Crinii țarinii

~1~

Arhimandrit Zaharia Zaharou

Merinde pentru monahi

Editura Nicodim Caligraful

Sfânta Mănăstire Putna
2012
 „Merinde pentru monahi” reprezintă primul volum din colecţia
„Crinii țarinii”. Colecţia cuprinde cuvinte ale unor părinţi contemporani
şi nu numai, iar rostul ei este să ofere hrană duhovnicească sufletelor care
s-au dăruit lui Dumnezeu în chipul smerit al călugăriei. Sădite în ţarina
inimilor întraripate de dumnezeiescul dor, harul Duhului Sfânt va face ca
ele să rodească crinii bineîmpodobiţi ai virtuţilor şi curăţia minţii – darul
unic al slujirii monahale, cu rugăciunile şi darul Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, maica monahilor.

Iisuse prealine, bucuria călugărilor!

 Colecția Crinii țarinii
apare cu binecuvântarea
IPS Pimen,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
 Arhimandritul Zaharia Zaharou este fiu
duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov
(1896-1993), la rândul său fiu duhovnicesc
al Sfântului Siluan Athonitul (1866-1938).
Originar din Cipru, vieţuitor al Mănăstirii
Sfântul Ioan Botezătorul, Stavropighie
Patriarhală, din Essex, Anglia – întemeiată
de Părintele Sofronie – Părintele Zaharia este
licenţiat în Teologie al Institutului Sfântul
Serghie din Paris şi al Universităţii din
Tesalonic, unde a obținut și titlul de doctor
în Teologie. În limba română i s-au tipărit
lucrările „Hristos, Calea vieţii noastre – darurile teologiei Arhimandritului
Sofronie” (2003) și „Lărgiți și voi inimile voastre” (2009). Cuvintele şi
scrierile sale fac dovada unei inimi purtătoare a dragostei și a cunoașterii
dăruite de Duhul Sfânt, a unei inimi care se împărtăşește cu adevărat
de vederea duhovnicească a Mântuitorului Iisus Hristos. Prin cărţile şi
conferinţele sale Părintele Zaharia a însuflețit întru adevăr și dragoste
mulţime de oameni căutători de Dumnezeu de pe toate meridianele lumii.
În perioada 26 septembrie – 3 octombrie, la invitaţia
Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Părintele
Zaharia s-a aflat în pelerinaj în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei,
perioadă în care a împărtășit cuvânt de folos câtorva obști monahale.
Aceste cuvinte, nu multe, dar izvorâte dintr-o inimă lucrătoare și cerute
de inimi care vor să devină lucrătoare, sunt cuprinse în această carte.
86 Arhim. Zaharia Zaharou

Puteţi să ne spuneţi ceva din experienţa Sfinţiei

Voastre alături de Părintele Sofronie? Cum l-aţi perceput?
Iertaţi-mă! Îmi vine greu să vorbesc despre Părintele
Sofronie. El a fost un părinte mare şi eu sunt un nevrednic
şi neînsemnat copil al lui.
Lucrul care m-a impresionat cel mai mult în cei
douăzeci și șapte de ani pe care i-am trăit alături de el a
fost harul lui Dumnezeu pe care îl împărtăşeau cuvintele
lui atunci când le vorbea oamenilor. Noi am văzut multe
minuni care s-au petrecut ca urmare a rugăciunilor lui,
ne-am obişnuit cu ele şi aproape că nu le mai dădeam
nici o atenţie, pentru că el însuşi nu dădea atenţie acestor
minuni. El întotdeauna urmărea o minune mai mare:
unirea inimii omului cu Duhul lui Dumnezeu. Şi a slujit
continuu în viaţa lui acestei mari minuni prin cuvintele
sale. Am văzut renaşterea multor oameni, renaştere care
s-a produs la un singur cuvânt al Părintelui Sofronie,
uneori chiar numai la o mică glumă a lui. Deoarece
cuvintele care ieşeau din gura lui porneau din inimă şi
erau încărcate de energia harului. De aceea el nici nu
prețuia prea mult disciplina şi regulile exterioare, ci căuta
un alt fel de autoritate: autoritatea cuvântului rostit de
cineva care a trăit în prezenţa Celui Preaînalt. Aceasta a
fost toată lucrarea vieţii lui.
Noi nu am avut întâlniri formale în care să ne
povăţuiască, dar în timp ce se citea la masă, de pildă, se
întâmpla să întrerupă lectura ca să ne explice lucrurile
despre care tocmai citisem. Şi cuvintele care ieşeau din
gura lui erau „condimentate” cu atâta har şi aveau așa un
 Merinde pentru monahi 87

efect asupra inimilor noastre, încât uneori nu mai eram

în stare să mâncăm mâncarea ce ne stătea înainte. Şi în
inima noastră răsunau cuvintele Domnului: „Nu numai
cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din
gura lui Dumnezeu” (Mat. 4, 4).
Un alt lucru care m-a impresionat foarte mult în
relaţia mea cu Părintele Sofronie era felul în care ne
primea atunci când ne duceam la el. Ne putea primi
pentru cinci minute, o oră, două ore, atât timp cât era
nevoie, dar noi ne simţeam adânc cinstiți în prezenţa lui
datorită smereniei sale, prin care el izbutea să se pună
întotdeauna mai prejos decât oricare dintre noi. Şi această
smerenie dădea o mare autoritate cuvintelor lui. Şi o mică
mustrare pe care ne-o făcea, în momentele de ispită, fără
să ridice glasul, era în stare să „zdrobească oase” şi, prin
urmare, să ne slobozească deplin de toată robia minţii.
Un alt lucru care m-a impresionat foarte mult la el
era pasiunea pe care o avea pentru Liturghie. Pentru el
Liturghia era evenimentul cel mai de seamă al vieţii. Încă
de cu o zi înainte gândul că în ziua următoare avea să
slujească Liturghia îl învăluia şi punea stăpânire pe el.
Pentru el Liturghia era parastasis, o înfăţişare înaintea
Dumnezeului celui viu şi o întâlnire cu El. Şi ne spunea că
dacă slujim Liturghia cu pregătire, cu teamă, cu smerenie
şi cu atenţie, vom dobândi aceleaşi roade ale harului
precum nevoitorii isihaşti din pustie, ba chiar mai multe.
Pentru că, spunea el, în zilele noastre nu mai există pustii,
dar Liturghia este încă cu noi şi în Liturghie ne putem
întâlni cu Dumnezeul cel viu.
 Cuprins

Predoslovie7

Nevoinţă şi monahism
în teologia părintelui Sofronie Saharov 9

Cuvânt către obştea Mănăstirii Putna 57

Cuvânt către obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei 73

Cuvânt către obştea Mănăstirii Văratec 80