Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării

Minorități etnice în România. Incluziunea romilor.

BOB TIBERIA-TIMEA

Cluj-Napoca,
2024
Introducere

Denumirile cele mai comune sub care sunt cunoscuți rromii au o posibilă legătură cu perioada lor de
timp petrecută în Imperiul Bizantin. Potrivit unei ipoteze larg acceptate, la sosirea lor în Europa, rromii ar fi
fost confundați cu membrii unei secte creștine originare din Asia Mică, care erau recunoscuți pentru
practicile lor magice și abilitățile de ghicire. Numele atribuit acestei secte, "atsiganos" (cu sensul de
"neatins" sau "care nu se ating de alții"), ar fi fost apoi asociat cu grupurile de rromi și ar fi rămas la baza
denumirii utilizate în mai multe limbi pentru a-i desemna pe aceștia
Rromii au fost prezenți pe teritoriul Țării Românești, Transilvaniei şi Moldovei încă din perioada
medievală. Prima mențiune documentară a rromilor în spațiul nord-dunărean datează din anul 1385, când
domnitorul Țării Românești, Dan I, a donat mănăstirii Tismana posesiunile care aparţinuseră anterior
mănăstirii Vodiţa, situată lângă Turnu Severin. Printre aceste bunuri, mobile şi imobile, care au fost donate
mănăstirii Vodiţa de către unchiul său, Vladislav I, între anii 1370-1371, se numără şi 40 de sălaşe de
"aţigani". Robii rromi ai mănăstirii Tismana sunt menționați în toate confirmările ulterioare ale posesiunilor
acesteia.
S-a sugerat că românii ar fi moștenit practica robiei de la vecinii lor din Răsărit, tătarii, care erau
împărțiți în două grupuri principale: Hoarda de Aur și tătarii din Hanatul Crimeii, ambele urmașe ale marii
oștiri a mongolilor lui Genghis Han. Totuși, cercetările lingvistice și istorice contemporane resping această
teorie, evidențiind că rromii nu au fost sclavii tătarilor.
Deși unii rromi, în special fierari și potcovari, ar fi putut să slujească războinicilor tătari, dacă această
teorie ar fi fost adevărată, aceștia ar fi rămas doar ca robi ai domnului și ai boierilor români, fără familiile lor.
Totuși, documentele istorice arată că, în multe cazuri, au fost dăruite familii întregi, nu doar persoane
singulare.
Înaintea cuceririi turcești otomane, tătarii au reprezentat o amenințare constantă pentru teritoriile
românești, iar nenorocirile aduse de ei au rămas vii în memoria colectivă. Tătarii obișnuiau să transforme
prizonierii de război în robi.
Din cauza acestor conflicte lungi cu tătarii, românii au dezvoltat o atitudine defensivă față de orice
grup de oameni cu trăsături asiatice care intra în contact cu ei și ar fi putut reprezenta o amenințare.
La sosirea lor în Ţările Române, rromii aveau statut de oameni liberi. Aceasta se poate deduce din
faptul că, dacă ar fi fost robi în Bulgaria, stăpânii lor nu i-ar fi lăsat să plece în număr atât de mare și ar fi
încercat să-i aducă înapoi, chiar și pe cei care ajunseseră în Ţara Românească.
Dacă rromii au traversat Ţara Românească în drumul lor către Moldova din sudul Dunării, adică din
Grecia și Bulgaria, acest lucru indică faptul că inițial, nici în Ţara Românească rromii nu erau robi. Dacă ar fi
fost obligați să rămână acolo, nu ar fi putut să continue călătoria mai departe.
Rromii erau liberi și în Transilvania și în restul Europei. Aceasta ne sugerează că, atunci când au
plecat din Bulgaria și au traversat Dunărea spre nord, a existat o perioadă în care aceștia s-au putut deplasa
liber și s-au putut așeza unde doreau, atât în Ţara Românească, cât și în Moldova. Ulterior, au fost supuși
regimului de robie.
 Eliberarea rromilor din robie trebuie să fie pusă în contextul schimbărilor care au zguduit și
transformate Europa centrală și de vest, influențând cu o oarecare întârziere și spațiul românesc.
Tinerii boieri, care erau proprietari de robi, călătoreau în Europa și studiau la universitățile din Paris,
Viena și Berlin. La întoarcerea în țară, aceștia au realizat că instituția robiei pentru rromi era o rușine pentru
țară în fața statelor civilizate și au încercat să schimbe această situație. Robia era în contradicție cu
învățăturile religiei creștine, cu umanitatea și cu interesul vital al statului. Era considerată o plagă a societății
care trebuia urgent remediată.
Eliberarea rromilor din robie a reprezentat prima mare reformă socială și a durat aproximativ 20 de
ani. În 1839, interdicția căsătoriilor cu români și românce a fost desființată, iar în 1844 s-a interzis desfacerea
căsătoriilor între un rob și o persoană liberă. În aceste cazuri, robul devenea liber, fiind obligat să se
răscumpere, plătind stăpânului pentru libertatea sa.
Dacă nu dispunea de suma necesară, banii erau împrumutați din fondul veniturilor bisericești. Copiii
rezultați din căsătoriile între persoane libere și robi erau considerați liberi.
Incluziunea Romilor în sistemul educational din România

Incluziunea tinerilor de etnie romă în sistemul educațional constituie o importantă problemă de

politică publică care în ultimii ani este din ce în ce mai abordată de către autoritățile publice de la nivel
național fiind dezvoltate o serie de strategii și de programe a căror obiective a fost creșterea nivelului de
incluziune a copiilor de etnie romă în sistemul educațional din România.
În ciuda programelor și a strategiilor adoptate de către autoritățile publice de la nivel central și local,
în România se înregistrează un nivel crescut de abandon școlar timpuriu în rândul copiilor de etnie romă, ca
urmare a excluziunii care se regăsește în unitățile de învățământ.

Cu toate că învățământul obligatoriu în țara noastră este gratuit, iar dreptul la acesta este asigurat
conform ART. 32 din Constituția României, și anume: „(1) Dreptul la învățătură este asigurat prin
învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior,
precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.” (informațiile aparțin autorului, fiind extrase din
lucrarea pentru cursul de scriere academica, 2020), aproximativ 8 din 10 romi părăsesc timpuriu școala, iar
peste 60% din tinerii romi cu vârsta între 15 și 29 de ani nu merg la școală și nici nu lucrează, potrivit
Strategiei naționale pentru incluziunea și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027.

Ca orice problemă, și abandonul școlar este o problemă care are la bază mai multe cauze influențate
de factori mai mult sau mai puțin controlabili. În urma unui studiu realizat în anul școlar 2008-2009, în
județul Mureș, în zona rurală s-au descoperit trei cauze ale abandonului școlar: factori familiali, factori legați
de școală și factori personali. Printre factorii familiali se regăsesc motive precum: lipsa de interes a părinților,
divorț, moartea unui părinte, venituri foarte mici, metode de educație precare pe care părinții le folosesc,
părinții care își forțează copiii să meargă la muncă, etc. În rândul factorilor personali s-au putut identifica
următoarele aspecte: memorie deficitară, deficiențe de vedere, abatere disciplinară, abilități scăzute de
învățare, lipsa interesului și a motivației de învățare.
Cercetarea a scos la iveală faptul că toți subiecții intervievați au expus ca motiv lipsa interesului și a
motivației de învățare. În ceea ce privește factorii legați de școală, s-au descoperit următoarele motive: fobie
de școală, violențe la școală, conflicte cu profesorii sau cu ceilalți colegi, discriminarea. În urma datelor
culese, se poate concluziona faptul că principala cauză a abandonului școlar este reprezentată de factorii
familiali: venituri mici și nivelul scăzut de educație al părinților. Factorul următor care contribuie la creșterea
ratei abandonului școlar este acela că părinții își forțează copiii să muncească (Chirteș, 2010).

Toți acești factori cântăresc foarte mult în decizia de a abandona școala, putem să ne dăm seama că
mai este un aspect care atârnă destul de greu în situația abandonului școlar. Vorbim aici despre relația care
există între motivația autodeterminată și abandonul școlar. S-au făcut destule cercetări care să concluzioneze
că “elevii care părăsesc devreme școala au raportat un nivel mai ridicat de demotivare și un nivel inferior al
motivației intrinseci” (Vallerand, et al., 1997). Astfel, aceste cercetări ne determină să săpăm și mai adânc și
să ne punem întrebarea: care este cauza sau care sunt cauzele unei demotivări atât de accentuate în rândul
elevilor? Dacă s-ar ști factorii determinanți ai acestei situații, ar fi mult mai ușor să se găsească soluții care să
stopeze acest fenomen. Însă, situația actuală “creează un mare obstacol pentru dezvoltarea unor programe de
intervenție eficiente pentru a preveni abandonul școlar.” (Balkis, 2018, p. 259)
Așa cum putem identifica factorii sau cauzele care duc la apariția și la creșterea fenomenului de abandon
școlar, există și factori care ne “avertizează” și care ne aprind un semnal de alarmă astfel încât să ne pună în
gardă în fața apariției abandonului școlar. Conform (Alexander, et al., 1997), există mai mulți indicatori
timpurii ai abandonului școlar: Caracteristicile socio-demografice ale copilului (printre care se numără:
vârsta mamei când a născut, numărul fraților): Contextul familial: (factori de stres în familie – boli, moartea
cuiva drag, divorț, transfer școlar - “De exemplu, dacă familia se mută când copiii sunt mici (cu vârsta
cuprinsă între patru și șapte anii) există șanse mai mari ca acest fapt să aibă un impact mai mare în ceea ce
privește abandonul decât mutările din timpul anii adolescenței” (Haveman, et al., 1991) Atitudinea părinților
și valorile acestora: aspirațiile de viitor pe care părinții le au pentru școlar, așteptările pe care părinții le au în
ceea ce privește performanța școlară a copiilor, modul și măsura în care părinții îi sprijină acasă pe copiii în
ceea ce privește sarcinile școlare.
Practicile utilizate de părinți pentru socializare și petrecerea timpului liber: vizite familiale la muzeu,
protejarea copiilor de anturaje negative prin monitorizarea grupului de prieteni. Atitudinea pe care elevii o au
cu privire la ei înșiși și la școală: așteptările lor cu privire la note, satisfacția lor școlară.
Un alt fenomen, despre care am putea spune că este premergător abandonului școlar este
absenteismul. Studiile realizate pe ideea de absenteism arată că “absenteismul poate fi unul dintre predictorii
timpurii ai abandonului școlar”. (Balkis, 2018)
În ceea ce privește o comparație între România și Uniunea Europeană, ambele au diferite programe
pentru a tine aproape de școala elevii care sunt la risc în ceea ce privește abandonul școlar, dar în ciuda
implementării programelor de acest gen, țara noastră se confruntă în continuare cu o rată ridicată de abandon
școlar. (Bonea, 2019)
În consecință, putem afirma că abandonul școlar este o problemă la nivel național la care orice elev
poate fi expus sub o formă sau alta, voluntar sau involuntar. Conform revizuirii literaturii de specialitate, pe
această temă, observăm că numeroase cauze sunt socio-demografice ceea ce implică direct familia sau alți
factori din jur.
Bariere ale procesului de incluziune educațională a romilor

Barierele pe care le întâlnim în procesul de incluziune, sunt acelea care care împiedică
integrare romilor, astfel încât aceștia sa se simtă egali cu colegii lor.
Prima barieră în procesul de incluziune educațională este segregarea școlară pe criteriul etnic
care constituie, conform Ordinul nr. 6 6.134/2016 art. 4, alin. (1), separarea fizică a celor care
aparțin unei minorități, în școli, astfel încât procentul elevilor aparținând minorității rome din totalul
elevilor din unitatea de învățământ este „disproporționat în raport cu procentul pe care copiii
aparținând grupului etnic respectiv îl reprezintă în totalul populației de vârstă corespunzătoare unui
ciclu de educație în respectiva unitate administrativ-teritorială.”
Chiar dacă Ordinul nr. 6 6.134/2016 prevede la articolul 2, alin. (1) că „în învățământul
preuniversitar este interzisă segregarea școlară pe criteriul etnic, (...) pe criteriul statutului
socioeconomic al familiilor, al mediului de rezidență și al performanțelor școlare ale beneficiarilor
primari ai educației, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și ale prevederilor prezentului
ordin” (informațiile aparțin autorului, fiind extrase din lucrarea pentru cursul de scriere academica,
2020), ne întâlnim foarte des în sistemul educațional cu bariere în incluziunea celor de etnie romă.
Segregarea romilor constituie o problemă atât în Europa, cât și la noi în țară, sub toate
aspectele vieții sociale, însă segregarea în educație, în mod special, împiedică cel mai mult
incluziunea.
În rândul tinerilor care fac parte din minoritatea de romi regăsim o rată mare a celor care
abandonează timpuriu școala, dar și a celor dintre aceștia care din cauza lipsei actelor de identitate,
nu au fost înscriși vreodată la școală. Excluziunea socială a celor de etnie romă este adesea legată și
de lipsa înregistrării nașterilor, lipsă care duce implicit și la cea a documentelor de identitate, iar
ambele probleme ducând mai departe la posibilitatea redusă de participare la educație în școlii.
Lipsa actelor de identitate a tinerilor romi nu este o problemă doar în ceea ce privește
accesul la învățământ ci, conduce la afectarea comunității pe termen lung, prin blocarea accesul la
„servicii de asistentă socială, asistență medicală și, în general, la toate drepturile de cetățean” (Cace,
et al., 2010), servicii care sunt esențiale în viața fiecărui om, fără de care nici unul dintre noi n-ar
trebui să trăim.
O altă barieră este determinată de fenomenul de marginalizare care se referă la efectul
cauzelor care duc la limitarea accesul la resursele „economice, politice, educaționale și
comunicaționale ale colectivităților”, toate aceste resurse fiind de importanța necesitate în viața de
zi cu zi. Plasarea individului într-o poziție marginală duce la „dezorientare personală, izolare,
distanțare și inadaptare socială”. (Bălan, et al, 2017, p. 18), lucruri care au legătura directa cu
marginalizarea romilor și care se poate rezolva doar prin inițiative de integrare.
 Având în vedere ca în momentul în care numărul copiilor romi crește se produce un fenomen
de segregare „etnică la nivel de clase, însoțit de scăderea calității educației” (Duminica, et al, 2010),
un pas înspre combaterea segregării educaționale ar fi formarea cadrelor didactice în ceea ce
privește diversitatea, incluziunea și nediscriminarea pe criterii etnice, înspre a înțelege mai bine ce
înseamnă și ce implică educația incluzivă.
Acest demers este necesar deoarece „promovarea incluziunii și predarea din perspectivă
incluzivă necesită o viziune largă și competențe specifice pe care trebuie să le posede toate cadrele
didactice” (Bălan, et al, 2017, p. 11), printr-un simplu training structurat direct proporțional cu
nevoile identificate, adaptat diferit în fiecare unitate de învățământ, în funcție de cadrele didactice și
de nevoile tinerilor se poate reduce vizibil sau chiar de tot fenomenul de segregare educațională.
Importanța implementării acestei acțiuni o vedem și în sprijinul dezvoltării educației incluzive care
va spori formele de auto-reflecție a elevilor și instrumentele de îmbunătățire a învățământului
incluziv.
Cea de a doua barieră cu care se intersectează comunitatea romă este discriminarea cu care
tineri se confruntă atât din partea colegiilor cât și din partea cadrelor didactice. Unul din șase părinți
romi spun că participarea slabă la școală a copiilor este din cauza discriminării etnice. (Economic
and Social Council, 2012)
Cu mare prioritate, statele membre trebuie să se asigure că romii nu fac obiectul
discriminării și că sunt tratați care oricare alți cetățeni ai Uniunii, beneficiind de tot ceea ce
beneficiază și populația non-romă: acces egal la toate drepturile fundamentale. În cele mai multe
dintre statele membre, minoritatea reprezintă un procent în creștere din populația de vârstă școlară
și implicit din masa forței de muncă viitoare. Populația romă este tânără: 35,7% dintre romi au mai
puțin de 15 ani, comparativ cu 15,7 % din populația totală a UE, vârsta medie a acestora fiind de 25
de ani, în timp ce restul populației din statele membre însumează o medie de 40 de ani (Wamsiedel,
et. Al, 2009). Programa disponibilă în școlile din România nu corespunde diversității multiculturale,
aceasta ar putea fi adaptată la nevoile minorității rome, prin predarea elementelor specifice culturii
lor, motivare, programe specifice și sprijin școlar și promovarea tratamentului egal înspre
combaterea discriminării.
O altă barieră este și sărăcia, privită ca un factor care împiedică masiv incluziunea și care
amplifică dificultatea de a accesa resursele educaționale în rândul comunităților de romi. Conform
INSSE, pe scurt, aceasta este „situația în care se află acei oameni ale căror venituri sunt atât de
scăzute încât se confruntă cu dezavantaje multiple legate de condițiile de locuit precare, îngrijirea
inadecvată a sănătății și bariere în accesul la învățământ.” (INSSE, 2017)
Condițiile de viață a tinerilor romi sunt mult mai neprielnice decât media pe țară, 78% dintre
romi sunt expuși riscului de sărăcie (35% fiind procentul pentru populația non-romă), peste 60%
dintre romi au mers la culcare flămânzi cel puțin o dată pe lună (comparativ cu mai puțin de 20 %
pentru populația non-romă) (Comisia Europeana, 2019). Cercetarea realizată de către Metro Media
Transilvania ne confirmă că principalele cauze ale eșecului școlar sunt determinate de mediul
defavorizat de proveniență al elevului. Sub oricare dintre următoarele fenomene, este identificată:
condiții materiale sau probleme materiale, sărăcia este indicată ca principala cauză a eșecului școlar
(Cace, et. al, 2013).
Având în vedere rezultatele unui studiu făcut de MKOR Consulting, cheltuielile privind
sistemul educațional cresc odată cu trecerea copiilor dintr-un ciclu școlar în altul, dacă pentru un
preșcolar, bugetul mediu total se ridică la peste 1.740 de lei, pentru un elev de liceu părinții
cheltuiesc chiar și peste 2.650 de lei. Asta în condițiile în care câștigul salarial mediu net este de
3119 lei lunar, conform datelor publicate pentru luna iulie a anului 2019 pe INS (Peticilă, 2019).
Uitându-ne la aceste date, ne putem da seama din start ca în unele cazuri, chiar și pentru o
familie non-romă cu venit stabil aceste cheltuieli sunt mult prea mari și nu și le-ar putea permite, cu
atât mai mult, familiile rome nu și-ar putea permite să plătească o asemenea sumă pentru ca tinerii
și copii acestora care nu dispun de egalitate de tratament și de acces deplin la un sistem general de
învățământ de calitate să poată urma cu succes nivelele de învățământ și să se integreze din punctul
asta de vedere în clasă, egal cu restul copiilor care și-au putut permite toate aceste costuri.
Așadar, populația romă are în medie rezultate educaționale vizibil mai scăzute față de
populația non-romă, mulți dintre aceștia abandonând școala înainte de finalizarea studiilor din cauza
factorilor ce le împiedică bunul parcurs școlar, factori care au legătură directă cu barierele de care
aceștia se lovesc în integrarea lor, precum sunt și cele amintite mai sus.
Analiza principalelor consecințe ale excluziunii educaționale ale romilor

Ca orice problemă, și insuccesul incluziunii educaționale este o problemă care are la bază
mai multe cauze influențate de factori mai mult sau mai puțin controlabili. Prin excluziunea socială,
indivizii din minoritatea romă sunt împinși la marginea societății și împiedicați să participe la viața
educațională din cauze precum: sărăcia, lipsa competențelor de bază și ca un rezultat al
discriminării. Implicit, excluziunea socială îi distanțează de la locurile de muncă și de oportunitățile
de învățare de care ceilalți beneficiază.
În ceea ce urmează vom analiza mai îndeaproape consecințele pe care le suferă atât tineri
romi, cât și administrația publică, în urma fenomenului de excluziune socială prezent în societatea,
și implicit și în școlile din România.
Prima consecință despre care vom vorbi, este succes redus al romilor pe piața muncii din
cauza faptului că există un deficit în ceea ce privește educația, din pricina căruia multe persoane de
etnie romă sunt subminate în ceea ce privește capitalul uman și sunt mult mai puțin competitivi pe
piața muncii, contribuind așadar la creșterea ratei șomajului și la scăderea salariilor la nivelul
comunității lor. Discrepanțele întâlnite la nivelul ratei de ocupare a forței de muncă și a salariilor
sunt din cauza discriminării directe de către angajatori față de tinerii din comunitatea romă care
caută locuri de muncă, însă se estimează că cea mai mare parte din această discrepanță poate fi
explicată prin rezultatele educaționale mai slabe ale marii majorități de tineri aparținând comunității
rome. Marea majoritate a tinerilor romi care sunt cu putere de munca, întâmpină foarte mari
dificultăți în a găsi un loc de muncă bun deoarece nu au educația necesară pentru a îndeplini
cerințele postului.
Este, așadar, esențial să se investească în educația copiilor romi, pentru a le permite mai
târziu să intre cu succes pe piața forței de muncă. În Bulgaria și în România, state cu o populație
romă importantă, acest lucru are deja un impact economic. Conform estimărilor, în Bulgaria,
aproximativ 23 % dintre persoanele nou-intrate pe piața forței de muncă sunt romi, în România
procentul fiind de aproximativ 21 %. (Banca Mondiala, 2010)
Cea de a doua consecință este procentul mai mare de romi supuși sărăciei, fiind în mare
parte un rezultat al consecinței menționate mai sus, inconveniențele și neajunsurile educaționale ale
comunității rome contribuie într-o foarte mare măsură la sărăcia tineretului rom comparativ cu
tineretul non-rom.
În țara noastră, 84% dintre romi se află sub riscul de sărăcie, procent de aproape trei ori mai
mare față de cel pentru populația non-romă. Rate similare pot fi observate și în alte țări, cum ar fi în
Croația unde 92,3% dintre romi trăiesc într-o stare parțială de sărăcie, iar 9% trăiesc în sărăcie
absolută. (The World Bank Group, 2014) Sărăcia și implicit și lipsa educației fac ca cei născuți în
sărăcie sa fie mult mai predispuși la acces limitat la educație, fapt care duce înspre îngreunarea
participării acestora în școală.
Standardul scăzut al sănătății este una dintre cele mai grave consecințe privind excluziunea,
standardele de sănătate ale comunității rome sunt semnificativ mai scăzute. Lipsa alimentelor din
gospodăria lor poate sa ducă la malnutriție, afecțiune care le împiedică dezvoltarea atât fizică, cât și
mentală. Asta înseamnă ca lipsa unei alimentații corecte, lipsă rezultată din imposibilitatea
financiară a părinților de achita alimente mai scumpe, dar sănătoase și primordiale în dezvoltarea
copiilor, va împiedica pe termen lung participarea celor care sunt în aceasta situație, la școală,
deoarece lipsa vitaminelor și a proteinelor regăsite într-o alimentație echilibrată, le poate încetinii
sau chiar împiedica dezvoltarea normală.
La noi în țară, speranța de viață a romilor este cu șase ani mai mică față de cei din populația
non-roma, iar în rândul persoanelor rome există o posibilitate de 54% ca aceștia să sufere de o boală
cronică până la vârsta de 55 de ani (The World Bank Group, 2014). Aceste date ne arată că cei de
etnie romă, din pricina stilului de viață dezechilibrat, sunt predispuși într-o măsură mai mare decât
restul populației, la unele boli, ceea ce le împiedică bunul demers a desfășurării activității la locul
de muncă, sau în activitatea din care ei își produc minimul necesar, mulți dintre aceștia lucrând cu
ziua, fără un contract individual de muncă.
De asemenea, tinerii excluși se vor confrunta cu discriminări și prejudecăți crescute, multe
dintre criticile aduse comunității lor se bazează pe ideile conform cărora romii sunt proști sau leneși.
Consecințele menționate mai sus duc la ceea ce consolidează stereotipurile discriminatorii, deoarece
oamenii interpretează greșit că problemele cu care se confruntă romii sunt specifice comunității
rome. Conform unui studiu, realizat la cererea Consiliului Național pentru Combaterea
Discriminării, care avea în vedere fenomenul discriminării din România și percepțiile și atitudinile
față de acesta, la întrebările legate de percepția asupra romilor, respondenții au fost rugați să spună
primul gând care le vine în minte când aud cuvântul „rom”.
Potrivit cu rezultatele acestuia, respondenți care au spus cuvinte legate de infracțiuni, acte de
hoție și cerșetorie au fost 23%, cuvintele: needucat/necivilizat/murdar au avut o rată de prezență de
10%, 5% au declarat dispreț și doar 16% dintre aceștia au menționat cuvinte precum normalitate și
om obișnuit. (CNCD, 2009). Pentru cei mai mulți dintre tinerii care fac parte din comunitatea romă,
fenomenul discriminării se face în prezent încă de la o vârstă fragedă, fapt care accelerează
marginalizarea lor socială și implicit și excluziunea din sistemul educațional.
Potrivit raportului pe 2019 privind strategiile naționale de integrare a romilor, 68% dintre
romi au părăsit școala devreme, 18% dintre copii urmează și nivelul superior de învățământ, iar
63% dintre tinerii romi nu urmează nici un fel de studii, nu sunt angajați sau în perioade de formare.
În plus, doar 43% dintre romi au o formă de muncă plătită (Comisia Europeana, 2019). Toate aceste
procente sunt îngrijorătoare deoarece ne arată că mai mult de jumătate dintre romi au abandonat
studiile sau nu le urmează deloc, o mare parte dintre aceștia nu dețin un contract de munca și sunt
doar foarte puțini care urmează studiile la nivel liceal.
Unul dintre cele mai clare exemple ale acestui fenomen îl reprezintă faptul ca tinerii romi
sunt plasați în „școli speciale”, chiar și atunci când aceștia sunt perfect capabili să învețe, dar sunt
considerați în mod incorect a avea dificultăți de învățare, ceea ce clar provine din fenomenul de
rasism care duce cu desăvârșire la excluziunea educațională.
Deși putem fi foarte conștienți de faptul că nu toți oamenii sunt făcuți să finalizeze studii
superioare, suntem, totuși, de acord că toți oamenii, aflați în deplinătatea facultăților mintale,
desigur, trebuie să finalizeze măcar studiile minime. Dar, având în vedere că se înregistrează o rată
din ce în ce mai mare a celor care nu reușesc să termine nici măcar aceste studii medii, putem vorbi
cu îngrijorare de închegarea fenomenului de „excluziune educațională”.
În urma insuccesului în ceea ce privește incluziunea educațională, administrația este afectată
în mod direct prin faptul că vor exista daune la nivel de creștere economică a societății în general.
Banca Mondială prezice încă din 2014 că alinierea romilor pe piața muncii în ceea ce privește
potențialele lor câștigurilor cu cele ale restului de populație ar avea ca rezultat o creștere economică
anuală cuprinse între 887 milioane de euro și 2,9 miliarde de euro (The World Bank Group, 2014).
O alta consecință, tot în ceea ce privește administrația publică din România, este creșterea
numărului de persoane care își pierd sau nu au drepturi electorale. Excluziunea prezentă la noi în
țară în sistemul educațional face ca romii să fie privați și de obținerea puterii și a influenței.
Pierderea dreptului de vot face ca pentru toate persoanele de etnie romă puse în această situație să
fie dificil să aibă un cuvânt când se ivesc oportunități de a combate problemele de orice fel
dezbătute local și nu numai.
Nivelul scăzut de pregătire educațională sau lipsa acestuia, împreună cu costurile
administrative și dificultățile birocratice îi împiedică pe mulți romi să obțină documentele necesare
pentru a avea acces la drepturile cuvenite lor, neavând acte, implicit aceștia nu au acces la drepturile
de votant. Romii reprezintă în medie, o populație foarte tânără a statelor membre ale UE, așadar,
este important să se lucreze, cu atât mai mult în sistemul educațional, cu această parte a populației,
care se va transforma în curând într-o parte din cetățenii responsabili, atât ai României cât și ai
Uniunii Europene.
În consecință, putem afirma că excluziunea educațională este o problemă la nivel național la
care orice copil sau tânăr de etnie romă este predispus pentru a fi expus sub o formă sau alta,
voluntar sau involuntar. Conform revizuirii literaturii de specialitate, pe această temă, observăm că
numeroase cauze sunt socio-demografice ceea ce implică direct familia sau alți factori din jur.
Analiza principalelor strategii/proiecte la nivel național privind incluziunea
educațională a romilor

În sistemul de educațional din România s-a adoptat o serie de măsuri de sprijin social care al
căror ținte au fost, în primul rând, copiii de etnie romă, provenind din medii defavorizate și din
familii sărace. Măsurile care au fost luate sunt: acordarea de gustări, de rechizite subvenționate ori
asigurarea transportului gratuit la școală. Am identificat o serie de proiecte care au abordat cele mai
importante provocări din sistemul educațional, pe diversele paliere.
Prima inițiativă pe care o vom analiza este programul „A doua șansă”, prin intermediul
căruia cei care au abandonat școala și tinerii care au depășit vârsta legală de înscriere în sistem,
aveau posibilitatea să-și continue cursurile. În Legea Educației Naționale, acest programul a fost
considerat măsură de remediere, iar în privind finanțarea, programul a figurat la vremea respectivă
printre prioritățile de finanțare în domeniul Educației, prin intermediul Programului Operațional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în exercițiul de programare 2007 - 2013.
Acest program, este și în ziua de azi, unul motivațional pentru cei care se înscriu, cursanții
fiind ajutați să ajungă până la sfârșitul acestuia. Programul oferă sprijinul necesar tuturor, prin
formarea specifică a personalului didactic. Prin intermediul acestui program s-au introdus diverse
elemente inovatoare care să aducă și mai multe beneficii în procesul educațional: „curriculum
modular și sistemul de credite pentru educația de bază, evaluarea, certificarea și recunoașterea
competențelor dobândite anterior de către cursanți, asigurarea unui program de pregătire
individualizat” (Ministerul Educației, 2022).
Programul acesta consider că este foarte benefic în special pentru femeile și tinerele rome,
care abandonaseră timpuriu școala, a fost inițial o inițiativă a organizațiilor neguvernamentale, dar
s-a extins ulterior cu succes și la nivel național. Înscrierea se face în fiecare an, în cele două sesiuni
organizate în lunile octombrie și februarie. Noul program existent, adaptat după nevoile actuale,
vine cu o varietate de module pe care elevii pot alege să le urmeze pentru a-și forma diferite
competențe, ca urmare a participării la activitățile de învățare prin cooperare.
Activitățile de învățare au loc în grupuri de către 8-15 elevi în fiecare dintre clase. Cursurile
se desfășoară conform unui program flexibil încât toți participanții să poată lua loc la activități: în
timpul săptămânii după-amiază sau seară, sâmbăta sau în timpul vacanțelor școlare, depinzând de
disponibilitatea celor înscriși și a cadrelor didactice.

Durată programului este de asemenea una flexibilă, media de școlarizare, este de 2 ani
pentru învățământul primar, respectiv de 4 ani pentru învățământul secundar inferior, aceasta însă,
se poate adapta după fiecare elev în parte, „în funcție de competențele dovedite, atât în domeniul
educației de bază, cât și în domeniul pregătirii profesionale” (Ministerul Educației, 2022). Cei care
parcurg întregul Program „A doua șansă”, la nivelul învățământului gimnazial, deoarece această
categorie se încadrează în media de vârstă a grupului țintă ales, pot urma studiile în învățământul
liceal sau au posibilitatea de a parcurge stagiile de practică, în urma cărora pot să obțină un
certificat de calificare profesională nivel 3.

O altă strategie privind incluziunea tinerilor romi, a fost implementată de Centrul Romilor
pentru Intervenție Sociala și Studii (Romani CRISS, 2009), centrul a propus proiectul „Pași
strategici pentru îmbunătățirea accesului la educație al copiilor romi”, care s-a implementat în
perioada 2009-2011, în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Asociația Alianța
Romilor din Galați, Asociația “Șanse Egale”, și Asociația Rroma Heart Ilo Rrom. (Romani CRISS,
2009)
Acest proiect a fost implementat ca să vină în sprijinul acțiunilor instituite de instituțiile de
la nivel național și autoritățile locale, cu scopul de a îmbunătăți integrarea în sistemul educativ, cu
accent pe reducerea riscului de părăsire timpurie a scolii, fenomen care se manifestă în număr mare
în rândul elevilor romi deoarece nu există strategii de durată pentru integrarea activă a acestora într-
un sistem de învățare incluziv. Pentru a-și atinge scopul, acest proiect s-a focusat pe dezvoltarea
unor programe integrate care au asigurat implicarea activă și echilibrată a tuturor celor care au luat
parte la procesul educativ.
Conform Romani CRISS, obiectivele proiectului, au fost toate inițiative pentru ca cei de
etnie romă să aibă parte de o integrare mai ușoară în sistemul educațional din România, acestea
fiind următoarele: dezvoltarea planului privind accesul egal al copiilor romi, în vederea
implementării ORDINULUI 1540/19.07.2007 privind interzicerea segregării romilor, formarea a
150 de cadre didactice pentru a lucra cu copiii, îmbunătățirea relației dintre elevii romi și neromi
prin organizarea a 20 de tabere și ateliere educaționale pentru 500 elevi în cadrul cărora aceștia pot
relaționa și au șansa sa se cunoască mult mai îndeaproape.
Proiectul acesta a fost un unul de succes și a mai avut ca obiective, acțiuni care să ajute la
creșterea gradului de conștientizare a importanței educației, care a avut în vedere să puncteze
aspecte de prevenire ale fenomenului de părăsire timpurie a scolii și de promovare a educației
interculturale și organizarea unei campanii pentru adoptarea unor recomandări înspre reducerea
riscului de părăsire timpurie a scolii, inițiativă care s-a implementat în ultimul an de derulare a
proiectului.
O altă bună practică este și cea inițiată de către UNICEF care a dezvoltat și implementat, un
pachet de educație incluzivă de calitate. Obiectivul acestui pachet este ca toți copiii să meargă la
școală la vârsta la care este indicat, să învețe la potențialul lor maxim și să fie pregătiți pentru viată.
Pentru a atinge acest obiectiv, au creat și un parteneriat școală-familie-comunitate pentru a sprijinii
copiii.
Acest program este implementat încă din anul 2014, în 51 de școli din județul Bacău cu
scopul de a spori incluziunea în unitățile de învățământ, cu ajutorul autorităților centrale, județene și
locale și a ONG-urilor.
Accentul inițiativei luate de către Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, este îndeosebi
focusat pe activități precum: „formarea directorilor de școală și a profesorilor astfel încât aceștia să
sprijine mai bine fiecare copil, oferirea de metode și abilități didactice mai eficiente, sprijinirea
familiilor în vederea dezvoltării competențelor parentale, creșterea stimei de sine și a aspirațiilor
educaționale ale copiilor, îmbunătățirea comunicării dintre părinți și profesori și intensificarea
sprijinului comunității în favoarea educației” (UNICEF, fn)
Conform unei evaluări intermediare independente a programului, câteva dintre rezultatele
obținute, în urma programului, au fost următoarele: s-a reușit prevenirea abandonului școlar cu un
procent de 83%, la 67% dintre copiii care se aflau în situație de risc în ceea ce privea abandonul
școlar le-a crescut participarea școlară, s-a îmbunătățit performanța a 53% dintre copii și s-a
„dezvoltat un model de sprijin integrat din partea școlii și a autorităților locale pentru familiile
vulnerabile.” (UNICEF, fn). Costul implementării Pachetului de Educație Incluzivă de Calitate a
fost de 84 de euro pentru fiecare elev, în primul an școlar, și de 32 de euro în restul anilor.

Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, este de părere ca educația de tip incluziv trebuie
extinsă și în restul orașelor, pentru ca toți copiii să beneficieze de aceasta, deoarece este o investiție
eficiența, de viitor și inteligenta. Aceștia mai spun și că lipsa investiției în tânăra generație, cu
prioritate în domeniul educațional, are ca rezultat costuri ulterioare mult mai mari, mai ales în ceea
ce privește investițiile din fondurile publice.
Toate aceste trei inițiative au venit în sprijinul copiilor romi și au accentuat importanța
incluziunii acestora, scoțând fiecare dintre ele în evidență cât de importat este ca răul să fie tăiat de
la rădăcina, și anume, copiii să beneficieze de mici de o educație de calitate, astfel să le fie deschise
mult mai multe drumuri în ceea ce privește viitorul lor.
Este foarte important ca și alți actori, atât publici cât și privați să urmeze exemplul acestor
programe, deoarece creșterea nivelului de acces la învățământul lipsit de segregare, de înaltă
calitate, poate face diferența în viața tinerilor din minoritatea romă și joaca un rol important în
depășirea dezavantajelor educaționale cu care se confruntă aceștia.
Exemple de bună practică privind incluziunea educațională a romilor

În capitolul acesta vom regăsi o imagine de ansamblu asupra mai multor inițiative luate în
diferite țări din Europa în vederea abordării educației incluzive. Drept urmare, vom analiza câteva
exemple de bună practică existente, atât la noi în țara cât și în alte state din Europa.
Prima bună practică despre care vom vorbi este proiectul „SuperȘcoala – Vrem, putem,
reușim!”, acesta este un proiect european cu o valoare de aproximativ 5 milioane de lei, finanțat
prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, la care s-a alăturat și Inspectoratul Școlar
Județean Dolj, în 2018. Acesta a avut ca obiectiv îmbunătățirea în ceea ce privește egalitatea
accesării educației obligatorie a copiilor provenind din grupurile vulnerabile, care au abandonat
timpuriu școala, prin măsuri de incluziune educațională, precum ar fi cele integrate de sprijin care
să ajute la creșterea atractivității educației și să participe la prevenirea abandonului școlar și la
reintegrarea în educație. Grupul țintă a acestui proiect a format un număr de 975 de persoane, din
acest număr au făcut parte, nu doar elevi, ci și părinții acestora, cadre didactice, personal de sprijin,
adulți din programe de tip „A doua șansă” și mediatori școlari, din cinci unități de învățământ din
județul Dolj (Pătru, 2019).
Activitățile din cadrul programului au fost cele sociale de tip „Teatru forum”, care au avut ca
scop promovarea participării părințiilor la educația copiilor lor, valorile incluziunii și participarea
echitabilă la învățământ, cele de informare, consiliere, orientare educațională și pentru carieră, în
școlile în care s-a desfășurat proiectul, nu sunt consilieri școlari, lipsa lor a fost suplinită de către
specialiștii din cadrul proiectului, care au oferit „suport individual și consiliere de grup atât copiilor
cât și părinților, în funcție de problemele și nevoile identificate” (Cojocaru, 2019).
Deoarece toate aspectele care țin de un viitor, cel puțin modest, pornesc de la o educație
incluzivă și de calitate, după parcurgerea întregului procesul de integrare educațională, cei vizați din
grupul țintă vor îndeplinii toate condițiile pentru a fi primiți fără nici o problemă pe piața muncii,
acest proiect a venit cu un beneficiu și în ceea ce privește viitorul mai îndepărtat al acestora.
Înspre încurajarea tinerilor în ceea ce privește viitorul lor, voluntarii s-au implicat și în
consilierea elevilor de la nivelul gimnazial, din clasele a VII-a și a VIII-a, care au fost testați
vocațional și aptitudinal, pentru a le veni în sprijin și în vederea alegerii celor mai bune opțiuni
pentru o posibilă viitoare carieră.
Consider că proiectul „SuperȘcoala – Vrem, putem, reușim!” a fost unul dintre cele mai bine
gândite proiecte implementate în România în scopul incluziunii educaționale, deoarece a vizat toate
mijloacele benefice incluziunii și reintegrării copiilor și tinerilor în sistemul educațional, precum și
încurajarea acestora în a urma cu încredere o carieră, pentru prosperitatea lor viitoare, poziționându-
i astfel, pe cei din comunitatea roma, la același nivel cu cei care fac parte din comunitatea non-
roma, cum este și normal într-un sistem de educație incluziv.
În Muntenegru, s-a implementat proiectul „Ne-am găsit locul sub soare” care a avut ca
scopuri monitorizarea punerii în aplicare a programelor de educație individualizate și dezvoltarea
competențelor profesorilor de sprijin a elevilor, pentru toți elevii care făceau parte din grupurile
minoritare etnic. La acest proiect au luat parte instituții precum Ministerul Educației, Centrul pentru
Asistență Socială, autoritățile locale, reprezentanți ai minorităților rome și Asociația Părinți-Cadre
didactice, care au planificat și au desfășurat activitățile conform planului proiectului, activități
privind educația incluzivă și care au avut ca scop sprijinul elevilor din grupul țintă (Frédérique Ast,
2018).
Activitățile principale care au fost făcute pentru a ajuta incluziunea educațională a copiilor
romi au fost următoarele: activități de instruire a personalului școlar, a părinților și a
reprezentanților comunității locale cu privire la conceptul și abordările incluziunii, angajarea a doi
asistenți romi care să ofere sprijin tinerilor, evaluarea statutului socio-psihologic al elevilor pentru a
furniza date pentru planificarea activităților și pentru înființarea unui grup de sprijin care să vină în
ajutorul elevilor și al părinților prin consiliere, formarea unui grup de remediere prin intermediul
Planurilor educaționale de dezvoltare individuală, oferirea consilierii periodice cu părinții elevilor
care au nevoie de sprijin suplimentar, activități de mediere între colegi pentru a preveni
discriminarea și pentru a promova toleranța în rândul acestora și includerea elevilor romi în
activități extrașcolare, care au ca scop promovarea diverselor culturi (Frédérique Ast, 2018).
Toate aceste activități au contribuit major și benefic la procesul de integrare a copiilor și
tinerilor romi din Muntenegru, care se aflau în pragul sau chiar în situația excluziunii educaționale
din diferite motive precum discriminarea și sărăcia.
Pe de altă parte în Austria, regăsim mai multe inițiative legislative și reforme care se
adresează educației incluzive, cum ar fi: noua reformă a educației cadrelor didactice care încadrează
incluziunea ca și conținut obligatoriu în programă pentru toți profesorii și inițiativa de a monitoriza
calitatea nivelului de incluziune educațională, oferă standarde pentru predarea și dezvoltarea școlară
incluzivă. De asemenea, în Austria exista și programe de învățare a limbii germane și limbii romani
care se desfășoară în școală. Pentru buna desfășurare a acestei activități, au fost angajați câțiva
profesori suplimentari, special pentru a preda în limba maternă a copiilor provenind din minoritatea
romă, iar unele ONG-uri și chiar și școala le oferă îndrumări suplimentare copiilor cu nevoi
educaționale speciale. În unele școli, regăsim oferite de către personal de etnie romă, pentru copiii
romi: cursuri de mediere școlară, ședințe de sprijin psihologic și consiliere educațională (Frédérique
Ast, 2018)
 Mai mult decât atât, sistemul educațional austriac, pe lângă faptul că depune eforturi pentru
includerea copiilor și tinerilor din comunitatea romă în sistemul educațional, se luptă și cu
combaterea discriminării, printr-un program de conștientizare a ceea ce înseamnă rasism și
consecințele acestuia, pe tema „Educație politică” (Frédérique Ast, 2018).
Exemplul oferit de către Austria este unul foarte pozitiv și plăcut impresionant, deoarece
inițiativa de a preda cursurile școlare pe limba lor natală, cu toate ca ei fac parte dintr-o minoritate și
nu dintr-o majoritate etnică a Austriei, a accelerat mult procesul de incluziune și a crescut nivelul de
îndrăgire a tinerilor pentru sistemul educațional.
România, Muntenegru și Austria, sunt trei țări care au făcut eforturi considerabile pentru ca
minoritățile de romi care trăiesc în acestea să aibă acces la un învățământ incluziv în care sa nu se
simtă marginalizați și discriminați. La ora actuală, consider că fiecare țara trebuie să aibă inițiative
de genul acestora, deoarece comunitatea de romi este prezentă în toate țările din Europa, iar nevoile
copiilor de a se simți incluși și valoroși la școala și de a beneficia de un învățământ lipsit de
segregare, sunt aceleași peste tot.
Concluzii

În ceea ce privește concluziile, pornind de la ce ne-am propus inițial și anume: necesitatea

identificării factorilor care duc la excluziunea tinerilor romi din sistemul educațional, prevenirea și
soluționarea acestora, putem afirma că excluziunea educațională și integrarea limitată a romilor este
o problemă importantă care necesită o abordare integrată și cooperare între guverne, organizații
neguvernamentale și comunitățile de romi. Este important să se recunoască și să se abordeze
problemele de acces la educație și la oportunități de angajare pentru comunitatea romă.
Prin abordarea acestor probleme, putem contribui la crearea unui viitor mai bun pentru
tinerii romi și la reducerea inegalităților. Este la fel de important și să se abordeze problemele de
discriminare și să se ofere oportunități egale pentru educație, locuri de muncă și afaceri
De asemenea, trebuie să se ia în considerare în spațiul educațional, cultura și experiențele
copiilor și tinerilor romi în procesul de învățare și de dezvoltare a abilităților profesionale și să se
recunoască și să se valorifice contribuțiile culturale și istorice ale comunității romilor și să se
promoveze diversitatea culturală și lingvistică în școli astfel încât procesul de integrare să fie ușor și
plăcut.
Este important să se acorde atenție și să se abordeze problemele de sănătate și bunăstare ale
comunității romilor, inclusiv accesul la servicii de sănătate și la informații privind sănătatea,
deoarece prin îmbunătățirea sănătății și bunăstării, putem contribui la creșterea calității vieții și la
reducerea inegalităților în mediul școlar și academic.
O altă concluzie importantă este că este necesar să se abordeze problema segregării
educaționale și să se ofere oportunități egale de acces la educație de calitate. Prin abordarea acestei
probleme, putem contribui la crearea unor comunități mai integrate și mai incluzive.
În cele din urmă, este important să se recunoască și să se abordeze problemele de acces la
educație și la oportunități de angajare pentru comunitatea romă. Prin abordarea acestor probleme,
putem contribui la crearea unui viitor mai bun pentru tinerii romi și la reducerea inegalităților
educaționale, dar și ca efect indirect, reducerea celor sociale și economice.