Mihail Sadoveanu - Dumbrava minunata -

rezumat
“Dumbrava minunata” este descrierea peripetiilor prin care a
trecut o fetita Lizuca si cainele ei Patrocle pe parcursul drumului
pe care l-au strabatut de la casa fetitei pana la casa bunicilor
fetitei. Dupa moartea mamei Lizucai, tatal acesteia, domnul
Vasilian s-a recasatorit cu o doamna pe care o chema Maria
Papazoglu, si care nu o agrea deloc pe fetita. Lizuca fusese
crescuta de bunicii ei din partea mamei, insa dupa casatorie tatal
sau a luat-o acasa si nu i-a mai dat voie sa-si vada bunicii,
deoarece mama vitrega spunea ca a fost prost crescuta de bunici
si nu a primit o educatie corespunzatoare cu pozitia lor sociala.
Intr-o zi in timp ce tatal fetitei era plecat la Bucuresti, mama
vitrega a primit vizita a doua doamne si mai tarziu a unui domn
locotenent Micus. Lizuca in timpul acestor vizite a intrat in
salon si si-a bagat degetul in chiseaua cu dulceata. A fost certata
de mama vitrega si apoi batuta foarte rau de servitoare pentru
acest gest. Pentru ca nu era prima oara cand manca bataie, ci
acest lucru se intampala in fiacre zi, Lizuca a considerat ca este
de ajuns tot ce a patimit de la moartea mamei ei si a rugat
cainele sa o insoteasca la bunicii ei.

S-au furisat din casa si au plecat in marea aventura care consta

in traversarea dumbravei Buciumenei.
Fetita stia din povestile pe care i le spunea bunica ca trebuie sa
lasi un semn pe unde treci, asa ca si-a umplut buzunarul cu
cenusa pe care a lasat-o sa curga pana s-a terminat. De aici
inainte tot ce se intampla in povestire pare ireal deoarece, ca
intr-o poveste, florile vorbesc, animalele vorbesc si tot ce se
intampla in dumbrava pare a fi dintr-o poveste. In drumul lor
pana sa ajunga in Dumbrava intalnesc o floare mare pe care
Lizuca din povestile pe care i le spunea bunica, a numit-o Sora-
Soarelui si pe care a intrebat-o ce mai face, si i-a spus unde
merge ea si Patrocle. Floarea i-a raspuns ca face foarte bine si
le-a spus ca drumul pe unde au luat-o spre casa bunicii este bun.
Au coborat printre livezi unde au intalnit multe ganganii
marunte si rosii, punctate cu negru pe care Lizuca le-a numit
vacile Domnului.

Au ajuns in Dumbrava unde au intalnit o batrana. Si despre

aceasta batrana Lizuca i-a spus lui Patrocle ca este Sfanta
Miercuri, si au vorbit cu ea. In dumbrava si-au continuat drumul
vorbind cu toate pasarelele pana s-a intunecat si nu au mai vazut
drumul. Lizuca a considerat ca este mai bine sa-si caute un
adapost pana se face ziua si l-a rugat pe Patrocle sa caute un loc
unde sa doarma.
Patrocle a gasit o scorbura intr-o rachita, iar Lizuca a cerut
gazduire rachitei. In timpul noptii au aparut stelele, iar Lizuca a
crezut ca in cer Dumnezeu a aprins lumanarile. Pana sa adoarma
in scorbura, Lizuca i-a spus lui Patrocle ca singurul de care se
teme in padure este bursucul, deoarece ea stie din povestile
bunicii ca este foarte rau. Chiar in clipa aceea in fata scorburii a
aparut o umbra neagra de care Lizuca s-a speriat, insa Patrocle i-
a spus sa nu se teama deoarece rezolva el si a inceput sa
fugareasca umbra. Cand s-a intors la scorbura, i-a spus Lizucai
ca nu era decat un iepure care se speriase si el de ei. In lumina
lunii Lizuca a vazut cum apar dintr-o scorbura niste omusori
mititei sapte la numar. In fruntea lor se afla un batranel si o
batranica, iar Lizuca le-a spus ca-i recunoaste deoarece i-a vazut
la bunica intr-o carte.
Omusorii i-au spus ca stiau ca o sa vina la ei deoarece au pus la
panda la marginea padurii pe tancul pamantului care le-a dat de
stire cand au intrat cei doi in padure. Ei au povestit Lizucai ca ei
ies de multe ori noaptea si petrec cu vietatile care fug de om.
Domnita prichindeilor a invitat toate vietatile sa petreaca cu ei.
I-au povestit fetitei ca traiau si ei demult in lumina zilei, dar
cand au inceput oamenii sa se inmulteasca un batran al lor a vrut
sa traiasca cu ei in pace. El avea o moara si cand oamenii veneau
sa macine il necajeau pe batranel care se numea Statu-Palma si
de atunci lui nu i-au mai fost dragi oamenii si a fugit departe de
ei. Deasemenea i-a mai povestit domnita si despre zmeii din
povesti si despre Stramba-Lemne, Sfarma-Piatra si alti uriasi din
stravechi timpuri. I-a mai spus domnita lui Lizuca ca desi viata
lor e lunga si isi numara anii cu miile, o sa le vina si lor sfarsitul.
Toate acestea se intampla, i-a spus domnita, pentru ca oamenii
iubesc tot mai putin povestile si-si uita usor prietenii. Batranelul
i-a mai spus fetitei ca in primavara trecuta dumbrava lor a fost in
primejdie deoarece tatal ei a venit la bunic indemnat de mama
vitrega si a cerut sa vanda dumbrava, pentru ca avea nevoie de
bani.

Bunicul s-a opus pentru ca padurea a spus el, este a Lizucai.

Batranelul a spus ca ei au in aceasta padure pesteri tainice in
care se inchid cand incep sa cada frunzele pana trece iarna. Si
domnita le-a spus o poveste petrecuta demult in aceasta
dumbrava. Cu multi ani in urma, s-a zvonit ca in padure se afla o
zana frumoasa cu parul de aur si auzind lumea despre ea, multi
feciori de crai au cautat-o insa nici unul nu a gasit-o, nici pe ea,
nici palatul. S-a gasit totusi un Fat-Frumos care a auzit de zana
si care credea in existenta ei. In fata lui, pentru ca el credea in
ea, zana i s-a aratat si l-a invitat pe Fat-Frumos sa vina si a doua
seara. El a venit in mai multe seri, insa curtenii si vracii l-au
urmarit, dar ei nu vedeau nimic in afara de Fat-Frumos langa un
izvor. Ca sa il creada, ei i-au cerut acestuia sa aduca inelul zanei.
A cerut baiatul inelul zanei, dar ea i-a spus ca inelul este un
lucru pamantesc si ea nu porta podoabe desarte. Venind cu acest
raspuns, vracii i-au dat o foarfeca si i-au cerut lui Fat-Frumos sa
le aduca o suvita din parul ei de aur.
Flacaul i-a taiat zanei o suvita de par pe care a bagat-o in san,
insa cand a vrut sa o scoata pentru a o arata, in san nu mai era
nimic. Atunci toti vracii, curtenii si carturarii l-au convins pe
Fat-Frumos ca zana nu exista cu adevarat, ci era numai o
inchipuire. Flacaul s-a intors la imparatia lui si a fost mahnit
multa vreme murind cu sufletul uscat si batran.

Batranica care era cu domnita, a inceput sa planga pentru ca

povestea a fost foarte frumoasa si ea o uitase. Duduia Lizuca s-a
intors catre batranel si l-a intrebat de ce omusorii mici si barbosi
nu spun nici o poveste, insa acesta i-a raspuns ca ei nu au timp
sa se gandeasca la povesti, deoarece sunt mesteri fauri si ei
lucreaza si ziua si noaptea. Batranica si-a adus aminte ca si ea
stie o poveste. Ea le povesteste ca langa dumbrava este o casuta
de razesi pe care o vizita foarte des, iar intr-o zi a vazut o femeie
tanara si frumoasa care mangaia o fetita. Ea ii spunea ca tatal ei
o uitase si ca nu mai are mult de trait, insa cand ea o sa moara,
fetita sa nu planga si sa nu-si uite jocurile, iar atunci cand va
dori sa o vada, fetita sa fie singura si sa se gandeasca la ea si ea
o sa fie doar o umbra, dar va veni si o va mangaia si imbratisa.
Lizuca a adormit gandindu-se ca ea era acea fetita, iar cea care ii
vorbea era mama ei.
Batranelul dupa ce copila a adormit, se intreba ce sa faca cu ea
pentru ca nu o pot lasa in padure, dar nu o pot duce nici la ei in
pestera. Batranica a propus sa o duca la casuta de langa
dumbrava, iar domnita a fost de acord. Cand Lizuca s-a trezit a
descoperit ca se afla in patutul ei din casa bunicilor si langa ea,
pe jos, dormea Patrocle, catelul ei. De afara se auzeau glasuri si
fetita a inteles ca era mama vitrega care venise sa o i-a inapoi.
Mama vitrega il certa pe bunicul lui Lizuca pentru ca seara cand
au cautat-o batranul a spus ca nu era acolo si dimineata a gasit-o
acolo. Bunicul i-a spus ca a cautat-o si a gasit-o in padure si
fetita nu o sa mai plece de la ei chiar de ar fi sa ajunga la
judecata. Vorbind cu bunicul fetitei, pe mama vitrega si pe
servitoarea acesteia, Elena care o batu-se pe fetita, le-au muscat
albinele de ochi si au plecat tipand.