Stiune Fiscala Notiuni Introductive

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
PROGRAMUL DE STUDII DE MASTERAT: MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR
GESTIUNE FISCALĂ
SUPORT DE CURS ȘI APLICAȚII
Conf. univ. dr. Mihaela TEODORESCU

Universitatea Valahia din Târgoviște
Anul universitar 2023-2024

Acest material este elaborat pentru uzul studenţilor şi nu trebuie interpretat ca serviciu de consultanţă. Este
interzis studenților să posteze pe internet și să utilizeze acest suport de curs în alt scop decât pregătirea
individuală.
Mihaela Teodorescu Gestiune fiscală: suport de curs și aplicații
1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. SISTEMUL FISCAL: CONCEPT, COMPONENTE
Există cel puţin două abordări ale conceptului de sistem fiscal. Corespunzător unei
abordări extinse, sistemul fiscal este definit prin prisma elementelor sale componente şi relaţiilor
dintre aceste elemente. Astfel, sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor realizate
prin intermediul unui mecanism bazat pe tehnici, metode și instrumente specifice desfăşurării
activităţii de urmărire şi control cu ajutorul aparatului fiscal1.
Sistemul fiscal are la bază trei componente2:
A. impozitele, taxele şi contribuţiile;
B. mecanismul fiscal;
C. aparatul fiscal.
În sens restrâns, sistemul fiscal este format din totalitatea impozitelor şi taxelor provenite
de la persoanele fizice şi juridice, care alimentează bugetele publice sau, altfel spus, sistemul
fiscal cuprinde totalitatea reglementărilor privind impozitele, taxele, contribuţiile, modalităţile de
aşezare şi percepere (încasare) a lor, în vederea formării veniturilor bugetelor publice.
În lucrarea „Fiscalitate aplicată şi elemente de management fiscal” sunt definite
următoarele componente ale sistemului fiscal3:
componenta legislativă, care cuprinde actele normative cu caracter sau cu incidenţă
fiscală, prin care sunt instituite veniturile bugetare fiscale şi care descriu, prin intermediul
elementelor tehnice, modul de aşezare al acestora (exemple: Codul fiscal, Codul de procedură
fiscală);
componenta procedurală (mecanismul fiscal), care instituie procedura de administrare
a veniturilor bugetare fiscale şi care reglementează norme de bază pentru fiecare funcţie
principală a administrării (înregistrare, declarare, colectare, control fiscal, contencios
administrativ) – este descrisă în principal în cadrul Codului de procedură fiscală;
componenta instituţională (aparatul fiscal) reprezentată de ansamblul instituţiilor cu rol
în instituirea şi reglementarea veniturilor bugetare fiscale, atât la nivel central cât şi local.
În România, Codul fiscal4 stabilește:
▪ cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii, care sunt
venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi
fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale;
▪ contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale;
▪ modul de calcul şi de plată pentru aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale;
▪ procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale.
Dacă orice prevedere a Codului fiscal contravine unei prevederi a unui tratat la care
România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.
Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor
legale în vigoare privind ajutorul de stat.
1
Ana Stoian – Contabilitatea şi gestiunea fiscală, curs în format digital, ASE Bucureşti, www.biblioteca-
digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=109&idb=
2
Ibidem
3
Vintilă N., Filipescu M.-O., Lazăr P. – Fiscalitate aplicată şi elemente de management fiscal, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2013, pag. 9.
4
Legea nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, disponibilă pe site-ul anaf:
< https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2023.htm>
2
Impozitele şi taxele reglementate prin Codul fiscal sunt următoarele:

a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
c) impozitul pe venit;
d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;
e) impozitul pe reprezentanţe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale;
i) impozitul pe construcţii (s-a aplicat până la 31 decembrie 2016).
Contribuţiile sociale obligatorii reglementate prin Codul fiscal sunt următoarele:
a) contribuţiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate;
c) contribuţia asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat5.
Cadrul legal de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obligatorii
reglementate de Codul fiscal este stabilit prin Codul de procedură fiscală6.
Codul fiscal autorizează Ministerul Finanţelor să elaboreze norme metodologice,
instrucţiuni şi ordine în aplicarea Codului fiscal şi a legilor de ratificare a convenţiilor de evitare
a dublei impuneri în aplicare. Ministerul Finanţelor are atribuţia elaborării normelor necesare
pentru aplicarea unitară a Codului fiscal.
Potrivit Codului fiscal, prin norme se înţelege norme metodologice, instrucţiuni şi ordine,
după cum urmează:
• Normele metodologice7 sunt aprobate de Guvern, prin hotărâre, şi sunt publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
• Ordinele şi instrucţiunile pentru aplicarea unitară a Codului fiscal se emit de
ministrul finanţelor publice (ministrul finanţelor) şi se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
5
Contribuţia asiguratorie pentru muncă este încasată la bugetul de stat și se distribuie lunar, în cotele prevăzute în
Codul fiscal, la: Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, constituit în baza Legii nr. 200/2006 privind
constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare; bugetul
asigurărilor pentru şomaj; Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale; bugetul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor medicale; la bugetul de stat, într-un cont
distinct. Potrivit art. 69 din Legea bugetului de stat pe anul 2023, nr. 368/2022 din 19 decembrie 2022, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1214 din 19 decembrie 2022, în anul 2023, în conformitate cu
prevederile art. 220^6 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, din contribuţia asiguratorie pentru muncă încasată la bugetul de stat se distribuie lunar, până la sfârşitul
lunii în curs, o cotă de:
a) 12%, care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, constituit în baza Legii nr.
200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările
ulterioare;
b) 17%, care se face venit la bugetul asigurărilor pentru şomaj;
c) 2%, care se face venit la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
d) 22%, care se face venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata
concediilor medicale;
e) 47%, care se face venit la bugetul de stat într-un cont distinct.
6
Legea nr. 207/2015 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, disponibilă online la:
<https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_2023.htm>
7
A se vedea Hotărârea Guvernului României nr. 1/2016 din 6 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare.
3
• Ordinele şi instrucţiunile referitoare la proceduri de administrare a impozitelor şi

taxelor reglementate de Codul fiscal, datorate bugetului general consolidat, cu excepţia
bugetelor locale, se emit de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.)
şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
• Ordinele şi instrucţiunile referitoare la proceduri de administrare a impozitelor şi
taxelor locale, reglementate de Codul fiscal, se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor
publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice8.
Sub sancţiunea nulităţii absolute, instituţiile publice din subordinea Guvernului, altele
decât Ministerul Finanţelor Publice9, nu pot elabora şi emite norme care să aibă legătură cu
prevederile Codului fiscal, cu excepţia celor prevăzute în Codul fiscal.
1.2. CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA PRELEVĂRILE OBLIGATORII
1.2.1. Conţinutul şi rolul prelevărilor obligatorii

În România, principalele componente ale prelevărilor obligatorii sunt: impozitele, taxele
și contribuțiile obligatorii.
Impozitul este plata bănească obligatorie, generală şi definitivă (nerambursabilă),
directă sau indirectă, efectuată de persoane fizice şi de persoane juridice din veniturile şi averea
lor la bugetul statului sau la bugetele locale, în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege,
fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat, necesar
pentru satisfacerea cerinţelor societăţii.10
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea
persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil) şi fără
contraprestaţie directă din partea statului.
Impozitul îndeplineşte trei funcţii principale:
a) financiară, prin care asigură venituri bugetului de stat şi bugetelor locale; constituie
mijlocul principal de procurare a resurselor statului;
b) economică, fiind un mijloc de intervenţie a statului în economie prin intermediul
pârghiilor financiare;
c) socială, prin care se redistribuie unele venituri ale agenţilor economici şi grupelor de
populaţie, adică, în fapt, se redistribuie o parte importantă a produsului intern brut între grupuri
sociale şi indivizi, între persoane fizice şi juridice.
Taxa este un instrument (pârghie) financiar care se concretizează în plata bănească ce se
efectuează de persoane fizice şi persoane juridice, către instituţii de utilitate publică sau către
unităţi economice, de regulă, pentru serviciile ce le sunt prestate.11
În cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze plătitorului un echivalent direct şi
imediat, pe când pentru taxă se prestează un serviciu şi, pe cât posibil, imediat. Cuantumul
impozitului se determină în funcţie de natura şi volumul venitului impozabil sau a averii, în timp
ce mărimea taxei depinde, în mod obişnuit, de felul serviciului solicitat şi prestat. Termenele de
plată ale impozitelor sunt stabilite în prealabil prin lege şi concordă cu sau urmează perioadelor
de realizare a veniturilor impozabile. Termenele de plată a taxelor se fixează, de obicei, în
momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
8
În prezent denumirea ministerului este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
9
În prezent denumirea ministerului este Ministerul Finanțelor.
10
Bistriceanu Gh., Badea L. – Bugetul de stat al României, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2010, pag. 31.
11
Bistriceanu Gh., Badea L. – Op. cit., pag. 31.
4
În Legea finanţelor publice12 sunt prevăzute următoarele definiţii:

▪ impozit = prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată de
către administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes general;
▪ taxa = suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate
acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public;
▪ contribuţia = prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi
juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii.
Impozitele, taxele și contribuțiile sunt definite şi în Legea finanţelor publice locale13,
după cum urmează:
▪ impozit = prelevarea obligatorie, fără contraprestaţie imediată, directă şi
nerambursabilă, pentru satisfacerea necesităţilor de interes general;
▪ taxă = suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate
acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public;
▪ contribuţie = prelevarea obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi
juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii.
În Codul de procedură fiscală sunt prevăzute definițiile:
▪ impozit = prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, fără
contraprestaţie, în scopul satisfacerii necesităţilor de interes general;
▪ taxă = prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia
prestării unor servicii de către instituţii sau autorităţi publice, fără existenţa unui echivalent între
cuantumul taxei şi valoarea serviciului;
▪ contribuţie socială = prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop
protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul
căreia aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare.
În Codului fiscal, se prevede: „contribuţii sociale obligatorii = prelevare obligatorie
realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura
împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul cărora aceste persoane beneficiază de drepturile
acoperite de respectiva prelevare”.
1.2.2. Elementele prelevărilor obligatorii

Elementele principale ale unei prelevări obligatorii (impozit, taxă, contribuție) sunt:
denumirea, subiectul, suportatorul, obiectul, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota de
impunere, termenul de plată, asieta.
Denumirea prelevării obligatorii reliefează natura economică a acesteia.
Subiectul (contribuabilul) este persoana care, potrivit legii, datorează impozitul, taxa sau
contribuția.
Potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, contribuabil este orice persoană
fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează, conform legii,
impozite, taxe şi contribuţii sociale.
Contribuabilului îi revine și obligația de a plăti impozitul (spre exemplu, în cazul
impozitului pe profit, taxei pe valoarea adăugată, impozitului pe clădiri etc.) dar sunt și situații în
care contribuabilul este diferit de plătitorul impozitului. Din acest motiv, în Codul de procedură
fiscală este definită și noțiunea de plătitor: plătitor = persoana care, în numele contribuabilului,
12
Legea nr. 500/2002 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
13
Legea nr. 273/2006 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
5
conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti ori de a colecta şi plăti, după
caz, impozite, taxe şi contribuţii sociale.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este acea persoană care, în fapt, suportă
impozitul. De regulă, în cazul impozitelor directe (impozitul pe profit, impozitul pe venit etc.),
contribuabilul și suportatorul sunt aceeași persoană. În cazul impozitelor indirecte, precum TVA,
suportatorul diferă de contribuabil, iar acesta din urmă transmite presiunea fiscală în sarcina altei
persoane, fenomen cunoscut sub denumirea de repercusiune a impozitelor.
Obiectul impunerii (obiectul impozabil) îl constituie materia supusă impunerii. În cazul
impozitelor directe, obiectul impozabil îl constituie, spre exemplu: profitul, venitul realizat de o
persoană fizică, salariul, bunurile etc. Referitor la obiectul impozabil, trebuie menţionat că
asupra lui se aplică, de regulă, principiul unicităţii, potrivit căruia un obiect impozabil se impune
o singură dată.
Actele normative prevăd obiectul impozabil în general, impersonal. Din acest motiv, în
fiecare caz în parte, obiectul impozabil trebuie să fie concretizat atât cantitativ, cât şi calitativ.
Obiectul impozabil determinat în mod concret, cantitativ şi calitativ, formează baza
impozabilă. Determinarea bazei impozabile necesită două operaţiuni, şi anume: identificarea
obiectului impozabil şi stabilirea naturii acestuia (determinarea calitativă) şi apoi evaluarea sau
măsurarea, adică determinarea lui cantitativă, pe o anumită perioadă de timp (lună, trimestru,
an). Baza impozabilă se exprimă în unităţi băneşti; uneori ea se determină în unităţi de măsură
naturale, ca de exemplu, hectare, tone, litri, bucăţi etc.
Unitatea de impunere este unitatea de măsură cu care se evaluează obiectul impozabil:
unitatea monetară pentru impozitul pe profit, pe dividende, pe veniturile din salarii; hectarul,
pentru impozitul pe teren, etc.
Sursa impozitului o constituie mijloacele din care se plăteşte de fapt impozitul ca, spre
exemplu: profitul, salariile, venitul, încasările din vânzarea mărfurilor, din prestarea serviciilor,
valoarea adăugată etc. În mod obişnuit, legea precizează doar obiectul impozabil, sursa de plată a
impozitului subînţelegându-se.
Cota de impunere reprezintă impozitul ce revine pe unitatea de măsură a materiei
impozabile. Este suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile şi cu ajutorul căreia
se calculează impozitul.
Cotele de impozitare sunt de mai multe feluri, şi anume:

a) cote fixe (în sumă fixă);
b) cote procentuale:
- proporţionale;
- progresive: - orizontale
- verticale: - simple;
- compuse;
- regresive.
a) Cotele fixe sunt stabilite în sumă fixă (egală), neschimbată, independent de mărimea
venitului impozabil, de mărimea averii sau situaţia socială a plătitorului. Aceste cote se utilizează
atunci când bazele impozabile sunt exprimate în unităţi naturale ca, de exemplu, la determinarea
impozitului pe teren (sub forma de cotă în sumă fixă pe ha), la aplicarea taxelor asupra
mijloacelor de transport etc.
b) Cotele procentuale reprezintă un anumit procent din venitul impozabil; aceste cote se
aplică bazelor impozabile exprimate valoric.
6
• Cotele proporţionale sunt acelea al căror procent rămâne nemodificat (constant),

indiferent de mărimea bazei impozabile şi de situaţia socială a plătitorului. Cotele proporţionale
stimulează companiile şi producătorii individuali să-şi dezvolte şi să-şi perfecţioneze activitatea.
Ele se aplică şi asupra veniturilor populaţiei în cazul în care impozitul respectiv nu are drept scop
redistribuirea în prea mare măsură a veniturilor contribuabililor.
• Cotele progresive cresc pe măsura creşterii bazei impozabile, fie într-un ritm constant,
fie într-un ritm variabil. În funcţie de natura venitului impozabil, a averii impozabile şi de
categoriile de plătitori, cotele progresive pot să opereze atât orizontal, cât şi vertical. Pentru
progresivitatea orizontală este caracteristic faptul că, la venituri impozabile egale ca mărime,
cota de impozit este diferită în funcţie de natura venitului impozabil şi categoriile de plătitori. În
schimb, la progresivitatea verticală, cota de impozit creşte pe măsura creşterii veniturilor. La un
moment dat, cotele progresive nu mai cresc, transformându-se în cote proporţionale.
Cotele progresive verticale sunt, la rândul lor, de două feluri: simple (globale) şi compuse
(pe tranşe). În cazul cotelor progresive simple cota (procentul) de impunere aferentă tranşei
superioare a venitului impozabil se aplică la întregul venit impozabil realizat de către plătitor.
Cotele progresive compuse (pe tranşe): se calculează impozite parţiale aplicându-se fiecărei
tranşe de venit cota (procentul) aferentă; după efectuarea acestei operaţiuni, se însumează
impozitele calculate corespunzător fiecărei tranşe de venit impozabil şi se obţine impozitul total
de plată.
• Cotele regresive se micşorează pe măsura creşterii venitului impozabil, în scopul
avantajării plătitorului. Şi acestea pot fi cote regresive simple şi cote regresive compuse sau pe
tranşe.
Exemple
1. Pe baza cotelor progresive simple, prezentate în tabelul de mai jos, să se calculeze impozitul
datorat pentru un venit impozabil de 4.400 u.m. și impozitul datorat pentru un venit impozabil de
4.510 u.m. Să se determine rata marginală de impozitare pentru al doilea venit faţă de primul.
Venitul impozabil (unități monetare / u.m.) Cota progresivă simplă

Până la 3.000 10%
3.001 – 4.500 15%
4.501 – 6.500 20%
Peste 6.500 25%
Pentru venitul impozabil de 4.400 u.m., se datorează un impozit de:

4.400 u.m. × 15% = 660 u.m.
Venitul după impozitare = 4.400 u.m. – 660 u.m. = 3.740 u.m.
Pentru venitul mai mare, de 4.510 u.m., se datorează un impozit de:
4.510 u.m. × 20% = 902 u.m.
Rata marginală (Rmg) de impozitare se calculează conform relaţiei:
∆I
Rmg = × 100 , unde:
∆VI
∆I = modificarea absolută a impozitului;
∆VI = modificarea absolută a venitului impozabil.
902 − 660 242
Deci, Rmg = × 100 = × 100 = 220%.
4510 − 4400 110
7
Se observă că, în cazul aplicării cotelor progresive simple, sunt dezavantajați

contribuabilii ale căror venituri impozabile se situează în parte inferioară a intervalului. Astfel,
contribuabilului care a realizat un venit brut mai mare îi va reveni un venit după impozitare mai
mic decât celui care a realizat venit brut mai mic. Din acest motiv, aceste cote nu se utilizează în
practica fiscală.
2. Pe baza cotelor progresive simple de la aplicaţia nr. 1, construiţi tabelul de impozitare cu cote
progresive compuse (pe tranşe).
Pe baza cotelor progresive compuse, să se calculeze impozitul datorat pentru un venit impozabil
de 4.400 u.m. și impozitul datorat pentru un venit impozabil de 4.510 u.m. și să se calculeze cota
medie de impozitare pentru fiecare venit.
Să se determine rata marginală de impozitare pentru al doilea venit faţă de primul.
Rezolvare:
Venitul lunar impozabil (în u.m.) Impozitul aferent venitului lunar
Până la 3.000 10%
3.001 – 4.500 300 u.m. + 15% pentru ceea ce depăşeşte 3.000 u.m.
4.501 – 6.500 525 u.m. + 20% pentru ceea ce depăşeşte 4.500 u.m.
Peste 6.500 925 u.m. + 25% pentru ceea ce depăşeşte 6.500 u.m.
Impozitul datorat pentru venitul impozabil de 4.400 u.m.:

300 + (4.400 – 3.000) × 15% = 510 u.m.
Impozitul datorat pentru venitul impozabil de 4.510 u.m.:
525 + (4.510 – 4.500) × 20% = 527 u.m.
Cota medie de impozitare se calculează conform relaţiei:
I
CMI = × 100 , unde:
VI
CMI = cota medie de impozitare pentru venitul impozabil VI;
I = impozitului datorat pentru venitul impozabil VI;
VI = venitul impozabil.
Cota medie de impozitare pentru venitul impozabil de 4.400 u.m. este de:
(510/4.400) × 100 = 11,59%.
Cota medie de impozitare pentru venitul impozabil de 4.510 u.m. este de:
(527/4.510) × 100 = 11,69%.
Rata marginală de impozitare a venitului de 4.510 u.m. față de venitul de 4.400 u.m.:
Rmg = (∆I/∆VI) × 100 = (17/110) × 100 = 15,45%.
Cotele progresive compuse sunt utilizate în practica fiscală a multor state, pentru calculul
impozitului pe veniturile persoanelor fizice.
Termenele de plată arată când şi cum (integral sau în rate/tranșe) trebuie să se plătească
impozitul. Termenele de plată a impozitelor sunt prevăzute în fiecare act normativ instituitor de
venituri bugetare. La fixarea acestor termene se au în vedere atât perioadele de realizare a
veniturilor din care se plătesc impozitele, cât şi necesitatea de a se asigura alimentarea continuă a
bugetului statului şi a bugetelor locale cu resurse băneşti.
Asieta (modul de așezare a impozitului) reprezintă un grup de operațiuni prin intermediul
cărora se definește, în fiecare caz, forma concretă a impozitului și modul în care se așează.
Așezarea și perceperea unui impozit se realizează în următoarele etape:
8
- constatarea și evaluarea materiei impozabile;

- stabilirea cuantumului impozitului datorat de către contribuabil;
- perceperea (încasarea) impozitului.
1.2.3. Clasificarea impozitelor

Pentru a sesiza mai uşor efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic,
financiar, social şi politic este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii ştiinţifice. Pentru
clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii14, dintre care:
- trăsăturile de fond și de formă;
- neutralitatea față de contribuabili;
- obiectul impozabil;
- scopul introducerii impozitului;
- frecvența perceperii;
- locul în care impozitul se face venit.
După trăsăturile de fond şi de formă, impozitele pot fi grupate în:
a) impozite directe:
- se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de
veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege;
- se încasează direct de la subiectul impozitului, la anumite termene dinainte stabilite;
- subiectul şi suportatorul impozitului sunt, în intenţia legiuitorului, una şi aceeaşi
persoană.
b) impozite indirecte:
- nu se stabilesc în mod direct pe plătitor, ci asupra vânzării de bunuri sau prestărilor de
servicii și lucrări;
- fiind percepute cu ocazia vânzării unor bunuri, prestării unor servicii, importului,
exportului, înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri;
- în cazul acestor impozite, chiar prin lege, se atribuie calitatea de subiect al
impozitului altei persoane (fizice sau juridice) decât suportatorul acestuia, în cele din
urmă suportatorul fiind consumatorul final.
În funcţie de neutralitatea faţă de contribuabili, distingem:
a) impozite reale, care se stabilesc în funcţie de mărimea materiei impozabile (terenuri,
clădiri etc.), făcând abstracţie de situaţia personală a plătitorului; acestea mai sunt numite și
impozite obiective sau pe produs;
b) impozite personale, care ţin cont de situaţia contribuabilului şi sunt reprezentate în
special de impozitele pe venit; acestea mai sunt denumite şi impozite subiective.
După obiectul impunerii (obiectul impozabil), impozitele pot fi clasificate în:
a) impozite pe venit și pe profit;
b) impozite pe avere (impozite pe patrimoniu);
c) impozite pe consum (denumite și impozite pe cheltuieli).
În funcţie de scopul urmărit la introducerea impozitelor:
a) impozite cu caracter financiar – instituite în scopul realizării de venituri necesare
acoperirii cheltuielilor publice; scopul acestor impozite fiind realizarea de venituri bugetare, la
instituire este vizat randamentul lor;
b) impozite cu caracter de ordine – introduse mai ales pentru limitarea unei anumite
acţiuni sau în vederea atingerii unui ţel ce nu are caracter financiar.
14
CECCAR – Ghid privind pregătirea candidaţilor la examenul de acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de
expert contabil şi de contabil autorizat, Ediţia a VIII-a, revizuită, Editura CECCAR, Bucureşti, 2019, p. 571.
9
După frecvenţa încasării:

a) impozite permanente (ordinare) – se încasează periodic;
b) impozite incidentale (extraordinare) – se încasează o singură dată (ex. impozitul pe
averea sau profiturile excepţionale de război).
După locul în care impozitul se face venit (sau instituţia care le administrează):
- în statele de tip federal:
- impozite federale;
- impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federaţiei;
- impozite locale;
- în statele de tip unitar: - impozite ale administraţiei centrale de stat;
- impozite locale.
Având în vedere complexitatea domeniului fiscal şi implicaţiilor impozitelor, se mai pot
face şi alte grupări ale acestora.
Scopul practic al grupării impozitelor este legat de necesitatea asigurării unui cadru unitar
de analiză a presiunii fiscale.
În România, veniturile bugetare (ale bugetului de stat, bugetelor locale şi ale altor bugete)
sunt grupate conform clasificaţiei bugetare. La baza grupării veniturilor fiscale din clasificaţia
bugetară, până la 31 decembrie 2005, a stat criteriul clasificării acestora după trăsăturile de fond
şi de formă, în impozite directe şi impozite indirecte.
Începând cu anul 2006, în clasificaţia bugetară15, veniturile fiscale sunt grupate, în funcţie
de obiectul impozabil, în:
- impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital;
- impozit pe salarii (din anii anteriori introducerii impozitului pe venit);
- impozite şi taxe pe proprietate;
- impozite şi taxe pe bunuri si servicii;
- impozit pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale;
- alte impozite si taxe fiscale.
1.2.4. Principiile impunerii

Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni, efectuate în baza legii, care au
drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice.
Impunerea are o latură de natură politică (prin impunere se urmăreşte ca fiecare impozit
să răspundă anumitor cerinţe, să fie în concordanţă cu anumite principii) şi una de ordin tehnic
(concretizată în metodele şi tehnicile utilizate pentru determinarea obiectului impozabil şi a
cuantumului impozitului).
A. Pentru prima dată, principiile impunerii au fost formulate de Adam Smith16, după cum
urmează:
- principiul justeţei impunerii (echităţii fiscale) – contribuţia cu impozite la bugetului
statului să se facă în funcţie de venitul obţinut sau de averea deţinută;
- principiul certitudinii impunerii – mărimea impozitelor datorate de fiecare contribuabil
trebuie să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele, modalitatea şi suma de plată să fie bine stabilite
şi cunoscute, clare pentru fiecare plătitor;
15
Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
1954/2005 din 16 decembrie 2005, publicat în MO nr. 1176 din 27 decembrie 2005, cu modificările ulterioare.
16
Adam Smith – An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations (1776), traducere în limba română
Adam Smith – Avuția națiunilor, citat în Văcărel I. şi colectiv – Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007.
10
- principiul comodităţii impunerii - impozitele trebuie să fie percepute la termenele şi în

modul cel mai convenabil pentru contribuabili;
- principiul randamentului impozitelor – sistemul fiscal trebuie să asigure încasarea
impozitelor cu cheltuieli minime şi să fie cât mai puţin apăsător pentru contribuabili.
B. În prezent, în literatura financiară17, sunt definite următoarele principii ale impunerii:

a. Principii de echitate fiscală
Ca noţiune, echitatea fiscală înseamnă dreptate socială în materie de impozite. În acest
sens, sunt necesare: impunerea diferenţiată a veniturilor şi a averii în funcţie de puterea
contributivă a subiectului impozabil şi scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri
mici, adică stabilirea unui minim neimpozabil. Respectarea echităţii fiscale presupune
îndeplinirea mai multor condiţii, şi anume:
- asigurarea venitului minim neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui
venit minim care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Minimul neimpozabil
poate fi stabilit numai în cazul impozitelor directe, îndeosebi la impozitele pe venit, neavând
aplicabilitate în materie de impozite indirecte;
- sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică
avându-se în vedere mărimea venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum şi a
situaţiei personale a acestuia. Aici este vorba de respectarea cerinţelor echităţii pe verticală;
- la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită
în comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei
persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina altei persoane din aceeaşi categorie. De data
aceasta este vorba de respectarea cerinţelor echităţii pe orizontală;
- impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate
persoanele care realizează venituri sau posedă un anumit gen de avere, cu excepţia persoanelor
ale căror venituri se situează sub un anumit nivel (minim neimpozabil).
Un rol deosebit în respectarea echităţii fiscale îl are cota de impunere care determină
modul de dimensionare a impozitului. Practica fiscală cunoaşte impunerea în sume fixe şi
respectiv, în cote procentuale.
Un impozit în sumă fixă, cunoscut sub denumirea de capitaţie, s-a practicat în evul mediu
şi în primele stadii ale epocii moderne. Acest impozit nu era echitabil, deoarece la stabilirea lui
nu se avea în vedere nici mărimea venitului sau a averii şi nici situaţia personală a plătitorului.
Impunerea în cote procentuale poate fi întâlnită sub forma impunerii în cote procentuale,
în cote progresive şi regresive.
Impunerea în cote proporţionale reprezintă o manifestare nemijlocită a principiului
egalităţii în faţa impozitelor. În cazul acestei impuneri, se aplică aceeaşi cotă de impozit
indiferent de mărimea obiectului impozabil, păstrându-se în permanenţă aceeaşi proporţie între
volumul venitului (valoarea averii) şi cuantumul impozitului datorat.
Deşi prin introducerea impunerii în cote proporţionale s-a făcut un pas înainte faţă de
impunerea în sume fixe, în direcţia unei mai juste repartizări a sarcinilor fiscale, totuşi şi aceasta
prezintă unele neajunsuri. Astfel, nici impunerea în cote proporţionale nu are în vedere că
puterea contributivă a diferitelor categorii sociale creşte pe măsură ce acestea obţin venituri mai
mari sau posedă averi mai importante.
Dintre sistemele de impunere utilizate în practica fiscală internaţională, cel care permite
în mai mare măsură respectarea cerinţelor echităţii fiscale este sistemul bazat pe utilizarea
17
Văcărel I. şi colectiv – Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.
11
cotelor progresive compuse18. Cu toate acestea, utilizarea unei anumite progresivităţi de

impunere, chiar şi în cazul în care aceasta este mai ridicată, nu duce automat la respectarea
echităţii fiscale, deoarece, aceasta impune şi respectarea condiţiilor amintite mai sus. Totodată,
nivelul ridicat al fiscalităţii este posibil să nu afecteze prea mult puterea de plată a unor persoane,
dacă, pe calea evaziunii fiscale, aceste persoane au posibilitatea să sustragă, de la impunere, o
parte importantă din materia impozabilă. Se mai constată că, o cotă de impozit mai mare,
aplicată la un moment dat, influenţează favorabil încasările bugetare, însă de la un anumit nivel
al cotei (care începe să devină descurajator) încasările încep să descrească. Această relaţie este
cunoscută sub denumirea de “curba încasărilor fiscale în funcţie de cota de impozitare” elaborată
de Arthur Laffer.
b. Principii de politică financiară
La introducerea unui nou impozit, se cere ca acesta să îndeplinească şi unele cerinţe de
ordin financiar. Astfel, impozitul trebuie să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil şi
elastic (flexibil).
Pentru ca un impozit să aibă un randament fiscal ridicat, se cer a fi îndeplinite mai multe
condiţii:
- impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele (fizice sau
juridice) care obţin venituri din aceeaşi sursă, posedă acelaşi gen de avere sau îşi aproprie (prin
cumpărare, import etc.) acelaşi gen de bunuri. Universalitatea impozitului presupune, în aceeaşi
măsură, ca întreaga materie impozabilă aparţinând unei persoane să fie supusă la impunere;
- să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere (pe căi licite sau ilicite) a unei
părţi din materia impozabilă;
- volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi perceperea
impozitelor să fie cât mai redus posibil.
Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său rămâne constant de-a
lungul întregului ciclu economic. Cu alte cuvinte, randamentul unui impozit nu trebuie neapărat
să sporească odată cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele favorabile ale
ciclului economic şi nici să scadă în perioadele de criză şi depresiune ale ciclului economic.
Stabilitatea este necesară şi pentru a permite agenţilor economici să-şi elaboreze planuri
financiare pe termen lung. Modificările frecvente ale sistemului fiscal şi ale cuantumului
impozitului conduc la un climat de neîncredere, potrivnic unei dezvoltări economice durabile.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanenţă
necesităţilor conjuncturale de venituri ale statului. Astfel, dacă se înregistrează o creştere a
cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul să poată fi majorat în mod corespunzător şi
invers. Din practica fiscală a diferitelor ţări rezultă că, de regulă, elasticitatea impozitului
acţionează mai ales în sensul majorării impozitelor.
O problemă de politică financiară în materie de impozite se pune şi în legătură cu
numărul şi felul (tipul) impozitelor utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului: prin
utilizarea unui singur impozit sau a mai multor impozite.
Impozitul unic, conceput a fi perceput pe unele produse (hidrocarburi, electricitate,
cărbuni), se consideră că ar evita cheltuielile de încasare pe care le presupun celelalte impozite şi
ar suprima frauda fiscală.
De menţionat că impozitul unic nu a fost aplicat, iar în practică întâlnim un număr mai
mic sau mai mare de impozite, în funcţie de condiţiile economice, politice şi sociale existente în
fiecare ţară.
18
Iulian Văcărel şi colectiv – Op. cit., pag. 373.
12
Un sistem fiscal trebuie apreciat prin prisma tuturor consecinţelor sale pe plan economic,
financiar şi social, iar nu numai în funcţie de numărul şi tipul de impozite utilizate. Aprecieri
realiste privind consecinţele şi implicaţiile de ordin economico-social ale unui sistem fiscal pot fi
făcute dacă sunt avute în vedere aspecte, cum sunt: obiectul impunerii (veniturile, averea,
cheltuielile); felul impunerii (în sume fixe, în cote procentuale proporţionale, progresive sau
regresive); categoriile sociale sau socio-profesionale supuse impunerii; existenţa unor cazuri de
dublă impunere economică şi juridică; dimensiunea şi frecvenţa unor cazuri de evaziune fiscală
ori de repercutare a impozitelor şi taxelor şi beneficiarii acestora.
c. Principii de politică economică
Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmăreşte, de regulă, realizarea mai multor
obiective. Este vorba, mai întâi, de procurarea de venituri necesare acoperirii cheltuielilor
publice, apoi de folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri
sau subramuri economice, de stimulare sau de reducere a producţiei sau a consumului unor
mărfuri, de extindere a exportului sau de restrângere a importului anumitor bunuri etc.
Încurajarea dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizată şi prin
măsuri de ordin fiscal, cum sunt: stabilirea unor taxe vamale ridicate la import; reducerea sau
scutirea de plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone; micşorarea impozitelor directe
stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în ramura sau subramura
respectivă; facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix din acel domeniu, ceea ce conduce
la reducerea profitului impozabil al societăţilor de capital din ramura sau subramura respectivă
etc.
Impozitele pot fi folosite, concomitent cu alte instrumente, pentru redresarea situaţiei
economice. Astfel, spre exemplu, pentru stimularea investiţiilor directe, în unele ţări, a fost
adoptată măsura reducerii impozitului aferent profitului investit în maşini, utilaje şi alte
echipamente active.
În vederea creşterii consumului unei anumite mărfi, statul procedează la micşorarea sau
chiar la suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea acesteia. Dacă se urmăreşte
reducerea consumului, atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea
mărfii respective.
Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată prin măsuri fiscale
constând în restituirea parţială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate;
reducerea taxelor vamale percepute de către stat la importul anumitor mărfuri utilizate pentru
fabricarea de produse destinate exportului. Limitarea accesului mărfurilor străine se poate realiza
prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protecţionist la importul anumitor mărfuri, iar
restrângerea exportului unor categorii de produse, prin practicarea de taxe vamale la exportul
acestora. Acest ultim procedeu se foloseşte în ţările în curs de dezvoltare pentru a limita exportul
de materii prime şi semifabricate şi pentru a încuraja exportul de produse manufacturate.
Un nivel înalt al fiscalităţii poate prejudicia creşterea economică prin impactul advers
asupra ofertei de locuri de muncă, asupra fenomenului de economisire, precum şi asupra dorinţei
de investire şi inovare. Prin urmare, impozitele trebuie utilizate ca mijloace de intervenţie în
economie cu multă precauţie, urmărindu-se ca prin intermediul lor să se stimuleze deopotrivă
atât cererea, cât şi oferta, pentru a nu afecta echilibrul macroeconomic și având în vedere că
impozitele influenţează deciziile economice, conducând la modificări ale comportamentului
indivizilor în calitatea lor de investitori, salariaţi etc.
d. Principii social-politice
Prin politica fiscală promovată de unele state se urmăreşte şi realizarea unor obiective de
ordin social-politic. Astfel, partidul de guvernământ urmăreşte ca politica fiscală pe care o
promovează să fie în concordanţă cu interesele categoriilor şi grupurilor sociale pe care le
13
reprezintă. Uneori, prin intermediul măsurilor cu caracter fiscal, partidul de guvernământ

încearcă să-şi menţină influenţa în rândul unor categorii sociale, în perioada din preajma
alegerilor.
Este cunoscută, de asemenea, practica acordării unor facilităţi fiscale contribuabililor cu
venituri reduse şi celor care au persoane în întreţinere.
Impozitele pot fi folosite şi pentru limitarea consumului unor produse cu consecinţe
dăunătoare asupra sănătăţii.
C. Conform prevederilor Codului fiscal al României, impozitele şi taxele reglementate

de acesta se bazează pe următoarele principii (principii ale fiscalităţii):
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi
capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiţii egale investitorilor,
capitalului român şi străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru
fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi
să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) justeţea impunerii sau echitatea fiscală asigură ca sarcina fiscală a fiecărui
contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea
veniturilor sau a proprietăţilor acestuia;
d) eficienţa impunerii asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exerciţiu
bugetar la altul prin menţinerea randamentului impozitelor, taxelor şi contribuţiilor în toate
fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic, cât şi în cele de criză;
e) predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor
obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, în care nu pot interveni modificări în
sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii.
1.2.5. Caracterizarea generală a impozitelor directe. Dubla impunere

Definire şi trăsături
Impozitele directe se datorează pentru venitul obţinut sau pentru averea deţinută.
Impozitele directe sunt nominative, reglementate în funcţie de mărimea venitului sau
averii, au termene de plată stabilite şi cunoscute în prealabil.
Prezintă următoarele avantaje:
- constituie un venit sigur pentru stat, dinainte cunoscut;
- îndeplinesc cerinţe de echitate fiscală, deoarece sunt exonerate veniturile necesare
minimului de existenţă şi prin faptul că ţin seama de sarcinile familiale;
- sunt simplu de calculat şi perceput.
Dezavantaje:
- nu sunt agreate de plătitori;
- se consideră că nu ar fi productive, întrucât conducerile statelor nu ar avea interes să
devină nepopulare prin mărimea acestor impozite.
Clasificarea impozitelor directe
În funcţie de criteriile ce stau la baza aşezării, impozitele directe se pot grupa în:
1. impozite reale, care se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (pământ,
clădiri, fabrici etc.), făcându-se abstracţie de situaţia personală a subiectului impozitului;
aceste impozite se mai numesc şi impozite obiective sau pe produs, deoarece se aşează asupra
produsului brut al obiectului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situaţia subiectului
impozitului.
14
2. impozitele personale: se aşează asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu

situaţia personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute şi sub denumirea
de impozite subiective.
Impozitele personale se diferenţiază în funcţie de mărimea veniturilor, a averii şi de
situaţia personală a fiecărui plătitor. În cadrul impozitelor personale putem distinge: impozite pe
venit şi impozite pe avere.
Impozitul pe venit se aplică asupra veniturilor realizate de persoanele fizice şi juridice.

În practica fiscală se întâlnesc următoarele sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile
persoanelor fizice:
• sistemul impunerii separate, care poate fi practicat:
- fie sub forma unui impozit unic pe venit, impunerea fiecărei categorii de venit făcându-
se diferenţiat, în funcţie de natura venitului;
- fie prin instituirea mai multor impozite, care vizează fiecare venit dintr-o anumită sursă;
• sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o
persoană fizică, indiferent de sursa de provenienţă şi supunerea venitului cumulat unui singur
impozit;
• un sistem combinat, prin care anumite venituri sunt supuse impozitării separate, iar
altele sunt supuse impozitării globale (cumulate).
Modul în care se realizează impunerea veniturilor realizate de persoanele juridice este
determinat de modul de organizare a acestora, respectiv ca societăţi de persoane sau ca societăţi
de capital:
- în cazul societăţilor de persoane, impunerea veniturilor societăţii se face frecvent pe
baza sistemului aplicat persoanelor fizice, deoarece este dificil să se facă distincţie între averea
fiecăreia dintre persoanele asociate şi patrimoniul societăţii respective;
- la societăţile de capital, există o demarcaţie netă între averea acţionarilor şi patrimoniul
societăţii; acţionarii răspund pentru actele şi faptele societăţii numai în limita părţii de capital pe
care o deţin.
Profitul obţinut de o societate de capital se repartizează atât acţionarilor sub formă de
dividende (proporţional cu participarea lor la capitalul social), cât şi la dispoziţia societăţii pentru
constituirea unor fonduri. Prin urmare, în cazul societăţilor de capital putem vorbi de profitul
societăţii înainte de repartizare, de profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende şi de
profitul rămas la dispoziţia societăţii. Această repartizare a profitului permite luarea în
considerare a mai multor modalităţi de impunere a veniturilor realizate de societăţile de capital,
şi anume:
• Se impune mai întâi profitul total obţinut de societatea de capital şi apoi, separat,
profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende. Acest sistem se practică şi în România.
• A doua modalitate constă în aceea că se impun numai dividendele, în timp ce partea din
profit lăsată la dispoziţia societăţii de capital este scutită de impozit. Practicarea unei astfel de
impuneri este avantajoasă pentru societăţile de capital şi vizează stimularea acestora în plasarea
profitului realizat în noi investiţii, dar se practică mai rar.
• A treia modalitate are caracteristic faptul că se impune numai partea din profit care
rămâne la dispoziţia societăţii de capital, iar dividendele repartizate acţionarilor nu sunt supuse
impozitării. În acest caz, se încalcă principiul echităţii fiscale, deoarece se exonerează de la
impunere dividendele realizate de acţionari.
• A patra modalitate presupune impunerea separată, mai întâi, a dividendelor repartizate
acţionarilor şi apoi a părţii din profit rămase la dispoziţia societăţii de capital.
15
Impozitele pe avere au ca obiect impozabil averea deţinută de contribuabili.

Impozitele pe avere se clasifică astfel:
a) impozite asupra averii propriu-zise: impozitele pe proprietăţi imobiliare; impozitele
asupra activului net;
b) impozitele pe circulaţia averii: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donaţii, impozitul
pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile, impozitul pe hârtii de valoare, impozitul
pe circulaţia capitalurilor şi a efectelor comerciale;
c) impozitul pe sporul de avere: impozitul pe plusul de avere imobiliară, impozitul pe
sporul de avere dobândit în timp de război.
Dubla impunere economică şi dubla impunere juridică internaţională

Prin dubla impunere se înţelege impunerea de două ori a aceluiaşi obiect impozabil.
În cadrul unui stat, supunerea aceluiaşi venit sau a aceleiaşi averi la mai multe impozite
reprezintă o dublă impunere (grevare) economică.
Dubla impunere juridică internaţională se manifestă în cazul impozitelor directe şi
reprezintă supunerea la impozit a aceleiaşi materii impozabile şi pentru aceeaşi perioadă de timp,
de către două autorităţi fiscale diferite. Dubla impunere juridică internaţională poate apărea în
cazul realizării de către rezidenţii unui stat a unor venituri pe teritoriul altui stat, precum şi în
cazul impozitelor pe avere.
În practica fiscală internaţională, pot fi întâlnite mai criterii care stau la baza impunerii
veniturilor sau a averii:
- criteriul rezidenţei – impunerea veniturilor se efectuează de autoritatea fiscală din ţara
căreia aparţine rezidentul, indiferent dacă veniturile sau averea, care fac obiectul impunerii, sunt
obţinute, respectiv, se află pe teritoriul acelui stat sau în afara acestuia;
- criteriul naţionalităţii – un stat impune pe rezidenţii săi, care realizează venituri sau
posedă avere din (în) statul respectiv, indiferent dacă ei locuiesc sau nu în ţara lor;
- criteriul originii veniturilor – impunerea se efectuează de către organele fiscale din ţara
pe al cărei teritoriu s-au realizat veniturile sau se află averea, făcându-se abstracţie de rezidenţa
sau de naţionalitatea beneficiarilor de venituri.
Aplicarea acestor criterii poate conduce la apariţia dublei impuneri juridice
internaţionale.
Dubla impunere poate fi evitată:
- pe baza unor măsuri legislative unilaterale:
o acordarea de reduceri sau scutiri de impozit pentru veniturile obţinute de
rezidenţii unui stat în străinătate;
o prin scăderea din impozitul datorat în ţara de reşedinţă a impozitelor plătite de
rezidenţii unui stat în străinătate etc.
- prin încheierea unor acorduri bilaterale sau multilaterale între diferite state (convenţii
de evitare a dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale).
Conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri:
- ţara de origine a veniturilor este ţara în care contribuabilul realizează venitul sau deţine
averea, fără să fie rezident al acesteia;
- ţara de rezidenţă reprezintă ţara în care contribuabilul este rezident (îşi are domiciliul
sau sediul sau în care este stabilit domiciliul fiscal, potrivit regulilor din convenţiile de evitare a
dublei impuneri).
În ceea ce priveşte impunerea veniturilor, în convenţiile de evitare a dublei impuneri
încheiate între state au fost inserate mai multe soluţii, precum:
16
- veniturile realizate din bunuri imobile (exploataţii agricole, forestiere) sunt impuse în
statul contractant în care sunt situate bunurile;
- beneficiile obţinute de întreprinderile unui stat contractant sunt impuse, în principiu, de
statul respectiv. În cazul în care întreprinderea respectivă îşi desfăşoară activitatea şi în alt stat,
prin intermediul unui sediu permanent, atunci beneficiile obţinute de sediul permanent se impun
şi în statul în care se află acel sediu;
- în cazul veniturilor din dividende, statului de origine a dividendelor i se rezervă un
drept limitat de impunere (până la 15% din suma dividendelor);
- veniturile obţinute sub formă de dobânzi se impun în ambele state contractante, în
proporţiile convenite de acestea;
- veniturile din salarii se impun, în principiu, în statul în care se desfăşoară activitatea;
- averea formată din bunuri imobile se impune în statul în care se află bunurile respective.
Pentru evitarea propriu-zisă a dublei impuneri, în practica fiscală internaţională se aplică
mai multe metode sau procedee tehnice, cum sunt: scutirea totală, scutirea progresivă,
„creditarea” ordinară, „creditarea” totală a impozitului.
• Conform procedeului scutirii (exonerării) totale, venitul realizat de rezidentul unei
ţări în cealaltă ţară contractantă, în care acesta a fost impus, se deduce în întregime din venitul
total impozabil al acestuia în statul de rezidenţă. Deci, venitul realizat în străinătate de rezidentul
unui anumit stat, care a fost impus în ţara de origine, nu se mai impune în statul de rezidenţă.
• Conform procedeului scutirii (exonerării) progresive, venitul obţinut de rezidentul
unui stat în străinătate se adaugă la veniturile realizate de acesta în statul de rezidenţă, cu scopul
de a determina cota progresivă simplă aferentă venitului total. Pentru calcularea impozitului, cota
progresivă, stabilită anterior, se va aplica numai asupra venitului obţinut în statul de rezidenţă.
• În cazul procedeului „creditării” (imputării) ordinare, impozitul plătit, de către
rezidentul altui stat, în ţara de origine a venitului, pentru venitul realizat pe teritoriul acesteia, se
deduce din impozitul datorat de contribuabil în statul de rezidenţă, însă numai până la limita
impozitului intern ce revine la un venit egal cu venitul obţinut în străinătate.
• În cazul procedeului „creditării” (imputării) totale, impozitul plătit, de către
rezidentul altui stat, în ţara de origine a venitului, pentru venitul realizat pe teritoriul acesteia, se
deduce integral din impozitul datorat de contribuabil în statul de rezidenţă.
Apelarea la unul sau la altul dintre procedeele prezentate permite, după caz, diminuarea
impozitelor datorate statului de rezidenţă sau recunoaşterea impozitelor plătite în străinătate (în
ţara de origine a venitului).
Convenţiile fiscale, în marea lor majoritate consacrate evitării dublei impozitări
(Convenţii pentru Evitarea Dublei Impuneri, denumite în continuare C.E.D.I.) au o dublă natură,
atât de tratat internaţional cât şi de act de drept intern; în multe ţări – ca şi în România – ele sunt
incorporate în dreptul intern, fiind adoptate prin lege19. Natura lor este de tratate internaţionale,
ceea ce le conferă o valoare juridică de regulă superioară celei a legilor fiscale interne. Conform
art. 1 alin (4) din Codul fiscal, dacă o prevedere a Codului fiscal contravine unei prevederi a unui
tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.
Scopul principal al C.E.D.I. îl constituie evitarea impozitării repetate a aceleaşi „materii”
(venit şi/sau avere) de către autorităţile fiscale ale unor state diferite, fiecare acţionând în temeiul
legislaţiei sale naţionale. Finalitatea C.E.D.I. o reprezintă reglementarea conflictelor de
competenţă în materie fiscală, majoritatea statelor urmărind a impozita atât activitatea economică
desfăşurată pe teritoriul lor, indiferent de naţionalitatea/rezidenţa operatorilor economici, dar şi
rezultatele activităţii desfăşurate de către resortisanţii săi în străinătate.
19
Condor I. – Evitarea dublei impozitări internaţionale, Editura R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1999, pag. 71.
17
În doctrina economică se apreciază că, prin aplicarea C.E.D.I., trebuie urmărite

următoarele scopuri: eliminarea dublei impuneri internaţionale; prevenirea şi evitarea evaziunii
fiscale; alocarea drepturilor fiscale între statele contractante; prevenirea discriminării fiscale20.
1.2.6. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte

Definire şi caracteristici
Impozitele indirecte se percep la vânzarea unor bunuri materiale, la prestarea unor
servicii, cu ocazia importului sau a exportului.
Caracteristici:
- sunt elastice (flexibile) deoarece este necesară o perioadă scurtă de timp din momentul
luării deciziei de instituire a acestora sau de majorare a cotei (printr-un act normativ) până în
momentul în care devin operaţionale (sunt efectiv încasate);
- necesită cheltuieli reduse de aşezare, percepere şi urmărire;
- nu ţin cont de venitul sau de averea celor care le suportă;
- au caracter regresiv, deoarece ponderea impozitelor indirecte în total venit va fi mai
mare în cazul contribuabililor cu venituri mici decât în cazul celor cu venituri mari;
- afectează veniturile reale (puterea de cumpărare).
Clasificarea impozitelor indirecte
Din categoria impozitelor indirecte fac parte21:
a) taxele de consumaţie = impozite indirecte ce se includ în preţul de vânzare al
mărfurilor fabricate sau importate şi comercializate în interiorul ţării în care se percepe
impozitul. Acestea includ:
- taxele speciale de consumaţie = accize = taxe de consumaţie pe produs;
- taxe generale pe vânzări (se aplică asupra volumului total al vânzărilor) = impozitul pe
cifra de afaceri şi taxa pe valoarea adăugată.
b) monopolurile fiscale reprezintă instituirea monopolului statului asupra producerii
şi/sau comercializării unor bunuri.
c) taxele vamale (de import, de export, de tranzit) = impozite indirecte instituite de către
stat asupra mărfurilor care sunt transferate dintr-o ţară în alta.
20
Moşteanu T. – Dubla impunere juridică internaţională, articol publicat în Revista Impozite şi Taxe nr. 8/1997,
pag. 38.
21
A nu se confunda noțiunea de taxă cu denumirile de taxă.... utilizate în cazul unor impozite indirecte.
18
1.3. PRESIUNEA FISCALĂ
1.3.1. Presiunea fiscală la nivel macroeconomic

O parte importantă a produsului intern brut se concentrează la dispoziţia statului prin
intermediul impozitelor şi taxelor. Atât din punct de vederea politic, cât şi pe plan economic,
financiar şi social, prezintă un interes major dimensionarea părţii din produsul intern brut care se
prelevă la dispoziţia statului (se redistribuie) prin intermediul impozitelor, taxelor, contribuţiilor.
La nivel macroeconomic, se poate calcula o rata presiunii fiscale globale (denumită în
literatura de specialitate indicele presiunii fiscale globale sau rata prelevărilor obligatorii sau rata
fiscalităţii) raportând suma anuală a prelevărilor obligatorii la PIB. Prelevările obligatorii au
două mari componente: impozitele şi contribuţiile sociale obligatorii.
Rata globală a fiscalităţii se calculează conform relaţiei:
PO
Rgf = × 100 , în care:
PIB
Rgf = rata fiscalităţii globale, care ne arată cât la sută din produsul intern brut este concentrat la
dispoziţia statului (redistribuit) prin intermediul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;
PO = prelevările obligatorii, respectiv totalul încasărilor realizate într-un an din impozite, taxe şi
contribuţii obligatorii;
PIB = produsul intern brut.
Rata fiscalităţii (în sens restrâns) se calculează conform relaţiei:

VF
Rf = × 100 , în care:
PIB
Rf = rata fiscalităţii, care ne arată cât la sută din produsul intern brut este concentrat la dispoziţia
statului (redistribuit) cu ajutorul impozitelor şi taxelor;
VF = totalul veniturilor fiscale, respectiv totalul încasărilor realizate într-un an din impozite şi
taxe;
PIB = produsul intern brut.
Se pot calcula şi rate parţiale ale fiscalităţii, prin raportarea la PIB a impozitelor
(veniturilor fiscale în sens strict), a contribuţiilor sociale obligatorii sau prin raportarea la PIB a
fiecărui tip de impozit.
Indicatorii de presiune fiscală, la nivel macroeconomic, se pot calcula pe baza datelor
publicate de Ministerul Finanţelor şi Institutul Naţional de Statistică.
Exemplu
Se cunosc următoarele date privind PIB şi veniturile bugetului general consolidat al României pe
anii 2021 și 2022 (în milioane lei – prețuri curente):
Indicatori 2021 2022
Produsul intern brut 1.187.402,4 1.409.783,9
Veniturile totale ale bugetului general consolidat, din care: 379.717,9 460.202,7
1. Venituri curente, din care: 339.808,4 410.081,8
a) Veniturile fiscale 186.103,0 230.461,7
b) Contribuţii de asigurări 127.493,4 139.920,2
Sursa: Date publicate de Institutul Național de Statistică (www.insse.ro) şi date privind realizarea veniturilor
bugetului general consolidat publicate de Ministerul Finanțelor (www.mfinante.gov.ro)
19
Pe baza datelor din tabelul de mai sus, se calculează rata fiscalităţii globale şi indicatori
parţiali ai presiunii fiscale:
Indicatorul de presiune
Relaţia de calcul 2021 2022
fiscală
Rata fiscalităţii globale
(inclusiv contribuțiile sociale (Venituri fiscale + Contrib. de asig.)×100 26,41% 26,27%
obligatorii) PIB
Rata fiscalităţii în sens
strict/restrâns (fără contribuții Venituri fiscale × 100 15,67% 16,35%
sociale obligatorii) PIB
Rata contribuţiilor sociale Contribuţii de asigurări × 100
10,74% 9,92%
obligatorii PIB
În Anuarul Statistic al României, în capitolul „Conturi naţionale” se publică doi indicatori

privind presiunea fiscală:
▪ rata de presiune fiscală, calculată conform relaţiei:
(Impozite pe producţie şi importuri + Impozite curente pe venit, pe patrimoniu etc.) × 100
Produsul intern brut
▪ rata de presiune socială:
Cotizațiile sociale efective în sarcina angajatorilor primite de administraţiile publice × 100
Pentru perioada 1995-2020, ratele de presiunea fiscală și socială publicate de Institutul

Național de Statistică al României sunt prezentate în tabelul următor (în procente):
Indicatori 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
*
Rata de presiune fiscală 19,9 18,6 19,4 19,8 20,0 19,2 17,7 17,4
**
Rata de presiune socială 5,8 5,6 5,4 7,0 7,8 8,1 7,2 6,5
Indicatori 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Rata de presiune
18,8 18,4 18,3 18,9 18,7 17,6 16,2 17,3 18,2
fiscală*
Rata de presiune
6,4 6,0 6,4 6,3 6,1 5,8 5,6 5,4 5,4
socială**
Indicatori 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020
Rata de presiune
18,1 18,8 18,9 19,9 18,1 16,5 15,2 15,4 15,0
fiscală*
Rata de presiune
5,3 5,6 5,5 5,0 5,0 5,3 1,2 1,0 0,9
socială**
*
(Impozite pe producţie şi importuri + Impozite curente pe venit, pe patrimoniu etc.) × 100
**
Contizațiile sociale efective în sarcina angajatorilor primite de administraţiile publice × 100
Sursa: Anuarul Statistic al României – 2023, Capitolul 11 – Conturi naționale, Tabelul 11.7 Rate specifice
conturilor naționale < https://insse.ro/cms/ro/tags/anuarul-statistic-al-romaniei>
20
Problema fiscalităţii trebuie privită atât sub aspectul ponderii încasărilor din impozite şi
taxe în produsul intern brut, cât şi al structurii impozitelor şi taxelor. În acest sens, este necesar
să analizăm:
- ce loc ocupă în totalul veniturilor fiscale încasările provenite din impozitele directe şi,
respectiv, cele din impozitele indirecte;
- raportul dintre impozitele pe veniturile persoanelor fizice şi impozitul pe veniturile
persoanelor juridice;
- care sunt produsele ce fac obiectul taxelor de consumaţie şi care este nivelul cotelor la
impozitele indirecte.
1.3.2. Presiunea fiscală la nivelul întreprinderii22

Pe lângă gradul de fiscalitate la nivel macroeconomic, se pot determina indicatori de
presiune fiscală individuală, la nivelul fiecărui agent economic.
Prin fiscalitate la nivel de firmă avem în vedere nu numai impozitul pe profit, ci tot ceea
ce se prelevează pentru societate și pentru stat din rezultatele activității agenților economici23.
Presiunea fiscală la nivelul întreprinderii se poate determina calculând ponderea costului
fiscal și a fiecărei componente a acestuia în cifra de afaceri sau în valoarea adăugată.
Sistemul fiscal, în general, și cel al agentului economic, în particular, este constituit dintr-
un număr de parametri, care modifică raporturile preexistente fiscalității, dintre activitatea
întreprinderii și venitul pe care ea îl obține24. În lucrarea citată se evidențiază faptul că nu toate
obligațiile fiscale ale agenților economici generează un cost pentru întreprindere. Din acest punct
de vedere, poate fi identificat un cost, pe care fiscalitatea îl generează în cadrul activității
desfășurate de întreprindere25 (denumit, în aceeași lucrare, cost fiscal), cost format din: impozitul
asupra profitului, contribuțiile asupra utilizării forței de muncă, impozitul asupra elementelor
patrimoniale și din partea impozitelor indirecte care nu poate fi recuperată prin preț (de exemplu,
taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă).
Având în vedere prevederile legale în materie de fiscalitate aplicate în România, pot fi
identificate următoarele elemente principale ale costului fiscal:
- impozitul pe profit curent;
- alte impozite, taxe și obligații asimilate suportate de companie, care includ, printre
altele: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, impozitul pe
construcții etc., precum și obligații cu caracter fiscal specifice sectorului de activitate;
- contribuțiile sociale obligatorii în sarcina angajatorului.
22
A se consulta: Brezeanu P. – Fiscalitate: concepte, teorii, politici şi abordări practice, Editura Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2009, paragraful Presiunea fiscală la nivel de firmă, pag. 89-93.
23
Petre Brezeanu – Fiscalitate: concepte, teorii, politici și abordări practice, Editura Wolters Kluwer, București,
2009, pag. 89.
24
Teodora Vâșcu Barbu – Bugetul statului și agenții economici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997,
pag. 89.
25
Teodora Vâșcu Barbu – Lucrarea citată, pag. 98.
21
Exemplu
Pe baza datelor din Situația veniturilor și cheltuielilor publicată de Societatea Compa S.A.26, la
31 decembrie 2022, s-a elaborat următoarea situație a soldurilor intermediare de gestiune:
- în mii lei -
Nr. Perioada de raportare
Denumirea indicatorilor
rd. 2021 2022
Cifra de afaceri 00 705.726 737.001
Venituri din vânzarea mărfurilor 01 13.784 8.992
Cheltuieli privind mărfurile 02 13.764 8.899
Marja comercială (rd. 01 – 02) 03 20 93
Producţia vândută 04 690.668 726.705
Venituri aferente costurilor stocurilor de produse 05 15.729 -5.828
Venituri din producția de imobilizări corporale și
06 8.294 8.124
necorporale
Producţia exerciţiului (rd. 04 + 05 + 06) 07 714.691 729.001
Venituri din subvenţii de expl. aferente cifrei de afaceri nete 08 1.274 1.304
Consumuri provenind de la terţi 09 506.595 516.724
Valoarea adăugată (rd. 03 + 07 + 08 – 09) 10 209.390 213.674
Alte venituri din subvenţii pentru exploatare 11
Cheltuieli cu personalul, din care: 12 147.225 156.275
a) Salarii şi indemnizaţii 144.238 152.083
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 2.986 4.192
Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 13 4.012 7.234
1
Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător 13 436 458
Excedentul brut din exploatare
14 57.717 49.707
(rd. 10 + 11 – 12 – 13 – 131)
Cheltuieli cu amortizarea și ajustările pentru depreciere
15 43.715 47.331
privind imobilizările
Ajustări de valoare privind activele circulante
16 575 -49
(cheltuieli – venituri)
Alte venituri din exploatare, cu excepţia veniturilor din
17 6.762 1.383
subvenţii pentru investiţii
Alte cheltuieli de exploatare, cu excepţia cheltuielilor privind
18 2.172 1.724
activele cedate şi alte operaţii de capital
Rezultatul din exploatare (rd. 14 – 15 - 16 + 17 – 18) 19 18.017 2.084
Venituri financiare 20 4.810 8.814
Cheltuieli financiare 21 7.709 11.613
Rezultatul curent (rd. 19 + 20 – 21) 22 15.118 -715
Venituri din vânzarea activelor imo. și alte operaţii de capital 23
Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital 24
Venituri din subvenţii pentru investiţii 25 2.914 4.551
Rezultatul brut (rd. 22 + 23 – 24 + 25) 26 18.032 3.836
Impozitul pe profit curent (ct. 691) 27 1.069 35
Impozitul pe profitul amânat (ct. 692) 28 3.290 1.462
Venituri din impozitul pe profit amânat (ct. 792) 29 1.386 172
Rezultatul net al exerciţiului
30 15.059 2.511
(rd. 26 – 27 – 28 + 29)
26
<https://bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=CMP>
22
Pe baza informațiilor din Situația veniturilor și cheltuielilor și a celor din Tabloul soldurilor
intermediare de gestiune, pentru Societatea Compa S.A., se calculează:
- Costul fiscal în mii lei
Explicaţii 2021 2022
Impozit pe profit curent 1.069 35
Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 4.012 7.234
Contribuţii sociale în sarcina angajatorului 2.986 4.192
Costul fiscal 8.076 11.461
- Cota efectivă a impozitului pe profit aplicând relația:

(Impozitul pe profit curent / Profitul brut) × 100
Explicaţii 2021 2022
Impozit pe profit curent în mii lei 1.069 35
Profitul brut în mii lei 18.032 3.836
Cota efectivă a impozitului pe profit 5,93% 0,91%
- Ratele de presiune fiscală la nivelul companiei

Rate ale presiunii fiscale la nivelul întreprinderii
2021 2022
(calculate prin raportare la cifra de afaceri)
Costul fiscal
⋅ 100 1,14% 1,56%
Cifra de afaceri
Im pozitul pe profit curent
⋅ 100 0,15% 0,005%
Cifra de afaceri
Alte impozite, taxe si varsaminte asimilate
⋅ 100 0,57% 0,98%
Cifra de afaceri
Contributii sociale suportate de angajator
⋅ 100 0,42% 0,57%
Cifra de afaceri
Rate ale presiunii fiscale la nivelul întreprinderii
2021 2022
(calculate prin raportare la valoarea adăugată)
Costul fiscal
⋅ 100 3,86% 5,36%
Valoarea adaugata
Impozitul pe profit curent
⋅ 100 0,51% 0,02%
Valoarea adaugata
Alte impozite, taxe si varsaminte asimilate
⋅ 100 1,92% 3,39%
Valoarea adaugata
Contributii sociale suportate de angajator
⋅ 100 1,43% 1,96%
Valoarea adaugata
Se cere:
a) Analizați nivelul, dinamica și structura costului fiscal. Având în vedere modificările
reglementărilor în materie de fiscalitate27 și pe baza informațiile publicate de societatea
analizată28, explicați modificarea costului fiscal și a componentelor acestuia.
b) Analizați cota efectivă a impozitului pe profit și ratele de presiune fiscală la nivelul
companiei.
27
A se consulta Codul fiscal publicat pe site-ul ANAF (informații curente și arhiva)
28
A se consulta informațiile publicate de Societatea Compa S.A. pe site-ul BVB:
<https://bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=CMP>
23
Indicatori privind nivelul, structura și dinamica veniturilor publice
a) Indicatori privind nivelul veniturilor publice:

1. Volumul veniturilor publice (VP) reprezintă totalitatea veniturilor publice ordinare:
- în expresie nominală (VPn) relevă totalitatea veniturilor publice exprimate în preţurile
curente ale anului considerat;
- în expresie reală (VPr) relevă totalitatea veniturilor publice exprimate în preţuri
constante:
VPr = VPn ÷ Ip, unde Ip = deflatorul PIB sau indicele preţurilor de consum.
VP
2. Ponderea veniturilor publice în PIB = × 100 ; reprezintă partea din produsul intern
PIB
brut realizat într-un an care se alocă pentru acoperirea nevoilor colective ale societăţii.
3. Veniturile publice medii pe locuitor = VP ÷ Populaţie; reprezintă suma veniturilor
publice pe locuitor. Se poate exprima în moneda naţională sau în valută pentru comparaţii
internaţionale.
b) Structura veniturilor publice se analizează pe baza ponderii fiecărei categorii de

VPi
venituri (VPi) în totalul veniturilor publice = × 100 ; exprimă modul de formare a veniturilor
VP
publice, în funcţie de provenienţa acestora.
c) Indicatori privind dinamica veniturilor publice:

1. Modificarea absolută a veniturilor publice, ∆VP, reprezintă suma cu care se modifică
volumul veniturilor publice de la o perioadă la alta. Se poate determina:
- în expresie nominală: ∆VPn = VPn1 – VPn0; relevă suma cu care se modifică volumul
veniturilor publice exprimate în preţurile curente ale perioadelor considerate;
- în expresie reală: ∆VPr = VPr1 – VPr0; relevă suma cu care se modifică veniturile
publice exprimate în preţuri constante.
2. Modificarea relativă a veniturilor publice (ritmul), ∆%VP, exprimă modificarea
procentuală a veniturilor publice, de la o perioadă la alta.
VPn 1 − VPn 0
- în expresie nominală: ∆%VPn = × 100 = IVPn – 100%;
VPn 0
relevă modificarea procentuală a veniturilor publice exprimate în preţurile curente ale
perioadelor analizate;
V Pr1 − V Pr0
- în expresie reală: ∆%VPr = × 100 = IVPr – 100%;
V Pr0
relevă modificarea procentuală a veniturilor publice exprimate în preţuri constante.
3. Modificarea ponderii veniturilor publice în PIB:
VP1 VP0
× 100 − × 100 ; exprimă modificarea proporţiei de alocare a produsului intern
PIB1 PIB 0
brut în scopul acoperirii nevoilor colective.
24
4. Modificarea absolută a veniturilor publice medii pe locuitor:

∆VP/loc = VP/loc1 – VP/loc0; se poate determina în moneda naţională sau în valută.
VPi1 VP
5. Modificarea structurii veniturilor publice = × 100 − i0 × 100 ; exprimă
VP1 VP0
mutaţiile ce se produc în structura categoriilor de venituri ce formează resursele publice totale.
6. Indicatorul privind corespondenţa dintre modificarea veniturilor publice şi modificarea
I
PIB = VP
I PIB
- dacă este supraunitar, semnifică o modificare mai rapidă a veniturilor publice în raport
cu modificarea produsului intern brut;
- dacă este unitar, cei doi indicatori se modifică în aceeaşi măsură;
- dacă este subunitar, semnifică o modificare a veniturilor publice inferioară modificării
produsului intern brut.
7. Coeficientul de elasticitate a veniturilor publice în raport de PIB =
= ∆%VP÷∆%PIB; exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice la o modificare cu 1%
a produsului intern brut:
- dacă este supraunitar, semnifică o modificare mai rapidă a veniturilor publice în raport
cu modificarea produsului intern brut; veniturile publice sunt elastice în raport cu PIB;
- dacă este unitar, cei doi indicatori se modifică în aceeaşi măsură; veniturile publice sunt
de elasticitate unitară în raport cu PIB;
- dacă este subunitar, semnifică o modificare a veniturilor publice inferioară modificării
produsului intern brut; veniturile publice sunt inelastice în raport cu PIB.
Indicatorii privind nivelul, structura şi dinamica veniturilor publice se pot aplica și în

cazul analizei veniturilor fiscale.
25
Calculul indicatorilor privind nivelul, structura și dinamica veniturilor fiscale ale bugetului
general consolidat29, pe perioada 2021 - 2022
Se dau următoarele date:

Indicatorul UM 2021 2022
Produsul intern brut (PIB) în prețuri curente Mil. lei 1.187.402,4 1.409.783,9
Modificarea relativă a PIB real față de anul precedent % 5,8% 4,7%
∆%
Deflatorul PIB publicat de BNR 5,2% 13,4%
anual
Veniturile bugetului general consolidat, din care: Mil. lei 379.717,9 460.202,7
Venituri fiscale, din care: Mil. lei 186.103,0 230.461,7
▪ Impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri din
Mil. lei 52.119,3 65.133,6
capital
Impozitul pe profit Mil. lei 20.044,6 26.664,8
Impozitul pe salarii și venit Mil. lei 28.017,1 33.707,6
Alte impozite pe venit, profit și
Mil. lei 4.057,6 4.761,1
câștiguri din capital
▪ Impozite și taxe pe proprietate Mil. lei 6.547,4 6.821,6
▪ Impozite și taxe pe bunuri și servicii Mil. lei 124.797,2 155.286,2
Taxa pe valoarea adăugată Mil. lei 79.350,9 94.090,6
Accize Mil. lei 34.484,8 35.312,8
Alte impozite și taxe pe bunuri și servicii Mil. lei 5.479,7 19.161,1
Taxe pentru utilizarea bunurilor,
autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea Mil. lei 5.481,9 6.721,8
de activități
▪ Impozit pe comerțul exterior și tranzacțiile
Mil. lei 1.526,8 1.938,7
internaționale (taxe vamale)
▪ Alte impozite și taxe fiscale Mil. lei 1.112,3 1.281,6
Sursa: Execuția anuală a bugetului general consolidat publicată de Ministerul Finanțelor
<https://mfinante.gov.ro/ro/domenii/bugetul-de-stat/informatii-executie-bugetara>, Anuarul Statistic al României –
2023, publicat de INS <https://insse.ro/cms/ro/tags/anuarul-statistic-al-romaniei>, Buletin statistic lunar nr.
6/2023, publicat de INS <https://insse.ro/cms/ro/content/buletin-statistic-lunar-nr62023> și Buletin lunar publicat
de Banca Națională a României, până în luna august 2023 <https://www.bnr.ro/Publicatii-periodice-204.aspx>
Să se calculeze indicatorii privind nivelul, structura și dinamica veniturilor fiscale (fără

contribuții sociale obligatorii) ale bugetului general consolidat.
29
Bugetul general consolidat reprezintă ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităţilor
administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor
publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele
fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor
provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se
asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, precum şi al altor entităţi clasificate în
administraţia publică, agregate, consolidate şi ajustate conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 pentru a forma
un întreg.
26
Rezolvare:
Indicatori privind nivelul veniturilor fiscale
Veniturile fiscale în expresie nominală – în milioane lei prețuri curente
Mil. lei 52.119,3 65.133,6
capital
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital Mil. lei 4.057,6 4.761,1
Accize Mil. lei 34.484,8 35.312,8
de activități
Mil. lei 1.526,8 1.938,7
Sursa: Date publicate de Ministerul Finanțelor.
Veniturile fiscale în expresie reală – în milioane lei prețuri 2021

Mil. lei 52.119,3 57.437,0
capital
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital Mil. lei 4.057,6 4.198,6
Accize Mil. lei 34.484,8 31.140,0
de activități
Mil. lei 1.526,8 1.709,6
Sursa: Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanțelor și BNR.
27
Ponderea veniturilor fiscale în PIB = rate de presiune fiscală (veniturile fiscale în % din PIB)
Indicatorul 2021 2022
Venituri fiscale, din care: 15,7% 16,3%
▪ Impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital 4,4% 4,6%
Impozitul pe profit 1,7% 1,9%
Impozitul pe salarii și venit 2,4% 2,4%
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital 0,3% 0,3%
▪ Impozite și taxe pe proprietate 0,6% 0,5%
▪ Impozite și taxe pe bunuri și servicii 10,5% 11,0%
Taxa pe valoarea adăugată 6,7% 6,7%
Accize 2,9% 2,5%
Alte impozite și taxe pe bunuri și servicii 0,4% 1,3%
Taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării
0,5% 0,5%
bunurilor sau pe desfășurarea de activități
▪ Impozit pe comerțul exterior și tranzacțiile internaționale
0,1% 0,1%
(taxe vamale)
▪ Alte impozite și taxe fiscale 0,1% 0,1%
Sursa: Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanțelor, BNR, INS.
Structura veniturilor fiscale (în % din veniturile fiscale totale)

Indicatorul 2021 2022
Venituri fiscale, din care: 100,0% 100,0%
▪ Impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital 28,1% 28,3%
Impozitul pe profit 10,8% 11,6%
Impozitul pe salarii și venit 15,1% 14,6%
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital 2,2% 2,1%
▪ Impozite și taxe pe proprietate 3,5% 3,0%
▪ Impozite și taxe pe bunuri și servicii 67,0% 67,3%
Taxa pe valoarea adăugată 42,6% 40,8%
Accize 18,5% 15,3%
Alte impozite și taxe pe bunuri și servicii 2,9% 8,3%
Taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării
3,0% 2,9%
bunurilor sau pe desfășurarea de activități
▪ Impozit pe comerțul exterior și tranzacțiile internaționale
0,8% 0,8%
(taxe vamale)
▪ Alte impozite și taxe fiscale 0,6% 0,6%
Sursa: Calcule pe baza informațiilor publicate de Ministerul Finanțelor.
28
Indicatori privind dinamica veniturilor fiscale ale bugetului general consolidat

Modificarea veniturilor fiscale nominale în anul 2022 față de 2021
Modificarea Modificarea
Indicatorul
absolută în mil. lei relativă (în %)
Venituri fiscale, din care: 44.358,7 23,8
13.014,3 25,0
capital
Impozitul pe profit 6.620,2 33,0
Impozitul pe salarii și venit 5.690,5 20,3
703,5 17,3
▪ Impozite și taxe pe proprietate 274,2 4,2
▪ Impozite și taxe pe bunuri și servicii 30.489,0 24,4
Taxa pe valoarea adăugată 14.739,7 18,6
Accize 828,0 2,4
Alte impozite și taxe pe bunuri și servicii 13.681,4 249,7
Taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea
1.239,9 22,6
utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități
411,9 27,0
▪ Alte impozite și taxe fiscale 169,3 15,2
Sursa: Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanțelor.
Modificarea veniturilor fiscale reale în anul 2022 față de 2021

Modificarea
Modificarea
Indicatorul absolută în mil. lei
relativă (în %)
prețuri 2021
Venituri fiscale, din care: 17.126,0 9,2
5.317,7 10,2
capital
Impozitul pe profit 3.469,3 17,3
Impozitul pe salarii și venit 1.707,4 6,1
141,0 3,5
▪ Impozite și taxe pe proprietate -531,9 -8,1
▪ Impozite și taxe pe bunuri și servicii 12.139,5 9,7
Taxa pe valoarea adăugată 3.621,4 4,6
Accize -3.344,8 -9,7
Alte impozite și taxe pe bunuri și servicii 11.417,2 208,4
Taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea
445,6 8,1
utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități
182,8 12,0
▪ Alte impozite și taxe fiscale 17,9 1,6
29
Elasticitatea veniturilor fiscale în funcție de PIB
Indicatorul 2022/2021
Coeficientul de elasticitate a veniturilor fiscale în funcție de PIB 1,27
▪ Coeficientul de elasticitate a impozitelor pe profit, salarii, venit și câștiguri din
1,33
capital în funcție de PIB
Coeficientul de elasticitate a impozitului pe profit în funcție de PIB 1,76
Coeficientul de elasticitate a impozitului pe venit în funcție de PIB 1,08
▪ Coeficientul de elasticitate a impozitelor și taxelor pe proprietate în funcție de
0,22
PIB
▪ Coeficientul de elasticitate a impozitelor și taxelor pe bunuri și servicii în
1,30
funcție de PIB
Coeficientul de elasticitate a taxei pe valoarea adăugată în funcție de PIB 0,99
Coeficientul de elasticitate a accizelor în funcție de PIB 0,13
Pe baza informațiilor publicate de Ministerul Finanţelor (Raport privind execuția bugetară finală
pe anul 2021 și Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2022
https://mfinante.gov.ro/ro/domenii/bugetul-de-stat/informatii-executie-bugetara) și a celor din
alte surse oficiale, comentați indicatorii privind veniturilor fiscale ale bugetului general
consolidat.
Bibliografie recomandată
• Bistriceanu Gh., Badea L. – Bugetul de stat al României, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2010.
• Brezeanu P. – Fiscalitate: concepte, teorii, politici şi abordări practice, Editura Wolters
Kluwer, Bucureşti, 2009.
• Istrate C. – Calcule, înregistrări și interpretări contabile în fiscalitatea întreprinderii,
Editura Pro Universitaria, București, 2022.
• Moşteanu T. (coordonator) – Finanţe publice: note de curs şi aplicaţii pentru seminar,
Editura Universitară, Bucureşti, 2008.
• Marinescu R. T. – Finanțe publice: modele de analiză și studii de caz, Ediția a doua revizuită
și adăugită, Editura Economică, București, 2021.
• Popa A. F., Păunescu M., Ciobanu R. – Fiscalitate, Ediția a VI-a, revizută, Ed. CECCAR,
București, 2023: <https://librarie.ceccar.ro/cari-stagiari-semestrul-i/48-fiscalitate.html>
• Teodorescu M., Preda L.E., Istudor I.I., Mocanu F. – Fiscalitatea în România, Editura Pro
Universitaria, București, 2017.
• Văcărel I. şi colectiv – Finanţe publice, ediţia a VI-a, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007.
• Vintilă N., Filipescu M.-O., Lazăr P. – Fiscalitate aplicată și elemente de management fiscal,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013.
• Legea nr. 500/2002 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
• Legea nr. 273/2006 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările
ulterioare.
30
• Legea nr. 69/2010 din 16 aprilie 2010 – Legea responsabilității fiscal-bugetare, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020, cu modificările şi
completările ulterioare.
• Legea nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările
ulterioare: <https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2023.htm>
• Legea nr. 207/2015 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi
completările ulterioare:
<https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_2023.htm>
• Hotărârea Guvernului României nr. 1/2016 din 6 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, cu modificările şi completările
ulterioare: <https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2023.htm>
• Comisia Europeană – Raportul „Taxation trends in the European Union : data for the EU
Member States, Iceland, Norway: 2022 edition”, disponibil online la:
<https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/f85da28f-f5be-11ec-b976-
01aa75ed71a1/language-en>
• Studii, reglementări și alte informații publicate de:
Ministerul Finanțelor <www.mfinante.gov.ro>
Agenția Națională de Administrare Fiscală <www.anaf.ro>
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației <www.mdlpa.ro>
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale <www.mmuncii.ro>
Banca Națională a României <www.bnr.ro>
Institutul Național de Statistică <www.insse.ro>
Monitorul Oficial <www.monitoruloficial.ro>
Comisia Europeană – impozitare: < https://taxation-customs.ec.europa.eu/taxation-1_en>
Eur – Lex: <https://eur-lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro>
Întrebări de autoevaluare
1. Enumerați și explicați principiile fiscalității prevăzute în Codul fiscal
2. Definiți și explicați prin ce se diferențiază impozitele, taxele și contribuțiile
3. Explicați caracterul obligatoriu al impozitului
4. Clasificați impozitele după fond și formă
5. Clasificați impozitele în funcție de neutralitatea față de contribuabil
6. Care este criteriul pe baza căruia se grupează veniturile fiscale în Clasificaţia indicatorilor
privind finanţele publice aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1954/2005
din 16 decembrie 2005, publicat în MO nr. 1176 din 27 decembrie 2005, cu modificările
ulterioare?
7. Explicați ce diferențe există între cotele de impunere procentuale proporționale, progresive și
cele regresive
8. Explicați diferența dintre cotele progresive simple și cotele progresive compuse (pe tranșe)
9. Enumerați și explicați semnificația indicatorilor de apreciere a presiunii fiscale la nivel
microeconomic și la nivel microeconomic.
31
Temă de reflecție
Cum apreciați presiunea fiscală în România, comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene?
Notă: Se recomandă consultarea raportului publicat de Comisia Europeană „Taxation trends in
the European Union : data for the EU Member States, Iceland, Norway: 2022 edition”, disponibil
online la: <https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/f85da28f-f5be-11ec-b976-
01aa75ed71a1/language-en>
A se vedea și articolul: Brezeanu P., Damian R. T. – Analiza presiunii fiscale în statele membre
ale Uniunii Europene, articol publicat în 2 părți în CECCAR Business Magazine, Nr. 40/2017 și
Nr. 41/2017, disponibil online la
<https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/analiza-presiunii-fiscale-din-statele-membre-ale-
uniunii-europene-i-a2670/>
<https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/analiza-presiunii-fiscale-din-statele-membre-ale-
uniunii-europene-ii-a2702/>
Actualizat la 06.10.2023
32

Stiune Fiscala Notiuni Introductive

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stiune Fiscala Notiuni Introductive

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

PROGRAMUL DE STUDII DE MASTERAT: MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR

Conf. univ. dr. Mihaela TEODORESCU

Anul universitar 2023-2024

Impozitele şi taxele reglementate prin Codul fiscal sunt următoarele:

• Ordinele şi instrucţiunile referitoare la proceduri de administrare a impozitelor şi

1.2. CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA PRELEVĂRILE OBLIGATORII

1.2.1. Conţinutul şi rolul prelevărilor obligatorii

În Legea finanţelor publice12 sunt prevăzute următoarele definiţii:

1.2.2. Elementele prelevărilor obligatorii

Cotele de impozitare sunt de mai multe feluri, şi anume:

• Cotele proporţionale sunt acelea al căror procent rămâne nemodificat (constant),

Venitul impozabil (unități monetare / u.m.) Cota progresivă simplă

Pentru venitul impozabil de 4.400 u.m., se datorează un impozit de:

Se observă că, în cazul aplicării cotelor progresive simple, sunt dezavantajați

Impozitul datorat pentru venitul impozabil de 4.400 u.m.:

- constatarea și evaluarea materiei impozabile;

1.2.3. Clasificarea impozitelor

După frecvenţa încasării:

1.2.4. Principiile impunerii

- principiul comodităţii impunerii - impozitele trebuie să fie percepute la termenele şi în

B. În prezent, în literatura financiară17, sunt definite următoarele principii ale impunerii:

cotelor progresive compuse18. Cu toate acestea, utilizarea unei anumite progresivităţi de

reprezintă. Uneori, prin intermediul măsurilor cu caracter fiscal, partidul de guvernământ

C. Conform prevederilor Codului fiscal al României, impozitele şi taxele reglementate

1.2.5. Caracterizarea generală a impozitelor directe. Dubla impunere

2. impozitele personale: se aşează asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu

Impozitul pe venit se aplică asupra veniturilor realizate de persoanele fizice şi juridice.

Impozitele pe avere au ca obiect impozabil averea deţinută de contribuabili.

Dubla impunere economică şi dubla impunere juridică internaţională

În doctrina economică se apreciază că, prin aplicarea C.E.D.I., trebuie urmărite

1.2.6. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte

1.3. PRESIUNEA FISCALĂ

1.3.1. Presiunea fiscală la nivel macroeconomic

Rata fiscalităţii (în sens restrâns) se calculează conform relaţiei:

În Anuarul Statistic al României, în capitolul „Conturi naţionale” se publică doi indicatori

Pentru perioada 1995-2020, ratele de presiunea fiscală și socială publicate de Institutul

1.3.2. Presiunea fiscală la nivelul întreprinderii22

- Cota efectivă a impozitului pe profit aplicând relația:

- Ratele de presiune fiscală la nivelul companiei

Indicatori privind nivelul, structura și dinamica veniturilor publice

a) Indicatori privind nivelul veniturilor publice:

b) Structura veniturilor publice se analizează pe baza ponderii fiecărei categorii de

c) Indicatori privind dinamica veniturilor publice:

4. Modificarea absolută a veniturilor publice medii pe locuitor:

Indicatorii privind nivelul, structura şi dinamica veniturilor publice se pot aplica și în

Se dau următoarele date:

Să se calculeze indicatorii privind nivelul, structura și dinamica veniturilor fiscale (fără

Veniturile fiscale în expresie reală – în milioane lei prețuri 2021

Structura veniturilor fiscale (în % din veniturile fiscale totale)

Indicatori privind dinamica veniturilor fiscale ale bugetului general consolidat

Modificarea veniturilor fiscale reale în anul 2022 față de 2021

Elasticitatea veniturilor fiscale în funcție de PIB

S-ar putea să vă placă și