TEMATICĂ CONCURS

15.09.2021
PRIMĂRIE-REFERENT CLASA III DEBUTANT
1. Legea nr. 227/2015-privind Codul Fiscal, Titlul I- Dispoziții generale și Titlul IX-Impozite și
taxe locale (M.O. nr. 688 din 10.09.2016), cu completările și modificările ulterioare
2. O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările
ulterioare (M.O. nr. 410/25.07.2001)
3. Legea 207/2015-privind Codul de procedură fiscală, M.O. nr. 547/23.07.2015, cu
completările și modificările ulterioare.
4. Decretul 209/1976-pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă ale unităților
socialiste (BULETINUL OFICIAL nr. 64 din 6/7/76), cu completările și modificările
ulterioare
5. Constituția din 21 noiembrie 1991 (republicată) (M.O. nr. 767 din 31.10.2003)
6. Ordonanța de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind codul administrativ, Partea a VI-a
Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația
publică și evidența personalului plătit din fonduri publice, cu completările și modificările
ulterioare (doar următoarele):
-TITLUL I: Dispoziții generale
-TITLUL II: Statutul funcționarilor publici
-CAP. I: Dispoziții generale.
-CAP. II: Clasificarea funcțiilor publice. Categorii de funcționari publici.
-CAP. IV: Managementul funcției publice și ai funcționarilor publici și
Sistemul electronic național de evidență a ocupării în sectorul public.
-CAP. V: Drepturi și îndatoriri.
-CAP. VIII: Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici.
-CAP. IX: Modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu și
actele administrative de sancționare disciplinară.
-Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, Partea a
VII-a-Răspunderea administrativă.
7. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
8. Legea nr. 202/2002, privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.

TEORIE
1. Legea nr. 227/2015-privind Codul Fiscal, Titlul I- Dispoziții generale și
Titlul IX-Impozite și taxe locale (M.O. nr. 688 din 10.09.2016), cu
completările și modificările ulterioare
TITLUL I
Dispoziţii generale
CAPITOLUL I
Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal
ART. 1
Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal
(1) Prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile
sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat,
bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional

1
unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului
de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să
plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a
acestora; procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale. De
asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme
metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea prezentului cod şi a legilor de
ratificare a convenţiilor de evitare a dublei impuneri în aplicare.
(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale
obligatorii reglementate de prezentul cod este stabilit prin Codul de procedură
fiscală.
(3) Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat
la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.
(4) Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit
dispoziţiilor legale în vigoare privind ajutorul de stat.
ART. 2
Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal
(1) Impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
c) impozitul pe venit;
d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;
e) impozitul pe reprezentanţe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale;
i) impozitul pe construcţii.
(2) Contribuţiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt
următoarele:
a) contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
c) contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
datorată de angajator bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate;
d) contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru
şomaj;
e) contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;
f) contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de
persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr.
200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata
creanţelor salariale, cu modificările ulterioare.
CAPITOLUL II
Aplicarea şi modificarea Codului fiscal
ART. 3
Principiile fiscalităţii
Impozitele şi taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele
principii:
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi
capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiţii egale
investitorilor, capitalului român şi străin;

2
 b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu
conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie
precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege
sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de
management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) justeţea impunerii sau echitatea fiscală asigură ca sarcina fiscală a fiecărui
contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de
mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia;
d) eficienţa impunerii asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un
exerciţiu bugetar la altul prin menţinerea randamentului impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor în toate fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic,
cât şi în cele de criză;
e) predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, în care nu pot
interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi
contribuţii obligatorii.
ART. 4
Modificarea şi completarea Codului fiscal
(1) Prezentul cod se modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în
termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii
noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea
vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel
puţin pe parcursul acelui an.
(3) În situaţia în care modificările şi/sau completările se adoptă prin ordonanţe, se
pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puţin de 15 zile
de la data publicării, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (2).
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) modificările care decurg din
angajamentele internaţionale ale României.
ART. 5
Norme metodologice, instrucţiuni şi ordine
(1) Ministerul Finanţelor Publice are atribuţia elaborării normelor necesare pentru
aplicarea unitară a prezentului cod.
(2) În înţelesul prezentului cod, prin norme se înţelege norme metodologice,
instrucţiuni şi ordine.
(3) Normele metodologice sunt aprobate de Guvern, prin hotărâre, şi sunt
publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Ordinele şi instrucţiunile pentru aplicarea unitară a prezentului cod se emit de
ministrul finanţelor publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ordinele şi instrucţiunile referitoare la proceduri de administrare a impozitelor şi
taxelor reglementate de prezentul cod, datorate bugetului general consolidat, cu
excepţia bugetelor locale, se emit de preşedintele Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., şi se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I. Ordinele şi instrucţiunile referitoare la proceduri de
administrare a impozitelor şi taxelor locale, reglementate de prezentul cod, se
aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării
regionale şi administraţiei publice.
(5) Sub sancţiunea nulităţii absolute, instituţiile publice din subordinea
Guvernului, altele decât Ministerul Finanţelor Publice, nu pot elabora şi emite norme
care să aibă legătură cu prevederile prezentului cod, cu excepţia celor prevăzute în
prezentul cod.

3
 (6) Anual, Ministerul Finanţelor Publice colectează şi sistematizează toate normele
în vigoare având legătură cu prevederile prezentului cod şi publică această colecţie
oficială.
ART. 6
Aplicarea unitară a legislaţiei
Aplicarea unitară a prezentului cod şi a legislaţiei subsecvente acestuia se asigură
prin Comisia fiscală centrală constituită potrivit Codului de procedură fiscală.
CAPITOLUL III
Definiţii
ART. 7
Definiţii ale termenilor comuni
În înţelesul prezentului cod, cu excepţia titlurilor VII şi VIII, termenii şi expresiile de
mai jos au următoarele semnificaţii:
1. activitate dependentă - orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o
relaţie de angajare generatoare de venituri;
2. activitate dependentă la funcţia de bază - orice activitate desfăşurată în baza
unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege,
declarată angajatorului ca funcţie de bază de către angajat; în cazul în care
activitatea se desfăşoară pentru mai mulţi angajatori, angajatul este obligat să
declare numai angajatorului ales că locul respectiv este locul unde exercită funcţia
pe care o consideră de bază;
3. activitate independentă - orice activitate desfăşurată de către o persoană fizică
în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin 4 dintre următoarele
criterii:
3.1. persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de
desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;
3.2. persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai
mulţi clienţi;
3.3. riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce
desfăşoară activitatea;
3.4. activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o
desfăşoară;
3.5. activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii
intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
3.6. persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de
reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor
normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei
respective;
3.7. persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu
personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii;
4. autoritate fiscală centrală - Ministerul Finanţelor Publice, instituţie cu rolul de a
coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale;
5. autoritate fiscală competentă - Ministerul Finanţelor Publice şi serviciile de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz, care au
responsabilităţi fiscale;
6. centrul intereselor vitale - locul de care relaţiile personale şi economice ale
persoanei fizice sunt mai apropiate. În analiza relaţiilor personale se va acorda
atenţie familiei soţului/soţiei, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreţinerea
persoanei fizice şi care sosesc în România împreună cu aceasta, calitatea de membru
într-o organizaţie caritabilă, religioasă, participarea la activităţi culturale sau de altă
natură. În analiza relaţiilor economice se va acorda atenţie dacă persoana este

4
angajat al unui angajator român, dacă este implicată într-o activitate de afaceri în
România, dacă deţine proprietăţi imobiliare în România, conturi la bănci în România,
carduri de credit/debit la bănci în România;
7. contract de leasing financiar - orice contract de leasing care îndeplineşte cel
puţin una dintre următoarele condiţii:
a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul
leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing
produce efecte;
b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra
bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării
contractului;
c) utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului,
iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa
dintre durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing,
raportată la durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente;
d) perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă
a bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de
leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai
mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului;
8. contract de leasing operaţional - orice contract de leasing încheiat între locator
şi locatar, care transferă locatarului riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate,
mai puţin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală, şi care nu îndeplineşte
niciuna dintre condiţiile prevăzute la pct. 7 lit. b) - e); riscul de valorificare a bunului
la valoarea reziduală există atunci când opţiunea de cumpărare nu este exercitată la
începutul contractului sau când contractul de leasing prevede expres restituirea
bunului la momentul expirării contractului;
9. comision - orice plată în bani sau în natură efectuată către un broker, un agent
comisionar general sau către orice persoană asimilată unui broker sau unui agent
comisionar general, pentru serviciile de intermediere efectuate în legătură cu o
operaţiune economică;
10. contribuţii sociale obligatorii - prelevare obligatorie realizată în baza legii, care
are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor
riscuri sociale, în schimbul cărora aceste persoane beneficiază de drepturile
acoperite de respectiva prelevare;
11. dividend - o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică
unui participant, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea
persoană juridică, exceptând următoarele:
a) o distribuire de titluri de participare noi sau majorarea valorii nominale a
titlurilor de participare existente, ca urmare a unei operaţiuni de majorare a
capitalului social, potrivit legii;
b) o distribuire efectuată în legătură cu dobândirea/răscumpărarea titlurilor de
participare proprii de către persoana juridică;
c) o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei
persoane juridice;
d) o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului
social, potrivit legii;
e) o distribuire de prime de emisiune, proporţional cu partea ce îi revine fiecărui
participant;
f) o distribuire de titluri de participare în legătură cu operaţiuni de reorganizare,
prevăzute la art. 32 şi 33.

5
 Se consideră dividende din punct de vedere fiscal şi se supun aceluiaşi regim fiscal
ca veniturile din dividende:
(i) câştigurile obţinute de persoanele fizice din deţinerea de titluri de participare,
definite de legislaţia în materie, la organisme de plasament colectiv;
(ii) veniturile în bani şi în natură distribuite de societăţile agricole, cu personalitate
juridică, constituite potrivit legislaţiei în materie, unui participant la societatea
respectivă drept consecinţă a deţinerii părţilor sociale;
12. dobânda - orice sumă ce trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor,
indiferent dacă trebuie să fie plătită sau primită în cadrul unei datorii, în legătură cu
un depozit sau în conformitate cu un contract de leasing financiar, vânzare cu plata
în rate sau orice vânzare cu plata amânată;
13. dreptul de autor şi drepturile conexe - constituie obiect al acestora operele
originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi
modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi
destinaţia lor, operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe
opere preexistente, precum şi drepturile conexe dreptului de autor şi drepturile suigeneris,
potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile
conexe, cu modificările şi completările ulterioare;
14. entitate transparentă fiscal, cu/fără personalitate juridică - orice asociere,
asociere în participaţiune, asocieri în baza contractelor de exploatări în participaţie,
grup de interes economic, societate civilă sau altă entitate care nu este persoană
impozabilă distinctă, fiecare asociat/participant fiind subiect de impunere în
înţelesul impozitului pe profit sau pe venit, după caz;
15. franciza - sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între
persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o
persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar,
dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un
serviciu;
16. impozitul pe profit amânat - impozitul plătibil/recuperabil în perioadele
viitoare în legătură cu diferenţele temporare impozabile/deductibile dintre valoarea
contabilă a unui activ sau a unei datorii şi valoarea fiscală a acestora;
17. know-how - orice informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială
sau ştiinţifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea
unui proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără
autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie; în măsura în care provine
din experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din
simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii;
18. locul conducerii efective - locul în care se iau deciziile economice strategice
necesare pentru conducerea activităţii persoanei juridice străine în ansamblul său
şi/sau locul unde îşi desfăşoară activitatea directorul executiv şi alţi directori care
asigură gestionarea şi controlul activităţii acestei persoane juridice;
19. metoda creditului fiscal - o diminuare a impozitului pe venit sau a impozitului
pe profit cu suma impozitului plătit în alt stat, conform convenţiilor de evitare a
dublei impuneri;
20. metoda scutirii - scutirea de impozit a venitului sau profitului obţinut în alt
stat, luând în considerare acel venit sau profit pentru determinarea cotei de impozit
aplicabile pentru venitul/profitul total obţinut, cota de impozit determinată
aplicându-se numai asupra venitului/profitului rămas după deducerea
venitului/profitului obţinut în acel alt stat, conform convenţiei pentru evitarea dublei
impuneri aplicabile;
21. mijloc fix - orice imobilizare corporală, care este deţinută pentru a fi utilizată în

6
producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată
terţilor sau în scopuri administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai
mare de un an şi o valoare egală sau mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a
Guvernului;
22. nerezident - orice persoană juridică străină, orice persoană fizică nerezidentă şi
orice alte entităţi străine, inclusiv organisme de plasament colectiv în valori
mobiliare fără personalitate juridică, care nu sunt înregistrate în România, potrivit
legii;
23. operaţiuni cu instrumente financiare - orice transfer, exercitare sau executare a
unui instrument financiar, definit de legislaţia în materie din statul în care a fost
emis, indiferent de piaţa/locul de tranzacţionare unde are loc operaţiunea;
24. organizaţie nonprofit - orice asociaţie, fundaţie, casă de ajutor reciproc sau
federaţie înfiinţată în România, în conformitate cu legislaţia în vigoare, dar numai
dacă veniturile şi activele asociaţiei, casei de ajutor reciproc, fundaţiei sau federaţiei
sunt utilizate pentru o activitate de interes general, comunitar sau fără scop
patrimonial;
25. participant - orice persoană care este proprietarul unui titlu de participare;
26. persoane afiliate - o persoană este afiliată dacă relaţia ei cu altă persoană este
definită de cel puţin unul dintre următoarele cazuri:
a) o persoană fizică este afiliată cu altă persoană fizică dacă acestea sunt soţ/soţie
sau rude până la gradul al III-lea inclusiv;
b) o persoană fizică este afiliată cu o persoană juridică dacă persoana fizică deţine,
în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din
valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale unei persoane
juridice ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică;
c) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă cel puţin aceasta
deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum
25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la
cealaltă persoană juridică ori dacă controlează în mod efectiv acea persoană juridică;
d) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă o persoană
deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum
25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la
cealaltă persoană juridică ori dacă controlează în mod efectiv acea persoană juridică.
Între persoane afiliate, preţul la care se transferă bunurile corporale sau
necorporale ori se prestează servicii reprezintă preţ de transfer;
27. persoană fizică nerezidentă - orice persoană fizică ce nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute la pct. 28, precum şi orice persoană fizică cetăţean străin cu statut
diplomatic sau consular în România, cetăţean străin care este funcţionar ori angajat
al unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România,
cetăţean străin care este funcţionar sau angajat al unui stat străin în România şi
membrii familiilor acestora;
28. persoană fizică rezidentă - orice persoană fizică ce îndeplineşte cel puţin una
dintre următoarele condiţii:
a) are domiciliul în România;
b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade care
depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive,
care se încheie în anul calendaristic vizat;
d) este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al
României într-un stat străin;
29. persoană juridică română - orice persoană juridică ce a fost înfiinţată şi

7
funcţionează în conformitate cu legislaţia României;
30. persoană juridică înfiinţată potrivit legislaţiei europene - orice persoană
juridică constituită în condiţiile şi prin mecanismele prevăzute de reglementările
europene;
31. persoană juridică străină - orice persoană juridică ce nu este persoană juridică
română şi orice persoană juridică înfiinţată potrivit legislaţiei europene care nu are
sediul social în România;
32. preţ de piaţă - suma care ar fi plătită de un client independent unui furnizor
independent în acelaşi moment şi în acelaşi loc, pentru acelaşi bun sau serviciu ori
pentru unul similar, în condiţii de concurenţă loială;
33. principiul valorii de piaţă - atunci când condiţiile stabilite sau impuse în relaţiile
comerciale sau financiare între două persoane afiliate diferă de acelea care ar fi
existat între persoane independente, orice profituri care în absenţa condiţiilor
respective ar fi fost realizate de una dintre persoane, dar nu au fost realizate de
aceasta din cauza condiţiilor respective, pot fi incluse în profiturile acelei persoane şi
impozitate corespunzător;
34. profesii liberale - acele ocupaţii exercitate pe cont propriu de persoane fizice,
potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea
profesiei respective;
35. proprietate imobiliară - orice teren, clădire sau altă construcţie ridicată ori
încorporată într-un teren;
36. redevenţă:
(1) Se consideră redevenţă plăţile de orice natură primite pentru folosirea ori
dreptul de folosinţă al oricăruia dintre următoarele:
a) drept de autor asupra unei lucrări literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv
asupra filmelor, benzilor pentru emisiunile de radio sau de televiziune, precum şi
efectuarea de înregistrări audio, video;
b) dreptul de a efectua înregistrări audio, video, respectiv spectacole, emisiuni,
evenimente sportive sau altele similare, şi dreptul de a le transmite sau retransmite
către public, direct sau indirect, indiferent de modalitatea tehnică de transmitere -
inclusiv prin cablu, satelit, fibre optice sau tehnologii similare;
c) orice brevet, invenţie, inovaţie, licenţă, marcă de comerţ sau de fabrică,
franciză, proiect, desen, model, plan, schiţă, formulă secretă sau procedeu de
fabricaţie ori software;
d) orice echipament industrial, comercial sau ştiinţific, container, cablu, conductă,
satelit, fibră optică sau tehnologii similare;
e) orice know-how;
f) numele sau imaginea oricărei persoane fizice sau alte drepturi similare
referitoare la o persoană fizică.
(2) Nu se consideră redevenţă în sensul prezentei legi:
a) plăţile pentru achiziţionarea integrală a oricărei proprietăţi sau a oricărui drept
de proprietate asupra tuturor elementelor menţionate la alin. (1);
b) plăţile pentru achiziţiile de software destinate exclusiv operării respectivului
software, inclusiv pentru instalarea, implementarea, stocarea, personalizarea sau
actualizarea acestuia;
c) plăţile pentru achiziţionarea integrală a unui drept de autor asupra unui
software sau a unui drept limitat de a-l copia exclusiv în scopul folosirii acestuia de
către utilizator sau în scopul vânzării acestuia în cadrul unui contract de distribuţie;
d) plăţile pentru obţinerea drepturilor de distribuţie a unui produs sau serviciu,
fără a da dreptul la reproducere;
e) plăţile pentru accesul la sateliţi prin închirierea de transpondere sau pentru

8
utilizarea unor cabluri ori conducte pentru transportul energiei, gazelor sau
petrolului, în situaţia în care clientul nu se află în posesia transponderelor, cablurilor,
conductelor, fibrelor optice sau unor tehnologii similare;
f) plăţile pentru utilizarea serviciilor de telecomunicaţii din acordurile de roaming,
a frecvenţelor radio, a comunicaţiilor electronice între operatori;
37. rezident - orice persoană juridică română, orice persoană juridică străină având
locul de exercitare a conducerii efective în România, orice persoană juridică cu sediul
social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, şi orice persoană fizică
rezidentă;
38. România - teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială şi spaţiul
aerian de deasupra teritoriului şi mării teritoriale, asupra cărora România îşi exercită
suveranitatea, precum şi zona contiguă, platoul continental şi zona economică
exclusivă, asupra cărora România îşi exercită drepturile suverane şi jurisdicţia în
conformitate cu legislaţia sa şi potrivit normelor şi principiilor dreptului
internaţional;
39. stock option plan - un program iniţiat în cadrul unei persoane juridice ale cărei
valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau
tranzacţionate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, prin care se acordă
angajaţilor, administratorilor şi/sau directorilor acesteia sau ai persoanelor juridice
afiliate ei, prevăzute la pct. 26 lit. c) şi d), dreptul de a achiziţiona la un preţ
preferenţial sau de a primi cu titlu gratuit un număr determinat de valori mobiliare
emise de entitatea respectivă.
Pentru calificarea unui program ca fiind stock option plan, programul respectiv
trebuie să cuprindă o perioadă minimă de un an între momentul acordării dreptului
şi momentul exercitării acestuia (achiziţionării valorilor mobiliare);
40. titlu de participare - orice acţiune sau altă parte socială într-o societate în
nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în
comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată sau într-o altă persoană
juridică ori la un fond deschis de investiţii;
41. titlu de valoare - orice titlu de participare şi orice instrumente financiare
calificate astfel prin legislaţia în materie din statul în care au fost emise;
42. transfer - orice vânzare, cesiune sau înstrăinare a dreptului de proprietate,
schimbul unui drept de proprietate cu servicii ori cu un alt drept de proprietate,
precum şi transferul masei patrimoniale fiduciare în cadrul operaţiunii de fiducie
potrivit Codului civil;
43. transport internaţional - orice activitate de transport pasageri sau bunuri
efectuat de o întreprindere în trafic internaţional, precum şi activităţile auxiliare,
strâns legate de această operare şi care nu constituie activităţi separate de sine
stătătoare. Nu reprezintă transport internaţional cazurile în care transportul este
operat exclusiv între locuri aflate pe teritoriul României;
44. valoarea fiscală reprezintă:
a) valoarea de înregistrare în patrimoniu, potrivit reglementărilor contabile
aplicabile - pentru active şi pasive, altele decât cele menţionate la lit. b) - d);
b) valoarea de achiziţie sau de aport, utilizată pentru calculul profitului impozabil -
pentru titlurile de participare. În valoarea fiscală se includ şi evaluările înregistrate
potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Valoarea de aport se determină în
funcţie de modalităţile de constituire a capitalului social, categoria activelor aduse ca
aport sau modalitatea de impozitare a aportului, potrivit normelor metodologice;
c) costul de achiziţie, de producţie sau valoarea de piaţă a mijloacelor fixe
dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, la data intrării în patrimoniul
contribuabilului, utilizată pentru calculul amortizării fiscale, după caz - pentru

9
mijloace fixe amortizabile şi terenuri. În valoarea fiscală se includ şi reevaluările
contabile efectuate potrivit legii. În cazul în care se efectuează reevaluări ale
mijloacelor fixe amortizabile care determină o descreştere a valorii acestora sub
costul de achiziţie, de producţie sau al valorii de piaţă a mijloacelor fixe dobândite cu
titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz, valoarea fiscală rămasă neamortizată a
mijloacelor fixe amortizabile se recalculează până la nivelul celei stabilite pe baza
costului de achiziţie, de producţie sau a valorii de piaţă a mijloacelor fixe dobândite
cu titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz. În situaţia reevaluării terenurilor
care determină o descreştere a valorii acestora sub costul de achiziţie sau sub
valoarea de piaţă a celor dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz,
valoarea fiscală este costul de achiziţie sau valoarea de piaţă a celor dobândite cu
titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz;
d) valoarea deductibilă la calculul profitului impozabil - pentru provizioane şi
rezerve;
e) valoarea de achiziţie sau de aport utilizată pentru calculul câştigului sau al
pierderii, în înţelesul impozitului pe venit - pentru titlurile de valoare.
În cazul titlurilor de valoare primite sub forma avantajelor de către contribuabilii
care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor, altele decât cele dobândite în
cadrul sistemului stock options plan, valoarea fiscală este valoarea de piaţă la
momentul dobândirii titlurilor de valoare;
45. valoarea fiscală pentru contribuabilii care aplică reglementările contabile
conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară reprezintă şi:
a) pentru imobilizările necorporale, în valoarea fiscală se includ şi reevaluările
efectuate potrivit reglementărilor contabile. În cazul în care se efectuează reevaluări
ale imobilizărilor necorporale care determină o descreştere a valorii acestora sub
valoarea rămasă neamortizată stabilită în baza valorii de înregistrare în patrimoniu,
valoarea fiscală rămasă neamortizată a imobilizărilor necorporale se recalculează
până la nivelul celei stabilite pe baza valorii de înregistrare în patrimoniu;
b) în cazul în care se trece de la modelul reevaluării la modelul bazat pe cost, în
valoarea fiscală a activelor şi pasivelor stabilită potrivit regulilor prevăzute la pct. 44,
cu excepţia mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor, nu se include actualizarea
cu rata inflaţiei;
c) în cazul în care se trece de la modelul reevaluării la modelul bazat pe cost, din
valoarea fiscală a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor se scad reevaluările
efectuate potrivit reglementărilor contabile şi se include actualizarea cu rata inflaţiei;
d) pentru proprietăţile imobiliare clasificate ca investiţii imobiliare, valoarea fiscală
este reprezentată de costul de achiziţie, de producţie sau de valoarea de piaţă a
investiţiilor imobiliare dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport la data
intrării în patrimoniul contribuabilului, utilizată pentru calculul amortizării fiscale,
după caz. În valoarea fiscală se includ şi evaluările efectuate potrivit reglementărilor
contabile. În cazul în care se efectuează evaluări ale investiţiilor imobiliare care
determină o descreştere a valorii acestora sub valoarea rămasă neamortizată
stabilită în baza costului de achiziţie/producţie sau valorii de piaţă a investiţiilor
imobiliare dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, valoarea fiscală rămasă
neamortizată a investiţiilor imobiliare se recalculează până la nivelul celei stabilite pe
baza costului de achiziţie/producţie sau valorii de piaţă, după caz, a investiţiilor
imobiliare;
e) pentru mijloacele fixe amortizabile clasificate ca active biologice, valoarea
fiscală este reprezentată de costul de achiziţie, de producţie sau de valoarea de piaţă
în cazul celor dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport la data intrării în
patrimoniul contribuabilului, după caz, utilizată pentru calculul amortizării fiscale. În

10
valoarea fiscală se includ şi evaluările efectuate potrivit reglementărilor contabile. În
cazul în care se efectuează evaluări ale activelor biologice care determină o
descreştere a valorii acestora sub valoarea rămasă neamortizată stabilită în baza
costului de achiziţie/producţie sau valorii de piaţă în cazul celor dobândite cu titlu
gratuit ori constituite ca aport, valoarea fiscală rămasă neamortizată a activelor
biologice se recalculează până la nivelul celei stabilite pe baza costului de
achiziţie/producţie sau a valorii de piaţă, după caz;
46. reţinere la sursă numită şi reţinere prin stopaj la sursă - metodă de colectare a
impozitelor şi contribuţiilor sociale obligatorii prin care plătitorii de venituri au
obligaţia, potrivit legii, de a le calcula, reţine, declara şi plăti;
47. impozite şi contribuţii sociale obligatorii cu reţinere la sursă sau reţinute prin
stopaj la sursă - acele impozite şi contribuţii sociale reglementate în prezentul cod
pentru care plătitorii de venituri au obligaţia să aplice metoda privind reţinerea la
sursă sau reţinerea prin stopaj la sursă.
ART. 8
Definiţia sediului permanent
(1) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent este un loc prin care se
desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un
agent dependent. La definirea sediului permanent se au în vedere comentariile de la
art. 5 "Sediul permanent" din modelul convenţiei de evitare a dublei impuneri al
Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
(2) Un sediu permanent presupune un loc de conducere, o sucursală, un birou, o
fabrică, un magazin, un atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau de gaze, o
carieră sau alte locuri de extracţie a resurselor naturale, precum şi locul în care
continuă să se desfăşoare o activitate cu activele şi pasivele unei persoane juridice
române care intră într-un proces de reorganizare prevăzut la art. 33.
(3) Un sediu permanent presupune un şantier de construcţii, un proiect de
construcţie, un ansamblu sau montaj ori activităţi de supervizare legate de acestea,
numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de 6 luni.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) - (3), un sediu permanent nu presupune
următoarele:
a) folosirea unei instalaţii numai în scopul depozitării sau al expunerii produselor
ori bunurilor ce aparţin nerezidentului;
b) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai
în scopul de a fi depozitate sau expuse;
c) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai
în scopul de a fi procesate de către o altă persoană;
d) vânzarea de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident, care au fost expuse
în cadrul unor expoziţii sau târguri fără caracter permanent ori ocazionale, dacă
produsele ori bunurile sunt vândute nu mai târziu de o lună după încheierea târgului
sau a expoziţiei;
e) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul achiziţionării de produse sau
bunuri ori culegerii de informaţii pentru un nerezident;
f) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul desfăşurării de activităţi cu
caracter pregătitor sau auxiliar de către un nerezident;
g) păstrarea unui loc fix de activitate numai pentru o combinaţie a activităţilor
prevăzute la lit. a) - f), cu condiţia ca întreaga activitate desfăşurată în locul fix să fie
de natură pregătitoare sau auxiliară.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), un nerezident este considerat a
avea un sediu permanent în România, în ceea ce priveşte activităţile pe care o
persoană, alta decât un agent cu statut independent, le întreprinde în numele

11
nerezidentului, dacă persoana acţionează în România în numele nerezidentului şi
dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a) persoana este autorizată şi exercită în România autoritatea de a încheia
contracte în numele nerezidentului, cu excepţia cazurilor în care activităţile
respective sunt limitate la cele prevăzute la alin. (4) lit. a) - f);
b) persoana menţine în România un stoc de produse sau bunuri din care livrează
produse sau bunuri în numele nerezidentului.
(6) Un nerezident nu se consideră că are un sediu permanent în România dacă
doar desfăşoară activitate în România prin intermediul unui broker, agent,
comisionar general sau al unui agent intermediar având un statut independent, în
cazul în care această activitate este activitatea obişnuită a agentului, conform
descrierii din documentele constitutive. Dacă activităţile unui astfel de agent sunt
desfăşurate integral sau aproape integral în numele nerezidentului, iar în relaţiile
comerciale şi financiare dintre nerezident şi agent există condiţii diferite de acelea
care ar exista între persoane independente, agentul nu se consideră ca fiind agent cu
statut independent.
(7) Un nerezident nu se consideră că are un sediu permanent în România numai
dacă acesta controlează sau este controlat de un rezident ori de o persoană ce
desfăşoară o activitate în România prin intermediul unui sediu permanent sau altfel.
(8) Persoanele juridice române, persoanele fizice rezidente, precum şi persoanele
juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu
permanent/sediu permanent desemnat, beneficiare ale unor prestări de servicii de
natura activităţilor de lucrări de construcţii, montaj, supraveghere, consultanţă,
asistenţă tehnică şi orice alte activităţi, executate de persoane juridice străine sau
fizice nerezidente pe teritoriul României, au obligaţia să înregistreze contractele
încheiate cu aceşti parteneri la organele fiscale competente, potrivit procedurii
instituite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. Contractele încheiate pentru activităţi
desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării potrivit
prezentelor dispoziţii. Pentru încadrarea ca sediu permanent a unui şantier de
construcţii sau a unui proiect de construcţie, ansamblu ori montaj sau a activităţilor
de supraveghere legate de acestea şi a altor activităţi similare se vor avea în vedere
data de începere a activităţii din contractele încheiate sau orice alte informaţii ce
probează începerea activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor
contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul contract ce a fost executat
se adaugă la perioada care s-a consumat la realizarea contractului de bază.
(9) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent al unei persoane fizice se
consideră a fi baza fixă.
CAPITOLUL IV
Reguli de aplicare generală
ART. 9
Moneda de plată şi de calcul al impozitelor şi taxelor
(1) Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii se plătesc în moneda
naţională a României.
(2) Sumele înscrise pe o declaraţie fiscală se exprimă în moneda naţională a
României.
(3) Sumele exprimate într-o monedă străină se convertesc în moneda naţională a
României, după cum urmează:
a) în cazul unei persoane care desfăşoară o activitate într-un stat străin şi îşi ţine
contabilitatea acestei activităţi în moneda statului străin, profitul impozabil sau
venitul net din activităţi independente şi impozitul plătit statului străin se convertesc
în moneda naţională a României prin utilizarea unei medii a cursurilor de schimb

12
valutar pentru perioada căreia îi este aferent profitul impozabil sau venitul net;
b) în oricare alt caz, sumele se convertesc în moneda naţională a României prin
utilizarea cursului de schimb valutar la data la care se primesc sau se plătesc sumele
respective ori la altă dată prevăzută expres în prezentul cod.
(4) În înţelesul prevederilor alin. (3), cursul de schimb valutar, folosit pentru a
converti în moneda naţională a României sumele exprimate în moneda străină, este
cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru datele
respective, exceptând cazurile prevăzute expres în prezentul cod.
ART. 10
Venituri în natură
(1) În înţelesul prezentului cod, veniturile impozabile cuprind veniturile în numerar
şi/sau în natură.
(2) În cazul venitului în natură, valoarea acestuia se stabileşte pe baza cantităţii şi a
preţului de piaţă pentru bunurile sau serviciile respective.
ART. 11
Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal
(1) La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuţii sociale
obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un
scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei
tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii.
Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca
urmare a neluării în considerare a unei tranzacţii sau, după caz, ca urmare a
reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în legătură
cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în
considerare/reîncadrării, precum şi a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere
pentru aceasta.
(2) Tranzacţiile transfrontaliere sau o serie de tranzacţii transfrontaliere care sunt
calificate ca fiind artificiale de organele fiscale competente nu vor face parte din
domeniul de aplicare a convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
(3) Prin tranzacţii transfrontaliere artificiale se înţelege tranzacţiile transfrontaliere
sau seriile de tranzacţii transfrontaliere care nu au un conţinut economic şi care nu
pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul
esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale
care altfel nu ar putea fi acordate. Tranzacţiile transfrontaliere sau seriile de
tranzacţii transfrontaliere sunt acele tranzacţii efectuate între două sau mai multe
persoane dintre care cel puţin una se află în afara României.
(4) Tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de
piaţă. În cadrul unei tranzacţii, al unui grup de tranzacţii între persoane afiliate,
organele fiscale pot ajusta, în cazul în care principiul valorii de piaţă nu este
respectat, sau pot estima, în cazul în care contribuabilul nu pune la dispoziţia
organului fiscal competent datele necesare pentru a stabili dacă preţurile de transfer
practicate în situaţia analizată respectă principiul valorii de piaţă, suma venitului sau
a cheltuielii aferente rezultatului fiscal oricăreia dintre părţile afiliate pe baza
nivelului tendinţei centrale a pieţei. Procedura de ajustare/estimare şi modalitatea
de stabilire a nivelului tendinţei centrale a pieţei, precum şi situaţiile în care
autoritatea fiscală poate considera că un contribuabil nu a furnizat datele necesare
stabilirii respectării principiului pentru tranzacţiile analizate se stabilesc potrivit
Codului de procedură fiscală. La stabilirea valorii de piaţă a tranzacţiilor desfăşurate
între persoane afiliate se foloseşte metoda cea mai adecvată dintre următoarele:
a) metoda comparării preţurilor;
b) metoda cost plus;

13
 c) metoda preţului de revânzare;
d) metoda marjei nete;
e) metoda împărţirii profitului;
f) orice altă metodă recunoscută în Liniile directoare privind preţurile de transfer
emise de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru
societăţile multinaţionale şi administraţiile fiscale, cu amendamentele/modificările şi
completările ulterioare.
În aplicarea prezentului alineat se utilizează prevederile din Liniile directoare
privind preţurile de transfer emise de către Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică pentru societăţile multinaţionale şi administraţiile fiscale, cu
amendamentele/modificările şi completările ulterioare.
(5) Prevederile alin. (1) - (4) se aplică în scopul stabilirii impozitelor directe.
(6) Contribuabilii, persoane impozabile stabilite în România, declaraţi inactivi
conform Codului de procedură fiscală, care desfăşoară activităţi economice în
perioada de inactivitate, sunt supuşi obligaţiilor privind plata impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor sociale obligatorii prevăzute de prezentul cod, dar, în perioada
respectivă, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe
valoarea adăugată aferente achiziţiilor efectuate. Pentru achiziţiile de bunuri şi/sau
servicii efectuate în perioada în care persoana nu are un cod valabil de TVA,
destinate operaţiunilor care urmează a fi efectuate după data înregistrării în scopuri
de TVA care dau drept de deducere potrivit titlului VII, se ajustează în favoarea
persoanei impozabile, prin înscrierea în primul decont de taxă prevăzut la art. 323
depus de persoana impozabilă după înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz,
într-un decont ulterior, taxa aferentă:
a) bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate, constatate pe bază de
inventariere, în momentul înregistrării;
b) bunurilor de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat,
precum şi activelor corporale fixe în curs de execuţie, constatate pe bază de
inventariere, aflate în proprietatea sa în momentul înregistrării;
c) achiziţiilor de bunuri şi servicii care urmează a fi obţinute, respectiv pentru care
exigibilitatea de taxă a intervenit conform art. 282 alin. (2) lit. a) şi b) înainte de data
înregistrării şi al căror fapt generator de taxă, respectiv livrarea/prestarea, are loc
după această dată.
(7) Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la persoane impozabile
stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor
inactivi/reactivaţi conform Codului de procedură fiscală, nu beneficiază de dreptul
de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor
respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de
executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile
aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de
prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
(8) Persoanele impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în
scopuri de TVA conform prevederilor art. 316 alin. (11) lit. b) - e) şi lit. h), nu
beneficiază, în perioada respectivă, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea
adăugată aferente achiziţiilor efectuate, dar sunt supuse obligaţiei de plată a TVA
colectate, în conformitate cu prevederile titlului VII, aferentă operaţiunilor taxabile
desfăşurate în perioada respectivă. Pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii
efectuate în perioada în care persoana nu are un cod valabil de TVA, destinate
operaţiunilor care urmează a fi efectuate după data înregistrării în scopuri de TVA
care dau drept de deducere potrivit titlului VII, se ajustează în favoarea persoanei
impozabile, prin înscrierea în primul decont de taxă prevăzut la art. 323 depus de

14
persoana impozabilă după înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, într-un
decont ulterior, taxa aferentă:
a) bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate, constatate pe bază de
inventariere, în momentul înregistrării;
b) bunurilor de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat,
precum şi activelor corporale fixe în curs de execuţie, constatate pe bază de
inventariere, aflate în proprietatea sa în momentul înregistrării;
c) achiziţiilor de bunuri şi servicii care urmează a fi obţinute, respectiv pentru care
exigibilitatea de taxă a intervenit conform art. 282 alin. (2) lit. a) şi b) înainte de data
înregistrării şi al căror fapt generator de taxă, respectiv livrarea/prestarea, are loc
după această dată.
(9) Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la persoane impozabile
stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform
prevederilor art. 316 alin. (11) lit. b) - e) şi lit. h) şi au fost înscrişi în Registrul
persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 316 a fost
anulată, nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată
aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul
procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri de la persoane
impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014.
(10) În cazurile prevăzute la alin. (6) - (9), în situaţia în care apar evenimentele
menţionate la art. 287, ajustarea bazei de impozitare a TVA şi, respectiv, ajustarea
taxei deductibile de către beneficiar se realizează conform prevederilor din normele
metodologice.
(11) În domeniul taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor, autorităţile fiscale şi
alte autorităţi naţionale trebuie să ţină cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Uniunii Europene.
(12) În cazul în care se constată că există un abuz de drept, tranzacţiile implicate în
astfel de practici abuzive trebuie redefinite, astfel încât să se restabilească situaţia
care ar fi prevalat în lipsa tranzacţiilor ce au constituit abuzul. Organele fiscale
competente au dreptul de a anula TVA dedusă în legătură cu fiecare tranzacţie ori de
câte ori se constată că dreptul de deducere a fost exercitat în mod abuziv. Pentru a
invoca abuzul de drept, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii:
a) tranzacţiile în cauză, în pofida aplicării formale a condiţiilor prevăzute de
dispoziţiile legale, au drept rezultat garantarea unor avantaje fiscale care ar
contraveni scopului acelor dispoziţii legale;
b) trebuie dovedit, în mod obiectiv, faptul că scopul esenţial al operaţiunilor în
cauză este de a se obţine un avantaj fiscal.
(13) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1) se stabileşte prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
ART. 12
Venituri obţinute din România de nerezidenţi
Sunt considerate ca fiind obţinute din România, indiferent dacă sunt primite în
România sau în străinătate, în special următoarele venituri:
a) venituri atribuibile unui sediu permanent în România;
b) venituri din activităţile dependente desfăşurate în România;
c) dividende de la un rezident;
d) dobânzi de la un rezident;
e) dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă
dobânda este o cheltuială a sediului permanent;
f) redevenţe de la un rezident;
g) redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă

15
redevenţa este o cheltuială a sediului permanent;
h) veniturile unei persoane juridice străine obţinute din transferul proprietăţilor
imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăţi,
inclusiv închirierea sau cedarea folosinţei bunurilor proprietăţii imobiliare situate în
România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum
şi veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană
juridică română;
i) veniturile unei persoane fizice nerezidente obţinute din închirierea sau din altă
formă de cedare a dreptului de folosinţă a unei proprietăţi imobiliare situate în
România, din transferul proprietăţilor imobiliare situate în România, din transferul
titlurilor de participare, deţinute la o persoană juridică română, şi din transferul
titlurilor de valoare emise de rezidenţi români;
j) veniturile din pensii definite la art. 99;
k) veniturile din servicii prestate în România, exclusiv transportul internaţional şi
prestările de servicii accesorii acestui transport;
l) venituri din prestarea de servicii de management sau de consultanţă din orice
domeniu, dacă aceste venituri sunt obţinute de la un rezident sau dacă veniturile
respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România;
m) venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţii ce au calitatea de
administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane
juridice române;
n) comisioane de la un rezident;
o) comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă
comisionul este o cheltuială a sediului permanent;
p) venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România,
indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la
asemenea activităţi sau de către alte persoane;
q) venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;
r) venituri obţinute la jocurile de noroc practicate în România;
s) venituri realizate din lichidarea unei persoane juridice române;
ş) venituri realizate din transferul masei patrimoniale de la fiduciar la beneficiarul
nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie.

TITLUL IX
Impozite şi taxe locale

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 453
Definiţii
În înţelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi
lucrări pe o piaţă;
b) clădire - orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent
de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la
adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele
asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent
de materialele din care sunt construite;
c) clădire-anexă - clădiri situate în afara clădirii de locuit, precum: bucătării, grajduri,
pivniţe, cămări, pătule, magazii, depozite, garaje şi altele asemenea;

16
 d) clădire cu destinaţie mixtă - clădire folosită atât în scop rezidenţial, cât şi nerezidenţial;
e) clădire nerezidenţială - orice clădire care nu este rezidenţială;
f) clădire rezidenţială - construcţie alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru
locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale
unei persoane sau familii;
g) nomenclatură stradală - lista care conţine denumirile tuturor străzilor dintr-o unitate
administrativ-teritorială, numerele de identificare a imobilelor pe fiecare stradă în parte,
precum şi titularul dreptului de proprietate al fiecărui imobil; nomenclatura stradală se
organizează pe fiecare localitate rurală şi urbană şi reprezintă evidenţa primară unitară care
serveşte la atribuirea adresei domiciliului/reşedinţei persoanei fizice, a sediului persoanei
juridice, precum şi a fiecărui imobil, teren şi/sau clădire;
h) rangul unei localităţi - rangul atribuit unei localităţi conform legii;
i) zone din cadrul localităţii - zone stabilite de consiliul local, în funcţie de poziţia terenului
faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei
unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de
urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor
evidenţe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului.
ART. 454
Impozite şi taxe locale
Impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri;
b) impozitul pe teren şi taxa pe teren;
c) impozitul pe mijloacele de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxele speciale;
h) alte taxe locale.

CAP. II
Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri

ART. 455
Reguli generale
(1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual
impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.
(2) Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror
entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina
fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă,
după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
(3) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum şi taxa
pe clădiri prevăzută la alin. (2) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al
municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi
taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea.
(4) Taxa pe clădiri se stabileşte proporţional cu perioada pentru care este constituit dreptul
de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.
(5) Pe perioada în care pentru o clădire se plăteşte taxa pe clădiri, nu se datorează impozitul
pe clădiri.
(6) În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane,
fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate în

17
partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale
ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul
pentru clădirea respectivă.
ART. 456
Scutiri
(1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru:
a) clădirile aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement, altele
decât cele desfăşurate în relaţie cu persoane juridice de drept public;
b) clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în
administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat,
utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
c) clădirile aflate în proprietatea fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite, conform
legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a
susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;
d) clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase
recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu
excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
e) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
f) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau
particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt
folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de
şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum
şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţionează potrivit Legii nr.
263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu modificările şi
completările ulterioare;
g) clădirile unei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului
Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi
clădirile federaţiilor sportive naţionale, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru
activităţi economice;
h) clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi
economice;
i) clădirile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele
utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
j) clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice,
oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor,
precum şi clădirile din porturi şi cele afectate canalelor navigabile şi staţiilor de pompare
aferente canalelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
k) clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri,
baraje şi tuneluri şi care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcţii, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice;
l) clădirile aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii metroului;
m) clădirile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română,
în calitate de fondator unic, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi
economice;
n) clădirile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare cu
respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
o) clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru furaje,
silozuri şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care
sunt folosite pentru alte activităţi economice;

18
 p) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a), c)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006
pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea
unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr.
111/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
q) clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome
"Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepţia încăperilor care sunt folosite
pentru activităţi economice;
r) clădirile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de
război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor
prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor
persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum
şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare;
t) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu
handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a
reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în
gradul I de invaliditate;
u) clădirile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale
din România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele închiriate, concesionate sau primite
în administrare ori în folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
v) clădirile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi
administrării arhivei, precum şi clădirile afectate funcţionării Centrului Naţional de
Administrare a Registrelor Naţionale Notariale;
w) clădirile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de inserţie.
(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri
datorate pentru următoarele clădiri:
a) clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau
arheologice, muzee ori case memoriale;
b) clădiri pentru care s-a instituit un regim de protecţie, altele decât monumentele istorice,
amplasate în zone de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele construite protejate;
c) clădirile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii
neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale;
d) clădirile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţile fără scop
lucrativ;
e) clădirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menţine
afectaţiunea de interes public;
f) clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din
România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada pentru care
proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
g) clădirile restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, pentru perioada pentru care
proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
h) clădirea nouă cu destinaţie de locuinţă, realizată în condiţiile Legii locuinţei nr.
114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi clădirea cu

19
destinaţie de locuinţă, realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului
nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii
de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi
completările ulterioare. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului
proprietar al acesteia;
i) clădirile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani, începând cu 1
ianuarie a anului în care s-a produs evenimentul;
j) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu
modificările şi completările ulterioare;
k) clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale
căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în
exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social;
l) clădirile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condiţiile elaborării unor
scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislaţia în domeniul
ajutorului de stat;
m) clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenţie
pentru creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea
lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie
recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după
caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările
ulterioare;
n) clădirile unde au fost executate lucrări în condiţiile Legii nr. 153/2011 privind măsuri de
creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările şi completările
ulterioare;
o) clădirile persoanelor care domiciliază şi locuiesc efectiv în unele localităţi din Munţii
Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în conformitate cu Ordonanţa Guvernului
nr. 27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în
unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu
modificările ulterioare;
p) clădirile deţinute de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti şi de societăţile
cooperative agricole, în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având
un obiectiv prevăzut de legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
r) clădirile deţinute de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
(3) Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei, stabilită conform alin. (2), se aplică
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele
justificative.
(4) Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt
utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6
luni în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal
următor celui în care este îndeplinită această condiţie.
ART. 457
Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
(1) Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice,
impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra
valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a
consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului
General al Municipiului Bucureşti.

20
 (2) Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei
construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă
corespunzătoare, exprimată în lei/mp, din tabelul următor:

┌───────────────────────────────────────────────────┬
───────────────────────────────────────────────┐
│ │ Valoarea impozabilă │
│ │ - lei/mp - │
│ Tipul clădirii
├───────────────────────┬───────────────────────┤
│ │ Cu instalaţii de apă, │Fără instalaţii de apă,│
│ │canalizare, electrice │canalizare, electrice │
│ │şi încălzire (condiţii │ sau încălzire │
│ │ cumulative) │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼
───────────────────────┼───────────────────────┤
│A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi │ │ │
│exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte │ 1.000 │ 600 │
│materiale rezultate în urma unui tratament termic │ │ │
│şi/sau chimic │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼
───────────────────────┼───────────────────────┤
│B. Clădire cu pereţii exteriori din lemn, din │ │ │
│piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci │ 300 │ 200 │
│sau din orice alte materiale nesupuse unui │ │ │
│tratament termic şi/sau chimic │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼
───────────────────────┼───────────────────────┤
│C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu │ │ │
│pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice │ 200 │ 175 │
│alte materiale rezultate în urma unui tratament │ │ │
│termic şi/sau chimic │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼
───────────────────────┼───────────────────────┤
│D. Clădire-anexă cu pereţii exteriori din lemn, din│ │ │
│piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci │ 125 │ 75 │
│sau din orice alte materiale nesupuse unui │ │ │
│tratament termic şi/sau chimic │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼
───────────────────────┼───────────────────────┤
│E. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi│75% din suma care s-ar │75% din suma
care s-ar │
│adresă încăperi amplasate la subsol, demisol şi/sau│ aplica clădirii │ aplica clădirii
│
│la mansardă, utilizate ca locuinţă, în oricare │ │ │
│dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼
───────────────────────┼───────────────────────┤
│F. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi│50% din suma care s-ar │50% din suma
care s-ar │

21
│adresă încăperi amplasate la subsol, la demisol │ aplica clădirii │ aplica clădirii │
│şi/sau la mansardă, utilizate în alte scopuri decât│ │ │
│cel de locuinţă, în oricare dintre tipurile de │ │ │
│clădiri prevăzute la lit. A-D │ │ │
└───────────────────────────────────────────────────┴
───────────────────────┴───────────────────────┘

(3) În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea
valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (2) valoarea impozabilă
cea mai mare corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare.
(4) Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor
secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la
subsol sau la mansardă, exceptând suprafeţele podurilor neutilizate ca locuinţă, ale scărilor şi
teraselor neacoperite.
(5) Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul
exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea
suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4.
(6) Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care
este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate conform alin. (2)-(5) cu
coeficientul de corecţie corespunzător, prevăzut în tabelul următor:

┌───────────┬────────────────────────────────────────
───────┐
│ Zona în │ Rangul localităţii │
│ cadrul
├───────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┤
│localităţii│ 0 │ I │ II │ III │ IV │ V │
├───────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼
───────┤
│ A │ 2,60 │ 2,50 │ 2,40 │ 2,30 │ 1,10 │ 1,05 │
├───────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼
───────┤
│ B │ 2,50 │ 2,40 │ 2,30 │ 2,20 │ 1,05 │ 1,00 │
├───────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼
───────┤
│ C │ 2,40 │ 2,30 │ 2,20 │ 2,10 │ 1,00 │ 0,95 │
├───────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼
───────┤
│ D │ 2,30 │ 2,20 │ 2,10 │ 2,00 │ 0,95 │ 0,90 │
└───────────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┴
───────┘

(7) În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8
apartamente, coeficientul de corecţie prevăzut la alin. (6) se reduce cu 0,10.
(8) Valoarea impozabilă a clădirii, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(7),
se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după cum urmează:
a) cu 50%, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani la data de 1 ianuarie a
anului fiscal de referinţă;

22
 b) cu 30%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani şi 100 de ani
inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
c) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv,
la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.
(9) În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de vedere
fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a fost
efectuată recepţia la terminarea lucrărilor. Renovarea majoră reprezintă acţiunea complexă
care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii, pentru
asigurarea cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de
reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi, după caz, alte
lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a
celorlalte cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor, conform legii, vizând, în principal,
creşterea performanţei energetice şi a calităţii arhitectural-ambientale şi funcţionale a clădirii.
Anul terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare
majoră, valoarea clădirii creşte cu cel puţin 50% faţă de valoarea acesteia la data începerii
executării lucrărilor.
ART. 458
Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
(1) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe
clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate
fi:
a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii
5 ani anteriori anului de referinţă;
b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5
ani anteriori anului de referinţă;
c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în
cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.
(2) Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul
municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului
Bucureşti.
(3) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru
activităţi din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de
0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.
(4) În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1),
impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate
conform art. 457.
ART. 459
Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice
(1) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul
se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial
conform art. 457 cu impozitul determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial,
conform art. 458.
(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se
desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.
(3) Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot
fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:
a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se
desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457;
b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară
activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care

23
desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art.
458.
ART. 460
Calculul impozitului/taxei pe clădirile deţinute de persoanele juridice
(1) Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice,
impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%
asupra valorii impozabile a clădirii.
(2) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice,
impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2%-1,3%,
inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii.
(3) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice,
utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin
aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.
(4) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice,
impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop
rezidenţial conform alin. (1), cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop
nerezidenţial, conform alin. (2) sau (3).
(5) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în
proprietatea persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui
pentru care se datorează impozitul/taxa şi poate fi:
a) ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;
b) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în
conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
c) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul
anului fiscal anterior;
d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în
cazul clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior;
e) în cazul clădirilor care sunt finanţate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea
rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu
standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
f) în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în
contabilitatea proprietarului clădirii şi comunicată concesionarului, locatarului, titularului
dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz.
(6) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de
evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de
evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării.
(7) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care
a fost pronunţată o hotărâre definitivă de declanşare a procedurii falimentului.
(8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în
ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%.
(9) În cazul în care proprietarul clădirii pentru care se datorează taxa pe clădiri nu a
actualizat valoarea impozabilă în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă
faţă de cea stabilită conform alin. (1) sau (2), după caz, va fi datorată de proprietarul clădirii.
(10) Cota impozitului/taxei pe clădiri prevăzută la alin. (1) şi (2) se stabileşte prin hotărâre
a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului
General al Municipiului Bucureşti.
ART. 461
Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor
(1) Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în
proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

24
 (2) În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are
obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă
se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe clădiri
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) Pentru clădirile nou-construite, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează:
a) pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizaţia
de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la
data terminării efective a lucrărilor;
b) pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizaţia de construire, data
din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepţie în termenul prevăzut de
lege;
c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut
în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei,
în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită
desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş.
Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia
de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în
raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.
(4) Declararea clădirilor în vederea impunerii şi înscrierea acestora în evidenţele
autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care
deţin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizaţie de
construire.
(5) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri este transmis în cursul unui an
fiscal, impozitul va fi datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra clădirii la
data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.
(6) În cazul extinderii, îmbunătăţirii, desfiinţării parţiale sau al altor modificări aduse unei
clădiri existente, inclusiv schimbarea integrală sau parţială a folosinţei, precum şi în cazul
reevaluării unei clădiri, care determină creşterea sau diminuarea impozitului, proprietarul are
obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază
teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data modificării
respective şi datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiţii începând cu data de 1
ianuarie a anului următor.
(7) În cazul desfiinţării unei clădiri, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie
de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în
termen de 30 de zile de la data demolării sau distrugerii şi încetează să datoreze impozitul
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, inclusiv în cazul clădirilor pentru care nu s-a
eliberat autorizaţie de desfiinţare.
(8) Dacă încadrarea clădirii în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui
an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe
clădiri, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului
următor.
(9) În cazul clădirilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de
proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului
şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale,
dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în
evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează
conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se
înregistrează la organul fiscal local lucrarea de cadastru, ca anexă la declaraţia fiscală.
(10) În cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga
durată a acestuia se aplică următoarele reguli:

25
 a) impozitul pe clădiri se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a fost încheiat contractul;
b) în cazul încetării contractului de leasing, impozitul pe clădiri se datorează de locator,
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii procesului-verbal de predare a
bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca
urmare a rezilierii contractului de leasing;
c) atât locatorul, cât şi locatarul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal
local în a cărui rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data
finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a
altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a
rezilierii contractului de leasing însoţită de o copie a acestor documente.
(11) Taxa pe clădiri se datorează pe perioada valabilităţii contractului prin care se
constituie dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. În cazul contractelor
care prevăd perioade mai mici de un an, taxa se datorează proporţional cu intervalul de timp
pentru care s-a transmis dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.
(12) Persoana care datorează taxa pe clădiri are obligaţia să depună o declaraţie la organul
fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, până la data de 25 a lunii
următoare celei în care intră în vigoare contractul prin care se acordă dreptul de concesiune,
închiriere, administrare ori folosinţă, la care anexează o copie a acestui contract.
(13) În cazul unei situaţii care determină modificarea taxei pe clădiri datorate, persoana
care datorează taxa pe clădiri are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a
cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, până la data de 25 a lunii următoare celei
în care s-a înregistrat situaţia respectivă.
(14) Declararea clădirilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor
imobile la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.
(15) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care
beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe clădiri.
ART. 462
Plata impozitului/taxei
(1) Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi
30 septembrie, inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la
10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această
atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(3) Impozitul pe clădiri, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, de până la 50
lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(4) În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza
aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, prevederile alin. (2) şi (3) se referă la impozitul pe
clădiri cumulat.
5) Taxa pe clădiri se plăteşte lunar, până la data de 25 a lunii următoare fiecărei luni din
perioada de valabilitate a contractului prin care se transmite dreptul de concesiune, închiriere,
administrare ori folosinţă.

CAP. III
Impozitul pe teren şi taxa pe teren

ART. 463
Reguli generale
(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta
un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.

26
 (2) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, se stabileşte
taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor
dreptului de administrare sau de folosinţă, în condiţii similare impozitului pe teren.
(3) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa
pe teren prevăzută la alin. (2) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al
municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa
pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
(4) Taxa pe teren se plăteşte proporţional cu perioada pentru care este constituit dreptul de
concesionare, închiriere, administrare ori folosinţă.
(5) Pe perioada în care pentru un teren se plăteşte taxa pe teren, nu se datorează impozitul
pe teren.
(6) În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare
proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care
nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun
datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
ART. 464
Scutiri
(1) Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru:
a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau
agrement;
b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în
administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat,
utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
c) terenurile fundaţiilor înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a
întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu
caracter umanitar, social şi cultural;
d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase,
precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru
activităţi economice;
e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;
f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau
particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafeţelor care
sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de
şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum
şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţionează potrivit Legii nr.
263/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
g) terenurile unităţilor sanitare publice, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi
economice;
h) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente
infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente
acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului
privind categoria de folosinţă a terenului, emis de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;
i) terenurile folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea
apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite
ca zone de protecţie definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din
subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează
folosirea suprafeţei solului;
j) terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât
durează ameliorarea acestora;

27
 k) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură
sau silvicultură;
l) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale
administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.,
zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile ocupate de piste şi terenurile din jurul
pistelor reprezentând zone de siguranţă;
m) terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare publice, precum şi
cele ale metroului;
n) terenurile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele
utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
o) terenurile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare cu
respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
p) terenurile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română,
în calitate de fondator unic, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi
economice;
q) terenurile instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea Ministerului
Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia
terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
r) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de
război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
s) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor
prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare;
t) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor
cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv
a reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi
în gradul I de invaliditate;
u) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a),
c)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, cu modificările şi completările
ulterioare;
v) terenurile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi
administrării arhivei, precum şi terenurile afectate funcţionării Centrului Naţional de
Administrare a Registrelor Naţionale Notariale;
w) suprafeţele de fond forestier, altele decât cele proprietate publică, pentru care nu se
reglementează procesul de producţie lemnoasă, cele certificate, precum şi cele cu arborete cu
vârsta de până la 20 de ani;
x) terenurile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de inserţie;
y) terenurile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale din România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele închiriate, concesionate
sau primite în administrare ori în folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică,
cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice.
(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe teren
datorate pentru:
a) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea
de interes public;
b) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata
pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;

28
 c) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 83/1999, republicată, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea
de interes public;
d) terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii
neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale;
e) terenurile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţile fără scop
lucrativ;
f) terenurile aparţinând asociaţiilor şi fundaţiilor folosite exclusiv pentru activităţile fără
scop lucrativ;
g) terenurile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani;
h) terenurile aferente clădirii de domiciliu şi/sau alte terenuri aflate în proprietatea sau
coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr.
341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
i) suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric;
j) terenurile aflate în proprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât
salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor
social;
k) terenurile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condiţiile elaborării unor
scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislaţia în domeniul
ajutorului de stat;
l) terenurile din extravilan situate în situri arheologice înscrise în Repertoriul Arheologic
Naţional folosite pentru păşunat;
m) terenurile persoanelor care domiciliază şi locuiesc efectiv în unele localităţi din Munţii
Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în conformitate cu Ordonanţa Guvernului
nr. 27/1996, republicată, cu modificările ulterioare;
n) terenurile extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii de utilizare;
o) terenul situat în extravilanul localităţilor, pe o perioadă de 5 ani ulteriori celui în care
proprietarul efectuează intabularea în cartea funciară pe cheltuială proprie;
p) suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric şi protejate;
q) terenurile, situate în zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele protejate;
r) suprafeţele terenurilor afectate de cercetările arheologice, pe întreaga durată a efectuării
cercetărilor.
(3) Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei, stabilită conform alin. (2), se aplică
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele
justificative.
4) Impozitul pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt
utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6
luni în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50% . Reducerea se aplică în anul fiscal
următor celui în care este îndeplinită această condiţie.
ART. 465
Calculul impozitului/taxei pe teren
(1) Impozitul/Taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul
localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform
încadrării făcute de consiliul local.
(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de
folosinţă terenuri cu construcţii, precum şi terenul înregistrat în registrul agricol la altă
categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii în suprafaţă de până la 400 m²,
inclusiv, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în
hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

29
┌───────────┬────────────────────────────────────────
─────────────────────┐
│ Zona în │ Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localităţi │
│ cadrul │ - lei/ha - │
│localităţii├──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─
───────┬────────┤
│ │ 0 │ I │ II │ III │ IV │ V │
├───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────
───┼────────┼────────┤
│ A │8282-20706│6878-17194│6042-15106│5236-13090│711-1788│569-1422│
├───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────
───┼────────┼────────┤
│ B │6878-17194│5199-12998│4215-10538│ 3558-8894│569-1422│427-1068│
├───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────
───┼────────┼────────┤
│ C │5199-12998│ 3558-8894│ 2668-6670│ 1690-4226│427-1068│ 284-710│
├───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────
───┼────────┼────────┤
│ D │ 3558-8894│ 1690-4226│ 1410-3526│ 984-2439│ 278-696│ 142-356│
└───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────
───┴────────┴────────┘

(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie
de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, pentru suprafaţa care depăşeşte 400 m²,
impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare,
cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul
de corecţie corespunzător prevăzut la alin. (5).
(4) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, potrivit alin. (3), se folosesc sumele din
tabelul următor, exprimate în lei pe hectar:

┌────┬───────────────────────────────────────────────
─────┬────┬────┬────┬────┐
│Nr. │ Zona │ A│ B│ C│ D│
│crt.│ Categoria de folosinţă │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 1 │Teren arabil │ 28 │ 21 │ 19 │ 15 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 2 │Păşune │ 21 │ 19 │ 15 │ 13 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 3 │Fâneaţă │ 21 │ 19 │ 15 │ 13 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 4 │Vie │ 46 │ 35 │ 28 │ 19 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 5 │Livadă │ 53 │ 46 │ 35 │ 28 │

30
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 6 │Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră │ 28 │ 21 │ 19 │ 15 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 7 │Teren cu ape │ 15 │ 13 │ 8 │ 0 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 8 │Drumuri şi căi ferate │ 0│ 0│ 0│ 0│
├────┼───────────────────────────────────────────────
─────┼────┼────┼────┼────┤
│ 9 │Teren neproductiv │ 0│ 0│ 0│ 0│
└────┴───────────────────────────────────────────────
─────┴────┴────┴────┴────┘

(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător
prevăzut în următorul tabel:

┌──────────────────┬────────────────────────┐
│Rangul localităţii│Coeficientul de corecţie│
├──────────────────┼────────────────────────┤
│ 0 │ 8,00 │
├──────────────────┼────────────────────────┤
│ I │ 5,00 │
├──────────────────┼────────────────────────┤
│ II │ 4,00 │
├──────────────────┼────────────────────────┤
│ III │ 3,00 │
├──────────────────┼────────────────────────┤
│ IV │ 1,10 │
├──────────────────┼────────────────────────┤
│ V │ 1,00 │
└──────────────────┴────────────────────────┘

(6) Ca excepţie de la prevederile alin. (2)-(5), în cazul contribuabililor persoane juridice,

pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de
folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se calculează conform
prevederilor alin. (7) numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;
b) au înregistrate în evidenţa contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri şi cheltuieli din
desfăşurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).
(7) În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin
înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în
următorul tabel, înmulţită cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la art. 457 alin.
(6):

┌────┬───────────────────────────────────────────────
────────────┬────────┐
│Nr. │ Categoria de folosinţă │ Impozit│

31
│crt.│ │ (lei) │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│1 │Teren cu construcţii │ 22-31 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│2 │Teren arabil │ 42-50 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│3 │Păşune │ 20-28 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│4 │Fâneaţă │ 20-28 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│5 │Vie pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 5.1 │ 48-55 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│5.1 │Vie până la intrarea pe rod │ 0 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│6 │Livadă pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 6.1 │ 48-56 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│6.1 │Livadă până la intrarea pe rod │ 0 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│7 │Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră, cu excepţia │ │
│ │celui prevăzut la nr. crt. 7.1 │ 8-16 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│7.1 │Pădure în vârstă de până la 20 de ani şi pădure cu rol de │ │
│ │protecţie │ 0 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│8 │Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări piscicole │ 1-6 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│8.1 │Teren cu amenajări piscicole │ 26-34 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│9 │Drumuri şi căi ferate │ 0 │
├────┼───────────────────────────────────────────────
────────────┼────────┤
│10 │Teren neproductiv │ 0 │
└────┴───────────────────────────────────────────────
────────────┴────────┘

(8) Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile şi terenurile, a titularului

dreptului de proprietate asupra acestora, precum şi schimbarea categoriei de folosinţă se pot

32
face numai pe bază de documente, anexate la declaraţia făcută sub semnătura proprie a
capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei. Procedura
de înregistrare şi categoriile de documente se vor stabili prin norme metodologice.
(9) Nivelul impozitului pe teren prevăzut la alin. (2) şi (7) se stabileşte prin hotărâre a
consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului
General al Municipiului Bucureşti.
ART. 466
Declararea şi datorarea impozitului şi a taxei pe teren
(1) Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în
proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(2) În cazul dobândirii unui teren în cursul anului, proprietarul acestuia are obligaţia să
depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de
competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi datorează impozit
pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an
fiscal, impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra terenului la
data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.
(4) Dacă încadrarea terenului în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul
unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului
pe teren, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului
următor.
(5) În cazul modificării categoriei de folosinţă a terenului, proprietarul acestuia are
obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază
teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data modificării
folosinţei, şi datorează impozitul pe teren conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie
a anului următor.
(6) În cazul terenurilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de
proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii nr. 7/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se
au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru.
Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol,
precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data
de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează la organul fiscal local lucrarea
respectivă, ca anexă la declaraţia fiscală.
(7) În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga
durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe teren se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a fost încheiat contractul;
b) în cazul în care contractul de leasing financiar încetează altfel decât prin ajungerea la
scadenţă, impozitul pe teren se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care terenul a fost predat locatorului prin încheierea procesului-verbal de
predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în
posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing;
c) atât locatorul, cât şi locatarul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal
local în a cărui rază de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data finalizării
contractului de leasing sau a încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor
documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii
contractului de leasing însoţită de o copie a acestor documente.
(8) Taxa pe teren se datorează pe perioada valabilităţii contractului prin care se constituie
dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. În cazul contractelor care prevăd

33
perioade mai mici de un an, taxa se datorează proporţional cu intervalul de timp pentru care s-
a transmis dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.
(9) Persoana care datorează taxa pe teren are obligaţia să depună o declaraţie la organul
fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, până la data de 25 a lunii
următoare celei în care intră în vigoare contractul prin care se acordă dreptul de concesiune,
închiriere, administrare ori folosinţă, la care anexează o copie a acestui contract.
(10) În cazul unei situaţii care determină modificarea taxei pe teren datorate, persoana care
datorează taxa pe teren are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui
rază teritorială de competenţă se află terenul, până la data de 25 a lunii următoare celei în care
s-a înregistrat situaţia respectivă.
(11) Declararea terenurilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor
terenuri la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.
(12) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care
beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe teren.
ART. 467
Plata impozitului şi a taxei pe teren
(1) Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30
septembrie inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de
până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti,
această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(3) Impozitul pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi
juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(4) În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza
aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, prevederile alin. (2) şi (3) se referă la impozitul pe
teren cumulat.
(5) Taxa pe teren se plăteşte lunar, până la data de 25 a lunii următoare fiecărei luni din
perioada de valabilitate a contractului prin care se transmite dreptul de concesiune, închiriere,
administrare ori folosinţă.

CAP. IV
Impozitul pe mijloacele de transport

ART. 468
Reguli generale
(1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie
înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport,
cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.
(2) Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport
este înmatriculat sau înregistrat în România.
(3) Impozitul pe mijloacele de transport se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-
teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
(4) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar,
pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
ART. 469
Scutiri
(1) Nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru:
a) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război,
văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur
mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;

34
 b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap
grav sau accentuat, cele pentru transportul persoanelor cu handicap sau invaliditate, aflate în
proprietatea sau coproprietatea reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau
accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de
transport, la alegerea contribuabilului;
c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la
art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
d) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la
art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
e) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor
fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;
f) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
g) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de
transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în
afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public;
h) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
i) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral;
j) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenţii în situaţii de urgenţă;
k) mijloacele de transport ale instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea
Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului;
l) mijloacele de transport ale fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite conform legii,
cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine
acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;
m) mijloacele de transport ale organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită
de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală,
asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil,
familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în
dificultate, în condiţiile legii;
n) autovehiculele acţionate electric;
o) autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă şi care nu sunt utilizate în
folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;
p) mijloacele de transport deţinute de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale.
(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele
de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol.
(3) Scutirea sau reducerea de la plata impozitului pe mijloacele de transport agricole
utilizate efectiv în domeniul agricol, stabilită conform alin. (2), se aplică începând cu data de
1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
(4) Impozitul pe mijloacele de transport se reduce cu 50% pentru persoanele fizice care
domiciliază în localităţile precizate în:
a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru
sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările
ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele
măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a judeţului Tulcea şi a
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările ulterioare.
ART. 470
Calculul impozitului

35
 (1) Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de
transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol.
(2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se
calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200
cmc sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

┌────┬──────────────────────────────────────────────
───────────┬─────────────┐
│Nr. │ Mijloace de transport cu tracţiune mecanică │Lei/200 cmc │
│crt.│ │sau fracţiune│
│ │ │din aceasta │
├────┴──────────────────────────────────────────────
───────────┴─────────────┤
│ I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cmc sau fracţiune din aceasta) │
├────┬──────────────────────────────────────────────
───────────┬─────────────┤
│ 1 │Motociclete, tricicluri, cvadricicluri şi autoturisme cu │ 8 │
│ │capacitatea cilindrică de până la 1.600 cmc, inclusiv │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 2 │Motociclete, tricicluri şi cvadricicluri cu capacitatea │ 9 │
│ │cilindrică de peste 1.600 cmc │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 3 │Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cmc şi │ 18 │
│ │2.000 cmc inclusiv │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 4 │Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cmc şi │ 72 │
│ │2.600 cmc inclusiv │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 5 │Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cmc şi │ 144 │
│ │3.000 cmc inclusiv │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 6 │Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cmc │ 290 │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 7 │Autobuze, autocare, microbuze │ 24 │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 8 │Alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă│ 30 │
│ │autorizată de până la 12 tone, inclusiv │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 9 │Tractoare înmatriculate │ 18 │
├────┴──────────────────────────────────────────────
───────────┴─────────────┤
│ II. Vehicule înregistrate │

36
 ├────┬──────────────────────────────────────────────
───────────┬─────────────┤
│ 1 │Vehicule cu capacitate cilindrică │ lei/200 cmc │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 1.1│Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică │ 2-4 │
│ │< 4.800 cmc │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 1.2│Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică │ 4-6 │
│ │> 4.800 cmc │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────
───────────┼─────────────┤
│ 2 │Vehicule fără capacitate cilindrică evidenţiată │50-150 lei/an│
└────┴──────────────────────────────────────────────
───────────┴─────────────┘

(3) În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu minimum 50%,

conform hotărârii consiliului local.
(4) În cazul unui ataş, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru
motocicletele respective.
(5) În cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai
mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare
prevăzută în tabelul următor:

┌───────────────────────────────────────────────────
─┬───────────────────────┐
│ Numărul de axe şi greutatea brută încărcată │ Impozitul │
│ maximă admisă │ (în lei/an) │
│ ├─────────────┬─────────┤
│ │ Ax(e) │ Alte │
│ │ motor(oare) │sisteme │
│ │ cu sistem │ de │
│ │de suspensie │suspensie│
│ │ pneumatică │ pentru │
│ │ sau │ axele │
│ │echivalentele│ motoare │
│ │ recunoscute │ │
├───┬───────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┤
│ I│două axe │
├───┼──┬────────────────────────────────────────────
─┬─────────────┬─────────┤
│ │ 1│Masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de │ 0 │ 133 │
│ │ │13 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 2│Masa de cel puţin 13 tone, dar mai mică de │ 133 │ 367 │
│ │ │14 tone │ │ │

37
 ├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 3│Masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de │ 367 │ 517 │
│ │ │15 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 4│Masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de │ 517 │ 1.169 │
│ │ │18 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 5│Masa de cel puţin 18 tone │ 517 │ 1.169 │
├───┼──┴────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┤
│ II│3 axe │
├───┼──┬────────────────────────────────────────────
─┬─────────────┬─────────┤
│ │ 1│Masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de │ 133 │ 231 │
│ │ │17 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 2│Masa de cel puţin 17 tone, dar mai mică de │ 231 │ 474 │
│ │ │19 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 3│Masa de cel puţin 19 tone, dar mai mică de │ 474 │ 615 │
│ │ │21 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 4│Masa de cel puţin 21 tone, dar mai mică de │ 615 │ 947 │
│ │ │23 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 5│Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de │ 947 │ 1.472 │
│ │ │25 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 6│Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de │ 947 │ 1.472 │
│ │ │26 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 7│Masa de cel puţin 26 tone │ 947 │ 1.472 │
├───┼──┴────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┤
│III│4 axe │
├───┼──┬────────────────────────────────────────────
─┬─────────────┬─────────┤
│ │ 1│Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de │ 615 │ 623 │
│ │ │25 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 2│Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de │ 623 │ 973 │

38
│ │ │27 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 3│Masa de cel puţin 27 tone, dar mai mică de │ 973 │ 1.545 │
│ │ │29 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 4│Masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de │ 1.545 │ 2.291 │
│ │ │31 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 5│Masa de cel puţin 31 tone, dar mai mică de │ 1.545 │ 2.291 │
│ │ │32 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 6│Masa de cel puţin 32 tone │ 1.545 │ 2.291 │
└───┴──┴────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┘

(6) În cazul unei combinaţii de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de
transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul
pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:

┌───────────────────────────────────────────────────
─┬───────────────────────┐
│ Numărul de axe şi greutatea brută încărcată │ Impozitul │
│ maximă admisă │ (în lei/an) │
│ ├─────────────┬─────────┤
│ │ Ax(e) │ Alte │
│ │ motor(oare) │sisteme │
│ │ cu sistem │ de │
│ │de suspensie │suspensie│
│ │ pneumatică │ pentru │
│ │ sau │ axele │
│ │echivalentele│motoare │
│ │ recunoscute │ │
├───┬───────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┤
│ I│2 + 1 axe │
├───┼──┬────────────────────────────────────────────
─┬─────────────┬─────────┤
│ │ 1│Masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de │ 0 │ 0 │
│ │ │14 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 2│Masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de │ 0 │ 0 │
│ │ │16 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 3│Masa de cel puţin 16 tone, dar mai mică de │ 0 │ 60 │

39
│ │ │18 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 4│Masa de cel puţin 18 tone, dar mai mică de │ 60 │ 137 │
│ │ │20 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 5│Masa de cel puţin 20 tone, dar mai mică de │ 137 │ 320 │
│ │ │22 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 6│Masa de cel puţin 22 tone, dar mai mică de │ 320 │ 414 │
│ │ │23 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 7│Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de │ 414 │ 747 │
│ │ │25 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 8│Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de │ 747 │ 1.310 │
│ │ │28 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 9│Masa de cel puţin 28 tone │ 747 │ 1.310 │
├───┼──┴────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┤
│ II│2+2 axe │
├───┼──┬────────────────────────────────────────────
─┬─────────────┬─────────┤
│ │ 1│Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de │ 128 │ 299 │
│ │ │25 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 2│Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de │ 299 │ 491 │
│ │ │26 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 3│Masa de cel puţin 26 tone, dar mai mică de │ 491 │ 721 │
│ │ │28 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 4│Masa de cel puţin 28 tone, dar mai mică de │ 721 │ 871 │
│ │ │29 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 5│Masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de │ 871 │ 1.429 │
│ │ │31 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 6│Masa de cel puţin 31 tone, dar mai mică de │ 1.429 │ 1.984 │
│ │ │33 tone │ │ │

40
 ├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 7│Masa de cel puţin 33 tone, dar mai mică de │ 1.984 │ 3.012 │
│ │ │36 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 8│Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de │ 1.984 │ 3.012 │
│ │ │38 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 9│Masa de cel puţin 38 tone │ 1.984 │ 3.012 │
├───┼──┴────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┤
│III│2+3 axe │
├───┼──┬────────────────────────────────────────────
─┬─────────────┬─────────┤
│ │ 1│Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de │ 1.579 │ 2.197 │
│ │ │38 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 2│Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de │ 2.197 │ 2.986 │
│ │ │40 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 3│Masa de cel puţin 40 tone │ 2.197 │ 2.986 │
├───┼──┴────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┤
│ IV│3+2 axe │
├───┼──┬────────────────────────────────────────────
─┬─────────────┬─────────┤
│ │ 1│Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de │ 1.395 │ 1.937 │
│ │ │38 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 2│Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de │ 1.937 │ 2.679 │
│ │ │40 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 3│Masa de cel puţin 40 tone, dar mai mică de │ 2.679 │ 3.963 │
│ │ │44 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 4│Masa de cel puţin 44 tone │ 2.679 │ 3.963 │
├───┼──┴────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┤
│ V │3+3 axe │
├───┼──┬────────────────────────────────────────────
─┬─────────────┬─────────┤
│ │ 1│Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de │ 794 │ 960 │
│ │ │38 tone │ │ │

41
 ├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 2│Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de │ 960 │ 1.434 │
│ │ │40 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 3│Masa de cel puţin 40 tone, dar mai mică de │ 1.434 │ 2.283 │
│ │ │44 tone │ │ │
├───┼──┼────────────────────────────────────────────
─┼─────────────┼─────────┤
│ │ 4│Masa de cel puţin 44 tone │ 1.434 │ 2.283 │
└───┴──┴────────────────────────────────────────────
─┴─────────────┴─────────┘

(7) În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o
combinaţie de autovehicule prevăzută la alin. (6), taxa asupra mijlocului de transport este
egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

┌───────────────────────────────────────────────────
──────────┬──────────────┐
│ Masa totală maximă autorizată │ Impozit │
│ │ - lei - │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│a. Până la 1 tonă, inclusiv │ 9 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│b. Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone │ 34 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│c. Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone │ 52 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│d. Peste 5 tone │ 64 │
└───────────────────────────────────────────────────
──────────┴──────────────┘

(8) În cazul mijloacelor de transport pe apă, impozitul pe mijlocul de transport este egal cu
suma corespunzătoare din tabelul următor:

┌───────────────────────────────────────────────────
──────────┬──────────────┐
│ Mijlocul de transport pe apă │ Impozit │
│ │ - lei - │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│1. Luntre, bărci fără motor, folosite pentru pescuit şi uz │ 21 │
│personal │ │

42
 ├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│2. Bărci fără motor, folosite în alte scopuri │ 56 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│3. Bărci cu motor │ 210 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│4. Nave de sport şi agrement │ Între │
│ │ 0 şi 1.119 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│5. Scutere de apă │ 210 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│6. Remorchere şi împingătoare: │ X │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│a) până la 500 CP, inclusiv │ 559 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│b) peste 500 CP şi până la 2000 CP, inclusiv │ 909 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│c) peste 2000 CP şi până la 4000 CP, inclusiv │ 1398 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│d) peste 4000 CP │ 2237 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│7. Vapoare - pentru fiecare 1000 tdw sau fracţiune din acesta│ 182 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│8. Ceamuri, şlepuri şi barje fluviale: │ X │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│a) cu capacitatea de încărcare până la 1500 de tone, inclusiv│ 182 │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│b) cu capacitatea de încărcare de peste 1500 de tone şi până │ 280 │
│la 3000 de tone, inclusiv │ │
├───────────────────────────────────────────────────
──────────┼──────────────┤
│c) cu capacitatea de încărcare de peste 3000 de tone │ 490 │
└───────────────────────────────────────────────────
──────────┴──────────────┘

(9) În înţelesul prezentului articol, capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată
a unui mijloc de transport se stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin
factura de achiziţie sau un alt document similar.

43
 ART. 471
Declararea şi datorarea impozitului pe mijloacele de transport
(1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care
deţine dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în
România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(2) În cazul înmatriculării sau înregistrării unui mijloc de transport în cursul anului,
proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază
teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de
30 de zile de la data înmatriculării/înregistrării, şi datorează impozit pe mijloacele de
transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România,
proprietarul datorează impozit începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării
sau înregistrării acestuia în România.
(4) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să
depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are
domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi
încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(5) În cazul oricărei situaţii care conduce la modificarea impozitului pe mijloacele de
transport, inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru, contribuabilul are
obligaţia depunerii declaraţiei fiscale cu privire la mijlocul de transport la organul fiscal local
pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile,
inclusiv, de la modificarea survenită, şi datorează impozitul pe mijloacele de transport stabilit
în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(6) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar,
pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe mijloacele de transport se datorează de locatar începând cu data de 1
ianuarie a anului următor încheierii contractului de leasing financiar, până la sfârşitul anului
în cursul căruia încetează contractul de leasing financiar;
b) locatarul are obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui rază
de competenţă se înregistrează mijlocul de transport, în termen de 30 de zile de la data
procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă
intrarea bunului în posesia locatarului, însoţită de o copie a acestor documente;
c) la încetarea contractului de leasing, atât locatarul, cât şi locatorul au obligaţia depunerii
declaraţiei fiscale la consiliul local competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii
procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă
intrarea bunului în posesia locatorului, însoţită de o copie a acestor documente.
(7) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care
beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe mijloacele de transport.
ART. 472
Plata impozitului
(1) Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de
31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul
an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o
bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul
municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului
Bucureşti.
(3) Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiaşi buget local de către
contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la
primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe
mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiaşi unităţi

44
administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport
cumulat al acestora.

CAP. V
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor

ART. 473
Reguli generale
Orice persoană care trebuie să obţină un certificat, un aviz sau o autorizaţie menţionată în
prezentul capitol trebuie să plătească o taxă la compartimentul de specialitate al autorităţii
administraţiei publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizaţia
necesară.
ART. 474
Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor
avize şi autorizaţii
(1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma
stabilită conform tabelului următor:

┌────────────────────────────────────────────────┬──
─────────────────────┐
│Suprafaţa pentru care se obţine certificatul │ │
│ de urbanism │ - lei - │
├────────────────────────────────────────────────┼──
─────────────────────┤
│a) până la 150 mp, inclusiv │ 5-6 │
├────────────────────────────────────────────────┼──
─────────────────────┤
│b) între 151 şi 250 mp, inclusiv │ 6-7 │
├────────────────────────────────────────────────┼──
─────────────────────┤
│c) între 251 şi 500 mp, inclusiv │ 7-9 │
├────────────────────────────────────────────────┼──
─────────────────────┤
│d) între 501 şi 750 mp, inclusiv │ 9-12 │
├────────────────────────────────────────────────┼──
─────────────────────┤
│e) între 751 şi 1.000 mp, inclusiv │ 12-14 │
├────────────────────────────────────────────────┼──
─────────────────────┤
│f) peste 1.000 mp │ 14 + 0,01 lei/mp, │
│ │pentru fiecare mp care │
│ │ depăşeşte 1.000 mp │
│ │ │
└────────────────────────────────────────────────┴──
─────────────────────┘

(2) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50%
din taxa stabilită conform alin. (1).
(3) Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism este egală cu 30% din cuantumul
taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale.

45
 (4) Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi
amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului
judeţean se stabileşte de consiliul local în sumă de până la 15 lei, inclusiv.
(5) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire rezidenţială sau
clădire-anexă este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii.
(6) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru alte construcţii decât cele
menţionate la alin. (5) este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie,
inclusiv valoarea instalaţiilor aferente.
(7) Pentru taxele prevăzute la alin. (5) şi (6) stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor
de construcţie se aplică următoarele reguli:
a) taxa datorată se stabileşte pe baza valorii lucrărilor de construcţie declarate de persoana
care solicită avizul şi se plăteşte înainte de emiterea avizului;
b) pentru taxa prevăzută la alin. (5), valoarea reală a lucrărilor de construcţie nu poate fi
mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform art. 457;
c) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţie, dar nu mai târziu de 15
zile de la data la care expiră autorizaţia respectivă, persoana care a obţinut autorizaţia trebuie
să depună o declaraţie privind valoarea lucrărilor de construcţie la compartimentul de
specialitate al autorităţii administraţiei publice locale;
d) până în cea de-a 15-a zi, inclusiv, de la data la care se depune situaţia finală privind
valoarea lucrărilor de construcţii, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei
publice locale are obligaţia de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de
construcţie;
e) până în cea de-a 15-a zi, inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al
autorităţii administraţiei publice locale a comunicat valoarea stabilită pentru taxă, trebuie
plătită orice diferenţă de taxă datorată de către persoana care a primit autorizaţia sau orice
diferenţă de taxă care trebuie rambursată de autoritatea administraţiei publice locale.
(8) Taxa pentru prelungirea unei autorizaţii de construire este egală cu 30% din cuantumul
taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale.
(9) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii
este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă stabilită pentru determinarea impozitului pe
clădiri, aferentă părţii desfiinţate.
(10) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesare lucrărilor de
cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor
privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol şi alte excavări se datorează de către
titularii drepturilor de prospecţiune şi explorare şi se calculează prin înmulţirea numărului de
metri pătraţi de teren ce vor fi efectiv afectaţi la suprafaţa solului de foraje şi excavări cu o
valoare cuprinsă între 0 şi 15 lei.
(11) În termen de 30 de zile de la finalizarea fazelor de cercetare şi prospectare,
contribuabilii au obligaţia să declare suprafaţa efectiv afectată de foraje sau excavări, iar în
cazul în care aceasta diferă de cea pentru care a fost emisă anterior o autorizaţie, taxa aferentă
se regularizează astfel încât să reflecte suprafaţa efectiv afectată.
(12) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în
vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este
egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier.
(13) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi, căsuţe sau rulote
ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie.
(14) Taxa pentru autorizarea amplasării de chioşcuri, containere, tonete, cabine, spaţii de
expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame situate pe căile şi în spaţiile publice
este de până la 8 lei, inclusiv, pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie.

46
 (15) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la
reţele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin
cablu se stabileşte de consiliul local şi este de până la 13 lei, inclusiv, pentru fiecare racord.
(16) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte de
către consiliile locale în sumă de până la 9 lei, inclusiv.
ART. 475
Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea unor activităţi
(1) Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare se stabileşte de consiliul
local şi este de până la 20 lei, inclusiv.
(2) Taxele pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului
de comercializare a produselor din sectorul agricol se stabilesc de către consiliile locale şi
sunt de până la 80 lei, inclusiv.
(3) Persoanele a căror activitate se încadrează în grupele 561 - Restaurante, 563 - Baruri şi
alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive potrivit
Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul
preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării
activităţilor din economia naţională - CAEN, datorează bugetului local al comunei, oraşului
sau municipiului, după caz, în a cărui rază administrativ-teritorială se desfăşoară activitatea, o
taxă pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de
alimentaţie publică, în funcţie de suprafaţa aferentă activităţilor respective, în sumă de:
a) până la 4.000 lei, pentru o suprafaţă de până la 500 m², inclusiv;
b) între 4.000 şi 8.000 lei pentru o suprafaţă mai mare de 500 m².
(4) Nivelul taxei prevăzute la alin. (3) se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La
nivelul municipiului Bucureşti, această taxă se stabileşte de către Consiliul General al
Municipiului Bucureşti şi se face venit la bugetul local al sectorului în a cărui rază teritorială
se desfăşoară activitatea.
(5) Autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, în cazul în care
comerciantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, se emite de către primarul în a cărui
rază de competenţă se află amplasată unitatea sau standul de comercializare.
ART. 476
Scutiri
(1) Sunt scutite de taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
următoarele:
a) certificatele, avizele şi autorizaţiile ai căror beneficiari sunt veterani de război, văduve de
război sau văduve nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b) certificatele, avizele şi autorizaţiile ai căror beneficiari sunt persoanele prevăzute la art. 1
din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
c) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru lăcaşuri de cult sau
construcţii-anexă;
d) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru dezvoltarea, modernizarea
sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului;
e) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru lucrările de interes public
naţional, judeţean sau local;
f) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, dacă beneficiarul construcţiei este
o instituţie publică;
g) autorizaţiile de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite prin concesionare,
conform legii;
h) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, dacă beneficiarul construcţiei este
o instituţie sau o unitate care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului;

47
 i) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o
fundaţie înfiinţată prin testament, constituită conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta
şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar,
social şi cultural;
j) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o
organizaţie care are ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi
specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de
recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap,
persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii;
k) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, în cazul unei calamităţi naturale.
(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea taxei pentru eliberarea
certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor pentru:
a) lucrări de întreţinere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare a
monumentelor istorice astfel cum sunt definite în Legea nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, datorate de proprietarii
persoane fizice care realizează, integral sau parţial, aceste lucrări pe cheltuială proprie;
b) lucrări destinate păstrării integrităţii fizice şi a cadrului construit sau natural al
monumentelor istorice definite în Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările ulterioare,
finanţate de proprietarii imobilelor din zona de protecţie a monumentelor istorice, în
concordanţă cu reglementările cuprinse în documentaţiile de urbanism întocmite potrivit legii;
c) lucrări executate în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru
reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
d) lucrări executate în zone de regenerare urbană, delimitate în condiţiile Legii nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările
ulterioare, lucrări în care se desfăşoară operaţiuni de regenerare urbană coordonate de
administraţia locală, în perioada derulării operaţiunilor respective.

CAP. VI
Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

ART. 477
Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate
(1) Orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza
unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană datorează plata taxei
prevăzute în prezentul articol, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin
mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale.
(2) Publicitatea realizată prin mijloace de informare în masă scrise şi audiovizuale, în
sensul prezentului articol, corespunde activităţilor agenţilor de publicitate potrivit Clasificării
activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare, respectiv publicitatea
realizată prin ziare şi alte tipărituri, precum şi prin radio, televiziune şi internet.
(3) Taxa prevăzută în prezentul articol, denumită în continuare taxa pentru servicii de
reclamă şi publicitate, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza
căreia persoana prestează serviciile de reclamă şi publicitate.
(4) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei
respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate.
(5) Cota taxei se stabileşte de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% şi 3%.
(6) Valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate cuprinde orice plată obţinută sau care
urmează a fi obţinută pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia taxei pe valoarea
adăugată.

48
 (7) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la
data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii
de reclamă şi publicitate.
ART. 478
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate
(1) Orice persoană care utilizează un panou, un afişaj sau o structură de afişaj pentru
reclamă şi publicitate, cu excepţia celei care intră sub incidenţa art. 477, datorează plata taxei
anuale prevăzute în prezentul articol către bugetul local al comunei, al oraşului sau al
municipiului, după caz, în raza căreia/căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de
afişaj respectivă. La nivelul municipiului Bucureşti, această taxă revine bugetului local al
sectorului în raza căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă.
(2) Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual prin
înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului
pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
a) în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică,
suma este de până la 32 lei, inclusiv;
b) în cazul oricărui altui panou, afişaj sau oricărei altei structuri de afişaj pentru reclamă şi
publicitate, suma este de până la 23 lei, inclusiv.
(3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se recalculează pentru a reflecta
numărul de luni sau fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afişează în scop de
reclamă şi publicitate.
(4) Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, în două rate
egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Taxa pentru afişajul în scop de
reclamă şi publicitate, datorată aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi
juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(5) Persoanele care datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate sunt
obligate să depună o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei
publice locale în termen de 30 de zile de la data amplasării structurii de afişaj.
ART. 479
Scutiri
(1) Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă
şi publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă
unor activităţi economice.
(2) Taxa prevăzută în prezentul articol, denumită în continuare taxa pentru afişaj în scop de
reclamă şi publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afişajul sau structura
de afişaj unei alte persoane, în acest caz taxa prevăzută la art. 477 fiind plătită de această
ultimă persoană.
(3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează pentru afişele,
panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în interiorul clădirilor.
(4) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică pentru panourile de
identificare a instalaţiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulaţie, precum
şi alte informaţii de utilitate publică şi educaţionale.
(5) Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru
afişajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor,
realizării de reclamă şi publicitate.

CAP. VII
Impozitul pe spectacole

ART. 480
Reguli generale

49
 (1) Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă
activitate distractivă în România are obligaţia de a plăti impozitul prevăzut în prezentul
capitol, denumit în continuare impozitul pe spectacole.
(2) Impozitul pe spectacole se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în
raza căreia are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă.
ART. 481
Calculul impozitului
(1) Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată
din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor.
(2) Consiliile locale hotărăsc cota de impozit după cum urmează:
a) până la 2%, în cazul unui spectacol de teatru, de exemplu o piesă de teatru, balet, operă,
operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la
cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională;
b) până la 5% în cazul oricărei altei manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a).
(3) Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele
plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în
vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor.
(4) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul
articol au obligaţia de:
a) a înregistra biletele de intrare şi/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al
autorităţii administraţiei publice locale care îşi exercită autoritatea asupra locului unde are loc
spectacolul;
b) a anunţa tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul,
precum şi în orice alt loc în care se vând bilete de intrare şi/sau abonamente;
c) a preciza tarifele pe biletele de intrare şi/sau abonamente şi de a nu încasa sume care
depăşesc tarifele precizate pe biletele de intrare şi/sau abonamente;
d) a emite un bilet de intrare şi/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori;
e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorităţii administraţiei publice
locale, documentele justificative privind calculul şi plata impozitului pe spectacole;
f) a se conforma oricăror altor cerinţe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidenţa şi
inventarul biletelor de intrare şi a abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în
comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei
Publice, contrasemnate de Ministerul Culturii şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
ART. 482
Scutiri
Spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de la plata impozitului pe
spectacole.
ART. 483
Plata impozitului
(1) Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare
celei în care a avut loc spectacolul.
(2) Orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligaţia de a depune o
declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, până la
data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole. Formatul declaraţiei se
precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(3) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul corect al
impozitului, depunerea la timp a declaraţiei şi plata la timp a impozitului.

CAP. VIII
Taxe speciale

50
 ART. 484
Taxe speciale
(1) Pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi
juridice, precum şi pentru promovarea turistică a localităţii, consiliile locale, judeţene şi
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale.
(2) Domeniile în care consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum şi
cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază
de serviciile oferite de instituţia sau serviciul public de interes local, potrivit regulamentului
de organizare şi funcţionare al acestora, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să
efectueze prestaţii ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
ART. 485
Scutiri
(1) Autorităţile deliberative pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor speciale
instituite conform art. 484, pentru următoarele persoane fizice sau juridice:
a) veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de
război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
c) instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia incintelor folosite
pentru activităţi economice;
d) fundaţiile înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine,
dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter
umanitar, social şi cultural;
e) organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi
specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de
recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap,
persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii;
f) reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi
în gradul I de invaliditate.
(2) Taxele speciale instituite conform art. 484 se reduc cu 50% pentru persoanele fizice
care domiciliază în localităţile precizate în:
a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, cu modificările ulterioare.

CAP. IX
Alte taxe locale

ART. 486
Alte taxe locale
(1) Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliile judeţene,
după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi pentru vizitarea
muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi altele
asemenea.
(2) Consiliile locale pot institui taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi
utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza
localităţii unde acestea sunt utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra
mediului înconjurător.

51
 (3) Taxele prevăzute la alin. (1) şi (2) se calculează şi se plătesc în conformitate cu
procedurile aprobate de autorităţile deliberative interesate.
(4) Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă este în cuantum de
500 lei şi poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăşi
50% din această valoare. Taxa se face venit la bugetul local.
(5) Pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea
planuri, deţinute de consiliile locale, consiliul local stabileşte o taxă de până la 32 lei,
inclusiv.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), consiliile locale, Consiliul General al
Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz,
pot institui taxa pentru reabilitare termică a blocurilor de locuinţe şi locuinţelor unifamiliale,
pentru care s-au alocat sume aferente cotei de contribuţie a proprietarilor, în condiţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 487
Scutiri
Autorităţile deliberative pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor instituite conform
art. 486 următoarelor persoane fizice sau juridice:
a) veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de
război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
c) instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia incintelor folosite
pentru activităţi economice;
d) fundaţiile înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine,
dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter
umanitar, social şi cultural;
e) organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi
specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de
recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap,
persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.
ART. 488
Contracte de fiducie
În cazul persoanelor fizice şi juridice care încheie contracte de fiducie conform Codului
civil, impozitele şi taxele locale aferente masei patrimoniale fiduciare transferate în cadrul
operaţiunii de fiducie sunt plătite de către fiduciar la bugetele locale ale unităţilor
administrativ-teritoriale unde sunt înregistrate bunurile care fac obiectul operaţiunii de
fiducie, cu respectarea prevederilor prezentului titlu, începând cu data de întâi a lunii
următoare celei în care a fost încheiat contractul de fiducie.

CAP. X
Alte dispoziţii comune

ART. 489
Majorarea impozitelor şi taxelor locale de consiliile locale sau consiliile judeţene
(1) Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii
executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în prezentul
titlu, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi de
necesităţile bugetare locale, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 494 alin. (10) lit. b) şi c).

52
 (2) Cotele adiţionale stabilite conform alin. (1) nu pot fi mai mari de 50% faţă de nivelurile
maxime stabilite în prezentul titlu.
(3) Criteriile prevăzute la alin. (1) se hotărăsc de către autoritatea deliberativă a
administraţiei publice locale.
(4) Pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, consiliul local poate majora
impozitul pe teren cu până la 500%, începând cu al treilea an, în condiţiile stabilite prin
hotărâre a consiliului local.
(5) Consiliul local poate majora impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren cu până la 500%
pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan.
(6) Criteriile de încadrare în categoria clădirilor şi terenurilor prevăzute la alin. (5) se
adoptă prin hotărâre a consiliului local.
(7) Clădirile şi terenurile care intră sub incidenţa alin. (5) se stabilesc prin hotărâre a
consiliului local conform elementelor de identificare potrivit nomenclaturii stradale.
(8) Hotărârile consiliului local stabilite potrivit alin. (7) au caracter individual.
ART. 490
Controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale
Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt
responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a
amenzilor şi penalizărilor aferente.
ART. 491
Indexarea impozitelor şi taxelor locale
(1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei
sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,
până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul
fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(2) Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică
în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului
General al Municipiului Bucureşti.
ART. 492
Elaborarea normelor
Elaborarea normelor pentru prezentul titlu se face de către Ministerul Finanţelor Publice şi
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

CAP. XI
Sancţiuni

ART. 493
Sancţiuni
(1) Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară,
contravenţională sau penală, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
(2) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii
încât să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni:
a) depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 461 alin. (2), (6),
(7), alin. (10) lit. c), alin. (12) şi (13), art. 466 alin. (2), (5), alin. (7) lit. c), alin. (9) şi (10), art.
471 alin. (2), (4), (5) şi alin. (6) lit. b) şi c), art. 474 alin. (7) lit. c), alin. (11), art. 478 alin. (5)
şi art. 483 alin. (2);
b) nedepunerea declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 461 alin. (2), (6), (7), alin. (10)
lit. c), alin. (12) şi (13), art. 466 alin. (2), (5) şi alin. (7) lit. c), alin. (9) şi (10), art. 471 alin.
(2), (4), (5) şi alin. (6) lit. b) şi c), art. 474 alin. (7) lit. c), alin. (11), art. 478 alin. (5) şi art.
483 alin. (2).

53
 (3) Contravenţia prevăzută la alin. (2) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 70 lei la 279
lei, iar cele de la alin. (2) lit. b) cu amendă de la 279 lei la 696 lei.
(4) Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi
gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 325 lei la 1.578 lei.
(5) În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la
alin. (3) şi (4) se majorează cu 300%.
(6) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primari şi persoane
împuternicite din cadrul autorităţii administraţiei publice locale.
(7) Limitele amenzilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se actualizează prin hotărâre a consiliilor
locale conform procedurii stabilite la art. 491.
(8) Contravenţiilor prevăzute în prezentul capitol li se aplică dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAP. XII
Dispoziţii finale

ART. 494
Implicaţii bugetare ale impozitelor şi taxelor locale
(1) Impozitele şi taxele locale, majorările de întârziere, precum şi amenzile aferente
acestora constituie integral venituri la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(2) Impozitul pe clădiri, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul
local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situată clădirea respectivă.
(3) Impozitul pe teren, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul
local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul respectiv.
(4) Cu excepţiile prevăzute la alin. (5), impozitul pe mijlocul de transport, majorările de
întârziere, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale în raza căreia trebuie înmatriculat sau înregistrat mijlocul de transport
respectiv.
(5) Veniturile provenite din impozitul pe mijlocul de transport stabilit în concordanţă cu
prevederile art. 470 alin. (5) şi (6), majorările de întârziere, precum şi amenzile aferente se pot
utiliza exclusiv pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi construire a
drumurilor locale şi judeţene, din care 60% constituie venituri la bugetul local şi 40%
constituie venituri la bugetul judeţean. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul constituie
venituri în proporţie de 60% la bugetele sectoarelor şi 40% la bugetul municipiului Bucureşti.
(6) Taxele locale prevăzute la cap. V din prezentul titlu constituie venituri ale bugetelor
locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi a
autorizaţiilor de construire de către preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor
comunelor, taxele datorate constituie venit în proporţie de 50% la bugetul local al comunelor
şi de 50% la bugetul local al consiliului judeţean.
(7) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile aferente
constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat afişajul,
panoul sau structura pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate.
(8) Impozitul pe spectacole, precum şi amenzile aferente constituie venituri la bugetul local
al unităţii administrativ-teritoriale unde are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau
altă activitate distractivă.
(9) Celelalte taxe locale prevăzute la art. 486, precum şi amenzile aferente constituie
venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat locul public sau
echipamentul respectiv ori unde trebuie înmatriculat vehiculul lent.
(10) Constituie venit la bugetul local sumele provenite din:

54
 a) majorările pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale;
b) taxele judiciare de timbru şi alte taxe de timbru prevăzute de lege;
c) taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege, exclusiv contravaloarea cheltuielilor
efectuate cu difuzarea timbrelor fiscale.
(11) Sumele prevăzute la alin. (10) lit. b) şi c) se ajustează pentru a reflecta rata inflaţiei în
conformitate cu normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(12) În vederea clarificării şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a contribuabililor,
compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au competenţa
de a solicita informaţii şi documente cu relevanţă fiscală sau pentru identificarea
contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar notarii, avocaţii,
executorii judecătoreşti, organele de poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare
pentru regimul permiselor de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile publice
comunitare pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidenţă a
persoanelor, precum şi orice altă entitate care deţine informaţii sau documente cu privire la
bunuri impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil au
obligaţia furnizării acestora fără plată.
ART. 495
Dispoziţii tranzitorii
În vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc
următoarele reguli:
a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri
nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de
29 februarie 2016, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor
publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile
de la data publicării în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, a prezentului cod;
b) persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în
proprietate şi la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până
la data de 29 februarie 2016;
c) persoanele fizice şi juridice care la data de 31 decembrie 2015 deţin mijloace de
transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe
drumurile publice au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente
justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţii publice locale, până la data de
29 februarie 2016;
d) scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe
teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 456, 464 şi 469 se aplică
începând cu data de 1 ianuarie 2016 persoanelor care deţin documente justificative emise
până la data de 31 ianuarie 2015 şi care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale
autorităţilor publice locale, până la data de 29 februarie 2016;
e) prevederile art. 491 se aplică începând cu 1 ianuarie 2017;
f) consiliile locale adoptă hotărâri privind nivelurile impozitelor şi taxelor locale pentru
anul 2016, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I, a prezentului cod. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine
Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

2. O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și

completările ulterioare (M.O. nr. 410/25.07.2001)
+ Capitolul I Dispoziții generale
Capitolul II Constatarea contravenției
Articolul 15

55
(1) Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute
în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți
constatatori.
(2) Pot fi agenți constatatori: primării, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Afacerilor
Interne*), special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți
conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor
județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane
prevăzute în legi speciale.
(3) Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne constată contravenții
privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț;
vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor
alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 16
(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul
unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul
constatator; numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului,
descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită,
precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea
eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se
sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca
urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de
la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii
prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune
plângerea.
(la 24-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 16 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4,
Articolul 20, Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018 )
(1^1) În cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu
domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: seria și
numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării
acestuia și statul emitent.
(la 09-12-2004, Alin. (1^1) al art. 16 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA
nr. 526 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.149 din 6
decembrie 2004. )
(2) Abrogat.
(la 25-07-2003, Alin. (2) al art. 16 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 357 din 11 iulie
2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 25 iulie 2003. )
(3) Abrogat.
(la 25-07-2003, Alin. (3) al art. 16 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 357 din 11 iulie
2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 25 iulie 2003. )
(4) Abrogat.
(la 25-07-2003, Alin. (4) al art. 16 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 357 din 11 iulie
2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 25 iulie 2003. )
(5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele,
prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.
(6) În situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face
mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și
codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la
cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de

56
constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte
mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Articolul 17
Lipsa uneia dintre mențiunile privind numele și prenumele agentului constatator, numele și
prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un
asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei
săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea
procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
(la 24-08-2018, Articolul 17 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul 20,
Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
647 din 25 iulie 2018 )
Articolul 18
Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori
documentele în baza cărora se fac mențiunile prevăzute la art. 16 alin. (1) și (1^1). În caz de
refuz, pentru legitimarea contravenientului, agentul constatator poate apela la polițiști,
jandarmi sau polițiști locali.
(la 24-08-2018, Articolul 18 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul 20,
Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
647 din 25 iulie 2018 )
Articolul 19
(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient.
În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuza sau nu poate să semneze, agentul
constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel
puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de
identitate al martorului și semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea
procesului-verbal în acest mod.
Articolul 20
(1) Dacă o persoana săvârșește mai multe contravenții constatate în același timp de același
agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.
(2) Abrogat.
(la 22-04-2002, Alin. (2) al art. 20 a fost abrogat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr.
180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. )
Capitolul III Aplicarea sancțiunilor contravenționale
Articolul 21
(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se
prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul
constatator nu are dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de
îndată organului sau persoanei competente să aplice sancțiunea. În acest caz sancțiunea se
aplică prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal.
(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională
cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost
săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea
produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date
înscrise în procesul-verbal.
Articolul 22
Abrogat.

57
(la 29-10-2003, Art. 22 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ
nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26
octombrie 2003. )
Articolul 23
(1) În cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de
evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu
acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesulverbal.
(2) Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată își va putea valorifica
pretențiile potrivit dreptului comun.
Articolul 24
(1) Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în
procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau
de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor
în lei.
(3) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate
și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor
menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele
pentru care identificarea nu a fost posibilă.
Articolul 25
(1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului
și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.
(2) Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult două
luni de la data aplicării acesteia.
(la 01-02-2015, Alin. (2) al art. 25 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din ORDONANȚA
nr. 5 din 28 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 29 ianuarie
2015. )
(3) Procesul-verbal de constatare a contravenției este titlu de creanță și înștiințare de plată.
(la 24-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 25 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7,
Articolul 20, Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018 )
Articolul 26
(1) Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea
procesului-verbal, copia de pe acesta se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în
acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.
(la 24-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 26 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 8,
Articolul 20, Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018 )
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și față de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice
copia de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia.
(3) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze
procesul-verbal, comunicarea acestuia se face de către agentul constatator, în termen de cel
mult două luni de la data încheierii.
(la 24-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 26 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 8,
Articolul 20, Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018 )
Articolul 27
Comunicarea procesului-verbal se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la
domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un
proces-verbal, semnat de cel puțin un martor.

58
(la 24-08-2018, Articolul 27 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul 20,
Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
647 din 25 iulie 2018 )
Articolul 28
(1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau
comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ,
agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(la 24-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 28 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 10,
Articolul 20, Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018 )
(2) Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate, prin mijloace de plată online, în
conturile dedicate, la instituțiile de credit autorizate cu care există încheiate convenții sau la
unitățile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită, prin mijloace
de plată online, prin instituții de credit autorizate cu care există încheiate convenții sau la
casieriile autorităților administrației publice locale ori ale altor instituții publice abilitate să
administreze veniturile bugetelor locale indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea
funcționează, de cetățenia, domiciliul sau de reședința contravenientului ori de locul săvârșirii
contravenției, precum și la ghișeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
O copie de pe chitanță se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin
poștă sau electronic, prin e-mail, organului din care acesta face parte, potrivit dispozițiilor
alin. (1).
(la 30-06-2016, Alin. (2) al art. 28 a fost modificat de pct. III al art. 14, Cap. II din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 490 din 30 iunie 2016. )
(3) Plata amenzilor contravenționale achitate prin intermediul sistemelor electronice de plată
prevăzute de lege se dovedește prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii
de plată emise de către sistemele de plăți, aceasta specificând data și ora efectuării plății; în
aceste situații se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de
cont sau de pe dovada de plată emisă de sistemul de plăți către agentul constatator sau organul
din care acesta face parte.
----------
Alin. (3) al art. 28 a fost modificat de pct. III al art. 14, Cap. II din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 41 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 30
iunie 2016.
(la 09-12-2004, Art. 28 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 526 din 25
noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.149 din 6 decembrie 2004. )
Articolul 29
Dispozițiile art. 28 se aplică și în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul
achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre
contravențiile constatate, fără ca prin totalizare să se depășească maximul prevăzut pentru
contravenția cea mai gravă.
Articolul 30
(1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancțiunea apreciază că fapta a fost săvârșită în
astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune, sesizează organul de
urmărire penală competent.
(2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror
sau de către instanță că ea ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a
faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanța sau, după caz, de pe hotărârea
judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenția, pentru a lua
măsurile ce se impun conform legii.

59
(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la
data sesizării organului în drept să aplice sancțiunea.
Capitolul IV Căile de atac
Articolul 31
(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se
poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia
îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura
confiscării.
Articolul 32
(1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
(la 02-06-2012, Alin. (1) al art. 32 a fost modificat de pct. 4 al art. 41 din LEGEA nr. 76 din
24 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012. )
(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare
este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).
(la 02-06-2012, Alin. (2) al art. 32 a fost modificat de pct. 4 al art. 41 din LEGEA nr. 76 din
24 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012. )
(3) Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2)
suspendă executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau, după caz, măsura
confiscării.
Articolul 33
(1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea
contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat
sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte
persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
(2) În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria
va cita și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Articolul 34
(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost
introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-
au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării
legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii
stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul
de procedură civilă nu sunt aplicabile.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi
atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a
tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în
fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.
(la 02-06-2012, Art. 34 a fost modificat de pct. 5 al art. 41 din LEGEA nr. 76 din 24 mai
2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012. )
Articolul 35
Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se
soluționează cu precădere.
Articolul 36
Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției,
pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea,
precum și pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de
lege.
(la 29-06-2013, Art. 36 a fost modificat de art. 53 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80
din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 29 iunie 2013. )
Capitolul V Executarea sancțiunilor contravenționale

60
Articolul 37
Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească
definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă
formalitate.
(la 24-08-2018, Articolul 37 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 11, Articolul 20,
Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
647 din 25 iulie 2018 )
Articolul 38
(1) Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la constatarea
contravenției și sancțiunea este aplicată de agentul constatator.
(2) În celelalte cazuri avertismentul se socotește executat prin comunicarea procesului-verbal
de constatare a contravenției, cu rezoluția corespunzătoare.
(3) Dacă sancțiunea a fost aplicată de instanță prin înlocuirea amenzii contravenționale cu
avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunoștințare scrisă.
Articolul 39
(1) Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea
de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de
lege;
b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.
(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu
procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere
în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz,
dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de
30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale
unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul
persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale
unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare
Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
(la 26-05-2006, Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 182 din
16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 23 mai 2006. )
(3) Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a
creanțelor fiscale.
(la 26-05-2006, Alin. (3) al art. 39 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 182 din
16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 23 mai 2006. )
(3^1) În cazul în care contravenientul își schimbă domiciliul fiscal, organul fiscal local de la
domiciliul anterior transferă organului fiscal local de la noul domiciliu dosarul fiscal al
contravenientului cuprinzând titlurile executorii provenite din sancțiuni contravenționale,
neîncasate sau încasate parțial pentru diferență, precum și orice alte acte de executare silită
întocmite cu respectarea prevederilor legale.
(la 24-08-2018, Articolul 39 din Capitolul V a fost completat de Punctul 12, Articolul 20,
Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
647 din 25 iulie 2018 )
(3^2) Organul fiscal local de la noul domiciliu continuă procedura de executare silită în baza
actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local de la domiciliul fiscal anterior al
contravenientului.
(la 24-08-2018, Articolul 39 din Capitolul V a fost completat de Punctul 12, Articolul 20,
Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
647 din 25 iulie 2018 )

61
(3^3) Sumele încasate în cursul procedurii de executare silită prevăzute la alin. (3^2) se fac
venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale de la noul domiciliu fiscal al
contravenientului.
(la 24-08-2018, Articolul 39 din Capitolul V a fost completat de Punctul 12, Articolul 20,
Capitolul V din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
647 din 25 iulie 2018 )
(4) Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii.
Articolul 39^1
(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza
instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu
sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de
partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul
prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei
activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând
cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(la 04-10-2009, Alin. (2) al art. 39^1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA
nr. 293 din 28 septembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 1
octombrie 2009. )
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității
este supusă recursului.
(4) Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări
civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu
serviciile specializate din primării.
(la 28-07-2006, Art. 39^1 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 352 din
21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 25 iulie 2006. )
Articolul 40
Executarea sancțiunilor contravenționale complementare se face potrivit dispozițiilor legale.
Articolul 41
(1) Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condițiile
legii.
(2) În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu
excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui
în drept.
(3) Dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanța va dispune să se achite
celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.
Articolul 42
În scopul executării despăgubirii stabilite pe baza de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2)
se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la
executarea silită a creanțelor.
Articolul 43
Abrogat.
(la 29-10-2003, Art. 43 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ
nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26
octombrie 2003. )
Capitolul VI Dispoziții speciale și tranzitorii
Articolul 44
(1) Sancțiunile prevăzute în prezenta ordonanță nu se aplică în cazul contravențiilor săvârșite
de militarii în termen. Procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unității din care

62
 face parte contravenientul, pentru a i se aplică măsuri disciplinare, dacă se constată că acesta
este întemeiat.
(2) Dacă prin contravenția săvârșită de un militar în termen s-a produs o pagubă sau dacă sunt
bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de
tarif și va dispune asupra confiscării. Câte o copie de pe procesul-verbal se comunică
contravenientului, părții vătămate și celui căruia îi aparțin bunurile confiscate.
Articolul 45
Abrogat.
(la 29-10-2003, Art. 45 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ
nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26
octombrie 2003. )
Articolul 46
Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne*), precum și celelalte autorități
ale administrației publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne
organele competente să constate și să aplice sancțiunile în cazul contravențiilor săvârșite de
cadrele militare și de angajații civili în legătura cu serviciul.
Articolul 47
Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului
de procedură civilă, după caz.
(la 02-06-2012, Art. 47 a fost modificat de pct. 7 al art. 41 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012. )
Articolul 48
Ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la Legea
nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, trimiterea se va socoti făcută la
dispozițiile corespunzătoare din prezenta ordonanță.
Articolul 49
Cauzele aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe vor
continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul constatării contravenției.
Articolul 50
Actele normative prin care se stabilesc contravenții, în vigoare la data publicării prezentei
ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor fi modificate sau completate, dacă
este cazul, în termen de 3 luni, potrivit prevederilor acesteia.
Articolul 50^1
Eliminat.
-----------
Art. 50^1 a fost eliminat prin abrogarea pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 19
ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 27 ianuarie 2006 de către pct.
2 al articolului unic din LEGEA nr. 353 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 640 din 25 iulie 2006.
Articolul 51
(1) Prezenta ordonanță va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe aceeași data se abroga Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea
contravențiilor, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968, cu
modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

3. Legea 207/2015-privind Codul de procedură fiscală, M.O. nr.

547/23.07.2015, cu completările și modificările ulterioare.

63
 ART. 14
Prevalenţa conţinutului economic al situaţiilor relevante din punct de vedere fiscal
(1) Veniturile, alte beneficii şi elemente patrimoniale sunt supuse legislaţiei fiscale indiferent
dacă sunt obţinute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.
(2) Situaţiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în
concordanţă cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în
condiţiile
prezentului cod. Atunci când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei
operaţiuni sau tranzacţii şi forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operaţiuni sau
tranzacţii, cu respectarea fondului economic al acestora.
(3) Organul fiscal stabileşte tratamentul fiscal al unei operaţiuni având în vedere doar
prevederile legislaţiei fiscale, tratamentul fiscal nefiind influenţat de faptul că operaţiunea
respectivă îndeplineşte sau nu cerinţele altor prevederi legale.
ART. 15
Eludarea legislaţiei fiscale
(1) În cazul în care, eludându-se scopul legislaţiei fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită
ori nu a fost raportată la baza de impozitare reală, obligaţia datorată şi, respectiv, creanţa
fiscală
corelativă sunt cele legal determinate.
(2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 21.
TITLUL II
Raportul juridic fiscal
CAPITOLUL I
Dispoziţii privind raportul juridic fiscal
ART. 16
Conţinutul raportului juridic fiscal
(1) Raportul juridic fiscal cuprinde raportul de drept material fiscal şi raportul de drept
procedural fiscal.
(2) Raportul de drept material fiscal cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care apar în
legătură cu creanţele fiscale.
(3) Raportul de drept procedural fiscal cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care apar
în legătură cu administrarea creanţelor fiscale.
ART. 17
Subiectele raportului juridic fiscal
(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau,
după
caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul/plătitorul, precum
şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
(2) Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F. şi unităţile
subordonate acesteia, cu excepţia cazului când legea stabileşte o altă autoritate în acest sens.
(3) Unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale
ale
municipiilor, sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de
compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile
respective.
ART. 18
Împuterniciţii
(1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul/plătitorul poate fi reprezentat printr-un
împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau
stabilite de lege, după caz. Desemnarea unui împuternicit nu îl împiedică pe
contribuabil/plătitor să îşi

64
îndeplinească personal obligaţiile prevăzute de legislaţia fiscală, chiar dacă nu a procedat la
revocarea împuternicirii potrivit alin. (2).
(2) Împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original
sau în copie legalizată. Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la data
depunerii actului de revocare, în original sau în copie legalizată.
(3) În cazul reprezentării contribuabilului/plătitorului în relaţia cu organul fiscal prin avocat,
forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale privind
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
(4) Contribuabilul/Plătitorul fără domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune
declaraţii la organul fiscal, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în
România, care să îndeplinească, în numele şi din patrimoniul contribuabilului/plătitorului,
obligaţiile acestuia din urmă faţă de organul fiscal.
(5) Dispoziţiile alin. (4) nu se aplică:
a) contribuabilului/plătitorului care are rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene,
respectiv al Spaţiului Economic European;
b) contribuabilului/plătitorului care are rezidenţa într-un stat care este parte a unui instrument
juridic internaţional semnat de România şi care cuprinde prevederi privind cooperarea
administrativă în domeniul fiscal şi recuperarea creanţelor fiscale.
(6) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit
Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel.
ART. 19
Numirea curatorului fiscal
(1) Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18 alin. (1) - (4) organul fiscal, în condiţiile
legii, solicită instanţei judecătoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru:
a) contribuabilul/plătitorul fără domiciliu fiscal în România, care nu şi-a îndeplinit obligaţia
de
desemnare a unui împuternicit potrivit art. 18 alin. (4);
b) contribuabilul/plătitorul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din
cauza
bolii, unei infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, şi din cauza arestului
preventiv sau a încarcerării în penitenciar, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească
personal drepturile şi obligaţiile ce îi revin potrivit legii.
(2) Pentru activitatea sa, curatorul fiscal este remunerat potrivit hotărârii judecătoreşti, toate
cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.
ART. 20
Obligaţiile reprezentanţilor legali
(1) Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi reprezentanţii desemnaţi
ai
asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile ce revin potrivit
legislaţiei fiscale persoanelor sau entităţilor reprezentate. Aceşti reprezentanţi îndeplinesc
obligaţiile fiscale de plată ale persoanelor sau entităţilor reprezentate din acele mijloace pe
care le administrează.
(2) În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără personalitate
juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii răspund solidar pentru îndeplinirea
acestora.
CAPITOLUL II
Dispoziţii generale privind raportul sarcinii fiscale
ART. 21
Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

65
 (1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se
nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează sau
în
momentul la care contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit, potrivit legii, să ceară restituirea.
(2) Potrivit alin. (1), se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia
fiscală
datorată sau dreptul contribuabilului/plătitorului de a solicita restituirea.
ART. 22
Stingerea creanţelor fiscale
Creanţele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie,
dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege.
ART. 23
Preluarea obligaţiei fiscale
(1) În cazul în care obligaţia fiscală nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în
condiţiile
legii, următoarele persoane:
a) moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului, în condiţiile dreptului comun;
b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării,
fuziunii ori transformării, după caz;
c) alte persoane, în condiţiile legii.
(2) Debitorii care preiau obligaţia fiscală potrivit alin. (1) lit. a) şi b) se substituie vechiului
debitor, în condiţiile legilor care reglementează încetarea existenţei persoanelor în cauză.
ART. 24
Garantarea obligaţiei fiscale
(1) Pentru obligaţiile fiscale ale debitorului răspunde ca debitor garant, cu renunţarea la
beneficiul discuţiunii şi diviziunii:
a) persoana care îşi asumă obligaţia de plată printr-un angajament de plată sau printr-un alt
act
încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată, în
limita sumei garantate şi a sumei realizate din valorificarea garanţiei;
b) persoana juridică pentru obligaţiile fiscale datorate, potrivit legii, de sediile secundare ale
acesteia.
(2) Organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către debitorul
garant.
(3) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:
a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul
fiscal
central;
b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.
ART. 25
Răspunderea solidară
(1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:
a) asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor
familiale,
pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de
reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea
obligaţiilor fiscale la scadenţă;
b) terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 236 alin. (9), (11), (13), (14) şi (18), în limita
sumelor sustrase indisponibilizării;

66
 c) reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credinţă, declară băncii, potrivit art.
236
alin. (14) lit. a), că nu deţine alte disponibilităţi băneşti.
(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile
prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă,
au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea
persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă,
a activelor debitorului;
c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit
obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru
obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de
insolvabilitate;
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea
şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;
e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau
rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite
debitorului.
(3) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile
prezentului
cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub
control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar
valoarea
contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor
activelor
dobânditorului;
b) are sau a avut raporturi contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de
utilităţi,
care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporţie de cel puţin jumătate din
totalul valoric al tranzacţiilor;
c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate
dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.
(4) În înţelesul alin. (3), termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi
ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi ori consiliul
director al unei asociaţii sau fundaţii;
b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe
persoane.
(5) Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale
principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii
răspunderii solidare.
ART. 26
Dispoziţii speciale privind stabilirea răspunderii
(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabileşte prin decizie emisă de organul
fiscal competent pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte. Decizia este act
administrativ fiscal potrivit prezentului cod.
(2) Înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea
persoanei

67
potrivit art. 9. Persoana are dreptul să îşi prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5
zile
lucrătoare de la data audierii.
(3) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii
solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispoziţiile art. 9 alin.
(3)
rămân aplicabile.
(4) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi
următoarele:
a) datele de identificare a persoanei răspunzătoare;
b) datele de identificare a debitorului principal;
c) cuantumul şi natura sumelor datorate;
d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului
principal;
e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal
motivată în drept şi în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.
(5) Răspunderea se stabileşte atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile
acesteia.
(6) În scopul aplicării măsurilor de executare silită decizia prevăzută la alin. (1) devine titlu
executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).
(7) Stingerea creanţelor fiscale prin oricare modalitate prevăzută de prezentul cod liberează
faţă de creditor pe debitor sau, după caz, pe celelalte persoane răspunzătoare solidar.
(8) Ori de câte ori Codul fiscal sau alte acte normative care reglementează creanţe fiscale
prevăd răspunderea solidară a două sau mai multor persoane pentru aceeaşi creanţă fiscală,
titlul de creanţă fiscală se emite pe numele fiecărei persoane cu menţionarea şi a celorlalte
persoane care răspund solidar pentru creanţa respectivă.
(9) Procedura de atragere a răspunderii solidare se aprobă astfel:
a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul
fiscal
central;
b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale
locale.
ART. 27
Drepturile şi obligaţiile succesorilor
(1) Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în
condiţiile dreptului comun, dispoziţiile art. 23 rămânând aplicabile.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de plată a sumelor ce reprezintă
amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.
ART. 28
Dispoziţii privind cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabilului/plătitorului
(1) Creanţele fiscale privind drepturi de rambursare sau de restituire ale
contribuabilului/plătitorului pot fi cesionate numai după stabilirea lor prin decizie de
restituire.
(2) Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta
i-a fost notificată.
(3) Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale
nu
este opozabilă organului fiscal.
TITLUL III
Dispoziţii procedurale generale

68
 CAPITOLUL I
Competenţa organului fiscal central
ART. 29
Competenţa generală a organului fiscal central
(1) Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale
de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului
asigurărilor pentru şomaj se realizează prin organul fiscal central, cu excepţia cazului când
prin lege se prevede altfel.
(2) Organul fiscal central realizează activităţi de administrare şi pentru alte creanţe datorate
bugetului general consolidat decât cele prevăzute la alin. (1), potrivit competenţelor stabilite
prin lege.
(3) În cazul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se
poate
atribui altă competenţă specială de administrare.
(4) Organul fiscal central realizează activităţile de asistenţă şi îndrumare a
contribuabilului/plătitorului pe baza coordonării metodologice a Ministerului Finanţelor
Publice.
Procedura de coordonare metodologică se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor
publice.
(5) Organul fiscal central, prin A.N.A.F., este competent şi pentru colectarea creanţelor
bugetare stabilite în titluri executorii, cuvenite bugetului de stat, indiferent de natura acestora,
care au fost transmise acestuia în vederea recuperării, potrivit legii.
ART. 30
Competenţa materială şi teritorială a organului fiscal central
(1) Pentru administrarea creanţelor fiscale şi a altor creanţe datorate bugetelor prevăzute la
art.
29 alin. (1) şi (2), competenţa revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit
prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al
contribuabilului/plătitorului.
(2) În cazul contribuabilului/plătitorului nerezident care desfăşoară activităţi pe teritoriul
României prin unul sau mai multe sedii permanente, competenţa revine organului fiscal
central pe a cărui rază teritorială se află situat sediul permanent desemnat potrivit Codului
fiscal.
(3) În scopul administrării de către organul fiscal central a obligaţiilor fiscale datorate de
contribuabilii mari şi mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F. se poate stabili competenţa de administrare în sarcina altor organe
fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), precum şi criteriile de selecţie şi listele
contribuabililor care dobândesc calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil
mijlociu.
(4) Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări
cu privire la calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.
(5) În scopul administrării de către organul fiscal central a obligaţiilor fiscale datorate de un
grup fiscal constituit potrivit prevederilor Codului fiscal, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
se poate stabili competenţa de administrare în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute
la alin. (1).
Organul fiscal central desemnat este competent să administreze obligaţiile fiscale datorate de
toţi membrii grupului.
ART. 31
Domiciliul fiscal în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central
(1) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se
înţelege:

69
 a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde
locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;
b) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau
exercită profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea
principală;
c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă
şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social
declarat;
d) pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se
desfăşoară efectiv activitatea principală.
(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe
care o persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic,
întreruperile de până la 30 de zile nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop
exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu
depăşeşte perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.
(3) În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. c) şi d),
domiciliul
fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.
ART. 32
Înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal
(1) Domiciliul fiscal definit potrivit art. 31 se înregistrează/modifică la/de organul fiscal
central în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin
depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului
fiscal, însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.
(2) Cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială urmează a se stabili
domiciliul fiscal. Cererea se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii
acesteia, prin emiterea deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal care se
comunică
contribuabilului/plătitorului.
(3) Organul fiscal prevăzut la alin. (2) emite din oficiu decizia de înregistrare/modificare a
domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau
sediul social, iar contribuabilul/plătitorul nu a depus cerere de modificare a domiciliului
fiscal.
(4) Data înregistrării/modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de
înregistrare/modificare a domiciliului fiscal.
ART. 33
Competenţa în cazul sediilor secundare
(1) În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, competenţa pentru
administrarea impozitului pe venitul din salarii datorat de acestea revine organului fiscal
competent pentru administrarea obligaţiilor datorate de contribuabilul/plătitorul care le-a
înfiinţat.
(2) Competenţa pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii şi
venituri asimilate salariilor, potrivit legii, revine organului fiscal central în a cărui rază
teritorială se află situate acestea.
ART. 34
Competenţa privind impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţi agricole
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 30 şi 38, impozitul şi contribuţiile sociale aferente
veniturilor din activităţi agricole, datorate de persoanele fizice, potrivit legii, se pot achita în
numerar şi la organul fiscal local din localitatea în care îşi are domiciliul fiscal contribuabilul
unde nu există o unitate teritorială a A.N.A.F., dacă între autoritatea administraţiei publice
locale şi A.N.A.F. s-a încheiat un protocol în acest scop. Data plăţii este data prevăzută la art.

70
163 alin. (11) lit. a), inclusiv pentru sumele achitate eronat de către contribuabil pe alte tipuri
de obligaţii sau stinse eronat de către organul fiscal în realizarea procedurii prevăzute la alin.
(4).
(2) Sumele încasate potrivit alin. (1) se depun de către organul fiscal local în cont distinct de
disponibil, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la încasare, împreună cu situaţia privind
sumele încasate, care va cuprinde cel puţin următoarele informaţii: numărul şi data
documentului prin care s-a efectuat încasarea în numerar, CUI/CNP contribuabil, denumirea
contribuabilului, tipul obligaţiei achitate, suma achitată.
(3) Sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se virează de unităţile Trezoreriei Statului în
conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate, în termen de două zile lucrătoare de la depunere, potrivit
procedurii prevăzute la alin. (4).
(4) Procedura de încasare şi de virare la bugetul de stat şi la bugetul Fondului naţional unic
de
asigurări sociale de sănătate a sumelor încasate potrivit alin. (1), precum şi modul de
colaborare şi de realizare a schimbului de informaţii dintre organele fiscale centrale şi
organele fiscale locale se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al
ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
ART. 35
Competenţa în cazul contribuabilului nerezident
În cazul contribuabilului nerezident care nu are pe teritoriul României un sediu permanent,
competenţa revine organului fiscal central stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
ART. 36
Schimbarea competenţei
(1) În cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii, competenţa teritorială trece la
noul organ fiscal central de la data schimbării domiciliului fiscal.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi contribuabililor mari şi mijlocii,
definiţi potrivit legii, în cazul în care se modifică această calitate.
(3) În situaţia în care se află în curs de derulare o procedură de administrare, cu excepţia
procedurii de executare silită, organul fiscal central care a început procedura este competent
să o finalizeze.
CAPITOLUL II
Competenţa organului fiscal local
ART. 37
Competenţa generală a organului fiscal local
Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local, inclusiv a impozitului pe profit care
se face venit la bugetul local, potrivit Codului fiscal, se realizează prin organul fiscal local, cu
excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
ART. 38
Competenţa teritorială a organului fiscal local
(1) Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local al unei unităţi/subdiviziuni
administrativ-teritoriale se realizează prin organul fiscal local al respectivei
unităţi/subdiviziuni
administrativ-teritoriale, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2) În scopul administrării de către organul fiscal local a obligaţiilor fiscale datorate de
contribuabilii mari şi mijlocii, prin hotărâre a autorităţii deliberative se pot stabili criteriile în
funcţie de care se stabilesc contribuabilii mari sau, după caz, contribuabilii mijlocii, precum şi
listele cu respectivii contribuabili.
(3) Organul fiscal local notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la
calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.
ART. 39

71
Domiciliul fiscal în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local
(1) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin domiciliu fiscal se
înţelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit
legii.
(2) În situaţia în care contribuabilul/plătitorul are înregistrat un domiciliu fiscal potrivit art.
32, în scopul comunicării actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local se
utilizează acest domiciliu fiscal.
CAPITOLUL III
Alte dispoziţii privind competenţa
ART. 40
Competenţa specială
(1) În situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu are un domiciliu fiscal cunoscut sau nu are
domiciliu fiscal în România, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se
face
constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun
în
cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impozitare reale, precum şi în
caz de executare silită.
(3) În cazul contribuabilului/plătitorului cu domiciliul fiscal în România care aplică regimul
special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune
reglementat de Codul fiscal, competenţa de administrare a taxei pe valoarea adăugată aferentă
serviciilor supuse acestui regim revine organului fiscal central stabilit prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
ART. 41
Conflictul de competenţă
(1) Există conflict de competenţă când două sau mai multe organe fiscale se declară
deopotrivă
competente sau necompetente.
(2) Prin conflict de competenţă în sensul prezentului articol se înţelege conflictul apărut în
legătură cu modul de aplicare a regulilor de competenţă privind administrarea creanţelor
fiscale
prevăzute de prezentul cod şi/sau, după caz, de Codul fiscal sau alte legi care reglementează
creanţele fiscale în legătură cu care a apărut conflictul.
(3) În cazul în care apare un conflict de competenţă, organul fiscal care s-a învestit primul
sau
care s-a declarat ultimul necompetent continuă procedura de administrare în derulare şi
solicită
organului competent să hotărască asupra conflictului.
(4) Organul competent să soluţioneze conflictul de competenţă hotărăşte de îndată asupra
conflictului, iar soluţia adoptată se comunică organelor fiscale aflate în conflict, pentru a fi
dusă la îndeplinire, cu informarea, după caz, a persoanelor interesate.
(5) În situaţia în care există conflict de competenţă între organul fiscal central şi o instituţie
publică ce administrează creanţe fiscale, conflictul de competenţă se soluţionează de către
Comisia fiscală centrală.
ART. 42
Conflictul de competenţă în cazul organelor fiscale centrale
În cazul în care există conflict de competenţă între două sau mai multe organe fiscale
centrale,

72
conflictul se soluţionează de către organul ierarhic superior comun. În cazul în care în
conflictul de competenţă este implicată o structură de la nivelul central al A.N.A.F., conflictul
se soluţionează de preşedintele A.N.A.F..
ART. 43
Conflictul de competenţă în cazul organelor fiscale locale
(1) În cazul în care există un conflict de competenţă între organele fiscale locale sau între
organul fiscal central şi un organ fiscal local, conflictul de competenţă ivit se poate soluţiona
amiabil, sub coordonarea reprezentanţilor desemnaţi în acest scop de Ministerul Finanţelor
Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În cazul în care
conflictul de competenţă nu se poate soluţiona pe cale amiabilă, conflictul se soluţionează de
către Comisia fiscală centrală.
În această situaţie, Comisia se completează cu 2 reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi cu câte un reprezentant al fiecărei structuri
asociative a autorităţilor administraţiei publice locale.
(2) În cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale, conflictul de
competenţă în sensul prezentului articol nu vizează conflictul apărut în legătură cu modul de
delimitare a
teritoriului între unităţile administrativ-teritoriale şi/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale
ale municipiilor.
(3) În cazul în care se iveşte un conflict cu privire la delimitarea teritorială între două sau mai
multe unităţi administrativ-teritoriale şi/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale
municipiilor, cu privire la aceeaşi materie impozabilă, până la clarificarea conflictului,
contribuabilul datorează impozitele şi taxele locale aferente materiei impozabile, la bugetul
local al unităţii administrativteritoriale sau subdiviziunii administrativ-teritoriale în a cărei
evidenţă era înscrisă materia impozabilă până la apariţia conflictului. Celelalte organe fiscale
locale nu au dreptul să perceapă impozite şi taxe locale până la soluţionarea conflictului.
Impozitele şi taxele locale plătite de contribuabil rămân venit al bugetului local la care au fost
plătite chiar dacă după soluţionarea conflictului dreptul de impunere aparţine altui organ
fiscal local. În acest caz, dreptul de impunere revine noului organ fiscal local competent,
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a soluţionat conflictul.
(4) Dispoziţiile alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru amenzile de orice fel
care se fac venit la bugetul local.
ART. 44
Conflictul de interese
Persoana din cadrul organului fiscal implicată într-o procedură de administrare se află în
conflict de interese, dacă:
a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil/plătitor, este soţ/soţie al/a
contribuabilului/plătitorului, este rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv a/al
contribuabilului/plătitorului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului/plătitorului;
b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj,
direct sau indirect;
c) există un conflict de orice natură între el, soţul/soţia, rudele sale sau afinii până la gradul al
treilea inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii sau afinii până la gradul al
treilea
inclusiv;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
ART. 45
Abţinerea şi recuzarea
(1) Persoana care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 44 este obligată, de
îndată ce a luat la cunoştinţă de existenţa situaţiei, să înştiinţeze conducătorul ierarhic şi să se
abţină de la efectuarea oricărui act privind procedura de administrare în derulare.

73
 (2) Abţinerea se propune de persoană şi se decide de îndată de conducătorul ierarhic.
(3) Contribuabilul/plătitorul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea
persoanei aflate în conflict de interese. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de
administrare în derulare.
(4) Recuzarea persoanei se decide de îndată de conducătorul organului fiscal din care face
parte
persoana recuzată sau de organul fiscal ierarhic superior dacă persoana recuzată este chiar
conducătorul organului fiscal. În cazul persoanelor din cadrul structurii centrale a A.N.A.F.,
recuzarea se decide de către preşedintele acestei instituţii.
(5) Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa
judecătorească
competentă.
CAPITOLUL IV
Actele emise de organele fiscale
ART. 46
Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică.
(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de
identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila
organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care
se
depune contestaţia;
j) menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.
(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute la alin.
(2), cu excepţia elementelor prevăzute la lit. h).
(4) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal central se semnează
cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanţelor Publice, bazată pe un certificat
calificat.
(5) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal local se semnează
cu
semnătura electronică extinsă a autorităţii administraţiei publice locale din care face parte
organul fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat.
(6) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) şi tipărit prin intermediul unui centru
de imprimare masivă este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor
împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă
îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.
(7) Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale
care se emit, în condiţiile alin. (6), de către organul fiscal central.
(8) Prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care pot fi
emise în condiţiile alin. (6) de către organele fiscale locale. În cazul în care organul fiscal
local are în dotare sau are acces la un centru de imprimare masivă consiliile locale stabilesc,

74
prin hotărâre, dacă organul fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale
respective poate emite acte administrative fiscale în condiţiile alin. (6).
(9) Actul administrativ fiscal se consideră emis şi înregistrat la organul fiscal astfel:
a) la data semnării acestuia de către persoana împuternicită din cadrul organului fiscal, în
cazul
actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie;
b) la data generării actului, în cazul actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie şi tipărit
prin intermediul unui centru de imprimare masivă;
c) la data aplicării semnăturii electronice extinse, în cazul actului administrativ fiscal emis în
formă electronică.
ART. 47
Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este
destinat. În situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a
desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator
fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau
curatorului, după caz.
(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului
ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub
semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu
confirmare de primire.
(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice
de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această
modalitate de emitere şi de comunicare.
(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta
se realizează prin publicitate.
(5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se
menţionează
că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum
urmează:
a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afişarea
anunţului,
concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F.;
b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afişarea anunţului,
concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii
administraţiei publice locale respective.
(6) Anunţul prevăzut la alin. (5) se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării
acestuia şi conţine următoarele elemente:
a) numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/plătitorului;
b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;
c) denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal.
(7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră
comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.
(8) În cazul actelor administrative fiscale emise de către organul fiscal central, mijloacele
electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative
fiscale
prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se
realizează se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul ministrului pentru
societatea informaţională.
(9) În cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local, mijloacele electronice
de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin

75
mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se
realizează se aprobă prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei
publice şi al ministrului finanţelor publice, cu avizul ministrului pentru societatea
informaţională. Pentru organul fiscal local, consiliul local stabileşte, prin hotărâre, în funcţie
de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la distanţă ce
urmează a fi utilizate de către respectivul organ fiscal local.
(10) În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data emiterii actului administrativ fiscal,
organul fiscal trebuie să iniţieze acţiunile pentru comunicarea actului.
ART. 48
Opozabilitatea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat
contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ
comunicat, potrivit legii.
(2) Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil
contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic.
ART. 49
Nulitatea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situaţii:
a) este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa;
b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele şi calitatea
persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea
contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei
împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 40 alin. (3), precum şi organul
fiscal emitent;
c) este afectat de o gravă şi evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă
şi evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate
încât, dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi
determinat
neemiterea sa.
(2) Nulitatea se poate constata de organul fiscal competent sau de organul de soluţionare a
contestaţiei, la cerere sau din oficiu. În situaţia în care nulitatea se constată de organul fiscal
competent, acesta emite o decizie ce se comunică contribuabilului/plătitorului.
(3) Actele administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele
prevăzute la alin. (1) sunt anulabile. Prevederile art. 50 sunt aplicabile în mod corespunzător.
ART. 50
Anularea, desfiinţarea sau modificarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal poate fi anulat, desfiinţat sau modificat de către organul fiscal
competent în condiţiile prezentului cod.
(2) Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor
administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea,
desfiinţarea sau modificarea, totală sau parţială, atât a actelor administrative fiscale prin care
s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în
actele
administrative fiscale anulate, desfiinţate ori modificate, cât şi a actelor administrative fiscale
subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate, desfiinţate sau modificate,
chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau
actele
administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac
sau judiciare ori nu au fost contestate. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la
cererea contribuabilului/plătitorului, emite un nou act administrativ fiscal, prin care

76
desfiinţează sau modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au
stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.
ART. 51
Efectele anulării actului administrativ fiscal
(1) Ori de câte ori se anulează un act administrativ fiscal, organul fiscal competent emite un
alt act administrativ fiscal, dacă acest lucru este posibil în condiţiile legii.
(2) Emiterea unui alt act administrativ fiscal nu mai este posibilă în situaţii cum sunt:
a) s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de lege;
b) viciile care au condus la anularea actului administrativ fiscal privesc fondul actului.
ART. 52
Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans
(1) Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de organul fiscal
central în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului/plătitorului referitoare la
reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare. Situaţia fiscală de fapt viitoare se apreciază
în funcţie de data depunerii cererii.
(2) Acordul de preţ în avans este actul administrativ emis de organul fiscal central în vederea
soluţionării unei cereri a contribuabilului/plătitorului, referitoare la stabilirea condiţiilor şi
modalităţilor în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, preţurile de
transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate cu persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Codul
fiscal.
Tranzacţiile viitoare care fac obiectul acordului de preţ în avans se apreciază în funcţie de
data
depunerii cererii. Contribuabilul/plătitorul va putea solicita un acord de preţ în avans şi pentru
determinarea rezultatului fiscal atribuibil unui sediu permanent.
(3) Anterior depunerii cererii de emitere a unei soluţii fiscale individuale anticipate sau de
emitere/modificare a unui acord de preţ în avans, contribuabilul/plătitorul poate solicita în
scris
organului fiscal competent o discuţie preliminară în vederea stabilirii existenţei stării de fapt
viitoare pentru emiterea unei soluţii fiscale, respectiv pentru încheierea unui acord sau, după
caz, a condiţiilor pentru modificarea acordului.
(4) Cererea pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în
avans trebuie să fie însoţită de documente relevante pentru emitere, precum şi de dovada plăţii
taxei de emitere.
(5) Prin cerere contribuabilul/plătitorul propune conţinutul soluţiei fiscale individuale
anticipate sau al acordului de preţ în avans, după caz.
(6) În scopul soluţionării cererii, organul fiscal competent poate solicita
contribuabilului/plătitorului clarificări cu privire la cerere şi/sau documentele depuse.
(7) Înainte de emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sau acordului de preţ în avans,
după caz, organul fiscal competent prezintă contribuabilului/plătitorului proiectul actului
administrativ în cauză, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere
potrivit art. 9 alin. (1), cu excepţia cazului în care contribuabilul/plătitorul renunţă la acest
drept şi notifică acest fapt organului fiscal.
(8) Contribuabilul/Plătitorul poate prezenta clarificările prevăzute la alin. (6) sau poate
exprima punctul de vedere prevăzut la alin. (7) în termen de 60 de zile lucrătoare de la data
solicitării clarificărilor necesare ori de la data comunicării proiectului soluţiei fiscale
individuale anticipate sau acordului de preţ în avans.
(9) În soluţionarea cererii contribuabilului/plătitorului se emite soluţia fiscală individuală
anticipată sau acordul de preţ în avans. În situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu este de
acord cu soluţia fiscală individuală anticipată sau cu acordul de preţ în avans emis, acesta
transmite, în termen de 30 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Soluţia

77
fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans pentru care contribuabilul/plătitorul
a transmis o notificare nu produce niciun efect juridic.
(10) Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans se comunică
contribuabilului/plătitorului căruia îi sunt destinate, precum şi organului fiscal competent
pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de contribuabilul/plătitorul solicitant.
(11) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans sunt opozabile şi
obligatorii faţă de organul fiscal, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate
de contribuabil/plătitor.
(12) Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a unui acord de preţ în avans este de 12
luni în cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni în cazul unui acord bilateral sau
multilateral, după caz. Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a soluţiei fiscale
individuale anticipate este de până la 3 luni. Dispoziţiile art. 77 sunt aplicabile în mod
corespunzător.
(13) Contribuabilul/Plătitorul, titular al unui acord de preţ în avans, are obligaţia de a depune
anual, la organul fiscal emitent al acordului, un raport privind modul de realizare a termenilor
şi condiţiilor acordului în anul de raportare. Raportul se depune până la termenul prevăzut de
lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale, respectiv a raportărilor contabile anuale.
(14) În perioada de valabilitate, acordul de preţ în avans poate fi modificat prin prelungirea
valabilităţii, extindere sau, după caz, revizuire la solicitarea titularului acordului, prin
depunerea unei cereri în acest sens. Prelungirea valabilităţii acordului de preţ în avans poate
avea loc atunci când contribuabilul/plătitorul solicită aceasta în situaţia existenţei aceloraşi
termeni şi condiţii.
Extinderea poate avea loc în situaţia în care contribuabilul/plătitorul solicită includerea în
acordul de preţ în avans încheiat a altor tranzacţii cu persoane afiliate. Revizuirea poate avea
loc în situaţia în care intervin circumstanţe şi elemente de fapt ce nu au fost previzionate sau
au fost inexact previzionate la momentul emiterii acordului de preţ în avans şi care pot
influenţa termenii şi condiţiile acordului. Cererea de modificare poate fi depusă cu cel puţin
30 de zile înainte de împlinirea termenului de valabilitate, sub sancţiunea decăderii. În cazul
în care cererea de modificare se aprobă după împlinirea termenului de valabilitate a acordului
de preţ în avans, aceasta produce efecte şi pentru trecut, respectiv pentru perioada cuprinsă
între momentul împlinirii termenului de valabilitate şi data comunicării deciziei de aprobare a
modificării.
(15) Acordul de preţ în avans poate fi emis unilateral, bilateral sau multilateral. Acordul de
preţ
în avans unilateral este emis de organul fiscal competent din România. Acordul de preţ în
avans
bilateral sau multilateral este emis în comun de către organul fiscal competent din România şi
autorităţile fiscale competente din statele în a căror jurisdicţie se află persoanele afiliate
contribuabilului/plătitorului solicitant. Acordul de preţ în avans bilateral/multilateral poate fi
emis numai pentru tranzacţii cu contribuabili/plătitori care provin din ţări cu care România are
încheiate convenţii pentru evitarea dublei impuneri. În acest caz, sunt aplicabile prevederile
referitoare la "Procedura amiabilă" prevăzute în convenţiile pentru evitarea dublei impuneri.
(16) Emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate se supune unei taxe de emitere după
cum urmează
a) de 5.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua efectuării
plăţii, pentru contribuabilii mari;
b) de 3.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua efectuării
plăţii, pentru celelalte categorii de contribuabili/plătitori.
(17) Emiterea unui acord de preţ în avans se supune unei taxe de emitere/modificare, după
cum
urmează:

78
a) de 20.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării
plăţii,
pentru contribuabilii mari. În cazul modificării acordului taxa este de 15.000 euro, la cursul
comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării plăţii;
b) de 10.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării
plăţii,
pentru celelalte categorii de contribuabili/plătitori. În cazul în care valoarea consolidată a
tranzacţiilor incluse în acord depăşeşte echivalentul a 4.000.000 euro, la cursul comunicat de
Banca Naţională a României la data de 31 decembrie a anului fiscal pentru care se depune
raportul privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului, sau
contribuabilul/plătitorul este încadrat în categoria "mari contribuabili" în perioada de
valabilitate a acordului, taxa de emitere este cea prevăzută la lit. a). În cazul modificării
acordului, taxa este de 6.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României în ziua
efectuării plăţii. În cazul în care valoarea consolidată a tranzacţiilor incluse în acord depăşeşte
echivalentul a 4.000.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data de
31 decembrie a anului fiscal pentru care se depune raportul privind modul de realizare a
termenilor şi condiţiilor acordului, sau contribuabilul/plătitorul este încadrat în categoria
"mari contribuabili" în perioada de valabilitate a acordului, taxa de modificare este cea
prevăzută la lit. a).
(18) Eventualele diferenţe de taxă datorate potrivit alin. (17) se achită la data depunerii
raportului privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului în care se constată
depăşirea plafonului sau încadrarea la categoria "mari contribuabili".
(19) Contribuabilul/Plătitorul solicitant are dreptul la restituirea taxei achitate în cazul în care
organul fiscal competent respinge emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate, respectiv
emiterea/modificarea acordului de preţ în avans.
(20) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans nu mai sunt valabile
dacă
prevederile legale de drept material fiscal în baza cărora a fost luată decizia se modifică.
(21) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans, precum şi respingerea
cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate şi acordului de preţ în avans se
aprobă
prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(22) Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se stabileşte procedura privind emiterea soluţiei
fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans, precum şi conţinutul cererii
pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans şi a
cererii de modificare, extindere sau revizuire a acordului de preţ în avans.
ART. 53
Îndreptarea erorilor materiale din actul administrativ fiscal
(1) Organul fiscal poate îndrepta oricând erorile materiale din cuprinsul actului administrativ
fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului.
(2) Prin erori materiale, în sensul prezentului articol, se înţelege orice greşeli de redactare,
omisiuni sau menţiuni greşite din actele administrative fiscale, cu excepţia acelora care atrag
nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului
administrativ
fiscal.
(3) În cazul în care, după comunicarea actului administrativ fiscal, organul fiscal constată,
din
oficiu, că există erori materiale în cuprinsul său, acesta comunică contribuabilului/plătitorului
un act de îndreptare a erorii materiale.
(4) În situaţia în care îndreptarea erorii materiale este solicitată de contribuabil/plătitor,
organul

79
fiscal procedează astfel:
a) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată, emite şi comunică
contribuabilului/plătitorului actul de îndreptare a erorii materiale;
b) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale nu este întemeiată, respinge cererea printr-o
decizie ce se comunică contribuabilului/plătitorului.
(5) Actul de îndreptare a erorii materiale şi decizia de respingere a cererii de îndreptare a
erorii
materiale urmează regimul juridic al actului iniţial şi pot fi contestate în condiţiile legii în care
putea fi contestat actul iniţial.
ART. 54
Prevederi aplicabile actelor de executare şi altor acte emise de organele fiscale
Dispoziţiile art. 46 alin. (6), art. 47, 48 şi 53 se aplică în mod corespunzător şi actelor de
executare şi altor acte emise de organele fiscale, cu excepţia cazului în care prin lege se
prevede
altfel.
CAPITOLUL V
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 55
Mijloace de probă
(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea unei stări de fapt
fiscale,
inclusiv înregistrări audiovideo, date şi informaţii aflate în orice mediu de stocare, precum şi
alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege.
(2) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează
mijloace de probă, putând proceda la:
a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabilului/plătitorului şi a altor
persoane;
b) solicitarea de expertize;
c) folosirea înscrisurilor;
d) efectuarea de constatări la faţa locului;
e) efectuarea, în condiţiile legii, de controale curente, operative şi inopinate sau controale
tematice, după caz.
(3) Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor
doveditoare
recunoscută de lege.
ART. 56
Dreptul organului fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului/plătitorului la sediul său
(1) Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului/plătitorului la sediul său pentru a
da
informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare,
când este cazul, organul fiscal indică şi documentele pe care contribuabilul/plătitorul este
obligat să le prezinte.
(2) Solicitarea se face în scris şi cuprinde în mod obligatoriu:
a) data, ora şi locul la care contribuabilul/plătitorul este obligat să se prezinte;
b) baza legală a solicitării;
c) scopul solicitării;
d) documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte.
(3) La stabilirea datei la care contribuabilul/plătitorul trebuie să se prezinte la sediul
organului

80
fiscal, acesta va avea în vedere un termen rezonabil, care să dea posibilitatea
contribuabilului/plătitorului să îşi îndeplinească obligaţia.
(4) Contribuabilul/Plătitorul poate solicita amânarea datei stabilite de către organul fiscal
potrivit prezentului articol, pentru motive justificate.
ART. 57
Comunicarea informaţiilor între organele fiscale
(1) Dacă într-o procedură de administrare se constată fapte care prezintă importanţă pentru
alte
raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunica reciproc informaţiile deţinute.
(2) Neîndeplinirea cu celeritate sau obstrucţionarea schimbului de informaţii reprezintă
abatere
disciplinară, iar conducătorul organului fiscal are obligaţia să ia măsuri de sancţionare a
persoanelor vinovate şi de furnizare a informaţiilor solicitate.
SECŢIUNEA a 2-a
Informaţii şi expertize
ART. 58
Obligaţia de a furniza informaţii
(1) Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a
furniza
organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi
scop,
organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care
contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au
obligaţia de a furniza informaţiile
solicitate. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care
sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
(2) Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris. În cerere organul fiscal trebuie
să specifice natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi
documentele care susţin informaţiile furnizate.
(3) Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informaţii va fi, după caz,
prezentată sau consemnată în scris.
(4) În situaţia în care persoana obligată să furnizeze informaţia în scris este, din motive
independente de voinţa sa, în imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-
verbal.
ART. 59
Furnizarea periodică de informaţii
(1) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să furnizeze periodic organului fiscal central
informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.
(2) Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei declaraţii pe
propria răspundere.
(3) Natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aprobă prin ordin
al
preşedintelui A.N.A.F.
ART. 60
Obligaţii declarative cu privire la rezidenţii altor state membre ale Uniunii Europene
(1) Plătitorii de venituri de natura celor prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. a) - d) au obligaţia
să
depună la organul fiscal central o declaraţie privind veniturile plătite fiecărui beneficiar care
este rezident al altor state membre ale Uniunii Europene, până în ultima zi a lunii februarie a
anului curent, pentru anul expirat.
(2) Contribuabilii rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene care obţin venituri din

81
proprietăţi imobiliare situate în România au obligaţia să depună la organul fiscal central o
declaraţie privind veniturile realizate până în data de 25 mai a anului curent, pentru anul
expirat.
(3) Modelul şi conţinutul declaraţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(4) În scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informaţii prevăzut la art. 291,
organul fiscal local are obligaţia de a transmite organului fiscal central informaţii cu privire la
bunurile imobile deţinute în proprietate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii
Europene pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale. Transmiterea şi conţinutul
informaţiilor, precum şi termenele şi procedura de realizare a acestora se aprobă prin ordin
comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei
publice. Organul fiscal local transmite organului fiscal central, la cererea acestuia, şi alte
informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, în format electronic.
(5) În scopul transmiterii de către organul fiscal local a informaţiilor prevăzute la alin. (4),
rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene care dobândesc proprietatea unui bun
imobil în România au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale în condiţiile şi la termenele
prevăzute de Codul fiscal. Modelul şi conţinutul declaraţiei se aprobă prin ordin comun al
ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
(6) Organul fiscal central are obligaţia de a comunica organelor fiscale locale, prin schimb
automat, informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, stabilite pe bază de protocol.
(7) Organul fiscal central are obligaţia de a comunica organelor fiscale locale, la cererea
acestora, şi alte informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, în format electronic.
(8) În cazul operaţionalizării schimbului de informaţii, pe baza protocoalelor încheiate între
organul fiscal central şi organele fiscale locale, informaţiile prevăzute la alin. (4) se preiau în
mod automat de către organul fiscal central, iar organul fiscal local este exonerat de
transmiterea informaţiilor respective.
ART. 61
Obligaţia instituţiilor de credit de a furniza informaţii
(1) Instituţiile de credit au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal central, să comunice,
pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor
deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin
respectivele conturi.
(2) Instituţiile de credit sunt obligate să comunice organului fiscal central, zilnic, următoarele
informaţii:
a) lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce
deschid ori închid conturi, precum şi datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul
de
semnătură pentru conturile deschise la acestea;
b) lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi încetarea contractului de
închiriere.
(3) Organul fiscal central la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi
publice centrale şi locale transmite informaţiile primite potrivit alin. (2) lit. a) referitoare la
conturile bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de
lege. Solicitarea şi transmiterea de informaţii se fac prin intermediul sistemului informatic pus
la dispoziţie de către A.N.A.F. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central şi
organul fiscal local sau altă autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a
organului fiscal central.
(4) Persoanele fizice, persoanele juridice şi orice alte entităţi care au obligaţia transmiterii de
informaţii către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, potrivit Legii
nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea
unor

82
măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările
ulterioare, transmit concomitent şi pe acelaşi format informaţiile respective şi către A.N.A.F.
(5) Prin excepţie de la prevederile art. 11 alin. (3), informaţiile obţinute potrivit alin. (1), alin.
(2) lit. b) şi alin. (4) sunt utilizate doar în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice ale organului
fiscal central.
(6) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
ART. 62
Obligaţia instituţiilor financiare de a furniza informaţii privind contribuabilii nerezidenţi
(1) În scopul realizării schimbului de informaţii privind contribuabilii rezidenţi ai statelor cu
care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internaţional şi pentru
îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale, instituţiile financiare, inclusiv instituţiile de
credit, au obligaţia să declare anual organului fiscal din cadrul A.N.A.F. informaţii de natură
financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de contribuabilii menţionaţi în acest
alineat la astfel de instituţii.
(2) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, avizat de Banca Naţională a României şi
Autoritatea de Supraveghere Financiară, se stabilesc:
a) instituţiile financiare, inclusiv instituţiile de credit, care au obligaţia de declarare;
b) categoriile de informaţii privind identificarea contribuabililor menţionaţi la alin. (1),
precum şi informaţiile de natură financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de
aceştia la
instituţiile menţionate la alin. (1);
c) entităţile nonraportoare din România şi conturile excluse de la obligaţia de declarare;
d) regulile de conformare aplicabile de către instituţiile menţionate la alin. (1), în vederea
identificării conturilor raportabile de către aceste instituţii, precum şi procedura de declarare a
informaţiilor privind identificarea contribuabililor menţionaţi la alin. (1) şi a informaţiilor de
natură financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de aceştia la instituţiile
menţionate la alin.(1);
e) norme şi proceduri administrative menite să asigure punerea în aplicare şi respectarea
procedurilor de raportare şi precauţie prevăzute în instrumentele juridice de drept
internaţional la care România s-a angajat.
(3) Declararea informaţiilor menţionate la alin. (1) se face până la data de 15 mai inclusiv a
anului calendaristic curent pentru informaţiile aferente anului calendaristic precedent.
(4) Informaţiile menţionate la alin. (1) obţinute de organul fiscal din cadrul A.N.A.F. se
utilizează de către acesta doar în scopul prevăzut la alin. (1) şi cu respectarea dispoziţiilor art.
11.
(5) Fără a aduce atingere alin. (1) şi (6), fiecare instituţie menţionată la alin. (1), care are
obligaţii de declarare, informează contribuabilii menţionaţi la alin. (1) cu privire la faptul că
datele privind identificarea conturilor lor sunt selectate şi declarate în conformitate cu
prezentul articol, furnizând acestora toate informaţiile la care au dreptul în temeiul Legii nr.
677/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Informarea se realizează în timp util,
astfel încât contribuabilii vizaţi de prezentul articol să îşi poată exercita drepturile în materie
de protecţie a datelor cu caracter personal, înainte ca instituţiile menţionate la alin. (1) să
transmită organului fiscal din cadrul A.N.A.F. informaţiile menţionate la alin. (1).
(6) Informaţiile menţionate la alin. (1) se păstrează o perioadă care nu depăşeşte perioada
necesară pentru atingerea scopului prevăzut la alin. (1) şi în conformitate cu legislaţia
referitoare la termenele de prescripţie ale fiecărui operator de date.
ART. 63
Expertiza
(1) Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui
expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice
contribuabilului/plătitorului numele expertului.

83
 (2) Contribuabilul/plătitorul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.
(3) Experţii au obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le
dobândesc.
(4) Expertiza se întocmeşte în scris.
(5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol se plătesc din bugetul
organului fiscal care a apelat la serviciile expertului.
(6) Dacă organul fiscal nu este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea
expertizei sau o nouă expertiză.
SECŢIUNEA a 3-a
Înscrisurile şi constatarea la faţa locului
ART. 64
Prezentarea de înscrisuri
(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la
dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În
acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care
contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice.
(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la
domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.
(3) Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau
distrugerii,
indiferent de mediul în care sunt stocate, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente
financiar-contabile în original sau orice element material care face dovada stabilirii,
înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel
mult 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada
de reţinere poate fi prelungită cu cel mult 90 de zile. Contribuabilul/plătitorul are dreptul să
solicite copii ale
documentelor reţinute atât timp cât acestea sunt în posesia organului fiscal.
(4) Dovada reţinerii documentelor prevăzute la alin. (3) o constituie actul întocmit de organul
fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii
respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de către
organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de organul fiscal şi de
contribuabil/plătitor, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului/plătitorului.
(5) În cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul/plătitorul pune la
dispoziţia organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază
contribuabilului/plătitorului, păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri
relevante din punct de vedere fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de
către contribuabil/plătitor prin înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura
acestuia.
(6) Ori de câte ori contribuabilul/plătitorul depune la organul fiscal un document semnat de
către o persoană fizică sau juridică care exercită activităţi specifice unor profesii reglementate
cum ar fi consultanţă fiscală, audit financiar, expertiză contabilă, evaluare, documentul
trebuie să conţină în mod obligatoriu şi numele şi prenumele sau denumirea persoanei în
cauză, precum şi codul de identificare fiscală al acesteia atribuit de organul fiscal competent.
(7) În cazul în care legea prevede depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor
documente, acestea trebuie certificate de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu
originalul.
Dispoziţiile alin. (5) sunt aplicabile în mod corespunzător.
ART. 65
Constatarea la faţa locului
(1) În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o constatare la faţa locului, întocmind în
acest sens proces-verbal de constatare.

84
 (2) Procesul-verbal cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a) data şi locul unde este încheiat;
b) numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite, precum şi denumirea organului
fiscal din care face parte aceasta;
c) temeiul legal în baza căruia s-a efectuat constatarea la faţa locului;
d) constatările efectuate la faţa locului;
e) susţinerile contribuabilului/plătitorului, ale experţilor sau ale altor persoane care au
participat la efectuarea constatării;
f) semnătura persoanei împuternicite, precum şi a persoanelor prevăzute la lit. e). În caz de
refuz al semnării de către persoanele prevăzute la lit. e), se face menţiune despre aceasta în
procesulverbal;
g) alte menţiuni considerate relevante.
(3) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să permită persoanelor împuternicite de organul
fiscal pentru a efectua o constatare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această
acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest
lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
(4) Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective trebuie înştiinţaţi într-un termen rezonabil
despre constatare, cu excepţia controlului inopinat. Persoanele fizice trebuie informate asupra
dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţă.
(5) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu
autorizarea
instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de
procedură civilă, republicat, fiind aplicabile.
(6) La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice
sunt obligaţi să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
SECŢIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi
ART. 66
Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi prezentarea
unor înscrisuri
(1) Soţul/soţia şi rudele ori afinii contribuabilului/plătitorului până la gradul al treilea inclusiv
pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor
înscrisuri.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie înştiinţate asupra acestui drept.
ART. 67
Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii
(1) Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în
exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii
judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii. Aceste persoane nu pot
refuza furnizarea informaţiilor cu privire la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia
fiscală în sarcina lor.
(2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii acestora, precum şi persoanele
care participă la activitatea profesională a acestora.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul
persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.
SECŢIUNEA a 5-a
Colaborarea dintre autorităţile publice
ART. 68
Obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a furniza informaţii şi de a prezenta acte
(1) Autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi

85
serviciile deconcentrate ale autorităţilor publice centrale au obligaţia să furnizeze informaţii şi
acte organului fiscal, la cererea acestuia.
(2) Organele fiscale locale sunt obligate să transmită organului fiscal central informaţii
privind
bunurile imobile şi mijloacele de transport deţinute de persoanele fizice sau juridice pentru
care
există obligaţia declarării conform Codului fiscal. Periodicitatea, formatul şi modalitatea de
transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului
dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
(3) Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informaţii privind
sursele de venit ale persoanelor fizice. Periodicitatea, formatul şi modalitatea de transmitere
se
stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării
regionale şi administraţiei publice.
(4) În realizarea scopului prezentului cod, organul fiscal poate accesa on-line baza de date a
autorităţilor publice şi instituţiilor prevăzute la alin. (1), pentru informaţiile stabilite pe bază
de
protocol.
ART. 69
Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public
(1) Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în
realizarea scopului prezentului cod.
(2) Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autorităţile prevăzute la alin.
(1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii.
(3) Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar
autoritatea
solicitată răspunde pentru datele furnizate.
(4) Ori de câte ori o instituţie sau autoritate publică trebuie să soluţioneze o cerere a unei
persoane fizice sau juridice, iar pentru soluţionarea cererii legislaţia specifică prevede
prezentarea unui certificat de atestare fiscală, a unei adeverinţe de venit sau a unui alt
document cu privire la situaţia fiscală a persoanei în cauză, instituţia sau autoritatea publică
are obligaţia să solicite certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul
respectiv de la organul fiscal competent. În acest caz, persoana fizică sau juridică nu mai are
obligaţia depunerii certificatului, adeverinţei sau documentului.
(5) Certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul prevăzut la alin. (4)
poate fi emis şi transmis în formă electronică în baza unui protocol încheiat între
instituţia/autoritatea publică şi organul fiscal emitent al acestuia. În acest caz, certificatul,
adeverinţa sau documentul prevăzut la alin. (4) este valabil şi fără semnătura persoanelor
împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent.
ART. 70
Condiţii şi limite ale colaborării
(1) Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public se
realizează
în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.
(2) Dacă autoritatea publică, instituţia publică sau de interes public solicitată refuză
colaborarea, autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea
autoritate nu există, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate. În cazul în
care un organ fiscal local refuză colaborarea, decizia este luată de primar sau de preşedintele
consiliului judeţean, după caz, conform competenţelor legale.
ART. 71
Colaborarea interstatală dintre autorităţile publice

86
 (1) În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale colaborează cu autorităţile fiscale
similare din alte state.
(2) În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei
autorităţi fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.
SECŢIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ART. 72
Forţa probantă a documentelor justificative şi evidenţelor contabile
Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului/plătitorului constituie
probe la stabilirea bazei de impozitare. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea
vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impozitare.
ART. 73
Sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale
(1) Contribuabilul/Plătitorul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza
declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.
(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva actele administrative fiscale emise pe bază de
probe
sau constatări proprii.
ART. 74
Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării
(1) În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii,
constituie bază de impozitare sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de
câştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi că persoanele respective declară
în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă
care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal procedează la stabilirea provizorie a
obligaţiei fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.
(2) În condiţiile legii, obligaţia fiscală privind baza de impozitare prevăzută la alin. (1) va
putea fi stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel, aceştia datorează
despăgubiri
persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1). În cazul în
care obligaţia fiscală este stabilită în sarcina titularului dreptului de proprietate încetează
procedura de stabilire provizorie a obligaţiei fiscale potrivit alin. (1).
CAPITOLUL VI
Termene
ART. 75
Calcularea termenelor
Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de
Codul fiscal, de prezentul cod, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă
legislaţia fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură
civilă, republicat.
ART. 76
Prelungirea termenelor
Termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite de acesta în situaţii
temeinic
justificate, la cerere sau din oficiu.
ART. 77
Termenul de soluţionare a cererilor contribuabilului/plătitorului
(1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluţionează de către
acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, este necesară administrarea de probe

87
suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada
cuprinsă
între data solicitării probei şi data obţinerii acesteia, dar nu mai mult de:
a) două luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul
solicitant;
b) 3 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi sau instituţii
publice
ori de la terţe persoane din România;
c) 6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi fiscale din alte
state,
potrivit legii.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c), organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze
contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluţionare a cererii.
(4) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), termenul de două luni poate fi prelungit de organul
fiscal la cererea contribuabilului/plătitorului.
(5) În situaţia în care, pe baza analizei de risc, soluţionarea cererii necesită efectuarea
inspecţiei
fiscale, termenul de soluţionare a cererii este de cel mult 90 de zile de la înregistrarea cererii,
prevederile alin. (2) - (4) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz
contribuabilul/plătitorul este notificat cu privire la termenul de soluţionare aplicabil în termen
de 5 zile de la finalizarea analizei de risc. Inspecţia fiscală pentru soluţionarea cererii este o
inspecţie fiscală parţială în sensul art. 115.
(6) Inspecţia fiscală pentru soluţionarea cererii potrivit alin. (5) poate fi suspendată în
condiţiile
art. 127. În acest caz, nu sunt aplicabile prevederile alin. (2). Perioadele în care inspecţia
fiscală
este suspendată nu sunt incluse în calculul termenului prevăzut la alin. (5).
ART. 78
Cazul de forţă majoră şi cazul fortuit
(1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, după caz, nu încep să
curgă sau se suspendă în situaţia în care îndeplinirea acestor obligaţii a fost împiedicată de
ivirea unui caz de forţă majoră sau a unui caz fortuit.
(2) Obligaţiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi,
penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancţiuni
prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea
evenimentelor prevăzute la alin. (1).
CAPITOLUL VII
Transmiterea cererilor de către contribuabili/plătitori şi identificarea acestora în mediul
electronic
ART. 79
Transmiterea cererilor la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanţă
(1) Contribuabilul/Plătitorul poate transmite organului fiscal competent cereri, înscrisuri sau
orice alte documente şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă în condiţiile alin.
(4) ori (5).
(2) Data depunerii cererii, înscrisului sau documentului este data înregistrării
acesteia/acestuia,
astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de registratura electronică a Ministerului
Finanţelor Publice sau a autorităţii administraţiei publice locale, după caz.
(3) În sensul prezentului cod, prin registratură electronică se înţelege sistemul electronic de
înregistrare şi tranzacţionare a documentelor şi a informaţiilor primite sau emise de organul
fiscal prin mijloace electronice.

88
 (4) În cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabil/plătitor
organului fiscal central, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de
transmitere a cererilor, înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere
la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al
ministrului finanţelor publice cu avizul ministrului pentru societatea informaţională.
(5) În cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabil/plătitor
organului fiscal local, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de
transmitere a cererilor, înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere
la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin comun al
ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice,
cu avizul ministrului pentru societatea informaţională. Pentru organul fiscal local, consiliul
local stabileşte, prin hotărâre, în funcţie de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele
electronice de transmitere la distanţă ce pot fi utilizate de către contribuabil/plătitor.
ART. 80
Identificarea contribuabilului/plătitorului în mediul electronic
Contribuabilul/Plătitorul care depune cereri, înscrisuri sau documente la organul fiscal, prin
mijloace electronice de transmitere la distanţă, se identifică în relaţia cu organul fiscal astfel:
a) persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi
persoanele
fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent ori exercită profesii libere se
identifică numai cu certificate calificate;
b) persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. a), se identifică prin intermediul
furnizorilor de servicii publice de autentificare electronică autorizaţi potrivit legii sau prin
diverse dispozitive, cum ar fi certificat calificat, credenţiale de tip utilizator/parolă însoţite de
liste de coduri de autentificare de unică folosinţă, telefon mobil, digipass ori alte dispozitive
stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul ministrului pentru societatea
informaţională, în cazul identificării acestor persoane în relaţia cu organul fiscal central sau,
după caz, prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice cu avizul ministrului pentru societatea informaţională, în cazul
identificării acestor persoane în relaţia cu organul fiscal local. În aceste cazuri, cererile,
înscrisurile sau documentele se consideră semnate dacă sunt îndeplinite toate condiţiile din
ordinele prevăzute la art. 79 alin. (4) şi (5).
TITLUL IV
Înregistrarea fiscală
ART. 81
Sfera activităţii de înregistrare fiscală
(1) Înregistrarea fiscală reprezintă activitatea de atribuire a codului de identificare fiscală, de
organizare a registrului contribuabililor/plătitorilor şi de eliberare a certificatului de
înregistrare
fiscală.
(2) Cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, atribuirea codului de identificare
fiscală se face exclusiv de către organul fiscal central, pe baza declaraţiei de înregistrare
fiscală.
ART. 82
Obligaţia de înregistrare fiscală
(1) Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează
fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este:
a) pentru persoanele juridice, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate
juridică, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul
fiscal;

89
 b) pentru persoanele fizice şi juridice, precum şi pentru alte entităţi care se înregistrează
potrivit
legii speciale la registrul comerţului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau
exercită profesii libere, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală
atribuit de organul fiscal;
d) pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal
atribuit
potrivit legii speciale;
e) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare
fiscală
atribuit de organul fiscal.
(2) În scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice care sunt
contribuabili potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal privind impozitul pe venit, codul de
identificare fiscală este codul numeric personal.
(3) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 18 alin. (1), pentru persoanele fizice prevăzute la alin.
(1) lit. e), precum şi pentru persoanele juridice nerezidente, care realizează numai venituri
supuse regulilor de impunere la sursă, iar impozitul reţinut este final, atribuirea codului de
identificare fiscală se poate face de organul fiscal, la solicitarea plătitorului de venit.
(4) Au obligaţia depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală şi persoanele prevăzute la alin.
(1) lit. d) şi e) care au calitatea de angajator.
(5) Persoanele fizice care deţin cod numeric personal şi sunt supuse impozitului pe venit se
înregistrează fiscal la data depunerii primei declaraţii fiscale.
(6) Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
a) data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi al altor entităţi fără
personalitate juridică;
b) data eliberării actului legal de funcţionare, data începerii activităţii, data obţinerii primului
venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.
(7) În scopul administrării creanţelor fiscale, organul fiscal central poate să înregistreze, din
oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, un subiect de drept
fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii. Procedura de
înregistrare din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale se
aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(8) În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin
unul sau mai multe sedii permanente, odată cu depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală,
aceştia au obligaţia să indice sediul permanent desemnat potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal.
În cazul înregistrării fiscale declaraţia de înregistrare fiscală se depune la organul fiscal în
raza căruia se află sediul permanent ce urmează a fi desemnat.
(9) În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (7), atribuirea codului de identificare fiscală se face pe
baza cererii depuse de solicitant, cu excepţia cazului în care înregistrarea fiscală se efectuează
din oficiu.
(10) Declaraţia de înregistrare fiscală depusă potrivit prezentului articol trebuie însoţită de
copii ale documentelor doveditoare ale informaţiilor înscrise în aceasta.
(11) Data înregistrării fiscale este:
a) data depunerii declaraţiei fiscale, în cazul contribuabililor prevăzuţi la alin. (5);
b) data atribuirii codului de identificare fiscală, în celelalte cazuri.
ART. 83
Prevederi speciale privind înregistrarea fiscală a persoanelor fizice nerezidente
(1) Odată cu solicitarea înregistrării unei societăţi la registrul comerţului, potrivit legii, sau,
după caz, la cesiunea părţilor sociale ori a acţiunilor, respectiv la numirea de noi reprezentanţi
legali sau la cooptarea de noi asociaţi ori acţionari, cu prilejul efectuării majorării de capital

90
social, oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale transmit direct sau prin intermediul
Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, pe cale electronică, Ministerului Finanţelor
Publice, solicitarea de atribuire a numărului de identificare fiscală pentru persoanele fizice
nerezidente care, potrivit actului constitutiv, au calitatea de fondator, asociat, acţionar ori
administrator în cadrul societăţii respective.
(2) Pe baza datelor transmise potrivit prevederilor alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice
atribuie numărul de identificare fiscală, înregistrează fiscal persoanele fizice nerezidente
prevăzute la alin. (1) şi emite certificatul de înregistrare fiscală, cu excepţia cazului în care
aceste persoane sunt înregistrate fiscal. Prevederile art. 87 sunt aplicabile în mod
corespunzător. Certificatul de înregistrare fiscală se emite şi se transmite către oficiul
registrului comerţului de pe lângă tribunal în aceeaşi zi sau cel mai târziu a doua zi.
(3) Certificatul de înregistrare fiscală se comunică de către oficiile registrului comerţului de
pe
lângă tribunale societăţii în care această persoană deţine una dintre calităţile menţionate la
alin.
(1), împreună cu documentele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea
formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale
şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării
persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 84
Identificarea contribuabilului/plătitorului în relaţia cu organul fiscal local
În scopul administrării impozitelor şi taxelor locale, contribuabilul/plătitorul se identifică în
relaţia cu organul fiscal local, astfel:
a) persoanele fizice, prin codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
b) persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, prin numărul de identificare fiscală
atribuit de organul fiscal potrivit art. 82;
c) persoanele juridice, prin codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal potrivit art.
82.
ART. 85
Declararea filialelor şi sediilor secundare
(1) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia de a declara organului fiscal central, în termen de
30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilul/Plătitorul cu domiciliul fiscal în România are obligaţia de a declara, în
termen de 30 de zile, înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în străinătate.
(3) În sensul prezentului articol, prin sediu secundar se înţelege un loc prin care se desfăşoară
integral sau parţial activitatea contribuabilului/plătitorului, cum ar fi: birou, magazin, atelier,
depozit şi altele asemenea.
(4) Prin sediu secundar se înţelege şi un şantier de construcţii, un proiect de construcţie,
ansamblu sau montaj ori activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul,
proiectul sau activităţile durează mai mult de 6 luni. Sunt sedii secundare sediile permanente
definite potrivit Codului fiscal.
(5) Contribuabilul/Plătitorul care înregistrează sediile secundare ca plătitoare de salarii şi de
venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, nu are obligaţia declarării acestor sedii potrivit
prezentului articol. Dispoziţiile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, rămân aplicabile.
(6) Declaraţia este însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a
contribuabilului/plătitorului de care aparţine sediul secundar sau filiala, precum şi de copii ale
documentelor doveditoare ale informaţiilor înscrise în aceasta.
ART. 86
Forma şi conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscală

91
 (1) Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la
dispoziţie gratuit de organul fiscal central şi este însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor
cuprinse în aceasta.
(2) Declaraţia de înregistrare fiscală cuprinde: datele de identificare a contribuabilului/
plătitorului, datele privind vectorul fiscal, datele privind sediile secundare, datele de
identificare a împuternicitului, datele privind situaţia juridică a contribuabilului/plătitorului,
precum şi alte informaţii necesare administrării creanţelor fiscale.
ART. 87
Certificatul de înregistrare fiscală
(1) Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală depuse potrivit art. 81 alin. (2) sau, după caz, a
cererii depuse potrivit art. 82 alin. (9), organul fiscal central eliberează certificatul de
înregistrare fiscală, în termen de 10 zile de la data depunerii declaraţiei ori a cererii . În
certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.
(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor extrajudiciare de
timbru.
(3) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul
fiscal
eliberează un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabilului/plătitorului şi a dovezii de
publicare a pierderii, furtului ori distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(4) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi pentru certificatul
de înregistrare în scopuri de TVA.
ART. 88
Modificări ulterioare înregistrării fiscale
(1) Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la
cunoştinţă organului fiscal central, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin
completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.
(2) În cazul modificărilor intervenite în datele declarate iniţial şi înscrise în certificatul de
înregistrare fiscală, contribuabilul/plătitorul depune, odată cu declaraţia de menţiuni, şi
certificatul de înregistrare fiscală, în vederea anulării acestuia şi eliberării unui nou certificat.
(3) Declaraţia de menţiuni este însoţită de documente care atestă modificările intervenite.
(4) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător ori de câte ori
contribuabilul/plătitorul constată erori în declaraţia de înregistrare fiscală.
ART. 89
Modificări ulterioare înregistrării fiscale în cazul persoanelor fizice sau juridice ori altor
entităţi
supuse înregistrării în registrul comerţului
(1) Modificările intervenite în datele declarate iniţial de persoanele fizice, juridice sau de alte
entităţi care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerţului se fac potrivit
dispoziţiilor legii speciale.
(2) În cazul persoanelor sau entităţilor prevăzute la alin. (1), modificările intervenite în datele
declarate iniţial în vectorul fiscal se declară la organul fiscal central.
ART. 90
Radierea înregistrării fiscale
(1) Radierea înregistrării fiscale reprezintă activitatea de retragere a codului de identificare
fiscală şi a certificatului de înregistrare fiscală.
(2) La încetarea calităţii de subiect de drept fiscal, persoanele sau entităţile înregistrate fiscal
prin declaraţie de înregistrare fiscală potrivit art. 81 şi 82 trebuie să solicite radierea
înregistrării
fiscale, prin depunerea unei declaraţii de radiere. Declaraţia se depune în termen de 30 de zile
de la încetarea calităţii de subiect de drept fiscal şi trebuie însoţită de certificatul de
înregistrare

92
fiscală în vederea anulării acestuia. Radierea înregistrării fiscale se poate efectua şi din oficiu,
de către organul fiscal, ori de câte ori acesta constată îndeplinirea condiţiilor de radiere a
înregistrării şi nu s-a depus declaraţie de radiere.
(3) Radierea înregistrării fiscale se efectuează din oficiu, de către organul fiscal central, în
cazul decesului persoanei fizice sau, după caz, încetării existenţei persoanei juridice potrivit
legii.
(4) Codul de identificare fiscală retras ca urmare a radierii înregistrării fiscale poate fi utilizat
ulterior radierii numai pentru îndeplinirea, de către succesorii persoanelor/entităţilor care şi-au
încetat existenţa, a obligaţiilor fiscale aferente perioadelor în care persoana/entitatea a avut
calitatea de subiect de drept fiscal.
ART. 91
Registrul contribuabililor/plătitorilor
(1) Organul fiscal central organizează evidenţa contribuabililor/plătitorilor în cadrul
registrului
contribuabililor/plătitorilor, care conţine:
a) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului;
b) date privind vectorul fiscal;
c) alte informaţii necesare administrării creanţelor fiscale.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informaţiilor comunicate de
contribuabil/plătitor, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţă a populaţiei, de
la alte autorităţi şi instituţii, precum şi a constatărilor proprii ale organului fiscal central.
(3) Datele din registrul contribuabililor/plătitorilor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori
se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale. Modificările se comunică
contribuabilului/plătitorului.
(4) Tipurile de obligaţii fiscale pentru care, potrivit legii, contribuabilul/plătitorul are
obligaţia
declarării lor şi care formează vectorul fiscal sunt stabilite prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.
ART. 92
Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivaţi
(1) Contribuabilul/Plătitorul persoană juridică sau orice entitate fără personalitate juridică
este
declarat inactiv şi îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivităţii
dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) nu îşi îndeplineşte, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie declarativă
prevăzută de lege;
b) se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de
identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
c) organul fiscal central constatată că nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat;
d) inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerţului;
e) durata de funcţionare a societăţii este expirată;
f) societatea nu mai are organe statutare;
g) durata deţinerii spaţiului cu destinaţia de sediu social este expirată.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), declararea în inactivitate nu se poate face înainte de
împlinirea termenului de 15 zile prevăzut la art. 107 alin. (1).
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g), declararea în inactivitate se va face după
împlinirea termenului de 30 de zile de la comunicarea către contribuabil/plătitor a unei
notificări referitoare la situaţiile respective.
(4) Declararea ca inactiv a contribuabilului/plătitorului, precum şi reactivarea acestuia se

93
efectuează de către organul fiscal central, prin decizie, emisă conform competenţelor şi
procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., care se comunică
contribuabilului/plătitorului.
(5) Contribuabilul/Plătitorul declarat inactiv se reactivează dacă sunt îndeplinite, cumulativ,
următoarele condiţii:
a) îşi îndeplineşte toate obligaţiile declarative prevăzute de lege;
b) nu înregistrează obligaţii fiscale restante;
c) organul fiscal central constată că funcţionează la domiciliul fiscal declarat.
(6) În cazul contribuabilului/plătitorului prevăzut la alin. (1) lit. d) - g), în vederea reactivării,
pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (5), trebuie să nu se mai afle în situaţia pentru care a fost
declarat inactiv, conform menţiunilor înscrise în registrele în care a fost înregistrat.
(7) Condiţia prevăzută la alin. (5) lit. a) se consideră îndeplinită şi în cazul în care obligaţiile
fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), contribuabilul/plătitorul pentru care s-a deschis
procedura insolvenţei în formă simplificată, contribuabilul/plătitorul care a intrat în faliment
sau contribuabilul/plătitorul pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de
dizolvare se reactivează de organul fiscal central, la cererea acestora, după îndeplinirea
obligaţiilor declarative.
(9) Ori de câte ori se constată că un contribuabil/plătitor a fost declarat inactiv din eroare,
organul fiscal central emitent anulează decizia de declarare a contribuabilului/plătitorului ca
inactiv, cu efect pentru viitor şi pentru trecut.
(10) A.N.A.F. organizează evidenţa contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi/reactivaţi în
cadrul Registrului contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivaţi, care conţine:
a) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului;
b) data declarării ca inactiv a contribuabilului/plătitorului;
c) data reactivării;
d) denumirea organului fiscal central care a emis decizia de declarare în
inactivitate/reactivare;
e) alte menţiuni.
(11) Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivaţi este public şi se afişează pe site-
ul A.N.A.F.
(12) Înscrierea în registrul prevăzut la alin. (11) se face de către organul fiscal central
emitent,
după comunicarea deciziei de declarare în inactivitate/reactivare, în termen de cel mult 5 zile
de la data comunicării.
(13) Decizia de declarare în inactivitate/reactivare produce efecte faţă de terţi din ziua
următoare datei înscrierii în registrul prevăzut la alin. (10).
(14) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
TITLUL V
Stabilirea creanţelor fiscale
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 93
Sfera şi actele de stabilire a creanţelor fiscale
(1) Stabilirea creanţelor fiscale reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile,
de
calculare a bazei de impozitare şi a creanţelor fiscale.
(2) Creanţele fiscale se stabilesc astfel:
a) prin declaraţie de impunere, în condiţiile art. 95 alin. (4) şi art. 102 alin. (2);
b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

94
 (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazurile în care creanţele fiscale sunt scutite la
plată conform reglementărilor legale, precum şi în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea
adăugată.
ART. 94
Stabilirea creanţelor fiscale sub rezerva verificării ulterioare
(1) Cuantumul creanţelor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare, cu excepţia
cazului în care stabilirea a avut loc ca urmare a unei inspecţii fiscale sau a unei verificări a
situaţiei fiscale personale.
(2) Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiinţată sau modificată,
din iniţiativa organului fiscal ori la solicitarea contribuabilului/plătitorului, pe baza
constatărilor organului fiscal competent.
(3) Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripţie a
dreptului de a stabili creanţe fiscale sau ca urmare a inspecţiei fiscale ori a verificării situaţiei
fiscale personale
(4) În situaţia în care contribuabilul/plătitorul corectează declaraţiile de impunere în
condiţiile
art. 105 alin. (6), se redeschide rezerva verificării ulterioare astfel:
a) pentru elementele bazei de impozitare ce fac obiectul corecţiei, în cazul în care rezerva
verificării ulterioare s-a anulat ca urmare a inspecţiei fiscale ori a verificării situaţiei fiscale
personale;
b) pentru toate elementele bazei de impozitare, în cazul în care rezerva verificării ulterioare
s-a anulat ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii
fiscale.
CAPITOLUL II
Dispoziţii privind decizia de impunere
ART. 95
Decizia de impunere
(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent.
(2) Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta stabileşte sau modifică
baza
de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecţii fiscale ori a unei
verificări a situaţiei fiscale personale, efectuate în condiţiile legii.
(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie
referitoare la baza de impozitare potrivit art. 99.
(4) Declaraţia de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) este asimilată cu o decizie de
impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de
plată de la data depunerii acesteia.
(5) În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia de
impunere este asimilată unei decizii referitoare la baza de impozitare.
(6) Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi
înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de
plată.
ART. 96
Renunţarea la stabilirea creanţei fiscale
(1) Organul fiscal renunţă la stabilirea creanţei fiscale şi nu emite decizie de impunere ori de
câte ori constată încetarea persoanei juridice sau decesul persoanei fizice şi nu există
succesori.
(2) Organul fiscal central renunţă la stabilirea creanţei fiscale şi nu emite decizie de impunere
în situaţia în care creanţa fiscală principală este mai mică de 20 de lei. În situaţia în care
decizia are ca obiect mai multe tipuri de creanţe fiscale principale, plafonul se aplică totalului
acestor creanţe.

95
 (3) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile
deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale la care pot renunţa, care nu poate depăşi
limita
maximă prevăzută la alin. (2).
ART. 97
Forma şi conţinutul deciziei de impunere
Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi tipul
creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă
impozabilă.
ART. 98
Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere
Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:
a) deciziile privind soluţionarea cererilor de rambursare de taxă pe valoarea adăugată şi
deciziile privind soluţionarea cererilor de restituiri de creanţe fiscale;
b) deciziile referitoare la bazele de impozitare;
c) deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;
d) deciziile privind nemodificarea bazei de impozitare.
ART. 99
Deciziile referitoare la bazele de impozitare
(1) Bazele de impozitare se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impozitare,
în următoarele situaţii:
a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia cuprinde şi
repartizarea
venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;
b) când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent
teritorial.
În acest caz, competenţa de a stabili baza de impozitare o deţine organul fiscal pe raza căruia
se află sursa venitului.
(2) Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-şi
numească un împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal.
ART. 100
Decizii privind stabilirea unor creanţe bugetare
(1) Creanţele bugetare reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice ce trebuie
recuperate potrivit legii se stabilesc prin decizie, de către autorităţile competente, în măsura în
care legea specială nu prevede altfel.
(2) Decizia prevăzută la alin. (1) este titlu de creanţă bugetară potrivit art. 1 pct. 38 şi poate fi
contestată potrivit prezentului cod. Contestaţia se soluţionează de către autoritatea emitentă.
Dispoziţiile titlului VIII sunt aplicabile în mod corespunzător.
CAPITOLUL III
Dispoziţii privind declaraţia fiscală
ART. 101
Obligaţia depunerii declaraţiei fiscale
(1) Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal sau altor
legi speciale, la termenele stabilite de acestea.
(2) În cazul în care legea nu prevede termenul de depunere a declaraţiei fiscale, acest termen
se stabileşte astfel:
a) prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul declaraţiilor fiscale ce se depun la
organul fiscal central;
b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul declaraţiilor fiscale ce se depun la organul fiscal local.
(3) Obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în care:

96
 a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;
b) obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;
c) pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există
obligaţia declarativă, conform legii;
d) veniturile sunt obţinute în România de contribuabili nerezidenţi şi care potrivit
convenţiilor de evitare a dublei impuneri nu sunt impozabile în România.
(4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care,
potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal central poate aproba, la
cererea contribuabilului/plătitorului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor
fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi
condiţiilor decide organul fiscal central potrivit competenţelor aprobate prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(5) Contribuabilul/Plătitorul care are sedii secundare înregistrate fiscal ca plătitoare de salarii
şi venituri asimilate salariilor are obligaţia de a declara, în numele sediilor secundare,
impozitul pe venitul din salarii datorat de acestea, potrivit legii.
(6) În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin
mai multe sedii permanente, obligaţia de declarare prevăzută la alin. (5) se îndeplineşte prin
sediul permanent desemnat potrivit prevederilor din Codul fiscal.
ART. 102
Forma şi conţinutul declaraţiei fiscale
(1) Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit
de
organul fiscal.
(2) În declaraţia de impunere contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul
obligaţiei
fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
(3) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia de a completa declaraţia fiscală înscriind corect,
complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale
fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil/plătitor sau, după caz,
reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia.
(4) Obligaţia de semnare a declaraţiei fiscale se consideră a fi îndeplinită şi în următoarele
situaţii:
a) în cazul transmiterii declaraţiei fiscale prin sistemul electronic de plăţi;
b) în cazul transmiterii declaraţiei fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distanţă în
condiţiile art. 103 alin. (1).
(5) Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia cerută de prevederile legale.
(6) În cazul creanţelor fiscale administrate de către organul fiscal central, prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F. se pot stabili tipurile de creanţe fiscale pentru care organul fiscal poate
transmite contribuabilului/plătitorului formularele de declarare a creanţelor fiscale,
instrucţiunile de completare a acestora, alte informaţii utile, precum şi plicurile preadresate. În
acest caz, contravaloarea corespondenţei se suportă de către organul fiscal central.
ART. 103
Depunerea declaraţiei fiscale
(1) Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică
prin
poştă, cu confirmare de primire. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice
sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă. În cazul creanţelor fiscale administrate
de organul fiscal central, procedura privind transmiterea declaraţiei fiscale prin mijloace
electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă se stabileşte prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(2) Declaraţia fiscală poate fi redactată de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din

97
motive independente de voinţa contribuabilului/plătitorului acesta este în imposibilitatea de a
scrie.
(3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data
depunerii la poştă, după caz. În situaţia în care declaraţia fiscală se depune prin mijloace
electronice de transmitere la distanţă, data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia
pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de
confirmare
transmis ca urmare a primirii declaraţiei.
(4) Data depunerii declaraţiei fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă este
data înregistrării acesteia pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de
sistemul de tranzacţionare a informaţiilor, cu condiţia validării conţinutului declaraţiei. În
cazul în care declaraţia nu este validată, data depunerii declaraţiei este data validării astfel
cum rezultă din mesajul electronic.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în situaţia în care declaraţia fiscală a fost depusă
până la termenul legal, iar din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacţionare a
informaţiilor rezultă că aceasta nu a fost validată ca urmare a detectării unor erori în
completarea declaraţiei, data depunerii declaraţiei este data din mesajul transmis iniţial în
cazul în care contribuabilul/plătitorul depune o declaraţie validă până în ultima zi a lunii în
care se împlineşte termenul legal de depunere.
ART. 104
Certificarea declaraţiei fiscale depuse la organul fiscal central
(1) Contribuabilul/Plătitorul poate opta pentru certificarea declaraţiei fiscale, inclusiv a
declaraţiei fiscale rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal central, de către
un
consultant fiscal care a dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale cu privire la
organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală şi care este înscris ca membru activ
în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală.
(2) Certificarea declaraţiei fiscale se realizează cu/fără rezerve, potrivit normelor de
certificare
aprobate, în condiţiile legii, de Camera Consultanţilor Fiscali, cu avizul Ministerului
Finanţelor
Publice. Documentele care se încheie ca urmare a certificării trebuie să cuprindă obligatoriu
explicaţii cu privire la cuantumul şi natura creanţei fiscale declarate, precum şi, după caz,
cauzele care au generat rectificarea, iar în cazul unei certificări cu rezerve, motivaţia acesteia.
(3) Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se aprobă procedura de depunere la organul fiscal a
documentului de certificare întocmit de consultantul fiscal potrivit normelor prevăzute la alin.
(2), precum şi procedura privind schimbul de informaţii între A.N.A.F. şi Camera
Consultanţilor Fiscali.
(4) Certificarea declaraţiei fiscale de către un consultant fiscal care nu este înscris ca membru
activ în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală sau de către o
persoană care nu are calitatea de consultant fiscal are ca efect lipsa certificării.
(5) Organul fiscal central notifică contribuabilul/plătitorul în cazul în care constată că a fost
depusă o declaraţie fiscală certificată de un consultant fiscal care nu este înscris ca membru
activ în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală sau de către o
persoană care nu are calitatea de consultant fiscal, potrivit legii. În cazul în care certificarea
nu se depune în termen de 30 de zile de la notificare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).
(6) Certificarea declaraţiei fiscale de către un consultant fiscal reprezintă un criteriu de
evaluare
în analiza de risc efectuată de organul fiscal central în scopul selectării
contribuabililor/plătitorilor pentru inspecţia fiscală.
ART. 105

98
Corectarea declaraţiei fiscale
(1) Declaraţia de impunere poate fi corectată de către contribuabil/plătitor, pe perioada
termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale.
(2) Declaraţia informativă poate fi corectată de către contribuabil/plătitor indiferent de
perioada la care se referă.
(3) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi corectate prin depunerea unei declaraţii
rectificative.
(4) În cazul taxei pe valoarea adăugată, corectarea erorilor din deconturile de taxă se
realizează
potrivit prevederilor Codului fiscal. Erorile materiale din decontul de taxă pe valoarea
adăugată se corectează potrivit procedurii aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(5) Declaraţia de impunere nu poate fi depusă şi nu poate fi corectată după anularea rezervei
verificării ulterioare.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), declaraţia de impunere poate fi depusă sau
corectată
după anularea rezervei verificării ulterioare în următoarele situaţii:
a) în situaţia în care corecţia se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiţii
prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impozitare şi/sau a creanţei fiscale
aferente;
b) în situaţia în care prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au stabilit în sarcina plătitorului
obligaţii de plată reprezentând venituri sau diferenţe de venituri către beneficiarii acestora
care
generează obligaţii fiscale aferente unor perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării
ulterioare.
(7) În situaţiile prevăzute la alin. (6), contribuabilul/plătitorul trebuie să menţioneze în
declaraţia de impunere depusă sau rectificată temeiul legal pentru depunerea ori corectarea
bazei de impozitare şi/sau a creanţei fiscale aferente.
(8) În situaţia în care în timpul inspecţiei fiscale contribuabilul/plătitorul depune sau
corectează
declaraţia de impunere aferentă perioadelor şi creanţelor fiscale ce fac obiectul inspecţiei
fiscale, aceasta nu va fi luată în considerare de organul fiscal.
CAPITOLUL IV
Stabilirea bazei de impozitare prin estimare
ART. 106
Dreptul organului fiscal de a stabili baza de impozitare prin estimare
(1) Organul fiscal stabileşte baza de impozitare şi creanţa fiscală aferentă, prin estimarea
rezonabilă a bazei de impozitare, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege,
ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă.
(2) Stabilirea prin estimare a bazei de impozitare se efectuează în situaţii cum ar fi:
a) în situaţia prevăzută la art. 107 alin. (1) - (4);
b) în situaţia în care organul fiscal nu poate determina situaţia fiscală corectă şi constată că
evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile
prezentate în cursul controlului fiscal sunt incorecte, incomplete, precum şi în situaţia în care
acestea nu există ori nu sunt puse la dispoziţia organelor fiscale.
(3) În situaţiile în care, potrivit legii, organul fiscal este îndreptăţit să stabilească prin
estimare
bazele de impozitare, acesta identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de
fapt fiscale. Organul fiscal are obligaţia menţionării în actul de impunere a motivelor de fapt
şi a temeiului de drept care au determinat folosirea estimării, precum şi a criteriilor de
estimare.
(4) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central şi în scopul stabilirii prin

99
estimare a bazei de impozitare, organul fiscal poate folosi metode de stabilire prin estimare a
bazelor de impozitare, aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(5) Cuantumul creanţelor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt
stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepţia celor stabilite în cadrul unei inspecţii
fiscale.
ART. 107
Stabilirea din oficiu a creanţelor fiscale ca urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere
(1) Nedepunerea declaraţiei de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea
din oficiu a creanţelor fiscale prin decizie de impunere. Stabilirea din oficiu nu se poate face
înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului/plătitorului
privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei de impunere. Aceste prevederi nu
sunt aplicabile după începerea inspecţiei fiscale pentru obligaţiile fiscale nedeclarate.
(2) În înştiinţarea prevăzută la alin. (1) organul fiscal informează contribuabilul/plătitorul cu
privire la consecinţele nedepunerii declaraţiei de impunere.
(3) Stabilirea din oficiu a creanţei fiscale se face prin estimarea bazei de impozitare, potrivit
art.106. Organul fiscal procedează la estimarea creanţei fiscale ori de câte ori informaţiile
deţinute de organul fiscal nu permit estimarea bazei de impozitare.
(4) Pentru creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, înştiinţarea pentru
nedepunerea declaraţiilor şi stabilirea din oficiu a creanţelor fiscale nu se face în cazul
contribuabilului/plătitorului inactiv, atât timp cât se găseşte în această situaţie.
(5) Contribuabilul/Plătitorul poate depune declaraţia de impunere pentru creanţele fiscale ce
au format obiectul deciziei de impunere emisă potrivit alin. (1), în termen de 60 de zile de la
data comunicării deciziei, sub sancţiunea decăderii, chiar dacă acest termen se împlineşte
după
împlinirea termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale.
Decizia de impunere se anulează de organul fiscal la data depunerii declaraţiei de impunere.
(6) În cazul în care se depune declaraţia de impunere potrivit alin. (4), după împlinirea
termenului de prescripţie prevăzut la art. 110, de la data depunerii declaraţiei începe să curgă
un nou termen de prescripţie.
CAPITOLUL V
Despre evidenţele fiscale şi contabile
ART. 108
Obligaţia de a conduce evidenţa fiscală
(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale datorate, contribuabilul/
plătitorul are obligaţia să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
(2) În vederea documentării respectării principiului valorii de piaţă contribuabilul/plătitorul
care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate are obligaţia să întocmească dosarul preţurilor
de
transfer. La solicitarea organului fiscal central competent contribuabilul/plătitorul are
obligaţia de a prezenta dosarul preţurilor de transfer. Cuantumul tranzacţiilor pentru care
contribuabilul/ plătitorul are obligaţia întocmirii dosarului preţurilor de transfer, termenele
pentru întocmirea acestuia, conţinutul dosarului preţurilor de transfer, precum şi condiţiile în
care se solicită acesta se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(3) Sunt evidenţe fiscale registrele, situaţiile, precum şi orice alte înscrisuri care, potrivit
legislaţiei fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în scopul stabilirii stării de fapt fiscale
şi a creanţelor fiscale, cum ar fi: jurnalul pentru vânzări, jurnalul pentru cumpărări, registrul
de
evidenţă fiscală.
ART. 109
Reguli pentru conducerea evidenţelor contabile şi fiscale

100
 (1) Evidenţele contabile şi fiscale se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al
contribuabilului/ plătitorului, la sediul social ori la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe
suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii,
să presteze servicii de arhivare.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), evidenţele contabile şi fiscale ale exerciţiului
financiar în curs se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, la
sediul social ori la sediile secundare ale acestuia sau, în perioada 1 - 25 a lunii următoare
perioadei fiscale de raportare, la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru
prelucrarea lor în vederea întocmirii declaraţiilor fiscale.
(3) Dispoziţiile legale privind păstrarea, arhivarea şi limba folosită pentru evidenţele
contabile
sunt aplicabile şi pentru evidenţele fiscale.
(4) În cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor
electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul/plătitorul
este obligat să păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
(5) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile
efectuate din activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror altor
documente
prevăzute de lege.
(6) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente
primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege şi să completeze integral rubricile
formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate.
(7) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impozitare ţinute
de
contribuabil/plătitor.
CAPITOLUL VI
Prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale
ART. 110
Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului
de stabilire a creanţelor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani , cu
excepţia
cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1
iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune
altfel.
(3) Dreptul de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea
rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune
sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
ART. 111
Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale
(1) Termenele de prescripţie prevăzute la art. 110 se întrerup:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune;
b) la data depunerii de către contribuabil/plătitor a declaraţiei de impunere după expirarea
termenului legal de depunere a acesteia;
c) la data la care contribuabilul/plătitorul corectează declaraţia de impunere sau efectuează un
alt act voluntar de recunoaştere a creanţei fiscale datorate.
(2) Termenele de prescripţie prevăzute la art. 110 se suspendă:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a

101
dreptului la acţiune;
b) pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale
personale şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei
fiscale/verificării situaţiei fiscale personale, în condiţiile respectării duratei legale de efectuare
a acestora;
c) pe timpul cât contribuabilul/plătitorul se sustrage de la efectuarea inspecţiei
fiscale/verificării situaţiei fiscale personale;
d) pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil/plătitor inactiv şi data
reactivării
acestuia.
ART. 112
Efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale
Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a
creanţei fiscale, procedează la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.
TITLUL VI
Controlul fiscal
CAPITOLUL I
Inspecţia fiscală
ART. 113
Obiectul inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscală reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi
conformităţii
declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea
obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi
contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt
aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale.
(2) În scopul efectuării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală procedează la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului;
b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă
şi fiscală a contribuabilului/plătitorului;
c) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu
informaţiile proprii sau din alte surse şi, după caz, a descoperirii de elemente noi relevante
pentru aplicarea legislaţiei fiscale;
d) verificarea, constatarea şi investigarea fiscală a actelor şi faptelor rezultând din activitatea
contribuabilului/plătitorului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi
conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor
prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă;
e) solicitarea de informaţii de la terţi;
f) verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile ori
unde se află bunurile impozabile;
g) solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentantul legal al contribuabilului/plătitorului sau
împuternicitul acestuia ori de la persoanele prevăzute la art. 124 alin. (1), după caz, ori de câte
ori acestea sunt necesare în timpul inspecţiei fiscale, pentru clarificarea şi definitivarea
constatărilor;
h) informarea reprezentantului legal al contribuabilului/plătitorului sau a împuternicitului
acestuia, după caz, cu privire la constatările inspecţiei fiscale, precum şi discutarea acestora;
i) stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după
caz,
faţă de obligaţia fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor şi/sau stabilită, după
caz, de organul fiscal;
j) sancţionarea potrivit legii a faptelor reprezentând încălcări ale legislaţiei fiscale şi contabile

102
constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile
legislaţiei fiscale şi contabile;
k) dispunerea măsurilor asigurătorii în condiţiile legii;
l) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
(3) Nu intră în atribuţiile inspecţiei fiscale efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice sau
orice
alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte ori
împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituţii.
ART. 114
Persoanele supuse inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se exercită asupra oricăror persoane şi entităţi, indiferent de forma lor de
organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere sau plată a obligaţiilor fiscale prevăzute de
lege.
ART. 115
Formele şi întinderea inspecţiei fiscale
(1) Formele de inspecţie fiscală sunt:
a) inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a modului de
îndeplinire a tuturor obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi
contabilă ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată;
b) inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a modului de
îndeplinire a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, precum şi a altor obligaţii prevăzute de
legislaţia fiscală şi contabilă, ce revin unui contribuabil/plătitor pentru o perioadă de timp
determinată.
(2) Organul de inspecţie fiscală decide asupra efectuării unei inspecţii fiscale generale sau
parţiale, pe baza analizei de risc.
(3) Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare,
dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legislaţiei fiscale/contabile.
ART. 116
Metode de control
(1) Pentru efectuarea inspecţiei fiscale se pot folosi următoarele metode de control:
a) verificarea prin sondaj: constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi
operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a
obligaţiilor fiscale;
b) verificarea exhaustivă: constă în activitatea de verificare a tuturor documentelor şi
operaţiunilor, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;
c) controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor
acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare
asistate de instrumente informatice specializate.
(2) Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se apreciază de inspector.
(3) În cazul efectuării inspecţiei fiscale de către organul fiscal central, prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F. se pot aproba metode şi proceduri de sondaj.
ART. 117
Perioada supusă inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili
creanţe fiscale.
(2) Perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior, în
condiţiile alin. (1).
ART. 118
Reguli privind inspecţia fiscală
(1) Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe
anuale, trimestriale şi lunare. Condiţiile pentru întocmirea programelor se aprobă astfel:

103
 a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul inspecţiei fiscale efectuate de organul fiscal
central;
b) prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale emise în condiţiile legii, în cazul
inspecţiei fiscale efectuate de organul fiscal local.
(2) Inspecţia fiscală se exercită pe baza principiilor independenţei, unicităţii, autonomiei,
ierarhizării, teritorialităţii şi descentralizării.
(3) Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare tip de creanţă fiscală şi pentru
fiecare perioadă supusă impozitării.
(4) La începerea inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală trebuie să prezinte
contribuabilului/plătitorului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de
conducătorul organului de inspecţie fiscală. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în
registrul unic de control ori de câte ori există obligaţia ţinerii acestuia.
(5) Inspecţia fiscală are în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice
care
sunt relevante pentru impozitare sau verificarea modului de respectare a altor obligaţii
prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă.
(6) Inspecţia fiscală se efectuează în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin activitatea curentă
a contribuabilului/plătitorului şi să utilizeze eficient timpul stabilit pentru efectuarea
inspecţiei
fiscale.
(7) La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul/plătitorul este obligat să dea o declaraţie
scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate
documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se menţionează şi
faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de
contribuabil/plătitor.
(8) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul
întocmit
cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organul de inspecţie fiscală.
ART. 119
Competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit de organul fiscal competent
potrivit cap. I şi II ale titlului III. Organele fiscale care sunt competente să efectueze inspecţia
fiscală sunt denumite în sensul prezentului capitol organe de inspecţie fiscală.
ART. 120
Reguli speciale privind competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale de către organul fiscal
central
(1) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al
preşedintelui
A.N.A.F. se pot constitui, la nivelul aparatului central, structuri care au competenţă în
efectuarea inspecţiei fiscale pe întreg teritoriul ţării.
(2) Competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale de către organul fiscal central se poate delega
altui organ fiscal central, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(3) În cazul delegării competenţei potrivit alin. (2), organul de inspecţie fiscală căruia i s-a
delegat competenţa înştiinţează contribuabilul/plătitorul despre delegarea de competenţă.
ART. 121
Selectarea contribuabililor/plătitorilor pentru inspecţie fiscală
(1) Selectarea contribuabililor/plătitorilor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este
efectuată de către organul de inspecţie fiscală competent, în funcţie de nivelul riscului.
Nivelul riscului se stabileşte pe baza analizei de risc.
(2) Contribuabilul/Plătitorul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare
folosită.

104
 (3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul solicitărilor primite de la
alte instituţii ale statului, precum şi în cazul în care în alte acte normative este prevăzută
efectuarea unei acţiuni de inspecţie fiscală.
ART. 122
Avizul de inspecţie fiscală
(1) Înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală are obligaţia să
înştiinţeze, în scris, contribuabilul/plătitorul în legătură cu acţiunea care urmează să se
desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.
(2) Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului/plătitorului, înainte de începerea
inspecţiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili/plătitori.
(3) Contribuabilul/Plătitorul poate renunţa la beneficiul perioadei de comunicare a avizului
de
inspecţie fiscală prevăzut la alin. (2).
(4) Avizul de inspecţie fiscală se comunică la începerea inspecţiei fiscale în următoarele
situaţii:
a) în cazul efectuării unei inspecţii fiscale la un contribuabil/plătitor aflat în procedura de
insolvenţă;
b) în cazul în care, ca urmare a unui control inopinat, se impune începerea imediată a
inspecţiei
fiscale;
c) pentru extinderea inspecţiei fiscale la perioade sau creanţe fiscale, altele decât cele
cuprinse
în avizul de inspecţie fiscală iniţial;
d) în cazul refacerii inspecţiei fiscale ca urmare a unei decizii de soluţionare a contestaţiei;
e) în cazul unor cereri ale contribuabilului/plătitorului pentru a căror soluţionare, ca urmare a
analizei de risc, este necesară efectuarea inspecţiei fiscale.
(5) În cazul prevăzut la alin. (2), după primirea avizului de inspecţie fiscală, contribuabilul/
plătitorul poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a
inspecţiei fiscale. Amânarea se aprobă sau se respinge prin decizie emisă de conducătorul
activităţii de inspecţie fiscală care se comunică contribuabilului. În cazul în care cererea de
amânare a fost admisă, în decizie se menţionează şi data la care a fost reprogramată
inspecţia fiscală.
(6) În cazul prevăzut la alin. (4), contribuabilul/plătitorul poate solicita suspendarea
inspecţiei
fiscale. Prevederile art. 127 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(7) Avizul de inspecţie fiscală cuprinde:
a) temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
b) data de începere a inspecţiei fiscale;
c) obligaţiile fiscale, alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă, precum şi
perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.
ART. 123
Începerea inspecţiei fiscale
(1) În situaţia în care data de începere a inspecţiei fiscale înscrisă în aviz este ulterioară
împlinirii termenului prevăzut la art. 122 alin. (2), inspecţia fiscală nu poate începe înainte de
data înscrisă în aviz.
(2) Data începerii inspecţiei fiscale este data menţionată în registrul unic de control ori de
câte

105
ori există obligaţia ţinerii acestuia. În cazul contribuabilului/plătitorului care nu ţine sau nu
prezintă organului de inspecţie fiscală registrul unic de control, această dată se înscrie într-un
proces-verbal de constatare. Procesul-verbal se semnează de către organul de inspecţie fiscală
şi contribuabil/plătitor şi se înregistrează la registratura contribuabilului/plătitorului ori de
câte ori există o astfel de registratură.
(3) Dacă inspecţia fiscală nu poate începe în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data
prevăzută în aviz, contribuabilul/plătitorul este înştiinţat, în scris, asupra noii date de începere
a inspecţiei fiscale.
ART. 124
Obligaţia de colaborare a contribuabilului/plătitorului
(1) La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul/plătitorul trebuie informat că poate numi
persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile furnizate de contribuabil/plătitor sau de
către
persoana numită de acesta sunt insuficiente, atunci organul de inspecţie fiscală se poate adresa
şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii necesare realizării inspecţiei fiscale.
(2) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale.
Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale
toate
documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din
punct
de vedere fiscal.
(3) Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilul/plătitorul are dreptul de a
beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.
ART. 125
Locul şi timpul desfăşurării inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale
contribuabilului/plătitorului.
Contribuabilul/Plătitorul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica
necesară desfăşurării inspecţiei fiscale.
(2) Dacă nu există sau nu poate fi pus la dispoziţie un spaţiu de lucru adecvat pentru
derularea
inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se poate desfăşura la sediul organului fiscal
sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul/plătitorul.
(3) Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul de inspecţie fiscală are
dreptul să inspecteze locurile în care se desfăşoară activitatea, sau unde se află bunurile
impozabile, în prezenţa contribuabilului/plătitorului ori a unei persoane desemnate de acesta.
(4) Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al
contribuabilului/plătitorului. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de
lucru al contribuabilului/plătitorului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea
conducătorului organului de inspecţie fiscală.
ART. 126
Durata efectuării inspecţiei fiscale
(1) Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organul de inspecţie fiscală, în funcţie
de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de:
a) 180 de zile pentru contribuabilii mari, precum şi pentru contribuabilii/plătitorii care au
sedii
secundare, indiferent de mărime;
b) 90 de zile pentru contribuabilii mijlocii;
c) 45 de zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2) În cazul în care inspecţia fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul
perioadei prevăzute la alin. (1), inspecţia fiscală încetează, fără a se emite raport de inspecţie

106
fiscală şi decizie de impunere sau decizie de nemodificare a bazei de impunere. În acest caz,
organul de inspecţie fiscală poate relua inspecţia, cu aprobarea organului ierarhic superior
celui
care a aprobat inspecţia fiscală iniţială, o singură dată pentru aceeaşi perioadă şi aceleaşi
obligaţii fiscale, cu respectarea prevederilor art. 117 alin. (1).
(3) În cazul încetării inspecţiei fiscale potrivit alin. (2), prevederile art. 111 alin. (2) lit. b) nu
sunt aplicabile.
ART. 127
Suspendarea inspecţiei fiscale
(1) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale
în oricare din următoarele situaţii şi numai dacă apariţia acestei situaţii împiedică finalizarea
inspecţiei fiscale:
a) pentru desfăşurarea unuia sau mai multor controale încrucişate în legătură cu actele şi
operaţiunile efectuate de contribuabilul/plătitorul supus inspecţiei fiscale;
b) pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de organul de inspecţie fiscală, inclusiv
în
situaţia în care acestea privesc elaborarea şi prezentarea dosarului preţurilor de transfer;
c) pentru emiterea unei decizii a Comisiei fiscale centrale;
d) pentru efectuarea unei expertize, potrivit art. 63;
e) pentru efectuarea de cercetări specifice în vederea identificării unor persoane sau stabilirii
realităţii unor tranzacţii;
f) pentru solicitarea de informaţii sau documente de la autorităţi, instituţii ori terţi, inclusiv de
la autorităţi fiscale din alte state, în legătură cu obiectul inspecţiei fiscale;
g) pentru finalizarea unor acţiuni de control fiscal efectuate în condiţiile legii la acelaşi
contribuabil/plătitor care pot influenţa rezultatele inspecţiei fiscale;
h) pentru efectuarea verificărilor la ceilalţi membri ai grupului fiscal unic, definit potrivit
Codului fiscal;
i) atunci când, în scopul valorificării informaţiilor rezultate din alte acţiuni de inspecţie
fiscală sau obţinute de la alte autorităţi ori de la terţi, se impune începerea de îndată a unei
inspecţii fiscale la un alt contribuabil/plătitor;
j) în alte cazuri temeinic justificate.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), inspecţia fiscală este suspendată până la data la care
încetează
motivul suspendării, dar nu mai mult de 6 luni de la data suspendării.
(3) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale
la cererea justificată a contribuabilului/plătitorului. În acest caz, suspendarea nu poate fi mai
mare de 3 luni.
(4) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale
în situaţia în care soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ fiscal
emis anterior sau a unei acţiuni în contencios-administrativ, pentru acelaşi
contribuabil/plătitor, poate influenţa rezultatele inspecţiei fiscale în curs. În acest caz,
inspecţia fiscală se reia după emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei sau după data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
(5) Ori de câte ori conducătorul inspecţiei fiscale decide suspendarea inspecţiei, se emite o
decizie de suspendare care se comunică contribuabilului/plătitorului.
(6) Data reluării inspecţiei fiscale se aduce la cunoştinţa contribuabilului/plătitorului.
(7) Perioadele în care inspecţia fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei
acesteia.
ART. 128
Reverificarea

107
 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 118 alin. (3), conducătorul organului de inspecţie
fiscală
poate decide reverificarea unor tipuri de obligaţii fiscale pentru o anumită perioadă
impozabilă, ca urmare a apariţiei unor date suplimentare necunoscute organului de inspecţie
fiscală la data
efectuării inspecţiei fiscale, care influenţează rezultatele acesteia.
(2) Prin date suplimentare se înţelege informaţii, documente sau alte înscrisuri obţinute ca
urmare a unor controale inopinate desfăşurate la alţi contribuabili/plătitori ori comunicate
organului fiscal de către organele de urmărire penală sau de alte autorităţi publice ori obţinute
în orice mod de organul de inspecţie fiscală, de natură să modifice rezultatele inspecţiei
fiscale
anterioare.
(3) La începerea acţiunii de reverificare, organul de inspecţie fiscală este obligat să comunice
contribuabilului/plătitorului decizia de reverificare, care poate fi contestată în condiţiile
prezentului cod. Decizia se comunică în condiţiile prevăzute la art. 122 alin. (2) - (6). În acest
caz nu se emite şi nu se comunică aviz de inspecţie fiscală.
(4) Decizia de reverificare conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 46 şi elementele
prevăzute la art. 122 alin. (7) lit. b) - d).
ART. 129
Refacerea inspecţiei fiscale
(1) În situaţia în care, ca urmare a deciziei de soluţionare emise potrivit art. 279 se
desfiinţează
total sau parţial actul administrativ-fiscal atacat, emis în procedura de inspecţie fiscală,
organul de inspecţie fiscală reface inspecţia fiscală, cu respectarea dispoziţiilor art. 276 alin.
(3).
(2) Refacerea inspecţiei fiscale trebuie să respecte strict perioadele fiscale, precum şi
considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei care au condus la desfiinţare, astfel cum
acestea sunt menţionate în decizie.
(3) Refacerea inspecţiei fiscale şi emiterea noului act administrativ-fiscal sunt posibile chiar
dacă pentru perioadele şi obligaţiile fiscale vizate de refacere s-a anulat rezerva verificării
ulterioare potrivit art. 94 alin. (3).
(4) Refacerea inspecţiei fiscale se realizează de către o altă echipă de inspecţie fiscală decât
cea care a încheiat actul desfiinţat.
ART. 130
Dreptul contribuabilului/plătitorului de a fi informat
(1) Contribuabilul/Plătitorul trebuie informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale
despre
aspectele constatate în cadrul acţiunii de inspecţie fiscală, iar la încheierea acesteia, despre
constatările şi consecinţele lor fiscale.
(2) Organul de inspecţie fiscală comunică contribuabilului/plătitorului proiectul de raport de
inspecţie fiscală, în format electronic sau pe suport hârtie, acordându-i acestuia posibilitatea
de aşi exprima punctul de vedere. În acest scop, odată cu comunicarea proiectului de raport,
organul de inspecţie fiscală comunică şi data, ora şi locul la care va avea loc discuţia finală.
(3) Contribuabilul/Plătitorul poate renunţa la discuţia finală, notificând acest fapt organului
de
inspecţie fiscală.
(4) Data încheierii inspecţiei fiscale este data programată pentru discuţia finală cu
contribuabilul/plătitorul sau data notificării de către contribuabil/plătitor că renunţă la acest
drept.
(5) Contribuabilul/Plătitorul are dreptul să îşi prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire
la

108
constatările organului de inspecţie fiscală, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data
încheierii inspecţiei fiscale. În cazul marilor contribuabili termenul de prezentare a punctului
de vedere este de cel mult 7 zile lucrătoare. Termenul poate fi prelungit pentru motive
justificate cu acordul conducătorului organului de inspecţie fiscală.
ART. 131
Rezultatul inspecţiei fiscale
(1) Rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie fiscală, în
care se prezintă constatările organului de inspecţie fiscală din punctul de vedere faptic şi legal
şi consecinţele lor fiscale.
(2) Raportul de inspecţie fiscală se întocmeşte la finalizarea inspecţiei fiscale şi cuprinde
toate
constatările în legătură cu perioadele şi obligaţiile fiscale verificate, precum şi în legătură cu
alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce au făcut obiectul verificării. În
cazul în care contribuabilul/plătitorul şi-a exercitat dreptul prevăzut la art. 130 alin. (5),
raportul de inspecţie fiscală cuprinde şi opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept
şi în fapt, cu privire la punctul de vedere exprimat de contribuabil/plătitor.
(3) La raportul de inspecţie fiscală se anexează, ori de câte ori este cazul, acte privind
constatări
efectuate la sediul contribuabilului/plătitorului sau la sediile secundare ale acestuia, cum ar fi
procese-verbale încheiate cu ocazia controalelor inopinate sau de constatare la faţa locului şi
alte asemenea acte.
(4) Raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii:
a) deciziei de impunere, pentru diferenţe în plus sau în minus de obligaţii fiscale principale
aferente diferenţelor de baze de impozitare;
b) deciziei de nemodificare a bazelor de impozitare, dacă nu se constată diferenţe ale bazelor
de impozitare şi respectiv de obligaţii fiscale principale;
c) deciziei de modificare a bazelor de impozitare dacă se constată diferenţe ale bazelor de
impozitare, dar fără stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale principale.
(5) Deciziile prevăzute la alin. (4) se emit în termen de cel mult 25 de zile lucrătoare de la
data
încheierii inspecţiei fiscale.
(6) Deciziile prevăzute la alin. (4) se comunică contribuabilului/plătitorului în condiţiile art.
47.
ART. 132
Sesizarea organelor de urmărire penală
(1) Organul de inspecţie fiscală are obligaţia de a sesiza organele judiciare competente în
legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente
constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) organul de inspecţie fiscală are obligaţia de a întocmi
proces verbal semnat de organul de inspecţie fiscală şi de către contribuabilul/plătitorul supus
inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului/plătitorului. În cazul
în care cel supus inspecţiei fiscale refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie
fiscală consemnează despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal
trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului.
(3) Procesul-verbal întocmit potrivit alin. (2) reprezintă act de sesizare şi stă la baza
documentaţiei de sesizare a organelor de urmărire penală.
ART. 133
Decizia de impunere provizorie
(1) Pe perioada desfăşurării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală emite decizii de
impunere provizorii pentru obligaţiile fiscale principale suplimentare aferente unei perioade şi
unui tip de obligaţie verificată. În acest caz, prin excepţie de la prevederile art. 131, nu se

109
întocmeşte raport de inspecţie fiscală. În acest scop, organul fiscal informează în cel mult 5
zile lucrătoare, contribuabilul/plătitorul cu privire la finalizarea unei perioade fiscale şi a unui
tip de obligaţie fiscală verificată.
(2) Deciziile de impunere provizorii prevăzute la alin. (1) se emit la cererea
contribuabilului/plătitorului, în scopul plăţii obligaţiilor fiscale suplimentare.
(3) Obligaţiile fiscale stabilite prin decizii de impunere provizorii se includ în deciziile
întocmite în condiţiile art. 131 şi se contestă împreună cu acestea. Sumele stabilite prin
decizie de impunere provizorie se regularizează în decizia de impunere emisă potrivit art. 131.
(4) Titlul de creanţă prevăzut la alin. (1) devine executoriu la data la care devine executorie
decizia de impunere emisă potrivit art. 131.
CAPITOLUL II
Controlul inopinat
ART. 134
Obiectul controlului inopinat
(1) Organul fiscal poate efectua un control fără înştiinţarea prealabilă a contribuabilului/
plătitorului, denumit în continuare control inopinat.
(2) Controlul inopinat constă în:
a) verificarea faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unor informaţii cu privire la
existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale;
b) verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale unui contribuabil/plătitor, în
corelaţie cu cele deţinute de persoana sau entitatea supusă unui control fiscal, denumită
control încrucişat;
c) verificarea unor elemente ale bazei de impozitare sau cu privire la situaţia fiscală faptică,
precum şi constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific.
(3) Durata efectuării controlului inopinat este stabilită de conducătorul organului de control,
în
funcţie de obiectivele controlului, şi nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(4) Pentru aceleaşi operaţiuni şi obligaţiile fiscale aferente acestora nu se poate derula
concomitent şi un control inopinat cu o inspecţie fiscală derulată la acelaşi contribuabil.
ART. 135
Reguli privind desfăşurarea controlului inopinat
(1) La începerea controlului inopinat, organul de control este obligat să prezinte
contribuabilului/ plătitorului legitimaţia de control şi ordinul de serviciu.
(2) Efectuarea controlului inopinat trebuie consemnată în registrul unic de control, potrivit
legii.
(3) La finalizarea controlului inopinat se încheie proces-verbal, care constituie mijloc de
probă în sensul art. 55. Un exemplar al procesului-verbal se comunică
contribuabilului/plătitorului.
(4) Contribuabilul/Plătitorul îşi poate exprima punctul de vedere faţă de constatările
menţionate în procesul-verbal în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.
(5) Prevederile art. 113 alin. (2) lit. a), b), e), f), g), j), k) şi l), art. 118 alin. (8), art. 124, 125
şi art. 132 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul controlului inopinat.
CAPITOLUL III
Controlul antifraudă
ART. 136
Competenţa de efectuare a controlului operativ şi inopinat
Controlul operativ şi inopinat se efectuează de către inspectorii antifraudă, cu excepţia celor
din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, în condiţiile legii.
ART. 137
Reguli privind controlul operativ şi inopinat

110
 (1) Controlul operativ şi inopinat se poate efectua şi în scopul realizării de operaţiuni de
control
tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmăreşte constatarea, analizarea
şi
evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activităţi economice determinate.
(2) La începerea controlului operativ şi inopinat, inspectorul antifraudă este obligat să se
legitimeze în condiţiile legii.
(3) Ori de câte ori controlul operativ şi inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile
secundare ale contribuabilului/plătitorului, acesta se consemnează în registrul unic de control,
potrivit legii.
(4) La finalizarea controlului operativ şi inopinat se încheie procese-verbale de control/acte
de
control, în condiţiile legii.
CAPITOLUL IV
Verificarea situaţiei fiscale personale de către organul fiscal central
ART. 138
Obiectul şi regulile privind verificarea persoanelor fizice
(1) Organul fiscal central are dreptul de a efectua o verificare fiscală a ansamblului situaţiei
fiscale personale a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.
(2) Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice, organul fiscal central
efectuează următoarele activităţi preliminare:
a) analiza de risc pentru stabilirea riscului probabil pentru un grup de persoane fizice sau
pentru
cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii ori autorităţi publice;
b) selectarea grupului de persoane care vor fi supuse verificării fiscale prealabile
documentare;
c) verificarea fiscală prealabilă documentară.
(3) Competenţa de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale şi a activităţilor
preliminare
acesteia se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. Aparatul central al A.N.A.F. are
competenţă în efectuarea verificării persoanelor fizice, potrivit prezentului capitol, pe întregul
teritoriu al ţării.
(4) Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură
patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de
fapt
fiscală reală a persoanei fizice pe perioada verificată.
(5) Verificarea fiscală prealabilă documentară constă în compararea între, pe de o parte,
veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori şi, pe de altă parte, veniturile estimate
determinate în baza situaţiei fiscale personale a persoanei fizice. Această verificare se
efectuează având în vedere documentele şi informaţiile deţinute/obţinute de organul fiscal
central care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale, fără notificarea persoanei fizice.
(6) Dacă organul fiscal central constată o diferenţă semnificativă între, pe de o parte,
veniturile
declarate de persoana fizică sau de plătitori şi, pe de altă parte, veniturile estimate determinate
în baza situaţiei fiscale personale, acesta continuă verificarea prevăzută la alin. (1) prin
comunicarea avizului de verificare. Diferenţa este semnificativă dacă între veniturile estimate
calculate în baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate de persoana fizică sau de
plătitori este o diferenţă mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puţin de 50.000
lei.
(7) În situaţia în care organul fiscal central constată diferenţe semnificative conform alin. (6),
acesta solicită persoanei fizice prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea

111
avizului de verificare, sub sancţiunea decăderii, de documente justificative sau alte clarificări
relevante pentru situaţia sa fiscală. Termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o singură dată, la
solicitarea justificată a persoanei fizice, cu acordul organului fiscal central.
(8) Persoana supusă verificării are obligaţia de a depune o declaraţie de patrimoniu şi de
venituri la solicitarea organului fiscal central. În situaţia în care solicitarea are loc odată cu
comunicarea avizului de verificare, declaraţia se depune în termenul prevăzut la alin. (7). În
acest caz, solicitarea se anexează la avizul de verificare. În situaţia în care solicitarea are loc
pe perioada verificării, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data comunicării
solicitării.
(9) Elementele de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă
verificării, precum şi modelul declaraţiei se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(10) Cu ocazia verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central stabileşte veniturile
obţinute de persoana fizică în cursul perioadei verificate. În acest scop organul fiscal central
utilizează metode indirecte de stabilire a veniturilor, aprobate prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.
(11) În cazul în care există diferenţe între veniturile stabilite potrivit alin. (10) şi veniturile
declarate de persoana fizică, organul fiscal central solicită persoanei fizice informaţii şi
documente pentru clarificarea diferenţei.
(12) Organul fiscal central apreciază asupra metodei indirecte folosite şi a întinderii acesteia,
în limitele rezonabilităţii şi echităţii, asigurând o proporţie justă între scopul urmărit şi
mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.
(13) Ori de câte ori, pe parcursul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central
apreciază că sunt necesare noi documente sau informaţii relevante pentru verificare, le poate
solicita persoanei fizice, în condiţiile prezentului cod. În acest caz, organul fiscal central
stabileşte un termen rezonabil, care nu poate fi mai mic de 10 zile, pentru prezentarea
documentelor şi/sau a informaţiilor solicitate.
(14) Pe parcursul derulării verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică supusă
verificării are dreptul să prezinte orice documente justificative sau explicaţii pentru stabilirea
situaţiei fiscale reale. Cu ocazia prezentării documentelor justificative sau explicaţiilor,
concluziile se consemnează într-un document semnat de ambele părţi. În cazul în care
persoana fizică verificată refuză semnarea documentului, se consemnează refuzul de semnare.
(15) La începerea verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică verificată este
informată că poate numi persoane care să dea informaţii.
(16) Dacă informaţiile persoanei fizice verificate sau cele ale persoanei numite de aceasta
sunt
insuficiente, atunci organul fiscal central se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de
informaţii, în condiţiile prezentului cod.
(17) Persoana fizică verificată trebuie informată pe parcursul desfăşurării verificării situaţiei
fiscale personale asupra constatărilor rezultate din verificare.
(18) Verificarea situaţiei fiscale personale se efectuează o singură dată pentru impozitul pe
venit şi pentru fiecare perioadă impozabilă.
ART. 139
Drepturile şi obligaţiile organului fiscal central
În scopul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central poate proceda la:
a) solicitarea, în condiţiile legii, de informaţii de la autorităţi şi instituţii publice;
b) analiza tuturor informaţiilor, documentelor şi a altor mijloace de probă referitoare la
situaţia
fiscală a persoanei fizice verificate;
c) confruntarea informaţiilor obţinute prin administrarea mijloacelor de probă cu cele din
declaraţiile fiscale depuse, conform legii, de persoana fizică verificată sau, după caz, de
plătitorii de venit ori terţe persoane;

112
 d) solicitarea, în condiţiile legii, de informaţii, clarificări, explicaţii, documente şi alte
asemenea mijloace de probă de la persoana fizică verificată şi/sau de la persoane cu care
aceasta a avut ori are raporturi economice sau juridice;
e) discutarea constatărilor organului fiscal central cu persoana fizică verificată şi/sau cu
împuterniciţii acesteia;
f) stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit,
precum şi a obligaţiilor fiscale corespunzătoare acesteia;
g) dispunerea măsurilor asigurătorii, în condiţiile legii.
ART. 140
Perioada, locul şi durata desfăşurării verificării situaţiei fiscale personale
(1) Perioada pentru care se determină starea de fapt fiscală a persoanei fizice verificate este
perioada impozabilă definită de Codul fiscal.
(2) Verificarea situaţiei fiscale personale se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a
dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale.
(3) Verificarea situaţiei fiscale personale se desfăşoară la sediul organului fiscal central sau,
la
cererea persoanei fizice supuse verificării, la domiciliul său ori la domiciliul/sediul persoanei
care îi acordă asistenţă de specialitate sau juridică potrivit art. 124 alin. (3).
(4) Solicitarea scrisă a persoanei fizice pentru desfăşurarea verificării la domiciliul său sau la
domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistenţă se depune la organul fiscal înainte de data
începerii verificării fiscale înscrisă în avizul de verificare. Cererea se soluţionează în termen
de 5 zile de la înregistrare.
(5) Pentru efectuarea verificării la domiciliul persoanei fizice sau la domiciliul/sediul
persoanei
care îi acordă asistenţă de specialitate ori juridică trebuie ca spaţiul pus la dispoziţia organului
fiscal central să fie adecvat pentru efectuarea verificărilor. Prin spaţiu adecvat desfăşurării
verificărilor se înţelege asigurarea unui spaţiu, în limita posibilităţii persoanei fizice, care să
permită desfăşurarea activităţilor legate de controlul documentelor şi elaborarea actului de
control.
(6) Durata efectuării verificării situaţiei fiscale personale este stabilită de organul fiscal
central şi nu poate fi mai mare de 6 luni de la data începerii verificării fiscale comunicată,
respectiv de 12 luni în cazul în care sunt necesare informaţii din străinătate.
(7) Perioadele prevăzute de lege sau stabilite de organul fiscal central pentru prezentarea
documentelor şi/sau a informaţiilor solicitate nu sunt incluse în calculul duratei verificării
fiscale.
ART. 141
Avizul de verificare
(1) Avizul de verificare prevăzut la art. 138 alin. (6) cuprinde:
a) temeiul juridic al verificării;
b) data de începere a verificării;
c) perioada ce urmează a fi supusă verificării;
d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării. Amânarea se poate
solicita
o singură dată, pentru motive justificate;
e) solicitarea de informaţii şi înscrisuri relevante pentru verificare.
(2) Cererea de amânare prevăzută la alin. (1) lit. d) se soluţionează în termen de cel mult 5
zile
de la data înregistrării acesteia. În situaţia în care organul fiscal central a aprobat amânarea
datei
de începere a verificării fiscale, comunică persoanei fizice data la care a fost reprogramată
acţiunea de verificare fiscală.

113
 (3) Prin avizul de verificare, persoana fizică este înştiinţată că are dreptul de a beneficia de
asistenţă de specialitate sau juridică.
ART. 142
Suspendarea verificării
(1) Verificarea situaţiei fiscale personale poate fi suspendată când este îndeplinită una dintre
următoarele condiţii şi numai dacă neîndeplinirea acesteia împiedică finalizarea verificării:
a) pentru efectuarea unei expertize potrivit prezentului cod;
b) pentru efectuarea de cercetări în vederea identificării unor persoane sau în vederea
stabilirii
realităţii unor tranzacţii;
c) la solicitarea scrisă a persoanei fizice ca urmare a apariţiei unei situaţii obiective,
confirmată
de organul fiscal central desemnat pentru efectuarea verificării, care conduce la
imposibilitatea
continuării verificării. Pe parcursul unei verificări, persoana fizică poate solicita suspendarea
acesteia doar o singură dată;
d) pentru solicitarea unor informaţii suplimentare de la terţe persoane sau de la autorităţile
fiscale similare din alte state;
e) la propunerea structurii care coordonează activitatea de verificare fiscală a persoanelor
fizice, pentru valorificarea unor informaţii rezultate din alte verificări, primite de la alte
autorităţi sau instituţii publice ori de la terţi.
(2) Data de la care se suspendă acţiunea de verificare este comunicată persoanei fizice prin
decizie de suspendare.
(3) După încetarea condiţiilor care au generat suspendarea, verificarea situaţiei fiscale
personale este reluată, data acesteia fiind comunicată în scris persoanei fizice.
ART. 143
Dreptul de colaborare al persoanei fizice verificate
Persoana fizică verificată are dreptul să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale, în
condiţiile legii. Aceasta are dreptul să dea informaţii, să prezinte înscrisuri relevante pentru
verificarea fiscală, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante
din
punct de vedere fiscal.
ART. 144
Reverificarea
Prin excepţie de la prevederile art. 138 alin. (18), conducătorul organului fiscal central
competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă de la data încheierii
verificării
fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie apar date suplimentare necunoscute
organului fiscal la data efectuării verificării.
ART. 145
Raportul de verificare
(1) Rezultatul verificării situaţiei fiscale personale se consemnează într-un raport scris în care
se prezintă constatările din punct de vedere faptic şi legal.
(2) La raportul privind rezultatele verificării se anexează documentele care au stat la baza
constatărilor, documentele întâlnirilor şi orice alte acte care au legătură cu constatările
efectuate în cauză. Documentele prezentate de persoana fizică verificată se predau organului
fiscal central, sub semnătură.
(3) La finalizarea verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central prezintă
persoanei
fizice constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acesteia posibilitatea de a-şi exprima

114
punctul de vedere potrivit art. 9, cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit
nicio modificare în urma verificării sau a cazului în care persoana fizică renunţă la acest drept
şi notifică, în scris, acest fapt organului fiscal.
(4) Data, ora şi locul prezentării concluziilor se comunică, în scris, persoanei fizice, în timp
util.
(5) Persoana fizică are dreptul să prezinte, în scris, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de
la
data prezentării concluziilor, punctul de vedere cu privire la constatările verificării situaţiei
fiscale personale, punct de vedere ce se anexează la raportul de verificare şi asupra căruia
organul fiscal central se pronunţă în cuprinsul raportului.
ART. 146
Decizia de impunere
(1) Raportul prevăzut la art. 145 stă la baza emiterii deciziei de impunere sau, după caz, a
unei
decizii de încetare a procedurii de verificare, în cazul în care nu se ajustează baza de
impozitare.
(2) Decizia de impunere sau de încetare a procedurii de verificare se comunică persoanei
fizice
verificate.
(3) În cazul în care se constată că declaraţiile fiscale, documentele şi informaţiile prezentate
în
cadrul procedurii de verificare sunt incorecte, incomplete, false sau dacă persoana fizică
verificată refuză, în cadrul aceleiaşi proceduri, prezentarea documentelor pentru verificare ori
acestea nu sunt prezentate în termenul legal sau persoana se sustrage prin orice alte mijloace
de la verificare, organul fiscal central stabileşte baza de impozitare ajustată pentru impozitul
pe venit şi emite decizia de impunere.
ART. 147
Alte norme aplicabile
Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile capitolului I în măsura în care
nu contravin regulilor speciale privind verificarea situaţiei fiscale personale.
CAPITOLUL V
Verificarea documentară
ART. 148
Sfera şi obiectul verificării documentare
(1) Pentru stabilirea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului, organul fiscal
poate proceda la o verificare documentară.
(2) Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerenţă a situaţiei fiscale
a
contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al
contribuabilului/plătitorului, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente transmise de
terţi sau deţinute de organul fiscal, care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale.
ART. 149
Rezultatul verificării documentare
(1) În situaţia în care, ca urmare a verificării documentare, organul fiscal constată diferenţe
faţă de creanţele fiscale, veniturile sau bunurile impozabile şi/sau informaţiile în legătură cu
acestea declarate de contribuabil/plătitor, acesta înştiinţează contribuabilul/plătitorul despre
constatările efectuate. Odată cu înştiinţarea, organul fiscal solicită şi documentele pe care
contribuabilul/plătitorul trebuie să le prezinte în vederea clarificării situaţiei fiscale.
(2) În cazul în care documentele solicitate potrivit alin. (1) nu au fost prezentate de
contribuabil/plătitor în termen de 30 de zile de la comunicarea înştiinţării sau documentele
prezentate nu sunt suficiente pentru clarificarea situaţiei fiscale, organul fiscal stabileşte

115
diferenţele de creanţe fiscale datorate prin emiterea unei decizii de impunere sau dispune
măsurile necesare respectării prevederilor legale, după caz.
(3) Decizia de impunere prevăzută la alin. (2) este o decizie sub rezerva verificării ulterioare.
(4) Decizia de impunere emisă în condiţiile prezentului articol fără audierea
contribuabilului/plătitorului este nulă.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale privind controlul fiscal efectuat de organul fiscal central
ART. 150
Regimul actelor de sesizare a organelor de urmărire penală
(1) Procesele-verbale de sesizare a organelor de urmărire penală prin care organele fiscale
constată situaţii de fapt ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, precum
şi procesele-verbale încheiate la solicitarea organelor de urmărire penală, prin care se
evaluează
prejudiciul nu sunt acte administrativ-fiscale în sensul prezentului cod.
(2) Pe baza proceselor-verbale prevăzute la alin. (1), organul fiscal organizează evidenţa
fiscală a sumelor reprezentând prejudiciul înscrise în aceste procese-verbale, distinct de
evidenţa
creanţelor fiscale.
(3) Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană interesată poate să plătească sumele înscrise în
procesele-verbale prevăzute la alin. (1) sau, după caz, pretenţiile organului fiscal înscrise în
documentele prin care s-a constituit parte civilă în procesul penal.
(4) Ori de câte ori, prin actele emise de organele judiciare, rezultă că persoana care a efectuat
plata nu datorează sumele achitate, acestea se restituie. În acest caz, dreptul la restituire se
naşte
la data comunicării actului de către organul judiciar.
(5) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:
a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul
fiscal
central;
b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale
locale.
ART. 151
Dispoziţii finale privind controlul fiscal efectuat de organul fiscal central şi local
(1) Delimitarea competenţelor diferitelor structuri de control din cadrul A.N.A.F. se
realizează
prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(2) Structurile de control din cadrul A.N.A.F. au obligaţia de a colabora în scopul efectuării
controlului fiscal prevăzut de prezentul titlu, în condiţiile stabilite prin ordinul prevăzut la
alin. (1).
(3) Delimitarea competenţelor diferitelor structuri de control din cadrul organului fiscal local
se realizează prin hotărâre a autorităţii deliberative.
TITLUL VII
Colectarea creanţelor fiscale
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 152
Colectarea creanţelor fiscale
(1) În sensul prezentului titlu, colectarea creanţelor fiscale reprezintă totalitatea activităţilor
care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.

116
 (2) Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă fiscală sau al unui
titlu
executoriu, după caz.
ART. 153
Evidenţa creanţelor fiscale
(1) În scopul exercitării activităţii de colectare a creanţelor fiscale, organul fiscal
organizează,
pentru fiecare contribuabil/plătitor, evidenţa creanţelor fiscale şi modul de stingere a acestora.
Evidenţa se organizează pe baza titlurilor de creanţă fiscală şi a actelor referitoare la stingerea
creanţelor fiscale.
(2) Contribuabilul/Plătitorul are acces la informaţiile din evidenţa creanţelor fiscale, la
cererea
acestuia, adresată organului fiscal competent.
(3) Accesul la evidenţa creanţelor fiscale se efectuează potrivit procedurii şi condiţiilor
aprobate, astfel:
a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de
organul fiscal central;
b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de organul fiscal
local.
ART. 154
Scadenţa creanţelor fiscale
(1) Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de
alte legi care le reglementează.
(2) În cazul în care legea nu prevede scadenţa, aceasta se stabileşte astfel:
a) prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de
organul fiscal central;
b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale
locale.
(3) Pentru creanţele fiscale administrate de organul fiscal central stabilite pe baza
declaraţiilor de impunere, care se plătesc în contul unic şi care au scadenţa diferită de data de
25, aceasta se
înlocuieşte cu data de 25 a lunii prevăzute de actul normativ care le reglementează.
ART. 155
Prevederi speciale privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale
(1) Persoanele juridice care, în cursul unei perioade fiscale, se dizolvă cu lichidare potrivit
legii, au obligaţia să depună declaraţiile fiscale şi să plătească obligaţiile fiscale aferente până
la data depunerii bilanţului în condiţiile legii.
(2) Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal
sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi/sau termenul de declarare se împlinesc la 25
decembrie, sunt scadente şi/sau se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care
data
de 21 decembrie, este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi/sau se declară până în
ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.
(3) Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central prin decizii de plăţi anticipate
comunicate după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal, în cazul
contribuabililor care nu au avut obligaţia efectuării de plăţi anticipate în anul precedent
întrucât nu au realizat venituri sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării
deciziei de plăţi anticipate.
ART. 156

117
Termenele de plată
(1) Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii,
stabilite prin decizie potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data
comunicării deciziei, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este
până
la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este
până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în următoarele cazuri:
a) al deciziei de atragere a răspunderii solidare, emisă potrivit art. 26;
b) al deciziei emise potrivit art. 100 în cazul în care legea nu prevede un alt termen de plată;
c) al deciziei de impunere emise de organul fiscal, potrivit legii, pe baza declaraţiei
rectificative
depuse de contribuabil.
(3) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, precum şi pentru accesoriile acestora termenul
de plată se stabileşte prin documentul prin care se acordă eşalonarea.
ART. 157
Obligaţii fiscale restante
(1) Prin obligaţii fiscale restante se înţelege:
a) obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată;
b) diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere,
chiar
dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).
(2) Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante:
a) obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit
legii,
dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii;
b) obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată
în
condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările
ulterioare;
c) obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară
aprobat în condiţiile legii.
(3) Nu se consideră că un contribuabil înregistrează obligaţii fiscale restante în situaţia în
care
suma obligaţiilor fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal, este
mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit. În certificatul de atestare fiscală se face
menţiune în acest sens.
ART. 158
Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal central
(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal central competent la solicitarea
contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite şi din oficiu sau la solicitarea altor autorităţi
publice, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum şi la
solicitarea oricărei persoane care deţine titluri de participare la o societate.
(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa
creanţelor
fiscale a organului fiscal central competent şi cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în
sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii şi nestinse până la data eliberării acestuia,
precum şi alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi
existente în evidenţa organului fiscal central în vederea recuperării.

118
 (3) În certificatul de atestare fiscală se înscriu orice alte menţiuni cu privire la situaţia fiscală
a contribuabilului/plătitorului, prevăzute prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(4) Organul fiscal central emitent înscrie în certificatul de atestare fiscală sumele certe,
lichide şi exigibile pe care contribuabilul/plătitorul solicitant le are de încasat de la autorităţi
contractante definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind
atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
337/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Înscrierea se face în baza unui document
eliberat de autoritatea contractantă prin care se certifică faptul că sumele sunt certe, lichide şi
exigibile.
(5) Certificatul de atestare fiscală se emite în maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii
cererii şi poate fi utilizat de persoana interesată pe o perioadă de până la 30 de zile de la
data
eliberării. În cazul persoanelor fizice, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de
zile de la data eliberării. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de
contribuabil/plătitor, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în situaţia contribuabilului/plătitorului supus unei
inspecţii fiscale şi care solicită eliberarea unui certificat de atestare fiscală în scopul radierii
din
registrele în care a fost înregistrat, certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile
lucrătoare de la data emiterii deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de
impozitare, după caz.
ART. 159
Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local
(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal local, la solicitarea
contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite şi la solicitarea autorităţilor publice în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum şi la solicitarea
notarului public, conform delegării date de către contribuabil.
(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa
creanţelor
fiscale a organului fiscal local şi cuprinde obligaţiile fiscale restante şi, după caz, obligaţiile
fiscale scadente până în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, precum şi alte creanţe
bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa
organului fiscal local în vederea recuperării.
(3) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la
data
solicitării şi este valabil 30 de zile de la data emiterii.
(4) Certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului articol poate fi prezentat în
original sau în copie legalizată oricărui solicitant.
(5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor
de
transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare
fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al
unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se
înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să
achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care
pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul.
(6) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu
încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept.
(7) Prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită,
procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare.

119
 ART. 160
Solicitarea certificatului de atestare fiscală de către alte persoane decât contribuabilul
(1) Orice persoană fizică sau juridică, alta decât cea prevăzută la art. 69 alin. (4), poate
solicita
organelor fiscale certificatul de atestare fiscală sau documente care să ateste situaţia fiscală a
unui contribuabil numai cu acordul scris al contribuabilului în cauză.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ori de câte ori se dezbate succesiunea unei
persoane
fizice decedate, notarul public are obligaţia de a solicita organului fiscal central şi organului
fiscal local, certificatul de atestare fiscală pentru persoana fizică pentru care se dezbate
succesiunea.
ART. 161
Plata obligaţiilor fiscale în cazuri speciale
Orice persoană poate efectua, pentru sine sau pentru altă persoană, plata unor obligaţii fiscale
pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale sau
termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită ori obligaţiile fiscale erau
datorate
de o persoană juridică care şi-a încetat existenţa. Persoana care efectuează plata trebuie să
depună la organul fiscal o declaraţie pe propria răspundere cu privire la opţiunea efectuării
unei asemenea plăţi.
ART. 162
Publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante
(1) Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor
persoane fizice şi juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul
acestor obligaţii.
(2) Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de
raportare şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului şi neachitate la data
publicării listei, al căror plafon se stabileşte astfel:
a) în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.;
b) în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului
local.
(3) Înainte de publicare, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligaţiile fiscale
ale sediilor secundare plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor se notifică persoanei
în
structura căreia acestea funcţionează.
(4) În termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal
competent operează modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii.
(5) Prevederile prezentului articol se aplică şi pentru obligaţiile fiscale stabilite prin titluri de
creanţă împotriva cărora contribuabilul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, până la
soluţionarea căilor de atac, caz în care organul fiscal face menţiuni cu privire la această
situaţie. Ori de câte ori contribuabilul obţine suspendarea executării actului administrativ
fiscal în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt
aplicabile prevederile alin. (4).
CAPITOLUL II
Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire
ART. 163
Dispoziţii privind efectuarea plăţii
(1) Plăţile către organul fiscal se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor
instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
(2) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central debitorii efectuează plata

120
acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru
obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului
pentru celelalte obligaţii fiscale. Tipurile de obligaţii fiscale supuse acestor prevederi se
aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(3) Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe
fiecare
buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
(4) În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond,
distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
a) pentru toate impozitele şi contribuţiile sociale cu reţinere la sursă;
b) pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c) pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b).
(5) În cazul în care suma achitată nu acoperă toate obligaţiile fiscale aferente uneia dintre
categoriile prevăzute la alin. (4), distribuirea se face, în cadrul categoriei respective,
proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
(6) Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor
fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(7) Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), se efectuează de către
debitori, distinct pe fiecare tip de creanţă fiscală.
(8) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, debitorii efectuează plata
acestora potrivit prevederilor alin. (7). Dispoziţiile alin. (1), (9), (11) şi (12) sunt aplicabile şi
plăţilor efectuate la organul fiscal local.
(9) Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de debitor. Plata poate fi efectuată în numele
debitorului şi de către o altă persoană decât acesta.
(10) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri
la plată potrivit reglementărilor legale în vigoare ori se află sub incidenţa legislaţiei privind
insolvenţa, distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează de către organul fiscal
competent, potrivit ordinii prevăzute la art. 165 alin. (1) sau (6), după caz, indiferent de tipul
de creanţă.
(11) În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este:
a) în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organul fiscal,
unităţile Trezoreriei Statului sau organele ori persoanele abilitate de acestea;
b) în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;
c) în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul
persoanei care efectuează plata pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum
această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară
iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.
177, data putând fi dovedită prin extrasul de cont;
d) în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată
tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În cazul
creanţelor
fiscale administrate de organul fiscal central, procedura şi tipurile de creanţe fiscale care pot fi
plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor
publice.
(12) În cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin valorificarea garanţiei constituite potrivit art.
211 lit. a), data stingerii este data constituirii garanţiei.
ART. 164
Dispoziţii privind corectarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitori
(1) Plata obligaţiilor fiscale efectuată într-un cont bugetar eronat este valabilă, de la
momentul

121
efectuării acesteia, în condiţiile prezentului articol. La cererea debitorului, organul fiscal
competent efectuează îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitor, în
suma şi din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului
acestuia şi a creditării unui cont bugetar.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care plata s-a efectuat în alt buget decât cel al
cărui venit este creanţa fiscală plătită, cu condiţia ca acestea să fie administrate de acelaşi
organ fiscal iar plata să nu fi stins creanţele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită
eronat, cu excepţia cazului în care în evidenţa fiscală debitorul înregistrează sume plătite în
plus cel puţin la nivelul plăţii eronate.
(3) În cazul plăţilor efectuate în alt buget, organul fiscal competent dispune unităţii
Trezoreriei
Statului transferul sumelor plătite eronat către bugetul căruia obligaţia fiscală este datorată.
(4) În situaţia în care plata obligaţiilor fiscale s-a efectuat utilizând un cod de identificare
fiscală eronat, eroarea din documentul de plată poate fi corectată cu condiţia ca plata să nu fi
stins creanţele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepţia cazului în
care în evidenţa fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puţin la nivelul plăţii
eronate. În acest caz, cererea de îndreptare a erorii se depune de cel care a efectuat plata la
organul fiscal competent.
(5) Cererea de îndreptare a erorilor din documentele de plată poate fi depusă în termen de 5
ani, sub sancţiunea decăderii. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care s-a efectuat plata.
(6) Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată se aprobă astfel:
a) prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul plăţilor efectuate la organul fiscal
central;
b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul plăţilor efectuate la organul fiscal local.
ART. 165
Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale
(1) Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este
suficientă pentru a stinge toate obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică
debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz,
stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii,
în ordinea vechimii;
b) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul
fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în
titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală.
Aceste prevederi nu se aplică în cazul plăţii taxelor astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 36.
(3) În scopul stingerii obligaţiilor fiscale, vechimea acestora se stabileşte astfel:
a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b) în funcţie de termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1), pentru diferenţele de obligaţii
fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale
accesorii;
c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru
diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor, în cazul în care
legea
prevede obligaţia acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;
d) în funcţie de data primirii, în condiţiile legii, a titlurilor executorii transmise de alte
instituţii.
(4) Pentru beneficiarii unei eşalonări la plată, ordinea de stingere este următoarea:

122
 a) ratele de eşalonare şi/sau, după caz, obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea
valabilităţii eşalonării la plată;
b) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurenţa cu
suma
eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz.
(5) Pentru beneficiarii unei amânări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
a) obligaţiile fiscale datorate, altele decât cele care fac obiectul amânării la plată;
b) obligaţiile fiscale amânate la plată.
(6) Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) şi (12), pentru debitorii care se află
sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere este următoarea:
a) obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii;
b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în
planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe
perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora;
c) obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea
vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de
faliment;
d) alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a) - c).
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul contribuabililor care beneficiază de
ajutor de stat sub formă de subvenţii de la bugetul de stat pentru completarea veniturilor
proprii, potrivit legii, se sting cu prioritate obligaţiile fiscale aferente perioadei fiscale la care
se referă subvenţia, indiferent dacă plata este efectuată din subvenţie sau din veniturile
proprii.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul obligaţiilor fiscale de plată stabilite de
organele de inspecţie fiscală, precum şi a amenzilor de orice fel, se stinge cu prioritate
obligaţia
fiscală sau amenda pe care o alege contribuabilul.
(9) Organul fiscal competent comunică debitorului modul în care a fost efectuată stingerea
obligaţiilor fiscale, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor
fiscale.
ART. 166
Reguli speciale privind stingerea creanţelor fiscale prin plată sau compensare
(1) Plăţile efectuate de către debitori nu se distribuie şi nu sting obligaţiile fiscale înscrise în
titluri executorii pentru care executarea silită este suspendată în condiţiile art. 233 alin. (1) lit.
a) şi d) şi alin. (7), cu excepţia situaţiei în care contribuabilul optează pentru stingerea
acestora potrivit art. 165 alin. (8).
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin
compensare.
ART. 167
Compensarea
(1) Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori
subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate
bugetului
general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de
plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc
reciproc
atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie
administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia. Prin sume
de

123
plată de la buget se înţeleg sumele pe care statul sau unitatea/subdiviziunea
administrativteritorială trebuie să le plătească unei persoane, inclusiv cele care rezultă din
raporturi juridice contractuale, dacă acestea sunt stabilite prin titluri executorii.
(2) Creanţele debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din
diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional, cu
respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(3) Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele
debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură. Eventualele diferenţe rămase se
compensează cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).
(4) Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele
există
deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.
(5) În sensul prezentului articol, creanţele sunt exigibile:
a) la data scadenţei, potrivit art. 154 sau 155, după caz;
b) la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu
opţiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul
fiscal central, potrivit legii;
c) la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia
emisă de organul fiscal central, potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe
valoarea adăugată, după caz, depuse potrivit Codului fiscal;
d) la data comunicării deciziei, pentru obligaţiile fiscale principale, precum şi pentru
obligaţiile
fiscale accesorii stabilite de organul fiscal competent prin decizie;
e) la data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor de impunere rectificative, pentru
diferenţele
de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor în cazul în care legea prevede
obligaţia acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;
f) la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligaţiile de plată de la
buget;
g) la data primirii, în condiţiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de
alte
instituţii, în vederea executării silite;
h) la data naşterii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit art. 168, astfel:
1. la data plăţii pentru sumele achitate în plus faţă de obligaţiile fiscale datorate;
2. la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei anuale de impozit pe profit, în cazul
impozitului pe profit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se
face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate
neachitate;
3. la data emiterii deciziei de impunere anuală, în cazul impozitului pe venit de restituit
rezultat
din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după
regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;
4. la data procesului-verbal de distribuire, pentru sumele rămase după efectuarea distribuirii
prevăzute la art. 258;
5. la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei fiscale, în cazul sumelor de restituit
rezultate din regularizarea prevăzută la art. 170;
6. la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia
emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.
(6) Creanţele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 28 se sting prin
compensare cu obligaţiile cesionarului la data notificării cesiunii.
(7) Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din

124
oficiu. Dispoziţiile art. 165 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod
corespunzător.
(8) Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea
compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
(9) Se compensează, în condiţiile prezentului articol, suma negativă a taxei pe valoarea
adăugată din decontul de taxă cu opţiune de rambursare depus de reprezentantul unui grup
fiscal constituit potrivit Codului fiscal cu obligaţiile fiscale ale membrilor grupului fiscal, în
următoarea ordine:
a) obligaţiile fiscale ale reprezentantului grupului fiscal;
b) obligaţiile fiscale ale celorlalţi membri ai grupului fiscal, la alegerea organului fiscal
central.
(10) În cazul în care taxa pe valoarea adăugată de plată se stinge prin regularizare cu suma
negativă de taxă, potrivit Codului fiscal, data stingerii taxei de plată este data prevăzută de
lege
pentru depunerea decontului în care s-a efectuat regularizarea.
(11) Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa şi care depun un
decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data
deschiderii procedurii insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează în condiţiile
prezentului articol cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.
(12) Prin excepţie de la prevederile alin. (11), suma negativă de taxă pe valoarea adăugată
solicitată la rambursare în primul decont depus după data deschiderii procedurii insolvenţei,
potrivit Codului fiscal, se compensează, în condiţiile prezentului articol, cu obligaţiile fiscale
ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii.
ART. 168
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi
datorată.
(2) În situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata
are
dreptul la restituirea sumei respective.
(3) Prevederile prezentului articol se aplică şi pentru sumele de restituit ca urmare a aplicării,
potrivit legii, a scutirii indirecte sau a altor asemenea scutiri.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se restituie din oficiu următoarele sume:
a) cele de restituit, reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a
impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de
zile de la data comunicării deciziei de impunere;
b) cele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea,
care se restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.
(5) Diferenţele de impozit pe venit şi/sau contribuţii sociale de restituit mai mici de 10 lei
rămân în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând să se restituie atunci
când suma cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată.
(6) Prin excepţie de la alin. (5), diferenţele mai mici de 10 lei se restituie în numerar numai la
solicitarea contribuabilului/plătitorului.
(7) În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei
la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a
României, de la data rămânerii definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune
restituirea.
(8) În cazul în care contribuabilul/plătitorul înregistrează obligaţii restante, restituirea/
rambursarea se efectuează numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.

125
 (9) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile restante
ale contribuabilului/plătitorului, se efectuează compensarea până la concurenţa sumei de
rambursat sau de restituit.
(10) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma
reprezentând
obligaţii restante ale contribuabilului/plătitorului, compensarea se efectuează până la
concurenţa obligaţiilor restante, diferenţa rezultată restituindu-se contribuabilului/plătitorului.
(11) În cazul în care după decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice se
stabilesc
sume de restituit sau de rambursat prin hotărâri judecătoreşti definitive, aceste sume se
restituie
sau se rambursează numai dacă există succesori ori alţi titulari care au dobândit drepturile de
rambursare sau de restituire în condiţiile legii.
(12) În cazul în care din eroare, instituţiile de credit virează organului fiscal sume
reprezentând
credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale
pentru
derularea unor programe ori proiecte, prin excepţie de la prevederile alin. (8), sumele
respective se restituie la cererea instituţiei de credit sau a contribuabilului/plătitorului, chiar
dacă acesta
înregistrează obligaţii restante.
ART. 169
Prevederi speciale privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată
(1) Taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de
taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de
depunere, se rambursează de organul fiscal central, potrivit procedurii şi condiţiilor aprobate
prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(2) În cazul deconturilor cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de
rambursare, depuse după termenul legal de depunere, suma negativă din acestea se preia în
decontul perioadei următoare.
(3) Organul fiscal central decide în condiţiile prevăzute în ordinul menţionat la alin. (1) dacă
efectuează inspecţia fiscală anterior sau ulterior aprobării rambursării, în baza unei analize de
risc.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul decontului cu sumă negativă de taxă pe
valoarea adăugată cu opţiune de rambursare pentru care suma solicitată la rambursare este de
până la 45.000 lei, organul fiscal central rambursează taxa cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei
fiscale.
(5) Dispoziţiile alin. (4) nu se aplică:
a) în cazul în care contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt
sancţionate ca infracţiuni;
b) în cazul în care organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există
riscul
unei rambursări necuvenite.
(6) În cazul decontului cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată depus în numele unui
grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal, dispoziţiile alin. (5) sunt aplicabile atât pentru
reprezentantul grupului fiscal, cât şi pentru membrii acestuia.
(7) Ori de câte ori, în condiţiile prezentului articol, rambursarea se aprobă cu inspecţie fiscală
ulterioară, inspecţia fiscală se decide în baza unei analize de risc.
(8) Deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare
pentru
care suma solicitată la rambursare este de până la 45.000 lei, depuse de persoane impozabile

126
aflate în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (5), se soluţionează după efectuarea inspecţiei
fiscale anticipate.
ART. 170
Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă
(1) În situaţia în care plătitorul a reţinut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare
decât
cel legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului
depusă în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea prevăzut la art. 219.
(2) Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta cu obligaţiile fiscale de
acelaşi tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea prin depunerea unei
declaraţii de regularizare/cerere de restituire. Declaraţia de regularizare/cererea de restituire
poate fi depusă şi ulterior, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea.
Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.
(3) În cazul contribuabililor nerezidenţi care depun certificatul de rezidenţă fiscală ulterior
reţinerii la sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea şi regularizarea, potrivit
prezentului articol, se efectuează chiar dacă pentru perioada fiscală în care creanţa fiscală
restituită a fost datorată s-a ridicat rezerva verificării ulterioare, ca urmare a efectuării
inspecţiei fiscale.
(4) Pentru impozitul pe venit care se regularizează potrivit prezentului articol, plătitorul nu
depune declaraţie rectificativă.
(5) În situaţia în care plătitorul nu mai există sau acesta se află în procedura insolvenţei
potrivit
Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, restituirea
impozitului pe venit reţinut la sursă în cuantum mai mare decât cel legal datorat se efectuează
de către organul fiscal central competent, în baza cererii de restituire depuse de contribuabil.
Prin organ fiscal central competent se înţelege organul fiscal central competent pentru
administrarea creanţelor fiscale ale contribuabilului solicitant.
(6) Plătitorul are obligaţia de a corecta, dacă este cazul, declaraţiile informative
corespunzătoare regularizării efectuate.
(7) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
ART. 171
Regularizarea obligaţiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacţii de către organul fiscal
central
(1) Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central ca urmare a reconsiderării unei
tranzacţii, potrivit legii, se regularizează cu obligaţiile fiscale declarate/plătite de
contribuabil/plătitor aferente respectivei tranzacţii. În acest caz, sumele achitate în contul
obligaţiilor fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor se consideră a reprezenta plăţi
anticipate în contul obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a reconsiderării.
(2) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
ART. 172
Obligaţia băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială
Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială şi care
efectuează plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele
reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori şi/sau obligaţii
fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi transmisă de organele fiscale.
CAPITOLUL III
Dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi de nedeclarare
ART. 173
Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere
(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale
principale,

127
se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(2) Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de
amenzi
de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită,
cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al
bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3) Pentru diferenţele de obligaţii fiscale stabilite prin declaraţii de impunere rectificative sau
decizii de impunere, nu se datorează obligaţii fiscale accesorii pentru suma plătită în contul
obligaţiei fiscale principale, dacă, anterior stabilirii obligaţiilor fiscale, debitorul a efectuat o
plată, iar suma plătită nu a stins alte obligaţii. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în situaţia în
care debitorul a efectuat plata obligaţiei fiscale, iar declaraţia de impunere a fost depusă
ulterior
efectuării plăţii.
(4) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa
principală.
(5) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii, cu excepţia situaţiei
prevăzute la art. 227 alin. (8).
(6) Dobânzile şi penalităţile de întârziere pot fi actualizate anual, prin hotărâre a Guvernului,
în funcţie de evoluţia ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
ART. 174
Dobânzi
(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat
următoare
termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2) Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau
modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat
următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii
acesteia, inclusiv.
(3) În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor de impunere sau
modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se
datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua
imediat
următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia, inclusiv.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:
a) pentru creanţele fiscale stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-
verbal
de distribuire, inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data
întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată,
dobânzile sunt datorate de către cumpărător;
b) pentru obligaţiile fiscale datorate de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri
şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată, potrivit prevederilor art. 265.
(5) Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.
ART. 175
Dobânzi în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care perioada
fiscală
este anuală (1) Pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite
pentru care perioada fiscală este anuală, se datorează dobânzi după cum urmează:
a) în anul fiscal de impunere, pentru obligaţiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul
fiscal

128
central sau de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăţi anticipate, dobânzile se
calculează din ziua următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sau, după caz,
până în ultima zi a anului fiscal de impunere, inclusiv;
b) pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează
începând cu prima zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c) în cazul în care obligaţia fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de
impunere anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăţi anticipate
sau declaraţiile depuse în cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu
prima zi a anului fiscal următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul
anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere anuală, urmând a se
face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;
d) pentru diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală sau
declaraţiei de impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului
de scadenţă prevăzut de lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se aplică numai
dacă
declaraţia de venit a fost depusă până la termenul prevăzut de lege. În situaţia în care
declaraţia de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut de lege, dobânda se datorează
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care contribuabilii nu-şi îndeplinesc obligaţiile
declarative, iar creanţa fiscală se stabileşte de organul fiscal central prin decizie, precum şi în
cazul declaraţiei depuse potrivit art. 107 alin. (5). În acest caz, în scopul aplicării alin. (1) lit.
a), creanţa aferentă unei perioade fiscale, stabilită de organul fiscal central, se repartizează pe
termenele de plată corespunzătoare din anul de impunere, cu excepţia cazului în care
obligaţiile fiscale au fost stabilite în anul fiscal de impunere.
(3) În cazul în care, în cadrul unei proceduri de control fiscal, organul fiscal central stabileşte
diferenţe de impozit suplimentare, dobânzile se calculează la diferenţa de impozit începând cu
prima zi a anului fiscal următor celui de impunere.
ART. 176
Penalităţi de întârziere
(1) Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Dispoziţiile art. 174 alin. (2) - (4) şi art. 175 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2) Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.
(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
(4) Penalitatea de întârziere nu se aplică pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate de
contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere.
ART. 177
Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară
(1) Nedecontarea de către instituţiile de credit a sumelor cuvenite bugetului general
consolidat
în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului contribuabilului/plătitorului nu îl
exonerează pe contribuabil/plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru
acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 174 şi 176, după
termenul de 3 zile.
(2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului general consolidat şi nedecontate de
instituţiile de credit, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute la alin. (1),
contribuabilul/plătitorul se poate îndrepta împotriva instituţiei de credit respective.
ART. 178
Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul compensării
În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere, după
caz, se calculează până la data prevăzută la art. 167 alin. (4).

129
 ART. 179
Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenţei
În cazul debitorilor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale
născute
anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobânzi şi penalităţi
de întârziere, potrivit legii care reglementează această procedură.
ART. 180
Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul debitorilor pentru care s-a pronunţat o hotărâre de
dizolvare
(1) Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de
dizolvare
a debitorului în registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se
calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(2) În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă a fost desfiinţat actul care a stat la
baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data
înregistrării în registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii definitive a
hotărârii de desfiinţare.
ART. 181
Penalitatea de nedeclarare în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central
(1) Pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de
contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere,
contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi,
începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv,
din obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi
stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere.
(2) Penalitatea de nedeclarare stabilită potrivit alin. (1) se reduce, la cererea contribuabilului/
plătitorului, cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:
a) se sting prin plată sau compensare până la termenul prevăzut la art. 156 alin. (1);
b) sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă la finalizarea
eşalonării la plată.
(3) Penalitatea de nedeclarare prevăzută la alin. (1) se majorează cu 100% în cazul în care
obligaţiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală,
constatate de organele judiciare, potrivit legii.
(4) Aplicarea penalităţii de nedeclarare prevăzute de prezentul articol nu înlătură obligaţia de
plată a dobânzilor prevăzute de prezentul cod.
(5) Penalitatea de nedeclarare constituie venit al bugetului de stat.
(6) Organul fiscal nu stabileşte penalitatea de nedeclarare prevăzută de prezentul articol dacă
aceasta este mai mică de 50 lei.
(7) Penalitatea de nedeclarare nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau
declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin
decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale de către
contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului fiscal cuprinse în norme, instrucţiuni,
circulare sau opinii comunicate contribuabilului/plătitorului de către organul fiscal central.
(8) Despre aplicarea penalităţii de nedeclarare potrivit alin. (1) sau, după caz, despre
neaplicarea acesteia potrivit alin. (6) sau (7), se consemnează şi se motivează în raportul de
inspecţie fiscală.
Prevederile art. 130 alin. (5) şi ale art. 131 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(9) În situaţia în care obligaţiile fiscale principale sunt stabilite de organul de inspecţie fiscală
ca urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere, se aplică numai penalitatea de nedeclarare,
fără a se aplica sancţiunea contravenţională pentru nedepunerea declaraţiei.
(10) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

130
 (11) Cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3), penalitatea de nedeclarare nu poate fi mai
mare
decât nivelul creanţei fiscale principale la care se aplică, ori de câte ori prin aplicarea metodei
de calcul prevăzute la alin. (1) penalitatea de nedeclarare depăşeşte acest nivel.
ART. 182
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are
dreptul
la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77,
după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea
dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.
(2) În cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act
administrativ
fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării,
contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea
creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau
compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului
administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul/plătitorul
a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia prevăzută la art. 107 alin. (5).
(3) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi pentru creanţele fiscale ce au făcut obiectul unei
cereri de restituire, respinsă de organul fiscal, dar admisă definitiv de organul de soluţionare a
contestaţiilor sau de instanţa judecătorească.
(4) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) şi se suportă din acelaşi buget din
care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.
ART. 183
Majorări de întârziere în cazul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 173 şi 176, pentru neachitarea la termenul de scadenţă
de către debitor a obligaţiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după
acest termen majorări de întârziere.
(2) Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale
neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(3) Prevederile art. 173 - 180 şi art. 182 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4) Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează majorări de întârziere. Nivelul
şi
modul de calcul al majorării de întârziere sunt cele prevăzute la alin. (2).
CAPITOLUL IV
Înlesniri la plată
SECŢIUNEA 1
Instituirea posibilităţii acordării înlesnirilor la plată
ART. 184
Instituirea posibilităţii acordării eşalonărilor la plată de către organul fiscal central
(1) Organele fiscale centrale pot acorda la cererea debitorilor eşalonări la plată pe o perioadă
de cel mult 5 ani. Pentru debitorii care nu constituie niciun fel de garanţie potrivit prezentului
capitol, eşalonarea se acordă pe cel mult 6 luni.
(2) În sensul prezentului capitol, asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au
calitatea de debitor sunt asimilate persoanelor juridice.
(3) Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de
atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul capitol.

131
 (4) Prevederile alin. (3) se aplică şi pentru obligaţiile fiscale preluate de organele fiscale de la
alt organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competenţă, în
situaţia în care acesta are loc pe perioada derulării unei eşalonări la plată. În acest scop,
organul fiscal competent comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale
individualizate în acte administrative preluate ca urmare a transferului de competenţă, precum
şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente.
(5) În scopul acordării eşalonării la plată, sunt asimilate obligaţiilor fiscale:
a) amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;
b) creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organelor fiscale,
potrivit legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite
prin hotărâri judecătoreşti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
(6) Eşalonarea la plată nu se acordă pentru:
a) obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări acordate în temeiul prezentului
capitol, care şi-a pierdut valabilitatea;
b) obligaţiile fiscale care au scadenţa şi/sau termenul de plată după data eliberării
certificatului
de atestare fiscală;
c) obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa
art.167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
d) obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării
certificatului
de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului
administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eşalonare la plată,
debitorul poate solicita includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul
suspendării, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal
competent comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale
individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum şi
deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente.
(7) Eşalonarea la plată nu se acordă nici pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de
500 lei în cazul persoanelor fizice şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.
(8) Perioada de eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal competent în funcţie de
cuantumul obligaţiilor fiscale şi de capacitatea financiară de plată a debitorului. Perioada de
eşalonare la plată acordată nu poate fi mai mare decât perioada de eşalonare la plată solicitată.
ART. 185
Instituirea posibilităţii acordării înlesnirilor la plată de către organul fiscal local
(1) La cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal local poate acorda pentru
obligaţiile fiscale restante următoarele înlesniri la plată:
a) eşalonări şi/sau amânări la plata obligaţiilor fiscale, precum şi a obligaţiilor bugetare
prevăzute la art. 184 alin. (5);
b) scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.
(2) Eşalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, iar amânarea la plată se
acordă
pe o perioadă de cel mult 6 luni, dar care nu poate depăşi data de 20 decembrie a anului fiscal
în care se acordă.
(3) Pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eşalonări la plată, pentru obligaţiile
fiscale principale eşalonate sau amânate la plată, se datorează majorări de întârziere de 0,5%
pe
lună sau fracţiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.
(4) Pe perioada eşalonării şi/sau amânării la plată, un procent de 50% din majorările de
întârziere reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale

132
eşalonate sau amânate la plată, se amână la plată. În situaţia în care sumele eşalonate sau
amânate au fost stinse în totalitate, majorările de întârziere amânate la plată se anulează.
(5) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate şi/sau amânate la plată, contribuabilii trebuie să
constituie garanţii astfel:
a) în cazul persoanelor fizice, o sumă egală cu două rate medii din eşalonare, reprezentând
obligaţii fiscale locale eşalonate şi majorări de întârziere calculate, în cazul eşalonărilor la
plată, sau o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate şi majorările
de întârziere calculate şi numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul
amânărilor la plată;
b) în cazul persoanelor juridice garanţia trebuie să acopere totalul obligaţiilor fiscale
eşalonate
şi/sau amânate la plată.
(6) Prin hotărâre a autorităţii deliberative se aprobă procedura de acordare a înlesnirilor la
plată.
(7) În cazul contribuabilului persoană juridică, acordarea înlesnirilor prevăzute la alin. (1) lit.
b) se realizează cu respectarea regulilor în domeniul ajutorului de stat.
SECŢIUNEA a 2-a
Procedura de acordare a eşalonării la plată de către organul fiscal central
ART. 186
Condiţii de acordare a eşalonării la plată
(1) Pentru acordarea unei eşalonări la plată de către organul fiscal central, debitorul trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă
capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată. Aceste situaţii se apreciază de
organul fiscal competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori
a
altor informaţii şi/sau documente relevante, prezentate de debitor sau deţinute de organul
fiscal;
b) să aibă constituită garanţia potrivit art. 193;
c) să nu se afle în procedura insolvenţei;
d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să nu li se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea
solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26. Prin excepţie, dacă actele prin care s-a stabilit
răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative şi judiciare de atac, iar suma
pentru
care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiţia se consideră îndeplinită.
(2) Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1), debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile
fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării
certificatului de atestare fiscală.
(3) Condiţia prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru
perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin
decizie, de către
organul fiscal.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), în situaţia debitorilor care nu deţin bunuri
în
proprietate sau acestea sunt insuficiente pentru a constitui garanţiile prevăzute de prezentul
capitol, organul fiscal poate acorda eşalonarea la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii
prevăzute la alin. (1). În acest caz, penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale
principale eşalonate nu se amână la plată şi se includ în eşalonare.
ART. 187
Cererea de acordare a eşalonării la plată

133
 (1) Cererea de acordare a eşalonării la plată, denumită în continuare cerere, se depune la
registratura organului fiscal competent sau se transmite prin poştă cu confirmare de primire şi
se soluţionează de organul fiscal competent, în termen de 60 de zile de la data înregistrării
cererii.
(2) Conţinutul cererii, precum şi documentele justificative care se anexează acesteia se
aprobă
prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
ART. 188
Retragerea cererii de acordare a eşalonării la plată
(1) Cererea poate fi retrasă de debitor până la emiterea deciziei de eşalonare la plată sau a
deciziei de respingere. Organul fiscal competent comunică debitorului decizia prin care se ia
act de retragerea cererii.
(2) Prin retragerea cererii, debitorul nu pierde dreptul de a depune o nouă cerere.
ART. 189
Prevederi speciale privind stingerea obligaţiilor fiscale
În cazul în care în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data
comunicării deciziei de eşalonare la plată debitorul efectuează plăţi în conturile bugetare
aferente tipurilor de creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, se sting mai întâi
obligaţiile exigibile în această perioadă şi apoi obligaţiile cuprinse în certificatul de atestare
fiscală, în condiţiile art. 207 alin. (2) sau (3), după caz.
ART. 190
Alte prevederi speciale privind stingerea obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal
central
(1) Pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare depuse până la
data
eliberării certificatului de atestare fiscală se aplică dispoziţiile art. 167.
(2) Pe perioada derulării eşalonării la plată, cu sumele de rambursat/de restituit se sting
obligaţiile în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (4), în limita sumei aprobate la
rambursare/restituire.
(3) Prin excepţie de la prevederile art. 167 alin. (5) lit. b), în cazul deconturilor cu sumă
negativă de TVA cu opţiune de rambursare depuse în perioada dintre data eliberării
certificatului de atestare fiscală şi data emiterii deciziei de eşalonare la plată, momentul
exigibilităţii sumei de rambursat este data emiterii deciziei de rambursare.
(4) Prin data emiterii deciziei de rambursare, prevăzută la alin. (3), se înţelege data
înregistrării
acesteia la organul fiscal competent.
(5) Diferenţele de obligaţii fiscale rămase nestinse în urma soluţionării deconturilor cu sumă
negativă de TVA cu opţiune de rambursare se comunică debitorului printr-o înştiinţare de
plată.
ART. 191
Eliberarea certificatului de atestare fiscală
(1) După primirea cererii, organul fiscal competent eliberează, din oficiu, certificatul de
atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului. Eliberarea certificatului de atestare fiscală în
scopul acordării eşalonării la plată nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.
(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la
înregistrarea cererii.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), termenul de eliberare a certificatului de atestare
fiscală este de cel mult 10 zile lucrătoare în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice
care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
(4) Prin excepţie de la prevederile art. 158 şi 159, după caz, certificatul de atestare fiscală
cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold la data eliberării acestuia.

134
 (5) Atunci când există diferenţe între sumele solicitate de către debitor în cerere şi cele
înscrise
în certificatul de atestare fiscală, se procedează la punerea de acord a acestora.
(6) Prin excepţie de la prevederile art. 158 şi 159, după caz, certificatul de atestare fiscală are
valabilitate de 90 de zile de la data eliberării.
ART. 192
Modul de soluţionare a cererii
(1) Cererea debitorului se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de eşalonare
la plată ori decizie de respingere, după caz.
(2) Cuantumul şi termenele de plată a ratelor de eşalonare se stabilesc prin grafice de
eşalonare
care fac parte integrantă din decizia de eşalonare la plată. În sensul art. 167, ratele sunt
exigibile la aceste termene de plată, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 190 alin. (2).
(3) Cererea se soluţionează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situaţii:
a) în cazul cererilor depuse pentru obligaţiile prevăzute la art. 184 alin. (6) şi (7);
b) nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute la art. 186 alin. (1) şi (2);
c) debitorul nu depune documentele justificative necesare soluţionării cererii;
d) cererea şi documentele aferente nu prezintă nicio modificare faţă de condiţiile de acordare
a eşalonării la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă;
e) în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată, a
obligaţiilor
fiscale care au făcut obiectul cererii de eşalonare la plată.
(4) După eliberarea certificatului de atestare fiscală şi, după caz, punerea de acord a sumelor
potrivit art. 191 alin. (5), organul fiscal competent verifică încadrarea cererii în prevederile
prezentului capitol şi comunică debitorului decizia de respingere sau acordul de principiu
privind eşalonarea la plată, după caz.
ART. 193
Garanţii
(1) În termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, debitorul
trebuie să constituie garanţii. La cererea temeinic justificată a debitorului, organul fiscal
competent poate aproba prelungirea acestui termen cu cel mult 30 de zile.
(2) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, precum şi cele care fac obiectul amânării la
plată potrivit art. 208, de până la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice şi, respectiv, 20.000 lei
în cazul persoanelor juridice, nu este necesară constituirea de garanţii.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), următoarele categorii de debitori nu trebuie să
constituie garanţii:
a) instituţiile publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, după caz;
b) autorităţile/serviciile publice autonome înfiinţate prin lege organică;
c) unităţile şi instituţiile de drept public prevăzute la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr.
57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
d) instituţiile de învăţământ superior de stat.
(4) Debitorii prevăzuţi la alin. (3), precum şi debitorii prevăzuţi la art. 186 alin. (4), care
deţin în proprietate bunuri, constituie garanţii astfel:
a) dacă valoarea bunurilor acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz,
debitorii
constituie garanţii la nivelul acestor valori, cu respectarea prevederilor prezentului articol;

135
 b) dacă valoarea bunurilor nu acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz,
debitorii constituie garanţii la valoarea bunurilor deţinute în proprietate, cu respectarea
prevederilor prezentului articol.
(5) Prin acordul de principiu organul fiscal stabileşte perioada de eşalonare la plată, data până
la care este valabilă garanţia în cazul în care aceasta este constituită sub forma scrisorii de
garanţie/poliţei de asigurare de garanţie, precum şi cuantumul garanţiei, cu menţionarea
sumelor eşalonate la plată, a dobânzilor datorate pe perioada de eşalonare la plată şi a
procentului prevăzut la alin. (13), corespunzător perioadei de eşalonare.
(6) Garanţiile pot consta în:
a) mijloace băneşti consemnate pe numele debitorului la dispoziţia organului fiscal la o
unitate a Trezoreriei Statului;
b) scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie potrivit art. 211;
c) instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate a debitorului;
d) încheierea unui contract de ipotecă sau gaj în favoarea organului fiscal competent pentru
executarea obligaţiilor fiscale ale debitorului pentru care există un acord de eşalonare la plată,
având ca obiect bunuri proprietate a unei terţe persoane. Aceste bunuri trebuie să fie libere de
orice sarcini, cu excepţia cazului în care acestea sunt sechestrate exclusiv de către organul
fiscal
competent, cu respectarea limitelor prevăzute la alin. (16).
(7) Pot forma obiect al garanţiilor constituite potrivit alin. (6) bunurile mobile care nu au
durata
normală de funcţionare expirată potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului
imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi bunurile mobile care, deşi au durata normală de funcţionare expirată, au
fost supuse reevaluării potrivit regulilor contabile în vigoare.
(8) Bunul ce constituie obiect al garanţiei prevăzute la alin. (6) lit. d) nu poate să mai
constituie
obiect al unei garanţii pentru eşalonarea la plată a obligaţiilor unui alt debitor.
(9) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor proprietatea
debitorului
deja sechestrate de organul fiscal acoperă valoarea prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz,
cu condiţia prezentării unui raport de evaluare cu valori actualizate ale bunurilor sechestrate la
data depunerii cererii, în termenul prevăzut la alin. (1). Dispoziţiile alin. (11) sunt aplicabile
în mod corespunzător.
(10) În situaţia în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul fiscal nu acoperă
valoarea
prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, debitorul constituie garanţie potrivit prevederilor
alin. (1) pentru diferenţa de valoare neacoperită.
(11) Bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) şi d) se evaluează de un expert
evaluator independent, care întocmeşte un raport de evaluare. În cazul bunurilor imobile a
căror
valoare stabilită în raportul de evaluare este mai mare decât valoarea orientativă stabilită prin
expertizele utilizate de camera notarilor publici, valoarea bunurilor se determină la nivelul
valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici. În cazul
bunurilor mobile a căror valoare stabilită în raportul de evaluare este vădit disproporţionată
faţă de valoarea de piaţă a acestora, organul fiscal competent poate efectua o nouă evaluare,
potrivit prevederilor art. 63. În acest caz, termenul de soluţionare a cererii se prelungeşte cu
perioada cuprinsă între data depunerii raportului de evaluare şi data efectuării noii evaluări.
(12) Pentru bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) şi d), debitorul depune la
organul fiscal competent, în termenul prevăzut la alin. (1), raportul de evaluare şi alte
documente stabilite prin ordin emis în condiţiile art. 209.

136
 (13) Garanţiile constituite sub formele prevăzute la alin. (6) trebuie să acopere sumele
eşalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de până
la 16% din sumele eşalonate la plată, în funcţie de perioada de eşalonare la plată, astfel:
a) pentru eşalonări de la 13 la 24 de luni, procentul este de 4%;
b) pentru eşalonări de la 25 la 36 de luni, procentul este de 8%;
c) pentru eşalonări de la 37 la 48 de luni, procentul este de 12%;
d) pentru eşalonări de peste 49 de luni, procentul este de 16%.
(14) Prin excepţie de la prevederile alin. (13), garanţiile constituite sub formele prevăzute la
alin. (6) lit. a) şi b) trebuie să acopere sumele eşalonate la plată, precum şi dobânzile datorate
pe perioada eşalonării la plată.
(15) În scopul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la alin. (6) lit. c), dacă bunurile sunt
ipotecate/gajate în favoarea altor creditori, valoarea acestor bunuri trebuie să acopere valoarea
pentru care s-a constituit ipoteca/gajul, precum şi sumele eşalonate la plată, dobânzile
datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eşalonate
la plată, în
funcţie de perioada de eşalonare la plată.
(16) În scopul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la alin. (6) lit. d), valoarea acestor
bunuri trebuie să acopere obligaţiile fiscale ale garantului pentru care organul fiscal
competent a instituit sechestrul, precum şi sumele eşalonate la plată ale debitorului, dobânzile
datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eşalonate
la plată, în funcţie de perioada de eşalonare la plată.
(17) Perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să
fie
cu cel puţin 3 luni mai mare decât scadenţa ultimei rate din eşalonarea la plată.
(18) Pe parcursul derulării eşalonării la plată, garanţia se poate înlocui sau redimensiona în
funcţie de valoarea ratelor rămase de achitat, la cererea debitorului. În acest caz, procentajul
suplimentar al garanţiei care se ia în calcul la stabilirea valorii garanţiei este cel în vigoare la
data înlocuirii sau redimensionării garanţiei, corespunzător perioadei de timp rămase din
eşalonarea la plată acordată.
(19) Organul fiscal competent eliberează garanţiile după comunicarea deciziei de finalizare a
eşalonării la plată, prevăzută la art. 194 alin. (3), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 202
alin. (3).
(20) În cazul în care contribuabilul solicită înlocuirea sau redimensionarea garanţiei potrivit
alin. (18), iar sumele rămase din eşalonarea la plată sunt mai mici decât limitele prevăzute la
alin. (2), prin excepţie de la prevederile alin. (19), organul fiscal eliberează garanţiile.
(21) În cazul în care, pe parcursul derulării eşalonării la plată, garanţia constituită potrivit
alin.
(15) se execută de către un alt creditor, iar sumele distribuite din valorificare, în favoarea
organului fiscal competent, nu acoperă valoarea garanţiilor prevăzute la alin. (13), debitorul
are obligaţia reîntregirii acesteia, pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din eşalonarea la
plată.
(22) În cazul în care, pe parcursul derulării eşalonării la plată, bunul care face obiectul
garanţiei
constituite potrivit alin. (6) lit. d) şi alin. (16) se execută de către organul fiscal pentru
obligaţiile de plată ale garantului, debitorul are obligaţia constituirii de garanţii pentru
obligaţiile fiscale rămase nestinse din eşalonarea la plată. În acest caz, până la constituirea
garanţiei, sumele rămase după efectuarea distribuirii sunt indisponibilizate în favoarea
organului fiscal, urmând a stinge obligaţiile rămase din eşalonarea la plată dacă garanţia nu
este constituită în termenul prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. m).
(23) La cererea debitorului, organul fiscal competent poate executa garanţia constituită sub

137
formele prevăzute la alin. (6) lit. a) şi c) sau poate aproba valorificarea bunurilor potrivit
înţelegerii părţilor în condiţiile art. 248, în situaţia în care se stinge întreaga sumă eşalonată la
plată.
ART. 194
Condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată
(1) Eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în
următoarele condiţii:
a) să se declare şi să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal
cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia
situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195. Eşalonarea la plată îşi
menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt declarate şi/sau achitate până la data de 25 a
lunii următoare scadenţei prevăzute de lege inclusiv sau până la finalizarea eşalonării la plată
în situaţia în care acest termen se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor
fiscale eşalonate la plată;
b) să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal competent prin
decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu
excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195. Eşalonarea la
plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la
termenul de plată prevăzut de lege sau până la finalizarea perioadei de eşalonare la plată în
situaţia în care termenul de 30 de zile se împlineşte după această dată;
c) să se achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative în termen de
cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a
solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;
d) să se respecte cuantumul şi termenele de plată din graficul de eşalonare. Eşalonarea la
plată
îşi menţine valabilitatea şi dacă rata de eşalonare este achitată până la următorul termen de
plată
din graficul de eşalonare;
e) să se achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării
deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult
90 de zile de la data comunicării acestei decizii;
f) să se achite creanţele stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre
recuperare organelor fiscale, precum şi amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate
somaţii după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la
comunicarea somaţiei sau până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia în care termenul de
180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la
plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea potrivit art. 195;
g) să achite obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190
alin. (5), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, cu excepţia situaţiei
în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;
h) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată,
obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art.
14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care
suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de
eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată a acestor
sume;
i) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată,
obligaţiile fiscale stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului
fiscal după emiterea unei decizii de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a
solicitat eşalonarea la plată a acestor sume;
j) să achite sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor legislaţiei privind

138
insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26, în cel mult 30 de zile
de la data stabilirii răspunderii;
k) să nu intre sub incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. c) şi d);
l) să se reîntregească garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (21), în cel mult 15 zile
de la
data distribuirii sumelor rezultate din valorificarea bunurilor de către alţi creditori;
m) să constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (22), în cel mult 15 zile de la
data comunicării de către organul fiscal a înştiinţării cu privire la distribuirea sumelor
rezultate din valorificarea bunurilor.
(2) În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) se împlinesc după data finalizării
eşalonării la plată, obligaţiile fiscale trebuie stinse până la data finalizării eşalonării la plată.
(3) În situaţia în care sumele eşalonate la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate
condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent comunică debitorului decizia de
finalizare a eşalonării la plată.
ART. 195
Modificarea deciziei de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării
(1) Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la
cererea debitorului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în
certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent:
a) cele prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. d);
b) obligaţiile fiscale stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului
fiscal după emiterea unei decizii de eşalonare la plată;
c) obligaţiile fiscale principale stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizie de
impunere, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, cu termene de plată după
data comunicării deciziei de eşalonare la plată;
d) obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data
comunicării deciziei de eşalonare la plată;
e) diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative;
f) creanţele stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organului fiscal, în situaţia în
care transmiterea creanţelor se efectuează pe perioada derulării eşalonării la plată;
g) obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5).
(2) Contribuabilul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de eşalonare la
plată într-un an de eşalonare sau, după caz, fracţie de an de eşalonare, calculat începând cu
data
comunicării deciziei de eşalonare. Aceste prevederi nu sunt aplicabile obligaţiilor fiscale
prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (11).
(3) Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. a), b), c),
f), g), h) sau i), după caz, şi se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de
modificare a deciziei de eşalonare la plată sau decizie de respingere, după caz.
(4) Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eşalonare se efectuează cu
menţinerea perioadei de eşalonare deja aprobate.
(5) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (4), pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1),
precum şi pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la plată în derulare, la cererea
debitorului, se poate aproba şi o altă perioadă de eşalonare, dar care nu poate depăşi perioada
prevăzută la art. 184 sau 206, după caz. Dispoziţiile art. 184 alin. (8) sunt aplicabile în mod
corespunzător.
(6) Cuantumul şi termenele de plată ale noilor rate de eşalonare se stabilesc prin grafice de
eşalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eşalonare la plată.
(7) Odată cu depunerea cererii, debitorul trebuie să constituie şi garanţiile prevăzute de
prezentul capitol, corespunzător condiţiilor în care urmează să se modifice decizia de
eşalonare la plată.

139
 (8) Debitorul nu trebuie să constituie garanţii în situaţia în care valoarea garanţiilor deja
constituite acoperă obligaţiile fiscale rămase din eşalonarea la plată, precum şi obligaţiile
fiscale pentru care se solicită modificarea deciziei de eşalonare la plată. În situaţia garanţiilor
deja constituite potrivit art. 193 alin. (6) lit. d), se încheie un act adiţional la contractul de
ipotecă/gaj.
(9) Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător şi penalităţilor de întârziere aferente
sumelor prevăzute la alin. (1).
(10) În situaţia în care cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată se respinge,
debitorul are obligaţia să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la
data comunicării deciziei de respingere.
(11) În situaţia în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obţine o suspendare a
executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac
obiectul
eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică, la cererea debitorului.
ART. 196
Renunţarea la eşalonarea la plată
(1) Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin
depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare.
(2) În cazul renunţării la eşalonare, debitorul trebuie să achite obligaţiile fiscale rămase din
eşalonare până la data la care intervine pierderea valabilităţii eşalonării la plată. Prevederile
art.
194 alin. (3) şi art. 208 alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3) În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la alin. (2), sunt aplicabile prevederile
referitoare la pierderea valabilităţii eşalonării la plată.
ART. 197
Dobânzi şi penalităţi de întârziere
(1) Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată, pentru obligaţiile fiscale
eşalonate la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează şi se
calculează
dobânzi, la nivelul stabilit potrivit art. 174 alin. (5). Prin excepţie de la prevederile art. 174
alin. (5), nivelul dobânzii este de 0,015% pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia în care
debitorul
constituie întreaga garanţie sub forma scrisorii de garanţie şi/sau poliţei de asigurare de
garanţie
şi/sau consemnării de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului.
(2) Dobânzile se datorează şi se calculează pentru fiecare rată din graficul de eşalonare la
plată
începând cu data emiterii deciziei de eşalonare la plată şi până la termenul de plată din grafic
sau până la data achitării ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), după caz.
(3) Dobânzile datorate şi calculate în cazul achitării cu întârziere a ratei potrivit art. 194 alin.
(1) lit. d) se comunică prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită
potrivit
prevederilor art. 156 alin. (1).
(4) Penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 se calculează până la data emiterii deciziei
de
eşalonare la plată.
(5) Pentru creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organului
fiscal, potrivit legii, şi pentru care legislaţia specifică prevede un alt regim privind calculul
dobânzilor, sunt aplicabile prevederile legislaţiei specifice.
ART. 198
Penalitate

140
 (1) Pentru rata de eşalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată
din
graficul de eşalonare, potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), precum şi pentru diferenţele de obligaţii
fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA
cu
opţiune de rambursare, potrivit art. 190 alin. (5), se percepe o penalitate, care i se comunică
debitorului prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit
prevederilor
art. 156 alin. (1).
(2) Nivelul penalităţii este de 5% din:
a) suma rămasă nestinsă din rata de eşalonare, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau
obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonării
la plată, după caz;
b) diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor
cu
sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare.
(3) Penalitatea se face venit la bugetul de stat.
ART. 199
Pierderea valabilităţii eşalonării la plată şi consecinţele pierderii acesteia
(1) Eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art.
194 alin. (1). Organul fiscal competent emite o decizie de constatare a pierderii valabilităţii
eşalonării la plată, care se comunică debitorului.
(2) Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a
executării silite pentru întreaga sumă nestinsă.
(3) În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din
eşalonarea la plată acordată de organul fiscal central, reprezentând obligaţii fiscale principale
şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, se datorează o penalitate de 5%.
Prevederile art.
198 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
ART. 200
Menţinerea eşalonării la plată
(1) Debitorul poate solicita organului fiscal competent menţinerea unei eşalonări a cărei
valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit.
a) - j) şi l), o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării, dacă depune o cerere în
acest scop înainte de executarea garanţiei de către organul fiscal competent sau înainte de
stingerea
obligaţiilor fiscale, după caz. Cererea se soluţionează prin emiterea unei decizii de menţinere
a
valabilităţii eşalonării, cu păstrarea perioadei de eşalonare aprobate iniţial.
(2) Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, debitorul are obligaţia să achite obligaţiile
fiscale
exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu excepţia celor
care au făcut obiectul eşalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de
la data comunicării deciziei. Prevederile art. 194 sunt aplicabile în mod corespunzător.
ART. 201
Dobânzi şi majorări de întârziere în cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată
În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligaţiile
fiscale principale rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, se datorează de la data
emiterii deciziei de eşalonare la plată dobânzi potrivit art. 174.
ART. 202
Executarea garanţiilor

141
 (1) În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, organul fiscal competent execută
garanţiile în contul obligaţiilor fiscale rămase nestinse.
(2) Dacă până la pierderea valabilităţii eşalonării la plată nu au fost soluţionate deconturile cu
sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, garanţiile se execută şi în contul obligaţiilor
marcate în vederea stingerii prin compensare cu sume de rambursat, în limita sumei solicitate
la rambursare.
(3) În situaţia în care deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare nu sunt
soluţionate până la finalizarea eşalonării la plată, organul fiscal competent execută garanţiile
constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. a) şi b) în contul obligaţiilor marcate,
până la emiterea deciziei de finalizare a eşalonării. În acest caz data stingerii obligaţiilor
marcate este termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de
TVA cu opţiune de rambursare. În cazul garanţiilor constituite sub formă de bunuri potrivit
art. 193 alin. (6) lit. c) şi d), acestea se eliberează după soluţionarea deconturilor. Garanţiile
constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. c) şi d) se execută în situaţia în care
după soluţionarea deconturilor au rămas nestinse obligaţii fiscale.
ART. 203
Suspendarea executării silite
(1) Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru
obligaţiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) şi e) - j) nu începe sau se suspendă, după
caz,
procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată. În cazul
obligaţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f) executarea silită se suspendă după
comunicarea
somaţiei.
(2) Odată cu comunicarea deciziei de eşalonare la plată către debitor, organele fiscale
competente comunică, în scris, instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile
bancare şi/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului măsura de
suspendare a executării silite prin poprire.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca
efect
încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei
şi în valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de
suspendare a executării silite prin poprire.
(4) Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării
silite
rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi
în scopul:
a) achitării obligaţiilor administrate de organele fiscale competente de care depinde
menţinerea
valabilităţii eşalonării la plată;
b) achitării drepturilor salariale.
(5) În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea
indisponibilizării
sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o
nouă comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită
prin poprire.
(6) Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a
debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată.
ART. 204
Regimul special al obligaţiilor fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei,
acordului ori a altui act administrativ similar

142
 (1) Pentru debitorii care au solicitat eşalonarea la plată şi care trebuie să achite obligaţiile
fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menţine
autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar, autoritatea competentă nu revocă/nu
suspendă actul pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia
specifică, iar garanţiile constituite nu se execută până la soluţionarea cererii de acordare a
eşalonării la plată.
(2) În situaţia în care cererea de acordare a eşalonării la plată a fost respinsă sau retrasă,
debitorii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să achite obligaţiile fiscale de a căror plată depinde
menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar în scopul menţinerii
actului, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de respingere sau a deciziei prin
care se ia act de retragerea cererii. În acest caz, o nouă cerere de acordare a eşalonării la plată
se poate depune numai după achitarea acestor obligaţii fiscale.
(3) Pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, autoritatea competentă nu revocă/nu
suspendă autorizaţia, acordul sau alt act administrativ similar pe motiv de neplată a
obligaţiilor
fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută.
ART. 205
Calcularea termenelor
(1) Termenele stabilite în prezentul capitol, cu excepţia celui prevăzut la art. 191 alin. (2) şi
(3), se calculează pe zile calendaristice începând cu ziua imediat următoare acestor termene şi
expiră la ora 24,00 a ultimei zile a termenelor.
(2) În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) sfârşesc într-o zi de sărbătoare legală
sau
când serviciul este suspendat, acestea se prelungesc până la sfârşitul primei zile de lucru
următoare.
ART. 206
Prevederi speciale pentru eşalonările la plată acordate de organele fiscale
(1) În cazul debitorilor cu risc fiscal mic, organul fiscal competent poate aproba eşalonarea la
plată a obligaţiilor fiscale restante, pe o perioadă de cel mult 12 luni.
(2) Pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută la alin. (1), debitorul trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) debitorul depune o cerere la organul fiscal competent;
b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 186, cu excepţia celei prevăzute la art. 186 alin.
(1) lit. a);
c) debitorul depune, în cel mult 30 de zile de la data comunicării certificatului de atestare
fiscală, o garanţie în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul eşalonării la
plată, precum şi a penalităţilor de întârziere ce pot face obiectul amânării la plată potrivit art.
208, înscrise în certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului capitol.
(3) În sensul prezentului articol este considerat cu risc fiscal mic debitorul care, la data
depunerii cererii, îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) nu are fapte înscrise în cazierul fiscal;
b) niciunul dintre administratori şi/sau asociaţi nu a deţinut, în ultimii 5 ani anteriori
depunerii
cererii, calitatea de administrator sau asociat la persoane juridice care au fost lichidate sau la
care a fost declanşată procedura insolvenţei şi la care au rămas obligaţii fiscale neachitate;
c) nu se află în inactivitate temporară înscrisă la registrul comerţului sau în registre ţinute de
instanţe judecătoreşti competente;
d) nu are obligaţii fiscale restante mai mari de 6 luni;
e) nu a înregistrat pierderi contabile în fiecare an din ultimii 3 ani consecutivi. Pierderea
contabilă prevăzută de prezenta literă nu cuprinde pierderea contabilă reportată provenită din

143
ajustările cerute de aplicarea IAS 29 "Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste"
de către contribuabilii care aplică sau au aplicat reglementări contabile conforme cu
Standardele
internaţionale de raportare financiară;
f) în cazul persoanelor juridice, să fi fost înfiinţate cu minimum 12 luni anterior depunerii
cererii.
(4) Cererea depusă potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) se soluţionează de organul fiscal
competent în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Acest termen se
prelungeşte cu perioada cuprinsă între data comunicării certificatului de atestare fiscală de
către
organul fiscal competent şi data depunerii garanţiei de către debitor.
(5) În condiţiile prezentului articol, debitorii care, la data depunerii cererii, nu au obligaţii
fiscale restante pot solicita eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale declarate, precum şi a
obligaţiilor fiscale stabilite prin decizie de impunere şi pentru care nu s-a împlinit scadenţa
sau termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1), după caz.
(6) Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător şi penalităţilor de întârziere aferente
sumelor eşalonate la plată potrivit prezentului articol.
(7) În situaţia în care, ulterior emiterii deciziei de eşalonare la plată, organul fiscal constată
că
informaţiile cuprinse în documentele anexate la cererea depusă potrivit alin. (2) lit. a) nu
corespund realităţii, organul fiscal emite decizia de anulare a deciziei de eşalonare la plată şi a
deciziei de amânare la plată a penalităţilor de întârziere, aplicându-se în mod corespunzător
dispoziţiile art. 199, 201 şi 202.
ART. 207
Dispoziţii finale
(1) Organul fiscal competent care emite decizia de eşalonare la plată poate îndrepta erorile
din
conţinutul acesteia, din oficiu sau la cererea debitorului, printr-o decizie de îndreptare a erorii.
Decizia de îndreptare a erorii produce efecte faţă de debitor de la data comunicării acesteia,
potrivit legii.
(2) În cazul în care în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală şi
data comunicării deciziei de eşalonare la plată s-au stins obligaţii fiscale prin orice modalitate
prevăzută de lege şi care sunt cuprinse în suma care face obiectul eşalonării la plată, debitorul
achită ratele eşalonate până la concurenţa sumei rămase de plată.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care, până la emiterea deciziei de
eşalonare la plată, se constată că s-au stins mai mult de 50% din obligaţiile fiscale care fac
obiectul eşalonării la plată, la cererea debitorului, organul fiscal competent eliberează un nou
certificat de atestare fiscală, caz în care prevederile prezentului capitol se aplică în mod
corespunzător.
(4) Debitorul poate plăti anticipat, parţial sau total, sumele cuprinse în graficul de eşalonare
la
plată. În acest caz, debitorul notifică organului fiscal, prin cerere, intenţia de a stinge anticipat
aceste sume. În cazul achitării anticipate parţiale, organul fiscal competent înştiinţează
debitorul, până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare, cu privire la stingerea
sumelor datorate în contul următoarelor rate de eşalonare aprobate până la concurenţa cu
suma achitată.
(5) În situaţia în care se sting anticipat mai mult de 3 rate din graficul de eşalonare la plată,
organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, până la următorul termen de
plată a ratelor, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. În acest caz, ratele ce fac
obiectul

144
stingerii anticipate sunt exigibile la data plăţii sau la data emiterii deciziei de rambursare,
după caz.
Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
(6) În situaţia în care în graficul de eşalonare există şi creanţe bugetare stabilite de alte
organe şi transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, iar acestea au fost stinse,
total sau parţial, potrivit legislaţiei specifice, de către organele care le gestionează, graficul de
eşalonare se reface în mod corespunzător.
ART. 208
Amânarea la plată a penalităţilor de întârziere
(1) Pe perioada eşalonării la plată, penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale
eşalonate se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de
eşalonare la plată.
Aceste prevederi se aplică, după caz, şi unui procent de 50% din majorările de întârziere,
reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale eşalonate.
(2) Garanţiile ori valoarea bunurilor prevăzute la art. 193 alin. (13) - (16) trebuie să acopere
şi
penalităţile de întârziere, precum şi majorările de întârziere amânate la plată.
(3) În situaţia în care eşalonarea la plată se finalizează în condiţiile art. 194 alin. (3),
penalităţile
de întârziere, precum şi majorările de întârziere amânate la plată se anulează prin decizie care
se comunică debitorului odată cu decizia de finalizare a eşalonării la plată.
(4) Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage pierderea valabilităţii amânării la plată a
penalităţilor de întârziere şi/sau a majorărilor de întârziere. În acest caz, odată cu decizia de
constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată se comunică debitorului şi decizia de
pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi/sau a majorărilor de
întârziere.
(5) În situaţia în care eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea în condiţiile art. 199,
garanţiile se execută şi în contul penalităţilor de întârziere şi/sau majorărilor de întârziere
amânate la plată.
ART. 209
Acte normative de aplicare
Procedura de aplicare a eşalonării la plată acordate de organul fiscal central se aprobă prin
ordin al preşedintelui A.N.A.F.
CAPITOLUL V
Garanţii
ART. 210
Constituirea de garanţii
Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru:
a) suspendarea executării silite în condiţiile art. 233 alin. (8);
b) ridicarea măsurilor asigurătorii;
c) asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile
art. 24 alin. (1) lit. a);
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
ART. 211
Tipuri de garanţii
Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 210 se pot constitui, în condiţiile legii,
prin:
a) consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului;
b) scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit sau poliţă de asigurare de garanţie
emisă

145
de o societate de asigurare. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de
garanţie
este emisă de o instituţie financiară din afara României, aceasta trebuie să fie confirmată şi
acceptată de o instituţie de credit sau de asigurare din România;
c) ipotecă asupra unor bunuri imobile sau mobile din ţară;
d) gaj asupra bunurilor mobile.
ART. 212
Valorificarea garanţiilor
(1) Organul fiscal competent se îndestulează din garanţiile depuse dacă nu s-a realizat scopul
pentru care acestea au fost constituite.
(2) În cazul garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. a) şi b), organul fiscal dispune instituţiei de
credit/societăţii de asigurare emitente sau instituţiei financiare care a confirmat şi acceptat
scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie, ori unităţii de trezorerie a statului, după
caz, virarea sumei de bani în conturile de venituri bugetare corespunzătoare.
(3) Valorificarea garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. c) şi d) se realizează prin modalităţile şi
procedurile prevăzute de dispoziţiile art. 247 alin. (2) - (6) şi ale art. 248 - 259, care se aplică
în mod corespunzător.
CAPITOLUL VI
Măsuri asigurătorii
ART. 213
Poprirea şi sechestrul asigurător
(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin
procedura administrativă, de organul fiscal competent.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător
asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor
acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă,
să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil
colectarea.
Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.
(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul
efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât
de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe
competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada
executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi
ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri
executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie
organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei
stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către
conducătorul organului fiscal competent.
(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele
judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu
dispoziţiile
referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7) În situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă
acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6
luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest
termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul
fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult

146
două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi
asigurătorii să elibereze garanţia.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri
asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii
încetează de drept la data la care au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurător pot fi valorificate:
a) de către debitor cu acordul organului de executare silită, sumele obţinute consemnându-se
la dispoziţia organului de executare silită;
b) prin vânzare în regim de urgenţă în condiţiile art. 247 alin. (4).
(10) În cazul înfiinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al
procesului-verbal întocmit de organul de executare silită se comunică pentru notare Biroului
de
carte funciară.
(11) Notarea potrivit alin. (10) face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după notare, vor
dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior
notării prevăzute la alin. (10) sunt lovite de nulitate absolută.
(12) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a
bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute
de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
(13) Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la
alin.
(4), cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă.
(14) Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate
face contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi 261.
ART. 214
Ridicarea măsurilor asigurătorii
(1) Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, prin decizie motivată, de către
creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea
garanţiei prevăzute la art. 211, după caz.
(2) Decizia de ridicare a măsurii asigurătorii emisă potrivit alin. (1) se duce la îndeplinire de
către organul de executare silită competent şi se comunică tuturor celor cărora le-a fost
comunicată decizia de dispunere a măsurilor asigurătorii sau celelalte acte de executare în
legătură cu acestea.
CAPITOLUL VII
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere restituirea
ART. 215
Începerea termenului de prescripţie
(1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se
prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere
acest drept.
(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi
contravenţionale.
ART. 216
Suspendarea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se suspendă:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune;
b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost
dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;

147
 d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
ART. 217
Întreruperea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se întrerupe:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul
acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a
recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate fără bunuri şi venituri urmăribile;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
ART. 218
Efecte ale împlinirii termenului de prescripţie
(1) Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului
de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de
realizare şi la scăderea acestora din evidenţa creanţelor fiscale.
(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de
prescripţie, nu se restituie.
ART. 219
Prescripţia dreptului de a cere restituirea
Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie în
termen
de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la
restituire.
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 220
Organele de executare silită
(1) În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul
fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit
prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de
soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală
datorată de debitor.
(2) Organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire
măsurile
asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
(3) Creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile
publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali
organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire
măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor
prezentului cod.
(4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare
silită.
(5) Organele de executare silită prevăzute la alin. (4) sunt competente şi pentru executarea
silită a creanţelor prevăzute la art. 226 alin. (3).
(6) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru efectuarea
procedurii de executare silită este competent organul de executare silită în a cărui rază

148
teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de
executare silită competent potrivit art. 30. În cazul în care executarea silită se face prin
poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare silită
coordonator prevăzut la alin. (7) - (9).
(7) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu
debitorul aflat în stare de insolvabilitate, în condiţiile art. 25, precum şi în cazul prevăzut de
art. 24 alin. (1) lit. b), revine organului de executare silită competent potrivit art. 30.
(8) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor
organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, revine organului
de
executare silită competent potrivit art. 30 în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul
fiscal debitorul insolvent.
(9) Organul de executare silită coordonator în cazul prevăzut la art. 252 alin. (2) este cel în a
cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal sau îşi desfăşoară activitatea debitorul ale cărui
bunuri au fost adjudecate.
(10) În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de
conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, şi pentru creanţe fiscale, prin
derogare de la prevederile art. 173 din Legea nr. 85/2014, executarea silită se efectuează
potrivit
dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În situaţia
în care atragerea răspunderii priveşte atât creanţe fiscale administrate de organul fiscal
central, cât şi creanţe fiscale administrate de organul fiscal local, competenţa aparţine
organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În acest caz, organul de executare silită
distribuie sumele realizate potrivit ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014.
(11) Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de
sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul
de
executare silită în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda
la
indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
(12) Organul de executare silită coordonator sesizează în scris celelalte organe prevăzute la
alin.(6), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în
care se plătesc sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului
şi a
bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(13) În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită
executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru
titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se
conexează şi se efectuează, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de
executare silită prevăzut de acesta. În acest caz competenţa aparţine organului fiscal care
deţine creanţa fiscală mai mare. În cazul existenţei unui conflict între organele fiscale de
executare silită având ca obiect conexarea executării sunt aplicabile prevederile art. 41 - 43.
(14) Prevederile alin. (13) nu se aplică în următoarele situaţii:
a) dacă valoarea bunurilor debitorului acoperă doar creanţele altor creditori care deţin
garanţii
cu un rang prioritar faţă de creditorul fiscal;
b) dacă executarea silită pornită de executorul judecătoresc se află într-o etapă avansată şi din
valorificarea bunurilor supuse executării silite se asigură recuperarea integrală a creanţelor
fiscale.
(15) Dacă asupra aceloraşi bunuri ale debitorului au fost pornite executări silite de către un

149
executor judecătoresc şi un organ fiscal de executare silită, la cererea persoanei interesate sau
a oricăruia dintre executori, instanţa judecătorească competentă dispune conexarea executării
silite, în condiţiile prezentului articol. Dispoziţiile art. 654 alin. (2) - (4) din Codul de
procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.
(16) Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ
de executare silită, titlul executoriu împreună cu dosarul executării se transmit acestuia,
înştiinţânduse, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
ART. 221
Reguli speciale privind executarea silită a creanţelor fiscale administrate de organul fiscal
local
(1) Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să colaboreze şi să efectueze
procedura de executare silită a creanţelor fiscale datorate bugetelor locale ale unităţilor
administrativteritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiilor.
(2) În situaţia în care debitorul nu are bunuri urmăribile pe raza teritorială a respectivei
unităţi
administrativ-teritoriale sau a subdiviziunii unităţii administrativ-teritoriale a municipiului,
competenţa pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului fiscal local în a
cărui rază teritorială se află bunurile urmăribile.
(3) Organul fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale care administrează
creanţele fiscale ale bugetului local al unei unităţi administrativ-teritoriale sau, după caz,
subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului, denumit în prezentul articol autoritate
solicitantă, solicită, în scris, organului fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice
locale în a cărui rază teritorială se află situate bunurile mobile sau imobile, denumit în
prezentul articol autoritate solicitată, efectuarea procedurii de executare silită.
(4) Cererea conţine, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:
a) datele de identificare ale debitorului;
b) valoarea creanţei de recuperat;
c) valoarea creanţelor fiscale accesorii stabilite, potrivit legii, până la data solicitării;
d) contul în care se virează sumele încasate;
e) orice date necesare pentru identificarea bunurilor urmăribile, dacă este cazul.
(5) Cererea este însoţită obligatoriu de o copie a titlului executoriu.
(6) Autoritatea solicitată confirmă, în scris, primirea cererii, în termen de 10 zile de la data
primirii.
(7) Autoritatea solicitată poate refuza efectuarea procedurii de executare silită în următoarele
cazuri:
a) titlul executoriu nu este valabil;
b) cererea nu conţine toate informaţiile prevăzute la alin. (4).
(8) Sumele realizate prin executare silită se virează autorităţii solicitante. Prevederile art. 256
se aplică în mod corespunzător.
ART. 222
Executarea silită în cazul debitorilor solidari
(1) Organul de executare silită coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui
rază
teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe
venituri sau bunuri urmăribile.
(2) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în
condiţiile art. 25 şi 26 revine organului de executare silită în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de
executare silită competent, desemnat potrivit art. 30, după caz.
(3) Organul de executare silită coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia

150
măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare silită în a căror
rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art.
220.
(4) Organele de executare silită sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea
acestuia într-o evidenţă nominală, iau măsuri de executare silită şi comunică organului de
executare silită coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la
realizarea acestora.
(5) Dacă organul de executare silită coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constată
că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe
sesizate potrivit alin. (4), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de
îndată executarea silită.
ART. 223
Executorii fiscali
(1) Executarea silită se face de organul de executare silită competent prin intermediul
executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o
prezinte în exercitarea activităţii.
(2) Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de
executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.
(3) În scopul efectuării executării silite, executorii fiscali pot:
a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde
acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi
executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării
terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană
fizică,
precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;
c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă
în determinarea bunurilor proprietate a debitorului;
d) să aplice sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal;
e) să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni potrivit legii.
(4) Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei
persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare silită
cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură
civilă, republicat.
(5) Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a
debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00 - 20,00, în orice zi
lucrătoare. Executarea începută poate continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri
temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului
poate
avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza
autorizaţiei
prevăzute la alin. (4).
(6) În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute
la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al
poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori , fiind
aplicabile prevederile alin. (4) şi (5).
ART. 224
Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat
Impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat
nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanţe în cadrul procedurii de
executare silită.

151
 ART. 225
Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică
Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică,
chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile
mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.
ART. 226
Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite
(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis
potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit
art. 30.
(2) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1)
se
înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi
individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum
şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri
executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală
emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu
executoriu.
(3) Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se
efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu
executoriu.
(4) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau
termenul
de plată prevăzut de lege.
(5) Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod
corespunzător.
(6) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare silită competent conţine,
pe
lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: cuantumul şi natura sumelor datorate şi
neachitate, descrierea titlului de creanţă sau a înscrisului care constituie titlu executoriu,
precum şi temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(7) Netransmiterea proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în termen
de 90 de zile de la comunicarea acestora către contravenient atrage, potrivit legii, răspunderea
persoanelor care se fac vinovate de aceasta. Transmiterea cu întârziere a proceselor-verbale
nu
împiedică executarea silită a acestora în condiţiile în care nu a intervenit prescripţia
executării.
(8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 30
alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea
debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul,
cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada
comunicării acestora, organul de executare silită restituie de îndată titlurile executorii
organelor emitente.
(9) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ,
organul de executare silită confirmă primirea, în termen de 30 de zile.
(10) Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetul
asigurărilor pentru şomaj, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit
titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită,
organelor fiscale din subordinea A.N.A.F. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de
stat.

152
 (11) Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare
silită proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal central
sau, după caz, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau
la bugetul local, după caz.
(12) Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul local, care nu au organe de
executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre
executare silită, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.
(13) Instituţiile publice din subordinea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale
finanţate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot
transmite
titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac
venit la bugetul local.
ART. 227
Reguli privind executarea silită
(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului,
urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară
pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor
proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150%
din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, cu excepţia cazului în
care din motive obiective în legătură cu situaţia patrimonială a debitorului acest nivel nu
poate fi respectat.
(2) Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului,
prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare silită, în următoarea
ordine:
a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala
sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie
principala sursă de venit;
c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza
contractelor
de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 246;
e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri
imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;
f) produse finite.
(3) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele
prevăzute la alin. (2) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.
(4) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea
condiţiilor prevăzute de lege.
(5) În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile
de executare silită prevăzute de prezentul cod.
(6) Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimă.
(7) Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul
executoriu, inclusiv a creanţelor fiscale accesorii, ori a altor sume, datorate sau acordate
potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.
(8) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanţe fiscale accesorii
sau
alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de
executare silită şi se consemnează într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care
se
comunică debitorului.

153
 (9) Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra
bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost
făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
ART. 228
Obligaţia de informare
În vederea începerii executării silite, organul de executare silită competent se poate folosi de
mijloacele de probă prevăzute la art. 55, în vederea determinării averii şi a venitului
debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria
răspundere,
informaţiile solicitate.
ART. 229
Precizarea naturii debitului
În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi
cuantumul debitului ce face obiectul executării.
ART. 230
Somaţia
(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la
comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia
este însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.
(2) Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: numărul
dosarului
de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat
urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor
nerespectării
acesteia.
(3) În cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau
instituţii publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori,
ulterior
comunicării somaţiei, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau
instituţia publică respectivă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide şi exigibile.
Prevederile art.
236 se aplică în mod corespunzător.
(4) Nu sunt considerate sume exigibile şi nu sunt aplicabile prevederile alin. (3) sumelor
aflate în litigiu.
(5) În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior luării unor măsuri de
executare silită potrivit prezentului cod, aceste măsuri se ridică după aplicarea măsurii popririi
sumelor înscrise în documentul emis de autoritatea sau instituţia publică, în limita acestor
sume,
cu respectarea nivelului prevăzut la art. 227 alin. (1).
(6) În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior stingerii sumelor
pentru care s-a început executarea silită, acesta se ia în considerare pentru următoarele
executări silite.
ART. 231
Drepturi şi obligaţii ale terţului
Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept
de ipotecă sau un privilegiu. Terţul participă la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea
bunului, potrivit legii.
ART. 232
Evaluarea bunurilor supuse executării silite
(1) Înaintea valorificării bunurilor, acestea se evaluează. Evaluarea se efectuează de organul
de executare silită prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi.

154
Evaluatorii independenţi sunt desemnaţi în condiţiile art. 63. Atât evaluatorii proprii, cât şi
evaluatorii independenţi sunt obligaţi să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin, astfel cum
reies din prezentul cod, din actul prin care s-a dispus expertiza, precum şi din actul prin care
au fost numiţi.
(2) Organul de executare silită actualizează preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
(3) Atunci când se consideră necesar, organul de executare silită procedează la o nouă
evaluare.
(4) Organul de executare silită poate proceda la o nouă evaluare în situaţii cum sunt: când se
constată modificări ale preţurilor de circulaţie pe piaţa liberă a bunurilor, când valoarea
bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile alin. (1) sunt aplicabile
în mod
corespunzător.
ART. 233
Suspendarea executării silite
(1) Executarea silită se suspendă:
a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
b) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;
c) în cazul prevăzut la art. 244;
d) pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată pentru
acelaşi
debitor, prin hotărâre a Guvernului;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Executarea silită se suspendă şi în cazul în care, ulterior începerii executării silite, se
depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai
mare decât
creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită. În acest caz, executarea silită se
suspendă la data depunerii cererii.
(3) Pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum şi
orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor ori
sumelor din conturile bancare, rămân în fiinţă.
(4) Suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării
sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută, începând cu
data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite
prin poprire.
(5) Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării
silite
prin poprire înfiinţată de organul fiscal rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de
acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:
a) achitării obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale competente;
b) achitării drepturilor salariale.
(6) În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea
indisponibilizării
sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o
nouă comunicare din partea organului de executare silită privind continuarea măsurilor de
executare silită prin poprire.
(7) În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare silită generează
imposibilitatea
debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, organul
fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie
suspendarea totală, fie suspendarea parţială a executării silite prin poprire. Suspendarea se
poate

155
dispune, o singură dată, pe parcursul a 2 ani calendaristici pentru o perioadă de cel mult 6 luni
consecutive de la data comunicării către bancă sau alt terţ poprit a actului de suspendare a
popririi.
(8) Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (7), debitorul trebuie să indice bunurile
libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanţii prevăzute de lege, la
nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită.
(9) Dispoziţiile alin. (8) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor deja sechestrate de
organul de executare silită acoperă valoarea creanţei pentru care s-a început executarea silită
prin poprire.
(10) În situaţia în care la expirarea perioadei pentru care s-a aprobat suspendarea executării
silite prin poprire creanţele fiscale nu au fost stinse în întregime, organul fiscal competent
pentru administrarea acestor creanţe procedează la valorificarea garanţiilor prevăzute la alin.
(8).
ART. 234
Încetarea executării silite şi ridicarea măsurilor de executare silită
(1) Executarea silită încetează dacă:
a) s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de
plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului,
potrivit legii;
b) a fost desfiinţat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridică prin decizie
întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de
executare silită. Nerespectarea termenului atrage răspunderea potrivit art. 341 alin. (2).
(3) În măsura în care creanţele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin
poprire sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri
asupra bunurilor, cu valoare mai mică ori egală cu suma creanţelor fiscale astfel stinse, se
ridică, prin decizie întocmită de organul de executare silită, în cel mult două zile de la data
stingerii.
(4) Organul de executare silită ridică poprirea bancară pentru sumele care depăşesc
cuantumul
creanţelor înscrise în adresa de înfiinţare a popririi în situaţia în care, din informaţiile
comunicate de bănci, rezultă că sumele indisponibilizate în favoarea organului de executare
silită acoperă creanţele fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi şi sunt îndeplinite
condiţiile pentru realizarea creanţei.
(5) Poprirea bancară se ridică şi în situaţia în care organul de executare silită constată că
poprirea a rămas fără obiect.
ART. 235
Suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanţie/poliţă de asigurare de
garanţie
(1) În cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se
stabilesc creanţe fiscale, potrivit prezentului cod, inclusiv pe timpul soluţionării acţiunii în
contencios administrativ, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligaţiile fiscale
contestate dacă debitorul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie/poliţă de
asigurare de garanţie la nivelul obligaţiilor fiscale contestate şi neachitate. Valabilitatea
scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să fie de minimum 6 luni de la
data emiterii.
(2) În situaţia în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de
garanţie contestaţia ori acţiunea în contencios administrativ este respinsă, în totalitate sau în
parte, organul fiscal execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia dacă sunt
îndeplinite

156
cumulativ următoarele condiţii:
a) contribuabilul/plătitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia
sau
acţiunea în contencios administrativ;
b) contribuabilul/plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de
garanţie;
c) instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării
actului
administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Scrisoarea de garanţie/Poliţa de asigurare de garanţie rămâne fără obiect în următoarele
situaţii:
a) contestaţia a fost admisă, în totalitate, de organul de soluţionare a contestaţiei;
b) actul administrativ fiscal contestat a fost desfiinţat, în totalitate, de către organul de
soluţionare a contestaţiei;
c) acţiunea în contencios administrativ a fost admisă în totalitate;
d) instanţa judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea
contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit
Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
e) dacă pe perioada soluţionării contestaţiei, în procedura administrativă sau în procedura de
contencios administrativ, contribuabilul/plătitorul achită în totalitate obligaţiile fiscale
contestate.
(4) În situaţia în care contribuabilul/plătitorul achită parţial obligaţiile fiscale contestate,
acesta
are posibilitatea de a redimensiona garanţia în mod corespunzător.
(5) Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, creanţele fiscale
ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru
stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).
SECŢIUNEA a 2-a
Executarea silită prin poprire
ART. 236
Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor
(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi
disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale,
deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le
vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2) Sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau
organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse
executării
silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura
executării silite.
(3) În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt
autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului
de
cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.
(4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat,
pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse
urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat.
(5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează
de către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terţului poprit , cu
respectarea termenului prevăzut la art. 230 şi cu înştiinţarea debitorului despre înfiinţarea
popririi.

157
 (6) Poprirea nu este supusă validării.
(7) Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea
copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a
debitorului.
(8) Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul
poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii
adresei de înfiinţare a popririi.
(9) După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:
a) să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma
reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită;
b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta
organul
de executare silită;
c) în cazul înfiinţării popririi asigurătorii, cu excepţia popririi asigurătorii asupra sumelor din
conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă,
organului
fiscal suma indicată, în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită. Suma
virată
reprezintă o garanţie în sensul art. 211 lit. a).
(10) În situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu
datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în
temeiul unor raporturi juridice existente, înştiinţează despre acest fapt organul de executare
silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi.
(11) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul
poprit anunţă în scris despre aceasta pe creditori şi procedează la distribuirea sumelor potrivit
ordinii de preferinţă prevăzute la art. 258.
(12) Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi
prin
poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod
corespunzător. În acest caz, prin excepţie de la art. 230 alin. (1), poprirea nu poate fi înfiinţată
înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile de la data comunicării somaţiei.
(13) În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii,
potrivit alin. (12), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în
conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea
obligaţiei ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înfiinţare a popririi.
Băncile au obligaţia să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de
executare silită în termen de 3 zile de la indisponibilizare.
(14) Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare
a
popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu procedează la decontarea documentelor de
plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu acceptă alte plăţi din conturile
acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a
popririi, cu excepţia:
a) sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor şi contribuţiilor aferente
acestora, reţinute la sursă, dacă, potrivit declaraţiei pe propria răspundere a debitorului sau
reprezentantului său legal, rezultă că debitorul nu deţine alte disponibilităţi băneşti;
b) sumelor necesare plăţii accizelor de către antrepozitarii autorizaţi. În acest caz, debitorul
prezintă instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu
originalul, a autorizaţiei de antrepozitar;
c) sumelor necesare plăţii accizelor, în numele antrepozitarilor autorizaţi, de către
cumpărătorii

158
de produse energetice;
d) sumelor necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii
înlesnirii. În acest caz, debitorul va prezenta instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi
copia certificată, conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la
plată.
(15) Pe perioada popririi asigurătorii, băncile acceptă plăţi din conturile debitorilor dispuse
pentru stingerea sumelor prevăzute la alin. (14), precum şi pentru stingerea obligaţiilor fiscale
aferente bugetelor administrate de organul fiscal care a înfiinţat poprirea.
(16) Încălcarea prevederilor alin. (9), (11), (13), (14) şi (18) atrage nulitatea oricărei plăţi.
(17) În cazul în care executarea silită este suspendată ori încetează, potrivit legii, organul de
executare silită înştiinţează de îndată, în scris, instituţiile de credit ori, după caz, terţul poprit
pentru sistarea, temporară, totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. În
caz
contrar instituţia de credit este obligată să procedeze potrivit dispoziţiilor alin. (13) şi (14).
(18) În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, instituţiile de credit
urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
(19) Dispoziţiile alin. (11) se aplică în mod corespunzător.
ART. 237
Executarea silită a terţului poprit
(1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de
bani
debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că
terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte
neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se
află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei
părţi
interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea
popririi.
(2) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.
(3) Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de
executare silită poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.
SECŢIUNEA a 3-a
Executarea silită a bunurilor mobile
ART. 238
Executarea silită a bunurilor mobile
(1) Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute
de
lege.
(2) În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii
şi
muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea
profesională,
precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent,
inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele,
îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi
obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se
ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

159
 d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea
hranei,
socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
(3) Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii în calitate de
profesionist nu sunt exceptate de la executare silită.
(4) Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora,
chiar
dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal. În cazul
sechestrării autovehiculelor, prevederile art. 740 din Codul de procedură civilă, republicat,
sunt aplicabile în mod corespunzător.
(5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asiguratorie nu este necesară o
nouă
sechestrare.
(6) Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile
prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau
degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la
verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.
(7) Bunurile nu se sechestrează dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât
cheltuielile executării silite.
(8) Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de
gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în
sensul
prevederilor dreptului comun.
(9) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt
indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste
bunuri
decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii
atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
(10) Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt
lovite de nulitate absolută.
(11) În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a
creanţei
fiscale şi la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare,
substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea
lor va fi aplicată odată cu comunicarea somaţiei.
ART. 239
Procesul-verbal de sechestru
(1) Procesul-verbal de sechestru cuprinde:
a) denumirea organului de executare silită, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut
sechestrul;
b) numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al
delegaţiei;
c) numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul
executoriu în baza căruia se face executarea silită;
d) temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
e) sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele
reprezentând
obligaţii fiscale accesorii, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia
fiscală de plată;

160
 f) numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale
persoanei majore care locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului,
numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea
sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;
g) descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după
aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-
se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat
măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde
se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;
h) menţiunea că evaluarea urmează a se face înaintea începerii procedurii de valorificare, în
cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de
specialitate;
i) menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori
privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j) numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de
depozitare a acestora, după caz;
k) eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;
l) menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de
sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se procedează la valorificarea bunurilor
sechestrate;
m) semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost
de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze,
executorul fiscal menţionează această împrejurare.
(2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură
sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul,
custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3) În vederea valorificării, organul de executare silită este obligat să verifice dacă bunurile
sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au
fost substituite sau degradate.
(4) Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea
creanţei fiscale, organul de executare silită efectuează investigaţiile necesare pentru
identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului.
(5) Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de
sechestru
sau dacă au fost substituite ori degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de
constatare.
Pentru bunurile găsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se încheie
procesulverbal de sechestru.
(6) Dacă se sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul
de
executare silită trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7) Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior
consemnează aceasta în procesul-verbal, la care anexează o copie de pe procesele-verbale de
sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal declară sechestrate, când este
necesar, şi alte bunuri pe care le identifică.
(8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră
sechestrate şi în cadrul noii executări silite. În acest sens se întocmeşte un proces-verbal
adiţional la procesele-verbale de sechestru încheiate anterior, cu indicarea titlurilor executorii
şi cuantumul obligaţiilor fiscale născute ulterior procesului-verbal de sechestru iniţial.
Procesul-verbal adiţional se comunică debitorului, cât şi celorlalte părţi interesate care au
drepturi reale sau sarcini asupra bunului sechestrat, după caz, Biroului de carte funciară ori

161
Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare. Prin procesul-verbal creditorul fiscal îşi
menţine dreptul de gaj sau ipotecă pe care îl conferă procesul-verbal de sechestru în raport cu
alţi creditori.
(9) În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au
săvârşit
fapte care pot constitui infracţiuni consemnează aceasta în procesul-verbal de sechestru şi are
obligaţia de a sesiza de îndată organele judiciare competente.
ART. 240
Custodele
(1) Bunurile mobile sechestrate pot fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei
persoane desemnate de organul de executare silită ori de executorul fiscal, după caz, ori pot fi
ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului
sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de
substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de
valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare,
acestea
se ridică şi se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate. Bunurile care
constau în sume de bani în lei, titluri de valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase
sechestrate pot fi depozitate de organul de executare silită sau de executorul fiscal după caz, şi
la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, care au calitatea de depozitar al acestora.
Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului depozitare, precum şi procedura de depunere,
manipulare şi depozitare se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3) Cel care primeşte bunurile în custodie semnează procesul-verbal de sechestru.
(4) În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de
executare silită îi stabileşte acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
ART. 241
Înlocuirea bunurilor sechestrate
La solicitarea debitorului, organul fiscal poate înlocui sechestrul asupra unui bun cu
sechestrul
asupra altui bun şi numai dacă bunul oferit în vederea sechestrării este liber de orice sarcini.
Dispoziţiile art. 227 alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător.
SECŢIUNEA a 4-a
Executarea silită a bunurilor imobile
ART. 242
Executarea silită a bunurilor imobile
(1) Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situaţia în care
debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde
numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra
sultei.
(2) Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului
imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu
imobilul.
(3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit
de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru
stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
(5) Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile
art. 238 alin. (9) - (11), art. 239 alin. (1) şi (2) şi art. 241 fiind aplicabile.
(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.

162
 (7) Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca
şi dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8) Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare silită care a instituit sechestrul
va
solicita de îndată biroului de carte funciară efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un
exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(9) Biroul de carte funciară comunică organului de executare silită, la cererea acestuia, în
termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi
titularii acestora, care trebuie înştiinţaţi de către organul de executare silită şi chemaţi la
termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.
(10) Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor prevăzute la alin. (9), sunt obligaţi
ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în
evidenţele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului de executare silită titlurile
pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
ART. 243
Instituirea administratorului-sechestru
(1) La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare silită
poate
numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea
imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia,
inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau
juridică.
(3) Administratorul-sechestru consemnează veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile
abilitate şi depune recipisa la organul de executare silită.
(4) Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul,
organul de executare silită îi fixează o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
(5) Ori de câte ori este necesar, administratorul-sechestru este obligat să prezinte organului
de
executare silită situaţia veniturilor şi a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului imobil
sechestrat.
ART. 244
Suspendarea executării silite a bunurilor imobile
(1) După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de
executare silită, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a
creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale
pe timp de cel mult 6 luni.
(2) De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se
suspendă.
(3) Pentru motive temeinice, organul de executare silită poate relua executarea silită
imobiliară
înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4) Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor
alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, sunt
aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 25.
SECŢIUNEA a 5-a
Executarea silită a altor bunuri
ART. 245
Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini
(1) Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale

163
debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile
imobile.
(2) Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile
prezentului cod privind bunurile mobile.
(3) Organul de executare silită hotărăşte, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a
recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini ori după ce vor fi culese.
ART. 246
Executarea silită a unui ansamblu de bunuri
(1) Bunurile mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual
şi/sau
în ansamblu dacă organul de executare silită apreciază că astfel acestea pot fi vândute în
condiţii
mai avantajoase.
(2) Organul de executare silită îşi poate schimba opţiunea în orice fază a executării, cu
reluarea
procedurii.
(3) Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare silită
procedează la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4) Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-
a
privind executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 253 privind plata în rate se
aplică în mod corespunzător.
SECŢIUNEA a 6-a
Valorificarea bunurilor sechestrate
ART. 247
Modalităţi de valorificare a bunurilor sechestrate
(1) În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii
procesului-verbal de sechestru, se procedează, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea
bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea
sechestrului sau suspendarea executării silite.
(2) Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de
interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului
urmărit,
organul de executare silită procedează la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre
modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale
cauzei, se dovedesc a fi mai eficiente.
(3) În sensul alin. (2) organul de executare silită competent procedează la valorificarea
bunurilor sechestrate prin:
a) înţelegerea părţilor;
b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitaţie;
e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii
imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
(4) Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în
regim de urgenţă. Evaluarea şi valorificarea acestor bunuri se efectuează de către organele
fiscale, la preţul pieţei.
(5) Procedura de evaluare şi valorificare se aprobă astfel:
a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal
central;

164
 b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local.
(6) Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul ori ora vânzării
directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare silită, se efectuează alte
publicaţii şi anunţuri, potrivit art. 250.
(7) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au
obligaţii fiscale restante.
ART. 248
Valorificarea bunurilor sechestrate potrivit înţelegerii părţilor
(1) Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu
acordul organului de executare silită, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a
creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare silită
propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi
adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul
propus.
(2) Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare silită nu poate fi mai mic
decât preţul de evaluare.
(3) Organul de executare silită, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), comunică
aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului trebuie plătit de
cumpărător.
(4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 238 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului
bugetar prevăzut la alin. (3).
ART. 249
Valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare directă
(1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:
a) pentru bunurile prevăzute la art. 247 alin. (4);
b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral
creanţa fiscală;
c) după finalizarea unei licitaţii, dacă bunul/bunurile sechestrat/e nu a/au fost vândute şi se
oferă cel puţin preţul de evaluare.
(2) Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de
proprietate.
(3) În cazul în care organul de executare silită înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1)
mai multe cereri, vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de
evaluare.
(4) Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.
ART. 250
Vânzarea bunurilor sechestrate la licitaţie
(1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare
silită
este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru
desfăşurarea licitaţiei.
(2) Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul
organului de executare silită, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate,
la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se
află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi
prin anunţuri într-un cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de
internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte
modalităţi prevăzute de lege.

165
 (3) Despre data, ora şi locul licitaţiei trebuie înştiinţaţi şi debitorul, custodele,
administratorulsechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează
bunul urmărit.
(4) Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis;
c) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi
ştampila
organului fiscal emitent;
d) numărul dosarului de executare silită;
e) bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară;
f) preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru
fiecare
bun oferit spre vânzare;
g) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;
h) data, ora şi locul vânzării;
i) invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre
aceasta organul de executare silită înainte de data stabilită pentru vânzare;
j) invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de
vânzare
la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
k) menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună în cazul vânzării la licitaţie, până la
termenul
prevăzut la alin. (7), o taxă de participare ori o scrisoare de garanţie, reprezentând 10% din
preţul de pornire a licitaţiei;
l) menţiunea că toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de
organele fiscale că nu au obligaţii fiscale restante;
m) data afişării publicaţiei de vânzare;
n) obligaţii ce revin cumpărătorului potrivit prevederilor legale speciale, cum ar fi obligaţiile
de mediu, obligaţiile de conservare a patrimoniului naţional sau altele asemenea;
o) alte informaţii de interes pentru cumpărător, dacă sunt cunoscute de organul fiscal.
(5) Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de
organul de executare silită, după caz.
(6) Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt
adecvate acestui scop.
(7) Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data
licitaţiei,
următoarele documente:
a) oferta de cumpărare;
b) dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii
de garanţie, potrivit alin. (15) ori (16);
c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de
oficiul registrului comerţului;
e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/paşaport.
(8) Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin poştă . Nu se admit oferte
telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.
(9) Persoanele înscrise la licitaţie se pot prezenta şi prin mandatari care trebuie să îşi justifice

166
calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin
persoană interpusă.
(10) În cazul plăţii taxei de participare la licitaţie prin decontare bancară sau prin mandat
poştal,
executorul fiscal verifică, la data ţinerii licitaţiei, creditarea contului curent general al
Trezoreriei Statului indicat de organul de executare silită pentru virarea acesteia.
(11) Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu
25%
pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru următoarele licitaţii.
(12) Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este
superior celui prevăzut la alin. (11), iar în caz contrar începe de la acest din urmă preţ.
(13) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu
mai
puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia
poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(14) În situaţia în care nici la a treia licitaţie nu se vinde bunul se organizează o nouă licitaţie.
În acest caz bunul poate fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior
preţului de pornire a licitaţiei.
(15) Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la
unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-
verbal de licitaţie, organul fiscal restituie taxa de participare participanţilor care au depus
oferte de cumpărare şi care nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării, taxa se
reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat
la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi
adjudecatarului care nu a plătit preţul. Taxa de participare care nu se restituie se face venit la
bugetul de stat, cu excepţia cazului în care executarea silită este organizată de organul fiscal
local, caz în care taxa de participare se face venit la bugetul local.
(16) Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii pot constitui şi garanţii, în condiţiile legii, sub
forma scrisorii de garanţie.
(17) Scrisoarea de garanţie, constituită în condiţiile alin. (16), se valorifică de organul de
executare silită în cazul în care ofertantul este declarat adjudecatar şi/sau în situaţiile
prevăzute la alin. (15) teza a treia.
ART. 251
Comisia de licitaţie
(1) Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un
preşedinte.
(2) Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de conducătorul organului
fiscal.
(3) Comisia de licitaţie verifică şi analizează documentele de participare şi afişează la locul
licitaţiei, cu cel puţin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au
depus
documentaţia completă de participare.
(4) Ofertanţii se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care
preşedintele comisiei anunţă obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a acesteia.
(5) La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal dă citire mai întâi anunţului
de
vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 250 alin. (7).
(6) Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de
pornire a licitaţiei conform art. 250 alin. (11), organul de executare silită fixează un termen în
cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.

167
 (7) În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au
prezentat
ofertanţi, organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de zile, în vederea
ţinerii celei de-a treia licitaţii.
(8) La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile
oferite
spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
(9) Pentru fiecare termen de licitaţie se efectuează o nouă publicitate a vânzării, conform
prevederilor art. 250.
(10) După licitarea fiecărui bun se întocmeşte un proces-verbal privind desfăşurarea şi
rezultatul licitaţiei.
(11) În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se menţionează, pe lângă elementele prevăzute
la
art. 46, şi următoarele: datele de identificare ale cumpărătorului; numărul dosarului de
executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a
taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele
oferite de fiecare participant, precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care
vânzarea nu s-a realizat.
ART. 252
Adjudecarea
(1) După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu
contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau
prin
decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2) Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul, licitaţia se reia în termen de 10 zile de la data
adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua
licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ.
Adjudecatarul poate să achite preţul oferit iniţial şi să facă dovada achitării acestuia până la
termenul prevăzut la art. 250 alin. (7), caz în care este obligat numai la plata cheltuielilor
cauzate de noua licitaţie.
(3) Cu sumele încasate din eventuala diferenţă de preţ, percepute în temeiul alin. (2), se sting
creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită.
(4) Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să
plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.
(5) Suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prevăzute la alin. (1) şi (4) se
stabilesc de organul de executare silită, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu
potrivit prezentului cod. Contestarea procesului-verbal se face potrivit procedurii prevăzute la
titlul VIII.
(6) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi în cazul valorificării conform înţelegerii
părţilor sau prin vânzare directă.
ART. 253
Plata în rate
(1) În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile, cumpărătorii pot solicita plata preţului în
rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a
bunului imobil şi cu plata unei dobânzi sau majorări de întârziere, după caz, stabilite conform
prezentului cod.
Organul de executare silită stabileşte condiţiile şi termenele de plată a preţului în rate.
(2) Cumpărătorul nu poate înstrăina bunul imobil decât după plata preţului în întregime şi a
dobânzii sau majorării de întârziere stabilite.
(3) În cazul neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 252 se aplică în mod
corespunzător.

168
 (4) Suma reprezentând dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, nu stinge creanţele
fiscale pentru care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului de stat ori local,
după caz.
(5) În cazul plăţii în rate potrivit prezentului articol, adjudecatarul este debitor pentru
diferenţa
de preţ.
(6) Procedura de valorificare a bunurilor cu plata în rate se aprobă astfel:
a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal
central;
b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al
ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale
locale.
ART. 254
Procesul-verbal de adjudecare
(1) În cazul vânzării bunurilor imobile, organul de executare silită încheie procesul-verbal de
adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului
prevăzut la art. 253 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de
adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data
încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil se
transmite, în cazul vânzării cu plata în rate, biroului de carte funciară pentru a înscrie
interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii
sau majorării de întârziere, după caz, stabilite pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face
înscrierea în cartea funciară.
(2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) cuprinde, pe lângă
elementele
prevăzute la art. 46, şi următoarele menţiuni:
a) numărul dosarului de executare silită;
b) numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;
c) datele de identificare ale cumpărătorului;
d) datele de identificare ale debitorului;
e) preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f) modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g) datele de identificare a bunului;
h) menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea
funciară;
i) menţiunea că pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza
căruia se emite titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în
cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;
j) semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.
(3) În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte
restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el poate fi executat silit pentru plata sumei
datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare silită competent pe baza
procesului-verbal de adjudecare.
(4) În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în
termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) cuprinde, pe lângă
elementele
prevăzute la art. 46, şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit.
f), h) şi i), precum şi menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate. Câte un
exemplar al procesului-verbal de adjudecare se transmite organului de executare silită
coordonator şi

169
cumpărătorului.
(6) În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către
cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de
predareprimire.
ART. 255
Reluarea procedurii de valorificare a bunurilor sechestrate
(1) Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile
prevăzute la art. 247, se procedează astfel:
a) în cazul bunurilor imobile organul de executare silită menţine măsura de indisponibilizare,
până la împlinirea termenului de prescripţie; în cadrul acestui termen organul de executare
silită
poate relua oricând procedura de valorificare şi poate, după caz, să ia măsura numirii,
menţinerii
ori schimbării administratorului-sechestru;
b) în cazul bunurilor mobile, se consideră că acestea nu au valoare de piaţă şi se restituie
debitorului; odată cu restituirea bunului mobil organul fiscal ridică şi sechestrul; dispoziţiile
art.
234 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2) În cazul bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. a), cu ocazia reluării procedurii în cadrul
termenului
de prescripţie, dacă organul de executare silită consideră că nu se impune o nouă evaluare,
preţul de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic decât 50% din preţul de evaluare a bunurilor.
(3) În cazul în care debitorii cărora urmează să li se restituie bunurile nu se mai află la
domiciliul fiscal declarat şi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi,
organul fiscal procedează la înştiinţarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea
prin publicitate potrivit art. 47, că bunul în cauză este păstrat la dispoziţia proprietarului până
la împlinirea termenului de prescripţie, după care urmează a fi valorificat potrivit dispoziţiilor
legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu
prevede altfel.
(4) Cele arătate la alin. (3) se consemnează într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(5) În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (4) în condiţiile
legii
urmează a fi sesizată instanţa judecătorească competentă cu acţiune în constatarea dreptului
de
proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.
CAPITOLUL IX
Cheltuieli
ART. 256
Cheltuieli de executare silită
(1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina
debitorului.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul
fiscal central, cheltuielile generate de comunicarea somaţiei şi a adresei de înfiinţare a popririi
sunt suportate de organul fiscal central.
(3) Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin
procesverbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod şi are la bază documente
privind cheltuielile efectuate.
(4) Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de organul de executare
silită, din bugetul acestuia.
(5) Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost
efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.

170
 (6) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din
care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a
creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, care se fac venit la bugetul de stat,
dacă legea nu prevede altfel.
CAPITOLUL X
Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită
ART. 257
Sumele realizate din executare silită
(1) Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor
încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2) Sumele realizate din executare silită potrivit alin. (1) sting creanţele fiscale în ordinea
vechimii titlurilor executorii, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 230 alin. (3) - (6). În cadrul
titlului executoriu se sting mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi
creanţele fiscale accesorii, în ordinea vechimii. Prevederile art. 165 alin. (3) referitoare la
ordinea vechimii sunt aplicabile în mod corespunzător. Sumele realizate ca urmare a popririi
prevăzute la art. 230 alin. (3) - (6) sting creanţele fiscale incluse în titlurile executorii pentru
care s-a aplicat această măsură.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul sumelor realizate prin plată sau
compensare, stingerea se face potrivit prevederilor art. 163 şi 165.
(4) Dacă suma ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât şi cheltuielile de executare este mai mică
decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se procedează la compensare, potrivit
art. 167, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(5) Despre sumele de restituit debitorul trebuie înştiinţat de îndată.
ART. 258
Ordinea de distribuire
(1) În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la
eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor,
organele prevăzute la art. 220 procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de
preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea
bunurilor
al căror preţ se distribuie, inclusiv cheltuielile făcute în interesul comun al creditorilor;
b) cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiţia şi starea acestuia;
c) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite
şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate,
pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau
întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum
şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea
integrităţii corporale ori a sănătăţii;
d) creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor
sume
periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
e) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii sociale şi din alte sume stabilite
potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor
sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale, inclusiv amenzile cuvenite
bugetului de stat sau bugetelor locale;
f) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
g) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii
publice
prin fapte ilicite;
h) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau

171
executări de lucrări, precum şi din chirii, redevenţe ori arenzi;
i) alte creanţe.
(2) Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel,
suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
ART. 259
Reguli privind eliberarea şi distribuirea
(1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de
publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 227 alin.
(9), la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale
asupra bunului respectiv.
(2) Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu urmează ordinea de
preferinţă a creanţei principale.
(3) Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte
drepturi reale, despre care organul de executare silită a luat cunoştinţă în condiţiile art. 239
alin. (6) şi ale art. 242 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele
lor sunt plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 258 alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de
executare silită este obligat să îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost
conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.
(4) Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea
participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii
de către organele de executare silită a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea
acestor sume.
(5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se efectuează numai după
trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare silită
procedează, după caz, la eliberarea ori distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a
creditorilor
care şi-au depus titlurile.
(6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se consemnează de
executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se semnează de toţi cei îndreptăţiţi.
(7) Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din
executarea silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecţiile
sale.
(8) După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) niciun creditor nu mai este în
drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.
CAPITOLUL XI
Contestaţia la executare silită
ART. 260
Contestaţia la executare silită
(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu
încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în
cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de
procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile.
(3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită
executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau
de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută
de lege.
(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură
de
urgenţă.
ART. 261

172
Termen de contestare
(1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă,
din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia
efectuării executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare silită de a
îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care
le contestă.
(2) Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt
drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după
efectuarea executării.
(3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al
treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
ART. 262
Judecarea contestaţiei
(1) La judecarea contestaţiei instanţa citează şi organul de executare silită în a cărui rază
teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau
domiciliul terţul poprit.
(2) La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare,
asupra
împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane.
(3) Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de
executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea
sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost
refuzată.
(4) În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseşi şi al
anulării
titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre să i se restituie celui
îndreptăţit
suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor ori din reţinerile prin poprire.
(5) În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de
executare silită, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când
contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el poate fi obligat şi la plata unei amenzi potrivit
art. 720 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat.
CAPITOLUL XII
Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi
ART. 263
Darea în plată
(1) Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepţia celor cu reţinere la
sursă
şi a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale şi a altor creanţe transmise spre
colectare
organului fiscal central, precum şi creanţele fiscale administrate de organul fiscal local pot fi
stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în
proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor
imobile reprezentând construcţie şi teren aferent, precum şi terenuri fără construcţii, după caz,
chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent, potrivit
prezentului cod.
(2) În cazul creanţelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este data procesului-
verbal

173
de trecere în proprietatea publică a bunului imobil.
(3) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi debitorilor prevăzuţi la art. 24 alin. (1) lit. a). În
acest caz, prin excepţie de la prevederile alin. (1), bunurile imobile oferite în vederea stingerii
prin dare în plată trebuie să nu fie supuse executării silite şi să nu fie grevate de alte sarcini cu
excepţia ipotecii constituite în condiţiile art. 24 alin. (1) lit. a).
(4) În termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de trecere în proprietatea
publică a bunului imobil, instituţia care a solicitat preluarea în administrare a bunului are
obligaţia de a efectua demersurile pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de
administrare potrivit art. 867 din Codul civil.
(5) În scopul prevăzut la alin. (1), organul fiscal transmite cererea, însoţită de propunerile
sale,
comisiei numite prin ordin al ministrului finanţelor publice sau, după caz, prin hotărâre a
autorităţii deliberative. În aceleaşi condiţii se stabileşte şi documentaţia care însoţeşte cererea.
(6) Comisia prevăzută la alin. (5) analizează cererea numai în condiţiile existenţei unor
solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri din care să rezulte că
bunurile respective urmează a fi destinate uzului şi interesului public şi numai dacă s-a
efectuat inspecţia fiscală la respectivul contribuabil. Comisia hotărăşte, prin decizie, asupra
modului de soluţionare a cererii. În cazul admiterii cererii, comisia dispune organului fiscal
competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi
stingerea creanţelor fiscale. Comisia poate respinge cererea în situaţia în care bunurile imobile
oferite nu sunt destinate uzului sau interesului public.
(7) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de
proprietate.
(8) În cazul în care operaţiunea de transfer al proprietăţii bunurilor imobile prin dare în plată
este taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe valoarea adăugată, se stinge cu
prioritate taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii de dare în plată.
(9) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) sunt date în
administrare în condiţiile legii, cu condiţia menţinerii, pe o perioadă de 5 ani, a uzului şi a
interesului public. Până la intrarea în vigoare a actului prin care s-a dispus darea în
administrare, imobilul se află în custodia instituţiei care a solicitat preluarea în administrare.
Instituţia care are bunul în custodie are obligaţia inventarierii acestuia, potrivit legii.
(10) La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a
bunului imobil încetează măsura de indisponibilizare a acestuia, precum şi calitatea de
administrator-sechestru a persoanelor desemnate conform legii, dacă este cazul.
(11) Eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii
procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile şi preluarea
în administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de instituţia publică solicitantă. În
cazul în care Guvernul hotărăşte darea în administrare către altă instituţie publică decât cea
solicitantă, cheltuielile de administrare se suportă de instituţia publică căreia i-a fost atribuit
bunul în administrare.
(12) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod
au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul este obligat la plata
sumelor stinse prin această modalitate. Creanţele fiscale renasc la data la care bunurile
imobile au fost restituite terţului.
(13) În cazul în care, în interiorul termenului de prescripţie a creanţelor fiscale, comisia
prevăzută la alin. (6) ia cunoştinţă despre unele aspecte privind bunurile imobile, necunoscute
la data aprobării cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza situaţiei de fapt, revocarea,
în tot sau în parte, a deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea
bunurilor imobile în proprietatea publică, dispoziţiile alin. (12) aplicându-se în mod
corespunzător.
(14) În situaţiile prevăzute la alin. (12) şi (13), pentru perioada cuprinsă între data trecerii în

174
proprietatea publică şi data la care au renăscut creanţele fiscale, respectiv data revocării
deciziei
prin care s-a aprobat darea în plată, nu se datorează dobânzi, penalităţi de întârziere sau
majorări
de întârziere, după caz.
ART. 264
Conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale
(1) La contribuabilii/plătitorii la care statul este acţionar integral sau majoritar se poate
aproba,
în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a
obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal central reprezentând impozite,
taxe,
contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv
amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, precum şi obligaţiile fiscale
accesorii, datorate şi neachitate, cu excepţia obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă
şi a accesoriilor aferente acestora şi obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a
împrumuturilor externe garantate de stat.
(2) În aplicarea alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, se aprobă contribuabilii/plătitorii la care
se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.
(3) Conversia în acţiuni prevăzută la alin. (1) se realizează numai cu respectarea dreptului de
preferinţă al acţionarilor existenţi, în condiţiile legii şi conform prevederilor actelor
constitutive.
(4) Instituţia publică ce exercită calitatea de acţionar în numele statului la data efectuării
conversiei exercită drepturile şi obligaţiile statului român în calitate de acţionar pentru
acţiunile
emise în favoarea statului de operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) şi înregistrează în
evidenţele contabile aceste acţiuni.
(5) La contribuabilii/plătitorii cu capital integral sau majoritar de stat la care s-a deschis
procedura insolvenţei, potrivit legii, conversia creanţelor bugetare în acţiuni poate fi
prevăzută prin planul de reorganizare, în condiţiile legii, cu acordul expres, în scris, al
creditorului. Prevederile alin. (4) rămân aplicabile.
(6) În vederea stingerii prin conversie în acţiuni a obligaţiilor prevăzute la alin. (1), organul
fiscal competent emite, din oficiu, certificatul de atestare fiscală.
(7) Certificatul de atestare fiscală emis potrivit alin. (6) se comunică
contribuabililor/plătitorilor prevăzuţi la alin. (1).
(8) Conversia obligaţiilor cuprinse în certificatul de atestare fiscală se face la valoarea
nominală a acţiunilor.
(9) Data stingerii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) este data realizării conversiei.
(10) Operarea în evidenţele contabile ale contribuabilului/plătitorului a conversiei în acţiuni a
creanţei prevăzute la alin. (1) se face în baza certificatului de atestare fiscală emis de organul
fiscal competent potrivit alin. (6) şi comunicat contribuabilului/plătitorului potrivit alin. (7).
(11) Începând cu data emiterii certificatului de atestare fiscală, pentru obligaţiile principale
datorate de contribuabil/plătitor care fac obiectul conversiei în acţiuni, nu se calculează şi nu
se
datorează obligaţii accesorii.
(12) Pentru obligaţiile care fac obiectul prezentului articol, executarea silită se suspendă la
data
intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (2) şi încetează la data conversiei
în
acţiuni a creanţelor.
(13) Instituţia publică sub autoritatea căreia funcţionează contribuabilul/plătitorul exercită

175
drepturile şi obligaţiile statului român, în calitate de acţionar unic sau majoritar, după caz, şi
înregistrează acţiunile emise de contribuabil/plătitor în favoarea statului ca urmare a
conversiei
creanţelor prevăzute la alin. (1), ţinându-se evidenţa acestora distinct potrivit reglementărilor
privind contabilitatea instituţiilor publice în vigoare.
(14) La contribuabilii/plătitorii la care o unitate administrativ-teritorială/subdiviziune
administrativ-teritorială este acţionar integral sau majoritar, se poate aproba, în condiţiile legii
şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale
principale administrate de organul fiscal local reprezentând impozite, taxe locale şi alte sume
datorate bugetului local, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul local,
precum şi obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi neachitate.
(15) În aplicarea alin. (14), prin hotărâre a autorităţii deliberative, se aprobă
contribuabilii/plătitorii la care se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în
acţiuni.
(16) Prevederile alin. (3) - (13) sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru conversia
prevăzută la alin. (14).
ART. 265
Conduita organului fiscal în cazul insolvabilităţii şi al deschiderii procedurii insolvenţei
potrivit
Legii nr. 85/2014
(1) În sensul prezentului cod este insolvabil debitorul ale cărui venituri ori bunuri urmăribile
au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri
urmăribile.
(2) Pentru obligaţiile fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au
venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare silită dispune scoaterea
creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată pe baza procesului-verbal
de
insolvabilitate.
(3) În cazul debitorilor prevăzuţi la alin. (2) executarea silită se întrerupe. Organul fiscal are
obligaţia ca cel puţin o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra stării acestor
contribuabili,
care nu constituie acte de executare silită.
(4) În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile,
organele de executare silită iau măsurile necesare de trecere din evidenţa separată în evidenţa
curentă şi de executare silită.
(5) În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă
potrivit Legii nr. 85/2014, organul fiscal solicită înscrierea la masa credală a impozitelor,
taxelor, contribuţiilor sociale existente în evidenţa creanţelor fiscale la data declarării
insolvenţei.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii
aflaţi în lichidare în condiţiile legii.
(7) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei sunt scutite de
consemnarea vreunei cauţiuni.
(8) În situaţia în care organul fiscal central deţine cel puţin 50% din valoarea totală a
creanţelor,
A.N.A.F. poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi
remuneraţia. Confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului desemnat de A.N.A.F. de
către judecătorul-sindic se efectuează, conform art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014.
(9) În dosarele în care organul fiscal deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor,
acesta are dreptul să verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului şi să îi
solicite

176
 prezentarea documentelor referitoare la activitatea desfăşurată şi onorariile încasate.
ART. 266
Anularea creanţelor fiscale
(1) În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin
poştă,
sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de
executare silită poate aproba anularea debitelor respective.
(2) În cazul prevăzut la art. 265 alin. (2), dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie se constată
că debitorul nu a dobândit bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare silită
procedează la anularea obligaţiilor fiscale.
(3) Anularea se face şi atunci când organul fiscal constată că debitorul persoană fizică este
dispărut sau decedat fără să fi lăsat venituri ori bunuri urmăribile.
(4) Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au
fost înregistraţi potrivit legii se anulează după radiere dacă pentru plata acestora nu s-a atras
răspunderea altor persoane, potrivit legii.
(5) Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de
31
decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor
fiscale datorate şi neachitate de debitori.
(6) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile
deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depăşi
limita
maximă prevăzută la alin. (5).
(7) Prevederile alin. (6) se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori
aflate în sold la data de 31 decembrie a anului.
CAPITOLUL XIII
Dispoziţii speciale privind colectarea
ART. 267
Dispoziţii speciale privind colectarea
Prevederile prezentului titlu se aplică şi pentru colectarea amenzilor de orice fel şi altor
creanţe
bugetare, pe baza unor titluri executorii de creanţă bugetară, transmise spre recuperare
organului
fiscal.

4. Decretul 209/1976-pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de

casă ale unităților socialiste (BULETINUL OFICIAL nr. 64 din
6/7/76), cu completările și modificările ulterioare
+ Articolul 1
Articolul 2
În baza prevederilor Regulamentului operaţiilor de casa ale unităţilor socialiste, ţinînd seama
de specificul operaţiilor în valută, de specificul operaţiilor de casa, din unele sectoare de
activitate, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a decretului de faţa se vor emite:
a) normele privind operaţiile de casa cu mijloace de plată străine efectuate de unităţile
socialiste autorizate - de către Banca Naţionala a Republicii Socialiste România şi Banca
Română de Comerţ Exterior, cu avizul Ministerului Finanţelor;
b) normele privind operaţiile de casa efectuate de unităţile Băncii Naţionale a Republicii
Socialiste România, ale băncilor specializate şi ale celorlalte instituţii de credit - de către
centralele acestora, cu avizul Ministerului Finanţelor. Pentru băncile specializate şi celelalte
instituţii de credit, aceste norme se elaborează şi cu avizul Băncii Naţionale a Republicii

177
Socialiste România, iar pentru cooperativele de credit normele se vor aviza şi de Banca pentru
Agricultura şi Industrie Alimentara;
c) normele privind operaţiile de casa efectuate de unităţile subordonate Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor şi
Ministerului Turismului - de către ministerele respective, cu avizul Ministerului Finanţelor şi
al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România;
d) normele privind operaţiile de casa efectuate de unităţile economice proprii din străinătate,
societăţi cu capital românesc 100%, grupuri de santiere, santiere, filiale, agenţii şi alte unităţi
similare - de către Banca Română de Comerţ Exterior, cu avizul Băncii Naţionale a Republicii
Socialiste România şi Ministerului Finanţelor.
Articolul 3
Regulamentul operaţiilor de casa intră în vigoare la data de 1 august 1976.
Pe aceeaşi dată se abroga: Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 858, Hotărîrea Consiliului de
Miniştri nr. 463/1958 pentru aplicarea "Regulamentului operaţiilor de casa", punctul II din
anexa nr. 7 la Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 891, privind aprobarea planului de credite
pe termen scurt şi a planului de casa pe trimestrul III/1959; Dispoziţia Consiliului de Miniştri
nr. 16, privind completarea dispoziţiilor din "Regulamentul operaţiilor de casa ", Dispoziţia
Consiliului de Miniştri nr. 157, pentru modificarea articolului 24 din "Regulamentul
operaţiilor de casa ".
Anexa 1
REGULAMENTUL OPERAŢIUNILOR DE CASA ALE UNITĂŢILOR SOCIALISTE
Capitolul 1 Dispoziţii generale
Articolul 1
Unităţile socialiste efectuează operaţiile de încasări şi plati în numerar prin casierie, care se
organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentului regulament şi normelor de
organizare şi funcţionare a unităţilor.
În unităţile socialiste care au un volum mare de operaţii de încasări şi plati, în funcţie de
specificul şi complexitatea activităţii, se pot organiza mai multe casierii, ghisee sau puncte de
încasări şi plati, a căror activitate este coordonata de către un casier central.
Articolul 2
Operaţiile de încasări şi plati în numerar se efectuează de casieri. La unităţile socialiste care
nu au funcţia de casier prevăzută în statul de funcţii, atribuţiile acestuia se îndeplinesc de o
altă persoană imputernicita de conducătorul unităţii.
În prezentul regulament denumirea de casier se referă şi la persoana imputernicita să
efectueze operaţii de încasări şi plati în numerar.
Împuternicirea de casier poate fi data oricărei persoane încadrate în unitate sau în subunitatile
acesteia, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi gestionar. Personalul cu
atribuţii de control financiar şi contabilii pot îndeplini atributia de casier numai cu aprobarea
expresă data de ministere, celelalte organe centrale ori de comitetele executive ale consiliilor
populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, după caz, în condiţiile legii.
Articolul 3
Casierii sînt gestionari de mijloace băneşti şi alte valori, potrivit legii.
Articolul 4
Casierul nu are dreptul sa încredinţeze exercitarea atribuţiilor sale altor persoane.
În cazul cînd casierul lipseşte din orice cauza, iar operaţiile de casa nu pot fi întrerupte,
acestea se vor face de persoana desemnată de casier, cu acordul conducătorului unităţii.
Cînd casierul nu desemnează o persoană ori aceasta nu se prezintă sau cînd conducerea
unităţii nu este de acord cu persoana desemnată de casier, operaţiile de casa vor fi făcute de o
persoană delegată de conducătorul unităţii.
La operaţiile făcute de persoana delegată are dreptul sa asiste şi persoana desemnată de casier.

178
Suplinirea casierului în condiţiile alin. 2 şi 3 se face pe termenul stabilit de conducătorul
unităţii, fără a putea depăşi 60 de zile. La expirarea termenului stabilit se procedează la
predarea-primirea gestiunii.
Articolul 5
Conducătorii unităţilor socialiste răspund de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de
casierie, în vederea asigurării gospodăririi rationale a mijloacelor băneşti şi apărării
integrităţii avutului obştesc.
Articolul 6
Casieria trebuie să funcţioneze într-un spaţiu adecvat, în condiţiile unei depline securitati. În
acest scop, conducătorii unităţilor socialiste sînt obligaţi sa ia măsuri pentru a asigura
inzestrarea casieriei cu mijloace tehnice de paza şi de alarma, în funcţie de importanţa
valorilor păstrate şi să asigure condiţiile de păstrare a numerarului în cadrul unităţilor şi de
transport la şi de la bănci sau celelalte instituţii de credit, conform dispoziţiilor legale. În
cazul în care este necesară, transmiterea sumelor în alta localitate pentru plati se va face prin
cele mai apropiate unităţi bancare, de credit sau poştale.
Articolul 7
Conducătorii unităţilor socialiste stabilesc programul de funcţionare a casieriilor, ţinînd seama
atît de orele la care subunitatile trebuie să depună sau sa ridice numerarul, cît şi de orele fixate
pentru efectuarea vărsămintelor sau ridicarea numerarului de la bănci sau celelalte instituţii de
credit. Programul de funcţionare a casieriilor organizaţiilor comerciale sau ale unor unităţi
trebuie să asigure primirea în aceeaşi zi a sumelor încasate de la toate subunitatile sau
magazinele din localitate. Pentru unităţile cu program prelungit sau cu volum redus de
încasări, termenele de depunere a încasărilor se aproba de bănci, la propunerea conducerii
acestor unităţi.
Articolul 8
Numerarul şi alte valori, precum şi documentele de casa ale unităţilor socialiste, se păstrează
în tezaure, case de fier sau dulapuri metalice, care se incuie ori de cîte ori casierul părăseşte
încăperea, iar la sfîrşitul zilei de lucru se incuie şi se sigileaza.
Articolul 9
Unităţile socialiste sînt obligate să depună sumele încasate în numerar la bănci sau la celelalte
instituţii de credit la care au deschise conturi şi sa ridice de la acestea numerarul necesar
pentru efectuarea plăţilor, în condiţiile prezentului regulament şi cu respectarea celorlalte
norme legale privind încasările şi plăţile în numerar.
Articolul 10
Normele pe baza cărora unităţile socialiste pot efectua plati direct din încasări şi pot retine
numerarul în casierii, de la o zi la alta, termenele şi condiţiile de depunere a numerarului la
bănci şi la celelalte instituţii de credit, eliberarea şi utilizarea numerarului, precum şi
efectuarea controlului bancar asupra acestor operaţii, se stabilesc de către Banca Naţionala a
Republicii Socialiste România, împreună cu băncile specializate.
Articolul 11
În exercitarea atribuţiilor ce le revin în legătură cu operaţiile de casa, băncile şi celelalte
instituţii de credit pot cere de la unităţile socialiste, cu excepţia celor din sectorul special,
datele care sînt necesare, iar acestea au obligaţia să le furnizeze.
Capitolul 2 Efectuarea încasărilor şi plăţilor în numerar
Articolul 12
Încasările în numerar ale unităţilor socialiste, altele decît ridicările de numerar de la bănci sau
de la celelalte instituţii de credit, se fac pe bază de chitanţa sau de alte documente cu funcţie
similară aprobate de organele competente.
Ridicarea sumelor în numerar de la bănci sau de la celelalte instituţii de credit se face pe bază
de cecuri de numerar emise de compartimentul financiar-contabil.
Articolul 13

179
Emiterea cecurilor de numerar şi ridicarea numerarului sînt permise numai pentru alimentarea
casieriei cu fonduri băneşti. Cecurile de numerar se mai pot emite de către unităţile socialiste
care au deschis conturi curente la Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi pentru alte operaţii
decît alimentarea casieriei cu fonduri băneşti, dar numai în cazurile aprobate de Casa de
Economii şi Consemnaţiuni.
Articolul 14
Încasările în numerar de la persoane fizice sau juridice, reprezentind contravaloarea
produselor livrate, a serviciilor prestate, a lucrărilor executate şi a altor drepturi ale unităţii
socialiste, se efectuează pe baza documentelor de încasare vizate pentru controlul financiar
preventiv, cu excepţia unor încasări de la populaţie, pentru care ministerele şi celelalte organe
centrale au stabilit, potrivit legii, ca acestea să fie supuse controlului ulterior.
Articolul 15
Modul de organizare a încasărilor în numerar de către unităţile comerciale, de transporturi, de
prestări de servicii, de gospodărie comunală şi de spectacole, se stabileşte - pentru mărfurile
vîndute şi serviciile prestate populaţiei - de ministere, celelalte organe centrale sau de
comitetele executive ale consiliilor populare judeţene sau al municipiului Bucureşti, după caz.
Articolul 16
Unităţile socialiste, cu excepţia instituţiilor de stat, pot efectua plati direct din încasările
proprii, în scopurile prevăzute de dispoziţiile legale şi în condiţiile stabilite prin normele
menţionate la art. 10 din prezentul regulament.
Instituţiile de stat depun integral, în termenele şi condiţiile stabilite prin instrucţiuni ale
Ministerului Finanţelor, la bănci sau la celelalte instituţii de credit la care au deschis conturile,
direct sau prin posta, sumele încasate ca venituri bugetare sau pentru autofinantarea unor
unităţi sau activităţi, cu excepţia plăţilor aprobate expres prin dispoziţiile legale şi a sumelor
necesare pentru restituirea veniturilor greşit încasate sau fără cauza.
Este interzisă folosirea numerarului din încasările unei unităţi pentru nevoile altei unităţi
socialiste, cu excepţia cazurilor prevăzute prin dispoziţii legale.
Articolul 17
Unităţile socialiste care nu efectuează încasări în numerar sau realizează încasări mici pot
ridica de la bănci sau de la celelalte instituţii de credit şi pot păstra în casierii, de la o zi la
alta, pentru efectuarea unor cheltuieli marunte şi urgente, sume în numerar, în limita soldului
de casa stabilit acestora de către băncile sau instituţiile de credit la care au deschise conturile.
În caz de necesitate, băncile sau celelalte instituţii de credit pot revizui limita soldului de casa.
Instituţiile de stat pot păstra în cadrul limitei soldului de casa numai numerarul provenit din
restituiri de avansuri nefolosite, din ridicari din contul de disponibil, precum şi alte sume
aprobate prin acte normative, cu excepţia birourilor executive ale consiliilor populare
comunale şi orăşeneşti care nu au unitate bancară în localitate şi care, în scopul evitării
deplasarilor frecvente la banca ale delegaţilor acestora pentru ridicarea numerarului necesar
efectuării unor cheltuieli gospodăreşti marunte şi urgente, pot retine în cadrul limitei soldului
de casa şi sumele încasate ca venituri bugetare sau pentru autofinantarea unor unităţi sau
activităţi.
Sumele încasate de către instituţiile de stat ca venituri bugetare sau pentru autofinanţare,
prevăzute la art. 16 alin. 2, nu fac parte din limita soldului de casa.
Articolul 18
Unităţile socialiste cărora li se stabileşte limita soldului de casa pot păstra în casierii, peste
aceasta limita, timp de 3 zile lucrătoare de la ridicarea numerarului, exclusiv ziua ridicării,
inclusiv ziua plăţii sau restituirii:
a) sumele necesare pentru plata retributiilor, burselor, ajutoarelor din fondurile de asigurări
sociale, pensiilor, premiilor, alocaţiilor de stat pentru copii şi a altor drepturi asimilate
acestora;

180
b) sumele ridicate de la bănci sau de la celelalte instituţii de credit pentru plata drepturilor
cuvenite donatorilor de singe şi donatorilor de lapte de mama, a cărăuşilor care efectuează
transporturi cu mijloace hipo, precum şi a cheltuielilor de cazare a personalului unităţilor de
construcţii sau despăgubirilor de orice natura;
c) sumele reţinute din retributie sau alte drepturi băneşti cu titlu de garanţii, de pensii de
întreţinere sau cu alt titlu, potrivit dispoziţiilor legale.
În cazul în care unele plati din cele menţionate la lit. a), b) şi c) se fac la subunitati situate în
afară localităţii de sediu a unităţii, iar decontarea sumelor nu se poate face în temeiul stabilit,
băncile sau celelalte instituţii de credit pot acorda, în cazuri temeinic justificate, termene de
păstrare a numerarului mai mari de 3 zile, fără a depăşi 7 zile lucrătoare.
Sumele neachitate în termenele arătate la alin. 1 şi 2 se restituie băncii sau instituţiei de credit
de la care au fost ridicate, urmînd a fi eliberate ulterior, la cererea unităţii în cauza, cu
excepţia garanţiilor reţinute, care se depun la C.E.C.
De asemenea, unităţile pot păstra peste limita soldului de casa:
a) sumele încasate după terminarea programului de funcţionare a băncilor, a celorlalte
instituţii de credit la care îşi au deschise conturile sau unităţilor de posta şi telecomunicaţii, cu
condiţia să fie depuse sau utilizate în ziua următoare;
b) sumele destinate părţilor pentru preluări de produse agricole, la unităţi cu astfel de sarcini,
potrivit normelor stabilite de către bănci sau celelalte instituţii de credit pentru asemenea
operaţii;
c) numerarul reprezentind venituri bugetare sau pentru autofinantarea unor unităţi sau
activităţi ale instituţiilor de stat, care urmează a se depune în condiţiile şi termenele prevăzute
de instrucţiunile elaborate de Ministerul Finanţelor potrivit art. 16 alin. 2.
Articolul 19
Plăţile în numerar se fac pe bază de documente vizate pentru controlul financiar preventiv şi
aprobate de persoanele competente.
Articolul 20
Documentele de plată, vizate şi aprobate, se predau casierului de către compartimentul
financiar-contabil.
Articolul 21
La primirea documentelor de plată, casierul trebuie să verifice:
a) existenta, valabilitatea şi autenticitatea semnaturilor prin care se dispune plata, prin
confruntarea acestora cu specimenele de semnături, comunicate în prealabil casierului;
b) existenta anexelor la documentul de plată.
În cazul nerespectării uneia dintre aceste condiţii, casierul înapoiază documentele pentru
completare şi numai după ce acestea sînt completate efectuează plata.
Articolul 22
Plăţile în numerar se fac persoanelor indicate în documente sau celor împuternicite de
acestea pe bază de procura autentificată, specială sau generală.
Plata retributiilor, burselor, ajutoarelor din fondurile de asigurări sociale, premiilor şi altor
drepturi asimilate acestora către alte persoane decît cele indicate în documente se poate face
pe bază de împuternicire, vizate de şeful ierarhic al titularului drepturilor băneşti, în cazul în
care plata se face unui membru din familia titularului sau altei persoane încadrate în munca în
aceeaşi unitate.
Procura sau înscrisul de împuternicire rămîne la casier şi se anexează la documentul de
plată.
În cazul eliberării sumelor în numerar pe bază de procura generală, originalul se restituie,
reţinîndu-se o copie certificată de casier şi primitor, care se anexează la documentul de
plată.
Articolul 23

181
Pentru plăţile făcute unor persoane din afară unităţii, casierul trebuie să solicite acestora
actele de identitate, inscriind pe documentele de plată seria şi numărul actului de identitate
şi unitatea care l-a eliberat. Prezentarea actelor de identitate se poate solicita şi persoanelor
din cadrul unităţii, cînd se considera necesar.
La efectuarea plăţilor pentru achiziţiile de ambalaje de sticlă, deşeuri şi alte resurse secundare
de materii prime şi materiale, nu este obligatorie prezentarea actelor de identitate, indiferent
de valoarea achiziţiilor.
De asemenea, nu este obligatorie prezentarea actelor de identitate în cazul plăţilor făcute
producătorilor pentru produsele valorificate prin cooperative de consum, în limita unei sume
de 100 lei.
Ministerele şi celelalte organe centrale vor putea stabili împreună cu Ministerul Finanţelor şi
băncile finanţatoare şi alte cazuri de achizitionare a unor produse pentru care nu este
obligatorie prezentarea actelor de identitate.
Articolul 24
Persoanele care primesc numerarul semnează pe documentul de plată numai cu cerneala,
cu creion chimic sau cu pasta, indicind data primirii sumei.
Dacă plata se face către mai multe persoane, pe bază de state de retribuţii sau alte documente,
primitorii semnează în rubrica corespunzătoare din aceste documente.
În cazul în care plata se face de către o persoană care nu are posibilitatea să semneze personal,
primirea sumei se confirma de o altă persoană din unitate, care înscrie pe documentul de plată
numele beneficiarului sumei şi semnează. În aceasta situaţie, pe documentul de plată se
menţionează seria şi numărul actului de identitate al primitorului, care nu are posibilitatea să
semneze personal, şi al celui care a semnat pentru el, precum şi unitatea care l-a eliberat.
După efectuarea plăţii, casierul aplica pe document ştampila cu textul "ACHITAT", în
cazul în care formularul nu are aceasta menţiune, indicand data operaţiei, după care
semnează pentru confirmarea plăţii.
Articolul 25
Plata retributiilor şi a altor drepturi se face de casier pe bază de state de retribuţii şi liste de
plată.
În unităţile care au un număr mai mare de secţii sau subunitati, plata retributiilor şi a altor
drepturi se poate efectua şi de către alte persoane desemnate în mod expres de conducătorul
unităţii.
Eliberarea sumelor pentru efectuarea acestor plati se face pe bază de proces-verbal de plati.
Sumele primite de aceste persoane pentru plata retributiilor şi a altor drepturi se justifica în
termenele stabilite, astfel încît să se asigure respectarea termenelor prevăzute la art. 18.
Plata acestor drepturi nu poate fi facuta de persoane care participa la stabilirea sumelor de
plată, la întocmirea documentelor de plată şi la verificarea lor, cu excepţia cazurilor aprobate
expres de organele arătate la art. 2.
Articolul 26
La expirarea termenelor prevăzute la art. 18, pentru plata retributiilor şi a altor drepturi
casierul are obligaţia:
a) să aplice pe statul de retribuţii sau celelalte documente de plată ştampila cu textul
"ACHITAT" sau sa scrie menţiunea "DEPUS", precum şi numărul şi data documentului de
depunere, în dreptul numelui persoanei căreia nu i s-a achitat sumele respective;
b) sa întocmească lista nominală a persoanelor care nu au încasat retributia sau alte drepturi;
c) sa menţioneze pe centralizatorul statului de retribuţii sau al listelor de plată sumele efectiv
plătite şi cele neachitate şi sa confrunte aceste sume cu totalul documentelor respective, după
care semnează;
d) să depună, în termenele prevăzute, la banca sau la instituţia de credit la care are deschis
contul, sumele neplătite.

182
Plata retributiilor şi a altor drepturi neridicate la termen se face pe bază de liste de plată care
cuprind: numele şi prenumele persoanei care urmează sa i se achite drepturile respective,
funcţia acesteia, marca sau numărul matricol, luna în care a figurat în stat, suma de plată şi
semnatura beneficiarului.
Articolul 27
Unităţile economice care efectuează operaţii de achiziţii, contractari de produse, colectari de
deşeuri, precum şi cooperativele de credit, pot face plati în numerar către predatori pe bază de
borderouri de achiziţii sau alte documente specifice aprobate de organele competente.
Articolul 28
Orice plata către populaţie se va putea face numai în măsura în care se încadrează în
prevederile legii, iar fondurile corespunzătoare sînt cuprinse în plan.
Capitolul 3 Acordarea de avansuri în numerar şi decontarea lor
Articolul 29
Unităţile pot acorda, prin casierie, avansuri în numerar persoanelor încadrate în unitate,
pentru:
a) cheltuieli de aprovizionare cu mărfuri de la fondul pieţei şi pentru alte plati care se fac în
localitatea unde unitatea îşi are sediul, pînă la cuantumul nevoilor pe 3 zile, cu obligaţia de a
justifica avansul în termen de cel mult 4 zile lucrătoare de la primirea lui, exclusiv ziua
primirii;
b) cheltuieli de aprovizionare cu mărfuri de la fondul pieţei şi pentru alte plati care se fac în
afară localităţii sediului unităţii, pînă la cuantumul nevoilor pe 10 zile, cu obligaţia de a se
justifica avansul în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data aprobată pentru sosirea din
deplasare, exclusiv ziua sosirii, sau în termen de 3 zile lucrătoare de la sosirea din delegaţie ,
exclusiv ziua sosirii, în cazul în care acesta are loc anterior datei aprobate;
c) cheltuieli pentru achiziţii de produse şi colectari de deşeuri, precum şi pentru cheltuielile
expeditiilor, grupelor de cercetări geologice, în limitele şi termenele de justificare a avansului
stabilite de comun acord cu băncile sau cu celelalte instituţii de credit care eliberează
numerarul;
d) cheltuieli de protocol sau pentru organizarea de conferinţe, simpozioane şi alte asemenea
acţiuni, în limitele aprobate de conducătorii unităţilor şi potrivit baremurilor stabilite de
normele în vigoare, cu obligaţia de a se justifica avansul în termen de cel mult 4 zile
lucrătoare de la plecarea delegaţiei sau încheierea acţiunii, exclusiv ziua plecării delegaţiei
sau încheierii acţiunii;
e) cheltuieli de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata
transportului, diurnei, indemnizaţiei şi a cazarii pe timpul deplasarii, cu obligaţia de a se
justifica avansul în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la sosirea din deplasare , exclusiv
ziua sosirii.
Avansurile prevăzute la alin. 1 lit. b), c), d) şi e) pot fi acordate cu cel mult 2 zile lucrătoare
înainte de plecare sau începerea acţiunilor, cu excepţia sumelor solicitate pentru procurarea
biletelor de călătorie cu mijloace de transport cu locuri rezervate, care se pot elibera cu cel
mult 10 zile înainte de data plecării.
Articolul 30
Este interzisă acordarea unui nou avans persoanelor care nu au justificat integral avansul
primit anterior, cu următoarele excepţii: cînd diurna delegaţiei prevăzute iniţial a fost
prelungită; avansurile au fost acordate pentru cheltuieli prevăzute la art. 29 lit. d), în cazul în
care în aceeaşi perioadă au loc mai multe acţiuni; avansurile au fost acordate pentru
procurarea biletelor de călătorie cu mijloace de transport cu locuri rezervate, sau a cazurilor
prevăzute prin normele elaborate de organele centrale competente.
De asemenea, sînt interzise transmiterea avansului de la titular la o altă persoană, precum şi
acordarea de avansuri în contul retributiei, cu excepţia cazurilor aprobate expres prin
dispoziţii legale.

183
Articolul 31
Sumele necheltuite din avansurile acordate se depun la casierie cel mai tirziu în cursul zilei
lucrătoare înapoierii din delegaţie, în cazul avansurilor prevăzute la art. 29 lit. b) şi e) sau în
limita termenelor stabilite la art. 29 lit. a), c) şi d), în cazul celorlalte avansuri.
Articolul 32
Pentru acordarea avansurilor şi justificarea acestora se foloseşte formularul "Ordin de
deplasare" sau alte documente legale.
Articolul 33
Evidenta avansurilor acordate şi urmărirea justificarii lor la termenele stabilite se efectuează
în cadrul compartimentului financiar-contabil al unităţilor.
Articolul 34
Titularul de avans este obligat ca, în termenele stabilite pentru justificarea avansului, sa
întocmească şi să depună, la compartimentul financiar-contabil al unităţii care i-a acordat
avansul, decontul de cheltuieli în care înscrie toate documentele justificative şi le anexează la
acesta. Compartimentul financiar-contabil are obligaţia sa menţioneze pe decont data primirii,
care se considera data justificarii avansului.
Articolul 35
La primirea decontului de cheltuieli, compartimentul financiar-contabil verifica legalitatea
documentelor justificative anexate la decont, concordanta lor cu natura şi destinaţia
cheltuielilor pentru care s-a acordat avansul şi respectarea termenului de justificare.
Articolul 36
În cazul în care titularii de avansuri întocmesc şi prezintă deconturi incomplete sau anexează
la acestea documente nevalabile, avansurile se considera justificate numai cu valoarea
documentelor valabile.
Articolul 37
În cazul în care valoarea documentului de cheltuieli depăşeşte avansul primit, decontul
verificat de compartimentul financiar-contabil se preda la casierie pentru a efectua plata
diferenţei, după care titularul de avans semnează de primirea sumei.
Articolul 38
Titularii de avans care nu depun în termen decontările pentru justificarea avansurilor,
împreună cu documentele justificative, sau nu restituie în termen sumele rămase necheltuite,
vor plati o penalizare de 0,50% asupra avansului primit sau asupra sumelor nerestituite în
termen, după caz, pentru fiecare zi de întîrziere.
În cazul în care decontarea cu întîrziere a avansului se datorează unor cauze cum sînt:
suspendarea circulaţiei mijlocului de transport, îmbolnăvirea titularului de avans sau alte
asemenea cazuri, conducătorul unităţii, pe baza propunerii făcute de conducătorul
compartimentului cu atribuţii financiar-contabile, va stabili că nu este cazul să se aplice
penalizări de întîrziere.
Penalizarea de 0,50% pe zi de întîrziere se calculează şi asupra sumelor primite drept avans,
conform art. 29, în cazul în care acestea nu au fost restituite cel mai tirziu a doua zi de la data
cînd titularul de avans a fost înştiinţat ca deplasarea a fost revocată sau amînată.
În cazul în care, în urma verificării ulterioare a decontului de către organele de drept din
unitate sau din afară, se constata diferenţe de recuperat, penalizarea de 0,50% pe zi de
întîrziere se calculează asupra acestor diferenţe din ziua aducerii la cunoştinţa celui în cauza
şi pînă în ziua achitării sumei, în afară de situaţia în care titularul de avans este de rea-
credinţa, caz în care penalizarea se calculează din ziua în care a expirat termenul de depunere
a decontului.
Suma percepută ca penalizare de întîrziere nu va putea depăşi debitul datorat.
Dacă titularul de avans nu a justificat avansul primit sau nu a depus sumele rămase
necheltuite la termenele stabilite ori pînă la data întocmirii statului de retribuţii, acestea,

184
inclusiv penalizarea aferentă, se reţin din retributia titularului de avans, în condiţiile stabilite
de lege, pe baza dispoziţiei conducătorului compartimentului cu atribuţii financiar-contabile.
Articolul 39
Personalul din compartimentul financiar-contabil care nu aplica măsurile prevăzute de
prezentul regulament privitor la justificarea avansurilor şi restituirea sumelor necheltuite în
termenele stabilite şi nu verifica deconturile de cheltuieli ale titularilor de avans în termen de
cel mult 7 zile de la primirea lor, răspunde disciplinar, administrativ sau penal, după caz, şi
material sau civil cînd s-au produs pagube.
Capitolul 4 Evidenta şi păstrarea numerarului
Articolul 40
Evidenta încasărilor şi plăţilor în numerar se tine cu ajutorul registrului de casa, care se
întocmeşte de către casier pe baza documentelor justificative. Zilnic, casierul totalizează
operaţiile din fiecare zi şi stabileşte soldul casei, care se reportează pe fila următoare.
Exemplarul al doilea se detaseaza şi se preda compartimentului financiar-contabil, în aceeaşi
zi, sau cel mai tirziu a doua zi, împreună cu documentele justificative, sub semnatura în
registrul de casa.
Articolul 41
Compartimentul financiar-contabil verifica, în mod obligatoriu, în aceeaşi zi sau cel tirziu a
doua zi, documentele de încasări şi plati predate de casier, precum şi dacă soldul înscris în
registrul de casa este stabilit corect.
În cazul operaţiunilor de încasări se verifica dacă sumele înscrise în registrul de casa
corespund cu cele din duplicatele chitantelor emise, din carnetele de cecuri sau alte
documente specifice aprobate de organele competente.
De asemenea, compartimentul financiar-contabil verifica dacă sumele care au în casierie şi
pentru care s-au emis chitanţe au fost depuse la banca sau la celelalte instituţii de credit, la
termenele şi în condiţiile stabilite.
Verificarea se face pe baza înregistrărilor din registrul de casa şi a foilor de vărsămînt cu
chitanţa.
În cazul operaţiunilor de plati se verifica dacă sumele înscrise în registrul de casa corespund
cu cele din documentele prezentate, ca: state de retribuţii, liste de plată şi alte asemenea,
urmărindu-se cu aceasta ocazie dacă sumele depuse la banca sau la celelalte instituţii de
credit, reprezentind drepturi băneşti neachitate, au fost stabilite corect şi dacă restituirea lor a
avut loc în termen.
Articolul 42
Plăţile în numerar care au la baza documente nejustificative legale, deşi sînt prevăzute cu
semnatura primitorului, nu se iau în consideraţie pentru justificarea soldului în numerar
existent în casa, iar sumele corespunzătoare se considera lipsa de casa. În aceasta situaţie se
iau măsurile de recuperare prevăzute de lege, iar dacă fapta constituie infracţiune, se sesizează
organele de urmărire penală.
Numerarul existent în casierie, nejustificat cu cecuri, chitanţe sau alte documente legale, se
considera plus în casa şi se vărsa la bugetul republican, la subcapitolul "Încasări din diverse
surse", în condiţiile stabilite de Ministerul Finanţelor.
Articolul 43
La unităţile unde funcţionează ghisee sau alte puncte de încasări şi plati, înainte de începerea
zilei de lucru casierul central eliberează, sub semnatura, persoanelor care fac aceste operaţii,
sumele în numerar necesare efectuării plăţilor. Acestea sînt obligate sa deconteze zilnic
casierului central sumele ridicate, precum şi cele încasate în cursul zilei, şi sa predea acestuia
soldul în numerar şi documentele aferente operaţiilor efectuate.
Articolul 44
Este interzis casierului sa ţină în casierie pachete de bancnote nenumarate şi necontrolate,
precum şi numerar şi alte valori care nu aparţin unităţii respective, cu excepţia sumelor sau

185
altor valori necesare efectuării operaţiilor de mandat, în limitele prevăzute în convenţia
încheiată cu Casa de Economii şi Consemnaţiuni.
Articolul 45
Înainte de începerea activităţii zilnice, casierul este obligat sa verifice integritatea sigiliilor şi
incuietorilor de la tezaur, de la casele de fier sau de la dulapurile metalice.
În cazul în care se constata deteriorarea incuietorilor sau a sigiliului, casierul este obligat sa
comunice de îndată acest lucru conducătorului unităţii şi conducătorului compartimentului cu
atribuţii financiar-contabile, care vor anunta organele de militie. În acest caz, înainte de
începerea operaţiunilor de casa, conducătorul compartimentului cu atribuţii financiar-
contabile şi casierul, în prezenta organelor de militie, vor verifica existenta numerarului şi a
celorlalte valori.
Rezultatele verificării se consemnează într-un proces-verbal, întocmit în doua exemplare, care
se semnează de toţi cei care au participat la verificare. Un exemplar din procesul-verbal se
prezintă conducătorului unităţii, iar al doilea se preia de organul de militie, în vederea
cercetărilor.
Capitolul 5 Controlul respectării disciplinei de casa
Articolul 46
În fiecare unitate socialistă se efectuează controlul inopinat al casieriei cel puţin o dată pe
luna, prin numărarea şi verificarea tuturor valorilor existente în casa.
Controlul inopinat al casieriei se face de conducătorul compartimentului cu atribuţii financiar-
contabile sau de inlocuitorul acestuia ori de o altă persoană imputernicita de conducătorul
unităţii, care va semna în registrul de casa pe fila cu înregistrările din ziua controlului.
La unităţile socialiste care au organizate casierii la subunitati fără organe financiar-contabile
proprii şi sînt situate în alte localităţi, controlul inopinat al casieriei se poate face trimestrial.
În cazul în care, cu prilejul controlului, se constata neconcordanta între soldul scriptic şi cel
faptic, verificarea se extinde asupra documentelor de casa, pentru a se identifica eventualele
erori de înregistrare sau alte cauze care au influentat soldul de numerar în casa, intocmindu-se
un proces-verbal.
Dacă se constata lipsuri efective de numerar sau de alte valori, se iau măsuri de recuperare
prin imputarea pagubelor în sarcina celor vinovaţi sau prin sesizarea organelor de urmărire
penală, după caz.
Articolul 47
Organele de control financiar intern din cadrul ministerelor, celorlalte organe centrale şi
comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu prilejul
controlului privind activitatea financiar-gestionara a unităţilor subordonate, vor efectua şi
controlul casieriei, urmărind dacă a fost respectata disciplina de casa.
Articolul 48
Organele de inspecţie ale Ministerului Finanţelor au dreptul sa verifice, potrivit dispoziţiilor
legale, modul în care este respectata disciplina de casa la toate unităţile socialiste.
De asemenea, organele de inspecţie şi control din cadrul administraţiilor, circumscriptiilor şi
serviciilor financiare care verifica încasarea şi vărsarea sumelor reprezentind impozite, taxe,
alte venituri cuvenite bugetului, precum şi a primelor de asigurare prin efectul legii, urmăresc
şi respectarea prevederilor din prezentul regulament.
Articolul 49
Băncile şi celelalte instituţii de credit au dreptul sa verifice, potrivit normelor proprii,
disciplina de casa la unităţile socialiste cu privire la respectarea termenelor şi condiţiilor de
depunere a numerarului la bănci şi celelalte instituţii de credit, a limitei soldului de casa şi a
normelor de efectuare a plăţilor în numerar.
Articolul 50

186
 Pentru nerespectarea termenelor de depunere a numerarului la banca şi la celelalte instituţii de
credit, a limitei soldului de casa şi a normelor de efectuare a plăţilor în numerar din încasări
se pot aplica următoarele sancţiuni:
a) o penalizare de 0,05% pe zi de întîrziere în următoarele situaţii: nedepunerea la termen a
încasărilor; depăşirea limitei soldului de casa; restituirea cu întîrziere a numerarului ridicat
pentru plata retributiilor sau a altor drepturi neachitate;
b) o penalizare de 0,05% pentru încălcarea regulilor cu privire la plăţile în numerar din
încasări, calculată asupra sumei plătite;
c) interzicerea cheltuirii de numerar din încasări pe termen de pînă la 3 luni , în cazurile de
încălcare a regulilor cu privire la efectuarea de plati în numerar din încasări, cu obligaţia ca în
acest interval de timp orice fel de cheltuieli să se facă numai din numerarul ridicat de la bănci
sau de la instituţiile de credit la care au deschise conturile, justificindu-se fiecare plata în
parte.
Penalizarea de 0,05% pe zi de întîrziere, prevăzută la lit. a), se aplică şi organelor care
încasează amenzi, precum şi altor persoane care nu au calitatea de casier, pentru sumele
încasate şi nedepuse la termenele şi în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale.
Perioada pentru care se calculează penalizarea prevăzută la lit. a) curge din ziua următoare
aceleia în care suma trebuia să fie depusa pînă în ziua ce o precede pe aceea în care suma se
depune efectiv.
Penalizările aplicate unităţilor socialiste se recuperează de la persoanele vinovate, în
condiţiile legii.
Articolul 51
Sumele încasate cu titlu de penalizare, potrivit art. 38 şi 50, de la persoanele vinovate de
încălcarea disciplinei de casa se vărsa la bugetul republican, la subcapitolul "Încasări din
diverse alte surse".
Articolul 52
Pentru nerespectarea regulamentului de faţa răspund disciplinar, administrativ sau penal, după
caz, şi material sau civil cînd s-au produs pagube, conducătorul unităţii, conducătorul
compartimentului cu atribuţii financiar-contabile, casierul, precum şi înlocuitorii acestora,
fiecare potrivit vinovatiei sale.
De asemenea, sînt răspunzătoare disciplinar, administrativ sau penal, după caz, şi material sau
civil cînd s-au produs pagube, persoanele care efectuează plata retributiilor la secţii sau
subunitati, precum şi persoanele care nu au calitatea de casier, pentru sumele încasate şi
nedepuse în termenele şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale.
Capitolul 6 Dispoziţii finale
Articolul 53
Prevederile din prezentul regulament referitoare la instituţiile de stat se aplică în mod
corespunzător şi ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, precum şi
comitetelor şi birourilor executive ale consiliilor populare.
Articolul 54
Societăţile mixte constituite prin cooperare cu parteneri străini pe teritoriul Republicii
Socialiste România efectuează operaţiile de încasări şi plati în numerar potrivit normelor
proprii, elaborate în condiţiile prevăzute în actul de constituire. În cazul în care actul de
constituire nu cuprinde clauze referitoare la efectuarea operaţiilor de încasări şi plati în
numerar, normele privind aceste operaţii se elaborează avînd în vedere prevederile din
prezentul regulament.

5. Constituția din 21 noiembrie 1991 (republicată) (M.O. nr. 767 din

31.10.2003)
TITLUL I Principii generale

187
ART. 1 Statul român
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor -
legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
ART. 2 Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale
reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin
referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
ART. 3 Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a
celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
1 Modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 ,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758
din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie,
cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă
numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156).
2
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În
condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
ART. 4 Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de
rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de
apartenenţa politică, de avere sau de origine socială.
ART. 5 Cetăţenia
(1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de
legea organică.
(2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.
ART. 6 Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul
la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi
religioase.
(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea
identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu
principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.
ART. 7 Românii din străinătate
Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează
pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi
religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.
ART. 8 Pluralismul şi partidele politice
(1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei
constituţionale.

188
(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele
contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând
suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
ART. 9 Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară
activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor
şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

ART. 10 Relaţii internaţionale

România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de
bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale
dreptului internaţional.
ART. 11 Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i
revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii
contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
ART. 12 Simboluri naţionale
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare
începând de la lance: albastru, galben, roşu.
(2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române".
(4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
ART. 13 Limba oficială
În România, limba oficială este limba română.
ART. 14 Capitala
Capitala României este municipiul Bucureşti.
TITLUL II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
CAP. I Dispoziţii comune
ART. 15 Universalitatea
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin
alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile.
ART. 16 Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii,
de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează
egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care
îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile
administraţiei publice locale.
ART. 17 Cetăţenii români în străinătate
Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi
îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din
ţară.
ART. 18 Cetăţenii străini şi apatrizii
(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală

189
a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a
convenţiilor internaţionale la care România este parte.
ART. 19 Extrădarea şi expulzarea
(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în
baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe baza
de reciprocitate.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau
în condiţii de reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
ART. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi
interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu
pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate
reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne
conţin dispoziţii mai favorabile.

ART. 21 Accesul liber la justiţie

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a
intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen
rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
CAP. II Drepturile şi libertăţile fundamentale
ART. 22 Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt
garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament
inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
ART. 23 Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în
cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30
de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să
depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi
nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de
îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea
preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice
menţinerea privării de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac
prevăzute de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege,

190
motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se
aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor
măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie,
sub control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este
considerată nevinovată.

(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul
legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
ART. 24 Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit
din oficiu.
ART. 25 Libera circulaţie
(1) Dreptul la libera circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte
condiţiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în
orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
ART. 26 Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi
libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
ART. 27 Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în
domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de
lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.
ART. 28 Secretul corespondenţei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice
şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

ART. 29 Libertatea conştiinţei

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi
îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere
la o credinţa religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă
şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile
legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de
învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia,

191
inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile
şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia
copiilor minori a căror răspundere le revine.
ART. 30 Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea
creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte
mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică
sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a
persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune,
la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism
teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor
moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică
revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice,
proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în
condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
ART. 31 Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi
îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure
informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de
interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau

securitatea naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure
informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze
grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea
acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege
organică.
ART. 32 Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin
învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin
alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii,
învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învaţa limba lor maternă
şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de
exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii
copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în
condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi

192
confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui
cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
ART. 33 Accesul la cultură
(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvoltă spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii
naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale,
stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii
contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.
ART. 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală,
accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a
activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale
a persoanei se stabilesc potrivit legii.

ART. 35 Dreptul la mediu sănătos

(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi
echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul
înconjurător.
ART. 36 Dreptul de vot
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârstă de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor
inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele
condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
ART. 37 Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute
în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit
articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârstă de cel puţin
23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice
locale, vârstă de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de
ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
ART. 38 Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a
alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.
ART. 39 Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot
organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
ART. 40 Dreptul de asociere
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte
forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează
împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a
integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii

193
poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari
publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.
10
ART. 41 Munca şi protecţia socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei,
precum şi a locului de munca este liberă.
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi
sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu
minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihna plătit, prestarea muncii în
condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice,
stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al
convenţiilor colective sunt garantate.
ART. 42 Interzicerea muncii forţate
(1) Munca forţată este interzisă.
(2) Nu constituie munca forţată:
a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate,
potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de
detenţie sau de libertate condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care
fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
ART. 43 Dreptul la grevă
(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi
sociale.
(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile
necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
ART. 44 Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul
şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de
titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra
terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi
din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în
condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită
potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate
publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă
natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei
proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse
solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu
proprietarul sau, în caz de divergentă, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi
asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii

194
sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se
prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi
confiscate numai în condiţiile legii.
ART. 45 Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea
acestora în condiţiile legii sunt garantate.
ART. 46 Dreptul la moştenire
Dreptul la moştenire este garantat.
ART. 47 Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de
natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală
în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale
publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţa
socială, potrivit legii.
ART. 48 Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi
pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.
Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
ART. 49 Protecţia copiilor şi a tinerilor
(1) Copiii şi ţinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în
realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu
handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.

(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii
sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vârstă de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru
participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a
ţării.
ART. 50 Protecţia persoanelor cu handicap
Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei
politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului,
în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii,
respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.
ART. 51 Dreptul de petiţionare
(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai
în numele semnatarilor.
(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele
colectivelor pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile
stabilite potrivit legii.
ART. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei

195
cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului
legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea
magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
ART. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi
numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a
sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea
instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru
ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică.
Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod
nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

CAP. III Îndatoririle fundamentale

ART. 54 Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de
îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul
cerut de lege.
ART. 55 Apărarea ţării
(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
(3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani, cu
excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.
ART. 56 Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afară celor stabilite prin lege, în situaţii
excepţionale.
ART. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
CAP. IV Avocatul Poporului
ART. 58 Numirea şi rolul
(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi
libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe
domenii de activitate.
(2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege
organică.
ART. 59 Exercitarea atribuţiilor
(1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate
în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.
(2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar
în exercitarea atribuţiilor sale.

ART. 60 Raportul în faţa Parlamentului

196
Avocatul Poporului prezintă celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la
cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de
altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.
TITLUL III Autorităţile publice
CAP. I Parlamentul
SECŢIUNEA 1 Organizare şi funcţionare
ART. 61 Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate
legiuitoare a ţării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
ART. 62 Alegerea Camerelor
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în
alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc
de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi
reprezentaţi numai de o singura organizaţie.
(3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu
populaţia ţării.
ART. 63 Durata mandatului
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se
prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la
încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni
de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel
mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În
această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau
abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a
Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.

ART. 64 Organizarea internă

(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu.
Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.
(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi
preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai
birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor
permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit
regulamentului fiecărei Camere.
(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de ancheta
sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei
politice a fiecărei Camere.
ART. 65 Şedinţele Camerelor
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate.
(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament
adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:
a) primirea mesajului Preşedintelui României;

197
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii
şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte
drepturi ale acestora;
k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în
şedinţă comună.
ART. 66 Sesiuni
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima
sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune
începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea
Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime
din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.

ART. 67 Actele juridice şi cvorumul legal

Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii
membrilor.
ART. 68 Caracterul public al şedinţelor
(1) Şedinţele celor doua Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.
SECŢIUNEA a 2-a Statutul deputaţilor şi al senatorilor
ART. 69 Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
ART. 70 Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei
din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul
se stabileşte prin lege organică.
(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor
nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate
ori de deces.
ART. 71 Incompatibilităţi
(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.
(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii
publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
ART. 72 Imunitatea parlamentară
(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu
au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar
nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac

198
parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai
de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de
judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi
percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra
reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru
reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
SECŢIUNEA a 3-a Legiferarea
ART. 73 Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale
acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general
privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia
socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
ART. 74 Iniţiativa legislativă
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui
număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă
dreptul la iniţiativa legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării,
iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie
înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu
caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către
Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativa legislativă pot
prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le
adopte, ca prima Camera sesizată.
ART. 75 Sesizarea Camerelor

199
(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca prima Cameră sesizată,
proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor
acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate
sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5),
articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73
alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3),
articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3),
articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5).
Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca
prima Cameră sesizată, Senatului.
(2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi
de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene
se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
(3) După adoptare sau respingere de către prima Camera sesizată, proiectul sau
propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului
(1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea dea doua
Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea
se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod
corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care
competenţa decizională aparţine primei Camere.
ART. 76 Adoptarea legilor şi a hotărârilor
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul
majorităţii membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din
fiecare Cameră.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte
de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenţă, stabilită potrivit
regulamentului fiecărei Camere.
ART. 77 Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face
în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singura dată,
reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea
constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii
adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i
s-a confirmat constituţionalitatea.
ART. 78 Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
ART. 79 Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care
avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării
întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.
(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege
organică.
CAP. II Preşedintele României
ART. 80 Rolul Preşedintelui
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei

200
naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a
autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între
puterile statului, precum şi între stat şi societate.
ART. 81 Alegerea Preşedintelui
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de
voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se
organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea
numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut
cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru
cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
ART. 82 Validarea mandatului şi depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea
Constituţională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţă Camerei Deputaţilor şi a
Senatului, în şedinţa comună, următorul jurământ:
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a
poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apar democraţia, drepturile şi
libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi
integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
ART. 83 Durata mandatului
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii
jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de
Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de
război sau de catastrofă.
ART. 84 Incompatibilităţi şi imunităţi
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu
poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul
(1) se aplică în mod corespunzător.
ART. 85 Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi
numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacantă a postului, Preşedintele revocă şi
numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a
Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2)
numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
ART. 86 Consultarea Guvernului
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de
importanţă deosebită.
ART. 87 Participarea la şedinţele Guvernului
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat
probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii
publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

201
(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
ART. 88 Mesaje
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele
probleme politice ale naţiunii.
ART. 89 Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor
parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă aceasta nu a
acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la
prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui
României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
ART. 90 Referendumul
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi
exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
ART. 91 Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern,
şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi
acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite
prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele
României.
ART. 92 Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de
preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau
totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune
ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia
măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului,
printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de
ore de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată
durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de
la declararea lor.
22
ART. 93 Măsuri excepţionale
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă
în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului
încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore
de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
ART. 94 Alte atribuţii
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acorda gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acorda graţierea individuală.

202
ART. 95 Suspendarea din funcţie
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei,
Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat,
în şedinţa comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii
Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i
se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din
numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se
organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
ART. 96 Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi
din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui
României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi
senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui României pentru a putea
da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat
de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este
demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
ART. 97 Vacanta funcţiei
(1) Vacanta funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere
din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanta funcţiei de Preşedinte al
României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
ART. 98 Interimatul funcţiei
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din
funcţie sau dacă se afla în imposibilitate temporară de a-şi exercită atribuţiile,
interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei
Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului
funcţiei prezidenţiale.
ART. 99 Răspunderea preşedintelui interimar
Dacă persoana care asigura interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte
fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi
articolul 98.
ART. 100 Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publica
în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute
în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul
(1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.
ART. 101 Indemnizaţia şi celelalte drepturi
Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
CAP. III Guvernul
ART. 102 Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigură
realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a
administraţiei publice.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale

203
interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege
organică.
ART. 103 Investitura
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în
urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există
o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la
desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a
Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în
şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor.
ART. 104 Jurământul de credinţa
(1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în
faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82.
(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând
de la data depunerii jurământului.
ART. 105 Incompatibilităţi
(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii
publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este
incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în
cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
ART. 106 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii
drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri
prevăzute de lege.
ART. 107 Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia,
respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau
Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu
prioritate.
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu
excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele
României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a
îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe
perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia
activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai
Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
ART. 108 Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în
condiţiile prevăzute de aceasta.
(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se
contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în
Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a
ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.

204
ART. 109 Răspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţă Parlamentului pentru întreaga sa activitate.
Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru
activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară
urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei
lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea
acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage
suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt
reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
ART. 110 Încetarea mandatului
(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare
generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau
dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu
excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45
de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai
actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului
de membrii noului Guvern.

CAP. IV Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ART. 111 Informarea Parlamentului
(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului
parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute
de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul
preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea
prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea
informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa,
participarea lor este obligatorie.
ART. 112 Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
(1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la
interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de
regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului.
(2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi
exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu
privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
ART. 113 Moţiunea de cenzură
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată
Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor.
(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al
deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în
şedinţa comună a celor doua Camere.
(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu
mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care

205
Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
ART. 114 Angajarea răspunderii Guvernului
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în
şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui
proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la
prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a
fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat,
modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră

adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine

obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit
alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor doua Camere.
ART. 115 Delegarea legislativă
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite
ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot
emite ordonanţe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit
procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea
termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul
acestora.
(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în
procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în
Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în
mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen
de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei,
aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea
în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii
organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot
afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle
prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a
unor bunuri în proprietate publică.
(7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege
în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile
necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
CAP. V Administraţia publică
SECŢIUNEA 1 Administraţia publică centrală de specialitate
ART. 116 Structura
(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a
ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.
ART. 117 Înfiinţarea
(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
(2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de

206
specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
(3) Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
ART. 118 Forţele armate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii,
a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei
constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este
parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă
la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a
teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege
organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte
componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este
interzisă.
(5) Pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine
numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
ART. 119 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care
privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii
internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la
acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.
SECŢIUNEA a 2-a Administraţia publica locală
ART. 120 Principii de bază
(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe
principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi
naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale
respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu
serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.
ART. 121 Autorităţi comunale şi orăşeneşti
(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în
comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primării aleşi, în condiţiile legii.
(2) Consiliile locale şi primăriile funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi
administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.
(3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor.
ART. 122 Consiliul judeţean
(1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea
activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de
interes judeţean.
(2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.
ART. 123 Prefectul
(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale
din unităţile administrativ-teritoriale.
(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4) Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene
şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.
(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al

207
consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considera actul
ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
CAP. VI Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA 1 Instanţele judecătoreşti
ART. 124 Înfăptuirea justiţiei
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
ART. 125 Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea
judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii
sale organice.
(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

ART. 126 Instanţele judecătoreşti

(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai
prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de
către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se
stabilesc prin lege organică.
(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate
instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor
persoane din afară magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea
contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu
Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de
contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate
prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
ART. 127 Caracterul public al dezbaterilor
Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
ART. 128 Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba
maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea
de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a
justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul
de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a
pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod
gratuit.
ART. 129 Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în condiţiile legii.
ART. 130 Poliţia instanţelor
Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.

208
SECŢIUNEA a 2-a Ministerul Public
ART. 131 Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii
şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în
condiţiile legii.
(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează
activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
ART. 132 Statutul procurorilor
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii
şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
SECŢIUNEA a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii
ART. 133 Rolul şi structura
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac
parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este
compusa din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de
înalta reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările
în plen;
c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un
an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la
care participă.
(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu
excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).
ART. 134 Atribuţii
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în
funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
32
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin
secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor,
potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei,
preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa
organică, în realizarea rolului sau de garant al independenţei justiţiei.
TITLUL IV Economia şi finanţele publice
ART. 135 Economia
(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţa.
(2) Statul trebuie să asigure:

209
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru
valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;
c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului
de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului
ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii
Europene.
ART. 136 Proprietatea
(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau
unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic
valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei
economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică,
fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi
date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori
închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate
publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

ART. 137 Sistemul financiar

(1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului,
ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin
lege.
(2) Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la
Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea
monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.
ART. 138 Bugetul public naţional
(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat
şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale
de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost
adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în
continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent,
până la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
ART. 139 Impozite, taxe şi alte contribuţii
(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului
asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi
în condiţiile legii.
(3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în
condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.
ART. 140 Curtea de Conturi

210
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi
de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile
legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de
instanţele judecătoreşti specializate.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de
gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi
neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează
modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu
poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea
mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor
prevăzute de lege pentru judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de
Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
(6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi
condiţiile prevăzute de lege.
ART. 141 Consiliul Economic şi Social
Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în
domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi
funcţionare.
TITLUL VCurtea Constituţională
ART. 142 Structura
(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de
9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de
Preşedintele României.
(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o
perioada de 3 ani.
(5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în
condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
ART. 143 Condiţii pentru numire
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înalta
competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în
învăţământul juridic superior.
ART. 144 Incompatibilităţi
Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.
ART. 145 Independenţa şi inamovibilitatea
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi
inamovibili pe durata acestuia.
ART. 146 Atribuţii
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a) se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la
sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a
Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr
de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra
iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la
sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de

211
deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea
unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr
de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele,
ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de
neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice,
la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a
primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi
confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de
Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
h) da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului
şi confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către
cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid
politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
ART. 147 Deciziile Curţii Constituţionale
(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente,
constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la
publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile
Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale
sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea
acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea
lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost
constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de
neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind
neconstituţional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publica în Monitorul Oficial al României. De la
data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
36
TITLUL VI Integrarea euroatlantică
ART. 148 Integrarea în Uniunea Europeană
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul
transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun
cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege
adoptată în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două
treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,
precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de
dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea

212
la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească
garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din
prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu
caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii
Europene.
ART. 149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa
comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul
deputaţilor şi senatorilor.
TITLUL VII Revizuirea Constituţiei
ART. 150 Iniţiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea
Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi
de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin
jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti
trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
ART. 151 Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de
Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi
Senatul, în şedinţa comuna, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul
deputaţilor şi senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult
30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
ART. 152 Limitele revizuirii
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi
indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului,
independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul
revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea
drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi
nici în timp de război.
TITLUL VIII Dispoziţii finale şi tranzitorii
ART. 153 Intrarea în vigoare
Prezenta Constituţie intră în vigoare la dată aprobării ei prin referendum. La aceeaşi
dată, Constituţia din 21 august 1965 este şi rămâne în întregime abrogată.
ART. 154 Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu
contravin prezentei Constituţii.
(2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de
organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face
Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.
ART. 155 Dispoziţii tranzitorii
(1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se
adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de
revizuire.
(2) Instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare a legii de

213
 revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi.
(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat
prezidenţial.
(4) Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire
în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire.
(5) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de
Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost
numiţi. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea
mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un
mandat de 3 ani sau de 6 ani.

(6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din

activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare.
ART. 156 Republicarea Constituţiei
Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în termen
de 5 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi completată, după aprobarea prin
referendum, se republică de către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor,
dându-se textelor o nouă numerotare.

6. Ordonanța de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind codul administrativ,

Partea a VI-a Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile
personalului contractual din administrația publică și evidența personalului
plătit din fonduri publice, cu completările și modificările ulterioare (doar
următoarele):
-TITLUL I: Dispoziții generale
Titlul I Dispoziții generale
Articolul 1 Obiectul de reglementare
(1) Prezentul cod reglementează cadrul general pentru organizarea și funcționarea autorităților și
instituțiilor administrației publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea
administrativă, serviciile publice, precum și unele reguli specifice privind proprietatea publică și
privată a statului și a unităților administrativ-teritoriale.
(2) Prezentul cod se completează cu Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu
modificările ulterioare, precum și cu alte reglementări de drept comun aplicabile în materie.
Articolul 2 Autoritățile administrației publice centrale
(1) Autoritățile administrației publice centrale sunt: Guvernul, ministerele, alte organe centrale de
specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autoritățile administrative autonome.
(2) Organizarea și funcționarea structurilor de specialitate înființate pentru exercitarea de către
Președintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituția României, republicată,
sunt reglementate prin lege specială.
Articolul 3 Autoritățile administrației publice locale
Autoritățile administrației publice locale sunt: consiliile locale, primariile și consiliile județene.
Articolul 4 Domeniul de aplicare

214
Prezentul cod se aplică în activitatea autorităților și instituțiilor administrației publice, în raporturile
dintre autoritățile și instituțiile administrației publice, precum și în raporturile acestora cu alte subiecte
de drept public sau privat.

-TITLUL II: Statutul funcționarilor publici

-CAP. I: Dispoziții generale.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 369: Înfiinţarea de funcţii publice în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice
Autorităţile şi instituţiile publice în cadrul cărora sunt înfiinţate funcţii publice sunt:
a)autorităţi şi instituţii publice ale administraţiei publice centrale, inclusiv autorităţi
administrative autonome prevăzute de Constituţie sau înfiinţate prin lege organică;
b)autorităţi şi instituţii publice ale administraţiei publice locale;
c)structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;
d)structurile de specialitate ale Parlamentului României;
e)structurile autorităţii judecătoreşti.
Art. 370: Prerogative de putere publică
(1)Prerogativele de putere publică sunt exercitate prin activităţi cu caracter general
şi prin activităţi cu caracter special.
(2)Activităţile cu caracter general care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, de către
autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 369, sunt următoarele:
a)elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei
publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
b)elaborarea propunerilor de politici publice şi strategii, a programelor, a studiilor, analizelor şi
statisticilor necesare fundamentării şi implementării politicilor publice, precum şi a actelor necesare
executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
c)autorizarea, inspecţia, controlul şi auditul public;
d)gestionarea resurselor umane şi a fondurilor publice;
e)reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice
sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi din străinătate, în limita competenţelor stabilite de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau
instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea;
f)realizarea de activităţi în conformitate cu strategiile din domeniul societăţii informaţionale, cu
excepţia situaţiei în care acestea vizează monitorizarea şi întreţinerea echipamentelor informatice.
(3)Activităţile cu caracter special care implică exercitarea prerogativelor de putere
publică sunt următoarele:
a)activităţi de specialitate necesare realizării prerogativelor constituţionale ale Parlamentului;
b)activităţi de specialitate necesare realizării prerogativelor constituţionale ale Preşedintelui
României;

215
c)activităţi de avizare a proiectelor de acte normative în vederea sistematizării, unificării, coordonării
întregii legislaţii şi ţinerea evidenţei oficiale a legislaţiei României;
d)activităţi de specialitate necesare realizării politicii externe a statului;
e)activităţi de specialitate şi de asigurare a suportului necesar apărării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor,
respectarea ordinii şi liniştii publice;
f)activităţi de specialitate necesare aplicării regimului juridic al executării pedepselor şi măsurilor
privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti;
g)activităţi vamale;
h)alte activităţi cu caracter special care privesc exercitarea autorităţii publice în domenii de
competenţă exclusivă a statului, în temeiul şi în executarea legilor şi a celorlalte acte normative.
(4)Stabilirea posturilor în regim de funcţie publică este obligatorie, în măsura în care sunt îndeplinite
activităţi prevăzute la alin. (1)-(3), cu excepţia posturilor aferente personalului din categoriile
prevăzute la art. 382 lit. c), h) şi i), precum şi a posturilor din cadrul autorităţilor autonome, pentru
care categoriile de personal sunt stabilite prin legislaţia specială.
(5)Funcţiile publice se stabilesc prin lege.
Art. 371: Funcţionarul public
(1)Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.
(2)În funcţie de categoria din care fac parte, funcţionarii publici iau decizii şi/sau desfăşoară activităţi
cu caracter tehnic, pentru a asigura continuitatea funcţionării în interes public general a autorităţilor şi
instituţiilor publice.
(3)Prin întreaga lor activitate, funcţionarii publici acţionează în condiţii de obiectivitate,
profesionalism, legalitate şi imparţialitate pentru îndeplinirea de către autorităţile şi instituţiile publice
a atribuţiilor prevăzute de lege.
Art. 372: Corpul funcţionarilor publici
Corpul funcţionarilor publici este constituit din totalitatea funcţionarilor publici care îndeplinesc
activităţile prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3) în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din
administraţia publică centrală şi locală.
Art. 373: Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt:
a)principiul legalităţii;
b)principiul competenţei;
c)principiul performanţei;
d)principiul eficienţei şi eficacităţii;
e)principiul imparţialităţii şi obiectivităţii;
f)principiul transparenţei;
g)principiul responsabilităţii, în conformitate cu prevederile legale;

216
h)principiul orientării către cetăţean;
i)principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice;
j)principiul bunei-credinţe, în sensul respectării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor reciproce;
k)principiul subordonării ierarhice.
Art. 374: Exercitarea raporturilor de serviciu
(1)Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în
condiţiile legii.
(2)Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată sau determinată în
condiţiile prevederilor din prezentul cod.
Art. 375: Exercitarea raporturilor de serviciu pe perioadă determinată
(1)Funcţiile publice de execuţie temporar vacante pe o perioadă de cel puţin o lună pot fi ocupate pe
perioadă determinată astfel:
a)prin redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice
pentru ocuparea funcţiei publice respective;
b)prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condiţiile legii; persoana numită în aceste
condiţii dobândeşte calitatea de funcţionar public numai pe această perioadă şi nu beneficiază la
încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra în corpul de rezervă al funcţionarilor publici;
c)prin modalităţi de modificare temporară a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, în
condiţiile legii.
(2)În cazul funcţiilor publice de execuţie temporar vacante, anterior aplicării uneia dintre modalităţile
de ocupare a funcţiilor publice de execuţie temporar vacante prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c),
persoana care are competenţa de numire în funcţia publică poate transforma funcţia publică în cauză,
temporar vacantă pe o perioadă de cel puţin o lună, prin raportare la necesarul de personal al
autorităţii sau instituţiei publice, pentru perioada vacantării temporare a postului. În acest
caz, la data revenirii titularului funcţiei publice, aceasta se transformă cu respectarea categoriei, clasei
şi gradului profesional deţinute de titularul postului.
Art. 376: Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici numiţi pe perioadă determinată
(1)Funcţionarii publici numiţi pe perioadă determinată în condiţiile art. 375 alin. (1) au aceleaşi
drepturi şi îndatoriri ca şi funcţionarii publici numiţi pe perioadă nedeterminată, cu excepţiile
prevăzute de prezentul cod.
(2)În situaţia în care, pe durata ocupării funcţiei publice de execuţie temporar vacante potrivit art. 375
alin. (1) lit. a) şi b), aceasta se vacantează în condiţiile legii, persoana care are competenţa legală de
numire în funcţia publică dispune, în cazuri temeinic justificate, numirea funcţionarului public, cu
acordul acestuia, pe durată nedeterminată.
Art. 377: Exercitarea raportului de serviciu prin raportare la durata timpului de muncă
Raportul de serviciu se exercită cu durată normală a timpului de muncă, stabilită de Legea nr.
53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţiile prevăzute de prezentul
cod.
Art. 378: Ocuparea unei funcţii publice în baza unui raport de serviciu cu timp parţial

217
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 377, raportul de serviciu poate fi exercitat cu durată redusă a
timpului de muncă la jumătate de normă, caz în care este denumit raport de serviciu cu timp parţial.
(2)Raportul de serviciu cu timp parţial poate fi exercitat cu durată redusă a timpului de muncă la
jumătate de normă în următoarele situaţii:
a)pentru funcţiile publice de execuţie pentru motive familiale sau personale temeinice;
b)în cazul emiterii unei decizii medicale asupra capacităţii de muncă de invaliditate de gradul III, la
solicitarea funcţionarului public, în măsura în care funcţionarul public solicită şi conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice consideră că acesta îşi poate îndeplini atribuţiile aferente funcţiei
publice pe care o deţine cu durata redusă a timpului de muncă ori că fişa postului poate fi modificată
în sensul reducerii cu până la 50% a atribuţiilor şi redistribuirii sarcinilor, fără ca aceasta să
afecteze buna funcţionare a structurii în care îşi desfăşoară activitatea şi dispune continuarea activităţii
cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă;
c)în cazul menţinerii în activitate a funcţionarului public în condiţiile art. 517 alin. (2), în măsura în
care funcţionarul public solicită şi conducătorul autorităţii sau instituţiei publice consideră că acesta
îşi poate îndeplini atribuţiile aferente funcţiei publice pe care o deţine cu durată redusă a timpului de
muncă ori că fişa postului poate fi modificată în sensul reducerii cu până la 50% a atribuţiilor şi
redistribuirii sarcinilor, fără ca aceasta să afecteze buna funcţionare a structurii în care îşi
desfăşoară activitatea şi dispune continuarea activităţii cu durată redusă a timpului de muncă la
jumătate de normă.
(3)Solicitarea exercitării raportului de serviciu cu timp parţial, potrivit alin. (2) lit. a) se face şi se
motivează de către funcţionarul public şi se aprobă de către persoana care are competenţa de numire
în funcţia publică.
(4)Funcţionarii publici care exercită o funcţie publică în baza unui raport de serviciu cu timp parţial,
în condiţiile prevăzute la alin. (1)-(3), au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca funcţionarii publici care
exercită o funcţie publică cu durată normală a timpului de muncă, cu excepţiile prevăzute de prezentul
cod.
(5)Drepturile salariale ale funcţionarilor publici care exercită o funcţie publică în baza unui raport de
serviciu cu timp parţial se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite
pentru durată normală a timpului de muncă.
(6)În situaţia în care funcţia publică este vacantă, în baza unei solicitări motivate a conducătorului
structurii în care se regăseşte funcţia publică, persoana care are competenţa de numire în funcţia
publică poate aproba măsura ocupării acesteia în baza unui raport de serviciu cu timp parţial, prin una
dintre modalităţile de ocupare prevăzute de lege.
Art. 379: Ocuparea unei funcţii publice în baza unui raport de serviciu cu timp parţial
Raportul de serviciu poate fi exercitat cu durată redusă a timpului de muncă, în alte situaţii decât cele
prevăzute la art. 378 alin. (1) şi (2), în condiţiile legii.
Art. 380: Statutele speciale
(1)Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care îndeplinesc activităţile prevăzute la art.
370 alin. (3) în cadrul:
a)structurilor de specialitate ale Parlamentului României;
b)structurilor de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;

218
c)structurilor de specialitate ale Consiliului Legislativ;
d)serviciilor diplomatice şi consulare;
e)instituţiilor din sistemul de ordine publică şi securitate naţională;
f)structurilor vamale;
g)altor servicii publice stabilite prin lege, care îndeplinesc activităţile prevăzute la art. 370 alin. (3) lit.
h).
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cadrul structurilor prevăzute la alin. (1) lit. e) pot
beneficia de statute speciale şi funcţionarii publici care îndeplinesc activităţile prevăzute la art. 370
alin. (2).
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 382 lit. d) şi f), precum şi prin excepţie de la alin. (1), în cadrul
structurilor prevăzute la alin. (1) lit. e) pot fi funcţionari publici şi pot beneficia de statute speciale
persoanele care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ şi cele sanitare care ţin de acestea.
(4)Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa:
a)drepturi, îndatoriri şi incompatibilităţi specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta parte;
b)funcţii publice specifice.
(5)În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice şi consulare şi instituţiilor din sistemul
de ordine publică şi securitate naţională, dispoziţiile speciale pot reglementa, pe lângă aspectele
prevăzute la alin. (4), şi:
a)cadrul legal special al raporturilor de serviciu;
b)managementul carierei;
c)regimul răspunderii administrative şi mecanismele instituţionale specifice de aplicare;
d)gestiunea funcţiilor publice;
e)mecanismele specifice care să asigure participarea funcţionarilor publici la procesul decizional, prin
aplicarea dispoziţiilor privind constituirea comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective.
Art. 381: Condiţii de derogare a statutelor speciale de la prevederile prezentului cod
Statutele speciale pot deroga de la prevederile prezentului cod, în condiţiile art. 380 alin. (4) şi (5).
Art. 382: Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici
Prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar:
a)personalul contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care
desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de
deservire, pază, precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică;
b)personalul salariat încadrat la cabinetul demnitarului;
c)magistraţii, personalul asimilat acestora şi, după caz, categorii de personal auxiliar din cadrul
instanţelor;
d)cadrele didactice şi alte categorii de personal din unităţile şi instituţiile de învăţământ;
e)persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică;

219
f)personalul din unităţile sanitare;
g)personalul regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, precum şi al societăţilor din
sectorul public;
h)personalul militar;
i)membrii Corpului diplomatic şi consular al României şi personalul contractual încadrat pe funcţii
specifice ministerului cu atribuţii în domeniul afacerilor externe.

-CAP. II: Clasificarea funcțiilor publice. Categorii de funcționari publici.

Art. 383: Categorii de funcţii publice
(1)Funcţiile publice se clasifică după cum urmează:
a)funcţii publice generale şi funcţii publice specifice;
b)funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa a II-a, funcţii publice din clasa a III-a;
c)funcţii publice de stat, funcţii publice teritoriale şi funcţii publice locale.
(2)Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general
şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.
(3)Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter
specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea realizării competenţelor lor specifice, sau care
necesită competenţe şi responsabilităţi specifice.
Art. 384: Stabilirea funcţiilor publice specifice şi echivalarea acestora cu funcţiile publice generale
(1)Stabilirea funcţiilor publice specifice şi echivalarea acestora cu funcţiile publice generale se fac
prin lege.
(2)În înţelesul prezentului cod, echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se
referă la echivalarea în mod cumulativ a următoarelor condiţii:
a)nivelul funcţiei publice;
b)nivelul studiilor necesare pentru exercitarea funcţiei publice;
c)vechimea în specialitate necesară pentru exercitarea funcţiei publice.
Art. 385: Funcţiile publice de stat, teritoriale şi locale
(1)Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul ministerelor,
organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, structurilor de specialitate ale
Administraţiei Prezidenţiale, structurilor de specialitate ale Parlamentului României, autorităţilor
publice autonome prevăzute în Constituţia României şi altor autorităţi administrative autonome,
precum şi în cadrul structurilor autorităţii judecătoreşti.
(2)Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul instituţiei
prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale din unităţile administrativteritoriale, precum şi instituţiilor publice din teritoriu, aflate
în subordinea/coordonarea/sub autoritatea Guvernului, a ministerelor şi a celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale.
(3)Funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al
autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.
Art. 386: Clasificarea funcţiilor publice în funcţie de nivelul studiilor necesare

220
Funcţiile publice se împart în 3 clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării
funcţiei publice, după cum urmează:
a)clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licenţă
absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b)clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă
durată, absolvite cu diplomă, în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna;
c)clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii
medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.
Art. 387: Clasificarea funcţiilor publice în funcţie de nivelul atribuţiilor titularilor acestora
(1)După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în 3 categorii, după
cum urmează:
a)funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
b)funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere;
c)funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie.
(2)Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii
publice de execuţie.
(3)În categoria funcţiilor publice de conducere, funcţiile publice se clasifică prin raportare la nivelul
de complexitate al atribuţiilor, în funcţiile prevăzute la art. 390.
(4)În categoria funcţiilor publice de execuţie, funcţiile publice se clasifică prin raportare la nivelul de
complexitate al atribuţiilor potrivit gradelor profesionale.
Art. 388: Funcţionari publici debutanţi şi definitivi
(1)Funcţionarii publici pot fi debutanţi sau definitivi.
(2)Sunt numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea
unei funcţii publice de grad profesional debutant, precum şi persoanele numite în condiţiile prevăzute
la art. 612 alin. (1) şi care nu îndeplinesc condiţiile de vechime în specialitate necesare exercitării unei
funcţii publice de execuţie definitive.
(3)Sunt numiţi funcţionari publici definitivi:
a)funcţionarii publici debutanţi care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut
rezultat corespunzător la evaluare;
b)persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin modalităţile prevăzute de prezenta parte şi
care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de minimum un an.
Art. 389: Înalţii funcţionari publici
Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele
funcţii publice:
a)secretar general şi secretar general adjunct din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la
art. 369 lit. a);
b)prefect;
c)subprefect;

221
d)inspector guvernamental.
Art. 390: Funcţionarii publici de conducere
(1)Categoria funcţionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele
funcţii publice:
a)director general din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385, precum şi
funcţiile publice specifice echivalente acestora, cu excepţia celor din categoria înalţilor funcţionari
publici parlamentari;
b)director general adjunct din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385, precum
şi funcţiile publice specifice echivalente acestora;
c)director din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1), precum şi
funcţiile publice specifice echivalente acestora;
d)director adjunct din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1), precum
şi funcţiile publice specifice echivalente acestora;
e)director executiv din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (2) şi (3),
precum şi în funcţiile publice specifice echivalente acestora;
f)director executiv adjunct din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (2)
şi (3), precum şi în funcţiile publice specifice echivalente acestora;
g)şef serviciu din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385, precum şi în funcţiile
publice specifice echivalente acesteia;
h)şef birou din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 385, precum şi în funcţiile
publice specifice echivalente acesteia.
(2)Funcţia publică de secretar general al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv cea de secretar
general al subdiviziunii administrativ-teritoriale sunt funcţii publice de conducere specifice.
Art. 391: Stabilirea numărului total de funcţii publice de conducere în cadrul fiecărei autorităţi sau
instituţii publice
(1)Numărul total al funcţiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice,
cu excepţia funcţiilor publice de secretar general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale,
precum şi a funcţiilor publice de conducere a căror ocupare se face prin detaşare cu personal din
cadrul instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conform statelor de
organizare aprobate, în condiţiile legii, este de maximum 12% din numărul total al posturilor
aprobate.
(2)Pentru determinarea numărului total al funcţiilor de conducere prin aplicarea cotei de 12%
prevăzută la alin. (1), se procedează după cum urmează:
a)în cazul în care numărul rezultat este mai mic de unu, acesta se rotunjeşte la întreg;
b)în cazul în care numărul rezultat este mai mare de unu, acesta se rotunjeşte la numărul întreg
imediat superior acestuia, dacă fracţiunea este mai mare de 0,50.
(3)Structura organizatorică a autorităţilor şi instituţiilor publice trebuie să respecte următoarele
cerinţe:
a)pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie;
b)pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie;

222
c)pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuţie;
d)pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de
execuţie.
Art. 392: Funcţionarii publici de execuţie
(1)Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I persoanele numite în următoarele funcţii publice
generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, consilier achiziţii publice, precum şi în
funcţiile publice specifice asimilate acestora.
(2)Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a II-a persoanele numite în funcţia publică generală
de referent de specialitate, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.
(3)Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a III-a persoanele numite în funcţia publică generală
de referent, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.
Art. 393: Gradele profesionale ale funcţionarilor publici de execuţie
(1)Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale.
(2)Gradele profesionale sunt următoarele: a)debutant; b)asistent; c)principal; d)superior, ca nivel
maxim.
CAPITOLUL III: Categoria înalţilor funcţionari publici
Art. 394: Ocuparea funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici
(1)Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în autorităţile şi instituţiile
publice.
(2)Ocuparea funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici, cu excepţia celor din
categoria înalţilor funcţionari publici parlamentari, se face prin:
a)concursul organizat în condiţiile prevăzute la art. 467;
b)concursul de promovare organizat în condiţiile prevăzute la art. 483;
c)mobilitate, în condiţiile prevăzute la art. 503;
d)exercitare cu caracter temporar, în condiţiile prevăzute la art. 509;
e)redistribuire din corpul de rezervă al funcţionarilor publici.
(3)Decizia privind alegerea uneia dintre modalităţile de ocupare a funcţiei publice din categoria
înalţilor funcţionari publici prevăzute la alin.
(2) aparţine persoanei care are competenţa de numire în funcţia publică, la propunerea conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă.
(4)Pentru a ocupa, în condiţiile alin. (2) lit. a) şi b), o funcţie publică corespunzătoare categoriei
înalţilor funcţionari publici, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)condiţiile prevăzute la art. 465;
b)să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
c)să fie absolvent cu diplomă al studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice,
management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;

223
d)să fi absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice
corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, organizate de Institutul Naţional de
Administraţie ori să fi exercitat un mandat complet de parlamentar;
e)să aibă cel puţin 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
f)să promoveze concursul organizat în condiţiile prevăzute la art. 467 sau art. 483.
Art. 395: Programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare
categoriei înalţilor funcţionari publici
(1)Programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei
înalţilor funcţionari publici se organizează de Institutul Naţional de Administraţie, în condiţiile legii.
(2)La programele prevăzute la alin. (1) pot participa doar persoane care au calitatea de funcţionar
public la data începerii acestora sau care au avut această calitate pentru cel puţin un an.
Art. 396: Competenţa de gestionare a concursului de selecţie şi a concursului de promovare pentru
funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici
(1)Concursul de selecţie şi concursul de promovare pentru ocuparea funcţiilor publice din categoria
înalţilor funcţionari publici este gestionat de către o comisie de concurs permanentă, independentă,
denumită comisie de concurs, şi, după caz, de comisia de soluţionare a contestaţiilor, potrivit
atribuţiilor ce revin acestor comisii. Comisia de concurs, respectiv comisia de soluţionare a
contestaţiilor sunt formate din 7 membri, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea
ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice. Membrii comisiilor au mandate de 5 ani.
(2)Atribuţiile comisiilor prevăzute la alin. (1) se realizează cu respectarea principiilor independenţei,
stabilităţii în cadrul comisiei, integrităţii, obiectivităţii şi imparţialităţii în luarea deciziilor.
(3)Comisia de concurs are următoarele atribuţii principale:
a)verifică îndeplinirea condiţiilor pentru ocuparea unei funcţii publice din categoria înalţilor
funcţionari publici şi selectează dosarele de concurs ale candidaţilor;
b)stabileşte subiectele pentru proba scrisă;
c)stabileşte planul interviului şi realizează interviul;
d)notează pentru fiecare candidat fiecare probă a concursului;
e)asigură, prin secretariatul comisiei, afişarea rezultatelor concursului;
f)formulează propunerea de numire a candidatului declarat admis, pe care o transmite, prin
secretariatul comisiei, persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică;
g)elaborează regulamente cu privire la procedura de concurs, cu avizul Agenţiei;
h)alte atribuţii prevăzute de acte normative. (4)Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele
atribuţii principale:
a)soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la selecţia dosarelor, precum şi cu privire la
notarea fiecărei probe a concursului;
b)asigură, prin secretariatul comisiei, afişarea rezultatelor contestaţiilor;
c)alte atribuţii prevăzute de acte normative.
(5)Poate fi desemnată ca membru în comisiile prevăzute la alin. (1), persoana care îndeplineşte
cumulativ următoarele condiţii:

224
a)este cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene;
b)are capacitate deplină de exerciţiu;
c)este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea mandatului;
d)are studii superioare de licenţă, atestate în condiţiile legii;
e)nu face parte dintr-un partid politic sau dintr-o organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim
juridic ca şi partidelor politice;
f)nu a fost lucrător sau colaborator al Securităţii, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
g)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra
autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, cu
excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, şi, după caz, nu a săvârşit abateri disciplinare pentru
care s-au aplicat sancţiuni disciplinare, pentru care nu a intervenit radierea în condiţiile legii;
h)are o bună reputaţie şi o înaltă competenţă profesională;
i)are competenţele necesare evaluării funcţionarilor publici.
(6)Mandatul de membru al comisiei de concurs şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor încetează:
a)la expirarea termenului pentru care a fost numit;
b)în cazul în care nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la alin. (5);
c)în cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 3 luni consecutive;
d)în cazul în care intervine un caz de incompatibilitate, potrivit legii;
e)este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;
f)prin demisie, înaintată prim-ministrului;
g)în caz de deces.
(7)În situaţia prevăzută la alin. (6) lit. d) mandatul de membru al comisiei de concurs, respectiv al
comisiei de soluţionare a contestaţiilor încetează la data comunicării de către autoritatea responsabilă
de asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei
instituţionale, către structurile sau instituţiile abilitate, în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările
şi completările ulterioare, a raportului de evaluare, rămas definitiv, privind existenţa unei stări de
incompatibilitate, respectiv a hotărârii judecătoreşti definitive de confirmare a existenţei unei stări de
incompatibilitate în exercitarea funcţiei sau profesiei sale.
(8)Membrii comisiei de concurs nu pot fi desemnaţi şi ca membri ai comisiei de soluţionare a
contestaţiilor.
(9)Secretariatul comisiilor prevăzute la alin. (1) este asigurat de către Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici.
(10)La prima întrunire a comisiilor prevăzute la alin. (1) acestea îşi aprobă regulamentele de
organizare şi funcţionare.
Art. 397: Competenţa de emitere a actelor administrative privind raporturile de serviciu ale înalţilor
funcţionari publici Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu ale înalţilor
funcţionari publici, precum şi sancţionarea disciplinară a înalţilor funcţionari publici se fac, în
condiţiile legii, de către:

225
a)Guvern, pentru funcţiile publice prevăzute la art. 389 lit. b) şi c);
b)prim-ministru, prin decizie, pentru funcţiile publice prevăzute la art. 389 lit. a) şi d), cu excepţia
funcţiilor publice pentru care competenţa de numire este reglementată expres prin acte normative
speciale.
Art. 398: Evaluarea performanţelor individuale ale înalţilor funcţionari publici
(1)Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici, cu excepţia
celor din categoria înalţilor funcţionari publici parlamentari, se face de către o comisie de evaluare,
formată din 5 membri numiţi pentru un mandat de 3 ani prin decizie a prim-ministrului, la propunerea
ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor
art. 396 alin. (2) şi alin. (5)-(10).
(2)Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face anual pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de
performanţă şi a gradului şi modului de atingere a obiectivelor individuale, potrivit metodologiei
prevăzute în anexa nr. 6.
(3)Înalţii funcţionari publici au obligaţia de a urma, de regulă anual, cursuri de perfecţionare
profesională, în condiţiile legii.
Art. 399: Norme de aplicare - procedura de organizare a concursului de selecţie şi a concursului de
promovare pentru ocuparea funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici Prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice şi a Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, se aprobă 12 procedura de organizare a concursului de selecţie şi a
concursului de promovare pentru ocuparea funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari
publici.

-CAP. IV: Managementul funcției publice și ai funcționarilor publici și Sistemul

electronic național de evidență a ocupării în sectorul public.
SECŢIUNEA 1: Managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici
Art. 400: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
(1)Pentru dezvoltarea unui corp de funcţionari publici profesionist, stabil şi imparţial şi pentru
crearea unei evidenţe necesare gestiunii personalului plătit din fonduri publice se organizează şi
funcţionează, în subordinea ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică.
(2)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de
stat, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numiţi de către prim-ministru la
propunerea ministrului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice. În exercitarea atribuţiilor care îi
revin, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici emite ordine cu caracter normativ şi
individual.
(3)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este finanţată de la bugetul de stat.
(4)Personalul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este format din demnitari, funcţionari
publici şi personal contractual. Salarizarea personalului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici se
face potrivit reglementărilor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Art. 401: Atribuţiile Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
(1)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are următoarele atribuţii:

226
a)elaborează şi propune politicile şi strategiile privind managementul funcţiei publice şi al
funcţionarilor publici;
b)elaborează şi avizează proiecte de acte normative privind funcţia publică şi funcţionarii publici;
c)emite, la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, puncte de vedere cu privire la proiectele de
acte normative privind funcţia publică şi funcţionarii publici;
d)realizează evidenţa şi managementul funcţiei publice şi ale funcţionarilor publici;
e)monitorizează şi controlează modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică, funcţionarii
publici, precum şi respectarea aplicării normelor de conduită în cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice şi înaintează ministerului de resort propuneri privind măsurile ce se impun;
f)colaborează cu instituţiile publice cu atribuţii în domeniul politicilor salariale şi fiscal-bugetare, în
vederea elaborării cadrului normativ privind salarizarea funcţionarilor publici;
g)centralizează nevoile de instruire a funcţionarilor publici, pe baza planurilor de perfecţionare
profesională a funcţionarilor publici transmise de autorităţile şi instituţiile publice şi le pune la
dispoziţia Institutului Naţional de Administraţie şi a altor furnizori de formare şi perfecţionare
profesională, în condiţiile legii; h)colaborează cu Institutul Naţional de Administraţie la stabilirea
tematicii specifice programelor de formare specializată în administraţia publică şi de perfecţionare a
funcţionarilor publici;
i)administrează Sistemul electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public şi realizează
evidenţa personalului plătit din fonduri publice;
j)furnizează ministerului de resort date statistice prelucrate, în condiţiile legii, pe baza informaţiilor
cuprinse în Sistemul electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public, pentru
fundamentarea politicilor de resurse umane cu privire la personalul plătit din fonduri publice;
k)asigură baza de date pentru redistribuirea, la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, a
funcţionarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu prin eliberare din funcţia publică din
motive neimputabile lor;
l)acordă, la cerere, asistenţă de specialitate compartimentelor de resurse umane din cadrul autorităţilor
şi instituţiilor publice referitor la aplicarea legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici;
m)elaborează cadre de competenţă, în condiţiile legii;
n)reglementează şi monitorizează aplicarea normelor privind conduita funcţionarilor publici şi
activitatea consilierilor de etică din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
o)întocmeşte raportul anual cu privire la managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici,
pe care îl prezintă ministerului de resort, care conţine şi informaţii cu privire la reorganizările
instituţionale, precum şi cu privire la aplicarea şi respectarea normelor de conduită în cadrul
autorităţilor şi instituţiilor publice;
p)elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, privind
funcţiile publice, precum şi instrucţiuni privind aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul funcţiei
publice şi al funcţionarilor publici;
q)organizează etapa de recrutare din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor publice prevăzute
la art. 467 alin. (3) lit. a);
r)planifică recrutarea în funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2), cu excepţia celor care
beneficiază de statute speciale în condiţiile legii, pe baza unui plan de recrutare.

227
(2)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
(3)Cadrele de competenţă prevăzute la alin. (1) lit. m) constituie cadrul de referinţă pentru organizarea
şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, exprimat prin totalitatea standardelor, indicatorilor şi
descriptorilor utilizaţi cu referire la capacitatea unei persoane de a selecta, combina şi utiliza
cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii constând în valori şi atitudini, pentru rezolvarea cu succes a
sarcinilor stabilite în exercitarea unei funcţii publice, precum şi pentru dezvoltarea profesională ori
personală în condiţii de eficacitate şi eficienţă. Normele privind conţinutul, competenţa şi procedura
de elaborare şi avizare a cadrelor de competenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(4)În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. n), Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici:
a)elaborează studii şi analize privind respectarea prevederilor privind conduita funcţionarilor publici;
b)elaborează cadrul metodologic privind activitatea de consiliere etică, precum şi modelul,
gestionarea şi accesul la registrul de evidenţă al acestei activităţi;
c)elaborează standardul de formare pentru consilierii de etică;
d)organizează seminare şi conferinţe în domeniul managementului eticii şi integrităţii;
e)elaborează cadrul metodologic necesar monitorizării şi implementării principiilor şi standardelor de
conduită a funcţionarilor publici, precum şi a procedurilor disciplinare în cadrul autorităţilor şi
instituţiilor publice şi centralizează datele transmise de acestea, la termenele şi în formatele de
raportare stabilite. Prin activitatea sa, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu poate influenţa
activitatea de consiliere etică desfăşurată de consilierii de etică şi derularea procedurii de lucru a
comisiilor de disciplină din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
f)asigură administrarea, dezvoltarea şi operarea aplicaţiei informatice de monitorizare, în vederea
prelucrării automate şi reprezentării statistice şi grafice a datelor colectate în condiţiile prevăzute la lit.
e);
g)concepe şi administrează baza de date a consilierilor de etică şi sprijină dezvoltarea competenţelor
acestora prin facilitarea proceselor de comunicare;
h)colaborează cu consilierii de etică;
i)pe baza rapoartelor transmise de consilierii de etică, elaborează rapoarte anuale privind
monitorizarea implementării principiilor şi a standardelor de conduită, precum şi a procedurilor
disciplinare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
j)colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care au ca scop promovarea şi apărarea intereselor
legitime ale cetăţenilor în relaţia cu administraţia publică.
Art. 402: Procedura de stabilire şi revizuire a structurii de funcţii publice şi de modificare a calităţii
posturilor
(1)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici avizul privind funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2), cu excepţia celor care
beneficiază de statute speciale în condiţiile legii, la stabilirea sau modificarea structurii de funcţii
publice pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, în parte, de către conducătorul acesteia, pe baza
activităţilor prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3), precum şi reorganizarea activităţii autorităţii sau
instituţiei publice, în condiţiile prevăzute la art. 408.
(2)Avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este prealabil şi obligatoriu în toate situaţiile
prevăzute la alin. (1) şi se emite în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii
documentelor cuprinse în lista prevăzută la alin. (4).

228
 (3)În situaţii temeinic justificate termenul prevăzut la alin. (2) se poate prelungi cu maximum 15 zile
lucrătoare, cu înştiinţarea prealabilă a instituţiei sau autorităţii publice care a solicitat avizul.
(4)Lista documentelor necesare pentru obţinerea avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,
precum şi modalitatea de transmitere a acestora de către autorităţile şi instituţiile publice se aprobă
prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 403: Legitimarea procesuală activă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
(1)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate sesiza instanţa de contencios administrativ
competentă, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
(2)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate sesiza şi prefectul în legătură cu actele pe care le
consideră nelegale emise de autorităţile administraţiei publice locale sau de instituţiile publice locale.
Art. 404: Gestiunea resurselor umane de către autorităţile şi instituţiile publice
Gestiunea curentă a resurselor umane, inclusiv a funcţiilor publice este organizată şi realizată, în
cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice, de către un compartiment specializat, care colaborează cu
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Art. 405: Stabilirea structurii de posturi
Structura de posturi se stabileşte pe baza activităţilor prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3), precum şi prin
raportare la activităţile desfăşurate de categoriile de personal prevăzute la art. 382.
Art. 406: Transformarea posturilor de natură contractuală în funcţii publice
Autorităţile şi instituţiile publice care au prevăzute în statele de funcţii posturi de natură contractuală,
care presupun desfăşurarea unor activităţi dintre cele prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3), stabilesc
funcţii publice în condiţiile prevăzute la art. 407.
Art. 407: Stabilirea de funcţii publice
Funcţiile publice se stabilesc pe baza activităţilor prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3), pentru fiecare
autoritate şi instituţie publică, prin act administrativ al conducătorului acesteia, respectiv prin hotărâre
a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local.
Art. 408: Obligaţia respectării drepturilor de carieră în cazul reorganizării autorităţii sau instituţiei
publice
Pentru respectarea drepturilor la carieră ale funcţionarilor publici, în cuprinsul actelor normative sau
administrative privind modificări ale organigramei, reorganizări sau desfiinţări de structuri, în situaţia
în care sunt afectate şi funcţii publice, autorităţile şi instituţiile publice iniţiatoare din administraţia
publică centrală şi locală sunt obligate să prevadă un termen de minimum 30 de zile în vederea
aplicării procedurilor legale prevăzute de prezentul cod.
SECŢIUNEA 2: Structura de posturi şi structura de funcţii publice
Art. 409: Comunicarea modificărilor intervenite în situaţia posturilor şi a funcţionarilor publici
(1)Autorităţile şi instituţiile publice comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen
de 10 zile lucrătoare de la dispunerea măsurii prin act administrativ, orice modificare intervenită în
situaţia funcţionarilor publici şi a funcţiilor publice.
(2)Modificările intervenite în situaţia funcţionarilor publici se fac prin acte administrative care privesc
numirea în funcţia publică, modificarea, suspendarea, sancţionarea disciplinară, respectiv încetarea
raporturilor de serviciu.

229
(3)Modificările intervenite în situaţia funcţiilor publice se fac prin acte administrative emise în
următoarele situaţii:
a)intervenirea unor modificări în structura funcţiilor publice din cadrul autorităţilor sau instituţiilor
publice, ca urmare a promovării în clasă şi a promovării în grad profesional a funcţionarilor publici;
b)transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o
funcţie publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat
pentru autoritatea sau instituţia publică şi în fondurile bugetare anuale alocate.
c)modificarea calităţii posturilor în condiţiile prevăzute la art. 405-407.
(4)Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul modificărilor intervenite în situaţia funcţiilor publice şi
funcţionarilor publici care beneficiază de statute speciale în condiţiile art. 380 alin. (1) lit. a)-f).
SECŢIUNEA 3: Dosarul profesional al funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice
Art. 410: Întocmirea dosarului profesional
(1)În scopul asigurării evidenţei funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se
întocmeşte dosarul profesional pentru fiecare funcţionar public.
(2)Conţinutul şi modalitatea de gestionare a dosarului profesional se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(3)Autorităţile şi instituţiile publice răspund de întocmirea şi actualizarea dosarelor profesionale şi
asigură păstrarea acestora în condiţii de siguranţă.
(4)În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau instituţia publică
păstrează o copie a dosarului profesional şi înmânează originalul funcţionarului public, pe bază de
semnătură.
(5)Persoanele care au acces la datele cuprinse în evidenţa naţională a funcţiilor publice şi a
funcţionarilor publici, precum şi la dosarul profesional al funcţionarului public au obligaţia de a păstra
confidenţialitatea datelor cu caracter personal, în condiţiile legii.
(6)Autoritatea sau instituţia publică este obligată să elibereze o adeverinţă care să ateste perioada de
activitate desfăşurată de fiecare funcţionar public în cadrul acesteia, vechimea în muncă, în
specialitatea studiilor şi în grad profesional, în următoarele situaţii:
a)la solicitarea funcţionarului public;
b)la modificarea definitivă şi la încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public, în condiţiile
legii;
c)în alte cazuri expres prevăzute de lege.
(7)Modelul adeverinţei prevăzute la alin. (6) se stabileşte prin hotărârea Guvernului prevăzută la art.
625 alin. (2).
SECŢIUNEA 4: Evidenţa personalului plătit din fonduri publice.
Sistemul electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public
Art. 411: Sistemul electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public
(1)Evidenţa personalului plătit din fonduri publice se realizează pe baza Sistemului electronic naţional
de evidenţă a ocupării în sectorul public pentru categoriile de personal prevăzute în legislaţia cadru
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

230
 (2)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici administrează Sistemul electronic naţional de evidenţă
a ocupării în sectorul public şi realizează evidenţa personalului plătit din fonduri publice. Sistemul
electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public operează cu date colectate din baza de
date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii, în condiţiile alin. (5), cu date colectate direct de la
autorităţi şi instituţii publice, precum şi, după caz, cu date colectate de la alte persoane juridice în
cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea categoriile de personal prevăzute în legislaţia cadru privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(3)Sistemul electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public este administrat, dezvoltat şi
operat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
(4)În vederea întocmirii, actualizării şi administrării evidenţei personalului bugetar plătit din fonduri
publice, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi orice alte persoane juridice în cadrul cărora îşi
desfăşoară activitatea categoriile de personal prevăzute în legislaţia cadru privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice au obligaţia de a utiliza instrumentele informatice puse la
dispoziţie de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi de a introduce, în formatul şi la termenele
prevăzute de lege, datele şi informaţiile despre posturile şi personalul propriu.
(5)În vederea întocmirii, actualizării şi administrării evidenţei personalului bugetar plătit din fonduri
publice, încadrat cu contracte individuale de muncă, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi
Inspecţia Muncii asigură interconectarea sistemelor informatice şi stabilesc modalităţile concrete de
colaborare încheind în acest sens un protocol de colaborare.
(6)Datele cuprinse în evidenţa personalului bugetar plătit din fonduri publice sunt utilizate şi
prelucrate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în scopuri determinate şi legitime, pentru
îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.
(7)Datele şi informaţiile cuprinse în evidenţa personalului bugetar plătit din fonduri publice sunt
opozabile faţă de terţi, în condiţiile legii.
(8)Autorităţile şi instituţiile publice în cadrul sau în subordinea cărora îşi desfăşoară activitatea
funcţionari publici care pot beneficia de statute speciale prevăzute la art. 380 alin. (1) lit. d)-f) au
obligaţia de a ţine evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici cu statut special. În acest caz,
datele statistice necesare întocmirii, actualizării şi administrării evidenţei personalului bugetar plătit
din fonduri publice se transmit lunar Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în formatul şi la
termenele stabilite prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (10).
(9)Utilizarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici şi autorităţile şi instituţiile publice se face cu respectarea prevederilor legii privind protecţia
persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Persoanele care au acces la datele cuprinse în evidenţa personalului bugetar plătit din fonduri publice
au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal, în condiţiile legii.
(10)Normele privind întocmirea, actualizarea şi administrarea Sistemului electronic naţional de
evidenţă a ocupării în sectorul public, precum şi detalierea operaţiunilor necesare completării bazei de
date se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.

-CAP. V: Drepturi și îndatoriri.

SECŢIUNEA 1: Drepturile funcţionarilor publici
Art. 412: Dreptul la opinie
Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat.
Art. 413: Dreptul la tratament egal

231
(1)La baza raporturilor de serviciu dintre autorităţile şi instituţiile publice şi funcţionarii publici stă
principiul egalităţii de tratament faţă de toţi funcţionarii publici.
(2)Orice discriminare faţă de un funcţionar public, definită în conformitate cu prevederile legislaţiei
specifice privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, este interzisă.
Art. 414: Dreptul de a fi informat: Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la
deciziile care se iau în aplicarea prezentului cod şi care îl vizează în mod direct.
Art. 415: Dreptul de asociere sindicală
(1)Dreptul de asociere sindicală şi de asociere la organizaţii profesionale este garantat funcţionarilor
publici.
(2)Funcţionarii publici pot, în mod liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să
exercite orice mandat în cadrul acestora.
(3)În situaţia în care funcţionarii publici sunt aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor
sindicale, în funcţii salarizate, aceştia au obligaţia ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de
conducere ale organizaţiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele două funcţii. În cazul în care
funcţionarul public optează pentru desfăşurarea activităţii în funcţia de conducere în organizaţiile
sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în
funcţia de conducere din organizaţia sindicală.
(4)Funcţionarii publici aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, în funcţii
nesalarizate, pot deţine simultan funcţia publică şi funcţia în organele de conducere ale organizaţiilor
sindicale, cu obligaţia respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese care le
este aplicabil.
Art. 416: Dreptul la grevă
(1)Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condiţiile legii.
(2)Funcţionarii publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu şi alte drepturi salariale pe
durata grevei.
Art. 417: Drepturile salariale şi alte drepturi conexe
(1)Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la salariu, prime şi alte drepturi, în
condiţiile legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(2)Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice.
Art. 418: Dreptul la asigurarea uniforme
i Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o
primesc gratuit.
Art. 419: Durata normală a timpului de lucru
(1)Durata normală a timpului de muncă pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi şi de
40 de ore pe săptămână, cu excepţiile prevăzute expres de prezentul cod sau de legi speciale.
(2)Pentru orele lucrate peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de repaus săptămânal,
sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare, potrivit legii, funcţionarii publici au dreptul la
recuperare sau la plata majorată, în condiţiile legii.
Art. 420: Dreptul de a fi ales sau numit într-o funcţie de autoritate sau demnitate publică

232
Funcţionarii publici pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică, în condiţiile prezentului
cod şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările
şi completările ulterioare.
Art. 421: Dreptul la concediu
(1)Funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii, în
condiţiile legii.
(2)În perioada concediilor medicale, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi
îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa
funcţionarului public în cauză, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 512 alin. (4) şi (5).
Art. 422: Dreptul la un mediu sănătos la locul de muncă
(1)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să asigure funcţionarilor publici condiţii normale de
muncă şi igienă, de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.
(2)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să identifice şi să asigure adaptarea locului de muncă
pentru funcţionarii publici cu dizabilităţi şi de a pune la dispoziţia acestora instrumentele de asigurare
a accesibilităţii, în vederea exercitării în mod corespunzător a atribuţiilor aferente funcţiilor publice
ocupate de aceştia.
Art. 423: Dreptul la asistenţă medicală, proteze şi medicamente
Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală, proteze şi medicamente, în condiţiile legii.
Art. 424: Dreptul la recunoaşterea vechimii în muncă, în specialitate şi în grad profesional
(1)Funcţionarii publici beneficiază de vechime în muncă, în specialitate şi în grad profesional.
(2)Vechimea în muncă este vechimea dobândită în condiţiile reglementate de legislaţia muncii,
precum şi vechimea dobândită în exercitarea unui raport de serviciu.
(3)Vechimea în specialitate este vechimea dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, al
unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către
persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau
specializării sale. Constituie vechime în specialitate şi vechimea dobândită în temeiul unui contract
individual de muncă, raport de serviciu sau ca profesie liberală în statele membre ale Uniunii
Europene, precum şi în alte state cu care România a încheiat convenţii de recunoaştere reciprocă a
acestor drepturi, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o
activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale.
(4)În toate cazurile vechimea în specialitate se raportează la durata normală a timpului de muncă,
fiind calculată prin raportare la fracţiunea de normă lucrată şi se demonstrează cu documente
corespunzătoare.
(5)Perioada de suspendare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici nu constituie vechime în
muncă, în specialitate şi în grad profesional, cu excepţiile prevăzute de lege.
(6)Vechimea în gradul profesional este vechimea rezultată din activitatea efectiv desfăşurată de
funcţionarul public într-o funcţie publică de execuţie corespunzătoare gradului profesional deţinut, cu
excepţiile prevăzute la art. 513 alin. (1) lit. c) şi art. 514 alin. (1) lit. a)-d) şi j).
Art. 425: Dreptul la pensie şi la alte drepturi de asigurări sociale de stat: Funcţionarii publici
beneficiază de pensii, precum şi de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit legii. 20
Art. 426: Drepturi ale membrilor familiei funcţionarului public, în situaţia decesului acestuia

233
(1)În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei care au, potrivit legii, dreptul la pensie de
urmaş primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a
funcţionarului public decedat.
(2)În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a fost emisă din vina autorităţii sau a instituţiei
publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare drepturile prevăzute la
alin. (1) până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaş.
Art. 427: Dreptul la protecţia legii
(1)Funcţionarii publici beneficiază în exercitarea atribuţiilor lor de protecţia legii.
(2)Autoritatea sau instituţia publică este obligată să suporte cheltuielile necesare asigurării asistenţei
juridice, în cazul în care împotriva funcţionarului public au fost formulate sesizări către organele de
cercetare penală sau acţiuni în justiţie cu privire la modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu.
Condiţiile de suportare a cheltuielilor necesare asigurării asistenţei juridice se stabilesc prin act
administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
(3)Prevederile alin. (2) nu se aplică în situaţia în care autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia
îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public este cea care formulează o sesizare penală sau o acţiune
în justiţie împotriva acestuia.
(4)În cazul în care funcţionarul public a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni cu
intenţie directă, acesta are obligaţia restituirii sumei aferente asigurării asistenţei juridice prevăzute la
alin. (2).
(5)Autoritatea sau instituţia publică este obligată să asigure protecţia funcţionarului public împotriva
ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice
sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituţia publică va solicita
sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
(6)Autorităţile şi instituţiile publice pot stabili, prin acte normative, măsurile speciale de protecţie
pentru funcţionarii publici care desfăşoară activităţi cu grad ridicat de risc profesional.
Art. 428: Dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile materiale suferite din culpa autorităţii sau
instituţiei publice Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul
public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu
material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
Art. 429: Desfăşurarea de activităţi în sectorul public şi în sectorul privat
Funcţionarii publici pot desfăşura activităţi remunerate în sectorul public şi în sectorul privat, cu
respectarea prevederilor legale privind incompatibilităţile şi conflictul de interese.
SECŢIUNEA 2: Îndatoririle funcţionarilor publici
Art. 430: Respectarea Constituţiei şi a legilor
(1)Funcţionarii publici au obligaţia ca prin actele şi faptele lor să promoveze supremaţia legii, să
respecte Constituţia şi legile ţării, statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor
în relaţia cu administraţia publică, precum şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor
legale în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu aplicarea normelor de conduită care rezultă din
îndatoririle prevăzute de lege.
(2)Funcţionarii publici trebuie să se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi, datorată naturii funcţiilor publice deţinute.

234
Art. 431: Profesionalismul şi imparţialitatea
(1)Funcţionarii publici trebuie să exercite funcţia publică cu obiectivitate, imparţialitate şi
independenţă, fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe
argumente tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau
juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.
(2)În activitatea profesională, funcţionarii publici au obligaţia de diligenţă cu privire la promovarea şi
implementarea soluţiilor propuse şi a deciziilor, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3)În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii publici trebuie să adopte o atitudine neutră faţă de orice
interes personal, politic, economic, religios sau de altă natură şi să nu dea curs unor eventuale
presiuni, ingerinţe sau influenţe de orice natură.
(4)Principiul independenţei nu poate fi interpretat ca dreptul de a nu respecta principiul subordonării
ierarhice.
Art. 432: Obligaţii în exercitarea dreptului la libera exprimare
(1)Funcţionarii publici au dreptul la libera exprimare, în condiţiile legii.
(2)În exercitarea dreptului la liberă exprimare, funcţionarii publici au obligaţia de a nu aduce atingere
demnităţii, imaginii, precum şi vieţii intime, familiale şi private a oricărei persoane.
(3)În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici au obligaţia de a respecta demnitatea
funcţiei publice deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
(4)În activitatea lor, funcţionarii publici au obligaţia de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lăsa
influenţaţi de considerente personale sau de popularitate. În exprimarea opiniilor, funcţionarii publici
trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.
Art. 433: Asigurarea unui serviciu public de calitate
(1)Funcţionarii publici au obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetăţenilor
prin participarea activă la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practică, în scopul realizării
competenţelor autorităţilor şi ale instituţiilor publice.
(2)În exercitarea funcţiei deţinute, funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament
profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă pentru a câştiga şi a
menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor
publice.
Art. 434: Loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice
(1)Funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice
în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce
prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
(2)Funcţionarilor publici le este interzis:
a)să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele
de acte cu caracter normativ sau individual;
b)să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care
autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea are calitatea de parte sau să furnizeze
în mod neautorizat informaţii în legătură cu aceste litigii;

235
c)să dezvăluie şi să folosească informaţii care au caracter secret, în alte condiţii decât cele prevăzute
de lege;
d)să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice în vederea promovării de acţiuni
juridice ori de altă natură împotriva statului sau autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea.
(3)Prevederile alin. (2) se aplică şi după încetarea raportului de serviciu, pentru o perioadă de 2 ani,
dacă dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene.
Art. 435: Obligaţia de a informa autoritatea sau instituţia publică cu privire la situaţia personală
generatoare de acte juridice Funcţionarul public are îndatorirea de a informa autoritatea sau instituţia
publică, în mod corect şi complet, în scris, cu privire la situaţiile de fapt şi de drept care privesc
persoana sa şi care sunt generatoare de acte administrative în condiţiile expres prevăzute de lege.
Art. 436: Interdicţii şi limitări în ceea ce priveşte implicarea în activitatea politică
(1)Funcţionarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, cu respectarea
interdicţiilor şi limitărilor prevăzute la art. 242 alin. (4) şi art. 420.
(2)Funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la
exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze
vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor
politice.
(3)În exercitarea funcţiei publice, funcţionarilor publici le este interzis:
a)să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice, a organizaţiilor cărora le
este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, a fundaţiilor sau asociaţiilor care
funcţionează pe lângă partidele politice, precum şi pentru activitatea candidaţilor independenţi;
b)să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;
c)să afişeze, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla
şi/sau denumirea partidelor politice, ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca
şi partidelor politice, ale fundaţiilor sau asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice, ale
candidaţilor acestora, precum şi ale candidaţilor independenţi;
d)să se servească de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi
exprima sau manifesta convingerile politice;
e)să participe la reuniuni publice cu caracter politic pe durata timpului de lucru.
Art. 437: Îndeplinirea atribuţiilor
(1)Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia
publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate.
(2)Funcţionarul public are îndatorirea să îndeplinească dispoziţiile primite de la superiorii ierarhici.
(3)Funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la
superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Funcţionarul public are îndatorirea să aducă la
cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia astfel de situaţii.
(4)În cazul în care se constată, în condiţiile legii, legalitatea dispoziţiei prevăzute la alin. (3),
funcţionarul public răspunde în condiţiile legii.
Art. 438: Limitele delegării de atribuţii

236
(1)Delegarea de atribuţii corespunzătoare unei funcţii publice vacante se dispune motivat prin act
administrativ de către persoana care are competenţa de numire în funcţia publică, pe o perioadă de
maximum 6 luni într-un an calendaristic, în condiţiile prezentului cod.
(2)Delegarea de atribuţii corespunzătoare unei funcţii publice ocupate al cărei titular se află în
concediu în condiţiile legii sau este delegat în condiţiile art. 504 ori se află în deplasare în interesul
serviciului se stabileşte prin fişa postului şi operează de drept, în condiţiile prezentului cod.
(3)Delegarea de atribuţii corespunzătoare unei funcţii publice nu se poate face prin delegarea tuturor
atribuţiilor corespunzătoare unei funcţii publice către acelaşi funcţionar public. Funcţionarul public
care preia atribuţiile delegate exercită pe perioada delegării de atribuţii şi atribuţiile funcţiei publice
pe care o deţine, precum şi atribuţiile parţial preluate, cu excepţia situaţiei în care atribuţiile delegate
presupun exercitarea controlului ierarhic asupra funcţiei deţinute.
(4)În situaţia în care funcţia publică ale cărei atribuţii sunt delegate şi funcţia publică al cărei titular
preia parţial atribuţiile delegate se află într-un raport ierarhic de subordonare, funcţionarul public care
preia atribuţiile delegate semnează pentru funcţia publică ierarhic superioară.
(5)Prin excepţie de la alin. (3), atribuţiile funcţiei publice de secretar general al unităţii/subdiviziunii
administrativ-teritoriale pot fi delegate şi în totalitate, pentru perioada prevăzută la alin. (1),
conducătorului compartimentului juridic din cadrul aparatului de specialitate al primarului, cu
obligaţia delegării atribuţiilor proprii către alţi funcţionari publici.
(6)În situaţia în care la nivelul unităţii administrativ-teritoriale postul conducătorului
compartimentului juridic este vacant sau temporar vacant, atribuţiile funcţiei publice de secretar
general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale pot fi delegate şi în totalitate, pentru perioada
prevăzută la alin. (1), unui alt funcţionar public, cu respectarea alin. (9).
(7)Prin excepţie de la alin. (3) şi (9), în situaţia în care la nivelul aparatului de specialitate al
primarului nu există un funcţionar public căruia să îi fie delegate atribuţiile funcţiei de secretar
general al unităţii/subdiviziunii administrativteritoriale, în condiţiile alin. (5) sau (6), acestea sunt
delegate unui alt funcţionar public, în următoarea ordine:
a)unui funcţionar public cu studii superioare de licenţă absolvită cu diplomă, în specialitate juridică
sau administrativă;
b)unui funcţionar public cu studii superioare de licenţă.
(8)Delegarea de atribuţii se face numai cu informarea prealabilă a funcţionarului public căruia i se
deleagă atribuţiile.
(9)Funcţionarul public care preia atribuţiile delegate trebuie să îndeplinească condiţiile de studii şi de
vechime necesare pentru ocuparea funcţiei publice ale cărei atribuţii îi sunt delegate.
(10)Nu pot fi delegate atribuţii funcţionarilor publici debutanţi sau funcţionarilor publici care exercită
funcţia publică în temeiul unui raport de serviciu cu timp parţial.
(11)Funcţionarii publici pot îndeplini unele atribuţii corespunzătoare unei funcţii de demnitate
publică, ale unei funcţii de autoritate publică sau ale unei alte funcţii publice, numai în condiţiile
expres prevăzute de lege.
(12)În cazul funcţiilor publice de execuţie vacante, cu excepţia funcţiilor publice de auditor şi
consilier juridic, atunci când aceste funcţii sunt unice în cadrul autorităţii sau instituţiei publice,
atribuţiile pot fi delegate către cel puţin doi funcţionari publici, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi
(8)-(10).
Art. 439: Păstrarea secretului de stat, secretului de serviciu şi confidenţialitatea

237
Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi
confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în
exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu aplicarea dispoziţiilor în vigoare privind liberul
acces la informaţiile de interes public.
Art. 440: Interdicţia privind acceptarea darurilor sau a altor avantaje
(1)Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau
pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.
(2)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile pe care funcţionarii publici leau primit cu titlu
gratuit în cadrul unor activităţi de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei publice deţinute,
care se supun prevederilor legale specifice.
Art. 441: Utilizarea responsabilă a resurselor publice
(1)Funcţionarii publici sunt obligaţi să asigure ocrotirea proprietăţii publice şi private a statului şi a
unităţilor administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu, acţionând în orice situaţie
ca un bun proprietar.
(2)Funcţionarii publici au obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând
autorităţii sau instituţiei publice numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei publice
deţinute.
(3)Funcţionarii publici trebuie să propună şi să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, folosirea
utilă şi eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.
(4)Funcţionarilor publici care desfăşoară activităţi în interes personal, în condiţiile legii, le este
interzis să folosească timpul de lucru ori logistica autorităţii sau a instituţiei publice pentru realizarea
acestora.
Art. 442: Subordonarea ierarhică: Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva, în termenele stabilite
de către superiorii ierarhici, lucrările şi sarcinile repartizate.
Art. 443: Folosirea imaginii proprii: Funcţionarilor publici le este interzis să permită utilizarea
funcţiei publice în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în
scopuri electorale.
Art. 444: Limitarea participării la achiziţii, concesionări sau închirieri
(1)Un funcţionar public nu poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a :
unităţilor administrativ-teritoriale, supus vânzării în condiţiile legii, în următoarele situaţii:
a)când a luat cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, despre valoarea
ori calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;
b)când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului respectiv;
c)când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care persoanele
interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul concesionării sau închirierii unui
bun aflat în proprietatea publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
(3)Funcţionarilor publici le este interzisă furnizarea informaţiilor referitoare la bunurile proprietate
publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativteritoriale, supuse operaţiunilor de vânzare,
concesionare sau închiriere, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

238
Art. 445: Respectarea regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor
(1)Funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al
incompatibilităţilor,precum şi normele de conduită.
(2)În aplicarea prevederilor alin. (1), funcţionarii publici trebuie să exercite un rol activ, având
obligaţia de a evalua situaţiile care pot genera o situaţie de incompatibilitate sau un conflict de
interese şi de a acţiona pentru prevenirea apariţiei sau soluţionarea legală a acestora.
(3)În situaţia intervenirii unei incompatibilităţi sau a unui conflict de interese, funcţionarii publici au
obligaţia de a acţiona conform prevederilor legale pentru încetarea incompatibilităţii sau a conflictului
de interese, în termen legal.
(4)La numirea într-o funcţie publică, la încetarea raportului de serviciu, precum şi în alte situaţii
prevăzute de lege, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu
modificările şi completările ulterioare, declaraţia de avere şi declaraţia de interese. Declaraţia de avere
şi declaraţia de interese se actualizează anual, potrivit legii.
Art. 446: Activitatea publică
(1)Comunicarea oficială a informaţiilor şi datelor privind activitatea autorităţii sau instituţiei publice,
precum şi relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către funcţionarii publici
desemnaţi în acest sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii.
(2)Funcţionarii publici desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate oficială,
trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul autorităţii ori
instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
(3)În cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, funcţionarii publici pot participa la activităţi sau
dezbateri publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul
de vedere oficial al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.
(4)Funcţionarii publici pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora şi publica articole de
specialitate şi lucrări literare ori ştiinţifice, în condiţiile legii.
(5)Funcţionarii publici pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic ori
a celor care ar putea afecta prestigiul funcţiei publice.
(6)În cazurile prevăzute la alin. (4) şi (5), funcţionarii publici nu pot utiliza informaţii şi date la care
au avut acces în exercitarea funcţiei publice, dacă acestea nu au caracter public. Prevederile alin. (3)
se aplică în mod corespunzător.
(7)În exercitarea dreptului la replică şi la rectificare, a dreptului la demnitate, a dreptului la imagine,
precum şi a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, 26 funcţionarii publici îşi pot exprima public
opinia personală în cazul în care prin articole de presă sau în emisiuni audiovizuale s-au făcut
afirmaţii defăimătoare la adresa lor sau a familiei lor. Prevederile alin. (3) se aplică în mod
corespunzător.
(8)Funcţionarii publici îşi asumă responsabilitatea pentru apariţia publică şi pentru conţinutul
informaţiilor prezentate, care trebuie să fie în acord cu principiile şi normele de conduită prevăzute de
prezentul cod.
(9)Prevederile alin. (1)-(8) se aplică indiferent de modalitatea şi de mediul de comunicare.
Art. 447: Conduita în relaţiile cu cetăţenii
(1)În relaţiile cu persoanele fizice şi cu reprezentanţii persoanelor juridice care se adresează autorităţii
sau instituţiei publice, funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă un comportament bazat pe respect,
bună-credinţă, corectitudine, integritate morală şi profesională.

239
(2)Funcţionarii publici au obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii, integrităţii
fizice şi morale a persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei publice, prin:
a)întrebuinţarea unor expresii jignitoare; b)acte sau fapte care pot afecta integritatea fizică sau psihică
a oricărei persoane.
(3)Funcţionarii publici trebuie să adopte o atitudine imparţială şi justificată pentru rezolvarea legală,
clară şi eficientă a problemelor cetăţenilor.
(4)Pentru realizarea unor raporturi sociale şi profesionale care să asigure demnitatea persoanelor,
eficienţa activităţii, precum şi creşterea calităţii serviciului public, se recomandă respectarea normelor
de conduită prevăzute la alin. (1)-(3) şi de către celelalte subiecte ale acestor raporturi.
(5)Funcţionarii publici trebuie să adopte o atitudine demnă şi civilizată faţă de orice persoană cu care
intră în legătură în exercitarea funcţiei publice, fiind îndrituiţi, pe bază de reciprocitate, să solicite
acesteia un comportament similar.
(6)Funcţionarii publici au obligaţia de a asigura egalitatea de tratament a cetăţenilor în faţa
autorităţilor şi instituţiilor publice, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a
preveni şi combate orice formă de discriminare în îndeplinirea atribuţiilor profesionale.
Art. 448: Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale
(1)Funcţionarii publici care reprezintă autoritatea sau instituţia publică în cadrul unor organizaţii
internaţionale, instituţii de învăţământ, conferinţe, seminare şi alte activităţi cu caracter internaţional
au obligaţia să promoveze o imagine favorabilă ţării şi autorităţii sau instituţiei publice pe care o
reprezintă.
(2)În relaţiile cu reprezentanţii altor state, funcţionarilor publici le este interzis să exprime opinii
personale privind aspecte naţionale sau dispute internaţionale.
(3)În deplasările externe, funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă o conduită corespunzătoare
regulilor de protocol şi le este interzisă încălcarea legilor şi obiceiurilor ţării gazdă.
Art. 449: Obiectivitate şi responsabilitate în luarea deciziilor
(1) În procesul de luare a deciziilor, funcţionarii publici au obligaţia să acţioneze conform
prevederilor legale şi să îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial.
(2)Funcţionarilor publici le este interzis să promită luarea unei decizii de către autoritatea sau
instituţia publică, de către alţi funcţionari publici, precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod
privilegiat.
(3)Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale
personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care
îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.
(4) În exercitarea atribuţiilor de coordonare, precum şi a atribuţiilor specifice funcţiilor publice de
conducere, funcţionarii publici au obligaţia de a asigura organizarea activităţii personalului, de a
manifesta iniţiativă şi responsabilitate şi de a susţine propunerile personalului din subordine.
(5)Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere au obligaţia să asigure egalitatea de
şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei personalului din subordine, în condiţiile legislaţiei
specifice aplicabile fiecărei categorii de personal. În acest sens, aceştia au obligaţia:
a)să repartizeze sarcinile în mod echilibrat, corespunzător nivelului de competenţă aferent funcţiei
publice ocupate şi carierei individuale a fiecărei persoane din subordine;

240
b)să asigure coordonarea modului de îndeplinire a sarcinilor, cu valorificarea corespunzătoare a
competenţelor fiecărei persoane din subordine;
c)să monitorizeze performanţa profesională individuală şi colectivă a personalului din subordine, să
semnaleze în mod individual performanţele necorespunzătoare şi să implementeze măsuri destinate
ameliorării performanţei individuale şi, după caz, colective, atunci când este necesar;
d)să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru
personalul din subordine, atunci când propun acordarea de stimulente materiale sau morale;
e)să evalueze în mod obiectiv necesarul de instruire profesională al fiecărui subordonat şi să propună
participarea la programe de formare şi perfecţionare profesională pentru fiecare persoană din
subordine;
f)să delege sarcini şi responsabilităţi, în condiţiile legii, persoanelor din subordine care deţin
cunoştinţele, competenţele şi îndeplinesc condiţiile legale necesare exercitării funcţiei respective;
g)să excludă orice formă de discriminare şi de hărţuire, de orice natură şi în orice situaţie, cu privire la
personalul din subordine.
(6)În scopul asigurării condiţiilor necesare îndeplinirii cu imparţialitate a îndatoririlor ce decurg din
raporturile ierarhice, înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere au obligaţia de a nu
se angaja în relaţii patrimoniale cu personalul din subordine.
Art. 450: Obligaţia respectării regimului cu privire la sănătate şi securitate în muncă
Funcţionarii publici au obligaţia de a se supune controlului de medicina muncii şi expertizelor
medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 3: Consilierea etică a funcţionarilor publici şi asigurarea informării şi a raportării cu
privire la normele de conduită
Art. 451: Obligaţiile autorităţilor şi instituţiilor publice cu privire la asigurarea consilierii etice a
funcţionarilor publici şi a informării şi a raportării cu privire la normele de conduită
(1)În scopul aplicării eficiente a dispoziţiilor prezentului cod referitoare la conduita funcţionarilor
publici în exercitarea funcţiilor deţinute, conducătorii autorităţilor şi 28 instituţiilor publice vor
desemna un funcţionar public, de regulă din cadrul compartimentului de resurse umane, pentru
consiliere etică şi monitorizarea respectării normelor de conduită.
(2)În mod excepţional, în funcţie de numărul de personal din cadrul autorităţii sau instituţiei publice,
de complexitatea problemelor şi de volumul activităţii specifice, pot fi desemnaţi doi consilieri de
etică.
(3)Desemnarea consilierului de etică se face prin act administrativ al conducătorului instituţiei
publice. Procedura de desemnare, atribuţiile şi modalitatea de raportare a instituţiilor şi autorităţilor în
scopul asigurării implementării, monitorizării şi controlului respectării principiilor şi normelor de
conduită a funcţionarilor publici se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(4)Consilierea etică are caracter confidenţial şi se desfăşoară în baza unei solicitări formale adresate
consilierului de etică sau la iniţiativa sa atunci când din conduita funcţionarului public rezultă nevoia
de ameliorare a comportamentului acestuia. Consilierul de etică are obligaţia de a nu comunica
informaţii cu privire la activitatea derulată decât în situaţia în care aspectele semnalate pot constitui o
faptă penală.

241
(5)Autorităţile şi instituţiile publice implementează măsurile considerate necesare pentru respectarea
dispoziţiilor prezentului cod privind principiile şi normele de conduită şi sprijină activitatea
consilierului de etică.
(6)În aplicarea dispoziţiilor prezentului cod referitoare la conduita funcţionarilor publici, orice
activitate care implică prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu respectarea
prevederilor legislaţiei pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date.
(7)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să asigure participarea consilierilor de etică la
programele de formare şi perfecţionare profesională, organizate de Institutul Naţional de
Administraţie, în condiţiile legii.
(8)Pentru informarea cetăţenilor, compartimentele de relaţii cu publicul au obligaţia de a asigura
publicarea principiilor şi normelor de conduită pe pagina de internet şi de a le afişa la sediul autorităţii
sau instituţiei publice, într-un loc vizibil şi accesibil publicului.
(9)Funcţionarii publici nu pot fi sancţionaţi sau prejudiciaţi în niciun fel pentru că sau adresat
consilierului de etică cu solicitarea de a primi consiliere cu privire la respectarea principiilor şi
normelor de conduită.
Art. 452: Consilierul de etică
(1)În scopul respectării şi monitorizării implementării principiilor şi normelor de conduită de către
funcţionarii publici, consilierul de etică exercită un rol activ în domeniul prevenirii încălcării
normelor de conduită prevăzute de prezentul Cod. În exercitarea acestui rol consilierii de etică
îndeplinesc atribuţiile prevăzute de prezentul cod şi de hotărârea Guvernului prevăzută la art. 451 alin.
(3).
(2)Dobândirea calităţii de consilier de etică vizează deţinerea unui statut temporar, atribuit cu
respectarea unor condiţii expres, unui funcţionar public pentru o perioadă de 3 ani.
(3)În perioada exercitării calităţii de consilier de etică funcţionarul public îşi păstrează şi funcţia
publică deţinută. Dreptul la carieră al funcţionarului public este cel corespunzător funcţiei publice
deţinute.
(4)Fişa postului corespunzătoare funcţiei deţinute de consilierul de etică se elaborează de către
compartimentul de resurse umane şi se aprobă de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice,
prin raportare la atribuţiile stabilite în sarcina acestuia.
(5)Consilierul de etică îşi desfăşoară activitatea pe baza fişei postului întocmite în condiţiile prevăzute
la alin. (4). În activitatea de consiliere etică acesta nu se supune subordonării ierarhice şi nu primeşte
instrucţiuni de la nicio persoană, indiferent de calitatea, funcţia şi nivelul ierarhic al acesteia.
(6)Poate dobândi calitatea de consilier de etică funcţionarul public care îndeplineşte în mod cumulativ
următoarele condiţii:
a)este funcţionar public definitiv;
b)ocupă o funcţie publică din clasa I;
c)are, de regulă, studii superioare în domeniul ştiinţe sociale, astfel cum este definit acest domeniu de
studii în condiţiile legislaţiei specifice;
d)prezintă deschidere şi disponibilitate pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin consilierului de
etică în conformitate cu prevederile prezentului cod;

242
e)are o probitate morală recunoscută;
f)nu i s-a aplicat o sancţiune disciplinară, care nu a fost radiată în condiţiile legii;
g)faţă de persoana sa nu este în curs de desfăşurare cercetarea administrativă în cadrul procedurii
disciplinare, în condiţiile legii;
h)faţă de persoana sa nu a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni
contra securităţii naţionale, contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals
ori contra înfăptuirii justiţiei;
i)nu se află într-o procedură de evaluare desfăşurată de autoritatea responsabilă de asigurarea
integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, în
condiţiile legii;
j)nu se află în niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate cu calitatea de consilier de etică prevăzute
la art. 453.
(7)Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (6) lit. f)-j) se face prin completarea unei
declaraţii de integritate, dată pe propria răspundere a funcţionarului public.
(8)Condiţiile prevăzute la alin. (6) lit. b) şi c) nu sunt obligatorii în cazul autorităţilor şi instituţiilor
publice în care numărul de personal este sub 20.
Art. 453: Incompatibilităţi cu calitatea de consilier de etică
(1)Nu poate fi numit consilier de etică funcţionarul public care se află în următoarele situaţii de
incompatibilitate:
a)este soţ, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice sau cu înlocuitorul de drept al acestuia;
b)are relaţii patrimoniale sau de afaceri cu oricare dintre persoanele prevăzute la lit. a);
c)este membru sau secretar în comisia de disciplină constituită în cadrul autorităţii sau instituţiei
publice.
(2)În cazul în care situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (1) intervin ulterior dobândirii în
condiţii legale a calităţii de consilier de etică, statutul de consilier de etică încetează în condiţiile
prezentului cod.
Art. 454: Atribuţiile consilierului de etică
În exercitarea rolului activ de prevenire a încălcării principiilor şi normelor de conduită, consilierul de
etică îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)monitorizează modul de aplicare şi respectare a principiilor şi normelor de conduită de către
funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice şi întocmeşte rapoarte şi analize cu
privire la acestea;
b)desfăşoară activitatea de consiliere etică, pe baza solicitării scrise a funcţionarilor publici sau la
iniţiativa sa atunci când funcţionarul public nu i se adresează cu o solicitare, însă din conduita
adoptată rezultă nevoia de ameliorare a comportamentului acestuia;
c)elaborează analize privind cauzele, riscurile şi vulnerabilităţile care se manifestă în activitatea
funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice şi care ar putea determina o încălcare
a principiilor şi normelor de conduită, pe care le înaintează conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice, şi propune măsuri pentru înlăturarea cauzelor, diminuarea riscurilor şi a vulnerabilităţilor;

243
d)organizează sesiuni de informare a funcţionarilor publici cu privire la normele de etică, modificări
ale cadrului normativ în domeniul eticii şi integrităţii sau care instituie obligaţii pentru autorităţile şi
instituţiile publice pentru respectarea drepturilor cetăţenilor în relaţia cu administraţia publică sau cu
autoritatea sau instituţia publică respectivă;
e)semnalează practici sau proceduri instituţionale care ar putea conduce la încălcarea principiilor şi
normelor de conduită în activitatea funcţionarilor publici;
f)analizează sesizările şi reclamaţiile formulate de cetăţeni şi de ceilalţi beneficiari ai activităţii
autorităţii sau instituţiei publice cu privire la comportamentul personalului care asigură relaţia directă
cu cetăţenii şi formulează recomandări cu caracter general, fără a interveni în activitatea comisiilor de
disciplină;
g)poate adresa în mod direct întrebări sau aplica chestionare cetăţenilor şi beneficiarilor direcţi ai
activităţii autorităţii sau instituţiei publice cu privire la comportamentul personalului care asigură
relaţia cu publicul, precum şi cu privire la opinia acestora despre calitatea serviciilor oferite de
autoritatea sau instituţia publică respectivă.
Art. 455: Evaluarea activităţii consilierului de etică
(1)Exercitarea atribuţiilor de consiliere etică prevăzute la art. 454 lit. a) şi b) nu face obiectul evaluării
performanţelor profesionale individuale ale consilierului de etică.
(2)Evaluarea performanţelor profesionale individuale pentru îndeplinirea de către consilierul de etică
a atribuţiilor prevăzute la art. 454, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) şi b), se face de către
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii.
(3)Evaluarea performanţelor profesionale individuale se face de către conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice cu luarea în considerare a raportului de evaluare întocmit în condiţiile legii de
superiorul ierarhic nemijlocit al funcţionarului public care deţine calitatea de consilier de etică, în
condiţiile art. 485. În acest caz, decizia asupra calificativului final al evaluării performanţelor
profesionale individuale aparţine conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
Art. 456: Încetarea calităţii de consilier de etică
(1)Calitatea de consilier de etică încetează în următoarele situaţii:
a)prin renunţarea expresă a consilierului de etică la această calitate, pe baza cererii scrise adresate
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice;
b)prin expirarea perioadei pentru care a fost desemnat consilier de etică în condiţiile prevăzute de
prezentul cod;
c)în cazul intervenirii unei situaţii de incompatibilitate prevăzute la art. 453;
d)prin revocare de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pentru activitate
necorespunzătoare a consilierului de etică sau în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte oricare dintre
condiţiile prevăzute la art. 452 alin. (6);
e)în caz de încetare sau de modificare a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public care are
calitatea de consilier de etică prin ocuparea unei funcţii în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice,
precum şi în caz de suspendare a raporturilor de serviciu pe o perioadă mai mare de o lună.
(2)Încetarea calităţii de consilier de etică prin revocare în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. d) se
poate dispune numai după sesizarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de către conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice cu privire la activitatea considerată necorespunzătoare a consilierului

244
de etică şi cercetarea situaţiei de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cu luarea în
considerare a propunerilor formulate de aceasta.
(3)Încetarea calităţii de consilier de etică în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e) se dispune
direct de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Art. 457: Informarea publicului cu privire la respectarea obligaţiilor şi a normelor de conduită
(1)Raportul prevăzut la art. 401 alin. (4) lit. i) conţine informaţii cu caracter public, se elaborează în
baza rapoartelor autorităţilor şi instituţiilor publice privind respectarea normelor de conduită transmise
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi cuprinde cel puţin următoarele date:
a)numărul şi obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de conduită profesională;
b)categoriile şi numărul de funcţionari publici care au încălcat principiile şi normele de conduită;
c)cauzele şi consecinţele nerespectării normelor de conduită; d)evidenţierea cazurilor în care
funcţionarilor publici li s-a cerut să acţioneze sub presiunea factorului politic.
(2)Rapoartele autorităţilor şi instituţiilor publice privind respectarea normelor de conduită se publică
pe site-ul propriu şi se comunică la cererea oricărei persoane interesate.
(3)Raportul prevăzut la art. 401 alin. (4) lit. i) se publică pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici şi se comunică la cererea oricărei persoane interesate.
(4)Informarea publicului cu privire la respectarea obligaţiilor şi a normelor de conduită în exercitarea
funcţiilor publice constituie parte integrantă din raportul anual privind managementul funcţiilor
publice şi al funcţionarilor publici, care se elaborează de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate să prezinte în raportul anual, în mod detaliat, unele
cazuri care prezintă un interes deosebit pentru opinia publică.
SECŢIUNEA 4: Formarea şi perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici
Art. 458: Formarea şi perfecţionarea profesională
(1)Funcţionarii publici au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi
pregătirea profesională.
(2)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a asigura participarea pentru fiecare funcţionar
public la cel puţin un program de formare şi perfecţionare profesională o dată la doi ani, organizat de
Institutul Naţional de Administraţie sau de alţi furnizori de formare profesională, în condiţiile legii.
(3)Programele de formare specializată destinate dezvoltării competenţelor necesare exercitării unei
funcţii publice de conducere sunt organizate de Institutul Naţional de Administraţie, în condiţiile legii.
(4)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să prevadă în buget sumele necesare pentru plata
taxelor estimate pentru participarea la programe de formare şi perfecţionare profesională organizate la
iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi, în situaţia în care estimează că
programele de formare şi perfecţionare profesională se vor desfăşura în afara localităţii, sumele
necesare pentru asigurarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă, în condiţiile legislaţiei specifice.
(5)Pe perioada în care urmează programe de formare şi de perfecţionare profesională, funcţionarii
publici beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situaţia în care programele sunt:
a)organizate la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice;
b)urmate la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul persoanei care are competenţa de numire, şi
numai în cazul în care perfecţionarea profesională are legătură cu domeniul de activitate al instituţiei
sau autorităţii publice sau cu specificul activităţii derulate de funcţionarul public în cadrul acesteia.
(6)Funcţionarii publici care urmează programe de formare şi perfecţionare cu o durată mai mare de 90
de zile într-un an calendaristic, organizate în ţară sau în străinătate, finanţate integral sau parţial prin
bugetul autorităţii sau instituţiei publice, din bugetul de stat sau bugetul local, sunt obligaţi să se

245
angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică între 2 şi 5 ani de la terminarea programelor,
proporţional cu numărul zilelor de formare sau perfecţionare de care au beneficiat, dacă pentru
programul respectiv nu este prevăzută o altă perioadă.
(7)Funcţionarii publici care au urmat forme de perfecţionare profesională, în condiţiile alin. (6), ale
căror raporturi de serviciu încetează, potrivit dispoziţiilor art. 516 lit. b), d) şi e), ale art. 517 alin. (1)
lit. g)-j) sau art. 519 alin. (1) lit. e), înainte de împlinirea termenului prevăzut, sunt obligaţi să restituie
contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, precum şi, după caz, drepturile salariale
primite pe perioada perfecţionării, calculate în condiţiile legii proporţional cu perioada rămasă până la
împlinirea termenului.
(8)Persoanele care au urmat un program de formare şi perfecţionare, dar nu au absolvit-o din vina lor,
sunt obligate să restituie instituţiei sau autorităţii publice contravaloarea cheltuielilor efectuate din
bugetul propriu, precum şi drepturile salariale primite în perioada perfecţionării, calculate în condiţiile
legii, dacă acestea au fost suportate de autoritatea sau instituţia publică.
(9)Nu constituie formare şi perfecţionare profesională şi nu pot fi finanţate din bugetul de stat sau din
bugetul local studiile universitare definite în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
(10)Normele metodologice cu privire la formarea şi perfecţionarea profesională a funcţionarilor
publici, inclusiv drepturile şi obligaţiile asociate procesului de formare sunt stabilite prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice.
Art. 459: Planul de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici
(1)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să elaboreze anual planul de perfecţionare
profesională a funcţionarilor publici, estimarea şi evidenţierea distinctă a tuturor sumelor prevăzute la
art. 458 alin. (4).
(2)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să comunice Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici datele solicitate cu privire la formarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici.
(3)Conţinutul şi instrucţiunile de elaborare a planului de perfecţionare, precum şi modalitatea de
comunicare a datelor solicitate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici cu privire la
perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SECŢIUNEA 5: Regimul incompatibilităţilor şi conflictului de interese în exercitarea funcţiilor
publice
Art. 460: Regimul incompatibilităţilor în exercitarea funcţiilor publice
Funcţionarilor publici li se aplică regimul incompatibilităţilor în exercitarea funcţiilor publice stabilit
prin legislaţia specială privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice şi a funcţiilor publice.
Art. 461: Raporturi ierarhice directe cu membri ai familiei
Raporturile ierarhice directe cu membri ai familiei în exercitarea funcţiei publice sunt reglementate
prin legislaţia specială privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice şi a funcţiilor publice.
Art. 462: Funcţii sau activităţi care nu sunt incompatibile cu funcţia publică
(1)Funcţionarii publici au obligaţia de a respecta prevederile legislaţiei speciale privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, prin care se
stabilesc funcţiile sau activităţile care nu sunt incompatibile cu funcţia publică.

246
(2)Activităţile în domeniul didactic pe care funcţionarii publici le pot desfăşura, în condiţiile
legislaţiei speciale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice şi a funcţiilor publice, sunt activităţile desfăşurate de funcţionarii publici care ocupă funcţii
didactice în instituţiile de învăţământ de stat sau private autorizate/acreditate în condiţiile legii ori care
au calitatea de formator, mentor sau persoană-resursă în cadrul programelor de formare profesională a
adulţilor organizate în condiţiile actelor normative din domeniul formării profesionale, ori care au
calitatea de specialist în comisiile de examinare sau de evaluator în comisiile de evaluare/monitorizare
în cadrul programelor de formare profesională a adulţilor, organizate în condiţiile actelor normative
din domeniul formării profesionale a adulţilor.
(3)Funcţionarii publici care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (2) au obligaţia de a respecta
programul de lucru prevăzut de lege sau de reglementările proprii ale instituţiilor în cadrul cărora sunt
numiţi.
Art. 463: Conflictul de interese privind funcţionarii publici
Funcţionarilor publici li se aplică regimul conflictului de interese în exercitarea funcţiilor publice
stabilit prin legislaţia specială privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice şi a funcţiilor publice.
CAPITOLUL VI: Cariera funcţionarilor publici
SECŢIUNEA 1: Recrutarea funcţionarilor publici
Art. 464: Dobândirea calităţii de funcţionar public
Calitatea de funcţionar public se dobândeşte prin concurs, la care poate participa orice persoană care
îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 465.
Art. 465: Condiţii de ocupare a unei funcţii publice
(1)Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a)are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c)are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d)are capacitate deplină de exerciţiu;
e)este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de
sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe
bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile
legii;
f)îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei
publice;
g)îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h)nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra
autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei,
infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea
funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau
dezincriminarea faptei;

247
i)nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în
executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j)nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru
motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k)nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia
specifică.
(2)În cazul în care printre condiţiile specifice prevăzute la alin. (1) lit. g) este stabilită şi obţinerea
unui/unei aviz/autorizaţii prevăzut/prevăzute de lege, această condiţie se îndeplineşte cu respectarea
prevederilor legislaţiei specifice cu privire la îndeplinirea condiţiei.
(3)Pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, candidaţii trebuie să fie absolvenţi cu diplomă ai
studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea
studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153
alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi de la art. 387, funcţiile publice de conducere de la nivelul
autorităţilor administraţiei publice locale organizate la nivelul comunelor şi oraşelor pot fi ocupate,
prin concurs organizat în condiţiile legii, de persoane care au studii universitare de licenţă absolvite cu
diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
sau studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în specialitatea studiilor necesare ocupării
funcţiei publice.
Art. 466: Ocuparea funcţiilor publice
(1)Ocuparea funcţiilor publice vacante şi a funcţiilor publice temporar vacante se poate face în
condiţiile prezentului cod, precum şi în condiţiile reglementate de legi 35 speciale cu privire la
posibilitatea ocupării, pe perioade determinate, a funcţiilor publice în autorităţi şi instituţii publice.
(2)Ocuparea funcţiilor publice vacante se face prin:
a)concurs organizat în condiţiile prevăzute la art. 467;
b)modificarea raporturilor de serviciu;
c)redistribuire într-o funcţie publică vacantă;
d)alte modalităţi prevăzute expres de prezentul cod.
(3)Decizia privind alegerea uneia dintre modalităţile de ocupare a funcţiilor publice prevăzute la alin.
(2) lit. a)-c) aparţine persoanei care are competenţa de numire în funcţia publică, în condiţiile legii.
Art. 467: Concursul pentru ocuparea unei funcţii publice
(1)Concursul pentru ocuparea unei funcţii publice are la bază principiile competiţiei, transparenţei,
competenţei, precum şi pe cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care
îndeplineşte condiţiile legale.
(2)În cadrul concursului prevăzut la alin. (1), subiectele şi bibliografia aferentă trebuie să conţină şi
tematici privind respectarea demnităţii umane, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, prevenirii şi combaterii incitării la ură şi discriminare.
(3)Concursul pentru ocuparea funcţiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2), cu excepţia celor
care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii, are două etape:
a)etapa de recrutare care constă în verificarea cunoştinţelor generale şi competenţelor generale
necesare ocupării unei funcţii publice, realizată prin concurs naţional;

248
b)etapa de selecţie care constă în verificarea cunoştinţelor de specialitate şi competenţelor specifice
necesare ocupării unei funcţii publice vacante, realizată prin concurs pe post.
(4)Persoanele care promovează concursul naţional prevăzut la alin. (3) lit. a) nu dobândesc calitatea
de funcţionar public. Promovarea concursului naţional conferă dreptul de participare la concursul pe
post pentru o perioadă de maximum 3 ani de la data promovării concursului naţional.
(5)Concursul prevăzut la alin. (3) lit. a) se organizează pe baza unui plan de recrutare a funcţionarilor
publici care se elaborează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi prin care se
previzionează, pentru o perioadă de maximum 3 ani, necesarul de resurse umane din funcţia publică
de la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice
prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2), cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile
legii. Planul de recrutare se supune spre aprobare Guvernului. Informaţiile necesare elaborării
Planului de recrutare a funcţionarilor publici, precum şi modalitatea de transmitere a acestora se
aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6)Anunţul privind concursul naţional prevăzut la alin. (3) lit. a) se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea a III-a, şi pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu cel puţin 30 de
zile înainte de data desfăşurării concursului.
(7)Concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice vacante din administraţia publică locală sunt
concursuri pe post în care se verifică cunoştinţele generale şi cele specifice, precum şi competenţele
generale şi cele specifice necesare ocupării funcţiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (3).
(8)Anunţul privind concursul pe post prevăzut la alin. (3) lit. b), respectiv anunţul privind concursul
prevăzut la alin. (7) se publică pe pagina de internet a instituţiei organizatoare şi pe site-ul Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului. Prin
excepţie, termenul de 30 de zile poate fi redus la 15 zile pentru concursul organizat în vederea
ocupării funcţiilor publice de execuţie temporar vacante.
(9)La concursul pe post pot participa şi persoane care au deja calitatea de funcţionar public. În cazul
în care o persoană care are calitatea de funcţionar public este declarată admisă la concursul pe post
organizat pentru ocuparea unei funcţii publice vacante, raportul de serviciu al funcţionarului public
încetează, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege, şi ia naştere un nou raport de serviciu prin
emiterea unui act administrativ de numire în funcţia publică.
(10)Procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor prevăzute la alin. (3) şi (7) se aprobă prin
hotărârea Guvernului prevăzută la art. 625 alin. (2), la propunerea ministerului cu atribuţii în
domeniul administraţiei publice şi a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 468: Condiţii de vechime în specialitatea studiilor la ocuparea funcţiilor publice de execuţie şi de
conducere
(1)Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice de
execuţie se stabilesc astfel:
a)un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor
publice de execuţie de grad profesional asistent;
b)5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor
publice de execuţie de grad profesional principal;
c)7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor
publice de execuţie de grad profesional superior.

249
(2)Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice de
conducere se stabilesc astfel:
a)5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor
publice de conducere de şef birou, şef serviciu şi secretar general al comunei, precum şi a funcţiilor
publice specifice echivalente acestora;
b)7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiei publice
de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a).
Art. 469: Competenţa de organizare şi desfăşurare a concursului naţional şi a concursului pe post
(1)Concursul naţional prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. a) se organizează, în condiţiile legii, de către
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pe baza Planului de recrutare a funcţionarilor publici.
(2)Pentru organizarea şi desfăşurarea concursului naţional, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
poate solicita sprijinul autorităţilor şi instituţiilor publice.
(3)Concursul pe post prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. b) se organizează şi se desfăşoară, în condiţiile
legii, astfel:
a)de către comisia de concurs şi, după caz, de comisia de soluţionare a contestaţiilor, potrivit
atribuţiilor ce revin acestor comisii, pentru ocuparea funcţiilor publice din categoria înalţilor
funcţionari publici vacante;
b)de către autorităţile şi instituţiile publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice pentru care
se organizează concursul prevăzut la art. 467 alin. (3), ai căror conducători au competenţa de numire
în funcţiile publice pentru care se organizează concursul pe post, pentru ocuparea funcţiilor publice de
conducere şi de execuţie vacante.
(4)Concursurile prevăzute la art. 467 alin. (7) pentru ocuparea funcţiilor publice vacante prevăzute la
art. 385 alin. (3) sunt organizate şi se desfăşoară, în condiţiile legii, de către autorităţile şi instituţiile
publice prevăzute la art. 369 lit. b), ai căror conducători au competenţa de numire în funcţiile publice.
(5)În vederea desfăşurării concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie
vacante se constituie comisii de concurs şi comisii de soluţionare a contestaţiilor.
(6)Pentru concursul pe post prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. b), respectiv pentru concursul prevăzut la
art. 467 alin. (7) organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici desemnează un reprezentant al acestei instituţii în comisiile prevăzute la alin.
(5). Pentru concursul pe post prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. b), respectiv pentru concursul prevăzut
la art. 467 alin. (7) organizate pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie, autoritatea sau instituţia
publică organizatoare poate solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici desemnarea unui
reprezentant pentru a face parte din comisiile prevăzute la alin. (5).
(7)În situaţia prevăzută la alin. (6) reprezentantul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici poate fi
desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau, după caz, din cadrul:
a)instituţiei prefectului pentru concursurile organizate pentru ocuparea funcţiilor publice prevăzute la
art. 385 alin. (2), la propunerea prefectului judeţului respectiv;
b)instituţiei prefectului sau consiliului judeţean pentru ocuparea funcţiilor publice prevăzute la art.
385 alin. (3).
(8)În cazul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu desemnează reprezentanţi sau nu
comunică un răspuns în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, respectiv de la publicarea
anunţului, autoritatea sau instituţia publică organizatoare poate solicita instituţiei prefectului sau
consiliului judeţean desemnarea unui reprezentant în comisiile prevăzute la alin. (5).

250
(9)Membrii comisiilor de concurs, ai comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, precum şi secretarii
acestor comisii au dreptul la indemnizaţii acordate în condiţiile şi în limitele prevăzute în actele
normative prin care sunt reglementate.
(10)Cheltuielile aferente deplasării persoanelor prevăzute la alin. (6)-(8) pentru a participa la comisiile
de concurs se suportă de către autorităţile şi instituţiile publice care organizează concursul.
Art. 470: Notificarea prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu privire la organizarea
concursurilor pe post
(1)Instituţiile şi autorităţile publice înştiinţează Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici cu privire
la organizarea unui concurs pe post cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data publicării anunţului
de concurs.
(2)Procedura de înştiinţare a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi lista documentelor
necesare aferente înştiinţării, se aprobă prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 625 alin. (2).
Art. 471: Amânarea organizării concursului sau examenului la iniţiativa autorităţilor şi instituţiilor
publice
(1)Autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului sau, după caz, a examenului, poate
dispune amânarea desfăşurării concursului sau examenului în cazul în care, din motive obiective, nu
se pot respecta data şi ora desfăşurării concursului. În această situaţie concursul se amână pentru o
perioadă de maximum 15 zile calendaristice, calculate de la data iniţial stabilită pentru desfăşurarea
concursului.
(2)În situaţia constatării necesităţii amânării concursului, autoritatea sau instituţia publică
organizatoare a concursului are obligaţia:
a)să anunţe amânarea prin publicarea pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici a modificărilor intervenite în desfăşurarea concursului;
b)să informeze candidaţii ale căror dosare au fost înregistrate, dacă este cazul, prin orice mijloc de
informare care poate fi dovedit.
Art. 472: Accesul persoanelor cu dizabilităţi în funcţia publică
(1)Persoanele cu dizabilităţi au dreptul de a participa la concursurile organizate pentru ocuparea unor
funcţii publice pentru care îndeplinesc condiţiile generale şi specifice stabilite.
(2)Autorităţile şi instituţiile publice organizatoare au obligaţia de a asigura accesul neîngrădit al
persoanelor cu dizabilităţi la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice, cu respectarea legislaţiei
în vigoare.
SECŢIUNEA 2: Numirea funcţionarilor publici
Art. 473: Numirea în funcţii publice
Numirea în funcţii publice se face de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice sau, după
caz, de persoana care are competenţa legală de numire în condiţiile unor acte normative specifice, prin
act administrativ emis în termenele şi în condiţiile legii, pe baza rezultatelor concursului.
Art. 474: Perioada de stagiu
(1)Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi
responsabilităţilor unei funcţii publice, formarea practică a funcţionarilor publici debutanţi, precum şi
cunoaşterea de către aceştia a specificului administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia.

251
(2)Durata perioadei de stagiu este de un an.
Art. 475: Finalizarea perioadei de stagiu
La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării activităţii, funcţionarul public
debutant va fi:
a)numit funcţionar public de execuţie definitiv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în funcţiile
publice prevăzute la art. 392, în gradul profesional asistent;
b)eliberat din funcţia publică, în cazul în care a obţinut la evaluarea activităţii calificativul
necorespunzător.
SECŢIUNEA 3: Promovarea funcţionarilor publici şi evaluarea performanţelor profesionale
Art. 476: Promovarea în funcţia publică
(1)Funcţionarul public poate promova în funcţia publică, în condiţiile legii.
(2)Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin:
a)ocuparea unei funcţii publice de execuţie de grad profesional imediat superior celui deţinut;
b)ocuparea unei funcţii publice de execuţie dintr-o clasă corespunzătoare studiilor absolvite;
c)ocuparea unei funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici vacante şi a unei funcţii
publice de conducere vacante.
Art. 477: Condiţii generale privind promovarea în funcţia publică
(1)Promovarea în grad profesional şi promovarea în clasă nu sunt condiţionate de existenţa unui post
vacant.
(2)Promovarea într-o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici, precum şi promovarea
într-o funcţie publică de conducere este condiţionată de existenţa unui post vacant.
Art. 478: Promovarea în grad profesional
(1)Promovarea în grad profesional este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii
publice de execuţie de grad profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public.
(2)Promovarea în grad profesional se face prin concurs sau examen, organizat de către autorităţile şi
instituţiile publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, prin transformarea postului ocupat de
funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
(3)Fişa postului funcţionarului public care a promovat în grad profesional se completează cu noi
atribuţii şi responsabilităţi sau, după caz, prin creşterea gradului de complexitate a atribuţiilor
exercitate.
(4)În situaţia promovării în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public
care ocupă o funcţie publică temporar vacantă, postul aferent funcţiei publice se transformă până la
data încetării raporturilor de serviciu ale acestuia, în condiţiile legii.
Art. 479: Condiţii pentru concursul sau examenul de promovare în grad profesional
(1)Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în grad profesional, funcţionarul public
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;

252
b)să fi obţinut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecţionare,
seminare, conferinţe, schimburi de experienţă sau vizite de studiu, în condiţiile legii sau să fi urmat o
formă de perfecţionare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate;
c)să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani de
activitate;
d)să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentului cod.
(2)Constituie vechime în grad profesional vechimea definită potrivit art. 424 alin. (6), precum şi cea
prevăzută la art. 502 alin. (7), art. 509 alin. (5), art. 513 alin. (3), art. 514 alin. (4) şi art. 527 alin. (3).
Art. 480: Promovarea în clasă
(1)Promovarea în clasă este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice de
execuţie dintr-o clasă superioară celei în care se află funcţia publică deţinută de funcţionarul public.
(2)Autorităţile sau instituţiile publice pot organiza examen de promovare în clasă pentru funcţionarii
publici care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 481, în 40 măsura în care apreciază că
transformarea postului ocupat de funcţionarul public într-un post cu atribuţii corespunzătoare studiilor
de nivel superior este utilă autorităţii sau instituţiei publice.
(3)Promovarea în clasă în condiţiile prevăzute la alin. (2) se face prin examen, care se organizează de
către autorităţile şi instituţiile publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, prin transformarea
postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării examenului într-o funcţie publică de
execuţie dintr-o clasă superioară, de grad profesional asistent.
(4)Promovarea în clasă nu se poate face pe o funcţie publică de auditor sau de consilier juridic.
(5)Fişa postului funcţionarului public care a promovat în clasă se completează cu noi atribuţii şi
responsabilităţi corespunzătoare studiilor de nivel superior sau, după caz, prin creşterea gradului de
complexitate a atribuţiilor exercitate.
(6)În situaţia promovării funcţionarului public care ocupă o funcţie publică temporar vacantă postul
aferent funcţiei publice se transformă până la data încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarului
public numit pe perioadă determinată, în condiţiile legii.
Art. 481: Condiţii pentru examenul de promovare în clasă
Pentru a participa la examenul de promovare în clasă, funcţionarul public trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a)să dobândească, ulterior intrării în corpul funcţionarilor publici, o diplomă de studii de nivel
superior, în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru
desfăşurarea activităţii de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;
b)să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentului cod.
Art. 482: Promovarea în funcţia publică de conducere şi în funcţia publică din categoria înalţilor
funcţionari publici
Promovarea în funcţia publică din categoria înalţilor funcţionari publici şi promovarea în funcţia
publică de conducere este modalitatea de dezvoltare a carierei unui funcţionar public prin ocuparea, în
urma promovării concursului, a unei funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici sau a
unei funcţii publice de conducere vacante.
Art. 483: Condiţii pentru concursul sau examenul de promovare în funcţia publică de conducere şi în
funcţia publică din categoria înalţilor funcţionari publici

253
(1)Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publică din categoria înalţilor
funcţionari publici, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
b)să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 394 alin. (4);
c)să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentului cod.
(2)Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de conducere vacantă,
funcţionarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
b)să îndeplinească condiţiile minime de vechime în specialitate prevăzute la art. 468 alin. (2);
c)să îndeplinească condiţiile de studii, precum şi condiţiile specifice necesare ocupării funcţiei
publice;
d)să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice,
management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
e)să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentului cod;
f)să fi obţinut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecţionare,
seminare, conferinţe, schimburi de experienţă sau vizite de studiu, în condiţiile legii, sau să fi urmat o
formă de perfecţionare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate.
(3)Sistemul de credite necesar promovării prevăzute la art. 479 alin. (1) lit. b), precum şi cel de la alin.
(2) lit. f) al prezentului articol se reglementează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 484: Competenţa de organizare a concursului de promovare în funcţia publică de conducere
Pentru concursurile de promovare în funcţia publică de conducere se aplică în mod corespunzător
prevederile art. 467 alin. (8), art. 469 alin. (3)-(9) şi art. 470. Art. 485: Evaluarea performanţelor
individuale ale funcţionarilor publici
(1)Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face anual.
(2)Procesul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici de
execuţie şi a funcţionarilor publici de conducere reprezintă aprecierea obiectivă a performanţelor
profesionale individuale ale funcţionarilor publici, prin compararea gradului şi a modului de
îndeplinire a obiectivelor individuale şi a criteriilor de performanţă stabilite cu rezultatele obţinute în
mod efectiv de către funcţionarul public.
(3)Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici cuprinde următoarele
elemente:
a)evaluarea gradului şi a modului de atingere a obiectivelor individuale;
b)evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă.
(4)Pentru aprecierea gradului de atingere a obiectivelor individuale ale funcţionarilor publici se
stabilesc indicatori de performanţă. Stabilirea obiectivelor individuale şi a indicatorilor de
performanţă trebuie să aibă în vedere corelarea cu atribuţiile şi obiectivele instituţiei în care îşi
desfăşoară activitatea funcţionarul public.
(5)Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale secretarului general al unităţii administrativ-
teritoriale/ subdiviziunii administrativ-teritoriale se realizează de către o comisie de evaluare formată
din primar, respectiv preşedintele consiliului judeţean şi 2 consilieri locali, respectiv judeţeni,

254
desemnaţi în acest scop, cu majoritate simplă, prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, după caz.
(6)Evaluarea performanţelor profesionale individuale se realizează pentru toţi funcţionarii publici care
au desfăşurat efectiv activitate, minimum 6 luni, în anul calendaristic pentru care se realizează
evaluarea.
(7)Calificativele obţinute în procesul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale
funcţionarilor publici sunt avute în vedere la:
a)promovarea într-o funcţie publică superioară;
b)acordarea de prime, în condiţiile legii;
c)diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la următoarea evaluare anuală a performanţelor
profesionale individuale, pentru funcţionarii publici care au obţinut calificativul "satisfăcător";
d)eliberarea din funcţia publică.
(8)Evaluarea performanţelor profesionale individuale se realizează în mod obligatoriu la modificarea,
suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici.
(9)În cadrul procesului de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor
publici se stabilesc cerinţele de formare profesională a funcţionarilor publici.
(10)Procesul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, precum
şi de evaluare a activităţii funcţionarilor publici debutanţi se desfăşoară cu respectarea metodologiei
de evaluare a performanţelor individuale ale funcţionarilor publici din anexa nr. 6 la prezentul cod.
Art. 486: Perioada de stagiu a managerilor publici
(1)Perioada în care o persoană a urmat programe organizate, în condiţiile legii, pentru obţinerea
statutului de manager public este asimilată perioadei de stagiu.
(2)În cazul nepromovării programelor prevăzute la alin. (1), perioada de stagiu nu constituie vechime
în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice şi nici vechime în funcţia publică.
CAPITOLUL VII: Acorduri colective. Comisii paritare
Art. 487: Acordurile colective
(1)Autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele
reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, care să cuprindă
numai măsuri referitoare la:
a)constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă;
b)sănătatea şi securitatea în muncă;
c)programul zilnic de lucru;
d)perfecţionarea profesională;
e)alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere
ale organizaţiilor sindicale.
(2)În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în
sindicat, acordul se încheie cu reprezentanţii funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau
instituţie publică, desemnaţi în condiţiile legii.
(3)Autoritatea sau instituţia publică va furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor
funcţionarilor publici informaţiile necesare pentru încheierea acordurilor colective, în condiţiile legii.

255
(4)Acordurile colective încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea
se constată de instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
Art. 488: Comisiile paritare
(1)În cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare.
(2)În alcătuirea comisiei paritare intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici. În cazul în care
sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat, reprezentanţii
lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie
publică.
(3)Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor paritare, precum şi componenţa,
atribuţiile şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 489: Rolul şi atribuţiile comisiilor paritare
(1)Comisiile paritare sunt consultate în următoarele situaţii:
a)la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice pentru care
sunt constituite;
b)la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici, dacă costurile
acestora sunt suportate din fonduri bugetare;
c)la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;
d)la soluţionarea sesizărilor care sunt adresate de funcţionarii publici conducătorilor autorităţilor sau
instituţiilor publice cu privire la modul de respectare a drepturilor prevăzute de lege, precum şi a
acordurilor colective;
e)la identificarea instrumentelor de asigurare a accesibilităţii, precum şi a măsurilor de adaptare
rezonabilă la locul de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi care ocupă funcţii publice;
f)alte situaţii prevăzute de lege.
(2)În exercitarea atribuţiilor, comisiile paritare emit avize consultative.
(3)Comisiile paritare monitorizează realizarea acordurilor colective dintre sindicatele reprezentative
sau reprezentanţii funcţionarilor publici şi autorităţile sau instituţiile publice, în situaţia în care au fost
încheiate astfel de acorduri.
(4)Comisia paritară întocmeşte un raport anual cu privire la respectarea prevederilor acordurilor
colective încheiate în condiţiile legii, precum şi la activitatea desfăşurată în condiţiile alin. (1) şi (2),
care se publică pe site-ul autorităţii sau instituţiei publice.

-CAP. VIII: Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici.

Art. 490: Tipuri de răspundere
(1)Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea
administrativă, civilă sau penală, în condiţiile legii şi ale prezentului cod.
(2)Semnarea, contrasemnarea sau avizarea de către funcţionarii publici a proiectelor de acte
administrative şi a documentelor de fundamentare a acestora, cu încălcarea prevederilor legale, atrage
răspunderea acestora în condiţiile legii.

256
(3)Funcţionarul public are dreptul de a refuza semnarea, respectiv contrasemnarea ori avizarea actelor
şi documentelor prevăzute la alin. (2), dacă le consideră ilegale, cu respectarea prevederilor art. 437
alin. (3).
(4)Refuzul funcţionarului public de a semna, respectiv de a contrasemna ori aviza actele şi
documentele prevăzute la alin. (2) se face în scris şi motivat în termen de 5 zile lucrătoare de la data
primirii actelor, cu excepţia situaţiilor în care prin acte normative cu caracter special sunt prevăzute
alte termene, şi se înregistrează întrun registru special destinat acestui scop.
(5)Funcţionarii publici care refuză să semneze, respectiv să contrasemneze ori avizeze sau care
prezintă obiecţii cu privire la legalitate asupra actelor şi 44 documentelor prevăzute la alin. (2), fără a
indica temeiuri juridice, în scris, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (4), răspund în condiţiile
legii.
Art. 491: Răspunderea în solidar cu autoritatea sau cu instituţia publică
(1)Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate
adresa instanţei judecătoreşti, în condiţiile legii, împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis
actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.
(2)În cazul în care acţiunea se admite, plata daunelor se asigură din bugetul autorităţii sau instituţiei
publice prevăzute la alin. (1). Dacă instanţa judecătorească constată vinovăţia funcţionarului public,
persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituţia publică.
(3)Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile
legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea.
Art. 492: Răspunderea administrativ-disciplinară
(1)Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice
pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere
disciplinară şi atrage răspunderea administrativ-disciplinară a acestora.
(2)Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
a)întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b)neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
c)absenţa nemotivată de la serviciu;
d)nerespectarea programului de lucru;
e)intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
f)nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter;
g)manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul
public îşi desfăşoară activitatea;
h)desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic;
i)refuzul nemotivat de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j)refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicina muncii şi expertizelor medicale ca urmare
a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii, conform prevederilor legale;
k)încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii
publici, altele decât cele referitoare la conflicte de interese şi incompatibilităţi;

257
 l)încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţi dacă funcţionarul public nu acţionează pentru
încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de
incompatibilitate;
m)încălcarea prevederilor referitoare la conflicte de interese;
n)alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi
funcţionarilor publici sau aplicabile acestora.
(3)Sancţiunile disciplinare sunt:
a)mustrarea scrisă;
b)diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c)diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de până la un an de zile;
d)suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la unu la 3 ani;
e)retrogradarea într-o funcţie publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea
corespunzătoare a salariului;
f) destituirea din funcţia publică.
(4)Ca urmare a săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute la alin. (2), se aplică următoarele sancţiuni
disciplinare:
a)pentru abaterile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a), b) şi d), se aplică una dintre sancţiunile
disciplinare prevăzute la alin. (3) lit. a) sau b);
b)pentru abaterile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. c) se aplică una dintre sancţiunile disciplinare
prevăzute la alin. (3) lit. b)-f);
c)pentru abaterile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. e)-h), se aplică una dintre sancţiunile
disciplinare prevăzute la alin. (3) lit. c)-f);
d)pentru abaterile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. i)-k) şi m), se aplică una dintre sancţiunile
disciplinare prevăzute la alin. (3);
e)pentru abaterile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. l), se aplică sancţiunea disciplinară prevăzută
la alin. (3) lit. f), în condiţiile prevăzute la art. 520;
f)pentru abaterile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. n), se aplică una dintre sancţiunile disciplinare
prevăzute la alin. (3).
(5)Pentru funcţionarii publici de execuţie sancţiunea prevăzută la alin. (3) lit. e) se aplică prin
transformarea funcţiei publice pe care o ocupă, pe perioada de executare a sancţiunii disciplinare.
Pentru funcţionarii publici de conducere în situaţia în care sancţiunea prevăzută la alin. (3) lit. e) nu se
poate aplica pentru că nu există o funcţie publică de conducere de nivel inferior vacantă în cadrul
autorităţii sau instituţiei publice, se aplică sancţiunea disciplinară prevăzută la alin. (3) lit. c).
(6)La individualizarea sancţiunii disciplinare, conform prevederilor alin. (4), se va ţine seama de
cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de
vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public,
precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în
condiţiile prezentului cod.
(7)În caz de concurs de abateri disciplinare, se aplică sancţiunea disciplinară aferentă abaterii
disciplinare celei mai grave.

258
(8)Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data sesizării comisiei de
disciplină, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare, cu excepţia abaterii
disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. l) cu privire la incompatibilităţi, pentru care sancţiunea
disciplinară se aplică în condiţiile prevăzute la art. 520 lit. b).
(9)În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară şi ca infracţiune,
procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea clasării ori renunţării la
urmărirea penală sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea, renunţarea la
aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal. În aceste situaţii,
procedura angajării răspunderii disciplinare se reia şi sancţiunea disciplinară se aplică în termen de cel
mult un an de la data reluării.
(10)Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public a cărui faptă a fost
sesizată ca abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa
cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul autorităţii
ori instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori instituţiei
publice. Măsura se dispune pe întreaga durată pe care funcţionarul public poate influenţa cercetarea
administrativă.
(11)În situaţia în care în cazul funcţionarilor publici de conducere nu este posibilă aplicarea
prevederilor alin. (10), persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia să
dispună mutarea temporară a funcţionarului public într-o funcţie publică corespunzătoare nivelului de
studii, cu menţinerea drepturilor salariale avute.
Art. 493: Aplicarea sancţiunilor disciplinare
(1)Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 492 alin. (3) lit. b)-f) nu pot fi aplicate decât după
cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionarului
public trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se
prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se
consemnează întrun proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării prealabile şi aplicarea
sancţiunii.
(2)Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 492 alin. (3) lit. f) se aplică şi direct de către persoana care
are competenţa legală de numire în funcţia publică, în situaţiile prevăzute la art. 520 lit. b).
(3)Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 492 alin. (3) lit. a) se poate aplica şi direct de către
conducătorul instituţiei publice, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor alin. (1).
(4)Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 492 alin. (3) lit. b)-f) se aplică de conducătorul instituţiei
publice, la propunerea comisiei de disciplină.
Art. 494: Comisia de disciplină
(1)În cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii de disciplină având următoarea
competenţă:
a)analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare prevăzute la art. 492 alin. (2), cu excepţia abaterii
disciplinare referitoare la incompatibilităţi prevăzută la art. 492 alin. (2) lit. l);
b)propunerea sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarilor publici;
c)sesizarea autorităţii responsabile de asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor
publice şi prevenirea corupţiei instituţionale pentru abaterea disciplinară referitoare la
incompatibilităţi prevăzută la art. 492 alin. (2) lit. l), în vederea verificării şi soluţionării.

259
(2)Din comisia de disciplină face parte şi cel puţin un reprezentant al organizaţiei sindicale
reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici
pentru care este organizată comisia de disciplină, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau
funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat.
(3)Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri şi, după caz, poate solicita
compartimentelor de control din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice să cerceteze faptele
sesizate şi să prezinte rezultatele activităţii de cercetare.
(4)Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici este compusă din 5 înalţi funcţionari publici,
numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului cu atribuţii în domeniul
administraţiei publice şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu aplicarea
corespunzătoare a prevederilor art. 396 alin. (2) şi alin. (5)-(10).
(5)Comisia de disciplină pentru secretarii generali ai comunelor, oraşelor şi sectoarelor municipiului
Bucureşti se constituie la nivelul judeţului, respectiv municipiului Bucureşti, prin ordin al prefectului
şi este compusă din:
a)subprefectul care are atribuţii în domeniul verificării legalităţii;
b)secretarul general al judeţului sau secretarul general al municipiului Bucureşti, după caz;
c)un membru desemnat de majoritatea secretarilor generali ai unităţilor administrativ-teritoriale din
judeţul respectiv sau de secretarii generali ai sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz.
(6)Membrii supleanţi pentru comisia constituită potrivit prevederilor alin. (5) sunt: a)secretarul
general al unităţii administrativ-teritoriale reşedinţă de judeţ sau secretarul general al unui sector al
municipiului Bucureşti, după caz; b)un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul respectiv;
c)un membru desemnat de majoritatea secretarilor generali ai unităţilor administrativ-teritoriale din
judeţul respectiv.
(7)Comisia de disciplină pentru secretarii generali ai judeţelor şi secretarul general al Municipiului
Bucureşti se constituie la nivel naţional, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, şi este compusă din:
a)un funcţionar public din cadrul ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice;
b)un funcţionar public din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
c)un secretar general al judeţului, desemnat de majoritatea secretarilor generali ai judeţelor şi de
secretarul general al municipiului Bucureşti.
(8)Membrii supleanţi pentru comisia constituită potrivit prevederilor alin. (7) sunt:
a)un funcţionar public din cadrul ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice;
b)un funcţionar public din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
c)un secretar general al judeţului, desemnat de majoritatea secretarilor generali ai judeţelor şi de
secretarul general al municipiului Bucureşti.
(9)Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa,
atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 495: Căi de atac

260
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios
administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de
sancţionare.
Art. 496: Cazierul administrativ
(1)Pentru evidenţierea situaţiei disciplinare a funcţionarilor publici, Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici eliberează caziere administrative.
(2)Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului
public şi care nu au fost radiate în condiţiile legii.
(3)Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
a)funcţionarului public, pentru propria situaţie disciplinară;
b)conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară
activitatea;
c)conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia se află funcţia publică din categoria
înalţilor funcţionari publici vacantă sau funcţia publică de conducere vacantă, pentru funcţionarii
publici care candidează la concursul de promovare organizat în vederea ocupării acesteia;
d)preşedintelui comisiei de disciplină, pentru funcţionarul public aflat în procedura de cercetare
administrativă; e)altor persoane prevăzute de lege.
Art. 497: Radierea sancţiunilor disciplinare
(1)Sancţiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:
a)în termen de 6 luni de la aplicare, sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 492 alin. (3) lit. a);
b)la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 492
alin. (3) lit. b)-e);
c)în termen de 3 ani de la aplicare, sancţiunea prevăzută la art. 492 alin. (3) lit. f);
d)de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a anulat actul administrativ de
sancţionare disciplinară a funcţionarului public.
(2)Radierea sancţiunilor disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se constată prin act administrativ al
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
Art. 498: Răspunderea contravenţională
(1)Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angajează în cazul în care aceştia au
săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu.
(2)Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii funcţionarul
public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau
instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat.
Art. 499: Răspunderea civilă
Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:
a)pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care
funcţionează;
b)pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

261
c)pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe
persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Art. 500: Ordinul sau dispoziţia de imputare
(1)Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 499 lit. a)
şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a
unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin
asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza
hotărârii judecătoreşti definitive.
(2)Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa
instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
(3)Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii
acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
(4)Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de
imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Art. 501: Măsuri suplimentare asociate angajării răspunderii penale
(1)Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în
legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale.
(2)În situaţia în care fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată
comisia de disciplină competentă.
(3)De la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, în situaţia în care funcţionarul public poate
influenţa cercetarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună
mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul autorităţii ori instituţiei publice ori în cadrul altei
structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori instituţiei publice. Măsura se dispune pe întreaga
durată pe care funcţionarul public poate influenţa cercetarea.
(4)În situaţia în care în cazul funcţionarilor publici de conducere nu este posibilă aplicarea
prevederilor alin. (3), persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună
mutarea temporară a funcţionarului public într-o funcţie publică corespunzătoare nivelului de studii,
cu menţinerea drepturilor salariale avute.

-CAP. IX: Modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu și actele

administrative de sancționare disciplinară.
SECŢIUNEA 1: Modificarea raportului de serviciu
Art. 502: Modalităţi de modificare a raporturilor de serviciu
(1)Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc prin:
a)delegare;
b)detaşare;
c)transfer;
d)mutarea definitivă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile prezentului cod;
e)mutarea temporară în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile prezentului cod;

262
f)exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere sau din categoria înalţilor
funcţionari publici;
g)promovare;
h)mobilitatea în cadrul categoriei înalţilor funcţionari publici.
(2)În cazul funcţionarilor publici numiţi pe durată determinată modificarea temporară a raporturilor de
serviciu se poate face pe o perioadă mai mică sau egală cu perioada pentru care au fost numiţi.
(3)Funcţionarilor publici numiţi într-o funcţie publică de grad profesional debutant li se pot aplica
numai modalităţile de modificare temporară a raporturilor de serviciu prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi
e).
(4)Funcţionarii publici numiţi pe durată determinată, precum şi funcţionarii publici debutanţi pot fi
promovaţi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
(5)Funcţionarilor publici care exercită funcţia publică în temeiul unui raport de serviciu cu timp
parţial nu le sunt aplicabile modalităţile de modificare temporară a raporturilor de serviciu prevăzute
la alin. (1) lit. a), b), e) şi f).
(6)Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se dispune prin act administrativ al
persoanei care are competenţa de numire, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 528 şi 530.
(7)Perioada în care funcţionarul public de execuţie a avut raporturile de serviciu modificate temporar
pe o funcţie publică de acelaşi nivel sau de nivel inferior, în condiţiile prezentului cod, constituie
vechime în gradul profesional al funcţiei publice de execuţie pe care funcţionarul public o deţine.
Art. 503: Mobilitatea în cadrul categoriei înalţilor funcţionari publici
(1)Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la numirile în
funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici.
(2)Mobilitatea înalţilor funcţionari publici cuprinde ansamblul activităţilor şi deciziilor generatoare de
modificări ale raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici, în cadrul categoriei înalţilor
funcţionari publici, realizate în interes public, pentru desfăşurarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor
publice, precum şi pentru dezvoltarea profesională a înalţilor funcţionari publici.
(3)În situaţia în care în cadrul categoriei înalţilor funcţionari publici nu există funcţie vacantă în
vederea aplicării mobilităţii, mobilitatea poate fi dispusă, motivat, pe o funcţie publică de conducere,
numai cu acordul scris al funcţionarului public.
(4)Mobilitatea înalţilor funcţionari publici se realizează cu respectarea principiilor privind legalitatea,
imparţialitatea, obiectivitatea şi transparenţa.
(5)Mobilitatea nu poate fi realizată:
a)în acelaşi timp pentru toţi înalţii funcţionari publici dintr-o autoritate sau instituţie publică;
b)decât cel mult o dată pe an, pentru acelaşi funcţionar public.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5) lit. b), mobilitatea se poate realiza mai mult de o dată într-
un an de activitate la cererea înaltului funcţionar public.
(7)Înaltul funcţionar public poate refuza mobilitatea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a)graviditate;
b)îşi creşte singur copilul minor;
c)starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată mobilitatea;

263
d)motive familiale temeinice.
(8)Refuzul neîntemeiat de a da curs mobilităţii atrage eliberarea din funcţia publică, în condiţiile legii.
Art. 504: Delegarea
(1)Delegarea reprezintă o modalitate de modificare a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public
prin schimbarea locului muncii şi în legătură cu atribuţiile stabilite prin fişa de post a acestuia.
(2)Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul
public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice întrun an.
(3)Funcţionarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a)graviditate;
b)îşi creşte singur copilul minor;
c)starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea;
d)motive familiale temeinice de natură a justifica refuzul de a da curs delegării.
(4)Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic se
poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului public.
(5)Pe timpul delegării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul, iar, în cazul în care
delegarea se face într-o altă localitate decât cea în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea,
autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului,
cazării şi al indemnizaţiei de delegare.
Art. 505: Detaşarea
(1)Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare
activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un
funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.
(2)Detaşarea se poate dispune pe o funcţie publică vacantă sau temporar vacantă.
(3)Detaşarea se poate dispune pe o funcţie publică de acelaşi nivel, cu respectarea categoriei, clasei şi
gradului profesional al funcţionarului public, sau într-o funcţie publică de nivel inferior. Funcţionarul
public poate fi detaşat pe o funcţie publică de nivel inferior numai cu acordul său scris.
(4)Funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile de studii şi condiţiile specifice pentru
ocuparea funcţiei publice pe care urmează să fie detaşat.
(5)Detaşarea se poate dispune pe o funcţie publică de conducere sau din categoria înalţilor funcţionari
publici, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 509, dacă funcţionarul public îndeplineşte
condiţiile de studii, de vechime în specialitatea studiilor, precum şi condiţiile specifice necesare
ocupării funcţiei publice, în condiţiile prezentului cod.
(6)Funcţionarii publici cu statut special, precum şi funcţionarii publici care ocupă funcţii publice
specifice pot fi detaşaţi pe funcţii publice generale sau pe funcţii specifice cu înştiinţarea prealabilă a
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii.
(7)Funcţionarii publici pot fi detaşaţi şi pe funcţii publice cu statut special, precum şi în funcţii
publice specifice cu înştiinţarea prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 10 zile
înainte de dispunerea măsurii, în condiţiile prezentului cod.
(8)Detaşarea se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire a
funcţionarului public detaşat, la propunerea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care
urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public detaşat.

264
(9)Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a)graviditate; b)îşi creşte singur copilul minor;
c)starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;
d)detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură cazare, în condiţiile legii;
e)este singurul întreţinător de familie;
f)motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.
(10)Pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul. Dacă salariul
corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe
timpul detaşării în altă localitate autoritatea sau instituţia publică beneficiară este obligată să îi suporte
costul integral al transportului, dus şi întors, cel puţin o dată pe lună, al cazării şi al indemnizaţiei de
detaşare.
Art. 506: Transferul
(1)Transferul poate avea loc după cum urmează:
a)în interesul serviciului; b)la cererea funcţionarului public.
(2)Transferul se poate face pe o funcţie publică vacantă de acelaşi nivel, cu respectarea categoriei,
clasei şi gradului profesional al funcţionarului public, sau într-o funcţie publică vacantă de nivel
inferior.
(3)Pentru funcţionarii publici de execuţie prin funcţie publică de nivel inferior se înţelege orice
funcţie publică cu grad profesional mai mic decât gradul profesional al funcţiei publice deţinute sau
de clasă de nivel inferior.
(4)Pentru funcţionarii publici de conducere prin funcţie publică de nivel inferior se înţelege o funcţie
publică de conducere situată ierarhic la un nivel inferior funcţiei publice deţinute, potrivit ierarhizării
prevăzute la art. 390, precum şi orice funcţie publică de execuţie.
(5)Funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile de studii, condiţiile de vechime şi condiţiile
specifice pentru ocuparea funcţiei publice în care urmează să fie transferat. Verificarea condiţiilor de
realizare a transferului este în sarcina conducătorului autorităţii sau instituţiei publice la care se
transferă funcţionarul public.
(6)Transferul în interesul serviciului se face la solicitarea conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, cu acordul scris al
funcţionarului public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care este
numit funcţionarul public.
(7)În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate decât cea în care îşi are sediul
autoritatea sau instituţia publică de la care se transferă, funcţionarul public transferat are dreptul la o
indemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se
transferă şi la un concediu plătit de 5 zile lucrătoare. Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea
sau instituţia publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării
transferului. Nu beneficiază de dreptul la indemnizaţie funcţionarii publici care au domiciliul în
localitatea în care îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică la care se transferă.
(8)Transferul la cerere se face la solicitarea funcţionarului public şi cu aprobarea conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public.
Autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia s-a aprobat transferul la cerere al funcţionarului
public înştiinţează cu celeritate autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia îşi desfăşoară

265
activitatea funcţionarul public, despre aprobarea cererii de transfer. În termen de maximum 10 zile
lucrătoare de la primirea înştiinţării, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea funcţionarul public are obligaţia să emită actul administrativ de modificare a
raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, cu precizarea datei de la care operează transferul la
cerere. Data de la care operează transferul la cerere nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data
emiterii actului administrativ.
(9)Autorităţile sau instituţiile publice pot aproba proceduri interne de selecţie a funcţionarilor publici
prin transfer, respectiv de verificare a condiţiilor de realizare a transferului.
(10)În cazul înalţilor funcţionari publici, transferul se poate dispune numai pe o funcţie publică de
conducere sau de execuţie.
(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), transferul la cerere în cazul înalţilor funcţionari publici
se dispune de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la solicitarea
motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice
în a cărei structură se găseşte funcţia publică de conducere sau de execuţie vacantă pe care urmează a
fi transferat.
Art. 507: Mutarea
(1)Mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate
juridică a autorităţii sau instituţiei publice poate fi definitivă ori temporară.
(2)Mutarea definitivă poate avea loc pe o funcţie publică vacantă de acelaşi nivel, cu respectarea
categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public sau într-o funcţie publică vacantă de
nivel inferior. Funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile de studii, condiţiile de vechime
şi condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice în care urmează să fie mutat.
(3)Prevederile art. 506 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
(4)Mutarea definitivă poate avea loc:
a)din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea
funcţionarul public, cu acordul scris al funcţionarului public;
b)la solicitarea justificată a funcţionarului public, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice.
(5)În cazul înalţilor funcţionari publici, mutarea definitivă se poate dispune pe o funcţie publică
vacantă de conducere sau de execuţie în cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care acesta îşi
desfăşoară activitatea de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la
solicitarea motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice, dacă funcţionarul public îndeplineşte condiţiile de studii, condiţiile de vechime şi
condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice în care se dispune mutarea.
(6)În cazuri temeinic justificate, mutarea definitivă a unui funcţionar public de execuţie se poate
dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, motivat, cu repartizarea postului
corespunzător funcţiei deţinute de funcţionarul public şi cu acordul scris al funcţionarului public, în
măsura în care nu este afectată organigrama autorităţii sau instituţiei publice.
(7)Dacă mutarea definitivă se dispune în altă localitate decât cea în care îşi are sediul autoritatea sau
instituţia publică de la care se dispune mutarea, funcţionarul public beneficiază de drepturile
prevăzute la art. 506 alin. (7).

266
(8)Mutarea temporară pe o altă funcţie publică vacantă sau temporar vacantă se dispune motivat, în
interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice, pe o
funcţie publică de acelaşi nivel, cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al
funcţionarului public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic. În cursul unui an
calendaristic un funcţionar public poate fi mutat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.
Funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile de studii şi condiţiile de vechime pentru
ocuparea funcţiei publice în care urmează să fie mutat.
(9)Mutarea temporară a unui funcţionar public de execuţie se poate dispune de conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice, motivat, cu repartizarea postului corespunzător funcţiei deţinute de
funcţionarul public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, în măsura în care
nu este afectată organigrama autorităţii sau instituţiei publice.
(10)În mod excepţional, mutarea temporară sau definitivă poate fi solicitată de funcţionarul public în
cazul în care starea sănătăţii, dovedită pe baza unui examen de specialitate, nu îi mai permite
desfăşurarea activităţii în acel compartiment. Mutarea temporară sau definitivă se face în condiţiile
prezentului cod, dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească atribuţiile care
îi revin.
Art. 508: Drepturi ale funcţionarului public în situaţia mutării
(1)Dacă mutarea se dispune în altă localitate decât cea în care îşi are sediul autoritatea sau instituţia
publică de la care se dispune mutarea, funcţionarul public beneficiază de drepturile prevăzute la art.
506 alin. (7).
(2)Funcţionarul public poate refuza mutarea în altă localitate decât cea în care îşi are sediul autoritatea
sau instituţia publică de la care se dispune mutarea, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la
art. 505 alin. (9). Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară.
(3)Pe perioada mutării temporare în altă localitate autoritatea sau instituţia publică beneficiară este
obligată să îi suporte costul integral al transportului, dus şi întors, cel puţin o dată pe lună, al cazării şi
al indemnizaţiei de mutare a funcţionarului public. Cuantumul indemnizaţiei de mutare este egal cu
cuantumul reglementat în legislaţia în vigoare pentru indemnizaţia de detaşare.
Art. 509: Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere sau din categoria
înalţilor funcţionari publici
(1)Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, vacante sau temporar vacante,
se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public, prin act administrativ al persoanei
care are competenţa de numire în funcţia publică, cu respectarea condiţiilor de comunicare, prevăzute
de prezentul cod.
(2)Pentru a putea fi promovat temporar potrivit alin. (1), funcţionarul public trebuie să îndeplinească
condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi să nu
aibă o sancţiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condiţiile prezentului cod.
(3)În mod excepţional, la propunerea justificată a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în al
cărei stat de funcţii există funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici
vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de
funcţionari publici sau, după caz, de funcţionari publici cu statut special care îndeplinesc condiţiile
prevăzute la alin. (2), cu notificare prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 10 zile
înainte de dispunerea măsurii. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are
competenţa legală de numire în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari
publici, în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publică nu a putut fi ocupată prin
mobilitate.

267
(4)Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare,
funcţionarul public are dreptul la acest salariu.
(5)Perioada în care funcţionarul public de execuţie a exercitat cu caracter temporar în condiţiile
prezentului cod o funcţie publică de conducere sau o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari
publici constituie vechime în gradul profesional al funcţiei publice de execuţie pe care funcţionarul
public o deţine.
Art. 510: Dispunerea exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere
(1)Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante se dispune în
condiţiile prevăzute la art. 509 de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia
publică, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu notificare prealabilă a
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii.
(2)În mod excepţional, perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită cu maximum 3 luni, cu
notificare prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea
măsurii, dacă autoritatea sau instituţia publică a organizat concurs de recrutare ori promovare şi
funcţia publică nu a fost ocupată, în condiţiile legii.
Art. 511: Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere sau din categoria
înalţilor funcţionari publici temporar vacante
Dacă funcţia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la art. 509 alin. (1) şi (3) se dispune de
către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, până la data încetării
suspendării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice, până la radierea de drept a
sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 492 alin. (3) lit. e) sau, după caz, în situaţia în care
funcţionarul public de conducere exercită cu caracter temporar o altă funcţie publică de conducere
vacantă sau temporar vacantă ori din categoria înalţilor funcţionari publici, până la expirarea perioadei
pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 2: Suspendarea raportului de serviciu
Art. 512: Suspendarea raporturilor de serviciu.
Tipuri de suspendare
(1)Suspendarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici poate interveni de drept, la iniţiativa
funcţionarului public sau prin acordul părţilor. Suspendarea de drept a raporturilor de serviciu şi
suspendarea raporturilor de serviciu la iniţiativa funcţionarului public se constată prin act
administrativ, iar suspendarea prin acordul părţilor se aprobă prin act administrativ de către persoana
care are competenţa de numire, la cererea funcţionarului public, cu aplicarea corespunzătoare a
dispoziţiilor art. 528 şi art. 531.
(2)Suspendarea raportului de serviciu are ca efecte juridice suspendarea prestării muncii de către
funcţionarul public şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către autoritatea sau instituţia publică.
(3)Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi
modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care în perioada de suspendare a raporturilor de
serviciu intervine o situaţie de încetare de drept a raporturilor de serviciu, cauza de încetare de drept
prevalează.
(5)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3), în cazul în care în perioada suspendării raporturilor de
serviciu intervine o situaţie de eliberare din funcţia publică prevăzută 56 la art. 519 alin. (1) lit. a), b)
sau d), cauza de eliberare din funcţia publică prevalează.

268
(6)Încetarea suspendării raporturilor de serviciu poate avea loc şi anterior termenului maxim pentru
care a fost constatată, respectiv aprobată, la solicitarea funcţionarului public, cu aplicarea
corespunzătoare a procedurii prevăzute de prezentul cod. În această situaţie funcţionarul public
trebuie să înştiinţeze autoritatea sau instituţia publică despre intenţia sa cu cel puţin 30 de zile înainte
de data reluării activităţii, pentru situaţia în care suspendarea s-a efectuat pentru o perioadă de timp
mai mare de 60 de zile.
(7)Reluarea activităţii se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de
numire în funcţia publică.
(8)Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică are obligaţia să asigure, în termen
de maximum 3 zile lucrătoare de la expirarea perioadei de suspendare, respectiv în termenul stabilit
conform alin. (6), condiţiile necesare reluării activităţii de către funcţionarul public.
(9)Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să
rezerve postul aferent funcţiei publice.
Art. 513: Suspendarea de drept a raporturilor de serviciu
(1)Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre
următoarele situaţii: a)este numit într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă;
b)este ales, într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă;
c)este desemnat să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul
unor organisme sau instituţii ale Uniunii Europene sau în alte organisme sau instituţii de drept public
internaţional, ca reprezentant al autorităţii sau instituţiei publice sau al statului român, pentru perioada
respectivă;
d)îndeplineşte serviciul militar la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de
asediu;
e)este arestat preventiv, se află în arest la domiciliu, precum şi în cazul în care, faţă de acesta s-a
dispus, în condiţiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare, luarea măsurii controlului judiciar ori a măsurii controlului judiciar pe
cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea raportului de
serviciu;
f)în caz de carantină, în condiţiile legii;
g)concediu de maternitate, în condiţiile legii;
h)este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă;
i)concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună, în condiţiile
legii;
j)în caz de forţă majoră;
k)în cazul emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau
II, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 517 alin. (1) lit. e);
l)în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni dintre cele
prevăzute la art. 465 lit. h);
m)în alte cazuri expres prevăzute de lege.
(2)În vederea emiterii actului administrativ de reluare a activităţii, cu 15 zile înainte de data încetării
motivului de suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoştinţă de motivul încetării

269
suspendării, funcţionarul public informează în scris persoana care are competenţa legală de numire în
funcţia publică despre acest fapt.
(3)Perioada în care funcţionarul public de execuţie a avut raporturile de serviciu suspendate potrivit
alin. (1) lit. c) constituie vechime în gradul profesional al funcţiei publice de execuţie pe care
funcţionarul public o deţine.
Art. 514: Suspendarea raportului de serviciu la iniţiativa funcţionarului public
(1)Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii:
a)concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap,
până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii;
b)concediu pentru îngrijirea copilului până la 7 ani, în cazul copilului cu handicap, în condiţiile legii;
c)concediul de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada încredinţării
copilului în vederea adopţiei;
d)concediu paternal; e)este încadrat la cabinetul unui demnitar;
f)desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea în condiţiile legii;
g)efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcţionarul public nu se află în concediu medical
pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a
unei rude până la gradul I inclusiv, în condiţiile legii;
h)pentru participare la campania electorală, pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară
alegerilor;
i)pentru participarea la grevă, în condiţiile legii;
j)desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale pe perioadă
determinată, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 513 alin. (1) lit. c).
(2)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) funcţionarul public este obligat să informeze
autoritatea sau instituţia publică anterior cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de incidenţa acestora.
Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), e), g), h) şi j) funcţionarul public este obligat să
informeze autoritatea sau instituţia publică cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de incidenţa situaţiilor
prevăzute la alin. (1).
Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), f) şi i), informarea se înaintează autorităţii sau instituţiei
publice la data luării la cunoştinţă de către funcţionarul public de incidenţa motivului de suspendare,
respectiv în termenul prevăzut la art. 415 alin. (3). În toate cazurile funcţionarul public are obligaţia
de a prezenta documentele doveditoare ale situaţiilor care conduc la suspendarea raporturilor de
serviciu.
(3)În vederea emiterii actului administrativ de reluare a activităţii, cu 15 zile înainte de data încetării
motivului de suspendare la iniţiativa funcţionarului public, dar nu mai târziu de data luării la
cunoştinţă de motivul încetării suspendării, funcţionarul public informează în scris persoana care are
competenţa legală de numire în funcţia publică despre acest fapt.
(4)Perioada în care funcţionarul public de execuţie a avut raporturile de serviciu suspendate potrivit
alin. (1) lit. a)-d) şi j) constituie vechime în gradul profesional al funcţiei publice de execuţie pe care
funcţionarul public o deţine.
Art. 515: Suspendarea raportului de serviciu prin acordul părţilor
(1)Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public, pentru un
interes personal, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 514 alin. (1) pe o durată cumulată de cel

270
mult 2 ani în perioada exercitării funcţiei publice pe care o deţine. Durata suspendării se stabileşte
prin acordul părţilor şi nu poate fi mai mică de 30 de zile.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru îngrijirea copilului cu handicap, raportul de serviciu
se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public pentru o perioadă cumulată mai mare
decât cea prevăzută la alin. (1), cu acordul conducătorului instituţiei publice.
(3)În vederea suspendării raporturilor de serviciu potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) funcţionarul
public depune o cerere motivată adresată persoanei care are competenţa de numire în funcţia publică.
Cererea se depune cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data de la care se solicită suspendarea
raporturilor de serviciu ale funcţionarului public prin acordul părţilor.
(4)Persoana care are competenţa de numire în funcţia publică îşi exprimă sau nu acordul cu privire la
suspendarea raporturilor de serviciu la cererea funcţionarului public în termen de maximum 10 zile
lucrătoare de la data depunerii cererii prevăzute la alin. (3).
(5)În vederea emiterii actului administrativ de reluare a activităţii, cu 15 zile înainte de data încetării
motivului de suspendare prin acordul părţilor, dar nu mai târziu de data luării la cunoştinţă de motivul
încetării suspendării, funcţionarul public informează în scris persoana care are competenţa legală de
numire în funcţia publică despre acest fapt.
SECŢIUNEA 3: Încetarea raportului de serviciu
Art. 516: Încetarea raporturilor de serviciu
Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act administrativ al persoanei
care are competenţa legală de numire în funcţia publică, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor
art. 528 şi art. 533 şi are loc în următoarele condiţii:
a)de drept; b)prin acordul părţilor, consemnat în scris; c)prin eliberare din funcţia publică;
d)prin destituire din funcţia publică; e)prin demisie.
Art. 517: Încetarea de drept a raportului de serviciu
(1)Raportul de serviciu existent încetează de drept:
a)la data decesului funcţionarului public;
b)la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public;
c)dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 465 alin. (1) lit.
a) şi d);
d)la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru
pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică nu dispune aplicarea
prevederilor alin. (2);
e)la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II,
în situaţia în care funcţionarului public îi este afectată ireversibil capacitatea de muncă;
f)ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia publică, de la
data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă;
g)când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art.
465 alin. (1) lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare, indiferent de modalitatea de individualizare a executării
pedepsei;

271
h)ca urmare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a ocupa funcţia, de a
exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea faptei,
ca pedepse complementare, sau ca urmare a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei
profesii, ca măsură de siguranţă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a
dispus interdicţia;
i)ca urmare a constatării faptului că funcţia publică a fost ocupată cu nerespectarea dispoziţiilor legale
de către o persoană care executa la data numirii în funcţia publică o pedeapsă complementară de
interzicere a exerciţiului dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
j)ca urmare a constatării faptului că funcţia publică a fost ocupată cu nerespectarea dispoziţiilor legale
de către o persoană care a fost lucrător al sau colaborator al Securităţii, pe baza hotărârii judecătoreşti
definitive;
k)la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcţia publică, cu
excepţia aplicării prevederilor art. 376 alin. (2);
l)alte cazuri prevăzute expres de lege.
(2)În mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a
condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia
publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii
anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menţinerea în activitate pot fi aplicate
dispoziţiile art. 378.
(3)Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile
lucrătoare de la intervenirea lui prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de
numire în funcţia publică.
Art. 518: Reorganizarea autorităţii sau instituţiei publice
(1)În caz de reorganizare a activităţii autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii publici vor fi
numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în compartimentele rezultate, în următoarele cazuri:
a)se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%;
b)sunt reduse atribuţiile unui compartiment;
c)este schimbată denumirea funcţiei publice fără modificarea în proporţie de peste 50% a atribuţiilor
aferente funcţiei publice;
d)intervin modificări în structura compartimentului.
(2)Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:
a)categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public;
b)îndeplinirea condiţiilor specifice stabilite pentru funcţia publică;
c)să fi desfăşurat activităţi similare.
(3)În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen de către autoritatea
sau instituţia publică. Examenul se organizează anterior emiterii preavizului.
(4)Funcţionarii publici care sunt declaraţi admişi în urma examenului prevăzut la alin. (3) sunt numiţi
în noile funcţii publice, iar funcţionarii publici care sunt declaraţi respinşi sunt eliberaţi din funcţie
potrivit art. 519 alin. (1) lit. c), cu respectarea dreptului de preaviz.

272
(5)Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de
peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la
studii.
(6)Reorganizarea activităţii autorităţii sau instituţiei publice are loc în situaţii temeinic justificate cel
mult o dată într-un interval de 6 luni consecutive, cu excepţia situaţiei în care intervin modificări
legislative care determină necesitatea reorganizării acestora.
(7)În cazul în care reorganizarea activităţii autorităţii sau instituţiei publice determină reducerea
posturilor, autoritatea sau instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o
perioadă de un an de la data reorganizării.
Art. 519: Eliberarea din funcţia publică
(1)Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia
publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de
la emitere, în următoarele cazuri:
a)autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea în condiţiile legii, iar atribuţiile şi personalul
acesteia nu au fost preluate de o altă autoritate sau instituţie publică;
b)autoritatea sau instituţia publică a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de
acord să o urmeze;
c)autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin
reducerea postului ocupat de funcţionarul public;
d)ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a
unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea;
e)pentru incompetenţă profesională, în cazul obţinerii calificativului nesatisfăcător în urma derulării
procesului de evaluare a performanţelor profesionale individuale, respectiv necorespunzător, în
condiţiile prevăzute la art. 475 lit. b);
f)funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. f) sau
g) ori nu obţine avizul/autorizaţia prevăzut(ă) de lege, în condiţiile art. 465 alin. (2);
g)starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată prin decizie a organelor
competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile
corespunzătoare funcţiei publice deţinute;
h)ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a da curs mobilităţii în condiţiile
art. 503 alin. (8).
(2)Prevederile alin. (1) lit. g) se aplică şi funcţionarului public căruia i s-a emis decizie de pensionare
pentru invaliditate de gradul III, în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice
consideră că acesta nu îşi poate îndeplini atribuţiile aferente funcţiei publice pe care o deţine. În cazul
în care 61 conducătorul autorităţii sau instituţiei publice consideră că funcţionarul public îşi poate
îndeplini atribuţiile aferente funcţiei publice pe care o deţine, dispune continuarea activităţii cu durată
redusă a timpului de muncă, în condiţiile prezentului cod.
(3)Situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f) şi g) reprezintă motive neimputabile funcţionarilor
publici.
(4)În cazul eliberării din funcţia publică, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde
funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.

273
(5)Perioada de preaviz este anterioară datei eliberării din funcţia publică.
(6)În perioada de preaviz, persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică poate
acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, la cererea funcţionarului
public căruia i s-a acordat preavizul prevăzut la alin. (4), fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.
(7)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), d) şi f), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau
instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligaţia să le pună la
dispoziţia funcţionarilor publici. În sensul prezentului cod, sunt considerate funcţii publice
corespunzătoare:
a)funcţiile publice de acelaşi nivel, identificat prin categorie, clasă şi, după caz, grad profesional;
b)funcţii publice de nivel inferior, în cazul în care în cadrul autorităţii sau instituţiei publice nu există
funcţiile publice prevăzute la lit. a).
(8)Funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice vacante de nivel
inferior. În cazul în care funcţia publică vacantă de nivel inferior este o funcţie publică de execuţie şi
nu corespunde studiilor şi/sau vechimii în specialitatea funcţionarului public de conducere, aceasta
poate fi transformată întro funcţie publică corespunzătoare, dacă transformarea nu afectează structura
organizatorică aprobată.
(9)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) şi f), dacă nu există funcţii publice vacante
corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică are
obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista
funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare,
funcţionarului public îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 506.
(10)Prin excepţie de la prevederile art. 506, în cazul prevăzut la alin. (9), termenele de realizare a
transferului în interesul serviciului sau la cerere se reduc la jumătate, astfel încât să fie respectată
încadrarea în termenul de preaviz.
Art. 520: Destituirea din funcţia publică
Destituirea din funcţia publică se dispune, în condiţiile art. 493, prin act administrativ al persoanei
care are competenţa legală de numire în funcţia publică, ca sancţiune disciplinară aplicată pentru
motive imputabile funcţionarului public, în următoarele cazuri:
a)pentru săvârşirea unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave;
b)dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru
încetarea acestuia într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de
incompatibilitate; situaţia de incompatibilitate se constată şi se sancţionează în condiţiile Legii nr.
176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 521: Demisia
Funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în
scris persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. Demisia nu trebuie motivată.
Art. 522: Efectele juridice ale demisiei
Demisia produce efecte juridice la 30 de zile calendaristice de la înregistrare.
Art. 523: Renunţarea la demisie
Ulterior înregistrării demisiei, renunţarea la demisie poate fi făcută numai prin acordul părţilor, în
termenul de 30 de zile prevăzut la art. 522.

274
Art. 524: Drepturi şi obligaţii ale funcţionarului public la modificarea, suspendarea şi încetarea
raportului de serviciu
(1)La modificarea, la suspendarea şi la încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are
îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor
de serviciu, cu respectarea termenelor şi procedurilor stabilite în acest sens la nivelul instituţiei sau
autorităţii publice.
(2)La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul
carierei, cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.
(3)Funcţionarii publici beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul în care
raporturile de serviciu le-au încetat în condiţiile prevăzute la: a)art. 517 alin. (1) lit. c), cu excepţia
cazului în care funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. a);
b)art. 517 alin. (1) lit. f) şi k); c)art. 519 alin. (1).
Art. 525: Corpul de rezervă
(1)Corpul de rezervă este format din funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţia publică în
condiţiile art. 519 alin. (1) lit. a)-d), f) şi h) şi este gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici.
(2)Funcţionarii publici părăsesc corpul de rezervă şi pierd calitatea de funcţionar public în
următoarele situaţii:
a)după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă;
b)în cazul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îl redistribuie într-o funcţie publică
vacantă corespunzătoare, iar funcţionarul public o refuză;
c)la împlinirea a 12 luni de la data angajării în baza unui contract individual de muncă, precum şi în
orice altă formă de exercitare a unei profesii sau activităţi, în condiţiile expres prevăzute de lege;
d)la cererea funcţionarului public;
e)la data intervenirii unui caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public.
(3)Funcţionarii publici sunt obligaţi să informeze Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici despre
incidenţa dispoziţiilor alin. (2) lit. c) şi e), cu excepţia intervenţiei uneia dintre situaţiile prevăzute la
art. 517 alin. (1) lit. a), b) şi k).
Art. 526: Redistribuirea funcţionarilor publici
(1)Redistribuirea funcţionarilor publici se face din corpul de rezervă al funcţionarilor publici, la
solicitarea conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor publice, pe o funcţie publică vacantă sau
temporar vacantă, în baza informaţiilor/propunerilor transmise de Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici, în condiţiile alin. (2)-(4), (6) şi (7), după caz.
(2)Redistribuirea funcţionarilor publici se face, în condiţiile alin. (1), într-o funcţie publică de acelaşi
nivel, cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public, sau într-o
funcţie publică de nivel inferior, cu acordul scris al funcţionarului public.
(3)Alin. (4) şi (5) ale art. 506 se aplică în mod corespunzător, prin raportare la funcţia publică deţinută
de funcţionarul public la data intrării în corpul de rezervă.
(4)În vederea redistribuirii, autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică
vacantă sau temporar vacantă poate organiza o testare profesională pentru selectarea funcţionarului
public care urmează să fie redistribuit.

275
(5)Procedura de redistribuire, precum şi modalitatea de desfăşurare a testării profesionale în vederea
redistribuirii se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6)Redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al preşedintelui
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, la propunerea conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor
publice, pentru funcţionarul public declarat admis în urma desfăşurării testării profesionale prevăzute
la alin. (4).
(7)Redistribuirea într-o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici se face prin decizie a
prim-ministrului, potrivit competenţei de numire, la propunerea conducătorilor autorităţilor sau
instituţiilor publice în cadrul cărora se află funcţia publică vacantă sau temporar vacantă.
Art. 527: Anularea actului administrativ de încetare a raportului de serviciu
(1)În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră
netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului
administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi
termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, precum şi plata de către autoritatea sau
instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu diferenţa între veniturile
obţinute în perioada respectivă şi cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte
drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
(2)La solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului administrativ va
dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută, dacă aceasta mai există în statul de funcţii al
autorităţii sau instituţiei publice, sau, în cazul în care funcţia publică deţinută nu mai există, într-o
funcţie publică echivalentă.
(3)În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus anularea actului administrativ
prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, perioada de timp dintre data
încetării raportului de serviciu al funcţionarului public şi data reintegrării efective în funcţia publică
constituie vechime în muncă, vechime în specialitate, precum şi vechime în grad profesional, potrivit
legii.
CAPITOLUL X: Actele administrative privind naşterea, modificarea, suspendarea, sancţionarea şi
încetarea raporturilor de serviciu şi actele administrative de sancţionare disciplinară
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii comune
Art. 528: Dispoziţii comune privind actele administrative 64
(1)Numirea în funcţia publică, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, precum
şi sancţionarea disciplinară a funcţionarilor publici se fac prin act administrativ emis în termenele şi în
condiţiile legii de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice sau, după caz, de persoana care are
competenţa legală de numire în condiţiile unor acte normative specifice.
(2)Actul administrativ se încheie în formă scrisă.
(3)Actul administrativ produce efecte juridice:
a)de la data precizată expres în actul administrativ, cu condiţia comunicării sale prealabile
funcţionarului public;
b)de la data comunicării actului administrativ, în situaţia în care în actul administrativ nu este
prevăzută expres data de la care acesta produce efecte juridice sau în situaţia în care comunicarea se

276
realizează ulterior datei prevăzute expres în actul administrativ; c) în termenele specifice prevăzute
expres de lege.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), actele administrative constatatoare produc efecte juridice
de la data constatării intervenirii situaţiei prevăzute de lege, pe baza actelor doveditoare.
(5)Actele administrative se comunică, prin grija compartimentului de resurse umane, în termen de
maximum 5 zile lucrătoare de la emitere.
(6)Comunicarea actului administrativ se poate face astfel:
a)prin înmânare directă funcţionarului public;
b)prin poştă, cu confirmare de primire;
c)prin afişare la locul de desfăşurare a activităţii funcţionarului public, în mod excepţional şi numai în
situaţia în care acesta a refuzat primirea actului administrativ în condiţiile prevăzute la lit. a) şi b).
(7)Dovada comunicării actului administrativ se face prin:
a)semnătura de luare la cunoştinţă a actului administrativ;
b)dovada confirmării de primire prin poştă a actului administrativ;
c)procesul-verbal prin care se consemnează refuzul primirii de către funcţionarul public a actului
administrativ, întocmit de un reprezentant al compartimentului de resurse umane şi semnat pentru
confirmare de două persoane din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care au fost prezente la
înmânarea actului administrativ;
d)procesul-verbal prin care se consemnează afişarea actului administrativ la locul de desfăşurare a
activităţii funcţionarului public, întocmit de un reprezentant al compartimentului de resurse umane şi
semnat pentru confirmare de două persoane din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care au fost
prezente la afişarea actului administrativ.
(8)Prevederile alin. (1)-(7) se aplică în mod corespunzător actelor administrative prevăzute la art. 529-
533.
SECŢIUNEA 2: Tipuri de acte administrative
Art. 529: Actul administrativ de numire în funcţia publică
(1)Actul administrativ de numire în funcţia publică trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele
elemente:
a)temeiul legal al numirii, cu indicarea expresă a dispoziţiei legale, precum şi a actelor doveditoare
care stau la baza încadrării în textul de lege;
b)temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale, cu indicarea expresă a dispoziţiei legale;
c)numele şi prenumele funcţionarului public;
d)denumirea funcţiei publice, individualizată prin categorie, clasă şi, după caz, grad profesional;
e)perioada pentru care se dispune numirea în funcţia publică;
f)data de la care urmează să exercite funcţia publică;
g)drepturile salariale;
h)locul de desfăşurare a activităţii;

277
i)durata programului de lucru, respectiv raport de serviciu cu normă întreagă sau raport de serviciu cu
timp parţial.
(2)Fişa postului aferentă funcţiei publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a
acesteia se înmânează funcţionarului public.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), actele administrative de numire în funcţiile publice
din categoria înalţilor funcţionari publici care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,
cuprind numai informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c)-f) şi h). Drepturile salariale se stabilesc prin
act administrativ al ordonatorului principal de credite. În acest caz, fişa postului se anexează actului
administrativ prin care se stabilesc drepturile salariale, iar o copie a acesteia se înmânează înaltului
funcţionar public.
(4)La intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarul public depune jurământul de credinţă în
termen de 3 zile de la emiterea actului administrativ de numire în funcţia publică. Jurământul are
următoarea formulă: "Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să
aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în
funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită
profesională şi civică. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!". Formula religioasă de încheiere va respecta
libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus şi fără formula religioasă.
(5)Depunerea jurământului prevăzut la alin. (4) se consemnează în scris. Refuzul depunerii
jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţia
publică. Obligaţia de organizare a depunerii jurământului aparţine persoanei care are competenţa
legală de numire. (6)Constatarea nulităţii actului administrativ de numire produce efecte pentru viitor.
Art. 530: Actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu
(1)Actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public trebuie să
conţină în mod obligatoriu următoarele elemente:
a)temeiul legal al modificării raporturilor de serviciu, identificat prin dispoziţia legală incidentă,
precum şi actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege;
b)numele şi prenumele funcţionarului public;
c)denumirea funcţiei publice, individualizată prin categorie, clasă şi, după caz, grad profesional;
d)data de la care urmează să fie modificate raporturile de serviciu şi modalitatea de modificare a
raporturilor de serviciu;
e)perioada pentru care se dispune modificarea raporturilor de serviciu, dacă modalitatea de modificare
a raporturilor de serviciu este temporară;
f)funcţia publică pe care se efectuează modificarea raporturilor de serviciu;
g)drepturile salariale; h)locul de desfăşurare a activităţii;
i)termenul stabilit pentru aplicarea prevederilor art. 524 alin. (1).
(2)Fişa postului aferentă funcţiei publice pe care se efectuează modificarea raporturilor de serviciu se
anexează la actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, iar o
copie a acesteia se înmânează funcţionarului public.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), actele administrative de modificare a raporturilor de
serviciu care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuprind numai informaţiile
prevăzute la alin. (1) lit. a)-f), h) şi i). Informaţiile prevăzute la lit. g) sunt cuprinse în actul
administrativ al persoanei care are competenţa de numire în funcţia publică pe care se efectuează

278
modificarea raporturilor de serviciu. În acest caz, fişa postului se anexează la actul administrativ al
persoanei care are competenţa de numire pentru funcţia publică pe care se efectuează modificarea
raporturilor de serviciu.
Art. 531: Actul administrativ de suspendare a raporturilor de serviciu
Actul administrativ de suspendare a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public se încheie în
formă scrisă şi trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente:
a)temeiul legal al suspendării raporturilor de serviciu, identificat prin dispoziţia legală incidentă,
precum şi actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege;
b)numele şi prenumele funcţionarului public;
c)denumirea funcţiei publice, individualizată prin categorie, clasă şi, după caz, grad profesional;
d)data de la care se suspendă raporturile de serviciu ale funcţionarului public şi modalitatea de
suspendare;
e)perioada pentru care se constată sau se aprobă suspendarea raporturilor de serviciu;
f)termenul stabilit pentru aplicarea prevederilor art. 524 alin. (1).
Art. 532: Actul administrativ de sancţionare disciplinară
(1)Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public trebuie să conţină în mod obligatoriu
următoarele elemente:
a)temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară, precum şi actele doveditoare care stau
la baza încadrării în textul de lege;
b)numele şi prenumele funcţionarului public;
c)denumirea funcţiei publice, individualizată prin categorie, clasă şi, după caz, grad profesional;
d)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
e)sancţiunea aplicată, precum şi motivul pentru care a fost aplicată o altă sancţiune decât cea propusă
de comisia de disciplină, dacă este cazul;
f)termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum şi instanţa de contencios administrativ
competentă.
(2)La actul administrativ de sancţionare prevăzut la alin. (1) se anexează raportul comisiei de
disciplină, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Art. 533: Actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu
(1)Actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici trebuie să
conţină în mod obligatoriu următoarele elemente:
a)temeiul legal al încetării raporturilor de serviciu, identificat prin dispoziţia legală incidentă, precum
şi actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege;
b)numele şi prenumele funcţionarului public;
c)denumirea funcţiei publice, individualizată prin categorie, clasă şi, după caz, grad profesional;
d)data de la care încetează raporturile de serviciu ale funcţionarului public;
e)termenul stabilit pentru aplicarea prevederilor art. 524 alin. (1);

279
f)termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum şi instanţa de contencios administrativ
competentă.
(2)În cazul încetării raporturilor de serviciu prin eliberare din funcţia publică, actul administrativ de
eliberare din funcţia publică trebuie să conţină şi modul de aplicare a prevederilor art. 519 alin. (4) şi
(6), iar pentru situaţiile expres prevăzute de lege, şi modul de aplicare a prevederilor art. 519 alin. (7)
şi (9) şi, după caz, alin. (10).
Art. 534: Obligaţia de comunicare a actelor administrative privind cariera funcţionarilor publici
Actele administrative prevăzute la art. 528-533 se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la emiterea acestora, prin grija compartimentului
de resurse umane, respectiv a funcţionarului public cu atribuţii în gestionarea resurselor umane,
însoţite de documentele justificative aferente.
SECŢIUNEA 3: Nulitatea actelor administrative şi competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca
obiect raportul de serviciu al funcţionarului public
Art. 535: Nulitatea de drept
Actele administrative întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor art. 528-533 sunt nule de drept.
Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii. Art. 536:
Competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public
Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de
contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres
prin lege competenţa altor instanţe.
SECŢIUNEA 4: Contravenţii şi sancţiuni
Art. 537: Contravenţiile şi sancţiunile
(1)Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit
legii penale, infracţiuni: a)nerespectarea prevederilor art. 402, art. 405-410 alin. (1) şi (3)-(6);
b)nerespectarea prevederilor art. 451 alin. (1) şi art. 459 alin. (1) şi (2);
c)nerespectarea prevederilor art. 534;
d)neconstituirea comisiei de disciplină şi/sau a comisiei paritare, în condiţiile legii.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite prin
ordin al ministrului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice.
(4)Dispoziţiile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu prevederile legislaţiei
privind regimul juridic al contravenţiilor.
TITLUL III: Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice
CAPITOLUL I: Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autorităţile şi instituţiile
publice
Art. 538: Obiectul de reglementare
(1)Dispoziţiile prezentului titlu se aplică personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice,
încadrat în temeiul unui contract individual de muncă sau contract de management şi al cărui rol este
definit conform art. 541, denumit în continuare personal contractual.

280
(2)Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi cu alte legi speciale care reglementează regimul aplicabil
anumitor categorii de personal sau contractului de management, după caz.
(3)Prin legi speciale se pot reglementa aspecte privind drepturi, îndatoriri şi incompatibilităţi
specifice, cadrul legal special al raporturilor de muncă şi aspecte privind managementul carierei.
Art. 539: Clasificarea funcţiilor ce pot fi ocupate de personalul contractual
Personalul contractual poate ocupa următoarele categorii de funcţii:
a)funcţii de conducere; b)funcţii de execuţie; c)funcţii ocupate în cadrul cabinetelor demnitarilor şi
aleşilor locali şi în cadrul cancelariei prefectului.
Art. 540: Înfiinţarea postului
Pentru posturile prevăzute a fi înfiinţate în vederea ocupării cu personal contractual se menţionează în
mod distinct în actul de înfiinţare:
a)denumirea completă a funcţiei;
b)caracterul determinat sau nedeterminat al perioadei pentru care a fost înfiinţat postul, precum şi,
dacă este cazul, data până la care acesta urmează a se regăsi în statul de funcţii;
c)posibilitatea ocupării postului inclusiv prin executarea unui contract individual de muncă cu timp
parţial, caz în care trebuie specificată fracţiunea de normă;
d)posibilitatea ocupării postului inclusiv prin executarea unui contract individual de muncă la
domiciliu.
Art. 541: Rolul şi atribuţiile personalului contractual
(1)Rolul personalului contractual care ocupă funcţiile prevăzute la art. 539 lit. a) şi b) este acela de
realizare a activităţilor direct rezultate din exercitarea atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor publice şi
care nu implică exercitarea de prerogative de putere publică.
(2)Rolul personalului contractual care ocupă funcţiile prevăzute la art. 539 lit. c) este de a-l sprijini pe
demnitarul sau alesul local la cabinetul căruia este încadrat, respectiv pe prefectul în a cărui cancelarie
este încadrat, în realizarea activităţilor direct rezultate din exercitarea atribuţiilor care îi sunt stabilite
prin Constituţie sau prin alte acte normative.
(3)Scopul şi atribuţiile fiecărui tip de funcţii ocupate de personalul contractual se stabilesc în raport cu
categoria din care face parte după cum urmează:
a)pentru funcţiile exercitate în executarea unui contract individual de muncă, prin fişa postului;
b)pentru funcţiile exercitate în executarea unui contract de management, prin clauzele contractului de
management.
Art. 542: Contractul individual de muncă
(1)Contractul individual de muncă se încheie între persoana care îndeplineşte condiţiile pentru a fi
angajată pe o funcţie contractuală şi autoritatea sau instituţia publică, prin reprezentantul său legal, în
condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu
respectarea următoarelor cerinţe specifice:
a)persoana să aibă cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a
statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b)persoana să cunoască limba română, scris şi vorbit;

281
c)persoana să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d)persoana să îndeplinească condiţiile de studii necesare ocupării postului;
e)persoana să îndeplinească condiţiile de vechime, respectiv de experienţă necesare ocupării postului,
după caz;
f)persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii
naţionale, contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra
înfăptuirii justiţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g)persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a
ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit
pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării
unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h)contractul să nu conţină clauze de confidenţialitate sau, după caz, clauze de neconcurenţă.
(2)Prin excepţie de la condiţia prevăzută la alin. (1) lit. a) pot fi angajaţi şi cetăţeni străini, cu
respectarea regimului stabilit pentru aceştia prin legislaţia specifică şi legislaţia muncii.
(3)Obligaţiile privind respectarea caracterului confidenţial al informaţiilor exceptate de la liberul
acces la informaţiile de interes public, precum şi cele referitoare la respectarea regimului
incompatibilităţilor nu pot fi interpretate drept clauze contractuale în sensul prevăzut la alin. (1) lit. h).
Art. 543: Contractul de management
Contractul de management se încheie între persoana care ocupă funcţia pentru care legea prevede
obligativitatea unui astfel de contract şi autoritatea sau instituţia publică, prin reprezentantul său legal,
cu respectarea următoarelor cerinţe specifice:
a)evidenţierea expresă a obiectului contractului sub formă de activităţi de sine stătătoare,
identificabile şi verificabile, şi a indicatorilor de performanţă aferenţi acestora;
b)evidenţierea expresă a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin părţilor în executarea contractului;
c)indicarea expresă a modalităţilor şi termenelor de verificare pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate,
precum şi a efectelor juridice produse de rezultatele verificării;
d)indicarea expresă a normelor generale de drept direct aplicabile raporturilor juridice, precum şi
modalitatea de soluţionare a eventualelor litigii apărute în legătură cu derularea şi executarea
contractului.
CAPITOLUL II: Personalul contractual încadrat la cabinetul demnitarilor şi aleşilor locali şi la
cancelaria prefectului
Art. 544: Persoanele care au dreptul de a avea cabinet sau cancelarie în subordine
(1)Au dreptul la organizarea unui cabinet care funcţionează în cadrul instituţiilor pe care le conduc
sau în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea:
a)prim-ministrul; b)viceprim-ministrul; c)ministrul de stat, ministrul şi ministrul delegat;
d)secretarul general al Guvernului, secretarul general adjunct al Guvernului şi şeful Cancelariei Prim-
Ministrului;
e)consilierul de stat, secretarul de stat şi subsecretarul de stat şi asimilaţii acestora din cadrul
aparatului de lucru al Guvernului, din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale;

282
f)conducătorul organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu rang de secretar de stat;
g)preşedintele consiliului judeţean;
h)primarii; i)vicepreşedinţii consiliilor judeţene; j)viceprimarii.
(2)În subordinea viceprim-ministrului care are şi calitatea de ministru funcţionează un singur cabinet,
cu numărul maxim de posturi stabilit pentru funcţia de viceprimministru cu portofoliu, organizat în
cadrul ministerului pe care îl conduce.
(3)În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului.
Art. 545: Structura cabinetului şi a cancelariei
(1)Cabinetul şi cancelaria se constituie drept compartimente organizatorice distincte care pot cuprinde
funcţiile prevăzute pentru aceste structuri în cadrul legii privind salarizarea unitară a personalului
plătit din fonduri publice.
(2)Funcţia de secretar al cancelariei se asimilează din punctul de vedere al salarizării cu funcţia de şef
de cabinet. Pot fi numite în funcţia de secretar al cancelariei persoane cu studii superioare sau medii,
în condiţiile legii.
(3)Activitatea cabinetului, respectiv cancelariei prefectului este coordonată de către directorul de
cabinet, care răspunde în faţa demnitarului, alesului local, respectiv prefectului, după caz.
Art. 546: Numărul de posturi din cadrul cabinetului şi cancelariei
Numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este:
a)18 posturi pentru cabinetul prim-ministrului; b)12 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului cu
portofoliu, ministrului de stat;
c)8 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului fără portofoliu;
d)8 posturi pentru cabinetul ministrului, secretarului general al Guvernului şi şefului Cancelariei
Prim-Ministrului;
e)8 posturi pentru cabinetul ministrului delegat;
f)4 posturi pentru cabinetul secretarului general adjunct al Guvernului, secretarului de stat şi
asimilatului acestuia din cadrul ministerelor şi aparatului de lucru al Guvernului şi consilierului de
stat;
g)4 posturi pentru cabinetul conducătorului de organ de specialitate al administraţiei publice centrale,
cu rang de secretar de stat;
h)2 posturi pentru cabinetul subsecretarului de stat şi asimilatului acestuia din cadrul aparatului de
lucru al Guvernului din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale;
i)13 posturi pentru cabinetul primarului general al municipiului Bucureşti;
j)6 posturi pentru cabinetul preşedintelui consiliului judeţean şi primarilor municipiilor reşedinţă de
judeţ şi primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti precum şi pentru cancelaria prefectului;
k)2 posturi pentru cabinetele primarilor comunelor, oraşelor, respectiv municipiilor, altele decât cele
prevăzute la lit. j), vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, viceprimarilor municipiului Bucureşti,
municipiilor reşedinţă de judeţ şi viceprimarilor sectoarelor municipiului Bucureşti;

283
l)un post pentru cabinetele viceprimarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, altele decât cele
prevăzute la lit. k).
Art. 547: Salarizarea personalului din cadrul cabinetului şi cancelariei
(1)Salarizarea personalului din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei se face potrivit legii privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(2)Fondurile necesare asigurării bunei desfăşurări a activităţii cabinetului, respectiv cancelariei se
asigură din bugetul anual aprobat instituţiei de către conducătorul acesteia.

Art. 548: Numirea şi eliberarea personalului din cadrul cabinetului şi cancelariei

(1)Personalul din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este numit sau eliberat din funcţie doar pe
baza propunerii persoanelor prevăzute la art. 544 alin. (1).
(2)Eliberarea din funcţie a persoanelor prevăzute la alin. (1) intervine la propunerea demnitarului,
alesului local sau prefectului care a dispus numirea în următoarele situaţii:
a)în situaţiile în care mandatul persoanei care a propus numirea încetează, indiferent de cauza
încetării;
b)ca urmare a condamnării definitive pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 542 alin. (1) lit.
f);
c)în situaţiile în care intervine încetarea de drept a raporturilor juridice contractuale, în condiţiile
legislaţiei muncii sau ale prezentului cod.
(3)Personalul prevăzut la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă
pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului persoanelor prevăzute la art.
544 alin. (1).
(4)Atribuţiile personalului prevăzut la alin. (1) se stabilesc, în condiţiile legii, de către persoanele în
subordinea cărora funcţionează cabinetul, respectiv cancelaria.
(5)Pentru personalul prevăzut la alin. (1) perioada în care a desfăşurat activitate în această calitate se
consideră vechime în specialitate.
CAPITOLUL III: Drepturi şi obligaţii ale personalului contractual din administraţia publică, precum
şi răspunderea acestuia
Art. 549: Drepturi şi obligaţii ale personalului contractual în conformitate cu legislaţia muncii
(1)Personalul contractual încadrat în autorităţi şi instituţii publice în baza unui contract individual de
muncă exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile stabilite de legislaţia în vigoare în domeniul
raporturilor de muncă şi de contractele colective de muncă direct aplicabile.
(2)Personalul contractual încadrat în autorităţi şi instituţii publice în baza unui contract de
management exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile stabilite de dispoziţiile legale în vigoare
direct aplicabile, precum şi cele rezultate din executarea contractului.
Art. 550: Depunerea declaraţiilor de avere şi de interese
Personalul contractual depune declaraţii de avere şi de interese numai în condiţiile Legii nr.
176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 551: Alte drepturi şi obligaţii specifice personalului contractual

284
 (1)Personalul contractual are dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi
pregătirea profesională. Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să elaboreze planul de
perfecţionare profesională a personalului contractual, anual, precum şi obligaţia să prevadă în buget
sumele necesare pentru plata programelor de pregătire, formare şi perfecţionare profesională
organizate de Institutul Naţional de Administraţie sau de alţi furnizori de formare şi perfecţionare
profesională, a cheltuielilor de transport, cazare şi masă, în condiţiile legii.
(2)Programele de formare specializată destinate dezvoltării competenţelor necesare exercitării unei
funcţii contractuale de conducere sunt organizate de Institutul Naţional de Administraţie, în condiţiile
legii.
(3)Dispoziţiile art. 376 alin. (2), 430, 432-434, 437-441, 443-449, 458 şi art. 506 alin. (1)-(9) se aplică
în mod corespunzător şi personalului contractual.
Art. 552: Salarizarea personalului contractual
(1)Salarizarea personalului contractual se face în condiţiile legii-cadru privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice şi în condiţiile legislaţiei muncii.
(2)Personalul contractual trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
beneficiază de drepturile prevăzute de reglementările specifice în domeniu.
Art. 553: Tipurile de răspundere a personalului contractual
(1)Încălcarea de către personalul contractual cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage
răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz.
(2)Dispoziţiile art. 490 şi 491 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL IV: Încadrarea şi promovarea personalului contractual
Art. 554: Încadrarea şi promovarea personalului contractual
(1)Încadrarea şi promovarea personalului contractual se fac potrivit prevederilor din statute sau alte
acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau act
administrativ al ordonatorului principal de credite.
(2)În situaţia în care legea specială nu dispune altfel, promovarea personalului contractual se face de
regulă pe un post vacant existent în statul de funcţii.
(3)În situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului contractual se poate face prin
transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat
superior.
(4)Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se realizează pe baza criteriilor
stabilite prin regulament-cadru, ce se aprobă prin hotărâre a 73 Guvernului, dacă nu este reglementată
altfel prin statute sau alte acte normative specifice.
(5)Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 în 3 ani, în funcţie de
performanţele profesionale individuale, apreciate cu calificativul foarte bine, cel puţin de două ori în
ultimii 3 ani în care acesta s-a aflat în activitate, de către o comisie desemnată prin dispoziţie a
ordonatorului de credite bugetare, din care fac parte şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale
reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor, dacă în statute sau în legi
speciale nu se prevede altfel.
(6)Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanţelor profesionale
individuale, de către conducătorul instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic, prin acordare de

285
calificative: foarte bine, bine, satisfăcător şi nesatisfăcător. Ordonatorii principali de credite stabilesc
criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale prin raportare la nivelul funcţiei
deţinute de persoana evaluată, cu respectarea prevederilor în domeniul legislaţiei muncii. Ordonatorii
principali de credite pot stabili şi alte criterii de evaluare în funcţie de specificul domeniului de
activitate.
(7)Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen pe baza
regulamentului-cadru ce cuprinde principiile generale şi care se aprobă prin hotărâre a Guvernului sau
alte acte normative specifice.
(8)Ordonatorul principal de credite, în raport cu cerinţele postului, poate stabili criterii de selecţie
proprii în completarea celor din hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (7).
(9)Prevederile alin. (2)-(7) nu se aplică personalului prevăzut în partea a VI-a titlul III la capitolul II.
Art. 555: Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere de către personalul contractual
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere se realizează în condiţiile art. 30 din
Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 556: Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea unor drepturi ale personalului contractual
(1)Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea unor drepturi care se acordă, în condiţiile legii,
personalului contractual este de competenţa ordonatorilor de credite.
(2)Contestaţia poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă a actului
administrativ de stabilire, modificare ori comunicare a refuzului de acordare a drepturilor în cauză, la
sediul ordonatorului de credite.
(3)Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile lucrătoare.
(4)Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa
instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în
termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei în scris.
CAPITOLUL V: Managementul personalului contractual din administraţia publică şi gestiunea
raporturilor juridice
Art. 557: Gestiunea curentă a personalului contractual şi a funcţiilor exercitate de acesta
(1)Gestiunea curentă a personalului contractual şi a funcţiilor exercitate de acesta este organizată şi
realizată, în cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice, de către compartimentul de resurse umane.
(2)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a transmite, în formatele/forma stabilite/stabilită
de instituţiile abilitate, informaţii cu privire la personalul contractual propriu instituţiilor publice cu
atribuţii în centralizarea sau gestionarea informaţiilor cu privire la personalul din sectorul bugetar sau
în elaborarea de politici publice cu privire la acesta.
Art. 558: Coordonarea şi controlul normelor de conduită pentru personalul contractual
(1)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a coordona, controla şi monitoriza respectarea
normelor de conduită de către personalul contractual, din aparatul propriu sau din instituţiile aflate în
subordine, coordonare sau sub autoritate, cu respectarea prevederilor în domeniul legislaţiei muncii şi
a legislaţiei specifice aplicabile.
(2)Normele de conduită sunt obligatorii pentru personalul contractual din cadrul autorităţilor şi
instituţiilor publice.
(3)În scopul îndeplinirii corespunzătoare a activităţilor prevăzute la alin. (1) autorităţile şi instituţiile
publice: a)urmăresc aplicarea şi respectarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice a prevederilor

286
prezentului cod referitoare la conduita personalului contractual în exercitarea funcţiilor deţinute;
b)soluţionează petiţiile şi sesizările primite privind încălcarea prevederilor prezentului cod referitoare
la conduita personalului contractual în exercitarea funcţiilor deţinute sau le transmite spre soluţionare
organului competent, conform legii;
c)elaborează analize şi rapoarte privind respectarea prevederilor prezentului cod referitoare la
conduita personalului contractual în exercitarea funcţiilor deţinute;
d)asigură informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptăţit să se aştepte
din partea personalului contractual în exercitarea funcţiei;
e)asigură informarea personalului contractual propriu cu privire la conduita ce trebuie respectată;
f)colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care au ca scop promovarea şi apărarea intereselor
legitime ale cetăţenilor în relaţia cu personalul din administraţia publică.
(4)Pentru informarea cetăţenilor, compartimentele de relaţii publice din cadrul autorităţilor şi
instituţiilor publice au obligaţia de a asigura publicitatea şi de a afişa normele privind conduita
personalului propriu la sediul autorităţilor sau instituţiilor publice, într-un loc vizibil.
Art. 559: Soluţionarea sesizărilor cu privire la încălcarea normelor de conduită de către personalul
contractual
Sesizările cu privire la încălcarea normelor de conduită de către personalul contractual sunt analizate
şi soluţionate cu respectarea prevederilor în domeniul legislaţiei muncii.
Art. 560: Asigurarea transparenţei cu privire la respectarea normelor de conduită
(1)Instituţiile şi autorităţile publice întocmesc rapoarte anuale cu privire la respectarea normelor de
conduită de către personalul contractual din aparatul propriu sau din instituţiile aflate în subordine,
coordonare ori sub autoritate.
(2)Raportul anual cu privire la respectarea normelor de conduită de către personalul contractual se
transmite ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice.
(3)Formatul şi informaţiile se stabilesc prin ordin al ministrului cu atribuţii în domeniul administraţiei
publice.
(4)Raportul trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
a)numărul şi obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de conduită profesională;
b)categoriile şi numărul de angajaţi contractuali care au încălcat normele de conduită morală şi
profesională;
c)cauzele şi consecinţele nerespectării prevederilor referitoare la conduita personalului contractual în
exercitarea funcţiilor deţinute;
d)măsurile de prevenire şi/sau, după caz, sancţiunile aplicate.
(5)Raportul se publică pe pagina de internet a autorităţilor şi instituţiilor publice, iar publicarea se
anunţă prin comunicat difuzat printr-o agenţie de presă.
Art. 561: Personalul contractual din cadrul autorităţilor administrative autonome
Dispoziţiile prezentului titlu se aplică în mod corespunzător şi personalului contractual din cadrul
autorităţilor administrative autonome.
Art. 562: Alte dispoziţii legale aplicabile personalului contractual

287
Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu
reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.

-Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, Partea a VII-a-
Răspunderea administrativă.
+ Titlul I Dispoziții generaleTitlul II Răspunderea administrativ-disciplinarăArticolul
568 Definiția
(1) Răspunderea administrativ-disciplinară reprezintă o formă a răspunderii administrative care
intervine în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare, în sensul încălcării de către demnitari,
funcționari publici și asimilații acestora a îndatoririlor de serviciu și a normelor de conduită
obligatorie prevăzute de lege.
(2) Răspunderea administrativ-disciplinară se stabilește cu respectarea principiului contradictorialității
și al dreptului la apărare și este supusă controlului instanțelor de contencios administrativ, în
condițiile legii.
Articolul 569 Abaterea disciplinară
Abaterea disciplinară reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție de către funcționarii publici, demnitari și
asimilații acestora care constă într-o acțiune sau inacțiune prin care se încalcă obligațiile ce le revin
din raportul de serviciu, respectiv din exercitarea mandatului sau în legătură cu acesta și care le
afectează statutul socioprofesional și moral.
Articolul 570 Subiecții răspunderii administrativ-disciplinare
(1) Subiectul activ al răspunderii administrativ-disciplinare este autoritatea administrației publice sau
orice entitate asimilată acesteia față de care se răsfrâng consecințele unei abateri disciplinare și în a
cărei competență intră tragerea la răspundere a făptuitorului.
(2) Subiectul pasiv al răspunderii administrativ-disciplinare este persoana care a săvârșit o abatere
disciplinară.
Articolul 571 Individualizarea sancțiunii administrativ-disciplinare
(1) La individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii
disciplinare, de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de forma de vinovăție a autorului și de
consecințele abaterii, de comportarea generală în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, după caz, de
existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni administrativ-disciplinare care nu au fost radiate în
condițiile legii.
(2) În cazul în care fapta a fost sesizată și ca abatere disciplinară, și ca infracțiune, procedura angajării
răspunderii administrativ-disciplinare se suspendă până la dispunerea clasării dosarului ori renunțării
la urmărirea penală sau până la data la care instanța judecătorească dispune achitarea, renunțarea la
aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal.
Titlul III Răspunderea administrativ-contravențională
Articolul 572 Definiție
Răspunderea administrativ-contravențională reprezintă o formă a răspunderii administrative care
intervine în cazul săvârșirii unei contravenții identificate potrivit legislației specifice în domeniul
contravențiilor.
Titlul IV Răspunderea administrativ-patrimonială
Articolul 573 Definiție

288
Răspunderea administrativ-patrimonială reprezintă o formă a răspunderii administrative care constă în
obligarea statului sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale la repararea pagubelor cauzate
unei persoane fizice sau juridice prin orice eroare judiciară, pentru limitele serviciului public, printr-
un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administrației publice de a rezolva o cerere
privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim.
Articolul 574 Condițiile răspunderii exclusive a autorităților și instituțiilor publice pentru
prejudiciile de natură materială sau morală produse ca urmare a carențelor organizatorice sau
funcționale ale unor servicii publice. Autoritățile și instituțiile publice răspund patrimonial exclusiv
pentru prejudiciile de natură materială sau morală produse ca urmare a carențelor organizatorice sau
funcționale ale unor servicii publice cu îndeplinirea următoarelor condiții:
a) existența unui serviciu public care prin natura sa conține riscul producerii anumitor prejudicii
pentru beneficiari;
b) existența unui prejudiciu material sau moral, după caz, al unei persoane fizice sau juridice;
c) existența unei legături de cauzalitate între utilizarea unui serviciu public care prin natura sa conține
riscul producerii anumitor prejudicii și paguba produsă persoanei fizice sau, după caz, a persoanei
juridice.
Articolul 575 Răspunderea administrativ-patrimonială solidară pentru prejudicii cauzate prin
acte administrative
(1) Autoritățile și instituțiile publice răspund patrimonial, din bugetul propriu, pentru pagubele
materiale sau morale cauzate prin acte administrative, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere
sau prin nesoluționarea în termen a acesteia.
(2) Dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, în situațiile
în care este dovedită vinovăția cu intenție a demnitarului, a funcționarului public sau a personalului
contractual, acesta răspunde patrimonial solidar cu autoritatea sau instituția publică dacă nu a
respectat prevederile legale specifice atribuțiilor stabilite prin fișa postului sau prin lege.
Articolul 576 Răspunderea administrativ-patrimonială solidară pentru prejudicii cauzate în
legătură cu punerea în valoare a bunurilor și a serviciilor publice
Autoritățile și instituțiile publice și personalul acestora, a cărui culpă a fost dovedită, răspund
patrimonial solidar pentru pagube produse domeniului public ori privat ca urmare a organizării sau
funcționării serviciului public cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
Articolul 577 Condițiile răspunderii administrativ-patrimoniale
Răspunderea administrativ-patrimonială este angajată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiții:a) actul administrativ contestat este ilegal;b) actul administrativ ilegal este cauzator de
prejudicii materiale sau morale;
c) existența unui raport de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciu;
d) existența culpei autorității publice și/sau a personalului acesteia.
Articolul 578 Răspunderea patrimonială a personalului autorităților sau instituțiilor publice în
legătură cu atribuțiile delegate
Personalul autorităților sau instituțiilor publice căruia i se deleagă în scris atribuții răspunde pentru
prejudiciile cauzate în legătură cu exercitarea atribuțiilor delegate. Actul de delegare trebuie să
prevadă limitele acestuia.

289
Articolul 579 Exonerarea de răspundere Actul de delegare emis cu încălcarea prevederilor art.
57, 157, 191 și 438 este nul și exonerează de răspundere persoana delegată.

7. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
Capitolul I Principii și definiții
Articolul 1
(1) În România, stat de drept, democratic și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile
cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate
de lege.
Notă
***) Prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile
art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008,
s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată,
sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că
prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că
prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere

290
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
(2) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate
în special în exercitarea următoarelor drepturi:
a) dreptul la un tratament egal în fața instanțelor judecătorești și a oricărui altui organ
jurisdicțional;
b) dreptul la securitatea persoanei și la obținerea protecției statului împotriva violențelor sau
maltratărilor din partea oricărui individ, grup sau instituție;
c) drepturile politice, și anume drepturile electorale, dreptul de a participa la viața publică și
de a avea acces la funcții și demnități publice;
d) drepturile civile, în special:
(i) dreptul la libera circulație și la alegerea reședinței;
(ii) dreptul de a părăsi țara și de a se întoarce în țară;
(iii) dreptul de a obține și de a renunța la cetățenia română;
(iv) dreptul de a se căsători și de a-și alege partenerul;
(v) dreptul de proprietate;
(vi) dreptul la moștenire;
(vii) dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie;
(viii) dreptul la libertatea de opinie și de exprimare;
(ix) dreptul la libertatea de întrunire și de asociere;
(x) dreptul de petiționare;
e) drepturile economice, sociale și culturale, în special:
(i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și
satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o
remunerație echitabilă și satisfăcătoare;
(ii) dreptul de a înființa sindicate și de a se afilia unor sindicate;
(iii) dreptul la locuință;
(iv) dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială și la servicii sociale;
(v) dreptul la educație și la pregătire profesională;
(vi) dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități culturale și sportive;
f) dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice.
(3) Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate
în situații comparabile.
(4) Orice persoană fizică sau juridică are obligația să respecte principiile enunțate la alin. (2).
Articolul 2
(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere,
restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare
HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau
efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate,
a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în
domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1)
este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.
(3) ) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile
aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1),
față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și
necesare.
Notă

291
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile
art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008,
s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată,
sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că
prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că
prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează
sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un
grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități
atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența
legii penale.
(5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de
rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală,
apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau
orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.
(5^1) Constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar,
contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de

292
către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un
angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să
aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau
demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea
viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele
forme:
a) conduită ostilă sau nedorită;
b) comentarii verbale;
c) acțiuni sau gesturi.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(5^2) Constituie hărțuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul
său sistematic, poate aduce atingere demnității, integrității fizice ori mentale a unui angajat
sau grup de angajați, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru. În
înțelesul prezentei legi, stresul și epuizarea fizică intră sub incidența hărțuirii morale la locul
de muncă.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(5^3) Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărțuire morală. Niciun
angajat nu va fi sancționat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la
salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauză
că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărțuirii morale la locul de muncă.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(5^4) Angajații care săvârșesc acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă răspund
disciplinar, în condițiile legii și ale regulamentului intern al angajatorului. Răspunderea
disciplinară nu înlătură răspunderea contravențională sau penală a angajatului pentru faptele
respective.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(5^5) Angajatorul are obligația de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii și
combaterii actelor de hărțuire morală la locul de muncă, inclusiv prin prevederea în
regulamentul intern al unității de sancțiuni disciplinare pentru angajații care săvârșesc acte
sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(5^6) Este interzisă stabilirea de către angajator, în orice formă, de reguli sau măsuri interne
care să oblige, să determine sau să îndemne angajații la săvârșirea de acte sau fapte de
hărțuire morală la locul de muncă.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(5^7) Angajatul, victimă a hărțuirii morale la locul de muncă, trebuie să dovedească
elementele de fapt ale hărțuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condițiile
legii. Intenția de a prejudicia prin acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă nu
trebuie dovedită.

293
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(6) Orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe două sau mai multe criterii
prevăzute la alin. (1) constituie circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii
contravenționale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidența
legii penale.
(7) Constituie victimizare și se sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe
orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la
încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.
(8) Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la
libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație.
(9) Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea
unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor
firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane,
grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția
grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanțe.
(10) În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se
realizează prin:
a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a
unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de
egalitatea șanselor;
b) mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor
acte/fapte de discriminare;
c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. (1)-(7).
(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1)-(7) atrage răspunderea civilă,
contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Articolul 3
Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau
private, precum și instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește:
a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare,
accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională;
b) protecția și securitatea socială;
c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități;
d) sistemul educațional;
e) asigurarea libertății de circulație;
f) asigurarea liniștii și ordinii publice;
g) alte domenii ale vieții sociale.
Articolul 4
În înțelesul prezentei ordonanțe, categorie defavorizată este acea categorie de persoane care
fie se află pe o poziție de inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor datorită diferențelor
identitare față de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere și
marginalizare.
Articolul 5
Diferența de tratament bazată pe o caracteristică legată de criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1)
nu constituie discriminare atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale sau al
contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință
profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința
proporțională.
Capitolul II Dispoziții speciale
Secţiunea I Egalitatea în activitatea economică și în materie de angajare și profesie

294
Articolul 6
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, condiționarea participării la o activitate
economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii de apartenența sa
la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv de convingerile, de
sexul sau orientarea sexuală, de vârsta sau de apartenența sa la o categorie defavorizată.
Articolul 7
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, discriminarea unei persoane pentru
motivul că aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei
categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării
sexuale a acesteia, într-un raport de muncă și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute
de lege, manifestată în următoarele domenii:
a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă;
b) stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului;
c) acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul;
d) formarea, perfecționarea, reconversia și promovarea profesională;
e) aplicarea măsurilor disciplinare;
f) dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta;
g) orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare.
Articolul 8
(1) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzul unei persoane fizice sau
juridice de a angaja în muncă o persoană pentru motivul că aceasta aparține unei anumite
rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate ori din cauza
convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, cu excepția cazurilor
prevăzute de lege.
(2) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, condiționarea ocupării unui post
prin anunț sau concurs, lansat de angajator ori de reprezentantul acestuia, de apartenența la o
anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, de
vârsta, de sexul sau orientarea sexuală, respectiv de convingerile candidaților, cu excepția
situației prevăzute la art. 2 alin. (9).
(3) Persoanele fizice și juridice cu atribuții în medierea și repartizarea în muncă vor aplica un
tratament egal tuturor celor aflați în căutarea unui loc de muncă, vor asigura tuturor
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă accesul liber și egal la consultarea cererii și
ofertei de pe piața muncii, la consultanța cu privire la posibilitățile de ocupare a unui loc de
muncă și de obținere a unei calificări și vor refuza sprijinirea cererilor discriminatorii ale
angajaților. Angajatorii vor asigura confidențialitatea datelor privitoare la rasa, naționalitatea,
etnia, religia, sexul, orientarea sexuală sau a altor date cu caracter privat care privesc
persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Articolul 9
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, discriminarea angajaților de către
angajatori, în raport cu prestațiile sociale acordate, din cauza apartenenței angajaților la o
anumită rasă, naționalitate, origine etnică, religie, categorie socială sau la o categorie
defavorizată ori pe baza vârstei, sexului, orientării sexuale sau convingerilor promovate de ei.
Secţiunea a II-a Accesul la serviciile publice administrative și juridice, de sănătate, la alte
servicii, bunuri și facilități
Articolul 10
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii
penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței
acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă,
naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din
cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin:
a) refuzarea acordării serviciilor publice administrative și juridice;

295
b) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sănătate
publică - alegerea medicului de familie, asistență medicală, asigurările de sănătate, serviciile
de urgență sau alte servicii de sănătate;
c) refuzul de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu destinație de locuință;
d) refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract;
e) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de teatre,
cinematografe, biblioteci, muzee și expoziții;
f) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine,
hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alți prestatori de servicii, indiferent dacă
sunt în proprietate privată ori publică;
g) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de
companiile de transport în comun - prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz,
tramvai, taxi sau prin alte mijloace;
h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități.
Secţiunea a III-a Accesul la educație
Articolul 11
(1) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzarea accesului unei persoane
sau unui grup de persoane la sistemul de educație de stat sau privat, la orice formă, grad și
nivel, din cauza apartenenței acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie
socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau
orientării sexuale a persoanelor în cauză.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică tuturor fazelor sau etapelor din sistemul educațional,
inclusiv la admiterea sau la înscrierea în unitățile ori instituțiile de învățământ și la evaluarea
ori examinarea cunoștințelor.
(3) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, solicitarea unor declarații
doveditoare ale apartenenței acelei persoane sau acelui grup la o anumită etnie, care să
condiționeze accesul unei persoane sau unui grup de persoane la educație în limba maternă.
Excepție face situația în care în învățământul liceal și universitar candidații concurează pe
locuri special acordate pentru o anumită minoritate și se impune dovedirea, printr-un act din
partea unei organizații legal constituite a minorității respective, a apartenenței la această
minoritate.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului unității ori
instituției de învățământ de a refuza înscrierea sau admiterea unei persoane ale cărei
cunoștințe ori rezultate anterioare nu corespund standardelor sau condițiilor de înscriere
cerute pentru accesul în instituția respectivă, atât timp cât refuzul nu este determinat de
apartenența persoanei în cauză la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială
sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau
orientării sexuale a acesteia.
(5) Prevederile alin. (1) și (2) nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului unității ori
instituției de învățământ pentru pregătirea personalului de cult de a refuza înscrierea unei
persoane al cărei statut confesional nu corespunde condițiilor stabilite pentru accesul în
instituția respectivă.
(6) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice îngrădiri pe criterii de
apartenență la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie
defavorizată în procesul de înființare și de acreditare a instituțiilor de învățământ înființate în
cadrul legislativ în vigoare.
Secţiunea a IV-a Libertatea de circulație, dreptul la libera alegere a domiciliului și accesul în
locurile publice
Articolul 12
(1) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice acțiuni constând în
amenințări, constrângeri, folosirea forței sau orice alte mijloace de asimilare, strămutare sau

296
colonizare de persoane, în scopul modificării compoziției etnice, rasiale sau sociale a unei
zone a țării sau a unei localități.
(2) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice comportament constând în
determinarea părăsirii domiciliului, în deportare sau în îngreunarea condițiilor de viață și de
trai cu scopul de a se ajunge la renunțarea la domiciliul tradițional al unei persoane sau al unui
grup de persoane aparținând unei anumite rase, naționalități, etnii sau religii, respectiv al unei
comunități, fără acordul acestora. Constituie o încălcare a prevederilor prezentei ordonanțe
atât obligarea unui grup de persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea, aria sau zonele
în care locuiește, cât și obligarea unui grup de persoane aparținând majorității de a se stabili în
localități, arii sau zone locuite de o populație aparținând minorităților naționale.
Articolul 13
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice comportament care are ca scop
mutarea sau alungarea unei persoane sau unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un
imobil din cauza apartenenței acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie
socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau
orientării sexuale a persoanelor în cauză.
Articolul 14
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, interzicerea accesului unei persoane
sau al unui grup de persoane în locurile publice din cauza apartenenței acestora la o anumită
rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv
din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză.
Secţiunea a V-a Dreptul la demnitatea personală
Articolul 15
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii
penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-
șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau
vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante,
umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei
comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie,
categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea
sexuală a acestuia.
Secţiunea a VI-a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Articolul 16
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este
autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub
control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în
conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România
este parte.
Articolul 17
În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul își desfășoară activitatea în mod independent, fără ca
aceasta să fie îngrădită sau influențată de către alte instituții ori autorități publice.
Articolul 18
(1) Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi
în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din
cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.
(2) Consiliul elaborează și aplică politici publice în materia nediscriminării. În acest sens,
Consiliul va consulta autoritățile publice, organizațiile neguvernamentale, sindicatele și alte
entități legale care urmăresc protecția drepturilor omului sau care au un interes legitim în
combaterea discriminării.
Articolul 19

297
(1) În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își exercită atribuțiile în
următoarele domenii:
a) prevenirea faptelor de discriminare;
b) medierea faptelor de discriminare;
c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;
d) monitorizarea cazurilor de discriminare;
e) acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării.
(2) Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din
oficiu.
Articolul 20
(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la
data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin.
(1).
(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul
să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare
discriminării.
Notă
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 997 din 7 octombrie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (3)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale
jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,
considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau
cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței
discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care
asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.
(5) Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției
sau în alt loc stabilit de acesta.
(6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei
discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi
revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În
fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul
constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date
statistice.
(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de
zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis
hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților,
descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii
Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul
în care aceasta se poate exercita.
(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de
la data comunicării.
(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ,
potrivit legii.
(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15
zile constituie de drept titlu executoriu.

298
Articolul 21
Prevederile art. 20 se aplică în mod corespunzător în cazul în care Consiliul investighează din
oficiu fapte sau acte de discriminare.
Articolul 22
(1) Consiliul este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, ales de membrii
Colegiului director din rândul acestora, pentru un mandat de 5 ani. Președintele este ordonator
principal de credite. Președintele este ajutat în activitatea sa de un vicepreședinte, ales de
Colegiul director dintre membrii acestuia, pentru un mandat de 2 ani și jumătate.
(2) Raportul anual de activitate al Consiliului se dezbate și se aprobă de Parlament. Raportul
de activitate se depune la birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului până la
data de 15 aprilie a anului următor.
Articolul 23
(1) Colegiul director al Consiliului este organ colegial, deliberativ și decizional, responsabil
pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege.
(2) Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuși și numiți,
în ședință comună, de cele două Camere ale Parlamentului.
(3) Poate fi numit membru al Colegiului director orice cetățean român care îndeplinește
cumulativ următoarele condiții:
a) are capacitate deplină de exercițiu;
b) are studii superioare absolvite cu diplomă de licență;
c) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație;
d) are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii
discriminării;
e) nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste;
f) nu a colaborat cu organele de securitate și nu a aparținut acestora.
(4) La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre
aceștia să fie licențiați în științe juridice.
(5) Membrii Colegiului director pot fi revocați sau eliberați din funcție numai în următoarele
cazuri:
a) demisie;
b) expirarea duratei mandatului;
c) incapacitate de muncă, potrivit legii;
d) dacă au fost condamnați definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală;
e) dacă nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (3);
f) la propunerea fundamentată a cel puțin două treimi din numărul acestora.
(6) În situația în care împotriva unui membru al Colegiului director se pune în mișcare
acțiunea penală, acesta se consideră suspendat de drept din funcție până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătorești. Dacă prin hotărâre se constată nevinovăția persoanei în
cauză, suspendarea ei din funcție încetează, este repusă în toate drepturile avute anterior
suspendării și i se achită drepturile bănești de care a fost lipsită.
(7) În situația prevăzută la alin. (5) lit. d) calitatea de membru al Colegiului director încetează
de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Articolul 24
(1) Propunerile nominale pentru Colegiul director se înaintează birourilor permanente ale
Camerei Deputaților și Senatului, cu 60 de zile înainte de data la care mandatele vor deveni
vacante. Propunerile vor fi însoțite de: curriculum vitae, cazier judiciar și declarații pe propria
răspundere ale candidaților din care să reiasă că nu se încadrează în prevederile art. 23 alin.
(3) lit. e) și f).
(2) Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului publică pe paginile de
internet ale Camerei Deputaților și Senatului candidaturile depuse și înaintează propunerile
comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaților în ședință comună. În

299
termen de 10 zile de la publicarea candidaturilor se pot depune la comisiile permanente de
specialitate, în scris, obiecțiuni argumentate cu privire la candidaturile depuse.
(3) În urma audierii candidaților, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz
comun, pe care îl prezintă în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, până la data
la care expiră mandatele.
(4) Candidaturile se aprobă cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.
Articolul 24^1
(1) Mandatul membrilor Colegiului director se exercită de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a acestora.
(2) Mandatul membrului Colegiului director al Consiliului durează până la publicarea în
Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a noului
membru, dar nu mai mult de 6 luni de la data împlinirii termenului prevăzut de art. 25 alin.
(2).
(3) Mandatul președintelui și vicepreședintelui Consiliului durează până la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Colegiului director prin care au fost aleși
noul președinte și noul vicepreședinte al Consiliului, dar nu mai mult de 6 luni de la data
împlinirii termenului prevăzut la art. 22 alin. (1).
(la 13-04-2020, Sectiunea a VI-a din Capitolul II a fost completată de ARTICOLUL UNIC
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 9 aprilie 2020, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 309 din 13 aprilie 2020 )
Articolul 25
(1) Membrii Colegiului director al Consiliului sunt garanți ai interesului public.
(2) Durata mandatului membrilor Colegiului director este de 5 ani, iar numirea acestora se
face eșalonat, în funcție de expirarea mandatelor.
(3) În cazul în care un loc în Colegiul director devine vacant înaintea expirării mandatului,
acesta va fi ocupat de o altă persoană numită, conform procedurii reglementate de prezenta
ordonanță, pentru restul de mandat rămas vacant.
(4) Activitatea depusă de membrii Colegiului director pe perioada exercitării mandatului se
consideră vechime în specialitate.
(5) În soluționarea cazurilor de discriminare, membrii Colegiului director au calitatea de agent
constatator care aplică sancțiunile pentru contravențiile stabilite prin prezenta ordonanță.
Aceștia își pot delega calitatea de agent constatator persoanelor din aparatul de lucru al
Consiliului.
(6) La solicitarea președintelui, membrii Colegiului director licențiați în științe juridice pot
reprezenta Consiliul în instanțele de judecată în cauzele ce privesc fapte de discriminare.
Capitolul III Dispoziții procedurale și sancțiuni
Articolul 26
(1) Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1),
(3) și (6), art. 12, 13, 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă
discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei,
dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.
(1^1) Constituie contravenție hărțuirea morală la locul de muncă săvârșită de către un angajat,
prin lezarea drepturilor sau demnității unui alt angajat, și se pedepsește cu amendă de la
10.000 lei la 15.000 lei.
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(1^2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă:
a) de la 30.000 lei la 50.000 lei neîndeplinirea de către angajator a obligațiilor prevăzute la
art. 2 alin. (5^5);

300
b) de la 50.000 lei la 200.000 lei nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 2 alin.
(5^6).
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(2) Consiliul sau, după caz, instanța de judecată poate obliga partea care a săvârșit fapta de
discriminare să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al
sentinței judecătorești.
(2^1) Ori de câte ori va constata săvârșirea unei fapte de hărțuire morală la locul de muncă,
instanța de judecată poate, în condițiile legii:
a) să dispună obligarea angajatorului la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a stopa orice
acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă cu privire la angajatul în cauză;
b) să dispună reintegrarea la locul de muncă a angajatului în cauză;
c) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a unei despăgubiri în cuantum egal
cu echivalentul drepturilor salariale de care a fost lipsit;
d) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a unor daune compensatorii și
morale;
e) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a sumei necesare pentru consilierea
psihologică de care angajatul are nevoie, pentru o perioadă rezonabilă stabilită de către
medicul de medicină a muncii;
f) să dispună obligarea angajatorului la modificarea evidențelor disciplinare ale angajatului.
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(2^2) Ori de câte ori va constata săvârșirea unei fapte de hărțuire morală la locul de muncă,
Consiliul aplică, în condițiile legii, oricare dintre măsurile prevăzute la alin. (2^1) lit. a) și e).
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(2^3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 200.000 lei
neaducerea de către angajator la îndeplinire a măsurilor dispuse de către Consiliu. Plata
amenzii nu exonerează angajatorul de aducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute la alin.
(2^1).
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din
LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(3) Sancțiunile se aplică și persoanelor juridice.
(4) Abrogat.
(la 10-08-2020, Alineatul (4) din Articolul 26 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4,
Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
713 din 07 august 2020 )
(5) La cererea agenților constatatori, reprezentanții legali ai autorităților și instituțiilor publice
și ai agenților economici supuși controlului, precum și persoanele fizice au obligația, în
condițiile legii:
a) să pună la dispoziție orice act care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului controlului;
b) să dea informații și explicații verbale și în scris, după caz, în legătură cu problemele care
formează obiectul controlului;
c) să elibereze copiile documentelor solicitate;
d) să asigure sprijinul și condițiile necesare bunei desfășurări a controlului și să-și dea
concursul pentru clarificarea constatărilor.

301
(6) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (5) constituie contravenție și se sancționează
cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.
Articolul 27
(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o
cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau
anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de
taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Notă
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile
art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008,
s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată,
sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că
prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a constatat că
prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt
neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele
judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Notă
Potrivit DECIZIEI ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE nr. 10 din 23 mai 2016,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 5 iulie 2016, în interpretarea și aplicarea

302
dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și
sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze
cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau
anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe
de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care
discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în
care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în
care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.
(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau
de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
(3) Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
(4) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei
discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi
revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament . În
fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al
drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.
(5) La cerere, instanța poate dispune retragerea sau suspendarea de către autoritățile emitente
a autorizației de funcționare a persoanelor juridice care, printr-o acțiune discriminatoare,
cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deși cauzează un prejudiciu redus, încalcă în
mod repetat prevederile prezentei ordonanțe.
(6) Hotărârea pronunțată de instanța de judecată se comunică Consiliului.
Articolul 28
(1) Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau care au
interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care
discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate și aduce atingere unei comunități sau
unui grup de persoane.
(2) Organizațiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă și în cazul în care
discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă.
Capitolul IV Dispoziții finale
Articolul 29
(1) Structura organizatorică și celelalte atribuții de funcționare ale Consiliului și ale
Colegiului director vor fi reglementate prin ordin al președintelui Consiliului.
(2) În vederea exercitării atribuțiilor sale, Consiliul își constituie structuri teritoriale de control
și de monitorizare.
Articolul 30
(1) Bugetul Consiliului face parte integrantă din bugetul de stat. Proiectul de buget se
întocmește de Consiliu, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
(2) Salarizarea funcționarilor publici și a personalului încadrat cu contract individual de
muncă din cadrul Consiliului se face la nivelul corespunzător celorlalte autorități publice
autonome aflate sub controlul Parlamentului, potrivit anexei nr. I la Ordonanța Guvernului nr.
2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici
pentru anul 2006, respectiv anexei nr. I la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul
bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
Notă
**) La data republicării prezentei ordonanțe, salarizarea personalului plătit din fonduri
publice este reglementată de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Abrogat.

303
 (la 01-07-2017, Alineatul (3) din Articolul 30, Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 3,
Alineatul (1), Articolul 44, Capitolul IV din LEGEA -CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 28 iunie 2017 )
Articolul 31
Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării ei în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 32
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă orice alte dispoziții contrare.

8. Legea nr. 202/2002, privind egalitatea de șanse și de tratament între

femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 (**republicată**)
privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați
EMITENT
PARLAMENTUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 5 iunie 2013

**) Republicată în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între
femei și bărbați, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 decembrie
2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2013, publicată Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 25 aprilie 2013, dându-se textelor o nouă
numerotare.
Legea nr. 202/2002 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150
din 1 martie 2007 și ulterior a mai fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției
Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, aprobată prin
Legea nr. 173/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 17
octombrie 2011.
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
(1) Prezenta lege reglementează măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate
pe criteriul de sex, în toate sferele vieții publice din România.
(1^1) Statul român, prin autoritățile competente, elaborează și implementează politici și
programe în vederea realizării și garantării egalității de șanse și de tratament între femei și
bărbați și eliminării tuturor formelor de discriminare pe criteriul de sex.
(la 10-10-2015, Alin. (1^1) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(2) În sensul prezentei legi, prin egalitate de șanse și de tratament între femei și bărbați se
înțelege luarea în considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale persoanelor de
sex masculin și, respectiv, feminin și tratamentul egal al acestora.
Articolul 2
(1) Măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și
pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în
sectorul public și privat, în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii și informării,
politicii, participării la decizie, furnizării și accesului la bunuri și servicii, cu privire la
constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori începerea sau extinderea oricărei

304
altei forme de activitate independentă, precum și în alte domenii reglementate prin legi
speciale.
(2) Toate instituțiile enumerate în cuprinsul prezentei legi cu atribuții în domeniul egalității de
șanse și de tratament între femei și bărbați, fiecare pentru domeniul său de activitate, au
obligația de a aduce prin toate mijloacele adecvate în atenția persoanelor în cauză dispozițiile
adoptate în temeiul prezentei legi, împreună cu dispozițiile relevante care sunt deja în vigoare.
(3) Prezenta lege reglementează regimul general al ocupației de expert în egalitate de șanse și
de tehnician în egalitatea de șanse, așa cum sunt prevăzute acestea în Clasificarea ocupațiilor
din România.
(la 22-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
(4) Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare, cu un număr de peste
50 de angajați, precum și companiile private cu un număr de peste 50 de angajați au
posibilitatea să identifice un angajat căruia să îi repartizeze, prin fișa postului, atribuții în
domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. În limita bugetului existent
pentru cheltuieli salariale, angajatorul poate opta pentru angajarea unui expert/tehnician în
egalitate de șanse.
(la 22-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
(5) La nivelul instituției/companiei, din perspectiva domeniului specific al fiecărei entități în
care își desfășoară activitatea, expertul/tehnicianul în egalitatea de șanse sau persoana
desemnată cu atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați are
următoarele atribuții principale:
a) analizează contextul de apariție și evoluție a fenomenului de discriminare de gen, precum și
nerespectarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați și recomandă soluții în
vederea respectării acestui principiu, conform legii;
b) formulează recomandări/observații/propuneri în vederea prevenirii/gestionării/remedierii
contextului de risc care ar putea conduce la încălcarea principiului egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați cu respectarea principiului confidențialității;
c) propune măsuri privind asigurarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați,
evaluează impactul acestora asupra femeilor și bărbaților;
d) elaborează planuri de acțiune privind implementarea principiului egalității de șanse între
femei și bărbați în care să fie cuprinse cel puțin: măsuri active de promovare a egalității de
șanse și de tratament între femei și bărbați și eliminarea discriminării directe și indirecte după
criteriul de gen, măsuri privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, măsuri
privind egalitatea de tratament în ceea ce privește politica de remunerare, promovare în
funcții și ocuparea funcțiilor de decizie;
e) elaborează, fundamentează, evaluează și implementează programe și proiecte în domeniul
egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;
f) acordă consultanță de specialitate pentru aplicarea prevederilor legislației naționale și
comunitare în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.
(la 22-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
Articolul 3
Prevederile prezentei legi nu au aplicabilitate în cadrul cultelor religioase și nu aduc atingere
vieții private a cetățenilor.
Articolul 3^1

305
Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați se realizează în conformitate cu
următoarele principii: a) principiul legalității, potrivit căruia sunt respectate prevederile
Constituției și legislației naționale în materie, precum și prevederile acordurilor și altor
documente juridice internaționale la care România este parte; b) principiul respectării
demnității umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă și
deplină a personalității; c) principiul cooperării și al parteneriatului, potrivit căruia autoritățile
administrației publice centrale și locale colaborează cu societatea civilă și organizațiile
neguvernamentale pentru elaborarea, implementarea, evaluarea și monitorizarea politicilor
publice și a programelor privind eliminarea tuturor formelor de discriminare pe criteriul de
sex, precum și pentru realizarea de facto a egalității de șanse și de tratament între femei și
bărbați; d) principiul transparenței, potrivit căruia elaborarea, derularea, implementarea și
evaluarea politicilor și programelor din domeniu sunt aduse la cunoștința publicului larg; e)
principiul transversalității, potrivit căruia politicile și programele publice care apără și
garantează egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați sunt realizate prin
colaborarea instituțiilor și autorităților cu atribuții în domeniu la toate nivelele vieții publice.
(la 10-10-2015, Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie
2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 4
Termenii și expresiile de mai jos, în sensul prezentei legi, au următoarele definiții:
a) prin discriminare directă se înțelege situația în care o persoană este tratată mai puțin
favorabil, pe criterii de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situație
comparabilă;
b) prin discriminare indirectă se înțelege situația în care o dispoziție, un criteriu sau o
practică, aparent neutră, ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu
persoanele de alt sex, cu excepția cazului în care această dispoziție, acest criteriu sau această
practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop
sunt corespunzătoare și necesare;
c) prin hărțuire se înțelege situația în care se manifestă un comportament nedorit, legat de
sexul persoanei, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității persoanei în cauză și crearea
unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor;
d) prin hărțuire sexuală se înțelege situația în care se manifestă un comportament nedorit cu
conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea
demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant,
umilitor sau jignitor;
d^1) prin hărțuire psihologică se înțelege orice comportament necorespunzător care are loc
într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic și implică un comportament fizic, limbaj oral sau
scris, gesturi sau alte acte intenționate și care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau
integritatea fizică ori psihologică a unei persoane;
(la 10-10-2015, Lit. d^1) a art. 4 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
d^2) prin sex desemnăm ansamblul trăsăturilor biologice și fiziologice prin care se definesc
femeile și bărbații;
(la 10-10-2015, Lit. d^2) a art. 4 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
d^3) prin gen desemnăm ansamblul format din rolurile, comportamentele, trăsăturile și
activitățile pe care societatea le consideră potrivite pentru femei și, respectiv, pentru bărbați;
(la 10-10-2015, Lit. d^3) a art. 4 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
e) prin acțiuni pozitive se înțelege acele acțiuni speciale care sunt întreprinse temporar pentru
a accelera realizarea în fapt a egalității de șanse între femei și bărbați și care nu sunt
considerate acțiuni de discriminare;

306
f) prin muncă de valoare egală se înțelege activitatea remunerată care, în urma comparării, pe
baza acelorași indicatori și a acelorași unități de măsură, cu o altă activitate, reflectă folosirea
unor cunoștințe și deprinderi profesionale similare sau egale și depunerea unei cantități egale
ori similare de efort intelectual și/sau fizic;
g) prin discriminare bazată pe criteriul de sex se înțelege discriminarea directă și
discriminarea indirectă, hărțuirea și hărțuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană
la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta își desfășoară activitatea, precum și orice
tratament mai puțin favorabil cauzat de respingerea unor astfel de comportamente de către
persoana respectivă ori de supunerea sa la acestea;
h) prin discriminare multiplă se înțelege orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai
multe criterii de discriminare;
i) prin statut familial se înțelege acel statut prin care o persoană se află în relații de rudenie,
căsătorie sau adopție cu altă persoană;
i^1) prin stereotipuri de gen se înțelege sistemele organizate de credințe și opinii consensuale,
percepții și prejudecăți în legătură cu atribuțiile și caracteristicile, precum și rolurile pe care le
au sau ar trebui să le îndeplinească femeile și bărbații;
(la 10-10-2015, Lit. i^1) a art. 4 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
j) prin statut marital se înțelege acel statut prin care o persoană este necăsătorit/ă, căsătorit/ă,
divorțat/ă, văduv/ă.
k) prin bugetare din perspectiva de gen se înțelege analiza bugetului public în vederea
identificării impactului pe care îl are asupra vieții femeilor și bărbaților și alocarea resurselor
financiare în vederea respectării principiului egalității de șanse între femei și bărbați;
(la 10-10-2015, Lit. k) a art. 4 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
l) prin violență de gen se înțelege fapta de violență direcționată împotriva unei femei sau,
după caz, a unui bărbat, motivată de apartenența de sex. Violența de gen împotriva femeilor
este violența care afectează femeile în mod disproporționat. Violența de gen cuprinde, fără a
se limita însă la acestea, următoarele fapte: violența domestică, violența sexuală, mutilarea
genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul forțat și sterilizarea forțată, hărțuirea sexuală,
traficul de ființe umane și prostituția forțată.
(la 22-07-2018, Articolul 4 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
Articolul 5
În materia reglementată de prezenta lege dispozițiile prevăzute la art. 4 prevalează asupra
oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz de conflicte în domeniu prevalează
dispozițiile menționate.
Articolul 6
(1) Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex în domeniile
menționate la art. 2 alin. (1).
(1^1) Este interzis orice comportament de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică
definite conform prezentei legi, atât în public, cât și în privat.
(la 09-08-2018, Articolul 6 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, ARTICOL UNIC
din LEGEA nr. 232 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 06
august 2018 )
(1^2) Hărțuirea morală la locul de muncă pe criteriul de sex este interzisă. Dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(la 10-08-2020, Articolul 6 din Capitolul I a fost completat de Articolul II din LEGEA nr. 167
din 7 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )

307
(2) Este interzis orice ordin sau dispoziție de a discrimina o persoană pe criteriul de sex.
(3) Statutul familial și cel marital nu pot constitui motiv de discriminare.
(4) Respingerea unui comportament de hărțuire și hărțuire sexuală de către o persoană sau
supunerea unei persoane la un astfel de comportament nu poate fi folosită drept justificare
pentru o decizie care să afecteze acea persoană.
(5) Nu sunt considerate discriminări:
a) măsurile speciale prevăzute de lege pentru protecția maternității, nașterii, lăuziei, alăptării
și creșterii copilului;
b) acțiunile pozitive pentru protecția anumitor categorii de femei sau bărbați;
c) o diferență de tratament bazată pe o caracteristică de sex când, datorită naturii activităților
profesionale specifice avute în vedere sau a cadrului în care acestea se desfășoară, constituie o
cerință profesională autentică și determinantă atât timp cât obiectivul e legitim și cerința
proporțională.
Capitolul II Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul muncii
Articolul 7
(1) Prin egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în relațiile de muncă se
înțelege accesul nediscriminatoriu la:
a) alegerea ori exercitarea liberă a unei profesii sau activități;
b) angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante și la toate nivelurile ierarhiei
profesionale;
c) venituri egale pentru muncă de valoare egală;
d) informare și consiliere profesională, programe de inițiere, calificare, perfecționare,
specializare și recalificare profesională, inclusiv ucenicia;
e) promovare la orice nivel ierarhic și profesional;
f) condiții de încadrare în muncă și de muncă ce respectă normele de sănătate și securitate în
muncă, conform prevederilor legislației în vigoare, inclusiv condițiile de concediere;
g) beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la sistemele publice și private de
securitate socială;
h) organizații patronale, sindicale și organisme profesionale, precum și la beneficiile acordate
de acestea;
i) prestații și servicii sociale, acordate în conformitate cu legislația în vigoare.
(2) În conformitate cu prevederile alin. (1), de egalitatea de șanse și de tratament între femei
și bărbați în relațiile de muncă beneficiază toți lucrătorii, inclusiv persoanele care exercită o
activitate independentă, precum și soțiile/soții lucrătorilor independenți care nu sunt
salariate/salariați sau asociate/asociați la întreprindere, în cazul în care acestea/aceștia, în
condițiile prevăzute de dreptul intern, participă în mod obișnuit la activitatea lucrătorului
independent și îndeplinesc fie aceleași sarcini, fie sarcini complementare.
(3) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor, funcționari publici și personal
contractual din sectorul public și privat, inclusiv din instituțiile publice, cadrelor militare din
sectorul public, precum și celorlalte categorii de persoane al căror statut este reglementat prin
legi speciale.
Articolul 8
Pentru prevenirea și eliminarea oricăror comportamente, definite drept discriminare bazată pe
criteriul de sex, angajatorul are următoarele obligații:
a) să asigure egalitatea de șanse și de tratament între angajați, femei și bărbați, în cadrul
relațiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziții pentru interzicerea
discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentele de organizare și funcționare și în
regulamentele interne ale unităților;
b) să prevadă în regulamentele interne ale unităților sancțiuni disciplinare, în condițiile
prevăzute de lege, pentru angajații care încalcă demnitatea personală a altor angajați prin

308
crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin
acțiuni de discriminare, astfel cum sunt definite la art. 4 lit. a)-e) și la art. 11;
c) să îi informeze permanent pe angajați, inclusiv prin afișare în locuri vizibile, asupra
drepturilor pe care aceștia le au în ceea ce privește respectarea egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați în relațiile de muncă;
d) să informeze imediat după ce a fost sesizat autoritățile publice abilitate cu aplicarea și
controlul respectării legislației privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și
bărbați.
Articolul 9
(1) Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care
dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la:
a) anunțarea, organizarea concursurilor sau examenelor și selecția candidaților pentru
ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
b) încheierea, suspendarea, modificarea și/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de
serviciu;
c) stabilirea sau modificarea atribuțiilor din fișa postului;
d) stabilirea remunerației;
e) beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la securitate socială;
f) informare și consiliere profesională, programe de inițiere, calificare, perfecționare,
specializare și recalificare profesională;
g) evaluarea performanțelor profesionale individuale;
h) promovarea profesională;
i) aplicarea măsurilor disciplinare;
j) dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta;
k) orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare.
(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) locurile de muncă în care,
datorită naturii activităților profesionale respective sau cadrului în care acestea sunt
desfășurate, o caracteristică legată de sex este o cerință profesională autentică și determinantă,
cu condiția ca obiectivul urmărit să fie legitim și cerința să fie proporțională.
Articolul 10
(1) Maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare.
(2) Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei legat de sarcină sau de concediul de
maternitate constituie discriminare în sensul prezentei legi.
(3) Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei sau unui bărbat, privind concediul
pentru creșterea copiilor sau concediul paternal, constituie discriminare în sensul prezentei
legi.
(4) Este interzis să i se solicite unei candidate, în vederea angajării, să prezinte un test de
graviditate și/sau să semneze un angajament că nu va rămâne însărcinată sau că nu va naște pe
durata de valabilitate a contractului individual de muncă.
(5) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) acele locuri de muncă interzise
femeilor gravide și/sau care alăptează, datorită naturii ori condițiilor particulare de prestare a
muncii.
(6) Concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care:
a) salariata este gravidă sau se află în concediu de maternitate;
b) salariata/salariatul se află în concediul pentru creșterea copiilor în vârstă de până la 2 ani,
respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități;
c) salariatul se află în concediu paternal.
(7) Este exceptată de la aplicarea prevederilor alin. (6) concedierea pentru motive ce intervin
ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condițiile
legii.

309
(8) La încetarea concediului de maternitate, a concediului pentru creșterea copiilor în vârstă
de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități sau a concediului paternal,
salariata/salariatul are dreptul de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă
echivalent, având condiții de muncă echivalente, și, de asemenea, de a beneficia de orice
îmbunătățire a condițiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenței.
(9) La revenirea la locul de muncă în condițiile prevăzute la alin. (8), salariata/salariatul are
dreptul la un program de reintegrare profesională, a cărui durată este prevăzută în
regulamentul intern de organizare și funcționare și nu poate fi mai mică de 5 zile lucrătoare.
(la 10-10-2015, Alin. (9) a art. 10 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 11
Constituie discriminare bazată pe criteriul de sex orice comportament nedorit, definit drept
hărțuire sau hărțuire sexuală, având ca scop sau efect:
a) de a crea la locul de muncă o atmosferă de intimidare, de ostilitate sau de descurajare
pentru persoana afectată;
b) de a influența negativ situația persoanei angajate în ceea ce privește promovarea
profesională, remunerația sau veniturile de orice natură ori accesul la formarea și
perfecționarea profesională, în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit,
ce ține de viața sexuală.
Articolul 12
(1) Constituie discriminare și este interzisă modificarea unilaterală de către angajator a
relațiilor sau a condițiilor de muncă, inclusiv concedierea persoanei angajate care a înaintat o
sesizare ori o reclamație la nivelul unității sau care a depus o plângere, în condițiile prevăzute
la art. 30 alin. (2), la instanțele judecătorești competente, în vederea aplicării prevederilor
prezentei legi și după ce sentința judecătorească a rămas definitivă, cu excepția unor motive
întemeiate și fără legătură cu cauza.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător membrilor organizației sindicale,
reprezentanților salariaților sau oricărui alt salariat care au competența ori pot să acorde
sprijin în rezolvarea situației la locul de muncă potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1).
Articolul 13
Pentru prevenirea acțiunilor de discriminare bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii,
atât la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, grup de
unități și unități, părțile contractante vor stabili introducerea de clauze de interzicere a faptelor
de discriminare și, respectiv, clauze privind modul de soluționare a sesizărilor/reclamațiilor
formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.
Capitolul III Egalitatea de șanse și de tratament în ceea ce privește accesul la educație, la
sănătate, la cultură și la informare
Articolul 14
(1) Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex în ceea ce privește
accesul femeilor și bărbaților la toate nivelurile de instruire și de formare profesională,
inclusiv ucenicia la locul de muncă, la perfecționare și, în general, la educația continuă.
(2) Instituțiile de învățământ de toate gradele, factorii sociali care se implică în procese
instructiv-educative, precum și toți ceilalți furnizori de servicii de formare și de perfecționare,
autorizați conform legii, vor include în programele naționale de educație teme și activități
referitoare la egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.
(la 10-10-2015, Alin. (2) a art. 14 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(3) Instituțiile prevăzute la alin. (2) au obligația de a institui, în activitatea lor, practici
nediscriminatorii bazate pe criteriul de sex, precum și măsuri concrete de garantare a egalității
de șanse și de tratament între femei și bărbați, conform legislației în vigoare.

310
(4) Restricționarea accesului unuia dintre sexe în instituții de învățământ publice sau private
se face pe criterii obiective, anunțate public, în conformitate cu prevederile legislației
antidiscriminare.
(5) Este interzis să se solicite candidatelor, la orice formă de învățământ, să prezinte un test de
graviditate și/sau să semneze un angajament că nu vor rămâne însărcinate sau că nu vor naște
pe durata studiilor.
Articolul 15
(1) Ministerul Educației Naționale asigură, prin mijloace specifice, instruirea, pregătirea și
informarea corespunzătoare a cadrelor didactice, la toate formele de învățământ, public și
privat, pe tema egalității de șanse pentru femei și bărbați.
(2) Ministerul Educației Naționale va promova, în mod direct sau prin intermediul organelor
și instituțiilor specializate din subordine, recomandări privind realizarea cursurilor
universitare, instrumente de evaluare a manualelor școlare, programe școlare, ghiduri pentru
aplicarea programelor școlare care să excludă aspectele de discriminare între sexe, precum și
modelele și stereotipurile comportamentale negative în ceea ce privește rolul femeilor și al
bărbaților în viața publică și familială.
(3) Ministerul Educației Naționale în mod direct sau prin intermediul inspectoratelor școlare
din subordine, precum și unitățile de învățământ superior monitorizează modul de respectare a
principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, în activitatea curentă a
unităților de învățământ.
Articolul 16
Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex în ceea ce privește accesul
femeilor și bărbaților la toate nivelurile de asistență medicală și la programele de prevenire a
îmbolnăvirilor și de promovare a sănătății.
Articolul 17
Ministerul Sănătății, celelalte ministere și instituțiile centrale cu rețea sanitară proprie asigură,
prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, respectiv structurile
similare ale acestor direcții, aplicarea măsurilor de respectare a egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați în domeniul sănătății, în ceea ce privește accesul la serviciile
medicale și calitatea acestora, precum și sănătatea la locul de muncă.
Articolul 18
(1) Instituțiile publice de cultură, precum și orice alte structuri și formațiuni care promovează
actul cultural sub orice formă au obligația să aplice măsurile necesare pentru accesul tuturor
persoanelor, fără discriminare bazată pe criteriul de sex, la producțiile culturale.
(2) Sursele de cultură menționate la alin. (1) asigură nediscriminatoriu condițiile necesare de
manifestare și de valorificare a aptitudinilor persoanelor de sex masculin și, respectiv, feminin
și tratamentul egal al acestora în domeniul creației culturale.
Articolul 19
(1) Publicitatea care prejudiciază după criteriul de sex respectul pentru demnitatea umană,
aducând atingere imaginii unei persoane în viața publică și/sau particulară, precum și a unor
grupuri de persoane este interzisă.
(2) Este interzisă utilizarea în publicitate a situațiilor în care persoanele, indiferent de
apartenența la un sex, sunt prezentate în atitudini degradante, umilitoare și cu caracter
pornografic.
(3) Firmele de publicitate au obligația de a cunoaște și de a respecta principiul egalității de
șanse și de tratament, precum și de a nu utiliza stereotipurile de gen în producțiile publicitare.
(la 10-10-2015, Alin. (3) a art. 19 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 20

311
(1) Instituțiile publice, autoritățile publice, precum și organizațiile guvernamentale asigură
accesul la informațiile din sferele lor de activitate, în limitele legii, solicitanților, femei sau
bărbați, fără discriminare.
(2) Informațiile distribuite prin mass-media vor respecta egalitatea de șanse și de tratament
între femei și bărbați și nu vor conține, promova sau provoca nicio formă de discriminare
bazată pe criteriul de sex.
Capitolul IV Egalitatea de șanse între femei și bărbați în ceea ce privește participarea la luarea
deciziei
Articolul 21
(1) Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare, unitățile economice și
sociale, precum și partidele politice, organizațiile patronale și sindicale și alte entități
nonprofit, care își desfășoară activitatea în baza unor statute proprii, promovează și susțin
participarea echilibrată a femeilor și bărbaților la conducere și la decizie și adoptă măsurile
necesare pentru asigurarea participării echilibrate a femeilor și bărbaților la conducere și
decizie.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și la nominalizarea membrilor și/sau participanților în orice
consiliu, grup de experți și alte structuri lucrative manageriale și/sau de consultanță.
Articolul 22
(1) Pentru realizarea în fapt a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați,
instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, structurile de dialog social, patronatele și
sindicatele, partidele politice asigură reprezentarea echitabilă și echilibrată a femeilor și
bărbaților la toate nivelurile decizionale.
(2) Toate comisiile și comitetele guvernamentale și parlamentare asigură reprezentarea
echitabilă și paritară a femeilor și bărbaților în componența lor.
(3) Partidele politice au obligația să prevadă în statutele și regulamentele interne acțiuni
pozitive în favoarea sexului subreprezentat la nivel de decizie, precum și să asigure
reprezentarea echilibrată a femeilor și bărbaților în propunerea candidaților la alegerile locale,
generale și pentru Parlamentul European.
Capitolul V
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați
(la 10-10-2015, Titlul capitolului V a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23
(1) Se înființează Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați,
denumită în continuare ANES, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu
personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și
Persoanelor Vârstnice, care promovează principiul egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de
sex, în toate politicile și programele naționale.
(2) ANES îndeplinește următoarele funcții:
a) de strategie, prin care se asigură fundamentarea, elaborarea și aplicarea strategiei și
politicilor Guvernului în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;
b) de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din domeniul său
de activitate;
c) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern
și extern în domeniul său de activitate;
d) de autoritate de stat, prin care se asigură integrarea activă și vizibilă a perspectivei de gen
în toate politicile și programele naționale, controlul aplicării și respectării reglementărilor din
domeniul său de activitate și funcționarea organismelor din subordinea și coordonarea sa.
(3) Atribuțiile ANES se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului
muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice*).

312
(4) În exercitarea funcției de strategie în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați,
ANES finanțează sau, după caz, cofinanțează proiecte specifice și proiecte din cadrul
programelor de interes național în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați și al
prevenirii și combaterii violenței în familie și împotriva femeii.
(5) În exercitarea funcției de autoritate în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați,
ANES primește reclamații/plângeri privind încălcarea dispozițiilor normative referitoare la
principiul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și al nediscriminării după
criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane juridice, instituții publice și private, și le
transmite instituțiilor competente în vederea soluționării și aplicării sancțiunii și asigură
consilierea victimelor în condițiile legii.
(la 10-10-2015, Art. 23 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^1
(1) ANES este condusă de un secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la
propunerea ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
(2) Secretarul de stat reprezintă ANES în raporturile cu ministerele, cu alte autorități ale
administrației publice, cu organizații, precum și în raporturile cu persoane fizice și juridice,
române sau străine.
(3) În îndeplinirea atribuțiilor sale, secretarul de stat al ANES poate consulta experți/experte
în domeniul egalității de șanse și de tratament, cu recunoaștere la nivel național și
internațional.
(4) În scopul îndeplinirii atribuțiilor sale, ANES poate solicita informații de la autorități ale
administrației publice centrale și locale, alte instituții și autorități publice, societăți la care
statul este acționar sau asociat, organizații patronale și sindicale reprezentative la nivel
național, acestea având obligația de a furniza datele solicitate.
(la 10-10-2015, Art. 23^1 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^2
(1) Instituțiile și autoritățile prevăzute la art. 20 alin. (1):
a) elaborează anual planuri de acțiune pentru aplicarea prevederilor legale privind egalitatea
de șanse și de tratament între femei și bărbați atât în politicile interne de gestionare a
resurselor umane, cât și în politicile, programele și proiectele specifice domeniului de
activitate;
b) raportează ANES, anual, progresele obținute.
(2) Instituțiile, autoritățile și organizațiile prevăzute la art. 22 alin. (1) și (2) raportează ANES,
anual, stadiul privind reprezentarea femeilor și bărbaților la nivel decizional, precum și
măsurile propuse și realizate pentru îmbunătățirea situațiilor care nu respectă principiul
reprezentării echilibrate.
(3) Planurile de acțiune prevăzute la alin. (1) sunt evaluate și avizate de ANES, care
urmărește aplicarea lor.
(la 10-10-2015, Art. 23^2 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^3
(1) ANES elaborează și propune proiectul de buget propriu pe care îl înaintează Ministerului
Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice spre aprobare, în condițiile legii.
(2) Secretarul de stat al ANES este ordonator terțiar de credite.
(3) În exercitarea atribuțiilor sale, secretarul de stat al ANES emite decizii.
(la 10-10-2015, Art. 23^3 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^4

313
(1) Organizarea și funcționarea ANES se stabilesc prin Regulamentul de organizare și
funcționare al ANES, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și
persoanelor vârstnice.
(2) Numărul maxim de posturi și structura organizatorică a ANES se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor
vârstnice.
(la 10-10-2015, Art. 23^4 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^5
(1) ANES va prelua personalul Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și
Bărbați pe bază de protocol de predare/primire, cu respectarea regimului juridic aplicabil
fiecărei categorii de personal, fără afectarea drepturilor salariale ale acestora.
(2) Patrimoniul Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați va fi preluat
de ANES pe bază de protocol de predare-primire, în condițiile legii.
(la 10-10-2015, Art. 23^5 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^6
(1) ANES poate beneficia de donații și sponsorizări în condițiile legii.
(2) Pentru finanțarea activității ANES pot fi utilizate și fonduri externe rambursabile și
nerambursabile.
(la 10-10-2015, Art. 23^6 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Capitolul V^1
Abordarea integrată de gen în politicile naționale
(la 10-10-2015, Capitolul V^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 24
(1) Se înființează Comisia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați,
denumită în continuare CONES, care își desfășoară activitatea în coordonarea ANES.
(la 10-10-2015, Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(2) Secretarul de stat al ANES este președintele CONES.
(la 10-10-2015, Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(3) CONES este alcătuită din reprezentanți ai ministerelor și ai altor organe de specialitate ale
administrației publice centrale din subordinea Guvernului sau ai autorităților administrative
autonome, ai organizațiilor sindicale și ai asociațiilor patronale reprezentative la nivel
național, precum și din reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, cu activitate
recunoscută în domeniu, desemnați prin consens de acestea.
(4) Componența CONES este propusă de președintele acesteia, cu consultarea autorităților
publice, organizațiilor și asociațiilor prevăzute la alin. (3), și se aprobă prin decizie a prim-
ministrului.
(5) Atribuțiile CONES, inclusiv cele prevăzute de prezenta lege, sunt prevăzute în
regulamentul propriu de organizare și funcționare, elaborat de către ANES, avizat de membrii
CONES și aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(la 10-10-2015, Alin. (5) al art. 24 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(6) CONES asigură coordonarea activității comisiilor județene și a municipiului București în
domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (COJES).

314
(7) Reuniunile CONES se desfășoară semestrial la sediul ANES. Secretariatul CONES este
asigurat de un compartiment desemnat în acest sens din cadrul ANES, prin decizie a
secretarului de stat.
(la 10-10-2015, Alin. (7) al art. 24 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(8) În cadrul reuniunilor, CONES analizează rapoartele periodice transmise de comisiile
județene, respectiv a municipiului București, în domeniul egalității de șanse între femei și
bărbați (COJES) și decide asupra măsurilor necesare pentru eliminarea deficiențelor în
asigurarea egalității de șanse între sexe, constatate în teritoriu, în anumite domenii de
activitate.
(9) ANES prezintă, anual, comisiilor parlamentare pentru egalitatea de șanse raportul privind
activitatea desfășurată și utilizarea fondurilor bugetare și extrabugetare, precum și planul
anual de măsuri adoptat de fiecare instituție membră a CONES pentru promovarea egalității
de șanse între femei și bărbați în domeniul sectorial de activitate.
(la 10-10-2015, Alin. (9) al art. 24 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 25
(1) În fiecare județ și în municipiul București funcționează comisia județeană, respectiv a
municipiului București, în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (COJES).
(2) COJES este alcătuită din reprezentanți ai autorităților administrației publice locale, ai
structurilor subordonate autorităților administrației publice locale, ai structurilor
deconcentrate ale autorităților administrației publice centrale, ai confederațiilor sindicale, ai
confederațiilor patronale, precum și din reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale
reprezentative la nivel local, desemnați de acestea.
(la 22-07-2018, Alineatul (2) din Articolul 25 , Capitolul V^1 a fost modificat de Punctul 3,
Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
627 din 19 iulie 2018 )
(2^1) Nu pot fi membri ai COJES persoanele care:
a) au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni sau sancționate pentru fapte
de discriminare de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărâre
rămasă definitivă;
b) au fost revocate anterior din calitatea de membru al COJES.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
(3) Atribuțiile COJES sunt prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare al
comisiilor județene, respectiv al municipiului București, în domeniul egalității de șanse între
femei și bărbați, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea CONES.
(la 10-10-2015, Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(4) COJES-urile colectează date relevante în vederea elaborării și publicării, trimestrial, a
rapoartelor privind condiția femeilor și bărbaților în diferite domenii de activitate.
(5) Rapoartele COJES sunt înaintate de către președintele COJES secretarului de stat al
ANES pentru a fi dezbătute și aprobate în ședințele CONES, urmând a fi date publicității.
(la 10-10-2015, Alin. (5) al art. 25 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(6) Președintele COJES este reprezentantul în teritoriu al Agenției Naționale pentru Egalitatea
de Șanse între Femei și Bărbați, fiind persoana desemnată din cadrul agențiilor județene
pentru plăți și inspecție socială și, respectiv, a municipiului București, cu atribuții în domeniul
egalității de șanse.

315
(la 22-07-2018, Alineatul (6) din Articolul 25 , Capitolul V^1 a fost modificat de Punctul 5,
Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
627 din 19 iulie 2018 )
(7) Vicepreședintele COJES este persoana desemnată din cadrul direcțiilor generale de
asistență socială și protecția copilului/Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului
București.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 6, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
(8) Structura de conducere a COJES este constituită din președinte, vicepreședinte și secretar
executiv.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 6, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
(9) Secretarul executiv este reprezentantul consiliului județean, respectiv al Consiliului
General al Municipiului București.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 6, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
(10) Activitățile de pregătire și organizare a ședințelor COJES sunt asigurate de un secretariat
tehnic.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 6, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
Articolul 26
(1) Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice asigură
respectarea și exercită controlul asupra aplicării prevederilor prezentei legi în domeniul său de
activitate, prin instituțiile aflate în structura, subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa,
care au în responsabilitate aplicarea de măsuri de promovare a egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați și de eliminare a discriminării pe criteriul de sex, după cum
urmează:
(la 10-10-2015, Partea introductivă a alin. (1) al art. 26 a fost modificată de pct. 15 al art. I din
LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7
octombrie 2015. )
a) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă asigură respectarea principiului
egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul aplicării măsurilor pentru
stimularea ocupării forței de muncă, precum și în domeniul protecției sociale a persoanelor
neîncadrate în muncă;
b) Casa Națională de Pensii Publice asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalității de
șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul administrării și gestionării sistemului
public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;
c) Inspecția Muncii asigură controlul aplicării măsurilor de respectare a egalității de șanse și
de tratament între femei și bărbați în domeniul său de competență;
d) abrogată;
(la 10-10-2015, Lit. d) a alin. (1) al art. 26 a fost abrogată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr.
229 din 6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie
2015. )
e) Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale -
I.N.C.S.M.P.S. este responsabil cu promovarea și asigurarea egalității de șanse și de tratament
între femei și bărbați în domeniul specific de activitate și pune la dispoziție datele și
informațiile pe care le deține, necesare elaborării strategiilor și politicilor în domeniu;

316
(la 22-07-2018, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 26 , Capitolul V^1 a fost modificată de
Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
f) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială asigură aplicarea măsurilor de egalitate
de șanse și de tratament între femei și bărbați în elaborarea și aplicarea politicilor și
strategiilor din domeniul asistenței sociale.
(1^1) Ministerul Cercetării și Inovării asigură respectarea și exercită controlul asupra aplicării
prevederilor prezentei legi prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția
Muncii «Alexandru Darabont» - INCDPM București, care este responsabil cu promovarea și
asigurarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul specific de
activitate și pune la dispoziție datele și informațiile pe care le deține, necesare elaborării
strategiilor și politicilor în domeniu.
(la 22-07-2018, Articolul 26 din Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 8, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie
2018 )
(2) Instituțiile prevăzute la alin. (1) și (1^1) pun la dispoziția ANES, trimestrial, informațiile
rezultate din exercitarea atribuțiilor lor în domeniul egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați, precum și al eliminării discriminării pe criteriul de sex.
(la 22-07-2018, Alineatul (2) din Articolul 26 , Capitolul V^1 a fost modificat de Punctul 9,
Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
627 din 19 iulie 2018 )
Articolul 27
(1) Institutul Național de Statistică sprijină activitatea și colaborează cu ANES pentru
dezvoltarea statisticii de gen și pentru implementarea în România a indicatorilor de gen
promovați de Comisia Europeană.
(la 10-10-2015, Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 229 din
6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(2) Institutul Național de Statistică introduce indicatorul de sex în toate documentele și
lucrările privind viața economică, socială, politică și culturală și publică periodic date
statistice, segregate pe sexe, referitoare la condiția femeilor și bărbaților în societatea
românească.
Articolul 28
Consiliul Economic și Social, prin comisia de specialitate, sprijină, în conformitate cu
atribuțiile sale, integrarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați
în actele normative cu implicații asupra vieții economico-sociale.
(la 10-10-2015, Art. 28 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 29
(1) Confederațiile sindicale desemnează, în cadrul organizațiilor sindicale din unități,
reprezentanți cu atribuții pentru asigurarea respectării egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați la locul de muncă.
(2) Reprezentanții sindicali desemnați primesc de la persoanele care se consideră discriminate
pe baza criteriului de sex sesizări/reclamații, aplică procedurile de soluționare a acestora și
solicită angajatorului rezolvarea cererilor angajaților, în conformitate cu prevederile art. 30
alin. (1).
(3) În unitățile în care nu există organizație sindicală unul dintre reprezentanții aleși ai
salariaților are atribuții pentru asigurarea respectării egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați la locul de muncă.
(4) Opinia reprezentanților sindicali din unități, cu atribuții pentru asigurarea respectării
egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la locul de muncă, se menționează în
mod obligatoriu în raportul de control privind respectarea prevederilor prezentei legi.

317
Capitolul VI Soluționarea sesizărilor și reclamațiilor privind discriminarea bazată pe criteriul
de sex
Articolul 30
(1) Angajații au dreptul ca, în cazul în care se consideră discriminați pe baza criteriului de
sex, să formuleze sesizări/reclamații către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct
implicat, și să solicite sprijinul organizației sindicale sau al reprezentanților salariaților din
unitate pentru rezolvarea situației la locul de muncă.
(2) În cazul în care această sesizare/reclamație nu a fost rezolvată la nivelul angajatorului prin
mediere, persoana angajată care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumția existenței
unei discriminări directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii, pe baza
prevederilor prezentei legi, are dreptul atât să sesizeze instituția competentă, cât și să
introducă cerere către instanța judecătorească competentă în a cărei circumscripție teritorială
își are domiciliul ori reședința, respectiv la secția/completul pentru conflicte de muncă și
drepturi de asigurări sociale din cadrul tribunalului sau, după caz, instanța de contencios
administrativ, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Articolul 31
(1) Persoana care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumția existenței unei
discriminări directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex, în alte domenii decât cel al
muncii, are dreptul să se adreseze instituției competente sau să introducă cerere către instanța
judecătorească competentă, potrivit dreptului comun, și să solicite despăgubiri materiale
și/sau morale, precum și/sau înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii de la persoana
care le-a săvârșit.
(2) Cererile persoanelor care se consideră discriminate pe baza criteriului de sex, adresate
instanțelor judecătorești competente, sunt scutite de taxa de timbru.
(3) Orice sesizare sau reclamație a faptelor de discriminare pe criteriul de sex poate fi
formulată și după încetarea relațiilor în cadrul cărora se susține că a apărut discriminarea, în
termenul și în condițiile prevăzute de reglementările legale în materie.
Articolul 32
Instanța judecătorească competentă sesizată cu un litigiu, în vederea aplicării prevederilor
prezentei legi, poate, din oficiu, să dispună ca persoanele responsabile să pună capăt situației
discriminatorii într-un termen pe care îl stabilește.
Articolul 33
(1) Instanța de judecată competentă potrivit legii va dispune ca persoana vinovată să plătească
despăgubiri persoanei discriminate după criteriul de sex, într-un cuantum ce reflectă în mod
corespunzător prejudiciul pe care aceasta l-a suferit.
(2) Valoarea despăgubirilor va fi stabilită de către instanță potrivit legii.
Articolul 34
(1) Angajatorul care reintegrează în unitate sau la locul de muncă o persoană, pe baza unei
sentințe judecătorești rămase definitive, în temeiul prevederilor prezentei legi, este obligat să
plătească remunerația pierdută datorită modificării unilaterale a relațiilor sau a condițiilor de
muncă, precum și toate sarcinile de plată către bugetul de stat și către bugetul asigurărilor
sociale de stat, ce le revin atât angajatorului, cât și angajatului.
(2) Dacă nu este posibilă reintegrarea în unitate sau la locul de muncă a persoanei pentru care
instanța judecătorească a decis că i s-au modificat unilateral și nejustificat, de către angajator,
relațiile sau condițiile de muncă, angajatorul va plăti angajatului o despăgubire egală cu
prejudiciul real suferit de angajat.
(3) Valoarea prejudiciului va fi stabilită potrivit legii.
Articolul 35
(1) Sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea/reclamația sau,
după caz, cererea de chemare în judecată, pentru fapte care permit a se prezuma existența unei

318
discriminări directe ori indirecte, care trebuie să dovedească neîncălcarea principiului
egalității de tratament între femei și bărbați.
(2) Sindicatele sau organizațiile neguvernamentale care urmăresc protecția drepturilor omului,
precum și alte persoane juridice care au un interes legitim în respectarea principiului egalității
de șanse și de tratament între femei și bărbați pot, la cererea persoanelor discriminate,
reprezenta/asista în cadrul procedurilor administrative aceste persoane.
Capitolul VII Control, constatare și sancționare
Articolul 36
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă,
contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.
Articolul 37
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională de la 3.000 lei la
10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie
considerată infracțiune, încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1), (1^1) și (2)-(4), art. 7 alin. (2),
art. 8, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1)-(4), (6), (8) și (9), art. 11-22 și art. 29.
(la 09-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 37 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 2,
ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 232 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 679 din 06 august 2018 )
(2) Constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare,
discriminarea bazată pe două sau mai multe criterii.
(3) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către:
a) Inspecția Muncii, prin inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă,
în cazul contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin.
(1), art. 10 alin. (1)-(4), (6), (8) și (9), art. 11-13, precum și art. 29;
(la 10-10-2015, Lit. a) a alin. (3) al art. 37 a fost modificată de pct. 21 al art. I din LEGEA nr.
229 din 6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie
2015. )
b) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cazul contravențiilor constând în
încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1), (2), (3) și (4), precum și ale art. 14-22.
c) Ministerul Afacerilor Interne, prin ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române,
ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, ofițerii și agenții de poliție din cadrul
Poliției de Frontieră Române, în zona de competență, precum și de către polițiștii locali, în
cazul contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1^1).
(la 09-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 37 , Capitolul VII a fost completat de Punctul 3,
ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 232 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 679 din 06 august 2018 )
Capitolul VIII Dispoziții finale
Articolul 38
Dispozițiile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței
Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările și completările ulterioare.
Articolul 39
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Articolul 40
Prezenta lege transpune:
a) art. 10 și 12 din Directiva a Consiliului 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992
privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la
locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a

319
zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE],
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 348 din 28 noiembrie
1992;
b) clauza 2 din Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a
Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de
BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 68 din 18 martie 2010.
(la 10-10-2015, Art. 40 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Notă
Reproducem mai jos prevederile care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr.
202/2002 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actelor modificatoare:
1. Norma de transpunere a legislației europene din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și
de tratament între femei și bărbați, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
839 din 13 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2013:
”Prezenta ordonanță de urgență transpune parțial Directiva 2006/54/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității
de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și
de muncă (reformă), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 204 din 26
iulie 2006, respectiv art. 1, 2, 3, 4, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 29, 30,
precum și parțial Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie
2010 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care
desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului,
respectiv art. 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, 13.”
2. Art. II alin. (2) din Legea nr. 115/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind
egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 240 din 25 aprilie 2013:
”Articolul II. - În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
președintele Comisiei naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați
(CONES) propune componența acesteia, care se aprobă prin decizie a prim-ministrului.
CONES este legal constituită la data publicării deciziei prim-ministrului în Monitorul Oficial
al României, Partea I.”

320