Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PUTEREA DRAGOSTEI
PĂRINTELE TEOFIL BRAȘOVEANU
arăta lui". Dar cel care iubește, mult trebuie să și su- fere.
Zice: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, că Eu am
biruit lumea". E atât de mare bucuria de a-L avea pe
Dumnezeu, că cele grele, greutățile astea pământești nu mai
sunt greutăți, ci sunt niște binecuvântări. Și te bucuri când
suferi pentru credință sau... dar nu suntem noi vred- nici ca Să
ne lăudăm cu bucuriile că Dumnezeu ne-a iubit și ne-a
încercat pe-aici. —Ați putea să ne arătați În câteva cuvinte
legătura între păcatele noastre și suferinłele noastre fizice? —
Păcatul este ca un nor care stă între noi și Dum- nezeu. Intre
noi și soare, încât nu mai vedem soarele. Păcatul înseamnă
iad, înseamnă despărțire de Dum- nezeu. Păcatul îl duce pe
om În frâu, așa cum ducem un cal, cum ducem mașina cu
volanul. Și suntem robi ai păcatului. Deci nu mai Îl vedem pe
Dumnezeu, nu mai credem În EI, că așa face satana. Întâi îi ia
omu- lui rușinea, îi spune: „Aici e raiul, aici e iadul, păcă-
tuiește, că aici e raiul, aici e iadul". Și după ce ajunge bătrân și
plin de păcate, și de boală, își dă seama că a greșit, dar îi dă
acuma rușinea înapoi. Ce i-a furat, îi dă acuma înapoi satana.
Îi zice: „Nu te duce Să te spovedești". Prin spovedanie, orice
păcat se iartă, numai să nu mai greșească omul. Atunci
cunoaștem că Dumnezeu ne-a iertat păcatul, când nu ne mai
place păcatul re- spectiv, când credem din toată inima În El,
că zice Domnul: „cel ce mă iubește, ascultă poruncile Mele” Și
atunci cunoaștem ce e bine și ce e rău. În noi se luptă tot
timpul, cât trăim, până când plecăm Ia cer... 34 O Sfântă
Cuvioasă, Ia vârsta de 99 de ani, nu pă- cătuise trupește, dar
totuși, păcatul curviei era În ea, o lupta. S-a luptat cu acest
păcat toată viața, dar nu a ăcătuit. La 99 de ani, tocmai când
să moară, satana îi spune: „M-ai învins, Xenio!”. „Nu eu, ci
puterea lui Hristos Care este În mine” Sfântul Apostol Pavel
fusese răpit până într-al trei- lea cer, ÎI văzuse pe Mântuitorul
Care i-a ieșit În cale, i-a vorbit, i-a dat putere să facă
vindecări, încât a În- viat și morți. Cu toate acestea, spunea:
„Nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-I voiesc".
Tot timpul În noi sunt doi oameni. Cele zece fe- cioare, după
cum spune Sfânta Scriptură, deci cinci înțelepte, cinci nebune.
Ca Să nu cădem În mândrie prea mare, spune tot Sfântul
Apostol Pavel: „de azi nu mai judec pe nimeni", ca nu cumva
să mă găsesc prea bun, Să cad În mândrie, sau prea rău, ca Să
cad În deznădejde. Spune Sfântul Siluan, sfântul secolului XX:
„Tot timpul să fiu cu mintea În iad". Că În fond În iad sun-
tem, aici cât suntem pe pământ. Oamenii nu vor să creadă că
mai e ceva dincolo. Dacă am ști ce e dinco- 10, spune poetul:
„Ne naștem spre a muri, murłm spre a ne naște". Abia când
murim vedem ce e dincolo. Cei care cred, simt de aicea. Că ei
sunt vrednici. Aceasta înseamnă: „Pentru cel ce mă iubește,
Eu sunt Calea, Adevărul și Viața". „De va și muri, viu va fi". Ne
dă siguranța veșniciei. Prin asta e superioară religia creștină.
Mântuito- rul a venit ca Să ne spună ce e dincolo, sigur.
Numai Cine a fost În cer poate Să spună ce-i În cer: Cel Ca- 35
re pogorât din cer. Ne spune sigur ce e dincolo. Dar dacă noi
am ști ce e dincolo, nu mai ne-ar place pe-aici. Dacă unui copil
i-am da o diplomă de medic, ar mai învăța? Deci, trebuie să
suferim pe-aici. „Plata păcatului este moartea". Despărțirea
de Dumnezeu. Iar plata credinței este viața veșnică. — Dar
poate ar trebui să avem un simt al sufletu- Iui mai deosebit,
căci cu simțurile noastre fizice, mai greu ne prindem. — Omul
e compus din tup și din suflet. Psihi înseam- nă suflet. Și inima
noastră se aseamănă cu o moară. Ce introducem În ea, aceea
macină. Băgăm porumb, scoate mălai, băgăm grâu, iese făină.
Din cauza aceas- ta, Dumnezeu ne cere: „Dă-mi inima ta". Nu
așa cum cred yoghinii În chakre și În alte lucruri. Dumnezeu
10- cuiește În inimă. În clipa când s-a oprit, dacă-i dăm ini- ma
lui Dumnezeu ca să locuiască EI În ea, atunci El ne învață ce să
facem. Se spune: a murit, i-a ieșit sufletul. Prin '70 n-am
dormit șase luni de zile, nici măcar cinci minute. Și au încercat
Să m-adoarmă cu tot felul de medicamente. Nimic. Am
întâlnit un medic căruia i se amputase un picior, și avea o
proteză. „Părinte", zice, „poate o Să mă credeți nebun, dar eu
îmi simt piciorul În- treg, așa... Mi-e frig, mă doare
genunchiul, toate... I-am spus doctoriței: Doamna doctor,
dați-i niște medicamente, adormiți-l, ca să vedem dacă-i
adevă- rat, că poate-i vorba de o autosugestie subiectivă sau
obiectivă. Am luat o țigară de Ia un alt bolnav, I-am fript Ia
călcâi și Ia genunchi, pe proteză, deci Ia pi- ciorul care nu
exista. A sărit din somn și a început să 36 Cine m-a fript Ia
genunchi și Ia călcâi?' ' Deci, strige: „ fără să vadă! Foarte
curând, după vreo lună de zile, iată ce-am găsit într-o revistă
englezească: unei muncitoare Ia o filatură, mașina i-a apucat
mâna și i-a tăiat degetele. Când s-a dus Ia radiografie,
medicul, ca să știe cum Să lege tendoanele pe-acolo, s-a
speriat. Toată mâna îi apărea întreagă Ia radiografie. Sufletul!
Nimic suntem În fața Iui Dumnezeu. Zi- ce: „O părticică-n
infinit/ Ființa noastră-i smulsă/ Cum șade-un soare-n răsărit/
Și-o lună stă ascunsă./ Așa e omul pe pământ/ O umbră În
tăcere,/ Că mii de vieți de ar avea/ Mai multe mii ar cere".
Sufletul e veșnic. Creat din nimic. Din legătu- ra aceea care a
fost între mamă și tată, din acea ge- nă. Ne-am făcut trup
singuri? Nu. În Sfânta Scriptu- ră, Dumnezeu îi spune Iui Iov:
„De când erai cât un ghem În pântecele maicii tale, de
atuncea te-am ales". Deci Ia Dumnezeu se știe de fiecare În
parte. Fiecare are amprenta sa digitală, fiecare are mirosul
specific al corpului. Din miliarde de oameni de pe fața
pământului, nu sunt doi Ia fel. Fiecare este un unicat. Trup din
trupul mamei, am stat nouă luni În trupul mamei noastre și În
loc să mirosim Ia trup ca mama, că suntem din tru- pul ei,
avem alt miros! În fața Iui Dumnezeu suntem veșnici. Cel care
cre- de! Se duce Sfântul Apostol Petru Ia Mântuitorul și-i
spune: „Doamne, În numele Tău am scos și diavoli, am făcut
minuni". „Nu te bucura pentru asta, Petre, bucură-te că
numele voastre sunt scrise În ceruri". În 37
ceruri, cei care cred sunt veșnici. Cei care nu cred, nu sunt
acolo. Când mor, îi găsește moartea veșnică. — Cum și când
să ne rugăm? Este de preferat o rugăciune făcută cu cuvintele
noastre sau o rugăciu- ne consacrată, din cărțile Bisericii? —
Spune Sfântul Apostol Pavel: „Rugați-vă neînce- tat”.
Protestanții ne contrazic. Spun că lui Dumnezeu nu-i trebuie
cuvinte multe, dar vorbesc de nu mai au loc. Scriptura spune
să nu fim ca fariseii, care se ru- gau prin piețe sau se opreau și
începeau să se roage cu cuvinte multe; dar se rugau numai cu
exteriorul, nu cu interiorul. Păi noi avem rugăciunea inimii,
cea mai puternică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dum-
nezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul". Spune Sfân- tul
Pavel: „Mai bine cinci cuvinte...". Aceste cinci cu- vinte:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă
pe mine păcătosul"! Tot timpul. Cum „Rugați-vă neîncetat"?
Cum poți să te rogi neîncetat? Păi când mănânc, lui
Dumnezeu Îi place ce fac? Când muncesc, Iui Dumnezeu Îi
place ce fac? Deci, ați văzut că getaxurile, atunci când sunt
urmă- rite, au un aparat de radio-emisie În mașină și șoferul
întreabă unde este. Deci dacă eu tot timpul sunt În le- gătură
cu Dumnezeu, nu știu nici când trece timpul, și În clipa În care
eu vreau să fac voia mea, mă pitesc cum s-a pitit Adam.
„Unde ești, Adame?” „Păi", zice, „am greșit". „De unde știi?”
,Păi”, zice, „femeia!' ' Deci dacă noi tot timpul am fi În știrea
Iui Dum- nezeu, nici n-am ști când trece timpul și am fi într-o
continuă rugăciune. Deci, muncesc rugându-mă, mă- nânc
rugându-mă, mă culc rugându-mă, mă scol ru- 38 gându-mă.
Și noaptea avem cele mai frumoase vise. Asta înseamnă:
„Rugați-vă neîncetat” — Ați spus că sufletul omului se află
înfiin(a uma- nă din momentul conceperii ei În pântecul
mamei. Ați putea explica avortul, ca păcat, deci? — Avortul
este cea mai mare crimă. Mântuitorul spune: „Numai dacă ai
poftit o femeie, deja ai păcă- tuit”. Numai cu gândul. Păcatul
întâi începe cu gân- dul. Gândurile se materializează. Iar
copilul, de când a fost iubirea între mamă și tată, deja este un
suflet. Și când îl omorâm... În legătură cu aceasta e cartea
„Vindecarea arbo- relui genealogic". O mamă care a ucis nu
știe pe cłne a omorât. A ucis un doctor, un inginer, un înger,
un sfânt, un prooroc, un profet... E cel mai mare păcat,
avortul. Se întâmplă ca mamele care au făcut avorturi să nu
moară până nu Ie mor copiii. Din experiența mea de călugăr
din 1950 încoa- ce am văzut că majoritatea păcatelor vin de Ia
părinți. Mântuitorul este întrebat, când cu orbul din naștere:
„Cine a păcătuit? Tatăl sau mama?' ' Numai acolo spu- ne
Mântuitonłl că nimeni: era singura ființă În care nu păcătuise
nimeni, ci numai ca să se arate slava Iui Dum- nezeu. Și
Mântuitorul i-a umplut ochii care nu erau de- loc, a pus tină și
i-a făcut ochi Creatorul, Cel Care ne crease după chipul și
asemănarea Sa. Deci acest păcat se poate ierta numai prin
post și prin rugăciune. — Deci ce să înțelegem când vedem
oameni care au afecțiuni sau handicapuri fizice și s-au născut
cu ele? Cine ar fi vinovat? 39
vin din durerea cea mare... care și-au spălat hainele și le-au
făcut albe În sângele Mielului” (Apoc. 7, 14). Unii se vindecă
de Ia prima Împărtășanie. Când au luat-o cu credință și le pare
rău de păcatul pe care l-au făcut, Îl au pe Mântuitorul și simt
că Îl au, după cum spune Scriptura: „Nu mai trăiesc eu, ci
Hristos trăieș- te În mine". Diavolul îl păcălește pe om: „Nu te
duce, că nu ești vrednic să te duci să te atingi de El". Și...
oamenilor Ie e teamă Să vină. Striga orbul pe cale: „Iisuse, Fiul
lui Dumnezeu, miluiește-mă!” Leproșii au venit Ia EI. Cei care
au crezut, din toată lumea, s-au vindecat. „Cel ce bea Sângele
și Trupul Meu", spune Mântuitorul, petrece întru Mine și Eu
petrec întru el". „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu", Ie
spune Mântuitorul Apostolilor Ia Cina cea de Taină, „care se
jertfește pentru voi și pentru iertarea păcatelor". Noi numai
prin Sfânta Împărtășanie suntem iertați de toa- te păcatele.
Dar ca Să putem Să fim iertați, până nu iertăm pe alții Să nu
îndrăznim Să ne atingem, că spune tot Sfân- ta Scriptură: „Cel
care nu a luat cu vrednicie, și-a luat propria osândă, și din
cauza asta unii au murit, iar alții sunt bolnavi". Bolnavi fiindcă
au luat cu nevrednicie Sfânta Împărtășanie. N-au ținut
canonul dat de preot și au luat-o fără frică și fără cutremur.
Ca și Iuda care a mâncat și În clipa aceea, fiindcă n-a fost
sincer, În Ioc să-L primească pe Hristos, satana a intrat În ini-
ma lui și atunci Mântuitorul i-a spus: „Du-te și fă ce ai de
făcut". — Ce este, de fapt, păcatul? 44 — păcatul este o
despărțire de Dumnezeu, așa cum am spus de Ia început. Un
nor care stă între noi și soarele pe care nu mai îl vedem. Asta-
i păcatul. Păcatul înseamnă un lucru care ne robește, ne face
dependenți de el. Nu pot Să stau o zi fără țigară, fără cafea
sau fără carne, așadar devine obișnuință. Devine o a doua na-
tură, și asta înseamnă păcat. Ce înseamnă păcat? Mâ
îmbolnăvesc trupește și când e trupul bolnav, e și su- fletul
bolnav. De aceea a spus Dumnezeu: „Nu lua din pomul
cutare” — Contează ce stări sufletești avem În timpul ru-
găciunii sau, așa cum scrie într-o carte bisericească,
rugăciunea e cea care ne ajută să ne schimbăm viata după
rugăciune, În a împlini mai bine voia Iui Dumne- zeu, iar
sentimentele și trăirile din timpul rugăciunii sunt mai puțin
importante? Credeți că este adevărat? — Trăirea... e și
normal, nu trebuie să ne așteptăm acuma să intrăm În rai de
Ia prima rugăciune. Dar Mântuitorul ne învață cum Să ne
rugăm. Spune: „În- chide-te În cămara ta". Adică închidem
gândurile, ce- le cinci simțuri Ie închidem. Dacă știm să ne
rugăm cum trebuie, cu ochii văd icoana, cu mirosul tămâia, cu
urechea pot Să aud o muzică religioasă... dar nu-i nevoie așa.
Modelul e rugăciunea „Tatăl nostru". Întâi pun mintea Ia
treabă, aceasta înseamnă rugăciunea minții. Ca Să nu vină
alte gânduri, m-am închis În cămară și stau de vorbă cu
Dumnezeu. Când vin gânduri, căci Iui satana nu-i convine, ȘI
vine cu alte gânduri, atunci pun mintea Ia treabă și spun
rugăciuni pe care Ie știu pe dinafară. Și pe urmă 45
vine pofta de rugăciune. După ce vine pofta aceea de
rugăciune, nu mai știu dac-am stat trei ore sau o zi și-o
noapte În rugăciune. Se poate întâmpla acest lu. cru, au fost
călugări, sau chiar oameni din lume, mi. reni, care s-au rugat
așa, că nu-i neapărat nevoie să fii monah ca să te rogi tot
timpul. Am găsit În lume oameni, doctori, ingineri sau
procurori, care se roagă mai bine decât un călugăr.
Rugăciunea nu trebuie făcută mecanic, dar to- tuși trebuie
făcută. „De șapte ori pe zi Te-am lăudat, Doamne", spune
psalmistul David. Deci chiar dacă nu am poftă de rugăciune,
eu știu că am întâlnire cu Dumnezeu Ia ora cutare, mă rog și
intru În cămara mea, stau de vorbă cu Dumnezeu. Ca Să fie
rugăciunea și mai primită, dacă mă rog întâi pentru vrăjmași,
pentru bolnavi, pentru aproa- pele, curge așa un dar din cer,
că îți vine lacrima. Și rugăciunea fără lacrimi, parcă este
stearpă. — Deci, În timpul rugăciunii, putem Să încurajăm
chiar o stare de extaz? — Ei, extazul vine singur, dar cine a
avut extaz? Dacă În viață l-am întâlnit de câteva ori, numai
câte o secundă, ne ajunge pentru toată viața. Atunci chiar tot
timpul avem rugăciunea. Ar trebui nici Să nu ne ridi- căm din
genunchi până când nu simțim că l-am primit În inimă și că
este extazul acesta. Chiar asta trebuie făcut. Dar nu de Ia
prima rugăciune. — Când se poate un om simți că este
credincios? — E credincios atunci când se smerește cel mai
mult și se simte cel mai mare păcătos. Sfântul Apostol Pa- 46
vel fusese răpit într-al treilea cer și spune: „Cel din- tâi
păcătos sunt eu". Numai când rugăciunea e făcută cu
smerenie, când zic: „Doamne, nu sunt vrednic să stau de
vorbă cu Tine, sunt așa de păcătos!' ' . de-abia atuncea simțim
că stăm de vorbă cu El. Nu rugăciu- nea mândriei.
Mântuitorul dă exemplul cu vameșul și cu farise- ul, cel care a
judecat: „Eu nu sunt ca ăla". Trebuie să gândesc, din contră,
că „eu sunt mai păcătos, cel mai mare păcătos de pe fața
pământului". Când spun așa: , Doamne, eu nu sunt vrednic Să
fiu copilul Tău” atunci e adevărata rugăciune. Numai cu
smerenie fă- cută, nu cu mândrie. — Credeți că există
vrăjitoare și că ne pot face rău? — Mântuitorul pentru
aceasta a venit, că ajunseseră vrăjitoria, magia, toate științele
acestea oculte atât de puternice... dar nu puternice, ci credea
lumea În ele. Și nu au nici o putere. Mântuitorul i-a trimis pe
Apos- toli și le-a spus: „Veți păși peste peste lei și peste ba-
lauri... șerpi de veți lua În mână... de veți bea băuturi
otrăvitoare... nu veți fi vătămați” În București sunt moaștele
Sfântului Ciprian, care a fost cel mai mare vrăjitor. L-a biruit
Sfânta Iustina, o mucenică, o sfântă fecioară. Împăratului îi
plăcuse de ea și voia să se căsătorească cu ea, Să o facă să se
lase de Hristos. s-a dus Ia cel mai mare vrăjitor ca s-o
vrăjească, și nu s-a putut. Din contră, prin puterea Iui Hristos,
l-a făcut ea pe el de a murit ca martir. — Cum credeți că ne
putem da seama când un om este msedat sau este bolnav de
nervi, cu o boalăfiziologică? 47
prin ansa aia, dacă bagi grâu, grâu găsești, cauți ar. gint,
argint găsești. Nu-i o autosugestie obiectivă sau subiectivă. E
o putere, totuși, de a găsi. Dar nu Să ajungă ansa să-l conducă
pe om. I-am explicat acelui bătrân așa: „Dacă luăm un măr, cu
ansa cineva găsește că-i bun să-l mănânce. Îl taie În două, și
acuma, mărul acela, jumătate-i bene- fic, jumătate-i malefic.
Auziți, ce rătăcire! Și atunci ce facem? Același lucru care
prima dată a fost bun, acum e rău. În același loc unde unul a
găsit cu ansa că ceva e bun, că era autosugestia din căpățâna
lui, altul gă- sește că-i malefic. Deci, ne autosugestionăm,
subiec- tiv sau obiectiv. Poate dacă ar fi folosite altfel, adică În
niște sco- puri benefice..., dar satana îl păcălește pe om, îi dă
două lucruri bune, îi spune că femeia îi naște un bă- iat, a
doua zi îi spune că plouă sau ninge, și a treia zi îi spune:
„Acuma ai niște puteri În tine!... Du-te și oprește tramvaiul".
Sau cum s-a dus tânărul acela de a murit Ia Babele, că cică
acolo trebuia să se încarce de energii, În vârf de munte. Păi
Dumnezeu locuiește În noi. Împărăția Iui Dumnezeu este
înlăuntrul nostru. „Cheamă-Mă În ziua necazului tău, și Eu te
voi izbă- vi". Mă iertați că am vorbit așa. — Poate un om
simplu, care ar vrea să scape de o boală care-l macină, să
apeleze Ia ajutorul unui om care vindecă? — Darurile sunt
împărțite. Din timpul Sfinților Apostoli, unii aveau darul
vindecărilor, dar erau cei creștini. Unii numai auziseră că dacă
zici „În nume- le lui Iisus Hristos... se vindecă un bolnav, și se
du- 54 ceau și vindecau. Îl întreabă atunci Sfântul Petru pe
Mântuitorul: „Doamne, am întâlnit pe unii, pe care nici nu-i
cunoașteam, și În numele Tău fac vindecări". ,petre”, zice
Domnul, „dacă nu sunt împotriva noas- tră, înseamnă că sunt
cu noi". Dacă îi iubim pe bol- navi, prin dragoste, putem primi
darul vindecării. Noi ne rătăcim neștiind Scripturile. Spune
acolo: ,Râvniți darurile cele mai înalte". Nu scaunele ce- le
mai mari, s-ajung ministru, împărat sau patriarh. Celui care
iubește bolnavii, îi dă Dumnezeu darul de a-i vindeca pe
bolnavi. Celui care iubește săracii, îi dă Dumnezeu darul de a-i
ajuta pe săraci. Îi trimite Dumnezeu cumva bani din altă
parte. Și dacă cineva iubește un bolnav, se duce și îl iubește și
îl vindecă. Dar Să nu se mândrească. Că de aceea se
săvârșește Taina Sfântului Maslu cu șapte preoți, ca niciunul
să nu se laude că l-a vindecat pe bolnav. Înțelegeți? Așa cum
Ia plutonul de execuție trag împreună cu mai mulți cu
pistolul, ca să nu am conștiința pătată că eu l-am împușcat pe
condamnat. Deci, eu știam că am glonț orb, înțelegeți? Prin
rugă- ciune, mai mulți credincioși când se roagă e o putere,
dacă se roagă cu adevărat. Deci, dacă cercetăm Scripturile,
ele ne răspund Ia toate întrebările. În rugăciune stăm de
vorbă cu Dum- nezeu, În Biblie stă El de vorbă cu noi. Și așa
vom vedea În Ziua Judecății ce au lucr"at cei care vindecă sau
nu vindecă. Dar și dacă vindecă, nimeni Să nu se laude că a
vindecat. Chiar și morți de-ar învia, să nu se laude, înțelegeți?
55