VOLUMUL I Ediția V Complet

VOLUMUL I
Efectuarea măsurătorilor și observațiilor meteorologice,

codificarea datelor meteorologice
Cuprins:
Efectuarea observațiilor și măsurătorilor meteorologice
- Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice
Codul SYNOP
Indicații metodologice privind efectuarea observațiilor meteorologice în sezonul
rece al anului
– Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice
- Instrucțiuni pentru posturile meteorologice
Instrucțiuni pentru crearea și transmiterea mesajului operativ
Notă metodologică referitoare la mesajul CLIMAT O.M.M.

Ediția a V-a Instrucțiuni meteorologice – Volumul I An 2023
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE METEOROLOGIE
ŞI MĂSURĂTORILOR
INSTRUCŢIUNI
PENTRU STAŢIILE METEOROLOGICE
BUCUREȘTI – 2023
Lucrare elaborată de Administrația Națională de Meteorologie
COORDONARE ȘTIINȚIFICĂ:
Dr. Elena MATEESCU
Dr. Rodica Claudia DUMITRACHE
Dr. Florinela GEORGESCU
ECHIPA DE REDACTARE:
Dr. Ancuța MANEA

Dr. Viorica DIMA, Dr. Alexandru DUMITRESCU
Paula MACO, Dr. Gina TIRON, Adelina POTRA, Carmen BUNESCU, Codruța DUMULESCU
Ioana GOIA, Dr. George-Stelian TUDORACHE, Dr. Andrei Ionel BERGHEȘ
Dr. Cristian OPREA
Elena TOMA, Cătălin DUMITRACHE, Adrian RĂDULESCU
Partea grafică- Elena Aurelia ȚENE

Cuprins
Partea A – Noțiuni introductive
A.1. Introducere .............................................................................................................................................. A-2
A.2. Noțiuni generale ........................................................................................................................................ A-4
A.2.1. Noțiuni generale referitoare la observațiile meteorologice
.............................................................. A-4
A.2.1.1. Necesitatea efectuării observațiilor meteorologice ............................................................ A-4
A.2.1.2. Definiție și caracteristicile observației
meteorologice………………………………………….. A-4
A.2.1.3. Momentul efectuării observației meteorologice ................................................................. A-5
A.2.1.4. Locul efectuării observației meteorologice ........................................................................ A-6
A.2.2. Stația și platfoma meteorologică .................................................................................................. A-7
A.3. Întreținerea platformei și aparaturii meteorologice .................................................................................. A-11
A.3.1. Căile de acces în platformă și în interiorul acesteia………………………………………………… A-11
A.3.2. Întreținerea aparaturii meteorologice în cazul existenței stratului de zăpadă (fără gheață) ......... A-13
A.3.3. Depuneri de gheață pe aparatura meteorologică ......................................................................... A-16
A.3.3.1. Stâlpul stației automate, adăposturile clasice, ancorele stâlpului ..................................... A-16
A.3.3.2. Ecranul de protecție radiație al casetei cu echipament a data-logger-ului, adăpostul
de temperatură-umezeală ............................................................................................................... A-16
A.3.3.3. Panoul solar al stației meteorologice automate ................................................................. A-16
A.3.4. Întreținerea ancorelor stației meteorologice automate ................................................................. A-18
A.3.4.1. Sezonul rece ..................................................................................................................... A-18
A.3.4.2. Sezonul cald ...................................................................................................................... A-20
Partea B – Observații și măsurători meteorologice
B.1. Presiunea atmosferică .............................................................................................................................. B1-2
B.1.1. Noțiuni generale ............................................................................................................................ B1-2
B.1.2. Cerințe privind efectuarea măsurătorilor conform recomandărilor O.M.M. ................................... B1-3
B.1.3. Metode de măsurare a presiunii atmosferice ................................................................................ B1-3
B.1.4. Întreținerea echipamentelor ........................................................................................................... B1-4
B.2. Radiația solară .......................................................................................................................................... B2-1
B.2.1. Noțiuni generale ............................................................................................................................. B2-1
B.2.2. Scopul efectuării măsurătorilor radiometrice ................................................................................. B2-2
B.2.3. Componentele bilanțului radiativ .................................................................................................... B2-2
B.2.3.1. Radiația solară directă ....................................................................................................... B2-2
B.2.3.2. Radiația solară difuză ......................................................................................................... B2-2
B.2.3.3. Radiația globală (totală) ...................................................................................................... B2-2
B.2.3.4. Radiația reflectată ............................................................................................................... B2-2
B.2.3.5. Albedo ................................................................................................................................. B2-3
B.2.3.6. Radiația absorbită .............................................................................................................. B2-4
B.2.3.7. Radiația terestră ................................................................................................................. B2-4
B.2.3.8. Radiația atmosferic............................................................................................................. B2-4
B.2.3.9. Radiația efectivă ................................................................................................................ B2-4
B.2.4. Efectuarea măsurătorilor ............................................................................................................... B2-5
B.2.4.1. Măsurarea radiației solare directe ..................................................................................... B2-5
B.2.4.2. Măsurarea radiației globale ............................................................................................... B2-5
B.2.5. Întreținerea traductorilor de radiație .............................................................................................. B2-7
B.3. Temperatura aerului .................................................................................................................................. B3-1
B.3.2. Efectuarea măsurătorilor asupra temperaturii aerului .................................................................... B3-2
B.3.2.1. Amplasarea instrumentelor pentru efectuarea măsurătorilor de temperatura aerului ........ B3-2
B.3.2.2. Efectuarea măsurătorilor de temperatura aerului ............................................................... B3-2
B.3.2.2.1. Utilizarea traductorilor automați pentru determinarea temperaturii aerului ............ B3-2
B.3.3. Întreținerea aparaturii automate - traductorul de temperatură-umezeală ...................................... B3-4
B.3.3.1. Sezonul rece ....................................................................................................................... B3-4
B.3.3.2. Sezonul cald ....................................................................................................................... B3-4
B.4. Umezeala aerului ...................................................................................................................................... B4-1
B.4.2. Unități de măsură ........................................................................................................................... B4-1
B.4.3. Efectuarea măsurătorilor…………………………………………………………………………………. B4-2
B.4.3.1. Considerații generale privind amplasarea instrumentelor de măsură a umezelii aerului .... B4-2
B.4.3.2. Efectuarea măsurătorilor de umezeala aerului .................................................................. B4-2
B.4.3.2.1. Utilizarea traductorilor automați pentru determinarea umezelii aerului .................. B4-2
B.4.4. Întreținerea aparaturii automate - traductorul de temperatură-umezeală .................................... B4-2
B.5. Temperatura și starea suprafeței solului sau a suprafeței subiacente ...................................................... B5-1
B.5.2. Expunerea instrumentelor .............................................................................................................. B5-1
B.5.3. Efectuarea observațiilor și măsurătorilor ....................................................................................... B5-3
B.5.4. Efectuarea observațiilor asupra stării solului ................................................................................. B5-3
B.5.5. Întreținerea aparaturii ..................................................................................................................... B5-3
B.6. Durata de strălucire a Soarelui ................................................................................................................. B6-1
B.6.2. Măsurarea duratei de strălucire a Soarelui .................................................................................... B6-1
B.6.2.1. Traductorul de radiație globală ........................................................................................... B6-1
B.6.2.2. Traductorul de durată de strălucire a Soarelui ................................................................... B6-1
B.6.2.3. Efectuarea înregistrărilor cu heliograful și descifrarea heliogramelor ................................. B6-2
B.6.3. Întreținerea aparaturii ..................................................................................................................... B6-6
B.6.3.1. Traductorii de radiație solară și de durată de strălucire a Soarelui ..................................... B6-6
B.7. Vântul ........................................................................................................................................................ B7-1
B.7.2. Unități de măsură ........................................................................................................................... B7-1
B.7.3. Amplasarea instrumentelor ............................................................................................................ B7-3
B.7.4. Măsurarea vitezei și direcției vântului............................................................................................ B7-3
B.7.5. Întreținerea aparaturii meteorologice - traductorul de vânt (ultrasonic și cu cupe) ........................ B7-4
B.8. Norii ........................................................................................................................................................... B8-1
B.8.1. Definiții ........................................................................................................................................... B8-1
B.8.2. Sistemele noroase – caracteristici ................................................................................................. B8-1
B.8.3. Procesele de formare a norilor ...................................................................................................... B8-6
B.8.4. Elementele descriptive ale norilor .................................................................................................. B8-6
B.8.4.1. Dimensiunea ....................................................................................................................... B8-6
B.8.4.2. Forma ................................................................................................................................. B8-6
B.8.4.3. Structura ............................................................................................................................. B8-8
B.8.4.4. Textura ................................................................................................................................ B8-8
B.8.4.5. Luminanța ........................................................................................................................... B8-8
B.8.4.6. Culoarea ............................................................................................................................. B8-9
B.8.5. Criterii de clasificare a norilor.......................................................................................................... B8-10
B.8.5.1. Clasificarea morfologică ..................................................................................................... B8-10
B.8.5.1.1. Genuri ..................................................................................................................... B8-10
B.8.5.1.2. Specii ...................................................................................................................... B8-10
B.8.5.1.3. Varietăți .................................................................................................................. B8-11
B.8.5.1.4. Particularități suplimentare și nori anexă ................................................................ B8-11
B.8.5.1.5. Nori origine ............................................................................................................. B8-11
B.8.5.2. Clasificarea norilor după înălțime ....................................................................................... B8-15
B.8.5.2.1. Generalități ............................................................................................................. B8-15
B.8.5.2.2. Etajele .................................................................................................................... B8-15
B.8.6. Definițiile norilor ............................................................................................................................. B8-16
B.8.6.1. Definițiile genurilor de nori .................................................................................................. B8-16
B.8.6.2. Definițiile speciilor de nori ................................................................................................... B8-17
B.8.6.3. Definițiile varietăților noroase .............................................................................................. B8-18
B.8.6.4. Definițiile particularităților suplimentare și norilor anexă ..................................................... B8-20
B.8.6.4.1. Particularități suplimentare ..................................................................................... B8-20
B.8.6.4.2. Nori anexă .............................................................................................................. B8-21
B.8.6.5. Precizări .................................................................................................................... B8-21
B.8.7. Descrierea norilor .......................................................................................................................... B8-22
B.8.7.1. Norii etajului superior - CIRRUS, CIRROSTRATUS, CIRROCUMULUS ........................... B8-22
B.8.7.1.1. Norii CIRRUS (Ci) ................................................................................................. B8-22
B.8.7.1.1.1. Constituţie fizică, mod de formare, formă ................................................. B8-22
B.8.7.1.1.2. Specii de nori Cirrus ................................................................................. B8-23
B.8.7.1.1.3. Varietăţi de nori Cirrus .............................................................................. B8-25
B.8.7.1.1.4. Particularităţi suplimentare şi nori anexă .................................................. B8-25
B.8.7.1.1.5. Note explicative; fenomene asociate ........................................................ B8-26
B.8.7.1.1.6. Deosebiri esenţiale între norii Cirrus şi nori asemănători de alte genuri .. B8-27
B.8.7.1.1.7. Norii Cirrus observați din avion ................................................................ B8-27
B.8.7.1.2. Norii CIRROCUMULUS (Cc) ................................................................................ B8-28
B.8.7.1.2.2. Specii de nori Cirrocumulus ...................................................................... B8-28
B.8.7.1.2.3. Varietăţi de Cirrocumulus ......................................................................... B8-30
B.8.7.1.2.6. Deosebiri esenţiale între norii Cirrocumulus şi nori asemănători de B8-32
alte genuri ..................................................................................................
B.8.7.1.2.7. Norii Cirrocumulus observați din avion ..................................................... B8-32
B.8.7.1.3. Norii CIRROSTRATUS (Cs) .................................................................................. B8-33
B.8.7.1.3.1. Constituţie fizică, mod de formare, formă .................................................. B8-33
B.8.7.1.3.2. Specii de nori Cirrostratus ........................................................................ B8-33
B.8.7.1.3.3. Varietăţi de nori Cirrostratus ..................................................................... B8-34
B.8.7.1.3.6. Deosebiri esenţiale între norii Cirrostratus şi nori asemănători de
alte genuri ............................................................................................... B8-34
B.8.7.1.3.7. Norii Cirrostratus observați din avion ..................................................... B8-35
B.8.7.2. Norii etajului mijlociu - ALTOCUMULUS, ALTOSTRATUS, NIMBOSTRATUS
.................... B8-36
B.8.7.2.1. Norii ALTOCUMULUS (Ac) ............................................................................... B8-36
B.8.7.2.1.1. Constituţie fizică, mod de formare, formă ................................................ B8-36
B.8.7.2.1.2. Speciile de nori Altocumulus .................................................................... B8-37
B.8.7.2.1.3. Varietăţile de nori Altocumulus ................................................................. B8-40
B.8.7.2.1.6. Deosebiri esenţiale între norii Altocumulus şi nori asemănători de
alte genuri............................................................................................... B8-43
B.8.7.2.1.7. Norii Altocumulus observați din avion ....................................................... B8-43
B.8.7.2.2. Norii ALTOSTRATUS (As) .................................................................................... B8-46
B.8.7.2.2.2. Specii de nori Altostratus .......................................................................... B8-46
B.8.7.2.2.3. Varietăţi de nori Altostratus ............................................................ B8-46
B.8.7.2.2.4. Particularităţi suplimentare şi nori anexă ....................................... B8-48
B.8.7.2.2.5. Note explicative; fenomene asociate ............................................. B8-48
B.8.7.2.2.6. Deosebiri esenţiale între norii Altostratus şi nori asemănători
de alte genuri ............................................................................... B8-50
B.8.7.2.2.7. Norii Altocumulus observați din avion ............................................ B8-51
B.8.7.2.3. Norii NIMBOSTRATUS (Ns) .................................................................................. B8-53
B.8.7.2.3.2. - B.8.7.2.3.3. Specii şi varietăţi de nori Nimbostratus ............................... B8-53
B.8.7.2.3.5. Note explicative ........................................................................................ B8-53
B.8.7.2.3.6. Deosebiri esenţiale între norii Nimbostratus şi nori asemănători
de alte genuri ........................................................................................... B8-56
B.8.7.2.3.7. Norii Nimbostratus observați din avion ..................................................... B8-56
B.8.7.3. Norii etajului inferior - STRATOCUMULUS, STRATUS, CUMULUS, CUMULONIMBUS ... B8-57
B.8.7.3.1. Norii STRATOCUMULUS (Sc) .............................................................................. B8-57
B.8.7.3.1.2. Specii de nori Stratocumulus .................................................................... B8-58
B.8.7.3.1.3. Varietăţi de nori Stratocumulus ................................................................. B8-61
B.8.7.3.1.6. Deosebiri esenţiale între norii Stratocumulus şi nori asemănători de
alte genuri ................................................................................................ B8-67
B.8.7.3.1.7. Norii Stratocumulus observați din avion ................................................... B8-67
B.8.7.3.2. Norii STRATUS (St) .............................................................................................. B8-69
B.8.7.3.2.2. Specii de nori Stratus .............................................................................. B8-70
B.8.7.3.2.3. Varietăți de nori Stratus ........................................................................... B8-70
B.8.7.3.2.4. Particularităţi suplimentare şi nori anexă ................................................. B8-72
B.8.7.3.2.6. Deosebiri esenţiale între norii Stratus şi nori asemănători de alte
genuri ..................................................................................................... B8-73
B.8.7.3.2.7. Norii Stratus observați din avion .............................................................. B8-74
B.8.7.3.3. Norii CUMULUS (Cu) ............................................................................................ B8-75
B.8.7.3.3.2. Specii de nori Cumulus ............................................................................ B8-75
B.8.7.3.3.3. Varietăţi de nori Cumulus ......................................................................... B8-78
B.8.7.3.3.6. Deosebiri esențiale între norii Cumulus și nori asemănători de B8-82
alte genuri ..................................................................................................
B.8.7.3.3.7. Norii Cumulus observați din avion ........................................................... B8-82
B.8.7.3.4. Norii CUMULONIMBUS (Cb) ................................................................................ B8-84
B.8.7.3.4.2. Specii de nori Cumulonimbus ................................................................... B8-84
B.8.7.3.4.3. Varietăţi de nori Cumulonimbus ............................................................... B8-86
B.8.7.3.4.6. Deosebiri esențiale între norii Cumulonimbus și nori asemănători
de alte genuri ........................................................................................... B8-90
B.8.7.3.4.7. Norii Cumulonimbus observați din avion ................................................. B8-90
B.8.7.4. Nori orografici ..................................................................................................................... B8-92
B.8.7.4.1. Formarea, structura și aspectul norilor orografici ................................................... B8-92
B.8.7.4.2. Forme de nori orografici ......................................................................................... B8-92
B.8.7.4.2.1. Nori orografici sub formă de bonetă sau căciulă ...................................... B8-92
B.8.7.4.2.2. Nori lenticulari ........................................................................................... B8-92
B.8.7.4.2.3. Flamuri de nori .......................................................................................... B8-93
B.8.7.4.2.4. Nori în rulouri ............................................................................................ B8-93
B.8.7.4.2.5. Nori cumuliformi ........................................................................................ B8-93
B.8.7.4.2.6. Mare de nori .............................................................................................. B8-93
B.8.7.4.3. Modificările formei și structurii sistemelor noroase sub influența
orografiei ................................................................................................................. B8-93
B.8.7.5. Nori speciali ........................................................................................................................ B8-95
B.8.7.5.1. Nori sidefii (MOHN 1893) ....................................................................................... B8-95
B.8.7.5.1.1. Constituție fizică ........................................................................................ B8-95
B.8.7.5.2. Nori nocturni luminoși (JESSE 1890) ..................................................................... B8-95
B.8.7.5.2.1. Constituţie fizică ........................................................................................ B8-95
B.8.7.5.3.Trene de condensare .............................................................................................. B8-96
B.8.7.5.4. Nori de cascadă de apă ......................................................................................... B8-96
B.8.7.5.5. Nori de incendii ....................................................................................................... B8-96
B.8.7.5.6. Nori de erupție vulcanică ........................................................................................ B8-96
B.8.7.5.7. Nori industriali ......................................................................................................... B8-97
B.8.7.5.8. Nori de explozie ..................................................................................................... B8-97
B.8.8. Observarea și identificarea norilor ................................................................................................ B8-98
B.8.8.1. Condiții de observare a norilor de la stațiile meteorologice de suprafață ........................... B8-98
B.8.8.2. Identificarea norilor ............................................................................................................ B8-98
B.8.8.2.1. Identificarea genului ............................................................................................... B8-99
B.8.8.2.2. Identificarea speciei, varietăților, particularităților suplimentare și a norilor
anexă .................................................................................................................... B8-99
B.8.8.3. Observarea norilor de la stațiile de munte .......................................................................... B8-99
B.8.8.4. Simbolurile norilor corespunzătoare cifrelor de cod CL, CM, CH………………………….. B8-102
B.9. Nebulozitatea și plafonul norilor……………………………………………………………………………… B9-1
B.9.1. Noțiuni generale……………………………………………………………………………………….. B9-1
B.9.2. Unități de măsură……………………………………………………………………………………… B9-2
B.9.3. Efectuarea observațiilor………………………………………………………………………………. B9-3
B.9.3.1. Nebulozitatea totală şi parțială………………………………………………………………. B9-3
B.9.3.2. Plafonul norilor………………………………………………………………………………… B9-3
B.9.3.3. Efectuarea observațiilor în cursul nopţii şi în condiţii deosebite…………………………. B9-3
B.10. Fenomene meteorologice…………………………………………………………………………………… B10-1
B.10.1. Definiții și precizări…………………………………………………………………………………… B10-1
B.10.2. Clasificarea generală a fenomenelor meteorologice…………………………………………….. B10-5
B.10.2.1. Hidrometeorii…………………………………………………………………………………. B10-5
B.10.2.2. Litometeorii…………………………………………………………………………………… B10-6
B.10.2.3. Fotometeorii………………………………………………………………………………….. B10-6
B.10.2.4. Electrometeorii……………………………………………………………………………….. B10-6
B.10.2.5. Tromba, norul de tornadă și tornada……………………………………………………… B10-6
B.10.3. Reprezentarea schematică a fenomenelor meteorologice (meteorii, alții decât norii)………….. B10-7
B.10.3.1. Simboluri de bază…………………………………………………………………………… B10-7
B.10.3.2. Simboluri suplimentare………………………………………………………………………… B10-9
B.10.4. Definițiile și descrierea fenomenelor meteorologice (meteorii, alții decât norii)………………. B10-10
B.10.4.1. Hidrometeorii…………………………………………………………………………………. B10-10
B.10.4.1.1. Generalități………………………………………………………………………….. B10-10
B.10.4.1.2. Hidrometeorii constituiți dintr-o suspensie de particule de apă B10-32
în atmosferă………………………………………………………………………..
B.10.4.1.2.1. Ceaţa………………………………………………………………………. B10-32
B.10.4.1.2.1.1. Definiție și generalități…………………………………………. B10-32
B.10.4.1.2.1.2. Deosebirea dintre ceaţă, aer ceţos și pâclă………………… B10-33
B.10.4.1.2.1.3. Forme de ceaţă………………………………………………… B10-33
B.10.4.1.3. Hidrometeorii constituiți dintr-o cădere a unui ansamblu de
particule de apă (precipitație)…………………………………………………….. B10-35
B.10.4.1.3.1. Generalităţi………………………………………………………………... B10-35
B.10.4.1.3.2. Forme de precipitaţii……………………………………………………… B10-37
Ploaie B10-37
Ploaie suprarăcită B10-37
Burniță B10-38
Burniță suprarăcită B10-38
Ninsoare B10-39
Lapoviță B10-40
Ninsoare grăunțoasă B10-40
Măzăriche moale B10-41
Ace de gheață B10-42
Grindina B10-42
Măzărichea tare B10-43
Granule de gheață B10-44
B.10.4.1.3.3. Deosebirile dintre diferitele forme de
precipitaţii…………………………… B10-44
B.10.4.1.3.4. Hidrometeori constituiți din ansambluri de particule de apă, lichide sau
solide, ridicate de vânt de pe suprafata terestră……………………… B10-46
Transportul de zăpadă B10-46
Transportul de zăpadă la sol B10-46
Transportul de zăpadă la înălțime B10-47
Bura B10-48
B.10.4.1.3.5. Hidrometeori constituiți dintr-o depunere de particule de apă sau
gheață B10-49
B.10.4.1.3.5.1. Depuneri de particule lichide…………………………………. B10-49
Depunere de picăturele de ceață B10-49
Roua B10-50
Abureala B10-51
Roua înghețată B10-51
B.10.4.1.3.5.2. Depuneri de particule îngheţate……………………………… B10-51
Bruma B10-52
Abureala înghețată B10-53
Chiciura B10-53
Chiciura moale B10-53
Chiciura tare B10-54
Chiciura transparentă B10-55
Poleiul B10-55
B.10.4.1.3.5.3. Criterii de deosebire între diferitele depuneri de particule de
apă………………………………………………………………. B10-57
B.10.4.1.3.6. Alți hidrometeori…………………………………………………………... B10-57
Tromba B10-57
Norul de tornadă și tornada B10-58
B.10.4.1.3.7. Litometeori………………………………………………………………… B10-59
B.10.4.1.3.7.1. Generalități……………………………………………………… B10-59
B.10.4.1.3.7.2. Litometeori sub formă de suspensii de particule uscate în
atmosferă………………………………………………….. B10-60
Pâcla uscată B10-60
Pâcla de nisp/praf B10-61
Fum B10-62
B.10.4.1.3.7.3. Litometeorii constituiți din ansambluri de particule uscate
ridicate de vânt…………………………………………………. B10-62
Transport de praf sau nisip la sol B10-63
Transport de praf sau nisip la înălțime B10-63
Furtună de praf sau de nisip B10-63
Zid de praf sau de nisip B10-63
Turbion de praf sau de nisip B10-64
B.10.4.1.3.8. Fotometeorii………………………………………………………………. B10-66
Fenomene de halo B10-66
Coroana B10-70
Irizații B10-71
Gloria B10-71
Curcubeul B10-71
Inelul lui Bishop B10-73
Mirajul B10-74
Tremurătura B10-74
Scânteierea B10-75
Raza verde B10-76
Culori crepusculare B10-76
B.10.4.1.3.9. Electrometeorii…………………………………………………………. B10-77
Orajul B10-77
Fulgerul B10-77
Tunetul B10-79
Focul Sfântului Elmo B10-79
Aurorele polare B10-80
B.10.4.1.3.10. Alte fenomene…………………………………………………………… B10-80
Vijelia B10-80
Vântul tare B10-80
B.10.5. Aparatură automată folosită pentru determinarea stării timpului……………………………….. B10-81
B.10.6. Întreținerea aparaturii automate pentru determinarea stării timpului…………………………... B10-81
B.11. Precipitațiile atmosferice…………………………………………………………………………………….. B11-1
B.11.1. Noțiuni generale……………………………………………………………………………………… B11-1
B.11.2. Expunerea instrumentelor…………………………………………………………………………... B11-1
B.11.3. Efectuarea măsurătorilor cantităților de precipitații………………………………………………. B11-2
B.11.3.1. Măsurarea cantităților de precipitații cu aparatura automată - pluviometrul cu cupe
basculante…………………………………………………………………………………… B11-2
B.11.3.2. Măsurarea cantităților de precipitații cu aparatura automată - pluviometrul cu cântărire B11-3
B.11.4. Întreținerea aparaturii……………………………………………………………………………….. B11-4
B.11.4.1. În sezonul rece al anului……………………………………………………………………. B11-4
B.11.4.2. În sezonul cald al anului……………………………………………………………………. B11-6
B.12. Stratul de zăpadă……………………………………………………………………………………………. B12-1
B.12.2. Amplasarea instrumentelor…………………………………………………………………………. B12-4
B.12.3. Efectuarea observațiilor și măsurătorilor meteorologice………………………………………… B12-4
B.12.3.1. Stabilirea gradului de acoperire şi a caracteristicilor stratului de zăpadă…………………. B12-4
B.12.3.2. Determinarea grosimii stratului de zăpadă……………………………………………….. B12-5
B.12.3.2.1. Măsurarea grosimii stratului de zăpadă cu aparatura automată………………… B12-5
B.12.3.2.2. Măsurarea grosimii stratului de zăpadă cu riglele………………………………. B12-5
B.12.3.3. Determinarea densităţii stratului de zăpadă……………………………………………… B12-7
B.12.3.4. Determinarea densității zăpezii în timpul topirii sale…………………………………….. B12-10
B.12.3.5. Determinarea densității cu ajutorul pluviometrului……………………………………….. B12-11
B.12.3.6. Determinarea echivalentului în apă al stratului de zăpadă……………………………… B12-11
B.12.4. Întreținerea aparaturii……………………………………………………………………………….. B12-12
B.13. Vizibilitatea orizontală……………………………………………………………………………………….. B13-1
B.13.2. Măsurarea vizibilității orizontale……………………………………………………………………. B13-1
B.13.2.1. Utilizarea aparaturii automate pentru determinarea vizibilității orizontale…………….. B13-1
B.13.2.2. Metoda vizuală de determinare a vizibilității orizontale………………………………….. B13-2
B.13.3. Întreținerea aparaturii automate……………………………………………………………………. B13-5
B.14. Depuneri de gheață………………………………………………………………………………………….. B14-1
B.14.2. Stadiile depunerii gheții……………………………………………………………………………... B14-3
B.14.3. Efectuarea observațiilor și măsurătorilor………………………………………………………….. B14-4
Partea C – Metadate meteorologice……………………………………………………………………………… C-1
C.1. Noțiuni generale…………………………………………………………………………………………. C-2
C.2. Tipuri de metadate……………………………………………………………………………………….... C-3
Partea D - Definiții…………………………………………………………………………………………………....... D-1
Definiții…………………………………………………………………………………………………………….. D-2
Bibliografie
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………........ -1
Anexe
Anexa 1 - Etimologia denumirii norilor……………………………………………………………………….. Anexa1
Anexa 2 - Precipitațiile atmosferice…………………………………………………………………………... Anexa2
Anexa 3 – Extras din recomandările O.M.M. referitoare la amplasarea unei stații meteorologice
în rețeaua de suprafață………………………………………………………………………………………... Anexa3
Anexa 4 – Procesele de formare a norilor............................................................................................. Anexa4
PARTEA A
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
A-1
CAPITOLUL A. 1. INTRODUCERE
Cercetarea legilor de dezvoltare a proceselor şi fenomenelor din atmosfera terestră care determină
starea timpului şi clima se poate realiza numai pe baza datelor rezultate din observaţiile şi măsurătorile
meteorologice obținute din sistemul meteorologic mondial de observare. Acesta este format din două
subsisteme:
- subsistemul bazat pe puncte de observație situate pe suprafața terestră
- subsistemul de observații efectuate din spațiu.
Pentru ca datele meteorologice să fie comparabile între ele, observaţiile şi măsurătorile se execută
pe întreg globul terestru, după metodologii unice – stabilite de Organizația Meteorologică Mondială
(O.M.M.) şi adaptate specificului naţional - cu aparate şi instrumente comparabile. Asigurarea calității și
întreținerea aparaturii meteorologice sunt elemente de bază pentru efectuarea măsurătorilor meteorologice.
În Ghidul WMO-No.8, O.M.M. prezintă recomandările ce trebuie respectate la nivel internațional pentru a
îndeplini cele menționate mai sus.
Observaţiile şi măsurătorile meteorologice cele mai complexe se execută în stratul inferior al
atmosferei, în cadrul subsistemului de puncte observaționale amplasate la suprafaţa globului terestru,
aparţinând serviciilor meteorologice naţionale.
Programul unitar al măsurătorilor şi observaţiilor meteorologice, precum şi experimentele
internaţionale şi alte activităţi meteorologice sunt asigurate printr-o permanentă colaborare internaţională,
coordonată de Comisiile Tehnice de specialitate ale Organizaţiei Meteorologice Mondiale.
În România, reţeaua de staţii meteorologice funcționează conform recomandărilor O.M.M. – fiind
administrată de Administrația Națională de Meteorologie.
Staţiile meteorologice din reţeaua observațională naţională efectuează observaţii şi măsurători
meteorologice complexe, în mod continuu sau la anumite termene de observație în 24 de ore, folosind
aparatură automată la toate stațiile meteorologice. Marea majoritate a măsurătorilor meteorologice se
efectuează cu ajutorul echipamentelor meteorologice automate, instalate gradual începând cu anul 2000.
Informațiile meteorologice sunt transmise automat de către stațiile meteorologice automate, fiind
recepționate:
- la nivelul local al stației meteorologice de către aplicația de tip consolă MeteoApp
- la nivelul Centrelor Meteorologice Regionale de către aplicația RFC
- la nivel național de către aplicația COF.
În cazul stațiilor meteorologice, înscrierea şi validarea primară de către observator a datelor
meteorologice în aplicația electronică tip registru meteorologic unic s-a menținut până în anul 2022. Această
aplicație de la fiecare stație meteorologică era încărcată zilnic în mod automat pe serverul Administrației
Naționale de Meteorologie. Centrele Meteorologice Regionale (C.M.R.), prin serviciile meteorologice
teritoriale, efectuau zilnic o altă procedură de validare a datelor meteorologice, folosind aplicația de
intercomparare a datelor elaborată de către Laboratorul de Proiectare și Administrare Baze Date
(L.P.A.B.D.).
Începând cu data de 1 ianuarie 2023, la nivelul stațiilor meteorologice datele meteorologice sunt
înscrise în regim operativ în aplicația CDMS (Climatic Data Management System), construită în cadrul
Proiectului ”Dezvoltarea sistemului național de monitorizare și avertizare a fenomenelor meteorologice
periculoase pentru asigurarea protecției vieții și a bunurilor materiale” Cod SMIS 2014+127994 Obiectivul
”Modernizarea sistemului de gestionare a datelor climatice (Climate Data Management System – CDMS)
folosind standarde de reprezentare geospațială. La nivelul Serviciilor Meteorologice și de Asigurarea Calității
(S.M.A.C.) se realizează gestiunea metadatelor curente ale stațiilor meteorologice aflate în subordine directă,
tot prin intermediul aplicației CDMS.
Începând cu data de 1 ianuarie 2024 la stațiile meteorologice din rețeaua națională nu se efectuează
măsurători cu aparatura clasică (termometre cu mercur – aer și sol -, termometre cu alcool – aer și sol - ,
higrometre, giruete cu placă grea și ușoară, barometre, termografe, higrografe, barografe, anemometre de
mână, anemografe). Aparatura clasică ce rămâne în uz pentru efectuarea de măsurători este reprezentată
A-2
de: heliografe, pluviometre, rigle pentru stratul de zăpadă, densimetre pentru zăpadă, chiciurometre și
elementele lor conexe specifice pentru efectuarea măsurătorilor asupra depunerilor de gheață.
Prezentele instrucţiuni din Volumul I - ediţia a V-a revăzută, completată și actualizată - se referă la
metodologia de efectuare a măsurătorilor și observațiilor meteorologice de către staţiile meteorologice din
reţeaua naţională și are la bază ediția 2021 a „Guide to Meteorological Instruments and Methods of
Observation” – WMO-No.8 (https://community.wmo.int/en/activity-areas/imop/wmo-no_8)
Principalele publicații O.M.M. care au stat la baza actualizărilor sunt:
– Guide to Meteorological Instruments and Methods of Observation – WMO-No.8;
– International Cloud Atlas – Volume I – Manual on the Observation of Clouds and other Meteors –
WMO-No.407;
– International Cloud Atlas - https://cloudatlas.wmo.int/stratocumulus-sc.html ;
– Guide to Hydrological Practices – Volume I – WMO-No.168;
– Manual on the Global Observing System – Volume I – WMO-No.544;
– Guide to the Global Observing System – WMO-No.488;
– Guide to Climatological Practices – WMO-No.100;
– WMO Solid Precipitation Measurement Intercomparison – WMO/TD-No.872;
– Guidelines on Climate Observation Networks and Systems – WMO/TD-No.1185.
A-3
CAPITOLUL A.2. NOȚIUNI GENERALE
A.2.1. NOȚIUNI GENERALE REFERITOARE LA OBSERVAȚIILE METEOROLOGICE
A.2.1.1. Necesitatea efectuării observațiilor meteorologice

Măsurătorile meteorologice sunt efectuate din mai multe motive, dintre acestea se pot menționa:
pregătirea în timp real a analizelor stării vremii, realizarea prognozelor meteorologice, prevederea
episoadelor de timp sever, elaborarea studiilor climatologice, deservirea activităților de transport rutier, naval
și aerian, utilizarea informațiilor meteorologice în activitatea de hidrologie, necesitatea cunoașterii unor factori
ai vremii pentru agricultură, cercetarea în meteorologie și climatologie. Pe plan internațional, principalele
recomandări ale Organizației Meteorologice Mondiale referitoare la bunele practici pentru măsurătorile și
observațiile meteorologice sunt cuprinse în lucrarea WMO-No.8 „Guide to Meteorological Instruments and
Methods of Observation”.
Datele meteorologice care se folosesc în diverse domenii provin din rețele de stații meteorologice
care efectuează programe de observație cu scale de timp și spațiu diferite. Rezoluția necesară pentru
surprinderea fenomenelor meteorologice trebuie să fie mică în cazul agrometeorologiei și mare pentru
prognoza globală pe termen lung. Scalele de prognoză sunt strâns legate de intervalele de timp ale
fenomenelor. Astfel: în cazul prognozelor de scurtă durată sunt necesare observații mai frecvente care sunt
efectuate într-o rețea densă aflată pe o suprafață limitată, cu scopul de a detecta orice fenomen meteorologic
care se manifestă la scară redusă și care prezintă o dezvoltare rapidă.
Scalele meteorologice orizontale pot fi clasificate după cum urmează, cu un factor doi de incertitudine:
(a) Microscală (mai puțin de 100 m) pentru agrometeorologie;
(b) Toposcală sau locală (100 m ÷ 3 km) pentru poluarea aerului, tornade;
(c) Mezoscală (3 ÷ 100 km) în cazul orajelor, brizelor de mare și de munte;
(d) La scară mare (100 ÷ 3.000 km) pentru fronturi, cicloane, mase noroase;
(e) Scară planetară (peste 3.000 km), de exemplu, undele troposferice. (WMO-No.8, Vol.I, 1.1.2)
A.2.1.2. Observația meteorologică și reprezentativitatea datelor

Observația meteorologică reprezintă măsurarea sau evaluarea unuia sau a mai multor elemente
meteorologice. Aceasta constă în măsurarea valorilor numerice ale elementelor meteorologice, a variaţiei
lor, precum şi în aprecierea caracteristicilor calitative ale fenomenelor care caracterizează starea timpului la
staţia meteorologică. Condiţia esenţială la care trebuie să răspundă observaţia meteorologică este
comparabilitatea datelor şi a valorilor în timp, fie cu cele provenite de la alte staţii meteorologice, fie
între ele.
În funcţie de scop sau solicitări, observaţiile meteorologice pot fi: sinoptice, climatologice,
agrometeorologice, aeronautice, speciale etc.
Reprezentativitatea unei observații reprezintă gradul până la care această observație descrie în mod
corect valoarea unei variabile care este necesară pentru atingerea unui anumit scop. De aceea, aceasta nu
reprezintă o calitate fixă pentru toate tipurile de observații, ci rezultă din complexul de factori determinați de
instrumentele folosite, intervalele de timp de măsurare și expunerea/amplasarea punctului de măsurare față
de cerințele unor aplicații practice. De exemplu, în cazul observațiilor sinoptice, acestea ar trebui să fie
reprezentative pentru o suprafață cu o rază de 100 km în jurul stației meteorologice. Dar, pentru o scară mai
redusă și pentru aplicațiile locale, se poate considera că suprafața poate avea raza de 10 km sau mai puțin.
(WMO-No.8, Vol. I, 1.1.2)
Observațiile meteorologice pot fi efectuate in-situ sau prin tehnici de teledetecție (inclusiv de către
sisteme amplasate în spațiu), în funcție de capabilitățile diferitelor sisteme de a măsura elementele
meteorologice care sunt necesare. Sistemul Mondial de Observații – care a fost construit pentru a răspunde
cerințelor efectuării observațiilor meteorologice la nivel global, regional și național – este compus din două
subsisteme: subsistemul bazat pe puncte de observație situate pe suprafața terestră și subsistemul de
observații efectuate din spațiu. Primul subsistem cuprinde o gamă largă de tipuri de stații, în funcție de tipul
aplicațiilor practice pentru care sunt utilizate datele rezultate din observații. Astfel, se pot enumera: stații
sinoptice de suprafață, stații pentru măsurători aerologice, stații climatologice etc. Cel de-al doilea subsistem
este compus din aeronave care sunt dotate cu echipamente specializate pentru astfel de măsurători. (WMO-
No.8, Vol. I, 1.2.)
A-4
A.2.1.3. Reperele de timp necesare pentru efectuarea observației meteorologice. Momentul

observației. Ziua climatologică.
Pentru a se obţine o imagine integrală asupra stării timpului, observaţia meteorologică se efectuează
prin convenție simultan la toate staţiile meteorologice dintr-o arie dată, la ore oficiale standard.
Definiții:
Timpul solar mediu local are aceeași durată a zilelor pe tot cursul anului. Durata acestor zile medii
este egală cu media anuală a duratei zilelor astronomice și servește ca unitate principală de măsurare a
timpului. Durata zilei medii este împărțită în ore, minute și secunde. Ca amiază este considerată ora 12.
Fiecărui meridian îi corespunde un timp solar mediu local (timp local).
Ora oficială este un timp convențional, admis oficial pentru o suprafață întinsă. Întreg globul
pământesc este împărțit convențional în secțiuni meridiane, respectiv în 24 de fuse egale, fiecare de câte 15
grade longitudine. Meridianul central al fusului 0 este meridianul care trece prin localitatea Greenwich. Ora
oficială este aleasă și decretată în fiecare țară după timpul local al meridianului central al unuia dintre fusele
orare succesive, în cadrul cărora se găsește teritoriul țării respective. România are ca oră oficială timpul local
corespunzător meridianului de 300 longitudine estică (meridianul central al fusului II).
Timpul local al punctelor amplasate pe același meridian se calculează ținând cont că unui grad
unghiular îi corespund 4 minute de timp, iar unui minut unghiular îi corespund 4 secunde de timp. În România
diferențele de timp care trebuie adăugate orei oficiale pentru aflarea timpului local (orei climatologice) sunt
cuprinse între +1 minut de timp la extremitatea estică (Sulina) și +39 minute de timp la extremitatea vestică
(Beba Veche).
Modul de calcul: longitudine 210 41’. Se calculează diferența între această longitudine și meridianul
de 30 : 30000’ – 21041’=8019’
0
Care se transformă în unități de timp conform convenției din definiție: (80x4min)+(19’x4sec)=33

minute și 16 secunde. Ora observației climatologice este: ora oficială+33 minute.
Ora sinoptică este ora, exprimată în timp universal Greenwich – UTC, la care sunt efectuate simultan
prin înţelegere internaţională observaţii meteorologice pe tot cuprinsul globului terestru.
Ora standard principală este ora la care se efectuează observaţia sinoptică ce face obiectul
schimbului de date la scară regională sau mondială; orele standard principale sunt: 00, 06, 12 şi 18 UTC.
Ora standard intermediară este ora la care se efectuează observaţia sinoptică ce face obiectul unui
schimb de date la scară naţională sau subregională; orele standard intermediare sunt: 03, 09, 15 şi 21 UTC.
Pe teritoriul României observaţiile sinoptice se efectuează atât la orele standard principale şi
intermediare, cât şi la toate celelalte ore dintre aceste termene (termene vizuale).
Măsurarea presiunii atmosferice trebuie să se facă la orele standard fixate pentru observaţia
sinoptică, iar observarea celorlalte elemente trebuie să se facă în cele 10 minute care preced orele standard
fixate pentru observaţiile sinoptice de suprafață. Astfel momentul observaţiei sinoptice durează 10
minute şi se încheie întotdeauna cu măsurarea presiunii atmosferice. Deci toate fenomenele sau
elementele existente sau observate în acest interval de 10 minute trebuie considerate ca fiind în momentul
observaţiei.
Pe teritoriul României, din motive generate de structura şi organizarea sistemului intern de
telecomunicaţii meteorologice şi a programului de schimb internaţional de date, observaţiile sinoptice, deşi
contează pentru ore standard întregi, se efectuează mai devreme cu 30 minute faţă de ora standard.
A-5
Observațiile climatologice au fost efectuate pe teritoriul României începând din anul 1961 și până în
anul 2001 corespunzător timpului local (orei climatologice) al punctelor de măsurare.
Din anul 2001 cele două programe, sinoptic și climatologic, au fost unite, iar observațiile climatologice
sunt efectuate și în prezent la momentul observației sinoptice.
În perioada 1 ianuarie 1961 – 31 decembrie 2022, ziua climatologică a fot considerată întervalul
cuprins între ora 18:00 UTC ziua anterioară – 17:59 UTC ziua curentă.
Începând cu 1 ianuarie 2023, ziua climatologică este considerată în intervalul 00:00 UTC – 23:59
UTC.
A.2.1.4. Observația meteorologică. Locul efectuării observației meteorologice.

Observaţia meteorologică se efectuează în locuri special amenajate, denumite conform normelor
internaţionale staţii meteorologice.
Observațiile trebuie făcute de către observatori care au o vedere considerată normală și au fost
instruiți în mod corespunzător. Observațiile trebuie realizate fără dispozitive optice suplimentare (binoclu,
telescop, teodolit etc) și, de preferință, nu printr-o fereastră, mai ales atunci când obiectele sau luminile sunt
observate pe timp de noapte. Ochiul observatorului trebuie să fie la o înălțime normală deasupra solului
(aproximativ 1,5 m). Observațiile nu ar trebui să fie făcute de la etajele superioare ale turnurilor de control
sau ale altor clădiri înalte. Acest lucru este deosebit de important atunci când vizibilitatea este slabă. (WMO-
No.8, Vol. I, Cap. 9.2.1)
Observaţia meteorologică se efectuează pe platforma cu instrumente specifice. În ceea ce priveşte
observarea şi identificarea fenomenelor meteorologice şi a elementelor care definesc starea timpului,
acestea sunt considerate ca fiind la staţie numai atunci când se produc sau sunt sesizabile în punctul din
care se efectuează observaţia meteorologică, în caz contrar, fenomenele meteorologice vor fi considerate la
distanţă sau în orizontul staţiei (orizont = partea din suprafaţa terestră vizibilă dintr-un punct degajat, de formă
circulară, pe care aparent se sprijină bolta cerească).
Întrucât unele elemente meteorologice care formează obiectuI observaţiei meteorologice se întind
mult în suprafaţă (ca de exemplu: stratul de zăpadă, starea solului etc) ele trebuie determinate sau apreciate
cantitativ ori calitativ pentru zone învecinate staţiei meteorologice sau pe suprafeţe reprezentative. Din acest
punct de vedere, se vor considera ca zone învecinate tot terenul pe o rază maximă de circa 500 m în
jurul platformei meteorologice, iar ca suprafaţă reprezentativă suprafaţa parcelei din platformă pe
care se fac determinările de temperatura solului.
Nivelul ochiului observatorului, respectiv înălţimea medie de 1,50 m deasupra suprafeţei solului
(WMO-No.8, Vol. I, Cap. 9.2.1), constituie pentru staţiile meteorologice terestre limita de apreciere a dezvol-
tării fenomenelor pe verticală. Din acest punct de vedere, fenomenele care se produc sub această limită
vor fi considerate la sol, iar cele care o depăşesc vor fi considerate la înălţime.
În cazul observaţiilor efectuate de pe mare, limita de înălţime faţă de care fenomenele meteorologice
se apreciază ca joase sau la înălţime este de 10 m.
Când vizibilitatea variază în direcții diferite, valoarea înregistrată și raportată depinde de practicile de
codificare ale raportului. Astfel, în mesajele sinoptice, trebuie raportată valoarea minimă a vizibilității
orizontale.
A-6
A.2.2. STAȚIA ȘI PLATFORMA METEOROLOGICĂ

Reglementările legale referitoare la activitatea de meteorologie se regăsesc în Legea 139/2000,
privind activitatea de meteorologie – (republicată în 2014 și modificată cu Legea 281 din 18.11.2015).
Stația meteorologică este locul ales ca reprezentativ pentru o zonă dată, în care se amplasează
aparatura meteorologică și se efectuează observațiile meteorologice. Stația meteorologică este constituită
dintr-o parcelă de teren amenajată după normele standard – denumită platforma meteorologică – pe care se
instalează majoritatea aparaturii de observare și măsurare și, acolo unde este cazul, dintr-o clădire în care
se asigură condițiile de desfășurare a activității observatorilor (acolo unde este cazul) și în care se instalează
computerul și eventual unele aparate meteorologice.
Sub aspect funcțional, organizatoric și economic, stația meteorologică reprezintă o unitate tehnico-
ștințifică de bază care este administrată de Administrația Națională de Meteorologie. Stația meteorologică
este dotată cu instalațiile și aparatura necesare efectuării observațiilor meteorologice și transmiterii acestora,
precum și cu mijloace fixe, după caz (teren, clădire) și administrativ-gospodărești de funcționare, după caz.
Stația meteorologică poate fi încadrată cu personal de specialitate (acolo unde este cazul) aflat sub
coordonarea unui șef de stație. Activitatea se desfășoară după un program stabilit de serviciul meteorologic
căruia îi este arondată stația meteorologică și aprobat de Administrația Națională de Meteorologie.
În funcție de zona în care sunt amplasate stațiile meteorologice, acestea pot fi terestre și marine.
Mai mult, în funcție de înălțimea și forma unității de relief pe care sunt amplasate, din punct de
vedere al clasificării geografice, stațiile meteorologice terestre pot fi:
- costiere sau de litoral,
- de câmpie,
- de deal (pe vale, pe versant),
- de podiș,
- de munte (amplasate de la 800 m altitudine: pe versant, pe creastă, în circuri glaciare).
Pentru scopuri sinoptice (în special pentru mesajele ALERT și alert pe praguri), stațiile
meteorologice se împart în trei categorii de altitudine:
- categoria 1 de altitudine – [0 ÷ 800) m;
- categoria a 2-a de altitudine – [800 ÷ 1800) m;
- categoria a 3-a de altitudine – cu înălțimea mai mare sau egală cu 1800 m.
Fiecare stație meteorologică va fi amplasată într-un loc ce permite expunerea instrumentelor conform
normelor tehnice și efectuarea observațiilor care nu necesită folosirea instrumentelor, în vederea obținerii
unor date de calitate. Stațiile meteorologice vor fi amplasate în așa fel încât să furnizeze date meteorologice
reprezentative pentru regiunea în care funcționează. Conform Legii 139/2000 privind activitatea de
meteorologie, în jurul platformelor meteorologice se instituie zone de protecție meteorologică absolută, a
căror lățime este de 30 m. În zonele de protecție meteorologică absolută, este interzisă executarea de
instalații supraterane, de irigații și plantarea de culturi forestiere sau culturi înalte. Pe o distanță de până la
500 m în jurul și în afara zonei de protecție absolută a platformei meteorologice este permisă amplasarea de
construcții mai înalte de 1/6 din distanța dintre construcție și limita zonei de protecție, de rețele de înaltă
tensiune sau de telecomunicații, de obiective care emit în atmosferă fum și pulberi, de sisteme de irigații prin
aspersie și plantarea de perdele forestiere numai cu acordul prealabil al Administrației Naționale de
Meteorologie.
În limita condițiilor reale din teren, platforma meteorologică va fi situată pe un loc deschis și tipic
pentru regiunea respectivă.
Conform recomandărilor O.M.M. din ghidul WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 2.2), pentru a obține o bună
reprezentativitate a datelor meteorologice, amplasarea platformei ar trebui:
- să fie departe de obstacole mari care pot influența în mod direct indicațiile aparatelor;
- să fie la mai mult de 100 m de sursele de căldură sau de suprafețele care pot reflecta căldura
(clădiri, suprafețe de beton, parcări etc.);
- să fie la o distanță mai mare de 100 m de o întindere de apă (dacă aceasta - râu, lac, mare - nu
este semnificativă pentru regiune și cu excepția stațiilor speciale).
Exceptând cazurile particulare ale stațiilor de munte, platforma meteorologică nu trebuie amplasată
în apropierea unor văi adânci, a râpelor, a denivelărilor pronunțate de relief, a pantelor abrupte etc. (WMO-
No.8, Vol I, Cap. 1.3.3.1)
Pentru a se asigura o amplasare cât mai tipică și reprezentativă a platformei meteorologice,
amplasamentul ales pentru stațiile meteorologice nou înființate și ale celor care se relochează va fi aprobat
de comisia de omologare a Administrației Naționale de Meteorologie.
Conform recomandărilor O.M.M. din ghidul WMO-No.8, Vol. I, 1.3.3.1. și Vol. III, 1.6, parcela de teren
pe care se amplasează platforma meteorologică ar trebui să aibă, de preferat, dimensiuni de cel puțin 25 x
A-7
25 m (cu laturile pe cât posibil îndreptate de la nord la sud și de la est la vest) în cazul în care pe platformă
se instalează mai mult echipament. Astfel, dimensiunile platformelor care efectuează măsurători speciale pot
fi mai mari, fiind stabilite în funcție de aparatura necesară efectuării măsurătorilor speciale. În condiții reale,
din cauza factorilor antropici, a particularității locului de amplasare și a dezvoltării zonelor locuite sau datorită
utilizării unui echipament meteorologic redus, dimensiunile platformelor pot fi adaptate (restrânse) la condițiile
specifice fiecărui amplasament.
Suprafața platformei trebuie să fie perfect nivelată, fără gropi, movile sau denivelări, iar solul va fi
acoperit cu iarbă scurtă. Există, de exemplu, și situațiile particulare pentru stațiile de munte – unde platforma
este amplasată pe rocă și stațiile costiere – unde platforma poate fi amplasată pe nisip.
Pentru păstrarea suprafeței platformei meteorologice în starea ei naturală, circulația în interiorul
platformei este permisă numai pe cărări special amenajate sau marcate. Este admisă crearea căilor de acces
în platforma meteorologică (prin betonare, asfaltare, montarea de dale) cu condiția ca lățimea acestora să
nu depășească 50 cm și numai în cazurile în care terenul platformei este puternic umezit în anumite perioade
ale anului.
În scopul asigurării protecției aparaturii și instalațiilor și pentru semnalizarea efectuării unei activități
instituționale, platforma meteorologică trebuie împrejmuită cu un gard (cu excepția unor situații prevăzute în
lege) (WMO-No.8, Vol. I, 1.3.3.1). Împrejmuirea platformei se face astfel încât aceasta să nu constituie un
obstacol în calea vântului și să nu favorizeze formarea troienelor de zăpadă. Astfel, în unele cazuri,
împrejmuirea platformei a fost realizată din rețele de sârmă, întinsă pe cadre metalice (în astfel de situații,
cadrele metalice au fost fixate pe țevi metalice implantate în sol, în socluri de ciment sau prinse prin bride
metalice de stâlpi de beton, după caz). Împrejmuirea trebuie să aibă înălțimea de 1,5 ÷ 2,0 m deasupra
solului. Accesul în platforma meteorologică se face pe latura care corespunde drumului cel mai scurt și
accesibil între clădirea stației meteorologice și platformă.
Pentru identificare, toate staţiile meteorologice sunt definite prin următoarele elemente (metadate),
care descriu stația meteorologică respectivă (WMO-No.8, Vol. I, 1.3.3.2):
➢ coordonatele geografice ale staţiei meteorologice (latitudine și longitudine) referite conform
World Geodetic System 1984 (WGS-84), specificate în grade, minute și secunde întregi de
arc;
➢ altitudinea stației meteorologice deasupra nivelului mării, exprimată în metri și sutimi de
metru;
➢ geopotenţialul nivelului de referinţă la care este redusă presiunea sau suprafaţa izobară de
referinţă al cărei geopotential este transmis, acolo unde este cazul (în cazul României, pentru
stațiile meteorologice cu altitudine mai mare sau egală cu 500 m);
➢ indicativul de staţie sinoptică terestră, atribuit de către ţara membră a O.M.M.; pe teritoriul
României, indicativele numerice ale staţiilor sinoptice sunt stabilite în intervalul 000 ÷ 499 şi
sunt distribuite în ordine crescătoare, latitudinaI, de la nord la sud şi longitudinal, de la vest
la est; indicativul internațional al României este 15;
➢ indentificatorul WIGOS al stației meteorologice. Acest indicativ este utilizat pentru
identificarea punctelor de măsurare în platforma OSCAR/Surface a Organizației
Meteorologice Mondiale și este inclus în mesajele format BUFR.
Structura identificatorului WIGOS pentru stațiile meteorologice înscrise în platformă până în mai
2016 este: 0-20000-0-15xxx
Primele trei secvențe de coduri au fost alocate automat la acel moment de timp de către O.M.M.,
a patra secvență fiind idicativul de stație sinoptică terestră.
Structura indicativului WIGOS pentru stațiile meteorologice a fost modificată de către O.M.M.
pentru stațiile înscrise în platformă după luna mai 2016. Acesta este compus din secvențele de coduri:
0-642-20000-xxxxxxxxxxxxxxxx
Secvența 1 - Seria identificatorului WIGOS (număr), alocat automat de către O.M.M., numărul 0
Secvența 2 - Deținătorul punctului de măsurare (număr), alocat automat de către O.M.M. pentru România,
numărul 642
Secvența 3 - Identificatorul instituției care administrează punctul de măsurare, atribut pe plan național pentru
Administrația Națională de Meteorologie, numărul 20000
Secvența 4 - Identificatorul unic pentru un punct de măsurare care face parte din rețeaua administrată de
instituția desemnată prin secvența 3 de cod, număr cu maxim 16 caractere.
➢ indicativul geografic al stației meteorologice (codul geografic). Până la data de 31 decembrie
2022 modul de codificare pentru codul geografic cuprindea numai gradele și minutele de
latitudine și longitudine, cuprins într-un număr cu 6 caractere. Începând cu data de 1 ianuarie
2023, pentru a permite identificarea cu acest tip de cod a viitoarelor puncte de măsurare care
A-8
vor fi implementate în rețeaua națională, acesta se va extinde la 10 caractere numerice, în

care vor fi incluse secundele de latitudine și longitudine.
➢ orele la care sunt efectuate observaţiile sinoptice (momentul observaţiei) şi la care sunt
transmise aceste observaţii.
Observatorii:
► au obligația ca pe parcursul turei efectuată la stația meteorologică să:

- asigure efectuarea veghei meteorologice permanente. Aceasta presupune efectuarea tuturor
observațiilor vizuale și a măsurătorilor meteorologice care temporar nu pot fi efectuate de către stația
meteorologică automată (inclusiv în situația în care inginerul de sistem efectuează intervenții asupra
aparaturii automate, dacă este necesar să se aibă în vedere și montarea heliogramei), necesare întocmirii
mesajelor operaționale sinoptice, ALERT și a mesajului operativ;
- consemneze în aplicația CDMS toate fenomenele meteorologice care se produc la stația meteorologică și
în raza acesteia;
- verifice starea aparaturii în platforma meteorologică la preluarea și predarea turei și la fiecare oră la care
efectuează observații;
- anunțe operativ superiorii ierarhici în cazul apariției unui incident pe durata programului său de tură (inclusiv
nefuncționalitatea unui traductor sau a unui alt echipament);
- preia informațiile de la posturile pluviometrice arondate în vederea transmiterii mesajelor PLUVIO și ALERT
PLUVIO;
► au rolul de a efectua observațiile sinoptice și climatologice care nu pot fi realizate de către
aparatura automată;
► pe parcursul programului trebuie să asigure întreținerea instrumentelor, să realizeze
documentarea informațiilor de metadate și să mențină locul de observație în condiții cât mai bune;
► în situația indisponibilității parțiale sau totale a echipamentelor automate trebuie să efectueze, în
limita instrumentarului disponibil, măsurătorile și observațiile vizuale, să codifice și să transmită mesajele
meteorologice;
Se atrage atenția că mesajul ALERT este prioritar față de mesajul sinoptic. În cazul manifestării unui
fenomen meteorologic periculos care poate fi descris în mesaj operativ, observatorul va compune și
transmite și acest mesaj;
Măsurătorile care pot fi efectuate cu aparatura clasică sunt: durata de strălucire a Soarelui cu
heliograful, cantitățile de precipitații cu pluviometrul, grosimea stratului de zăpadă cu riglele pentru zăpadă,
densitatea zăpezii cu densimetrul și parametrii caracteristici depunerilor de gheață cu chiciurometrul;
► au rolul de validare primară a datelor observate și măsurate. În acest sens, fiecare stație
meteorologică are în sarcină completarea datelor meteorologice în aplicația CDMS și supravegherea datelor
furnizate de către aparatura automată;
► au obligația ca, în funcție de programul cu personal la stație, să verifice colectoarele de
la pluviometrele clasice la orele 00, 03, 06, 09, 12, 15, 18, 21 UTC; la predarea turei, observatorii sunt obligați
să noteze în procesul verbal de predare-primire eventualele defecțiunii ale aparaturii meteorologice automate
și clasice (heliograf, pluviometru, densimetru, rigle pentru zăpadă, chiciurometru) sau alte evenimente
administrative apărute cu care aceștia s-au confruntat. Observatorul care a preluat tura, are obligația de a
efectua un rond în platforma meteorologică, în vederea verificării stării aparaturii;
► în situația în care reperele de vizibilitate orizontală s-au modificat, șeful stației meteorologice are
obligația să propună Serviciului Meteorologic de Asigurarea Calității (care administrează stația
meteorologică) noi repere, în vederea validării lor de către meteorologii S.M.A.C. și de elaborare a unei noi
scheme a reperelor de vizibilitate orizontală;
► au obligația de a asigura întreținerea platformei meteorologice, a căilor de acces și a aparaturii
meteorologice – pentru asigurarea funcționalității acestora -, conform instrucțiunilor de specialitate,
instrucțiunilor de protecție a muncii și normelor de sănătate și securitate în muncă.
În cazul stațiilor cu personal, stația meteorologică trebuie să dispună de:

● registrul de predare-primire a serviciului; în acest registru se vor completa procese verbale de
predare-primire a turei. Procesul verbal trebuie semnat de către ambii observatori. În cazul unor evenimente
care duc la deteriorarea stării platformei meteorologice, a echipamentelor meteorologice, a clădirii stației, a
căilor de acces etc. în diverse contexte, furtul aparaturii, intrarea prin efracție în clădirea stației etc., se va
descrie situaţia respectivă. Toate problemele apărute, și care sunt consemnate în acest registru, se vor
aduce cât mai repede posibil la cunoștința serviciului meteorologic căruia îi este arondată stația
A-9
meteorologică. Evenimentele care pot face obiectul unui mesaj operativ de tipul “Alte situații deosebite” vor
fi descrise în cadrul unui mesaj operativ.
● registrul cu istoricul stației (format pe hârtie și electronic); în acest registru se înscriu cu
indicarea datei și orei (atunci când este posibil) toate informațiile referitoare la funcționarea stației
meteorologice:
– data când au început observațiile meteorologice;
– schimbările programului de observații;
– schimbările aparaturii (scoaterea din uz, înlocuirea, repararea sau mutarea lor);
– schimbările amplasamentului stației (clădire și/sau platformă) care pot fi exemplificate și cu
fotografii, hărți etc;
– modificările apărute în jurul și în vecinătatea platformei meteorologice (de exemplu: construirea
unor noi clădiri, tăierea pădurii, inundații, irigații, incendii etc) care pot fi exemplificate și cu fotografii,
hărți etc;
– istoricul personalului etc.
A se vedea și Partea C – METADATE METEOROLOGICE a prezentei Instrucțiuni. Este recomandat
ca aceste informații să fie menținute și în format electronic pe computerul stației, cu înştiinţarea și
permisiunea inginerului de sistem. Şeful de staţie are obligaţia de serviciu de a completa la zi acest fişier.
● dosarul cu procese verbale tip QMS (Calitate-Mediu-Sănătate); în acest dosar vor fi arhivate
toate procesele verbale tip QMS încheiate cu persoanele care coordonează activitatea stației meteorologice.
● materiale documentare (inclusiv format electronic); din această categorie fac parte:
instrucțiunile, codurile, tabelele de transformare, atlasul de nori, grafice, hărți, acte meteorologice, acte,
documente administrative sau de specialitate buletine de verificare ale aparatelor, schema reperelor de
vizibilitate, schema reperelor pentru aprecierea înălțimii troienelor, publicații de specialitate etc., documente
SMIQMS (proceduri, formulare, anexe, etc. - în format pe hârtie și/sau electronic) care au aplicabilitate în
cadrul activității stațiilor meteorologice. O parte din aceste materiale documentare se găsesc în format
electronic și sunt stocate în computerul stației, cu permisiunea inginerului de sistem.
● arhiva meteorologică (pe suport de hârtie și electronică); în aceasta sunt stocate și se
păstrează toate registrele de observații în format pe hârtie, diagramele aparatelor înregistratoare, tabelele în
format pe hârtie și alte materiale referitoare la activitatea stației meteorologice. Toate registrele meteorologice
și tabelele meteorologice în format electronic vor fi stocate pe computerul stației meteorologice, respectându-
se instrucţiunile inginerului de sistem, referitoare la organizarea documentelor şi a fişierelor în calculator.
● registrul de evidență a documentelor și actelor primite și expediate.
Stația meteorologică automată conform cu ghidul WMO - No.8, Vol. III, Cap. 1.1.2:
– reprezintă stația meteorologică la care observațiile sunt efectuate și transmise în mod automat;
– favorizează creșterea densității punctelor de măsurare, datorită faptului că pot fi amplasate și în locuri greu
accesibile sau nelocuite de către oameni;
– furnizează informații continue pe tot parcursul zilei, în absența programului cu personal la stație;
– asigură omogenitatea și standardizarea rețelelor de măsurători meteorologice;
– satisface cerințe referitoare la tipuri noi de măsurători;
– ajută la reducerea erorilor umane în procesul de măsurare.
A-10
CAPITOLUL A.3. ÎNTREȚINEREA PLATFORMEI ȘI APARATURII

METEOROLOGICE
A.3.1. CĂILE DE ACCES ÎN PLATFORMĂ ȘI ÎN INTERIORUL ACESTEIA
Platforma și aparatura meteorologică din cadrul acesteia trebuie să fie supravegheate permanent de
către observatorul de serviciu și menținute în perfectă stare de curățenie.
În cazul în care platforma meteorologică și instalațiile aflate pe suprafața sa suferă deteriorări, șeful
stației meteorologice va lua măsuri operative pentru remedierea situației. Dacă deteriorările sunt mari și nu
pot fi remediate de către personalul stației meteorologice, va fi anunțat imediat serviciul meteorologic la care
este arondată stația meteorologică, pentru a fi luate măsurile necesare.
Atunci când iarba de pe platforma meteorologică a crescut mai mult de 20 cm, aceasta trebuie cosită.
Se va acorda o atenție deosebită menținerii în bună stare a cablurilor electrice în timpul efectuării acțiunii de
cosire a ierbii.
Toate schimbările survenite în jurul platformei meteorologice pe o rază de 200 ÷ 300 m (ridicări de
construcții ori instalații, demolări, defrișări, irigații etc) se vor nota în registrul cu istoricul stației și vor fi
comunicate operativ serviciului meteorologic căruia îi este arondată stația meteorologică.
Observatorul meteorolog are obligația, atât conform instrucțiunilor meteorologice în vigoare, cât și
normelor proprii de sănătate și securitate în muncă ale Administrației Naționale de Meteorologie, de a
menține degajate pe timp de iarnă căile de acces la platforma meteorologică și în interiorul ei la aparatura
meteorologică (Exemple în Figurile A.3.1 ÷ A.3.4). În timpul iernii nu este permis să se distrugă sau să se
modifice starea naturală a stratului de zăpadă pe platformă. Dacă pe platforma meteorologică se formează
troiene de zăpadă, care schimbă mult grosimea stratului de zăpadă lângă instrumente, în comparație cu
împrejurimile stației meterologice, aceste troiene trebuie retezate până la nivelul general al stratului de
zăpadă. Surplusul de zăpadă rezultat al acestui proces trebuie scos afară din platforma meteorologică. În
asemenea cazuri se urmărește ca structura stratului de zăpadă rămas să nu fie modificată prea mult.
Înlăturarea surplusului de zăpadă de pe platformă va fi menționată în aplicația CDMS/Date la istoricul valorilor
grosimii stratului de zăpadă (Sza).
ATENȚIE ! Acțiunea de degajare a căilor de acces trebuie începută odată cu depunerea

primului strat de zăpadă și continuată pe tot parcursul sezonului rece.
În acest sens, de fiecare dată când ninge, se va asigura în mod obligatoriu un drum de acces
către stația meteorologică automată (inclusiv pluviometrul stației automate și traductorii de radiație)
și către celelalte aparate clasice din platformă.
Figura A.3.1. Exemplu de cale de acces către Figura A.3.2. Exemplu de cale de acces către
platforma meteorologică, degajată de zăpadă traductorul de radiație globală
A-11
Figura A.3.3. Exemplu de cale de acces către Figura A.3.4. Exemplu de căi de acces la aparatura
pluviometrul clasic meteorologică în interiorul platformei meteorologice
A-12
A.3.2. ÎNTREȚINEREA APARATURII METEOROLOGICE IN CAZUL EXISTENȚEI STRATULUI DE

ZAPADA (FARA GHEAȚA)
Pe parcursul sezonului rece, în cazul echipamentului automat, se va menține în jurul stâlpului

stației automate, pe o rază de 1 m, un strat de zăpadă care să nu depășească 50 cm în înălțime. (Figurile
A.3.5. și A.3.6.)
Figura A.3.5. Înălțimea maximă a stratului de zăpadă în jurul stâlpului stației automate
pe o rază de 1 m
Figura A.3.6. Exemplu privind începerea procesului de degajare a zăpezii în jurul stâlpului stației
automate. Atenție la cablurile electrice!
A-13
Acordați atenție cablurilor electrice în timpul acțiunii de dezăpezire în jurul stâlpului stației și
a celorlalte aparate!
ATENȚIE ! Pe tot parcursul sezonului rece, în timpul episoadelor cu precipitații sub formă de
ninsoare, aparatele și instrumentele din platformă se vor menține degajate de zăpadă.
Pluviometrele (clasice și automate), heliografele, aparatura actinometrică etc trebuie menținute

degajate de stratul de zăpadă. Astfel, distanța minimă dintre baza lor și suprafața stratului de zăpadă va fi
de 10 cm. (Figurile A.3.7. ÷ A.3.10.). Pentru fiecare aparat și instrument din platforma meteorologică se va
asigura cale de acces, conform reglementărilor de la punctul A.3.1.
Figura A.3.7. Menținerea pe o rază de 1 m în jurul stâlpului stației automate a unui strat de zăpadă care să nu
depășească înălțimea de 50 cm.
Pentru restul aparatelor, menținerea unei distanțe minime de 10 cm între baza acestora și suprafața stratului de
zăpadă.
Figura A.3.8. Menținerea unei distanțe minime de 10 cm între baza pluviometrelor și suprafața stratului de zăpadă.
Se va asigura cale de acces la pluviometre
A-14
Figura A.3.9. Menținerea unei distanțe minime de 10 cm între baza pluviometrului automat și suprafața stratului de
zăpadă. Se va asigura cale de acces la pluviometru
Figura A.3.10. Menținerea unei distanțe minime de 10 cm între baza aparatelor și suprafața stratului de zăpadă.
Se va asigura cale de acces la heliograf
În cazul în care stratul de zăpadă depășește suprafața inferioară a adăposturilor clasice, zăpada
trebuie îndepărtată de pe acestea, asigurându-se libera circulație a aerului prin adăpost.
A-15
A.3.3. DEPUNERI DE GHEAȚĂ PE APARATURA METEOROLOGICĂ
În cazul în care au avut loc depuneri de gheață pe: stâlpul stației automate, adăpostul de temperatură-
umezeală al stației automate, ecranul de protecție radiație al casetei cu echipament a data-logger-ului,
adăposturile clasice, panoul solar al stației automate sau pe ancorele stâlpului, se va proceda la îndepărtarea
acestora.
ATENȚIE! Procedura de îndepărtare a gheții trebuie făcută cu grijă, încă din stadiul de formare
a acesteia, pentru a nu deterioara echipamentul.
A.3.3.1. Stâlpul stației automate, adăposturile clasice, ancorele stâlpului

Pentru a se efectua îndepărtarea stratului de gheață se va folosi un mai* de lemn sau de plastic.
* mai, maiuri, s.n. Nume pentru diferite unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat
(Sursă: DEX ’98)
A.3.3.2. Ecranul de protecție radiație al casetei cu echipament a data-logger-ului, adăpostul de

temperatură-umezeală
Pentru îndepărtarea depunerilor de gheață apărute pe ecranul de protecție radiație al casetei cu
echipament a data-logger-ului și pe adăpostul de temperatură-umezeală (încă din stadiul de formare al
acesteia) NU se va folosi un mai. În acest scop se poate utiliza o racletă de plastic (identică sau
asemănătoare cu cea folosită la îndepărtarea gheții de pe parbrizul autoturismului). (Figura A.3.11.)
Figura A.3.11. Ecranul de protecție radiație al casetei cu echipament al data-logger-ului
A.3.3.3. Panoul solar al stației meteorologice automate

În cazul panoului solar al stației automate, procedura de îndepărtare a stratului de gheață va fi
efectuată numai în cazul în care la stație sunt simultan două persoane disponibile.
Acțiunea de îndepărtare a stratului de gheață de pe panoul solar va fi efectuată respectând regulile
de sănătate și siguranță în muncă, în sensul că, acțiunea nu se va desfășura în condiții de vânt puternic,
precipitații, descărcări electrice, condiții de alunecare pe sol din cauza stratului de zăpadă/gheață
etc.
Pentru a avea acces la suprafața panoului solar, observatorii vor folosi o scară dublă (un exemplu în
Figura A.3.12.) cu înălțimea de 2 m. Unul dintre observatori se va urca pe scară, iar celălalt va asigura
echilibrul scării și va gestiona materialele necesare debarasării panoului de depunerile de gheață.
A-16
Figura A.3.12. Exemplu de scară dublă
ATENȚIE! Scara nu va fi sprijinită de stâlpul stației automate. În timpul efectuării operației de

curățare a panoului solar trebuie să se evite lovirea/deteriorarea traductorilor aflați pe brațul consolă
al stației automate și a cablurilor electrice.
Operațiunea de curățare a panoului solar va fi efectuată în funcție de apariția depunerilor de gheață
pe acesta, cu respectarea instrucțiunilor de mai sus, pentru a nu fi pusă în pericol integritatea fizică a
observatorilor.
Pentru curățarea suprafeței panoului solar se vor folosi o racletă cu lamă de cauciuc (pentru a se
evita zgârierea suprafeței panoului solar) și un spray degivrant pentru parbrize auto.
ATENȚIE! Îndepărtarea stratului de gheață de pe panoul solar NU se va efectua prin lovire /
ciocănire pentru a nu se sparge panoul.
În situația stațiilor dotate cu aparatură automată la care există un singur salariat, situația
depunerii de gheață de panoul solar va fi anunțată inginerului de sistem, în vederea remedierii.
A-17
A.3.4. ÎNTREȚINEREA ANCORELOR STAȚIEI METEOROLOGICE AUTOMATE
ATENȚIE! Toate operațiunile de tensionare sau detensionare a cablurilor ancorelor stâlpului

stației automate vor fi aduse la cunoștința inginerului de sistem!
A.3.4.1. Sezonul rece
Odată cu scăderea temperaturilor aerului sub pragul de 00C, se va proceda la verificarea tensiunii din
cablurile ancorelor stâlpului stației automate. În acest sens, în situația în care se constată că firul este foarte
tensionat, se va umbla la întinzătoarele ancorelor pentru detensionarea (întinderea, alungirea) cablurilor.
(Figura A.3.13.)
Figura A.3.13. Poziționarea ecliselor și a întinzătoarelor
Pentru obținerea efectului de întindere a cablurilor, observatorul va roti cadrul dreptunghiular

al întinzătorului ancorei astfel încât cele două capete să se depărteze. (Figura A.3.14.)
Figura A.3.14. Rotirea elementului dreptunghiular pentru apropierea sau depărtarea celor două capete
A-18
După efectuarea acestei operații de ajustare a lungimii cablurilor, se va verifica în mod

obligatoriu verticalitatea stâlpului stației automate. Observatorul se va plasa cât mai aproape de stâlp și
va verifica faptul că stâlpul nu a fost înclinat spre una dintre ancore. (Figura A.3.15.)
Figura A.3.15. Observatorul se va plasa cât mai aproape de stâlpul stației automate
pentru a verifica verticalitatea acestuia
ATENȚIE! În situația depunerii stratului de zăpadă, se va asigura degajarea zăpezii până la

nivelul solului, astfel încât întinzătoarele ancorelor să fie disponibile. (Exemple în Figurile A.3.16. și
A.3.17.).
Odată la 3 luni se va asigura ungerea cu vaselină a întinzătoarelor ancorelor și a ecliselor.
Figura A.3.16. Exemplu privind degajarea Figura A.3.17. Exemplu privind întinzătoarele ancorelor degajate
de zăpadă a întinzătoarelor ancorelor de zăpadă
A-19
A.3.4.2. Sezonul cald
În timpul sezonului cald, cablurile ancorelor stâlpului stației automate trebuie reglate astfel încât firele
supuse dilatării să nu se detensioneze, adică să nu „facă burtă”. Pentru obținerea efectului de strângere a
cablurilor, observatorul va roti cadrul dreptunghiular al întinzătorului ancorei astfel încât cele două capete să
se apropie.
După efectuarea acestei operații de ajustare a lungimii cablurilor, se va verifica în mod obligatoriu
verticalitatea stâlpului stației automate (Figura A.3.15.). Observatorul se va plasa cât mai aproape de stâlp
și va verifica faptul că stâlpul nu a fost înclinat spre una dintre ancore. Pe timpul sezonului cald trebuie
avută în vedere degajarea de iarbă a întinzătoarelor ancorelor.
În cazul platformelor meteorologice cu sol înierbat, în sezonul cald trebuie avută în vedere cosirea
ierbii la intervale de timp rezonabile, pentru menținerea platformei meteorologice la standardele impuse.
ATENȚIE la cablurile electrice !!!
Pe tot parcursul anului, platforma meteorologică trebuie să fie menținută în stare de curățenie, să fie
înlăturate eventualele obiecte aduse accidental, de vânt de exemplu. Gardul și poarta de acces se întrețin
prin vopsire, prin reparații - dacă acestea se impun. Toate aparatele și instrumentele din platforma
meteorologică trebuie verificate periodic, pentru a fi siguri că poziția și funcționarea lor este corectă, conform
instrucțiunilor.
Odată la 3 luni se va asigura ungerea cu vaselină a întinzătoarelor ancorelor și a ecliselor.

ATENȚIE! În cazul în care cele două șuruburi nu mai permit rotirea cadrului dreptunghiular, va
fi anunțat inginerul de sistem.
A.3.4.3. Traductorul pentru determinarea grosimii stratului de zăpadă

Atât pe durata sezonului rece, cât și pe durata sezonului cald observatorul va avea în vedere să evite
deplasările pe sub traductorul pentru grosimea stratului de zăpadă. Înălțimea de 3.5 m este cea la care este
montat traductorul SKLZ1 pe stâlpul său de susținere.
A-20
PARTEA B
OBSERVAȚII ȘI MĂSURĂTORI
METEOROLOGICE
B1-1
CAPITOLUL B.1. – PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
B.1.1. NOȚIUNI GENERALE
Atmosfera reprezintă învelișul gazos al planetei noastre, format dintr-un amestec mecanic de gaze,
denumit „aer”.
Principalele componente ale aerului atmosferic sunt: azotul (N2), oxigenul (O2) și argonul (Ar), iar
componentele secundare sunt considerate a fi vaporii de apă (H2O) și bioxidul de carbon (CO2). Gazele
care intră în compoziția atmosferei au temperatura critică de lichefiere extrem de coborâtă, acesta fiind
motivul pentru care acest amestec își menține starea gazoasă în condițiile normale naturale din prezent.
În compoziția aerului se mai regăsesc și particule materiale sub formă de suspensii cu diferite
ordine de mărimi, cum ar fi: picăturile de apă din nori, cristale fine de gheață, particule de diferite substanțe
solide.
În condiții reale, aerul atmosferic prezintă următoarele variații în compoziția sa:
● variația cu latitudinea, care se datorează prezenței vaporilor de apă și a bioxidului de carbon
● variația cu înălțimea, care nu prezintă valori importante până la înălțimea de 20 ÷ 30 km. După
această înălțime se constată o scădere a oxigenului față de azot. La înălțimi de 100 ÷ 200 km, sub acțiunea
radiațiilor ultraviolete provenite de la Soare, se produce disocierea moleculelor de oxigen. Același fenomen
se întâmplă și cu moleculele de azot la peste 200 km în altitudine.
În mod normal, densitatea aerului scade odată cu creșterea înălțimii. Repartiția verticală a densității
aerului este în strânsă legătură cu repartiția în înălțime a parametrilor: presiunea atmosferică, temperatura
aerului și cantitatea de vapori de apă.
Atmosfera terestră se află în pemanență sub influența forței de atracție a Pământului, având deci
o greutate proprie.
Definiție
Efectul greutății aerului pe suprafața Pământului este exprimat prin „presiunea atmosferică”.
Presiunea atmosferică reprezintă forţa pe care atmosfera o exercită prin greutatea ei asupra
suprafeţei orizontale. Altfel spus, presiunea atmosferică este egală cu greutatea, pe unitatea de
suprafaţă (1 cm2), a coloanei verticale de aer care se întinde de la suprafaţa dată până la limita
superioară a atmosferei.
F  N 
p=  
S  m2 
Unități de măsură ale presiunii atmosferice

► presiunea atmosferică este exprimată prin înălțimea coloanei de mercur (Hg) din tubul lui
Torricelli, unitatea de măsură fiind mmHg;
► în meteorologie (în codificarea BUFR) se folosește unitatea de măsură pascalul (Pa), echivalent
𝑁
cu newton pe m2 (𝑚2). Este o practică acceptată în scopuri meteorologice să fie folosit hectopascalul (hPa),
egal cu 100 Pa. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că un hectopascal (hPa) este egal cu
un milibar (mbar).
► în condiții normale (la nivelul mării și la temperatura de 00C – temperatura la care mercurul are
densitatea normală - pentru accelerația gravitațională normală la latitudinea de 45), o coloană de mercur
cu o înălțime de 760 mm și secțiune de 1 cm2 exercită o presiune de 1013,250 mbar;
B1-2
Transformarea unităților de măsură ale presiunii atmosferice

Transformarea presiunii atmosferice din mmHg în mbar (sau hPa) și invers, se bazează pe
următoarea echivalență între aceste unități:
1 𝑚𝑚𝐻𝑔 = 1,333224 ℎ𝑃𝑎
și
3
1𝑚𝑏𝑎𝑟 = 1ℎ𝑃𝑎 = 𝑚𝑚𝐻𝑔 = 0,750062𝑚𝑚𝐻𝑔
4
B.1.2. CERINȚE PRIVIND EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR CONFORM RECOMANDĂRILOR

ORGANIZAȚIEI METEOROLOGICE MONDIALE
Analiza câmpurilor de presiune reprezintă o necesitate fundamentală a științei meteorologice.

Măsurătorile asupra presiunii atmosferice trebuie făcute cu precizie, în funcție și de aparatura utilizată,
deoarece ele formează baza pentru toate previziunile ulterioare ale stării atmosferei. Măsurătorile presiunii
trebuie să fie exacte, în limitele permise de tehnologie și de constrângerile financiare, și trebuie să existe
uniformitate în procedurile de măsurare și calibrare în întreaga rețea națională.
Astfel, aparatura meteorologică standard de măsurare a presiunii atmosferice conform
recomandărilor O.M.M. (WMO-No.8, Vol. I, 3.1.3. și Anexa 1.A ) trebuie să îndeplinească următoarele:
– plaja de măsurare de la 500 la 1080 hPa, atât pentru presiunea la nivelul stației, cât și pentru
cea la nivelul mării;
– acuratețea reală: 0,1 hPa;
– rezoluția: 0,1 hPa;
– constanta de timp pentru măsurătorile efectuate cu senzor: 2 s.
– timpul de mediere a rezultatului: 1 minut.
Aceste condiții se consideră a fi îndeplinite numai de către barometrele noi (standard) aflate într-
un mediu controlat strict (mediul de laborator).
Pentru barometrele instalate într-un mediu operațional, constrângerile practice necesită
echipamente bine proiectate pentru ca Serviciile Meteorologic Naționale să poată menține aceste condiții.
precizie țintă. De asemenea, și expunerea barometrului necesită o atenție deosebită. Cu toate acestea,
performanța barometrului stației operaționale, calibrat față de un barometru standard a cărui eroare de
indexare este cunoscută și permisă, nu ar trebui să fie inferioară criteriilor menționate. (PART I, 3.1.3.,
WMO-No.8)
Instrumentele cu care se măsoară presiunea atmosferică trebuie amplasate astfel încât să fie ferite
de influențe ale unor factori externi care pot genera erori de măsurare: vânt, radiație solară, temperatură,
șocuri și vibrații, fluctuații ale alimentării cu energie electrică, șocuri de presiune etc.
B.1.3. METODE DE MĂSURARE A PRESIUNII ATMOSFERICE
În scopuri meteorologice, presiunea atmosferică poate fi măsurată conform recomandărilor O.M.M.

cu mai multe tipuri de aparate: barometre cu mercur, barometre electronice, barometre aneroide,
hipsometre etc.
În continuare este descris principiul de funcționare a traductorului (de tip micromecanic –
BAROCAP) care este utilizat în cadrul stațiilor automate: detectarea modificărilor dimensiunilor în interiorul
unei membrane de silicon sub influența presiunii atmosferice.
Odată cu modificarea presiunii din atmosfera înconjurătoare (prin creșterea sau descreșterea
acesteia), membrana se deformează. Această deformare are ca rezultat creșterea sau descreșterea
înălțimii spațiului vidat din interiorul traductorului. Laturile paralele ale spațiului vidat se comportă ca niște
armături ale unui condensator electric. Capacitatea electrică a traductorului variază în funcție de distanța
dintre acești electrozi. Valoarea capacității electrice a traductorului este măsurată și convertită în valori ale
B1-3
presiunii atmosferice. Astfel de traductoare au următoarele avantaje: elasticitate bună, histerezis redus,
repetabilitate foarte bună, dependență foarte mică de temperatură, stabilitate foarte bună pe timp lung.
Traductorul de presiune atmosferică măsoară presiunea atmosferică în mod continuu, realizând
înregistrări în fiecare minut.
Datele orare sunt incluse în mesajele sinoptice la toate cele 24 de termene zilnice.
Nu se efectuează de către personal măsurători cu ajutorul barometrelor clasice.
Reducerea presiunii la nivelul mării și calculul înălțimii de geopotențial

Procedura de reducere a presiunii de la nivelul stației meteorologice la nivelul mării se aplică în
rețeaua națională pentru toate stațiile meteorologice care au altitudinea strict mai mică de 500 m.
Toate stațiile meteorologice automate au inclusă această facilitate în soft-ul data-logger-ului.
Toate stațiile meteorologice automate care se află la alitudini mai mari sau egale cu 500 m
determină prin intermediul soft-ului specializat înălțimea de geopotențial.
Deoarece barometrele clasice nu se utilizează, nu se efectuează de către personal transformări
pe baza tabelelor aferente acestor instrumente.
Tendința barică
La stațiile meteorologice, pe lângă presiunea la nivelul stației și presiunea redusă la nivelul mării,
se mai determină valoarea și caracteristica tendinței barice. (WMO-No.8, Vol. I, Cap. 3.1.1)
Valoarea tendinței barice reprezintă diferența dintre două determinări ale valorilor presiunii
atmosferice care au fost făcute: una la momentul orei de observație, iar cealaltă cu trei ore mai înainte.
➢ Dacă presiunea atmosferică la ora de observație a fost mai mare decât cea stabilită cu trei
ore înainte, tendința barică se consideră pozitivă (+).
➢ Dacă presiunea atmosferică la ora de observație a fost mai mică decât cea stabilită cu trei
ore înainte, tendința barică se consideră negativă (–).
➢ În cazul în care valoarea presiunii atmosferice nu s-a schimbat în cursul ultimelor trei ore,
atunci valoarea tendinței barice va fi considerată 0,0 mbar.
Valoarea tendinței barice se exprimă în mbar și zecimi de mbar.
Toate stațiile automate calculează prin intermediul soft-ului specializat atât valoarea, cât și
caracteristica tendinței barice.
Deoarece barometrele clasice nu se utilizează, nu se efectuează de către personal calculul
tendinței barice.
Stabilirea caracteristicilor presiunii atmosferice constă în măsurarea la toate termenele de

observaţie a presiunii atmosferice la nivelul stației și determinarea celorlalți parametri derivați
(presiunea redusă la nivelul mării/înălțimea de geopotențial, tendința barică și valoarea acesteia).
B.1.4. ÎNTREȚINEREA ECHIPAMENTELOR
În sezonul rece, odată cu apariția stratului de zăpadă, pentru fiecare aparat și instrument din
platforma meteorologică se va asigura cale de acces.
În situații de vreme extremă (viscol foarte puternic) care conduc la crearea unui strat gros
de zăpadă, astfel încât traductorii stației meteorologice automate sunt acoperiți, se va proceda la
eliberarea acestora.
În cazul în care priza de presiune (situată sub caseta cu echipament a data-logger-ului - Figurile
B.1.1. a-d) a fost acoperită de zăpadă în cazul unui strat gros de zăpadă, imediat după efectuarea
operațiunii de degajare de zăpadă, priza de presiune va fi verificată pentru a preveni înfundarea cu
zăpadă.. Aceasta acțiune trebuie adusă la cunoștință inginerului de sistem.
Periodic se va verifica priza de presiune astfel încât să fie liberă de impurități (praf, insecte
etc.).
B1-4
a b
c d
Figura B.1.1. Priza de presiune a stației meteorologice automate
B1-5
CAPITOLUL B.2. RADIAȚIA SOLARĂ
Energia care susține sistemul climatic al Pământului provine de la Soare. Transferul energetic de
la Soare către Pământ se realizează prin intermediul undelor electromagnetice. Undele electromagnetice
sunt caracterizate prin faptul că nu au nevoie de un mediu suport pentru a se propaga.
Unda electromagnetică reprezintă oscilația câmpurilor electrice și magnetice.
Undele electromagnetice transportă prin spațiu energia electromagnetică pe distanțe foarte mari
față de locul în care aceasta a fost emisă. Propagarea energiei electromagnetice se numește și „radiație”.
Undele sunt caracterizate de: lungimea de undă, frecvență, viteza de propagare, perioadă și
amplitudine.
➢ Lungimea de undă : distanța dintre două maxime sau două minime
➢ Frecvența: Numărul de oscilații în unitatea de timp (secundă)
➢ Amplitudinea: distanța maximă de oscilație între punctele de minim și maxim.
Undele electromagnetice se propagă cu viteza luminii: 3 x 108 m/s.
Lumina reprezintă radiația care este vizibilă pentru ochiul omului. 99% din radiația vizibilă pentru
om are lungimea de undă situată între 400 nm și 730 nm.
Radiația cu lungime de undă mai mică de 400 nm se numește radiație ultravioletă. Aceasta se
poate divide în:
– UV-A : 315 ÷ 400 nm
– UV-B : 280 ÷ 315 nm
– UV-C : 100 ÷ 280 nm.
Radiația cu lungimea de undă mai mare de 800 nm se numește radiație infraroșie.
B.2.1. Spectrul radiativ [47]

B2-1
B.2.2. SCOPUL EFECTUĂRII MĂSURĂTORILOR RADIOMETRICE
Conform ghidului WMO-No.8 (Vol.I, Cap. 7.1), efectuarea măsurătorilor asupra componentelor
bilanțului radiativ este importantă pentru:
- studiul transformărilor energetice care au loc în atmosfera planetei Pământ și variațiile energiei
în timp și spațiu;
- analiza proprietăților și distribuției atmosferei în ceea ce privește elementele constituente ale
acesteia (de exemplu: aerosolii, vaporii de apă, ozonul etc);
- studierea distribuției și variației radiației primite, radiației emise și a radiației nete;
- pentru a răspunde cerințelor ridicate în cadrul unor activități cum ar fi: biologia, medicina,
agricultura, arhitectura și activitățile industriale;
- pentru verificarea măsurătorilor radiative efectuate cu tehnicile satelitare și dezvoltarea de noi
algoritmi.
B.2.3. COMPONENTELE BILANȚULUI RADIATIV
Radiația poate fi clasificată în două categorii în funcție de originea acesteia: radiație solară și
radiație terestră.
B.2.3.1. Radiația solară directă

Radiația solară directă se referă la partea din radiația solară care ajunge nemodificată la suprafața
terestră sub forma unui fascicul de raze paralele. Lungimea sa de undă este între 0,29 µm și 3,0 µm. (undă
scurtă)
B.2.3.2. Radiația solară difuză

Radiația solară difuză se referă la partea din radiația solară directă care ajunge din toate direcțiile
la suprafața terestră, după ce a fost difuzată de către particulele componente ale atmosferei (moleculele
gazelor, particulele solide și lichide aflate în suspensie în atmosferă).
B.2.3.3. Radiația globală (totală)

Radiația solară globală se referă la suma dintre radiația solară directă și radiația solară difuză care
ajung simultan pe suprafața terestră.
Intensitatea radiației solare globale este funcție de:
• înălțimea Soarelui deasupra orizontului, legată de geometria Pământ-Soare;
• transparența aerului;
• nebulozitate;
• latitudinea locului.
Radiația solară globală prezintă variații diurne și anuale.
Variația diurnă:
• valoarea maximă se înregistrează, de regulă, la amiază;
• valoarea minimă se înregistrează la momentele răsăritului și apusului soarelui.
Variația anuală:
- depinde de variația nebulozității;
- depinde de durata astronomică a zilei;
- se produce un maxim de vară, de regulă în luna iunie (luna solstițiului de vară);
- se produce un minim de iarnă, în luna decembrie (luna solstițiului de iarnă);
- în luna iunie cea mai mare valoare este înregistrată în zona de litoral al Mării Negre.
B.2.3.4. Radiația reflectată

Radiația reflectată se referă la partea din radiația solară globală căreia i se modifică sensul de
propagare după ce ajunge la suprafața terestră, datorită caracteristicilor fizice ale suprafeței terestre
(rugozitate, culoare etc) fără a se modifica spectrul radiativ.
B2-2
Figura B.2.2. Componentele bilanțului radiativ al suprafeței terestre (după Măhăra, 2001 [14])
B.2.3.5. Albedo
Capacitatea de reflexie a suprafețelor subiacente active poartă denumirea de albedo.
Matematic, albedoul se exprimă ca raport procentual între intensitatea fluxului radiației reflectate
și radiația globală încidentă la suprafața Pământului.
Figura B.2.3. Exemple de valori ale albedoului [48]

B2-3
B.2.3.6. Radiația absorbită

Radiația absorbită reprezintă partea nereflectată din radiația globală incidentă.
B.2.3.7. Radiația terestră

Radiația terestră reprezintă radiația de undă lungă emisă în flux continuu de suprafața terestră
(suprafața subiacentă activă) după ce s-a încălzit datorită convertirii radiației solare directe (de undă
scurtă) în radiație calorică (de undă lungă) dar și de către aerosoli și nori.
Suprafața subiacentă activă este cea care se încălzește pe timpul zilei de la radiația solară.
Aerul atmosferic are o conductivitate termică redusă, energia solară care străbate atmosfera este
reținută numai într-o foarte mică măsură și numai în straturile superioare.
Atmosfera în cea mai mare parte a ei nu se încălzește direct de la radiația solară de undă
scurtă. Procesul de încălzire a atmosferei se produce datorită radiației calorice de undă lungă
emise de suprafața subiacentă activă.
B.2.3.8. Radiația atmosferică

Radiația atmosferică reprezintă partea din radiația terestră care este absorbită de atmosferă prin
vaporii de apă, aerosolii lichizi, bioxidul de carbon etc și care este redirecționată către suprafața terestră.
B.2.3.9. Radiația efectivă (netă)

Radiația efectivă reprezintă diferența dintre radiația atmosferică (descendentă provenită de la
Soare și cer) și radiația terestră (radiația reflectată de suprafața terestră).
B2-4
B.2.4. EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR
B.2.4.1. Măsurarea radiației solare directe

Radiația solară directă se măsoară cu ajutorul pirheliometrului. Acest instrument trebuie amplasat
astfel încât să nu existe obstacole în calea radiației solare care ajunge la el în nici o zi din an. Mai mult,
locul trebuie ales astfel încât frecvența de producere a fenomenelor atmosferice care reduc vizibilitatea
(ceața, pâcla, poluarea atmosferică) să fie reprezentativă pentru zona înconjurătoare.
Suprafața receptoare a pirheliometrului trebuie orientată astfel încât să fie într-o poziție
perpendiculară față de radiația solară. Construcția și montarea pirheliometrului trebuie să permită
ajustarea rapidă și simplă a azimutului și a unghiurilor de elevație. Pentru a se putea verifica reglajul
pirheliometrului, acesta prin construcție este prevăzut cu o fantă prin care intră un fascicul de lumină. Se
creează astfel o imagine în centrul unui marcaj/reper numai atunci când suprafața receptoare este
orientată corect, adică într-o poziție perpendiculară la radiația solară incidentă.
B.2.4.2. Măsurarea radiației globale

Radiația globală este formată din radiația solară directă și radiația difuză (radiația care suferă
fenomenul de dispersie în procesul de traversare a atmosferei). Instrumentul cu care se măsoară radiația
globală se numește piranometru. Acesta poate detecta radiație cu lungime de undă cuprinsă între 300 și
3000 nm.
Piranometrul trebuie amplasat astfel încât să nu existe obstacole care să obtureze partea
receptoare a instrumentului. Instrumentul trebuie ferit și de eventualele umbre pe care obstacolele care
se află în vecinătatea locului în care se efectuează măsurătoarea le pot crea de-a lungul zilei. De
asemenea, instrumentul nu trebuie amplasat lângă contrucții de culoare deschisă sau alte obiecte care
pot reflecta radiația solară pe partea sa receptoare (conducând la măsurători supraevaluate ale radiației).
Cu ajutorul piranometrului, când acesta este montat în poziție răsturnată față de planul orizontal,
se mai poate măsura și radiația globală reflectată. Dacă se efectuează măsurarea componentei difuze a
radiației, se utilizează un dispozitiv de umbrire care împiedică radiația solară directă să ajungă la partea
receptoare a piranometrului.
Piranometrele au în construcția lor un senzor care este termoelectric sau fotoelectric sau
piroelectric sau bimetalic. Deoarece piranometrele sunt amplasate în platformele meteorologice în aer
liber, construcția lor trebuie să fie foarte robustă, pentru a putea rezista în toate condițiile de vreme și de
coroziune (în special în zonele de litoral). Partea receptoare trebuie să fie bine etanșată sau carcasa
trebuie construită astfel încât să poată fi ușor îndepărtată în vederea curățării umezelii care poate să apară
în interior (de obicei, se folosește un material desicator silicagel pentru scăderea umezelii).
Figura B.2.4. Traductor de radiație globală (piranometru)

http://www.vaisala.com/en/roads/products/atmosphericsensors/Pages/QMS101.aspx [25])
B2-5
Figura B.2.5. Traductor de radiație globală (piranometru) cu inel de umbrire pentru măsurarea radiației difuze
Aparatura automată folosită în rețeaua națională pentru măsurarea radiației solare globale
folosește ca piesă detectoare fie piranometru termoelectric, fie o fotodiodă care creează o tensiune de
ieșire proporțională cu intensitatea radiației care ajunge la ea. Măsurătorile sunt efectuate cu acuratețe și
consecvență în mod continuu. Sensibilitatea aparatului este proporțională cu cosinusul unghiului de
incidență a radiației.
În cazul radiației difuze, in faza de instalare traductorul se rotește pe raportorul suportului său astfel
încât să fie înclinat la paralela locului.
În cazul riglelor glisante ale inelului de umbrire, observatorul are la dispoziție tabele de
corecție a poziției acestora în funcție de data calendaristică. Observatorul are obligația de a corecta
poziția inelului de umbrire folosind tabelele.
În funcție de dotarea stației meteorologice, stabilirea caracteristicilor radiației constă în măsurarea
la toate termenele de observaţii a parametrilor radiativi (radiația globală, radiația netă, radiația difuză etc.)
B2-6
B.2.5. ÎNTREȚINEREA TRADUCTORILOR DE RADIAȚIE
În cazul în care s-a depus zăpadă (Atenție! numai fulgi de zăpadă și nu gheață și zăpadă) pe
traductorii stației automate pentru măsurarea radiației globale, radiației nete, radiației difuze și a duratei
de strălucire a Soarelui, aceasta va fi îndepărtată cu grijă folosindu-se o perie sau o pensulă cu păr
moale. (Exemple în Figurile B.2.6. și B.2.7.)
Figura B.2.6. Depunere de zăpadă (fară gheață) pe traductorul de radiație globală al stației automate
Figura B.2.7. Îndepărtarea zăpezii de pe traductorul de radiație globală al stației automate,

folosindu-se o pensulă cu păr moale
În cazul traductorului pentru radiație difuză, inelul de umbrire poate fi curățat de zăpadă cu o perie
cu păr mediu conform Figurii B.2.8.
Figura B.2.8. Exemplu de perie cu care se poate curăța inelul de umbrire,

brațul stației automate, ecranul de protecție al data-logger-ului și pluviometrul cu basculare acoperit
B2-7
ATENȚIE! Se va folosi în exclusivitate o pensulă cu păr moale deoarece suprafața de sticlă

optică a traductorilor este foarte sensibilă la zgârieturi. Acțiunea de îndepărtare a fulgilor de zăpadă
trebuie începută odată cu prima ninsoare.
În situația în care este depus strat de gheață pe traductorii de radiație globală, radiație netă, radiație
difuză și de durată de strălucire a Soarelui observatorul NU va interveni pentru îndepărtarea acestuia
prin mijloace mecanice (adică prin lovire, ciocănire). Situația depunerii de gheață va fi notată în
registrul cu istoricul stației meteorologice, menționându-se intervalul de timp pe care s-a produs și va fi
anunțat inginerul de sistem.
Observatorul poate încerca îndepărtarea stratului de gheață de pe traductorii de radiație folosind
o lavetă de microfibre moale care nu lasă scame și care este bine îmbibată în alcool sanitar.
Inelul de umbrire al traductorului de radiație difuză poate fi acoperit de strat de gheață. În aceste
cazuri observatorul poate încerca îndepărtarea stratului de gheață cu ajutorul unei perii conform Figurii
B.2.8.
ATENȚIE! Nu se va insista cu privire la îndepărtarea gheții de pe inelul de umbrire în cazul
în care se poate produce deteriorarea acestuia!
Figura B.2.9. Traductor de radiație cu strat de gheață
Modalitatea de întreținere a aparaturii este descrisă în Partea A.
B2-8
Ediția a IV-a Instrucțiuni meteorologice – Volumul I An 2022
CAPITOLUL B.3. TEMPERATURA AERULUI
Definiție
Conform definiției generale din ghidul WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 2.1.1), temperatura
termodinamică reprezintă o mărime fizică ce caracterizează agitația medie aleatoare a moleculelor
într-o substanță.
Tot în ghidul WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 2.1.1) există și următoarea definiție: Temperatura aerului
este temperatura indicată de un termometru (1) poziționat la o anumită înălțime în aer și ferit de
radiația solară directă.
Temperatura aerului este mărimea care caracterizează starea de încălzire sau răcire a atmosferei,
măsurată în platforma meteorologică, în imediata apropiere a suprafeţei terestre. În meteorologie,
temperatura aerului este unul din cei mai importanţi parametri ai stării aerului, rezultat direct al interacţiunii
dintre procesele de circulaţie și radiaţie cu suprafaţa terestră.
Când două corpuri se află în contact termic, tendința acestora este să ajungă în final la aceeași
temperatură. Două sisteme care au aceeași temperatură sunt în echilibru termic. Dacă un sistem este în
echilibru termic cu un al doilea sistem și acesta se află în echilibru termic cu un al treilea sistem, atunci
primul și al treilea se află, de asemenea, în echilibru termic. Sistemele nu se află în echilibru termic când
au temperaturi diferite. Sistemul cu temperatura mai mare va ceda căldură celui cu temperatura mai mică.
Unități de măsură
Unitatea de măsură a temperaturii este gradul. Altfel spus, gradul termometric este o diviziune
a unei scări de temperatură.
Gradul Celsius [C] este diviziunea scării de temperatură Celsius, care atribuie valoarea zero
punctului de topire a gheții și valoarea 100, punctului de fierbere a apei, ambele la presiunea de 1
atmosferă (2).
Gradul Kelvin [K] este dimensiunea scării termodinamice de temperatură Kelvin, care are ca
interval aceeași mărime ca gradul Celsius. Valorile punctelor de reper ale scării Kelvin sunt diferite, astfel
că temperaturii de 0C îi corespunde valoarea 273,15 K, iar celei de 100C îi corespunde valoarea 373,15
K (3).
T K  = t C  + 273,15
O diferență de temperatură de 1 C este egală cu o diferență de temperatură de 1K.
0
(1)
Termometru – un instrument cu care se măsoară temperatura (termometru cu mercur, traductor automat etc).
Convenția de la Minamata a intrat în vigoare la nivel global în august 2017 și interzice orice producție, import și
export de termometre cu mercur. Prin urmare, termometrele cu mercur nu mai sunt recomandate și se recomandă
ferm să se ia măsurile adecvate pentru a fi înlocuite cât mai curând posibil cu alternative moderne. Termometrele
electrice oferă o alternativă economică, precisă și fiabilă la precedentele termometre bazate pe mercur și oferă
avantaje semnificative în ceea ce privește stocarea datelor și afișarea datelor în timp real.
(2) O atmosferă fizică sau normală (atm) este o veche unitate de măsură care nu face parte din SI, echivalentă cu
101,325 kPa. Din motive practice, a fost înlocuită cu unitatea bar, care reprezintă 100 kPa.
(3) Simbolul K pentru gradul Kelvin se scrie fără simbolul de grad.
B3-1
B.3.2. EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR ASUPRA TEMPERATURII AERULUI
B.3.2.1. Amplasarea instrumentelor pentru efectuarea măsurătorilor de temperatura aerului

Conform Ghidului WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 2.1.3.4), temperatura este unul dintre elementele
meteorologice care poate fi foarte influențat de modul de amplasare a instrumentelor. Astfel, măsurătorile
sunt foarte sensibile la elementele care compun mediul înconjurător: prezența vegetației, existența
clădirilor, tipul de acoperire a solului, forma adăpostului radiativ în care se găsește termometrul etc. Din
acest motiv, este esențial ca pentru fiecare stație meterologică să fie stocate metadatele referitoare la
amplasarea termometrului.
Așa cum a fost prezentat în capitolul anterior B.2, aerul nu se încălzește în mod direct de la Soare.
Radiația solară de undă scurtă este absorbită de către suprafața subiacentă, iar aerul se încălzește de la
aceasta prin radiația de undă lungă. Radiația solară, radiația provenită de la nori și alte obiecte
înconjurătoare străbat aerul fără a avea un efect apreciabil în ceea ce privește modificarea temperaturii
acestuia. Însă, dacă un termometru este plasat fără protecție radiativă în aer, acesta ca obiect va absorbi
radiația provenită de la Soare, nori și alte obiecte înconjurătoare. Astfel, indicația arătată de acest
termometru ar diferi de adevărata temperatură a aerului (în cazuri extreme de expunere fără un adăpost
radiativ, diferența poate să atingă 25 K) (Vol. I, Cap. 2.1.4, WMO-No.8).
În practica meteorologică curentă, termometrul este plasat într-un adăpost radiativ, care îi servește
și ca suport. Acesta asigură o incintă cu o temperatură internă uniformă și aceeași cu cea a aerului exterior.
Adăpostul radiativ trebuie să înconjoare complet termometrele, să protejeze instrumentul de căldura
radiantă, să prevină udarea termometrului în timpul precipitațiilor, să protejeaze instrumentul de deteriorări
mecanice accidentale și să asigure libera circulație a aerului în jurul acestuia.
Conform cu Ghidul WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 2.1.4.2.1), pentru a se asigura comparabilitatea datelor
de temperatura aerului care sunt măsurate în diverse locuri pe glob și la diferite momente de timp, în mod
ideal, expunerea termometrelor trebuie să respecte următoarele condiții standardizate:
- aerul să circule liber în jurul stației meteorologice pe o arie cât mai largă;
- locul de amplasare să fie expus radiației solare și vântului ;
- locul de amplasare să nu fie în imediata apropiere a clădirilor, copacilor sau altor obstacole;
- înălțimea deasupra solului să fie cuprinsă între 1,25 m și 2,0 m. Această înălțime este foarte
importantă, deoarece imediat deasupra solului sunt gradienți mari de temperatură;
- din motive de comparabilitate a datelor, măsurarea trebuie efectuată pe teren natural, de
preferință acoperit cu iarbă scurtă.
Locurile pe pante abrupte sau în denivelări de teren sunt supuse unor condiții excepționale și
trebuie evitate.
În orașe particularitățile locale arhitectonice ale acestora au influență mai mare asupra
măsurătorilor temperaturii aerului decât în districtele rurale. În acest sens, măsurătorile efectuate în special
în mediul urban pe acoperișul clădirilor au o semnificație îndoielnică din cauza gradientului termic vertical
variabil și al efectului clădirii însăși asupra distribuției temperaturii.
Astfel, locul cel mai potrivit pentru măsurători ale temperaturii aerului este terenul plan, cu expunere
liberă la soare și vânt și care nu are obstacole reprezentate de copaci, clădiri etc.
B.3.2.2. Efectuarea măsurătorilor de temperatura aerului

Stabilirea caracteristicilor temperaturii aerului constă în măsurarea temperaturii aerului la
toate termenele de observaţie, cât și a valorilor extreme zilnice (maxime și minime). Traductorii
efectuează în mod continuu măsurarea temperaturii aerului, înregistrând valori în fiecare minut. În
mesajele sinoptice sunt incluse valorile temperaturii ordinare ale aerului și valorile extreme.
În situația nefuncționalității traductorului de temperatură-umezeală observatorul nu va efectua
măsurători cu aparatura clasică.
B.3.2.2.1. Utilizarea traductorilor automați pentru determinarea temperaturii aerului

Aparatura automată folosită în prezent, utilizează traductori combinați temperatură-umezeală
(Figura B.3.1. a și b) care determină temperatura aerului prin convertirea valorilor variației unei rezistențe
electrice. Traductorii sunt foarte fiabili, asigurând posibilitatea măsurării temperaturii aerului în mod
continuu.
B3-2
Figura B.3.1. a.Traductorul combinat temperatură-umezeală cu adăpost
Figura B.3.1. b. Traductorul combinat temperatură - umezeală

(http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/HMP155-Datasheet-
B210752EN-E-LoRes.pdf [26])
B3-3
B.3.3. ÎNTREȚINEREA APARATURII AUTOMATE – TRADUCTORUL DE TEMPERATURĂ-

UMEZEALĂ
B.3.3.1. Sezonul rece

Zăpada depusă pe adăpostul traductorului de temperatură-umezeală va fi îndepărtată folosindu-
se o perie sau o pensulă cu păr moale. Această acțiune este necesară pentru a asigura circulația aerului
la traductor. (Exemple în Figura B.3.2.a și b).
Figura B.3.2.a. Depunere de zăpadă (fără gheață) Figura B.3.2.b. Îndepărtarea zăpezii de pe adăpostul
pe adăpostul de temperatură-umezeală al stației de temperatură-umezeală al stației meteorologice
meteorologice automate automate, folosindu-se o pensulă cu păr moale
B.3.3.2. Sezonul cald

În timpul sezonului cald, întreținerea traductorului de temperatură-umezeală se referă la
operațiunea de îndepărtare a pânzelor de păianjen, prafului, frunzelor etc. de pe adăpost, folosindu-se o
pensulă cu păr moale.
B3-4
CAPITOLUL B.4. UMEZEALA AERULUI
Conform ghidului WMO-No.8 (Vol. I, Cap.4.1), măsurarea și, în cele mai multe cazuri, înregistrarea
continuă a umezelii atmosferice reprezintă o cerință importantă în cele mai multe domenii în care se
desfășoară activități de meteorologie. Utilitatea acestei măsurători derivă din faptul că permite evaluarea
modificărilor conținutului în apă al atmosferei.
Definiție
Umezeala aerului reprezintă cantitatea de vapori de apă conținută într-o unitate de măsură
a volumului de aer.
Umezeala aerului se caracterizează printr-o serie de mărimi, și anume: tensiunea vaporilor de apă
(tensiunea actuală a vaporilor de apă), raportul de amestec, umezeala relativă, deficitul de saturație,
temperatura punctulului de rouă etc.
a) Raportul de amestec: Raportul dintre masa vaporilor de apă și masa aerului uscat.
b) Umezeala specifică: Raportul dintre masa vaporilor de apă și masa aerului umed.
c) Tensiunea vaporilor de apă sau tensiunea actuală a vaporilor de apă este presiunea parţială
a vaporilor de apă într-un volum de aer dat, aflat în echilibru termodinamic cu o suprafaţă evaporantă de
apă sau gheață. În cazul în care volumul de aer este saturat în vapori de apă, presiunea parţială a vaporilor
este maximă, purtând denumirea de tensiune de saturație sau tensiune maximă.
d) Umezeala relativă exprimă raportul în procente (%) dintre tensiunea actuală a vaporilor de apă
și tensiunea maximă a vaporilor de apă, la aceeaşi temperatură.
Umezeala relativă (U) se poate calcula cu relaţia:
𝑒
𝑈% = 𝐸 100
unde: e este tensiunea actuală a vaporilor de apă; E este tensiunea maximă a vaporilor de apă la
temperatura dată.
e) Deficitul de saturație este diferenţa dintre tensiunea maximă și cea actuală a vaporilor de apă,
la o temperatură și presiune date. Relaţia de calcul este:
d = E – e.
f) Temperatura punctului de rouă este temperatura la care aerul umed trebuie să se răcească
pentru ca să devină saturat în prezența apei pure, fără schimbarea presiunii și a raportului de amestec.
În situații în care vaporii de apă ajung la saturație (echilibru termodinamic cu suprafaţa evaporantă),
tensiunea vaporilor de apă devine egală cu tensiunea maximă, iar temperatura aerului devine identică cu
temperatura punctulului de rouă.
B.4.2. UNITĂȚI DE MĂSURĂ

g
Raportul de amestec și umezeala specifică se exprimă în .
kg
Tensiunea actuală a vaporilor de apă, tensiunea maximă a vaporilor de apă, deficitul de saturație
se exprimă în hPa (hectopascali).
Temperatura punctului de rouă se exprimă în grade Celsius (C).
Umezeala relativă se exprimă în procente (%).
B4-1
B.4.3. EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR
B.4.3.1. Considerații generale privind amplasarea instrumentelor de măsură a umezelii

aerului
(Vol. I, Cap. 4.1.4.2, WMO-No.8) Condițiile generale privind expunerea instrumentelor pentru
măsurarea umezelii atmosferice sunt similare cu cele pentru instrumentele de măsurare a temperaturii
aerului (a se vedea Capitolul B.3.).
Un adăpost bine amplasat care este utilizat pentru măsurarea temperaturii aerului poate fi utilizat
și pentru măsurarea umezelii atmosferice. În principiu, este necesară respectarea a două cerințe:
a) protecția de radiația solară directă, de contaminări cu reziduuri poluante din atmosferă, de ploaie și
vânt;
b) evitarea creării unui microclimat local în interiorul adăpostului în care sunt montate instrumentele
(evitarea folosirii unor materiale care absorb sau eliberează vaporii de apă).
B.4.3.2. Efectuarea măsurătorilor de umezeala aerului

B.4.3.2.1. Utilizarea traductorilor automați pentru determinarea umezelii aerului
Aparatura automată folosită în prezent, utilizează traductori combinați temperatură-umezeală
(Figura B.4.1. a. și b) care determină umezeala aerului prin convertirea variației unei capacități electrice.
Traductorii sunt foarte fiabili, asigurând posibilitatea măsurării umezelii aerului în mod continuu.
Figura B.4.1. a. Traductorul combinat temperatură-umezeală cu adăpost
Figura B.4.1. b. Traductorul combinat temperatură - umezeală

(http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/HMP155-Datasheet-
B210752EN-E-LoRes.pdf [26])
Stabilirea caracteristicilor umezelii aerului constă în măsurarea la toate termenele de

observaţie a umezelii relative a aerului și determinarea temperaturii punctului de rouă. Traductorii
efectuează în mod continuu măsurarea umezelii relative a aerului, înregistrând valori în fiecare minut. În
mesajele sinoptice sunt incluse valorile temperaturii punctului de rouă la toate cele 24 de termene orare
Parametrii derivați asociați sunt: tensiunea vaporilor, deficitul de saturație, temperatura punctului de
rouă etc.
În situația nefuncționalității traductorului de temperatură-umezeală observatorul nu va efectua
măsurători cu aparatura clasică specifică.
B4-2
B.4.4. ÎNTREȚINEREA APARATURII AUTOMATE – TRADUCTORUL DE TEMPERATURĂ –

UMEZEALĂ
Toate operațiunile de întreținere a traductorului de temperatură-umezeală sunt descrise în

Capitolul B.3. „Temperatura aerului”.
B4-3
CAPITOLUL B.5. TEMPERATURA ŞI STAREA SUPRAFEŢEI SOLULUI

SAU A SUPRAFEȚEI SUBIACENTE
Starea de încălzire a solului este caracterizată prin temperatura suprafeţei solului și prin repartiţia
temperaturii în adâncime.
Încălzirea și răcirea suprafeţei solului, capacitatea acestuia de absorbţie și emisie de căldură
depind de: structura acestuia, căldura specifică, conductibilitatea termică, culoarea, gradul de umectare,
unghiul sub care cad razele solare, anotimp și topografie (relief) etc. Deoarece aceste proprietăți diferă de
la un an la altul și temperatura suprafeţei solului va avea valori diferite chiar în sectoare învecinate.
Definiție
Temperatura suprafeţei solului reprezintă gradul de încălzire a particulelor componente ale
acestuia în locul în care este efectuată observaţia.
B.5.2. EXPUNEREA INSTRUMENTELOR
Temperatura la suprafața solului și în adâncime se măsoară cu aparatură automată.

Pentru efectuarea măsurătorilor, în cadrul platformei meteorologice se rezervă o parcelă de teren
nivelat și descoperit (dezgolit de vegetație). Această parcelă trebuie să prezinte aceleași caracteristici ca
și suprafața de teren din mediul înconjurător al platformei meteorologice pentru a putea asigura
reprezentativitatea măsurătorilor asupra temperaturii solului. În general, în funcție de spațiul disponibil,
pentru parcela în care se vor efectua măsurătorile asupra temperaturii solului se vor rezerva 3 x 4 m, în
partea de sud a platformei meteorologice.
B.5.2.1. Traductorii QMT107 și QMT103

Traductorul automat pentru măsurarea temperaturii solului se instalează în centrul parcelei
dezgolite de vegetație, neumbrite. Personalul stației meteorologice trebuie să asigure în perioada anului
fără zăpadă îngrijirea parcelei astfel încât solul parcelei să fie săpat, afânat, greblat și nivelat, urmărindu-
se ca suprafaţa acesteia să fie la acelaşi nivel cu cel al platformei meteorologice. În cadrul procedurilor de
întreținere a parcelei, cât și a întregii platforme meteorologice, observatorii trebuie să fie foarte atenți să
nu deterioreze aparatura automată pentru măsurarea temperaturii solului (cablurile și traductorul propriu-
zis). Traductorul (sau traductorii, în funcție de model) care este fixat, îngropat în sol - nu este mobil - nu
trebuie să fie mutat de către observator.
a) b)
Figura B.5.1. Traductorul automat QMT 107 multinivel pentru măsurarea temperaturii solului (a)
și poziția sa de instalare în sol (b)
(http://www.livedata.se/images/Vaisala/MAWS/MAWS_sensors.pdf [27])
B5-1
Figura B.5.2. Traductorul automat QMT 103/110 pentru măsurarea temperaturii solului
(http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/QMT110_datasheet_B211080
EN-A.pdf [28])
B.5.2.2. Traductorii Apogee de tip radiometru cu infraroșu

SI-431-SS Apogee este un senzor digital cu o ieșire semnal standard SDI12.
Senzorul are un câmp vizual cu jumătate de unghi de 14° și un timp de răspuns de 0,2 secunde.
Aplicațiile practice tipice ale acestuia includ:
• măsurarea temperaturii suprafeței exterioare a plantelor pentru utilizarea în
estimarea stării de hidratare a plantelor;
• măsurarea temperaturii suprafeței drumurilor pentru determinarea condițiilor de
givraj
• măsurarea temperaturii suprafeței subiacente (sol, vegetație, apă, zăpadă) în
studiile de bilanț energetic.
Figura B.5.3. Traductorul automat Apogee pentru măsurarea temperaturii suprafeței subiacente
(https://www.alphaomega-electronics.com/en/sensors-probes/685-si-121-ss-narrow-field-of-view-infrared-
radiometer-sensor.html [49])
B5-2
B.5.3. EFECTUAREA OBSERVAŢIILOR ŞI MĂSURĂTORILOR
Traductorul/traductorii automat/automați pentru măsurarea temperaturii solului la suprafață și în

adâncime măsoară în mod continuu datele specifice.
În situația existenței stratului de zăpadă, pentru stațiile meteorologice cu traductorii descriși la
punctul B.5.2.1., observatorul nu va interveni în niciun fel asupra acestora și nu va efectua măsurători
clasice.
În situația de nefuncționalitate a unui traductor, observatorul nu va interveni în niciun fel asupra
acestora și nu va efectua măsurători clasice. Observatorul va lua legătura cu inginerul de sistem
anunțând situația.
B.5.4. EFECTUAREA OBSERVAȚIILOR ASUPRA STĂRII SOLULUI
Observaţiile asupra stării suprafeţei solului se fac vizual de către observator pe tot parcursul anului,
zilnic la orele 06 și 18 UTC, în funcție de programul cu personal la stația meteorologică.
În perioada caldă a anului, până la depunerea stratului de zăpadă, observațiile referitoare la starea
suprafeței solului se efectuează pe parcela pentru termometrele de sol. În mesajul sinoptic tabela de cod
folosită pentru starea solului este COD 0901.
În perioada rece a anului, până la topirea stratului de zăpadă sau de gheaţă, observațiile asupra
stării suprafeței solului acoperit cu zăpadă sau gheață se efectuează într-un loc din apropierea platformei
meteorologice de unde împrejurimile staţiei meteorologice sunt vizibile. Acest loc va ramâne mereu
acelaşi. În mesajul sinoptic tabela de cod folosită pentru starea solului acoperit cu zăpadă sau gheață
măsurabilă este COD 0975.
B.5.5. ÎNTREȚINEREA APARATURII
Traductorii de sol de tipul QMT 103/110 și QMT 107

În cazul traductorilor de sol de tipul QMT 103/110 și QMT 107, în situația depunerii stratului de
zăpadă, aceasta nu va fi îndepărtată de pe traductori. Traductorii de sol (de tipul QMT103/110 și QMT
107) nu vor fi mutați din locul în care au fost montați.
În situația în care pământul s-a tasat și traductorul QMT 103/110 sau QMT 107 nu mai este
în poziția de instalare corectă, observatorul va lua legătura cu inginerul de sistem și se va proceda
la îngroparea traductorului în pământ până la nivelul corect sau la așezarea acestuia în poziția
corectă. De asemenea, pe tot parcursul anului, observatorul va avea în vedere supravegherea
poziției traductorului.
B5-3
CAPITOLUL B.6. DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI

Definiție
Durata efectivă de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul de timp, din cursul unei zile, în
care Soarele a strălucit pe bolta cerului.
Durata posibilă (teoretică) de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul de timp din cursul
unei zile între răsăritul și apusul astronomic al Soarelui.
Observaţiile asupra duratei de strălucire a Soarelui constau din determinarea numărului de ore în
cursul cărora Soarele a luminat platforma meteorologică și împrejurimile stației meteorologice.
La stațiile meteorologice observaţiile asupra duratei de strălucire a Soarelui se efectuează atât cu
aparatură automată (traductor de radiație globală din determinările căruia se calculează durata efectivă
de strălucire a Soarelui, traductor dedicat de strălucire a Soarelui), cât și cu heliograful.
B.6.2. MASURAREA DURATEI DE STRALUCIRE A SOARELUI
B.6.2.1. Traductorul de radiație globală

Traductorul de radiație globală (piranometrul) (Figura B.6.1.) este construit conform standardului
ISO 9060 pentru a efectua măsurători ale radiației cu lungimea de undă cuprinsă între 300 nm și 3000 nm
(în această plajă valorică este cuprinsă și o parte a radiației infraroșie). Un traductor – piranometru –
pentru măsurarea radiației globale are următoarele părți componente principale:
➢ senzorul termoelectric – suprafața receptoare care poate fi de culoare neagră sau combinație
de negru cu alb;
➢ suprafețele semi-sferice de sticlă care au rolul de a proteja senzorul termoelectric;
➢ senzorul termic de referință care în cele mai multe cazuri este protejat de către un alt ecran
împotriva radiației solare.
Durata efectivă de strălucire a Soarelui se calculează din valorile radiației globale înregistrate de
traductorul de radiație globală.
Figura B.6.1. Traductorul de radiație globală CM6B – Zipp&Zonen

(ftp://ftp.campbellsci.com/pub/csl/outgoing/uk/manuals/cm6b_cm11.pdf [29])
B.6.2.2. Traductorul de durată de strălucire a Soarelui

Traductorul dedicat pentru măsurarea duratei de strălucire a Soarelui (Figura B.6.2.) este construit
conform recomandărilor O.M.M.
La atingerea pragului de radiație solară incidentă de 120 W/m2 (Vol. I I, Cap. 8.1., WMO-No.8), se
înregistrează valoare pentru durata de strălucire a Soarelui. Pentru a putea funcționa pe toată durata
anului, există înglobat un element de încălzire pentru situațiile de ceață și îngheț.
B6-1
Senzorul care înregistrează radiația solară incidentă este alcătuit din fotodiode. Lungimea de undă
a benzii pentru care traductorul este sensibil: 600 la 1050 nm.
Figura B.6.2. Traductorul de durată de strălucire a Soarelui model SD6

(http://www.logotronic.at/en/products-1/sensoren-fuer-die-meteorologie/sonnenscheindauer/124-163.htm [30])
B.6.2.3. Efectuarea înregistrărilor cu heliograful şi descifrarea heliogramelor
Funcţionarea heliografului se bazează pe proprietatea unei sfere de sticlă (cristal) de a concentra

în focarul său razele solare care cad pe suprafaţa sa și de a produce o arsură pe o diagramă (heliogramă)
plasată în spatele sferei.
Descrierea, instalarea, funcţionarea și întreținerea heliografelor este prezentată în amănunt în
manualul I. D. 27-65 [50].
Fig. B.6.3. Heliograf
B6-2
Razele solare ce ating suprafaţa sferei heliografului sunt concentrate în focarul aflat în afara sferei,
producând pe heliogramă o arsură. Mişcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească, de la est la vest, face
ca arsura de pe heliogramă să capete forma unei dâre. În funcţie de lungimea acestei dâre (sau a
sectoarelor de urmă) se determină durata de strălucire a Soarelui.
Prin construcție, heliograful funcționează numai de la o anumită intensitate a radiaţiei solare (120
W/m2). Pentru obţinerea unei înregistrări corecte este necesar ca heliograma să fie instalată în montura
heliografului exact în focarul sferei. Astfel înregistrarea va fi subţire, uşor de descifrat și cât mai fidelă
realității.
La instalarea heliografului se va avea obligatoriu în vedere ca suportul său să fie perfect orizontal,
iar centrul sferei heliografului să se afle la înălțimea de 1,60 m de la suprafaţa solului. De asemenea, de
foarte mare importanță este reglarea suportului heliogramei în funcţie de latitudinea punctului în care se
instalează aparatul. Reglarea corectă a acestuia asigură o înregistrare corectă în partea centrală a
heliogramei. Pentru instalarea corectă a heliografului, la montarea acestuia pe suport este necesar să fie
prezent atât şeful stației meteorologice, cât și un meteorolog de la serviciul meteorologic. Reglarea
heliografului pe meridian se face la ora amiezei (ora solară locală 12), având grijă ca arsura să fie fix pe
linia mediană a heliogramei, notată XII (sau 12). Atenție, a nu se confunda „ora solară locală” cu ora
oficială a României.
Pe toată durata funcţionării heliografului, sfera de sticlă va fi menținută în perfectă curăţenie.
Schimbarea heliogramelor se face zilnic, după apusul Soarelui, indiferent dacă heliograma prezintă
sau nu înregistrări. După scoaterea heliogramei, observatorul va nota pe spatele acesteia denumirea
stației meteorologice, ziua, luna, anul, ora și minutul fixării și scoaterii ei.
Deoarece deplasarea focarului sferei heliografului se face în sens invers față de cea a Soarelui,
heliogramele vor fi introduse în așa fel încât partea cu cifrele care corespund orelor de dimineaţă să fie
spre vest, iar cele cu orele de după-amiază spre est.
Heliogramele vor fi folosite astfel:

➢ heliograme pentru iarnă (curbă scurtă) din 23 octombrie până la 8 martie inclusiv (137 zile sau
138 zile pentru an bisect);
➢ heliograme pentru primăvară (drepte) din 9 martie până la 22 aprilie inclusiv (45 zile);
➢ heliograme pentru vară (curbă lungă) din 23 aprilie până la 8 septembrie inclusiv (139 zile);
➢ heliograme pentru toamnă (drepte) din 9 septembrie până la 22 octombrie inclusiv (44 zile).
Pentru efectuarea unor înregistrări corecte, pe tot parcursul anului vor fi respectate următoarele
reguli:
➢ vor fi utilizate tipurile de heliogramă corespunzătoare sezonului respectiv;
➢ heliogramele vor fi aşezate corect în jgheabul heliografului, în funcţie de tipul aparatului și exact
pe linia verticală ce marchează ora 12;
➢ va fi verificată lunar orientarea heliografului față de meridianul locului, orizontalitatea și poziţia
în raport cu latitudinea;
➢ sfera va fi menținută în stare de curăţenie, iar în cazul depunerilor de gheață, acestea vor fi
înlăturate cu ajutorul unei lavete curate și moi, care nu produce zgârieturi pe suprafața de sticlă,
îmbibată în alcool medicinal. Heliogramele prinse în gheață, vor fi scoase prin turnarea de alcool
medicinal în jgheabul metalic;
➢ se vor efectua de mai multe ori pe lună, pe timp senin, determinări ale “orelor reale” de răsărit și
apus, notându-se pe spatele heliogramei timpul solar mediu local, când primele raze solare
(dimineaţa) și ultimele raze solare (seara) luminează heliograful.
După scoaterea de pe heliograf, heliogramele sunt descifrate, pentru calculul duratei efective orare
și zilnice de strălucire a Soarelui. Heliogramele sunt împărțite în intervale orare (linii lungi verticale) și
jumătăți de oră (linii scurte verticale).
B6-3
Pentru fiecare interval de o oră se apreciază lungimea arsurii, în zecimi de oră, care se notează în
partea de jos a heliogramei, în dreptul orei respective.
Dacă înregistrarea este continuă și deci întreg intervalul de o oră de pe heliogramă prezintă arsură,
se înscrie 1.0.
Dacă numai o parte a intervalului este ars, se trece valoarea apreciată, în zecimi (ex. 0,1; 0,2 etc.).
Daca arsura este discontinuă, se determină durata fiecărei porţiuni în parte, iar pe heliogramă se
notează suma duratelor tuturor porţiunilor de arsură din ora respectivă.
La descifrare vor fi luate în considerare chiar și cele mai slabe urme de arsură. Urmele foarte mici
de mărimea unui punct se apreciază ca având durata de o zecime de ora (0,1), numai dacă lungimea
acestei urme este egală sau mai mare cu jumătate dintr-o zecime de oră (0,05).
Dacă arsurile punctiforme, izolate, sunt situate în diferite intervale orare, suma lor se apreciază la
o zecime de oră (0,1) și aceasta se înscrie într-unul din aceste intervale orare.
În cazul producerii unor arsuri foarte mici a căror lungime este mai mică decât o jumătate dintr-o
zecime de oră, acestea se iau în considerare, notându-se cu 0,1 numai în situația în care o arsura
reprezintă unica urmă a strălucirii Soarelui, din tot cursul unei zile. Un exemplu de heliogramă descifrată
este în Figura B.6.4.
După descifrarea heliogramei, valorile obținute și notate în partea de jos a heliogramei se transcriu
în platforma CDMS, conform instrucțiunilor.
Deoarece heliogramele pot conţine unele erori cauzate de aşezarea sau fixarea lor
necorespunzătoare, este necesar ca înainte de descifrarea lor propriu-zisă să se facă o verificare
amănunțită.
Se cercetează poziţia împunsăturii acului care fixează heliograma în jgheabul heliografului. Dacă
heliograma a fost fixată corect, vârful acului de fixare trebuie să perforeze exact pe linia care corespunde
orei 14 (sau XIV). Dacă împunsătura nu respectă această regulă, la prelucrarea heliogramei se va ține
seama de acest lucru, prin decalarea tuturor diviziunilor de pe heliogramă cu valoarea deplasării perforării,
în sensul respectiv.
La începutul fiecărui an, stațiile meteorologice vor primi valorile lunare ale duratei posibile de
strălucire a Soarelui din anul respectiv. Fracția lunară de insolație se determină prin împărțirea duratei
efective lunare la durata posibilă lunară: durata efectivă lunară de strălucire a Soarelui
durata posibilă lunară de strălucire a Soarelui
B6-4
Figura B.6.4. Heliogramă descifrată
Figura B.6.5. Exemplu de descifrare a unei heliograme și transformarea intervalelor de oră locală în ore UTC
Interval orar Interval orar Ora UTC SYNOP la Valoarea orară a

conform orei transformat în oră care se raportează duratei de strălucire a
României (UTC+2) UTC Soarelui
08:31 – 09:30 06:31 – 07:30 UTC 08 UTC 0,2 zecimi de oră
09:31 –10:30 07:31 – 08:30 UTC 09 UTC 1,0 – o oră
Valoarea duratei efective de strălucire a Soarelui pentru exemplul din Figura B.6.5. = 0,2+1,0+0,2+0,2+0,5=2,1 ore și zecimi de oră
B6-5

B.6.3.1. Traductorii de radiație solară și de durată de strălucire a Soarelui
În cazul în care s-a depus zăpadă (Atenție! numai fulgi de zăpadă și nu gheață și zăpadă) pe
traductorii stației automate pentru măsurarea radiației globale, radiației nete, radiației difuze și a duratei de
strălucire a Soarelui, aceasta va fi îndepărtată cu grijă folosindu-se o perie sau o pensulă cu păr moale.
(Exemple în Figurile B.6.6. și B.6.7.).
Figura B.6.6. Depunere de zăpadă (fără gheață) Figura B.6.7. Îndepărtarea zăpezii de pe traductorul de
pe traductorul de radiație globală al stației radiație globală al stației meteorologice automate,
meteorologice automate folosindu-se o pensulă cu păr moale
ATENȚIE! Se va folosi în exclusivitate o pensulă cu păr moale deoarece suprafața de sticlă

optică a traductorilor este foarte sensibilă la zgârieturi. Acțiunea de îndepărtare a fulgilor de zăpadă
trebuie începută odată cu prima ninsoare.
Heliografele și aparatura actinometrică trebuie menținute degajate de stratul de zăpadă. Astfel,
distanța minimă dintre baza lor și suprafața stratului de zăpadă va fi de 10 cm. (Figura B.6.8.). Pentru fiecare
aparat și instrument din platforma meteorologică se va asigura cale de acces, conform reglementărilor.
În situația în care este depus strat de gheață pe traductorii de radiație globală, radiație netă, radiație
difuză și de durată de strălucire a Soarelui observatorul NU va interveni pentru îndepărtarea acestuia prin
mijloace mecanice (adică prin lovire, ciocănire). Situația depunerii de gheață va fi notată în registrul cu
istoricul stației meteorologice, menționându-se intervalul de timp pe care s-a produs și va fi anunțat inginerul
de sistem.
Observatorul poate încerca îndepărtarea stratului de gheață de pe traductorii de radiație folosind o
lavetă de microfibre moale care nu lasă scame și care este bine îmbibată în alcool sanitar.
Figura B.6.8. Distanța minimă de 10 cm între instrumente și suprafața stratului de zăpadă
În sezonul cald se va efectua periodic operația de curățare cu o pensulă moale a traductorului de

radiație sau de durată de strălucire a Soarelui.
B6-6
CAPITOLUL B.7. VÂNTUL
Definiție
Vântul reprezintă mişcarea aerului în raport cu suprafaţa terestră. De regulă, se are în vedere
componenta orizontală a acestei mişcări (advecții). Vântul este definit prin două elemente (extrem de
variabile în timp şi spaţiu) care reprezintă viteza și direcția sa.
Conform cu ghidul WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 5.1.1.), viteza vântului la suprafața terestră este o
mărime vectorială tridimensională.
Vântul caracterizat prin fluctuaţii rapide este denumit „vânt în rafale”. Rafala este o variaţie
pozitivă sau negativă a vitezei vântului faţă de valoarea sa medie. În cazul mesajelor orare, cea mai
mare viteză a vântului la rafală reprezintă valoarea maximă măsurată a rafalei în intervalul de o oră care
precede momentul observației.
În scopuri sinoptice se determină valoarea mediată vectorial a vântului (viteză și direcție) pe
intervale de 10 minute.
Vântul variabil pentru care nu se poate determina o valoare medie a direcției este considerat în
următoarele situații (Vol. I, Cap. 5.1.1, WMO-No.8):
- variația totală față de direcția medie a vântului în timpul ultimelor 10 minute este de 60 sau mai
mare, dar mai mică de 180 și viteza vântului este mai mică de 1,5 m/s (3 kt);
- variația totală față de direcția medie a vântului în timpul ultimelor 10 minute este de 180 sau mai
mult.
Conform cu ghidul WMO-No.8, viteza vântului se exprimă în metri pe secundă și trebuie să fie
măsurată cu o precizie de 0,5 m/s reprezentând, pentru scopuri sinoptice, o medie vectorială pe un interval
de 10 minute (Vol. I, Cap. 5.1.1. și Cap. 5.1.2, WMO-No.8).
Transformarea din m/s în km/h:
O altă unitate de măsură pentru vânt este nodul (kt): 1 nod = 1,852 km/h, ceea ce reprezintă 0,515
m/s (Vol. I, Cap. 5.1.2, WMO-No.8).
Direcţia vântului este prin definiţie direcţia din care bate vântul şi se apreciază în sensul
deplasării acelor de ceas, pornind de la nordul geografic. Direcția vântului în scopuri sinoptice poate
fi codificată cu cifre de la 1 la 36, prin transformarea în coduri a valorilor măsurate în grade. Direcția
vântului trebuie să reprezinte o medie vectorială pe 10 minute. Codul 99 este desemnat pentru vânt cu
direcție variabilă.
Vântul se consideră „Calm” atunci când viteza medie a vântului este sub 1 nod (0,515 m/s) în
ghidul WMO-No.8 (PART I, 5.1.2.) și sub 0,5 m/s în WMO-No.544 (PART III, 3.3.5.5.).
Conform cu „Manualul de coduri” WMO-No.306 (I.1-C-42, Code table 0877), celor 36 de coduri
SYNOP, le corespund următoarele sectoare:
B7-1
Cifră de cod Direcţia vântului Cifră de cod Direcţia vântului

00 calm 19 185 ÷ 194°
01 5 ÷ 14° 20 195 ÷ 204°
02 15 ÷ 24° 21 205 ÷ 214°
03 25 ÷ 34° 22 215 ÷ 224°
04 35 ÷ 44° 23 225 ÷ 234°
05 45 ÷ 54° 24 235 ÷ 244°
06 55 ÷ 64° 25 245 ÷ 254°
07 65 ÷ 74° 26 255 ÷ 264°
08 75 ÷ 84° 27 265 ÷ 274°
09 85 ÷ 94° 28 275 ÷ 284°
10 95 ÷ 104° 29 285 ÷ 294°
11 105 ÷ 114° 30 295 ÷ 304°
12 115 ÷ 124° 31 305 ÷ 314°
13 125 ÷ 134° 32 315 ÷ 324°
14 135 ÷ 144° 33 325 ÷ 334°
15 145 ÷ 154° 34 335 ÷ 344°
16 155 ÷ 164° 35 345 ÷ 354°
17 165 ÷ 174° 36 355 ÷ 04°
variabilă sau din toate
18 175 ÷ 184° 99
direcţiile
Conform convenției internaționale, stațiile meteorologice la care nu este posibilă determinarea

direcției vântului în decagrade, folosesc următoarele cifre de cod SYNOP:

00 calm 20 SSV
02 NNE 23 SV
05 NE 25 VSV
07 ENE 27 V
09 E 29 VNV
11 ESE 32 NV
14 SE 34 NNV
16 SSE 36 N
18 S 99 variabilă
Aparatura meteorologică automată furnizează pentru direcția vântului direcția în grade nerotunjite
și necodificate. Astfel, pentru a se asigura conversia gradelor în puncte cardinale, se folosește următorul
tabel:
Puncte cardinale Interval asociat - direcția în grade

N 349 ÷ 110
NNE 12 ÷ 33°
NE 34 ÷ 56°
ENE 57 ÷ 78°
E 79 ÷ 101°
ESE 102 ÷ 123°
SE 124 ÷ 146°
SSE 147 ÷ 168°
S 169 ÷ 191°
SSV 192 ÷ 213°
SV 214 ÷ 236°
VSV 237 ÷ 258°
V 259 ÷ 281°
VNV 282 ÷ 303°
NV 304 ÷ 326°
NNV 327 ÷ 348°
B7-2
B.7.3. AMPLASAREA INSTRUMENTELOR
Conform ghidului WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 5.9.1), viteza vântului crește în mod considerabil odată
cu altitudinea, mai ales în cazul terenurilor cu rugozitate mare. Aceste considerente au stat la baza stabilirii
de către Organizația Meteorologică Mondială a convenției de măsurare în situația optimă / ideală a vitezei
și direcției vântului la înălțimea standard de 10 m deasupra nivelului solului pe teren deschis, prin
amplasarea corespunzătoare a instrumentelor. Pentru a se asigura condiții privind reprezentativitatea
măsurătorilor, conform Legii 139/2000 privind activitatea de meteorologie, în jurul platformelor
meteorologice se instituie zone de protecție meteorologică absolută, a căror lățime este de 30 m. Pe o
distanță de până la 500 m în jurul și în afara zonei de protecție absolută a platformei meteorologice este
permisă amplasarea de construcții mai înalte de 1/6 din distanța dintre construcție și limita zonei de
protecție, de rețele de înaltă tensiune sau de telecomunicații, de obiective care emit în atmosferă fum și
pulberi, de sisteme de irigații prin aspersie și plantarea de perdele forestiere numai cu acordul prealabil al
Administrației Naționale de Meteorologie.
O amplasare optimă / ideală pentru măsurarea vântului este aceea în care se obțin măsurători
valabile pentru o zonă de câțiva km în jurul punctului de măsurare sau în care se obțin valori care pot fi
corectate ușor pentru a deveni reprezentative pentru o zonă de câțiva km în jurul punctului de măsurare
(Vol. I, Cap. 5.9.1, WMO-No.8).
În practică, din diverse considerente legate de posibilitățile de amplasare a stației meteorologice
și a extinderii continue a suprafeței orașelor, în situațiile în care nu există posibilitatea instalării
instrumentelor pentru măsurarea vântului în condiții optime / ideale, instrumentul poate fi amplasat la o
astfel de înălțime care permite ca măsurătorile să nu fie foarte afectate de existența obstacolelor și să
genereze valori foarte apropiate de cele care ar fi măsurate la înălțimea de 10 m pe un teren deschis.
B.7.4. MĂSURAREA VITEZEI ȘI DIRECȚIEI VÂNTULUI
Cele mai utilizate aparate automate pentru măsurarea vitezei și direcției vântului sunt traductorul
cu cupe (Figura B.7.1.a.) și traductorul ultrasonic (Figura B.7.1.b.).
Traductorul cu cupe constă din două subansamble : rotorul (pentru măsurarea vitezei) și ampenajul
(pentru măsurarea direcției). Principiul de construcție are la bază relația dintre viteza unghiulară de rotație
cupelor și viteza vântului. Pana care determină direcția vântului trebuie să fie bine echilibrată față de axul
vertical.
Traductorul ultrasonic are ca principiu de măsurare determinarea timpului dintre emisia și recepția
unui fascicul de ultrasunete care străbate o distanță fixă. Acest tip de traductor nu are părți mobile, iar
acest tip de construcție prezintă avantajul de a-i asigura o fiabilitate mai mare.
Viteza vântului este o mărime vectorială care este calculată automat pe intervale de 10 minute de
către stația meteorologică automată. În mesajele sinoptice sunt incluse valorile vitezei medii a vântului pe
10 minute și ale vântului la rafală pe ultimele 10 minute și pe ultima oră la toate cele 24 de termene orare.
Observatorul nu efectuează măsurători cu girueta clasică în situații de indisponibilitate a aparaturii
automate.
Metodologia măsurării rafalei vântului în sistemul automat:
Organizația Meteorologică Mondială a ajuns în anul 1987 (Vol. I, Cap. 5.8.2, WMO-No.8 și WMO
„The Measurement of Gustiness at Routine Wind Stations: A Review”. Instruments and Observing
Methods Report No.31) la concluzia că durata rafalei vântului trebuie să fie de aproximativ 3 secunde.
Rafala care durează aproximativ 3 secunde este echivalentă cu un „wind run” (deplasarea masei de aer)
pe o lungime de 50 ÷ 100 m, în condiții de vânt puternic (în acest caz, construcțiile obișnuite din zonele
urbane sunt afectate). Sistemul automat funcționează pe acest principiu: se iau eșantioane ale vitezei
vântului la o secundă, se calculează medii cu o fereastră de timp de 3 secunde alunecătoare din
secundă în secundă și cea mai mare dintre aceste medii, pe intervalul de 10 minute, este
considerată viteza rafalei.
Stabilirea caracteristicilor vântului constă în măsurarea la toate termenele de observaţii a direcției și
vitezei acestuia și a valorilor rafalei (în funcție de caz).
B7-3
a) b)
Figura B.7.1. a) Traductor de vânt cu cupe; b) Traductor ultrasonic de vânt.
B.7.5. ÎNTREȚINEREA APARATURII METEOROLOGICE – TRADUCTORUL DE VÂNT

(ULTRASONIC ȘI CU CUPE)
În situația în care apar depuneri de gheață pe traductorii de vânt (atât cel ultrasonic, cât și cel cu
cupe) – Figura B.7.2. – observatorul NU va interveni.
Figura B.7.2. Depuneri de gheață pe traductorul ultrasonic de vânt
În această situație se consideră că traductorul este în indisponibilitate temporară. Situația va fi

notată în registrul cu istoricul stației meteorologice, menționându-se intervalul de timp în care senzorul a
fost indisponibil și va fi anunțat inginerul de sistem.
B7-4
CAPITOLUL B.8. NORII
B.8.1. DEFINIȚII
Norul este un hidrometeor constituit dintr-o suspensie de particule minuscule de apă lichidă
sau de gheață în atmosferă sau din ambele în același timp, care în general nu ating solul. De
asemenea, el mai poate să conțină particule de apă sau de gheață de dimensiuni mari, precum și
particule lichide neapoase sau particule solide, provenite, de exemplu, din vapori industriali, fum
sau pulberi.
Elementul meteorologic nor determină, în majoritatea cazurilor, aspectul vremii în zona deasupra
căreia există. Norul reprezintă unul dintre cele mai importante elemente care fac obiectul observației
meteorologice. Prin cantitatea, forma, înălțimea, asociațiile sau evoluția lor, norii reprezintă un indicator
prețios al proceselor termodinamice dominante în zona lor de existență. În plus, norii intervin direct în
activitatea economică a oamenilor prin fenomenele asociate, care îngreunează sau uneori periclitează o
serie de activități din cele mai diferite domenii.
Ca urmare a proceselor de formare, norii sunt asociați în sisteme noroase de dimensiuni
corespunzătoare intensității și mărimii acestor procese. În linii mari, se poate vorbi despre sisteme la scară
mare sau sinoptice și despre sisteme la scară medie și mică (locale).
Noțiunea de sistem noros este atribuită unei grupări sau unui ansamblu de nori, distinct și durabil,
constituit în general din mai multe zone diferențiate, denumite sectoare noroase, asamblate într-o formă
caracteristică, aspectul cerului prezentând particularități proprii fiecărui sector în parte.
În cadrul unui sistem noros, condițiile termodinamice sunt relativ omogene. În marea lor majoritate,
sistemele noroase sunt migratoare, însoțind perturbațiile barice cărora le sunt asociate; durata lor de viață
și modificările structurale sunt determinate direct de evoluția acestor perturbații.
B.8.2. SISTEMELE NOROASE – CARACTERISTICI
Sistemele noroase se caracterizează prin succesivitatea relativ ordonată a genurilor, formelor,

dimensiunilor și înălțimii norilor în timp și spațiu. În majoritatea cazurilor, sistemele noroase sunt bine
individualizate și separate între ele prin zone mai mult sau mai puțin senine, însă uneori sunt unite prin
fâșii sau benzi noroase, denumite zone de legătură. După dimensiuni sunt grupate în sisteme mari
(macrosisteme sau sisteme sinoptice), asociate depresiunilor barice și fronturilor aferente și în sisteme
mici, care nu depășesc 200 ÷ 300 km, denumite și mezosisteme sau sisteme locale, așa cum sunt
sistemele sau celulele orajoase.
Sistemele noroase frontale se dezvoltă pe suprafaţa de separare dintre două mase de aer cu
proprietăţi termodinamice diferite şi care sunt în mişcare. Asemenea suprafeţe de separare sunt
întotdeauna înclinate şi pe partea lor superioară se produce o ridicare generală a aerului. În cadrul acestei
ascendenţe generale la scară mare se formează nori, care sunt dispuşi în pânze sau straturi ce se pot uni
între ele prin îngroşare treptată sau datorită pânzelor de precipitaţii dense ce cad din straturile noroase
situate mai sus. Gradul de înclinare a zonei sau suprafeţei de separaţie dintre cele două mase de aer,
respectiv panta frontului, este diferit, în funcţie de natura masei care înaintează şi care de altfel imprimă
şi caracterul frontului. Astfel, aerul cald, mai puţin dens, determină o pantă frontală cu înclinare mică,
orientată peste masa de aer rece care se retrage; pe asemenea pante ascendenţa este generală, însă
lentă şi relativ uniformă şi norii care se formează în aceste condiţii sunt nori în pânze sau straturi de
dimensiuni mari. Prin contrast, aerul rece, mai dens, în înaintarea sa imprimă o înclinare mare a pantei
frontale şi prin aceasta determină mişcări ascendente mult mai intense şi rapide, asemănătoare în multe
privinţe cu cele de tip convectiv; norii formaţi în aceste condiţii, deşi păstrează în general structura şi
dispunerea în straturi mai mult sau mai puţin succesive au şi pregnante caracteristici ale norilor convectivi
cu mare dezvoltare verticală.
Dacă peste aceste procese dominante nu se suprapun procese termodinamice sau influenţe
locale, sistemele noroase îşi conservă în general forma, în raport direct cu stadiul de evoluţie al depresiunii
sau perturbaţiei la care sunt asociate. Influenţa proceselor locale duce însă la modificări ale sistemului
noros iniţial, care se traduc fie prin reducerea nebulozităţii până la înseninare, fie prin apariţia sau formarea
unor noi genuri de nori.
B8-1
După natura frontului la care sunt asociate, sistemele noroase pot fi: de front cald, de front rece,
de front oclus sau de front cvasistaţionar (Figurile B.8.3. și B.8.4.). Succesiunea tipică a norilor în
asemenea sisteme este ilustrată în secţiunile din Figura B.8.2.
Sistemele noroase din interiorul maselor de aer sunt generate de interacţiunea dintre
proprietăţile termodinamice specifice masei de aer respective şi caracteristicile suprafeţei
subiacente, respectiv intensitatea proceselor de radiaţie şi absorbţie a energiei solare. Caracterul
stratificării termodinamice verticale a masei de aer determină în final caracteristicile dominante ale norilor
care se formează. Astfel:
- pentru masele de aer stabile termodinamic sunt caracteristice sistemele de Stratus şi Stratocumulus,
care se îndesesc noaptea şi se destramă ziua (în special la latitudini temperate şi polare);
- pentru masele instabile termodinamic sunt caracteristice sistemele de nori Cumulus şi Cumulonimbus,
care se dezvoltă ziua şi se destramă noaptea deasupra continentelor, iar deasupra mărilor şi oceanelor
au o evoluţie inversă.
Figura B.8.1. Schema unui sistem noros frontal asociat unei depresiuni extratropicale mobilă (proiecție orizontală)
B8-2
Figura B.8.2. Secțiuni transversale printr-un sistem noros frontal asociat unei depresiuni extratropicale mobile
B8-3
Figura B.8.3. Schematizarea organizării sistemelor noroase frontale (secțiuni transversale ) – după Viant și Mezin
B8-4
Figura B.8.4. Sistem noros ascociat unei ocluzii cu caracter de front cald (a) și cu caracter de front rece (b); sisteme noroase
asociate zonelor de legătură dintre elementele unei familii de formațiuni depresionare (c,d);
Sistem noros asociat unui front cvasistaționar (e).
B8-5
B.8.3. PROCESELE DE FORMARE A NORILOR
Este foarte important ca personalul staţiilor meteorologice să cunoască procesele atmosferice care
duc la constituirea diferitelor forme de nori, pentru a putea face identificarea lor cât mai corectă.
Principala cale de formare a unui nor este răcirea adiabatică a aerului în cadrul unei mişcări
ascendente, proces prin care conţinutul în vapori de apă al aerului ascendent ajunge la saturaţie şi se
produce condensarea surplusului de apă. În atmosferă predomină două tipuri de mişcări ascendente care
duc la formarea norilor şi care imprimă caracteristica principală a formei lor:
• mişcări ascendente la scară mare, în care întreaga masă de aer se ridică, de regulă, de-a lungul
unei suprafeţe frontale sau în cazuri limitate—locale — de-a lungul unei pante;
• mişcări verticale convective care se realizează prin curenţi ascendenţi şi descendenţi,
individualizaţi şi relativ mici în raport cu dimensiunile unei mase de aer. De aici rezultă o primă
diferenţiere în forma norilor — cei rezultaţi din mişcările ascendente generale, de-a lungul unei
pante, sunt predominant stratiformi, adică sunt nori sub formă de pânze întinse, straturi sau
văluri, iar cei formaţi în curenţii ascendenţi convectivi sunt nori separaţi, cu aspect de grămezi
sau elemente bine individualizate, cunoscuţi şi descrişi sub denumirea generală de nori
cumuliformi.
În realitate, condiţiile termodinamice din atmosferă sunt mult mai complexe şi determină asociaţii
de nori care aparţin celor două familii. Acestea se observă, în special, în sistemele noroase ale fronturilor
ocluse şi ale fronturilor cu un grad accentuat de instabilitate, în care masa de nori predominant stratiformi
este străpunsă de aglomerări masive de nori cumuliformi, cu mare dezvoltare verticală, formaţi pe seama
unor puternici curenţi ascendenţi de tip convectiv. Pentru determinarea cât mai corectă a norilor,
observatorul trebuie să mai ţină seama şi de aspectul lor general, care este determinat de natura,
dimensiunile, numărul şi repartiţia particulelor constituente. În ultimă instanţă, aspectul unui nor depinde
de intensitatea şi culoarea luminii primită de nor, precum şi de poziţiile relative ale observatorului şi ale
sursei de lumină (astrul care luminează) în raport cu norul.
De fapt, elementele care sunt luate în considerare pentru descrierea unui nor sunt: dimensiunile,
forma, structura şi textura, luminanţa şi culoarea.
B.8.4. ELEMENTELE DESCRIPTIVE ALE NORILOR
B.8.4.1. Dimensiunea
Dimensiunile norilor variază în limite foarte mari, începând de la cele ale fragmentelor de-abia
observabile şi terminând cu cele ale straturilor sau pânzelor continue, care pot acoperi în întregime bolta
cerului vizibilă din punctul din care se efectuează observaţia.
Mărimea unui nor, legată direct de forma lui, este determinată de procesele termodinamice pe
seama cărora se formează norul respectiv şi practic se înscrie în limitele mişcărilor ascendente, deasupra
nivelului de condensare din atmosfera liberă. Nivelul de condensare reprezintă înălţimea până la care
trebuie să se ridice o masă de aer, pentru ca vaporii de apă pe care-i conţine să devină saturanţi şi
surplusul rezultat pe această cale să condenseze sau sublimeze.
B.8.4.2. Forma
Deşi variază foarte mult în timp şi spaţiu, uneori chiar rapid, forma pe care o poate căpăta
un nor nu depinde numai de procesele de condensare, ci şi de condiţiile în care au loc aceste
procese.
Ea se încadrează în limitele a două mari tipare:
➢ pânze, văluri sau straturi, mai mult sau mai puţin uniforme, cu dimensiuni orizontale mari care
pot depăşi orizontul vizibil al observatorului şi
➢ elemente bine individualizate, cu dimensiuni orizontale relativ mici.
Formele noroase din prima grupă caracterizează marea familie a norilor stratiformi, iar cele din a
doua grupă, familia la fel de numeroasă a norilor cumuliformi.
O altă caracteristică a acestora din urmă o constituie cea de a treia dimensiune — grosimea —
care la unele elemente noroase poate depăşi de mai multe ori dimensiunea orizontală, conferind astfel
norilor respectivi aspectul de grămezi, munţi sau turnuri uriaşe.
B8-6
Pentru norii stratiformi, formele cel mai frecvent observate sunt:

➢ vălul (strat întins, cu grosime mică şi transparenţă relativ bună),
➢ pânza sau stratul,
➢ bancul şi uneori banda (fâşie noroasă îngustă cu lungime mare, care poate traversa uneori
întreaga boltă cerească, dintr-o parte în alta).
Norii cumuliformi, pe lângă formele menţionate mai sus, mai pot avea formă de:
• flocoane,
• fragmente,
• grămăjoare,
• dale sau pavele,
• lentile,
• suluri sau rulouri, unite sau nu între ele în bancuri sau organizate în şiruri (aspect mai greu
sesizabil de la suprafaţa terestră).
Condiţiile de formare a norilor imprimă particularităţile formei lor.

Astfel, norii formaţi în condiţii de turbulenţă au forma generală de strat sau pânză, relativ subţire
însă opacă şi mai mult sau mai puţin continuă. Suprafaţa superioară a acestor nori este bine delimitată şi
coincide cu limita superioară a stratului turbulent, care este marcată de regulă printr-o inversiune termică.
Aspectul ei este în general neted, uniform sau vălurit, iar în contrast cu aceasta, baza norilor respectivi
este difuză şi se prelungeşte în jos printr-un strat de aer ceţos sau pâclă. Norii cei mai caracteristici pentru
asemenea condiţii sunt: Stratus, Stratus fractus şi unele varietăţi de Altocumulus, Stratocumulus şi
Cirrocumulus.
Norii formaţi în condiţii de instabilitate au forma caracteristică norilor cumuliformi, adică de
elemente în general bine individualizate, bine conturate şi uneori dezvoltate pe verticală. Ca forme
particulare determinate de instabilitate sunt de menţionat speciile castellanus şi floccus şi particularitatea
suplimentară mamma.
Perturbarea circulaţiei orizontale a aerului de orografie are ca rezultat un complex de mişcări
ascendente şi descendente, multe de tip undă, care determină procese de condensare pe pantele expuse
vântului sau în creasta undelor şi evaporarea produselor de condensare pe pantele de „sub vânt“ sau pe
ramura descendentă a undelor. Forma cea mai tipică de nori formaţi în asemenea condiţii este
aglomerarea masivă de mase noroase, predominant stratiforme, pe partea din vânt (expusă vântului) a
munţilor, a căror margine depăşeşte puţin linia de creastă. Privite de la distanţă, de pe partea opusă
direcţiei vântului, aceste mase noroase au aspectul unui perete de nori situat de-a lungul crestei muntoase
(zid de foehn). Ca forme particulare generate de asemenea condiţii sunt de menţionat:
➢ norii în formă de capişon care îmbracă vârful obstacolelor izolate,
➢ norii în formă de flamură care se lipesc de vârful muntelui pe partea de sub vânt (formaţi pe
seama fileurilor ascendente de aer care urcă imediat sub creastă),
➢ norii în formă de lentile sau benzi fuziforme migdalate, dispuşi paralel cu creasta în partea de
sub vânt, situaţi la distanţe aproximativ egale şi, de regulă, la niveluri mai înalte decât cel al crestei
muntoase şi
➢ norii în formă de rulou izolat; cu poziţie staţionară însă cu aspect agitat, situat de obicei în văi,
sub nivelul crestei pe partea de sub vânt (norii rotori).
Norii cei mai caracteristici pentru aceste condiţii sunt Cumulus şi Stratocumulus orografici, speciile
lenticuIaris şi rotorii.
În straturile de aer stabil, în care se formează mase noroase stratiforme, pot exista frecvent mişcări
ondulatorii lente şi cu amplitudine mare (unde gravitaţionale interne sau inerţiale) de tip hulă, care se
produc cu precădere în zona suprafeţelor orizontale de separaţie dintre două straturi de aer cu proprietăţi
termodinamice diferite. Dacă norii formaţi sau deja existenţi în asemenea condiţii sunt groşi, pe suprafaţa
lor inferioară sau în masa lor se identifică porţiuni sau zone mai întunecate, care alternează cu zone mai
luminoase ce conferă norului un aspect vălurit. Norii caracteristici pentru asemenea condiţii se încadrează
în varietăţile undulatus. Un aspect particular îl reprezintă norii în formă de dale sau pavele, care sunt
rezultatul interferenţei unui sistem dublu de asemenea unde sau al prezenţei mişcărilor convective inelare
în stratul noros respectiv. Formele noroase ondulate sau cu aspect de dale se organizează de obicei în
bancuri; varietăţile noroase caracteristice pentru asemenea condiţii sunt lacunosus şi perlucidus.
B8-7
Benzile noroase sunt forme ce se observă frecvent; convenţional se consideră benzi noroase toate
formele de nori alungite, a căror lungime depăşeşte de mai multe ori lăţimea lor. O variantă a benzilor o
constituie filamentele, care sunt de asemenea forme alungite, însă înguste şi subţiri.
Trenele de condensare reprezintă o formă particulară a produselor de condensare, care apar la
niveluri mijlocii sau înalte, pe seama gazelor degajate de motoarele avioanelor (aport suplimentar de
vapori de apă şi nuclee de condensare care întrerup suprasaturarea eventual preexistentă). În stadiu
incipient, trenele de condensare au aspect de dâre uniforme, care se lăţesc treptat şi dispar; în condiţii de
instabilitate accentuată la nivelul lor de existenţă, trenele de condensare pot evolua şi, în final, se pot
transforma în veritabile genuri de nori, prin dezvoltarea unor înmuguriri cu aspect cumuliform. Acestea au
aspect de ciupercuţe răsturnate, aparent agăţate de partea superioară netedă a trenei propriu-zise.
B.8.4.3. Structura
Din punct de vedere al structurii, norii pot fi constituiţi în totalitate din cristale de gheaţă, din
picăturele de apă sau dintr-un amestec de cristale şi particule lichide. O categorie aparte o constituie norii
de particule neapoase, lichide sau solide, descrişi sub denumirea de nori speciali, care nu intră în
clasificarea norilor prezentată în această instrucțiune.
Elementele de identificare a structurii interne la norii observaţi sunt fenomenele optice şi în bună
măsură textura. Norii cu constituenţă predominant sau exclusiv cristalină au o textură fibroasă, mătăsoasă
şi produc fenomene optice (fotometeori) de tip halo (nori cirriformi), iar cei cu structură predominant sau
exclusiv lichidă dau fenomene optice de tip coroană.
B.8.4.4. Textura
Termenul de textură se referă la aparenţa generală, dispunerea şi dimensiunile relative ale
elementelor structurale ale maselor noroase sau ale elementelor noroase bine conturate şi extinse.
Variaţiile în tipul, grosimea şi înălţimea bazei şi vârfurilor norilor, toate la un loc fac ca norii sau masa
noroasă în ansamblu să pară netedă (cu contururi rotunjite sau înmugurite) ori fibroasă. Norii cu textura
netedă sunt în general stratiformi; structura cumuliformă a elementelor noroase le conferă o textură
neuniformă, înmugurită; norii Cirrus, care au frecvente variaţii de grosime, prezintă o textură fibroasă sau
mătăsoasă.
B.8.4.5. Luminanța
Ca definiţie, „luminanţa" unei suprafeţe luminoase într-o direcţie dată reprezintă partea din
intensitatea luminii emisă în direcţia respectivă de suprafaţa considerată, pe o arie în proiecţie
ortogonală situată într-un plan perpendicular pe această direcţie.
În consecinţă, luminanţa unui nor este determinată de cantitatea de lumină reflectată, difuzată şi
transmisă de particulele constituente ale norului. În majoritatea cazurilor, această lumină provine direct de
la Soare sau de la cer; la fel de bine, lumina mai poate proveni şi de la suprafaţa terestră în timpul nopţilor
cu nori joşi, când baza acestora este luminată de marile aglomerări urbane, industriale, de incendii de
mare amploare sau prin reflectarea luminii solare ori lunare de marile suprafeţe acoperite cu zăpadă sau
gheaţă.
Luminanţa unui nor poate fi modificată în prezenţa unor alţi meteori; astfel, un strat de pâclă
existent între observator şi nor reduce sau intensifică luminanţa norului în funcţie de grosimea pâclei şi de
direcţia luminii incidente. În plus, pâcla atenuează şi contrastele care pun în evidenţă forma, structura şi
textura norului. Fotometeorii, la rândul lor, pot modifica luminanţa unui nor. În timpul zilei, luminanţa norilor
este suficient de puternică pentru a fi uşor observabilă. Noaptea însă, mai ales atunci când nu este Lună,
sau Luna este în primul sau ultimul pătrar, norii sunt greu de distins sau chiar invizibili. În asemenea situaţii,
prezenţa lor este dedusă numai din lipsa stelelor de pe cer. În zonele intens luminate artificial, păturile
noroase relativ joase pot apărea ca un fond luminos difuz pe care se proiectează umbrele fragmentelor
de nori situaţi mai jos.
Luminanţa unui nor nu prea gros, situat între Soare sau Lună şi observator (luminat contre-jour)
este maximă în dreptul astrului luminos şi scade cu atât mai repede în jurul acestui punct cu cât norul este
mai subţire. În contrast cu aceasta, scăderea luminanţei în norii cu grosime optică apreciabilă este mult
mai lentă în jurul poziţiei aparente a astrului luminos. Grosimea optică a unui nor, termen care va fi folosit
frecvent în descrierea norilor, reprezintă gradul în care un nor împiedică trecerea luminii prin el; grosimea
optică depinde de constituţia fizică şi dimensiunile norului, motiv pentru care ea poate varia chiar în limitele
aceluiaşi nor. Variaţiile luminanţei norilor se observă mai ales atunci când ei se găsesc sau trec prin faţa
astrului care luminează. Norii cu grosime optică mare sunt practic opaci; când asemenea nori sunt izolaţi
B8-8
şi se interpun între Soare sau Lună şi observator, ei apar ca mase întunecate conturate de margini
luminate strălucitor, iar când există şi un strat de pâclă sub ei, în jurul norilor respectivi apar fascicule de
umbre şi raze luminoase care radiază dinspre astru printre contururile marginii norilor.
Neuniformitatea grosimii optice a unor pături sau elemente noroase determină variaţii importante
ale luminanţei lor, mai ales atunci când sunt situaţi la distanţe unghiulare mici faţă de Soare sau de Lună
şi ca urmare a deplasării lor. Printr-o pătură noroasă cu opacitate uniformă şi relativ mare este posibil să
se zărească poziţia astrului care luminează, dacă acesta nu este prea departe de zenit.
De regulă, cantitatea de lumină reflectată de un nor spre observator este maximă atunci când norul
este situat în partea opusă astrului care-l luminează. Luminanţa norului va fi cu atât mai mare cu cât
densitatea şi grosimea lui vor fi mai mari în direcţia razei vizuale. Când norul este suficient de dens şi gros,
el prezintă nuanţe cenuşii care pun în evidenţă un relief mai mult sau mai puţin accentuat; gama de nuanţe
cenuşii va fi cu atât mai extinsă cu cât iluminarea norului va fi mai razantă.
Mai trebuie reţinut că există diferenţe apreciabile de luminanţă între norii constituiţi din picăturele
de apă şi cei din cristale de gheaţă, care sunt, în general, mai transparenţi datorită grosimii mai mici şi
dispersiei particulelor constituente. Bancurile groase de nori din cristale de gheaţă apar alb strălucitoare
când sunt observate în lumină reflectată şi, din contră, prezintă umbre proprii când sunt luminaţi direct,
prin noţiunea de „umbre proprii“ înţelegându-se contrastele de luminanţă şi variaţiile de culoare la un loc.
B.8.4.6. Culoarea
Culoarea unui nor depinde în special de culoarea luminii pe care-o primeşte, pentru că difuzia
luminii prin nor este practic independentă de lungimea ei de undă. În plus, prezenţa unor meteori între
norul considerat şi observator modifică într-un sens sau altul culoarea norului. Astfel, pâcla are tendinţa
de a imprima nuanţe galbene, portocalii sau roşii norilor îndepărtaţi.
Culoarea norilor variază cu altitudinea şi poziţia relativă a lor în raport cu Soarele şi
observatorul.
În general, pentru înălţimi mari ale Soarelui pe boltă, norii sau părţile din nori care difuzează lumina
solară sunt albe sau cenuşii albăstrui. Când iluminarea de către Soare este extrem de slabă, norii capătă
o tentă asemănătoare celei a suprafeţei care se găseşte sub ei. Când Soarele se găseşte în apropierea
orizontului, culoarea norilor diferă în funcţie de nivelul şi poziţia lor faţă de Soare. Norii înalţi par albicioşi,
în timp ce norii situaţi la niveluri din ce în ce mai joase capătă o culoare portocalie sau roşie, din ce în ce
mai accentuată. Trebuie reţinut însă că norii de la acelaşi nivel apar mai puţin roşietici când sunt situaţi
într-o direcţie vecină celei a Soarelui, decât atunci când sunt observaţi în direcţie opusă. Când Soarele
este la orizont, adică în momentul în care norii sunt luminaţi de jos, suprafaţa inferioară a lor capătă o
nuanţă roşie, iar dacă această suprafaţă este neuniformă ea prezintă o alternanţă de benzi şi pete
luminoase (galbene sau roşietice) şi întunecate (de nuanţe cenuşii diferite), care îi pun în evidenţă relieful.
După coborârea Soarelui sub orizont, pentru un timp relativ scurt, norii înalţi rămân în continuare albicioşi,
cei de la nivelurile mijlocii capătă o nuanţă roz, iar cei joşi, situaţi în umbra Pământului, devin cenuşii.
Nuanţa cenuşie se instalează treptat la toţi norii pe măsură ce aceştia intră sub unghiul de iluminare directă
de către razele Soarelui, care coboară sub orizont. În timpul nopţii, datorită luminanţei prea slabe nu se
poate observa culoarea norilor, aceştia apărând cenuşii sau negri în funcţie de nivelul şi grosimea lor.
Lumina Lunii conferă norilor un aspect albicios, iar iluminarea suprafeţei inferioare a norilor de către
incendiile existente sau de marile aglomerări urbane ori industriale determină o colorare în galben roşietic
a acesteia.
B8-9
B.8.5. CRITERII DE CLASIFICARE A NORILOR
Practica de observare a norilor a impus o sistematizare şi clasificare unică a multiplelor forme

noroase care pot apărea în câmpul vizual al unui observator meteorolog. Încercări în acest sens au fost
multiple şi s-au bazat pe criterii mai mult sau mai puţin obiective. S-a încercat astfel, să se grupeze norii
după constituţia fizică (nori apoşi şi nori de gheaţă), după fenomenele asociate (nori de aversă, nori de
grain, nori de undă, nori de uragan), după caracterul procesului de formare (nori de ascendenţă frontală,
nori de convecţie, nori sub inversiune), după cauzele generatoare (nori orografici, nori de cascadă, nori
de erupţie, nori de incendii, nori artificiali), după culoare sau luminanţă (nori argintii, nori sidefii şi nori
luminoşi), sau după modul de asociere (nori principali şi nori anexă).
În literatura de specialitate, termenul de picăturele se foloseşte pentru desemnarea particulelor
de apă cu dimensiuni foarte mici, care practic plutesc în atmosferă, iar termenul de picături pentru
particulele de apă cu dimensiuni mai mari, care în general cad sub formă de precipitaţii.
B.8.5.1. Clasificarea morfologică

Criteriile enunţate mai sus nu au putut însă răspunde principalei condiţii impuse observaţiei şi
schimbului de informaţii meteorologice, adică comparabilităţii datelor şi, din acest motiv, s-au folosit
criteriile sistematicii, care se bazează în principal pe morfologia elementelor considerate.
Deşi sunt într-o permanentă evoluţie sau transformare ca oricare fenomen din natură, norii
prezintă totuşi o serie de forme predominant caracteristice, observabile în orice parte a globului,
care pot să constituie criterii de clasificare.
În final, O.M.M. a adoptat o schemă unică, ce permite deosebirea şi gruparea norilor după
unul sau mai multe din criteriile următoare: aspect sau formă, procese de formare, altitudine,
frecvenţă de apariţie, compoziţie particulară.
Această schemă, denumită clasificarea norilor grupează în cele trei unităţi sistematice
fundamentale: genuri, specii şi varietăţi, toţi norii observabili în mod obişnuit la staţiile meteorologice
care efectuează observaţii la nivelul suprafeţei terestre. Ea constituie elementul de bază în descrierea,
identificarea şi codificarea norilor în mesajele prin care se face schimbul de date meteorologice în
reţeaua mondială de observare.
În această schemă nu au fost incluse formele noroase intermediare sau de tranziţie, pentru că nu
sunt reprezentative, au o durată scurtă de viaţă şi, în general, aspectul lor nu diferă mult de cel al formelor
caracteristice. De asemenea, în această schemă nu au fost incluşi nici norii speciali, care se observă
rareori sau numai accidental, unii dintre ei fiind constituiţi în mare parte sau în totalitate din particule lichide
neapoase sau din particule solide.
B.8.5.1.1. Genuri
După gen, norii sunt clasificați în grupe de nori cu forme caracteristice principale, care se exclud
reciproc în schema sistemului de clasificare.
Genul norilor, considerat ca diviziune sistematică fundamentală, constituie baza clasificării
prezentată în Atlasul Internaţional al Norilor (https://cloudatlas.wmo.int/en/cloud-classification-
summary.html, Anexa 1) şi folosită în practica de observare şi codificare a norilor.
După formă, norii sunt grupaţi în următoarele zece genuri: Cirrus (Ci), Cirrocumulus (Cc),
Cirrostratus (Cs), Altocumulus (Ac), Altostratus (As), Nimbostratus (Ns), Stratocumulus (Sc),
Stratus (St), Cumulus (Cu), Cumulonimbus (Cb).
B.8.5.1.2. Specii
Subdiviziune directă a genului, specia grupează norii de aceeaşi formă după trăsături şi
caracteristici comune; în determinarea speciei se ţine seama de una sau mai multe din următoarele
caracteristici:
● formă (bancuri, văluri, pânze, straturi),
● dimensiune (mărimea elementelor constituente, extindere pe verticală),
● structură internă (nori constituiţi din cristale de gheaţă, din picăturele de apă, micşti),
● procese fizice cunoscute sau presupuse ca determinante în formarea lor (nori orografici).
B8-10
Specia păstrează în continuare caracteristica principală a genului, adică speciile aceluiaşi

gen se exclud reciproc. Prin aceasta trebuie să se înţeleagă că unui nor determinat nu i se poate
atribui decât un singur calificativ sau denumire de gen şi o singură denumire de specie.
Cele 15 specii de nori sunt: fibratus (fib), uncinus (unc), spissatus (spi), castellanus (cas), floccus
(fio), stratiformis (str), nebulosus (neb), lenticuIaris (len), fractus (fra), humilis (hum), mediocris (med),
congestus (con), calvus (cal), capiIlatus (cap), volutus (vol)
B.8.5.1.3. Varietăți
Din punct de vedere sistematic, varietatea reprezintă un grup de indivizi sau elemente care se
diferenţiază în cadrul unei specii prin unele particularităţi morfologice. În cazul norilor, asemenea
particularităţi se referă la:
● diferite combinaţii ale elementelor macroscopice constituente, precum şi
● la gradul mai mic sau mai mare de transparenţă a norilor consideraţi în ansamblul lor.
Spre deosebire de specie, o varietate determinată poate fi comună mai multor genuri. Pe de altă parte,
acelaşi nor poate avea caracteristicile mai multor varietăţi, caz în care numele norului trebuie să conţină
toate denumirile corespunzătoare varietăţilor observate.
Cele 9 varietăți sunt: intortus (in), vertebratus (ve), undulatus (un), radiatus (ra), lacunosus (la),
duplicatus (du), translucidus (tr), perlucidus (pe), opacus (op).
Notă: Varietăţile translucidus şi opacus se exclud reciproc, iar varietatea perlucidus poate
fi observată simultan cu varietăţile translucidus sau opacus.
B.8.5.1.4. Particularități suplimentare și nori anexă

Indicarea genului, speciei sau a varietăţii nu este întotdeauna suficientă pentru a descrie
complet un nor determinat. În realitate, un nor poate prezenta particularităţi suplimentare care îi
sunt proprii sau poate fi însoţit de nori anexă, care sunt fie complet separaţi de masa sa principală,
fie parţial uniţi cu aceasta.
Prin particularităţi suplimentare trebuie să se înţeleagă acele elemente structurale, ataşate
de masa principală a unui nor, care pot avea formă sau aspect de mameloane suspendate pe faţa
lui inferioară, de trene de precipitaţii, de fâşii sau fragmente de nori joşi.
Denumirile acestor particularităţi sunt: mamma (mam), incus (inc), virga (vir), praecipitatio (pra),
arcus (arc), tuba (tub), fluctus (flu), cavum (cav), asperitas (asp), murus (mur), cauda (cau).
Norii anexă sunt nori de dimensiuni în general mici, care însoţesc unele genuri sau specii de nori,
fie separaţi de masa principală a acestora, fie parţial alipiţi de aceasta.
Norii anexă sunt: pileus (pil), velum (vel), pannus (pan), flumen (flm).
Particularităţile suplimentare şi norii anexă pot coexista la un nivel oarecare al norului considerat,
deasupra sau sub acesta.
În practica zilnică la staţia meteorologică este foarte posibil să se observe simultan una sau mai
multe particularităţi suplimentare, ori unul sau mai mulţi nori anexă pentru acelaşi nor.
B.8.5.1.5. Nori origine

Norii se pot forma pe cer senin sau pot să se dezvolte din alţi nori preexistenţi, denumiţi nori
origine. În acest din urmă caz se pot observa următoarele două situaţii:
● o anumită parte a unui nor se poate dezvolta, dând naştere unor prelungiri, mai mult sau mai
puţin importante. Asemenea prelungiri, alăturate sau nu la norul origine, pot deveni nori de un
gen diferit de cel al norului din care s-au format. Observatorul le va atribui acestora din urmă
denumirea corespunzătoare genului nou format, urmată de numele genului origine, la care se
adaugă sufixul genitus (exemplu Cirrus altocumulogenitus);
● cea mai mare parte dintr-un nor sau masa unui nor în totalitate poate fi sediul unei transformări
interne de ansamblu, care determină în final transformarea norului respectiv în alt gen. În acest
caz, observatorul va atribui norului format pe această cale numele genului corespunzător, urmat
de denumirea genului din care s-a format (norul origine), la care se adaugă sufixul mutatus
(exemplu Cirrus cirrostratomutatus). Observatorul va avea însă grijă să nu confunde o
B8-11
asemenea transformare internă a norilor cu modificările aspectului cerului, rezultate din

mişcarea relativă a norilor în raport cu poziţia observatorului.
Etimologiile și semnificațiile din cadrul Tabelului B.8.1. figurează în ANEXA 1. În situații mai rare,
pot fi observați și alți nori origine decât cei menționați în Tabelul B.8.1. Speciile, varietățile, particularitățile
suplimentare și norii anexă sunt enumerați aproximativ în ordine descrescătoare a frecvenței lor de
apariție. Norii origine sunt enumerați în aceeași ordine ca genurile.
Denumirile genurilor și abrevierile lor trebuie scrise întotdeauna cu o inițială majusculă.
Tabelul B.8.1. Clasificarea norilor

Particularități Nori origine
Genuri Specii Varietăți suplimentare și nori
anexă Genitus Mutatus
fibratus
intortus Cirrocumulus
uncinus
radiatus mamma Altocumulus Cirrostratus
Cirrus spissatus
vertebratus fluctus Cumulonimbus Homo
castellanus
duplicatus Homo
floccus
stratiformis Cirrus
virga
lenticularis undulatus Cirrostratus
Cirrocumulus mamma ----------------
castellanus lacunosus Altocumulus
cavum
floccus Homo
Cirrus
fibratus duplicatus Cirrocumulus Cirrocumulus
Cirrostratus ------------------
nebulosus undulatus Cumulonimbus Altostratus
Homo
translucidus
stratiformis perlucidus virga
Cirrocumulus
lenticularis opacus mamma
Cumulus Altostratus
Altocumulus castellanus duplicatus cavum
Cumulonimbus Nimbostratus
floccus undulatus fluctus
Stratocumulus
volutus radiatus asperitas
lacunosus
translucidus virga
opacus praecipitatio
Cirrostratus
Altostratus ------------- duplicatus mamma Altocumulus
Nimbostratus
undulatus pannus Cumulonimbus
radiatus
praecipitatio
Altocumulus
virga Cumulus
Nimbostratus ------------- -------------- Altostratus
pannus Cumulonimbus
Stratocumulus
translucidus
virga
stratiformis perlucidus
mamma Altostratus
lenticularis opacus Altocumulus
praecipitatio Nimbostratus
Stratocumulus castellanus duplicatus Nimbostratus
fluctus Cumulus
volutus undulatus Stratus
asperitas Cumulonimbus
floccus radiatus
cavum
lacunosus
Nimbostratus
Cumulus
opacus
nebulosus praecipitatio Cumulonimbus
Stratus translucidus Stratocumulus
fractus fluctus Homo
undulatus
Silva
Cataracta
virga
Altocumulus
humilis praecipitatio
Stratocumulus
mediocris arcus Stratocumulus
Cumulus radiatus Flamma
congestus fluctus Stratus
Homo
fractus tuba
Cataracta
pileus
B8-12
velum
pannus
praecipitatio
virga
incus
Altocumulus
mamma
Altostratus
arcus
Nimbostratus
calvus murus
Cumulonimbus -------------- Stratocumulus Cumulus
capillatus cauda
Cumulus
tuba
Flamma
pannus
Homo
pileus
velum
flumen
B8-13
Tabelul B.8.2. Abrevierile și simbolurile norilor

Genuri Specii
Denumire Abreviere Simbol Denumire Abreviere
Cirrus Ci
Cirrocumulus Cc
fibratus fib
Cirrostratus Cs uncinus unc
spissatus spi
castellanus cas
Altocumulus Ac
floccus flo
stratiformis str
Altostratus As nebulosus neb
lenticularis len
fractus fra
Nimbostratus Ns
humilis hum
mediocris med
Stratocumulus Sc congestus con
calvus cal
Stratus St capillatus cap
volutus vol
Cumulus Cu
Cumulonimbus Cb
Tabelul B.8.3. Varietățile norilor. Particularitățile suplimentare. Norii anexă

Denumire Abreviere Denumire Abreviere Denumire Abreviere
intortus in incus inc pileus pil
vertebratus ve mamma mam velum vel
undulatus un virga vir pannus pan
radiatus ra praecipitatio pra flumen flm
lacunosus la arcus arc
duplicatus du tuba tub
translucidus tr cavum cav
perlucidus pe fluctus flu
opacus op asperitas asp
murus mur
cauda cau
B8-14
Tabelul B.8.4. Nori origine

Genitus Mutatus
Denumire Abreviere Denumire Abreviere
cirrocumulogenitus ccgen cirromutatus cimut
altocumulogenitus acgen cirrocumulomutatus ccmut
altostratogenitus asgen cirrostratomutatus csmut
nimbostratogenitus nsgen altocumulomutatus acmut
stratocumulogenitus scgen altostratomutatus asmut
cumulogenitus cugen nimbostratomutatus nsmut
cumulonimbogenitus cbgen stratocumulomutatus scmut
stratomutatus stmut
cumulomutatus cumut
În Tabelele B.8.2, B.8.3., B.8.4. genurile, speciile, varietățile etc. sunt dispuse în ordinea
descrescătoare a altitudinilor la care se situează cel mai frecvent.
B.8.5.2. Clasificarea norilor după înălțime

B.8.5.2.1. Generalități
Clasificarea norilor după înălţime necesită precizarea a trei noţiuni de referinţă: înălţimea,
altitudinea şi extinderea verticală a norilor.
Înălţimea unui punct, ca de exemplu înălţimea bazei sau a vârfului unui nor, este distanţa pe
verticală dintre nivelul locului de observaţie (care se poate afla la şes, pe o colină sau pe munte) şi nivelul
la care se află punctul considerat.
Altitudinea unui punct, ca de exemplu altitudinea bazei sau a vârfului norului, este distanţa pe
verticală dintre nivelul mediu al mării şi nivelul la care se află punctul considerat.
În observaţiile care se efectuează la staţiile meteorologice terestre se utilizează noţiunea de
înălţime, în timp ce în observaţiile efectuate din aeronave în zbor se întrebuinţează noţiunea de altitudine.
Excepţie fac staţiile de munte unde se determină atât înălţimea bazei norilor existenţi deasupra nivelului
staţiei, cât şi altitudinea vârfurilor sau a suprafeţei superioare a norilor situaţi sub nivelul staţiei.
Extinderea verticală a unui nor este distanţa pe verticală dintre nivelul bazei şi vârful norului.
B.8.5.2.2. Etajele
Observaţiile efectuate atât la nivelul solului, cât şi din aeronave în zbor, au demonstrat existenţa
norilor numai la altitudini cuprinse între nivelul mediu al mării şi nivelul tropopauzei (18 km în regiunile
tropicale, 13 km în regiunile temperate şi 8 km în regiunile polare).
Prin convenţie, partea din atmosferă în care se observă în mod curent norii, respectiv troposfera,
a fost divizată pe verticală în trei etaje, denumite: etajul superior, etajul mijlociu şi etajul inferior. Tre-
buie reţinut faptul că nici în această clasificare nu au fost luaţi în considerare norii luminoşi şi speciali.
Fiecare etaj este definit prin ansamblul nivelurilor la care se întâlnesc cel mai frecvent norii din
anumite genuri. Datorită faptului că norii se află într-o continuă mişcare şi transformare, limitele
acestor etaje nu sunt fixe, ele se suprapun şi oscilează pe verticală în funcţie de latitudine, anotimp
şi aparent de orografie (în zonele montane norii sunt aparent mai joşi).
Altitudinile aproximative ale acestor limite sunt indicate în tabelul următor, în funcţie de latitudine,
valorile cele mai mici fiind specifice sezonului rece.
Tabelul B.8.5. - Repartiţia genurilor de nori
Etaje Regiuni polare Regiuni temperate Regiuni tropicale
Superior de la 3 la 8 km de la 5 la 13 km de la 6 la 18 km
Mijlociu de la 2 la 4 km de la 2 la 7 km de la 2 la 8 km
Inferior de la suprafaţa solului la 2 km de la suprafaţa solului la 2 km de la suprafaţa solului la 2 km
Repartiţia normală a genurilor de nori în cele trei etaje este următoarea:

a) etajul superior conţine norii înalţi: Cirrus, Cirrocumulus şi Cirrostratus;
b) etajul mijlociu include norii Altocumulus;
B8-15
c) etajul inferior conţine norii joşi Stratocumulus şi Stratus.

În ceea ce priveşte această repartizare a genurilor de nori pe cele trei etaje menţionate mai
sus sunt necesare următoarele precizări:
● norii Altostratus se întâlnesc de obicei în etajul mijlociu, însă uneori se extind şi în etajul
superior;
● norii Nimbostratus sunt aproape invariabil observaţi în etajul mijlociu, însă prin îngroşare
şi mai ales când devin precipitanţi se extind şi în celelalte etaje, îndeosebi în cel inferior;
● norii Cumulus şi Cumulonimbus au în general bazele în etajul inferior, însă prezintă
frecvent o asemenea extindere verticală încât vârfurile lor pot pătrunde în etajul mijlociu
şi chiar în cel superior (Cumulonimbus).
Noţiunea de etaj este utilă pentru observator în identificarea norilor, pentru că atunci când este
determinată sau cunoscută altitudinea acestora, determinarea genului lor trebuie să se facă dintre genurile
care sunt situate în mod normal în etajele corespunzătoare altitudinilor respective.
În practica curentă, observatorul trebuie să ţină seama de faptul că repartizarea norilor pe
etaje se face întotdeauna luându-se în considerare masa principală a norilor, pentru că baza
acestora poate oscila frecvent în jurul limitei dintre două etaje.
Repartizarea diferitelor genuri de nori pe cele trei etaje în funcţie de înălţime corespunde
schemei de codificare a norilor observaţi, în grupa 8NhCLCMCH a codului FM-12 - SYNOP, ale cărei
litere simbolice au următoarele semnificaţii:
Nh — nebulozitatea norilor CL, sau în lipsa acestora nebulozitatea norilor CM (tabela de cod
SYNOP 2700);
CL — nori din genurile Stratocumulus, Stratus, Cumulus şi Cumulonimbus (tabela de cod
SYNOP 0513);
CM — nori din genurile Altocumulus, Altostratus si Nimbostratus (tabela de cod SYNOP
0515);
CH — nori din genurile Cirrus, Cirrocumulus si Cirrostratus (tabela de cod SYNOP 0509).
Dificultăţile în identificarea norilor văzuţi din aeronavele în zbor sau a celor observaţi sub
nivelul staţiilor de munte au condus la elaborarea şi folosirea unor coduri mai simplificate,
simbolizate prin literele C' şi Ct , primul conţinând cele zece genuri principale de nori, iar al doilea
precizând unele particularităţi structurale ale suprafeţei superioare a norilor observaţi şi a căror
bază este sub nivelul staţiei sau al ochiului observatorului (tabelele de cod SYNOP 0500 şi 0552).
B.8.6. DEFINIȚIILE NORILOR

Conform principiilor de bază ale sistematicii, clasificarea norilor grupează, aşa cum s-a arătat mai
sus, formele noroase în genuri, specii şi varietăţi, atribuind fiecăreia în parte o denumire latină, universal
accesibilă în orice parte a globului.
Etimologia fiecărei denumiri derivă din cuvintele lexicului latin care descriu sau sugerează cel mai
bine forma, caracteristicile principale, aspectul, densitatea sau organizarea elementelor noroase, aşa cum
apar ele privite de jos. Astfel, denumirea fiecărui nor observat este constituită, de regulă, din două sau mai
multe cuvinte latine, dintre care primul reprezintă întotdeauna genul din care face parte norul respectiv,
iar celălalt sau celelalte specia şi/sau varietatea. Explicarea (etimologia) denumirilor latine ale norilor
este dată în ANEXA 1.
B.8.6.1. Definițiile genurilor de nori

Definiţiile celor zece genuri de nori, expuse în continuare, sunt de fapt o descriere a tipurilor
principale şi a caracteristicilor esenţiale prin care se poate diferenţia un gen de nor determinat de genurile
cu aspect oarecum asemănător.
Cirrus. Nori separaţi, în formă de filamente albe şi delicate sau de bancuri ori benzi înguste, albe
sau în cea mai mare parte albe. Au aspect fibros (pletos) sau o strălucire mătăsoasă; în unele cazuri pot
avea ambele aspecte.
Cirrocumulus. Banc, pânză sau strat subţire de nori albi, fără umbre proprii, constituit din
elemente foarte mici în formă de granule, riduri, blană de miel, etc., unite sau nu între ele şi dispuse mai
mult sau mai puţin regulat; cea mai mare parte a elementelor au o lăţime aparentă1 mai mică de un grad.
1
Această lățime aparentă este aceeași cu cea a degetului mic atunci când este privit cu brațul întins.
B8-16
Cirrostratus. Văl noros transparent şi albicios, cu un aspect fibros (pletos) sau neted, care acoperă
în întregime sau parţial cerul; în general dă naştere la fenomene de halo.
Altocumulus. Banc, pânză sau strat de nori albi sau cenuşii sau uneori alb-cenuşii, care au în
general umbre proprii; este constituit din lamele, dale, rulouri etc., cu aspect uneori parţial fibros sau difuz,
unite între ele sau nu; cea mai mare parte a elementelor mici, dispuse regulat, au o lăţime aparentă2
cuprinsă între 1 şi 5 grade.
Altostratus. Pânză sau strat noros, cenuşiu ori albăstrui, cu aspect striat, fibros sau uniform, care
acoperă în întregime sau parţial cerul şi are părţi suficient de subţiri prin care se poate zări cel puţin vag
Soarele, ca printr-o sticlă mată. Nu prezintă fenomene de halo.
Nimbostratus. Pătură noroasă cenuşie, adesea întunecată, al cărei aspect devine difuz datorită
căderilor mai mult sau mai puţin continue de ploaie sau ninsoare, care în cea mai mare parte ating solul.
Grosimea acestei pânze noroase este suficient de mare peste tot pentru a masca complet Soarele sau
Luna. Sub acest nor există frecvent nori joşi şi destrămaţi care pot fi uniţi sau nu cu baza lui.
Stratocumulus. Banc, pânză sau strat de nori cenuşii sau albicioşi, uneori gri-albicioşi, care
prezintă aproape întotdeauna părţi întunecate, constituit din elemente în formă de dale, plăci, rulouri, unite
sau nu între ele şi cu aspect nefibros (fără virga). Cea mai mare parte a elementelor mici, dispuse regulat,
au o lăţime aparentă mai mare de 5 grade.
Stratus. Strat noros în general cenuşiu, cu bază destul de uniformă, din care poate să cadă burniţă,
prisme de gheaţă sau ninsoare grăunţoasă. Când Soarele este vizibil prin acest strat, imaginea lui este
net conturată. Stratus nu dă loc la fenomene de halo, decât eventual la temperaturi foarte joase. Uneori
se prezintă sub formă de bancuri destrămate.
Cumulus. Nori separaţi, în general denşi şi cu contururi bine delimitate, care se dezvoltă vertical,
sub formă de mameloane, domuri sau turnuri; prin înmugurire, regiunea lor superioară capătă adesea
aspectul de conopidă. Părţile luminate de Soare ale acestor nori sunt cel mai adesea de un alb strălucitor,
iar baza lor, relativ întunecată, este aproape orizontală. Norii Cumulus sunt uneori destrămaţi.
Cumulonimbus. Nor dens şi puternic, cu extindere verticală considerabilă, în formă de munte sau
de turnuri enorme. Cel puţin o parte din regiunea sa superioară este în general netedă, fibroasă sau striată
şi aproape întotdeauna aplatizată; această parte se etalează adesea în formă de nicovală sau de panaş
vast. Sub baza acestui nor, adesea foarte întunecat, există frecvent nori joşi şi destrămaţi, uniţi sau nu cu
ea, şi precipitaţii uneori sub formă de virga.
B.8.6.2. Definițiile speciilor de nori

Particularităţile observate în forma norilor şi deosebirile în structura lor internă au condus la
subdivizarea majorităţii genurilor de nori în specii, care deşi se exclud reciproc în cadrul aceluiaşi gen,
unele dintre ele pot fi totuşi comune mai multor genuri. Când nici una dintre definiţiile de mai jos nu se
pot aplica unui nor observat, norul respectiv va primi numai denumirea genului în care se
încadrează.
Fibratus. Nori separaţi sau văl noros subţire, constituit din filamente aproape rectilinii sau curbate,
mai mult sau mai puţin neregulat şi care nu sunt terminate prin cârlige sau smocuri. Acest termen se aplică
în principal la Cirrus şi Cirrostratus.
Uncinus. Cirrus, adesea în formă de virgule, terminate în partea de sus printr-un cârlig sau smoc,
a cărui parte superioară nu are formă de protuberanţă rotunjită.
Spissatus. Cirrus a cărui grosime optică este suficientă pentru ca ei să apară cenuşii atunci când
sunt situaţi sau observaţi în direcţia Soarelui.
Castellanus. Norii prezintă, cel puţin într-o parte a regiunii lor superioare, protuberanţe
cumuliforme în formă de turnuri mici, care le dau un aspect crenelat. Aceste mici turnuleţe, dintre care
unele sunt mai mult înalte decât late, stau pe o bază comună şi par dispuse în linie. Caracterul
„castellanus" apare deosebit de evident atunci când norii sunt observaţi din profil. Specia castellanus se
întâlneşte la genurile Cirrus, Cirrocumulus, Altocumulus şi Stratocumulus.
2
Această lățime aparentă este aceeași cu cea a trei degete privite atunci când brațul este întins.
B8-17
Floccus. Specie în care fiecare element noros este constituit dintr-un mic smoc cu aspect
cumuliform, a cărui parte inferioară, mai mult sau mai puţin destrămată, este însoţită adesea de virga.
Acest termen se aplică la Cirrus, Cirrocumulus, Altocumulus și Stratocumulus.
Stratiformis. Nori etalaţi în strat sau în pânză orizontală, de mare întindere. Acest termen se aplică
la Altocumulus, Stratocumulus şi mai rar la Cirrocumulus.
Nebulosus. Nor care are aspectul unui strat sau văl nebulos şi care nu prezintă detalii aparente.
Acest termen se aplică îndeosebi la Cirrostratus şi Stratus.
Lenticularis. Nori în formă de lentile sau migdale, adesea foarte alungite, ale căror contururi sunt,
în general, bine delimitate; uneori ei prezintă irizaţii. Aceşti nori apar cel mai adesea în formaţiile noroase
de origine orografică, însă pot fi observaţi la fel de bine şi deasupra regiunilor fără orografie importantă.
Acest termen se aplică în special la Cirrocumulus, Altocumulus şi Stratocumulus.
Volutus O masă noroasă sub forma orizontală lungă, care iese în evidență, în formă de tub și care
adesea pare să se rostogolească încet pe o axă orizontală. De obicei apar ca elemente singulare (nu este
atașată de nici un alt fel de nor), dar sunt observate ocazional în benzi succesive de nori. Această specie
de Stratocumulus este rară, iar de Altocumulus foarte rară.
Fractus. Nori în formă de fâşii neregulate, care au un aspect net destrămat. Acest termen se aplică
numai la Stratus şi Cumulus.
Humilis. Nori Cumulus care nu au decât o slabă extindere verticală şi par în general aplatizaţi.
Mediocris. Nori Cumulus cu extindere verticală moderată şi ale căror vârfuri prezintă protuberanţe
puţin dezvoltate.
Congestus. Nori Cumulus cu protuberanţe puternic dezvoltate şi care au adesea o extindere
verticală importantă; regiunile lor superioare înmugurite au frecvent aspectul unei conopide.
Calvus. Nor Cumulonimbus în care cel puţin câteva protuberanţe ale părţii lui superioare au
început să-şi piardă contururile cumuliforme, însă în care nu se poate distinge nici o parte cirriformă.
Protuberanţele şi înmuguririle au tendinţa să formeze o masă albicioasă cu striuri mai mult sau mai puţin
verticale.
Capillatus. Nor Cumulonimbus caracterizat prin prezenţa, îndeosebi în partea sa superioară, a
unor zone net cirriforme cu structură net fibroasă sau striată, care au frecvent forma unei nicovale, a unui
panaş sau a unor plete mai mult sau mai puţin dezordonate. Acest tip de nor dă, în general, averse sau
oraje, însoţite adesea de grain şi uneori de grindină; frecvent sub baza lui se observă virga foarte nete.
Tabelul B.8.6. – Speciile care se observă cel mai frecvent la genurile de nori
Genuri
Specii
Ci Cc Cs Ac As Ns Sc St Cu Cb
fibratus (fib) + +
uncinus (unc) +
spissatus (spi) +
castellanus (cas) + + + +
floccus (flo) + + +
stratiformis (str) + + +
nebulosus (neb) + +
lenticularis (len) + + +
fractus (fra) + +
humilis (hum) +
mediocris (med) +
congestus (con) +
calvus (cal) +
capillatus (cap) +
volutus (vol) + +
B.8.6.3. Definițiile varietăților noroase

Îmbinarea diferită a elementelor macroscopice ale norilor consideraţi în ansamblul lor şi gradul lor
de transparenţă, criterii care stau la baza diferenţierii norilor în varietăţi, au condus şi la stabilirea
denumirilor acestora. Astfel, termenii :
B8-18
● intortus, vertebratus, undulatus, radiatus, lacunosus şi duplicatus se referă la caracteristica

îmbinării elementelor macroscopice ale norilor,
● iar translucidus, perlucidus şi opacus la gradul lor de transparenţă.
Intortus. Nori Cirrus ale căror filamente sunt curbate foarte neregulat şi adesea par împletiţi în
mod capricios.
Vertebratus. Nori ale căror elemente sunt dispuse în aşa fel încât aspectul lor sugerează pe cel
al vertebrelor, coastelor sau scheletului unui peşte. Acest termen se aplică în principal la genul Cirrus.
Undulatus. Nori în bancuri, pânze sau straturi care prezintă ondulaţii. Aceste ondulaţii pot fi
observate într-o pătură noroasă destul de uniformă sau în nori constituiţi din elemente unite sau nu între
ele. Uneori este aparent un sistem dublu de ondulaţii. Termenul se aplică în principal la genurile
Cirrocumulus, Cirrostratus, Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi Stratus.
Radiatus. Nori ce se prezintă sub formă de benzi late paralele sau sunt dispuşi în benzi paralele
care, ca urmare a efectului de perspectivă, converg aparent spre un punct al orizontului sau atunci când
benzile traversează tot cerul converg spre două puncte opuse ale orizontului, denumite „puncte de
radiaţie". Termenul se aplică în principal la genurile Cirrus, Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi
Cumulus.
Lacunosus. Nori în bancuri, pânze sau straturi, în general, destul de subţiri, caracterizaţi prin
prezenţa unor spaţii senine şi rotunjite, repartizate mai mult sau mai puţin regulat şi dintre care multe au
margini destrămate. Elementele noroase şi spaţiile senine sunt adesea dispuse în aşa fel încât aspectul
lor sugerează pe cel al unei plase sau al unui fagure de miere. Acest termen se aplică în principal la
genurile Cirrocumulus şi Altocumulus; se poate aplica, însă foarte rar, şi la Stratocumulus.
Duplicatus. Nori în bancuri, pânze sau straturi suprapuse, situaţi la niveluri puţin diferite şi
câteodată parţial unite între ele. Termenul se aplică în principal la genurile Cirrus, Cirrostratus,
Altocumulus, Altostratus şi Stratocumulus.
Translucidus3 Nori în banc întins, pânză sau strat, din care cea mai mare parte este suficient de
transparentă pentru a lăsa să apară poziţia Soarelui sau a Lunii. Acest termen se aplică la genurile
Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi Stratus.
Perlucidus4. Nori în banc întins, pânză sau strat, care prezintă spaţii bine marcate, însă uneori
foarte mici, între elementele lor. Aceste spaţii permit să se zărească Soarele, Luna, albastrul cerului sau
norii situaţi deasupra lor. Termenul se aplică la genurile Altocumulus şi Stratocumulus.
Opacus3. Nori în banc întins, pânză sau strat, din care cea mai mare parte este suficient de opacă
pentru a masca Soarele sau Luna complet. Termenul se aplică la genurile Altocumulus, Altostratus,
Stratocumulus şi Stratus.
Tabelul B.8.7. – Varietăți care se observă cel mai frecvent la genurile de nori
Genuri
Varietăți
intortus (in) +
vertebratus (ve) +
undulatus (un) + + + + + +
radiatus (ra) + + + + +
lacunosus (la) + + +
duplicatus (du) + + + + +
translucidus (tr) + + + +
perlucidus (pe) + +
opacus (op) + + + +
3
Varietățile translucidus și opacus se exclud reciproc
4
Varietatea perlucidus poate fi observată simultan cu varietățile translucidus sau opacus.
B8-19
B.8.6.4. Definițiile particularităților suplimentare și norilor anexă

În unele situaţii, norii pot să prezinte unele particularităţi suplimentare alăturate părţii lor principale
sau pot fi însoţiţi de alţi nori de dimensiuni mai mici, denumiţi nori anexă, care pot fi separaţi sau parţial
uniţi cu ei.
Un nor observat pe cer poate să prezinte simultan una sau mai multe particularităţi
suplimentare şi unul sau mai mulţi nori anexă, ceea ce înseamnă că particularităţile suplimentare
şi norii anexă nu se exclud reciproc.
B.8.6.4.1. Particularități suplimentare

Incus. Regiunea superioară a unui nor Cumulonimbus etalată în formă de nicovală, cu aspect
neted, fibros sau striat.
Mamma. Protuberante care atârnă pe suprafaţa inferioară a unui nor şi care au aspect de
mameloane. Această particularitate suplimentară se observă cel mai frecvent la genurile Cirrus,
Cirrocumulus, Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi Cumulonimbus.
Virga. Trene de precipitaţii, verticale sau oblice, care atârnă sub suprafaţa inferioară a unui nor
(baza norului), însă nu ating suprafaţa terestră. Această particularitate se observă cel mai frecvent la
genurile Cirrocumulus, Altocumulus, Altostratus, Nimbostratus, Stratocumulus, Cumulus şi
Cumulonimbus.
Praecipitatio. Precipitaţii (ploaie, ninsoare, granule de gheaţă, măzăriche, grindină, etc.) care cad
dintr-un nor şi ating suprafaţa terestră. Această particularitate suplimentară se observă cel mai frecvent la
genurile Altostratus, Nimbostratus, Stratocumulus, Stratus, Cumulus şi Cumulonimbus.
Arcus. Rulou orizontal, dens, care are marginile mai mult sau mai puţin destrămate, situat înaintea
părţii inferioare a anumitor nori, iar atunci când este de dimensiuni mari (extins sub baza norului Cb),
capătă aspectul unui arc întunecat şi ameninţător. Această particularitate este frecvent observată la genul
Cumulonimbus şi foarte rar la Cumulus.
Tuba. Coloană noroasă sau con noros răsturnat, în formă de pâlnie, care iese din baza unui nor;
constituie manifestarea noroasă a unui turbion de vânt, mai mult sau mai puţin intens. Această
particularitate suplimentară se observă la genul Cumulonimbus şi extrem de rar la Cumulus.
Fluctus. O formațiune noroasă cu durată de viață relativ scurtă, care apare de obicei pe suprafața
superioară a norului, sub formă de bucle sau valuri care se sparg (valuri Kelvin-Helmholtz). Apare mai
ales la genurile Cirrus, Altocumulus, Stratocumulus, Stratus și ocazional Cumulus.
Cavum. Un gol bine definit, în general de formă circulară care se găsește într-un strat subțire al
unui nor format din picături de apă suprarăcită. Se mai poate identifica virga sau filamente de Cirrus care
cad de obicei din partea centrală a golului. Această gol are în general caracteristica de a-și mări
dimensiunea. Cavum este de obicei o trăsătură circulară când este privit direct de dedesubt, dar poate
apărea în formă ovală când este privit de la distanță. Când rezultă direct din interacțiunea unei aeronave
cu norul, acesta este în general liniar (sub forma unei trene). Virga apare de obicei din trena care se
lărgește progresiv. Cavum este asociat genurilor Altocumulus și Cirrocumulus și rar la Stratocumulus.
Asperitas. Structuri bine definite, sub formă de valuri în partea inferioară a norului; aspectul este
mai haotic şi prezintă mai puţină organizare orizontală decât în cazul varietății undulatus. Asperitas se
caracterizează prin valuri localizate în baza norilor, fie netede, fie pătate cu dimensiuni mai mici, uneori
coborând în puncte ascuțite, ca și cum ar vedea de jos o suprafață aspră a mării. Nivelurile variate de
iluminare și grosimea norului pot duce la efecte vizuale dramatice. Este asociat genurilor Stratocumulus
și Altocumulus.
Murus. Structura are forma unui perete/văl coborât localizat, persistent și adesea brusc de la baza
unui Cumulonimbus din care se formează uneori tuba. De obicei este asociat cu o supercelulă sau cu o
furtună severă formată din mai multe celule; se dezvoltă de obicei în porțiunea din care nu cad precipitații
a unui nor Cumulonimbus și indică o zonă cu curent ascendent puternic. Formațiunea murus care prezintă
o rotație semnificativă și o mișcare verticală poate duce la formarea de tuba. Cunoscut în mod obișnuit ca
„nor perete”.
B8-20
Cauda. Este un nor orizontal, în formă de coadă (nu de pâlnie) care se menține la nivel jos.
Formațiunea se extinde de la regiunea principală de precipitare a unui Cumulonimbus până la murus (norul
perete). Este de obicei atașat de norul perete, iar bazele ambelor sunt de obicei la aceeași înălțime.
Cunoscut în mod obișnuit ca „nor coadă”.
B.8.6.4.2. Nori anexă

Pileus. Nor anexă de mică extindere orizontală, în formă de bonetă sau capişon; de regulă este
situat deasupra vârfului unui nor cumuliform sau este alăturat regiunii superioare a acestuia, care adesea
îl străpunge. Este posibil ca destul de frecvent să se observe mai mulţi pileus suprapuşi. Se observă în
principal la genurile Cumulus şi Cumulonimbus.
Velum. Văl noros anexă, de mare întindere orizontală, situat puţin deasupra vârfurilor unuia sau
mai multor nori cumuliformi, sau în imediata vecinătate a regiunii lor superioare, care adesea îl străpung.
Velum se observă în special la Cumulus şi Cumulonimbus.
Pannus. Fâşii sau fragmente noroase destrămate, care se formează sub alt nor şi care se pot uni
cu baza acestuia; prin îndesire pot forma uneori un strat continuu. Acest nor anexă se observă cel mai
adesea sub Altostratus, Nimbostratus, Cumulus şi Cumulonimbus.
Flumen. Aspectul este de benzi de nori joase, asociate cu o supercelulă (Cumulonimbus), care se
deplasează în sau spre supercelulă. Acești nori se formează într-o supercelulă de-a lungul frontului
pseudocald. Elementele noroase se deplasează spre curentul ascendent în supercelulă, baza aflându-
se aproximativ la aceeași înălțime cu baza curentului ascendent. Flumen nu este atașat de norul perete
(murus) și baza lui este mai înaltă decât a norului perete. Un tip special de nor este așa-numita „coada
castorului”, care se distinge printr-un aspect relativ larg, plat care sugerează o coadă de castor.
Tabelul B.8.8. Particularitățile suplimentare și norii anexă care se observă cel mai frecvent la
genurile de nori
Particularități Genuri
suplimentare Ci Cc Cs Ac As Ns Sc St Cu Cb
incus (inc) +
mamma (mam) + + + + + +
virga (vir) + + + + + + +
praecipitatio (pra) + + + + + +
arcus (arc) + +
tuba (tub) + +
pileus (pil) + +
velum (vel) + +
pannus (pan) + + + +
fluctus (flu) + + + + +
cavum (cav) + + +
asperitas (asp) + +
murus (mur) +
cauda (cau) +
flumen (flm) +
B.8.6.5. Precizări
(i) Norii, prin natura şi particularităţile lor, depăşesc în suprafaţă punctul din care se efectuează
observaţia. Ei pot fi răspândiţi mai mult sau mai puţin ordonat sau pot acoperi în întregime bolta cerească
care delimitează orizontul staţiei meteorologice. În toate cazurile, elementele rezultate din observarea
norilor, efectuate de pe platforma meteorologică, vor fi considerate la staţie.
(ii) Observatorii de la staţiile meteorologice de munte vor nota şi codifica în Secţiunea 1 a mesajului
SYNOP numai norii observaţi deasupra nivelului staţiei meteorologice de munte; în acest caz se
determină cantitatea lor (nebulozitatea), genul, specia, varietatea şi înălţimea sau nivelul bazei lor.
Când se observă nori sub nivelul staţiei meteorologice, aceştia se vor nota şi codifica în Secţiunea
a 4-a a mesajului SYNOP; în acest caz, în locul înălţimii bazei norilor, observatorii vor determina sau
B8-21
aprecia, vor înscrie şi vor codifica altitudinea suprafeţei superioare a norilor observaţi sub nivelul
staţiei de munte.
(iii) Când se observă mare de nori, în aprecierea întinderii stratului noros respectiv se vor lua în
considerare şi porţiunile corespunzătoare vârfurilor sau masivelor muntoase izolate, care străpung pătura
noroasă continuă, ca fiind ocupate de aceiaşi nori.
B.8.7. DESCRIEREA NORILOR
B.8.7.1. Norii etajului superior — CIRRUS, CIRROSTRATUS, CIRROCUMULUS

Grupate după înălţimea domeniului lor de existenţă în familia norilor superiori, toate cele
trei genuri de nori cirriformi sunt caracterizare prin subţirime, transparenţă, culoare predominant
albă, adesea strălucitoare şi cu aspect mătăsos constituenţă cristalină şi structură net fibroasă
sau filamentoasă.
Elementele noroase cirriforme pot fi observate sub cele mai diferite forme, începând cu elemente
filamentoase răspândite la întâmplare sau organizate în benzi şi terminând cu bancuri sau pânze noroase
care pot acoperi în întregime bolta cerească. Din aceşti nori nu cad precipitaţii, însă sub unele varietăţi ale
lor se pot observa frecvent virga. Datorită grosimii relativ mici, a densităţii structurale scăzute şi a
transparenţei bune, prin aceşti nori se poate zări albastrul cerului şi se pot vedea aştrii mari luminoşi, motiv
pentru care, în timpul zilei, în prezenţa acestor nori, obiectele terestre pot avea umbră proprie slabă.
Structura cristalină determină fenomenul optic halo, care are aspectul unui inel mare, luminos, specific
numai norilor cirriformi; acest fenomen apare sub formă de inel complet numai pe pânzele sau straturile
continue de Cirrostratus. Frecvent, norii cirriformi se observă în asociaţii sau în succesiuni caracteristice
anumitor evoluţii sau schimbări ale aspectului vremii. De regulă, asemenea asociaţii sau succesiuni de
nori cirriformi sunt specifice sistemelor noroase mari, care însoţesc în deplasarea lor perturbaţiile
ciclonice, constituind prin prezenţa lor elemente de prognoză; pentru acest motiv, este necesar ca
după apariţia norilor cirriformi în orizontul staţiei meteorologice să se urmărească atent evoluţia
şi deplasarea lor pe bolta cerească, îndeosebi atunci când se observă creşterea progresivă a
nebulozităţii lor, îngroşarea elementelor noroase şi transformarea treptată în pânze, simultan cu
coborârea uşoară a bazei lor.
B.8.7.1.1. Norii CIRRUS (Ci)

Definiţie: Nori distincţi, în formă de filamente albe şi delicate sau de bancuri ori benzi
înguste albe sau în mare parte albe. Aceşti nori au un aspect fibros (pletos) şi/sau o strălucire
mătăsoasă.
B.8.7.1.1.1. Constituţie fizică, mod de formare, formă

Norii Cirrus sunt constituiţi exclusiv din cristale de gheaţă foarte mici, dimensiunea cristalelor şi
subţirimea elementelor noroase explicând transparenţa majorităţii acestor nori.
Procesul de bază în formarea norilor Cirrus este sublimarea vaporilor de apă, datorită răcirii
adiabatice a aerului în mişcările ascendente din troposfera superioară, caracteristice în special zonelor
frontale înalte.
Norii Cirrus se pot forma pe cer senin, ca elemente noroase cu aspect de flocoane cu partea
superioară rotunjită; partea inferioară a acestor flocoane se transformă treptat în trene fibroase, care pot
persista sub formă de filamente, mult timp după dispariţia flocoanelor din care s-au format. La fel de bine,
norii Cirrus, în special cei filamentoşi, se mai pot forma din bancurile dense de Cirrus, din Altocumulus
floccus şi castellanus, din evoluţia şi dezvoltarea trenelor de virga provenite din norii Cirrocumulus sau
Altocumulus (Ci cirrocumulogenitus sau Ci altocumulogenitus), din părţile superioare ale norilor
Cumulonimbus (Ci cumulonimbogenitus), iar la temperaturi foarte joase chiar din Cumulus congestus (Ci
cumulogenitus). Norii Cirrus pot rezulta de asemenea şi din transformarea unui Cirrostratus cu grosime
neuniformă ca urmare a evaporării părţilor mai subţiri ale acestuia (Ci cirrostratomutatus).
Forma sub care se observă cel mai frecvent norii Cirrus sunt filamentele sau fibrele subţiri,
izolate, care nu formează pânze sau straturi.
B8-22
B.8.7.1.1.2. Specii de nori Cirrus

Cirrus fibratus (Ci fib) – Filamente albe, aproximativ rectilinii sau curbate, mai mult sau mai puţin
neregulat; sunt întotdeauna subţiri şi nu sunt terminate prin cârlige sau smocuri. Filamentele sunt în mare
măsură separate unele de altele. (planșele 113 ÷ 116, 137 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția
1983).
(nori Cirrus fibratus – după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cirrus uncinus (Ci unc) – Nori Cirrus care nu au părţi cenuşii, adesea în formă de virgule
terminate în sus printr-un cârlig sau printr-un smoc a cărui parte superioară nu este în formă de
protuberanţă rotunjită. (planșele 117,131 ÷ 136, 138 ÷ 139 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
(nori Cirrus uncinus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B8-23
Cirrus spissatus (Ci spi) – Cirrus în bancuri, suficient de dense pentru a avea un aspect ceva
mai cenuşiu atunci când se găsesc în direcţia Soarelui; pot de asemenea să voaleze Soarele, schiţându-
i doar conturul sau mascându-l complet. Cirrus spissatus provin frecvent din partea superioară a norilor
Cumulonimbus. (planșele 118 ÷ 120, 125 ÷ 130 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
(nori Cirrus spissatus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cirrus castellanus (Ci cas) – Nori Cirrus destul de denşi, în formă de mici turnuleţe sau de mase
foarte mici, rotunjite şi fibroase, care stau pe o bază comună şi uneori au un aspect crenelat.
Lăţimea aparentă a protuberanţelor în formă de turnuleţe mici poate fi mai mică sau mai mare de
un grad, atunci când sunt observate sub un unghi ce depăşeşte 30° deasupra orizontului (planșele 121 ÷
122 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
(nori Cirrus castellanus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B8-24
Cirrus floccus (Ci flo) – Cirrus în formă de flocoane mici, rotunjite, mai mult sau mai puţin
distanţate, însoţite frecvent de trene. Lăţimea aparentă a flocoanelor poate fi mai mică sau mai mare de
un grad, atunci când sunt observate sub un unghi ce depăşeşte 30° deasupra orizontului (planșele 123 ÷
124 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
(nori Cirrus floccus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B.8.7.1.1.3. Varietăţi de nori Cirrus

Cirrus intortus (Ci in) – Cirrus ale căror filamente sunt curbate foarte neregulat şi par adesea
împletite într-un mod capricios. (planșele 114, 116 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
Cirrus radiatus (Ci ra) – Cirrus dispuşi în benzi paralele care, datorită efectului de perspectivă,
converg aparent către unul sau două puncte opuse ale orizontului. Frecvent aceste benzi sunt constituite
parţial din Cirrocumulus sau Cirrostratus. (planșele 121 ÷ 122, 135 din Atlasul Internațional al Norilor –
ediția 1983).
Cirrus vertebratus (Ci ve) – Cirrus ale căror elemente sunt dispuse în aşa fel încât aspectul lor
sugerează pe cel al vertebrelor, coastelor sau al unui schelet de peşte. (planșa 115 din Atlasul
Internațional al Norilor – ediția 1983).
Cirrus duplicatus (Ci du) – Cirrus în straturi suprapuse, situate la niveluri puţin diferite şi uneori
parţial unite între ele. Cea mai mare parte a norilor Cirrus fibratus şi Cirrus uncinus aparţin acestei varietăţi.
(planșa 137 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
B.8.7.1.1.4. Particularităţi suplimentare şi nori anexă

Norii Cirrus prezintă uneori mamma (planșa 130 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
și fluctus.
B8-25
(nori Cirrus mamma - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-

features-mamma.html)
(nori Cirrus fluctus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-

features-mamma.html)
B.8.7.1.1.5. Note explicative; fenomene asociate

Bancurile de Cirrus denşi sau în flocoane conţin uneori cristale de gheaţă de dimensiuni mai mari,
care pot să capete o viteză de cădere suficientă pentru a determina formarea unor trene cu mare extindere
verticală. În cazuri foarte rare, partea inferioară a unor asemenea trene poate coborî mult ajungând până
în domeniul temperaturilor pozitive; în asemenea cazuri cristalele constituente se transformă în picăturele
de apă, iar zona respectivă a norului capătă o nuanţă cenuşie, care contrastează cu restul masei noroase
albă-strălucitoare.
Orientarea aparent haotică, înclinarea sau curbarea filamentelor şi în special a trenelor de Cirrus
este determinată de efectul variaţiilor verticale ale direcţiei şi vitezei vântului (forfecarea verticală) asupra
particulelor constituente, de dimensiuni şi densităţi diferite, din masa norilor respectivi. Datorită efectului
de perspectivă, norii Cirrus observaţi în depărtare nu apar paraleli cu linia orizontului; frecvent, bancurile
sau benzile de Cirrus converg aparent către unul sau două puncte opuse ale orizontului.
Din cauza înălţimii mari la care se situează, norii Cirrus sunt primii care se colorează şi devin treptat
strălucitori dimineaţa la răsăritul Soarelui şi ultimii care rămân luminoşi şi devin treptat cenuşii după apus.
Succesiunea nuanţelor este de la roşietic-portocaliu, galben-auriu la argintiu strălucitor dimineaţa şi
B8-26
inversă seara. Observaţi la orizont, chiar şi în timpul zilei, au o nuanţă gălbuie, însă cu cât sunt mai aproape
de zenit au culoarea cea mai albă în comparaţie cu norii situaţi la niveluri mai joase.
Pe norii Cirrus se poate observa fenomenul de halo, însă niciodată sub formă de inel
complet.
În funcţie de anotimp şi latitudine, înălţimea bazei norilor Cirrus se situează aproximativ în medie
între 7 şi 10 km, mai rar sub 6 km sau peste 12 km la latitudini mijlocii; în zonele tropicale pot ajunge
frecvent până la 17 ÷ 18 km, iar la Poli coboară până în troposfera joasă (3 ÷ 4 km).
Grosimea stratului de nori Cirrus variază de la câteva sute de metri până la câteva mii de metri;
limitele superioară şi inferioară ale stratului sunt dificil de apreciat datorită dispersiei mari a cristalelor
constituente.
B.8.7.1.1.6. Deosebiri esenţiale între norii Cirrus şi nori asemănători de alte genuri
Norii Cirrus se deosebesc de Cirrocumulus prin aspectul lor predominant fibros sau mătăsos şi
prin absenţa micilor elemente în formă de mărgele sau granule. Specia Cirrus floccus poate fi confundată
uşor cu Cirrocumulus datorită formei flocoanelor; singurul criteriu de deosebire îl constituie mărimea
aparentă a flocoanelor, care de regulă este mai mare de un grad în cazul norilor Cirrus floccus şi mai mică
de un grad în cazul norilor Cirrocumulus.
Norii Cirrus se deosebesc de Cirrostratus prin structura lor discontinuă, iar atunci când sunt în
bancuri sau benzi, prin extinderea orizontală redusă sau îngustimea părţilor lor componente. Când norii
sunt observaţi în apropierea orizontului este dificil de apreciat dacă este vorba de Cirrus sau Cirrostratus,
datorită efectului de perspectivă.
Norii Cirrus se deosebesc de Altocumulus prin lipsa elementelor sub formă de lamele sau rulouri
şi prin aspectul lor predominant fibros.
Norii Cirrus denşi sau groşi se deosebesc de Altostratus prin întinderea lor orizontală mai redusă
şi prin aspectul lor mai alb decât al celorlalţi nori.
B.8.7.1.1.7. Norii Cirrus observați din avion

Norii Cirrus sunt în general situaţi la altitudini ce variază între 3 şi 8 km în regiunile polare, între 5
şi 13 km în regiunile temperate şi între 6 şi 18 km în regiunile tropicale. În zona temperată, norii Cirrus
observaţi în masele de aer de origine polară sunt situaţi la niveluri mai joase decât norii Cirrus din masele
de aer tropical. Văzuţi de jos, norii Cirrus se prezintă uneori sub formă de filamente albe şi delicate sau de
bancuri ori benzi înguste, albe sau în cea mai mare parte albe; frecvent aceşti nori nu au structură aparent
distinctă.
Norii Cirrus se deosebesc de Cirrocumulus prin absenţa elementelor mici rotunjite sau cu aspect
granular, dispuse regulat, iar de Cirrostratus se deosebesc prin faptul că, se prezintă sub formă de
elemente separate.
Norii Cirrus fiind constituiţi aproape exclusiv din cristale de gheaţă, observatorul poate să vadă
adesea sclipirea acestor cristale în lumina Soarelui. Atunci când există fenomene de halo, acestea se
limitează în general la un halo mic.
Văzuţi de sus în plină zi, norii Cirrus sunt întotdeauna de un alb strălucitor. Cirrus subţiri pot
prezenta un aspect asemănător suprafeţei superioare a unui strat de pâclă; Cirrus denşi au un aspect mai
mult sau mai puţin lăptos. Uneori prin nori Cirrus este posibil să se vadă norii situaţi la nivelurile inferioare
sau să se zărească solul. Pe suprafaţa lor superioară nu se observă nici gloria nici imaginea Soarelui,
însă uneori este posibil să se vadă în jurul umbrei avionului o mică zonă, ceva mai strălucitoare decât
restul norului.
B8-27
B.8.7.1.2. Norii CIRROCUMULUS (Cc)

Definiţie: Banc, pânză sau strat subţire de nori albi, fără umbre proprii, constituit din
elemente foarte mici, în formă de granule, riduri etc., unite sau nu între ele şi dispuse mai mult sau
mai puţin regulat; cea mai mare parte a elementelor constituente are o lăţime aparentă mai mică
de un grad.

Norii Cirrocumulus sunt constituiţi aproape exclusiv din cristale de gheaţă şi în oarecare măsură
din picăturele de apă suprarăcită, care în general se transformă rapid în cristale de gheaţă.
În funcţie de anotimp şi latitudine, înălţimea bazei norilor Cirrocumulus se situează aproximativ în
medie între 7 şi 10 km, mai rar sub 6 km sau peste 12 km la latitudini mijlocii; în zonele tropicale,
aceşti nori pot ajunge frecvent până la 17 ÷ 18 km, iar la Poli coboară până în troposfera joasă (3 ÷ 4
km).
Norii Cirrocumulus provin frecvent din transformarea norilor Cirrus (Cc cirromutatus) sau a norilor
Cirrostratus (Cc cirrostratomutatus), ori prin diminuarea elementelor unui banc sau pături de Altocumulus
(Cc altocumulomutatus).
Elementele noroase care constituie pătura de Cirrocumulus pot fi aranjate în şiruri, imprimând
cerului un aspect ridat; uneori aceşti nori au aspect de valuri sau dune mici, asemănătoare nisipului de pe
plajă. Destul de frecvent, partea centrală a unei pături de Cirrocumulus este mai groasă şi prezintă o
culoare albă strălucitoare, iar marginile ei sunt ondulate şi într-o continuă transformare, deşi aparent, în
ansamblul lor norii sunt neschimbaţi.
B.8.7.1.2.2. Specii de nori Cirrocumulus

Cirrocumulus stratiformis (Cc str) - Cirrocumulus în strat sau pânză relativ întinsă, care prezintă
uneori găuri, breşe sau fisuri. (planșele 150, 151, 153, 154 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
(nori Cirrocumulus stratiformis - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cirrocumulus lenticularis (Cc len) - Cirrocumulus în bancuri, care au formă de lentile sau
migdale, frecvent foarte alungite şi ale căror contururi sunt în general bine delimitate. Aceşti nori, mai mult
sau mai puţin izolaţi, sunt în mare parte netezi şi peste tot foarte albi. Pe aceşti nori se observă uneori
irizaţii. (planșa 152 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
B8-28
(nori Cirrocumulus lenticularis - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cirrocumulus castellanus (Cc cas) - Cirrocumulus, cu unele elemente dezvoltate pe verticală

sub formă de turnuri foarte mici, aşezate pe o bază orizontală comună. Lăţimea aparentă a acestor mici
turnuri este întotdeauna mai mică de un grad, atunci când sunt observate sub un unghi care depăşeşte
30° deasupra orizontului. Prezenţa acestor nori este un indiciu de instabilitate la nivelul lor. (planșa 155
din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
(nori Cirrocumulus catellanus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cirrocumulus floccus (Cc fio) - Cirrocumulus constituiţi din flocoane cumuliforme foarte mici, ale
căror părţi inferioare sunt mai mult sau mai puţin destrămate. Lăţimea aparentă a acestor flocoane este
întotdeauna mai mică de un grad, atunci când sunt observate sub un unghi mai mare de 30 deasupra
orizontului. Ca şi în cazul norilor Cirrocumulus castellanus, prezenţa acestor nori pe cer este un indiciu de
instabilitate la nivelul lor. Cirrocumulus floccus provin uneori din evoluţia norilor Cirrocumulus castellanus
a căror bază s-a destrămat. (planșa 155 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
B8-29
(nori Cirrocumulus floccus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B.8.7.1.2.3. Varietăţi de Cirrocumulus

Cirrocumulus undulatus (Cc un) - Cirrocumulus care prezintă unul sau două sisteme de
ondulaţii. (planșa 150 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
Cirrocumulus lacunosus (Cc la) - Nori Cirrocumulus în banc, pânză sau strat, care conţin spaţii
senine mici şi rotunjite, repartizate mai mult sau mai puţin regulat, dintre care multe au margini destrămate.
Elementele noroase şi spaţiile senine sunt dispuse frecvent în aşa fel încât aspectul lor sugerează pe cel
al unei plase sau a unui fagure de miere. (planșele 153, 154 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția
1983).

Sub norii Cirrocumulus, îndeosebi sub speciile castellanus şi floccus, se pot observa mici virga.
Câteodată, norii Cirrocumulus prezintă mamma și cavum.

Norii Cirrocumulus în formă de lentile sau migdale pot proveni din ascendenţa locală a unei pături
de aer umed, determinată de orografie. De obicei la latitudini mijlocii şi înalte, norii Cirrocumulus sunt
asociaţi în spaţiu şi timp cu Cirrus sau Cirrostratus sau cu ambele genuri simultan, ceea ce la latitudini
joase se întâmplă mult mai rar.
Un nor nu trebuie denumit Cirrocumulus dacă este constituit numai dintr-un banc de
elemente mici, incomplet dezvoltate, ca cele care se observă uneori la marginea unui banc sau
pânze de Altocumulus sau care constituie bancurile distincte situate la acelaşi nivel cu norii
Altocumulus. Dacă există vreo îndoială, un nor nu trebuie considerat Cirrocumulus decât dacă el
B8-30
(nori Cirrocumulus castellanus cu virga - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

supplementary-features-virga.html)
(nori Cirrocumulus floccus undulatus cu virga și mamma - după „Atlasul Internațional al Norilor”
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-mamma.html)
(nori Cirrocumulus stratiformis undulatus cavum - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-cavum.html)
B8-31
provine din evoluţia norilor Cirrus sau Cirrostratus sau dacă între elementele noroase observate
există o legătură evidentă cu Cirrus sau Cirrostratus.
În prezenţa norilor Cirrocumulus se pot observa coroane sau irizaţii. La latitudini mijlocii şi în funcţie
de anotimp, înălţimea bazei lor variază între 6 şi 8 km, iar grosimea stratului nu depăşeşte 200 ÷ 400
m.
B.8.7.1.2.6. Deosebiri esenţiale între norii Cirrocumulus şi nori asemănători de alte genuri
Cirrocumulus se deosebesc de Cirrus şi Cirrostratus prin faptul că sunt ridaţi sau divizaţi
în elemente foarte mici; ei pot conţine totuşi părţi fibroase, mătăsoase sau netede, care însă nu
sunt predominante în ansamblul lor.
Norii Cirrocumulus pot fi confundaţi uneori cu Altocumulus, mai ales atunci când pe elementele
mai mici ale acestora din urmă se formează coroană sau irizaţii. Cirrocumulus se deosebesc de
Altocumulus, în primul rând, prin faptul că majoritatea elementelor noroase sunt foarte mici şi nu
au umbre proprii, iar atunci când provin din Cirrus sau Cirrostratus norii Cirrocumulus se observă în
asociaţie cu aceştia. Când există îndoieli asupra identităţii exacte a norilor observaţi, se va nota ca nor
Altocumulus numai pătura de nori cu margini formate din elemente mici care au umbre proprii şi sunt
asociate cu elemente mai mari ce cresc către zona centrală a păturii respective. De asemenea, nu se vor
considera Cirrocumulus nici acei nori cu aspect asemănător a căror formare nu este legată de evoluţia şi
transformarea norilor Cirrus sau Cirrostratus.
Uneori trenele de condensare lăsate de avioanele cu reacţie, în zbor la mare altitudine, pot
să se dezvolte şi să evolueze căpătând aspectul general de Cirrocumulus floccus sau undulatus;
de regulă, durata de existenţă a unor asemenea nori este scurtă.
B.8.7.1.2.7. Norii Cirrocumulus observați din avion

Norii Cirrocumulus sunt situaţi în general la peste 3 km în regiunile polare, peste 5 km în regiunile
temperate şi peste 6 km în cele tropicale.
Văzuţi de jos, norii Cirrocumulus au forma unui banc, a unei pânze sau pături subţiri, constituite
din elemente foarte mici, albe rotunjite, fără umbre proprii, unite sau nu între ele. Bazele acestor elemente
mai mult sau mai puţin orizontale sunt toate la acelaşi nivel.
Norii Cirrocumulus sunt constituiţi aproape exclusiv din cristale de gheaţă, însă pot conţine de
asemenea şi picăturele de apă puternic suprarăcite, care în general sunt înlocuite rapid de cristale de
gheaţă. În timpul zborului prin asemenea nori, observatorul are impresia că trece printr-o ceaţă puţin
densă. Haloul mic este singurul fenomen optic care poate fi observat.
Turbulenţa este slabă, cu excepţia norilor Cirrocumulus castellanus în care poate fi mai intensă.
Elementele de Cirrocumulus cu contururile lor delicate ca de vată, văzute de sus, sunt
asemănătoare ca formă şi dimensiuni cu Cumulus humilis văzuţi de la suprafaţa terestră. În cazul norilor
Cirrocumulus castellanus, elementele stau pe o bază comună şi sunt mai dezvoltate pe verticală. Nu se
observă imaginea Soarelui, reflectată pe suprafaţa lor.
B8-32
B.8.7.1.3. Norii CIRROSTRATUS (Cs)

Definiţie: Văl noros transparent şi albicios, cu aspect fibros (pletos) sau neted, care acoperă
în întregime sau parţial cerul şi, în general, produce fenomene de halo.

Norii Cirrostratus sunt constituiţi, în principal, din cristale de gheaţă. Dimensiunile foarte mici ale
acestor cristale, dispersarea foarte mare şi faptul că norii în ansamblu au o grosime moderată,
explică transparenţa acestor nori, prin care este posibil să se vadă net conturul Soarelui, în special
atunci când acesta nu este prea jos, spre orizont. Se poate întâmpla ca în unii nori Cirrostratus,
cristalele de gheaţă să fie suficient de mari pentru a căpăta o viteză de cădere apreciabilă; în asemenea
cazuri se observă trene filamentoase, care conferă norului un aspect fibros.
Procesul de formare este sublimarea vaporilor de apă datorită răcirii adiabatice a aerului în
mişcarea ascendentă la scară mare, de-a lungul pantelor frontale în troposfera înaltă, proces caracteristic
în mod deosebit pentru partea anterioară a fronturilor calde.
Norii Cirrostratus se pot forma prin contopirea elementelor constituente ale norilor Cirrus sau
Cirrocumulus (Cs cirromutatus sau Cs cirrocumulomutatus). Pot de asemenea să se formeze şi prin
căderea cristalelor de gheaţă din norii Cirrocumulus (Cs cirrocumulogenitus), prin subţierea şi înălţarea
unui nor Altostratus (Cs altostratomutatus) sau prin etalarea vârfului (nicovalei) unui nor Cumulonimbus
bine dezvoltat (Cs cumulonimbogenitus).
Aşa cum reiese şi din definiţie, norii Cirrostratus au întotdeauna forma de strat mai mult sau
mai puţin uniform, care acoperă parţial sau în întregime bolta cerească; când nu acoperă complet
cerul, norii Cirrostratus au de obicei o margine netă, rectilinie sau franjurată de nori Cirrus. Când
pânza de Cirrostratus este groasă şi continuă poate fi uşor confundată cu Altostratus.
B.8.7.1.3.2. Specii de nori Cirrostratus

Cirrostratus fibratus (Cs fib) - Văl fibros de Cirrostratus care prezintă striuri fine. Cirrostratus
fibratus poate proveni din evoluţia norilor Cirrus fibratus sau Cirrus spissatus (planșele 142, 144, 147 din
Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
(nori Cirrostratus fibratus cu halou la 22 - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cirrostratus nebulosus (Cs neb) - Văl nebulos de Cirrostratus care nu prezintă detalii aparente.
Aspectul acestui văl poate varia mult de la caz la caz; uneori este atât de subţire încât este abia vizibil,
însă în majoritatea cazurilor este relativ dens. (planșele 141, 143, 148 din Atlasul Internațional al Norilor –
ediția 1983).
B8-33
(nori Cirrostratus nebulosus cu halou - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B.8.7.1.3.3. Varietăţi de nori Cirrostratus

Cirrostratus duplicatus (Cs du) - Cirrostratus în pânze sau straturi suprapuse, situate la niveluri
diferite şi uneori parţial unite între ele.
Cirrostratus undulatus (Cs un) - Cirrostratus care prezintă ondulaţii. (planșele 145, 149 din

În cazul norilor Cirrostratus nu sunt de menţionat nici un fel de particularităţi suplimentare sau nori
anexă.

Uneori vălul de Cirrostratus poate fi atât de subţire încât pe albastrul cerului se observă
doar o nuanţă mai albicioasă; singurul indiciu sigur în acest caz rămâne fenomenul de halo, care
prin prezenţa sa pune în evidenţă existenţa pânzei subţiri de Cirrostratus.
Filamentele şi fibrele observate în structura speciei fibratus sunt de regulă aproape drepte sau mai
mult ori mai puţin curbate neregulat, foarte fine şi niciodată terminate prin croşete sau smocuri. Vălul de
Cirrostratus fibratus are o existenţă în general scurtă şi de regulă se transformă în Cirrostratus nebulosus
sau mai rar în Cirrocumulus. Cirrostratus fibratus provine din aglomerarea filamentelor de Cirrus fibratus
sau spissatus.
Vălurile de nori Cirrostratus nu sunt atât de dense încât să determine dispariţia umbrelor obiectelor
de pe sol; aceasta se întâmplă numai atunci când Soarele este aproape de orizont (sub 30° elevaţie),
datorită faptului că razele Soarelui parcurg un traseu mult mai lung prin masa noroasă, pierzând astfel din
intensitate. Precizările referitoare la nuanţele şi culorile pe care le pot căpăta norii Cirrus în diferitele
momente ale zilei se aplică în egală măsură şi la norii Cirrostratus.
Singurul fenomen asociat este haloul, care în multe cazuri reprezintă şi singurul indiciu
asupra prezenţei acestor nori pe cer.
În funcţie de anotimp şi latitudine, înălţimea bazei acestor nori se situează aproximativ în medie
între 6 şi 8 km (la latitudini mijlocii), iar grosimea stratului variază între o sută de metri şi câteva mii de
metri. Ca şi în cazul norilor Cirrus, limitele superioară şi inferioară ale pânzei de Cirrostratus sunt dificil de
stabilit, datorită dispersiei mari a cristalelor constituente.
B.8.7.1.3.6. Deosebiri esenţiale între norii Cirrostratus şi nori asemănători de alte genuri
Norii Cirrostratus se deosebesc de Cirrus prin faptul că se prezintă, în general, sub formă de văl
cu mare întindere pe orizontală şi omogenitate mai mare.
B8-34
Norii Cirrostratus se deosebesc de Cirrocumulus şi Altocumulus prin absenţa unei structuri

macroscopice mai mult sau mai puţin regulată şi sub formă de granule, riduri, lamele, dale, rulouri, etc. şi
prin aspectul lor în general difuz.
Norii Cirrostratus se deosebesc de Altostratus prin grosimea lor mai redusă şi prin faptul
că produc fenomenul de halo. Când sunt situaţi în apropierea orizontului, norii Cirrostratus pot fi uşor
confundaţi cu Altostratus. Singurele criterii de diferenţiere faţă de norii Altostratus şi Stratus sunt
mişcarea aparentă lentă şi variaţia la fel de lentă a grosimii optice (a transparenţei) şi a aspectului
lor general.
Norii Cirrostratus pot fi confundaţi cu un Stratus foarte subţire, ale cărui părţi situate la mai puţin
de 45 faţă de Soare sunt uneori foarte albe. Norii Cirrostratus se deosebesc totuşi de Stratus prin
faptul că sunt în întregime albicioşi şi pot avea un aspect fibros; în plus, norii Cirrostratus
generează întotdeauna fenomenul de halo, specific numai norilor cirriformi, în timp ce norii Stratus
nu dau asemenea fenomene optice decât în cazuri excepţionale, la temperaturi foarte scăzute.
Norii Cirrostratus se deosebesc de un văl de pâclă prin faptul că acesta din urmă este opalescent
sau prezintă o culoare galbenă murdară ori cenuşie; totuşi, este destul de dificil pentru observator să
discearnă prezenţa unui Cirrostratus printr-un strat mai dens de pâclă, mai ales către orizont.
B.8.7.1.3.7. Norii Cirrostratus observați din avion
Cirrostratus este situat în general peste 3 km în regiunile polare, peste 5 km în regiunile temperate
şi peste 6 km în cele tropicale.
Văzut de jos, Cirrostratus are aspectul unui văl alburiu şi transparent, mai mult sau mai puţin
omogen, care acoperă în întregime sau parţial cerul şi, în general, dă fenomene de halo. Baza acestui nor
este difuză şi destul de dificil de precizat.
Frecvent, Cirrostratus este constituit din mai multe văluri suprapuse. Structura cristalină a
particulelor sale constituente este adesea pusă în evidenţă prin scânteierea lor în lumina Soarelui. În
timpul zborului prin aceşti nori pot fi observate toate varietăţile de halo. În regiunea inferioară a norului, în
special în vecinătatea bazei sale, se poate întâlni o turbulenţă slabă.
Văzut de sus, Cirrostratus are un aspect aproape identic cu cel al norilor Cirrus, de care se
deosebesc însă prin faptul că acoperă o mare parte din bolta cerească. Suprafaţa sa superioară poate fi
net delimitată şi plată sau vaporoasă, cu mici părţi înmugurite, asemănătoare elementelor de
Cirrocumulus. Solul, de obicei vizibil printr-un văl subţire de Cirrostratus, este greu observabil printr-un văl
gros. Pe suprafaţa superioară a acestor nori este posibil să se observe imaginea Soarelui, însă celelalte
fenomene de halo sunt rare.
B8-35
B.8.7.2. Norii etajului mijlociu — ALTOCUMULUS, ALTOSTRATUS, NIMBOSTRATUS
Deşi baza unora dintre elementele noroase clasificate în aceste trei genuri poate coborî sub limita
arbitrară de 2500 m înălţime, norii Altocumulus, Altostratus şi Nimbostratus sunt consideraţi ca nori ai
etajului mijlociu, datorită faptului că masa lor principală se situează întotdeauna între limitele de înălţime
ale acestuia.
Toţi reprezentanţii acestor genuri sunt nori de dimensiuni mai mari, constituiţi în bancuri sau pânze,
care destul de frecvent pot acoperi în întregime bolta cerească. Au constituenţa mixtă sau predominant
lichidă (picăturele de apă) şi pot da precipitaţii mai mult sau mai puţin continue, ori virga. Elementele
noroase sunt mult mai groase, dimensiunea predominantă rămânând însă cea orizontală; au umbre
proprii, textură netedă sau neuniformă, transparenţă variabilă, putând masca complet poziţia Soarelui sau
a Lunii. Datorită grosimii mai mari a elementelor şi a densităţii mai mari a particulelor constituente, prin
aceşti nori nu se mai zăreşte albastrul cerului, iar obiectele terestre nu mai au umbră proprie, chiar dacă
se mai zăreşte Soarele prin ei.
Alături de norii cirriformi, norii etajului mijlociu se înscriu şi ei în succesiunile caracteristice anumitor
evoluţii sau schimbări în aspectul vremii, motiv pentru care se recomandă şi în acest caz urmărirea atentă
şi continuă a evoluţiei norilor.
B.8.7.2.1. Norii ALTOCUMULUS (Ac)
Definiţie: Banc, pânză sau strat de nori albi sau cenuşii, uneori alb-cenuşii, care au în
general umbre proprii, constituiţi din lamele, dale, rulouri, etc. cu aspect uneori parţial fibros sau
difuz, unite sau nu între ele; cea mai mare parte a elementelor mici dispuse regulat au o lăţime
aparentă cuprinsă între unu şi cinci grade.
Cel puţin în mare parte, norii Altocumulus sunt aproape invariabil constituiţi din picăturele de apă.
Acest lucru este pus în evidenţă prin transparenţa relativ slabă a elementelor macroscopice şi prin faptul
că acestea din urmă, atunci când sunt separate, au contururi nete. Fără îndoială, atunci când temperatura
este foarte scăzută se pot forma şi cristale de gheaţă; dacă în această eventualitate picăturelele se
evaporă, norul devine în totalitatea sa un nor îngheţat şi elementele sale macroscropice îşi pierd atunci
claritatea contururilor. Apariţia cristalelor de gheaţă se poate produce în oricare dintre speciile de
Altocumulus, însă fenomenul este totuşi mai frecvent în Altocumulus castellanus şi floccus. Pe părţile
subţiri ale norilor Altocumulus se observă frecvent coroane sau irizaţii, fenomene optice specifice
structurilor apoase; formarea parheliilor sau a coloanelor luminoase este indiciul prezenţei
cristalelor de gheaţă sub formă de plăci.
Procesele de formare a norilor Altocumulus sunt mai variate şi pot fi grupate în câteva categorii de
condiţii, care însă au ca rezultat final condensarea vaporilor de apă şi apariţia norului:
- răcirea aerului în mişcările ondulatorii de la nivelul unei inversiuni de altitudine (în special în faţa fronturilor
reci şi ocluse);
- răcirea aerului şi condensarea vaporilor de apă în mişcările ondulatorii cu caracter orografic, formate în
partea de sub vânt a obstacolelor;
- răcirea aerului în ascendenţa la scară mare, de-a lungul pantelor frontale, combinată cu mişcări
ondulatorii sau convective secundare în stratul cuprins între 2 şi 5 km înălţime;
- răcirea aerului, în mişcările convective, existente în stratul cuprins între 2 şi 4 km (proces specific speciilor
castellanus şi floccus).
Norii Altocumulus se mai pot forma prin creşterea dimensiunilor sau din îngroşarea elementelor
unui banc sau pături de Cirrocumulus (Ac cirrocumulomutatus), prin fragmentarea unei pături de
Stratocumulus (Ac stratocumulomutatus); se mai pot forma de asemenea şi prin transformarea unui
Altostratus (Ac altostratomutatus) ori a unui Nimbostratus (Ac nimbostratomutatus) sau din etalarea
vârfurilor de Cumulus, care ajung în cursul dezvoltării lor până la un strat de aer stabil (Ac cumulogenitus).
Dacă dezvoltarea verticală nu este complet oprită de stratul stabil respectiv, după o etalare temporară, cel
puţin pe alocuri, norii Cumulus îşi continuă dezvoltarea pe verticală deasupra stratului stabil; în asemenea
cazuri, norii Altocumulus se formează şi se observă pe părţile laterale ale anumitor nori Cumulus mai bine
dezvoltaţi. La fel de bine se mai pot observa nori Altocumulus şi pe părţile laterale ale norilor
Cumulonimbus sau în imediata lor vecinătate. Deşi asemenea nori se formează frecvent încă din momen-
tul în care norul origine este în stadiul de Cumulus, ei vor fi notaţi totuşi ca Altocumulus
cumulonimbogenitus.
B8-36
Aşa cum rezultă şi din definiţie, norii Altocumulus pot apărea în cele mai diferite forme, de la banc,
pânză sau strat de elemente noroase mai mult sau mai puţin regulate şi compacte, până la elemente
singulare în formă de dale, rulouri, lentile sau chiar flocoane. Elementele structurale macroscopice au
umbre proprii şi lăţimea aparentă între unu şi cinci grade. Când sunt organizate în bancuri sau straturi,
elementele noroase pot fi separate între ele prin spaţii cu cer senin, de formă regulată rotunjită şi dispuse
uniform, dând norului în ansamblu un aspect de reţea sau de fagure.
Transparenţa elementelor macroscopice este foarte variată, chiar şi în interiorul aceluiaşi banc sau
strat, putând ajunge până la opacitate completă.
Norii Altocumulus sunt într-o continuă transformare, motiv pentru care aspectul cerului în prezenţa
acestor nori se schimbă destul de repede. La începutul apariţiei lor au adesea un aspect neted şi mai
compact, apoi se divizează în elemente mai mici, dispuse mai mult sau mai puţin regulat.
B.8.7.2.1.2. Speciile de nori Altocumulus
Altocumulus stratiformis (Ac str) - Altocumulus în strat sau în pânză de mare întindere,
constituită din elemente separate sau unite între ele. Această specie este cea mai frecventă. (planșele 66
÷ 69, 77, 79 ÷ 85 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Printre elementele macroscopice se poate vedea uneori albastrul cerului, iar atunci când aceste
elemente formează o pătură continuă, aceasta are un aspect mai întunecat; pe baza ei se pot observa
reliefuri pronunţate sub formă de valuri, riduri sau chiar de suluri alungite, separate uneori prin spaţii
senine.
(nori Altocumulus stratiformis - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Altocumulus lenticularis (Ac len) - Banc de Altocumulus în formă de lentilă sau migdală, adesea
foarte alungit şi ale cărui contururi sunt în general bine delimitate. (planșele. 70 ÷ 76 din Atlasul
Internațional al Norilor – ediția 1983)
B8-37
Un asemenea banc de nori este constituit din elemente mici foarte apropiate sau la fel de bine
poate fi constituit dintr-un singur element mai mult sau mai puţin neted; în acest ultim caz, norul are umbră
proprie şi uneori poate avea marginile irizate. Se formează în special în regiunile muntoase, ca rezultat al
mişcărilor ondulatorii existente în curentul de aer perturbat de orografie, motiv pentru care are poziţie
aparent staţionară, paralelă cu linia de creastă şi durată de existenţă relativ scurtă.
(nori Altocumulus lenticularis - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Altocumulus castellanus (Ac cas) - Altocumulus care prezintă, cel puţin într-o parte a regiunii lor
superioare, protuberanţe cumuliforme care au forma de turnuleţe mici, ceea ce conferă acestor nori un
aspect crenelat. Elementele cumuliforme stau întotdeauna pe o bază orizontală comună şi aparent sunt
dispuse în linii. Caracterul castellanus este vizibil mai ales atunci când norii sunt observaţi din profil.
(planșele 101÷ 103 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Prezenţa acestor nori constituie un indiciu de instabilitate la nivelul lor; ei sunt într-o continuă
transformare şi atunci când apar dimineaţa, dispar destul de repede, înainte de amiază. Când capătă o
extindere verticală foarte mare, Altocumulus castellanus se pot transforma în Cumulus congestus şi uneori
chiar în Cumulonimbus.
Altocumulus floccus (Ac flo) - Altocumulus constituiţi din flocoane mici cu aspect cumuliform,
ale căror părţi inferioare, mai mult sau mai puţin destrămate, sunt adesea însoţite de trene fibroase (virga
din cristale de gheată). (planșele 105 ÷ 107 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Aceşti nori, cu aspect de flocoane albe sau cenuşii, sunt răspândiţi la întâmplare pe cer şi îşi
schimbă mereu conturul. Prezenţa lor constituie de asemenea indiciul instabilităţii la nivelul lor. Spre
deosebire de norii Cumulus mici, cu care se aseamănă destul de bine, norii Altocumulus floccus
nu au baza orizontală, iar marginile lor sunt zdrenţuite şi prelungite cu virga. Ei pot proveni din norii
Altocumulus castellanus prin destrămarea bazei acestora şi la fel de bine se pot transforma în Altocumulus
castellanus prin unirea flocoanelor într-o bază comună. În ambele cazuri, aceste aspecte indică o stare
instabilă a timpului caracteristică sau premergătoare fenomenelor orajoase sau vijeliilor.
B8-38
(nori Altocumulus catellanus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
(nori Altocumulus floccus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B8-39
(nori Altocumulus volutus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-species-

volutus.html)
B.8.7.2.1.3. Varietăţile de nori Altocumulus

Altocumulus translucidus (Ac tr) - Altocumulus în banc, pânză sau strat, a cărui parte principală
este suficient de transparentă pentru a lăsa să apară poziţia Soarelui sau a Lunii. Această varietate este
specifică pentru speciile stratiformis şi lenticularis. (planșele 66 ÷ 69, 78, 80 ÷ 84, 97 din Atlasul
În acest caz, norii sunt constituiţi din elemente albe sau cenuşii, bine conturate cu aspect ovoidal,
de dale, suluri sau blană de miel. În majoritatea cazurilor, elementele constituente sunt ordonate în şiruri
sau rulouri, orientate într-una sau mai multe direcţii, căpătând uneori un aspect mai mult sau mai puţin
ondulat. Deşi în ansamblu sunt transparente, elementele macroscopice constituente sunt mai groase la
mijloc şi prezintă nuanţe cenuşii.
Altocumulus perlucidus (Ac pe) - Banc, pânză sau strat de Altocumulus care prezintă între
elementele lor spaţii care permit să se zărească Soarele, Luna, albastrul cerului sau norii situaţi deasupra
lor. Această varietate se observă frecvent la specia stratiformis. (planșele 66 ÷ 69, 79, 80 ÷ 83 din Atlasul
În ansamblul lor, aceşti nori au o nuanţă albicioasă şi elementele macroscopice constituente sunt
separate prin spaţii care permit să se vadă albastrul cerului, aştrii sau norii de deasupra lor; ca şi în cazul
varietăţii translucidus, elementele noroase pot fi aranjate în şiruri, rulouri etc.
Altocumulus opacus (Ac op) - Banc, pânză sau strat de Altocumulus, a cărui parte principală
este suficient de opacă pentru a masca complet Soarele sau Luna. Cel mai adesea, norii Altocumulus din
această varietate au o bază plană, iar divizarea aparentă a acestui nor în elemente sudate se datoreşte
neregularităţilor suprafeţei sale superioare. Uneori şi suprafaţa inferioară a acestui nor poate fi neregulată,
elementele constituente apărând astfel ca un veritabil relief. Această varietate se observă frecvent la
specia stratiformis. (planșa 99 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Aceşti nori formează o pătură mai mult sau mai puţin continuă şi groasă, care poate acoperi
uneori tot cerul, motiv pentru care pot fi confundaţi cu Altostratus opacus. Asemenea nori pot să
producă precipitaţii slabe care nu ating solul, se evaporă înainte de a atinge suprafața terestră.
Când sunt constituiţi din mai multe pături suprapuse, prin alipirea elementelor constituente se pot
transforma parţial într-o pânză de Altostratus, dublată de straturi de nori Altocumulus, situate la înălţimi
diferite.
O asemenea asociere de nori Altocumulus-Altostratus poate dura timp mai îndelungat, căpătând
un aspect general întunecat şi reducând vizibilitatea datorită pâclei care este aproape întotdeauna prezen-
tă în astfel de cazuri; pot da precipitaţii slabe, însă de regulă premerg sistemelor noroase dominant
precipitante.
Altocumulus duplicatus (Ac du) - Altocumulus care sunt constituiţi din două sau mai multe pânze
sau straturi suprapuse, aproximativ orizontale, situate la niveluri puţin diferite şi uneori parţial unite între
ele. Această varietate, caracteristică speciei stratiformis, se poate observa de asemenea şi în bancurile
de Altocumulus lenticularis. (planșele 90, 91 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Ca şi în cazul varietăţii anterioare, varietatea duplicatus poate fi asociată cu nori Altostratus,
asemenea alternanţe imprimând cerului un aspect schimbător.
Altocumulus undulatus (Ac un) - Altocumulus constituiţi din elemente alipite sau nu, fie alungite
şi aproximativ paralele, fie în şiruri şi linii după un sistem dublu de ondulaţii. (planșele 75, 76, 80, 83 ÷ 85
din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Păturile, bancurile sau benzile noroase sunt formate din elemente macroscopice albe sau cenuşii,
mai mult sau mai puţin compacte.
B8-40
Altocumulus radiatus (Ac ra) - Altocumulus dispuşi în benzi paralele şi aproape rectilinii care,
datorită efectului de perspectivă, converg aparent către unul sau două puncte opuse ale orizontului.
(planșele 74 ÷ 76, 81, 82, 83, 101 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Altocumulus lacunosus (Ac la) - Altocumulus în pânză, strat sau în banc, care prezintă spaţii
senine şi rotunjite, repartizate mai mult sau mai puţin regulat, dintre care multe au margini destrămate.
Elementele noroase constituente şi spaţiile senine sunt adesea astfel dispuse încât aspectul lor general
sugerează pe cel al unei plase sau al unui fagure de miere. Detaliile acestor nori se modifică rapid. (planșa
77 din Atlasul Internațional al Norilor –ediția 1983)

Cea mai mare parte a norilor Altocumulus pot prezenta virga; norii Altocumulus floccus dispar
destul de repede, lăsând în urma lor să subziste trene foarte albe de cristale de gheaţă care sunt atunci
considerate ca Cirrus. Sub norii Altocumulus sunt uneori observate mamma. Altocumulus mai prezintă
cavum, fluctus și asperitas.
(nori Altocumulus floccus virga - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

(nori Altocumulus stratiformis opacus mamma - după „Atlasul Internațional al Norilor”

B8-41
(nori Altocumulus stratiformis perlucidus translucidus cavum - după „Atlasul Internațional al Norilor”
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-cavum.html)
(nori Altocumulus stratiformis opacus duplicatus fluctus - după „Atlasul Internațional al Norilor”
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-fluctus.html)
(nori Altocumulus stratiformis opacus asperitas - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-asperitas.html)
B8-42

În cursul stadiului iniţial de formare a lor, norii Altocumulus au frecvent aspectul de nori destul de
netezi, cu întindere orizontală moderată. Prin urmare, aceşti nori se divizează în elemente mici, dispuse
mai mult sau mai puţin regulat, care au forma de lamele sau dale. Norii Altocumulus în formă de lentile
sau de migdale se formează frecvent pe cer senin, ca urmare a ascendenţei orografice locale a unei mase
de aer umed. Frecvent norii Altocumulus pot fi observaţi în acelaşi moment la niveluri diferite şi sunt destul
de des asociaţi cu Altostratus; în asemenea cazuri, atmosfera este pâcloasă atât imediat sub pânzele sau
straturile de Altocumulus, cât şi între elementele lor constituente.
Când sunt constituiţi din elemente subţiri, mai mult sau mai puţin transparente, pe norii Altocumulus
se formează coroană în jurul poziţiei Soarelui sau a Lunii, ori numai irizaţii pe marginea elementelor mai
groase. Din unele specii sau varietăţi, constituite din elemente noroase masive şi compacte de
Altocumulus, pot să cadă precipitaţii slabe care se evaporă înainte de a atinge solul (virga).
Înălţimea bazei norilor Altocumulus se situează aproximativ în medie între 2 şi 4 km, în funcţie de
anotimp şi latitudine, iar grosimea stratului variază între aproximativ 200 şi 700 m.
B.8.7.2.1.6. Deosebiri esenţiale între norii Altocumulus şi nori asemănători de alte genuri
Norii Altocumulus pot fi uneori confundaţi destul de uşor cu alţi nori, din toate cele trei etaje, datorită
aspectului lor general.
Elementele noroase sub care se observă trene fibroase descendente (virga) vor fi considerate
Altocumulus, nu Cirrus, atât timp cât cel puţin una din părţile lor nu au un aspect fibros sau o strălucire
mătăsoasă; în caz contrar, norii respectivi vor fi consideraţi ca Cirrus.
Deosebirea de Cirrocumulus constă în prezenţa sau absenţa umbrei proprii a elementelor noroase,
pentru că aşa cum rezultă şi din definiţie, numai norii Altocumulus au umbră proprie, chiar dacă
dimensiunea lor este suficient de mică pentru a putea fi confundaţi cu Cirrocumulus (lăţime
aparentă mai mică de un grad); elementele noroase subţiri, fără umbră proprie, dispuse regulat, vor fi
considerate ca Altocumulus numai dacă cea mai mare parte dintre ele au o lăţime aparentă cuprinsă între
unu şi cinci grade, atunci când sunt observate sub un unghi mai mare de 30° deasupra orizontului.
Pe lângă toate aceste criterii de identificare, observatorii vor mai ţine seama şi de faptul că pe
elementele noroase de Altocumulus se formează numai fenomene optice specifice norilor cu
constituenţă predominant apoasă (irizaţii sau coroană lunară ori solară), în timp ce pe elementele
cirriforme se formează fotometeori de tip halo; în plus, norii Altocumulus, la apusul şi răsăritul Soarelui
se colorează intens în nuanţe roşii-purpurii.
Atunci când formează bancuri sau straturi compacte cu mare extindere orizontală, norii
Altocumulus pot fi confundaţi cu Altostratus. Criteriul de deosebire între ei îl constituie prezenţa, cât
de vag exprimată, a reliefului bazei inferioare a norilor, determinată sau schiţată de prezenţa
elementelor macroscopice, proprii numai norilor Altocumulus; deci, atât timp cât observatorul va
putea identifica prezenţa elementelor sub formă de dale, lamele sau rulouri în bancul sau stratul
de nori prezenţi în etajul mijlociu, va considera aceşti nori ca Altocumulus şi nu Altostratus; în plus
va ţine seama şi de faptul că structura fibroasă a bazei norilor determinată de trenele de precipitaţii,
specifică norilor Altostratus, poate fi observată numai local în cazul norilor Altocumulus.
Norii Altocumulus care conţin elemente mari, întunecate pot fi confundaţi cu Stratocumulus, mai
ales atunci când sunt observaţi de la o staţie de munte, în acest caz, singurul criteriu de deosebire între
cele două genuri de nori rămîne tot dimensiunea elementelor macroscopice constituente; dacă cea mai
mare parte a elementelor noroase dispuse regulat au o lăţime aparentă cuprinsă între unu şi cinci grade,
atunci când sunt observate sub un unghi mai mare de 30° deasupra orizontului, norii respectivi trebuie
consideraţi ca Altocumulus.
Norii Altocumulus sub formă de flocoane distanţate pot fi confundaţi cu norii Cumulus humilis. În
acest caz, observatorul va ţine seama de faptul că flocoanele de Altocumulus prezintă trene fibroase
(virga), iar în ansamblu au dimensiuni mai reduse decât norii Cumulus şi în plus, în prezenţa norilor
Altocumulus floccus cerul are o culoare vânătă spălăcită.
B.8.7.2.1.7. Norii Altocumulus observați din avion

Norii Altocumulus sunt situaţi, în medie, la altitudini cuprinse între 2 şi 4 km în regiunile polare,
între 2 şi 7 km în regiunile temperate şi între 2 şi 8 km în regiunile tropicale. Pot fi observaţi sub mai multe
forme, dintre care cele mai importante sunt descrise în continuare:
a) Altocumulus în pânză sau în strat cu elemente separate (Altocumulus stratiformis).
B8-43
Acest tip de Altocumulus are în general o grosime sub 500 m.

Văzuţi de jos, se prezintă sub forma unei pânze sau a unui strat discontinuu, cu găuri sau spaţii
libere. Elementele noroase componente pot fi transparente pe toată întinderea lor sau numai parţial
transparente şi în întregime de culoare albă sau alb-cenuşie.
Acest tip de Altocumulus este constituit din mici picăturele de apă însoţite uneori de cristale de
gheaţă. În timpul zborului prin ei, se poate observa un givraj slab, iar turbulenţa este slabă sau moderată.
Văzuţi de sus, Altocumulus de acest tip se prezintă sub forma unei pânze sau a unui strat cu aspect
neted şi ondulat sau cu aspect mutonat (de grupuri de oițe). În ambele cazuri, spaţiile dintre nori, mai mult
sau mai puţin nete, permit să se întrevadă pentru scurte momente norii situaţi la niveluri mai joase, sau să
se zărească solul. Stratul noros poate fi uneori străpuns de vârfurile norilor cumuliformi cu puternică
dezvoltare verticală, care au luat naştere la un nivel inferior. În unele cazuri se pot întâlni bancuri sau
pânze subţiri situate la circa 100 ÷ 300 m deasupra păturii principale (Altocumulus duplicatus). Pe
elementele acestui nor se poate observa gloria, însoţită uneori de un curcubeu alb. Imaginea Soarelui
poate să apară în intervalele ceţoase care separă elementele noroase şi care conţin numeroase cristale
de gheaţă.
b) Altocumulus în pânză sau în strat cu elemente unite (Altocumulus stratiformis „sudat").
Acest tip de Altocumulus are în general o grosime sub 500 m. Aspectul uneori întunecat al acestui
nor îl poate determina pe observator să presupună că se află în prezenţa unui strat mult mai gros, însă în
asemenea cazuri norul este constituit în general din două sau mai multe pături; grosimea totală de la baza
ansamblului până la vârful păturii celei mai înalte este de obicei sub 2000 m.
Văzut de jos, acest tip de Altocumulus se prezintă sub forma unei pânze sau a unui strat, uneori
alb, cenuşiu sau în întregime cenuşiu, cu transparenţa neuniformă, mai mult sau mai puţin accentuată.
Când sunt observate din apropiere, elementele acestui nor par mari şi întunecate, cu aspect tipic
asemănător cu al unui Stratocumulus.
Altocumulus de acest tip sunt constituiţi din picăturele mici de apă însoţite uneori de cristale de
gheaţă. Vizibilitatea în interiorul lor prezintă uneori variaţii destul de importante; acestea se observă bine
în special noaptea în fasciculele luminoase ale proiectoarelor de pe avion. Givrajul în aceşti nori poate fi
foarte intens, însă turbulenţa este în general slabă sau uneori moderată.
Văzut de sus acest tip de Altocumulus se prezintă în general sub forma unei pânze sau a unui strat
aproape continuu, cu câteva fisuri care marchează conturul elementelor. Suprafaţa superioară a acestui
nor are un aspect neted şi ondulat sau prezintă un aspect mutonat (de grupuri de oițe). Este posibil să se
observe, uneori chiar simultan, fenomene de gloria, curcubeu alb şi imaginea Soarelui.
c) Altocumulus în bancuri de formă lenticulară (Altocumulus lenticuIaris).
Extinderea verticală a norilor Altocumulus lenticularis nu depăşeşte în general 200 m, însă uneori
poate avea o extindere verticală mult mai mare.
Văzuţi de jos, Altocumulus lenticularis au un aspect vaporos, frecvent parţial transparent. Sunt albi
în totalitate sau uneori albi cenuşii. Pot prezenta irizaţii foarte nete.
În interiorul norilor, turbulenţa este în general slabă, câteodată moderată.
Văzuţi de sus, Altocumulus lenticularis subţiri, deşi suficient de transparenţi pentru a lăsa să se
vadă solul, par destul de întunecaţi. Din contră, Altocumulus lenticularis groşi au o culoare albă şi pe
suprafaţa lor superioară pot fi observate fenomene de gloria deosebit de luminoase.
d) Altocumulus cu protuberanţe cumuliforme care stau pe o bază comună (Altocumulus
castellanus)
Văzuţi de jos, Altocumulus castellanus prezintă o bază mai mult sau mai puţin orizontală şi relativ
întinsă, asemănătoare cu cea a oricărui strat de Altocumulus. Imediat sub bază, vizibilitatea este redusă
de aerul ceţos. Turbulenţa creşte pe măsură ce avionul se apropie de nori.
Altocumulus castellanus au o constituţie fizică identică cu cea a celorlalte tipuri de Altocumulus. În
interiorul protuberanţelor sau al hornurilor celor mai dezvoltate, care constituie regiunea superioară a
acestor nori, turbulenţa este în general puternică şi se pot produce descărcări electrice. Vizibilitatea în
interiorul norului este variabilă şi se poate observa givraj.
Văzuţi de sus, Altocumulus castellanus seamănă foarte mult cu norii Cumulus bine dezvoltaţi, ale
căror baze se pierd într-un strat de aer ceţos sau într-o pătură noroasă cu aspect neted şi ondulat.
Extinderea verticală a protuberanţelor lor cumuliforme şi a hornurilor este foarte variabilă; se
întâmplă ca protuberanţele să se dezvolte până la stadiul de Cumulus congestus sau chiar de
Cumulonimbus, putând da naştere la oraje la mare altitudine.
e) Altocumulus în flocoane (Altocumulus floccus)
B8-44
Văzute de jos, elementele de Altocumulus floccus au un aspect difuz. Aceste elemente sunt alburii
sau întunecate şi nu sunt situate toate exact la acelaşi nivel. Sub Altocumulus floccus turbulenţa este slabă
sau moderată.
În interiorul norilor se poate observa un givraj slab, iar turbulenţa este variabilă, de la slabă la destul
de intensă.
Văzute de sus, elementele noroase seamănă cu mici Cumulus înconjuraţi de o plajă cu aspect alb
lăptos pe care o depăşesc mai mult sau mai puţin în înălţime. Altocumulus floccus au o extindere verticală
cuprinsă în general între 500 şi 1000 m. Flocoanele cumuliforme pot să atingă uneori o extindere verticală
de la 2 la 3 km; în acest din urmă caz, ansamblul păturii noroase seamănă cu Altocumulus castellanus
văzut de sus.
B8-45
B.8.7.2.2. Norii ALTOSTRATUS (As)

Definiţie: Pânză sau strat noros cenuşiu sau albicios, cu aspect striat, fibros sau uniform,
care acoperă parţial sau în întregime cerul şi prezintă părţi suficient de subţiri pentru a lăsa să se
vadă Soarele, mai mult sau mai puţin vag, ca printr-un geam mat. Altostratus nu prezintă fenomene
de halo.

În majoritatea cazurilor, norii Altostratus au o constituţie mixtă, din picăturele de apă şi cristale de
gheaţă. În general, este posibil să se deosebească în masa norului trei zone suprapuse:
a) o parte superioară constituită în totalitate sau în cea mai mare parte din cristale de gheaţă;
b) o parte centrală sau mediană constituită dintr-un amestec de cristale de gheaţă, cristale sau
fulgi de zăpadă şi picăturele de apă suprarăcită;
c) o parte inferioară constituită în totalitate sau în mare parte din picăturele de apă sau picături de
apă, suprarăcită sau nu.
În anumite cazuri, norul Altostratus poate fi constituit numai din două părţi:
d) o parte superioară cu constituenţă descrisă în a) şi o parte inferioară ca cea descrisă în b), sau
e) o parte superioară cu constituenţă ca cea descrisă în b) şi o parte inferioară ca cea descrisă în
c).
Mult mai rar, norul poate avea în întregime o constituenţă, fie ca cea descrisă în a), fie ca cea
descrisă în b).
În zona inferioară a norului Altostratus, particulele constituente ale norului sunt atât de
numeroase încât conturul Soarelui sau al Lunii apare întotdeauna estompat, iar observatorul de la
sol nu vede niciodată fenomenul de halo; zonele cele mai groase ale norului pot masca complet poziţia
astrului luminos.
Atât în interiorul norului, cât şi sub baza lui există frecvent picături de ploaie sau fulgi de
zăpadă. Când precipitaţiile ating suprafaţa terestră, ele au caracter continuu şi cad sub formă de
ploaie, ninsoare sau granule de gheaţă (WMO-No.407, PART II, II.3.5.7.).
Norii Altostratus se formează prin condensarea vaporilor de apă, determinată de răcirea masei de
aer în mişcare ascendentă la scară mare şi relativ lentă, de-a lungul pantelor frontale, în domeniul
troposferei mijlocii.
Norii Altostratus mai pot proveni din îngroşarea şi coborârea treptată a vălurilor de Cirrostratus (As
cirrostratomutatus), sau uneori din subţierea unui Nimbostratus (As nimbostratomutatus), cazuri frecvent
observate în timpul trecerii sistemelor noroase de front cald. La fel de bine, norii Altostratus pot proveni
dintr-un strat de Altocumulus, prin transformarea trenelor generalizate de cristale de gheaţă (virga) care
cad din aceşti nori (As altocumulogenitus). Câteodată, în special în regiunile tropicale, Altostratus se
formează prin etalarea părţii mediane sau superioare a unui Cumulonimbus (As cumulonimbogenitus).
Este de reţinut faptul că transformarea norilor Altocumulus în Altostratus este reversibilă în marea
majoritate a cazurilor observate şi în acelaşi timp este specifică mai ales varietăţii Altocumulus opacus.
Norii Altostratus se pot dezvolta dintr-un strat de nori Altocumulus.
Norii Altostratus se prezintă, aproape invariabil, sub forma unor pânze cu o mare întindere
orizontală (de ordinul sutelor de km) şi destul de des şi cu o grosime apreciabilă (de la câteva sute
la câteva mii de metri). Pot fi observaţi ca strat unic, mai mult sau mai puţin uniform sau în mai
multe straturi suprapuse, situate la niveluri puţin diferite şi parţial sudate; în acest ultim caz, în
masa norului se observă ondulaţii mari sau benzi paralele. Uneori, suprafaţa inferioară a norului
Altostratus are aspect destrămat sau mamelonat, iar în timpul precipitaţiilor, mai ales după începerea lor,
baza norului capătă un aspect difuz şi uniform, dând impresia de coborâre treptată pe măsură ce
precipitaţiile devin mai intense sau mai dense.
B.8.7.2.2.2. Specii de nori Altostratus

Datorită uniformităţii care îi caracterizează, atât în ceea ce priveşte aspectul, cât şi structura
generală, norii Altostratus nu sunt clasificaţi în specii.
B.8.7.2.2.3. Varietăţi de nori Altostratus

Altostratus translucidus (As tr) - Altostratus a cărui parte principală este suficient de
transparentă pentru a lăsa să apară poziţia Soarelui sau a Lunii. (planșele 55 ÷ 60 din Atlasul Internațional
al Norilor – ediția 1983)
B8-46
Se observă întotdeauna sub forma unui strat sau pânză albicioasă, asemănătoare cu Cirrostratus,
însă mult mai densă, mai groasă şi mai cenuşie, decât acesta din urmă. Printr-un Altostratus
translucidus aştrii mari luminoşi (Soarele sau Luna) se zăresc ca printr-un geam mat, iar în
prezenţa lor obiectele terestre nu mai au umbră proprie. În majoritatea cazurilor, norii Altostratus
translucidus succed vălurile mai groase de Cirrostratus nebulosus. În general, această varietate nu este
observată cu nori anexă de tip pannus.
(nori Altostratus varietatea translucidus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Altostratus opacus (As op) - Altostratus a cărui parte principală este suficient de opacă pentru a
masca complet Soarele sau Luna. (planșele 61, 62 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Se observă sub forma unei pânze sau strat continuu şi omogen de culoare cenuşie pronunţată şi
cu aspect general fibros; uneori datorită densităţii neuniforme, Altostratus opacus prezintă variaţii de
nuanţă (de la albicios la cenuşiu întunecat), lăsând impresia că masa noroasă este constituită din elemente
de dimensiuni mari şi neuniforme, unite între ele. Această varietate este precipitantă şi în marea majoritate
a cazurilor, mai ales în timpul precipitaţiilor, este asociată cu nori anexă de tip pannus. Precipitaţiile care
cad din aceşti nori sunt în general slabe, cel mai adesea evaporate prin fenomenul de virga.
B8-47
(nori Altostratus varietatea opacus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Altostratus duplicatus (As du) - Altostratus constituit din două sau mai multe straturi suprapuse,
situate la niveluri puţin diferite şi uneori parţial sudate între ele.
Această varietate prezintă caractere asemănătoare sau comune celorlalte două varietăţi
anterioare.
Altostratus undulatus (As un) - Altostratus care prezintă ondulaţii.
În masa norului Altostratus, constituită sau nu din mai multe straturi suprapuse şi unite parţial între
ele, se observă ondulaţii sau benzi mari paralele.
Altostratus radiatus (As ra) - Altostratus care prezintă benzi late paralele care aparent converg
către un punct sau două puncte opuse ale orizontului (planșele 56, 60, 61 din Atlasul Internațional al Norilor
– ediția 1983).

Norii Altostratus prezintă frecvent particularităţile praecipitatio şi virga; din ei pot cădea
precipitaţii cu caracter continuu, sub formă de ploaie, ninsoare sau granule de gheaţă, care pot să
ajungă sau nu până la suprafaţa terestră.
Prezenţa precipitaţiilor împiedică uneori identificarea corectă a acestor nori, mai ales atunci când
ninsoarea ce cade din ei se evaporă complet înainte de a ajunge la sol; în asemenea cazuri, baza norului
Altostratus capătă un aspect destrămat sau mamelonat. În cazurile în care ninsoarea se transformă
repede în ploaie se poate distinge o bază a norului, pentru că vizibilitatea prin ploaie este mai bună decât
prin ninsoare. Baza norului apare net în cazul precipitaţiilor slabe, când densitatea picăturilor sau a fulgilor
este redusă.
Sub norii Altostratus precipitanţi se formează frecvent nori anexă de tip pannus. Aceştia apar ca
rezultat al evaporării precipitaţiilor ce cad din pânza de deasupra lor; la începutul precipitaţiilor apar sub
formă de fragmente izolate, împrăştiate la întâmplare şi situate la un nivel mult inferior norului Altostratus.
Pe măsură ce norul Altostratus se îngroaşă, baza lui coboară, precipitaţiile se intensifică şi norii anexă se
îndesesc (PART II, II.3.5.8., WMO-No.407). Norii Altostratus mai prezintă și particularitatea suplimentară
mamma.

De regulă, suprafaţa inferioară a unui nor Altostratus este relativ uniformă şi cu aspect
striat.
În cazul bancurilor sau pânzelor groase, din masa norilor respectivi pot să cadă precipitaţii formate
din componentele microstructurale cu dimensiuni mai mari; aceste precipitaţii, în foarte multe cazuri se
evaporă pe parcursul căderii lor, înainte de a ajunge la suprafaţa solului. Prezenţa lor sub baza norului
Altostratus determină o serie de modificări structurale mai mult sau mai puţin importante. Astfel, dacă
evaporarea se produce în imediata apropiere sub baza norului, acesta capătă aspectul mamelonat; dacă
B8-48
(nori Altostratus opacus praecipitatio și Cumulus - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-praecipitatio.html)
(nori Altostratus translucidus cu virga - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-virga.html)
(nori Altostratus opacus undulatus mamma - după „Atlasul Internațional al Norilor”

B8-49
(nori Altostratus opacus pannus nimbostratomutatus - după „Atlasul Internațional al Norilor”

precipitarea este mai intensă şi evaporarea se produce mai jos, sub baza norului se observă numeroase
virga; în cazul căderilor de precipitaţii care ajung până în apropierea solului sau chiar la sol şi pe traseul
respectiv trec de la temperaturi negative la temperaturi pozitive, zona de transformare a fulgilor sau
cristalelor de zăpadă în picături de ploaie este relativ uşor observabilă sub forma unei baze false mai joase
a norului, datorită faptului că în zona respectivă se produce şi o reducere apreciabilă a vizibilităţii; în cazul
unor precipitaţii mai intense această zonă nu mai este sesizabilă, iar baza norului în ansamblu devine
difuză şi aparent coborâtă.
Formarea norilor anexă de tip pannus sub norii Altostratus are loc numai în timpul
precipitaţiilor de durată mai mare şi se face pe seama proceselor de evaporare a picăturilor de
ploaie sau fulgilor de zăpadă în condiţiile de instabilitate de sub baza norului. Din observaţii repetate,
efectuate din avion sau de la staţii situate la înălţime mai mare s-a constatat că norii anexă de tip pannus
se formează, de regulă, în vecinătatea izotermei de 0°C, nivel la care răcirea aerului determinată local de
topirea cristalelor sau a fulgilor de zăpadă măreşte instabilitatea stratului de aer de sub el.
În afară de precipitaţii şi virga, norii Altostratus pot produce fotometeori de tip coroană
lunară sau solară. În cazurile în care norul este uniform şi suficient de transparent, astrul luminos
se vede sub formă de disc, ca printr-un geam mat, iar în jurul lui se poate forma coroana; pe măsură
ce norul se îngroaşă şi devine mai neuniform, poziţia astrului luminos rămâne vizibilă sub forma
unei pete luminoase difuze, din ce în ce mai slabe, iar coroana dispare şi ea treptat.
Înălţimea bazei norilor Altostratus se situează în medie aproximativ între 3 şi 5 km, în funcţie
de anotimp şi latitudine, iar grosimea stratului variază între 1 şi 2 km. Înălţimile mai mari se observă
întotdeauna în sezonul cald sau la latitudini mai joase.
B.8.7.2.2.6. Deosebiri esenţiale între norii Altostratus şi nori asemănători de alte genuri
Putând fi observaţi într-o gamă destul de largă de dimensiuni, grosimi şi nuanţe, norii Altostratus
pot fi uneori confundaţi cu nori din alte genuri care au aspect asemănător.
În cazurile rare, în care pânzele sau straturile continue de Altostratus se destramă în bancuri
noroase, suficient de transparente, acestea pot fi confundate cu bancurile de Cirrus densus; criteriile de
deosebire între cele două genuri sunt întinderea orizontală, care întotdeauna este mare şi tenta dominantă
cenuşie în cazul bancurilor de Altostratus. În cazul vălurilor subţiri şi înalte de Altostratus, pentru
diferenţierea între acestea şi vălurile de Cirrostratus, observatorul va ţine seama de faptul că în
prezenţa norilor Altostratus obiectele terestre nu mai au umbră proprie, că pe norii Altostratus se
formează numai coroană, nu şi halo (fenomen optic specific numai norilor cirriformi) şi că prin
transparenţa norilor Altostratus, aştrii luminoşi mari (Soarele sau Luna) se văd ca printr-un geam
mat.
Dacă în pânza noroasă există spaţii, breşe sau fisuri, detalii structurale caracteristice cu
precădere norilor Altocumulus sau Stratocumulus, observatorul va ţine seama că spre deosebire
B8-50
de norii din aceste două genuri menţionate, norii Altostratus sunt caracterizaţi prin aspectul lor
mai uniform.
Norii Altostratus se pot dezvolta dintr-un strat de nori Altocumulus. De obicei, pânza noroasă care
prezintă spaţii libere în interiorul ei, nu la margini, reprezintă o fază de trecere de la Altostratus la
Altocumulus şi în general se notează Altostratus-Altocumulus.
Dificultăţile cele mai frecvente în identificarea corectă a norilor Altostratus se datoresc
numeroaselor asemănări cu norii Nimbostratus. Spre deosebire de Nimbostratus, norii Altostratus,
chiar şi atunci când au aspect asemănător cu aceştia, prezintă părţi mai subţiri care lasă să se
vadă, sau ar putea să permită zărirea cel puţin vag a Soarelui; în plus, norul Altostratus are o
culoare cenuşie mai deschisă şi baza de obicei mai puţin uniformă decât norii Nimbostratus.
În timpul nopţilor fără Lună, când există asemenea îndoieli asupra genului pânzei de nori
observate, s-a convenit să se considere ca nor Altostratus pânza noroasă din care nu cade nici un
fel de precipitaţii.
Precipitaţii cu caracter continuu cad de regulă numai din nori Nimbostratus, caz în care
norul respectiv este dublat de o pătură inferioară, mai mult sau mai puţin continuă, de nori de tip
pannus.
În cazul unor posibile asemănări cu norii Stratus, prin faptul că se zăreşte Soarele ca printr-un
geam mat, observatorul va ţine seama că niciodată un nor Altostratus nu este atât de alb încât să
poată fi confundat cu un nor Stratus subţire sau eventual neuniform, observat în direcţia Soarelui.
În plus, eventualele precipitaţii observate vor fi numai sub formă de burniţă, ace de gheaţă sau
ninsoare grăunţoasă în cazul existenţei unui nor Stratus, în timp ce din Altostratus cade numai
ploaie sau ninsoare slabă, continuă.
B.8.7.2.2.7. Norii Altostratus observați din avion

În general, Altostratus este situat la altitudini cuprinse între 2 şi 4 km în regiunile polare, între 2 şi
7 km în regiunile temperate şi între 2 şi 8 km în regiunile tropicale. Cu toate acestea se întâmplă destul de
frecvent ca părţile cele mai înalte ale norilor Altostratus să depăşească limitele superioare indicate mai
sus. Grosimea norilor Altostratus poate varia de la 1.000 la peste 5.000 m.
Văzută de jos, baza norului Altostratus, aproape plană, are un aspect vaporos şi pâclos,
determinat de ploaia sau ninsoarea care cade din acest nor, fără ca totuşi să atingă în general
suprafaţa terestră. Stratul noros prezintă părţi suficient de subţiri care permit să se zărească vag Soarele.
În interiorul unui nor Altostratus este posibil să se observe particule constituente de natură diferită,
în funcţie de regiunea norului care este traversată şi de poziţia avionului în raport cu nivelul izotermei de
0°C: picăturele de apă (suprarăcite sau nu), picături de ploaie, cristale de gheaţă, cristale sau fulgi de
zăpadă. În regiunea norului care este constituită numai din cristale de gheaţă, numărul acestor particule
pe unitatea de volum este în general relativ redus. Observatorul din avion poate distinge următoarele două
tipuri de Altostratus, care diferă net prin structura lor internă:
(i) Altostratus din primul tip este constituit dintr-o pătură foarte omogenă a cărei suprafaţă superioară
atinge adesea niveluri înalte. Vizibilitatea într-un strat de acest tip este în general bună în toate
sensurile şi se poate zări suprafaţa terestră chiar printr-o grosime relativ mare a acestui nor. Pot
fi observate fenomene de halo, adesea luminoase.
Văzută de sus, suprafaţa superioară a norului Altostratus din primul tip este asemănătoare cu cea
a norului Cirrostratus.
(ii) Altostratus de tipul al doilea este alcătuit din mai multe bancuri, pânze sau straturi suprapuse de
nori constituiţi din picăturele de apă, uneori unite între ele prin virga sau perdele de precipitaţii.
Structura în straturi este adesea mascată de precipitaţii, astfel că Altostratus de acest tip poate
prezenta aparenţa unei pături noroase unice, de mare grosime, care conţine vaste spaţii
luminoase. Datorită acestui fapt, vizibilitatea în interiorul norului este foarte variabilă de la un
punct la altul, local ea putând fi mai mică de 100 m. Noaptea, spaţiile mai transparente sunt uşor
vizibile în fasciculele proiectoarelor de pe avion. Deasupra acestui tip de Altostratus există în
general bancuri de Altocumulus.
Văzută de sus, suprafaţa superioară a norului Altostratus din al doilea tip seamănă cu cea a unei
pături de Altocumulus.
În interiorul celor două tipuri de Altostratus, turbulenţa este în general slabă şi nu se
întâlneşte decât în părţile inferioare ale norului, totuşi poate fi puternică atunci când în nor
există mişcări de convecţie internă. Givrajul este în general slab.
B8-51
Frecvenţa şi natura fenomenelor optice observate pe suprafaţa superioară a norilor Altostratus

sunt similare cu cele observate în cazuI norilor Cirrostratus şi Altocumulus.
Când masa de aer în care se dezvoltă Altostratus este instabilă sau devine instabilă,
mişcările convective interne dau naştere la protuberante cumuliforme care pot depăşi mult masa
principală a norului şi chiar să se dezvolte până la stadiul de Cumulonimbus.
Un alt caz în care se pot observa de asemenea vârfurile de Cumulus congestus şi Cumulonimbus
deasupra unei pături de Altostratus se întâlneşte când instabilitatea aerului subiacent este suficientă
pentru a genera curenţi convectivi destul de puternici ca să străpungă pătura de Altostratus. Detalii asupra
aspectelor specifice acestor situaţii sunt descrise în capitolele referitoare la norii Cumulus şi
Cumulonimbus (fenomene observate în jurul şi în interiorul acestor nori convectivi).
B8-52
B.8.7.2.3. Norii NIMBOSTRATUS (Ns)

Definiţie: Strat noros cenuşiu, adesea întunecat, al cărui aspect este vaporos (difuz) din
cauza căderilor de precipitaţii mai mult sau mai puţin continue, sub formă de ploaie, lapoviță,
granule de gheață sau ninsoare, care în cea mai mare parte a cazurilor ajung la suprafaţa solului
prin cădere continuă. Grosimea acestui strat este peste tot suficient de mare pentru a masca
complet Soarele. Sub acest strat există frecvent nori joşi destrămaţi, sudaţi sau nu cu acesta.
(planșele 63, 64 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).

Norii Nimbostratus sunt constituiţi din picăturele de apă (uneori suprarăcită) şi picături de ploaie,
cristale sau fulgi de zăpadă, ori dintr-un amestec al acestor trei componente lichide şi solide. Datorită
concentraţiei puternice de particule constituente şi extinderii verticale mari (grosime mare a
stratului), norii Nimbostratus sunt opaci şi maschează complet poziţia aştrilor luminoşi.
Procesul principal de formare al norilor Nimbostratus este condensarea vaporilor de apă prin
răcirea adiabatică a masei de aer în mişcare ascendentă generală, la scară mare şi relativ lentă, de-a
lungul pantelor frontale, în straturile joase ale troposferei.
Aceşti nori provin, în general, din îngroşarea şi coborârea unui Altostratus (Ns altostratomutatus)
şi numai rareori din îngroşarea unei pături de Stratocumulus (Ns stratocumulomutatus) ori de Altocumulus
(Ns altocumulomutatus). Uneori, etalarea norilor Cumulonimbus poate da naştere unui Nimbostratus (Ns
cumulonimbogenitus); foarte rar, acelaşi proces poate să aibă loc în cazul etalării norilor Cumulus
congestus din care cad precipitaţii (Ns cumulogenitus). Transformarea păturilor de Stratocumulus sau
Altocumulus în Nimbostratus trebuie considerată completă din momentul în care elementele
macrostructurale ale acestora sunt complet sudate şi relieful aparent al suprafeţei lor inferioare a dispărut,
baza norului nou format pe această cale având un aspect difuz din cauza unei virga generalizate.
Forma generală şi de altfel unică a acestui nor este cea de pânză cenuşie, adesea
întunecată, care acoperă cea mai mare parte sau în întregime bolta cerească şi are baza difuză,
vaporoasă, din cauza precipitaţiilor care cad din masa norului.
B.8.7.2.3.2. — B.8.7.2.3.3. Specii şi varietăţi de nori Nimbostratus

Din cauza uniformităţii sub care se observă întotdeauna, norii Nimbostratus nu prezintă nici specii,
nici varietăţi.

Principalele particularităţi suplimentare care se observă la norii Nimbostratus sunt praecipitatio şi
virga.
Precipitaţiile au întotdeauna un caracter continuu şi, în general, sunt de durată mai mare
(de la câteva ore la câteva zile).
Sub pânzele de Nimbostratus praecipitatio se formează întotdeauna nori destrămaţi de tip
pannus, care se îndesesc cu timpul şi în cazurile în care precipitaţiile durează mult, ajung să se
unească între ei şi formează o pătură continuă, care în final se poate uni cu baza reală a norului
Nimbostratus. Atâta timp cât fragmentele noroase sunt încă izolate, ele îşi schimbă rapid forma şi se
deplasează destul de repede sub acţiunea vântului, deseori în direcţie cu totul diferită de cea a deplasării
generale a sistemului sau ansamblului noros la care sunt asociaţi. Din această cauză, aceşti nori anexă
lasă impresia că se împrăştie şi în acelaşi timp se refac tot timpul. Ei se formează, aşa cum s-a arătat la
B.8.7.2.2.5., pe seama evaporării şi recondensării precipitaţiilor care cad din masa norilor de deasupra
lor.
Din nori de tip pannus nu cad precipitaţii.
B.8.7.2.3.5. Note explicative

În general, observatorul constată că norii Nimbostratus se dezvoltă sau rezultă din îngroşarea şi
coborârea treptată a norilor Altostratus. Din momentul în care norul devine opac şi capătă o culoare
cenuşie şi în acelaşi timp încep să cadă precipitaţii, norul respectiv poate fi considerat
Nimbostratus.
B8-53
(nori Nimbostratus cu Stratus fractus dedesubt - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://www.wmocloudatlas.org/)
Deşi frecvent, baza aparentă a norului Nimbostratus coboară mult sub limita inferioară
arbitrară a etajului mijlociu (2.500 m), norii Nimbostratus sunt consideraţi şi codificaţi ca nori
mijlocii, datorită marii lor extinderi pe verticală, care situează masa principală a norului în limitele
acestui etaj.
Uneori, norii Nimbostratus lasă impresia că sunt luminaţi din interior, aspect datorat absenţei
picăturelelor de apă în partea inferioară a norului din cauza măturării lor de către precipitaţiile care cad
sau a evaporării lor ca urmare a prezenţei picăturilor de ploaie mai reci sau a fulgilor de zăpadă. Cu toate
că, în general, suprafaţa inferioară a norului Nimbostratus nu apare bine delimitată, totuşi uneori se
distinge o bază aparentă, care de fapt corespunde nivelului de topire sau de transformare a fulgilor de
zăpadă în picături de ploaie; aceasta se datoreşte faptului că vizibilitatea este mai bună prin pânza de
ploaie decât prin ninsoare. O asemenea limită este mai uşor de constatat atunci când norul este situat mai
jos şi precipitaţiile sunt mai slabe.
Norii anexă de tip pannus, aşa cum s-a menţionat mai înainte, se formează în aerul turbulent şi
umezit de sub baza norului Nimbostratus, pe seama evaporării parţiale a precipitaţiilor. La început sunt
rari şi distanţaţi între ei, înmulţindu-se pe măsură ce se intensifică precipitaţiile şi ajungând în final să se
contopească între ei. Deşi ei manifestă o tendinţă evidentă de transformare şi disipare rapidă, în special
datorită coalescenţei particulelor lor constituente cu picăturile de ploaie sau fulgii de zăpadă care îi
traversează, norii de tip pannus se formează în permanenţă. în cazul precipitaţiilor foarte puternice, norii
pannus sunt destrămaţi de picăturile de ploaie în cădere, mult mai repede decât se formează şi în
asemenea cazuri ei dispar treptat.
În regiunile tropicale, în special în perioadele de încetare a ploii, este posibil să se observe
scindarea norului Nimbostratus în mai multe straturi noroase distincte, care se reunesc rapid; în asemenea
cazuri, norul prezintă o tentă lividă foarte caracteristică, cu variaţii de luminanţă datorite prezenţei lacunelor
interne în masa principală a norului.
B8-54
(nori Nimbostratus pannus - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-accessory-pannus.html)
(nori Nimbostratus virga și Cumulus fractus de vreme rea - după „Atlasul Internațional al Norilor”
(nori Nimbostratus praecipitatio - după „Atlasul Internațional al Norilor”

B8-55
Înălţimea bazei norilor Nimbostratus este situată frecvent sub limita arbitrară de 2500 m;
mulţi autori citează limite cuprinse între câteva sute de metri deasupra solului şi 1000 metri. În
majoritatea cazurilor, observatorii constată o coborâre treptată a bazei acestor nori, înălţimile cele
mai mici fiind observate în apropierea liniei frontului la sol. Grosimea norului este în medie de
aproximativ 2 ÷ 3 km, însă poate depăşi frecvent 5 km; în zborurile de cercetare sau aviosondaje,
s-a constatat frecvent existenţa unui spaţiu lipsit de nori între suprafaţa superioară a unui
Nimbostratus şi pânza de Altostratus de deasupra lui, spaţiu care poate ajunge pe alocuri până la
1.000 m grosime.
B.8.7.2.3.6. Deosebiri esenţiale între norii Nimbostratus şi nori asemănători de alte genuri
Când sunt încă subţiri, norii Nimbostratus pot fi confundaţi uşor cu Altostratus; diferenţierea se face
conform definiţiei, adică ţinând seama că întotdeauna norul Nimobostratus este opac de culoare gri-închis
şi maschează complet poziţia Soarelui sau a Lunii; în nopţile întunecoase, fără Lună, prin convenţie
se va nota Nimbostratus numai dacă ploaia sau ninsoarea ajunge la sol.
Pentru a deosebi un nor Nimbostratus de Altostratus, observatorul va avea întotdeauna în
vedere faptul că, pe lângă cele menţionate mai sus, precipitaţiile care cad din Nimbostratus sunt
continue şi de durată lungă, sub norii Nimbostratus cantitatea de nori de tip pannus este
întotdeauna apreciabilă, ajungând în unele cazuri să mascheze complet norul de deasupra lor.
Nimbostratus se deosebeşte de un strat gros de Altocumulus opacus sau Stratocumulus prin lipsa
elementelor structurale macroscopice bine delimitate şi prin faptul că nu are o bază net delimitată ca norii
respectivi.Criteriul de diferenţiere între norii Stratus şi Nimbostratus îl constituie, pe de o parte, nivelul sau
înălţimea bazei aparente, care de regulă este mai mare în cazul norilor Nimbostratus, iar pe de altă parte,
forma precipitaţiilor, care au întotdeauna aspect de ploaie, lapoviţă, ninsoare sau granule de gheaţă în
prezenţa norilor Nimbostratus şi burniţă, prisme / ace de gheață sau ninsoare grăunţoasă în cazul norilor
Stratus. Atunci când observatorul constată prezenţa unui nor cu aspect aparent asemănător cu cel al
norului Nimbostratus, însă însoţit de fulgere, tunete sau grindină, prin convenţie, un asemenea nor va
fi denumit Cumulonimbus, chiar dacă observatorul nu poate identifica şi alte elemente
caracteristice norilor Cumulonimbus.
B.8.7.2.3.7. Norii Nimbostratus observați din avion

Masa principală a norului Nimbostratus este aproape invariabil situată la altitudini cuprinse între 2
şi 4 km în regiunile polare, între 2 şi 7 km în regiunile temperate şi între 2 şi 8 km în cele tropicale. Totuşi,
foarte frecvent, baza acestui nor coboară sub 2 km şi nu rareori suprafaţa sa superioară este întâlnită
deasupra nivelurilor de 4 ÷ 7 km şi respectiv 8 km, indicate mai sus.
Nimbostratus este în general mai gros decât Altostratus, extinderea sa verticală fiind cel mai
frecvent cuprinsă între 2 şi 8 km.
Văzut de jos, norul Nimbostratus este cenuşiu şi adeseori întunecat, baza sa are un aspect
vaporos sau slab delimitat datorită prezenţei ploii sau ninsorii, care în general atinge suprafaţa
terestră. Când precipitaţiile sunt puternice este practic imposibil să se stabilească o bază concretă
pentru acest nor. Sub Nimbostratus există adesea nori anexă de tip pannus. Aceşti nori sunt sediul
unei turbulenţe mai puternice decât în interiorul masei principale de Nimbostratus situată imediat
deasupra lor.
Structura fizică a norului Nimbostratus este asemănătoare celei a norului Altostratus, însă
particulele sale constituente sunt în general mai mari şi concentraţia lor mai puternică. Din aceste motive
şi de asemenea datorită extinderii verticale, în general mari a norului Nimbostratus, acesta este destul de
întunecat în regiunea sa inferioară. Cu toate că Nimbostratus este un nor tipic stratiform, în interiorul
său se pot întâlni mase noroase cumuliforme de origine convectivă cu mare extindere verticală.
În Nimbostratus vizibilitatea este în general slabă, pe alocuri adesea sub 50 m. Se poate observa
givraj de intensitate variabilă. Cu toate că în general turbulenţa este moderată, ea poate deveni destul
de puternică în zonele cu convecţie internă.
Văzută de sus, suprafaţa superioară a norului Nimbostratus este în numeroase cazuri
asemănătoare cu cea a norilor Cirrostratus sau Altostratus. Ea are o aparenţă vaporoasă, destul de netedă
şi prezintă uneori un aspect plat, ondulat sau mutonat (de grupuri de oițe). În masele de aer instabile,
vârfurile norilor Cumulus congestus sau Cumulonimbus, formaţi în interiorul masei de Nimbostratus, pot
să depăşească cu mult suprafaţa superioară a acestui nor. Pe suprafaţa superioară a norilor Nimbostratus
se observă uneori fenomene optice ca gloria, curcubeul alb şi imaginea Soarelui.
B8-56
B.8.7.3. Norii etajului inferior – STRATOCUMULUS, STRATUS, CUMULUS,

CUMULONIMBUS
Norii cu baza situată sub limita arbitrară de 2.500 m, denumiţi de obicei şi nori inferiori au forme
variate, de la grămezi, unde, valuri sau bancuri, până la pânze mai mult sau mai puţin omogene, care pot
acoperi tot cerul; sunt în general nori groşi, opaci, cu transparenţă redusă, prin care nu se vede Soarele
sau Luna; atunci când razele Soarelui pătrund printre elementele lor constituente, marginile subţiri ale
acestora capătă o strălucire deosebită, lăsând impresia că norul sau elementul noros respectiv este tivit
cu o bandă îngustă argintie; razele Soarelui străpung spaţiile înguste dintre aceşti nori, sub formă de
mănunchiuri sau fascicule luminoase, mai mult sau mai puţin conice ca dispunere, care emană din baza
generală a masei noroase şi se detaşează pe fondul umbrit mai întunecat de sub nori. Sunt nori constituiţi
în majoritate din picăturele de apă, iar când sunt situaţi în domeniul temperaturilor negative, constituenţa
lor este mixtă — picăturele suprarăcite în amestec cu cristale şi fulgi de zăpadă. O parte dintre genurile
de nori incluse în această grupare depăşesc frecvent limitele superioare ale etajului inferior, ajungând în
cazul norilor Cumulonimbus până la limita superioară a troposferei; ei au fost grupaţi la un loc şi sunt
codificaţi ca nori inferiori, datorită faptului că, în mod constant, baza lor se situează între nivelul solului şi
limita arbitrară de 2.500 m înălţime, domeniu care reprezintă etajul inferior al troposferei.
B.8.7.3.1. Norii STRATOCUMULUS (Sc)

Definiţie: Banc, pânză sau strat de nori cenuşii sau albicioşi sau având ambele nuanţe
simultan, care prezintă aproape întotdeauna părţi întunecate, constituit din dale, pavele, rulouri
etc., cu aspect nefibros (fără virga), unite sau nu între ele; cea mai mare parte a elementelor
dispuse regulat au o lăţime aparentă mai mare de cinci grade.

Norii Stratocumulus sunt constituiţi din picăturele de apă, însoţite uneori de picături de ploaie sau
măzăriche moale (picături îngheţate) şi numai foarte rar de cristale şi fulgi de zăpadă; chiar dacă există
eventual cristale de gheaţă în masa norului, acestea sunt prea dispersate pentru a determina norului un
aspect fibros. Pe vreme excesiv de rece se poate întâmpla ca din norii Stratocumulus să cadă virga
abundente, formate din cristale de gheaţă, care pot fi însoţite şi de halo. Dacă grosimea norului
Stratocumulus nu este prea mare, pot fi observate irizații sau coroana.
Norii Stratocumulus se pot forma pe căi diferite, începând cu condiţii de cer senin şi terminând cu
transformarea altor nori preexistenţi; pentru acest motiv, observatorul este obligat să urmărească
evoluţia stării cerului şi caracterul eventualelor precipitaţii, pentru a putea identifica corect şi
codifica corespunzător norii Stratocumulus. Principalele procese de formare a norilor Stratocumulus
sunt:
● mişcările ondulatorii din straturile de sub inversiunile situate sub 2.000 m deasupra suprafeţei
solului; în acest caz, norii Stratocumulus se formează repede în condiţii de cer senin (în special dimineaţa
şi seara) şi au o durată de existenţă relativ scurtă, de câteva ore, dispărând la fel de repede după
destrămarea inversiunii sub care s-au format;
● mişcările ondulatorii care se formează în partea de sub vânt a obstacolelor (dealuri, munţi) care
determină apariţia formelor orografice de nori Stratocumulus;
● îngroşarea şi coborârea elementelor mici de Altocumulus (Sc altocumulomutatus);
● prezenţa turbulenţei sau mişcărilor convective sub baza unui Altostratus ori Nimbostratus, în
straturile de aer umezit prin evaporarea precipitaţiilor (Sc altostratogenitus sau nimbostratogenitus);
● transformarea unui nor Nimbostratus (Sc nimbostratomutatus);
● ridicarea unei pături de Stratus sau transformarea convectivă ori ondulatorie a unui Stratus, cu
sau fără modificarea înălţimii acestuia (Sc stratomutatus);
● destrămarea sau etalarea norilor Cumulus ori Cumulonimbus la nivelul unui strat de inversiune,
care opreşte curenţii verticali ce au determinat formarea acestor nori (Sc cumulogenitus sau
cumulonimbogenitus, forme reunite în denumirea anterioară Sc comulogenitus); norii convectivi care ajung
la nivelul unui asemenea strat stabil au tendinţa să se etaleze, dând naştere unui banc de Stratocumulus,
care în funcţie de viteza curenţilor ascendenţi şi a gradului de stabilitate a stratului superior de aer,
înconjoară trunchiurile cumuliforme ca un fel de platformă; se întâmplă uneori ca în asemenea condiţii să
rămână până la urmă numai nori Stratocumulus pe cer. La fel de bine se poate întâmpla ca norii
cumuliformi să străpungă stratul de inversiune şi respectiv bancul de Stratocumulus preexistenţi şi în
B8-57
asemenea cazuri bancul de Stratocumulus se subţiază sau se întrerupe în jurul trunchiurilor cumuliforme
care îl străpung;
● transformarea norilor Cumulus sub efectul variaţiilor puternice ale vântului cu înălţimea;
● aplatizarea maselor cumuliforme ca urmare a încetării convecţiei, proces care duce la apariţia
unei forme particulare de nori Stratocumulus cumulogenitus cu durată scurtă de existenţă, de cel mult trei-
patru ore, şi a căror cantitate scade la fel de repede până la dispariţie completă. Uneori, după o asemenea
evoluţie, care însă nu ajunge până la dispariţia completă a acestor nori, observatorul poate constata că
norii Stratocumulus se regrupează, cresc cantitativ şi practic prezintă toate elementele specifice
proceselor de dezvoltare; aceasta se datoreşte apariţiei proceselor ondulatorii menţionate mai sus şi
observatorul va nota Sc cumulogenitus sau cumulonimbogenitus numai atât timp cât norii respectivi sunt
în evidentă legătură cu masele noroase din care au provenit şi prezintă în continuare elemente evidente
de destrămare; el va schimba denumirea speciei sau varietăţii şi respectiv codificarea, de îndată ce norii
Stratocumulus încep să se dezvolte din nou.
Formele sub care apar norii Stratocumulus sunt la fel de variate ca şi procesele de formare a lor.
Astfel, după aspectul exterior, pot fi observaţi sub formă de pături mai mult sau mai puţin întinse, bancuri
adeseori cu aspect lenticular, benzi sau bancuri formate din elemente neregulate şi cu aspect cumuliform.
B.8.7.3.1.2. Specii de nori Stratocumulus

Stratocumulus stratiformis (Sc str) Rulouri sau plăci mari (galeţi) dispuse în strat sau pânză de
mare întindere. Aceste elemente sunt mai mult sau mai puţin aplatizate. (planșele 21 ÷ 27 din Atlasul
Este specia cea mai frecvent observată. Uneori se poate întâmpla, în special în zonele tropicale,
ca Stratocumulus stratiformis să fie observat numai sub forma unui singur rulou mare. În majoritatea
cazurilor, în această specie se observă toate formele de trecere dintre Stratocumulus şi norii Altocumulus,
Nimbostratus şi Stratus.
(nori Stratocumulus stratiformis – după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B8-58
Stratocumulus lenticularis (Sc len) Stratocumulus în formă de lentile sau migdale. (planșa 27 (5,
6) din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Specie observată destul de rar, formată din unul sau mai multe elemente, dintre care majoritatea
au o lăţime aparentă mai mare de cinci grade atunci când sunt observate sub un unghi ce depăşeşte 30°
deasupra orizontului; elementele constituente sunt mai mult sau mai puţin netede şi de obicei întunecate,
cu poziţie aparent staţionară; se observă mai des în regiuni cu relief accentuat şi de regulă apar şi dispar
repede, indiferent de durata de existenţă.
(nori Stratocumulus lenticularis - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Stratocumulus castellanus (Sc cas) Stratocumulus constituiţi din mase mai mult sau mai puţin
cumuliforme, dispuse în linie şi aşezate pe o bază orizontală comună. Partea superioară a acestor nori,
mai mult sau mai puţin dezvoltată pe verticală, prezintă un aspect crenelat, care este cu atât mai evident
cu cât norii respectivi sunt priviţi din profil. (planșa 9 (4, 5) din Atlasul Internațional al Norilor–ediția 1983)
În unele cazuri, aceste mase noroase cumuliforme pot atinge dimensiuni foarte mari şi se pot
transforma în Cumulus congestus sau chiar Cumulonimbus. Ca şi celelalte genuri care prezintă specia
castellanus această specie de Stratocumulus poate fi premergătoare stării orajoase.
În practică este foarte dificil de deosebit elementele de nori Stratocumulus în formă de flocoane
(Stratocumulus floccus) de norii Cumulus mici.
B8-59
(nori Stratocumulus castellanus și Stratocumulus lenticularis poziționați sub Stratocumulus stratiformis opacus
(varietatea duplicatus)- după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Stratocumulus volutus (Sc vol) Stratocumulus constituiți dintr-o masă noroasă lungă, orizontală,
care iese în evidență, în formă de tub și care adesea pare să se rostogolească încet pe o axă orizontală.
De obicei apar ca elemente singulare, dar sunt observate ocazional în benzi succesive de nori. Această
specie de Stratocumulus este rară.
(nori Stratocumulus volutus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Stratocumulus floccus (Sc flo) Stratocumulus constituiți din flocoane mici cu aspect cumuliform;
părțile inferioare ale flocoanelor sunt în general zdrențuite și, la temperaturi foarte scăzute, sunt însoțite
de trene fibroase (virga din cristale de gheață). Stratocumulus floccus este un indiciu al instabilității la acel
nivel. Stratocumulus floccus se formează adesea ca rezultat al disipării bazei norului Stratocumulus
castellanus.
B8-60
(nori Stratocumulus floccus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B.8.7.3.1.3. Varietăţi de nori Stratocumulus

Stratocumulus translucidus (Sc tr) Stratocumulus în banc, pânză sau strat, fără nici o parte
foarte densă, a cărui masă principală este suficient de transparentă pentru a lăsa să se vadă poziţia
Soarelui sau a Lunii. Prin spaţiile de legătură dintre elementele lor constituente se poate zări slab chiar
albastrul cerului. (planșele 22, 23 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Această varietate se observă de obicei sub forma unei pături relativ subţiri, constituită din elemente
macroscopice foarte apropiate, aparent unite între ele; se observă cel mai frecvent la specia stratiformis.
Stratocumulus perlucidus (Sc pe) Banc, pânză sau strat de nori Stratocumulus, care prezintă
între elementele lor constituente spaţii prin care se poate vedea Soarele, Luna, albastrul cerului sau norii
de deasupra lor. (planșa 21 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Elementele constituente au formă ovoidală, de rulouri sau dale mari; varietatea se observă frecvent
la specia stratiformis.
Stratocumulus opacus (Sc op) Stratocumulus denşi, sub formă de pânză sau strat, continuu sau
aproape continuu, constituit din rulouri mari sau dale mari întunecate (galeţi), din care cea mai mare parte
sunt suficient de opace pentru a masca complet Soarele sau Luna. (planșele 25 ÷ 27 din Atlasul
Baza acestor nori este uneori unită şi divizarea lor aparentă în elemente sudate se datoreşte
neregularităţii suprafeţei lor superioare; totuşi, cel mai adesea, suprafaţa inferioară a norilor Stratocumulus
opacus prezintă elemente care îi conferă un relief bine conturat. Această varietate se observă frecvent tot
la specia stratiformis.
Stratocumulus duplicatus (Sc du) Stratocumulus constituiţi din două sau mai multe pânze, sau
straturi suprapuse, aproximativ orizontale, situate la niveluri puţin diferite şi uneori parţial unite între ele.
Această varietate este comună atât speciei stratiformis, cât şi bancurilor de Stratocumulus
lenticuIaris.
Stratocumulus undulatus (Sc un) Strat constituit din elemente destul de groase şi adesea
cenuşii, dispuse după un sistem de linii aproximativ paralele. Uneori se observă un al doilea sistem de linii
B8-61
transversale, care intersectează sistemul principal. (planșa 26 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția
1983)
Varietatea este comună speciei stratiformis.
Stratocumulus radiatus (Sc ra) Stratocumulus dispuşi în benzi late, aproximativ paralele care
datorită efectului de perspectivă, converg aparent către unul sau două puncte opuse ale orizontului.
(planșa 25 din Atlasul Internațional de Nori)
Această varietate se observă, de asemenea, la specia stratiformis şi observatorul trebuie să fie
atent la identificarea ei, pentru a nu confunda norii respectivi cu norii Cumulus dispuşi în şiruri („drumurile
de nori").
Stratocumulus lacunosus (Sc la) Stratocumulus în pânză, în strat sau bancuri, care prezintă
spaţii senine şi rotunjite, repartizate mai mult sau mai puţin uniform şi dintre care multe au margini
destrămate. Elementele noroase şi spaţiile senine sunt adesea dispuse în aşa fel încât aspectul lor general
îl sugerează pe cel al unei plase sau al unui fagure de miere.
Detaliile acestor nori se modifică rapid; varietatea este comună speciei stratiformis.
(nori Stratocumulus stratiformis translucidus undulatus - după „Atlasul Internațional al Norilor”

(nori Stratocumulus stratiformis translucidus perlucidus - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-varieties-perlucidus.html)
B8-62
(nori Stratocumulus stratiformis opacus perlucidus - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-varieties-opacus.html)
(nori Stratocumulus stratiformis opacus perlucidus undulatus radiatus și Cumulus fractus fluctus- după „Atlasul
Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-varieties-undulatus.html)
(nori Stratocumulus radiatus, Cumulus fractus și Cumulus humilis- după „Atlasul Internațional al Norilor”
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-varieties-radiatus.html)
B8-63

Varietatea Stratocumulus opacus poate prezenta mamma; în acest caz, pe baza norului se
observă un relief bine conturat, cu aspect de mameloane sau domuri răsturnate, care uneori par că sunt
pe punctul de a se desprinde de masa noroasă principală. Stratocumulus mamma nu trebuie confundaţi
cu unele tipuri de Altostratus opacus cu aspect ridat.
Sub norii Stratocumulus, în special la temperaturi joase, se poate observa uneori virga.
Particularitatea praecipitatio se observă rar; atunci când se observă precipitaţii (ploaie, ninsoare
sau măzăriche moale) acestea au întotdeauna intensitate slabă şi durată scurtă.
Norii Stratocumulus mai au și următoarele particularități suplimentare: fluctus, asperitas și
cavum.
(nori Stratocumulus castellanus cu virga- după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

(nori Stratocumulus stratiformis opacus mamma cumulogenitus- după „Atlasul Internațional al Norilor”
B8-64
(nori Stratocumulus cumulonimbogenitus- după „Atlasul Internațional al Norilor”

Această fotografie prezintă un strat subțire de nor Stratocumulus care s-a format, cel puțin parțial, din etalarea unui nor
Cumulonimbus; partea superioară a norului Cumulonimbus origine (genitus) este ascunsă de Stratocumulus. Deoarece norul de
origine este Cumulonimbus, se numește Stratocumulus cumulonimbogenitus. Prezența unui nor Cumulonimbus cu dezvoltare
verticală mai mare decât norul Stratocumulus este revelată de precipitațiile care cad sub formă de grindină mică, vizibile sub baza
norilor. Aceasta este caracteristica suplimentară praecipitatio.
(nori Stratocumulus fluctus- după „Atlasul Internațional al Norilor”

O formațiune noroasă cu durată de viață relativ scurtă, care apare de obicei pe suprafața superioară a norului, sub formă
de bucle sau valuri care se sparg (valuri Kelvin-Helmholtz). Este o caracteristică suplimentară a norului cauzată de forfecarea
vântului.
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-fluctus.html)
B8-65
(nori Stratocumulus asperitas- după „Atlasul Internațional al Norilor”

Particularitatea suplimentară asperitas este mai haotică decât undulatus, cu o organizare orizontală mai redusă.
Particularitatea se caracterizează, în general, prin valuri în baza norului, care văzută de jos seamănă astfel cu o mare cu suprafața
brăzdată de valuri. Variațiile nivelurilor de iluminare și grosimea norilor pot duce la efecte vizuale dramatice.
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-asperitas.html)

Aspectul general al norilor Stratocumulus este asemănător cu cel al norilor Altocumulus, însă
datorită nivelului lor mai coborât, elementele constituente ale norilor Stratocumulus par mai groase şi
uneori mai netede decât cele de Altocumulus.
Elementele norilor Stratocumulus sunt adesea grupate sau dispuse în linii, prezentând ondulaţii
orientate în una sau două direcţii. Aceste elemente pot fi mai mult sau mai puţin distincte însă cel mai
adesea stratul noros este continuu, uneori cu găuri. În cazul unei pături continue, suprafaţa inferioară este
frecvent neuniformă şi prezintă un relief mai mult sau mai puţin accentuat, sub formă de riduri, mamma
etc.
În procesul de transformare a norilor Cumulus sau Cumulonimbus în Stratocumulus se pot observa
următoarele aspecte:
a) în timpul zilei, când normal există mişcări convective puternice pe seama cărora se dezvoltă
nori Cumulus mari, vârfurile norilor respectivi se lăţesc datorită prezenţei unui strat de inversiune la nivelul
lor, iar baza se îngustează progresiv până la dispariţia completă. La începutul acestui proces se mai
observă încă legătura netă dintre norii Stratocumulus şi norii Cumulus din care au provenit; în multe cazuri,
observatorul poate constata persistenţa vârfurilor cumuliforme deasupra păturii de Stratocumulus
cumulogenitus. La sfârşitul acestui proces, pătura de Stratocumulus capătă o mare extindere orizontală,
cu aspect de Stratocumulus opacus, elementele noroase au forma de valuri sau rulouri mari, care pe
alocuri pot prezenta mamma;
b) seara, la apusul Soarelui, vârfurile norilor Cumulus formaţi în timpul zilei se turtesc şi baza lor
se lăţeşte, norii respectivi transformându-se în elemente plate, alungite, cu margini destrămate, dispuse
sau nu în şiruri, care dispar destul de repede după apusul Soarelui (planșele 18, 19 din Atlasul Internațional
al Norilor – ediția 1983).
Baza norilor Stratocumulus se situează în medie între 500 şi 1.500 m, iar grosimea stratului variază
în medie între 200 şi 800 m.
Atunci când norii Stratocumulus sunt suficient de subţiri, în jurul poziţiei Soarelui sau Lunii se
formează coroană sau irizaţii. Destul de rar, din norii Stratocumulus pot să cadă precipitaţii foarte
slabe şi de durată scurtă – de ordinal zecilor de minute -, sub formă de picături mari şi rare de
B8-66
ploaie, măzăriche moale ori fulgi izolaţi de zăpadă, la care se observă clar forma de steluţe.
Intensificarea precipitaţiilor, asociată cu îngroşarea şi uniformizarea păturii noroase, marchează
întotdeauna procesul de transformare a norilor Stratocumulus în alţi nori stratiformi precipitanţi.
B.8.7.3.1.6. Deosebiri esenţiale între norii Stratocumulus şi nori asemănători de alte genuri
Datorită faptului că pe timp extrem de rece din norii Stratocumulus pot cădea virga abundente,
constituite din cristale de gheaţă însoţite uneori chiar de halo, pentru a nu-i confunda cu nori Cirrostratus
joşi, observatorul va urmări cu atenţie baza norului respectiv pentru a identifica prezenţa elementelor
macroscopice sub formă de rulouri, dale (galeţi), pavele mari, elemente caracteristice numai norilor
Stratocumulus; de asemenea, va avea în vedere şi faptul că opacitatea acestor nori este mult mai mare
decât cea a norilor Cirrostratus.
Norii Stratocumulus pot fi uneori confundaţi cu Altocumulus, atunci când aceştia din urmă au părţi
întunecate. Singurul criteriu de diferenţiere în acest caz rămâne dimensiunea aparentă a elementelor
macroscopice constituente ale masei noroase respective; observatorul va ţine seama că majoritatea
elementelor noroase dispuse regulat trebuie să aibă o lăţime aparentă mai mare de cinci grade în cazul
norilor Stratocumulus şi mai mică de cinci grade în cazul norilor Altocumulus, atunci când sunt privite sub
un unghi mai mare de 30° deasupra orizontului.
Diferenţierea între Stratocumulus pe de o parte şi Altostratus, Nimbostratus şi Stratus pe de altă
parte, se bazează pe faptul că în masele de Stratocumulus se poate distinge prezenţa elementelor unite
sau nu între ele. De fapt, contrar aspectului adesea fibros al norului Altostratus, aspectul norilor
Stratocumulus este întotdeauna nefibros cu excepţia cazurilor cu temperaturi extrem de scăzute. La
criteriile de mai sus se adaugă şi cele care se bazează pe caracterul precipitaţiilor şi natura particulelor
constituente ale acestora şi care, în majoritatea cazurilor, rămân singurul mijloc de identificare corectă a
norilor existenţi. Observatorul va ţine seama că din norii Stratocumulus, comparativ cu ceilalţi men-
ţionaţi în acest paragraf, cad precipitaţii destul de rar, cantitativ slabe şi de scurtă durată; acestea
sunt întotdeauna sub formă de picături de ploaie, fulgi rari de zăpadă sau boabe rare de măzăriche
moale.
Norii Stratocumulus se deosebesc de Cumulus, prin faptul că elementele lor constituente sunt de
obicei grupate în bancuri şi că în general vârfurile acestora sunt plate. În cazurile în care vârfurile norilor
Stratocumulus se prezintă sub formă de domuri, observatorul va constata întotdeauna că acestea din
urmă, contrar norilor Cumulus, apar aşezate pe o bază comună.
B.8.7.3.1.7. Norii Stratocumulus observați din avion

Norii Stratocumulus sunt situaţi în general la altitudini sub 2 km, grosimea lor fiind cel mai adesea
cuprinsă între 500 şi 1.000 m.
La fel ca Altocumulus, Stratocumulus pot fi observaţi sub mai multe forme, dintre care cele mai
importante sunt descrise în continuare.
a) Stratocumulus în pânză sau în strat cu elemente separate (Stratocumulus stratiformis)
Văzut de jos, acest tip de Stratocumulus se prezintă sub forma unei pânze sau a unui strat compus
din elemente destul de întinse, cenuşii sau albicioase, ori alb-cenuşii. Dată fiind grosimea lor ceva mai
mare şi conţinutul lor în apă ceva mai bogat, Stratocumulus sunt mai întunecaţi decât Altocumulus.
Stratocumulus din acest tip sunt constituiţi din picăturele de apă amestecate uneori cu cristale de
gheaţă la temperaturi joase. Observatorul aflat la bordul avionului are impresia că zboară printr-o ceaţă
densă, cu variaţii de vizibilitate, când foarte slabe, când destul de importante. Givrajul este uneori destul
de puternic, iar turbulenţa, în general moderată, este adeseori mai puternică decât în Altocumulus de
acelaşi tip.
Văzuţi de sus, norii Stratocumulus au un aspect oarecum mutonat (grupuri de oițe) ca şi norii
Altocumulus cu elemente separate. Protuberanţele şi înmuguririle depăşesc uneori suprafaţa superioară
a stratului; înmuguririle provin din însuşi stratul noros sau sunt constituite din vârfurile norilor Cumulus
congestus sau CumuIonimbus, care traversează pătura noroasă de jos în sus. Frecvent, se remarcă găuri
mari sau fisuri. Este posibil să se observe pe suprafaţa lor superioară, uneori chiar simultan, fotometeori
ca gloria, curcubeu alb şi imaginea Soarelui.
b) Stratocumulus în pânză sau strat cu elemente sudate (Stratocumulus stratiformis „sudaţi”)
Văzută de jos, baza acestui tip de Stratocumulus este de obicei bine delimitată şi în general
prezintă neregularităţi; cu toate acestea, relieful bazei norului poate fi sesizabil numai prin neuniformităţile
luminanţei.
B8-67
Stratocumulus de acest tip sunt constituiţi din picăturele de apă amestecate uneori cu cristale de
gheaţă la temperaturi joase; în interiorul acestor nori se pot întâlni şi picături de ploaie, măzăriche, cristale
sau fulgi de zăpadă. Observatorul are impresia că zboară printr-o ceaţă densă. Givrajul este uneori
moderat, iar turbulenţa este, de asemenea, în general moderată.
Văzută de sus, suprafaţa superioară a acestui tip de Stratocumulus este câteodată plată, însă cel
mai frecvent ea este mai mult sau mai puţin ondulată sau se prezintă sub formă de benzi lungi paralele.
Uneori se observă protuberanţe şi înmuguriri, iar imediat deasupra suprafeţei superioare a acestui nor,
aerul este adesea pâclos. Pe această suprafaţă este posibil să se observe, uneori chiar simultan o gloria,
un curcubeu alb şi imaginea Soarelui.
Pânza sau stratul noros îmbracă adesea forma accidentelor de teren. Adânciturile şi cocoaşele
care apar astfel, prin diferenţele lor de luminanţă (adânciturile — întunecate şi cocoaşele — luminoase)
reflectă destul de fidel particularităţile topografice (râuri, lacuri, coaste, coline, etc.), care pot fi uneori zărite
prin înseninările din pătura noroasă.
B8-68
B.8.7.3.2. Norii STRATUS (St)

Definiţie: Strat noros în general cenuşiu, cu bază destul de uniformă, din care poate cădea
burniţă, ninsoare, fulgi mici de zăpadă sau ninsoare grăunţoasă. Atunci când Soarele este vizibil
datorită transparenţei norului, conturul astrului este net observabil. Norii Stratus nu dau fenomene
de halo decât la temperaturi foarte scăzute. Uneori norul Stratus se prezintă sub formă de bancuri
destrămate.

Norii Stratus sunt constituiţi în general din picăturele mici de apă; la temperaturi foarte joase, ei pot
conţine particule mici de gheaţă. Când este dens sau gros, norul Stratus poate conţine frecvent picături
de burniţă şi uneori fulgi de zăpadă sau ninsoare grăunţoasă; în asemenea cazuri, norul capătă un aspect
întunecat sau ameninţător.
Procesele principale care duc la formarea norilor Stratus sunt:

– răcirea aerului, relativ mai cald, în deplasarea lui peste o suprafaţă subiacentă rece;
– răcirea progresivă a stratului de aer în contact cu suprafaţa subiacentă, prin procese radiative
nocturne sau de durată mare;
– răcirea prin ascendenţa aerului de-a lungul pantelor line;
– umezirea şi răcirea aerului pe seama evaporării precipitaţiilor ce cad din norii situaţi la un nivel
mai înalt;
– transportul turbulent al vaporilor de apă în stratul de sub inversiune sau difuzia vaporilor de apă
din mase de aer umed de deasupra inversiunii şi condensarea surplusului de vapori în partea superioară
a stratului de aer situat sub inversiune;
– condensarea vaporilor de apă în masa de aer rece, care staţionează deasupra bazinelor de apă
caldă (lacuri) sau deasupra curenţilor marini calzi.
În acest din urmă caz, ca de altfel şi în condiţiile menţionate la primele două puncte, norii Stratus
se formează de regulă din ceaţa care se ridică. Ridicarea progresivă a păturii de ceaţă şi transformarea ei
în Stratus este determinată de încălzirea treptată a suprafeţei subiacente sau de intensificarea circulaţiei
la nivelul solului.
Norii Stratus se mai pot forma şi prin coborârea unei pături de Stratocumulus, proces în care
suprafaţa inferioară a acesteia îşi pierde relieful sau contururile aparente ale elementelor constituente, din
cu totul alte motive decât declanşarea precipitaţiilor (St stratocumulomutatus).
Norii Stratus fractus de timp rău sunt generaţi frecvent de norii Altostratus, Nimbostratus sau
Cumulonimbus, din care cad precipitaţii (St fra altostratogenitus, St fra nimbostratogenitus, St fra
cumulonimbogenitus); în condiţii similare, Stratus fractus mai poate proveni şi din norii Cumulus din care
cad precipitaţii (St fra cumulogenitus).
Norii Stratus se observă sub formă de pânze cenuşii, destul de uniforme cu aspect nebulos; masa
noroasă este uneori atât de joasă încât acoperă înălţimile mici sau partea superioară a construcţiilor înalte
(turnuri, coşuri). Cu excepţia pânzelor foarte subţiri, norii Stratus sunt opaci şi maschează complet poziţia
Soarelui sau a Lunii. Suprafaţa inferioară a acestor nori este de obicei bine delimitată şi prezintă ondulaţii
mari; în condiţiile unei circulaţii slabe şi ale existenţei unui aer umed în stratul de sub nor, baza acestuia
devine difuză şi este dificil pentru observator să aprecieze corect plafonul.
Norii Stratus mai pot fi observaţi sub formă de fragmente cu margini destrămate, care prezintă
forme tranzitorii în procesul de formare sau destrămare a pânzelor continue de Stratus. Forme similare se
observă în cazul norilor anexă de tip pannus, care apar sub norii din care cad precipitaţii continue. În timpul
destrămării unei pânze de nori Stratus, formată în condiţii de stabilitate, Soarele şi Luna apar ca un disc
luminos bine conturat, însă fără raze; se poate observa frecvent albastrul cerului senin printre fragmentele
noroase.
În dimineţile calde de vară, fragmentele de nori Stratus purtate de vânt, rezultate din destrămarea
unei pânze continue, se pot transforma direct în nori Cumulus humilis. Acest proces are loc pe seama
curenţilor convectivi ascendenţi întâlniţi de fragmentele de Stratus.
B8-69
B.8.7.3.2.2. Specii de nori Stratus

Stratus nebulosus (St neb) Pătură de Stratus, cu aspect nebulos, cenuşiu şi destul de uniform
(planșele 28 ÷ 30 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
Este specia observată cel mai frecvent, mai ales în sezonul rece şi la latitudini înalte. Are aspect
asemănător cu ceaţa şi atunci când baza norului este foarte joasă poate reduce mult vizibilitatea
orizontală.
Stratus fractus (St fra) Stratus care se prezintă sub formă de fâşii neregulate, care au un aspect
net destrămat şi ale căror contururi se modifică continuu şi adesea rapid (planșele 32÷35; 60; (8, 9) din
Atunci când provin din destrămarea unei pânze de ceaţă, de Stratus sau apar după ploaie în
regiunile de deal şi munte, norii Stratus fractus au culoare albă şi structură uneori fibroasă. Au durată de
existenţă scurtă şi de regulă se risipesc şi dispar repede sau se transformă în nori Cumulus, odată cu
încălzirea mai intensă a suprafeţei solului (planșa 32 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
B.8.7.3.2.3. Varietăți de nori Stratus
Stratus opacus (St op) Banc, pânză sau strat de Stratus, a cărui parte principală este opacă şi
maschează complet poziţia Soarelui sau a Lunii.
Această varietate este caracteristică speciei nebulosus şi se observă cel mai frecvent.
Stratus translucidus (St tr) Banc, strat sau pânză de Stratus a cărui principală parte este suficient
de transparentă pentru a permite observarea conturului Soarelui sau al Lunii (planșele 28, 31 din Atlasul
Varietate caracteristică, de asemenea, speciei nebulosus.
Stratus undulatus (St un) Banc, strat sau pânză de Stratus care prezintă ondulaţii (planșa 30 din
Varietate caracteristică speciei nebulosus, observată destul de rar, atunci când norul s-a format
din Stratocumulus.
(nori Stratus nebulosus varietatea opacus – după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B8-70
(nori Stratus nebulosus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
(nori Stratus fractus de vreme bună - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B8-71

La norii Stratus se pot observa două particularități: praecipitatio, atunci când din ei cade burniţă,
ninsoare sau ninsoare grăunţoasă și fluctus.
Norii Stratus nu au nori anexă, însă pot fi observaţi ei ca nori anexă (Stratus fractus pannus) la
norii Altostratus, Nimbostratus şi Cumulonimbus (planșa 60 (8, 9) din Atlasul Internațional al Norilor – ediția
1983).
(nori Stratus nebulosus cu precipitații- după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

supplementary-features-praecipitatio.html)
(ceață pe mare cu fluctus- după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-

features-fluctus.html)
B8-72

Norii Stratus se formează prin efectul combinat pe de o parte al scăderii temperaturii aerului
în straturile cele mai joase ale atmosferei, iar pe de altă parte al turbulenţei datorate vântului.
Pe continent, răcirea poate fi determinată de radiaţia nocturnă, care este deosebit de intensă pe
vreme senină şi cu vânt slab sau calm; răcirea se poate produce şi prin advecţia unei mase de aer relativ
mai cald peste un sol mai rece.
Pe mare, răcirea se datoreşte numai proceselor advective.
Norii Stratus se prezintă uneori sub formă de fragmente, mai mult sau mai puţin unite între ele, cu
dimensiuni şi luminanţă variabilă. În acest caz, elementele noroase reprezintă un stadiu tranzitoriu în
procesul de formare sau de destrămare a păturilor continue de Stratus; de regulă, asemenea stadii
tranzitorii au o durată scurtă de existenţă.
Atunci când se formează ca nori anexă (pannus) sub Altostratus, Nimbostratus, Cumulonimbus
sau Cumulus praecipitatio, norii Stratus fractus sunt rezultatul efectului turbulenţei care se manifestă în
păturile de aer umezit pe seama evaporării precipitaţiilor care cad din norii respectivi.
Din norii Stratus cad uneori precipitaţii slabe, întotdeauna sub formă de burniţă, ninsoare
(fulgi mici de zăpadă) sau ninsoare grăunţoasă. Atunci când sunt foarte subţiri pot forma coroană în
jurul Soarelui sau Lunii şi cu totul excepţional, numai la temperaturi foarte scăzute, pe aceşti nori se poate
observa chiar halo.
În timpul precipitaţiilor, vizibilitatea orizontală scade apreciabil sub norii Stratus.
În timpul verii, norii Stratus au o durată scurtă de existenţă şi odată cu încălzirea suprafeţei
terestre se ridică şi se risipesc repede sau se transformă în Cumulus. Iarna însă pot acoperi
complet cerul zile în şir.
Înălţimea bazei norilor Stratus, atunci când este bine observabilă şi nu se contopeşte cu
ceaţa de la sol, se situează în medie aproximativ între 100 şi 700 m, iar grosimea stratului variază, în
funcţie de sezon, în medie între 200 şi 800 m.
B.8.7.3.2.6. Deosebiri esenţiale între norii Stratus şi nori asemănători de alte genuri
Uneori, datorită vântului intens, norii Stratus fractus capătă pe alocuri un aspect fibros grosier, care
se deosebeşte de cel al norilor Cirrus prin aceea că este mult mai puţin alb (cu excepţia cazurilor când
norii sunt observaţi în direcţia Soarelui), nu este atât de vaporos şi că în general forma fragmentelor se
modifică rapid.
Un nor Stratus subţire poate fi confundat cu Cirrostratus. Pentru identificare corectă, observatorul
va ţine seama de faptul că norul Stratus în ansamblu nu are o culoare albă atât de pură ca Cirrostratus,
decât doar în cazurile în care este subţire şi observat în direcţia Soarelui; în asemenea cazuri, observatorul
va ţine seama de cel mai important criteriu de deosebire între aceşti nori, şi anume că pe Stratus se poate
forma numai coroană (menționăm că numai la temperature scăzute se poate forma halo), iar pe
Cirrostratus numai halo.
Stratus se deosebeşte de Altostratus prin faptul că nu estompează conturul Soarelui sau al Lunii,
adică nu produce efectul transparenţei de geam mat, caracteristic numai norilor Altostratus.
Destul de frecvent, un nor Stratus gros poate fi confundat cu Nimbostratus; criteriile de diferenţiere
între cele două genuri sunt următoarele:
a) în general, Stratus are o bază mai net delimitată şi mai uniformă decât Nimbostratus; în plus,
norul Stratus are un aspect uscat, care contrastează destul de puternic cu aspectul umed al norului
Nimbostratus;
b) o pătură de Stratus relativ subţire permite să se vadă conturul Soarelui sau al Lunii, cel puţin
prin părţile sale cele mai subţiri, în timp ce Nimbostratus, indiferent de variaţiile de grosime din masa sa,
maschează complet poziţia aştrilor luminoşi;
c) când norul observat este însoţit de precipitaţii, este relativ uşor pentru observator să
deosebească un Stratus de Nimbostratus, dacă îşi aminteşte că din norii Stratus cad numai precipitaţii
slabe sub formă de burniţă, fulgi rari de ninsoare sau ninsoare grăunţoasă, în timp ce din Nimbostratus
cade întotdeauna ploaie, lapoviţă, ninsoare sau granule de gheaţă. Dificultatea apare atunci când
precipitaţiile care cad dintr-un nor situat la un nivel mai înalt, traversează pătura de Stratus; în acest caz,
pătura întunecată şi uniformă de Stratus seamănă foarte bine cu Nimbostratus cu care poate fi foarte uşor
confundat;
B8-73
d) norii Stratus se observă mai frecvent în condiţii de calm sau de vânt slab decât pe vânt puternic,
în timp ce Nimbostratus este asociat în general cu vânt moderat sau puternic; totuşi, acest criteriu nu
trebuie să fie unic pentru observator în identificarea sau deosebirea celor două genuri de nori;
e) o pătură groasă de Stratus apare cel mai adesea fără ca să existe nici un nor anterior, cel puţin
în etajele inferior şi mijlociu. În schimb, Nimbostratus urmează aproape întotdeauna după alţi nori, care
aparţin de regulă etajului mijlociu sau la fel de bine se pot forma dintr-un nor preexistent.
Criteriul de deosebire între Stratus şi Stratocumulus îl constituie absenţa oricărui indiciu al
prezenţei elementelor macroscopice constituente, unite sau nu între ele.
Norii Stratus fractus se deosebesc de Cumulus fractus prin faptul că primii sunt mai puţin albi şi
mai puţin denşi decât ultimii; de fapt, Stratus fractus are o dezvoltare mai slabă pe verticală, pentru că se
formează numai datorită turbulenţei şi în absenţa totală a convecţiei termice.
B.8.7.3.2.7. Norii Stratus observați din avion

Stratus este în general situat între suprafaţa terestră şi o altitudine de 2 km, grosimea sa putând
să se întindă de la câteva zeci de metri la câteva sute de metri.
Văzut de jos, Stratus în pânză sau bancuri este în general cenuşiu, uneori cu neuniformităţi de
luminanţă. De la caz la caz, baza sa poate fi net delimitată, vaporoasă sau destrămată. Când Soarele este
vizibil printr-un nor Stratus, conturul său nu este estompat şi astrul nu lasă impresia că ar fi văzut ca
printr-un geam mat.
Stratus este constituit din picăturele mici de apă, iar uneori şi din cristale de gheaţă; în interiorul
acestor nori mai pot fi întâlnite picături de burniţă, ninsoare sau ninsoare grăunțoasă.
Densitatea norului Stratus creşte pe măsură ce avionul se apropie de suprafaţa lui superioară, iar
în vecinătatea acesteia prezenţa unei mari cantităţi de picăturele foarte fine de apă reduce puternic
vizibilitatea până aproape la zero. Există de asemenea variaţii de densitate şi vizibilitate în plan orizontal.
Givrajul şi turbulenţa pot fi slabe sau moderate. Turbulenţa poate fi moderată sau intensă pe un strat îngust
la ieşirea din nor prin suprafaţa lui superioară, delimitată de regulă de inversiune termică.
Văzută de sus, suprafaţa superioară a norului Stratus este în general ondulată (cel mai adesea cu
ondulaţii apropiate) şi prezintă uneori protuberanţe.
În condiţii de vânt puternic, ondulaţiile sunt mai accentuate, iar adânciturile şi cocoaşele suprafeţei
superioare reflectă destul de fidel accidentele de teren (la fel ca în cazul norilor Stratocumulus cu elemente
unite). Imediat, deasupra suprafeţei superioare a acestui nor, aerul este adesea pâclos. Este posibil să se
observe, uneori chiar simultan o gloria, un curcubeu alb şi imaginea Soarelui.
B8-74
B.8.7.3.3. Norii CUMULUS (Cu)

Definiţie: Nori separaţi, în general denşi şi cu contururi bine delimitate, care se dezvoltă pe
verticală sub formă de mameloane, domuri sau turnuri, a căror regiune superioară înmugurită
seamănă adesea cu o conopidă. Părţile luminate de Soare ale acestor nori sunt, cel mai adesea,
de un alb strălucitor; baza lor, relativ întunecată, este aproximativ orizontală. Uneori norii Cumulus
sunt destrămaţi.

Norii Cumulus sunt constituiţi în principal din picăturele de apă. Atunci când sunt mult dezvoltați pe
verticală, norii Cumulus pot produce averse de ploaie. Deoarece acești nori se dezvoltă mult pe verticală,
în părţile lor superioare, care ajung în domeniul temperaturilor negative, se pot forma şi cristale de gheaţă
pe seama picăturelelor de apă suprarăcită care se evaporă; dacă dezvoltarea pe verticală continuă şi
procesul de îngheţare la partea superioară a norului devine predominant, atunci norul Cumulus se
transformă în Cumulonimbus. Pe timp foarte rece, când toată masa norului Cumulus este la o temperatură
net sub 0°C, acest proces conduce la degenerarea norului, care în final se transformă în trene difuze de
ninsoare.
Norii Cumulus se formează în principal pe seama curenţilor verticali ascendenţi care se dezvoltă
în masele de aer instabile (convecţie); asemenea mişcări verticale la scară mică sunt determinate de
încălzirea stratului inferior de aer în contact cu suprafaţa subiacentă mai caldă. Procesul este caracteristic
pentru suprafeţele de uscat în sezonul cald şi ziua; pentru bazinele maritime mari şi oceanice, procesul
este mai uniform şi se produce îndeosebi în sezonul rece, noaptea şi mai ales în condiţii de advecţie rece,
deasupra curenţilor calzi.
Forma sub care pot fi observaţi norii Cumulus este foarte variată; aşa cum rezultă şi din definiţie,
forma tipică este cea de grămezi separate, mai mult sau mai puţin distanţate între ele, în general dense
cu contururi bine delimitate şi bază relativ orizontală; în majoritatea cazurilor, mai ales în cazul elementelor
noroase bine dezvoltate, înălţimea sau grosimea norului este cel puţin egală sau mai mare decât lăţimea
lui. Cu toate acestea, în stadiile incipiente de formare, norii Cumulus pot fi observaţi si sub forma unor
elemente mai plate, cu margini destrămate. În funcţie de condiţiile dominante în atmosfera zonei în care
sunt observaţi, observatorul poate constata prezenţa simultană a mai multor sau chiar a tuturor speciilor
de nori Cumulus, care de fapt reprezintă diferite stadii de dezvoltare a lor. Foarte rar, sub pânzele de
Altostratus, Nimbostratus sau Cumulonimbus se pot observa fragmente de nori Cumulus ca nori anexă,
care se formează în condiţii similare cu cele descrise pentru Stratus fractus pannus (Cu fra
altostratogenitus, Cu fra nimbostratogenitus, Cu fra cumulonimbogenitus sau cumulogenitus).
Formarea norilor Cumulus în condiţii de cer senin şi convecţie termică este precedată frecvent de
apariţia pe bolta cerească a unor plaje pâcloase, în interiorul cărora încep să se dezvolte norii.
În afară de condiţiile menţionate mai sus, norii Cumulus se mai pot forma sau pot proveni din
transformarea norilor Altocumulus, Stratocumulus sau Stratus preexistenţi (Cu altocumulogenitus, Cu
stratocumulogenitus, Cu stratocumulomutatus sau Cu stratomutatus), ultimul caz observându-se frecvent
dimineaţa deasupra continentului.
Forma norilor Cumulus variază într-o gamă destul de largă, începând cu cea a elementelor noroase
mici, aplatizate şi cu margini mici destrămate, mai mult sau mai puţin răspândite pe bolta cerească şi
terminând cu cea a elementelor noroase mari, cu aspect de domuri sau de conopide, puternic înmugurite,
aglomerate şi în agitaţie vizibilă, proces care le modifică rapid conturul.
B.8.7.3.3.2. Specii de nori Cumulus

Cumulus humilis (Cu hum) Cumulus caracterizaţi printr-o slabă extindere verticală şi care par în
general aplatizaţi. Cumulus humilis nu dau niciodată precipitaţii. (planșele 2, 3 din Atlasul Internațional al
Norilor – ediția 1983)
Se observă mai ales în zilele frumoase şi senine de vară, motiv pentru care mai sunt cunoscuţi şi
sub denumirea de Cumulus de timp frumos; apar în cursul dimineţii, au o evoluţie simplă în sensul că se
îndesesc treptat către amiază şi îşi măresc puţin dimensiunile, păstrându-şi în continuare aspectul general
plat, şi dacă nu se transformă în Cumulus mediocris dispar treptat către seară sau se transformă în
Stratocumulus cumulogenitus.
B8-75
(nori Cumulus humilis - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cumulus mediocris (Cu med) Cumulus cu extindere verticală moderată, ale căror vârfuri prezintă
protuberanţe şi înmuguriri puţin dezvoltate. Cumulus mediocris în general nu dau precipitaţii. (planșele 4,
5 (1, 2, 3), 6, 7 (2) din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
Aceşti nori reprezintă o formă de tranziţie între speciile humilis şi congestus; caracteristica
principală o constituie creşterea dimensiunilor verticale ale elementelor, care devin aproximativ egale cu
cele orizontale, contururile devin mai nete iar în partea superioară a elementelor noroase încep să se
dezvolte înmuguriri sau prelungiri insuficient conturate şi cu aspect clocotitor.
(nori Cumulus mediocris – după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cumulus congestus (Cu con) Cumulus puternic înmuguriţi, cu contururi bine decupate, care au
adesea o extindere verticală importantă. Regiunea lor superioară înmugurită are frecvent aspectul unei
conopide. (planșele 6 ÷ 12 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
B8-76
Norii Cumulus congestus pot da precipitaţii, iar în regiunile tropicale pot da chiar averse
abundente. Uneori au formă de turnuri foarte înalte, ale căror vârfuri sunt constituite din umflături noroase,
care se pot detaşa succesiv de partea principală a norului; acestea sunt îndepărtate de vânt şi se destramă
mai mult sau mai puţin rapid, dând uneori virga.
Cumulus congestus provin din dezvoltarea norilor Cumulus mediocris, iar uneori din Altocumulus
sau Stratocumulus castellanus. Evoluţia lor poate urma două direcţii opuse; spre seară dispar treptat sau
se transformă în Stratocumulus cumulogenitus ori se dezvoltă în continuare şi se transformă în
Cumulonimbus, proces pus în evidenţă prin aspectul neted sau prin textura fibroasă ori striată a regiunii
lor superioare.
Frecvent, norii Cumulus congestus mari, bine dezvoltaţi sunt însoţiţi de pileus, care poate înconjura
vârful norului sau poate fi doar alăturat uneia din părţi le superioare ale acestuia.
Cumulus fractus (Cu fra) Cumulus mici, cu marginile destrămate, ale căror contururi se modifică
în permanenţă şi adesea rapid. (planșele 1, 4, 55, pentru pannus planșele 35, 36 din Atlasul Internațional
al Norilor – ediția 1983).
Apar de obicei pe vreme frumoasă, dimineaţa şi destul de frecvent reprezintă o formă de tranziţie
între Stratus şi Cumulus. Atunci când se formează sub norii Altostratus sau Nimbostratus din care cad
precipitaţii, fragmentele de Cumulus sunt mult mai întunecate şi sunt considerate ca nori anexă de tip
pannus.
(nori Cumulus congestus – după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B8-77
(nori Cumulus fractus – după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B.8.7.3.3.3. Varietăţi de nori Cumulus

Cumulus radiatus (Cu ra) Cumulus care aparţin în general speciei mediocris, dispuşi în şiruri
aproximativ paralele cu direcţia vântului („drumuri de nori)" şi care datorită efectului de perspectivă converg
aparent către unul sau două puncte opuse ale orizontului. (planșele 7, 8, 9, 11 din Atlasul Internațional al
Norilor – ediția 1983).
(nori Cumulus mediocris radiatus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

varieties-radiatus.html)

Norii Cumulus mari, bine dezvoltaţi din specia congestus pot fi eventual însoţiţi de una sau mai
multe dintre următoarele particularităţi suplimentare şi/ sau nori anexă: pileus, velum, virga, praecipitatio,
arcus (rareori), pannus (rareori), tuba (extrem de rar) și fluctus.
La rândul lor, norii Cumulus fractus pot fi observaţi ca nori anexă de tip pannus, în condiţiile
menţionate anterior.
B8-78
(nori Cumulus mediocris cu virga - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

(nori Cumulus congestus praecipitatio - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

supplementary-features-praecipitatio.html)
(nori Cumulus congestus praecipitatio arcus pannus - după „Atlasul Internațional al Norilor”
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-arcus.html)
B8-79
(nori Cumulus fractus fluctus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

supplementary-features-fluctus.html)
(nori Cumulus congestul cu tuba - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

supplementary-features-tuba.html)
(nori Cumulus congestul pileus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

accessory-pileus.html)
B8-80

Norii Cumulus se formează în curenţii convectivi, care apar în condiţii de instabilitate, adică atunci
când scăderea verticală a temperaturii în straturile joase ale atmosferei este suficient de puternică.
Asemenea condiţii sunt consecinţa încălzirii puternice a stratului de aer din vecinătatea suprafeţei terestre,
sau a răcirii prin advecţia unui aer mai rece în altitudine ori a ridicării păturii de aer asociată cu destindere
adiabatică verticală. Pe continent, variaţia diurnă a cumulizării este în general foarte pronunţată. Condiţiile
cele mai favorabile sunt în zilele cu dimineţi senine, când Soarele încălzeşte rapid suprafaţa solului; dacă
scăderea verticală a temperaturii este mare şi umezeala relativă ridicată, formarea norilor Cumulus poate
începe devreme; cu cât aceste condiţii de la suprafaţa terestră şi din altitudine se îndeplinesc mai greu,
cu atât întârzie apariţia norilor cumuliformi.
În zilele foarte calde şi cu umiditate redusă, deşi curenţii convectivi se dezvoltă puternic, se poate
întâmpla să nu se formeze nici un nor Cumulus, datorită atât nivelului foarte înalt de condensare a vaporilor
de apă din atmosfera liberă, cât şi potenţialului de umiditate foarte redus. După ce ating apogeul dezvoltării
lor în cursul după amiezii, norii Cumulus scad în dimensiune şi către seară dispar. Deasupra oceanului
sau a mărilor interioare, activitatea diurnă a proceselor de cumulizare este atât de slabă încât existenţa
sa este uneori îndoielnică; însă atunci când există, maximul acestei activităţi se produce în ultimele ore
ale nopţii. Inversarea activităţii de cumulizare deasupra mării se datoreşte faptului binecunoscut, că apa
având o căldură specifică şi capacitate calorică mult mai mare se răceşte mult mai greu decât uscatul,
motiv pentru care în timpul nopţii acţionează ca o suprafaţă subiacentă mai caldă, instabilizantă pentru
pelicula de aer cu care vine în contact direct.
Datorită faptului că suprafaţa mării sau a oceanului acţionează ca o suprafaţă uniformă în
comparaţie cu suprafaţa uscatului (care în afară de faptul că are un relief mult mai accidentat este
constituită dintr-un mozaic de suprafeţe cu proprietăţi calorice diferite), cumulizarea pe mare este mult mai
uniformă, atât în ceea ce priveşte dimensiunea elementelor noroase, cât şi în ceea ce priveşte dispunerea
lor spaţială; în condiţiile unei circulaţii slabe în toată grosimea stratului convectiv, norii Cumulus sunt
aranjaţi în celule convective aproape simetrice, fiecare nor materializând poziţia unui curent ascendent şi
fiecare spaţiu senin poziţia unui curent descendent; cu cât vântul este mai intens în stratul convectiv,
aşezarea norilor Cumulus se modifică, celulele dispar şi norii par aranjaţi în şiruri paralele cu direcţia
vântului. Condiţii similare se mai întâlnesc şi deasupra marilor câmpii continentale, în sezonul cald şi numai
în timpul zilei.
În apropierea litoralului, norii Cumulus se formează deasupra uscatului sub efectul brizei în timpul
zilei şi sub acelaşi efect deasupra mării în timpul nopţii, organizându-se într-un şir paralel cu linia ţărmului,
la distanţa la care practic se închide pe verticală circulaţia de briză.
Curenţii convectivi slăbesc sau chiar se opresc atunci când ajung la un strat de aer stabil
(inversiune sau izotermie). În majoritatea cazurilor, caracteristicile norilor Cumulus depind de distanţa
verticală dintre nivelul de condensare din atmosfera liberă şi baza unui asemenea strat de aer stabil,
precum şi de gradul de stabilitate şi grosimea acestuia; dacă stratul respectiv este gros şi cu stabilitate
accentuată, norii Cumulus care ajung la nivelul respectiv se etalează; dacă însă stratul stabil este destul
de subţire şi curenţii convectivi suficient de puternici, procesul de etalare a norilor Cumulus este mai redus
şi vârfurile unor elemente noroase bine dezvoltate pot să străpungă stratul respectiv, continuându-şi
dezvoltarea mai departe.
Un nivel de condensare jos şi o inversiune sau un strat stabil înalt favorizează dezvoltarea unor
curenţi convectivi puternici şi în final formarea norilor Cumulus mediocris şi congestus; dacă cele două
niveluri sunt vecine se formează numai nori Cumulus humilis, cu aspect aplatizat, care se pot transforma
în Altocumulus sau Stratocumulus, adesea foarte persistenţi. Dacă nivelul de condensare se ridică
progresiv în timpul zilei și îl depășește pe cel al stratului stabil, norii Cumulus nu se mai formează, iar cei
existenți dispar.
În regiunile tropicale, diferența de altitudine dintre nivelul de condensare și cel al stratului stabil
este în general foarte mare în comparație cu alte regiuni geografice, motiv pentru care în aceste zone
extinderea verticală a norilor Cumulus este mai mare decât în alte regiuni geografice.
Atunci când un nor Cumulus este observat în partea opusă Soarelui, reflexia difuză a luminii solare
pe suprafața norului conturează relieful protuberanțelor noroase prin diferențe de luminanță foarte
accentuate. Luminarea laterală a norului determină apariția umbrelor proprii, puternic contrastante; un nor
Cumulus, luminat din spate de Soare, pare relativ întunecat, cu o margine extrem de strălucitoare. Atunci
când norul Cumulus se detașează către orizont, pe un fond general de nori din cristale de gheață, el apare
mai puțin alb decât aceștia și marginile lui sunt mai cenușii, chiar dacă norul Cumulus este luminat direct
de Soare. În general, observatorul va constata că indiferent de luminare, baza norilor Cumulus este
întotdeauna cenușie.
B8-81
La latitudini mijlocii, înălțimea bazei norilor Cumulus se situează, în medie, între aproximativ 800
și 1500 m, putând oscila destul de mult în afara acestor limite, în funcție de anotimp și de condițiile de
formare menționate anterior; în zona geografică a României, baza norilor Cumulus este mai joasă,
respectiv între 600 și 1.000 m primăvara și la începutul verii și peste 1.000 m în a doua parte a sezonului
cald. Grosimea elementelor noroase variază între o sută și câteva mii de metri, în funcție de condițiile
menționate anterior.
Din norii Cumulus pot să cadă precipitații mai mult sau mai puțin abundente și în general
de scurtă durată, care întotdeauna au caracter de aversă. Frecvent, observatorul poate remarca,
sub norii Cumulus mari, virga sau precipitații în câmpul vizual; în acest din urmă caz, dacă pânza
de precipitații este în partea opusă Soarelui, pe ea se formează curcubeu.
În general, aversele din norii Cumulus sunt sub formă de ploaie sau ninsoare; în timpul
iernii, aversele de ninsoare se pot succeda destul de des și sunt constituite din căderi de fulgi de
zăpadă, rari și destul de mari.
B.8.7.3.3.6. Deosebiri esențiale între norii Cumulus și nori asemănători de alte genuri
Observatorii pot fi în situația de a confunda norii Cumulus cu nori din genurile Stratocumulus,
Altocumulus, Nimbostratus, Cumulonimbus sau Stratus (fractus), atunci când nu urmăresc permanent
starea cerului și caracterul precipitațiilor sau al altor fenomene care însoțesc norii observați.
Diferența între norii Cumulus și majoritatea norilor din genurile Altocumulus și Stratocumulus se
bazează pe faptul că norii Cumulus sunt nori separați, care au formă de grămezi sau domuri, izolați între
ei prin spații libere. Atunci când sunt observați către orizont, norii Cumulus par uniți între ei, datorită
efectului de perspectivă, însă partea lor superioară rotunjită sau înmugurită rămâne pentru observator
indiciul principal de deosebire a lor de norii Altocumulus sau Stratocumulus. Identificarea corectă a norilor
Cumulus este mai dificilă atunci când vârfurile norilor Cumulus se etalează și se transformă în Altocumulus
cumulogenitus sau Stratocumulus cumulogenitus, ori din contră, pătrund sau străpung păturile de nori
preexistente sau se amestecă în masa noroasă a unui Altostratus ori Nimbostratus; în toate aceste situaţii,
observatorul va păstra denumirea de Cumulus, atât timp cât norii cumuliformi rămân separaţi unii de alţii
şi cât prezintă o extindere verticală relativ importantă.
Atunci când deasupra locului de observaţie există un nor Cumulus foarte mare, din care cad
precipitaţii şi care poate fi confundat cu un Altostratus sau Nimbostratus datorită extinderii orizontale relativ
mari, pentru identificarea corectă a norului, observatorul va ţine seama de caracterul precipitaţiilor:
acestea, în cazul norilor Cumulus, sunt numai de tip aversă, adică încep relativ brusc şi se termină sau
încetează la fel de brusc, indiferent dacă sunt sau nu abundente.
O dificultate frecvent întâlnită în practica de identificare a norilor o constituie momentele de
transformare sau formele de tranziţie de la genul Cumulus la Cumulonimbus, genuri care se pot succede
şi chiar pot coexista în procesul normal de dezvoltare şi evoluţie a norilor cumuliformi. Observatorul va
considera norii existenţi de gen Cumulus atât timp cât regiunile superioare înmugurite ale norilor îşi
păstrează peste tot contururile nete şi nu prezintă nici o structură fibroasă sau striată aparentă; dacă nu
este posibil să se urmărească aceste elemente, datorită densităţii mari a elementelor noroase de pe bolta
cerească, prin convenţie, observatorul va nota nori Cumulus numai dacă ei nu sunt însoţiţi de fulgere,
tunete sau căderi de grindină.
Norii Cumulus fractus se deosebesc de Stratus fractus prin extinderea lor verticală mai mare şi
prin aspectul lor mai alb şi mai puţin transparent; în plus, spre deosebire de Stratus fractus, Cumulus
fractus prezintă uneori vârfuri rotunjite sau au formă de mici domuri.
B.8.7.3.3.7. Norii Cumulus observați din avion

Dimensiunile şi gradul lor mare de dezvoltare variază mult de la Cumulus humilis, a căror extindere
verticală se limitează la câteva zeci sau sute de metri, până la Cumulus congestus a căror extindere
verticală depăşeşte uneori 5 km, trecând prin Cumulus mediocris a cărui extindere verticală poate merge
de la câteva sute de metri la aproape 2 km.
a) Cumulus humilis
Văzuţi de jos, Cumulus humilis prezintă de obicei o bază orizontală. Sub aceşti nori turbulenţa este
în general moderată.
Cumulus humilis sunt constituiţi din picăturele de apă suprarăcită. Când avionul zboară în aceşti
nori, observatorul are impresia că se găseşte într-o ceaţă densă, cu puternice variaţii de vizibilitate. Este
posibil să întâlnească curenţi ascendenţi de ordinul 2 la 5 m/s. Turbulenţa este uneori puternică, în special
în momentul formării norilor sau în cursul dezvoltării lor; ea se atenuează când norul încetează să crească.
B8-82
Văzuţi de sus, Cumulus humilis par adesea că plutesc într-o pătură de pâclă din care se ridică
vârfurile lor rotunjite, situate pentru cea mai mare parte dintre ei aproape la acelaşi nivel. Uneori, norii sunt
mult distanţaţi între ei, însă la fel de bine pot să fie apropiaţi unul de altul şi suficient de aplatizaţi pentru a
semăna cu bancurile de Stratocumulus.
Deasupra norilor Cumulus humilis de obicei nu există turbulenţă.
b) Cumulus mediocris
Văzuţi de jos, Cumulus mediocris au de obicei o bază orizontală ceva mai întunecată decât cea a
norilor Cumulus humilis. Sub aceşti nori, turbulenţa este adeseori puternică.
Cumulus mediocris sunt constituiţi din picăturele de apă, uneori suprarăcită. În ei vizibilitatea este
variabilă, uneori foarte redusă sau chiar nulă. Se poate întâlni givraj slab sau moderat. Viteza curenţilor
ascendenţi poate depăşi 5 m/s şi turbulenţa este destul de puternică.
Văzuţi de sus, norii Cumulus mediocris prezintă protuberanţe sau înmuguriri, dezvoltate puţin sau
moderat, ale căror dimensiuni pot varia mult de la un nor la altul. Deasupra norilor Cumulus mediocris se
observă uneori văluri noroase albe (pileus, velum). Cumulus mediocris pot fi uneori organizaţi în şiruri
orientate în direcţia vântului; când sunt observate de departe, aceste drumuri de nori seamănă cu
Stratocumulus.
Se adaugă de asemenea norilor Cumulus mediocris, norii cumuliformi cu dezvoltare verticală mai
mult sau mai puţin importantă, care se observă pe cerul de convecţie preorajoasă; aceşti nori au în general
o margine destrămată şi vârfuri răsucite. Ei ating rapid stadiul de Cumulonimbus după o trecere de scurtă
durată prin stadiul tranzitoriu de Cumulus congestus.
c) Cumulus congestus
Văzuţi de jos, Cumulus congestus, care prezintă un mare contrast de umbre şi lumină, au o bază
relativ întunecată. Sub această bază, sensibil orizontală şi destul de frecvent destrămată, vizibilitatea este
bună, cu excepţia intervalelor cu precipitaţii. Turbulenţa este în general puternică.
Cumulus congestus sunt constituiţi în principal din picăturele de apă; în părţile norilor unde
temperatura este mult sub 0°C pot să apară cristale de gheaţă. Uneori este posibil să se observe picături
de ploaie. Vizibilitatea, foarte variabilă, este în general foarte slabă. Givrajul poate fi destul de puternic din
cauza prezenţei masive a particulelor lichide suprarăcite. Curenţii ascendenţi depăşesc uneori 10 m/s şi
turbulenţa este adesea foarte puternică. Se pot observa descărcări electrice.
Văzuţi de sus, Cumulus congestus luminaţi direct de Soare, apar mai strălucitori decât norii
Cumulus din celelalte tipuri. Regiunile lor superioare, cu protuberanţe şi înmuguriri bine delimitate, cu
umbre proprii puternice au forme de conopide gigantice, de hornuri imense sau turnuri. Vârfurile lor, care
pot atinge altitudini extrem de diferite, se ridică dintr-un strat de pâclă sau dintr-o pătură noroasă, mai mult
sau mai puţin continuă. În partea lor superioară se observă frecvent văluri noroase (pileus, velum), care
uneori unesc mai mulţi nori.
B8-83
B.8.7.3.4. Norii CUMULONIMBUS (Cb)

Definiţie: Nori denşi şi puternici, cu extindere verticală considerabilă, în formă de munţi sau
turnuri enorme. Cel puţin o parte din regiunea lor superioară este în general netedă, fibroasă sau
striată şi aproape întotdeauna aplatizată; această parte se etalează adesea în formă de nicovală
sau de evantai vast.
Sub baza norului, adesea foarte întunecată, există frecvent nori joşi, destrămaţi, uniţi sau
nu cu aceasta şi precipitaţii, uneori sub formă de virga.

Norii Cumulonimbus au prin excelenţă o constituţie mixtă, datorită marii extinderi pe verticală. În
ansamblu, ei sunt formaţi din picături de apă, însă în partea lor superioară predomină cristale de gheaţă;
de asemenea, ei conţin picături mari de ploaie şi adesea fulgi de zăpadă, măzăriche moale sau tare ori
greloane de grindină. Datorită curenţilor verticali foarte puternici, existenţi în masa norului, picăturile de
apă şi picăturile de ploaie pot fi în stare intens suprarăcită.
Ca şi norii Cumulus, norii Cumulonimbus se formează pe seama curenţilor verticali ascendenţi, ei
reprezentând, în mare parte din cazuri, continuarea dezvoltării norilor Cumulus congestus sau apogeul
proceselor de cumulizare (planșele 47 ÷ 48 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
În condiţii de instabilitate accentuată, norii Cumulonimbus se pot forma uneori din dezvoltarea
norilor Altocumulus castellanus (Cb altocumulogenitus) sau Stratocumulus castellanus (Cb
stratocumulogenitus), în primul caz baza lor fiind anormal de înaltă.
Norii Cumulonimbus mai pot rezulta de asemenea şi din transformarea sau dezvoltarea unei părţi
a unui nor Altostratus sau Nimbostratus, proces destul de frecvent observat în sistemele noroase frontale
compacte, mai ales în zonele de ocludere, când norii Cumulonimbus sunt complet mascaţi, în masa
noroasă, predominant stratiformă şi precipitantă (Cb altostratogenitus sau nimbostratogenitus).
În majoritatea cazurilor menţionate, evoluţia norilor către Cumulonimbus se face prin stadiul
intermediar de Cumulus congestus, chiar dacă acest stadiu are o durată foarte scurtă de existenţă.
Aşa cum rezultă şi din definiţie, norii Cumulonimbus sunt nori de dimensiuni mari, cu aspect de
munţi sau grămezi uriaşe cu vârfurile cirriforme. Pot fi observaţi ca nori izolaţi sau dispuşi în şiruri ori linii
continue, care privite de la distanţă pot avea aspectul unui zid ameninţător. Datorită dimensiunilor foarte
mari, norii Cumulonimbus pot acoperi destul de des întreaga boltă cerească, făcând uneori dificilă
identificarea lor corectă.
Cea mai reprezentativă parte a lor, atunci când sunt observaţi la distanţă, este cea superioară,
caracterizată atât prin structura fibroasă cirriformă, cât şi prin forma de nicovală sau evantai imens. Baza
lor este întotdeauna întunecată, destul de neuniformă datorită trenelor de virga sau a fragmentelor noroase
ataşate de ea; privită de la distanţă, poate prezenta uneori aspectul unui arc sau rulou imens şi
ameninţător, care parcă atinge suprafaţa solului, aspect determinat de efectul rafalelor puternice de vânt
şi de curenţii verticali deosebit de intenşi care preced apropierea norului respectiv.
B.8.7.3.4.2. Specii de nori Cumulonimbus

Cumulonimbus calvus (Cb cal) Cumulonimbus în care înmuguririle regiunii superioare, mai mult
sau mai puţin distincte şi aplatizate prezintă aspectul unei mase albicioase fără contururi nete. Pe acest
nor nu se observă nici o parte cu aspect fibros sau striat. De obicei din norii Cumulonimbus calvus cad
precipitaţii, care atunci când ating solul au caracter de aversă. (planșele 13 ÷ 17 din Atlasul
Internațional al Norilor – ediția 1983) (în asociaţie cu Cumulonimbus capillatus în planșa 41 din Atlasul
Reprezentând un stadiu intermediar către dezvoltarea maximă a norilor cumuliformi,
Cumulonimbus calvus păstrează încă părţi caracteristice genului din care provine şi, în acelaşi timp,
prezintă particularităţi structurale noi, observabile în special în partea lui superioară; conturul norului
devine în ansamblu mai difuz, apar filamente noroase periferice care dau impresia că marginile norului
fumegă, iar îngheţarea rapidă a părţii superioare a norului determină apariţia averselor.
B8-84
(nori Cumulonimbus calvus – după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
Cumulonimbus capiIlatus (Cb cap) Cumulonimbus caracterizat prin prezenţa unor părţi cirriforme
cu structură evident fibroasă sau striată în partea lor superioară, care are frecvent forma unei nicovale
(Cumulonimbus capillatus-incus), a unui evantai sau a unor vaste plete, mai mult sau mai puţin
dezordonate. În masele de aer foarte reci, structura fibroasă se extinde practic în tot norul. Din Cumulo-
nimbus capillatus cad de obicei averse, însoţite adesea de descărcări electrice (oraje), vijelii şi uneori de
grindină; sub baza norilor Cumulonimbus capillatus se observă frecvent virga foarte distincte. (planșele 41
÷ 47 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983)
În unele cazuri, producerea fulgerelor, tunetelor sau a grindinei reprezintă singurul indiciu
al prezenței norilor Cumulonimbus. În situația în care nu se poate stabili cu precizie specia,
convențional se va considera Cumulonimbus capillatus.
(nori Cumulonimbus capillatus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B8-85
(nori Cumulonimbus capillatus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://www.wmocloudatlas.org/)
B.8.7.3.4.3. Varietăţi de nori Cumulonimbus

Datorită multitudinii de particularităţi şi caracteristici comune, observate frecvent la majoritatea
reprezentanţilor acestui gen, norii Cumulonimbus nu prezintă varietăţi.

Norii Cumulonimbus, în special specia capillatus, sunt însoţiţi frecvent de una sau mai multe dintre
următoarele particularităţi şi nori anexă: praecipitatio, virga (cel mai frecvent observate), incus, mamma
(particularitate care se observă atât pe baza norului cât şi pe suprafaţa inferioară a cornului nicovalei
cirriforme, ultimul caz fiind mai frecvent), arcus, murus, cauda, tuba (mai rar în regiunile europene),
pannus, pileus, velum și flumen. (planșele 45, 46, 50 ÷ 54, 191 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția
1983)

Condiţiile de apariţie a norilor Cumulonimbus sunt similare celor favorabile dezvoltării norilor
Cumulus congestus. Momentul transformării unui Cumulus congestus în Cumulonimbus este marcat de
apariţia particulelor de gheaţă în partea sa superioară, care datorită acestui fapt, pe alocuri îşi pierde
netezimea contururilor sau prezintă cel puţin parţial o textură fibroasă ori striată. Atunci când densitatea
elementelor noroase este mare sau norii Cumulonimbus sunt în asociaţie cu alţi nori, predominant
stratiformi, este dificil pentru observator să sesizeze acest moment de tranziţie; în acest din urmă caz, se
va ţine seama de prezenţa sau absenţa trenelor de virga, a precipitaţiilor sau fenomenelor orajoase, pentru
identificarea corectă a norilor cumuliformi existenţi.
Sub baza norilor Cumulonimbus apar frecvent nori destrămaţi şi joşi (pannus), care la început sunt
separaţi unii de alţii, apoi treptat se unesc între ei formând în final o pânză continuă, care poate masca
complet baza reală a norului Cumulonimbus.
Norii Cumulonimbus pot fi consideraţi ca o veritabilă fabrică de nori, pentru că din evoluţia lor
ulterioară poate rezulta o mare varietate de elemente noroase din toate cele trei etaje. Astfel, din părțile
superioare, fie sub acțiunea vântului intens de la acest nivel, fie ca urmare a proceselor de dezagregare
B8-86
sau involuție a norului, se detașează pânze sau bancuri, mai mult sau mai puțin groase de Cirrus
spissatus, la nivel mijlociu bancuri de Altocumulus sau Altostratus cumulonimbogenitus, iar în etajul inferior
Stratocumulus cumulonimbogenitus. Cu excepția norilor Cirrus spissatus, care pot persista multă vreme
și pot ajunge la distanțe considerabile de norul sau zona în care s-au format, ceilalți nori proveniți din
destrămarea unui Cumulonimbus au durată de existență relativ scurtă; în plus, nu în toate cazurile se
observă formarea tuturor genurilor menționate anterior, datorită proceselor de destrămare mai rapidă la
unele niveluri din masa noroasă. În condiții de circulație slabă, în troposfera înaltă, respectiv la nivelul
părții superioare a norului Cumulonimbus, vârful acestuia se etalează, formând în final un profil simetric
de nicovală; dacă însă vântul este intens la nivelul respectiv, viteza lui crescând progresiv cu înălțimea,
vârful norului se etalează în sensul direcției vântului, devenind asimetric și căpătând fie forma unei jumătăți
de nicovală, fie forma unui vast panaș; în acest din urmă caz, marginea superioară a norului situată în
partea de unde bate vântul are un contur net, bine delimitat și rotunjit.
Frecvența, ca și dimensiunile norilor Cumulonimbus scade cu latitudinea. Înălțimea bazei lor, la
latitudini mijlocii, se situează în medie între aproximativ 400 și 1.000 m, iar grosimea sau extinderea lor pe
verticală oscilează foarte mult.
De obicei, la aceste latitudini, vârful norilor Cb atinge frevent 3.000-4.000 m, însă la fel de bine,
mai ales în situații frontale, partea superioară a norului Cb (partea cirriformă) se poate extinde până la
limita superioară a troposferei. La latitudini polare, baza norilor Cb se situează în medie între 300 ÷ 400
m, iar la latitudini tropicale baza norilor Cb se situează în medie între 1.000-1.500 m și vârfurile pot ajunge
până la 14 ÷ 18 km.
Așa cum s-a mai amintit, fenomenele asociate norilor Cumulonimbus sunt precipitațiile cu caracter
de aversă la stațiile meteorologice sau în câmpul vizual, însoțite sau nu de descărcări electrice (fenomene
orajoase), vijelii, căderi de grindină și uneori trombe. Când pânzele de precipitații sau trenele de virga sunt
situate în partea opusă Soarelui, pe ele se poate observa curcubeul. În cazuri rare, mai ales în zonele
tropicale, cantitățile de apă rezultate din aversele ce cad din acești nori sunt foarte mari și determină unde
de viitură, datorită timpului relativ scurt în care se produc.
(nori Cumulonimbus capillatus incus praecipitatio - după „Atlasul Internațional al Norilor”

B8-87
(nori Cumulonimbus capillatus praecipitatio incus mamma praecipitatio - după „Atlasul Internațional al Norilor”
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-incus.html)
(nori Cumulonimbus capillatus incus mamma - după „Atlasul Internațional al Norilor”

B8-88
(nori Cumulonimbus cu arcus - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-

supplementary-features-arcus.html)
(nori Cumulonimbus praecipitatio murus flumen - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-murus.html)
(nori Cumulonimbus capillatus praecipitatio murus cauda flumen tuba - după „Atlasul Internațional al Norilor”
https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-supplementary-features-cauda.html)
B8-89
(nori Cumulonimbus capillatus incus velum - după „Atlasul Internațional al Norilor”

https://cloudatlas.wmo.int/en/clouds-accessory-velum.html)
B.8.7.3.4.6. Deosebiri esențiale între norii Cumulonimbus și nori asemănători de alte genuri
În afară de forma caracteristică de nor bine dezvoltat, cu aspect amenințător în majoritatea
cazurilor, observatorul va ține seama de toate elementele descrise în paragrafele anterioare, prin care se
caracterizează norii Cumulonimbus, acestea constituind criteriile de bază în identificarea corectă a lor.
În ceea ce privește posibilitățile de confuzie între ei și norii Nimbostratus, atunci când norii existenți
acoperă cea mai mare parte din boltă și nu se pot identifica detaliile părților laterale sau superioare ale lor,
observatorul va ține seama de caracterul precipitațiilor și de prezența sau absența fenomenelor orajoase
și a căderilor de grindină; dacă cel puțin precipitațiile care cad din norii existenți, în absenţa altor fenomene
asociate, au caracter de aversă, atunci norul va fi considerat Cumulonimbus.
Criteriile de deosebire dintre norii Cumulus congestus şi Cumulonimbus, atunci când întreaga
masă a norului este vizibilă, sunt în primul rând de ordin structural; dacă partea superioară a norului îşi
pierde conturul, adică prezintă aspectul unei mase albicioase aplatizate şi cel puţin parţial capătă o textură
fibroasă sau striată, norul respectiv trebuie considerat Cumulonimbus; la acest criteriu se adaugă şi
celelalte legate de prezenţa sau absenţa fenomenelor caracteristice asociate, menţionate mai sus, în
special pentru cazurile în care nu este posibilă urmărirea sau identificarea modificărilor în structura părţii
superioare a norului.
B.8.7.3.4.7. Norii Cumulonimbus observați din avion

Baza norilor Cumulonimbus se situează în general la altitudini mai mici de 2 km, însă vârful lor
poate să ajungă la altitudini mai mari de 10 km. Extinderea verticală a norilor Cumulonimbus poate varia
de la 3 la 15 km.
Văzuţi de jos, norii Cumulonimbus au o bază în general întunecată. Sub această bază, deseori
destrămată, se întâlnesc fragmente sau fâşii noroase destrămate (pannus). Atunci când norul
Cumulonimbus, sau ansamblul de nori Cumulonimbus, este însoţit în deplasarea sa de puternice
rafale de vânt, norii fragmentaţi de tip pannus se aglomerează în partea anterioară a masei noroase
principale; împreună cu praful ridicat de vânt şi de curenţii ascendenţi foarte puternici, aceştia
formează sub baza norului un vălătuc întunecat (arcus), care pare că se rostogoleşte între norul
Cumulonimbus şi suprafaţa terestră.
În zonele cu precipitaţii, vizibilitatea este redusă (averse puternice de ploaie, ninsoare sau
grindină), iar turbulenţa este adeseori foarte puternică.
Norii Cumulonimbus sunt constituiţi în mare parte din picăturele de apă, însă în regiunile
lor superioare predomină cristalele de gheaţă. Ei conţin de asemenea picături mari de ploaie şi
frecvent cristale sau fulgi de zăpadă, măzăriche, boabe de grindină. Apa din picăturele şi picăturile
de ploaie poate fi puternic suprarăcită.
Frecvent se întâmplă ca această apă suprarăcită să fie în mare cantitate, ceea ce declanşează
formarea rapidă a unui depozit de gheaţă pe aeronavele care traversează asemenea zone; acest caz este
întâlnit în special atunci când în masa norului coexistă picături de apă suprarăcită şi cristale de gheaţă.
B8-90
În regiunile inferioare şi centrale ale norilor Cumulonimbus este practic întuneric, iar vizibilitatea
este foarte slabă, adeseori nulă; în regiunile lor superioare, luminozitatea poate fi intensă însă vizibilitatea
este în general slabă. Este posibil să se întîlnească curenţi verticali (ascendenţi şi descendenţi) care
depăşesc frecvent 15 m/s; curenţii descendenţi sunt observaţi îndeosebi în zonele unde se produc
precipitaţii puternice. Turbulenţa este foarte puternică. Este posibil să se observe descărcări
electrice (fulgere) care par a fi mai frecvente în regiunile norilor în care temperatura este cuprinsă
între 0° şi —2°C.
Văzuţi de sus, în funcţie de stadiul lor de dezvoltare, norii Cumulonimbus au aspectul fie de
Cumulus congestus, cu puternicele lor contraste de luminanţă, fie de Cirrus denşi, care au adesea forma
de panaşe vaste sau nicovale, cu părţi ondulate sau înmugurite. Când sunt luminaţi direct de Soare, norii
Cumulonimbus au un aspect alb orbitor şi prezintă mari contraste de luminanţă. Partea principală a norilor
Cumulonimbus se ridică uneori dintr-o pătură de nori Stratiformi. Văluri noroase mai mult sau mai puţin
întinse (pileus, velum) înconjoară uneori aceşti nori. Pe CumuIonimbus de obicei nu se observă halo.
B8-91
B.8.7.4. Nori OROGRAFICI

B.8.7.4.1. Formarea, structura şl aspectul norilor OROGRAFICI
Norii orografici se formează într-un curent de aer, iniţial laminar, perturbat la trecerea peste un
obstacol, constituit dintr-o colină, un munte izolat, o insulă muntoasă izolată sau de un lanţ de munţi; ei se
situează sub, la nivelul, sau deasupra obstacolului, putând să se extindă mai mult sau mai puţin pe
verticală, în funcţie de condiţiile de stabilitate din atmosferă, existente în momentul formării lor. Clasificarea
acestor nori într-o grupă aparte se datoreşte faptului că, în marea majoritate a cazurilor, aspectul şi forma
lor se abat mult de la cele ale norilor obişnuiţi, clasificaţi în cele zece genuri; cu toate acestea, mulţi dintre
ei, după formă şi nivel de existenţă, aparţin genurilor Altocumulus, Stratocumulus şi Cumulus.
În ansamblu, constituţia fizică a norilor orografici este asemănătoare cu cea a norilor care aparţin
genului în care sunt clasificaţi. Dimensiunile şi concentraţia picăturilor de apă sau a particulelor de gheaţă,
ca şi intensitatea eventualelor precipitaţii sunt mai mari în zonele în care orografia provoacă mişcări
ascendente puternice ale masei de aer şi scad rapid până la dispariţie completă în zonele de descendenţă
orografică.
Fiind legaţi de relief, norii orografici sunt în general staţionari sau, se deplasează foarte lent, deşi
vântul la nivelul lor este foarte puternic. în unele cazuri, intensitatea circulaţiei orizontale a aerului, la nivelul
norului, este pusă în evidență de deplasarea detaliilor reperabile sau a elementelor constituente
macroscopice, care sunt deplasate cu mare viteză de la o margine la cealaltă a norului. În asemenea
cazuri, evoluţia permanentă a structurii interne a norului este adesea foarte evidentă. Grosimea unui nor
orografic devine maximă, de regulă în zona în care curentul de aer atinge punctul culminant al ascendenţei
şi scade către marginile norului. Acest aspect se datoreşte faptului că perturbarea curentului de aer iniţial
laminar se produce sub forma unor unde (sau valuri), care au o ramură sau pantă ascendentă şi una
descendentă, în raport cu planul orizontal de-a lungul căruia se deplasa curentul de aer înainte de a ajunge
la obstacolul orografic respectiv; asemenea mişcări ondulatorii se pot propaga mult pe verticală deasupra
obstacolului şi în direcţia în care se deplasează masa de aer care escaladează obstacolul, putând ajunge
uneori până la limita superioară a troposferei. Local, în limitele acestor mişcări ondulatorii, pe ramura sau
panta lor ascendentă se atinge un nivel de condensare în atmosfera liberă, deasupra căruia începe
condensarea vaporilor de apă din masa de aer respectivă şi formarea norului; odată cu coborârea fileuIui
de aer pe panta descendentă a undei, sub nivelul de condensare, procesele de formare a norului încetează
şi, din acest motiv, norul orografic există numai între aceste două limite fizice din atmosferă şi are grosimea
maximă situată aproximativ de-a lungul liniei de simetrie a elementelor noroase constituente.
B.8.7.4.2. Forme de nori orografici

Norii orografici pot îmbrăca o multitudine de forme şi aspecte, caracteristice în mod deosebit zonei
geografice în care se formează. Ei pot fi ataşaţi obstacolului care îi determină sau pot fi separaţi de acesta
(planșele 157 ÷ 167 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
B.8.7.4.2.1. Nori orografici sub formă de bonetă sau căciulă

Nori cu baza sub nivelul unui vârf muntos, pe care îl acoperă parţial sau în întregime şi cu suprafaţa
superioară netedă, situată de obicei la câteva sute de metri deasupra obstacolului. În majoritate, ei se
situează pe panta din vânt a muntelui, unde pot genera şi precipitaţii slabe. Marginea lor din partea de sub
vânt a obstacolului este staţionară şi privită de jos, din vale, are un aspect asemănător unui banc sau zid
cu prelungiri fibroase care aparent se scurg pe pantă. Uneori, aceşti nori au aspect de suluri care aparent
se rostogolesc deasupra liniei de creastă pe panta de sub vânt; alteori, marginea superioară a lor dublează
conturul coamelor muntoase, reproducând forma muntelui (planșa 165 din Atlasul Internațional al Norilor
– ediția 1983).
B.8.7.4.2.2. Nori lenticulari

Nori foarte caracteristici şi frecvent observaţi în zonele de munte, norii lenticulari se formează în
creasta undelor determinate de liniile de creastă, în condiţiile unui vânt destul de intens şi cu direcţie
aproximativ perpendiculară pe creastă. Ei se situează întotdeauna în partea de sub vânt a obstacolului şi
au formă de lentile aplatizate sau de migdale, aşezate în şiruri paralele cu linia de creastă sau cu
orientarea generală a lanţului muntos. Când obstacolul care determină formarea lor este un lanţ lung de
munţi, aceşti nori apar sub formă de benzi alungite, paralele şi separate între ele prin spaţii senine; în
medie, distanţa dintre şirurile de nori variază între 4 şi 20 km, reprezentând practic lungimea de undă a
curentului de aer perturbat.
B8-92
Ca toţi norii orografici, norii lenticulari sunt nori staţionari şi pe marginile lor se observă o structură
fibroasă. Ei pot apare la un singur nivel sau simultan la niveluri diferite, formând adesea straturi suprapuse
sau teancuri de nori. În funcţie de nivelul la care se formează, norii lenticulari pot fi din genurile Stra-
tocumulus, Altocumulus sau Cirrocumulus (planșele 152,159,160 din Atlasul Internațional al Norilor –
ediția 1983). Culoarea lor variază de la alb, cu pronunţate irizaţii sau nuanţe de galben-portocaliu, până la
cenuşiu întunecat.
B.8.7.4.2.3. Flamuri de nori

Formă noroasă observată relativ rar şi cu caracter strict local, flamura de de nori are forma unei
mase fibroase, cu aspect de ceaţă, care apare agăţată de vârful muntelui, deşi îşi schimbă forma destul
de repede (planșa 164 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
B.8.7.4.2.4. Nori în rulouri

Mase de nori formate în aer umed şi instabil, sub formă de bancuri dense şi cu structură
predominant cumuliformă; lungimea lor poate atinge 1 ÷ 2 km; au aspect de rulouri staţionare, situate
întotdeauna pe partea de sub vânt, în imediata vecinătate a obstacolului care determină formarea lor.
Frecvent, asemenea nori sunt descrişi şi sub denumirea de rotori. De obicei, baza acestor nori se situează
destul de aproape de nivelul crestei sau sub acesta şi ei se extind destul de mult pe verticală, contopindu-
se uneori cu norii situaţi deasupra lor.
Spre deosebire de norii lenticulari, norii în rulouri sau rotori pun în evidenţă o turbulenţă puternică
la nivelul şi în masa lor. Deşi staţionari ca toţi norii orografici, rotorii aparent se rostogolesc, partea lor
superioară mişcându-se în sensul direcţiei vântului, iar cea inferioară înapoi către panta muntelui, datorită
faptului că ei se formează întotdeauna în turbioanele staţionare şi cu axa orizontală, care apar în straturile
joase sub efectul frecării la nivelul crestelor (planșa 160 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
B.8.7.4.2.5. Nori cumuliformi

În condiţiile circulaţiei locale de briză se intensifică mult mişcările convective şi de-a lungul
crestelor; pe pantele expuse către Soare se formează nori Cumulus, cu baze relativ înguste, însă cu
extindere verticală mare. Au poziţie staţionară, ca toţi norii orografici şi în cazul intensificării vântului la
nivelul vârfurilor noroase, acestea se abat în direcţia curentului. Când aerul este foarte uscat, aceşti nori
se formează la înălţimi mari (care pot depăşi 5000 m), capătă o structură cristalină şi se destramă repede
sau se transformă într-un văl cirriform filamentos.
Norii cumuliformi formaţi în condiţiile brizei de litoral pot fi consideraţi, de asemenea, tot ca o formă
de nori orografici.
B.8.7.4.2.6. Mare de nori

Aspect observabil numai de la staţiile de munte sau din avion, marea de nori reprezintă o
aglomerare de mase noroase, mai mult sau mai puţin continue, pe văile şi depresiunile intramontane sau
în zonele periferice, plate, ale unui lanț sau masiv muntos, formată sub nivelul unei inversiuni mai înalte.
În marea majoritate a cazurilor este constituită din nori stratiformi sau chiar Stratus; de regulă, în timpul
zilei, odată cu ridicarea Soarelui pe bolta cerească, marea de nori cu aspect stratiform, uneori ondulat, se
subțiază și chiar dispare sau în unele cazuri partea superioară a ei este străpunsă de înmuguriri
cumuliforme, care indică începutul transformării elementelor ei constituente.
B.8.7.4.3. Modificările formei și structurii sistemelor noroase sub influența orografiei

Când un sistem noros ajunge deasupra unei regiuni cu relief accidentat, elementele noroase
constituente își modifică forma și structura, datorită perturbării curentului de aer care îl deplasează; aceste
modificări, determinate pe topografia suprafeței subiacente se pot extinde pe verticală până la înălțimi ce
depășesc de mai multe ori înălțimea obstacolului care le-a determinat.
În masele noroase, situate la altitudini comparabile cu cele ale obstacolului se pot observa
următoarele modificări de structură sau de formă:
- deasupra unei coline sau a unui munte, pe partea din vânt și la mică distanță de creastă, norii capătă
frecvent o extindere verticală foarte mare, mai ales în cazurile în care deja există înmuguriri sau
protuberanțe în masa noroasă; norii devin denși și în majoritatea cazurilor încep să cadă precipitații sau
dacă acestea deja existau, se intensifică;
B8-93
- pe panta de sub vânt a crestelor, norii se subțiază sau dispar complet, iar precipitațiile existente slăbesc
rapid în intensitate sau încetează;
În masele noroase situate la niveluri mai înalte decât cel al obstacolelor orografice, modificările
observate pot fi următoarele:
- deasupra munților, norii se pot disipa, dând loc la înseninări paralele cu linia de creastă denumite breșe
de foehn, reapărând la o distanță oarecare de linia crestei în partea de sub vânt; distanța la care se
formează din nou norii în aceste condiții este direct proporțională cu înălțimea obstacolului și viteza
curentului de aer care-l traversează;
- în condiții de foehn pe linia de creastă se observă întotdeauna când se privește din vale sau de la
distanță, din partea de sub vânt, o formație noroasă caracteristică, cu aspect de zid amenințător, care pare
că se prăbușește pe panta muntelui (planșa 160 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
- în condiții similare, se poate întâmpla ca să se formeze bancuri noroase lenticulare, etajate adesea la
niveluri diferite.
B8-94
B.8.7.5. NORI SPECIALI

B.8.7.5.1. Nori sidefii (MOHN 1893)
Definiție: Nori asemănători cu Cirrus sau Altocumulus lenticularis, care prezintă irizații foarte
evidente, asemănătoare sidefului; culorile irizațiilor au strălucirea maximă când Soarele se află la câteva
grade sub orizont (planșele 197, 198 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
B.8.7.5.1.1. Constituție fizică

Constituţia fizică a acestor nori este încă necunoscută. Totuşi, apariţia simultană a diverselor culori
de difracţie, dispuse mai mult sau mai puţin regulat, sugerează prezenţa unor particule minuscule. S-a
emis ipoteza că aceste particule pot fi picăturele de apă sau particule sferice de gheaţă.

Norii sidefii se observă rar şi se pare că nu apar decât în anumite regiuni ca Scoţia şi Scandinavia,
însă uneori au fost semnalaţi în Franţa şi în Alaska, în perioadele de iarnă caracterizate printr-un puternic
şi vast curent de aer omogen din vest sau nord-vest. După măsurătorile efectuate de Stormer, norii sidefii
observaţi în sudul Norvegiei se situează la altitudini cuprinse între 21 şi 30 km.
Ziua, norii sidefii au adesea aspect palid de Cirrus, însă după apusul Soarelui sunt caracterizaţi
prin culori vii, care sunt mai extinse şi mai intense, asemănătoare cu irizaţiile locale ce apar adesea pe
marginile norilor troposferici subţiri (de exemplu Altocumulus lenticuIaris). Strălucirea irizaţiilor trece printr-
un maxim când Soarele se găseşte la câteva grade sub orizont. Mai târziu, când Soarele coboară mai
mult sub orizont, diferitele nuanţe sunt înlocuite treptat de o coloraţie generală ce trece de la portocaliu la
roz, contrastând puternic cu tenta din ce în ce mai întunecată a cerului; în continuare norii devin treptat
cenuşii, apoi culorile reapar, însă mult atenuate înainte de a dispărea complet. La două ore după apus
este încă posibil să se distingă norii sidefii, sub formă de nori cenuşii fini care se detaşează pe cerul
înstelat, iar când este Lună plină, ei pot fi observaţi chiar toată noaptea.
Înainte de zori, succesiunea aspectelor descrise mai sus se repetă, însă în ordine inversă. Când
după apusul Soarelui, pe cer coexistă nori Cirrus şi nori sidefii, aceştia din urmă mai au încă culori
strălucitoare, atunci când norii Cirrus sunt deja cenuşii.
Norii sidefii sunt staţionari sau se deplasează foarte lent, însă acest amănunt nu constituie un
indiciu că viteza vântului la nivelul lor este neapărat slabă.
B.8.7.5.2. Nori NOCTURNI LUMINOŞI (JESSE 1890)

Definiţie: Nori asemănători cu Cirrus fini, care în general au o tentă albăstruie sau argintie, uneori
portocalie sau roşie; ei se detaşează pe fondul întunecat al cerului nocturn. (planșa 199 din Atlasul
B.8.7.5.2.1. Constituţie fizică

Constituţia fizică a norilor luminoşi nu este încă cunoscută. După Stormer şi Vestine există unele
motive de a crede că sunt constituiţi din pulberi cosmice foarte fine.

Norii nocturni luminoşi au fost observaţi foarte rar, doar în partea nordică a zonei de la latitudini
mijlocii din emisfera boreală, în timpul verii, când Soarele era între 5° şi 13° sub orizont. Măsurătorile au
arătat că norii nocturni luminoşi se situează la altitudini de 75 ÷ 90 km. Norii nocturni luminoşi devin vizibili,
aproximativ în acelaşi moment cu stelele de prima mărime. La început, ei apar sub forma unor nori cenuşii,
pentru ca apoi să devină din ce în ce mai strălucitori, pe măsură ce noaptea avansează şi sfârşesc prin a
căpăta o tentă alb albăstruie, asemănătoare argintului mat. Mai târziu, în noapte, aceste modificări
succesive ale aspectului lor se repetă în ordine inversă. Atunci când sunt situaţi în vecinătatea imediată a
orizontului pot avea uneori nuanţe roşiatice.
Norii nocturni luminoşi se observă mai frecvent şi sunt mai strălucitori după miezul nopţii.
Observaţiile au arătat că aceşti nori se deplasează de obicei dinspre NE sau E, cu viteze de la 50 la peste
250 m/s.
B8-95
B.8.7.5.3.Trene de condensare
Trenele de condensare sunt nori care se formează în urma avionului, când atmosfera, la nivelul de
zbor, este suficient de rece şi umedă. (planșele 200, 201 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
Când ele sunt recent formate, au aspectul unor linii de un alb strălucitor, însă la scurt timp după
aceasta prezintă umflături ce atârnă, ca nişte ciuperci răsturnate. Adesea, existenţa acestor trene este
scurtă, însă în special în prezenţa norilor Cirrus sau Cirrostratus, ele pot persista mai multe ore. Trenele
persistente se lăţesc progresiv şi se transformă adesea în bancuri mari, cu aspect de vată sau fibre
caracteristice norilor Cirrus, bancurilor de Cirrocumulus şi Cirrostratus; de fapt, uneori este foarte dificil să
se mai facă vreo deosebire între norii din aceste genuri şi trenele de condensare vechi.
Trenele de condensare pot da loc la fenomene de halo, ale căror culori sunt deosebit de pure.
Factorul principal care intervine în formarea trenelor de condensare este răcirea puternică, prin
destindere a gazului de eşapament, cu bogat conţinut în vapori de apă şi nuclee de condensare.
Asemenea procese au loc cu precădere în urma avioanelor turboreactoare.
Trene de condensare de un tip diferit de cel deja descris, însă de durată mult mai scurtă, apar
uneori ca urmare a destinderii aerului în turbioanele ce se formează la extremităţile palelor de elice şi
vârfurile aripilor.
B.8.7.5.4. Nori de CASCADĂ DE APĂ

Cascadele de apă care au o mare înălţime de cădere sunt generatoare de picături fine de apă,
care saturează practic aerul cu umiditate. Mişcările descendente ale aerului, provocate de căderile de apă,
sunt adesea compensate în imediata lor vecinătate prin curenţi ascendenţi care antrenează cu ei aerul
saturat cu umiditate şi dau astfel naştere, deasupra cascadei, unui nor cu aspect de Cumulus. Prezenţa
picăturilor fine de apă poate produce curcubee în culori vii. (planșa 202 din Atlasul Internațional al Norilor
– ediția 1983)
B.8.7.5.5. Nori de INCENDII

Produsele de ardere ce provin din marile incendii (incendii de păduri, depozite de carburanţi), au
adesea aspectul de nori denşi, întunecaţi şi înmuguriţi, care se dezvoltă vertical până la mari înălţimi;
aceşti nori pot conserva aspectul înmugurit până la vârf sau se pot etala la un anumit nivel. Cu toată
similitudinea de formă care există între aceşti nori de incendii şi norii formați prin convecţie naturală
(Cumulus congestus şi Cumulonimbus), norii de incendiu se deosebesc uşor de aceştia din urmă prin
rapiditatea dezvoltării lor, ca şi prin culoarea lor întunecată.
Norii de incendiu se împrăştie adesea în atmosfera ambiantă, determinând apariţia litometeorilor
fum sau pâclă. Produsele de ardere, ca cele ce provin din incendiile de păduri sau marile focuri din savana
tropicală, pot fi antrenate de vânt la mari distanţe de locul lor de emisie. În acest caz, ele capătă aspectul
de văluri noroase stratiforme, subţiri; acestea din urmă, deşi uneori greu, se deosebesc de vălurile noroase
stratiforme de origine naturală, prin tenta lor cenuşie caracteristică şi eventual, prin culoarea albăstruie pe
care o împrumută Soarelui sau Lunii, când acestea se văd prin ei, sau în final chiar prin mirosul lor înţepător
(planșa 203 din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983).
Incendiile, care eliberează suficienţi vapori de apă şi care degajă o mare cantitate de căldură, pot
declanşa de asemenea formarea unor veritabili nori Cumulus sau Cumulonimbus. Aceşti nori, adesea
antrenaţi de vânt departe de locul incendiului, se dezvoltă în continuare în funcţie de condiţiile atmosferice
locale, putând să dea precipitaţii şi oraje. în unele cazuri (de exemplu în incendiile de savană), degajarea
de fum este foarte slabă şi nu se observă decât nori convectivi.
B.8.7.5.6. Nori de ERUPŢIE VULCANICĂ

Norii proveniţi din erupţiile vulcanice seamănă în general cu norii Cumuliformi puternic dezvoltaţi
prin protuberanţele care cresc rapid. Ei pot să se etaleze, la altitudine mare şi să acopere regiuni vaste;
în acest caz, cerul capătă o tentă caracteristică ce poate persista mai multe săptămâni (planșa 204 din
Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983). Aceşti nori pot da naştere la violente manifestări electrice.
Norii de erupţie vulcanică sunt constituiţi, în mare parte, din particule de praf sau din alte particule
solide de dimensiuni diferite. De asemenea, aceşti nori pot avea şi părţi constituite aproape în întregime
din picăturele de apă şi uneori pot da precipitaţii. Unii vulcani, cu lavă păstoasă, silicată, emit filamente
sticloase a căror cădere, când este observată de la o distanţă suficient de mare, poate avea aspectul unei
averse de ninsoare.
B8-96
B.8.7.5.7. Nori INDUSTRIALI

Sunt nori cu origini foarte diferite. Cu titiu de exemplu se pot cita, dintre norii observaţi cel mai
frecvent, norii de fum şi vapori de apă care se formează deasupra zonelor puternic industrializate, norii de
condensare care se formează iarna deasupra turnurilor de răcire ale termocentralelor, norii de fum
artificiali pentru protejarea culturilor împotriva îngheţului, norii de gaze sau pulberi insecticide aruncate în
regiunile agricole.
B.8.7.5.8. Nori de EXPLOZIE

O violentă explozie este însoţită, în general, de un nor de praf şi fum. Deasupra acestui nor este
adesea posibil să se observe un velum sau un pileus. Uneori, propagarea undelor de şoc se manifestă
prin apariţia în masa norului a unor inele sau benzi întunecate, ce se deplasează cu viteză foarte mare.
B8-97
B.8.8. OBSERVAREA ȘI IDENTIFICAREA NORILOR
B.8.8.1. Condiţii de observare a norilor de la staţiile meteorologice de suprafaţă

Definiţiile norilor descrişi în capitolele anterioare se referă la observaţii efectuate în condiţiile
următoare:
● observatorul se situează la suprafaţa globului terestru, fie pe uscat în regiuni fără un relief prea
accentuat, fie pe mare;
● atmosfera este transparentă, adică vizibilitatea nu este redusă de prezenţa nici unui fenomen ca
ceaţa, pâcla, praful, fumul etc;
● Soarele este destul de ridicat pe bolta cerească pentru ca luminanţa şi culoarea norilor să fie
normale;
● norii sunt suficient de înalţi deasupra orizontului, pentru ca efectul de perspectivă să fie neglijabil.
În funcţie de situaţie, rămâne la latitudinea observatorului să adapteze definiţiile respective la
condiţiile reale de observare; astfel, frecvent se poate face o asemenea adaptare în timpul nopţilor cu
Lună, când aceasta are un rol comparabil cu al Soarelui, în ceea ce priveşte luminarea norilor.
Observarea norilor trebuie să înceapă cu identificarea tuturor elementelor noroase, existente pe
cer în momentul observaţiei. În continuare, observatorul trebuie să determine sau să estimeze
nebulozitatea, înălţimea bazei norilor sau plafonul norilor, iar în cazuri deosebite direcţia şi viteza lor de
deplasare, precum şi grosimea lor optică. Aşa cum s-a menţionat şi mai înainte, o observare corectă a
norilor implică o supraveghere cvazicontinuă a stării cerului, datorită faptului că norii, în perpetua lor
evoluţie, pot căpăta o varietate infinită de forme. Pe această cale, observatorul are posibilitatea să
identifice corect formele noroase dificile, pe baza aspectelor anterioare deja identificate. La fel de utilă se
dovedeşte această procedură şi la stabilirea norilor origine. În unele cazuri, deşi norii nu sunt bine vizibili,
identificarea lor corectă este mult uşurată de aspectul general al cerului sau de prezenţa anumitor
fenomene, aşa cum se întâmplă în majoritatea situațiilor orajoase din timpul nopţii.
Observatorul mai trebuie să ţină seama şi de faptul că în situaţii meteorologice diferite, norii care
aparţin aceloraşi genuri, specii şi varietăţi, cu nebulozităţi de aceeaşi mărime şi situaţi la aceleaşi niveluri,
pot produce impresii diferite; astfel, de exemplu, pe un fond de instabilitate, în timpul unei invazii de aer
rece polar, norii de la toate nivelurile par mai viguros conturaţi decât norii similari, asociaţi unei invazii de
aer tropical instabil; formele lor diferă în acelaşi mod: norii sunt mai masivi în aerul polar şi se dezvoltă în
formă de turnuri în aerul tropical. La aceste aspecte se mai adaugă şi cele determinate de variaţia verticală
a vântului cu înălţimea; dacă circulaţia este relativ uniformă în toată grosimea stratului noros, norii par mai
grei, dacă însă în stratul respectiv există o variație rapidă a vântului cu altitudinea, norii capătă o înclinare
în sensul vântului (ca de exemplu Cumulus de alizeu).
Doar cu titlu informativ, se menţionează recomandările din documentele O.M.M. referitoare la
mijloace şi metode suplimentare de observare a norilor în diferite condiţii de lumină; astfel se recomandă
folosirea ochelarilor cu lentile polarizante de culoare roşie ori galben închis sau în lipsa acestora, folosirea
unor oglinzi (oglinzi nefoscopice), de culoare neagră pentru observaţiile de zi şi argintii pentru observaţiile
de noapte; o asemenea oglindă atenuează efectul de orbire al Soarelui şi permite observarea cu uşurinţă
a unui văl fin de Cirrus, care se detaşează greu pe fondul albastru al cerului sau în condiţiile unui strat de
pâclă existent între observator şi nor.
În timpul nopţii, observaţiile trebuie efectuate dintr-un loc umbrit (întunecos), suficient de îndepărtat
de sursele luminoase şi numai după ce ochii observatorului s-au adaptat la condiţiile de întuneric.
În final, indiferent de momentul zilei, observatorul trebuie să se ferească de şablonizarea
observaţiilor asupra norilor şi să noteze corect fiecare gen, specie sau varietate de nor, aşa cum îl observă
pe cer.
B.8.8.2. Identificarea norilor
Identificarea norilor constă în determinarea genului, speciei, varietăţilor, a eventualelor
particularităţi suplimentare şi nori anexă la norii existenţi în momentul observaţiei, conform definiţiilor şi
criteriilor descrise în capitolele anterioare. Aceasta va fi completată şi cu compararea norilor observaţi cu
planşele din Atlasul Internațional al Norilor – ediția 1983 și din ediția on-line, precum şi cu identificarea
fenomenelor asociate şi aprecierea sau cunoaşterea plafonului norilor respectivi, pentru că în situaţii
dificile, genurile norilor pot fi determinate mai uşor şi corect după fenomenele existente în momentul
observaţiei sau după plafonul la care se situează, în medie, un gen oarecare.
B8-98
B.8.8.2.1. Identificarea genului

Identificarea genului trebuie să se bazeze în principal pe definiţiile şi descrierile expuse în capitolul
B.8.6. Definițiile norilor—B.8.7. Descrierea norilor din această Instrucțiune, precum şi pe compararea
norilor observaţi cu planşele fotografice corespunzătoare din Atlasul Internaţional de Nori – ediția 1983 și
ediția on-line. Această operaţiune este uşurată şi prin examinarea succesivă a diferitelor criterii care
figurează în Tabelul ghid B.8.8.1.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, cunoaşterea înălţimii norilor observaţi poate facilita identificarea
genului unui nor dificil de identificat, prin alegerea unuia dintre genurile care se pot observa în mod normal
la înălţimea apreciată sau determinată de observator. Mai este de reţinut că, pe cer pot fi observaţi
simultan nori care aparţin mai multor genuri diferite.
B.8.8.2.2. Identificarea speciei, varietăţilor, particularităţilor suplimentare şl a norilor anexă

Ca şi în cazul determinării genului, identificarea celorlalte elemente caracteristice ale unui nor
observat se bazează pe aceeaşi metodologie, adică în principal pe descrierile şi definiţiile respective,
completate cu compararea norilor observaţi cu planşele corespunzătoare din Atlasul Internaţional al
Norilor – ediția 1983 și ediția on-line.
În afară de aceste generalităţi, observatorul va ţine seama şi de următoarele:
– dacă un nor observat nu prezintă nici una din caracteristicile vreuneia din speciile definite şi
descrise în această Instrucțiune, nu va atribui nici o denumire de specie norului respectiv; trebuie să se
menţioneze numai varietăţile recunoscute cu certitudine, atunci când un nor prezintă caracteristici
corespunzătoare mai multor varietăţi;
– pe cer pot exista simultan mai mulţi nori de acelaşi gen, care însă nu aparţin în mod obligatoriu
aceleiaşi specii;
– un nor observat poate prezenta simultan una sau mai multe particularităţi suplimentare şi unul
sau mai mulţi nori anexă;
– determinarea unui nor origine, din care se presupune că s-a format norul observat, implică
cunoaşterea evoluţiei reale a norilor în intervalul precedent, ceea ce se bazează aşa cum s-a subliniat mai
sus pe o observare cvasicontinuă a stării cerului. Norul origine se va menţiona pentru norul observat
(genitus sau mutatus), numai în cazurile în care există certitudine deplină asupra provenienţei norului
respectiv;
– identificarea fenomenelor asociate norilor observaţi se va face pe baza definiţiilor şi a descrierii
lor, din Capitolul B.10. a acestei Instrucțiuni. Prezenţa lor se va nota în directă concordanţă cu norii la care
sunt asociate, pentru că pe de o parte aceste fenomene reprezintă un indiciu preţios asupra proceselor
fizice sau termodinamice existente în masa norului, iar pe de altă parte pot constitui criterii decisive în
identificarea corectă a anumitor genuri de nori.
B.8.8.3. Observarea norilor de la staţiile de munte

Datorită înălţimii mari la care se situează, la staţiile de munte pot fi întâlnite condiţii de observare
mult diferite de cele în care se desfăşoară observaţiile la staţiile meteorologice de câmpie sau la cele
situate în zone cu relief puţin accidentat. În general, aceste condiţii pot fi rezumate astfel:
➢ baza norilor se situează deasupra nivelului staţiei meteorologice de munte, situaţie care practic
nu diferă cu nimic faţă de condiţiile de observare de la staţiile meteorologice situate la altitudini mici;
observatorul va determina şi codifica toate elementele referitoare la norii existenţi, ghidându-se după
înălţimea vârfurilor cunoscute din zonă pentru aprecierea plafonuIui; În asemenea situații, norii din etajul
mijlociu, pentru care o stație meteorologică de câmpie codifică h=9, pot fi observați la înălțimi mai mici de
2.500 m deasupra stației meteorologice de munte. Observatorul va folosi pentru litera de cod h cifra de
cod corespunzătoare înălțimii reale apreciate sau determinate pentru norii respectivi;
➢ masele noroase, în ansamblu se situează la înălţimi sub nivelul staţiei meteorologice, caz în
care observatorul trebuie să identifice, să menţioneze şi să codifice o serie de elemente caracteristice
suprafeţei superioare a norilor. În acest caz, dacă norii acoperă toate văile şi depresiunile din orizontul
staţiei meteorologice prezentând aspectul caracteristic mării de nori, din care apar din loc în loc vârfuri
izolate de munţi mai înalţi, în aprecierea întinderii orizontale a păturii noroase respective, el va considera
suprafeţele ocupate de aceste vârfuri ca fiind acoperite de aceeaşi masă noroasă. Particularităţile
suprafeţei superioare ale masei noroase, care se urmăresc şi se notează, sunt: uniformitatea suprafeţei
respective (absenţa sau prezenţa ondulaţiilor) şi prezenţa sau absenţa vârfurilor cumuliforme care pot
străpunge sau se dezvoltă din această suprafaţă;
B8-99
➢ punctul de observaţie, respectiv staţia meteorologică de munte poate fi în nori, caz în care
observatorul nu are posibilitatea să determine nici genul sau specia norului, nici gradul de acoperire şi nici
plafonul; dacă nu se cunoaşte evoluţia reală a maselor noroase, se notează ceaţă cu cer invizibil; în
cazurile când pe lângă ceaţă se mai observă şi alte fenomene caracteristice anumitor genuri de nori, ca
de exemplu precipitaţii sau oraje, se notează fenomenele respective şi genul norilor care le generează de
obicei.
Tabelul ghid B.8.8.1. Ghid pentru identificarea genurilor de nori

Genurile care prezintă asemenea
Caracteristici distinctive caracteristici distinctive
Forma generală Separați, cu un aspect aplatizat P
și dispunerea
Mai mult sau mai puțin dezvoltați pe verticală - separați P P P P O O
norilor sau a
elementelor Mai mult sau mai puțin dezvoltați pe verticală – așezați pe o bază P P P P
constituente comună
Filamente fine și separate O
Fini, terminați în jerbe sau terminați în sus printr-un cârlig sau printr- O
un smoc
Etalați în banc, în – mai mică de 1 grad (această mărime E
pânză sau în strat, aparentă este aceeași cu cea a degetului
divizați în lamele sau mic atunci când este privit la distanța
în dale dispuse mai brațului întins)
mult sau mai puțin
– între 1 și 5 grade O
regulat ; lățimea celor
mai multe dintre – mai mare de 5 grade (această mărime E
elemente fiind : aparentă este aceeași cu cea a trei degete
privite când brațul este întins)
Etalați în văl care acoperă în întregime sau parțial cerul E E E O
Structură și Strălucire mătăsoasă O P P S
textură
Fibroasă (pletoasă) O P P P S
Granulară O P
Ondulată sau ridată O P P P P P
Destrămată P P
Bază uniformă O O O O O P
Bază vaporoasă (nedistinctă) P O P P
Grosime optică Nori fini, care lasă să se vadă discul Soarelui sau al Lunii O O E P P P P
Nori transparenți care nu lasă să apară decât poziția Soarelui sau P P 0 0 P P P
a Lunii
Nori opaci P O E O O O E
Umbre proprii Fără umbre proprii O E O P P P P
Pe alocuri cu umbre proprii P P O P P O P O O
Umbre proprii generalizate P O O P O P
Particularități Incus S
suplimentare și
Mamma P P P P P P
nori anexă
Virga P P O O P P P
Praecipitatio – Precipitații uniforme (continue sau intermitente) P O P P
Praecipitatio – Precipitații sub formă de aversă P O
Arcus P P
Tuba P P
Pileus P P
Velum P P
Pannus P O P O
B8-100
Genurile care prezintă asemenea

Caracteristici distinctive caracteristici distinctive
Fluctus P P P P P
Cavum P P P
Asperitas P P
Murus P
Cauda P
Flumen P
Hidrometeori Ploaie P O P P O
Burniță P
Ninsoare P P P P P P
Măzăriche moale P P P
Ninsoare grăunțoasă P
Granule de gheață P P
Măzăriche tare P
Grindină P
Fotometeorii Fenomene de halo P O P P S
Coroană P P O P P P P
Irizații P P P
Curcubeu P P
Electrometeori Fulgere, tunete sau oraj P
Simbolurile care figurează în coloana „Genurile care prezintă asemenea caracteristici distinctive” au
semnificația următoare:
E – caracterul considerat este esențial pentru genul respectiv
O – caracterul este obișnuit pentru genul respectiv
P – caracterul este posibil pentru genul respectiv
S – caracterul nu apare decât la vârful sau în partea superioară a norului.
B8-101
B.8.8.4. Simbolurile norilor corespunzătoare CIFRELOR DE COD CL , CM , CH
Norii care corespund diferitelor cifre ale codurilor CL , CM , CH pot fi reprezentați prin simbolurile indicate în
tabelul următor:
B8-102
CAPITOLUL B.9. NEBULOZITATEA ȘI PLAFONUL NORILOR

În cadrul observaţiilor făcute asupra norilor la stația meteorologică, pentru programul sinoptic se
determină: nebulozitatea totală, nebulozitatea parțială, felul și înălțimea plafonului norilor cei mai joși
observați.
Observațiile meteorologice referitoare la nori și la înălțimea plafonului norilor cei mai joși observați
deasupra suprafeței terestre sunt de importanță în special pentru domeniul aviației, dar și pentru alte aplicații
operaționale meteorologice.
În majoritatea cazurilor, norul determină aspectul vremii în zonele deasupra căreia există. El
reprezintă unul din cele mai importante fenomene care fac obiectul observaţiei meteorologice.
Definiție
Norul este un hidrometeor constituit dintr-o suspensie de particule minuscule de apă lichidă
sau de gheață în atmosferă, sau din ambele în acelaşi timp, care în general nu ating solul.
De asemenea, norul mai poate să conţină particule de apă lichidă sau de gheață de dimensiuni mari,
precum și particule lichide neapoase sau particule solide, provenite, de exemplu, din vapori industriali, fum
sau pulberi, cenuşă etc.
Dimensiunea cea mai mare a unei particule lichide din care e constituit norul este de 200 μm, peste
această dimensiune se poate vorbi de picături de ploaie sau burniță.
Norii se formează în majoritatea cazurilor prin condensarea vaporilor de apă pe nucleele de
condensare care se găsesc în atmosferă. Formarea norilor are loc în cadrul mișcării pe verticală a aerului, în
convecție, în ascensiunea forțată peste formele înalte de relief sau în mișcarea pe verticală la scară mare
asociată cu depresiunile și fronturile. Deoarece activitățile umane, ca de exemplu aviația și industria, au ca
rezultat adăugarea de nuclee de condensare în atmosferă, și acestea pot fi menționate ca având un rol în
formarea norilor. La temperaturi care se situează sub 0°C, particulele norilor reprezintă în mod frecvent
aproape numai picături de apă suprarăcită de aproape – 10°C în cazul norilor stratiformi și de aproape –
25°C în cazul norilor convectivi. La temperaturi care se situează sub aceste limite aproximative, dar nu mai
joase de – 40°C, cei mai mulți dintre nori au o structură mixtă, cu cristale de gheață în secțiunea cu
temperaturi joase.
Definiții
Aşadar, totalitatea norilor de pe bolta cerească și în sens mai restrâns, gradul de acoperire al
bolții cereşti cu nori, formează nebulozitatea atmosferică.
Nebulozitatea totală reprezintă gradul de acoperire a cerului cu toţi norii existenți în momentul
observaţiei.
Nebulozitatea inferioară reprezintă gradul de acoperire a cerului numai cu nori a căror bază
este situată în etajul inferior.
Nebulozitatea parțială a norilor reprezintă porțiunea din bolta cerului acoperită de toți norii CL
prezenți sau în lipsa norilor CL , de toți norii CM prezenți.
În mod convenţional, partea din atmosferă în care se observă în mod curent norii, respectiv troposfera,
a fost divizată pe verticală în trei etaje, denumite: etajul superior, etajul mijlociu și etajul inferior (a se vedea
Capitolul B.8. „Norii”).
Fiecare etaj este definit prin ansamblul nivelurilor la care se întâlnesc cel mai frecvent norii din anumite
genuri. Datorită faptului că norii se afla într-o continuă mişcare și transformare, limitele acestor etaje nu sunt
fixe, ele se suprapun și oscilează pe verticală în funcţie de latitudine, anotimp și aparent de orografie (în
zonele montane norii sunt aparent mai joși). Limitele altitudinale aproximative pentru regiunile temperate sunt:
a) etajul inferior de la suprafaţa solului la 2 km;
b) etajul mijlociu de la 2 la 7 km;
c) etajul superior de la 5 la 13 km.
După aspectul lor exterior, priviţi de jos, norii au fost grupaţi pe genuri, care la rândul lor se subdivid
în specii și varietăți (a se vedea Capitolul B.8. „Norii”).
B9-1
1. Cirrus Ci
2. Cirrocumulus Cc
3. Cirrostratus Cs
4. Altocumulus Ac
5. Altostratus As
6. Nimbostratus Ns
7. Stratocumulus Sc
8. Stratus St
9. Cumulus Cu
10. Cumulonimbus Cb
Repartiţia normală a genurilor de nori în cele trei etaje este următoarea:

a) etajul inferior conţine norii joși Stratocumulus și Stratus.
b) etajul mijlociu include norii Altocumulus;
c) etajul superior conţine norii înalți Cirrus, Cirrocumulus și Cirrostratus;
În ceea ce priveşte această repartizare a genurilor de nori pe cele trei etaje menţionate mai sus sunt
necesare următoarele precizări:
– norii Altostratus se întâlnesc de obicei în etajul mijlociu, însă uneori se extind şi în etajul superior;
– norii Nimbostratus sunt aproape invariabil observaţi în etajul mijlociu, însă prin îngroşare şi mai ales
când devin precipitanţi se extind şi în celelalte etaje, îndeosebi în cel inferior;
– norii Cumulus şi Cumulonimbus au în general bazele în etajul inferior, însă prezintă frecvent o
asemenea extindere verticală încât vârfurile lor pot pătrunde în etajul mijlociu şi chiar în cel superior
(Cumulonimbus).
În practica curentă, observatorul trebuie să țină seama de faptul că repartizarea norilor pe etaje se
face întotdeauna luându-se în considerare masa principală a norilor, pentru că baza acestora poate
oscila frecvent în jurul limitei dintre două etaje.
Pentru scopuri sinoptice, determinarea felului norilor, adică a genului speciei și varietății se
face la stațiile meteorologice prin aprecieri vizuale, concomitent cu aprecierea nebulozităţii totale,
nebulozității parțiale și a înălțimii plafonului norilor cei mai joși observați.
În stabilirea cât mai exactă a felului norilor un rol foarte important îi are clasificarea internaţională a
norilor, expusă în „Atlasul Internaţional de Nori” și în Capitolul B.8. „Norii”.
În realizarea unei observaţii cât mai fidele, este obligatorie confruntarea sistematică a norilor existenți
pe cer cu planşele Atlasului menționat și cu informațiile aflate pe pagina Organizației Meteorologice Mondiale:
https://cloudatlas.wmo.int/en.
Determinarea genului, speciei și varietății norilor se face pentru toți norii care se văd pe bolta
cerească, chiar și atunci când aceştia ocupă o parte foarte mică a acesteia.
Se admite să nu se determine felul norilor care se află până la 5 ÷ 6 deasupra orizontului; cu excepţia
norilor cu contururile clare (de ex. Cu, Cb și uneori Ci). Această regulă se aplică la stațiile meteorologice de
munte cu acoperire mare a orizontului. Determinarea genului, speciei și varietății norilor trebuie începută cu
norii care ocupă partea cea mai mare a bolții cereşti. Apoi se fac determinările pentru ceilalţi nori, în ordinea
descreşterii nebulozităţii lor.
Atunci când în „momentul observaţiei” se poate determina existența unui proces de
transformare a norilor dintr-un gen în altul, observatorul va lua în considerare ambele genuri.
Unitatea de măsură pentru nebulozitate este optimea, reprezentând 1/8 din bolta cerească
acoperită cu nori, așa cum este văzută de către observator. Nebulozitatea totală și nebulozitatea parțială
se exprimă în optimi din bolta cerească.
Unitatea de măsură pentru înălțimea bazei norilor este metrul.
B9-2
B.9.3. EFECTUAREA OBSERVAȚIILOR
B.9.3.1. Nebulozitatea totală şi parțială

Observaţiile asupra nebulozităţilor totală și parțială se efectuează de pe platforma meteorologică la
fiecare termen de observație, în funcție de programul cu personal la stația meteorologică. Aprecierea
acestora trebuie să se facă întotdeauna dintr-un loc de unde este posibil să se vadă întreaga boltă cerească;
dacă o parte din bolta cerească este mascată de obstacole naturale, pâclă, ceaţă sau fum, aprecierea
nebulozităţilor totală și parțială se face numai pentru partea de boltă degajată sau vizibilă.
Datorită efectului de perspectivă, observatorul nu poate sesiza şi aprecia spaţiile libere sau senine
existente între norii situaţi către orizont şi de aceea, în estimarea valorilor nebulozităţilor totală și parțială va
ţine seama numai de intervalele dintre nori, vizibile din punctul de observaţie. La aprecierea nebulozităţilor
totală și parțială nu se iau în considerare spațiile dintre elementele constitutive ale norilor (filamente,
grămăjoare, benzi), care sunt caracteristice pentru unele genuri de nori, cum ar fi norii Cirrrus, Cirrocumulus
și unele varietăți de Altocumulus și Stratocumulus.
Atunci când un sector al bolţii cereşti este mascat de o pânză de precipitaţii, acesta trebuie considerat
ca fiind acoperit de norul din care cad precipitaţii.
Pentru stabilirea nebulozităţii totale, bolta cerească se împarte imaginar în opt părți egale (optimi) și
apoi se apreciază câte din acestea sunt acoperite cu nori.
Se consideră că nebulozitatea totală este 0, când cerul este complet senin.
Când este acoperită o optime din bolta cerească sau mai puțin – însă nu cer senin -, nebulozitatea
totală este o optime; când sunt acoperite 2/8 sau 3/8 din cer, nebulozitatea totală este 2 sau respectiv 3 și
așa mai departe.
Când cerul este complet acoperit, nebulozitatea totală este 8.
Când, printre nori, se observă spărturi a căror suprafaţa totală este cu mult mai mică de 1/8,
nebulozitatea totală este tot 8.
În scopuri sinoptice, la toate termenele de observație – în funcție de programul cu personal -,
concomitent cu nebulozitatea totală se determină și nebulozitatea parțială, prin aprecierea în optimi a
porţiunilor din bolta cerească acoperite cu toți norii CL prezenți sau în lipsa norilor CL, de toți norii CM prezenți.
Ca metodă de validare a datelor meteorologice, la efectuarea observaţiilor asupra nebulozităţii trebuie
să se aibă în vedere că, prin definiţie, nebulozitatea parțială este mai mică sau cel mult egală cu cea totală.
B.9.3.2. Plafonul norilor

Definiție
Prin înălțimea plafonului se înțelege înălțimea deasupra solului a bazei norilor cei mai joși
observați.
Altitudinea plafonului norilor se raportează la nivelul locului de observație. Observaţiile se efectuează
de pe platforma meteorologică la fiecare termen de observație, în funcție de programul cu personal la stația
meteorologică.
Limita inferioară a norilor prezintă de cele mai multe ori neregularități, fiind posibile combinaţii de
straturi de nori, la diferite niveluri sau ondulaţii ale bazei aceluiaş nor.
Determinarea plafonului norilor se face numai pentru norii inferiori și mijlocii dacă aceştia se găsesc
la altitudini mai mici de 2.500 m deasupra nivelului stației meteorologice. În toate cazurile, se va determina,
la toate termenele de observație – în funcție de programul cu personal -, plafonul celor mai joşi nori cu o
precizie de 50 m. Pentru norii etajului superior, înălțimea plafonului este considerată mai mare de 2.500 m.
Când înălțimea plafonului norilor este apreciată vizual, este recomandabil să se identifice întâi genul
norului observat, pentru că în funcţie de condiţiile locale, înălţimea bazei unui nor oarecare poate oscila între
limite destul de mari, în comparaţie cu nivelurile medii între care se situează baza norilor din genul respectiv.
Pentru orientare, observatorul poate folosi limitele indicate în capitolele în care sunt descrise genurile de nori
(a se vedea Capitolul B.8. „Norii”).
Deoarece determinarea vizuală a înălțimii bazei norilor prezintă dificultăți, se impune ca aceasta să
fie făcută cu multă atenție. În cazul în care la stațiile meteorologice se fac și măsurători instrumentale
(baloane de plafon, proiectoare de nori, ceilometre, telemetre etc), observatorii au posibilitatea de a le
compara cu aprecierile vizuale, dobândind astfel experienţă în practica acestor determinări. De asemenea,
B9-3
în cazul norilor foarte joși, dacă în apropierea stației meteorologice se află antene de radio, clădiri înalte etc,
înălțimea plafonului norilor poate fi apreciată după înălțimea de la care acestea nu mai sunt vizibile.
La stațiile meteorologice situate în văi și pe pante, înălțimea plafonului norilor poate fi apreciată și
după poziţia bazei lor față de înălțimile înconjurătoare.
Astfel, când observatorul de la o staţie meteorologică situată la altitudine de 350 m constată că vârful
unui deal a cărui cotă este 930 m este acoperit de baza unui nor, prin simpla scădere a altitudinii staţiei
meteorologice din cea a vârfului respectiv va obţine valoarea 580 m, corespunzătoare înălţimii bazei norului.
Un alt reper de ajutor, pentru cazurile când norul acoperă mult din vârful munţilor, este înălţimea cunoscută
a limitei superioare a pădurii în zona respectivă. Toate aceste cote pot fi notate pe schema reperelor de
vizibilitate a staţiilor meteorologice respective.
La stațiile meteorologice care au în program măsurători cu balonul pilot, la principalele termene de
observaţii, înălțimea plafonului norilor poate fi apreciată și după timpul care s-a scurs din momentul lansării
și până în momentul intrării acestuia în baza norilor (începutul opacizării balonului).
Tabelul B.9.1. – Înălțimea bazei norilor deasupra nivelului solului în regiunile temperate
(după ghidul WMO-No.8, PART I, 15.2.3.)
Genul norilor Intervalele în care se încadrează baza Intervalul mai mare în care se poate
norului a încadra baza norului în situații deosebite.
Observații
Stratul inferior
Stratus suprafață ÷ 600 m suprafață ÷ 1.200 m
Stratocumulus 300 ÷ 1.350 m 300 ÷ 2.000 m
Cumulus 300 ÷ 1.500 m 300 ÷ 2.000 m
Cumulonimbus 600 ÷ 1.500 m 300 ÷ 2.000 m
Stratul mijlociu
Nimbostratus suprafață ÷ 3.000 m Pentru scopuri sinoptice Ns este considerat
un nor care aparține stratului mijlociu, deși se
poate extinde și în celelalte straturi.
Altostratus 2.000 ÷ 6.000 m Norul As se poate îngroșa pe măsură ce
baza lui coboară și devine Ns.
Altocumulus 2.000 ÷ 6.000 m
Stratul superior
Cirrus 6.000 ÷ 12.000 m Nori Ci care provin din nori Cb care se
disipează se pot întâlni și sub nivelul de 6000
m în timpul iernii.
Cirrostratus 6.000 ÷ 12.000 m Norii Cs pot să se transforme în As.
Cirrocumulus 6.000 ÷ 12.000 m
aPentru stațiile cu altitudinea peste 150 m deasupra nivelului mării, baza norilor joși va fi adesea la înălțime
mai mică față de cea indicată.
B.9.3.3. Efectuarea observațiilor în cursul nopţii şi în condiţii deosebite

Pentru ca observaţiile efectuate în cursul nopţii asupra norilor să fie cât mai reale, trebuie să se
urmărească continuu toate schimbările ce se produc în evoluţia acestora, încă din timpul seriii.
Atunci când observatorul execută observații asupra norilor pe timpul nopții, trebuie să își acorde timp
suficient pentru ca ochii săi să se acomodeze cu întunericul.
În cazul în care caracterul norilor este destul de stabil și genul lor nu se schimbă repede, observaţiile
prealabile, mai ales a celor de după apusul soarelui, pot fi de folos la determinarea în timpul nopţii a
nebulozităţii totale și parțiale, felului și a înălțimii plafonului norilor. Totuşi, la termenele de observaţii din cursul
nopţii, observatorul trebuie să sesizeze nebulozitățile totală și parțială după stelele vizibile, considerând
acoperite cu nori acele părți ale cerului în care stelele nu se văd. Se va ține seama că există genuri de nori
transparenţi (Ci, Cs, As - translucidus etc.), prin care stelele se văd uşor opacizate și în acest caz, porţiunile
de cer acoperite cu astfel de nori, vor fi luate în considerare la aprecierea nebulozităţii. Se vor lua în
considerare, de asemenea, și spărturile dintre elementele constitutive ale anumitor genuri de nori prin care
stelele se văd clar.
B9-4
La determinarea felului norilor, observatorul trebuie să se ghideze dupa aspectul morfologic atât cât
poate fi apreciat, ceea ce presupune o temeinică cunoaştere a clasificării lor. De asemenea, observatorul
trebuie să se ghideze după fenomenele meteorologice (hidrometeori, fotometeori, electrometeori)
caracteristici anumitor genuri de nori. De un real folos în identificarea felului norilor, mai ales a celor joși, sunt
luminile terestre (ale oraşelor mari, gărilor, fabricilor etc).
Pentru observațiile din cursul nopții asupra nebulozității, se impune stingerea luminilor din imediata
apropiere a locului de observație și asigurarea timpului necesar acomodării ochiului la condițiile respective.
Un caz cu totul special îl constituie în timpul nopţii cerul complet acoperit cu nori denși, care creează
condiţii de întuneric, încât atât felul norilor, cât și nebulozitatea parțială nu pot fi determinate. Observatorul
poate aprecia numai nebulozitatea totală, care în acest caz este 8.
În anumite situații create de existența unor fenomene meteorologice ca: ceața, viscolul, pâcla, furtuna
de praf etc sau în cazul întunericului sau al unor lumini foarte puternice, cerul poate deveni parţial sau complet
invizibil și deci caracteristicile nebulozităţii nu pot fi determinate cu precizie, sau deloc. În această situație
nebulozitatea totală este considerată imposibil de determinat și se notează cu 9, iar înălțimea bazei norilor
se notează cu / (bară oblică).
B9-5
CAPITOLUL B.10. FENOMENE METEOROLOGICE

B.10.1. DEFINIŢII ŞI PRECIZĂRI
Meteorul este un fenomen meteorologic observat în atmosferă sau la suprafaţa terestră. Un

asemenea fenomen poate fi constituit dintr-o suspensie, o precipitaţie sau un depozit de particule lichide sau
solide, apoase sau neapoase, de asemenea, el poate consta dintr-o manifestare de natură optică sau
electrică.
Monitorizarea si determinarea stării vremii (de exemplu timpul pe prezent și timpul pe trecut, conform
cerințelor sinoptice) are ca prim scop asigurarea posibilității descrierii calitative a aspectului vremii (realizarea
diagnozelor). Această activitate este necesară în primul rând datorită impactului pe care îl are aspectul vremii
asupra activităților umane și a siguranței transporturilor. O altă utilitate a acestor observații este reprezentată
de înțelegerea sistemului de factori ai vremii în vederea realizării prognozelor meteorologice.
Conform precizărilor O.M.M. (Vol. I, Cap. 14.1.4, WMO-No.8), în momentul de față numai un
observator uman bine instruit are capacitatea de a observa (vizual și auditiv) toate tipurile de fenomene
meteorologice. Totuși, pentru a reduce costurile aferente observațiilor meteorologice, au fost produse aparate
automate care pot detecta o parte din fenomenele meteorologice. În rețeaua națională de observații și
măsurători sunt implementate echipamente automate pentru monitorizarea timpului prezent.
DEFINIREA MOMENTULUI OBSERVAȚIEI, TIMPULUI PREZENT, TIMP PE TRECUT ȘI

ORĂ PRECEDENTĂ
Conform precizărilor O.M.M., în scopul de a asigura uniformitatea efectuării observațiilor

meteorologice au fost definite:
Ora standard de efectuare a observației (WMO-No.544) în UTC.
► Astfel, orele standard principale pentru observațiile sinoptice de suprafață sunt: 00:00 UTC,
06:00 UTC, 12:00 UTC, 18:00 UTC. A se vedea și punctul A.2.1.3.
► Orele standard intermediare pentru observațiile sinoptice de suprafață sunt: 03:00 UTC,
09:00 UTC, 15:00 UTC, 21:00 UTC. (WMO-No.544). A se vedea și punctul A.2.1.3.
► Orele standard vizuale pentru observațiile sinoptice de suprafață sunt: 01:00 UTC, 02:00
UTC, 04:00 UTC, 05:00 UTC, 07:00 UTC, 08:00 UTC, 10:00 UTC, 11:00 UTC, 13:00 UTC, 14:00 UTC,
16:00 UTC, 17:00 UTC, 19:00 UTC, 20:00 UTC, 22:00 UTC, 23:00 UTC.
Ora planificată de efectuare a observației (WMO-No.488). În practica meteorologică actuală din
România, acestă oră planificată este decalată cu 30 de minute față de ora standard a observației. Astfel, de
exemplu, observația care este raportată la ora standard 04:00 UTC este efectuată la ora planificată de
observație 03:30 UTC. A se vedea și punctul A.2.1.3.
Momentul real al efectuării observației reprezintă timpul la care este efectuată cu adevărat
observația la stația meteorologică. Acest moment real al efectuării observației trebuie să fie într-o marjă de
doar câteva minute diferență față de ora planificată de efectuare a observației. La stația meteorologică trebuie
procedat astfel încât datele variabilelor meteorologice cele mai importante să fie determinate la ora planificată
de efectuare a observației.
Măsurarea presiunii atmosferice trebuie să se facă la orele standard fixate pentru observaţia
sinoptică.
Observarea celorlalte elemente meteorologice trebuie să se facă în cele 10 minute care preced
orele standard fixate pentru observaţiile sinoptice de suprafață.
Astfel momentul observaţiei sinoptice durează 10 minute şi se încheie întotdeauna cu
măsurarea presiunii atmosferice care este inclusă în mesajul sinoptic. Deci toate fenomenele
meteorologice sau elementele existente sau observate în acest interval de 10 minute trebuie
considerate ca fiind în momentul observaţiei.
Pe teritoriul României, din motive generate de structura şi organizarea sistemului intern de
telecomunicaţii meteorologice şi a programului de schimb internaţional de date, observaţiile sinoptice, deşi
contează pentru ore standard întregi, se efectuează mai devreme cu 30 minute faţă de ora standard.
Ora precedentă se definește ca intervalul de timp de 50 de minute cuprins între momentul
măsurării presiunii atmosferice pentru ora HH și începerea celor 10 minute ale momentului
observației pentru ora (HH+1). Sau conform cu Codul SYNOP, ora precedentă reprezintă intervalul de timp
B10-1
care începe cu o oră înainte de momentul măsurării presiunii atmosferice și se termină cu 10 minute înainte
de momentul măsurării presiunii atmosferice.
Timpul pe trecut, în funcție de ora standard a observației, este:
– o oră pentru orele standard vizuale 01:00 UTC, 02:00 UTC, 04:00 UTC, 05:00 UTC, 07:00 UTC,
08:00 UTC, 10:00 UTC, 11:00 UTC, 13:00 UTC, 14:00 UTC, 16:00 UTC, 17:00 UTC, 19:00 UTC,
20:00 UTC, 22:00 UTC, 23:00 UTC;
– trei ore pentru orele standard intermediare 03:00 UTC, 09:00 UTC, 15:00 UTC, 21:00 UTC;
– șase ore pentru orele standard principale 00:00 UTC, 06:00 UTC, 12:00 UTC, 18:00 UTC.
Astfel, perioada caracterizată drept timp pe trecut începe cu 1, 3 sau 6 ore înainte de momentul
măsurării presiunii atmosferice. Sfârșitul perioadei de timp pe trecut se consideră în toate cazurile,
starea timpului observată înaintea celor 10 minute anterioare măsurării presiunii atmosferice.
Observarea fenomenelor meteorologice (meteorii, alţii decât norii), constă în identificarea lor,
măsurarea elementelor lor caracteristice (atunci când aceasta este posibil pentru unele dintre ele) şi
identificarea norilor cu care sunt asociaţi, înscrierea datelor referitoare la aceştia în aplicația CDMS trebuie
să conţină indicarea intensităţii, formei, orelor de început şi sfârşit sau dispariţie, precum şi toate modificările
importante survenite în timpul perioadei lor de existenţă. Cu acest prilej se reaminteşte încă o dată
importanţa observării continue a stării timpului.
Unele dintre aceste fenomene, prin natura sau variaţiile în intensitate, pot fi periculoase pentru
activitatea economică în general, sau pentru anumite ramuri ori activităţi economice în special. În cazul
observării unor asemenea fenomene se emite şi un mesaj de tip ALERT, conform instrucţiunilor în
vigoare, pentru asemenea proceduri.
Deşi prezintă caracteristici foarte diferite, fenomenele meteorologice pot fi clasificate după natura
particulelor constituente sau după natura proceselor fizice care intervin în formarea lor; în funcţie de aceste
criterii au fost stabilite următoarele grupe de fenomene meteorologice: hidrometeorii, litometeorii,
fotometeorii, electrometeorii, fenomene diverse.
Hidrometeorul este fenomenul meteorologic constituit dintr-un ansamblu de particule de apă, lichide
sau solide, în suspensie sau în cădere în atmosferă, ridicate de vânt de pe suprafaţa terestră sau depuse pe
obiectele de pe sol ori din atmosfera liberă.
Hidrometeorii pot fi observaţi sub forma unei suspensii de particule în atmosferă (ca de exemplu
ceaţă), de precipitaţii (de tipul: ploaie, burniţă, ninsoare, grindină, lapoviță), de particule ridicate de vânt
(transport de zăpadă, bură marină) sau sub formă de depunere (rouă, brumă, chiciură, polei). Când se
observă precipitaţii, trebuie menţionat caracterul acestora (intermitent, continuu sau sub formă de aversă).
Pentru caracterele intermitent și sub formă de aversă a se vedea punctul B.10.4.1.3.1. al prezentei
instrucțiuni. Precipitațiile care nu se încadrează la caracter de aversă sau intermitent vor fi implicit încadrate
la caracter continuu.
Definirea gradelor de intensitate a precipitațiilor este funcție de caracterul precipitațiilor și de tipul
acestora. (Vol. I, Cap. 14.2.1.1., WMO-No.8)
În cazul căderilor de grindină de mărime excepţională, se recomandă cântărirea, măsurarea şi în
funcţie de posibilităţi fotografierea greloanelor, fotografiere care se face atât pentru greloane întregi cât şi pe
greloane secţionate. În cazul observării unor asemenea fenomene se emite şi un mesaj de tip ALERT și/sau
operativ, conform instrucţiunilor în vigoare, pentru asemenea proceduri.
Fotografierea hidrometeorilor sub formă de depunere în cazuri excepționale prezintă de asemenea
interes deosebit, mai ales pentru studiu. Aceste fotografii pot fi inserate de către observator în aplicația
CDMS.
În cazul depunerilor de chiciură sau polei trebuie măsurată grosimea stratului depus, conform
instrucţiunilor de folosire a chiciurometrului. În cazul observării unor asemenea fenomene se emite şi un
mesaj de tip ALERT și/sau operativ, conform instrucţiunilor în vigoare, pentru asemenea proceduri.
Când se observă tornadă sau trombă, va trebui să se noteze în aplicația CDMS înălţimea, diametrul,
sensul de rotaţie şi traiectoria coloanei noroase (tuba); în asemenea cazuri este de dorit să se obţină
informaţii asupra pagubelor produse de trecerea acestor fenomene. În cazul observării unor asemenea
fenomene se emite şi un mesaj de tip ALERT și/sau operativ, conform instrucţiunilor în vigoare, pentru
asemenea proceduri. (Fiind un fenomen deosebit este recomandabil să fie menţionat şi în jurnalul cu istoricul
staţiei meteorologice).
B10-2
Litometeorul este un fenomen meteorologic constituit dintr-un ansamblu de particule, dintre care cea
mai mare parte sunt solide şi de natură terestră (praf, nisip, fum). Aceste particule pot exista în atmosferă
sub formă de suspensii mai mult sau mai puţin stabile sau pot fi ridicate de vânt de pe sol.
Litometeorii se pot observa sub formă de particule ridicate de vânt de pe sol (transport de praf sau de
nisip, furtună de praf sau de nisip), sau sub formă de particule în suspensie (pâclă, fum). În măsura în care
este posibil, observarea unui litometeor trebuie să conţină indicaţii asupra: înălţimii atinsă de acesta şi
eventualei coloraţii anormale a lui, notându-se în aplicația CDMS.
În cazul litometeorilor care se produc la distanţă şi se deplasează către locul de observaţie se notează
în aplicația CDMS direcţia din care apar.
Pentru caracterizarea intensităţii furtunilor de praf sau de nisip, observatorul va ţine seama de
intensitatea vântului, de densitatea, mărimea şi înălţimea până la care sunt transportate particulele antrenate
de vânt, de variaţia vizibilităţii orizontale, care în cazul furtunilor puternice în timp de noapte poate deveni
chiar nulă, de variaţia vizibilităţii verticale.
Când se observă vârtejuri sau turbioane de praf, observatorul va nota în aplicația CDMS direcţia sau
sectorul de orizont în care se observă şi direcţia în care se deplasează, precum şi înălţimea până la care se
dezvoltă. În situații în care manifestarea fenomenului produce efecte deosebite se emite şi un mesaj de tip
ALERT și/sau operativ, conform instrucţiunilor în vigoare, pentru asemenea proceduri.
Fotometeorul este un fenomen meteorologic luminos produs prin reflexia, refracţia, difracţia sau
interferenţa luminii solare sau lunare.
Fotometeorii importanţi sau cei care prezintă un caracter excepţional, pot face obiectul unei descrieri
din partea observatorului în aplicația CDMS.
Electrometeorul este o manifestare vizibilă şi/sau sonoră a electricităţii atmosferei; un asemenea

fenomen meteorologic corespunde atât descărcărilor electrice discontinue (fulgerul, tunetul), cât şi
descărcărilor electrice lente, mai mult sau mai puţin continue, cum sunt focul Sfântului Elmo şi aurorele polare
(Vol. I, Cap. 14.4.1, WMO-No.8).
În ceea ce priveşte frecvenţa fulgerelor, observatorul va fi atent să nu confunde fulgerele propriu-zise
cu eventualele reflectări ale lor pe nori sau pe bancuri de pâclă.
Atunci când se observă focul Sfântului Elmo va trebui să se menţioneze în aplicația CDMS dacă
fenomenul s-a produs în nor, în condiţii de precipitaţii sau în aer transparent.
Aurorele polare, fenomene rar observate la latitudinea României, se vor nota în aplicația CDMS ca
fenomene excepţionale şi vor face obiectul unei descrieri amănunţite, din care nu trebuie să lipsească direcţia
în care s-au observat, unghiul de înălţime deasupra orizontului, intervalul de timp în care s-au produs,
intensitatea, culoarea, condiţiile meteorologice dominante.
Fenomenele de natură optică (fotometeorii) și cele de natură electrică cu excepția fulgerelor, sunt
indicatori ai unor condiții particulare ale atmosferei și pot fi înregistrate/consemnate la nivelul stației
meteorologice. Totuși, această categorie de fenomene are o semnificație redusă în ceea ce privește
caracterizarea timpului prezent sau cel pe trecut atunci când se realizează codificarea observațiilor
meteorologice.
În limbajul curent, denumirea unor fenomene este folosită uneori într-un sens mai puţin restrictiv decât
cel corespunzător definiţiilor de mai sus.
În acest sens, în limbajul tehnic de specialitate este necesară utilizarea termenilor adecvaţi pentru a
se evita crearea unor confuzii. Astfel, de exemplu, în limba română, prin termenul ninsoare se înţelege
fenomenul de cădere a precipitaţiei solide din nori. Acestui fenomen îi este asociat verbul a ninge. Prin
termenul de zăpadă este desemnat rezultatul producerii precipitaţiilor solide, şi anume stratul de zăpadă
(ansamblul de particule care acoperă solul).
În contextul zăpezii depuse pe sol apar fenomenele de transport de zăpadă la sol şi transport de
zăpadă la înălţime (expresia folosită anterior a fost zăpadă spulberată de vânt).
În situaţii de ninsoare însoţită de vânt, se produce fenomenul de viscol. Fenomenul de viscol nu este
similar cu transportul de zăpadă, deoarece fenomenul de viscol presupune în afară de transportul de
zăpadă şi existenţa precipitaţiilor solide.
Termenul de furtună este folosit numai în contextele : furtună de praf sau furtună de nisip, care nu
presupun existenţa unui fenomen electric.
B10-3
Termenul de oraj se foloseşte pentru a desemna un electrometeor, care reprezintă o manifestare

sonoră a electricităţii (tunet) însoţit de o manifestare vizibilă a electricităţii (fulger). Fenomenul se consideră
ca oraj, chiar dacă se aude numai tunetul, iar fulgerul nu se vede. (Vol. I, Cap. 14.2.3.1, WMO-No.8)
Termenul de polei se referă la peliculă de gheaţă care se produce în timpul căderii precipitaţiilor
lichide care îngheaţă în contact cu solul.
Termenul de gheaţă pe sol se referă la crearea unui strat de gheaţă după încetarea precipitaţiilor
sau din topirea şi reîngheţarea stratului de zăpadă.
Termenul de troian de zăpadă este sinonim cu termenul de nămete de zăpadă şi reprezintă formarea
unei denivelări din zăpadă care apare sub acţiunea vântului, mai înaltă faţă de restul stratului depus.
În literatura de specialitate, termenul de picăturele se foloseşte pentru desemnarea particulelor de
apă cu dimensiuni foarte mici, care practic plutesc în atmosferă, iar termenul de picături pentru particulele
de apă cu dimensiuni mai mari, care în general cad sub formă de precipitaţii.
Pentru scopuri sinoptice, observațiile care se efectuează asupra aspectului timpului prezent și a
timpului pe trecut includ fenomene de precipitații (ploaie, burniță, ninsoare, granule de gheață, ninsoare
grăunțoasă, ace de gheață și grindină), reducerea vizibilității atmosferice și a fenomenelor generate de
existența particulelor în suspensie în atmosferă (pâclă, praf, fum, aer cețos, ceață, transport de zăpadă,
viscol, furtuni de praf sau de nisip), tornade, trombe și fulgere. Pentru descrierea caracteristicilor timpului
prezent este necesar să se noteze toate fenomenele care se produc la stația meteorologică sau în raza stației
meteorologice la momentul obervației. În mesajele sinoptice, în situația în care nu există precipitații la
momentul observației se vor lua în considerare fenomenele produse în timpul orei precedente, selectându-
se o cifră de cod sinoptic corespunzătoare.
În aplicația CDMS, observatorul va înscrie toate fenomenele meteorologice pe care le observă în
timpul programului de lucru la stația meteorologică.
• fum - fenomen • trombă - fenomen
• pacla - fenomen • vijelie - fenomen
• aer cetos - fenomen • oraj – fenomen
• ceaţă joasă - fenomen • fulger - fenomen
• ceaţă la distanţă - fenomen • tunet - fenomen
• ceaţă în bancuri - fenomen • furtuna de praf sau nisip - fenomen
• ceaţă cu cer vizibil - fenomen • vârtej de praf sau nisip - fenomen
• ceaţă cu cer invizibil - fenomen • transport de praf sau nisip la sol - fenomen
• ceaţă îngheţată cu cer vizibil - fenomen • transport de praf sau nisip la înălţime -
• ceaţă îngheţată cu cer invizibil - fenomen fenomen
• burnita - fenomen • transport de zapada la sol - fenomen
• ploaie - fenomen • viscol - fenomen
• lapovita - fenomen • perdea de praf sau de nisip - fenomen
• ninsoare - fenomen • miraj - fenomen
• aversa de ploaie - fenomen • coroană solară - fenomen
• aversa de lapovita - fenomen • halou solar - fenomen
• aversă de ninsoare - fenomen • roua - fenomen
• grindina - fenomen • bruma - fenomen
• măzăriche tare - fenomen • chiciură moale - fenomen
• măzăriche moale - fenomen • chiciură tare - fenomen
• ace de gheaţă - fenomen • chiciură transparentă - fenomen
• zăpadă grăunţoasă - fenomen • polei - fenomen
• granule de gheata - fenomen • vant tare - fenomen
• tornada - fenomen
Nivelul ochiului observatorului, conform WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 9.2.1), este înălțimea de 1,5 m
deasupra nivelului solului.
B10-4
B.10.2. CLASIFICAREA GENERALĂ A FENOMENELOR METEOROLOGICE
B.10.2.1. Hidrometeorii
Hidrometeorul este fenomenul meteorologic constituit dintr-un ansamblu de particule de apă,
lichide sau solide, în suspensie sau în cădere în atmosferă, ridicate de vânt de pe suprafaţa terestră
sau depuse pe obiectele de pe sol ori din atmosfera liberă.
(i) Hidrometeorii constituiţi dintr-o suspensie de particule în atmosferă sunt: norii, ceaţa, aerul ceţos
şi ceaţa îngheţată.
(ii) Hidrometeorii sub forma unei căderi de particule (precipitaţie) sunt: ploaia, burniţa, ninsoarea,
ninsoarea grăunţoasă, măzărichea moale, acele de gheaţă, grindina, măzărichea tare şi granulele
de gheaţă, lapovița; asemenea fenomene sunt generate (cu excepția acelor de gheață) de nori
ale căror genuri sunt indicate în Tabelul B.10.1.
Tabelul B.10.1. Genurile de nori și tipurile de precipitații generate

Hidrometeori Nori
As Ns Sc St Cu Cb fără nori
Ploaie + + + + +
Burniță +
Ninsoare + + + + + +
Ninsoare grăunțoasă +
Măzăriche moale + + +
Ace de gheață +
Grindină +
Măzăriche tare +
Granule de gheață + +
Aceste particule pot atinge suprafaţa solului sau se pot evapora pe parcursul căderii lor din nori.
Atunci când particulele care cad din nori ating locul de observaţie este foarte uşor de determinat
natura lor; ca urmare a asocierii strânse care există între hidrometeorii de acest tip (precipitaţii) şi anumite
genuri de nori, identificarea particulelor constituente ale acestora uşurează de multe ori, mai ales în timpul
nopţii, identificarea norilor existenţi pe cer în momentul observaţiei, Tabelul B.10.1. putând constitui un ghid
de identificare a norilor în asemenea cazuri.
În timpul nopţii, când observarea norilor este mai dificilă, caracterul precipitaţiilor poate constitui un
indiciu de bază pentru determinarea genurilor de nori existenţi în momentul observaţiei.
Căderile de particule de apă, lichide sau solide, pot avea caracter intermitent, continuu sau caracter
de aversă.
Aversele sunt caracterizate prin :
● începutul şi sfârşitul lor brusc şi prin variaţiile în general rapide, uneori chiar brutale, ale
intensităţii precipitaţiilor;
● picăturile şi particulele solide care cad în timpul averselor sunt în general mai mari decât
cele care se observă în cazul precipitaţiilor care nu au caracter de aversă, în funcţie de natura norului
din care provin;
● norii din care cad averse sunt nori întunecaţi, de origine convectivă (în majoritatea cazurilor
Cumulonimbus, rareori Cumulus).
Norii din care cad precipitaţii ce nu au caracter de aversă sunt nori stratiformi (în majoritatea
cazurilor Altostratus sau Nimbostratus).
(iii) Hidrometeorii constituiţi dintr-un ansamblu de particule de apă, solide sau lichide, ridicate de vânt
de pe suprafaţa solului sunt: transportul de zăpadă şi bura marină.
Asemenea fenomene se observă numai în straturile joase ale atmosferei, respectiv în stratul din
imediata vecinătate a solului.
B10-5
(iv) Hidrometeorii constituiţi dintr-un depozit sau depunere pot fi:

— sub formă de picături de apă, ca depozit de picăturele de ceaţă şi rouă;
— sub forma unui ansamblu de particule de gheaţă, mai mult sau mai puţin discernabile
individual, deoarece sunt în general lipite unele de altele: roua îngheţată, bruma şi chiciura;
— sub formă de strat de gheaţă omogen şi neted, în care nu se poate distinge nici o structură
granulară, aşa cum este poleiul depus în timpul căderii precipitațiilor.
Prin convenţie, apa sau zăpada care acoperă suprafaţa solului după precipitaţii nu sunt
considerate ca hidrometeori.
B.10.2.2. Litometeorii
Litometeorul este un fenomen meteorologic constituit dintr-un ansamblu de particule, dintre
care cea mai mare parte sunt solide şi de natură terestră (praf, nisip, fum). Aceste particule pot exista
în atmosferă sub formă de suspensii mai mult sau mai puţin stabile sau pot fi ridicate de vânt de pe
sol.
(i) Litometeorii care au mai mult sau mai puţin caracterul de suspensie în atmosferă sunt: pâcla,
pâcla de nisip şi fumul; aceştia sunt constituiţi din particule foarte mici de praf sau din săruri de
origine marină, ori din particule provenite din diferite arderi (incendii de păduri, activitate industrială
sau vulcanică).
(ii) Litometeorii determinaţi de acţiunea vântului asupra suprafeţei terestre sunt: transportul de praf
sau de nisip, furtuna de praf sau de nisip, turbionul de praf sau de nisip (vârtejul).
B.10.2.3. Fotometeorii
Fotometeorul este un fenomen meteorologic luminos produs prin reflexia, refracţia, difracţia
sau interferenţa luminii solare sau lunare.
Fotometeorii pot fi observaţi:

— pe suprafaţa sau în interiorul norilor, ca fenomene de halo, coroană, irizaţii şi gloria;
— pe suprafaţa sau în interiorul altor hidrometeori sau unor litometeori, ca fenomene de halo,
coroană, gloria, curcubeu, inelul lui Bishop şi raze crepusculare;
— sau într-o masă de aer mai mult sau mai puţin transparentă, ca fenomene de miraj, tremurături,
scânteieri, rază verde şi culori crepusculare.
B.10.2.4. Electrometeorii
Electrometeorul este o manifestare vizibilă şi/sau sonoră a electricităţii atmosferei; un
asemenea fenomen meteorologic corespunde atît descărcărilor electrice discontinue, ca fulgerul şi
tunetul, cât şi descărcărilor electrice lente, mai mult sau mai puţin continue, cum sunt focul Sfântului
Elmo şi aurorele polare.
B.10.2.5. Tromba, norul de tornadă și tornada

O categorie aparte de fenomene meteorologice o constituie trombele, norii de tornadă și tornadele.
Când o trombă se produce pe mare, se manifestă printr-o coloană sau un con noros şi un „tufiş"
constituit din picături de apă ridicate de pe suprafaţa mării ; în acest caz, trombele se încadrează în grupa
hidrometeorilor, ca o a cincea categorie.
Atunci când vortexul se produce pe uscat, „tufişul" este constituit din particule solide, de origine
neapoasă, motiv pentru care fenomenul nu ar mai putea fi inclusă în grupa hidrometeorilor. Cu toate acestea,
datorită prezenţei coloanei sau conului noros, care constituie un criteriu fundamental de clasificare, în Atlasul
Internaţional al Norilor (Volumul II, Ediția 1983, planșa 214; Volumul I – WMO-No.407, Ediția 1975, paginile
118 ÷ 119) fenomenul este inclus în grupa hidrometeorilor, clasificare adoptată şi în România. Detalii se
găsesc la punctul B.10.4.1.3.6. în prezenta Instrucțiune.
B10-6
B.10.3. REPREZENTAREA SCHEMATICĂ A FENOMENELOR METEOROLOGICE (METEORII,

ALŢII DECÂT NORII)
B.10.3.1. Simboluri de bază

Conform ”Manualului Internațional de Nori” WMO-No.407, fiecare fenomen meteorologic inclus în cele
patru mari categorii menţionate la punctele B.10.2.1. - B.10.2.5. este reprezentat printr-un simbol sau semn
convenţional, conform Tabelului B.10.2.
Tabelul B.10.2. Simbolurile fenomenelor meteorologice

Grupa: Hidrometeorilor
Denumirea meteorilor Simbolurile Denumirea meteorilor Simbolurile
a) Constituiți dintr-o suspensie c) Constituiți din ansambluri de
de particule în atmosferă particule ridicate de vânt
Ceață Transport de zăpadă
Aer cețos Transport de zăpadă la sol
Ceață înghețată Transport de zăpadă la înălțime

Bură marină
b) Constituți din precipitarea

d) Constituiți din depozite de particule
unui ansamblu de particule
Ploaie Depozit din picăturele de ceață
Ploaie suprarăcită (care depune

Rouă
polei)
Burniță Rouă propriu-zisă
Burniță suprarăcită (care depune

Abureala (condens)
polei)
Ninsoare Rouă înghețată
Ninsoare grăunțoasă Brumă
Măzăriche moale Brumă propriu-zisă
Ace (prisme) de gheață Abureală înghețată
Grindină Chiciură
Măzăriche tare Chiciură moale
Granule de gheață Chiciură tare
Chiciură transparentă
Polei
Trombă
B10-7
Tabelul B.10.2. – Simbolurile fenomenelor meteorologice

Grupa: Litometeorilor
a) Constituiți dintr-o suspensie b) Constituiți din ansambluri de particule
de particule în atmosferă ridicate de vânt
Pâclă Transport de praf sau nisip
Praf în suspensie Transport de praf sau nisip la sol
Fum Transport de praf sau nisip la înălțime
Furtună de praf sau nisip
Zid de praf sau nisip
Turbion de praf sau nisip
Grupa: Fotometeorilor
Fenomenul de halo solar Inelul lui Bishop
Fenomenul de halo lunar Miraj
Coroană solară Tremurătură
Coroană lunară Scintilație

Irizații Raza verde Nu a fost adoptat nici un
simbol
Gloria Culori crepusculare
Curcubeu Raze crepusculare

Curcubeu alb
Grupa: Electrometeorilor
Simbolurile Denumirea meteorilor Simbolurile Denumirea meteorilor
Orajul Focul Sfântului Elmo
Fulgerul Aurora polară

Tunetul
Alte fenomene
Vijelia
Vântul tare
B10-8
B.10.3.2. Simboluri suplimentare

La simbolurile de bază, reprezentate în Tabelul B.10.2., se adaugă câteva simboluri suplimentare
prin care se exprimă unele caracteristici, variaţiile în timp faţă de momentul observaţiei şi poziţia unor
fenomene meteorologice în raport cu locul observaţiei meteorologice. De asemenea, prin combinarea mai
multor simboluri de acelaşi fel, se poate reprezenta caracterul continuu sau discontinuu, precum şi
intensitatea anumitor fenomene. Prin combinarea a două sau trei simboluri de bază diferite este posibilă
indicarea prezenţei simultane a mai multor fenomene meteorologice, aşa cum sunt: precipitaţiile mixte, orajul
însoţit de precipitaţii, furtuna de praf sau nisip. Câteva exemple de combinare a simbolurilor de bază şi de
simboluri suplimentare sunt date în Tabelul B.10.3.
Tabelul B.10.3. Simboluri suplimentare
Caracterul precipitației intermitent continuu
Intensitatea precipitației: slab
Intensitatea precipitației: moderat
Intensitatea precipitației: puternic
Simbol Semnificație
aversă slabă
aversă moderată sau puternică
fenomenul s-a intensificat sau a început în cursul orei precedente
fenomenul a slăbit în cursul orei precedente
fenomenul a existat în cursul orei precedente, însă nu se mai observă în

momentul observației
fenomenul se observă în orizontul stației la o distanță mai mică de 5 km
de locul observației, însă nu la stație
fenomenul se observă în orizontul stației la o distanță estimată mai mare
de 5 km, însă nu la stație
precipitație observată în orizontul stației, care nu atinge suprafața solului
B10-9
B.10.4. DEFINIŢIILE Şl DESCRIEREA FENOMENELOR METEOROLOGICE (METEORII, ALŢII

DECÂT NORII)
B.10.4.1. Hidrometeorii
B.10.4.1.1. Generalităţi
Definiţia generală a hidrometeorilor, dată la punctul B.10.1., presupune numai prezenţa particulelor
de apă lichidă sau solidă în atmosferă; în realitate însă apa este prezentă în mediul gazos terestru sub toate
cele trei forme de agregare sau faze ale sale; în acest fel, apa se constituie ca un element circulant, datorită
schimbărilor permanente de fază, care au loc în contextul unor procese termodinamice specifice, ce tind să
menţină o stare de echilibru în amestecul de gaze care constituie aerul atmosferic.
Trebuie reţinut însă că toţi hidrometeorii şi norii, care se pot observa în atmosfera terestră, totalizează
o parte foarte mică din volumul total de apă atmosferică şi că ei nu ar putea exista sau apare fără cea de a
treia formă de agregare a apei — vaporii. Indiferent de formă, apa este distribuită neuniform în atmosferă.
Sub aspect volumetric, circa 90% din masa totală de apă atmosferică este concentrată în atmosfera joasă şi
mijlocie, iar restul de 10% scade rapid cu înălţimea. Sursa de apă pentru atmosferă o constituie suprafaţa
terestră, respectiv oceanul, de unde prin evaporare apa trece în aer, motiv pentru care și forma predominantă
de existenţă o constituie vaporii (circa 95% din masa totală de apă din atmosferă).
Coexistând în cel puţin două sau în toate cele trei forme de agregare, ca urmare a schimbului
molecular, se produce o permanentă trecere a apei dintr-o formă în alta, până în momentul în care se ajunge
la o stare de echilibru; aceasta se menţine atât timp cât nu intervine o cauză exterioară care să modifice
condițiile de echilibru ale mediului respectiv.
Componentă minoră a amestecului de gaze care este aerul, vaporii de apă reprezintă numai 0,3—
0,4% din masa totală a atmosferei; în această calitate, vaporii de apă exercită o presiune parţială, care
împreună cu toate celelalte presiuni parţiale ale celorlalte componente gazoase ale aerului, totalizează
presiunea atmosferică. Presiunea parţială a vaporilor de apă, denumită şi tensiunea vaporilor de apă, se
notează cu litera e; mărimea ei este funcţie directă de temperatură, în raport cu celelalte două forme de
agregare existente; valoarea ei maximă (E), care reprezintă de fapt tensiunea de saturare a aerului cu vapori
faţă de apa lichidă sau de gheaţă, creşte direct cu creşterea temperaturii aerului. Această funcţie se poate
reprezenta grafic astfel (Figura B.10.1.).
Figura B.10.1. Reprezentarea grafică a variaţiei tensiunii de saturare a aerului cu vapori de apă funcţie de
temperatură
B10-10
E – corespunde stării de echilibru între vaporii de apă și suprafața evaporantă (apă sau gheață) și se mai numește
tensiune de saturație sau tensiune de echilibru a vaporilor (când se atinge această valoare evaporarea încetează);
Ew – tensiunea de saturație în raport cu apa lichidă;
Ei – tensiunea de saturație în raport cu gheața;
t – temperatura aerului (grade Celsius);
Pmb – presiunea parțială în mb.
Această mărime se mai poate exprima şi sub forma raportului de amestec de saturaţie:
e w (t 0 )
r = 0,622
P0 − e w (t 0 )
care reprezintă masa maximă efectivă de vapori de apă pe care o poate conţine unitatea de masă de aer
uscat la o presiune şi temperatură date (P0, t0).
Stările de echilibru şi fazele apei, determinate de procesele de evaporare-condensare, topire-
îngheţare depind de temperatura aerului şi a apei, de tensiunea vaporilor de apă (e) corespunzătoare
temperaturii măsurate deasupra apei şi/sau a gheţii (ew , ei) şi de tensiunea maximă a vaporilor de apă (E).
Din Figura B.10.1. rezultă că, deşi E scade cu temperatura, la temperaturi negative Ei <EW, amănunt foarte
important în procesele de condensare, precipitare, creştere a picăturilor sau a cristalelor şi în final în formarea
norilor. Curba AB reprezintă tensiunea de saturaţie a vaporilor de apă, segmentul Ei corespunzând stării de
echilibru între gheaţă şi vapori, iar linia de 0°C — stării de echilibru dintre apă şi gheaţă. Conform acestei
diagrame, apa poate exista în formă lichidă numai în condiţiile corespunzătoare sectorului de deasupra
segmentului OA al curbei de echilibru; în realitate, apa poate exista în forma lichidă şi la temperaturi negative,
adică în condiţiile care se încadrează în spaţiul delimitat de segmentele OB şi OB’ ale curbei de echilibru,
fază care este denumită în practica curentă „apă suprarăcită" şi care în realitate se poate întâlni până la
temperaturi de –10°C.
Atingerea stării de echilibru în condiţii naturale presupune încetarea sau egalizarea proceselor de
evaporare-condensare şi/sau topire-îngheţare, iar depăşirea acestei stări de echilibru duce la predominarea
proceselor de condensare. Practic, în condiţii naturale, declanşarea acestor procese necesită îndeplinirea
unor condiţii suplimentare, care alături de starea de saturaţie cu vapori de apă trebuie să asigure şi un suport
material pentru trecerea vaporilor în picăturele de apă lichidă. Suportul material îl constituie particulele solide
şi cu proprietăţi higroscopice, existente în aerul atmosferic, denumite nuclee de condensare sau nuclei
Aitken, după numele celui care le-a descoperit; în lipsa acestor nuclee de condensare, starea de
suprasaturare poate ajunge pînă la 400%.
Condiţiile de saturare şi condensare se realizează în atmosferă pe următoarele căi:
● prin răcire izobară, atunci când temperatura aerului scade însă presiunea rămâne constantă;
aceasta se realizează în condiţii de radiaţie sau advecţie (în asemenea condiţii se formează ceaţa, roua,
bruma);
● prin destindere adiabatică, atunci când temperatura aerului scade ca urmare a scăderii presiunii,
ceea ce se întâmplă în mişcările ascendente, fie pe pantele frontale, fie în curenţii convectivi (condiţia
dominantă de formare a norilor);
● prin aport de vapori de apă, atunci când temperatura aerului este mai mică decât cea a unei
suprafeţe de apă, ceea ce permite evaporarea (condiţie în care se formează ceaţa de evaporare);
● prin amestec și turbulență, condiții care se pot realiza simultan sau individual astfel:
(i) amestecul particulelor de aer aproape saturate, însă cu temperaturi puţin diferite, proces ce se
realizează fără variaţii de presiune;
(ii) turbulenţă, care omogenizează prin amestec masa de aer umed; răcirea asociată cu creşterea
conţinutului de vapori de apă, realizate pe această cale, determină saturarea şi condensarea
surplusului de vapori, care în realitate se materializează prin apariţia norilor joşi cu baza difuză
şi cu variaţii mici de înălţime (Stratus, Stratus fractus pannus, Cumulus fractus pannus).
Procesele de condensare şi sublimare din atmosferă determină apariţia suspensiilor de particule de
apă minuscule, lichide sau solide, ori formarea depunerilor de picături sau cristale pe suprafeţele plane şi mai
mult sau mai puţin orizontale. Declanşarea precipitaţiilor necesită însă existenţa unor procese şi condiţii de
creştere a picăturilor de apă în suspensie ce formează norii, până la dimensiuni care să le asigure căderea
liberă sub influenţa forţei de gravitaţie. Simpla condensare pe nuclee Aitken duce la apariţia picăturelelor cu
diametre între 1 şi 20 microni, dimensiuni care asigură pe de o parte menţinerea suspensiei, iar pe de altă
parte permite existenţa particulelor de apă lichidă în stare suprarăcită până la temperaturi de –10°C.
B10-11
Creşterea picăturelelor de apă peste aceste dimensiuni se poate realiza în natură pe trei căi diferite,
care pot exista şi simultan:
(i) efectul Bergeron sau creşterea picăturii prin transfer de vapori, care se realizează atunci când în
nor există simultan cristale şi picături suprarăcite, condiţie în care vaporii sunt saturanţi în raport
cu gheaţa, însă nesaturanţi în raport cu apa; în acest caz, se produce evaporarea picăturelelor de
apă suprarăcite, ceea ce determină suprasaturarea în raport cu gheaţa şi o condensare solidă
(sublimare), care în final duce la creşterea cristalelor de gheaţă pe seama picăturelelor
suprarăcite. Procesul este lent şi asigură o creştere a diametrului până la 2 mm în 4 ore; el este
caracteristic norilor stratiformi, formaţi prin mişcări ascendente lente şi de lungă durată, aşa cum
se întâlnesc pe pantele suprafeţelor frontale, sau la trecerea maselor de aer peste obstacole înalte
(pe pantele munţilor);
(ii) coalescenţa sau alipirea mai multor picăturele pe o picătură sau cristal, care joacă rol de nucleu;
acest proces este mai rapid, fiind favorizat de mişcările turbulente sau curenţii din masa norului,
caracteristic norilor cumuliformi. Deci, creşterea picăturii este mai rapidă decât în cazul efectului
Bergeron şi declanşarea precipitaţiilor este de asemenea mai rapidă, căpătând frecvent
caracteristicile aversei;
(iii) prezenţa nucleelor gigant, care prin proprietăţile higroscopice determină apariţia unor picături cu
masa suficient de mare ca să poată cădea liber din masa norului; procesul este caracteristic
zonelor cu activitate industrială intens poluantă, sau cu activitate vulcanică mai mult sau mai puţin
intensă.
Forma precipitaţiilor, considerată din punct de vedere al particulei de apă în cădere liberă din masa
norului, variază în funcţie de condiţiile de formare şi în special de temperatură. în cazul precipitaţiilor lichide,
forma generală a picăturii este sfera, care se observă cel mai bine la picăturile mici de ploaie şi burniţă.
Odată cu creşterea diametrului picăturilor peste 3 ÷ 5 mm, forma sferică se modifică treptat, pe măsură
ce viteza de cădere creşte, picăturile devenind piriforme sau aplatizate.
O varietate infinită de forme se întâlneşte la precipitaţiile solide, determinate în special de
temperatură. În cazul cristalelor de gheaţă, este însă de reţinut că, în ciuda marii diversităţi de forme, forma
de bază în care cristalizează în mod normal apa este prisma sau lamela hexagonală; toate celelalte forme
cristaline sunt combinaţii de excrescenţe, prelungiri sau alipiri de cristale, dispuse mai mult sau mai puţin
regulat pe această structură hexagonală de bază.
Din numeroasele încercări de sistematizare şi clasificare a fulgilor de zăpadă şi cristalelor de
gheaţă este reprodusă în Tabelul B.10.4. clasificarea propusă de Katsuhiro Kikuchi cu clasificarea
zăpezii și pagina de internet cu cristalele de zăpadă –
http://www.its.caltech.edu/~atomic/snowcrystals/class/class.htm.
În afară de forma cristalină, care stă la baza structurii fulgilor de zăpadă şi a depunerilor solide, în
această mare diversitate a precipitaţiilor specifice domeniului temperaturilor negative, se întâlnesc frecvent
şi forme granulare, rezultate în urma depunerii picăturelelor suprarăcite pe fulgii de zăpadă. Transformarea
fulgului cu structură cristalină într-un grăunte de gheaţă se realizează după depunerea pe cristalul de bază a
unei cantităţi suficiente de picături din masa norului.
Creşterea cristalelor de zăpadă și formarea noilor centre de creştere sunt determinate în primul rând
de temperatura mediului exterior şi de existenţa stării de suprasaturaţie a vaporilor de apă. Cristalele de
zăpadă se formează cu precădere în partea superioară a norului. Căzând prin masa norului, cristalele se
măresc pe seama celor două procese de creştere a particulei (condensarea vaporilor nesaturaţi în raport cu
apa lichidă la temperaturi negative şi coalescenţa), transformându-se în cristale sau fulgi de diferite tipuri.
Prin depunerea în continuare a picăturelelor suprarăcite din masa norului pe cristalele de gheaţă sau pe fulgii
formaţi astfel, se dezvoltă forme noi grăunţoase sau măzărate, care la rândul lor prin unirea cu alte cristale
sau între ele duc la apariţia unor agregate de zăpadă cu dimensiuni mari şi forme complicate. Forma acestor
agregate, dependentă de condiţiile de formare, variază de la cea sferică, sferoidală, până la cea alungită.
Fulgii de zăpadă au forme, structuri interne, mase şi viteze de cădere foarte diferite. În timpul căderii,
ei se dezagregă, se contopesc, sau se acoperă cu picăturele suprarăcite din masa norului. Măzărichea,
asemănătoare cu ploaia îngheţată, reprezintă stadiul final al transformării fulgului în granulă de gheaţă, prin
depunerea masivă de picăturele suprarăcite. În natură, ploaia îngheţată se formează în timpul iernii în
condiţiile existenţei unei inversiuni puternice de temperatură. Particulele de măzăriche sau fulgii de zăpadă
formaţi în partea superioară a norului, traversând în cădere stratul de aer cu temperaturi pozitive se topesc
şi se transformă în picături lichide, care căzând în continuare pătrund în stratul de aer cu temperaturi negative
B10-12
din vecinătatea solului şi îngheaţă din nou, transformându-se în boabe mici de gheaţă fără o structură
cristalină netă, însă cu formă aproape sferică.
Un tip aparte de precipitaţie solidă îl constituie grindina, datorită pe de o parte condiţiilor
deosebite de formare, iar pe de altă parte formelor şi dimensiunilor, uneori neobişnuit de mari. Grelonul de
grindină se formează în norii cu mare dezvoltare verticală (Cumulonimbus), pe seama curenţilor verticali
puternici din masa norului; picăturile din partea inferioară a norului, care se dezvoltă de regulă la temperaturi
pozitive sau uşor negative, sunt antrenate rapid către partea superioară a norului respectiv, în zona
temperaturilor negative (de multe ori sub –10°C); pe acest traseu, parcurs repede, particula sau picătura de
apă îngheaţă şi în acelaşi timp îşi măreşte considerabil dimensiunile prin coalescenţă. Din cauza mărimii şi
a curenţilor descendenţi din masa norului, picătura îngheţată coboară din nou în zona temperaturilor pozitive
şi pe parcursul căderii prin nor suferă o topire parţială sau totală; cu cât procesul se repetă mai mult în
interiorul norului Cumulonimbus, cu atât cresc mai mult dimensiunea şi complexitatea structurală a grelonului
de grindină. Acesta părăseşte masa norului în momentul în care viteză lui de cădere îl scoate de sub influenţa
puternicilor curenţi verticali, pe seama cărora s-a format. Grelon de grindină, în funcţie de dimensiuni, poate
fi sferic, elipsoidaI sau plat, piriform sau neregulat, constituit practic din mai multe boabe lipite între ele;
suprafaţa greloanelor este şi ea diferită, de la netedă până la suprafaţa cu protuberanţe şi adâncituri de
diferite mărimi; protuberanţele şi adânciturile se formează fie prin alipirea altor greloane mai mici, fie prin
îngheţarea peliculei de apă lichidă de pe suprafaţa grelonului în cădere. Dimensiunile lor variază, însă cel
mai frecvent se observă greloane (sau în limbaj popular „pietre") cu diametre între 0,1 şi 3 cm. Structura
internă a greloanelor de grindină este stratificată; secţiunile transversale, observate atât în lumină directă,
cât şi în lumină polarizată, pun în evidenţă prezenţa unui nucleu central, înconjurat de straturi concentrice de
gheaţă cu densităţi şi structuri diferite; de regulă, se evidenţiază o alternanţă de straturi de gheaţă poroasă
cu straturi de gheaţă netedă, cristalină sau uneori cu pelicule de apă lichidă, destul de frecvent, chiar nucleul
central al grelonului poate fi constituit dintr-o picătură de apă lichidă. Porozitatea straturilor de gheaţă din
greloanele de grindină se datoreşte cavităţilor cu aer, închise în procesul de îngheţare rapidă a peliculei
exterioare de apă lichidă.
Formele cele mai interesante şi în acelaşi timp spectaculoase le au cristalele de gheaţă din structura
hidrometeorilor constituiţi dintr-un depozit de particule. Acestea pot fi: sferice mici, rezultate din îngheţarea
picăturelelor de apă suprarăcită existente într-o masă de ceaţă, sau aciculare simple, formate prin sublimarea
vaporilor şi dentritice complexe, aşa cum se pot observa în depunerile de chiciură moale sau chiar în structura
florilor de gheaţă formate pe ferestre.
Tabelul B.10.4. Clasificarea fulgilor de zăpadă şi cristalelor de gheaţă (Katsuhiro Kikuchi -

http://www.its.caltech.edu/~atomic/snowcrystals/class/class.htm)
Nivel general Nivel intermediar Nivel elementar Imagini
a. Ac
1. Cristale tip ac b. Mănunchi de ace
C Grupul cristalelor
tip coloană
c. Combinație de ace
2. Cristale tip teaca a. Teacă
B10-13
b. Mănunchi de teci
c. Combinație de teci
a. Coloană solidă
b. Schelet de coloană
c. Coloană schelet cu
3. Cristale tip coloană
suluri
d. Coloană lungă solidă
e. Combinație de coloane
(Rozetă de coloane)
a. Piramidă
b. Glonț solid
4. Cristale tip glonț
c. Schelet de glonț
d. Combinație de gloanțe
(rozetă de gloanțe)
P Cristale plane 1. Cristale tip placă a. Plăci
B10-14
b. Placă solidă groasă
c. Schelet de placă
a. Porțiune
2. Cristale tip porțiune
b. Brațe largi
a. Stea
3. Cristale tip dendrite b. Dendrită
c. Ferigă
a. Stea cu plăci
b. Stea cu porțiuni
4. Cristale tip
compozit plan
c. Dendrită cu placi
d. Dendrită cu porțiuni
B10-15
e. Placă cu brate
f. Placă cu porțiuni
g. Placă cu dendrite
a. Două brațe
b. Trei brațe
c. Patru brațe
5. Cristale tip dendrite

multiple separate
d. 12 brațe
e. 18 brațe
f. 24 brațe
a. Placă cu porțiuni
spațiale
6. Cristale tip
ansamplu spațial de b. Placă cu dendrite
plăci spațiale
c. Dendrite cu porțiuni
spațiale
B10-16
d. Dendrite cu dendrite
spațiale
a. Ansamblu de plăci
radiant
7. Cristale tip
ansamblu radiant de
placi
b. Ansamblu de dendrite
radiant
a. Placă asimetrică
8. Cristale tip plăci

asimetrice
b. Plăci multiple
complexe
a. Coloană cu plăci
1. Cristale tip coloane

b. Coloană cu dendrite
plafonate
c. Coloană cu multiple
CP Grupul
planuri
combinațiilor de
cristale tip plane și
coloană
a. Glonț cu placă
2. Cristale tip
combinație de gloanțe b. Glonț cu dendrite
și plăci
c. Combinație de gloanțe
cu placi
B10-17
d. Combinație de gloanțe
cu dendrite
a. Dendrite cu ace
b. Dendrite cu coloane
c. Dendrite cu suluri
3. Cristale tip plan cu

coloane
d. Placă cu ace
e. Placă cu coloane
f. Placă cu suluri
a. Plăci încrucișate
4. Cristale tip planuri b. Plăci încrucișate

incrucisate legate
c. Ansamblu de plăci
incrucișate radiant
5. Cristale tip a. Combinație neregulată

combinație neregulată de coloane, gloanțe si
de coloane și planuri plăci incrucișate
6. Cristal scheletic a. Schelet de tetragon
B10-18
b. Schelet de tetragon
policristalin
c. Schelet de tetragon
multiplu
d. Schelet de poligon
complex
e. Combinație de schelet
de coloane și plăci
incrucișate
f. Combinație de schelet
de gloanțe și tetragon
g. Combinație de schelet
de poligon
h. Structură complexă de
prismă de plăci
a. Gohei dublu
b. Gohei dublu cu
combinație de gloanțe
7. Cristal tip gohei c. Gohei dublu cu plăci

dublu încrucișate
d. Gohei dublu compus

din coloane multiple
e. Gohei dublu dublu

simetric
B10-19
f. Gohei dublu sloi de

gheață
g. Gohei dublu pastile

multiple
a. Cap de suliță
b. Cap de suliță cu
combinație de gloanțe
8. Cristal tip cap de
suliță
c. Cap de suliță cu plăci
incrucișate
d. Cap de suliță multiplu
a. Pescăruș cu plăci
atașate în interiorul
aripilor
b. Pescaruș cu plăci
atașate în exteriorul
aripilor
c. Pescăruș cu plăci
9. Cristal tip pescăruș atașate pe ambele părți
ale aripilor
d. Pescăruș cu cristale
înguste în interiorul
aripilor
e. Pescăruș cu cristale
înguste în exteriorul
aripilor
A Grupul
1. Cristale tip a. Agregat de combinații
agregatelor de
agregate de coloane de coloane și gloanțe
cristale de zăpadă
B10-20

agregate de plăci de plăci și dendrite

agregate de coloane de coloane, plăci și plăci
și plăci încrucișate
a. Coloană ridată
b. Placă ridată
1. Cristale ridate
c. Dendrită ridată
d. Brațe spațiale ridate
a. Coloane dens ridate
R Grupul cristalelor
de zăpadă înrămate
b. Plăci dens ridate
2. Cristale dens ridate
c. Dendrite dens ridate
d. Brațe spațiale dens

ridate
a. Zăpadă tip măzăriche

cu forma hexagonală
3. Măzariche ca
zăpada
b. Zăpadă tip măzăriche
cu formă de nod
B10-21
c. Zăpadă tip măzariche

cu brațe neridate
a. Măzăriche hexagonală
4. Măzăriche b. Măzăriche tip nod
c. Măzăriche conică
a. Cristal de gheață
coloană
1. Cristale de gheață
tip coloane
b. Cristal de gheață
lamelă
a. Cristal de gheață placă
2. Cristale de gheață b. Cristal de gheață

tip placă nehexagonal
G Grupul cristalelor
tip germeni de
gheață
c. Cristal de gheață
dendrită
a. Cristal de gheață
poliedru cu 14 fețe
3. Cristale de gheață
tip poliedru
b. Cristal de gheață
poliedru cu 20 de fețe
4. Cristale de gheață a. Ansamblu de cristale

tip policristaline de gheață hexagonale
B10-22
b. Complex de cristale de
gheață plăci încrucișate
c. Cristal de gheață
neregulat
1. Particule de gheață a. Particulă de gheață
I Grupul particulelor
2. Particule de zăpadă a. Particulă de zăpadă
de zăpadă
ridate ridată
neregulate
3. Particule de zăpadă a. Particulă de zăpadă

sparte spartă
a. Particulă de nor
înghețată
H Grupul altor 1. Particulă de

precipitații solide hidrometeor înghețată
b. Particule de nor
înghețate legate
B10-23
c. Picătură de ploaie
mică înghețată
2. Particulă de
a. Particulă de lapoviță
lapoviță
3. Granulă de gheață a. Granulă de gheață
4. Grindină a. Grindină
B10-24
a b
c d
Planșa 1. a-c Depozit de picături de rouă pe vegetație, pe fire de păianjen și pe animale; picături de ploaie pe fire de iarbă (a4, 6, 8)
d cristale de brumă și boabe de măzăriche tare și moale (d5; 7; 8; 9)
B10-25
a b
c d
Planșa 2. A-b Brumă (cristale aciculare sau columnare și netede (2) și chiciură (b 2,3,4,8);
c Forme de gheață pe suprafața apei (dendritică 1, nucleară 2-3, 5, 7, 8, flori de gheață 4, 6) și brumă pe gheață (9)
d polei pe vegetație; ace de gheață pe suprafața apei (4, 7, 8)
B10-26
a b
c d
Planșa 3. Flori de gheață pe geam
B10-27
a b
c d
Planșa 4. Cristale de zăpadă

a cristal de formă hexagonală, cu cavități simetrice;
b-d forme simple lamelare, aciculare, prismatice și stelate.
B10-28
a b
c d
Planșa 5. Forme tipice de cristale și fulgi de zăpadă
B10-29
1 2
Planșa 6. Boabe de grindină de diferite forme și mărimi (1)ș boabe de grindină secționate, văzute în lumină directă (2a, 3a) și în lumină polarizată 2b, 3b), se observă structura
în straturi concentrice de densități diferite, în jurul unui nucleu central.
B10-30
1 2
3 4
Planșa 7. Secțiuni transversale prin boabe de grindină în lumină directă și polarizată; se observă structura în straturi concentrice alternative de gheață poroasă și gheață
sticloasă și o structură lacunară, dispusă radiar pe nucleul central (după Mason)
B10-31
B.10.4.1.2. Hidrometeori constituiţi dintr-o suspensie de particule de apă în atmosferă

B.10.4.1.2.1. Ceaţa
B.10.4.1.2.1.1. Definiție și generalități
Suspensie în atmosferă de picăturele de apă foarte mici, în general de dimensiuni
microscopice, care reduc vizibilitatea la suprafaţa solului.
Reducerea vizibilităţii orizontale depinde de structura ceţii, în special de concentraţia volumetrică şi

de distribuţia picăturelelor de diferite mărimi. Această structură depinde la rândul său de natura aerosolului
atmosferic, de modul de formare a ceţii şi de vechimea acesteia. În zonele urbane şi industriale, condiţiile
rezultate din existenţa simultană a ceţii şi a unei puternice poluări a aerului care determină adevărate reacţii
chimice între picăturelele de apă din ceaţă şi agenţii poluanţi, sunt desemnate frecvent prin cuvântul smog,
rezultat din combinarea prescurtărilor termenilor smoke şi fog care înseamnă fum şi ceaţă.
În practica de observare meteorologică curentă se folosesc termenii ceaţă şi aer ceţos, pentru a indica
diferenţa de intensitate a fenomenului.
Termenul aer ceţos este sinonim cu ceaţa slabă şi se foloseşte numai atunci când vizibilitatea
orizontală este cel puţin egală sau mai mare de 1.000 m.
În consecinţă, termenul de ceaţă se foloseşte numai atunci când vizibilitatea la suprafaţa
terestră este mai mică de 1.000 m (condiţia sau cauza esenţială necesară fiind prezenţa picăturelelor de
apă sau cristalelor de gheaţă în suspensie în stratul de aer din imediata vecinătate a solului). Atunci când
sunt privite într-un fascicul luminos (lumina farurilor), particulele individuale de ceaţă sunt frecvent vizibile cu
ochiul liber şi lasă impresia că se agită dezordonat; în ceaţă, aerul dă o senzaţie de umezeală rece şi
pătrunzătoare.
În mod obişnuit, ceaţa formează un voal albicios, care acoperă peisajul; atunci când conţine particule
de praf sau fum, ea capătă o nuanţă uşor cenuşie sau slab colorată; aerul ceţos formează un voal cenuşiu,
în general mai puţin dens, care acoperă peisajul.
Pe continent, la temperaturi mai scăzute de -10°C se poate forma uneori o ceaţă constituită din cristale
de gheaţă, rezultate în general prin îngheţarea picăturelelor, care poate genera fenomene optice similare cu
cele produse de acele de gheaţă.
(Ceața - vizibilitate orizontală 100 m - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/fog.html)
B10-32
B.10.4.1.2.1.2. Deosebirea dintre ceaţă, aer ceţos și pâclă

Aşa cum rezultă din cele de mai sus, un prim criteriu de diferenţiere între ceaţă şi aer ceţos sau
pâclă îl constituie densitatea particulelor de apă în suspensie, care trebuie să reducă transparenţa
aerului în vecinătatea solului, respectiv vizibilitatea orizontală, sub 1000 m.
În prezenţa ceţii, umiditatea relativă este apropiată sau egală cu 100% şi aerul dă senzaţia de
umezeală rece şi pătrunzătoare; aerul ceţos are aspectul unui văl cenuşiu, care nu atenuează prea
mult culorile peisajului, în timp ce pâcla care este mult mai uscată imprimă peisajului şi chiar cerului un
aspect tulbure opalescent. Datorită difuziei luminii pe particulele constituente ale pâclei, obiectele capătă
nuanţe albăstrui când sunt privite pe un fond mai întunecat al orizontului, sau gălbui-portocaIii când sunt
proiectate pe un fond luminos (nori la orizont în direcţia Soarelui, discul Soarelui în apropierea liniei
orizontului, munţii acoperiţi cu zăpadă).
B.10.4.1.2.1.3. Forme de ceaţă

În practica curentă, observatorul poate întâlni diferite forme de suspensii de particule de apă în
atmosferă, corespunzătoare condiţiilor care au generat existenţa lor. A fost stabilită următoarea clasificare,
bazată pe densitatea, grosimea, continuitatea şi transparenţa verticală a acestor suspensii:
(i) Aer ceţos
Suspensie de particule de apă în atmosferă care nu reduce vizibilitatea orizontală sub 1000 m.
(Aer cețos – vizibilitate orizontală 1100 m - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/fog-
compared-with-mist.html)
(ii) Ceaţă joasă

Strat subţire de ceaţă, a cărui grosime nu depăşeşte 2 m deasupra suprafeţei solului, sau
10 m deasupra suprafeţei mării.
Se produce în special dimineaţa deasupra suprafeţelor umede sau pe văi; are durată de existenţă
scurtă şi dispare repede după răsăritul Soarelui. Poate fi observată fie sub formă de fâşii destrămate ce se
deplasează lent de-a lungul văilor, (care se notează ca ceaţă joasă în bancuri), fie sub forma unui văl, în
B10-33
general continuu, format deasupra suprafeţelor umede; în ambele cazuri, vizibilitatea orizontală deasupra
stratului de ceaţă joasă este mai mare de 1 km.
O variantă aparte de ceaţă joasă o constituie ceaţa de evaporare, care se formează în timpul toamnei
deasupra râurilor, mlaştinilor sau lacurilor neîngheţate, ca un „abur” destul de dens; fenomenul se produce
mai ales în condiţiile existenţei unui aer mai re
ce peste suprafeţele mai calde de apă şi, spre deosebire de celelalte variante de ceaţă joasă, ceaţa de
evaporare nu se împrăştie pe suprafeţe mai mari, ci staţionează deasupra suprafeţelor de apă peste care s-
a format; chiar în condiţiile unui vânt mai puternic, ceaţa de evaporare se deplasează pe distanţe mici
deasupra uscatului, în vecinătatea locului de formare.
(iii) Ceaţă la distanţă, sau în câmpul vizual
Vălul de ceaţă nu acoperă punctul de observaţie (staţia meteorologică) însă este observabil la
o distanţă oarecare de acesta, sub forma unui perete sau strat albicios-lăptos, mai înalt de 2 m, care
reduce vizibilitatea orizontală sub 1.000 m în direcţia respectivă; în celelalte sectoare ale orizontului, în
care nu se observă prezenţa unui alt fenomen, vizibilitatea orizontală este mai mare de 1 km.
(iv) Ceaţă în bancuri
În orizontul punctului de observaţie (staţia meteorologică) se văd fâşii de ceaţă, mai groase de
2 m, care de obicei sunt târâte de vânt şi de multe ori se succed cu regularitate. Vizibilitatea orizontală
aparentă prin bancurile de ceaţă este mai mică de 1000 m.
(v) Ceaţă cu cer vizibil
Suspensie de particule de apă în atmosferă, care depăşeşte 2 m grosime şi reduce vizibilitatea
orizontală sub 1.000 m în toate direcţiile; este suficient de subţire pentru a permite să se observe —
datorită transparenţei — norii existenţi pe cer, aştrii sau albastrul cerului; dacă vizibilitatea orizontală nu este
redusă sub 1 km în toate direcţiile, fenomenul se va nota ca ceaţă în bancuri.
(vi) Ceaţă cu cer invizibil
Suspensie de particule de apă în atmosferă care prezintă aceleaşi particularităţi ca şi în cazul
precedent, cu deosebirea că datorită grosimii mari vizibilitatea verticală este redusă şi nu mai este
posibil să se vadă norii, aştrii sau albastrul cerului, pânza de ceaţă fiind netransparentă.
(vii) Ceaţă care depune chiciură
În condiţii de ceaţă şi temperaturi negative, pe obiectele terestre se poate depune chiciură, ca urmare
a îngheţării picăturelelor de apă suprarăcite care se lovesc de suprafaţa obiectelor, fie sub acţiunea mişcării
lor dezordonate (în condiţii de calm), fie sub acţiunea vântului. În aplicația CDMS se vor înscrie separat
fenomenele de ceață și chiciură, cu momentele de apariție și încetare. Se va ține cont de felul ceții (cu cer
vizibil sau invizibil) și al depunerii de chiciură (moale, tare).
(ceață care depune chiciură - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en/freezing-fog.html)

B10-34
(viii) Ceaţă îngheţată

Suspensie de particule foarte mici şi numeroase de gheaţă în atmosferă, care reduc
vizibilitatea la suprafaţa terestră.
Se observă de obicei la latitudini înalte, pe timp senin şi calm, când temperatura coboară sub –30°C.
Se formează atunci când vaporii de apă rezultaţi în principal din activităţi umane pătrund în atmosferă;
aceşti vapori condensează în picăturele de apă care îngheaţă rapid şi se transformă în particule de gheaţă
care nu au o formă cristalină bine definită. Diametrul acestor particule variază aproximativ între 2 şi 30
microni, fiind cu atât mai mici cu cât temperatura scade între –40° și –50°C. Datorită formei lor, aceste
particule nu dau naştere la fenomene de halo; asemenea fenomene se pot produce în ceaţa îngheţată numai
atunci când aceasta conţine ace de gheaţă.
VizibiIitatea orizontală este în general mult redusă în ceaţa îngheţată, mai ales în zonele locuite, unde
practic poate scădea sub 50 m.
B.10.4.1.3. Hidrometeori constituiţi dintr-o cădere a unui ansamblu de particule de apă

(precipitaţie)
B.10.4.1.3.1. Generalitiţi
Se consideră precipitaţii numai particulele de apă lichide, solide sau în amestec, care cad din
nori şi ating suprafaţa solului.
Clasificate în funcție de caracter, precipitaţiile pot fi: sub formă de aversă, intermitente și continue.
Precipitațiile sub formă de aversă sunt asociate cu prezența norilor convectivi.
Aversele sunt caracterizate prin începerea şi încetarea aproape bruscă şi prin variaţii de intensitate
rapide, uneori violente; au durată în general scurtă şi pot da cantităţi mari de apă, însă la fel de bine pot da
şi cantităţi neînsemnate. Fenomene caracteristice norilor cumuliformi de mare dezvoltare verticală
(Cumulonimbus, mai rar Cumulus), aversele sunt însoţite în marea majoritate a cazurilor de variaţii importante
de nebulozitate; în cadrul sistemelor noroase frontale, când norii Cumulonimbus sunt mascaţi în masa
noroasă predominant stratiformă, caracterul de aversă este pus în evidenţă pe de o parte prin alternanţele
rapide de nori cu aspect întunecat, ameninţător şi nori stratiformi mai luminoşi, iar pe de altă parte prin
intensificările rapide sau bruşte ale precipitaţiilor şi prin dimensiunile mai mari ale particulelor în cădere; în
asemenea cazuri, un indiciu suplimentar de identificare a caracterului de aversă îl mai constituie prezenţa
fenomenelor orajoase care însoţesc aversele în majoritatea cazurilor.
Precipitaţiile care cad din norii stratiformi au, în general, o durată mai lungă şi se prezintă sub formă
de picături de ploaie, burniţă sau fulgi de zăpadă, de dimensiuni mici sau mijlocii.
Observatorii și instrumentele folosite pentru detectarea fenomenelor atmosferice clasifică precipitațiile
și în funcție de intensitatea acestora: slabe, moderate și puternice. Această categorisire se efectuează în
conformitate cu cantitățile de precipitații căzute și/sau cu alți factori (ca de exemplu vizibilitatea orizontală)
(Vol. I, Cap. 14.2.1.1, WMO-No.8).
Cea de-a treia caracteristică a precipitațiilor care poate fi observată este tipul precipitațiilor (ploaie,
burniță, ninsoare, grindină). În timpul observațiilor asupra ploii și burniței care se produc la temperaturi
scăzute trebuie să se facă distincția dacă aceste precipitații depun sau nu polei (dacă sunt precipitații care
îngheață). Precipitațiile solide se produc sub formă de ace de gheață, ninsoare grăunțoasă, cristale
izolate de gheață sub formă de stea, granule de gheață, grindină, măzăriche tare, măzăriche moale și
ninsoare (Vol. I, Cap. 14.2.1.1, WMO-No.8).
În cadrul Comisiei pentru Instrumente și Metode de Observație și al Comisiei pentru Sisteme
de Bază au fost organizate întâlniri ale echipelor de experți cu scopul de a elabora tabele referitoare
la o relație cu grad de universalitate între observațiile calitative supuse unui anumit subiectivism din
partea observatorului și cantitățile măsurate de către echipamentele meteorologice automate.
Astfel, Organizația Meteorologică Mondială propune următorul tabel rezultat al expertizei
Grupului de Experți pe problema Automatizării Observațiilor Vizuale și Subiective (WMO Expert
Meeting on Automation of Visual and Subjective Observations) și al Grupului de lucru pe problema
Măsurătorilor de Suprafață (WMO Working Group on Surface Measurements):
B10-35
Tabelul B.10.5. – Criterii pentru intensitatea precipitațiilor (WMO-No.8, ANNEX. Criteria for light, moderate
and heavy precipitation intensity)
Tipul precipitației Interval Intensitatea
Intensitate < 0,1 mm/h Slabă
Burniță 0,1 mm/h ≤ intensitate < 0,5 mm/h Moderată
Intensitate ≥ 0,5 mm/h Puternică
Intensitate < 2,5 mm/h Slabă
2,5 mm/h ≤ intensitate < 10,0 mm/h Moderată
Ploaie (inclusiv averse)
10,0 mm/h ≤ intensitate < 50,0 mm/h Puternică
Intensitate ≥ 50,0 mm/h Violentă / extremă
Intensitate < 1,0 mm/h (echivalent în apă) Slabă
Ninsoare (inclusiv averse) 1,0 mm/h ≤ intensitate < 5,0 mm/h (echivalent în apă) Moderată
Intensitate ≥ 5,0 mm/h (echivalent în apă) Puternică
Valorile intensității se bazează pe o perioadă de măsurare de 3 minute.

Acest tabel este în principal utilizat în elaborarea softurilor pentru stațiile meteorologice
automate și în prelucrările ulterioare ale datelor meteorologice. În lipsa unor echipamente automate
adecvate, observatorul uman va efectua clasificarea intensității precipitațiilor în principal în funcție
de efectele acestora asupra vizibilității orizontale și/sau în funcție de caracterul căderii acestora
(intermitent, continuu, sub formă de aversă) și/sau în funcție de tipul acestora (ploaie, burniță,
ninsoare, lapoviță, grindină) și/sau de cantitatea de apă colectată şi raportată la unitatea de timp etc.
Gradul de intensitate denumită violentă în Tabelul B.10.5., conform precizărilor O.M.M., poate
conduce la confuzii. Din acest motiv, termenul poate fi înlocuit cu extremă.
În cazul precipitațiilor mixte (combinație de ploaie și ninsoare), criteriile de stabilire a intensității sunt
aceleași ca și în cazul ninsorii.
În cazul căderilor de grindină, criteriile de stabilire a intensității sunt aceleași ca în cazul ploii.
Pentru granulele de gheață, criteriile de stabilire a intensității sunt aceleași ca și în cazul ninsorii.
În cazul precipitațiilor care îngheață se aplică aceleași criterii ca și în cazul precipitațiilor care nu
îngheață.
O.M.M. propune următorul ghid de aproximare a intensității căderilor de ninsoare :
(i) ninsoare slabă – fulgii de zăpadă sunt mici și rari ; în absența altor fenomene care pot reduce
vizibilitatea orizontală, căderea de ninsoare slabă nu reduce vizibilitatea orizontală sub 1.000 m.
(ii) ninsoarea moderată – fulgi de zăpadă de dimensiuni mai mari, densitatea acestora este mai mare
și care pot produce reducerea vizibilității orizontale între 400 și 1000 m.
(iii) ninsoare puternică – densitate mare a fulgilor de zăpadă de dimensiuni diferite, putând reduce
vizibilitatea orizontală sub pragul de 400 m.
(Vol. I, ANNEX. Criteria for light, moderate and heavy precipitation intensity, WMO-No.8) Aparatura
meteorologică automată trebuie să fie capabilă să furnizeze caracterul căderii precipitațiilor (continuu,
intermitent, sub formă de aversă).
(Vol. I, ANNEX. Criteria for light, moderate and heavy precipitation intensity, WMO-No.8) Caracterul
de „intermitent” în cazul aparaturii automate poate fi definit astfel : nu s-a produs nici o cădere de precipitații
într-un interval de până la 10 minute între două evenimente consecutive de precipitații.
(Vol. I, ANNEX. Criteria for light, moderate and heavy precipitation intensity, WMO-No.8) Caracterul
de „intermitent” mai poate fi explicat astfel în cazul aparaturii automate: dacă în ultima oră există o perioadă
de 10 minute fără precipitații într-un interval alunecător de 10 minute de contorizare a precipitațiilor, atunci
caracterul precipitațiilor poate fi definit ca „intermitent”.
Pentru observatorul uman, caracterul „intermitent” al precipitațiilor va fi considerat identic cu
prevederile O.M.M. pentru echipamentul automat, în vederea uniformizării observațiilor.
Evenimentele consecutive de precipitații care se produc la intervale mai mari de 10 minute se
consideră fenomene distincte.
Un alt caracter posibil al precipitaţiilor, determinat sub aspectul cantitativ, este caracterul torenţial.
Se consideră că o precipitaţie are caracter torenţial numai dacă intensitatea acesteia (cantitatea de apă ce
litri / m 2
cade în unitatea de timp) este mai mare sau egală cu: 0,17
min
B10-36
B.10.4.1.3.2. Forme de precipitaţii

În funcţie de temperatură, condiţii de formare şi sistem noros, precipitaţiile pot fi observate sub
următoarele forme:
(1) Ploaie
Precipitaţie sub formă de picături de apă, care cade dintr-un nor.
Comentarii
Diametrul şi concentraţia picăturilor de ploaie variază considerabil în funcţie de intensitatea
precipitaţiei şi după caracterul ei (ploaie continuă, aversă de ploaie, ploaie cu oraj etc). Este posibil ca uneori
norii precipitanţi să conţină o cantitate foarte mare de particule solide, de origine terestră, ca praf, nisip,
ridicate până la înălţimea maselor noroase în timpul unor furtuni. Antrenate în cădere de picăturile de ploaie
până la suprafaţa solului, aceste precipitaţii pot căpăta un aspect deosebit, transformându-se în adevărate
ploi de noroi; de regulă asemenea fenomene se întâlnesc la distanţe mari de locul de unde au fost ridicate
particulele de sol.
(Picături de ploaie - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en Densitatea și distribuția

picăturilor de ploaie variază considerabil cu intensitatea și natura fenomenului)
(2) Ploaie suprarăcită

Ploaie ale cărei picături au temperatură mai mică de 0°C.
Comentarii
Picăturile de ploaie suprarăcită (cu temperaturi negative), formează în momentul ciocnirii lor cu
suprafaţa solului sau cu obiectele de pe sol, ori cu aeronavele în zbor, un amestec de apă şi gheaţă la
temperatura de 0°C. Când se formează pe obiectele de pe sol, fenomenul este cunoscut sub denumirea de
polei, iar când se formează pe aeronavele în zbor este denumit givraj.
(Ploaie suprarăcită- după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)

B10-37
(3) Burniţă
Precipitaţie destul de uniformă, caracterizată prin picături foarte fine de apă şi foarte apropiate
între ele, care cade dintr-un nor.
Comentarii
Burniţa este o precipitaţie lichidă ale cărei picături au în general diametrul mai mic de 0,5 mm. Aceste
picături, datorită dimensiunilor foarte mici şi vitezei reduse decădere par că aproape plutesc, şi prin aceasta
pun în evidenţă cele mai slabe mişcări ale aerului care le imprimă o deplasare mai dezordonată.
Burniţa cade întotdeauna dintr-o pătură noroasă continuă, relativ densă şi în majoritatea cazurilor joasă, care
în unele cazuri poate atinge suprafaţa solului (ceaţă) şi care nu poate fi decât un nor Stratus. În zonele de
litoral şi de munte, burniţa poate da cantităţi destul de importante de apă, care totalizează pînă la 1 mm pe
oră.
Picăturile observate la marginea unei zone de ploaie, sau în timpul unei ploi slabe, pot fi la fel de mici
ca cele de burniţă, datorită evaporării lor parţiale pe parcursul căderii din nor; asemenea picături se
deosebesc de cele de burniţă prin faptul că sunt mult mai rare. În plus, în timpul zilei, sau atunci când este
posibilă identificarea corectă a norilor precipitanţi, existenţi în momentul observaţiei, nu este posibilă confuzia
între burniţă şi ploaia slabă, pentru că este bine stabilit că burniţa nu cade decât din norii Stratus.
(Picături de burniță - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en . Picăturile de burniță

au diametrul de obicei mai mic de 0,5 mm. Picăturile par să plutească aproape, făcând aproape vizibile mișcările
ușoare ale aerului).
(4) Burniţă suprarăcită

Burniţă ale cărei picături au temperatura mai mică de 00C.
Comentarii
Ca şi în cazul ploii suprarăcite, picăturile de burniţă suprarăcită formează un amestec de apă şi gheaţă
la temperatura de 0°C, în momentul ciocnirii lor cu suprafaţa solului, cu obiectele de pe sol sau cu aeronavele
în zbor.
În aplicația CDMS se vor înscrie separat fenomenele de burniță și de polei, cu momentele de apariție
și încetare. Fenomenul de polei va fi menținut deschis pe toată durata menţinerii depozitului de gheaţă, până
la topirea completă sau căderea de pe conductori sau alte obiecte.
B10-38
(5) Ninsoare
Precipitaţie sub formă de cristale de gheaţă, izolate sau unite între ele, care cade dintr-un nor.
Comentarii
Forma, dimensiunile şi concentraţia cristalelor de gheață variază considerabil în funcţie de
temperatura la care s-au format şi de condiţiile în care s-a produs creşterea lor. În timpul unei ninsori pot fi
observate diferite tipuri de cristale sau fulgi de zăpadă, iar în unele cazuri este posibil să fie identificate chiar
toate tipurile cunoscute. În procesul de formare şi creştere a cristalelor şi fulgilor de zăpadă, picăturelele de
apă suprarăcită din masa norului se pot congela pe aceste cristale; atât timp cât numărul acestor picăturele
este mic, structura cristalină a particulelor de zăpadă în cădere se păstrează şi este destul de uşor vizibilă.
Atunci când temperatura în masa norului este mai mare de –5°C, cristalele de gheaţă sunt aglomerate în
fulgi mari. Forma cristalelor şi structura fulgilor de zăpadă este predominant hexagonală, aşa cum s-a arătat
la punctul B.10.4.1.1.
Ninsoarea, ca şi ploaia, cade din acelaşi tip de nori, adică din norii predominant stratiformi, însă la fel
ca şi ploaia, poate prezenta aceleaşi caracteristici, atât sub aspectul cantitativ, cât şi prin modul cum începe
şi se termină; astfel, se pot observa ninsori continue sau intermitente, ninsori abundente şi averse de
ninsoare. În cazul averselor, fulgii care cad din norii Cumulonimbus au dimensiuni mari şi nu sunt însoţiţi
întotdeauna de intensificări de vânt; de regulă, aversele de ninsoare cad din nori Cumulonimbus calvus,
specia capillatus fiind mult mai rară în sezonul rece la latitudini mijlocii şi înalte.
(Fulgi de ninsoare - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en . Forma, mărimea și

concentrația cristalelor de gheață diferă considerabil în funcție de temperatura și suprasaturația la care se dezvoltă. O
cădere de ninsoare include, de obicei, diverse tipuri de cristale de gheață. Se poate afirma că aproape toate tipurile de
cristale de gheață pot fi observate în timpul unei singure căderi de ninsoare. Picături mici de apă înghețată sunt
adesea atașate la cristale de gheață. Dacă sunt prezente în număr mare, acestea pot obtura structura cristalină a
zăpezii. La temperaturi mai mari de aproximativ -5 °C, cristalele se lipesc înntre ele, formând fulgi de ninsoare).
B10-39
(6) Lapoviţă
Precipitaţie constituită dintr-un amestec de picături de ploaie şi fulgi de zăpadă, care cade
dintr-un nor, la temperaturi apropiate de 0°C.
Comentarii
Prezintă aceleaşi particularităţi ca şi ploaia sau ninsoarea, adică poate fi continuă sau intermitentă,
ori poate avea caracter de aversă. Fenomenul nu trebuie confundat cu ninsoarea care se topeşte în contact
cu suprafaţa solului sau cu obiectele de pe sol.
(7) Ninsoare grăunţoasă
Precipitaţie sub formă de particule de gheaţă foarte mici, albe şi opace, care cade dintr-un nor.
Aceste particule au formă aproximativ plată sau alungită şi diametrul lor este în general mai mic de 1
mm.
Comentarii
Atunci când astfel de granule cad pe sol, ele nu ricoşează. Cu excepţia zonelor de munte,
asemenea precipitaţii cad în cantităţi mici. Ele cad din norii Stratus sau din ceaţă şi niciodată nu au
caracter de aversă. Într-un fel, această precipitaţie corespunde burniţei şi se produce la temperaturi cuprinse
între aproximativ 0° şi -10°C.
(Ninsoare grăunțoasă - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-40
(8) Măzăriche moale

Precipitaţie sub formă de particule de gheaţă albă şi opacă, ce cade dintr-un nor; în general,
particulele sunt conice sau rotunjite, iar diametrul lor poate atinge 5 mm.
Comentarii
Particulele de măzăriche moale sunt casante (se sparg uşor); când cad pe sol dur ele sar, ricoşează
şi adesea se sparg. Măzărichea moale are în general caracter de aversă şi este amestecată cu fulgi de
zăpadă. De obicei, asemenea precipitaţii sunt observate atunci când temperatura în vecinătatea solului este
apropiată de 0°C.
Boabele de măzăriche moale sunt constituite dintr-un nucleu central, acoperit de picăturele
noroase îngheţate. Din cauza spaţiilor existente între nucleu şi picăturelele îngheţate, masa volumetrică a
boabelor de măzăriche moale este destul de redusă, de regulă sub 0,8 g cm-3. Procesul de formare a
particulelor de măzăriche moale se bazează pe captarea picăturelelor de apă suprarăcită din nor de către o
particulă de gheaţă sau un cristal existent, pe care picăturelele respective îngheaţă rapid. Dacă se analizează
atent boabele de măzăriche moale, colectate în timpul căderii, se poate observa frecvent existenţa cristalelor
care nu sunt complet înconjurate de picăturele îngheţate şi care constituie stadii intermediare între cristalul
de zăpadă şi măzărichea moale.
(Măzăriche moale - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-41
(9) Ace de gheaţă

Precipitaţie care cade pe timp senin sub formă de cristale de gheaţă foarte mici, adesea atât
de subţiri încât par că plutesc în atmosferă.
Comentarii
Acele de gheaţă se observă în regiunile polare şi în interiorul continentelor numai în condiţii
de timp senin, rece şi calm. Precipitaţia se formează la temperaturi mai coborâte de -10°C, într-o masă de
aer care se răceşte rapid ; în general, aceasta este constituită din cristale bine dezvoltate, în majoritate sub
formă de plachete, al căror diametru variază între 30 şi 200 microni, mărimea cea mai frecvent întâlnită fiind
100 microni. Aceste cristale, bine vizibile atunci când strălucesc în razele Soarelui, dau frecvent fenomene
de halo, în general bine conturate. Vizibilitatea orizontală în această precipitaţie este foarte variabilă, însă
întotdeauna mai mare de 1 km.
(Ace de gheață - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
(10) Grindina
Precipitaţie sub formă de particule de gheaţă (greloane), fie transparente, fie parţial sau în
totalitate opace, în general de formă sferoidală, conică sau neregulată (al căror diametru variază în
general între 5 şi 50 mm) care cad dintr-un nor, fie separate, fie aglomerate în blocuri de formă
neregulată.
Comentarii
Căderile de grindină au întotdeauna caracter de aversă şi se observă, în general, în timpul
orajelor puternice. Greloanele se dezvoltă de regulă în jurul unui nucleu, care însă nu constituie întotdeauna
şi centrul lor geometric. Aceste nuclee, al căror diametru variază între câţiva milimetri şi un centimetru, au
formă sferică sau conică şi sunt constituite din gheaţă transparentă sau opacă, ultima varietate fiind mai
frecvent observată.
Este destul de dificil de schematizat structura greloanelor din cauza numărului foarte mare de forme
sub care se prezintă, chiar şi în cazul greloanelor de aceeaşi formă şi dimensiune, culese în timpul aceleiaşi
B10-42
căderi de grindină. Anumite structuri sunt totuşi mai frecvente, aşa cum sunt cele caracterizate prin prezenţa
unui nucleu înconjurat de straturi alternative de gheaţă opacă şi gheaţă transparentă. Această structură în
„foaie de ceapă" nu se observă la toate greloanele, unele dintre ele fiind constituite numai din gheaţă
transparentă sau opacă. Cu excepţia greloanelor de dimensiuni foarte mari, la care se observă până la 20
de straturi alternative de gheaţă opacă şi transparentă, în majoritatea cazurilor nu se constată mai mult de
cinci straturi într-un grelon obişnuit. Parţial, greloanele pot fi constituite din gheaţă spongioasă, care este un
amestec de gheaţă, apă lichidă şi aer, dispus pe un schelet de gheaţă umplut cu apă şi bule de aer; în unele
cazuri, cavităţile cu aer au dimensiuni destul de mari. Masa volumetrică a greloanelor oscilează în majoritatea
cazurilor între 0,85 şi 0,92 g cm-3, însă în cazul greloanelor cu cavităţi mari cu aer, aceasta poate fi mai mică
de 0,85 g cm-3. Aşa cum s-a arătat în paragraful introductiv, grelonul se formează pe seama unui nucleu
mare, care captează picăturelele noroase sau picăturile de ploaie existente în masa norului. Până în prezent,
nu s-a ajuns la un punct comun de vedere asupra naturii acestui nucleu, însă există tendinţa de a se admite
că, în general, este vorba de un bob de măzăriche tare care s-a format în jurul unei particule de măzăriche
moale.
(Greloane de grindină - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
(11) Măzărichea tare

Precipitaţie sub formă de particule de gheaţă translucidă, care cade dintr-un nor. Aceste
particule sunt aproape întotdeauna sferice şi prezintă uneori vârfuri conice. Diametrul lor poate atinge
şi chiar depăşi 5 mm.
Comentarii
În general, boabele de măzăriche tare nu sunt fragile şi, atunci când cad pe sol tare, sar sau
ricoşează şi se aude zgomotul produs de căderea lor. Ca şi în cazul grindinei, căderile de măzăriche
tare au întotdeauna caracter de aversă.
B10-43
Boabele de măzăriche tare sunt constituite dintr-o particulă de măzăriche moale, îmbrăcată parţial
sau total într-un strat de gheaţă ale cărei spaţii sunt pline fie cu gheaţă, fie cu un amestec de apă şi gheaţă.
Masa volumetrică a boabelor de măzăriche tare este destul de mare, putând să oscileze între 0,8 g cm-3 şi
cu totul excepţional 0,99 g cm-3.
Ele se formează prin pătrunderea apei lichide în cavităţile unei particule cte măzăriche moale, apă
care poate proveni fie din captarea picăturelelor din masa norului, fie prin topirea parţială a particulei
respective de măzăriche moale. De fapt, majoritatea autorilor consideră că bobul de măzăriche tare
reprezintă un stadiu intermediar între măzărichea moale şi grelonul de grindină. Ea se deosebeşte de
particula de măzăriche moale prin suprafaţa sa parţial netedă şi prin masa volumetrică mai mare, iar
de grindină numai prin dimensiunile ei mai mici.
(12) Granule de gheaţă
Precipitaţie constituită din particule de gheaţă transparentă, care cade dintr-un nor; aceste
particule au, în general, formă sferoidală sau neregulată, rareori conică, iar diametrul lor este mai mic
de 5 mm.
Comentarii
În general, granulele de gheaţă nu se sparg uşor; când cad pe sol tare sar sau ricoşează şi se poate
auzi zgomotul produs de căderea lor. Granulele de gheaţă cad de obicei din norii Altostratus sau
Nimbostratus.
Ele pot fi parţial lichide şi masa lor volumetrică este în general apropiată de cea a gheţii
(0,92 g cm-3) sau puţin mai mare.
(Granule de gheață - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B.10.4.1.3.3. Deosebirile dintre diferitele forme de precipitaţii

În ceea ce priveşte precipitaţiile lichide, criteriile de diferenţiere sunt:
- mărimea picăturii,
- viteza de cădere şi
- genul norilor din care cad.
Astfel, precipitaţiile constituite din picături mici (0,5 mm), care cad încet din nori Stratus sunt burniţe,
iar cele constituite din picături mai mari de 1 mm, care au şi viteză mai mare de cădere sunt ploi.
Diferenţierea între ploaie, mai mult sau mai puţin continuă şi aversa de ploaie se face în funcţie de:
B10-44
- felul în care a început precipitaţia respectivă,

- norul din care cade - observatorul va ţine seama întotdeauna că aversele cad numai din nori
cumuliformi (Cumulonimbus calvus sau capiIlatus, uneori şi din Cumulus congestus) și
- prezenţa sau absenţa fenomenelor orajoase
- aversele încep şi se termină relativ brusc, au variaţii bruşte în intensitate şi frecvent sunt însoţite
de fenomene orajoase.
Precipitațiile solide se pot produce sub formele: ace de gheață, ninsoare grăunțoasă, cristale
izolate de gheață sub formă de stea, granule de gheață, grindină, măzăriche tare, măzăriche moale și
ninsoare.
La latitudinea României, toate formele de precipitaţii solide se observă numai în sezonul rece,
exceptând grindina care este caracteristică sezonului cald, în special pentru zonele de joasă altitudine. Spre
deosebire de celelalte precipitaţii solide care cad numai din nori, acele de gheaţă se observă în condiţii de
cer senin.
Posibilităţi de confuzie există numai în cazul precipitaţiilor solide, asemănătoare ca formă sau
dimensiune. Astfel, observatorul va ţine seama că o precipitaţie sub formă de particule granulare de
dimensiuni sub 1 cm, poate fi măzăriche, zăpadă grăunţoasă sau granule de gheaţă. Pentru diferenţiere va
ţine seama de următoarele criterii de identificare:
- boabele de măzăriche moale sunt albe şi mate, asemănătoare cu zăpadă, se sparg uşor în contact
cu solul sau obiectele de pe sol şi se observă frecvent în aversele de ninsoare;
- boabele de măzăriche tare sunt transparente sau translucide, când ating solul sar sau ricoşează
şi nu se sparg, iar zgomotul produs de căderea sau lovirea lor de sol este uşor perceptibil; însoţesc
întotdeauna aversele de ploaie;
- ninsoarea grăunţoasă, deşi la fel de albă şi mată ca măzărichea moale, are dimensiuni mici
(diametru sub 1 mm), nu ricoşează când cade pe sol tare şi nu se sparge, cantitatea de apă
măsurată rezultată din aceste precipitaţii este mică; ninsoarea grăunţoasă cade numai din nori
Stratus sau eventual din ceaţă;
- granulele de gheaţă, deşi asemănătoare cu boabele de măzăriche, sunt mai mici ca acestea, mai
transparente sau translucide, ricoşează la contactul cu solul tare şi se sparg ca şi măzărichea
moale, însă spărturile sunt transparente, asemănătoare cu gheaţa. Granulele de gheață sunt mai
mici şi mai transparente decât cele de măzăriche tare şi nu conţin nucleul caracteristic bobului de
măzăriche. Granulele de gheaţă se observă, în general, în timpul ploilor mai calde, care cad din
norii Altostratus sau Nimbostratus, când temperatura la sol este sub 0°C;
- grindina, precipitaţie solidă de dimensiuni mari, caracteristică norilor Cumulonimbus, se observă
numai în anotimpul cald, în timp ce măzărichea (care are de regulă dimensiuni mult mai mici) este
o precipitaţie specifică sezonului cu temperaturi negative la suprafaţa solului.
B10-45
B.10.4.1.3.4. Hidrometeori constituiţi din ansambluri de particule de apă, lichide sau solide,
ridicate de vânt de pe suprafaţa terestră
Sub acţiunea mecanică a vântului, exercitată în primul rând prin frecare cu suprafaţa terestră,
particulele de apă solide, care nu sunt bine fixate pe suprafaţa solului şi cele lichide din pelicula superficială
a suprafeţelor de apă sau din creasta valurilor, sunt antrenate în primul strat de aer din vecinătatea solului,
până la înălţimi diferite, care în unele cazuri pot atinge câteva zeci de metri. Principalii hidrometeori generaţi
de această cauză sunt:
(1) Transportul de zăpadă
Ansamblu de particule de zăpadă ridicate de pe sol de un vânt suficient de turbulent şi
puternic.
Comentarii
Apariţia acestui hidrometeor depinde de mobilitatea stratului superficial de zăpadă care acoperă solul,
de vechimea acestui strat şi de condiţiile de vânt (viteză şi turbulenţă): după înălţimea până la care sunt
antrenate particulele de zăpadă se pot observa două feluri de transport de zăpadă.
(a) Transport de zăpadă la sol
Ansamblu de particule de zăpadă ridicate de vânt de pe suprafaţa solului, până la nivelul
ochiului observatoriului.
Comentarii
Obstacolele joase sunt voalate sau mascate de zăpada în mişcare, iar traiectoria particulelor de
zăpadă este aproape paralelă cu suprafaţa solului.
Vizibilitatea verticală nu este redusă şi de asemenea nici vizibilitatea orizontală la nivelul ochiului
observatorului nu este redusă de acest hidrometeor. (Atlasul Internațional de Nori – planșa 213 a). În
anumite cazuri, în special la stațiile de munte, este posibil să ningă. Transportul la sol cu ninsoare nu
reprezintă viscol.
Notă: conform ghidului WMO No.8 nivelul ochiului observatorului se consideră o înălțime de
aproximativ 1,5 m deasupra nivelului solului.
(Transport de zăpadă la sol - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-46
(b) Transport de zăpadă la înălţime

Ansamblu de particule de zăpadă ridicate de vânt de pe suprafaţa solului, peste nivelul ochiului
observatorului.
Comentarii
Concentraţia particulelor de zăpadă este mai mare ca în cazul menţionat mai sus şi uneori este
suficientă pentru a voala cerul şi chiar Soarele. Particulele de zăpadă sunt puternic agitate de vânt şi
vizibilitatea verticală este cu atât mai redusă cu cât fenomenul este mai intens. De asemenea şi vizibilitatea
orizontală, la nivelul ochiului observatorului, este în general foarte redusă. Atunci când fenomenul este
violent, practic nu este posibil de stabilit dacă este vorba numai de zăpadă transportată de pe sol sau în
acelaşi timp şi de ninsoare (Atlasul Internațional de Nori – planșa 213 b). În situația în care fenomenul de
transport la înălțime este însoțit de ninsoare, devine viscol.
În concluzie, pentru identificarea corectă a acestui hidrometeor, observatorul va ţine seama de
următoarele:
- particulele de zăpadă spulberate de vânt sunt de pe sol şi nu din precipitaţie (ninsoare);
- fenomenul se dezvoltă într-un strat de aer a cărui grosime depăşeşte nivelul ochiului său
(circa 1,50 m).
(Transport de zăpadă la înălțime - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-47
(2) Bura (embrun/spray)

Ansamblu de picăturele de apă smulse de vânt de pe o suprafaţă întinsă de apă, în general de
pe crestele valurilor, şi transportate la distanţă mică în atmosferă.
Comentarii
Atunci când suprafaţa apei este suficient de agitată, aceste picăturele de apă pot fi însoţite de pachete
de spumă, smulse din crestele valurilor (Atlasul Internațional de Nori – planșa 215 a).
În timpul rafalelor puternice de vânt, care coboară de pe pantele munţilor peste suprafaţa lacurilor
montane (furtuni de föhn), ansamblul picăturelelor de apă smulse de pe suprafaţa agitată a lacurilor (bura),
poate căpăta local forma de turbioane migratoare.
(Spray - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-48
B.10.4.1.3.5. Hidrometeori constituiţi dintr-o depunere de particule de apă sau gheaţă
Hidrometeorii din această grupă se produc pe suprafaţa solului sau pe obiectele de pe sol. Apariţia
lor se datorează condensării sau sublimării directe a vaporilor de apă conţinuţi în aerul ambiant, care se află
în contact direct cu suprafaţa solului sau cu obiectele de pe sol, răcite prin radiaţie, sau depunerii şi / sau
îngheţării picăturilor de apă suprarăcite, în urma ciocnirii lor cu obiectele de pe sol sau cu suprafaţa solului.
Principalele forme de hidrometeori constituiţi dintr-un depozit de particule de apă sau gheaţă sunt:
B.10.4.1.3.5.1. Depuneri de particule lichide
(1) Depunere de picăturele de ceaţă

Depunere de picăturele nesuprarăcite de ceaţă (sau de nori) pe obiecte a căror suprafaţă are
o temperatură mai mare de 0°C.
Comentarii
Acest hidrometeor se observă mai ales în zonele înalte, unde sunt frecvent observaţi nori orografici.
Intensitatea depozitului depinde de durata şi granulometria ceţii sau norilor, precum şi de viteza de ciocnire
a picăturelelor cu suprafaţa obiectelor. De asemenea, depunerea este favorizată şi de umectabilitatea şi
coeficientul de captare al obiectelor, acest coeficient fiind deosebit de ridicat pentru frunzele de conifere
(brazi).
Când fenomenul este destul de intens, picăturelele captate se coagulează şi picură de pe obiecte pe
sol; în unele regiuni, apa care cade în acest fel din arbori într-o singură noapte poate echivala cu cea pe care
o dă o aversă moderată.
(Depunere de picăturele de ceață - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-49
(2) Depunere de picături de apă pe obiecte, provenită din condensarea directă a vaporilor de apă
Depunere de picături de apă pe obiecte, provenită din condensarea directă a vaporilor de apă
conţinuţi în mediul ambiant.
Comentarii
În practică, se observă două feluri de rouă: roua şi abureala.
a) Roua
Depunere de picături de apă care se formează pe obiectele a căror suprafaţă este suficient de
răcită, de obicei prin radiaţie nocturnă, pentru a provoca condensarea directă a vaporilor de apă
conţinuţi în aerul ambiant.
Comentarii
Roua se depune de obicei pe obiectele de pe sol sau din imediata vecinătate a solului, îndeosebi pe
suprafeţele lor orizontale. Fenomenul se observă numai în perioada caldă a anului, când aerul este calm
şi cerul senin.
Acest hidrometeor nu trebuie confundat cu depunerea de picături de ceaţă joasă, formată pe obiecte;
când este vorba de plante, observatorul va trebui să fie atent şi să facă deosebirea între picăturile de rouă şi
picăturile de apă rezultate din procesul de transpiraţie normală a plantelor, fenomen cunoscut sub denumirea
de „gutaţie” şi care se produce frecvent cam în acelaşi timp cu roua, însă la fel de bine poate apare şi izolat.
De asemenea, observatorul trebuie să facă deosebirea între rouă şi bruma topită care lasă apă pe obiecte;
în acest caz, observatorul trebuie să cunoască mersul temperaturii aerului şi la suprafaţa solului, ţinând
seama de faptul că roua se produce numai în condiţii de temperatură pozitivă atât în aer, cât şi pe suprafaţa
solului şi va urmări prezenţa cristalelor de brumă încă netopite în masa de picături.
(Rouă - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-50
b) Abureala
Depunere de picături de apă, formată pe obiectele a căror suprafaţă este suficient de rece
pentru a provoca condensarea directă a vaporilor de apă conţinuţi în aerul care intră în contact cu
această suprafaţă, în general ca urmare a unui proces de advecţie.
Comentarii
Abureala se depune în principal pe suprafeţele verticale ale obiectelor şi se observă mai ales în
sezonul rece al anului, când aerul relativ mai cald şi umed invadează progresiv o regiune după o perioadă
de îngheţ moderat. Fenomenul nu trebuie confundat cu depunerea de picături de ceaţă şi în plus, nu trebuie
confundat cu pseudo-abureala care se observă pe vreme umedă pe unele obiecte, a căror suprafaţă este
acoperită cu o peliculă fină de substanţe higroscopice.
Spre deosebire de rouă, abureala se produce, în general, pe vreme mai noroasă şi cu vânt slab până
la moderat, atât în timpul zilei cât şi în timpul nopţii; depunerea se formează cu precădere pe partea obiectelor
expusă vântului.
(3) Roua îngheţată
Depunere de picături de rouă îngheţate.
Comentarii
Datorită scăderii continue a temperaturii aerului şi implicit a temperaturii suprafeţelor pe care s-a
depus roua, picăturile îngheaţă şi formează o depunere solidă, care uneori poate fi confundată cu o formă
amorfă de brumă.
(Rouă înghețată - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B.10.4.1.3.5.2. Depuneri de particule îngheţate

(1) Depunere de gheaţă care se formează pe obiectele a căror suprafaţă este suficient de rece pentru
a provoca „sublimarea” vaporilor de apă
Comentarii
Ca şi în cazul precedent al depunerii de picături de apă pe suprafaţa obiectelor sau a solului, se pot
observa două feluri de astfel de depuneri: bruma şi abureala îngheţată.
B10-51
a) Bruma
Depunere de gheaţă care îmbracă cel mai frecvent forma de solzi, ace, pene sau evantaie şi
care se formează pe obiectele de pe sol sau din imediata vecinătate a solului a căror suprafaţă este
suficient de răcită, de obicei prin radiaţie nocturnă, pentru a provoca direct „sublimarea” vaporilor de
apă conţinuţi în aerul ambiant.
Comentarii
Bruma se depune de obicei pe obiectele de pe sol sau din imediata vecinătate a solului, în
special pe suprafeţele lor orizontale. Fenomenul se observă numai în sezonul rece al anului, când aerul
este calm şi cerul senin. Depunerea de gheaţă formată de acest hidrometeor are grosime mică, în mod
obişnuit cuprinsă între 1 şi 3 mm, depăşind rareori 5 mm.
Sublimarea are loc când temperatura suprafeţei obiectelor devine negativă şi este mult mai
scăzută decât cea a aerului cu care vine în contact; fenomenul se observă chiar şi la temperaturi uşor
pozitive ale aerului (+2, +3°C măsurate de stație), însă frecvenţa şi intensitatea cea mai mare a brumei
se constată la temperaturi ale aerului de -2, -3°C. Bruma cea mai abundentă se produce pe suprafeţele
superioare orizontale sau puţin înclinate ale obiectelor mari şi plate, situate în special în vecinătatea
locurilor umede. Pe obiectele subţiri se poate observa brumă pe ambele suprafeţe, depunerea de pe
suprafaţa lor inferioară fiind mai mică. Formarea depunerii de brumă mai este favorizată şi de culoarea şi
netezimea suprafeţelor pe care se depune, precum şi de dimensiunea obiectelor, fenomenul apărând în
primul rând pe suprafeţele de culoare mai închisă sau cu asperităţi. Cu cât obiectele sunt mai subţiri, cu atât
este mai redusă prezenţa brumei pe ele (conductori, fire de iarbă).
Condiţiile dominante, necesare formării brumei sunt:
- vânt slab (până la 2 m/s) sau calm,
- umezeală relativă măsurată mai mare de 80% şi
- nebulozitate foarte redusă sau prezenţa norilor foarte subţiri şi transparenţi, care favorizează radiaţia
nocturnă.
Uneori, bruma se depune şi în condiţii de umiditate relativă măsurată scăzută (sub 50%), atunci când
temperatura aerului este 0°C, iar temperatura solului coboară până la -10°C. În condiţiile unei răciri puternice
şi rapide, bruma poate să se depună şi pe unele părţi verticale ale obiectelor.
Momentul de formare cel mai frecvent este imediat după apusul sau răsăritul Soarelui, însă la fel de
bine se poate observa apariţia brumei şi în cursul nopţii, iar uneori chiar în timpul zilei.
(Brumă - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-52
b) Abureala îngheţată
Depunere de gheaţă care îmbracă cel mai frecvent forma cristalină şi care se formează pe
obiectele a căror suprafaţă este suficient de rece pentru a provoca „sublimarea" vaporilor de apă
conţinuţi în aerul care intră în contact direct cu această suprafaţă, în general ca urmare a unui proces
de advecţie.
Comentarii
Abureala îngheţată se formează în condiţii aproximativ similare cu cele de producere a aburelii
propriu-zise. Acest hidrometeor se depune, în principal, pe suprafeţele verticale expuse vântului în perioada
rece a anului, când aerul relativ cald şi umed invadează progresiv o regiune, după o perioadă lungă de îngheţ
puternic.
(2) Chiciura
Depunere de gheaţă, provenită în general din îngheţarea picăturelelor de ceaţă sau de nor, în
stare suprarăcită, pe obiecte a căror suprafaţă are temperatura negativă sau puţin mai mare de 00C.
Comentarii
În practică se pot observa trei feluri de chiciură: chiciură moale, chiciură tare şi chiciură transparentă.
a) Chiciura moale
Chiciură fragilă, constituită mai ales din ace fine sau solzi de gheaţă.
Comentarii
Acest hidrometeor se produce pe timp geros şi calm sau în condiţii de vânt slab. În apropierea solului
sau pe soi, el se depune pe feţele obiectelor expuse, şi se scutură uşor la atingerea lor. Depunerea este mai
mare pe părţile proeminente sau ascuţite, expuse circulaţiei aerului. De regulă, grosimea depunerii, mai ales
pe conductori sau cabluri subţiri, nu depăşeşte 1 cm, însă pot fi observate cazuri când depunerea depăşeşte
chiar şi 5 cm, atunci când procesul durează mai multe zile în şir (în special în zonele de munte). Structura
cristalină poate îmbrăca cele mai diferite forme, de la cristale simple aciculare până la ramificaţii cristaline cu
aspect de frunză de ferigă, ciucuri, tufe.
Condiţiile de depunere a acestui hidrometeor sunt prezenţa ceţii sau a norului la nivelul staţiei,
prezenţa picăturelelor de apă suprarăcită în masa de ceaţă sau în masa norului, temperatura aerului negativă,
de regulă sub -8°C, vântul calm sau slab (2÷3 m/s); intensitatea fenomenului de depunere creşte direct
proporţional cu scăderea temperaturii, frecvenţa sau intensitatea cea mai mare observându-se în domeniul
temperaturilor mai mici de -15°C. Pe vreme extrem de geroasă (temperaturi mult sub -8°C), fenomenul poate
fi observat chiar în lipsa ceţii, însă depunerea este foarte lentă, are aspect pufos şi se scutură uşor.
(Chiciură moale - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en )
B10-53
b) Chiciură tare
Chiciură granulară, în general albă, ornată cu ramificaţii cristaline, constituită din granule de
gheaţă, mai mult sau mai puţin separate prin incluziuni de aer.
Comentarii
Se depune pe suprafaţa obiectelor de pe sol sau din apropierea solului, expuse la un vânt de
intensitate cel puţin moderată. În direcţia de unde suflă vântul, grosimea depozitului poate creşte foarte mult,
căpătând aspect de pană, flamură, lamă lată, în funcţie de dimensiunile sau diametrul obiectelor pe care se
depune. În atmosfera liberă, chiciura tare constituie una din formele de givraj care se depune pe părţile
avioanelor expuse curentului.
Hidrometeorul se formează prin îngheţarea rapidă a picăturelelor de apă rămase în stare lichidă după
încetarea stării de suprarăcire, ceea ce determină îngheţarea lor mai mult sau mai puţin individuală, lăsând
între ele spaţii cu aer.
Spre deosebire de chiciura moale, chiciura tare aderă destul de puternic de obiectele pe care
se depune şi nu se desface de pe acestea decât prin raclaj. Temperatura la care se formează cel mai
frecvent este cuprinsă între -2° şi -10°C.
Intensitatea depunerii de gheaţă creşte direct proporţional cu creşterea vitezei vântului, grosimea
depunerii putând depăşi în asemenea cazuri, în special în zonele de munte, dimensiunea de 1 m. Prin
aceasta, chiciura tare se constituie ca un fenomen periculos, prin pagubele ce le provoacă, mai ales la liniile
de transport al energiei electrice. Din observaţii rezultă că în zonele mai înalte, depunerile de chiciură pe
conductori ating frecvent grosimi de 20÷30 cm, ceea ce corespunde unei supraîncărcări de 4÷6 kg pe metru
liniar a conductorilor; grosimea depunerii este în general mai mică pe conductori cu diametru mare (Atlasul
Internațional de Nori – planșa 212 a).
În procesul de formare a chiciurei tari, o importanţă deosebită o are dimensiunea picăturelelor de apă
din masa de ceaţă sau din masa norului. Caracterul predominant granular al depunerii este determinat de
prezenţa picăturelelor de dimensiuni medii sau mari, care îngheaţă mai repede şi prin aceasta îşi păstrează
forma sferică. La începutul procesului de depunere, când stratul este încă subţire, aspectul depunerii este
mărgelat, iar dacă în masa de ceaţă sau nor predomină picăturelele de dimensiuni mari, apropiate de cele
ale burniţei, aspectul depunerii este asemănător cu cel al poleiului. Cantitatea de chiciură tare creşte cu
înălţimea deasupra solului, datorită creşterii vitezei vântului ca urmare a scăderii efectului de frecare.
(Chiciură tare - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-54
c) Chiciura transparentă
Chiciură compactă şi netedă, în general transparentă şi destul de amorfă, care prezintă o
suprafaţă neuniformă si morfologic asemănătoare cu poleiul.
Comentarii
Chiciura transparentă se depune îndeosebi pe obiectele expuse vântului, de pe sol sau din
vecinătatea solului. Ea se observă mai ales în regiunile muntoase, în atmosfera liberă, chiciura
transparentă constituie o altă formă de givraj, care se depune pe părţile aeronavelor expuse curentului.
Această formă de chiciură apare în urma îngheţării lente a apei rămasă în stare lichidă după încetarea
suprarăcirii, ceea ce permite pătrunderea acesteia între spaţiile libere dintre particulele de gheaţă care s-au
format mai înainte.
Hidrometeorul respectiv, aderă foarte puternic la obiectele pe care se depune şi nu poate fi
desfăcut de pe acestea decât prin spargere sau topire.
Varianta transparentă a chiciurei se formează întotdeauna când temperatura aerului este cuprinsă
între 0°C şi -3°C.
Procesele care favorizează formarea diferitelor forme de chiciură se produc uneori simultan,
însă cel mai frecvent alternează unul după altul. Datorită acestui fapt pot fi observate depozite
complexe, foarte eterogene care aparţin diferitelor stadii succesive de formare.
(3) Poleiul
Depunere de gheaţă, compactă şi netedă, în general transparentă, care provine din îngheţarea
picăturilor de ploaie sau de burniţă suprarăcite, pe obiectele a căror suprafaţă are o temperatură
negativă sau puţin mai mare de 0°C.
Comentarii
Poleiul acoperă toate părţile obiectelor expuse precipitaţiilor şi este în general destul de omogen,
morfologic fiind asemănător cu chiciura transparentă.
Fenomenul se formează şi pe sol şi în vecinătatea imediată a solului, atunci când picăturile de ploaie
sau burniţă traversează un strat de aer suficient de gros şi a cărui temperatură este negativă. Prin impactul
cu suprafaţa solului sau a diferitelor obiecte, suprafaţă care poate avea temperatura uşor pozitivă, picăturile
suprarăcite se sparg şi se transformă într-o peliculă de gheaţă. Dacă prin schimbul de căldură dintre pelicula
de gheaţă şi suprafaţa pe care se depune nu se ajunge la o temperatură uniform negativă, depozitul de
gheaţă se topeşte la scurt timp după formare.
În atmosfera liberă, poleiul se formează şi se observă pe aeronave sub formă de givraj când acestea
traversează zone cu precipitaţii suprarăcite.
Poleiul poate continua să se formeze şi să crească în grosime şi prin îngheţarea lentă a apei rămasă
în stare lichidă după încetarea stării de suprarăcire, ceea ce permite acesteia să pătrundă în spaţiile libere
dintre particulele de gheaţă formate anterior.
Se mai consideră polei şi depunerea de gheaţă care rezultă din îngheţarea picăturilor de ploaie sau
burniţă nesuprarăcite, în urma lovirii lor de obiectele a căror temperatură este net negativă.
Poleiul de pe sol nu trebuie confundat cu gheaţa de pe sol, formată prin unul din următoarele procese:
● apa rezultată din precipitaţii lichide (ploaie sau burniţă) care a îngheţat ulterior pe suprafaţa solului;
B10-55
● apa provenită din topirea parţială sau totală a stratului de zăpadă care a acoperit solul şi care a
îngheţat din nou;
● zăpada care acoperă solul a devenit compactă şi tare (bătătorită şi alunecoasă) datorită circulaţiei
rutiere.
Se pot observa două forme de polei: una mată, care îmbracă aspecte diferite, însă în acelaşi timp
destul de asemănătoare cu formele de tranziţie către chiciura granulară. În asemenea cazuri, depunerea de
gheaţă este mai puţin densă şi mai puţin compactă şi se formează atunci când temperatura aerului este mai
coborâtă, iar picăturile precipitaţiei sunt de dimensiuni mici. Cealaltă este poleiul transparent sau sticlos, care
are forma unei depuneri de gheață groasă, densă și transparentă, ce îmbracă obiectele în special pe părțile
expuse vântului. În asemenea cazuri, crusta de gheață poate avea grosimi considerabile, putând ajunge până
la zeci de cm, în situații excepționale, determinând ruperea suporturilor mai fragile prin greutatea masei de
gheaţă (conductori electrici, crăci, arbori). Această variantă de polei se poate observa atât în regiunile
muntoase, cât şi în zonele de câmpie. Fenomenul se produce cu o frecvenţă maximă la temperaturi uşor
negative, începând să se observe de la +0,1°C, şi devenind din ce în ce mai rar observabil la temperaturi mai
scăzute. Sub -10°C practic fenomenul nu se mai produce sau se observă extrem de rar.
O formă de depunere de gheaţă, asemănătoare cu chiciura tare sau poleiul, este zăpada umedă
îngheţată, care se formează prin îngheţarea zăpezii umede sau lapoviţei ce cade la temperaturi ale aerului
cuprinse aproximativ între +0,3 şi +2°C, condiţii în care aceasta aderă puternic pe obiectele de pe sol. Prin
scăderea temperaturii aerului imediat după încetarea ninsorii respective, stratul de zăpadă umedă îngheaţă
şi se transformă într-o masă de gheaţă, care prin aspectul exterior seamănă cu chiciura tare sau cu poleiul.
În asemenea cazuri, observatorul va nota depunerea respectivă ca depunere sau strat de zăpadă, nu de
chiciură.
(Polei - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en )
B10-56
B.10.4.1.3.5.3. Criterii de deosebire între diferitele depuneri de particule de apă

În cazul în care observatorul nu este sigur, sau nu poate identifica cu uşurinţă depunerea de particule
de apă existentă în momentul observaţiei, va căuta să se lămurească în primul rând asupra condiţiilor, atât
premergătoare apariţiei fenomenului, cât şi existente în momentul respectiv. Astfel, în cazul depunerilor sub
formă de picături lichide, va ţine seama că roua se depune întotdeauna numai la temperaturi pozitive, că
bruma în majoritatea cazurilor dispare prin evaporare şi foarte rar ajunge în stare de topire. În acest caz, în
masa de picături se pot observa cristale de gheaţă încă netopite, iar în ceea ce priveşte mersul temperaturii
în intervalul precedent de câteva ore se va constata o creştere a temperaturii de la valori negative la valori
pozitive.
Roua se depune în sezonul cald, în condiţii de calm sau circulaţie slabă, de cer senin sau acoperit cu
nori transparenţi din etajul superior, acoperind în special suprafeţele orizontale; abureala se observă în
sezonul rece al anului, şi acoperă mai ales suprafeţele verticale ale obiectelor expuse vântului.
Depunerea de picături din ceaţă sau nor presupune existenţa ceţii sau a norului la nivelul staţiei
meteorologice, în momentul sau cel puţin în ora precedentă observaţiei respective.
Bruma se depune pe suprafeţe orizontale sau puţin înclinate, prin sublimarea vaporilor de apă
existenţi în aerul ambiant, motiv pentru care depunerea respectivă are un caracter net cristalin. Condiţiile de
formare sunt asemănătoare cu cele pentru rouă, adică vreme senină şi calmă, însă cu temperaturi negative
cel puţin la nivelul solului. Bruma se depune pe obiecte cu suprafaţă în general uscată, spre deosebire de
gheaţa aciculară, care se depune numai pe obiecte cu suprafaţă umedă şi expusă unui curent de aer.
Diferenţierea între brumă şi chiciura moale, cu care se aseamănă uneori, se face tot pe baza
condiţiilor de vreme existente atît în timpul depunerii cît şi în momentul observaţiei respective. Observatorul
va ţine seama că bruma se depune în special pe suprafeţe orizontale, pe cînd chiciura se depune pe
suprafeţele verticale şi în prezenţa ceţii sau a norilor la nivelul staţiei; creşterea depunerii de chiciură se face
întotdeauna în direcţia de unde suflă vîntul, deci pe părţile obiectelor expuse vîn-tului, în timp ce bruma creşte
pe suprafeţele orizontale şi nu se depune pe obiectele subţiri (cu diametru mic) cum sînt firele.
Chiciura moale se deosebeşte de chiciura tare prin aspectul predominant cristalin şi prin fragilitate;
chiciura tare cu aspect granular, mult mai aderentă şi mai rezistentă la scuturare (poate rezista pînă la viteza
de 40 m/s), prezintă frecvent variaţii de densitate, puse în evidenţă prin alternanţa straturilor depuse succesiv,
dintre care unele pot avea consistenţă sau aspect asemănător poleiului.
Nu rareori observatorul este în dilemă în faţa unei depuneri de gheaţă cu aspect mat-granular,
particularitate comună atît chiciurei tari cît şi poleiului mat. în asemenea cazuri, observatorul va trebui să-şi
reamintească faptul esenţial că poleiul se depune din precipitaţii, iar chiciura din ceaţă; în plus, poleiul chiar
mat, are totuşi un aspect predominant sticlos, este mai omogen, se rupe, se deformează mai puţin la apăsare
şi se fărâmiţează mult mai greu decât chiciura şi spre deosebire de aceasta poate da straturi groase şi în
zonele joase de cîmpie, nu numai la munte.
B.10.4.1.3.6. Alţi hidrometeori
Tromba
Fenomen constituit dintr-un turbion de vânt, adesea intens, a cărui prezenţă se manifestă
printr-o coloană noroasă sau un con noros răsturnat, cu formă de pâlnie, care iese din baza unui nor
Cumulonimbus și atinge suprafața apei. „Tufişul" este format din picături de apă ridicate de la
suprafaţa mării.
Comentarii
Aşa cum s-a precizat şi în partea introductivă a acestui capitol, tromba a fost inclusă în categoria
hidrometeorilor, datorită prezenţei picăturilor de apă ridicate de coloana noroasă de pe suprafaţa mării sau a
altor suprafeţe de apă peste care trece.
Axa coloanei noroase poate fi verticală, înclinată sau uneori sinuoasă, în funcţie de gradul de forfecare
verticală a vântului în stratul de aer în care se manifestă fenomenul. În interiorul trombei, aerul are o mişcare
turbionară rapidă, cel mai adesea în sens ciclonic (adică de la dreapta la stânga), mişcare ce poate fi
observată până la o distanţă oarecare în jurul coloanei noroase şi a „tufişului" de la suprafaţa apei. La distanţă
mai mare de acestea, aerul poate fi adeseori chiar calm. Diametrul coloanei noroase, care este normal de
ordinul a zece metri, poate ajunge uneori la câteva sute de metri. De asemenea, este posibil să se observe
B10-57
mai multe coloane noroase sub baza aceluiaşi nor. Zonele cele mai afectate de trombe sunt localizate în
regiunile în care se observă de regulă cicloni tropicali, însă acest fenomen poate fi observat uneori chiar şi
în zona geografică a României. Fenomenul este deosebit de periculos, deosebit de păgubitor şi în toate
cazurile, efectele lui distructive se pot constata pe o fâşie lungă şi îngustă, care urmăreşte traseul deplasării
lui, uneori pe distanţe de câteva sute de km, şi a cărei lăţime nu depăşeşte 5 km. Deşi viteza de mişcare a
aerului în interiorul conului, în jurul axului propriu-zis de rotaţie, este foarte mare, putând atinge uneori 100
m/s, viteza de deplasare a trombei în ansamblu este relativ redusă şi coincide cu cea a norului Cumulonimbus
la care este asociată (circa 30 ÷ 40 km/h) (planșa 214 din Atlasul Internațional de Nori). Trombe de intensitate
slabă pot fi foarte rar observate și sub nori Cumulus.
Norul de tornadă și tornada
Norii de tornadă reprezintă un fenomen meteorologic constituit dintr-un vârtej cel mai adesea
cu caracter violent care este asociat cu prezența unui vârtej (vortex) noros în formă de coloană sau
pâlnie care coboară din baza unui nor Cumulonimbus.
Norul de tornadă se poate extinde până aproape de suprafața terestră, dar fără să ajungă la
aceasta. În acestă situație, apa, praful și alte obiecte sunt ridicate de pe sol. Diametrul vârtejului poate
varia de la câțiva metri la câteva sute de metri.
Un astfel de nor sub formă de pâlnie este considerat bine dezvoltat dacă coloana de aer aflată
în rotație violentă atinge solul sau suprafața apei. Un nor în formă de pâlnie în forma dezvoltată (când
atinge solul sau suprafața apei) este considerat tornadă dacă se produce deasupra uscatului și
trombă dacă se produce deasupra unei suprafețe de apă. Cele mai violente tornade pot să aibă
asociate viteze ale vântului de până la 150 m/s.
(Nor de tornadă dezvoltat care atinge solul - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-58
B.10.4.1.3.7. Litometeori
B.10.4.1.3.7.1. Generalităţi
Litometeorii reprezintă ansambluri de particule de origine terestră, în majoritate solide şi
uscate (praf, nisip, fum, pulberi industriale, cenuşă vulcanică). Prin modul în care aceste particule
sunt antrenate în primul strat de aer din vecinătatea solului şi în continuare în straturile mai înalte,
litometeorii sunt grupaţi în două categorii: suspensii şi particule transportate.
În primul caz, adică al suspensiilor, mecanismul de antrenare şi pătrundere a lor în atmosferă îl
constituie mişcările turbulente; în prima etapă acţionează turbulenţa la scară moleculară care antrenează
particule fine, de dimensiuni moleculare, din stratul de sol în direct contact cu aerul; mişcările turbulente
acţionează în continuare la aceeaşi scară, în condiţii de stabilitate şi, în final, reuşesc să determine o
dispersare relativ uniformă a particulelor solide de origine terestră într-un strat de aer, mai mult sau mai puţin
gros, din vecinătatea solului. În zilele calde de vară, când suprafaţa terestră se încălzeşte puternic prin
insolaţie, apar şi se dezvoltă mişcările convective, care antrenează particulele solide până la înălţimi mari,
respectiv până la limita superioară a stratului convectiv. Prezenţa litometeorilor în primul strat din vecinătatea
solului determină o scădere a vizibilităţii orizontale, proporţională cu densitatea suspensiei de particule solide;
antrenarea acestor particule de către curenţii convectivi în straturile mai înalte de aer determină o creştere a
vizibilităţii la nivelul solului şi o scădere progresivă a transparenţei orizontale a aerului cu înălţimea,
vizibilitatea cea mai redusă fiind constatată la limita superioară a stratului convectiv. În plus, prezenţa acestor
particule în suspensie în atmosferă determină, atât la nivelul solului, cât şi în straturile de aer mai înalte,
anumite fenomene optice specifice difuziei luminii solare, iar în unele cazuri chiar o colorare specifică a
peisajului.
În cel de-al doilea caz, adică al particulelor transportate, mecanismul de antrenare a lor îl constituie
efectul dinamic şi de frecare, exercitate de vânt asupra suprafeţei solului. Efectul de frecare creşte direct
proporţional cu viteza vântului şi ca urmare particulele mobile de pe suprafaţa solului sunt antrenate într-o
mişcare iniţial turbionară; datorită neuniformităţii şi asperităţilor suprafeţei terestre, se dezvoltă la început mici
turbioane cu axa orizontală, care se amplifică şi cresc în diametru, pe măsură ce creşte şi viteza vântului
(Figura B.10.2.); depăşind înălţimea de 1÷2 metri deasupra suprafeţei solului, partea superioară a acestor
turbioane pătrunde practic în zona vântului mai uniform, mai intens şi din ce în ce mai puţin perturbat de
frecarea cu suprafaţa solului şi practic, ea este deformată sau chiar distrusă. Particulele solide, antrenate de
pe sol de asemenea turbioane, ajunse la această zonă de interferenţă cu curenţii mai mult sau mai puţin
laminari, sunt antrenate într-o deplasare orizontală, care le transportă la distanţe mari de locul de origine. În
egală măsură, mişcările turbulente caracteristice circulaţiilor rapide din primele straturi de aer din vecinătatea
solului favorizează pătrunderea particulelor ridicate de pe sol până la înălţimi, care nu rareori depăşesc şi o
mie de metri, aşa cum se observă în cazul furtunilor de praf sau de nisip (Figura B.10.2.) - (planșele 215,
216 din Atlasul Internațional de Nori). În afară de turbioanele cu ax orizontal, dezvoltate sub acţiunea vântului,
în unele zone se observă frecvent turbioane destul de puternice cu axul vertical, care deşi au durată scurtă
de existenţă sunt capabile să antreneze în stratul de aer în care se dezvoltă, particule mobile, de dimensiuni
destul de mari, de pe suprafaţa solului.
A Zona vântului aproximativ laminar B
Figura B.10.2. Schema formării şi dezvoltării turbioanelor cu ax orizontal

care favorizează declanşarea transportului de praf sau nisip
Ca şi în cazul suspensiilor de particule solide, particulele transportate reduc vizibilitatea orizontală,

direct proporţional cu intensitatea fenomenului de transport, în cazul furtunilor violente de praf sau nisip
aceasta fiind practic nulă.
B10-59
B.10.4.1.3.7.2. Litometeori sub formă de suspensii de particule uscate în atmosferă
(1) Pâcla uscată

Suspensie în atmosferă, de particule uscate extrem de mici, invizibile cu ochiul liber şi
suficient de numeroase pentru a da aerului un aspect opalescent.
Comentarii
Pâcla imprimă o nuanţă gălbuie sau roşiatică obiectelor îndepărtate, strălucitoare sau luminate, în
timp ce obiectele întunecate, în prezenţa acestui litometeor, capătă o tentă albăstruie. Acest efect este
determinat în principal de difuzia luminii pe particulele constituente ale pâclei, care la rândul lor pot avea şi
ele propria lor culoare ce contribuie de asemenea la colorarea peisajului. Prin aceste particularităţi, precum
şi prin valorile reduse ale umezelii relative observate în prezenţa pâclei, aceasta se deosebeşte de aerul
ceţos; în plus, observatorul va ţine seama că în prezenţa pâclei, vizibilitatea orizontală poate varia în limite
foarte largi, putând coborî frecvent şi sub limita de 1 km, în funcţie de densitatea suspensiei.
(Pâcla uscată - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-60
(2) Pâcla de nisip/praf

Suspensie în atmosferă de pulberi sau particule mici de nisip care au fost ridicate de pe sol,
înainte de momentul observaţiei, de o furtună de praf sau de nisip.
Comentarii
Furtuna de praf sau de nisip, care a determinat ridicarea particulelor respective de pe sol, poate să fi
avut loc, fie la staţie sau în vecinătatea acesteia, fie la mare depărtare de locul observaţiei.
Ca şi pâcla propriu-zisă, pâcla de nisip determină peisajului aceeaşi coloraţie gălbui-roşiatică. În
timpul zilei, discul Soarelui apare pal şi fără raze, iar când coboară către orizont, acesta devine roşu-
portocaliu. Dacă în prezenţa unui asemenea litometeor cad precipitaţii lichide (ploaie sau burniţă), acestea
capătă o consistenţă noroioasă, care se observă cel mai bine pe suprafaţa obiectelor de pe sol, expusă
precipitaţiilor; dacă precipitaţiile sunt sub formă de ninsoare, atunci pe stratul proaspăt depus se observă şi
un strat fin de praf de culoare galben-cafenie. Când suspensia conţine particule suficient de mari, stratul de
praf depus pe suprafaţa obiectelor de pe sol sau chiar pe sol devine vizibil şi în lipsa precipitaţiilor.
(Pâcla de nisip/praf - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-61
(3) Fum
Suspensie în atmosferă de particule mici, provenite din diferite arderi.
Comentarii
Acest litometeor poate fi observat atât în vecinătatea suprafeţei terestre, cât şi în atmosfera liberă.
În prezenţa fumului în atmosferă, Soarele capătă la răsărit şi la apus, o culoare roşie intensă, iar la
amiază o tentă portocalie. Fumul provenit din oraşe relativ apropiate de locul de observaţie poate fi de culoare
cafenie, cenuşiu închis sau neagră. Straturile vaste de fum, provenite din incendii de păduri apropiate,
determină prin difuzia luminii solare o colorare a cerului într-o nuanţă galben-verzuie; fumul incendiilor foarte
îndepărtate se repartizează uniform în atmosferă şi prezintă în general o tentă slab cenuşie sau albăstruie.
În cazurile în care fumul este foarte abundent, prezenţa lui poate fi identificată şi prin miros.
Prin convenţie, litometeorul fum în atmosfera liberă se deosebeşte de norii de fum (nori de incendii
sau nori industriali) prin aspectul său difuz şi prin absenţa oricărui contur.
(Fum - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en )
B.10.4.1.3.7.3. Litometeorii constituiţi din ansambluri de particule uscate ridicate de vânt
(1) Transport de praf sau nisip

Ansamblu de particule de praf sau de nisip, ridicate de pe sol la înălţimi mici sau moderate,
din locul observaţiei sau din vecinătatea acestuia, de un vânt suficient de puternic şi turbulent.
Comentarii
Condiţia esenţial necesară pentru producerea acestui tip de litometeor este ca suprafaţa solului să fie
uscată şi friabilă, neacoperită cu vegetaţie şi uşor de mobilizat sub acţiunea vântului.
După înălţimea până la care se dezvoltă, aceste fenomene pot fi grupate în două categorii: transport
de praf sau de nisip la sol (jos) şi transport de praf sau de nisip la înălţime.
B10-62
(a) Transport de praf sau de nisip la sol (jos)

Praf sau nisip ridicat de vânt la înălţime mică deasupra solului. Vizibilitatea orizontală nu este
prea redusă la nivelul ochiului observatorului.
Comentarii
În prezenţa acestui litometeor, suprafaţa solului şi obiectele joase sunt voalate sau mascate de praful
sau nisipul în mişcare. Traiectoria particulelor purtate de vânt este aproape paralelă cu suprafaţa solului
(planșa 215 b din Atlasul Internațional de Nori).
(Transport de praf sau de nisip la sol - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
(b) Transport de praf sau de nisip la înălţime

Praf sau nisip ridicat de vânt până la înălţimi mari deasupra solului; vizibilitatea orizontală la
nivelul ochiului observatorului este destul de redusă.
Comentarii
În prezenţa acestui fenomen, praful sau nisipul este ridicat de pe sol până la înălţimi destul de mari şi
într-o concentraţie suficientă pentru a voala uneori cerul sau chiar Soarele; vizibilitatea, atât cea orizontală
cât şi cea verticală, sunt uneori puternic reduse.
(2) Furtună de praf sau furtună de nisip
Ansamblu de particule de praf sau de nisip ridicate cu putere de pe sol de un vânt puternic şi
turbulent, până la înălţime mare.
Comentarii
Furtunile de praf sau de nisip se produc, în general, în locurile sau în regiunile în care solul este
acoperit cu praf sau cu nisip mobil. De obicei, asemenea fenomene se propagă la distanţe considerabile de
locul de origine, putând fi observate în regiuni cu condiţii de sol şi vegetaţie complet diferite.
(3) Zid de praf sau de nisip

Partea anterioară a unei furtuni de praf sau de nisip văzută de la distanţă, are aspectul unui zid
imens care înaintează, mai mult sau mai puţin rapid.
Comentarii
Asemenea ziduri de praf sau de nisip însoţesc adesea un nor Cumulonimbus, care poate fi mascat
de praful ridicat de vânt mult mai sus decât nivelul bazei norului, în zonele tropicale, mai rar în zonele
temperat-continentale. Fenomenul se poate produce şi în absenţa completă a norilor, situaţie observată în
special de-a lungul marginii anterioare a unei invazii reci (planșa 216 din Atlasul Internațional de Nori).
B10-63
(Furtună de praf sau de nisip - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
(4) Turbion de praf sau de nisip

Ansamblu de particule de praf sau de nisip, însoţite uneori de mici resturi, ridicate de pe sol
sub forma unei coloane turbionare şi de înălţime variabilă, cu axul aproximativ vertical şi diametrul
mic.
Comentarii
Spre deosebire de fenomenele descrise mai sus, acest litometeor se produce în absenţa
vântului sau în condiţii de vânt slab şi vreme caldă, însorită. Cauza principală care declanşează
fenomenul este instabilitatea aerului din imediata vecinătate a solului, datorită puternicei încălziri a
suprafeţei subiacente prin insolaţie. Mişcarea turbionară cu ax vertical are durată scurtă de existenţă,
de ordinul a câteva minute, şi nu se extinde mult pe verticală. Numai rareori depăşeşte câteva zeci de
metri şi aceasta în cazul când există şi vânt.
B10-64
(Turbion de praf sau de nisip - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-65
B.10.4.1.3.8. Fotometeorii
Fenomenele optice generate de reflexia, refracţia, difuzia sau difracţia luminii, pot fi observate
în atmosferă sub formă de inele, pete luminoase sau numai ca simple modificări ale aspectului
obiectelor terestre privite pe fondul orizontului.
(1) Fenomene de halo

Grup de fenomene optice care au forma de inele, arcuri, coloane sau pete luminoase,
determinate de refracţia sau reflexia luminii pe cristalele de gheaţă în suspensie în atmosferă (nori
cirriformi, ace de gheaţă, ceaţă îngheţată).
Comentarii
După natura astrului în jurul căruia se produc, fenomenele de halo pot fi solare sau lunare. Haloul
determinat de refracţia luminii solare poate fi uneori colorat, în timp ce haloul lunar este întotdeauna
alb.
Fiind vorba de un grup de fenomene, acestea pot fi observate, în general, individual sau mai multe
odată. Foarte rar se întâmplă să se observe simultan întregul grup de fenomene de tip halo. Principalele
variante observabile individual sau simultan sunt:
(a) Haloul mic, fenomen optic observat cel mai frecvent sub forma unui inel luminos, alb sau în cea
mai mare parte alb, cu rază de 22° şi situat concentric în jurul astrului luminos. În general, haloul mic prezintă
pe marginea sa interioară o nuanţă roşie, slab vizibilă, iar în cazuri foarte rare o coloraţie violetă pe marginea
sa exterioară. Sectorul de cer cuprins în interiorul inelului este mult mai întunecat decât restul cerului.
(b) Haloul mare, observabil mult mai rar, are tot formă circulară însă cu raza de 46°, centrat de
asemenea în jurul astrului luminos. Spre deosebire de haloul mic, haloul cu raza de 46° este mai puţin luminos
şi apare destul de frecvent sub forma unui cerc incomplet, din cauza discontinuităţii pânzei noroase cirriforme
pe care se formează.
Modalitatea de apreciere sau verificare a mărimii razei unghiulare aparente a haloului observat este
destul de simplă şi se rezumă la întinderea mâinii în direcţia astrului luminos, cu palma plasată perpendicular
pe braţul întins, în aşa fel încât să mascheze Soarele sau Luna; dacă cercul luminos al haloului se înscrie pe
extremitatea degetelor, atunci haloul este de 22°, în caz contrar, fenomenul trebuie considerat ca fiind cu
raza de 46° (Figura B.10.3.).
Figura B.10.3. Schema diferitelor forme de fenomene tip halo (a) și de apreciere a mărimilor (b)
S – Soare; O – poziția observatorului; a – halo de 220; b – halo de 460; c – arcuri tangente superioare la halo de 220; d
– arcuri tangente inferioare la halo de 220; e, e’, f, f’ – parhelii; h – arc circumzenital; i, i’ – arcuri tangente infralaterale;
u, u’ – coloană luminoasă; m, m’ – cerc parhelic.
B10-66
Procesele de formare a acestor două tipuri de halo sunt refracţia şi reflexia luminii solare sau lunare,
care traversează cristalele de gheaţă ce constituie norii Cirrostratus, sau acele de gheaţă. Aceste procese
sunt favorizate de forma cristalelor de gheaţă, formă care se înscrie în sistemul romboedric, de tip prismă
sau lamelă hexagonală (ace şi lamele). Datorită geometriei prismelor de gheaţă, razele luminoase suferă o
reflexie totală dacă unghiul prismelor este mai mare de 99°31' sau numai o deviere dacă acest unghi este
mai mic. În cazul prismelor cu unghi de 60°, deviaţia minimă este de aproximativ 22°. În consecinţă, nici una
din prismele de gheaţă, indiferent de orientare, nu va dirija raze luminoase către ochiul unui observator situat
în punctul 0 (Figura B.10.4.b), în interiorul unui con de revoluţie în jurul direcţiei OS a razelor incidente şi cu
semiunghi la vârf de 22°. Acest lucru este schematizat în Figura B.10.4.c, din care rezultă că toate cristalele
existente între AB nu trimit nici o rază luminoasă către observatorul din 0.
De fapt, fiecare lumină monocromatică are un unghi propriu de deviaţie, ca de exemplu lumina roşie
21°36' , iar cea violetă 22°22’, motiv pentru care observatorul poate percepe, în cazul haloului solar, o
coloraţie roşie pe marginea interioară a inelului luminos şi o coloraţie albăstrui-violetă pe marginea exterioară
a acestuia, aşa cum demonstrează schema din Figura B.10.5.a.
Haloul mare sau haloul de 46° are origine similară cu cea a haloului mic, însă refracţia se produce
prin prisma de 90°, care determină o deviaţie minimă de 46°, ceea ce explică şi valoarea unghiulară a razei
inelului luminos format în jurul astrului. Fenomenul se observă mult mai rar, pentru că prismele hexagonale
aciforme se termină la capete prin mici piramide hexagonale, în loc de baze plane şi în asemenea cazuri
acestea nu mai joacă rol de prisme optice de 90°.
Figura B.10.4. Schema formării haloului de 22°; a) — geometria cristalelor de gheaţă, sub formă de prismă sau
lamelă hexagonală; b) — schema perceperii haloului de către observatorul situat în 0; c) — schematizarea procesului
de refracţie a razei luminoase la trecerea prin cristalul hexagonal de gheaţă
B10-67
Figura B.10.5. Schematizarea dispunerii culorilor în haloul de 220 și a perceperii lor

de către observatorul situat în punctul O
Fenomenele de halo de 22° şi 46° nu pot fi explicate decât prin prezenţa prismelor optice de gheaţă,
orientate în toate direcţiile şi reciproc, existenţa unor asemenea prisme în masa norului nu poate produce
decât fenomene optice de formă circulară. Celelalte forme luminoase, apar ca urmare a unei orientări
generale particulare a prismelor optice, constituite din cristale de gheaţă de forme diferite.
(Halo - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-68
(c) Coloana luminoasă albă, de forma unei trene de lumină, continuă sau discontinuă, este o altă
variantă de fotometeor de tip halo, care poate fi observată în asociaţie cu forma inelară a fenomenului, la
verticala Soarelui sau a Lunii deasupra sau sub poziţia astrului. Coloanele luminoase sunt determinate de o
reflexie simplă a luminii pe faţetele orizontale ale unor cristale de gheaţă care se balansează în jurul axei
verticale; modul de formare este similar cu cel al trenelor luminoase produse de razele Soarelui pe o suprafaţă
de apă uşor agitată.
(d) La exteriorul inelelor luminoase ale haloului mic sau mare pot fi observate uneori arcuri tangente
luminoase; aceste arcuri ating haloul circular în punctul său cel mai înalt şi de asemenea în punctul cel mai
jos, motiv pentru care sunt denumite şi arcuri tangente superior şi inferior. Forma acestor arcuri diferă în
funcţie de înălţimea astrului deasupra orizontului. Uneori ele sunt atât de scurte încât se reduc practic la
dimensiunile unei pete luminoase pe marginea exterioară a inelului. Ele se produc prin refracţia razelor
luminoase în prisme optice de 60°, orientate într-o poziţie vecină celei corespunzătoare minimului de deviaţie
şi care au muchiile orizontale. Asemenea prisme sunt constituite din cristale aciculare care cad în poziţie
orizontală. (Figura B.10.6.)
Figura B.10.6. Tipuri de cristale de gheață cu formă complexă, care pot produce fenomene secundare de halo
(e) Uneori este posibil să se observe un arc circumzenital superior şi un arc circumzenital inferior,
situate în plan orizontal.
Arcul circumzenital superior este un arc cu curbură accentuată, ca a unui segment de cerc mic
orizontal, vizibil în vecinătatea zenitului.
Arcul circumzenital inferior are forma unui arc larg deschis, ca un segment de cerc orizontal cu rază
mare, observabil în vecinătatea orizontului, (Figura B.10.3.)
Arcul superior se poate vedea numai dacă înălţimea unghiulară a astrului deasupra orizontului este
mai mică de 32°, iar arcul inferior devine vizibil numai pentru înălţimi unghiulare ale astrului mai mari de 58°.
Arcul superior poate atinge inelul haloului mare numai la o înălţime unghiulară a astrului de aproximativ 22°,
iar arcul inferior atinge acelaşi halo la o înălţime a astrului de aproximativ 68°. Arcurile circumzenitale se
îndepărtează din ce în ce mai mult de haloul mare, pe măsură ce înălţimea unghiulară a astrului se înde-
părtează de valorile indicate mai sus. Aceste arcuri pot fi observate şi în lipsa haloului mare. Formarea lor
este explicată prin refracţia razelor luminoase în prisme optice cu muchii orizontale de 90°, de forma celor
din Figura B.10.6.a, b, c. Raritatea arcului circumzenital inferior este explicată nu numai prin înălţimea
unghiulară a astrului deasupra orizontului, ci şi prin numărul mai mic de prisme optice simple, fără lamelă
superioară, din masa norului.
(f) Cercul parhelic este un cerc luminos alb, orizontal, situat la aceeaşi înălţime unghiulară ca Soarele
(Figura B.10.3. m, m'). În anumite puncte de pe cercul parhelic pot apare pete sau nuclee luminoase, situate
frecvent în imediata vecinătate a haloului mic şi deseori viu colorate, (Figura B.10.3. e, e', f, f'). Nuclee
luminoase similare pot fi observate de asemenea, însă mult mai rar, la o distanţă azimutală de 1200 faţă de
Soare (paranthelii), sau foarte rar în partea opusă Soarelui (antehelii); când parheliile, parantheliile sau
anteheliile sunt deosebit de strălucitoare sunt denumite şi Sori falşi, iar în cazul fenomenelor similare
determinate de lumina Lunii sunt denumite şi Luni false (cerc paraselenic, paraselenii şi anteselenii).
Parheliile şi paraseleniile sunt uneori legate de haloul mic prin arcuri dispuse oblic, denumite şi arcurile lui
Löwitz.
Parheliile şi cercurile parhelice se formează pe cristale aciculare asociate cu una sau două lamele la
capete, ca cele din Figura B.10.6. a, b, c. care cad cu axul lung în poziţie mai mult sau mai puţin verticală.
B10-69
Arcurile lui Löwitz se produc pe cristale de forma a şi b din aceeaşi figură, care pot balansa mai bine în plan
vertical. Parheliile sunt formate prin refracţia razelor luminoase în prisme optice de 90° cu muchii verticale,
iar după observaţiile lui Dobrowolski se pare că asemenea fenomene sunt generate de prezenţa maclelor
prismatice (mai multe cristale unite între ele, ca cel din Figura B.10.7.a.), constituite din patru prisme situate
în acelaşi plan, ale căror axe formează între ele unghiuri de 90°.
Fig. B.10.7. Maclă constituită din patru cristale hexagonale dispuse în cruce: a) care determină formarea anteheliilor
(după Dobrowolski) și b) lamela hexagonală simplă care favorizează apariția cercului circumzenital
Aceste steluţe cu patru raze, prin cădere în poziţie orizontală, determină reflexia luminii solare,
simultan pe două faţete verticale, perpendiculare între ele şi dau o imagine opusă Soarelui. Asamblarea
cristalelor sau prismelor aciculare într-un număr mai mic şi la unghiuri de 120° sau 45° determină formarea
parantheliilor tot prin dublă reflexie a luminii solare pe faţetele plane verticale ale acestora.
(g) Imaginea Soarelui este tot un fenomen de halo, determinat de reflexia luminii solare pe cristalele
de gheaţă existente în anumiţi nori. Această imagine apare la verticală şi sub poziţia Soarelui, ca o pată albă
şi strălucitoare, asemănătoare imaginii Soarelui formată pe o suprafaţă calmă de apă. Această imagine este
vizibilă numai privită de sus în jos, respectiv dintr-un avion în zbor, sau mai rar de pe vîrful unui munte înalt
(la latitudinea României numai în sezonul rece).
(2) Coroana
Una sau mai multe serii (foarte rar mai mult de trei) de inele colorate cu rază relativ mică,
concentrice în jurul Soarelui sau al Lunii.
Comentarii
În fiecare serie de inele, inelul interior este întotdeauna violet sau albastru, iar cel exterior este roşu,
între ele putând să se observe şi celelalte culori ale spectrului. Seria cea mai apropiată de astru are de regulă
un inel exterior bine conturat, de culoare roşiatică sau castanie, denumit aureolă şi a cărui rază este în general
mai mică de 5°.
Fenomenul este determinat de difracţia luminii provenite de la astrul în jurul căruia se formează, care
traversează un strat de aer ceţos sau de ceaţă ori un nor subţire constituit dintr-un amestec de particule foarte
mici de apă lichidă sau de gheaţă. Razele aureolei şi ale inelelor roşii succesive, aproximativ echidistante,
sunt cu atât mai mari cu cât particulele de apă care determină difracţia sunt mai mici. În afară de cazurile în
care aceste particule sunt de dimensiuni foarte uniforme, culorile coroanelor sunt în general mai puţin pure
şi mai puţin numeroase decât cele din curcubeu. Coroanele formate pe nori au uneori forme neregulate sau
sunt incomplete, datorită dimensiunilor diferite, atât ale particulelor constituente ale norului, cât şi formei şi
grosimii diferite a macroelementelor structurale ale păturii noroase. De asemenea, atunci când Luna nu este
plină, coroanele cu rază mică pot fi deformate ca urmare a formei convexe sau în creştere a astrului. Norii pe
care se observă în general coroane sunt din genurile Altocumulus şi Stratocumulus, foarte rar din genurile
Cirrocumulus, Cirrostratus sau Stratus.
B10-70
(3) Irizații
Culori observate pe nori, fie amestecate, fie cu aspect de benzi aproximativ paralele cu
contururile norilor. Culorile predominante sunt verde şi roz, adesea cu nuanţe de pastel.
Comentarii
Culorile irizaţiilor sunt adesea strălucitoare, asemănătoare sidefului. Până la o distanţă de circa 10°
de Soare, procesul principal de formare a irizaţiilor este difracţia; peste această distanţă, procesul
predominant de formare a lor este interferenţa. Irizaţiile pot fi observate uneori până la distanţe unghiulare ce
pot depăşi 40° faţă de Soare, distanţă la care culorile lor pot fi destul de strălucitoare.
Norii pe care se formează irizaţii la latitudinea României sunt Cirrocumulus şi unele varietăţi de
Altocumulus. Formarea irizaţiilor prin difracţie până la distanţe aşa mari de Soare a condus la concluzia că
norii respectivi sunt constituiţi din particule de formaţie recentă, nemodificate prin procese secundare. Acest
lucru a fost confirmat de altfel şi de observaţii, pentru că asemenea fenomene se produc cu frecvenţa cea
mai mare pe norii în care există procese de transformare rapidă şi a căror durată de existenţă este efemeră.
(4) Gloria
Una sau mai multe serii de inele colorate, văzute de observator în jurul umbrei sale, proiectată
pe un nor constituit din numeroase picăturele mici de apă, sau pe un banc de ceaţă, ori foarte rar
chiar pe rouă.
Comentarii
Fenomenul este datorat tot difracţiei luminii şi inelele colorate sunt dispuse la fel ca în coroane.
Fenomenul poate fi văzut şi de observatorii de pe avioanele în zbor, în jurul umbrei avionului proiectată pe
norii de sub el. Condiţiile cele mai favorabile de formare şi observare a acestui fenomen se întâlnesc în
regiunile muntoase.
Când norul sau bancul de ceaţă este destul de apropiat de observator sau de avionul în zbor, umbra
proiectată pe acesta apare foarte mărită şi uneori lipsită de inelele colorate; în asemenea cazuri, fenomenul
este menţionat şi sub denumirea de spectrul lui Brocken. Mărirea umbrei se poate face atât în sens vertical
cât şi în sens orizontal, aşa cum rezultă din Figura B.10.8., unde dimensiunea observatorului este schemati-
zată prin dreapta AB. Condiţia necesară în asemenea cazuri este ca fascicolul de raze luminoase, care
determină umbra respectivă să fie conic, cu o deschidere la vârf egală cu diametrul aparent al Soarelui, adică
de 32'. Umbra rezultată este schematizată prin dreapta A'B', care reprezintă de fapt ecranul noros. Dacă
acest plan este înclinat, atunci umbra se alungeşte în plan vertical. Simpla explicare a producerii fenomenului
numai prin difracţie nu este suficientă. Difracţia razelor luminoase în particulele lichide justifică formarea
inelelor colorate, însă pentru ca imaginea acestorasă ajungă la ochiul observatorului, care se găseşte situat
între Soare şi fenomenul respectiv, mai trebuie să acţioneze şi un proces suplimentar de reflexie care să
dirijeze imaginea înapoi către observator.
Figura B.10.8. Schematizarea procesului de formare a fenomenului “Gloria”
(5) Curcubeul
Grup de arcuri concentrice, ale căror culori merg de la violet la roşu, determinat de lumina
solară sau lunară pe un „ecran" de picături de apă din atmosferă (picături de ploaie, picăturele de
burniţă sau ceaţă).
B10-71
Cometarii
Fenomenul este determinat în principal de refracţia şi reflexia luminii; în cazul luminii solare, culorile
curcubeului sunt în general destul de intense, însă în cazul luminii lunare culorile sunt mult atenuate, uneori
chiar inexistente, fenomenul fiind materializat numai printr-un cerc alb-cenuşiu. Arcurile colorate formate pe
fondul picăturilor de apă luminate de Soare sunt situate întotdeauna în partea opusă astrului, în raport cu
poziţia observatorului. Fenomenul în ansamblu, fiind format din mai multe arcuri colorate, observatorul va
deosebi în majoritatea cazurilor un curcubeu principal şi cel puţin încă unul secundar, iar în unele cazuri chiar
şi câteva arcuri supranumerare; de asemenea, mai poate fi observată şi o variantă deosebită, necolorată,
denumită curcubeu alb.
(a) Curcubeul principal
Are forma unui arc semicircular colorat, mai mult sau mai puţin continuu, care apare pe un ecran de
picături de apă, luminate direct de Soare sau Lună. Arcul colorat apare în partea opusă astrului respectiv şi
are centrul situat pe dreapta care uneşte poziţia observatorului cu poziţia astrului (Figura B.10.9.), ceea ce
explică de ce curcubeul poate fi observat chiar sub forma unui inel, mai mult sau mai puţin complet, atunci
când este privit dintr-un punct mai înalt sau dintr-un avion în zbor.
Foarte rar sunt observate toate culorile spectrului, denumite şi culorile curcubeului: roşu, portocaliu,
galben, verde, albastru, indigo şi violet. Culorile observate de obicei şi lăţimea benzilor pe care le ocupă
depind de dimensiunile picăturilor sau picăturelelor de apă. In toate cazurile, culoarea violet se situează
în interiorul inelului (cu raza de 40°), iar roşul la exterior (cu raza de 42°). Culoarea cerului este mai
întunecată în exteriorul curcubeului, decât în sectorul cuprins în interiorul lui. Schematizarea traseului parcurs
de raza luminoasă în interiorul picăturii, a dispunerii culorilor şi justificarea faptului că cerul apare mai luminos
în interiorul curcubeului este dată în Figura B.10.10.
(b) Curcubeul secundar
Simultan cu curcubeul principal poate fi observat încă un arc colorat, mai puţin luminos decât arcul
principal şi cu lăţime aproape dublă. În acest arc secundar, plasat în afara arcului principal, culorile sunt
aranjate invers, adică roşu la interior (corespunzător unei raze de 50°) şi violetul la exterior (la o rază de 54°).
Figura B.10.9. Schematizarea formării curcubeului
Formarea celui de al doilea arc colorat este determinată de aceleaşi fenomene optice, adică de o
dublă reflexie interioară a razelor de lumină în picătura de apă şi în plus existenţei unui al doilea minim de
deviaţie pentru o incidenţă convenabilă, aşa cum este schematizat în Figura B.10.11.
Faptul că cel de-al doilea arc este mai puţin luminos decât primul se datoreşte slăbirii intensităţii
razelor luminoase care-l produc, ca urmare a dublei reflexii suferite în interiorul picăturilor de apă. Din
schema b. din Figura B.10.10. rezultă că picăturile de apă situate deasupra punctului B, adică peste limita
superioară a primului arc, nu trimit nici un fel de lumină către ochiul observatorului, la fel ca şi picăturile situate
B10-72
sub punctul C din schema Figura B.10.11., adică sub limita inferioară a celui de al doilea arc. Aceasta explică
în final întunecarea aparentă a cerului între cele două arcuri colorate, atunci când sunt observate simultan.
În plus, schema c. din Figura B.10.11. demonstrează că arcul principal nu poate fi observat decât dacă
înălţimea Soarelui deasupra orizontului este mai mică de 42°02', iar aceeaşi schemă din Figura B.10.11.
arată că arcul secundar este vizibil numai la înălţimi ale Soarelui mai mici de 50°24', ceea ce explică de ce
la latitudinea României, curcubeul nu este vizibil în orele din jurul amiezii, în timpul verii.
(c) Arcuri supranumerare
Curcubeul poate fi mărginit de arcuri înguste şi colorate (verzi, violete sau portocalii) datorate
fenomenelor de interferenţă, denumite arcuri supranumerare. Acestea sunt situate în interiorul arcului
principal, sau la exteriorul arcului secundar, însă în acest din urmă caz sunt observate mult mai rar. Formarea
acestor arcuri supranumerare nu mai poate fi explicată prin teoria geometrică a propagării rectilinii a luminii,
prin care se explică uşor arcul principal şi cel secundar; explicarea lor se poate face numai pe baza teoriei
ondulatorii a luminii. Arcurile supranumerare sunt cu atât mai distanţate şi în consecinţă cu atât mai distincte,
cu cât dimensiunea picăturilor pe care se formează este mai mică; de regulă, ele sunt bine vizibile atunci
când lumina solară este intensă şi luminează picături de dimensiuni mijlocii.
(d) Curcubeul alb
Curcubeul alb este un curcubeu principal, datorit refracţiei şi reflexiei şi într-o mai mică măsură
difracţiei luminii solare si/sau lunare pe picăturele foarte mici de apă. De regulă, un asemenea curcubeu se
formează pe un banc de ceaţă sau de aer ceţos dens. Fenomenul poate fi observat sub forma unei benzi
albe, mărginită în cea mai mare parte de un franj roşu exterior şi unul albastru interior. Ca şi arcurile
supranumerare, curcubeul alb este explicat teoretic tot prin natura ondulatorie a luminii. Conform acestei
teorii, picăturelele de apă cu diametrul uniform de 25 microni dau o structură complexă a curcubeului alb,
care în acest caz este format dintr-o suprapunere de arcuri elementare albe şi colorate. În practică s-a
observat că pentru formarea unui asemenea fenomen este necesară prezenţa picăturelelor de apă cu
diametre de cel puţin 30 microni, care produc amestecul culorilor spectrale, din care rezultă banda albă a
arcului.
Uneori se observă şi un curcubeu alb fals care nu este altceva decât un curcubeu alb obişnuit, însă
foarte puţin luminos, motiv pentru care observatoruI nu mai percepe şi franjurile colorate.
(6) Inelul lui Bishop

Inel albicios, centrat în jurul Soarelui sau al Lunii, care prezintă o coloraţie slabă albăstruie în
interior şi brun-roşcată la exterior.
Comentarii
Fenomenul este datorat difracţiei luminii care traversează un nor de praf sau pulberi extrem de fine
de origine vulcanică, existent uneori în atmosfera înaltă. Raza aparentă a inelului este de aproximativ 22°.
Culorile, inelului nu sunt foarte nete; ele sunt în general slabe, mai ales în inelele observate în jurul Lunii,
cazuri în care este vizibil numai un franj roşu pal.
Fenomenul a fost observat şi descris prima dată, de către Bishop în 1883, după catastrofala erupţie
a vulcanului Krakatoa. După acest eveniment, fenomenul a putut fi observat în toate ţările lumii, până în anul
1886.
Fenomen optic care se manifestă în special prin perceperea obiectelor îndepărtate sub formă
de imagini stabile sau mişcătoare, simple sau multiple, drepte sau răsturnate, mărite sau reduse în
plan vertical.
Obiectele percepute într-un miraj apar uneori deasupra sau sub orizont, nu aşa cum sînt ele în
realitate; această îndepărtare de la poziţia lor reală poate ajunge pînă la 10°. Într-un miraj este posibil să se
observe obiecte situate sub orizont sau mascate de munţi, în timp ce alte obiecte, care în mod normal sînt
vizibile, dispar în condiţiile apariţiei acestui fenomen, descris şi sub denumirea de „Fata morgana".
B10-73
(7) Mirajul
Mirajele sînt determinate de curbarea razelor luminoase care traversează straturi de aer cu indici de
refracţie diferiţi şi care variază puternic cu înălţimea, ca urmare a diferenţelor de densitate a aerului. În
consecinţă, fenomenele de miraj se vor observa întotdeauna atunci cînd temperatura suprafeţei solului diferă
mult de cea a straturilor joase de aer. în practică se pot observa două tipuri principale de miraj: mirajul inferior,
care se manifestă deasupra întinderilor de apă, soluri, plaje sau şosele puternic încălzite prin insolaţie; mirajul
superior care se observă deasupra câmpurilor de zăpadă, a mărilor foarte reci şi în general deasupra supra-
feţelor reci în comparaţie cu stratul de aer de deasupra lor. Mirajul este foarte frecvent în zonele de deşert şi
polare, însă poate fi observat destul de des chiar şi în România, mai ales vara, pe timp cald şi uscat, deasupra
plajelor de nisip şi pe şosele; în ultimul caz, fenomenul este perceput sub forma unor pete umede pe asfaltul
şoselei, care dispar pe măsură ce ne apropiem de ele.
(8) Tremurătura
Agitaţie aparentă a obiectelor de la suprafaţa terestră, atunci cînd sînt văzute într-o direcţie
aproape orizontală.
Fenomenul se manifestă în special pe uscat şi este provocat de fluctuaţiile cu perioadă scurtă ale
indicelui de refracţie al straturilor joase ale atmosferei. Tremurătura poate reduce sensibil vizibilitatea
orizontală.
Figura B.10.10. Schematizarea traseului razei luminoase prin picătura de ploaie a) și a dispunerii și perceperii
culorilor în curcubeul principal b) de către observatorul situat în punctul O; demonstrarea faptului că primul arc nu
poate fi observat decât atunci când înălțimea Soarelui deasupra orizontului este mai mică de 42,2 0
B10-74
Figura B.10.11. Schematizaea formării curcubeului secundar (a,b) și demonstrarea faptului că arcul secundar este
mai vizibil numai la înălțimi ale Soarelui seasupra orizontului mai mici de 50 024’
Figura B.10.12. Schema traiectoriei razelor luminoase în fenomenele de miraj:

a) raze care nu se întretaie; b) raze care se întretaie
(9) Scânteierea
Variaţii rapide ale strălucirii stelelor sau luminilor terestre, care au adesea caracterul unor
pulsaţii.
Strălucirea aparentă, culoarea şi poziţia stelelor sau luminilor suferă variaţii determinate de fluctuaţiile
indicelui de refracţie a diferitelor straturi atmosferice traversate de razele luminoase, motiv pentru care
fenomenul este similar cu cel descris mai înainte („tremurătura"). Scînteierea este cu atît mai intensă cu cît
traiectoria parcursă de lumină prin atmosferă este mai lungă. Datorită acestui fapt, scînteierea stelelor din
apropierea orizontului este mai puternică decît a celor văzute la zenit; din motive similare, scînteierea
luminilor terestre situate în câmpie este mult mai intensă decît a celor văzute pe vîrf de munte.
B10-75
(10) Raza verde

Culoarea în dominantă verde şi de scurtă durată, adesea sub forma unei străluciri scurte,
observată în momentul în care extremitatea marginii superioare a unui astru (Soare, Lună, uneori
chiar o planetă) dispare sub orizont, sau apare deasupra orizontului.
În practică s-au observat licăriri a căror înălţime unghiulară a atins cîteva grade. Cu toate că verdele
este culoarea dominantă a fenomenului, atunci cînd atmosfera este transparentă se pot observa de
asemenea şi nuanţe albastre sau violet. Fenomenul este observabil numai dacă orizontul este net vizibil,
ceea ce explică frecvenţa mai mare de observare a lui pe mare decât pe uscat; el se poate observa totuşi,
însă mult mai rar, şi atunci cînd Soarele dispare în spatele unui obstacol relativ apropiat aşa cum sînt munţii,
marginea superioară a unui banc de nori situat în apropierea orizontului, sau chiar acoperişul unei case.
Producerea fenomenului nu a fost încă explicată satisfăcător, însă se acceptă ideia că indicele de
refracţie diferit pentru diversele lungimi de undă joacă un rol important în formarea acestui fenomen.
(11) Culori crepusculare

Coloraţii diferite ale cerului şi ale vîrfurilor muntoase la apusul sau răsăritului Soarelui.
Culorile crepusculare sînt datorate refracţiei, dispersiei şi absorbţiei selective a razelor solare în
atmosferă. Atunci cînd cerul este curat şi fără nori, se pot observa următoarele fenomene:
a) o licărire, denumită licărire purpurie, ce se observă în direcţia Soarelui care apune. Fenomenul se
prezintă sub forma unui segment de disc mare, luminos, care apare deasupra orizontului. Licărirea
purpurie se ridică treptat, trece printr-un maxim simultan în suprafaţă şi luminanţă, atunci cînd
Soarele este situat la 3° ÷ 4°sub orizont, apoi scade şi dispare treptat cînd Soarele este la
aproximativ 6° sub orizont (sfîrşitul crepusculului civil). După dispariţia acestei prime manifestări,
fenomenul se mai poate repeta, însă cu o intensitate mai slabă;
b) umbra Pămîntului şi arcul anticrepuscular opus Soarelui. Umbra terestră se ridică treptat deasupra
orizontului, în partea opusă Soarelui; ea se prezintă sub forma unui segment de disc de culoare
albastru închis, uneori cu tentă violetă. Umbra este frecvent mărginită la limita sa superioară, de o
fîşie roz-violet, care a fost denumită arc anticrepuscular. Deasupra acestui arc se poate observa
uneori şi o slabă licărire purpurie sau galbenă;
c) roşeaţa munţilor („Alpengluhen"). Soarele la apus, invizibil pentru un observator de la câmpie, poate
lumina încă direct vîrfurile munţilor înalţi, care capătă o coloraţie roz sau galbenă; fenomenul este
frecvent în regiunile cu munţi înalţi şi a fost descris prima dată pentru munţii Alpi. Coloraţia crestelor
muntoase nu durează mult şi treptat se transformă într-o nuanţă albastru închis, în momentul în care
umbra Pământului ajunge la nivelul lor, când practic fenomenul dispare sau încetează. Destul de
des se poate observa fenomenul succesiv de două sau trei ori în aceeaşi seară, ca urmare a
iluminării cîmpurilor de zăpadă de prima sau a doua licărire purpurie;
d) raze crepusculare. Se observă uneori sub formă de benzi de culoare albastru închis, care radiază
de la Soare şi traversează licărirea purpurie. în realitate, aceste benzi întunecate, denumite raze
crepusculare, nu sînt altceva decît umbrele norilor situaţi la orizont sau sub acesta. în unele cazuri,
aceste umbre traversează tot cerul şi devin din nou vizibile în vecinătatea „punctului anticolor" (raze
anti-crepusculare).
Notă: Denumirea de raze crepusculare este folosită la fel de bine, fără a fi însă generalizată, şi în cazul
umbrelor proiectate de nori pe un strat de pâclă, indiferent de momentul zilei.
B10-76
B.10.4.1.3.9. Electrometeorii
Starea electrică a aerului îşi are originea în două surse principale. Prima sursă şi cea mai importantă
este ionizarea aerului în toată masa atmosferei prin radiaţia cosmică şi solară, proces care produce ioni mici,
iar a doua este prezenţa substanţelor radioactive din scoarţa terestră, care produc ioni mari şi sunt
responsabile de întreţinerea sarcinii electrice superficiale a Pământului şi a câmpului electric corespunzător.
Electricitatea atmosferică variază în timp şi spaţiu, fiind dependentă de condiţiile meteorologice. În mare
parte, în zonele cu timp frumos sau stabil, manifestările sale reprezintă o stare oarecum staţionară şi nu sunt
detectabile decât instrumental; pe timp instabil sau orajos, se produc acumulări mari de sarcini electrice în
norii convectivi (în special Cumulonimbus), care modifică puternic şi rapid valoarea absolută a câmpului
electric terestru şi prezenţa lor se face simţită sub forma descărcărilor lente sau rapide, care intensifică
considerabil transportul de sarcini electrice între atmosferă şi Pământ.
Prin timp orajos sau stare orajoasă se înţelege prezenţa norilor Cumulonimbus, în general, însoţiţi şi
de precipitaţii, care modifică starea electrică normală a aerului, modificare ce se înregistrează până la distanţe
considerabile, chiar şi în cazurile când norul respectiv nu a ajuns încă în orizontul vizibil al staţiei
meteorologice. Norii de oraj, ca de altfel toţi norii în general, nu sunt corpuri bune conducătoare de
electricitate, datorită faptului că ionii care se formează în masa norului se fixează pe cristalele de gheaţă şi
pe picăturile de apă existente în norul respectiv. Este în general admisă structura bipolară a norului de oraj,
caracterizată prin acumularea de sarcini de un anumit semn în partea superioară a norilor şi de semn opus
în partea lor inferioară. Se consideră că, în totalitatea lor norii de oraj existenţi în atmosferă menţin diferenţa
de potenţial dintre sol şi atmosferă; ei sunt încărcaţi cu sarcini negative în partea inferioară şi pozitive în
partea superioară, pe care le cedează către Pământ şi ionosferă. Plecând de la acest considerent, I. I. Frenkel
a emis ideea că şi electricitatea atmosferică se manifestă, în linii generale, ca un proces în circuit închis între
sol şi atmosferă, proces care se închide prin nori; după părerea sa, separarea şi acumularea sarcinilor
electrice în atmosferă şi îndeosebi în masa norilor este un proces care se produce sub influenţa gravitaţiei.
Picăturile sau cristalele fixează ionii negativi iar aerul înconjurător rămîne încărcat pozitiv; prin căderea sau
acumularea acestor particule în partea inferioară a norului, odată cu ele se transferă şi sarcinile electrice în
zona respectivă. Mişcările convective puternice din norii orajoşi amplifică mult acest proces şi în final
declanşează manifestările electrice, care formează cea mai mare parte a electrometeorilor din troposferă.
Acestea sunt manifestări vizibile sau sonore, corespunzătoare unor descărcări continue sau discontinue.
(1) Orajul
Una sau mai multe descărcări bruşte de electricitate atmosferică, ce se manifestă printr-o
lumină scurtă şi intensă (fulger) şi printr-un zgomot sec sau printr-un bubuit surd (tunet). Fenomenul
se consideră ca oraj, chiar dacă se aude numai tunetul, iar fulgerul nu se vede. (WMO-No.8 I.14-6)
Cometarii
Orajele sunt asociate norilor de convecţie şi sunt în general însoţite de precipitaţii care, atunci când
ating solul, au caracter de aversă şi pot fi sub formă de ploaie, ninsoare, măzăriche moale sau tare, ori
grindină.
(2) Fulgerul
Manifestare luminoasă care însoţeşte o descărcare bruscă de electricitate atmosferică.
Această descărcare poate pleca dintr-un nor, sau se poate produce în interiorul norului; ea se poate
declanşa, însă mult mai rar, din clădirile înalte sau din vârful unui munte.
Cometarii
Se pot observa trei tipuri principale de fulgere:
(a) Descărcările la sol, sau în limbaj curent trăznete. Acest tip de fulger are forma unei scântei
imense care se formează între nor şi sol, ce urmează o traiectorie sinuoasă şi de obicei prezintă
ramificaţii orientate în jos, care pleacă dintr-un canal principal net conturat (fulger în linie sau
bandă).
(b) Descărcări interne, denumite în limbajul curent fulgere în pânză. Acest tip de fulger se produce
în interiorul norului orajos şi se manifestă printr-o iluminare difuză în care nu este posibil să se
identifice un canal net. Fulgerele denumite în general „fulgere de căldură“ intră tot în această
categorie; ele constau din iluminări sau licăriri difuze observate la orizont şi provin de la focare
orajoase îndepărtate.
(c) Descărcări atmosferice. Acest tip de fulger se observă sub forma unor descărcări sinuoase,
B10-77
adesea ramificate, care pleacă dintr-un canal bine conturat ce porneşte dintr-un nor orajos, fără
ca să atingă solul. Asemenea fulgere prezintă frecvent o parte relativ lungă şi aproximativ
orizontală. Descărcarea atmosferică mai este denumită uneori şi fulger liniar.
Imediat după un trăznet, s-a observat uneori un glob de foc, care a fost denumit fulger globular. După
descrierile ocazionale ale acestui fenomen, diametrul globului ar fi în general de 10 ÷ 20 cm, însă s-au
semnalat şi cazuri când un asemenea glob a atins dimensiunea de 1 m. Fulgerul globular se deplasează lent
în atmosferă sau pe sol şi dispare brusc, producând de regulă o explozie violentă.
Descărcarea electrică în sine este rezultatul procesului de ionizare a aerului; în norii de oraj, ca urmare
a existenţei unor câmpuri electrice considerabile, electronii eliberaţi prin ionizarea naturală nu se mai fixează
pe molecule neutre pentru a forma ioni negativi, ci capătă energii cinetice suficiente pentru ca împreună cu
ionii pozitivi să determine o ionizare intensă a aerului. Descărcările bruşte din atmosferă, aşa cum sunt
percepute, încep însă printr-o descărcare lentă, de intensitate slabă şi invizibilă (descărcare pilot sau leader),
constituită din electronii liberi ce se formează în partea inferioară a norului, în condiţiile unor câmpuri electrice
de 25.000 ÷ 30.000 V/m. Această descărcare lentă de electroni către Pământ se repetă şi se intensifică
progresiv, în salturi, până ce ating suprafaţa solului. În momentul când atinge solul, intensitatea câmpului
electric devine suficientă pentru a da naştere unui flux pozitiv îndreptat către nor, adică a descărcării
principale sub forma în care este percepută de observator. O asemenea descărcare nu se poate forma în
nor pentru că acesta nu este bun conducător de electricitate, spre deosebire de Pământ care are o
conductivitate ce permite un debit important de electroni, fără o scădere rapidă a potenţialului. Ramificaţiile
fulgerelor sunt explicate prin forţa repulsivă ce se naşte în frontul avalanşei de electroni care coboară din nor
şi determină devierea unora dintre aceştia de la traseul principal.
(Oraj - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-78
(3) Tunetul
Zgomot sec sau bubuitură surdă care însoţeşte fulgerul.
Cometarii
Când descărcarea electrică se produce în apropierea locului de observaţie, tunetul se manifestă
printr-un zgomot sec şi violent, cu durată scurtă. Dacă descărcarea Ia sol sau trăznetul se produce în
vecinătatea observatorului, acesta aude mai întâi un zgomot extrem de scurt, ca cel de hârtie care se rupe,
urmat de un fel de şuierătură care precede troznitura seacă finală.
În cazul unei descărcări îndepărtate, tunetul se manifestă printr-o bubuitură sau huruială surdă, sau
printr-un mormărit prelungit care slăbeşte sau se intensifică alternativ. Cu excepţia regiunilor muntoase unde
se suprapune şi efectul de ecou, durata lunetelor depăşeşte foarte rar 30 ÷ 40 secunde.
Ca urmare a diferenţei enorme dintre viteza de propagare a luminii şi cea a sunetului, întotdeauna
mai întâi se vede fulgerul şi apoi se aude tunetul corespunzător. Intervalul de timp care le separă creşte pe
măsură ce creşte distanţa dintre locul în care s-a produs descărcarea şi observator. Dacă această distanţă
depăşeşte 20 km, tunetul nu se mai aude. Această distanţă nu este strict limitată, uneori tunetul nefiind auzibil
de la distanţe mult mai mici, din cauza refracţiei undelor sonore în straturile joase ale atmosferei.
După intervalul de timp care separă fulgerul de tunet se poate aprecia distanţa la care se situează focarul
orajos, înmulţind numărul de secunde cu 340 (cifră ce reprezintă viteza sunetului în atmosferă).
(4) Focul Sfântului Elmo

Descărcare electrică luminoasă în atmosferă; această descărcare de intensitate slabă sau
moderată, emană fie din obiecte înalte situate pe suprafaţa terestră (paratrăznete, aparate
anemometrice, catarge de nave, etc.) fie de pe aeronave în zbor (vârfurile aripilor, elice etc).
Cometarii
Acest fenomen se observă atunci când câmpul electric devine intens în vecinătatea suprafeţei
obiectelor. Focul Sfântului Elmo se manifestă, în general, sub formă de panaşe sau egrete violete ori verzui,
net vizibile pe timp de noapte.
(Focul Sfântului Elmo - după „Atlasul Internațional al Norilor” https://cloudatlas.wmo.int/en .)
B10-79
(5) Aurore polare

Fenomene luminoase în atmosfera înaltă, care apar sub formă de arcuri, benzi, draperii sau perdele.
Cometarii
Aurorele polare sunt datorite prezenţei particulelor încărcate cu electricitate, emise de Soare în timpul
erupţiilor cromosferice şi care acţionează asupra gazelor rarefiate din atmosfera foarte înaltă. Aceste particule
sunt canalizate de câmpul magnetic terestru, motiv pentru care aurorele polare sunt observate cel mai frecvent
deasupra regiunilor vecine polilor magnetici. Măsurătorile au arătat că altitudinea limitei inferioare a aurorelor
polare este de circa 100 km (uneori poate coborî până la 60 km), în timp ce limita lor superioară se situează între
100 ÷ 400 km, putând ajunge până la 1000 km.
Luminanţa aurorelor polare este foarte variabilă; ea este adesea comparabilă cu cea a norilor luminaţi de
Lună, însă uneori poate fi mult mai intensă. În majoritatea cazurilor, aurorele polare au o culoare albă cu o tentă
verzuie sau galben-verzuie, însă se poate întâmpla uneori ca nuanţa galben-verzuie să fie predominantă, cu
excepţia franjurilor inferioare care sunt roşii.
Când fenomenul durează un timp mai îndelungat, se observă o succesiune a formelor; la început
predomină arcurile luminoase ce se mişcă puţin, şi care sunt înlocuite cu timpul de raze luminoase; către sfârşitul
evoluţiei, fenomenul se observă sub formă de pete difuze şi slab luminoase. O dinamică similară se constată şi în
intensitatea culorilor dominante. Intensitatea luminoasă creşte şi devine maximă către mijlocul perioadei de
activitate, moment când pe lângă dominanta galben-verzuie mai apar şi nuanţe de roşu sau violet, după care
luminanţa scade şi culorile se sting treptat.
B.10.4.1.3.10. Alte fenomene

(1) Vijelia
Deşi în actuala versiune a Atlasului Internaţional de Nori WMO-No.407 acest fenomen nu mai este definit,
datorită faptului că în zona geografică a României fenomenul este destul de frecvent, s-a considerat necesară
descrierea lui.
Vijelia se caracterizează printr-o puternică variaţie a vântului; viteza vântului creşte brusc pentru o
perioadă scurtă, uneori de ordinul minutelor, însoţită şi de o schimbare de direcţie în majoritatea cazurilor
la fel de rapidă. Momentul declanşării vijeliei corespunde cu cel de producere a creşterii bruşte de presiune
şi umezeală relativă şi de scădere a temperaturii aerului. Terminarea fenomenului este la fel de bruscă,
adică scăderea vitezei vântului se produce într-un interval de timp scurt şi nu mai este însoţită de
schimbarea direcţiei. În timpul vijeliei, vântul bate în rafale, iar viteza lui poate depăşi 100 km/oră.
- dacă viteza vântului este măsurată: o creştere bruscă a vitezei vântului la rafală cu cel puţin 8
metri pe secundă (16 noduri) viteza la rafală atingând 11 metri pe secundă (22 noduri) sau mai mult şi
creşterea să se menţină cel puţin un minut,
- dacă utilizăm scara Beaufort în estimarea vitezei vântului: o creştere bruscă a vitezei vântului la
rafală de cel puţin trei grade pe scara Beaufort, viteza vântului la rafală atingând tăria 6 sau mai mult şi se
menţine cel puţin un minut.
Cometarii
Vijelia precede sau însoţeşte norii orajoşi şi se înscrie în toată gama de variaţii bruşte ale elementelor
meteorologice care se observă la trecerea unui oraj puternic sau a unei linii de instabilitate (grain). Momentul
declanşării vijeliei corespunde cu cel de producere a creşterii bruşte de presiune şi umezeală relativă şi
de scădere a temperaturii aerului. Din cauza prafului ridicat de pe sol, vizibilitatea orizontală scade mult în timpul
vijeliei. Privit de la distanţă, frontul sau linia de vijelie are aspectul unui zid sau vălătuc de praf care înaintează, iar
cerul capătă un aspect întunecat, ameninţător în direcţia respectivă. Din cauza prafului ridicat şi transportat până
la înălţimi considerabile, baza norului orajos nu mai este vizibilă.
Pentru a se face deosebire între vijelie şi vânt tare, observatorul va ţine seama că vântul tare începe treptat,
durează mult, uneori câteva zile în şir şi în general nu îşi schimbă direcţia, în timp ce caracteristicile vijeliei sunt
începutul şi sfârşitul brusc, durata, relativ scurtă (în cele mai multe cazuri nu depăşeşte jumătate de oră)
şi schimbarea bruscă a direcţiei vântului; la toate acestea se mai adaugă şi variaţiile la fel de rapide ale
celorlalte elemente meteorologice, menţionate mai sus.
( 2) Vântul tare
Se notează la orele de observații cât și între acestea când viteza medie a vântului este egală sau
mai mare de 15,5 m/s.
B10-80
B.10.5. APARATURĂ AUTOMATĂ FOLOSITĂ PENTRU DETERMINAREA STĂRII TIMPULUI
Conform ghidului WMO-No.8, instrumentele automate pentru determinarea stării timpului se

concentrează în cea mai mare parte pe identificarea tipului de precipitație. Sistemele automate folosesc
metode optice sau radar pentru a detecta tipurile principale de precipitații – cu excepția precipitațiilor foarte
slabe sub formă de ninsoare sau burniță – cu rata de succes de cel puțin 90%. În cazul precipitațiilor cu
intensitate foarte slabă, rata de detectare a precipitațiilor poate să scadă la 2%. Pentru a transpune
măsurătoarea efectuată prin metode optice sau radar în cifre de cod meteorologic care fac diferențierea între
diferitele tipuri de precipitații, se folosesc algoritmi foarte complecși care au fost dezvoltați de-a lungul
timpului. Una dintre provocările din domeniu a fost reprezentată de diferențierea dintre zăpada umedă și
ploaie.
Fig. B.10.13. Vaisala – Traductorul de timp prezent și vizibilitatea orizontală - PWD22

(http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/MET-RDS-PWD-Family-brochure-
B210385EN-D-LOW-v1.pdf [31])
Traductorii de timp prezent folosiți în rețeaua națională sunt capabili să determine tipul precipitațiilor
(pentru 7 tipuri de precipitații: ploaie, ploaie care îngheață, burniță, burniță care îngheață, lapoviță, ninsoare,
granule de gheață), să estimeze cantitatea acumulată de zăpadă, să indice reducerea vizibilității orizontale
și cauza care o determină (tipul fenomenului meteorologic: ceață, aer cețos, fum etc). Traductorul furnizează
raportul în coduri meteorologice - tabelele de cod 4680 și 4531 (SYNOP) și are capacitatea de a opera între
limitele de temperatură de la -400C la +600C. Tipul precipitațiilor este determinat prin utilizarea unor algoritmi
complecși care iau în considerare, în principal, conținutul în apă al precipitațiilor, dimensiunea picăturilor de
apă și temperatura.
B.10.6. ÎNTREȚINEREA APARATURII AUTOMATE PENTRU DETERMINAREA STĂRII TIMPULUI
Observatorul poate efectua asupra traductorului de timp prezent următoarele acțiuni de întreținere:
➢ În timpul sezonului cald, se va avea în vedere degajarea părții receptoare de eventualele pânze
de păianjen sau alte impurități din atmosferă, folosindu-se numai lavete foarte moi care nu zgârie și având
grijă să nu se deterioreze traductorul.
➢ În timpul sezonului rece, în timpul și după fenomenul de ninsoare, se va proceda la înlăturarea cu
grijă, folosindu-se o pensulă cu păr moale, a zăpezii depuse pe carcasa traductorului.
B10-81
Figura B.10.14. Traductor de timp prezent în timpul sezonului rece
Figura B.10.15. Traductor de timp prezent în timpul sezonului rece
B10-82
CAPITOLUL B.11. PRECIPITAŢIILE ATMOSFERICE
Definiție
Prin precipitaţii atmosferice se înțeleg toate produsele de condensare și cristalizare a vaporilor de
apă din atmosferă, care cad de obicei din nori și ajung la suprafaţa pământului sub formă lichidă, solidă
sau sub ambele forme în acelaşi timp. Cantitățile se măsoară pentru: ploaie (inclusiv averse), ninsoare
(inclusiv averse), lapoviță (inclusiv averse) și burniță.
Cantitățile provenite din ceață, rouă, brumă, chiciură etc. nu se vor include de către
observator în cantitățile de precipitații măsurate, fiind considerate precipitații ”false”.
În cazul înregistrărilor care sunt generate de pluviometrele automate se consideră
precipitații ”false” cantitățile generate în lipsa unui fenomen atmosferic precipitabil sau care sunt
provenite din ceață, rouă, brumă, chiciură etc.
Observaţiile asupra precipitaţiilor atmosferice constau din determinarea vizuală a felului, duratei
(începutul și sfârșitul) și intensității lor, precum și în măsurarea și înregistrarea continuă a cantității de apă
căzută. Aprecierea felului precipitaţiilor, intensității și a intervalului de timp în care acestea cad, se fac
conform indicaţiilor din Capitolul B.10. „Fenomene atmosferice” al prezentei Instrucțiuni. Problema
generală a reprezentativității măsurătorilor meteorologice are un aspect mai acut pentru măsurătorile de
precipitații. Astfel, acest tip de măsurătoare este foarte sensibil la expunerea instrumentelor, la vânt
și topografie. În acest sens, pentru utilizatorii datelor meteorologice sunt foarte importante
metadatele care descriu circumstanțele în care au fost efectuate măsurătorile (Vol. I, Cap. 6.1,
WMO-No.8).
Unități de măsură
Cantitatea de apă din precipitaţiile care cad într-un loc se măsoară după grosimea stratului de apă
(exprimat în mm) care s-ar aduna pe o suprafaţă orizontală, din acestea, considerând că apa nu se
infiltrează, nu se scurge și nu se evaporă. Unui mm de apă îi corespunde o cantitate de 1 litru pe m2
(1 mm = 1 l/m2) sau 1kg pe m2.
Măsurarea cantităților de apă se efectuează atât cu aparatură automată, cât și cu pluviometrul (și
eprubeta pluviometrică). Descrierea, instalarea, funcţionarea și întreținerea pluviometrelor și a eprubetei
pluviometrice sunt redate în „Instrucţiuni pentru stațiile meteorologice I. D. 27-65”. Conform ghidului
WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 6.1.2) precizia de măsurare a cantităților zilnice de precipitații trebuie să fie
cel puțin de 0,2 mm, dacă este posibil este recomandat 0,1 mm. Măsurarea cantităților de
precipitații trebuie efectuată la aceleași momente de timp în întrega rețea de stații meteorologice.
Cantitățile de precipitații mai mici de 0,1 mm sunt considerate „picături”. Intensitatea precipitațiilor
este exprimată ca milimetri pe oră (mm h-1).
În general, raportarea cantităților de precipitații se efectuează orar, la trei ore sau zilnic. În
cazul unor situații speciale este necesară o rezoluție temporală mai mare, la producerea unor
cantități mari de precipitații în intervale scurte de timp.
Intensitatea precipitațiilor este în mod normal măsurată sau calculată pe intervale de timp de un
minut, datorită variației mari a intensităţii acesteia de la minut la minut.
B.11.2. EXPUNEREA INSTRUMENTELOR
Instrumentele pentru măsurarea cantităților de precipitații atmosferice trebuie amplasate astfel

încât suprafața receptoare să se afle la distanță față de suprafața superioară a stratului de zăpadă în
sezonul rece și să fie ferită de stropirea de la sol în cazul precipitațiilor lichide. În cazul precipitațiilor solide
se poate monta în jurul pluviometrului un paravan pentru protecție împotriva vântului. Conform ghidului
WMO-No.8, în funcție de condițiile climatice ale fiecărei țări, suprafața receptoare a pluviometrului poate
fi amplasată între 0,50 și 1,50 m deasupra suprafeței solului. În Romania standardul de amplasare a
suprafeței receptoare a pluviometrului este de 1,50 m deasupra suprafeței solului.
Conform ghidului WMO-No.8 (Vol. I, Cap. 6.1.4.1), procesul de măsurare a precipitațiilor este
sensibil la anumiți factori. Astfel, vântul poate crea condiții care conduc în unele cazuri la diminuarea
cantității recepționate de pluviometru, iar în altele la supraevaluarea cantității.
B11-1
Suprafața platformei pe care este amplasat instrumentul de măsurare a cantităților de precipitații

trebuie să fie acoperită cu iarbă scurtă (eventual pietriș foarte fin în situații de amplasare speciale, cu
excepția stațiilor de munte și litoral, conform precizărilor din Partea A). Trebuie evitată amplasarea
instrumentelor pe suprafețe dure (ex : beton) pentru a nu favoriza stropirea de la sol.
Măsurarea precipitațiilor atmosferice efectuată punctiform la stațiile meteorologice reprezintă
sursa primară de date în vederea unei analize spațiale. Totuși, conform ghidului WMO-No.8 (Vol. I, Cap.
6.1.4.1), chiar și cele mai bine efectuate măsurători de precipitații într-un punct de măsurare sunt
reprezentative numai pentru o zonă limitată. Dimensiunea zonei de reprezentativitate este funcție de
perioada de acumulare a cantității de precipitații, caracteristicile fizico-geografice ale regiunii (topografia
locului etc) și procesul de producere a precipitațiilor. În acest context, măsurătorile efectuate cu ajutorul
radarelor și a tehnicilor satelitare sunt utilizate pentru a defini și cuantifica distribuția spațială a
precipitațiilor. În principiu, o integrare adecvată în rețelele naționale a tuturor celor trei surse de date
privind precipitațiile atmosferice (pluviometre, radar și satelit) poate furniza estimări suficient de precise
ale cantităților de precipitații, pe o bază operațională, pentru o gamă largă de utilizatori ai datelor de
precipitații.
B.11.3. EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR CANTITĂȚILOR DE PRECIPITAȚII
B.11.3.1. Măsurarea cantităților de precipitații cu aparatura automată – pluviometrul cu

cupe basculante
Pluviometrul cu cupe basculante (Figura B.11.1.) are un principiu de funcționare simplu care
realizează înregistrarea continuă a cantităților de precipitații lichide. Un dispozitiv constituit din două cupe
este menținut într-un echilibru instabil față de axa orizontală. În poziția normală, dispozitivul are una dintre
cupe înclinată, cealaltă fiind ridicată pentru a recepționa precipitațiile lichide astfel încât acestea să nu se
scurgă în lateral. Precipitațiile lichide sunt canalizate prin pâlnia pluviometrului la cupa care este în poziție
ridicată. În momentul în care aceasta a recepționat o anumită cantitate (egală cu rezoluția pluviometrului,
de exemplu 0,2 mm), poziția de echilibru se modifică. Fiecare basculare care se produce reprezintă un
impuls electric care este transmis data-logger-ului, astfel fiind stocată informația referitoare la măsurarea
cantității respective. Cantitatea totală de precipitații lichide înregistrată în timpul unui eveniment reprezintă
suma basculărilor individuale succesive.
Forma pluviometrului automat cu cupe basculante este una aerodinamică ce asigură minimizarea
influenței vântului asupra măsurătorii de precipitații. Materialul din care este confecționat este un plastic
rezistent la radiațiile UV. Acest tip de instrument este folosit numai pentru măsurarea precipitațiilor lichide.
În sezonul rece se aplică măsurile de protejare descrise la punctul B.9.4. De asemenea, reglementări
referitoare la procedura aplicată în situațiile sezonului rece sau la nefuncționalitatea pluviometrului
automat se găsesc în Volumul II al instrucțiunilor meteorologice.
Figura B.11.1. Pluviometrul cu cupe basculante demontat pentru a se evidenția mecanismul de basculare;
complet montat în platforma meteorologică
În Anexa 2 din Volumul I este descris modul de efectuare a măsurătorilor cu pluviometrul

clasic, în situația cazului de incident de nefuncționare a aparaturii automate.
B11-2
B.11.3.2. Măsurarea cantităților de precipitații cu aparatura automată – pluviometrul cu

cântărire
Pluviometrul cu cântărire (Figura B.11.2.) :
- reprezintă un instrument meteorologic care realizează în mod continuu înregistrarea greutății
tuturor tipurilor de precipitații atmosferice acumulate.
- acest tip de instrument are capacitatea de a măsura toate tipurile de precipitații, atât lichide, cât și
solide.
- în general, un astfel de instrument nu este dotat cu canal de evacuare a cantității de precipitații
acumulate, fiind necesară operarea manuală pentru îndepărtarea precipitațiilor colectate
- acest tip de instrument este foarte util pentru măsurarea cantităților de precipitații specifice
sezonului rece, provenite din ninsoare și lapoviță.
- în sezonul rece al anului, în funcție de cantitatea așteptată de precipitații, se introduce antigel
pentru a facilita măsurarea precipitațiilor solide.
- principiul de măsurare a pluviometrului cu cântărire este piezoelectric sau electrodinamic.
- de asemenea gura pluviometrului poate avea un sistem de încălzire (rezistență electrică).
Figura B.11.2. Pluviometrul automat cu cântărire
În scopuri sinoptice, raportarea cantităților de precipitații se face la toate termenele de observație

(în funcție de starea de funcționare a aparaturii automate și de programul cu personal, în funcție de caz)
incluzând cantități pe o oră, 3 ore, 6 ore, 12 ore și 24 de ore (în funcție de ora sinoptică).
În Anexa 2 din Volumul I este descris modul de efectuare a măsurătorilor cu pluviometrul clasic,
în situația cazului de incident de nefuncționare a aparaturii automate.
B11-3
B.11.4.1. În sezonul rece al anului

În cazul stațiilor meteorologice dotate cu pluviometru cu cupe basculante care este acoperit în
timpul sezonului rece se va efectua operația de îndepărtare a zăpezii depuse pe pluviometru. (Exemple
în Figurile B.11.3.și B.11.4.).
Figura B.11.3. Depunere de zăpadă - Figura B.11.4. Îndepărtarea depunerii de zăpadă

pluviometrul cu cupe basculante acoperit de pe pluviometrul cu cupe basculante acoperit,
folosindu-se o perie cu păr mediu
Pluviometrele clasice și automate trebuie menținute degajate de stratul de zăpadă. Astfel, distanța
minimă dintre baza lor și suprafața stratului de zăpadă va fi de 10 cm. (Figurile B.11.5, B.11.6., B.11.7.).
Pentru fiecare aparat și instrument din platforma meteorologică se va asigura cale de acces.
Figura B.11.5. Menținerea pe o rază de 1 m în jurul stâlpului stației automate a unui strat de zăpadă care să nu
depășească înălțimea de 50 cm.
Pentru restul aparatelor, menținerea unei distanțe minime de 10 cm între baza acestora și
suprafața stratului de zăpadă.
B11-4
Figura B.11.6. Menținerea unei distanțe minime de 10 cm între baza pluviometrelor și suprafața stratului de
zăpadă. Se va asigura cale de acces la pluviometre.
Figura B.11.7. Menținerea unei distanțe minime de 10 cm între baza pluviometrului automat și suprafața stratului
de zăpadă. Se va asigura cale de acces la pluviometru.
B11-5
B.11.4.2. În sezonul cald al anului
Pluviometrul cu cupe basculante trebuie verificat cu regularitate pentru a preveni acumularea de

impurități în sita superioară a acestuia. Dacă sita superioară este îmbâcsită, aceasta se va spăla sub jet
de apă.
Pluviometrul cu cupe basculante trebuie curățat în interior înainte de a fi acoperit odată cu sezonul
rece, pentru a fi pregătit de utilizare la începutul sezonului cald. Acțiunea de curățare se va face după
ce acesta fost bifat ca fiind defect în aplicația software specializată, pentru a preveni introducerea unor
cantități eronate de precipitații în baza de date. Astfel, se vor desface cele trei șuruburi. (Figura B.11.8.)
Figura B.11.8. Poziția în care se găsesc șuruburile pluviometrului cu cupe basculante (după Vaisala)
ATENȚIE! Șuruburile se vor depozita într-un loc sigur pentru a nu se pierde! Se ridică cu grijă structura de
plastic (cele două pâlnii). ATENȚIE! Dopul și sita din partea superioară vor fi depozitate cu grijă astfel încât să nu
se piardă. Dacă sita superioară este îmbâcsită, aceasta se va spăla sub jet de apă. Pentru a fi curățat mecanismul
de basculare se aduc lavete, periuțe cu păr moale și o sticlă cu apă caldă (nu fierbinte). Se toarnă apă pe rând în
cele două cupe și cu ajutorul periuțelor cu păr moale și a unor lavete (din material moale) se curăță cu multa grijă,
pentru a nu se deteriora pârghia, interiorul celor două cupe. Sita din partea inferioară a traductorului se va curăța cu
o periuță. Ansamblul format din cele două pâlnii se va spăla pe cât de mult posibil în interiorul clădirii stației
meteorologice. După terminarea acțiunii de curățare se pune la loc partea formată din cele două pâlnii și se
montează cele trei șuruburi.
În cazul pluviometrului cu cântărire înaintea începerii sezonului rece, acțiunea de pregătire a acestuia
(turnarea de antigel în vasul colector al pluviometrului) va fi efectuată de către inginerul de sistem împreună cu
observatorul de la stația meteorologică. Periodic, observatorul va efectua o analiză vizuală astfel încât pluviometrul
să fie liber de obiecte și corpuri străine.
B11-6
CAPITOLUL B.12. STRATUL DE ZĂPADĂ
Prin cădere pe suprafaţa solului cu temperatură negativă sau foarte apropiată de 0°C, fulgii de
zăpadă, acele, cristalele sau granulele de gheaţă formează un strat care creşte treptat, atât timp cât
durează precipitaţia respectivă; acest strat acoperă solul, mai mult sau mai puţin uniform, în funcţie de
viteza vântului în timpul formării lui.
Definiție
Pătura (învelișul) de zăpadă depusă pe suprafaţa solului sau a gheţurilor, care se formează
în urma ninsorilor, constituie “stratul de zăpadă”.
Zăpada se depune sub forma unui strat continuu, pe timp calm, dacă temperatura scoarţei terestre
și a straturilor de aer învecinate acesteia este mai mică decât 0°C.
Sub influența vântului și a neuniformității terenului, repartiţia stratului de zăpadă devine
neomogenă, caracterizată uneori prin prezența troienelor (nămeților).
Topirea stratului de zăpadă este determinată de creşterea temperaturii aerului, a solului și de
căderea precipitaţiilor lichide. În general, procesul de topire se realizează treptat în cursul lunilor de
primavară și uneori brusc, chiar în timpul iernii, sub influența invaziilor de aer cald.
Stratul de zăpadă are o mare importanță pentru agricultură, constituind o rezervă de apă pentru
sol și, în acelaşi timp, un înveliș protector, care reduce adâncimea de pătrundere a înghețului în sol.
Stratul de zăpadă se caracterizează prin: grosime, uniformitate, structură şi densitate, ultimele
două fiind direct interdependente. Principalele caracteristici ale stratului de zăpadă care se măsoară la o
stație meteorologică sunt grosimea și densitatea, pe baza cărora se determină și rezerva de apă
(echivalentul în apă al stratului de zăpadă).
Grosimea stratului de zăpadă este determinată, în principal, de durata şi abundenţa ninsorii.
În zona geografică a României, grosimea stratului de zăpadă variază în limite foarte largi, de la
câţiva cm în zonele de câmpie, până la câteva sute de cm în zonele montane.
Grosimea stratului de zăpadă prezintă variaţii în timp. De regulă, scade lent după încetarea ninsorii;
poate să crească prin adăugare după o nouă ninsoare, sau poate să scadă rapid în locurile degajate
expuse vântului puternic şi să crească (sub formă de troiene) în locurile adăpostite faţă de vânt. Stratul de
zăpadă mai poate să scadă rapid şi sub influenţa ploilor calde, moderate sau intense, sau a vântului cald
de tipul föhn-ului.
Uniformitatea stratului de zăpadă este rezultatul direct al efectului vântului în timpul ninsorii. Cu cât
acesta este mai intens şi în rafale, cu atât stratul de zăpadă este mai vălurit, mai neuniform ca grosime,
cu troiene ce pot depăşi de mai multe ori grosimea medie a stratului. Tot neuniform se depune zăpada şi
după o ninsoare slabă, pe un sol cu temperatură apropiată de 0°C, sau cu vegetaţie înaltă şi deasă.
Cel mai complex proces de depunere a stratului de zăpadă se întâlneşte în zonele împădurite şi
în golurile alpine, unde acţiunea modelatoare a vântului este esenţială. În pădure, coronamentul arborilor
reţine o parte din zăpadă şi, în acelaşi timp, atenuează sau intensifică local viteza vântului (în luminişuri,
şei sau deschideri de văi). Crengile masive de conifere reţin cel mai mult zăpada. În golurile alpine,
neuniformitatea stratului de zăpadă şi diversitatea aspectelor suprafeţei lui sunt extrem de mari. Astfel, pe
distanţe mici, variaţiile în grosimea stratului pot oscila între zero cm şi mult peste 100 cm, iar aspectul
neuniformităţilor suprafeţei lui poate îmbrăca cele mai variate forme, de la troiene de diferite mărimi, la
valuri, dune cu suprafaţa netedă sau crestată, şanţuri şi solzi, până la cornişe agăţate de troienele mari
fixate sau direct de creasta muntelui.
După aspect, suprafaţa stratului de zăpadă poate fi în stadiul iniţial curată, albă-strălucitoare,
compactă sau afânată; pe măsură ce se învecheşte, aceasta împrumută amprenta proceselor şi
influenţelor care duc la îmbătrânirea stratului în ansamblu şi capătă aspect granular cu cristale mari de
gheaţă, poros, umed sau foarte umed, cu nuanţe cenuşii, alb-murdare. În stadiul final, suprafaţa stratului
de zăpadă prezintă un microrelief accentuat, determinat de topirea superficială neuniformă, cu plăci sau
creste de gheaţă de culoare brun murdară.
B12-1
Deşi stratul de zăpadă se comportă ca un mediu pasiv, chiar din momentul formării, între suprafaţa
solului şi stratul respectiv se instalează un complicat proces de interacţiune, ce are ca rezultat final
metamorfismul zăpezii depuse.
În mare, aceste procese se pot grupa în două categorii principale:
• procese uscate specifice în majoritatea perioadelor reci de formare a stratului şi
• procese umede, specifice perioadelor de topire sau cu precipitaţii lichide.
Se poate afirma că, aproape în totalitate, acestea sunt condiţionate de temperatură. În prima etapă
care începe imediat după încetarea ninsorii, apar modificări strict locale ce tind să reducă energia liberă
existentă în suprafaţa dendritică mare a fulgilor şi cristalelor de zăpadă; acest proces este denumit
metamorfism distructiv sau izotermal şi are ca rezultat transformarea elementelor structurale ale stratului
într-un material granular fin.
Pe măsură ce creşte gradientul termic în stratul de zăpadă (ceea ce se poate întâmpla chiar imediat
după încetarea ninsorii) apare gradientul constructiv sau de metamorfism, caracterizat prin creşterea
anumitor cristale în dauna scăderii numărului total de cristale pe unitatea de volum şi prin dezvoltarea
faţetelor netede pe cristalele mari, cu formarea de intrânduri. În această etapă, stratul de zăpadă are
albedo mare, densitate redusă şi permeabilitate redusă pentru aer. Albedoul, sau coeficientul de reflexie
a radiaţiei solare vizibile, nu este legat strict de suprafaţa superioară a stratului de zăpadă. La
determinarea mărimii lui participă toată pătura superficială, prin structura sa. Energia solară ce pătrunde
în această pătură este reflectată înapoi în spaţiu prin reflexie directă sau multiplă, pe suprafeţele interioare
sau exterioare ale cristalelor şi prin dispersia pe muchiile, colţurile sau rotunjimile acestora. Deci, cu cât
structura superficială a stratului de zăpadă este mai cristalin-granulară, cu atât albedoul acestuia va fi mai
mare. Astfel, din diferite determinări, albedoul stratului proaspăt depus este în medie 0,85 ÷ 0,90. Valoarea
acestuia scade relativ repede prin învechirea stratului, ajungând în perioada de topire la valori apropiate
de 0,40, datorită prezenţei crustei, aerosolilor sau materiilor organice depuse pe suprafaţa zăpezii.
Faptul că albedoul este rezultatul structurii păturii superficiale şi nu al suprafeţei superioare a
zăpezii este demonstrat şi de valoarea mai redusă a acestui parametru în cazul unui strat proaspăt,
subţire, depus direct pe sol, datorită absorbţiei parţiale a radiaţiei solare de către suprafaţa subiacentă.
Gradientul de metamorfism se bazează în principal pe difuzie şi este dependent de porozitatea
stratului. Într-un asemenea mediu poros au loc frecvente procese de evaporare-condensare a particulelor
de gheaţă, datorită faptului că tensiunea vaporilor este aproximativ la valoarea de saturaţie în raport cu
temperatura medie în strat. Prin schimbul de căldură dintre atmosferă, sol şi stratul de zăpadă, efectuat în
special în condiţii de insolaţie, pe suprafaţa superioară a acestuia au loc procese de topire şi îngheţare
repetate, care duc la formarea unei cruste cu structură granular-sticloasă, ce se îngroaşă lent.
Schimbul total de căldură prin stratul de zăpadă se realizează prin următoarele componente:
radiaţia solară de undă scurtă, radiaţia de undă lungă, energia convectivă şi advectivă (căldura sensibilă)
condensarea şi eventualele precipitaţii lichide cu temperatură pozitivă, ultimele două fiind relativ minore în
comparaţie cu celelalte.
În ponderea cu care acţionează fiecare din factorii enumeraţi, intervine şi caracteristica
ecosistemului din zona considerată. Astfel, în pădure, mare parte din radiaţia directă de undă scurtă
incidenţă este absorbită în proporţie de aproximativ până la 80% de către masa forestieră. În zonele
împădurite mai ales cu conifere, care reţin multă zăpadă pe coronamente, datorită albedoului general
ridicat, schimbul de radiaţie de undă scurtă este redus la jumătate. În zonele de câmpie, bilanţul termo-
energetic este diferit de cel din zonele împădurite, pentru că aici radiaţia solară directă ajunge în totalitate
la stratul de zăpadă şi absorbţia ei este direct proporţională cu albedoul stratului. Schimbul de radiaţie de
undă lungă este la fel de complicat, în funcţie de ecosistem. În zonele împădurite, aceasta se efectuează
direct între masa forestieră şi stratul de zăpadă.
După formarea crustei, metamorfozarea stratului de zăpadă continuă prin procese umede şi de
tasare, care duc la scăderea lentă a grosimii şi creşterea la fel de lentă a densităţii. Pe o mare parte din
cristalele situate în zona stratului cu temperatură apropiată de 0°C se formează o peliculă de apă lichidă,
care se adună în intrândurile formate de faţetele cristalelor învecinate.
B12-2
Figura B.12.1. Poziția izotermei de 00C în stratul de zăpadă și formarea lentilelor și conurilor de gheață
Conţinutul de apă în echilibru este dependent de densitatea zăpezii, de mărimea şi forma

granulelor de gheaţă, de suprafaţa specifică interioară a mediului poros din strat, de mărimea porilor şi de
numărul de contacte dintre granule. Zăpada constituită din granule fine, având o suprafaţă specifică
interioară mai mare, conţine mai multă apă în echilibru decât zăpada cu granule mari.
Circulaţia apei în stratul de zăpadă se realizează prin flux vertical, ca printr-un filtru granular-poros,
prin care circulă apă peliculară perigranulară. Metamorfismul umed al stratului de zăpadă începe odată cu
procesele active de topire a elementelor componente. Părţile proeminente ale cristalelor (muchii, vârfuri)
se topesc primele, datorită expunerii lor la fluxul de căldură, determinând rotunjirea cristalelor. Procesul
este complex şi reversibil. În condiţii cvasi izoterme, granulele cresc prin reîngheţarea apei rezultate din
topire, prin contactul direct cu zăpada mai rece. Declanşarea metamorfismului umed este determinată de
penetrarea radiaţiei solare în stratul de zăpadă şi de efectele radiaţiei de undă lungă asupra „stratului
activ". Modificările structurale ale particulelor componente duc implicit la scăderea albedoului şi respectiv
la creşterea cantităţii de energie calorică ce se propagă în stratul de zăpadă (Figura B.12.1.).
Figura B.12.2. Surse de căldură care determină topirea stratului de zăpadă
Pe măsură ce izoterma de 0°C se situează în profunzimea stratului de zăpadă, procesul de topire

a granulelor se intensifică, apa rezultată se infiltrează gravitaţional în porii şi spaţiile libere dintre granule.
Pătrunzând sub nivelul de îngheţ, această apă formează lentile şi conuri de gheaţă, care modifică complet
structura stratului. (Figura B.12.2.)
Aceste procese de transformare nu sunt continue. Ele pot fi întrerupte de o ninsoare nouă, care
determină reluarea lor în aceeași ordine. Acest lucru este evident în orice strat de zăpadă vechi (mai ales
către sfârșitul iernii), care în secțiune are aspectul unei felii de tort, datorită alternanței de zone granulare
și cruste suprapuse. Grosimea crustelor mai vechi, situate în profunzimea stratului, este direct
proporțională cu durata lor de formare, iar grosimea zonelor granulare este direct proporțională cu
cantitatea de zăpadă nou căzută peste cruste.
B12-3
B.12.2. AMPLASAREA INSTRUMENTELOR
Grosimea stratului de zăpadă se măsoară pe parcele reprezentative, având în vedere caracterul

uneori neuniform al depunerii stratului de zăpadă. Astfel, în situațiile în care amplasamentul permite, în
apropierea platformei meteorologice se poate alege o parcelă de teren, cât mai reprezentativă pentru zona
respectivă, pe care riscul formării de troiene este redus. Alegerea parcelei se face de către şeful staţiei
meteorologice şi meteorologii din cadrul Serviciilor Meteorologice teritoriale Aceştia au obligaţia să facă
descrierea amanunțită și o schiţă de plan a parcelei alese. În descriere, trebuie precizat neaparat
caracterul suprafeţei parcelei (degajată sau adăpostită) și să fie indicate amănunțit toate obstacolele aflate
pe o rază de 0,5 km (construcții, livezi, obstacole naturale etc.). Planul care se întocmește la scara de
1:5.000, trebuie să aibă precizate punctele unde se instalează riglele de zăpadă.
În condițiile în care suprafața platformelor meteorologice dispune de o amplasare care nu
favorizează formarea troienelor, riglele fixe se vor amplasa în interiorul platformei meteorologice.
Măsurarea grosimii stratului de zăpadă se face cu rigle fixe, instalate în vârfurile unui triunghi
echilateral, cu latura de 10 m și numerotate cu cifrele 1, 2 și 3. Locul de instalare a acestora și numerotarea
lor trebuie să rămână aceleaşi de la un an la altul.
În situații deosebite în care stratul de zăpadă în locul în care sunt instalate riglele fixe devine
nereprezentativ pentru zona învecinată stației meteorologice, măsurătorile se vor efectua cu ajutorul
riglelor mobile, pe o suprafață aflată în imediata vecinătate a stației meteorologice cu strat de zăpadă
reprezentativ pentru zonă (stabilită anterior cu reprezentanți din cadrul Serviciilor Meteorologice
teritoriale).
Traductorii specializați ai stației automate pentru măsurarea grosimii stratului de zăpadă sunt
instalați în puncte fixe, ținând cont de specificațiile de mai sus.
B.12.3. EFECTUAREA OBSERVAȚIILOR ȘI MĂSURĂTORILOR METEOROLOGICE
Observaţiile asupra stratului de zăpadă încep din momentul depunerii acestuia și continuă până în
momentul topirii totale.
În acest sens, în funcție de dotarea stației meteorologice, observațiile și măsurătorile se efectuează
astfel:
I. La stațiile meteorologice care sunt dotate cu traductori de strat de zăpadă (ultrasonici sau laser) se va
proceda în felul următor:
- în timpul programului de lucru cu personal la stația meteorologică, observatorul va efectua măsurarea
grosimii stratului de zăpadă cu riglele pentru zăpadă la orele principale (00, 06, 12, 18 UTC) la care este
la stație conform programului de lucru; valoarea medie obținută din cele 3 măsurători efectuate cu riglele
pentru zăpadă va fi introdusă numai într-un câmp dedicat SzaM în platforma CDMS, corespunzător orei
UTC pentru care a fost efectuată măsurătoarea;
B12-4
- valorile stratului de zăpadă transmis de la nivelul stației meteorologice în mesajele sinoptice sunt cele
determinate de către traductorul automat al grosimii stratului de zăpadă; detalii privind modul de lucru se
regăsesc în Volumul II al Instrucțiunilor meteorologice.
- la ora 06 UTC personalul stabilește gradul de acoperire cu strat de zăpadă;
- la orele 06 și 18 UTC personalul stabilește caracteristicile de aşezare a stratului de zăpadă;
- pentadic determină densitatea și echivalentul în apă al stratului de zăpadă;
- atunci când se creează troian de zăpadă, observatorul procedează conform instrucțiunilor din prezentul
volum, Instrucțiunea pentru crearea mesajului operativ.
II. Personalul stațiilor meteorologice care nu sunt dotate cu traductor de strat de zăpadă:
- efectuează măsurători ale grosimii stratului de zăpadă cu ajutorul riglelor pentru zăpadă la orele
principale 00, 06, 12, 18 UTC (în funcție de programul cu personal) și transmiterea acestor valori în
mesajele sinoptice; în situațiile în care există solicitări din partea meteorologilor previzioniști, măsurătorile
se efectuează oră de oră;
- la ora 06 UTC stabilește gradul de acoperire cu strat de zăpadă;
- la orele 06 și 18 UTC stabilește caracteristicile de aşezare a stratului de zăpadă;
- pentadic determină densitatea și echivalentul în apă al stratului de zăpadă;
- atunci când se creează troian de zăpadă, procedează conform instrucțiunilor din prezentul volum,
instrucțiunea pentru crearea mesajului operativ.
Determinările asupra stratului de zăpadă se fac atât vizual, instrumental și prin calcul.
✓ Vizual se stabilesc:
● gradul de acoperire cu zăpadă
● caracteristicile de aşezare a stratului de zăpadă
● înățimea troianului (a se vedea instrucțiunea pentru crearea mesajului operativ din prezentul
volum)
✓ Instrumental se măsoară:
● grosimea acestuia, cu ajutorul riglelor nivometrice și ale traductorului pentru grosimea stratului
de zăpadă
● densitatea stratului de zăpadă cu ajutorul densimetrului.
✓ Prin calcul se determină echivalentul în apă al stratului de zăpadă.
Descrierea, instalarea și întreținerea acestor instrumente se găsesc în Capitolul 5 din „Instrumente
meteorologice I. D. 27-65”.
B.12.3.1. Stabilirea gradului de acoperire şi a caracteristicilor stratului de zăpadă
Observaţii asupra gradului de acoperire cu zăpadă se fac zilnic la ora 06 UTC sau imediat
după ce se luminează, totdeauna din acelaşi punct, de obicei cel mai ridicat din apropierea
platformei stației meteorologice.
Acestea se fac vizual asupra întregii suprafeţe din împrejurimile stației meteorologice (denumită în
mod convenţional „orizont vizibil al stației”) și constau din:
– determinarea gradului de acoperire cu zăpadă a suprafeţei solului;
– aprecierea modului de aşezare a stratului de zăpadă.
Prin “orizontul vizibil al stației” trebuie să se înțeleagă, zona din jurul stației meteorologice
pe o rază maximă de 500 m și nu întreaga suprafaţă vizibilă cuprinsă între locul de efectuare a
observaţiei și linia de orizont care o mărgineşte.
Pentru stabilirea gradului de acoperire cu zăpadă a suprafeţei solului, orizontul vizibil al stației
meteorologice se împarte convenţional (imaginar), în zece părți egale (zecimi). Observatorul trebuie să
aprecieze vizual a câta parte din imprejurimile vizibile ale stației meteorologice este acoperită cu zăpadă.
Aprecierea se face în numere de la zero (0) la zece (10), cifra zece (10) reprezentând întregul orizont
vizibil al stației meteorologice.
La stațiile meteorologice de pe litoral se va lua în considerare numai suprafaţa solului, iar la stațiile
din apropierea pădurilor se va ține seama numai de suprafaţa terenurilor deschise.
Când întregul orizont vizibil al stației meteorologice este complet acoperit cu zăpadă (grad de
acoperire 10), se apreciază și modul de aşezare al acesteia, prin caracteristici referitoare la caracterul și
uniformitatea stratului de zăpadă (în Codul SYNOP, grupa 928S7S’7 , tabelele de cod SYNOP 3765 și
3775). Prin strat neuniform trebuie să se înţeleagă numai stratul cu troiene, dune sau alte neregularităţi
B12-5
accentuate ale suprafeţei, determinate de acţiunea vântului; stratul de zăpadă care redă mai mult sau mai
puţin fidel relieful minor al suprafeţei solului (muşuroaie, şanţuri, adâncituri, perniţe de iarbă) nu trebuie
considerat ca strat neuniform.
B.12.3.2. Determinarea grosimii stratului de zăpadă
B.12.3.2.1. Măsurarea grosimii stratului de zăpadă cu aparatura automată – traductorul

ultrasonic
Aparatura automată folosită pentru determinarea grosimii stratului de zăpadă are ca principiu de
funcționare sistemul radar (cu utilizarea ultrasunetelor), o metodă care nu presupune contactul dintre
aparatul de măsură și stratul de zăpadă.
Traductorul transmite pulsuri de unde sonore de frecvență înaltă. În cazul în care unda sonoră
întălnește un obiect care poate să o reflecte, cum ar fi stratul de zăpadă, este întoarsă către suprafața
receptoare a traductorului. Traductorul măsoară timpul pe care l-a parcurs unda până la obiect și înapoi.
Folosind ca reper în calcul viteza sunetului (o constantă cunoscută), se determină distanța până la obiect
(în acest caz, stratul de zăpadă). Cunoscându-se distanța față de sol (inițială) la care este amplasat
traductorul, se determină grosimea stratului de zăpadă.
Fig. 12.4. Măsurarea grosimii stratului de zăpadă cu traductor ultrasonic IRU9429

(http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/IRU9429_datasheet_2010-11-
11.pdf)
B.12.3.2.2. Măsurarea grosimii stratului de zăpadă cu aparatura automată – traductorul cu

laser
SKLZ1 este un traductor de măsurare a distanței cu laser, ce utilizează un dispozitiv optoelectronic,
având interfața digitală. Traductorul funcționează fără contact, pe principiul măsurării fazei comparative
(modularea amplitudinii), facilitând măsurarea precisă a distanțelor. Acesta se distinge prin înaltă precizie,
precum și prin înaltă independență față de suprafața obiectului de măsurat. Fasciculul laser roșu, vizibil,
permite o aliniere ușoară. Algoritmii complecși de procesare a semnalului și caracteristicile optice ale
senzorului sunt potriviți pentru măsurarea stratului de zăpadă.
B.12.3.2.3. Măsurarea grosimii stratului de zăpadă cu riglele pentru zăpadă
Efectuarea măsurătorilor asupra grosimii stratului de zăpadă se efectuează în fiecare zi, la orele
principale 00, 06, 12 și 18 UTC (ținându-se cont și de existența programului cu personal la stațiile
meteorologice).
Dacă este necesar, poate fi solicitată de către Centrul Național de Prognoză măsurarea orară a
grosimii stratului de zăpadă.
B12-6
Riglele de zăpadă se instalează toamna, cu aproximativ o lună înainte de data medie a căderii
primei zăpezi și se ridică primavara, când condiţiile atmosferice nu mai pot fi favorabile depunerii stratului
de zăpadă. La ridicarea riglelor trebuie să se marcheze locurile, pentru ca în anul următor acestea să se
instaleze în aceleaşi puncte.
Grosimea stratului de zăpadă se determină cu ajutorul citirilor făcute la cele trei rigle. Citirea trebuie
făcută de la o distanță de cel puţin doi-trei metri de riglă (Figura B.12.3.c.), observatorul apropiindu-se
totdeauna, din aceeaşi direcţie. În momentul citirii, ochiul observatorului trebuie să se găsească cât mai
aproape de suprafaţa stratului de zăpadă. Pe rigle se citeşte în centimetri întregi, acea diviziune până la
care ajunge nivelul stratului de zăpadă.
Figura B.12.3. Citirea corectă a grosimii stratului de zăpadă. În cazul spulberării (a) și în cazul troienirii (b).
Înălțimea corectă a stratului de zăpadă este dată în ambele cazuri de linia punctată.
La determinarea grosimii stratului de zăpadă, trebuie să se aibă în vedere că este posibilă:

– lipirea zăpezii pe riglele nivometrice și în acest caz zăpada de pe acestea trebuie înlăturată cu
un băț lung, având la capăt o plăcuță;
– spulberarea zăpezii din jurul riglei și atunci citirea se va face conform indicaţiilor din Figura
B.12.3. a;
– troienirea zăpezii în jurul riglei și în această situație citirea se va face conform indicaţiilor din
Figura B.12.3.b. Se menționează că citirea la rigle se face zilnic, chiar daca nu a mai nins și grosimea
stratului de zăpadă nu s-a mai schimbat în ultimele 24 de ore.
Prin strat discontinuu (sss=998, tabela de cod SYNOP 3889) trebuie să se înţeleagă un strat de
zăpadă care, în momentul observaţiei, nu acoperă complet solul, atât pe platforma pe care se efectuează
măsurătorile asupra stratului de zăpadă, cât şi în împrejurimile staţiei meteorologice, fie că este vorba de
un strat în topire, fie că este vorba de un strat proaspăt depus după o ninsoare slabă cu vânt moderat sau
tare.
Când riglele pentru măsurarea stratului de zăpadă sunt rupte, deteriorate sau înclinate din diferite
motive, ori sunt depăşite în înălţime de troiene, măsurarea stratului trebuie considerată ca imprecisă sau
imposibilă şi folosită cifra de cod SYNOP sss=999 a tabelei de cod 3889.
B12-7
B.12.3.3. Determinarea densităţii stratului de zăpadă
Densitatea apei compusă din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen este 999,97 kg/m³.
kg 103 g g
999,97 3
= 999,97 2 3
= 0,99997 3
m (10 cm) cm
Prin convenție se poate considera că în condiții normale de temperatură și presiune apa are
densitatea 1 g/cm3.
Apa are proprietatea de a-și micșora densitatea și de a-și mări volumul odată cu procesul de
înghețare.
Densitatea zăpezii este direct dependentă de structură. Practic, factorii care determină structura
zăpezii ca: schimbul caloric rezultat din procesele radiative de convecție și condensare, presiunea zăpezii
suprapuse, vântul, variațiile temperaturii în interiorul stratului de zăpadă și infiltrarea apei de topire îi
determină densitatea. În cele mai multe cazuri, densitățile observate variază între 0,01 ÷ 0,30 g/cm3 pentru
zăpada proaspătă, între 0,40 ÷ 0,65 g/cm3 pentru zăpada înghețată și poate ajunge până la 0,7 g/cm3
pentru zăpada în topire.
După măsurarea grosimii stratului de zăpadă, atunci când grosimea este de cel puţin 5 cm, se
face determinarea densității acestuia, o dată la cinci zile (în zilele de 5, 10,15, 20, 25 ale lunii și în ultima
zi a lunii), pe parcela unde sunt instalate riglele fixe, rezervându-se în acest scop o suprafaţă de cel puţin
50 m2. Pentru determinarea densității zăpezii se iau trei probe, totdeauna numai din locurile cu stratul de
zăpadă intact. După aceasta, locurile se vor marca distinct, pentru a se evita luarea probelor din aceleaşi
puncte.
a) b)
Figura B.12.5.a. Densimetrul de zăpadă și lopățica; b. Modul de asamblare a balanței
Determinarea densității stratului de zăpadă se face cu densimetrul (Figura B.12.5.a. și b). Cu o

jumătate de oră înainte de observaţie, densimetrul de zăpadă se scoate afară din biroul stației
meteorologice, pentru ca astfel să ajungă la temperatura aerului. Dacă această regulă nu se respectă,
zăpada se va lipi de pereţii cilindrului. Înainte de efectuarea observaţiilor, trebuie verificat echilibrul
cântarului cu cilindrul gol agățat de el. Dacă balanţa va ramâne în stare de echilibru, după ce potrivim ca
liniuțele greutății să coincidă cu diviziunea zero a scalei, aparatul este în bună stare de funcţionare. Dacă
pentru poziţia de echilibru linia de marcare a greutății mobile nu coincide cu diviziunea zero, atunci noua
poziţie a liniei trebuie considerată zero (Figura B.12.6.), iar după observaţie urmează să se determine
cauza defectării.
După verificarea punctului zero al cântarului, cilindrul se înfige vertical prin împingere în zăpadă,
cu marginea sa ascuțită în jos. Dacă grosimea stratului de zăpadă este mai mică de 60 cm, zăpada se
taie până la suprafaţa solului. Apoi se citeşte, în centimetri întregi, grosimea stratului de zăpadă, pe scara
de pe partea exterioară a cilindrului. Se dă la o parte cu lopățica zăpada dintr-o parte a cilindrului (Figura
B.12.7.), apoi lopățica se introduce sub marginea sa inferioară (Figura B.12.8.). Ridicând cilindrul
împreună cu lopățica i se pune capacul și apoi se răstoarnă cu marginea inferioară în sus. Apoi cilindrul
se curăță de zăpada lipită pe partea sa exterioară și se agață de cântar. Așezându-se cu spatele spre
vânt, observatorul aduce balanţa în stare de echilibru. După aceea, ținând balanţa la nivelul ochilor se
B12-8
citeşte diviziunea de pe braţul balanţei care coincide cu liniuța de pe marginea teşită a ferestrei greutății
mobile (Figra B.12.9.). Apoi, proba de zăpadă se aruncă alături de locul de unde a fost luată (pentru ca
zăpada aruncată să nu împiedice luarea probelor ulterioare) și cilindrul se curăță bine de resturile de
zăpadă. Înainte de a fi luată o a doua probă se va controla din nou poziţia de echilibru a cântarului.
Dacă grosimea stratului de zăpadă depăşeşte înălțimea cilindrului, atunci întreaga coloană de
zăpadă nu se ia dintr-o singură măsurătoare, ci din mai multe.
Exemplu: Grosimea stratului de zăpadă este de 95 cm. Se ia prima probă, adâncindu-se cilindrul
aproximativ până la 50 cm. Se curăță din toate părţile zăpada în jurul cilindrului scufundat, deoarece ea
poate să cadă în locul în care urmează să fie înfipt cilindrul pentru luarea probei din stratul următor. Pentru
a doua măsurătoare se ia proba începând de la suprafaţa până la care a fost tăiată prima probă și până
la suprafaţa solului.
Dacă grosimea stratului depăşeşte înălțimea cilindrului cu 10 ÷ 20 cm, atunci în cazul unei zăpezi
afânate, proba pentru densitate se poate lua într-o singură etapă presându-se bine cilindrul de zăpadă. În
calcul va fi introdusă grosimea reală a stratului de zăpadă, nu înălțimea densimetrului.
La luarea probei, în cazul zăpezii întărite, cu crustă de zăpadă (când cilindrul densimetrului
pătrunde greu în zăpadă) acesta trebuie cufundat prin apăsare și rotire, dar în nici un caz prin lovire,
deoarece în acest fel aparatul se defectează denaturând valorile densității stratului de zăpadă.
Figura B.12.6. Exemplu privind situația în care în Figura B.12.7. Cilindrul este înfipt în stratul de zăpadă,
poziţia de echilibru linia de marcare a greutății mobile iar cu lopățica se dă la o parte zăpada dintr-o parte a
nu coincide cu diviziunea zero. In acest caz abaterea cilindrului
este de 0,4.
B12-9
Figura B.12.8. Cilindrul este scos din stratul de Figura B.12.9. Poziția de echilibru și citirea diviziunilor
zăpadă, poziționându-se lopățica sub cilindru de masă pe scala gradată. In acest caz pozitia de
echilibru este la 2,0 diviziuni.
Dacă crusta de zăpadă de pe suprafaţa stratului de zăpadă este atât de tare încât ea nu poate fi
tăiată cu buza inferioară ascuțită a cilindrului, atunci cilindrul de zăpadă se așează pe suprafaţa crustei de
zăpadă și în jurul său crusta se taie cu o daltă sau cu un cuțit. Odată cu scufundarea cilindrului, crusta de
zăpadă tăiată va pătrunde în interiorul cilindrului și va fi luată în considerare la determinarea densității.
În cazul în care crusta de zăpadă se găsește în interiorul stratului de zăpadă și nu la suprafaţa
acestuia, se iau două probe de zăpadă. Prima probă se ia de la suprafaţa stratului de zăpadă până la
crusta de zăpadă, a doua de la crusta de zăpadă (în prealabil curățată de zăpadă și spartă, așa cum s-a
arătat anterior) până la sol. Dacă însă la suprafaţa solului există crustă de gheață, atunci proba pentru
densitate se ia fără această crustă de gheață.
Pentru fiecare probă, se determină densitatea stratului de zăpadă folosind formula:

m
d=
h
Exemple de calcul:
I. În cazul în care balanța se echilibrează la diviziunea 0 (zero).
Prima probă de zăpadă are înălțimea de 15 cm și diviziunea de greutate citită în poziția de echilibru
a fost 2,1.
2,1 g
d1 = = 0,14
15 cm3
A doua probă de zăpadă are înălțimea de 17 cm și diviziunea de greutate citită în poziția de
echilibru a fost 2,3.
2,3 g
d2 = = 0,14
17 cm3
A treia probă de zăpadă are înălțimea de 16 cm și diviziunea de greutate citită în poziția de echilibru
a fost 2,0 (Figura B.12.9)
2,0 g
d3 = = 0,13
16 cm3
B12-10
II. În cazul în care balanța nu se echilibrează la diviziunea 0 (zero). In acest exemplu,

consideram abaterea balanței în poziția de echilibru a fi de 0,3 diviziuni.
Prima probă de zăpadă are înălțimea de 7 cm și diviziunea de greutate citită în poziția de echilibru
a fost 2,2. Ținând cont de abaterea balanței, numărul de diviziuni corespunzătoare primei probe este:
2,2 − 0,3 =1,9
1,9 g
d1 = = 0,27
7 cm3
A doua probă de zăpadă are înălțimea de 7 cm și diviziunea de greutate citită în poziția de echilibru
2,3 − 0,3 = 2,0
2,0 g
d2 = = 0,29
7 cm3
A treia probă de zăpadă are înălțimea de 8 cm și diviziunea de greutate citită în poziția de echilibru
2,5 − 0,3 = 2,2
2,2 g
d3 = = 0,28
8 cm3
III. În cazul în care stratul de zăpadă depășește înălțimea densimetrului, iar balanța se
echilibrează la diviziunea 0 (zero).
Pentru prima poziție, se iau două probe de zăpadă:
● cu înălțimea de 47 cm și diviziunea de greutate citită în poziția de echilibru de 28,7
28,7 + 26,2 g
d1 = = 0,70
( 47 + 31) cm 3
Pentru a doua poziție, se iau două probe de zăpadă:
29,7 + 27,0 g
d2 = = 0,70
( 49 + 32) cm 3
Pentru a treia poziție, se iau două probe de zăpadă:
27,7 + 26,8 g
d3 = = 0,69
( 47 + 32) cm 3
B.12.3.4. Determinarea densității zăpezii în timpul topirii sale

În timpul topirii zăpezii, primăvara sau iarna în zilele de dezgheţ, dacă se constată existența apei
în stratul inferior al zăpezii, probele pentru densitatea zăpezii se iau prin scufundarea cilindrului numai
până la nivelul apei și nu până la suprafaţa solului.
În paralel cu măsurarea densității stratului de zăpadă, observatorul trebuie să mai facă următoarele
determinări:
• grosimea crustei de gheata de la suprafaţa solului;
• grosimea totală a crustelor de gheață din stratul de zăpadă;
• grosimea stratului de apă de sub stratul de zăpadă.
B12-11
Toate aceste caracteristici se măsoară cu o riglă obişnuită și se exprimă în milimetri (mm).
B.12.3.5. Determinarea densității cu ajutorul pluviometrului

Aceasta măsurătoare cu pluviometrul se face numai în situaţia lipsei ori deteriorării densimetrului.
În acest caz este obligatorie cântarirea cilindrului colector al pluviometrului (fără capac și dispozitiv
de zăpadă) și înscrierea greutății pe vas. Cilindrul colector al pluviometrului se scufundă cu gura în jos în
zăpadă, exact ca vasul cilindrului densimetrului, respectându-se întocmai condiţiile impuse acestuia.
Cilindrul colector, împreună cu zăpada din el, se recântărește. În același timp, cu ajutorul unei rigle se
măsoară grosimea stratului de zăpadă în locul unde s-a ridicat proba.
Pentru calculul densității, din greutatea colectorului cu zăpadă se scade tara colectorului (greutatea
colectorului gol), înscrisă pe acesta. Se obţine o greutate egală cu un număr de grame „m” și aceasta se
împarte la 200 x h (h = grosimea stratului de zăpadă).
Exemplu de calcul:
– Cilindrul colector al pluviometrului cântărit gol, fără zapadă, (tara colectorului) = 450 g.
– Cilindrul colector al pluviometrului cântărit după scufundarea în zăpadă = 800 g
– Greutatea zăpezii colectate = 800 g – 450 g = 350 g
– Înălțimea probei de zăpadă măsurată cu rigla = 25 cm
– Calcularea densității
350 g
d= = 0,07
200 * 25 cm 3
B.12.3.6. Determinarea echivalentului în apă al stratului de zăpadă
Echivalentul în apă al stratului de zăpadă reprezintă cantitatea de apă ce ar rezulta din topirea
stratului de zăpadă, de înălțime “h”, situat pe o suprafaţă de 1 m2.
Determinarea lui se poate face prin măsurare sau prin calcul. În practica meteorologică din
rețeaua națională se folosește metoda calculului echivalentului în apă.
Prin măsurare, determinarea echivalentului în apă al stratului de zăpadă se face cu ajutorul
densimetrului sau al pluviometruiui, după determinarea densităţii acestuia. Zăpadă din cilindru se lasă să
se topească lent, departe de surse de încălzire, într-un vas oarecare. După ce întreaga cantitate de zăpadă
s-a topit, apa rezultată se tornă cu grijă în eprubeta pluviometrică, citindu-se cu exactitate diviziunile de
pe eprubetă.
În cazul în care determinarea s-a făcut cu pluviometrul, cantitatea de apă măsurată reprezintă
echivalentul în apă, iar în cazul folosirii densimetrului, valorile citite la eprubeta pluviometrică se vor înmulți
cu 4, deoarece densimetrul are o suprafaţă colectoare de 50 cm2, iar eprubeta este gradată pentru o
suprafaţă colectoare de 200 cm2.
Prin calcul, echivalentul în apă al stratului de zăpadă se află cu ajutorul următoarei formule:
E = d x h x 10
unde:
• E – echivalentul de apă exprimat în litri pe metru pătrat (l/m2);
• d – densitatea medie a celor trei probe de zăpadă, exprimată în grame pe centimetru cub (g/cm3);
(d1 + d 2 + d 3 )
d=
3
• h – înălțimea (grosimea) stratului de zăpadă exprimată în centimetri, calculată ca medie aritmetică
a înălţimii celor trei probe ale stratului de zăpadă luate pentru determinarea densității;
(h1 + h2 + h3 )
h=
3
• 10 - constanta.
B12-12
Valoarea echivalentului în apă al stratului de zăpadă se rotunjeşte în milimetri întregi.
Exemplu de calcul:
1. Valorile celor trei densități ale probelor de zăpadă sunt:
g g g
d 1 = 0,014 3
, d 2 = 0,014 3
, d 3 = 0,013
cm cm cm 3
Densitatea medie: d =
(d1 + d 2 + d 3 ) =0,014 g
3 cm 3
Valorile celor trei înălțimi ale probelor de strat de zăpadă sunt:
h1 = 15 cm , h2 =17 cm , h3 = 16 cm
Înălțimea medie: h =
(h1 + h2 + h3 ) = 16 cm
3
Valoarea echivalentului în apă al stratului de zăpadă:
E = d x h x 10 = 0,013 x 16 x 10 mm = 2,08 mm
2. Valorile celor trei densități ale probelor de zăpadă sunt:

g g g
d1 = 0,27 , d 2 = 0,29 , d3 = 0,28
cm3 cm3 cm3
Densitatea medie: d =
(d1 + d 2 + d 3 ) =0,28 g
3 cm 3
Valorile celor trei înălțimi ale probelor de strat de zăpadă sunt:
h1 = 15 cm , h2 =17 cm , h3 = 16 cm
Înălțimea medie: h =
(h1 + h2 + h3 ) = 16 cm
3
Valoarea echivalentului în apă al stratului de zăpadă:
E = d x h x 10 = 0,28 x 16 x 10 mm = 44,8 mm
A se vedea precizările din Partea A, punctul A.3.4.3.
B12-13
CAPITOLUL B. 13. VIZIBILITATEA ORIZONTALĂ
Definiție
Vizibilitatea meteorologică (la stația meteorologică) reprezintă starea optică a atmosferei
și se defineşte ca fiind distanța maximă la care un obiect având caracteristici definite poate fi
identificat și văzut cu uşurinţă.
Starea optică a atmosferei este determinată de starea timpului, care alterează condiţiile de
transparență a atmosferei. Vizibilitatea diferitelor obiecte depinde de: transparența aerului, de culoarea,
dimensiunile, gradul de iluminare și depărtarea lor de la punctul de observaţie.
În funcţie de unghiul sub care se determină, vizibilitatea meteorologică poate fi: orizontală,
oblică și verticală.
La staţiile meteorologice se determină, de regulă, vizibilitatea orizontală.
Vizibilitatea orizontală se determină la toate orele de observaţie pentru stațiile dotate cu
aparatură automată și se apreciază vizual din platforma meteorologică, în funcție de programul cu
personal, la stațiile meteorologice care nu au traductor specializat pentru măsurarea vizibilității
orizontale.
B.13.2. MĂSURAREA VIZIBILITĂȚII ORIZONTALE

B.13.2.1. Utilizarea aparaturii automate pentru determinarea vizibilității orizontale
Fig. B.13.1. Traductorul PWD timp prezent și vizibilitate orizontală
Traductorul PWD măsoară parametrul denumit intervalul optic meteorologic (MOR –

meteorological optical range), în funcție de tipul acestuia, până la 2000 m sau 50 km. Codificarea
sinoptică a valorilor măsurate ale vizibilităţii orizontale în cazul aparaturii automate se face după
tabela de cod SYNOP 4377, cu cifre de cod de la 00 la 89.
B13-1
B.13.2.2. Metoda vizuală de determinare a vizibilității orizontale

Vizibilitatea orizontală este distanţa maximă până la care, pentru o transparenţă oarecare a
aerului, un obiect absolut negru, cu mari dimensiuni unghiulare (peste 20 minute unghiulare), proiectat
pe fondul cerului aproape de orizont, se contopeşte cu acel fond şi principalele sale caracteristici nu
mai pot fi determinate. În natură nu există obiecte absolut negre ideale şi de aceea toate obiectele reale
(munţi, păduri, clădiri etc.), de care observatorii se folosesc la staţii pentru determinarea vizibilităţii
meteorologice, au o culoare mult mai deschisă şi prin urmare, devin invizibile pe fondul cerului, pentru
o vizibilitate meteorologică puţin mai mare decât distanţa până la ele.
Dacă la staţia meteorologică se iau în considerare obiectele de culoare închisă şi de mari
dimensiuni, situate la distanţe standard, eroarea de determinare a vizibilităţii meteorologice va fi
neînsemnată.
Noaptea vizibilitatea obiectelor de culoare închisă depinde în mare măsură de gradul de
iluminare al regiunii, care denaturează vizibilitatea meteorologică. Din acest motiv, noaptea,
transparenţa aerului se determină cu ajutorul observaţiilor asupra vizibilităţii luminilor.
Valoarea vizibilităţii meteorologice noaptea, indică pentru transparenţa existentă, la ce distanţă
ar putea fi văzut un corp mare, absolut negru, dacă în loc de noapte ar fi fost zi.
Aprecierea vizibilităţii orizontale pentru observatorul uman se face după tabela de cod
SYNOP 4377, cu cifre de cod de la 90 la 99.
Vizibilitatea orizontală fiind influenţată de o serie de factori ce introduc erori sistematice sau
accidentale, fiecare treaptă (grad) reprezintă un interval în limitele căruia se situează valoarea reală a
vizibilităţii. Mărimea acestor intervale creşte odată cu creşterea cifrei de cod.
Metoda de determinare orizontală a vizibilităţii meteorologice poate fi aplicată ziua şi noaptea.
După apusul Soarelui şi în partea întunecoasă a zilei, această metodă nu permite să se determine
exact vizibilitatea meteorologică chiar şi atunci când, la prima vedere, lumina pare să fie suficientă.
Pentru determinarea vizuală a vizibilităţii orizontale ziua, la fiecare staţie meteorologică trebuie
să existe un număr cât mai mare de repere (9) de culoare închisă, aşezate la diferite distanţe.
Observaţiile asupra vizibilităţii efectuate în partea întunecoasă a zilei se fac cu foarte multă
atenţie, ele reprezentând o apreciere convenţională a transparenţei aerului. Pentru observaţiile de
noapte, trebuie să se aleagă cât mai multe repere luminoase.
Deoarece în câmpul vizual al staţiei meteorologice vizibilitatea orizontală poate prezenta
fluctuaţii, se alege cea mai mică distanţă ce se observă pe unul din sectoarele câmpului vizual. Din
acest considerent, alegerea reperelor după care se determină vizibilitatea trebuie să satisfacă
următoarele criterii:
– să existe cel puţin câte un reper corespunzător fiecărei trepte de vizibilitate care se codifică;
– să fie situate în aşa fel încât să acopere întregul orizont vizibil al staţiei meteorologice.
Locul de pe care se fac observaţiile asupra vizibilităţii orizontale este platforma meteorologică
(numai în cazuri excepționale se poate alege alt loc, dacă observatorul nu poate vedea toate reperele).
Determinarea vizibilităţii meteorologice presupune că observatorul are vederea normală;
observatorii miopi vor face observaţiile numai cu ochelari, iar prezbiţii fără ochelari.
Distanţele până la reper pot să difere de distanţele standard cu cel mult 20%, ele situându-se
în limitele indicate în Tabelul B.13.1.
Tabelul B.13.1. Abaterile admise pentru distante pana la reper.

Distanţele standard până la Distanţele admise (de la până la)
reper
50 m 40 ÷ 60 m
200 m 160 ÷ 240 m
500 m 400 ÷ 600 m
1 km 0,8 ÷ 1,2 km
2 km 1,6 ÷ 2,4 km
4 km 3,2 ÷ 4,8 km
10 km 8 ÷ 12 km
20 km 16 ÷ 24 km
50 km 40 ÷ 60 km
B13-2
Reperele de vizibilitate orizontală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

● să fie de culoare închisă şi să nu-şi schimbe strălucirea în cursul anului;
● să se proiecteze pe fondul cerului, munţilor, pădurilor, etc., dar numai atunci când ele au
contururi clare şi când fondul este situat la o distanţă de două ori mai mare decât distanţa
obiectului de la locul de observare;
● să fie vizibile de la locul de observaţie, sub un unghi de cel puţin 5 ÷ 6° faţă de orizont.
Anumite obiecte, deşi într-o vizibilitate perfectă care pot fi văzute clar de la distanţe mari, nu vor
fi luate în considerare decât pentru anumite limite. De exemplu, un stâlp de telefon, deşi într-o vizibilitate
perfectă se poate vedea de la mare distanţă, va fi folosit ca reper numai pentru distanţele de 50 şi 200
m. O clădire izolată, fără etaj sau un copac mare izolat, se poate folosi ca reper de vizibilitate pentru
cel mult 1 km.
Pentru observaţiile de noapte, ca repere se aleg surse luminoase izolate, care trebuie să fie
cât mai punctiforme să nu prezinte efecte de difuzie şi să nu radieze lumina monocromatică.
După alegerea reperelor, se va măsura distanţa până la ele şi dimensiunile unghiulare ale
acestora. Eroarea în determinarea distanţelor nu trebuie să depăşească 5%.
În final, fiecare reper se numerotează indicându-se pentru ce grad de vizibilitate este folosit.
După alegerea reperelor şi determinarea distanţelor la staţiile meteorologice se va întocmi
schema reperelor de vizibilitate (Figura B.13.2.), care va fi afişată în biroul staţiei meteorologice.
Figura B.13.2. Schema reperelor de vizibilitate orizontală
Schema reperelor de vizibilitate va fi însoţită de un tabel cu descrierea reperelor, în ordinea

crescândă a distanţelor. De exemplu, dacă la o staţie s-au ales ca repere un stâlp de telegraf, un
semafor C.F.R., o clădire izolată, un turn de apă etc., descrierea lor se va face după modelul din Tabelul
B.13.2.
B13-3
Tabelul B.13.2.- Descrierea reperelor de vizibilitate orizontală

Nr. Distanța Vizibil pe timp Caracteristica Fondul pe care se
Denumirea Direcția
Crt. (m) de noapte reperului proiectează
1 Antenă telex SE 50 NU Stâlp metalic ancorat Cer
2 Antenă telex E 100 NU Stâlp metalic ancorat Cer
Bilă albă și schelet
3 Radar NNV 100 DA Cer
metalic roșu
4 Casă NV 200 NU Acoperiș tablă Vegetație
5 Casă SSE 150 NU Acoperiș țiglă Vegetație
6 Pădure N 300 NU Foioase, 8-10 metri Cer
Vârf de clădire de
7 Casa Presei S 3300 DA Cer
culoare deschisă
Antena
8 V 600 DA Schelet metalic alb-roșu Cer
telecomunicații
Inscripție luminoasă pe
9 Siveco S 600 DA Cer
clădire
10 Sky Tower SSE 4200 DA Clădire turn de birouri Cer
Șosea înălțată cu
11 Pasaj suprateran NE 300 DA Cer
iluminat public
Reperele vizibile sunt considerate acelea care pot fi distinse pe fondul cerului său al aerului
ceţos chiar sub forma unei pete slab vizibile
Aşa cum s-a arătat, vizibilitatea meteorologică reprezintă limita maximă până la care un obiect
se distinge clar. De aceea, observaţia vizuală are ca principiu găsirea celui mai îndepărtat reper care
se distinge clar. Întrucât această alegere se face folosind ochiul observatorului, este obligatorie, atât
ziua, cât şi noaptea, adaptarea acestuia la lumina mediului. De aceea, la efectuarea observaţiilor de
vizibilitate se va ieşi cu cel puţin 10 minute mai devreme din clădirea stației meteorologice pentru a
permite ochiului adaptarea la mediu.
Noaptea, se vor stinge obligatoriu luminile din imediata vecinătate a observatorului (toate
luminile situate sub 50 m). Dacă acest lucru nu este posibil observatorul se va plasa astfel încât sursele
de lumină să se afle în spatele său. El va fi însoţit de schema reperelor de vizibilitate la punctul fix ales
pentru determinări şi va identifica pe teren cel mai îndepărtat reper trecut pe schema analizând
claritatea cu care acesta se distinge. În caz ca acesta nu poate fi identificat sau distins clar, se trece la
următorul (de la cel mai îndepărtat la cel mai apropiat) operaţie repetabilă până la găsirea reperului
clar. Acesta va fi folosit la determinarea vizibilităţii orizontale, distanta până la el constituind vizibilitatea
orizontală, încadrată în trepte (gradul) de vizibilitate, conform Tabelului B.13.1.
În cazul când pentru aceeaşi treaptă de vizibilitate în câmpul vizual sunt mai multe repere în
direcţii diferite, se vor identifica şi acestea. Dacă unul dintre ele nu se distinge clar, înseamnă că în
acea direcţie vizibilitatea este mai redusă şi obligatoriu se analizează reperele corespunzătoare treptei
următoare.
Dacă stația meteorologică nu are decât un reper pentru fiecare treaptă, la efectuarea observaţiei
pentru a se asigura că nu există vizibilităţi orizontale mai reduse, observatorul va analiza întregul câmp
vizual.
Noaptea, observaţia se efectuează la fel ca ziua, folosindu-se sursele luminoase. Dacă acestea
nu mai au aspect punctiform, ci de pată difuză, nu pot fi considerate ca se disting clar.
În cazul când în câmpul vizual al stației meteorologice, pentru anumite trepte de vizibilitate
orizontală nu există surse luminoase se pot folosi şi alte corpuri, numai dacă acestea, iluminate natural,
au contururi clare.
În situaţia vizibilităţii orizontale mari, lipsind reperele, observatorul va folosi ultimul reper
existent, analizând în funcţie de celelalte fenomene meteorologice şi gradul de vizibilitate existent.
În cazul vizibilităţii orizontale reduse, în lipsa reperelor de vizibilitate pentru una sau mai multe
trepte, această apreciere dintre reperele alăturate existente. În funcţie de acestea şi de celelalte
fenomene meteorologice, observatorul va determina, pe cât posibil, vizibilitatea orizontală.
B13-4
Întrucât observaţiile asupra vizibilităţii orizontale prezintă o importanţă deosebită pentru

asigurarea protecţiei transporturilor, stațiile meteorologice vor face tot posibilul pentru găsirea de repere
la distanţe mai mici de 2 km.
B.13.3. ÎNTREȚINEREA APARATURII AUTOMATE
Modalitatea de întreținere a aparaturii automate a fost descrisă în capitolul B.10. „Fenomene

atmosferice”.
B13-5
CAPITOLUL B.14. DEPUNERI DE GHEAȚĂ
B.14.1 NOȚIUNI GENERALE
Prin “depuneri de gheață” pe conductorii aerieni se înțelege acoperirea acestora cu gheață de

diferite feluri (de la cea transparent - sticloasă la cea cristalină), precum și cu lapoviță sau zăpadă care
îngheață.
Depunerile de gheață pot afecta diferite domenii de activitate, cel mai mult fiind influențate
telecomunicaţiile, liniile electrice aeriene și transporturile.
Depunerea gheții pe conductorii aerieni duce la modificarea condiţiilor de trecere a curentului
electric, provocând perturbaţii în funcţionarea lor normală. Depunerea asimetrică a gheții pe conductorii
aerieni determină tensionarea și intrarea lor în vibrație. În cazuri cu depuneri groase se produc tensionări
mecanice care pot merge până la rupere, dacă aceste depuneri sunt însoțite și de vânt puternic.
Figura B.14.1. Depunere de gheață pe linii electrice

(http://wt.nau.edu.ua/img/TAD2PG-6_Ice1.jpg,
http://photo.accuweather.com/photogallery/size/72305/ice+storm+in+kentucky [34])
Formarea gheții pe conductorii aerieni are loc prin îngheţarea apei supraracite existentă în aer (sub
formă de ceață, aer ceţos, burniţă, ploaie) prin procesul de sublimare și prin aderarea și îngheţarea fulgilor
de zăpadă sau a lapoviței.
Figura B.14.2. Procesul de formare a ploii suprarăcite

(http://ww2010.atmos.uiuc.edu/(Gh)/guides/mtr/cld/prcp/zr/frz.rxml [35])
B14-1
Depunerile de polei au loc în contextul înghețării ploii suprarăcite la contactul cu suprafețe reci.
Ploaia suprarăcită se întâlnește cel mai frecvent într-o zonă îngustă rece a unui front cald (Figura
B.14.2.a.). unde temperaturile se situează în jurul punctului de îngheț. În Figura B.14.2.b. este înfățișat
profilul tipic al temperaturii în situația producerii precipitațiilor care îngheață. Linia verticală din dreptul lui
00C reprezintă linia de îngheț. Temperaturile situate în stânga liniei de îngheț au valori sub punctul de
îngheț, cele din dreapta au valori deasupra punctului de îngheț. Graficul temperaturii mediului înconjurător
pe verticală este desenat cu linia roșie. Fenomenul de ploaie care depune polei începe prin căderea
precipitației sub formă de ninsoare care traversează un strat atmosferic cu aer cald cu grosime îndeajuns
de mare pentru ca fulgii de zăpadă să se topească și să devină picături de ploaie. În căderea lor, picăturile
de ploaie întâlnesc în apropierea suprafeței subiacente un strat subțire de aer rece. În cadrul acestui strat
picăturile de ploaie se răcesc până la temperaturi sub punctul de îngheț, dar nu îngheață. Din acest motiv
această precipitație se numește ploaie suprarăcită. Atunci când picăturile de ploaie suprarăcită ating
suprafețe cu temperaturi scăzute (la punctul de îngheț sau sub acesta), îngheață instantaneu, formând un
strat de gheață.
Pe timp geros, depunerea gheții pe conductori poate avea loc și prin înghețarea stropilor fini de
apă aduşi de vânt dintr-un bazin de apă apropiat (de pe mare, lac, râu).
Ca urmare a modului diferit de formare, depunerile de gheață pe conductorii aerieni sunt de mai
multe feluri, după cum urmează:
● polei (termenul de polei se referă la peliculă de gheaţă care se produce în timpul căderii
precipitaţiilor lichide care îngheaţă în contact cu solul) ;
● chiciură tare (chiciura este o depunere de gheaţă, provenită în general din îngheţarea
picăturelelor de ceaţă sau de nor, în stare suprarăcită, pe obiecte a căror suprafaţă are temperatura
negativă sau puţin mai mare de 00C. Chiciura tare este chiciură granulară, în general albă, ornată cu
ramificaţii cristaline, constituită din granule de gheaţă, mai mult sau mai puţin separate prin incluziuni de
aer);
● chiciură moale (chiciura este o depunere de gheaţă, provenită în general din îngheţarea
picăturelelor de ceaţă sau de nor, în stare suprarăcită, pe obiecte a căror suprafaţă are temperatura
negativă sau puţin mai mare de 00C. Chiciura moale este o chiciură fragilă, constituită mai ales din ace
fine sau solzi de gheaţă);
● lapoviță care îngheață (lapovița este o precipitaţie constituită dintr-un amestec de picături de
ploaie şi fulgi de zăpadă, care cade dintr-un nor, la temperaturi apropiate de 0°C. Depunerea înghețată
de lapoviță se produce atunci când aceasta îngheață pe conductori sau alte obiecte din mediul
înconjurător). (Figura B.14.3);
● zăpadă care îngheață (ninsoarea este o precipitaţie sub formă de cristale de gheaţă, izolate sau
unite între ele, care cade dintr-un nor. Fulgii de zăpadă se pot depune și îngheța pe conductori sau alte
obiecte din mediul înconjurător). (Figura B.14.3);
Descrierea acestor fenomene meteorologice este redată în Capitolul B.10.
B14-2
Figura B.14.3. Lapoviță și zăpadă înghețate
Mărimea și densitatea depunerii depind de dimensiunile picăturilor suprarăcite, de intensitatea

fenomenelor meteorologice (ceață, ploaie, ninsoare, lapoviță), de temperatura și umezeala aerului, de
direcţia și viteza vântului.
În cazul depunerilor formate prin aderarea și înghețarea fulgilor de zăpadă și a lapoviței, acestea
devin stabile numai la temperaturi negative și din ce in ce mai joase, menținându-se timp îndelungat chiar
și pe timp vântos. De asemenea, pe măsura scăderii temperaturii, depunerea de gheață prin aderarea
lapoviței capată o structură neomogenă, având aspect de gheață transparentă în stratul de pe suprafaţa
conductorului și de zăpadă cristalină în stratul superior. Căderea zăpezii la temperaturi negative nu prea
scăzute, dar în prezența ceții dense, dă naştere la depunerea fulgilor de zăpadă sudaţi prin formarea
concomitentă a chiciurei tari. O astfel de depunere se consideră drept chiciură tare.
În funcţie de modificarea condiţiilor atmosferice, depunerile de gheață pe conductori pot fi simple
sau compuse (mixte).
O depunere este simplă atunci când tot stratul de gheață a rezultat din acţiunea unui singur
fenomen.
Când gheața este formată din două sau mai multe straturi de depuneri simple, avem de-a face cu
o depunere compusă (mixtă).
De exemplu: peste stratul de polei se poate depune un strat de chiciură tare. Sau peste lapovița
înghețată pot cădea și îngheța fulgii de zăpadă. De asemenea, pe măsura scăderii temperaturii și reducerii
vitezei vântului, chiciura tare se transformă în chiciură moale și invers, pe măsura creşterii temperaturii
(până la 0°C) și a măririi picăturilor de ceață, chiciura moale se transformă în polei.
Observaţiile asupra depunerii de gheață pe conductorii aerieni se fac cu ajutorul unei instalații
numite chiciurometru și a altor dispozitive auxiliare (piese anexe), a căror descriere, instalare și
întrebuințare este redată în „Instrumente meteorologice - I.D.27-65”.
Trebuie însă subliniată folosirea unei perechi de conductori (nord și est), denumiţi suplimentari,
care se instalează la un nivel imediat superior față de perechile de conductori existente (ficşi și mobili).
B.14.2. STADIILE DEPUNERII GHEŢII

În perioada rece a anului, în funcţie de condiţiile meteorologice, pot avea loc depuneri succesive
de gheață. Un caz de depunere este considerat din momentul apariţiei și până în momentul dispariţiei
gheții de pe conductori, durata lui putând varia de la câteva zeci de minute până la un număr de n zile
(consecutiv).
Se consideră moment al apariţiei depunerii atunci când gheața se depune pe unul din conductori.
Se consideră moment al dispariţiei depunerii atunci când acestea nu mai există pe nici unul din
conductori. Este posibil ca depunerea să dispară de pe conductori, dar să se mențină pe obiectele din
B14-3
mediul înconjurător. Măsurători se fac doar dacă există depunere de gheață pe conductorii
chiciurometrului.
Un “caz de depunere” a gheții pe conductorii chiciurometrului parcurge trei stadii:
STADIUL 1: creşterea depunerii sau stadiul de creştere;
STADIUL 2: menţinerea depunerii sau stadiul de menţinere;
STADIUL 3: descreşterea și dispariţia depunerii sau stadiul de dispariţie.
În cursul aceluiaşi „caz de depunere” a gheții pe conductori, unele din stadiile de mai sus se pot
repeta, durata fiecărui stadiu putând varia de la câteva minute până la cateva zile.
Depunerea gheții pe conductori se produce în anumite condiţii meteorologice specifice fiecărui fel
de depunere. Odată cu schimbarea condiţiilor timpului, creşterea încetează, dar depunerile (în majoritatea
cazurilor) continuă să se menţină pe conductori. La câtva timp după încetarea creşterii, depunerea începe
să descrească și apoi să dispară.
STADIUL 1. Stadiul de creştere reprezintă perioada de la apariţia depunerii, în care se

observă sporirea continuă a gheții pe conductori.
De obicei primul stadiu de creştere constă în acoperirea conductorilor cu un singur fel de depunere
și mult mai rar cu două feluri, cum este cazul în timpul ninsorii (depunerea zăpezii) când prezență ceții
determină și depunerea de chiciură.
Mărimea creşterii depunerii în timp depinde atât de felul depunerii (polei, chiciura tare, chiciura
moale, lapoviță sau zăpadă), cât și de evoluţia unor elemente meteorologice. Uneori, în stadiul de creştere
a unor feluri de depunere (chiciură moale, zăpadă, lapoviță) se pot produce scuturări sau distrugeri
parţiale, provocate de vânt, care nu trebuie considerate ca stadiu de descreștere.
STADIUL 2. Stadiul de menţinere reprezintă perioada în care depunerea de pe conductorii

chiciurometrului nu- și schimba forma și dimensiunile.
Acest stadiu poate fi observat, fie între două stadii de creştere, fie după încetarea creşterii și înainte
de începutul stadiului de descreștere.
În stadiul de menţinere, depunerea își poate modifica forma, sub acţiunea de şlefuire lentă a
vântului care nu trebuie considerată stadiu de descreștere.
STADIUL 3. Stadiul de descrestere și dispariţie reprezintă perioada de diminuare treptată a

dimensiunilor depunerii gheții pe conductorii chiciurometrului, până la dispariţia totală a acestuia.
Descreşterea și dispariţia depunerii pe conductorii chiciurometrului se poate produce mai lent, prin
evaporare și topire sau mai brusc prin căderea crustei de gheață, fie datorită greutății proprii (micşorarea
rezistenței), fie din cauza vântului. În acest stadiu, în unele cazuri, depunerea de pe unele porţiuni ale
conductorilor poate să dispară complet, dar se menţin pe altele. Este posibil ca depunerea să dispară de
pe conductori, dar să se mențină pe obiectele din mediul înconjurător.
Mai este posbil și cazul în care toate stadiile depunerii să fie observate numai pe obiectele
din mediul înconjurător, dar nu și pe chiciurometru.
B.14.3. EFECTUAREA OBSERVAŢIILOR ŞI MĂSURĂTORILOR

Observaţiile asupra depunerilor de gheață se efectuează pe platforma meteorologică, cu ajutorul
chiciurometrului (Figura B.14.4.).
Chiciurometrul este format din trei stâlpi, aşezaţi pe două direcţii perpendiculare, astfel încât unul
este aşezat în vârful unghiului drept, altul spre nord și notat cu „N”, iar celalalt spre est și notat cu „E”. Pe
aceşti stâlpi sunt fixaţi suporții metalici în care se prind conductorii la înălțimi diferite, formând între ei de
asemenea unghiuri drepte. Astfel, conductorii orientați de la nord la sud se numesc meridionali și se
notează cu „N”, iar cei îndreptați de la est la vest sunt denumiţi latitudinali și se notează cu „E”.
În total pe stâlpii chiciurometrului se instalează trei perechi de conductori (N și E), după cum
urmează:
B14-4
Figura B.14.4. Chiciurometru în platforma meteorologică
1. prima pereche denumită conductori ficşi, la înălţimea de 190 cm, deasupra suprafeţei solului
(în suporţi lungi);
2. a doua pereche denumită conductori mobili (demontabili) la înălțimea de 220 cm (în suporţi
scurţi);
3. a treia pereche denumită conductori suplimentari la înălțimea de 240 cm (în suporţi lungi).
În prezența stratului de zăpadă cu grosime cuprinsă între 50 și 100 cm, conductorii se mută la
înălțimi mai mari și anume: perechea de conductori ficşi la înălțimea de 240 cm (în suporţi lungi), perechea
de conductori mobili – la înălțimea de 270 cm (în suporţi scurţi), iar perechea de conductori suplimentari
– la înălțimea de 290 cm (în suporţi lungi). Diametrul conductorilor este de 5 mm.
În cazuri excepţionale, când depunerea se formează în prezența unui strat de zăpadă ce depăşeşte
100 cm, conductorii ficşi se mută la înălțimea de 290 cm (suporţi lungi), iar cei mobili la înălțimea de 320
cm (suporţi scurţi). Perechea de conductori suplimentari, se va muta în acest caz la un nivel mai jos, adică
la 270 cm (suporţi scurţi).
La statiile de munte, în lunile în care se cunoaşte că stratul de zăpadă poate depăși 1 m, de la
început observaţiile se vor efectua la conductorii de la înălțimea de 240 ÷ 270 cm, iar cei suplimentari la
290 cm.
În timpul unui caz de depunere, perechile de conductori sunt folosiţi după cum urmează:
– pe cei ficşi se urmăreşte evoluţia în timp, prin măsurarea periodică a dimensiunilor;
– pe cei mobili se fac măsurători de dimensiuni și greutate pe unitatea de lungime la sfârșitul
stadiului de creştere și începutul stadiului de menţinere;
– iar pe cei suplimentari se urmăreşte mersul depunerii.
Observaţiile asupra depunerilor de gheață pe conductorii chiciurometrului se fac după

timpul solar mediu local, ziua considerându-se între orele 00 și 24. În aplicația CDMS la
Fenomene/Evenimente– depuneri înghețate se fac înscrierile în ore UTC.
În timpul unui caz de depunere se execută atât observaţii continue oră de oră, cât și observaţii și
măsurători la diferite momente de timp caracteristice ale evoluţiei depunerii, în funcție de aspectul vremii.
În cadrul observaţiilor continue se urmăreşte evoluţia depunerii cu ajutorul perechii de conductori
suplimentari, prin curățarea oră de oră a unei porţiuni de 20 cm, de la marginea conductorilor dinspre
stâlpul din vârful unghiului drept și prin stabilirea prezenței sau absenței, ca și a felului depunerii în
intervalul orar precedent.
Curățarea se face de regulă cu ajutorul unui cârlig sau cu cleştele patent când depunerea este
densă.
B14-5
Observaţiile și măsurătorile care se efectuează în diferite momente caracteristice ale evoluţiei

depunerii constau din:
1. La începutul cazului de depunere:
- examinarea vizuală a conductorilor;
- determinarea felului depunerii
- curățarea de gheață a conductorilor suplimentari (20 cm);
- efectuarea observaţiilor și măsurătorilor asupra elementelor și fenomenelor meteorologice.
2. La momentele de încetare a stadiilor de creştere și de începere a celor de menţinere:
- examinarea conductorilor și curățarea de gheață a celor suplimentari (20 cm);
- observaţii și măsurători asupra elementelor și fenomenelor meteorologice;
- măsurarea dimensiunilor depunerilor pe conductorii ficşi și mobili;
- instalarea conductorilor de rezervă în locul celor scoși (pe poziţia celor mobili).
3. La sfârșitul cazului de depunere (dispariţia totală):
- examinarea conductorilor;
- observaţii și măsurători asupra elementelor și fenomenelor meteorologice.
Observaţiile și măsurătorile care se efectuează la începutul unei noi faze de depunere, precum și
la termenele principale 00, 06, 12 și 18 UTC de la apariţia și până Ia dispariţia depunerii constau din:
- examinarea conductorilor și respectiv curățarea celor suplimentari;
- determinarea felului depunerii;
- măsurarea dimensiunilor depunerilor pe conductorii ficşi;
- observaţii si măsurători asupra elementelor și fenomenelor meteorologice.
Se atrage atenția că, în cazuri excepţionale, când depunerea s-a scuturat parţial sau a căzut brusc
de pe conductori, indiferent de stadiul în care se afla cazul de depunere, se vor efectua, până la ora
sinoptică principală următoare, măsurători orare asupra dimensiunilor depunerilor pe conductorii ficşi,
precum și asupra elementelor și fenomenelor meteorologice.
Dimensiunile depunerilor de gheață se măsoară atât pe conductorii ficşi la termenele principale

00, 06, 12 și 18 UTC, la începutul unei noi faze de depunere, precum și la ambele perechi de conductori
(ficşi și mobili), la momentele de încetare a stadiilor de creştere și de începere a celor de menţinere. Ele
se exprimă prin două mărimi care caracterizează grosimea manşonului de gheață pe conductori. Aceste
două mărimi, denumite diametrul mare și diametrul mic, se măsoara în mm, pe două direcţii
perpendiculare. Diametrul nu poate fi niciodată mai mic decât grosimea conductorului (cel mult egal). Din
dimensiunea măsurată, se va efectua scăderea diametrului conductorului chiciurometrului pentru
a se afla adevărata dimensiune a depunerii înghețate. Această dimensiune reală este folosită
pentru înscrierea în aplicația CDMS la Fenomene/Evenimente– depuneri înghețate și pentru
calculele ulterioare.
În oricare din cele trei stadii, în situația în care are loc căderea bruscă a depunerilor (totală), dar
cazul de depunere continuă, se va nota în aplicația CDMS în ”Observații” la Fenomene/Evenimente –
depuneri înghețate. La primul termen de observaţii principale 00, 06, 12 și 18 UTC se vor nota
dimensiunile măsurate în acel moment.
În cazul în care scuturarea are loc la sfârșitul cazului, se notează în rubrica „Observații” din aplicația
CDMS la Fenomene/Evenimente– depuneri înghețate.
Deoarece manşonul de gheață care acoperă conductorii poate avea forme extrem de diferite,
măsurarea diametrelor trebuie să se facă cu multă atenție și după o examinare a întregii depuneri pe
conductori. A se avea în vedere întotdeauna scăderea diametrului conductorului din dimensiunea
măsurată, în vederea determinării dimesiunii reale a depunerii înghețate. Această dimensiune reală
este folosită pentru înscrierea în aplicația CDMS la Fenomene/Evenimente– depuneri înghețate și
pentru calculele ulterioare.
În Figura B.14.5. sunt date câteva exemple de forme de depuneri și de apreciere a diametrelor.
Prin diametrul mare se înțelege extinderea maximă a depunerii în jurul conductorului pe direcţia
principală a creşterii acesteia. Dacă depunerea de gheață pe conductor este inapreciabilă (sub 0,5
mm) diametrul mare va fi notat cu 0,5 dar această situație va fi menționată la rubrica „Observații”
B14-6
din aplicația CDMS la Fenomene/Evenimente– depuneri înghețate.

Prin diametrul mic se înţelege extinderea maximă a depunerii, dar perpendiculară pe direcţia
principală a creşterii depunerii, deci pe diametrul mare, nefiind obligatorie și cuprinderea diametrului
conductorului. A se avea în vedere întotdeauna scăderea diametrului conductorului din dimensiunea
măsurată, în vederea determinării dimesiunii reale a depunerii înghețate.
Fig. B.14.5. Exemple de forme de depuneri și de apreciere a diametrelor. Din valoarea măsurată cu șublerul, se
scade diametrul conductorului pentru a se afla numai dimensiunea depunerii înghețate
Măsurarea diametrelor se face, de regulă, la mijlocul conductorului (aproximativ), dar porţiunile cu

extindere maximă se vor alege în așa fel încât să se omită proeminențele izolate (ace, turtiri, etc), adică
cele distanțate cu mai mult de 2 cm, una de alta. Dacă totuşi acestea sunt mai apropiate, trebuie luate în
considerare la măsurarea diametrelor.
Atât diametrul mare al depunerii, cât și cel mic pot avea orice înclinare. Diametrul mare nu poate
fi niciodată mai mic decât diametrul mic, cel mult egale (în cazul unei depuneri cu secţiune rotundă).
În cazul unei depuneri neînsemnate și numai pe o parte a conductorilor, diametrul mic poate fi
chiar mai redus decât diametrul conductorului. Această situație va fi menționată la rubrica „Observații” din
aplicația CDMS la Fenomene/Evenimente– depuneri înghețate. A se avea în vedere întotdeauna
scăderea diametrului conductorului din dimensiunea măsurată, în vederea determinării dimesiunii
reale a depunerii înghețate.
Măsurarea dimensiunilor depunerii se face cu ajutorul șublerului, după cum urmează:
● se desface cursorul în așa fel încât deschiderea șublerului să fie mai mare decât grosimea
depunerii
● se va apropia cursorul încet până când șublerul va cuprinde exact depunerea, după care se
citeşte pe vernier diametrul depunerii în mm.
Operaţia de măsurare trebuie făcută cu foarte multă precauție, pentru a nu deteriora (sau scutura)
depunerea de pe conductori.
Dacă pe conductorii pe care se fac măsurătorile de dimensiuni (ficşi și mobili) depunerea este
deteriorată pe porţiuni din mijlocul acestora, atunci cele două măsurători se vor executa acolo unde
manşonul de gheață este cel mai puţin distrus.
În situația în care încetarea stadiului de creştere și începerea celui de menţinere nu are loc simultan
pe ambii conductori suplimentari, măsurarea diametrelor se va face în momentul în care aceasta se
constată pe ultimul conductor.
Greutatea pe unitatea de lungime a depunerilor de gheață se determină numai în momentele

de încetare a stadiilor de creştere și de începere a celor de menţinere pe unul din conductorii mobili, dacă
dimensiunea reală a depunerii de gheață este mai mare sau egală cu 2 cm.
Greutatea pe unitatea de lungime a depunerilor de gheață se exprimă în grame pe metru liniar de
conductor.
B14-7
Din motive tehnice, greutatea pe unitatea de lungime se determină indirect cu ajutorul volumului
de apă rezultat din topirea depunerii (1 cm3 de apă distilată cântărește un gram. A se vedea explicațiile
din Capitolul B.12. punctul B.12.3.3.).
După stabilirea dimensiunilor se trece la determinarea greutății, motiv pentru care se alege
conductorul mobil pe care s-a constatat valoarea cea mai ridicată a diametrului mare.
I. Dacă pe conductor se găsește o depunere afânată (cum e, de exemplu, chiciura moale), atunci
se procedează astfel:
– de pe acest conductor (aproximativ la mijlocul lui), se alege o porţiune din depunere de 25 cm;
– sub conductor se pune cada1 deschisă (cu capacul ridicat), care se apropie de conductor de jos
în sus astfel încât acesta să intre în scobiturile pereţilor laterali ai căzii. În continuare capacul se
închide și se fixează, cada rămânând suspendată pe conductor;
– conductorul împreună cu cada se scot din suporţi și se aduc în biroul stației, după ce în prealabil,
capetele libere ale conductorului au fost curățate.
II. Dacă pe conductor se găsește o depunere densă (cum este, de exemplu, poleiul) măsurarea
greutății se face după cum urmează: se desprinde conductorul de pe chiciurometru și se aduce în biroul
stației. Se așează în poziție verticală în cadiță1 și se lasă gheața să se topească. În formula de calcul se
va avea în vedere toată lungimea conductorului, inclusiv lungimea părților laterale dacă și pe acestea a
existat strat de gheață.
III. Dacă dintr-o cauză oarecare, o parte din stratul depus înainte de determinarea greutății s-a
distrus și pe conductor nu a rămas nici o porţiune de depunere lungă de 25 cm, iar depunerea este afânată,
atunci cada1 se va prinde pe cea mai lungă porţiune rămasă intactă. Se va avea în vedere măsurarea
lungimii pe care a existat depunerea pe conductor.
Dacă lungimea porţiunii intacte este mai scurtă de 10 cm, greutatea pe unitatea de lungime
a depunerii nu se determină.
După ridicarea conductorului pentru determinarea greutății, se înlocuiesc ambii conductori mobili
(N și E) cu cei de rezervă.
În biroul stației meteorologice sau într-o altă încăpere încălzită, se așează orizontal cada cu
conductorul ridicat, iar după ce depunerea s-a topit, se deschide capacul căzii și se scutură în ea picăturile
de apă de pe conductor.
În situația în care nu mai există cădița originală, se procedează așa cum este scris mai sus.
Trebuie menționat că topirea gheții nu trebuie accelerată în mod artificial, pentru a nu se produce
pierderi de apă prin evaporare.
Apa rezultată din topire se toarnă cu multă atenție în eprubeta pluviometrică, la care se citeşte
numărul de diviziuni indicat de volumul apei (o diviziune = 0,1 mm).
În continuare se efectuează calculul depunerii pe metru liniar de conductor, ce rezultă din relaţia:
200 x N d
G= ( g / m)
L
în care:
G = greutatea depunerii de gheață pe un metru liniar de conductor;
Nd = numărul de diviziuni ale eprubetei (1 diviziune = 0,1 mm), dat de nivelul apei rezultat din topirea
depunerii;
L = lungimea în centimetri a porţiunii de conductor de pe care s-a luat depunerea. ATENȚIE! A se
vedea precizările de mai sus.
1 În situația în care stația meteorologică nu mai are în dotare cădița originală, se poate încerca, în scopul colectării depunerii,
folosirea a unui recipient (casoletă cu capac) cu lungimea între 20 și 30 cm. În formula de calcul se va avea în vedere lungimea
conductorului pe care a existat stratul de gheață ce s-a topit (inclusiv lungimea părților laterale, dacă este cazul).
B14-8
Dacă lungimea probei luate este de 25 cm, relaţia dată capată forma:
200 x N d
G= = 8 x N d ( g / m)
25
Adică, în acest caz, greutatea pe unitatea de lungime a depunerii este egală cu numărul diviziunilor
eprubetei x 8.
Exemple:
1. Dacă apa rezultată din depunerea luată în cadă / casoletă și măsurată cu eprubeta
pluviometrică este de 63 de diviziuni (respectiv 6,3 mm) prin aplicarea formulei rezultă:
G = 8 x 63 = 504 g/m
2. Dacă apa provenită din depunere este de 6 diviziuni (respectiv 0,6 mm) rezultă:
G = 8 x 6 = 48 g/m
În cazul în care proba luată cu cada are o lungime mai mică de 25 cm, relaţia G = 8 x N d nu mai
poate fi aplicată și deci se va folosi formula generală, în care “L” va fi egal cu lungimea probei respective.
De exemplu, dacă apa provenită din topirea depunerii totalizează 15 diviziuni (respectiv 1,5 mm),
iar lungimea probei luate a fost numai de 20 cm, greutatea pe unitatea de lungime rezultă din calcul după
cum urmează:
200 x15
G= =10 x15 =150 g / m .
20
G
Densitatea depunerii:  = (g/cm3)
Dmax * d max
unde Dmax și dmax sunt valorile maxime măsurate pentru dimensiunile depunerii pe conductorii mobili
(exprimate în mm) la chiciurometru.
B14-9
PARTEA C
METADATE
METEOROLOGICE
C-1
CAPITOLUL C. METADATE METEOROLOGICE
C.1. NOȚIUNI GENERALE
Una dintre modalitățile prin care se asigură validitatea observațiilor este prin standardizare. Scopul
publicațiilor O.M.M. este acela de a face disponibile recomandări privind expunerea instrumentelor, tipul
acestora, modalitatea de exploatare și întreținere astfel încât să fie asigurată omogenitatea și
comparabilitatea datelor măsurate și observate. Totodată, resursele locale și circumstanțele pot cauza
deviații de la expunere și standardele propuse privind instrumentația.
Un exemplu tipic este o regiune cu căderi masive de zăpadă, unde instrumentele sunt montate mai
sus decât în mod obișnuit, astfel încât să fie utile atât iarna, cât și vara.
Cel mai des, utilizatorii observațiilor meteorologice au nevoie să cunoască expunerea, tipul
echipamentului și starea de funcționare; în unele cazuri și circumstanțele în care a fost efectuată
observația. Un aspect particular semnificativ în studiul climatului îl reprezintă existența unui istoric detaliat
al stației meteorologice ale cărei date urmează să fie studiate. Metadatele (informația despre dată) privind
înființarea unei stații, problemele de administrare ale acesteia, schimbări ce ar putea apărea (calibrări,
istoricul întreținerii stației meteorologice automate etc), schimbări ale expunerii precum și schimbările de
personal ar trebui consemnate (WMO/TD-No.1186).
Metadatele sunt importante în special pentru elementele sensibile la expunere (precipitații, vânt și
temperatură). O formă de metadată elementară este informația despre existența, disponibilitatea și
calitatea datelor meteorologice și a metadatelor despre ele.
Metadatele mai includ și informaţii cu privire la locul și timpul unde s-au colectat datele meteorologice.
În mod ideal ”Istoria unei stații meterologice” presupune o bază completă de metadate care cuprinde
înregistrări cu toate schimbările care s-au petrecut la o staţie meteorologică în perioada în care aceasta
a funcţionat.
Lipsa de omogenitate a datelor poate fi prevenită într-o măsură destul de mare prin aplicarea
procedurilor specifice de control care utilizează metadate. Controlul calităţii datelor presupune existenţa
unei baze de metadate cu ajutorul căreia datele meteorologice pot fi interpretate, putând face astfel
posibilă depistarea eventualelor neomogenităţi în şirurile de date.
Pe plan internaţional, metodologia de tratare a metadatelor este reglementată în publicaţiile apărute
sub egida Organizaţiei Meteorologice Mondiale:
WIGOS Metadata Standard, WMO- No.1192
Guidance on Metadata and Homogeneization (Ghidul referitor la metadate şi omogenizare) de Eric
Aguilar şi alţii
Maintenance of Accurate Metadata for all Automatic Weather Station Installations (Administrarea unei
baze de metadate precise pentru toate instalările staţiilor meteorologice automate) de Igor Zahumensky.
Metadatele cu privire la stațiile meteorologice sunt solicitate de către Organizația Meteorologică
Mondială pentru completarea și actualizarea permanentă în platforma OSCAR/Surface.
Nu în ultimul rând, activitatea cuprinsă în cadrul acestei teme este necesară şi utilă pentru a răspunde
cerinţelor directivei INSPIRE (mai 2007) a Uniunii Europene, în cadrul căreia există documentul INSPIRE
Metadata Regulation. Scopul final al acestei Directive este crearea unei infrastructuri pentru informaţiile
spaţiale la nivelul continentului european. Această infrastructură va ajuta Comunitatea Europeană să
dezvolte politicile legate de mediu şi impactul asupra mediului.
În cazul studiilor climatologice, certitudinea că variaţiile care au fost identificate în seria de timp se
datorează în exclusivitate variaţiilor şi schimbărilor intrinsece ale climei, realizându-se un nivel sporit de
încredere în procesarea statistică a datelor meteorologice. Acest proces de reconstituire a metadatelor
este important pentru asigurarea calităţii datelor meteorologice.
Pentru a studia schimbările climatice și variabilitatea înregistrărilor recordurilor climatice, metadatele
sunt esențiale deoarece acestea sunt baza pentru evaluarea tendințelor și a variabilității climei.
C-2
C.2. TIPURI DE METADATE
În continuare putem exemplifica unele tipuri de metadate care se referă la stațiile meteorologice:
➢ felul staţiei (clasică, automată);
➢ tipul stației (costieră, de șes, de deal, de podiș, de munte etc);
➢ modul de funcționare a stației (complet autonom, automată cu personal, numai cu personal);
➢ dotarea stației meteorologice (data logger, extensie de memorie, module de comunicaţie –
MOD 1 dintre staţie şi PC, MOD 2 dintre staţie şi traductori, aparatura pentru direcţia și viteza
vântului, aparatura pentru temperatura aerului, aparatura pentru umiditatea relativă a aerului,
aparatura pentru presiunea atmosferică, aparatura pentru cantitatea de precipitaţii, aparatura
pentru temperatura solului la diferite cote (+5 cm deasupra solului, suprafața solului ; –5 cm în
sol ; –10 cm în sol ; –20 cm în sol ; –50 cm în sol ; –100 cm în sol ), aparatura pentru radiaţia
netă, globală şi difuză etc);
➢ formulele de calcul care se folosesc în prelucrarea datelor (exemplu: calculul duratei efective
de strălucire a Soarelui din datele de radiație globală etc);
➢ tipul mesajelor meteorologice pe care stația meteorologică le transmite (sinoptic, CLIMAT
OMM, ALERT etc) ;
➢ modalitatea de codificare a mesajelor meteorologice (codul SYNOP, codul BUFR, date brute
etc);
➢ programul de transmisii ale stației meteorologice;
➢ istoricul cu încadrarea personalui stației meteorologice etc.
La nivel central a fost creată aplicaţia web CDMS care permite actualizarea permanentă a
metadatelor şi accesul controlat la acestea. În acestă aplicație se încarcă metadatele curente și istorice
pentru fiecare staţie meteorologică şi post pluviometric care a activat de-a lungul timpului în România.
Fig. C.1. – Captură de ecran cu exemplu din interfața aplicației web de metadate a Administrației Naționale de
Meteorologie, stația meteorologică Iași informații de identificare
Fig. C.2. – Captură de ecran cu exemplu din interfața aplicației web de metadate a Administrației Naționale de
Meteorologie, stația meteorologică Iași istoricul aparaturii de la stație
C-3
Informațiile despre stațiile meteorologice sunt menținute în format electronic și sub forma unor
jurnale ale stației care au următoarea structură pe capitole:
1. Istoricul stației meteorologice (amplasament)
Exemplu de reprezentare pe hartă a modificărilor de amplasament în cazul stației meteorologice
de la Adjud.
2. Repere de acces. Încadrarea în reţeaua naţională

3. Descriere fizico-geografică şi a activităţilor umane
Descrierea fizico-geografică este realizată pentru fiecare interval de timp în care platforma
meteorologică a funcționat într-un anumit amplasament.
4. Istoricul platformei meteorologice
5. Istoricul reperelor de vizibilitate
6. Istoricul situaţiei de patrimoniu
7. Istoricul încadrării cu personal
8. Fotografii
9. Imagini satelitare acoperind împrejurimile staţiei
Exemplu cu privire la modificarea împrejurimilor în cazul stației meteorologice de la București-
Băneasa în intervalul 2002 – 2023.
C-4
C-5
C-6
10. Documente vechi cu referire la staţia meteorologică
C-7
PARTEA D
DEFINIȚII
D-1
A
Abureala. Depunere de picături de apă, formată pe obiectele a căror suprafaţă este suficient de rece pentru a provoca condensarea
directă a vaporilor de apă conţinuţi în aerul care intră în contact cu această suprafaţă, în general ca urmare a unui proces de advecţie.
Abureala îngheţată (fel de brumă). Depunere de gheaţă care îmbracă cel mai frecvent forma cristalină şi care se formează pe
obiectele a căror suprafaţă este suficient de rece pentru a provoca „sublimarea" vaporilor de apă conţinuţi în aerul care intră în contact direct
cu această suprafaţă, în general ca urmare a unui proces de advecţie.
Ace de gheaţă. Precipitaţie care cade pe timp senin sub formă de cristale de gheaţă foarte mici, adesea atât de subţiri încât par că
plutesc în atmosferă.
Aer ceţos. Suspensie de particule de apă în atmosferă care nu reduce vizibilitatea orizontală sub 1000 m.
Albedo. Capacitatea de reflexie a suprafeţelor subiacente active.
Altitudinea unui punct, ca de exemplu altitudinea bazei sau a vârfului norului, este distanţa pe verticală dintre nivelul mediu al mării
şi nivelul la care se află punctul considerat.
Altocumulus. Banc, pânză sau strat de nori albi sau cenuşii sau uneori alb-cenuşii, care au în general umbre proprii; este constituit
din lamele, dale, rulouri etc., cu aspect uneori parţial fibros sau difuz, unite între ele sau nu; cea mai mare parte a elementelor mici, dispuse
regulat, au o lăţime aparentă cuprinsă între 1 şi 5 grade.
Altostratus. Pânză sau strat noros, cenuşiu ori albăstrui, cu aspect striat, fibros sau uniform, care acoperă în întregime sau parţial
cerul şi are părţi suficient de subţiri prin care se poate zări cel puţin vag Soarele, ca printr-o sticlă mată. Nu prezintă fenomene de halo.
Arcul circumzenital superior (fotometeor) este un arc cu curbură accentuată, ca a unui segment de cerc mic orizontal, vizibil în
vecinătatea zenitului.
Arcul circumzenital inferior (fotometeor) are forma unui arc larg deschis, ca un segment de cerc orizontal cu rază mare, observabil
în vecinătatea orizontului.
Arcuri tangente luminoase (fotometeori). Arcuri situate la exteriorul inelelor luminoase ale haloului mic sau mare care ating haloul
circular în punctul său cel mai înalt şi de asemenea în punctul cel mai jos, motiv pentru care sunt denumite şi arcuri tangente superior şi
inferior. Forma acestor arcuri diferă în funcţie de înălţimea astrului deasupra orizontului.
Arcuri supranumerare. Curcubeul poate fi mărginit de arcuri înguste şi colorate (verzi, violete sau portocalii) datorate fenomenelor
de interferenţă, denumite arcuri supranumerare. Acestea sunt situate în interiorul arcului principal, sau la exteriorul arcului secundar, însă în
acest din urmă caz sunt observate mult mai rar.
Arcus. Rulou orizontal, dens, care are marginile mai mult sau mai puţin destrămate, situat înaintea părţii inferioare a anumitor nori,
iar atunci când este de dimensiuni mari (extins sub baza norului Cb), capătă aspectul unui arc întunecat şi ameninţător. Această particularitate
este frecvent observată la genul Cumulonimbus şi foarte rar la Cumulus.
Aurore polare. Fenomene luminoase în atmosfera înaltă, care apar sub formă de arcuri, benzi, draperii sau perdele.
Aversele sunt caracterizate prin începerea şi încetarea aproape bruscă şi prin variaţii de intensitate rapide, uneori violente; au durată
în general scurtă şi pot da cantităţi mari de apă, însă la fel de bine pot da şi cantităţi neînsemnate.
B
Banc de nori. Nor sau ansamblu continuu, ori aproape continuu, de nori de acelaşi gen, situaţi aproximativ la acelaşi nivel, care
acoperă numai o fracţiune în general mică din bolta cerească. Norii au însă dimensiuni orizontale importante.
Baza norului este zona cea mai joasă a unui nor, în care opacizarea evoluează rapid de la cea corespunzătoare unei atmosfere
transparente sau a pâclei la cea corespunzătoare prezenţei picăturilor de apă sau a cristalelor de gheaţă.
Bruma. Depunere de gheaţă care îmbracă cel mai frecvent forma de solzi, ace, pene sau evantaie şi care se formează pe obiectele
de pe sol sau din imediata vecinătate a solului a căror suprafaţă este suficient de răcită, de obicei prin radiaţie nocturnă, pentru a provoca
direct „sublimarea" vaporilor de apă conţinuţi în aerul ambiant.
Burniţă. Precipitaţie destul de uniformă, caracterizată prin picături foarte fine de apă şi foarte apropiate între ele, care cade dintr-un
nor.
Bură (embrun). Ansamblu de picăturele de apă smulse de vânt de pe o suprafaţă întinsă de apă, în general de pe crestele valurilor,
şi transportate la distanţă mică în atmosferă.
Burniţă suprarăcită. Burniţă ale cărei picături au temperatura mai mică de 00C.
D-2
C
Calvus. Nor Cumulonimbus în care cel puţin câteva protuberanţe ale părţii lui superioare au început să-şi piardă contururile
cumuliforme, însă în care nu se poate distinge nici o parte cirriformă. Protuberanţele şi înmuguririle au tendinţa să formeze o masă albicioasă
cu striuri mai mult sau mai puţin verticale.
Capillatus. Nor Cumulonimbus caracterizat prin prezenţa, îndeosebi în partea sa superioară, a unor zone net cirriforme cu structură
net fibroasă sau striată, care au frecvent forma unei nicovale, a unui panaş sau a unor plete mai mult sau mai puţin dezordonate. Acest tip de
nor dă, în general, averse sau oraje, însoţite adesea de grain şi uneori de grindină; frecvent sub baza lui se observă virga.
Castellanus. Norii prezintă, cel puţin într-o parte a regiunii lor superioare, protuberanţe cumuliforme în formă de turnuri mici, care le
dau un aspect crenelat. Aceste mici turnuleţe, dintre care unele sunt mai mult înalte decât late, stau pe o bază comună şi par dispuse în linie.
Caracterul „castellanus" apare deosebit de evident atunci când norii sunt observaţi din profil. Specia castellanus se întâlneşte la genurile
Cirrus, Cirrocumulus, Altocumulus şi Stratocumulus.
Coroana. Una sau mai multe serii (foarte rar mai mult de trei) de inele colorate cu rază relativ mică, concentrice în jurul Soarelui sau
al Lunii.
Ceaţă. Suspensie în atmosferă de picăturele de apă foarte mici, în general de dimensiuni microscopice, care reduc vizibilitatea la
suprafaţa solului.
Ceaţă care depune chiciură. În condiţii de ceaţă şi temperaturi negative, pe obiectele terestre se poate depune chiciură, ca urmare
a îngheţării picăturelelor de apă suprarăcite care se lovesc de suprafaţa obiectelor, fie sub acţiunea mişcării lor dezordonate (în condiţii de
calm), fie sub acţiunea vântului.
Ceaţă cu cer vizibil. Suspensie de particule de apă în atmosferă, care depăşeşte 2 m grosime şi reduce vizibilitatea orizontală sub
1000 m în toate direcţiile.
Ceaţă cu cer invizibil. Suspensie de particule de apă în atmosferă care prezintă aceleaşi particularităţi ca şi în cazul precedent, cu
deosebirea că datorită grosimii mari vizibilitatea verticală este redusă şi nu mai este posibil să se vadă norii, aştrii sau albastrul cerului, pânza
de ceaţă fiind netransparentă.
Ceaţă îngheţată. Suspensie de particule foarte mici şi numeroase de gheaţă în atmosferă, care reduc vizibilitatea la suprafaţa
terestră.
Ceaţă joasă. Strat subţire de ceaţă, a cărui grosime nu depăşeşte 2 m deasupra suprafeţei solului, sau 10 m deasupra suprafeţei
mării.
Ceaţă la distanţă, sau în câmpul vizual. Vălul de ceaţă nu acoperă punctul de observaţie (staţia meteorologică) însă este observabil
la o distanţă oarecare de acesta, sub forma unui perete sau strat albicios-lăptos, mai înalt de 2 m, care reduce vizibilitatea orizontală sub 1000
m în direcţia respectivă. În celelalte sectoare ale orizontului, în care nu se observă prezenţa unui alt fenomen, vizibilitatea orizontală este mai
mare de 1 km.
Ceaţă în bancuri. În orizontul punctului de observaţie (staţia meteorologică) se văd fâşii de ceaţă, mai groase de 2 m, care de obicei
sunt târâte de vânt şi de multe ori se succed cu regularitate. În prezenţa acestui fenomen, vizibilitatea orizontală este mai mică de 1000 m în
bancurile de ceaţă.
Cercul parhelic este un cerc luminos alb, orizontal, situat la aceeaşi înălţime unghiulară ca Soarele. În anumite puncte de pe cercul
parhelic pot apare pete sau nuclee luminoase, situate frecvent în imediata vecinătate a haloului mic şi deseori viu colorate.
Chiciură. Depunere de gheaţă, provenită în general din îngheţarea picăturelelor de ceaţă sau de nor, în stare suprarăcită, pe obiecte
a căror suprafaţă are temperatura negativă sau puţin mai mare de 00C.
Chiciură moale. Chiciură fragilă, constituită mai ales din ace fine sau solzi de gheaţă.
Chiciură tare. Chiciură granulară, în general albă, ornată cu ramificaţii cristaline, constituită din granule de gheaţă, mai mult sau mai
puţin separate prin incluziuni de aer.
Chiciură transparentă. Chiciură compactă şi netedă, în general transparentă şi destul de amorfă, care prezintă o suprafaţă
neuniformă si morfologic asemănătoare cu poleiul.
Cirrocumulus. Banc, pânză sau strat subţire de nori albi, fără umbre proprii, constituit din elemente foarte mici în formă de granule,
riduri, blană de miel, etc., unite sau nu între ele şi dispuse mai mult sau mai puţin regulat; cea mai mare parte a elementelor au o lăţime
aparentă mai mică de un grad.
Cirrostratus. Văl noros transparent şi albicios, cu un aspect fibros (pletos) sau neted, care acoperă în întregime sau parţial cerul; în
general dă naştere la fenomene de halo.
Cirrus. Nori separaţi, în formă de filamente albe şi delicate sau de bancuri ori benzi înguste, albe sau în cea mai mare parte albe.
Au aspect fibros (pletos) sau o strălucire mătăsoasă; în unele cazuri pot avea ambele aspecte.
Coloana luminoasă albă. De forma unei trene de lumină, continuă sau discontinuă, este o altă variantă de fotometeor de tip halo,
care poate fi observată în asociaţie cu forma inelară a fenomenului, la verticala Soarelui sau a Lunii deasupra sau sub poziţia astrului.
D-3
Coloanele luminoase sunt determinate de o reflexie simplă a luminii pe faţetele orizontale ale unor cristale de gheaţă care se balansează în
jurul axei verticale; modul de formare este similar cu cel al trenelor luminoase produse de razele Soarelui pe o suprafaţă de apă uşor agitată.
Congestus. Nori Cumulus cu protuberanţe puternic dezvoltate şi care au adesea o extindere verticală importantă; regiunile lor
superioare înmugurite au frecvent aspectul unei conopide.
Culori crepusculare. Coloraţii diferite ale cerului şi ale vârfurilor muntoase la apusul sau răsăritului Soarelui. Culorile crepusculare
sunt datorate refracţiei, dispersiei şi absorbţiei selective a razelor solare în atmosferă. Atunci cînd cerul este curat şi fără nori, se pot observa
următoarele fenomene:
a) licărirea purpurie, ce se observă în direcţia Soarelui care apune;
b) umbra Pământului şi arcul anticrepuscular opus Soarelui;
c) roşeaţa munţilor („Alpengluhen");
d) raze crepusculare.
Cumulonimbus. Nor dens şi puternic, cu extindere verticală considerabilă, în formă de munte sau de turnuri enorme. Cel puţin o
parte din regiunea sa superioară este în general netedă, fibroasă sau striată şi aproape întotdeauna aplatizată; această parte se etalează
adesea în formă de nicovală sau de panaş vast. Sub baza acestui nor, adesea foarte întunecat, există frecvent nori joşi şi destrămaţi, uniţi
sau nu cu ea, şi precipitaţii uneori sub formă de virga.
Cumulus. Nori separaţi, în general denşi şi cu contururi bine delimitate, care se dezvoltă vertical, sub formă de mameloane, domuri
sau turnuri; prin înmugurire, regiunea lor superioară capătă adesea aspectul de conopidă. Părţile luminate de Soare ale acestor nori sunt cel
mai adesea de un alb strălucitor, iar baza lor, relativ întunecată, este aproape orizontală. Norii Cumulus sunt uneori destrămaţi.
Curcubeul. Grup de arcuri concentrice, ale căror culori merg de la violet la roşu, determinat de lumina solară sau lunară pe un „ecran"
de picături de apă din atmosferă (picături de ploaie, picăturele de burniţă sau ceaţă).
Curcubeul alb este un curcubeu principal, datorat refracţiei şi reflexiei şi într-o mai mică măsură difracţiei luminii solare şi/sau lunare
pe picăturele foarte mici de apă.
Curcubeu principal. Are forma unui arc semicircular colorat, mai mult sau mai puţin continuu, care apare pe un ecran de picături de
apă, luminate direct de Soare sau Lună. Arcul colorat apare în partea opusă astrului respectiv şi are centrul situat pe dreapta care uneşte
poziţia observatorului cu poziţia astrului, ceea ce explică de ce curcubeul poate fi observat chiar sub forma unui inel, mai mult sau mai puţin
complet, atunci când este privit dintr-un punct mai înalt sau dintr-un avion în zbor.
Curcubeu secundar. Simultan cu curcubeul principal poate fi observat încă un arc colorat, mai puţin luminos decât arcul principal şi
cu lăţime aproape dublă. În acest arc secundar, plasat în afara arcului principal, culorile sunt aranjate invers, adică roşu la interior
(corespunzător unei raze de 50°) şi violetul la exterior.
D
Deficitul de saturaţie este diferenţa dintre tensiunea maximă şi cea actuală a vaporilor de apă, la o temperatură şi presiune date.
Depuneri de gheaţă pe conductorii aerieni. Acoperirea acestora cu gheaţă de diferite feluri (de la cea transparent - sticloasă la cea
cristalină), precum şi cu lapoviţă sau zăpadă care îngheaţă.
Depunere de picăturele de ceaţă. Depunere de picăturele nesuprarăcite de ceaţă (sau de nori) pe obiecte a căror suprafaţă are o
temperatură mai mare de 0°C.
Duplicatus. Nori în bancuri, pânze sau straturi suprapuse, situaţi la niveluri puţin diferite şi câteodată parţial unite între ele. Termenul
se aplică în principal la genurile Cirrus, Cirrostratus, Altocumulus, Altostratus şi Stratocumulus.
Durata efectivă de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul de timp, din cursul unei zile, în care Soarele a strălucit pe bolta cerului.
Durata posibilă (teoretică) de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul de timp din cursul unei zile între răsăritul şi apusul astronomic
al Soarelui.
E
Echivalentul în apă al stratului de zăpadă reprezintă cantitatea de apă ce ar rezulta din topirea stratului de zăpadă, de înălţime “h”,
situat pe o suprafaţă de 1 m2.
Electrometeorul este o manifestare vizibilă şi/sau sonoră a electricităţii atmosferei; un asemenea fenomen meteorologic corespunde
atât descărcărilor electrice discontinue, ca fulgerul şi tunetul, cât şi descărcărilor electrice lente, mai mult sau mai puţin continue, cum sunt
focul Sfântului Elm şi aurorele polare.
Etaj de nori. Parte din atmosferă, cuprinsă între două niveluri, în care se situează de obicei norii anumitor genuri. Atmosfera a fost
divizată pe verticală în trei etaje, ale căror limite se suprapun puţin în funcţie de latitudine, corespunzător regiunilor polare, temperate şi
tropicale.
Extinderea verticală a unui nor este distanţa pe verticală dintre nivelul bazei şi vârful norului.
D-4
F
Fibratus. Nori separaţi sau văl noros subţire, constituit din filamente aproape rectilinii sau curbate, mai mult sau mai puţin neregulat
şi care nu sunt terminate prin cârlige sau smocuri. Acest termen se alică în principal la Cirrus şi Cirrostratus.
Floccus. Specie în care fiecare element noros este constituit dintr-un mic smoc cu aspect cumuliform, a cărui parte inferioară, mai
mult sau mai puţin destrămată, este însoţită adesea de virga. Acest termen se aplică la Cirrus, Cirrocumulus şi Altocumulus.
Focul Sfântului Elm. Descărcare electrică luminoasă în atmosferă; această descărcare de intensitate slabă sau moderată, emană
fie din obiecte înalte situate pe suprafaţa terestră (paratrăznete, aparate anemometrice, catarge de nave, etc.) fie de pe aeronave în zbor
(vârfurile aripilor, elice etc).
Fotometeorul este un fenomen meteorologic luminos produs prin reflexia, refracţia, difracţia sau interferenţa luminii solare sau lunare.
Fractus. Nori în formă de fâşii neregulate, care au un aspect net destrămat. Acest termen se aplică numai la Stratus şi Cumulus.
Fulger. Manifestare luminoasă care însoţeşte o descărcare bruscă de electricitate atmosferică. Această descărcare poate pleca
dintr-un nor, sau se poate produce în interiorul norului; ea se poate declanşa, însă mult mai rar, din clădirile înalte sau din vârful unui munte.
Se pot observa trei tipuri principale de fulgere:
– descărcările la sol, sau în limbaj curent trăznete = fulgere de forma unei scântei imense care se formează între nor şi
sol, ce urmează o traiectorie sinuoasă şi de obicei prezintă ramificaţii orientate în jos, care pleacă dintr-un canal principal net
conturat (fulger în linie sau bandă);
– descărcări interne, denumite în limbajul curent fulgere în pânză = fulgere care se produc în interiorul norului orajos şi
se manifestă printr-o iluminare difuză în care nu este posibil să se identifice un canal net;
– descărcări atmosferice = tip de fulger care se observă sub forma unor descărcări sinuoase, adesea ramificate, care
pleacă dintr-un canal bine conturat ce porneşte dintr-un nor orajos, fără ca să atingă solul.
Fum. Suspensie în atmosferă de particule mici, provenite din diferite arderi.
Furtună de praf sau furtună de nisip. Ansamblu de particule de praf sau de nisip ridicate cu putere de pe sol de un vânt puternic şi
turbulent.
G
Genul norilor. Grupă de nori cu forme caracteristice principale.
Gloria. Una sau mai multe serii de inele colorate, văzute de observator în jurul umbrei sale, proiectată pe un nor constituit din
numeroase picăturele mici de apă, sau pe un banc de ceaţă, ori foarte rar chiar pe rouă.
Gradul Celsius [oC] este diviziunea scării de temperatură Celsius, care atribuie valoarea zero punctului de topire a gheţii şi valoarea
100, punctului de fierbere al apei, ambele la presiunea de 1 atm.
Gradul Kelvin [K] este dimensiunea scării termodinamice de temperatură Kelvin, care are ca interval aceeaşi mărime ca gradul
Celsius. Valorile punctelor de reper ale scării Kelvin sunt diferite, astfel că temperaturii de 0 oC îi corespund 273,15 K, iar celei de 100 oC îi
corespund 373,15 K.
Granule de gheaţă. Precipitaţie constituită din particule de gheaţă transparentă, care cade dintr-un nor; aceste particule au, în
general, formă sferoidală sau neregulată, rareori conică, iar diametrul lor este mai mic de 5 mm.
Grindina. Precipitaţie sub formă de particule de gheaţă (greloane), fie transparente, fie parţial sau în totalitate opace, în general de
formă sferoidală, conică sau neregulată (al căror diametru variază între 5 şi 50 mm) care cad dintr-un nor, fie separate, fie aglomerate în
blocuri de formă neregulată.
Grosimea optică a unui nor, reprezintă gradul în care un nor împiedică trecerea luminii prin el; grosimea optică depinde de constituţia
fizică şi dimensiunile norului, motiv pentru care ea poate varia chiar în limitele aceluiaşi nor.
H
Haloul mic, fenomen optic observat cel mai frecvent sub forma unui inel luminos, alb sau în cea mai mare parte alb, cu rază de 22°
şi situat concentric în jurul astrului luminos. În general, haloul mic prezintă pe marginea sa interioară o nuanţă roşie, slab vizibilă, iar în cazuri
foarte rare o coloraţie violetă pe marginea sa exterioară. Sectorul de cer cuprins în interiorul inelului este mult mai întunecat decât restul
cerului.
Haloul mare, observabil mult mai rar, are tot formă circulară însă cu raza de 46°, centrat de asemenea în jurul astrului luminos. Spre
deosebire de haloul mic, haloul cu raza de 46° este mai puţin luminos şi apare destul de frecvent sub forma unui cerc incomplet, din cauza
discontinuităţii pânzei noroase cirriforme pe care se formează.
Hidrometeorul este fenomenul meteorologic constituit dintr-un ansamblu de particule de apă, lichide sau solide, în suspensie sau în
cădere în atmosferă, ridicate de vânt de pe suprafaţa terestră sau depuse pe obiectele de pe sol ori din atmosfera liberă.
D-5
Humilis. Nori Cumulus care nu au decât o slabă extindere verticală şi par în general aplatizaţi.
I
Imaginea Soarelui este un fenomen de halo, determinat de reflexia luminii solare pe cristalele de gheaţă existente în anumiţi nori.
Această imagine apare la verticală şi sub poziţia Soarelui, ca o pată albă şi strălucitoare, asemănătoare imaginii Soarelui formată pe o
suprafaţă calmă de apă. Această imagine este vizibilă numai privită de sus în jos, respectiv dintr-un avion în zbor, sau mai rar de pe vârful
unui munte înalt (la latitudinea României numai în sezonul rece).
Incus. Regiunea superioară a unui nor Cumulonimbus etalată în formă de nicovală, cu aspect neted, fibros sau striat.
Inelul lui Bishop. Inel albicios, centrat în jurul Soarelui sau al Lunii, care prezintă o coloraţie slabă albăstruie în interior şi brun-roşcată
la exterior.
Intortus. Nori Cirrus ale căror filamente sunt curbate foarte neregulat şi adesea par împletiţi în mod capricios.
Irizaţii. Culori observate pe nori, fie amestecate, fie cu aspect de benzi aproximativ paralele cu contururile norilor. Culorile
predominante sunt verde şi roz, adesea cu nuanţe de pastel.
Î
Prin înălţimea plafonului se înţelege înălţimea deasupra solului a bazei norilor cei mai joşi observaţi.
Înălţimea unui punct, ca de exemplu înălţimea bazei sau a vârfului unui nor, este distanţa pe verticală dintre nivelul locului de
observaţie (care se poate afla la şes, pe o colină sau pe munte) şi nivelul la care se află punctul considerat.
L
Lacunosus. Nori în bancuri, pânze sau straturi, în general, destul de subţiri, caracterizaţi prin prezenţa unor spaţii senine şi rotunjite,
repartizate mai mult sau mai puţin regulat şi dintre care multe au margini destrămate. Elementele noroase şi spaţiile senine sunt adesea
dispuse în aşa fel încât aspectul lor sugerează pe cel al unei plase sau al unui fagure de miere. Acest termen se aplică în principal la genurile
Cirrocumulus şi Altocumulus; se poate aplica, însă foarte rar, şi la Stratocumulus.
Lapoviţă. Precipitaţie constituită dintr-un amestec de picături de ploaie şi fulgi de zăpadă, care cade dintr-un nor, la temperaturi
apropiate de 0°C.
Lenticularis. Nori în formă de lentile sau migdale, adesea foarte alungite, ale căror contururi sunt, în general, bine delimitate; uneori
ei prezintă irizaţii. Aceşti nori apar cel mai adesea în formaţiile noroase de origine orografică, însă pot fi observaţi la fel de bine şi deasupra
regiunilor fără orografie importantă. Acest termen se aplică în special la Cirrocumulus, Altocumulus şi Stratocumulus.
Litometeorul este un fenomen meteorologic constituit dintr-un ansamblu de particule, dintre care cea mai mare parte sunt solide şi
de natură terestră (praf, nisip, fum). Aceste particule pot exista în atmosferă sub formă de suspensii mai mult sau mai puţin stabile sau pot fi
ridicate de vânt de pe sol.
Lumina reprezintă radiația care este vizibilă pentru ochiul omului. 99% din radiaţia vizibilă pentru om are lungimea de undă situată
între 400 nm şi 730 nm.
Luminanţa unui nor. Cantitatea de lumină reflectată, difuzată şi transmisă de particulele constituente ale norului.
M
Mamma. Protuberante care atârnă pe suprafaţa inferioară a unui nor şi care au aspect de mameloane. Această particularitate
suplimentară se observă cel mai frecvent la genurile Cirrus, Cirrocumulus, Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi Cumulonimbus.
Mare de nori. Strat continuu de nori, situat sub nivelul punctului de observație, a cărui suprafaţă superioară are ondulaţii, mai mult
sau mai puţin aparente, de lăţimi foarte diferite şi al căror ansamblu sugerează valurile oceanului.
Măzăriche moale. Precipitaţie sub formă de particule de gheaţă albă şi opacă, ce cade dintr-un nor; în general, particulele sunt
conice sau rotunjite, iar diametrul lor poate atinge 5 mm.
Măzăriche tare. Precipitaţie sub formă de particule de gheaţă translucidă, care cade dintr-un nor. Aceste particule sunt aproape
întotdeauna sferice şi prezintă uneori vârfuri conice. Diametrul lor poate atinge şi chiar depăşi 5 mm.
Mediocris. Nori Cumulus cu extindere verticală moderată şi ale căror vârfuri prezintă protuberanţe puţin dezvoltate.
Meteorul este un fenomen meteorologic observat în atmosferă sau la suprafaţa terestră. Un asemenea fenomen poate fi constituit
dintr-o suspensie, o precipitaţie sau un depozit de particule lichide sau solide, apoase sau neapoase, de asemenea, el poate consta dintr-o
manifestare de natură optică sau electrică.
D-6
Miraj. Fenomen optic care se manifestă în special prin perceperea obiectelor îndepărate sub formă de imagini stabile sau mişcătoare,
simple sau multiple, drepte sau răsturnate, mărite sau reduse în plan vertical.
Momentul standard al observaţiei – reprezintă momentul specificat în Manual on the Global Observing System No. 544 pentru
efectuarea observaţiilor meteorologice (se foloseşte Coordinated Universal Time – UTC).
N
Nebulosus. Nor care are aspectul unui strat sau văl nebulos şi care nu prezintă detalii aparente. Acest termen se aplică îndeosebi
la Cirrostratus şi Stratus.
Nebulozitate. Totalitatea norilor de pe bolta cerească şi în sens mai restrâns, gradul de acoperire al bolţii cereşti cu nori, formează
nebulozitatea atmosferică.
Nebulozitatea inferioară reprezintă gradul de acoperire a cerului numai cu nori a căror bază este situată în etajul inferior.
Nebulozitatea parţială a norilor reprezintă porţiunea din bolta cerului acoperită de toţi norii CL prezenţi sau în lipsa norilor CL , de toţi
norii CM prezenţi.
Nebulozitatea totală reprezintă gradul de acoperire a cerului cu toţi norii existenţi în momentul observaţiei.
Nimbostratus. Pătură noroasă cenuşie, adesea întunecată, al cărei aspect devine difuz datorită căderilor mai mult sau mai puţin
continue de ploaie sau ninsoare, care în cea mai mare parte ating solul. Grosimea acestei pânze noroase este suficient de mare peste tot
pentru a masca complet Soarele sau Luna. Sub acest nor există frecvent nori joşi şi destrămaţi care pot fi uniţi sau nu cu baza lui.
Ninsoare. Precipitaţie sub formă de cristale de gheaţă, izolate sau unite între ele, care cade dintr-un nor.
Ninsoare grăunţoasă. Precipitaţie sub formă de particule de gheaţă foarte mici, albe şi opace, care cade dintr-un nor. Aceste particule
au formă aproximativ plată sau alungită şi diametrul lor este în general mai mic de 1 mm.
Norul este un hidrometeor constituit dintr-o suspensie de particule minuscule de apă lichidă sau de gheaţă în atmosferă sau din
ambele în acelaşi timp, care în general nu ating solul. De asemenea, el mai poate să conţină particule de apă sau de gheaţă de dimensiuni
mari, precum şi particule lichide neapoase sau particule solide, provenite de exemplu din vapori industriali, fum sau pulberi.
Norul de tornadă reprezintă un fenomen meteorologic constituit dintr-un vârtej cel mai adesea cu caracter violent care este asociat
cu prezenţa unui vârtej (vortex) noros în formă de coloană sau pâlnie care coboară din baza unui nor Cumulonimbus dar nu atinge solul sau
suprafaţa de apă. Un nor în formă de pâlnie în forma dezvoltată (când atinge solul sau suprafaţa apei) este considerat tornadă dacă se produce
deasupra uscatului şi trombă dacă se produce deasupra unei suprafeţe de apă.
O
Observaţia meteorologică reprezintă evaluarea sau măsurarea unuia sau a mai multor elemente meteorologice (WMO-No.49
„Meteorological observation”).
Opacus. Nori în banc întins, pânză sau strat, din care cea mai mare parte este suficient de opacă pentru a masca complet Soarele
sau Luna. Termenul se aplică la genurile Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi Stratus.
Ora sinoptică este ora, exprimată în timp universal Greenwich - UTC, la care sunt efectuate simultan prin înţelegere internaţională
observaţii meteorologice pe tot cuprinsul globului terestru.
Ora standard intermediară este ora sinoptică la care se efectuează observaţii sinoptice ce fac obiectul unui schimb de date la scară
naţională sau subregională; orele standard intermediare sunt: 03, 09, 15 şi 21 UTC.
Ora standard principală este ora la care se efectuează observaţia sinoptică ce face obiectul schimbului de date la scară regională
sau mondială; orele standard principale sunt: 00, 06, 12 şi 18 UTC.
Oraj. Una sau mai multe descărcări bruşte de electricitate atmosferică, ce se manifestă printr-o lumină scurtă şi intensă (fulger) şi
printr-un zgomot sec sau printr-un bubuit surd (tunet). Fenomenul se consideră ca oraj, chiar dacă se aude numai tunetul, iar fulgerul nu se
vede.
Orizontul vizibil al staţiei. Zona din jurul staţiei meteorologice pe o rază maximă de 500 m şi nu întreaga suprafaţă vizibilă cuprinsă
între locul de efectuare a observaţiei şi linia de orizont care o mărgineşte.
P
Pannus. Fâşii sau fragmente noroase destrămate, care se formează sub alt nor şi care se pot uni cu baza acestuia; prin îndesire
pot forma uneori un strat continuu. Acest nor anexă se observă cel mai adesea sub Altostratus, Nimbostratus, Cumulus şi Cumulonimbus.
D-7
Pădure de nori. Aspect particular al suprafeţei superioare a norilor, care se observă atunci când această suprafaţă prezintă înmuguriri
şi protuberanţe dese, care au formă de turnuri. Ambele aspecte (mare şi pădure de nori) sunt observabile numai de la unele staţii de munte
sau din avioane în zbor.
Pâcla de nisip. Suspensie în atmosferă de pulberi sau particule mici de nisip care au fost ridicate de pe sol, înainte de momentul
observaţiei, de o furtună de praf sau de nisip.
Pâcla uscată. Suspensie în atmosferă, de particule uscate extrem de mici, invizibile cu ochiul liber şi suficient de numeroase pentru
a da aerului un aspect opalescent.
Pânză de nori. Dispunere particulară a norilor care formează un strat continuu de grosime relativ redusă, însă cu extindere orizontală
foarte mare.
Perlucidus. Nori în banc întins, pânză sau strat, care prezintă spaţii bine marcate, însă uneori foarte mici, între elementele lor. Aceste
spaţii permit să se zărească Soarele, Luna, albastrul cerului sau norii situaţi deasupra lor. Termenul se aplică la genurile Altocumulus şi
Stratocumulus.
Picăturele. Particule de apă cu dimensiuni foarte mici, care practic plutesc în atmosferă.
Picături. Particulele de apă cu dimensiuni mai mari, care în general cad sub formă de precipitaţii.
Pileus. Nor anexă de mică extindere orizontală, în formă de bonetă sau capişon; de regulă este situat deasupra vârfului unui nor
cumuliform sau este alăturat regiunii superioare a acestuia, care adesea îl străpunge. Este posibil ca destul de frecvent să se observe mai
mulţi pileus suprapuşi. Se observă în principal la genurile Cumulus şi Cumulonimbus.
Ploaie. Precipitaţie sub formă de picături de apă, care cade dintr-un nor.
Ploaie suprarăcită. Ploaie ale cărei picături au temperatură mai mică de 0°C.
Polei. Depunere de gheaţă, compactă şi netedă, în general transparentă, care provine din îngheţarea picăturilor de ploaie sau de
burniţă suprarăcite în timpul căderii acestora, pe obiectele a căror suprafaţă are o temperatură negativă sau puţin mai mare de 0°C.
Praecipitatio. Precipitaţii (ploaie, ninsoare, granule de gheaţă, măzăriche, grindină, etc.) care cad dintr-un nor şi ating suprafaţa
terestră. Această particularitate suplimentară se observă cel mai frecvent la genurile Altostratus, Nimbostratus, Stratocumulus, Stratus,
Cumulus şi Cumulonimbus.
Precipitaţii atmosferice. toate produsele de condensare şi cristalizare a vaporilor de apă din atmosferă, care cad de obicei din nori
şi ajung la suprafaţa pământului sub formă lichidă, solidă sau sub ambele forme în acelaşi timp. Cantităţile se măsoară pentru: ploaie, ninsoare,
lapoviţă şi burniţă.
Precipitaţiile uniforme au, în general, o durată mai lungă şi cad din norii stratiformi, sub formă de picături de ploaie, burniţă sau fulgi
de zăpadă, de dimensiuni mici sau mijlocii.
Presiunea atmosferică reprezintă forţa pe care atmosfera o exercită prin greutatea ei asupra suprafeţei orizontale. Altfel spus,
presiunea atmosferică este egală cu greutatea, pe unitatea de suprafaţă (1 cm 2), a coloanei verticale de aer care se întinde de la suprafaţa
dată până la limita superioară a atmosferei.
R
Radiatus. Nori ce se prezintă sub formă de benzi late paralele sau sunt dispuşi în benzi paralele care, ca urmare a efectului de
perspectivă, converg aparent spre un punct al orizontului sau atunci când benzile traversează tot cerul converg spre două puncte opuse ale
orizontului, denumite „puncte de radiaţie". Termenul se aplică în principal la genurile Cirrus, Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi
Cumulus.
Radiaţia absorbită reprezintă partea nereflectată din radiaţia globală incidentă.
Radiaţia atmosferică reprezintă partea din radiaţia terestră care este absorbită de atmosferă prin vaporii de apă, aerosolii lichizi,
bioxidul de carbon etc şi care este redirecţionată către suprafaţa terestră.
Radiaţia efectivă reprezintă diferenţa dintre radiaţia terestră şi radiaţia atmosferică.
Radiaţie infraroșie. Radiaţia cu lungimea de undă mai mare de 800 nm.
Radiaţia reflectată se referă la partea din radiaţia solară globală căreia i se modifică sensul de propagare după ce ajunge la suprafaţa
terestră, datorită caracteristicilor fizice ale suprafeţei terestre (rugozitate, culoare etc) fără a se modifica spectrul radiativ.
Radiaţia solară difuză se referă la partea din radiaţia solară directă care ajunge din toate direcţiile la suprafaţa terestră, după ce a
fost difuzată de către particulele componente ale atmosferei (moleculele gazelor, particulele solide și lichide aflate în suspensie în atmosferă).
Radiaţia solară directă se referă la partea din radiaţia solară care ajunge nemodificată la suprafaţa terestră sub forma unui fascicul
de raze paralele. Lungimea sa de undă este între 0,29 µm şi 3,0 µm.
Radiaţia solară globală se referă la suma dintre radiația solară directă şi radiaţia solară difuză care ajung simultan pe suprafaţa
terestră.
D-8
Radiaţia terestră reprezintă radiaţia de undă lungă emisă în flux continuu de suprafaţa terestră (suprafaţa subiacentă activă) după
ce s-a încălzit datorită convertirii radiaţiei solare directe (de undă scurtă) în radiaţie calorică (de undă lungă) dar şi de către aerosoli şi nori.
Radiaţie ultravioletă. Radiaţia cu lungime de undă mai mică de 400 nm.
Raport de amestec. Raportul dintre masa vaporilor de apă şi masa aerului uscat.
Rază verde. Culoarea în dominantă verde şi de scurtă durată, adesea sub forma unei străluciri scurte, observată în momentul în
care extremitatea marginii superioare a unui astru (Soare, Lună, uneori chiar o planetă) dispare sub orizont, sau apare deasupra orizontului.
Reprezentativitatea unei observaţii reprezintă gradul până la care această observaţie descrie în mod corect valoarea unei variabile
care este necesară pentru atingerea unui anumit scop.
Rouă. Depunere de picături de apă care se formează pe obiectele a căror suprafaţă este suficient de răcită, de obicei prin radiaţie
nocturnă, pentru a provoca condensarea directă a vaporilor de apă conţinuţi în aerul ambiant.
Roua îngheţată. Depunere de picături de rouă îngheţate.
S
Scânteiere. Variaţii rapide ale strălucirii stelelor sau luminilor terestre, care au adesea caracterul unor pulsaţii.
Sistemul noros este o grupare sau un ansamblu de nori, distinct şi durabil, constituit în general din mai multe zone diferenţiate,
denumite sectoare noroase, asamblate într-o formă caracteristică, aspectul cerului prezentând particularităţi proprii fiecărui sector în parte.
Specia. Grup de nori de aceeaşi formă, cu trăsături şi caracteristici comune.
Spissatus. Cirrus a cărui grosime optică este suficientă pentru ca ei să apară cenuşii atunci când sunt situaţi sau observaţi în direcţia
Soarelui.
Staţia meteorologică este locul ales ca reprezentativ pentru o zonă dată, în care se amplasează aparatura meteorologică şi se
efectuează observaţiile meteorologice. Staţia meteorologică este constituită dintr-o parcelă de teren amenajată după normele standard –
denumită platforma meteorologică – pe care se instalează majoritatea aparaturii de observare şi măsurare şi dintr-o clădire în care se asigură
condiţiile de desfăşurare a activităţii observatorilor (acolo unde este cazul) şi în care se instalează computerul şi eventual unele aparate
meteorologice.
Staţie sinoptică – reprezintă o staţie la care se efectuează observaţii sinoptice. (WMO-No.544).
Staţie de suprafaţă - reprezintă o locaţie pe suprafaţa Pământului din care se efectuează observaţii de suprafaţă (WMO-No.544).
Starea cerului. Termen de folosinţă curentă pentru desemnarea stării atmosferei în funcţie de nebulozitatea, genul, înălţimea norilor
prezenţi, care poate fi apreciat şi exprimat astfel:
– cer senin = cer pe care nu se observă nici un nor sau a cărui nebulozitate este mai mică de o optime;
– cer puţin noros = cer a cărui nebulozitate este egală cu una sau două optimi;
– cer semi-noros = cer a cărui nebulozitate este cuprinsă între 3 şi 5 optimi;
– cer mai mult noros = cer cu nebulozitate 6 ÷ 7 optimi;
– cer acoperit = cer cu nebulozitate egală cu 8 optimi.
Strat de nori. Dispunere particulară a norilor în aşa fel ca fiecare dintre ei să aibă aproximativ aceleaşi niveluri inferioare şi superioare.
Strat de zăpadă. Pătura (învelişul) de zăpadă depusă pe suprafaţa solului sau a gheţurilor, care se formează în urma ninsorilor.
Stratul de zăpadă se caracterizează prin: grosime, uniformitate, structură şi densitate, ultimele două fiind direct interdependente.
Strat de zăpadă discontinuu. Strat de zăpadă care, în momentul observaţiei, nu acoperă complet solul, atât pe platforma pe care se
efectuează măsurătorile asupra stratului de zăpadă, cât şi în împrejurimile staţiei meteorologice, fie că este vorba de un strat în topire, fie că
este vorba de un strat proaspăt depus după o ninsoare slabă cu vânt moderat sau tare.
Stratiformis. Nori etalaţi în strat sau în pânză orizontală, de mare întindere. Acest termen se aplică la Altocumulus, Stratocumulus şi
mai rar la Cirrocumulus.
Stratocumulus. Banc, pânză sau strat de nori cenuşii sau albicioşi, uneori gri-albicioşi, care prezintă aproape întotdeauna părţi
întunecate, constituit din elemente în formă de dale, plăci, rulouri, unite sau nu între ele şi cu aspect nefibros (fără virga). Cea mai mare parte
a elementelor mici, dispuse regulat, au o lăţime aparentă mai mare de 5 grade.
Stratus. Strat noros în general cenuşiu, cu bază destul de uniformă, din care poate să cadă burniţă, prisme de gheaţă sau ninsoare
grăunţoasă. Când Soarele este vizibil prin acest strat, imaginea lui este net conturată. Stratus nu dă loc la fenomene de halo, decât eventual
la temperaturi foarte joase. Uneori se prezintă sub formă de bancuri destrămate.
D-9
Ş
Şir (drum) de nori. Norii dispuşi în şiruri aproximativ paralele cu direcţia vântului de la nivelul lor şi care aparent converg către un
punct sau două puncte opuse ale orizontului; norii care constituie cel mai frecvent şirurile de nori sunt Cumulus din specia mediocris.
T
Temperatura reprezintă o mărime fizică ce caracterizează agitaţia medie aleatoare a moleculelor într-un corp fizic.
Temperatura aerului este mărimea care caracterizează starea de încălzire sau răcire a atmosferei, măsurată în platforma
meteorologică, în imediata apropiere a suprafeţei terestre.
Temperatura punctului de rouă este temperatura la care aerul umed trebuie să se răcească pentru ca să devină saturat în prezenţa
apei pure, fără schimbarea presiunii şi a raportului de amestec.
Temperatura suprafeţei solului reprezintă gradul de încălzire a particulelor componente ale acestuia în locul în care este efectuată
observaţia.
Tensiunea vaporilor de apă sau tensiunea actuală a vaporilor de apă este presiunea parţială a vaporilor de apă într-un volum de aer
dat, aflat în echilibru termodinamic cu o suprafaţă evaporantă de apă sau gheaţă. În cazul în care volumul de aer este saturat în vapori de
apă, presiunea parţială a vaporilor este maximă, purtând denumirea de tensiune de saturaţie sau tensiune maximă.
Translucidus. Nori în banc întins, pânză sau strat, din care cea mai mare parte este suficient de transparentă pentru a lăsa să apară
poziţia Soarelui sau a Lunii. Acest termen se aplică la genurile Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi Stratus.
Transport de praf sau nisip. Ansamblu de particule de praf sau de nisip, ridicate de pe sol la înălţimi mici sau moderate, din locul
observaţiei sau din vecinătatea acestuia, de un vânt suficient de puternic şi turbulent.
Transport de praf sau de nisip la sol. Praf sau nisip ridicat de vânt la înălţime mică deasupra solului (până la nivelul ochiului
observatorului). Vizibilitatea orizontală nu este prea redusă la nivelul ochiului observatorului.
Transport de praf sau de nisip la înălţime. Praf sau nisip ridicat de vânt până la înălţimi mari deasupra solului (peste nivelul ochiului
observatorului); vizibilitatea orizontală la nivelul ochiului observatorului este destul de redusă.
Transport de zăpadă. Ansamblu de particule de zăpadă ridicate de pe sol de un vânt suficient de turbulent şi puternic.
Transport de zăpadă la sol. Ansamblu de particule de zăpadă ridicate de vânt de pe suprafaţa solului, până la nivelul ochiului
observatorului (1,5 m).
Transport de zăpadă la înălţime. Ansamblu de particule de zăpadă ridicate de vânt de pe suprafaţa solului, peste nivelul ochiului
observatorului (1,5 m).
Tremurătură. Agitaţie aparentă a obiectelor de la suprafaţa terestră, atunci când sunt văzute într-o direcţie aproape orizontală.
Trombă. Fenomen constituit dintr-un turbion de vânt, adesea intens, a cărui prezenţă se manifestă printr-o coloană noroasă sau un
con noros răsturnat, cu formă de pâlnie, care iese din baza unui nor Cumulonimbus şi atinge suprafaţa apei. „Tufişul" este format din picături
de apă ridicate de la suprafaţa mării.
Tuba. Coloană noroasă sau con noros răsturnat, în formă de pâlnie, care iese din baza unui nor; constituie manifestarea noroasă a
unui turbion de vânt, mai mult sau mai puţin intens. Această particularitate suplimentară se observă la genul Cumulonimbus şi extrem de rar
la Cumulus.
Tunet. Zgomot sec sau bubuitură surdă care însoţeşte fulgerul.
Turbion de praf sau de nisip. Ansamblu de particule de praf sau de nisip, însoţite uneori de mici resturi, ridicate de pe sol sub forma
unei coloane turbionare şi de înălţime variabilă, cu axul aproximativ vertical şi diametrul mic.
U
Umezeala aerului reprezintă cantitatea de vapori de apă conţinută într-o unitate de măsură a volumului de aer.
Umezeala relativă exprimă raportul în procente (%) dintre tensiunea actuală a vaporilor de apă şi tensiunea maximă a vaporilor de
apă, la aceeaşi temperatură.
Umezeala specifică. Raportul dintre masa vaporilor de apă şi masa aerului umed.
Uncinus. Cirrus, adesea în formă de virgule, terminate în partea de sus printr-un cârlig sau smoc, a cărui parte superioară nu are
formă de protuberanţă rotunjită.
Undulatus. Nori în bancuri, pânze sau straturi care prezintă ondulaţii. Aceste ondulaţii pot fi observate într-o pătură noroasă destul
de uniformă sau în nori constituiţi din elemente unite sau nu între ele. Uneori este aparent un sistem dublu de ondulaţii. Termenul se aplică în
principal la genurile Cirrocumulus, Cirrostratus, Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus şi Stratus.
D-10
V
Varietatea. Grup de indivizi sau elemente care se diferenţiază în cadrul unei specii prin unele particularităţi morfologice.
Văl de nori. Pânză de nori suficient de transparentă pentru a permite identificarea poziţiei Soarelui sau a Lunii.
Vântul reprezintă mişcarea aerului în raport cu suprafaţa terestră. De regulă, se are în vedere componenta orizontală a acestei
mişcări.
Vânt în rafale. Vântul caracterizat prin fluctuaţii rapide ale vitezei.
Vârful norului este nivelul cel mai înalt din atmosferă la care, pentru un nor sau un strat noros determinat, aerul conţine o cantitate
perceptibilă de particule noroase.
Velum. Văl noros anexă, de mare întindere orizontală, situat puţin deasupra vârfurilor unuia sau mai multor nori cumuliformi, sau în
imediata vecinătate a regiunii lor superioare, care adesea îl străpung. Velum se observă în special la Cumulus şi Cumulonimbus.
Vertebratus. Nori ale căror elemente sunt dispuse în aşa fel încât aspectul lor sugerează pe cel al vertebrelor, coastelor sau
scheletului unui peşte. Acest termen se aplică în principal la genul Cirrus.
Vijelia se caracterizează printr-o puternică variaţie a vântului; viteza vântului creşte brusc pentru o perioadă scurtă, uneori de ordinul
minutelor, însoţită şi de o schimbare de direcţie în majoritatea cazurilor la fel de rapidă. Momentul declanşării vijeliei corespunde cu cel de
producere a creşterii bruşte de presiune şi umezeală relativă şi de scădere a temperaturii aerului. Terminarea fenomenului este la fel de
bruscă, adică scăderea vitezei vântului se produce într-un interval de timp scurt şi nu mai este însoţită de schimbarea direcţiei. În timpul vijeliei,
vântul bate în rafale, iar viteza lui poate depăşi 100 km/oră.
Virga. Trene de precipitaţii, verticale sau oblice, care atârnă sub suprafaţa inferioară a unui nor (baza norului), însă nu ating suprafaţa
terestră. Această particularitate se observă cel mai frecvent la genurile Cirrocumulus, Altocumulus, Altostratus, Nimbostratus, Stratocumulus,
Cumulus şi Cumulonimbus.
Viscol. Transport de zăpadă la înălţime (peste nivelul ochiului observatorului), însoţit de ninsoare.
Vizibilitatea meteorologică (la staţia meteorologică) reprezintă starea optică a atmosferei şi se defineşte prin distanţa maximă la care
un obiect având caracteristici definite poate fi identificat şi văzut cu uşurinţă.
Vizibilitatea orizontală este distanţa maximă până la care, pentru o transparenţă oarecare a aerului, un obiect absolut negru, cu mari
dimensiuni unghiulare (peste 20 minute unghiulare), proiectat de fondul cerului aproape de orizont, se contopeşte cu acel fond şi principalele
sale caracteristici nu mai pot fi determinate. În natură nu există obiecte absolut negre ideale şi de aceea toate obiectele reale (munţi, păduri,
clădiri etc.), de care observatorii se folosesc la staţii pentru determinarea vizibilităţii meteorologice, au o culoare mult mai deschisă şi prin
urmare, devin invizibile pe fondul cerului, pentru o vizibilitate meteorologică puţin mai mare decât distanţa până la ele.
Z
Zid de praf sau de nisip. Partea anterioară a unei furtuni de praf sau de nisip văzută de la distanţă, are aspectul unui zid imens care
înaintează, mai mult sau mai puţin rapid.
D-11
Bibliografie:
[1]. WMO-No.8, Guide to Meteorological Instruments and Methods of Observation, ediția 2021
[2]. WMO-No.100, Guide to Climatological Practices
[3]. WMO-No.168, Guide to Hydrological Practices – Volume I
[4]. WMO-No.306, Manual on Codes
[5]. WMO-No.407, International Cloud Atlas – Volume I – Manual on the Observation of Clouds and other Meteors
[6]. WMO-No. 407, International Cloud Atlas – Volume II
[7]. WMO-No.488, Guide to the Global Observing System
[8]. WMO-No.544, Manual on the Global Observing System – Volume I
[9]. WMO/TD-No.872, WMO Solid Precipitation Measurement Intercomparison
[10]. WMO/TD-No.1185, Guidelines on Climate Observation Networks and Systems
[11]. WMO/TD-No.1186, Guidance on Metadata and Homogeneization (Eric Aguilar și colaboratorii)
[12]. WMO - The Measurement of Gustiness at Routine Wind Stations: A Review. Instruments and Observing Methods
Report No.31
[13]. CIMO/OPAG-SURFACE/ET ST&MT-1 /Doc.4.3., Maintenance of Accurate Metadata for all Automatic Weather
Station Installations (Igor Zahumensky)
[14]. Măhăra, Gh. (2001), Meteorologie, Edit. Universităţii din Oradea, Oradea
[15]. Instrucțiuni pentru observarea, identificarea și codificarea norilor și a fenomenelor meteorologice (meteorii),
Institutul de Meteorologie și Hidrologie, București 1966
[16]. http://www.sciencedaily.com/terms/solar_radiation.htm
[17]. http://eesc.columbia.edu/courses/ees/climate/lectures/radiation/
[18]. http://www.pveducation.org/pvcdrom/properties-of-sunlight/solar-radiation-at-earths-surface
[19]. http://eesc.columbia.edu/courses/ees/climate/lectures/radiation/em_energy.html
[20]. http://www.its.caltech.edu/~atomic/snowcrystals/class/class.htm
[21]. http://www.sciencedaily.com/terms/solar_radiation.htm
[22]. http://eesc.columbia.edu/courses/ees/climate/lectures/radiation/
[23]. http://www.pveducation.org/pvcdrom/properties-of-sunlight/solar-radiation-at-earths-surface
[24]. http://eesc.columbia.edu/courses/ees/climate/lectures/radiation/em_energy.html
[25]. http://www.vaisala.com/en/roads/products/atmosphericsensors/Pages/QMS101.aspx)
[26].http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/HMP155-Datasheet-
B210752EN-E-LoRes.pdf
[27]. http://www.livedata.se/images/Vaisala/MAWS/MAWS_sensors.pdf
[28].http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/QMT110_datasheet_B211080
EN-A.pdf
[29]. ftp://ftp.campbellsci.com/pub/csl/outgoing/uk/manuals/cm6b_cm11.pdf
[30]. http://www.logotronic.at/en/products-1/sensoren-fuer-die-meteorologie/sonnenscheindauer/124-163.htm
[31].http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/MET-RDS-PWD-Family-
brochure-B210385EN-D-LOW-v1.pdf
[32]. http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/IRU9429_datasheet_2010-11-
11.pdf
[33].http://wt.nau.edu.ua/img/TAD2PG-6_Ice1.jpg
[34].http://photo.accuweather.com/photogallery/size/72305/ice+storm+in+kentucky
[35]. http://ww2010.atmos.uiuc.edu/(Gh)/guides/mtr/cld/prcp/zr/frz.rxml
[36]. http://www.vaisala.com/en/products/windsensors/Pages/WA15.aspx
[37]. http://www.vaisala.com/en/products/windsensors/Pages/WMT52.aspx
[38]. http://www.vaisala.com/en/products/windsensors/Pages/WMT700.aspx
[39]. http://www.vaisala.com/en/products/windsensors/Pages/WA25.aspx
Bibliografie-1
[40]. http://www.vaisala.com/en/products/windsensors/Pages/WM30.aspx
[41]. http://www.vaisala.com/en/products/presentweathersensors/pages/default.aspx
[42]. http://www.vaisala.com/Vaisala%20Documents/Brochures%20and%20Datasheets/IRU9429_datasheet_2010-11-
11.pdf
[43]. http://www.echipot.ro/istrumente-meteo/radiatia-solara/masurarea-radiatiei-solare/radiometre-nete-753.html
[44]. https://cloudatlas.wmo.int
[45]. Singh, Pratop (2005), Snow Density, Water Encyclopedia, Wiley, DOI 10.1002/047147844x.me356, 4:333-334
[46]. Judson, Arthur si Doesken, Nolan (2000), Density of Freshly Fallen Snow in the Central Rocky Mountains, Bulletin
of the American Meteorological Society, Vol. 81, No. 7, July 2000, 1577-1587
[47].https://sites.google.com/a/coe.edu/principles-of-structural-chemistry/relationship-between-light-and-
matter/electromagnetic-spectrum
[48]. https://ro.wikipedia.org/wiki/Albedo
[49].https://www.alphaomega-electronics.com/en/sensors-probes/685-si-121-ss-narrow-field-of-view-infrared-
radiometer-sensor.html
[50].Instrucțiuni pentru stațiunile și posturile meteorologice, Vol. V, Instrumente meteorologice, I.D.-27-65
Bibliografie-2
ANEXA 1
Etimologia denumirii norilor. Clasificarea norilor.
NORII
1. Genuri
1. CIRRUS - de la latinescul cirrus, care înseamnă bucle de păr, tufă de crini, pană de pasăre
2. CIRROCUMULUS - nume compus din cirrus și cumulus
3. CIRROSTRATUS - nume compus din cirrus și stratus
4. ALTOCUMULUS - nume compus din latinescul altum, care înseamnă locuri înalte, înălțime, partea de sus
a atmosferei și cumulus
5. ALTOSTRATUS - nume compus din altum și stratus
6. NIMBOSTRATUS - nume compus din latinescul nimbus, care înseamnă ploios și stratus
7. STRATOCUMULUS - nume compus din stratus și cumulus
8. STRATUS - de la latinescul stratus, participiul trecut al verbului sternere, care înseamnă întindere,
etalare, aplatizare, acoperire
9. CUMULUS - de la latinescul cumulus, care înseamnă grămadă, morman, îngrămădeală, stivuire
10. CUMULONIMBUS - nume compus din cumulus și nimbus
2. Specii
1. FIBRATUS - de la latinescul fibratus, care înseamnă fibros , constituit din fibre, sau din filamente
2. UNCINUS - de Ia latinescul uncinus, care înseamnă cârlig, curbat
3. SPISSATUS - de la latinescul spissatus, participiul trecut al verbului spissare, care înseamnă a
îngroşa, condensa, a deveni mai gros sau mai compact
4. CASTELLANUS - de la latinescul castellanus, derivat de la castellum, care înseamnă castel puternic,
incinta unui oraş fortificat
5. FLOCCUS - de la latinescul floccus, care înseamnă smoc de lână, păr sau puful unei stofe
6. STRATIFORMIS - nume compus din stratus şi forma
7. NEBULOSUS - de la latinescul nebulosus, care înseamnă plin de pâclă, acoperit de ceaţă, cu aspect
nebulos
8. LENTICULARIS - de la latinescul lenticuIaris, diminutivul cuvântului lens, care înseamnă lentilă
9. FRACTUS - de la latinescul fractus, participiul trecut al verbului frangere, care înseamnă a sparge,
a rupe, a fractura, a destrăma, a face în bucăţi
10. HUMILIS - de la latinescul humilis, care înseamnă puţin înalt, jos, de talie mică
11. MEDIOCRIS - de la latinescul mediocris, care înseamnă mijlociu, care ţine mijlocul, de categorie medie
12. CONGESTUS - de la latinescul congestus, participiul trecut al verbului congere, care înseamnă a îngră-
mădi, a aduna, a stivui, a acumula
13. CALVUS - de la latinescul calvus, care înseamnă chel şi prin extindere se spune despre ceva că
este jupuit, dezbrăcat, sau despuiat
14. CAPILLATUS - de la latinescul capillatus, care înseamnă păros ; derivat de la capillus, care înseamnă
păr, coadă de cometă
15. VOLUTUS - de la latinescul volutus, care înseamnă rulat
3. Varietăți
1. INTORTUS - de la latinescul intortus, participiul trecut al verbului intorquere, care înseamnă a răsuci,
a întoarce, a împleti
2. VERTEBRATUS - de la latinescul vertebratus, care înseamnă că are vertebre, sau este în formă de vertebre
3. UNDULATUS - de la latinescul undulatus, care înseamnă că prezintă unde sau ondulaţii; derivat de la
unduia, diminutivul cuvântului unda, care înseamnă undă, val
4. RADIATUS - de la latinescul radiatus, derivat din verbul radiare care exprimă ideea de iradiere, de a fi
radiant
5. LACUNOSUS - de la latinescul lacunosus, care înseamnă a avea găuri; derivat de la lacuna, care
înseamnă gaură, cavitate, interstiţiu (spaţiu între elemente componente), lacună
6. DUPLICATUS - de la latinescul duplicatus, participiul trecut al verbului duplicare, care exprimă ideea de
dublare, de repetare, de a fi dublu
7. TRANSLUCIDUS - de la latinescul translucidus, care înseamnă transparent, diafan
8. PERLUCIDUS - de la latinescul perlucidus, care înseamnă că lasă să se vadă prin transparenţă, care
permite luminii să treacă
9. OPACUS - de la latinescul opacus, care însermnă întunecat, sumbru, gros, opac
Anexa1-1
4. Particularități suplimentare și nori anexă

1. INCUS - de la latinescul incus , care înseamnă nicovală
2. MAMMA - de la latinescul mamma, care înseamnă mamelă
3. VIRGA - de la latinescul virga, care înseamnă baghetă, ramură, vargă
4. PRAECIPITATIO - de la latinescul praecipitatio, care înseamnă cădere (într-o râpă)
5. ARCUS - de la latinescul arcuş care înseamnă arc, arcadă, boltă
6. TUBA - de la latinescul tuba, care înseamnă trompetă şi prin extindere tub, conductă
7. PILEUS - de la latinescul pileus care înseamnă bonetă
8. VELUM - de la latinescul velum, care înseamnă pânză de corabie
9. PANNUS - de la latinescul pannus, care înseamnă bucată de stofă, bucată, fâşie, zdreanţă
10. FLUCTUS - de la latinescul fluctus, care înseamnă val, talaz
11. CAVUM - din latinescul cavum, care înseamnă cavitate, gaură, gol
12. ASPERITAS - din latinescul asperitas, care înseamnă asperitate, rugozitate
13. MURUS - din latinescul murus, care înseamnă zid
14. CAUDA -din latinescul cauda, care înseamnă coadă
15. FLUMEN -din latinescul flumen, care înseamnă a curge, curge, un curent, un râu sau un
pârâu
5. Nori genitus (origine ) și mutatus (transformare)

1. FLAMMAGENITUS - de la latinescul flamma , care înseamnă foc
2. HOMOGENITUS - de la latinescul homo, care înseamnă om
3. CATARACTAGENITUS - de la latinescul cataracta, care înseamnă cascadă
4. SILVAGENITUS - de la latinescul silva, care înseamnă pădure
5. HOMOMUTATUS - de la latinescul homo care înseamnă om
Anexa1-2
6. Clasificarea norilor – https://cloudatlas.wmo.int/en/cloud-classification-summary.html

(august 2022)
Anexa1-3
ANEXA 2
PRECIPITAŢIILE ATMOSFERICE
Măsurarea cantităților de precipitații cu aparatura clasică – pluviometrul și eprubeta pluviometrică
În reţeaua meteorologică națională măsurarea cantităților de precipitaţii atmosferice se poate efectua

cu ajutorul pluviometrului tip I.M.C. numai în cazurile:
- defectării temporare a aparaturii automate specifice
- furnizării de date suspecte de către traductor din diferite cauze (de exemplu: vânt, lipsa fenomenului
precipitabil etc)
- în timpul sezonului rece la stațiile meteorologice dotate cu pluviometru automat cu basculare.
În sistem clasic cu măsurători efectuate de către observator, în funcție de programul cu personal la stația
meteorologică, cantitățile de apă se măsoară zilnic, la orele sinoptice principale și intermediare 00, 03, 06, 09, 12,
15, 18, 21 UTC și ori de câte ori situația o impune (la solicitarea Centrului Național de Prognoză Meteorologică și
numai la „pluviometrul avertizor”).
Măsurătoarea se efectuează cu ajutorul celor două vase / cilindri ale pluviometrului, care sunt puse în
funcţiune alternativ, prin scoaterea capacului (în cazul căderii precipitaţiilor).
În cazul precipitaţiilor lichide, pentru măsurarea cantităților la termenul de observaţie se procedează astfel:
– se ia capacul de la cilindrul de rezervă al pluviometrului și se instalează pe cilindrul care a fost în funcţiune;
– se scoate colectorul din cilindrul care a fost în funcţiune prin îndepărtarea barei de susţinere, cu deosebită atenție
pentru ca să nu se verse;
– se toarnă apa din colector în eprubeta pluviometrică, în așa fel încât să nu se piardă nici o picătură.
În cazul precipitaţiilor solide, în ambele vase / cilindri ale pluviometrului, trebuie să se instaleze dispozitivele
speciale de zăpadă (crucea de zăpadă), iar pentru măsurarea cantităților, la termenul de observaţie, se procedează
astfel:
Amplasarea dispozitivului pentru zăpadă în interiorul pluviometrului
– se ia capacul așezat pe cilindrul de rezervă al pluviometrului și se acoperă cu el cilindrul pluviometrului

care a fost în funcţiune;
– deoarece precipitațiile solide, cât și cele mixte, se depun și în cilindrul pluviometrului și numai o parte din
ele ajung în colector, se scoate cu totul din suportul fixat pe stâlp cilindrul pluviometrului care a fost în
funcţiune și se duce în biroul stației unde se lasă să se topească precipitaţiile solide colectate. Numai în
situația în care nu este destul timp până la momentul transmisiei mesajului meteorologic pentru a se topi întreaga
cantitate de precipitații solide, se poate aplica următoarea procedură: se măsoară în eprubeta pluviometrică o
cantitate suficientă de apă rece, de exemplu până la gradația 8.0. Această apă este turnată în cilindrul pluviometrului
peste precipitațiile solide, astfel încât acestora să le fie favorizată topirea și scurgerea în colectorul pluviometrului.
După aceea, se extrage colectorul pluviometrului și se toarnă cantitatea de apă în eprubeta pluviometrică în vederea
măsurării cantității. Din cantitatea totală măsurată astfel se scade 8.0, apa rece folosită la topirea precipitațiilor solide.
ATENȚIE! Nu se va folosi niciodată apă fierbinte pentru a nu favoriza evaporarea cantităților de precipitații
și apariția unei măsurători eronate.
– se scoate colectorul din cilindrul pluviometrului, iar apa rezultată din topire se toarnă în eprubeta
pluviometrică.
Anexa2-1
Pentru determinarea cantității de apă, eprubeta se așează pe o suprafaţă perfect orizontală. Se citeşte apoi
pe eprubetă (în mm și zecimi de mm) nivelul până la care s-a ridicat apa. Pentru ca citirea să fie cât mai precisă,
trebuie ca ochiul observatorului să se afle exact la nivelul apei din eprubetă. În figura de mai jos se prezintă modul
corect de efectuare a citirilor.
În figură se indică valoarea corespunzătoare a fiecărei diviziuni a eprubetei.
Dacă apa din eprubetă ajunge de exemplu, până la linia AB care coincide cu diviziunea a șasea, înseamnă
că apa din eprubetă ajunge până în dreptul liniei CD sau EF, ea va corespunde, respectiv la 2,0 mm sau la 8,4
mm.
Când cantitatea de precipitații depăşeşte 10 mm, eprubeta se umple de mai multe ori până la nivelul de 10
mm, măsurându-se apoi și cantitatea de apă rămasă. Cantitatea totală de apă căzută va fi în acest caz suma
cantităților precipitaţiilor, măsurate succesiv. De exemplu, dacă eprubeta a fost umplută de două ori până la 10 mm
și apoi, ultima oară, până la 8,9 mm cantitatea totală de apa este:
10,0 + 10,0 + 8,9 mm = 28,9 mm
Uneori, când roua este abundentă sau când ceața este deasă (densă), în pluviometru pot fi găsite mici
cantități de apă. Acestea nu se vor măsura în vederea raportării ca și cantitate de precipitații.
În cazul observării depunerilor solide pe părţile interioare a pluviometrului se va proceda la
îndepărtarea lor.
În vederea efectuării unor măsurători corecte, observatorul este obligat, ca la fiecare termen de observaţie,
să respecte și următoarele indicaţii:
• să controleze starea de curăţenie a părtii receptoare a vasului pluviometrului în funcţiune și a colectorului
respectiv și, dacă este cazul, să procedeze la curățirea lor;
• să controleze dacă vasul colector este în perfectă stare, iar în cazul semnalării fisurilor se iau măsurile
necesare pentru repararea acestuia;
• să verifice orizontalitatea suprafeţei receptoare a vaselor pluviometrului și în cazul constatării inclinării
acesteia să procedeze la eliminarea cauzelor ei.
De asemenea, trebuie avut în vedere să se efectueze măsurători suplimentare atât în cazul averselor de
ploaie, ce se produc în zilele cu temperaturi deosebit de ridicate, pentru evitarea pierderilor de apă prin evaportare,
cât și în cazul averselor puternice de ninsoare, când între două termene de observaţii, partea receptoare a vasului
în funcţiune poate fi umplută complet de zăpadă.
Citirea diviziunilor pe eprubeta pluviometrică

Anexa2-2
ANEXA 3
Anexa3-1
ANEXA 4
PROCESELE DE FORMARE A NORILOR
(https://cloudatlas.wmo.int/)
1. Norii Cirrus
Norii Cirrus sunt constituiţi exclusiv din cristale de gheaţă foarte mici, dimensiunea cristalelor
şi subţirimea elementelor noroase explicând transparenţa majorităţii acestor nori.
Procesul de bază în formarea norilor Cirrus este sublimarea vaporilor de apă, datorită
răcirii adiabatice a aerului în mişcările ascendente din troposfera superioară, caracteristice în
special zonelor frontale înalte.
1.1. Cirrus fibratus
Fig 1.1 a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus fibratus

(https://cloudatlas.wmo.int/cirrus-ci.html)
Un front oclus (Fig 1.1 a.) se deplasează dinspre vest după o zi de vară fără fenomene
atmosferice.
Anexa4-1
Fig 1.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus fibratus

Sondajul aerologic (Fig 1.1.b.) de la Camborne, Regatul Unit al Marii Britanii, de la ora 12:00
UTC, cu 8 ore mai devreme față de momentul observării norilor. Camborne este situat la 325 km S-
V și în apropierea zonei frontului.
Anexa4-2
Fig 1.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus fibratus

Imagine în infraroșu (Fig 1.1.c.), captată o oră mai târziu, arată o suprafață noroasă mare aflată
înaintea frontului oclus.
Anexa4-3
1.2. Cirrus uncinus
Fig 1.2. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus uncinus

(https://cloudatlas.wmo.int/species-cirrus-uncinus-ci-unc.html)
Sondajul aerologic (Fig 1.2.) efectuat la 100 km V-N-V, față de locul în care a fost identificat
norul, prezintă o atmosferă cu un conținut ridicat de umiditate în două straturi: de la 487 la 465 hPa
(5800 la 6200 m) și de la 407 la 385 hPa (7200 la 7600 m). Norul Cirrus uncinus pare a fi format la
peste 6000 m, iar temperatura aerului la înălțime susține posibilitatea formării nucleației eterogene.
Anexa4-4
1.3. Cirrus spissatus
Fig 1.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus spissatus mamma

(https://cloudatlas.wmo.int/species-cirrus-spissatus-ci-spi.html)
O masă de aer polar (Fig 1.3.a.) se deplasează de la vest către nord-vest deasupra Arhipelagului
Britanic, venind în urma unui front rece care a părăsit regiunea cu 3 ore mai devreme.
Anexa4-5
Fig 1.3.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus spissatus mamma

Anexa4-6
Sondajul aerologic (Fig 1.3.b.) efectuat la Camborne, Regatul Unit al Marii Britanii, indică un
nivel ridicat al umezelii aerului între altitudinile 4000 m și 7500 m.
Fig 1.3.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus spissatus mamma

Imagine satelitară (Fig 1.3.c.) care indică prin săgeata roșie locul unde a fost identificat norul
Cirrus spissatus mamma.
Anexa4-7
1.4. Cirrus castellanus
Cirrus castellanus se deosebesc de ceilalți nori Cirrus prin prezența unor mici turele rotunjite
sau creneluri care se extind pe verticală de la o bază comună. Spre deosebire de norii Altocumulus,
acesta are culoarea albă și nu prezintă nuanțe sau umbre. Norii castellanus indică existența unei
instabilități într-un strat atmosferic, dar nu neaparat sub baza norului.
Scorer (1972) și Corfidi (2008) definesc specia castellanus ca fiind un nor generat de eliberarea
căldurii latente în timpul ascensiunii în altitudine al unui curent de aer saturat într-un strat instabil.
Prin acest proces, norul va avea aspectul unui turn. Acest strat instabil poate fi generat:
- de o ridicare pe scară mare (scară sinoptică), deoarece temperatura de la baza stratului scade mai
lent decât temperatura la partea de sus a norului datorită decompresiei adiabatice
- o răcire a vârfului norului care generează aceeași diferență și o advecție a unei mase de aer instabilă
peste o masă de aer stabilă.
Fig 1.4.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus castellanus

(https://cloudatlas.wmo.int/species-cirrus-castellanus-ci-cas.html)
Fotografia norului Cirrus castellanus (Fig 1.4.b.) a fost realizată în condițiile în care deasupra
Spaniei exista o zonă de joasă presiune și instabilitate.
Anexa4-8
Fig 1.4.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus castellanus

(https://cloudatlas.wmo.int/species-cirrus-castellanus-ci-cas.html)
Anexa4-9
Fig 1.4.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus castellanus (https://cloudatlas.wmo.int/species-cirrus-

castellanus-ci-cas.html)
Sondajul aerolologic (Fig 1.4.c.) efectuat la Madrid arată niveluri instabile joase și condiționat
instabile mijlocii, însoțite de semnale caracteristice norilor de la 507 la 493 hPa și de la 270 la 201
hPa.
Anexa4-10
Fig 1.4.d. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus castellanus (https://cloudatlas.wmo.int/species-cirrus-

castellanus-ci-cas.html)
În imaginea satelitară (Fig 1.4.d.) captată la o oră după ce fotografia a fost făcută sunt prezente
celule de nor Cumulonimbus, care se dezvoltă spre estul Madridului. Spania se află în masa instabilă
de aer pre-frontală. În vestul Madridului se pot vedea nori de nivel mediu și înalt.
Norii Cirrus se pot forma pe cer senin, ca elemente noroase cu aspect de flocoane cu partea
superioară rotunjită; partea inferioară a acestor flocoane se transformă treptat în trene fibroase,
care pot persista sub formă de filamente, mult timp după dispariţia flocoanelor din care s-au format.
La fel de bine, norii Cirrus, în special cei filamentoşi, se mai pot forma din bancurile dense de Cirrus,
din Altocumulus floccus şi castellanus, din evoluţia şi dezvoltarea trenelor de virga provenite din
norii Cirrocumulus sau Altocumulus (Ci cirrocumulogenitus sau Ci altocumulogenitus), din părţile
superioare ale norilor Cumulonimbus (Ci cumulonimbogenitus), iar la temperaturi foarte joase chiar
din Cumulus congestus (Ci cumulogenitus). Norii Cirrus pot rezulta de asemenea şi din transformarea
unui Cirrostratus cu grosime neuniformă ca urmare a evaporării părţilor mai subţiri ale acestuia (Ci
cirrostratomutatus).
Forma sub care se observă cel mai frecvent norii Cirrus sunt filamentele sau fibrele subţiri,
izolate, care nu formează pânze sau straturi.
Anexa4-11
1.5. Cirrus altocumulogenitus
Fig 1.5.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus floccus altocumulogenitus

(https://cloudatlas.wmo.int/cirrus-may-form.html)
Transformarea din Altocumulus în Cirrus are drept caracteristică aspectul fibros și lăptos al
norului Cirrus (Fig 1.5.a.). Picăturelele de apă care alcătuiau norul Altocumulus au înghețat în cursul
ascensiunii pe verticală și au creat aspectul speciei floccus.
Fig 1.5.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus floccus altocumulogenitus

Anexa4-12
O zonă întinsă de presiune ridicată domină sud-estul Australiei (Fig 1.5.b.). Zona în care a fost
făcută fotografia norului este indicată cu săgeată roșie.
Sondajul aerologic (Fig 1.5.c.) a fost realizat pe aeroportul din Melbourne (Victoria, Australia)
aflat la 22 km în direcția nord-nord-vest față de locul în care a fost identificat norul. Acest nor
reprezintă un strat discret/subțire de umiditate care nu este sesizat pe sondajul aerologic. La nivelul
de 814 hPa există o inversiune, iar umezeala prezintă valori ridicate peste nivelul de 371 hPa.
Fig 1.5.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus floccus altocumulogenitus

Anexa4-13
1.6. Cirrus spissatus cumulonimbogenitus
În imaginea din Fig 1.6. este un nor Cirrus spissatus cumulonimbogenitus provenit din
destrămarea în urmă cu 45 de minute a unui Cumulonimbus capillatus. Acest nor reprezintă partea
de sus a norului Cumulonimbus.
Fig 1.6. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus spissatus cumulonimbogenitus

Anexa4-14
1.7. Cirrus uncinus cumulogenitus
În imaginea din Fig 1.7.a., norii Cirrus și Cirrocumulus sunt principalele genuri de nori. Turelele
dințate, foarte mici, care se ridică din baze comune sunt Cirrocumulus castellanus; aceste baze sunt
dispuse parțial în linii paralele și sunt sugestive pentru varietatea undulatus, lucru confirmat prin
detectarea vântului dinspre est la înălțimea estimată a norilor cirriformi.
În unele părți, Cirrocumulus floccus evoluează din castellanus, unde virga cu cristale de gheață
a disipat baza acesteia din urmă. Circulumulus floccus se dezvoltă treptat în fâșii asemănătoare
cârligului (Cirrus uncinus).
În partea de sus a imaginii se află și filamente curbate neregulat (Cirrus fibratus). Per
ansamblu, în această imagine există mai mulți nori Cirrus uncinus și fibratus decât Cirrocumulus.
Fig 1.7.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus uncinus cumulogenitus

Anexa4-15
Fig 1.7.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus uncinus cumulogenitus

Harta sinoptică (Fig 1.7.b.) arată situația care a fost cu trei ore înainte de realizarea fotografiei.
O mare parte a teritoriului Germaniei se afla sub o masă de aer cald provenită din sud-vestul Europei.
Temperaturile au depășit în acea zi după-amiaza valoarea de 100C. În interiorul acestui aer cald, nori
de altitudine joasă și mijlocie s-au dezvoltat și au deplasat de la sud către nord.
Anexa4-16
Fig 1.7.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus uncinus cumulogenitus

Sondajul aerologic (Fig 1.7.c.) realizat în Idar-Oberstein, Germania, prezintă două niveluri cu
umezeală ușor ridicată la altitudinile de 7600 și 9200 m.
Anexa4-17
Fig 1.7.d. Exemplu de caz de formare a norului Cirrus uncinus cumulogenitus (https://cloudatlas.wmo.int/cirrus-
may-form.html)
Imaginea satelitară (Fig 1.7.d.) arată situația cu câteva ore înainte de realizarea fotografiei.
Există două sisteme frontale principale: un front cald, care se întinde din Islanda peste Marea
Anexa4-18
Nordului și până în partea de nord a Germaniei; și un front rece, care se întinde spre sud, din Islanda,
până în Irlanda și Golful Biscaya. Multe părți din Germania se află sub influența masei de aer cald,
în care s-au dezvoltat niște nori de nivel mediu și înalt.
Anexa4-19
2. Norii Cirrocumulus
Norii Cirrocumulus sunt constituiţi aproape exclusiv din cristale de gheaţă şi în oarecare
măsură din picăturele de apă suprarăcită, care în general se transformă rapid în cristale de gheaţă.
În funcţie de anotimp şi latitudine, înălţimea bazei norilor Cirrocumulus se situează
aproximativ în medie între 7 şi 10 km, mai rar sub 6 km sau peste 12 km la latitudini mijlocii; în
zonele tropicale, aceşti nori pot ajunge frecvent până la 17 ÷ 18 km, iar la Poli coboară până în
troposfera joasă (3 ÷ 4 km).
Elementele noroase care constituie pătura de Cirrocumulus pot fi aranjate în şiruri, imprimând
cerului un aspect ridat; uneori aceşti nori au aspect de valuri sau dune mici, asemănătoare nisipului
de pe plajă. Destul de frecvent, partea centrală a unei pături de Cirrocumulus este mai groasă şi
prezintă o culoare albă strălucitoare, iar marginile ei sunt ondulate şi într-o continuă transformare,
deşi aparent, în ansamblul lor norii sunt neschimbaţi.
2.1. Norii Cirrocumulus stratiformis undulatus
Fig 2.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrocumulus stratiformis undulatus

(https://cloudatlas.wmo.int/clouds-genera-cirrocumulus.html)
Norul este identificat drept Cirrocumulus (Fig 2.1.a.) datorită elementelor de nori de culoare
albă și foarte mici, prin urmare, de altitudine mare, care nu prezintă umbră. Specia este stratiformis
din cauza stratului extins, iar ondulările permit clasificarea ca varietate undulatus.
Fotografia (Fig 2.1.a.) prezintă norul Cirrocumulus stratiformis undulatus existent în contextul
în care o formațiune barică de presiune ridicată este extinsă în sudul Regatului Unit al Marii Britanii,
provenind de la un anticiclon (1027 hPa) centrat în sud-vestul insulelor britanice. Astfel, în partea
de sud, cerul era mai clar, cu diferite forme de nori cirriformi de altitudine mare, care se deplasau
de la vest la est. Această imagine este o vedere de aproape a Cirrocumulus stratiformis undulatus,
care arată detaliile fine ale norului.
Anexa4-20
Fig 2.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrocumulus stratiformis undulatus

Fronturile atmosferice (Fig 2.1.b.) au afectat nordul și vestul insulelor britanice, iar o dorsală
de presiune ridicată s-a extins peste Anglia și Țara Galilor, provenind de la un anticiclon (1027 hPa)
centrat în sud-vestul Regatului Unit al Marii Britanii.
Fig 2.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrocumulus stratiformis undulatus

Anexa4-21
Fig 2.1.d. Exemplu de caz de formare a norului Cirrocumulus stratiformis undulatus

Sondajul aerologic (Fig 2.1.d.) de ora 00:00 UTC este realizat la Camborne, situat la 335 km în
direcția vest-sud-vest de Wokingham unde a fost făcută fotografia.
Imaginea satelitară MSG (Fig 2.1.c.) pentru ora 09:00 UTC (ora 10:00 locală) prezintă o nebulozitate
accentuată în nordul și vestul Arhipelagul Britanic, iar în sud nori înalți de tip cirriform.
Anexa4-22
2.2. Norii Cirrocumulus floccus cu virga

Fotografia următoare (Fig 2.2.a.) ilustrează un nor Cirrocumulus compus din smocuri
cumuliforme foarte mici, ale căror părți inferioare sunt mai mult sau mai puțin zdrențuite. Aceasta
indică specia floccus. Lățimea aparentă a smocurilor este întotdeauna mai mică de 1° (lățimea unui
deget mic) atunci când este observată deasupra orizontului la un unghi mai mare de 30°.
Cirrocumulus floccus poate fi rezultatul evoluției unui castellanus căruia i s-a disipat baza. Sunt
vizibile trasee cu virga subțire. Un ceilometru aflat în apropiere a măsurat baza de norilor între 6
100 și 7 000 m.
Fotografia norului Cirrocumulus floccus cu virga (Fig 2.2.b.) a fost realizată pe partea vestică a
unei zone de presiune ridicată (1022 hPa), centrată în sud-estul Finlandei la ora 18:00 UTC. Izoliniile
de 500 hPa (cu negru) indică o advecție caldă slabă care are loc în nivelurile superioare ale
atmosferei, deasupra nordului Mării Baltice.
Fig 2.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrocumulus floccus cu virga

(https://cloudatlas.wmo.int/species-cirrocumulus-floccus-cc-flo.html)
Fig 2.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrocumulus floccus cu virga

Anexa4-23
Fig 2.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrocumulus floccus cu virga

Imaginea satelitară NOAA-15 (o combinație de canale 1, 2 și 4) (Fig 2.2.c.) a fost efectuată cu

aproximativ o oră înainte de fotografierea norului Cirrocumulus floccus cu virga. Aceasta dezvăluie
o masă noroasă la altitudine mare peste nordul Mării Baltice, chiar în sud-vestul Finlandei.
Norii Cirrocumulus provin frecvent din transformarea norilor Cirrus (Cc cirromutatus) sau a
norilor Cirrostratus (Cc cirrostratomutatus), ori prin diminuarea elementelor unui banc sau pături de
Altocumulus (Cc altocumulomutatus).
Anexa4-24
3. Norii Cirrostratus
Norii Cirrostratus sunt constituiţi, în principal, din cristale de gheaţă. Dimensiunile foarte mici
ale acestor cristale, dispersarea foarte mare şi faptul că norii în ansamblu au o grosime moderată,
explică transparenţa acestor nori, prin care este posibil să se vadă net conturul Soarelui, în special
atunci când acesta nu este prea jos, spre orizont. Se poate întâmpla ca în unii nori Cirrostratus,
cristalele de gheaţă să fie suficient de mari pentru a căpăta o viteză de cădere apreciabilă; în
asemenea cazuri se observă trene filamentoase, care conferă norului un aspect fibros.
Procesul de formare este sublimarea vaporilor de apă datorită răcirii adiabatice a aerului în
mişcarea ascendentă la scară mare, de-a lungul pantelor frontale în troposfera înaltă, proces
caracteristic în mod deosebit pentru partea anterioară a fronturilor calde.
Aşa cum reiese şi din definiţie, norii Cirrostratus au întotdeauna forma de strat mai mult sau mai
puţin uniform, care acoperă parţial sau în întregime bolta cerească; când nu acoperă complet cerul,
norii Cirrostratus au de obicei o margine netă, rectilinie sau franjurată de nori Cirrus. Când pânza de
Cirrostratus este groasă şi continuă poate fi uşor confundată cu Altostratus.
3.1. Cirrostratus fibratus undulatus
Fig 3.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus fibratus undulatus

(https://cloudatlas.wmo.int)
Fotografia (Fig 3.1.a.) a fost făcută în contextul în care un front rece a fost urmat de un front
oclus peste teritoriul Germaniei, generând perturbări atmosferice. Aspectul vremii s-a îmbunătățit
spre dimineață, iar harta (Fig 3.1.b.) prezintă situația degajării cerului pentru scurtă durată, în spatele
frontului rece la primele ore ale dimineții. Dinspre vest, peste oceanul Atlantic, se apropie un minim
baric (furtuna ex-tropicală Kate) care are un front cald foarte pronunțat.
Anexa4-25
Fig 3.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus fibratus undulatus

Fig 3.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus fibratus undulatus

Anexa4-26
Fig 3.1.d. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus fibratus undulatus

Sondajul aerologic (Fig 3.1.d.) efectuat la 40 km vest – sud- vest față de locul în care a fost
făcută fotografia indică un conținut ridicat de umiditate de la nivelul 632 hPa spre 195 hPa.
Imaginea satelitară (Fig 3.1.c.) indică un nor situat la altitudine mare, care s-a dezvoltat peste
teritoriul Germaniei și are aspect vălurit.
Anexa4-27
3.2. Cirrostratus fibratus
În fotografia analizată (Fig 3.2.a.), există două straturi de nori Cirrostratus. Acest aranjament
poate fi identificat analizând orientarea structurilor noroase fibroase : în stratul superior structura
fibroasă este orientată de la sud-est către nord-vest, iar în stratul inferior structura fibroasă este
orientate de la nord-est către sud-vest.
Un minim baric pronunțat (Fig 3.2.b.) se află la vest de Arhipelagul Britanic. Un front oclus,
urmat de un talveg, a traversat sudul Regatului Unit al Marii Britanii în primele ore ale dimineții.
Sondajul aerologic (Fig 3.2.d) a fost efectuat în Herstmonceux, Regatului Unit al Marii Britanii,
la 110 km în direcția sud-est față de Stratfield Mortimer, locul unde a fost făcută fotografia.
Fig 3.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus fibratus (https://cloudatlas.wmo.int)
Fig 3.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus fibratus (https://cloudatlas.wmo.int)
Anexa4-28
Fig 3.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus fibratus (https://cloudatlas.wmo.int)
Anexa4-29
Fig 3.2.d. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus fibratus (https://cloudatlas.wmo.int)
Imaginea satelitară (Fig 3.2.c) în infraroșu înfățișează structura frontală și norii Cirrostratus, cu
patru ore înainte de a fi realizată fotografia.
Anexa4-30
3.3. Cirrostratus duplicatus

Imaginea (Fig 3.3.a) de mai jos arată un cer aproape în totalitate acoperit de norul Cirrostratus
fibratus undulatus în două straturi (duplicatus) aflat în derivă dinspre nord. Vălul dublu de
Cirrostratus (varietatea duplicatus) este format dintr-un strat alb situat la altitudine mai mare, care
are valuri transversale pe partea sudică (undulatus) și un strat inferior, care este deosebit de evident
în apropierea orizontului unde s-a produs umbrirea.
Un sistem baric de presiune ridicată (Fig 3.3.b.) a menținut vremea frumoasă în toată regiunea.
Fig 3.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus duplicatus (https://cloudatlas.wmo.int)
Fig 3.3.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus duplicatus

Anexa4-31
Harta de suprafață arată situația la o oră după ce fotografia a fost realizată. Regiunea se află
sub influență anticiclonică, cu aer relativ rece și viteze reduse ale vântului în troposfera inferioară.
Europa de Nord este dominată de un sistem complex de joasă presiune care include o serie de fronturi
ocluse mai slabe și o joncțiune a unui front cald, a unui front oclus și a unui front rece.
Fig 3.3.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus duplicatus

Sondajul aerologic (Fig 3.3.c.) este realizat cu 6 ore mai devreme față de fotografia norului
Cirrostratus. Locul în care este efectuat sondajul aerologic se află la distanța de 200 km est-nord-
est față de poziția în care a fost fotografiat norul. În această diagramă, considerată reperezenatativă
pentru Bad Kreuznach (Germania), se identifică un conținut ridicat de umezeală între altitudinile
7800 și 9200 m.
Anexa4-32
Fig 3.3.d. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus duplicatus

Imaginea din satelit (Fig 3.3.d.) arată situația cu aproximativ două ore înainte de realizarea
fotografiei. Cea mai mare parte a Europei centrale și de vest are cerul senin, sub influența unui
sistem extins de presiune ridicată. De-a lungul Europei de Nord, benzile de nori frontale se derulează
spre sud. Zona de nord-vest a Germaniei este acoperită de nori aflați la altitudine mare.
Anexa4-33
3.4. Cirrostrastus nebulosus
Fig 3.4.a. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus nebulosus

Fotografia (Fig 3.4.a.) prezintă un nor Cirrostratus sub forma unui văl subțire invadând cerul din
direcția vest (dreapta fotografiei). Lipsa formei sau a oricărui alt detaliu face posibilă categorisirea
norului ca ”nebulosusul”. O mică fracție de nori Altocumulus este de asemenea vizibilă. Principala
caracteristică a norului Cirrostratus este un halou solar de 22° intensitate completă (vizibilitate
totală a cercului solar, nu parțială), cauzat de razele solare care trec prin multele cristale de gheață
dispuse aleatoriu.
La ora 12:00 UTC, presiunea scăzută de 991 hPa (Fig 3.4.b.) a fost poziționată la nord-vestul
Irlandei, cu un talveg care se extinde spre sud, în largul coastei de vest a Irlandei. Presiunea ridicată
de 1020 hPa a fost centrată asupra sudului Portugaliei. Un front rece se apropia de gura Canalului
Mânecii, ca mai apoi să se îndrepte spre sud-vest spre Portugalia.
Sondajul aerologic (Fig 3.4.d.) provenit de la stația de sondaj aerologic din Brest, Franța arată
la momentul fotografierii (12:00 UTC) o atmosferă inferioară umedă și instabilă care se extinde până
la nivelul de aproximativ 650 hPa. Un alt strat umed este evident cu baza aflată aproximativ la nivelul
de 440 hPa (altitudinea de 6500 m), înălțimea probabilă a bazei de norului Cirrostratus. Viteza
vântului la acest nivel a fost de aproximativ 100 kt (185 km/h).
Imaginea satelitului NASA Aqua (Fig 3.4.c.) de la ora 12:40 UTC arată masa noroasă asociată cu
frontul rece și linia de talveg.
Norii Cirrostratus se pot forma prin contopirea elementelor constituente ale norilor Cirrus sau
Cirrocumulus (Cs cirromutatus sau Cs cirrocumulomutatus). Pot de asemenea să se formeze şi prin
căderea cristalelor de gheaţă din norii Cirrocumulus (Cs cirrocumulogenitus), prin subţierea şi
înălţarea unui nor Altostratus (Cs altostratomutatus) sau prin etalarea vârfului (nicovalei) unui nor
Cumulonimbus bine dezvoltat (Cs cumulonimbogenitus).
Anexa4-34
Fig 3.4.b. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus nebulosus

Fig 3.4.c. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus nebulosus

Anexa4-35
Fig 3.4.d. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus nebulosus

Anexa4-36
3.5. Cirrostratus cumulonimbogenitus
În imaginea din Fig 3.5. este prezentat un nor Cirrostratus sub forma unui gros și cu umbră.
Norul s-a format din etalarea părții superioare a norului Cumulonimbus (partea de sus a fotografiei).
Spre orizont se poate observa o celulă de mare extindere orizontală de Cumulonimbus capillatus
praecipitatio incus, având o linie lungă de nori Stratocumulus în față. Pe această linie se pot
identifica creșteri cumuliforme aflate în diferite etape de evoluție.
La capătul sudic, datorită dimensiunii la care au crescut pe verticală structurile noroase,
acesta poate fi identificat ca nor Cumulus congestus.
În cele două ore și jumătate precedente efectuării fotografiei, peste aeroport au trecut oraje
însoțite de averse de ploaie.
Fig 3.5. Exemplu de caz de formare a norului Cirrostratus cumulonimbogenitus

Anexa4-37
4. Norii Altocumulus
Cel puţin în mare parte, norii Altocumulus sunt aproape invariabil constituiţi din picăturele de
apă. Acest lucru este pus în evidenţă prin transparenţa relativ slabă a elementelor macroscopice şi
prin faptul că acestea din urmă, atunci când sunt separate, au contururi nete. Fără îndoială, atunci
când temperatura este foarte scăzută se pot forma şi cristale de gheaţă; dacă în această
eventualitate picăturelele se evaporă, norul devine în totalitatea sa un nor îngheţat şi elementele
sale macroscropice îşi pierd atunci claritatea contururilor. Apariţia cristalelor de gheaţă se poate
produce în oricare dintre speciile de Altocumulus, însă fenomenul este totuşi mai frecvent în
Altocumulus castellanus şi floccus. Pe părţile subţiri ale norilor Altocumulus se observă frecvent
coroane sau irizaţii, fenomene optice specifice structurilor apoase; formarea parheliilor sau a
coloanelor luminoase este indiciul prezenţei cristalelor de gheaţă sub formă de plăci.
Procesele de formare a norilor Altocumulus sunt mai variate şi pot fi grupate în câteva
categorii de condiţii, care însă au ca rezultat final condensarea vaporilor de apă şi apariţia norului:
- răcirea aerului în mişcările ondulatorii de la nivelul unei inversiuni de altitudine (în special în faţa
fronturilor reci şi ocluse);
- răcirea aerului şi condensarea vaporilor de apă în mişcările ondulatorii cu caracter orografic,
formate în partea de sub vânt a obstacolelor;
- răcirea aerului în ascendenţa la scară mare, de-a lungul pantelor frontale, combinată cu mişcări
ondulatorii sau convective secundare în stratul cuprins între 2 şi 5 km înălţime;
- răcirea aerului, în mişcările convective, existente în stratul cuprins între 2 şi 4 km (proces specific
speciilor castellanus şi floccus).
Aşa cum rezultă şi din definiţie, norii Altocumulus pot apărea în cele mai diferite forme, de la banc,
pânză sau strat de elemente noroase mai mult sau mai puţin regulate şi compacte, până la elemente
singulare în formă de dale, rulouri, lentile sau chiar flocoane. Elementele structurale macroscopice
au umbre proprii şi lăţimea aparentă între unu şi cinci grade. Când sunt organizate în bancuri sau
straturi, elementele noroase pot fi separate între ele prin spaţii cu cer senin, de formă regulată
rotunjită şi dispuse uniform, dând norului în ansamblu un aspect de reţea sau de fagure.
Transparenţa elementelor macroscopice este foarte variată, chiar şi în interiorul aceluiaşi
banc sau strat, putând ajunge până la opacitate completă.
Norii Altocumulus sunt într-o continuă transformare, motiv pentru care aspectul cerului în
prezenţa acestor nori se schimbă destul de repede. La începutul apariţiei lor au adesea un aspect
neted şi mai compact, apoi se divizează în elemente mai mici, dispuse mai mult sau mai puţin regulat.
4.1. Altocumulus volutus

In imaginea din Fig 4.1.a. este un exemplu rar al noii specii volutus care apare la genul
Altocumulus. Volutus, cunoscut în mod obișnuit sub denumirea de „nor rulou”, este o masă de nori
lungă, orizontală, singulară, în formă de tub, care pare adesea să se rostogolească lent pe o axă
orizontală. De obicei are aspect de linie și se extinde rar de la orizont la orizont.
Acest exemplu din imaginea următoare are aspectul unui nor de rulou neted, tipic, la capătul
vestic.
În partea mediană prezintă formațiuni castellanus, acolo unde bazele devin zdrențuite. La
capătul estic formațiunea castellanus a crescut pe o bază comună.
Anexa4-38
Fig 4.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus volutus

(https://cloudatlas.wmo.int/species-altocumulus-volutus-ac-vol.html)
Deasupra norului Altocumulus volutus la capătul estic și ușor suprapus la capătul vestic este
un strat de Altocumulus stratiformis translucidus perlucidus. Se pot identifica în partea dreaptă, cu
baza la același nivel ca Altocumulus volutus, elemente de Altocumulus lenticularis.
Fig 4.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus volutus

Anexa4-39
Harta formațiunilor barice (Fig 4.1.b.) arată o creștere a valorilor gradientului de presiune, pe
măsură ce un front rece cu mișcare rapidă, dar destul de slab, se apropia dinspre vest.
Fig 4.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus volutus

Sondajul aerologic (Fig 4.1.c.) prezintă un strat limită foarte subțire din cauza bilanțului
radiativ nocturn și a ratei de scurgere apropiate de transformarea adiabatică uscată, de la vârful
stratului limită până la nivelul de 719 hPa.
Anexa4-40
4.2. Altocumulus floccus
Fig 4.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus floccus (https://cloudatlas.wmo.int/altocumulus-ac.html)
În această imagine sunt surprinse diferite etape ale dezvoltării norului Altocumulus floccus.
Se pot vedea celule noi cu forme aproape perfect rotunjite și celule mai vechi cu părți inferioare
deja zdrențuite. Niciuna dintre celule nu are formațiunile fibroase atât de tipice pentru Altocumulus
floccus. Există și celule aflate în ultima etapă a evoluției norului: celule în etalare, cauzată de
evaporare.
Unele celule prezintă o creștere cu turnuri; acestea nu pot fi identificate ca specia
castellanus, deoarece nu există celule conectate de o bază orizontală comună.
Anexa4-41
Fig 4.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus floccus (https://cloudatlas.wmo.int/altocumulus-ac.html)
Diagrama sondajului aerologic de la ora 12:00 UTC are o semnătura distinctă de nori de nivel mediu
de la 590 până la 540 hPa (4 500 până la 5 400 m).
Anexa4-42
Fig 4.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus floccus (https://cloudatlas.wmo.int/altocumulus-ac.html)
Anexa4-43
4.3. Altocumulus stratiformis opacus undulatus
Fig 4.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus stratiformis opacus undulatus
(https://cloudatlas.wmo.int/varieties-altocumulus-opacus-ac-op.html)
În imaginea de mai sus, cerul apare acoperit cu un strat de nori Altocumulus, aspectul
acestora indică specia stratiformis. Cea mai mare parte a acestui strat este suficient de groasă
pentru a masca Soarele complet (norul putând fi încadrat și la varietatea opacus). Elementele
noroase, vizibile clar în partea de sus a fotografiei, s-au contopit în linii paralele late care sunt
orientate pe direcție transversală vântului observat în stratul noros (varietate undulatus).
Harta formațiunilor barice indică un front rece slab care a trecut peste Cehia și un front oclus
se deplasa spre est prin zonă, în perioada în care a fost realizată fotografia.
Diagrama sondajului aerologic efectuat la 115 km spre nord și cu cinci ore mai devreme față de
momentul realizării fotografiei, arată un strat saturat de la 3 500 la 4 800 m. Republica Cehă este
acoperită de un strat extins de nor de nivel mediu.
Anexa4-44
Fig 4.3.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus stratiformis opacus undulatus
Fig 4.3.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus stratiformis opacus undulatus
Anexa4-45
Fig 4.3.d. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus stratiformis opacus undulatus
Anexa4-46
4.4. Altocumulus castellanus
Fig 4.4.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus castellanus radiatus (https://cloudatlas.wmo.int/species-
altocumulus-castellanus-ac-cas.html)
Fig 4.4.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus castellanus radiatus (https://cloudatlas.wmo.int/species-
Formațiunile noroase sub formă de turnuri (mai înalte decât sunt late, au o bază orizontală comună
și sunt dispuse în benzi paralele) conferă acestui nor un aspect crenelat, ceea ce îl încadrează ca
Altocumulus castellanus radiatus. Aceste formațiuni pot continua să se dezvolte și să treacă la
Cumulus congestus. Înălțimea bazei norului a fost confirmată printr-un sondaj aerologic (efectuat de
pe aeroportul Dunkeswell, Regatul Unit al Marii Britanii), pentru a elimina confuzia cu un nor
Stratocumulus.
Anexa4-47
Sondajul aerologic efectuat la distanța de 140 km spre vest-sud-vest față de locul în care a fost
fotografiat norul Altocumulus castellanus radiatus și la 4.5 ore după realizarea acesteia indică un
strat umed instabil între altitudinile 600 și 3400 m.
Fig 4.4.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus castellanus radiatus (https://cloudatlas.wmo.int/species-
Anexa4-48
4.5. Altocumulus stratiformis translucidus perlucidus undulatus
Fig 4.5.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus stratiformis translucidus perlucidus undulatus
(https://cloudatlas.wmo.int/varieties-altocumulus-perlucidus-ac-pe.html)
Elementele albe relativ mici care se pot identifica în cele două treimi superioare ale acestei
imagini sunt identificate drept nor Altocumulus. Aceste elemente alcătuiesc o strat extins, putând fi
catalogat în specia stratiformis. La această încadrare se adaugă varietățile translucidus (elementele
sunt suficient de transparente pentru a dezvălui poziția Soarelui), perlucidus (mici goluri între
elemente dezvăluie cerul albastru) și undulatus (elementele separate sunt dispuse în linii late
paralele).
Norul Altocumulus și un nor cirriform mai înalt înaintau dinspre vest (stânga în fotografie)
înaintea unui front cald și slab. De asemenea, sunt vizibile urmele de Cumulus fractus (gri deschis în
dreapta sus) și un strat de Stratocumulus gri închis care se întinde spre orizont (partea inferioară a
imaginii).
Anexa4-49
Fig 4.5.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus stratiformis translucidus perlucidus undulatus
Din harta barică se identifică un nivel scăzut de presiune atmosferică de 999 hPa care a fost
centrat la nord-vestul Irlandei și o presiune atmosferică ridicată de 1027 hPa în apropiere de Azore,
Portugalia. Locul în care a fost făcută fotografia se afla înaintea unui front cald slab care se apropia.
Vântul la nivelul norului Altocumulus a fost estimat la viteza de 40 kt (74 km/h).
Sondajul aerologic a fost efectuat la 180 km spre sud-vest față de locul în care a fost fotografiat
norul și prezintă o atmosferă instabilă de la suprafața terestră până la nivelul de 947 hPa. Există
umiditate la nivel mediu de la 575 la 490 hPa.
Norii Altocumulus se mai pot forma prin creşterea dimensiunilor sau din îngroşarea
elementelor unui banc sau pături de Cirrocumulus (Ac cirrocumulomutatus), prin fragmentarea unei
pături de Stratocumulus (Ac stratocumulomutatus); se mai pot forma de asemenea şi prin
transformarea unui Altostratus (Ac altostratomutatus) ori a unui Nimbostratus (Ac
nimbostratomutatus) sau din etalarea vârfurilor de Cumulus, care ajung în cursul dezvoltării lor până
la un strat de aer stabil (Ac cumulogenitus). Dacă dezvoltarea verticală nu este complet oprită de
stratul stabil respectiv, după o etalare temporară, cel puţin pe alocuri, norii Cumulus îşi continuă
dezvoltarea pe verticală deasupra stratului stabil; în asemenea cazuri, norii Altocumulus se formează
şi se observă pe părţile laterale ale anumitor nori Cumulus mai bine dezvoltaţi. La fel de bine se mai
pot observa nori Altocumulus şi pe părţile laterale ale norilor Cumulonimbus sau în imediata lor
vecinătate. Deşi asemenea nori se formează frecvent încă din momentul în care norul origine este în
stadiul de Cumulus, ei se vor considera totuşi ca Altocumulus cumulonimbogenitus.
Anexa4-50
Fig 4.5.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus stratiformis translucidus perlucidus undulatus
Anexa4-51
4.6. Altocumulus altostratomutatus
Fig 4.6.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus altostratomutatus

(https://cloudatlas.wmo.int/altocumulus-may-form.html)
Această fotografie prezintă nori Altocumulus poziționați pe marginea unei benzi noroase
frontale. Frontul rece a trecut în jurul orei 08:00, cu efectul asociat de dispariție a norilor din etajul
mijlociu la apusul soarelui (fotografia a fost făcută la ora locală 16:27).
Fig 4.6.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus altostratomutatus

Anexa4-52
Harta formațiunilor barice de la ora 18:00 UTC arată frontul rece într-o poziție avansată (a
trecut de locul fotografiei cu 8,5 ore înainte de realizarea fotografiei). În imaginea satelitară (ora
14:04 UTC) este evidentă poziția norului frontal, cu numai două ore înainte de fotografiere.
Este vorba despre sondajul aerologic de la ora 12:00 UTC efectuat în Herstmonceux, Regatul Unit al
Marii Britanii, localitate situată la 110 km sud-est de Stratfield Mortimer (locul realizării fotografiei).
Sondajul aerologic a fost făcut la scurt timp după ce a trecut frontul rece.
Fig 4.6.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus altostratomutatus

Anexa4-53
Fig 4.6.d. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus altostratomutatus

Anexa4-54
4.7. Altocumulus cumulogenitus
Fig 4.7.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus cumulogenitus

Fig 4.7.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus cumulogenitus (https://cloudatlas.wmo.int/altocumulus-

may-form.html)
Imaginea arată o celulă Cumulus congestus a cărei dezvoltare verticală a fost temporar
inhibată de o mică inversiune termică la altitudinea de 5500 m, ceea ce a dus la stoparea înălțării
vărfurilor. Această caracteristică este identificată ca Altocumulus cumulogenitus. Această
caracteristică nu este catalogată ca incus, deoarece nu este atașată de un nor Cumulonimbus și nu
are structura fibroasă, strălucirea mătăsoasă și albul unei nicovale sau al unui nor Cirrus spissatus
cumulonimbogenitus.
În următoarele cinci minute, marginea din spate a vârfului norului Cumulus congestus a
pătruns deasupra inversării, înainte ca celula să înceapă să se disipeze.
Harta formațiunilor barice prezintă un sistem de presiune ridicată care se deplasează spre sud
și un sistem frontal spre vest.
Anexa4-55
Diagrama sondajului aerologic arată o inversiune la nivelul de 919 hPa, care este slăbită prin
încălzirea diurnă și o inversiune la altitudinea de 5500 m, care a oprit dezvoltarea norilor Cumulus.
Fig 4.7.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus cumulogenitus (https://cloudatlas.wmo.int/altocumulus-

may-form.html)
Anexa4-56
4.8. Altocumulus cumulonimbogenitus

Un grup mare de celule Cumulonimbus se află la distanță. Norul este identificat a fi
Cumulonimbus deoarece părțile superioare devin mai puțin distincte și capătă formă aplatizată, iar
aspectul devine cel al unei mase albicioase fără contururi ascuțite.
O parte din porțiunea superioară are părți cirriforme, cu o structură clar fibroasă, în formă de
masă cu aspect neted, fibros. Aceasta identifică norul ca făcând parte din specia capillatus, iar masa
cu aspect fibros este caracteristica suplimentară incus.
Sunt prezenți nori Altocumulus cumulonimbogenitus, precum și Cumulus humilis și fractus;
Stratocumulus și Cirrostratus fibratus undulatus.
Fig 4.8.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus cumulonimbogenitus

Un talveg de presiune scăzută situat în partea de nord a Mării Chinei de Sud a adus în această
zi vreme schimbătoare pe coasta Guangdongului, China.
Anexa4-57
Fig 4.8.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus cumulonimbogenitus

Diagrama sondajului aerologic prezintă un conținut ridicat de umezeală de la nivelul solului,

până spre tropopauză.
Anexa4-58
Fig 4.8.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus cumulonimbogenitus

Anexa4-59
5. Norii Altostratus
În majoritatea cazurilor, norii Altostratus au o constituţie mixtă, din picăturele de apă şi
cristale de gheaţă. În general, este posibil să se deosebească în masa norului trei zone suprapuse:
a) o parte superioară constituită în totalitate sau în cea mai mare parte din cristale de gheaţă;
b) o parte centrală sau mediană constituită dintr-un amestec de cristale de gheaţă, cristale sau fulgi
de zăpadă şi picăturele de apă suprarăcită;
c) o parte inferioară constituită în totalitate sau în mare parte din picăturele de apă sau picături de
apă, suprarăcită sau nu.
În anumite cazuri, norul Altostratus poate fi constituit numai din două părţi:
d) o parte superioară cu constituenţă descrisă în a) şi o parte inferioară ca cea descrisă în b), sau
e) o parte superioară cu constituenţă ca cea descrisă în b) şi o parte inferioară ca cea descrisă în c).
Mult mai rar, norul poate avea în întregime o constituenţă, fie ca cea descrisă în a), fie ca cea
descrisă în b).
În zona inferioară a norului Altostratus, particulele constituente ale norului sunt atât de
numeroase încât conturul Soarelui sau al Lunii apare întotdeauna estompat, iar de la sol nu vede
niciodată fenomenul de halo; zonele cele mai groase ale norului pot masca în mod complet poziţia
astrului luminos.
Atât în interiorul norului, cât şi sub baza lui, există frecvent picături de ploaie sau fulgi de zăpadă.
Când precipitaţiile ating suprafaţa terestră, ele au caracter continuu şi cad sub formă de ploaie,
ninsoare sau granule de gheaţă.
Norii Altostratus se formează prin condensarea vaporilor de apă, determinată de răcirea masei
de aer în mişcare ascendentă la scară mare şi relativ lentă, de-a lungul pantelor frontale, în domeniul
troposferei mijlocii.
Norii Altostratus se prezintă, aproape invariabil, sub forma unor pânze cu o mare întindere orizontală
(de ordinul sutelor de km) şi destul de des şi cu o grosime apreciabilă (de la câteva sute la câteva
mii de metri). Pot fi observaţi ca strat unic, mai mult sau mai puţin uniform sau în mai multe straturi
suprapuse, situate la niveluri puţin diferite şi parţial sudate; în acest ultim caz, în masa norului se
observă ondulaţii mari sau benzi paralele. Uneori, suprafaţa inferioară a norului Altostratus are
aspect destrămat sau mamelonat, iar în timpul precipitaţiilor, mai ales după începerea lor, baza
norului capătă un aspect difuz şi uniform, dând impresia de coborâre treptată pe măsură ce
precipitaţiile devin mai intense sau mai dense.
Anexa4-60
5.1. Altostratus translucidus undulatus cu virga
Fig 5.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus translucidus undulatus cu virga
(https://cloudatlas.wmo.int/varieties-altostratus-undulatus-as-un.html)
Altostratus are în general aspectul unui strat de nori gri sau albăstrui sau un strat de aspect
striat, fibros sau uniform. Poate acoperi total sau parțial cerul. În această fotografie, se poate vedea
un strat extins de Altostratus de culoare gri închis, care s-a extins pe o distanță de aproape 1 000
km. Este suficient de translucid în majoritatea părților astfel încât Soarele să poată fi văzut difuz
(efectul de sticlă mată), ceea ce identifică varietatea translucidus. De asemenea, sunt vizibile mai
multe ondulații proeminente. Acestea sunt specifice varietății undulatus. În mai multe părți ale
imaginii, dar în special spre centrul dreapta, pot fi văzute urme de virga, ce se evaporă pe măsură
ce se încadrează într-un strat de aer foarte uscat.
Diagrama sondajului aerologic efectuat în Tucson, Arizona, SUA (WMO 72274), la aproximativ
50 km spre sud față de locul în care a fost identificat norul din fotografie, arată un strat umed care
se extinde de la nivelul de aproximativ 500 hPa, până la tropopauză.
Anexa4-61
Fig 5.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus translucidus undulatus cu virga
(https://cloudatlas.wmo.int/varieties-altostratus-undulatus-as-un.html)
Anexa4-62
5.2. Altostratus opacus radiatus
Fig 5.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus radiatus

(https://cloudatlas.wmo.int/varieties-altostratus-radiatus-as-ra.html)
Imaginea arată un strat întunecat de Altostratus, identificat prin aspectul său neted. Este
considerat a fi din varietatea opacus, deoarece cea mai mare parte a acestui strat este suficient de
groasă pentru a obtura conturul Soarelui. Există dungi pronunțate (striații) pe partea inferioară a
Altostratusului și aceste striații par să convergă spre orizont, ceea ce indică varietatea radiatus. La
orizont se identifică norii Stratocumulus lenticularis. Altostratus invadează rapid cerul dinspre sud-
vest (de la dreapta sus la stânga jos în imagine) și la scurt timp după ce fotografia a fost făcută,
ploaia a început. O formațiune barică de presiune scăzută se apropia de zonă.
Harta sinoptică arată situația la aproximativ patru ore de la realizarea fotografiei. O zonă de
presiune joasă este situată peste Belgia, având o mișcare de înaintare rapidă spre nord-est. Zona de
presiune scăzută are asociat un sistem frontal foarte pronunțat, aducând ploi abundente și vânt în
rafale, precum și o creștere considerabilă a temperaturii. Fotografia a fost făcută la momentul în
care norii de ploaie asociați frontului au început să invadeze cerul.
Anexa4-63
Fig 5.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus radiatus

Imaginile din satelit arată situația la câteva ore după realizarea fotografiei. Există o zonă de
presiune scăzută peste Belgia și un sistem frontal foarte pronunțat care este așezat peste centrul și
vestul Europei. Între timp, norii frontului cald au ajuns în nord-estul Germaniei, iar norii groși ai
frontului rece se extind spre sud-vest peste Franța și nordul Spaniei. În spatele acestui front, aerul
mai rece vine dinspre vest, aducând niște averse cu cantități mari de precipitații.
Anexa4-64
Fig 5.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus radiatus

Anexa4-65
5.3. Altostratus opacus praecipitatio
Fig 5.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus praecipitatio

(https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-features-and-accessory-clouds-altostratus.html)
Norul Altostratus opacus a acoperit cerul. La momentul efectuării fotografiei, din nor cădea
ploaie cu intensitate încadrată de la slabă până la moderată. Norul precedent cu acoperire totală a
cerului a fost Nimbostratus, dar nu a putut fi identificat ca atare la momentul fotografiei, deoarece
Soarele nu a fost complet mascat de stratul de nori de la orizont. Acest lucru este evident din
cantitatea de lumină care se transmite prin stratul de nor, și poate fi exemplificat prin vârfurile liniei
de nori Cumulus congestus. În fața acestei linii iluminate de Cumulus congestus se află o linie de
Cumulus fractus și mediocris; această linie se află în umbra primei linii. Strălucirea din norul
precipitabil marchează marginea din spate a benzii noroase frontale, iar norii Cumulus se dezvoltă
în aer mai rece în spatele acestei benzi.
Harta cu distribuția formațiunilor barice de suprafață arată situația la scurt timp după
realizarea fotografiei. Frontul rece trecuse, iar în spatele frontului norul Nimbostratus acoperea
cerul și ploaia se instalase. Temperatura a fost în scădere constantă, iar odată cu intrarea aerului
mai rece, tipul de nor s-a schimbat după-amiaza, cu nori Cumulus și, la sfârșit, cu vreme bună.
Anexa4-66
Fig 5.3.b. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus praecipitatio

Sondajul aerologic a fost efectuat din Idar-Oberstein, Germania, situat la o distanță de 74 km

în direcția vest-sud-vest și la un interval de timp de la două ore după ce fotografia a fost realizată.
Graficul parametrilor prezintă o suprafață cu umiditate semnificativă până la nivelul de 385 hPa (7
400 m).
Imaginea satelitară arată situația la trei ore de la realizarea fotografiei. O formațiune barică
de presiune scăzută situată peste Arhipelagul Britanic este forța motrice a aspectului vremii în
Europa centrală. În imagine poate fi identificată o bandă de nori, alungită, care se extinde din
Germania peste Franța și Spania.
Anexa4-67
Fig 5.3.c. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus praecipitatio

Anexa4-68
Fig 5.3.d. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus praecipitatio

Anexa4-69
5.4. Altostratus opacus mamma

În fotografie este prezentat un nor Altostratus din varietatea opacus. Are o întindere
orizontală mare și o grosime suficientă în majoritatea părților sale pentru a masca Soarele complet.
Există o zonă extinsă ce prezintă caracteristicile suplimentare mamma, care nu are aliniere spre
partea superioară a imaginii, dar începe să se alinieze în linii paralele din centru către partea
inferioară a imaginii. În partea de jos a imaginii, se pot identifica nori zdrențuiți Cumulus fractus de
vreme frumoasă. Aceștia s-au format înainte ca norul Altostratus să acopere cerul. În spatele
acestora și la orizont se află linii lungi, paralele, pe suprafața inferioară a norului Altostratus; acest
lucru indică apartenența la varietatea undulatus. S-au format înainte ca Altostratus să acopere cerul.
Locul se afla sub influența un flux de aer rece din direcția nord-vest. Un talveg depresionar a
adus vreme instabilă și ploaie după-amiaza târziu, la câtva timp după ce fotografia a fost făcută.
Fig 5.4.a. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus mamma

Fig 5.4.b. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus mamma

Anexa4-70
Harta formațiunilor barice de suprafață arată situația în momentul în care a fost făcută
fotografia. Germania s-a aflat într-un flux de aer rece din direcția nord-vest și unele mase noroase
precipitabile s-au deplasat dinspre Marea Nordului (prin intermediul talvegului depresionar). Înainte
de a ploua, zona centrală ale Germaniei a fost acoperită de nori mijlocii.
Fig 5.4.c. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus mamma

Imaginea din satelit arată situația de la momentul în care a fost făcută fotografia. Nori groși
în interiorul unui talveg depresionar acoperă treptat zonele nordice și centrale ale Germaniei și se
mută spre sud-est. Mai mulți nori staționați deasupra Mării Nordului, între Insulele Britanice și
Norvegia, indică persistența fluxului de aer rece nord-vestic.
Norii Altostratus mai pot proveni din îngroşarea şi coborârea treptată a vălurilor de Cirrostratus (As
cirrostratomutatus), sau uneori din subţierea unui Nimbostratus (As nimbostratomutatus), cazuri
frecvent observate în timpul trecerii sistemelor noroase de front cald.
Anexa4-71
La fel de bine, norii Altostratus pot proveni dintr-un strat de Altocumulus, prin transformarea
trenelor generalizate de cristale de gheaţă (virga) care cad din aceşti nori (As altocumulogenitus).
Câteodată, în special în regiunile tropicale, Altostratus se formează prin etalarea părţii mediane sau
superioare a unui Cumulonimbus (As cumulonimbogenitus).
Transformarea norilor Altocumulus în Altostratus este reversibilă în marea majoritate a cazurilor
observate şi în acelaşi timp este specifică mai ales varietăţii Altocumulus opacus. Norii Altostratus
se pot dezvolta dintr-un strat de nori Altocumulus.
5.5. Altostratus opacus pannus nimbostratomutatus

În această fotografie, cerul este acoperit de un strat gri de nori Altostratus, care prezintă un
aspect destul de uniform, întâlnit adesea la acest gen de nor, deși nu este complet uniform: o
anumită formă fiind vizibilă. Stratul este suficient de gros pentru a ascunde Soarele, deci este din
varietatea opacus. Cu aproximativ 25 de minute înainte de realizarea fotografiei, ploaia cădea din
Nimbostratus; prin urmare, acest Altostratus a evoluat prin subțierea și ridicarea norului
Nimbostratus și poate fi clasificat drept Altostratus nimbostratomutatus. Nori zdrențuiți se văd
frecvent sub Altostratus și pot sau nu să se contopească cu Altostratus. Aceștia se formează ca urmare
a turbulenței în straturile de sub norul principal, umezite prin procesul de evaporare din precipitații.
În această imagine, putem vedea fragmente zdrențuite de nori Stratus fractus de vreme rea
și Cumulus fractus, care s-au format ca nori anexă pannus.
Harta formațiunilor barice de la ora 9.00 timp local, în cazul observării unui nor Altostratus
nimbostratomutatus, arată un centru de presiune scăzută de 974 hPa situat la sud-sud-vest de
Tasmania, Australia. Frontul rece și ploaia asociată peste vestul Tasmaniei se îndreptau spre est,
spre locul unde a fost observat norul Altostratus nimbostratomutatus (indicat de săgeata roșie).
Fig 5.5.a. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus pannus nimbostratomutatus
În acest caz, sondajul aerologic efectuat de pe aeroportul Hobart, Tasmania, Australia la ora
00 UTC a indicat un nivel ridicat al umezelii în troposferă, de la suprafața solului până la nivelul
tropopauzei. Umezeala este mai ridicată la altitudini mijlocii, în asociere cu existența frontului rece
aflat în apropiere.
Anexa4-72
Fig 5.5.b. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus pannus nimbostratomutatus
Fig 5.5.c. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus pannus nimbostratomutatus
Anexa4-73
5.6. Altostratus opacus mamma altocumulonimbogenitus
Fig 5.6.a. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus mamma altocumulonimbogenitus
(https://cloudatlas.wmo.int/altostratus-may-form.html)
Aceast nor Altostratus opacus mamma s-a format pe partea inferioară a nicovalei aflată în
extindere a norului Cumulonimbus situat pe marginea unei linii de celule Cumulonimbus. Linia se
deplasa pe direcția est-nord-est. Particularitatea suplimentară mamma este la o înălțime foarte
joasă în partea dreaptă a fotografiei, aproape de orizont. Mai multe grupuri de nori Stratocumulus
sunt vizibile jos în stânga fotografiei.
Sondajul aerologic care a fost efectuat în Wroclaw, la 100 km est față de locul în care a fost
observat norul, indică un nivel de condensare de ridicare modificat (lifting condensation level – LCL),
bazat pe condițiile de suprafață din Legnica Bartoszewo, Polonia, la ora locală 16:00.
O linie de celule Cumulonimbus s-a dezvoltat spre vest și în următoarele trei ore s-a mutat est-nord-
est deasupra locului în care a fost realizată fotografia.
Anexa4-74
Fig 5.6.b. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus mamma altocumulonimbogenitus
Anexa4-75
Fig 5.6.c. Exemplu de caz de formare a norului Altostratus opacus mamma altocumulonimbogenitus
Norii Altostratus se prezintă, aproape invariabil, sub forma unor pânze cu o mare întindere
orizontală (de ordinul sutelor de km) şi destul de des şi cu o grosime apreciabilă (de la câteva sute
la câteva mii de metri). Pot fi observaţi ca strat unic, mai mult sau mai puţin uniform sau în mai
multe straturi suprapuse, situate la niveluri puţin diferite şi parţial sudate; în acest ultim caz, în
masa norului se observă ondulaţii mari sau benzi paralele. Uneori, suprafaţa inferioară a norului
Altostratus are aspect destrămat sau mamelonat, iar în timpul precipitaţiilor, mai ales după
începerea lor, baza norului capătă un aspect difuz şi uniform, dând impresia de coborâre treptată
pe măsură ce precipitaţiile devin mai intense sau mai dense.
Anexa4-76
6. Norii Nimbostratus
Norii Nimbostratus sunt constituiţi din picăturele de apă (uneori suprarăcită) şi picături de
ploaie, cristale sau fulgi de zăpadă, ori dintr-un amestec al acestor trei componente lichide şi solide.
Datorită concentraţiei puternice de particule constituente şi extinderii verticale mari (grosime mare
a stratului), norii Nimbostratus sunt opaci şi maschează complet poziţia aştrilor luminoşi.
Procesul principal de formare al norilor Nimbostratus este condensarea vaporilor de apă prin
răcirea adiabatică a masei de aer în mişcare ascendentă generală, la scară mare şi relativ lentă, de-
a lungul pantelor frontale, în straturile joase ale troposferei.
Corpul principal al norului Nimbostratus apare aproape invariabil la altitudini cuprinse între 2 km și
4 km în regiunile polare, între 2 km și 7 km în regiunile temperate și între 2 km și 8 km în regiunile
tropicale. Cu toate acestea, baza acestuia este întâlnită adesea sub aceste limite, iar suprafața
superioară, deasupra lor. Nimbostratus este în general mai gros decât Altostratus, având o grosime
verticală de aproximativ 2 km până la 8 km.
Privit de jos, norul Nimbostratus are aspect cenușiu și adesea întunecat. Ploaia sau zăpada
cad din baza sa, ajungând de obicei la sol. Prin urmare, baza sa apare difuză sau nedeterminată sau
poate chiar nu este vizibilă prin precipitațiile abundente. Norul anexă pannus este deseori întâlnit
sub Nimbostratus. Turbulența este mai puternică în norii anexă pannus, decât în norul Nimbostratus,
aflat imediat deasupra acestora.
Particulele constitutive ale norului Nimbostratus sunt similare cu cele ale norului Altostratus,
dar sunt în general mai mari și mai numeroase. Aceasta și întinderea verticală mare tipică pentru
Nimbostratus, determină culoarea cenușie întunecată din părțile inferioare ale norului. În timp ce
Nimbostratus este în esență un nor stratiform, în el se pot forma nori convectivi cumuliformi cu o
întindere verticală considerabilă. În Nimbostratus, vizibilitatea este slabă, adesea mai mică de 50 m
și poate apărea îngheț. Turbulența este în general moderată, dar poate deveni destul de puternică
atunci când există convecție internă.
Privită de sus, suprafața superioară a norului Nimbostratus este adesea similară cu cea a
norilor Cirrostratus și Altostratus. Este difuză și destul de netedă și apare uneori plată, ondulată sau
cu aspect lânos. În masele de aer instabile, nori Cumulus congestus sau Cumulonimbus pot fi
încorporați în Nimbostratus și pot să se ridice deasupra suprafeței superioare. Pot fi vizibile fenomene
optice.
Anexa4-77
6.1. Nimbostratus praecipitatio cu nor Stratus fractus de vreme rea

Norul Nimbostratus se prezintă ca un strat de nori cenușiu, adesea întunecat, cu un aspect
difuz prin ploaia sau ninsoarea care cade mai mult sau mai puțin continuu, și care, în cele mai multe
cazuri, ajunge la sol. Norul este suficient de gros în toată extinderea lui pentru a întuneca Soarele.
În momentul efectuării acestei fotografii, norul Nimbostratus a acoperit întregul cer și din el cade o
ploaie moderată continuă. Norul are o masă fără formă și o culoare gri deschisă, deoarece, în acest
caz, a fost compus în mare parte din cristale de zăpadă și fulgi de zăpadă - absența relativă a
picăturilor de apă a permis pătrunderea unei cantități mai mari de lumină solară. La orizontul nordic,
există o ușoară întunecare subtilă a bazei; aceasta este linia unde zăpada se topește în nor. Picăturile
de apă lichidă de sub aceasta sunt mai eficiente în ceea ce privește împrăștierea și reflectarea
luminii, rezultatul fiind această delimitare cu bandă întunecată. Sub norul Nimbostratus se află
elemente mici, zdrențuite, neregulate ale norului Stratus, ale căror contururi se schimbă rapid și
încet și definesc specia ca fiind fractus. Întrucât Stratus se formează într-un strat din ce în ce mai
umed cauzat de evaporarea parțială a ploii, este Stratus fractus de vreme rea.
Harta formațiunilor barice de suprafață de la ora 12:00 UTC arată situația la scurt timp după
realizarea fotografiei. Germania se află într-un curent puternic cu direcția de deplasare spre vest,
datorită unui minimum baric de 962 hPa, care este centrat în Marea Norvegiei. Un talveg pronunțat
se deplasează dinspre vest spre est și are asociate mai multe zone cu precipitații. La prânz, stațiile
meteorologice din centrul Germaniei au raportat ploi sau ninsori continue, cu vânt puternic și rafale
cu direcțiile din sud-vest sau vest.
Fig 6.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio (https://cloudatlas.wmo.int/clouds-genera-

nimbostratus.html)
Anexa4-78
Fig 6.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio

(https://cloudatlas.wmo.int/clouds-genera-nimbostratus.html)
Imaginea satelitară în infraroșu de la ora 12:00 UTC, luată la scurt timp după ce fotografia a
fost realizată, arată o zonă de presiune scăzută dintre Islanda și Norvegia și nori în talvegul care se
extinde spre sud de la minimul baric. Peste Germania, zonele cu precipitații aflate în curentul vestic
puternic sunt evidente prin existența norului alb (temperaturi scăzute ale vârfurilor norilor), deși se
produce o ruptură în sud-estul localității Bad Kreuznach (semnalată cu o săgeată roșie). Pe aeroportul
din Mannheim (care se găsește la 53 km în direcția sud-est) s-au semnalat perioade scurte de ploaie
după-amiaza, în timp ce în Bad Kreuznach, în general, aspectul vremii s-a menținut înnourat cu
ploaie continuă.
Anexa4-79
Fig 6.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio (https://cloudatlas.wmo.int/clouds-

genera-nimbostratus.html)
Anexa4-80
Fig 6.1.d. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio (https://cloudatlas.wmo.int/clouds-

genera-nimbostratus.html)
Anexa4-81
6.2. Nimbostratus virga și Cumulus fractus de vreme rea

Această pătură groasă de nori are un aspect cenușiu și amorf, tipic pentru norul Nimbostratus
care s-a dezvoltat din Altostratus opacus. Precipitațiile, probabil sub formă de ninsoare, încep să
cadă, dar se evaporă înainte de a ajunge la sol. Aceasta reprezintă particularitatea suplimentară
virga. Unele dintre structurile de virga au un aspect asemănător unei pungi, care amintește aproape
de particularitatea suplimentară mamma. La orizont, există câțiva nori Cumulus fractus de vreme
rea. Câteva minute după ce fotografia a fost făcută, a început ploaia, Un front cald și pronunțat se
apropia dinspre vest.
Harta sinoptică arată situația la scurt timp după realizarea fotografiei. Zona centrală a Europei
se află sub un curent puternic din direcția vest. Un front cald pronunțat se apropie dinspre vest,
aducând nori groși, ploaie și o creștere constantă a temperaturii aerului.
Fig 6.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus virga (https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-

features-and-accessory-clouds-nimbostratus.html)
Fig 6.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus virga (https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-

Sondajul aerologic efectuat în localitatea Idar-Oberstein, situată la o distanță de 30 km în
direcția vest-sud-vest față de locul în care a fost realizată fotografia, indică existența umidității în
atmosferă de la nivelul suprafeței până la tropopauză.
Anexa4-82
Fig 6.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus virga (https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-

Anexa4-83
Fig 6.2.d. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus virga (https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-

Imaginea satelitară arată situația la scurt timp după ce fotografia a fost făcută. Activitatea
ciclonică domină cea mai mare parte a Europei. O bandă frontală groasă de nori se întinde spre sud-
est de Insulele Britanice până în Alpi și de acolo până în sud-estul Europei. Acesta este frontul cald,
care desparte aerul polar din nordul Europei de aerul subtropical în sud-vestul Europei.
Anexa4-84
6.3. Nimbostratus pannus

În această zi, tot mai mulți nori se deplasau din direcția sud-vest, pe măsură ce se apropia
formațiunea barică de presiune scăzută. Norii Nimbostratus au fost vizibili în mai multe rânduri, după
prânz. Când fotografia a fost făcută, ploua continuu și uneori puternic. Partea inferioară a norului
Nimbostratus este vizibilă clar, fiind simplă și netedă ca aspect și numai la orizontul nordic sunt mai
mulți nori mici, care s-au format mai devreme după-amiaza și se aflau la ora realizării fotografiei în
schimbare treptată în pannus.
Fig 6.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus pannus (https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-

În momentul fotografierii, regiunea se afla sub un curent puternic spre sud-vest, cu un talveg
peste vestul Europei. O zonă de presiune scăzută scădere nou dezvoltată în Franța s-a deplasat rapid
spre nord-est. Hărțile de suprafață arată situația la aproximativ opt ore de la realizarea fotografiei.
Minimul baric poate fi văzut instalat direct peste regiune, în combinație cu precipitații abundente.
Direcția de mișcare este nord-est. Aerul mai cald rămâne peste estul Europei, în timp ce aerul mai
rece este situat peste vestul Europei și dislocând treptat masa de aer mai cald.
Anexa4-85
Fig 6.3.b. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus pannus (https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-

Sondajul aerologic efectuat în Idar-Oberstein cu 7 ore înainte de realizarea fotografiei

prezintă un strat umiditate accentuată.
Imaginea din satelit arată situația cu câteva ore înainte de realizarea fotografiei. Zona Europei
centrale se află sub un influența unui curent puternic în direcția sud-vest, iar noul minimum baric se
apropie rapid din Franța. Se vede cum se dezvoltă benzi noroase frontale peste Franța și Germania.
Banda din nord-est corespunde unui front cald, în timp ce banda noroasă de la sud, unui front rece.
Fotografia a fost făcută când formațiunea de presiune scăzută se afla imediat în vestul Bad
Kreuznach, Germania.
Anexa4-86
Fig 6.3.c. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus pannus (https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-

Anexa4-87
Fig 6.3.d. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus pannus (https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-

Norii Nimbostratus provin și din îngroşarea şi coborârea unui Altostratus (Ns altostratomutatus)
şi numai rareori din îngroşarea unei pături de Stratocumulus (Ns stratocumulomutatus) ori de
Altocumulus (Ns altocumulomutatus). Uneori, etalarea norilor Cumulonimbus poate da naştere unui
Nimbostratus (Ns cumulonimbogenitus); foarte rar, acelaşi proces poate să aibă loc în cazul etalării
norilor Cumulus congestus din care cad precipitaţii (Ns cumulogenitus). Transformarea păturilor de
Stratocumulus sau Altocumulus în Nimbostratus trebuie considerată completă din momentul în care
elementele macrostructurale ale acestora sunt complet sudate şi relieful aparent al suprafeţei lor
inferioare a dispărut, baza norului nou format pe această cale având un aspect difuz din cauza unei
virga generalizate.
Forma generală şi de altfel unică a acestui nor este cea de pânză cenuşie, adesea întunecată,
care acoperă cea mai mare parte sau în întregime bolta cerească şi are baza difuză, vaporoasă, din
cauza precipitaţiilor care cad din masa norului.
Anexa4-88
6.4. Nimbostratus praecipitatio pannus altostratomutatus
Fig 6.4.a. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio pannus altostratomutatus
(https://cloudatlas.wmo.int/nimbostratus-may-form.html)
În fotografie este un exemplu de nor Nimbostratus în care caracteristica cea mai importantă
a norului este căderea continuă a ploii. Intensitatea ploii a fost slabă până la moderată (25 mm) și a
căzut într-un interval de șase ore până la realizarea fotografiei. O cantitate de încă 29 mm a căzut
în următoarele nouă ore.
Nici o bază a norului nu poate fi identificată din cauza ploii și anorilor anexă pannus aflați la
o înălțime estimată de 60 m. Norul Nimbostratus pare să fie luminat din interior și o cantitate
rezonabilă de lumină difuză ajunge la suprafață. Aceasta indică o structură mai putin încărcată în
părțile inferioare ale norului, permițând luminii să pătrundă printr-o adâncime mai mare a acestuia.
Aceasta este o particularitate comună a norului Nimbostratus atunci când se produc
precipitațiile sub formă de ploaie.
Anexa4-89
Fig 6.4.b. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio pannus altostratomutatus
La suprafașă, un talveg de presiune scăzută se întinde spre sud și spre est peste interiorul țării
în Africa de Sud. În altitudine (nivelul de 300 hPa), o celulă de înaltă presiune se află peste zona de
nord a Africii de Sud. Are loc advecția aerului umed peste țară datorită rotației anticiclonice a unei
celule de înaltă presiune de-a lungul coastei de est a țării. La momentul în care a fost făcută
fotografia, direcția vântului a fost nord-nord-est.
Sondajul aerologic: Conținut ridicat de umiditate de la suprafață până la tropopauză, cu aer
saturat de la nivelul de 500 până la 380 hPa.
Anexa4-90
Fig 6.4.c. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio pannus altostratomutatus
Anexa4-91
Imaginea satelitară este EUMETSAT canal 9 în infraroșu.
Fig 6.4.d. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio pannus altostratomutatus
Anexa4-92
6.5. Nimbostratus praecipitatio cumulonimbogenitus cu Stratus fractus de vreme rea

Norul Nimbostratus are aspectul unui strat cenușiu, adesea întunecat și difuz. Aceste
caracteristici sunt date de ploaia sau ninsoarea cu caracter mai mult sau mai puțin continuu, care în
cele mai multe cazuri ajunge la sol. Norul Nimbostratus are o grosime suficientă pentru a obtura
Soarele. În această fotografie, norul Nimbostratus este norul de fundal gri mai deschis. Norul mai
închis, zdrențuit și fragmentat din prim plan este Stratus fractus, care își schimbă rapid și continuu
contururile. Întrucât s-a format din cauza unui strat de aer din ce în ce mai umed sub Nimbostratus,
cauzat de evaporarea parțială a precipitațiilor, este Stratus fractus de vreme rea. La începutul zilei,
în zonă a fost un nor Cumulonimbus care a produs ploi abundente. Înspre seară, când a fost făcută
fotografia, situația sinoptică s-a schimbat, pe cer fiind norul Nimbostratus însoțit de ploaie continuă
(particularitatea suplimentară praecipitatio), care uneori a avut intensitate puternică. Prin urmare,
acesta este un exemplu de Nimbostratus cumulonimbogenitus.
Fig 6.5.a. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio cumulonimbogenitus

Harta centrilor de presiune arată la 12:00 UTC o formațiune barică secundară de presiune
scăzută de aproximativ 1 000 hPa care se găsea deasupra Estoniei. În prima parte a zilei s-au produs
ploi puternice, care ulterior s-au transformat în ploaie continuă în vecinătatea locului în care a fost
realizată fotografia, în apropiere de Tallinn (Estonia).
Sondajul aerologic de la Tallinn, Estonia (WMO 26038), efectuat cu mult mai devreme în cursul
zilei, prezintă o masă de aer în cea mai mare parte stabilă, dar umedă. Există instabilitate între
nivelurile de 800 și 650 hPa. Direcția vântului este spre sud la niveluri joase și medii și sud-vest la
nivelul înalt.
Imaginea radar meteo arată linii de averse peste centrul și sud-estul Estoniei. În nord-vest,
peste Tallinn (locul în care a fost relizată fotografia), este vizibilă o suprafață mai mare cu
Anexa4-93
precipitații. Intensitatea în această zonă este relativ uniformă, ceea ce confirmă prezența probabilă
a norului Nimbostratus.
Fig 6.5.b. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio cumulonimbogenitus

Fig 6.5.c. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio cumulonimbogenitus

Anexa4-94
Fig 6.5.d. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio cumulonimbogenitus

În această imagine satelitară de la 13 :00 UTC, benzile spiralate de nor indică centrul presiunii
joase aflat deasupra nordului Estoniei. Norul mai alb orajos, aproape de sudul Estoniei, confirmă
prezența unui nor Cumulonimbus în timpul zilei. În cea mai mare parte a Estoniei, acoperirea noroasă
este mai mult sau mai puțin continuă; în apropiere de Tallinn, aspectul indică un amestec probabil
de genuri de nori.
Anexa4-95
Fig 6.5.e. Exemplu de caz de formare a norului Nimbostratus praecipitatio cumulonimbogenitus

Anexa4-96
7. Norii Stratocumulus
Norii Stratocumulus sunt constituiţi din picăturele de apă, însoţite uneori de picături de ploaie sau
măzăriche moale (picături îngheţate) şi numai foarte rar de cristale şi fulgi de zăpadă; chiar dacă există
eventual cristale de gheaţă în masa norului, acestea sunt prea dispersate pentru a determina norului un
aspect fibros. Pe vreme excesiv de rece se poate întâmpla ca din norii Stratocumulus să cadă virga
abundente, formate din cristale de gheaţă, care pot fi însoţite şi de halo. Dacă grosimea norului
Stratocumulus nu este prea mare, pot fi observate irizații sau coroana.
Norii Stratocumulus se pot forma pe căi diferite, începând cu condiţii de cer senin şi terminând cu
transformarea altor nori preexistenţi. Principalele procese de formare a norilor Stratocumulus sunt:
- mişcările ondulatorii din straturile de sub inversiunile situate sub 2.000 m deasupra suprafeţei solului;
în acest caz, norii Stratocumulus se formează repede în condiţii de cer senin (în special dimineaţa şi
seara) şi au o durată de existenţă relativ scurtă, de câteva ore, dispărând la fel de repede după
destrămarea inversiunii sub care s-au format;
- mişcările ondulatorii care se formează în partea de sub vânt a obstacolelor (dealuri, munţi) care
determină apariţia formelor orografice de nori Stratocumulus;
- îngroşarea şi coborârea elementelor mici de Altocumulus (Sc altocumulomutatus);
- prezenţa turbulenţei sau mişcărilor convective sub baza unui Altostratus ori Nimbostratus, în straturile
de aer umezit prin evaporarea precipitaţiilor (Sc altostratogenitus sau nimbostratogenitus);
- transformarea unui nor Nimbostratus (Sc nimbostratomutatus);
- ridicarea unei pături de Stratus sau transformarea convectivă ori ondulatorie a unui Stratus, cu sau fără
modificarea înălţimii acestuia (Sc stratomutatus);
- destrămarea sau etalarea norilor Cumulus ori Cumulonimbus la nivelul unui strat de inversiune, care
opreşte curenţii verticali ce au determinat formarea acestor nori (Sc cumulogenitus sau
cumulonimbogenitus, forme reunite în denumirea anterioară Sc comulogenitus); norii convectivi care
ajung la nivelul unui asemenea strat stabil au tendinţa să se etaleze, dând naştere unui banc de Stra-
tocumulus, care în funcţie de viteza curenţilor ascendenţi şi a gradului de stabilitate a stratului superior
de aer, înconjoară trunchiurile cumuliforme ca un fel de platformă; se întâmplă uneori ca în asemenea
condiţii să rămână până la urmă numai nori Stratocumulus pe cer. La fel de bine se poate întâmpla ca
norii cumuliformi să străpungă stratul de inversiune şi respectiv bancul de Stratocumulus preexistenţi şi
în asemenea cazuri bancul de Stratocumulus se subţiază sau se întrerupe în jurul trunchiurilor
cumuliforme care îl străpung;
- transformarea norilor Cumulus sub efectul variaţiilor puternice ale vântului cu înălţimea;
- aplatizarea maselor cumuliforme ca urmare a încetării convecţiei, proces care duce la apariţia unei
forme particulare de nori Stratocumulus cumulogenitus cu durată scurtă de existenţă, de cel mult trei-
patru ore, şi a căror cantitate scade la fel de repede până la dispariţie completă. Uneori, după o
asemenea evoluţie, care însă nu ajunge până la dispariţia completă a acestor nori, observatorul poate
constata că norii Stratocumulus se regrupează, cresc cantitativ şi practic prezintă toate elementele
specifice proceselor de dezvoltare; aceasta se datoreşte apariţiei proceselor ondulatorii menţionate mai
sus şi observatorul va nota Sc cumulogenitus sau cumulonimbogenitus numai atât timp cât norii respectivi
sunt în evidentă legătură cu masele noroase din care au provenit şi prezintă în continuare elemente
evidente de destrămare; el va schimba denumirea speciei sau varietăţii şi respectiv codificarea, de îndată
ce norii Stratocumulus încep să se dezvolte din nou.
Formele sub care apar norii Stratocumulus sunt la fel de variate ca şi procesele de formare a lor. Astfel,
după aspectul exterior, pot fi observaţi sub formă de pături mai mult sau mai puţin întinse, bancuri
adeseori cu aspect lenticular, benzi sau bancuri formate din elemente neregulate şi cu aspect
cumuliform.
Anexa4-97
7.1. Stratocumulus stratiformis translucidus perlucidus
Fig 7.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus stratiformis translucidus perlucidus
(https://cloudatlas.wmo.int/varieties-stratocumulus-perlucidus-sc-pe.html)
În această fotografie este un exemplu de nor de Stratocumulus sub formă de strat de culoare
albă cu nuanțe de gri, care are unele părți mai întunecate și prezintă o bază destul de aplatizată,
caracteristică asociată cu specia stratiformis. Stratul este suficient de subțire sau translucid încât
ar putea dezvălui poziția Soarelui; acesta se poate încadra în varietatea translucidus. În plus, spațiile
între elementele norului, prin care se poate vedea un cer albastru, permit clasificarea acestuia în
varietatea perlucidus.
Anexa4-98
Fig 7.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus stratiformis translucidus perlucidus
Fig 7.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus stratiformis translucidus perlucidus
Harta sinoptică de la ora 06:00 UTC arată o formațiune barică de presiune scăzută de 955 hPa
care este poziționată în apropierea Insulelor Feroe, fronturile atmosferice asociate deplasându-se
rapid spre est peste Regatul Unit al Marii Britanii și sudul Scandinaviei. Un front cald de intensitate
slabă se apropie de locul în care a fost realizată fotografia.
Anexa4-99
Imaginea satelitară Meteosat în spectrul infraroșu de la ora 09:00 UTC arată un front rece
activ, asociat cu formațiunea barică de presiune scăzută din apropierea Insulelor Feroe, care se
extinde de la sud-vestul Norvegiei până la vestul Canalului Mânecii. Peste teritoriul Germaniei pot fi
observate doar niște resturi subțiri de nori de culoare gri deschis.
Fig 7.1.d. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus stratiformis translucidus perlucidus
Sondajul aerologic de la ora 00:00 UTC din Meiningen, Germania (WMO 10548) prezintă o
inversiune nocturnă la suprafață și un strat umed subțire în apropierea nivelului de 900 hPa. Peste
altitudinea de 1200 m, aerul este foarte uscat până la atingerea nivelurilor unde sunt norii Cirrus.
Anexa4-100
7.2. Stratocumulus castellanus și Stratocumulus stratiformis opacus
Fig 7.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus castellanus și Stratocumulus stratiformis opacus
(https://cloudatlas.wmo.int/species-stratocumulus-castellanus-sc-cas.html)
Această imagine spectaculoasă din Hong Kong (China) a surprins un cer cu toate cele trei specii
de Stratocumulus prezente: lenticularis, castellanus și stratiformis.
Baza cea mai joasă a norilor la 600 m este atât pentru specia lenticularis, cât și pentru castellanus,
deoarece instabilitatea declanșează creșterea turelelor cumuliforme în lenticularis. Caracteristicile
esențiale ale speciei castellanus - adică „mase cumuliforme dispuse în linii, care se ridică de la o
bază orizontală comună” - sunt clar vizibile.
În partea superioară a fotografiei se găsește un strat gros de nori Stratocumulus stratiformis
opacus, de culoare gri închis, alcătuit din rulouri lungi îmbinate (baza de 400 m). Acest strat se subția
și se disipa pe partea nord-estică, așa cum o demonstrează culoarea gri mai deschisă și lumina
soarelui de la orizont.
Anexa4-101
Fig 7.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus castellanus și Stratocumulus stratiformis opacus
Fig 7.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus castellanus și Stratocumulus stratiformis opacus
Un talveg de presiune scăzută a continuat să afecteze coasta de sud a Chinei în această zi în
care a fost realizată fotografia.
Conform sondajului aerologic, mai multe straturi de nori distincte sunt indicate până la altitudinea
de 7500 m, conform zonelor cu conținut ridicat de umiditate.
Anexa4-102
7.3. Stratocumulus undulatus
Fig 7.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus undulatus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

stratocumulus-castellanus-sc-cas.html)
Rulourile lungi (varietatea undulatus) din acest strat extins (specia stratiformis) de nori
Stratocumulus par să convergă către un punct din apropierea orizontului (varietatea radiatus). Cerul
albastru este vizibil direct deasupra în spațiile foarte mici dintre rulouri (varietatea perlucidus).
Aceste mici spații goale dezvăluie și poziția Soarelui, dar rulourile sunt suficient de groase pentru a-
l masca (varietatea opacus).
Norii mici, împrăștiați și mai groși sunt Cumulus fractus. Au margini zdrențuite și majoritatea
au vârfuri ușor rotunjite.
În ziua în care a fost realizată fotografia, o masă de aer umed a afectat coasta Guangdong,
China.
Un strat de aer cu umiditate relativă mai mare de 90% este identificabil pe diagrama
sondajului aerologic între nivelul de 600 m și cel de la 1 400 m.
Anexa4-103
Fig 7.3.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus undulatus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

Fig 7.3.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus undulatus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

Anexa4-104
7.4. Stratocumulus volutus
Fig 7.4.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus volutus ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

stratocumulus-volutus-sc-vol.html)
Fotografia prezintă un nor orizontal lung, de înălțime joasă, în formă de tub/rulou, care a fost
de aproximativ două ori mai lung decât ceea ce este prezentat în această imagine. Tehnic, este din
genul Stratocumulus. Întrucât are forma unui sul și se detașează de orice alt nor, este un exemplu al
speciei volutus. Norul a fost observat pentru prima dată la ora locală 18:25, fiind într-un stadiu bine
dezvoltat și a fost vizibil încă 45 de minute mai târziu, cu mici schimbări de aspect; cu toate acestea,
nici formarea și nici disiparea sa nu au fost observate. Nu se cunoaște originea acestui nor în formă
de rulou, dar în apropiere a fost raportată ceață pe mare.
Harta barică de suprafață pentru ora 18:00 UTC arată o zonă de presiune scăzută de 1017 hPa
peste nordul Germaniei. Fronturile foarte slabe leagă acest minimum baric de un altul cu valoarea
de 1012 hPa, centrat deasupra Atlanticului de Est. În momentul realizării imaginii, se înregistra un
vânt slab cu direcția de la nord către nord-est și viteza de 2,5 m/s peste coasta Bretaniei, Franța,
în apropierea locului unde a fost făcută fotografia.
Diagrama celui mai reprezentativ sondaj aerologic efectuat în Brest, Franța (O.M.M. 07110),
care a fost realizat la câteva ore după fotografie, arată straturi umede în stratul de frontieră care
se extinde până la nivelul de aproximativ 830 hPa. Vântul de suprafață este de intensitate slabă,
dinspre direcția est-nord-est.
Anexa4-105
Fig 7.4.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus volutus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

Fig 7.4.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus volutus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

Anexa4-106
7.5. Stratocumulus floccus
Fig 7.5.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus floccus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

stratocumulus-floccus-sc-flo.html)
În această fotografie se vede convecția slabă de dimineață (ora locală 06:40). Se pot identifică
mici flocoane cu aspect cumuliform, ale căror părți inferioare sunt mai mult sau mai puțin zdrențuite.
Acest aspect facilitează încadrarea norului în specia floccus. Elementele prezintă caracteristici
similare cu cele ale norului Altocumulus floccus, dar sunt vizibil de dimensiuni mai mari și la
altitudine joasă. Deoarece baza norului a fost stabilită ca fiind la 2000 m, acest nor se găsește
aproape de limita superioară a nivelului norilor joși. Acesta este un aspect care permite clasificarea
norului ca Stratocumulus floccus. Întrucât vântul de la suprafață a prezentat viteze foarte mici, acest
nor nu trebuie confundat cu norul Cumulus fractus, care este mișcat în general de curenții puternici
ai stratului limită, și nici cu norul Cumulus mediocris, care nu are o bază atât de zdrențuită. O
inversiune termică a fost prezentă la momentul realizării fotografiei; prin urmare, convecția a fost
forțată de instabilitatea prezentă la un nivel altitudinal mai ridicat și nu de încălzirea diurnă a
suprafeței subiacente, care de obicei este responsabilă cu inițierea dezvoltării norului Cumulus
deasupra suprafețelor de uscat. Norul Cirrus este prezent în imagine și poate fi identificat printre
elementele flocus în partea de sus a imaginii, cu Cirrus sau Cirrostratus chiar deasupra aliniamentului
copacilor.
Anexa4-107
Fig 7.5.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus floccus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

Locul unde a fost făcută fotografia este în sudul Finlandei și se afla la o distanță de 100 km
nord de un catafront mai puțin pronunțat. Frontul era în esență uscat, cu doar câteva averse
sporadice și trecuse peste zona de interes în noaptea precedentă. Fluxul de aer polar a fost slab, din
cauza vânturilor ușoare predominante în întreaga troposferă.
Sondajul aerologic efectuat la Jokioinen, Finlanda (O.M.M. 02963) la ora locală 03:00 și la o
distanță de 80 km în direcția sud-vest de locul în care a fost realizată imaginea, arată producerea
unei inversiuni termice. Temperatura aerului măsurată la 2 m era cuprinsă în intervalul 14°C ÷ 16°C,
în timp ce în stratul limită ar fi de aproximativ 19°C. Astfel, instabilitatea convectivă de dimineață
a fost determinată de straturile superioare și nu de încălzirea suprafeței subiacente de către radiația
solară directă. Sondajul aerologic mai evidențiază și un strat instabil umed de la nivelul de 850 până
la nivelul de 750 hPa, înălțimea aproximativă a norului din imagine.
Anexa4-108
Fig 7.5.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus floccus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

Anexa4-109
7.6. Stratocumulus stratiformis opacus perlucidus
Fig 7.6.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus stratiformis opacus perlucidus
(https://cloudatlas.wmo.int/varieties-stratocumulus-opacus-sc-op.html)
Acest strat de nori de culoare gri închis este tipic genului Stratocumulus. Baza norului este
relativ înaltă și este dispusă ca o foaie sau strat extins cu elementele mai mult sau mai puțin
aplatizate, făcând posibilă identificarea speciei ca stratiformis. Întrucât cea mai mare parte a
stratului noros este suficient de opacă pentru a masca poziția Soarelui, clasificarea poate inlcude și
varietatea opacus. Totuși, spre stânga jos a imaginii sunt două spații foarte mici fără nori, în care
cerul albastru este vizibil; prin urmare, clasificarea poate conține și varietatea perlucidus pentru
acea zonă.
Diagrama sondajului aerologic efectuat în Tucson, Arizona, SUA (WMO 72274), cu câteva ore
înaintea realizării fotografiei, arată prezența umidității la altitudinea de aproximativ 3000 m față de
nivelul mării. Din calcule a reieșit că stratul de nori Stratocumulus avea baza la aproximativ 2000 m
deasupra nivelului solului în locul unde a fost captată imaginea. Baza norului fotografiat se afla la
limita superioară pentru genul Stratocumulus.
Anexa4-110
Fig 7.6.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus stratiformis opacus perlucidus
(https://cloudatlas.wmo.int/varieties-stratocumulus-opacus-sc-op.html)
Anexa4-111
7.7. Stratocumulus lenticularis
Fig 7.7.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus lenticularis ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

stratocumulus-lenticularis-sc-len.html)
Fotografia prezintă o vedere neobișnuită a Stratocumulus (specia lenticularis), cu perspectivă

în direcția spre care bate vântul. Privită din lateral, norul din specia lenticularis formează adesea o
serie de valuri sub formă de lentile sau migdale, de obicei cu contururi bine definite și în general de
origine orografică. În această imagine, fotograful se afla la 5 km de vârfurile Munților Morne, Irlanda
de Nord, Regatul Unit al Marii Britanii, care depășesc înălțimea de 600 m. Un vânt puternic din stratul
limită a forțat curentul de aer în mișcare ascensională pe partea lanțului muntos expusă vântului. În
această imagine se arată efectul curentului de aer descendent compensator de pe celălalt versant
muntos: imediat în fața fotografului, norul se dispersează pentru a lăsa o deschidere bine definită în
masa noroasă. În depărtare, se pot identifica alte elemente noroase sub formă de valuri. În imagine
sunt vizibili și nori Cirrus și Altocumulus.
Anexa4-112
Fig 7.7.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus lenticularis ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

Harta sinoptică de la ora 00:00 UTC din data de 10 august 2015 prezintă condiții similare cu
cele de la momentul realizării fotografiei. Centrul de presiune scăzută a fost centrat în apropierea
Islandei, cu un front care se prelungește spre Marea Nordului până în sudul Irlandei. Un front oclus
se apropia de Irlanda de Vest. Locul în care a fost realizată imaginea se afla într-o regiune stabilă a
stratului limită dintre fronturi.
Diagrama sondajului aerologic efectuat in Golful Castor, Irlanda de Nord (O.M.M. 03918), aflat
în apropierea locului captării fotografiei, prezintă vânturi cu viteze de 12,9 m/s și un strat saturat
de la nivelul de aproximativ 890 hPa la nivelul de 940 hPa. Fluxul de pe versantul muntus expus
vânturilor a fost limitat de o inversiune termică, creând condiții pentru dezvoltarea norilor sub formă
de undă sub altitudinea de aproximativ 1000 m.
Anexa4-113
Fig 7.7.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus lenticularis ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

Anexa4-114
7.8. Stratocumulus fluctus
Fig 7.8.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus fluctus

(https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-features-and-accessory-clouds-stratocumulus.html)
Fluctus este o formă pe care o pot lua părțile superioare ale norului, cu aspect de val, dar cu
durată de viață relativ scurtă. Forma este cea a unor curbe sau a undelor de rupere (undele Kelvin-
Helmholtz). Este o caracteristică suplimentară a norului cauzată de forfecarea vântului. Acest
exemplu este Stratocumulus fluctus.
Anexa4-115
7.9. Stratocumulus cumulogenitus

În această fotografie, vârfurile norilor Cumulus izolați au ajuns la nivelul unei inversiuni
termice, situație ce conduce la coborârea acestora sub forma unui strat de Stratocumulus
cumulogenitus. Norii Cumulus pot fi considerați a se afla într-o fază intermediară între speciile
mediocris și congestus, dar tind mai mult spre mediocris. Stratul Stratocumulus a fost relativ subțire
și de scurtă durată, durând doar 30 de minute după ce fiecare Cumulus a atins stratul de inversiune.
Norul Cumulus din partea dreaptă este în scădere de la bază în sus. La orizont există alți nori Cumulus
fractus și mediocris. Zona a fost sub influența unui anticiclon în proces de intensificare.
Harta sinoptică din ora locală 09:00 prezintă un centru de presiune ridicată la sud de
Tasmania, Australia. Acest centru era în deplasare spre nord și în proces de intensificare, stabilizând
atmosfera peste zonă. Un front rece de intensitate slabă traversase locul cu șase ore mai devreme.
Fig 7.9.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus cumulogenitus

(https://cloudatlas.wmo.int/stratocumulus-may-form.html)
Sondajul aerologic a fost realizat dintr-o localitate aflată la 60 km distanță față de poziția în
care a fost făcută fotografia și în direcția nord-nord-vest și cu patru ore înainte de fotografie. Pe
diagrama se poate identifica un proces adiabatic uscat ce are loc de la suprafață până la baza
inversiunii la nivelul de 830 hPa (altitudinea de 1800 m).
Fig 7.9.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus cumulogenitus

Anexa4-116
Fig 7.9.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus cumulogenitus

Anexa4-117
7.10. Stratocumulus cumulonimbogenitus
Fig 7.10.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus cumulonimbogenitus

Această fotografie arată un strat superficial de nor Stratocumulus care s-a format, cel puțin
parțial, prin disiparea unui nor Cumulonimbus; partea superioară a norului genitus Cumulonimbus
este ascunsă de Stratocumulus. Întrucât norul-mamă este Cumulonimbus, se poate face clasificarea
”cumulonimbogenitus”. Prezența unui nor Cumulonimbus cu o dezvoltare verticală mai mare decât
norul Stratocumulus este dezvăluită prin precipitațiile sub formă de greloane de grindină de
dimensiuni mici, vizibile sub baza norului. Aceasta este caracteristica suplimentară praecipitatio.
Norul cumuliform, vizibil sub Stratocumulus și în dreapta structurii formate de precipitații, are o
bază plană bine definită, care este mai joasă decât cea a norului Stratocumulus din jur. Un nor
Cumulonimbus capillatus parțial întunecat și cu o nicovală cu vârf plat (incus) este vizibil la distanță,
la fel și alți nori Stratocumulus care nu sunt asociați cu Cumulonimbus.
Harta sinoptică de suprafață pentru ora 18:00 UTC arată o formațiune barică de presiune
joasă de 984 hPa peste Marea Nordului, centrată în vestul Danemarcei. Arhipelagul Britanic se află
sub influența unei mase de aer polar maritim, caracterizată printr-o curgere slabă în direcția nord-
vest, în cadrul depresiunii barice.
Anexa4-118
Fig 7.10.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus cumulonimbogenitus

Diagrama sondajului aerologic de la ora 12:00 UTC din Camborne, Anglia, Regatul Unit al Marii
Britanii (O.M.M. 03808), reprezentativ pentru aerul polar maritim, arată o atmosferă condiționată
instabilă, dar destul de uscată de la suprafață până la tropopauză la nivelul de 350 hPa.
Fig 7.10.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus cumulonimbogenitus

Săgeata roșie de pe această imagine radar de precipitații de la Met Office de la ora 17:30 UTC
indică locul averselor din fotografie.
Anexa4-119
Fig 7.10.d. Exemplu de caz de formare a norului Stratocumulus cumulonimbogenitus

(https://cloudatlas.wmo.int/stratocumulus-may-form.html
Anexa4-120
8. Norii Stratus
8.1. Norii Stratus

Norii Stratus sunt constituiţi în general din picăturele mici de apă. La temperaturi foarte joase,
ei pot conţine particule mici de gheaţă. Când este dens sau gros, norul Stratus poate conţine frecvent
picături de burniţă şi uneori fulgi de zăpadă sau ninsoare grăunţoasă; în asemenea cazuri, norul
capătă un aspect întunecat sau ameninţător.
Procesele principale care duc la formarea norilor Stratus sunt:
- răcirea aerului, relativ mai cald, în deplasarea lui peste o suprafaţă subiacentă rece;
- răcirea progresivă a stratului de aer în contact cu suprafaţa subiacentă, prin procese radiative
nocturne sau de durată mare;
- răcirea prin ascendenţa aerului de-a lungul pantelor line;
- umezirea şi răcirea aerului pe seama evaporării precipitaţiilor ce cad din norii situaţi la un nivel
mai înalt;
- transportul turbulent al vaporilor de apă în stratul de sub inversiune sau difuzia vaporilor de apă
din mase de aer umed de deasupra inversiunii şi condensarea surplusului de vapori în partea
superioară a stratului de aer situat sub inversiune;
- condensarea vaporilor de apă în masa de aer rece, care staţionează deasupra bazinelor de apă
caldă (lacuri) sau deasupra curenţilor marini calzi.
În acest din urmă caz, ca de altfel şi în condiţiile menţionate la primele două puncte, norii
Stratus se formează de regulă din ceaţa care se ridică. Ridicarea progresivă a păturii de ceaţă şi
transformarea ei în Stratus este determinată de încălzirea treptată a suprafeţei subiacente sau de
intensificarea circulaţiei la nivelul solului.
suprafaţa inferioară a acesteia îşi pierde relieful sau contururile aparente ale elementelor
constituente, din cu totul alte motive decât declanşarea precipitaţiilor (St stratocumulomutatus).
cumulonimbogenitus); în condiţii similare, Stratus fractus mai poate proveni şi din norii Cumulus din
care cad precipitaţii (St fra cumulogenitus).
Norii Stratus se observă sub formă de pânze cenuşii, destul de uniforme cu aspect nebulos;
masa noroasă este uneori atât de joasă încât acoperă înălţimile mici sau partea superioară a
construcţiilor înalte (turnuri, coşuri). Cu excepţia pânzelor foarte subţiri, norii Stratus sunt opaci şi
maschează complet poziţia Soarelui sau a Lunii. Suprafaţa inferioară a acestor nori este de obicei
bine delimitată şi prezintă ondulaţii mari; în condiţiile unei circulaţii slabe şi a existenţei unui aer
umed în stratul de sub nor, baza acestuia devine difuză şi este dificil să se aprecieze vizual corect
plafonul.
forme tranzitorii în procesul de formare sau destrămare a pânzelor continue de Stratus. Forme
similare se observă în cazul norilor anexă de tip pannus, care apar sub norii din care cad precipitaţii
continue. În timpul destrămării unei pânze de nori Stratus, formată în condiţii de stabilitate, Soarele
şi Luna apar ca un disc luminos bine conturat, însă fără raze; se poate observa frecvent albastrul
cerului senin printre fragmentele noroase.
În dimineţile calde de vară, fragmentele de nori Stratus purtate de vânt, rezultate din
destrămarea unei pânze continue, se pot transforma direct în nori Cumulus humilis. Acest proces are
loc pe seama curenţilor convectivi ascendenţi întâlniţi de fragmentele de Stratus.
Anexa4-121
8.1. Stratus nebulosus

Norul Stratus se prezintă în general ca un strat de nori cenușii, cu o bază destul de uniformă.
În această imagine se poate observa natura uniformă, caracteristică a speciei nebulosus. Aeronava
care decolează scoate în evidență natura difuză a bazei joase a norului (27-30 m), deoarece conturul
avionului începe să dispară în stratul Stratus. Vârful cozii a dispărut din vedere, dar traiectoria
rămâne vizibilă. La momentul realizării fotografiei, întreaga aeronavă a dispărut în nor în 2 secunde.
Deoarece nu a căzut nicio precipitație, este un nor tipic Stratus, dar nu de vreme rea.
Obiectele de la sol nu se disting cu claritate, deoarece vizibilitatea orizontală a fost redusă de o
ceață groasă.
La ora 12:00 UTC, presiunea atmosferică joasă de 1005 hPa a fost centrată peste Marea
Irlandei. Fotografia a fost făcută chiar în fața frontului rece mai puțin pronunțat care a trecut peste
aerodrom aproximativ o oră mai târziu.
Fig 8.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus ( https://cloudatlas.wmo.int/species-stratus-

nebulosus-st-neb.html)
Fig 8.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus (https://cloudatlas.wmo.int/species-stratus-

Anexa4-122
Fig 8.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus (https://cloudatlas.wmo.int/species-stratus-

Sondajul aerologic a fost făcut cu aproximativ 12 ore mai devreme decât fotografia, în același
sector cald. Diagrama prezintă o atmosferă umedă de la suprafață până la aproximativ 500 hPa
(altitudinea de 5600 m) și, în special, aerul stabil umed în stratul limită.
Anexa4-123
8.2. Stratus fractus
Fig 8.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratus fractus (https://cloudatlas.wmo.int/species-stratus-

fractus-st-fra.html)
Fig 8.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratus fractus (https://cloudatlas.wmo.int/species-stratus-

Anexa4-124
Fig 8.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratus fractus (https://cloudatlas.wmo.int/species-stratus-

Așa cum a fost specificat și în definiția norului, Stratus este în general sub forma unui strat de
nori cenușiu, cu o bază destul de uniformă, dar uneori apare sub formă de bucăți zdrențuite. În
această fotografie, norul Stratus este de culoare gri închis și are aspectul neregulat, zdrențuit,
fracționat; contururile se schimbau rapid și neîncetat. Aceste caracteristici definesc specia fractus.
Anexa4-125
Mai mult, deoarece norul nu a fost însoțit si de producere de precipitații, Stratus fractus este
vreme bună. Nu trebuie confundat cu norul Cumulus fractus, care este mai alb și mai dens. Stratus
fractus prezintă, de asemenea, o dezvoltare verticală mult mai redusă, deoarece se formează în
principal datorită turbulenței, mai degrabă decât prin convecție termică. În imagine sunt vizibili
norii Altocumulus stratiformis și Cirrocumulus.
Harta sinoptică arată un talveg de presiune joasă care se extinde spre nord prin Victoria,
venind dintr-o zonă la sud de Tasmania, Australia. Frontul rece asociat trecuse peste locul unde a
fost realizată fotografia cu câteva ore înainte ca acesta să fie făcută.
Sondajul aerologic efectuat pe Aeroportul Melbourne, Victoria, Australia (O.M.M. 94866) a
surprins condițiile din spatele unui front rece și după ora realizării fotografiei. Diagrama acestuia
prezintă o atmosferă instabilă de la suprafață până la nivelul de 700 hPa, cu o zonă umedă de la
nivelul de 850 până la nivelul de 700 hPa. De remarcat este viteza vântului de 7,7 - 10,3 m/s, aproape
de suprafață.
Anexa4-126
8.3. Stratus nebulosus opacus

Norul Stratus, ca un strat gri cenușiu, cu o bază destul de uniformă, care poate da precipitații
sub formă de burniță este prezentat în această fotografie. Când Soarele (sau Luna) este vizibil prin
norul Stratus, conturul său este clar perceptibil. În această imagine, norul este uniform cenușiu, fără
o formă discernabilă, ceea ce permite clasificarea lui în specia nebulosus. De asemenea, este
suficient de dens și opac ca Soarele să nu fie vizibil, definind astfel varietatea opacus.
Harta sinoptică pentru ora 12:00 UTC prezintă mai multe centre de presiune scăzută în Europa
de Vest și aproape de Atlantic. Locul în care a fost făcută fotografia (evidențiat cu săgeata roșie) se
află într-o zonă dominată de un gradient de presiune slab și vânturi slabe.
Sondajul aerologic de la Viena, Austria (O.M.M. 11035) care a fost efectuat la ora 12:00 UTC
arată un strat atmosferic aproape saturat între nivelul de 950 hPa și nivelul de 900 hPa, plafonat de
o inversiune slabă.
Fig 8.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus opacus ( https://cloudatlas.wmo.int/varieties-
stratus-opacus-st-op.html)
Fig 8.3.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus opacus ( https://cloudatlas.wmo.int/varieties-
Anexa4-127
Fig 8.3.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus opacus ( https://cloudatlas.wmo.int/varieties-
Anexa4-128
8.4. Stratus translucidus
Fig 8.4.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratus translucidus (https://cloudatlas.wmo.int/varieties-

stratus-translucidus-st-tr.html)
Fig 8.4.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratus translucidus ( https://cloudatlas.wmo.int/varieties-

Anexa4-129
Fig 8.4.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratus translucidus ( https://cloudatlas.wmo.int/varieties-

Norul Stratus este în general un strat de nori cenușiu, cu o bază destul de uniformă. În această
imagine este surprinsă ceața care se ridică în grupuri destul de mari de nori Stratus, în care se poate
vedea culoarea gri caracteristică a norului. Norul Stratus este suficient de subțire pe tot cuprinsul
său pentru a dezvălui poziția Soarelui cu conturul său distinct, care permite clasificarea acstuia în
varietatea translucidus.
Analiza presiunii atmosferice din harta sinoptica de la ora 00:00 UTC arată un anticiclon de
1035 hPa centrat peste Tasmania, Australia. Locul in care a fost realizată fotografia (indicat de o
săgeată roșie) este aproape de centrul acestei celule de presiune ridicată.
Pe sondajul aerologic efectuat în Aeroportul Melbourne din apropiere, Victoria, Australia
(O.M.M. 94866), se pot identifica rămășițele unei inversiuni radiative superficiale, sub care s-a format
ceața care s-a ridicat sub formă de nori Stratus în fotografie.
Anexa4-130
8.5. Stratus undulatus
Fig 8.5.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratus undulatus (https://cloudatlas.wmo.int/varieties-stratus-

undulatus-st-stun.html)
Cu câteva minute înainte de realizarea fotografiei, un strat continuu de nori Stratus (care au
fost sub formă ceață până la ora prânzului) s-a rupt și s-a ridicat în grupuri de nori Stratus.
Fragmentele noroase din imagine au o structură asemănătoare valurilor, care permit clasificarea
varietății undulatus. Deși ondulațiile seamănă cu oarecum cu norul Stratocumulus undulatus,
observarea atentă a formării lor a confirmat că sunt Stratus undulatus, o varietate care apare rar.
Ca dovadă suplimentară, baza norului este relativ joasă, iar structurile mai înalte dinspre vest
rămân învăluite în ceață. În partea superioară a imaginii este vizibil un nor Altocumulus.
Această hartă sinoptică de suprafață de la ora 12:00 UTC (de remarcat intervalul 1 hPa între
izobare), cu aproximativ trei ore înainte de realizarea fotografiei, prezintă două centre de presiune
ridicată asupra Europei Centrale, unde ceața a stagnat pe văi câteva zile. Un front slab tocmai a
trecut peste zona dinspre sud-vest, aducând o creștere a intensității vântului și un sfârșit lent al
inversiunii termice.
Anexa4-131
Fig 8.5.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratus undulatus (https://cloudatlas.wmo.int/varieties-stratus-

Fig 8.5.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratus undulatus (https://cloudatlas.wmo.int/varieties-stratus-

Această imagine din satelit, făcută cu trei ore înainte de realizarea fotografiei, arată ceața
care persistă pe văile din vestul Germaniei centrale. Un front slab se apropie dinspre sud-vest,
aducând nori la nivel mediu și înalt în zonă.
Anexa4-132
Diagrama sondajului aerologic de la ora 12:00 UTC din localitatea Idar-Oberstein, Germania (O.M.M.
10618), situată la o distanță de 40 km în direcția vest-sud-vest de locul în care a fost realizată
fotografia, arată o inversiune termică de 6 ° C între suprafață și altitudinea de 350 m.
Fig 8.5.d. Exemplu de caz de formare a norului Stratus undulatus (https://cloudatlas.wmo.int/varieties-stratus-

Anexa4-133
8.6. Stratus nebulosus praecipitatio
Fig 8.6.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus praecipitatio

(https://cloudatlas.wmo.int/supplementary-features-and-accessory-clouds-stratus.html)
În această imagine se poate distinge conturul unei forme mici în norul gri, identificându-l
astfel ca fiind specia nebulosus. Norul este suficient de dens pentru a acsunde Soarele, așa că poate
fi clasificat și ca varietatea opacus. De asemenea, este suficient de dens pentru a produce
caracteristica suplimentară praecipitatio, așa cum se poate observa de petele albe, care sunt fulgi
de zăpadă.
Harta sinoptică de la ora 12:00 UTC arată o presiune ridicată în apropiere de Azore, Portugalia
și centre de presiune scăzută în apropierea Islandei și la nordul Scandinaviei. Statele baltice se aflau
suf influența unei mase de aer mai cald.
Sondajul aerologic efectuat în Tallinn, Estonia (O.M.M. 26038) la ora 00:00 UTC arată un aer
foarte umed de la nivelul solului la aproximativ 870 hPa (altitudinea de 1200 m). O inversiune de
peste 6°C a fost prezentă la nivelul de 900 hPa (altitudinea de 750 m).
Imaginea radar arată ecouri mici de precipitații slabe la nord-vestul orașului Tallinn, Estonia.
Niciunul dintre ecouri nu este afișat peste locul unde a fost realizată fotografia, explicația posibilă
fiind că precipitațiile sunt fie prea slabe, fie prea mici pentru a fi surprinse de fasciculul radar.
Anexa4-134
Fig 8.6.b. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus praecipitatio

Fig 8.6.c. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus praecipitatio

Anexa4-135
Fig 8.6.d. Exemplu de caz de formare a norului Stratus nebulosus praecipitatio

suprafaţa inferioară a acesteia îşi pierde relieful sau contururile aparente ale elementelor
constituente, din cu totul alte motive decât declanşarea precipitaţiilor (St stratocumulomutatus).
Anexa4-136
cumulonimbogenitus); în condiţii similare, Stratus fractus mai poate proveni şi din norii Cumulus din
care cad precipitaţii (St fra cumulogenitus).
Norii Stratus se observă sub formă de pânze cenuşii, destul de uniforme cu aspect nebulos;
masa noroasă este uneori atât de joasă încât acoperă înălţimile mici sau partea superioară a
construcţiilor înalte (turnuri, coşuri). Cu excepţia pânzelor foarte subţiri, norii Stratus sunt opaci şi
maschează complet poziţia Soarelui sau a Lunii. Suprafaţa inferioară a acestor nori este de obicei
bine delimitată şi prezintă ondulaţii mari; în condiţiile unei circulaţii slabe şi a existenţei unui aer
umed în stratul de sub nor, baza acestuia devine difuză şi este dificil să se aprecieze vizual corect
plafonul.
forme tranzitorii în procesul de formare sau destrămare a pânzelor continue de Stratus. Forme
similare se observă în cazul norilor anexă de tip pannus, care apar sub norii din care cad precipitaţii
continue. În timpul destrămării unei pânze de nori Stratus, formată în condiţii de stabilitate, Soarele
şi Luna apar ca un disc luminos bine conturat, însă fără raze; se poate observa frecvent albastrul
cerului senin printre fragmentele noroase.
În dimineţile calde de vară, fragmentele de nori Stratus purtate de vânt, rezultate din
destrămarea unei pânze continue, se pot transforma direct în nori Cumulus humilis. Acest proces are
loc pe seama curenţilor convectivi ascendenţi întâlniţi de fragmentele de Stratus.
Anexa4-137
8.7. Stratus cumulonimbogenitus
Stratus fractus apare ca nori cu forme neregulate și zdrențuite, ale căror contururi se schimbă
continuu și deseori rapid. În această imagine, Stratus fractus s-a format într-un aer umed și turbulent
sub un nor Cumulonimbus care a generat precipitații. Fragmentele zdrențuite pot fi văzute clar sub
baza întunecată a norului Cumulonimbus.
Fig 8.7.a. Exemplu de caz de formare a norului Stratus cumulonimbogenitus

Anexa4-138
9. Norii Cumulus
Norii Cumulus sunt constituiţi în principal din picăturele de apă. Atunci când sunt mult
dezvoltați pe verticală, norii Cumulus pot produce averse de ploaie. Deoarece acești nori se dezvoltă
mult pe verticală, în părţile lor superioare, care ajung în domeniul temperaturilor negative, se pot
forma şi cristale de gheaţă pe seama picăturelelor de apă suprarăcită care se evaporă. Dacă
dezvoltarea pe verticală continuă şi procesul de îngheţare la partea superioară a norului devine
predominant, atunci norul Cumulus se transformă în Cumulonimbus. Pe timp foarte rece, când toată
masa norului Cumulus este la o temperatură net sub 0°C, acest proces conduce la degenerarea
norului, care în final se transformă în trene difuze de ninsoare.
Norii Cumulus se formează în principal pe seama curenţilor verticali ascendenţi care se dezvoltă în
masele de aer instabile (convecţie). Asemenea mişcări verticale la scară mică sunt determinate de
încălzirea stratului inferior de aer în contact cu suprafaţa subiacentă mai caldă. Procesul este
caracteristic pentru suprafeţele de uscat în sezonul cald şi ziua. Pentru bazinele maritime mari şi
oceanice, procesul este mai uniform şi se produce îndeosebi în sezonul rece, noaptea şi mai ales în
condiţii de advecţie rece, deasupra curenţilor calzi.
Forma sub care pot fi observaţi norii Cumulus este foarte variată. Forma tipică este cea de
grămezi separate, mai mult sau mai puţin distanţate între ele, în general dense cu contururi bine
delimitate şi bază relativ orizontală; în majoritatea cazurilor, mai ales în cazul elementelor noroase
bine dezvoltate, înălţimea sau grosimea norului este cel puţin egală sau mai mare decât lăţimea lui.
Cu toate acestea, în stadiile incipiente de formare, norii Cumulus pot fi observaţi si sub forma unor
elemente mai plate, cu margini destrămate. În funcţie de condiţiile dominante în atmosfera zonei în
care sunt observaţi, observatorul poate constata prezenţa simultană a mai multor sau chiar a tuturor
speciilor de nori Cumulus, care de fapt reprezintă diferite stadii de dezvoltare a lor. Foarte rar, sub
pânzele de Altostratus, Nimbostratus sau Cumulonimbus se pot observa fragmente de nori Cumulus
ca nori anexă, care se formează în condiţii similare cu cele descrise pentru Stratus fractus pannus
(Cu fra altostratogenitus, Cu fra nimbostratogenitus, Cu fra cumulonimbogenitus sau
cumulogenitus).
Formarea norilor Cumulus în condiţii de cer senin şi convecţie termică este precedată frecvent
de apariţia pe bolta cerească a unor plaje pâcloase, în interiorul cărora încep să se dezvolte norii.
transformarea norilor Altocumulus, Stratocumulus sau Stratus preexistenţi (Cu altocumulogenitus,
Cu stratocumulogenitus, Cu stratocumulomutatus sau Cu stratomutatus), ultimul caz observându-se
frecvent dimineaţa deasupra continentului.
Forma norilor Cumulus variază într-o gamă destul de largă, începând cu cea a elementelor
noroase mici, aplatizate şi cu margini mici destrămate, mai mult sau mai puţin răspândite pe bolta
cerească şi terminând cu cea a elementelor noroase mari, cu aspect de domuri sau de conopide,
puternic înmugurite, aglomerate şi în agitaţie vizibilă, proces care le modifică rapid conturul.
Anexa4-139
9.1. Cumulus humilis
Fig 9.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus humilis

(https://cloudatlas.wmo.int/species-cumulus-humilis-cu-hum.html)
Fig 9.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus humilis

Anexa4-140
Fig 9.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus humilis

Anexa4-141
Fig 9.1.d. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus humilis

Această fotografie arată nori Cumulus individuali, cu extindere verticală redusă. Norii sunt de
culoare albă, cu contururi care, în general, nu sunt foarte zdrențuite și au baze orizontale relativ
clare. Priviți de la distanță, norii în ansamblu apar ca și cum sunt aplatizați, putând fi încadrați în
specia humilis. Unii dintre ei au vârfuri rotunjite, așa cum se vede aproape de centrul imaginii, dar
fără aspect de conopidă. Nori Cumulus humilis nu dau niciodată precipitații. Spre partea de sus a
Anexa4-142
imaginii, marginile zdrențuite și care nu se disting clar, identifică specia ca fiind fractus, cel mai
probabil în procesul de dezvoltare în humilis.
Conform hărții sinoptice, la ora 12:00 UTC, un anticiclon de 1028 hPa, centrat în apropiere de
insulele Azore, Portugalia, s-a extins peste sudul Marii Britanii (inclusiv deasupra locului realizării
fotografiei) în Marea Nordului.
Diagrama sondajului aerologic de la ora 12:00 UTC realizat la stația din Camborne, ( Anglia,
Regatul Unit al Marii Britanii - O.M.M. 03808) aflată în apropiere de locul realizării fotografiei, arată
o inversiune la nivelul de aproximativ 900 hPa / altitudinea de 1000 m deasupra suprafeței
subiacente. Stratul de aer aflat la nivelul de peste 900 hPa este foarte uscat, oprind orice nor la
stratul limită. Baza estimată a norului a fost la înălțimea de 750 m, ceea ce sugerează o grosime a
norilor Cumulus de numai 150 până la 250 m.
În această imagine satelitară, norii Cumulus cu dezvoltare verticală redusă pot fi văzuți peste
sud-vestul Angliei. Ora imaginii din satelit și cea a realizării fotografiei sunt aproape identice.
Anexa4-143
9.2. Cumulus mediocris radiatus

Norii Cumulus mediocris surprinși deasupra nordului Franței, dintr-o aeronavă în coborâre spre
Aeroportul Gatwick, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii. Fotografia are perspectivă spre nord-nord-
est de-a lungul coastei Canalului Mânecii, care poate fi văzut în partea stângă sus a imaginii. Curentul
de aer de la înălțimea norului este din direcție nord-vest, de la stânga la dreapta imaginii, iar norii
sunt aliniați în benzi, ceea ce face posibilă clasificarea în varietatea radiatus.
Din harta sinoptică a distribuției centrilor barici se identifică un anticiclon (1030 hPa) care
este centrat chiar în sud-vestul Angliei, Marea Britanie.
Sondajul aerologic de la Trappes, Franța (lângă Paris) arată o instabilitate limitată la
încălzirea diurnă a suprafeței subiacente, plafonată de o inversiune datorată unui anticiclon. Viteza
vântului la înălțimea norului este de aproximativ 7,7 m/s dinspre nord-vest.
Fig 9.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus mediocris radiatus

(https://cloudatlas.wmo.int/cumulus-mediocris.html)
Fig 9.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus mediocris radiatus

Anexa4-144
Fig 9.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus mediocris radiatus

Anexa4-145
9.3. Cumulus congestus
Fig 9.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus congestus

(https://cloudatlas.wmo.int/cumulus-congestus.html)
În această imagine sunt surprinse mai multe specii de nori Cumulus. Extinderea verticală a
noriilor, pentru majoritatea acestora, este de la moderat până la mare. Astfel că speciile
predominante sunt mediocris și respectiv congestus. Norii Cumulus congestus sunt prezenți sub formă
de turnuri puternic înmuguriți, ale căror părți superioare bombate seamănă cu o conopidă. În unele
cazuri, norii seamănă cu turnuri înguste, foarte înalte.
Anexa4-146
9.4. Cumulus fractus
În fotografie sunt surprinși nori Cumulus de dimensiuni mici, care au aspect destrămat.
Această caracteristică înlesnește clasificarea lor ca specia fractus, datorită marginilor foarte
zdrențuite, neclare și difuze. Formele și contururile acestor fragmente noroase suferă modificări
continue, care pot fi destul de rapide. În depărtare se pot observa câțiva nori Cumulus humilis;
marginile acestora sunt mai bine conturate si distincte, bazele sunt orizontale, iar norii au extindere
verticală redusă, cu un aspect aplatizat.
Fig 9.4.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus fractus

(https://cloudatlas.wmo.int/species-cumulus-fractus-cu-fra.html)
Anexa4-147
9.5. Cumulus congestus praecipitatio

Această imagine a unui nor Cumulus în dezvoltare arată diferite caracteristici ale speciei
congestus. Norul prezintă o întindere verticală considerabilă și contururi în general ascuțite, cu părți
albe în mare parte strălucitoare. Părțile superioare bombate seamănă cu o conopidă, în timp ce baza
este relativ întunecată și aproape orizontală (dar parțial întunecată în acest exemplu). Cumulus
congestus poate produce precipitații, caracteristica suplimentară praecipitatio, care se vede aici
ajungând la suprafață ca averse slabe de ploaie și ninsoare. Nivelul de îngheț este la aproximativ 900
m. Topierea precipitațiilor se produce probabil în apropierea suprafeței, în timp ce aerul uscat a
facilitat evaporarea sub baza norului. Norii Stratocumulus pot fi văzuți pe flancurile norului principal
și în grupuri izolate din alte părți.
În harta sinoptică de la ora 18:00 UTC, un curent de aer de intensitate slabă dinspre nord a
acoperit sud-vestul Angliei, locul realizării fotografiei, între o dorsală de presiune ridicată în estul
Atlanticului și o depresiune barică slabă în Europa continentală.
Diagrama sondajului aerologic efectuat în Herstmonceux, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii
(O.M.M. 03882) la ora 12:00 UTC prezintă o atmosferă instabilă până la altitudinea de aproximativ
4500 m. Aerul relativ uscat din stratul de la suprafață până la altitudinea de 1500 m a facilitat
evaporarea precipitațiilor sub baza norului. Stratul instabil este caracterizat de o advecție verticală
slabă și de un curent de aer din direcția nord cu o viteză de deplasare mică spre moderată.
Fig 9.5.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus congestus praecipitatio

(https://cloudatlas.wmo.int/clouds-supplementary-features-praecipitatio.html)
transformarea norilor Altocumulus, Stratocumulus sau Stratus preexistenţi (Cu altocumulogenitus,
Cu stratocumulogenitus, Cu stratocumulomutatus sau Cu stratomutatus), ultimul caz observându-se
frecvent dimineaţa deasupra continentului.
Forma norilor Cumulus variază într-o gamă destul de largă, începând cu cea a elementelor noroase
mici, aplatizate şi cu margini mici destrămate, mai mult sau mai puţin răspândite pe bolta cerească
şi terminând cu cea a elementelor noroase mari, cu aspect de domuri sau de conopide, puternic
înmugurite, aglomerate şi în agitaţie vizibilă, proces care le modifică rapid conturul.
Anexa4-148
9.6. Cumulus congestus altocumulogenitus

În această imagine, un nor Altocumulus castellanus a ajuns la o extindere verticală
considerabilă, evoluând într-un nor cu bază înaltă Cumulus congestus, care poate fi văzut la distanță.
Datorită acestei evoluții, poate fi denumit altocumulogenitus. În prim plan, trasee adânci de virga
cad din norul Altocumulus castellanus și se evaporă în aerul uscat de mai jos (așa cum se vede în
diagrama sondajului aerologic). Datorită acestui proces, specia castellanus evoluează în flocus.
Fig 9.6.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus congestus altocumulogenitus

(https://cloudatlas.wmo.int/cumulus-may-form.html)
Harta sinoptică pentru ora locală 10:00 arată o presiune ridicată de 1024 hPa centrată asupra
nordului New South Wales, Australia. Un front rece destul de slab asociat cu formațiune barică de
presiune scăzută în Oceanul de Sud se apropia de locul în care a fost realizată imaginea (identificat
de o săgeată roșie).
Sondajul aerologic efectuat la ora 00:00 UTC în Aeroportul Melbourne, Victoria, Australia
(O.M.M. 94866) arată o instabilitate înaintea unui front rece destul de slab, care se apropia de locul
realizării fotografiei, deasupra unei inversiuni nocturne a radiației. Este de remarcat o zonă umedă
la altitudine medie, între aproximativ nivelul de 700 hPa și nivelul de 550 hPa.
Anexa4-149
Fig 9.6.b. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus congestus altocumulogenitus

Anexa4-150
Fig 9.6.c. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus congestus altocumulogenitus

Anexa4-151
9.7. Cumulus congestus stratocumulomutatus

Imaginea arată o instabilitate convectivă cu nori înalți Cumulus și Stratocumulus cu o bază
comună, din care s-au dezvoltat norii Cumulus. Norul convectiv este în general alb și dens are o
întindere verticală moderată și are protuberanțe asociate cu specia mediocris. În dreapta,
contururile ascuțite și un aspect de conopidă identifică specia congestus. O bază orizontală lungă,
netedă și mai închisă pare să lege celulele individuale. În fața norului convectiv pot fi observate și
straturi subțiri de nori Stratocumulus. Un vârf Cumulus se extinde pe verticală pentru a forma
Altocumulus cumulogenitus. Mai sus pe cer sunt petele subțiri de Altocumulus stratiformis cu
spații distincte între elemente, care identifică varietatea perlucidus. Averse cu tunete s-au dezvoltat
la câteva ore după ce fotografia a fost realizată. Un ceilometru amplasat la o distanță de 29 km spre
sud a măsurat înălțimi ale bazelor norilor la 1 500 m, dar și la 2 900 m, înălțimea probabilă a
Altocumulus.
O formațiune barică de presiune ridicată a acoperit nordul Scandinaviei, cu un curent de aer
slab dinspre nord-est, care înaintează peste sudul Finlandei. La nivelul de 500 hPa, din partea de
nord-vest se apropia un centru baric de presiune scăzută, ceea ce a sporit instabilitatea convectivă
a nivelului superior.
Sondajul aerologic realizat la Jokioinen, Finlanda (O.M.M. 02963) la ora 12:00 UTC, la
aproximativ 5 ore față de momentul captării fotografiei și la o distanțî de 77 km spre sud-vest, arată
o troposferă inferioară instabilă. Diagrama sondajului de la ora la 00:00 UTC a arătat un strat umed
superficial la altitudinea de 1500 m, înălțimea bazei norului Cumulus și Stratocumulus.
Fig 9.7.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus congestus stratocumulomutatus

Anexa4-152
Fig 9.7.b. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus congestus stratocumulomutatus

Fig 9.7.c. Exemplu de caz de formare a norului Cumulus congestus stratocumulomutatus

(https://cloudatlas.wmo.int/cumulus-may-form.html
Anexa4-153
10. Norii Cumulonimbus
Norii Cumulonimbus au prin excelenţă o constituţie mixtă, datorită marii extinderi pe

verticală. În ansamblu, ei sunt formaţi din picături de apă, însă în partea lor superioară predomină
cristale de gheaţă. De asemenea, ei conţin picături mari de ploaie şi adesea fulgi de zăpadă,
măzăriche moale sau tare ori greloane de grindină. Datorită curenţilor verticali foarte puternici,
existenţi în masa norului, picăturile de apă şi picăturile de ploaie pot fi în stare intens suprarăcită.
Ca şi norii Cumulus, norii Cumulonimbus se formează pe seama curenţilor verticali ascendenţi,
ei reprezentând, în mare parte din cazuri, continuarea dezvoltării norilor Cumulus congestus sau
apogeul proceselor de cumulizare.
În condiţii de instabilitate accentuată, norii Cumulonimbus se pot forma uneori din
dezvoltarea norilor Altocumulus castellanus (Cb altocumulogenitus) sau Stratocumulus castellanus
(Cb stratocumulogenitus), în primul caz baza lor fiind anormal de înaltă.
Norii Cumulonimbus mai pot rezulta de asemenea şi din transformarea sau dezvoltarea unei
părţi a unui nor Altostratus sau Nimbostratus, proces destul de frecvent observat în sistemele noroase
frontale compacte, mai ales în zonele de ocludere, când norii Cumulonimbus sunt complet mascaţi,
în masa noroasă, predominant stratiformă şi precipitantă (Cb altostratogenitus sau
nimbostratogenitus).
În majoritatea cazurilor menţionate, evoluţia norilor către Cumulonimbus se face prin stadiul
intermediar de Cumulus congestus, chiar dacă acest stadiu are o durată foarte scurtă de existenţă.
Aşa cum rezultă şi din definiţie, norii Cumulonimbus sunt nori de dimensiuni mari, cu aspect
de munţi sau grămezi uriaşe cu vârfurile cirriforme. Pot fi observaţi ca nori izolaţi sau dispuşi în şiruri
ori linii continue, care privite de la distanţă pot avea aspectul unui zid ameninţător. Datorită
dimensiunilor foarte mari, norii Cumulonimbus pot acoperi destul de des întreaga boltă cerească,
făcând uneori dificilă identificarea lor corectă.
Cea mai reprezentativă parte a lor, atunci când sunt observaţi la distanţă, este cea superioară,
caracterizată atât prin structura fibroasă cirriformă, cât şi prin forma de nicovală sau evantai imens.
Baza lor este întotdeauna întunecată, destul de neuniformă datorită trenelor de virga sau a
fragmentelor noroase ataşate de ea. Privită de la distanţă, poate prezenta uneori aspectul unui arc
sau rulou imens şi ameninţător, care parcă atinge suprafaţa solului, aspect determinat de efectul
rafalelor puternice de vânt şi de curenţii verticali deosebit de intenşi care preced apropierea norului
respectiv.
Anexa4-154
10.1. Norii Cumulonimbus calvus

Nori Cumulonimbus sunt nori grei, densi, cu o extensie verticală considerabilă, sub aspectul
unui munte sau al unor turnuri imense. Cel puțin o parte a porțiunii superioare este de obicei netedă,
fibroasă sau striată și este aproape întotdeauna aplatizată. Baza norului este adesea foarte
întunecată. În această imagine, încolțirea părții superioare a devenit destul de difuză și aplatizată,
caracteristici ale speciei calvus. Între turnurile principale, norul se dezvoltă în continuare, având
contururi mai clare și un aspect de conopidă care îl identifică ca Cumulus congestus.
Fig 10.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus calvus ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

cumulonimbus-calvus-cb-cal.html)
Fig 10.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus calvus ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

Anexa4-155
Fig 10.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus calvus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

Anexa4-156
Fig 10.1.d. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus calvus ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

Caracteristica suplimentară praecipitatio, precipitații sub formă de averse, se înregistrează
din norul din stânga. Mai sus pe cer, se pot observa elementele fibroase ale Cirrus fibratus.
Un centru baric de presiune scăzută de 978 hPa a fost centrat în Atlanticul de Nord la vestul Scoției,
Regatul Unit al Marii Britanii. Un anticiclon cu intensificare lentă de 1021 hPa a fost centrat asupra
țărilor baltice.
Pe diagramele sondajului aerologic din Tallinn, Estonia (O.M.M. 26038), una dintre ele făcută
cu aproximativ 17 ore înainte de realizarea fotografiei, iar pe cealală, efectuată câteva ore mai
târziu (nu este prezentată), atmosfera era instabilă.
Imaginea radar de la ora locală 19:30 arată ecouri de precipitații către sud-vestul și sud-estul
localității Tallinn, Estonia. Ecoul spre sud-est corespunde cu prezența norilor Cumulonimbus
prezentați în fotografie.
Anexa4-157
10.2. Norii Cumulonimbus capillatus
Fig 10.2.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus capillatus ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

cumulonimbus-capillatus-cb-cap.html)
Norul Cumulonimbus este un nor greu și dens, cu o extensie verticală considerabilă sau mare,
sub formă de munte sau turnuri imense. Cel puțin o parte a porțiunii sale superioare este de obicei
netedă, fibroasă sau striată și este aproape întotdeauna aplatizată. În această imagine majoritatea
părților superioare devin fibroase și difuze, pe măsură ce trec de la Cumulonimbus specia calvus la
specia capillatus. Aspectul de ansamblu al părților superioare este încă unul de cupole bombate, dar
nu s-a dezvoltat încă nicovală (incus). Capillatus este însoțit, de obicei, de precipitații sub formă de
aversă (caracteristica suplimentară praecipitatio), văzută aici în dreapta jos, la 15-20 km. În
apropierea vârfului sub forma celui mai înalt turn se află un mic petic de Altocumulus
cumulonimbogenesis. De asemenea, în această imagine sunt structuri asemănătoare conopidei la
Cumulus congestus, Cumulus mediocris și probabil Cumulus fractus, care apare mai aproape de
cameră datorită perspectivei.
Anexa4-158
Fig 10.2.b. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus capillatus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

cumulonimbus-capillatus-cb-cap.html)
Fig 10.2.c. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus capillatus (https://cloudatlas.wmo.int/species-

cumulonimbus-capillatus-cb-cap.html
Anexa4-159
Fig 10.2.d. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus capillatus ( https://cloudatlas.wmo.int/species-

cumulonimbus-capillatus-cb-cap.html
Harta sinoptică de la ora 12:00 UTC prezintă o zonă largă de presiune joasă care acoperă
Scandinavia. Principalul centru baric de presiune scăzută de 998 hPa este peste sud-vestul Suediei și
un gradient de presiune slabă este peste Finlanda, care este afectat și de o masă de aer polar.
Sondajul aerologic de la Jokioinen, Finlanda (O.M.M. 02963), efectuat cu aproximativ două ore
înainte de realizarea fotografiei și la o distanță de 100 km spre nord-vest de locul acesteia, a pătruns
Anexa4-160
în aceeași masă de aer ca cea prezentată în fotografie și arată o troposferă umedă și destul de
instabilă de la nivelul suprafaței, până la tropopauză.
Imaginea meteorologică radar de la Helsinki, Finlanda arată o împrăștiere a averselor de
intensitate moderată deasupra sudului Finlandei, inclusiv în apropiere de Helsinki. Săgeata roșie
indică locul de observare și direcția fotografiei. Sunt vizibile și temperaturile aerului măsurate la
înălțimea de 2 m.
În condiţii de instabilitate accentuată, norii Cumulonimbus se pot forma uneori din

dezvoltarea norilor Altocumulus castellanus (Cb altocumulogenitus) sau Stratocumulus castellanus
(Cb stratocumulogenitus), în primul caz baza lor fiind anormal de înaltă.
Norii Cumulonimbus mai pot rezulta de asemenea şi din transformarea sau dezvoltarea unei părţi a
unui nor Altostratus sau Nimbostratus, proces destul de frecvent observat în sistemele noroase
frontale compacte, mai ales în zonele de ocludere, când norii Cumulonimbus sunt complet mascaţi,
în masa noroasă, predominant stratiformă şi precipitantă (Cb altostratogenitus sau
nimbostratogenitus).
Anexa4-161
10.3. Norii Cumulonimbus altocumulogenitus praecipitatio

Această fotografie arată partea de jos întunecată caracteristică a unui nor Cumulonimbus.
Baza norului a avut o înălțime estimată de 2700 m, aparținând etajului mijlociu. Acest lucru este
neobișnuit pentru un nor Cumulonimbus, dar este rezultatul dezvoltării sale din norul Altocumulus
castellanus. Din cauza originii sale, acesta este Cumulonimbus altocumulogenitus. O structură de
precipitații care cad din nor este vizibilă în depărtare.
La ora locală 15:00, aproape de ora captării imaginii, a fost prezentă o linie de talveg în
apropierea locului respectiv (identificat de săgeata roșie). Din partea de vest se apropia un front
rece.
Sondajul aerologic de pe Aeroportul Melbourne, Victoria, Australia (O.M.M. 94866), efectuat
mai devreme în ziua în care a fost făcută fotografia, arată o atmosferă inferioară foarte uscată. Între
nivelurile de 700 hPa și 500 hPa, este prezentă o parte din umiditate. Peste nivelul de700 hPa,
atmosfera este instabilă, favorizând dezvoltarea convectivă la nivel mediu.
Fig 10.3.a. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus altocumulogenitus praecipitatio

(https://cloudatlas.wmo.int/cumulonimbus-may-form.html)
Fig 10.3.b. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus altocumulogenitus praecipitatio

Anexa4-162
Fig 10.3.c. Exemplu de caz de formare a norului Cumulonimbus altocumulogenitus praecipitatio

Anexa4-163
11. Norii oragrafici

Norii orografici se formează într-un curent de aer, iniţial laminar, perturbat la trecerea peste
un obstacol, constituit dintr-o colină, un munte izolat, o insulă muntoasă izolată sau de un lanţ de
munţi. Norii orografici sunt situați sub, la nivelul sau deasupra obstacolului, putând să se extindă
mai mult sau mai puţin pe verticală, în funcţie de condiţiile de stabilitate din atmosferă, existente
în momentul formării lor. Clasificarea acestor nori într-o grupă aparte se datoreşte faptului că, în
marea majoritate a cazurilor, aspectul şi forma lor se abat mult de la cele ale norilor obişnuiţi,
clasificaţi în cele zece genuri. Cu toate acestea, mulţi dintre ei, după formă şi nivel de existenţă,
aparţin genurilor Altocumulus, Stratocumulus şi Cumulus.
În ansamblu, constituţia fizică a norilor orografici este asemănătoare cu cea a norilor care aparţin
genului în care sunt clasificaţi. Dimensiunile şi concentraţia picăturilor de apă sau a particulelor de
gheaţă, ca şi intensitatea eventualelor precipitaţii, sunt mai mari în zonele în care orografia provoacă
mişcări ascendente puternice ale masei de aer şi scad rapid până la dispariţie completă în zonele de
descendenţă orografică.
Fiind legaţi de relief, norii orografici sunt în general staţionari sau se deplasează foarte lent,
deşi vântul la nivelul lor este foarte puternic. În unele cazuri, intensitatea circulaţiei orizontale a
aerului, la nivelul norului, este pusă în evidență de deplasarea detaliilor reperabile sau a elementelor
constituente macroscopice, care sunt deplasate cu mare viteză de la o margine la cealaltă a norului.
În asemenea cazuri, evoluţia permanentă a structurii interne a norului este adesea foarte evidentă.
Grosimea unui nor orografic devine maximă, de regulă în zona în care curentul de aer atinge
punctul culminant al ascendenţei şi scade către marginile norului. Acest aspect se datoreşte faptului
că perturbarea curentului de aer iniţial laminar se produce sub forma unor unde (sau valuri), care au
o ramură sau pantă ascendentă şi una descendentă, în raport cu planul orizontal de-a lungul căruia
se deplasa curentul de aer înainte de a ajunge la obstacolul orografic respectiv; asemenea mişcări
ondulatorii se pot propaga mult pe verticală deasupra obstacolului şi în direcţia în care se deplasează
masa de aer care escaladează obstacolul, putând ajunge uneori până la limita superioară a
troposferei. Local, în limitele acestor mişcări ondulatorii, pe ramura sau panta lor ascendentă se
atinge un nivel de condensare în atmosfera liberă, deasupra căruia începe condensarea vaporilor de
apă din masa de aer respectivă şi formarea norului. Odată cu coborârea fileuIui de aer pe panta
descendentă a undei, sub nivelul de condensare, procesele de formare a norului încetează şi, din
acest motiv, norul orografic există numai între aceste două limite fizice din atmosferă şi are grosimea
maximă situată aproximativ de-a lungul liniei de simetrie a elementelor noroase constituente.
Anexa4-164
11.1. Altocumulus lenticularis
Fig 11.1.a. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus lenticularis ( https://cloudatlas.wmo.int/orographic-

influences-on-clouds.html)
Fig 11.1.b. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus lenticularis ( https://cloudatlas.wmo.int/orographic-

Anexa4-165
Fig 11.1.c. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus lenticularis ( https://cloudatlas.wmo.int/orographic-

Acești nori Altocumulus lenticularis s-au format deasupra și imediat în stânga Yorkshire
Pennines, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii, în cadrul unui sector cald larg asociat unei depresiuni
barice centrate aproape de latitudinea de 60° N și longitudinea de 26°W. Sectorul cald s-a
Anexa4-166
caracterizat printr-un curent de aer stabil de la vest la sud-vest, cu curbură anticiclonică în jurul
flancului nordic al unui anticiclon de 1034 hPa centrat peste Golful Biscaya.
Norii au persistat câteva ore în intervalul orar 11:00 și 15:30 (ora locală), dar s-au conturat
cel mai bine între orele 14:00 și 15:30. În această perioadă, cel mai mare nor a format o bandă
aproape staționară, orientată în direcția nord-sud, a cărei axa a fost deplasată la aproximativ 20-30
km la est de cele mai înalte dealuri Pennine din Yorkshire Dales. Imaginile prin satelit au indicat
înălțimi ale vârfurilor norilor în intervalul de la 6000 m la mai mult de 7500 m. Determinările înălțimii
bazei norilor efectuate cu tehnologie laser de către Met Office la Dishforth și Linton-on-Ouse au
detectat înălțimi în intervalul 5200 - 5500 m. Norii erau vizibili peste o mare parte din nordul Angliei,
în urma disipării unui strat inferior de nori Stratocumulus în cursul dimineții. Zone de întindere mică
de nori fluctus (undele Kelvin-Helmholtz) pot fi văzute pe flancul vestic (în sus) al norului principal,
spre colțul din dreapta sus al fotografiei. Nori Cumulus fractus de vreme frumoasă și un strat de
Stratocumulus pot fi văzuți în apropierea orizontului.
Sondajul aerologic a fost efectuat în Lerwick, Scoția, Regatul Unit al Marii Britanii la 12:00
UTC. Din păcate, la ora 12:00 UTC nu s-au făcut sondaje și la stațiile din Albemarle sau Nottingham,
Watnall în Anglia, sau la Castor Bay, Irlanda de Nord, care erau mai aproape de locul în care a fost
făcută fotografia.
Sunt prezentate imaginile satelitare în spectrul vizibil (stânga) și înălțimile superioare ale
vârfurilor norilor derivate din satelit (dreapta) la ora 13:30 UTC din data de 22 decembrie 2011. În
imaginile din spectrul vizibil, norul Altocumulus lenticularis nu se distinge ușor de norul
Stratocumulus din jur, dar poziția lor este dezvăluită de umbra distinctă aruncată la est față de nori,
care se remarcă ca o bandă îngustă orientată în direcția nord-sud, întinsă de la Northumberland până
la North Yorkshire, Regatul Unit al Marii Britanii. Norul Altocumulus se distinge cu ușurință în
imaginile cu altitudinea vârfurilor norilor prin înălțimile mari de peste 6000 m, comparativ cu
vârfurile de aproximativ 2100 m, asociate cu Stratocumulus spre vest peste Cumbria și vârfurile de
aproximativ 600 până la 1200 m ale norilor Stratus și Stratocumulus la est, peste alte zone ale
Yorkshire.
Fig 11.1.d. Exemplu de caz de formare a norului Altocumulus lenticularis ( https://cloudatlas.wmo.int/orographic-

Anexa4-167
BIBLIOGRAFIE
1. International Cloud Atlas - https://cloudatlas.wmo.int;
2. Scorer, R.S., (1972), Clouds of the world; a complete color encyclopedia. Stackpole boobs. 31-33.
ISBN 978-0-8117-1961-2
3. Bacinschi, D. (1979), Meteorologie generală. Editura Didactică și Pedagogică, București
4. Johnson, J.C. (1954), Physical Meteorology. Published by The Technology Press of the
Massachusetts Institute of Technology and John Wiley &Sons, Inc., New York
5. Ștefan, S. (2004), Fizica atmosferei, vremea și clima. Editura Universității din București.
6. Topor, N., Stoica, C. (1965), Tipuri de circulație și centri de acțiune atmosferică deasupra
Europei. C.S.A. Institutul Meteorologic.
7. Bojariu, R., Bîrsan, M.-V., Cică, R., Velea, L., Burcea, S., Dumitrescu, A., Dascălu, S.I., Gothard,
M., Dobrinescu, A., Cărbunaru, F., Marin, L. (2015), Schimbările climatice – de la bazele fizice la
riscuri și adaptare. Editura Printech
8. Busuioc, A., Caian, M., Cheval, S., Bojariu, R., Boroneanț, C., Baciu, M., Dumitrescu, A. (2010),
Variabilitatea și schimbarea climei în România. PRO Universitaria, București.
9. Corfidi, S., (2008), Elevated Convection and Castellanus: Ambiguities, Significance and Questions.
Weather and Forecasting 23 (6): 1280-1303. DOI: 10.1175/2008WAF2222118.1
10. WMO-No.8 Guide to Meteorological Instruments and Methods of Observation
11. WMO-No. 407 International Cloud Atlas – Volume I – manual on the Observation of Clouds and other
Meteors
12. https://www.britannica.com/science/thunderstorm
Anexa4-168
INSTRUCŢIUNI
și posturile pluviometrice
BUCUREȘTI – 2023
Dr. Elena MATEESCU
Echipa de redactare:
Dr. Ancuța MANEA
Dr. Viorica DIMA
Paula MACO, Dr. Ioan RALIȚĂ, Dr. Gina TIRON, Adelina POTRA, Carmen BUNESCU
Elena TOMA
Prefață
În cadrul Programului de „veghe meteorologică internaţională” elaborat şi coordonat de Organizaţia

Meteorologică Mondială (O.M.M.), procedura de codificare a informaţiilor meteorologice are menirea de a
permite utilizarea rapidă şi eficientă de către beneficiari, a unui volum important de date măsurate în
puncte situate pe toată suprafaţa globului terestru şi din atmosferă.
Codificarea datelor şi includerea lor în mesaje meteorologice reprezintă rezultatul creşterii
volumului acestor date şi diversificării tehnicilor de prelevare, prelucrare şi transfer a informaţiilor
meteorologice.
Codurile meteorologice alfanumerice FM-12. XII.Ext SYNOP şi FM-13. XII.Ext SHIP au fost astfel
concepute pentru a răspunde cerinţelor de transport al datelor meteorologice corespunzătoare ultimelor
decade ale secolului XX. Codurile alfanumerice sunt constituite dintr-o serie de forme simbolice şi coduri
alfanumerice, formate din litere simbolice (sau grupe de litere simbolice) care reprezintă elemente
meteorologice sau valori ale acestora.
În mesajele meteorologice semnificaţia literelor simbolice se exprimă prin cifre, pe baza
specificațiilor elaborate pentru diferitele litere simbolice.
Explicaţia cifrelor de cod se regăseşte în tabele de cod, fiecare dintre acestea purtând un număr
de ordine stabilit pe baza criteriilor de numerotare internaţională a codurilor meteorologice. O serie de cifre
sau grupe de cifre simbolice sunt folosite ca denumiri de cod, cuvinte de cod, prefixuri simbolice sau grupe
indicatoare.
Această ediţie a Codului SYNOP prezintă codurile FM-12. XII.Ext SYNOP şi FM-13. XII. Ext SHIP,
incluse în volumul de coduri internaţionale ale O.M.M., completate conform amendamentelor la WMO–
No.306 „Manual on Codes, Internaţional Codes” și conform cu Resolution 28 (Cg-XIV) – „Role and
operation of National Meteorological and Hydrological Services”. Codurile alfanumerice FM-12. XII.Ext
SYNOP şi FM-13. XII. Ext SHIP sunt prezentate în această publicație conținând toate cerinţele
internaţionale, regionale şi naţionale, utilizând în acest scop o structură pe secţiuni.
Până la momentul introducerii în uz a codurilor meteorologice binare, codurile SYNOP-SHIP au
asigurat în egală măsură includerea în mesaj a maximului posibil de date şi informaţii, precum şi limitarea
lungimii mesajului la strictul necesar pentru evitarea aglomerării sistemului de transmisiuni, ţinând cont că
sunt vehiculate date provenite de la staţii meteorologice terestre, costiere şi maritime.
În prezent, în rețeaua națională meteorologică a României, toate stațiile meteorologice dispun de
echipamente automate și de softuri meteorologice specializate. De la nivelul stațiilor meteorologice datele
sunt transmise în mesaje de date brute către nivelurile superioare de colectare (regionale și național).
Afișarea mesajului meteorologic orar la nivelul interfeței softurilor specializate în format structurat
în grupe SYNOP a fost păstrată numai pentru a facilita observatorului citirea datelor incluse în
mesaj, deoarece mesajul de date brute este greu de descifrat vizual de către un observator uman.
Transmiterea mesajelor meteorologice orare cu date brute asigură posibilitatea transportării unui volum
mai mare de informații și cu precizie sporită, răspunzând capacităților superioare de măsurare ale
echipamentelor meteorologice automate. Mesajele meteorologice orare care sunt transmise în
internațional sunt codificate în format binar BUFR (Binary Universal Form for the Representation of
meteorological data). Această procedură a fost implementată în conformitate cu recomandările O.M.M. de
trecere de la codurile alfanumerice la codurile binare pentru mesajele SYNOP și CLIMAT până în
noiembrie 2014. În acest sens, O.M.M. a difuzat materiale informative și pregătitoare, cum ar fi, de
exemplu, „Guide to WMO Table Driven Code Forms:FM 94 BUFR and FM 95 CREX” și toate
amendamentele aduse codurilor binare în WMO–No.306 „Manual on Codes, Internaţional Codes”.
Prezenta ediție este utilă pentru a ajuta observatorul la codificarea elementelor determinate
vizual, pentru a facilita citirea de către observatorul uman a mesajelor structurate în grupe SYNOP
afișate la nivelul interfețelor softurilor specializate și pentru crearea și transmiterea de către
observator a mesajelor ALERT naționale modificate astfel încât să răspundă cerințelor actuale ale
societății.
SYNOPgeneral-1
Introducere
La nivel global, datele rezultate din observaţiile sinoptice de suprafaţă, efectuate la staţii
meteorologice terestre sau de pe mare, sunt incluse în schimbul naţional şi internaţional de date
meteorologice prin mesaje codificate în format alfanumeric, binar sau sub formă de date brute (la nivel
național).
Forma simbolică a codului alfanumeric, cunoscută în activitatea operativă sub denumirea de
„Codul SYNOP”, a fost concepută în anii 1980 astfel încât să răspundă la două mari deziderate ale
momentului:
- pe de o parte să permită includerea maximului posibil de informaţii şi date rezultate din observaţii,
- pe de altă parte includerea acestora să poată fi făcută selectiv, pentru a se obţine mesaje de
lungime convenabilă, care să nu aglomereze sistemul de transmisii meteorologice.
Din aceste motive, codul este format din grupe de cifre şi indicatori simbolici, majoritatea de
lungime egală, grupate în şase secţiuni distincte, utilizarea secţiunilor şi a grupelor din componenţa
acestora fiind selectivă. Orice mesaj codificat alfanumeric SYNOP trebuie să conţină integral sau parţial
Secţiunea 0, care asigură identificarea mesajului, urmată de Secţiunea 1, inclusă integral sau parţial în
funcţie de ora de observaţii sau de elementele observate ori măsurate. Staţiile meteorologice de pe mare
şi unele de pe litoral includ obligatoriu şi Secţiunea 2, cel puţin parţial, în raport de elementele măsurate.
Secţiunea 3 are utilizare selectivă şi regională. Este inclusă integral sau parţial numai la anumite
ore standard, pentru transmiterea unor date sau detalieri suplimentare, necesare în schimbul naţional sau
regional de date meteorologice.
Secţiunile 4 şi 5 au utilizare naţională. În România Secţiunea 5 se foloseşte pentru transmiterea
mesajelor ALERT privind producerea unor fenomene meteorologice periculoase sau alte informaţii stabilite
de Administrația Națională de Meteorologie.
Conţinutul secţiunilor este următorul:
SECŢIUNEA 0
D...D *)  IIiii ***) 

   
M i M i M j M j sau YYGGi w sau 
 **)   *) 
A 1 b w n b n b  99L a L a L a QcL0L0L0L0 
2s n Td Td Td 
 
i R i x hVV Nddff (00fff) 1s n TTT sau  3P0 P0 P0 P0
29UUU 
SECŢIUNEA 1  
4 PPPP 7wwW1 W2 
   
sau  5appp 6RRRt R sau  8N h C L C M C H
4a hhh  7w w W W 
 3   a a a1 a2 
SECŢIUNEA 2 222Dsvs (0ssTwTwTw) (1PwaPwaHwaHwa) (2PwPwHwHw)
((3dw1dw1dw2dw2)
6I s E s E s R s 
 
(4Pw1Pw1H w1H w1 ) (5Pw2 Pw2 H w2 H w2 )) sau ICING + 
in clar 
 
SYNOPgeneral-2
SECŢIUNEA 3 333 (0...) (1snTxTxTx) (2snTnTnTn) (3Ejjj) (4E’sss)

(5j1j2j3j4 (j5j6j7j8j9)) (6RRRtR) 7R24R24R24R24 (8NsChshs)
(9SpSpspsp)
(80000 (0...) (1...)...)
SECŢIUNEA 4 444 N’C’H’H’Ct
SECŢIUNEA 5 555 – Grupe ce se elaborează pe plan naţional

Pe teritoriul României, această secţiune are forma:
– IIiii 555MW3 IwG’G’gg IRixhVV Nddff 6R’R’R’TR 66R” R” R”

7wwW1W2 8NhCLCMCH (9SpSpspsp)
– 6RRRR
– 10d’d’d’
– 20 E’E’E’
N O T Ă:
1. Cuvântul ICING va preceda raportarea în clar a acumulării de gheaţă pe navă.
2. Abrevierea ICE din Secţiunea 2 joacă rolul unui indicator numeric pentru ultima grupă de date a
secţiunii sau pentru informaţii echivalente în limbajul clar.
Conţinutul secţiunilor ca şi al grupelor este bine stabilit, fapt ce permite utilizarea lor după
necesităţi.
Indicator numeric
Nr.
sau grupă Conţinut
secţiunii
de cifre simbolice
Date de identificare (indicativul de apel al navei/numărul de

identificare al geamandurii), data, ora şi unitatea de măsură
0 –
a vitezei vântului, indicativul numeric al staţiei meteorologice
/date asupra poziţiei
Date destinate schimbului internaţional care sunt comune

1 –
formelor simbolice SYNOP şi SHIP
Date maritime care provin de la o staţie meteorologică de pe

2 222
mare sau de la o staţie meteorologică de pe coastă
3 333 Date destinate schimburilor regionale
Date asupra norilor care au baza sub nivelul staţiei

4 444 meteorologice şi care se includ în mesajele de la staţiile
meteorologice de munte prin decizii luate pe plan naţional
SYNOPgeneral-3
Indicator numeric
Nr.
sau grupă Conţinut
secţiunii
de cifre simbolice
Date destinate schimburilor naţionale. În România, această

secţiune se foloseşte pentru:
- mesaje ALERT (de avertizare, de agravare, de meteor
roşu, de ameliorare);
5 555 –– cantitatea de precipitaţii, în clar, pe ultima oră,
6RRRR;
– densitatea şi echivalentul în apă al stratului de zăpadă,
când acesta este egal sau mai mare de 5 cm, pentadic, în
mesajul de la ora 06 UTC.
Grupele sunt dispuse în ordinea crescătoare a indicatorilor lor numerici, cu excepţia următoarelor
cazuri:
a) toate grupele Secţiunii 0 şi primele două grupe ale Secţiunii 1 care figurează în toate mesajele
de observaţie care provin de la o staţie meteorologică de suprafaţă;
b) prima grupă a Secţiunii 2 (222 Dsvs) care figurează în toate mesajele de observaţie care provin
de la o staţie meteorologică situată pe mare;
c) grupa de date din Secţiunea 4 care este precedată de o grupă semnificativă (444)
Din această repartiţie a elementelor în grupe cu indicatori numerici, în ordine crescătoare, rezultă
următoarele avantaje:
• pierderea informaţiei datorită omisiunii accidentale a uneia din grupe este strict limitată la
informaţia pe care o conţine grupa respectivă;
• posibilitatea de a stabili, pentru fiecare caz în parte, specific tipului de staţie meteorologică sau
cerinţelor de date, regulile de includere sau omitere a secţiunilor sau grupelor dintre paranteze;
• posibilitatea reducerii lungimii mesajului la un număr minim necesar, prin excluderea acelor
grupe, care conţin o informaţie mai puţin importantă sau atunci când, astfel de informaţii nu sunt
disponibile.
SYNOPgeneral-4
Reguli pentru utilizarea Codului SYNOP
1. GENERALITĂŢI
1.1. Denumirea codului „SYNOP” sau „SHIP” nu se include în mesajul de observaţie, aceasta fiind
indicată prin folosirea simbolurilor de identificare MiMiMjMj din Secţiunea 0, astfel:
– pentru un mesaj de observaţie SYNOP care provine de la o staţie meteorologică terestră,
MiMiMjMj = AAXX;
– pentru un mesaj de observaţie SHIP care provine de la o staţie meteorologică situată pe mare
MiMiMjMj = BBXX.
1.2. Într-un buletin format din mesaje de observaţie SYNOP care provin de la staţii meteorologice
terestre, grupele MiMiMjMj YYGGiw constituie prima linie a textului, cu condiţia ca toate mesajele din buletin
să conţină date de observaţii de la aceeaşi oră, iar datele privind viteza vântului să fie determinate în
acelaşi mod (estimare sau măsurare) şi codificate în aceleaşi unităţi pentru toate staţiile meteorologice
incluse în buletin.
Exemplu:
D...D *)  IIiii ***)

  

M i M i M j M j sau YYGGi w sau 
 **   *)
A 1 b w n b n b n b  
99L a L a L a Q c L 0 L 0 L 0 L 0
2s n Td Td Td 
 
i R i x hVV Nddff (00fff) 1s n TTT sau  3P0 P0 P0 P0
29UUU 
 
4PPPP  7wwW1 W2 
   
sau  5appp 6RRRt R sau  8N h C L C M C H
4a hhh  7w w W W 
 3   a a a1 a2 
222Dsvs (0ssTwTwTw) (1PwaPwaHwaHwa) (2PwPwHwHw) ((3dw1dw1dw2dw2)
6I s E s E s R s 
 
sauICING + 
in clar 
(4Pw1Pw1Hw1Hw1) (5Pw2Pw2Hw2Hw2))  
 cSb D z 
 i i i ii

(70H
H
H
wa
wa )
(8s
wa T
wT
bT
bb+
) +

ICE
sau 
  
 in
clar 
333 (0...) (1snTxTxTx) (2snTnTnTn) (3Ejjj) (4E’sss) (5j1j2j3j4 (j5j6j7j8j9)) (6RRRtR) (7R24R24R24R24) (8NsChshs)
(9SpSpspsp)
(80000 (0...) (1...)...)

SYNOPgeneral-5
444 N’C’H’H’Ct
555 – Grupe ce se elaborează pe plan naţional.

Pe teritoriul României, această secţiune are forma:
– IIiii 555MW3 IwG’G’gg IRixhVV Nddff 6R’R’R’TR 66R” R” R” 7wwW1W2 8NhCLCMCH
(9SpSpspsp)
– 6RRRR
– 10d’d’d’
– 20 E’E’E’
Notă:
* Folosit numai în codurile FM 13 şi FM 14
** Folosit numai în codurile FM 13
*** Folosit numai în codurile FM12
Dat fiind faptul că în buletinele formate din mesaje de observaţie SYNOP, care provin de la staţiile
meteorologice terestre, grupele MiMiMjMj YYGGiw constituie normal prima linie a textului, Secţiunea 0 a
fiecăruia din mesajele unui buletin nu cuprinde decât grupa IIiii.
Indicatorul iw precizează în acelaşi timp unitatea în care se exprimă viteza vântului precum şi dacă
datele referitoare la vânt sunt măsurate sau estimate. (Viteza vântului se măsoară cu echipamente
automate sau, în lipsa acestora, cu girueta). Dacă indicatorul iw nu este acelaşi pentru toate staţiile
meteorologice (mesajele) din buletin, se impune reorganizarea compunerii buletinelor, regrupând staţiile
la care parametrii vântului se măsoară şi staţiile la care aceştia se estimează după scara Beaufort. Se
obţin astfel buletine distincte. Această reorganizare nu trebuie să conducă însă la creşterea numărului de
buletine transmise. Dacă nu putem face aceasta reorganizare a compoziţiei buletinelor fără a creşte
numărul lor (caz posibil dacă avem câteva staţii meteorologice la care vântul nu se măsoară), vom include
mesajele staţiilor fără aparate de măsură a vitezei vântului în buletinele cu staţii care măsoară parametrii
vântului (iw = 1 sau 4) şi vom indica, dacă este posibil, valoarea estimată a vântului (după scara Beaufort).
1.3. Într-un buletin format din mesajele de observaţie SHIP care provin de la staţiile meteorologice
situate pe mare, grupa MiMiMjMj constituie prima linie a textului.
Grupele (D... D) YYGGiw 99LaLaLa QcL0L0L0L0 (A1bwnbnbnb) trebuie să figureze în Secţiunea 0 a
fiecărui mesaj SHIP provenit de la o staţie meteorologică de pe mare. Indicativul de apel D... D sau
indicativul geamandurii A1bwnbnbnb este utilizat, după caz, pentru fiecare grupă a fiecărui mesaj.
Exemplu:
MiMiMjMj
D... D YYGGiw 99LaLaLa QcL0L0L0L0
iRixhVV Nddff (00fff) 1snTTT 2snTdTdTd 4PPPP 5appp 6RRRtR 7 wwW1W2
8NhCLCMCH 222Dsvs 0ssTwTwTw 1PwaPwaHwaHwa 2PwPwHwHw

3dw1dw1dw2dw2 4Pw1Pw1Pw2Pw2 5Pw2Pw2Pw2Pw2 6IsEsEsEs
 ib clar sau  

 ICE +   

 c i Si D i z i   3331snTxTxTx 2snTnTnTn 5j1j2j3j4
(6RRRtR) 8NsChshs 9SpSpspsp =
D... D YYGGiw 99LaLaLa
SYNOPgeneral-6
2. FOLOSIREA SECŢIUNILOR
2.1. Mesajele de observaţie care provin de la o staţie meteorologică terestră fixă sau mobilă, conţin
totdeauna cel puţin Secţiunile 0 şi 1, poziţia staţiei meteorologice fiind indicată prin grupa IIiii.
O staţie meteorologică fixă pe mare, (cu excepţia celor oceanice), încadrată în categoria staţiilor
meteorologice de uscat îşi indică poziţia în acelaşi mod ca o staţie meteorologică de uscat, mesajele
conţinând Secţiunile 0, 1 şi 2.
2.2. Mesajele de observaţie care provin de la o staţie meteorologică situată pe mare vor conţine
întotdeauna Secţiunile 0, 1 şi 2. Secţiunea 2 va conține întotdeauna cel mai mare număr posibil de grupe
de date. Poziţia staţiei meteorologice de pe mare este indicată prin intermediul grupelor 99LaLaLa
QcL0L0L0L0 , iar identificarea prin grupa D... D sau prin grupa A1bwnbnbnb.
2.3. Ori de câte ori mesajele de observaţie care provin de la o staţie meteorologică de coastă conţin
date maritime, ele vor conţine întotdeauna cel puţin Secţiunile 0, 1 şi 2, poziţia staţiei meteorologice fiind
indicată cu ajutorul grupei IIiii.
2.4. Ori de câte ori datele corespunzătoare sunt disponibile, mesajele staţiilor meteorologice
oceanice vor conţine (în plus faţă de Secţiunile 0, 1 şi 2) Secţiunea 3, care să cuprindă cel puţin grupele
precedate de indicatorii numerici 5, 8 şi 9.
2.5. În mesajele de la navele suplimentare Secţiunea 1 va conţine cel puţin:
iRixhVV Nddff 1snTTT 4PPPP 7 wwW1W2 8NhCLCMCH

unde:
iR - corespunde cifrei de cod 4
ix - se cifrează cu 1 sau 3, după caz;
2.6. În mesajele de la navele auxiliare Secţiunea 1 va conţine cel puţin:
iRixhVV Nddff 1snTTT 4PPPP 7 wwW1W2

unde:
iR - corespunde cifrei de cod 4
ix - se codifică 1 sau 3, după caz;
NOTE:
1. Se apreciază că această formă redusă este convenabilă tuturor navelor (altele decât cele
selecţionate, navele care operează ca staţii meteorologice oceanice sau cele suplimentare) care nu sunt
dotate cu instrumente omologate şi care pot fi însărcinate să transmită mesaje meteorologice din zonele
în care traficul maritim este relativ rar, sau la cerere şi, mai ales, în condiţiile în care timpul rău stânjeneşte
activitatea. Aceste nave pot transmite mesajele lor în clar atunci când folosirea codului nu este posibilă.
2. Dacă nava nu da informaţii despre nori, atunci h va fi codificat cu / (bară oblică).
3. Dacă nava nu dispune de instrumente care să permită determinarea zecimilor de grad pentru
temperatura aerului şi/sau zecimilor de hectopascali ai presiunii atmosferice, ultima literă de cod din
grupele 1snTTT şi/sau 4PPPP va fi codificată în / (bară oblică) (exemplu: 1snTT/, 4PPP/).
2.7. În mesajele care provin de la staţiile meteorologice automate, elementele grupelor obligatorii,
precizate prin litere simbolice sunt codificate cu / (bară oblică) dacă staţia nu este echipată pentru a
măsura elementele respective, ţinând seama de faptul ca, iR, ix şi N=0, N=9, N= / (bară oblică) indică, după
caz, omisiunea grupelor 6RRRtR, 7wwW1W2 şi 8NhCLCMCH.
SYNOPgeneral-7
3. SCHEMA MESAJELOR PENTRU DIFERITE ORE DE OBSERVAŢIE TRANSMISE DE

CĂTRE O STAŢIE METEOROLOGICĂ TERESTRĂ
Grupele opţionale sunt în paranteze. Aceste grupe se introduc în mesaj atunci când au fost
semnalate fenomene, au fost observaţi nori sau au fost efectuate măsurători. Literele simbolice şi grupele
scrise cu caractere îngroşate sunt cele asupra cărora s-au operat modificări.
Conform reglementărilor naționale din Adresa 3863/13.10.2014, grupa 4E’sss din Secțiunea 3
va fi inclusă în mod obligatoriu în mesajul sinoptic și transmisă de către toate stațiile meteorologice la
fiecare oră sinoptică, în funcție de programul cu personal la stație.
Stațiile meteorologice automate dotate cu traductor de grosime strat zăpadă efectuează
măsurătoare orară a acestui parametru.
Deși grupa 4E’sss este conform codului SYNOP o grupă opțională, în schemele de mai jos va fi
afișată ca grupă obligatorie. Pentru a respecta cerințele codului FM-12, în cazurile în care conform codului
această grupă este opțională, nu va fi inclusă în produsele O.M.M. de la nivel regional și național.
3.1. Staţii meteorologice clasice

3.1.1. Schema mesajului SYNOP transmis la ora 00* UTC
Secţiunea 0 – MiMiMjMj YYGGiw IIiii
4PPPP

Secţiunea 1 – iRixhVV Nddff (00fff) 1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 sau 5appp 6RRRtR1)
4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 sau  (8NhCLCMCH)
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
Secţiunea 2 – 0ssTwTwTw 2PwPwHwHw (3dw1dw1dw2dw2) (4Pw1Pw1Hw1Hw1) (5Pw2Pw2Hw2Hw2)
Secţiunea 3 – 4E’sss 55SSS 6RRRtR 2) (9SpSpspsp)
Secţiunea 4 – (N’C’ H’H’Ct)
* Staţiile cu număr redus de personal, care temporar lucrează în sistem clasic până la repunerea în funcțiune a
echipamentului automat, vor trimite retard mesajul de reconstituire de ora 00 UTC în ziua următoare după descifrarea
diagramelor, la ora 12 UTC.
Structura mesajelor retard de ora 00 UTC:

3.1.1.1. Staţii meteorologice clasice (manuale) care transmit presiunea la nivelul mării.
Secţiunea 1 – iRixhVV Nddff 1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 4PPPP 5appp 6RRRtR
Secţiunea 3 – 4E’sss 55SSS 6RRRtR
Formă:
Secţiunea 0 - MiMiMjMj YYGGiw IIiii

Secţiunea 1 – 03////////1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 4PPPP 5////6///1
Secţiunea 3 – 55SSS 6///7
SYNOPgeneral-8
3.1.1.2. Staţii meteorologice clasice (manuale) care transmit geopotenţialul.

Secţiunea 1 – iRixhVV Nddff 1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 4a3hhh 5appp 6RRRtR
Formă:

Secţiunea 1 – 03////////1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 4a3hhh 5////6///1
3.1.1.3. Staţii meteorologice clasice (manuale) de mare.
Secţiunea 1 – iRixhVV Nddff 1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 4PPPP 5appp 6RRRtR
Secţiunea 2 – 0ssTwTwTw 2PwPwHwHw
Formă:
Secţiunea 1 – 03////////1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 4PPPP 5////6///1
Secţiunea 2 – 0////2////
3.1.2. Schema mesajului SYNOP transmis la ora 06 UTC

4PPPP

Secţiunea 1 – iRixhVV Nddff (00fff) 1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 sau 5appp 6RRRtR 3)
4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
Secţiunea 3 – 1snTxTxTx 2snTnTnTn 3EsnTgTg 4E’sss 6RRRtR2) 7R24R24R24R24 4) (928S7S’7) (9SpSpspsp)
Secţiunea 5 – (10 d’d’d’) (20 E’E’E’)

4PPPP

4a hhh
 3
SYNOPgeneral-9
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
Secţiunea 3 – 4E’sss 6RRRtR2) (9SpSpspsp)

4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
Secţiunea 3 – 1snTxTxTx 2snTnTnTn 3EsnTgTg 4E’sss 6RRRtR2) (928S7S’7) (9SpSpspsp)
3.1.5. Schema mesajului SYNOP transmis la orele intermediare 03, 09, 15, 21 UTC

4PPPP  7 wwW1W2 
  
Secţiunea 1 – iRixhVV Nddff (00fff) 1snTTT 2snTdTdTd 3P0P0P0P0 sau 5appp  sau 
4a hhh  7 w w W W 
 3   a a a1 a 2 
(8NhCLCMCH)
Secţiunea 3 – 4E’sss** 6RRRtR2) (9SpSpspsp)
3.1.6. Schema mesajului SYNOP orar transmis la orele 01, 02, 04, 05, 07, 08, 10, 11, 13, 14,
16, 17, 19, 20, 22, 23 UTC
Secţiunea 0 – MiMiMjMj YYGGiw Iiiii

4PPPP  7 wwW1W2 
  
4a hhh  7 w w W W 
 3   a a a1 a 2 
(8NhCLCMCH)
SYNOPgeneral-10
3.2.Staţii meteorologice automate fără traductor de radiaţie solară
3.2.1. Schema mesajului SYNOP transmis la ora 00* UTC

4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
Secţiunea 2 – 0ssTwTwT w (1PwaPwaHwaHwa)* 2PwPwHwHw (3dw1dw1dw2dw2) (4Pw1Pw1Hw1Hw1) (5Pw2Pw2Hw2Hw2)
(70HwaHwaHwa)* – *în cazul în care staţia are instrumente de măsurare a valurilor
Secţiunea 3 – 4E’sss 55SSS 6RRRtR2) (9SpSpspsp)
Secţiunea 5 – 6RRRR6)
* Staţiile cu număr redus de personal vor transmite mesaj de corecţie pentru ora 00 UTC, completând cu informaţia
de durata de strălucire a Soarelui. Mesajul de corecţie va fi transmis dimineaţa la reluarea programului.

4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
Secţiunea 2 – 0ssTwTwT w (1PwaPwaHwaHwa)* 2PwPwHwHw (3dw1dw1dw2dw2) (4Pw1Pw1Hw1Hw1) (5Pw2Pw2Hw2Hw2)
(70HwaHwaHwa)* - *în cazul în care staţia are instrumente de măsurare a valurilor
Sectiunea3–1snTxTxTx 2snTnTnTn 3EsnTgTg 4E’sss 6RRRtR2) 7R24R24R24R24 4) (928S7S’7) (9SpSpspsp)
Secţiunea 5 – (10 d’d’d’) (20 E’E’E’) 6RRRR6)

4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
Secţiunea 2 – 0ssTwTwTw (1PwaPwaHwaHwa)* 2PwPwHwHw (3dw1dw1dw2dw2) (4Pw1Pw1Hw1Hw1) (5Pw2Pw2Hw2Hw2)
SYNOPgeneral-11
(70HwaHwaHwa)*
– *în cazul în care staţia are instrumente de măsurare a valurilor
Secţiunea 3 – 4E’sss 6RRRtR2) (9SpSpspsp)


4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
(70HwaHwaHwa)*
Secţiunea 3 – 1snTxTxTx 2snTnTnTn 3EsnTgTg 4E’sss 6RRRtR2) (928S7S’7) (9SpSpspsp)

4PPPP  7 wwW1W2 
  
4a hhh  7 w w W W 
 3   a a a1 a 2 
(8NhCLCMCH)
16, 17, 19, 20, 22, 23 UTC

4PPPP  7 wwW1W2 
  
4a hhh  7 w w W W 
 3   a a a1 a 2 
(8NhCLCMCH)
Secţiunea 3 – 4E’sss** 6RRRtR 5)(9SpSpspsp)
SYNOPgeneral-12
3.3.Staţii meteorologice automate cu traductori de radiaţie solară

4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
(70HwaHwaHwa)*
0FFFF 0F24 F24 F24 F24
 
Secţiunea 3 – 4E’sss 553SS7) sau 9)
2FFFF10) 3FFFF11) 55SSS8) sau 2F24F24F24F2413)
1FFFF 1F F F F
  24 24 24 24
3F24F24F24F2414) 6RRRtR2) (9SpSpspsp)
4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
(70HwaHwaHwa)*
0FFFF

Secţiunea 3 – 1snTxTxTx 2snTnTnTn 3EsnTgTg 4E’sss 553SS7) sau 9)
2FFFF10) 3FFFF11) 6RRRtR2)
1FFFF

7R24R24R24R244) (928S7S’7) (9SpSpspsp)
Secţiunea 5 – (10 d’d’d’) (20 E’E’E’) 6RRRR6)
SYNOPgeneral-13

4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
(70HwaHwaHwa)*
0FFFF

Secţiunea 3 – 4E’sss 553SS7) sau 9)
2FFFF10) 3FFFF11) 6RRRtR2) (9SpSpspsp)
1FFFF


4PPPP

4a hhh
 3
 7 wwW1W2 
 
 7 w w W W 
  a a a1 a 2 
(70HwaHwaHwa)*
–*în cazul în care staţia are instrumente de măsurare a valurilor
0FFFF

Secţiunea 3 – 1snTxTxTx 2snTnTnTn 3EsnTgTg 4E’sss 553SS7) sau 9)
2FFFF10) 3FFFF11) 6RRRtR2)
1FFFF

(928S7S’7) (9SpSpspsp)
SYNOPgeneral-14
4PPPP  7 wwW1W2 

  
4a hhh  7 w w W W 
 3   a a a1 a 2 
(8NhCLCMCH)
0FFFF

Secţiunea 3 – 4E’sss** 553SS7) sau 9)
2FFFF10) 3FFFF11) 6RRRtR 2) (9SpSpspsp)
1FFFF

16, 17, 19, 20, 22, 23 UTC
4PPPP  7 wwW1W2 

  
4a hhh  7 w w W W 
 3   a a a1 a 2 
(8NhCLCMCH)
0FFFF

Secţiunea 3 – 4E’sss** 553SS7) sau 2FFFF10) 3FFFF11) 6RRRtR5) (9SpSpspsp)
1FFFF


**Pentru a respecta prevederile internaționale ale FM-12XII, grupa nu va fi vizualizată în mesajele SYNOP
la nivelele de colectare regională și națională, cu excepția mesajelor de la orele sinoptice principale (00,
06, 12, 18 UTC).
Precizări privind:
1. Precipitaţiile
• Grupele de precipitaţii sunt obligatorii.
• Când nu există precipitaţii: RRR are valoarea 000, RRRR are valoarea 0000, iar R24 R24 R24 R24 are
valoarea 0000.
• Când cantităţile nu sunt disponibile (nu s-au putut măsura): RRR are valoarea ///, RRRR are valoarea
////, iar R24 R24 R24 R24 are valoarea ////.
• Pentru picături: RRR are valoarea 990, RRRR are valoarea 9999, iar R24 R24 R24 R24 are valoarea
9999.
• La ora 06 UTC precipitaţiile pe 24 de ore sunt transmise numai în grupa 7R24R24R24R24 din Secţiunea
3.
• La staţiile meteorologice automate în Secţiunea 5, în toate mesajele, sunt transmise numai precipitaţii
pe ultima oră, în clar, şi sunt obligatorii.
La mesajele vizuale staţiile meteorologice automate transmit în Secţiunea 3 obligatoriu precipitaţiile
pe ultima oră, codificate:
1. cantitatea de precipitaţii pe ultimele 6 ore, codificată (tR = 1)
SYNOPgeneral-15

4. cantitatea de precipitaţii pe ultimele 24 ore, 06 ÷ 06 UTC, în clar
5. cantitatea de precipitaţii pe ultima oră, codificată (tR = 5)
6. cantitatea de precipitaţii pe ultima oră, în clar.
2. Durata de strălucire a Soarelui

7. durata de strălucire a Soarelui pe ultima oră este obligatorie pentru toate staţiile meteorologice
automate cu traductor de radiaţie.
8. durata de strălucire a Soarelui pe ultimele 24 de ore este obligatorie pentru toate tipurile de staţii
meteorologice (dotate cu heliograf sau traductor de radiaţie solară).
3. Datele de radiaţie solară

9. radiaţia netă (bilanţul de radiaţie) integrată pe ultima oră este obligatorie pentru staţiile
meteorologice automate cu traductori de radiatie;
10. radiaţia solară globală integrată pe ultima oră este obligatorie pentru staţiile meteorologice
automate cu traductori de radiaţie;
11. radiaţia solară difuză integrată pe ultima oră este obligatorie pentru staţiile meteorologice automate
cu traductori de radiaţie;
12. radiaţia netă integrată pe ultimele 24 de ore este obligarorie pentru staţiile meteorologice automate
cu traductori de radiaţie;
13. radiaţia globală integrată pe ultimele 24 de ore este obligatorie pentru staţiile meteorologice
automate cu traductori de radiaţie;
14. radiaţia difuză integrată pe ultimele 24 de ore este obligatorie pentru staţiile meteorologice
automate cu traductori de radiaţie.
4. Grosimea stratului de zăpadă

I. În perioada anului în care nu este solicitată măsurarea orară a grosimii stratului de zăpadă de către
Centrul Național de Prognoză, grosimea stratului de zăpadă va fi măsurată numai la orele sinoptice
principale 00, 06, 12, 18 UTC de către toate stațiile meteorologice, în funcție de programul cu personal
și dotarea cu traductori specializați. Dar grupa 4E’sss va fi inclusă orar în mod obligatoriu în mesajul
SYNOP:
I.1. Reguli de codificare a grupei 4E’sss pentru transmiterea acesteia la termenele sinoptice 01,
02, 03, 04, 05, 07, 08, 09, 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 23 UTC:
I.1.1. grupa 4E’sss va avea forma 4//// dacă există strat de zăpadă;
I.1.2. grupa 4E’sss va avea forma 4/000 dacă nu există strat de zăpadă.
Notă:
Codificarea sss cu /// este națională, acest cod nefiind inclus în tabela internațională 3889.
Codificarea sss cu /// are semnificația unei măsurători indisponibile (programul de măsurare nu include
măsurarea stratului de zăpadă la termenul sinoptic respectiv).
06, 12, 18 UTC:
I.2.1. în cazul unui strat de zăpadă măsurabil, E’ va fi codificat conform tabelei de cod
sinoptic 0975, iar sss va fi codificat conform tabelei de cod sinoptic 3889;
I.2.2. în cazul în care măsurarea stratului de zăpadă este imposibilă sau imprecisă, grupa
va avea forma 4E’999, unde E’ va fi codificat conform tabelei de cod sinoptic 0975;
I.2.3. în cazul mesajului SYNOP retard de ora 00 UTC (pentru stațiile meteorologice care
lucrează în mod clasic, fără personal la ora 00 UTC), grupa 4E’sss va avea forma
4////;
I.2.4. în cazul lipsei stratului de zăpadă, E’ va fi codificat cu „/” (bară) și sss va fii codificat
cu 000. Grupa va avea forma 4/000.
II. În perioada anului în care este solicitată măsurarea orară a grosimii stratului de zăpadă de către Centrul
Național de Prognoză, grosimea stratului de zăpadă va fi măsurată la toate orele sinoptice de către
toate stațiile meteorologice, în funcție de programul cu personal și dotarea cu traductori specializați, iar
SYNOPgeneral-16
grupa 4E’sss va fi inclusă orar în mod obligatoriu în mesajul SYNOP.

II.1. Reguli de codificare a grupei 4E’sss pentru transmiterea acesteia la toate termenele sinoptice
00, 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08, 09, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23 UTC:
II.1.1. în cazul unui strat de zăpadă măsurabil, E’ va fi codificat conform tabelei de cod
sinoptic 0975, iar sss va fi codificat conform tabelei de cod sinoptic 3889;
II.1.2. în cazul în care măsurarea stratului de zăpadă este imposibilă sau imprecisă, grupa
va avea forma 4E’999, unde E’ va fi codificat conform tabelei de cod sinoptic 0975;
II.1.3. în cazul mesajului SYNOP retard de ora 00 UTC (pentru stațiile meteorologice care
lucrează în mod clasic, fără personal la ora 00 UTC), grupa 4E’sss va avea forma
4////;
II.1.4. în cazul lipsei stratului de zăpadă, E’ va fi codificat cu „/” (bară) și sss va fi codificat
cu 000. Grupa va avea forma 4/000.
Notă: Aplicațiile software instalate la stațiile meteorologice automate fără traductor de strat de zăpadă, în
situația funcționării fără personal la stație, includ la fiecare oră în mod implicit în mesajul sinoptic parametrii
E’ și sss codificați cu valoare indisponibilă „/” (bară oblică), astfel că, la reluarea programului cu personal,
nu este necesară intervenția observatorului pentru includerea retard a informațiilor referitoare la stratul de
zăpadă.
SYNOPgeneral-17
LISTA TABELELOR DE COD
Nr.
Literă de tabelă
Semnificaţia
cod de
cod
A Miraj 0101
A1 Regiunea OMM în care a fost amplasată baliza, geamandura sau 0161
platforma
A3 Zi obscură, obscuritate accentuată în direcţia Da 0163
a Caracteristica tendinţei barometrice în timpul celor trei ore care 0200
preced ora de observaţie
a3 Indicator al “suprafeţei izabarice” standard al cărei geopotenţial 0264
este transmis în mesaj
bi Gheaţă de origine terestră 0439
C Genul norilor a căror întindere pe cer este semnalată prin Ns 0500
CH Norii care aparţin genurilor Cirrus, Cirrocumulus şi Cirrostratus 0509
CL Norii care aparţin genurilor Stratocumulus, Stratus, Cumulus şi 0513
Cumulonimbus
CM Nori care aparţin genurilor Altocumulus, Altostratus şi Nimbostratus 0515
CS Nori speciali 0521
Ca Natura norilor de dezvoltare verticală 0531
Cc Coloritul şi/sau convergenţa norilor asociaţi cu o perturbaţie 0533
tropicală
Ct Descrierea vârfurilor norilor a căror bază este sub nivelul staţiei. 0552
C0 Nori orografici 0561
ci Concentraţia sau poziţia gheţii pe suprafaţa mării 0639
Dp Direcţia adevărată din care vine fenomenul indicat. 0700
Direcţia adevărată în care a fost observat fenomenul indicat sau în
Da care se produc condiţiile specificate în grupa sau direcţia adevărată 0700
în care sunt văzuţi norii orografici sau norii cu dezvoltare verticală
DL Direcţia adevărată din care vin norii CL 0700
DM Direcţia adevărată din care vin norii CM 0700
DH Direcţia adevărată din care vin norii CH 0700
Ds Direcţia adevărată a rezultantei deplasării navei în timpul celor trei 0700
ore care preced momentul observaţiei
Di Direcţia adevărată în care se află gheaţă sau liziera principală a 0739
gheţurilor, în raport cu nava
dT Amplitudinea variaţiei de temperatură, semnul variaţiei fiind dat de 0822
sn
dd Direcţia adevărată, în zeci de grade, de unde suflă vântul, dedusă 0877
dintr-un interval de 10 minute care precede momentul observaţiei
E Starea solului, fără strat de zăpadă sau gheaţă măsurabil. 0901
Eh Ridicarea deasupra orizontului a bazei nicovalei norilor 0938
Cumulonimbus sau a vârfurilor altor fenomene
E’ Starea solului acoperit cu zăpadă sau gheaţă măsurabilă 0975
e’ Unghiul înălţimii părţii superioare a fenomenului deasupra 1004
orizontului
h Înălţimea, deasupra solului, a bazei norilor cei mai joşi observaţi 1600
htht Înălţimea vârfurilor norilor inferiori sau înălţimea stratului de nori cel 1677
mai jos
Indicator de includere sau omitere a datelor referitoare la
IR precipitaţiile atmosferice, în Secţiunea 5, în cadrul mesajelor 1719
meteorologice speciale de avertizare, agravare, meteor roşu,
SYNOPgeneral-18
Nr.
Literă de tabelă
Semnificaţia
cod de
cod
ameliorare
Iw Indicator de vânt 1724
IS Starea acumulării de gheaţă pe nave 1751
Indicatorul tipului de instrument pentru măsurarea evaporaţiei sau
iE 1806
tipul de cultură pentru care se indică evapotranspiraţia
iR Indicator de includere sau de omitere a datelor privind precipitaţiile. 1819
iw Indică unităţile în care se exprimă viteza vântului 1855
ix Indicator privind modul de exploatare a staţiei (cu personal sau 1860
automată) precum şi al includerii datelor privind timpul în momentul
observaţiei şi pe trecut
i0 Intensitatea fenomenului 1861
j1 Indicator pentru informaţii suplimentare 2061
j2j3j4 Specificaţii în legătură cu informaţiile suplimentare 2061
j5j6j7j8j9 Grupe suplimentare care urmează grupa 5j1j2j3j4 2061
M Felul mesajului meteorologic special 2500
Mw Trombe de apă, tornade, vârtejuri de vânt, furtuni de praf 2555
M iM i Simboluri de identificare a mesajului de observaţie 2582
M jM j Simboluri de identificare a unei părţi din mesaj 2582
N Nebulozitatea totală a norilor 2700
Nm Condiţiile noroase deasupra munţilor şi trecătorilor 2745
Nt Trene de condensare 2752
Nv Condiţii noroase observate de la un nivel mai înalt 2754
n3 Evoluţia norilor 2863
n4 Evoluţia norilor observată de la o staţie situată la un nivel mai ridicat 2864
QC Cuadrantul globului terestru în care se găseşte staţia 3333
RS Viteza cu care se acumulează gheaţă pe navă 3551
RR Cantitatea de precipitaţii, sau echivalentul în apă al precipitaţiilor 3570
solide, sau grosimea depunerii solide
RRR Cantitatea de precipitaţii căzută în cursul perioadei indicate prin tR 3590
S Starea mării 3700
Si Indică stadiul de formare a gheţii pe mare 3739
S0 Bruma sau precipitaţii colorate 3761
S6 Tipul de depunere îngheţată 3764
S7 Caracterul stratului de zăpadă 3765
S8 Fenomenul de furtună de zăpadă (viscol, zăpadă ridicată de vânt) 3766
S’7 Uniformitatea stratului de zăpadă 3775
S’8 Evoluţia transportului de zăpadă 3776
sn Semnul temperaturii sau indicator pentru umezeala relativă 3845
sq Natura şi/sau tipul vijeliei 3848
ss Indicator pentru semnul şi tipul de măsurătoare a temperaturii 3850
suprafeţei mării
ss Grosimea zăpezii nou căzute 3870
sss Grosimea stratului de zăpadă în cm 3889
TR Durata perioadei la care se referă cantitatea de precipitaţii 3919
transmisă în mesajele de avertizare, agravare, meteor roşu,
ameliorare
Tw Variaţia temperaturii aerului în intervalul caracterizat prin W1W2 3955
când există polei sau chiciură
tR Durata perioadei de referinţă pentru cantitatea de precipitaţii căzute 4019
în intervalul care precede ora de observaţie
tw Momentul de început al unui fenomen apărut înainte de ora de 4055
SYNOPgeneral-19
Nr.
Literă de tabelă
Semnificaţia
cod de
cod
observaţie
tt Unităţi şi zecimi de oră înaintea observaţiei; sau durata 4077
fenomenelor
zz Variaţia, poziţia şi intensitatea fenomenelor 4077
Vs Vizibilitatea spre mare observată de la o staţie de coastă 4300
V’s Vizibilitatea pe suprafaţa mării în zona de amerizare a 4300
hidroavioanelor
Vb Variaţia vizibilităţii în timpul orei precedente 4332
VV Vizibilitatea orizontală, la suprafaţa solului 4377
vp Viteza de înaintare a fenomenului 4448
vs Viteza medie a navei în timpul celor trei ore care preced momentul 4451
observaţiei
Wa1 , Wa2 Starea timpului pe trecut, transmisă de către o staţie automată 4531
W1 , W2 Starea timpului pe trecut 4561
W3 Fenomenul meteorologic periculos, care face obiectul mesajului de 4564
avertizare, agravare, meteor roşu, ameliorare
ww Starea timpului în momentul observaţiei sau în cursul orei 4677
precedente, transmisă de către o staţie cu personal
wawa Starea timpului în momentul observaţiei, sau în cursul orei 4680
precedente, transmisă de către o staţie automată, cu traductor de
timp prezent
w1w1 Fenomenul meteorologic existent în prezent, fenomen care nu este 4687
specificat în tabela de cod 4677 sau amplificarea fenomenului
meteorologic raportat de ww din grupa 7wwW1W2
Z0 Fenomene optice asociate sau nu, fenomenelor meteorologice 5161
zi Cuprinde informaţii asupra situaţiei actuale a gheţurilor şi evoluţia 5239
condiţiilor în cursul celor trei ore precedente
SYNOPgeneral-20
Definiții
Coloana solară:
Coloana de lumină albă, care poate fi sau nu continuă; poate fi observată vertical deasupra sau
sub Soare. Coloanele solare sunt cel mai frecvent observate aproape de răsăritul sau apusul soarelui; se
pot extinde până la aproape 200 deasupra Soarelui şi în general se termină într-un punct. Când o coloană
solară apare împreună cu un cerc parhelic bine dezvoltat, la intersecţia lor apare o cruce solară. Se
foloseşte în cod 5161 (Z0 = 4).
Colorarea munţilor:
Colorare în roz sau galben a vârfurilor munţilor opuşi soarelui, când acesta este imediat sub linia
de orizont înainte de răsărit sau de apus. Acest fenomen dispare după o scurtă perioadă de colorare în
albastru, când umbra Pământului atinge aceste vârfuri. Se foloseşte în codul 5161 (Z0 = 7).
Crusta de gheaţă:
1. Un tip de crustă de zăpadă; un strat de gheaţă, mai gros decât o peliculă de gheaţă, pe o
suprafaţă de zăpadă. Se formează prin îngheţarea apei rezultată din topire sau a apei de ploaie care a
pătruns în zăpadă.
2. Acelaşi lucru cu pojghiţa de gheaţă. Aceasta este: un strat subţire, dar tare de gheaţă pe mare,
râu sau lac. Acest termen este folosit în cel puţin două cazuri: a) pentru o crustă nouă pe vechea gheaţă;
şi b) pentru un singur strat de gheaţă în golfuri sau fiorduri unde apa dulce îngheaţă peste apa uşor mai
rece de mare.
Lumina albă:
Aparenţă albă uniformă a peisajului când solul e acoperit de zăpadă şi cerul e acoperit uniform de
nori. Un fenomen optic atmosferic al regiunilor polare în care observatorul pare scufundat într-o
luminozitate albă uniformă. Nu se pot distinge umbre, orizont sau nori; simţul orientării şi distanţelor se
pierde; se pot vedea doar obiectele apropiate, închise la culoare. Fenomenul apare pe o suprafaţă
continuă de zăpadă şi sub un cer acoperit uniform, când datorită efectului de sclipire a zăpezii, lumina de
pe cer este aproape egală cu cea de la suprafaţa zăpezii. Transportul de zăpadă poate fi o cauză
suplimentară. Fenomenul apare în aer ca şi la sol.
Lumina purpurie (Lumina crepusculară):

Luminiscenţă cu nuanţe de la roz la roşu, care se poate vedea în direcţia soarelui înainte de răsărit
şi după apus când acesta este cam la 30 ÷ 60 sub linia de orizont. Ia forma unui segment de disc luminos
mai mult sau mai puţin larg, care apare deasupra orizontului. Se foloseşte în cod 5161 (Z0=6).
Lumina zodiacală:
Lumină albă sau gălbuie care apare pe cerul de noapte, mai mult sau mai puţin de-a lungul
zodiacului, de la orizont pe partea în care e ascuns soarele. Se observă când cerul e suficient de întunecat
şi atmosfera suficient de clară. Se utilizează în cod 5161 (Z0 = 9).
Momentul observaţiei sinoptice, în cazul unei staţii de suprafaţă, durează 10 minute și se încheie
întotdeauna cu măsurarea presiunii atmosferice.
Observaţia meteorologică: reprezintă măsurarea sau evaluarea unuia sau mai multor elemente
meteorologice.
Ora sinoptică este ora, exprimată în timp universal Greenwich (UTC), la care sunt efectuate, prin
înţelegere internaţională, observaţii meteorologice, simultan pe tot cuprinsul globului terestru.
Oraj fără precipitaţii:

Un oraj fără precipitaţii care ating solul (spre deosebire de un oraj cu precipitaţii care ating solul,
dar care nu e la staţia meteorologică în momentul observaţiei). Se foloseşte în cod 4677 (ww = 17).
SYNOPgeneral-21
Pâcla de zăpadă:
O suspensie în aer a numeroase particule de zăpadă, care reduce considerabil vizibilitatea la
suprafaţa Pământului (deseori vizibilitatea scade sub 50 m). Acest fenomen este observat foarte frecvent
în regiunile Arctice, înainte sau după o furtună de zăpadă.
Smoke: Suspensie în atmosferă de particule mici produse prin ardere.
Staţia meteorologică este locul ales ca reprezentativ pentru o zonă dată pentru un anumit tip de activitate,
în care se amplasează aparatura meteorologică şi se efectuează observaţiile.
Timpul prezent reprezintă starea vremii în momentul observaţiei sau în ora care precede observaţia.
Timpul pe trecut reprezintă caracteristica predominantă a stării vremii, existentă la staţia meteorologică
pe parcursul unei perioade de timp stabilite.
Zid de praf sau de nisip: Partea anterioară a unei furtuni de praf sau de nisip văzută de la distanţă, are
aspectul unui zid imens care înaintează, mai mult sau mai puţin rapid.
SYNOPgeneral-22
CONŢINUTUL ŞI SEMNIFICAŢIA GRUPELOR MESAJULUI
1.1. Grupa MiMiMjMj
Indică tipul de mesaj SYNOP

MiMi - simboluri de identificare a mesajului de observaţie;
MjMj - simboluri de identificare a unei părţi din mesaj;
MiMiMjMj - se codifică după tabela de cod 2582*1)
COD 2582
Forma MiMi
MjMj
simbolică Staţie terestră Staţie pe mare
FM 12 XII-Ext SYNOP AA – Fără deosebire se
FM 13 XII-Ext - SHIP – BB notează XX
În mesajele sinoptice transmise de staţiile meteorologice terestre, grupa MiMiMjMj va avea deci,
forma AAXX. În mesajele transmise de staţiile meteorologice costiere sau de pe mare, grupa MiMiMjMj va
fi de forma BBXX.
1.2. Grupa D... D**

Această grupă include indicativul de apel al navei. În cazul unei staţii meteorologice situate pe
mare, pe o platformă de foraj, indicativul de apel al navei este înlocuit prin RIGG.
În cazul unei staţii meteorologice situate pe o platformă de extracţie a ţiţeiului sau a gazului,
indicativul de apel al navei este înlocuit prin indicativul PLAT.
În mesajele care provin de la staţiile meteorologice de pe mare, altele decât cele de pe geamanduri,
platforme de foraj şi platforme de exploatare a ţiţeiului sau gazului şi în absenţa unui indicativ de apel al
navei, în locul lui D... D va fi utilizat cuvântul SHIP.
1.3. Grupa A1bwnbnbnb***)

Se utilizează pentru precizarea poziţiei geamandurilor lansate pe apă. Simbolurile au următoarea
semnificaţie:
A1 - Regiunea O.M.M. în care a fost amplasată baliza, geamandura sau platforma. Se codifică
astfel:
COD 0161
Cifră de cod Regiunea Zona
1 Regiunea I Africa
2 Regiunea II Asia
3 Regiunea III America de Sud
4 Regiunea IV America de Nord şi Centrală
5 Regiunea V Pacificul de sud-vest
6 Regiunea VI Europa
7 Regiunea VII Antarctica
bw - Subdiviziunea zonei indicată prin A1. Marea Neagră şi Marea Mediterană reprezintă
subdiviziunea 1;
nbnbnb - tipul şi numărul de serie al geamandurii.
1 *)
Numerele si tabelele de cod ca de exemplu 2582, sunt stabilite de catre OMM
**) Folosit numai in codurile FM 13 si FM 14
***)Folosit numai in codurile FM 13
SYNOPsect0-1
1.4. Grupa YYGGiw
Conţine informaţii asupra datei şi orei de observaţie precum şi asupra unităţilor în care este
exprimat vântul. Simbolurile au următoarea semnificaţie:
YY - Ziua lunii în cursul căreia se situează ora reală de observaţie;
GG - Ora reală de observaţie rotunjită la oră întreagă UTC cea mai apropiată. Dacă este vorba de
o observaţie de suprafaţă, ora reală de observaţie este ora citirii barometrului;
iw - indică unităţile în care se exprimă viteza vântului şi se codifică astfel:
COD 1855
Cifră de cod Semnificatia
0 Viteza vântului estimată
Exprimată în metri pe secundă
1 Viteza vântului măsurată
3 Viteza vântului estimată
Exprimată în noduri
4 Viteza vântului măsurată
1.5. Grupa IIiii
Defineşte poziţia staţiei meteorologice terestre de observaţie
II – indicativ regional - defineşte zona unde este situată staţia meteorologică de observaţie.
Indicativul regional este atribut unei ţări sau unui grup de ţări situate în aceeaşi regiune. România are
indicativul 15.
Iii – indicativul naţional al staţiei meteorologice. Cifra indicativului naţional este un număr compus
din trei cifre, atribuit de Centrul Meteorologic Naţional, fiecărei staţii meteorologice de observaţie, în limitele
indicativului regional şi a numerelor de trei cifre care le sunt alocate. Pentru staţiile meteorologice de
observaţie din România au fost alocate indicativele cuprinse între 000 şi 499.
Indicativul regional şi indicativul naţional constituie împreună indicativul internaţional al staţiei
meteorologice (IIiii).
Indicativele naţionale ale staţiilor meteorologice în funcţiune pe teritoriul României sunt
următoarele:
Indicativ Stație meteorologică Altitudine Indicativ Stație meteorologică Altitudine

platformă platformă
(m) (m)
000 Darabani 259,00 284 Penteleu 1632,00
004 Sighetul Marmaţiei 275,00 285 Bisoca 850,00
007 Rădăuţi 389,00 289 Banloc 83,40
010 Satu Mare 123,00 292 Caransebeș 241,00
014 Baia-Mare 186,11 296 Petroșani 607,00
015 Ocna șugatag 503,00 297 Obârșia Lotrului 1348,00
020 Botoșani 161,00 300 Brașov 534,00
023 Suceava 352,00 301 Fundata 1384,00
025 Stânca ștefănești 110,00 302 Predeal 1090,00
033 Iezer 1785,00 307 Râmnicu Sărat 152,00
042 Săcueni 124,00 310 Galaţi 69,00
044 Supuru de Jos 159,00 314 Reșiţa 279,00
047 Târgu Lăpuș 363,00 315 Semenic 1432,00
056 Cotnari 289,00 316 Cuntu 1456,00
063 Zalău 295,00 317 Ţarcu 2180,00
069 Poiana Stampei 923,00 318 Straja 1657,00
073 Târgu Neamţ 387,00 319 Voineasa 573,00
080 Oradea 136,00 320 Parâng 1548,00
083 Dej 232,00 324 Câmpulung Muscel 680,70
085 Bistriţa 366,00 325 Sinaia 1500 1510,00
088 Călimani 2022,00 328 Pătârlagele 289,00
090 Iași 74,29 331 Ianca 42,00
094 Bârnova Radar 396,00 333 Brăila 14,52
095 Borod 333,00 335 Tulcea 4,36
099 Huedin 560,00 336 Gorgova 1,00
107 Topliţa 687,00 337 Mahmudia 167,53
SYNOPsect0-2
Indicativ Stație meteorologică Altitudine Indicativ Stație meteorologică Altitudine

platformă platformă
(m) (m)
108 Ceahlău Toaca 1897,00 338 Oraviţa 309,00
109 Piatra-Neamţ 360,00 340 Târgu-Jiu 204,26
111 Roman 216,00 341 Apa Neagră 250,00
113 Negrești 133,00 342 Rânca 1585 ,00
117 Holod 163,00 343 Horezu 1550 1555,47
118 Stâna de Vale 1111,00 344 Polovragi 531,00
119 Vlădeasa 1800 1836,00 345 Morărești 548,00
120 Cluj-Napoca 410,00 346 Râmnicu-Vâlcea 237,00
123 Sărmașu 399,00 347 Curtea de Argeș 448,00
124 Batoș 449,00 349 Câmpina 461,00
126 Târgu Mureș - Grădina Zoologică 465,00 350 Buzău 97,00
127 Joseni 750,00 360 Sulina 12,69
136 Chișineu Criș 96,00 364 Bozovici 256,00
138 Dumbraviţa de Codru 586,00 366 Herculane 190,00
143 Turda 427,00 369 Târgu Logrești 262,00
145 Târgu-Mureș 310,00 373 Pitești 316,00
148 Bucin 1282,00 375 Târgoviște 296,49
150 Bacău 174,00 377 Ploiești 177,00
154 Vaslui 116,00 387 Sfântu Gheorghe Deltă 1,43
160 Ștei 278,00 388 Moldova Veche 82,00
162 Câmpeni 591,00 395 Drăgășani 280,00
163 Băișoara 1360,00 402 Urziceni 60,00
165 Târnăveni 523,00 405 Griviţa 50,00
168 Odorheiul Secuiesc 523,00 406 Hârșova 37,51
170 Miercurea Ciuc 661,00 408 Corugea 219,20
179 Șiria Cetate 473,00 409 Jurilovca 37,65
182 Gurahonţ 177,00 410 Drobeta Turnu Severin 77,00
184 Roșia Montană 1196,00 412 Bâcleș 313,00
189 Dumbrăveni 318,00 416 Stolnici 208,72
194 Târgu Ocna 242,00 419 Titu 159,03
197 Bârlad 172,00 420 București Băneasa 90,00
199 Sânnicolaul Mare 85,00 421 București -Afumaţi 90,00
200 Arad 116,59 422 București Filaret 82,00
204 Vărădia de Mureș 156,00 425 Slobozia 51,18
206 Ţebea 273,00 428 Gura Portiţei 2,00
208 Alba-Iulia 246,00 434 Slatina 172,00
209 Blaj 337,00 442 Perișoru 36,00
215 Baraolt 508,00 444 Fetești 58,25
217 Târgu Secuiesc 568,00 445 Cernavodă 87,17
219 Adjud 101,00 450 Craiova 192,00
230 Deva 240,00 455 Videle 106,18
231 Sebeș Alba 271,00 460 Călărași 18,72
235 Făgăraș 428,00 462 Medgidia-radar 69,54
238 Sfântu-Gheorghe 523,00 465 Băilești 57,00
240 Sibiu - Gradina Zoologică 457,00 469 Caracal 106,00
245 Jimbolia 79,00 470 Roșiorii de Vede 102,15
247 Timișoara 86,00 475 Olteniţa 14,90
254 Păltiniș 1453,00 479 Adamclisi 158,00
260 Sibiu 440,00 480 Constanţa 12,80
261 Întorsura Buzăului 707,00 482 Calafat 61,00
262 Lăcăuţi 1776,00 483 Constanța dig 0,00
264 Focșani 57,00 489 Alexandria 75,46
265 Tecuci 60,00 490 Turnu Măgurele 30,64
270 Lugoj 123,00 491 Giurgiu 23,60
277 Boiţa 518,00 494 Bechet 36,00
279 Bâlea Lac 2070,00 498 Zimnicea 33,63
280 Vârfu Omu 2504,00 499 Mangalia 6,00
SYNOPsect0-3
1.6. Grupele 99 LaLaLa Qc L0L0L0 L0*2)
Indică poziţia staţiei meteorologice de observaţie de pe mare

99 - cifră de control
LaLaLa - latitudinea în zecimi de grade. Cifra zecimilor se obţine împărţind numărul minutelor cu 6,
fără să se ţină seama de rest.
Qc - cuadrantul globului terestru în care se găseşte staţia meteorologică. Se cifrează după tabela
de cod 3333.
NOTĂ:
Observatorul va alege cum codifică Qc în următoarele cazuri:
- Atunci când vasul este poziţionat pe meridianul Greenwich sau pe meridianul de 180° (L0L0L0 L0
= 0000 sau 1800):
Qc = 1 sau 7 (Emisfera nordică) sau
Qc = 3 sau 5 (Emisfera sudică).
- Atunci când vasul este pe Ecuator (LaLaLa = 000):
Qc = 1 sau 3 (longitudine estică) sau
Qc = 5 sau 7 (longitudine vestică)
L0L0L0L0 - longitudinea în zecimi de grade cifra zecimilor se obţine împărţind numărul minutelor cu
6, fără să se ţină seama de rest.
COD 3333
Cifră de cod Latitudine Longitudine N
1 Nord Qc= 1
Est
GREENWICH
Qc = 7
3 Sud Est
5 Sud Qc=3
Vest
W Ecuator
MERIDIAN S
Qc= 5
7 Nord
Vest
2 *)
Aceste grupe se utilizeaza in forma simbolica FM 13-XII SHIP
SYNOPsect0-4
2.1. Grupa iRixhVV
Această grupă este inclusă obligatoriu în toate tipurile de mesaje SYNOP. Semnificaţia simbolurilor
folosite în cadrul grupei este următoarea:
iR - indicator de includere sau de omisiune a datelor privind precipitaţiile. Se codifică după tabela
următoare:
COD 1819
Cifră Secţiunea în care sunt Situaţia grupei 6RRRtR
de transmise datele de precipitaţii
cod
0 Secţiunile 1 şi 3 Grupa este inclusă în ambele secţiuni
1 Secţiunea 1 Grupa este inclusă
2 Secţiunea 3 Grupa este inclusă
3 Lipsă şi în Secţiunea 1 şi în 3 Grupa este omisă deoarece nu au fost precipitaţii
4 Lipsă şi în Secţiunea 1 şi în 3 Grupa este omisă (datele asupra cantităţilor de
precipitaţii nu sunt disponibile)
NOTE:
1. În sistemul meteorologic al României, datele asupra cantităţilor de precipitaţii se transmit:
- în Secţiunea 3 (iR= 2)
- în ambele Secţiuni 1 şi 3 (iR= 0)
- şi în Secţiunea 5.
Includerea datelor de precipitaţii în Secţiunea 5 nu este evidenţiată prin iR.
2. Dacă datele de precipitaţii se măsoară şi se transmit orar, atunci:
I. pentru mesajele de la orele principale (00, 06, 12, 18 UTC)

Se va folosi cifra de cod 0 pentru iR
Exemple:
Pentru un mesaj sinoptic principal de ora 18 UTC
precipitaţii în intervalul 15 ÷ 18 UTC, cantităţi de precipitaţii disponibile de 23 l/mp, pe 12 şi

-
3 ore :
Secţiunea 1: iR=0, 60232 Secţiunea 3: 60237
precipitaţii în intervalul 15 ÷ 18 UTC, cantităţi de precipitaţii indisponibile pe 12 şi 3 ore:

-
Secţiunea 1: iR=0, 6///2 Secţiunea 3: 6///7
precipitaţii în intervalul 12 ÷ 15 UTC, cantitate de precipitaţii disponibilă de 23 l/mp; în

-
intervalul 15 ÷ 18 UTC lipsă precipitaţii:
precipitaţii în intervalul 12-15 UTC, cantitate de precipitaţii indisponibilă; în intervalul 15-18

-
UTC lipsă precipitaţii:
Secţiunea 1: iR=0, 6///2 Secţiunea 3: 60007
precipitaţii în intervalul 12-18 UTC, cantităţi disponibile pe 12 şi 3 ore de 23 l/mp şi,

-
respectiv, 10l/mp:
SYNOPsect1-1
precipitaţii în intervalul 12-18 UTC, cantitate indisponibilă pe 12 ore şi cantitate disponibilă

-
pe 3 ore de 10 l/mp:
- precipitaţii în intervalul 12-18 UTC, cantităţi indisponibile pe 12 ore şi 3 ore :

- precipitaţii în intervalul 12-18 UTC, cantitate disponibilă pe 12 ore de 23 l/mp şi cantitate

indisponibilă pe 3 ore:
Secţiunea 1: iR=0, 60232 Secţiunea 3: 6///7
- lipsă precipitaţii în intervalul 06-18 UTC:

II. pentru mesajele de la orele sinoptice intermediare (03, 09, 15, 21 UTC) şi de la vizuale (01, 02,
04, 05, 07, 08, 10, 11, 13, 14, 16, 17, 19, 20, 22, 23 UTC)
Exemple:
Intermediar de ora 03 UTC
- precipitaţii în intervalul 00-03 UTC, cantitate disponibilă de 23 l/mp:

Secţiunea 1: iR = 2, Secţiunea 3: 60237
- precipitaţii în intervalul 00-03 UTC, cantitate indisponibilă:

Secţiunea 1: iR = 2, Secţiunea 3: 6///7

III. pentru mesajele vizuale (01, 02, 04, 05, 07, 08, 10, 11, 13, 14, 16, 17, 19, 20, 22, 23 UTC)
Exemple:
Vizual de ora 01 UTC
- precipitaţii în intervalul 00 -01 UTC, cantitate disponibilă de 10 l/mp:

- precipitaţii în intervalul 00 -01 UTC, cantitate indisponibilă:

lipsă precipitaţii în intervalul 00 -01 UTC:

-
3. Dacă datele de precipitaţii se măsoară şi se transmit la 3 ore, atunci:

I. pentru orele principale (00, 06, 12, 18 UTC).
Exmple:
Pentru un principal de ora 18 UTC
- precipitaţii în intervalul 15 – 18 UTC, cantităţi de precipitaţii disponibile pe 12 şi 3 ore de 23
l/mp:
- precipitaţii în intervalul 15 – 18 UTC, cantitate de precipitaţii indisponibilă:

SYNOPsect1-2
precipitaţii în intervalul 12-15 UTC, cantitate de precipitaţii disponibilă de 23 l/mp; în

-
intervalul 15-18 UTC lipsă precipitaţii:
precipitaţii în intervalul 12-15 UTC, cantitate de precipitaţii indisponibilă; în intervalul 15-18

-
UTC lipsă precipitaţii:
- precipitaţii în intervalul 12-18 UTC, cantităţi disponibile pe 12 şi 3 ore de 23 l/mp şi 10 l/mp:

precipitaţii în intervalul 12-18 UTC, cantitate indisponibilă pe 12 ore şi cantitate disponibilă

-
pe 3 ore de 10l/mp:
precipitaţii în intervalul 12-18 UTC, cantităţi indisponibile pe 12 ore şi 3 ore :

-
- precipitaţii în intervalul 12-18 UTC, cantitate disponibilă pe 12 de 23 l/mp şi cantitate

indisponibilă pe 3 ore:
Secţiunea 1: iR=0, 60232 Secţiunea 3: 6///7

II. pentru mesajele de la orele intermediare (03, 09, 15, 21 UTC)

Exemple:
Intermediar de ora 03 UTC
precipitaţii în intervalul 00-03 UTC, cantitate disponibilă de 23 l/mp:

-
- precipitaţii în intervalul 00-03 UTC, cantitate indisponibilă:


III. Pentru mesajele vizuale (01, 02, 04, 05, 07, 08, 10, 11, 13, 14, 16, 17, 19, 20, 22, 23 UTC)
Vizual de ora 01 UTC
- precipitaţii în intervalul 00 -01 UTC:

- lipsă precipitaţii în intervalul 00 -01 UTC:

Vezi paragraful 2.7 din “Reguli pentru utilizarea codului sinoptic”
ix - indicator privind modul de exploatare a staţiei (cu personal sau automată) precum şi al includerii
datelor privind timpul în momentul observaţiei şi pe trecut.
SYNOPsect1-3
Acest indicator se codifică după următoarea tabela de cod:
COD 1860
Cifră Mod de Situaţia grupei 7wwW1W2 sau 7wawaWa1Wa2
de exploatare
cod
1 cu personal Grupa este inclusă
2 cu personal Grupa este omisă (nu sunt fenomene importante de semnalat)
3 cu personal Grupa este omisă (nu s-au făcut observaţii, datele nu sunt
disponibile)
4 automată Grupa este inclusă, folosind tabelele de cod 4677 şi 4561
5 automată Grupa este omisă (nu sunt fenomene importante de semnalat)
6 automată Grupa este omisă (nu s-au făcut observaţii, datele nu sunt
disponibile)
7 automată Grupa este inclusă (folosind tabelele de cod 4680 şi 4531)
NOTE:
1. se consideră că nu sunt fenomene meteorologice importante de semnalat, atunci când
fenomenele meteorologice din momentul observaţiei corespund cifrelor de cod 00, 01, 02 sau 03, iar
fenomenele meteorologice pe trecut se codifică cu cifrele 0, 1 sau 2.
2. staţiile meteorologice cu personal care efectuează observaţii clasice asupra fenomenelor
meteorologice (fără traductori pentru determinarea stării vremii) vor folosi numai grupa 7wwW1W2 şi ix va
avea valorile 1, 2 sau 3.
3. staţiile meteorologice automate (cu traductori pentru determinarea stării vremii) folosesc în mod
obişnuit grupa 7wawaWa1Wa2 şi indicatorul ix = 5, 6 şi 7.
4. numai atunci când o staţie meteorologică automată este destul de sofisticată şi capabilă să
efectueze automat observaţii conform tabelelor de cod SYNOP 4677 şi 4561 se vor folosi grupa
7wwW1W2 şi indicatorul ix = 4
h - înălţimea, deasupra solului, a bazei norilor cei mai joşi observaţi.

Acest element se codifică cu ajutorul următoarei tabele de cod:
COD 1600
Cifră de Înălţimea bazei norilor
cod
0 0 la 50 m
1 50 la 100 m
2 100 la 200 m
3 200 la 300 m
4 300 la 600 m
5 600 la1000 m
6 1000 la 1500 m
7 1500 la 2000 m
8 2000 la 2500 m
9 2500 sau mai mult, sau nu sunt nori
/ Înălţimea bazei norului nu este cunoscută sau baza norilor este la un nivel
inferior şi vârfurile la un nivel superior celui al staţiei
NOTE:
1. “înălţimea deasupra solului” este considerată ca fiind înălţimea deasupra nivelului staţiei
meteorologice.
2. Dacă înălţimea determinată a bazei norilor, coincide cu una dintre limitele de codificare comună
SYNOPsect1-4
pentru două cifre de cod succesive, aceasta se codifică cu cifra cea mai mare dintre cele două cifre
succesive.
De exemplu: o înălţime de 600 m se cifrează cu cifra de cod 5.
3. În locul lui h în mesaje se cifrează înălţimea bazei norilor CL indiferent de nebulozitatea lor, iar
dacă norii CL lipsesc, prin h se cifrează înălţimea bazei norilor CM.
4. În cazul în care norii CL şi CM lipsesc, dar sunt prezenţi norii CH cu condiţia ca nebulozitatea lor
să fie egală sau mai mare de o optime, atunci h ia valoarea 9.
5. Dacă staţia meteorologică se găseşte în ceaţă, într-o furtună de nisip sau praf, sau într-
un transport de zăpadă la înălţime, dar cerul poate fi zărit, atunci h se referă la baza cea mai joasă
a norului observat. Dacă în condiţiile menţionate mai sus cerul nu poate fi văzut, atunci h se
codifică prin / (bară oblică).
6. Datorită razei limitate de acţiune a echipamentului pentru detectarea înălţimii bazei norilor,
existent în dotarea unei staţii meteorologice automate, pentru h, cifrele de cod raportate vor avea una
dintre următoarele semnificaţii:
a) înălţimea reală a bazei norului este cuprinsă între limitele indicate de către cifra de cod, sau
b) înălţimea reală a bazei norului este mai mare decât limita indicată de cifră de cod, dar nu poate
fi determinată din cauza limitelor instrumentale, sau
c) nu sunt nori în poziţii perfect verticale deasupra staţiei meteorologice.
VV - vizibilitatea orizontală, la suprafaţa solului; se codifică după tabela de cod următoare:
COD 4377
Cifră de Vizibilitatea în Cifră de Vizibilitatea Cifră de Vizibilitatea în
cod km cod în km cod km
00 <01 34 3,4 68 18,0
01 0,1 35 3,5 69 19,0
02 0,2 36 3,6 70 20,0
03 0,3 37 3,7 71 21,0
04 0,4 38 3,8 72 22,0
05 0,5 39 3,9 73 23,0
06 0,6 40 4,0 74 24,0
07 0,7 41 4,1 75 25,0
08 0,8 42 4,2 76 26,0
09 0,9 43 4,3 77 27,0
10 1,0 44 4,4 78 28,0
11 1,1 45 4,5 79 29,0
12 1,2 46 4,6 80 >30
13 1,3 47 4,7 81 35,0
14 1,4 48 4,8 82 40,0
15 1,5 49 4,9 83 45,0
16 1,6 50 5 84 50,0
17 1,7 51 85 55,0
18 1,8 52 nu se 86 60,0
19 1,9 53 utilizează 87 65,0
20 2,0 54 88 70,0
21 2,1 55 89 >70
22 2,2 56 6,0 90 <0,05
23 2,3 57 7,0 91 0,05
24 2,4 58 8,0 92 0,2
25 2,5 59 9,0 93 0,5
26 2,6 60 10,0 94 1,0
27 2,7 61 11,0 95 2,0
28 2,8 62 12,0 96 4,0
29 2,9 63 13,0 97 10,0
30 3,0 64 14,0 98 20,0
SYNOPsect1-5
Cifră de Vizibilitatea în Cifră de Vizibilitatea Cifră de Vizibilitatea în

cod km cod în km cod km
31 3,1 65 15,0 99 ≥50
32 3,2 66 16,0
33 3,3 67 17,0
În acest tabel de cod SYNOP 4377 este indicată distanţa până la reperul vizibil şi identificabil
cel mai îndepărtat. În cazul în care vizibilitatea determinată se încadrează între două cifre de cod,
pentru mesajul sinoptic va fi aleasă cifra de cod cea mai mică.
NOTE:
1. Dacă vizibilitatea orizontală nu este aceeaşi în toate direcţiile, prin VV se indică
vizibilitatea cea mai mică.
2. Cifrele de cod de la 00 la 89 se folosesc numai de către staţiile meteorologice care au
posibilitatea de a determina cu precizie vizibilitatea orizontală, pe toate cele 8 direcţii principale, pentru
fiecare treaptă de vizibilitate a tabelei de cod SYNOP 4377.
3. Staţiile meteorologice care nu posedă repere sau instrumente speciale pentru determinarea
vizibilităţii orizontale (valabil şi pentru staţiile meteorologice de pe mare), folosesc pentru codificarea
vizibilităţii orizontale decada 90 - 99 a tabelei de cod SYNOP 4377 pentru VV.
2.2. Grupa Nddff

Este inclusă obligatoriu în toate mesajele sinoptice.
N - nebulozitatea totală a norilor (porţiunea din bolta cerului acoperită cu nori, indiferent de genul
acestora). Se cifrează conform următoarei tabele de cod:
COD 2700
Cifră de cod Gradul de acoperire a cerului
0 0 (cer senin) 0 (cer senin)
1 1/8 sau mai puţin, însă nu cer senin 1/10 sau mai puţin, însă nu cer senin
2 2/8 2/10 ÷ 3/10
3 3/8 4/10
4 4/8 5/10
5 5/8 6/10
6 6/8 7/10 ÷ 8/10
7 7/8 sau mai mult, dar nu 8/8 9/10 sau mai mult, însă nu complet
acoperit (cer cu spărtură)
8 8/8 10/10 (cerul complet acoperit cu nori)
9 Cer invizibil sau imposibil de evaluat întinderea şi felul norilor din cauza
întunericului, ceţii, zăpezii viscolite, etc.
/ Nu s-a efectuat nici o observaţie
- Vezi paragraful 2.7 din “Reguli pentru utilizarea Codului Sinoptic”

N - indică ceea ce vede observatorul în mod real în timpul observaţiei.
NOTE:
1. Un cer care pare acoperit cu nori Altocumulus sau Stratocumulus perlucidus, este indicat prin
cifra de cod 7 sau o cifră inferioară, deoarece între elementele componente ale unor astfel de nori, se află
întotdeauna spaţii goale chiar dacă în mod aparent norii respectivi acoperă toată bolta cerului.
2. N este codificat cu 0 (zero) dacă, prin ceaţă sau în prezenţa altor fenomene analoage (furtuni
de praf, furtuni de nisip sau zăpadă viscolită, suspensii dense de fum la înălţime, pulberi, etc) se zăreşte
cerul albastru sau se văd stelele, numai dacă nu se observă nici cea mai mică urmă de nori.
3. Când prin ceaţă sau în prezenţa fenomenelor enumerate mai sus cerul este vizibil, adică se
observă nori al căror gen şi nebulozitate se poate aprecia, N se cifrează ca şi când ceaţa sau
fenomenele respective nu ar exista.
4. Trenele de condensare, lăsate de avioane (asemănătoare uneori cu norii) care se împrăştie
repede, nu se codifică.
5. Trenele de condensare persistente ca şi formaţiunile noroase care se formează din
SYNOPsect1-6
trenele de condensare, se codifică ca nori, utilizând cifrele corespunzătoare ale codului pentru CH
sau CM.
dd - direcţia adevărată, în zeci de grade, din care suflă vântul, dedusă dintr-un interval de 10
minute care preced momentul observaţiei. Dacă în decursul acestor 10 minute caracteristicile vântului
prezintă o discontinuitate, sunt reţinute pentru a stabili valoarea medie a direcţiei, numai datele ulterioare
acestei discontinuităţi. Aceasta înseamnă însă, scurtarea perioadei considerate pentru stabilirea valorii
medii a direcţiei.
Direcţia vântului se codifică în decagrade conform următorului cod:
COD 0877
00 calm 19 185-194°
01 5-14° 20 195-204°
02 15-24° 21 205-214°
03 25-34° 22 215-224°
04 35-44° 23 225-234°
05 45-54° 24 235-244°
06 55-64° 25 245-254°
07 65-74° 26 255-264°
08 75-84° 27 265-274°
09 85-94° 28 275-284°
10 95-104° 29 285-294°
11 105-114° 30 295-304°
12 115-124° 31 305-314°
13 125-134° 32 315-324°
14 135-144° 33 325-334°
15 145-154° 34 335-344°
16 155-164° 35 345-354°
17 165-174° 36 355-04°
variabilă sau din
18 175-184° 99
toate direcţiile
Tabela de cod 0877 se foloseşte numai de către staţiile meteorologice dotate cu instrumente
(anemometre, anemografe, traductori de vânt etc.), care permit determinarea direcţiei vântului cu precizia
dată de acest cod.
ff - viteza mijlocie a vântului exprimată în m/s determinată în intervalul de 10 minute, ce precede
observaţia curentă. Dacă în decursul acestor 10 minute, viteza vântului prezintă o discontinuitate, numai
datele ulterioare acestei discontinuităţi sunt reţinute pentru stabilirea valorilor medii ale vitezei vântului,
ceea ce înseamnă, însă scurtarea perioadei de observare.
Staţiile meteorologice dotate cu instrumente înregistratoare şi traductori ai vitezei vântului, folosesc
indicaţiile acestora pentru determinarea vitezei medii în intervalul de 10 minute.
Dacă în intervalul de 10 minute care precede observaţia, vântul suflă în rafale, în mesajul sinoptic
respectiv se introduce grupra specială 910ff.
MĂSURĂTORI CU TRADUCTORUL DE VÂNT AL STAŢIEI AUTOMATE

Dacă viteza vântului medie pe 10 minute este egală cu 0,0 m/s, atunci ddff se codifică 0000 (cazul
de “calm”).
Dacă viteza vântului medie pe 10 minute este cuprinsă între 0,1 şi 0,4 m/s, atunci dd se codifică în
SYNOP pe valoarea măsurată de traductor, iar ff se codifică 00. ATENȚIE! De la stațiile automate datele
sunt transmise în format brut, nu în codificare SYNOP (vezi Prefața)
În cazul în care traductorul de vânt prezintă defecţiuni, în mod automat ddff se codifică //// (patru
bare oblice).
SYNOPsect1-7
2.3 Grupa 00fff
Această grupă este opţională în mesajul SYNOP. Dacă traductorul poate măsura mai mult
de 99 m/s, în Secţiunea 1 se introduce grupa 00fff.
fff - viteza mijlocie a vântului în m/s determinată în intervalul de 10 minute, ce precede observaţia curentă.
Dacă în decursul acestor 10 minute, viteza vântului prezintă o discontinuitate, numai datele ulterioare
acestei discontinuităţi sunt reţinute pentru stabilirea valorilor medii ale vitezei vântului, ceea ce înseamnă,
însă scurtarea perioadei de observare.
NOTĂ:
Viteza aparentă a vântului, măsurată la bordul unei nave aflate în mers, trebuie să fie corectată în
funcţie de direcţia şi viteza navei, pentru a obţine o viteză reală a vântului, care trebuie menţionată în
mesaj. Corecţia poate fi făcută cu ajutorul paralelogramului vitezei sau cu ajutorul unor tabele speciale.
2.4. Grupa 1snTTT
Această grupă conţine informaţii despre temperatura aerului şi este inclusă în mesaje ori de câte
ori dispunem de date (informaţii) despre temperatura aerului, dacă nu există indicaţii contrare sau reguli
particulare.
1- cifra de control.
sn - semnul temperaturii aerului sau indicator pentru umezeala relativă, se codifică după tabela de
cod 3845.
COD 3845
Cifră de cod Semnul temperaturii
0 Temperatură pozitivă sau egală cu zero
1 Temperatură negativă
9 Se introduce umezeala relativă
TTT - temperatura aerului în momentul observaţiei, exprimată în zecimi de grade Celsius. Semnul
său este dat de sn.
Exemple:
Temperatura în grade Celsius Codificare
10.2°C 10102
- 30.8°C 11308
NOTE:
1. Navele auxiliare indică temperatura în grade Celsius întregi, folosind grupa în forma 1snTT/.
2. Dacă nu dispun de astfel de date, din cauza unor defecţiuni temporare ale instrumentelor, staţiile
automate programate pentru a transmite această grupă o omit complet sau o includ în mesajul lor sub
forma 1////.
2.5. Grupa 2snTdTdTd (29UUU)
Conţine date asupra temperaturii punctului de rouă sau umezelii relative a aerului.
2 - cifră de control.
sn - semnul temperaturii sau indicator pentru umezeala relativă, se codifică după tabela de cod
SYNOP 3845. În cazul în care, în locul temperaturii punctului de rouă, în grupă se transmite umezeala
relativă, sn se codifică 9.
TdTdTd - temperatura punctului de rouă, exprimată în zecimi de grade Celsius.
UUU - umezeala relativă a aerului, în procente, prima cifră fiind zero în afară cazului unei umezeli
relative egale cu 100%.
Grupa este inclusă în mesaj ori de câte ori este disponibilă, dacă nu există alte indicaţii sau reguli
particulare.
SYNOPsect1-8
Exemple:
Temperatura punctului de rouă
în grade Celsius Codificare
3.8 20038
- 21.3 21213
Grupa 29UUU înlocuieşte grupa 2snTdTdTd dacă temperatura punctului de rouă nu este disponibilă
şi dacă umiditatea relativă a aerului este măsurată.
N O T E:
1. Se recomandă includerea temperaturii punctului de rouă în mesajele de observaţii sinoptice de
suprafaţă (şi nu temperatura punctului de îngheţ), dacă tensiunea vaporilor de apă este inferioară tensiunii
vaporilor de apă saturaţi la 0°C.
2. Dacă nu putem da decât o valoare estimativă, în °C întregi, a temperaturii punctului de rouă,
codificăm cu 2snTT0.
3. Dacă nu dispunem de astfel de date din cauza unor defecţiuni temporare ale instrumentelor,
staţiile meteorologice automate, programate pentru a transmite în această grupă temperatura punctului
de rouă, o omit complet sau o includ în mesajul lor de observaţie sub forma 2////.
4. Folosirea grupei 29UUU în locul grupei 2snTdTdTd trebuie strict limitată la cazurile în care nu
putem determina temperatura punctului de rouă.
2.6. Grupa 3P0 P0 P0P0
P0 P0 P0 P0 - reprezintă presiunea atmosferică la nivelul staţiei, exprimată în zecimi de
hectopascali (de milibari) adică presiunea atmosferică citită la barometru şi corectată pentru 0°C, omiţând
cifra miilor din valoarea presiunii atmosferice sau valoarea furnizată de către traductorul de presiunea
atmosferică al stației meteorologice automate configurat corespunzător.
Exemple:
Presiunea la nivelul staţiei exprimată
în hectopascali (= milibari) Codificare
1013,2 30132
998,7 39987
753,6 37536
N O T Ă:
Dacă nu sunt disponibile, ca urmare a unei defecţiuni temporare a instrumentelor, staţiile
meteorologice automate programate pentru a transmite această grupă, o omit complet sau o includ în
mesajele lor de observaţie sub forma 3////.
2.7. Grupa 4PPPP (4a3hhh)
Grupa 4PPPP se transmite ori de câte ori se poate determina (calcula) cu o precizie
satisfăcătoare, presiunea atmosferică la nivelul mediu al mării. Se transmite în mod similar ca şi
presiunea atmosferică la nivelul staţiei, în zecimi de hectopascali (de milibari) omiţând cifra miilor din
valoarea presiunii.
Exemple:
Presiunea la nivelul mediu al mării,
în hectopascali (= milibari) Codificare
1032,1 40321
SYNOPsect1-9
952,6 49526
O staţie meteorologică care nu poate indica cu o precizie satisfăcătoare presiunea atmosferică la

nivelul mediu al mării, va indica, conform unui acord regional, geopotenţialul unei suprafeţe izobarice
standard convenite. În acest caz, grupa 4PPPP este înlocuită cu grupa 4a3hhh.
În România staţiile meteorologice cu altitudine mai mare sau

egală cu 500 m transmit geopotenţialul.
Alegerea nivelului standard pentru calcularea geopotenţialului se va face în conformitate cu

hotărârile de codificare ale Asociaţiei regionale.
Conform Rezoluţiei 28 a Asociaţiei Regionale a VI-a Europa, din care face parte şi ţara noastră,
alegerea nivelului standard pentru cifrarea geopotenţialului, în conformitate cu altitudinea staţiei
meteorologice, se face în modul următor:
Altitudinea staţiei Nivelul de

de la până la presiune
500 m 1000 m 925 mb
1001 m 2300 m 850 mb
2301 m 3700 m 700 mb
3701 m mai mari 500 mb
4 - cifră de control;
a3 - indicator al “suprafeţei izobarice” standard al cărei geopotenţial este transmis în mesaj. Se
codifică conform tabelei de cod 0264 revizuită:
COD 0264
Cifră Nivelul izobaric standard la care este raportat geopotenţialul
de cod (hectopascali)
1 1000 mb
2 925 mb
5 500 mb
7 700 mb
8 850 mb
hhh - reprezintă geopotenţialul “suprafeţei izobarice” standard indicată prin a3 , exprimat în metri
geopotentiali, omiţând cifra miilor.
Exemple:
“Suprafaţa izobarică” Geopotenţialul în
Codificat
standard în hectopascali metri geopotentiali
500 5560 45560
700 3047 47047
850 1483 48483
925 841 42841
NOTĂ:
Staţiile meteorologice aflate pe mare care transmit mesaje SHIP vor folosi în exclusivitate grupa
4PPPP.
SYNOPsect1-10
2.8. Grupa 5appp
Această grupă este rezervată codificării tendinţei barometrice din ultimele trei ore ce preced ora
de observaţie. Dacă nu există alte indicaţii convenite prin acorduri regionale, grupa 5appp se include de
fiecare dată când tendinţa barometrică din ultimele trei ore este disponibilă.
Semnificaţia simbolurilor este următoarea:
a - caracteristica tendinţei barometrice în timpul celor trei ore care preced ora de observaţie. Se
codifică după tabela de cod SYNOP 0200.
COD 0200
Cifră Caracteristica tendinţei barometrice în timpul celor 3 ore care preced ora de
de cod observaţie
În creştere, apoi în scădere; presiunea atmosferică este aceeaşi sau mai mare decât
0
cu 3 ore mai înainte.
În creştere, apoi staţionară; sau în creştere, apoi în
1
creştere mai lentă Presiunea atmosferică este
2 În creştere (uniformă sau neuniformă) mai ridicată decât cu 3 ore
În scădere sau staţionară, apoi în creştere; sau în creştere mai înainte
3
apoi în creştere mai rapidă
4 Staţionară; presiunea atmosferică este aceeaşi ca şi mai înainte cu 3 ore
În scădere, apoi în creştere; presiunea atmosferică este aceeaşi sau mai mică decât
5
cu 3 ore mai înainte
În scădere, apoi staţionară; sau în scădere apoi în
6
scădere mai lentă Presiunea atmosferică este
7 În scădere (uniformă sau neuniformă) mai scăzută decât cu 3 ore
Staţionară sau în creştere apoi în scădere; sau în scădere mai înainte
8
apoi în scădere mai rapidă
NOTĂ:
În mesajele de observaţie ce provin de la o staţie meteorologică automată, “a” este codificat cu 2
dacă tendinţa este în creştere, cu 7 dacă aceasta este în scădere şi cu 4 dacă presiunea atmosferică nu
s-a modificat în ultimele 3 ore.
ppp - valoarea totală a tendinţei barometrice calculată din presiunile atmosferice la nivelul
staţiei (diferenţa de presiune atmosferică la nivelul staţiei) în cursul celor trei ore care preced ora de
observaţie. În mesaj tendinţa se înscrie în zecimi de hectopascali (= milibari).
Exemple:
Presiunea atmosferică în momentul observaţiei este cu 10,2 mb mai mare decât cu trei ore
mai înainte. În locul lui ppp se trece 102. Presiunea în momentul observaţiei este cu 6,3 mb mai
joasă decât cu trei ore mai înainte. În locul lui ppp se va trece 063.
Dacă valoarea tendinţei barometrice este determinată în milimetri şi zecimi, pentru transformarea
ei în zecimi de mb, se foloseşte următorul tabel:
Milimetri Zecimi de milimetri

întregi 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
0 00 01 03 04 05 07 08 09 11 12
1 13 15 16 17 19 20 21 23 24 25
2 27 28 29 31 32 33 35 36 37 39
3 40 41 43 44 45 47 48 49 51 52
4 53 55 56 57 59 60 61 63 64 65
5 67 68 69 71 72 73 75 76 77 79
6 80 81 83 84 85 87 88 89 91 92
7 93 95 96 97 99 100 101 103 104 105
SYNOPsect1-11
8 107 108 109 111 112 113 115 116 117 119
9 120 121 123 124 125 127 128 129 131 132
10 133 135 136 137 139 140 141 143 144 145
Exemplu:
Tendinţa barometrică este evaluată la 9,7 mm. Valoarea corespunzătoare în zecimi de milibari
care se transmite în locul literelor ppp este 129.
2.9. Grupa 6RRRtR

Conţine date asupra precipitaţiilor căzute la staţia meteorologică în intervalul de 6 sau 12 ore care
precede momentul observaţiei.
6 - cifră de cod
RRR - cantitatea de precipitaţii căzută în cursul perioadei indicate prin tR. Se codifică conform
următoarei tabele de cod:
COD 3590
Cifră Cantităţi de precipitaţii Cifră Cantităţi de precipitaţii
de cod mm de cod mm
000 nu sunt precipitaţii 990 urme (picături)
001 1 991 0,1
002 2 992 0,2
003 3 993 0,3
• • 994 0,4
• • 995 0,5
• • 996 0,6
• • 997 0,7
988 988 998 0,8
989 989 sau mai mult 999 0,9
/// Precipitaţiile nu au fost măsurate (nu este
oră de măsurare sau nu au putut fi
măsurate)
tR - durata perioadei de referinţă pentru cantitatea de precipitaţii căzute în intervalul care precede
ora de observaţie.
COD 4019
Cifră de cod Semnificaţia
1 Cantitatea de precipitaţii căzută în intervalul de 6 ore
5 Cantitatea de precipitaţii căzută în intervalul de 1 oră
NOTE:
1. tR = 1 se utilizează în mesajele sinoptice de la orele 00 şi 12 UTC, în grupa 6RRRtR din Secţiunea
1.
tR = 2 se utilizează în mesajele sinoptice de la orele 06 şi 18 UTC în grupa 6RRRtR din Secţiunea
1.
tR = 5 se utilizează în mesajele sinoptice vizuale de la orele 01, 02, 04, 05, 07, 08, 10, 11, 13, 14,
16, 17, 19, 20, 22, 23 UTC în grupa 6RRRtR din Secţiunea 3.
tR = 7 se utilizează în mesajele sinoptice de la orele standard principale şi de la orele standard
intermediare, în grupa 6RRRtR din Secţiunea 3.
SYNOPsect1-12
2. În schimbul internaţional de date de precipitaţii sunt cerute cantităţile de precipitaţii la

orele standard principale pe ultimele 6 şi 12 de ore. În acest sens, grupa 6RRRt R va fi inclusă
obligatoriu în Secţiunea 1.
3. În schimbul regional de date de precipitaţii sunt cerute cantităţile de precipitaţii pe
ultimele 3 ore, sau alte perioade. În acest sens, grupa 6RRRtR va fi inclusă obligatoriu în Secţiunea
3.
4. În cazul navelor far care folosesc codul SHIP şi al staţiilor meteorologice oceanice,
utilizarea acestei grupe va fi stabilită regional sau naţional. În cazul staţiilor meteorologice
amplasate pe nave mobile, care fac observaţii asupra precipitaţiilor, grupa va fi inclusă în fiecare
raport SHIP. Regulile de codificare a termenilor grupei 6RRRtR la staţiile meteorologice de pe mare
şi a navelor - far sunt aceleaşi ca şi la staţiile meteorologice terestre.
5. În grupa 6RRRtR se vor folosi următoarele codificări:

a. lipsa precipitaţiilor în timpul perioadei de referinţă va fi indicată de către sistemele noi
(automate) şi de către observatorii umani prin codificarea lui RRR cu 000 (3 zerouri).
b. cantitatea indisponibilă de precipitaţii căzută în timpul perioadei de referinţă va fi indicată
de către sistemele noi (automate) şi de către observatorii umani prin codificarea lui RRR cu /// (3
bare oblice).
6. Cantităţile de precipitaţii măsurabile, provenite din ceaţă, brumă topită, rouă, chiciură, polei etc,
nu se includ în grupa 6RRRtR. A se vedea și „Efectuarea observațiilor și măsurătorilor meteorologice –
Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice” Capitolul B.11. „Precipitațiile atmosferice”
7. Cantităţile mici de precipitaţii, sub 0,2 l/m2, care nu sunt înregistrate de traductorul staţiei
meteorologice automate, se includ de către observator în mesaje cu cifrele de cod 990 şi 991.
2.10. Grupa 7wwW1W2 sau 7wawaWa1Wa2
Caracterizează starea timpului în momentul observaţiei şi în intervalul de timp care precede

observaţia, la care se referă mesajul sinoptic. Această grupă nu se include în mesaj decât în cazul în care
se observă fenomene de o importanţă oarecare (relativă) în momentul observaţiei, pe trecut sau în ambele
cazuri.
În prezent, la stațiile meteorologice din rețeaua națională a României, observațiile asupra
fenomenelor meteorologice sunt efectuate atât de către observatorii umani, cât și de echipamente
automate specializate.
Staţiile meteorologice automate fără traductor de timp prezent, dar la care este încadrat personal,
vor transmite grupa 7wwW1W2, codificând ww conform tabelei de cod SYNOP 4677 iar W1 şi W2 codificate
conform tabelei de cod SYNOP 4561.
Staţiile meteorologice automate cu traductor de timp prezent vor transmite grupa 7wawaWa1Wa2 şi
vor codifica wawa conform tabelei de cod SYNOP 4680 iar Wa1Wa2 vor fi codificate conform tabelei de
cod SYNOP 4531. Pe perioada prezenței observatorului la stația meteorologică, acesta are obligația de
a efectua veghea meteorologică și de a transmite fenomenele meteorologice corespunzătoare aspectul
vremii de la acel moment de timp, în situația în care fenomenele transmise de către traductorul de timp
prezent al stației meteorologice automate nu descriu corect și complet situația meteorologică.
Cifrele 00, 01, 02, 03 din tabela de cod pentru ww şi cifrele 0,1 şi 2 din tabela de cod pentru W1 şi
W2 sunt considerate ca reprezintă fenomene meteorologice fără importanţă.
Această grupă este omisă dacă, atât în momentul observaţiei, cât şi pe trecut:
– nu dispunem, de informaţii (nu s-au făcut observaţii)
– observaţiile au fost făcute dar fenomenele observate au fost fără importanţă.
Indicativul ix de la începutul mesajului arată dacă această grupă este omisă şi din ce motiv.
ww - starea timpului în momentul observaţiei, sau în cursul orei precedente, transmisă de către o
staţie meteorologică cu personal.
NOTE:
SYNOPsect1-13
1. Grupa va fi inclusă în mesajul sinoptic de către o staţie meteorologică la care observațiile

asupra fenomenelor meteorologice sunt efectuate de către personal, după o perioadă de
întrerupere sau la primul mesaj la înfiinţare - condiţii în care nu se cunoaşte starea timpului pe
trecut – şi va avea forma 7ww//, (cu ix = 1), chiar dacă ww = 00, 01, 02, 03.
În toate celelalte cazuri grupa va fi inclusă în mesaj numai dacă s-au observat fenomene
semnificative în timpul observaţiei (ww) şi/sau pe timpul trecut (W1, W2). Codificarea W1W2 = // (2
bare oblice) indică faptul că nu sunt cunoscute condiţiile anterioare. În cazul în care se cunoaşte
numai un singur fenomen pe timpul trecut, grupa va avea forma: 7wwW1/ sau 7wawaW1/.
Aceste reguli se vor aplica şi în cazul staţiilor meteorologice automate dotate cu traductori
de timp prezent.
2. La codificarea literelor simbolice ww prin „momentul observaţiei” se înţelege intervalul de
timp care începe cu 10 minute înainte de momentul măsurării presiunii atmosferice şi se termină
în momentul măsurării presiunii atmoferice.
3. Prin „ora precedentă” se înţelege intervalul de timp care începe cu o oră înainte de
momentul măsurării presiunii atmosferice şi se termină cu 10 minute înainte de momentul
măsurării presiunii atmosferice.
Indicații generale:
Observaţiile efectuate asupra fenomenelor care caracterizează starea vremii la o staţie

meteorologică se codifică şi se introduc în mesajele de observaţii meteorologice, alături de alte elemente
observate şi parametri măsuraţi. Codificarea de către observatorul uman se face conform tabelelor de cod
FM 12 SYNOP 4677 și 4561, corespunzătoare literelor simbolice ww (starea timpului pe prezent sau în
cursul orei precedente), W1 (starea timpului pe trecut) și W2 (starea timpului pe trecut).
Pentru codificarea acestor observaţii, observatorul va ţine seama că:
— nu toate fenomenele care pot fi observate la o staţie meteorologică în intervalul unei zile sunt
codificabile;
— fenomenele meteorologice pot exista în momentul observaţiei sau numai în intervalul dintre două
observaţii;
— cifrele de cod alocate pentru descrierea stării vremii în momentul observaţiei şi în intervalul de
timp dintre acest moment şi o observaţie anterioară sau precedentă (interval care poate fi de o oră, trei
sau şase ore) nu sunt suficiente pentru descrierea detaliată şi completă a tuturor fenomenelor
meteorologice observabile şi codificabile, mai ales atunci când se produc simultan mai multe fenomene
meteorologice diferite;
— fenomenele meteorologice existente în momentul observaţiei, adică în intervalul de timp de 10
minute care precede măsurarea presiunii atmosferice, se codifică conform tabelei de cod corespunzătoare
literelor simbolice ww, iar cele observate şi înregistrate în intervalul anterior observaţiei respective, care
însă au încetat înainte de acest moment, se codifică conform tabelei de cod pentru literele simbolice W 1
și W2 din schema mesajului sinoptic - codul FM 12 SYNOP;
— detalierea descrierii anumitor fenomene meteorologice codificate sau indicarea începerii,
duratei, încetării, a variaţiilor evolutive sau numai simpla prezenţă în momentul observaţiei, elemente care
nu au putut fi codificate prin cifrele de cod corespunzătoare literelor simbolice ww sau W1 și W2, se va face
prin folosirea grupelor speciale de forma 9SPSPSPSp, a căror semnificaţie şi utilizare este reglementată pe
plan regional al O.M.M. (motiv pentru care aceste grupe sunt incluse în Secţiunea a 3-a a mesajului
SYNOP);
— pentru codificare, fenomenele meteorologice existente în momentul observaţiei sunt grupate –
după natură şi importanţă – în zece grupe, în cadrul cărora detalierea se face în ordine numerică
crescătoare, în funcţie de continuitate, intensitate sau eventuala asociere cu un alt fenomen meteorologic,
ori ca formă de tranziţie de la o grupă la alta. Această grupare sistematică în zece decade permite alegerea
mai uşoară şi corectă a uneia dintre cele 100 cifre de cod, care corespunde cel mai bine pentru descrierea
stării vremii în momentul observaţiei respective.
Pentru a codifica în mod corect fenomenele meteorologice, observatorul uman trebuie să

îndeplinească obligatoriu următoarele:
(1) să identifice corect fenomenele meteorologice şi mai ales să facă deosebire între fenomenele
care se pot produce simultan, conform definiţiilor şi descrierii acestora. Întrucât producerea unor fenomene
SYNOPsect1-14
meteorologice este în strânsă legătură cu anumite formaţiuni noroase, identificarea acestor fenomene
trebuie corelată cu starea cerului sau cu sistemul noros existent. Identificarea fenomenelor meteorologice
în strânsă legătură cu evoluţia norilor exclude şablonarea observaţiilor. Această corelare trebuie extinsă
şi la alte elemente ale observaţiei ca: temperatura aerului, vânt, vizibilitate orizontală, elemente ale căror
mărimi determină direct unele particularităţi ale fenomenelor meteorologice (de exemplu: semnul
temperaturii aerului determină starea solidă sau lichidă a precipitaţiilor şi a depunerilor; mărimea vizibilităţii
orizontale este un indiciu al intensităţii sau densităţii unui fenomen etc);
(2) să observe şi să urmărească permanent starea vremii între orele de observaţie – în funcție de
programul cu personal la stație -, pentru că numai aşa va avea posibilitatea să stabilească caracteristicile
de bază ale unui fenomen ca: durată, intensitate, continuitate. Observatorul va nota în aplicația CDMS
secțiunea Date și subsecțiunea Evenimente/Fenomene, pentru fiecare fenomen observat, ora de început
şi ora de terminare, precum şi variaţiile evolutive ale acestuia, dacă este cazul.
Pentru codificarea fenomenelor meteorologice existente în momentul observaţiei, va stabili decada

din tabela de cod SYNOP 4677, care corespunde cel mai bine stării generale a vremii, apoi va alege din
aceasta cifra de cod a cărei semnificaţie descrie cel mai bine aspectul vremii în momentul observaţiei sau,
când acesta este precizat în cod, aspectul vremii din ora precedentă.
În alegerea decadei sau la determinarea cifrei de cod ww, nu se va ţine seama de fenomenele
meteorologice care au existat în intervalul anterior orei care precede observaţia respectivă.
Dacă se produc simultan mai multe fenomene în momentul observației, observatorul va
codifica fenomenul pentru care corespunde cifra de cod cea mai mare (a se vedea punctul 2 de la
NOTE, pagina 281). Pentru codificarea celorlalte fenomene care se produc simultan în momentul
observației, se vor folosi grupele speciale de forma 9SPSPsPsP. De exemplu, dacă se observă ploaie
şi ceaţă se codifică ww=61 şi 9SPSPsPsP =96044. Existența aerului cețos simultan cu alt fenomen
pe timpul prezent nu se codifică în grupa 9SPSPsPsP.
Dacă un fenomen s-a terminat în cursul orei precedente și este urmat în prezent în momentul
observației de un alt fenomen, în grupa 9SPSPsPsP nu va fi codificat fenomenul care s-a terminat în
cursul orei precedente.
Stabilirea caracterului continuităţii sau a variaţiilor de intensitate se determină după datele înscrise
în aplicația CDMS în secțiunea ”Date” și sub-secțiunea ”Evenimente/Fenomene” în care se notează
începutul, sfârşitul și eventual rubrica de ”Istoric valori” în care se pot nota momentele semnificative din
evoluţia fiecărui fenomen observat într-un interval de 24 ore.
(3) dacă în momentul observaţiei nu există nici un fenomen meteorologic semnificativ şi codificabil,
însă în cursul orei care precede observaţia respectivă a fost observat un asemenea fenomen
meteorologic, pentru ww va alege o cifră din decada 20÷29, corespunzătoare acestui fenomen (de
exemplu, în ora precedentă momentului observaţiei a fost o aversă de ploaie, ww=25).
Starea timpului din momentul observaţiei se codifică de către observatorul uman cu ajutorul tabelei
de cod SYNOP 4677 corespunzătoare literelor simbolice ww. Această tabelă cuprinde 100 caracterizări
ale stării timpului, corespunzătoare cifrelor de cod de la 00 la 99. Din motive practice şi de sistematizare,
tabela de cod este divizată în zece decade ce corespund la zece categorii principale de timp. Pentru
folosirea corectă, a acestei tabele de cod, observatorul uman trebuie:
— să aleagă decada care descrie cel mai bine starea generală a vremii, fără să ţină seama de
SYNOPsect1-15
fenomenele care au existat cu mai mult de o oră înainte de ora observaţiei respective;
— să aleagă din această decadă cifra de cod care descrie cel mai bine aspectul vremii din
momentul efectuării observaţiei, sau dacă acesta nu este semnificativ, fenomenele semnificative care au
existat în intervalul de o oră care precede observaţia;
- când în momentul observaţiei există simultan mai multe fenomene codificabile, pentru codificare
va alege cifra de cod cea mai mare; excepţie fac 17, 18, 19 , deoarece primele două vor avea întâietate
faţă de cifrele de la 20 la 49, iar 19 are întâietate față de toate cifrele de cod ale tabelei 4677.
— să folosească cifrele de cod de la 00 la 49 numai dacă în momentul observaţiei nu se
observă precipitaţii la staţia meteorologică;
— să folosească cifrele de cod de la 50 la 99 numai când observă precipitaţii la staţia
meteorologică;
— să ţină seama că cifrele de cod ww=01, 02 şi 03 codifică stări nesemnificative ale timpului în
momentul observaţiei, ca şi cifrele de cod W1 și W2 = 0, 1 şi 2 pentru timpul pe trecut, urmând să le
folosească în funcţie de situaţiile precizate în paragraful anterior.
Tot legat de alegerea corespunzătoare a cifrei de cod, se reaminteşte că un fenomen este
considerat „la staţie" numai atunci când se produce sau există în punctul în care se efectuează în
mod curent observaţia.
Pentru codificarea literelor simbolice ww se foloseşte:
COD 4677
ww=00 - 49 Fără precipitaţii la staţie în momentul observaţiei
Fără precipitaţii, ceaţă, ceaţă îngheţată (cu excepţia cifrelor de cod 11 şi
12), furtună de nisip sau de praf, transport de zăpadă la sol ori la înălţime,
ww= 00 - 19
la staţie în momentul observaţiei sau ora precedentă, exceptând cifrele de
cod 09 şi 17
Lipsa fenomene cu Evoluţia norilor nu a fost observată sau

00 Schimbarea caracteristică a
excepţia această evoluţie nu a putut fi urmărită
stării cerului în cursul orei
fotometeorilor
precedente
Norii, în ansamblu, în risipire, sau devin
01
mai puţin groşi
Starea cerului, în ansamblu, nu s-a
02
schimbat
Nori în formare sau pe cale de a se
03
dezvolta
Vizibilitate redusă din cauza fumului, spre exemplu, focuri de mărăciniş
04
sau incendii de pădure, fumuri industriale sau cenuşă vulcanică
05 Pâcla
Praf în suspensie în aer, generalizat, dar neraspândit de vânt la staţie
06
sau în apropierea ei, în momentul observaţiei
Praf sau nisip răscolit de vânt la staţie sau în apropierea acesteia, în
momentul observaţiei, fără vârtejuri de praf sau nisip bine dezvoltate şi
07
fără a se observa furtuni de praf sau de nisip; sau stropi de val la staţie,
în cazul unei staţii pe mare
Vârtejuri de praf sau de nisip bine dezvoltate la staţie sau în apropierea
Pâcla, praf, nisip
08 acesteia, în cursul orei precedente sau în momentul observaţiei, fără
sau fum
furtună de praf sau de nisip
Furtună de praf sau de nisip observată la staţie în ora precedentă sau în
09
câmpul vizual al staţiei în momentul observaţiei
10 Aer ceţos
Strat subţire de ceaţă sau de ceaţă
11 îngheţata la staţie, cu o grosime care să - în bancuri
nu depăşească 2 m de la
12 suprafaţa terestră, în cazul staţiei de - mai mult sau mai puţin
SYNOPsect1-16

uscat sau 10 metri la staţiile de pe mare continuu.
13 Fulgere, nu se aude tunetul
14 Precipitaţii în câmpul vizual, care nu ating solul sau suprafaţa mării
Precipitaţii în câmpul vizual, care ating solul sau suprafaţa mării, dar la
15
distanţă de staţie (adică apreciate la mai mult de 5 km de staţie)
Precipitaţii în câmpul vizual, care ating solul sau suprafaţa mării, la mai
16
puţin de 5 km de staţie, dar nu chiar la staţie
17 Oraj, dar neînsoţit de precipitaţii în momentul observaţiei
La staţie sau în câmpul
vizual al acesteia în
18 Vijelie
cursul orei precedente sau în
momentul observaţiei
La staţie sau în câmpul
Trombă (e) pe uscat sau pe mare, nori vizual al acesteia în
19
de tornadă sau picături de apă cursul orei precedente sau în
Precipitaţii, ceaţa, ceaţă îngheţată sau oraj la staţie în cursul orei
ww = 20 -29
precedente, dar nu în momentul observaţiei
Burniţa (care nu îngheaţă) sau zăpadă
20
grăunţoasă
21 Ploaie (care nu îngheaţă) Precipitaţii care nu sunt
22 Ninsoare sub forma de aversă (e)
23 Lapoviţă sau granule de gheaţă
24 Burniţa sau ploaie care îngheaţă
25 Aversă (e) de ploaie
26 Aversă (e) de ninsoare sau lapoviţă
Aversă (e) de grindină, măzăriche moale, măzăriche tare sau aversă de
27
ploaie şi grindină, măzăriche moale sau măzăriche tare
28 Ceaţă sau ceaţă îngheţată
29 Oraj (cu sau fără precipitaţii)
ww= 30 - 39 Furtună de praf sau de nisip, transport de zăpadă la sol sau la înălţime
- a slăbit în cursul orei
30
precedente
- fără schimbare apreciabilă în
31 Furtună de praf sau de nisip, slabă sau
cursul orei precedente
moderată
- a început ori s-a intensificat în
32
- a slăbit în cursul orei
33
precedente
- fără schimbări apreciabile în
34 Furtună de praf sau de nisip, violentă
a început ori s-a intensificat în
35
36 Transport de zăpadă, slab sau moderat - în general, în straturile joase
Transport de zăpadă, puternic (la sol, sub
37
nivelul ochiului observatorului)
38 Transport de zăpadă, slab sau moderat - în general, la înălţime (mai sus
de nivelul
39 Transport de zăpadă, puternic
ochiului observatorului)
Ceaţă sau ceaţă îngheţată în momentul observaţiei
ww = 40 - 49
Ceaţă sau ceaţă îngheţata la distanţă, în momentul observaţiei, care se
40 întinde la un nivel mai sus decât ochiul observatorului. În cursul orei
precedente nu a fost ceaţă la staţie
SYNOPsect1-17

41 Ceaţă sau ceaţă îngheţată în bancuri
42 Ceaţă sau ceaţă îngheţată cu cer vizibil
- s-a subţiat în cursul orei
Ceaţă sau ceaţă îngheţată cu cer
43 precedente
invizibil
44 Ceaţă sau ceaţă îngheţată cu cer vizibil - fără schimbări
Ceaţă sau ceaţă îngheţată cu cer apreciabile în cursul orei
45
invizibil precedente
46 Ceaţă sau ceaţă îngheţată cu cer vizibil - a început sau a devenit
Ceaţă sau ceaţă îngheţată cu cer mai groasă în cursul orei
47
invizibil precedente
48 Ceaţă care depune chiciură, cerul fiind vizibil
49 Ceaţă care depune chiciură, cerul fiind invizibil
ww = 50 - 99 Precipitaţii la staţie în momentul observaţiei
ww = 50 - 59 Burniţa
50 Burniţa care nu îngheaţă, intermitentă - slabă în momentul
51 Burniţa care nu îngheaţă, continuă observaţiei
52 Burniţa care nu îngheaţă, intermitentă - moderată în momentul
53 Burniţa care nu îngheaţă, continuă observaţiei
54 Burniţa care nu îngheaţă, intermitentă - puternică (densă) în
55 Burniţa care nu îngheaţă, continuă momentul observaţiei
56 Burniţa care îngheaţă, slabă (depune polei)
57 Burniţa care îngheaţă, moderată sau puternică (densă)(depune polei)
58 Burniţă şi ploaie, slabă
59 Burniţă şi ploaie, moderată sau puternică
ww = 60 - 69 Ploaie
60 Ploaie care nu îngheaţă, intermitentă - slabă în momentul
61 Ploaie care nu îngheaţă, continuă observaţiei
62 Ploaie care nu îngheaţă, intermitentă - moderată în momentul
64 Ploaie care nu îngheaţă, intermitentă - puternică în momentul
66 Ploaie care îngheaţă, slabă (depune polei)
67 Ploaie care îngheaţă, moderată sau puternică (depune polei)
68 Ploaie (sau burniţă) şi ninsoare (lapoviţă), slabă
69 Ploaie (sau burniţă) şi ninsoare (lapoviţă), moderată sau puternică
ww = 70 - 79 Precipitaţii solide, nu sub formă de aversă
70 Ninsoare intermitentă - slabă în momentul
71 Ninsoare continuă observaţiei
72 Ninsoare intermitentă - moderată în momentul
74 Ninsoare intermitentă - puternică în momentul
76 Ace de gheaţă (cu sau fără ceaţă)
77 Ninsoare grăunţoasă (cu sau fără ceaţă)
78 Steluţe de ninsoare, izolate (cu sau fără ceaţă)
79 Granule de gheaţă
Precipitaţii sub formă de aversă, sau precipitaţii însoţite de oraj, ori după
ww = 80 - 99
un oraj
80 Aversă (e) de ploaie, slabă (e)
81 Aversă (e) de ploaie, moderată (e) sau puternică (e)
82 Aversă (e) de ploaie, violentă (e)
83 Aversă (e) de lapoviţă, slabă (e)
84 Aversă (e) de lapoviţă, moderată (e) sau puternică (e)
85 Aversă (e) de ninsoare, slabă (e)
SYNOPsect1-18

86 Aversă (e) de ninsoare, moderată (e) sau puternică (e)
87 Aversă de măzăriche moale sau - slabă (e)
măzăriche tare cu sau fără ploaie ori
88 - moderate (e) sau puternică (e)
lapoviţă
89 Aversă (e) de grindină cu sau fără - slabă (e)
ploaie
90 - moderată (e) sau puternică (e)
ori lapoviţă, neînsoţite de tunete
- oraj în cursul orei prece-
91 Ploaie slabă în momentul observaţiei dente, dar nu în momentul
observaţiei
Ploaie moderată sau puternică în - oraj în cursul orei prece-dente,
92
momentul observaţiei dar nu în momentul observaţiei
Ninsoare sau lapoviţă ori grindină,

- oraj în cursul orei prece-dente,
93 măzăriche tare sau măzăriche moale,
dar nu în momentul observaţiei
slabă în momentul observaţiei
Ninsoare sau lapoviţă, ori grindină,

măzăriche tare sau măzăriche moale, - oraj în cursul orei prece-dente,
94
moderate sau puternice în momentul dar nu în momentul observaţiei
observaţiei
Oraj slab sau moderat, fără grindină,
măzăriche tare sau măzăriche moale,
95
dar cu ploaie, ninsoare sau lapoviţă în
- oraj în momentul observaţiei
Oraj slab sau moderat cu grindină,
96 măzăriche tare sau măzăriche moale în - oraj în momentul observaţiei
Oraj puternic, fără grindină, măzăriche
tare sau măzăriche moale, dar cu
97 - oraj în momentul observaţiei
ploaie, ninsoare sau cu lapoviţă în
Oraj cu furtună de praf sau de nisip în
98 - oraj în momentul observaţiei
Oraj puternic cu grindină, măzăriche
99 tare sau măzăriche moale în momentul - oraj în momentul observaţiei
observaţiei
NOTE:
1. Dacă în perioada la care se raportează mesajul sinoptic de la o anumită oră de observaţie s-a
produs mai mult de un tip de vreme, se va selecta pentru ww cifra de cod cea mai mare. În Secţiunea 3
se vor raporta alte tipuri de vreme, folosind grupele speciale 960 ww sau 961 w1w1 , repetate de atâtea ori
cât este necesar pentru fenomene care se produc simultan în momentul observației.
2. Cifrele de cod ww = 17, 18, 19 fac excepție, deoarece primele două vor avea întâietate faţă de
cifrele de la 20 la 49, iar 19 are întâietate față de toate cifrele de cod ale tabelei 4677.
3. Dacă în momentul observaţiei sau în cursul orei precedente nu a fost observat nici un fenomen
semnificativ, astfel încât literele de cod ww să poată fi codificate cu una din cifrele de cod de la 04 la 99,
însă în intervalul considerat pentru timpul pe trecut au existat fenomene codificabile prin W1 și W2, care
impun includerea grupei 7wwW1W2 în mesajul sinoptic, prin cifrele corespunzătoare literelor simbolice
ww observatorul uman va indica evoluţia sau schimbarea caracteristică a stării cerului, în cursul
orei care a precedat observaţia respectivă.
Pentru folosirea cifrelor de cod 00, 01, 02 şi 03, observatorul uman nu trebuie să ia în considerare
variaţiile nesemnificative ale nebulozităţii totale sau parţiale. Se vor aprecia ca variaţii nesemnificative în
mărimea nebulozităţii, acelea care nu depăşesc ±2/8. În codificarea lui 01, 02 şi 03 se ţine seama mai
SYNOPsect1-19
ales de evoluţia sistemelor noroase (schimbările survenite în aspectul general al cerului), nu doar de
amploarea variaţiei nebulozităţii.
Se reaminteşte încă o dată necesitatea monitorizării permanente a aspectului vremii de către
observatorul uman şi în intervalele dintre orele de observaţie, ținând cont de programul personalului de la
stația meteorologică. În succesiunea de observaţii înscrise în aplicația CDMS în secțiunea Date, trebuie
să existe o corelare între cifrele de cod folosite pentru ww şi cele pentru nebulozitatea parțială Nh și genurile
norilor CL , CM și CH , atât pentru fiecare observaţie în parte cât şi între observaţii succesive, pentru că, în
final, din orice mesaj meteorologic sinoptic trebuie să rezulte evoluţia norilor ca element de prognoză.
4. ww = 00, 01 şi 02 pot fi utilizate când cerul este senin în momentul observaţiei.
a) 00 se foloseşte când condiţiile anterioare nu sunt cunoscute, fie datorită întreruperii programului de
observaţie, fie pentru că cerul nu a fost vizibil în cursul orei precedente din cauza prezenţei unor
fenomene obturante, indiferent dacă cerul este sau nu senin în momentul observaţiei respective.
b) 01 se foloseşte pentru a indica o risipire sau o involuţie a norilor în cursul orei precedente.
Observatorul va ţine seama că nu toate cazurile de involuţie sau destrămare a sistemelor
noroase sunt asociate şi cu scăderi importante ale nebulozităţii.
Această codificare se foloseşte şi în cazurile în care cerul a devenit senin în momentul observaţiei,
însă nu se va folosi atunci când, în paralel cu risipirea unor nori se constată apariţia altor genuri noroase
noi. Excepţie de la această regulă fac genurile de nori care apar ca rezultat al involuţiei sau dezagregării
unor sisteme noroase aflate în dezvoltare până la ora observaţiei respective. Astfel, toţi norii rezultaţi din
etalarea sau destrămarea norilor cumuliformi, ca Stratocumulus cumulogenitus, Altocumulus
cumulonimbogenitus, varietăţile rezultate din subţierea unor pânze noroase mai dense (transformarea
norului Altostratus densus în Altostratus translucidus) sau fragmentarea în bancuri a unei pânze de
Cirrostratus care a acoperit în întregime bolta cerească, indică începerea unor procese involutive.
Asemenea exemple pot fi schematizate astfel:
Cu o oră înainte (ora HH-1) Ora observației (ora HH)

N = 4, CL = 2 N = 4, CL = 4 , ww = 01
N = 6, Nh = 6, CL = 9 N = 6, Nh = 4, CL = 4, CM = 6, ww=01
N = 8, CM = 2 N = 8, CM = 1, ww = 01
N = 8, CH = 7 N = 6, CH = 8, ww = 01
Cifra de cod 01 se va folosi şi în cazurile când în cursul orei precedente s-au format spărturi mai mari
în pânzele sau straturile noroase care se deplasează încet pe cer, indiferent de nebulozitatea lor în
momentul observaţiei.
c) 02 se foloseşte atât în cazurile în care cerul a fost senin în tot intervalul care precede observaţia şi a
rămas în continuare senin, cât şi în cazurile când starea cerului în ansamblu (nu nebulozitatea) nu s-a
schimbat, adică în genurile, speciile sau varietăţile de nori care au predominat în cursul orei precedente,
nu s-au produs modificări importante. De exemplu:

N=0 N = 0, ww = 02
N = 6, Nh = 5, CL = 5, CM =7 N = 7, Nh = 4, CL = 5, CM = 7, ww = 02
5. ww = 03 se foloseşte ori de câte ori se observă că norii sunt în formare sau pe cale de dezvoltare,
ori invadează progresiv ceruI. Această codificare se va folosi şi pentru cazurile când cerul a fost senin în
ora precedentă, însă au apărut nori în momentul observaţiei respective. De exemplu:

N=0 N = 2, Nh = 2, CL = 1, ww = 03
N = 6, Nh = 6, CL= 5 N = 6, Nh = 6, CL = 8, ww = 03
SYNOPsect1-20
N = 7, Nh = 7, CL = 5 N=7, Nh = 4, CL= 5, CM = 7, ww = 03
Nh = 4, CL = 2 Nh = 4, CL=3, ww = 03
N = 3, CH = 5 N = 4, CH= 7, ww = 03
N = 6, CH = 6 N = 8, CH = 7, ww = 03
N = 6, Nh = 4, CL = 5, CH = 1 N = 6, Nh = 2, CL= 5, CM = 5, ww = 03
Deci, ori de câte ori se va constata o dezvoltare a norilor Cumulus, adică trecerea de la o specie
la alta în ordinea crescătoare a cifrelor de cod pentru CL , apariţia şi deplasarea organizată a norilor
Altocumulus sau Cirrus şi Cirrostratus care au tendinţa să acopere treptat cerul, indiferent dacă
nebulozitatea celorlalţi nori prezenţi pe cer scade sau nu, se va codifica ww = 03.
6. Când fenomenul meteorologic nu se datorează prezenţei în aer a picăturilor de apă, se alege o

cifră de cod fără a se ţine seama de VV (vizibilitatea orizontală).
7. Codificarea litometeorilor nu este condiţionată direct de anumite limite ale vizibilităţii orizontale.
Deoarece indiferent de natura lor, asemenea fenomene meteorologice reduc mai mult sau mai puţin
vizibilitatea orizontală, observatorul uman va trebui să nu coreleze cifrele de cod folosite pentru codificarea
lor cu codificarea vizibilităţii orizontale. Prin convenţie, se acceptă distanţa de 10 km ca limită arbitrară sub
care vizibilitatea orizontală poate fi considerată ca redusă. Dacă prezenţa unui litometeor în câmpul vizual
al staţiei meteorologice reduce parţial vizibilitatea orizontală numai într-o singură direcţie sau sector al
orizontului, conform procedurilor folosite în practica meteorologică naţională, se va codifica vizibilitatea
cea mai redusă observată.
Cu excepţia furtunilor de praf ori de nisip sau cu totul excepţional în cazuri de pâclă foarte densă
care reduce vizibilitatea orizontală sub 1 km, toţi ceilalţi litometeori se codifică prin cifrele de cod
corespunzătoare, numai atunci când nu sunt asociaţi cu alte fenomene codificabile cu cifre de cod ww =
17, 18, 19, 20 ÷ 29 sau mai mari decât ww = 40.
8. ww = 04 se foloseşte atunci când vizibilitatea orizontală este redusă în momentul observaţiei
datorită fumului provenit din incendii sau focuri de mărăcinişuri ori păduri, fumului industrial sau cenuşii
vulcanice.
Dacă fenomenul se produce în ora precedentă sau în intervalul considerat ca timp pe trecut,
prezența Iui nu se semnalează prin cifrele de cod pentru ww = 20 ÷ 29 şi W1 și W2 .
9. Cifra de cod 05 se foloseşte atunci când vizibilitatea orizontală este redusă de prezența
litometeorilor.
ww = 05 se foloseşte când în momentul observaţiei, în lipsa altor fenomene meteorologice mai
semnificative, se observă particule uscate sau pulberi în suspensie, neridicate de vânt sau de vârtejuri de
praf. De regulă, stratul de pâclă este mai dens în apropierea solului şi se rarefiază treptat cu înălţimea,
motiv pentru care în prezenţa acestui litometeor vizibilitatea verticală este în general bună. Vizibilitatea
orizontală poate varia însă între limite destul de mari, fiind în toate cazurile mai mică de 10 km. Rareori,
în condiţii de stabilitate mare şi de durată, densitatea particulelor în suspensie poate creşte foarte mult şi
reduce vizibilitatea orizontală sub 1000 m.
Prezenţa acestui litometeor în ora precedentă nu se semnalează prin cifrele de cod ww.
Praful sau nisipul ridicat de vânt înainte de momentul observaţiei, însă în suspensie în timpul
observaţiei, se va codifica tot prin cifra de cod ww = 05.
10. ww = 06 se foloseşte când, în lipsa altor fenomene codificabile cu cifre de cod mai mari,
observatorul constată prezenţa unei suspensii generalizate în aer, de pulberi neridicate de vânt din zonă
sau din vecinătăţile staţiei meteorologice, în momentul observaţiei. Fenomenul este asemănător cu pâcla
densă şi în prezenţa lui, atât vizibilitatea orizontală cât şi cea verticală pot fi mult reduse.
11. Folosirea cifrelor de cod 07 şi 09 nu este legată de anumite praguri de vizibilitate orizontală.
Prezența hidrometeorilor constituiți din particule ridicate de vânt de pe suprafața terestră este
datorată efectului vântului asupra suprafeţei terestre. Asemenea fenomene meteorologice se observă
numai în straturile joase ale troposferei.
SYNOPsect1-21
Bura marină sau spulberarea particulelor de apă sau de spumă din creasta valurilor sau de pe
suprafaţa apei (observată la o staţie meteorologică pe mare sau de coastă) se codifică, în lipsa altor
fenomene mai semnificative în momentul observaţiei, prin ww = 07. Aceeaşi cifră de cod vor folosi
observatorii de la staţiile meteorologice terestre, când în momentul observaţiei constată că praful sau
nisipul de pe suprafaţa solului este răscolit de vânt, fără să se producă turbioane de praf sau de nisip
caracteristice (cu axa verticală) ori furtună de praf sau de nisip. Fenomenul se dezvoltă în stratul de aer
din imediata vecinătate a solului şi nu afectează vizibilitatea orizontală, nedepăşind în înălţime nivelul
mediu al ochiului observatorului.
Fenomenul nu se codifică pentru ora precedentă sau pentru intervalul considerat ca timp de trecut.
12. ww = 08 se foloseşte atunci când în momentul observaţiei sau în cursul orei precedente se
observă la staţia meteorologică sau în apropierea acesteia, turbioane de praf sau de nisip. Observatorul
va folosi această codificare (ww = 08) numai atunci când turbioanele de praf sau de nisip nu sunt asociate
cu furtună de praf sau de nisip. Prezenţa acestui litometeor în intervalul considerat ca timp pe trecut nu
se codifică prin cifrele codului W1 W2 .
13. ww = 09 se foloseşte pentru codificarea furtunii de praf sau de nisip observată în câmpul
vizual al staţiei meteorologice în momentul observaţiei sau la staţia meteorologică în cursul orei
precedente.
Dacă în timpul unei furtuni de praf sau de nisip se aud şi tunete se codifică ww = 98. Dacă furtuna
de praf are caracter de vijelie se codifică ww = 18.
14. ww = 10 se foloseşte numai dacă vizibilitatea orizontală atinge sau depăşeşte 1000 m, dar este
mai mică de 10 km. Această specificaţie se referă numai la cazul în care în aer există picături de apă sau
cristale de gheaţă în suspensie. Fenomenul meteorologic de aer cețos reprezintă prin natura sa fie o stare
de trecere la ceață sau de la ceaţă, fie o consecinţă a proceselor de evaporare-condensare, care preced
şi mai ales urmează după intervale cu precipitaţii.
Acest fenomen se codifică numai dacă este observat în lipsa altor fenomene mai semnificative şi
codificabile cu cifre de cod mai mari ca ww = 10.
De asemenea, nu se va codifica aerul ceţos, chiar dacă este observat în lipsa altor fenomene
semnificative, dacă asemenea fenomene meteorologice au existat şi s-au terminat în cursul orei pre-
cedente, pentru că se consideră mai utilă din punct de vedere sinoptic semnalarea încetării recente a unui
fenomen semnificativ, prin una din cifrele decadei 20 ÷ 29, decât semnalarea prezenţei aerului ceţos,
prezenţă care se poate deduce din mărimea vizibilităţii orizontale corelată cu natura fenomenului care a
încetat în ora precedentă.
În cazul constatării prezenței aerului cețos, simultan cu alt fenomen meteorologic semnificativ care
este codificat în ww, nu se va transmite fenomenul de aer cețos în grupa specială 960ww a mesajului
sinoptic.
15. Pentru ww = 11 sau 12, vizibilitatea orizontală aparentă este sub 1000 m. Totuși, cazul de
ceaţă joasă, care datorită faptului că se situează sub nivelul ochiului observatorului, poate exista în
condiţiile unei vizibilităţi orizontale mai mari de 1 km.
Ceaţa joasă se codifică cu cifra de cod ww = 11, atunci când se prezintă în bancuri şi cu cifra de
cod ww = 12, atunci când este mai mult sau mai puţin continuă. Tot cu aceleaşi cifre de cod se codifică şi
ceaţa de evaporare, care se formează deasupra lacurilor sau mlaştinilor şi staţionează deasupra locului
peste care s-a format.
Ceaţa joasă nu se codifică pentru timpul pe trecut, deci după un asemenea fenomen nu se
vor folosi cifrele de cod ww=28 sau pentru W1 și W2=4.
16. ww = 13 se foloseşte pentru codificarea fulgerelor (nu se aude tunetul) observate în lipsa altor
fenomene meteorologice mai semnificative în momentul observaţiei respective.
17. ww = 14 se foloseşte atunci când precipitaţiile care cad în orizontul staţiei meteorologice nu
ating suprafaţa solului sau a mării, rămânând sub forma unor draperii sau trene care pleacă din baza
norului. De regulă, asemenea trene de precipitații denumite „virga" se observă sub norii Cumulonimbus,
Nimbostratus, Altostratus și mai rar sub Altocumulus sau Stratocumulus. Observatorul nu trebuie să
confunde trenele de precipitații cu razele crepusculare care se observă frecvent în jurul norilor
Cumulonimbus, care sunt datorate reflexiei razelor solare pe pulberile din aer.
SYNOPsect1-22
18. ww = 15 se folosește atunci când în orizontul stației meteorologice, nu la stația meteorologică,

se observă perdele de precipitații care ajung la suprafața terestră la o distanță mai mare de 5 km de
punctul de observație. Identificarea acestor perdele sau fâșii de precipitații se face după nuanța cenușie
întunecată a acestora, care contrastează puternic cu zonele mai luminoase înconjurătoare.
19. ww = 16 se folosește atunci când fâșiile de precipitații observate în orizontul stației
meteorologice, nu la stația meteorologică, ating suprafața terestră la o distanță mai mică de 5 km.
Fâșiile sau predelele de precipitații care se observă în orizontul stației meteorologice cad, de
regulă, din norii Cumulonimbus și Nimbostratus, rareori din Altostratus.
20. Pentru alegerea corectă a cifrelor de cod ww, se consideră că un oraj se produce la
staţia meteorologică din momentul în care se aude primul tunet, indiferent dacă s-au observat sau
nu şi fulgere (WMO-No.8 I.14-6) sau dacă se produc sau nu precipitaţii la staţie. De asemenea, se
consideră că un oraj este în momentul observaţiei, dacă tunetul se aude în timpul perioadei
normale de observaţie de 10 minute ce precede ora măsurării presiunii atmosferice.
Ca moment de încetare a unui oraj se consideră momentul în care s-a auzit ultimul tunet;
acest sfârşit este considerat efectiv dacă nici un alt tunet nu se aude în următoarele 15 minute,
fulgerele putând fi însă vizibile în depărtare.
ww = 17 se foloseşte pentru codificarea tunetelor auzite în momentul observaţiei (nu sunt
precipitații), în lipsa altor fenomene meteorologice mai semnificative, indiferent dacă s-au observat sau nu
şi fulgere.
Dacă în acelaşi timp cu manifestările electrice care constituie fenomenul orajos, se mai observă
vijelie sau trombă sau tornadă, în loc de ww = 17, se codifică ww = 18 sau ww = 19.
21. ww = 18 se foloseşte întotdeauna când în momentul observaţiei sau în cursul orei precedente,
la staţia meteorologică ori în câmpul vizual se identifică fenomenul de vijelie.
În cazul lui ww = 18, s-a convenit să se ţină seama de următoarele criterii pentru a codifica linia de
gren (instabilitate):
- începe brusc,
- durează în general puţin,
- momentul declanşării vijeliei corespunde cu cel de producere a creşterii bruşte de presiune
atmosferică şi umezeală relativă şi de scădere a temperaturii aerului,
- dacă viteza vântului este măsurată: o creştere bruscă a vitezei vântului la rafală cu cel puţin 8
metri pe secundă (16 noduri) viteza la rafală atingând 11 metri pe secundă (22 noduri) sau mai mult şi
creşterea să se menţină cel puţin un minut,
- dacă utilizăm scara Beaufort în estimarea vitezei vântului: o creştere bruscă a vitezei vântului la
rafală de cel puţin trei grade pe scara Beaufort, viteza vântului la rafală atingând tăria 6 sau mai mult şi se
menţine cel puţin un minut,
- direcţia vântului se schimbă la fel de brusc, rotindu-se uneori chiar cu 180°,
- vijeliile preced de regulă fenomenele orajoase.
ATENȚIE! Vântul tare, care nu îndeplineşte condiţiile enunţate mai sus, se semnalează în
Secțiunea 1 a mesajului sinoptic în grupa Nddff, iar rafala pe ultimele 10 minute și rafala maximă pe ultima
oră (în cazul stațiilor meteorologice automate) în Secţiunea a 3-a prin grupele speciale 910ff și, respectiv,
911ff, după caz.
Observatorul trebuie să fie atent să nu confunde vijelia propriu-zisă cu eventualele
intensificări ale vântului, fără variaţii ale presiunii atmosferice și ale direcţiei vântului, care se
produc în general în timpul căderii averselor.
22. În cazurile în care fenomenul orajos observat în cursul orei precedente a fost însoţit şi de vijelie,
se codifică ww = 18 și se introduce grupa specială 918sqDp.
23. Norii de tornadă reprezintă un fenomen meteorologic constituit dintr-un vârtej cel mai adesea
cu caracter violent care este asociat cu prezența unui vârtej (vortex) noros în formă de coloană sau pâlnie
care coboară din baza unui nor Cumulonimbus.
Norul de tornadă se poate extinde până aproape de suprafața terestră, dar fără să ajungă la
aceasta. În acestă situație, apa, praful și alte obiecte sunt ridicate de pe sol. Diametrul vârtejului poate
varia de la câțiva metri la câteva sute de metri. Se codifică cu ww = 19, indiferent dacă simultan se mai
produc și alte fenomene (a se vedea și punctul 2. al prezentelor NOTE).
SYNOPsect1-23
Un astfel de nor sub formă de pâlnie este considerat bine dezvoltat dacă coloana de aer aflată în
rotație violentă atinge solul sau suprafața apei. Un nor în formă de pâlnie în forma dezvoltată (când atinge
solul sau suprafața apei) este considerat tornadă (codificare cu ww = 19, indiferent dacă simultan se mai
produc și alte fenomene) dacă se produce deasupra uscatului și trombă (codificare cu ww = 19, indiferent
dacă simultan se mai produc și alte fenomene) dacă se produce deasupra unei suprafețe de apă. Cele
mai violente tornade pot să aibă asociate viteze ale vântului de până la 150 m/s.
ww = 19, se folosește dacă în cursul orei precedente ori în momentul observației, la stația
meteorologică respectivă sau în câmpul vizual al acesteia, s-a observat sau există trombă/tornadă,
indiferent dacă simultan se mai produc și alte fenomene. În asemenea cazuri, în mesajul sinoptic se mai
introduce grupa specială 919MwDa .
Tromba / tornada observată în intervalul considerat ca timp pe trecut nu se codifică cu niciuna
dintre cifrele de cod pentru W1 și W2.
În cazul observării fenomenului de trombă, prioritară este elaborarea și transmiterea mesajului
ALERT corespunzător.
De asemenea, în cazul producerii unor pagube sau distrugeri, observatorul va elabora și transmite
mesaj operativ corespunzător (pentru tornadă sau trombă, în funcție de caz) prin intermediul aplicației
CDMS, în secțiunea Date și sub-secțiunea Alerte/Mesaje.
24. Precipitațiile observate în câmpul vizual al stației meteorologice, în cursul orei

precedente sau în intervalul considerat timp pe trecut, în lipsa altor fenomene semnificative în
momentul observației, nu se codifică prin cifrele de cod ww = 20÷27 sau W1 și/sau W2 = 5 ÷ 8.
25. Decada 20 ÷ 29 nu se utilizează niciodată dacă avem precipitaţii în momentul observaţiei. Dacă
ww = 28 vizibilitatea orizontală a fost mai mică de 1000 m. Această precizare este valabilă numai în cazul
în care vizibilitatea orizontală s-a redus ca urmare a prezenţei, în aer, a picăturilor de apă sau a cristatelor
de gheaţă.
26. Din cauza faptului că ceața reduce vizibilitatea orizontală sub 1000 m, după dispariţia ei, se
codifică ww = 28 (cu condiţia ca în momentul observaţiei să nu existe alte fenomene mai importante),
şi/sau W1 și W2 = 4 pentru caracterizarea timpului pe trecut.
27. Fenomenele orajoase observate în cursul orei precedente, indiferent dacă au fost sau
nu însoţite de precipitaţii, se codifică prin ww = 29, în lipsa altor fenomene meteorologice mai
semnificative în momentul observaţiei.
Dacă orajul din ora precedentă a fost însoțit de grindină, pentru a se indica mărimea greloanelor
de grindină, se include grupa specială 932RR o singură dată în mesajul sinoptic respectiv.
Dacă datorită prezenţei unui fenomen meteorologic mai semnificativ în momentul observaţiei
respective nu se poate folosi cifra de cod ww = 29, prezenţa orajului în cursul orei precedente se
semnalează prin cifra de cod W1 = 9.
28. ww = 30 ÷ 35 se folosesc pentru codificarea furtunilor de praf sau de nisip existente la staţia
meteorologică în momentul observaţiei şi care reduc mai mult sau mai puţin vizibilitatea orizontală, uneori
şi pe cea verticală, prin particulele de praf sau de nisip ridicate de pe suprafaţa terestră de vântul puternic
şi turbulent, la înălţimi ce depăşesc nivelul mediu al ochiului observatorului.
Pentru alegerea cifrei de cod corespunzătoare fenomenului observat se ţine seama atât de
intensitatea lui în momentul observaţiei, cât şi de variaţiile acesteia în cursul orei precedente. Se
reaminteşte că intensitatea unei furtuni de praf este condiţionată pe de o parte de intensitatea şi turbulenţa
vântului, iar pe de altă parte de caracteristica sau gradul de mobilitate a suprafeţei solului. Deci, pentru
aprecierea intensităţii acestor fenomene, observatorul va ţine seama de următoarele:
- intensitatea vântului;
- desimea şi mărimea particulelor şi înălţimea până la care sunt antrenate de vânt;
- variaţia vizibilităţii orizontale, care în general scade sub 10 km;
- variaţia vizibilităţii verticale, care în unele cazuri poate fi mult redusă.
29. ww = 30, 31, 32 se folosesc pentru codificarea furtunilor de praf sau de nisip, de intensitate
slabă sau moderată, în care vizibilitatea verticală este puţin redusă, iar vizibilitatea orizontală nu coboară
SYNOPsect1-24
sub 1 km. Desimea particulelor antrenate de vânt scade repede cu înălţimea.

ww = 30 se foloseşte atunci când furtuna de praf sau de nisip a slăbit în intensitate în cursul orei
precedente.
ww = 31 se foloseşte în cazurile în care nu s-au observat schimbări importante în intensitatea
fenomenului în cursul orei precedente.
ww = 32 se foloseşte pentru codificarea furtunilor de praf sau de nisip care s-au intensificat sau au
început în cursul orei precedente.
30. ww = 33, 34, 35 se folosesc pentru codificarea furtunilor de praf sau de nisip puternice sau
violente, în prezenţa cărora vizibilitatea orizontală scade frecvent sub 1000 m, iar vizibilitatea verticală
este uneori atât de redusă încât nu se poate determina starea cerului sau gradul de acoperire (N şi N h =
9).
ww = 33 se foloseşte pentru codificarea unei furtuni puternice de praf sau de nisip, a cărei
intensitate a slăbit în cursul orei precedente.
ww = 34 se foloseşte atunci când nu s-au observat modificări importante în intensitatea
fenomenului respectiv.
ww = 35 se foloseşte pentru codificarea unei furtuni puternice de praf sau de nisip, care a început
sau s-a intensificat în cursul orei precedente.
31. În ceea ce priveşte ww = 36, 37, utilizarea lor se face când în momentul observaţiei zăpada
căzută pe sol mai înainte este transportată de către vânt, cu condiția să nu fie ridicată mai sus de nivelul
mediu al ochiului observatorului (1,5 m).
ww = 36, 37 se folosesc pentru codificarea transportului de zăpadă la sol (sub nivelul ochiului
observatorului), de intensitate slabă sau moderată (ww = 36), ori puternică (ww = 37). Condiţia esenţială
pentru folosirea acestor cifre de cod este ca zăpada transportată de un vânt de intensitate moderată, să
nu fie ridicată mai sus de nivelul mediu al ochiului observatorului În anumite cazuri, în special la
stațiile de munte, este posibil să ningă. Dacă ninge, se folosesc pentru ww cifrele de cod din decadele 70
÷ 90 și se introduce obligatoriu grupa specială 929S8S’8 pentru semnalarea transportului de zăpadă la sol.
Transportul de zăpadă la sol cu ninsoare nu reprezintă fenomenul de viscol.
Aprecierea intensităţii fenomenului se face în funcţie de gradul de mascare a detaliilor suprafeţei
solului de zăpadă purtată de vânt şi după mărimea troienelor care se formează în locurile adăpostite. Se
consideră astfel că fenomenul are intensitate slabă sau moderată dacă obiectele sau detaliile de
pe sol se zăresc relativ uşor prin pânza de zăpadă spulberată de un vânt turbulent şi de intensitate
moderată. Se apreciază că fenomenul are intensitate puternică atunci când detaliile sau obiectele
de pe suprafaţa terestră nu mai sunt vizibile, iar în locurile adăpostite se formează troiene mari.
În mesajul sinoptic se introduce grupa specială 929S8S’8 .
32. ww = 38, 39 se folosesc pentru codificarea transportului de zăpadă la înălţime, când particulele
de zăpadă sunt ridicate de pe suprafaţa solului până la înălţimi ce depăşesc nivelul mediu al
ochiului observatorului şi reduc apreciabil vizibilitatea orizontală, iar atunci când fenomenul este
puternic, acesta reduce şi vizibilitatea verticală.
Criteriul de apreciere a intensităţii este identic cu cel pentru codurile ww = 36, 37, cu menţiunea
însă că se referă, în principal, la reducerea vizibilităţii orizontale, fenomenul fiind considerat puternic
atunci când vizibilitatea orizontală scade mult sub 1000 m.
În mesajul sinoptic se introduce grupa specială 929S8S’8 .
Atunci când transportul de zăpadă la înălţime este însoţit şi de ninsoare (fenomenul de viscol),
pentru ww se folosesc cifrele de cod din decadele 70 ÷ 90. În ambele cazuri se introduce obligatoriu
grupa specială 929S8S’8 .
Pentru cifrele de cod 38 şi 39 este posibil să ningă. Când din cauza vântului foarte puternic şi
turbulent zăpada este transportată până la înălţime mare şi observatorul nu poate aprecia dacă în acelaşi
timp ninge sau nu, pentru alegerea corectă a cifrei de cod se va ţine seama de următoarele două evoluţii
posibile:
a — când vântul s-a intensificat şi a început transportul zăpezii, cerul a fost senin sau sistemul
noros existent în momentul respectiv nu a fost un sistem care ar fi putut evolua către un ansamblu
precipitant, se va folosi cifra de cod ww = 39 din momentul în care transportul zăpezii la înălțime (mai sus
de nivelul ochiului observatorului) devine foarte puternic şi în general nu se mai poate identifica aspectul
cerului. În asemenea situaţii, în timpul zilei sau al nopţilor cu lună plină, prin vizibilitatea verticală
redusă se poate sesiza totuşi un grad mai mare de luminozitate a cerului.
b — dacă intensificarea vântului şi începerea transportului la înălțime a zăpezii (mai sus de nivelul
SYNOPsect1-25
ochiului observatorului) a avut loc în condiţiile unui cer noros, acoperit cu nori ce ar fi putut evolua
către un sistem precipitant (As, Ac, Sc, Ns, Cb), sau deja ningea în momentul respectiv, când
transportul zăpezii este atât de intens încât nu se mai poate aprecia dacă ninge sau nu, se va folosi una
din cifrele de cod ww = 70 ÷ 75 sau 85 ÷ 86, considerându-se că transportul zăpezii este asociat şi cu
ninsoare. În asemenea condiţii, chiar în timpul zilei, cerul are un aspect întunecat.
Indiferent de intensitatea transportului zăpezii, dacă în acelaşi timp se constată şi ninsoare,
atunci se codifică ww = 70 ÷ 75 și 85 ÷ 86, nu ww=38 ÷ 39, fenomenul de viscolire fiind semnalat
prin grupa specială 929S8S’8 din mesajul sinoptic.
Între codificarea transportului de zăpadă şi codificarea nebulozităţii, practic nu există nici un fel de
legătură, N putând fi codificat cu oricare din cifrele de la 0 la 8. Excepţie face folosirea cifrei de cod
ww = 39, caz în care N = 9.
În lipsa altor fenomene mai semnificative în momentul observaţiei, transportul de zăpadă
care a existat sau a încetat în cursul orei precedente, indiferent de intensitate, nu se codifică prin
cifrele de cod ww = 20 ÷ 29.
33. În cazul cifrelor de cod ww = 33, 34, 35, 38 şi 39 vizibilitatea orizontală se reduce sub 1000
m.
34. Ceaţa se codifică numai dacă nu există şi alte fenomene meteorologice mai semnificative, care
pot fi codificate cu cifrele de cod ww = 17, 18 sau 19 sau mai mari de ww = 49. Condiţia esenţială pentru
corectitudinea codificării este corelarea cu vizibilitatea orizontală, care în caz de ceaţă nu poate fi
mai mare de 1000 m (cu excepțiile prezentate mai jos).
Pentru ww de la 42 la 49, vizibilitatea orizontală este mai mică decât 1000 m.
Cifrele 40 ÷ 47 sunt folosite atunci când vizibilitatea orizontală este redusă prin prezenţa picăturilor
de apă sau a cristalelor de gheaţă, iar cifrele de cod 48 sau 49, când această reducere se datoreşte, în
principal prezenţei picăturilor de apă.
În cazul în care ww = 40 sau 41, vizibilitatea orizontală aparentă în bancurile de ceaţă care
îngheaţă este inferioară lui 1000 m. Ceaţa sau ceaţa îngheţată observată în câmpul vizual, însă nu la
staţia meteorologică, adică ceaţa la distanţă, se codifică cu cifra de cod ww = 40. Deşi în bancul de
ceaţă propriu-zis, vizibilitatea orizontală este sub 1000 m, la staţia meteorologică în momentul observa-
ţiei respective vizibilitatea orizontală este mai mare de 1 km. Nici acest fenomen nu se codifică
pentru timpul pe trecut, adică după dispariţia lui nu se folosesc cifrele de cod ww = 28 şi pentru
W1 și W2 = 4, cifre care se folosesc numai atunci când la staţie vizibilitatea orizontală a fost mai
mică de 1000 m în intervalul considerat.
Ceaţă sau ceaţă îngheţată în bancuri observată la staţia meteorologică se codifică ww = 41,
numai dacă nu există şi alte fenomene mai semnificative, codificabile cu cifre de cod mai mari de 49. În
prezenţa acestui fenomen, vizibilitatea orizontală este mai mică de 1000 m în bancurile de ceaţă şi
de aceea trebuie să existe o corelare între codificarea stării timpului în momentul observaţiei şi
codificarea vizibilităţii orizontale; deci, atunci când se codifică ww = 41, VV trebuie codificat cu cifrele
de cod de la 90 la 93. Pentru folosirea corectă a cifrei de cod ww = 41, observatorul trebuie să deo-
sebească ceaţa în bancuri de ceaţa la distanţă, care se observă numai în câmpul vizual, precum şi de
ceaţa joasă în bancuri, care nu depăşeşte înălţimea medie a ochiului observatorului.
Ceaţa sau ceaţa îngheţată, cu cer vizibil, observată la staţia meteorologică, fără să fie însoţită
de alte fenomene mai semnificative, prin care se vede albastrul cerului, norii existenţi pe cer sau aştrii
luminoşi în timpul nopţii, se codifică cu cifrele de cod ww = 42, ww = 44 sau ww = 46, în funcţie de
variaţiile vizibilităţii orizontale în cursul orei precedente. Dacă în condiţiile unei asemenea ceţi relativ
subţiri, în care vizibilitatea pe verticală este destul de bună, se depune chiciură, atunci se codifică ww =
48. Codificarea ceţii cu cer vizibil cu una din cifrele menţionate mai sus, admite codificarea nebulozităţii
parţiale şi totale cu cifre de cod de la 0 la 8, ca şi atunci când nu se observă ceaţă.
Alegerea uneia din cifrele de cod menţionate se face după următoarele criterii:
ww = 42 se foloseşte atunci când ceaţa, prezentă în cursul orei precedente, s-a subţiat şi
vizibilitatea orizontală a crescut, fără să depăşească însă 1000 m.
ww = 44 se foloseşte atunci când în cursul orei precedente nu s-a observat nici o variaţie în
densitatea ceţii, adică vizibilitatea orizontală s-a menţinut constant la aceeaşi mărime.
ww = 46 se foloseşte atunci când vizibilitatea orizontală a scăzut, fie ca urmare a îndesirii ceţii,
fie datorită apariţiei ceţii în cursul orei precedente.
SYNOPsect1-26
Ceaţa cu ace de gheaţă se codifică cu aceleaşi cifre de cod ca ceaţa cu cer vizibil, atât timp cât
vizibilitatea orizontală este mai mică de 1000 m, sau cu ww = 10 când aceasta depăşeşte 1 km. Dacă
acele de gheaţă sunt rare şi în ansamblu nu formează un banc cu aspect de ceaţă sau aer ceţos, se va
codifica ww = 76.
Ceaţa cu cer vizibil care a dispărut sau s-a risipit în cursul orei precedente, în lipsa altui
fenomen semnificativ în momentul observaţiei, se codifică ww = 28, iar pentru timpul pe trecut W1 Și W2 =
4.
Ceaţa sau ceaţa îngheţată, cu cer invizibil, observată la staţia meteorologică se codifică cu
cifrele de cod ww = 43, ww = 45, ww = 47, tot în funcţie de fluctuaţiile vizibilităţii orizontale observate
în cursul orei precedente sau ww = 49 dacă depune chiciură.
Se consideră ceaţă cu cer invizibil, ceaţa în strat gros şi dens, în care vizibilitatea verticală
este redusă şi prin care nu se poate vedea albastrul cerului, norii de deasupra sau aştrii luminoşi
în timpul nopţii. Pentru codificarea corectă, în funcție de programul cu personal la stația
meteorologică, observatorul trebuie să urmărească în permanenţă starea cerului şi evoluţia ceţii
pentru a putea deosebi ceaţa cu cer invizibil de ceaţa formată sub un nor Stratus.
În situaţiile în care constată că ceaţa se îndeseşte de sus în jos, ca urmare a coborârii norului
Stratus, se va codifica ceaţă cu cer vizibil şi nori inferiori Stratus, chiar dacă plafonul coboară sub 50 m;
se va proceda astfel până când stratul de ceaţă s-a omogenizat şi eventualele precipitaţii sub formă de
burniţă au încetat. În asemenea cazuri se va codifica ww = 42, 44 sau 46, după caz, şi N = 8, Nh = 8 , CL
= 6 , CM = / și CH = /. Dacă se observă şi burniţă se va alege pentru ww una dintre cifrele de cod 50 ÷ 59
dacă burniţa depune polei se include în mesajul sinoptic şi grupa specială 927S6TW.
Dacă în condiţii de ceaţă cu cer invizibil cad şi precipitaţii sau se produc fenomene orajoase, pentru
ww se codifică fenomenul căruia îi corespunde cifra de cod cea mai mare, sau cifra de cod ww = 17. În
asemenea cazuri, ceaţa se va semnala prin grupa specială 960ww şi eventual poleiul se va semnala prin
grupa 927S6TW inclusă în mesajul sinoptic respectiv.
Alegerea cifrelor de cod pentru ceaţa cu cer invizibil se face după următoarele criterii:
ww = 43 se foloseşte atunci când vizibilitatea orizontală a crescut în cursul orei precedente, fără
să depăşească 1000 m.
ww = 45 se foloseşte când ceaţa cu cer invizibil nu a suferit modificări şi vizibilitatea orizontală în
cursul orei precedente a rămas constant la aceeaşi valoare.
ww = 47 se foloseşte când ceaţa s-a îngroşat sau s-a format în cursul orei precedente, deci atunci
când vizibilitatea orizontală a scăzut faţă de ora precedentă.
ww = 48 se foloseşte atunci când, indiferent de fluctuaţiile vizibilităţii orizontale în cursul orei
precedente, în momentul observaţiei se observă ceaţă cu cer vizibil care depune chiciură. În asemenea
cazuri, pe lângă codificarea ww = 48 se mai include în mesajul sinoptic şi grupa specială 927S6TW.
ww = 49 se foloseşte când, indiferent de fluctuaţiile vizibilităţii orizontale în cursul orei precedente,
ceaţa cu cer invizibil depune chiciură în momentul observației.
Fenomenul de depunere se va codifica numai atât timp cât se constată creşterea depo-
zitului; dacă această creştere încetează, se va codifica ceaţă cu cer vizibil sau invizibil, după caz
şi în funcţie de fluctuaţiile vizibilităţii orizontale, indiferent de durata de menţinere a depunerii
respective.
Dacă în intervalul considerat, respectiv ora precedentă a existat ceaţă, se va codifica ww = 28 (cu
excepțiile prezentate mai sus), cu condiţia să nu existe alte fenomene mai semnificative codificabile cu
cifre de cod mai mari, sau ww = 17, 18 sau 19. În cazul în care pe prezent există fenomenul de aer cețos,
acesta nu se va transmite în grupa specială 960ww a mesajului sinoptic. Semnalarea prezenţei aerului
ceţos se poate deduce din mărimea vizibilităţii orizontale, corelată cu natura fenomenului care a încetat în
ora precedentă.
35. (1) Chiciura, indiferent de caracteristici (moale sau tare), se codifică în cadrul mesajelor
sinoptice prin cifrele de cod ww = 48 sau 49 numai atât timp cât se constată creşterea depunerii sau
îngroşarea stratului depus. Depunerea de chiciură poate avea loc pe chiciurometru și/sau pe alte
obiecte.
SYNOPsect1-27
În mesajele sinoptice se va include pe toată durata de creștere a depunerii înghețate grupa

specială 927S6Tw . Cifra de cod aleasă pentru simbolul Tw trebuie să descrie variația temperaturii
aerului numai în timpul perioadei de creștere a depunerii înghețate.
După încetarea fenomenului de depunere (creștere), chiar dacă chiciura persistă pe
chiciurometru sau pe alte obiecte din zona stației meteorologice în momentul observaţiei
respective, aceasta nu se mai semnalează prin cifrele codului ww.
Chiar dacă a încetat stadiul de depunere (creștere), în mesajele sinoptice se va include
grupa specială 927S6Tw pe toată durata de menținere a depunerii înghețate (pe chiciurometru și/sau
pe alte obiecte din zona stației meteorologice).
În timpul stadiului de menținere Tw va fi codificat cu cifra 7.
În primul mesaj sinoptic transmis după încetarea stadiului de creștere, grupa specială
927S6Tw va fi urmată de grupa specială 935RR în care se va include diametrul depunerii de chiciură
în momentul observației (măsurarea diametrului depunerii se face conform cu NOTA de la pagina
352). În cazul în care chiciura nu a rezistat pe conductorii chiciurometrului, dar persistă pe alte
obiecte, grupa cu dimensiunea va avea forma 93599. În cazul în care acest mesaj sinoptic este unul
vizual, grupa specială referitoare la diametrul depunerii de chiciură se va repeta în primul mesaj
sinoptic principal (de ora 00, 06, 12 sau 18 UTC).
Dacă după încetarea stadiului de creștere si transmiterea grupei 927S6Tw însoțită de grupa
935RR (cu diametrul depunerii măsurat la chiciurometru) se produce dispariția fenomenului de pe
chiciurometru, în primul mesaj sinoptic se introduce grupa 93599, dacă fenomenul persistă pe alte
obiecte, dar nu pe conductorii chiciurometrului.
(2) (ATENȚIE! Depunere combinată) Atunci când în momentul observaţiei, simultan cu ceaţa care
depune chiciură cade şi burniţă slabă, indiferent de intensitatea fenomenului de depunere, se
va codifica ww = 50 sau 51, iar în mesajul sinoptic se va introduce și grupa specială 927S6TW .
În asemenea cazuri, observatorul va urmări cu atenţie fenomenele meteorologice
respective, pentru a putea stabili dacă se depune chiciură tare, asemănătoare cu poleiul sau dacă
peste chiciura existentă a început să se depună şi polei. Dacă se constată şi depunere de polei se
va codifica ww = 56 sau 57 şi se vor semnala ambele depuneri (chiciură şi polei) prin grupa specială
927S6TW.
Grupa specială 927S6TW se va include în mesajele sinoptice şi după încetarea fenomenului
de depunere (creștere), adică atâta timp cât persistă pe chiciurometru și/sau pe obiectele din zona
staţiei meteorologice chiciură sau polei.
În primul mesaj sinoptic transmis după încetarea stadiului de creștere a depunerii
combinate, grupa specială 927S6Tw va fi urmată de grupa specială 936RR în care se va include
diametrul depunerii combinate în momentul observației (măsurarea diametrului depunerii se face
conform cu NOTA de la pagina 352).
În cazul în care depunerea combinată nu a rezistat pe conductorii chiciurometrului (a căzut
de pe conductori), dar persistă pe alte obiecte, grupa cu dimensiunea va avea forma 93699. În cazul
în care acest mesaj sinoptic este unul vizual, grupa specială referitoare la diametrul depunerii
combinate se va repeta în primul mesaj sinoptic principal (de ora 00, 06, 12 sau 18 UTC).
(3) Depunerea de polei din burniţă sau ploaie în momentul observaţiei se codifică prin ww = 56,
57 sau 66, 67, după caz. Fenomenul de depunere de polei se codifică prin cifrele de cod ww
numai atât timp cât se constată creşterea stratului depus în momentul observaţiei.
Ca şi pentru chiciură, în mesajul sinoptic respectiv se include pe toată durata de creștere și
menținere a depunerii şi grupa specială 927S6TW , prin care se dau amănunte asupra
caracteristicilor şi grosimii stratului de polei şi se precizează variaţia temperaturii aerului, din
momentul începerii depunerii până în momentul observaţiei respective. Cifra de cod aleasă pentru
simbolul Tw trebuie să descrie variația temperaturii aerului numai în timpul perioadei de creștere a
depunerii înghețate. În ceea ce privește litera de cod S6 (tabela de cod SYNOP 3764) se precizează
SYNOPsect1-28
că cifra de cod 0 se folosește pentru depunerea de polei formată în timpul căderii precipitațiilor.
Dacă fenomenul de depunere de polei a încetat în cursul orei precedente, iar în momentul
observaţiei nu există alte fenomene mai semnificative, se codifică ww = 24. Chiar dacă a încetat
stadiul de depunere, în mesajul sinoptic se va include și grupa specială 927S6Tw pe toată durata
de menținere a depunerii înghețate (pe chiciurometru și/sau pe alte obiecte din zona stației
meteorologice). În timpul stadiului de menținere Tw va fi codificat cu cifra 7.
În primul mesaj sinoptic transmis după încetarea stadiului de creștere, grupa specială
927S6Tw va fi urmată de grupa specială 934RR , în care se va include diametrul depunerii de polei
în momentul observației (măsurarea diametrului depunerii se face conform cu NOTA de la pagina
352). În cazul în care depunerea de polei nu a rezistat pe conductorii chiciurometrului, dar persistă
pe alte obiecte, grupa cu dimensiunea va avea forma 93499. În cazul în care acest mesaj sinoptic
este unul vizual, grupa specială referitoare la diametrul depunerii de polei se va repeta în primul
mesaj sinoptic principal (de ora 00, 06, 12 sau 18 UTC).
Dacă însă există în momentul observației alte fenomene meteorologice mai semnificative,
prin ww se vor codifica acestea, iar depunerea de polei din cursul orei precedente va fi semnalată
numai prin grupele speciale din Secțiunea a 3-a a mesajului sinoptic. Depunerea de polei nu se
codifică pentru intervalul considerat ca timp pe trecut (W1 și W2).
În mesajele staţiilor meteorologice care nu efectuează program continuu de observaţii, la
care s-au observat mai multe fenomene semnificative în intervalul considerat ca timp pe trecut
dintre două observaţii sinoptice principale, depunerea de polei se va semnala în primul mesaj
sinoptic și apoi în primul mesaj sinoptic principal prin grupa specială 927S6Tw , urmată sau nu de
grupa 934RR, în funcție de stadiul (de creștere sau de menținere) în care se află depunerea de
polei.
(4) Dacă din îngheţarea precipitaţiilor lichide după încetarea acestora sau din topirea stratului de
zăpadă sau din zăpadă compactată (bătătorită) sau din zăpadă cu crustă de gheață la suprafață
apărută ca rezultat al traficului rutier, pe suprafaţa solului s-a format un strat de gheaţă, acesta
se semnalează prin introducerea în Secţiunea a 3-a a mesajelor sinoptice a grupei speciale
927S6Tw pe toată durata existenței stratului de gheață. Referitor la litera de cod S6 (tabela de cod
3764), se precizează că cifra de cod 7 se folosește numai pentru gheața sau înghețul rezultat din
înghețarea apei sau a zăpezii rămase pe suprafața solului, după încetarea precipitațiilor.
Nu există grupă specială pentru dimensiunea stratului de gheață.
36. În ceea ce priveşte precipitaţiile, expresia “la staţie” din tabela de cod SYNOP 4677, înseamnă
“în punctul unde se efectuează, normal, observaţiile”.
37. Pentru codificarea precipitaţiilor, observatorul uman va ţine seama de : caracterul căderii, de
intensitatea lor, de forma şi mărimea particulelor constituente - identificate conform definiţiilor şi descrierilor
din Capitolul B.10 al instrucțiunii „Efectuarea observațiilor și măsurătorilor meteorologice” (burniţă, ploaie,
lapoviţă, grindină sau ninsoare).
În lipsa unor echipamente automate adecvate, observatorul uman va efectua clasificarea
intensității precipitațiilor în principal în funcție de efectele acestora asupra vizibilității orizontale
și/sau în funcție de caracterul căderii acestora (intermitent, continuu, sub formă de aversă) și/sau
în funcție de tipul acestora (ploaie, burniță, ninsoare, lapoviță, grindină) și/sau de cantitatea de apă
colectată şi raportată la unitatea de timp etc.
Orice precipitaţie care cade la staţia meteorologică în momentul observaţiei se codifică pentru
literele de cod ww cu una din cifrele de cod de la 50 la 94, după forma sub care se prezintă şi indiferent
dacă sunt sau nu însoţite şi de alte fenomene, cu excepţia fenomenelor orajoase. Orajele cu precipitaţii,
se codifică pentru literele de cod ww cu cifrele de cod de la 95 la 99, iar celelalte fenomene meteorologice
asociate codificabile cu cifre de cod mai mici decât cele corespunzătoare precipitaţiilor, se vor menţiona
prin grupele speciale de forma 9SPSPSPSP , în funcție de prevederile în vigoare.
Precipitaţiile care în momentul observaţiei nu cad la staţia meteorologică, ci se observă numai în
SYNOPsect1-29
orizontul staţiei meteorologice, sub forma de „virga" sau de perdele de precipitaţii care ating suprafaţa
terestră, se codifică pentru literele de cod ww prin cifrele de cod de la 14 la 16, în funcţie de distanţa la
care sunt observate şi cu condiţia să nu mai existe alte fenomene mai importante.
Diferitele forme de precipitaţii care cad la staţia meteorologică în momentul observaţiei sunt
grupate în mai multe decade astfel:
ww = 50 ÷ 59 burniţă
ww = 60 ÷ 69 şi 91 ÷ 92 ploaie
ww = 70 ÷ 79 şi 93 ÷ 94 precipitaţii solide
ww = 80 ÷ 90 averse
ww = 95 ÷ 97 şi 99 precipitaţii însoţite de fenomene orajoase.
Precipitaţiile care încep în momentul observaţiei se consideră a avea caracter continuu.
38. Pentru determinarea intensităţii precipitaţiilor, se are în vedere intensitatea lor din
momentul observaţiei.
39. Burnița se codifică prin cifrele de cod ww = 50 ÷ 59, numai dacă se observă în lipsa altor
fenomene codificabile de cod mai mari (ploaie, ninsoare, averse, oraj). Alegerea cifrei de cod
corespunzătoare se face după următoarele criterii:
(1) ww = 50, 52, 54 se folosesc atunci când se observă burniță intermitentă care nu îngheață.
Alegerea uneia din cele trei cifre de cod se face în funcție de intensitatea fenomenului, care se
apreciază în general după mărimea vizibilității orizontale. Astfel:
- cifra de cod 50 semnalează burnița intermitentă slabă,
- cifra de cod 52 burnița intermitentă moderată care reduce vizibilitatea orizontală sub 4 km,
- cifra de cod 54 burnița densă, care reduce vizibilitatea orizontală sub 1 km (în absența ceții).
(2) ww = 51, 53, 55 se folosesc atunci când la stația meteorologică se observă burniță continuă care
nu îngheață. Alegerea cifrei de cod corespunzătoare se face în funcție de intensitatea sau densitatea
precipitației, stabilită tot după același criteriu ca cel de mai sus. Astfel:
- cifra de cod 51 codifică burnița continuă slabă,
- cifra de cod 53 codifică burnița continuă moderată care reduce vizibilitatea orizontală sub 4 km,
- cifra de cod 55 codifică burnița continuă intensă sau densă care reduce vizibilitatea orizontală mult
sub 1 km. În zona geografică în care este situată România, căderile de burniţă densă sau intensă
sunt foarte rare. De regulă, sunt însoţite şi de vânt, care amplifică viteza de cădere a picăturilor de
burniţă. În asemenea cazuri vizibilitatea orizontală scade rapid sub 1 km, orizontul capătă un
aspect lăptos-opalescent, în timpul zilei luminozitatea scade, iar cantitatea de apă rezultată din
asemenea precipitaţii depăşeşte 1 ÷ 2 l/m2. Fenomenul nu are durată mare.
(3) ww = 56 se foloseşte întotdeauna când burniţa slabă îngheaţă şi depune polei, indiferent de
continuitatea cu care cade. Poleiul se va semnala prin grupa specială 927S6TW a mesajului sinoptic
respectiv.
(4) ww = 57 se foloseşte când burniţa moderată sau puternică, indiferent de continuitate, îngheaţă
şi depune polei. Poleiul se va semnala prin grupa specială 927S6TW a mesajului sinoptic respectiv.
(5) ww = 58 se foloseşte atunci când cad precipitaţii slabe sub formă de burniţă şi ploaie. Pentru
alegerea cifrei de cod ww = 58, observatorul va ţine seama de intensitatea burniţei.
(6) ww = 59 se foloseşte atunci când precipitaţiile moderate sau puternice sunt sub formă de burniţă şi
ploaie. Pentru alegerea cifrei de cod ww = 59, observatorul va ţine seama de intensitatea burniţei.
Asemenea precipitaţii reprezintă o formă de tranziţie şi au durată scurtă. Se observă atunci când peste
o pânză continuă de Stratus din care cade burniţă se instalează un strat de nori precipitabili situaţi la
niveluri mai înalte (Sc, As, Ac). Picăturile de ploaie traversează pânza de nori Stratus şi ajung la sol
împreună cu cele de burniţă. În majoritatea cazurilor, asemenea precipitaţii se transformă în ploaie şi
pânza de Stratus se fragmentează. Când se codifică ww = 58 sau 59 şi norii Stratus formează o
pătură continuă, codificările pentru nori sunt de forma : Nh = 8 , CL = 6 , CM = / și CH = /, pentru
SYNOPsect1-30
că observatorul trebuie să codifice ceea ce vede.

(7) Dacă în cursul orei precedente a căzut burniţă, iar în momentul observaţiei respective nu există nici un
fenomen semnificativ şi codificabil cu o cifră de cod până la 20, se codifică ww = 20, sau ww = 24 dacă
burniţa a depus şi polei. Prezenţa burniţei în intervalul considerat ca timp pe trecut se codifică W1 şi
/sau W2 = 5 după caz, conform criteriilor de alegere a cifrei de cod pentru aceste litere simbolice.
(8) Întrucât în unele situaţii este dificil pentru observator să identifice imediat şi corect forma precipitaţiei,
este recomandabil să se urmărească în permanenţă şi cu atenţie evoluţia norilor, în funcție de
programul cu personal la stație. Se reaminteşte că burniţa este o precipitaţie caracteristică pentru norii
Stratus şi că ploaia slabă, la început poate să aibă picături de dimensiuni mici apropiate de cele ale
burniţei, mai ales atunci când cade din nori Altostratus. Corelarea dintre forma precipitaţiei şi nori
trebuie să se regăsească şi în codificare. În majoritatea cazurilor în care se observă burniţă, obser-
vatorul va avea de codificat o nebulozitate mare, atât totală cât şi parţială, un plafon coborât şi nori
Stratus. Dacă burniţa este însoţită şi de ceaţă, indiferent dacă cerul este sau nu vizibil, în mesajul
sinoptic se include şi grupa specială 9SPSPsPsP =960ww.
40. Precipitaţiile observate la staţia meteorologică sub formă de ploaie, mai mult sau mai puţin
continuă, fără caracter de aversă, în lipsa altor fenomene codificabile cu cifre de cod mai mari, se codifică
cu una din cifrele de la 60 la 69, în funcţie de intensitatea şi continuitatea fenomenului sau în funcţie de
asocierea cu alte fenomene.
(1) Alegerea cifrei de cod corespunzătoare se bazează pe următoarele criterii:
a) se consideră ploaie slabă, precipitaţia sub formă de picături rare izolate, care lasă urme pe
suprafaţa solului, pe pavaje şi acoperişuri. Zgomotul produs de picăturile de ploaie în cădere este slab,
asemănător cu un fâşâit. Fenomenul nu reduce vizibilitatea orizontului sub 10 km. Observatorul poate
constata totuşi o vizibilitate sub 10 km în condiţiile unei ploi slabe, atunci când aceasta reîncepe după o
întrerupere temporară a precipitaţiilor sau prin atenuarea finală a unei precipitaţii anterioare mai intense,
condiţii în care se formează aerul ceţos, pe seama proceselor de evaporare a apei de pe suprafeţele
udate.
b) se consideră ploaie moderată, precipitaţia sub formă de picături dese, care nu mai pot fi
individualizate uşor şi care udă rapid suprafaţa terestră, pavajele şi acoperişurile şi uneori formează
băltoace mici. Zgomotul produs de căderea picăturilor pe acoperişuri, pe frunzişul arborilor sau în burlane
se aude bine. Vizibilitatea orizontală este redusă sub 10 km, însă în general este mai mare de 4 km.
c) se consideră ploaie puternică, precipitaţia care cade în pânze sau valuri, picăturile individuale
nu mai sunt observabile iar pe suprafaţa solului se formează repede bălţi mari sau un strat gros de apă,
care se scurge în şiroaie. Zgomotul produs de căderea unei asemenea precipitaţii abundente este
asemănător cu un răpăit de tobe sau cu un huruit puternic. Vizibilitatea orizontală este redusă mult sub 4
km.
(2) În funcţie de continuitate şi intensitate, ploaia care nu are caracter de aversă se codifică astfel:
ww = 60, ploaie slabă intermitentă. Vizibilitate orizontală este peste 10 km.
ww = 62, ploaie moderată intermitentă. Vizibilitate orizontală este între 4 și 10 km.
ww = 64, ploaie puternică intermitentă. Vizibilitatea orizontală este sub 4 km.
ww = 61, ploaie slabă continuă. Vizibilitatea orizontală este peste 10 km.
ww = 63, ploaie moderată continuă. Vizibilitatea orizontală este între 4 ÷ 10 km.
ww = 65, ploaie puternică continuă. Vizibilitatea orizontală este sub 4 km.
(3) Dacă în timpul căderii, picăturile de ploaie îngheaţă pe suprafaţa solului sau pe obiectele de pe sol
depunând polei, se va folosi una din cifrele de cod ww = 66 sau ww = 67, în funcţie de intensitatea
ploii, fără să se ţină seama dacă aceasta este sau nu continuă. Această codificare se va folosi numai
atât timp cât se constată creşterea depunerii de gheaţă pe sol sau pe obiectele de pe sol, adică numai
atât timp cât se depune polei.
ww=66 se foloseşte când ploaia care depune polei este slabă.
ww=67 se foloseşte când ploaia care depune polei este moderată sau puternică. Pentru ambele
cazuri de codificare se introduce şi grupa specială 927S6TW, în mesajul sinoptic.
(4) Dacă precipitaţiile care cad în momentul observaţiei sunt amestecate, adică în acelaşi timp cad
SYNOPsect1-31
picături de ploaie sau burniţă şi fulgi de zăpadă, se vor folosi cifrele de cod ww = 68 sau ww = 69, în
funcţie de intensitatea ploii sau a burniţei.
ww = 68, ploaie sau burniţă slabă şi fulgi de zăpadă (lapoviţă).
ww = 69, ploaie sau burniţă moderată ori puternică şi fulgi de zăpadă.
În situaţiile în care în componenţa unor asemenea precipitaţii observate, predomină fulgii
de zăpadă, fenomenul se consideră ninsoare, nu lapoviţă.
(5) Dacă simultan cu căderea ploii se observă şi prezenţa ceţii, aceasta din urmă se semnalează prin
includerea grupei speciale 960ww în mesajul sinoptic.
(6) Dacă simultan cu căderea picăturilor de ploaie se constată şi căderea picăturilor de burniţă, alegerea
cifrei de cod corespunzătoare se face conform criteriului de alegere a cifrelor de cod ww = 58, ww =
59, adică se ţine seama de intensitatea burniţei.
(7) Ploaia care a încetat în cursul orei precedente, în lipsa altor fenomene mai semnificative în
momentul observaţiei, se codifică prin ww = 21, lapoviţa prin ww = 23, iar ploaia sau burniţa care
a depus polei prin ww = 24.
(8) Deşi în general nu există o corelare directă între mărimea nebulozităţii şi precipitaţiile sub formă de
ploaie, există totuşi o legătură directă între tipul norilor, caracterul şi intensitatea ploii.
Pentru evitarea şablonizării observaţiilor se reaminteşte că ploile continui nu cad din nori Cumulonimbus
(deci nu se va codifica ww = 61, 63 sau 65 şi CL =3 sau 9) şi că ploaia, mai ales când este slabă şi
intermitentă, cade şi din nori Altostratus, Altocumulus, Stratocumulus.
(9) Ploaia care continuă să cadă fără întrerupere şi în momentul observaţiei, după un oraj care a
încetat în cursul orei precedente, nu se codifică cu cifrele de cod ww = 60 ÷ 65, ci cu cifrele de
cod ww =91, sau 92 în funcţie de intensitatea ploii.
41. Precipitaţiile solide care în momentul observaţiei nu au caracter de aversă se codifică prin
cifrele de cod ww = 70 ÷ 79. Precipitațiile care au caracter de aversă se codifică prin ww = 87 ÷ 90 sau
93 ÷ 96 şi 99, atunci când sunt însoţite de fenomene orajoase în cursul orei precedente sau în momentul
observaţiei.
(1) În majoritatea cazurilor, alegerea cifrei de cod se face în funcţie de forma, continuitatea şi
intensitatea precipitaţiei, criteriile de apreciere a continuităţii şi intensităţii fiind similare cu cele
precizate la codificarea ploii.
Astfel, cifrele de cod ww = 70, 72 şi 74 se vor folosi pentru codificarea ninsorii intermitente şi de
intensitate slabă, moderată şi respectiv puternică.
Cifrele de cod ww = 71, 73 şi 75 se vor folosi pentru codificarea ninsorii continue şi de intensitate
slabă, moderată şi respectiv puternică. Dacă ninsoarea, indiferent de continuitate, este transportată de
vântul puternic, se include în mesajul sinoptic grupa specială 929S8S’8.
ww = 76 se foloseşte pentru codificarea acelor de gheaţă cu sau fără ceaţă. Dacă ceaţa este fenomenul
predominant şi acele de gheaţă sunt mici şi rare, pentru ww se alege una din cifrele de cod ww = 41 ÷ 47.
În caz contrar, ceaţa se semnalează numai prin grupa specială 960ww, în mesajul sinoptic.
ww = 77 se foloseşte pentru codificarea zăpezii grăunţoase, însoţită sau nu de ceaţă. În cazul în care se
observă şi ceaţă, se include grupa specială 960ww, în mesajul sinoptic.
ww = 78 se foloseşte pentru codificarea precipitaţiilor sub formă de steluţe izolate, însoţite sau nu de ceaţă.
Prezenţa ceţii se semnalează prin grupa specială 960ww, în mesajul sinoptic.
ww = 79 se foloseşte pentru codificarea granulelor de gheaţă. Pentru alegerea corectă a cifrelor de cod
ww = 77 şi ww=79 observatorul trebuie să cunoască foarte bine diferenţierile dintre granulele de
gheaţă şi zăpadă grăunţoasă.
(2) Lapoviţa sau ninsoarea care continuă să cadă după un oraj care a încetat în cursul orei
precedente se codifică cu ww = 93 sau 94, alegerea cifrei de cod făcându-se în concordanţă cu
intensitatea precipitaţiei din momentul observaţiei.
(3) Ninsoarea fără caracter de aversă şi indiferent dacă a fost sau nu viscolită, care a încetat în cursul orei
precedente, în lipsa altor fenomene mai semnificative în momentul observaţiei, se codifică prin cifra
de cod ww = 22, iar lapoviţa şi granulele de gheaţă se codifică prin ww = 23.
SYNOPsect1-32
(4) Acele de gheaţă şi steluţele de zăpadă, observate în cursul orei precedente nu se codifică în momentul
observaţiei prin cifrele de cod ww = 20 ÷ 29. Dacă însă acele de gheaţă au fost însoţite de ceaţă în
intervalul considerat, iar în momentul observaţiei nu există alte fenomene mai semnificative, se
codifică ww = 28.
(5) Pentru codificarea precipitaţiilor solide, observatorul trebuie să ţină seama în primul rând de valoarea
temperaturii aerului (majoritatea dintre ele se produc în sezonul rece) şi de norii existenţi pe cer în
momentul observaţiei respective. Precipitaţiile sub formă de ninsoare, deşi cad din aceleaşi forme
noroase ca şi ploaia, nu dau naştere la nori de tip pannus, aşa de numeroşi ca în cazul precipitaţiilor
lichide; astfel, se poate observa frecvent ninsoare care cade din nori Altostratus opacus sau
translucidus, nedublaţi de Stratus fractus pannus.
(6) Dacă precipitaţiile solide s-au depus pe suprafaţa solului, iar grosimea stratului format este măsurabilă
în momentul observaţiilor de orele 00, 06, 12, 18 UTC, în mesajele sinoptice respective se introduc
rezultatele măsurătorilor acestuia codificate pentru litera E conform tabelei de cod SYNOP 0975 şi
pentru litera sss conform tabelei de cod SYNOP 3889. Măsurătorile respective se efectuează conform
Capitolului B.12. al instrucțiunii „Efectuarea observațiilor și măsurătorilor meteorologice” .
Atunci când solul este acoperit numai cu strat de zăpadă (nu gheaţă), pentru caracterizarea mai
detaliată a stratului depus pe suprafaţa solului la orele 06 și 18 UTC, în mesajele sinoptice se va mai
include grupa specială 928S7S’7.
(7) În situația creării troienelor de zăpadă, se vor transmite înălțimile troienelor de zăpadă prin aplicația
CDMS în secțiunea ”Date” și sub-secțiunea ”Date orare” în câmpul ”SzaTh”, conform precizărilor din
Volumul III ”Instrucțiuni pentru utilizarea aplicației CDMS” și Volumul I ”Instrucțiuni pentru transmiterea
înălțimii troianului și a mesajului operativ”
42. Cifrele de cod 80 ÷ 90 nu sunt utilizate decât în cazurile în care precipitaţiile au caracter de
aversă şi dacă acestea se produc în momentul observaţiei. Aversele sunt produse de nori convectivi.
Aversele sunt caracterizate prin început şi sfârşit brusc şi prin variaţii de intensitate rapide şi mari.
Picăturile de apă şi particulele solide care cad sub formă de aversă sunt în general mai mari decât
cele care cad din alte precipitaţii.
Între averse putem avea înseninări ale cerului, cu excepţia cazurilor în care între intervalele dintre
norii care dau averse se află nori stratiformi.
Alegerea cifrei de cod corespunzătoare se face în funcţie de intensitatea precipitaţiei, adică în
principal după cantitatea de apă căzută într-un anumit interval de timp şi densitatea particulelor în cădere,
care reduc mai mult sau mai puţin vizibilitatea orizontală:
ww = 80, 81, 82 se folosesc pentru codificarea averselor de ploaie fără grindină sau măzăriche, de
intensitate slabă (ww = 80), moderată sau puternică (ww = 81) şi violentă (ww = 82).
ww = 83, 84 se folosesc pentru codificarea precipitaţiilor amestecate şi cu caracter de aversă, adică
a averselor de lapoviţă, de intensitate slabă (ww = 83), sau moderată ori puternică (ww = 84). Pentru
aprecierea intensităţii, în asemenea cazuri se ţine seama de densitatea picăturilor amestecate cu fulgi de
zăpadă, la fel ca şi la aprecierea lapoviţei propriu-zise.
ww = 85, 86 se folosesc pentru codificarea averselor de ninsoare, de intensitate slabă (ww = 85)
ori moderată sau puternică (ww = 86). Intensitatea se apreciază atât în funcţie de densitatea fulgilor care
cad, cât şi după grosimea stratului depus pe suprafaţa solului de precipitaţia respectivă.
ww = 87, 88 se folosesc pentru codificarea averselor de măzăriche moale sau tare, cu sau fără
ploaie ori lapoviţă şi de intensitate slabă (ww = 87) sau moderată ori puternică (ww = 88). Pentru
aprecierea intensităţii se va ţine seama atât de densitatea boabelor de măzăriche în timpul căderii, cât şi
SYNOPsect1-33
de grosimea stratului depus eventual pe suprafaţa solului de o asemenea precipitaţie.

ww = 89, 90 se folosesc pentru codificarea căderilor de grindină, cu sau fără ploaie ori lapoviţă, de
intensitate slabă (ww = 89), sau moderată ori puternică (ww = 90). Aprecierea intensităţii se face după
densitatea şi mărimea bucăţilor de gheaţă care cad din nori şi după grosimea stratului depus eventual pe
suprafaţa solului de o asemenea precipitaţie. Pentru a se indica mărimea greloanelor de grindină, se
include grupa specială 932RR o singură dată în mesajul sinoptic în care este semnalată prezența grindinei
în grupa de fenomene în momentul observației sau în ora precedentă.
Dacă aversa de grindină s-a manifestat continuu în intervalul care cuprinde momentul observației
pentru mesajul sinoptic al orei H și o parte din intervalul orei precedente pentru mesajul sinoptic al orei
H+1, grupa 932RR se include o singură dată în cadrul mesajului sinoptic al orei H (un singur fenomen de
aversă de grindină).
Dacă au fost două averse de grindină, una manifestată în momentul observației pentru mesajul
sinoptic al orei H și una în intervalul orei precedente pentru mesajul sinoptic al orei H+1, grupa 932RR se
include atât în cadrul mesajului sinoptic al orei H, cât și în mesajul sinoptic al orei H+1 (pentru fiecare
aversă de grindină).
În situația în care căderea de grindină a creat un strat, se va elabora și transmite în aplicația CDMS
în secțiunea ”Date” și sub-secțiunea ”Alerte/Mesaje” mesajul operativ corespunzător.
Informațiile cu privire la grosimea stratului de grindină se vor înscrie în aplicația CDMS în secțiunea
Date și sub-secțiunea Evenimente/Fenomene la Evenimente – tip eveniment Grindină.
Întrucât precipitaţiile cu caracter de aversă cad numai din nori Cumulonimbus şi rareori din
Cumulus congestus, trebuie să existe o corelare între norii şi fenomenele meteorologice codificate în
momentul observaţiei. Deci, întotdeauna când se vor folosi cifrele de cod ww = 80 ÷ 90, pentru norii inferiori
se va codifica CL = 3, 9 sau eventual 2 (cu excepția căderii de grindină pentru care obligatoriu CL = 3 sau
9).
Precipitaţiile cu caracter de aversă, observate în cursul orei precedente, în lipsa altor fenomene
mai semnificative în momentul observaţiei, se codifică astfel:
ww = 25 averse de ploaie;
ww = 26 averse de lapoviţă sau ninsoare.
ww = 27 averse de grindină sau măzăriche moale ori tare, cu sau fără ploaie.
Dacă aversele observate în ora precedentă au fost de grindină sau însoţite şi de grindină, se
include grupa specială 932RR o singură dată în mesajul sinoptic în care este semnalată prezența grindinei
în grupa de fenomene în ora precedentă. În situația în care căderea de grindină a creat un strat, se va
proceda conform celor descrise mai sus la ww=89, 90.
Când aversele de ninsoare au fost însoțite de fenomenul de transport de zăpadă la înălțime,
rezultând fenomenul de viscol, sau fenomenul de transport de zăpadă la sol se include în mesajul sinoptic
şi grupa specială 929S8S’8 . În situația creării troienelor de zăpadă, se vor aplica prevederile de la punctul
(7) pagina SYNOPsect1-33.
43. Atunci când în momentul observaţiei tunetele cu sau fără fulgere sunt însoţite şi de
precipitaţii lichide, solide sau în amestec, observatorul uman va alege una din cifrele de cod
ww = 95 ÷ 99; alegerea corectă a cifrei de cod se face atât în funcţie de intensitatea fenomenului
orajos, cât şi după felul precipitaţiei observate.
(a) Un fenomen orajos este considerat de intensitate slabă sau moderată, dacă:
- bubuitul tunetului se aude cu întreruperi mari,
- fulgerele sunt rare sau mai puţin vizibile,
- precipitaţiile sunt în general slabe sau moderate,
- vântul, chiar dacă se intensifică în timpul orajului, nu depăşeşte viteza de 70 km/oră,
- scăderea temperaturii aerului, care se observă de regulă în asemenea situaţii, nu este mare.
SYNOPsect1-34
(b) Un oraj este considerat puternic sau de intensitate mare dacă:

- bubuitul tunetului se aude aproape fără întrerupere,
- fulgerele sunt dese şi uneori se observă trăznete,
- vântul se intensifică şi depăşeşte viteza de 70 km/oră,
- scăderea temperaturii aerului este rapidă şi puternică, putând depăşi uneori 20°C în câteva
minute,
- precipitaţiile au caracter de averse puternice.
44. ww = 95 se foloseşte pentru codificarea fenomenelor orajoase slabe sau moderate, însoţite de
ploaie, lapoviţă sau ninsoare.
45. ww = 96 se foloseşte pentru codificarea fenomenelor orajoase slabe sau moderate, însoţite de
grindină, sau măzăriche moale ori tare. În acest caz, se introduce o singură dată în mesajul sinoptic, în
care este semnalată prezența grindinei în grupa de fenomene în momentul observației, grupa specială
932RR (dimesiunea grelonului de grindină).
46. ww = 97 se foloseşte pentru codificarea orajelor puternice, însoţite de ploaie, lapoviţă sau
ninsoare.
47. ww = 98 se foloseşte pentru codificarea fenomenelor meteorologice orajoase însoţite de
furtună de praf sau de nisip. Uneori, în asemenea condiţii pot fi observate şi precipitaţii slabe. Dacă furtuna
de praf sau de nisip are caracteristicile unei vijelii în momentul observației, în mesajul sinoptic se introduce
grupa specială 919MwDa.
48. ww = 99 se foloseşte pentru codificarea fenomenelor orajoase puternice, însoţite de grindină
sau măzăriche moale ori tare. În acest caz, se introduce în Secţiunea a 3-a a mesajului grupa specială
932RR (dimesiunea grelonului de grindină).
49. Dacă precipitaţiile care au însoţit un oraj ce s-a terminat în cursul orei precedente, continuă şi
în momentul observaţiei respective, se alege una din cifrele de cod ww = 91 ÷ 94, astfel:
ww = 91 se foloseşte pentru codificarea ploii slabe, care continuă să cadă în momentul observaţiei,
după un oraj care s-a terminat în ora precedentă.
ww = 92 se foloseşte pentru codificarea ploii moderate sau puternice care continuă să cadă în
momentul observaţiei, după un oraj terminat în ora precedentă.
ww = 93 se foloseşte pentru codificarea precipitaţiilor slabe sub formă de ninsoare, lapoviţă,
măzăriche tare sau moale, grindină, care cad în momentul observaţiei, după un oraj care s-a terminat în
cursul orei precedente. Căderea de grindină se semnalează prin introducerea o singură dată, în mesajul
sinoptic în care este semnalată prezența grindinei în grupa de fenomene în momentul observației, a grupei
speciale 932RR (dimesiunea grelonului de grindină).
ww = 94 se foloseşte pentru codificarea precipitaţiilor moderate sau puternice sub formă de
lapoviţă, ninsoare, măzăriche tare sau moale, ori grindină, care continuă să cadă în momentul observaţiei,
după un oraj care s-a terminat în cursul orei precedente. Căderea de grindină se semnalează prin
introducerea o singură dată în mesajul sinoptic, în care este semnalată prezența grindinei în grupa de
fenomene în momentul observației, a grupei speciale 932RR (dimesiunea grelonului de grindină).
50. Dacă în momentul observaţiei sau în cursul orei precedente s-au observat oraje sau precipitaţii
sub formă de averse, însoţite de grindină, în mesajul sinoptic respectiv în care este semnalată prezența
grindinei în grupa de fenomene în momentul observației sau ora precedentă se introduce grupa specială
932RR (dimesiunea grelonului de grindină). Dacă în urma căderii de grindină s-a creat un strat persistent
pe suprafața terestră, observatorul va proceda conform prevederilor scrise mai sus la cifrele de cod
ww=89, 90.
51. Dacă în momentul observaţiei, ninsoarea, ploaia sau burniţă sunt însoţite de ceaţă, atunci prin
ww se indică respectiv ninsoarea, ploaia sau burniţa, iar în mesajul sinoptic se introduce în mod
obligatoriu grupa 960 ww pentru a fi codificată ceața, în Secţiunea 3.
52. Dacă în momentul observaţiei se observă depunere de polei sau chiciură, în mesajul sinoptic
se introduce grupa 927S6Tw.
53. În ceea ce priveşte cifra de cod 98, este la latitudinea observatorului să aprecieze dacă au fost
sau nu precipitaţii.
SYNOPsect1-35
54. Roua nu se codifică în cadrul mesajelor sinoptice. Roua se înscrie ca fenomen în aplicația
CDMS.
55. Depunerea de brumă nu se codifică în cadrul mesajelor sinoptice prin cifrele de cod ww şi W1
și W2 . Prezenţa acestui hidrometeor se semnalează în mesajele sinoptice prin includerea grupei speciale
926Soio, prin care se precizează modul de depunere şi intensitatea fenomenului.
56. Fotometeorii observaţi de către observatorul uman nu se codifică prin cifrele de cod ww sau
W1W2. Prezenţa lor în momentul observaţiei poate fi semnalată numai prin introducerea în Secţiunea a 3-
a a mesajului sinoptic a grupei speciale de forma 990Z0i0. Fenomenele semnalate sunt: Spectrul lui
Broken, curcubeul, halo solar sau halo lunar, parhelia sau antihelia, coroana solară, corona, lumina
crepusculară, colorarea munților, miraj, lumina zodiacală.
wawa- starea timpului în momentul observaţiei, sau în cursul orei precedente, transmisă de către o
staţie meteorologică automată, cu traductor de timp prezent.
COD 4680
Cifră de
Semnificatie
cod
00 Nu sunt fenomene semnificative
01 Norii în ansamblu în risipire, sau devin puţin groşi, în ultima ora
02 Starea cerului, în ansamblu nu s-a schimbat pe parcursul ultimei ore
03 Nori în formare sau pe cale de a se dezvolta pe parcursul ultimei ore
Pâcla sau fum, sau praf în suspensie în aer, vizibilitatea mai mare sau egală cu
04
1000 m
05 Pâcla sau fum, sau praf în suspensie în aer, vizibilitatea mai mică de 1000 m
06-09 Rezervate - nu se utilizează
10 Aer ceţos
11 Ace de gheaţă
12 Fulger la distanţă
13-17 Rezervate - nu se utilizează
18 Vijelie
19 Rezervate - nu se utilizează
Cifrele de cod 20-26 sunt utilizate pentru raportarea precipitaţiilor, ceţii (sau ceţii îngheţate) sau
orajelor la staţii în timpul orei precedente, dar nu în momentul observaţiei
20 Ceaţă
21 PRECIPITAŢII
22 Burniţa (care nu îngheaţă) sau zăpadă grăunţoasă
23 Ploaie (care nu îngheaţă)
24 Ninsoare
25 Burniţa care îngheaţă sau ploaie care îngheaţă
26 Oraj (cu sau fără precipitaţii)
27 TRANSPORT DE ZĂPADĂ SAU NISIP (LA SOL SAU LA ÎNĂLŢIME)
Transport de zăpadă sau de nisip (la sol sau la înălţime), vizibilitatea este mai
28
mare sau egală de 1000 m
Transport de zăpadă sau de nisip (la sol sau la înălţime), vizibilitatea este mai
29
mică de 1000 m
30 CEAŢĂ
31 Ceaţă sau ceaţă îngheţată - în bancuri
32 Ceaţă sau ceaţă îngheţată care s-a subţiat în cursul orei precedente
33 Ceaţă sau ceaţă îngheţată, fără schimbări apreciabile în cursul orei precedente
Ceaţă sau ceaţă îngheţată care a început sau a devenit mai groasă în cursul orei
34
precedente
35 Ceaţă care depune chiciură
36-39 Rezervat - nu se utilizează
SYNOPsect1-36
Cifră de
Semnificatie
cod
40 PRECIPITAŢII
41 Precipitaţii slabe sau moderate
42 Precipitaţii puternice
43 Precipitaţii lichide, slabe sau moderate
44 Precipitaţii lichide, puternice
45 Precipitaţii solide, slabe sau moderate
46 Precipitaţii solide, puternice
47 Precipitaţii care îngheaţă, slabe sau moderate
48 Precipitaţii care îngheaţă, puternice
49 Rezervat - nu se utilizează
50 BURNIŢĂ
51 Burniţă, care nu îngheaţă, slabă
52 Burniţă, care nu îngheaţă, moderată
53 Burniţă, care nu îngheaţă, puternică
54 Burniţă, care îngheaţă, slabă
55 Burniţă, care îngheaţă, moderată
56 Burniţă, care îngheaţă, puternică
57 Burniţă şi ploaie, slabă
58 Burniţă şi ploaie moderată sau puternică
60 PLOAIE
61 Ploaie, care nu îngheaţă, slabă
62 Ploaie, care nu îngheaţă, moderată
63 Ploaie, care nu îngheaţă, puternică
64 Ploaie, care îngheaţă, slabă
65 Ploaie, care îngheaţă, moderată
66 Ploaie, care îngheaţă, puternică
67 Ploaie (sau burniţă) şi zăpadă (lapoviţă) - slabă
68 Ploaie (sau burniţă) şi zăpadă (lapoviţă) - moderată sau puternică
70 NINSOARE
71 Ninsoare slabă
72 Ninsoare moderată
73 Ninsoare puternică
74 Granule de gheaţă, intensitate slabă
75 Granule de gheaţă, intensitate moderată
76 Granule de gheaţă, intensitate puternică
80 AVERSĂ (E) sau PRECIPITAŢII INTERMITENTE
81 Aversă (e) de ploaie sau ploaie intermitentă (e), slabă (e)
82 Aversă (e) de ploaie sau ploaie intermitentă (e), moderată (e)
83 Aversă (e) de ploaie sau ploaie intermitentă (e), puternică (e)
84 Aversă (e) de ploaie sau ploaie intermitentă (e), violenta
85 Aversă (e) de ninsoare sau ninsoare intermitentă, slabă (e)
86 Aversă (e) de ninsoare sau ninsoare intermitentă, moderată (e)
87 Aversă (e) de ninsoare sau ninsoare intermitentă, puternică (e)
90 ORAJ
91 Oraj, slab sau moderat, fără precipitaţii
Oraj slab sau moderat cu averse de ploaie, averse de ninsoare sau averse de
92
lapoviţă
93 Oraj, slab sau moderat, cu grindină
94 Oraj, puternic, fără precipitaţii
SYNOPsect1-37
Cifră de
Semnificatie
cod
95 Oraj, puternic, cu averse de ploaie, averse de ninsoare sau aversă de lapoviţă
96 Oraj, puternic, cu grindină
99 Tornadă
a) Această tabelă de cod conţine termeni utilizabili de către staţiile meteorologice automate cu
niveluri diferite de complexitate;
b) Staţiile meteorologice automate care nu pot detecta detaliat fenomenele, vor folosi termenii
generici (notaţi cu litere mari Ex.: CEAŢĂ, BURNIŢĂ...);
c) Cifrele de cod pentru precipitaţiile generale (cifrele de cod 40 ÷ 48) sunt ordonate în conformitate
cu creşterea complexităţii.
– O staţie meteorologică automată care nu este capabilă de altceva decât să detecteze prezenţa
sau absenţa precipitaţiilor, va folosi cifra de cod 40.
– O staţie meteorologică automată cu un traductor mai evoluat, care este capabil să detecteze
cantitatea dar nu şi tipul, va folosi cifrele de cod 41 sau 42.
– O staţie meteorologică automată cu traductor capabil de a detecta atât cantitatea, cât şi tipul
precipitaţiilor, va folosi cifrele de cod 43 ÷ 48.
– O staţie meteorologică automată cu traductor capabil să detecteze tipuri detaliate de precipitaţii,
dar nu şi cantităţile aferente, va folosi cifrele de cod: 50, 60, 70.
NOTE:
Notele 3, 5 ÷ 8, 10 ÷ 12, 16 ÷ 18 de la ww se aplică şi pentru wawa.
1. pentru cifrele de cod wawa = 30 ÷ 35, vizibilitatea orizontală este mai mică de 1000 m.
2. cifrele de cod 30 ÷ 34 sunt folosite atunci când vizibilitatea orizontală este redusă prin prezenţa
picăturilor de apă sau a cristalelor de gheaţă.
3. cifra de cod 35 este folosită atunci când vizibilitatea orizontală este redusă prin prezenţa
picăturilor de apă.
W1W2 - Starea timpului pe trecut.

Perioada la care se referă W1W2 este de:
a) şase ore pentru observaţiile efectuate la 00, 06, 12 şi 18 UTC;
b) trei ore pentru observaţiile efectuate la 03, 09, 15 şi 21 UTC;
c) două ore pentru observaţiile intermediare, dacă acestea se efectuează la fiecare două ore;
d) o oră pentru mesajele orare.
Perioada caracterizată prin W1W2 începe cu 6, 3, 2 sau 1 oră înainte de momentul măsurării
presiunii atmosferice. Sfârşitul acestei perioade se consideră în toate cazurile, starea timpului
observată înaintea celor 10 minute anterioare efectuării măsurătorii de presiune atmosferică.
Indicații generale:
Caracterul predominant al stării vremii dintr-un interval de timp determinat, cuprins între
observaţia anterioară şi începerea observaţiei respective, îl va considera ca timp pe trecut şi îl va codifica
prin două cifre corespunzătoare semnificaţiilor pentru literele simbolice W1 și W2. Mărimea acestui interval
de timp este diferită, în funcţie de termenul observaţiei la care se referă. Astfel, pentru observaţiile de la
orele 00, 06, 12, 18 UTC intervalul de timp este de şase ore. Pentru observaţiile intermediare de la orele
03, 09, 15 şi 21 UTC intervalul de timp este de trei ore. Pentru observaţiile orare, intervalul de timp se
reduce la o oră. În mărimea acestor intervale de timp dintre două observaţii nu se includ cele 10
minute, care reprezintă durata fizică a momentului observaţiei şi pentru care există altă tabelă de
cod.
Alegerea cifrelor de cod pentru W1 şi W2 se face astfel încât acestea împreună cu cifrele de
cod pentru ww să redea cât mai fidel aspectul sau caracterul vremii care a predominat între două
observaţii.
SYNOPsect1-38
Atunci când pentru descrierea acestui interval de timp pe trecut se pot folosi mai multe cifre
de cod, adică atunci când în intervalul respectiv au existat mai multe fenomene meteorologice,
simultan sau pe rând, pentru W1 se va folosi cifra de cod cea mai mare dintre cifrele
corespunzătoare fenomenelor meteorologice respective, iar pentru W2 cifra de cod următoare ca
mărime după prima folosită, indiferent de ordinea cronologică de apariţie sau producere a
fenomenelor meteorologice codificabile.
Dacă în tot intervalul considerat a existat un singur fenomen meteorologic, pentru W1 şi W2
se va folosi aceeaşi cifră de cod (de exemplu, dacă în tot intervalul a plouat, W1W2 = 66).
Deci, ca regulă generală, observatorul va ţine seama că cifra de cod folosită pentru W1 va fi
întotdeauna mai mare sau cel mult egală cu cifra de cod folosită pentru W2.
Datorită faptului că cifrele de cod pentru W1 şi W2 împreună cu cele pentru ww trebuie să
descrie cât mai fidel starea vremii dintre două observaţii, atunci când în intervalul considerat s-a
produs o schimbare a timpului, cifrele de cod alese pentru W1 și W2 trebuie să descrie care a fost
caracterul timpului înainte de această modificare şi/sau înainte de aspectele indicate prin cifrele
de cod corespunzătoare literelor simbolice ww.
Atunci când în perioada la care se referă W1 și W2 s-a observat o succesiune sau alternanţă
de mai multe fenomene meteorologice, observatorul va alege pentru codificare numai două dintre
ele şi anume pe cele codificabile cu cifrele de cod cele mai mari, indiferent de ordinea cronologică
de producere şi de durata lor.
Dacă nu se cunoaşte starea timpului pe trecut, iar timpul din momentul observaţiei nu este
semnificativ, sau dacă timpul pe trecut şi cel prezent nu sunt semnificative (ww = 00, 01, 02, 03), grupa
7wwW1W2 nu se include în mesajul sinoptic şi acest lucru se semnalează prin cifra de cod 2 sau 3
corespunzătoare literei simbolice ix. A se vedea și precizarea din Codul SYNOP (punctul 2.10., Secțiunea
1) referitoare la stațiile meteorologice la care fenomenele meteorologice sunt transmise de către
observator, în situația programului redus cu personal, la reluarea programului.
Atunci când în momentul observaţiei există fenomene meteorologice codificabile, însă nu se
cunoaşte starea timpului pe trecut pentru tot intervalul la care se referă W1 și W2, sau numai pentru o parte
din acesta, în locul cifrelor corespunzătoare acestor litere simbolice se pune // (două bare oblice) sau cifra
de cod care descrie partea cunoscută a intervalului urmată de / (bară oblică).
Codificarea stării timpului pe trecut se face conform tabelei:
COD 4561
Cifră Semnificatia
de cod
În toată perioada considerată, norii au acoperit o jumătate sau mai puţin din bolta cerului,
0
ori cerul a fost senin.
Într-o parte a perioadei considerate, norii au acoperit mai mult de jumătate din bolta cerului,
1
iar într-altă parte a perioadei au acoperit jumătate din bolta cerului sau mai puţin.
2 În toată perioada considerată, norii au acoperit mai mult de jumătate din bolta cerului.
3 Furtuna de nisip sau praf, transport de zăpadă (la sol sau la înălţime) sau viscol
4 Ceaţă sau ceaţă îngheţată ori pâclă deasă
5 Burniţa
6 Ploaie
7 Ninsoare sau lapoviţă
8 Precipitaţii sub formă de averse
9 Oraje cu sau fără precipitaţii
NOTE:
1. Pentru codificarea stării timpului pe trecut, cifrele de cod trebuie să fie astfel alese, încât
împreună cu cifra de cod ww, să descrie cât mai complet timpul care a dominat în perioada
considerată.
De exemplu, dacă în cursul acestei perioade, s-a produs o schimbare completă a condiţiilor de
timp, cifrele de cod pentru W1 și W2 trebuie astfel alese încât să descrie starea timpului care a fost înainte
de a începe starea timpului care este codificată prin ww. Cifra de cod pentru W2 se alege excluzând
fenomenul descris prin W1 . Dacă W1 şi ww acoperă întregul interval de timp, atunci pentru W2 se va utiliza
aceeaşi cifră de cod ca pentru W1.
SYNOPsect1-39
2. Dacă vremea nu a suferit schimbări în perioada pe trecut, astfel încât să poată fi utilizate cifre
diferite pentru W1 și W2 , aceeaşi cifră de cod va fi folosită atât pentru W1 , cât şi pentru W2.
3. Cifrele de cod 0, 1 şi 2 se folosesc când nu există fenomene semnificative. În acest caz, W1 şi

W2 vor avea aceeaşi valoare, care caracterizează toată perioada pe trecut (Ex. W1W2 = 00, W1W2 = 11,
W1W2 = 22).
– W1 şi/sau W2 = 0 se va folosi pentru cazurile în care norii nu au acoperit mai mult de jumătate din
bolta cerească (nebulozitatea nu a depăşit 4/8) în toată perioada considerată, sau cerul a fost
senin;
– W1 şi/sau W2 = 1 se va folosi atunci când în întregul interval de timp considerat, sau cel puţin într-
o parte a acestuia, cerul a avut un aspect schimbător, adică s-au produs înnorări şi înseninări
alternative, nebulozitatea oscilând în jurul valorii de 4/8;
– W1 şi/sau W2 = 2 se va folosi în cazurile când norii au acoperit mai mult de jumătate din bolta
cerului în tot intervalul considerat, adică nebulozitatea a fost mai mare de 4/8.
4. Furtunile de praf sau de nisip observate în intervalul considerat ca timp pe trecut, se codifică
prin cifra de cod W1 şi/sau W2 = 3.
5. Dacă în intervalul considerat timp pe trecut a existat ceață, se poate codifica prin W1 şi/sau W2
= 4. Atunci când în intervalul considerat au fost observate mai multe fenomene semnificative, alegerea şi
includerea cifrelor de cod se face în ordine numerică descrescătoare.
6. Dacă în intervalul considerat ca timp pe trecut, pâcla a determinat reducerea vizibilităţii orizontale
sub 1 km se codifică W1 şi/sau W2 = 4.
7. Pentru intervalul considerat ca timp pe trecut, ploaia se codifică prin W1 şi/sau W2 = 6, iar lapoviţa
prin W1 şi/sau W2 = 7. Atunci când în intervalul considerat au fost observate mai multe fenomene
semnificative, alegerea şi includerea cifrelor de cod se face în ordine numerică descrescătoare.
8. Ninsoarea, indiferent dacă a fost viscolită sau nu, zăpada grăunţoasă şi granulele de gheaţă
observate în intervalul considerat ca timp pe trecut, se codifică prin cifra de cod W1 şi/sau W2 = 7, conform
criteriilor de alegere şi includere în mesaj a cifrelor codului W1 și W2. Atunci când în intervalul considerat
au fost observate mai multe fenomene semnificative, alegerea şi includerea cifrelor de cod se face în
ordine numerică descrescătoare.
9. Aversele observate în intervalul considerat ca timp pe trecut se codifică prin cifra de cod W1
şi/sau W2 = 8, conform criteriilor de alegere şi includere în mesaj a cifrelor de cod W1 și W2. Atunci când în
intervalul considerat au fost observate mai multe fenomene semnificative, alegerea şi includerea cifrelor
de cod se face în ordine numerică descrescătoare.
10. Fenomenele orajoase observate în intervalul considerat ca timp pe trecut, indiferent
dacă au fost sau nu însoţite de precipitaţii se codifică prin cifra de cod W1 şi/sau W2 = 9.
11. În cazurile în care fenomenul orajos observat în cursul orei precedente a fost însoţit şi
de vijelie, se codifică W1 şi/sau W2 = 9
12. Dacă, pentru descrierea stării timpului pe trecut, putem alege mai multe cifre de cod,
vom lua pentru W1 cifra de cod cea mai mare dintre cifrele de cod respective. W2 se alege în acelaşi
mod ca W1 eliminând fenomenul descris prin W1.
13. Ordinea în care figurează W1 şi W2 în mesaj, nu este determinată de ordinea cronologică

a tipurilor de timp pe trecut.
Exemple:
Starea timpului în decursul celor şase ore care au precedat ora de observaţie GG (00, 06, 12 sau
18 UTC).
GG - 6 ore
SYNOPsect1-40
*) Nu s-a semnalat nici un fenomen meteorologic semnificativ, grupa 7wwW1W2 este omisă.
Indicatorul ix = 2 sau ix = 3, după caz.
14. Cifra de cod 3 se foloseşte pentru furtuna de nisip, de praf, transport de zăpadă (la sol sau la
înălţime) (ww = 30 ÷ 39) şi viscol (ww = 70 ÷ 90 şi grupa 929S8S’8 în Secţiunea 3).
Wa1Wa2 - starea timpului pe trecut, transmisă de către o staţie meteorologică automată.
COD 4531
Cifră
Semnificatia
de cod
0 Nu sunt fenomene semnificative
1 VIZIBILITATE REDUSĂ
2 Fenomene de transport, reducerea vizibilităţii
3 CEAŢĂ
4 PRECIPITAŢII
5 Burniţa
6 Ploaie
7 Ninsoare sau granule de gheaţă
8 Aversă sau precipitaţii intermitente
9 Oraj
NOTE:
1. Pentru codificarea stării timpului pe trecut cifrele de cod trebuie să fie astfel alese, încât
împreună cu cifra de cod wawa , să descrie cât mai complet timpul care a dominat în perioada considerată.
De exemplu, dacă în cursul acestei perioade, s-a produs o schimbare completă a condiţiilor de timp, cifrele
de cod pentru Wa1Wa2 trebuie astfel alese încât să descrie starea timpului care a fost de a începe starea
timpului care este codificată prin wawa. Cifră de cod pentru Wa2 se alege excluzând fenomenul descris prin
Wa1 . Dacă Wa1 şi wawa acoperă întregul interval de timp, atunci pentru Wa2 se va utiliza aceeaşi cifră de
cod ca pentru Wa1.
2. Dacă vremea nu a suferit schimbări în perioada pe trecut, astfel încât să poată fi utilizate cifre
diferite pentru Wa1Wa2 , aceeaşi cifră de cod va fi folosită atât pentru Wa1 cât şi pentru Wa2.
3. Cifrele de cod 0, 1 şi 2 se folosesc când nu există fenomene semnificative. În acest caz W a1 şi
Wa2 vor avea aceeaşi valoare, care caracterizează toată perioada pe trecut (Ex. Wa1 Wa2 = 00, Wa1Wa2 =
11, Wa1Wa2 = 22).
4. Dacă, pentru descrierea stării timpului pe trecut, putem alege mai multe cifre de cod, vom lua
pentru Wa1 cifra de cod cea mai mare dintre cifrele de cod respective. Wa2 se alege în acelaşi mod ca Wa1
eliminând fenomenul descris prin Wa1.
5. Complexitatea caracterizării vremii în acest tabel de cod creşte progresiv cu cifrele de cod. S-a
recurs la o astfel de descriere a vremii în scopul de a adapta nivelurile diferite de detectare a vremii de
care sunt capabile staţiile meteorologice automate. Staţiile meteorologice automate cu un nivel rudimentar
de detectare a tipurilor de vreme vor folosi cifrele de cod cele mai mici care indică o descriere generală
(fenomenele scrise cu litere mari).
6. Staţiile meteorologice automate care dispun de capacitate mai mare de selectare a fenomenelor
meteorologice vor folosi cifre mari de cod (peste 4) pentru a indica descrieri mai detaliate.
SYNOPsect1-41
2.11. Grupa 8NhCLCMCH

Norii sunt indicatori preţioşi ai unor procese termodinamice dominante din atmosferă, care au
determinat apariţia şi dezvoltarea lor, iar diferitele asociaţii noroase sunt caracteristice pentru perturbaţiile
sau formele barice care determină stările şi schimbările vremii. Pentru aceste motive, cea mai mare parte
din datele rezultate din observaţiile asupra norilor se codifică şi se transmit în două din cele cinci secţiuni
ale mesajului sinoptic, conform codului FM 12 SYNOP; astfel în Secţiunea 1, simbolurile CL , CM , CH ,
semnifică în ordine genurile şi principalele specii de nori inferiori, mijlocii şi superiori, observaţi deasupra
nivelului staţiei meteorologice, iar în Secţiunea 4, C' şi Ct semnifică cele zece genuri de nori observaţi
sub nivelul staţiilor meteorologice de munte (acolo unde este cazul) şi caracteristicile dominante ale
suprafeţei lor superioare.
Codificarea propriu-zisă se face conform tabelelor de cod SYNOP corespunzătoare simbolurilor
respective, după metodologia expusă în continuare.
Este de reţinut că cifrele din aceste tabele de cod SYNOP corespund atât genurilor şi speciilor de
nori consideraţi individual sau din punct de vedere evolutiv, cât şi unor asociaţii noroase care determină
anumite aspecte caracteristice ale cerului.
Cele trei tabele de cod SYNOP (0513, 0515, 0509) au fost astfel concepute încât observatorul să
aibă posibilitatea ca prin cel mult trei cifre de cod să descrie cât mai complet şi corect norii existenţi la cele
trei etaje în momentul observaţiei. Alegerea corectă a cifrelor de cod corespunzătoare implică pe de o
parte observarea cerului considerat în ansamblul său, iar pe de altă parte supravegherea practic
permanentă a stării cerului sau a evoluţiei norilor. Prima din aceste două condiţii decurge din faptul că,
destul de frecvent, observatorul se găseşte în situaţia de a recunoaşte foarte uşor aspectul general al
cerului în ansamblul său, însă nu poate identifica cu aceeaşi uşurinţă formele noroase care determină
aspectul respectiv; a doua condiţie decurge din faptul că, în majoritate cifrele de cod din tabelele respective
specifică şi unele elemente de evoluţie sau dezvoltare a anumitor nori consideraţi individual sau în raport
cu nebulozitatea lor. Practic, supravegherea continuă a stării cerului este necesară în special în situaţiile
în care aspectul cerului este confuz şi formele noroase observate sunt forme de tranziţie, situaţii în care,
pentru o codificare corectă, observatorul trebuie să cunoască şi formele caracteristice anterioare, din care
au provenit norii existenţi în momentul observaţiei; în plus, această procedură mai este utilă şi pentru
alegerea corectă a cifrelor de cod care caracterizează starea timpului în momentul observaţiei (ww), atât
în cazurile în care această caracterizare se face numai pe baza evoluţiei norilor în cazul orei precedente,
cât şi în unele cazuri în care se observă fenomene generate de nori, însă norii respectivi sunt dificil de
identificat.
Întrucât codul FM 12 SYNOP nu permite decât folosirea unei singure cifre de cod pentru fiecare
etaj de nori în parte, observatorul se găseşte frecvent în situaţia mai dificil de rezolvat din punct de vedere
al codificării, în care pe cer sunt identificaţi nori de genuri diferite sau chiar de acelaşi gen, însă de specii
diferite, situaţi în limitele aceluiaşi etaj, care implică posibilitatea folosirii mai multor cifre de cod; în
asemenea cazuri, observatorul trebuie să aleagă o singură cifră de cod prin care să descrie cât mai
corect posibil formele caracteristice de nori şi aspectele evolutive dominante pentru fiecare etaj în
parte. Singurul criteriu de codificare aplicabil în asemenea situaţii rămâne alegerea cifrei de cod în ordinea
de prioritate a formaţiilor noroase, stabilită în tabelele de cod SYNOP, în funcţie de dezvoltare şi evoluţie;
astfel, conform acestui principiu, se va folosi întotdeauna cifra de cod cea mai mare, aplicabilă la norii
existenţi în momentul observaţiei în etajele respective.
Această grupă conţine informaţii despre genurile de nori şi despre nebulozitatea norilor inferiori,
iar dacă aceștia sunt absenți, a norilor mijlocii (nebulozitatea parțială).
Această grupă este omisă în următoarele cazuri:
a) Dacă nu sunt nori pe bolta cerului (N=0);
b) Atunci când norii sunt invizibili din cauza unor fenomene care reduc vizibilitatea orizontală şi
verticală (ceaţă, întuneric, transport de praf sau nisip, zăpadă viscolită etc), N se cifrează cu cifra 9 şi
grupa 8NhCLCMCH nu se mai include în mesajul codificat SYNOP.
c) Grupa este de asemenea omisă din mesajele de observaţie care provin de la staţiile
meteorologice automate (fără personal) care nu dispun de echipamentul necesar pentru a semnala aceste
date şi în acest caz N =/ (bară oblică).
d) Navele care efectuează observaţii asupra norilor vor include în mesajul SHIP aceste observaţii.
8 - cifră de control.
Nh - Nebulozitatea parţială a norilor (porţiunea din bolta cerului) acoperită de toţi norii CL prezenţi
SYNOPsect1-42
sau în lipsa norilor CL , de toţi norii CM prezenţi; se codifică după acelaşi cod ca şi N (cod 2700).
NOTE:
1. Dacă pe bolta cerului există numai nori CL , prin Nh se codifică nebulozitatea tuturor norilor CL
prezenţi (Stratocumulus, Stratus, Cumulus şi Cumulonimbus).
2. Dacă în momentul observaţiei lipsesc nori CL însă se observă nori CM prin Nh se codifică
nebulozitatea tuturor norilor CM prezenţi.
3. Dacă nebulozitatea norilor CL este neînsemnată, sub o optime, dar există nori CM în cantitatea
mai mare, atunci în mesajă prin Nh se codifică nebulozitatea norilor CM.
4. Dacă în momentul observaţiei lipsesc atât norii CL , cât şi norii CM , dar sunt nori CH atunci Nh va
fi codificat cu cifra 0.
5. Când prin ceaţă sau în prezenţa altor fenomene analoage (furtuni de praf, furtuni de nisip sau
zăpadă viscolită, suspensii de fum la înălţime, pulberi, etc.), cerul este vizibil, adică se observă nori al
căror gen şi nebulozitate se poate aprecia, Nh se codifică ca şi când ceaţa sau fenomenele respective nu
ar exista.
6. Dacă în norii, a căror nebulozitate este indicată prin Nh, sunt incluse şi trene de condensare,
atunci în valoarea atribuită lui Nh se va ţine seama şi de trenele de condensare. Trenele de condensare
care se împrăştie repede, nu se codifică.
7. În cazurile în care prezenţa unei pânze continue de nori situate la un nivel mai jos nu permite
observarea şi identificarea altor nori existenţi deasupra ei, pentru literele simbolice corespunzătoare
etajului sau etajelor respective (CM şi/ sau CH) se foloseşte semnul / (bară oblică).
CL - Norii care aparţin genurilor Stratocumulus, Stratus, Cumulus şi Cumulonimbus. Se

codifică după tabela de cod 0513:
COD 0513
Cifră
de Specificaţii tehnice Specificaţii detaliate
cod
Nu sunt nori Stratus, Stratocumulus, Cumulus
0 Nu sunt nori CL
sau Cumulonimbus
Norii Cumulus cu slabă dezvoltare verticală şi
Cumulus humilis sau Cumulus fractus, alţii care par plati (turtiţi) sau Cumulus destrămaţi, alţii
1
decât cei de timp rău*1) decât cei de timp rău*)
Cumulus având dezvoltare verticală moderată

Cumulus mediocris sau Cumulus
sau puternică, în general, cu protuberanţe
congestus cu sau fără Cumulus din
(înmuguriri) în formă de turnuri sau de cupolă
2 speciile humilis sau fractus, sau
însoţiţi sau nu de alţi Cumulus sau Stratocumulus,
Stratocumulus, toţi având bazele lor la
toţi având bazele la acelaşi nivel.
acelaşi nivel
Cumulonimbus ale căror vârfuri au pierdut cel
puţin parţial claritatea contururilor lor, dar care nu
Cumulonimbus calvus cu sau fără
3 sunt nici în mod clar fibroşi (cirriformi) nici în formă
Cumulus, Stratocumulus sau Stratus
de nicovală; de asemenea, pot fi prezenţi alţi
Cumulus, Stratocumulus sau Stratus
Stratocumulus ce s-au format prin etalarea
(lăţirea) norilor Cumulus; norii Cumulus pot fi
4 Stratocumulus cumulogenitus
deopotrivă prezenţi (se pot observa concomitent)
5 Stratocumulus, alţii decât Stratocumulus Stratocumulus, care nu provin din etalarea norilor
1 Expresia “timp rau” se refera la conditiile specifice precipitatiilor, atât in timpul lor, cât si inainte de producere si
*)
imediat dupa incetarea acestora.

SYNOPsect1-43
Cifră
de Specificaţii tehnice Specificaţii detaliate
cod
cumulogenitus Cumulus
Norii Stratus sub formă de pânza sau pătură mai
Stratus nebulosus sau Stratus fractus, alţii mult sau mai puţin continuă, sau în fâşii
6
decât cei de timp rău *) destrămate, ori împreună, însă fără a fi nori
Stratus fractus de timp rău*).
Stratus fractus sau Cumulus fractus de
Stratus fractus de timp rău*) sau Cumulus fractus
timp rău*), ori împreună (pannus) situaţi,
7 de timp rău*) ori împreună (pannus) situaţi, în
în general, sub un Altostratus sau sub
general, sub un Altostratus sau un Nimbostratus
Nimbostratus
Cumulus şi Stratocumulus, alţii decât cei formaţi
Cumulus şi Stratocumulus, alţii decât
prin etalarea norilor Cumulus; baza norilor
8 Stratocumulus cumulogenitus (a căror
Cumulus la nivel diferit celui al norilor
baze sunt situate la niveluri diferite)
Stratocumulus
Cumulonimbus, a cărui parte superioară este în
Cumulonimbus capillatus (adesea cu mod net fibroasă (cirriforma), adesea în formă de
nicovală) cu sau fără Cumulonimbus nicovală; însoţit sau nu de cumulonimbus fără
9
calvus, Cumulus, Stratocumulus, Stratus nicovală sau fără partea superioară fibroasă, de
sau pannus nori Cumulus, Stratocumulus, Stratus sau
pannus.
Norii Stratocumulus, Stratus, Cumulus şi
Norii CL invizibili ca urmare a întunericului, Cumulonimbus sunt invizibili din cauza
/ ceţii, transportului de praf, de nisip sau a întunericului, prezenţei ceţii, transportului de praf,
altor fenomene analoage. nisip ori ca urmare a prezenţei altor fenomene
analoage.
N O T E:
1. Dacă în momentul observaţiei, pe bolta cerului există diferiţi nori CL , codificarea acestora prin
litera simbolică CL se face în următoarea ordine de prioritate, indiferent de nebulozitatea lor: 9, 3, 4, 2, 8,
1, 5, 6, 7.
Exemple:
- atunci când pe cer se observă nori Cumulonimbus, asociaţi cu alţi nori din genurile Stratocumulus, Stratus
sau Cumulus, pentru CL, respectiv pentru norii etajului inferior se va folosi cifra de cod CL = 9 sau CL =
3, după caz.
- dacă, în lipsa norilor Cumulonimbus, pe cer se observă nori Stratocumulus proveniţi din etalarea norilor
Cumulus, asociaţi sau nu cu nori Cumulus (chiar Cumulus congestus), pentru CL se va folosi cifra de
cod 4, pentru a semnala prin aceasta începerea proceselor de involuţie sau destrămare a norilor
cumuliformi formaţi în timpul zilei în procesele termoconvective.
2. Dacă prin ceaţă sau alt fenomen, cerul este parţial vizibil, atunci CL se codifică cu cifra de cod
care corespunde norilor ce se observă, iar partea invizibilă a cerului nu se ia considerare.
3. Dacă nebulozitatea norilor CL este neînsemnată (sau sub o optime) însă există nori CM cu o
nebulozitatea mai mare, atunci în mesaj se cifrează CL = 0.
4. În cazul în care pe bolta cerului se observă nori destrămaţi de timp rău (pannus), codificaţi prin
CL = 7 care acoperă aproape în întregime cerul, iar deasupra lor se află o pânza de nori Nimbostratus care
acoperă complet cerul, atunci pentru Nh se va folosi cifra 7 şi nu 8, iar pentru CL , cifra de cod 7.
5. În cazul în care norii destrămaţi de timp rău se sudează între ei, formând o pânza continuă, care
acoperă în întregime bolta cerului, Nh se va codifica 8, iar CL = 7. Dacă norii Nimbostratus care acoperă
în întregime bolta cerului nu sunt dublaţi de nori destrămaţi, de timp rău (pannus), atunci Nh = 8 iar CL =
0, genul norilor urmând să se codifice la CM.
Metodologia de codificare, expusă în continuare conform Manualului WMO-No.407, reprezintă de

fapt o detaliere a tabelelor de cod SYNOP corespunzătoare simbolurilor din schema mesajului SYNOP.
SYNOPsect1-44
Pentru uniformitate, textul explicativ pentru fiecare cifră de cod în parte este structurat pe
următoarele puncte:
a) specificaţie tehnică;
b) specificaţie uzuală;
c) comentariu, care explică pe larg semnificaţiile tehnică şi uzuală a respectivei cifre de cod dând
informaţii mai ample asupra aspectului şi evoluţiei norilor consideraţi;
d) instrucţiuni de codificare, prin care se indică procedura de alegere a cifrei de cod ce trebuie
folosită atunci când norii ce corespund specificaţiei considerate sunt asociaţi şi cu alţi nori;
e) instrucţiuni complementare, care completează uneori informaţiile ce nu au putut fi inserate în
paragrafele precedente.
În paragrafele următoare această notare prin litere, a precizărilor şi detalierii instruc-ţiunilor
de codificare, va păstra aceeaşi ordine.
La sfârşitul acestui capitol sunt schematizate în trei tablouri-ghid procedurile de alegere corectă a
cifrelor de cod SYNOP, pentru fiecare etaj de nori în parte.
CL = 0
a) Pe cer nu se observă nori din genurile etajului inferior.
b) Pe cer nu se observă nori Stratocumulus, Stratus, Cumulus sau Cumulonimbus.
CL = 1
a) Nori Cumulus humilis sau/şi Cumulus fractus, alţii decât cei de timp rău (timp rău se referă la
condiţiile care există în general în timpul şi imediat înainte şi după precipitaţii).
b) Nori Cumulus cu o dezvoltare slabă pe verticală şi aparent turtiţi (aplatizaţi) şi/sau Cumulus
destrămaţi, alţii decât cei de timp rău .
c) Cifrei de cod CL = 1 îi corespund următorii nori:
(i) Cumulus în stadiul iniţial de formare ori în ultimele lor faze de risipire;
(ii) Cumulus complet formaţi, însă destrămaţi de un vânt destul de puternic şi suficient
de turbulent. Aceşti nori destrămaţi sunt net separaţi între ei şi în general au o culoare
albă; Deosebirea între aceşti nori şi Cumulus fractus de timp rău este indicată în
paragraful c) al specificării CL= 7 şi în subcapitolul Descrierea norilor;
(iii) Cumulus complet formaţi, care au baze orizontale bine delimitate, o formă turtită ori
dezumflată sau prezintă vârfuri puţin rotunjite însă fără aspect de conopidă.
d) Dacă pe cer nu sunt nori Stratocumulus situaţi la un alt nivel, nici un fel de nor Cumulonimbus
sau Stratocumulus cumulogenitus, însă dacă cel puţin unul dintre norii Cumulus prezenţi are
caracteristicile speciilor mediocris sau congestus, se codifică, CL = 2.
Dacă simultan există nori Cumulonimbus — se codifică, după caz, CL= 3 sau CL= 9.
Dacă în lipsa norilor Cumulonimbus, se observă însă Stratocumulus cumulogenitus, se codifică
CL= 4.
Dacă împreună cu norii Cumulus humilis şi Cumulus fractus există şi alţi nori din etajul inferior
(CL), care nu sunt Stratocumulus situaţi la alt nivel, Cumulonimbus, Cumulus congestus sau
mediocris, ori Stratocumulus cumulogenitus, iar norii Cumulus humilis sau fractus nu sunt
predominanţi printre norii inferiori existenţi, atunci se codifică, după caz, CL= 5, 6 sau 7.
Cumulus humilis şi Cumulus fractus sunt consideraţi ca predominanţi, dacă nebulozitatea norilor
CL= 5, CL= 6 sau CL= 7 este mai mică decât nebulozitatea tuturor norilor CL= 1 existenţi.
Dacă în lipsa norilor Cumulonimbus şi Stratocumulus cumulogenitus se observă nori
Stratocumulus, alţii decât cumulogenitus, care au bazele lor la un nivel diferit de cel al norilor
Cumulus observaţi, se codifică CL= 8.
CL = 2
a) Nori Cumulus mediocris sau Cumulus congestus, însoţiţi sau nu de Cumulus humilis ori fractus,
cu sau fără nori Stratocumulus, toţi norii având bazele situate la acelaşi nivel.
b) Nori Cumulus cu extindere moderată sau puternică pe verticală, în general cu înmuguriri şi
protuberanţe în formă de cupole ori turnuri, însoţiţi sau nu de alţi nori Cumulus sau Stratocumulus,
toţi norii observaţi având bazele lor la acelaşi nivel.
SYNOPsect1-45
c) Norii corespunzători cifrei de cod CL= 2 sunt Cumulus mediocris şi Cumulus congestus. Atunci
când este vânt moderat sau puternic, aceşti nori au baza neuniformă şi pe alocuri pot fi
destrămaţi. În regiunile de la latitudinile mijlocii, în zilele călduroase şi cu tendinţă orajoasă şi de
asemenea frecvent la latitudini joase (zona alizeelor) norii Cumulus aparţin, în general, speciei
congestus. Au baza orizontală bine delimitată, iar partea superioară înmugurită — cu aspect de
conopidă; aceşti nori se prezintă atât sub formă de turnuri, cât şi sub forma unei mase complexe
de protuberanţe. Când Cumulus congestus sunt puternic dezvoltaţi, din ei pot să cadă uneori
precipitaţii sub formă de aversă (picături mari şi rare sau fulgi mari de zăpadă) şi de scurtă durată.
d) Prezenţa norilor Cumulus mediocris sau congestus pe bolta cerească exclude folosirea cifrelor
de cod CL= 1 , 5, 6 şi 7.
Dacă în acelaşi timp se observă şi Cumulonimbus se va folosi cifra de cod CL= 3 sau CL= 9, după
caz. Dacă norii Cumulonimbus lipsesc, însă se observă Stratocumulus cumulogenitus, se va
codifica CL= 4.
Atunci când nu există nori Cumulonimbus şi Stratocumulus cumulogenitus, însă se observă nori
Stratocumulus, alţii decât cumulogenitus, care au baza la un nivel diferit de cel al norilor Cumulus
congestus sau mediocris, se va codifica CL= 8.
e) Concomitent cu norii Cumulus mediocris şi în special cu Cumulus congestus, se pot observa pe
cer Cirrus spissatus (CH = 3); mai frecvent sunt însoţiţi de nori Altocumulus cumulogenitus formaţi
prin etalarea norilor Cumulus (CM = 6). Se întâmplă uneori ca protuberanţele norilor
Stratocumulus castellanus să se dezvolte foarte repede şi să atingă stadiul de nori Cumulus
mediocris sau Cumulus congestus. În această situaţie, se codifică CL = 2 şi nu CL = 5. O evoluţie
asemănătoare se poate întâlni şi la norii Altocumulus castellanus, în care caz se codifică cu CL=
2 şi nu CM = 8.
CL = 3
a) Nori Cumulonimbus calvus cu sau fără nori Cumulus, Stratocumulus sau Stratus.
b) Nori Cumulonimbus ale căror vârfuri şi-au pierdut cel puţin parţial claritatea contururilor, însă
acestea nu au devenit nici fibroase (cirriforme) şi nici nu au formă de nicovală.
Pe cer pot exista în acelaşi timp şi nori Cumulus, Stratocumulus sau Stratus.
c) Caracteristic este faptul că nici un nor Cumulonimbus existent pe cer nu a atins încă stadiul de
Cumulonimbus capillatus. Norii Cumulonimbus calvus provin din evoluţia norilor Cumulus
congestus şi, de regulă, îşi continuă dezvoltarea până la stadiul de Cumulonimbus capiIlatus,
constituind un stadiu tranzitoriu între Cumulus congestus şi Cumulonimbus capillatus.
Norii Cumulonimbus calvus se deosebesc pe de o parte de Cumulus congestus prin faptul că
aspectul de conopidă bine conturat, specific zonei superioare a norului Cumulus congestus a
dispărut cel puţin parţial, iar pe de altă parte se deosebesc de Cumulonimbus capiIlatus, deoarece
nici o parte a zonei lor superioare nu prezintă încă un aspect net fibros sau striat, sau o dezvoltare
în formă de nicovală, panaş sau plete vaste.
d) Dacă pe cer se observă nori Cumulonimbus, nu se vor folosi cifrele de cod CL = 1, 2, 4, 5, 6, 7 şi
8. Din momentul în care cel puţin o parte dintr-un nor Cumulonimbus existent pe cer, prezintă
aspect net fibros sau striat, se va codifica CL = 9.
e) Uneori, partea netedă a norului Cumulonimbus calvus poate fi mascată de noi domuri create de
noi curenţi convectivi ascendenţi, cu toate că temporar masa noroasă capătă aspectul unui
Cumulus congestus, aceasta trebuie considerată în continuare Cumulonimbus calvus şi se va
codifica CL= 3.
CL = 4
a) Nori Stratocumulus cumulogenitus.
b) Nori Stratocumulus formaţi prin etalarea norilor Cumulus; pe cer pot fi de asemenea prezenţi şi
nori Cumulus.
c) Norii Stratocumulus cumulogenitus provin cel mai frecvent din etalarea norilor Cumulus, care ating
un strat de aer stabil; atunci când acest strat este foarte stabil, curenţii ascendenţi se opresc şi
masa noroasă se etalează în ansamblu. Uneori, stratul stabil nu opreşte complet mişcările
ascendente şi, în acest caz, după o etalare temporară norii Cumulus îşi reiau, cel puţin local,
SYNOPsect1-46
dezvoltarea deasupra stratului stabil. De aceea, norii Stratocumulus cumulogenitus pot fi

observaţi la orice nivel situat între baza şi vârful norilor Cumulus. Observatorul trebuie deci să
facă deosebirea între norii Stratocumulus cumulogenitus veritabili şi Stratocumulus străpunşi de
norii Cumulus.
Pentru aceasta se reaminteşte că transformarea norilor Cumulus în Stratocumulus cumulogenitus
se produce ca un proces continuu, care se caracterizează prin lăţirea progresivă a norilor
Cumulus, pe măsură ce ei se apropie de nivelul de etalare. În cazul norilor Stratocumulus pree-
xistenţi şi străpunşi de Cumulus, aceştia din urmă nu se lăţesc pe măsură ce se apropie de pânza
de Stratocumulus ci, din contră, determină o subţiere a stratului sau chiar spaţii libere inelare în
jurul coloanelor cumuliforme care pătrund în masa de Stratocumulus. Stratocumulus
cumulogenitus se mai pot forma şi prin etalarea regiunii superioare a norilor Cumulus sub efectul
unei puternice variaţii a vântului cu altitudinea.
O formă particulară de Stratocumulus cumulogenitus se observă, frecvent, seara (la apusul
Soarelui), când convecţia încetează şi vârfurile înmugurite ale norilor Cumulus se turtesc. Atunci
norii capătă aspect de bancuri de Stratocumulus şi sunt frumos coloraţi de razele Soarelui care
apune şi le luminează în special relieful bazei.
d) Prezenţa norilor Stratocumulus cumulogenitus exclude folosirea cifrelor de cod CL = 1, 2, 5, 6, 7
şi 8. Dacă concomitent cu ei se observă şi Cumulonimbus, se codifică CL = 3 sau CL = 9, după
caz.
e) Stratocumulus cumulonimbogenitus, care seamănă foarte bine cu Stratocumulus cumulo-genitus,
trebuie codificaţi cu CL = 3 sau 9, atât timp cât pe cer se mai observă nori Cumulonimbus; după
dispariţia totală a norilor din care au provenit, prezenţa norilor Stratocumulus cumulonimbogenitus
se cod ifică CL = 4.
Dacă sub o pătură de nori Stratocumulus preexistenţi, alţii decât cumulogenitus, se formează şi
se dezvoltă nori Cumulus ale căror vârfuri, fără să se etaleze, pătrund sau străpung pânza de
nori Stratocumulus, atunci se codifică CL = 8.
CL = 5
a) Nori Stratocumulus, alţii decât Stratocumulus cumulogenitus ori cumulonimbogentius.
b) Nori Stratocumulus care nu s-au format prin etalarea norilor Cumulus.
c) Norii corespunzători cifrei de cod CL = 5 sunt situaţi la unul sau mai multe niveluri. În general, ei
formează pături cenuşii sau albicioase, având aproape întotdeauna părţi întunecate; sunt
constituiţi din elemente destul de mari, cu aspect de dale, rulouri etc, separate ori unite între ele.
Variaţia vântului cu altitudinea şi turbulenţa imprimă pe alocuri norilor Stratocumulus un aspect
destrămat. Uneori din aceşti nori cad precipitaţii a căror intensitate este întotdeauna slabă. Norii
Stratocumulus castellanus se codifică tot cu cifra de cod CL= 5.
d) Dacă pe cer nu sunt nori Cumulus situaţi la un alt nivel, Cumulonimbus, Cumulus congestus sau
mediocris şi nici Stratocumulus cumulogenitus, iar norii Stratocumulus (nu cumulogenitus) nu
predomină printre norii CL existenţi, atunci se codifică CL= 1 ,6 sau 7 după caz (se consideră că
norii Stratocumulus, alţii decât cumulogenitus, nu sunt predominanţi atunci când nebulozitatea
norilor codificabili cu CL = 1, 6 sau 7 este mai mare decât cea a norilor Stratocumulus); când pe
cer sunt observaţi şi nori Cumulonimbus, se codifică CL = 3 sau CL = 9, după caz, iar dacă sunt
Stratocumulus cumulogenitus se codifică CL = 4.
Dacă pe cer nu sunt nori Cumulonimbus sau Stratocumulus cumulogenitus, însă se observă nori
Cumulus cu baza la un alt nivel decât al norilor Stratocumulus (alţii decât Stratocumulus
cumulogenitus), atunci se codifică CL=8.
Dacă pe cer sunt nori Cumulus, nu Cumulonimbus şi nici Stratocumulus cumulogenitus,
Cumulus mediocris sau congestus, care au baza la acelaşi nivel cu cel al norilor
Stratocumulus, se codifică CL = 2.
e) Când norii Stratocumulus castellanus se dezvoltă, astfel încât protuberanţele lor ating
stadiul de Cumulus mediocris sau congestus, atunci nu se codifică CL = 5 ci CL = 2.
Norii Stratocumulus, alţii decât cumulogenitus, pot fi frecvent fragmentaţi în bancuri, care trebuie
cifrate de asemenea CL = 5; observatorul va avea grijă să nu confunde aceste bancuri noroase
cu cele formate prin etalarea norilor Cumulus sau Cumulonimbus, pentru care cifrarea respectivă
nu se poate aplica.
SYNOPsect1-47
Uneori, stratul de nori Stratocumulus are un aspect ameninţător, iar pe alocuri baza lor nu mai
este clară (netă) ceea ce indică transformarea acestor nori în Nimbostratus.
Dacă transformarea stratului este totală pe o regiune întinsă şi nu se mai observă nici o urmă de
structuri în elemente, atunci această parte a stratului noros se consideră că aparţine genului
Nimbostratus şi se codifică prin cifra corespunzătoare din codul CM (CM = 2).
CL = 6
a) Nori Stratus nebulosus sau/şi Stratus fractus, alţii decât de timp rău.
b) Nori Stratus în pânze sau straturi mai mult sau mai puţin continue ori destrămate.
c) Stratus nebulosus codificat cu CL = 6 în general se prezintă sub formă de strat unic cu baza destul
de uniformă şi este cenuşiu; uneori poate fi însă întunecat şi cu aspect ameninţător. Tot cu C L =
6 se codifică şi norii Stratus fractus, care constituie un stadiu de tranziţie în cursul formării ori
destrămării unei pânze de nori Stratus.
Deosebirile dintre Stratus fractus (obişnuiţi) şi Stratus fractus pannus de timp rău sunt expuse în
comentariul (c) referitor la specificarea CL = 7. Atunci când se observă nori Stratus fractus sub o
pânză de Stratus nebulosus, ei pot fi, ori fragmente care se ataşează la baza stratului principal
atunci când acesta din urmă este în curs de îngroşare, sau fragmente detaşate din baza stratului
principal, atunci când acesta din urmă este pe cale de destrămare.
d) Dacă pe cer nu sunt nori Cumulonimbus, Cumulus mediocris sau congestus, Stratocumulus
cumulogenitus sau Stratocumulus (nu cumulogenitus) asociaţi cu nori Cumulus care au baza la
un alt nivel, iar norii Stratus nu sunt predominanţi printre norii inferiori existenţi în momentul ob-
servaţiei, atunci se va codifica CL = 1, 5 sau 7, după caz (CL = 6 sunt nepredominanţi, dacă
nebulozitatea unuia dintre norii CL = 1, 5 sau 7 este mai mare decât cea a norilor Stratus
observaţi).
Dacă pe cer nu se observă nori Cumulonimbus, Stratocumulus cumulogenitus sau Stratocumulus
asociaţi cu nori Cumulus care au baza la alte niveluri, însă există Cumulus mediocris sau
congestus, atunci se va codifica CL = 2. Dacă simultan se observă CumuIonimbus, se va codifica
CL = 3 sau 9, după caz.
Dacă pe cer se observă numai Stratocumulus cumulogenitus se foloseşte cifra de cod CL = 4;
dacă simultan cu norii Stratus se observă şi nori Cumulus şi Stratocumulus, alţii decât
cumulogenitus, care au bazele la niveluri diferite, atunci se codifică CL = 8.
CL = 7
a) Nori Stratus fractus şi/sau Cumulus fractus de timp rău (pannus).
b) Norii Stratus fractus şi/sau Cumulus fractus, de obicei sunt situaţi sub norii Altostratus sau
Nimbostratus.
c) Norii Stratus fractus sau Cumulus fractus de timp rău apar frecvent sub un nor Altostratus a cărui
bază coboară, sau sunt situaţi dedesubtul unui nor Nimbostratus. De regulă, ei devin din ce în ce
mai numeroşi şi se unesc între ei formând o pătură mai mult sau mai puţin continuă. De cele mai
multe ori, aceste fragmente destrămate de nori par întunecate sau au o culoare cenuşie închisă
care se detaşează pe fondul cenuşiu mai deschis al bazei pânzei noroase situate deasupra lor,
vizibilă adesea prin spărturile ori intervalele din pătura de pannus.
Fragmente destrămate de nori Stratus fractus ori Cumulus fractus de timp rău apar destul de
frecvent şi sub baza norilor Cumulonimbus sau Cumulus din care cad precipitaţii. În acest caz, se
codifică CL = 3 ori CL = 9, după caz.
Norii de tip pannus, chiar atunci când acoperă în întregime cerul, se deosebesc de norii Stratus
nebulosus şi de norii Stratocumulus, prin aspectul destrămat al bazei lor şi de asemenea prin
tendinţa evidentă de unire a fragmentelor între ele.
Observatorul trebuie să acorde mare atenţie deosebirilor care există, de pe o parte, între norii
Stratus fractus şi Cumulus fractus corespunzători specificării CL = 7, iar pe de altă parte între norii
Stratus fractus corespunzători specificării CL = 6 si Cumulus fractus care se codifică CL = 1.
Deosebirea între aceşti nori se poate face astfel:
– Norii Stratus fractus care se codifică CL=7 sunt întotdeauna asociaţi cu nori de un alt gen; ei
sunt în general numeroşi, aparent întunecaţi şi se detaşează prin aspectul lor cenuşiu închis
pe fondul cenuşiu mai deschis al bazei norilor situaţi deasupra. Aceşti nori prezintă aproape
SYNOPsect1-48
întotdeauna un caracter de instabilitate, se deplasează în general cu viteză mare, iar forma lor
evoluează rapid. De obicei, aceşti nori sunt însoţiţi de precipitaţii.
– Norii Stratus fractus corespunzători specificării CL=6 se pot observa singuri; în acest caz, ei au
un aspect cenuşiu, atunci când sunt observaţi în direcţia Soarelui, însă au culoare albă când
sunt observaţi în direcţia opusă Soarelui; ei seamănă cu norii destrămaţi (de tip pannus), care
se codifică CL=7, atunci când se detaşează pe fondul altor nori situaţi deasupra lor, ca de
exemplu pe o pânză continuă de Stratus nebulosus, însă se deosebesc de aceştia prin faptul
că norii Stratus fractus codificaţi cu CL=6 nu sunt însoţiţi de precipitaţii.
– Norii Cumulus fractus corespunzători specificării CL=7 sunt întotdeauna asociaţi cu nori de un
alt gen; ei sunt în general numeroşi, aparent întunecaţi şi au un aspect cenuşiu închis, prin
care se detaşează pe fondul cenuşiu mai deschis al bazei norilor situaţi deasupra lor. Ca şi
norii Stratus fractus care se codifică CL=7, norii Cumulus fractus de timp rău prezintă aproape
întotdeauna un anumit caracter de instabilitate. Aceşti nori sunt adesea însoţiţi de precipitaţii.
– Norii Cumulus destrămaţi (Cumulus fractus) care se codifică CL=1 se observă de cele mai multe
ori singuri şi detaşaţi în mod net unii de alţii. Ei sunt caracterizaţi prin culoarea lor albă,
aproape strălucitoare atunci când sunt observaţi în partea opusă Soarelui; dacă sunt observaţi
în direcţia Soarelui, prezintă umbre proprii. Aceşti nori apar în mod frecvent atunci când la
nivelul lor există vânt destul de puternic şi turbu lent.
d) În cazul în care, printre norii observaţi în etajul inferior nu există nori Cumulonimbus, Cumulus
congestus sau mediocris, Stratocumulus cumulogenitus, Stratocumulus alţii decât cumulogenitus
asociaţi cu norii Cumulus ce au baza la alt nivel, iar norii pannus nu sunt predominanţi printre norii
CL, atunci se va codifica CL = 1, 5 sau 6, după caz. În cazul în care există nori Cumulus mediocris
sau congestus, se va codifica CL = 2.
Dacă sunt prezenţi nori Stratocumulus cumulogenitus, atunci se va codifica CL = 4.
Dacă sunt nori Cumulus şi Stratocumulus, alţii decât cumulogenitus, care au bazele la niveluri
diferite, atunci se foloseste cifra de cod CL = 8.
Prezenţa norilor Cumulonimbus implică codificarea CL = 3 sau 9, după caz.
CL = 8
a) Nori Cumulus şi Stratocumulus, alţii decât Stratocumulus cumulogenitus, cu bazele la niveluri
diferite.
b) Nori Cumulus şi Stratocumulus care nu s-au format prin etalarea norilor Cumulus. Baza norilor
Cumulus se află la un nivel diferit faţă de aceea a norilor Stratocumulus, de obicei fiind situată
mai jos.
c) Cifra de cod CL=8 se foloseşte atunci când norii Cumulus se formează sub un strat, o pânză sau
bancuri de nori Stratocumulus. Norii Cumulus pot pătrunde, mai mult sau mai puţin în pânza de
nori Stratocumulus sau pot chiar să-i străpungă. în asemenea cazuri, norii Cumulus nu se
etalează şi nu se transformă în Stratocumulus cumulogenitus.
Cifrarea CL=8 se va folosi şi atunci când norii Cumulus sunt observaţi deasupra norilor
Stratocumulus.
d) Prezenţa simultană a norilor Cumulus şi Stratocumulus (alţii decât cumulogenitus) cu bazele la
niveluri diferite, exclude folosirea cifrelor de cod CL = 1, 2, 5, 6 şi 7.
Dacă se observă concomitent cu aceşti nori şi nori Cumulonimbus, se va codifica CL = 3 sau 9,
după caz. Dacă norii Cumulonimbus lipsesc, însă se observă nori Stratocumulus cumulogenitus,
atunci se va codifica CL = 4.
CL = 9
a) Nori Cumulonimbus capiIlatus (adesea cu nicovală), cu sau fără nori Cumulonimbus calvus,
Cumulus, Stratocumulus, Stratus ori pannus.
b) Nori Cumulonimbus cu partea superioară net fibroasă (cirriformă) şi care adesea se lăţeşte în
formă de nicovală, însoţiţi sau nu de nori Cumulonimbus fără nicovală sau fără partea superioară
fibroasă, de nori Cumulus, Stratocumulus, Stratus sau pannus.
SYNOPsect1-49
c) Norii Cumulonimbus capiIlatus provin din evoluţia norilor Cumulonimbus calvus, CL = 3. Ei diferă
de aceştia din urmă prin aspectul exterior al părţii lor superioare, care are o structură net fibroasă
sau striată, adesea cu aspect de nicovală sau de panaş, ori de plete vaste; Cumulonimbus calvus
nu are nici o parte fibroasă sau striată.
Dintre numeroasele cazuri posibile corespunzătoare cifrei de cod CL = 9, mai frecvent se observă
următoarele două:
(i) nori Cumulonimbus cu bază orizontală netă, câteodată mascată parţial sau în totalitate de
pannus. Acest fel de nori Cumulonimbus se observă mai ales în cursul zilelor călduroase,
orajoase, în regiuni situate la latitudini mijlocii şi la fel de frecvent în zonele umede de la
latitudini joase;
(ii) nori Cumulonimbus cu baza destrămată de către un vânt relativ puternic, însoţiţi eventual
de pannus.
d) Prezenţa pe cer a unui nor Cumulonimbus exclude folosirea cifrelor de cod CL = 1, 2, 4, 5, 6, 7,
8; când pe cer se observă cel puţin un nor Cumulonimbus capiIlatus, se codifică CL = 9.
e) Atunci când norul Cumulonimbus capiIlatus trece peste locul de observaţie şi nu i se poate
vedea partea superioară cirriformă, observatorul îl va considera ca fiind Cumulonimbus
capillatus pe baza evoluţiei anterioare cunoscute a norului şi va folosi în continuare codificarea
CL = 9. Această procedură este valabilă şi în cazul în care părţile cirriforme sunt mascate în
momentul observaţiei de alţi nori.
Uneori, în condiţii de nebulozitate mare, plafon jos şi eventual întuneric, condiţii în care
observatorul nu poate distinge nici o caracteristică structurală a maselor noroase
existente în momentul observaţiei, singurele indicii ale prezenţei unui nor
Cumulonimbus sunt fulgerele, tunetele sau grindina; întrucât în asemenea condiţii este
foarte greu de a stabili specia norului, s-a convenit ca în asemenea cazuri să se codifice
CL=9.
Atunci când nivelul izotermei de 0°C este jos, structura fibroasă a regiunii superioare se extinde
la tot ansamblul norului Cumulonimbus capiIlatus, care în acest fel se transformă într-o masă
noroasă cirriformă, care trebuie codificată CH = 3; cifra CL = 9 trebuie însă menţinută numai
pentru cazul în care pe cer, în condiţiile respective, rămîne vizibil cel puţin un singur nor
Cumulonimbus.
Evoluţia norului Cumulonimbus capillatus se termină uneori prin formarea unor mase noroase,
care în continuare pot să se detaşeze de partea principală a norului şi să capete o identitate
independentă. Aceste mase noroase au frecvent aspectul de nori Cirrus, Altocumulus,
Altostratus sau Stratocumulus şi vor fi codificaţi cu cifrele de cod corespunzătoare genurilor
respective.
CL = / (bară oblică)
a) Norii CL nu se văd din cauza întunericului, ceții, transportului de praf sau de nisip sau a altor
fenomene similare.
b) Stratocumulus, Stratus, Cumulus and Cumulonimbus nu se văd din cauza întunericului, ceții,
transportului de praf sau de nisip sau a altor fenomene similare.
CM - Norii aparţinând genurilor Altocumulus, Altostratus şi Nimbostratus. Litera simbolică

CM se codifică după tabela:
COD 0515
Cifră de
Specificaţii tehnice Specificaţii detaliate
cod
0 Fără nori CM Fără nori Alocumulus, Altostratus sau Nimbostratus
Nori Altostratus cu cea mai mare parte a lor
1 Altostratus translucidus semitransparentă. Prin această parte se zăreşte slab
soarele sau lună ca printr-un geam mat
Nori Altostratus cu cea mai mare parte a lor suficient de
2 Altostratus opacus sau Nimbostratus densă, pentru a masca complet soarele sau lună, ori
norii Nimbostratus
Altocumulus translucidus la un singur Nori Altocumulus cu cea mai mare parte a lor
3
nivel semitransparentă; diferitele elemente ale norului nu se
SYNOPsect1-50
Cifră de
cod
modifică decât lent şi toate sunt situate la un singur
nivel
Nori Altocumulus în bancuri (adesea având formă de
Altocumulus translucidus în bancuri
lentile sau de peşti) în cea mai mare parte
(adesea sub formă lenticulară) al căror
4 semitransparenţi; aceste bancuri se situează la unul
aspect se schimbă continuu şi care se
sau mai multe niveluri şi aspectul elementelor
situează la unul sau mai multe niveluri
constituente se modifică în mod continuu
Altocumulus translucidus în benzi, ori unul Nori Altocumulus semitransparenţi în benzi sau
sau mai multe straturi de nori Altocumulus Altocumulus în unul sau mai multe straturi, aproape
5 translucidus sau opacus care invadează continui (semitransparente sau opace), care invadează
progresiv cerul; aceşti Altocumulus se progresiv cerul; în general, aceşti nori Altocumulus
îngroaşă, în general, în ansamblul lor devin groşi în ansamblul lor
Altocumulus - cumulogenitus (sau Nori Altocumulus formaţi prin etalarea norilor Cumulus
6
Altocumulus cumulonimbogenitus) (sau a norilor Cumulonimbus)
Altocumulus translucidus sau opacus în
Nori Altocumulus în două sau mai multe straturi, în
două sau mai multe straturi, ori
general opace pe alocuri şi care nu invadează
Altocumulus opacus într-un singur strat,
7 progresiv cerul; sau strat opac de Altocumulus care nu
care nu invadează progresiv cerul, sau
invadează progresiv cerul; ori nori Altocumulus,
Altocumulus împreună cu Altostratus sau
observaţi simultan cu nori Altostratus sau Nimbostratus
Nimbostratus
Nori Altocumulus care prezintă înmuguriri sub forma
Altocumulus castellanus sau Altocumulus
8 unor mici turnuri sau creneluri, ori Altocumulus având
floccus
aspect de flocoane cumuliforme
Altocumulus pe un cer haotic, situaţi, în Nori Altocumulus pe un cer cu aspect haotic, ei sunt, în
9
general, la mai multe niveluri general, situaţi la mai multe niveluri
Nori CM invizibili din cauza întunericului, Norii Altocumulus, Altostratus şi Nimbostratus sunt
ceţii, tranportului de praf, de nisip sau a invizibili datorită întunericului, prezenţei ceţii,
/ altor fenomene analoage precum şi din transporturilor de praf, de nisip sau altor fenomene
cauza prezenţei unui strat continuu de analoage, ori mai frecvent, ca urmare a prezenţei unui
nori situaţi mai jos strat continuu de nori situaţi la un nivel mai jos
NOTE:
1. Dacă pe cer se observă nori CM diferiţi, care corespund în tabelul de mai sus diferitelor cifre de
cod, litera simbolică CM se codifică conform criteriilor generale de codificare.
2. Dacă în prezenţa ceţii sau a altor fenomene, cerul este vizibil, litera simbolică CM se cifrează ca
şi cum fenomenele respective nu ar exista.
3. Trenele de condensare care se risipesc repede nu se cifrează. Trenele de condensare
presistente, ca şi masele noroase care sunt vădit formate din trenele de condensare şi care seamănă cu
norii CM se cifrează ca şi aceştia.
4. Când pe cer se observă nori Altocumulus în straturi suprapuse, mai mult sau mai puţin
fragmentate, care conţin numeroase elemente de tranziţie dificil de încadrat în vreuna din specificările
cifrelor din tabelul de cod CM şi care conferă cerului un aspect haotic, observatorul va folosi cifra de cod
CM = 9. Prezenţa pe cer a norilor Altocumulus castellanus sau floccus, indiferent dacă sunt observaţi
singuri sau în asociaţie cu alţi nori din acelaşi etaj, se codifică cu cifra de cod CM = 8 .

fapt o detaliere a tabelelor de cod SYNOP corespunzătoare simbolurilor din schema mesajului sinoptic.
SYNOPsect1-51
CM = 0
a) Nu sunt nori mijlocii.
b) Pe cer nu se observă nori Altocumulus, Altostratus sau Nimbostratus.
CM = 1
a) Nori Altostratus translucidus.
b) Nori Altostratus translucidus care sunt în cea mai mare parte semitransparenţi. Prin ei se poate
vedea Soarele sau Luna ca printr-un geam mat.
c) În cea mai mare parte a întinderii lor, norii Altostratus translucidus au o culoare cenuşie sau
albăstruie şi sunt suficient de transparenţi pentru a permite zărirea poziţiei Soarelui sau a Lunii.
De obicei, un asemenea nor provine din îngroşarea şi coborârea progresivă şi continuă a unui văl
de Cirrostratus. Alteori, mai ales în regiuni tropicale, se poate forma din etalarea părţii mijlocii sau
superioare a unui nor Cumulonimbus.
Altostratus nu prezintă fenomene de halo.
d) Prezenţa norilor Altostratus exclude folosirea cifrelor de cod CM = 3, 4, 5, şi 6.
Dacă în acelaşi timp cu norul Altostratus sunt observaţi şi nori Altocumulus, atunci se va folosi
pentru codificare una din cifrele CM = 7, 8 sau 9, după caz.
Dacă cea mai mare parte a norilor Altostratus este destul de densă, încât Soarele şi Luna să nu
se mai vadă, atunci se va folosi CM = 2.
CM = 2
a) Nori Altostratus opacus sau Nimbostratus.
b) Altostratus, în cea mai mare parte suficient de denşi pentru a nu permite să se vadă Soarele sau
Luna, sau nori Nimbostratus.
c) Norii Altostratus, corespunzători cifrei de cod CM=2, au o culoare cenuşie-întunecată sau cenuşiu-
albăstruie, mai închisă decât cea a norilor Altostratus translucidus. Acest nor poate fi observat în
mai muIte straturi. El poate proveni din îngroşarea unei pânze de Altostratus translucidus, ori din
contopirea elementelor componente ale unei pânze sau strat de Altocumulus, prin etalarea părţii
mijlocii sau superioare a unui nor Cumulonimbus, în urma subţierii unui nor Nimbostratus sau din
extinderea orizontală a norilor Cirrus spissatus. Norii Nimbostratus, care se cifrează de asemenea
cu cifra de cod CM=2, au aspect mai dens şi mai întunecat decât al norilor Altostratus. Baza lor se
află la un nivel mai jos şi are un aspect vaporos (difuz) şi umed. Ei pot proveni din evoluţia unui
strat dens de Altostratus opacus, din unirea elementelor constituente ale unei pânze de
Altocumulus opacus sau Stratocumulus opacus. Mai pot rezulta de asemenea din evoluţia unui
nor Cumulonimbus.
d) Când pe cer sunt observaţi nori Altostratus opacus sau Nimbostratus, nu se vor folosi cifrele de
cod CM=3, 4, 5 sau 6. Dacă împreună cu Altostratus se observă şi nori Altocumulus, atunci se
codifică CM=7, 8 sau 9, după caz. Dacă cea mai mare parte a norului Altostratus nu este suficient
de densă pentru a masca complet Soarele sau Luna, se codifică CM=1.
e) Când sub norii Altostratus opacus sau Nimbostratus există nori Cumulus fractus pannus sau
Stratus fractus pannus şi prin îndesirea şi unirea lor se formează un strat continuu care
maschează norii de deasupra, în asemenea cazuri se codifică CM=/ (bară oblică), iar norii pannus
cu CL=7.
CM = 3
a) Nori Altocumulus translucidus la un singur nivel.
SYNOPsect1-52
b) Nori Altocumulus care, în mare parte, sunt semitransparenţi, ale căror elemente se modifică lent
şi toate sunt situate la acelaşi nivel.
c) Cifra de cod CM = 3 se aplică norilor Altocumulus care se prezintă sub formă de bancuri sau pături
situate la acelaşi nivel; elementele constituente nu sunt nici prea mari şi nici prea întunecate, iar
dacă forma lor variază, aceasta se face într-o manieră foarte lentă.
Aceşti nori nu se observă în asociaţie cu nori Cumulus congestus sau Cumulonimbus,
caracteristici maselor de aer cu instabilitate accentuată. Norii Altocumulus translucidus care
corespund cifrei de cod CM = 3 nu invadează progresiv cerul.
Este de remarcat că pe cer se pot observa simultan mai multe bancuri sau pânze de Altocumulus
cu densităţi optice diferite (opacus sau translucidus).
Conform definiţiilor referitoare la varietăţile translucidus şi opacus, bancurile sau pânzele
respective de Altocumulus considerate individual pot fi denumite translucidus sau opacus, după
cum partea lor principală este destul de transparentă pentru a lăsa să se vadă poziţia Soarelui
sau a Lunii, sau suficient de opacă pentru a masca complet poziţia acestor corpuri cerești.
Observatorul trebuie să înţeleagă că specificările codului CM pentru cifrarea norilor Altocumulus
translucidus sau opacus se referă la totalitatea norilor Altocumulus existenţi pe cer în momentul
observaţiei. În consecinţă, codificarea CM = 3 se va folosi numai atunci când norii
Altocumulus semitransparenţi sunt predominanţi.
d) Prezenţa norilor Altocumulus translucidus exclude folosirea cifrelor CM = 1 şi CM = 2.
Datorită faptului că aceşti nori Altocumulus nu se modifică decât lent sau chiar deloc, folosirea
cifrei de cod CM = 4 se exclude, iar pentru că ei nu invadează progresiv cerul, nu se foloseşte nici
cifra de cod CM = 5 pentru codificarea lor.
în cazul în care cerul nu are aspect haotic şi norii Altocumulus translucidus observaţi sunt însoţiţi
de Altocumulus cumulogenitus, atunci se codifică CM = 6.
Dacă cerul nu are un aspect haotic şi nu se observă Altocumulus castellanus sau floccus, însă
norii Altocumulus translucidus sunt însoţiţi de Altostratus sau de Nimbostratus, se foloseşte cifra
de cod CM = 7. Dacă Altocumulus translucidus, care nu invadează progresiv cerul, se află Ia două
sau mai multe niveluri, se codifică tot cu CM = 7 (instrucţiunile se referă şi la punctul d) pentru CM
= 7).
Dacă pe un cer fără aspect haotic se observă nori Altocumulus castellanus sau Altocumulus
floccus, atunci se codifică CM = 8, chiar dacă simultan se observă nori Altocumulus care aparţin
altor specii şi care sunt predominanţi.
Dacă cerul are aspect haotic, se codifică CM = 9.
CM = 4
a) Nori Altocumulus translucidus în bancuri (frecvent, de formă lenticulară), care îşi schimbă continuu
aspectul şi pot fi situaţi la unul sau mai multe niveluri.
b) Nori Altocumulus în bancuri (deseori în formă de lentile sau de peşte) a căror parte principală este
semitransparentă; aceste bancuri pot fi situate la unul sau mai multe niveluri, iar aspectul
elementelor constituente se modifică continuu.
c) Bancurile de nori Altocumulus ce corespund cifrei de cod CM = 4 sunt constituite din elemente
dispuse neregulat şi a căror formă se modifică continuu, părând de multe ori că se risipesc într-
un loc pentru a se reface în alt loc. Aceste bancuri au o întindere limitată; deoarece elementele
constituente se modifică continuu, aceşti nori aparţin varietăţii translucidus şi numai rar varietăţii
opacus. În ansamblul lor, bancurile de nori Altocumulus pot avea formă de lentile groase, situate
la unul sau mai multe niveluri. Aceşti nori nu invadează progresiv cerul. Codificarea CM = 4 se
aplică nu numai bancurilor de nori Altocumulus descrise mai sus, constituite dintr-un mare număr
de elemente relativ mici care se modifică în permanenţă, ci şi bancurilor de nori Altocumulus
relativ stabile constituite dintr-un singur element lenticular şi neted sau dintr-o suprapunere de
asemenea elemente. Astfel de nori se pot observa şi ca nori anexă (pileus, velum), situaţi în
apropiere sau la o distanţă destul de mare de partea superioară a norilor Cumulus sau
Cumulonimbus. Norii lenticulari sunt observaţi frecvent în regiunile muntoase sau accidentate.
d) Prezenţa pe cer în momentul observaţiei a bancurilor de nori Altocumulus, ca cele descrise în
paragraful de mai sus, exclude folosirea cifrelor de cod CM = 1, 2 şi 3.
SYNOPsect1-53
Dacă aspectul cerului nu este haotic şi nu sunt prezenţi nori Altocumulus castellanus sau floccus,
Altocumulus cumulogenitus nici Altostratus sau Nimbostratus, iar bancurile de nori Altocumulus
descrişi mai sus sunt însoţiţi de nori Altocumulus care invadează progresiv cerul, atunci se
codifică CM = 5. În cazul în care cerul nu are aspect haotic şi nu se observă nori Altocumulus
castellanus sau floccus, nici Altostratus sau Nimbostratus, însă se observă nori Altocumulus
cumulogenitus, atunci se cifrează CM = 6.
Dacă în condiţiile menţionate mai sus, adică cerul nu are aspect haotic, nu sunt observaţi nori
Altocumulus castellanus sau floccus, sunt observaţi nori Altocumulus asociaţi cu Altostratus sau
Nimbostratus, se va codifica CM = 7; dacă se observă însă nori Altocumulus castellanus sau
floccus, atunci se codifică CM = 8. Dacă aspectul cerului este haotic, se va codifica CM = 9.
CM = 5
a) Nori Altocumulus translucidus în benzi, sau unul ori mai multe straturi de nori Altocumulus
translucidus sau opacus, care invadează progresiv cerul. În general, aceşti nori Altocumulus se
îngroaşă în ansamblul lor.
b) Nori Altocumulus semitransparenţi în benzi sau Altocumulus într-unul sau mai multe straturi
aproximativ continue (semitransparenţi sau opaci), care invadează progresiv cerul şi care se
îngroaşă în ansamblul lor.
c) Caracteristica esenţială a norilor Altocumulus care corespund cifrei de cod CM = 5 constă
în aceea că invadează progresiv cerul. Aceasta înseamnă că ansamblul de nori apare şi se
ridică dintr-o parte a orizontului şi înaintează spre zenit, ceea ce determină o creştere a
nebulozităţii. Marginea anterioară a acestui ansamblu trece deseori de zenit şi poate în final să
atingă orizontul opus. Se va codifica cu CM = 5 numai atunci când ansamblul de nori se întinde
până la orizont în direcţia din care au apărut, direcţie în care norii sunt de obicei mai groşi. Partea
principală a acestui ansamblu de nori este constituită dintr-unul sau mai multe straturi, în
întregime sau parţial transparente ori opace. Partea anterioară a ansamblului de nori, de multe
ori în risipire, poate fi constituită fie din mici elemente destrămate de Altocumulus, fie din rulouri
sau benzi, situate de obicei la un singur nivel şi constituite numai din nori semitransparenţi.
Cifra de cod CM = 5 nu se mai foloseşte din momentul în care marginea ansamblului de nori atinge
orizontul situat în partea opusă celei din care au apărut norii pentru prima dată sau când marginea
anterioară a ansamblului a încetat să mai înainteze.
d) Prezenţa norilor Altocumulus exclude folosirea cifrelor de cod CM = 1 şi 2; datorită faptului că ei
invadează progresiv cerul sunt excluse de asemenea şi cifrele de cod CM = 3 şi 4. Dacă cerul nu
are aspect haotic şi nu se observă nori Altocumulus castellanus sau floccus, nici Altostratus sau
Nimbostratus, însă sunt prezenţi nori Altocumulus cumulogenitus, atunci se va codifica CM = 6.
Dacă aspectul cerului nu este haotic şi nu se observă nori Altocumulus castellanus sau floccus,
însă sunt prezenţi nori Altostratus sau Nimbostratus, se va codifica CM= 7; dacă se observă însă
nori Altocumulus castellanus sau floccus, atunci se cifrează CM = 8.
Dacă aspectul cerului este haotic, se va codifica CM = 9.
e) Norii Altocumulus care invadează progresiv cerul pot să se transforme, parţial sau în totalitate în
nori Altostratus sau Nimbostratus. În cazul în care norii Altocumulus s-au transformat parţial în
Altostratus sau în Nimbostratus, adică într-o zonă din masa lor nu mai există elemente în formă
de lamele, pavele, rulouri etc, se va codifica CM = 7, în loc de CM = 5. Din momentul în care
asemenea elemente au dispărut complet din masa de nori Altocumulus, se va codifica CM = 1 sau
2, după caz.
CM = 6
a) Nori Altocumulus cumulogenitus (sau Altocumulus cumulonimbogenitus).
b) Nori Altocumulus formaţi prin etalarea norilor Cumulus sau a norilor Cumulonimbus.
c) Norii Altocumulus cumulogenitus, corespunzători cifrei de cod CM = 6, rezultă în general din
etalarea părţilor superioare ale norilor Cumulus care, în procesul de dezvoltare a lor pe verticală,
ating un strat de aer stabil. Uneori, norii Cumulus congestus întâlnesc un strat de aer stabil, care
nu le poate opri complet dezvoltarea, astfel că după o etalare temporară ei îşi continuă cel puţin
local dezvoltarea deasupra stratului stabil.
SYNOPsect1-54
În astfel de cazuri, norii Altocumulus pot să apară ataşaţi pe părţile laterale ale norilor Cumulus
puternic dezvoltaţi. Ca urmare a procesului de formare, norii Altocumulus cumulogenitus se
prezintă sub formă de bancuri. În stadiul lor iniţial, aceste bancuri compuse din elemente mari şi
întunecate, sunt relativ groase şi opace. Baza lor poate avea un relief ondulat sau ridat. Ulterior,
bancurile respective devin mai subţiri, iar în final se desfac în elemente separate; este posibil ca
în acelaşi moment să se observe simultan bancuri de Altocumulus cumulogenitus în diferite stadii
de dezvoltare. Dacă norii Altocumulus cumulogenitus sunt văzuţi din profil, pot avea, în special
prin conturul lor, un aspect cumuliform, însă nu pot fi confundaţi cu norii Altocumulus castellanus
care au o bază comună de pe care se ridică protuberanţele sau turnurile cumuliforme.
Pe de altă parte, aceşti nori nu trebuie confundaţi cu nicovala norilor Cumulonimbus sau cu norii
Cirrus spissatus cumulonimbogenitus, care pot prezenta pe suprafaţa lor inferioară particularităţi
mamma, semănând astfel cu norii Altocumulus. Deosebirea constă în faptul că norii Altocumulus
nu prezintă niciodată o structură fibroasă, nu au niciodată luciu mătăsos şi nici albeaţa specifică
norilor Cirrus spissatus sau a nicovalei de Cumulonimbus.
d) Prezenţa pe cer a norilor Altocumulus exclude folosirea cifrelor de cod CM = 1 și 2; prin faptul că
norii Altocumulus existenţi în momentul observaţiei sunt cumulogenitus sau cumulonimbo-genitus
se exclude de asemenea folosirea cifrelor de cod CM = 3, 4 şi 5.
Un cer care nu prezintă un aspect haotic şi pe care nu se observă nori Altocumulus castellanus
sau floccus, însă pe care sunt prezenţi nori Altostratus sau Nimbostratus, se codifică CM = 7. Dacă
în aceleaşi condiţii prezentate mai sus se observă însă Altocumulus castellanus sau floccus,
atunci se va codifica CM = 8.
Dacă cerul are un aspect haotic, atunci se cifrează CM = 9.
CM = 7
a) Altocumulus translucidus sau opacus în două sau mai multe straturi sau Altocumulus opacus într-
un singur strat, care nu invadează progresiv cerul sau Altocumulus asociat cu Altostratus ori cu
Nimbostratus.
b) Altocumulus în două sau mai multe straturi, în general opace pe alocuri şi care nu invadează
progresiv cerul; strat opac de nori Altocumulus care nu invadează progresiv cerul, sau nori
Altocumulus care sunt asociaţi cu nori Altostratus ori Nimbostratus.
c) Specificaţia CM = 7 corespunde următoarelor stări ale cerului:
(i) Pe cer se observă nori Altocumulus în bancuri, straturi, sau pânze situate la mai multe
niveluri, care pot fi constituite din Altocumulus translucidus, de obicei opaci pe alocuri
sau din Altocumulus opacus; elementele constituente nu-şi schimbă continuu aspectul şi
nu invadează progresiv cerul;
(ii) Se observă nori Altocumulus opacus în bancuri, pânze, sau straturi la un singur nivel,
care nu invadează progresiv cerul, iar elementele constituente nu-şi schimbă continuu
aspectul; este de menţionat că pe cer pot coexista simultan bancuri şi straturi de nori
Altocumulus care au transparenţă diferită. Ţinînd seama că definiţiile varietăţilor
Altocumulus opacus sau translucidus şi că specificaţia cifrelor de cod se referă la toţi
norii Altocumulus opacus sau translucidus în totalitate, în cazul de faţă este de precizat
că CM = 7 se referă la un cer pe care norii Altocumulus opacus sunt predominanţi;
(iii) Norii Altocumulus sunt asociaţi cu nori Altostratus sau Nimbostratus, situaţie în care pot
fi observate următoarele forme:
– una sau mai multe pături care prezintă în anumite părţi caracteristicile norilor
Altocumulus, iar în altele pe cele ale norilor Altostratus sau Nimbostratus.
Această stare a cerului rezultă din procesul de transformare ce se observă în
mod frecvent, în cursul căruia norii Altocumulus evoluează local şi capătă aspect
de Altostratus sau Nimbostratus, ori invers când norii Altostratus sau
Nimbostratus se fragmentează în elemente de nori Altocumulus ;
– norii Altostratus translucidus sau opacus sunt situaţi deasupra bancurilor de nori
Altocumulus, care la rândul lor pot fi la unul sau mai multe niveluri;
– văl cenuşiu, relativ jos, adesea dificil de deosebit, care coexistă cu nori
Altocumulus, situaţi mai sus.
d) Prezenţa norilor Altocumulus la mai multe niveluri, sau a norilor Altocumulus în mare parte opaci,
exclude folosirea cifrelor de cod CM = 1, 2 şi 3.
SYNOPsect1-55
Dacă cerul nu are aspect haotic şi nu se observă nori Altocumulus castellanus sau floccus, nici
Altocumulus cumulogenitus, însă norii Altocumulus observaţi nu invadează progresiv cerul, dar
se modifică continuu, atunci se va codifica CM = 4; dacă norii Altocumulus observaţi invadează
progresiv cerul, atunci se codifică CM = 5. În cazul unui cer care nu are aspect haotic şi pe care
nu sunt nori Altocumulus castellanus sau floccus, însă sunt prezenţi norii Altocumulus
cumulogenitus, se cifrează CM = 6.
Dacă în aceleaşi condiţii, pe cer se observă nori Altocumulus castellanus sau floccus, atunci se
va codifica CM = 8, iar dacă cerul are aspect haotic se cifrează CM = 9.
Prezenţa simultană a norilor Altocumulus şi Altostratus (sau Nimbostratus) exclude folosirea
cifrelor de cod CM = 1, 2, 3, 4, 5 şi 6. Dacă cerul nu are aspect haotic şi sunt prezenţi norii
Altocumulus castellanus sau floccus, se va codifica CM = 8. Un cer cu aspect haotic va fi codificat
CM = 9.
CM = 8
a) Nori Altocumulus castellanus ori Altocumulus floccus.
b) Nori Altocumulus care au înmuguriri în formă de mici turnuri ori creneluri, sau care au aspect de
flocoane cumuliforme.
c) Norii Altocumulus care aparţin celor două specii, castellanus şi floccus care se codifică cu CM
= 8, au aspect cumuliform, caracter ce este mai accentuat la Altocumulus castellanus decât la
Altocumulus floccus. Altocumulus castellanus sunt constituiţi din turnuri mici care par aşezate în
şiruri. În general, aceste turnuri stau pe o bază orizontală comună, ceea ce dă norului aspectul
crenelat. Norii Altocumulus floccus se prezintă sub formă de smocuri împrăştiate, albe sau
cenuşii, care au părţile superioare rotunjite şi uşor înmugurite. Aceste flocoane sunt însoţite
frecvent de trene fibroase (virga). Aceşti nori seamănă cu norii Cumulus foarte mici, mai mult sau
mai puţin destrămaţi.
d) Prezenţa pe cer a norilor Altocumulus castellanus sau floccus exclude folosirea cifrelor de cod de
la CM = 1 la CM = 7. Dacă norii Altocumulus castellanus sau floccus se observă pe un cer cu aspect
haotic se va codifica CM = 9.
e) Dacă unii din norii Altocumulus castellanus sau floccus observaţi se dezvoltă şi se transformă în
nori Cumulus mediocris sau congestus (CL = 2), sau în nori Cumulonimbus (CL = 3 sau 9), se
aplică regulile de codificare referitoare la norii CL.
CM = 9
a) Nori Altocumulus pe un cer cu aspect haotic, situaţi în general la mai multe niveluri.
b) Nori Altocumulus care sunt observaţi pe un cer cu aspect haotic şi sunt situaţi în general la mai
multe niveluri.
c) Caracteristica principală a cerului corespunzătoare cifrei de cod CM = 9 este aspectul lui haotic,
greoi şi imobil. Pe acest cer, norii mijlocii sunt constituiţi din straturi suprapuse, mai mult sau mai
puţin fragmentate, care aparţin unor specii ori varietăţi, adesea greu de definit şi care conţin toate
formele intermediare, de la Altocumulus opaccus relativ joşi, până la un văl înalt şi fibros de
Altostratus translucidus. În plus, pe un astfel de cer se mai poate observa o mare varietate de
nori care aparţin nivelurilor inferior şi superior.
d) Prezenţa norilor Altocumulus pe un cer cu aspect haotic exclude folosirea cifrelor de cod de la
CM = 1 la CM = 8.
CM = / (bară oblică)
a) Norii CM (Altocumulus, Altostratus sau Nimbostratus) nu se văd din cauza prezenței unei pături
continue de nori situați la un nivel mai jos (cod FM 12 SYNOP).
b) Norii CM nu se văd din cauza întunericului, transportului de nisip sau praf sau alte fenomene sau
a unei pături continue de nori situați la un nivel mai jos.
CH – norii care aparţin genurilor Cirrus, Cirrocumulus şi Cirrostratus. Litera simbolică CH

se codifică după următorul tabel de cod:
SYNOPsect1-56
COD 0509
Cifră
de cod
0 Fără nori CH Fără nori Cirrus, Cirrocumulus sau Cirrostratus
Cirrus fibratus, uneori Cirrus uncinus Norii cirrus în formă de filamente, fibre sau cârlige,
1
care nu invadează progresiv cerul care nu invadează progresiv cerul
Cirrus spissatus, în bancuri sau în jerbe Cirrus compacţi (denşi) în bancuri sau jerbe
încâlcite care, în general, nu cresc şi încâlcite care, în general, nu cresc şi par a fi,
câteodată, par a fi rămăşiţele părţii câteodată, resturi ale părţii superioare a unui
2
superioare a unui Cumulonimbus; ori Cumulonimbus; ori Cirrus care prezintă înmuguriri
Cirrus din speciile castellanus sau sub forma unor mici turnuri sau creneluri, sau Cirrus
floccus având aspectul de flocoane cumuliforme
Cirrus denşi având adeseori forma de nicovală;
3 Cirrus spissatus cumulonimbogenitus aceşti nori Cirrus sunt rămăşiţe ale părţilor
superioare ale norilor Cumulonimbus
Cirrus uncinus sau Cirrus fibratus ori
Cirrus în formă de cârlige sau fibre (filamente) sau
împreună, invadând progresiv cerul;
4 sub ambele forme invadând progresiv cerul, aceşti
aceşti nori devin, în general mai groşi
nori devin, în general, mai denşi în ansamblul lor.
(denşi) în ansamblul lor
Cirrus (adeseori în benzi) şi Cirrostratus Cirrus (adesea în benzi care converg către un punct
sau Cirrostratus singur, care invadează sau către două puncte opuse ale orizontului) şi
progresiv cerul; aceşti nori devin, în Cirrostratus, sau Cirrostratus singur; în ambele
5
general, mai groşi (denşi) în ansamblul cazuri, aceşti nori invadează progresiv cerul şi
lor, dar valul continuu nu atinge 45° devin în general, mai denşi în ansamblul lor, însă
deasupra orizontului. vălul continuu nu atinge 45° deasupra orizontului
Cirrus (adesea în benzi care converg către un punct
Cirrus (adesea în benzi) şi Cirrostratus,
sau către două puncte opuse ale orizontului) şi
sau Cirrostratus singur, care invadează
Cirrostratus sau Cirrostratus singur, în ambele
progresiv cerul; aceşti nori devin, în
cazuri, aceşti nori invadează progresiv cerul şi
6 general, mai groşi (denşi) în ansamblul
devin în general, mai denşi în ansamblul lor; valul
lor; valul continuu depăşeşte 45°
continuu depăşeşte 45° deasupra orizontului, fără
deasupra orizontului, fără ca cerul să fie
ca cerul să fie acoperit în întregime
acoperit în întregime
Val de Cirrostratus care acoperă complet bolta
7 Cirrostratus acoperă în întregime cerul cerească
Cirrostratus care nu invadează

Cirrostratus care nu invadează cerul şi nu acoperă
8 progresiv cerul şi nu-l acoperă în
complet bolta cerească
întregime
Cirrocumulus singuri sau Cirrocumulus coexistând
Cirrocumulus singuri sau Cirrocumulus
9 cu Cirrus ori Cirrostratus, sau cu amândoi, dar norii
care predomină faţă de ceilalţi nori CH
Cirrocumulus sunt predominanţi
Norii CH invizibili din cauza
Norii Cirrus, Cirrocumulus şi Cirrostratus, sunt
întunericului, ceţii, transportului de praf,
invizibili ca urmare a întunericului, prezenţei ceţii,
de nisip sau altor fenomene analoage,
/ transportului de praf, de nisip sau altor fenomene
sau ca urmare a prezenţei unui strat
analoage ori mai frecvent din cauza prezenţei unui
continuu de nori situaţi la un nivel mai
strat continuu de nori situaţi la un nivel mai jos.
jos
NOTE:
1. Dacă pe cer se observă nori CH diferiţi, care corespund în tabelul de mai sus diferitelor cifre de
cod, litera simbolică CH se codifică conform criteriilor generale de codificare.
2. Dacă în prezenţa ceţii sau a altor fenomene, cerul este vizibil, litera simbolică CH se cifrează ca
şi cum fenomenele respective nu ar exista.
3. Trenele de condensare care se risipesc repede nu se cifrează. Trenele de condensare
persistente, ca şi masele noroase care sunt vădit formate din trenele de condensare şi care seamănă cu
norii CH se cifrează ca şi aceştia.
SYNOPsect1-57
4. În codificarea norilor superiori, prioritatea în alegerea cifrei de cod revine norilor Cirrocumulus,
cu condiţia ca atunci când sunt asociaţi cu Cirrus sau/şi Cirrostratus, nebulozitatea lor să fie mai mare
decât cea a celorlalţi nori cirriformi existenţi în momentul observaţiei; în lipsa norilor Cirrocumulus, priorita-
tea în codificare revine norilor Cirrostratus faţă de Cirrus.

fapt o detaliere a tabelelor de cod SYNOP corespunzătoare simbolurilor din schema mesajului sinoptic.
CH = 0
a) Lipsesc nori superiori (CH).
b) Nu sunt nori de genul Cirrus, Cirrocumulus şi Cirrostratus.
CH = 1
a) Nori Cirrus fibratus, uneori uncinus, care nu invadează progresiv cerul.
b) Nori Cirrus în formă de filamente, fâşii sau cârlige, care nu invadează progresiv cerul.
c) Norii Cirrus, ce corespund cifrei de cod CH = 1 se observă cel mai frecvent sub formă de filamente
aproape rectilinii ori mai mult sau mai puţin curbate neregulat (Cirrus fibratus). Mai rar, aceşti nori
se prezintă sub formă de virgule terminate în partea de sus printr-un cârlig sau printr-un smoc
nerotunjit (Cirrus uncinus). Nu rareori se întâmplă ca norii Cirrus fibratus şi Cirrus uncinus să fie
observaţi împreună cu nori Cirrus din alte specii; în asemenea cazuri, cifra de cod CH = 1 se
foloseşte numai dacă nebulozitatea norilor Cirrus fibratus sau uncinus, sau a ansamblului acestor
nori este mai mare decât a celorlalţi nori Cirrus consideraţi la un loc.
Norii Cirrus codificaţi cu CH = 1 nu trebuie să invadeze progresiv cerul.
d) Predominarea ansamblului de nori Cirrus fibratus şi Cirrus uncinus faţă de ceilalţi nori Cirrus,
exclude folosirea cifrei de cod CH = 2, iar pentru că ei nu invadează progresiv cerul, se exclude şi
folosirea cifrei de cod CH = 4.
Dacă pe cer nu se observă nori Cirrostratus (nebulozitatea eventualilor nori Cirrocumulus fiind
mai mică decât a norilor Cirrus), însă se observă nori Cirrus spissatus cumulonimbogenitus,
atunci se va codifica CH = 3. In cazul în care pe cer există nori Cirrostratus, iar nebulozitatea
norilor Cirrocumulus este mai mică decât aceea a norilor Cirrus şi Cirrostratus considerată în
ansamblu, se va codifica CH = 5, 6, 7 sau 8, după caz. Dacă nebulozitatea norilor Cirrocumulus
este mai mare decât aceea a norilor Cirrus şi Cirrostratus, consideraţi împreună, atunci se va
codifica CH = 9.
CH = 2
a) Nori Cirrus spissatus în bancuri sau în jerbe încâlcite (snopi), care în general nu se amplifică şi
care uneori par să fie resturile părţii superioare a unui nor Cumulonimbus, sau Cirrus din speciile
castellanus ori floccus.
b) Nori Cirrus denşi, în bancuri sau jerbe încâlcite, care nu se amplifică şi uneori par să fie resturile
părţii superioare a unui nor Cumulonimbus, sau Cirrus care prezintă înmuguriri în formă de turnuri
mici ori creneluri, sau nori Cirrus care au aspect de smocuri cumuliforme.
SYNOPsect1-58
c) Norii ce corespund cifrei de cod CH=2 sunt Cirrus spissatus, alţii decât cumulonimbogenitus, sau
Cirrus din speciile castellanus ori floccus, sau o combinaţie oarecare a acestor trei specii. Cirrus
spissatus sunt constituiţi din bancuri destul de opace, încât apar cenuşii când sunt observaţi în
direcţia Soarelui. Adesea, pe marginile lor, se observă filamente încâlcite (varietatea intortus),
care pot da impresia greşită că aceşti nori reprezintă resturile părţii superioare a unui nor Cumulo-
nimbus. Norii Cirrus castellanus prezintă mici turnuri cu o structură fibroasă sau mici protuberanţe
rotunjite aşezate pe o bază comună. Norii Cirrus floccus sunt în formă de smocuri, mai mult sau
mai puţin împrăştiate, însoţite frecvent de trene fibroase. Norii descrişi mai sus pot fi observaţi în
asociere cu Cirrus fibratus sau Cirrus uncinus; cifrarea CH=2 se foloseşte numai atunci când norii
Cirrus spissatus (alţii decât cumulonimbogenitus), Cirrus castellanus sau floccus sau oricare
combinaţie între aceste trei feluri de nori, au nebulozitatea mai mare decât a norilor Cirrus fibratus
şi uncinus, consideraţi în ansamblu.
d) Atunci când norii Cirrus spissatus, castellanus sau floccus predomină faţă de norii cirriformi de
alte specii observaţi simultan, nu se foloseşte cifra de cod CH=1, iar dacă niciunul dintre norii
Cirrus spissatus existenţi în momentul observaţiei, nu provin evident din destrămarea norilor
Cumulonimbus, nu se foloseşte nici cifra de cod CH=3.
Dacă în absenţa norilor Cirrostratus, nebulozitatea eventualilor nori Cirrocumulus prezenţi în
momentul observaţiei este mai mică decât a norilor Cirrus şi se observă nori Cirrus din speciile
fibratus sau uncinus care invadează progresiv cerul, se va codifica CH=4.
Dacă pe cer se observă nori Cirrostratus, Cirrocumulus şi Cirrus şi dacă nebulozitatea norilor
Cirrocumulus este mai mică decât a norilor Cirrus şi Cirrostratus în ansamblu, se va codifica CH=5,
6, 7 sau 8, după caz; dacă nebulozitatea norilor Cirrocumulus este mai mare decât a celorlalţi
nori cirriformi existenţi pe cer, se va codifica CH=9.
CH = 3
a) Nori Cirrus spissatus cumulonimbogenitus.
b) Nori Cirrus denşi, care adesea au formă de nicovală; ei sunt resturile părţilor superioare ale norilor
Cumulonimbus.
c) Codificarea CH = 3 se va folosi numai atunci când există indicii sigure că cel puţin unul din norii
Cirrus prezenţi pe cer provine dintr-un nor Cumulonimbus. Norii Cirrus spissatus
cumulonimbogenitus pot fi însoţiţi de norii Cirrus spissatus cu origine incertă şi de norii Cirrus din
speciile castellanus, floccus, fibratus şi uncinus. Urmărind continuu cerul, observatorul va avea
posibilitatea să vadă formarea norilor Cirrus spissatus din regiunea superioară a norilor
Cumulonimbus. Se poate întâmpla însă ca observatorul să nu dispună de nici o informaţie directă
asupra originii unui nor Cirrus spissatus identificat, totuşi se poate folosi de suficiente elemente,
care indirect pot indica originea unui nor Cirrus spissatus; astfel, provenienţa cumulonimbogenitus
poate fi apreciată după aspectul pletos sau destrămat al contururilor, prin forma asemănătoare
nicovalei sau prin grosimea sa optică, adesea destul de mare, pentru ca să poată voala Soarele,
să-i estompeze conturul sau chiar să-l mascheze complet.
d) Prezenţa norilor Cirrus spissatus cumulonimbogenitus exclude folosirea cifrelor de cod CH = 1 şi
2. Dacă, în absenţa norilor Cirrostratus, nebulozitatea norilor Cirrocumulus observaţi simultan cu
Cirrus spissatus, fibratus şi uncinus este mai mică decât a norilor Cirrus fibratus sau uncinus,
care invadează progresiv cerul, se va codifica CH = 4. Dacă se observă nori Cirrostratus şi
nebulozitatea norilor Cirrocumulus existenţi în momentul observaţiei este mai mică decât a norilor
Cirrus sau Cirrostratus, consideraţi în ansamblu, se va codifica CH = 5, 6, 7 sau 8, după caz, iar
atunci când nebulozitatea norilor Cirrocumulus este mai mare decât a celorlalţi nori Cirriformi
existenți, se va codifica CH = 9.
CH = 4
a) Nori Cirrus uncinus sau/şi Cirrus fibratus care invadează progresiv cerul şi în general devin mai
groşi în ansamblul lor.
b) Nori Cirrus în formă de cârlige sau filamente, sau în ambele forme, care invadează progresiv cerul
şi devin în general mai denşi în ansamblul lor.
c) Caracteristica generală a norilor Cirrus care corespund cifrei de cod CH = 4 este invadarea
progresivă a cerului; aceasta înseamnă că pânza de nori se întinde până la orizont în sectorul de
unde vin norii, în vreme ce marginea anterioară a lor înaintează către sectorul opus al orizontului.
SYNOPsect1-59
Cel mai frecvent aceşti nori se observă sub formă de trene fibroase, terminate în sus printr-un
mic cârlig sau un mic smoc (Cirrus uncinus); mai rar, ei au aspect de filamente aproape rectilinii
sau curbate mai mult sau mai puţin neregulat (Cirrus fibratus). De obicei, aceşti nori dau impresia
că se aglomerează în apropierea orizontului, în direcţia din care au apărut iniţial, fără să existe
nori Cirrostratus.
d) Prezenţa norilor Cirrus care invadează progresiv cerul exclude folosirea cifrelor de cod CH =1, 2
şi 3. Dacă simultan cu ei se observă nori Cirrostratus care invadează treptat cerul, iar
nebulozitatea eventualilor nori Cirrocumulus prezenţi în momentul observaţiei este mai mică
decât a norilor Cirrus şi Cirrostratus consideraţi în ansamblu, se va codifica CH = 5 sau 6, după
caz. În situația în care norii Cirrostratus nu invadează sau nu mai invadează progresiv cerul, se
va codifica CH = 8. Dacă nebulozitatea norilor Cirrocumulus este mai mare decât a norilor Cirrus
şi Cirrostratus, consideraţi în ansamblul lor, se va codifica CH = 9.
CH = 5
a) Nori Cirrus (adesea în benzi) şi Cirrostratus, sau numai nori Cirrostratus care invadează progresiv
cerul; aceşti nori devin în general mai groşi în ansamblul lor, însă vălul continuu nu atinge 45°
deasupra orizontului.
b) Nori Cirrus (adesea în benzi care converg spre un punct sau două puncte opuse ale orizontului)
şi Cirrostratus, sau numai nori Cirrostratus; în ambele cazuri, aceşti nori invadează progresiv cerul
şi în general devin mai denşi în ansamblul lor, însă vălul continuu se situează sub 45° deasupra
orizontului.
c) Caracteristica principală a cerului, corespunzătoare cifrei de cod CH = 5, este prezenţa norilor
Cirrostratus care invadează progresiv bolta cerească, însă partea continuă a vălului se află
sub 45° deasupra orizontului. Vălul de nori Cirrostratus poate fi precedat de nori Cirrus cu
aspect de filamente lungi (Cirrus fibratus) sau virgule (Cirrus uncinus); aceşti nori Cirrus sunt
frecvent dispuşi în benzi ce traversează o parte a cerului şi aparent converg spre un punct sau
două puncte opuse ale orizontului (varietatea radiatus). Norii Cirrus pot avea de asemenea,
aspectul unui schelet de peşte (varietatea vertebratus).
d) Prezenţa norilor Cirrostratus exclude folosirea cifrelor de cod CH = 1, 2, 3 şi 4, iar prin faptul că ei
invadează progresiv cerul, este exclusă și folosirea cifrelor de cod CH = 7 şi 8.
Dacă vălul continuu de nori Cirrostratus depăşeşte 45° deasupra orizontului, iar nebulozitatea
norilor Cirrocumulus existenţi în momentul observaţiei este mai mică decât a norilor Cirrus şi
Cirrostratus, consideraţi în ansamblul lor, atunci se va codifica CH = 6, însă în cazul în care
nebulozitatea norilor Cirrocumulus este mai mare decât a celorlalţi nori cirriformi, se codifică CH
= 9.
CH = 6
a) Nori Cirrus (adesea în benzi) şi Cirrostratus, sau numai nori Cirrostratus, care invadează progresiv
cerul şi în general devin mai groşi în ansamblul lor; vălul continuu depăşeşte 45° deasupra
orizontului, fără să acopere complet cerul.
b) Nori Cirrus (adesea în benzi care converg către un punct sau două puncte opuse ale orizontului)
şi Cirrostratus, sau numai nori Cirrostratus; în ambele cazuri, aceşti nori invadează progresiv cerul
şi devin mai denşi în ansamblul lor, iar vălul continuu depăşeşte 45° deasupra orizontului, fără ca
să acopere complet cerul.
c) Principala caracteristică a cerului corespunzătoare cifrei de cod CH=6 este prezenţa norilor
Cirrostratus, care invadează progresiv cerul şi al căror văl continuu depăşeşte 45°
deasupra orizontului, însă nu acoperă cerul în întregime. Vălul de nori Cirrostratus poate fi
precedat de nori Cirrus, adesea sub formă de filamente lungi (Cirrus fibratus), sau în formă de
virgule (Cirrus uncinus); aceşti nori Cirrus sunt frecvent dispuşi în benzi care traversează o parte
din cer şi aparent converg către un punct sau două puncte opuse ale orizontului (varietatea
radiatus). Norii Cirrus pot avea de asemenea o formă similară cu scheletul unui peşte (varietatea
vertebratus).
d) Prezenţa pe cer a norilor Cirrostratus exclude folosirea cifrelor de cod CH = 1, 2, 3 şi 4; pentru
faptul că ei invadează progresiv cerul este exclusă şi folosirea cifrelor de cod CH = 7 şi 8. Dacă
vălul continuu de Cirrostratus care invadează progresiv cerul nu depăşeşte 45° deasupra
orizontului, iar nebulozitatea norilor Cirrocumulus existenţi în momentul observaţiei este mai mică
SYNOPsect1-60
decât a norilor Cirrus şi Cirrostratus consideraţi în ansamblu, atunci se va codifica CH = 5; dacă

nebulozitatea norilor Cirrocumulus este mai mare decât a celorlalţi nori cirriformi, se va codifica
CH = 9.
CH = 7
a) Nori Cirrostratus care acoperă în întregime cerul.
b) Văl de Cirrostratus care acoperă complet bolta cerească.
c) Norii Cirrostratus care acoperă în întregime cerul — corespunzători cifrei de cod CH = 7 — se
observă de obicei sub formă de văl uşor nebulos şi uniform, fără detalii aparente (Cirrostratus
nebulosus), sau ca un văl alb, fibros, pe care se văd striuri mai mult sau mai puţin netede
(Cirrostratus fibratus). Uneori, vălul de Cirrostratus este foarte subţire, abia vizibil cu ochiul
liber, prezenţa lui pe cer fiind identificată numai după fenomenele de halo sub formă de
inel complet (frecvent în norii Cirrostratus subţiri). Ei pot fi şi relativ denşi.
Uneori, norii Cirrostratus care se codifică CH = 7 sunt însoţiţi şi de nori Cirrus situaţi la diferite înălţimi,
precum şi de nori Cirrocumulus.
d) Prezenţa norilor Cirrostratus exclude folosirea cifrelor de cod CH = 1, 2, 3 şi 4; pentru că aceşti
nori acoperă complet cerul, nu se folosesc nici cifrele CH = 5, 6, 8 şi 9.
e) În cazul în care norii, situaţi la un nivel inferior, maschează pe alocuri vălul de nori Cirrostratus,
sau când orizontul este întunecat ori ascuns parţial sau total de pâclă, fum, etc, se va folosi cifra
de cod CH = 7, numai dacă observatorul (care a urmărit continuu cerul) este sigur că norii
Cirrostratus acoperă în totalitate cerul.
Dacă observatorul nu este sigur, va codifica CH = 8, exceptând situaţia în care constată că vălul
de nori Cirrostratus invadează progresiv cerul, situaţie în care va folosi cifra de cod CH = 6.
Dacă vălul de nori Cirrostratus are spărturi sau spaţii prin care se poate vedea cerul albastru, se
va codifica CH = 8.
În cazul în care, vălul continuu de nori Cirrostratus este asociat cu un strat subţire de nori
Altostratus translucidus, rezultat dintr-un proces de transformare progresivă, iar ansamblul
acestor nori acoperă în întregime cerul, se va codifica CH = 7 şi prin asociere CM = 1 (dacă nu se
observă şi nori Altocumulus) sau CM = 7 (dacă există şi nori Altocumulus).
CH = 8
a) Nori Cirrostratus care nu invadează progresiv cerul şi nici nu-l acoperă în întregime.
b) Norii Cirrostratus care nu invadează progresiv cerul şi nu acoperă complet bolta cerească.
c) Principala caracteristică a stării cerului, corespunzătoare cifrei de cod CH = 8, este prezenţa unui
văl de Cirrostratus care nu (sau nu mai) invadează progresiv cerul şi nici nu acoperă
complet bolta cerului. Marginea vălului poate fi bine delimitată sau destrămată, franjurată. Cifra
de cod CM = 8 se foloseşte şi pentru codificarea bancurilor de Cirrostratus a căror nebulozitate
poate creşte sau nu. Simultan cu aceşti nori, pe cer se mai pot observa şi nori Cirrus şi
Cirrocumulus, care însă nu sunt predominanţi.
d) Prezenţa norilor Cirrostratus în momentul observaţiei exclude folosirea cifrelor de cod CH = 1, 2,
3 şi 4. Dacă printre norii cirriformi observaţi nu predomină norii Cirrocumulus, iar Cirrostratus
invadează progresiv cerul, atunci se va codifica CH = 5 sau 6, după caz. Dacă norii Cirrostratus
acoperă în întregime cerul, atunci CH = 7, iar dacă norii Cirrocumulus sunt predominanţi printre
norii cirriformi existenţi în momentul observaţiei, atunci se cifrează CH = 9.
CH = 9
a) Nori Cirrocumulus, singuri sau predominanţi printre norii CH.
b) Nori Cirrocumulus singuri sau în asociere cu nori Cirrus, şi/sau Cirrostratus, norii Cirrocumulus
fiind însă predominanţi.
c) Cifra de cod CH = 9 nu poate fi folosită decât în următoarele două situaţii:
– norii Cirrocumulus sunt singurii nori cirriformi existenţi pe cer în momentul observaţiei;
SYNOPsect1-61
– norii Cirrocumulus se observă asociaţi cu Cirrus sau/şi Cirrostratus, nebulozitatea

norilor Cirrocumulus fiind mai mare decât cea a celorlalţi nori cirriformi existenţi.
Atunci când norii Cirrocumulus sunt singurii nori cirriformi existenţi pe cer în momentul
observaţiei, elementele lor sunt frecvent grupate în bancuri, mai mult sau mai puţin extinse,
pe care se observă ondulaţii mici foarte caracteristice; în cazurile în care norii Cirrocumulus
coexistă cu Cirrus sau Cirrostratus, aceşti nori sunt adesea strâns asociaţi în bancuri
complexe, care de obicei sunt într-o permanentă transformare internă.
d) Dacă nebulozitatea norilor Cirrocumulus este mai mică decât a altor nori cirriformi existenţi
simultan în momentul observaţiei, consideraţi în ansamblul lor, CH se codifică cu 1, 2, 3 sau 4, iar
în prezenţa norilor Cirrostratus, se codifică cu 5, 6, 7, 8, după caz.
CH = / (bară oblică)
a) Norii CH (Cirrus, Cirrostratus, şi Cirrocumulus) nu se văd din cauza prezenţei unei pânze continue
de nori aflaţi la un nivel inferior.
b) CH (Cirrus, Cirrostratus, şi Cirrocumulus) nu se văd din cauza întunericului, ceții, transportului de
praf sau nisip sau alte fenomene similare sau din cauza prezenţei unei pânze continue de nori
aflaţi la un nivel inferior.
Folosirea schemelor – ghid cu indicaţii asupra modului de alegere corectă a

CIFRELOR DE COD CL , CM , CH
Schemele-ghid ilustrate pun la dispoziţia observatorului o metodă grafică de codificare SYNOP

mai rapidă a norilor. Aceste scheme ghid sunt constituite dintr-un număr de mici casete şi schiţe (imagini).
Fiecare schiţă reprezintă o schematizare a aspectului cerului ce corespunde cifrei de cod care este
indicată în colţul din dreapta sus.
Casetele şi schiţele conţin într-o formă concisă criterii scurte care trebuie să fie luate în considerare
succesiv pentru a ajunge la cifra de cod SYNOP care poate reda cât mai corect aspectul cerului din
momentul observaţiei. Casetele şi schiţele sunt legate între ele prin linii prevăzute cu săgeţi, care indică
sensul ce trebuie urmat spre a ajunge la cifra de cod SYNOP necesară.
Pentru a ajunge la cifra corectă de cod care trebuie folosită este necesar să se ţină cont de
următoarele indicaţii:
a. Se porneşte de la prima casetă din mijlocul schemei care indică genurile de nori caracteristici
pentru literele simbolice CL, CM şi CH şi se urmăreşte una dintre cele două săgeţi ce pleacă de
la această casetă;
b. Se trece din casetă în casetă atâta timp cât casetele succesive conţin criterii care sunt
aplicabile stării cerului observat;
c. Dacă procedând astfel se ajunge la o casetă ce conţine un criteriu care nu mai este aplicabil
stării cerului observat, atunci se revine la caseta precedentă şi se urmăreşte o altă săgeată
care pleacă din această casetă;
d. Dacă această săgeată conduce la o altă casetă, atunci se repetă indicaţiile de la b) şi c).
Dacă însă săgeata respectivă conduce la o schiţă, cifra înscrisă pe aceasta în colţul din
dreapta sus reprezintă cifra corectă de cod, care trebuie folosită pentru aspectul cerului
observat;
e. Dacă toate casetele succesive conţin criterii ce sunt aplicabile stării cerului observat, acest
mod de a proceda va conduce în final la o casetă de unde vor porni două sau mai multe săgeţi
care conduc la schiţe. Se analizează criteriile conţinute în aceste schiţe şi se va folosi numai
cifra de cod din schiţa care conţine un criteriu aplicabil stării cerului observat, cifră înscrisă în
colţul din dreapta sus.
În cazul în care mai multe schiţe conţin un criteriu aplicabil stării cerului observat, atunci se vor
consulta instrucţiunile de codificare pentru fiecare cifră de cod.
Exemple:
a) Pe cer se observă numai nori Cumulus humilis.
SYNOPsect1-62
Se porneşte din prima casetă a schemei ghid (Figura 1) cu genurile de nori Sc, St, Cu, Cb şi se
urmăreşte săgeata care se opreşte la caseta în care este înscrisă specificaţia fără Cb. De la această
casetă, deoarece pe cer sunt numai nori Cumulus humilis se coboară pe direcţia săgeţilor până la caseta
în care este scris fără Cu cu dezvoltare verticală moderată sau puternică. Pornind de la această casetă
se urmăreşte mai departe săgeata laterală până la schiţa ce reprezintă norii Cumulus cu dezvoltare
verticală slabă; cifra 1 înscrisă în dreapta casetei reprezintă codificarea corectă pentru genul de nori
existenți în acest caz pe cer (CL = 1).
b) În cazul în care pe cer se observă nori Altostratus groşi, însoţiţi de fragmente destrămate de
nori de timp rău, care nu formează un strat continuu, se porneşte de la prima casetă din mijlocul schemei
ghid CM (Figura 2) către caseta cu specificarea fără Ac şi săgeata se va opri la schiţa care are notat în
colţul din dreapta cifra 2, deci CM = 2. Norii destrămaţi de timp rău se vor codifica urmărind săgeata de la
norii CL care porneşte de la caseta fără Cb, până se ajunge la schiţa care are notată cifra 7, deci CL = 7.
Norii prezenţi în acest caz vor fi codificaţi astfel: CL = 7; CM = 2; CH = / (bară oblică).
SYNOPsect1-63
Figura 1
Figura 2
Figura 3
Secţiunea va fi folosită pentru a transmite date maritime care provin de la o staţie de pe mare sau
costieră. Cu excepţia grupei 222Dsvs, includerea grupelor Secţiunii 2 în mesajele de observaţie care provin
de la navele în marş, este hotărâtă de membrul (ţara) care obligă aceste nave să facă observaţii
meteorologice. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul staţiilor automate de pe mare.
3.1. Grupa 222Dsvs
Această grupă este inclusă întotdeauna în mesajele care provin de la staţiile de pe mare sau de la
staţiile de coastă care observă şi marea (starea mării). Grupa conţine informaţii asupra vitezei şi deplasării
navei şi se codifică după cum urmează:
a) 22200 în cazul unei staţii de pe mare în punct fix;
b) 222//în cazurile:
- unei staţii terestre costiere care observă starea mării;
- navelor care transmit mesajele lor de observaţii conform prevederilor din capitolul “Reguli
pentru utilizarea codului sinoptic” cu excepţia cazurilor în care ele transmit mesaje dintr-o
zonă în care, centrul de colectare al mesajelor meteorologice transmise de nave, solicită
includerea regulată a simbolurilor Dsvs pentru a răspunde solicitărilor unui centru de
cercetare sau de salvare.
Semnificaţia simbolurilor grupei este următoarea:

222 – indicator numeric.
Ds – direcţia adevărată a rezultantei deplasării navei în timpul celor trei ore care preced
momentul observaţiei. Se codifică după următorul tabel:
COD 0700

0 Staţionară
1 NE
2 E
3 SE
4 S
5 SV
6 V
7 NV
8 N
9 necunoscută
Datele provin de la o staţie costieră sau
/
deplasarea navei nu este transmisă
vs – Viteza medie a navei în timpul celor trei ore care preced momentul observaţiei. Se codifică
după tabela:
COD 4451
Viteza
Cifră de cod
Noduri km/oră
0 0 0
1 1-5 1-10
2 6-10 11-19
3 11-15 20-28
SYNOPsect2-1
4 16-20 29-37
5 21-25 38-47
6 26-30 48-56
7 31-35 57-65
8 36-40 66-75
9 Peste 40 de noduri Peste 75 km ora
Informaţiile provin de la o staţie costieră sau nu sunt
/
informaţii despre deplasarea navei
3.2.Grupa 0ssTwTwTw
Conţine informaţii asupra temperaturii apei la suprafaţa mării. Această grupă se include,
întotdeauna, în mesajele de observaţie care provin de la staţiile meteorologice de coastă sau maritime,
atunci când astfel de date sunt disponibile.
Această grupă se transmite obligatoriu în mesajele de la orele 00, 06, 12 şi 18 UTC.
În cazul în care datele nu sunt disponibile grupă se transmite în forma 0////.
0 – cifră de control;
ss – indicator pentru semnul şi tipul de măsurătoare a temperaturii suprafeţei mării, se codifică
după tabela de cod 3850;
TwTwTw – temperatura apei mării la suprafaţă, în zecimi de grade Celsius, semnul sau fiind dat de
către ss.
COD 3850
Cifră de cod Semn Tipul de măsurătoare
0 Pozitiv sau 0 Prin aspiraţie
1 Negativ Prin aspiraţie
2 Pozitiv sau 0 Cu recipient
3 Negativ Cu recipient
4 Pozitiv sau 0 Senzor pe coca navei
5 Negativ Senzor pe coca navei
6 Pozitiv sau 0 Alte tipuri
7 Negativ Alte tipuri
3.3. Grupele 1PwaPwaHwaHwa 2PwPwHwHw (70HwaHwaHwa)
Aceste grupe dau informaţii asupra valurilor.

Grupa 1PwaPwaHwaHwa este folosită pentru codificarea datelor instrumentale referitoare la
valuri. Această grupă se transmite obligatoriu de către staţiile de coastă sau maritime care dispun de
instrumente de măsurare a valurilor. Această grupă se transmite obligatoriu în mesajele de la orele 00,
06, 12 şi 18 UTC.
În cazul în care datele nu sunt disponibile grupă se transmite în forma 1////.
Grupa 2PwPwHwHw este folosită pentru a codifica valurile de pe mare datorate vântului,
atunci când nu dispunem de date instrumentale asupra valurilor. Această grupă se transmite obligatoriu
de către staţiile de coastă sau maritime care nu dispun de instrumente de măsurare a valurilor. În cazul
în care datele nu sunt disponibile grupă se transmite în forma 2////Această grupă se transmite obligatoriu
în mesajele de la orele 00, 06, 12 şi 18 UTC.
1 şi 2 – cifre distinctive de control;

PwaPwa – perioada valurilor, determinată prin metode instrumentale, exprimată în secunde;
PwPw – perioada valurilor exprimată în secunde.
N O T E:
1. Prin perioada valurilor se înţelege timpul care se scurge între trecerea a două creşte de valuri succesive
prin faţă unui punct fix. Această echivalează cu câtul obţinut împărţind lungimea valului prin viteza lui de
deplasare.
SYNOPsect2-2
2. Se semnalează valoarea mijlocie a perioadei valurilor, neţinând seama decât de cele mai mari valuri
bine formate ale sistemului de valuri observat.
HwaHwa – Înălţimea valurilor, determinată prin metode instrumentale, se exprimă în unităţi de 0,5 m (de
exemplu, 00 = mai puţin de 0,25 m; 01 – de la 0,25 m până la mai puţin de 0,75 m; 02 = de la
0,75 m până la mai puţin de 1,25 m, etc).
HwHw – înălţimea valurilor exprimată în unităţi de 0,5 m. Se codifică la fel că HwaHwa.
N O T E:
1. Dacă pe o mare calmă, nu se observă nici un fel de valuri, PwaPwa şi HwaHwa sau PwPw şi HwHwse
codifică cu 00.
2. Dacă este imposibilă determinarea duratei valurilor, marea fiind agitată (confuză), PwPw se codifică
prin 99; dacă din acelaşi motiv, nu putem determina înălţimea valurilor, HwHw se codifică prin bare
oblice (//).
3. Dacă pentru alte motive, nu s-a măsurat (sau observat) perioada valurilor, PwaPwa (sau PwPw) se
codifică prin bare oblice (//).
4. În cazul hulei şi în lipsa mării cu valuri de vânt, grupa 2 PwPw HwHw se omite.
5. Grupa 70HwaHwaHwa se include în mesaj în completare la grupa 1PwaPwaHwaHwa, dacă se îndeplinesc
următoarele condiţii:
- marea nu este calmă (de exemplu PwaPwaHwaHwa nu este codificată cu 0000);
- HwaHwa nu este codificat cu//;
- Staţia este capabilă să măsoare instrumental cu precizie, înălţimea valului, în unităţi de 0.1
m.
3.4. Grupele 3dw1dw1dw2dw2 , 4 PW1PW1HW1HW1 , 5 PW2PW2HW2HW2
Conţin informaţii asupra valurilor de hulă. Aceste grupe nu sunt utilizate pentru a transmite date
referitoare la hule decât dacă este posibil să se facă o distincţie între marea cu valuri de vânt şi hulă.
3, 4, 5 - Cifre de control.
dw1dw1dw2dw2 – direcţia în zecimi de grade, de unde vin valurile de hulă. Se codifică după tabela
de cod 0877 (acelaşi ca şi pentru dd).
Pw1Pw1Pw2Pw2 – au aceeaşi semnificaţie ca PwPw ;
Hw1Hw1Hw2Hw2 – au aceeaşi semnificaţie ca HwHw. Se semnalează valoarea mijlocie a înălţimii valurilor de
hulă, (distanţa verticală între vale şi creastă), neţinând seama decât de cele mai mari
valuri, bine formate, ale sistemului de valuri observate.
N O T E:
1. Dacă se observă un singur sistem de hulă, se poate proceda în modul următor:
- să se indice direcţia, perioadă şi înălţimea sa prin dw1dw1 , Pw1Pw1 şi respectiv Hw1Hw1;
- să se codifice dw2dw2 prin bare oblice (//);
- să se omită grupa 5 Pw2Pw2Hw2Hw2.
2. Dacă se observă un al doilea sistem de hulă, se poate proceda astfel:
- să se indice direcţia, perioadă şi înălţimea sa prin dw2dw2 , Pw2Pw2 şi respectiv Hw2Hw2 ’
- să se transmită datele care se referă la primul sistem de hulă conform notei de mai sus.
DE REŢINUT!
Staţiile meteorologice oceanice vor include întotdeauna datele referitoare la marea cu valuri de
vânt sau hula în mesajele de observaţii, dacă astfel de date sunt disponibile.
- grupa 0ssTwTwTw şi grupele cu cifrele indicatoare 1,2,3,4, şi 5 (date relative la valuri)
vor fi incluse întotdeauna în mesajele de observaţii ale staţiilor de pe mare, altele decât
staţiile meteorologice, dacă dispun de datele respective.
SYNOPsect2-3
3.5. Grupa 6IsEsEsRs
Cuprinde informaţii asupra gheţii depuse pe nave. Dacă se comunică în clar fenomenul de
acumulare a gheţii pe nave, o astfel de indicaţie este precedată de abrevierea ICING.
6 - cifra indicatoare de control

Is - starea acumulării de gheaţă pe nave. Se codifică după tabela următoare:
COD 1751
1 Givraj datorat stropilor de la valuri
2 Givraj datorat ceţii
3 Givraj datorat stropilor de la valuri şi ceţii
4 Givraj datorat ploii
5 Givraj datorat stropilor de la valuri şi ploii
EsEs - grosimea gheţii acumulate pe navă, în centimetri;

Rs - viteza cu care se acumulează gheaţă pe navă. Se codifică după tabela:
COD 3551
0 Gheaţa nu se mai depune
1 Gheaţa se depune lent
2 Gheaţa se depune rapid
3 Gheaţa se topeşte sau se sfărâmă lent
4 Gheaţa se topeşte sau se sfărâmă rapid
3.6.Grupa ICE +  în clar sau ciSibiDizi 

Această grupă se foloseşte pentru a putea semnala frecvenţa bancurilor de gheaţă, originea,
prezenţa şi starea lor. Conţine informaţii asupra poziţiei navei faţă de gheaţă şi despre natura gheţii.
Semnalizarea gheţii pe mare sau a gheţii de origine terestră, în codul FM 13-X, nu înlocuieşte mesajele
care indică prezenţa gheţii pe mare şi a icebergurilor, prevăzute de Convenţia Internaţională pentru
salvarea vieţilor omeneşti de pe mare.
Grupa ciSibiDizi este transmisă ori de câte ori se observă gheaţă pe mare şi/sau gheaţă de origine
terestră care înconjoară o navă în momentul observaţiei, cu excepţia cazurilor în care nava nu are sarcina
sa semnaleze starea gheţurilor cu ajutorul unui cod special pentru gheţuri pe mare.
Dacă o navă traversează o lizieră de gheaţă sau dacă o astfel de lizieră este văzută între termenele
de observaţii, ea este semnalată, în clar, în felul următor: “ICE EDGE Lat. Long.” (poziţia fiind indicată în
grade şi minute).
Dacă nu se observă nici un fel de gheaţă pe mare, această grupă este folosită numai pentru
semnalarea gheţii de origine terestră, se codifică grupa 0/bi/0; de exemplu, 0/2/0 înseamnă ca avem în
câmpul vizual 6-10 iceberguri, dar nu avem gheaţă pe mare.
ci – concentraţia sau poziţia gheţii pe suprafaţa mării. Se codifică după tabela:
COD 0639
0 Fără gheţuri pe mare la vedere
Nava într-un canal deschis având mai mult de 1,0 mile marine lărgime sau nava
1 în banchiza de coastă cu linie de demarcaţie peste limita de vizibilitate
Prezenţa gheţurilor pe mare în concentraţii inferioare lui 3/10 (3/8), apă liberă
2 sau banchiză foarte moale
SYNOPsect2-4
4/10 la 6/10 (3/8 la mai puţin

3 de 6/8), banchiză moale.
7/10 la 8/10 (6/8 la mai puţin
4 Concentraţia gheţurilor
de 7/8) banchiză îngustă
de pe mare este uniformă
9/10 sau mai mult, dar în zona de observaţie
inferioară lui 10/10 (7/8 la mai
5
puţin de 8/8), banchiză foarte
îngustă
Cordoane şi bancuri de
6 gheaţă separate de apă liberă
Cordoane şi bancuri de Nava între gheţuri
gheaţă constituite din sau la mai puţin de
banchiza îngustă sau foarte 0,5 mile marine de
7
îngustă separate de zone la liziera gheţurilor
unde concentraţia este mai Concentraţia gheţurilor
slabă de pe mare nu este
Banchiza de coastă cu apă uniformă în zona de
liberă, banchiză foarte moale observaţie
8 sau banchiză moale pe o
parte, în largul liniei de
demarcare a gheţurilor
Banchiza de coastă cu
banchiza îngustă sau foarte
9
îngustă pe o parte, în largul
liniei de demarcare a gheţii
Codificare imposibilă din cauza întunericului, lipsei de vizibilitate sau datorată
/ faptului ca nava se află la mai mult de 0,5 mile marine de la liziera gheţurilor
N O T E:
1. La cifrarea concentraţiei sau a modului de dispunere a gheţurilor pe mare, se semnalează condiţiile
care sunt cele mai importante pentru navigaţie.
2. Prima cifră a codului (0) are ca scop stabilirea, împreună cu cifra de cod “0” pentru zi şi cifra de cod
pentru bi , dacă gheaţa plutitoare ce este vizibilă de pe navă este numai gheaţa de origine terestră.
3. În interiorul unei zone de observaţie, concentrarea şi dispunerea gheţurilor pot varia aproape la infinit.
Cu toate acestea, de pe puntea unei nave, nu se pot face observaţii precise decât într-un câmp (arie) de
observaţie restrâns. Din această cauză şi datorită faptului ca variaţiile numerice nu au decât o importanţă
temporară, singurele concentraţii şi dispuneri ale gheţurilor care vor fi codificate sunt acelea care
corespund unor condiţii de navigaţie net diferite unele de altele. Cifrele de cod, de la 2 la 9 au fost grupate
în două secţiuni, în funcţie de următoarele:
4. Concentrarea gheţurilor în interiorul zonei observate este mai mult sau mai puţin uniformă (cifrele de
cod de la 2 la 5);
5. Există diferenţe marcante între concentrarea sau dispunerea gheţurilor (cifrele de cod de la 6 la 9).
Si – Dă indicaţii asupra stadiului de formare a gheţii pe mare. În funcţie şi de valoarea c i se pot stabili
măsuri practice pentru deplasarea navelor. Se codifică conform tabelei:
COD 3739
Cifră
de Semnificatia
cod
0 Gheaţă nouă în exclusivitate
1 Gheaţă transparentă (mai puţin de 10 cm grosime)
2 Gheaţă proaspătă (gheaţă cenuşie, gheaţă albicioasă) de la 10 la 30 cm grosime
3 Gheaţă nouă şi/sau gheaţă proaspătă predominantă, cu un pic de gheaţă din anul precedent
4 Gheaţă subţire predominantă din anul precedent cu puţină gheaţă nouă şi/sau gheaţă proaspătă
SYNOPsect2-5
5 Gheaţă subţire, exclusiv din anul precedent (30 la 70 cm grosime)

Gheaţă mijlocie predominantă din anul precedent (70 la 120 cm grosime) şi gheaţă groasă din
6
anul precedent (> 120 cm grosime), cu puţină gheaţă subţire din anul precedent
7 Gheaţă mijlocie şi gheaţă groasă exclusiv din anul precedent
Gheaţă mijlocie şi gheaţă groasă predominantă, din anul precedent cu puţină gheaţă veche (în
8
general mai mult de 2 m grosime)
9 Gheaţă veche predominantă
Codificare imposibilă din cauza întunericului, lipsei de vizibilitate sau a simplului fapt ca gheţurile
/ de origina terestră sunt vizibile, sau pentru ca nava se găseşte la mai mult de 0,5 mile marine de
la liziera gheţurilor
N O T E:
1. În această tabelă, pentru oricare concentraţie dată, specificările succesive corespund la dificultăţi
crescânde pentru navigaţia maritimă astfel, dacă concentraţia este, de exemplu de 8/10, o gheaţa nouă
nu va avea, practic nici un efect asupra navigaţiei şi dimpotrivă, dacă gheaţa veche predomină, condiţiile
vor fi dificile, trebuind sa se reducă viteza şi sa se schimbe frecvent unghiul de marş.
2. Dacă nava, găsindu-se în mare deschisă semnalează o lizieră de gheaţă, concentraţia ci şi stadiul de
formare Si nu se codifică decât atunci când nava este destul de aproape de gheţuri (la mai puţin de 0,5
mile marine).
bi – desemnează gheaţa de origine terestră. Se codifică după tabela:
COD 0439
0 Fără gheaţă de origine terestră
1 1 la 5 iceberguri, fără blocuri mici şi fără fragmente de iceberg
2 6 la 10 iceberguri fără blocuri mici şi fără fragmente de iceberg
3 11 la 20 iceberguri, fără blocuri mici şi fără fragmente de iceberg
4 Până la 10 blocuri şi fragmente de iceberg - fără iceberguri
5 Mai mult de 10 blocuri şi fragmente de iceberg – fără iceberguri
6 1 la 5 iceberguri, cu blocuri mici de iceberg şi fragmente de iceberg
7 6 la 10 iceberguri, cu blocuri mici şi fragmente de iceberg
8 11 la 20 iceberguri cu blocuri şi fragmente de iceberg
9 Mai mult de 20 iceberguri, cu blocuri şi fragmente de iceberg – pericol mare
pentru navigaţie
/ Codificarea imposibilă din cauza întunericului, a lipsei de vizibilitate sau
datorită faptului ca sunt vizibile numai gheţurile din mare
N O T E:
1. Acest cod constituie o scară care corespunde riscurilor din ce în ce mai mari pentru navigaţie;
2. Blocurile de gheaţă şi fragmentele de iceberguri care sunt mult mai mici şi mult mai jos pe apă decât
icebergurile, sunt mult mai dificil de observat cu ochiul liber sau cu radarul, pentru ca marea este
agitată. Pentru acest motiv cifrele de cod 4 şi 5 ilustrează condiţii mult mai periculoase decât cifrele de
la 1 la 3.
Di – Desemnează direcţia adevărată în care se află gheaţă sau liziera principală a gheţurilor, în raport cu
nava. Se codifică după:
COD 0739
0 Nava în canalul de coastă sau canalul de separaţie
1 Liziera principală a gheţurilor la NE
2 Liziera principală a gheţurilor la E
SYNOPsect2-6
3 Liziera principală a gheţurilor la SE

4 Liziera principală a gheţurilor la S
5 Liziera principală a gheţurilor la SV
6 Liziera principală a gheţurilor la V
7 Liziera principală a gheţurilor la NV
8 Liziera principală a gheţurilor la N
9 Nedeterminată (nava între gheţuri)
Codificare imposibilă din cauza întunericului, lipsei de vizibilitate sau
/
simplului fapt ca numai gheţurile de origine terestră sunt vizibile
N O T E:
1. Când semnalăm direcţia lizierei principale de gheaţă, ne vom referi la partea acesteia care este cea mai
apropiată de navă.
2. În acest cod nu se prevede nimic pentru precizarea distanţei navei faţă de lizieră de gheaţă. Cei care
vor recepţiona mesajul de observaţie vor interpreta direcţia indicată ca fiind aceea în care se găseşte
partea cea mai apropiată a lizierei faţă de navă. Conform cifrelor de cod folosite pentru semnalarea
concentrării (aglomerării) şi a stadiului de formare a gheţii, ne vom da seama imediat dacă nava se găseşte
între gheţuri sau la o distanţă de cel puţin 0.5 mile marine faţă de lizieră de gheţuri. Dacă nava se găseşte
în ape libere (degajată), la mai mult de 0.5 mile marine faţă de lizieră de gheţuri, vom presupune ca
aceasta este orientată pe o direcţie perpendiculară faţă de poziţia indicată.
3. Dacă nava se află într-un canal deschis, la o distanţă de mai bine de 1.0 mile marine de apă liberă, în
această situaţie, codificarea se face după cum urmează: ci = 1 şi Di = 0. Dacă nava se găseşte în banchiza
de coastă, iar limita de demarcare a gheţurilor se situează dincolo de limita de vizibilitate, în această
situaţie se codifică ci = 1 şi Di = 9.
zi – Cuprinde informaţii asupra situaţiei actuale a gheţurilor şi evoluţia condiţiilor în cursul

celor trei ore precedente. Se codifică după următoarea tabela de cod:
COD 5239
0 Nava în apă liberă, cu gheaţă plutitoare la vedere
1 Nava în gheaţă uşor penetrabilă; condiţiile se ameliorează
2 Nava în gheaţă uşor penetrabilă; condiţiile nu variază
3 Nava în gheaţă uşor penetrabilă; condiţiile se agravează
4 Nava în gheaţă greu penetrabilă; condiţiile se ameliorează
5 Nava în gheaţă greu penetrabilă; condiţiile nu variază
Se formează gheaţă şi bucăţile
6 Nava în gheţuri
de gheaţă se sudează
Gheaţa supusă unei presiuni Nava în gheaţă greu
7
slabe penetrabilă; condiţiile se
Gheaţa supusă unei presiuni agravează
8
moderate sau puternice
9 Nava blocată
/ Codificare imposibilă din cauza întunericului sau lipsei de vizibilitate
N O T Ă:
Această cifră de cod are rolul sa:
- definească dacă nava se găseşte în banchiză sau dacă gheaţa plutitoare (gheaţa de mare şi/sau gheţuri
de origine terestră) este vizibilă de pe navă aflată în mare liberă;
- să furnizeze o estimare calitativă, în funcţie de posibilităţile navei de a naviga între gheţuri, asupra
rezistenţei pe care o opune gheaţa din mare la înaintarea navei şi a celor mai recente evoluţii ale acestor
condiţii.
SYNOPsect2-7
Pentru satisfacerea cerinţelor minime ale meteorologiei, toate grupele ce figurează în mesajele
transmise de către nave, trebuie retransmise fără excepţie. Mesajele de observaţie recepţionate de la
navele dotate cu radiotelefoane, sunt ordonate şi codificate înainte de a fi transmise în sistemul mondial
de telecomunicaţii.
Navele aflate în marş sunt rugate sa codifice numărul maxim de grupe care pot fi determinate cu
ajutorul instrumentelor cu care sunt dotate.
SYNOPsect2-8
Această secţiune este destinată schimbului de date pe plan regional. Datele codificate în această
secţiune, nu sunt aceleaşi pentru toate regiunile O.M.M. Includerea grupelor cu indicatorii numerici 1, 2,
3, 4, 5, 6, 8 şi 9 în mesajele staţiilor meteorologice din ţara noastră a respectat regulile stabilite în plan
regional. Forma simbolică a grupelor cu indicatorii numerici 0 şi 7 a fost elaborată la nivel regional ca şi
regulile care reglementează includerea lor în Secţiunea 3.
Pentru a răspunde nevoilor pe care grupele de cod existente nu le pot satisface, în Secţiunea 3
pot fi introduse şi alte grupe de cifre elaborate pe plan regional. Pentru a evita orice ambiguitate, aceste
grupe sunt de asemenea, semnalate de indicatorii numerici 0, 1, 2, 3 etc. şi sunt plasate în ultima parte a
Secţiunii 3, după o grupă indicatoare 80000 plasată la rândul ei după ultima din grupele de cifre care fac
parte din mesajul permanent.
De exemplu: Dacă se elaborează trei grupe suplimentare, un mesaj conţinând date asupra stării solului,
precipitaţiilor şi norilor, va avea secţiunea 3 de formă:
333 3Ejjj 6RRRtR 8Ns Chs hs 80000 0... 1... 2...
4.1. Grupa 333

Este prima grupă a Secţiunii 3 şi în acelaşi timp indicatorul secţiunii. Dacă nu avem date pentru
această secţiune este omisă şi grupa 333.
4.2 Grupa 0...

Această grupă nu este utilizată în Regiunea VI din care face parte şi ţara noastră.
4.3. Grupa 1snTx Tx Tx

Această grupă se include în mesajele sinoptice de la orele 06 şi 18 UTC pentru codificarea
temperaturii maxime a aerului din timpul zilei, pentru o perioadă de 12 ore. La ora 06 UTC se transmite
temperatura maximă a aerului înregistrată în intervalul 18 UTC ziua precedentă – 06 UTC ziua curentă.
La ora 18 UTC se se transmite temperatura maximă a aerului înregistrată în intervalul 06 UTC ziua curentă
– 18 UTC ziua curentă.
1 – Cifră de control.
sn – semnul temperaturii, conform codului SYNOP 3845;
Tx Tx Tx – temperatura maximă a aerului înregistrată în ultimele 12 ore, în zecimi de grade Celsius.
4.4. Grupa 2snTnTnTn

Această grupă se include în mesajele sinoptice de la orele 06 şi 18 UTC pentru codificarea
temperaturii minime a aerului, pentru perioada de 12 ore. La ora 06 UTC se transmite temperatura minimă
a aerului înregistrată în intervalul 18 UTC ziua precedentă – 06 UTC ziua curentă. La ora 18 UTC se se
transmite temperatura minimă a aerului înregistrată în intervalul 06 UTC ziua curentă – 18 UTC ziua
curentă.
2 – Cifră de control.
sn – Semnul temperaturii, conform codului SYNOP 3845;
TnTnTn – temperatura minimă a aerului din ultimele 12 ore exprimată în zecimi de grade Celsius.
4.5. Grupa 3EsnTgTg (3Ejjj)

Grupa 3Ejjj este folosită în ţara noastră sub forma 3EsnTgTg. Ea este inclusă de regulă în mesajele
SYNOP de la orele 06 şi 18 UTC. Dacă se observă gheaţă şi/sau zăpadă, această grupă este de forma
3/snTgTg.
3 – Cifră de control;
SYNOPsect3-1
E – starea solului, fără zăpadă sau strat măsurabil de gheaţă, se codifică după cum urmează:
COD 0901
Cifră
de Semnificatia
cod
Suprafaţa solului este uscată (fără crăpături şi praf sau nisip mobil, în cantitate
0
apreciabilă)
1 Suprafaţa solului este umedă
Suprafaţa solului este îmbibată (apa ce stagnează sub forma de băltoace, mici sau mări,
2
la suprafaţă)
3 Sol inundat
4 Suprafaţa solului este îngheţata
5 Polei pe sol
6 Praf sau nisip uscat, purtat de vânt, ce nu acoperă complet solul
7 Strat fin de praf sau nisip purtat ce acoperă complet solul
8 Strat gros sau de o grosime medie, de praf sau nisip purtat ce acoperă complet solul
9 Foarte uscat, cu crăpături
/ Dacă se observă gheaţa şi/sau zăpadă pe sol
N O T E:
1. Definiţiile ce figurează în tabela de cod SYNOP 0901 pentru cifrele de cod de la 0 la 2 şi cifra 4 sunt
valabile pentru o suprafaţă reprezentativă de sol descoperit, iar cifrele 3 şi de la 5 la 9 pentru o zonă
degajată reprezentativă.
2. În toate împrejurările se alege cifra de cod cea mai mare ce se poate aplica.
sn – Semnul temperaturii. Se codifică conform codului 3845;
TgTg – Temperatura minimă a suprafeței subiacente pe timpul nopții pe ultimele 12 ore, în grade
Celsius întregi. La ora 06 UTC se transmite minima pe ultimele 12 ore (produsă în intervalul cuprins între
ora 18 UTC ziua precedentă și ora 06 UTC ziua curentă). Pentru scopuri naționale, TgTg la ora 18 UTC
se transmite temperatura maximă a suprafeței subiacente pe ultimele 12 ore, în grade Celsius întregi
(produsă în intervalul cuprins între ora 06 UTC ziua curentă și ora 18 UTC ziua curentă)
DE REŢINUT!
- Această grupă se include în mesajele sinoptice de ora 06 UTC pentru a indica starea solului de la ora
respectivă, precum şi temperatura minimă de la suprafaţa solului din cursul nopţii. În mesajele sinoptice
de la ora 18 UTC această grupă indică, în afară de starea solului şi temperatura maximă din cursul zilei
de la suprafaţa solului.
- Dacă se observă zăpadă şi/sau gheaţă pe sol (sezonul rece), această grupă va fi de forma: 3/snTgTg şi
va fi urmată de grupa 4E’sss.
4.6. Grupa 4 E’sss
Conţine informaţii referitoare la stratul de zăpadă, depunerile de gheaţă sau orice altă formă de
precipitaţie solidă de pe sol în momentul observaţiei. Dacă înălţimea elementelor de mai sus nu este
uniformă, se indică înălţimea medie luată dintr-o arie reprezentativă.
Deși grupa 4E’sss este, conform codului SYNOP, o grupă opțională, cerințele mai noi din domeniu
solicită aceste informații cu frecvență mai mare. Astfel, prin reglementările naționale din Adresa 3863 /
13.10.2014, grupa 4E’sss din Secțiunea 3 va fi inclusă în mod obligatoriu în mesajele sinoptice și transmisă
de către toate stațiile meteorologice la fiecare oră sinoptică, în funcție de programul cu personal la stație.
Stațiile meteorologice automate dotate cu traductor de grosime strat zăpadă efectuează
măsurătoare orară a acestui parametru și transmiterea lui în mesajul sinoptic. Personalul, în funcție de
programul de lucru la stația meteorologică, efectuează măsurarea stratului de zăpadă cu ajutorul riglelor
pentru zăpadă la orele 00, 06, 12, 18 UTC, însă rezultatul măsurătorii este introdus numai în aplicația
CDMS în câmpul SzaM.
Aplicația software instalată la stațiile meteorologice automate fără traductor de strat de zăpadă, în
SYNOPsect3-2
situația funcționării în modul de lucru AUTOMAT (fără personal la stație) include la fiecare oră în mod
implicit în mesajul SYNOP grupa 4E’sss în forma 4////, astfel că, la reluarea programului cu personal, nu
este necesară intervenția observatorului pentru includerea retard a informațiilor referitoare la stratul de
zăpadă. La aceste stații meteorologice care nu sunt dotate cu traductori pentru măsurarea grosimii
stratului de zăpadă, măsurătorile sunt efectuate manual de către observatori, utilizând riglele pentru
zăpadă, în funcție de programul cu personal, la orele 00, 06, 12, 18 UTC. Valorile determinate sunt
introduse în mesajele sinoptice de către observatori în aplicația MeteoApp. Această metodologie se aplică
și la stațiile meteorologice dotate cu traductori pentru strat de zăpadă pe perioada de nefuncționare a
acestor traductori.
4 - Cifră de control;
E’ - starea solului acoperit cu zăpadă sau strat măsurabil de gheaţă. Se codifică conform tabelei:
COD 0975
Cifră
de Semnificatia
cod
0 Sol acoperit, în cea mai mare parte, de gheaţă
1 Zăpadă compactă sau umedă (cu sau fără gheaţă), ce acoperă mai puţin de jumătate din sol
Zăpadă compactă sau umedă (cu sau fără gheaţă), ce acoperă cel puţin jumătate din sol, fără
2
a-l acoperi însă complet
3 Strat uniform de zăpadă compactă sau umedă, ce acoperă complet solul
4 Strat neuniform de zăpadă compactă sau umedă, ce acoperă complet solul
5 Zăpadă uscată, pufoasă (afânata), acoperind mai puţin de jumătate din sol
Zăpadă uscată, pufoasă (afânata) acoperind cel puţin jumătate din sol (fără a-l acoperi
6
complet)
7 Strat uniform de zăpadă uscată, pufoasă (afânata), ce acoperă complet solul
8 Strat neuniform de zăpadă uscată, pufoasă (afânata), ce acoperă complet solul
9 Zăpadă acoperind complet solul – troiene mari
N O T E:
1. Definiţiile ce figurează în tabela de cod SYNOP 0975 sunt valabile pentru o zonă degajată
reprezentativă.
2. În toate împrejurările se alege cifra de cod cea mai mare care se poate aplica.
3. În tabela de cod de mai sus, orice referire la gheaţă include şi precipitaţiile solide, altele decât
ninsoarea.
sss - grosimea stratului de zăpadă în cm. Se codifică conform tabelei:
COD 3889
Cifră de cod Înălţimea stratului de zăpadă în centimetri
000 nu se foloseşte
001 1 cm
002 2 cm
• •
• •
• •
010 10 cm
• •
• •
• •
996 996 cm
997 Sub 0,5 cm
Strat de zăpadă discontinuu (solul nu este în întregime
998
acoperit cu strat de zăpadă)
SYNOPsect3-3
999 Măsurarea imposibilă sau imprecisă

Codificare națională
Măsurători indisponibile (programul de măsurare nu include
///
măsurarea stratului de zăpadă la termenul sinoptic respectiv)
DE REŢINUT!
I. La stațiile meteorologice fără traductor de strat de zăpadă sau la stațiile meteorologice dotate cu
traductor de zăpadă pe perioada de nefuncționare a acestuia, în perioada anului în care nu este solicitată
măsurarea orară a grosimii stratului de zăpadă de către Centrul Național de Prognoză, grosimea
acestuia va fi măsurată numai la orele sinoptice principale 00, 06, 12, 18 UTC de către toate stațiile
meteorologice, în funcție de programul cu personal.
02, 03, 04, 05, 07, 08, 09, 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 23 UTC
I.1.1. grupa 4E’sss va avea forma 4//// dacă există strat de zăpadă;
I.1.2. grupa 4E’sss va avea forma 4/000 dacă nu există strat de zăpadă.
06, 12, 18 UTC
I.2.1. în cazul unui strat de zăpadă măsurabil, E’ va fi codificat conform tabelei de
cod SYNOP 0975, iar sss va fi codificat conform tabelei de cod SYNOP 3889;
I.2.2. în cazul în care măsurarea stratului de zăpadă este imposibilă sau imprecisă,
grupa va avea forma 4E’999 (conform tabelului de cod SYNOP 3889), unde E’ va fi
codificat conform tabelei de cod SYNOP 0975;
I.2.3. în cazul mesajului sinoptic retard de ora 00 UTC (pentru stațiile
meteorologice care lucrează în caz de incident în mod clasic, fără personal la ora
00 UTC), grupa 4E’sss va avea forma 4////;
I.2.4. în cazul lipsei stratului de zăpadă, E’ va fi codificat cu “/” (bară) și sss va fi
codificat cu 000. Grupa va avea forma 4/000.
II . La stațiile meteorologice fără traductor de strat de zăpadă sau sau la stațiile meteorologice dotate cu
traductor de zăpadă pe perioada de nefuncționare a acestuia, în perioada anului în care este solicitată
măsurarea orară a grosimii stratului de zăpadă de către Centrul Național de Prognoză, grosimea
acestuia va fi măsurată la toate orele sinoptice de către toate stațiile meteorologice, în funcție de
programul cu personal.
II.1. Reguli de codificare a grupei 4E’sss pentru transmiterea acesteia la toate termenele sinoptice
00, 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08, 09, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23
UTC:
II.1.1. în cazul unui strat de zăpadă măsurabil, E’ va fi codificat conform tabelei de cod SYNOP
0975, iar sss va fi codificat conform tabelei de cod SYNOP 3889;
II.1.2. în cazul în care măsurarea stratului de zăpadă este imposibilă sau imprecisă, grupa va avea
forma 4E’999 (conform tabelului de cod sinoptic 3889), unde E’ va fi codificat conform tabelei
de cod sinoptic 0975;
II.1.3. în cazul mesajului SYNOP retard de ora 00 UTC (pentru stațiile meteorologice care lucrează
în mod clasic, fără personal la ora 00 UTC), grupa 4E’sss va avea forma 4////;
II.1.4. în cazul lipsei stratului de zăpadă, E’ va fi codificat cu “/” (bară) și sss va fi codificat cu 000.
Grupa va avea forma 4/000.
NOTĂ:
Codificarea sss cu /// este națională, acest cod nefiind inclus în tabela internațională 3889.
Codificarea sss cu /// are semnificația unei măsurători indisponibile (programul de măsurare nu include
măsurarea stratului de zăpadă la termenul sinoptic respectiv).
SYNOPsect3-4
4.7. Grupa 5j1j2j3j4 (j5j6j7j8j9)
Grupa conţine informaţii suplimentare asupra unora dintre parametrii meteorologici cum ar fi:
evaporaţie, evapotranspiraţie, variaţia temperaturii aerului, radiaţie, etc.
Când se foloseşte grupa 5j1j2j3j4 în formele 55j2j3j4, 553j3j4, 554j3j4, 555j3j4, va fi adăugată
suplimentar grupa j5j6j7j8j9 pentru a raporta, dacă datele sunt disponibile, radiaţia netă, radiaţia globală,
radiaţia difuză, radiaţia de undă lungă, radiaţia de undă scurtă, radiaţia netă de undă scurtă, sau radiaţia
solară directă. Grupă se repetă ori de câte ori este necesar.
N O T E:
1. Dacă durata de strălucire a Soarelui nu este disponibilă, grupa va fi de forma 55///, 553//, 55407, 55408,
55507 sau 55508 ori de câte ori în grupa j5j6j7j8j9 este necesar sa se transmită date de radiaţie. În cazul
în care datele fluxurilor de radiaţie sunt nedisponibile grupele 0/1 FFFF, 2FFFF, 3FFFF, se vor
codifica 0////, 2////, 3////.
2. În cazul în care nu a strălucit Soarele grupele 553SS şi 55SSS vor avea forma 55300 şi 55000.
1. În cazul în care fluxurile de radiaţie au valoarea zero, grupele 0/1FFFF, 2FFFF, 3FFFF,
0/1F24F24F24F24, 2F24F24F24F24 , 3F24F24F24F24 vor avea forma 00000, 20000, 30000.
(a) Grupele 553SS, 0/1 FFFF, 2FFFF, 3FFFF, 0/1F24F24F24F24, 2F24F24F24F24 , 3F24F24F24F24 se
transmit numai de către staţiile automate dotate cu senzor de radiaţie. În cazul defectării senzorului
NU se fac determinări cu aparatură clasică.
Când se foloseşte grupa 5j1j2j3j4 vor fi utilizate una sau mai multe dintre următoarele expresii
simbolice:
(b) 5EEEiE – cantitatea zilnică rezultată din evaporaţie sau evapotranspiraţie
(c) 54goSndT – pentru a raporta schimbarea de temperatură în perioada acoperită de W1W2.
(d) 55SSS – pentru a raporta durata zilnică de strălucire a Soarelui.
(e) 553SS – pentru a raporta durata de strălucire a Soarelui din ora trecută. Se transmite numai
de către staţiile automate dotate cu traductor de radiaţie. În cazul defectării
traductorului, NU se fac completări orare ale acestei grupe cu informațiile furnizate de
aparatura clasică.
(f) 55407 – indică faptul că grupa suplimentară 4FFFF, care o urmează, este folosită pentru a
raporta radiaţia netă de undă scurtă, exprimată în kJ/m2, în timpul orei precedente.
(g) 55408 – indică faptul că grupa suplimentară 4FFFF, care o urmează, este folosită pentru a
raporta radiaţia solară directă, exprimată în kJ/m2, în timpul orei precedente.
(h) 55507 – indică faptul că grupa suplimentară 5F24F24F24F24, care o urmează, este folosită pentru
a raporta radiaţia netă de undă scurtă, exprimată în J/cm2, în timpul ultimelor 24 de ore.
(i) 55508 – indică faptul că grupa suplimentară 5F24F24F24F24, care o urmează, este folosită pentru
a raporta radiaţia solară directă, exprimată în J/cm2, în timpul ultimelor 24 de ore.
(j) 56DLDMDH – pentru a transmite date asupra direcţiei mişcării norilor.
(k) 57CDaeC – pentru a transmite date referitoare la direcţia şi înălţarea norilor.
(l) 58p24p24p24 – pentru a transmite variaţiile pozitive sau starea staţionară ale presiunii
atmosferice în ultimele 24 de ore.
(m)59p24p24p24 – pentru a transmite variaţiile negative ale presiunii atmosferice în ultimele 24 de
ore.
Expresia simbolică 5EEEiE va fi folosită pentru a raporta evaporaţia sau evapotranspiraţia zilnică.
EEE va fi folosit pentru a transmite cantitatea rezultată din evaporaţie sau evapotranspiraţie,
exprimată în zecimi de mm, în timpul ultimelor 24 de ore, la una dintre orele 00, 06 sau 12 UTC.
Variaţia temperaturii: Se va considera variaţie de temperatură o schimbare a temperaturii cu 5°
sau mai mult într-un interval mai mic de 30 minute, în timpul perioadei acoperită de W1W2.
N O T Ă:
Raportarea acestei informaţii este restricţionată, prin decizie regională sau naţională, la insule sau staţii
depărtate.
SYNOPsect3-5
Durata de strălucire a Soarelui şi date de radiaţie.

Expresia simbolică SSS va fi folosită pentru a indica durata zilnică de strălucire a Soarelui, în ore
şi zecimi de oră. În grupa 553SS, expresia simbolică SS va fi folosită pentru a raporta durata de strălucire
a Soarelui din ora trecută, în zecimi de oră.
Grupa de forma 55SSS, prin decizie regională, va fi raportată de către staţiile meteorologice care
au posibilitatea de a determina durata zilnică de strălucire a Soarelui, şi va fi inclusă în mesaj la ora 00
UTC. În România grupa 55SSS va fi inclusă de către toate staţiile în mesajul de ora 00 UTC. Staţiile
meteorologice cu program redus cu personal noaptea vor include grupa 55SSS în mesajul sinoptic
retransmis ca și corecție de ora 00 UTC sau ca mesaj reconstituit de ora 00 UTC (în caz de incident).
Atunci când grupa 5j1j2j3j4 are forma 553SS, grupele suplimentare j5FFFF vor avea una sau mai
multe dintre formele următoare:
j5 = 0: FFFF – radiaţia netă pozitivă, în timpul orei trecute, în kJ/m2.
j5 = 1: FFFF – radiaţia netă negativă, în timpul orei trecute, în kJ/m2.
j5 = 2: FFFF – radiaţia solară globală, în timpul orei trecute, în kJ/m2.
j5 = 3: FFFF - radiaţia solară difuză, în timpul orei trecute, în kJ/m2.
j5 = 4: FFFF – radiaţia descendentă de undă lungă, în timpul orei trecute, în kJ/m2.
j5 = 5: FFFF – radiaţia ascendentă de undă lungă, în timpul orei trecute, în kJ/m2.
j5 = 6: FFFF – radiaţia de undă scurtă, în timpul orei trecute, în kJ/m2.
În situaţia în care grupa 5j1j2j3j4 are forma 55SSS grupa suplimentară j5F24F24F24F24 se va introduce
o dată sau de mai multe ori în formă:
j5 = 0: F24F24F24F24 = radiaţia netă pozitivă în ultimele 24 de ore în J/cm2.
j5 = 1: F24F24F24F24 = radiaţia netă negativă în ultimele 24 de ore, în J/cm2.
j5 = 2: F24F24F24F24 = radiaţia solară globală în ultimele 24 de ore, în J/cm2.
j5 = 3: F24F24F24F24 = radiaţia solară difuză în ultimele 24 de ore, în J/cm2.
j5 = 4: F24F24F24F24 = radiaţia descendentă de undă lungă în ultimele de 24 de ore, în J/cm2.
j5 = 5: F24F24F24F24 = radiaţia ascendentă de undă lungă în ultimele 24 de ore, în J/cm2.
j5 = 6: F24F24F24F24 = radiaţia de undă scurtă, în ultimele 24 de ore, în J/cm2.
FFF va indică, după caz, valoarea absolută a radiaţiei solare sau terestre, în kJ/m 2, în timpul orei
trecute.
F24F24F24F24 indică valoarea absolută a radiaţiei solare sau terestre, după caz în ultimele 24 de ore,
în J/cm2, la una dintre orele 00, 06, 12 sau 18 UTC.
j1 – indicator pentru informaţii suplimentare
j2j3j4 – specificaţii în legătură cu informaţiile suplimentare
j5j6j7j8j9 – grupe suplimentare care urmează grupa 5j1j2j3j4
COD 2061
(a)
Cifră
de j1 j2 j3 j4
cod
0 Zecile de unităţi Unităţile de Zecimile de unităţi Indicatorul tipului
1 de evaporaţie şi evaporaţie şi de evaporaţie şi instrumentului pentru
2 evapotranspiraţie evapotranspiraţie evapotranspiraţie măsurarea
3 evaporaţiei sau tipul
de cultură pentru
care s-a măsurat
evapotranspiraţia
4 Indicator pentru Perioada dintre Semnul variaţiei Amplitudinea variaţiei
variaţiile de momentul de temperatură de temperatură
temperatură observaţiei şi
SYNOPsect3-6
Cifră
de j1 j2 j3 j4
cod
momentul producerii
variaţiei de
temperatură
5 Indicator pentru Zecile de unităţi Unităţi de durata Zecimi ale duratei de
strălucirea pentru durata de de strălucire a strălucire a Soarelui
Soarelui strălucire a Soarelui. Soarelui
j2= 3 – indică faptul

că j3j4 raportează
durata de strălucire
a Soarelui în ora
trecută
5 Indică faptul că j2= 4 – indică faptul j3 = 0 j4 = 7 indică faptul că
grupele j5j6j7j8j9 ca grupa 4 j6j7j8j9 grupa care urmează
care urmează care urmează conţine radiaţia de
raportează conţine date de undă scurtă
radiaţia radiaţie în ultimele
24 de ore
j4 = 8 indică faptul că
j2= 5 – indică faptul grupa care urmează
că grupa 5 j6j7j8j9 raportează radiaţia
care urmează solară directă
conţine date de
radiaţie în ultimele
24 de ore
6 Indicator pentru Direcţiile din care vin Direcţia din care Direcţia din care vin
direcţia deplasării norii CL vin norii CM norii CH
norului
7 Indicator pentru Tipul de nor Direcţia în care Unghiul de înălţare a
direcţia şi orografic sau de nor sunt văzuţi aceşti vârfului acestor nori
înălţarea norului cu dezvoltare nori
verticală
8 Indicator pentru Zecile de unităţi ale Unităţile variaţiei Zecimile de unităţi
9 variaţiile presiunii variaţiei presiunii presiunii aerului ale variaţiei presiunii
aerului aerului aerului
8 – variaţie
pozitivă sau fără
variaţie
9 – variaţie
negativă
(b)
Cifră
j5 j6 j7 j8 j9
de cod
0 Semnul radiaţiei Cifra miilor Cifra sutelor Cifra zecilor Cifra unităţilor
1 nete radiaţiei nete radiaţiei nete radiaţiei nete radiaţiei nete
2 Indicator pentru Cifra miilor Cifra sutelor Cifra zecilor Cifra unităţilor
3 tipul radiaţiei radiaţiei radiaţiei radiaţiei radiaţiei
4 solare sau terestre sau terestre sau terestre sau terestre sau
SYNOPsect3-7
5 terestre solare solare solare solare

6
7 0-6 se folosesc
8 7-9 nu se
9 folosesc
DL – direcţia adevărată din care vin norii CL

DM – direcţia adevărată din care vin norii CM
DH – direcţia adevărată din care vin norii CH
Se codifică conform tabelei de cod 0700
C – genul norilor. Se codifică conform tabelei de cod 0500
Da – direcţia adevărată în care sunt văzuţi norii orografici sau norii cu dezvoltare verticală. Se codifică
după tabela de cod 0700.
eC – unghiul de înălţare al vârfului norului indicat de literă de cod C. Se codifică după tabela de cod 1004
(aceeaşi tabelă de cod ca pentru e’).
iE – indicatorul tipului de instrument pentru măsurarea evaporaţiei sau tipul de cultură pentru care se indică
evapotranspiraţia.
Se codifică după tabela de cod SYNOP 1806.
Cod 1806
Cifră de Instrumentul sau tipul de cultură Tipul datelor
cod
0 Evaporimetru SUA deschis (neacoperit)
1 Evaporimetru SUA deschis (acoperit cu plasă)
2 GG1-3000 Evaporimetru Evaporaţia
3 Rezervor de 20 m2
4 Altele
5 Orez
6 Grâu
7 Porumb Evapotranspiraţia
8 Sorg
9 Alte culturi
dT – amplitudinea variaţiei de temperatură, semnul variaţiei fiind dat de sn. Se codifică după tabela de cod
SYNOP 0822.
COD 0822
0 ∆T = 10°C
1 ∆T = 11°C
2 ∆T = 12°C
3 ∆T = 13°C
4 ∆T = 14°C sau mai mult
5 ∆T = 5°C
6 ∆T = 6°C
7 ∆T = 7°C
8 ∆T = 8°C
9 ∆T = 9°C
4.8. Grupa 6RRRtR

Are semnificaţia din Secţiunea 1. În conformitate cu acordurile Asociaţiei Regionale VI – se
foloseşte în Secţiunea 3 pentru raportarea precipitaţiilor căzute în ultimele 3 ore, sau o oră.
SYNOPsect3-8
4.9 Grupa 7R24R24R24R24

Această grupă este obligatorie şi va fi inclusă în mesajul sinoptic de la ora 06 UTC. Conţine
cantităţile de precipitaţii pe 24 de ore, în clar (litri şi zecimi de litru).
În cazul în care sunt semnalate precipitaţii slabe (urme), sub 0,1 l/mp, grupa va avea forma
79999. Cantităţile de precipitaţii de 999.8 l/m2 sau mai mult, se codifică cu cifra 9998.
În cazul în care nu au fost semnalate precipitaţii, grupa va avea forma 70000.
În cazul în care cantitatea de precipitaţii pe 24 de ore este indisponibilă, grupa va avea forma
7////.
4.10. Grupa 8NsChshs

Această grupă este inclusă pentru a da informaţii detaliate asupra norilor. Ea este inclusă facultativ
numai de către staţiile meteorologice care au posibilitatea de a determina instrumental (ceilometre,
proiectoare, sondaj pilot) înălţimea bazei norilor care sunt indicaţi prin litera simbolică C.
În grupa 8NsChshs , specificaţiile simbolice sunt următoarele:
8 – Cifră de control
Ns – întinderea pe cer a unei pături sau a unei mase noroase, distinctă, aparţinând genului
specificat prin litera simbolică C. Se codifică după acelaşi tabel de cod ca N (cod 2700):
C – genului norilor a căror întindere pe cer este semnalată prin Ns. Se codifică după tabela de
cod 0500.
COD 0500
Cifră de
Genul norilor
cod
0 Cirrus (Ci)
1 Cirrocumulus (Cc)
2 Cirrostratus (Cs)
3 Altocumulus (Ac)
4 Altostratus (Aş)
5 Nimbostratus (Ns)
6 Stratocumulus (Sc)
7 Stratus (St)
8 Cumulus (Cu)
9 Cumulonimbus (Cb)
/ Nori invizibili din cauza întunericului, ceţii sau altor fenomene analoage.
hshs -Inaltimea bazei norului al cărui gen este indicat prin litera simbolică C. Se codifică după tabelul
de cod 1677.
1) Grupa 8NsChshs se poate repeta de 3 ori, pentru a semnala straturi sau diferite mase de nori. În
cazul prezenţei norilor Cumulonimbus grupă se poate repeta de 4 ori. Alegerea straturilor (maselor de
nori) asupra cărora urmează sa transmitem informaţii se face după următoarele criterii:
a) Stratul (masa) de nori cei mai joşi, oricare ar fi nebulozitatea lor (Ns egal cu 1 sau mai mult);
b) Stratul (masa) imediat superior a cărui nebulozitate este mai mare ca 2/8 (Ns egal cu 3 şi mai
mult);
c) Stratul (masa) imediat superior, a cărui nebulozitate este mai mare ca 4/8 (Ns egal cu 5 şi mai
mult);
d) Norii Cumulonimbus, ori de câte ori sunt observaţi, cu condiţia ca criteriile de la a), b) şi c) sa
nu ne conducă la emiterea unei grupe care se referă, în exclusivitate, la norii Cumulonimbus.
Ordinea de transmitere a grupelor este întotdeauna de la nivelurile inferioare către nivelurile

superioare.
Pentru determinarea nebulozităţii straturilor sau maselor noroase separate, în vederea semnalării
ei în grupa 8, observatorul apreciază nebulozitatea totală a fiecărui strat sau masă de nori, situaţi la diverse
niveluri ca şi când nu ar exista alţi nori.
Când cerul este invizibil (N = 9, Ns = 9), grupa 8 va avea forma 89/hshs, unde hshs este vizibilitatea
verticală.
SYNOPsect3-9
Când cerul este senin (N = 0), grupa 8 este omisă din mesaj.
Grupa 8 nu se include în mesaj când nu se fac observaţii asupra nebulozităţii (N =/).
N O T E:
1. Prin vizibilitatea verticală înţelegem distanţa pe verticală până la care putem distinge obiecte, printr-
un mediu opacizat.
2. Dacă există mai multe genuri de nori, cu plafonul situat la acelaşi nivel şi dacă acest nivel este unul
care trebuie codificat după criteriile amintite mai sus, alegerea lui se face ţinând seama de următoarele:
a) dacă pe cer nu există nori Cumulonimbus, atunci C se va referi la tipul de nori cu nebulozitatea
cea mai mare sau dacă sunt două sau mai multe tipuri de nori care au aceeaşi nebulozitate, pentru C se
va alege cea mai mare cifra de cod. Ns se va referi la nebulozitate totală a norilor ale căror baze sunt la
acelaşi nivel.
b) dacă pe bolta cerului există nori Cumulonimbus, una dintre grupe este folosită pentru descrierea
exclusivă a acestui gen de nori, iar altă (altele) pentru descrierea altui sau altor genuri de nori; dacă
nebulozitatea altor genuri de nori este mai mică de o optime se precizează o singură grupă, caz în care C
este codificat cu 9;
c) atunci când sub norii Cumulonimbus se observă nori fragmentaţi de timp rău (pannus) precum
şi alţi nori sau alte mase noroase cu niveluri diferite (nori din etajul mijlociu sau superior), în prima grupă
de forma 8NsChshs se vor indica norii fragmentaţi de timp rău (pannus), în grupa a doua norii
Cumulonimbus indiferent de nebulozitatea lor, iar în celelalte grupe norii de la nivelurile superioare
acestora, conform criteriilor anunţate la început.
d) dacă avem mai multe genuri de nori, cu aceeaşi nebulozitate, pentru codificarea lui C se alege
cifra de cod cea mai mare;
e) Ns se referă la nebulozitatea totală a norilor despre care este vorba în grupa respectivă.
În prezent, în România grupa 8NsChshs nu se utilizează.
4.11. Grupa 9SpSpspsp

Această grupă se va include în mesajele sinoptice pentru a caracteriza mai bine starea vremii dată
prin grupa 7wwW1W2 sau pentru transmiterea de informaţii suplimentare şi se va repeta în cuprinsul
mesajului (Secţiunea 3) de câte ori este nevoie.
Selecţionarea informaţiilor ce urmează sa fie codificate şi transmise prin grupa 9SpSpspsp se
realizează de fiecare ţară în raport cu interesele naţionale şi cele rezultate din acorduri bi şi multilaterale.
Utilizarea acestei grupe şi a specificaţiilor pentru informaţiile suplimentare sunt prezentate în nouă
tabela de cod SYNOP 3778 pentru SpSp.
Tabela de cod SYNOP 3778 este organizată în 10 decade ale literelor simbolice SpSp.
Grupa 9SpSpspsp reprezintă forma simbolică prin care mesajele sinoptice pot fi completate cu date
referitoare la fenomenele produse în momentul observaţiei sau ora precedentă sau timpul pe trecut (în
funcție de caz și de precizările individuale pentru fiecare grupă în parte).
Grupele care au forma simbolică 9SpSpspsp sunt prezentate în zece decade generalizate astfel:
COD 3778
900 ÷ 909 – date referitoare la ora începutului, sfârşitului, duratei şi variabilităţii fenomenului;
910 ÷ 919 – date referitoare la direcţia şi viteza vântului precum şi a fenomenului de vijelie;
920 ÷ 929 – date referitoare la starea mării, depuneri solide, caracterul stratului de zăpadă, zăpadă
viscolită;
930 ÷ 939 – date referitoare la cantitatea de precipitaţii sau depuneri;
940 ÷ 949 – date referitoare la nori;
950 ÷ 959 – date referitoare la norii situaţi deasupra munţilor şi trecătorilor, ori în văi sau câmpii, observaţii
de la o staţie situată la un nivel mai înalt;
960 ÷ 969 – vreme în prezent şi pe trecut;
970 ÷ 979 – poziţia şi deplasarea fenomenelor;
980 ÷ 989 – date referitoare la vizibilitate;
990 ÷ 999 – fenomene optice şi de altă natură.
În cadrul fiecărei decade indicate mai sus se folosesc următoarele grupe de forma 9SpSpspsp:
SYNOPsect3-10
Decada 900 ÷ 909 : Timp şi variabilitate
Această decadă cuprinde grupele folosite pentru raportarea orei de începere, de intensitate
maximă şi de încetare a fenomenelor, precum şi pentru a indica durata lor. Pentru indicarea începutului şi
sfârşitului fenomenelor specificate în grupele speciale, grupele de timp se pot repeta.
Grupele de timp au următoarele semnificaţii:
900tt – Momentul de începere a fenomenului meteorologic raportat prin ww din grupa 7wwW1W2.
900zz – Variabilitate, poziţie, intensitate a fenomenului meteorologic raportat prin ww din grupa 7wwW1W2.
901tt – Momentul de sfârşit al fenomenului meteorologic raportat prin ww din grupa 7wwW1W2.
902tt – Momentul de început al fenomenului meteorologic raportat în grupa 9SpSpspsp care urmează.
902zz – Variabilitate, poziţie, intensitate a fenomenului meteorologic raportat în grupa 9SpSpspsp care
urmează.
903tt – Momentul de sfârşit al fenomenului meteorologic raportat în grupa 9SpSpspsp care o precede.
904tt – Momentul de apariţie a fenomenului meteorologic raportat în grupa 9SpSpspsp care urmează.
905tt – Durata fenomenului meteo nepersistent, sau momentul de începere a fenomenului meteo
persistent raportat de ww în grupa 7wwW1W2.
906tt – Durata fenomenului meteo nepersistent sau momentul de începere a fenomenului meteo persistent
raportat în grupa 9SpSpspsp care urmează.
907tt – Durata perioadei de referinţă, a fenomenului care se sfârşeşte în momentul de observaţie şi care
este raportat în grupa 9SpSpspsp care urmează.
908 – nu se utilizează
909Rtdc – momentul de început sau de sfârşit al precipitaţiilor date prin RRR şi durata şi caracterul
precipitaţiilor.
Semnificaţiile literelor simbolice şi codurile folosite în decada 00 ÷ 09 sunt următoarele:
tt – unităţi şi zecimi de oră înaintea observaţiei sau durata fenomenelor;
zz – variaţia, poziţia şi intensitatea fenomenelor.
Cod 4077
00 În momentul observaţiei
01 0 ore 6 minute
02 0 ore 12 minute
03 0 ore 18 minute
• • •
• • •
09 0 ore 54 minute
10 1 oră 0 minute
11 1 oră 6 minute
• • •
• • •
19 1 oră 54 minute
20 2 ore 0 minute
21 2 ore 6 minute
• • •
• • •
• • •
60 6 ore 0 minute
61 6 la 7 ore
62 7 la 8 ore
63 8 la 9 ore
64 9 la 10 ore
65 10 la 11 ore
66 11 la 12 ore
67 12 la 18 ore
68 Mai mult de 18 ore
SYNOPsect3-11

69 Timp necunoscut
70 Început în timpul observaţiei
71 Sfârşit în timpul observaţiei
72 Început şi sfârşit în timpul observaţiei
73 Modificare considerabilă în timpul observaţiei
74 Început după observaţie
75 Sfârşit după observaţie
76 La staţie
77 La staţie, dar nu la distanţă
78 În toate direcţiile
79 În toate direcţiile, dar nu la staţie
80 Apropiindu-se de staţie
81 Îndepărtându-se de staţie
82 Trecând la distanţa de staţie
83 Văzut la distanţă
84 Raportat în vecinătate, dar nu la staţie
85 În sus, dar nu lângă sol
86 Lângă sol, dar nu sus
87 Ocazional
88 Intermitent
89 Frecvent, la intervale frecvente
90 Staţionar; staţionar în intensitate; în mod staţionar; fără
modificări apreciabile
91 În creştere; crescând în intensitate; a crescut (în intensitate)
92 În descreştere; descrescând în intensitate; a descrescut (în
intensitate)
93 Fluctuant; variabil
94 Continuu, în mod continuu
95 Foarte slab foarte uşor; mult sub normal; foarte sărac; foarte
subţire
96 Slab; uşor; sub normal; subţire; sărac
97 Moderat; normal; grosime medie; în mod gradat
98 Puternic; peste normal; brusc; aspru
99 Foarte puternic; mult peste normal; foarte aspru; dens; foarte
gros
N O T E:
1. Cifrele de cod 00 ÷ 69 care sunt folosite exclusiv pentru tt, se referă la timpul de observaţie standard
sau, când se raportează durata unui fenomen, la perioada de timp dintre declanşare şi încetare.
2. Cifrele de cod 70 ÷ 75, care combină timpul şi variaţia, se referă la momentul la care au fost observate
fenomenele.
3. Cifrele de cod 76 ÷ 99, care sunt folosite exclusiv pentru zz, se referă la:
(a) Poziţia fenomenului faţă de staţie (76 ÷ 86);
(b) Variaţia (87 ÷ 94);
(c) Intensitatea (95 ÷ 99).
Această decadă nu se foloseşte în prezent în România.
SYNOPsect3-12
Decada 910 ÷ 919 : Vânt şi vijelie
Această decadă serveşte pentru transmiterea datelor suplimentare referitoare la direcţia şi viteza
vântului, precum şi la fenomenul de vijelie.
910ff - Cea mai mare rafală în timpul perioadei de 10 minute care precede momentul observaţiei.
911ff – Cea mai mare rafală înregistrată în timpul orei precedente. Este transmisă numai de către
staţiile automate.
912ff – Cea mai mare viteză medie a vântului
913ff – Viteza medie a vântului
914ff – Cea mai mică viteza medie a vântului
915dd – Direcţia vântului
916tt – O schimbare notabilă a direcţiei vântului în sensul acelor de ceas
917tt – O schimbare notabilă a direcţiei vântului în sens invers acelor de ceas.
918sqDp – Natura şi tipul vijeliei şi direcţia din care se apropie de staţie.
919MwDa – trombe de apă, tornade, vârtejuri de vânt, furtuni de praf.
În acest moment în România nu se utilizează decât următoarele grupe: 910ff, 911ff,

918sqDp şi 919 MwDa
N O T E:
1. Rafala este o variaţie pozitivă sau negativă, care nu durează mai mult de 2 minute, diferenţa
dintre viteza medie a vântului şi rafală fiind de 5m/s sau mai mult, într-un interval de timp
determinat.
2. În cazul staţiei automate, determinarea rafalei se face conform specificaţiilor O.M.M.:
- se iau eşantioane ale vitezei vântului la o secundă;
- se calculează medii pe intervale distincte de 3 secunde;
- cea mai mare dintre aceste medii, pe intervalul de 10 minute, este viteza rafalei.
3. 910ff – Se transmite în mesajele SYNOP când viteza maximă la rafală, în momentul observaţiei,
atinge sau depăşeşte 10 m/s;
4. Viteza medie a vântului la care se referă grupele 912ff şi 914ff se defineşte ca media în timp a vitezei
instantanee a vântului pe un interval de 10 minute din perioada acoperită de W1W2 sau după cum este
indicat de o grupă de timp precedentă;
5. Schimbarea semnificativă a vitezei şi/sau direcţiei vântului este indicată prin două grupe 913ff şi/sau
915dd care dau viteză şi/sau direcţia înainte şi după schimbare.
Momentul schimbării este dat printr-o grupă 906tt introdusă între cele două grupe 913ff şi/sau 915dd.
Variaţia de viteză şi/sau direcţie a vânturilor slabe şi variabile, nu va fi transmisă şi de asemenea,
nu va fi transmisă schimbarea progresivă a vitezei şi/sau direcţiei unui vânt puternic; prin schimbare
“semnificativă” se înţelege începerea sau încetarea instantanee a unui vânt puternic sau o schimbare
bruscă a direcţiei (de cel puţin 30°) şi/sau a vitezei unui vânt puternic.

ff – viteza medie a vântului sau forţa rafalelor de vânt exprimată în m/s.
N O T Ă:
Dacă viteza vântului atinge sau depăşeşte 99 m/s (sau noduri) se vor utiliza două grupe consecutive
în următorul mod: de exemplu, pentru o rafală de 135 m/s (sau noduri) în timpul perioadei de 10 minute
care precede observaţia, cele două grupe vor fi codificate: 91099 00135. În acest caz grupa 00fff conţine
viteza la rafală în timpul perioadei de 10 minute care precede observaţia.
dd – direcţia adevărată, în zeci de grade, de unde suflă vântul.

sq – natura şi/sau tipul vijeliei. Se codifică după următoarea tabela de cod:
SYNOPsect3-13
COD 3848
0 Calm sau vânt slab urmat de vijelie
1 Calm sau vânt slab urmat de o succesiune de vijelii
2 Vreme vântoasa urmată de vijelie
3 Vreme vântoasa urmată de o succesiune de vijelii
4 Vijelie urmată de vreme vântoasa
5 O vreme în general vântoasa cu vijelie la intervale
6 Vijelie apropiindu-se de staţie
7 Linie de vijelie (green)
8 Vijelie cu spulberare sau transport de nisip sau praf
9 Linie de vijelie cu spulberare sau transport de praf sau nisip
Dp – direcţia adevărată din care vine fenomenul indicat. Se codifică conform tabelei de cod 0700
sub formă:
Cod 0700
0 La staţie
1 NE
2 E
3 SE
4 S
5 SV
6 V
7 NV
8 N
9 Direcţie variabilă sau necunoscută
Mw – Trombe de apă, tornade, vârtejuri de vânt, furtuni de praf. Se codifică după tabela de cod 2555.
COD 2555
0 Trombă la mai puţin de 3 km de staţie
1 Trombă la mai mult de 3 km de staţie
2 Nori de tornadă la mai puţin de 3 km de staţie
Nori de tornadă la mai mult de 3 km de staţie
3 Vârtejuri de vânt de mică intensitate
Vârtejuri de vânt de intensitate moderată
4 Vârtejuri de vânt de intensitate mare
5 Furtuni de praf de mică intensitate
6 Furtuni de praf de intensitate moderată
7 Furtuni de praf de mare intensitate
8
9
Da – Direcţia adevărată în care a fost observat fenomenul indicat sau în care se produc condiţiile
specificate în grupa. Se codifică conform tabelei de cod 0700 utilizată şi pentru Dp.
SYNOPsect3-14
Decada 920 ÷ 929 : Starea mării, fenomenul de îngheţ şi stratul de zăpadă
Această decadă serveşte pentru transmiterea datelor suplimentare referitoare la starea mării,
fenomene de brumă şi polei, caracterul stratului de zăpadă, zăpadă viscolită.
În mesajele sinoptice se introduc următoarele grupe speciale:

920SFx – starea mării şi forţa maximă a vântului (când Fx ≤ 9 Beaufort)
921SFx – starea mării şi forţa maximă a vântului (când Fx > 9 Beaufort)
922S’V’s - starea suprafeţei apei mării şi vizibilitatea în zona de amerizare a hidroavioanelor
923S’S – starea suprafeţei apei mării în zona de amerizare şi starea mării în larg
924SVs - starea mării şi vizibilitatea în direcţia mării (de la o staţie de pe coastă)
925TwTw – temperatura apei în staţiune în timpul sezonului
926Soio – brumă sau precipitaţii colorate
927S6Tw – depuneri îngheţate
928S7S’7 – caracterul şi uniformitatea stratului de zăpadă
929S8S’8 – transport de zăpadă sau viscol
În prezent în România, se utilizează numai grupele: 920SFx, 921SFx, 924SVs, 926Soio,

927S6Tw, 928S7S’7, 929S8S’8.
N O T Ă:
Grupele 926Soio, 927S6Tw, 928S7S’7 şi 929S8S’8 se introduc în mod obligatoriu în mesajul sinoptic,
confrom instrucțiunilor.
- 920SFx , 921SFx , 924SVs – sunt utilizate numai de către staţiile meteorologice situate pe coastă;
- 926Soio se va include în toate mesajele sinoptice, până la dispariţia fenomenului pe care îl
semnalează;
- 927S6Tw se va include în toate mesajele sinoptice, pe toată durata de creştere şi menţinere a
depunerii îngheţate (pe chiciurometru și/sau pe alte obiecte din zona stației meteorologice), cu
precizarea că cifra de cod aleasă pentru simbolul Tw trebuie să descrie variaţia temperaturii
aerului numai în timpul perioadei de creştere a depunerii îngheţate;
În mesajele sinoptice transmise în timpul stadiului de menţinere Tw va fi codificat cu cifra 7;

Referitor la simbolul S 6 (codul SYNOP 3764) se precizează ca cifra de cod 0 se foloseşte exclusiv
pentru gheaţă de pe sol formată în timpul precipitaţiilor – polei – iar cifra de cod 7 numai pentru
gheaţă sau îngheţul rezultat din îngheţarea apei sau a zăpezii rămase pe suprafaţa solului, după
încetarea precipitaţiilor;
În primul mesaj sinoptic după dispariţia fenomenului pe chiciurometru, se introduce, după caz,
grupa 93499/93599/93699/93799, dacă fenomenul persistă pe alte obiecte, dar nu pe conductorii
chiciurometrului.
- 928S7S’7 se va include în mesajele sinoptice principale de la orele 06 şi 18 UTC. Grupa se va
include atunci când solul este complet acoperit şi stratul mediu de zăpadă măsurat la rigle are
grosimea de cel puţin 1 cm. (grosimea stratului de zăpadă – sss - nu este codificată cu cifre de
cod 997 și 998)
- 929S8S’8 se va include în mesajele sinoptice pe toată durata fenomenului.
Semnificaţia literelor simbolice şi codurile folosite în decada 20 ÷ 29 sunt următoarele:
Fx – forţă maximă a vântului în perioada acoperită de W1W2, în scara Beaufort (0 = 10 Beaufort; 1 =

11 Beaufort; 2 = 12 Beaufort, etc.)
S – starea mării. Se codifică după tabela de cod SYNOP 3700
SYNOPsect3-15
Cod 3700
Cifră
Înălţimea
de Termeni descriptivi
în metri
cod
0 Calmă (suprafaţa mării netedă ca o oglindă) 0
Calmă sau ridată cu mici încreţituri (apar creşte mici de valuri, însă fără nici
1 0 ÷ 0,1
o spumă)
Liniştită uşor vălurită (apar valuri foarte scurte ale căror creşte încep sa se
2 răstoarne, însă spuma lor nu este albă, ci sticloasă) 0,1 ÷ 0,5
Puţin agitată (valuri mici devenind mai lungi bine vizibile, unele valuri cresc
3 şi se răstoarnă formând pe alocuri spuma albă în rotocoale sau “berbeci”) 0,5 ÷ 1,25
Agitată (valuri moderate care iau forma net alungită; se formează "berbeci”
4 1,25 ÷ 2,5
numeroşi)
Agitată puternic (apar creşte înalte de valuri ale căror vârfuri spumoase
5 cuprind suprafeţe mari, vântul începe sa rupă spuma de pe crestele valurilor) 2,5 ÷ 4
Foarte agitată (marea începe sa se monteze: spuma albă ruptă de vânt de pe
crestele valurilor începe sa fie suflată în trene care se orientează în direcţia
6 4÷6
vântului)
Montată (lamele alungite de spumă ruptă de vânt acoperă pantele valurilor,
iar pe alocuri ajung până la baza lor; din marginea superioară a crestelor
lamelor încep sa se detaşeze vârtejuri de picături de apă smulse din ele;
7 6÷9
spuma este suflată în trene foarte nete orientate în direcţia vântului)
Foarte montată (lamele groase de spumă ale căror creşte încep sa se
răstoarne formând rulouri; spuma se contopeşte în bancuri mari şi este
suflată în direcţia vântului sub forma de trene groase albe; în ansamblul ei,
8 suprafaţa mării devine albă astfel încât numai pe alocuri în adâncurile
9 ÷ 14
valurilor se mai observă porţiuni fără spumă).
Fenomenală (suprafaţa mării este complet acoperită cu un strat dens de
spumă astfel ca devine complet albă; aerul este plin de stropi şi picături fine
9 Peste 14
de apă, din care cauza vizibilitatea este mult redusă)
NOTE:
1. Ca înălţime a valului, se indică înălţimea mijlocie a valului obţinută începând din momentul când se
observă valurile cele mai mari în sistemul respectiv de valuri.
2. Înălţime a valului se indică prin cifra mai mică a codului spre exemplu, o înălţime de 4 m a valului se
indică prin cifra de cod 5.
S’ – starea suprafeţei apei mării în zona de amerizare a hidroavioanelor. Se codifică după tabela de cod
3700.
Vs – vizibilitatea spre mare observată de la o staţie de coastă. Se codifică după tabela de cod
SYNOP 4300.
V’s – vizibilitatea pe suprafaţa mării în zona de amerizare a hidroavioanelor. Se codifică după tabela de
cod 4300.
COD 4300
0 Mai puţin de 50 metri
1 de la 50 la 200 metri
4 de la 1 la 2 kilometri
SYNOPsect3-16
9 50 kilometri sau mai mult
So – brumă sau precipitaţii colorate. Se codifică după următorul tabel de cod SYNOP:
COD 3761
0 Brumă pe suprafeţe orizontale
1 Brumă pe suprafeţe orizontale şi verticale
2 Precipitaţii care conţin nisip sau praf deşertic
3 Precipitaţii care conţin cenuşe vulcanică
io - Intensitatea fenomenului. Se codifică după următorul tabel de cod SYNOP:

COD 1861
0 Slab
1 Moderat
2 Puternic
S6 - tipul de depunere îngheţată. Se codifică după tabela de cod SYNOP 3764.

COD 3764
Cifră Semnificatia
de
cod
0 Polei se referă exclusiv la gheaţă de pe sol formată în timpul căderii precipitaţiilor
1 Chiciură subţire (până la 20 mm)
2 Chiciură puternică (groasă, peste 20 mm)
3 Depunere de zăpadă
4 Depunere de lapoviţă (zăpadă umedă)
5 Depunere de lapoviţă în curs de îngheţare
6 Depuneri compuse (în acelaşi timp polei şi chiciură, sau chiciură şi lapoviţă (zăpadă
umedă) în curs de îngheţare, etc.)
7 Gheaţa pe sol*
8 Nu se utilizează
9 Nu se utilizează
NOTĂ:
* Gheaţa pe sol, spre deosebire de polei, este observată numai la suprafaţa solului, şi cel mai
adesea pe şosea.
– Gheaţa pe sol provine din îngheţarea apei rezultată din precipitaţii lichide (după încetarea acestora) sau
din topirea stratului de zăpadă.
– Gheaţa pe sol include de asemenea zăpadă compactată (bătătorită) şi zăpadă cu crustă de gheaţă la
suprafaţă, apărută ca rezultat al traficului rutier
Tw - Variaţia temperaturii aerului în intervalul caracterizat prin W1W2 când există polei sau
chiciură. Se codifică după următorul tabel de cod SYNOP:
COD 3955
Cifră de cod Caracteristica variaţiilor de temperatură
0 Temperatură staţionară
1 Temperatură în scădere (dar rămâne peste 0°C)
2 Temperatura creşte dar rămâne sub 0°C
3 Temperatură în scădere sub 0°C
SYNOPsect3-17
4 Temperatură în creştere, peste 0°C

5 Variaţii neregulate, oscilaţii ale temperaturii, trecând prin 0°C
6 Variaţii neregulate, oscilaţii ale temperaturii netrecând prin 0°C
7 Nu s-au observat variaţii ale temperaturii
8 Nu se foloseşte
9 Variaţiile de temperatură nu se cunosc din cauza lipsei
termografului
S7 – Caracterul stratului de zăpadă. Se codifică după tabela de cod SYNOP 3765.

COD 3765
0 Zăpadă proaspătă, uşoară
1 Zăpadă proaspătă adunată în nămeţi
2 Zăpadă proaspătă, compactă
3 Zăpadă veche, pulverulentă
4 Zăpadă veche, tare
5 Zăpadă veche, umedă
6 Zăpadă pulverulentă cu crustă la suprafaţă
7 Zăpadă tare cu crustă la suprafaţă
8 Zăpadă umedă cu crustă la suprafaţă
S’7 – Uniformitatea stratului de zăpadă. Se codifică după tabela de cod SYNOP 3775.
COD 3775
0 Strat de zăpadă uniform, sol îngheţat, fără nămeţi
1 Strat de zăpadă uniform, sol dezgheţat, fără nămeţi
2 Strat de zăpadă uniform, starea solului necunoscută, fără nămeţi
3 Strat de zăpadă moderat neuniform, sol îngheţat, nămeţi mici
4 Strat de zăpadă moderat neuniform, sol dezgheţat, nămeţi mici
5 Strat de zăpadă moderat neuniform, starea solului necunoscută, nămeţi
mici
6 Strat de zăpadă foarte neregulat, sol îngheţat, nămeţi mari
7 Strat de zăpadă foarte neregulat, sol dezgheţat, nămeţi mari
8 Strat de zăpadă foarte neregulat, starea solului necunoscută, nămeţi
mari
S8 – Fenomenele de viscol şi de transport de zăpadă. Se codifică după tabela de cod SYNOP 3766.
COD 3766
Cifră Semnificatia
de cod
0 Pâcla de zăpadă
1 Transport de zăpadă la sol, slab sau moderat, cu sau fără ninsoare
2 Transport de zăpadă la sol, puternic, fără cădere de ninsoare
3 Transport de zăpadă la sol puternic cu cădere de ninsoare
4 Transport de zăpadă la înălţime, slab sau moderat, fără cădere de ninsoare
5 Transport de zăpadă la înălţime, puternic, fără cădere de ninsoare
6 Transport de zăpadă la înălţime, slab sau moderat, cu cădere de ninsoare (fenomenul
de viscol)
7 Transport de zăpadă la înălţime, puternic, cu cădere de ninsoare (fenomenul de viscol)
Transport general de zăpadă, slab sau moderat, imposibil de determinat dacă ninge
8 sau nu
Transport general de zăpadă puternic, imposibil de determinat dacă ninge sau nu.
SYNOPsect3-18
S’8 – Evoluţia transportului de zăpadă la sol. Se codifică după tabela de cod SYNOP 3776.
COD 3776
0 Transportul de zăpadă la sol terminat înainte de ora de observaţie
1 Intensitate în diminuare
2 Fără modificări
3 Intensitate în creştere
4 Continuu, după o întrerupere care a fost mai mică de 30 minute
5 Transportul general de zăpadă a devenit transport de zăpadă la sol
6 Transportul de zăpadă de la sol a devenit transport general de zăpadă
7 Transportul de zăpadă la sol a început din nou după o întrerupere care a fost mai
mare de 30 minute
NOTĂ:
Pentru codurile 4, 5, 6, 7, 8, 9 ale literei simbolice S8 se va folosi cifra de cod 6 a literei simbolice S’8.
Decada 30 ÷ 39: Cantitatea de precipitaţii sau depuneri
În această decadă se transmit informaţii asupra dimensiunilor depunerilor de gheaţă sau a

căderilor de grindină.
În telegramele sinoptice se introduc următoarele grupe speciale:

930RR – Cantitatea de precipitaţii în perioada acoperită de W1W2 din grup 7wwW1W2 dacă nu este indicată
o altă perioadă de referinţă prin grupa 907tt.
931ss – Înălţimea (grosimea) stratului de zăpadă proaspăt depus (zapada nou căzută) în perioada
acoperită de W1W2 din grupa 7 wwW1W2 dacă nu este indicată o altă perioadă de referinţă prin
grupa 907tt.
932RR – Diametrul maxim al grindinei în mm.
933RR – Echivalentul în apă al precipitaţiilor solide, la sol în momentul observaţiei
934RR – Diametrul depunerii de polei în momentul observaţiei (fără diametrul conductorului)
935RR – Diametrul depunerii de chiciură în momentul observaţiei (fără diametrul conductorului)
936RR – Diametrul depunerii combinate în momentul observaţiei (fără diametrul conductorului)
937RR – Diametrul depunerii de zăpadă umedă în momentul observaţiei (fără diametrul
conductorului)
938nn – Viteza de creştere a gheţii pe o suprafaţă în mm/h
939hghg – Înălţimea deasupra solului, în metri, la care a fost măsurat diametrul depunerii raportată în
grupa precedentă 9SpSpspsp.
939nn – Diametrul maxim al granulelor de grindină în mm.
În prezent în România, se utilizează numai grupele: 932RR, 934RR, 935RR, 936RR,

937RR.
NOTĂ:
Diametrul este luat ca cea mai mare distanţă de-a lungul axei unei secţiuni transversale a
depunerii, minus diametrul tijei de măsurare, ca în figura de mai jos.
D – diametrul depunerii de polei sau chiciură;
T – grosimea depunerii de polei sau chiciură;
d – diametrul conductorului utilizat în măsurători.
SYNOPsect3-19
NOTE:
- Dacă la stație s-a produs cădere de grindină, aceasta se semnalează corespunzător în mesajul
sinoptic în grupa de fenomene meteorologice (în momentul observației sau în ora precedentă), iar
pentru a se indica mărimea greloanelor de grindină, se include grupa specială 932RR o singură
dată numai în mesajul sinoptic în care este semnalată prezența grindinei în grupa de fenomene în
momentul observației sau în ora precedentă.
- Grupele 934RR, 935RR, 936RR, 937RR se vor include, după caz, după grupa 927S6Tw, în primul
mesaj sinoptic care se transmite după încetarea stadiului de creştere a depunerii. Dacă mesajul
sinoptic respectiv este un mesaj sinoptic vizual, grupa referitoare la diametrul depunerii se va
repeta şi în primul mesaj sinoptic principal (00, 06, 12, 18 UTC). Pentru codificare în grupele 934RR
÷ 937RR, diametrul depunerilor îngheţate se măsoară pe conductorii chiciurometrului o singură
dată la încetarea stadiului de creştere, conform instrucţiunilor în vigoare.
În cazul în care se constată prezenţa depunerilor îngheţate numai pe obiectele din vecinătatea
platformei, însă nu şi pe conductorii chiciurometrului, se va codifica RR = 99.
- În primul mesaj sinoptic după dispariţia fenomenului pe chiciurometru, se introduce, după caz,
grupa 93499/93599/93699/93799, dacă fenomenul persistă pe alte obiecte, dar nu pe conductorii
chiciurometrului.
ss – Grosimea zăpezii nou căzute. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 3870 după cum urmează.
COD 3870
Cifră de Cifră de Cifră de
mm mm mm
cod cod cod
00 00 39 390 • •
01 10 40 400 • •
02 20 41 410 • •
03 30 • • 79 2900
• • • • 80 3000
• • • • 81 3100
• • 49 490 • •
09 90 50 500 • •
10 100 51 510 • •
11 110 52 520 89 3900
• • 53 530 90 4000
SYNOPsect3-20
Cifră de Cifră de Cifră de

mm mm mm
cod cod cod
• • 54 540 91 1
• • 55 550 92 2
19 190 56 600 93 3
20 200 57 700 94 4
21 210 58 800 95 5
• • 59 900 96 6
• • 60 1000 97 mai puţin de 1 mm
• • 61 1100 98 mai mult de 4000 mm
29 290 • • 99 măsurătoare imposi-
30 300 • • bila sau imprecisă
31 310 • •
• • 69 1900
• • 70 2000
• • 71 2100
RR – Cantitatea de precipitaţii, sau echivalentul în apă al precipitaţiilor solide, sau grosimea

depunerii solide, conform tabelei de cod SYNOP 3570.
COD 3570
Cifră de
mm Cifră de cod mm Cifră de cod mm
cod
00 0 26 26 66 160
01 1 27 27 67 170
02 2 • • 68 180
03 3 • • 69 190
04 4 30 30 70 200
05 5 • • • •
06 6 • • • •
07 7 40 40 80 300
08 8 • • • •
09 9 • • • •
10 10 50 50 90 400
11 11 51 51 91 0,1
12 12 52 52 92 0,2
13 13 53 53 93 0,3
14 14 54 54 94 0,4
15 15 55 55 95 0,5
16 16 56 60 96 0,6
17 17 57 70 97 Precipitaţii
18 18 58 80 uşoare
nemăsurabile
19 19 59 90 98 Mai mult de 400
20 20 60 100 mm
21 21 61 110
22 22 62 120 99 Măsurare
23 23 63 130 imposibilă
24 24 64 140
25 25 65 150
nn – Unitatea de măsură este fie mm fie zeci şi unităţi ale valorii hPa (cu cod 99 pentru 99 de unităţi sau
mai mult).
SYNOPsect3-21
Decada 40 ÷ 49 : Nori
Această decadă serveşte pentru transmiterea de date suplimentare referitoare la norii observaţi.
În telegramele SYNOP se introduc următoarele grupe:
940Cn3 – Evoluţia norilor

941CDp – Direcţia din care vin norii
942CDa – Poziţia concentraţiei maxime a norilor
943CLDp – Direcţia din care vin norii cu baza joasă
944CLDa – Poziţia concentraţiei maxime a norilor cu baza joasă
945htht – Înălţimea părţii superioare a celor mai joşi nori, sau stratul inferior de nori sau ceaţă
946CcDa – Direcţia convergenţei şi/sau coloritului norilor asociaţi cu o perturbaţie tropicală
947Ce’ – Înălţarea norilor
948CoDa – Nori orografici
949CaDa – Nori de dezvoltare verticală
NOTĂ: În acest moment în România, această decadă nu se foloseşte.
C – Genul de nori. Genul norilor care predomină într-un strat este determinat după descrierea şi fotografiile
celor 10 genuri de nori care figurează în “Atlasul internaţional de nori”. Se codifică conform tabelei de cod
SYNOP 0500 completată sub forma:
COD 0500
0 Cirrus (Ci)
1 Cirrocumulus (Cc)
2 Cirrostratus (Cs)
3 Altocumulus (Ac)
4 Altostratus (Aş)
5 Nimbostratus (Ns)
6 Stratocumulus (Sc)
7 Stratus (St)
8 Cumulus (Cu)
9 Cumulonimbus (Cb)
/ Nori invizibili ca urmare a întunericului, ceţii, furtunii de praf, furtunii
de nisip, sau a altor fenomene analoage.
n3 – Evoluţia norilor. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 2863.

COD 2863
1 A început sa cumulizeze
2 Norii s-au ridicat lent
3 Norii s-au ridicat rapid
4 Norii s-au ridicat şi s-au stratificat
5 Norii au coborât uşor
6 Norii au coborât rapid
7 Norii s-au stratificat
8 Norii s-au stratificat şi au coborât
9 Variaţii rapide (în structură şi înălţimea norilor)
Dp – Direcţia adevărată din care vine fenomenul indicat. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 0700
prezentată la decada 10 ÷ 19.
SYNOPsect3-22
htht – Înălţimea vârfurilor norilor inferiori sau înălţimea stratului de nori cel mai jos. Se codifică conform
tabelei de cod SYNOP 1677.
COD 1677
Cifră Înălţimea Cifră Înălţimea Cifră Înălţimea metri
de cod metri de cod metri de cod
00 <30 • • • •
01 30 • • • •
02 60 • • • •
03 90 • • • •
04 120 • • • •
05 150 • • • •
06 180 • • • •
• • 59 2700 85 16500
10 300 60 3000 86 18000
• • 61 3300 87 19500
20 600 • • 88 21000
• • • • 89 >21000
30 900 • • 90 mai puţin de 50 m
• • 70 6000 91 50 la 100 m
40 1200
• •
50 1500 71 6300 92 100 la 200 m
51 • • 93 200 la 300 m
52 nu se • • 94 300 la 600 m
53 folosesc • • 95 600 la 1000 m
54 80 9000 96 1000 la 1500 m
55 81 10500 97 1500 la 2000 m
56 1800 82 12000 98 2000 la 2500 m
57 2100 83 13500 99 2500 m sau mai
58 2400 84 15000 mult sau fără nori
Co – Nori orografici. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 0561, după cum urmează:
COD 0561
1 Nori orografici izolaţi, pileus, incus, în curs de formare
2 Nori orografici izolaţi, pileus, incus, fără modificări
3 Nori orografici izolaţi, pileus, incus, în curs de disipare
4 Bancuri neregulate de nori orografici, banc de foehn, etc., în formare
5 Bancuri neregulate de nori orografici, banc de foehn, etc., fără modificări
6 Bancuri neregulate de nori orografici, banc de foehn, etc., în disipare
7 Strat compact de nori orografici, banc de foehn, în formare
8 Strat compact de nori orografici, banc de foehn, fără modificări
9 Strat compact de nori orografici, banc de foehn, în disipare
Da – Direcţia adevărată în care a fost observat fenomenul indicat sau direcţia de propagare a condiţiilor
descrise în aceeaşi grupă. Se codifică după tabela de cod SYNOP 0700.
Ca – Natura norilor de dezvoltare verticală. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 0531.
COD 0531
0 Cumulus humilis şi/sau Cumulus mediocris izolaţi
1 Cumulus humilis şi/sau Cumulus mediocris numeroşi
2 Cumulus congestus izolaţi
3 Cumulus congestus numeroşi
4 Cumulonimbus izolat
SYNOPsect3-23
5 Cumulonimbus numeroşi
6 Cumulus şi Cumulonimbus izolaţi
7 Cumulus şi Cumulonimbus numeroşi
CL – Nori care aparţin genurilor Stratocumulus, Stratus, Cumulus, Cumulonimbus. Se codifică conform
Dp – Direcţia adevărată din care vine fenomenul indicat. Se codifică după tabela de cod SYNOP 0700.
Cc – Coloritul şi/sau convergenţa norilor asociaţi cu o perturbaţie tropicală. Se codifică conform tabelei de
cod SYNOP 0533.
COD 0533
1 Coloraţia slabă a norilor la răsărit
2 Coloraţia roşu închis a norilor la răsărit
3 Coloraţia slabă a norilor la apus
4 Coloraţia roşu închis la apus
5 Convergentă norilor CH într-un punct sub 45°, în formare sau dezvoltare
6 Convergentă norilor CH într-un punct mai mare de 45°, în formare sau dezvoltare
7 Convergentă norilor CH într-un punct sub 45°, în dizolvare sau diminuare
8 Convergentă norilor CH într-un punct mai mare de 45°, în dizolvare sau diminuare
e’ – unghiul înălţimii părţii superioare a fenomenului deasupra orizontului.
COD 1004
0 Vârful norilor nu este vizibil
1 45° sau mai mult
2 în jur de 30°
3 în jur de 20°
4 în jur de 15°
5 în jur de 12°
6 în jur de 9°
7 în jur de 7°
8 în jur de 6°
9 mai puţin de 5°
NOTĂ: Unghiul înălţimii poate fi determinat printr-o metodă simplă.

Plasând mâna la aproximativ 30 cm de ochi, distanţa dintre vârful degetului arătător şi cel al
degetului mare corespunde la aproximativ 30°, lungimea totală a arătătorului la circa 15°, lungimea
ultimelor două falange ale arătătorului la aproximativ 9°, iar grosimea a două degete la circa 6°.
Decada 50 ÷ 59 : Situaţia norilor deasupra munţilor şi trecătorilor, ori în văi sau câmpii,
observaţi de la o staţie situată la nivel mai înalt.
Această grupă serveşte pentru a transmite informaţii suplimentare asupra norilor observaţi de la o
staţie situată la nivel mai înalt.
950Nmn3 – Situaţia norilor deasupra munţilor şi trecătorilor
951Nvn4 – Ceaţă, aer ceţos sau nori inferiori în văi sau câmpii, observate de la o staţie de munte
952 ÷ 957 – Nu se folosesc
958EhDa – Poziţia concentraţiei maxime a norilor, nori raportaţi în grupa 9SpSpspsp precedentă
959vpDp – Viteza de deplasare (înaintare) şi direcţia din care vin norii, nori raportaţi în grupa 9SpSpspsp
precedentă
950Nmn3 se va introduce în mesajul SYNOP numai când poate conţine informaţii utile în special
pentru aviaţia de categoria 4; în consecinţă, grupa 950 nu se va include în mesajul
SYNOP în condiţii de ceaţă sau întuneric.
SYNOPsect3-24
NOTĂ: În prezent în România, se folosesc grupele 950Nmn3 și 951Nvn4 .

Semnificaţiile literelor simbolice şi codurile folosite în decada 50 ÷ 59:
Da – Direcţia adevărată în care sunt semnalate condiţiile noroase pe munţi şi trecători, specificate prin
litera simbolică Nm. Se cifrează după codul SYNOP 0700.
Nm – Condiţiile noroase deasupra munţilor şi trecătorilor. Se codifică astfel:
COD 2745
Cifră Semnificația
de cod
0 Toţi munţii sunt degajaţi (de nori), există doar o cantitate mică de nori
1 Munţii sunt parţial acoperiţi cu nori disparaţi (nu se pot vedea mai mult de jumătate
din vârfuri)
2 Toate pantele munţilor sunt acoperite, vârfurile şi trecătorile sunt degajate (de nori)
Munţii sunt degajaţi în partea din care se face observaţia (doar puţini nori sunt
3 prezenţi), dar există un perete continuu de nori în celelalte părţi
Există nori joşi deasupra munţilor; dar toate pantele şi munţii sunt degajaţi (chiar
4 dacă pe pante există o mică cantitate de nori)
Există nori joşi deasupra munţilor, vârfurile parţial acoperite de trene de precipitaţii
5 sau nori
Toate vârfurile sunt acoperite, dar trecătorile sunt libere; chiar dacă pantele sunt sau
6 nu acoperite
Munţii sunt în general acoperiţi, dar există câteva vârfuri libere, pantele sunt în
7 întregime sau parţial acoperite
Toate vârfurile, trecătorile şi pantele sunt acoperite
8 Munţii nu se pot vedea datorită întunericului, ceţii, furtunii de zăpadă, precipitaţiilor
9 etc.
n3 – Evoluţia norilor. Se codifică conform tabelei de coduri SYNOP 2863.

COD 2863
Cifră de cod Semnificația
1 A început sa cumulizeze
2 Norii s-au ridicat lent
3 Norii s-au ridicat rapid
4 Norii s-au ridicat şi s-au stratificat
5 Norii au coborât uşor
6 Norii au coborât rapid
7 Norii s-au stratificat
8 Norii s-au stratificat şi au coborât
9 Variaţii rapide (în structură şi înălţimea norilor)
Nv – Condiţiile noroase observate de la un nivel mai înalt. Se codifică conform tabelei de cod
SYNOP 2754.
COD 2754
0 Fără nori sau aer ceţos
1 Aer ceţos, deasupra senin
2 Bancuri de ceaţă
3 Strat de ceaţă slabă
4 Strat de ceaţă densă
5 Câţiva nori izolaţi
6 Nori izolaţi şi dedesubt ceaţă
7 Mulţi nori izolaţi
8 Mare de nori
SYNOPsect3-25
9 Vizibilitate redusă fără posibilitatea de a vedea în jos

n4 – Evoluţia norilor observată de la o staţie situată la un nivel mai ridicat. Se codifică conform
tabelei de cod SYNOP 2864
COD 2864
1 Descreştere şi ridicare
2 Descreştere
3 Ridicare
4 Descreştere şi coborâre
5 Creştere şi ridicare
6 Coborâre
7 Creştere
8 Creştere şi coborâre
9 Ceaţă intermitentă la staţie
Eh – Ridicarea deasupra orizontului a bazei nicovalei norilor Cumulonimbus sau a vârfurilor altor
fenomene. Se codifică după tabela de cod SYNOP 0938.
COD 0938
1 Foarte jos la orizont
3 Mai puţin de 30° deasupra orizontului
7 Mai mult de 30° deasupra orizontului
Dp – Direcţia adevărată din care vine fenomenul. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 0700.
vp – Viteza de înaintare a fenomenului. Se codifică conform codului SYNOP 4448
COD 4448
Cifră de
Noduri km/h m/s
cod
0 Mai puţin de 5 noduri Mai puţin de 9 km/h Mai puţin de 2 m/s
1 5-14 noduri 10-25 km/h 3 – 7 m/s
2 15-24 noduri 26-44 km/h 8 – 12 m/s
3 25-34 noduri 45-62 km/h 13-17 m/s
4 35-44 noduri 63-81 km/h 18-22 m/s
5 45-54 noduri 82-100 km/h 23-27 m/s
6 55-64 noduri 101-118 km/h 28-32 m/s
7 65-74 noduri 119-137 km/h 33-38 m/s
8 75-84 noduri 138-155 km/h 39-43 m/s
9 Mai mult sau egal cu 85 noduri 156 km/h sau mai mult 44 m/s sau mai mult
SYNOPsect3-26
Decada 60 ÷ 69 : Vremea în prezent şi pe trecut

Această decadă permite descrierea acelor fenomene din momentul observaţiei sau din intervalul
precedent la care se referă mesajul sinoptic, care nu au putut fi descrise prin grupa 7wwW1W2 din
Secţiunea 1.
În acest scop se utilizează atât tabela de cod SYNOP 4677, indicată la descrierea literelor
simbolice ww, în grupa specială 960ww, cât şi o nouă tabelă de cod SYNOP 4687, destinată grupului de
litere simbolice w1w1, în grupa 961w1w1.
960ww – Fenomenul meteorologic existent în momentul observaţiei, care se produce simultan cu
fenomenul meteorologic raportat prin ww din grupa 7wwW1W2 (cu excepția cifrelor de
cod de la 20 ÷ 29). Codificarea acestuia se face după aceeaşi tabelă de cod SYNOP 4677
ca şi pentru ww din grupa 7wwW1W2.
961w1w1 – Fenomenul meteorologic existent în momentul observaţiei, care se produce simultan cu
fenomenul meteorologic raportat prin ww din grupa 7wwW1W2 , fenomen care nu este
specificat în tabela de cod SYNOP 4677 sau amplificarea fenomenului meteorologic
raportat de ww din grupa 7wwW1W2.
În această grupă, w1w1 reprezintă fenomenul de vreme din prezent, nespecificat în tabela de
cod 4677 (ww), sau specificaţia fenomenului din prezent suplimentar faţă de cel raportat prin grupa
7wwW1W2. w1w1 se codifică după noua tabelă de cod SYNOP 4687, care completează tabela de cod
SYNOP 4677.
962ww Amplificarea fenomenului in timpul orei precedente, dar nu in momentul observatiei

963w1w1 si raportat prin ww = 20 ÷ 29 in grupa 7wwW1W2.
964ww Amplificarea fenomenului in timpul perioadei acoperite de W 1W2 si raportat prin W1

965w1w1 si/sau W2 in grupa 7wwW1W2.
966ww Fenomen care s-a produs in momentul sau in timpul specificat in grupele speciale
967w1w1 de timp 9SpSpspsp.
968 – Nu se foloseşte
9696Da – Ploaie la staţie care nu este asociată cu oraj la distanţă, direcţia Da
9697Da – Ninsoare la staţie care nu este asociată cu oraj în depărtare, direcţia Da
9698Da – Aversă la staţie care nu este asociată cu oraj în depărtare, direcţia Da .
NOTĂ:
Grupa 96119, va fi transmisă atunci când la staţie sau în raza staţiei, în ora precedentă
observaţiei sau în momentul observaţiei, s-a produs nor de tornadă (distructiv).
În prezent, în România, se folosesc grupele 960ww (cu excepția formei 96010) şi
961w1w1 (numai sub forma: 96119).
w1w1 – fenomenul meteorologic existent în prezent, fenomen care nu este specificat în tabela de cod 4677
sau amplificarea fenomenului meteorologic raportat de ww din grupa 7wwW1W2.
COD 4687
Decada 00-09
00-03 Nu se utilizează
04 Suspensie de cenuşă vulcanică în aer
05 Nu se utilizează
06 Pâcla densă de praf, vizibilitate sub un km
SYNOPsect3-27
07 Pulbere de apă la staţie (bură) spulberată de vânt

08 Spulberare de praf (nisip)
09 Zid de praf sau nisip la distanţă (asemănător cu haboob)
Decada 10-19
10 Pâcla de zăpadă
11 Lumină albă
13 Fulger, între nor şi sol
17 Oraj, fără precipitaţii
19 Nor de tornadă (distructiv) la staţie sau în raza de vizibilitate a staţiei, în ora
precedentă observaţiei sau în momentul observaţiei
Decada 20 –
29
20 Depunere de cenuşă vulcanică
21 Depunere de praf sau nisip
22 Depunere de rouă
23 Depunere de lapoviţă (zăpadă umedă)
24 Depunere de chiciură moale
25 Depunere de chiciură tare
26 Depunere de brumă
27 Depunere de polei
28 Depunere de crustă de gheaţă (gheaţă lucioasă)
Decada 30 –
39
30 Furtună de praf sau nisip cu temperatura sub 0°C
39 Zăpadă viscolită, imposibil de determinat dacă este cu sau fără ninsoare
Decada 40 –
49
41 Ceaţă pe mare
42 Ceaţă pe văi
43 Smoke pe marea Arctică sau Antartica
44 Ceaţă de evaporare (pe mare, lac sau râu)
45 Ceaţă de evaporare (pe uscat)
46 Ceaţă deasupra stratului de gheaţă sau zăpadă
47 Ceaţă densă, vizibilitate 60 – 90 m
48 Ceaţă densă, vizibilitate 30 – 60 m
49 Ceaţă densă, vizibilitate sub 30 m
Decada 50 –
59
50 Burniţa, din a cărei cădere se acumulează mai puţin de 0,10 mm h-1
51 Burniţa, din a cărei cădere se acumulează 0,10-0,19 mm h-1
57 Burniţa, din a cărei cădere se acumulează 6,4 mm h-1 sau mai mult
SYNOPsect3-28
59 Burniţă şi ninsoare (ww = 68 sau 69)

Decada 60 –
69
60 Ploaie, din a cărei cădere se acumulează mai puţin de 1,0 mm h-1
61 Ploaie, din a cărei cădere se acumulează 1,0–1,9 mm h-1
67 Ploaie, din a cărei cădere se acumulează 64,0 mm h-1 sau mai mult
Decada 70 –
79
70 Ninsoare, din a cărei cădere rezultă un strat mai mic de 1,0 cm h-1
71 Ninsoare, din a cărei cădere rezultă un strat de 1,0-1,9 cm h-1
77 Ninsoare, din a cărei cădere rezultă un strat de 64,0 cm h-1 sau mai mult
Decadele 80-
99
80 Precipitaţii sub formă de ploaie (ww=87-99)
81 Precipitaţii sub formă de ploaie, care îngheaţă (ww=80-82)
82 Precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare amestecate (lapoviţă)
83 Precipitaţii sub formă de ninsoare
84 Precipitaţii sub formă de granule de ninsoare (măzăriche) sau ww = 26-27
grindină mică
85 Precipitaţii sub formă de granule de ninsoare (măzăriche) sau
grindină mică, cu ploaie
86 Precipitaţii sub formă de granule de ninsoare (măzăriche) sau ww = 68 sau 69
grindină mică, cu lapoviţă
87 Precipitaţii sub formă de granule de ninsoare (măzăriche) sau
grindină mică, cu ninsoare
88 Precipitaţi sub formă de grindină
89 Precipitaţii sub formă de grindină, cu ploaie
90 Precipitaţii sub formă de grindină, cu lapoviţă ww = 87-99
91 Precipitaţii sub formă de grindină, cu ninsoare
92 Aversă sau oraj deasupra mării
93 Aversă sau oraj deasupra munţilor
Da – Direcţia adevărată din care s-a observat fenomenul indicat. Se codifică conform tabelei de cod 0700.
SYNOPsect3-29
Decada 70 ÷ 79: Poziţia şi deplasare fenomenelor
Această decadă este utilizată pentru transmiterea de informaţii suplimentare privind locul, viteza şi
direcţia de deplasare a fenomenelor meteorologice raportate în grupele 7wwW1W2 , 960ww, 961w1w1.
970EhDa ww în grupa 7wwW1W2

971EhDa Poziţia concentraţiei ww în grupa 960ww
972EhDa maxime a fenomenului w1w1 în grupa 961w1w1
973EhDa raportat prin W1 în grupa 7wwW1W2
974EhDa W2 în grupa 7wwW1W2
975vpDp ww în grupa 7wwW1W2
976vpDp Viteza de înaintare şi ww în grupa 960ww
977vpDp direcţia din care vine, w1w1 în grupa 961w1w1
978vpDp fenomenul raportat prin W1 în grupa 7wwW1W2
979vpDp W2 în grupa 7wwW1W2
N O T Ă: În acest moment, în România această decadă nu se foloseşte.
Semnificaţia literelor de cod este următoarea:
Eh – Înălţarea deasupra orizontului a bazei nicovalei norilor Cumulonimbus, sau a vârfurilor altor
fenomene. Se codifică după tabela de cod SYNOP 0938.
Da – Direcţia adevărată în care este observat fenomenul indicat. Se codifică după tabela de cod SYNOP
0700.
vp – Viteza de înaintare a fenomenului. Se codifică după tabela de cod SYNOP 4448.
Dp – Direcţia adevărată din care vine fenomenul. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 0700
Decada 80 ÷ 89 : Vizibilitatea
Această decadă este utilizată pentru transmiterea de date suplimentare asupra vizibilităţii
orizontale în anumite direcţii.
În mesajele sinoptice se pot introduce, atunci când este necesar, una sau mai multe din
următoarele grupe:
980VsVs – Vizibilitatea către mare, observată de la o staţie de coastă

981VV – Vizibilitatea spre NE
982VV – Vizibilitatea spre E
983VV – Vizibilitatea spre SE
984VV – Vizibilitatea spre S
985VV – Vizibilitatea spre SV
986VV – Vizibilitatea spre V
987VV – Vizibilitatea spre NV
988VV – Vizibilitatea spre N
989VbDa – Variaţia vizibilităţii în timpul orei precedente momentului observaţiei şi direcţia în care a fost
observată această variaţie.
N O T Ă: În prezent, în România această decadă nu se foloseşte.
VsVs – Vizibilitatea către largul mării. Se codifică după tabela de cod SYNOP 4377.
VV – Vizibilitatea orizontală în cadranul specificat prin una din grupele 981 ÷ 988 şi se codifică conform
Vb – Variaţia vizibilităţii în timpul orei precedente. Se codifică după tabela de cod SYNOP 4332.
SYNOPsect3-30
COD 4332
0 Vizibilitatea neschimbată (Soarele*1 este vizibil)
1 Vizibilitatea neschimbată (Soarele nu este vizibil)
2 Vizibilitatea s-a ameliorat (Soarele este vizibil) în direcţia Da
3 Vizibilitatea s-a ameliorat (Soarele nu este vizibil)
4 Vizibilitatea s-a redus (Soarele este vizibil)
5 Vizibilitatea s-a redus (Soarele nu este vizibil)
6 Ceaţă venind din direcţia Da

7 Ceaţa s-a ridicat, fără sa se risipească fără referire la
8 Ceaţa s-a dispersat direcţie
9 Bancuri sau straturi de ceaţă dimineaţa
Da – Direcţia adevărată în care se semnalează variaţia vizibilităţii în cursul orei precedente. Se codifică
după tabela de cod SYNOP 0700 prezentată la decada 10 ÷ 19.
Decada 90 ÷ 99 : Fenomene optice şi de altă natură
În această decadă se raportează informaţii asupra unor fenomene deosebite, cum sunt cele optice
sau variaţii anormale, însemnate ale unor elemente meteorologice cu evoluţia continuă, cum sunt
presiunea atmosferică, temperatura şi umezeala aerului.
990Zoio – Fenomene optice

991ADa – Miraj
99190 – Focul Sfântului Elmo
992Nttw – Trene de condensare
993CSDa – Nori speciali
994A3Da – Zi obscură
995nn – Cea mai mică presiune atmosferică redusă la nivelul mării în timpul perioadei acoperită de W1W2,
dacă nu este specificat alt moment de timp prin grupele 9SpSpspsp. Mărime exprimată în zecimi
şi unităţi de hPa.
996TvTv – O creştere bruscă a temperaturii aerului, exprimată în grade Celsius întregi
997TvTv – O scădere bruscă a temperaturii aerului, exprimată în grade Celsius întregi
998UvUv - O creştere bruscă a umidităţii aerului, exprimată în procente
999UvUv - O scădere bruscă a umidităţii aerului, exprimată în procente
N O T Ă:
Grupele 996TvTv şi 997TvTv nu trebuie folosite pentru raportarea schimbărilor diurne
normale de temperatură.
În prezent, în România se folosesc grupele 996TvTv, 997TvTv şi 990Zoio.
A – Miraj. Se codifică conform tabelului de cod SYNOP 0101.
COD 0101
0 Fără specificaţii
1 Imaginea unui obiect îndepărtat neclar, înălţat la orizont
2 Imaginea clară a unui obiect îndepărtat ridicat deasupra orizontului
3 Imaginea răsturnată a unui obiect îndepărtat
4 Imagini multiple şi complexe ale unui obiect îndepărtat (imaginile nu sunt
răsturnate)
5 Imagini multiple şi complexe ale unui obiect îndepărtat (unele imagini fiind
1 * Sau cerul (daca Soarele este jos), sau Luna sau stelele noaptea.
SYNOPsect3-31
răsturnate)
6 Soarele sau Lună văzute cu o distorsiune apreciabilă
7 Soarele este vizibil, deşi din punct de vedere astronomic este sub orizont
Luna este vizibilă, deşi din punct de vedere astronomic este sub orizont
8
Da – Direcţia adevărată din care este observat fenomenul indicat. Se codifică conform tabelei de cod
SYNOP 0700.
Nt – Trenele de condensare. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 2752.
COD 2752
5 Trene de condensare care nu persistă
6 Trene de condensare persistente care acoperă mai puţin de 1/8 din cer
7 Trene de condensare persistente care acoperă 1/8 din cer
8 Trene de condensare persistente care acoperă 2/8 din cer
9 Trene de condensare persistente care acoperă 3/8 sau mai mult din cer
tw – momentul de început al unui fenomen apărut înainte de ora de observaţie
COD 4055
0 0 la 1/2ora
1 1/2la 1 ora
2 1 ora la 1 şi 1/2ore
3 1 şi 1/2ore la 2 ore
4 2 ore la 2 şi 1/2ore
6 3 ore la 3 şi 1/2ore
8 4 ore la 5 ore
9 5 ore la 6 ore
CS – Nori speciali. Se codifică conform tabelei de cod SYNOP 0521.
COD 0521
1 Nori sidefaţi
2 Nori argintii
3 Nori proveniţi din cascadă
4 Nori proveniţi din incendii
5 Nori proveniţi din erupţii vulcanice
A3 – Zi obscură, obscuritate accentuată în direcţia Da. Codificată conform codului SYNOP 0163.
COD 0163
0 Zi obscură, obscuritate puternică
1 Zi obscură, obscuritate foarte puternică
2 Zi obscură, neagră
Zo – fenomene optice asociate sau nu, fenomenelor meteorologice. Se codifică cu tabela de cod
SYNOP 5161, după cum urmează:
COD 5161
SYNOPsect3-32

0 Spectrul lui Brocken
1 Curcubeu
2 Halo solar sau lunar
3 Parhelia sau Antihelia
4 Coloana solară
5 Corona
6 Lumină crepusculară
7 Colorarea munţilor
8 Miraj
9 Lumină zodiacală
io - Intensitatea fenomenului. Se codifică după următorul tabel de cod SYNOP:
COD 1861
0 Slab
1 Moderat
2 Puternic
TvTv - variaţia temperaturii aerului (în grade Celsius întregi) cu 5° sau mai mult în 30 de minute
sau mai puţin.
SYNOPsect3-33
Includerea acestei secţiuni se reglementează pe plan naţional. Secţiunea indică numai norii care
au baza sub nivelul staţiei meteorologice. Norii care coexistă şi au baza la un nivel superior nivelului staţiei
meteorologice se codifică în grupa 8NhCLCMCH, din Secţiunea 1.
5.1. Grupa 444
Generalităţi
Observaţiile asupra norilor efectuate la staţiile meteorologice de munte conţin de multe ori
elemente în plus, pe care un observator de la o staţie meteorologică situată la altitudine mică nu are cum
să le determine. Practic, se poate afirma că, din acest punct de vedere, se pot întâlni următoarele situaţii:
(i) baza norilor existenţi în momentul observaţiei este deasupra nivelului staţiei meteorologice,
situaţie care nu diferă cu nimic faţă de cele întâlnite în mod obişnuit la celelalte staţii
meteorologice;
(ii) toţi norii existenţi în momentul observaţiei sunt sub nivelul staţiei meteorologice de munte;
(iii) norii existenţi în momentul observaţiei sunt situaţi la mai multe niveluri, o parte dintre ei fiind
sub nivelul staţiei meteorologice de munte, iar restul deasupra acestui nivel;
(iv) o parte din norii existenţi în momentul observaţiei au baza sub nivelul staţiei meteorologice de
munte, însă vârful sau suprafaţa lor superioară este situată deasupra nivelului staţiei; simultan
pot fi observaţi şi alţi nori situaţi în întregime fie sub nivelul staţiei meteorologice, fie deasupra
acestuia;
(v) staţia meteorologică de munte se află în nori în momentul observaţiei.
În funcţie de situaţiile enumerate mai sus, datele rezultate din observaţiile asupra norilor se vor
codifica şi include în mesajul sinoptic astfel:
(i) în primul caz, adică atunci când toţi norii observaţi au baza deasupra nivelului staţiei
meteorologice de munte, datele de observaţie vor fi codificate conform procedurilor care se
aplică în cazul staţiilor meteorologice de joasă altitudine şi vor fi incluse în Secţiunea 1 a
mesajului sinoptic, constituind conţinutul grupei 8 NhCLCMCH ;
(ii) în cazul al doilea, când toţi norii au baza situată sub nivelul staţiei meteorologice de munte şi
suprafaţa lor superioară sau vârfurile lor sunt vizibile în întregime, datele respective sunt
codificate şi introduse în Secţiunea a 4-a a mesajului sinoptic, respectiv în grupa N'C'H’H’Ct ;
(iii) în cazul al treilea, când o parte dintre norii existenţi în momentul observaţiei este situată sub
nivelul staţiei, datele de observaţie referitoare la toţi norii se codifică şi se includ în cele două
secţiuni ale mesajului sinoptic astfel:
– datele referitoare la norii situaţi în întregime deasupra nivelului staţiei meteorologice
de munte se codifică şi se includ în Secțiunea 1 a mesajului SYNOP,
– datele referitoare la norii situaţi cu baza în întregime sub nivelul staţiei meteorologice
de munte se codifică şi se includ în Secţiunea a 4-a;
(iv) atunci când o parte din norii observaţi au baza sub nivelul staţiei meteorologice de munte şi
vârfurile deasupra acestui nivel, norii respectivi se vor codifica şi include în ambele secţiuni
(1 și 4) ale mesajului SYNOP; în asemenea cazuri, Nh corespunde cifrei de cod N’, genul
norilor codificaţi prin CL corespunde genului indicat prin cifra de cod C’, iar simbolul h, din
prima grupă a Secţiunii 1, care reprezintă plafonul, se codifică prin / (bară oblică); dacă
simultan cu aceşti nori mai există şi alt gen de nori situaţi sub nivelul staţiei meteorologice de
munte respective, aceştia din urmă se vor codifica separat într-o altă grupă de forma
N’C’H'H’Ct în Secţiunea a 4-a. De fapt, această grupă se poate repeta în Secţiunea a 4-a
a mesajului SYNOP de câte ori este necesar pentru a descrie toate genurile de nori care
au baza sub nivelul staţiei; în acest caz, observatorul trebuie să ţină seama de faptul
SYNOPsect4-1
că includerea grupelor în mesajul SYNOP se face în ordinea descrescătoare a cifrelor

de cod corespunzătoare pentru N’, cu precizarea că în grupa ultimă (în care N' are cifra
cea mai mică) Ct se cifrează prin / (bară oblică). Datorită faptului că în acest caz, vârful
norilor respectivi se află deasupra nivelului staţiei şi nu întotdeauna este posibil să se observe
particularităţile suprafeţei lor superioare, în grupa N’C’H'H'Ct simbolurile H'H', care reprezintă
altitudinea vârfurilor sau a suprafeţei superioare a norilor se vor codifica prin // (două bare
oblice), procedură care se va aplica şi pentru simbolul Ct , atunci când elementele
corespunzătoare acestor simboluri nu se pot determina sau aprecia;
(v) în cazul în care staţia meteorologică de munte se află în nori se va folosi grupa N'C’H'H'C t
numai dacă s-a urmărit în permanenţă evoluţia norilor în orizontul staţiei şi numai atâta timp cât
observatorul este în măsură să stabilească genul norului care acoperă staţia meteorologică de
munte în momentul respectiv; în caz contrar, în mesajul SYNOP se va codifica simbolul N=9, grupa
8NhCLCMCH şi Secţiunea a 4-a nu se mai includ în mesajul respectiv, iar în grupa 7WWW1W2 se va
codifica ceaţa sau fenomenul existent în momentul observaţiei, care împreună cu ceaţa împiedică
determinarea norilor.
Precizări privind codificarea
4444 este prima grupă a Secţiunii 4 şi în acelaşi timp indicatorul secţiunii.

Secţiunea conţine numai grupe de forma N’C’H’H’Ct.
Norii ale căror vârfuri se situează sub nivelul staţiei meteorologice sunt indicaţi cu ajutorul acestei
secţiuni. Toţi norii, care există în acelaşi timp, ale căror baze (plafoane) sunt situate deasupra nivelului
staţiei, sunt codificaţi prin grupa 8NhCLCMCH din Secţiunea 1.
Norii CL a căror bază se situează sub nivelul staţiei meteorologice, iar vârfurile deasupra nivelului
staţiei, vor fi menţionaţi simultan, în grupa 8NhCLCMCH şi în Secţiunea 4, cu condiţia ca staţia să se
găsească în afara norilor, destul de frecvent, încât observatorul să poată deosebi diversele caracteristici
ale acestora. În acest caz:
a) Nh corespunde lui N’ şi CL lui C’, în timp ce plafonul h este codificat prin / (bară oblică).
b) Dacă putem observa suprafaţa superioară a norilor, situată deasupra nivelului staţiei
meteorologice, înălţimea acestei suprafeţe va fi indicată prin H’H’. În caz contrar, H’H’ va fi codificat prin //
(două bare oblice).
c) Când se observă şi alţi nori CL care au vârfurile sub nivelul staţiei meteorologice, se va utiliza o
a doua grupă N’C’H’H’Ct.
Când sunt mai multe straturi de nori situaţi la diferite niveluri, a căror bază se află dedesubtul
nivelului staţiei meteorologice, se folosesc două sau mai multe grupe N’C’H’H’Ct. În acest caz, Ct se
codifică cu 9 în grupa în care ne referim la stratul cu nebulozitatea cea mai mică, iar în celelalte grupe, Ct
se codifică conform tabelei de codificare SYNOP 0552.
Trenele de condensare care se risipesc rapid, nu se codifică în Secţiunea 4.
Când staţia meteorologică se află într-un nor aproape continuu, Secţiunea 4 va fi omisă.
5.2. Grupa N’C’H’H’Ct
Semnificaţia literelor simbolice este următoarea:

N’ – Întinderea norilor a căror bază se află sub nivelul staţiei de altitudine. Se codifică conform codului
SYNOP 2700;
C’ – genul norilor a căror bază se află sub nivelul staţiei de altitudine. Se codifică conform tabelei de cod
SYNOP 0500;
H’H’ – altitudinea în hectometri a suprafeţei superioare a norilor indicaţi prin C’.
Ct – descrierea vârfurilor norilor a căror bază este sub nivelul staţiei. Se codifică după tabelul de cod
SYNOP 0552.
SYNOPsect4-2
COD 0552
Cifră de cod
0 Nori izolaţi sau fragmente de nori
1 Nori continui
Vârfuri plate
2 Nori fragmentaţi – spaţii libere mici Vârfuri plate
3 Nori fragmentaţi – spaţii libere mari Vârfuri plate
4 Nori continui Suprafaţa superioară
ondulată
5 Nori fragmentaţi – spaţii libere mici Suprafaţa superioară
6 Nori fragmentaţi – spaţii libere mari ondulată
Ondulaţii continue sau aproape continue cu nori înmuguriţi deasupra suprafeţei
7
superioare a stratului
8 Grupe de ondulaţii cu nori înmuguriţi deasupra suprafeţei superioare a stratului
9 Două sau mai multe straturi la niveluri diferite
/ Aspectul suprafeței superioare a norilor nu poate fi În cazul în care aspectul
determinat (norii C’ au baza sub nivelul stației de suprafeței superioare a
munte, însă vârful sau suprafața lor superioară norilor C’ nu se poate
depășește mult acest nivel) determina, pentru că
aceasta este situată mult
deasupra nivelului stației
meteorologice de munte, în
grupa N’C’H’H’Ct în locul
simbolului Ct se pune / (bară
oblică).
N O T E:
1. Vârful trenelor de condensare persistente precum şi cele ale maselor noroase care s-au format din
aceste trene de condensare, sunt codificate prin utilizarea cifrei de cod corespunzătoare pentru Ct.
2. Spaţiile ocupate de munţii ce sunt scufundaţi în masele noroase sunt considerate ca fiind “umplute”
cu nori.
Explicații detaliate
Codificarea datelor de observaţie asupra norilor care au baza sub nivelul staţiei meteorologice de
munte se face cu ajutorul tabelelor de cod SYNOP corespunzătoare simbolurilor care alcătuiesc grupa
Secţiunii a 4-a din mesajul sinoptic şi care au următoarele semnificaţii:
N’ = întinderea norilor a căror bază se situează sub nivelul staţiei meteorologice de munte;
se codifică conform codului SYNOP 2700, cifrele de cod reprezentând aceleaşi unităţi (optimi
sau zecimi de acoperire), cu precizarea că observatorul trebuie să ţină seama că atunci când se
observă mare de nori, în aprecierea întinderii stratului noros respectiv, se vor lua în considerare şi
porţiunile corespunzătoare vârfurilor sau masivelor muntoase izolate care străpung pătura
continuă, ca fiind ocupate de acelaşi gen de nori.
C’ = genul norilor a căror bază se situează sub nivelul stației meteorologice de munte;
se codifică după tabela de cod SYNOP 0500.
Cod 0500
Cifra Semnificația Specificația
de cod
0 Cirrus – Definițiile și specificațiile cifrelor de cod sunt similare cu cele ale
1 Cirrocumulus genurilor de nori descrise în subcapitolul B.6.9.2.
2 Cirrostratus
SYNOPsect4-3
3 Altocumulus – În condițiile de altitudine ale stațiilor meteorologice de pe teritoriul

4 Altostratus României, în corelație cu nivelurile caracteristice de existență ale
5 Nimbostratus principalelor genuri de nori, cel mai frecvent se pot observa sub nivelul
6 Stratocumulus stației meteorologice de munte genurile Stratus, Stratocumulus,
7 Stratus Cumulus, Cumulonimbus, Nimbostratus și extrem de rar în timpul
8 Cumulus iernii, Altocumulus și Altostratus.
9 Cumulonimbus – Trenele de condensare formate sub nivelul stației meteorologice de
munte nu se codifică, însă norii formați din evoluția și transformarea
acestora se codifică cu cifra corespunzătoare genului respectiv de
nori.
H’H’ = altitudinea în hectometri a suprafeței superioare a norilor indicați prin C’;

se codifică astfel:
01 100 m
02 200 m
... ...
99 9900 m
NOTĂ
Atunci când stația meteorologică se află în nori sau norii sunt invizibili din cauza întunericului, ceții,
transportului de praf, nisip sau zăpadă, Secțiunea a 4-a nu se include în mesajul SYNOP. În aprecierea
altitudinii suprafeței superioare a norilor, observatorul se va ghida după cotele sau limitele naturale
cunoscute din orizontul stației meteorologice (exemplu: limita superioară a zonei de pădure, vârfuri etc),
elemente ce vor trebui determinate și incluse în schema cu repere a stațiilor meteorologice de munte.
Ct = descrierea vârfurilor sau a suprafeței superioare a norilor a căror bază este situată sub nivelul
stației meteorologice de munte;
se codifică după tabela de cod SYNOP 0552.
Cod 0552
Cifra
de Semnificația Specificația
cod
0 Nori izolați sau fragmente de nori Cifrele de cod 4, 5, 7 și 8 corespund
1 Nori continui (pânză continuă de nori) – vârfuri aspectelor din definițiile mare de nori și
plate pădure de nori.
2 Nori fragmentați (strat noros fragmentat), cu
spații libere mici – vârfuri plate Cifrele de cod 0, 2, 3 și 6 corespund
3 Nori fragmentați (strat noros fragmentat), cu norilor din genurile Cumulus și
spații libere mari – vârfuri plate Stratocumulus, iar cifra de cod 9 genului
4 Nori continui (pânză continuă de nori) – Stratocumulus duplicatus.
suprafața superioară ondulată
5 Nori fragmentați (strat noros fragmentat) cu
spații libere mici – suprafața superioară Aspectul trenelor de condensare nu se ia
ondulată în considerare, însă suprafața
6 Nori fragmentați (strat noros fragmentat) cu superioară sau vârfurile norilor formați
spații libere mari – suprafața superioară din acestea se codifică corespunzător
ondulată aspectelor menționate în tabela Ct.
7 Ondulații continue sau aproape continue cu
nori înmuguriți deasupra suprafeței superioare
a stratului
8 Grupe de ondulații cu nori înmuguriți deasupra
suprafeței superioare a stratului
9 Două sau mai multe straturi la niveluri diferite
/ Aspectul suprafeței superioare a norilor nu În cazul în care aspectul suprafeței
poate fi determinat (norii C’ au baza sub nivelul superioare a norilor C’ nu se poate
determina, pentru că aceasta este
SYNOPsect4-4
Cifra
de Semnificația Specificația
cod
stației de munte, însă vârful sau suprafața lor situată mult deasupra nivelului stației
superioară depășește mult acest nivel) meteorologice de munte, în grupa
N’C’H’H’Ct în locul simbolului Ct se pune
/ (bară oblică).
SYNOPsect4-5
6.1 INDICAŢII PRIVIND ÎNTOCMIREA ŞI TRANSMITEREA MESAJELOR METEOROLOGICE

SPECIALE
În cadrul Secţiunii 5, se transmit informaţii utilizate pe plan naţional. Conţinutul şi structura

mesajelor transmise în Secţiunea 5 se stabilesc de către Autoritatea Meteorologică Naţională.
Pe teritoriul României Secţiunea 5 este rezervată pentru:
• transmiterea mesajelor ALERT (de tip: avertizare, agravare, meteor roşu şi ameliorare), în cazul
producerii unor fenomene meteorologice periculoase;
• transmiterea mesajelor de alertare pe praguri de la stațiile meteorologice automate care folosesc
aplicația MeteoApp;
• transmiterea de informaţii suplimentare despre:
– cantităţile de precipitaţii pe o oră, în clar, transmise de către staţiile meteorologice cu
program orar de măsurare a precipitaţiilor, (6RRRR)
– densitatea stratului de zăpadă (10d’d’d’) la ora 06 UTC, pentadic;
– echivalentul în apă al stratului de zăpadă (20 E’E’E’) la ora 06 UTC, pentadic.
Transmiterea de către observator a mesajelor ALERT are prioritate faţă de orice alt tip de mesaj
meteorologic.
Cunoaşterea operativă a apariţiei fenomenelor meteorologice periculoase prezintă o importanţă
deosebită pentru preîntâmpinarea producerii unor pagube materiale.
Mesajele ALERT (de tip avertizare, agravare, meteor roşu, ameliorare) se întocmesc în
conformitate cu prevederile cuprinse în cadrul Codului SYNOP FM – 12XII Ext SYNOP, la care s-au făcut
unele adaptări ce permit ca alcătuirea şi transmiterea mesajelor respective să fie mai operativă şi mai
adecvată scopului propus.
Mesajele de alertare pe praguri provin de la stațiile meteorologice automate care folosesc aplicația
MeteoApp și sunt create în mod automat, fără intervenția observatorului și nu sunt diferențiate pe
tipuri (avertizare, agravare, meteor roși si ameliorare) ca în cazul mesajelor ALERT.
În funcție de structura actuală a rețelei naționale de stații meteorologice există următoarea situație
referitoare la mesajele care conțin informații despre fenomenele meteorologice periculoase:
- la stațiile meteorologice automate dotate cu softul MeteoApp există mesajul automat pentru fenomenele
meteorologice periculoase identificabile de către aparatura automată, denumit „mesaj de alertare pe
praguri”. Aceste mesaje de alertare sunt elaborate și transmise automat direct de către data-logger-ul
stației automate și sunt preluate de către aplicația software MeteoApp pentru a fi afișate pentru observator.
Mesajele de alertare pe praguri nu sunt diferențiate pe tipuri (avertizare, agravare, meteor roși si
ameliorare) ca în cazul mesajelor ALERT.
În funcție de dotarea stației automate, sunt elaborate mesaje de alertare pe praguri pentru:
vânt viteză medie,
vânt la rafală,
precipitații lichide (intensitate și cantitate) și
vizibilitate orizontală.
Aceste mesaje nu mai sunt prezentate în format de grupe SYNOP, ci ca valori ale parametrilor
meteorologici. Mai multe informații se găsesc în VOLUMUL II - „Instrucțiuni pentru utilizarea softurilor
stațiilor meteorologice automate”. În cazul mesajelor de alertare pe praguri nu se emit în mod automat
mesaje de ameliorare la încetarea manifestării fenomenului periculos. Observatorul nu elaborează
mesaje de ameliorare în cazul mesajelor de alertare pe praguri. La stațiile meteorologice dotate cu
aplicația MeteoApp, pentru restul cazurilor de fenomene meteorologice periculoase, observatorul
elaborează și transmite mesaje meteorologice ALERT, în funcție de programul de lucru la stație și de
prevederile prezentei Instrucțiuni.
În continuare în acest document „Codul SYNOP”, la punctul 6.2., au fost incluse toate tipurile de
mesaje ALERT și de alertare pe praguri generate de către aparatura automată și elaborate de către
personalul stațiilor meteorologice, structurate pe elemente meteorologice, chiar dacă în majoritatea
cazurilor aceste mesaje nu se mai transmit în format de grupe SYNOP.
SYNOPsect5-1
GENERALITĂŢI
Mesajele meteorologice ALERT (de tip avertizare, meteor roşu, agravare şi ameliorare), se
împart în:
1. MESAJE DE AVERTIZARE – care se transmit:
– la începutul producerii unui fenomen meteorologic care este periculos prin prezenţa lui (polei,
oraj, etc);
– în timpul producerii unui fenomen meteorologic care în evoluţia lui, atinge pragul de avertizare
(precipitaţii atmosferice, vizibilitate orizontală, vânt viteză medie, vânt la rafală, etc);
– în timpul slăbirii intensităţii unui fenomen meteorologic pentru care a fost transmis mesaj de
agravare/meteor roşu, dar care trece sub pragul de agravare/meteor roşu, rămânând între limitele
de avertizare (vânt, vijelie, vizibilitate orizontală).
2. MESAJE DE AGRAVARE – care se transmit:
– pentru fenomenele meteorologice care au fost anterior avertizate şi care în evoluţia lor au atins
pragul de agravare;
– pentru fenomenele care au avut o evoluţie deosebit de rapidă, astfel încât nu a mai fost timp
necesar transmiterii mesajului de avertizare.
3. MESAJE DE METEOR ROŞU – care se transmit:
– pentru fenomene meteorologice la care s-au referit anterior mesajul de avertizare sau agravare şi
care în evoluţia lor au produs pagube materiale sau au perturbat desfăşurarea normală a
activităţilor economico-sociale;
– pentru fenomene care produc pagube şi care au avut o evoluţie deosebit de rapidă, astfel
încât nu a mai fost timp necesar transmiterii mesajului de avertizare sau agravare;
- pentru fenomenele meteorologice a căror manifestare și evoluție este semnalată conform
instrucțiunilor prin mesaj de meteor roșu, chiar dacă nu au produs pagube (sau au produs pagube,
dar acestea nu sunt vizibile pentru observator sau nu sunt cuantificabile pentru aparatura
automată).
Mesajul ALERT tip meteor roșu transmis de către o stație meteorologică este un element de
diagnoză a fenomenelor meteorologice, nu trebuie confundat cu codul roșu de prognoză.
4. MESAJE DE AMELIORARE – care se transmit:
– pentru fenomenele meteorologice la care s-a referit mesajul de avertizare, agravare sau meteor
roşu transmis anterior, semnalând astfel, încetarea fenomenelor periculoase (oraj, polei, etc);
– pentru fenomenele meteorologice care prin slăbirea intensităţii lor au trecut sub pragul de
avertizare (precipitaţii atmosferice, vizibilitate, plafon nori).
5. În cazul aplicației MeteoApp, în funcție de dotarea stației automate, sunt elaborate mesaje de alertare
pe praguri pentru:
vânt viteză medie,
vânt la rafală,
precipitații lichide (intensitate și cantitate) și
vizibilitate orizontală.
În cazul mesajelor de alertare pe praguri nu se emit în mod automat mesaje de ameliorare
la încetarea manifestării fenomenului periculos. Observatorul nu elaborează mesaje de ameliorare
în cazul mesajelor de alertare pe praguri. Mesajele de alertare pe praguri nu sunt diferențiate pe
tipuri (avertizare, agravare, meteor roși si ameliorare) ca în cazul mesajelor ALERT.
N O T E pentru elaborarea mesajelor ALERT (de tip avertizare, meteor roşu, agravare şi ameliorare) de
către observator:
1. Dacă în acelaşi moment, un fenomen intră în avertizare, iar un alt fenomen meteorologic îndeplineşte
condiţiile de agravare sau meteor roşu se transmite obligatoriu mesaj de agravare sau meteor
roşu, fenomenul intrat în avertizare reieşind din conţinutul mesajului.
2. Dacă în acelaşi moment intră în avertizare mai multe fenomene meteorologice periculoase, se
transmite un singur mesaj de avertizare, care va purta cifra de cod cea mai mare (conform codului
“W3” – adaptat), restul fenomenelor care fac obiectul avertizării, rezultând din conţinutul mesajului.
SYNOPsect5-2
3. Dacă după transmiterea unui mesaj de avertizare, de agravare sau meteor roşu apare un alt fenomen
meteorologic periculos, se va transmite un nou mesaj de avertizare sau de agravare, sau meteor
roşu care va purta cifra de cod W3 a fenomenului nou apărut, fenomenele meteorologice aflate în
avertizare, agravare sau meteor roşu rezultând din conţinutul mesajului respectiv.
4. Mesajul care indică scăderea intensităţii fenomenului (fenomenelor), se transmite numai dacă
fenomenul (fenomenele) respectiv s-a menţinut sub limitele considerate (de agravare, avertizare sau
meteor roșu) – timp de 15 minute. În mesaj se transmit condiţiile de timp (vreme) de la sfârşitul
celor 15 minute.
Pentru avertizările şi agravările de vânt (viteza medie şi rafale) mesajul care indică scăderea
intensităţii fenomenului se transmite dacă timp de 30 de minute nu se mai ating pragurile de avertizare
sau agravare.
5. Dacă după transmiterea mesajului care indică scăderea intensităţii fenomenului meteorologic periculos
sub pragurile caracteristice (de agravare, avertizare sau meteor roșu), aceasta se intensifică din nou,
depăşind pragurile respective, se va transmite imediat – pentru acest fenomen – mesaj de
avertizare, agravare sau de meteor roşu, după caz
DE REŢINUT!
În cazul precipitaţiilor atmosferice, care au un regim special de întocmire a mesajelor de
avertizare, meteor roşu, agravare şi de urmărire continuă a evoluţiei lor, trecerea de la mesajul de
agravare sau meteor roşu la cel de amelioare se face direct.
6. În cazul în care unul sau unele dintre fenomenele indicate în mesajul de avertizare, meteor roşu,
agravare trec sub pragurile caracteristice, se va transmite un mesaj de ameliorare pentru
fenomenul care îndeplineşte condiţiile de ameliorare.
7. Mesajele de avertizare, agravare, meteor roşu se transmit imediat ce s-a observat fenomenul
meteorologic periculos, indiferent de timpul care a rămas până la transmiterea mesajului
SYNOP.
8. Mesajele ALERT, vor fi transmise independent de mesajele SYNOP, chiar şi în cazul în care ora de
transmitere a mesajelor ALERT, coincide cu ora de transmitere a mesajului SYNOP. În astfel de
cazuri, au prioritate de transmitere mesajele de avertizare, agravare, meteor roşu, ameliorare.
SYNOPsect5-3
6.2 FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE CARE FAC OBIECTUL MESAJELOR

ALERT
1. W3 = 0 – VÂNT VITEZĂ MEDIE
În cazul acestui parametru meteorologic, se transmit următoarele tipuri de mesaje ALERT:
1. 1.Mesaje de alertare pe praguri ale stațiilor automate cu soft MeteoApp – create automat
fără intervenția observatorului și care nu au tipuri și nu necesită mesaj de ameliorare
- pentru stațiile meteorologice din categoria 1 de altitudine [0,0 – 800 m)

Se va crea și transmite automat mesaj de alertare de către stația automată în condițiile în
care viteza medie vântului pe 10 minute a atins sau a depășit valoarea de 10 m/s.
După transmiterea unui mesaj de alertare, peste 20 de minute, SMA testează condițiile și, în
situația în care viteza medie pe 10 minute a vântului este egală sau mai mare de 10 m/s, se mai
transmite în mod automat un mesaj de alertare.
În cazul mesajelor de alertare pe praguri nu se emit în mod automat mesaje de
ameliorare la încetarea manifestării fenomenului periculos. Observatorul nu elaborează
mesaje de ameliorare în cazul mesajelor de alertare pe praguri.
- pentru stațiile meteorologice din categoria a 2-a de altitudine [800 – 1800 m)

- pentru stațiile meteorologice din categoria a 3-a de altitudine (mai mare sau egală cu
1800 m)
N O T E:
1. Nu se utilizează pentru observații și măsurători giruetele cu placă grea și placă ușoară.
2. W3 = 1 – VÂNT ÎN RAFALE
Definiția vântului în rafale este diferită în funcție de metoda de măsurare. Astfel:
1. Clasic - Rafala este o variaţie pozitivă sau negativă, care nu durează mai mult de 2 minute,
diferenţa dintre viteza medie a vântului şi rafală fiind de 5 m/s sau mai mult, într-un interval de timp
determinat.
2. În cazul staţiei automate, determinarea rafalei se face conform specificaţiilor O.M.M.: se iau
eşantioane ale vitezei vântului la o secundă; se calculează medii pe intervale distincte de 3 secunde; cea
mai mare dintre aceste medii, pe intervalul de 10 minute, este viteza rafalei.
SYNOPsect5-4
2.1. Mesaje ALERT de tip „meteor roșu” (M = 0) - transmis de către observator cu date de la stația
automată
Vânt în rafale, cu viteza maximă la rafală egală sau mai mare de 16 m/s (care poate provoaca ruperi
de copaci, doborâturi de păduri, avarieri la acoperişuri şi construcţii). Se va include grupa specială 910ff.
Transmiterea mesajului este condiționată de constatarea efectelor.
2.2. Mesaje de alertare pe praguri ale stațiilor automate cu soft MeteoApp – create automat fără
intervenția observatorului și care nu au tipuri și nu necesită mesaj de ameliorare
- pentru stațiile meteorologice din categoria 1 de altitudine [0,0 – 800 m)

Se va crea în mod automat mesaj de alertare de către stația automată în condițiile în care viteza
vântului la rafală a atins sau a depășit valoarea de 12 m/s.
După transmiterea mesajului de alertare, peste 20 de minute, SMA testează condițiile și, în situația
în care viteza vântului la rafală este egală sau mai mare de 12 m/s., se mai transmite în mod automat un
mesaj de alertare.
În cazul mesajelor de alertare pe praguri nu se emit în mod automat mesaje de ameliorare la
încetarea manifestării fenomenului periculos. Observatorul nu elaborează mesaje de ameliorare în
cazul mesajelor de alertare pe praguri.
- pentru stațiile meteorologice din categoria a 2-a de altitudine [800 – 1800 m)

în care viteza vântului la rafală este egală sau mai mare de 20 m/s, se mai transmite în mod automat un
mesaj de alertare.
- pentru stațiile meteorologice din categoria a 3-a de altitudine (mai mare sau egală cu 1800
m)
în care viteza vântului la rafală este egală sau mai mare de 26 m/s, se mai transmite în mod automat un
mesaj de alertare.
3. W3 = 2 – TRANSPORT DE PRAF LA ÎNĂLŢIME, TRANSPORT DE NISIP LA ÎNĂLŢIME

3.1. Mesaje ALERT de tip „avertizare” (M = 1) transmis de observator

Se transmite mesaj de avertizare pentru transport de praf la înălţime şi pentru transport de nisip la
înălţime, ori de câte ori fenomenele respective reduc vizibilitatea orizontală, aceasta devenind egală sau mai
mică de 3 km.
3.2. Mesaje ALERT de tip „ameliorare” (M = 3) transmis de observator
Se transmite mesaj de ameliorare când transportul scade în intensitate, astfel încât vizibilitatea
orizontală creşte, devenind mai mare de 3 km.
SYNOPsect5-5
4. W3 = 3 - VIZIBILITATE ORIZONTALĂ

Se transmite mesaj de avertizare, ori de câte ori, vizibilitatea orizontală începe sa scadă şi devine
egală sau mai mică de 500 m.
4.2. Mesaje ALERT de tip „agravare” (M = 2) transmis de observator

4.3. Mesaje ALERT de tip „meteor roșu” (M = 0) transmis de observator


Se transmite mesaj de ameliorare atunci când vizibilitatea orizontală creşte şi devine mai mare sau
egală cu 1000 m.
4.5. Mesaje de alertare pe praguri ale stațiilor automate cu soft MeteoApp – create automat fără
intervenția observatorului
Se va crea mesaj de alertare de către stația automată în condițiile în care vizibilitatea orizontală a
atins sau a scăzut sub 500 m.
în care vizibilitatea orizontală este 500 m sau mai mică, se mai transmite un mesaj de alertare.
5. W3 = 4 - PLAFONUL NORILOR

Se transmite mesaj de avertizare pentru plafonul norilor, de câte ori baza norului se poate identifica
și acesta are înălţimea mai mică de 300 m, dacă în acelaşi timp, nebulozitatea norilor la al căror plafon se
face referirea, este egală sau mai mare de 4/8. În caz de ceață cu cer invizibil când nu se poate identifica
baza norului, nu se transmite mesaj ALERT tip avertizare pentru plafon de nori.

Se transmite mesaj de ameliorare atunci când plafonul norilor începe sa se ridice şi ajunge egal sau
mai mare de 300 m, chiar dacă nebulozitatea norilor la care se referă plafonul nu a scăzut sub 4/8.
6. W3 = 5 - PRECIPITAŢII ATMOSFERICE
6.1. Precipitații lichide
Pentru toate tipurile de mesaje: avertizare, agravare, meteor roşu şi ameliorare se va folosi
IR =3.
6.1.Mesaje de alertare pe praguri ale stațiilor automate cu soft MeteoApp – create automat fără
intervenția observatorului
(Intensitate) Se va crea mesaj de alertare de către stația automată în condițiile în care într-un interval
de 10 minute a fost înregistrată o cantitate de 3 l/m2 (sau mai mult).
După transmiterea mesajului de alertare, peste 10 minute, SMA testează condițiile și, în situația în
care într-un interval de 10 minute a fost înregistrată o cantitate mai mare sau egală de 3 l/m2, se mai
transmite un mesaj de alertare.
SYNOPsect5-6
(Cantitate) Se va crea mesaj de alertare de către stația automată în condițiile în care într-un interval
de o oră sau mai puțin a fost înregistrată o cantitate de 10 l/m2 (sau mai mult).
6.2. Mesaje ALERT de tip „avertizare” (M = 1)

Mesaj transmis de observator cu ajutorul măsurătorilor la pluviometrul clasic (în caz de incident,
traductor de precipitații nefuncțional)
Se transmite mesaj de avertizare, ori de câte ori cantitatea de apă rezultată din precipitaţii lichide
este egală sau mai mare de 15 l/m2 – într-un interval de timp mai mic sau egal cu 3 ore.
6.3. Mesaje ALERT de tip „agravare” (M = 2)

Mesaj transmis de observator cu ajutorul măsurătorilor la pluviometrul clasic (în caz de incident,
traductor de precipitații nefuncțional)
Se transmite mesaj de agravare când după transmiterea mesajului de avertizare, se măsoară o
cantitate de apă (precipitaţii lichide) egală sau mai mare de 10 l/m 2, căzută într-un interval de timp mai mic
sau egal cu o oră.
Se transmite mesaj de agravare când cantitatea de apă (precipitaţii lichide) totalizează 30 l/m 2 sau
mai mult, într-un interval mai mic de 3 ore, care nu a permis să se dea avertizare.
6.4. Mesaje ALERT de tip „meteor roșu” (M = 0)

Mesaj transmis de observator cu ajutorul măsurătorilor la pluviometrul clasic (în caz de incident)
Ploi care totalizează 25 l/m2 într-o oră sau mai puţin (care pot produce creşteri bruşte de niveluri în
pâraie şi văi, curgeri intense de strat de apă pe versanţi, antrenând cantităţi mari de sol şi de bunuri situate
pe aceştia – constatate sau nu de către observator).
6.5. Mesaje ALERT de tip „ameliorare” (M = 3)

Mesaj transmis de observator cu ajutorul măsurătorilor la pluviometrul clasic (în caz de incident)
Se transmite mesaj de ameliorare atunci când precipitaţiile scad în intensitate, cantitatea de apă
(precipitaţii lichide) căzută într-un interval de timp egal cu 60 de minute, fiind mai mică sau egală cu 5 l/m2.
6.2. Precipitații solide

Pentru toate tipurile de mesaje: avertizare, agravare, meteor roşu şi ameliorare se va folosi
IR =3.
6.2.1. Mesaje ALERT de tip „avertizare” (M = 1) transmis de observator
Se transmite mesaj de avertizare pentru ninsori în intervalul iunie-august, la munte.
6.2.2. Mesaje ALERT de tip „meteor roșu” (M = 0) transmis de observator

Ninsori abundente care produc creşterea stratului de zăpadă cu 20 cm în interval de 24 de ore sau
mai puțin (care poate determina înzăpezirea drumurilor şi a căilor ferate şi pot crea pericol de prăbuşire a
acoperişurilor şi a unor construcţii – constatate sau nu de către observator).
NOTĂ: În această situație nu se introduc în mesajul ALERT cantitatea de precipitații și nici grupa cu
grosimea stratului de zăpadă. Informația reiese din faptul că se transmite mesaj ALERT de precipitații în
timpul sezonului rece.
6.2.3. Mesaje ALERT de tip „ameliorare” (M = 3) transmis de observator

Pentru ninsori abundente şi strat gros de zăpadă nu se transmit ameliorări.
7. W3 = 6 - POLEI, GHEAŢĂ PE SOL, CHICIURĂ, BRUMĂ, ZĂPADĂ CARE ÎNGHEAŢĂ, LAPOVIŢA

CARE ÎNGHEAŢĂ
Se transmite mesaj de avertizare, atunci când se constată depuneri îngheţate pe conductorii
chiciurometrului şi/sau pe obiectele din imediată vecinătate a staţiei meteorologice.
SYNOPsect5-7
7.1. Polei
Se formează polei în timpul căderii precipitaţiilor lichide. Se va include grupa specială 927S6Tw.
În mesajele de avertizare nu se includ grupele cu dimensiunile depunerilor (934RR, 935RR, 936RR,
937RR), cu excepţia cazurilor în care depunerile s-au format pe obiectele din imediata vecinătate a staţiei
meteorologice şi nu pe conductorii chiciurometrului, când se vor introduce în mesaj aceste grupe, după caz,
cu valoarea pentru RR=99.
Când se produc depuneri abundente de gheaţă pe conductorii aerieni (fire de înaltă tensiune etc), determinând
avarierea acestora şi/sau polei pe sol care periclitează circulaţia pe drumurile publice. Mesajul va conţine şi grupa
specială 927S6Tw.
În mesajele de meteor roşu nu se includ grupele cu dimensiunile depunerilor (934RR, 935RR, 936RR,
937RR).
Transmiterea mesajului de meteor roșu este condiționată de producerea efectelor menționate.
Se transmite ameliorare atunci când depunerile au încetat să mai existe pe conductorii chiciurometrului şi pe
obiectele din imediata vecinătate a staţiei meteorologice.
7.2. Gheața pe sol

Se formează depuneri de gheaţă pe sol datorită îngheţării precipitaţiilor lichide, mixte, solide (după încetarea
acestora) sau din topirea stratului de zăpadă. Se va include grupa specială 927S6Tw.
Se formează gheaţă pe sol din zăpadă compactată (bătătorită) şi zăpadă cu crustă de gheaţă la suprafaţă,
apărută ca rezultat al traficului rutier.Se va include grupa specială 927S 6Tw.

Când se produce gheaţă pe sol care periclitează circulaţia pe drumurile publice. Mesajul va conţine şi grupa
specială 927S6Tw.
937RR).
Se transmite ameliorare atunci când gheața a încetat să mai existe pe solul din imediata vecinătate a staţiei
meteorologice.
7.3. Chiciură

Se formează depuneri de gheaţă pe conductorii chiciurometrului și/sau pe obiectele din imediata vecinătate a
stației datorită îngheţării vaporilor de apă în suspensie în aer (chiciură). Se va include grupa specială 927S6Tw .
În mesajele de avertizare nu se includ grupele cu dimensiunile depunerilor (934RR, 935RR, 936RR,
937RR), cu excepţia cazurilor în care depunerile s-au format pe obiectele din imediata vecinătate a staţiei
meteorologice şi nu pe conductorii chiciurometrului, când se vor introduce în mesaj aceste grupe, după caz,
cu valoarea pentru RR=99.
Când se produc depuneri abundente de gheaţă pe conductorii aerieni (fire de înaltă tensiune etc), determinând
avarierea acestora. Mesajul va conţine şi grupa specială 927S6Tw.
937RR).
Se transmite ameliorare atunci când depunerile au încetat să mai existe pe conductorii chiciurometrului şi pe
obiectele din imediata vecinătate a staţiei meteorologice.
SYNOPsect5-8
7.4. Brumă
Se produce brumă toamna – înainte de data de 15 octombrie. Dacă până la această dată nu s-a
produs brumă, se va transmite mesaj de avertizare în ziua în care s-a semnalat prima brumă din toamnă
respectivă. Se va include grupa specială 926Soio.
Se produce brumă primavara – după data de 20 martie. Se va transmite mesaj ALERT de fiecare dată
în primăvară-vară (după data de 20 martie) când apare fenomenul. Se va include grupa specială 926Soio.

Când se produce brumă, primăvara după data de 20 martie, sau toamna înainte de data de 15
octombrie, iar vegetaţia este în plină dezvoltare, sau ciclul de vegetaţie nu s-a încheiat. Mesajul va
conţine grupa specială 926Soio.
Transmiterea mesajului de meteor roșu se va face numai în cazul în care vegetația este în plină
dezvoltare sau ciclul de vegetație nu s-a încheiat.

Se transmite ameliorare atunci când depunerile au încetat să mai existe pe obiectele din imediata
vecinătate a staţiei meteorologice.
7.5. Zăpada care îngheaţă, lapoviţa care îngheaţă / depunere de zăpadă, lapoviță umedă

Se formează depuneri de zăpadă îngheţată şi lapoviţă îngheţată pe conductori. Se formează depuneri
de zăpadă umedă şi lapoviţă umedă pe conductori. Se va include grupa specială 927S6Tw .
În mesajele de avertizare nu se includ grupele cu dimensiunile depunerilor (934RR, 935RR,
936RR, 937RR), cu excepţia cazurilor în care depunerile s-au format pe obiectele din imediată
vecinătate a staţiei şi nu pe conductorii chiciurometrului, când se vor introduce în mesaj aceste
grupe, după caz, cu valoarea pentru RR=99.

Când se produc depuneri abundente de gheaţă pe conductorii aerieni, determinând avarierea
acestora. Mesajul va conţine şi grupa specială 927S6Tw.
În mesajele de meteor roşu nu se includ grupele cu dimensiunile depunerilor (934RR, 935RR,
936RR, 937RR).

Se transmite ameliorare atunci când depunerile au încetat să mai existe pe conductorii
chiciurometrului şi pe obiectele din imediata vecinătate a staţiei meteorologice.
8. W3 = 7 -TRANSPORT DE ZĂPADĂ LA ÎNĂLŢIME, VISCOL

8.1. Transport de zăpadă la înălțime
Se transmite mesaj de avertizare pentru transport de zăpadă la înălţime (deasupra nivelului ochiului
observatorului) ori de câte ori se produce acest fenomen. Se va include grupa specială 929S8S’8

Se transmite ameliorare atunci când transportul a încetat să se mai producă.
SYNOPsect5-9
8.2. Viscol
Se va transmite avertizare de viscol când se produc ninsori moderate sau abundente asociate cu
viteze medii ale vântului mai mari sau egale cu 8 m/s. Se va include grupa specială 929S8S’8
8.2.2. Mesaje ALERT de tip „agravare” (M = 2) transmis de observator

Se va transmite agravare de viscol când se produc ninsori moderate sau abundente asociate cu viteze
medii ale vântului mai mari sau egale cu 12 m/s. Se va include grupa specială 929S8S’8
Când ninsorile abundente sunt însoţite de vânt cu viteză medie egală sau mai mare sau egală cu 16
m/s (viscol puternic) care poate produce troienirea zăpezii pe porţiunile deschise de teren şi poate împiedica
desfăşurarea normală a activităţii economice şi sociale – efecte constatate sau nu de către observator.
Mesajul va conţine şi grupa specială 929S8S’8.
Se transmite ameliorare atunci când transportul a încetat să se mai producă
9. W3 = 8 -FENOMENE ORAJOASE; GRINDINĂ

9.1. Oraj

Pentru oraj se transmite mesaj de avertizare, atunci când s-a auzit tunetul, indiferent dacă este sau
nu este însoţit de precipitaţii.
Se transmite ameliorare atunci când orajul a încetat, iar de la sfârşitul lui real au trecut 15 minute.
9.2. Grindină

Pentru grindină se transmite mesaj de avertizare, ori de câte ori se produce cădere de grindină la
staţia meteorologică. Se va include grupa specială 932RR.
Ori de câte ori se produc căderi de grindină (care se poate aşterne şi sub forma unui strat continuu)
şi produc pagube şi/sau perturbă desfăşurarea normală a activităţilor socio-economice. Mesajul va conţine
grupa specială 932RR. Transmiterea mesajului de meteor roșu nu este condiționată de producerea
efectelor menționate, ci de apariția stratului de grindină.
Se transmite mesaj de amelioare atunci când a încetat căderea de grindină.
10. W3 = 9 - VIJELIE; TROMBĂ DE APĂ
10.1. Vijelie

Pentru vijelie se transmite mesaj de avertizare, ori de câte ori se produc schimbări rapide de direcţie
şi viteză, iar rafala vântului este egală sau mai mare de 12 m/s. Se vor include grupele speciale 910ff și
918sqDp. Momentul declanșării vijeliei corespunde cu cel de producere a creșterii bruște de presiune
atmosferică și umezeală a aerului și de scădere a temperaturii aerului.

Se transmite mesaj de agravare ori de câte ori se produc schimbări rapide de direcţie şi viteză, iar
viteza maximă a vântului la rafală este egală sau mai mare de 16 m/s. Se vor include grupele speciale 910ff
și 918sqDp. Momentul declanșării vijeliei corespunde cu cel de producere a creșterii bruște de
SYNOPsect5-10
presiune atmosferică și umezeală a aerului și de scădere a temperaturii aerului.
10.1.3. Mesaje ALERT de tip „meteor roșu” de vijelie puternică (M = 0) transmis de observator
Când se produc intensificări bruşte ale vântului, cu viteze ale vântului la rafală mai mari sau egale
de 20 m/s, care pot provoca ruperi de copaci, doborâturi de păduri, avarieri la acoperişuri şi construcţii,
vârtejuri care ridică de pe sol praf, obiecte şi materiale uşoare. Se vor include grupele speciale 910ff și
918sqDp. Transmiterea mesajului de meteor roșu nu este condiționată de producerea efectelor
menționate, ci de viteza vântului la rafală.

Se transmite mesaj de ameliorare atunci când vijelia a încetat sau când viteza maximă a vântului la
rafală a scăzut sub 12 m/s, timp de 30 de minute.
10.2. Trombă de apă

Pentru trombă de apă se transmite mesaj de avertizare, ori de câte ori se observă trombă de apă în
câmpul vizual al staţiei meteorologice. Se va include grupa specială 919MwDa.

Se transmite mesaj de agravare când tromba de apă ajunge la staţia meteorologică. Se va include
grupa specială 919MwDa.

La staţiile marine, când viteza vântului la rafală este egală sau mai mare de 20 m/s iar valurile ating
înălţimea de 6 ÷ 9 m (mare de gradul 7). Mesajul va conţine grupele speciale 910ff şi 919MwDa.

Se transmite mesaj de amelioarare atunci când tromba de apă a dispărut din câmpul vizual al staţiei
meteorologice.
11. W3 = / - ÎNGHEŢ TÂRZIU SAU TIMPURIU
11.1. Mesaje ALERT de tip „meteor roșu” (M = 0) transmis de observator

Ori de câte ori temperatura aerului scade sub –4°C, primăvara, după 20 martie şi toamna înainte de
15 octombrie, iar vegetaţia este în plină dezvoltare sau ciclul de vegetaţie nu s-a încheiat .

Nu se transmite mesaj de ameliorare.
SYNOPsect5-11
6.3. STRUCTURA MESAJELOR ALERT (de tip avertizare, agravare, ameliorare, meteor roșu)
Rolul mesajelor ALERT este acela de a semnala cu promptitudine apariția, schimbarea

intensității și încetarea unui fenomen meteorologic, ce prin producerea sau evoluția lui a devenit
periculos. Mesajul ALERT este o creație națională, în structura căruia sunt preluate litere de cod din codul
internațional SYNOP, dar sunt incluse și litere de cod de folosință strict națională.
IIiii 555MW3 IWG’G’gg IRixhVV Nddff 6R’R’R’TR 66R” R” R”
7wwW1W2 8NhCLCMCH (9SPSPspsp)
Explicaţii privind literele simbolice şi grupurile de litere simbolice specifice

mesajelor ALERT:
555 Indicator numeric ce exprimă că transmiterea mesajului respectiv, se face în cadrul Secțiunii 5.
M Felul mesajului meteorologic special; se codifică de către observator în conformitate cu:
COD M 2500
Cifră de cod Felul mesajului
0 Meteor roşu
1 Avertizare
2 Agravare
3 Ameliorare
W3 Fenomenul meteorologic periculos, care face obiectul mesajului ALERT; se codifică de către
observator în conformitate cu:
COD W3 4564
Cifră de
Fenomenul meteorologic periculos
cod
0 Vânt – viteza medie
1 Vânt – în rafale
2 Transport de praf, nisip
3 Vizibilitate orizontală
4 Plafonul norilor
5 Precipitaţii atmosferice
6 Polei, gheaţă pe sol, chiciură, brumă, zăpadă care îngheaţă, lapoviţa care îngheaţă
7 Transport de zăpadă; viscol
8 Oraj; grindină
9 Vijelie; trombă de apă;
/ Îngheţ târziu şi timpuriu
IW Indicator de vânt; se codifică de către observator în conformitate cu:
COD IW 1724
Cifră
Felul aparatului de vânt
de cod
0 Aparat înregistrator; staţie automată
1 Giruetă*
SYNOPsect5-12
NOTĂ:
* Nu se utilizează giruetele pentru măsurătorile meteorologice
G’G’gg Ora şi minutele – exprimate conform UTC – la care se produc sau se ameliorează
fenomenele meteorologice care constituie obiectul mesajelor ALERT.
IR Indicator de includere sau omitere a datelor referitoare la precipitaţiile atmosferice, în

Secţiunea 5, în cadrul mesajelor ALERT; se codifică în conformitate cu:
COD IR 1719
0 Nu au căzut (nu cad) precipitaţii – grupa 6R’R’R’TR este omisă din mesaj
Au căzut (cad) precipitaţii, dar cantitatea de apă rezultată nu a atins pragul de
1
avertizare; grupa 6R’R’R’TR este omisă din mesaj
Au căzut precipitaţii abundente, dar din motive tehnice, cantitatea de apă nu a
2
putut fi măsurată; grupa 6R’R’R’TR este omisă din mesaj
Au căzut precipitaţii abudente care au atins sau depăşit pragul de avertizare
3 agravare sau meteor roşu, grupa 6R’R’R’TR este inclusă în mesaj. În mesajele
de ameliorare pentru precipitaţii se va folosi pentru IR tot cifra 3.
R’R’R’ Cantitatea de precipitaţii transmisă în mesajul ALERT, conform pragurilor indicate anterior.
ddff Direcția și viteza vântului sunt aduse automat în editorul ALERT al aplicației MeteoApp. În
situația în care traductorul de vânt nu funcționează, acestea vor fi ”/”, deoarece nu se fac
măsurători cu girueta.
TR Durata perioadei la care se referă cantitatea de precipitaţii transmisă în mesajele

ALERT; se codifică în conformitate cu:
COD TR 3919
Cifră de cod Durata considerată (minute)
0 0 ÷ 18
1 19 ÷ 36
2 37 ÷ 54
3 55 ÷ 72
4 73 ÷ 90
5 91 ÷ 108
6 109 ÷ 126
7 127 ÷ 144
8 145 ÷ 162
9 163 ÷ 180
/ Mai mult de 180
66 – indicator de grupă
R” R” R” – Cantitatea de precipitaţii totalizată de la începutul producerii fenomenului până la ora transmiterii
mesajului ALERT (inclusiv cantitatea transmisă în mesajul respectiv în R’R’R’). Această grupă nu se
foloseşte decât în urma unor dispoziţii speciale.
ww – fenomenul meteorologic
Trebuie evitată confuzia utilizării literei de cod ww (tabela SYNOP 4677) atât pentru desemnarea
fenomenului pe prezent în cadrul mesajului sinoptic, cât și pentru semnalarea situației referitoare la
fenomenele meteorologice în mesajul ALERT.
SYNOPsect5-13
Astfel, în mesajele ALERT de avertizare, agravare, meteor roșu, se introduce în ww fenomenul

sau grupul de fenomene care face obiectul avertizării/agravării/meteorului roșu, dacă există un cod
ww care să descrie situația. De exemplu, pentru plafonul norilor sau vânt viteză medie sau vânt la rafală
nu există un cod pentru ww în tabela SYNOP 4677.
Pentru situația mesajelor ALERT de ameliorare, observatorul trebuie să semnaleze în ww ori
încetarea unui astfel de fenomen periculos (prin cifrele de cod 20 ÷ 29) ori fenomenul care a rămas
după încetarea fenomenului periculos, după caz și acolo unde fenomenul există.
Pentru fenomenele care nu presupun modificare de intensitate (de exemplu: aversă de grindină
care se termină, depunere de gheață care s-a scuturat) ameliorarea se transmite atunci când fenomenul
a încetat, iar pentru ww se ia în considerare ori încetarea unui astfel de fenomen periculos (prin cifrele
de cod 20 ÷ 29) ori fenomenul care a rămas după încetarea fenomenului periculos sau nici una
dintre variante dacă nu există nimic ce poate fi codificat în grupa 7.
Pentru fenomenele care presupun modificare ulterioară de intensitate (de exemplu: vânt,
viscol, vizibilitate etc) observatorul are o marjă de timp de 30, respectiv 15 minute în care poate aprecia
în mod corect dacă fenomenul a încetat pentru a transmite mesajul de ameliorare. Pentru fenomenul de
oraj există, de asemenea, o marjă de 15 minute pentru ca observatorul să fie sigur de încheierea lui, chiar
dacă în mesajele ALERT nu sunt prevăzute praguri pentru intensitatea acestuia.
În cazul mesajului ALERT, ww se referă la situația pe care o constată observatorul în
momentul elaborării mesajului ALERT de ameliorare.
Scopul mesajului de ameliorare este, pe de-o parte, să atragă atenția că un anumit fenomen
meteorologic considerat periculos s-a terminat (fie că a încetat de tot sau a scăzut sub pragul de
ameliorare), iar pe de alta, în măsura în care este posibil, să menționeze în ww condițiile de timp de la
momentul elaborării mesajului ALERT de ameliorare.
W1W2 perioada la care se referă este ultima oră înainte de începerea fenomenului avertizat.
(9SPSPspsp) – se referă strict la grupele speciale: 910ff , 911ff , 918sqDp , 919MwDa , 926Soio , 927S6Tw ,
929S8S’8 , 932RR. Numai în cazurile în care depunerile s-au format pe obiectele din imediata
vecinătate a staţiei meteorologice şi nu pe conductorii chiciurometrului, se vor introduce în
mesajele ALERT grupele 934RR, 935RR, 936RR, 937RR – după caz - cu valoarea pentru RR = 99.
6.5. DISPOZIŢII FINALE
a) Staţiile meteorologice vor transmite mesajele ALERT, prin fluxul stabilit la S.R.P.V.
b) La staţiile meteorologice din categoria 1 de altitudine, dotate cu stație meteorologică automată (SMA),
personalul va întocmi şi transmite toate mesajele ALERT, cu excepţia mesajelor ALERT și alert pe praguri
generate de către SMA (vânt viteză medie, vânt în rafală, precipitaţii lichide și vizibilitate orizontală, acolo
unde este cazul). În cazul defectării staţiei automate (cazul de incident), observatorul va transmite numai
mesajele ALERT de precipitaţii.
c) În caz de incident (funcționare manuală) la staţiile meteorologice de munte (categoriile a 2-a și a 3-a de
altitudine), observatorul va transmite numai mesaje ALERT de precipitaţii. Personalul stațiilor
meteorologice de munte transmite pentru alte fenomene meteorologice periculoase mesaje ALERT numai
în urma unor dispoziţii speciale.
d) Staţiile meteorologice de munte (categoriile a 2-a și a 3-a de altitudine) cu staţie automată transmit în
mod automat mesajele ALERT sau mesaje alert pe praguri de precipitaţii şi de vânt viteză medie și rafală.
Personalul stațiilor meteorologice de munte transmite pentru alte fenomene meteorologice periculoase
mesaje ALERT numai în urma unor dispoziţii speciale.
e) Lista staţiilor meteorologice de munte este următoarea:
SYNOPsect5-14
Lista staţiilor de munte
Categoria a 2-a de altitudine Categoria a 3-a de altitudine

[800 – 1800 m) 1800 m
Staţia Altitudinea Staţia Altitudinea
(m) (m)
Bisoca 850 Vlădesa 1800 1836
Poiana Stampei 923 Ceahlău Toaca 1897
Stâna de Vale 1108 Călimani 2022
Roşia Montană 1196 Bâlea Lac 2070
Bucin 1282 Țarcu 2180
Obârşia Lotrului 1348 Vf. Omu 2504
Băişoara 1360
Fundata 1384
Semenic 1432
Păltiniş 1453
Cuntu 1456
Sinaia 1500 1510
Parâng 1548
Penteleu 1632
Lăcăuți 1776
Iezer 1785
f) Staţiile meteorologice cu număr redus de personal vor transmite mesaje ALERT până în momentul
întreruperii programului. Mesajele de ameliorare, dacă este cazul, vor fi transmise la reluarea programului,
în cazul în care a fost martor la ameliorarea acestor fenomene în timpul efectuării programului la stația
meteorologică.
g) Stațiile meteorologice cu număr redus de personal nu transmit mesaje ALERT (de tip avertizare,
agravare, meteor roșu, ameliorare) pentru fenomene meteorologice care s-au produs în lipsa personalului
la stație și care s-au și încheiat până la reluarea programului cu personal.
h) În situaţia în care, la reluarea programului, există fenomene meteorologice periculoase se va transmite
mesaj ALERT, completând în G’G’gg ora la care este transmis mesajul ALERT.
SYNOPsect5-15
6.6. MESAJELE ALERT TRANSMISE DE CĂTRE POSTURILE METEOROLOGICE
Mesajele ALERT în clar de la posturile meteorologice sunt codificate şi transmise de către staţiile
judeţene sau colectoare.
A. Mesaje de avertizare (M=1)
PRECIPITAŢII, NINSORI ABUNDENTE, STRAT GROS DE ZĂPADĂ (W3=5)
– ploi care totalizează cantităţi de 15 l/m2 sau mai mult, în 3 ore.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Avertizare de precipitaţii” – Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică...,
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: au căzut... l/m2 între
orele... şi... ploaia continuă sau s-a oprit (după caz) şi este sau a fost însoţită de oraj (după caz).
– căderi de zăpadă în intervalul iunie-august, la munte, care pot afecta activităţile economice.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Avertizare de ninsoare” – Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică...,
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: ninge de la ora...,
zăpada se topeşte sau zăpada se aşează pe sol (după caz).
DEPUNERI DE GHEAŢĂ (W3=6)
– când se produce brumă toamna, înainte de 15 oct.; dacă până la această dată nu s-a produs
brumă, se va transmite mesaj de avertizare în ziua în care s-a semnalat prima brumă din toamnă
respectivă; ori de câte ori se produce brumă primăvara, după data de 20 martie.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Avertizare de brumă” – Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică...,
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: s-a depus brumă
(groasă) încă din cursul nopţii, sau dimineţii (după caz).
TRANSPORT DE ZĂPADĂ, VISCOL (W3 = 7)
– când zăpada este ridicată deasupra nivelului ochiului observatorului.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Avertizare de transport de zăpadă” – Postul meteorologic
sau staţia hidrometrică...,
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: zăpada este ridicată de
la sol, fără sa ningă, de la ora...
ORAJ, GRINDINĂ (W3 = 8)
– ori de câte ori se produc căderi de grindină la postul sau staţia respectivă. Mesajul de avertizare
de grindină va fi însoţit de comentarii privind intensitatea fenomenului, dimensiunea grelonului de grindină,
precum şi dacă este nu însoţită de oraj.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Avertizare de grindină” – Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică...,
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: grindină abundentă între
orele... şi...; dimensiunea bobului... cm; a fost însoţită de oraj (dacă este cazul).
VIJELIE, TROMBĂ (W3 = 9)
– când în zona postului/staţiei se produce vânt puternic, cu schimbarea bruscă a direcţiei, cu

SYNOPsect5-16
formarea de vârtejuri care antrenează în aer praf şi obiecte uşoare de pe sol, însoţit sau nu de averse de
ploaie.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Avertizare de furtună (vijelie)” – Postul meteorologic sau
staţia hidrometrică...,
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: se produce furtună
puternică de la ora..., însoţită de ploaie (dacă este cazul); s-a produs furtună puternică între orele... şi...,
însoţită de ploaie care mai continuă sau care s-a oprit (după caz).
ÎNGHEŢ TÂRZIU SAU TIMPURIU (W3 =/)
- ori de câte ori se constată îngheţ la suprafaţa solului (după efectele lui fizice – peliculă sau cristale de
gheaţă), primavara, după 20 martie şi toamna înainte de 15 octombrie, sau dacă până la această dată nu
s-a produs îngheţ, se va transmite mesaj de avertizare în ziua în care s-a observat primul îngheţ din
toamnă respectivă.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Avertizare de îngheţ” – Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică...,
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: s-a produs îngheţ de la
ora..., sau încă din cursul nopţii (după caz).
B. Mesaje de agravare (M=2)
PRECIPITAŢII ATMOSFERICE (W3 = 5)
– ploi care totalizează cantităţi de 30 l/m2 sau mai mult, într-un interval mai mic de 3 ore, care nu
a permis sa se dea avertizare.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Agravare de precipitaţii” – Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică...,
orele... şi...; ploaia continuă sau s-a oprit (după caz) şi este sau a fost însoţită de oraj (după caz.
– ploi care totalizează 15 l/m2 sau mai mult, în următoarele 3 ore sau mai puţin, după o avertizare
de precipitaţii.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Agravare de precipitaţii” – Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică...,
orele... şi...; ploaia continuă sau s-a oprit (după caz) şi este sau a fost însoţită de oraj (după caz).
C. Mesaje “Meteor roşu” (M = 0)
PRECIPITAŢII ATMOSFERICE, NINSORI ABUNDENTE, STRAT GROS DE ZĂPADĂ (W3 = 5)

– ploi care totalizează 25 l/m2 pe ora şi produc creşteri bruşte de niveluri în pâraie şi văi, curgeri intense
de strat de apă pe versanţi, antrenând cantităţi mari de sol şi de bunuri situate pe aceştia, sau 30 l/m 2 pe
ora, chiar dacă nu s-au produs efectele de mai sus.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Meteor roşu de precipitaţii” – Postul meteorologic sau
orele... şi...; ploaia continuă sau s-a oprit (după caz) şi este sau a fost însoţită de oraj (după caz).
– ninsori abundente care produc creşterea semnificativă a stratului de zăpadă cu 20 cm în 24 de ore sau
mai puțin şi care determină înzăpezirea drumurilor şi a căilor ferate, creând pericol de prăbuşire a
acoperişurilor şi a unor construcţii.
SYNOPsect5-17
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Meteor roşu de precipitaţii” – Postul meteorologic sau
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: ninsoare a depus între
orele... şi..., cm zăpadă; ninsoarea continuă, sau ninsoarea s-a oprit (după caz).
DEPUNERI DE GHEAŢĂ (W3 = 6)

– când se produc depuneri abundente de gheaţă pe conductorii aerieni, determinând avarierea acestora
prin greutatea gheţii, sau prin asocierea cu vânt puternic, precum şi polei şi gheaţă pe sol, care periclitează
circulaţia pe drumurile publice.
Mod de transmitere: În clar, sub formă: “Meteor roşu de chiciură” – Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică...,
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...: în zona postului/staţiei
s-a depus chiciură începând cu ora...; au fost rupte fire telefonice şi electrice şi s-a îndoit stâlpul
radiotelefonului (după caz); sau “Meteor roşu de polei” – Postul meteorologic sau staţia hidrometrică...
Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...; s-a depus polei din
burniţă sau ploaie (după caz) de la ora...; depunerea continuă (după caz); s-au produs accidente rutiere,
se circulă greu (după caz).
TRANSPORT DE ZĂPADĂ, VISCOL (W3 = 7)

– când ninsorile abundente sunt însoţite de vânt cu viteze mari, care produce troienirea zăpezilor pe
porţiunile deschise de teren şi poate împiedica desfăşurarea normală a activităţilor economico-sociale.
Mod de transmitere: În clar, sub forma “Meteor roşu de viscol” Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică... Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...; ninge
abundent şi vântul suflă tare, viscolind şi troienind zăpada, începând de la ora...
ORAJ, GRINDINĂ (W3 = 8)

– ori de câte ori se produc căderi de grindină (care se poate aşterne şi sub forma unui strat continuu) şi
produc pagube.
Mod de transmitere: În clar, sub forma “Meteor roşu de grindină” Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică... Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...; grindină
abundentă între orele..., şi...; dimensiunea bobului... cm; s-au produs următoarele pagube (după caz)...
VIJELIE, TROMBĂ (W3 = 9)
– când se produc intensificări bruşte ale vântului, care provoacă ruperi de copaci, doborâturi de
păduri, avarieri la acoperişuri şi construcţii, vârtejuri care ridică de pe sol praf, obiecte şi materiale uşoare
(fân, nutreţ, recolte depozitate în câmp). Acestea sunt adesea însoţite de oraje (descărcări electrice) şi de
căderi de grindină.
Mod de transmitere: În clar, sub forma “Meteor roşu de furtună (vijelie)” Postul meteorologic sau
staţia hidrometrică... Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...;
vântul bate puternic de la ora..., sau a bătut puternic între orele... şi... (atunci când durata fenomenului a
fost scurtă şi nu a putut fi avertizat în timpul desfăşurării sale); au fost rupţi copaci, smulse acoperişuri,
etc. (după caz) şi este sau a fost însoţit de oraj şi de căderi de grindină (după caz).
ÎNGHEŢ TÂRZIU SAU TIMPURIU (numai de la unităţile dotate cu termometru) (W3 =/)
– ori de câte ori temperatura aerului scade sub –4°C – primăvara după 20 martie şi toamna înainte
de 15 octombrie – iar vegetaţia este în plină dezvoltare sau ciclul de vegetaţie nu s-a încheiat.
Mod de transmitere: În clar, sub forma “Meteor roşu de îngheţ” Postul meteorologic sau staţia
hidrometrică... Comună..., judeţul..., LaLaLaLoLoLo..., ziua, luna, anul, ora şi minutul transmiterii...;
temperatura minimă... °C.
SYNOPsect5-18
D. Posturile meteorologice nu transmit mesaje de ameliorare
Forma mesajului de avertizare, codificat la staţia meteorologică:
LaLaLaLoLoLo 555MW3 (YYLnLnAn) 1G’G’gg 2G” G” gg 6RRRR
7wwW1W2 4E’sss 9SpSpspsp +++
Semnificaţia literelor şi cifrelor simbolice este:
Grupa LaLaLaLoLoLo
– LaLaLa latitudinea fără prima cifră (4)

– LoLoLo longitudinea fără prima cifră (2)
Grupa 555MW3
– 555 indicator pentru secţiunea 5

–M felul mesajului. M se codifică după următorul tabel de cod:

0 Meteor roşu
1 Avertizare
2 Agravare
W3 fenomenul meteorologic avertizat. Se codifică după următorul tabel:

5 Precipitaţii, ninsori abundente, strat gros de zăpadă
6 Depuneri de gheaţă
7 Transport de zăpadă, viscol
8 Oraj sau grindină
9 Vijelie, trombă
/ Îngheţ târziu sau timpuriu
Staţia colectoare va utiliza pentru W3 cifrele de cod corespunzătoare fenomenului constatat. Cifrele
de cod 0,1,2,3,4 nu se utilizează.
Grupa YYLnLnAn va fi inclusă numai în cazul în care mesajul ALERT PLUVIO se transmite în altă
zi decât cea în care s-au produs fenomenele conţinute în avertizare.
YY ziua din lună (01... 31)
LnLn luna anului (01... 12)
An anul (Cod an)
Tabela de cod pentru An:

Anul Cod
1999 9
2000 0
2001 1
... ...
2008 8
Grupa 1G’G’gg – ora şi minutul începutului fenomenului avertizat

1 cifra de control
SYNOPsect5-19
G’G’gg ora şi minutele, exprimate conform UTC, la care se produce fenomenul avertizat.
Grupa 2G” G” gg – Ora şi minutele încetării fenomenului avertizat

2 cifra de control
G” G” gg ora şi minutele, exprimate conform UTC, la care încetează fenomenul avertizat.
Grupa 6RRRR – conţine cantitatea de precipitaţii

6 cifra de control
RRRR cantitatea de precipitaţii căzută în intervalul de timp stabilit prin G’G’gg şi G” G” gg. Se exprimă în
litri şi zecimi de litru.
Grupa 7wwW1W2
6 cifra de control
ww timpul în momentul observaţiei şi în ora precedentă. Se codifică conform tabelei de cod 4677.
W1W2 timpul pe trecut. Se codifică conform tabelei de cod 4561.
Grupa 4E’sss
7 cifra de control
E’ starea solului acoperit cu zăpadă. Se codifică conform codului 0975.
sss grosimea stratului de zăpadă, exprimat în cm. Se codifică conform codului 3889.
Grupa 9SpSpspsp
Ori de câte ori va fi cazul, se vor transmite informaţii suplimentare în grupele 9SpSpspsp:
919MwDa - grupa cu date despre vijelie;
927S6Tw - grupa cu date despre depunerile solide;
926Soio - grupa cu date despre brumă şi precipitaţii colorate;
929S8 S'8 - grupa cu date despre spulberarea de zăpadă şi/sau zăpadă viscolită
932RR - grupa cu date despre dimensiunea grindinei.
Toate aceste grupe sunt detaliate în Secţiunea 3.

Grupa +++ grupa de atenţionare.
Această grupă se va transmite ori de câte ori staţia colectoare deţine şi alte informaţii despre starea
vremii de la post, care din motive de codificare (mesaj prea lung), nu au putut fi incluse în mesaj.
Dacă SRP consideră necesare aceste date, va contacta telefonic staţia colectoare pentru detalii.
Exemplu:
La postul meteorologic Roma, din judeţul Botoşani, cu coordonatele 47°50’ şi 26°38’, în ziua de 15
octombrie 1999 au căzut 16,8 l/mp, între orele 1220 şi 1440. Ploaia continuă şi nu este însoţită de oraj sau
de alte fenomene.
Mesajul codificat va fi:
750638 55515 11220 21440 60168 76366.
SYNOPsect5-20
6.7. MESAJELE PLUVIO – ZILNICE ŞI DECADALE
Mesajele PLUVIO în clar de la posturile meteorologice sunt codificate şi transmise de

către staţiile judeţene sau colectoare.
Intervalul pentru care sunt măsurate precipitaţiile atât zilnice cât şi cele decadale este 06 –
06 UTC.
A) Structura mesajelor:
LaLaLaLoLoLo 6RRRRtR 6RRRRtR (4E’sss)
B) Reguli generale:
a) Grupele de precipitaţii zilnice şi decadale sunt obligatorii.
b) Posturile cu transmisie zilnică
- în zilele de 11, 21 şi prima zi a lunii următoare, mesajul PLUVIO va conţine şi grupa cu
precipitaţii pe decadă (precipitaţiile fiind măsurate zilnic în intervalul 06-06 UTC), în celelalte
zile fiind transmisă numai grupa cu precipitaţii zilnice.
- în cazul existenţei stratului de zăpadă, în grupa 4E’sss se va transmite caracterul şi
grosimea stratului de zăpadă din ziua respectivă, inclusiv în zilele de 11, 21 şi prima zi a
lunii următoare.
c) Posturile cu transmisie decadală

- în zilele de 11, 21 şi prima zi a lunii următoare mesajul PLUVIO va conţine grupa cu
precipitaţii pe decadă.
- în cazul existenţei stratului de zăpadă, în grupa 4E’sss se va transmite caracterul şi
grosimea stratului de zăpadă din ziua respectivă.
C) Semnificaţia grupelor
Grupa LaLaLaLoLoLo
LaLaLa - latitudinea fără prima cifră (4)
LoLoLo - longitudinea fără prima cifră (2)
Grupa 6RRRRtR – conţine cantitatea zilnică de precipitaţii

RRRR – cantitatea de precipitaţii, în clar, în litrii şi zecimi de litru
RRRR se va codifica 0000 în cazul lipsei precipitaţiilor
RRRR se va codifica //// în cazul în care cantitatea de precipitaţii este nedisponibilă
RRRR se va codifica 9999 în cazul picăturilor (cantitate sub 0.1 l/mp)
RRRR se va codifica 0001- 9998 pentru cantităţi cuprinse între 0.1 – 999.8 l/mp. Pentru cantităţi mai
mari de 999,8 l/mp se va folosi cifra de cod 9998.
tR – durata perioadei de referinţă pentru cantitatea de precipitaţii
tR = 3 pentru cantitatea zilnică de precipitaţii
Grupa 6RRRRtR – conţine cantitatea decadală de precipitaţii

RRRR – cantitatea de precipitaţii, în clar, în litrii şi zecimi de litru
RRRR se va codifica 0000 în cazul lipsei precipitaţiilor
RRRR se va codifica //// în cazul în care cantitatea de precipitaţii este nedisponibilă
RRRR se va codifica 9999 în cazul picăturilor (cantitate sub 0.1 l/mp)
RRRR se va codifica 0001- 9998 pentru cantităţi cuprinse între 0.1 – 999.8 l/mp. Pentru cantităţi mai
mari de 999,8 l/mp se va folosi cifra de cod 9998.
tR – durata perioadei de referinţă pentru cantitatea de precipitaţii
tR = 4 pentru cantitatea decadală de precipitaţii
Grupa 4E’sss
Conţine informaţii referitoare la stratul de zăpadă.
E’ – starea solului acoperit cu zăpadă sau gheaţă măsurabilă
SYNOPsect5-21
Cod 0975
0 Sol acoperit, în cea mai mare parte, de gheaţă
Zăpadă compactă sau umedă (cu sau fără gheaţă), ce acoperă mai puţin
1
de jumătate din sol
Zăpadă compactă sau umedă (cu sau fără gheaţă), ce acoperă cel puţin
2
jumătate din sol, fără a-l acoperi însă complet
3 Strat uniform de zăpadă compactă sau umedă, ce acoperă complet solul
4 Strat neuniform de zăpadă compactă sau umedă, ce acoperă complet solul
5 Zăpadă uscată, pufoasă (afânata), acoperind mai puţin de jumătate din sol
Zăpadă uscată, pufoasă (afânata) acoperind cel puţin jumătate din sol (fără
6
a-l acoperi complet)
Strat uniform de zăpadă uscată, pufoasă (afânata), ce acoperă complet
7
solul
Strat neuniform de zăpadă uscată, pufoasă (afânata), ce acoperă complet
8
solul
9 Zăpadă acoperind complet solul – troiene mari
sss – grosimea stratului de zăpadă în cm
COD 3889
Cifră de cod Înălţimea stratului de zăpadă în centimetri
000 nu se foloseşte
001 1 cm
002 2 cm
. .
. .
. .
010 10 cm
. .
. .
. .
996 996 cm
997 Sub 0,5 cm
998 Strat de zăpadă discontinuu
999 Măsurarea imposibilă sau imprecisă
SYNOPsect5-22
6.8 GRUPELE DIN MESAJELE SYNOP CARE SE TRANSMIT ÎN SECŢIUNEA 5 PRIN DECIZIE
NAŢIONALĂ
1. Grupa 6RRRR – folosită pentru a transmite cantitatea de precipitaţii din ultima ora, la staţiile cu program
de transmitere orară a precipitaţiilor.
RRRR – cantitatea de precipitaţii, în clar.

În cazul în care sunt semnalate precipitaţii slabe (urme), sub 0.1 l/mp, grupa va avea forma
69999. Pentru cantităţi de precipitaţii de 999.8 l/m2 sau mai mult, grupa are forma 69998.
În cazul în care nu au fost semnalate precipitaţii, grupa va avea forma 60000.
În cazul în care cantitatea de precipitaţii pe o ora este nedisponibila, grupa va avea forma
6////.
Grupa cu cantitatea de precipitaţii pe o ora va fi inclusă în toate mesajele transmise de
staţiile cu program orar de transmitere a precipitaţiilor.
2. Grupa 10d’d’d’ – folosită pentru transmitere datelor privind densitatea zăpezii
10 – indicator al grupei
d’d’d’ – densitatea zăpezii, exprimată în sutimi de g/cm3. Este densitatea medie a celor trei
probe.
Exemplu: densitatea este 0,23 g/cm3. Grupa are forma 10023

Densitatea zăpezii se măsoară şi grupa se transmite în zilele de 5, 10, 15, 20, 25 şi ultima zi a lunii,
la ora 06 UTC, dacă în ziua respectivă a existat strat de zăpadă cu grosimea egală sau mai mare de
5 cm.
3. Grupa 20E’E’E’ – folosită pentru a transmite date referitoare la echivalentul în apă al zăpezii.
20 – indicator al grupei
E’E’E’ – echivalentul în apă al zăpezii, exprimat în l/m2, valoare obţinută prin calcul. În calcul se
iau înălţimea medie şi densitatea medie a celor trei probe.
Exemplu: echivalentul este 34,5 l/m2. Grupa are formă: 20035

Grupa cu echivalentul în apă al zăpezii se va transmite imediat după grupa 10d’d’d’.
SYNOPsect5-23
6.9 MESAJE AGRO
A) 55511 (AGTS) – MESAJ AGROMETEOROLOGIC ZILNIC DE LA STAŢIILE METEOROLOGICE

CARE FAC MĂSURĂTORI DE TEMPERATURĂ A SOLULUI LA TERMOMETRELE DE LA
SUPRAFAŢA SOLULUI ŞI DE LA ADÂNCIME (INDIFERENT DE ANOTIMP).
a) Structura mesajului
55511 IIiii 0snT0T0T0 2snT5T5T5 3snT10T10T10 4snT20T20T20 5snT50 T50 T50 6sn T100 T100 T100 66611 1sn Tx Tx
Tx 2sn Tn Tn Tn
b) Semnificaţii
55511- indicator numeric al mesajului
II-Indicator regional (pentru România =15)
iii-indicativul SYNOP al staţiei meteorologice
sn – cod pentru semnul temperaturii
0,2,3,4,5,6. - cifre de control ale grupelor din mesaj
66611- indicator numeric prin care se anunţă că mesajul respectiv continuă
T0 T0 T0 – temperatura medie zilnică la suprafaţa solului, exprimată în grade Celsius şi zecimi de grad
T5 T5 T5... T100 T100 T100 – temperatura medie zilnică a solului, în grade şi zecimi de grad, la adâncimile: 5,
10, 20, 50, 100 cm
Tx Tx Tx – temperatura maximă a suprafeţei solului în ultimele 24 de ore (intervalul 18 – 18 UTC), în grade
şi zecimi de grad.
Tn Tn Tn - temperatura minimă a suprafeţei solului în ultimele 24 de ore (intervalul 06 – 06 UTC), în
grade şi zecimi de grad.
c) Transmitere
Mesajul 55511 se întocmeşte şi se transmite zilnic după observaţia de la ora 06 UTC.
d) Exemplu:
55511 15335 00192 20170 30172 40167 50158 60150 66611 10417 20063
B) 55512 (AGTS) – MESAJ AGROMETEOROLOGIC ZILNIC DE LA STAŢIILE METEOROLOGICE

CARE FAC MĂSURĂTORI DE TEMPERATURĂ A SOLULUI NUMAI LA SUPRAFAŢA SOLULUI.
a) Structura mesajului
55512 IIiii 0snT0 T0 T0 1sn Tx Tx Tx 2sn TnTnTn
b) Semnificaţii
55512 – indicatorul numeric al mesajului
II-Indicator regional (pentru România =15)
iii-indicativul SYNOP al staţiei meteorologice
0,1,2 - cifre de control ale grupelor din mesaj
T0 T0 T0 – temperatura medie zilnică la suprafaţa solului exprimată în grade Celsius şi zecimi de grad
Tx Tx Tx – temperatura maximă a suprafeţei solului în ultimele 24 de ore (intervalul 18- 18 UTC), în grade
şi zecimi de grad.
Tn Tn Tn - temperatura minimă a suprafeţei solului în ultimele 24 de ore (intervalul 06-06 UTC), în grade şi
zecimi de grad.
c) Transmitere
Mesajul 55512 se întocmeşte şi se transmite zilnic după observaţia de la ora 06 UTC.
d) Exemplu:
55512 15428 00166 10330 20100
SYNOPsect5-24
C) 55515 (AGTX) – MESAJ AGROMETEORLOGIC DECADAL, CARE CONŢINE DATE MEDII

DECADICE REFERITOARE LA TEMPERATURA SOLULUI.
a) Structura mesajului:
55515 IIiii 0sn ToToTo 2snT5T5T5 3snT10T10T10 4 snT20T20T20
5snT50T50T50 6snT100T100T100 66615 1snTxTxTx 2Y’Y’aa 3snTnTnTn 4Y’Y’aa
b) Semnificaţii:
55515– indicator numeric al mesajului
II – indicator regional (pentru România = 15)
iii – indicativul SYNOP al staţiei meteorologice
0, 2, 3, 4, 5, 6. - cifre de control ale grupelor din mesaj
66615 – indicator numeric prin care se anunţă că mesajul respectiv continuă
T0T0T0 – temperatura medie decadică a suprafeţei solului, exprimată în grade şi zecimi de grad
T5T5T..5. T100T100T100 - temperatura medie decadică a solului, exprimată în grade şi zecimi de grad, la
adâncimile: 5, 10, 20, 50 şi 100 cm
TxTxTx – temperatura maximă decadală, a suprafeţei solului, exprimată în grade şi zecimi de grad –
(din datele zilnice din intervalul 18.00 – 18.00 UTC)
Y’ Y’aa – data când s-a produs maximă decadală (ziua şi luna). Această grupă se repetă dacă este
cazul (maximă s-a produs în mai multe zile din decadă).
TnTnTn – temperatura minimă decadală a suprafeţei solului, exprimată în grade şi zecimi de grad
– (din datele zilnice din intervalul 18.00 – 18.00 UTC)
Y’ Y’aa – data când s-a produs minimă decadală (ziua şi luna). Această grupă se repetă dacă este cazul
(minimă s-a produs în mai multe zile din decadă).
D) 55516 (AGTX) – MESAJ AGROMETEOROLOGIC DECADAL CARE CONŢINE DATE DECADALE

DE TEMPERATURĂ A SUPRAFEŢEI SOLULUI.
55516 Iiiii 0snT0T0T0 1snTxTxTx 2Y’Y’aa 3snTnTnTn 4Y’Y’aa
b) Semnificaţii:
iii – indicativul SYNOP al staţiei meteorologice
0, 1, 2, 3, 4 - cifre de control ale grupelor din mesaj
T0T0T0 – temperatura medie decadică a suprafeţei solului, exprimată în grade şi zecimi de grad
TxTxTx – temperatura maximă decadală, a suprafeţei solului, exprimată în grade şi zecimi de grad
TnTnTn – temperatura minimă decadală a suprafeţei solului, exprimată în grade şi zecimi de grad
Y’ Y’aa – data când s-a produs maximă şi respectiv minimă decadală (ziua şi luna). Această grupă se
repetă dacă minimă sau maximă s-au produs în mai multe zile din decadă).
E) 55517 (AGCX) – MESAJ AGROMETEOROLOGIC DECADAL, CARE CONŢINE DATE

REFERITOARE LA ELEMENTELE METEOROLOGICE REZULTATE DIN OBSERVAŢIILE ŞI
MĂSURĂTORILE CLIMATOLOGICE.
55517 - II iii 0YRYRYZYZ 1sn TxTxTx 2Y’Y’aa 3snTnTnTn 4Y’Y’aa 5snTmTmTm 6UU//7RRRR 8s’s’ s’ /
b) Semnificaţii:
55517 – indicator numeric al mesajului
SYNOPsect5-25

iii – indicativul staţiei meteorologice
0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8. - cifre de control ale grupelor din mesaj
Sn – cod pentru semnul temperaturii
YRYR – numărul zilelor cu precipitaţii lichide din decadă
YZYZ – numărul zilelor cu precipitaţii solide din decadă
TxTxTx – temperatura maximă decadală a aerului (din datele zilnice din intervalul 18.00 – 18.00 UTC)
Y’Y’ aa – data când s-a produs maximă (ziua şi luna). Această grupă se repetă dacă este cazul (maximă
s-a produs în mai multe zile din decadă).
TnTnTn – temperatura minimă decadală a aerului (din datele zilnice din intervalul 18.00 – 18.00 UTC)
Y’Y’aa – data când s-a produs minimă (ziua şi luna). Această grupă se repetă dacă este cazul (minimă
s-a produs în mai multe zile din decadă).
TmTmTm – temperatura medie decadală a aerului (din datele zilnice din intervalul 18.00 – 18.00 UTC)
UU – umezeala relativă a aerului (medie decadală, exprimată în procente). Pentru umezeala decadală
de 100% se va transmite 99.
RRRR – cantitatea totală de precipitaţii (mm) din decadă (suma precipitaţiilor este făcută pe intervalele
climatologice 18 – 18 UTC). În cazul când nu au fost precipitaţii, grupa are forma 70000. Picăturile
se transmit 79999. Cantităţile nedisponibile se codifică cu 7////. Cantităţile cuprinse între 0.1 şi 999.8
se codifică cu cifre de la 0001 la 9998. Cantităţile mai mari de 999.8 se codifică tot cu 9998.
s’s’s’ – grosimea stratului de zăpadă (cm) din decadă. În cazul lipsei stratului de zăpadă, grupă se
transmite şi are forma 8000/.
F) Dispoziţii generale:
- după indicativul numeric 66611, din mesajul 55511, nu se transmit decât temperatura maximă
la suprafaţa solului (1snTxTxTx) şi temperatura minimă la suprafaţa solului (2snTnTnTn);
*0 în mesajele decadale se va respecta condiţia: temperatura minimă < temperatura medie <
temperatura maximă;
*1 pentru mesajul 55511, dacă la o anumită adâncime termometrul este defect, datele nefiind
disponibile, se trec bare (////). Ex: 0////, 2////, 3////, etc.
*2 în mesajele 55511 şi 55515 lipseşte grupa cu cifra de control 1, nemaiexistând observaţii la
adâncimea de 2 cm, singurele cifre de control, pentru temperatura la adâncime, fiind: 2, 3, 4, 5,
6;
*3 o staţie meteorologică poate transmite într-o zi numai unul dintre mesajele 55511 sau 55512,
indiferent de anotimp.
*4 o staţie meteorologică poate transmite la decada numai unul dintre mesajele 55515 sau 55516,
indiferent de anotimp.
SYNOPsect5-26
-
INSTRUCŢIUNI
BUCUREȘTI – 2023
Dr. Elena MATEESCU
Autori:
Dr. Ancuța MANEA

Paula MACO, Gina TIRON, Adelina Camelia POTRA, Carmen BUNESCU
INDICAȚII METODOLOGICE PRIVIND EFECTUAREA OBSERVAȚIILOR

METEOROLOGICE ÎN SEZONUL RECE AL ANULUI
I. În cadrul pregătirilor pentru efectuarea observațiilor și măsurătorilor în

sezonul rece, se vor avea în vedere următoarele:
1. Montarea conductorilor la chiciurometru;

2. Amplasarea riglelor fixe de zăpadă pe un teren reprezentativ, în conformitate cu
instrucțiunea „Efectuarea observațiilor și măsurătorilor meteorologice” Capitolul B.12
„Stratul de zăpadă”;
3. Întocmirea schemei reperelor pentru aprecierea vizuală a înălțimii troienelor de
zăpadă în conformitate cu Volumul I „Instrucțiuni pentru transmiterea înălțimii troianului și a
mesajului operativ” ;
4. Pregătirea densimetrului pentru zăpadă;
5. Pluviometrele cu cupe basculante ale stațiilor meteorologice automate vor fi
menținute în funcțiune până când Serviciile Regionale de Prevedere a Vremii vor prognoza
scăderea temperaturii aerului sub pragul de îngheț. Serviciile Meteorologice și de
Asigurarea Calității vor anunța stațiile meteorologice implicate și vor dispune acoperirea
pluviometrelor cu cupe basculante și trecerea la măsurători manuale pe toată durata
sezonului rece, în conformitate cu „Instrucțiuni pentru utilizarea aplicațiilor stațiilor
meteorologice automate”. Pluviometrele cu cupe basculante ale stațiilor meteorologice
automate vor fi repuse în funcțiune în primăvară, prin consultare cu Serviciile Meteorologice
și de Asigurarea Calității, când Serviciile Regionale de Prevedere a Vremii prognează
temperaturi ale aerului peste pragul de îngheț. În cazul în care, după punerea în funcțiune
a pluviometrelor cu cupe basculante, se produce un episod meteorologic însoțit de ninsoare
și temperaturi scăzute, pentru acea perioadă de timp se va acoperi pluviometrul și se vor
efectua măsurători manuale ale cantităților de precipitații.
II. În cazul apariției fenomenelor caracteristice (ninsoare, viscol, transport de

zăpadă, depunerea stratului de zăpadă):
1. Stațiile meteorologice care nu sunt dotate cu traductor pentru măsurarea grosimii stratului
de zăpadă sau stațiile meteorologice care au acest traductor declarat nefuncțional urmează
pașii:
- efectuarea de către personalul stațiilor meteorologice a măsurătorilor asupra grosimii
stratului de zăpadă și transmiterea valorilor în mesajul sinoptic prin aplicația MeteoApp la orele
00, 06, 12, 18 UTC, în funcție de programul cu personal
sau
- efectuarea orară de către personalul stațiilor meteorologice a măsurătorilor asupra grosimii
stratului de zăpadă și transmiterea valorilor în mesajul sinoptic prin aplicația MeteoApp toate
termenele sinoptice, în funcție de solicitările Centrului Național de Prognoză Meteorologică. A
se vedea precizările din Volumul I „Codul SYNOP”-Secțiunea 3 și Volumul II „Instrucțiuni pentru
utilizarea aplicațiilor stațiilor meteorologice automate”.
Sezon-rece-1
2. Stațiile meteorologice care sunt dotate cu traductor pentru măsurarea grosimii stratului de
zăpadă urmează pașii:
- efectuarea de către personalul stațiilor meteorologice a măsurătorilor asupra grosimii
stratului de zăpadă și înscrierea valorilor la orele 00, 06, 12, 18 UTC, în funcție de programul
cu personal, în aplicația CDMS în coloana SzaM;
- în cazul în care traductorul de strat de zăpadă a fost declarat nefuncțional, personalul stațiilor
meteorologice efectuează:
măsurătorile asupra grosimii stratului de zăpadă și transmite valorile în mesajul
sinoptic prin aplicația MeteoApp la orele 00, 06, 12, 18 UTC, în funcție de programul cu
personal
sau
măsurătorile asupra grosimii stratului de zăpadă la toate orele și transmite
valorile în mesajul sinoptic prin aplicația MeteoApp, în funcție de solicitările Centrului
Național de Prognoză Meteorologică. A se vedea precizările din Volumul I „Codul SYNOP”-
Secțiunea 3 și Volumul II „Instrucțiuni pentru utilizarea aplicațiilor stațiilor meteorologice
automate”.
3. Efectuarea de către personal a celor 3 măsurători pentru determinarea densității stratului

de zăpadă în datele de 5, 10, 15, 20, 25 și ultima zi a lunii, dacă există un strat cu grosime
mai mare sau egală cu 5 cm, la ora 06 UTC.
Echivalentul în apă al stratului de zăpadă se va determina prin calcul, conform specificațiilor
din Volumul I instrucțiunea „Efectuarea observațiilor și măsurătorilor meteorologice”
Capitolul B.12 „Stratul de zăpadă”.
Valorile densității și echivalentului în apă al stratului de zăpadă se transmit în mesajul
sinoptic de ora 06 UTC în parametrii d’d’d’ și E’E’E’.
4. Pe toată durata existenței stratului de zăpadă, este obligatorie includerea în mesajele

sinoptice de orele 06 și 18 UTC a grupei speciale 928S7S’7 , în funcție de precizările din
Volumul I „Codul SYNOP”-Secțiunea 3.
5. Monitorizarea fenomenelor meteorologice de către observator și transmiterea corectă a

tipului de mesaj ALERT, respectând metodologia, pentru:
- polei, gheață pe sol, chiciură, brumă, zăpadă care îngheață, lapoviță care îngheață;
- transport de zăpadă la înălțime, viscol;
- precipitații atmosferice solide (mesajele ALERT tip „meteor roșu” pentru depunerea
în 24 de ore sau mai puțin a unui strat de zăpadă cu grosimea de 20 cm și care poate
conduce la înzăpezirea drumurilor și a căilor ferate și care poate crea pericol de prăbușire
a acoperișurilor și a unor construcții).
6. Estimarea și transmiterea corectă a înălțimii troienelor de zăpadă în aplicația CDMS

secțiunea ”Date/date orare” în câmpul SzaTh (Înălțimea troianului), astfel încât informațiile
referitoare la stratul de zăpadă să fie corelate.
7. În cazul existenței stratului de zăpadă, personalul stațiilor meteorologice va transmite prin

intermediul aplicației CDMS secțiunea ”Date/date orare” în câmpul Gasz (grad acoperire
Sezon-rece-2
sol cu zăpadă) observat la ora 06 UTC. A se vedea precizările din Volumul I „Instrucțiuni pentru
transmiterea înălțimii troianului și a mesajului operativ” și Volumul III ”Instrucțiuni pentru
utilizarea aplicației CDMS”
8. Personalul stațiilor meteorologice de munte (cu excepția stațiilor meteorologice Bisoca și

Poiana Stampei):
- tot timpul anului va transmite în mesajul sinoptic valoare indisponibilă „/”
(bară oblică) pentru parametrii: E – starea solului, fără zăpadă sau strat măsurabil de
gheaţă; sn și TgTg – semnul și temperatura extremă a suprafeței solului;
- pe perioada în care solul este acoperit cu zăpadă va transmite în mesajul sinoptic
valorile referitoare la caracteristicile stratului de zăpadă și grosimea acestuia (parametrii E’
– starea solului acoperit cu zăpadă sau strat măsurabil de gheaţă și sss – grosimea stratului
de zăpadă, în cm). A se vedea și punctul II.1.
9. Personalul stațiilor meteorologice care dispun de instrumente pentru măsurarea

temperaturii solului, pe perioada când solul este acoperit cu zăpadă, va codifica în mesajul
sinoptic valoare indisponibilă „/” pentru parametrul E - starea solului, fără zăpadă sau strat
măsurabil de gheaţă.
10. Pe timpul sezonului rece, personalul stațiilor automate dotate cu pluviometru cu cupe
basculante, pe perioada în care pluviometrul stației automate este acoperit, va măsura
precipitațiile atmosferice în mod clasic, din 3 în 3 ore (în funcție de programul cu personal)
sau conform altor cerințe, în funcție de caz. Valorile obținute pentru cantitățile precipitațiilor
atmosferice vor fi introduse de către observator în aplicațiile software ale stațiilor
meteorologice automate, în conformitate cu Volumul II „Instrucțiuni pentru utilizarea
aplicațiilor stațiilor meteorologice automate”.
Sezon-rece-3
INSTRUCȚIUNI
PENTRU STAȚIILE METEOROLOGICE
BUCUREȘTI – 2023
Dr. Elena MATEESCU

ELABORARE ȘTIINȚIFICĂ:
Dr. Ancuța MANEA, Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Elena TOMA, Dr. Viorica DIMA
Paula MACO, Dr. Gina TIRON, Ioana GOIA, Adelina Camelia POTRA
Instrucțiuni pentru transmiterea înălțimii troianului

și a mesajului operativ
Generalități:
Mesajul administrativ a fost transmis de la stațiile meteorologice în perioada 01

decembrie 2012 – 31 decembrie 2022.
Începând cu data de 1 ianuarie 2023 în rețeaua națională de stații meteorologice se
adaugă și va fi operațional un nou tip de mesaj denumit mesaj operativ ce va fi transmis
de către observator prin intermediul aplicației CDMS în secțiunea ”Date” sub-
secțiunea ”Alerte/Mesaje”. (a se vedea Volumul III ”Instrucțiuni pentru utilizarea aplicației
CDMS”)
Informațiile asupra înălțimii troianului se transmit separat de mesajul operativ, prin
înscriere de către observator în aplicația CDMS în secțiunea ”Date/Date orare” în câmpul
SzaTh (Înălțimea troianului), conform metodologiei de la punctul ”Transmiterea
informațiilor”.
Mesajul operativ va fi elaborat și transmis de către personalul stațiilor meteorologice
(în anumite condiții care sunt detaliate în prezenta Instrucțiune) și are rolul de a informa
structurile ierarhice superioare cu precădere asupra efectelor și pagubelor produse de
fenomenele meteorologice periculoase care s-au manifestat în perimetrul stației
meteorologice, dar și în altă zonă din localitatea respectivă, în care se află salariatul stației
meteorologice la momentul producerii fenomenului meteorologic periculos sau a situației
deosebite.
Mesajul operativ va fi transmis în clar de către personalul stației meteorologice.
Condițiile în care se transmite mesajul operativ:
Mesajul administrativ va fi creat și transmis în cazul în care:

- fenomenele meteorologice periculoase creează efecte negative și pagube pe care
mesajele ALERT de tip meteor roșu nu le pot descrie;
- fenomenul meteorologic periculos care se produce la stația meteorologică împiedică
personalul să-și poată desfășura activitatea (sau chiar să părăsească biroul stației
pentru a face măsurătorile și observațiile în platforma meteorologică);
- există situația care amenință securitatea stației și a personalului (furt, spargere,
distrugeri parțiale sau totale ale aparaturii din platformă etc.)
Operativ-1
În situațiile extreme când la stația meteorologică s-a întrerupt curentul

electric și nu există semnal pentru telefonia fixă și mobilă din infrastructura
ATENȚIE! Administrației Naționale de Meteorologie se va încerca prin orice alt mijloc
disponibil (din afara infrastructurii Administrației Naționale de Meteorologie)
contactarea unui șef ierarhic, în vederea anunțării situației.
Mesajul operativ va fi transmis (folosind aplicația CDMS) imediat ce
situația va permite acest lucru.
Structura mesajului operativ:
Textul mesajelor operative va fi structurat astfel încât să cuprindă trei secțiuni

delimitate de următoarele cuvinte cheie: Cauză, Durată, și Pagube.
Exemple de mesaje operative:

Cauză: oraj Durată: 30 min Pagube: incendii de vegetație și incendierea a două gospodării
Cauză: furt Durată: necunoscută Pagube: unitate computer, monitor și fișet metalic
Cauză: tornadă Durată: 10 minute Pagube: acoperiș stație, gard platformă, aparatură
meteorologică pentru determinarea T-U aerului, presiunii și vântului.
Este de precizat faptul că exemplele propuse în această instrucțiune cu

privire la elementele de structură în ceea ce privește datele asupra
ATENȚIE! fenomenului meteorologic și efectele și pagubele create de fenomenul
meteorologic periculos sau asupra evenimentului semnalat nu sunt
limitative.
Personalul stației meteorologice poate adăuga orice element, identificat
vizual cu privire la fenomenul sau evenimentul respectiv, care este relevant
pentru situația în desfășurare.
Transmiterea informațiilor:
1. Informațiile privind înălțimea troianului de zăpadă vor fi incluse de către observator în

aplicația CDMS în secțiunea ”Date/Date orare/Date” respectând următoarea metodologie:
1.1. Fenomenul de viscol/transport de zăpadă
1.1.1. înălțimea troianului este înscrisă în aplicația CDMS în
secțiunea ”Date/Date orare/Date” în coloana SzaTh (Înălțimea troianului) pentru ora UTC la
care s-a observat formarea de troiene dezvoltate natural cu înălțimea începând de la 50 cm;
1.1.2. următoarele înscrieri ale înălțimii troianului în aplicația CDMS în
secțiunea ”Date/Date orare/Date” în coloana SzaTh (Înălțimea troianului) vor fi făcute din 6
în 6 ore (la orele principale 00, 06, 12, 18 UTC), pe toată perioada producerii fenomenului
de viscol/transport de zăpadă;
1.1.3. după încetarea fenomenului de viscol/transport de zăpadă, înscrierea
înălțimii troianului în aplicația CDMS în secțiunea ”Date/Date orare/Date” în coloana SzaTh
(Înălțimea troianului) se va face în fiecare zi dimineața la ora 06:00 UTC (corespunzător
liniei 05:30 coloana ”Data masurare” din CDMS în secțiunea ”Date/Date orare/Date”), atâta
vreme cât înălțimea troianului este de cel puțin 50 cm;
1.1.4. dacă înălțimea troianului scade sub 50 cm, nu se mai include în aplicația
CDMS în secțiunea ”Date/Date orare/Date” înălțimea acestuia în coloana SzaTh (Înălțimea
troianului).
Operativ-2
1.1.5. în cazul în care începe un alt episod cu viscol/transport de zăpadă care

conduce la creșterea înălțimii troianului la 50 cm sau mai mult, se reia procedura descrisă
mai sus la punctele 1.1.1. ÷ 1.1.4.
1.2. Fenomenul de ninsoare (fără transport)

1.2.1. dacă înălțimea inițială a troianului depășește 50 cm, se va completa în
aplicația CDMS în secțiunea ”Date/Date orare/Date” înălțimea acestuia în coloana SzaTh
(Înălțimea troianului) la fiecare oră sinoptică la care se constată că înălțimea acestuia a
crescut cu 20 cm și la ora 06:00 UTC;
1.2.2. dacă înălțimea inițială a troianului este mai mică de 50 cm, se va completa
în aplicația CDMS în secțiunea ”Date/Date orare/Date” înălțimea acestuia în coloana SzaTh
(Înălțimea troianului) la ora UTC la care înălțimea acestuia a atins 50 cm;
1.2.3. dacă înălțimea troianului scade sub 50 cm, nu se mai include în aplicația
CDMS în secțiunea ”Date/Date orare/Date” înălțimea acestuia în coloana SzaTh (Înălțimea
troianului);
1.2.4. Observatorul meteorolog va mai transmite mesaj operativ de troian în
secțiunea Alerte/Mesaje în ”Mesaje operative”, numai în situația în care troienele de zăpadă
au produs pagube însemnate sau perturbări ale circulației pe care observatorul meteorolog
le-a putut constata. Dacă nu este cazul acestora, informațiile cu privire la înălțimea troianului
se introduc numai în coloana SzaTh, conform precizărilor de mai sus și schemei din tabelul
următor (Tabelul 1.4.1.):
Tabelul 1.4.1. – Schema de transmitere a informațiilor despre troianul de zăpadă

Context meteorologic Evoluție troian – Înscrierea înălțimii în
condiția care trebuie coloana SzaTh
îndeplinită pentru
înscrierea înălțimii în
coloana SzaTh
Viscol/transport de zăpadă Creare troian de 50 cm sau Înscrierea înălțimii în coloana
troian deja existent care crește SzaTh când troianul atinge 50
și ajunge la înălțimea de 50 cm cm
Pe toată durata Troian de 50 cm sau mai mult Înscrierea înălțimii în coloana
viscolului/transportului de SzaTh corespunzător orelor
zăpadă sinoptice principale
Fără fenomen meteorologic Troian de 50 cm sau mai mult Înscrierea înălțimii în coloana
care să genereze creșterea SzaTh corespunzător orei
troianului sinoptice principale 06:00 UTC
Fenomen de ninsoare fără Troian deja existent crescut cu Înscrierea înălțimii în coloana
transport care produce 20 cm SzaTh la fiecare oră sinoptică
creșterea troianului deja la care apare creșterea cu 20
existent cu 20 cm cm și la ora sinoptică
principală de 06:00 UTC
Fenomen de ninsoare fără Troian deja existent care Înscrierea înălțimii în coloana
transport care produce crește și ajunge la înălțimea de SzaTh când troianul ajunge la
atingerea înălțimii de 50 cm a 50 cm 50 cm și apoi în funcție de
troianului deja existent situațiile
descrise mai sus
2. Mesajul operativ pentru cădere de grindină va fi transmis numai dacă observatorul

constată producerea unor pagube după manifestarea acestui fenomen: distrugerea
vegetației, avarierea unor bunuri, perturbări ale traficului etc și dacă grindina a depus strat.
Operativ-3
Dacă nu se produc distrugeri/pagube și nu se depune strat, observatorul va introduce

în aplicația CDMS în secțiunea ”Date” sub-secțiunea ”Evenimente/Fenomene” numai
fenomenul de aversă de grindină și evenimentul asociat, completând și rubrica ”Observații”.
Transmiterea mesajului ALERT de grindină este prioritară și obligatorie prin
intermediul aplicațiilor tip Consolă (SIMIN și MeteoApp).
3. Mesajul operativ pentru oraje va fi transmis numai dacă observatorul constată

producerea unor pagube și distrugeri după manifestarea acestui fenomen.
Dacă nu se produc distrugeri/pagube, observatorul va introduce numai fenomenul de
oraj în aplicația CDMS în secțiunea ”Date” sub-secțiunea ”Evenimente/Fenomene”.
Transmiterea mesajului ALERT de oraj este prioritară și obligatorie prin intermediul
aplicațiilor tip Consolă (SIMIN și MeteoApp).
4. Mesajul operativ pentru incendiu de vegetație va fi transmis de către observator,

incluzând pagubele și distrugerile observate după manifestarea acestui fenomen.
5. Mesajul operativ pentru norul de tornadă se transmite dacă observatorul constată

existența acestuia în raza stației meteorologice.
6. Mesajul operativ pentru trombă de apă/tornadă va fi transmis numai dacă observatorul

constată producerea unor pagube și distrugeri după manifestarea acestui fenomen.
Dacă nu se produc distrugeri/pagube, observatorul va introduce numai fenomenul de
trombă de apă / tornadă în aplicația CDMS în secțiunea ”Date” sub-
secțiunea ”Evenimente/Fenomene”.
7. Mesajul operativ pentru căderi de precipitații se transmite dacă observatorul constată că

în raza stației meteorologice au fost produse pagube și distrugeri după manifestarea acestui
fenomen.
8. Mesajul operativ pentru situații deosebite (alte tipuri de fenomene meteorologice care
au produs prin manifestarea lor pagube și distrugeri, personal blocat în stația meteorologică,
furturi, alte situații de risc, distrugeri parțiale sau totale ale aparaturii din platformă etc),
incluzând pagubele și distrugerile observate/produse.
Metodologia de estimare vizuală a înălțimii troianului de zăpadă
Locul din care se fac observații în vederea stabilirii îndeplinirii condițiilor pentru
transmiterea înălțimii troianului de zăpadă este atât în platforma stației meteorologice, cât
și pe terenul cu o rază de 50 ÷ 100 m din jurul stației meteorologice (în funcție de
caracteristicile stației meteorologice și de obstacolele din împrejurimi).
Pentru fiecare stație meteorologică în parte, se va proceda la stabilirea unui
sistem de repere (în plan orizontal și în plan vertical) pentru a facilita aprecierea
vizuală a înălțimii troienelor de zăpadă. (Figura 1)
Operativ-4
Exemplu:
- se vor stabili reperele fixe în plan orizontal, pe o rază de maximum 100 m în jurul
stației meteorologice (ținând cont de caracteristicile amplasării stației meteorologice și de
obstacolele din împrejurimi): garduri, copaci, stâlpi rețea electrică, corpuri de clădire etc.
- se vor stabili, în plan vertical, înălțimile acestor repere fixe.
Figura 1 – Exemplu de schemă a reperelor pentru aprecierea vizuală

a înălțimii troienelor de zăpadă
Operativ-5
-
INSTRUCȚIUNI
PENTRU STAȚIILE METEOROLOGICE
BUCUREȘTI – 2023
Dr. Elena MATEESCU
Dr. Claudia Rodica DUMITRACHE
Echipa de redactare:
Dr. Ancuța MANEA, Elena TOMA

Dr. Gina TIRON, Carmen BUNESCU, Ioana GOIA, Codruța DUMULESCU
441
NOTĂ METODOLOGICĂ
referitoare la mesajul CLIMAT O.M.M.
CAPITOLUL I.
Precizări metodologice
Conform Referatului intern din data de 16 iunie 2011 și a Notei Tehnice din 22 iunie 2011 care au la
bază „Handbook on CLIMAT and CLIMAT TEMP Reporting WMO/TD No. 1188 (2009)”,
elaborarea mesajelor lunare CLIMAT O.M.M. pentru stațiile meteorologice incluse în rețeaua
RBCN se va face automat prin platforma CDMS, având ca interval orar de 24 de ore al zilei
climatologice 00:00 UTC ÷ 23:59 UTC.
Cantitățile de precipitații pentru ziua de azi sunt raportate în mesajul CLIMAT O.M.M. pentru intervalul
orar 06:01 UTC ziua de azi ÷ 06:00 UTC ziua de mâine (reprezentând cantitățile de precipitații
pentru 24 de ore care sunt raportate în mesajul sinoptic de ora 06:00 UTC, ziua de mâine).
Tabelele cu normalele climatologice au fost recalculate din valorile parametrilor de la orele 00:00 UTC,
06:00 UTC, 12:00 UTC, 18:00 UTC pentru intervalul 1991 ÷ 2020. Aceste tabele cu normale
recalculate în cadrul L.P.A.B.D. și validate în cadrul Secției de Climatologie vor fi folosite la
elaborarea mesajelor CLIMAT O.M.M.
Tabelele cu quintilele precipitațiilor au fost recalculate pentru intervalul 1991 ÷ 2020 pentru a
corespunde intervalului 06:01 UTC ziua de azi ÷ 06:00 UTC ziua de mâine. Aceste tabele cu
quintilele recalculate în cadrul L.P.A.B.D. și validate în cadrul Secției de Climatologie vor fi
folosite la elaborarea mesajelor CLIMAT O.M.M.
La elaborarea mesajului CLIMAT O.M.M. se vor lua în considerare numai următoarele cifre de cod
pentru raportarea vizibilității orizontale:
pentru V1V1 – cifra de cod SYNOP 90
pentru V2V2 – cifrele de cod SYNOP 90 și 91
pentru V3V3 – cifrele de cod SYNOP 90, 91, 92 și 93.
În mesajul CLIMAT O.M.M., la raportarea numărului de zile cu grosimea stratului de zăpadă pe praguri
trebuie luate în considerare toate zilele în care a existat strat de zăpadă – continuu sau
discontinuu. Astfel, cifrele de cod SYNOP 997 și 998 se iau în considerare la numărul de zile
cu strat de zăpadă strict mai mare de 0 cm.
În Secțiunea 4 a mesajului CLIMAT O.M.M. în grupa 5, se va introduce cea mai mare rafală a vântului
(nu viteza medie a vântului). În cazul în care există cel puțin o valoare indisponibilă pentru acest
parametru, în grupa 5 viteza maximă la rafală va fi indisponibilă (/).
În Secțiunea 4 a mesajului CLIMAT O.M.M. în grupa 7, ora de citire a temperaturii minime va fi

considerată 06:00 UTC, iar ora de citire a temperaturii maxime va fi considerată 16:00 UTC,
astfel că grupa va avea obligatoriu forma: 721606.
În mesajul CLIMAT O.M.M., la raportarea numărului de zile cu oraje, se va lua în considerare și

fenomenul de fulger.
În cazul în care la durata de strălucire a Soarelui lipsește cel puțin o înregistrare pentru o oră, valoarea
pentru durata totală lunară de strălucire a Soarelui va fi indisponibilă (/). Excepție de la această
prevedere sunt orele 22:00, 23:00, 00:00, 01:00, 02:00 UTC, pentru care valorile indisponibile
pot fi înlocuite cu zero (0).
CLIMAT-OMM-1
Normalele climatologice pentru perioada de referinta 1991-2020
calculate pentru stațiile meteorologice care fac parte din rețeaua RBCN (Regional Basic Climatological Network)
Presiunea atmosferică la nivelul stației meteorologice
Indicativ Statia
sinoptic meteorologică Luna
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
15085 BISTRITA 975.4 973.7 972.0 970.4 971.2 971.5 971.5 972.7 973.8 975.5 974.9 975.7
15420 BUC-BANEASA 1009.0 1007.5 1005.6 1003.4 1003.3 1002.9 1002.5 1003.9 1005.7 1008.5 1008.7 1009.3
15350 BUZAU 1008.6 1007.1 1005.3 1003.2 1003.0 1002.5 1002.1 1003.6 1005.4 1008.2 1008.4 1009.0
15292 CARANSEBES 991.1 989.4 987.7 985.8 986.4 986.8 986.7 987.5 988.7 990.5 990.1 991.2
15120 CLUJ-NAPOCA 970.0 968.3 966.9 965.4 966.3 966.7 966.7 967.9 968.8 970.4 969.6 970.3
15480 CONSTANTA 1019.0 1017.6 1015.6 1013.5 1013.1 1012.2 1011.5 1013.0 1015.1 1018.1 1018.7 1019.3
15450 CRAIOVA 996.9 995.3 993.4 991.2 991.4 991.2 990.9 992.1 993.8 996.5 996.5 997.2
15310 GALATI 1011.6 1010.2 1008.3 1006.2 1005.9 1005.2 1004.7 1006.3 1008.3 1011.2 1011.5 1012.0
15090 IASI 1011.4 1010.0 1008.2 1006.2 1006.0 1005.5 1005.1 1006.8 1008.5 1011.2 1011.2 1011.7
15260 SIBIU 966.2 964.6 963.1 961.8 962.6 963.0 963.1 964.2 965.1 966.7 965.8 966.6
15023 SUCEAVA 975.2 973.9 972.8 971.6 972.2 972.2 972.1 973.7 974.7 976.3 975.5 975.5
15360 SULINA 1018.4 1017.2 1015.2 1013.4 1012.8 1011.8 1011.1 1012.6 1014.9 1017.9 1018.5 1018.8
15247 TIMISOARA 1010.0 1008.1 1006.0 1003.4 1003.8 1003.9 1003.5 1004.4 1006.2 1008.4 1008.2 1009.9
15280 VF. OMU 743.6 742.7 743.4 746.0 750.2 753.1 754.3 755.6 753.2 751.7 748.1 745.1
CLIMAT OMM-2
Presiunea atmosferică redusă la nivelul mării
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 1021.6 1019.5 1016.9 1014.2 1014.3 1014.0 1013.8 1015.1 1017.1 1019.7 1019.9 1021.6
15420 BUC-BANEASA 1020.5 1018.9 1016.7 1014.3 1014.0 1013.4 1013.0 1014.4 1016.5 1019.5 1019.9 1020.8
15350 BUZAU 1020.9 1019.4 1017.3 1014.9 1014.5 1013.8 1013.3 1014.8 1016.9 1020.0 1020.5 1021.3
15292 CARANSEBES 1022.5 1020.5 1018.2 1015.3 1015.5 1015.7 1015.3 1016.2 1018.0 1020.5 1020.5 1022.3
15120 CLUJ-NAPOCA 1021.5 1019.4 1016.9 1014.3 1014.4 1014.2 1014.0 1015.2 1017.1 1019.7 1019.9 1021.6
15480 CONSTANTA 1020.6 1019.2 1017.2 1015.1 1014.6 1013.7 1013.0 1014.5 1016.6 1019.7 1020.3 1020.9
15450 CRAIOVA 1021.3 1019.4 1017.0 1014.3 1014.0 1013.6 1013.1 1014.3 1016.5 1019.7 1020.2 1021.4
15310 GALATI 1020.4 1019.0 1016.8 1014.5 1014.0 1013.3 1012.7 1014.3 1016.5 1019.6 1020.1 1020.7
15090 IASI 1021.0 1019.5 1017.5 1015.3 1014.9 1014.3 1013.9 1015.6 1017.5 1020.4 1020.6 1021.2
15260 SIBIU 1021.8 1019.6 1017.1 1014.6 1014.5 1014.3 1014.0 1015.3 1017.2 1019.9 1020.0 1021.8
15023 SUCEAVA 1019.6 1018.0 1016.2 1013.9 1013.6 1013.2 1012.8 1014.5 1016.3 1018.8 1018.8 1019.7
15360 SULINA 1020.0 1018.8 1016.8 1014.9 1014.3 1013.3 1012.6 1014.1 1016.4 1019.5 1020.1 1020.4
15247 TIMISOARA 1020.9 1018.9 1016.6 1013.8 1014.0 1014.0 1013.6 1014.5 1016.4 1018.8 1018.8 1020.8
15280 VF. OMU - - - - - - - - - - - -
CLIMAT OMM-3
Înălțimea de geopotențial
Indicativ Statia
15085 BISTRITA - - - - - - - - - - - -
15420 BUC-BANEASA - - - - - - - - - - - -
15350 BUZAU - - - - - - - - - - - -
15292 CARANSEBES - - - - - - - - - - - -
15120 CLUJ-NAPOCA - - - - - - - - - - - -
15480 CONSTANTA - - - - - - - - - - - -
15450 CRAIOVA - - - - - - - - - - - -
15310 GALATI - - - - - - - - - - - -
15090 IASI - - - - - - - - - - - -
15260 SIBIU - - - - - - - - - - - -
15023 SUCEAVA - - - - - - - - - - - -
15360 SULINA - - - - - - - - - - - -
15247 TIMISOARA - - - - - - - - - - - -
15280 VF. OMU 2969.8 2960.8 2971.6 3006.4 3059.7 3098.9 3117.3 3132.0 3096.7 3074.0 3027.6 2988.2
CLIMAT OMM-4
Temperatura medie a aerului
Indicativ Statia
15085 BISTRITA -2.6 -1.0 3.9 10.2 15.2 18.8 20.2 19.9 14.6 9.1 4.0 -1.1
15420 BUC-BANEASA -1.5 0.6 5.6 11.4 16.8 21.1 23.0 22.4 16.8 10.7 5.3 0.0
15350 BUZAU -0.8 1.2 5.9 11.8 17.5 21.6 23.7 23.4 18.0 11.8 5.8 0.5
15292 CARANSEBES 0.1 1.7 6.0 11.5 16.0 19.6 21.3 21.2 16.1 11.3 6.6 1.5
15120 CLUJ-NAPOCA -2.5 -0.4 4.3 10.1 14.9 18.5 20.0 19.8 14.7 9.4 3.9 -1.1
15480 CONSTANTA 1.4 2.7 6.2 10.8 16.6 21.5 23.9 23.9 19.2 13.8 8.4 3.2
15450 CRAIOVA -0.9 1.3 6.2 12.0 17.2 21.3 23.3 23.1 17.8 11.7 5.8 0.3
15310 GALATI -1.1 0.9 5.7 11.7 17.6 21.7 23.9 23.4 17.9 11.9 6.0 0.6
15090 IASI -2.1 -0.3 4.5 11.1 16.8 20.7 22.4 21.7 16.3 10.4 4.8 -0.5
15260 SIBIU -2.5 -0.2 4.4 10.1 15.1 18.7 20.3 19.9 14.8 9.5 4.3 -0.9
15023 SUCEAVA -2.8 -1.4 2.8 9.1 14.6 18.2 19.9 19.3 14.3 8.8 3.3 -1.3
15360 SULINA 0.9 1.8 5.1 10.4 16.5 21.2 23.6 23.5 18.9 13.6 8.2 3.1
15247 TIMISOARA 0.0 1.9 6.5 12.2 17.2 20.9 22.7 22.5 17.0 11.5 6.4 1.5
15280 VF. OMU -10.0 -10.0 -8.1 -3.8 1.0 4.8 6.8 7.2 3.1 -0.1 -4.0 -8.2
CLIMAT OMM-5
Temperatura medie a minimelor temperaturii aerului
Indicativ Statia
15085 BISTRITA -6.0 -5.0 -0.8 4.4 9.0 12.5 13.9 13.6 9.3 4.4 0.2 -4.1
15420 BUC-BANEASA -5.0 -3.5 0.3 4.9 9.7 13.9 15.6 15.2 10.7 5.7 1.4 -3.3
15350 BUZAU -4.3 -2.7 1.3 6.4 11.7 15.9 17.9 17.8 12.9 7.6 2.3 -2.7
15292 CARANSEBES -3.0 -1.7 1.6 6.3 10.3 13.5 14.9 15.1 11.2 7.1 3.3 -1.4
15120 CLUJ-NAPOCA -5.2 -3.8 -0.1 4.7 9.0 12.8 14.2 13.9 9.6 4.9 0.6 -3.6
15480 CONSTANTA -1.2 0.0 3.3 7.7 13.1 17.6 19.7 19.9 15.6 10.8 5.7 0.6
15450 CRAIOVA -4.1 -2.3 1.7 6.7 11.4 15.1 16.9 16.9 12.4 7.4 2.6 -2.5
15310 GALATI -3.8 -2.3 1.6 6.9 12.2 16.3 18.1 17.7 13.0 7.9 3.0 -2.0
15090 IASI -5.1 -3.6 0.2 5.6 10.7 14.7 16.3 15.7 11.0 6.1 1.7 -3.3
15260 SIBIU -6.6 -4.8 -0.7 4.3 8.9 12.5 13.9 13.5 9.1 4.0 -0.4 -4.7
15023 SUCEAVA -6.0 -4.8 -1.1 4.1 9.1 12.9 14.4 13.9 9.6 4.7 0.1 -4.4
15360 SULINA -1.3 -0.3 3.3 8.6 14.5 18.8 20.9 20.8 16.4 11.5 6.0 0.9
15247 TIMISOARA -3.0 -1.9 1.6 6.3 11.1 14.8 16.3 16.3 12.0 7.1 2.8 -1.4
15280 VF. OMU -12.5 -12.6 -10.7 -6.2 -1.2 2.5 4.3 4.8 0.9 -2.6 -6.5 -10.7
CLIMAT OMM-6
Temperatura medie a maximelor temperaturii aerului
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 1.7 4.5 10.1 16.9 21.9 25.2 27.0 27.3 21.8 16.1 9.6 2.7
15420 BUC-BANEASA 3.0 6.3 12.3 18.5 24.1 28.1 30.4 30.6 25.0 18.0 10.5 4.2
15350 BUZAU 3.3 6.1 11.8 18.1 23.8 27.7 29.9 30.0 24.4 17.6 10.3 4.4
15292 CARANSEBES 4.1 6.6 11.9 17.8 22.4 26.0 28.2 28.6 23.0 17.7 11.4 5.1
15120 CLUJ-NAPOCA 0.9 4.1 10.2 16.6 21.4 24.9 26.7 27.0 21.5 15.6 8.4 1.9
15480 CONSTANTA 4.7 6.5 10.2 14.7 20.6 25.5 27.9 27.9 23.3 17.6 11.9 6.6
15450 CRAIOVA 3.0 6.2 12.1 18.2 23.6 27.8 30.2 30.3 24.7 17.6 9.9 3.9
15310 GALATI 2.3 5.2 11.1 17.7 23.8 27.8 30.1 30.0 24.3 17.2 10.0 3.8
15090 IASI 1.3 4.0 10.2 17.5 23.4 27.0 29.0 28.8 23.1 16.3 8.8 2.8
15260 SIBIU 2.3 5.5 10.7 16.7 21.4 25.1 26.9 27.1 21.9 16.6 10.1 3.4
15023 SUCEAVA 0.8 2.8 8.1 15.1 20.6 23.9 25.9 25.7 20.4 14.4 7.5 2.1
15360 SULINA 3.5 4.3 7.7 12.8 19.1 24.1 26.7 26.5 21.7 16.1 10.5 5.6
15247 TIMISOARA 3.9 6.8 12.6 18.8 23.7 27.4 29.7 29.9 24.1 18.3 11.5 5.0
15280 VF. OMU -7.2 -7.2 -5.0 -0.9 3.6 7.6 9.8 10.3 6.0 2.7 -1.3 -5.7
CLIMAT OMM-7
Durata de strălucire a Soarelui
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 70.5 93.3 153.4 197.3 249.0 267.5 282.3 282.4 193.3 161.8 98.6 56.5
15420 BUC-BANEASA 78.8 107.1 156.8 195.3 245.4 261.3 293.4 283.0 208.7 149.6 84.8 63.2
15350 BUZAU 87.8 114.2 158.6 200.1 265.3 280.3 315.9 300.6 221.1 160.7 98.2 78.9
15292 CARANSEBES 73.0 95.0 141.2 180.5 215.3 236.7 267.7 267.4 178.9 154.5 99.5 60.4
15120 CLUJ-NAPOCA 70.2 100.9 159.2 188.7 233.1 253.1 265.7 259.9 190.2 153.4 89.4 54.6
15480 CONSTANTA 88.9 112.4 142.9 197.9 269.5 294.1 331.4 304.8 228.6 157.2 99.8 85.9
15450 CRAIOVA 94.8 125.0 176.9 210.3 253.8 275.7 298.5 291.4 218.8 159.1 89.2 74.9
15310 GALATI 81.0 113.3 161.2 203.4 254.6 276.2 298.6 281.6 218.8 156.4 86.1 72.7
15090 IASI 71.3 95.0 147.6 196.1 254.7 265.5 291.2 276.0 200.5 146.9 77.9 61.5
15260 SIBIU 73.9 97.3 137.6 171.8 209.9 232.5 253.6 249.0 174.7 148.4 92.4 61.3
15023 SUCEAVA 79.4 94.6 138.8 180.7 240.4 239.6 263.4 254.9 185.5 145.1 87.7 70.6
15360 SULINA 75.9 103.1 148.3 204.2 278.9 305.1 334.7 308.5 230.2 158.9 89.4 73.4
15247 TIMISOARA 74.2 106.5 165.2 208.1 242.9 263.3 282.4 278.8 194.4 161.9 96.3 60.7
15280 VF. OMU 108.9 106.2 119.8 123.9 142.8 144.7 176.4 181.3 140.9 155.9 118.6 104.7
CLIMAT OMM-8
Tensiunea medie a vaporilor de apă din atmosferă
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 4.7 5.0 5.9 8.2 11.9 15.2 16.6 16.0 12.4 9.5 7.0 5.2
15420 BUC-BANEASA 4.9 5.3 6.4 8.8 12.7 16.5 17.6 17.0 13.4 10.5 7.8 5.6
15350 BUZAU 5.0 5.4 6.4 8.9 12.8 16.8 18.2 17.3 13.4 10.5 7.8 5.6
15292 CARANSEBES 5.5 5.7 6.8 9.4 13.5 17.2 18.6 18.4 14.3 10.9 8.1 6.0
15120 CLUJ-NAPOCA 4.7 5.0 5.9 8.1 11.7 15.0 16.3 16.0 12.4 9.6 7.1 5.2
15480 CONSTANTA 6.0 6.3 7.5 10.0 14.4 18.5 20.9 21.1 16.5 12.9 9.6 6.9
15450 CRAIOVA 5.2 5.6 6.7 9.3 13.3 16.9 17.9 17.3 13.5 10.8 8.1 5.8
15310 GALATI 5.1 5.5 6.5 8.8 12.7 16.4 17.9 17.2 13.6 10.8 8.2 5.8
15090 IASI 4.7 5.1 6.3 8.8 12.5 16.3 18.0 17.2 13.3 10.2 7.5 5.4
15260 SIBIU 4.7 5.0 6.0 8.2 11.8 15.1 16.4 16.2 12.5 9.5 6.9 5.2
15023 SUCEAVA 4.4 4.8 5.8 8.0 11.4 15.1 16.8 16.2 12.3 9.2 6.9 5.0
15360 SULINA 6.0 6.2 7.5 10.3 15.2 19.7 22.3 22.0 17.4 13.1 9.6 7.0
15247 TIMISOARA 5.5 5.7 6.7 9.0 12.6 16.0 16.9 16.6 13.4 10.6 8.0 6.1
15280 VF. OMU 2.5 2.6 3.1 4.3 6.0 7.8 8.7 8.7 6.5 4.9 3.7 2.9
CLIMAT OMM-9
Cantitățile de precipitații
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 42.6 39.9 43.6 50.5 81.2 86.2 88.4 65.2 63.8 54.8 43.9 51.1
15420 BUC-BANEASA 39.8 32.2 43.6 49.7 69.8 80.9 70.5 50.2 58.7 61.3 43.1 47.9
15350 BUZAU 21.5 18.6 28.5 40.4 64.3 81.8 72.3 51.3 44.7 46.0 32.0 29.9
15292 CARANSEBES 44.4 42.9 46.1 67.8 87.5 103.6 86.8 74.7 67.9 60.1 47.3 50.5
15120 CLUJ-NAPOCA 26.3 25.8 34.3 50.5 71.4 91.8 86.1 66.4 54.5 45.6 33.7 34.3
15480 CONSTANTA 33.5 27.4 39.0 30.5 45.0 40.8 42.5 37.7 42.5 45.5 41.6 42.0
15450 CRAIOVA 41.5 34.0 46.5 48.4 67.7 74.4 72.3 48.6 51.7 52.5 47.9 51.0
15310 GALATI 32.3 26.1 33.1 39.9 49.3 61.9 54.9 35.6 44.6 51.3 37.4 42.4
15090 IASI 27.4 26.0 33.1 44.0 59.6 75.9 72.4 49.9 49.8 45.1 32.8 32.2
15260 SIBIU 25.6 23.5 34.8 54.2 75.9 98.7 94.1 72.4 54.7 46.8 32.4 31.2
15023 SUCEAVA 19.0 20.9 30.7 45.6 70.2 99.1 103.1 66.6 52.1 42.8 28.6 23.6
15360 SULINA 15.3 12.4 17.7 14.2 19.9 28.2 19.9 24.7 24.3 24.3 23.0 22.6
15247 TIMISOARA 35.3 34.3 34.6 48.5 59.9 82.1 58.4 58.8 50.6 51.0 44.5 47.0
15280 VF. OMU 50.7 50.3 64.2 63.8 97.8 138.9 139.3 107.7 70.9 59.8 48.7 57.4
CLIMAT OMM-10
Număr de zile cu cantități precipitații mai mari sau egale cu 1 l/mp
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 8.9 8.2 7.7 8.7 11.4 11.0 10.5 7.7 8.2 7.2 8.4 8.8
15420 BUC-BANEASA 6.0 5.3 6.7 6.1 8.7 8.5 7.2 5.2 4.9 5.6 5.5 6.7
15350 BUZAU 4.6 4.0 4.9 6.2 8.4 8.9 7.3 5.5 4.9 5.1 4.8 5.7
15292 CARANSEBES 8.8 7.9 8.2 9.3 11.5 10.5 8.9 7.1 7.8 7.2 7.9 8.5
15120 CLUJ-NAPOCA 6.9 6.8 6.7 8.4 10.6 11.1 10.3 7.6 7.5 6.8 6.4 7.3
15480 CONSTANTA 5.7 4.6 5.7 5.2 5.7 5.2 4.2 3.0 4.0 4.9 4.9 6.2
15450 CRAIOVA 6.0 5.9 6.9 6.6 9.0 7.1 6.6 4.9 5.5 6.2 6.5 6.9
15310 GALATI 4.8 5.1 5.1 5.8 7.0 7.2 5.6 4.5 4.8 4.7 4.6 5.8
15090 IASI 6.0 5.0 6.4 6.4 8.0 8.4 7.5 5.5 5.7 5.3 5.1 6.1
15260 SIBIU 5.7 5.2 7.1 8.8 11.2 10.4 9.4 7.7 6.9 6.4 5.8 6.7
15023 SUCEAVA 5.1 5.4 6.8 7.1 9.3 10.2 9.6 7.4 6.3 6.3 5.3 5.8
15360 SULINA 4.0 3.0 4.2 3.8 4.0 3.9 2.8 2.5 3.2 3.8 3.6 4.6
15247 TIMISOARA 6.9 6.9 6.9 7.6 8.4 8.8 7.5 5.9 7.0 6.5 6.8 8.4
15280 VF. OMU 9.6 10.4 12.3 12.8 15.7 15.4 13.8 10.9 8.7 8.3 8.2 10.1
CLIMAT OMM-11
Quintilele precipitațiilor
cod sinoptic statia quintila
1 8.5 - 22.1 9.3 - 24.1 3.6 - 17.6 7.2 - 30.6 17.4 - 38.2 12.4 - 55.5 13.4 - 51.1 8.7 - 24.1 6.0 - 32.1 2.4 - 26.1 0.1 - 30.1 12.4 - 26.4
2 22.2 - 32.7 24.2 - 29.2 17.7 - 36.4 30.7 - 40.5 38.3 - 65.4 55.6 - 79.8 51.2 - 61.7 24.2 - 38.3 32.2 - 53.5 26.2 - 43.5 30.2 - 35.0 26.5 - 35.7
15085 BIST RIT A 3 32.8 - 41.6 29.3 - 37.9 36.5 - 47.2 40.6 - 59.6 65.5 - 83.8 79.9 - 92.2 61.8 - 94.2 38.4 - 52.7 53.6 - 75.1 43.6 - 54.7 35.1 - 48.2 35.8 - 52.5
4 41.7 - 57.8 38.0 - 57.7 47.3 - 56.3 59.7 - 70.9 83.9 - 107.2 92.3 - 117.9 94.3 - 123.9 52.8 - 96.9 75.2 - 88.4 54.8 - 83.0 48.3 - 60.4 52.6 - 74.0
5 57.9 - 114.8 57.8 - 99.2 56.4 - 112.1 71.0 - 102.5 107.3 - 241.2 118.0 - 142.1 124.0 - 173.0 97.0 - 190.8 88.5 - 118.3 83.1 - 123.8 60.5 - 102.0 74.1 - 125.8
1 2.9 - 15.8 0.9 - 14.1 4.8 - 20.6 4.5 - 20.1 7.6 - 27.5 9.7 - 38.5 5.4 - 28.4 1.3 - 17.6 6.6 - 20.6 1.2 - 23.0 1.9 - 13.6 0.7 - 10.8
2 15.9 - 34.9 14.2 - 19.8 20.7 - 33.0 20.2 - 36.0 27.6 - 44.0 38.6 - 47.9 28.5 - 59.5 17.7 - 31.4 20.7 - 36.4 23.1 - 41.5 13.7 - 27.0 10.9 - 37.5
15420 BUC- BANEASA 3 35.0 - 47.9 19.9 - 31.6 33.1 - 44.9 36.1 - 47.0 44.1 - 69.1 48.0 - 87.1 59.6 - 76.8 31.5 - 46.7 36.5 - 53.4 41.6 - 68.3 27.1 - 50.2 37.6 - 53.3
4 48.0 - 58.0 31.7 - 46.5 45.0 - 67.8 47.1 - 71.2 69.2 - 103.2 87.2 - 113.3 76.9 - 89.3 46.8 - 73.6 53.5 - 72.9 68.4 - 93.0 50.3 - 69.1 53.4 - 71.6
5 58.1 - 84.4 46.6 - 94.1 67.9 - 105.8 71.3 - 144.0 103.3 - 233.4 113.4 - 200.5 89.4 - 217.8 73.7 - 146.8 73.0 - 269.6 93.1 - 131.8 69.2 - 108.4 71.7 - 139.6
1 0.9 - 6.8 1.6 - 4.1 0.6 - 11.9 2.4 - 20.9 11.4 - 26.9 24.2 - 54.7 6.6 - 36.7 0.8 - 18.6 0.4 - 18.1 1.8 - 10.0 1.0 - 9.8 1.1 - 12.8
2 6.9 - 15.9 4.2 - 11.2 12.0 - 19.6 21.0 - 31.1 27.0 - 44.4 54.8 - 69.2 36.8 - 47.4 18.7 - 33.1 18.2 - 36.7 10.1 - 38.5 9.9 - 18.3 12.9 - 18.0
15350 BUZAU 3 16.0 - 20.9 11.3 - 16.5 19.7 - 29.4 31.2 - 40.8 44.5 - 70.1 69.3 - 85.7 47.5 - 67.7 33.2 - 46.7 36.8 - 48.9 38.6 - 52.1 18.4 - 32.3 18.1 - 29.5
4 21.0 - 34.2 16.6 - 28.2 29.5 - 40.6 40.9 - 58.5 70.2 - 81.7 85.8 - 108.3 67.8 - 109.9 46.8 - 77.1 49.0 - 58.1 52.2 - 70.5 32.4 - 52.7 29.6 - 41.7
5 34.3 - 50.4 28.3 - 52.5 40.7 - 91.0 58.6 - 117.0 81.8 - 212.4 108.4 - 150.6 110.0 - 172.6 77.2 - 134.8 58.2 - 125.5 70.6 - 122.0 52.8 - 77.5 41.8 - 92.1
1 9.9 - 23.4 2.5 - 19.4 8.4 - 21.9 3.0 - 31.5 29.3 - 52.3 16.0 - 51.5 17.0 - 37.2 1.5 - 25.5 10.8 - 34.3 2.6 - 24.1 0.8 - 19.9 7.6 - 24.0
2 23.5 - 31.7 19.5 - 27.3 22.0 - 34.3 31.6 - 52.6 52.4 - 62.9 51.6 - 87.7 37.3 - 62.1 25.6 - 59.7 34.4 - 47.0 24.2 - 46.3 20.0 - 35.9 24.1 - 39.4
15292 CARANSEBES 3 31.8 - 45.0 27.4 - 46.4 34.4 - 40.5 52.7 - 70.3 63.0 - 77.8 87.8 - 105.5 62.2 - 87.5 59.8 - 78.3 47.1 - 69.7 46.4 - 67.3 36.0 - 43.4 39.5 - 53.6
4 45.1 - 61.5 46.5 - 59.4 40.6 - 68.9 70.4 - 87.8 77.9 - 112.3 105.6 - 146.2 87.6 - 119.1 78.4 - 105.5 69.8 - 101.0 67.4 - 102.7 43.5 - 63.4 53.7 - 70.6
5 61.6 - 89.0 59.5 - 108.7 69.0 - 117.3 87.9 - 200.4 112.4 - 214.2 146.3 - 219.7 119.2 - 258.6 105.6 - 243.6 101.1 - 152.0 102.8 - 111.6 63.5 - 141.0 70.7 - 120.2
1 3.1 - 11.7 5.6 - 12.8 4.9 - 15.0 10.6 - 22.9 28.4 - 35.7 8.6 - 48.1 16.9 - 44.9 3.2 - 36.3 5.0 - 29.5 1.9 - 18.1 0.2 - 19.8 9.4 - 14.5
2 11.8 - 18.5 12.9 - 22.4 15.1 - 25.3 23.0 - 36.5 35.8 - 61.0 48.2 - 73.9 45.0 - 63.3 36.4 - 53.3 29.6 - 40.9 18.2 - 37.7 19.9 - 26.9 14.6 - 19.5
15120 CLUJ- NAPOCA 3 18.6 - 31.1 22.5 - 26.5 25.4 - 36.1 36.6 - 51.9 61.1 - 75.3 74.0 - 101.5 63.4 - 92.3 53.4 - 58.7 41.0 - 54.5 37.8 - 52.8 27.0 - 36.6 19.6 - 36.9
4 31.2 - 39.9 26.6 - 34.5 36.2 - 48.3 52.0 - 75.2 75.4 - 82.7 101.6 - 116.7 92.4 - 116.0 58.8 - 85.6 54.6 - 76.7 52.9 - 66.9 36.7 - 45.3 37.0 - 52.7
5 40.0 - 56.9 34.6 - 55.2 48.4 - 91.6 75.3 - 126.4 82.8 - 152.5 116.8 - 201.4 116.1 - 221.6 85.7 - 171.0 76.8 - 137.6 67.0 - 102.2 45.4 - 86.0 52.8 - 79.8
1 1.5 - 9.2 0.5 - 13.8 12.3 - 17.0 2.3 - 15.4 5.2 - 19.2 3.6 - 9.3 0.4 - 5.9 0.2 - 1.7 0.6 - 6.1 2.8 - 12.8 0.5 - 14.2 1.6 - 12.1
2 9.3 - 22.9 13.9 - 16.2 17.1 - 26.8 15.5 - 23.9 19.3 - 30.8 9.4 - 30.8 6.0 - 26.6 1.8 - 14.1 6.2 - 22.7 12.9 - 31.0 14.3 - 25.4 12.2 - 23.8
15480 CONST ANT A 3 23.0 - 35.5 16.3 - 21.2 26.9 - 36.8 24.0 - 26.5 30.9 - 39.7 30.9 - 41.3 26.7 - 37.4 14.2 - 25.7 22.8 - 46.5 31.1 - 50.1 25.5 - 39.3 23.9 - 48.3
4 35.6 - 48.7 21.3 - 37.3 36.9 - 53.0 26.6 - 39.1 39.8 - 58.9 41.4 - 66.4 37.5 - 79.5 25.8 - 50.6 46.6 - 71.3 50.2 - 63.6 39.4 - 58.1 48.4 - 68.8
5 48.8 - 114.9 37.4 - 103.5 53.1 - 95.8 39.2 - 107.2 59.0 - 133.7 66.5 - 152.6 79.6 - 126.6 50.7 - 259.2 71.4 - 149.8 63.7 - 189.6 58.2 - 110.7 68.9 - 113.2
1 2.3 - 17.5 0.8 - 9.4 5.6 - 11.6 0.0 - 22.9 18.9 - 35.5 2.2 - 25.5 5.6 - 21.4 0.6 - 10.1 0.0 - 10.6 0.3 - 13.0 0.4 - 10.3 0.5 - 8.6
2 17.6 - 32.5 9.5 - 26.4 11.7 - 31.9 23.0 - 41.3 35.6 - 56.6 25.6 - 57.5 21.5 - 59.3 10.2 - 28.9 10.7 - 28.0 13.1 - 41.3 10.4 - 32.3 8.7 - 31.5
15450 CRAIOVA 3 32.6 - 45.7 26.5 - 37.0 32.0 - 39.1 41.4 - 53.8 56.7 - 66.6 57.6 - 89.9 59.4 - 74.5 29.0 - 36.4 28.1 - 53.6 41.4 - 57.4 32.4 - 56.7 31.6 - 51.9
4 45.8 - 63.7 37.1 - 55.2 39.2 - 78.0 53.9 - 61.8 66.7 - 93.5 90.0 - 117.9 74.6 - 102.1 36.5 - 66.5 53.7 - 72.3 57.5 - 82.7 56.8 - 66.8 52.0 - 84.5
5 63.8 - 108.9 55.3 - 80.4 78.1 - 144.0 61.9 - 118.2 93.6 - 161.6 118.0 - 141.1 102.2 - 170.5 66.6 - 216.0 72.4 - 160.6 82.8 - 139.0 66.9 - 111.8 84.6 - 155.4
1 1.2 - 5.5 1.3 - 6.6 2.1 - 10.2 0.6 - 22.0 5.8 - 28.4 6.0 - 35.8 0.4 - 18.8 1.2 - 9.2 1.0 - 11.0 3.0 - 15.7 0.7 - 11.9 1.8 - 10.9
2 5.6 - 23.3 6.7 - 15.9 10.3 - 21.3 22.1 - 34.9 28.5 - 34.3 35.9 - 51.3 18.9 - 28.7 9.3 - 23.9 11.1 - 31.5 15.8 - 23.1 12.0 - 20.6 11.0 - 26.3
15310 GALAT I 3 23.4 - 38.2 16.0 - 25.9 21.4 - 40.0 35.0 - 41.5 34.4 - 47.6 51.4 - 65.9 28.8 - 46.8 24.0 - 32.7 31.6 - 41.6 23.2 - 45.8 20.7 - 37.7 26.4 - 43.6
4 38.3 - 50.8 26.0 - 44.7 40.1 - 50.9 41.6 - 53.7 47.7 - 58.0 66.0 - 88.2 46.9 - 73.5 32.8 - 54.8 41.7 - 63.7 45.9 - 92.1 37.8 - 65.2 43.7 - 70.1
5 50.9 - 78.9 44.8 - 61.0 51.0 - 76.5 53.8 - 84.8 58.1 - 242.6 88.3 - 136.8 73.6 - 210.1 54.9 - 123.5 63.8 - 120.4 92.2 - 207.8 65.3 - 122.2 70.2 - 115.3
1 3.3 - 11.9 3.2 - 9.0 6.2 - 12.7 1.1 - 18.3 7.6 - 22.0 14.4 - 37.4 13.4 - 27.4 8.8 - 16.2 5.6 - 13.0 2.2 - 16.2 0.6 - 14.6 0.8 - 11.6
2 12.0 - 17.2 9.1 - 19.6 12.8 - 21.2 18.4 - 32.1 22.1 - 46.5 37.5 - 65.3 27.5 - 40.8 16.3 - 33.1 13.1 - 26.1 16.3 - 31.3 14.7 - 22.4 11.7 - 24.0
15090 IASI 3 17.3 - 30.2 19.7 - 28.9 21.3 - 31.9 32.2 - 47.7 46.6 - 61.3 65.4 - 82.2 40.9 - 68.4 33.2 - 41.9 26.2 - 43.8 31.4 - 46.1 22.5 - 41.1 24.1 - 37.5
4 30.3 - 39.9 29.0 - 36.9 32.0 - 51.7 47.8 - 68.7 61.4 - 74.8 82.3 - 110.1 68.5 - 117.3 42.0 - 80.2 43.9 - 61.3 46.2 - 56.1 41.2 - 49.8 37.6 - 45.5
5 40.0 - 61.3 37.0 - 61.0 51.8 - 94.6 68.8 - 110.9 74.9 - 206.3 110.2 - 155.7 117.4 - 170.8 80.3 - 135.6 61.4 - 183.5 56.2 - 148.1 49.9 - 78.0 45.6 - 83.0
1 2.6 - 9.5 3.4 - 14.9 5.0 - 18.7 4.6 - 23.8 31.8 - 45.7 2.5 - 49.3 10.0 - 48.1 3.2 - 32.9 1.0 - 29.1 1.6 - 13.8 1.4 - 15.7 6.4 - 16.5
2 9.6 - 21.6 15.0 - 18.3 18.8 - 28.8 23.9 - 41.5 45.8 - 56.9 49.4 - 77.3 48.2 - 75.6 33.0 - 51.9 29.2 - 37.7 13.9 - 35.2 15.8 - 23.2 16.6 - 21.5
15260 SIBIU 3 21.7 - 25.9 18.4 - 21.5 28.9 - 34.6 41.6 - 56.0 57.0 - 82.1 77.4 - 99.8 75.7 - 103.2 52.0 - 65.3 37.8 - 56.6 35.3 - 57.2 23.3 - 34.2 21.6 - 32.7
4 26.0 - 40.4 21.6 - 32.2 34.7 - 47.9 56.1 - 79.9 82.2 - 100.7 99.9 - 137.5 103.3 - 124.1 65.4 - 87.2 56.7 - 79.6 57.3 - 74.5 34.3 - 44.0 32.8 - 42.2
5 40.5 - 49.3 32.3 - 52.8 48.0 - 86.2 80.0 - 129.1 100.8 - 171.1 137.6 - 226.3 124.2 - 197.1 87.3 - 227.6 79.7 - 151.8 74.6 - 100.7 44.1 - 91.0 42.3 - 82.2
1 4.7 - 8.6 4.2 - 12.7 5.8 - 15.7 5.3 - 20.1 16.6 - 27.2 16.9 - 52.3 3.6 - 36.3 19.1 - 26.9 4.6 - 20.4 6.5 - 16.2 0.9 - 10.7 1.8 - 9.8
2 8.7 - 15.2 12.8 - 17.5 15.8 - 20.0 20.2 - 32.0 27.3 - 53.8 52.4 - 68.3 36.4 - 59.8 27.0 - 39.7 20.5 - 35.0 16.3 - 29.6 10.8 - 19.3 9.9 - 18.0
15023 SUCEAVA 3 15.3 - 19.1 17.6 - 19.1 20.1 - 31.9 32.1 - 48.9 53.9 - 77.4 68.4 - 99.1 59.9 - 107.4 39.8 - 58.8 35.1 - 61.6 29.7 - 43.3 19.4 - 29.6 18.1 - 29.5
4 19.2 - 26.5 19.2 - 27.4 32.0 - 41.7 49.0 - 70.5 77.5 - 97.7 99.2 - 149.6 107.5 - 152.9 58.9 - 87.3 61.7 - 79.9 43.4 - 57.3 29.7 - 41.7 29.6 - 32.6
5 26.6 - 45.0 27.5 - 45.2 41.8 - 63.7 70.6 - 135.3 97.8 - 171.5 149.7 - 219.1 153.0 - 301.6 87.4 - 221.6 80.0 - 148.4 57.4 - 154.5 41.8 - 75.5 32.7 - 57.4
1 1.4 - 5.3 0.9 - 3.0 0.3 - 4.5 0.0 - 3.8 0.4 - 4.5 2.0 - 6.3 0.0 - 2.9 0.0 - 2.5 0.0 - 4.0 1.0 - 8.0 0.0 - 6.6 0.2 - 4.7
2 5.4 - 9.1 3.1 - 7.6 4.6 - 12.0 3.9 - 10.8 4.6 - 13.5 6.4 - 15.8 3.0 - 10.7 2.6 - 5.6 4.1 - 14.9 8.1 - 9.6 6.7 - 10.5 4.8 - 10.0
15360 SULINA 3 9.2 - 17.1 7.7 - 11.3 12.1 - 16.4 10.9 - 13.0 13.6 - 17.7 15.9 - 31.7 10.8 - 17.1 5.7 - 23.3 15.0 - 23.8 9.7 - 21.4 10.6 - 18.8 10.1 - 18.5
4 17.2 - 21.8 11.4 - 18.1 16.5 - 25.9 13.1 - 19.2 17.8 - 21.2 31.8 - 37.5 17.2 - 39.5 23.4 - 35.0 23.9 - 33.0 21.5 - 34.5 18.9 - 37.5 18.6 - 27.6
5 21.9 - 37.7 18.2 - 38.3 26.0 - 63.9 19.3 - 40.0 21.3 - 119.8 37.6 - 104.6 39.6 - 59.7 35.1 - 105.6 33.1 - 81.6 34.6 - 114.6 37.6 - 94.6 27.7 - 113.6
1 8.0 - 16.1 0.2 - 16.6 4.6 - 7.7 4.4 - 22.7 14.9 - 31.3 28.7 - 40.8 18.1 - 25.2 1.2 - 24.7 4.8 - 22.6 1.8 - 17.3 0.2 - 18.6 1.2 - 21.2
2 16.2 - 27.3 16.7 - 23.5 7.8 - 22.3 22.8 - 35.4 31.4 - 49.7 40.9 - 61.1 25.3 - 39.1 24.8 - 34.9 22.7 - 39.9 17.4 - 34.5 18.7 - 31.4 21.3 - 33.1
15247 T IMISOARA 3 27.4 - 37.9 23.6 - 37.1 22.4 - 39.5 35.5 - 50.5 49.8 - 53.7 61.2 - 81.8 39.2 - 51.3 35.0 - 70.0 40.0 - 51.4 34.6 - 57.1 31.5 - 48.0 33.2 - 57.4
4 38.0 - 51.3 37.2 - 43.3 39.6 - 56.1 50.6 - 72.3 53.8 - 72.2 81.9 - 120.9 51.4 - 88.9 70.1 - 93.3 51.5 - 65.3 57.2 - 83.6 48.1 - 63.9 57.5 - 71.1
5 51.4 - 69.3 43.4 - 91.9 56.2 - 99.8 72.4 - 155.0 72.3 - 151.5 121.0 - 177.8 89.0 - 187.1 93.4 - 142.4 65.4 - 146.6 83.7 - 114.5 64.0 - 126.8 71.2 - 110.3
1 11.4 - 19.4 11.4 - 19.9 19.0 - 38.9 16.9 - 40.0 17.9 - 60.9 30.7 - 85.3 15.4 - 77.4 20.3 - 45.6 17.2 - 30.5 1.4 - 29.5 3.1 - 20.0 14.9 - 30.1
2 19.5 - 36.3 20.0 - 43.5 39.0 - 48.8 40.1 - 50.4 61.0 - 74.6 85.4 - 112.8 77.5 - 102.2 45.7 - 87.4 30.6 - 55.6 29.6 - 40.9 20.1 - 36.0 30.2 - 41.6
15280 VF. OMU 3 36.4 - 50.7 43.6 - 54.4 48.9 - 66.3 50.5 - 65.4 74.7 - 100.6 112.9 - 136.0 102.3 - 134.3 87.5 - 118.3 55.7 - 70.9 41.0 - 58.9 36.1 - 51.0 41.7 - 57.9
4 50.8 - 71.5 54.5 - 71.0 66.4 - 85.3 65.5 - 85.0 100.7 - 123.1 136.1 - 190.2 134.4 - 200.5 118.4 - 158.3 71.0 - 104.2 59.0 - 78.6 51.1 - 74.0 58.0 - 81.7
5 71.6 - 147.3 71.1 - 102.7 85.4 - 127.9 85.1 - 123.0 123.2 - 235.3 190.3 - 274.7 200.6 - 303.6 158.4 - 248.2 104.3 - 142.8 78.7 - 207.4 74.1 - 108.0 81.8 - 120.2
CLIMAT OMM-12
Numărul de ani lipsă în calculul presiunii atmosferice
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15420 BUC-BANEASA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15350 BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15292 CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15120 CLUJ-NAPOCA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15480 CONSTANTA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15450 CRAIOVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15310 GALATI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15090 IASI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15260 SIBIU 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
15023 SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15360 SULINA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15247 TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15280 VF. OMU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CLIMAT OMM-13
Numărul de ani lipsă în calculul duratei de strălucire a Soarelui
Statia
meteorologică Luna
BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
BUC-BANEASA 0 0 1 0 0 1 0 0 0 0 0 1
BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CLUJ-NAPOCA 0 0 0 0 1 0 0 1 0 1 0 0
CONSTANTA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CRAIOVA 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0
GALATI 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0
IASI 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0
SIBIU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
SULINA 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 0
TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
VF. OMU 0 0 0 0 0 1 0 0 1 2 0 0
CLIMAT OMM-14
Numărul de ani lipsă în calculul temperaturii minime a aerului
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15420 BUC-BANEASA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15350 BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15292 CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15120 CLUJ-NAPOCA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15480 CONSTANTA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15450 CRAIOVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15310 GALATI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15090 IASI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15260 SIBIU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15023 SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15360 SULINA 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
15247 TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15280 VF. OMU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CLIMAT OMM-15
Numărul de ani lipsă în calculul temperaturii maxime a aerului
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15420 BUC-BANEASA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15350 BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15292 CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15120 CLUJ-NAPOCA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15480 CONSTANTA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15450 CRAIOVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15310 GALATI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15090 IASI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15260 SIBIU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15023 SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15360 SULINA 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
15247 TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15280 VF. OMU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1
CLIMAT OMM-16
Numărul de ani lipsă în calculul temperaturii medii a aerului
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15420 BUC-BANEASA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15350 BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15292 CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15120 CLUJ-NAPOCA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15480 CONSTANTA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15450 CRAIOVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15310 GALATI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15090 IASI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15260 SIBIU 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
15023 SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15360 SULINA 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
15247 TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15280 VF. OMU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CLIMAT OMM-17
Numărul de ani lipsă în calculul tensiunii vaporilor de apă
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15420 BUC-BANEASA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15350 BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15292 CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15120 CLUJ-NAPOCA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15480 CONSTANTA 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 0 0
15450 CRAIOVA 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 0
15310 GALATI 1 0 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0
15090 IASI 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
15260 SIBIU 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
15023 SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15360 SULINA 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
15247 TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15280 VF. OMU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CLIMAT OMM-18
Numărul de ani lipsă în calculul presiunii atmosferice redusă la nivelul mării
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15420 BUC-BANEASA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15350 BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15292 CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15120 CLUJ-NAPOCA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15480 CONSTANTA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15450 CRAIOVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15310 GALATI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15090 IASI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15260 SIBIU 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
15023 SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15360 SULINA 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
15247 TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15280 VF. OMU - - - - - - - - - - - -
CLIMAT OMM-19
Numărul de ani lipsă în calculul înălțimii de geopotențial
Indicativ Statia
15085 BISTRITA - - - - - - - - - - - -
15420 BUC-BANEASA - - - - - - - - - - - -
15350 BUZAU - - - - - - - - - - - -
15292 CARANSEBES - - - - - - - - - - - -
15120 CLUJ-NAPOCA - - - - - - - - - - - -
15480 CONSTANTA - - - - - - - - - - - -
15450 CRAIOVA - - - - - - - - - - - -
15310 GALATI - - - - - - - - - - - -
15090 IASI - - - - - - - - - - - -
15260 SIBIU - - - - - - - - - - - -
15023 SUCEAVA - - - - - - - - - - - -
15360 SULINA - - - - - - - - - - - -
15247 TIMISOARA - - - - - - - - - - - -
15280 VF. OMU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CLIMAT OMM-20
Numărul de ani lipsă în calculul cantităților de precipitații
cod
sinoptic statia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
15085 BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
BUC-
15420 BANEASA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15350 BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15292 CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CLUJ-
15120 NAPOCA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15480 CONSTANTA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15450 CRAIOVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15310 GALATI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15090 IASI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15260 SIBIU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15023 SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15360 SULINA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15247 TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15280 VF. OMU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
CLIMAT OMM-21
Abaterea standard la temperatura aerului
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 2.16 2.92 2.12 1.71 1.58 1.11 1.36 1.37 1.80 1.32 2.27 2.48
15420 BUC-BANEASA 2.06 2.78 2.11 1.66 1.38 1.17 1.21 1.20 1.58 1.25 2.21 2.39
15350 BUZAU 2.12 2.88 2.18 1.64 1.50 1.15 1.25 1.37 1.72 1.32 2.29 2.39
15292 CARANSEBES 2.07 3.03 1.97 1.79 1.53 1.12 1.15 1.48 1.75 1.53 2.36 2.25
15120 CLUJ-NAPOCA 1.92 2.99 2.17 1.75 1.55 1.17 1.21 1.37 1.77 1.39 2.24 2.33
15480 CONSTANTA 2.12 2.55 1.94 1.54 1.15 1.15 1.21 1.18 1.54 1.33 2.24 2.41
15450 CRAIOVA 2.24 3.14 2.19 1.65 1.49 1.25 1.25 1.56 1.82 1.47 2.30 2.12
15310 GALATI 2.25 3.11 2.37 1.76 1.54 1.30 1.29 1.44 1.78 1.43 2.58 2.61
15090 IASI 2.40 3.24 2.45 1.64 1.75 1.30 1.34 1.28 1.81 1.35 2.78 2.76
15260 SIBIU 2.16 3.11 2.14 1.73 1.53 1.19 1.20 1.37 1.81 1.32 2.53 2.69
15023 SUCEAVA 2.44 3.18 2.44 1.76 1.57 1.14 1.16 1.22 1.77 1.40 2.64 2.77
15360 SULINA 1.95 2.28 1.83 1.25 1.27 1.25 1.24 1.05 1.51 1.35 2.13 2.23
15247 TIMISOARA 1.97 3.22 1.99 1.64 1.51 1.12 1.12 1.54 1.72 1.41 2.13 2.16
15280 VF. OMU 2.16 2.39 2.02 1.93 1.55 1.18 1.17 1.27 1.89 1.98 2.26 1.95
CLIMAT OMM-22
Numărul de ani lipsă distincți pentru temperaturile minime și maxime ale aerului
Indicativ Statia
15085 BISTRITA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15420 BUC-BANEASA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15350 BUZAU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15292 CARANSEBES 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15120 CLUJ-NAPOCA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15480 CONSTANTA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15450 CRAIOVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15310 GALATI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15090 IASI 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15260 SIBIU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15023 SUCEAVA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15360 SULINA 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
15247 TIMISOARA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
15280 VF. OMU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1
CLIMAT OMM-23

VOLUMUL I Ediția V Complet

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

VOLUMUL I Ediția V Complet

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

VOLUMUL I

Efectuarea măsurătorilor și observațiilor meteorologice,

- Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice

- Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice

Indicații metodologice privind efectuarea observațiilor meteorologice în sezonul

– Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice

- Instrucțiuni pentru posturile meteorologice

Instrucțiuni pentru crearea și transmiterea mesajului operativ

- Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice

Notă metodologică referitoare la mesajul CLIMAT O.M.M.

- Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE METEOROLOGIE

Lucrare elaborată de Administrația Națională de Meteorologie

Dr. Ancuța MANEA

Partea grafică- Elena Aurelia ȚENE

CAPITOLUL A.2. NOȚIUNI GENERALE

A.2.1. NOȚIUNI GENERALE REFERITOARE LA OBSERVAȚIILE METEOROLOGICE

A.2.1.1. Necesitatea efectuării observațiilor meteorologice

A.2.1.2. Observația meteorologică și reprezentativitatea datelor

A.2.1.3. Reperele de timp necesare pentru efectuarea observației meteorologice. Momentul

Care se transformă în unități de timp conform convenției din definiție: (80x4min)+(19’x4sec)=33

A.2.1.4. Observația meteorologică. Locul efectuării observației meteorologice.

A.2.2. STAȚIA ȘI PLATFORMA METEOROLOGICĂ

vor fi implementate în rețeaua națională, acesta se va extinde la 10 caractere numerice, în

► au obligația ca pe parcursul turei efectuată la stația meteorologică să:

În cazul stațiilor cu personal, stația meteorologică trebuie să dispună de:

CAPITOLUL A.3. ÎNTREȚINEREA PLATFORMEI ȘI APARATURII

ATENȚIE ! Acțiunea de degajare a căilor de acces trebuie începută odată cu depunerea

A.3.2. ÎNTREȚINEREA APARATURII METEOROLOGICE IN CAZUL EXISTENȚEI STRATULUI DE

Pe parcursul sezonului rece, în cazul echipamentului automat, se va menține în jurul stâlpului

Pluviometrele (clasice și automate), heliografele, aparatura actinometrică etc trebuie menținute

A.3.3. DEPUNERI DE GHEAȚĂ PE APARATURA METEOROLOGICĂ

A.3.3.1. Stâlpul stației automate, adăposturile clasice, ancorele stâlpului

A.3.3.2. Ecranul de protecție radiație al casetei cu echipament a data-logger-ului, adăpostul de

Figura A.3.11. Ecranul de protecție radiație al casetei cu echipament al data-logger-ului

A.3.3.3. Panoul solar al stației meteorologice automate

Figura A.3.12. Exemplu de scară dublă

ATENȚIE! Scara nu va fi sprijinită de stâlpul stației automate. În timpul efectuării operației de

A.3.4. ÎNTREȚINEREA ANCORELOR STAȚIEI METEOROLOGICE AUTOMATE

ATENȚIE! Toate operațiunile de tensionare sau detensionare a cablurilor ancorelor stâlpului

A.3.4.1. Sezonul rece

Figura A.3.13. Poziționarea ecliselor și a întinzătoarelor

Pentru obținerea efectului de întindere a cablurilor, observatorul va roti cadrul dreptunghiular

După efectuarea acestei operații de ajustare a lungimii cablurilor, se va verifica în mod

ATENȚIE! În situația depunerii stratului de zăpadă, se va asigura degajarea zăpezii până la

A.3.4.2. Sezonul cald

Odată la 3 luni se va asigura ungerea cu vaselină a întinzătoarelor ancorelor și a ecliselor.

A.3.4.3. Traductorul pentru determinarea grosimii stratului de zăpadă

CAPITOLUL B.1. – PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

B.1.1. NOȚIUNI GENERALE

Unități de măsură ale presiunii atmosferice

Transformarea unităților de măsură ale presiunii atmosferice

1 𝑚𝑚𝐻𝑔 = 1,333224 ℎ𝑃𝑎

B.1.2. CERINȚE PRIVIND EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR CONFORM RECOMANDĂRILOR

Analiza câmpurilor de presiune reprezintă o necesitate fundamentală a științei meteorologice.

B.1.3. METODE DE MĂSURARE A PRESIUNII ATMOSFERICE

În scopuri meteorologice, presiunea atmosferică poate fi măsurată conform recomandărilor O.M.M.

Reducerea presiunii la nivelul mării și calculul înălțimii de geopotențial

Stabilirea caracteristicilor presiunii atmosferice constă în măsurarea la toate termenele de

B.1.4. ÎNTREȚINEREA ECHIPAMENTELOR

Figura B.1.1. Priza de presiune a stației meteorologice automate

CAPITOLUL B.2. RADIAȚIA SOLARĂ

B.2.1. NOȚIUNI GENERALE