Sunteți pe pagina 1din 40

LEGE nr.

16 din 17 martie 2017


privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
EMITENT  PARLAMENTUL
ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017
Data intrării în vigoare 20-05-2017
Formă consolidată valabilă la data 12-01-2023
Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 12-05-2022 până la data de 12-
01-2023
Notă CTCE Forma consolidată a LEGII nr. 16 din 17 martie 2017, publicate în Monitorul Oficial nr. 196 din
21 martie 2017, la data de 12 Ianuarie 2023 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor
aduse de: LEGEA nr. 172 din 13 august 2020; ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022; LEGEA nr. 72 din
30 martie 2022; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 11 mai 2022.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi
nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Capitolul I
Dispoziţii generale
Articolul 1
(1) Prezenta lege instituie un cadru comun de dispoziţii, măsuri şi mecanisme de control, aplicabile pe
teritoriul României detaşării salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, inclusiv măsurile de
prevenire şi sancţionare a oricărui abuz ori a eludării acestora, precum şi norme specifice privind anumite
aspecte referitoare la detaşarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier.
La data de 03-02-2022 Alineatul (1) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul IV
din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie
2022
(2) Prevederile prezentei legi urmăresc garantarea unui nivel adecvat de protecţie a salariaţilor detaşaţi în
cadrul prestării de servicii transnaţionale, în special asigurarea respectării aplicării clauzelor şi condiţiilor
de încadrare în muncă şi protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor, prevăzute de legislaţia
naţională.
La data de 16-08-2020 Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(2^1)Prevederile prezentei legi facilitează exercitarea libertăţii de a presta servicii pentru prestatorii de
servicii, pentru promovarea unui climat de concurenţă loială între aceştia şi pentru sprijinirea funcţionării
pieţei interne.
La data de 16-08-2020 Articolul 1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr.
172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(3)Prezenta lege nu afectează exercitarea drepturilor fundamentale, astfel cum sunt recunoscute în
legislaţia naţională, precum şi la nivelul Uniunii Europene, inclusiv libertatea şi dreptul la grevă sau de a
întreprinde acţiuni care ţin de relaţiile de muncă, în conformitate cu legislaţia naţională.
(4)Prevederile prezentei legi nu afectează dreptul de a negocia, de a încheia, de a pune în aplicare
contracte colective de muncă şi de a desfăşura acţiuni colective, în conformitate cu legislaţia naţională.
Articolul 2
(1)În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)stat membru - orice stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;
b)salariat detaşat pe teritoriul României - salariatul unui angajator stabilit pe teritoriul unui stat membru,
altul decât România, sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, care în mod normal lucrează într-un alt stat
decât România, dar care este trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul României,
atunci când angajatorul ia una dintre măsurile prevăzute la art. 5 alin. (1);
c)salariat detaşat de pe teritoriul României - salariatul unui angajator stabilit pe teritoriul României, care,
pe o perioadă limitată de timp, dar nu mai mult de 24 de luni, conform art. 12 din Regulamentul (CE) nr.
883/2004 din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, desfăşoară muncă pe
teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care îşi are sediul angajatorul prevăzut la art. 3 lit. b), sau
pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, pe perioada executării contractului încheiat cu angajatorul din celălalt
stat membru, astfel cum este prevăzut la art. 5 alin. (2), în cadrul prestării de servicii transnaţionale;
La data de 16-08-2020 Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3,
Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august
2020
d)detaşare transnaţională - situaţia în care o întreprindere stabilită într-un stat membru sau pe teritoriul
Confederaţiei Elveţiene, în cadrul prestării de servicii transnaţionale, detaşează pe teritoriul altui stat
membru salariaţi cu care are stabilite raporturi de muncă, în situaţiile reglementate de art. 5;
e)salariul minim aplicabil pe teritoriul României pentru salariatul detaşat pe teritoriul României este cel
prevăzut de legislaţia română şi/sau contractul colectiv de muncă încheiat la nivel sectorial, cu
aplicabilitate extinsă la întreg sectorul de activitate, conform prevederilor legale;
f)salariul minim aplicabil pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, pentru
salariatul detaşat de pe teritoriul României este cel definit de legislaţia şi/ori practica statului membru,
altul decât România, sau Confederaţiei Elveţiene, pe teritoriul căruia/căreia este detaşat salariatul;
g)cheltuieli generate de detaşare - orice cheltuieli cu transportul, cazarea şi masa, efectuate în scopul
detaşării;
h)indemnizaţie specifică detaşării transnaţionale - indemnizaţia destinată să asigure protecţia socială a
salariaţilor acordată în vederea compensării inconvenienţelor cauzate de detaşare, care constau în
îndepărtarea salariatului de mediul său obişnuit, fiindu-i aplicabil regimul fiscal prevăzut în Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
La data de 03-04-2022 Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Articolul V
din LEGEA nr. 72 din 30 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 31 martie 2022
i)autoritate competentă - o autoritate sau un organism desemnat de un stat membru sau de Confederaţia
Elveţiană să îndeplinească funcţii şi atribuţii cu privire la aplicarea legislaţiei naţionale referitoare la
detaşarea transnaţională a salariaţilor în cadrul prestării de servicii;
j)autoritate solicitantă - autoritatea competentă dintr-un stat membru care transmite o cerere de
asistenţă, de informare, de notificare sau de recuperare a unei sume provenite din sancţiuni financiare
administrative, astfel cum este prevăzută la art. 29-46;
k)autoritate solicitată - autoritatea competentă dintr-un stat membru căreia îi este adresată o cerere de
asistenţă, de informare, de notificare sau de recuperare a unei sume provenite din sancţiuni financiare
administrative, astfel cum este prevăzută la art. 29-46;
l)stat membru gazdă - statul membru sau Confederaţia Elveţiană pe teritoriul căruia este detaşat un
salariat în cadrul unei prestări de servicii transnaţionale, de către o întreprindere stabilită pe teritoriul altui
stat membru;
m)stat membru de stabilire - statul membru sau Confederaţia Elveţiană în care este stabilită
întreprinderea care, în cadrul prestării de servicii transnaţionale, detaşează pe teritoriul altui stat membru
salariaţi cu care are stabilite raporturi de muncă;
n)sistemul de informare al pieţei interne - instrumentul electronic furnizat de Comisia Europeană pentru a
facilita cooperarea administrativă dintre autorităţile competente ale statelor membre şi dintre autorităţile
competente ale statelor membre şi Comisia Europeană, definit în conformitate cu prevederile
Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012
privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne şi de abrogare
a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei („Regulamentul IMI“), denumit în continuare Sistemul IMI;
o)sancţiune financiară administrativă - orice sancţiune pecuniară cu caracter administrativ, inclusiv taxe şi
suprataxe aplicate unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. b), conform actelor normative şi procedurilor
statului membru, altul decât România, pe teritoriul căruia se desfăşoară activitatea, de către autorităţile
competente din alte state membre sau confirmate de către organisme administrative ori judiciare sau,
după caz, care decurg din hotărâri ale instanţelor competente, care nu sunt de natură penală şi care sunt
legate de nerespectarea prevederilor Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16
decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii ori ale Directivei 2014/67/UE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectării aplicării Directivei
96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii şi de modificare a Regulamentului
(UE) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei
interne («Regulamentul IMI»);
La data de 16-08-2020 Litera o) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3,
Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august
2020
p)lanţ de subcontractare - relaţia contractuală civilă între o entitate juridică denumită contractant şi o
entitate juridică denumită subcontractant, între care există raporturi juridice directe privind prestarea unor
servicii;
q)întreprindere - orice formă de organizare a unei activităţi economice, autorizată, potrivit legislaţiei în
vigoare în statul membru de stabilire, să desfăşoare activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii,
în scopul obţinerii de venituri în condiţii de concurenţă;
r)grup de întreprinderi - două sau mai multe întreprinderi recunoscute ca fiind afiliate, potrivit alin. (4);
s)întreprindere utilizatoare - orice persoană fizică sau juridică pentru care şi sub supravegherea şi
conducerea căreia munceşte, o perioadă de timp limitată, un salariat pus la dispoziţie de un agent de
muncă temporară;
La data de 16-08-2020 Litera s) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3,
Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august
2020
ş)fişa de ţară - chestionar standard, publicat pe site-ul Comisei Europene, conţinând informaţii cu privire
la regulile naţionale specifice fiecărui stat membru cu privire la detaşarea transnaţională a salariaţilor;
t)lucrări de montaj iniţial şi/sau de primă instalare a unui bun - procedura de lucru prin care un bun este
instalat şi pus în funcţiune;
ţ)cooperare administrativă - activitatea în colaborare a autorităţilor competente ale statelor membre sau a
autorităţilor competente ale statelor membre şi a Comisiei Europene, prin schimbul şi prelucrarea de
informaţii, inclusiv prin notificări şi alerte ori prin furnizarea de asistenţă reciprocă, inclusiv pentru
rezolvarea problemelor, care au caracter administrativ şi nu au o natură penală, în scopul unei mai bune
aplicări a dreptului Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. b) din Regulamentul (UE) nr.
1.024/2012;
La data de 16-08-2020 Litera ţ) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3,
Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august
2020
u)instrumentul uniform de recuperare - formular standard utilizat în cadrul Sistemului IMI pentru
formularea şi transmiterea unei cereri de recuperare a unei sume provenite din sancţiuni financiare
administrative de către autoritatea solicitantă a unui stat membru, în conformitate cu prevederile art. 29-
46;
v)instrumentul uniform de comunicare - formular standard utilizat în cadrul Sistemului IMI pentru
formularea şi transmiterea unei cereri de comunicare a unei sancţiuni financiare administrative de către
autoritatea solicitantă a unui stat membru, în conformitate cu prevederile art. 29-46;
w)coordonator naţional IMI - autoritatea desemnată de un stat membru pentru a îndeplini sarcinile de
sprijin necesare pentru funcţionarea eficientă a Sistemului IMI în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.
1.024/2012.
x)remuneraţia aplicabilă pe teritoriul României - suma de bani care cuprinde salariul minim astfel cum
este definit la art. 2 alin. (1) lit. e), sporul pentru muncă suplimentară, sporul pentru munca în zilele de
repaus săptămânal, sporul pentru munca în zilele de sărbătoare legală, sporul pentru munca prestată în
timpul nopţii, alte sporuri şi indemnizaţii care sunt obligatorii conform legislaţiei naţionale, precum şi cele
prevăzute în contractele colective de muncă cu aplicabilitate generală;
La data de 16-08-2020 Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I
din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
y)remuneraţia aplicabilă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România
sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene - suma de bani stabilită de dreptul intern şi/sau practicile
naţionale ale statului membru pe teritoriul căruia este detaşat lucrătorul, reprezentând toate
elementele constitutive ale remuneraţiei care sunt obligatorii conform dreptului intern, actelor
cu putere de lege şi actelor administrative sau convenţiilor colective sau sentinţelor arbitrale, care au fost
declarate cu aplicabilitate generală sau care se aplică în conformitate cu art. 3 alin. (8) din Directiva
96/71/CE în statul membru respectiv.
La data de 16-08-2020 Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I
din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
z)transport rutier bilateral de persoane - operaţiune de transport rutier bilateral efectuată în cadrul unui
serviciu ocazional sau regulat de transport rutier internaţional de persoane, astfel cum sunt definite în
Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009
privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi
autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, atunci când un conducător auto
efectuează oricare dintre următoarele operaţiuni: îmbarcă persoane în statul membru de stabilire şi le
debarcă într-un alt stat membru sau într-o ţară terţă, îmbarcă persoane într-un stat membru sau într-o
ţară terţă şi le debarcă în statul membru de stabilire sau îmbarcă şi debarcă persoane în statul membru de
stabilire în scopul efectuării de excursii locale într-un alt stat membru sau într-o ţară terţă, în conformitate
cu Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
La data de 03-02-2022 Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul IV
din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie
2022
aa)transport rutier bilateral de mărfuri - deplasare de mărfuri, pe baza unui contract de transport, din
statul membru de stabilire al întreprinderii sau al operatorului de transport rutier, astfel cum este definit la
art. 2 pct. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, al cărei/cărui angajat este conducătorul auto sau
dintr-o ţară terţă către România sau din România către statul membru de stabilire sau o ţară terţă.
La data de 03-02-2022 Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul IV
din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie
2022
(2)În sensul prezentei legi, noţiunea de salariat este cea reglementată potrivit prevederilor Legii nr.
53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Pe întreaga perioadă a detaşării, salariatul îşi va păstra raportul de muncă direct cu angajatorul care l-
a detaşat.
(4)În sensul prezentei legi, este recunoscută ca fiind afiliată direct sau indirect unei alte întreprinderi o
întreprindere care îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a)deţine majoritatea capitalului subscris al celeilalte întreprinderi;
b)controlează majoritatea voturilor ataşate acţiunilor emise de cealaltă întreprindere;
c)poate numi mai mult de jumătate dintre membrii consiliului de administraţie, de conducere sau de
supraveghere al celeilalte întreprinderi;
d)este administrată pe o bază comună cu cealaltă întreprindere de către o altă întreprindere.
Capitolul II
Domeniul de aplicare
Articolul 3
Prevederile prezentei legi se aplică:
a)întreprinderilor stabilite pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul
Confederaţiei Elveţiene care, în cadrul prestării de servicii transnaţionale, detaşează pe teritoriul
României salariaţi cu care au stabilite raporturi de muncă în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1);

Norme de aplicare

NORME METODOLOGICE din 18 mai 2017


Articolul 7
(1)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege au obligaţia de a transmite inspectoratului teritorial
de muncă în a cărui rază teritorială urmează să se desfăşoare activitatea o declaraţie privind detaşarea
transnaţională a salariaţilor, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, în limba română, cel târziu
anterior începerii activităţii
(2)Declaraţia menţionată la alin. (1) va cuprinde în principal următoarele elemente:
a)instituţia destinatară (inspectoratul teritorial de muncă);
b)identitatea întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege;
b^1)măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare, prevăzută de art. 5 alin.
(1) lit. a), b) sau c) din Lege;
c)numărul anticipat de salariaţi detaşaţi;
d)datele de identificare ale salariaţilor detaşaţi;
e)durata anticipată şi datele preconizate de începere şi de încheiere a detaşării;
f)adresa (adresele) locului de muncă;
g)natura serviciilor care justifică detaşarea transnaţională, respectiv scopul detaşării.
(3)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege transmit inspectoratului teritorial de muncă în a
cărui rază teritorială se desfăşoară activitatea orice modificare a elementelor prevăzute în anexa nr. 1,
cel târziu în ziua producerii modificării
(4)O copie a declaraţiei, întocmită conform anexei, se transmite şi beneficiarului prestării de servicii, la
aceeaşi dată la care a fost transmisă inspectoratului teritorial de muncă.
Articolul 7^1
(1)Notificarea prevăzută la art. 6^1 alin. (3) din Lege, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, se
transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să îşi desfăşoare
activitatea salariatul/salariaţii detaşat/detaşaţi şi cuprinde în principal următoarele elemente:
a)instituţia destinatară (inspectoratul teritorial de muncă);
b)identitatea întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege;
c)măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare, prevăzută la art. 5 alin. (1)
lit. a), b) sau c) din Lege;
d)motivele invocate pentru aplicarea prevederilor art. 6^1 alin. (3) din Lege;
e)datele de identificare ale salariatului/salariaţilor pentru care se solicită aplicarea prevederilor art. 6^1
alin. (3) din Lege;
f)durata, respectiv data de începere şi data de încheiere a perioadei pentru care se solicită aplicarea
prevederilor art. 6^1 alin. (3) din Lege;
g)adresa/adresele locului de muncă.
(2) Notificarea privind prelungirea detaşării, prevăzută la art. 6^1 alin. (3) din Lege, precum şi orice
modificare a elementelor acesteia se pot întocmi şi transmite:
a)în format letric, prin depunere directă sau transmitere prin servicii poştale sau curierat;
b)în format electronic, prin serviciul de poştă electronică sau orice alte mijloace de comunicare
prevăzute de Lege;
c)prin completarea on-line a unui formular, accesibil pe o platformă unică gestionată de Inspecţia
Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă, respectând cerinţele tehnice şi de autentificare.
(3) Modalitatea de întocmire şi transmitere prevăzută la alin. (2) lit. c) se va aplica de la momentul
realizării platformei tehnice necesară completării şi gestionării datelor şi informaţiilor furnizate prin
intermediul formularului on-line.
Articolul 8
Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege, atunci când detaşează un salariat străin, cetăţean al
unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei
Elveţiene, au obligaţia de a completa şi transmite elementele de la pct. II din declaraţia prevăzută în
anexă, potrivit căreia salariatul respectiv îndeplineşte condiţiile legale de muncă din statul membru al
Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene în care întreprinderea
străină este stabilită.
Articolul 9
(1)În procesul de monitorizare a respectării obligaţiilor prevăzute de Lege, inspectoratele teritoriale de
muncă realizează evaluarea anuală a riscurilor cauzate de nerespectarea prevederilor legale privind
detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
(2)În urma evaluării, inspectoratele teritoriale de muncă stabilesc societăţile/locaţiile care urmează să
fie controlate, în funcţie de vulnerabilităţile identificate.
(3)Criteriile în baza cărora se realizează evaluarea riscurilor, fără a fi limitative, au în vedere:
a)sectoarele de activitate în care au fost depistaţi lucrători detaşaţi;
b)angajatorii la care au fost depistaţi lucrători detaşaţi;
c)sesizările adresate Inspecţiei Muncii şi inspectoratului teritorial de muncă de către lucrătorii detaşaţi
în/din România, cu privire la situaţiile de nerespectare a prevederilor legale privind detaşarea salariaţilor
în cadrul prestării de servicii transnaţionale;
d)datele menţionate în cuprinsul declaraţiilor privind detaşarea transnaţională a salariaţilor comunicate
inspectoratului teritorial de muncă;
e)informaţiile rezultate din analiza solicitărilor primite prin IMI;
f)formularele A1 eliberate de autorităţile din statul de stabilire, în baza Regulamentului (CE) nr.
883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor
de securitate socială;
g)identificarea lanţurilor de subcontractare;
h)problemele identificate în anumite sectoare de activitate, ca urmare a controalelor precedente;
i)antecedentele în materie de nerespectare a prevederilor legale privind detaşarea salariaţilor în cadrul
prestării de servicii transnaţionale;
j)orice alte surse de informare media cu care intră în contact sau care sunt aduse la cunoştinţa
Inspecţiei Muncii şi/sau inspectoratului teritorial de muncă.
(4)După realizarea evaluării, rezultatele acesteia se comunică Inspecţiei Muncii.
Articolul 10
(1)În realizarea acţiunilor de control, inspectorii de muncă pot solicita întreprinderilor prevăzute la art.
3 lit. a) din Lege punerea la dispoziţie a formularului A1, a contractului de prestări de servicii încheiat
între întreprinderea care face detaşarea transnaţională şi beneficiarul prestării de servicii/a contractului
de punere la dispoziţie şi, după caz, a altor documente relevante în efectuarea controlului.
(2)Documentele menţionate la alin. (1) pot fi solicitate de către inspectorii de muncă în cadrul acţiunilor
de control şi întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. b) din Lege.
Articolul 11
(1)Reprezentantul legal în România al unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege are obligaţia
de a deţine documentele necesare realizării controlului privind respectarea condiţiilor de muncă
prevăzute la art. 6 din Lege şi de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
(2)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege, care nu au un reprezentant legal pe teritoriul
României, vor desemna pe unul dintre salariaţii detaşaţi în România ca persoană de legătură în relaţia
cu organele de control, care va avea toate obligaţiile prevăzute la alin. (1).
Anexa nr. 1
la normele metodologice
DECLARAŢIE
privind detaşarea transnaţională a salariaţilor
1. Instituţia destinatară*) .....................................................................
2. Întreprinderea care detaşează salariaţi pe teritoriul României:
2.1. Denumire .....................................................................
2.2. Sediu**)
.....................................................................
2.3. Numărul de înmatriculare***) .....................................................................
2.4. [ ] Reprezentant legal în România [ ] Salariat desemnat ca persoană de legătură cu organele de
control din România
2.4.1. Numele şi prenumele
.............................................................................
2.4.2. Adresa de domiciliu
..................................................................................
3. Beneficiarul prestării de servicii/Unitatea sau întreprinderea situată pe teritoriul
României/Întreprinderea utilizatoare:
3.1. Denumire .....................................................................
3.2. Sediul social .....................................................................
3.3. Sediul secundar (sucursală/punct de lucru)****)
........................................................................
4. Informaţii privind detaşarea:
4.1. Data de la care începe detaşarea ............................................
4.2. Scopul detaşării*****)
.....................................................................
4.3. Durata anticipată a detaşării .....................................................................
4.4. Măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare:
[ ] a) detaşarea unui salariat pe teritoriul României, în numele întreprinderii şi sub coordonarea
acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detaşarea şi beneficiarul
prestării de servicii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de
muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi întreprinderea care face detaşarea;
[ ] b) detaşarea unui salariat la o unitate sau la o întreprindere care aparţine grupului de
întreprinderi, situată pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detaşării,
între salariat şi întreprinderea care face detaşarea;
[ ] c) punerea la dispoziţie a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere
utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de
muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi agentul de muncă temporară
5. Întreprinderea menţionată la pct. 2 va detaşa următorii salariaţi:
Nr.
Numele şi prenumeleFuncţia/MeseriaData naşteriiCodul numeric personalCetăţenia******)
crt.

*) Se completează denumirea inspectoratului teritorial de muncă destinatar în a cărui rază urmează


să se desfăşoare activitatea salariaţilor detaşaţi.
**) Se completează cu adresa completă a sediului întreprinderii (stradă, număr, localitate, stat).
***) Se completează codul unic de înregistrare sau un alt număr de identificare a întreprinderii.
****) Se completează cu adresa completă a sediului secundar/locului de muncă organizat (stradă,
număr, localitate).
*****) Se completează cu obiectul contractului încheiat între întreprinderea prestatoare stabilită pe
teritoriul altui stat membru sau al Confederaţiei Elveţiene şi beneficiarul prestării de servicii/unitatea
sau întreprinderea din cadrul grupului de întreprinderi situată pe teritoriul României/întreprinderea
utilizatoare.
******) Pentru salariaţii care nu au cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat
membru al Spaţiului Economic European se va completa obligatoriu pct. II.
Declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală în
vigoare, că următorii salariaţi care nu au cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui
stat membru al Spaţiului Economic European şi care sunt detaşaţi în baza dispoziţiilor Legii nr.
16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, cu modificările şi
completările ulterioare, îndeplinesc condiţiile legale de muncă
din .......................................................*).
Nr.
crt. Numele şi prenumeleFuncţia/MeseriaData naşteriiCodul numeric personalCetăţenia

*) Se va completa cu statul membru al Uniunii Europene sau statul membru al Spaţiului Economic
European pe teritoriul căruia întreprinderea menţionată la pct. I subpct. 2 îşi are stabilit sediul.
Denumirea societăţii .....................................................................
Numele şi prenumele reprezentantului legal/împuternicitului ............................
Data ..................................
Semnătura ……………...............................
Ştampila
Instrucţiuni de completare
Formularul trebuie să fie completat cu litere de tipar, utilizându-se numai spaţiile punctate. Toate
rubricile sunt obligatorii.
b)întreprinderilor stabilite pe teritoriul României care, în cadrul prestării de servicii transnaţionale,
detaşează, pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene,
salariaţi cu care au stabilite raporturi de muncă, în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2).
Articolul 4
Prezenta lege nu se aplică personalului navigant al întreprinderilor din marina comercială.
Articolul 5
(1)Prezenta lege se aplică în situaţia în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) iau decizia punerii în
aplicare a uneia dintre următoarele măsuri cu caracter transnaţional:
a)detaşarea unui salariat pe teritoriul României, în numele întreprinderii şi sub coordonarea acesteia, în
cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detaşarea şi beneficiarul prestării de servicii
care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada
detaşării, între salariat şi întreprinderea care face detaşarea;
b)detaşarea unui salariat la o unitate sau la o întreprindere care aparţine grupului de întreprinderi, situată
pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi
întreprinderea care face detaşarea;
c)punerea la dispoziţie a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere
utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de
muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi agentul de muncă temporară.
(2)Prezenta lege se aplică în situaţia în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) iau decizia punerii în
aplicare a uneia dintre următoarele măsuri cu caracter transnaţional:
a)detaşarea unui salariat de pe teritoriul României, în numele întreprinderii şi sub coordonarea acesteia, în
cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detaşarea şi beneficiarul prestării de servicii
care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul
Confederaţiei Elveţiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi
întreprinderea care face detaşarea;
b)detaşarea unui salariat de pe teritoriul României la o unitate sau la o întreprindere care aparţine
grupului de întreprinderi, situată pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul
Confederaţiei Elveţiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi
întreprinderea care face detaşarea;
c)punerea la dispoziţie a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere
utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decât România,
ori pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detaşării, între
salariat şi agentul de muncă temporară.
Norme de aplicare

NORME METODOLOGICE din 18 mai 2017


Articolul 3
În situaţia în care în cadrul cooperării administrative se transmit cereri prin care sunt solicitate
informaţii din domeniul de competenţă al altor instituţii publice din România, Inspecţia Muncii solicită
acestor instituţii punerea la dispoziţie a informaţiilor pe care le deţine respectiva instituţie, pentru a fi
comunicate autorităţii solicitante.
Articolul 4
(1)În cadrul cooperării administrative, ca urmare a primirii unor cereri motivate din alte state membre,
prin intermediul sistemului IMI, Inspecţia Muncii furnizează informaţii şi/sau documente referitoare la:
a)salariaţii detaşaţi de pe teritoriul României;
b)persoanele juridice înregistrate pe teritoriul României;
c)agenţii de muncă temporară autorizaţi pe teritoriul României;
d)statele de plată a drepturilor salariale ale salariaţilor detaşaţi, precum şi dovezile de plată a acestora;
e)foi colective de prezenţă;
f)contracte individuale de muncă.
(2)În vederea obţinerii şi transmiterii către autoritatea solicitantă a documentelor prevăzute la alin. (1)
lit. d) - f), Inspecţia Muncii solicită inspectoratelor teritoriale de muncă efectuarea de verificări şi acţiuni
de control cu privire la situaţiile de detaşare transnaţională prevăzute la art. 5 alin. (2) din Lege, în
principal cu privire la orice nerespectare sau abuz în ceea ce priveşte normele aplicabile privind detaşarea
transnaţională, inclusiv cazurile transnaţionale de muncă nedeclarată şi de activitate independentă fictivă
în materie de detaşare a salariaţilor
Articolul 7
(1)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege au obligaţia de a transmite inspectoratului teritorial
de muncă în a cărui rază teritorială urmează să se desfăşoare activitatea o declaraţie privind detaşarea
transnaţională a salariaţilor, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, în limba română, cel târziu
anterior începerii activităţii
(2)Declaraţia menţionată la alin. (1) va cuprinde în principal următoarele elemente:
a)instituţia destinatară (inspectoratul teritorial de muncă);
b)identitatea întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege;
b^1)măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare, prevăzută de art. 5 alin. (1)
lit. a), b) sau c) din Lege;
c)numărul anticipat de salariaţi detaşaţi;
d)datele de identificare ale salariaţilor detaşaţi;
e)durata anticipată şi datele preconizate de începere şi de încheiere a detaşării;
f)adresa (adresele) locului de muncă;
g)natura serviciilor care justifică detaşarea transnaţională, respectiv scopul detaşării.
(3)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege transmit inspectoratului teritorial de muncă în a cărui
rază teritorială se desfăşoară activitatea orice modificare a elementelor prevăzute în anexa nr. 1, cel
târziu în ziua producerii modificării
(4)O copie a declaraţiei, întocmită conform anexei, se transmite şi beneficiarului prestării de servicii, la
aceeaşi dată la care a fost transmisă inspectoratului teritorial de muncă.
Articolul 7^1
(1)Notificarea prevăzută la art. 6^1 alin. (3) din Lege, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, se
transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să îşi desfăşoare
activitatea salariatul/salariaţii detaşat/detaşaţi şi cuprinde în principal următoarele elemente:
a)instituţia destinatară (inspectoratul teritorial de muncă);
b)identitatea întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege;
c)măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare, prevăzută la art. 5 alin. (1) lit.
a), b) sau c) din Lege;
d)motivele invocate pentru aplicarea prevederilor art. 6^1 alin. (3) din Lege;
e)datele de identificare ale salariatului/salariaţilor pentru care se solicită aplicarea prevederilor art. 6^1
alin. (3) din Lege;
f)durata, respectiv data de începere şi data de încheiere a perioadei pentru care se solicită aplicarea
prevederilor art. 6^1 alin. (3) din Lege;
g)adresa/adresele locului de muncă.
(2) Notificarea privind prelungirea detaşării, prevăzută la art. 6^1 alin. (3) din Lege, precum şi orice
modificare a elementelor acesteia se pot întocmi şi transmite:
a)în format letric, prin depunere directă sau transmitere prin servicii poştale sau curierat;
b)în format electronic, prin serviciul de poştă electronică sau orice alte mijloace de comunicare prevăzute
de Lege;
c)prin completarea on-line a unui formular, accesibil pe o platformă unică gestionată de Inspecţia Muncii
şi inspectoratele teritoriale de muncă, respectând cerinţele tehnice şi de autentificare.
(3) Modalitatea de întocmire şi transmitere prevăzută la alin. (2) lit. c) se va aplica de la momentul
realizării platformei tehnice necesară completării şi gestionării datelor şi informaţiilor furnizate prin
intermediul formularului on-line.
Articolul 11
(1)Reprezentantul legal în România al unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege are obligaţia
de a deţine documentele necesare realizării controlului privind respectarea condiţiilor de muncă prevăzute
la art. 6 din Lege şi de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
(2)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege, care nu au un reprezentant legal pe teritoriul
României, vor desemna pe unul dintre salariaţii detaşaţi în România ca persoană de legătură în relaţia cu
organele de control, care va avea toate obligaţiile prevăzute la alin. (1).
Articolul 12
(1)În cazul salariatului detaşat, în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege, întreprinderea
care face detaşarea şi beneficiarul prestării de servicii care îşi desfăşoară activitatea în România fac
dovada tipului de detaşare prin punerea la dispoziţia inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, a
contractului încheiat în formă scrisă.
(2)Beneficiarul prestării de servicii care îşi desfăşoară activitatea în România are obligaţia de a pune la
dispoziţia inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, contractul prevăzut la alin. (1).
Articolul 13
(1)Detaşarea unui salariat în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege se realizează pe baza
documentelor încheiate între întreprinderea stabilită într-un stat membru sau în Confederaţia Elveţiană
care detaşează salariaţii şi unitatea/întreprinderea situată pe teritoriul României.
(2)Documentele care atestă detaşarea salariaţilor pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute la alin.
(1), vor conţine inclusiv lista nominală a salariaţilor detaşaţi.
(3)Unitatea/Întreprinderea situată pe teritoriul României are obligaţia de a deţine aceste documente pe
toată perioada în care utilizează salariaţi detaşaţi şi de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, la
solicitarea acestora.
Articolul 14
(1)Detaşarea unui salariat în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) din Lege se face pe baza
contractului de punere la dispoziţie încheiat în formă scrisă între agentul de muncă temporară şi
întreprinderea utilizatoare a salariatului detaşat situată pe teritoriul României.
(2)Întreprinderea utilizatoare a salariatului detaşat are obligaţia de a prezenta inspectorilor de muncă, la
solicitarea acestora, contractul de punere la dispoziţie, prevăzut la alin. (1), încheiat cu agentul de muncă
temporară.
Articolul 5^1
(1) În situaţia prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. c), în cazul în care salariatul care a fost pus la dispoziţia
întreprinderii utilizatoare trebuie să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât
România, în contextul prestării transnaţionale de servicii prin aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) de către
întreprinderea utilizatoare, salariatul este considerat a fi detaşat pe teritoriul respectivului stat membru de
către agentul de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), întreprinderea utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea
pe teritoriul României are obligaţia de a informa agentul de muncă temporară care a pus la dispoziţie
salariatul, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii pe teritoriul respectivului stat.
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 5^2
(1) În situaţia prevăzută la art. 5 alin. (2) lit. c), în cazul în care salariatul care a fost pus la dispoziţia
unei întreprinderi utilizatoare de către un agent de muncă temporară aflat pe teritoriul României trebuie să
îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care lucrează în mod obişnuit
pentru întreprinderea utilizatoare, în contextul prestării transnaţionale de servicii de către întreprinderea
utilizatoare, salariatul este considerat a fi detaşat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul
de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă.
(2) Agentul de muncă temporară are obligaţia de a informa salariatul cu privire la modificarea locului de
muncă, cu respectarea prevederilor art. 17 şi 94 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1), agentul de muncă temporară este considerat întreprindere în
înţelesul art. 3 lit. b).
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 5^3
(1)În înţelesul prezentei legi, conducătorii auto angajaţi de întreprinderile menţionate la art. 3, care aplică
măsurile cu caracter transnaţional de la art. 5 alin. (1) lit. a) sau alin. (2) lit. a), nu sunt consideraţi
salariaţi detaşaţi pe teritoriul României, respectiv de pe teritoriul României, atunci când:
a)efectuează operaţiuni de transport rutier bilateral de mărfuri;
b)efectuează, pe lângă efectuarea unei operaţiuni de transport rutier bilateral, o activitate de încărcare
şi/sau descărcare în statele membre sau în ţările terţe pe care le tranzitează, cu condiţia ca acesta să nu
încarce mărfuri şi să le descarce în acelaşi stat membru;
c)efectuează maximum două activităţi suplimentare de încărcare şi/sau descărcare în statele membre sau
în ţările terţe pe care le tranzitează, cu condiţia de a nu încărca sau descărca mărfuri în acelaşi stat
membru, atunci când operaţiunea de transport rutier bilateral începută în statul membru de stabilire, în
cursul căreia nu a fost efectuată nicio activitate suplimentară, este urmată de o operaţiune de transport
rutier bilateral către statul membru de stabilire;
d)efectuează operaţiuni de transport rutier bilateral de persoane;
e)în cadrul transportului rutier bilateral de persoane efectuează o îmbarcare de persoane şi/sau o
debarcare de persoane în statele membre sau în ţările terţe pe care le traversează, cu condiţia ca acesta
să nu ofere servicii de transport de persoane între două puncte din statul membru traversat. Aceleaşi
dispoziţii se aplică şi călătoriei de întoarcere;
f)tranzitează teritoriul unui stat membru, fără a încărca sau a descărca mărfuri ori fără a îmbarca sau a
debarca persoane;
g)efectuează segmentul rutier iniţial sau final al unei operaţiuni de transport combinat, astfel cum este
definită la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru
transportul combinat de mărfuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 401/2002, în cazul în care
segmentul rutier, luat separat, reprezintă o operaţiune de transport bilateral de mărfuri.
(2)Excepţiile pentru activităţile suplimentare prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e) se aplică numai până la
data de la care tahografele inteligente ce respectă cerinţa de a înregistra trecerile frontierei şi activităţile
suplimentare, menţionate la art. 8 alin. (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, trebuie
să fie montate în vehiculele înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru, în temeiul art. 8 alin.
(1) al patrulea paragraf din regulamentul respectiv.
(3)Începând cu data menţionată la alin. (2) exceptările pentru activităţile suplimentare prevăzute la alin.
(1) lit. b), c) şi e) se aplică doar conducătorilor auto care utilizează vehicule echipate cu tahografe
inteligente, potrivit prevederilor art. 8, 9 şi 10 din Regulamentul UE nr. 165/2014.
La data de 03-02-2022 Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul IV din ORDONANŢA nr. 12 din
31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Articolul 5^4
Conducătorii auto care efectuează operaţiuni de cabotaj, astfel cum sunt definite în Regulamentele (CE)
nr. 1.072/2009 şi (CE) nr. 1.073/2009, sunt consideraţi ca fiind salariaţi detaşaţi pe teritoriul României/de
pe teritoriul României şi intră în domeniul de aplicare a prezentei legi.
La data de 03-02-2022 Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul IV din ORDONANŢA nr. 12 din
31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Articolul 6
(1)Salariaţii detaşaţi pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaţionale beneficiază,
indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condiţiile de muncă prevăzute de legislaţia română
şi/sau de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel sectorial, cu aplicabilitate extinsă la întreg sectorul
de activitate, conform prevederilor legale, cu privire la:
a)durata maximă a timpului de muncă şi durata minimă a repausului periodic;
b)durata minimă a concediilor anuale plătite;
c)remuneraţia aplicabilă pe teritoriul României, inclusiv plata orelor suplimentare, cu excepţia
contribuţiilor prevăzute de Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale;
La data de 16-08-2020 Litera c), alin. (1) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6,
Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august
2020
d)condiţiile de punere la dispoziţie a salariaţilor de către agenţii de muncă temporară;
e)sănătatea, securitatea şi igiena în muncă;
La data de 16-08-2020 Litera e), alin. (1) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6,
Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august
2020
f)măsurile de protecţie aplicabile condiţiilor de muncă pentru femeile însărcinate sau pentru cele care au
născut recent, precum şi pentru copii şi tineri;
g)egalitatea de tratament dintre bărbaţi şi femei, precum şi alte dispoziţii în materie de nediscriminare.
h)condiţiile privind cazarea salariaţilor, atunci când sunt oferite de angajator salariaţilor trimişi să exercite
temporar lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu la un alt loc de muncă decât locul lor
de muncă obişnuit;
La data de 16-08-2020 Alin. (1) al articolului 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din
LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
i)indemnizaţiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă pentru salariaţii obligaţi din
raţiuni profesionale să călătorească către şi de la locul lor de muncă obişnuit din România sau în cazul în
care aceştia sunt trimişi temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obişnuit din România la un
alt loc de muncă, în conformitate cu legislaţia naţională sau contractul colectiv de muncă aplicabil.
La data de 16-08-2020 Alin. (1) al articolului 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din
LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(2)Prevederile alin. (1) lit. i) se aplică exclusiv cheltuielilor de transport, cazare şi masă suportate de
salariaţii detaşaţi pe teritoriul României atunci când aceştia sunt obligaţi să călătorească către şi de la locul
lor de muncă obişnuit sau în cazul în care aceştia sunt trimişi temporar de angajatorul lor de la locul lor de
muncă obişnuit la un alt loc de muncă pe teritoriul României, în conformitate cu legislaţia naţională şi/sau
contractul colectiv de muncă aplicabil.
La data de 16-08-2020 Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr.
172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 6^1
(1)În cazul în care durata efectivă a detaşării depăşeşte 12 luni, întreprinderile prevăzute la art. 3 lit.
a) garantează salariaţilor detaşaţi pe teritoriul României, cu respectarea principiului egalităţii de
tratament, suplimentar faţă de condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă prevăzute la art. 6, toate
condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă aplicabile acestora potrivit legislaţiei naţionale şi contractelor
colective de muncă aplicabile.
(2) În cazul în care durata efectivă a detaşării depăşeşte 12 luni, întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a)
nu pot să intervină asupra:
a)condiţiilor de încheiere şi de încetare a contractului individual de muncă, inclusiv a clauzelor de
neconcurenţă;
b)contribuţiilor prevăzute de Legea nr. 1/2020.
(3) Perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită până la 18 luni, cu condiţia transmiterii de către
întreprindere a unei notificări motivate la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială
prestează activitatea salariaţii detaşaţi, cel târziu în ziua anterioară împlinirii termenului prevăzut la alin.
(1).
(4) Modelul notificării şi condiţiile de transmitere ale notificării sunt stabilite prin normele metodologice de
aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(5) Durata detaşării transnaţionale se calculează pe baza unei perioade de referinţă de un an de la data
începerii acesteia. La calculul acestei durate se iau în considerare inclusiv perioadele în care postul a fost
anterior ocupat de un alt salariat detaşat în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
(6) În cazul în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) înlocuiesc un salariat detaşat cu un alt salariat
detaşat care îndeplineşte aceeaşi sarcină în acelaşi loc de muncă, durata detaşării se calculează prin
cumularea perioadelor de detaşare a fiecăruia dintre salariaţii în cauză.
(7) Pentru a stabili dacă salariatul detaşat îndeplineşte, în înţelesul alin. (6), aceeaşi sarcină în acelaşi loc
de muncă se va ţine cont, în principal, de natura serviciului care urmează să fie prestat, de activitatea
care urmează să fie efectuată şi de aceeaşi adresă a locului de muncă.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), la stabilirea duratei detaşării transnaţionale a conducătorilor
auto pe teritoriul României se consideră că o detaşare se încheie atunci când conducătorul auto părăseşte
teritoriul României în cursul efectuării transportului rutier internaţional de mărfuri sau de persoane.
La data de 03-02-2022 Articolul 6^1 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), în cazul conducătorilor auto detaşaţi pe teritoriul României,
perioada de detaşare nu se cumulează cu perioadele de detaşare anterioare, în contextul în care astfel de
operaţiuni de transport rutier internaţional sunt efectuate de acelaşi conducător auto sau de un alt
conducător auto pe care acesta îl înlocuieşte.
La data de 03-02-2022 Articolul 6^1 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
(10) Excepţiile şi normele specifice menţionate la alin. (8) şi (9) se aplică numai în cazul conducătorilor
auto angajaţi de întreprinderile menţionate la art. 3 lit. a), care aplică măsura cu caracter transnaţional de
la art. 5 alin. (1) lit. a).
La data de 03-02-2022 Articolul 6^1 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020

Notă

Conform art. II din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020,
la stabilirea duratei detaşării transnaţionale realizate în condiţiile art. 6^1 din Legea nr. 16/2017 privind detaşarea
salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, nu se
iau în considerare perioadele anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul 6^2
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 6, salariaţii puşi la dispoziţie în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. c)
beneficiază de condiţiile de muncă prevăzute la art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2011
privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) întreprinderea utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea
pe teritoriul României informează, în scris, agentul de muncă temporară cu privire la remuneraţie,
condiţiile de muncă, încadrare în muncă pe care le aplică la nivelul întreprinderii.
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 7
(1)În scopul identificării situaţiilor de detaşare transnaţională şi pentru a preveni abuzurile şi eludările
dispoziţiilor prezentei legi, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, realizează o evaluare
de ansamblu a tuturor elementelor faptice care caracterizează o detaşare transnaţională, în special a:
a)elementelor faptice care caracterizează activităţile desfăşurate de către întreprinderile prevăzute la art.
3 lit. a) în statul membru în care acestea sunt stabilite şi, atunci când este necesar, în România;

Norme de aplicare

NORME METODOLOGICE din 18 mai 2017


Articolul 1
Pentru a stabili dacă o întreprindere exercită în mod efectiv activităţi semnificative, altele decât cele
interne de gestionare şi/sau administrative, în statul membru de stabilire, altul decât România, sau
dacă un salariat este detaşat temporar pe teritoriul României, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele
teritoriale de muncă, realizează o evaluare a tuturor elementelor faptice caracteristice unei detaşări
transnaţionale.
Articolul 2
(1)Elementele faptice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) din Lege, care caracterizează activităţile
desfăşurate de către întreprinderile stabilite pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe
teritoriul Confederaţiei Elveţiene, atât în statul membru în care acestea sunt stabilite, cât şi, după caz, în
România, includ în special următoarele:
a)locul în care întreprinderea îşi are sediul social, locul în care deţine birourile, locul în care plăteşte
impozite şi contribuţiile de asigurări sociale şi, dacă este cazul, locul în care este autorizată să îşi exercite
activitatea sau este înregistrată la camera de comerţ sau organismul profesional al statului membru de
stabilire;
b)activitatea de bază pentru care este autorizată întreprinderea şi obiectul contractului de prestări de
servicii/contractului de punere la dispoziţie, încheiat între întreprinderea prestatoare/agentul de muncă
temporară şi beneficiar/utilizator, în baza căruia se realizează detaşarea transnaţională;
c)locul de recrutare a salariaţilor detaşaţi şi locul din care sunt detaşaţi;
d)legislaţia aplicabilă contractelor încheiate de întreprindere cu lucrătorii acesteia, precum şi contractelor
încheiate cu clienţii;
e)contractele de muncă/alte forme de angajare încheiate de întreprindere cu propriii salariaţi, potrivit
legislaţiei aplicabile în statul de origine;
f)locul în care întreprinderea îşi exercită activitatea de bază, precum şi locul în care îşi angajează
personalul administrativ;
g)numărul de contracte executate şi/sau mărimea cifrei de afaceri realizate în statul membru de stabilire,
ţinând seama de activitatea desfăşurată, precum şi, printre altele, de situaţia specifică a întreprinderilor
nou-înfiinţate şi a IMM-urilor.
(4)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi d)-g) sunt luate în considerare de către
inspectoratele teritoriale de muncă şi în cadrul controalelor efectuate la întreprinderile stabilite în România
care detaşează salariaţi în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
(5)În cazul în care, în urma evaluării de ansamblu a tuturor elementelor faptice prevăzute la alin. (1) şi
(2), inspectorii de muncă constată neîndeplinirea condiţiilor privind detaşarea transnaţională în înţelesul
Legii, aceştia iau măsurile care se impun potrivit legislaţiei naţionale aplicabile în situaţia identificată.
(6)În cazul în care aspectele constatate nu sunt de competenţa Inspecţiei Muncii, inspectoratele
teritoriale de muncă informează autorităţile competente.
b)elementelor faptice care caracterizează munca şi situaţia salariatului detaşat pe teritoriul României.

Norme de aplicare

NORME METODOLOGICE din 18 mai 2017


Articolul 1
Pentru a stabili dacă o întreprindere exercită în mod efectiv activităţi semnificative, altele decât cele
interne de gestionare şi/sau administrative, în statul membru de stabilire, altul decât România, sau
dacă un salariat este detaşat temporar pe teritoriul României, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele
teritoriale de muncă, realizează o evaluare a tuturor elementelor faptice caracteristice unei detaşări
transnaţionale.
Articolul 2
(2)Elementele faptice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) din Lege, care caracterizează munca şi situaţia
salariatului detaşat pe teritoriul României, includ în special următoarele:
a)activitatea salariatului se desfăşoară pentru o perioadă limitată de timp în România;
b)data la care începe şi data la care încetează detaşarea;
c)detaşarea se efectuează pe teritoriul României dintr-un alt stat membru sau din Confederaţia Elveţiană
unde salariatul detaşat îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea, în conformitate cu cadrul legal stabilit
conform Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008
privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I);
d)documentele din care rezultă încetarea detaşării şi reluarea activităţii de către salariatul detaşat la locul
de muncă din statul membru din care a fost detaşat sau din Confederaţia Elveţiană;
e)concordanţa dintre natura activităţii prestate de către salariatul detaşat şi obiectul contractului de
prestări servicii;
f)modalitatea de asigurare a cheltuielilor de transport, masă şi cazare pentru salariatul detaşat;
g)perioadele anterioare în care, la acelaşi loc de muncă, postul a fost ocupat de acelaşi sau de un alt
salariat detaşat transnaţional.
(3)În situaţia în care, cu ocazia controlului, inspectorii de muncă nu pot obţine informaţiile şi documentele
privitoare la elementele prevăzute la alin. (1) şi (2), se solicită Inspecţiei Muncii obţinerea acestora, prin
intermediul sistemului de informare a pieţei interne (IMI).
(4)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi d)-g) sunt luate în considerare de către
inspectoratele teritoriale de muncă şi în cadrul controalelor efectuate la întreprinderile stabilite în România
care detaşează salariaţi în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
(5)În cazul în care, în urma evaluării de ansamblu a tuturor elementelor faptice prevăzute la alin. (1) şi
(2), inspectorii de muncă constată neîndeplinirea condiţiilor privind detaşarea transnaţională în înţelesul
Legii, aceştia iau măsurile care se impun potrivit legislaţiei naţionale aplicabile în situaţia identificată.
(6)În cazul în care aspectele constatate nu sunt de competenţa Inspecţiei Muncii, inspectoratele
teritoriale de muncă informează autorităţile competente.
(2)Evaluarea de ansamblu prevăzută la alin. (1) se realizează în cadrul controalelor efectuate de către
inspectoratele teritoriale de muncă, pentru fiecare situaţie de detaşare transnaţională.
(3)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) au următoarele caracteristici:
a)sunt destinate să ofere asistenţă inspectoratelor teritoriale de muncă în cadrul verificărilor şi
controalelor efectuate;
b)sunt factori orientativi în evaluarea de ansamblu care se realizează de către inspectoratele teritoriale de
muncă în activitatea de verificare şi control şi nu pot fi luate în considerare separat;
c)nu trebuie îndeplinite cumulativ pentru fiecare caz de detaşare transnaţională, evaluarea acestora
adaptându-se fiecărui caz în parte şi luând în considerare particularităţile situaţiei; nerespectarea unuia
sau a mai multora dintre ele nu exclude în mod automat posibilitatea ca o situaţie dată să fie caracterizată
drept situaţie de detaşare.
(4)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) lit. a) au rolul de a stabili dacă o întreprindere exercită în mod
efectiv activităţi semnificative, altele decât cele interne de gestionare şi/sau administrative în statul
membru de stabilire sau în Confederaţia Elveţiană, având ca perioadă de referinţă un interval de timp de
un an anterior datei efectuării controlului.
(5)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) lit. b) au rolul de a evalua dacă un salariat care îşi desfăşoară
activitatea în mod obişnuit pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul
Confederaţiei Elveţiene este detaşat temporar pe teritoriul României.
(6)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) sunt luate în considerare de către inspectoratele teritoriale de
muncă în cadrul controlului şi pentru a stabili dacă o persoană are calitatea de salariat, în conformitate cu
legislaţia română, inclusiv pentru a identifica posibile cazuri de declarare a unui salariat detaşat ca
exercitând activităţi independente în scopul eludării prevederilor prezentei legi.
(7)În realizarea evaluării prevăzute la alin. (6), inspectoratele teritoriale de muncă au în vedere şi aspecte
legate de executarea lucrărilor, de subordonarea şi de remunerarea salariatului, indiferent de modalitatea
de exprimare a acordului de voinţă a părţilor în cadrul raporturilor de muncă.
(8)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a
prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 7^1
(1) În cazul în care, în urma evaluării de ansamblu a elementelor faptice prevăzute la art. 7 alin. (1),
inspectorii de muncă constată neîndeplinirea condiţiilor privind detaşarea transnaţională, aceştia
sesizează, prin Inspecţia Muncii, autorităţile competente din statul de origine al prestatorului de servicii
şi/sau, după caz, aplică beneficiarului din România prevederile art. 260 alin. (1) lit. e) şi e^1) din Legea
nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), salariaţii se bucură de toate drepturile salariaţilor detaşaţi, prevăzute
în prezenta lege.
(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, Inspecţia Muncii cooperează administrativ, după caz, cu
autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 8
Salariaţii detaşaţi de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaţionale beneficiază,
indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condiţiile de muncă stabilite prin acte cu putere de
lege, acte administrative, prin convenţii colective sau sentinţe arbitrale de generală aplicare, valabile în
statul membru, altul decât România, sau în Confederaţia Elveţiană, pe teritoriul căruia/căreia sunt
prestate serviciile, cu privire la:
a)durata maximă a timpului de muncă şi durata minimă a repausului periodic;
b)durata minimă a concediilor anuale plătite;
c)remuneraţia aplicabilă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau pe
teritoriul Confederaţiei Elveţiene, inclusiv plata orelor suplimentare, cu excepţia contribuţiilor prevăzute
de Legea nr. 1/2020;
La data de 16-08-2020 Litera c) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 11, Articolul I
din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
d)condiţiile pentru punerea la dispoziţie a salariaţilor, în special de către agenţii de muncă temporară;
La data de 16-08-2020 Litera d) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 11, Articolul I
din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
e)sănătatea, securitatea şi igiena în muncă;
La data de 16-08-2020 Litera e) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 11, Articolul I
din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
f)măsurile de protecţie aplicabile condiţiilor de muncă pentru femeile însărcinate sau pentru cele care au
născut recent, precum şi pentru copii şi tineri;
g)egalitatea de tratament dintre bărbaţi şi femei, precum şi alte dispoziţii în materie de nediscriminare.
h)condiţiile privind cazarea salariaţilor atunci când sunt oferite de angajator salariaţilor trimişi să
exercite temporar lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu la un alt loc de muncă decât
locul lor de muncă obişnuit;
La data de 16-08-2020 Articolul 8 din Capitolul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA
nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
i)indemnizaţiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă pentru salariaţii obligaţi din
raţiuni profesionale să călătorească către şi de la locul lor de muncă obişnuit în statul membru pe
teritoriul căruia sunt detaşaţi sau în cazul în care aceştia sunt trimişi temporar de angajatorul lor de la
locul lor de muncă obişnuit la un alt loc de muncă, în conformitate cu legislaţia sau contractul colectiv de
muncă cu aplicabilitate generală din statul gazdă.
La data de 16-08-2020 Articolul 8 din Capitolul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA
nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 8^1
Prevederile art. 8 lit. i) se aplică exclusiv cheltuielilor de transport, cazare şi masă suportate de salariaţii
detaşaţi atunci când aceştia sunt obligaţi să călătorească către şi de la locul lor de muncă obişnuit în statul
membru pe teritoriul căruia sunt detaşaţi sau în cazul în care aceştia sunt trimişi temporar de angajatorul
lor de la locul lor de muncă obişnuit la un alt loc de muncă în conformitate cu legislaţia sau contractul
colectiv de muncă cu aplicabilitate generală din statul gazdă.
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 8^2
(1) În cazul în care durata efectivă a detaşării depăşeşte 12 luni, salariaţii detaşaţi de pe teritoriul
României în cadrul prestării de servicii transnaţionale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului
de muncă, cu respectarea principiului egalităţii de tratament, suplimentar faţă de condiţiile de muncă şi de
încadrare în muncă prevăzute la art. 8, de toate condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă aplicabile
care sunt stabilite în statul membru pe teritoriul căruia se desfăşoară munca prin acte cu putere de lege şi
acte administrative şi/sau prin convenţii colective sau sentinţe arbitrale care au fost declarate cu aplicare
generală, cu excepţia:
a)procedurilor, formalităţilor şi condiţiilor de încheiere şi de încetare a contractului individual de muncă,
inclusiv clauzelor de neconcurenţă;
b)schemelor de pensii ocupaţionale suplimentare.
(2) Perioada detaşării prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită până la 18 luni în situaţia transmiterii de
către întreprindere a unei notificări motivate la autoritatea competentă pe teritoriul statului membru unde
îşi desfăşoară activitatea salariaţii detaşaţi, în condiţiile legislaţiei statului respectiv.
(3) La stabilirea duratei detaşării transnaţionale, în cazul conducătorilor auto angajaţi de întreprinderile
menţionate la art. 3 lit. b), care aplică măsura cu caracter transnaţional de la art. 5 alin. (2) lit. a), se
consideră că o detaşare se încheie atunci când conducătorul auto părăseşte statul membru gazdă în cursul
efectuării transportului rutier internaţional de mărfuri sau de persoane. Respectiva perioadă de detaşare
nu se cumulează cu perioadele de detaşare anterioare în contextul unor astfel de operaţiuni internaţionale
efectuate de acelaşi conducător auto sau de un alt conducător auto pe care acesta îl înlocuieşte.
La data de 03-02-2022 Articolul 8^2 din Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 8^3
Prin excepţie de la prevederile art. 8, salariaţii detaşaţi în cadrul prestării de servicii transnaţionale de pe
teritoriul României, conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. c), beneficiază de condiţiile de muncă
aplicabile lucrătorilor puşi la dispoziţie printr-un agent de muncă temporară stabilite în statul membru pe
teritoriul căruia se desfăşoară munca, în temeiul art. 5 din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară.
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 9
Personalului angajatorilor stabiliţi pe teritoriul României, care efectuează operaţiuni de transport
internaţional, fiind trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul unui stat membru, altul
decât România, sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, şi care nu se încadrează în situaţiile prevăzute la
art. 5 alin. (2), i se aplică prevederile art. 43 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, şi beneficiază de drepturile prevăzute la art. 44 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Articolul 10
(1)Prevederile art. 6 lit. b) şi c) nu se aplică în cazul lucrărilor de montaj iniţial şi/sau de primă instalare a
unui bun, activităţi care fac parte integrantă dintr-un contract de furnizare de bunuri, sunt necesare
pentru punerea în funcţiune a bunului furnizat şi sunt executate de salariaţi calificaţi şi/sau specializaţi ai
întreprinderii furnizoare, dacă durata detaşării este de cel mult 8 zile.
(2)Abrogat.
La data de 16-08-2020 Alineatul (2) din Articolul 10 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I
din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(3)Excepţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică activităţilor din domeniul construcţiilor, care vizează
construirea, repararea, întreţinerea, modificarea sau demolarea clădirilor, prevăzute în anexa care face
parte integrantă din prezenta lege.
Articolul 11
(1) Indemnizaţia specifică detaşării transnaţionale este considerată parte a remuneraţiei, cu excepţia
cheltuielilor generate de detaşare, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. g).
(2) Angajatorul, fără a aduce atingere prevederilor art. 6 lit. i), rambursează salariaţilor detaşaţi
cheltuielile generate de detaşare în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă raportului de muncă.
La data de 16-08-2020 Articolul 11 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr.
172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 11^1
Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligaţia de a pune la dispoziţia autorităţilor de control, la
solicitarea acestora, documente din care să rezulte:
a)cuantumul total al remuneraţiei aplicabile pe teritoriul României de care va beneficia salariatul pe
perioada detaşării, cu evidenţierea distinctă a indemnizaţiei specifice detaşării;
b)cheltuielile generate de detaşare şi modalitatea de acordare sau de rambursare a acestora, respectiv
modalitatea de asigurare a transportului, cazării sau mesei, după caz, în conformitate cu legislaţia
naţională aplicabilă raportului de muncă şi/sau cu practicile naţionale aplicabile raportului de muncă,
respectiv condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă aplicabile acestuia.
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 11^2
(1) Pentru verificarea respectării de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) a remuneraţiei
aplicabile pe teritoriul României, inspectorii de muncă vor compara remuneraţia efectiv plătită lucrătorului
detaşat cu remuneraţia cuvenită în conformitate cu legislaţia naţională.
(2) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligaţia de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă
documente pe baza cărora să poată fi identificate elementele constitutive ale remuneraţiei acordate
lucrătorilor detaşaţi pe teritoriul României, în conformitate cu dreptul intern din statul membru de
stabilire.
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 11^3
(1) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) au obligaţia de a informa, în scris, salariatul detaşat de pe
teritoriul României, anterior detaşării, cu privire la:
a)elementele constitutive ale remuneraţiei la care are dreptul lucrătorul, în conformitate cu legislaţia
aplicabilă în statul membru gazdă, şi nivelul acestora;
b)cuantumul total al remuneraţiei acordate salariatului pe perioada detaşării, cu evidenţierea distinctă a
indemnizaţiei specifice detaşării, atunci când aceasta este acordată;
c)cheltuielile efectiv generate de detaşare, precum transportul, cazarea şi masa, precum şi modalitatea de
acordare sau de rambursare a acestora, respectiv modalitatea de asigurare a transportului, cazării sau
mesei, după caz;
d)linkul către site-ul oficial naţional unic creat de statul membru gazdă în conformitate cu art. 5 alin. (2)
din Directiva 2014/67/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea
respectării aplicării Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii şi de
modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012.
(2) Informarea prevăzută la alin. (1) cuprinde şi informaţiile prevăzute la art. 18 alin. (1) din Legea nr.
53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Prevederile alin. (1) lit. a) şi d) nu se aplică în cazul în care durata detaşării este mai mică sau egală
cu 7 zile consecutive.
(4) Suplimentar faţă de obligaţiile stabilite la alin. (1) şi (2), angajatorii au obligaţia de a-i informa pe
salariaţii angajaţi în funcţia de conducător auto cu privire la drepturile şi obligaţiile lor, prevăzute de
prezenta lege şi de Directiva 2020/1.057/UE, prin afişarea acestor informaţii la sediul întreprinderii.
La data de 03-02-2022 Articolul 11^3 din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
La data de 16-08-2020 Capitolul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 12
(1) În situaţia în care legislaţia sau/şi contractele colective aplicabile salariaţilor detaşaţi în statul membru
sau Confederaţia Elveţiană, în care este stabilită întreprinderea prevăzută la art. 3 lit. a), prevede condiţii
de muncă mai favorabile, se aplică reglementările respective.
(2) În situaţia în care legislaţia şi contractele colective de muncă aplicabile din România prevăd condiţii de
muncă mai favorabile decât condiţiile prevăzute în legislaţia sau practica statului membru sau a
Confederaţiei Elveţiene, pe teritoriul căruia/căreia sunt detaşaţi lucrătorii români, are prioritate legislaţia
română.
La data de 16-08-2020 Articolul 12 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr.
172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 13
(1)Întreprinderile care nu sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Confederaţiei
Elveţiene şi care detaşează salariaţi pe teritoriul României nu pot beneficia de un tratament mai favorabil
decât întreprinderile stabilite într-un stat membru sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene.
(2) Întreprinderile de transport rutier stabilite într-o ţară terţă şi care detaşează conducători auto pe
teritoriul României nu beneficiază de un tratament mai favorabil decât cele stabilite într-un stat membru,
inclusiv atunci când efectuează operaţiuni de transport în temeiul unor acorduri rutiere bilaterale sau
multilaterale prin care se acordă acces la piaţa Uniunii Europene sau la părţi ale acesteia.
La data de 03-02-2022 Articolul 13 din Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Capitolul III
Autorităţile competente şi cooperarea administrativă
Articolul 14
(1)În scopul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, Inspecţia Muncii este autoritatea competentă
având atribuţii de birou de legătură, care asigură îndeplinirea obligaţiei de cooperare administrativă cu
autorităţile competente din statele membre sau din Confederaţia Elveţiană.
(2)În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Inspecţia Muncii comunică
autorităţilor competente din celelalte state membre sau din Confederaţia Elveţiană, precum şi Comisiei
Europene informaţii referitoare la calitatea sa de autoritate competentă cu atribuţii de birou de legătură.
(3)Cooperarea administrativă prevăzută la alin. (1) se realizează de către Inspecţia Muncii cu respectarea
dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, exercitând rolul prevăzut la art. 5 lit. f) din acest
regulament.
Articolul 15
(1) În cadrul cooperării administrative, Inspecţia Muncii răspunde cererilor motivate de informare ale
autorităţilor competente din alte state membre şi din Confederaţia Elveţiană şi efectuează verificări şi
acţiuni de control cu privire la situaţiile de detaşare transnaţională prevăzute la art. 5 alin. (2), în principal
cu privire la orice nerespectare sau abuz în ceea ce priveşte normele aplicabile privind detaşarea
transnaţională, inclusiv cazurile transnaţionale de muncă nedeclarată şi de activitate independentă fictivă
în materie de detaşare a salariaţilor.
La data de 16-08-2020 Alineatul (1) din Articolul 15 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 18, Articolul
I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(2)Cererile de informare prevăzute la alin. (1) pot viza şi furnizarea de informaţii privind stabilirea pe
teritoriul României, buna conduită şi încălcarea de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) a
normelor aplicabile privind detaşarea transnaţională a salariaţilor.
(2^1)În situaţia în care nu deţine informaţiile solicitate, Inspecţia Muncii întreprinde demersuri pentru
obţinerea acestora de la instituţiile naţionale competente.
La data de 16-08-2020 Articolul 15 din Capitolul III a fost completat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA
nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(3)În cazul întâmpinării unor dificultăţi în a răspunde unei cereri de informare sau în a efectua verificări şi
acţiuni de control, Inspecţia Muncii informează fără întârziere autoritatea competentă solicitantă, în
vederea găsirii unei soluţii.
(4)În cazul în care Inspecţia Muncii întâmpină probleme persistente referitoare la schimbul de informaţii
din cadrul cooperării administrative sau un refuz permanent de a oferi informaţii din partea autorităţilor
competente din alte state membre, aceasta informează Comisia Europeană, prin intermediul Ministerului
Afacerilor Externe, în calitate de coordonator naţional IMI.
Articolul 16
Inspecţia Muncii furnizează informaţiile solicitate de către autorităţile competente din statele membre
sau de către Comisia Europeană prin mijloace electronice, cu respectarea următoarelor termene:
a)în maximum două zile lucrătoare de la primirea cererii, în special în ceea ce priveşte verificarea
existenţei stabilirii întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. b) pe teritoriul României, în cazuri urgente,
motivate şi detaliate în cerere, şi care necesită doar consultarea de registre naţionale;
b)în maximum 25 de zile lucrătoare de la primirea cererii, în cazul tuturor celorlalte cereri de informare,
cu excepţia cazului în care autorităţile competente stabilesc de comun acord un termen mai scurt de
răspuns.
Articolul 17
(1)Informaţiile solicitate şi transmise de către Inspecţia Muncii în cadrul cooperării administrative cu
autorităţile competente din alte state membre şi din Confederaţia Elveţiană sunt utilizate numai în scopul
pentru care au fost solicitate.
(2)Cooperarea administrativă şi furnizarea de asistenţă reciprocă se realizează cu titlu gratuit. Registrele
în care sunt înregistrate întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), care pot fi consultate de către Inspecţia
Muncii şi care sunt încărcate în Sistemul IMI, pot fi consultate în condiţii similare şi de către autorităţile
competente echivalente ale celorlalte state membre.
Articolul 18
(1)În funcţie de tipurile de informaţii solicitate în cadrul cooperării administrative cu privire la detaşarea
transnaţională a salariaţilor pot fi desemnate, în calitate de autorităţi competente, şi alte instituţii
naţionale. Procedura de desemnare se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2)Instituţiile desemnate în calitate de autorităţi competente potrivit alin. (1) sunt înregistrate în Sistemul
IMI, conform legislaţiei în vigoare, şi asigură cooperarea administrativă prin furnizarea de informaţii din
domeniul propriu de competenţă, cu respectarea prevederilor, condiţiilor şi termenelor de răspuns
prevăzute la art. 15-17.
(3)Autorităţile competente desemnate în conformitate cu prevederile alin. (2) participă la cooperarea
administrativă în calitate de operatori de date cu caracter personal, înregistraţi la Autoritatea Naţională de
Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în condiţiile legii.
(4)Inspecţia Muncii comunică autorităţilor competente din celelalte state membre şi din Confederaţia
Elveţiană, precum şi Comisiei Europene lista autorităţilor competente naţionale desemnate în conformitate
cu alin. (1) care participă la cooperarea administrativă.
(5)Autorităţile competente naţionale respectă alegerea fiecărui stat membru şi opţiunea Confederaţiei
Elveţiene în ceea ce priveşte autorităţile competente desemnate.
Articolul 19
Cererile de informare formulate în cadrul cooperării administrative dintre statele membre includ şi
informaţii cu privire la recuperarea sumelor provenite din aplicarea unei sancţiuni financiare administrative
sau la comunicarea unei decizii prin care se impune o astfel de sancţiune, astfel cum se prevede la art.
29-46.
Articolul 20
(1)Cooperarea administrativă include, în situaţia unor cereri motivate, şi transmiterea sau comunicarea
de documente.
(2)Comunicarea unor documente, altele decât cele privind impunerea unei sancţiuni financiare
administrative către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), la solicitarea autorităţilor competente din alte
state membre sau din Confederaţia Elveţiană, se realizează de către Inspecţia Muncii, prin inspectoratele
teritoriale de muncă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Articolul 21
O solicitare de informare în cadrul cooperării administrative cu celelalte state membre şi Confederaţia
Elveţiană nu limitează autorităţile naţionale competente în luarea de măsuri în conformitate cu atribuţiile
prevăzute în legislaţia naţională şi/sau decurgând din dreptul Uniunii Europene, în vederea verificării,
controlării şi prevenirii cazurilor de încălcare a prevederilor prezentei legi.
Articolul 22
(1)Inspecţia Muncii este autoritatea naţională competentă să controleze, prin inspectoratele teritoriale de
muncă, respectarea de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) a clauzelor şi a condiţiilor de
încadrare în muncă prevăzute la art. 6.
(2)În cadrul controalelor prevăzute la alin. (1), Inspecţia Muncii, prin cooperare administrativă, solicită, în
situaţia în care este necesar, sprijinul autorităţilor competente din statul membru de stabilire a
întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a).
(3)Competenţa efectuării de inspecţii şi verificări cu privire la respectarea de către întreprinderile
prevăzute la art. 3 lit. b) a clauzelor şi condiţiilor de încadrare în muncă prevăzute la art. 8 pe perioada
detaşării transnaţionale a unui salariat de pe teritoriul României pe teritoriul unui stat membru sau pe
teritoriul Confederaţiei Elveţiene revine autorităţilor competente ale statului membru sau Confederaţiei
Elveţiene, după caz.
(4)Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, asigură monitorizarea şi controlul respectării
prevederilor legislaţiei naţionale cu privire la salariaţii detaşaţi de pe teritoriul României de către
întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), pentru toate aspectele legate de relaţia de muncă, cu excepţia
celor prevăzute la art. 8.
(5)În cadrul cooperării administrative, Inspecţia Muncii răspunde solicitărilor de asistenţă primite din
partea autorităţilor competente din celelalte state membre sau din Confederaţia Elveţiană cu privire la
întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b).
(6)Inspecţia Muncii comunică din oficiu, în cel mai scurt timp, orice informaţie relevantă privind posibile
încălcări ale prezentei legi autorităţilor competente din alte state membre şi din Confederaţia Elveţiană cu
atribuţii în verificarea şi, după caz, sancţionarea acestora.
Capitolul IV
Cerinţe administrative, măsuri de control şi inspecţii
Articolul 23
(1)Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, verifică aplicarea prevederilor prezentei legi,
în vederea respectării drepturilor salariaţilor detaşaţi pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii
transnaţionale.
(2)Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, efectuează inspecţii eficace şi adecvate pe
teritoriul României pentru a controla şi a monitoriza respectarea dispoziţiilor prezentei legi.
(3)Fără a aduce atingere posibilităţii de a efectua controale aleatorii de către Inspecţia Muncii, prin
inspectoratele teritoriale de muncă, inspecţiile se bazează, în primul rând, pe o evaluare a riscurilor
realizată anual.
(4)Procedura de evaluare a riscurilor se reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei
legi.
(5)Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, se asigură că inspecţiile şi controalele
efectuate în temeiul prezentei legi nu sunt discriminatorii şi/sau disproporţionate.
Articolul 24
(1)Pentru a asigura monitorizarea eficace a respectării obligaţiilor prevăzute de prezenta lege, Inspecţia
Muncii impune cerinţe administrative şi măsuri de control, în conformitate cu dreptul Uniunii Europene.
(2)Cerinţele administrative şi măsurile de control includ următoarele obligaţii pentru întreprinderile
prevăzute la art. 3 lit. a):
a)obligaţia de a transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să se
desfăşoare activitatea o declaraţie în limba română privind detaşarea salariaţilor proprii, cel târziu anterior
începerii activităţii salariaţilor detaşaţi, care să conţină informaţiile relevante necesare pentru a permite
controale faptice la locul de muncă;
La data de 16-08-2020 Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 24 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul
20, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13
august 2020
b)obligaţia de a deţine şi de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, precum şi
de a păstra într-un loc accesibil şi identificabil în mod clar pe teritoriul României, pe perioada detaşării
transnaţionale, copii, în format electronic sau pe suport hârtie, ori copii ale documentelor echivalente
privind:
(i) contractul de muncă sau un document echivalent, iar în cazul în care este necesar ori relevant,
informaţii suplimentare referitoare la durata angajării, moneda în care se face plata salariului, prestaţiile în
natură sau în bani de care beneficiază salariatul pe durata detaşării transnaţionale, condiţiile care
reglementează repatrierea salariatului;
(ii) salariul şi dovada plăţii acestuia;
(iii) durata timpului de lucru şi fişa de prezenţă;
c)obligaţia de a furniza documentele prevăzute la lit. b), după terminarea perioadei de detaşare, la
cererea Inspecţiei Muncii sau a inspectoratelor teritoriale de muncă, în termen de cel mult 20 de zile
lucrătoare de la momentul primirii solicitării;
d)obligaţia de a furniza o traducere în limba română a documentelor prevăzute la lit. b);
e)obligaţia de a desemna o persoană care să asigure legătura cu autorităţile competente naţionale şi care
să trimită şi să primească documente şi/sau avize, dacă este cazul.
(3)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. c) timp de 3 ani după
terminarea perioadei de detaşare transnaţională.
(4)Cerinţele administrative şi măsurile de control prevăzute la alin. (2), precum şi sancţiunile
contravenţionale aplicabile întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a), în cazul nerespectării acestora, sunt
prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5)Pentru a asigura monitorizarea eficace a respectării obligaţiilor prevăzute de prezenta lege, în cazul în
care apar situaţii noi determinate de evoluţia detaşării transnaţionale şi pentru care cerinţele existente nu
sunt suficiente sau eficiente în realizarea acţiunilor de control, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la
propunerea Inspecţiei Muncii, stabileşte, prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cerinţe
administrative şi măsuri de control suplimentare faţă de cele prevăzute la alin. (2) şi, respectiv, sancţiuni
contravenţionale aplicabile întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a), în cazul nerespectării acestora.
(6)Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale informează Comisia Europeană cu privire la măsurile prevăzute la
alin. (2) şi (5) pe care le aplică sau pe care le-a pus în aplicare.
(7)Inspecţia Muncii informează întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) cu privire la cerinţele
administrative şi măsurile de control pe care le aplică, în conformitate cu alin. (2) şi (5), inclusiv prin
publicarea pe site-ul propriu.
(8)Procedurile şi formalităţile referitoare la detaşarea transnaţională a salariaţilor potrivit prevederilor
prezentului articol sunt îndeplinite de întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) prin transmiterea
documentelor către inspectoratele teritoriale de muncă, în format electronic sau pe suport hârtie, prin
servicii poştale, curierat sau orice alte mijloace de comunicare prevăzute de lege.
(9)În înţelesul alin. (2) lit. b), prin loc accesibil şi identificabil în mod clar pe teritoriul României se
înţelege locul de muncă aşa cum este definit la art. 5 lit. k) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.
319/2006, cu modificările ulterioare.

Norme de aplicare

NORME METODOLOGICE din 18 mai 2017


Articolul 15
(1)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 9.000 lei:
a)netransmiterea către inspectoratul teritorial de muncă a declaraţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a)
din Lege;
b)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. b) din Lege;
c)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. c) din Lege;
d)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. d) din Lege;
e)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. e) din Lege;
f)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (3) din Lege;
g)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 10 din prezentele norme;
h)refuzul întreprinderii utilizatoare a salariatului străin de a prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea
acestora, contractul de punere la dispoziţie încheiat cu agentul de muncă temporară sau cu agenţia de
plasare;
i)refuzul beneficiarului prestării de servicii de a prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora,
contractul de prestări servicii încheiat cu întreprinderea stabilită pe teritoriul altui stat membru sau al
Confederaţiei Elveţiene;
j)refuzul reprezentantului legal în România al unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege sau
refuzul salariatului desemnat ca persoană de legătură cu organele de control de a pune la dispoziţia
inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, documentele necesare controlului privind respectarea
condiţiilor de muncă prevăzute la art. 6 din Lege.
(2)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei transmiterea de date
incomplete sau eronate în cuprinsul declaraţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a) din Lege către
inspectoratul teritorial de muncă.
Articolul 16
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 15 se fac de către inspectorii de
muncă.
Articolul 17
Contravenţiilor prevăzute la art. 15 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare.
Articolul 24^1
(1) Autorităţile competente din România în domeniul detaşării conducătorilor auto, conform atribuţiilor ce
le revin, prevăzute de legislaţia în vigoare sunt Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier
- I.S.C.T.R. şi Inspecţia Muncii.
(2) Prin excepţie de la prevederile art. 24, I.S.C.T.R. şi Inspecţia Muncii impun numai următoarele cerinţe
administrative şi măsuri de control în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate de conducător auto,
detaşaţi pe teritoriul României:
a)obligaţia pentru întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a), care detaşează conducători auto pe teritoriul
României, de a comunica Inspecţiei Muncii o declaraţie de detaşare cel târziu la data începerii detaşării,
prin intermediul unui formular standard multilingv al interfeţei publice conectate la Sistemul de informare
al pieţei interne (IMI), instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012, şi de a menţine la zi declaraţiile de
detaşare. Declaraţia de detaşare trebuie să conţină informaţii cu privire la:
1. identitatea întreprinderii/operatorului de transport rutier, cel puţin sub forma numărului licenţei
comunitare, atunci când acesta este disponibil;
2. datele de contact ale managerului de transport sau ale unei alte persoane de contact din statul membru
de stabilire, care să asigure legătura cu autorităţile de control din România şi să trimită şi să primească
documente sau comunicări;
3. identitatea, adresa locului de reşedinţă şi numărul permisului de conducere ale conducătorului auto;
4. data de începere a contractului de muncă al conducătorului auto şi legea aplicabilă contractului de
muncă;
5. datele preconizate de începere şi de încheiere a detaşării;
6. numerele de înmatriculare ale autovehiculelor;
7. dacă serviciile de transport efectuate sunt transportul rutier internaţional de mărfuri, transportul rutier
internaţional de persoane sau operaţiunile de cabotaj;
b)obligaţia pentru întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a), care detaşează conducători auto pe teritoriul
României, de a se asigura că respectivii conducători auto au la dispoziţie, pe suport hârtie sau în format
electronic, precum şi obligaţia acestor conducători auto de a păstra şi de a pune la dispoziţia inspectorilor
I.S.C.T.R., atunci când li se solicită în trafic, următoarele documente:
1. o copie a declaraţiei de detaşare transmise prin intermediul IMI;
2. dovezi ale operaţiunilor de transport care se desfăşoară pe teritoriul României, cum ar fi o scrisoare
electronică de trăsură (e-CMR) sau dovezile menţionate la art. 8 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr.
1.072/2009;
3. înregistrările tahografului, în special simbolurile de ţară ale statelor membre în care conducătorul auto a
fost prezent atunci când a efectuat operaţiuni de transport rutier internaţional sau operaţiuni de cabotaj,
în conformitate cu cerinţele de înregistrare şi de păstrare a evidenţelor prevăzute de Regulamentele (CE)
nr. 561/2006 şi (UE) nr. 165/2014;
c)obligaţia pentru întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) care detaşează conducători auto pe teritoriul
României de a transmite, prin intermediul interfeţei publice conectate la IMI, reglementată prin
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2.179 al Comisiei din 9 decembrie 2021 privind
funcţionalităţile interfeţei publice conectate la Sistemul de informare al pieţei interne pentru detaşarea
conducătorilor auto în sectorul transportului rutier, după terminarea perioadei de detaşare, la solicitarea
directă a Inspecţiei Muncii următoarele documente, după caz:
1. copii ale documentelor menţionate la lit. b) pct. 2 şi 3;
2. documente privind remuneraţia conducătorului auto aferente perioadei de detaşare;
3. contractul său de muncă sau un document echivalent în înţelesul art. 3 din Directiva
2019/1.152/UE/CEE din 20 iunie 2019 privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în
Uniunea Europeană;
4. fişele de prezenţă referitoare la activitatea conducătorului auto;
5. dovezile de plată.
(3) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) care detaşează conducători auto pe teritoriul României
transmit documentele solicitate conform alin. (2) lit. c), prin intermediul interfeţei publice conectate la
IMI, în cel târziu opt săptămâni de la data solicitării.
(4) În cazul în care întreprinderea/operatorul de transport rutier nu prezintă documentaţia solicitată în
termenul precizat, Inspecţia Muncii poate solicita asistenţă, prin intermediul IMI, autorităţilor competente
ale statului membru de stabilire.
(5) Inspectorii de muncă au competenţa de a solicita întreprinderii/operatorului de transport rutier român
dovezi ale operaţiunilor de transport care au loc pe teritoriul altui stat membru sau al Confederaţiei
Elveţiene, cum ar fi o scrisoare electronică de trăsură (e-CMR), precum şi înregistrările tahografului.
(6) Excepţiile şi normele specifice menţionate la alin. (2)-(4) se aplică numai în cazul conducătorilor auto
angajaţi de întreprinderile menţionate la art. 3 lit. a), care aplică măsura cu caracter transnaţional de la
art. 5 alin. (1) lit. a).
La data de 03-02-2022 Capitolul IV a fost completat de Punctul 8, Articolul IV din ORDONANŢA nr. 12 din
31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Articolul 24^2
(1) În cazul în care autorităţile competente din statul membru gazdă transmit Inspecţiei Muncii o cerere
de asistenţă privind furnizarea documentelor menţionate la art. 24^1 alin. (2) lit. c), potrivit prevederilor
art. 22 alin. (5), Inspecţia Muncii furnizează documentaţia solicitată în termen de 25 de zile lucrătoare de
la data primirii cererii de asistenţă reciprocă.
(2) Inspectorii de muncă au competenţa de a solicita operatorului român de transport rutier dovezi ale
operaţiunilor de transport care au loc pe teritoriul statului membru gazdă, cum ar fi o scrisoare electronică
de trăsură (e-CMR), precum şi înregistrările tahografului.
La data de 03-02-2022 Capitolul IV a fost completat de Punctul 8, Articolul IV din ORDONANŢA nr. 12 din
31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Articolul 24^3
În scopul de a stabili dacă un conducător auto se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 5^3 şi/sau la
art. 5^4, conducătorul auto are obligaţia de a păstra şi a pune la dispoziţia I.S.C.T.R. atunci când i se
solicită acest lucru cu ocazia controlului în trafic, pe suport hârtie sau în format electronic, dovezi privind
operaţiunile de transport relevante, cum ar fi o scrisoare electronică de trăsură (e-CMR) sau dovezile
menţionate la art. 8 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, şi înregistrări ale tahografului.
La data de 03-02-2022 Capitolul IV a fost completat de Punctul 8, Articolul IV din ORDONANŢA nr. 12 din
31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Articolul 25
Dispoziţiile art. 24 nu aduc atingere obligaţiilor care decurg din dreptul Uniunii Europene, în special celor
care decurg din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie
2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, din prevederile Legii nr. 319/2006, cu
modificările ulterioare, şi nici celor care decurg din legislaţia română privind încadrarea în muncă a
salariaţilor, cu condiţia ca acestea din urmă să fie aplicabile în egală măsură întreprinderilor stabilite în
România şi să fie justificate şi proporţionale.
Capitolul V
Apărarea drepturilor, răspunderea în materie de subcontractare, accesul la
informaţii
Articolul 26
(1)În situaţia în care salariaţii detaşaţi pe teritoriul României în condiţiile prezentei legi consideră că le-au
fost încălcate drepturile cu privire la condiţiile de muncă sau că au suferit pierderi ori daune ca urmare a
nerespectării prevederilor prezentei legi, se pot adresa Inspecţiei Muncii şi/sau instanţelor judecătoreşti
competente din România ori instanţelor judecătoreşti dintr-un alt stat potrivit convenţiilor internaţionale
existente în materie de competenţă judiciară şi pot depune plângere împotriva angajatorului lor în mod
direct.
(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi după încetarea perioadei de detaşare transnaţională pe teritoriul
României, cu respectarea prevederilor legislaţiei române privind termenele de prescripţie sau termenele-
limită de introducere a unor acţiuni în justiţie/plângeri/contestaţii depuse de salariaţii români pentru
nerespectarea drepturilor prevăzute la alin. (1).
(3)Prevederile alin. (1) se aplică fără a aduce atingere competenţelor instanţelor naţionale, astfel cum
sunt prevăzute de legislaţia naţională şi/sau convenţiile internaţionale.
(4)Sindicatele, asociaţiile, organizaţiile şi alte entităţi juridice care au, în conformitate cu criteriile stabilite
în dreptul intern, interese legitime privind respectarea drepturilor salariaţilor detaşaţi transnaţional pot să
iniţieze, în numele sau în sprijinul salariaţilor detaşaţi ori al angajatorului lor şi cu acordul scris al acestora,
acţiuni judiciare sau administrative, în vederea punerii în aplicare a prezentei legi.
(5)Prevederile alin. (1) şi (4) se aplică fără a aduce atingere:
a)altor atribuţii şi drepturi colective ale partenerilor sociali şi ale reprezentanţilor salariaţilor, prevăzute de
legislaţia naţională;
b)dispoziţiilor legale naţionale de procedură privind reprezentarea şi apărarea în faţa instanţelor.
(6)În cazul în care salariaţii detaşaţi în condiţiile prezentei legi iniţiază acţiuni în instanţă sau acţiuni
administrative împotriva angajatorului lor, în conformitate cu prevederile alin. (1), beneficiază de protecţie
împotriva oricărui tratament advers din partea angajatorului.
(7)În sensul prevederilor alin. (6), este interzisă modificarea unilaterală de către angajator a relaţiilor sau
a condiţiilor de muncă, inclusiv concedierea salariatului detaşat care a înaintat o acţiune administrativă ori
care a depus o plângere la instanţele judecătoreşti competente în vederea aplicării prevederilor prezentei
legi, şi după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă, cu excepţia unor motive întemeiate şi fără
legătură cu acţiunea administrativă ori plângerea depusă de salariat.
(8)Angajatorul salariatului detaşat poartă răspunderea pentru acordarea tuturor drepturilor acestuia
prevăzute în contractul individual de muncă şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil.
(9)Angajatorul salariatului detaşat are următoarele obligaţii faţă de acesta:
a)să plătească orice remuneraţie netă restantă datorată în temeiul prevederilor art. 6, respectiv art. 8;
b)să plătească orice sume retroactive sau rambursări de taxe, impozite ori contribuţii la asigurările
sociale, reţinute în mod nejustificat din salariul acestuia;
c)să ramburseze costurile al căror cuantum nu poate fi justificat în raport cu salariul net al salariatului
detaşat sau cu calitatea locului de cazare, reţinute ori deduse din salarii pentru cazarea oferită de
angajator;
d)să plătească contribuţii la fonduri sau instituţii comune ale partenerilor sociali, reţinute în mod
nejustificat din salariul salariatului detaşat, după caz.
(10)Prevederile alin. (8) se aplică şi în cazurile în care salariaţii detaşaţi au revenit din statul membru sau
Confederaţia Elveţiană în care a avut loc detaşarea transnaţională.
Articolul 27
(1)În cadrul lanţurilor de subcontractare, pentru activităţile prevăzute în anexă, contractantul căruia
întreprinderea prevăzută la art. 3 lit. a) îi este subcontractant direct răspunde în solidar cu aceasta sau în
locul său pentru drepturile salariale nete restante aferente salariului minim acordat potrivit prezentei legi
şi/sau contribuţiilor datorate unor fonduri sau instituţii comune ale partenerilor sociali, în conformitate cu
prevederile art. 6.
(2)Răspunderea prevăzută la alin. (1) este limitată numai la drepturile salariatului detaşat obţinute în
temeiul relaţiei contractuale dintre contractant şi subcontractantul acestuia.
(3)Contractantul este exonerat de orice răspundere dacă face dovada că a solicitat subcontractantului
documentele care să ateste respectarea de către acesta a condiţiilor de muncă prevăzute, în conformitate
cu prevederile art. 6, pentru salariaţii detaşaţi.
(4)Documentele prevăzute la alin. (3) trebuie să conţină, cel puţin, următoarele:
a)dovada plăţii salariului salariaţilor detaşaţi, conform prevederilor art. 6 lit. c);
b)respectarea normelor aplicabile cu privire la durata maximă a timpului de muncă şi durata minimă a
repausului periodic, conform prevederilor art. 6 lit. a);
c)o declaraţie pe propria răspundere a subcontractantului, prin care acesta se obligă să respecte
drepturile salariaţilor detaşaţi, în conformitate cu prevederile art. 6.
(5)Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale informează Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în
conformitate cu prevederile prezentului articol.
(6)Inspecţia Muncii publică pe site-ul propriu, în limbile română şi engleză, măsurile adoptate în
conformitate cu prevederile prezentului articol.
Articolul 27^1
(1) În cadrul lanţurilor de subcontractare în care contractantul şi subcontractantul sunt stabiliţi pe
teritoriul României, pentru activităţile prevăzute în anexă, contractantul căruia întreprinderea îi este
subcontractant direct răspunde în solidar cu aceasta sau în locul său pentru drepturile salariale nete
restante ale salariatului subcontractantului, aferente salariului de bază minim brut pe ţară garantat în
plată şi/sau contribuţiilor datorate unor fonduri sau instituţii comune ale partenerilor sociali.
(2) În situaţia în care subcontractantul direct nu îşi execută obligaţia de plată a salariului prevăzută în
contractul individual de muncă, salariatul are dreptul să solicite contractantului plata doar pentru
drepturile salariale nete restante aferente salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(3) Subcontractantul are obligaţia de a plăti salariatului diferenţa dintre suma primită de către acesta de
la contractant şi suma aferentă acoperirii integrale a drepturilor salariale cuvenite, precum şi obligaţia de a
reţine şi plăti impozitul şi contribuţiile sociale aferente drepturilor salariale, în condiţiile Legii nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Răspunderea menţionată la alin. (1) se limitează la drepturile salariale cuvenite salariatului
subcontractantului pentru activitatea prestată de acesta în temeiul relaţiei contractuale dintre contractant
şi subcontractantul direct al acestuia.
(5) Subcontractantul are obligaţia de a plăti contractantului sumele achitate de acesta potrivit
prevederilor alin. (1) şi (2).
(6) Contractantul este exonerat de răspunderea prevăzută la alin. (1) şi (2) dacă face dovada că a achitat
subcontractantului toate obligaţiile contractuale scadente, aferente relaţiei contractuale dintre aceştia.
La data de 12-05-2022 Capitolul V a fost completat de Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din
11 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 12 mai 2022

Notă
Potrivit art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 11 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial nr. 476 din 12
mai 2022, prevederile art. 27^1 din Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii
transnaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completarea adusă prin ordonanţa de urgenţă sunt
aplicabile relaţiei contractuale dintre contractant şi subcontractantul direct, încheiată după intrarea în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă.
Articolul 28
(1) Inspecţia Muncii asigură informarea pe scară largă privind clauzele şi condiţiile de încadrare în muncă
de care beneficiază salariaţii detaşaţi pe teritoriul României, pe care trebuie să le respecte şi să le aplice
întreprinderile prevăzute la art. 3.
La data de 16-08-2020 Alineatul (1) din Articolul 28 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 21, Articolul I
din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(2)Informaţiile sunt puse la dispoziţie gratuit, într-un mod clar, transparent, detaliat, lipsit de
ambiguitate, uşor accesibil de la distanţă şi prin mijloace electronice, în formate şi în conformitate cu
standardele informatice privind accesibilitatea on-line care asigură accesul inclusiv al persoanelor cu
dizabilităţi.
(3) În scopul îmbunătăţirii accesului la informaţii şi pentru claritatea acestora, Inspecţia Muncii asigură
publicarea şi actualizarea periodică, pe site-ul propriu, fără întârzieri nejustificate şi în mod transparent,
cel puţin a următoarelor informaţii:
a)clauzele şi condiţiile de încadrare în muncă prevăzute la art. 6;
b)clauzele şi condiţiile de încadrare în muncă prevăzute la art. 6^1 alin. (1);
c)salariul minim aplicabil la nivel naţional;
d)elementele constitutive ale remuneraţiei;
e)procedura specifică privind detaşarea salariaţilor pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii
transnaţionale;
f)date cu privire la măsurile administrative şi de control aplicabile întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit.
a), în conformitate cu prevederile art. 24;
g)lista şi datele de contact ale inspectoratelor teritoriale de muncă;
h)date referitoare la contractele colective de muncă aplicabile conform prevederilor legale şi cu privire la
clauzele şi condiţiile de încadrare în muncă aplicabile salariaţilor detaşaţi pe teritoriul României în baza
acestor contracte colective de muncă, precum şi, după caz, trimiteri către site-urile oficiale ale partenerilor
sociali reprezentativi;
i)date privind procedurile de depunere a plângerilor.
La data de 16-08-2020 Alineatul (3) din Articolul 28 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 21, Articolul I
din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(4)Informaţiile prevăzute la alin. (3) sunt puse la dispoziţie în limbile română şi engleză.
(4^1)Inspecţia Muncii verifică periodic informaţiile furnizate în conformitate cu alin. (3) şi se asigură că
acestea sunt corecte şi actualizate.
La data de 16-08-2020 Articolul 28 din Capitolul V a fost completat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr.
172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(4^2)La publicarea elementelor constitutive ale remuneraţiei se face trimitere pentru fiecare element în
parte la actul normativ/contractul colectiv de muncă general aplicabil, care reglementează respectivul
drept salarial.
La data de 16-08-2020 Articolul 28 din Capitolul V a fost completat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr.
172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(4^3)În situaţia în care pe site-ul Inspecţiei Muncii nu sunt prezentate informaţiile prevăzute la alin. (3)
lit. a)-d) sau h), la aplicarea sancţiunilor se ţine cont de aceste circumstanţe, în conformitate cu
prevederile art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în
măsura necesară asigurării caracterului proporţional al acestora.
La data de 16-08-2020 Articolul 28 din Capitolul V a fost completat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr.
172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
(5)În scopul îmbunătăţirii accesului la informaţii, Inspecţia Muncii evaluează anual necesitatea furnizării
de informaţii şi stabileşte publicarea acestora şi în alte limbi oficiale ale Uniunii Europene, în funcţie de
cererile de informare primite.
(6)Inspecţia Muncii desemnează persoanele de contact din cadrul biroului de legătură responsabile cu
soluţionarea cererilor de informare şi publică pe site-ul instituţiei datele de contact ale acestora.
(7)Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Inspecţia Muncii asigură actualizarea informaţiilor furnizate în
fişa de ţară privind detaşarea transnaţională a salariaţilor pe teritoriul României, anual sau ori de câte ori
este necesar.
(8)Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Inspecţia Muncii sunt autorităţile naţionale care furnizează
informaţiile generale salariaţilor detaşaţi şi întreprinderilor în legătură cu legislaţia şi practica naţională,
aplicabile acestora în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile lor pe teritoriul României.
Capitolul VI
Recuperarea transfrontalieră a sumelor provenite din aplicarea sancţiunilor
financiare administrative şi/sau a amenzilor contravenţionale
Articolul 29
Fără a aduce atingere altor prevederi legale naţionale prevăzute prin legi speciale sau decurgând din
dreptul Uniunii Europene, principiul asistenţei reciproce şi al recunoaşterii reciproce, precum şi măsurile
şi procedurile prevăzute în prezentul capitol se aplică în ceea ce priveşte recuperarea transfrontalieră a
sumelor provenite din aplicarea sancţiunilor financiare administrative şi/sau a amenzilor
contravenţionale aplicate:
a)unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a), pentru nerespectarea prevederilor legale;
b)unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. b), pentru nerespectarea normelor aplicabile privind
detaşarea transnaţională a salariaţilor în statul membru gazdă.
Articolul 30
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică:
a)sancţiunilor financiare administrative definite la art. 2 alin. (1) lit. o);
b)amenzilor contravenţionale aplicate de către Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de
muncă, întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a), pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi.
Articolul 31
Prezenta lege nu aduce atingere dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi normelor de drept internaţional
şi european relevante în domeniul cooperării judiciare în materie penală şi nici dispoziţiilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente
comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, aprobată cu completări prin Legea nr.
191/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 32
(1)Se desemnează Inspecţia Muncii ca autoritate naţională competentă pentru aplicarea dispoziţiilor
prezentului capitol, responsabilă cu transmiterea administrativă a cererilor de comunicare a unui proces-
verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, respectiv primirea administrativă a cererilor de
comunicare a unei decizii de impunere a unei sancţiuni financiare administrative.
(2)Se desemnează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca autoritate naţională competentă pentru
aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, responsabilă cu transmiterea administrativă a cererilor de
recuperare pentru amenzile contravenţionale şi primirea administrativă a cererilor de recuperare a unor
sume provenite din sancţiuni financiare administrative.
(3)În înţelesul prezentului capitol, Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au rol de
autorităţi solicitate şi solicitante, după caz, pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, în
conformitate cu competenţele prevăzute la alin. (1) şi (2).
(4)Inspecţia Muncii comunică, prin intermediul Sistemului IMI, Comisiei Europene autorităţile naţionale
competente desemnate pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol.
Articolul 33
(1)Inspecţia Muncii, în calitate de autoritate solicitată, ca urmare a unei cereri primite în condiţiile
prevăzute la art. 53 alin. (1) din partea unei autorităţi solicitante din alt stat membru, sub rezerva
dispoziţiilor art. 40 şi 42, comunică întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. b) decizia prin care se impune o
sancţiune financiară administrativă, precum şi alte documente relevante, după caz, în copie certificată
pentru conformitate cu originalul.
(2)Inspecţia Muncii recunoaşte cererea de comunicare fără alte formalităţi suplimentare şi ia cu celeritate
toate măsurile necesare pentru punerea sa în aplicare, cu excepţia cazului în care sunt invocate motivele
de refuz prevăzute la art. 42.
(3)Comunicarea deciziei de impunere a sancţiunii financiare administrative către întreprinderea stabilită în
România, potrivit prevederilor alin. (1), se realizează în conformitate cu procedurile stabilite de prevederile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Comunicarea prevăzută la alin. (3) se realizează de către inspectoratul teritorial de muncă în a cărui
rază teritorială se află sediul întreprinderii şi are acelaşi efect ca în situaţia în care ar fi fost realizată direct
de statul membru solicitant.
(5)Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, procedura de comunicare a deciziei de
impunere a unei sancţiuni financiare administrative se realizează în termen de maximum 30 de zile de la
data primirii de către Inspecţia Muncii a cererii de comunicare.
(6)Procedura şi termenele de comunicare prevăzute la alin. (5) se stabilesc prin normele metodologice de
aplicare a prezentei legi.
(7)Inspecţia Muncii informează autoritatea solicitantă în cel mai scurt termen posibil cu privire, după caz,
la:
a)măsurile adoptate ca urmare a cererii de comunicare primite şi în special la data la care decizia de
impunere a unei sancţiuni financiare administrative a fost comunicată întreprinderii stabilite în România,
potrivit alin. (1) şi (3)-(5);
b)motivele de refuz al comunicării deciziei de impunere a unei sancţiuni financiare administrative, în
conformitate cu prevederile art. 42.
Articolul 34
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, ca urmare a unei cereri
primite din partea autorităţii solicitante din alt stat membru, sub rezerva prevederilor art. 41 şi 42,
întreprinde măsurile de recuperare, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a unei sume provenite din sancţiuni financiare
administrative care a fost impusă în conformitate cu actele normative şi procedurile statului membru
solicitant de către o autoritate competentă sau confirmată de către un organism administrativ ori judiciar
sau, după caz, de către o instanţă competentă în domeniul dreptului muncii şi care nu face obiectul unei
căi de atac.
Articolul 35
(1)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată care primeşte o cerere de
recuperare a unei sume provenite din sancţiuni financiare administrative transmise în conformitate cu
prevederile art. 34 şi art. 53 alin. (1), recunoaşte cererea în cauză fără să mai fie necesare formalităţi
suplimentare.
(2)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, ia, fără
întârziere, toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru punerea în aplicare a cererii de recuperare primite potrivit prevederilor alin.
(1), cu excepţia cazului în care decide să invoce unul dintre motivele de refuz prevăzute la art. 42.
(3)Titlul executoriu care permite recuperarea unor astfel de sume provenite din sancţiuni financiare
administrative, emis în statul membru solicitant, este înlocuit cu un titlu executoriu care permite
executarea sa în România, conform prevederilor art. 226 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi
completările ulterioare.
(4)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, converteşte
creanţa reprezentând suma provenită din sancţiunea financiară administrativă din moneda naţională a
statului membru solicitant în moneda naţională a României, la cursul de schimb oficial publicat de Banca
Naţională a României la data la care a fost impusă sancţiunea.
Articolul 36
În materie de recuperare a unei sume provenite din sancţiuni financiare administrative, Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, prin organele fiscale centrale
subordonate, acţionează în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative care se
aplică încălcărilor sau deciziilor identice cu cele aflate în cauză ori, în absenţa unor categorii identice,
încălcărilor sau deciziilor similare.
Articolul 37
(1)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, ia toate măsurile
necesare pentru a informa, în termen de maximum 30 de zile de la data primirii cererii, întreprinderea
prevăzută la art. 3 lit. b) cu privire la cererea de recuperare a unei sume provenite din sancţiuni financiare
administrative, precum şi la documentele relevante, după caz, în conformitate cu legislaţia română.
(2)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, informează cu celeritate
autoritatea solicitantă cu privire la:
a)acţiunile întreprinse ca urmare a cererii sale de recuperare şi data la care a fost efectuată informarea
prevăzută la alin. (1);
b)motivele de refuz, în cazul în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală refuză să dea curs cererii
de recuperare a unei sume provenite din sancţiuni financiare administrative, în conformitate cu prevederile
art. 42.
Articolul 38
(1)În cazurile prevăzute la art. 50 alin. (3), în care comunicarea procesului-verbal de constatare a
contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii de către inspectoratul teritorial de muncă, potrivit prevederilor art.
50 alin. (2), nu poate fi realizată, inspectoratul teritorial de muncă transmite Inspecţiei Muncii, în format
electronic, o copie scanată a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei aplicate unei
întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) pentru nerespectarea prevederilor legale, certificată pentru
conformitate cu originalul, în vederea efectuării de către Inspecţia Muncii a unei cereri de comunicare.
(2)Transmiterea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii potrivit alin. (1)
se realizează în termen de 5 zile lucrătoare de la data:
a)primirii de către inspectoratul teritorial de muncă a unui document care dovedeşte neefectuarea
comunicării; sau
b)împlinirii termenului de 30 de zile de la momentul transmiterii procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei de către inspectoratul teritorial de muncă în conformitate cu prevederile art.
50, în situaţia neprimirii de către inspectoratul teritorial de muncă a unui document privind confirmarea
sau neefectuarea comunicării, după caz.
(3)Inspecţia Muncii nu poate transmite o cerere de comunicare a procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei dacă şi atât timp cât amenda este contestată de către întreprinderea
respectivă pe teritoriul României.
(4)Inspecţia Muncii formulează cererea de comunicare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei de la inspectoratul teritorial de muncă.
(5)Inspecţia Muncii are obligaţia de a completa cererea de comunicare cu toate elementele prevăzute la
art. 40 şi de a ataşa acestei cereri procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
(6)Comunicarea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, efectuată de către
autoritatea solicitată din statul membru de stabilire a întreprinderii, la solicitarea Inspecţiei Muncii, este
considerată ca având acelaşi efect ca în cazul în care ar fi fost efectuată direct de către Inspecţia Muncii.
(7)Inspecţia Muncii transmite către inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 5 zile lucrătoare de la
data primirii, informarea privind măsurile luate pentru comunicarea procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei, precum şi data la care acesta a fost comunicat contravenientului, informare
primită din partea autorităţii solicitate din statul membru de stabilire a întreprinderii respective.
(8)În cazul refuzului autorităţii solicitate de a da curs cererii de notificare, Inspecţia Muncii remediază
aspectele invocate ca motiv al refuzului şi retransmite documentele prevăzute la alin. (5) în termen de 5
zile lucrătoare de la data primirii refuzului.
Articolul 39
(1)Inspectoratele teritoriale de muncă transmit procesele-verbale de constatare şi sancţionare a
contravenţiei organelor fiscale centrale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, numai în
condiţiile în care procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este comunicat şi nu este
contestat pe teritoriul României.
(2)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitantă, se asigură că cererea de
recuperare a unei amenzi contravenţionale se efectuează în conformitate cu prevederile legislaţiei
naţionale.
(3)Formularea cererii de recuperare a unei amenzi contravenţionale se efectuează doar în cazul în care
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, nu este în măsură
să procedeze la recuperarea creanţelor, conform prevederilor legislaţiei naţionale în acest domeniu.
(4)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu formulează o cerere de recuperare a unei amenzi
contravenţionale dacă şi atât timp cât amenda, precum şi creanţa corespondentă şi/sau titlul executoriu
sunt contestate în România.
(5)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se asigură că cererea de recuperare transmisă conţine toate
elementele prevăzute la art. 41.
(6)Cererea de recuperare a amenzii contravenţionale se întocmeşte de Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, în termen de 6 luni de la data primirii procesului-verbal
de constatare şi sancţionare a contravenţiei, în conformitate cu prevederile alin. (1).
(7)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitantă, prin organele fiscale
centrale subordonate, nu va mai urmări recuperarea amenzii contravenţionale după primirea acceptului
procesării cererii de recuperare din partea autorităţii solicitate.
Articolul 40
Cererea de comunicare a deciziei privind aplicarea unei sancţiuni financiare administrative şi/sau a unei
amenzi contravenţionale se efectuează prin intermediul instrumentului uniform de comunicare de către
autoritatea solicitantă şi indică cel puţin următoarele elemente:
a)numele şi adresa destinatarului şi orice alte date sau informaţii relevante pentru identificarea
destinatarului;
b)o prezentare sumară a faptelor şi circumstanţelor încălcării legislaţiei aplicabile, natura contravenţiei
care a condus la aplicarea sancţiunii şi/sau amenzii şi normele legislative relevante aplicabile;
c)instrumentul care permite executarea în statul membru solicitant şi toate celelalte informaţii sau
documente relevante, inclusiv cele de natură judiciară, cu privire la creanţa corespondentă ori la
sancţiunea financiară administrativă şi/sau amenda contravenţională;
d)numele, adresa şi alte date de contact cu privire la autoritatea competentă responsabilă pentru
evaluarea sancţiunii şi/sau amenzii şi, în cazul în care sunt diferite, organismul competent care poate
oferi informaţii suplimentare privind sancţiunea şi/sau amenda sau posibilităţile de a contesta obligaţia
de plată sau decizia de impunere;
e)scopul comunicării;
f)termenul în care trebuie efectuată.
Articolul 41
Cererea autorităţii solicitante de recuperare a unei sume provenind dintr-o sancţiune financiară
administrativă şi/sau a unei amenzi contravenţionale se efectuează prin intermediul instrumentului
uniform de recuperare şi cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a)numele şi adresa destinatarului şi orice alte date sau informaţii relevante pentru identificarea
destinatarului;
b)o prezentare pe scurt a faptelor şi circumstanţelor încălcării, natura faptei/contravenţiei şi normele
aplicabile relevante;
c)instrumentul care permite executarea în statul membru solicitant şi toate celelalte informaţii sau
documente relevante, inclusiv cele de natură judiciară, cu privire la creanţa corespondentă ori la
sancţiunea financiară administrativă;
d)numele, adresa şi alte date de contact cu privire la autoritatea competentă responsabilă de evaluarea
sancţiunii administrative financiare şi, în cazul în care sunt diferite, organismul competent care poate
oferi informaţii suplimentare privind sancţiunea ori posibilităţile de a contesta obligaţia de plată sau
decizia care o impune;
e)data la care hotărârea sau decizia a devenit executorie ori finală;
f)descrierea naturii şi a valorii sancţiunii financiare administrative, orice date relevante în contextul
procesului de recuperare;
g)dacă hotărârea ori decizia a fost comunicată părţilor şi/sau luată în lipsa acestora, se va menţiona
modul în care aceasta a fost comunicată şi/sau luată;
h)confirmarea din partea autorităţii solicitante a faptului că sancţiunea nu face obiectul niciunei căi de
atac;
i)descrierea creanţei corespondente pentru care se formulează cererea şi a diverselor sale componente.
Articolul 42
(1)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Inspecţia Muncii, după caz, respectiv autorităţile
solicitate din celelalte state membre nu sunt obligate să dea curs unei cereri de recuperare ori de
comunicare a unei sancţiuni financiare administrative şi/sau a unei amenzi contravenţionale, dacă cererea
respectivă:
a)nu conţine informaţiile prevăzute la art. 40 sau 41, după caz, ori este incompletă;
b)există o lipsă clară de concordanţă între cerere şi decizia corespondentă.

Norme de aplicare

NORME METODOLOGICE din 18 mai 2017


Articolul 5
(1)Inspecţia Muncii, în calitate de autoritate solicitată, primeşte prin intermediul sistemului IMI decizia
prin care a fost aplicată o sancţiune financiară administrativă unei întreprinderi stabilite în România.
(2)La primirea unei cereri de comunicare a unei sancţiuni financiare administrative, Inspecţia Muncii
verifică conţinutul acesteia, asigurându-se că nu există vreunul dintre motivele de refuz menţionate la art.
42 alin. (1) din Lege.
(3)În cazul identificării unui motiv de refuz, cererea se returnează imediat autorităţii solicitante, cu
indicarea motivului de refuz.
(4)Inspecţia Muncii comunică în format electronic cererea acceptată împreună cu decizia prin care a fost
aplicată o sancţiune financiară administrativă unei întreprinderi stabilite în România inspectoratului
teritorial de muncă în a cărui rază teritorială se află sediul întreprinderii, în termen de 2 zile lucrătoare de
la primire.
(5)Inspectoratul teritorial de muncă comunică decizia prevăzută la alin. (1), astfel:
a)prin poştă cu confirmare de primire, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea deciziei de la Inspecţia
Muncii;
b)prin afişare, în cazul în care comunicarea prin poştă nu a putut fi realizată.
(6)Comunicarea prin afişare prevăzută la alin. (5) lit. b) se realizează în cazul în care nu este obţinută
confirmarea de primire prin poştă în termen de 10 zile lucrătoare de la data expedierii.
(7)Afişarea prevăzută la alin. (5) lit. b) se efectuează de către persoanele desemnate din cadrul
inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut
la alin. (6), cu încheierea unui proces-verbal de afişare.
(8)În termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii confirmării transmiterii prin poştă a deciziei sau, după
caz, de la data afişării, inspectoratul teritorial de muncă transmite Inspecţiei Muncii, cu adresă de
înaintare, dovada comunicării deciziei.
(2)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, respectiv
autorităţile solicitate din celelalte state membre, după caz, pot refuza să dea curs unei cereri de
recuperare şi în următoarele situaţii:
a)dacă în urma cercetărilor efectuate de autoritatea solicitată este evident că resursele preconizate sau
costurile necesare pentru luarea măsurilor de recuperare a sumei provenind din sancţiunea financiară
administrativă sunt disproporţionate în raport cu suma care urmează să fie recuperată ori dacă
recuperarea creanţei este de natură să genereze, din cauza situaţiei debitorului, grave dificultăţi de ordin
economic ori social în statul membru solicitat, în măsura în care reglementările legale şi practicile
administrative în vigoare în respectivul stat membru permit o astfel de excepţie în cazul creanţelor
naţionale;
b)suma provenind din sancţiunea financiară totală şi/sau amenda totală are o valoare mai mică decât
echivalentul a 350 euro în moneda naţională;
c)drepturile şi libertăţile fundamentale ale părţilor şi principiile de drept care li se aplică, astfel cum sunt
prevăzute în Constituţia statului membru solicitat, nu sunt respectate.
Articolul 43
(1)În cazul în care, în cursul unei proceduri de recuperare, demarată în conformitate cu prevederile art.
35, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este informată, prin intermediul Sistemului IMI, de către
autoritatea solicitantă că sancţiunea financiară administrativă şi/sau creanţa corespondentă fac/face
obiectul unei contestaţii ori al unei cereri de recurs din partea întreprinderii în cauză sau a unei părţi
interesate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va comunica aceste aspecte organelor fiscale
centrale din subordine, în vederea suspendării procedurii de recuperare, în aşteptarea deciziei
organismului competent ori a autorităţii competente din statul membru solicitant.
(2)În cazul în care procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii aplicate în România
unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) face obiectul unei contestaţii sau al unei cereri de recurs din
partea întreprinderii în cauză ori a unei părţi interesate, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de
muncă, înştiinţează cu celeritate organele fiscale centrale subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală.
(3)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează cu celeritate autoritatea competentă din statul
membru solicitat, în vederea suspendării procedurii de recuperare de către aceasta, în aşteptarea
soluţionării contestaţiei sau a cererii de recurs, în situaţia în care a fost transmisă acelui stat o cerere de
recuperare, în conformitate cu prevederile art. 39.
Articolul 44
(1)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) adresează orice contestaţie sau cerere de recurs cu privire la
sancţiunea financiară administrativă şi/sau creanţa corespondentă autorităţii competente din statul
membru gazdă pe teritoriul căruia a detaşat salariaţi.
(2)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) adresează orice contestaţie sau cerere de recurs cu privire la
aplicarea unei amenzi contravenţionale de către Inspecţia Muncii sau inspectoratele teritoriale de muncă,
în conformitate cu prevederile prezentei legi, la instanţa judecătorească competentă din România.
(3)Plângerile prealabile cu privire la măsurile de recuperare sau cu privire la validitatea ori modalitatea de
realizare a unei comunicări efectuate de autorităţile competente naţionale, în conformitate cu prevederile
art. 33-36, se introduc, de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), la autorităţile administrative
competente în conformitate cu legislaţia română.
(4)Cererile de chemare în judecată cu privire la măsurile de recuperare sau cu privire la validitatea sau
modalitatea de realizare a unei comunicări efectuate de autorităţile competente naţionale, în conformitate
cu prevederile art. 33-36, se introduc, de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), la instanţele
judecătoreşti din România, în conformitate cu legislaţia română.
Articolul 45
(1)Sumele recuperate, aferente amenzilor contravenţionale sau sancţiunilor financiare administrative,
după caz, revin autorităţii solicitate.
(2)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, prin organele fiscale
centrale din subordine, recuperează sumele datorate în moneda naţională a României, în conformitate cu
dispoziţiile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Sumele recuperate în conformitate cu prevederile alin. (2) se fac venit la bugetul de stat.
(4)Amenzile aplicate întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a), pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei
legi, se achită în numerar la orice unitate a Trezoreriei Statului sau prin virament în contul corespunzător
de venituri ale bugetului de stat deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului
Bucureşti, codificat cu codul de identificare fiscală al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice
Bucureşti sau într-un cont deschis la o instituţie de credit.
Articolul 46
Autorităţile competente naţionale nu solicită rambursarea cheltuielilor ce decurg din asistenţa reciprocă
pe care o acordă autorităţilor competente din alte state membre în conformitate cu prevederile
prezentului capitol sau care rezultă din aplicarea acestuia.
Capitolul VII
Răspunderea contravenţională
Articolul 47
Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) răspund potrivit legislaţiei române pentru nerespectarea condiţiilor
de muncă prevăzute la art. 6, 6^1 şi 6^2.
La data de 16-08-2020 Articolul 47 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA
nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 48
(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 100.000 lei
încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (7).
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei încălcarea de către
întreprinderea utilizatoare a obligaţiei de informare prevăzute la art. 5^1 alin. (2).
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei încălcarea de către
întreprinderea utilizatoare a obligaţiei de informare prevăzute la art. 6^2 alin. (2).
(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei încălcarea
obligaţiei de informare prevăzute la art. 11^3 alin. (1).
(5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 10.000 lei la 15.000 lei
încălcarea de către operatorul de transport rutier a obligaţiei de a comunica declaraţia de detaşare în
termenul prevăzut la art. 24^1 alin. (2) lit. a).
La data de 10-02-2022 Articolul 48 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 9, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
(6) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 10.000 lei la 15.000 lei
încălcarea de către operatorul de transport rutier a obligaţiei prevăzute la art. 24^1 alin. (3).
La data de 10-02-2022 Articolul 48 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 9, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
(7) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 10.000 lei la 15.000 lei
necompletarea declaraţiei de detaşare cu toate elementele prevăzute la art. 24^1 alin. (2) lit. a).
La data de 10-02-2022 Articolul 48 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 9, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
(8) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 10.000 lei la 15.000 lei
neprezentarea de către conducătorul auto, la solicitarea autorităţilor competente, cu ocazia controalelor
efectuate în trafic, a documentelor prevăzute la art. 24^1 alin. (2) lit. b).
La data de 10-02-2022 Articolul 48 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 9, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
(9) În toate cazurile în care, din documentele prezentate la controlul în trafic de către conducătorul auto,
în condiţiile art. 24^1, nu poate fi identificat/ă operatorul de transport rutier/întreprinderea, amenda se
aplică conducătorului auto.
La data de 10-02-2022 Articolul 48 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 9, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
(10) Contravenţiile prevăzute la alin. (8) se aplică şi expeditorilor, agenţilor de expediţie, contractanţilor
şi subcontractanţilor, după caz, dacă se constată că aceştia aveau cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă
cunoştinţă de faptul că serviciile de transport comandate au implicat încălcări ale respectivelor dispoziţii.
La data de 10-02-2022 Articolul 48 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 9, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
La data de 16-08-2020 Articolul 48 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA
nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Articolul 49
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor stabilite potrivit art. 24 alin. (4) şi (5), precum şi
a celor prevăzute la art. 47 şi art. 48 alin. (1)-(7) se fac de către inspectorii de muncă.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor stabilite potrivit art. 48 alin. (8) se fac de către
inspectorii din cadrul I.S.C.T.R.
La data de 10-02-2022 Articolul 49 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 10, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Articolul 50
(1) Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, întocmit
potrivit legii, pentru contravenţiile săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (5), art. 47 şi art.
48 alin. (1)-(7), se comunică întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. a), în condiţiile prevăzute la alin. (2)-(4).
La data de 10-02-2022 Alineatul (1) din Articolul 50 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 11, Articolul
IV din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie
2022
(2)Comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii
se face de către inspectoratele teritoriale de muncă, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data
emiterii acestuia, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în
plic închis, la adresa de stabilire a întreprinderii din statul membru sau Confederaţia Elveţiană.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2), în cazul în care corespondenţa este returnată, în alte situaţii decât
cele prevăzute la alin. (4) lit. c) sau dacă, în termen de 30 de zile de la data expedierii procesului-verbal,
nu este primită o confirmare de primire a acestuia, inspectoratul teritorial de muncă va transmite către
Inspecţia Muncii documentele necesare în vederea transmiterii unei cereri de solicitare a comunicării
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, în conformitate cu
prevederile art. 38, fără a mai fi necesară comunicarea prin afişare la sediul din străinătate a întreprinderii
sau prin alte mijloace de publicitate.
(4)Procedura de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare
a sancţiunii este considerată îndeplinită:
a)la data înscrisă pe confirmarea de primire care atestă primirea acestora de către întreprindere;
b)la data comunicării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii, confirmată de autoritatea solicitată din statul membru de stabilire a întreprinderii, ca urmare a
transmiterii de către Inspecţia Muncii a cererii de solicitare a comunicării procesului-verbal, în conformitate
cu prevederile art. 38;
c)la data consemnării de către personalul furnizorului de servicii poştale, după caz, a refuzului de semnare
a confirmării de primire, a refuzului de primire a corespondenţei ori a imposibilităţii de a semna, din
motive întemeiate, confirmarea de primire, indiferent dacă destinatarul a primit sau nu corespondenţa
personal.
(5) Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, întocmit
potrivit legii, pentru contravenţia prevăzută la art. 48 alin. (8) se înmânează conducătorului auto de către
inspectorii I.S.C.T.R., iar în cazul în care acesta nu achită contravaloarea amenzii contravenţionale la
momentul controlului, se aplică prevederile art. 9 dinOrdonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea
Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 10-02-2022 Articolul 50 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 12, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Articolul 51
Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, executarea
sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru contravenţiile săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 24 alin.
(4) şi (5), art. 47 şi 48 se prescrie dacă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de
aplicare a sancţiunii nu a fost comunicat contravenientului în termen de 4 luni de la data aplicării
sancţiunii.
Articolul 52
Dispoziţiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului
nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, cu excepţia art. 14 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
Capitolul VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 53
(1)Cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă între autorităţile competente din România şi
autorităţile competente din statele membre, prevăzute la art. 14-22 şi la art. 33-43, sunt puse în aplicare
prin intermediul Sistemului IMI.
(2)Cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă între autorităţile competente din România şi
autorităţile competente din Confederaţia Elveţiană, prevăzute la art. 14-22, sunt puse în aplicare prin
acorduri sau înţelegeri bilaterale.
(3)Inspecţia Muncii şi/sau Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale pot încheia cu autorităţile competente din
statele membre ori cu Confederaţia Elveţiană acorduri sau înţelegeri bilaterale privind cooperarea
administrativă şi asistenţa reciprocă în ceea ce priveşte aplicarea şi monitorizarea clauzelor şi condiţiilor
de încadrare în muncă aplicabile salariaţilor detaşaţi, cu condiţia ca aceste acorduri sau înţelegeri
bilaterale să nu aducă atingere drepturilor şi obligaţiilor salariaţilor ori întreprinderilor respective.
(4)Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale informează Comisia Europeană cu privire la acordurile şi/sau
înţelegerile bilaterale pe care le aplică şi pune la dispoziţia acesteia textele respective.
(5)În cadrul acordurilor sau înţelegerilor bilaterale prevăzute la alin. (3), cu excepţia celor încheiate cu
Confederaţia Elveţiană, Inspecţia Muncii utilizează Sistemul IMI.
(6)În cadrul cooperării administrative şi asistenţei reciproce prevăzute la alin. (1), prelucrarea datelor cu
caracter personal se realizează de către autorităţile naţionale prevăzute de prezenta lege, desemnate ca
autorităţi competente şi înregistrate în Sistemul IMI în vederea utilizării acestuia, în conformitate cu
prevederile legale privind protecţia persoanelor fizice şi juridice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu
caracter personal.
Articolul 53^1
Abrogat.
La data de 03-02-2022 Articolul 53^1 din Capitolul VIII a fost abrogat de Punctul 13, Articolul IV din
ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
Articolul 54
(1)Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
(2)La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor
în cadrul prestării de servicii transnaţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din
24 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 55
În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I,
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia, care se
aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Norme de aplicare

NORME METODOLOGICE din 18 mai 2017


Articolul 1
Pentru a stabili dacă o întreprindere exercită în mod efectiv activităţi semnificative, altele decât cele
interne de gestionare şi/sau administrative, în statul membru de stabilire, altul decât România, sau
dacă un salariat este detaşat temporar pe teritoriul României, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele
teritoriale de muncă, realizează o evaluare a tuturor elementelor faptice caracteristice unei detaşări
transnaţionale.
Articolul 2
(1)Elementele faptice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) din Lege, care caracterizează activităţile
desfăşurate de către întreprinderile stabilite pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe
teritoriul Confederaţiei Elveţiene, atât în statul membru în care acestea sunt stabilite, cât şi, după caz, în
România, includ în special următoarele:
a)locul în care întreprinderea îşi are sediul social, locul în care deţine birourile, locul în care plăteşte
impozite şi contribuţiile de asigurări sociale şi, dacă este cazul, locul în care este autorizată să îşi exercite
activitatea sau este înregistrată la camera de comerţ sau organismul profesional al statului membru de
stabilire;
b)activitatea de bază pentru care este autorizată întreprinderea şi obiectul contractului de prestări de
servicii/contractului de punere la dispoziţie, încheiat între întreprinderea prestatoare/agentul de muncă
temporară şi beneficiar/utilizator, în baza căruia se realizează detaşarea transnaţională;
c)locul de recrutare a salariaţilor detaşaţi şi locul din care sunt detaşaţi;
d)legislaţia aplicabilă contractelor încheiate de întreprindere cu lucrătorii acesteia, precum şi contractelor
încheiate cu clienţii;
e)contractele de muncă/alte forme de angajare încheiate de întreprindere cu propriii salariaţi, potrivit
legislaţiei aplicabile în statul de origine;
f)locul în care întreprinderea îşi exercită activitatea de bază, precum şi locul în care îşi angajează
personalul administrativ;
g)numărul de contracte executate şi/sau mărimea cifrei de afaceri realizate în statul membru de stabilire,
ţinând seama de activitatea desfăşurată, precum şi, printre altele, de situaţia specifică a întreprinderilor
nou-înfiinţate şi a IMM-urilor.
(2)Elementele faptice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) din Lege, care caracterizează munca şi situaţia
salariatului detaşat pe teritoriul României, includ în special următoarele:
a)activitatea salariatului se desfăşoară pentru o perioadă limitată de timp în România;
b)data la care începe şi data la care încetează detaşarea;
c)detaşarea se efectuează pe teritoriul României dintr-un alt stat membru sau din Confederaţia Elveţiană
unde salariatul detaşat îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea, în conformitate cu cadrul legal stabilit
conform Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008
privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I);
d)documentele din care rezultă încetarea detaşării şi reluarea activităţii de către salariatul detaşat la locul
de muncă din statul membru din care a fost detaşat sau din Confederaţia Elveţiană;
e)concordanţa dintre natura activităţii prestate de către salariatul detaşat şi obiectul contractului de
prestări servicii;
f)modalitatea de asigurare a cheltuielilor de transport, masă şi cazare pentru salariatul detaşat;
g)perioadele anterioare în care, la acelaşi loc de muncă, postul a fost ocupat de acelaşi sau de un alt
salariat detaşat transnaţional.
(3)În situaţia în care, cu ocazia controlului, inspectorii de muncă nu pot obţine informaţiile şi documentele
privitoare la elementele prevăzute la alin. (1) şi (2), se solicită Inspecţiei Muncii obţinerea acestora, prin
intermediul sistemului de informare a pieţei interne (IMI).
(4)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi d)-g) sunt luate în considerare de către
inspectoratele teritoriale de muncă şi în cadrul controalelor efectuate la întreprinderile stabilite în România
care detaşează salariaţi în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
(5)În cazul în care, în urma evaluării de ansamblu a tuturor elementelor faptice prevăzute la alin. (1) şi
(2), inspectorii de muncă constată neîndeplinirea condiţiilor privind detaşarea transnaţională în înţelesul
Legii, aceştia iau măsurile care se impun potrivit legislaţiei naţionale aplicabile în situaţia identificată.
(6)În cazul în care aspectele constatate nu sunt de competenţa Inspecţiei Muncii, inspectoratele
teritoriale de muncă informează autorităţile competente.
Articolul 3
În situaţia în care în cadrul cooperării administrative se transmit cereri prin care sunt solicitate
informaţii din domeniul de competenţă al altor instituţii publice din România, Inspecţia Muncii solicită
acestor instituţii punerea la dispoziţie a informaţiilor pe care le deţine respectiva instituţie, pentru a fi
comunicate autorităţii solicitante.
Articolul 4
(1)În cadrul cooperării administrative, ca urmare a primirii unor cereri motivate din alte state membre,
prin intermediul sistemului IMI, Inspecţia Muncii furnizează informaţii şi/sau documente referitoare la:
a)salariaţii detaşaţi de pe teritoriul României;
b)persoanele juridice înregistrate pe teritoriul României;
c)agenţii de muncă temporară autorizaţi pe teritoriul României;
d)statele de plată a drepturilor salariale ale salariaţilor detaşaţi, precum şi dovezile de plată a acestora;
e)foi colective de prezenţă;
f)contracte individuale de muncă.
(2)În vederea obţinerii şi transmiterii către autoritatea solicitantă a documentelor prevăzute la alin. (1)
lit. d) - f), Inspecţia Muncii solicită inspectoratelor teritoriale de muncă efectuarea de verificări şi acţiuni
de control cu privire la situaţiile de detaşare transnaţională prevăzute la art. 5 alin. (2) din Lege, în
principal cu privire la orice nerespectare sau abuz în ceea ce priveşte normele aplicabile privind detaşarea
transnaţională, inclusiv cazurile transnaţionale de muncă nedeclarată şi de activitate independentă fictivă
în materie de detaşare a salariaţilor
Articolul 5
(1)Inspecţia Muncii, în calitate de autoritate solicitată, primeşte prin intermediul sistemului IMI decizia
prin care a fost aplicată o sancţiune financiară administrativă unei întreprinderi stabilite în România.
(2)La primirea unei cereri de comunicare a unei sancţiuni financiare administrative, Inspecţia Muncii
verifică conţinutul acesteia, asigurându-se că nu există vreunul dintre motivele de refuz menţionate la art.
42 alin. (1) din Lege.
(3)În cazul identificării unui motiv de refuz, cererea se returnează imediat autorităţii solicitante, cu
indicarea motivului de refuz.
(4)Inspecţia Muncii comunică în format electronic cererea acceptată împreună cu decizia prin care a fost
aplicată o sancţiune financiară administrativă unei întreprinderi stabilite în România inspectoratului
teritorial de muncă în a cărui rază teritorială se află sediul întreprinderii, în termen de 2 zile lucrătoare de
la primire.
(5)Inspectoratul teritorial de muncă comunică decizia prevăzută la alin. (1), astfel:
a)prin poştă cu confirmare de primire, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea deciziei de la Inspecţia
Muncii;
b)prin afişare, în cazul în care comunicarea prin poştă nu a putut fi realizată.
(6)Comunicarea prin afişare prevăzută la alin. (5) lit. b) se realizează în cazul în care nu este obţinută
confirmarea de primire prin poştă în termen de 10 zile lucrătoare de la data expedierii.
(7)Afişarea prevăzută la alin. (5) lit. b) se efectuează de către persoanele desemnate din cadrul
inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut
la alin. (6), cu încheierea unui proces-verbal de afişare.
(8)În termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii confirmării transmiterii prin poştă a deciziei sau, după
caz, de la data afişării, inspectoratul teritorial de muncă transmite Inspecţiei Muncii, cu adresă de
înaintare, dovada comunicării deciziei.
Articolul 6
(1)În cadrul cooperării administrative, în situaţia primirii unor cereri de transmitere de documente către
întreprinderile stabilite pe teritoriul României, Inspecţia Muncii realizează această transmitere prin
inspectoratele teritoriale de muncă.
(2)Comunicarea documentelor de către inspectoratele teritoriale de muncă se realizează prin poştă, cu
confirmare de primire, sau personal la sediul întreprinderii stabilite pe teritoriul României, prin înmânarea
acestora reprezentantului legal/persoanei împuternicite de către acesta.
(3)Inspectoratul teritorial de muncă transmite Inspecţiei Muncii dovada comunicării documentelor, în
termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la primirea acestora.
(4)În cazul imposibilităţii realizării comunicării, inspectoratul teritorial de muncă comunică în regim de
urgenţă acest fapt Inspecţiei Muncii şi ataşează documentele doveditoare cu privire la demersurile
întreprinse în vederea comunicării documentelor respective.
Articolul 7
(1)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege au obligaţia de a transmite inspectoratului teritorial
de muncă în a cărui rază teritorială urmează să se desfăşoare activitatea o declaraţie privind detaşarea
transnaţională a salariaţilor, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, în limba română, cel târziu
anterior începerii activităţii
(2)Declaraţia menţionată la alin. (1) va cuprinde în principal următoarele elemente:
a)instituţia destinatară (inspectoratul teritorial de muncă);
b)identitatea întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege;
b^1)măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare, prevăzută de art. 5 alin. (1)
lit. a), b) sau c) din Lege;
c)numărul anticipat de salariaţi detaşaţi;
d)datele de identificare ale salariaţilor detaşaţi;
e)durata anticipată şi datele preconizate de începere şi de încheiere a detaşării;
f)adresa (adresele) locului de muncă;
g)natura serviciilor care justifică detaşarea transnaţională, respectiv scopul detaşării.
(3)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege transmit inspectoratului teritorial de muncă în a cărui
rază teritorială se desfăşoară activitatea orice modificare a elementelor prevăzute în anexa nr. 1, cel
târziu în ziua producerii modificării
(4)O copie a declaraţiei, întocmită conform anexei, se transmite şi beneficiarului prestării de servicii, la
aceeaşi dată la care a fost transmisă inspectoratului teritorial de muncă.
Articolul 7^1
(1)Notificarea prevăzută la art. 6^1 alin. (3) din Lege, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, se
transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să îşi desfăşoare
activitatea salariatul/salariaţii detaşat/detaşaţi şi cuprinde în principal următoarele elemente:
a)instituţia destinatară (inspectoratul teritorial de muncă);
b)identitatea întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege;
c)măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare, prevăzută la art. 5 alin. (1) lit.
a), b) sau c) din Lege;
d)motivele invocate pentru aplicarea prevederilor art. 6^1 alin. (3) din Lege;
e)datele de identificare ale salariatului/salariaţilor pentru care se solicită aplicarea prevederilor art. 6^1
alin. (3) din Lege;
f)durata, respectiv data de începere şi data de încheiere a perioadei pentru care se solicită aplicarea
prevederilor art. 6^1 alin. (3) din Lege;
g)adresa/adresele locului de muncă.
(2) Notificarea privind prelungirea detaşării, prevăzută la art. 6^1 alin. (3) din Lege, precum şi orice
modificare a elementelor acesteia se pot întocmi şi transmite:
a)în format letric, prin depunere directă sau transmitere prin servicii poştale sau curierat;
b)în format electronic, prin serviciul de poştă electronică sau orice alte mijloace de comunicare prevăzute
de Lege;
c)prin completarea on-line a unui formular, accesibil pe o platformă unică gestionată de Inspecţia Muncii
şi inspectoratele teritoriale de muncă, respectând cerinţele tehnice şi de autentificare.
(3) Modalitatea de întocmire şi transmitere prevăzută la alin. (2) lit. c) se va aplica de la momentul
realizării platformei tehnice necesară completării şi gestionării datelor şi informaţiilor furnizate prin
intermediul formularului on-line.
Articolul 8
Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege, atunci când detaşează un salariat străin, cetăţean al
unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei
Elveţiene, au obligaţia de a completa şi transmite elementele de la pct. II din declaraţia prevăzută în
anexă, potrivit căreia salariatul respectiv îndeplineşte condiţiile legale de muncă din statul membru al
Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene în care întreprinderea
străină este stabilită.
Articolul 9
(1)În procesul de monitorizare a respectării obligaţiilor prevăzute de Lege, inspectoratele teritoriale de
muncă realizează evaluarea anuală a riscurilor cauzate de nerespectarea prevederilor legale privind
detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
(2)În urma evaluării, inspectoratele teritoriale de muncă stabilesc societăţile/locaţiile care urmează să fie
controlate, în funcţie de vulnerabilităţile identificate.
(3)Criteriile în baza cărora se realizează evaluarea riscurilor, fără a fi limitative, au în vedere:
a)sectoarele de activitate în care au fost depistaţi lucrători detaşaţi;
b)angajatorii la care au fost depistaţi lucrători detaşaţi;
c)sesizările adresate Inspecţiei Muncii şi inspectoratului teritorial de muncă de către lucrătorii detaşaţi
în/din România, cu privire la situaţiile de nerespectare a prevederilor legale privind detaşarea salariaţilor
în cadrul prestării de servicii transnaţionale;
d)datele menţionate în cuprinsul declaraţiilor privind detaşarea transnaţională a salariaţilor comunicate
inspectoratului teritorial de muncă;
e)informaţiile rezultate din analiza solicitărilor primite prin IMI;
f)formularele A1 eliberate de autorităţile din statul de stabilire, în baza Regulamentului (CE) nr. 883/2004
al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate
socială;
g)identificarea lanţurilor de subcontractare;
h)problemele identificate în anumite sectoare de activitate, ca urmare a controalelor precedente;
i)antecedentele în materie de nerespectare a prevederilor legale privind detaşarea salariaţilor în cadrul
prestării de servicii transnaţionale;
j)orice alte surse de informare media cu care intră în contact sau care sunt aduse la cunoştinţa Inspecţiei
Muncii şi/sau inspectoratului teritorial de muncă.
(4)După realizarea evaluării, rezultatele acesteia se comunică Inspecţiei Muncii.
Articolul 10
(1)În realizarea acţiunilor de control, inspectorii de muncă pot solicita întreprinderilor prevăzute la art. 3
lit. a) din Lege punerea la dispoziţie a formularului A1, a contractului de prestări de servicii încheiat între
întreprinderea care face detaşarea transnaţională şi beneficiarul prestării de servicii/a contractului de
punere la dispoziţie şi, după caz, a altor documente relevante în efectuarea controlului.
(2)Documentele menţionate la alin. (1) pot fi solicitate de către inspectorii de muncă în cadrul acţiunilor
de control şi întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. b) din Lege.
Articolul 11
(1)Reprezentantul legal în România al unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege are obligaţia
de a deţine documentele necesare realizării controlului privind respectarea condiţiilor de muncă prevăzute
la art. 6 din Lege şi de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
(2)Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege, care nu au un reprezentant legal pe teritoriul
României, vor desemna pe unul dintre salariaţii detaşaţi în România ca persoană de legătură în relaţia cu
organele de control, care va avea toate obligaţiile prevăzute la alin. (1).
Articolul 12
(1)În cazul salariatului detaşat, în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege, întreprinderea
care face detaşarea şi beneficiarul prestării de servicii care îşi desfăşoară activitatea în România fac
dovada tipului de detaşare prin punerea la dispoziţia inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, a
contractului încheiat în formă scrisă.
(2)Beneficiarul prestării de servicii care îşi desfăşoară activitatea în România are obligaţia de a pune la
dispoziţia inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, contractul prevăzut la alin. (1).
Articolul 13
(1)Detaşarea unui salariat în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege se realizează pe baza
documentelor încheiate între întreprinderea stabilită într-un stat membru sau în Confederaţia Elveţiană
care detaşează salariaţii şi unitatea/întreprinderea situată pe teritoriul României.
(2)Documentele care atestă detaşarea salariaţilor pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute la alin.
(1), vor conţine inclusiv lista nominală a salariaţilor detaşaţi.
(3)Unitatea/Întreprinderea situată pe teritoriul României are obligaţia de a deţine aceste documente pe
toată perioada în care utilizează salariaţi detaşaţi şi de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, la
solicitarea acestora.
Articolul 14
(1)Detaşarea unui salariat în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) din Lege se face pe baza
contractului de punere la dispoziţie încheiat în formă scrisă între agentul de muncă temporară şi
întreprinderea utilizatoare a salariatului detaşat situată pe teritoriul României.
(2)Întreprinderea utilizatoare a salariatului detaşat are obligaţia de a prezenta inspectorilor de muncă, la
solicitarea acestora, contractul de punere la dispoziţie, prevăzut la alin. (1), încheiat cu agentul de muncă
temporară.
Articolul 14^1
(1)În situaţia prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. c) din Lege, în cazul în care salariatul, care a fost pus la
dispoziţia întreprinderii utilizatoare, îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât
România, în contextul prestării transnaţionale de servicii prin aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Lege
de către întreprinderea utilizatoare, salariatul este considerat a fi detaşat pe teritoriul respectivului stat
membru de către agentul de muncă temporară cu care acesta se află întrun raport de muncă.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), întreprinderea utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea
pe teritoriul României are obligaţia de a informa agentul de muncă temporară care a pus la dispoziţie
salariatul, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii pe teritoriul respectivului stat, şi de a
notifica inspectoratul teritorial de muncă, cel târziu în ziua anterioară detaşării salariatului pe teritoriul
respectivului stat membru
Articolul 15
(1)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 9.000 lei:
a)netransmiterea către inspectoratul teritorial de muncă a declaraţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a)
din Lege;
b)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. b) din Lege;
c)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. c) din Lege;
d)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. d) din Lege;
e)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. e) din Lege;
f)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (3) din Lege;
g)neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 10 din prezentele norme;
h)refuzul întreprinderii utilizatoare a salariatului străin de a prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea
acestora, contractul de punere la dispoziţie încheiat cu agentul de muncă temporară sau cu agenţia de
plasare;
i)refuzul beneficiarului prestării de servicii de a prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora,
contractul de prestări servicii încheiat cu întreprinderea stabilită pe teritoriul altui stat membru sau al
Confederaţiei Elveţiene;
j)refuzul reprezentantului legal în România al unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) din Lege sau
refuzul salariatului desemnat ca persoană de legătură cu organele de control de a pune la dispoziţia
inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, documentele necesare controlului privind respectarea
condiţiilor de muncă prevăzute la art. 6 din Lege.
(2)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei transmiterea de date
incomplete sau eronate în cuprinsul declaraţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a) din Lege către
inspectoratul teritorial de muncă.
Articolul 16
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 15 se fac de către inspectorii de
muncă.
Articolul 17
Contravenţiilor prevăzute la art. 15 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare.
Articolul 18
Prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile prevăzute în prezenta hotărâre se realizează
în conformitate cu reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte
prelucrarea datelor cu caracter personal.
Articolul 19
Instituţiile prevăzute în prezenta hotărâre realizează prelucrarea de date cu caracter personal, cu
respectarea drepturilor persoanelor vizate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru
protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor
date, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 20
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa nr. 1
la normele metodologice
DECLARAŢIE
privind detaşarea transnaţională a salariaţilor
1. Instituţia destinatară*) .....................................................................
2. Întreprinderea care detaşează salariaţi pe teritoriul României:
2.1. Denumire .....................................................................
2.2. Sediu**)
.....................................................................
2.3. Numărul de înmatriculare***) .....................................................................
2.4. [ ] Reprezentant legal în România [ ] Salariat desemnat ca persoană de legătură cu organele de
control din România
2.4.1. Numele şi prenumele
.............................................................................
2.4.2. Adresa de domiciliu
..................................................................................
3. Beneficiarul prestării de servicii/Unitatea sau întreprinderea situată pe teritoriul
României/Întreprinderea utilizatoare:
3.1. Denumire .....................................................................
3.2. Sediul social .....................................................................
3.3. Sediul secundar (sucursală/punct de lucru)****)
........................................................................
4. Informaţii privind detaşarea:
4.1. Data de la care începe detaşarea ............................................
4.2. Scopul detaşării*****)
.....................................................................
4.3. Durata anticipată a detaşării .....................................................................
4.4. Măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare:
[ ] a) detaşarea unui salariat pe teritoriul României, în numele întreprinderii şi sub coordonarea
acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detaşarea şi beneficiarul prestării
de servicii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe
perioada detaşării, între salariat şi întreprinderea care face detaşarea;
[ ] b) detaşarea unui salariat la o unitate sau la o întreprindere care aparţine grupului de întreprinderi,
situată pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi
întreprinderea care face detaşarea;
[ ] c) punerea la dispoziţie a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere
utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de
muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi agentul de muncă temporară
5. Întreprinderea menţionată la pct. 2 va detaşa următorii salariaţi:
Nr.
Numele şi prenumeleFuncţia/MeseriaData naşteriiCodul numeric personalCetăţenia******)
crt.

*) Se completează denumirea inspectoratului teritorial de muncă destinatar în a cărui rază urmează să


se desfăşoare activitatea salariaţilor detaşaţi.
**) Se completează cu adresa completă a sediului întreprinderii (stradă, număr, localitate, stat).
***) Se completează codul unic de înregistrare sau un alt număr de identificare a întreprinderii.
****) Se completează cu adresa completă a sediului secundar/locului de muncă organizat (stradă,
număr, localitate).
*****) Se completează cu obiectul contractului încheiat între întreprinderea prestatoare stabilită pe
teritoriul altui stat membru sau al Confederaţiei Elveţiene şi beneficiarul prestării de servicii/unitatea
sau întreprinderea din cadrul grupului de întreprinderi situată pe teritoriul României/întreprinderea
utilizatoare.
******) Pentru salariaţii care nu au cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat
membru al Spaţiului Economic European se va completa obligatoriu pct. II.
Declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală în vigoare,
că următorii salariaţi care nu au cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat
membru al Spaţiului Economic European şi care sunt detaşaţi în baza dispoziţiilor Legii nr. 16/2017
privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, cu modificările şi completările
ulterioare, îndeplinesc condiţiile legale de muncă din .......................................................*).
Nr.
crt. Numele şi prenumeleFuncţia/MeseriaData naşteriiCodul numeric personalCetăţenia

*) Se va completa cu statul membru al Uniunii Europene sau statul membru al Spaţiului Economic
European pe teritoriul căruia întreprinderea menţionată la pct. I subpct. 2 îşi are stabilit sediul.
Denumirea societăţii .....................................................................
Numele şi prenumele reprezentantului legal/împuternicitului ............................
Data ..................................
Semnătura ……………...............................
Ştampila
Instrucţiuni de completare
Formularul trebuie să fie completat cu litere de tipar, utilizându-se numai spaţiile punctate. Toate
rubricile sunt obligatorii.
Anexa nr. 2
la normele metodologice
NOTIFICARE
privind prelungirea detaşării, prevăzută la art. 6^1 alin. (3) din Legea nr. 16/2017 privind detaşarea
salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
1. Instituţia destinatară*..................................................
2. Întreprinderea care detaşează salariaţi pe teritoriul României:
2.1. Denumire .............................................
2.2. Sediu** .....................................................................
2.3. Numărul de înmatriculare*** ....................................................................
2.4. [ ] Reprezentant legal în România
[ ] Salariat desemnat ca persoană de legătură cu organele de control din România
2.4.1. Numele şi prenumele .....................................................................
2.4.2. Adresa de domiciliu .....................................................................
3. Motivele invocate pentru aplicarea prevederilor art. 6^1 alin. (3) din Legea nr. 16/2017 privind
detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, cu modificările şi completările ulterioare
(Lege):
4. Informaţii privind detaşarea:
4.1. Durata şi datele de începere şi de încheiere a perioadei pentru care se solicită aplicarea prevederilor
art. 6^1 alin. (3) din Lege .....................................................
4.2. Datele de identificare ale salariatului/salariaţilor detaşat/detaşaţi pentru care se solicită aplicarea
prevederilor art. 6^1 alin. (3) din Lege
4.3. Adresa/Adresele locului de muncă**** .....................................................................
4.4. Măsura cu caracter transnaţional corespunzătoare situaţiei de detaşare:
[ ] a) detaşarea unui salariat pe teritoriul României, în numele întreprinderii şi sub coordonarea
acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detaşarea şi beneficiarul prestării
de servicii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe
perioada detaşării, între salariat şi întreprinderea care face detaşarea;
[ ] b) detaşarea unui salariat la o unitate sau la o întreprindere care aparţine grupului de întreprinderi,
situată pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi
întreprinderea care face detaşarea;
[ ] c) punerea la dispoziţie a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere
utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de
muncă, pe perioada detaşării, între salariat şi agentul de muncă temporară.
* Se completează denumirea inspectoratului teritorial de muncă destinatar în a cărui rază urmează să
se desfăşoare activitatea salariaţilor detaşaţi.
** Se completează cu adresa completă a sediului întreprinderii (stradă, număr, localitate, stat).
*** Se completează codul unic de înregistrare sau un alt număr de identificare a întreprinderii.
**** Se completează cu adresa completă a sediului secundar/locului de muncă organizat (stradă,
număr, localitate).
Articolul 56
Procedura specifică privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale pe teritoriul
României, reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 104/2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 111 din 14 februarie 2007, îşi menţine valabilitatea până la data intrării în vigoare
a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 55.
*
**
Prezenta lege transpune:
– Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea
lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L,
nr. 18 din 21 ianuarie 1997;
– Directiva 2014/67/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea
respectării aplicării Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii şi de
modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul
Sistemului de informare al pieţei interne («Regulamentul IMI»), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, seria L, nr. 159 din 28 mai 2014;
– Directiva (UE) 2018/957 a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 iunie 2018 de modificare a
Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 173 din 9 iulie 2018;
– art. 7 alin. (2) şi (4) din Directiva (UE) 2019/1.152 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20
iunie 2019 privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană, publicată
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 186 din 11 iulie 2019.
La data de 16-08-2020 Menţiunea de transpunere a normelor din dreptul Uniunii Europene a fost
modificată de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76
alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR


NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 17 martie 2017.
Nr. 16.
ANEXĂ
Activităţile prevăzute la art. 10 alin. (3) din lege înglobează toate activităţile din domeniul construcţiilor
legate de construirea, repararea, întreţinerea, modificarea sau demolarea clădirilor, în special lucrări de:
La data de 16-08-2020 Partea introductivă a anexei a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din
LEGEA nr. 172 din 13 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 13 august 2020
a)excavaţii;
b)terasament;
c)construcţii;
d)montare şi demontare a elementelor prefabricate;
e)amenajare sau echipare;
f)transformare;
g)renovare;
h)reparare;
i)demontare;
j)demolare;
k)mentenanţă;
l)întreţinere, lucrări de vopsire şi curăţare;
m)îmbunătăţiri.
----

S-ar putea să vă placă și