de difuzie. Flacara este impartita in 2 parti: prima parte albastra unde are loc in principal ardera. Combustibilul este separat de comburant si de produsele de ardere.Temperatura in flacara in aceasta zona este de aproximativ 15000 C. a doua parte a carui culoare trece de la alb la portocaliu, fiind locul unde produsele de ardere din zona albastra primesc aer. Aceasta zona, mai saraca in corburant, poate atinge o temperatura de pana la 12000 C, fiind locul unde se produce funinginea

Flacara de preamestec este acea flacara specifica arderii unui gaz. Combustibilul si comburantul sunt deja amestecate inainte de a ajunga la nivelul unde sunt aprinse. Arderea este mai eficienta, flacara are o temperatura mai ridicata, si se produc mai putine particule nearse. Flacara unei lampi de benzina este un exemplu de flacara de amestec.

Particulele componente ale fumului rezulta in urma unei srderi si/sau a unei pirolize. De cele mai multe ori, fumul de incendiu, care se comporta ca un fluid, se regasesc particule de carbon nearse, antrenate de curentii de aer. Fumul, ca produs vizibil al majoritatii produselor de ardere, este format din particule solide nearse ale materialului care arde, din vapori de gaze in suspensie, care dau un colorit caracteristic, miros si gust. Fumul degajat la incendii difera, in mare masura, in ceea ce priveste concentratia, aspectul si natura componentilor.

Compozitia fumului de incendiu

Fumul de incendiu se compune, in general, din: -vapori de apa; -hidrocarburi; -dioxid de carbon; -monoxid de carbon; -funingine; -alte substante (clorura de hidrogen, bioxid de sulf, oxizii de azot, acid cianhidric, fosgen, clor etc.).

Pericolul prezentata de fumul de incendiu

Pericolul dat de fumul de incendiu rezida in natura si caracteristicile lui: -Inflamabil si exploziv, deoarece acesta contine particule nearse ale materialelor care ard rezultate in urma unei arderi incomplete. -Toxic, intrucat compozitia si temperatura acestuiabfac mediul irespirabil. -Opac, prin prezenta in compozitia acestuia a particulelor de funingine sau de aerosoli ce duce la o ecranare a mediului, reducand vizibilitatea in zona. In unele cazuri, atunci cand fumul este foarte dens, sunetele emise sunt asurzitoare. -Radiant, avand in vedere ca transporta o mare parte din caldura degajata. Cu cat temperatura la incendiu este mai ridicata, cu atat fumul emite radiatii termice mai importanta. -Mobil si difuz, deoarece se comporta ca un lichid infiltrandu-se si raspandindu-se in toate spatiile care sunt deschise in calea lui.

In practica se folosesc mai multe marimi fizice ce permit exprimarea cantitatii de energie eliberata in timpul unui incendiu: -caldura de ardere a combustibilului: exprimata in kJ/kg sau kJ/m3 este cantitatea maxima de caldura degajata de arderea completa a unui material; -sarcina termica: exprimata in kJ este cantitatea totala da caldura care se poate degaja prin arderea tuturor materialelor combustibile prezente intr-un volum determinat; -densitatea de sarcina termica: exprimata in kj/m2, este suma sarcinilor termice pentru o suprafata data; -debitul caloric: exprimata in kJ/kg/s sau W/kg/s, este cantitatea de caldura produsa prin ardewrea unui material intr-un timp determinat.

Temperatura
Temperatura este o marime fizica ce caracterizeaza energia cinetica medie de miscare a moleculelor, adica starea de agitatie moleculara a materiei unui corp. Cu cat un corp este mai rece, cu atat agitatia moleculara este mai mica. In schimb, cu cat un corp este mai cald, cu atat agitatia moleculara a acestuia creste. Unitatea de masura mai frecvent utilizata pentru temperatura este gradul Celsius (0C).

Scara Celsius este definita astfel: -originea 0 corespunde temperaturii de topire a ghetii la presiune atmosferica; -valoarea 100 corespunde temperaturii de vaporizare a apei la presiune atmosferica.

Caldura
Un corp, ce are o temperatura definita, detine o energie care se elibereaza prin transfer. Marimea fizica scalara care exprima transferul de energie se numeste caldura. Daca doua sisteme au aceeiasi temperatura, transferul de energie este imposibil. In acest caz nu are loc degajarea de caldura. In schimb, daca cele doua sisteme au temperaturi diferite, transferul de energie este posibil de la sistemul cu temperatura mai ridicata spre cel cu temperatura mai scazuta, creandu-se astfel o degajare de caldura.

Arderea poate fi transmisa prin transfer de caldura si/sau depladare a substantelor/materialelor ce ard.

Transmiterea arderii prin transfer de caldura

Caldura poate fi transmisa prin: -Conductie -Convectie -Radiatie

Este modul de transmisie a caldurii inrte doua puncte cu temperaturi diferite in masa unui material sau intre corpuri diferite prin contact direct unul cu altul, fara transfer de substanta. Fenomenul de conductie termica este inevitabil, iar transferul de caldura are loc din aproape in aproape in masa materialului. Conductibilitatea slaba a unui material nu este o garantie de siguranta pentru impiedicarea transferului de caldura. Energia calorica primita de un corp va fi distribuita in intreaga sa masa, iar egalizarea temperaturilor in corpul respectiv nu va fi decat o problema de timp. De aceea, este necesar o monitorizare atenta si prelungita a materialului ce arde sau a punctelor calde ale acestuia chiar si la o mare distanta mare fata de focar sau fata de zona de interventie.

Toate corpurile solide transmit caldura mai greu sau mai usor in functie de proportiile lor. In consecinta, materialele conductoare pot fi clasificate astfel:

Convectia este fenomenul de transport a caldurii prin intermediul miscarii ascendente a unui fluid. In cazul unui incendiu convectia termica joaca un rol foarte importanr. In mod natural, miscarea fluidului ce transporta caldura are locde jos in sus, dar, datorita unor forte perturbatoare exterioare masa de fluid poate lua alte directii.

Radiatia este fenomenul de transmisie a caldurii prin intermediul undelor electromagnetice emise de un corp cald in toate directiile. Acest mod de transfer de energie nu necesita niciun corp sau fluid suport si are loc atat timp cat elementul radiant nu este ecranat, adica radiatia nu intalneste niciun obstacol. Exemplul cel mai evident este cazul soarelui care incalzeste Pamantul in ciuda distantei mari si a absentei materiei suport. (kW/m2). Unitatera de masura pentru acest tip de transfer de energie este kilowattul pe metru patrat De exemplu, soarele de vara radiaza in jur de 1 kW/m2.

Radiatia termica, numita si flux termic, este emisa, absorbita si reflectata de toate corpurile solide, lichide si gazoase care au o anumita energie.

Radiatia termica este cu atat mai importanta cu cat sursa emitenta are o temperatura mai ridicata.

Moduri de propagare a caldurii

Transmiterea arderii prin deplasare de substante in combustie:

Intr-un incendiu unde nu predomina decat flacarile de difuzie, combustia, uneori incompleta, este influentata de aportul de aer suplimentar. Avem, in consecinta, unele zone in masa de gaz a caror combustie este strans legata de aportul de comburant. In acest caz, combustia poate sa se produca pe o distanta considerabila prin reinflamare in situatia unui aport de aer suplimentar, dar fiind caracterizata de anumite intreruperi ale flacarii.

Imprastierea lichidului in caz de incendiu, mareste suprafata de evaporare a acestuia, fapt ce duce la dezvoltarea frontului flacarilor. In depozitele de hidrocarburi, regulile de prevenire a incendiilor impun o serie de constrangeri din punct constructiv, fapt ce limiteaza transferul direct al incendiului la alte zone. Tinand cont ca propagarea incendiului se poate manifesta prin acest mod, se impune din partea pompierilor adoptarea unor proceduri de interventie la stingere particulare in scopul gestionarii eficiente a interventiei.

Scanteile: mici particule incandescente din materialul care arde a caror pericol de propagare a combustiei se limiteaza la cativa metri.

Aschii inflamate: fragmente de mate rial solid arzand ce poate strabate distante considerabile in functie de Forta vantului.

Fac parte din conditii favorabile dezvoltarii unui incendiui, toate elementele care permit arderii sa-si mareasca puterea si energia. In ceea ce priveste conditiile nefavorabile, acestea regrupeaza toate fenomenele care duc la diminuarea puterii unei arderi.

Conditiile favorabile si nefavorabile pot varia in functie de mai multi parametrii: -imbunatatirea/cresterea ventilatiei; -diminuarea pierderilor prin pereti; -cresterea suprafetei incendiului; -cresterea radiatiilor emise de stratul de fum.

Dezvoltarea unui incendiu urmeaza intotdeauna urmatoarele patru faze: -initierea; -dezvoltarea; -arderea generalizata; -regresia.

Initierea incendiului
Reprezinta procesul de inflamare a produselor combustibile. Aceasta fraza initiala a combustiei este direct legata de cantitatea de combustibil supusa arderii. In acest stadiu caldura degajata este in cantitati moderate, iar fumul mai putin abundent. Numai combustibilul influenteaza dezvoltarea incendiului. Se poate spune ca incendiul este limitat de combustibilul existent in spatiul incendiat. In aceasta etapa, volumul incaperii in care se dezvolta fenomenul nu are influenta asupra dezvoltarii incendiului.

Dezvoltarea incendiului
In aceasta etapa focarul creste in importanta. Cantitatea de caldura degajata creste considerabil, fapt ce duce la marirea progresiva a temperaturii in incapere. In acelasi tipm, volumul de fum produs in urma arderii este din ce in ce mai insemnat si se acumuleaza prin convectie o noua sursa de combustibil in ecuatia dezvoltarii incendiului. Obiectele care vin in contact cu caldura degajata de incendiu prin radiatie se incalzesc si se aprind. Etapa de dezvoltare a incendiului constituie momentul cel mai instabil al evolutiei unei arderi. Aceasta faza, a carui durata in timp variaza, poate fi accelerata de urmatorii factori ce influenteaza viteza de ardere: -gradul de afanare, divizare sau granulozitate al materiei; -dispunerea geometrica a materialelor in incapere; -temperatura; -alti factori.

Arderea generalizata
Faza denumita ardere generalizata este cea mai importanta etapa a incendiului, astfel ca intensitatea si riscul de propagare ale acestuia sunt maxime. Fara un aport nou de combustibil, incendiul va decreste in intensitate si va intra in faza de regresie. Arderea generalizata este consecinta imediata manifestarii unui flashover.

Regresia arderii

Fenomene Termice
Principalele tipuri de incendii cu care se confrunta pompierii sunt cele produse in cladiri sau, mai general spus, in spatii inchise. Utilizarea de noi materiale sintetice in constructii si imbunatatirea izolatiei in cladiri influenteaza considerabil modul de comportare al incendiilor. Propagarea lor poate fi foarte rapida. Astfel, in functie de calitatea debitului de aer care le alimenteaza, se disting urmatoarele fenomene:

Parametri de aparitie a fenomenului

Fenomenul termic care corespunde desfasurarii normale a unui incendiu apare in urmatoarele conditii: -arderea este alimentata cu comburant in cantitate optima

Cronologia si descrierea fenomenului

Fenomenul se deruleaza pe urmatoarele etape: 1. 2. 3. 4. Stratificarea fumului si radiatia initiala; Amplificarea radiatiei; Aparitia fenomenului roll-over; Aparitia fenomenului Flashover.

Incendiul se dezvolta. Aportul normal de comburant genereaza o combustie completa.

Energia eliberata de focar, fumul si gazele fierbinti sunt aborbite, in mare masura, de pereti si de plafonul incaperii, deci temperatura interna creste considerabil.

Pe durata acestei faze, combustibilul repartizat initial in partea de jos a incaperii se incalzeste foarte mult. Emisia de gaz de piroliza se manifesta, provocand degajarea de gaze combustibile suplimentare (CO). In acest moment, mediul gazos al volumului interior este extrem de inflamabil.

Mici flacari numite genericingeri dansatori apar in fum. La contactul cu aerul, ele vor castiga progresiv intregul volum al stratului de fum.