UNIVERSITATEA ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

FACULTATEA ŞTIINŢE ALE NATURII

CATEDRA ECOLOGIE ȘI ŞTIINŢE ALE MEDIULUI

Ilie BOIAN

CLIMATOLOGIA REPUBLICII MOLDOVA

Suport de curs

CHIŞINĂU, 2015
CZU:

Ilie BOIAN. Climatologia Republicii Moldova. Suport de curs.

Chișinău, 2015

Recomandat de Senatul Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Boian, Ilie.
Climatologia Republicii Moldova. Suport de curs Ilie Boian; Univ. Acad. de
Ştiinţe a Moldovei, Catedra Ecologie și Ştiinţe ale Mediului. - Chișinău,
Biotehdesign, 2015. - 280 p.
Bibliogr.: p. 278-280 ( 41 tit.). – 50 ex.
ISBN

Responsabilitatea asupra conţinutului

revine în exclusivitate autorului

© Ilie Boian, conf. univ. dr., 2015

© Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2015

2
 CUPRINS

PREFAŢĂ................................................................................................. 6
INTRODUCERE...................................................................................... 7
1. Obiectul de studiu, sarcinile şi importanţa climatologiei
Republicii Moldova.......................................................................... 7
2. Istoricul dezvoltării studiului climei teritoriului Republicii
Moldova şi al serviciului meteorologic naţional………………… 8
I. CLIMA ŞI FACTORII DE CLIMATOGENEZĂ....................... 13
1. Factorii radiativi.......................................................................... 13
2. Factorii dinamici ai atmosferei.................................................... 14
3. Factorii fizico-geografici.............................................................. 16
II. MONITORINGUL VREMII ŞI CLIMEI ÎN REPUBLICA
MOLDOVA................................................................................... 26
1. Structura instituţională şi sarcinile de bază ale Serviciului
Hidrometeorologic de Stat........................................................... 26
2. Sistemul de monitoring meteorologic naţional............................ 29
3. Colaborarea internaţională în domeniul meteorologiei şi
climatologiei................................................................................ 38
III. CARACTERIZAREA ELEMENTELOR CLIMATICE.......... 45
1. Radiaţia solară............................................................................ 45
1.1. Radiaţia solară directă (S)................................................... 45
1.2. Radiaţia solară difuză (D)................................................... 50
1.3. Radiaţia solară globală (Q)................................................. 52
1.4 Radiaţia reflectată (R) şi cea absorbită (Qa)........................ 54
1.5. Radiaţia efectivă (Re)........................................................... 56
1.6. Bilanţul de radiaţie (Br)........................................................ 58
2. Durata de strălucire a Soarelui.................................................... 61
3. Temperatura solului…………………………………………… 67
3.1. Temperatura suprafeţei solului şi variaţia ei...................... 67
3.2. Temperatura solului la diferite adîncimi şi variaţia ei....... 74
3.3. Îngheţul solului.................................................................... 77
4. Temperatura aerului.................................................................... 81
4.1.Temperaturile medii lunare, anotimpuale, semestriale şi
anuale................................................................................... 82
4.2.Temperaturile medii zilnice şi amplitudinea variaţiei anuale
a temperaturilor medii zilnice multianuale………………. 90
4.3. Temperaturile maxime şi minime. Extremele absolute...... 91
4.4. Îngheţurile în aer.................................................................. 96
4.5. Frecvenţa zilelor cu diferite temperaturi caracteristice........... 99

3
 5. Presiunea atmosferică şi regimul vînturilor................................. 103
5.1. Presiunea atmosferică........................................................ 103
5.2. Regimul vîntului................................................................. 107
6. Umezeala aerului.......................................................................... 115
6.1. Tensiunea vaporilor de apă................................................ 116
6.2. Umezeala relativă.............................................................. 119
6.3. Deficitul de saturaţie……………………………………. 124
7. Nebulozitatea.............................................................................. 126
7.1 Variaţia anuală şi diurnă a nebulozităţii............................. 127
7.2. Frecvenţa nebulozităţii şi a genurilor de nori.................... 131
8. Precipitaţiile atmosferice……………………………………….. 133
8.1 Cantităţile medii anuale şi lunare de precipitaţii, variaţia şi
repartiţia teritorială……………………………………… 134
8.2. Cantităţile maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore….. 146
8.3. Intensitatea, frecvenţa şi durata precipitaţiilor…………… 149
8.4. Stratul de zăpada şi caracteristicile lui…………………… 155
IV. CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR HAZARDURI
METEO-CLIMATICE................................................................... 161
1. Hazardurile meteo-climatice. Aspecte generale.......................... 161
2. Fenomenele de uscăciune, secetă şi suhovei................................ 164
3. Ploile torenţiale............................................................................. 174
4. Ceaţa............................................................................................. 180
5. Îngheţul şi bruma.......................................................................... 183
6. Depunerile de gheaţă, chiciura şi poleiul..................................... 189
7. Ninsorile abundente...................................................................... 195
8. Vînturile puternice........................................................................ 199
9. Viscolul......................................................................................... 201
10. Orajele......................................................................................... 204
11. Grindina...................................................................................... 208
12. Valurile de căldură……………………………………………. 212
13. Valurile de frig............................................................................ 216
14. Vîrtejurile.................................................................................... 220
V. PRINCIPALELE RESURSE CLIMATICE ŞI UTILIZAREA
LOR. ………..…….......................................................................... 222
1. Resursele energiei solare şi utilizarea lor………………………. 223
2 Resursele energiei eoliene şi utilizarea lor.................................... 224
3 Resursele agroclimatice şi utilizarea lor........................................ 226
4. Caracterizarea climatică şi agroclimatică a anotimpurilor pe
teritoriul Republicii Moldova. ……………………………………. 232

4
VI. SCHIMBĂRI ŞI OSCILAŢII CLIMATICE, SCENARIILE
POSIBILELOR SCHIMBĂRI GLOBALE ŞI REGIONALE
ALE CLIMEI.……………………............................................... 243
1. Schimbarea globală a climei – aspecte internaţionale................ 245
2. Schimbări şi oscilaţii regionale ale climei. Situaţia actuală........ 250
3. Scenariile posibilelor schimbări ale climei Republicii Moldova
în sec. XXI................................................................................... 252
4. Impacturile sectoriale ale schimbării climei................................ 254
BIBLIOGRAFIE. …………………………….......................................... 278

5
 PREFAŢĂ
Lucrarea de faţă este sinteza unor studii de specialitate, acumulate de autor
pe parcursul activităţii didactice şi ştiinţifice, în domeniul geografiei în general
şi al climatologiei în special. În ea sunt tratate aspectele majore ale principalelor
elemente ale climatului, cît şi hazardurile meteo-climatice semnificative de pe
teritoriul Republicii Moldova.
Autorul doreşte să ofere cititorului o înţelegere corectă a principalelor
probleme ce fac obiectul de studiu al Climatologiei Republicii Moldova. Pentru
ca problemele tratate să fie accesibile unui număr cît mai mare de cititori, s-a
preferat o abordare explicativ-descriptivă, fără însă a se renunţa, acolo unde este
necesar, la o argumentare detaliată şi aprofundată.
Prin structura şi complexitatea sa, lucrarea este un mini-tratat de
climatologie regională, iar abundenţa materialelor ilustrative sub formă de tabele,
grafice şi hărţi are menirea de a facilita înţelegerea şi aprofundarea problemelor
abordate.
În ansamblul său, actualul suport de curs se adresează studenţilor şi
masteranzilor de la instituţiile universitare de profil (specialităţile Geografie,
Meteorologie, Ecologie, Ştiinţe ale mediului), precum şi profesorilor de
geografie şi biologie. El poate fi util cercetătorilor şi tuturor celor care activează
în diferite sectoare de activitate practică (agricultură, construcţii, transporturi,
îmbunătăţirii funciare, ingineria mediului etc.).
De asemenea, lucrarea de faţă poate fi un instrument de lucru pentru
observatorii din reţeaua meteorologică naţională şi a celor care studiază mediul
înconjurător şi au nevoie de cunoştinţe meteorologice şi climatologice pentru a
explica intercondiţionarea factorilor fizico-geografici cu aplicabilitate în domenii
diverse.
În calitate de materiale primare informative şi statistice pentru scrierea
acestui suport de curs au servit rezultatele observaţiilor meteorologice efectuate
în reţeaua meteorologică a Serviciului Hidrometeorologic de Stat, care se conţin
în diferite publicaţii de specialitate ale Serviciului (buletine, anuare, îndrumare şi
rapoarte).
Totodată, la elaborarea lucrării au fost utilizate rezultatele cercetărilor
climatice regionale, care se conţin în publicaţiile de profil şi în primul rînd în
monografia "Climat Moldavscoi SSR" a dnei G. F. Lasse.
În această lucrare, de pe poziţiile contemporane ale problemei oscilaţiilor
şi a schimbărilor de climă sunt prezentate bazele ştiinţifico-metodice ale
monitoringului schimbărilor de climă la nivel regional şi a influenţei acestora
asupra frecvenţei, intensităţii şi regimului fenomenelor meteo-climatice
periculoase.
În final aduc mulţumirile mele tuturor celor ce m-au ajutat în realizarea
acestei lucrări, în special recenzenţilor şi conducerii Universităţii Academiei de
Ştiinţe a Moldovei care au făcut posibilă apariţia ei.
Autorul
6
 INTRODUCERE

1. Obiectul de studiu, sarcinile şi importanţa Climatologiei

Republicii Moldova

Climatologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul condiţiilor de geneză a

climatelor şi răspîndirii lor geografice. Ea se încadrează în grupa disciplinelor
fizico-geografice. Din punctul de vedere al problemelor pe care le studiază,
climatologia se divizează în două ramuri: Climatologia generală sau genetică şi
Climatologia aplicată.
O ramură mai puţin individualizată a climatologiei, care se ocupă cu
descrierea condiţiilor climatice ale diferitelor regiuni de pe suprafaţa terestră este
Climatologia regională. Ea cuprinde totalitatea cunoştinţelor despre climatele
globului terestru, a diferitelor părţi ale acestuia, respectiv continente, oceane,
regiuni naturale, ţări etc.
La climatologia regională se atîrnă şi climatologia Republicii Moldova. Ea
are ca obiect de studiu analiza detaliată a factorilor genetici ai climei şi
elementelor climatice ale teritoriului republicii pentru a pune la îndemîna celor
interesaţi o evaluare a stării actuale a climei, de a acţiona cu cunoştinţă de cauză
în diferite domenii de activitate ale societăţii umane, activ influenţate de
condiţiile de climă.
Astfel, în faţa climatologiei Republicii Moldova stau mai multe sarcini:
- analiza cantitativă şi calitativă a valorilor elementelor climatice şi
regimului lor atît la nivelul întregii ţări, cît şi pentru regiuni fizico-geografice
concrete;
- analiza şi evaluarea indicilor climatici pentru caracterizarea fenomenelor
meteo-climatice periculoase;
- descrierea genezei, riscului şi măsurilor de diminuare a lui pentru
principalele fenomene meteo-climatice periculoase, care au loc pe teritoriul
Republicii Moldova;
- evaluarea particularităţilor repartiţiei în timp şi spaţiu a elementelor
climatice şi a fenomenelor meteo-climatice periculoase;
- descrierea principalelor resurse climatice de pe teritoriul republicii şi
posibilităţile utilizării lor în diferite domenii de activitate;
- analiza posibilelor schimbări şi oscilaţii climatice, inclusiv scenariile lor
pentru teritoriul Republicii Moldova;
- conştientizarea tineretului studios şi a persoanelor cointeresate cu
problemele climatice ale teritoriului republicii pentru completarea cunoştinţelor
privind condiţiile fizico-geografice ale ţării noastre.
Lucrarea de faţă are o deosebită importanţă, atît din punct de vedere practic,
cît şi teoretic. Fără cunoştinţe despre clima regională, nu poate fi ales reuşit locul
de amplasare a oraşelor, întreprinderilor, infrastructurii, drumurilor, crearea

7
barajelor şi rezervoarelor de acumulare a apei, precum şi amplasarea culturilor
agricole.
De asemenea, cercetările de climatologie regională sunt foarte utile în
scopul unei juste planificări a lucrărilor agricole, de construcţii, în industrie,
transporturi, în medicina curativă, turism, organizarea odihnei etc.
Economia Republicii Moldova, ca urmare a orientării sale agrare, este
destul de vulnerabilă la schimbările stării vremii şi a climei. Devine extrem de
importantă recunoaşterea influenţei pe care o au condiţiile meteorologice asupra
sectorului agricol, deosebit de sensibil faţă de variaţiile climei. Impactul negativ
al acestora asupra securităţii alimentare, economiei şi populaţiei au ridicat
problema susţinerii agriculturii prin integrarea metodelor de adaptare la
schimbările climatice.
In ultimele decenii, dependenţa economiei naţionale de fenomenele meteo-
climatice periculoase a crescut evident, datorită sporirii frecvenţei şi intensităţii
lor, ca rezultat al schimbărilor climatice.
Astfel, monitoringul vremii şi climei este vital pentru aprofundarea
înţelegerii noastre a complexităţii sistemului climatic în scopul prognozării şi
reducerii riscului fenomenelor meteo-climatice nefavorabile.
Utilizarea efectivă a informaţiei meteo-climatice poate avea efecte
economice pozitive, care ar aduce beneficii enorme populaţiei ţării. Utilizarea
surselor de energie regenerabilă, precum energia solară şi eoliană, face posibilă
nu doar reducerea costurilor asociate cu producerea şi livrarea de combustibil
fosil din alte ţări, dar şi îmbunătăţirea stării ecologice a mediului ambiant.
Din punct de vedere practic, cunoaşterea aprofundată a condiţiilor climatice
de pe teritoriul ţării este o necesitate stringentă la etapa actuală, cînd dezvoltarea
durabilă a economiei naţionale şi societăţii nu poate avea loc fără a se ţine cont
de condiţiile climatice create şi evoluţia lor posibilă.
Descrierea completă a climatului necesită şi explicarea genezei sale. Din
acest motiv, în lucrare a fost folosită pe larg metoda descriptiv-explicativă
întregită cu tabele de valori, grafice şi hărţi.

2. Istoricul dezvoltării studiului climei teritoriului Republicii Moldova

şi al serviciului meteorologic naţional

Din timpurile străvechi oamenii au observat influenţa condiţiilor climatice

asupra activităţii lor şi au urmărit cu atenţie mersul elementelor climatice. În felul
acesta s-a ajuns la o cunoaştere empirică a principalelor caracteristici ale climei.
Expresia concretă a acestei cunoaşteri o constituie adaptarea locuinţelor, a
vestimentaţiei şi chiar a unor obiceiuri la condiţiile de climă. Stabilirea anumitor
reguli în agricultură şi păstorit, în funcţie de mersul elementelor climatice,
exprimă aceiaşi cunoaştere. Toate acestea ţin de domeniul experienţei de milenii
pe care a acumulat-o poporul şi a transmis-o de la o generaţie la alta.

8
 Mai tîrziu, au început să apară şi unele însemnări scrise privind anumite
aspecte ale climei teritoriului ţării noastre. Asemenea notiţe au fost făcute
ocazional şi de obicei atunci cînd un element climatic căpăta manifestări ieşite
din comun şi provoca pagube materiale mari.
Numeroase informaţii privitor la condiţiile climatice şi peisajele ţării
noastre din trecut sunt reflectate în multiple cronici, letopiseţe, manuscrise,
lucrări istorice şi geografice vechi, întocmite în diferite limbi de către
reprezentanţii mai multor popoare. Spre marele nostru regret, războaele
devastatoare au dispersat aceste surse în diverse biblioteci şi arhive din exteriorul
ţării, fapt ce complică evident utilizarea directă a lor.
Unele date referitoare la clima Moldovei le găsim în cronicele lui Grigore
Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, în operele lui Dimitrie Cantemir, în geografia
lui Amfilohie Hotiniul.
Primele observaţii instrumentale în regiunea ţinutului nostru au fost
efectuate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Astfel, în august 1770
medicul militar rus Iohan Lerche a făcut unele observaţii meteorologice la
Bender, Hotin şi Iaşi, folosind termometrul lui Farenhait, barometrul cu mercur
şi girueta. Pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea (1781) Moldova a fost vizitată de
membrii expediţiei academice Erik Laksman şi Vasilii Zuev, care au efectuat o
serie de observaţii instrumentale asupra vremii.
Primele informaţii sistematizate despre condiţiile climatice ale zonei
Chişinăului se conţin în lucrările savantului în pomicultură A. Denghin (1857-
1864), care pe parcursul multor ani a efectuat observaţii meteorologice şi
fenologice la şcoala de pomicultură şi viticultură din Basarabia (Chişinău).
O importanţă istorică deosebită o au lucrările savantului A. I. Grossul -
Tolstoi, care timp îndelungat a studiat natura Basarabiei (1855-1880). El a
argumentat legătura strînsă între repartizarea solurilor şi caracterul climei. De
asemenea, a efectuat regionarea Basarabiei după particularităţile climatice ale
teritoriului:
- partea de nord - relativ umedă, cu ninsori abundente care apără culturile
de toamnă de la îngheţ;
- partea centrală - regiune cu păduri, relativ umedă, cu climă blîndă, asupra
căreia o influenţă mare o au masivele de pădure;
- partea de sud - de stepă, cu secete frecvente, care influenţează foarte
negativ asupra agriculturii;
- regiunea cea mai sudică - cîmpia Mării Negre şi pedunăreană cu climă
uscată şi foarte caldă.
O informaţie climatică destul de detaliată pentru Chişinău, cu utilizarea
datelor de la observaţiile instrumentale efectuate începînd cu anul 1844 a fost
pregătită în 1912 de către P.S. Panteleev. În această informaţie au fost
caracterizate toate elementele de bază ale climei: regimul termic al aerului şi
solului, precipitaţiile, nebulozitatea, umiditatea aerului şi vîntului.

9
 După cel de-al II Război Mondial au fost elaborate mai multe lucrări
ştiinţifice şi metodice în domeniul climatologiei, agroclimatologiei şi
microclimatologiei.
Dezvoltarea geografiei şi climatologiei aplicative în Republica Moldova a
început din a. 1946, când în componenţa Bazei Moldoveneşti de cercetări
ştiinţifice a Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S a fost creat Sectorul de Economie şi
Geografie. În a. 1965 a fost creată Secţia de Geografie a Academiei de Ştiinţe a
R.S.S.M., iar în a. 1992 - Institutul de Geografie al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei.
Aportul principal în dezvoltarea Institutului de Geogreafie îi aparţine m.c.
M. Radul, dr. în şt. geografice V. Proca, dr.,hab. în şt. geografice A. Levadniuc,
academicienilor Tatiana Constantinov şi Andrei Ursu.
Rezultatele principale obţinute sunt reflectate in lucrările de sinteză:
"Atlasul Moldovei" (1978, 1990, 2002) care conţin un set mare de harţi ce redau
particularitaţile naturii, populaţiei si economiei Republicii Moldova.
În ultimii ani cercetările climatice aplicative sunt efectuate de specialişti de
calificare înaltă: – academicianul A. Ursu; dr.,hab. în şt. geografice - C.
Mihailescu, M. Daradur, R. Corobov, M. Nedealcov; dr. în şt. geografice N.
Boboc şi alţii.
Un aport deosebit în dezvoltarea meteorologiei şi climatologiei aplicate îl
aduc profesorii şi conferenţiarii universitari de la catedrele de geografie a
universităţilor din Republica Moldova - M. Coşcodan, I. Boian, N. Volontir, V,
Sofroni, A. Puţuntică.
Serviciul meteorologic din Republica Moldova îşi are începutul de la
primele observaţii meteorologice episodice efectuate la Chişinău în anul 1844.
După 30 de ani a fost organizat primul post hidrologic pe r. Nistru în Tighina
(1878). În aceeaşi perioadă au fost începute observaţiile meteorologice în 5
puncte ale ţării: Briceni (1887), Soroca (1890), Comrat (1892), Ploti (1894) şi
Tiraspol (1898).
La începutul secolului XX observaţiile meteorologice staţionare se
efectuau în 11 puncte, iar cele hidrologice – la 6. Însă, la majoritatea staţiilor şi
posturilor observaţiile aveau caracter episodic, fiind deseori întrerupte de
acţiunile militare din timpul I-lui şi celui de-al II-lea război mondial.
În octombrie 1944 a fost organizată Direcţia de hidrometeorologie a
Republicii Moldova, care a asigurat în continuare o dezvoltare planificată a
observaţiilor hidrometeorologice în ţară. În acelaşi an, în structura Direcţiei a fost
organizat Biroul Meteorologic cu grupuri de prognozare meteorologică şi
hidrologică. În Biroul Meteorologic s-a desfăşurat şi o vastă activitate atît cu
privire la evaluarea metodologiei utilizate de către Institutul Central de
Prognozare din Moscova şi adaptarea ei la condiţiile Republicii Moldova, cît şi
la elaborarea unor metodologii noi.
Un merit deosebit îi aparţine lui P. Panteleev, care a condus această
subdiviziune pe parcursul mai multor ani. Actualmente sunt utilizate mai mult de
10
10 metode elaborate de el pentru prognozarea locală a fenomenelor (ploi
torenţiale, vijelii, oraje, grindină etc.). O parte din aceste metode se folosesc pe
larg pentru prognozare nu doar în Republica Moldova, dar şi peste hotare.
Grupul de prognoze hidrologice a elaborat metodici de prognozare
hidrologică pe r. Nistru şi r. Prut. În 1950 a fost emisă prima prognoză a viiturilor
pluviale, iar în 1953 – prognoza volumului de scurgere a viiturilor pluviale.
În perioada postbelică a început restabilirea intensivă a staţiilor şi posturilor
de observaţie care au funcţionat anterior şi deschiderea noilor posturi, inclusiv
organizarea unor noi genuri de observaţii.
În anul 1946 în Chişinău a fost realizat primul sondaj aerologic. Pe
parcursul mai multor ani sondarea atmosferei a fost efectuată episodic, dar odată
cu deschiderea Staţiei Aerologice Chişinău în 1957 acest proces a devenit unul
constant.
În 1953 se deschide staţia de bilanţ hidric, iar în 1954 au început
observaţiile asupra componentelor bilanţului radiativ.
Pentru asigurarea necesităţilor sectorului agrar se dezvoltă intens reţeaua
de observaţii agrometeorologice, îndeosebi pentru determinarea rezervelor de
umiditate în sol (de la 3 puncte de observaţii în 1947 pînă la 24 puncte în 1963).
La mijlocul anilor ’50 reţeaua hidrometeorologică a ţării a atins o densitate
optimală pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Dezvoltarea reţelei hidrometeorologice a necesitat asigurare metodologică
continuă, fiind elaborate un şir de lucrări de generalizare a materialelor
observaţiilor hidrometeorologice. În acest scop în 1956 a fost organizat
Observatorul Hidrometeorologic (reorganizat în 1982 în Centrul
Hidrometeorologic), care asigura dirijarea metodică a reţelei de observaţii,
înzestrarea ei cu utilaj şi echipament, dezvoltarea noilor tipuri de observaţii,
generalizarea materialelor de observaţii sub formă de rapoarte lunare, anuare,
îndrumare, dar şi prin îndeplinirea unei serii de cercetări ştiinţifice.
Printre lucrările finale ale Observatorului se numără lucrările: 5 părţi ale
îndrumarului „Справочник по климату СССР”, ediţia 11, Republica Moldova,
publicate în perioada anilor 1965-1968; „Агроклиматический справочник
Молдавской ССР” (1969), „Климат Молдавской ССР” (1978), „Климат
Кишинева” (1982), „Агроклиматические ресурсы Молдавской ССР” (1982),
„Метеорологические стихийные явления на Украине и Молдавии” (1991),
„Научно-прикладной справочник по климату СССР”, seria 3, date
multianuale, părţile 1-6, ediţia 11, Republica Moldova (1991) ş.a., realizate în
colaborare cu Institutul de Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Organizarea metodică a observaţiilor, analiza şi generalizarea datelor
hidrometeorologice, elaborarea şi implementarea prognozelor erau efectuate de
specialişti de calificare înaltă – A. Krivopleas, P. Sineavschi, G. Ceban, G. Bevza,
N. Cotova, V. Sivun, G. Lasse, T. Şevcun, D. Soloviova.

11
 La crearea şi dezvoltarea Serviciului au contribuit fructuos conducătorii –
P. Agheev, A. Prihodico, E. Petrov, V. Petrov, A. Kotlearov, V. Sofroni, V.
Cazac, I. Boian, A. Puţuntică.
Observaţiile asupra poluării aerului atmosferic au început în or. Chişinău
în 1969 la 3 puncte staţionare după 4 indici şi treptat s-au extins atît în ceea ce
priveşte numărul punctelor de observaţii, cît şi a componenţilor determinaţi. În
prezent, aceste observaţii se efectuează după 7 componenţi în puncte staţionare
din 4 oraşe ale ţării. De asemenea, din 1979 au început lucrările de întocmire a
prognozelor privind poluarea aerului atmosferic.
Odată cu obţinerea independenţei de către Republica Moldova, devine
independent şi Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS). În 1994 SHS devine
membru al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), membru al
Consililului Internaţional pentru Hidrometeorologie al statelor CSI, participă în
cadrul programelor internaţionale (Convenţia-cadru ONU cu privire la
schimbările climatice, Convenţia privind poluarea transfrontalieră a aerului la
distanţe mari, Convenţia ONU privind combaterea deşertificării).
În ultimii ani, a fost elaborat un plan de perspectivă, care prevede
dezvoltarea şi consolidarea semnificativă a potenţialului SHS. În acest scop, cu
ajutorul financiar al Guvernului, Fondului Ecologic Naţional din cadrul
Ministerului Mediului, dar şi cu ajutorul altor instituţii ţi organizaţii
internaţionale, au fost efectuate activităţi importante privind modernizarea şi
optimizarea principalelor subdiviziuni de producţie ale SHS, inclusiv a Reţelei
naţionale de observaţii.
Astfel, în perioada 2004-2010, au fost procurate şi instalate sisteme
automate de senzori meteorologici la toate staţiile meteorologice. De asemenea,
în 2008 a fost dat în exploatare sediul nou al SHS, fiind ulterior echipat cu
mobilier de oficiu şi utilaj modern.
În toamna anul 2010 a demarat proiectul „Managementul dezastrelor şi
riscurilor climatice în Moldova”, implementat de Banca Mondială în cooperare
cu Asociaţia Internaţională de Dezvoltare.
În baza acestui proiect pe parcursul anului 2012 a fost efectuată procurarea
şi instalarea unui radar „Doppler” cu dublă polarizare. Radarul propus este cel
mai eficient instrument meteorologic utilizat astăzi în operaţiunile
hidrometeorologice pentru a prezice şi a avertiza utilizatorii despre inundaţii (în
paralel cu modelul viiturilor rapide), vânturi puternice, grindină, şi alte
ameninţări de vreme nefavorabilă.
Datele de radar vor constitui un aport valoros pentru modelele numerice
noi cu o rezoluţie înaltă pentru prognozarea vremii, care vor fi implementate în
viitor de către SHS.

12
 I. CLIMA ŞI FACTORII DE CLIMATOGENEZĂ

Clima Republicii Moldova este temperat continentală cu caracter de

tranziţie de la clima temperat maritimă vest-europeană la cea continentală est-
europeană. Ea se caracterizează prin ierni blande şi scurte, cu puţină zăpadă, veri
lungi, călduroase, dar cu o cantitate insuficientă de precipitaţii atmosferice, care
cad predominant în perioada caldă a anului sub formă de averse.
Temperatura medie anuală a aerului este pozitivă şi constituie 9,1°C în
partea de nord şi 10,1°C în cea de sud. Temperaturi medii lunare pozitive se
înregistrează din martie pînă în noiembrie, temperaturi negative – din decembrie
pînă în februarie. Amplitudinea anuală a temperaturii aerului este de cca 25°C,
iar cea a temperaturilor absolute anuale - de 74°C. Cantitatea medie anuală de
precipitaţii variază între 470 şi 620 mm şi se caracterizează printr-o mare
instabilitate în timp şi spaţiu.
De rînd cu părţile pozitive ale climei - perioada caldă îndelungată a anului,
iarna blîndă, abundenţa de lumină şi căldură – sunt prezente şi trăsături negative:
fenomenele de secetă şi variabilitatea mare a vremii ce determină o gamă variată
de fenomene atmosferice de risc.
Clima Republicii Moldova ca şi a orişicărui teritoriu se formează sub
influenţa a trei grupe de factori, numiţi factori de climatogeneză: radiativi,
dinamici şi fizico-geografici.

1. Factorii radiativi

Grupa factorilor radiativi este legată cu fluxul de energie radiativă, primită

sau pierdută sub formă de diferite tipuri de radiaţie solară.
Radiaţia solară care ajunge pe suprafaţa terestră este singura formă de
energie termică de care depinde bilanţul de căldură şi regimul termic al Terrei.
Energia radiantă primită de Pămînt de la celelalte corpuri cereşti este atît de mică,
încît nu influenţează în nici un fel schimburile termice care se produc pe suprafaţa
terestră.
Radiaţia solară este unul dintre factorii energetici principali care contribuie
la desfăşurarea tuturor fenomenelor şi proceselor din învelişul geografic.
Variaţiile intensităţii şi repartiţia valorilor radiaţiilor solare, precum şi
efectele lor calorice sunt condiţionare de factorii astronomici (sfericitatea
Pămîntului, mişcarea de rotaţie şi înclinarea axei Terrei faţă de planul orbitei).
Acţiunea tuturor factorilor astronomici la suprafaţa terestră se exprimă prin
latitudinea geografică. De ea depinde înălţimea Soarelui deasupra orizontului la
amiază, lungimea zilelor şi a nopţilor, în consecinţă bilanţul caloric al suprafeţei
terestre.
Poziţia geografică a Republicii Moldova, la jumătatea distanţei de la
Ecuator spre Polul Nord, determină recepţionarea unei cantităţi relativ mari de
căldură: radiaţia totală recepţionată anual variază între 106 kcal/cm2 în nord şi
13
119 kcal/cm2 în sud. Valoarea bilanţului radiativ anual este de 45-50 kcal/cm2 în
partea de nord şi 52-53 kcal/cm2 în partea de sud a republicii.
Republica Moldova este numită “plai însorit” dat fiind faptul că durata
strălucirii Soarelui pe parcursul anului oscilează pe teritoriul ţării în medie de la
2060 ore la nord până la 2330 ore în sud, sau respectiv 50-55% din valoarea
maximă posibilă. Ceea ce este mai important, în perioada caldă a anului (cînd
necesarul de radiaţie solară este mai mare) durata timpului de strălucire a Soarelui
atinge valori de până la 60-80% din cea posibilă, faţă de numai 20-40% în
perioada rece. Astfel, perioadei calde a anului îi revine cea mai mare parte din
bilanţul radiativ (40-60 kcal/cm2).
În medie valorile lunare ale duratei strălucirii Soarelui variază de la 70 ore
în luna decembrie până la 320 ore în luna iulie.
Durata mare a strălucirii Soarelui este favorabilă pentru creşterea şi
dezvoltarea culturilor agricole iubitoare de căldură: viţa de vie, pomii fructiferi,
tutunul, soia etc.; pentru producerea energiei termice şi electrice; pentru recreaţie
şi turism.

2. Factorii dinamici ai atmosferei

Factorii dinamici asigură transferul energiei calorice şi a umezelii pe

suprafaţa terestră. Masele de aer cu diferite însuşiri calorice şi hidrometrice
imprimă vremii şi climei regiunilor peste care se deplasează alte caractere, decît
cele care ar lua naştere exclusiv sub influenţa factorilor radiativi şi al suprafeţei
active.
Circulaţia maselor de aer este determinată de încălzirea neuniformă a
suprafeţei Pămîntului din cauza unghiului diferit de cădere a razelor solare. În
urma acestui proces pe suprafaţa Terrei se creează diferenţe de presiune, care
determină circulaţia maselor de aer, avînd un rol hotărîtor în determinarea şi
modificarea elementelor meteorologice în anumite perioade limitate de timp.
Frecvenţa deplasării şi traiectoria maselor de aer depind de existenţa şi
poziţia centrelor barice care constituie motorul circulaţiei atmosferice. Din
analiza valorilor presiunii de asupra Europei şi a regiunilor învecinate rezultă că
există 4 centre barice cu mare frecvenţă care determină, în general circulaţia
atmosferei deasupra Europei şi bineînţeles deasupra teritoriului Republicii
Moldova.
Cele 4 centre barice sunt următoarele:
- Anticiclonul Azoric care apare ca un cîmp de mare presiune atmosferică
fiind situat deasupra Oceanului Atlantic între 20o şi 40o lat. Nordică. Acest centru
baric persistă tot timpul anului, siferind doar unele modificări ca întindere,
mărime a presiunii şi ca poziţie căi se deplasează puţin spre nord vara şi spre sud
iarna. În perioada caldă a anului teritoriul Moldovei se află sub influenţa ramurii
estice a anticiclonului Azoric, fapt ce condiţionează predominarea vînturilor din
direcţia nord-vestică, supranumite de localnici – vîntul mare.
14
 - Anticiclonul Siberian - este un alt cîmp de mare presiune care apare însă
doar în anotimpul rece şi se întinde în estul Europei şi nordul Asiei. Acest
anticiclon suferă variaţii destul de mari în ceea ce priveşte extinderea lui şi
valoarea presiunii atmosferice. Anticiclonul Siberian condiţionează intesificarea
periodică a vînturilor din direcţia nord-estică. Acestea aduc aer continental foarte
cald şi uscat vara şi foarte rece iarna; în literatura de specialitate este utilizată şi
denumirea lor locală: crivăţ.
- Ciclonul (minimul) Islandez - apare ca un cîmp de mică presiune
atmosferică deasupra părţii nordice a Oceanului Atlantic. Şi acest centru baric se
menţine tot timpul anului dar suferă variaţii, căpătînd o extensiune mare iarna, pe
cînd vara slăbeşte din intensitate.
- Ciclonul Mediteranean reprezintă un cîmp de mică presiune care apare
iarna deasupra bazinului central al Mării Mediterane. Influenţa depresiunii barice
Mediteraniene se manifestă pe teritoriul Moldovei prin intensificarea ritmică a
vînturilor din direcţia sud-vestică. Ele sunt cunoscute sub denumirea de băltăreţ,
fiindcă suflă dinspre delta Dunării şi Marea Neagră, aducînd mase de aer cald şi
precipitaţii abundente.
Aceştia sunt centrii barici cu cea mai mare frecvenţă pe teritoriului Europei,
inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.
Circulaţia atmosferică pe teritoriul republicii se caracterizează prin
predominarea circulaţiei vestice, însoţită de masele de aer atlantic.
În procesul circulaţiei atmosferice pe parcursul anului predomină mase de
aer temperat-continentale. Acest aer predomină mai ales vara, toamna şi în prima
jumătate a iernii. În cele mai multe cazuri aerul temperat-continental se formează
în regiunile limitrofe cu Republica Moldova ca rezultat al transformării aerului
arctic continental şi temperat-maritim. Mai rar aceste mase de aer pătrund de la
est, provocînd veri secetoase şi ierni geroase şi senine.
De la vest şi sud-vest - din Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea
Neagră - pătrund mase temperat-maritime, care aduc vreme caldă şi umedă. Vara
acest aer contribuie la scăderea temperaturii, căderea precipitaţiilor atmosferice,
deseori cu caracter de averse, uneori însoţite de furtuni, iar iarna provoacă
ridicarea temperaturii aerului, înnorări, ceaţă.
Deschiderea Cîmpiei Europei de Est determină pătrunderea liberă dinspre
est a maselor de aer temperat-continental, iar dinspre nord a aerului arctic rece,
care provoacă răcirea bruscă a vremii pe parcursul anului. Iarna acest aer aduce
timp geros, uscat şi senin.
Primăvara şi toamna aerul arctic provoacă îngheţuri, iar vara - timp răcoros,
apoi secetos. Relativ des în perioada caldă a anului pe teritoriul republicii pătrund
mase de aer tropical - continentale.
Deseori aceste mase de aer se formează în urma transformării aerului
temperat-continental din regiunile de sud ale Cîmpiei Europei de Est. Acest aer
condiţionează o vreme foarte călduroasă şi secetoasă. mai rar pătrund mase de

15
aer tropical-maritime dinspre Oceanul Atlantic şi din Marea Mediterană. Vara
acest aer aduce timp posomorît şi ploi sub formă de averse.
Rolul principal în circulaţia atmosferică pe teritoriul Republica Moldova îl
are transformarea maselor de aer temperat-maritim atlantic în aer temperat-
continental. Circulaţia atmosferei are un caracter sezonier bine pronunţat, adică
depinde de contrastul termic dintre continent şi ocean.
O particularitate însemnată a proceselor de circulaţie în sudul Cîmpiei
Europei de Est, inclusiv şi în Moldova, comparativ cu raioanele centrale şi de
nord ale acestei cîmpii, constă în slăbirea evidentă a activităţii proceselor
atmosferice, diversitatea şi complicitatea schimbărilor sezoniere a circulaţiei, în
predominarea circulaţiei anticiclonale asupra celei ciclonale.
Scăderea activităţii proceselor atmosferice în raioanele de sud ale Cîmpiei
Europei de Est este legată de slăbirea schimbului după latitudine.
Gradienţii barici în acest teritoriu sunt de 1,5-2 ori mai mici, decît în partea
centrală şi de nord a acestei cîmpii, ca rezultat intensitatea formaţiunilor barice
şi viteza de mişcare a lor în cazul mişcării spre raioanele de sud scade.
De aceea, cicloanele şi anticicloanele cel mai frecvent se îndreaptă în afara
hotarelor Moldovei, mai la nord de ea, iar teritoriul republicii în majoritatea
cazurilor rămîne sub influenţa formaţiunilor barice intermediare, predominant a
depresiunilor sau a dorsalelor barice.
Formaţiunile ciclonale în majoritatea cazurilor nu sunt adînci şi ocupă
suprafeţe nu prea mari. Maximul circulaţiei anticiclonale revine anotimpului de
toamnă, iar minimul - iarna. Circulaţia ciclonală predomină iarna şi primăvara.
Cel mai frecvent cicloanele (80%) pe teritoriul republicii se mişcă dinspre vest,
sud-vest şi sud. Viteza de mişcare a cicloanelor în medie alcătuieşte circa 20-30
km/h.
În perioada rece a anului deasupra Mării Negre se formează o zonă de
presiune scăzută (Depresiunea Mării Negre), care influenţează activitatea
ciclonală în sudul Cîmpiei Europei de Est.
În perioada caldă a anului influenţa Mării Negre se manifestă asupra
creşterii conţinutului de umezeală în masele de aer, care pătrund pe teritoriul
republicii dinspre sud.

3. Factorii fizico-geografici

Factorii fizico-geografici influenţează formarea climei pe teritorii mari.

Principalii sunt: aşezarea geografică, depărtarea de mări şi oceane, caracterul
reliefului, vegetaţia, bazinele acvatice, activitatea umană.
Aşezarea fizico-geografică. Republica Moldova este amplasată în partea
de sud-est а Europei, fiind vecină lа vest cu România, iar lа nord, est şi sud – cu
Ucraina.
Teritoriul ţării se întinde de la nord lа sud ре circa 350 km, iar de la vest la
est ре о distanţă de 150 km. Suprafaţa Republicii Moldova este de 33 846 km2.
16
 Limitele extreme ale teritoriului Republicii Moldova posedă următoarele
coordonate topografice: lа nord – satul Naslavcea, raionul Ocniţa – 48º29'
latitudine nordică; la sud - satul Giurgiuleşti, raionul Vulcăneşti – 45º28'
latitudine nordică; la est – satul Palanca, raionul Ştefan Vodă – 30º05' longitudine
estică; la vest – satul Criva, raionul Briceni - 26º30' longitudine estică.
Republica Moldova este situată la distanţe aproximativ egale de Ecuator şi
de Polul Nord, în zona climatică temperată. Această poziţie determină caracterul
climei, cu evidenţierea clară a celor patru anotimpuri.
Маrеа majoritate а teritoriului Republicii Moldova (peste 90%) este
amplasată în interfluviul Prut-Nistru şi doar о mică fâşie (circa 10 la sută din
suprafaţa totală а republicii) – ре malul stâng al Nistrului. Altitudinea absolută a
teritoriului variază de la 4m în lunca Nistrului inferior (comuna Palanca), pînă la
429,5m în Podişul Codrilor (Dealul Bălăneşti, raionul Nisporeni).
Factorii fizico-geografici, în totalitatea lor, se identifică cu varietatea
însuşirilor suprafeţei terestre active. Influenţa suprafeţei terestre active
determină modificarea efectelor calorice ale razelor solare, de care depind o serie
de alte procese fizice ale aerului, cu rol deosebit pentru vreme şi climă.
Suprafaţa terestră activă, prin intermediul căreia se face transformarea
radiaţiei solare, în energie calorică şi transferul ei straturilor inferioare ale
atmosferei, se caracterizează printr-o varietate deosebită, la aceasta contribuind
şi diversitatea formelor de relief, a solurilor şi a asociaţiilor vegetale, hidrografia
şi, cu o pondere ascendentă, implicaţiile activităţii antropice.
Varietatea structurii petrografice, învelişul de zăpadă şi gheaţă, vegetaţia şi
solurile sunt factori climatogenetici secundari a căror acţiune se desfăşoară
subordonat, faţă de factorii climatogenetici fizico-geografici principali - aşezarea
geografică, apa, uscatul şi relieful.
Apa şi uscatul au capacităţi calorice deosebite ele absorb, acumulează şi
cedează căldura aerului atmosferic în mod diferit. Intensitatea evaporaţiei, deci
şi umezeala aerului diferă pe aceste două categorii de suprafeţe active.
Marea Neagră situată în apropiere, influenţează clima astfel: iarna deasupra
Mării Negre se stabileşte o presiune atmosferică scăzută, care contribuie la
formarea cicloanelor. În perioada caldă a anului influenţa Mării Negre se
manifestă prin creşterea umidităţii aerului.
Relieful, de asemenea, are un rol important în formarea climei.
În aspect geomorfologic teritoriul Republicii Moldova reprezintă o câmpie
deluroasă cu altitudinea medie de 147 m, amplasată în extremitatea sud-vestică а
Câmpiei Europei de Est. Suprafaţa acestei câmpii posedă о înclinare uşoară de lа
nord-vest spre sud-est, fiind ре alocuri puternic fragmentată de alunecări de teren
şi multiple forme erozionale: rigole, râpi, văi, vâlcele etc.
Ре fondalul înclinării generale spre ţărmul Marii Negre se deosebesc
Înălţimile Moldovei Centrale, care diferă semnificativ atât prin amplitudinea
sporită a fragmentării suprafeţei sale, cât şi prin structura sa geologică şi
componenţa litologică a rocilor.
17
 Înălţimile Moldovei Centrale includ două morfostructuri învecinate:
Podişul Central al Codrilor şi Câmpia înaltă Ciuluc-Soloneţ. Podişul Codrilor
ocupă doar circa 15% din suprafaţa republicii. Еl se caracterizează prin forme de
relief specifice, apărute sub influenţa predominantă a proceselor erozionale şi
alunecărilor de teren. Ultimele, de obicei, au forma de amfiteatru şi în literatura
de specialitate sunt cunoscute sub denumirea locală de hârtoape.
În limitele Codrilor predomină suprafeţe moderat şi puternic fragmentate
cu altitudine medie de 300-350 m. Înălţimea maximă atinge 429,5 m (Dealul
Bălăneşti). Spre deosebire de Podişul Central al Codrilor, Câmpia înaltă Ciuluc-
Soloneţ аrе altitudini evident mai modeste (230-280 m) şi suprafaţă fragmentată,
preponderent de alunecări de teren.
Spre nord-est de Câmpia înaltă Ciuluc-Soloneţ se întinde Câmpia de stepă
а Bălţilor. Suprafaţa ei are altitudinea medie de 160-200 m, fiind mai domoală şi
mai slab fragmentată.
Extremitatea nordică а republicii este amplasată ре Platoul Moldovei, саrе
reprezintă о câmpie văluroasă cu suprafaţa slab erodată şi uşor înclinată spre sud.
Altitudinea acestei câmpii oscilează între 240-320 m deasupra nivelului mării.
Platoul Moldovei este mai fragmentat în partea sa vestică, unde о răspandire largă
au numeroase stânci calcaroase, cunoscute sub denumirea locală de toltre.
Spre nord-est de Câmpia de stepă а Bălţilor este amplasată Câmpia
Moldovei de Nord. Suprafaţa ei slab ondulată are multe trăsături comune cu
Platoul Moldovenesc, deosebindu-se de acesta doar prin altitudini mai modeste
(200-250 m) şi pante evident mai domoale.
Între Câmpia de stepă а Bălţilor şi cursul mediu аl Nistrului este amplasat
Podişul Nistrului (ori Înălţimile Sorocii). Ele au forma unor dealuri meridional -
alungite, asimetrice cu altitudinea maximă de 347 m. Pantele estice sunt mai
abrupte şi evident mai fragmentate de numeroase forme erozionale, iar cele
vestice - mai domoale, formate sub influenţa predominantă а alunecărilor de
teren.
În aspect orografic în partea de sud а Moldovei se evidenţiază: Câmpia
Moldovei de Sud cu Înălţimile Tigheciului şi Câmpia Nistrului Inferior. Câmpia
Moldovei de Sud reprezintă о câmpie deluroasă cu suprafaţa puternic
fragmentată şi evident înclinată spre şesul Mării Negre. Altitudinea suprafeţei
Câmpiei Moldovei de Sud se reduce lent de lа 300-250 m în partea nordică рână
la 150-100 m în extremitatea ei sudică.
Ре fondul acestei câmpii se evidenţiază Colinele Tigheciului (Înălţimile
Baimacliei), care reprezintă cumpăna de арă între râurile Prut şi Ialpug. Ele au
forma unei făşii emerse, întinse de lа nord spre sud, iar altitudinea maximă atinge
301m.
Câmpia Nistrului de Jos ocupă partea sud-estică а republicii. Еа are
suprafaţa terasată şi uşor ondulată. Altitudinea suprafeţei acestei câmpii
constituie circa 120 - 160 m.

18
 Alternarea formelor principale de relief - podişuri şi cîmpii cu altitudini
diferite şi fragmentarea lor - condiţionează schimbări esenţiale ale radiaţiei solare
şi temperaturii aerului, presiunii atmosferice, vitezei şi direcţiei vîntului,
cantităţii de precipitaţii atmosferice.
Relieful scoarţei terestre condiţionează înclinarea, orientarea şi poziţia la
diferite niveluri a suprafeţelor active, de unde rezultă o repartiţie neuniformă a
căldurii şi umezelii. Relieful exercită o acţiune de stăvilire şi de transformare a
maselor de aer aflate în deplasare deasupra lor.
Un obstacol important în calea maselor de aer atlantic sunt Munţii Carpaţi.
Masele de aer maritime umede, trecînd peste Carpaţi, pierd o cantitate însemnată
de precipitaţii şi ajung pe teritoriul republicii, în mare măsură ca mase temperat-
continentale. De asemenea, relieful este principalul factor care influenţează
distribuţia parametrilor climatici în ţara noastră.
Prezenţa diverselor forme de relief determină încălzirea neuniformă a
suprafeţei active, ceea ce provoacă apariţia circulaţiei locale a aerului. Încălzirea
suprafeţei terestre favorizează formarea curenţilor ascendenţi, care stimulează
apariţia norilor.
De exemplu, pe Podişul Moldovei Centrale, cu altitudini de peste 400 de
metri, indicii radiativi sunt mai reduşi, în timp ce cantitatea de precipitaţii
atmosferice este mai mare. Pe Cîmpia Moldovei de Sud, cu altitudini mai mici,
indicii radiaţiei şi temperaturii sunt mai mari, în schimb cantitatea de precipitaţii
este mai mică.
Un rol important în formarea climei îl au pădurile şi bazinele acvatice, care
măresc suprafaţa de evaporare şi intensifică turbulenţa aerului.
Interacţiunea factorilor naturali condiţionează diversitatea regională şi
locală a elementelor climatice şi schimbarea climei
Caracteristicile fizice de bază ale reliefului sunt: altitudinea, orientarea
versanţilor în raport cu poziţia Soarelui şi cu deplasarea maselor de aer, tipul
formei de relief (concavă, convexă) şi constituţia sa petrografică. Dintre
caracteristicile enumerate mai sus, altitudinea se dovedeşte a avea rolul cel mai
important în distribuţia parametrilor climatici.
Teritoriul Republicii Moldova este cuprins după altitudine între 429 m
(Dealul Bălăneşti) şi 4 m în lunca Nistrului (comuna Palanca). În acest spaţiu,
altitudinea reliefului diferă de la 20-60 m în Cîmpia Nistrului Inferior, la 120-
150 m în Depresiunea Ialpugului şi până la 200-250 m în Cîmpia Cuboltei. În
Podişul Codrilor aceste valori uneori depăşesc 400-420 m.
În funcţie de altitudine, se pot evidenţia cîteva etaje convenţionale, care au
următoarea pondere la suprafaţa totală: 0-50 m - 9,8%; 50-100 m - 16,6%; 100-
150 m - 27,1%; 150-200 m - 26,9%; 200-250 m - 14,3%; 250-300 m - 4,1%;
peste 300 m - 1,2%.
Etajarea verticală a reliefului, prin modificări topoclimatice, se manifestă
şi asupra condiţiilor biopedoclimatice, creînd, astfel, un anumit potenţial natural
productiv, specific anumitor trepte de relief. Paralel cu creşterea altitudinii, se
19
înregistrează majorarea cantităţii de precipitaţii, fenomen caracteristic îndeosebi
pe versanţii cu expoziţie vestică şi nord-vestică. Are loc, de asemenea, şi o
repartiţie etajată a tipurilor şi categoriilor de soluri.
Un indice morfometric important al reliefului reprezintă gradul de
fragmentare, care se caracterizează prin densitatea fragmentării şi energia
reliefului.
După valorile densităţii fragmentării, teritoriul Republicii Moldova poate
fi divizat în patru regiuni; de nord, centrală, de sud-vest şi de sud-est. Valoarea
maximă a densităţii fragmentării se înregistrează în Depresiunea Ialpugului, unde
ea este de 5,8 km/km2, acesta reprezentînd valoarea maximă pentru teritoriul
republicii. În Codrii Bîcului predomină valori de 2,8 km/km2, pe alocuri
înregistrîndu-se avale cu valori de 3,0-3,5 km/km2.
Sunt relativ mari aceste valori (2,4-2,8 km/km2) şi în sudul republicii, în
Colinele Tigheciului. În regiunile de nord se întîlnesc valori între 1,2-1,6 km/km2,
în unele areale din Podişul Nistrului valorile maxime ating 1,9-2,1 km/km2.
km/km2.
Valori relativ reduse ale densităţii fragmentării (0,9-1,0 km/km2) se
întîlnesc în Cîmpia Cuboltei şi în unele regiuni din Podişul Moldovei de Nord.
Cîmpia Nistrului Inferior se caracterizează prin valori mici de 0,8-0,5 km/km2.
Valori sub 0,3 km/km2 se întîlnesc pe podurile teraselor cuaternare.
Teritoriul republicii se caracterizează cu valori relativ mari ale energiei
reliefului, valorile căreia însă diferă de la o formă de relief la alta. Valorile
respective au fost expuse mai sus.
Repartiţia neuniformă a precipitaţiilor este condiţionată de relief şi de
poziţia geografică. Precipitaţii mai abundente cad în sectoarele mai înalte ale
reliefului - Podişul Codrilor şi Podişul Nistrului, precum şi în extremitatea de
nord a ţării -peste 600 mm. În cîmpiile Nistrului Inferior, Cuboltei, Cahulului,
Ialpugului şi Prutului Inferior cad sub 500 mm pe an.
Cantitatea de precipitaţii variază şi în funcţie de relieful local. Versanţii
expuşi vînturilor vestice şi nord-vestice sunt mai umezi decît versanţii opuşi.
Odată cu altitudinea pe versanţii expuşi vînturilor umede cantitatea anuală a
precipitaţiilor creşte cu 60 mm la fiecare 100 m. Pe versanţii estici - la adăpost
de vînturile umede - precipitaţiile se reduc în medie cu cca 25% în comparaţie cu
cantitatea maximă de pe interfluvii.
S-a demonstrat că pentru creşterea pădurilor, în zona temperată, este nevoie
de o cantitate minimă de precipitaţii de 450-500 mm. Dacă cantitatea este mai
mică, atunci printre formaţiunile vegetale predomină vegetaţia ierboasă, adică
păşunile naturale. Cantitatea de precipitaţii influenţează şi densitatea reţelei
hidrografice a teritoriului.
Influenţa reliefului asupra climei este complexă şi se exercită permanent,
contribuind în cea mai mare măsură la diversificarea proceselor şi fenomenelor
atmosferice, împreună cu fluxul radiaţiei solare şi cu circulaţia generală a
atmosferei, conturînd particularităţile climatice ale teritoriului republicii.
20
 Principalele caracteristici ale reliefului cu rol determinant în formarea
climei sunt: altitudinea locului; formele de relief şi extinderea lor în suprafaţă;
orientarea şi înclinarea pantelor.
Dintre toate caracteristicile reliefului, altitudinea locului poate fi
considerată ca avînd rolul cel mai important în conturarea particularităţilor
climatice, atît prin reproducerea condiţiilor din atmosfera liberă, cît şi prin
asocierea pe care acestea o au cu alte caracteristici ale reliefului, cum ar fi
orientarea şi înclinarea pantelor.
Pentru teritoriul Republicii Moldova, rolul altitudinii reiese cel mai bine
din compararea variaţiei temperaturilor în sens latitudinal cu variaţia lor în sens
altitudinal, deja menţionată. Rezultă astfel un gradient vertical mediu 0,57oC/100
m, foarte apropiat ca valoare de gradientul umed vertical din atmosfera liberă. Şi
ceilalţi parametri ai aerului suportă modificări altitudinale importante; astfel,
numărul anual de zile caracteristice cu temperaturi externe specifice sezonului
rece creşte cu altitudinea, în timp ce numărul anual de zile caracteristice cu
temperaturi extreme specifice sezonului cald scade cu altitudinea.
De exemplu, numărul anual de zile cu îngheţ (t min ≤ 0oC) în zona de
cîmpie este în jur de numai 100 şi creşte la peste 200 în zona înaltă, iar numărul
anual de zile de vară (t max ≥ 25oC) scade altitudinal.
Practic, toţi parametrii climatici îşi modifică valorile în funcţie de
altitudine, de aici rezultînd zonalitatea verticală a climei. Astfel, precipitaţiile
atmosferice sporesc odată cu altitudinea, datorită convecţiei dinamice impuse
maselor de aer.
Odată cu creşterea altitudinii, influenţa atmosferei libere se face simţită în
măsură tot mai mare şi asupra vitezei vîntului, valorile medii anuale crescînd de
la mai puţin de 3 m/s în zonele joase adăpostite, la circa 10 m/s pe cele mai înalte
dealuri. Fenomenele care se asociază acestor parametri meteorologici preiau
distribuţia lor (viscol, întroieniri).
O altă caracteristică a reliefului este reprezentată de forma de relief şi
extinderea ei în suprafaţă. Cele două forme fundamentale de relief, concave şi
convexe, generează efecte climatice cu totul deosebite. Extinderea în suprafaţă
contribuie atît la amplificarea cît şi la creşterea complexităţii acestor efecte.
Formele concave reprezentate de văi, depresiuni, crovuri oferă adăpost faţă
de circulaţia maselor de aer şi diminuează radiaţia solară, favorizînd astfel o
distribuţie verticală stabilă prin acumularea aerului rece pe fundul lor. Apar
fenomene de inversiune termică, cu înregistrarea temperaturilor minime extreme
pentru ţara noastră.
Valorile mari ale amplitudinilor termice, diurne şi anuale, reprezintă o
consecinţă a distribuţiei verticale stabile a aerului în forme concave de relief. În
contrast cu formele concave, cele convexe preiau caracteristicile distribuţiei
parametrilor climatici din atmosfera liberă.
Apele, solurile şi vegetaţia. Spre deosebire de relief, apele, solurile şi
vegetaţia reprezintă în primul rînd produse ale climei şi numai într-un plan secund
21
constituie factori de influenţă asupra acesteia, întroducînd componente
suplimentare de diversificare prin crearea de topoclimate şi microclimate.
Cele două noţiuni, topoclima şi microclima, se referă la condiţii locale de
climă, modificate de particularităţile structurale ale suprafeţei active. Astfel, sunt
cunoscute topoclimatele: de vale, de versant, de luncă, lacustru, de pădure, de
oraş etc. Spre deosebire de topoclimat, microclimatul apare în condiţiile
existenţei unei suprafeţe active relativ omogene, avem astfel microclimatul
diferitelor tipuri de soluri, mlaştini, culturi agricole, spaţii închise etc.
Reţeaua hidrografică a ţării este foarte veche, ramificată şi bine dezvoltată.
Lungimea sumară a tuturor râurilor de pe teritoriul republicii depăşeşte 16000
km, însă o bună parte a acestora au un debit redus ori parţial seacă pe parcursul
perioadelor secetoase.
Specific pentru reţeaua hidrografică a ţării este faptul că ea e constituită din
râuri nu prea bogate în apă dar cu văi foarte vechi, deseori adânci şi foarte adânci,
cu pante terasate, adică ocupate de diverse forme acumulative ori abrazive de
relief sub formă de terase de vârstă cuaternară ori pliocenă.
Majoritatea acestor văi şi terase sunt foarte bine dezvoltate, fiind distribuite
omogen şi încorporate simetric în relieful actual, ele determină în mare măsură
topografia regiuni şi specificul erozional-acumulativ, relativ puternic
dezmembrat al orografiei ţării.
Convenţional se consideră că Moldova este o ţară mică amplasată între trei
râuri mari:
a) rîul Nistru are lungimea de 1352 km şi suprafaţa bazinului hidrografic
de circa 72100 km2;
b) râul Prut cu lungimea de 967 km şi suprafaţa bazinului hidrografic de
27500 km2 . Ambele râuri izvorăsc din munţii Carpaţi şi pe lungi sectoare albile
lor serveşte drept hotar de delimitare a republicii cu ţările limitrofe - România şi
Ucraina.
c) fluviul Dunărea, limitează doar extremitatea de sud a republicii pe un
sector foarte restrâns ce constituie circa 1000 m. Acesta este amplasat în preajma
satului Giurgiuleşti, adică mai aval de gura Prutului.
Suplimentar râurilor menţionate, teritoriul republicii este irigat de circa
3260 de râuri, râuleţe şi pâraie permanente. Deşi numărul râurilor şi rîuleţelor
este impunător, doar circa 250 dintre ele posedă lungimea de peste 10 km şi
numai 7 depăşesc lungimea de 100 km. Toate râurile Moldovei se varsă în bazinul
Mării Negre.
Fiind râuri de câmpie, se caracterizează prin curs relativ liniştit, albii
evident cu meandre, amplasate în văi vechi, bine dezvoltate, cu numeroase terase
cuaternare şi lunci late acumulative, cu diverse stariţe şi lacuri puţin adânci,
concentrate preponderent în cursul lor inferior.
Pe teritoriul Moldovei sunt amplasate 57 de lacuri naturale şi circa 3400 de
rezervoare artificiale de apă, inclusiv 90 cu un volum de peste 1 milion m3 fiecare.
Predomină lacuri mici cu suprafata de circa 0,2 km2 . Aceste unităţi acvatice, cu
22
suprafaţa totală de peste 333 km2 şi un volum acumulat de apă de circa 2 km3, au
fost construite, în majoritatea cazurilor, pe râurile mici pentru acumularea apei
de scurgere şi utilizarea ei pentru irigarea terenurilor agricole.
Lacurile de acumulare servesc drept unităţi de prevenire şi combatere a
revărsărilor şi inundaţiilor în timpul viiturilor de primăvară şi vară. O bună parte
sunt folosite pentru agrement, piscicultură şi alte scopuri. La cele mai mari
rezervoare de acumulare se atribue: Costeşti - Stânca (735 mln.m3) pe râul Prut
şi Dubăsari (277,4 mln.m3) pe râul Nistru.
Lacurile naturale sunt mici şi puţin adânci, fiind amplasate preponderent în
luncile Prutului şi Nistrului. Printre cele mai mari lacuri de luncă sunt Beleu –
6,26 km2, Dracele – 2,65 km2, Rotunda – 2,08 km2, Fontan – 1,16 km2 (în lunca
Prutului), lacul Bâc – 3,72 km2 (în lunca Bâcului), lacul Roşu – 1,6 km2 şi stariţa
Nistrul Vechi (1,86 km2).
Condiţiile climatice, şi, în deosebi distribuirea foarte neuniformă în timp a
precipitaţiilor atmosferice determină în mare parte debitul şi regimul de scurgere
al râurilor Moldovei. Deoarece circa 75-85% din precipitaţiile atmosferice cad
sub formă lichidă în perioada caldă a anului, şi doar 10-15% sub formă solidă -
iarna, majoritatea râurilor Moldovei au alimentarea mixtă demonstrând oscilaţii
semnificative ale debitului pe tot parcursul anului.
Viituri mari pot avea loc practic în orice anotimp, dar se deosebesc prin
amplitudine şi stabilitate cele de primăvară, datorate topirii precipitaţiilor solide,
acumulate sub formă de zăpadă în timpul iernii. Deoarece volumul precipitaţiilor
căzute variază foarte mult la nivel sezonier, anual şi multianual, acestea cauzează
şi modificări semnificative ale debitelor râurilor din regiune.
Republica Moldova este amplasată în sectorul sudic, semiarid al zonei
temperate, fapt care explică impactul sporit nu atât al modificărilor termice, cât a
celor de umiditate. În ultimii ani au devenit foarte frecvente cazurile de
manifestare a diverselor anomalii de umiditate, cum sunt ploile torenţiale
abundente, deseori însoţite de furtuni şi căderi de grindină, inundaţii şi alte
fenomene cu efect distructiv sporit, care afectează evident agricultura şi
economia naţională în general.
S-au efectuat numeroase cercetări pentru evidenţierea factorilor ce
determină modificările majore ale debitelor râurilor regiunii noastre la nivel
anual, sezonier şi lunar. Pentru principalele râuri ale regiunii s-au analizat
modificările debitelor medii lunare, sezoniere, anuale şi multianuale în corelaţie
cu datele astronomice şi cele climatice regionale.
Deoarece, sursa energetică majoră pentru toate procesele naturale de pe
Terra este activitatea solară, unii savanţi consideră că modificările hidrice sunt o
consecinţă a fluctuaţiilor activităţii solare. Astfel majoritatea anilor cu debit
major se plasează pe anumite sectoare ale pantei ascendente şi celei descendente
ale ciclurilor de 11 ani specifici activităţii solare.
Solurile. Corespunzător condiţiilor geologice, de relief, de climă şi de
vegetaţie, principalii factori pedogenetici de pe teritoriul Republicii Moldova
23
determină un spectru larg de soluri, care se distribuie atît zonal cît şi azonal, sub
forma uni mozaic de soluri. Astfel, pe teritoriul ţării se evidenţiază 5 clase de sol,
care se divizează în 13 tipuri şi 36 de subtipuri.
Predomină cernoziomurile - principalul tip de sol, care acoperă peste 70%
din învelişul pedologic total şi face parte din categoria celor mai fertile soluri;
cernoziomurile sunt larg răspîndite pe tor teritoriul şi reprezintă principalul tip de
soluri în majoritatea unităţilor naturale, cu excepţia sectoarelor înalte de podiş.
Alte clase de soluri au o răspîndire mai redusă: solurile cenuşii, brune
(specifice celor mai înalte sectoare) etc., se întîlnesc insular.
Interesante din punct de vedere climatic sunt solurile intrazonale: litomorfe,
în formarea cărora rolul principal îl are roca; hidromorfe, soluri cu surplus de
umiditate, halomorfe cu conţinut mare de săruri.
Influenţa solurilor asupra climei se exercită în stratul inferior de aer,
generînd tipuri de microclimă, în funcţie de proprietăţile fizice ale solului. Astfel,
solul, în condiţiile în care nu este acoperit cu vegetaţie, îndeplineşte rolul de
suprafaţă activă subiacentă, prin intermediul căreia radiaţia solară incidentă este
transformată în căldură.
Conţinutul mare în apă al solului contribuie la creşterea conductibilităţii
termice şi la diminuarea amplitudinilor temperaturii aerului. Dimpotrivă,
conţinutul redus în apă duce la creşterea amplitudinilor termice, cu cît ne
apropiem de suprafaţa solului.
Vegetaţia. În condiţiile ţării noastre, învelişul vegetal nu numai că suferă
înfluenţa condiţiilor climatice, dar în acelaşi timp contribuie în măsură mai mare
decît solurile la crearea micro-şi topoclimatelor. Pe teritoriul Republicii Moldova
se disting trei zone de vegetaţie: de pădure, de silvostepă şi de stepă, însă flora
spontană a fost foarte mult modificată de către om şi ocupă în prezent suprafeţe
restrînse. Ca rezultat al activităţii economice au fost luate în cultură pajiştile
naturale, a fost defrişată cea mai mare parte a pădurilor, s-au desecat numeroase
lacuri şi mlaştini.
Vegetaţia spontană (pădurile, păşunile, fîneţele, vegetaţia lacustră) deţine
în prezent o suprafaţă de 733,2 mii ha sau 21,7% din teritoriul Republicii
Moldova. În cadrul acestui înveliş de floră se evidenţiază 2 tipuri principale de
asociaţii vegetale: pădurile şi pajistile.
Pădurile se întîlnesc sub formă de areale insulare, deţinând suprafeţe mai
importante în Podişul Codrilor, Podişul Moldovei de Nord, Podişul Nistrului,
Colinele Tigheciului, precum şi în luncile Nistrului şi Prutului. Suprafaţa totală a
fondului silvic este de 453,0 mii ha sau 13,5 % din teritoriul republicii, din care
terenurile împădurite deţin 353,5 mii ha sau 10,4%.
Pentru Moldova sunt specifice pădurile de foioase de tip central-european
şi pădurile xerofite din sudul republicii ( pe sectoare mai înalte ale Colinelor
Tigheciului). Pădurile de luncă (zăvoaiele) sunt răspîndite sub formă de fîşii de-
a lungul văilor Nistrului, Prutului şi mai puţin la alte rîuri. Suprafaţa totală a
zăvoaielor este de circa 15 mii ha.
24
 Pădurile, în afară de faptul că limitează în prezent extinderea terenurilor
agricole, au asupra lor şi un efect climatic benefic. Acestea apără terenurile
agricole împotriva vînturilor, împiedică spulberarea zăpezii şi asigură plantele cu
umiditate în perioadele cu deficit de apă.
Din cauza defrişărilor masive din ultimele două secole, s-au intensificat
procesele de eroziune ale solurilor, s-a accentuat deficitul de umiditate din sol şi
aer, ceea ce a dus la scăderea productivităţii terenurilor agricole şi chiar la
scoaterea unor suprafeţe mari din circuitul agricol.
În prezent, în Republica Moldova, este interzisă reducerea suprafeţelor
fondului forestier. Dintre formaţiunile vegetale, un rol important pentru
agricultură îl au perdelele forestiere de protecţie, deţinînd o suprafaţă de 30,9 mii
ha.
Pajiştile (păsunele şi fîneţele) ocupă o suprafaţă de 360,1 mii ha sau 10,6
% din teritoriul Republicii Moldova. Aceste asociaţii vegetale au un caracter
primar în stepa Bălţilor şi stepa Bugeacului şi ocupă cu precădere cîmpiile joase,
cu altitudinea sub 200 m.
În luncile rîurilor s-au format pajişti de luncă, care au o altă componenţă şi
sunt mai productive decît cele de stepă. Condiţiile specifice ale luncilor -
unindaţii periodice umiditate excesivă în anumite perioade ale anului, soluri
aluviale etc. - au determinat dominarea acestor formaţiuni ierboase de către
plantele hidrofile.
Păşunile şi fîneţele prezintă interes agricol direct, servind drept hrană
pentru animale. În plus, ele servesc şi în calitate de element ecologic stabilizator
al mediului.
Activitatea umană. De cele mai multe ori în Republica Moldova ca şi în
alte multe ţări ale lumii, intervenţiile asupra mediului s-au făcut fără a lua în
consideraţie toate consecinţele ce aveau să decurgă din aceste măsuri. Aşa se
explică faptul că, în cele mai multe cazuri , efectele benefice ale unor activităţi
au fost depăşite de cele nedorite.
Printre aceste activităţi pot fi numite următoarele: defrişarea pădurilor,
asanarea terenurilor mlăştinoase şi desecarea bălţilor, urbanizarea, arderea unor
cantităţi tot mai mari de combustibil fosili multe altele.
O mare influenţă asupra modificării climei o are activitatea umană, care
contribuie la sporirea conţinutului de impurităţi în atmosferă.
Poluarea atmosferei este o problemă deosebit de importantă care trebuie
privită şi abordată cu foarte multă grijă şi seriozitate, pentru a nu fi pusă sub
semnul întrebării posibilitatea oamenilor de a-şi desfăşura viaţa în condiţii
normale.
Poluare este procesul de impurificare a aerului cu substanţe gazoase,
lichide şi solide, care pot fi sau pot deveni dăunătoare oamenilor sau tuturor
celorlalte vieţuitoare, dar şi construcţiilor sau chiar unor procese tehnologice.
Din punct de vedere al consecinţelor de ordin meteorologic, ce se răsfrâng
apoi asupra vieţuitoarelor şi a calităţii produselor tehnice şi proceselor
25
tehnologice, s-a observat că poluarea aerului duce la:
- o reducere a intensităţii radiaţiei globale prin creşterea opacităţii
atmosferei; intensificarea efectului de seră prin sporirea gazelor ce
absorb radiaţia infraroşie;
- creşterea nebulozităţii şi a cantităţilor de precipitaţiilor, datorită
numărului crescut de nuclee de condensare, etc.
Poluarea are multiple consecinţe directe, cum ar fi:
- pentru oameni şi animale - diferite maladii ale aparatului respirator,
circulator, ale ochilor şi gâtului, etc., ce conduc la boli grave de tipul
bronşitelor, astmului, cancerului.
- plantele sunt afectate atât la nivel aerian cât şi prin intermediul poluării
solului fie prin gaze dăunătoare şi pulberi, fie prin „ploile acide”.
- produsele tehnice, respectiv clădiri, monumente, diferite obiecte
utilizate de om în mediu deschis sunt afectate de coroziune.

II. MONITORINGUL VREMII ŞI CLIMEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

1. Structura instituţională şi sarcinile de bază ale

Serviciului Hidrometeorologic de Stat

Vremea, clima şi apa au fost, din cele mai vechi timpuri, un factor major
de influenţă a dezvoltării societăţii umane. Fenomenele naturale extreme din
ultimii ani au demonstrat o dată în plus că şi în era industrială, a progresului
tehnico-ştiinţific, atmosfera şi hidrosfera condiţionează aproape toate aspectele
existenţei şi activităţii omului.
Este recunoscut la nivel internaţional rolul pe care îl are utilizarea raţională
şi la timp a informaţiei hidrometeorologice, astfel fiind create condiţiile pentru
optimizarea activităţii zilnice a tuturor ramurilor economiei naţionale şi,
nemijlocit, pentru prosperarea socială şi economică a ţării.
Responsabilitatea de monitoring a stării şi evoluţiei condiţiilor
hidrometeorologice şi a calităţii mediului ambiant pe teritoriul Republicii
Moldova îi revine Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS). Activitatea
acestuia este reglementată de prevederile Legii nr. 1536-XIII din 25 februarie
1998 cu privire la activitatea hidrometeorologică.
În acest context, sarcinile de bază ale SHS sunt:
- monitorizarea stării şi evoluţiei condiţiilor hidrometeorologice şi a
calităţii mediului ambiant în scopul protecţiei populaţiei şi ramurilor economiei
naţionale contra fenomenelor hidrometeorologice periculoase şi a nivelului înalt
de poluare a mediului ambiant;
- elaborarea prognozelor meteorologice, agrometeorologice, climatice,
hidrologice, precum şi despre nivelul poluării mediului ambiant;

26
 - elaborarea avertizărilor privind declanşarea fenomenelor
hidrometeorologice periculoase şi despre nivelul înalt al poluării mediului
ambiant;
- asigurarea populaţiei, organelor administraţiei publice centrale şi locale,
agenţilor economici şi apărării naţionale cu informaţie hidrometeorologică şi
despre calitatea mediului ambiant;
- constituirea şi gestionarea Fondului Naţional de Date
Hidrometeorologice, necesar pentru fundamentarea hidrometeorologică a
proiectării, executării şi exploatării diverselor obiective social-economice şi
pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare pe termen lung a economiei naţionale;
- participarea la schimbul de informaţii în cadrul sistemului mondial de
observaţii hidrometeorologice şi îndeplinirea obligaţiunilor care rezultă din
convenţiile şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Serviciul îşi desfăşoară activitatea prin intermediul subdiviziunilor sale
care au următoarele sarcini de bază:
Direcţia Meteorologie organizează, dezvoltă şi dirijează cu Reţeaua
naţională de observaţii meteorologice, care include 18 staţii meteorologice, 13
posturi meteorologice şi 20 posturi agrometeorologice; elaborează prognoze
meteorologice (meteorologice, climatice, agrometeorologice) şi avertizări
privind fenomenele meteorologice periculoase, care se transmit operativ
populaţiei, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, agenţilor
economici.
Direcţia Hidrologie asigură dirijarea reţelei de observaţii care include o
staţie şi 47 de posturi hidrologice, situate pe rîurile Nistru şi Prut, afluenţii lor şi
pe rîurile din partea de sud a republicii; elaborează prognoze hidrologice de
interes public şi avertizări privind fenomenele hidrologice periculoase, care se
transmit operativ populaţiei, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale,
agenţilor economici;
ţine în comun cu ministerele şi departamentele interesate evidenţa de stat a
resurselor acvatice; elaborează şi editează Cadastrul de Stat al Apelor al
Republicii Moldova.
Direcţia Monitoring al Calităţii Mediului efectuează monitoringul
ecologic sistematic asupra calităţii componentelor mediului (ape de suprafaţă,
aer, sol) conform parametrilor chimici, fizici, hidrochimici şi radioactivi;
elaborează prognoze şi avertizări privind gradul de poluare al mediului ambiant
şi le transmite operativ populaţiei, autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale şi agenţilor economici.
Actualmente, Serviciul Hidrometeorologic de Stat dispune de o reţea
optimă de staţii şi posturi hidrometeorologice pentru efectuarea observaţiilor
sistematice asupra fenomenelor meteorologice, hidrologice şi controlul asupra
nivelului de poluare a mediului ambiant.
La moment sunt create şi se utilizează tehnologii moderne de prelucrare a
informaţiei respective. Specialiştii serviciului, de rînd cu lucrul operativ,
27
efectuează ample cercetări ştiinţifice în domeniu, în scopul ridicării calităţii
prognozelor, majorării volumului producţiei de prognozare şi a informaţiei de
regim.
În ultimii ani SHS a făcut un salt important în dezvoltarea sistemului de
monitorizare a vremii, regimului hidrologic şi a calităţii mediului ambiant în ţară.
În condiţiile crizei economice mondiale s-a reuşit menţinerea funcţionării
eficiente a acestui sistem şi s-au realizat paşi importanţi pentru fortificarea
capacităţilor instituţionale ale Serviciului. Dintre realizările de performanţă din
ultimii ani pot fi menţionate:
- iniţierea elaborării prognozelor meteo pentru 7 zile;
- ajustarea la normele europene a sistemului de avertizare a hazardurilor
meteorologice, hidrologice şi a cazurilor de poluare înaltă şi excepţională a
componentelor de mediu, prin intermediul celor patru coduri;
- acreditarea centrelor Direcţiei monitoring al calităţii mediului, conform
standardelor internaţionale, de către Centrul de Acreditare în Domeniul
Conformităţii Produselor;
- efectuarea, în premieră, a lucrărilor privind analiza uleiului dielectric în
scopul determinării bifenililor policloruraţi;
Perspectivele de dezvoltare, demarate şi deja parţial realizate în ultimii ani,
includ acţiuni de modernizare şi consolidare continuă a tuturor domeniilor de
activitate ale Serviciului, inclusiv:
- modernizarea şi automatizarea în continuare a reţelei meteorologice,
agrometeorologice şi hidrologice cu suportul financiar şi tehnic al Băncii
Mondiale, al Guvernului Cehiei, altor organisme internaţionale şi regionale,
inclusiv exploatarea eficientă a radarului meteorologic modern deja procurat şi
instalat;
- implementarea soft-urilor noi şi optimizarea în continuare a bazei de date
multianuale pentru cele trei domenii de activitate ale Serviciului;
Astfel, se urmăreşte asigurarea în domeniul hidrometeorologiei şi
monitoringului calităţii mediului a standardelor internaţionale de calitate şi a unui
cadru informaţional operativ şi eficient pentru factorii de decizie, ramurile
economiei naţionale şi populaţie.
Serviciul participă la schimbul internaţional de informaţii în cadrul
Sistemului mondial de observaţii hidrometeorologice, reprezintă şi apără
interesele ţării în domeniile hidrometeorologiei şi a monitoringului calităţii
mediului în relaţiile cu organizaţiile internaţionale şi cu serviciile
hidrometeorologice din alte ţări.

2. Sistemul de monitoring meteorologic naţional

Sistemul meteorologic naţional reproduce, la scara ţării, sistemul

meteorologic mondial. El are un caracter complex şi asigură înregistrarea,
transmiterea şi prelucrarea informaţiilor meteorologice, potrivit necesităţilor
28
interne, directivelor şi acordurilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM),
acordurilor bilaterale şi altor tratate şi convenţii la care Republica Moldova face
parte.
Responsabilă de domeniul meteorologiei, agrometeorologiei şi
climatologiei în cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat este Direcţia
Meteorologie, obiectivele instituţionale ale căreia sunt:
- elaborarea prognozelor meteorologice, agrometeorologice şi climatice
de interes public, care se transmit operativ organelor administraţiei publice
centrale şi locale, mijloacelor de informare mass-media;
- elaborarea avertizărilor privind schimbările semnificative de vreme şi
producerea de fenomene meteorologice periculoase, care de asemenea se
transmit operativ organelor administraţiei publice centrale şi locale, mijloacelor
de informare mass-media;
- asigurarea, în bază de contract, a agenţilor economici cu informaţie
specializată privind fenomenele meteorologice nefavorabile în conformitate cu
planul-schemă coordonat de către Ministerul Mediului;
- elaborarea prognozelor specializate la solicitare şi distribuirea lor
agenţilor economici în bază de contract;
- pregătirea informaţiei specializate la cererea persoanelor juridice sau
fizice, care confirmă fenomenele periculoase, amploarea şi intensitatea lor sau
descrie condiţiile meteorologice solicitate;
- analiza sistematică şi generalizarea condiţiilor meteorologice şi
agrometeorologice create, perfectarea şi publicarea materialelor informative şi
operative, precum şi asigurarea organelor administraţiei publice centrale şi
locale, agenţilor economici şi populaţiei cu informaţie metodică şi de regim.
În componenţa Direcţiei sunt incluse următoarele subdiviziuni:
- Reţeaua naţională de observaţii meteorologice;
- Centrul Monitoring Meteo-Climatic;
- Centrul Naţional de Prognoze Meteorologice;
- Centrul Monitoring Agrometeorologic;
- Centrul Gestionarea Informaţiei;
Monitoringul meteorologic operativ este realizat de către Centrul
Monitoring Meteo-Climatic (CMMC). Specialiştii Centrului elaborează lucrări
metodice în scopul coordonării activităţii Reţelei naţionale de observaţii,
efectuează controlul critic al materialelor observaţiilor meteorologice,
prelucrează informaţia de regim obţinută de la staţii şi posturi, alcătuiesc rapoarte
meteorologice lunare şi anuale, efectuează descrieri specializate şi lucrări
ştiinţifice pentru studierea regimului meteorologic şi climatic al teritoriului.
De asemenea, ei asigură organele administraţiei publice centrale şi locale,
agenţii economici şi persoanele fizice cu informaţie meteorologică şi
climatologică.
În prezent, Reţeaua naţională de observaţii include 18 staţii meteorologice
şi 80 de posturi de observaţie (13 posturi meteorologice, 20 posturi
29
agrometeorologice şi 47 posturi hidrologice). Reţeaua activează în conformitate
cu normele şi cerinţele Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), astfel fiind
creată baza de informaţie ce este utilizată în cercetările meteorologice şi
climatologice naţionale, regionale şi mondiale.
Aceste date sunt utilizate pentru elaborarea prognozelor meteorologice,
agrometeorologice, hidrologice, prognozele poluării mediului înconjurător, a
avertizărilor cu privire la fenomenele meteorologice periculoase şi nivelul înalt
de poluare a mediului.
La staţiile meteorologice observaţiile se efectuează la orele 21, 00, 03, 06,
09, 12, 15 şi 18 (TMG) prin înregistrarea regimului următoarelor elemente
meteorologice:
- presiunea atmosferică (la nivelul staţiei şi al mării);
- temperatura aerului (ordinară, maximală, minimală);
- umiditatea aerului (presiunea parţială, umiditatea relativă, deficitul
punctului de rouă);
- vîntul (direcţia şi viteza);
- vizibilitatea meteorologică;
- precipitaţiile;
- nebulozitatea (tipul şi înălţimea norilor);
- temperatura suprafeţei solului (ordinară, maximală, minimală);
- temperatura solului la adîncime pe sectorul fără covor vegetal (la 5, 10,
15 şi 20 cm adîncime);
- temperatura solului la adîncime pe sectorul cu covor vegetal (la 20, 40,
80, 120, 160, 240 şi 320 cm adîncime);
- stratul de zăpadă (înălţimea, densitatea, rezervele de apă);
- fenomenele atmosferice.
La un şir de staţii are loc înregistrarea temperaturii şi umidităţii aerului cu
ajutorul aparatelor înregistratoare (3 staţii), intensitatea precipitaţiilor (15 staţii),
durata de strălucire a Soarelui (8 staţii), tendinţa barometrică (18 staţii). De
asemenea, la staţiile Chişinău şi ”Codrii” se efectuează observaţii actinometrice
(radiaţia solară directă, difuză, sumară, balanţa radiaţională şi albedo-ul
suprafeţei).
În perioada 2004-2008 au fost instalate şi date în exploatare 14 staţii
automate SAIM „Pogoda”, care au în componenţa lor senzori performanţi ai
companiei „Vaisala” (Finlanda), iar soft-ul care permite creşterea semnificativă
a operativităţii şi calităţii observaţiilor meteorologice, prelucrării informaţiei
operative şi de regim este dezvoltat de IRAM (Rusia).
Prin aceasta, s-a realizat un pas important în modernizarea şi perfecţionarea
monitoringului meteorologic în ţară, contribuind la îmbunătăţirea calităţii
prognozelor şi avertizărilor privind fenomenele meteorologice periculoase.
Observaţiile meteorologice la posturi se efectuează la orele 06 şi 18 (TMG)
cu privire la temperatura aerului (maximală şi minimală), stratul de zăpadă
(înălţimea, densitatea, rezervele de apă) şi fenomenele meteorologice.
30
 Adiţional la observaţiile de regim, staţiile şi posturile reţelei naţionale
efectuează observaţii în regim non-stop asupra fenomenelor meteorologice
periculoase.
La fiecare termen de observaţie, informaţia meteorologică de bază,
codificată în telegrame SYNOP, este colectată de Centrul comunicaţii şi
tehnologii informaţionale şi subdiviziunile Direcţiei Meteorologie. Aceste date
sunt transmise către Centrul Meteorologic Regional (Moscova, Rusia) pentru a fi
distribuite în cadrul schimbului global între ţările membre OMM.
Informaţia meteorologică lunară, obţinută la 4 staţii (Corneşti, Chişinău,
Tiraspol şi Comrat) şi codificată în telegrame ”Climat”, se transmite Centrelor
meteorologice regionale (Moscova, Rusia; Offenbah, Germania) şi este utilizată
pentru schimbul regional şi global.
Datele privind declanşarea fenomenelor meteorologice periculoase sunt
codificate în codul WAREP şi sunt transmite în mod operativ de la toate staţiile
către Centrul naţional de prognoze meteorologice.
În aprilie-iunie 2010, la 14 staţii meteorologice s-au pus în aplicare
tehnologii de reţea care permit transmiterea operativă a informaţiei de regim şi
cu privire la evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase.
Varianta imprimată a informaţiei lunare ”Climat” este transmisă Centrului
Mondial de Date Climatice (Asheville, Carolina de Nord, SUA). Aceste date sunt
ulterior utilizate de OMM pentru pregătirea rapoartelor climatologice lunare şi
modelarea climatică în cercetările ştiinţifice din domeniu.
În reţeaua globală de observaţii este inclusă Staţia meteorologică Chişinău,
datele acesteia utilizîndu-se pentru schimbul global de informaţie. La nivel
regional sunt implicate datele de la toate staţiile din reţeaua naţională. În reţeaua
interguvernamentală a ţărilor CSI intră 3 staţii (Bălţi, Chişinău şi Comrat).
Informaţia meteorologică colectată timp de o lună la staţia Chişinău se
transmite la Obninsk, Rusia pentru pregătirea Lunarului ţărilor CSI, partea I. De
asemenea, aceeaşi Instituţie primeşte informaţia despre particularităţile
condiţiilor hidrometeorologice pe teritoriul Republicii Moldova în perioada rece
şi caldă a anului pentru pregătirea raportului ”Sinteza condiţiilor
hidrometeorologice şi a stării de poluare a mediului înconjurător pe teritoriul
ţărilor CSI, partea I”.
Prelucrarea informaţiei meteorologice de regim de la staţii şi posturi are loc
cu ajutorul softului „PERSONA MIS”, care permite crearea tabelelor
meteorologice ale staţiilor ”TMS” şi tabelelor meteorologice ale posturilor
”TMP”, a lunarelor şi anuarelor. Aceste materiale se păstrează în Fondul Naţional
de Date Hidrometeorologice şi se folosesc pentru deservirea consumatorilor cu
informaţie meteorologică şi climatologică, inclusiv pentru realizarea cercetărilor
în domeniul schimbărilor climatice.
În baza informaţiei meteorologice sunt pregătite următoarele materiale:
- tabelul lunar al observaţiilor meteorologice la staţii TMS;
- tabelul lunar al observaţiilor meteorologice la posturi TMP;
31
 - lunarul şi anuarul meteorologic;
- informaţia despre fenomenele hidrometeorologice periculoase pentru
Buletinul anual OMM, regiunea VI (Europa);
- materialele necesare pentru „Sinteza condiţiilor hidrometeorologice şi a
stării de poluare a mediului înconjurător pe teritoriul ţărilor CSI, partea I”;
- caracterizarea trimestrială a regimului de umiditate pentru „Buletinul
ecologic”;
- date meteorologice pentru Raportul anual al Biroului Naţional de
Statistică;
- caracterizarea meteorologică a decadelor, lunilor, sezoanelor şi anului;
- descrierea fenomenelor meteorologice stihinice;
- certificate privind condiţiile meteorologice la solicitarea organelor de
stat, agenţiilor economici şi a persoanelor fizice.
Monitoringul climatic este, de asemenea în responsabilitatea Centrului
Monitoring Meteo-Climatic. Datele meteorologice analizate şi sintetizate pentru
o perioadă multianuală sunt pregătite pentru imprimare sau editate sub formă de
îndrumare, rapoarte, monografii.
În cadrul Centrului se efectuează lucrări pentru formarea bazei de date
meteorologice multianuale, începînd cu anul 1886 pentru Fondul Naţional de
Date Hidrometeorologice. Aceste date sunt utilizate în diferite domenii ale
activităţii umane, inclusiv pentru analize ale regimului climatic pe teritoriul ţării
şi pentru evaluarea evoluţiei acestuia în perioada de observaţii instrumentale.
Pe parcursul anilor 2009-2010 au fost pregătite datele iniţiale şi calculate
valorile medii multianuale (Norma-2000). Acum are loc pregătirea datelor
iniţiale şi calculate valorile medii multianuale (Norma-2010). Specialiştii
Centrului elaborează prognoze climatice lunare şi sezoniere ale regimului termic
şi ale regimului de precipitaţii prin aplicarea metodei analogilor.
Informaţia meteorologică şi climatologică este utilizată în diferite scopuri
de către utilizatorii finali – pentru cercetări, studii, proiecte de dezvoltare,
informare, prezentare către companiile de asigurare, utilizare în cadrul proceselor
de judecată ş.a.
Elaborarea prognozelor meteorologice. Elaborarea şi actualizarea zilnică
a prognozelor de scurtă durată ale vremii, prognozelor de durată medie şi
emiterea în timp util a avertizărilor meteorologice privind declanşarea
fenomenelor hidrometeorologice periculoase se efectuează de către Centrului
Naţional de Prognoze Meteorologice (CNPM).
Specialiştii previn în mod operativ organele administraţiei publice centrale
şi locale, agenţii economici, populaţia şi mijloacele de informare mass-media în
legătură cu orice informaţie utilă pentru prevenirea şi diminuarea consecinţelor
fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile, contribuind astfel la reducerea
pierderilor umane şi pagubelor materiale.
De asemenea, datele prelucrate zilnic în cadrul Centrului sunt pregătite
pentru arhivare şi completare a Fondului Naţional de Date Hidrometeorologice.
32
Aceste informaţii sunt utilizate pentru elaborarea descrierilor lunare ale vremii şi
pentru Raportul anual cu privire la fenomenele hidrometeorologice nefavorabile
şi schimbările bruşte ale vremii.
În cadrul CNPM, este întocmit zilnic Buletinul Meteo, care este transmis
ulterior organelor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi unor agenţi
economici, şi include:
- diagnoza meteorologică a ultimelor 24 de ore (caracterizarea complexă
a vremii observate în ultimele 24 de ore în Moldova);
- prognoza meteorologică detaliată pentru următoarele 24 de ore,
- prognoza meteorologică pentru următoarele 2-7 zile.
Deservirea principalelor ramuri ale economiei naţionale, cum sunt
agricultura, transportul auto şi feroviar, construcţiile, electroenergetica, se
efectuează prin furnizarea prognozelor specializate şi a avertizărilor
meteorologice privind evoluţia vremii. Întregul proces de deservire a populaţiei
şi a organizaţiilor interesate este realizat în baza “Planului-schemă anual de
deservire meteorologică”, aprobat de Ministerul Mediului. Cea mai mare parte
din serviciile Centrului sunt oferite gratuit pentru folosul societăţii, în
conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 330 din 3 aprilie 2006. În acelaşi timp,
unele tipuri de servicii prevăd o anumită plată pentru cheltuielile ce ţin de
elaborarea şi punerea lor la dispoziţie.
În afară de obligaţiile de informare meteorologică a organelor de stat
centrale şi locale, televiziunii şi radioului naţional, CNPM realizează o politică
de atragere de beneficiari ai informaţiei meteorologice, de adaptare la cerinţele
tot mai diverse şi exigente ale acestora.
Calitatea informaţiei meteorologice emise de CNPM este analizată în mod
sistematic în conformitate cu Îndrumarul privind serviciul de prognozare
meteorologică, astfel fiind determinat şi gradul de veridicitate al acesteia.
În afară de buletinele meteo zilnice şi de avertizările privind fenomenele
meteorologice periculoase şi schimbările bruşte ale vremii, organelor de stat li se
transmite în fiecare zi de luni informaţia săptămânală, care include descrierea
meteorologică a săptămânii trecute şi prognoza pentru săptămâna curentă.
Specialiştii Centrului mai elaborează Raportul anual cu privire la
fenomenele hidrometeorologice nefavorabile şi schimbările bruşte ale vremii,
care au avut loc pe parcursul anului. De asemenea, se elaborează descrieri meteo-
sinoptice ale lunilor şi ale sezoanelor cald şi rece ale anului.
În scopul modernizării, ajustării la normele internaţionale de calitate şi
ridicării gradului de conştientizare a condiţiilor meteorologice pe teritoriul ţării,
în iulie 2010 a fost extins intervalul de prognozare de la 5 la 7 zile, iar începând
cu 16 august 2010 au fost instituite codurile de avertizare cu 4 culori – verde,
galben, portocaliu şi roşu. Culorile utilizate califică nivelul de pericol şi impactul
posibil al fenomenelor periculoase prognozate.
Codul verde indică faptul că nu sunt prognozate fenomene meteorologice
periculoase.
33
 Codul galben atenţionează cu privire la condiţii ale vremii potenţial
periculoase, deşi fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru
teritoriul ţării, acestea pot deveni temporar periculoase pentru anumite activităţi
socio-economice.
Codul portocaliu este indicator al condiţiilor meteorologice care prezintă
pericol real, fiind prognozate fenomene periculoase de intensitate mare, care pot
influenţa negativ activităţile socio-economice şi pot cauza daune materiale
substanţiale şi victime omeneşti.
Codul roşu avertizează cu privire la condiţii ale vremii foarte periculoase,
fenomene meteorologice prognozate fiind de intensitate extremă, sunt posibile
daune materiale majore şi victime omeneşti.
Monitoringul agrometeorologic. Monitoringul agrometeorologic operativ
şi asigurarea organizaţiilor guvernamentale, a instituţiilor de cercetare şi a
agenţilor economici cu informaţie agrometeorologică pentru teritoriul ţării este
efectuat de Centrul Monitoring Agrometeorologic (CMA) al Direcţiei
Meteorologie.
Observaţiile asupra condiţiilor agrometeorologice, stării solului şi
rezervelor de umiditate în el, a ritmului de dezvoltare şi productivităţii culturilor
agricole se efectuează la 17 staţii agrometeorologice şi 20 de posturi
agrometeorologice.
Pe baza informaţiei operative recepţionate şi colectate, în CMA se
efectuează estimarea condiţiilor meteorologice şi efectul lor asupra stării şi
productivităţii culturilor agricole, modelarea procesului de producere şi
elaborarea prognozelor creşterii, dezvoltării şi randamentului culturilor agricole,
precum şi realizarea recomandărilor agrometeorologice pentru luarea deciziilor
operative şi optimale de către producătorii agricoli.
Pentru estimarea stării culturilor agricole înainte de sezonul rece, se
execută inspecţiile de toamnă ale culturilor de iarnă şi plantelor multianuale,
observaţii referitor la curăţarea culturilor pomicole şi viţei de vie.
În perioada rece a anului, pentru estimarea condiţiilor de iernare a culturilor
agricole se efectuează observaţii asupra adîncimii de îngheţ şi de dezgheţ al
solului, înălţimii şi densităţii stratului de zăpadă pe terenurile cu culturi agricole
şi temperaturii solului la adîncimea nodului de înfrăţire (3 cm) a culturilor
agricole. De două ori în timpul iernii (în ianuarie şi februarie) se determină
viabilitatea culturilor de iarnă, ramurilor culturilor pomicole şi viţei de vie.
În sezonul primăvară-vară pentru estimarea condiţiilor creşterii, dezvoltării
şi formării recoltei culturilor agricole se efectuează următoarele observaţii:
- temperatura solului pe cîmpurile agricole primăvara la adîncimea de 5
şi 10 cm;
- umiditatea solului în straturile cu grosimea de 20 cm, 50 cm şi 100 cm;
- fazele fenologice de dezvoltare a culturilor agricole;
- desimea semănăturilor;
- înălţimea culturilor;
34
 - creşterea grosimii rădăcinii principale la sfecla de zahăr;
- creşterea masei vegetale la culturile furagere;
- structura recoltei culturilor agricole.
De asemenea, în cazul impactului provocat de de fenomene
hidrometeorologice nefavorabile, este evaluat gradul de afectare a culturilor
agricole.
Datele observaţiilor agrometeorologice realizate de staţiile şi posturile
agrometeorologice sunt colectate de CMA pentru prelucrare, analiză, sintetizare
şi difuzare consumatorilor sub formă de certificate, prognoze, precum şi sub
formă de informaţie plasată pe pagina web a Serviciului.
Totodată, materialele observaţiilor agrometeorologice se publică
sistematic, din 1957, sub formă de anuare agrometeorologice. În anul curent
pregătit anuarul respectiv pentru anul precedent.
Elaborarea prognozelor agrometeorologice. Principalele forme de servicii
agrometeorologice pentru consumatori sunt informaţiile şi prognozele
agrometeorologice, care estimează, în baza datelor observaţiilor
agrometeorologice şi a calculelor, condiţiile agrometeorologice pentru formarea
recoltei culturilor agricole. De asemenea sunt estimate condiţiile de iernare,
semănare şi recoltare.
CMA elaborează următoarele tipuri de producţie:
- caracterizarea săptămînală, decadală, lunară, sezonieră şi anuală a
condiţiilor agrometeorologice stabilite;
- buletin agrometeorologic pe decadă;
- informaţii despre influenţa condiţiilor vremii asupra stării culturilor
agricole şi lucrărilor de cîmp pentru orice perioadă de vegetaţie;
- informaţii despre condiţiile agrometeorologice în perioada toamnă-
iarnă;
- date decadale despre regimul de precipitaţii şi rezervele de umiditate
productivă în sol;
- descrierea fenomenelor periculoase pentru producţia agricolă (secetă şi
suhovei, îngheţuri în perioada de vegetaţie, grindină, averse, vînt
puternic, îngheţul semănăturilor ş.a.);
- informaţii despre condiţiile de iernare a culturilor de toamnă, celor
pomicole şi a viţei de vie;
- calculul lunar şi sezonier al asigurării termice şi asigurării cu umiditate
a terenurilor;
- prognoze privind recolta aşteptată a principalelor culturi agricole, cu
anticipare de la 1-3 luni;
- prognoze privind rezervele de umiditate productivă în stratul de sol,
elaborate primăvara, la începutul lucrărilor de cîmp;
- prognoza înfloririi culturilor pomicole şi a viţei de vie.
În rapoartele agrometeorologice săptămînale, decadale, lunare, de sezon,
anuale se estimează succint condiţiile formării recoltei culturilor agricole. În anul
35
2010 au fost editate 12 rapoarte lunare, 4 rapoarte sezoniere, 52 de certificate
lunare şi 36 de buletine agrometeorologice.
În baza datelor observaţiilor agrometeorologice de la începutul primăverii
se emite prognoza rezervei umidităţii în sol, care permite producătorilor agricoli
de a determina termenii optimali pentru semănarea culturilor agricole.
Pentru elaborarea prognozelor productivităţii culturilor agricole de bază
(grîu de toamnă, porumb, floarea-soarelui, sfecla de zahăr) cu anticipare de 1-3
luni, este aplicat modelul fizico-statistic ”Vremea – Recolta”. Datele despre
productivitatea aşteptată a culturilor permite estimarea cu anticipare a situaţiei pe
piaţa alimentară din ţară.
În perioada rece a anului, consumatorii de bază primesc informaţii despre
condiţiile de iernare şi posibilele daune cauzate de condiţiile meteorologice
culturilor de toamnă, pomicole şi viţei de vie (conform datelor creşterii artificiale,
efectuate de staţiile de observare). Informaţia despre rezultatele creşterii
artificiale este importantă pentru estimarea şi luarea deciziilor pentru
minimalizarea consecinţelor negative ale procesului de iernare de către organele
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de către producătorii agricoli.
În CMA este efectuat calculul indicatorilor de monitorizare a secetei pe
teritoriul ţării conform sistemului operativ de monitoring al secetei ”Estimarea
condiţiilor şi indicatorilor secetei conform observaţiilor hidrometeorologice
terestre”.
Totodată, informaţia agrometeorologică este disponibilă consumatorilor pe
pagina web a Serviciului.
Monitoringul climatic ştiinţific. Monitoringul climatic ştiinţific include în
sine cîteva blocuri mari:
- baza informaţională a datelor regionale pe purtătorii tehnici şi
programele corespunzătoare pentru prelucrarea lor primară;
- evaluarea stării actuale a sistemului climatic regional;
- blocul evaluării stării sistemului climatic pe viitor;
- blocul evaluării reacţiilor posibile a activităţii antropice asupra
schimbărilor posibile şi măsurile privind scăderea consecinţelor
negative ale schimbărilor de climă.
Baza informaţională de date pentru monitoringul schimbărilor regionale
de climă. Drept bază a monitoringului sistemului climatic regional servesc datele
observaţiilor meteorologice multianuale înregistrate de către Serviciul
Hidrometeo Republican.
Baza informaţională de date prezintă în sine o informaţie complexă privind
regimul meteorologic de pe teritoriul Moldovei creată iniţial în cadrul
programului Microsoft Acces, parte componentă a Microsoft Office Professional.
După cum ne demonstrează experienţa acest sistem este destul de comod pentru
păstrarea şi utilizarea informaţiei climatice în formă tabelară. În afară de aceasta,
pentru prelucrarea statistică a acestei informaţii şi prezentarea ei spaţială se mai
utilizează şi alte programe cum ar fi Statgraphics Plus, SURFER, MapInfo.
36
 În prezent, este acumulat un volum enorm de date ce formează arhiva
observaţiilor meteorologice pentru parametrii principali ai climei, începînd cu
anul 1845 pentru 18 staţii meteorologice din Moldova. Obiectul de bază al
monitoringului, în primul rînd, servesc datele temperaturilor medii lunare. În
baza lor este alcătuită arhiva datelor sezoniere şi anuale cu evidenţierea perioadei
active de vegetaţie, ultimele fiind condiţionate de specificul economiei naţionale.
În scopul monitoringului, de asemenea, este alcătuită arhiva normelor şi a
anomaliilor principalilor parametri climatici pentru diferite perioade ale anului
(lună, anotimp, perioadă de vegetaţie, anual) şi diferite etape în evoluţia climei
regionale (1845 – 1880, 1886 – 1940, 1946 – 2014).
Arhiva întocmită permite de a primi densitatea reţelei necesare de date
pentru medierea spaţială a lor şi primirea evaluărilor lor de fond. Utilizînd
metodele extrapolării geografice în condiţiile orografiei complicate a teritoriului
republicii în limitele sistemului informaţional se pot obţine evaluările cîmpurilor
meteorologice în orice punct geografic din nodurile reţelei meteorologice.
Blocul evaluării stării actuale a sistemului climatic regional. Actualmente,
prin intermediul mijloacelor computerizate este efectuată evaluarea de
diagnosticare a stării actuale a sistemului climatic regional. Sunt calculaţi
principalii indici statistici (media multianuală, dispersia, funcţia de repartiţie etc.)
a şirurilor temporale.
Astfel de evaluări pentru parametrii meteorologici de bază au fost
generalizate într-un şir de lucrări ştiinţifice. Starea curentă prezentată prin
valorile sistemului de parametri aleşi se analizează în baza fluctuaţiilor
multianuale ale acestora. De aceea la introducerea parametrizării obiectului
monitoringului se utilizează şirul temporal existent de date cu indicii lui statistici,
ceea ce permite la efectuarea evaluărilor probabile şi evidenţierea gradului de
extremitate. Din punct de vedere a monitoringului climei aceste caracteristici
prezintă un interes deosebit.
Blocul evaluării stării sistemului climatic pe viitor. În baza realizării
blocului cu evaluări de pronostic stau mai multe procedee şi în primul rînd
conceptul privind încălzirea globală. În prezent, în calitate de instrument privind
evaluările schimbărilor probabile servesc modelele globale ale circulaţiei
generale ale atmosferei şi a apelor oceanului Planetar.
Bazîndu-se pe esenţa fizică a formării climei în general aceste modele
permit modelarea "reacției de răspuns" a sistemului climatic la acţiunea factorilor
ce schimbă bilanţul de energie primit şi cedat în sistemul „pămînt-atmosferă”.
Aceşti factori pot fi de provinienţă naturală (spre exemplu schimbarea intensității
radiației solare sau erupţiile vulcanilor) sau antropică (creşterea conţinutului de
gaze cu efect de seră).
În acest context, sunt semnificative evaluările privind schimbarea
temperaturii medii globale a aerului - creşterea sistematică a temperaturii din
cauza factorilor antropici luaţi în ansamblu. Cu alte cuvinte, se efectuează
încercări de a evalua factorii termici în evoluţia climei actuale, prin intermediul
37
diferitor funcţii deterministe şi întîmplătoare. Evaluările realizate privind
schimbările posibile ale climei regionale au stat la baza studiului consecinţelor
naturale şi social-economice ale lor, care fără îndoială prezintă un interes
deosebit.
Blocul evaluării consecinţelor posibile în urma schimbărilor de climă
aşteptate şi măsurile privind atenuarea lor. Este evident, că schimbările de climă
vor duce cu sine la destabilizări în toate sferele activităţii umane. Adaptarea către
noile condiţii climatice va necesita cheltuieli enorme şi o anumită experienţă, pe
care încă omenirea nu o are.
Deoarece, schimbarea climei este un proces îndelungat, este necesară
acomodarea anume către acest proces, ceea ce în mare măsură complică situaţia,
deoarece luarea deciziilor de adaptare au loc în condiţiile pronosticului
schimbărilor de climă cu nedeterminări semnificative.

3. Colaborarea internaţională în domeniul meteorologiei şi climatologiei

Cooperarea internaţională este esenţială pentru dezvoltarea meteorologiei

şi climatologie. Desfăşurarea activităţilor în aceste domenii este imposibilă fără
schimbul internaţional operativ de date şi produse meteo-climatice.
În scopul integrării principiilor dezvoltării durabile în politicile şi
programele guvernamentale, Republica Moldova depune eforturi sporite pentru
implementarea prevederilor convenţiilor internaţionale de mediu la care face
parte.
La rîndul său, Ministerul Mediului împreună cu instituţiile subordonate,
îndeosebi Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Oficiul Schimbarea Climei,
Institutul de Ecologie şi Geografie îşi orientează activităţile internaţionale în
următoarele direcţii principale:
- participarea la programele agenţiilor specializate ale ONU: Organizaţia
Meteorologică Mondială (OMM), Convenţia ONU cu privire la Schimbarea
Climei, Convenţia ONU pentru Combaterea Deşertificării, Consiliul
Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC);
- realizarea acordurilor bilaterale cu alte servicii naţionale meteorologice;
- participarea la programele ştiinţifice din cadrul convenţiilor şi
proiectelor internaţionale.
Organizaţia Meteorologică Mondială. Republica Moldova a aderat la
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) prin Hotărîrea Parlamentului nr.
210-XIII din 29 iulie 1994 pentru aderarea Republicii Moldova la OMM.
Reprezentant permanent al Republicii Moldova la OMM este directorul
Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
În cadrul programelor OMM, serviciile naţionale meteorologice şi
hidrologice contribuie substanţial la protecţia vieţii oamenilor şi proprietăţii lor
contra dezastrelor naturale, la protecţia mediului înconjurător şi sporirea
bunăstării sociale şi economice a tuturor sectoarelor de activitate, în domenii cum
38
sunt securitatea alimentară, complexul energetic, resursele acvatice, transportul,
construcţiile etc.
O importanţă deosebită pentru SHS o are pregătirea şi perfecţionarea
cadrelor în domeniul meteorologiei, climatologiei şi hidrologiei. Graţie acestui
ajutor, specialiştii noştri participă la lucrările conferinţelor, seminarelor şi
cursurilor de specializare şi instruire.
SHS în calitate de membru al OMM continuă să primească gratuit, din
partea Centrelor Regionale din subordinea OMM, următoarele produse, necesare
pentru elaborarea prognozelor meteorologice cu diferită durată de anticipare şi
avertizărilor privind probabilitatea declanşării fenomenelor hidrometeorologice
periculoase:
1. soft-uri speciale ale sistemului de recepţionare şi prelucrare a datelor
(DAWBEE, GISMeteo);
2. produsele Sistemului Global de Telecomunicaţii (format GRIB şi
BUFR);
3. produsele grafice web;
4. hărţi globale şi regionale create în baza parametrilor transmişi prin
Sistemul Global de telecomunicaţii (GTS);
5. hărţi prognostice regionale şi globale pentru elaborarea prognozelor de
scurtă, medie şi lungă durată.
SHS participă activ la programele şi comisiile OMM ce ţin de
meteorologie, climatologie, agrometeorologie, hidrologie, scopul cărora este
coordonarea globală a activităţii în domeniul hidrometeorologiei. Cooperarea
internaţională în acest domeniu constituie componenta de bază care asigură
funcţionarea continuă a SHS. Datele observaţiilor hidrometeorologice realizare
în cadrul reţelei naţionale de observaţii sunt transmise în Centrele Mondiale şi
Regionale, unde sunt elaborate hărţi sinoptice reale şi de prognosticare.
Totodată, SHS beneficiază gratuit de literatură de specialitate, inclusiv
instrucţiuni metodologice şi recomandări pentru efectuarea observaţiilor
hidrometeorologice în conformitate cu standardele OMM.
Convenţia-cadru a ONU cu privire la schmbarea climei. Problema
schimbării climei poate fi soluţionată numai cu eforturi sinergetice a tuturor
statelor lumii, de aceea a fost creată Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor
Unite cu privire la Schimbarea Climei (CONUSC).
Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Schimbarea
Climei a fost adoptată la 9 mai 1992 la Conferinţa ONU pentru mediu şi
dezvoltare durabilă de la Rio de Janeiro, fiind privită ca un răspuns al comunităţii
internaţionale la fenomenul de incălzire globală cauzat de poluarea atmosferei şi
creşterea concentraţiei atmosferice a gazelor cu efect de seră.
Obiectivul final al Convenţiei este de a stabiliza concentraţiile de gaze cu
efect de seră (GES) in atmosferă la un nivel care să impiedice orice perturbare
antropică periculoasă a sistemului climatic. Pană in prezent, 198 de ţări sunt Părţi

39
la această Convenţie. Republica Moldova a semnat această Convenţie la 12 iunie
1992, iar de Parlament a fost ratificată la 16 martie 1995.
Primul pas care a fost efectuat în cadrul CONUSC a fost elaborarea Primei
Comunicări Naţionale a Republicii Moldova privind Schimbarea Climei,
document ce a reflectat aspectele naţionale a vulnerabilităţii şi adaptării, a
emisiilor din sectorul economic şi a efectuat studiul de evoluţie a climei pe
teritoriul Republicii Moldova.
Conform clasificării din cadrul acestei convenţii Republica Moldova face
parte din grupa ţărilor care nu intră în Anexa I a acestui document. Acest grup de
ţări nu are obligaţiuni de reducere a emisiilor Gazelor cu Efect de Seră (GES),
însă pot beneficia de sprijin din partea ţărilor industrial dezvoltate pentru
implementarea activităţilor ce ţin de transferul de tehnologii cu un grad avansat
de eficienţă energetică şi concomitent cu o cantitate mai redusă a emisiilor de
GES.
La 13 februarie 2003 Republica Moldova a aderat la Protocolul de la Kyoto
a Convenţiei cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Schimbarea
Climei. Ca ţară ce nu face parte din Anexa I a CONUSC în cadrul Protocolului
de la Kyoto, Republica Moldova este eligibilă numai pentru activităţi din cadrul
Mecanismului Dezvoltării Nepoluante (MDN).
Pentru coordonarea activităţilor la nivel naţional în cadrul Mecanismului
Dezvoltării Nepoluante a fost creată „Comisia naţională pentru implementarea
şi realizarea prevederilor Convenţiei-cadru a Organizaţiei naţiunilor Unite cu
privire la Schimbarea Climei, precum şi a mecanismelor şi prevederilor
Protocolului de la Kyoto” (în continuare Comisia naţională), aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 1574 din 26 decembrie 2003.
Conform articolului 2 al acestei Hotărâri Comisia naţională este autoritatea
naţională supremă responsabilă pentru implementarea si realizarea prevederilor
Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Schimbarea
Climei, precum şi a mecanismelor şi prevederilor Protocolului de la Kyoto.
Astfel, acestei Comisii iau fost delegate toate împuternicirile pentru a elabora,
promova şi implementa politicile şi strategiile ce ţin de MDN.
În anul 2007 au fost aprobate Comunicarea Naţională Doi a Republicii
Moldova privind Schimbarea Climei şi Inventarl Gazelor cu Efect de Seră.
Aceste documente prezintă o trecere in revistă a stării de lucru in Republica
Moldova pentru principalele aspecte reglementate de Convenţia dată şi de
Protocolul de la Kyoto. Ele ţin de evaluarea ritmului şi dinamicii emisiilor de
gaze cu efect de seră la nivel naţional şi sectorial, de prezentarea necesităţilor
privind reducerea acestor emisii, de evaluarea gradului de vulnerabilitate şi a
necesităţilor de adaptare la noile condiţii de climă, determinate de fenomenul
schimbărilor climatice, pentru principalele sectoare ale economiei naţionale şi
pentru sănătatea umană.
Este important de menţionat faptul că identificarea acestor necesităţi s-a
intreprins in baza unor posibile scenarii climatice, identificate ca cele mai mult
40
posibile pe teritoriul Republicii Moldova in următorii 100 ani. Aceste
recomandări au constituit baza Planului Naţional de Acţiuni privind Adaptarea la
Schimbările Climatice şi a Strategiei Naţionale privind Atenuarea Schimbărilor
Climatice.
Elaborarea rapoartelor menţionate şi implementarea ulterioară a Planului
Naţional de Acţiuni privind Adaptarea la Schimbările Climatice, precum şi a
Strategiei Naţionale privind Atenuarea Schimbărilor Climatice, constituie un
aport esenţial al ţării noastre la soluţionarea problemei schimbărilor climatice atat
la nivel naţional, regional, precum şi la cel global.
În timpul de faţă se elaborează Comunicarea Naţională Trei a Republicii
Moldova privind schimbarea climei.
Convenţia ONU pentru Combaterea Deşertificării. Deşertificarea se
consideră una din principalele probleme economice globale, în special din cauza
legăturii reciproce dintre degradarea terenurilor şi producţia alimentară.
Deşertificarea, degradarea terenurilor şi secetele reprezintă un pericol
pentru siguranţa oamenilor, lipsind populaţia de mijloacele unui trai decent. Ele
reduc producţia alimentară, accesul la apă şi mijloacele activităţii economice şi
chiar distrug locuinţele.
Recunoscînd pericolul în continuă creştere al degradării terenurilor,
Republica Moldova a aderat la Convenţia ONU pentru Combaterea Deşertificării
(UNCCD), prin Hotărîrea Parlamentului 257-XIV din 24 decembrie 1998 privind
aderarea Republicii Moldova la Convenţia pentru combaterea deşertificării în
ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare. În calitate de instituţie
responsabilă la nivel naţional pentru această convenţie este SHS.
În conformitate cu această Hotărîre a Parlamentului a fost elaborat şi
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 367 din 13 aprilie 2000 „Programul
Naţional de Acţiuni pentru combaterea deşertificării în Republica Moldova”.
Programul nominalizat prevedea:
- determinarea factorilor care contribuie la intensificarea deşertificării;
- elaborarea şi realizarea măsurilor practice cu privire la combaterea
deşertificării şi atenuarea urmărilor secetelor;
- menţinerea fertilităţii terenurilor care sunt afectate de procesele
deşertificării.
De asemenea, ţara a beneficiat de asistenţă tehnică şi financiară pentru
elaborarea Programului Naţional de acţiuni pentru combaterea deşertificării şi a
Rapoartelor Naţionale privind implementarea Convenţiei în Republica Moldova
(a. 2000, 2002, 2006, 2010, 2012).
Eficienţa cadrului instituţional ce ţine de protecţia mediului înconjurător,
inclusiv lupta cu secetele şi deşertificarea, este asigurată prin realizarea actelor
legislative existente în domeniu.
Executarea actelor legislative la compartimentul dat are loc prin procesul
de interacţiune şi cooperare între ministerele de resort şi alte autorităţi
administrative centrale.
41
 Implementarea prevederilor Convenţiei ONU cu privire la combaterea
deşertificării în Republica Moldova este coordonată de SHS şi Ministerul
Mediului.
Consiliul Interguvernamental pentru Schimbările Climatice. Consiliul
Interguvernamental pentru Schimbările Climatice (CISC) a fost instituit în anul
1988 de Organizaţia Meteorologică Mondială şi Programul Naţiunilor Unite
pentru Mediu. Rolul CISC este de a evalua în mod obiectiv, deschis şi transparent
informaţia ştiinţifică relevantă pentru crearea unei baze ştiinţifice cu privire la
riscurile asociate schimbărilor climatice, impactul acestora şi opţiunile de
adaptare.
CISC nu efectuează cercetări ştiinţifice şi nici nu monitorizează datele
asupra schimbărilor climatice sau alte date relevante. Evaluările sale se bazează
în special pe literatura ştiinţifică şi/sau tehnologiile de profil.
În ultimii ani, SHS, în calitate de coordonator naţional al CISC, a continuat
să participe activ la sesiunile CISC şi să contribuie la elaborarea rapoartelor şi
altor documente în domeniu. Totodată, în calitate de instituţie subordonată
Ministerului Mediului şi gestionar al Fondului Naţional de Date
Hidrometeorologice, a participat la elaborarea celei de-a II-a Comunicări
Naţionale privind implementarea prevederilor Convenţiei-cadru a ONU cu
privire la Schimbarea Climei, precum şi la pregătirea celei de-a III-a Comunicări
Naţionale.
Grupul pentru Observaţii Terestre. Grupul pentru Observaţii Terestre
(GEO) a fost oficial creat în cadrul celui de-al III-lea Summit al Observaţiilor
Terestre, care a avut loc în februarie 2005. Această întrunire a recunoscut relaţiile
internaţionale ca factor esenţial pentru sporirea potenţialului observaţiilor terestre
şi a creat GEO în formatul unui parteneriat voluntar al Guvernelor şi
organizaţiilor internaţionale pentru elaborarea proiectelor şi altor activităţi.
GEO are drept obiectiv principal crearea unui Sistem de Sisteme de
Observaţii Terestre (GEOSS), care va reprezenta un cadru coordonat şi durabil
pentru schimbul de informaţii. Activitatea GEO se bazează pe nouă domenii cu
beneficii sociale şi anume: climă, vreme, dezastre, apă, agricultură, sănătate,
energie, ecosisteme şi biodiversitate, precum şi pe patru comitete permanente:
Arhitectură şi Date, Ştiinţă şi Tehnologie, Interfaţa Utilizatorilor şi Crearea
Capacităţilor.
Prim-vicedirectorul SHS este membru al Comitetului pentru Crearea
Capacităţilor şi participă regulat la întrunirile comisiei, precum şi la alte
evenimente GEO.
Strategia Internaţională ONU pentru Reducerea Dezastrelor. Strategia
Internaţională a Naţiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor (UN/ISDR) este
punctul-cheie al sistemului ONU în promovarea legăturilor şi coordonarea
activităţilor pentru reducerea dezastrelor în domeniul socio-economic, umanitar
şi de dezvoltare, precum şi pentru susţinerea integrării tacticilor. UN/ISDR are
rolul unei baze de date internaţionale pentru reducerea dezastrelor, care dezvoltă
42
campanii de conştientizare şi produce articole, reviste şi alte publicaţii şi
materiale promoţionale privind reducerea dezastrelor.
Planul de acţiune al UN/ISDR este reflectat în Cadrul de Acţiune Hyogo
(HFA), ce are ca scop reducerea costurilor materiale şi umane cauzate de
dezastre. Rezultatul principal al implementării activităţilor UN/ISDR la nivel
local este stabilirea unei Platforme Naţionale de reducere a riscului dezastrelor,
care joacă un rol crucial în coordonarea măsurilor şi activităţilor de reducere a
riscului de dezastre.
În anul 2010, SHS, în calitate de coordonator al UN/ISDR, a pregătit primul
raport cu privire la măsurile de reducere a dezastrelor la nivel naţional şi continuă
să întreprindă măsuri necesare pentru stabilirea pe viitor a Platformei menţionate.
Totodată, în anul 2010 UN/ISDR a creat Forumul European pentru
Reducerea Riscului Dezastrelor (EFDRR), care coordonează activităţile din
domeniu la nivel regional. SHS prin reprezentanţii săi a participat la mai multe
evenimente dedicate EFDRR şi va continua să contribuie la implementarea
prevederilor UN/ISDR şi EFDRR.
Proiecte internaţionale. În ultimii ani SHS continuă activităţile de
modernizare şi optimizare a reţelei meteorologice, hidrologice,
agrometeorologice şi a monitoringului calităţii mediului cu suportul financiar şi
tehnic al Băncii Mondiale, Guvernului Cehiei şi altor donatori internaţionali.
În toamna anul 2010 a demarat proiectul „Managementul dezastrelor şi
riscurilor climatice în Moldova”, implementat de Banca Mondială în cooperare
cu Asociaţia Internaţională de Dezvoltare.
Proiectul propus este un pas important în activitatea de fortificare şi
integrare a capacităţii de gestionare a riscurilor asociate dezastrelor la nivel
naţional şi regional. Scopul proiectului îl reprezintă reducerea vulnerabilităţii
ţării la riscurile dezastrelor naturale. Obiectivul va fi atins inclusiv prin
consolidarea monitoringului meteorologic pe teritoriul ţării, astfel contribuind la
emiterea cu anticipare maximă a avertismentelor despre riscurile legate de vreme,
la furnizarea în timp util a prognozelor hidrometeorologice de veridicitate înaltă
şi a altor servicii de informare.
Proiectul prevede un şir de activităţi de modernizare a sistemului existent:
- procurarea şi instalarea unui radar Doppler de bandă C cu polarizare
duală, care va permite monitorizarea în timp real a deplasării şi evoluţiei
formaţiunilor barice, a fronturilor atmosferice pentru prognozarea cu anticipare
mare a momentului declanşării fenomenelor meteorologice nefavorabile, inclusiv
a precipitaţiilor abundente şi a potenţialelor inundaţii. Radarul meteorologic va
contribui la determinarea condiţiilor meteorologice în zonele care nu sunt
acoperite de staţiile şi posturile reţelei naţionale de observaţii, va oferi informaţie,
utilă în aviaţie, cu privire la direcţia şi viteza vîntului;
- crearea sistemului de nowcasting, inclusiv prin automatizarea colectării,
procesării şi distribuirii mai rapide către utilizatori a datelor privind prognozele

43
vremii cu diferit grad de anticipare, astfel favorizînd emiterea avertizărilor în caz
de condiţii meteorologice severe;
- construirea sediilor noi pentru staţiile meteorologice de observare din
Bălţi, Soroca, Leova şi Ceadîr-Lunga şi instalarea în aceste locaţii a staţiilor
meteorologice automate;
- automatizarea în continuare a reţelei naţionale de observaţii, prin
instalarea senzorilor actinometrici, de precipitaţii şi umiditate a solului, pentru a
accelera procesarea şi controlul calităţii datelor.
În noiembrie 2010, în cadrul unui proiect regional al EUMETSAT, în
Centrul Naţional de Prognoze Meteorologice a fost instalată staţia de recepţie şi
vizualizare a datelor prin satelit DAWBEE, prin care se efectuează monitorizarea
în timp cvasi-real a stării atmosferei, evoluţiei sistemelor noroase, parametrilor
cîmpurilor de umiditate, fenomenelor meteorologice etc.
Aceasta se realizează prin utilizarea imaginilor în 3 domenii ale spectrului
electro-magnetic – vizuală, infraroşie (IR) şi a vaporilor de apă (WV). Un avantaj
al staţiei DAWBEE este recepţionarea imaginilor în format RGB, care scot în
evidenţă anumiţi parametri ale maselor de aer.

III. CARACTERIZAREA ELEMENTELOR CLIMATICE

1. Radiaţia solară

Energia radiantă care vine de la Soare este sursa principală pentru

desfăşurarea tuturor proceselor şi fenomenelor meteorologice şi climatice.
Cunoaşterea particularităţilor regimului şi repartiţia radiaţiei solare şi ale
componentelor bilanţului radiativ şi caloric asigură înţelegerea condiţiilor
climatice ale unui teritoriu, cît şi soluţionarea unor probleme practice legate de
utilizarea potenţialului energetic solar a acestui teritoriu. Pentru aceasta însă sunt
necesare măsurători actinometrice sistematice şi îndelungate pe întregul teritoriu.
În Republica Moldova măsurătorile asupra componentelor bilanţului
radiaţiei (măsurătorile radiometrice sistematice) s-au început în anul 1954, în
cadrul staţiei meteorologice Chişinău, care reflecta valorile caracteristice pentru
regiunea centrală a republicii.
Radiaţia care vine de la Soare este considerată radiaţie de undă scurtă, iar
cea emisă de atmosferă şi de suprafaţa terestră - radiaţie de undă lungă. Din
radiaţia de undă scurtă fac parte radiaţia solară directă, radiaţia difuză, radiaţia
globală şi radiaţia reflectată, iar fluxurile radiative de undă lungă cuprind: radiaţia
terestră, radiaţia atmosferei şi radiaţia efectivă.

44
 1.1. Radiaţia solară directă (S)

La limita superioară a atmosferei, cantitatea de energie solară este aproape

constantă (constanţa solară - 1,98 cal/cm2/min). Străbătînd atmosfera aceasta este
diminuată cantitativ şi modificată spectral prin absorbţie, difuzie şi reflecţie, însă
cea mai mare parte din ea ajunge la suprafaţa terestră nemodificată, formînd
radiaţia solară directă (cca 1-1,5 cal/cm2/min). Deci, putem defini radiaţia solară
directă ca fiind fracţiunea din radiaţia solară care străbate atmosfera Pămîntului
ajungînd nemodificată la suprafaţa terestră sub forma unui flux de raze paralele
ce provin direct de la discul solar.
Mărimea care caracterizează energia fluxului de radiaţie solară directă se
numeşte intensitatea radiaţiei solare (I). Ea exprimă cantitatea de energie
radiată, în calorii, care vine de la Soare în timp de un minut pe centimetru pătrat
de suprafaţă neagră aşezată perpendicular pe direcţia razelor.
Intensitatea radiaţiei solare directe se determină cu ajutorul diferitelor tipuri
de pirheliometre şi actinometre (radiometre), iar în ultimul timp şi cu ajutorul
senzorilor.
Fluxul radiaţiei solare directe ce cade pe o suprafaţă orizontală reprezintă
insolaţia (I/) şi se exprimă tot în cal/cm2/min. Mărimea intensităţii radiaţiei solare
directe şi a insolaţiei (I şi (I/) variază în limite mari şi depinde de unghiul de
înălţime a Soarelui de asupra orizontului (deci de latitudine, anotimp şi momentul
zilei) şi de transparenţa aerului. Valoarea intensităţii insolaţiei pentru cazul
general este dată de relaţia:
I/ = I x sin (ho),
în care I/ este intensitatea radiaţiilor ce cad pe o suprafaţă orizontală
(intensitatea insolaţiei); I - este intensitatea radiaţiei solare directe ce cade pe o
suprafaţă perpendiculară pe direcţia razelor, iar ho - înălţimea Soarelui deasupra
orizontului.
Din această relaţie rezultă că, cu cît înălţimea Soarelui deasupra orizontului
este mai mică, cu atît se micşorează şi intensitatea insolaţiei. Se mai constată că
I este egal cu I/ numai cînd Soarele este în zenit.
Pe suprafeţele cu înclinări faţă de orizontală, intensitatea radiaţiei directe
se determină cu ajutorul unghiului zenital – z. Acest unghi depinde nu numai de
poziţia Soarelui pe bolta cerească ci şi de orientarea suprafeţelor în spaţiu faţă de
direcţia razelor solare. În această situaţie intensitatea insolaţiei (I/) este dată de
relaţia
I/=I x cos (z),
în care I/ este intensitatea radiaţiei solare directe pe unitatea de suprafaţă
aşezată orizontal faţă de incidenţa razelor solare; I - este intensitatea radiaţiei
directe pe unitatea de suprafaţă aşezată perpendicular pe direcţia razelor solare şi
z - unghiul de incidenţă zenital.

45
 Aceasta este legea cosinusului sau legea Lambert sau a oblicităţii, din care
reiese că, cu cît unghiul z este mai mic cu atît intensitatea insolaţiei este mai mare.
Conform acestei legi, pe o suprafaţă de teren înclinată şi neuniformă
diversele porţiuni din ea sunt limitate diferenţiate de către razele solare. Astfel,
pe versantul însorit al unui deal (a), unghiul de incidenţă a razelor solare este mai
mare decît pe întinderea netedă (b) de la poalele dealului, iar pe versantul opus
(c), acest unghi este foarte mic.
Din datele calculate pentru determinarea fluxului de insolaţie pe suprafeţe
cu înclinări şi orientări diferite, pentru latitudini nordice cuprinse între 44 şi 48o
rezultă că la cantitatea de energie radiantă cumulată într-un an la un coeficient de
transparenţă de 0,6, ordinea este următoarea:
- versantul sudic 30o - 100440 cal/cm2/an;
o
- versantul sud-estic (sud-vestic) 30 - 89380 cal/cm2/an;
- suprafaţa orizontală - 89720 cal/cm2/an;
- versantul estic (vestic) 30o - 72500 cal/cm2/an;
o
- peretele sudic 90 - 64880 cal/cm2/an;
- peretele sud-estic (sud-vestic) 90o - 56180 cal/cm2/an;
o
- peretele estic (vestic) 90 - 32960 cal/cm2/an;
- peretele nordic 90o - 1000 cal/cm2/an;
o
- peretele nord-estic (nord-vestic) 90 - 6000 cal/cm2/an.
Din cele prezentate rezultă că versantul sudic cu panta de 30o este cel mai
favorizat, fiind urmat de versanţii sud-estici, sud-vestici şi suprafeţe orizontale.
Astfel, intensitatea radiaţiei solare directe este direct proporţională cu
cosinusul unghiului de incidenţă (z) a razelor solare cu verticala locului sau cu
sinusul unghiului de înălţime a Soarelui deasupra orizontului (ho).
Deci, I/=I x cos (z) =I x sin (ho)
Alţi factori de care mai depinde valoarea insolaţiei de rînd cu înălţimea
Soarelui deasupra orizontului şi înclinarea suprafeţei subiacente faţă de direcţia
razelor solare, sunt: distanţa Soare - Pămînt (mai mică în periheliu şi mai mare în
afeliu) şi transparenţa aerului. Prezenţa aerosolilor în atmosferă reduc
transparenţa aerului, contribuind la scăderea intensităţii radiaţiei.
Acţiunea legilor şi a factorilor care modifică intensitatea radiaţiei solare
directe determină oscilaţiile zilnice şi anuale ale acesteia pe suprafaţa terestră.
Latitudinile geografice, în limitele cărora este amplasat teritoriul Republicii
Moldova, determină valoarea insolaţiei: durata astronomică a celei mai lungi zile
constituind pentru Chişinău 15 ore şi 43 minute, iar durata celei mai scurte zile -
8 ore şi 17 minute (± 8-10 minute pentru localităţile extreme de nord şi de sud
ale ţării); înălţimea Soarelui în amiaza zilei atinge aproape 66o pe 15 iunie şi 19o
pe 15 decembrie.
Atmosfera terestră slăbeşte radiaţia solară directă în medie cu 40%.
Radiaţia solară posibilă pe timp senin, calculată pentru un şir de puncte din sud-
vestul Cîmpiei Europei de Est cu evidenţa transparenţei atmosferei, alcătuieşte

46
50% din cantitatea radiaţiei, ce pătrunde la limita superioară a atmosferei în
aceste latitudini.
Oscilaţiile zilnice şi anuale ale intensităţii radiaţiei solare directe
Intensitatea radiaţiei solare directe depinde de înălţimea Soarelui deasupra
orizontului, de transparenţa aerului, de nebulozitate, de altitudine şi latitudine.
Mersul zilnic pe timp senin se caracterizează prin creşterea intensităţii
radiaţiei solare directe începînd cu răsăritul Soarelui, paralel cu înălţarea sa pe
bolta cerească. Atinge valoarea maximă la amiază (ora 12), după care începe să
scadă treptat până la apus cînd ajunge la valoarea zero.
În cursul unei zilei de vară, cînd Soarele are cea mai mare înălţime la
amiază şi distanţa străbătută de raze prin atmosferă este cea mai mică, valoarea
intensităţii radiaţiei directe este mai mare decît în timpul unei zile de iarnă cînd
înălţimea Soarelui deasupra orizontului este mai mică şi deci grosimea masei
atmosferei străbătute este mai mare.
Cantitatea mai mare de vapori de apă şi praf din atmosferă din a doua parte
a zilei, reduce transparenţa aerului şi deci intensitatea insolaţiei scade
comparativ cu prima parte a zilei.
Nebulozitatea influenţează valoarea insolaţiei, în sensul că norii superiori
transparenţi lasă să străbată radiaţia directă atunci cînd Soarele este la înălţimi
mari, dar sunt opaci la înălţimi mici. Norii mijlocii permit trecerea unui volum
de 30-40% din radiaţia solară directă cînd Soarele este la amiază, iar norii
inferiori compacţi nu lasă să treacă radiaţia solară directă spre sol.
Mersul zilnic al radiaţiei solare directe scade paralel cu creşterea latitudinii,
iar valoarea intensităţii radiaţiei solare directe creşte odată cu mărirea altitudinii
deoarece scad impurităţile din aer, iar masa atmosferei se reduce.
În condiţii de transparenţă medie a atmosferei şi vreme cu cer senin
intensitatea radiaţiei solare directe în teritoriul republicii pentru o suprafaţă
dispusă perpendicular razelor solare atinge valori mari în orele amiezii şi
constituie în medie pe an valori de peste 1,0 cal/cm2/min.
Primăvara, cînd înălţimea mare a Soarelui deasupra orizontului se combină
cu transparenţa înaltă a atmosferei, cît şi vara, în orele amiezii pe o suprafaţă
dispusă perpendicular razelor solare pătrunde circa 1,20-1,23 cal/cm2/min, iar în
condiţii deosebit de favorabile - până la 1,40 cal/cm2/min de radiaţie solară
directă.
Valorile minimale al acestui tip al radiaţiei în amiaza zilei se înregistrează,
în corespundere cu înălţimea mică a Soarelui deasupra orizontului, în luna
decembrie, fiind doar de 1,04 cal/cm2/min şi variază puţin în teritoriu.
Intensitatea radiaţiei solare directe pentru o suprafaţă orizontală (în condiţii
de transparenţă medie a atmosferei) în orele amiezii constituie în medie 1,10
cal/cm2/min pentru luna iulie şi circa 0,40 cal/cm2/min pentru luna ianuarie. În
lunile mai şi august aceste mărimi, de asemenea, întrec valoarea de 1
cal/cm2/min.

47
 Astfel, în Republica Moldova (pe parcursul unei zile senine de vară) o
unitate de suprafaţă orientată perpendicular către razele solare primeşte numai
sub formă de radiaţie solară directă o cantitate esenţială de energie – 800-900
cal/cm2 şi 550-600 cal/cm2 în cazul suprafeţei orizontale.
În latitudinile mijlocii, unde este situat şi teritoriul Republicii Moldova,
mersul anual al radiaţiei solare directe depinde şi el de latitudine şi de
transparenţa aerului, avînd un singur maximum în timpul solstiţiului de vară şi
un singur minimum la solstiţiul de iarnă (tab. 3.1).
Tabelul 3.1
Variaţia coeficientului transparenţei atmosferei pe parcursul anului

Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Chişinău 0,76 0,77 0,73 0,72 0,70 0,70, 0,70, 0,70, 0,75 0,73 0,76 0,77

Astfel, în cursul anului, radiaţia solară directă (pe exemplul Chişinăului)

prezintă un mers ascendent, începînd din luna decembrie, cînd se ating cele mai
mici valori (25-55 cal/cm2/zi), spre lunile de vară cînd se ating, de regulă, cele
mai mari valori (300-335 cal/cm2/zi). Fenomenul urmăreşte evoluţia anuală a
înălţimii Soarelui la latitudinile ţării noastre.
Astfel, maxima coincide cu solstiţiul de vară, iar minima cu solstiţiul de
iarnă. Totuşi, deseori maxima survine în lunile de primăvară – în aprilie sau în
mai – şi nu în iunie, deoarece vara transparenţa aerului scade în prezenţa
cantităţilor mari de vapori de apă şi diverselor particule din aer.
Pe teritoriul Republicii Moldova suma anuală de radiaţie solară directă
ce poate pătrunde pe o suprafaţă perpendiculară în condiţii de cer senin
constituie 233 kcal/cm2, iar cea reală (în condiţii de nebulozitate medie) – 108,3
kcal/cm2. Sumele maxime posibile de radiaţie solară directă pot fi înregistrate în
latitudinile temperate pe parcursul unor perioade relativ scurte de timp (ore, zile),
iar pentru perioade mai îndelungate (luni, sezoane) sunt excluse.
Fluxul anual de radiaţie solară directă ce poate pătrunde pe o suprafaţă
orizontală în condiţii de cer senin constituie 121 kcal/cm2 (în nordul
republicii), şi 125 kcal/cm2 (în sudul ţării), iar suma anuală reală – 60,9
kcal/cm2.
Scăderea esenţială a mărimii radiaţiei solare directe are loc din cauza
nebulozităţii, care slăbeşte radiaţia solară nu numai prin dispersie şi absorbţie,
dar şi prin reducerea duratei strălucirii Soarelui. În rezultat sumele reale de
radiaţie solară directă pe suprafaţa terestră se deosebesc esenţial nu numai de
constanta solară, dar şi de cea maximă posibilă în condiţii de cer senin (tab. 3.2).
Tabelul 3.2
Valorile anuale ale radiaţiei solare (ccal/cm2)

48
 Radiaţie Pe timp cu cer senin Pe timp cu
(potenţială) nebulozitate medie
(reală)
Directă pe suprafaţă
233,0 108,3
perpendiculară
Directă pe suprafaţă orizontală 125,4 60,9
Difuză 36,4 52,0
Globală 161,8 112,9

Nebulozitatea reduce cantitatea de radiaţie solară directă pe timp de iarnă

cu 70-82%, iar vara – cu 40-50%; corespunzător creşte cantitatea radiaţiei difuze.
În medie anual pe teritoriul Republicii Moldova se semnalează
predominarea radiaţiei solare directe asupra celei difuze (54 şi 46%
corespunzător), însă în mersul anual această predominare se observă doar
începînd cu luna mai şi pînă în luna octombrie, cînd aportul radiaţiei solare
directe în cea sumară constituie 55-62%.
În restul lunilor cota parte a radiaţiei solare directe în cea sumară se
micşorează şi atinge în luna decembrie valori minimale de circa 30%.
În unii ani în dependenţă de condiţiile nebulozităţii coraportul dintre
radiaţia solară directă şi cea difuză, precum şi valoarea radiaţiei solare sumare se
pot deosebi esenţial faţă de valorile medii.
Intensitatea maximală a radiaţiei solare directe ce ajunge pe o suprafaţă
perpendiculară razelor solare în condiţii de nebulozitate medie se observă în luna
august (0,79 cal/cm2/min) pentru orele imediat anterior amiezii (ceea ce este legat
de dezvoltarea către mijlocul zilei a nebulozităţii convective). Însă, cele mai mari
sume lunare se observă în luna iunie (în medie 16,0 kcal/cm2) şi iulie (14,5
kcal/cm2).
Radiaţia solară directă pe o suprafaţă orizontală faţă de razele solare în
condiţii de nebulozitate medie atinge valori maximale în luna iulie (10,8
kcal/cm2/lună) şi valori minimale în în luna decembrie (0,6 kcal/cm2/lună). Vara
în dependenţă de condiţiile vremii valorile zilnice pot varia între 200 şi 400
cal/cm2/zi.
În luna iulie valorile maximale ale radiaţiei solare directe variază în
teritoriu între 0,55 şi 0,67 cal/cm2/min, iar cele minimale – în decembrie (0,06
cal/cm2/min în amiaza zilei).
În mersul zilnic intensitatea radiaţiei solare directe este cea mai mare în
orele amiezii (sumele orare ating 40 cal/cm2, iar cele zilnice – 300-340 cal/cm2).
Cota parte a radiaţiei solare directe în intensitatea radiaţiei solare sumare ziua
constituie 64%.

1.2 Radiaţia solară difuză (D)

49
 Radiaţia solară difuză reprezintă acea parte a radiaţiei solare directe, care
ajunge la suprafaţa terestră venind din toate direcţiile, după ce a fost difuzată de
către moleculele gazelor componente ale atmosferei şi de particulele solide şi
lichide aflate în suspensie.
Venind din toate direcţiile, ea se mai numeşte radiaţia boltei cereşti, care,
împreună cu radiaţia solară directă alcătuieşte radiaţia globală (sumară) sau ce
determină lumina zilei pe timp senin sau luminozitatea pe timp noros, cînd
lumina zilei este asigurată numai de radiaţia difuză. Intensitatea radiaţiei difuze
şi globale se determină cu ajutorul piranometrelor.
Intensitatea radiaţiei solare difuze depinde, la fel, de aceiaşi factori ca şi
intensitatea radiaţiei solare directe: înălţimea Soarelui deasupra orizontului,
transparenţa atmosferei, nebulozitate, altitudine, prezenţa sau absenţa stratului de
zăpadă. Intensitatea radiaţiei difuze se exprimă în cal/cm2/min sau în procente
faţă de radiaţia directă.
Pentru latitudinile ţării noastre, radiaţia solară difuză are o variaţie zilnică
(diurnă) specifică, cu un mers ascendent în prima parte a zilei, pînă la amiază
adevărată, cînd se atinge, de obicei, maximum. În cea de-a doua parte a zilei,
mersul radiaţiei difuze este descendent pînă la momentul apusului. Acest mers
este acelaşi, indiferent de momentul din an, diferă doar intensitatea sau
amplitudinea fenomenului.
Valorile radiaţiei difuze cresc pe măsura ce înălţimea Soarelui este mai
mică, iar nebulozitatea dată de norii mijlocii este mai mare. Tipurile de nori
influenţează diferit radiaţia difuză. Norii mijlocii şi ceţurile reprezintă medii de
difuzie foarte bune. Aceştia pot mări intensitatea radiaţiei difuze de 3-4 ori faţă
de valoarea acesteia pe timp senin.
În cazul timpului senin, valorile radiaţiei difuze se reduc pînă la 10-20
cal/cm2/min, iar sub plafonul de nori compacţi, suprafaţa terestră nu primeşte
decît radiaţie difuză. Pe teritoriul Republicii Moldova partea radiaţiei difuze din
cea globală în condiţii de cer senin nu este mare şi în orele amiezii vara constituie
18%, iar iarna – 27%.
Pe teritoriul Republicii Moldova fluxul anual de radiaţie solară difuză ce
poate pătrunde pe o suprafaţă orizontală în condiţii de cer senin constituie 36,4
kcal/cm2, iar suma anuală reală – 52 kcal/cm2.
În cursul anului, radiaţia solară difuză medie atinge un minimum anual în
luna decembrie şi un maximum anual în mai-iunie.
În general, valorile radiaţiei difuze cresc rapid de la un minimum de iarnă
spre un maximum de vară, cînd şi amplitudinile zilnice sunt mai mari, după care
descresc lent. Această asimetrie se produce mai cu seamă la momentul amiezii.
Deci, cel puţin în orele amiezii, radiaţia solară difuză este mai mare în prima parte
a anului decît în cea de-a doua.
Radiaţia solară difuză variază în acelaşi sens ca şi radiaţia solară directă.
Cu cît unghiul de înălţime a Soarelui este mai mare, cu atît valorile radiaţiei
difuze scad. Procesul de difuzie a radiaţiei solare în atmosferă depinde şi de starea
50
optică a atmosferei. De aici şi mersul zilnic şi anual al opacităţii în concordanţă
cu mersul radiaţiei difuze.
Radiaţia solară difuză este mai mare ziua la amiază şi vara cînd opacitatea
prezintă valori mari, iar valorile mai mici ale opacităţii în perioada toamnă-iarnă
explică valorile corespunzătoare mai mici ale radiaţiei solare difuze.
Intensitatea radiaţiei solare difuze este uneori substanţial modificată de
gradul de acoperire cu nori a bolţii cereşti. Norii, mai ales cei transportaţi din
genul cirrus şi altocumulus, duc la mărirea intensităţii radiaţiei solare.
Pe timp senin, valorile radiaţiei solare difuze sunt mai mici faţă de valorile
medii, indiferent de nebulozitate, cu peste 20% în lunile sezonului cald la ora 12
şi în jur de 10% la orele extreme (6 sau 18). Iarna, această diferenţă este mai
mică, în jur de 13-15% la orele amiezii.
Valorile maxime absolute ale radiaţiei solare difuze se produc, de regulă,
în condiţiile cerului parţial acoperit de nori şi, mai ales, de nori difuzivi din
genurile Altocumulus şi Altostratus. Ele se produc mai ales la momentul amiezii,
atunci cînd Soarele atinge înălţimea maximă şi cînd fluxul radiaţiei solare directe
este şi el maxim.
Valorile minime absolute se produc, de cele mai multe ori, la extremităţile
zilei sau în cazul cerului complet acoperit cu nori ce produc precipitaţii.
Cele mai mici maxime absolute sunt caracteristice lunii decembrie, cînd
valorile înălţimii Soarelui sunt cele mai mici din an.
De cele mai multe ori maximele absolute se înregistrează în aprilie-mai,
însă ele ar trebui să se producă în lunile de vară (iunie-iulie). Însă, lunile aprilie-
mai este perioada din an cu circulaţia atmosferică mai intensă, nebulozitatea mai
mare, atmosfera mai bogată în particule difuzive.
Valorile minime absolute ale radiaţiei solare difuze sunt caracteristice
orelor extreme din zi, atunci cînd înălţimea Soarelui deasupra orizontului este
minimă sau în condiţiile cerului complet acoperit de nebulozitate stratiformă
deosebit de opacă.
Valorile medii ale radiaţiei solare difuze pe teritoriul republicii prezintă
variaţie după latitudine, slab conturată datorită omogenităţii spaţiale
predominante a factorilor care produc difuzia radiaţiei solare, difuzia moleculară,
nebulozitatea şi felul norilor.

1.3. Radiaţia solară globală (Q)

Radiaţia solară globală, sumară sau totală reprezintă radiaţia solară

directă împreună cu radiaţia solară difuză, care ajung simultan pe suprafaţa
terestră. Intensitatea ei este exprimată prin relaţia:
Q = S' • sin (h0) + D,
în care:
Q - intensitatea radiaţiei globale
S' - intensitatea radiaţiei solare directe
51
 h0 - înălţimea Soarelui deasupra orizontului
D- radiaţia difuză
Intensitatea radiaţiei globale depinde de: înălţimea Soarelui deasupra
orizontului, transparenţa aerului, nebulozitate şi latitudine. Intensitatea radiaţiei
solare globale prezintă variaţii diurne şi anuale determinate de aceleaşi cauze.
În timpul zilei, valoarea maximă se înregistrează la amiază, iar valoarea minimă
dimineaţa şi seara.
În timpul unui an radiaţia globală depinde de variaţia nebulozităţii medii,
maximum apare în lunile iunie-iulie, iar minimum în lunile de iarnă (decembrie).
Pe teritoriul ţării noastre, în luna iunie, cea mai mare valoare se produce la orele
12, iar cea mai mică dimineaţa şi seara.
Sub influenţa absorbţiei şi difuziei în atmosfera lipsită de nori, fluxul
radiativ se reduce cu circa 20%. Nebulozitatea îl reduce încă cu 20-30%. În aşa
mod, la suprafaţa terestră ajung 50-60% din radiaţia solară care ajunge la limita
superioară a atmosferei.
Regiunea din fluxul radiaţiei globale cu lungimea de undă între 0,38 şi 0,71
microni, care poate fi utilizată de plantele verzi în procesul de fotosinteză, poartă
denumirea de radiaţie fotosintetic activă (RFA). Ea constituie în medie 50% din
intensitatea radiaţiei globale (60% din radiaţia difuză şi 40% din cea directă).
Repartiţia radiaţiei fotosintetic active în spaţiu şi timp este condiţionată de aceiaşi
factori ca şi radiaţia globală
Intensitatea maximă a radiaţiei solare globale (sumare) pe timp cu
transparenţă medie a aerului se înregistrează în luna iunie, creşcînd de la nord la
sud (de la 1,24 pînă la 1,32 cal/cm2/min). Cota parte a radiaţiei difuze din radiaţia
solară sumară pe timp cu cer senin nu este mare şi în orele amiezii constituie 18%
vara şi 27% iarna.
Nebulozitatea reduce radiaţia solară directă în timpul iernii cu 70-80%, iar
vara cu 40-50%, corespunzător scade şi radiaţia difuză.
În dependenţă de condiţiile de nebulozitate în unii ani coraportul dintre
radiaţia solară difuză şi directă în venitul radiaţiei solare globale poate fi abătut
semnificativ faţă de valorile normei.
Diferenţa dintre venitul maximal şi minimal al radiaţiei solare globale în
lunile de vară poate atinge valori de 4 kcal/cm2/lună.
Pe teritoriul Republicii Moldova suma anuală de radiaţie solară globală
ce poate pătrunde pe o suprafaţă orizontală în condiţii de cer senin constituie
181,8 kcal/cm2, iar fluxul anual real al radiaţiei solare globale - 100-120
kcal/cm2 (fig. 3.1).
Mai mult de 80% din această cantitate revine perioadei calde a anului,
iar lunilor mai-august le revine pînă la 65% (tab. 3.3).
Tabelul 3.3
Valorile lunare şi anuale ale radiaţiei globale (ccal/cm2)

52
 I II VI VII X XI
Staţia I IV V VI IX X An
I I I I I I
Briceni 3,0 4,4 7,8 1,8 14,5 16,3 16,3 13,8 10,3 6,4 2,6 2,2 108,4
Camenc
3,0 4,2 7,4 11,0 14,8 16,3 16,5 14,3 10,4 6,5 2,7 2,0 109,1
a
Bălţi 3,2 4,8 8,0 11,1 15,0 16,4 17,0 14,5 10,8 6,7 2,8 2,1 112,4
Corneşti 3,4 4,6 8,3 11,2 15,0 16,8 17,5 15,0 11,2 7,1 3,0 2,4 115,5
Bravicea 3,2 4,6 7,9 10,9 14,9 16,7 17,2 14,9 11,1 7,0 2,9 2,3 113,6
Chişinău 3,2 4,1 7,6 10,8 14,8 16,4 17,0 15,0 11,1 6,9 2,6 2,1 111,6
Tiraspol 3,1 4,3 7,7 11,1 15,2 16,6 17,5 15,5 11,3 7,0 2,9 2,1 114,3
Leova 3,0 4,3 8,0 11,5 15,4 16,4 17,2 15,2 11,3 7,3 3,2 2,3 115,1
Comrat 3,2 4,4 7,7 11,5 15,5 16,3 17,4 15,4 11,4 7,4 3,4 2,4 116,0
Cahul 3,3 4,4 7,9 11,4 15,5 16,2 17,2 15,2 11,4 7,4 3,2 2,5 115,0

În mersul anual al radiaţiei solare sumare cea mai mare sumă lunară
revine lunii iulie (în medie 17,5 kcal/cm2), iar cea mai mică revine lunii
decembrie – 2 kcal/cm2. Cea mai mare intensitate a radiaţiei solare globale, de
asemenea, se constată în luna iulie (0,90-1,06 cal/cm2/min), iar cea mai mică –
în decembrie (0,50 cal/cm2/min).

53
 Fig. 3.1. Sumele anuale ale radiației solare globale (în ccal/cm2).

1.4 Radiaţia reflectată (R) şi cea absorbită (Qa)

Radiaţia reflectată este o parte din radiaţia solară globală căreia i se
schimbă direcţia de propagare (fără modificarea spectrului radiativ) datorită
însuşirilor fizice ale suprafeţei terestre (culoare, rugozitate etc.).
Însuşirea sau capacitatea de reflexie a suprafeţelor subiacente se numeşte
albedo (A), care se exprimă în procente printr-un raport între intensitatea fluxului
de radiaţii reflectate şi radiaţia globală incidentă pe suprafaţa Pământului, după
formula:
𝑹𝑹
A= × 𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏%
𝑸𝑸
Capacitatea de reflexie a diferitelor suprafeţe naturale depinde, în primul
rînd, de proprietăţile ei fizice, tipul de sol şi vegetaţie, faza fenologică, gradul de
umezire, apoi unghiul de înălţime a Soarelui şi implicit unghiul de incidenţă a
radiaţiei solare.
Valoarea albedo-ului diferitelor suprafeţe naturale este diferită - A (%):
- Zăpadă proaspătă 84-95;
- Zăpadă curată umedă Zăpadă învechită 40-60.
- Stepă uscată 30-40.
- Păduri de foioase toamna 33-38.
- Păduri de foioase vara 25-30.
- Lanuri de cereale în diferite faze de vegetaţie 10-25.
- Cernoziom uscat 14.
- Arături umede 5-15.
Indiferent de momentul din an, radiaţia solară reflectată, în valori medii,
prezintă un mers diurn cu o creştere de la momentul răsăritului pînă la momentul
amiezii adevărate, cînd se atinge, de regulă, maxima zilnică, după care ea scade
în a doua jumătate a zilei spre apus.
Variaţia anuală a radiaţiei solare reflectate prezintă două maxime, unul de
iarnă şi celălalt în a doua parte a verii. Minimul anual se atinge la sfîrşitul
toamnei, în luna noiembrie.
Valorile albedo-ului variază între 2% în apa limpede şi liniştită în condiţiile
înălţimii mari a Soarelui deasupra orizontului şi 95% pentru zăpada proaspăt
căzută.
Radiaţia absorbită (Qa = Q-R) reprezintă diferenţa dintre fluxurile
radiaţiei solare globale şi reflectate. Se mai poate defini şi ca partea nereflectată
din radiaţia solară globală incidentă. Cel mai frecvent radiaţia solară absorbită
este determinată după formula:
Qa = (1-A) • 100%,
în care: A = albedo
Valorile radiaţiei absorbite depind, în primul rînd, de fluxul radiaţiei

54
descendente, (radiaţia solară globală), cu cît acesta este mai mare şi cantitatea de
radiaţie absorbită va fi mai mare. În valori medii, radiaţia solară absorbită
prezintă un mers diurn şi anual asemănător cu cel al radiaţiei solare globale.
În evoluţia zilnică a radiaţiei absorbite se remarcă o creştere constantă de
la răsăritul Soarelui până la amiază, când se produce maxima, urmând apoi o
descreştere a valorilor spre seară şi pe parcursul nopţii, minima fiind înainte de
răsăritul Soarelui.
În evoluţia anuală a radiaţiei absorbite se remarcă o maxim principal vara
şi un minim principal iarna (tab. 3.4).
În medie pe an radiaţia solară absorbită în Chişinău de suprafaţa
terestră este egală cu circa 90,5 kcal/cm2.
Tabelul 3.4
Valorile lunare ale radiaţiei absorbite (ccal/cm /lună), Chişinău
2

Valoare VII XI
I II III IV V VI VII IX X XI
a I I
1, 2, 6, 12, 13, 14, 12, 8, 5, 2,
Medie 9,6 1,3
8 9 2 3 4 2 2 7 6 3
2, 3, 8, 10, 13, 14, 15, 12, 9, 5, 3,
Maximă 2,1
1 6 4 3 5 5 4 6 8 7 8
1, 1, 4, 11, 12, 10, 7, 4, 1,
Minimă 7,6 8,9 0,8
0 3 4 3 6 9 8 5 2
1.5. Radiaţia efectivă (Re)

Radiaţia efectivă reprezintă diferenţa dintre radiaţia terestră şi radiaţia

atmosferei cu direcţii contrare. Ea se calculează prin relaţia:
Re = Et - Ea
Radiaţia terestră (Et) este radiaţia emisă de suprafaţa terestră în flux
continuu după ce s-a încălzit datorită transformării radiaţiei solare directe în
radiaţie calorică, prin care se încălzeşte suprafaţa terestră până la o anumită
adâncime. Ea prezintă variaţii zilnice şi sezoniere ale intensităţii, în raport de
intensitatea radiaţiei globale şi prezintă o anumită dependenţă de temperatura
suprafeţei solului.
La o temperatură medie a Pământului de 15°C, radiaţia terestră prezintă o
valoare medie de 0,57 cal/cm2/min. Valoarea maximă se înregistrează vara pe
vreme cu cer senin şi pe suprafeţe uscate, iar cea minimă în nopţile de iarnă. În
evoluţia zilnică se remarcă o creştere constantă de la răsăritul Soarelui până la
amiază, când se produce maxima, urmând apoi o descreştere a valorilor spre seară
şi pe parcursul nopţii, minima fiind înainte de răsăritul Soarelui.
Radiaţia atmosferică (Ea) reprezintă fracţiunea din radiaţia terestră
absorbită de atmosferă prin vaporii de apă, aerosoli lichizi, bioxid de carbon,
ozon etc. şi îndreptată înapoi către suprafaţa terestră. Este o componentă radiativă
de undă lungă, cea mai mare absorbţie o prezintă vaporii de apă.

55
 Intervalul de maximă transparenţă pentru radiaţia emisă, în care atmosfera
nu absoarbe şi prin care căldura emisă de Pământ se pierde în spaţiul cosmic se
numeşte fereastra atmosferică. Prin absorbţie atmosfera se încălzeşte şi emite
radiaţii infraroşii cu lungime de undă mare care reprezintă radiaţia atmosferică.
Ea se propagă în toate direcţiile, iar fracţiunea care se îndreaptă către Pământ se
numeşte contraradiaţia atmosferică, cu o intensitate de 0,42 cal/cm2/min.
Radiaţia efectivă se mai poate defini şi prin pierderea de căldură a
suprafeţei terestre, care se produce noaptea pe timp senin, mai ales iarna.
În timpul zilei surplusul de căldură rezultat prin conversia radiaţiei solare
directe şi difuze în căldură este folosit în încălzirea aerului şi a solului. Din aceste
cauze radiaţia efectivă prezintă variaţii zilnice şi anuale legate de cele ale
temperaturii suprafeţei de contact.
Variaţia zilnică prezintă un minimum înainte de răsăritul Soarelui şi un
maximum în jurul amiezii, iar în regim anual, apare un maximum vara şi un
minimum iarna. Această evoluţie se produce numai pe timp senin, în situaţia
cerului noros, situaţia se complică.
Radiaţia efectivă are valori cuprinse între 0,10 cal/cm2/min şi 0,30
cal/cm2/min şi depinde de mai mulţi factori: temperatura aerului şi a solului,
umezeala absolută a aerului, nebulozitate, ceaţă, vânt, altitudine, proprietăţile
fizice ale solului, prezenţa vegetaţiei. Nebulozitatea şi ceaţa au o importanţă mare
asupra intensităţii radiaţiei efective, deoarece, în astfel de condiţii atmosferice
creşte radiaţia atmosferei, scăzând implicit valoarea radiaţiei efective.
Pentru teritoriul Republicii Moldova a fost efectuat calculul radiaţiei
efective conform metodicii aprobate. Pe timp senin radiaţia efectivă depinde în
primul rînd de temperatura suprafeţei active şi conţinutul vaporilor de apă în
atmosferă.
Astfel, vara mărimea radiaţiei efective este de circa 0,1-0,2 cal/cm2/min.
Nebulozitatea micşorează radiaţia efectivă semnificativ şi proporţional odată cu
creşterea cantităţii şi densităţii norilor (tab. 3.5).
Radiaţia efectivă anuală pe teritoriul Republicii Moldova (în condiţii de
nebulozitate medie) constituie în mede 37-43 kcal/cm2. În timpul verii radiaţia
efectivă atinge valori de 14-16 kcal/cm2, iar iarna – 4,5-5,5 kcal/cm2.
În mersul anual intensitatea maximă a radiaţiei efective se semnalează în
luna iulie şi alcătuieşte 5,0 kcal/cm2, iar cea mai scăzută este în luna februarie –
1,5 kcal/cm2.
Sumele radiaţiei efective, de asemenea, cresc de la nord spre sud.
Zonalitatea repartizării după latitudine a sumelor anuale de radiaţie solară
efectivă este perturbată în Podişul Codrilor.
În medie pe an radiaţia efectivă alcătuieşte 35-37% din radiaţia totală
primită de suprafaţa teritoriului Republicii Moldova. În aşa fel, circa 55-57% din
radiaţia solară ce ajunge anual pe teritoriul republicii se pierde în rezultatul
reflectării şi radiaţiei efective.
Tabelul 3.5
56
 Valorile lunare ale radiaţiei efective (ccal/cm2/lună)

Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Briceni 1,5 1,5 2,2 3,5 4,3 4,6 4,8 4,6 4,0 3,1 1,7 1,5
Camenca 1,5 1,4 2,2 3,7 4,4 4,7 5,1 4,8 4,1 3,1 1,7 1,5
Bălţi 1,6 1,5 2,5 3,8 4,6 4,8 5,2 5,0 4,2 3,2 1,8 1,5
Corneşti 1,8 1,8 2,6 3,8 4,7 4,9 5,4 5,1 4,2 3,5 2,0 1,9
Bravicea 1,7 1,6 2,5 3,4 4,6 4,8 5,2 5,0 4,3 3,7 2,0 1,7
Chişinău 1,5 1,4 2,3 3,8 4,8 5,1 5,4 5,1 4,2 3,2 1,7 1,4
Tiraspol 1,8 1,6 2,5 3,7 4,6 4,9 5,3 4,9 4,2 3,3 1,8 1,5
Leova 1,6 1,5 2,6 3,6 4,5 4,8 5,2 4,9 4,2 3,3 1,9 1,6
Comrat 1,8 1,7 2,4 3,7 4,5 4,9 5,3 5,1 4,3 3,4 1,9 1,7
Cahul 1,8 1,7 2,8 3,9 4,6 5,0 5,4 5,2 4,4 3,6 2,2 1,8

În dependenţă de mărimea pierderii căldurii radiative se află şi mărimea

radiaţiei absorbite. În medie pe an radiaţia solară absorbită de suprafaţa terestră
la Chişinău este egală cu circa 90,5 kcal/cm2.
Radiaţia efectivă este un parametru important în elaborarea prognozelor
îngheţurilor, ceţurilor radiative, determinarea schimburilor de căldură între
suprafaţa terestră şi atmosferă, la calcularea bilanţului radiativ al suprafeţei
solului în timpul topirii zăpezii etc.

1.6. Bilanţul de radiaţie (Br)

Bilanţul de radiaţie (radiativ) al suprafeţei terestre reprezintă diferenţa

dintre energia radiantă recepţionată şi cea pierdută de suprafaţa terestră. El
determină regimul termic al solului şi al stratului de aer de la suprafaţa lui, de
asemenea, controlează procesul evaporaţiei şi condiţionează procesele vitale ale
organismelor vii, reprezentînd unul din indicii de bază ai climei unei localităţi.
Radiaţia primită este dată de suma radiaţiei solare directe (S'), a radiaţiei
difuze (D) şi a radiaţiei atmosferei (Ea). Radiaţia cedată sau emisă este formată
din radiaţia reflectată (R) şi radiaţia terestră (Et).
Ecuaţia bilanţului radiativ are următorul aspect:
Br = (S' + D + Ea) - (R + Et),
Aceasta mai poate avea următoarele aspecte:
Br = Q - R + Ea,
sau:
Br = Q (1-Q) - Re,

57
ştiindu-se că S' + D = Q (radiaţia totală sau globală), iar Et - Ea = Re (radiaţia
efectivă).
Bilanţul radiativ al suprafeţei terestre depinde de nebulozitate şi este diferit
de la zi la noapte. Astfel, pe timp noros, când nu există radiaţie solară directă,
valoarea sa este dată de relaţia:
Br = (D + Ea) - (R + Et)
În timpul nopţii, în absenţa radiaţiei solare de undă scurtă, bilanţul radiativ
al suprafeţei terestre este dat numai de radiaţia efectivă, conform relaţiei:
Br = Ea - Et
Valorile bilanţului radiativ al suprafeţei terestre pot fi pozitive, contribuind
la încălzirea suprafeţei terestre sau negative, reprezentând răcirea acesteia.
În funcţie de valorile acestui bilanţ, la suprafaţa terestră se produc o serie
de procese fizice foarte importante care determină aspectul vremii şi formarea
climei, cum ar fi: evaporaţia, formarea şi transformarea maselor de aer,
temperatura aerului şi a solului, cantitatea de vapori de apă din atmosferă,
presiunea aerului şi dinamica atmosferei, îngheţul, dezgheţul.
Bilanţul de radiaţie al teritoriului Republicii Moldova include circa 42-
46% din radiaţia globală incidentă pe unitatea de suprafaţă, care în sumă
anuală constituie circa 45 kcal/cm2 la nordul şi circa 53 kcal/cm2 în sud-estul
republicii. Mai mult de 85% din această sumă (40-46 kcal/cm2) revine
perioadei calde a anului (fig. 3.2).

a) b)

Fig. 3.2. Sumele bilanțului de radiație (în ccal/cm2).

58
 a – anual, b – perioada caldă a anului (aprilie - septembrie).

Sumele bilanţului de radiaţie se deosebesc semnificativ pe anotimpuri şi

semestre. Cele mai mici valori ale bilanţului de radiaţie se semnalează iarna (în
sumă pentru lunile decembrie-februarie - circa 1 kcal/cm2), însă valorile medii
ale bilanţului de radiaţie pentru anotimpul de iarnă sunt negative doar pentru
raioanele extreme de nord ale republicii (-0,2 kcal/cm2).
În restul teritoriului bilanţul de radiaţie este pozitiv şi variază între 0,6 şi
1,4 kcal/cm2. O creştere bruscă a sumelor lunare ale bilanţului de radiaţie, precum
şi ale radiaţiei solare globale se semnalează din luna februarie către luna martie -
cu 2-3 kcal/cm2/lună (tab. 3.6).
Sumele bilanţului de radiaţie pentru lunile de vară variază în limitele de 23-
26 kcal/cm2, cu creştere spre sud. Variaţia sumelor bilanţului de radiaţie pe
sezoane pentru diferite puncte pe teren în timpul verii atinge cele mai mari valori
(pînă la 3 kcal/cm2), fiind legat de sporirea rolului suprafeţei active în
redistribuirea sumelor de radiaţie solară incidentă.
Astfel, bilanţul de radiaţie al suprafeţei, acoperită cu iarbă, din luna mai şi
pînă în luna octombrie constituie în general 64-67% din radiaţia globală, pentru
alte tipuri de suprafeţe – mai puţin de 50%
Tabelul 3.6
Valorile lunare ale bilanţului de radiaţie (ccal/cm2/lună)

Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An

Briceni -0,2 0,4 3,1 5,5 7,3 8,4 8,3 6,4 4,2 2,0 0,3 -0,2 45,5
Camenca 0,1 0,8 3,3 5,5 7,4 8,3 8,2 6,6 4,3 2,0 0,3 -0,2 46,6
Bălţi 0,1 0,9 3,8 5,5 7,8 8,8 9,1 7,0 4,8 2,2 0,5 -0,0 50,5
Corneşti -0,2 0,6 3,8 5,9 8,0 9,2 9,4 7,5 5,2 2,3 0,3 -0,3 51,7
Bravicea 0,0 0,6 3,4 5,9 7,9 9,2 9,3 7,4 5,0 2,3 0,3 -0,3 51,0
Chişinău 0,3 1,0 3,7 5,2 7,7 8,8 9,1 7,5 5,1 2,6 0,5 0,0 51,5
Tiraspol 0,2 1,2 4,0 5,5 8,0 8,9 9,3 7,8 5,2 2,5 0,6 0,0 53,2
Leova 0,1 0,9 3,7 6,0 8,3 8,8 9,2 7,7 5,1 2,6 0,7 0,1 53,2
Comrat 0,0 0,9 3,6 5,9 8,3 8,7 9,2 7,7 5,2 2,7 0,8 0,0 53,0
Cahul 0,1 1,0 3,8 5,5 8,1 8,4 8,9 7,3 5,0 2,5 0,2 0,1 50,9

Spre toamnă odată cu micşorarea sumelor radiaţiei incidente scad şi sumele

bilanţului de radiaţie de la 4,2-5,2 kcal/cm2 în septembrie pînă la 0,2-0,8 kcal/cm2
în luna noiembrie; în medie pe parcursul toamnei ele constituie 6,5-8,5 kcal/cm2,
uniform mărindu-se spre nord (tab. 3.6).

59
 De asemenea, se micşorează cota parte a bilanţului de radiaţie în radiaţia
globală: în perioada aprilie-septembrie bilanţul de radiaţie constituie 47-53%, în
octombrie (şi martie) – 37-38%, iar în noiembrie (şi februarie) – doar 7-14% din
suma radiaţiei incidente de undă scurtă.
În mersul anual bilanţul de radiaţie lunar (în medie pozitiv) se semnalează
pe teritoriul Republicii Moldova din luna februarie pînă în luna noiembrie. În
lunile decembrie şi ianuarie bilanţul de radiaţie capătă valori negative nu prea
mari (pînă la 0,3 kcal/cm2/lună), dar nu în fiecare an şi nu pe tot teritoriul
republicii. Trecerea mărimii şi semnului bilanţului de radiaţie prin 0 are loc în
medie la începutul lunii februarie şi în decada a treia a lunii noiembrie. Foarte
rar, în unii ani nu se semnalează valori negative ale bilanţului de radiaţie.
Sumele maximale lunare pozitive ale bilanţului de radiaţie, precum şi ale
radiaţiei solare globale, se semnalează în luna iulie (pînă la 9,7 kcal/cm2/lună),
dar în intervalul lunilor mai-august pe tot teritoriul republicii ele întrec de 7
kcal/cm2/lună, cu excepţia raioanelor de nord, unde în luna august suma
bilanţului de radiaţie alcătuieşte circa 6,5 kcal/cm2/lună.
Sumele maximale în lunile iunie-iulie pot întrece valoarea de 10
kcal/cm2/lună, iar cele minimale în lunile decembrie şi ianuarie pot scădea pînă
la valori de -1,0 kcal/cm2/lună.
În mersul diurn bilanţul de radiaţie îşi schimbă semnul dimineaţa la
înălţimea Soarelui de 7 grade deasupra orizontului şi seara, cînd înălţimea lui este
de 9-10 grade. Pe timp senin cele mai înalte valori pozitive ale bilanţului de
radiaţie se observă în lunile mai-august la amiază (0,78-0,86 kcal/cm2/lună/min),
iar cele mai mici sunt înregistrate noaptea, cînd condiţiile răcirii radiative sunt
deosebit de favorabile.
În timp de noapte bilanţul de radiaţie este negativ pe parcursul întregului
an şi constituie în nopţile de iarnă -0,7...-0,08 cal/cm2/min, iar în nopţile de vară
-0,09…-0,10 cal/cm2/min.
Prezenţa nebulozităţii conduce la micşorarea valorilor bilanţului de radiaţie
în comparaţie cu cerul senin, dar în măsură mai mică faţă de ceea ce se are loc cu
radiaţia solară directă şi globală, deoarece în acelaşi timp se micşorează şi partea
de pierderi ale bilanţului de radiaţie – radiaţia reflectată şi radiaţia efectivă.
În condiţii de nebulozitate medie intensitatea maximală a bilanţului de
radiaţie se observă ziua în luna iulie şi variază pe teritoriul republicii în limitele
de 0,60-0,71 cal/cm2/min.
Noaptea bilanţul de radiaţie în condiţii de nebulozitate medie are valori mai
înalte faţă de cele cu cer senin, ca urmare a micşorării radiaţiei efective şi
constituie în medie pe teritoriu de la -0,05 pînă la -0,07 cal/cm2/min în perioada
caldă a anului şi respectiv de la -0,02 pînă la -0,05 cal/cm2/min în lunile cu înveliş
de zăpadă.

2. Durata de strălucire a Soarelui

60
 Cantitatea de energie solară, care ajunge pe suprafaţa terestră, depinde de
mai mulţi factori, în primul rînd - de durata strălucirii soarelui şi înălţimii lui de
asupra orizontului. La rîndul său, durata strălucirii Soarelui în orişicare punct de
pe Glob depinde de durata zilei şi de nebulozitate. Durata zilei este determinată
de latitudinea locului.
Durata de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul de timp cînd este vizibil
discul solar şi se exprimă în ore şi zecimi de ore şi se înregistrează cu ajutorul
heliografului.
Ceea ce se determină cu heliograful este durata efectivă de strălucire a
Soarelui, adică timpul real cît a strălucirii Soarelui pe bolta cerească, fără ca
discul să fi fost ecranat de nori.
Pe lîngă durata efectivă de strălucire a Soarelui, în meteorologie se mai face
uz şi de noţiunea de durata atmosferică sau de durata posibilă de strălucire a
Soarelui, care corespunde timpului interpus între momentele răsăritului şi
apusului Soarelui, în lipsa totală a norilor.
În Republica Moldova durata anuală maximă posibilă a strălucirii Soarelui
alcătuieşte 4445-4452 ore, posibilă pe lună - circa 260 ore în decembrie şi 480
ore în iulie.
Diferenţa de latitudine pe teritoriul republicii de 2,5o face ca durata posibilă
de strălucire a Soarelui să varieze cu o mărime de până la 89 ore (tab. 3.7).
Tabelul 3.7
Durata posibilă a strălucirii Soarelui pe luni (în ore)
Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Briceni 271 283 366 408 470 479 484 442 377 335 276 258
Cahul 280 288 368 404 461 470 475 436 376 340 284 267

Durata efectivă (reală) de strălucire a Soarelui întotdeauna diferă de cea

posibilă din mai multe cauze, principala fiind nebulozitatea. Prezenţa învelişului
noros, determinat de particularităţile circulaţiei atmosferice, duce la repartiţia
duratei strălucirii Soarelui în strictă concordanţă cu latitudinea locului.
Durata strălucirii Soarelui mai depinde de cantitatea şi forma norilor, de
transparenţa atmosferei (praf, fum), de gradul închiderii orizontului (forme de
relief, construcţii, vegetaţie).
Astfel, durata efectivă de strălucire a Soarelui pe an alcătuieşte 50-55% din
cea posibilă şi variază pe teritoriul republicii între 2060 şi 2330 ore (fig. 3.3).
Durata anuală maximală a strălucirii Soarelui întrece valoarea medie în diferite
puncte cu 130-360 ore (cu 7-15%), iar cea minimală este sub valoarea medie
multianuală cu 90-250 ore (cu 4-10%).
Caracterul nebulozităţii şi cantitatea ei în perioadele caldă şi rece ale anului
pe teritoriul Republicii Moldova se deosebeşte semnificativ. Iarna condiţiile
vremii în teritoriu sunt determinate în primul rînd de factorii circulaţiei generale
a atmosferei, pe cînd vara un rol destul de important îl au şi factorii radiativi.

61
 Din noiembrie până în luna martie învelişul de nori, formîndu-se sub
influenţa proceselor atmosferice la scară mare, este uniform pe areale mari,
predomină (60-75% cazuri) o stare posomorîtă a cerului (8-10 grade) şi
nebulozitate joasă formată din forme stratificate. În perioada caldă a anului
repartiţia spaţială a nebulozităţii poartă un caracter mai pestriţ şi mai neuniform.
În cursul anului, în medie numărul de ore a strălucirii Soarelui prezintă o
mare variabilitate de la un sezon la altul şi de la o lună la alta, în strînsă
dependenţă cu durata astronomică a zilei şi cu regimul nebulozităţii.
În sezonul de iarnă se înregistrează cea mai mică durată de strălucire a
Soarelui - doar 20-30% din cea anuală, iar vara acestă valoare este cea mai mare
şi constituie 60-80%. Ca explicaţie durata zilei vara constituie în medie 14-16
ore, iar iarna între 8 şi 10 ore.
Numărul de zile fără Soare în medie pe an variază de la 60-65 zile la sud
până la 75-80 zile în nordul republicii. Cel mai mare număr de ore a strălucirii
Soarelui se semnalează în anotimpul cald al anului (aprilie-septembrie) şi
alcătuieşte în medie 1500-1650 ore, sau 75% din suma anuală, din care 850-950
ore revin lunilor de vară.

Fig. 3.3 Durata anuală a strălucirii Soarelui (în ore)

Durată lunară cea mai mare a strălucirii Soarelui cel mai frecvent (57% ani)
revine lunii iulie, apoi în măsură egală lunilor iunie şi august - 300-340 ore (65-
75% din cea posibilă). Dar în unii ani durata lunară cea mai mare a strălucirii
Soarelui pentru lunile de vară a înregistrat valori diferite în limitele a 240-400

62
ore. Valoarea maximală a sumei lunare de ore a strălucirii Soarelui s-a observat
în luna iulie 1953 la Chişinău - 405,4 ore.
În perioada rece a anului (octombrie-martie), din cauza duratei mici a zilei
şi nebulozităţii semnificative şi stabile, durata medie a strălucirii Soarelui
constituie doar 600 ore.
Durata medie lunară minimă din cursul anului se înregistrează cel mai
frecvent în luna decembrie (50% ani) şi constituie 45-65 ore sau 20-30% din
suma posibilă. Mai rar durata medie lunară minimă a strălucirii Soarelui din
cursul anului se observă în noiembrie şi mai rar în lunile ianuarie şi februarie. În
luna decembrie ziua astronomică este cea mai scurtă, iar nebulozitatea are valori
maxime.
Cea mai posomorîtă a fost luna decembrie din anul 1952 pentru Briceni şi
luna ianuarie din anul 1966 pentru Dubăsari, cînd pe parcursul lunilor menţionate
Soarele a strălucit pe cer doar 12 şi 7 ore respectiv.
În semestrul rece al anului (octombrie - martie), valorile medii ale duratei
de strălucire a Soarelui prezintă o repartiţie mult mai uniformă, comparativ cu
semestrul cald.
Principala cauză a acestei uniformităţi o constituie frecvenţa mare a
nebulozităţii stratiforme şi a ceţii determinată de inversiunile termice.
Ca efect direct al fluctuaţiilor circulaţiei generale a atmosferei, care
influenţează gradul de nebulozitate şi deci şi durata de strălucire a Soarelui, de la
un an la altul valorile lunare şi anuale ale acesteia prezintă variaţii importante.
Republica Moldova fiind situată longitudinal la distanţă aproximativ egală
de la Oceanul Atlantic şi continentul asiatic, durata de strălucire a Soarelui este
în egală măsură influenţată atît de formaţiunile barice de joasă presiune din sud-
vestul, vestul şi nord-vestul continentului, cît şi de cele de înaltă presiune care
iau naştere şi se dezvoltă pe continentul euro-asiatic.
O altă caracteristică a duratei de strălucire a Soarelui este fracţia de
insolaţie. Ea reprezintă raportul procentual dintre durata efectivă de strălucire a
Soarelui şi durata posibilă (astronomică) a acesteia, fiind un parametru
meteorologic de mare utilitate practică într-o serie de ramuri ale economiei cum
ar fi, de exemplu, agricultura, construcţii, balneologie, urbanistică etc.
Astfel, notînd cu d durata efectivă de strălucire a Soarelui şi cu D durata
posibilă - astronomică, valoarea fracţiei de insolaţie va fi dată de următoarea
relaţie:
d
F= x 100
D
În cazul zilelor absolut senine d=D şi deci, fracţia de insolaţie este egală cu
unitatea (F=1), iar în cazul în care Soarele nu a strălucit deloc, situaţie în care
discul solar a fost acoperit permanent de nori, valoarea fracţiei de insolaţie este
egală cu zero (F=0) pentru că d=0.

63
 În urma efectuării calcului, înmulţind rezultatul cu 100, fracţia de insolaţie
exprimată astfel în procente va indica cît la suta din timpul posibil (potrivit)
aşezării latitudinale sub influenţa nebulozităţii, Soarele a strălucit efectiv.
Cunoscînd valorile fracţiei de insolaţie, cu variaţiile ei lunare, anotimpuale,
anuale şi multianuale ori limitele între care sunt cuprinse acestea, vom putea
aprecia mai bine condiţiile de insolaţie şi, în consecinţă posibilităţile de folosire
a radiaţiei solare directe (în balneologie, urbanistică, agricultură etc.).

Pe teritoriul Republicii Moldova valorile medii anuale ale fracţiei de

insolaţie oscilează între 40 şi 47%. În cursul anului, valoarea lunară maximală a
fracţiei de insolaţie se înregistrează pe cea mai mare parte a teritoriului republicii,
în luna august.
Cele mai mici valori medii lunare ale fracţiei de insolaţie se înregistrează
în luna decembrie cu valori de 20-30% din durate posibilă.
Durata strălucirii Soarelui are cea mai mare variabilitate în lunile de vară,
oscilînd în unii ani de la 180-230 până la 350-430 de ore pe lună. iarna limitele
variaţiei se îngustează: de la 10-50 până la 100-150 ore pe lună.
Mărimea variaţiei duratei strălucirii Soarelui pe teritoriul republicii pentru
a lună aparte nu este mare, fiind determinată de întinderea mică a teritoriului după
latitudine (nu mai mult de 350 km).
Maximul zilnic al duratei strălucirii Soarelui revine lunilor iunie-iulie şi
alcătuieşte 14-15 ore: valoarea maximală zilnică a strălucirii Soarelui a fost
înregistrată în Cahul în luna iulie 1958-15,1 ore.
Însă, raportul procentual al duratei strălucirii Soarelui observate către
durata posibilă pe tot teritoriul Republicii Moldova este cel mai mare în luna
august (până la 80%), datorită stabilităţii vremii senine.
Durata strălucirii Soarelui este diferită pe parcursul zilei, în dependenţă de
durata zilei în decursul anului, care este condiţionată de înălţimea soarelui pe cer.
În afară de aceasta o influenţă mare o are regimul nebulozităţii mersului zilnic al
cărei se deosebeşte printr-o mare variabilitate, îndeosebi primăvara şi vara.
În perioada rece a anului cea mai mare frecvenţă a cerului acoperit se
observă în orele de dimineaţă, iar cea mai mică - în orele serii. În perioada caldă
a anului, în legătură cu dezvoltarea turbulenţei ziua, o durată mai mare a
strălucirii Soarelui vara se semnalează între orele 9 şi 12-13, iar iarna de la orele
11-12 până la 14-15. În medie pe an cea mai mare durată a strălucirii Soarelui se
semnalează în intervalul orelor 11-12 şi 12-13.
În general pe an durata strălucirii Soarelui în fiecare din intervalele orare
de la 10 până la 14 constituie în medie 192-195 ore la nord, 217-224 ore la sud şi
202-211 ore în restul teritoriului republicii. Din această sumă de ore cu strălucire
a Soarelui mai mult de jumătate (55-60%) revine lunilor mai - septembrie; în
această vreme a anului durata strălucirii Soarelui pentru fiecare interval orar de
la 10 până la 14 constituie 22-27 ore pe lună.
64
 Un interes practic îl prezintă datele despre durata neîntreruptă a strălucirii
Soarelui în legătură cu faptul, că condiţiile climatice ale Republicii Moldova
permite utilizarea energiei solare în economia naţională.
În suma efectivă (reală) de ore cu strălucire a Soarelui, întră atît strălucirea
neîntreruptă a Soarelui, cît şi cea întreruptă pentru anumite intervale de timp din
cauza nebulozităţii. Efectul strălucirii întrerupte şi neîntrerupte a Soarelui într-o
perioadă cu aceeaşi durată de timp pentru regimul termic este diferit.
Durata neîntreruptă a strălucirii Soarelui este determinată de regimul
nebulozităţii. cea mai mare durată neîntreruptă a strălucirii Soarelui în medie pe
an revine gradaţiei de 2-4 ore; din noiembrie până în martie strălucirea Soarelui,
neîntreruptă în decursul a 2-4 ore, are frecvenţa de 30-40%, iar în decursul a 4-6
ore neîntrerupt - 20-30% (din numărul total de cazuri cu strălucire neîntreruptă a
Soarelui).
În aprilie datorită trecerii la regimul de vară a nebulozităţii şi stabilităţii mai
mari a vremii senine strălucirea neîntreruptă a Soarelui în decursul a 2-4, 4-6 şi
10-12 ore are aceeaşi frecvenţă (20-25%).
În lunile mai-iunie cel mai des strălucirea neîntreruptă a Soarelui se
semnalează pe parcursul a 2-4, apoi 4-6 ore; strălucirea neîntreruptă în decursul
a 6-8 şi 12-14 ore se înregistrează în 15-20% cazuri. La sudul republicii în aceste
luni cea mai mare frecvenţă strălucirea neîntreruptă a Soarelui o are pe parcursul
a 12-14 ore, apoi 10-12 ore pe zi (25-30% şi 17-22% respectiv).
În lunile iulie-august durata strălucirii neîntrerupte a Soarelui este diferită
în diferite părţi ale teritoriului. La nordul republicii cel mai des se observă
strălucirea neîntreruptă a Soarelui timp de 2-4 (cel mai frecventîn luna iulie) şi
4-6 ore.
În raioanele centrale strălucirea neîntreruptă a Soarelui se înregistrează în
decursul a 12-14 ore în luna iulie (circa 30% cazuri) şi 10-12, precum şi 12-14
ore în august (cîte 20% cazuri).
La sudul republicii strălucirea neîntreruptă a Soarelui are loc pe parcursul
a 12-14 şi 10-12 ore și se observă în aceste luni corespunzător în 35-40 şi 20%
din toate cazurile cu strălucire neîntreruptă a Soarelui.
Iarna în Republica Moldova se deosebeşte printr-o abundenţă deosebită a
zilelor însorite: în septembrie cel mai des (35%, la sud până la 40-45% cazuri)
strălucirea se observă neîntrerupt timp de 10-12 ore pe zi, iar în octombrie cu
aceeaşi frecvenţă pe parcursul a 8-10 ore; strălucirea neîntreruptă cu durata de 2-
4 şi 4-6 ore alcătuieşte 20-30% cazuri.
În Republica Moldova este mare şi frecvenţa zilelor fără Soare. În medie
acest număr de zile constituie 70-80, la sudul republicii circa 65 pe an, dar în
dependenţă de caracterul condiţiilor vremii a unor ani numărul zilelor fără Soare
poate varia în diferite raioane ale republicii de la 50 până la 90 şi mai mult pe an.
În mersul anual cel mai des zile fără Soare se semnalează în perioada rece
a anului. Aşa de exemplu, la nordul ţării în lunile noiembrie - decembrie numărul
lor în medie alcătuieşte 12-17, iar în unii ani - 23-28 pe lună; la sud frecvenţa de
65
20 şi mai multe zile fără soare pe lună constituie 17%. vara zile fără soare se
observă nu în fiecare an. numărul lor în medie nu întrece de o singură zi.

3. Temperatura solului

Cunoaşterea temperaturii şi a regimului termic al solului are o deosebită

importanţă practică în diverse domenii ale activităţii economice: agricultură,
construcţii, canalizare, transmisiuni, căi de comunicaţie rutiere, hidroamelioraţii
etc.
Temperatura suprafeţei active a solului reprezintă un factor genetic
principal al macroproceselor atmosferice, dar şi în formarea topoclimatului şi
microclimatului, în funcţie de caracteristicile locale topografice şi orografice.
Ea este sursa principală de încălzire a aerului în timpul zilei, care generează
procesele convective, ce pot determina vara fenomenul de cumulizare şi aversele
de ploaie, dar şi de răcire noaptea, cu posibilitatea de apariţie a îngheţurilor
radiative.
Cunoaşterea distribuţiei spaţio-temporale a temperaturii solului este foarte
importantă în înţelegerea proprietăţilor fizico-chimice şi biologice, care se
produc la nivelul sistemului radicular al plantelor, care pot crea un micromediu
favorabil sau advers creşterii şi dezvoltării lor.
Toate procesele de vegetaţie ale plantelor începând de la semănat şi
germinare, până la maturitate şi recoltare se desfăşoară normal numai între
anumite limite termice, specifice fiecărei plante şi faze fenologice.
Temperatura solului şi modul de propagare a căldurii în sol depind de o
multitudine de factori, în primul rând de intensitatea radiaţiei solare şi de
variaţiile sale periodice in timp, la care se adaugă o serie de parametri ce
caracterizează natura şi proprietăţile fizice ale solului: albedoul suprafeţei,
compoziţia, structura, textura, umiditatea sau uscăciunea solului (în funcţie de
conţinutul de apă sau de aer), căldura specifică şi conductivitatea termică.
Temperatura solului mai depinde de orientarea şi înclinarea pantelor
versanţilor (pantele cu expoziţie sudică au temperatura solului mai mare decât
cele nordică, aspect valabil chiar şi pentru denivelările mici rezultate din arături),
natura şi de gradul de acoperire a suprafeţei solului cu vegetaţie sau cu zăpadă.

3.1. Temperatura suprafeţei solului şi variaţia ei

Temperatura suprafeţei solului variază atât în spaţiu (pe verticală şi

orizontală), cât şi în timp, în strânsă legătură cu evoluţia temporală a radiaţiei
solare (deci, în funcţie de latitudine, anotimp, ora din zi). Variaţiile pot să fie
periodice (diurne şi anuale) sau neperiodice (accidentale) şi sunt determinate, în
principal, de variaţiile radiaţiei solare directe.
In afara variaţiilor periodice ale temperaturii solului la suprafaţă se mai
produc şi variaţii neperiodice determinate de evoluţia diferită a unor parametri
66
meteorologici: ploaie, zăpadă, vânt etc., monitorizate permanent în activitatea
agrometeorologică operativă.
Ca şi în cazul radiaţiei solare (principal factor care determină temperatura
solului), studierea variaţiei diurne şi anuale a temperaturii solului, la suprafaţă şi
în adâncime, se face prin metoda grafică pe baza valorilor medii normale orare
(lunare sau anuale).

A. Variaţia zilnică (diurnă) a temperaturii suprafeţei solului. La

latitudinile ţării noastre variaţia zilnică a temperaturii suprafeţei solului se
caracterizează printr-o simplă oscilaţie, în care se observă o încălzire în cursul
zilei şi o răcire pe parcursul nopţii. Deoarece propagarea căldurii necesită un
anumit timp, momentele de atingere a temperaturilor extreme vor fi diferite în
funcţie de poziţia locului de măsurare.
La suprafaţa solului temperatura maximă se înregistrează în jurul orei 13,
iar temperatura minimă la câteva minute după răsăritul Soarelui. Această evoluţie
se explică prin inerţia termică a solului, care, pentru a ajunge la valoarea termică
maximă, necesită un timp de acumulare a căldurii de circa o oră din momentul în
care radiaţia solară atinge valoarea sa maximă (ora 12, când Soarele trece prin
meridianul locului).
Diferenţa dintre temperatura maximă şi cea minimă se numeşte
amplitudine diurnă şi reprezintă o mărime caracteristică, cu ajutorul căreia se pot
evidenţia particularităţile regimului termic, în funcţie de natura şi starea fizică a
solului
Evoluţia diurnă a temperaturii suprafeţei solului este analoagă cu cea a
temperaturii aerului numai în privinţa aspectului periodic al oscilaţiei. Valoarea
amplitudinii diurne a temperaturii solului este mult mai mare decât a temperaturii
aerului (măsurată în adăpostul meteorologic) şi se accentuează în perioada caldă
a anului.
Momentele producerii valorilor extreme nu coincid între ele; în cazul
temperaturii aerului minima şi maxima se produc cu o oarecare întârziere datorită
propagării căldurii de la suprafaţa solului către straturile inferioare ale
atmosferei, până la nivelul termometrului din adăpost.
Amintim că temperatura suprafeţei solului depinde de: intensitatea
radiaţiei solare, proprietăţile fizico-chimice ale solului, gradul de umiditate,
tasarea sau afânarea solului, culoarea şi gradul de acoperire cu vegetaţie sau
zăpadă.
Din aceste considerente amplitudinea diurnă a temperaturii de la suprafaţa
solului are diferite valori. Astfel, în cazul unui sol umed ea este mai mică decât
în cazul unui sol uscat cu aceeaşi structură fizică. Pentru un sol tasat amplitudinea
va fi mai mare în comparaţie cu cea a solului afânat, datorită conductibilităţii
calorice reduse a aerului aflat sau nu între particulele de sol.
Culoarea solului influenţează şi ea valoarea amplitudinii diurne, care poate
atinge diferenţe de 4-5°C între solurile închise şi cele deschise la culoare,
67
cunoscându-se că solul închis se încălzeşte mai intens decât cel deschis, care are
albedo-ul mai ridicat. Iarba micşorează amplitudinea diurnă cu 3-4°C, pădurea
cu 5-6°C, iar un strat de zăpadă cu grosimea de 4-5 cm creează o diferenţă de 4-
6°C.
Temperatura suprafeţei solului prezintă un ciclu diurn impus de radiaţia
solară, perturbat într-o oarecare măsură de circulaţia atmosferică. Pe parcursul
anului , cele mai ample variaţii diurne au loc în lunile de vară, cînd în timpul zilei
radiaţia solară favorizează încălzirea puternică a solului, iar în timpul nopţii, prin
radiaţie terestră se produce răcirea acestuia.
În luna iulie , valorile medii de la ora 13 depăşesc 30°C, în toate regiunile
ţării, cele mai ridicate valori medii zilnice fiind în raioanele de sud. În aceeaşi
lună, la ora 6 se înregistrează valoarea cea mai coborîtă.
În luna ianuarie, ciclul diurn este cel mai puţin conturat pe de o parte
pentru că la latitudinile noastre durata şi intensitatea radiaţiei solare sunt minime,
iar pe de altă parte pentru că activitatea ciclonică este accentuată.
În cele două luni caracteristice ale sezoanelor de tranziţie, aprilie şi
octombrie, evoluţia diurnă a temperaturii suprafeţei solului este foarte
asemănătoare, valorile din luna octombrie fiind puţin mai reduse decît în aprilie
şi ocupînd o poziţie intermediară între lunile extreme, ianuarie şi iulie.

B. Variaţia anuală a temperaturii suprafeţei solului. În afara variaţiilor

zilnice periodice, temperatura solului prezintă şi variaţii sezoniere şi anuale mult
mai mari. Cauza principală a acestora este intensitatea radiaţiei solare primite în
funcţie de latitudinea locului respectiv. Din datele medii lunare rezultă că, la
latitudinile mijlocii cu climat continental, temperatura suprafeţei solului prezintă
un maximum în luna iulie şi un minimum în luna ianuarie.
Alte cauze ale variaţiei anuale a temperaturii suprafeţei solului sunt:
covorul vegetal, stratul de zăpadă şi factori locali de natură orografică.
Comparativ cu evoluţia anuală a temperaturii aerului, cea a suprafeţei solului
prezintă valori medii mult mai mari. In cazul unei vegetaţii forestiere,
temperatura straturilor superficiale ale solului, în timpul verii este mai coborâtă
decât în câmp deschis (diferenţă de până la 8°C într-o pădure de stejar) şi mai
ridicată iarna.
Temperatura medie anuală reprezintă cel mai sintetic parametru al
temperaturii solului, care pune în evidenţă, mai ales, rolul acesteia de sursă de
căldură. Faţă de temperatura medie anuală a aerului, aceasta este superioară cu
circa 2-3°C.
Temperatura suprafeţei solului pe teritoriul Republicii Moldova variază
nesemnificativ atît pe parcursul anului (de la 10 pînă la 12°C), cît şi pe luni
aparte. Cele mai mari valori medii anuale ale temperaturii solului (circa 12°C)
sunt înregistrate în raioanele de sud ale republicii, iar cele mai mici – în nord-
estul ţării (circa 10°C).
În mersul anual minimul temperaturii medii lunare a suprafeţei solului se
68
semnalează în luna ianuarie şi variază de la -6°C în nord pînă la -3°C în sud (fig.
3.53a). Primăvara temperatura suprafeţei solului creşte brusc: temperatura
medie a lunii aprilie constituie 10-12°C căldură, a lunii mai – 18-20°C. Pentru
vară este specifică o variaţie nesemnificativă a temperaturii medii de la o lună la
alta.
În luna iulie temperatura medie a suprafeţei solului pe teritoriul Republicii
Moldova atinge cele mai mari valori – de la 24 la 28°C (fig. 3.53b).
a) b)

Fig. 3.4 Temperatura medie (în grade) a suprafeței solului pentru

luna ianuarie (a) și iulie (b)
1 - temperatura medie lunară, 2 – temperatura medie minimală (a)
și temperatura medie maximală (b)

În luna august se începe procesul de scădere a temperaturii. Scăderea

temperaturii toamna de la lună la lună are loc treptat şi constituie 6-8°C căldură.
În luna decembrie temperatura medie a suprafeţei solului atinge valori cu semn
negativ – de la 0°C pînă la -3°C.
Temperatura medie anuală a suprafeţei solului dispune de o variabilitate
mare de la an la an. De exemplu, în Chişinău temperatura medie a lunii ianuarie
constituie circa -4°C, dar o dată în 50 de ani ea poate scădea pînă la -15°C.
Temperatura medie a suprafeţei solului este supusă variabilităţii cel mai mult în
anotimpul de iarnă.
Temperatura medie minimală a solului caracterizează temperatura celei
mai reci părţi ale zilei şi mai mult, decît media diurnă, este supusă influenţei
condiţiilor locale. Temperatura anuală medie minimală a suprafeţei solului este
69
pozitivă şi variază pe teritoriul republicii în limite nu prea mari (de la 2 pînă la
4°C).
În perioada rece a anului – din luna noiembrie, iar în raioanele centrale şi
de sud - din decembrie pînă în martie, valorile minime medii ale temperaturii
suprafeţei solului capătă valori negative. Cele mai joase valori se semnalează în
luna ianuarie (de la -7 pînă la -11°C).
Temperatura medie maximală a solului, ce caracterizează temperatura
suprafeţei solului în timpul părţii luminoase a zilei, în medie pe an constituie pe
teritoriul republicii 22-26°C. Temperatura medie maximală a suprafeţei solului
are valori negative (-4°C) doar în luna ianuarie pentru raioanele de nord ale
republicii. Cele mai înalte valori se semnalează în luna iulie (de la 43 pînă la
51°C).
C. Temperaturile extreme de la suprafaţa solului. Temperaturile minime
absolute pe suprafaţa solului lipsit de vegetaţie sunt mai mici cu 1-3°C, decât ale
aerului. În tipul nopţilor de iarnă, cu geruri puternice şi în anotimpurile de
tranziţie, în cazul advecţiilor maselor de aer rece sau a intensificării proceselor
radiative, temperaturile de la suprafaţa solului fără strat de zăpadă pot atinge
valori de risc pentru culturile ce iernează sau pentru cele aflate în primele faze de
vegetaţie (îngheţuri târzii de primăvară) sau ultimele faze de vegetaţie (îngheţuri
timpurii de toamnă).
În unele nopţi geroase de iarnă temperatura minimală la suprafaţa solului
poate să coboare pînă la -42°C în nord şi -31°C la sudul republicii. Acesta şi
este minimul absolut pentru teritoriul Republicii Moldova.
Cele mai joase temperaturi se stabilesc în nopţile geroase şi senine. O
condiţie obligatorie este lipsa vîntului, sau vreme cu vînt slab. Astfel, minimul
termic absolut ca şi cele medii depind în mare măsură de caracteristicile reliefului
şi de caracterul suprafeţei active.
In cursul verii, în condiţii de timp senin şi cu insolaţie puternică, suprafaţa
solului dezgolit se încălzeşte foarte mult, maximele termice ajungând la valori
foarte ridicate (50-60ºC), comparativ cu cele din aer.
Valorile cele mai mari (peste 60°C) s-au înregistrat în raioanele de sud ale
republicii, unde temperaturile maxime ale aerului au oscilat între 32 şi 34°C. In
situaţia creşterii temperaturii aerului pînă la valori deosebit de mari pentru
teritoriul ţării noastre (37..42°C), la suprafaţa solului temperatura maximă poate
atinge şi depăşi 70°C (ex. în anii 1992, 1993, 2000, 2007, 2012).
Temperatura maximă absolută la suprafaţa solului pe teritoriul Republicii
Moldova constituie +74ºC (Leova, 19 iulie 2007).
În vara anului 2012 la suprafaţa solului temperatura maximă a atins valori
de +71ºС (Corneşti, iulie), ceea ce se semnalează în medie o dată în 30 de ani.
Temperatura minimală la suprafaţa solului în anotimpul de vară a coborît pînă la
-0,4ºC (Briceni, 1 iunie a.1990).
D. Îngheţurile de primăvară şi toamnă şi durata perioadei fără îngheţ la
suprafaţa solului. În calitate de îngheţ este primit de a numit fenomenul scăderii
70
temperaturii suprafeţei solului pînă la 0ºC şi mai joasă pe fondalul temperaturii
medii diurne pozitive.
Asupra repartiţiei şi intensităţii îngheţurilor, în afară de procesele
atmosferice, o influenţă mare o are relieful suprafeţei active.
Primele îngheţuri apar cel mai timpuriu la nordul republicii (la sfîrşitul lunii
decembrie), iar către mijlocul lunii octombrie ele se semnalează pretutindeni (fig.
3.5 a). În unii ani primele îngheţuri pot apărea mult mai devreme sau mult mai
tîrziu faţă de data medie.
De exemplu, în Chişinău, în anul 1952 primul îngheţ s-a observat pe 17
septembrie, iar în anul 1960 - pe 20 noiembrie, avînd ca dată medie de apariţie a
primului îngheţ - 11 octombrie.
Datele ultimului îngheţ, se asemenea, sunt supuse unor variaţii mari în
timp. În medie, îngheţul la suprafaţa solului în raioanele centrale şi de sud ale
republicii dispar în decada a treia a lunii aprilie, iar în raioanele de nord – în prima
decadă a lunii mai (fig. 3.5 b).
Datele dispariţiei celor mai timpurii şi celor mai tardive îngheţuri
primăvara oscilează de la decada a treia a lunii martie şi pînă în decada a treia a
lunii mai.
Aşa mari abateri de la datele medii ale îngheţurilor de primăvară şi toamnă
(pînă la 2 luni) sunt determinate predominant de anomalia puternică pentru acest
sezon a advecţiei aerului rece cu răcirea radiativă ulterioară.

a) b)

71
Fig. 3.5 Datele medii ale primului (a) și ultimului (b) înghețuri la suprafața solului

Îngheţurile timpurii de toamnă şi tardive de primăvară sunt foarte

periculoase pentru producţia agricolă. Îngheţurile de toamnă aduc prejudicii mari
culturilor leguminoase şi viţei de vie, roada cărora se află încă în cîmp, iar
îngheţurile de primăvară, care au loc, de regulă, în perioada vegetaţiei active a
plantelor, influenţează dăunător asupra mărimii şi calităţii roadei.
Din cauza proprietăţilor solului de absorbire şi radiere a căldurii îngheţurile
la suprafaţa solului toamna se formează mai devreme, decît în aer, iar primăvara
se observă mai tîrziu.
Mărimea abaterii datelor medii a primului şi ultimului îngheţ la suprafaţa
solului faţă de îngheţurile în aer depinde de forma reliefului: în locurile joase
(în depresiuni) ea constituie 4-10 zile, iar în locurile înalte – pînă la 18 zile.
La amplasarea deferitelor culturi agricole este necesar să se ţină cont şi de
durata perioadei fără îngheţ la suprafaţa solului. Valorile ei pe teritoriul republicii
constituie în medie de la 140 pînă la 180 zile (fig. 3.6).
Oscilaţiile mari în termenii de apariţie a primului îngheţ contribuie la aceea,
că durata perioadei fără îngheţ în unii ani, de asemenea, variază în limite mari: la
nordul republicii – de la 115 pînă la 196 de zile, iar la sud – de la 117 pînă la 215
zile.
Durata perioadei fără îngheţ la suprafaţa solului, ca şi datele primului şi
ultimului îngheţ, depinde de caracterul condiţiilor locale. Spre deosebire de
durata perioadei fără îngheţ în aer, durata perioadei fără îngheţ la suprafaţa
solului creşte pe formele depresionare de relief şi se micşorează pe înălţimi.

72
 Fig. 3.6. Durata medie a perioadei fără îngheț la suprafața solului (zile)

Diferenţa dintre durata perioadei fără îngheţ în aer şi pe suprafaţa solului

în locurile joase constituie pînă la 15 zile, iar pe înălţimi şi în apropiere de limanul
Nistrului – pînă la 30 de zile.

3.2. Temperatura solului la diferite adîncimi şi variaţia ei

Căldura înmagazinată la suprafaţa solului datorită radiaţiei solare este

propagată către straturile din adâncime prin conductibilitatea calorică specifică
fiecărui tip de sol. Acest proces are loc în conformitate cu legile generale de
propagare a căldurii într-un sol presupus omogen în adâncime.
Pentru straturile de diverse adâncimi ale solului evoluţia anuală a
temperaturii solului se aseamănă, într-o anumită măsură, cu cea a evoluţiei
temperaturii suprafeţei solului. Vara (în timpul zilelor senine) temperatura solului
pe teritoriul republicii scade cu adâncimea, în timp ce iarna ea creşte cu
adâncimea solului. Primăvara şi toamna evoluţia termică a straturilor solului este
una de tranziţie specifică pentru tendinţele de variaţie a temperaturii în cele două
sezoane.
Amplitudinea variaţiilor zilnice şi anuale ale temperaturii solului scade
proporţional cu adâncimea, iar momentul producerii maximei şi minimei este
mult întârziat pe măsura creşterii adâncimii.
De exemplu, întârzierea producerii extremelor temperaturii anuale a solului
la adâncimea de 2,5 m este de circa 40 de zile, iar la 10 m între maximul de la
suprafaţă şi cel de la această adâncime poate să apară o diferenţă de aproximativ
o jumătate de an. La latitudinile temperate decalarea producerii valorilor extreme
anuale în funcţie de adâncime este de 20-30 de zile pentru fiecare metru de
adâncime.
Anularea diferenţelor dintre aceste valori extreme anuale pentru latitudini
medii se face la o adâncime de circa 6-30 m în raport cu natura solului, latitudinea
geografică şi caracteristicile climatice ale regiunii considerate. Stratul sub care
aceste amplitudini termice anuale devin zero se numeşte strat cu temperatura
anuală constantă sau strat de izotermie (în medie circa 10 m).

A. Temperatura straturilor superioare ale solului şi variaţia ei. Datele

privind regimului de temperatură a straturilor superioare ale solului sunt necesare
la planificarea lucrărilor agricole în perioada de vegetaţie a plantelor şi permit
determinarea veridică a termenelor de semănat a culturilor iubitoare de căldură.
Asupra regimului termic al straturilor superioare ale solului influenţează
relieful local,expoziţia versanţilor, compoziţia solului, gradul de umezire,
prezenţa şi tipul covorului vegetal. Solurile nisipoase, fiind mai uscate, se
încălzesc mai repede şi au o temperatură cu 0,5-1°C mai ridicată, faţă de solurile

73
argiloase. Mai rapid se încălzesc versanţii de sud şi de sud-vest a înălţimilor, mai
încet – versanţii de nord.
Învelişul de vegetaţie micşorează oscilaţiile temperaturii solului, reducînd
încălzirea puternică în timpul zilei şi răcirea radiativă intensivă în timpul nopţii.
Temperatura medie a stratului superior al solului pe teritoriul republicii
variază nesemnificativ (tab. 3.8).
Tabelul 3.8
Temperatura medie lunară a straturilor superioare ale solului
Adîncimea,
IV V VI VII VIII IX X
m
Briceni
0,05 9,2 16,6 20,6 23,0 21,9 16,6 9,3
0,1 8,8 16,2 20,2 22,8 21,6 17,0 9,8
0,15 8,4 15,5 19,7 22,2 21,4 17,2 10,6
0,2 7,8 15,4 19,0 21,8 21,4 17,4 10,7
Chişinău
0,05 11,1 18,9 23,1 16,0 24,4 18,3 10,8
0,1 10,8 18,7 22,9 25,9 24,3 18,5 11,2
0,15 10,6 18,0 22,4 25,4 24,0 18,7 11,4
0,2 10,3 17,6 22,1 24,9 23,9 18,7 11,8
Comrat
0,05 11,0 18,4 22,9 26,0 24,6 18,9 11,6
0,1 10,6 17,6 22,3 25,5 24,3 19,2 12,4
0,15 10,3 17,0 21,9 24,9 24,1 19,3 12,6
0,2 9,8 16,4 21,2 24,3 23,9 19,5 12,9

În mersul anual temperatura medie diurnă a solului la adîncimea de 5-10

cm (adîncimea de însămînţare) în sudul republicii trece prin gradaţia de 5°C în
direcţia creşterii ei deja în a doua decadă a lunii martie, în restul teritoriului
trecerea se observă de obicei în decada a aceleiaşi luni. Către mijlocul lunii aprilie
temperatura solului la adîncimea de însămînţare a seminţelor creşte pînă la 10°C,
iar temperatura medie lunară a solului constituie pe teritoriu 0-11°C.
O particularitate importantă a regimului termic al solului în perioada de
primăvară constă în creşterea rapidă a temperaturii solului din luna aprilie către
luna mai (circa 7°C). Temperatura maximă în toate straturile de sol se semnalează
în luna iulie, după care începe procesul de scădere a ei la toate adîncimile.
Cu adîncimea temperatura solului primăvara şi vara scade, de aceea
gradientul termic vertical este pozitiv. În luna septembrie se observă mersul
invers al temperaturii cu adîncimea, şi gradientul termic vertical capătă valori
negative, fiind specific pentru perioada rece a anului.

74
 B. Temperatura solului pe adâncimi şi variaţia ei. La proiectarea şi
instalarea diferitelor construcţii meliorative şi subterane se ţine cont de
proprietăţile stratului litologic (comprimare, legături şi altele), care depind de
regimul termic al solului. Evidenţa proprietăţilor mecanice ale stratului litologic
faţă de temperatură este necesară pentru protejarea construcţiilor de la diferite
deformaţii termice şi tensiuni, periculoase pentru rezistenţă şi exploatare sigură.
Temperatura medie a solului în condiţii normale deja la adîncimea de 0,2
m este mult mai stabilă faţă de temperatura aerului, îndeosebi iarna. Odată cu
creşterea adîncimii stabilitatea temperaturii solului pentru unele şi aceleaşi
perioade se măreşte în comparaţie cu temperatura aerului. Temperatura solului
este cea mai variabilă primăvara şi toamna.
Temperatura solului la diferite adîncimi pe teritoriul republicii variază
nesemnificativ. La adîncimea de 0,2 m cele mai mici valori ale temperaturii medii
lunare se semnalează în februarie, pe alocuri ele pot fi negative (pînă la -0,9ºC,
S. M. Soroca). În celelalte luni ale iernii temperatura solului la această adîncime
este pozitivă şi constituie de la 0,4 pînă la 2,6ºC. În luna martie solul la adîncimea
de 0,2 m începe să se încălzească (1,8-3,4ºC) şi către luna mai temperatura lui
creşte pînă la 14,2-17,4ºC. Cele mai mari valori ale temperaturii solului sunt
atinse în luna iulie (21,5-25ºC). În septembrie începe scăderea esenţială a
temperaturii pe teritoriul Republicii Moldova, care deja în luna octombrie scade
pînă la 6-7ºC, în noiembrie – 6,2-7,2ºC.
Temperatura medie lunară a solului la adîncimea de 0,4 m pretutindeni pe
parcursul anului este pozitivă. Mersul anual este identic mersului anual al
temperaturii solului la adîncimea de 0,2 m, dar maximul temperaturii în raioanele
centrale şi de sud ale ţării se transferă în luna august (20-24ºC).
La adîncimea de 0,6-1,6 m cele mai mari temperaturi medii lunare, ca
regulă, se semnalează în luna august. Cele mai mici temperaturi medii lunare pînă
la adîncimea de 0,8 m pe tot teritoriul Republicii Moldova sunt specifice pentru
luna februarie, iar la adîncimile de 1,2 şi 1,6 m – pentru lunile februarie şi martie.
Diferenţa dintre temperaturile medii ale lunilor februarie şi martie la aceste
adîncimi nu este mare şi constituie 0,1-0,7ºC.
La adîncimea de 2,4 m minimul anual al temperaturii medii lunare a solului
se transferă aproape peste tot în luna martie (doar în nordul republicii – la Briceni
trece în luna aprilie) şi constituie 6-7,5ºC; maximul revine în luna septembrie
(14,5-17ºC).
La adîncimea de 3,2 m cele mai mici temperaturi medii se observă în luna
aprilie (7-9ºC), iar cele mai mari – predominant în luna octombrie (13-16ºC).
În aşa mod, variaţia temperaturii solului la diferite adîncimi în unele luni
are loc diferit. Cele mai mari oscilaţii ale temperaturii medii ale solului se observă
la sfîrşitul primăverii - începutul verii, de asemenea, la sfîrşitul toamnei –
începutul iernii. Aşa repartizare calendaristică a oscilaţiilor temperaturii medii se

75
lămureşte prin influenţa mare a învelişului de zăpadă iarna, iar toamna-lipsa lui
în perioada oscilaţiilor bruşte ale temperaturii aerului.
Cu toate că temperatura medie lunară a solului la adîncimea de 0,2 m şi mai
mult în timpul anului este pozitivă (doar pe alocuri în luna februarie coboară pînă
la -0,1ºC), în unii ani iarna poate căpăta valori negative pînă la adîncimea de 0,6
m.
Temperaturi medii lunare negative la adîncimi de pînă la 0,2 m se observă
pe teritoriul republicii destul de frecvent.

3.3. Îngheţul solului

Îngheţul solului este un fenomen fizic complex, care depinde de mai mulţi
factori ce acţionează individual sau în ansamblu: temperatura aerului, umiditatea
solului, stratul vegetal şi de zăpadă, natura şi relieful solului, modul de expunere
a pantelor, profilul termic al solului anterior perioadei de îngheţ etc.
Adâncimea până la care solul îngheaţă depinde de următorii factori: durata
şi intensitatea gerurilor din iarnă, gradul de umiditate al solului, prezenţa şi tipul
de vegetaţie, grosimea stratului de zăpadă.
Regimul de îngheţ al solului este strâns legat şi de particularităţile locale
ale reliefului şi de microclimat, care determină o variaţie considerabilă în limitele
unor spaţii restrânse.
În regiunile cu ierni lungi şi geroase, solul îngheaţă până la adâncimi de 1-
1,5 m, iar în cele cu climat blând, îngheţul este slab sau inexistent.
Solurile umede îngheaţă mai puţin decât cele uscate, deoarece căldura
latentă provenită prin îngheţarea apei întârzie propagarea îngheţului în adâncime.
In solurile nisipoase adâncimea de îngheţ este mai mare decât în cele argiloase,
care au o conductivitate calorică mai bună. Mlaştinile şi solurile mlăştinoase
îngheaţă cel mai puţin.
In cazul solurilor din pădure adâncimea de îngheţ este mult mai mică decât
în câmp deschis, din cauza rolului protector al vegetaţiei şi stabilităţii stratului de
zăpadă din timpul iernii. Cu cât grosimea stratului de zăpadă este mai mare cu
atât mai puţin pătrunde îngheţul în sol.
Cunoaşterea fenomenului de îngheţ al solului este foarte importantă,
deoarece influenţează starea fizică a solului, starea de vegetaţie a plantelor prin
gradul lor de asigurare cu apă.
Prin dezgheţarea superficială a solului la începutul primăverii şi menţinerea
în straturile mai profunde a îngheţului, plantele nu se pot aproviziona cu apă prin
sistemul radicular, apărând astfel fenomenul de secetă fiziologică, foarte
dăunătoare la începutul vegetaţiei.
De asemenea, prin îngheţuri şi dezgheţuri repetate ale solului, plantele pot
fi dezrădăcinate, fenomenul purtând denumirea de „descălţarea culturilor",
foarte periculos, deoarece provoacă moartea plantelor.

76
 Datele medii de semnalare a primelor şi ultimilor îngheţuri în sol pe
teritoriul republicii variază nesemnificativ. O variaţie puţin mai mare se observă
în datele celui mai tardiv îngheţ de primăvară şi celui mai timpuriu îngheţ de
toamnă.
Îngheţul solului la adîncimea de 0,2 m se semnalează în medie puţin mai
devreme în raioanele centrale şi de sud ale Republicii Moldova (27-30
decembrie), faţă de raioanele de nord (2 ianuarie). În unii ani îngheţul solului
poate apărea mult mai devreme. Cel mai timpuriu termen de apariţie a
îngheţurilor pentru toată perioada de observaţii s-a semnalat pe 26-27 noiembrie
în raioanele de nord şi centrale ale republicii.
Perioada cu îngheţuri se întrerupe în medie la sfîrşitul lunii februarie –
începutul lunii martie. Însă în unii ani ele se pot semnala şi la sfîrşitul lunii martie
– începutul lunii aprilie. Durata perioadei fără îngheţ la adîncimea de 0,2 m
constituie 300-310 zile.
La adîncimea de 0,4 m primele îngheţuri ale solului au loc în medie în a
doua jumătate a lunii ianuarie, dar dispar aproape în aceleaşi date, ca şi la
adîncimea de 0,2 m. Durata perioadei fără îngheţ la această adîncime oscilează
pe teritoriu republicii de la 320 la 330 zile.
Îngheţul solului la adîncimi mari (0,6 şi 0,8 m), ca regulă, se semnalează
în mai puţin de 50% ierni.

A. Numărul de zile cu temperatura solului de 0oC şi mai joasă (sub înveliş

natural). Asupra repartiţiei numărului de zile cu temperatura solului de 0oC şi
mai joasă în condiţii naturale influenţează aşa factori ca regimul termic al aerului
şi caracteristicile învelişului de zăpadă.
Zilele cu temperatură negativă în sol pot apărea pentru prima dată în
raioanele de nord şi centrale ale republicii în luna noiembrie. Însă frecvenţa lor
este mai mică, ele se observă mai rar decît în 50 % ani.
În luna decembrie pe o mare parte a teritoriului ţării noastre (cu excepţia
raioanelor de nord) numărul de zile cu temperatura de 0oC şi mai joasă la
adîncimea de 0,2 m se semnalează mai des, iar în luna ianuarie ele pretutindeni
constituie în medie 8-10 zile. Cel mai mare număr de zile cu temperatura solului
de 0oC şi mai joasă îi revine lunii februarie: de la 12 zile în nord pînă la 19 zile
la sudul republicii.
La adîncimea de 0,4 m pe parcursul iernii numărul de zile cu temperatura
negativă în medie se observă mai rar decît în 50% ani, însă în unele ierni ele se
pot menţine timp de o lună.
În luna martie la nordul republicii temperatură negativă la adîncimea de
0,2 m se semnalează nu în fiecare an, iar în restul teritoriului – pînă la 9 zile. În
nordul republicii la adîncimi mai mari de 0,4 m zile cu temperaturi negative în
general nu se observă, iar în raioanele centrale şi de sud ele pot fi înregistrate
pînă la adîncimea de 0,8 m, dar frecvenţa lor nu întrece 10% din ierni (cauza –
lipsa zăpezii).
77
 Numărul zilelor cu temperatura solului de 0oC şi mai joasă oscilează
semnificativ de la an la an. De exemplu, la Briceni în unii ani temperatura
negativă poate lipsi în general la adîncimea de 0,2 m (iernile anilor 1956-57,
1962-63) sau se poate menţine pe parcursul întregii ierni (73 de zile în iarna anilor
1964-65).
Cu toate că, zilele cu temperatura negativă (≤0oC) la adîncimea de 0,4 m
pretutindeni se semnalează în medie în mai puţin de 50% ani, iar în unii ani ele
se pot observa pe parcursul întregii ierni. Aşa, în iarna anilor 1953-54 la
adîncimea de 0,4 m la Chişinău s-au semnalat 80 de zile cu temperatura solului
de 0oC şi mai joasă.
Asupra pătrunderii frigului în sol o influenţă mare o are şi grosimea
stratului de zăpadă. În raioanele de sud şi centrale, unde stratul de zăpadă este
supus unei mari instabilităţi, temperatura solului de 0oC şi mai joasă se observă
mai frecvent, decît în raioanele de nord, şi la o adîncime mai mare. Astfel, în
raionul Tiraspolului zile geroase s-au semnalat pînă la adîncimea de 0,8 m, pe
cînd în nordul republicii (în timpul iernii geroase din anii 1962-63) datorită
stratului gros de zăpadă (pînă la 50 cm) temperaturi negative la adîncimea de 0,2
m şi mai adînc nu s-au semnalat pe parcursul întregii ierni.

B. Adîncimea de pătrundere a temperaturii de 0oC în sol. Asupra

temperaturii de îngheţare şi pătrundere a temperaturii de 0oC în sol influenţează
îndeosebi regimul termic al aerului, timpul formării şi caracterul de aşternere a
stratului de zăpadă, precum şi umezirea solului în perioada toamnă-iarnă.
În solurile mai umede adîncimea de pătrundere a temperaturii 0oC
îndeosebi în sol este mai mică decît în solurile mai uscate. Cantitatea abundentă
de precipitaţii, ce cad pînă la venirea frigului micşorează viteza de pătrundere a
frigului în sol.
Cea mai mare adîncime din valorile medii de pătrundere a temperaturii de
0oC în sol se constată în luna februarie (31-43 cm). Adîncimea medie de
pătrundere a tempearturii de 0oC în sol în lunile ianuarie şi martie este puţin mai
mică faţă de valorile lunii februarie şi constituie pe teritoriu 26-34 cm.
Adîncimea maximală de pătrundere a temperaturii de 0oC este atinsă în
lunile ianuarie-februarie şi constituie de la 56 cm la nord pînă la 93 cm în sudul
republicii.
Adîncimea de pătrundere a temperaturii de 0oC în sol pe teritoriul republicii
este supusă unei mari variabilităţi de la an la an. Valoarea medie din adîncimile
maximale de pătrundere a temperaturii de 0oC în sol pe teritoriul republicii
variază nesemnificativ – de la 37 pînă la 48 cm (tab. 3.9).
În acelaşi timp adîncimea de pătrundere a temperaturii de 0oC în unii ani
poate să se deosebească mult pe teritoriul republicii, atingînd în medie în 50 ani
valori chiar de 72-122 cm.

78
 Datele îngheţării şi dezgheţării stabile a solului. Îngheţarea solului, spre
deosebire de adîncimea pătrunderii temperaturii de 0oC, reprezintă un proces
complicat, care are loc în condiţii naturale la o temperatură mai joasă de 0oC.
Îngheţarea apei libere în sol se începe la o temperatură puţin mai joasă de
0oC (-0,1...-0,2oC) de aceia adîncimea de îngheţ a solului este mai mică faţă de
adîncimea pătrunderii temperaturii de 0oC în sol, care este hotarul stratului de sol
cu temperaturi negative.
Tabelul 3.9
Adîncimea medie, maximă şi minimă de pătrundere (în cm) a temperaturii
de 0oC în sol (sub înveliş vegetal)
Adîncimea
X XI XII I II III IV
pătrunderii
Briceni
Medie 7,5 15,4 22,1 29,7 31,2 26,4 12,9
Maximă 15 33 49 56 56 47 30
Minimă 0 8 11 8 2 15 3
Chişinău
Medie 5,7 14,9 25,5 31,2 42,8 32,6 8,1
Maximă 13 47 54 78 77 60 20
Minimă 0 2 9 19 19 14 0
Tiraspol
Medie 5,1 14,2 24,7 34,2 41,6 32,1 7,2
Maximă 11 19 46 85 87 79 13
Minimă 0 6 7 18 18 15 0
Cahul
Medie 3,3 14,3 21,6 32,0 36,8 31,1 5,4
Maximă 6 31 46 89 93 85 13
Minimă 0 0 7 19 19 14 0

Adîncimea de îngheţ a solului, care poate fi semnalată aproape în fiecare

an, pe teritoriul republicii constituie în medie 50 cm, dar în unii ani (în medie o
dată în 50 de ani) solul poate îngheţa la adîncimea de 1,2 m (Leova, februarie
1973).
Cea mai mare adîncime de îngheţ a solului se observă în raioanele centrale
şi parţial în cele de sud ale Republicii Moldova, ceea ce este analogic adîncimii
de pătrundere în sol a temperaturii de 0oC.
Iarna de obicei, solul îngheaţă şi se dezgheaţă în repetate rînduri. Îngheţ
stabil se observă doar în cele mai reci ierni. Caracterul şi viteza de îngheţ şi

79
dezgheţ a solului este determinată în primul rînd de regimul termic al iernii.
Îngheţul stabil al solului la nordul Moldovei începe în medie în a doua decadă a
lunii decembrie, iar în restul teritoriului republicii – la sfîrşitul lunii decembrie.
În unii ani datele începutului îngheţării stabile a solului pot să se abată
semnificativ de la datele medii. Aşa, în iarna anilor 1973-74 îngheţul stabil al
solului s-a semnalat pretutindeni pe 27-28 noiembrie (cea mai timpurie dată), iar
în iarna anilor 1955-56 – doar pe 27 ianuarie (cea mai tardivă dată).
Dezgheţarea solului de obicei începe după topirea învelişului de zăpadă.
Intensitatea dezgheţării solului în mare măsură depinde de expoziţia şi înclinarea
locului, grosimea stratului de zăpadă şi adîncimea de îngheţ a solului iarna.
Este necesar de a menţiona faptul, că în cazul unor condiţii egale cel mai
rapid se dezgheaţă solurile nisipoase şi argilo-nisipoase, iar cel mai încet –
solurile lutoase şi argiloase; solurile slab umezite se dezgheaţă mai rapid decît
solurile puternic umezite.
Prezenţa învelişului de iarbă reţine într-o anumită măsură dezgheţarea
solului. Începutul lucrărilor de primăvară depinde de perioada de topire a stratului
de zăpadă şi dezgheţul solului.
Dezgheţarea completă a solului pe teritoriul Moldovei are loc predominant
în luna martie. Dezgheţul solului pînă la adîncimea de 30 cm, de obicei, se
semnalează în intervalul 10-17 martie, dezgheţul total – 11-20 martie.
Mai întîi solul se dezgheaţă la sudul republicii (către sfîrşitul primei decade
a lunii martie), apoi în raioanele centrale (decada a doua) şi către sfîrşitul lunii
martie tot teritoriul ţării este eliberat de îngheţul solului.
Dar pot fi ierni, cînd dezgheţarea completă a solului are loc deja în luna
februarie (1958,1966). În unele primăveri reci şi tîrzii solul s-a dezgheţat doar în
prima decadă a lunii aprilie (1956,1963,1969).
Durata îngheţului stabil al solului constituie în medie de la 71 zile la sud şi
pînă la 98 zile la nordul republicii. Trebuie de menţionat, că îngheţul stabil al
solului pe teritoriul Republicii Moldova are loc nu în fiecare an.
În dependenţă de gradul stabilităţii îngheţării solului pe teritoriul ţării
noastre pot fi evidenţiate două raioane:
1. Raionul cu îngheţ stabil perturbat, unde frecvenţa anilor cu îngheţ stabil
al solului constituie de la 75 pînă la 100%. Aici se atribuie jumătatea de nord a
teritoriului Republicii Moldova.
2. Raionul cu îngheţ instabil al solului, unde frecvenţa anilor cu îngheţ
stabil oscilează de la 50 pînă la 75% - jumătatea de sud a teritoriului republicii.
Datele despre îngheţul solului completează regimul termic al solului şi sunt
utilizate pentru determinarea termenelor lucrărilor agricole, iernării favorabile a
culturilor cerealiere de toamnă, ierburilor multianuale şi a arborilor fructiferi.
4. Temperatura aerului

80
 Temperatura aerului constituie principalul element al vremii şi climei, iar
radiaţia solară constituie sursa principală de căldură pentru suprafaţa terestră şi
atmosferă.
Energia solară transformată în căldură de suprafaţa terestră activă este
transmisă aerului atmosferic prin: radiaţie terestră, conductibilitate calorică
moleculară; turbulenţă, convecţie, advecţie şi altele.
La rândul ei, temperatura aerului influenţează şi determină alte elemente,
procese şi fenomene meteorologice, contribuind la descrierea stării timpului şi
climei.
De rind cu factorul radiativ asupra regimului termic al aerului mai
influenţează aşa factori ca circulaţia generală a atmosferei şi caracterul suprafeţei
subiacente.
Influenţa acestor factori poate perturba repartiţia zonală a temperaturii
aerului, determinată de latitudinea geografică a locului, creînd anumite situaţii
specifice în regimul termic a unor anotimpuri.
Pe harta repartiţiei temperaturii aerului în teritoriul Republicii Moldova se
vede foarte clar perturbarea repartiţiei zonale a temperaturii aerului sub influenţa
Podişului Moldovei Centrale.
Temperatura aerului se schimbă şi din cauza creşterii altitudinii. La fiecare
100 m altitudine temperatura aerului scade în medie cu 0,5-0,7°C.
Descrierea regimului termic şi a distribuţiei temperaturii aerului pe
teritoriul republicii poate fi efectuată, folosind mai mulţi parametri climatici
rezultaţi din analiza şi calculul statistic al şirurilor de date: sumele, mediile,
valorile extreme, durata intervalelor cu valori caracteristice, frecvenţe,
probabilităţi etc.

4.1. Temperaturile medii lunare, anotimpuale, semestriale şi anuale

Este cunoscut faptul că temperatura aerului este elementul meteorologic

care se supune în cea mai mare măsură unui ciclu anual, ca o consecinţă a
dependenţei acesteia de radiaţia solară. Acest ciclu nu poate fi perturbat de
circulaţia generală a atmosferei decît într-o mică măsură.
De stabilitatea cu care se succed diferitele faze ale ciclului anual al
temperaturii aerului (luni, anotimpuri, semestre) sunt legate atît tipurile, cît şi
fazele de vegetaţie, precum şi întreaga activitate umană.

a) Temperaturile medii lunare şi anuale, variaţia şi repartiţia

teritorială
Temperaturile medii lunare şi anuale sunt parametrii climatici cei mai
deşi utilizaţi în studiul şi caracterizarea climei teritoriului ţării noastre.
Variaţia anuală a temperaturilor medii lunare prezintă un minim înregistrat
de regulă în luna ianuarie şi un maxim semnalat predominant în luna iulie

81
 pentru staţiile meteorologice de reper a celor 5 regiuni fizico-geografice de pe
teritoriul Republicii Moldova (tab. 3.10).
Temperatura medie anuală coboară lent de la circa 10°C căldură în sudul
republicii pînă la circa 8°C căldură în extremitatea sa nordică (fig. 3.7).
Temperatura medie anuală a aerului în unii ani variază intre +6,5oC (1987)
la nord pană la +12,3oC (2007) la sud.

Tabelul 3.10
Caracteristicile statistice ale temperaturii aerului în R. Moldova pe
regiuni fizico-geografice
Perioada
Indice I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An
I regiune fizico-geografică (Ir.f.g.)
x -4.5 -3.2 1.2 8.8 14.7 17.8 19.3 18.8 14.2 8.3 2.5 -2.2 8.0
min -14.0 -12.7 -6.1 5.0 11.4 15.1 16.5 15.3 10.8 4.0 -3.3 -7.6 6.3
max 0.9 3.7 6.8 12.5 19.8 21.8 22.5 22.8 18.4 12.5 6.7 3.4 9.7
σ 3.4 3.4 2.7 1.9 1.7 1.5 1.5 1.4 1.5 1.6 2.3 2.4 0.8
Cv -0.74 -1.09 2.19 0.22 0.12 0.08 0.08 0.08 0.1 0.2 0.94 -1.09 0.1
II regiune fizico-geografică (Ir.f.g.)
x -3.7 -2.2 2.4 9.9 15.8 19.2 20.8 20.1 15.3 9.2 3.4 -1.3 9.1
min -14.3 -13.1 -5.5 5.6 13.0 17.0 18.3 16.6 12.0 5.3 -2.7 -7.5 7.5
max 1.9 3.7 8.1 13.4 20.6 22.5 23.8 24.6 19.7 13.5 7.9 4.5 10.8
σ 3.5 3.5 2.7 2.0 1.7 1.4 1.4 1.4 1.5 1.6 2.4 2.6 0.8
Cv -0.96 -1.62 1.13 0.2 0.11 0.07 0.07 0.07 0.1 0.18 0.7 -2.02 0.09
III regiune fizico-geografică (Ir.f.g.)
x -3.4 -2.0 2.3 9.8 15.5 18.7 20.4 20.0 15.4 9.5 3.5 -1.1 9.0
min -12.2 -11.9 -3.7 5.4 12.4 15.3 17.5 16.2 11.3 4.9 -2.6 -7.2 7.5
max 2.5 4.9 8.3 13.2 20.5 22.0 23.5 24.6 20.0 14.2 8.5 4.6 10.7
σ 3.2 3.4 2.7 2.0 1.8 1.5 1.5 1.6 1.7 1.7 2.4 2.5 0.8
Cv -0.94 -1.68 1.16 0.21 0.11 0.08 0.08 0.08 0.11 0.18 0.69 -2.3 0.09
IV regiune fizico-geografică (Ir.f.g.)
x -2.6 -1.3 3.0 10.4 16.3 19.9 21.8 21.1 16.2 9.9 4.4 -0.3 9.9
min -11.8 -12.1 -2.6 6.2 13.7 17.0 19.4 17.8 13.2 5.9 -2.3 -6.7 7.9
max 2.6 4.1 9.0 13.3 20.3 22.9 25.2 24.7 19.7 14.1 8.9 5.8 11.5
σ 3.3 3.3 2.4 1.8 1.6 1.3 1.4 1.4 1.4 1.7 2.4 2.6 0.8
Cv -1.27 -2.49 0.81 0.17 0.1 0.07 0.07 0.07 0.09 0.17 0.56 -8.51 0.08
V regiune fizico-geografică (Ir.f.g.)
x -2.6 -1.2 3.1 10.2 16.3 19.9 21.8 21.3 16.5 10.3 4.4 -0.4 10.0
min -10.7 -11.3 -2.6 6.1 13.6 17.3 19.0 17.8 13.3 6.4 -1.8 -6.1 8.3
max 3.0 4.9 9.0 13.4 20.1 23.1 24.6 25.7 20.8 14.6 8.9 5.2 11.5
σ 3.0 3.2 2.5 1.9 1.6 1.3 1.4 1.5 1.5 1.7 2.4 2.5 0.8
Cv -1.16 -2.67 0.8 0.18 0.1 0.07 0.06 0.07 0.09 0.16 0.55 -5.7 0.08

82
 Notă: x – valoarea medie multianuală; min – valoarea minimă; max – valoarea maximă;
σ - devierea medie la pătrat; Cv – coeficientul de variaţie; I – Regiunea Platourilor şi Podişurilor
de Silpostepă; II – Cîmpia de Stepă a Bălţului; III – Podişul Codrilor; IV- Regiunea Cîmpiei
Terasate a Nistrului Inferior; V- Regiunea Cîmpiei de Stepă Fragmentată a Bugeacului.

Pentru aceiaşi perioadă de timp cel mai rece a fost anul 1933, cînd
temperatura medie anuală a aerului a constituit în teritoriu 7,2°C căldură, fiind
cu 2,3°C mai scăzută faţă de norma climatică.

Fig. 3.7. Temperatura medie anuală a aerului (°C).

Cel mai cunoscut şi utilizat parametru climatic în diferite domenii de

activitate a omului este temperatura medie lunară (fig. 3.8).
Luna ianuarie în Republica Moldova este cea mai rece lună a anului.
Temperatura medie lunară a aerului pentru luna ianuarie pe teritoriul republicii
este cuprinsă între -2,5ºC în sudul ţării şi -4,5ºC în nordul ei.
Însă, în unii ani temperatura medie a aerului în luna ianuarie poate atinge
pe teritoriul ţării valori negative de -10,5ºC (Cahul) şi -15,3ºC (Soroca), fiind mai
scăzute faţă de valorile normei cu 8,0-10,8°C (a. 1963), fiind şi cea mai rece lună
ianuarie pentru toată perioada de observaţii instrumentale.
Cea mai caldă lună ianuarie s-a înregistrat în anul 2007 − temperatura
medie lunară a aerului a constituit în teritoriu valori între +2,5ºC (Briceni) şi
+4,2ºC (Bravicea).
În luna februarie începe creşterea uşoară a temperaturii aerului faţă de luna
ianuarie, aceasta fiind mai ridicată cu 1-1,5ºC. Temperatura medie lunară a

83
aerului pe teritoriul Republicii Moldova variază între -1ºC în sudul ţării şi -3ºC
în nordul ei.
Cea mai rece a fost luna februarie din anul 1929 − temperatura medie lunară
a aerului a oscilat în teritoriu cu valori cuprinse între -12,2ºC (Comrat) şi -13,7ºC
(Dubăsari), iar cea mai caldă a fost luna februarie din anul 2002 – temperatura
medie lunară a aerului a variat între +3,7ºC (Briceni, Camenca, Bălţî) şi +5,5ºC
(Cahul).

a) b)

Fig. 3.8. Temperatura medie lunară a aerului (°C)

a - în ianuarie, b – în iulie.

Pe parcursul lunii martie are loc creşterea temperaturii medii lunare a

aerului cu 4-5ºC faţă de luna februarie. Valorile ei medii variază între +1ºC în
nordul ţării şi +3ºC în sudul ei.
Cea mai caldă a fost luna martie din anul 1990 – temperatura medie lunară
a aerului a variat între +6,8ºC (Briceni) şi +9,0ºC (Chişinău, Tiraspol, Comrat,
Cahul), iar cea mai rece a fost luna martie din anul 1952 – temperatura medie
lunară a aerului a oscilat între -3,7ºC (Corneşti) şi -6,1ºC (Briceni).
Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0ºC în direcţia
creşterii ei se semnalează pe teritoriul ţării în fond în perioada 27 februarie - 11
martie.

84
 Pe parcursul lunii aprilie are loc creşterea semnificativă a temperaturii
medii lunare a aerului (cu 6-7ºC) faţă de luna martie, valorile ei medii pe teritoriul
Republicii Moldova se situează între +9ºC la nord şi +11ºC la sud.
Cea mai caldă lună aprilie a fost în anul 2000 pentru jumătatea de nord a
ţării, iar în anul 1950 pentru jumătatea de sud. Valorile temperaturii medii lunare
a aerului în anii indicaţi a oscilat pe teritoriu între +12,5ºC (Briceni, 2000) şi
+14,0ºC (Cahul, 1950). Cea mai rece lună aprilie a fost în anul 1955, cînd
temperatura medie lunară a aerului a variat în teritoriu între +5,0ºC (Briceni) şi
+6,5ºC (Cărpineni).
Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin +10ºC în direcţia
creşterii ei se înregistrează pe teritoriul ţării, de obicei, în intervalul 16-23 aprilie
(trecerea stabile prin +8ºC, fapt care indică sfîrşitul sezonului de încălzire, are loc
în medie pe 5-13 aprilie).
În luna mai are loc creşterea în continuare a temperaturii aerului, valorile
ei medii multianuale variază pe teritoriu între +15ºC la nord şi +16ºC la sud. Cea
mai rece pe o mare parte a republicii a fost luna mai din anul 1980, cînd
temperatura medie lunară a aerului a variat între +11,4ºC (Briceni) şi +13,4ºC
(Bălţata), iar cea mai caldă a fost luna mai din anul 2003, cînd temperatura medie
lunară a aerului a oscilat în teritoriu între +19,8ºC (Briceni) si +21,1ºC
(Dubăsari).
Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin +15ºC, adică
începutul verii meteorologice, se semnalează în medie pe teritotiul republicii în
perioada 8-20 mai.
În luna iunie temperatura medie multianuală a aerului în teritoriu este
cuprinsă între +17,8ºС la nord şi +20,0ºС la sud. Cea mai rece lună iunie pentru
toată perioada de măsurători instrumentale a fost în anul 1949, cînd temperatura
medie lunară a aerului s-a încadrat între +15,1ºC (Briceni) şi +17,0ºC (Tiraspol).
Cea mai caldă lună iunie a fost înregistrată în anii 2007 şi 2012. Valorile
temperaturii medii a aerului pentru luna iunie în aceşti ani au variat pe teritoriul
republicii între +20,6ºC (Briceni) şi +24,0ºC (Dubăsari).
Luna iulie în Republica Moldova este cea mai căldă lună a anului.
Temperatura medie multianuală a aerului variază în teritoriu de la +19ºC la nord
pînă la +22ºC în sud. Cea mai caldă lună iulie a fost în anul 2012, cînd
temperatura medie lunară a oscilat în teritoriu între +23,7ºC (Briceni) şi +26,7ºC
(Dubăsari, Comrat), iar cea mai răcoroasă lună iulie a fost în anul 1979, cînd
temperatura medie lunară a aerului s-a încadrat pe teritoriul republicii între
+16,5ºC (Briceni) şi +18,9ºC (Cahul).
În luna august temperatura medie lunară a aerului variază pe teritoriul
Republicii Moldova de la +18ºC la nord pînă la +21ºC la sud. Cea mai caldă lună
august a fost în anii 1946 şi 1992, cînd temperatura medie a aerului a variat pe
teritoriu între +22,8ºC (Briceni) şi +25,7ºC (Comrat).
În luna septembrie temperatura medie lunară a aerului este cu 4-5ºC mai
joasă faţă de luna august şi variază între +14ºC în raioanele de nord ale ţării şi
85
+17ºC în cele de sud. Din punct de vedere meteorologic, anotimpul de vară
continuă în medie pînă la 12-23 septembrie, cînd temperatura medie zilnică trece
prin valoarea de +15ºC în direcţia scăderii ei.
Cea mai caldă lună septembrie a fost în anul 1994, cînd temperatura medie
lunară a variat pe teritoriu între +18,4ºC (Briceni) şi +20,8ºC (Comrat, Cahul),
iar cea mai rece a fost în anul 1996, cînd temperatura medie lunară a aerului s-a
încadrat între +10,8ºC (Briceni) şi +13,3ºC (Comrat).
În luna octombrie temperatura medie lunară a aerului este cu 5-6ºC mai
joasă faţă de luna septembrie şi variază în teritoriu de la +8ºC la nord pînă la
+11ºC la sud. Cea mai caldă lună octombrie a fost în anii 1896 şi 1966, cînd
temperatura medie lunară a oscilat pe teritoriul republicii între +12,5ºC (Briceni,
1966) şi +15,1ºC (Comrat, 1896).
Cea mai rece lună octombrie pe o mare parte a teritoriului ţării a fost în anii
1946, 1951 şi 1976, cînd temperatura medie lunară a aerului a variat între +4,0ºC
(Briceni, 1946) şi +7,8ºC (Ceadîr-Lunga, 1976).
Luna noiembrie pe teritoriul ţării este ultima lună din an, cînd în medie
pentru şirul multianual de observaţii se înregistrează temperatură medie lunară
pozitivă a aerului – aceasta variază pe teritoriu de la +2ºC în nord pînă la +5ºC în
sud.
Cea mai caldă lună noiembrie a fost în anul 2010, cînd temperatura medie
lunară a aerului a oscilat pe teritoriu între +8,2ºС (Briceni) şi +11,1ºС (Cahul),
iar cea mai rece lună noiembrie pe cea mai mare parte a teritoriului s-a înregistrat
în anul 1993, cînd temperatura medie lunară a aerului a variat între -1,8ºC
(Comrat, Cahul) şi -3,3ºC (Briceni).
În luna decembrie aproape pe întreg teritoriul ţării se înregistrează
temperatură medie lunară negativă a aerului – de la -0,2ºC la sud pînă la -2,1ºC
la nord. Însă sunt relativ frecvente cazurile cînd în această lună temperatura
medie a aerului este pozitivă. Astfel de valori ale temperaturii aerului se
semnalează în raioanele din nordul şi centrul ţării în medie o dată în 4 ani, în cele
din sud – o dată în 2 ani.
Cea mai rece lună decembrie pentru toată perioada de măsurători
instrumentale pe cea mai mare parte a teritoriului Republicii Moldova a fost în
anul 2002 cînd temperatura medie lunară a aerului a variat între -5,8ºC (Ceadîr-
Lunga) şi -8,0ºC (Soroca), iar cea mai caldă lună decembrie a fost în anul 1960
cînd temperatura medie lunară a aerului a oscilat pe teritoriu între +2,7ºC
(Rîbniţa) şi +5,8ºC (Tiraspol).
In ultimii 20 de ani temperaturile medii lunare au fost cuprinse intre -8,5°C
in ianuarie (1996) şi +26,7°C in iulie (2012).

a) Temperaturile medii anotimpuale şi semestriale, variaţia şi

repartiţia teritorială

86
 Temperaturile medii anotimpuale şi semestriale reprezintă parametri
sintetici care redau mersul annual al temperaturii aerului pe interval
calendaristice de timp, des utilizate în diferite domenii de activitate ale omului.
Iarna. Din punct de vedere meteorologic începutul sezonului de iarnă în
Republica Moldova se consideră trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a
aerului prin 0ºC, ce se semnalează în medie în intervalul 28 noiembrie (Briceni)
şi 13 decembrie (Cahul). Însă în dependenţă de particularităţile proceselor
sinoptice data începutului iernii în unii ani se poate abate esenţial de la data
medie.
Cea mai timpurie iarnă pe parcursul întregii perioade de observaţii în cea
mai mare parte a teritoriului republicii s-a stabilit la 9 noiembrie 1988. Dar sînt
ierni (în medie o dată în 10 ani în raioanele de nord şi o dată în 4 ani în restul
teritoriului), cînd în genere nu se semnalaează trecerea stabilă a temperaturii
aerului prin 0ºC (anul 2004). Durata medie a iernii pe teritoriul republicii nu este
mare şi oscilează de la 80 de zile la sud pînă la 100 de zile la nord.
Pe parcursul anotimpului rece asupra climei influenţează preponderent
procesele circulaţionale meridionale, care condiţionează perindarea ritmică a
fazelor de răcire evidentă, sub influenţa crivăţului, cu cele de încălzire şi umezire
relativă, sub influenţa Băltăreţului.
Temperatura medie a aerului pe parcursul iernii în teritoriu constituie de la
1,2ºC frig la sud pînă la 3,3ºC frig la nord. Cea mai rece a fost iarna anilor 1953-
54, cînd temperatura medie a aerului a constituit 8-9ºC frig, fiind cu 6-7ºC sub
valorile normei, iar cea mai caldă a fost iarna anilor 2006-2007, cînd temperatura
medie a atins 1-3ºC căldură şi a depăşit norma cu 4-5ºC.
În unii ani temperatura medie lunară a aerului pe parcursul întregii ierni
poate fi pozitivă. Astfel de ierni se semnalează în raioanele de nord în medie o
dată în 30 ani, în cele centrale – o dată în 25 ani, iar în cele de sud – o dată în 10
ani.
Pe teritoriul ţării sunt condiţii în general satisfăcătoare pentru iernarea
culturilor de toamnă, culturilor pomicole şi viţei de vie.
Primăvara. Calendaristic primăvara se începe la 1 martie, însă din punct
de vedere meteorologic începutul primăverii convenţional se consideră trecerea
stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului peste 0°C şi se prelungeşte pînă la
depăşirea acestui indice a valorii medii de +15°C.
Această trecere la sudul republicii are loc în medie la sfîrşitul lunii
februarie, în restul teritoriului – în prima decadă a lunii martie. În unii ani, în
dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, datele începutului primăverii
se pot abate esenţial de la cele medii.
Cea mai timpurie primăvară pe parcursul întregii perioade de observaţii pe
o mare parte a teritoriului republicii s-a semnalat la 10 ianuarie (a.1989), iar cea
mai tardivă – la 26 martie (a.1963).
La sfîrşitul lunii martie – începutul lunii aprilie de obicei are loc trecerea
temperaturii medii zilnice a aerului prin 5°C, în intervalul 16-23 aprilie – prin
87
10°C (începutul creşterii active şi dezvoltării principalelor culturi agricole), iar
între 7 şi 19 mai se înregistrează trecerea prin 15°C (începutul verii
meteorologice).
Trecerea circulaţiei atmosferei de la condiţiile de iarnă la cele de vară
determină o variabilitate mare a vremii primăvara: schimbarea bruscă a
perioadelor calde cu cele reci, ploioase cu cele uscate.
Temperatura medie a aerului în anotimpul de primăvară oscilează pe
teritoriul republicii de la 8°C pînă la 10°C căldură. Cele mai calde, aproape
pretutindeni, au fost primăverile anilor 1983, 2007 şi 2012. Temperatura medie
a aerului în sezoanele menţionate a constituit 11-13°C, depăşind media
multianuală cu peste 2-3°C. Cea mai rece a fost primăvara anului 1987, cînd
temperatura medie a aerului a constituit 5-6°C căldură, fiind cu 3-4°C mai joasă
faţă de normă.
Vara. Începutul sezonului de vară se consideră trecerea stabilă a
temperaturii medii zilnice a aerului prin 15ºC, ceea ce se semnalează în medie pe
teritoriul republicii între 8 mai (Cahul) şi 19 mai (Briceni). În unii ani, în
dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, termenii începutului verii se
pot abate esenţial de la cei medii.
Cea mai timpurie vară pe parcursul întregii perioade de observaţii
instrumentale s-a semnalat pe o mare parte a teritoriului republicii în decada a
treia a lunii aprilie (1968), iar cea mai tîrzie în prima decadă a lunii iunie
(aa.1955, 1991).
Temperatura medie multianuală a aerului pentru anotimpul de vară pe
teritoriul republicii constituie 18,5-21,0ºC. Cea mai caldă, aproape pretutindeni,
a fost vara anului 2012, cînd temperatura medie a aerului a constituit 22-25ºC,
fiind mai ridicată faţă de normă cu 3,0-4,5ºC. Doar cu puţin au rămas în urmă
verile anilor 2007 şi 1946. Cele mai reci au fost verile anilor 1976 şi 1984, cînd
temperatura medie a aerului a constituit 16-19ºC căldură, fiind mai joasă faţă de
normă cu 2ºC.
Condiţiile agrometeorologice a perioadei de vară pe teritoriul republicii
sunt, în fond, satisfăcătoare pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole.
Toamna. Începutul sezonului de toamnă din punct de vedere meteorologic
are loc odată cu trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 15°C
în direcţia scăderii ei. Pe teritoriul Moldovei toamna soseşte, de obicei, în
perioada de la 12 (Briceni) pînă la 23 septembrie (Cahul), iar durata ei constituie
în medie circă 80 zile.
Însă, în unii ani, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice,
termenele începutului toamnei se pot abate de la cei medii. Astfel, cea mai
timpurie toamnă pe parcursul întregii perioade de observaţii s-a stabilit la 23
august 1980, iar cea mai tîrzie la 16 octombrie 1896.
Din punct de vedere meteorologic toamna se încheie odată cu trecerea
stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0°C în direcţia scăderii ei, ceea
ce se semnalează, de obicei, în prima decadă a lunii decembrie, uneori mai
88
devreme ori mai tîrziu. Pe parcursul acestui anotimp în Moldova predomină
vreme relativ caldă şi însorită în prima parte a sa, dar evident mai rece, închisă şi
ploioasă spre sfîrşitul anotimpului.
Temperatura medie a aerului pentru anotimpul de toamnă constituie în
teritoriu 8,5-10,5°C căldură. Cea mai rece a fost toamna anului 1988, cînd
temperatura medie a aerului pentru acest sezon a constituit 6-8°C căldură, fiind
mai joasă cu 2-2,5°C faţă de normă, iar cea mai caldă a fost toamna anului 1923,
cînd temperatura medie a aerului pentru acest sezon în teritoriul ţării a constituit
13-14°C căldură, fiind mai ridicată faţă de normă cu 3-3,5°C.
Foarte caldă a fost şi toamna anului 2012, cînd temperatura medie a
sezonului în teritoriul ţării a constituit în medie 10,9-13,6°C căldură, depăşind
norma cu 2,2-3,0°C.
Regimul de temperatură în perioada de toamnă asigură pe deplin coacerea
roadei culturilor agricole tîrzii pe teritoriul ţării.
Perioada caldă durează în medie circa 190 zile. Temperaturi medii lunare
pozitive se înregistrează din martie pînă în noiembrie, temperaturi negative – din
decembrie pînă în februarie.

4.2. Temperaturile medii zilnice şi amplitudinea variaţiei anuale

a temperaturilor medii zilnice multianuale

Temperaturile medii zilnice şi amplitudinea variaţiei anuale a

temperaturilor medii zilnice multianuale sunt utilizate în diferite domenii de
activitate a omului.
Pe parcursul perioadei de observaţii instrumentale valorile medii zilnice ale
temperaturii aerului în decursul lunii ianuarie au oscilat în teritoriu între valori
de -20..-29ºC (1963) şi +8..+11ºC (1948), iar pe parcursul lunii februarie au
variat între -21..-26ºC (1954, 2012) şi +10..+13ºC (1946,1990).
Valorile medii zilnice ale temperaturii aerului pe parcursul lunii martie
oscilează între -13..-16ºC (1987) şi +15..+18ºC (2002), iar pe parcursul lunii
aprilie ele oscilează între -1..-6ºC (1963) şi +22..+25ºC (2012, 2013).
Valorile temperaturii medii zilnice a aerului în teritoriu pe parcursul lunii
mai au oscilat între +3ºC (1965) şi +28ºC (1996), iar pe parcursul lunii iunie au
variat între +6..+10ºC (1962, 1977) şi +28..+30ºC (1963, 2012).
Valorile temperaturii medii zilnice a aerului pe parcursul lunii iulie
oscilează între +11..+13ºC (1978, 1984) şi +28..+33ºC (2007, 2012), iar pe
parcursul lunii august variază între +8..+11ºC (1947) şi +29..+32ºC (2007,
2012).
Valorile temperaturii medii zilnice a aerului pe parcursul lunii septembrie
au oscilat în teritoriu între +2..+4ºC (1977) şi +27..+30,1ºC (1-2 septembrie
2015), iar pe parcursul lunii octombrie ele pot varia între -1..-8ºC (1912) şi
+21..+24ºC (2006). Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin
valoarea de +10ºC în direcţia scăderii ei se semnalează pe teritoriul ţării în medie
89
între 7 şi 20 octombrie, prin +8ºC (începutul sezonului de încălzire) – între 18 şi
31 octombrie.
Valorile temperaturii medii zilnice ale aerului pe parcursul lunii noiembrie
pot varia în teritoriul republicii între -10..-17ºC (1892) şi +16..+19ºС (2010,
2013). Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin valoarea de
+5ºC (sfîrşitul perioadei de vegetaţie la majoritatea culturilor agricole) se
înregistrează în medie între 2 şi 14 noiembrie. La sfîrşitul lunii în nordul ţării se
stabileşte regimul de iarnă al vremii.
Valorile temperaturii medii zilnice a aerului pe parcursul lunii decembrie
pot varia în teritoriu între -19..-26ºC (1996) şi +10..+13ºC (2008). Trecerea
stabilă a temperaturii medii zilnice prin valoarea de 0ºC în direcţia scăderii ei
(începutul iernii meteorologice) se înregistrează, în general, în prima decadă a
lunii şi doar în sudul ţării – la începutul decadei a doua.

4.3. Temperaturile maxime şi minime. Extremele absolute

Temperaturile maxime şi minime, precum şi extremele absolute sunt des

utilizate în diferite domenii de activitate a omului.
Temperatura maximă a aerului pe parcursul perioadei de observaţii
instrumentale a înregistrat valori de +40, +42°C (1946, 1998, 2002, 2007, 2012),
iar cea minimă – valori de circa -33..-36°C (1963).
Însă, asemenea temperaturi se înregistrează foarte rar, în medie o dată în
40-50 de ani. Amplitudinea medie anuală a temperaturii aerului este de cca 25°С,
iar cea a temperaturilor absolute anuale - de 74°С.
Cea mai înaltă temperatură a aerului înregistrată în luna iulie din toată
perioada de măsuratori instrumentale constituie +41,5ºC (Camenca, 21 iulie
2007). Pe 7 august 2012 la Făleşti a fost înregistrată pentru prima dată în
Republica Moldova temperatura de 42,4ºC (maximum absolut pentru toată
perioada de observaţii instrumentale).
Cele mai puternice încălziri masive din ultimii 100 de ani s-au produs în
anii: 1924, 1938, 1946, 1951, 1954, 1988, 1994,1996, 1998, 2000, 2003, 2007,
2010, 2011, 2012, 2015. În acest interval de timp s-au înregistrat peste 400 de
cazuri cu t ≥ 35,0°C.
Poate fi constatat şi faptul că din totalul cazurilor de încălziri masive (peste
400), cele mai multe cazuri (peste 200) s-au produs în luna august, când
persistenţa timpului anticiclonal este mai mare, deci şi procesele de insolaţie sunt
mai intense, iar uscăciunea aerului mai mare şi nu în iulie (circa 170 cazuri), luna
cea mai caldă a anului.
Prelucrarea și analiza spațială a temperaturilor maxime absolute a dat
posibilitatea de a căpăta maxima anuală medie a temperaturii aerului pe teritoriul
țării (fig. 3.9).
Pe parcursul întregii perioade de observaţii cea mai joasă temperatură a
aerului în timpul iernii s-a înregistrat pe 20 ianuarie 1963 – 35,5ºC frig
90
(minimul absolut, s. Brătuşeni, r. Edineţ), iar cea mai ridicată a fost înregistrată
pe 26 februarie 1990 la Staţia meteorologică Tiraspol – 23ºC căldură(fig. 3.10).
În iernile excesiv de reci, destul de frecvente sunt pătrunderile maselor de
aer arctice, reci şi foarte reci dinspre nord şi nord - est, cînd temperaturile minime
pot coborî sub pragul de -30ºC.

Fig. 3.9. Maxima anuală medie din Fig. 3.10 Minimul anual absolut al
maximele absolute ale temperaturii temperaturii aerului (°C).
aerului (°C).

Exemple tipice pot fi numite răcirile bruşte din ianuarie 1963 (în nordul
ţării au fost înregistrate -34..-36ºC), decembrie 1996 (-28..-30ºC), decembrie
2002 (-26..-28ºC), ianuarie 2006 (-23..-30ºС), ianuarie 2010 (-22..-31ºС),
februarie 2011 (-24..-32ºС), februarie 2012 (-20..-32ºС).
În ultimii 100 de ani cel mai rece a fost anul 1933, cînd temperatura medie
anuală a aerului a constituit +7,2ºC, fiind cu 2,3ºC mai coborîtă faţă de normă.
În luna ianuarie minima absolută a temperaturii aerului pentru întreaga
perioadă de observaţii a constituit -35,5ºC (20.01.1963, Brătuşeni, r. Edineţ), iar
maxima absolută a atins +16ºC (21.01.2007, Dubăsari, Bravicea). Scăderea
temperaturii aerului pînă la -25ºС şi mai jos se poate semnala în medie o dată în
7-15 ani în jumătatea de nord a ţării şi o dată în 30-50 ani – în cea de sud.
Minima absolută a temperaturii aerului în luna februarie a constituit -
32,1ºC (Bălţi, 20 februarie 1954), iar maxima absolută a atins +23,3ºC (Tiraspol,
26 februarie 1990). Scăderea temperaturii aerului pînă la -25ºС şi mai joasă se

91
poate semnala în medie o dată în 10-30 ani în jumătatea de nord a ţării şi o dată
în 40-60 ani – în cea de sud (fig. 3.11).
În luna martie minima absolută a temperaturii aerului pe teritoriul
republicii a constituit -25,8ºC (Bravicea, 4 martie 1955), iar maxima absolută –
+27,9ºC (Comrat, 1926).
Minima absolută a temperaturii aerului în luna aprilie pe teritoriu a
constituit -14,2ºC (Soroca, 4 aprilie 1963), iar maxima absolută – +32,5ºC
(Făleşti, 29 aprilie 2012).
În luna mai minima absolută a temperaturii aerului pentru întreaga perioadă
de observaţii constituie -3,8ºC (Briceni, 5 mai 1947), iar maxima absolută -
+37,0ºC (Cahul, 17 mai 1969; Ştefan Vodă 20 mai 1996).
Minima absolută a temperaturii aerului în luna iunie constituie în teritoriu
+1,6ºC (Briceni, 1 iunie 1955), iar maxima absolută – +40,1ºC (Făleşti, 22 iunie
2012).
În luna iulie minima absolută a temperaturii aerului a constituit în teritoriu
+5,5ºC (Briceni, 7 iulie 1976), iar maxima absolută a atins +41,5ºC (Camenca,
21 iulie 2007).

Fig. 3.11 Valoarea medie anuală a temperaturii aerului din minimurile absolute (°C).

Minima absolută a temperaturii aerului în luna august a constituit în

teritoriu +2,0ºC (Bravicea, 23 august 2006), iar maxima absolută este de
+42,4ºC (Făleşti, 7 august 2012), care este şi maximul absolut al temperaturii
aerului pentru teritoriul Republicii Moldova.

92
 În luna septembrie minima absolută a temperaturii aerului constituie în
teritoriul republicii -6,3ºC (Soroca, 29 septembrie 1977), iar maxima absolută -
+38,6ºC (SM Făleşti, 2 septembrie 2015). La Chişinău maxima absolută de
37,3ºC a fost înregistrată la 9 septembrie 1946).
Minima absolută a temperaturii aerului în luna octombrie a constituit în
teritoriu -10,8ºC (Chişinău, 29 octombrie 1912), iar maxima absolută - +33,6ºC
(Leova, 2 octombrie 1952).
În luna noiembrie minima absolută a temperaturii aerului a constituit în
teritoriu -21,7ºC (Chişinău, 29 noiembrie 1892), iar maxima absolută a atins
+30,0ºC (Dubăsari, 1 noiembrie 1926).
Minima absolută a temperaturii aerului în luna decembrie pentru întreaga
perioadă de observaţii a constituit în teritoriu -30,2ºC (Bălţi, 28 decembrie 1996),
iar maxima absolută - +18,9ºC (Ceadîr-Lunga, 5 decembrie 2008).
În sezonul de iarnă din fenomenele meteorologice stihinice un mare
pericol îl prezintă scăderea temperaturii aerului de pînă la 25ºС frig şi mai
scăzută (în medie o dată în 5-10 ani în jumătatea de nord şi o dată în 20-60 ani în
cea de sud).
Cele mai nefavorabile condiţii pentru iernarea culturilor de toamnă se
crează la temperatura minimă a aerului de -25ºC frig şi mai scăzută, cu înveliş
de zăpadă a cărui grosime nu depăşeşte 5 cm.
Îa astfel de condiţii, temperatura minimă la adîncimea nodului de înfrăţire
coboară sub -15ºC, ceea ce poate provoca vătămarea şi chiar peirea nodului de
înfrăţire, deci şi a plantei în întregime. Aşa condiţii, pe cea mai mare parte a
teritoriului ţării, se observă în mai puţini de 5% din ani.
Iernarea semănăturilor de toamnă în mare măsură depinde de condiţiile
vremii din perioada toamnă-iarnă, de rezistenţa semănăturilor faţă de
temperaturile joase şi alte condiţii nefavorabile. Plantele bine înfrăţite şi
înrădăcinate din toamnă, care au trecut o călire bună, sunt capabile să suporte
scăderi ale temperaturii solului la adîncimea nodului de înfrăţire de pînă la -16..-
18ºC.
În majoritatea anilor iernarea culturilor pomicole decurge normal.
Coroanele pomilor fructiferi şi mugurii lor florari în stare de repaus profund pot
suporta geruri de pînă la -25..-30ºC.
Sistemul radicular al principalelor culturi pomicole rezistă la temperaturi
ale solului în zona masei principale de rădăcini de pînă la -8..-12ºC (vişinul de
pînă la -15ºC). Aşa temperaturi joase ale solului practic nu se înregistrează pe
teritoriul ţării.
Viţa de vie, de obicei, iese în stare bună din iarnă. În perioada repausului
de iarnă, aceasta cultură suportă în general temperaturi de pînă la -12ºC, iar unele
soiuri chiar de pînă la -15..-20ºC. În medie, pieirea ochiurilor la viţa de vie nu
depăşeşte 10-20%.
De asemenea, în anii cu iarnă blîndă pentru culturile ce iernează sunt
periculoase moinele, care se observă relativ frecvent. Cele mai periculoase sunt
93
moinele cu temperaturi medii zilnice de +5°C şi mai mult. În timpul acestora are
loc reluarea vegetaţiei culturilor de toamnă şi a celor pomicole, astfel este
posibilă vătămarea ulterioară a lor din cauza scăderii bruşte a temperaturii.
Asemenea moine se observă aproape în fiecare an. În raioanele de nord
numărul zilelor cu moine nu este mare: în 50-70% din ani – mai puţin de 5 zile
pe sezon şi numai în 10% din ani ele durează mai mult de 11-20 zile.
În restul teritoriului ţării numărul zilelor cu moine creşte pînă la 5-10 (în
35-50% din ani). Moine cu durata mai mare de 11-20 de zile au loc în 25-30%
din ani (fig. 3.12; 3.13).
Vătămarea culturilor pomicole se observă cel mai des în urma moinelor
îndelungate de iarnă, care reduc semnificativ rezistenţa pomilor la ger.
Deosebit de periculoase sunt moinele din a doua jumătate a iernii, deoarece
pomii în această perioadă adesea ies din starea de repaus profund, reiau vegetaţia
şi, ulterior, mugurii pot fi vătămaţi la temperaturi de -10..-15°C.

Fig. 3.12 Numărul de zile cu moine în medie pe iarnă (decembrie - februarie).

Pentru toată perioada de observaţii instrumentale cea mai joasă temperatură a

aerului în sezonul de primăvara s-a semnalat pe 4 martie 1955 – 26ºC frig (Bravicea),
iar cea mai înaltă a constituit 37°C căldură (Cahul, 17 mai 1969 şi Ştefan-Vodă, 20 mai
1996).
Cea mai înaltă temperatură a aerului în Republica Moldova pentru întreaga
perioadă de observaţii instrumentale s-a înregistrat în vara anului 2012 la 7

94
august – +42,4ºС (SM Făleşti), fiind cu 0,9ºС mai ridicată faţă de valoarea
maximă absolută înregistrată anterior (2007).

Fig. 3.13. Valoarea medie din durata maximală a moinelor (în zile).

Numărul total al zilelor cu temperatura aerului înaltă (30ºC şi mai ridicată)

pentru sezonul de vară constituie în medie pe teritoriul republicii 8-27, iar cel mai
mare – 39-60 de zile (a. 2012). Temperatura minimală a aerului în acest sezon a
coborît pînă la +1,6ºC (Briceni, 1 iunie 1955), iar la suprafaţa solului – pînă la -
0,4ºC (Briceni, 1 iunie 1990).
În sezonul de toamnă maxima absolută a temperaturii aerului de +37ºC
(Chişinău) s-a semnalat la 9 septembrie 1946, iar minima absolută în sezonul dat
a constituit -21,7ºC (29 noiembrie 1892, Chişinău).

4.4. Îngheţurile în aer

Prin îngheţ se înţelege coborîrea temperaturii stratului de aer de lîngă sol
sub 0°C, în perioada caldă a anului (perioada de vegetaţie a culturilor).
După cauzele care le determină, îngheţurile sînt de trei tipuri., îngheţuri
advective, îngheţuri de radiaţie şi îngheţuri mixte.
O mare importanţă asupra intensităţii şi repartiţiei în spaţiu a duratei
îngheţurilor, o are relieful. Îngheţurile cele mai frecvente şi cele mai accentuate
se produc pe fundul văilor şi depresiunilor şi într-o oarecare măsură în partea lor
superioară.

95
 Această situaţie este determinată atît de acumularea aerului mai rece şi mai
dens, cît şi de influenţa exercitată de vînt.
Îngheţurile în aer sunt posibile pe tot teritoriul Moldovei ca rezultat al
circulaţiei maselor de aer polar şi arctic care afectează ţara în sezonul rece al
anului.
Pe teritoriul Moldovei îngheţurile se formează în anticicloane şi dorsalele
lor formate în masele de aer arctic, de asemenea în zonele de presiune înaltă cu
gradienţi barici neînsemnaţi, orientaţi de la vest la est.
De asemenea, ele pot apărea în rezultatul advecţiei aerului rece în spatele
cicloanelor. Cel mai frecvent aceste îngheţuri sînt advectiv – radiative.
Pentru a putea stabili intervalul critic de producere a îngheţurilor cu
caracter de fenomen climatic de risc, trebuie să se cunoască, mai întîi,
caracteristicile unor parametri ai acestuia cum sînt: datele medii şi extreme de
producere a îngheţurilor de toamnă şi primăvară ca şi durata intervalului cu
îngheţ.
Caracteristicile suprafeţei active pot influenţa apariţia unor arii mai
restrînse de îngheţ prin următoarele: fragmentarea reliefului care favorizează
apariţia mai timpurie şi dispariţia mai tardivă a îngheţului; formele de relief, în
special cele depresionare favorizează cu uşurinţă advecţiile de aer rece şi permit
îngheţuri dintre cele mai timpurii şi tîrzii; expoziţia versanţilor faţă de advecţia
de aer şi faţă de radiaţia solară poate favoriza o frecvenţă sporită a îngheţului;
culmile şi vîrfurile, ca forme de relief de altitudine supuse permanent ventilaţiei
atmosferei, suportă îngheţuri mai timpurii şi persistă mai mult.
Forma reliefului, caracterul suprafeţei active, prezenţa bazinelor de apă
modifică esenţial termenii şi intensitatea îngheţurilor. Versanţii de sud şi de vest,
văile largi întotdeauna sînt mai calde faţă de alte forme de relief. După unele
investigaţii aceste variaţii a datelor medii pot atinge 20-30 zile.
În interes practic, s-a stabilit intervalul de risc la îngheţ, cînd fenomenele
respective sînt cele mai periculoase, cu scopul de a se evita unele consecinţe
grave ale acestora.
Intervalul de risc reprezintă intervalul cuprins între data medie şi extremă
de producere a îngheţului. Acest interval de risc a fost stabilit pentru toamnă şi
primăvară. Intervalul de risc variază în funcţie de intensitatea factorilor genetici
ai îngheţului, ca şi de condiţiile locale, atît ca timp de producere, cît şi ca loc de
manifestare.
Deşi sunt fenomene meteorologice obişnuite pentru clima temperat –
continentală, în anumite condiţii de timp, ele pot deveni riscuri climatice prin
consecinţele lor, imprevizibile de cele mai multe ori.
Printre aceste condiţii amintim: cînd se produc în extrasezon cu 2-3
săptămîni mai devreme toamna, sau mai tîrziu primăvara comparativ cu datele
medii; cînd aerul în deplasare este deosebit de rece de origine arctică; cînd
îngheţul are origine mixtă (advectiv – radiativă); cînd îngheţul se consemnează
atît pe sol, cît şi în aer; cînd durata îngheţului depăşeşte 5-10 ore consecutiv etc.
96
 Toamna în medie primele îngheţuri din aer pe teritoriul Moldovei se
înregistrează pe teritoriul raioanelor de nord în prima decadă, iar în cele de sud –
la sfîrşitul decadei a doua şi începutul decadei a treia a lunii octombrie.
În unii ani primele îngheţuri pot apărea cu mult mai devreme, la 17
septembrie (a. 1952, Briceni, Bălţi, Tiraspol, Leova) – cu intensitatea de pînă la
-2,5ºC, sau cu mult mai tîrziu faţă de termenii medii (în ultimele zile ale lunii
noiembrie). Potrivit datelor medii multianuale în a doua decadă a lunii octombrie
are loc trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 10ºC în direcţia
scăderii ei.
Dintre fenomenele meteorologice stihinice în sezonul de toamnă pentru
agricultura Moldovei cel mai mare pericol îl prezintă îngheţurile timpurii, care în
luna septembrie sunt posibile în medie o dată în 7 ani, iar în luna octombrie
aproape în fiecare an. Cu toate acestea, în unii ani îngheţuri pe parcursul lunii
octombrie nu s-au semnalat (1989, 1996).
Primăvara pentru culturile agricole un pericol mare îl prezintă îngheţurile,
care se semnalează după trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului
prin 10ºC în direcţia creşterii ei (16–23 aprilie).
Îngheţurile în aer primăvara se menţin în medie pe teritoriul Moldovei pînă
la 6 – 21 aprilie, Însă, în unii ani îngheţurile se semnalează şi în luna mai. Pentru
sezonul de primăvară îngheţurile intensive au loc în medie o dată în 3 ani.
Cea mai tardivă dată a îngheţurilor în aer în raioanele de nord şi centrale
ale republicii s-a semnalat pe 21-24 mai (Rîbniţa, a. 1980, -0,4ºC), în sudul
republicii la 1-10 mai (a. 1990). Îngheţurile în decada a treia a lunii mai se pot
observa în medie o dată în 30 de ani. În unii an îngheţurile dispar foarte timpuriu
(1962, 30 martie).
La înălţimea de 2 cm de la sol îngheţurile sunt posibile pînă la 27 mai (
Briceni, 1977 – -2ºC; a. 1987 – -1ºC; a. 2001 – -1ºC ).
Termenii de dispariţie a îngheţurilor şi durata intervalului fără îngheţ la
nivel regional şi local depind în mare măsură de interacţiunea proceselor
dinamice cu caracteristicile suprafeţei active.
Pe teritoriul Republicii Moldova perioada fără îngheţ înregistrează în
medie 170 zile la nord şi 190 zile în sudul republicii, iar în unii ani durata ei poate
atinge 200 – 300 zile (fig. 3.14).
Îngheţurile provoacă daune considerabile recoltei culturilor pomicole în
perioada înfloririi. Probabilitatea vătămării de către îngheţuri a florilor şi
fructelor la cais constituie în medie 15-40%, la celelalte culturi pomicole – pînă
la 15%.
Un pericol deosebit pentru viţa de vie prezintă îngheţurile tardive de
primăvară după desfacerea mugurilor. Probabilitatea acestor îngheţuri pe
teritoriul republicii constituie 10-30% ani. Asupra repartiţiei şi intensităţii
îngheţurilor, un rol deosebit îl au condiţiile locale.
Îngheţurile tardive de primăvară sînt periculoase îndeosebi pentru culturile
iubitoare de căldură şi cele legumicole în fazele timpurii de dezvoltare a lor.
97
Probabilitatea vătămării de către îngheţuri a plantelor răsărite de porumb în
dependenţă de termenii de semănat constituie 5-10%.

Fig. 3.14. Durata medie a perioadei fără îngheț (în zile).

Probabilitatea vătămării plantelor de floarea soarelui şi sfeclei de zahăr în

timpul răsăririi lor nu este mare şi este posibilă doar în raioanele din nordul
republicii. Speciile de plante au o rezistenţă diferită faţă de îngheţuri.
Plantele abia răsărite a culturilor cerealiere de primăvară sînt foarte
rezistente la îngheţ şi suportă scăderea temperaturii pînă la 7-9ºC frig.
Culturile legumicole ca tomatele, ardeii, vinetele şi altele sînt cele mai
pretenţioase faţă de căldură. Îngheţurile cu intensitatea de 0-1ºC frig duc la peirea
lor. Tutunul este foarte vulnerabil la îngheţ primăvara după răsădirea lui în sol.
Îngheţurile cu intensitatea 0-1ºC frig pot provoca peirea totală a plantelor.

4.5. Frecvenţa zilelor cu diferite temperaturi caracteristice

Numărul de zile cu temperatura minimă a aerului ≤ -10°C în luna ianuarie

constituie în medie pe teritoriul ţării 5-11 zile, maximul înregistrat fiind de 27 de
zile (Briceni, Camenca, 1987). Numărul de zile cu temperatura minimă a aerului
≤ -15°C constituie în medie 1-5 zile, iar maximul a atins 23zile (Soroca,
Camenca, 1963). Numărul de zile cu temperatura minima ≤ -20°C nu depăşeşte
în medie 1-2 zile, însă în unii ani poate atinge valori de pînă la 17 zile (Camenca,
1963).
98
 În luna februarie numărul de zile cu temperatura minimă a aerului ≤ -10°C
constituie în medie pe teritoriu 4-8 zile, iar maximul înregistrat constituie 25 de
zile (Briceni, 1956). Numărul de zile cu temperatura minimă a aerului ≤ -15°C
constituie în medie pe teritoriu republicii 2-3 zile, iar maximul a atins 21 de zile
(Soroca, 1985). Numărul de zile cu temperatura minima ≤ -20°C nu depăşeşte în
medie o singură zi, însă au fost înregistraţi ani în care acesta a atins 11 zile
(Briceni, 1956). Numărul de zile cu moine în luna februarie constituie în medie
15-19 zile.
Numărul de zile în luna mai cu temperatura maximă a aerului ≥ +25°C
constituie în medie pe teritoriul republicii 6-11 zile, iar cel mai mult – 26 de zile
(Leova, 2003). Numărul de zile cu temperatura maximă a aerului ≥ +30°C
constituie în medie 1 zi, iar cel mai mult – 16 zile (Dubăsari, 2003). Numarul de
zile cu temperatura maximă a aerului ≥ +35°C nu depăşeşte în medie pe teritoriu
1 zi, însă în unii ani se pot semnala 3 zile (Rîbniţa, Bălţata, Dubăsari şi Tiraspol,
2007).
În luna iunie numărul de zile cu temperatura maximă a aerului ≥ +30°C
constituie în medie pe teritoriul ţării 2 zile (Bravicea) şi 6 zile (Tiraspol), iar
maximul înregistrat este de 20 de zile (Rîbniţa, 1999). Numărul de zile cu
temperatura maximă a aerului ≥ +35°C nu depăşeşte în medie pe teritoriu 1 zi,
însă în unii ani se pot semnala pînă la 8 zile (Făleşti, 2012). Zile cu temperatura
maximă a aerului ≥ +40°C au fost semnalate doar în anul 2012 la Făleşti (1 zi).
Numărul de zile în luna iulie cu temperatura maximă a aerului de ≥ +30°C
şi mai mult variază în medie pe teritoriu între 3 zile (Briceni) şi 11 zile (Tiraspol),
maximul înregistrat fiind de 29 zile (Tiraspol, 2001). Numărul de zile cu
temperatura maximă a aerului de ≥+ 35°C şi mai mult în medie pe teritoriu nu
depăşeşte 1 zi, însă în unii ani se pot semnala pînă la 17 zile (Făleşti, 2012). Zile
cu temperatura maximă a aerului de ≥ +40°C s-au semnalat doar izolat în anul
2007, constituind în teritoriu 1-5 zile (Tiraspol).
În luna august numărul de zile cu temperatura maximă a aerului de ≥
+30°C constituie în medie pe teritoriu de la 3 zile (Briceni) pînă la 10 zile
(Tiraspol), iar cel mai mare de la 17 zile (Briceni, 1992) pînă la 26 de zile (Leova,
Cahul, 1992). Numărul de zile cu temperatura maximă a aerului de ≥+35°C nu
depăşeşte în medie pe teritoriu 1 zi, însă în unii ani se pot semnala de la 8 zile
(Briceni, 1996) pînă la 14 zile ( Tiraspol, 2010).
Numărul de zile în luna septembrie cu temperatura maximă a aerului de
≥+25°C constituie în medie pe teritoriu de la 5 zile (Briceni) pînă la 11 zile
(Tiraspol), iar maximul înregistrat este de 27 zile (Cahul, 1994). Numărul de zile
cu temperatura maximă a aerului de ≥ +30°C constituie în medie pe teritoriu 1-2
zile, iar maximul absolut este de 10 zile (Ceadîr-Lunga, 1963).
În luna noiembrie numărul de zile cu temperatura minimă a aerului ≤ -
10°C constituie în medie pe teritoriu 1-2 zile, iar cel mai mare număr s-a
înregistrat în anul 1993 – de la 10 zile (Dubăsari) pînă la 15 zile (Briceni).

99
Numărul de zile cu temperatura minima ≤ -15°C nu depăşeşte în medie pe
teritoriu 1 zi, însă în unii ani se pot semnala 1-6 zile (Comrat, 1902).
Numărul de zile în luna decembrie cu temperatura minima a aerului ≤ -
10°C constituie în medie pe teritoriu 3-6 zile, maximul înregistrat fiind de 20 de
zile (Corneşti, 2002, Tiraspol, 2001).
Numărul de zile cu temperatura minimă a aerului ≤ -15°C constituie în
medie pe teritoriu 1-2 zile, iar maximul a atins 12 zile (Leova, 1948, Camenca,
2002). Numărul de zile cu temperatura minima ≤ -20°C nu depăşeşte în medie pe
teritoriu 1 zi, însă în unii ani se pot semnala pînă la 6 zile (Comrat, 1902).
Numărul anual de zile cu temperatura maximă a aerului ≥ +25°C și
respectiv ≥ +30°C pe teritoriul republicii este indicat în figura 3.15 a,b.

a) b)

Fig. 3.15. Numărul anuai de zile cu temperatura aerului de 25°C și mai mult
(a)
și 30°C și mai mult (b).

Numărul anual de zile și respectiv durata anuală în ore cu temperatura

aerului de -10°C pe teritoriul republicii sunt indicate în figurile 3.16 și 3.17.
Datele trecerii stabile a temperaturii medii diurne a aerului prin 0°C (1, 2), durata
perioadei geroase (în zile), precum și sumele temperaturilor pozitive (mai înalte de
0°) sunt indicate în fig. 3.18 și 3.19.

100
Fig. 3.16 Numărul anual de zile cu Fig. 3.17 Durata sumară anuală (în
temperatura aerului de ≤ -10°C și. ore) a temperaturii aerului de ≤ -
10°C

Fig. 3.18 Datele trecerii stabile a Fig. 3.19 Sumele temperaturilor

temperaturii medii diurne a aerului pozitive (mai înalte de 0°)
prin 0°C (1, 2) și durata perioadei
geroase (în zile), 1 – primăvara, 2 –

101
 toamna, 3 – durata medie a perioadei
geroase (în zile)

Datele trecerii stabile a temperaturii medii diurne a aerului prin +10°C

primăvara și toamna și durata perioadei, limitată de această temperatură este
reflectată în fig. 3.20.

a) b)

Fig. 3.20 Datele trecerii stabile a temperaturii medii diurne a aerului prin
10°C primăvara și toamna (a) și durata perioadei, limitată de această
temperatură (b).
1 – primăvara, 2 – toamna.

5. Presiunea atmosferică şi regimul vînturilor

5.1. Presiunea atmosferică
Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de masa atmosferei pe
unitatea de suprafaţă, adică greutatea coloanei verticale de aer cu secţiunea de 1
cm2. Convenţional, s-a stabilit că la nivelul mării, la 45° latitudine, pe o suprafaţă
de 1 cm2 şi la temperatura de 0°C, presiunea atmosferică este egală cu 760 mm
coloană de mercur (Hg). Aceasta se numeşte presiune atmosferică normală.
Greutatea coloanei de mercur cu înălţimea de 760 mm pe suprafaţa de 1
cm este egală cu 1.033,3 g. Exprimată în unităţile sistemului internaţional (SI),
2

presiunea normală este egală cu 1.013,3 milibari (mb).

102
 Pentru măsurarea presiunii atmosferice, la staţiile meteorologice se
utilizează mai multe tipuri de instrumente, şi anume: barometrul cu mercur,
barometrul aneroid şi barograful.
Presiunea atmosferică variază atît în timp cît şi în spaţiu. Pentru a reda
variaţia presiunii atmosferice în funcţie de altitudine, se foloseşte gradientul
baric vertical, care stabileşte valoarea cu care presiunea aerului descreşte pe
verticală, apreciată în mb, pe o unitate de distanţă egală cu 100 metri înălţime.
În practica meteorologică se mai foloseşte şi o altă mărime, ce poartă
numele de treaptă barică. Aceasta reprezintă înălţimea cu care trebuie să urcăm
sau să coborîm pentru ca presiunea să varieze cu 1 mb. Treapta barică este o
mărime inversă gradientului baric. Valorile treptei barice sînt dependente de
temperatură, în raport cu care se schimbă direct proporţional. Pentru aceeaşi
localitate presiunea atmosferică se schimbă permanent sub acţiunea complexă a
factorilor termici şi dinamici.
Se poate vorbi de o presiune scăzută atunci când valoarea ei este mai mică
de 1.010 mb şi de o presiune crescută atunci când valoarea ei este mai mare de
1 . 0 2 0 mb (pentru aceeaşi altitudine). Valoarea izobarei de 1.015 mb de pe
hărţile sinoptice este considerată ca presiune normală de referinţă.
Variaţia zilnică (diurnă) a presiunii atmosferice depinde de acţiunea
simultană a factorului termic şi celui dinamic. Acţiunea factorului termic are loc
datorită variaţiei diurne a temperaturii aerului (în general, presiunea atmosferică
scade atunci când temperatura aerului creşte), care prezintă o evoluţie cu o simplă
oscilaţie pentru perioada de 24 de ore (mareea termică solară).
Acţiunea factorului dinamic are loc datorită atracţiei gravitaţionale a Lunii
şi Soarelui care determină un fenomen de maree gravitaţională atmosferică,
amplificat de un fenomen de rezonanţă ca urmare a faptului că atmosfera are o
oscilaţie proprie cu o perioadă de 1 2 ore (oscilaţie semidiurnă, deci, cu o dublă
oscilaţie în 24 de ore).
Din cauza suprapunerii acestor cauze (unda termică şi unda dinamică)
variaţia zilnică a presiunii atmosferice se caracterizează, pentru majoritatea
regiunilor terestre (nu se observă în regiunile tropicale şi la latitudini mari),
printr-o dublă oscilaţie, cu două maxime în jurul orelor 10 - maxim principal şi
în jurul orelor 22 (datorat răcirii aerului) şi două minime în jurul orelor 4 şi în
jurul orelor 16 - minim principal (datorat încălzirii aerului).
Minimul din jurul orei 4 şi maximul din jurul orei 10 sunt produse de
fenomenul de maree atmosferică. Orele de producere a maximelor şi minimelor
de presiune atmosferică pentru un loc dat pot să varieze în cursul anului în funcţie
de anotimp, intervalul dintre maxime fiind mai mare iarna decât vara.
Amplitudinea barică diurnă este mică în tot cursul anului şi, de aceea, poate
fi uşor mascată de variaţiile neregulate mai mari ale presiunii atmosferice
(îndeosebi la latitudini medii şi mari).
Variaţia anuală a presiunii atmosferice depinde de factorul termic
(încălzirea aerului determină scăderea presiunii atmosferice, iar răcirea aerului
103
produce o creştere a presiunii atmosferice), latitudine, altitudine şi de natura
suprafeţei terestre (distribuţia continentelor şi oceanelor).
Variaţiile periodice ale presiunii atmosferice prezintă mai puţină
importanţă pentru evoluţia stării timpului în comparaţie cu variaţiile aperiodice
resimţite, îndeosebi, la latitudini temperate şi polare.
Variaţiile neperiodice (accidentale) ale presiunii atmosferice depind de
factorul termic şi de circulaţia aerului (activitatea ciclonică şi anticiclonică) pe
suprafaţa Pământului, deci, modificarea stării timpului, ce poate să se producă
atât într-un sens, cât şi în sens opus.
Mersul anual al presiunii atmosferice pe teritoriul Republicii Moldova este
uniform. Pe parcursul anului pot fi evidenţiate două perioade principale: rece
(septembrie-martie) şi caldă (aprilie-august).
Presiunea medie multianuală a aerului pe parcursul anului variază slab pe
teritoriu republicii din cauza dimensiunilor neînsemnate ale ţării şi constituie
1017,1-1017,8 mb. Caracteristicile medii lunare multianuale ale presiunii
atmosferice sunt destul de conservative, slab variabile. Dar printre altele
presiunea aerului se află într-o variaţie permanentă, iar intervalul de oscilaţie este
destul de mare.
În condiţii anticiclonale specifice maximul presiunii pe teritoriul Republicii
Moldova întrece 1060 mb, iar în condiţii ciclonale deosebite minimul presiunii
scade chiar puţin sub 980 mb. Amplitudinea generală constituie circa 80 mb.
Cele mai mari valori medii lunare ale presiunii atmosferice pe teritoriul
republicii sunt atinse în perioada rece a anului (în noiembrie şi ianuarie), ceea ce
este specific tipului continental de repartiţie a presiunii. Spre vară datorită
încălzirii puternice a uscatului presiunea scade, iar în luna iulie pretutindeni se
observă cele mai joase valori.
Chiar şi în pofida mersului lin al valorilor medii lunare multianuale ale
presiunii în unii ani presiunea atmosferică poate varia în limite semnificative.
Cele mai mari oscilaţii ale presiunii (20-24 mb) se semnalează iarna, vara
ele sunt mai mici (6-10 mb). Valorile anuale ale presiunii posedă stabilitate destul
de înaltă: diferenţa dintre valorile limită din unii ani constituie doar 3-6 mb.
Cele ami mari abateri a valorilor medii lunare ale presiunii faţă de media
multianuală în unii ani atinge ±12-13 mb iarna şi ±3-5 mb vara. Dar aşa abateri
semnificative sunt foarte rare, de obicei ele nu întrec valorile de ±4 mb iarna şi
±1,5-2 mb vara.
În unele zile la trecerea cicloanelor adînci presiunea aerului poate să scadă
semnificativ, formîndu-se gradiente mari de presiune, îndeosebi în partea din
spate a ciclonului. Scăderea record depinde de faptul dacă ciclonul a trecut de
asupra unui punct cu partea lui centrală sau periferică. De aceia şi minimele
absolute ale presiunii în diferite raioane ale republicii au fost stabilite la diferite
date.
Cea mai joasă presiune în partea de nord şi centrală a Republicii Moldova
a fost înregistrată la 18 noiembrie 1946 la trecerea unui ciclon adînc. În Briceni
104
în această zi presiunea a scăzut pînă la 975,7 mb, iar în Chişinău – pînă la 979,1
mb. La sudul republicii cea mai joasă presiune s-a înregistrat pe 15 februarie
1962, cînd în Comrat ea a coborît pînă la 980,9 mb.
Cea mai înaltă presiune atmosferică se observă iarna în partea centrală a
anticicloanelor la gradiente foarte mici, ce determină variaţii neînsemnate ale
presiunii pe suprafeţe mari. În ianuarie 1907 toată Europa a fost acoperită de un
anticiclon masiv, centrul căruia se afla în regiunea oraşelor Gdansk şi
Kaliningrad (în centru presiunea aerului era de circa 1065 mb). La mişcarea
anticiclonului spre sud pe 24 ianuarie 1907 în Moldova a fost înregistrată cea mai
înaltă presiune atmosferică pentru toată perioada de măsurători instrumentale
(1063,8 mb în Chişinău).
Vara presiunea poate atinge cele mai mari valori la pătrunderea din Arctica
a maselor de aer rece, formate în anticiclon, dar maximul de vară este puţin mai
mic faţă de cel de iarnă. Astfel, pe 23 august 1896 la Chişinău s-a înregistrat cea
mai înaltă presiune pentru perioada de vară – 1032,3 mb.
Limitele oscilaţiei presiunii în fiecare lună – amplitudinea absolută a
presiunii – variază semnificativ pe parcursul anului, cele mai mari amplitudini
(65-78 mb) sunt specifice pentru perioada rece a anului, vara ele sunt de circa
două ori mai mici (31-40 mb).
Schimbarea bruscă a presiunii în intervale mici de timp se observă la
trecerea cicloanelor adînci. De exemplu, pe 29 aprilie 1963 s-a observat căderea
semnificativă a presiunii în partea anterioară a formaţiunii ondulatorie, care s-a
apropiat de teritoriul republicii dinspre sud-est: de la ora 16 pînă la ora 17
presiune aerului a scăzut cu 3,6 mb.
În acelaşi an pe 16 august de la ora 15 pînă la ora 16 presiunea a crescut
aproape cu 7 mb. Aşa creştere intensivă a presiunii a fost determinată de trecerea
părţii superioare a formaţiunii ondulatorie puternic exprimată pe frontul rece cu
contraste mari de temperatură. Creşterea bruscă a presiunii pe 23 martie 1971 în
intervalul de la ora 17 pînă la ora 20 (cu 7,6 mb) a fost determinată de advecţia
intensivă a frigului în spatele ciclonului, care cu o viteză de peste 50 km/oră s-a
mişcat din regiunea şesului ungar peste Carpaţii de Nord spre nord-vestul
Cîmpiei Europei de Est.
Astfel, variaţiile inter-diurne ale presiunii în unele zile pot atinge valori
esenţiale. Cele mai mari variaţii de la o zi la alta iarna constituie 20-25 mb, vara
- 10-15 mb. Însă, cel mai des variaţiile inter-diurne (inter-zilnice) ale presiunii se
află în limitele 0 ÷ ± 5 mb (iarna în 50% cazuri, iar vara mai mult – pînă la 90%
cazuri).
Oscilaţia presiunii pe parcursul unei zile în medie nu este mare –
amplitudinea medie diurnă constituie 0,8-1,4 mb. Dar circulaţia atmosferei
induce variaţii neperiodice mari în mersul diurn al presiunii. În unele zile de iarnă
la trecerea frontului atmosferic sau ciclonului presiunea pe parcursul zilei poate
scădea cu 17-21 mb sau, invers, poate creşte cu aceleaşi valori în spatele

105
ciclonului sau la trecerea anticiclonului; vara variaţiile zilnice ale presiunii
aerului sunt puţin mai mici.

5.2. Regimul vîntului

Prin vînt se înţelege fenomenul de deplasare a unei mase de aer pe

orizontală (sau predominant orizontală), dintr-o regiune cu presiunea atmosferică
ridicată spre o regiune cu presiune atmosferică scăzută. Mişcările orizontale sau
aproape orizontale se mai numesc şi mişcări de advecţie şi se produc ca urmare
a diferenţelor de presiune rezultate din deformarea suprafeţelor izobare.
Dacă mişcarea aerului are loc pe verticală (ascendent sau descendent)
fenomenul se numeşte convecţie. Convecţia poate să fie de două feluri: forţată
(atunci când este produsă de forţe mecanice din exterior) sau liberă (datorită
diferenţelor de densitate ale aerului).
Forţele care acţionează asupra aerului în mişcare sunt: forţa gradientului
baric orizontal, forţa Coriolis, forţa de frecare şi forţa centrifugă.
Forţa gradientului baric orizontal reprezintă scăderea presiunii pe unitatea
de distanţă în directive perpendiculară pe izobare. Valoarea sa este invers
proporţională cu distanţa dintre izobare, cu cât izobarele sunt mai dese cu atât
gradientul este mai puternic.
Forţa Coriolis, numită şi forţă deviatoare a mişcării de rotaţie sau forţă de
abatere arată că orice corp aflat în mişcare liberă suferă o abatere spre dreapta în
emisfera nordică şi spre stânga în cea sudică. Această forţă acţionează
perpendicular pe direcţia de mişcare a aerului şi nu schimbă viteza ci numai
direcţia vântului care bate oblic faţă de izobare.
Forţa de frecare este forţa care acţionează în apropierea suprafeţei terestre
şi care tinde să reducă viteza vântului. Ea acţionează în stratul de 0-1000 m (strat
de frecare) şi este mai mare la suprafaţa terestră şi scade treptat către înălţimea
de 1000 m, care se numeşte nivelul de frecare.
La înălţimi mai mari unde lipseşte forţa de frecare acţionează numai forţa
gradientului baric şi cea de abatere, care sunt de sens contrar, iar vântul bate
paralel cu izobarele. Acest tip de vânt se numeşte de gradient.
În cazul în care izobarele sunt paralele şi rectilinii se formează un vânt
geostrofic, iar în cazul izobarelor circulare (în ciclon şi anticiclon) asupra
vântului de gradient geostrofic acţionează forţa centrifugă, iar vântul se numeşte
geociclostrofic.
Forţa centrifugă apare numai în cazul în care deplasarea aerului se face pe
traiectorii curbilinii. În cazul maximului barometric forţa centrifugă are ca efect
creşterea vitezei vântului, în timp ce în cazul minimului barometric are ca efect
scăderea vitezei.
Caracteristicile vîntului. Principalele caracteristici ale vîntului sînt
direcţia şi viteza, ambele avînd o mare variabilitate în timp şi spaţiu.

106
 Direcţia vîntului se stabileşte în raport cu punctul cardinal dinspre care
bate. În acest scop se foloseşte roza vînturilor cu cele 8 sau 16 sectoare cardinale
şi intercardinale, cu indicativele cunoscute.
Viteza vîntului, ce caracterizează totodată şi puterea lui, depinde, în primul
rînd, de mărimea gradientului baric orizontal şi de forţa de frecare. Viteza vîntului
se exprimă în metri pe secundă (m/s), în kilometri pe oră (km/h), respectiv 1 m/s
= 3,6 km/oră, 1 km/oră = 0,278 m/s.
Deplasarea aerului sub formă de vînt contribuie într-o măsură însemnată la
schimbările bruşte ale vremii şi la modificarea semnificativă a parametrilor
meteorologici pentru intervale de timp mici.
Variaţia diurnă şi anuală a direcţiei vîntului prezintă o serie de
caracteristici particulare care depind de condiţiile orografice ale regiunii
respective şi distribuţiei presiunii atmosferice, care pot imprima anumite direcţii
predominanate circulaţiei aerului.
Variaţia zilnică (diurnă) a direcţiei vîntului, studiată pe baza mediilor orare
multianuale rezultate din măsurătorile din apropierea solului (la înălţimea de
circa 10 m), se distinge printr-o variaţie puţin regulată. Pentru regiunile cu forme
de relief variate se poate distinge greu o variaţie diurnă a vântului.
Variaţia anuală a direcţiei vântului este conectată cu circulaţia generală a
atmosferei şi este influenţată de factori locali.
Pentru o localitate dată prezntă importanţă cunoaşterea distribuţiei lunare,
anotimpuale, anuale sau/şi multianuală a frecvenţei direcţiei vântului, aspect
studiat cu ajutorul rozei cu frecvenţele vânturilor pe direcţii.
Vîntul dominant pentru intervalul de timp considerat (lună, anotimp, an,
multianual) este dat de direcţia care prezintă valoarea cea mai mare a frecvenţei.
Vîntul mediu reprezintă direcţia medie a vântului într-un interval de timp
dat.
Variaţia zilnică şi anuală a intensităţii (vitezei) vântulu este legată, în
principal, de încălzirea diferită a aerului. Evoluţia zilnică şi anuală poate fi
influenţată de schimburile turbulente şi de condiţiile orografice locale. Liniile
care unesc punctele cu aceleaşi valori ale vitezei vântului se numesc izotahe.
Variaţia zilnică (diurnă) a intensităţii vântului în apropierea solului (100
m vara şi 50 m iarna) se aseamănă cu variaţia diurnă a temperaturii aerului,
prezentând o simplă oscilaţie, cu un maxim după-amiaza şi un minim noaptea
spre dimineaţă.
Amplitudinea variaţiei zilnice a vitezei vântului este mai mare în zilele
senine decât în cele acoperite şi mai mare vara decât iarna.
Variaţia anuală a intensităţii vântului deasupra suprafeţei terestre la
latitudini temperate depinde de particularităţile regiunii considerate.
Deasupra uscatului din emisfera nordică viteza vântului se caracterizează
printr-o simplă oscilaţie, cu un maxim primăvara (când se instalează regimul
anticiclonic şi se produce trecerea de la regimul de iarnă la cel de vară) şi un
minim în sezonul cald (vara, gradienţii barici sunt mici).
107
 Pentru o localitate dată cunoaşterea distribuţiei lunare, anotimpuale, anuale
şi/sau multianuală a frecvenţei intensităţii vântului se face cu ajutorul rozei cu
frecvenţele vitezei vânturilor pe direcţii.
Regimul vîntului în Republica Moldova se formează sub influenţa centrelor
barice ce staţionează de asuprea Atlanticului de Nord şi Euruasiei, se
caracterizează prin predominarea a două direcţii contrare ale vîntului (de nord-
vest şi de sud-est) şi viteze în limitele 2,5-4,5 m/s. Regimul sezonier ale centrelor
barice şi deformarea fluxurilor de aer sub influenţa reliefului determină repartiţia
geografică şi mersul anual a diferitelor direcţii şi viteze ale vîntului.
În perioada caldă a anului teritoriul Republicii Moldova se află sub
influenţa Anticiclonului subtropical Azoric. În luna aprilie din cauza creşterii
fluxului de radiaţie şi încălzirii puternice a aerului începe procesul de scădere
intensivă a presiunii de asupra continentului european. În comparaţie cu luna
martie presiunea atmosferică în aprilie scade cu 2 mb şi constituie 1015-1016 mb.
În luna mai se finalizează procesul de revenire a cîmpului baric la tipul de vară
(fig. 3.21).
Odată cu creşterea contrastului termic dintre suprafaţa uscatului şi cea a
oceanului se intensifică Maximul Azoric. De acest maximum este legată regiunea
cu presiune ridicată ce se extinde asupra Mării Mediterane şi Europei de Vest.
De asemenea, el determină predominarea în timpul verii aproape pe tot teritoriul
Republicii Moldova a vînturilor de nord-vest şi de nord (50-65% cazuri în luna
iulie, (fig. 3.22), supranumite de localnici – vîntul mare.
Anticiclonul Azoric atinge dezvoltare maximă la sfîrşitul lunii august –
începutul lunii septembrie. În acelaşi timp are loc formarea Maximului Siberian.
Sub influenţa periferiei barice a anticiclonului se formează tipul cîmpului baric,
specific anotimpului rece. În comparaţie cu luna august presiunea atmosferică în
luna septembrie creşte brusc (cu 3-3,5 mb), constituind pe teritoriul republicii
1018-1019 mb.
În luna octombrie are loc intensificarea Maximului Siberiam, ramura
periferică de est a căruia se extinde asupra Europei de Vest; de asupra Mării
Mediteraniene se formează o regiune de presiune scăzută, care are o importanţă
mare pentru procesul de ciclogeneză. Influenţa depresiunii barice Mediterane se
manifestă prin intensificarea ritmică a vînturilor din direcţia sud-vestică. Ele sunt
cunoscute sub denumirea de băltăreţ, fiindcă suflă dinspre delta Dunării şi Marea
Neagră, aducînd mase de aer cald şi precipitaţii abundente.
Odată cu intensificarea Anticilonului Siberian creşte presiunea atmosferică
pe teritoriul republicii, atîngînd cele mai mari valori în luna noiembrie - 1020-
1021 mb. În legătură cu acest fapt are loc redistribuirea teritorială a frecvenţei
vîntului. În unii ani pe parcursul iernii periferia estică a Anticiclonului Siberian
aduce pe teritoriul republicii vînturi foarte reci, care în literatura de specialitate
sunt menţionate cu denumirea lor locală – crivăţ.
Din luna octombrie creşte frecvenţa vînturilor de sud-est şi sud, iar în lunile
noiembrie-decembrie în raioanele de nord şi centrale ale republicii, ca regulă,
108
predomină vînturile de sud-est. În luna decembrie vîntul îşi schimbă destul de des
direcţia. La sudul republicii de rînd cu vînturile de sud şi sud-est totuşi predomină
vînturile de nord şi nord-vest.
În luna ianuarie se semnalează cel de-al doilea după mărime maximum de
presiune, care se deosebeşte de cel din luna noiembrie cu doar 0,5 mb. În această
vreme de asupra Asiei Mici uneori se formează un centru autonom de presiune
ridicată; de asupra Mării Negre se evidenţiază o regiune cu presiune scăzută, unde
se îndeseşte ieşirea ciclonilor sudici.

Fig. 3.21 Repartizarea presiunii

a) mai, b) iulie, c) septembrie, d) noiembrie, e) ianuarie

109
 Fig. 3.22 Frecvența direcției vîntului (%)
a) iulie, b) ianuarie, c) anual

În luna ianuarie se semnalează cea mai mare frecvenţă a vînturilor de nord-

vest şi nord pe fondul unei frecvenţe destul de mare a vînturilor de sud şi sud-est.
Un caracter asemănător al repartiţiei presiunii şi direcţiilor vîntului se păstrează
în lunile februarie şi martie, dar valoarea presiunii treptat scade.

110
 Variaţia frecvenţei vîntului cu o direcţie sau alta poate, de asemenea, în
mare măsură să fie determinată de caracterul suprafeţei active. În condiţiile
reliefului puternic fragmentat al republicii vîntul la sol subliniază rolul văilor
ceea ce este legat de deformarea torenlelor de aer sub influenţa reliefului.
Aceasta explică mărimea frecvenţei vînturilor de nord-vest (25-35% cazuri
pe an) şi de sud-est (15-25% cazuri pe an) în raioanele de nord şi centrale ale
Republicii Moldova, unde văile rîurilor sunt orientate predominant de la nord-
vest spre sud-est. În raioanele de sud, unde văile rîurilor sunt îndreptate de la nord
la sud, corespunzător creşte şi frecvenţa vînturilor nordice şi sudice.
Pe cea mai mare parte a teritoriului Republicii Moldova de rînd cu direcţia
predominantă de nord-vest a vîntului pe parcursul a 3-4 luni din an se observă o
frecvenţă semnificativă a vînturilor de sud-est. Iar la sudul republicii pe parcursul
întregului an cea mai mare frecvenţă o au vînturile de nord (25-35% cazuri).
Graniţa vînturilor de nord în perioada rece a anului trece aproximativ pe linia
Leova-Taraclia, iar în perioada caldă a anului ea migrează puţin mai la sud şi
trece aproximativ pe linia Leova-Comrat.
În legătură cu faptul că frecvenţa direcţiei vîntului se utilizează la
proiectarea localităţilor, zonelor industriale, construcţia uzinelor se poluează
aerul atmosferic, datele despre frecvenţa direcţiilor vîntului au o impornaţă
practică foarte mare. De exemplu pentru asigurarea aerisirii bune a oraşelor,
pentru amplasarea corectă a uzinelor poluatoare şi altele. În afară de direcţie, este
necesar de a ţine la evidenţă şi viteza vîntului.
Viteza medie a vîntului pe parcursul anului este o mărime destul de stabilă
şi oscilează între 2 şi 5 m/s, iar cea maximă depăşeşte 20 – 25 m/s.
Viteza medie a vîntului variază slab şi de la an la an. Cele mai mari abateri
ale vitezei medii anuale a vîntului în unii ani faţă de media multianuală pe an nu
întrece pe tot teritoriul Republicii Moldova 25-30%. Odată cu creşterea
deschiderii reliefului şi creşterea vitezei sporeşte şi variabilitatea vitezei vîntului.
Din cauza varietăţii mari a landşaftului şi fragmentării reliefului, viteza
vîntului poate fi caracterizată nu după puncte geografice, dar pentru teritorii mai
extinse. Viteza vîntului pe înălţimile deschise, cumpenele de apă, în partea
superioară a versanţilor creşte simţitor, atingînd în medie 4-4,5 m/s pe an. În
locurile, aflate pe suprafeţe netede în condiţii semiprotejate, viteza vîntului este
mai mică - 3-4 m/s.
În depresiuni, înconjurate de coline, în partea inferioară a versanţilor,
printre construcţii sau plantaţii forestiere – în condiţii de protecţie intensivă –
viteza medie anuală a vîntului constituie 2-3 m/s. În zona cu viteze ridicate, în
apropiere de Limanul Nistrului şi Marea Neagră, se semnalează viteze mai
ridicate, decît în alte raioane cu acelaşi grad de protejare împotriva vîntului.
La aceste regiuni pot fi atribuite predominant raioanele de sud-est ale
republicii. Viteza vîntului, de asemenea, creşte pe malurile lacurilor, bazinelor de
apă, în văile rîurilor mari. În oraşele mari şi masivele împădurite viteza vîntului
scade în comparaţie cu teritoriile adiacente, iar creşterea rugozităţii suprafeţei
111
active pe contul pădurilor influenţează mai puternic, decît influenţa gradienţilor
barici.
În mersul anual al vitezei vîntului pe tot teritoriul republicii se păstrează o
anumită legitate; cele mai mari viteze se observă în perioada iarnă-primăvară
(maximul, de regulă în luna martie, uneori în luna februarie), vitezele cele mai
mici – în perioada vară-toamnă (maximum, de obicei în luna septembrie).
Probabilittaea diferitelor viteze ale vîntului pe parcursul anului este
determinată de mersul anual al circulaţiei atmosferice şi de centrele barice
regionale ale atmosferei, de aceea pentru Republica Moldova, este caracteristic
mersul dublu anual al vitezei vîntului.
În afară de minimul vitezei, care se semnalează în perioada caldă a anului,
se mai observă, de asemenea, o anumită scădere a vitezei vîntului iarna,
determinată de extinderea regiunii Maximului Asiatic de presiune atmosferică.
În afară de maximul de primăvară a vitezei vîntului, se semnalează o anumită
creştere a ei toamna.
În dependenţă de mărimea vitezelor medii multianuale în unele luni viteza
vîntului poate varia în limitele de 1-8 m/s.
Pentru caracterizarea regimului vîntului în condiţii diferite de relief şi
protejare faţă de vînt poate fi utilizată amplitudinea zilnică a vitezei vîntului.
Variaţia vitezei vîntului pe parcursul zilei (mersul diurn) este bine exprimat
în perioada caldă a anului şi mai slab – în perioada rece. Creşterea vitezei vîntului
în orele de zi este determinată de sporirea schimbului turbulent al aerului dintre
straturile inferioare şi altele mai înalte ale atmosferei, care la rîndul lui, în mare
măsură este consecinţa mersului zilnic al temperaturii aerului.
În aşa fel, cele mai mari viteze ale vîntului se atestă în orele de după amiază,
iar cele mai mici – înainte de răsăritul Soarelui.
Mersul zilnic al vîntului se evidenţiază cel mai bine în cîmpul anticiclonal
cu gradient baric slab. Ziua datorită încălzirii intensive, apare schimbul intensiv
dintre straturile de aer cu suprafaţa activă, ceea ce duce la intensificarea vitezei
vîntului. Noaptea însă totul se întîmplă invers şi ca rezultat viteza vîntului este
minimă.
În legătură cu faptul că mersul zilnic al vitezei vîntului este mai bine
exprimat în perioada caldă a anului, amplitudinea maximală zilnică se
semnalează ca regulă, în luna iulie.
Prezintă interes frecvenţa anumitor viteze ale vîntului, care pot fi utilizate
pentru valorificarea potenţialului energetic al vîntului, începînd de la 3 m/s.
În locurile joase, în partea de jos a versanţilor frecvenţa vitezei vîntului mai
mare de 3 m constituie în medie doar 30-36% din valorile anuale; pe cîmpie, pe
locurile deschise şi joase frecvenţa vitezei respective creşte pînă la 45%, iar pe
cumpenele de apă, pe înălţimile deschise, în partea de sus a versanţilor - pînă la
46-55%.

112
 Frecvenţa vitezei vîntului de peste 7m/s pentru tot teritoriul republicii
constituie 7-17%, mai mult de 9 m/s – 3-10%, mai mult de 11 m/s – 1-6% şi mai
mult de 13 m/s – 1-4%.
Vînturile slabe (0-1m/s) pretutindeni predomină noaptea; ziua viteza
vîntului este mai mare şi întrece 3m/s.
Pe teritoriul Republicii Moldova numărul zilelor cu vânt puternic (15 m/s
şi mai mult) alcătuieşte în medie de la 5 până la 50 de zile pe an, fiind determinat
de fragmentarea reliefului. Intensificarea vântului de până la 25 m/s şi mai mult
are loc relativ rar, în medie 1-2 ori pe an.
Vânturile uragane (>30 m/s), deosebit de periculoase pentru economia
Republicii Moldova datorită prejudiciilor esenţiale provocate, pot fi semnalate în
unele localităţi ale republicii relativ rar (o dată la 10-20 de ani). De regulă, viteza
vântului de 30 m/s şi mai mult se semnalează aproape în fiecare an într-o regiune
sau alta; sunt şi ani liniştiţi, fără vânturi uragan, iar uneori, invers, acestea se
dezlănţuie şi de două ori pe an.
De exemplu, în anii 1966,1967,1968,1970,1973 şi 1975 s-au semnalat câte
un singur caz de vânt uragan, în 1969 şi 1971 - câte două, iar în 1972 şi 1974 nici
câte unul.
În majoritatea cazurilor regiunile cu viteze mari ale vîntului coincid
regiunilor cu frecvenţa cea mai mare a numărului de zile cu vînt puternic. Pe
locurile înălţimilor deschise sau în văile rîurilor mari orientate după direcţia
predominantă a vînturilor, numărul de zile cu vînt puternic în medie atinge 30-50
zile pe an; în locurile protejate de vînt numărul mediu de zile cu vînt puternic
scade semnificativ pînă la 5-20 de zile pe an.
Numărul zilelor cu vînt puternic poate oscila semnificativ de la an la an.
Cel mai mare număr de zile cu vînt puternic (6-18 zile pe lună) se observă
predominant în anotimpul de primăvară sau iarnă.
În unii ani numărul zilelor cu vînt puternic poate atinge în unele puncte din
teritoriul Republicii Moldova (cele mai deschise pentrui vînt) 80-100 zile.
Cel mai des vînturile puternice se observă pentru direcţia de nord-vest a
vîntului, iar în sudul republicii şi pentru direcţia de nord; în perioada rece a anului
ele sunt destul de frecvente (predominant mai mult de 50% cazuri) şi uneori sunt
însoţite de viscol. Doar în unele regiuni vînturile puternice pot avea şi alte direcţii
(de sud-vest şi sud, Olăneşti).
În Republica Moldova furtunile de praf se semnalează în 20% ani (în medie
o dată în 5 ani). În raioanele de sud şi centrale ale republicii furtuni de praf
moderate au loc aproape în fiecare an (75-80% ani), iar în cele de nord - o dată
în 3-5 ani (20-30% ani).
În majoritatea cazurilor furtunile de praf au o durată mai mică de o oră,
uneori însă ele durează mult mai mult. Viteza vântului în timpul furtunilor de praf
atinge frecvent 15-20 m/s.
Furtunile de praf determină poluarea atmosferei, modificarea proprietăţilor
ei optice şi, în consecinţă, diminuarea cantităţii de radiaţie solară ajunsă la
113
suprafaţa terestră. în locurile de provenienţă a furtunilor se desfăşoară o intensă
eroziune a solurilor, favorizată şi de desţelenirea lor pentru agricultură. Furtunile
de praf favorizează transmiterea unor boli, determină îmbolnăvirea căilor
respiratorii la oameni şi la animale şi perturbă comunicaţiile radio şi
transporturile.
Influenţa vîntului asupra temperaturii aerului. Din cauza neuniformităţii
reliefului unul din factorii importanţi, ce influenţează asupra temperaturii aerului,
este transferul căldurii de către masele de aer. Transferul orizontal al aerului
micşorează diferenţa de temperatură după latitudine, deseori perturbînd repartiţia
ei zonală.
Datorită vîntului are loc şi schimbul vertical al aerului, egalînd temperatura
pe verticală cu efectuarea procesului de schimb al umezelei. În aşa fel, asupra
temperaturii aerului în orişicare loc se resimte influenţa direcţiei şi vitezei
vîntului.
De direcţia şi viteza vîntului depind particularităţile repartiţiei temperaturii
în diferite anotimpuri şi luni aparte. Aşa, vînturile nordice şi nor-vestice aduc
răcirea în decursul tuturor anotimpurilor, iar vînturile de nord-est – doar în
perioada septenbrie –iunie, în lunile iulie şi august aceste vînturi aduc în
republică aer cald şi uscat.
Vînturile de sud şi sud-est sunt calde pe parcursul întregului an. Vînturile
de sud-vest de obicei sunt calde şi foarte calde din luna mai pînă în luna august
şi reci (foarte reci) din septembrie pînă în aprilie.
Vînturile cu direcţie vestică, invers, aduc căldură iarna şi la începutul
primăverii (decembrie-martie) şi răcoare în perioada caldă a anului pînă la
sfîrşitul toamnei (aprilie-noiembrie).

6. Umezeala aerului

Prezenţa permanentă a apei în atmosferă sub cele trei stări de agregare

(gazoasă, lichidă, solidă) imprimă aerului un anumit grad de umiditate, care
variază între limite extrem de largi.
Gradul de umiditate are o mare importanţă din punct de vedere
meteorologic, deoarece vaporii de apă influenţează bilanţul radiativ-caloric al
aerului, prin absorbţia radiaţiilor cu lungime mare de undă iar prin condensare
generează norii, ceaţa, precipitaţiile lichide şi solide.
Alături de regimul temperaturii aerului, regimul umezelii şi precipitaţiilor
constituie caracteristici climatice dintre cele mai importante care au influenţă
asupra proceselor fizico-geografice şi imprimă un anumit aspect peisajului. Într-
adevăr, pe lângă căldură, pentru a se putea dezvolta plantele şi animalele au
nevoie şi de umezeală.
Uneori, regimul umezelii devine factor limitativ şi determină aspectul
învelişului vegetal. Regimul şi cantitatea precipitaţiilor influenţează puternic nu

114
numai dezvoltarea învelişului vegetal dar şi a solului, caracterul şi intensitatea
proceselor geomorfologice, caracteristicile apelor de suprafaţă şi subterane.
Procesele de evaporare şi condensare sunt verigile principale ale circuitului
apei în natură. Cea mai mare cantitate de vapori de apă ajunge pe teritoriul ţării
noastre datorită advecţiei aerului de pe Marea Mediteraneană, Oceanul Atlantic
şi Marea Neagră. Evaporarea apei deasupra terenurilor umede, râurilor, lacurilor
şi vegetaţiei constituie de asemenea, una din sursele locale de umezire a aerului.
Cantitatea vaporilor de apă conţinută într-o coloană de aer cu suprafaţa
secţiunii transversale de 1m2 şi înălţimea de până la 7 km, constituie în medie pe
an 15 kg/m2 şi oscilează pe parcursul anului deasupra Moldovei de la 10 kg/m2
în ianuarie până la 30 kg/m2 în luna iulie.
Umezeala aerului este definită prin conţinutul în vapori de apă existenţi la
un moment dat în atmosferă.
Principalii parametri sau mărimi ai umezelii sunt: tensiunea vaporilor de
apă, umezeala relativă şi deficitul de saturaţie.

6.1. Tensiunea vaporilor de apă

Tensiunea vaporilor de apă din atmosferă reprezintă presiunea parţială ce

revine vaporilor de apă dintr-un volum de aer. Se mai numeşte forţa elastică a
vaporilor şi se exprimă în milibari (mb), în milimetri coloană de mercur (mmHg)
sau în hectopascali (hPa).
La anumită temperatură, cantitatea de vapori dintr-un volum de aer poate
creşte până la o valoare limită numită tensiune maximă a vaporilor sau tensiune
de saturaţie.
Tensiunea de saturaţie depinde de temperatură, valoarea sa fiind cu atît mai
mare cu cît temperatura creşte mai mult.
Aerul cald are capacitatea de a îngloba o cantitate mai mare de vapori
comparativ cu cel rece, deci şi tensiunea vaporilor creşte odată cu creşterea
temperaturii.
Tensiunea medie anuală a vaporilor de apă pe teritoriul Moldovei variază
neînsemnat de la 9,0 mb în nordul republicii până la 10 mb în sudul ei.
În lunile de iarnă la temperaturi joase pentru saturarea unui volum de aer
se cere o cantitate de vapori de apă cu mult mai mică, decât la temperaturi înalte.
Astfel, schimbărilor însemnate ale temperaturilor joase le pot corespunde
schimbări neînsemnate ale tensiunii vaporilor de apă. În perioada de vară
corelarea dintre mersul temperaturii şi umezeli este mai vădită (fig. 3.23).
În cursul anului, în legătură cu regimul temperaturii aerului de care
depinde intensitatea evaporaţiei, cantitatea vaporilor de apă variază în teritoriu
de la o lună la alta, cele mai mici valori a tensiunii vaporilor înregistrându-se
iarna în luna ianuarie (4,0 mb la Briceni şi 4,7 mb la Ceadîr-Lunga).

115
 Fig. 5.1 Tensiunea medie lunară a vaporilor de apă (mb). Iulie

Pe parcursul lunilor de primăvară se observă o sporire intensivă a tensiunii

vaporilor de apă datorită creşterii temperaturii şi respectiv evaporării de pe solul
umed încă din iarnă. Îndeosebi aceasta are loc la trecerea din luna aprilie către
mai şi din mai către luna iunie, când diferenţa tensiunii vaporilor de apă dintre
aceste luni constituie 3-4 mb. În luna iulie tensiunea medie a vaporilor de apă
atinge valorile cele mai mari (15,5 mb la Briceni şi 16,6 mb la Dubăsari), după
care începe scăderea treptată a valorilor ei.
Cea mai mare cădere a valorilor tensiunii vaporilor de apă se semnalează
la trecerea din luna august către septembrie şi din septembrie către luna octombrie
– până la 3,2 mb. În perioada de toamnă conţinutul total de umezeală a maselor
de aer din straturile inferioare ale atmosferei în careva măsură este mai mare,
decât primăvara, deoarece primăvara o mare cantitate de căldură se consumă
pentru încălzirea solului.
Amplitudinea anuală a tensiunii medii lunare a vaporilor de apă în teritoriu
variază în limite mici şi constituie 11,2-12,1 mb.
Asupra repartiţiei tensiunii vaporilor de apă în teritoriu, de rând cu
condiţiile generale de radiaţie şi circulaţie a aerului, mai influenţează caracterul
suprafeţei active. În luncile râurilor, pe ţărmurile lacurilor şi bazinele acvatice
tensiunea vaporilor de apă este puţin mai ridicată. În afară de aceasta, tensiunea
vaporilor de apă scade semnificativ odată cu creşterea altitudinii.
Ca şi în cazul repartiţiei temperaturii aerului, zonalitatea verticală a acestui
element este foarte evidentă. Astfel, creşterea altitudinii cu 100-150 m determină

116
scăderea tensiunii vaporilor de apă în perioada de iarnă cu 0,1-0,3 mb, iar în cea
de vară – cu 0,4-0,6 mb.
Datele medii ale tensiunii vaporilor de apă nu reflectă toate variaţiile
posibile ale ei în anumiţi ani. Variaţiile neperiodice ale tensiunii vaporilor de apă,
provocate neîncetat de fluctuaţiile circulaţiei aerului, de dezvoltarea şi alternarea
sistemelor barice şi a fronturilor atmosferice sunt uneori foarte mari.
Spre exemplu, în Chişinău tensiunea medie multianuală a vaporilor de apă
în ianuarie constituie 4,4 hPa. Însă, în medie nu mai frecvent de o singură dată în
10 ani tensiunea medie lunară a vaporilor de apă poate să scadă mai jos de 2,8
hPa sau să crească peste 5,5 hPa (gradul de asigurare fiind de 10%).
În luna iulie abaterile de la media multianuală (15,6 hPa) pot fi şi mai mari,
tensiunea medie lunară a vaporilor de apă putând depăşi peste 17,3 hPa, sau să
scadă sub 14,3 mb (gradul de asigurare fiind de 10%). Cea mai mare medie lunară
a tensiunii vaporilor de apă pe teritoriul republicii constituie 21,0 hPa şi s-a
semnalat în iulie 2002. Variabilitatea tensiunii lunare a vaporilor de apă pe
parcursul anului se găseşte în limitele de 0,7-1,4 hPa.
Mersul zilnic al tensiunii vaporilor de apă iarna este analogic cu mersul
zilnic al temperaturii aerului, dar este slab exprimat. Valorile maxime sunt
semnalate în orele de zi, iar cele minime – înainte de răsăritul soarelui.
Amplitudinea zilnică a tensiunii vaporilor de apă, după datele medii lunare,
alcătuieşte doar 0,3-0,5 hPa.
În timpul iernii creşterea umidităţii ziua se datorează încălzirii aerului care
poate absorbi mai mulţi vapori. În felul acesta se ajunge la o valoare maximă a
tensiunii vaporilor de apă în primele ore de după amiază. După aceea umezeala
scade ajungând la minimum în timpul nopţii, spre dimineaţă când o parte din
vapori se condensează.
În timpul verii, variaţia zilnică a tensiunii vaporilor de apă devine mai
complicată. Astfel în primele ore ale dimineţii se constată o creştere a umezelii
absolute ca urmare a intensificării evaporaţiei. Dar pe măsura încălzirii aerului,
începe să se producă, tot mai intens, convecţia termică care urcă în înălţime aerul
încărcat cu vapori de apă.
În felul acesta se produce o scădere a umezelii aerului în straturile
inferioare ale troposferei, scădere mai accentuată în timpul amiezii când
convecţia atinge maximum de intensitate. Spre seară, când convecţia încetează
dar evaporaţia încă se mai produce, apare o creştere a tensiunii vaporilor de apă.
În timpul nopţii, pe măsura scăderii temperaturii, se produce condensarea
vaporilor şi scade tensiunea vaporilor de apă care ajunge iarăşi la o valoare mică
spre ziuă.
Ca rezultat, în perioada caldă a anului cele mai mari valori ale tensiunii
vaporilor de apă revin pentru orele 7 şi 19, iar cele mai scăzute – la orele 1 şi 13.
Apariţia minimei secundare din jurul orelor 14-15 este legată de perioada
dezvoltării maxime a turbulenţei, iar maxima secundară din jurul orei 21 se
datorează scăderii turbulenţei.
117
 6.2. Umezeala relativă

Umezeala relativă reprezintă raportul (exprimat în procente) dintre

tensiunea actuală a vaporilor de apă şi tensiunea lor maximă, ambele considerate
la aceeaşi temperatură, adică raportul dintre cantitatea de vapori de apă existentă
în aer şi cantitatea maximă de vapori pe care ar putea-o înmagazina aerul la
temperatura pe care o are.
Exprimarea în procente a umezelii relative ne dă posibilitatea să apreciem
gradul de saturaţie a aerului cu vapori de apă. Astfel, umezeala relativă a aerului
constituie cel mai important indicator practic pentru caracterizarea regimului
vremii şi climei.
Valoarea umezelii relative a aerului este în raport invers faţă de valoarea
temperaturii: pe măsură ce creşte temperatura, scade umezeala relativă, deoarece
aerul mai cald poate înmagazina tot mai mulţi vapori de apă, dar în lipsa lor,
devine tot mai uscat.
Repartiţia umezelii relative în teritoriul este determinată de regimul termic
şi de pătrunderea umezelii în atmosferă. Valorile medii anuale ale umezelii
relative variază pe teritoriul Moldovei neînsemnat şi constituie 71-77%.
Diferenţierile în valorile lunare ale umezelii relative pe teritoriul republicii, de
asemenea, nu sunt prea mari şi nu întrec 10 %.
Un mare interes de asemenea îl prezintă repartiţia umezelii relative a
aerului la ora 13 când valorile ei sunt apropiate de minimum şi evaporaţia este
cea mai intensivă.
Din noiembrie până în februarie inclusiv umezeala relativă medie lunară
a aerului întrece pretutindeni valoarea de 80%. Cele mai mari valori ale ei sunt
semnalate în luna decembrie (83-88%); însă în orele de zi umezeala relativă scade
în medie până la 78-84%. Primăvara, începând cu luna martie, se observă o
anumită scădere a umezelii relative (74-82%), în aprilie această scădere este şi
mai apreciabilă (61-68%).
Cele mai mici valori medii ale umezelii relative pe o mare parte a
teritoriului republicii revin lunii mai (61-67%), iar la sud – în iulie (63-66%).
Umezeala relativă în iulie în orele de zi nu întrece 45-55% (fig. 3.24).
În unii ani valoarea medie lunară a umezelii aerului se abate semnificativ
de la media multianuală.
Variabilitatea umezelii relative este uniformă pe tot teritoriul republicii.
Variaţia umezelii relative de la an la an pentru toate lunile anului alcătuieşte în
medie 3-9% şi se schimbă puţin în teritoriu. Cea mai mare variabilitate
interanuală de obicei se semnalează în anotimpurile de tranziţie.
Mersul zilnic (din 24 ore) al umezelii relative se caracterizează printr-o
stabilitate mare pentru tot teritoriul Moldovei şi decurge în strânsă legătură cu
mersul temperaturii aerului.

118
 Fig. 3.24 Umiditatea relativă medie lunară a aerului la ora 13 (%). Iulie
Într-adevăr, umezeala relativă cunoaşte o variaţie zilnică caracterizată, în
general, prin producerea unei valori maxime spre dimineaţă – când temperatura
este minimă (în perioada de iarnă între orele 4 şi 8, iar în cea de vară – apropiat
de ora 5) şi un minim care se produce în orele de după amiază – când temperatura
este maximă (între orele 14 şi 16.
S-a constatat că, în general, iarna (în ianuarie), amplitudinea zilnică a
umezelii relative este redusă. Schimbări semnificative în mersul zilnic a umezelii
relative se observă în lunile de primăvară, mai cu seamă în luna aprilie, când
durata zilei creşte semnificativ.
În lunile de vară (în iulie) însă, amplitudinile cresc apreciabil, când şi
variaţia zilnică a temperaturii aerului este mare. Diferenţierile medii în valorile
umezelii relative a aerului între orele de zi şi noapte în această perioadă se măresc
pînă la 30-40%. Toamna aceste diferenţieri devin tot mai mici şi către luna
decembrie aproape complet dispar. Cele mai mari oscilaţii ale umezelii relative a
aerului în unele zile pot atinge 70-75%, predominant în perioada de primăvară
sau la începutul toamnei (septembrie).
În aşa fel, amplitudinea zilnică a umezelii relative oscilează în limite mari,
mai cu seamă în perioada caldă a anului.
Valorile umezelii relative a aerului se pot diferenţia semnificativ în
dependenţă de condiţiile locale: apropierea bazinelor de apă, irigaţiile, formele
de relief, prezenţa vegetaţiei etc. Deasupra bazinelor de apă umezeala aerului este

119
mai mare, decât deasupra uscatului. În oraşe temperaturile sunt mai înalte, în
comparaţie cu împrejurimile, favorizând scăderea umezelii relative.
În acelaşi timp şi evaporaţia de pe teritoriul oraşului este mai mică, aşa cum
cea mai mare parte a precipitaţiilor căzute se evacuează. Influenţa oraşului se
resimte şi asupra amplitudinii zilnice: în Chişinău pentru anotimpurile de
tranziţie ea este cu 5-8% mai mare, decât în localităţile periferice.
Mersul zilnic şi anual al umezelii relative a aerului în diferite condiţii de
relief suferă variaţii mari. În relieful deluros variaţia umezelii se resimte mai
puternic noaptea în legătură cu diferenţele semnificative ale temperaturii în văi
şi pe dealuri (coline); ziua din cauza turbulenţei această diferenţiere deseori este
atenuată.
Aşa, în perioada caldă a anului umezeala relativă în s. Bravicea (pe
versantul văii) noaptea este cu 6-8% mai ridicată, decît în cel mai apropiat punct
Corneşti (pe înălţime), iar ziua, invers, - cu 4-6% mai scăzută. Deci, odată cu
creşterea altitudinii localităţii amplitudinea zilnică a umezelii relative se
micşorează.
Un mare interes practic îl prezintă numărul de zile cu umezeală relativă a
aerului înaltă (≥ 80%) şi joasă (≤ 30%). Zilele, când umezeala relativă a aerului
ziua (la ora 13) atinge 80%, se atârnă la cele umede. Însă dacă măcar în unul din
termenii de observaţie umezeala atinge 30% şi mai puţin, atunci această zi se
număra uscată. Ultimele reprezintă prin sine una din cele mai importante
caracteristici (indice) ale vremii cu uscăciune şi suhovei. Asupra repartiţiei
numărului de zile umede şi uscate în teritoriu influenţează regimul termic şi
(afluxul) aportul umezelii în atmosferă.
Numărul zilelor cu umezeală înaltă ( ≥ 80%) creşte în teritoriu de la sud la
nord şi constituie în medie pe an între 75 şi 115 zile (fig. 3.25).
Cel mai des zilele cu aer umed se semnalează în lunile noiembrie-februarie,
iar în luna decembrie numărul lor este maximal (15-19 zile). În perioada caldă a
anului numărul zilelor cu umezeală înaltă nu trece valoarea 6, iar în lunile iulie-
august această valoare constituie 1-3 zile.
În unii ani numărul de zile umede se poate abate mult de la media
multianuală. De obicei aceasta se observă în perioada rece a anului îndeosebi în
luna noiembrie. Aşa ca exemplu, în Chişinău media multianuală constituie 13
zile cu umezeală înaltă, în 1963 numărul lor a atins valoarea 27, iar în 1946 s-a
semnalat o singură zi.
Valorile extremale menţionate privind cel mai mare şi cel mai mic număr
al zilelor umede în luna noiembrie sunt fenomene foarte rare, aşa valori s-au
observat doar o singură dată în toată perioada de observaţii.
Între numărul de zile cu umezeală relativă a aerului ≥ 80% şi umezeala
relativă la orele 13 există o legătură bine exprimată.
Odată cu scăderea umezelei relative a aerului la orele 13 numărul zilelor
umede treptat descreşte, iar în cazul umezelei relative sub 40% ele dispar cu totul.

120
 Fig. 3.25 Numărul de zile cu umiditatea relativă a aerului de 80%
și mai mare la ora 13

Legitatea data permite de a calcula numărul zilelor umede pentru fiecare

lună în oricare punct de pe teritoriul republicii după umezeala relativă medie
lunară a aerului.
Zile cu umezeală relativă a aerului foarte joasă pe parcursul anului se
semnalează nu atît de multe (fig. 3.26). Numărul lor oscilează pe teritoriul
republicii în medie între 16 şi 36, mărindu-se în direcţia de la nord spre sud, ceea
ce corespunde repartiţiei temperaturii şi cantităţii de precipitaţii.
Pentru perioada rece a anului umezeala relativă scăzută a aerului nu este
specifică, doar rar în unii ani umezeala relativă a aerului sub valoarea de 30% se
poate înregistra în luna noiembrie şi martie; în noiembrie ea se poate semnala în
nordul republicii şi alcătuieşte mai puţin de două zile; mai puţin de două zile se
înregistrează şi în luna martie.
În mersul anual se constată o creştere bruscă a numărului de zile cu
umezeală relativă a aerului ≤ 30% în perioada caldă a anului. În ultimii 20 de ani
numărul de zile cu umiditatea relativă a aerului de 30% şi mai scăzută în sezonul
de vară constituie în medie pe teritoriul republicii 4-14 zile, iar cel mai mare a
constituit 33-58 zile (anul 2012), ceea ce în cea mai mare parte a teritoriului se
semnalează pentru prima dată din toată perioada de observaţii instrumentale.
Conform şirului de date din toată perioada de observaţii zilele uscate (cu
umezeala relativă ≤ 30%) cel mai frecvent se observă în luna aprilie (5-9 zile), în
mai numărul lor este mai mic (3-7 zile), în lunile de vară numărul lor variază în
teritoriu între 1 şi 5 zile, în septembrie - între 1 şi 4.

121
 Fig. 3.26 Numărul de zile cu umiditatea relativă a aerului 30% și mai joasă
(în orișicare termen)

Numărul de zile cu umezeală relativă scăzută a aerului, ce caracterizează

uscăciunea vremii, prezintă un interes mare pentru agricultură şi alte sectoare
economice. Însă numărul mediu de zile cu vreme uscată nu poate servi în calitate
de caracteristică absolută pentru toate valorile posibile ale umezelei relative a
aerului ≤30%, care se observă în unii ani, cu atît mai mult, că variabilitatea lor de
la an la an este foarte mare.
De exemplu, în Chişinău în aprilie 1965 s-a semnalat doar o singură zi cu
umezeala ≤ 30%, iar în 1968 în aceiaşi lună astfel de zile au fost 20. Oscilaţii
asemănătoare ale numărului de zile uscate se pot observa şi în alte luni ale
perioadei calde.
Între numărul de zile uscate şi umede, cît şi a umezelei medii lunare la ora
13 există o anumită dependenţă (tab. 3.11).
Zilele cu umezeala relativă a aerului ≤ 50% în orişicare termen de
observaţie se referă la cele "confortabile".
Anual la Chişinău aşa zile se semnalează circa 168, în august se
înregistrează numărul lunar cel mai mare (24), iar cel mai mic (2 zile) - iarna.

Tabelul 3.11

122
 Numărul lunar de zile umede şi uscate în dependenţă de valorile
medii ale umezelei relative a aerului la ora 13 (în medie pe republică).

Umezeala relativă la ora 1300, %

Zilele
85 80 75 70 65 60 55 50 45
Umede 21 17 13 10 8 6 4 2 1
Uscate 1 1 2 9

6.3. Deficitul de saturaţie

Deficitul de saturaţie sau deficitul higrometric reprezintă diferenţa dintre

tensiunea maximă a vaporilor şi tensiunea reală la un moment dat (în condiţii date
de temperatură şi presiune).
Punctul de rouă reprezintă temperatura la care vaporii de apă saturează un
volum de aer şi condensează. La această temperatură, deficitul de saturaţie devine
zero, iar temperatura aerului este egală cu punctul de rouă.
Deficitul de saturaţie pe teritoriul republicii se schimbă puţin şi alcătuieşte
anual în medie de la 4,1 pînă la 5,6 hPa. Doar în lunile de vară se observă o
creştere vizibilă a deficitului de saturaţie în conformitate cu regimul termic spre
sud şi sud-est.
Mersul anual al deficitului de saturaţie depinde de temperatura aerului şi
elasticitatea vaporilor de apă. Iarna, chiar şi în pofida gradului mare de
nebulozitate, precipitaţiilor frecvente şi lipsei aproape completă a evaporaţiei,
aerul relativ rar atinge saturaţia completă. Dar în corespundere cu mersul anual
al temperaturii aerului deficitul de saturaţie în această perioadă este mic.
Valorile medii lunare ale lui se schimbă nesemnificativ şi constituie în
teritoriul republicii 0,5-1,1 hPa . În luna martie deficitul de saturaţie începe să
crească (1,5-2,3 hPa); în aprilie în rezultatul trecerii la regimul de vară, se observă
cea mai mare sporire a deficitului de saturaţie – cu circa 3 hPa. În lunile mai şi
iunie deficitul se saturaţie a aerului cu vapori de apă creşte şi mai mult, iar în iulie
el atinge valori maximale (8,5-12 hPa, fig. 3.27).
Mărimea deficitului de saturaţie, ca şi umezeala relativă a aerului, în mare
măsură depinde de locul de amplasare a staţiei. Cele mai semnificative schimbări
ale deficitului de saturaţie în diverse condiţii de amplasare a locului se
evidenţiază în perioada caldă a anului. Pe înălţimi (Corneşti - 9,7 hPa) deficitul
de saturaţie este mai mic decît în văi (Bravicea - 10,4 hPa). În oraş (Chişinău -
11,4 hPa) deficitul de saturaţie este mai mare, decît în cîmp (Bălţata - 11,0 hPa).

123
 Fig. 3.27 Dificitul de saturație mediu lunar (mb). Iulie

Datele despre mersul zilnic al deficitului de saturaţie prezintă interes

practic, deoarece ele reflectă procesul schimbării evaporaţiei potenţiale pe
parcursul zilei. Mersul zilnic al deficitului de saturaţie este bine exprimat în
timpul de vară, cînd evaporaţia potenţială atinge valorile cele mai mari.
Amplitudinile zilnice în această perioadă (după datele observaţiilor de la
orele 1,7,13 şi 19) constituie în medie 11-17 hPa. În august deficitul de saturaţie
păstrează încă valori înalte, iar în septembrie are loc scăderea esenţială a lui (5,4-
8,0 hPa). Micşorarea analogică (cu 3-4 hPa) are loc şi în luna octombrie; valorile
din noiembrie ale deficitului de saturaţie constituie în teritoriu doar 1,0-1,7 hPa.
Însă, repartiţia reală a deficitului de saturaţie nu poate fi caracterizată doar
prin valori medii. În unii ani deficitul de saturaţie mediu lunar, în fond, pentru
perioada caldă a anului poate devia cu mult de la media multianuală. De exemplu,
în Chişinău în iulie 1949 deficitul de saturaţie a constituit doar 7,0 hPa, iar în
iulie 1959 - 16,2 hPa. Dar aşa valori se întîlnesc destul de rar.
Abaterile pozitive ale valorilor medii lunare ale deficitului de saturaţie de
la media multianuală le întrec pe cele negative, aceasta înseamnă, că cele mai
mari abateri se observă în anii secetoşi.
Primăvara şi toamna oscilaţiile deficitului de saturaţie se diminuează (2-9
hPa), iar iarna valorile din orele de zi constituie doar cu 0,5-1,0 hPa mai ridicate
faţă de cele nocturne.

124
 Cele mai mari valori ale deficitului de saturaţie se înregistrează, de regulă,
la ora 13, cînd şi temperature aerului prezintă valorile cele mai ridicate, iar cele
mai mici - noaptea (înainte de răsăritul Soarelui).
Diferenţele deficitului de saturaţie la orele 13 şi 1 (sau la ora 7 iarna) doar
aproximativ caracterizează amplitudinea zilnică. În condiţiile reale valorile ei
sunt supuse, mai cu seamă în perioada caldă a anului, unei mari variabilităţi în
timp.
De exemplu, la Chiţinău în luna iulie 1968 cea mai mare amplitudine
zilnică a deficitului de saturaţie a constituit 38,5 hpa, iar în iulie 1966 deficitul de
saturaţie în decursul unei zile s-a schimbat maximal doar cu 2,0 hPa. Totodată,
în baza datelor acumulate s-a stabilit că amplitudinea medie zilnică a deficitului
de saturaţie variază nesemnificativ pe teritoriul republicii.
Regimul de temperatură – unezeală. Valorile mari ale deficitului de
saturaţie în sezonul cald influenţează negativ evoluţia culturilor agricole în
perioada activă de vegetaţie.
Apariţia în ultimul timp a noilor materiale, utilizate pe larg în construcţie
pentru variate utilaje şi mecanisme, exploatate în aer liber, necesită cunoaşterea
influenţei condiţiilor mediului asupra lor şi, în particular, diferite coraporturi ale
temperaturii şi umezelii aerului. Aceste date îşi găsesc utilizare tot mai largă în
producţia agricolă, în medicină, balneologie şi alte domenii de activitate a
societăţii.
Spre exemplu, indicele de confort termic, numit de meteorologi Indicator
de Temperatură si Umiditate (ITU), ne spune cît de sufocantă va fi vremea în
urmatoarea zi. ITU este dat de o formulă complexă care conţine două variabile:
temeratura si umiditatea. Cînd valoarea ITU este sub 79%, aerul este plăcut si
uşor respirabil, însa cînd ITU depaşeşte 80%, se instalează un risc ridicat de
disconfort, aerul fiind irespirabil.
Acest lucru se întîmplă mai ales atunci cind temperaturile sint ridicate si
umiditatea din aer este foarte mare. O umiditate crescută poate face ca un aer cu
o temperatură nu foarte ridicată sa fie de-a dreptul irespirabil. Dimpotriva, un aer
uscat, deşi foarte fierbinte, poate sa fie mai uşor tolerabil de organism.
Explicaţia constă in faptul că umiditatea sporită din aer împiedică
transpiraţia firească a corpului uman. Prin transpiraţie, omul elimină surplusul de
căldură. Atunci cînd aerul este saturat de apă, procesul de evaporare a traspiraţiei
este îngreunat, iar omul nu mai elimină asa cum e firesc caldura din organism.
7. Nebulozitatea

Nebulozitatea reprezintă totalitatea norilor de pe bolta cerească, adică

gradul de acoperire cu nori a bolţii cereşti, ceea ce este nu altceva decât
fracţiunea din bolta cerească acoperită cu nori într-un interval de timp.
În practica meteorologică se deosebeşte nebulozitatea totală şi
nebulozitatea partială, în dependenţă de înălţimea ei de la sol.
• nebulozitatea totală, se considera atunci când aprecierile asupra

125
 nebulozităţii se fac global, asupra tuturor tipurilor de nori, indiferent de
înălţime.
• nebulozitatea parţială (inferioară), se determină atunci când
aprecierea se referă la cantitatea norilor situaţi în etajul inferior.
Etajul inferior al norilor este de pînă la 2 km. Însă norii Cumulo-nimbus de
dezvoltare verticală se atîrnă la norii inferiori. Norii etajului mijlociu – sunt
situaţi între 2 şi 6 km, iar norii etajului superior – la înălţimea de peste 6 km. La
nebulozitatea totală se atîrnă toţi norii,
Nebulozitatea este unul dintre cele mai importante elemente
meteorologice. De ea depinde intensitatea radiaţiei solare directe (norii reduc
intensitatea), radiaţiei difuze, radiaţiei efective, luminozitatea şi vizibilitatea în
altitudine. De nebulozitate depinde cantitatea de precipitaţii şi aspectul vremii.
Nebulozitatea este importantă în practica meteorologică, îndeosebi în
prognozele meteorologice, unde sistemele noroase sunt urmărite prin imagini
satelitare şi cu ajutorul radarului meteorologic.
Se apreciază prin zecimi de cer acoperit, valoarea ei minimă fiind 0 în cazul
cerului senin şi maximă 10 în situaţia unui cer complet acoperit cu nori.
Tabelul 3.12
Semnificaţia zilelor după valoarea nebulozităţii
Nebulozitatea (medie) Semnificaţia zilelor
0-3,5 senine
3,6-7,5 noroase
7,6-10 acoperite

7.1 Variaţia anuală şi diurnă a nebulozităţii

Variaţiile nebulozităţii. Ca orice element meteorologic, nebulozitatea

prezintă variaţii anuale şi diurne în funcţie de anumiţi factori fizico-geografici:
structura şi particularităţile suprafeţei active, momentul zilei şi al anului,
latitudinea geografică, dar şi antropici: poluarea atmosferei.
Variaţiile anuale ale nebulozităţii depind de latitudinea geografică, de
condiţiile climatice generale şi de influenţele locale.
La latitudinile medii, se remarcă o valoare maximă în timpul iernii şi o
valoare minimă în perioada caldă a anului. În Europa, maxima de iarnă se
datorează activităţii ciclonice foarte intense, care determină o nebulozitate de tip
frontal, legată de succesiunea rapidă a fronturilor atmosferice însoţite de o gamă
diversă de tipuri de nori. Valoarea minimă din a doua parte a verii şi din timpul
toamnei este în strânsă legătură cu formarea norilor cumuliformi, de convecţie,
care apar destul de rar.

126
 Mersul anual al nebulozităţii totale şi inferioare pe teritoriul Republicii
Moldova este uniform: probabilitatea maximă a cerului înnorat se observă în
decembrie, minimul în august.
Pe teritoriul Republicii Moldova în perioada rece a anului (ca rezultat al
prevalării circulaţiei vestice a maselor de aer) pătrunde predominant aer cald şi
umed din diferite raioane ale Atlanticului. Astfel, din noiembrie pînă în martie
aici predomină vreme posomorîtă (60-75%), frecvenţa căreia variază în teritoriu
în unele luni nu mai mult decît cu 5%.
Cele mai mari valori ale nebulozităţii se semnalează în raioanele de nord şi
de sud, unde probabilitatea cerului înnorat după nebulozitatea totală atinge 77%,
iar după cea inferioară - 66%. Deasupra Podişului Codrilor (cu altitudinea de
peste 200-300 m) probabilitatea cerului înnorat scade, fiind legat cu inversiile
frecvente de iarnă (fig. 3.28).
În perioada caldă a anului, odată cu creşterea fluxului de radiaţie solară ce
contribuie la încălzirea aerului, uscării lui în procesul transformării, are loc
destrămarea învelişului compact de nori şi formarea norilor de dezvoltare
verticală.

a) b)

Fig. 3.28 Frecvența (%) cerului posomorît (8-10 baluri)

după nebulozitatea totală (a) și nebulozitatea inferioară (b). Decembrie
Probabilitatea cerului înnorat în perioada caldă a anului după nebulozitatea
totală (în comparaţie cu perioada rece a anului) se micşorează şi constituie 25-

127
55%. În luna august probabilitatea cerului înnorat constituie 25 -40% cazuri, cea
mai mică se semnalează în raioanele de sud-est ale republicii.
Tipul repartiţiei nebulozităţii totale şi inferioare în perioada caldă a anului
este identic, dar, natural, probabilitatea cerului înnourat după nebulozitatea
inferioară este mai mică, decît după cea totală, şi pe tot teritoriul ţării nu întrece
20% (micşorîndu-se de la nord-vest spre sud-est).
În timpul verii este specifică o probabilitate mare a cerului parţial acoperit
(atît după nebulozitatea totală, cît şi după nebulozitatea inferioară) ceea ce este
legat cu dezvoltarea în acest sezon a nebulozităţii verticale. Aşa, în iulie
probabilitatea cerului parţial acoperit (variabil) după nebulozitatea totală
constituie 20-30%, iar după cea inferioară – 15-30%.
Repartiţia probabilităţii cerului senin este o reflectare în oglindă a
probabilităţii cerului acoperit atît după nebulozitatea totală, cît şi după
nebulozitatea inferioară.
Iarna probabilitatea cerului senin după nebulozitatea totală oscilează în
limitele 15-25%. Probabilitatea cerului senin după nebulozitatea inferioară este
semnificativ mai înaltă, decît după cea totală (cu circa 20%).
Vara probabilitatea cerului senin creşte semnificativ în comparaţie cu iarna,
valoarea maximă semnalîndu-se în luna august (după nebulozitatea totală şi
inferioară).
Din toate raioanele republicii cel mai frecvent cer senin se observă în sud-
estul republicii (în apropiere de limanul Nistrului). în luna august aici
probabilitatea cerului senin după nebulozitatea totală constituie 50-55%, iar după
nebulozitatea inferioară – 70–80%.
În apropierea bazinelor de apă pe parcursul perioadei calde a anului se
observă dispersarea învelişului de nori în legătură cu particularităţile convecţiei,
ce apar în rezultatul contrastului temperaturii uscatului şi apei. Astfel, la staţiile
meteorologice Dubăsari şi Ştefan Vodă, aşezate în apropierea bazinelor mari de
apă probabilitatea valorilor privind starea cerului senin este mai mare cu 5-10%,
iar a stării posomorîte este mai mică cu 5-15%, în comparaţie cu staţiile
meteorologice, amplasate la distanţe mari faţă de bazinele masive de apă.
Probabilitatea cerului senin pe teritoriul republicii scade în direcţia spre nord-
vest.
Variaţiile diurne sunt determinate de zona climatică, anotimp, regimul
temperaturii şi umezelii aerului deasupra unei anumite suprafeţe active, ce îşi are
proprietăţile ei caracteristice şi, bineînţeles, de tipurile de nori formaţi.
Oscilaţiile diurne ale nebulozităţii se semnalează pe parcursul întregului an
şi dispun de o mare variabilitate. Mersul diurn este exprimat mai bine primăvara
şi vara, mai slab – la sfîrşitul toamnei şi iarna.
În regiunile cu climă temperat-continentală, vara, oscilaţia diurnă a
nebulozităţii, prezintă două maxime: unul principal, după amiaza (datorită
convecţiei puternice a aerului şi apariţiei norilor cumuliformi) şi altul secundar,
înainte de răsăritul Soarelui (determinat de norii stratus ce se formează noaptea
128
datorită radiaţiei terestre). Între aceste două maxime din timpul zilei se produc şi
două minime (unul înainte de amiază şi altul spre seară).
Iarna, datorită slăbirii accentuate a convecţiei termice din timpul zilei şi
predominării norilor stratus formaţi în timpul nopţii, nebulozitatea prezintă doar
un maximum dimineaţa şi un minim către seară.
Prezenţa inversiunilor termice la sol în orele nopţii şi dimineţii pe parcursul
perioadei reci a anului şi dezvoltarea nebulozităţii subinversionale de tip stratus
determină cea mai mare probabilitate a cerului posomorît în orele dimineţii, iar
cea mai mică în orele serii.
În perioada caldă a anului, ca rezultat al schimbului turbulent intensiv şi
dezvoltării nebulozităţii cumuliforme, maximul nebulozităţii pe tot teritoriul
republicii se observă în orele de zi, iar minimul – în orele nocturne. Vara
schimbarea nebulozităţii pe parcursul zilei se exprimă mai bine în probabilitatea
cerului senin şi parţial acoperit şi cel mai puţin în probabilitatea cerului
posomorît.
De exemplu, în luna iunie probabilitatea cerului senin se micşorează de la
orele dimineţii către orele amiezii cu 40-50%, iar a cerului parţial acoperit se
măreşte cu 30-40%, în acelaşi timp starea cerului acoperit se schimbă doar cu 5-
10%. Acest fapt se lămureşte prin faptul, că nebulozitatea convectivă în
dezvoltarea sa rar cînd atinge valori de 8-10 baluri.
Amplitudinea diurnă a probabilităţii cerului acoperit iarna după
nebulozitatea totală constituie 10-15%, iar după cea inferioară – 5-15%. Vara
amplitudinea diurnă a probabilităţii cerului acoperit după nebulozitatea totală
oscilează între 10 şi 25%, iar după nebulozitatea inferioară – între 2 şi 15% (fig.
3.29).
Cantitatea medie a nebulozităţii variază slab în teritoriul republicii şi pe an
constituie 5,9-6,5 baluri după nebulozitatea totală şi 3,6-4,8 baluri după cea
inferioară.
În unii ani cantitatea nebulozităţii se poate abate semnificativ de la valoarea
medie. Aşa, în Chişinău la abateri medii ale nebulozităţii totale cu ±0,6-0,8 baluri
abaterile cele mai mari pot atinge -3 şi +2 baluri. Variabilitatea nebulozităţii
inferioare este şi mai mare, decît cea totală: abaterile medii constituie ±0,5-1,4
baluri, iar cele mai mari – de la -4 pînă la +3 baluri.
În mersul anual cea mai scăzută nebulozitate se observă în luna august (3,5
– 5,0 baluri), dar cantitatea nebulozităţii în lunile iulie şi septembrie rămîne în
urmă faţă de luna august doar cu 0,5 baluri. Cea mai mare creştere a nebulozităţii
se înregistrează pe tot teritoriul republicii din octombrie către noiembrie (circa
cu 2 baluri), iar valorile maxime ale cantităţii nebulozităţii sunt atinse în luna
decembrie (7,3-8,0 baluri).
În perioada de iarnă cantitatea nebulozităţii oscilează în limitele de 7-8
baluri, iar din primăvară către vară nebulozitatea treptat scade. Mersul anual al
cantităţii nebulozităţii inferioare este asemănător mersului anual al nebulozităţii
totale.
129
 a) b)

Fig. 3.29 Media nebulozității totale (a) și inferioare (b)

Mersul diurn al cantităţii nebulozităţii este bine exprimat şi corespunde pe
deplin mersului diurn al probabilităţii cerului înnorat atît în perioada rece, cît şi
în cea caldă a anului. Pe parcursul zilei cea mai mare creştere a nebulozităţii se
semnalează în perioada rece a anului (octombrie-martie) de la orele nocturne
către cele de dimineaţă, iar în perioada caldă (aprilie-septembrie) – de la orele
dimineţii către cele din timpul zilei.
Amplitudinea diurnă a nebulozităţii totale şi inferioare are un mers anual
bine exprimat cu maximum vara (circa 3 baluri) şi minimum iarna (circa 1 bal).

7.2. Frecvenţa nebulozităţii şi a genurilor de nori

Stabilitatea vremii senine sau înnorate pe parcursul zilei se caracterizează

prin numărul de zile senine şi înnorate.
Pe teritoriul Republicii Moldova numărul anual de zile înnorate după
nebulozitatea totală oscilează între 110 zile la sud şi 140 zile la nord; numărul
anual de zile senine creşte de la nord-vest spre sud-est (de la 40 pînă la 60 de
zile).
Numărul zilelor senine şi cu cer acoperit după nebulozitatea inferioară se
repartizează pe teritoriul republicii asemănător cu numărul de zile senine şi cu
cer acoperit după nebulozitatea totală şi constituie corespunzător 90-150 şi 50-80
de zile.

130
 De la an la an se semnalează oscilaţii mari ale numărului de zile senine şi
înnorate pentru tot teritoriul republicii: în 95% ani numărul de zile senine este de
20-30 pe an şi 90-110 zile înnorate, iar în 5% ani (o dată în 20 de ani) – mai mult
de 60-80 de zile sunt senine şi 130-160 zile cu cer acoperit.
Analiza datelor statistice arată, că variabilitatea zilelor senine pe teritoriu
este mai mică, decît a zilelor cu cer acoperit, pe cînd în unii ani variabilitatea
menţionată este aceiaşi. Din cele menţionate, este clar că vremea senină este
stabilă în perioada caldă a anului (îndeosebi pentru lunile iulie-septembrie), iar
cea cu cer acoperit – în perioada rece. Creşterea stabilităţii vremii senine spre sud
se urmăreşte destul de bine, cu toate că întinderea teritoriului republicii de la nord
la sud este relativ mică.
Oraşele mari de asemenea, contribuie la creşterea nebulozităţii din cauza
numărului mare de nuclee de condensare şi convecţiei mai intensive. De aceea în
oraşe, ca exemplu, în Chişinău, numărul de zile senine este mai mic, iar a celor
cu cer acoperit mai mare, decît în regiunile adiacente.
Un interes mare reprezintă frecvenţa diferitelor forme de nori, mersul lor
diurn şi anual. Mersul anual al nebulozităţii este determinat de frecvenţa
proceselor atmosferice.
Norii nimbo-stratus (Ns) şi alto-stratus (As) au un mers anual bine exprimat
şi reflectă frecvenţa mersului anual al cicloanelor. Norii nimbo-stratus sunt nori
predominant de origine frontală, fiind observaţi mai frecvent în perioada rece a
anului (10-17%), faţă de perioada caldă (1-8%). Norii alto-stratus de obicei
prevestesc apropierea fronturilor atmosferice. Odată cu creşterea frecvenţei
ciclonilor în perioada rece a anului probabilitatea lor creşte (8-18%).
Mersul anual al norilor cumulus (Cu) are un maximum bine exprimat vara
(23-27%), în perioada dezvoltării intensive a curenţilor convectivi masivi ca
rezultat al încălzirii puternice a suprafeţei active. Iarna de obicei norii cumulus
se observă rar, frecvenţa lor alcătuieşte mai puţin de 5%.
Norii cumulo-nimbus (Cb), ca şi norii cumulus, cel mai des se observă în
perioada mai-august, dar probabilitatea apariţiei norilor cumulus, în luna iunie
constituie 8-12%. Iarna ei se formează foarte rar. Frecvenţa norilor alto-cumulus
(Ac) pe parcursul anului se schimbă puţin – doar cu 5-10%.
Norii strato-cumulus (Sc) sunt mai caracteristici pentru anotimpul de iarnă
(30-45%), decît pentru vară (16-30%). Din norii etajului superior doar norii cirus
(Ci) au mers anual bine exprimat cu maximum vara (28-34%) şi minimum iarna
(13-20%).
Mersul diurn al formelor principale de nori se semnalează pe parcursul
întregului an; cel mai bine exprimat este mersul diurn al norilor din etajul inferior.
Norii cumulus şi alto-cumulus pe parcursul întregului an au un maximum bine
exprimat ziua (30-40%) şi un minimum noaptea. Norii cumulo-nimbus în
perioada rece a anului au cea mai mare frecvenţă ziua (2-4%), iar în perioada
caldă-seara (15-20%).

131
 Norii cirus au un mers diurn analogic mersului diurn al norilor cumulo-
nimbus, deoarece ei în mare măsură au origine apropiată. Norii strato-cumulus
cel mai des (30-50%) se semnalează în perioada lunilor octombrie-februarie
dimineaţa, iar din martie pînă în septembrie seara.
Mersul diurn al norilor stratificaţi pe parcursul întregului an se
caracterizează printr-o sporire a frecvenţei lor în orele dimineţii (7-8%) şi o
micşorare în orele serii (4-6%). Frecvenţa celorlalte forme de nori pe parcursul
zilei variază nesemnificativ.

8. Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile atmosferice reprezintă produsele finale ale condensării şi

sublimării vaporilor de apă din atmosfera liberă, care cad din nori şi ajung la
suprafaţa terestră sub formă lichidă (ploaie, burniţă), solidă (zăpadă, măzăriche,
grindină) sau sub formă mixtă (lapoviţă).
Precipitaţiile atmosferice constituie una din cele mai importante
caracteristici ale climei şi una din verigile principale ale circuitului apei în natură.
Indiferent de forma sub care cad, precipitaţiile atmosferice reprezintă elementul
meteo-climatic de importanţă primordială pentru viaţă. Apa rezultată din
precipitaţii constituie unul din factorii cu importanţă majoră pentru om şi
activitatea lui, pentru dezvoltarea plantelor şi animalelor, pentru alimentarea
reţelei hidrografice, pentru aspectul peisajului geografic al oricărei regiuni de pe
Glob.
Acestea sunt şi motivele pentru care observaţiile asupra precipitaţiilor (fie
ele instrumentale sau vizuale) sunt cele mai numeroase şi mai vechi, atît pe Glob
cît şi în ţara noastră.
Importanţa biologică şi geografic-climatologică a apei din precipitaţii ţine
însă nu numai de formă şi cantitate, dar şi de alte aspecte, cum ar fi: intensitatea,
durata căderii şi frecvenţa cu care se produce în diferite regiuni. În funcţie de
valorile pe care le înregistrează în timp aceste caracteristici, precipitaţiile pot avea
în natură rol pozitiv sau negativ.
De exemplu, ele sunt acelea care în cazul căderilor abundente, sub formă
de averse puternice se infiltrează în sol în cantităţi foarte mici, rămînînd ca in cea
mai mare parte să se scurgă şi să constituie cauza creşterilor de debite şi niveluri
în rîuri şi fluvii şi, în cele din urmă, a inundaţiilor, uneori catastrofale, a spălării
şi eroziunii solurilor.
Dimpotrivă, dacă se produc în cantităţi neînsemnate sau sunt absente
perioade îndelungate de timp pot genera fenomene de secetă, cu profunde
implicaţii socio-economice pentru regiunile afectate.
Pentru Republica Moldova, care are ca ramură de bază agricultura
precipitaţiile joacă un rol hotărîtor în formarea roadei principalelor culturi
agricole, dar în special mărimea ei. Însă, aceste roade sunt reduse şi variabile, atît

132
în timp cît şi în spaţiu. Secetele constituie un fenomen obişnuit pentru tot
teritoriul republicii, dar mai cu seamă în sudul ei.

8.1 Cantităţile medii anuale şi lunare de precipitaţii,

variaţia şi repartiţia teritorială

Regimul de umezire este determinat în primul rînd de cantitatea

precipitaţiilor căzute. Căderea precipitaţiilor atmosferice pe parcursul întregului
an este determinată predominant de activitatea ciclonală. În perioada de vară un
rol esenţial îl au precipitaţiile, condiţionate de procesele convective din interiorul
maselor de aer.
Cicloanele, perturbaţiile ondulatorii, fronturile atmosferice se dezvoltă atît
la hotarul de interacţiune a diferitelor mase de aer, cît şi în interiorul maselor de
aer rece şi instabil.
Cel mai frecvent (circa 50% din toate cazurile) cicloanele pătrund pe
teritoriul Moldovei din sud-vest peste Cîmpiile Dunării de Mijloc şi Dunării
Inferioare (29 %), din nord-vest peste Peninsula Iutlanda şi Cîmpia Germano -
Polonă (15%) precum şi din nord - de pe Marea Barenţ, peste Podişul Podoliei
(2%) şi din sud-est peste Marea Neagră (4%).
Traiectoriile majorităţii cicloanelor din Europa trec mai la nord de teritoriul
Republicii Moldova. În aceste cazuri peste teritoriul republicii trec doar
talvegurile barice ale cicloanelor. Cu cît este mai departe centrul ciclonului, cu
atît sectoarele fronturilor atmosferice ce ajung în Moldova aduc mai puţine
precipitaţii.
În perioada caldă a anului pe teritoriul republicii predomină precipitaţiile
sub formă de averse, deseori foarte puternice. Ele se semnalează atît la trecerea
fronturilor atmosferice reci, ce se dezvoltă în rezultatul pătrunderii maselor de
aer rece, cît şi în interiorul masei de aer rece şi instabil. Aversele frecvent sunt
însoţite de descărcări electrice, iar uneori de căderi puternice de grindină.

a) Cantităţile medii anuale de precipitaţii, variaţia şi repartiţia

teritorială a lor
Oscilaţiile anuale ale precipitaţiilor atmosferice reprezintă o caracteristică
importantă a regimului pluviometric şi diferă în funcţie de zona geografică şi
condiţiile locale de relief. Teritoriul Republicii Moldova aparţine la subtipul
pluviometric temperat continental din cadrul tipului temperat (tab. 3.13).
Subtipul pluviometric menţionat se caracterizează prin maximum de
precipitaţii vara şi minimum iarna, este specific pentru regiunile din interiorul
continental al zonei temperate. De asemenea, subtipul temperat continental este
specific pentru Europa de Est, Asia şi America de Nord.
Astfel, principala trăsătură a regimului precipitaţiilor atmosferice pe
teritoriul Republicii Moldova o reprezintă variabilitatea şi discontinuitatea mare

133
 a lui în timp şi în spaţiu. Această trăsătură decurge din cauza interacţiunii
factorilor genetici de bază (la scară continentală) cu factorii locali.
Tabelul 3.13
Caracteristicile statistice ale sumei precipitaţiilor atmosferice
pe regiuni fizico-geografice
Perioada
Indice I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An
I regiune fizico-geografică (Ir.f.g.)
x 32.9 33.8 29.2 46.4 65.5 84.2 88.1 60.4 50.9 34.3 42.9 37.8 606
min 4 5 4 2 9 16 17 11 1 1 9 4 424
max 141 120 75 101 140 221 330 146 177 153 123 90 892
σ 23.2 22.8 17.9 24.2 35.0 46.1 59.7 30.6 39.9 31.2 24.1 19.6 113
Cv 0.71 0.68 0.62 0.52 0.53 0.55 0.68 0.51 0.78 0.91 0.56 0.52 0.19
II r.f.g.
x 27.2 26.6 24.7 39.2 50.7 77.5 75.1 52.6 46.7 27.3 37.3 29.0 514
min 4 1 1 6 7 30 5 7 0 1 7 3 337
max 137 103 87 85 132 246 219 132 173 102 124 70 741
σ 22.1 21.0 17.6 20.8 30.1 40.1 52.1 33.9 44.3 22.8 26.4 16.9 99
Cv 0.82 0.79 0.71 0.53 0.59 0.52 0.69 0.64 0.95 0.83 0.71 0.58 0.19
III r.f.g.
x 38.2 35.9 34.4 49.6 59.5 97.0 85.2 59.7 58.4 32.6 48.1 38.1 636
min 10 5 4 2 4 22 7 10 0 1 4 6 358
max 209 102 96 111 161 270 270 142 235 174 131 89 934
σ 29.8 22.2 24.3 28.5 35.1 50.8 60.6 34.9 55.6 30.1 32.6 21.0 140
Cv 0.78 0.62 0.71 0.58 0.59 0.52 0.71 0.58 0.95 0.92 0.68 0.55 0.22
IV r.f.g.
x 28.5 29.8 24.3 33.0 48.8 71.9 58.4 51.3 42.2 29.5 38.9 34.4 492
min 1 1 1 0 5 15 8 3 2 1 3 1 284
max 129 77 80 104 148 227 160 177 154 120 105 90 799
σ 21.5 20.4 18.0 19.6 30.7 42.3 31.3 38.6 37.3 25.8 26.9 22.4 107
Cv 0.76 0.68 0.74 0.59 0.63 0.59 0.54 0.75 0.88 0.88 0.69 0.65 0.22
V r.f.g.
x 31.0 30.7 26.3 36.8 55.6 72.0 59.9 50.2 40.8 26.4 41.5 36.0 507
min 2 2 2 1 3 20 7 2 1 1 2 2 309
max 154 92 79 102 151 183 253 138 137 85 114 92 770
σ 24.6 21.3 20.0 24.9 35.7 40.4 46.6 32.5 35.0 21.5 30.2 23.9 120
Cv 0.79 0.7 0.76 0.68 0.64 0.56 0.78 0.65 0.86 0.82 0.73 0.66 0.24

Notă: x – valoarea medie multianuală, min – valoarea minimă, max – valoarea maximă,
σ - devierea medie la pătrat; Cv – coeficientul de variaţie; I – Regiunea Platourilor şi Podişurilor
de Silpostepă; II – Cîmpia de Stepă a Bălţului; III – Podişul Codrilor; IV- Regiunea Cîmpiei
Terasate a Nistrului Inferior; V- Regiunea Cîmpiei de Stepă Fragmentată a Bugeacului.

În repartiţia precipitaţiilor pe teritoriul Republicii Moldova se observă o

diminuare a valorilor anuale de la 620 mm în nord-vest pînă la 470 mm în sud-
est, fenomen determinat de situaţia geografică a Republicii Moldova faţă de
direcţiile de mişcare a maselor de aer maritime.

134
 Caracterul uniform şi lent de schimbare a cantităţii anuale de precipitaţii
este încălcat de influenţa suprafeţei active asupra procesului de formare a
precipitaţiilor.
Din cauza influenţei înălţimilor (Podişul Moldovei Centrale, Podişul
Nistrului, Colinele Tigheci şi altele) are loc redistribuirea precipitaţiilor pe
teritoriul ţării - creşterea cantităţii lor pe versanţii din calea vînturilor şi scăderea
acestora pe versanţii protejaţi de vînt (fig. 3.30).

Fig. 3.30 Cantitatea anuală de precipitații (mm)

Creşterea cantităţii de precipitaţii (peste 550 mm) în regiunea Podişului

Moldovei Centrale (pe fondalul general de scădere a lor în direcţia de la nord-
vest spre sud) este determinată nu numai de mărirea altitudinii, dar şi de prezenţa
în această regiune a celor mai mari masive forestiere.
O anumită creştere a cantităţii de precipitaţii se semnalează, de asemenea,
în regiunea Podişului Nistrului, Colinelor Tigheci şi a altor podişuri mai mici.
Această creştere se observă deja în faţa podişurilor din calea vînturilor dominante
încărcate cu umezeală. Dincolo de podişuri, în partea protejată de vînturi, invers,
se semnalează scăderea cantităţii de precipitaţii - aşa numită "umbră de ploaie".
Creşterea cantităţii de precipitaţii pe versanţii podişurilor Republicii
Moldova, deschişi pentru vînturile umede vestice şi nord-vestice, alcătuieşte
circa 60 mm pe an la fiecare 100 m altitudine. Pe versanţii vestici supuşi
vînturilor cantitatea precipitaţiilor se măreşte în medie cu circa 15-20 % în
comparaţie cu cantitatea de precipitaţii căzută pe cîmpie, iar pe versanţii estici şi

135
sud-estici, în umbra vînturilor - se micşorează cu circa 15-20% faţă de cantitatea
maximă de precipitaţii căzută pe cîmpie.
O scădere vizibilă a cantităţii de precipitaţii are loc, de asemenea, în
apropierea bazinelor mari de apă şi a cursurilor de apă ale rîurilor mari (lacurile
de acumulare Stînca - Costeşti şi Dubăsari, văile rîurilor Nistru şi Prut).
După cum se vede din datele menţionate, cantitatea precipitaţiilor este un
parametru climatic foarte variabil, chiar pe teritoriul comparativ mic al Republicii
Moldova el variază în limite semnificative.
Însă şi mai mare este variabilitatea sumei de precipitaţii de la an la an. În
unii ani cantitatea precipitaţiilor se poate abate de la valoarea medie multianuală
cu ±200-300 mm şi mai mult pe an. În 30-40% ani de observaţii (din 1891 şi pînă
în anul 2010) abaterea de la norma anuală întrece ± 100 mm, adică aproape în
jumătate din toţi anii menţionaţi cantitatea precipitaţiilor poate să fie diferită faţă
de valoarea medie multianuală cu o valoare, ce întrece suma precipitaţiilor căzută
în toată perioada rece a anului.
Pentru Moldova cel mai umed a fost anul 1912, cînd cantitatea maximă a
precipitaţiilor căzute a constituit 915 mm, sau cu 75% mai mult faţă de normă.
La Chişinău, de asemenea, în anul 1912 a fost înregistrată cantitatea anuală
maximă de precipitaţii - 853 mm.
Anul cu cel mai mare deficit de precipitaţii pentru teritoriul republicii a
fost 1896, cînd au căzut doar 301 mm, sau 58% din normă. Cea mai mică
cantitatea anuală de precipitaţii a fost înregistrată la Comrat în anul 1928 - 208
mm.

b) Cantităţile medii lunare de precipitaţii, variaţia şi repartiţia

teritorială a lor
Cantităţile de precipitaţii lunare sunt supuse unor oscilaţii semnificativ mai
mari în comparaţie cu cele anuale, deoarece caracterizează un interval de timp
mai mic.
Suma precipitaţiilor căzute în luna ianuarie pe teritoriul ţării constituie 22-
41 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii – de la 10 pînă la 15. Cea mai mare
cantitate de precipitaţii în luna ianuarie pentru întreaga perioadă de observaţii
instrumentale a atins în teritoriu 216 mm (Cărpineni,1966), iar cea zilnică – 55
mm (Cahul, 1966).
Precipitaţiile cad preponderent în fază mixtă (circa 35% din normă) şi sub
formă de zăpadă (circa 40% din normă). În luna ianuarie sunt posibile
următoarele fenomene: ceaţă (în medie 3-10 zile), depuneri de chiciură şi polei
(în medie 4-9 zile), gheţuş (în medie 7-19 zile) şi viscole (în medie 1-3 zile).
Din fenomenele meteorologice stihinice cel mai frecvent se înregistrează
ninsori abundente, care sunt posibile în medie o dată în 3 ani. Semnificativ mai
rar se înregistrează viscole puternice, depuneri intense de chiciură şi polei (în
medie o dată în 8-10 ani) şi vînturi puternice (în medie o dată în 6 ani).

136
 Suma precipitaţiilor căzute în luna februarie pe teritoriul ţării constituie în
medie 23-40 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii oscilează între 10 şi 14 zile.
Cea mai mare cantitate de precipitaţii lunară pentru întreaga perioadă de
observaţii a atins în teritoriu valoarea de 139 mm (Vulcăneşti, 1969), iar cea
zilnică – 70 mm (Goian, 1999). Precipitaţiile cad preponderent sub formă de
zăpadă.
În luna februarie sunt posibile următoarele fenomene: ceaţă (în medie 2-7
zile), depuneri de chiciură şi polei (2-6 zile), gheţuş (circa 10 zile) şi viscole (1-
2 zile).
Din fenomenele meteorologice stihinice cel mai frecvent se observă ninsori
abundente, ele fiind posibile în medie o dată în 5 ani. Depuneri puternice de polei
şi chiciură sunt posibile în medie o dată în 7 ani, iar vînt şi viscol puternic – în
medie o dată în 10 ani.
În luna martie cantitatea medie a precipitaţiilor căzute constituie în
teritoriu 18-34 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii – de la 8 pînă la 12.
Conform datelor observaţiilor multianuale, cea mai mare cantitate lunară de
precipitaţii a fost de 168 mm (Edineţ, 1940), iar maxima zilnică – 70 mm (Ştefan-
Vodă, 2002).
În luna martie sunt posibile următoarele fenomene: ceaţă (în medie 2-6
zile), depuneri de chiciură şi polei (1-3 zile), gheţuş (circa 5 zile) şi viscole (1 zi).
Se pot semnala descărcări electrice, dar probabilitatea lor este mică (nu mai mult
de 2-4 cazuri în 10 ani).
Dintre fenomenele meteorologice periculoase cel mai mare pericol în luna
martie îl prezintă vînturile puternice şi ninsorile abundente. Ele se semnalează în
medie o dată în 6 ani. Sunt posibile, de asemenea, depuneri intensive de polei (în
medie o dată în 20 ani) şi viscole puternice (în medie o dată în 40 ani).
Cantitatea lunară a precipitaţiilor în luna aprilie pe teritoriul ţării constituie
30-50 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii este în medie de 8-10 zile. Potrivit
datelor observaţiilor multianuale, cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii a
atins valoarea de 172 mm (Bălăsineşti, 2008), iar cea mai mare cantitate zilnică
– 98 mm (Bălăsineşti, 23 aprilie 2008). Precipitaţiile cad preponderent sub formă
de ploaie. Ninsori se semnalează izolat în jumătatea de nord a ţării în medie pînă
la 10 aprilie, în restul teritoriului cea mai tîrzie dată a ninsorilor este 27 aprilie
(Cahul, 1984, 2007).
În luna aprilie sunt posibile următoarele fenomene: ceaţă (în medie 1-4 zile)
şi descărcări electrice (1-2 zile). Se pot semnala viscole şi grindină, dar frecvenţa
lor este destul de mică (nu mai mare de 1-3 cazuri în 10 ani).
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol în luna
aprilie îl prezintă căderile de grindină intensivă (sunt posibile în medie o dată în
13 ani), şi ploile torenţiale (în medie o dată în 20 ani).
Cantitatea medie multianuală a precipitaţiilor în luna mai pe teritoriul
republicii constituie 44-70 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii este de 8-12.
Potrivit datelor observaţiilor multianuale cea mai mare cantitate lunară de
137
precipitaţii a atins valoarea de 231 mm (Leova, 1991), iar cea mai mare cantitate
zilnică – 103 mm (Soroca, 1933).
În luna mai sunt posibile ceţuri (în medie 1-2 zile), descărcări electrice (4-
7 zile) şi grindină (1-5 zile).
Dintre fenomenele meteorologice stihinice în această lună creşte
probabilitatea averselor puternice de ploaie şi grindinei măşcate – în medie o dată
în 2 ani. Ploile puternice sînt posibile în medie o dată în 3 ani, iar ploile puternice
de lungă durată – în medie o dată în 50 de ani.
Conform datelor observaţiilor multianuale, luna iunie este în fond cea mai
ploioasă lună a anului. Cantitatea medie lunară de precipitaţii pe teritoriul ţării
constituie 62-95 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii este de 10-13. Potrivit
datelor observaţiilor multianuale, cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii a
atins 330 mm (Brăneşti, r. Rîşcani, 1985), iar cea mai mare cantitate zilnică - 193
mm (Valea Rusului, r. Făleşti, 1985).
În luna iunie sunt posibile următoarele fenomene: oraje (în medie 7-10
zile), căderi de grindină (pînă la 1-4 zile), ceaţă (în medie 1-2 zile).
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol în luna
iunie îl prezintă aversele puternice de ploaie şi căderile masive de grindină, care
se semnalează anual. Ploi de lungă durată sunt posibile în medie o dată în 4 ani,
Suma precipitaţiilor căzute pe teritoriul ţării în luna iulie constituie în
medie 53-89 mm, iar numărul de zile cu precipitaţii alcătuieşte circa 8-12 zile.
Potrivit datelor observaţiilor multianuale, cea mai mare cantitate de precipitaţii
lunară a atins 330 mm (Briceni, 2003), iar cea mai mare cantitate zilnică – 218
mm (Chişinău, 1948).
În luna iulie sunt posibile oraje (în medie 6-9 zile), căderi de grindină (pînă
la 1-3 zile) şi ceaţă (în medie 1-2 zile).
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol în luna
iulie îl prezintă aversele puternice de ploaie şi căderile masive de grindină, care
se semnalează anual. Ploi puternice de lungă durată sunt posibile în medie o dată
în 5 ani. Deosebit de periculoase sunt secetele intensive de vară, posibile pe
teritoriul ţării în medie o dată în 4 ani.
Suma precipitaţiilor căzute pe teritoriul ţării în luna august constituie în
medie 44-70 mm, iar numărul de zile cu precipitaţii alcătuieşte circa 7-10 zile.
Însă au fost ani cînd pe parcursul lunii în unele raioane precipitaţii nu s-au
semnalat (Anenii Noi, Cimişlia, 2001). Potrivit datelor observaţiilor multianuale,
cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii a atins 353 mm (Soroca, 2004), iar
cea mai mare cantitate zilnică – 180 mm (Rîşcani, 2005).
În luna august sunt posibile descărcări electrice (în medie 4-6 zile), căderi
de grindină (1-2 zile) şi ceaţă (1-2 zile).
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol în luna
august îl prezintă aversele puternice de ploaie şi căderile masive de grindină, care
se semnalează anual. Ploi puternice de lungă durată se semnalează în medie o

138
dată în 6 ani. Deosebit de periculoase sunt secetele intensive, posibile în luna
august pe teritoriul ţării în medie o dată în 4 ani.
Suma precipitaţiilor căzute pe teritoriul ţării în luna septembrie constituie
în medie 35-58 mm, iar numărul de zile cu precipitaţii alcătuieşte circa 6-8 zile.
Însă au fost ani cînd pe parcursul lunii în unele raioane ale republicii precipitaţii
nu s-au semnalat (1982, 2005). Potrivit datelor observaţiilor multianuale, cea mai
mare cantitate lunară de precipitaţii a atins 359 mm (Sîngerei, 1996), iar cea mai
mare cantitate zilnică – 153 mm (Leova, 6 septembrie 2001).
În luna septembrie sunt posibile descărcări electrice şi ceaţă – circa cîte 2
zile.
Din fenomenele meteorologice stihinice din această lună cel mai mare
pericol îl prezintă ploile torenţiale, care sunt observate în medie o dată în 2-3 ani.
Ploile puternice de lungă durată se semnalează în medie o dată în 10 ani.
Frecvenţa căderii grindinei se reduce în medie la o singură dată în 6 ani.
Suma precipitaţiilor căzute în decursul lunii octombrie pe teritoriul
republicii constituie în medie 20-40 mm. Pentru întreaga perioadă de observaţii
instrumentale cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii a căzut în zona postului
meteorologic Codrii-2 (s. Lozova, r. Străşeni, 1998) – 210 mm. Maxima zilnică
a fost înregistrată la postul Codrii-4 (s. Lozova, r. Străşeni, 4 octombrie 1998) –
133 mm. Pe teritoriul ţării numărul de zile cu precipitaţii în luna octombrie
constituie în medie 7-9 zile. Precipitaţiile cad predominant sub formă de ploaie,
rareori sub formă de zăpadă.
În luna octombrie sunt posibile ploi torenţiale (în medie o dată în 8 ani),
ceţuri (în medie 2-5 zile), oraje (în medie o zi). Se poate semnala grindină, însă
frecvenţa ei este destul de mică (în medie o dată în 10 ani). Probabilitatea ploilor
torenţiale puternice în luna octombrie se reduce în medie pînă la o dată în 30 ani,
iar a ploilor puternice de lungă durată – în medie o singură dată în 50 ani.
Suma precipitaţiilor căzute în teritoriu ţării pe parcursul lunii noiembrie
constituie în medie 26-45 mm. Însă, în unii ani nu s-au semnalat precipitaţii pe
parcursul întregii luni (noiembrie, 2011). Pentru toată perioadă de observaţii cea
mai mare cantitate lunară a lor a atins 214 mm (Cimişlia, 1922), iar maxima
zilnică – 88 mm (Soroca, 1914).
Numărul de zile cu precipitaţii în luna noiembrie pe teritoriul ţării
constituie în medie 10-13 zile, cu ceaţă – 3-9 zile, cu gheţuş – 1-2 zile, cu viscol
– mai puţin de o zi. Precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie. Ninsori
pe teritoriul ţării în medie se semnalează în prima jumătate a lunii noiembrie, dar
zăpada se topeşte repede.
În luna noiembrie, dintre fenomenele meteorologice stihinice, cel mai mare
pericol îl prezintă ninsorile abundente şi vîntul puternic (în medie o dată în 7-8
ani), sunt posibile viscole şi depuneri de polei şi chiciură (în medie o dată în 20
de ani).
Suma medie a precipitaţiilor căzute în luna decembrie constituie în
teritoriu 29-43 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii – de la 10 pînă la 13. Însă,
139
în unii ani izolat nu s-au semnalat precipitaţii pe parcursul lunii decembrie. Cea
mai mare cantitate lunară de precipitaţii pentru întreaga perioadă de observaţii a
constituit 177 mm (Chişinău, postul hidrologic Pruncul, 2012), iar cea zilnică –
57 mm (Giurgiuleşti, 2005, Nisporeni, 2012).
Precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie (circa 50% din normă),
cantitatea precipitaţiilor sub formă de zăpadă constituie în medie mai puţin de
20% din norma lunară.
În luna decembrie sunt posibile următoarele fenomene: ceaţă (în medie 3-
12 zile), depuneri de chiciură şi polei (3-9 zile), gheţuş pe drumuri (circa 7 zile)
şi viscole (1-2 zile).
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol îl prezintă
ninsorile puternice (în medie o dată în 7 ani). Sunt posibile depuneri intensive de
polei şi chiciură (în medie o dată în 13 ani), viscole puternice (în medie o dată în
20 ani).
Variabilitatea cantităţii de precipitaţii esenţial se schimbă în dependenţă de
anotimpul din an.

a) Cantităţile medii anotimpuale şi semestriale de precipitaţii,

variaţia şi repartiţia teritorială
Iarna. Pe parcursul anotimpului rece asupra climei influenţează preponderent
procesele circulaţionale meridionale, care condiţionează perindarea ritmică a
fazelor de răcire evidentă, sub influenţa crivăţului, cu cele de încălzire şi umezire
relativă, sub influenţa Băltăreţului.
Pe parcursul sezonului de iarnă precipitaţiile cad preponderent în fază
mixtă – sub formă de ploaie şi zăpadă. Cantitatea medie pe sezon a acestora este
de 85-110 mm sau 16-20% din cantitatea medie anuală. Suma lor maximă zilnică
a atins 50-70 mm.
Pentru sezonul de iarnă sunt specifice următoarele fenomene atmosferice:
ceaţă (în medie 18-25 zile), viscole (în medie 4-9 zile), depuneri de polei şi
chiciură (în medie 10-18 zile) şi gheţuş pe drumuri (în medie 30-50 zile).
Din fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol îl prezintă
ninsorile puternice, ele se semnlează în medie o dată în 2 ani, viscolele (în medie
o dată în 5 ani) şi depunerile de polei-chiciura (în medie o dată pe an), precum şi
scăderea temperaturii aerului de pînă la -25ºС şi mai joasă (în medie o dată în 5-
10 ani în jumătatea de nord şi o dată în 20-60 ani în cea de sud).
Primăvara. Primăvara, spre deosebire de iarnă, mai frecvent cad
precipitaţii torenţiale, uneori însoţite de descărcări electrice. Pe parcursul
primăverii în medie cad 115-150 mm, sau circa 24% din suma precipitaţiilor
anuale. Cea mai aridă a fost primăvara anului 2003, cînd pe parcursul sezonului
respectiv pretutindeni a căzut mai puţin de jumătate din normă – 30-60 mm.
În primăvara anului 1991 invers, suma precipitaţiilor căzute (200-280 mm)
pe o mare parte a teritoriului republicii a depăşit norma de două ori. Maximul
zilnic de precipitaţii pe sezon a constituit în teritoriu 30-100 mm.
140
 Pentru sezonul de primăvară sunt specifice aşa fenomene ca ceţurile (în
medie 6 zile) şi orajele (în medie 8 zile). Dintre fenomenele meteorologice
stihinice cel mai mare pericol îl prezintă îngheţurile şi vînturile puternice (în
medie o dată în 3 ani), ploile torenţiale puternice şi grindina (în medie o dată în
3-5 ani), de asemenea, secetele şi suhoveiurile din luna mai.
Vara. Vara, comparativ cu alte anotimpuri ale anului, cantitatea
precipitaţiilor căzute variază în limite mari. Suma precipitaţiilor căzute pe
teritoriul republicii în decursul sezonului constituie în medie 170-235 mm, dar în
unii ani suma lor variază dela 37mm (Cahul, a.1924) pînă la 531mm (Chişinău,
a.1948).
Cantitatea maximă de precipitaţii căzute vara poate constitui pînă la 45-
50% din suma anuală. Maximul zilnic de precipitaţii în acest sezon pe teritoriul
republicii constituie de la 70 mm pînă la 220 mm.
Vara sînt frecvente ploile torenţiale, numărul zilelor cu precipitaţii
constituie în medie 25-35 zile. Numărul total al zilelor fără precipitaţii pe
parcursul sezonului a atins în teritoriu 60 de zile, iar cea mai lungă perioadă
neîntreruptă cu aşa condiţii a fost de 26 zile (Leova, a. 2012).
Ploile torenţiale sunt insoţite de descărcări electrice (în medie pe sezon 17-
25 zile) şi căderi de grindină (în medie 3-9 zile). Numărul zilelor cu ceaţă se
reduce, comparativ cu sezonul de primăvara, în medie pînă la 1-6 zile.
Pentru sezonul de vară cel mai mare pericol îl prezintă ploile torenţiale şi
căderile masive de grindină, care se semnalează în fiecare an. Vîntul puternic şi
uraganele sînt posibile o dată în 3-5 ani, iar vîrtejul – o dată în 30 ani.
În afară de fenomenele descrise, un mare pericol pentru economia naţională
îl prezintă secetele puternice, care se semnalează pe teritoriul Moldovei în medie
o dată în 3-5 ani.
Toamna. Cantitatea precipitaţiilor căzute pe teritoriul republicii în decursul
anotimpului de toamnă constituie în medie 100-135 mm, sau circă 15-20% din
norma anuală. Precipitaţiile predominant au caracter liniştit, netorenţial, însă, în
unii ani toamna sunt posibile ploi torenţiale abundente, care cauzează inundaţii
mari şi pagube enorme, intensificînd semnificativ eroziunea solurilor şi
alunecările de teren.
O asemenea anomalie a fost înregistrată în luna septembrie 1996 în
raioanele de nord şi centrale ale Moldovei, cînd pe parcursul doar a cîtorva zile
au căzut peste 160 mm de precipitaţii, adică circa 120% din norma acestui
anotimp.
Cea mai aridă a fost toamna anului 1963, cînd pe parcursul sezonului în cea
mai mare parte a teritoriului ţării au căzut doar 8-36 mm, sau 7-20% din normă.
În toamna anului 1996, invers, suma precipitaţiilor căzute în fond a depăşit
norma de două-trei ori şi a atins 240-345 mm. În unii ani maximul zilnic de
precipitaţii pe parcursul sezonului poate atinge în teritoriu 153 mm (Leova,
2001).

141
 Pentru sezonul de toamnă este specifică majorarea numărului de zile cu
ceaţă (în medie de la 1-2 zile în luna septembrie pînă la 5-9 zile în luna
noiembrie). În unii ani în prima decadă a lunii octombrie poate cădea prima
zăpadă, iar în luna noiembrie se pot semnala depuneri de polei şi chiciură, de
asemenea, sunt posibile viscole. Dar probabilitatea acestor fenomene este
destul de mică.
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol îl
prezintă îngheţurile timpurii, care în luna septembrie sînt posibile în medie o dată
în 7 ani, iar în luna octombrie aproape în fiecare an. Probabilitatea averselor
puternice se reduce în medie de la o singură dată în 2 ani în luna septembrie şi
pînă la o dată în 30 ani în luna octombrie.
Cel mai bine se evidenţiază precipitaţiile pentru două perioade ale anului:
caldă şi rece.
În calitate de perioadă rece (semestrul rece al anului) în Republica
Moldova (după caracterul precipitaţiilor căzute) relativ este primită perioada
lunilor decembrie - martie, adică atunci cînd este posibilă căderea precipitaţiilor
solide (zăpadă).
În calitate de perioadă caldă (semestrul cald al anului) este primită
perioada lunilor aprilie – noiembrie, cînd - precipitaţiile cad predominant sub
formă de ploaie. Uneori în lunile noiembrie şi aprilie precipitaţiile cad şi sub
formă de zăpadă, însă în cantităţi neînsemnate.
Cantitatea precipitaţiilor căzute în perioada rece a anului constituie 20-25%
din suma anuală şi pe o mare parte a teritoriului republicii oscilează între 90 şi
110 mm, mărindu-se doar pe podişuri pînă la 130 mm (fig. 3.31a). Aceasta se
lămureşte prin faptul, că precipitaţiile sub formă de averse, care au o frecvenţă
mai mare în perioada caldă a anului sunt mai intensive faţă de cele continuu, ce
predomină în perioada rece.
În perioada caldă a anului deseori se semnalează condiţii favorabile pentru
dezvoltarea convecţiei puternice, ce determină predominarea unor sisteme
noroase mai evidenţiate a fronturilor reci cu precipitaţii sub formă de averse.
Astfel, în perioada caldă a anului cantitatea de precipitaţii pe teritoriul
republicii variază între 300 şi 400 mm, pe podişuri se măreşte pînă la 440 mm,
iar la sud în văile închise se micşorează pînă la 290 mm (fig. 3.31b).
Diferenţa în caracterul precipitaţiilor frontale din perioada rece şi caldă
constă în aceea, că în perioada rece a anului datorită gradienţilor orizontali mari
de temperatură şi presiune cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt legate cu
procesul de ocluzie a sectorului cald şi de trecerea fronturilor atmosferice calde.

a) b)

142
 Fig. 3.31 Cantitatea de precipitații (mm).
a – perioada rece (decembrie - martie), b - perioada caldă a anului (aprilie -
noiembrie)
Ca şi pe tot teritoriul Cîmpiei Europei de Est, în Republica Moldova este
bine exprimat mersul anual al precipitaţiilor cu maximum vara şi minimum iarna.
Aceasta, de asemenea, vorbeşte despre influenţa mare a proceselor convective în
formarea precipitaţiilor.
Ca regulă, cantitatea minimă de precipitaţii se semnalează în luna
ianuarie, cu abatere doar pentru raioanele din sudul ţării, unde cantitatea minimă
se observă în luna martie.
Pe o mare parte a teritoriului republicii sumele lunare de precipitaţii căzute
în intervalul ianuarie-martie se schimbă puţin, în legătură cu ce suma
precipitaţiilor în luna cu minimum se poate deosebi de cantitatea precipitaţiilor
din lunile vecine cu 1-2 mm şi doar în sud şi sud-est - cu cantităţi de pînă la 5
mm.
Cantitatea maximă a precipitaţiilor pe tot teritoriul ţării se semnalează în
luna iunie şi doar în extremitatea de nord-vest a ţării - în iulie.
În unii ani cantitatea minimă, cît şi cea maximă a precipitaţiilor se poate
deplasa în alte luni. De exemplu, cea mai mare sumă lunară de precipitaţii din
toată perioada de observaţii instrumentale s-a semnalat la Briceni în septembrie
1922, în Chişinău - în iulie 1948, în Cucuruzeni - în iulie 1949.

143
 Conform datelor Staţiei Meteorologice Chişinău, cantitatea maximală de
precipitaţii cade în luna iunie doar în 33% ani, în iulie - în 22 % ani, iar în ceilalţi
ani revine în diferite luni ale anului.
În luna cu maximum de precipitaţii cantitatea lor oscilează pe teritoriul ţării
în limitele de 55-85 mm, iar în luna cu minimum de precipitaţii predomină
cantităţi de precipitaţii cuprinse în limitele de 15-30 mm.
Amplitudinea medie anuală a precipitaţiilor (diferenţa dintre suma medie
lunară maximală şi minimală) se variază pe teritoriul republicii între 35 şi 55 mm.
Amplitudinile anuale ale precipitaţiilor în timp pot oscila în limite mari, ceea ce
este legat cu variaţiile diferite ale lunilor umede şi secetoase din unii ani luaţi
aparte.
S-a stabilit, că cauza anotimpurilor secetoase pe Cîmpia Europei de Est în
perioada caldă a anului este legată de dezvoltarea mai intensivă a dorsalei barice
de altitudine deasupra acestei regiuni şi prezenţa la periferia ei a talvegului de
înălţime deasupra Europei de Vest.
Deficitul precipitaţiilor în perioada rece a anului, de asemenea, este
determinat de predominarea anticiclogenezei în straturile inferioare ale
atmosferei deasupra teritoriului Cîmpiei Europei de Est. Anomaliile negative ale
precipitaţiilor pot fi prezente în perioada rece a anului atît în timpul anomaliilor
pozitive ale temperaturii, cît şi în prezenţa anomaliilor negative, iar în perioada
caldă predominant în prezenţa temperaturilor medii lunare peste valorile normei.
Mărirea cantităţii de precipitaţii în comparaţie cu norma pentru toate lunile se
observă în cazul activităţii ciclonale intensive.
În perioada caldă a anului cea mai mare cantitate de precipitaţii cade la
trecerea fronturilor reci puţin mobile cu tulburări ondulatorii. În aşa cazuri, ca
regulă, anomaliile pozitive a precipitaţiilor sunt însoţite de vreme răcoroasă
(temperatura este mai scăzută sau aproape de normă).
În perioada rece a anului anomaliile pozitive ale precipitaţiilor se
semnalează, de obicei, la ieşirea ciclonilor dinspre sud şi sud-vest şi la
temperaturi medii lunare ale aerului atît peste valorile normei, cît şi sub valorile
ei.
Atît secetele, cît şi aversele catastrofale în unii ani pot provoca prejudicii
enorme economiei naţionale.
Variaţiile semnificative a sumelor lunare de precipitaţii în unii ani pot fi
argumentate de datele privind cantităţile cele mai mari şi mai mici de precipitaţii
căzute în or. Chişinău. Aşa în ianuarie 1966 au căzut 154 mm de precipitaţii, în
acelaşi timp în unii ani în această lună precipitaţii în genere nu s-au semnalat
(1894), sau cantitatea lor a fost de pînă la 5 mm.
Un contrast şi mai mare s-a depistat în urma analizei datelor privind căderea
precipitaţiilor în perioada caldă a anului. De exemplu, în iunie 1952 s-au semnalat
221 mm de precipitaţii, iar în iulie 1901 şi 1945 - 7 mm. În iulie 1948 au căzut şi
mai multe precipitaţii - 307 mm, iar în iulie 1939 - 2 mm.

144
 Datele aduse argumentează despre aceea, că pe teritoriul republicii mai des
se semnalează deficitul precipitaţiilor faţă de normă, decît depăşirea ei. Particular
aceasta se referă pentru lunile de toamnă (septembrie, octombrie) cînd numărul
de ani cu precipitaţii, sub normă ajunge pînă la 60%.
8.2. Cantităţile maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore

Mai sus s-a atras atenţia privind creşterea variabilităţii sumelor lunare de
precipitaţii faţă de cele anuale. Maximul de precipitaţii pentru 24 ore (zilnic) este
supus unor oscilaţii şi mai mari atît în spaţiu, cît şi în timp. Astfel, în unii ani pe
teritoriul Republicii Moldova maximele zilnice (24 ore) de precipitaţii pot varia
între 20 şi 220 mm. Neuniformitatea mare în repartizarea maximelor zilnice pe
teritoriul ţării este o consecinţă a unor procese atmosferice mai puţin frecvente,
deseori cu caracter local.
Precipitaţiile extremale în Republica Moldova sunt legate predominant cu
cicloanele, care trec peste teritoriul ei, de asemenea, din cauza pătrunderii
maselor de aer rece dinspre nord. Cantităţi deosebit de mari de precipitaţiile sunt
aduse de ploile torenţiale puternice.
Conform datelor investigaţiilor efectuate, pentru teritoriul republicii ploile
torenţiale puternice frontale sun determinate în general după două tipuri de
cîmpuri de altitudine: partea anterioară a talvegului de înălţime şi de ciclonul din
talveg, care se extinde din regiunea Mării Nordului şi Peninsulei Scandinavice
spre Balcani sau vestul Mării Negre.
Teritoriul Republicii Moldova se atîrnă la raioanele cu pericol de ploi
torenţiale puternice şi foarte puternice (fenomen stihinic). Ploile torenţiale cu
intensitate mare aduc prejudicii însemnate diferitor ramuri ale economiei
naţionale: agriculturii, transportului feroviar şi auto, energeticii, construcţiilor şi
altor ramuri.
Informaţiile despre maximul zilnic de precipitaţii au o importanţă mate
practică. Ele sunt utilizate în calculele hidrologice şi în construcţii, la proiectarea
aparatelor şi construcţiilor, care lucrează sub cerul liber, cît şi pentru soluţionarea
altor sarcini ale economiei naţionale.
Precipitaţiile reprezintă un agent activ în transformarea naturii. Caracterul
torenţial al precipitaţiilor creează condiţii pentru dezvoltarea intensă a scurgerii
torenţiale şi eroziunii liniare. În mare măsură acest proces este favorizat de
scurgerea apei în afara albiilor rîurilor, determinate de regularizarea majorităţii
râurilor din Republica Moldova.
În rezultatul averselor puternice se formează un număr mare de şănţuleţe
de scurgere, rigole şi ogaşe, parţial trecînd în ravene. Formele eroziunii sunt mai
puternic dezvoltate în sudul republicii, unde densitatea fragmentării reliefului pe
alocuri atinge 5,4 km /km2 (Cîmpia Ialpugului). În Podişul Codrilor predomină
valori de 2,8 km/km2, pe alocuri înregistrîndu-se areale cu valori de 3,0-3,5
km/km2. Valori relativ mari ale densităţii fragmentării (2,4-2,8 km/km2) se
înregistrează şi în Colinele Tigheciului.
145
 Eroziunea şi formarea ravenelor este una din principalele cauze ce duc la
apariţia alunecărilor de teren. Pentru versanţii cu alunecări de pe teritoriul
Republicii Moldova sunt specifice, de obicei, doar orizonturi acvifere temporare,
legate de căderea sezonieră a precipitaţiilor. Ravenele şi alunecările deseori se
însoţesc unele pe altele. Alunecările pe teritoriul republicii ocupă suprafeţe
semnificative, ele se răspîndesc sub formă de reţea bine ramificată de-a lungul
versanţilor văilor pe zeci de kilometri.
În rezultatul averselor puternice este posibilă, de asemenea, scurgerea de
pantă, care contribuie la spălarea stratului superior al solului, Spălarea solului de
către aversele puternice pe unele terenuri de pe versanţi a atins valori de până la
37 m3/ha.
Acestui proces în mare măsură sunt supuşi versanţii supuşi arăturii în fiecare an.
Cele mai evoluate forme de relief create de apele torenţiale prin eroziune,
transport şi acumulare sunt torenţii, care se caracterizează printr-un bazin de
recepţie, un canal de scurgere şi con de dejecţie.
Procesele de eroziune pluvială sunt condiţionate de răspîndirea largă a unor
roci friabile, precum loessurile şi depozitele luturilor cuaternare, de caracterul
torenţial al ploilor, de topirea bruscă a zăpezii în perioada de primăvară, de
valorificarea excesivă a fondului funciar, inclusiv despăduririle masive din
ultimele două sute de ani ş.a.
Studierea precipitaţiilor abundente şi averselor puternice a fost făcută de un
număr mare de cercetători. Toate aceste investigaţii prezintă un mare interes, aşa
cum ele reflectă principalele legităţi de formare a averselor puternice, repartiţia
lor teritorială, variabilitatea acestor precipitaţii în timp şi în spaţiu.
În baza acestor cercetări, cu utilizarea şirurilor lungi de date din arhiva
Serviciului Hidrometeorologic de Stat, au fost stabilite anumite legităţi. O
particularitate deosebită a structurii averselor constă în prezenţa zonelor cu
precipitaţii slabe şi a zonelor cu precipitaţii foarte intensive, ceea ce în mare
măsură determină repartiţia neomogenă a cantităţii precipitaţiilor sub formă de
averse. În afară de aceasta, un rol semnificativ îl are efectul orografic.
Este cunoscut, că din cauza repartiţiei foarte neuniforme a precipitaţiilor în
teritoriu nu întotdeauna maximele zilnice pot fi recepţionate de punctele de
observaţie din cadrul reţelei hidrometeorologice. Datele analizate confirmă că
cantitatea de precipitaţii şi frecvenţa anumitor cantităţi ale lor poate să difere
foarte mult.
Cercetările efectuate au dat posibilitatea de a stabili dependenţa dintre
cantităţile zilnice de precipitaţii abundente (≥30 mm) şi frecvenţa lor. Odată cu
mărirea cantităţii de precipitaţii frecvenţa lor se micşorează brusc. Această
legitate este veridică pentru toate regiunile fizico-geografice ale republicii, cît şi
la nivel de ţară.
Cea mai mare frecvenţă este stabilită pentru maximul zilnic de precipitaţii
în limitele de 30-40 mm. Este interesant faptul că până la aceste valori odată cu
creşterea maximului zilnic creşte şi frecvenţa acestor precipitaţii, iar apoi
146
dependenţa se schimbă brusc în direcţie opusă. Ca rezultat maximele zilnice de
precipitaţii nu pot fi cartate teritorial (tab. 3.14).

Tabelul 3.14
Precipitaţiile zilnice maxime (în mm)

Staţie (post) I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An

Briceni 21 28 29 38 63 51 93 84 61 40 28 25 93
Lipcani 33 31 29 27 38 65 84 77 55 76 39 28 84
Soroca 27 26 42 33 103 111 88 60 46 75 89 50 111
Brătuşeni 23 23 38 45 35 63 74 89 37 40 34 29 89
Camenca 17 26 17 22 49 62 48 58 48 42 53 19 62
Bălţi 21 25 24 25 33 58 105 70 63 47 38 21 105
Vărăncău 25 22 27 42 29 77 74 96 45 46 29 25 96
Cucuruzeni 41 26 25 41 37 72 104 89 63 48 60 34 104
Bravicea 32 26 32 45 38 60 94 80 71 26 45 33 94
Corneşti 30 31 30 50 50 86 138 87 65 37 35 38 138
Dubăsari 25 39 27 32 34 60 46 80 41 42 50 33 80
Călăraşi 46 56 29 50 52 86 108 92 63 53 61 38 108
Ungheni 26 30 28 68 35 43 127 111 85 27 37 40 127
Grigoriopol 21 26 26 27 52 63 126 86 53 31 45 24 126
Chişinău 28 30 33 41 68 117 218 84 58 49 77 30 218
Nemţeni 31 32 39 31 49 86 159 92 44 30 47 30 159
Tiraspol 24 31 22 31 62 72 73 63 62 81 50 18 81
Cărpineni 41 30 29 29 57 98 74 72 44 39 43 33 98
Taraclia 33 31 20 30 51 102 68 76 92 39 49 34 102
Olăneşti 42 42 32 43 55 108 64 73 54 37 43 32 108
Leova 27 23 26 47 69 82 131 71 45 36 46 47 131
Comrat 24 59 25 30 59 77 66 77 46 39 47 34 77
Baimaclia 43 49 31 58 41 120 103 113 44 58 65 38 120
Cahul 55 59 27 70 64 75 89 71 88 46 50 34 89
Taraclia 22 28 19 30 32 60 50 143 64 31 46 27 143

În mersul anual al maximului zilnic al precipitaţiilor se evidenţiază clar

creşterea lui semnificativă în perioada caldă a anului, în comparaţie cu cea rece,
deoarece în perioada caldă predomină precipitaţiile sub formă de averse. Însă,
cele mai mari maxime zilnice în mersul anual nu sunt specifice unei anumite luni.
În baza datelor de observaţii asupra precipitaţiilor căzute în Chişinău pentru
o perioadă îndelungată, s-a constatat că frecvenţa celor mai mari maxime zilnice
în unii ani se repartizează după luni în felul următor: cele mai mari maxime
zilnice pe parcursul anului revin cel mai des sezonului de vară, cu cea mai mare
frecvenţă în luna iulie; in unii ani se pot înregistra chiar şi iarna (cîte 1% în fiecare
lună de iarnă), iar frecvenţa lor în sezoanele de tranziţie alcătuieşte circa 7-10%,
cu excepţia lunii martie (3%), care după caracterul proceselor atmosferice este
mai aproape de perioada rece a anului.

147
 De exemplu, în iulie 1948 la Chişinău a fost înregistrat cel mai mare maxim
zilnic de precipitaţii - 218 mm, în timp ce pe teritoriul republicii maximele zilnice
n-au întrecut valorile de 100-150 mm şi în foarte rare cazuri 170 - 180 mm.
Conform analizei datelor pentru o perioadă îndelungată, arată că acest record
pentru Chişinău nu este o legitate, dar un caz aparte.
Nivelul apei în r. Bîc s-a ridicat cu 3,5 m, a fost inundată lunca şi calea
ferată din vecinătate, iar în unele raioane ale oraşului Chişinău au fost deteriorate
mai multe poduri şi construcţii (pe drumuri s-au format ogaşe cu adîncimea de 4-
5 m).
Aversa excepţională de ploaie a fost determinată de unda activă a frontului
arctic. La dezvoltarea aversei a contribuit instabilitatea mare a aerului cald din
faţa frontului (gradientul vertical al temperaturii în stratul de aer de la suprafaţa
terestră cu grosimea de 100 m a atins valoarea de 1,73, iar în stratul de aer 100-
400 m valoarea gradientului a fost de 0,50).
Este necesar să fie menţionat faptul, că aversele record întotdeauna sunt
însoţite de mase de aer tropical, excepţional de umed. Aşa maximum zilnic (218
mm), ce constituie aproape jumătate din norma anuală de precipitaţii, este un
fenomen excepţional de rar, aşa cum poate avea loc în medie o dată în 150-200
ani.
8.3. Intensitatea, frecvenţa şi durata precipitaţiilor

a) Intensitatea precipitaţiilor
Cele mai mari maxime zilnice de precipitaţii sunt predominant rezultatul
averselor foarte intensive, iar durata lor poate fi doar de pînă la cîteva ore. De
aceea, intensitatea precipitaţiilor este unul din factorii cei mai importanţi, ce
influenţează formarea scurgerii de viitură pluvială.
Conform datelor cercetărilor asupra intensităţii şi duratei ploilor cu
cantitatea de 10 mm şi mai mult pe teritoriul Republicii Moldova intensitatea
medie a unei ploi constituie 0,09 - 0,17 mm/min, iar intensitatea maximală a unor
ploi torenţiale a atins 0,5-2,4 mm/min(durata ploii a fost mai mică de o oră). În
republică, în general, predomină intensitatea maximală a ploii egală cu 0,5-1,9
mm/min şi foarte rar - ≥ 5 mm/min.
Cea mai intensivă parte a ploii cu intensitatea de 1-2 mm/min durează 1-10
min, iar probabilitatea ploilor cu intensitatea dată alcătuieşte 67%, cu intensitatea
de 2-3 mm/min probabilitatea ploilor cu intensitatea dată alcătuieşte - 26%
(durata căderii precipitaţiilor nu mai mult de 5 min.). Durata precipitaţiilor cu
intensitatea de 4 mm/min şi mai mult de obicei nu întrece 1-2 min. Astfel, cu cît
intensitatea ploii este mai mare, cu atît mai mică este durata ei. De regulă,
intensitatea maximală se semnalează în prima jumătate de oră sau în prima
jumătate a ploii.
În conformitate cu cercetările efectuate asupra cîmpurilor spaţial-temporale
a intensităţii precipitaţiilor pe materialele unor ploi aparte, zona aversei de ploaie
trece timp de 1-2 ore, uneori chir în mai puţin de 30 min. Această zonă este
148
limitată de intensităţile de 0,1 mm/min şi formează cea mai mare cantitate de
precipitaţii. În conformitate cu aceasta intensitatea de 0,1 mm/min este luată de
către specialişti ca limita naturală a zonei de averse pentru ploile cu caracter de
aversă şi cele de lungă durată.
Intensitatea maximală a ploii nu determină cantitatea de precipitaţii,
deoarece ea are durată neînsemnată. Cantitatea de precipitaţii căzută în timpul
unei ploi este determinată de valori moderate ale intensităţii şi de durata totală a
căderii precipitaţiilor.
Pe teritoriul Republicii Moldova destul de frecvent cade cantităţi mari de
precipitaţii în perioade scurte de timp, aducînd prejudicii serioase economiei
naţionale.
După caracterul precipitaţiilor şi prejudiciile aduse la fenomenele deosebit
de periculoase se atîrnă şi precipitaţiile cu cantitatea mai mare de 50 mm, căzute
în mai puţin de 12 ore.
Prejudiciul, creat de cantitatea mare de precipitaţii intensive, nu
întotdeauna este adecvat în comparaţie cu mărimea precipitaţiilor. Aceasta
depinde de mai mulţi factori: de gradul de umezire a solului la momentul căderii
precipitaţiilor, de proprietăţile fizice ale solului, de nivelul apelor freatice,
învelişul vegetal, de orografie şi altele. O importanţă foarte mare, uneori
hotărîtoare o au fenomenele, care însoţesc aversele de ploaie: grindina,
descărcările electrice, vijeliile.
Precipitaţiile cu valori de 30 mm şi mai mult şi de 50 mm şi mai mult,
căzute în mai puţin de 12 ore, se repartizează pe teritoriul republicii foarte
neuniform nu numai în spaţiu, dar şi în timp. Durata precipitaţiilor de 30 mm şi
mai mult în diferite puncte se caracterizează printr-o diversitate mare şi nu s-a
observat predominarea anumitor intervale de timp.
Numărul mic de cazuri cu precipitaţii de 50 mm şi mai mult nu permite
stabilirea cărorva legităţi pentru durata de cădere a acestor precipitaţii în puncte
aparte. Analiza tuturor cazurilor a dat posibilitatea de a stabili; că durata
predominantă a acestor ploi este de 7-12 ore (63%).
Au fost stabilite multe cazuri, cînd cantitatea precipitaţiilor deosebit de
periculoase, căzute în intervale mici de timp (2-6 ore), au întrecut sau sunt egale
cu cantităţile căzute în intervale maxime de timp (12 ore).
În majoritatea predominantă a cazurilor precipitaţiile deosebit de
periculoase cu caracter de averse cad din norii cumulo-nimbus (60-100% cazuri),
ele pot cădea şi din norii stratificaţi de ploaie (10-30 % cazuri) sau din nori cu
formă intermediară (din nori cumulo-nimbus cu trecere în stratificaţi de ploaie
sau invers).
Totodată, ca regulă se observă intensificarea vîntului până la 5-10 m/s şi
mai mult (deseori până la 15-20 m/s) cu direcţia predominantă de nord-vest, dar
uneori se semnalează şi vînt din alte rumburi. Deseori ploaia este însoţită de
descărcări electrice efective (50-100% cazuri) şi uneori cu grindină (10-15% iar
pe podişul Codrilor - mai mult de 50% cazuri).
149
 Din precipitaţiile analizate pentru economia naţională deosebit de
periculoase sunt precipitaţiile cu intensitatea foarte mare - 30 mm şi mai mult
timp de o oră (sau mai puţin de o oră). De obicei aceste ploi se semnalează în
careva punct, rareori în două puncte (17% din toate cazurile) şi mai rar în 3 puncte
(6%). Mai mult decît în 3 puncte în acelaşi timp pentru toate cazurile analizate
nu s-a observat.
În aşa fel, cantitatea precipitaţiilor de 30-40 mm pentru intervalul de timp
de pînă la o oră pe teritoriul Republicii Moldova poate cădea în medie o dată în
2 ani. O cantitate mai mare de precipitaţii căzută timp de o oră se semnalează şi
mai rar: 50 mm - o dată în 10 ani, iar de circa 70 mm - o dată în 100 ani. În
ultimele două decenii frecvenţa menţionată a crescut semnificativ datorită
schimbărilor climatice regionale.
În timpul iernii un anumit prejudiciu economiei naţionale îl pot aduce
ninsorile puternice, cele mai periculoase fiind ninsorile cu cantitatea de 20 mm
şi mai mult în intervalul de timp ce nu întrece 12 ore.
Ninsorile puternice, de obicei sunt însoţite de intensificări ale vîntului,
viscole, ce contribuie la formarea troienelor de zăpadă, îngreunează activitatea
transportului feroviar şi rutier, pot conduce la deteriorări în reţeaua conductorilor
de comunicaţie şi electrici, precum şi alte nereguli. În legătură cu faptul că în
condiţiile Moldovei aşa ninsori sunt semnalate rar, apariţia lor pe neaşteptate
(rapidă) intensifică şi mai mult mărimea prejudiciului adus.
Сantitatea medie de precipitaţii de pe urma unei ninsori pe tot teritoriul
republicii se repartizează destul de uniform - de la 12 până la 16 mm. La staţia
meteorologică Corneşti sunt semnalate cele mai multe cazuri de ninsori cu
cantitatea de 10 mm şi mai mult. Se lămureşte aceasta prin amplasarea staţiei la
înălţimea de 232 m, unde datorită ridicării pe verticală a maselor de aer
intensitatea precipitaţiilor creşte. Cu altitudinea creşte şi frecvenţa cazurilor cu
cantitatea de 10 mm şi mai mult.
Calculele au arătat, că în unele puncte din republică ninsorile cu cantitatea
de 20 mm şi mai mult (în 12 ore şi mai puţin) sunt posibile în medie nu mai des
decît o dată în 10-20 de ani, iar cu cantitatea de 30 mm şi mai mult - foarte rar, o
dată în 100 ani.
b) Frecvenţa căderii precipitaţiilor
O caracteristică foarte simplă însă destul de relevantă pentru frecvenţa
precipitaţiilor este numărul de zile cu precipitaţii de 0,1 mm şi mai mult timp de
24 de ore. Numărul zilelor cu precipitaţii este strîns legat cu cantitatea de
precipitaţii şi cu repartiţia lor în decursul anului.
Desigur, numărul zilelor cu precipitaţii este un parametru mai puţin
sensibil, decît cantitatea lor, deoarece el nu depinde nici de intensitate şi nici de
durata căderii precipitaţiilor. În afară de aceasta, valorile posibilelor variaţii ale
numărului de zile cu precipitaţii sunt limitate de numărul zilelor din lună.
Numărul de zile cu precipitaţii de 0,1 mm şi mai mult variază pe teritoriul
republicii în medie de la 100 zile la sud şi până la 140 zile pe an la nord. Numărul
150
de zile cu precipitaţii mai semnificative se schimbă în teritoriu neesenţial. De
exemplu, numărul de zile cu precipitaţii de 10 mm şi mai mult constituie 11-15,
iar cu precipitaţii 20 mm şi mai mult – 3-4 zile pe an.
În perioada cu vreme răcoroasă din lunile mai şi iunie frecvenţa căderii
precipitaţiilor creşte în comparaţie cu celelalte luni ale anului. Numărul minimal
de zile cu precipitaţii se semnalează în luna septembrie.
Diferenţa dintre numărul lunar de zile cu precipitaţii în timpul anului
constituie în medie nu mai mult de 4-7 zile.
În unii ani numărul de zile cu precipitaţii poate varia în limite mari - de la
60-70 până la 130-220. În lunile de iarnă numărul zilelor cu precipitaţii în unii
ani poate varia de la 1-2 până la 20-26 zile, în lunile de primăvară (aprilie) de la
1-2 până la 15-18 zile, iar toamna (septembrie-octombrie) în raioanele de sud şi
centrale în unii ani precipitaţiile pot lipsi totalmente, cu toate că uneori numărul
zilelor cu precipitaţii poate atinge lunar 10-17 zile.
Vara variaţiile numărului de zile cu precipitaţii sunt foarte diferite: în iunie,
de exemplu ele pot fi în unii ani semnificativ mai multe decît în alte luni de vară
- până la 19-23 zile.
c) Durata precipitaţiilor
În medie numărul ploilor de 1,5 ori întrece numărul zilelor cu precipitaţii.
Durata unor ploi aparte variază în limitele de la cîteva minute până la 24 ore.
Durata generală a precipitaţiilor în decursul unui an pe teritoriul republicii
constituie în medie 700-900 ore. Durata maximă neîntreruptă a precipitaţiilor în
unii ani variază în limite destul de mari: în perioada de toamnă-iarnă de la 5 până
la 80 ore, iar în cea de vară - de la 1 până la 30 ore.
De obicei în ziua cu precipitaţii durata lor este neînsemnată, îndeosebi
aceasta se referă la perioada caldă a anului. Durata medie a precipitaţiilor în ziua
cu precipitaţii pe teritoriul republicii variază relativ puţin şi constituie 2,5-3 ore
vara, mărindu-se către iarnă până la 7-7,5 ore.
Iarna durata lor creşte în legătură cu predominarea precipitaţiilor de lungă
durată. Vara, chiar şi în cazul duratei mici, cade o cantitate maximală de
precipitaţii, cauza fiind conţinutul mare de umezeală în masele de aer şi
precipitaţiile intensive cu caracter de averse.
În mersul anual cea mai mare durată sumară a precipitaţiilor, ca şi durata
lor în ziua cu precipitaţii, se observă în decembrie-februarie, iar cea mai mică -
în iulie-septembrie.
După cum a fost menţionat mai sus, între cantitatea de precipitaţii şi durata
lor nu este o legătură direct liniară. Cauza acestei legături constă în faptul că
cantitatea însemnată de precipitaţii deseori este determinată de condiţiile locale,
iar durata mare a precipitaţiilor - de procese atmosferice extinse.
În afară de aceasta, un rol important îl au particularităţile fizico-geografice
ale localităţii. Dar totuşi durata maximală a precipitaţiilor, ca regulă, are loc în
anii cu cantitatea de precipitaţii semnificativ peste normă.

151
 Cea mai mică durată a precipitaţiilor deseori corespunde şi cantităţilor mici
ale lor. În aşa ani se pot observa perioade îndelungate fără ploi, care aduc
prejudicii mari gospodăriei agricole.
d) Perioada fără precipitaţii. O definiţie unică pentru perioada fără
precipitaţii în literatura de specialitate nu există. În dependenţă de faptul, din care
poziţie au fost analizate perioadele fără precipitaţii, se schimbă şi definiţia.
Pentru deservirea unor sectoare ale economiei naţionale este necesar, în
primul rînd, de cunoscut caracteristicile perioadelor uscate; în acelaşi timp
precipitaţiile cu cantitatea mai mică de 1 mm pe zi, în lipsa lor îndelungată, nu
au nici o importanţă practică. De aceia, în calitate de perioadă fără precipitaţii a
fost primită perioada, cînd în timp de 10 zile şi mai mult precipitaţiile au lipsit
total sau cantitatea lor zilnică nu a întrecut 1 mm.
Perioadele fără precipitaţii pentru Moldova sunt fenomene obişnuite. În
perioada caldă a fiecărui an (aprilie - octombrie) se semnalează în medie 4-6
perioade fără precipitaţii cu durată diferită. În unii ani numărul acestor perioade
variază de la 1 până la 9. Numărul sumar al zilelor fără precipitaţii din perioada
caldă (aprilie - octombrie) în medie variază pe teritoriul republicii de la 66 la nord
până la 87-88 zile la sud şi sud-estul republicii, iar în unii ani poate creşte până
la 100-140 de zile.
Durata medie a perioadei fără precipitaţii variază foarte puţin în teritoriu
constituind 15-17 zile. Dar ea variază foarte mult de la an la an, iar durata
maximală a unei perioade atinge valoarea de 40-50 zile. Cel mai frecvent
perioadele fără precipitaţii au durata de până la 20 de zile (75-85%), iar
perioadele cu durata de peste 30 zile constituie nu mai mult de 3-8% din toate
cazurile.
Frecvenţa şi durata perioadelor fără precipitaţii este determinată
predominant de factorii de circulaţie a atmosferei. Perioadele lungi fără ploi
deseori cuprind tot teritoriul republicii sau o bună parte a ei; ele se semnalează în
anticicloane extinse, de obicei staţionare. În legătură cu aceasta influenţa
condiţiilor locale asupra duratei perioadelor fără precipitaţii pe teritoriul
Moldovei nu se evidenţiază strict.
În republică cea mai lungă perioadă fără precipitaţii s-a semnalat în toamna
anului 1949. Ea a cuprins tot teritoriul republicii, cea mai mare durată în unele
puncte a constituit 45-48 zile. În anul menţionat pentru raioanele centrale şi de
sud ale republicii s-au semnalat până la 5-6 perioade fără precipitaţii, care în sumă
au acumulat 90-115 zile, în acelaşi timp atît numărul perioadelor fără precipitaţii
cît şi numărul sumar de zile a acestor perioade au crescut în direcţia de la nord la
sud corespunzător de la 1 până la 5-6 perioade şi de la 44 până la 100-115 zile.
Perioadele fără precipitaţii se caracterizează de obicei prin temperaturi
înalte ale aerului. Din luna mai până în august temperatura maximală în aceste
perioade de obicei (90-100% cazuri) întrece 25oC; destul de des aşa temperaturi
se semnalează în luna aprilie (40-75% cazuri), precum şi în luna septembrie (70-

152
90% cazuri); doar în luna octombrie temperaturi de 25oC şi mai ridicate în
perioada fără precipitaţii se observă mai rar (5-30% cazuri).
Temperaturi maximale de 30oC şi mai înalte se observă destul de frecvent
(40-90% cazuri) în perioadele de vară fără precipitaţii (iunie-august), iar
temperaturi mai ridicate de 35oC - deseori în iulie şi august (5-30% cazuri).
În lunile mai şi septembrie se semnalează aproape aceiaşi periodicitate a
temperaturilor de 30oC şi mai înalte (≥30oC - 10-50% cazuri), iar a temperaturilor
de 35oC şi mai înalte (≥35oC) mai puţin de 5% cazuri, ultimele doar în raioanele
centrale şi de sud ale republicii.
În aceste raioane în aprilie şi octombrie temperaturi ≥30oC, dar nu mai
ridicate de 35oC se semnalează doar în 5% cazuri din perioadele fără precipitaţii.
Creşterea temperaturii în perioadele fără precipitaţii conduce la scăderea
umidităţii relative a aerului, ceea ce este specific pentru perioadele cu suhoveiuri.
Prezintă interes umiditatea relativă ≤30% la ora 13, cînd creşte brusc pierderea
umezelei la transpiraţia plantelor, iar la scăderea umidităţii relative până la 20%
şi mai puţin poate apărea dereglarea bilanţului hidric a lor.
În perioadele fără precipitaţii din luna mai şi până în luna septembrie
inclusiv umiditatea relativă a aerului poate scădea într-o zi sau în cîteva zile până
la 21-30% în 40-70% cazuri, iar în lunile aprilie şi octombrie - în 20-50% cazuri.
Umiditatea relativă a aerului mai joasă de 20% la ora 13 cel mai mult este
specifică pentru perioada fără precipitaţii primăvara (în aprilie 40-60% şi 10-40%
în mai), iar în celelalte luni ale perioadei calde (din iunie până în octombrie)
periodicitatea umidităţii relative atît de scăzută constituie mai puţin de 10-20%
cazuri pentru perioadele fără precipitaţii.
Perioadele fără precipitaţii încep predominant cînd direcţia vîntului este de
nord-vest sau sud-est şi au viteză moderată. Vînturile cu viteza de 10 m/s şi mai
mult se semnalează în cel mult 25-30% cazuri a perioadelor fără precipitaţii.
Vîntul puternic în combinaţie cu umiditatea relativă scăzută şi temperatura înaltă
a aerului poate conduce la apariţia suhoveiurilor şi furtunilor de praf.
e) Perioadele cu uscăciune. Lipsa îndelungată a ploilor se răsfrînge
negativ asupra dezvoltării plantelor, îndeosebi în fazele de înflorire şi formare a
roadei. Deosebit de brusc aceasta începe să se exprime în medie din a zecea zi
după începutul perioadei fără precipitaţii, cînd se instaurează un regim stabil al
temperaturii înalte şi umidităţii relative scăzute. De aceea ca perioadă cu
uscăciune este primit intervalul de timp, începînd cu ziua a zecea a perioadei fără
precipitaţii.
Consecinţa negativă a perioadelor îndelungate fără precipitaţii este
micşorarea semnificativă a roadei, de aceea o importanţă colosală pentru
agricultură o are irigaţia. Pentru irigaţie în Moldova se foloseşte apa rîurilor
Nistru şi Prut, cît şi apa rezervoarelor mari de apă (Costeşti-Stînca, Dubăsari,
Ghidighici, etc.). Se utilizează pe larg şi apa subterană.
Numărul general al zilelor cu uscăciune pentru perioada aprilie-octombrie
variază pe teritoriul republicii în medie de la 24 până la 37. Cel mai mic număr
153
al zilelor cu uscăciune (sub 25) se semnalează la nordul republicii, în raioanele
de nord-est (28) şi pe Podişul Moldovei Centrale (27).
Cele mai multe zile cu uscăciune se semnalează în sud-estul Moldovei (37),
ceea ce corespunde caracterului general al repartiţiei precipitaţiilor în teritoriu
(micşorarea lor în direcţia de la nord-vest spre sud-est). În unii ani numărul zilelor
cu uscăciune poate varia de la 41 la nord şi 60-66 în sud. Aşa ani cu uscăciune
au fost: 1945, 1946, 1947, 1952, 1957, 1959, 1961, 1963, 2007, 2009, 2011,
2012.
Numărul zilelor cu uscăciune pentru prima perioadă a perioadei de
vegetaţie (aprilie-iulie) constituie în medie de la 10 până la 12-15, iar în a doua
perioadă (august-octombrie) - de la 14-15 până la 22-23.
În decursul perioadei de vegetaţie cele mai aride (zasuslivîie) luni sunt
aprilie, septembrie şi octombrie, iar pentru raioanele de sud-est şi luna august.
Calculele efectuate au arătat, că perioadele aride cu durata mai mică de o
lună se repetă în medie o dată în 2-3 ani. Perioadele mai îndelungate (nu mai mici
de 40-50 zile la nord şi 50-60 zile în raioanele de sud) se observă mult mai rar -
nu mai des de o dată în 20 ani. În ultimii ani din cauza schimbărilor climatice
regionale frecvenţa şi durata perioadelor aride a sporit semnificativ.

8.4. Stratul de zăpada şi caracteristicile lui

Stratul de zăpadă are o influenţă semnificativă asupra formării climei în

perioada de iarnă. El joacă un rol mare în bilanţul caloric, în regimul umezelii
solului şi aerului. Ca urmare a capacităţii mari de reflecţie a suprafeţei zăpezii
(albedo foarte mare) o cantitate nu prea mare de radiaţie, primită iarna de la
Soare, aproape totalmente este reflectată (albedoul zăpezii proaspăt căzute este
mai mare de 70%).
În acelaşi timp, datorită conductibilităţii termice neînsemnate, învelişul de
zăpadă protejează solul de la îngheţarea profundă, protejează plantele de
toamnă şi cele multianuale în timpul iernării de la temperaturile joase. Pe
teritoriul ţării sunt condiţii în general satisfăcătoare pentru iernarea culturilor
de toamnă, culturilor pomicole şi viţei de vie.
Pe teritoriul Moldovei, datorită iernilor scurte şi relativ calde, doar circa
10% din precipitaţiile anuale cad sub formă de zăpadă. Din cauza moinelor
frecvente învelişul de zăpadă format periodic se topeşte. Însă în iernile anomal
de reci şi cu puţină zăpadă este posibilă îngheţarea culturilor de toamnă, iar în
iernile blînde şi cu puţină zăpadă - vătămarea culturilor de toamnă din cauza
asfixierii plantelor, descălţarea semănăturilor, formarea crustei de gheaţă.
Procesele fizico-geografice ale perioadelor de iarnă şi primăvară (regimul
termic, îngheţarea solului, acumularea umezelii, data dezgheţării solului şi altele)
în mare măsură sunt determinate de grosimea stratului de zăpadă, starea şi durata
de păstrare a lui.

154
 Iarna de obicei, solul îngheaţă şi se dezgheaţă în repetate rînduri. Îngheţ
stabil se observă doar în cele mai reci ierni. Сea mai mare adîncime de îngheţ a
solului a atins în teritoriu 120 cm (Leova, februarie 1973).
De aceea folosirea corectă a învelişului de zăpadă acordă o anumită
influenţă asupra condiţiilor de iernare a culturilor cerealiere de toamnă şi sporirea
roadei (în complex cu alte măsuri). Influenţa învelişului de zăpadă asupra
repartiţiei temperaturii în sol este foarte mare. De exemplu în iarna foarte geroasă
1962-63 în raioanele de nord ale republicii la adîncimea de 40 cm în sol
temperatura era pozitivă, cu toate că temperatura aerului a fost cea mai joasă. În
acelaşi timp la Tiraspol solul a îngheţat până la adîncimea de 80 cm, chiar în
cazul cînd temperatura aerului a fost relativ mai înaltă. În schimb grosimea
stratului de zăpadă a fost doar de 10 cm.
Măsurile, folosite pentru reţinerea zăpezii pe cîmpurile agricole (făşii
forestiere de protecţie, instalarea unor bariere, garduri verzi etc.), contribuie la
acumularea zăpezii pe cîmpuri, primăvara topirea zăpezii rapide a apelor de
zăpadă, fapt pentru care rezervele de umezeală în sol sporesc. În anii cu ierni
aspre reţinerea zăpezii capătă o importanţă deosebit de mare.
Rezervele de apă conţinute în învelişul de zăpadă, caracterul de aşternere a
lui iarna şi topirea primăvara determină în mare măsură viitura de primăvară, ca
rezultat, regimul râurilor şi altor bazine de apă.
Pe teritoriul Republicii Moldova stratul de zăpadă (în cazul în care sunt
acoperite de zăpadă mai mult de jumătate din împrejurimile vizibile) se stabileşte
pretutindeni în medie către sfîrşitul primei decade a lunii decembrie (19.XI –
7.XII).
Ca regulă, datele căderii primei zăpezi sunt foarte apropiate de data trecerii
temperaturii peste 0oC în direcţia scăderii ei toamna. În unii ani această dată poate
varia în limita unei luni de zile (1946, 1947, 1953) sau chiar cu 1,5-2 luni (1971).
Cel mai timpuriu termen de apariţie a stratului de zăpadă a fost la 17-25
octombrie (1979).
Însă, în anii cu toamnă îndelungată (1951, 1959, 1961, 2006) învelişul de
zăpadă poate să apară la începutul sau la mijlocul lunii ianuarie în raioanele de
nord şi centrale ale republicii şi la sfîrşitul lunii ianuarie - în cele de sud.
În majoritatea raioanelor republicii învelişul de zăpadă nu se menţine pe
parcursul întregii ierni, dar periodic se topeşte sub influenţa moinelor sau ploilor,
însă în unii ani (1942, 1963, 1995, 1996, 2003, 2004, 2011, 2012), el a atins grosimi
semnificative (până la 40 - 80 cm) păstrîndu-se pe parcursul întregii perioade reci a
anului.
Învelişul de zăpadă stabil, care se păstrează nu mai puţin de o lună, se
formează în peste 50% de ierni doar în raioanele de nord, de nord-est şi în partea
centrală a Codrilor, în aceste raioane învelişul de zăpadă se formează la sfîrşitul
lunii decembrie-începutul lunii ianuarie. În restul teritoriului republicii învelişul
de zăpadă stabil se observă rar (de la 15 până la 50% ani).

155
 Termenii de formare a învelişului stabil de zăpadă, ca şi termenii de apariţie
a lui, din an în an variază puternic în dependenţă de caracterul vremii, determinată
de particularităţile circulaţiei atmosferei în perioada anterioară iernii (fig. 3.32).
Sunt ani, cînd învelişul stabil de zăpadă se formează deja în prima decadă
a lunii decembrie (1957,1963) - aproape cu o lună mai devreme faţă de datele
medii. În acelaşi timp, sunt frecvente iernile, cînd învelişul de zăpadă nu se
formează în general.
Cel mai timpurii termene de formare a stratului de zăpadă s-au semnalat în
a doua jumătate a lunii octombrie (Briceni, 17 octombrie 1976), dar el s-a topit
repede. Grosimea lui maximă pe platformele meteorologice în unele zile a atins
15 cm (22 octombrie 1947, Briceni).
În legătură cu moinele frecvente grosimea învelişului de zăpadă pe
teritoriul republicii nu este mare. Grosimea medie din grosimile maximale
decadice a învelişului de zăpadă pentru perioada de iarnă constituie 10-25 cm pe
sectoarele, protejate de vînt şi 5-20 cm - în locurile deschise; pe cîmpurile
agricole această grosime variază pe teritoriul republicii de la 10 până la 20 cm
(fig 3.33).

Fig. 3.32 Datele medii de apariție a Fig. 3.33 Valorile medii din grosimile
învelișului de zăpadă decadice cele mai mari ale învelișului
de zăpadă pe terenuri arabile (cm)
Asupra caracterului de aşternere a învelişului de zăpadă influenţează
condiţiile locale: particularităţile reliefului, gradul de apărare împotriva vîntului,
caracterul suprafeţei active.

156
 Cele mai mari grosimi învelişul de zăpadă le atinge predominant în prima
şi a doua decadă a lunii februarie. Grosimi însemnate ale învelişului de zăpadă în
republică se observă rar. Doar în 10% ierni grosimea învelişului de zăpadă atinge
50 cm în raioanele de nord ale republicii şi 20-30 cm în raioanele centrale şi de
sud.
În cazul acesta diferenţa în grosimea învelişului de zăpadă pe terenurile
deschise şi apărate de vînt poate atinge 8-13 cm. Сea mai mare grosime decadică
a stratului de zăpadă a atins în teritoriu 89 cm (Briceni, decada a doua a lunii
martie 1973).
Primăvara, de obicei începînd cu luna martie, cînd are loc creşterea
temperaturii aerului zăpada se topeşte, începe distrugerea învelişului stabil de
zăpadă. Procesul de distrugere a învelişului de zăpadă are loc mai rapid, decît
formarea lui. În a doua şi a treia decadă a lunii martie în medie tot teritoriul
republicii se eliberează de zăpadă. (fig. 3.34).
În dependenţă de condiţiile reliefului şi altor particularităţi locale
intensitatea topirii învelişului de zăpadă este diferită. În depresiunile reliefului,
umbrite de soare şi vînt, în păduri topirea învelişului de zăpadă are loc mai lent.
În anii cu primăvară timpurie şi caldă topirea învelişului de zăpadă se
semnalează pe tot teritoriul republicii în prima şi a doua decadă a lunii februarie
(1950,1961).
În unii ani datorită pătrunderii maselor de aer arctic ninsorile sunt posibile
chiar şi în a doua jumătate a lunii aprilie (1957, 1965…) dar de obicei învelişul
de zăpadă se menţine pentru o perioadă foarte mică de timp. Cel mai tîrziu termen
de topire a învelişului de zăpadă s-a observat la sfîrşitul decadei a doua, iar în
raioanele de nord-chiar la mijlocul decadei a treia ale lunii aprilie în 1969,1972.
Pe teritoriul republicii numărul zilelor cu înveliş de zăpadă în medie pe
iarnă constituie 35-80 (fig. 3.35). În ultimele decenii cea mai îndelungată durată
de menţinere a stratului de zăpadă a fost în iarna anilor 1995-96. Stratul de zăpadă
în acest sezon s-a menţinut din prima decadă a lunii noiembrie pînă în decada a
doua a lunii aprilie, grosimea lui maximă medie decadică a constituit în teritoriu
de la 14 (Cahul) pînă la 48 cm (Briceni).
Cel mai mare număr de zile cu înveliş de zăpadă în medie pe decadă se
semnalează în decada a treia a lunii ianuarie şi în prima decadă a lunii februarie
(5-8 zile). Învelişul de zăpadă creşte în decursul lunii şi scade în rezultatul
moinelor atît de rapid, încît după caracteristicile lui lunare este imposibil de
urmărit schimbarea grosimii pe parcursul iernii tot aşa, ca şi asupra numărului de
zile cu înveliş de zăpadă. De aceia caracteristicile învelişului de zăpadă se înscriu
nu pe luni, dar pe decade.

157
 Fig. 3.34 Datele medii de topire Fig. 3.35 Numărul de zile cu înveliș
a învelișului de zăpadă de zăpadă
Precipitaţiile în luna decembrie cad preponderent sub formă de ploaie
(circa 50% din normă), cantitatea precipitaţiilor sub formă de zăpadă constituie
în medie mai puţin de 20% din norma lunară. Stratul de zăpadă se stabileşte
pretutindeni după 5 decembrie. Grosimea lui medie decadică nu depăşeşte 5 cm.
În unele zile grosimea maximă a stratului de zăpadă pe platformele meteorologice
poate atinge pînă la 60 cm (1 decembrie 1975, Cahul).
Suma precipitaţiilor căzute în luna ianuarie pe teritoriul ţării constituie 22-
41 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii – de la 10 pînă la 15. Cea mai mare
cantitate de precipitaţii în luna ianuarie pentru întreaga perioadă de observaţii
instrumentale a atins în teritoriu 216 mm (Cărpineni,1966), iar cea zilnică – 55
mm (Cahul, 1966).
Precipitaţiile cad preponderent în fază mixtă (circa 35% din normă) şi sub
formă de zăpadă (circa 40% din normă). Grosimea medie decadică a stratului de
zăpadă în teritoriu variază între 2 şi 10 cm. Grosimea maximă a stratului de
zăpadă pe platformele meteorologice în unele zile a atins 63 cm (6.01.1966,
Cahul). Învelişul de zăpadă stabil se formează în raioanele din nordul şi nord-
estul ţării în medie în prima decadă a lunii ianuarie (care se menţine cel puţin 30
de zile).
Suma precipitaţiilor căzute în luna februarie pe teritoriul ţării constituie în
medie 23-40 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii oscilează între 10 şi 14 zile.
Cea mai mare cantitate de precipitaţii lunară pentru întreaga perioadă de

158
observaţii a atins în teritoriu valoarea de 139 mm (Vulcăneşti, 1969), iar cea
zilnică – 70 mm (Goian, 1999).
Precipitaţiile cad preponderent sub formă de zăpadă. Grosimea medie
decadică a stratului de zăpadă în luna februarie variază pe teritoriul ţării între 3
şi 11 cm. Grosimea maximă a stratului de zăpadă pe platformele meteorologice
a atins în unele zile 71 cm (28.februarie.1973, Briceni).
Stratul de zăpadă se menţine în cea mai mare parte a teritoriului în medie
pînă la mijlocul lunii martie, iar în nordul ţării – pînă la 28 martie. Grosimea lui
medie decadică oscilează în teritoriu între 2 şi 11 cm, iar cea mai mare grosime a
lui pe platformele meteorologice a atins în unele zile 97 cm (Briceni, 10 martie
1973).
Ninsorile se semnalează izolat în jumătatea de nord a ţării în medie pînă la
10 aprilie, însă în unii ani se pot semnala şi în luna mai. În restul teritoriului cea
mai tîrzie dată a ninsorilor este 27 aprilie (Cahul, 1984, 2007). Zăpada, ca
fenomen atmosferic, poate fi semnalată în teritoriul republicii pînă la 20 mai
(Briceni, 1952), dar aceasta se semnalează foarte rar (nu mai des de o dată în 65
de ani). Termenul cel mai tardiv de topire a stratului de zăpadă în teritoriu este
de 15-27 aprilie, cea mai mare grosime a lui a atins în unele zile 27 cm (Soroca,
3 aprilie 1963).
Pentru un şir de sectoare ale economiei naţionale o importanţă mare o au
informaţiile despre densitatea învelişului de zăpadă. În dependenţă de densitate
se schimbă conductibilitatea termică şi rezerva de apă în învelişul de zăpadă, care
prezintă un mare interes pentru agricultură, calcularea scurgerii şi altele.
Cu cît este mai mare densitatea zăpezii, cu atît mai mare este
conductibilitatea termică a lui, ca rezultat zăpada densă într-o măsură mai mică
protejează solul de la răcire.
Cea mai relevantă caracteristică a densităţii zăpezii poate servi valoarea
medie a ei la cea mai mare grosime a învelişului de zăpadă. Pe teritoriul republicii
densitatea medie a învelişului de zăpadă variază de la 0,18 până la 0,25. Pe
parcursul iernii ea se măreşte în raioanele cu învelişul stabil de zăpadă de la 0,17-
0,20 (la începutul iernii) până la 0,26-0,28 (către sfîrşitul iernii).
Repartiţia densităţii învelişului de zăpadă în general este similară cu
repartiţia grosimii învelişului de zăpadă. Pe versanţii de nord, în comparaţie cu
cei de sud, menţinerea mai îndelungată a învelişului de zăpadă favorizează
regimul radiaţiei, deci, şi densitatea zăpezii aici se măreşte.
Pe versanţi şi în văi asupra măririi densităţii se răsfrînge semnificativ
redistribuirea zăpezii sub influenţa vîntului în legătură cu ce versanţii supuşi
vîntului rămîn fără zăpadă, iar pe versanţii umbriţi de vînt şi în locurile îndosite
se acumulează cantităţi mari de zăpadă cu densitate sporită.
Interes practic mare pentru economia naţională prezintă datele privind
rezervele de apă conţinute în învelişul de zăpadă, deoarece în complex cu gradul
de intensitate a topirii învelişului de zăpadă determină scurgerea apei în bazinele
de apă, mărimea viiturilor de primăvară, rezervele de umezeală în sol.
159
 Distribuţia rezervelor de apă în învelişul de zăpadă pe teritoriul republicii,
ca şi repartiţia grosimii lui, se caracterizează printr-o mare neuniformitate. Dar
legitatea generală de micşorare a rezervelor de apă de la nord la sud este
exprimată destul de evident.
Mărimea rezervelor de apă la fel ca şi grosimea învelişului de zăpadă,
depinde de mai mulţi factori: altitudinea locului, protejarea lui, fragmentarea
teritoriului.
Cele mai mari valori ale rezervelor de umezeală în stratul de zăpadă se
acumulează în nordul republicii (40-52 mm); în locurile înalte şi cele acoperite
cu vegetaţie forestieră ele constituie 35-45 mm, iar în restul teritoriului republicii
- 25-35 mm. Valoarea rezervei maximale de apă poate varia de la an la an în
limitele semnificative, în deosebi pentru raioanele de nord ale republicii.

IV. CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR HAZARDURI

METEO-CLIMATICE

1. Hazardurile meteo-climatice. Aspecte generale

Generalităţi. În toate modurile ei de manifestare, clima este nu doar o sursă

de diferite energii vitale, ci şi un factor de risc enorm care condiţionează apariţia
altor energii, deseori cu efect distrugător, provocînd enorme pagube materiale şi
numeroase pierderi umane.
În ultimele trei decenii o atenţie deosebită s-a acordat procesului de
încălzire globală a atmosferei, considerat, nu numai cel mai mare hazard meteo-
climatic, dar şi cel mai mare risc de mediu, ale cărei consecinţe negative se
răsfrîng asupra tuturor geosferelor Pămîntului.
Astăzi asistăm cu toţii la două mari evenimente: intensificarea circulaţiei
generale a atmosferei şi creşterea nivelului Oceanului Planetar, care
declanşează în cascadă numeroase hazarduri/riscuri meteo-climatice şi de mediu
şi care pun în pericol însăşi existenţa vieţii pe Terra.
Hazardurile meteo-climatice (climatice) cuprind un spectru larg de
fenomene, atît după geneza lor, cît şi după alte criterii: modul de manifestare;
variaţia în timp şi spaţiu; modul de declanşare şi evoluţie.
Hazardurile climatice pot fi totodată şi fenomene excepţionale ca mod de
manifestare, fără a fi neapărat şi recorduri climatice, dar în toate cazurile sunt
fenomene climatice periculoase care prin consecinţe pot determina, uneori, chiar
dezastre climatice.
În categoria hazardurilor şi riscurilor climatice se poate include o paletă
foarte largă de fenomene ca: valurile de frig şi de căldură, îngheţurile timpurii şi
tardive; căderile abundente de zăpadă şi viscolele; ploile abundente; furtunile cu
grindină; vînturile puternice; uraganele, tornadele, orajele; secetele îndelungate
etc. Riscurile climatice pot declanşa, la rîndul lor, alte riscuri: hidrologice,
geomorfologice, pedologice, ecologice.
160
 Asemenea fenomene periculoase evidenţiază anumite caracteristici ale
climei zonale, regionale şi locale, avînd consecinţe gradate în funcţie de
intensitatea condiţiilor lor genetice şi de tipul de hazard.
Republica Moldova, fiind o ţară agrară, este afectată pe tot parcursul anului
de diferite fenomene climatice de risc care, adesea, diminuează producţia
agricolă.
Evoluţia sezonieră şi multianuală a acestor hazarduri şi riscuri climatice are
un caracter neperiodic şi, ca urmare, nu totdeauna pot fi prevăzute şi
preîntâmpinate prin măsuri care să contribuie la diminuarea pagubelor posibile.
De aceea, ele trebuie studiate cu mare atenţie pentru precizarea legilor de
bază care le determină, pentru stabilirea ariilor cu risc, ca şi pentru stabilirea
consecinţelor lor.
Monitoringul riscurilor meteo-climatice. Necesitatea monitorizării
permanente a evoluţiei climei contemporane a devenit evidentă în a doua
jumătate a secolului XX, cînd savanţii au conştientizat posibilitatea schimbărilor
ei reale.
Ţinînd cont de dependenţa puternică a multor sfere de activitate umană de
starea vremii şi climei, consecinţele schimbării acestora pot deveni imprevizibile.
Astfel, creşterea frecvenţei manifestărilor extremale ale climei pot aduce
prejudicii considerabile economiei multor regiuni ale Terrei, inclusiv Republicii
Moldova.
Prin termenul de monitoring, apărut în lexiconul ştiinţific în anul 1972, se
subînţelege sistemul observaţiilor periodice în timp şi spaţiu a unuia sau a mai
multor componente ale mediului ambiant cu un anumit scop, după un program
elaborat din timp.
La baza monitoringului climei se află concepţia academicianului Iu. A.
Izrael, conform căreia acesta este un sistem de observaţii, evaluare şi pronostic a
stării mediului ambiant, care nu include determinarea calităţii mediului. Astfel,
sistemul corespunzător de observaţii şi control îndreptat spre evaluarea,
modelarea şi prognozarea stării şi evoluţiei climei poate fi determinat ca
monitoring al climei.
În cadrul monitoringului factorilor de mediu, riscurile climatice ocupă un
loc aparte prin posibilitatea acestora de a declanşa alte riscuri în cascadă.
Prevenirea pericolului şi atenuarea urmărilor hazardurilor reprezintă un
interes deosebit pentru Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) şi pentru
serviciile hidrometeorologice naţionale (SHMN), întrucît circa 90% din toate
hazardurile au provenienţă hidrometeorologică.
Pentru diminuarea consecinţelor negative ale riscurilor climatice şi pentru
limitarea posibilităţii de răsfrîngere a lor asupra altor factori de mediu, se impune
o activitate susţinută de monitoring, care să aibă în vedere supravegherea şi
controlul în teritoriu a factorilor climatici de risc.
Monitoringul riscurilor climatice cuprinde următoarele aspecte:
supravegherea sinoptică a teritoriului; măsuri operative de limitare, combatere
161
şi control ale consecinţelor riscurilor climatice, precum şi de protecţie a
populaţiei, mediului şi economiei, faţă de acestea.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat al Ministerului Ecologiei şi Resurselor
Naturale al Republicii Moldova este parte integrantă a infrastructurii naţionale
privind reducerea riscului hazardurilor. Ca unica instituţie din ţară privind
monitoringul vremii şi calităţii mediului ambiant, Serviciul joacă un rol important
în problemele legate de vreme, climă şi apă şi este sursă autoritară recunoscută,
care elaborează prognoze şi avertismente, legate de vreme şi fenomenele
hidrometeorologice periculoase, precum şi nivelul înalt şi foarte înalt de poluare
a mediului în scopul asigurării securităţii populaţiei şi a bunurilor materiale la
nivel naţional.
În prezent reţeaua de observaţii pe teritoriul Moldovei include peste 90 de
staţii şi posturi meteorologice, precum şi puncte de control asupra poluării aerului
atmosferic, apei şi solului. Amplasarea geografică şi metodica efectuării
observaţiilor corespunde tuturor standardelor internaţionale.
Cunoştinţele hidrometeorologice şi datele, obţinute în baza acestui sistem
de observaţii, care funcţionează permanent, sunt în prezent unica sursă a
informaţiei obiective cu privire la starea şi schimbările mediului natural pe
teritoriul Republicii Moldova.
Supravegherea sinoptică a teritoriului cuprinde aşa activităţi ca efectuarea
observaţiilor meteorologic şi elaborarea prognozei meteorologice.
Observaţiile meteorologice sunt organizate şi se desfăşoară sistematic în
cadrul reţelei de staţii şi posturi meteorologice a Serviciului Hidrometeorologic
de Stat amplasate reprezentativ pe tot teritoriul Republicii Moldova. Datele
colectate în reţeaua de observaţii sunt prelucrate la nivelul întregii ţări şi
coordonate cu datele obţinute prin cooperarea meteorologică internaţională (în
primul rînd cu informaţia meteorologică satelitară ) pentru elaborarea prognozei
meteorologice.
Elaborarea prognozei meteorologice se desfăşoară în paralel cu efectuarea
observaţiilor meteorologice. Elaborarea prognozelor meteorologice ţine seama
de toţi factorii meteorologici şi geografici care determină distribuţia cîmpului
baric.
Supravegherea sinoptică a teritoriului are în vedere şi stabilirea ariilor cu
frecvenţa cea mai mare a fenomenelor climatice de risc, inventarierea tuturor
riscurilor climatice şi formarea unei bănci de date cu caracteristicile fiecăruia în
vederea prevederii acestor fenomene de risc sporit.
Pentru luarea măsurilor operative de prevenire, limitare, combatere şi
control ale consecinţelor riscurilor climatice, precum şi de protecţie a populaţiei,
mediului şi economiei, faţă de acestea, in Repulica Moldova activează Serviciul
Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din subordinea Ministerului
Afacerilor Interne.
Acest Serviciu conduce nemijlocit cu Protecţia Civilă a Republicii
Moldova, care constă dintr-un sistem de măsuri şi acţiuni, întreprinse la nivel de
162
stat pentru asigurarea protecţiei populaţiei şi a proprietăţii statului în condiţiile
calamităţilor naturale şi tehnogene.
Intre Serviciul Hidrometeorologic de Stat şi Serviciul Protecţiei Civile şi
Situaţiilor Excepţionale există o colaborare foarte strînsă şi un schimb operativ
de informaţie privind starea şi evoluţia vremii, precum şi a calităţii factorilor de
mediu.

2. Fenomenele de uscăciune, secetă şi suhovei

Aspecte generale. Uscăciunea şi seceta pot fi considerate cele mai

complexe fenomene climatice, deoarece la declanşarea lor participă mai mulţi
factori şi anume: precipitaţiile atmosferice, rezerva de apă din sol accesibilă
plantei, umezeala şi temperatura aerului, evapotranspiraţia, viteza vîntului etc.,
aceştia fiind principalii parametri climatici care definesc starea timpului uscat sau
secetos
La aceştia se mai adaugă şi alţi factori care definesc caracteristicile
suprafeţei active (trăsăturile reliefului, solului, adîncimea pînzei freatice, gradul
de acoperire cu vegetaţie etc.), factori care definesc particularităţile fiziologice
ale plantei (cum sunt soiul şi faza de vegetaţie, gradul de rezistenţă la uscăciune),
ca şi factori care evidenţiază influenţa antropică asupra mediului (starea terenului
şi agrotehnica folosită care pot facilita epuizarea apei din sol).
Ca fenomene meteorologice complexe uscăciunea şi seceta se
caracterizează, în general, prin absenţa precipitaţiilor, ca şi prin creşterea
evapotranspiraţiei potenţiale.
În perioada lipsită de precipitaţii, solul absoarbe circa 44% din energia
solară directă pe care o transformă în căldură, care participă la supraîncălzirea
acestuia şi a aerului; la rîndul lor, încălzirea solului şi a aerului măresc
evapotranspiraţia şi participă astfel, la reducerea treptată a rezervei de apă
accesibilă plantei.
Pe de altă parte, vînturile calde şi uscate (suhoveiurile), cu viteze mari,
contribuie şi ele la creşterea evapotranspiraţiei şi la reducerea umezelii, atît din
sol cît şi din aer.
În timpul desfăşurării perioadei de vegetaţie, diferitele culturi şi asociaţii
vegetale prezintă cerinţe variate faţă de necesarul de apă, astfel că o perioadă de
secetă nu afectează simultan întregul covor vegetal cultivat sau natural.
Deoarece absenţa precipitaţiilor poate avea loc în toate lunile anului,
fenomenele de uscăciune şi secetă pot avea loc în toate anotimpurile cu
consecinţe evidente asupra agriculturii.
Se poate vorbi astfel despre secete de iarnă, de primăvară, vară, toamnă
cu consecinţe diferenţiate, în raport de faza de dezvoltare a culturilor.
În afirmarea secetei se remarcă, întotdeauna, un stadiu premărgător, de
uscăciune, fenomen care se produce, de regulă, în aer.

163
 Uscăciunea şi seceta sunt două etape distincte, în care, intensitatea cu care
planta resimte necesitatea de umezeală este diferenţiată, gradată.
În concepţia lui Hellman, o perioadă de uscăciune se caracterizează prin
absenţa precipitaţiilor în cinci zile consecutiv. De asemenea, o perioadă de secetă
se caracterizează prin absenţa precipitaţiilor în cel puţin 14 zile consecutive în
intervalul rece (octombrie-martie) şi cel puţin 10 zile consecutive în intervalul
cald al anului (aprilie-septembrie), sau dacă s-au produs precipitaţii, acestea nu
au totalizat o cantitate mai mare de 0,1 mm.
În timpul fenomenului de uscăciune planta nu suferă încă lipsă de
umezeală, deoarece rezerva de apă din sol este asigurată, dacă uscăciunea
persistă, se instalează seceta.
Ambele fenomene se produc mai întîi în aer. Seceta atmosferică
(meteorologică) presupune prevalarea îndelungată a evaporării asupra
depunerilor atmosferice, însoţită de temperaturi înalte. Dacă acestea persistă timp
îndelungat, cînd temperatura şi vîntul intensifică procesele de evapotranspiraţie,
reducînd rezerva de apă din sol, atunci fenomenele de uscăciune şi secetă coboară
din aer în sol (seceta pedologică). Asocierea celor două tipuri de secetă şi
diminuarea resurselor de apă din sol determină apariţia secetei agricole (mixtă) ,
care duce la reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole.
Rezerva de apă din sol se epuizează treptat pînă la coeficientul de ofilire,
cînd atinge intensitatea maximă. În consecinţă, plantele se ofilesc şi mor. Acest
lucru este caracteristic tuturor secetelor care se produc în perioada de vegetaţie.
Astfel de anomalii sunt legate de prezenţa îndelungată a condiţiilor
meteorologice anticiclonale.
La creşterea gradului de intensitate a secetei, fiecare component din
complexul de factori naturali sau antropici participă cu o pondere diferenţiată, în
raport de anotimp, de faza de vegetaţie, de lucrările agrotehnice etc.
Fenomenele de uscăciune şi secetă au durate foarte variabile în raport cu
intensitatea factorilor genetici. Ele pot dura de la cîteva zile pînă la cîteva luni,
un an sau chiar mai mulţi ani consecutivi.
Secetele se pot produce în orice zonă climatică, dar efectele cele mai
puternice se înregistrează în regiunile aride, semiaride şi subumede, caracterizate
prin existenţa unor ecosisteme fragile.
Deşi secetele se pot înregistra pe parcursul întregului an, cele mai
numeroase se produc la sfîrşitul verii şi începutul toamnei.
Extinderea secetelor şi a deşertificării este în strînsă legătură cu
modificările climatice globale şi cu presingul tot mai accentuat al societăţii
omeneşti asupra mediului.
După intensitate se deosebesc mai multe tipuri de secete (foarte puternice,
puternice, moderate, slabe).
Secete foarte puternice se semnalează în anii, cînd în perioada de vegetaţie
cad precipitaţii mai puţin de 50% din normă, iar temperatura medie a aerului
întrece media climatică cu 3-4°C. Secetele puternice au loc atunci, cînd cantitatea
164
de precipitaţii constituie 60-70% din normă, iar temperatura medie a aerului în
această perioadă întrece norma cu 2°C. Secetele moderate se semnalează în acei
ani cînd cad 70-80% din norma de precipitaţii iar anomalia pozitivă a temperaturii
alcătuieşte 1,0-1,5°C.
Pe Câmpia Europei de Est (Rudenco, 1950), în calitate de secetă foarte
puternică, nominalizează cazul cînd recolta a scăzut cu 50% şi mai mult; secetă
puternică – scăderea recoltei cu 20-50%; secetă moderată – cu mai puţin de 20%.
Seceta în Moldova este unul dintre cele mai periculoase fenomene ale
naturii, reprezentînd trăsătura specifică a climei regionale, condiţionate de
distribuţia neuniformă în timp şi spaţiu a precipitaţilor atmosferice pe fondul
valorilor ridicate ale temperaturii aerului.
Principala condiţie de geneză a secetelor în Republica Moldova este
pătrunderea aerului rece cu conţinut mic de umezeală prin periferia de est a
anticiclonului stabilit pentru mai mult timp de asupra Europei de Sud-Est.
Staţionarea îndelungată a anticiclonului în cauză duce la formarea unui timp uscat
şi încălzirea aerului rece, care la rîndul său, contribuie la uscarea în continuare a
masei de aer.
Cercetările efectuate anterior în Moldova asupra fenomenelor de uscăciune
şi secetă, au pus în evidenţă aceste fenomene pe baza unor criterii diferite. S-au
evaluat perioadele de uscăciune şi secetă cu ajutorul criteriului Hellman, indicii
de ariditate, indicii de umezeală, bilanţul apei din sol, indicii bioclimatici,
climograme de diferite tipuri etc.
In baza analizei materialelor din registrele secetelor (Bucinschi, 1957,
1976, Drozdov, 1980 etc), s-a stabilit că, începînd cu secolul al X-lea, numărul
secetelor în regiunea de sud-vest a Câmpiei Europei de Est s-a aflat în creştere
permanentă, cu unele excepţii ce revin sec. XIII şi XVII. Insă în ultimele două
secole, mai cu seamă în sec. al XX-lea şi începutul sec. al XXI-lea, frecvenţa lor
a crescut brusc.
Această aridizare a ţinutului într-o mare măsură este legată de “presiunea
antropogenă” asupra mediului ambiant, procesele de intensificare a multiplelor
tehnologii, exploatarea neraţională a resurselor naturale, în special a solului,
pădurilor, bazinelor acvatic şi celui aerian.
Analiza materialelor din Fondul Naţional de Date Hidrometeorologic a
Serviciului Hidrometeorologic de Stat pentru perioada instrumentală de
observaţii (aa. 1890-2015) a arătat, că din cei 125 ani secete puternice au fost
semnalate în 25 de ani. Se are în vedere secetele din perioada de vegetaţie (aprilie
– septembrie).
În afară de aceştia, 20 de ani au avut condiţii apropiate de cei secetoşi
(secete slabe). În total aceasta constituie 36% din numărul de ani cu observaţii (o
dată în 3 ani). De 3 ori sau semnalat secete neîntrerupte pe parcursul a doi ani şi
de 2 ori – pe parcursul a trei ani. Sa stabilit, că frecvenţa sectelor pe teritoriul
republicii în medie constituie: 1-2 secete în zece ani la nordul ţării; 2-3 secete în
partea centrală şi 5-6 secete la sudul republicii.
165
 Evaluările arată că deficitul de precipitaţii atmosferice este specific practic
pentru tot teritoriul republicii. Astfel evaluarea teritoriului Republicii Moldova
după gradul de ariditate în conformitate cu indicii utilizaţi în practica
internaţională (conform raportului dintre suma de precipitaţii ∑R şi
evapotranspiraţia potenţială E0), arată că cea mai mare parte a teritoriului
republicii se atribuie la regiunile subhumide şi semiaride cu probabilitate mare
de apariţie a secetelor şi dezvoltare a proceselor de deşertificare.
Deficitul de precipitaţii şi repartiţia foarte neuniformă a lor condiţionează
secete frecvente şi intensive. Probabilitatea apariţiei secetelor foarte puternice (≤
50% din norma climatică a precipitaţiilor) cu consecinţe catastrofale în unele luni
ale perioadei de vegetaţie pe teritoriul republicii constituie 11-41%.
În ultimii 25 de ani secetele s-au semnalat mai frecvent, şi ele devin tot mai
intensive. Aşa, în perioada anilor 1990-2014 pe teritoriul republicii s-au
înregistrat 11 ani cu secete de diferită intensitate (1990, 1992, 1994, 1996, 1999,
2000, 2001, 2003, 2007, 2011, 2012), care au dus la scăderea recoltei culturilor
agricole.
În anii 1990, 1992, 2003, secetele s-au prelungit pe parcursul întregii
perioade de vegetaţie (lunile IV-IX), în restul anilor secetele s-au semnalat vara.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat din Moldova pe baza analizei detaliate
după ani a coeficientului hidrotermic (CHT), a stabilit că valoarea CHT ≥ 1,0
caracterizează o umiditate suficientă, CHT ≤ 0,7 indică o climă secetoasă, CHT
= 0,6 o secetă uşoară, CHT ≥ 0,5 o secetă puternică şi foarte puternică.
Suhoveiurile de diferiţi cercetători sînt tratate diferit din punct de vedere a
condiţiilor de formare a lor în timp. Alpatiev (Alpatiev, 1955) precaută suhoveiul
ca un caz particular al secetei, complicat de vînt. Această definiţie nu poate fi
considerată ca raţională, deoarece seceta, în primul rînd, este o perioadă de lungă
durată fără ploi, iar suhoveiul un timp determinat de un vînt puternic şi uscat
(Bucinschii, 1976).
Seceta şi suhoveiul sunt două noţiuni diferite. Nu întotdeauna seceta este
urmată de suhovei, iar fenomenul de suhovei se poate manifesta şi fără de secetă.
In general, majoritatea specialiştilor sunt de acord că suhoveiul este un vînt uscat,
dogoritor, care determină sporirea evapotranspiraţiei, pierderea flexibilităţii şi, în
ultimul rînd, condiţionează unele disfuncţii ale organelor vegetale.
Analiza proceselor sinoptice caracteristice unui timp cu suhovei arată că pe
teritoriul Republicii Moldova suhoveiurile se manifestă în cazul unei ramuri
anticiclonale sau a periferiei unui anticiclon într-o regiune unde se întâlnesc
masele de aer de direcţie sud-vestică la o advecţie a aerului cald din Balcani
(Sineavschii etc, 1976). Masele de aer, ce se formează în partea de sud-vest a
periferiei anticiclonului, şi reprezintă fenomenul de suhovei.
Noţiunea de suhovei, ca şi cea de secetă, nu are o definiţie unanim
acceptată. Primele încercări de determinare a criteriilor cantitative ale suhoveiului
au fost efectuate în anii 30, cînd au început să fie utilizate criteriile

166
agrometeorologice speciale propuse de diferiţi autori, generalizate ulterior de
Bucinschii (Bucinschii, 1976).
Majoritatea cercetătorilor pun la baza evaluării suhoveiului un complex de
condiţii meteorologice: temperatura aerului, umiditatea relativă scăzută a aerului
şi viteza vîntului.
In literatura de specialitate foarte des este utilizat criteriul de evaluare a
suhoveiurilor după gradul de saturaţie a aerului cu umezeală şi viteza vîntului
(Ţuberbiller, 1959). Acest principiu (tab. 4.1) a şi fost pus la baza identificării
fenomenului de suhovei pe teritoriul Republicii Moldova (1982).
Tabelul 4.1
Clasificarea suhoveiurilor după Ţuberbiller
Intensitatea Deficitul de umiditate a aerului la ora 13 (hPa) la
suhoveiului o anumită viteză a vîntului
> 8m/s ≤ 8m/s
Slab 15-19 20-29
Mediu 20-29 30-39
Puternic 30-39 40-49
Foarte puternic ≥ 40 ≥ 50
Prelucrarea datelor meteorologice conform metodei propuse indică că pe
teritoriul R. Moldova suhoveiurile slabe se înregistrează pretutindeni în mediu de
la 20 pînă la 50 zile. Suhoveiurile cu o intensitate medie pentru perioada de
vegetaţie cu o durată de circa 4 zile la nord şi 15 la sud.
Durata medie a suhoveiului puternic nu depăşeşte 2 zile şi se manifestă, de
obicei, în iulie-august. Suhoveiul foarte puternic se înregistrează foarte rar. Chiar
şi în partea de sud a republicii el se manifestă nu în fiecare an. In legătură cu aceasta,
pentru evidenţierea suhoveiurilor puternice şi foarte puternice pe teritoriul
republicii acest principiu nu poate fi utilizat, mai ales pentru raioanele de nord.
In calitate de criteriu fundamental în determinarea suhoveiului poate servi
umiditatea relativă a aerului ≤ 30%, temperatura aerului ≥ 25°C la o viteză a
vîntului ≥ 5 m/sec (Bucinschii, 1976). O astfel de corelare a factorilor
meteorologici extremi foarte exact determină condiţiile de manifestare a
suhoveiului, care are repercursiuni asupra activităţii vitale a culturilor.
De exemplu, s-a stabilit influenţa devastatoare (de stres, reieşind din
terminologia autorului) a temperaturilor înalte ≥ 25°C asupra proceselor de creştere
a culturilor (Daradur, 1993).
Pentru perioada de vegetaţie a culturilor agricole (aprilie-octombrie),
numărul total al zilelor cu un asemenea complex de factori (temperaturi ridicate
şi umiditate scăzută a aerului) pe teritoriul republicii variază de la 5,3 pînă la
16,3. Cu toate acestea, de la 50% pînă la 70% din cazuri (3,0-8,3 zile) o asemenea
combinare a condiţiilor este intensificată de un vînt cu viteza de 5 m/sec şi mai

167
mult în unii ani, fenomenul poate persista 14-36 zile, iar dacă ţinem cont de viteza
vîntului - 10-12 zile.
În diferite raioane ale republicii evoluţia anuală al fenomenelor de suhovei
are particularităţile sale de manifestare. In raioanele de nord şi centru ele ating un
maxim în luna mai (în medie 1,6-2,9 zile), iar în raioanele de sud şi sud-est în
luna august (3,23-3,66 zile).
În cea mai mare parte a republicii, fenomenele de suhovei se manifestă anual
(95-100% din ani). In raioanele de nord şi centrale probabilitatea manifestării lor
constituie 80 şi 90% corespunzător (fig. 4.1). Pentru anumite luni ale perioadei de
vegetaţie, probabilitatea manifestării fenomenului de suhovei variază de la 30-
40% pînă la 70-80% ani. In octombrie suhoveiul este un fenomen foarte rar,
probabilitatea lui nu depăşeşte 10%. Minimul se manifestă de obicei în luna
aprilie.

Fig. 4.1 Numărul de zile cu suhovei (cu umiditatea ≤ 30% la ora 13)
pentru perioada martie-octombrie

Aspecte de risc. Spre deosebire de alte hazarduri naturale, secetele prezintă

un proces treptat cu consecinţe negative de lungă durată. Deşi, ele nu conduc
nemijlocit la pierderi de vieţi umane, de foame pot suferi zeci şi sute de mii de
oameni. De aceea, după pierderile materiale (22%), secetele în lume cedează doar
cicloanelor tropicale (30%), iar după efectul social acest fenomen nu are
asemănare.

168
 În Europa cel mai frecvent secetelor sînt supuse ţările din bazinul Mării
Negre, inclusiv Republica Moldova.
În Republica Moldova secetelor le revine 12,5% din numărul total de
hazarduri.
Seceta conduce la mari pierderi de producţie agricolă. Deosebit de grele au
fost consecinţele ei în trecut, mai ales atunci cînd doi-trei ani la rînd erau secetoşi.
Cele mai intensive pe teritoriul Moldovei pot fi considerate secetele din
anii 1896, 1899, 1928, 1946, 2003, 2007, 2012. Astfel de secete, în trecutul nu
prea îndepărtat, sorteau lumea la foamete care, în căutarea surselor de existenţă,
părăsea locurile natale. Urmările secetei din anul 1946 a creat o situaţie deosebit
de gravă pentru populaţia Moldovei, conducînd la foamete pe parcursul anilor
1946-1947. Această foamete a fost determinată nu numai de urmările grave ale
secetei, dar şi de alţi factori colaterali.
În tab. 4.1 este indicată cantitatea de precipitaţii în anii secetoşi şi recolta
la hectar a principalelor culturi cerealiere din Republica Moldova.
Consecinţele secetei sunt determinate atît de gradul intensităţii, duratei, cît
şi de suprafaţa afectată. Secetele ce cuprind o suprafaţă de pînă la 10% din
teritoriul Moldovei au fost evaluate drept locale; 11-20% se consideră – vaste;
21-30% – foarte vaste; 31-50% – extreme, iar mai sus de 50% le apreciază ca
secete catastrofale, deoarece cauzează pierderi mari economiei naţionale.
Calculele au fost efectuate pentru fiecare anotimp şi an în parte (tab. 4.2).
Seceta conduce la mari pierderi de producţie agricolă. În tab. 4.2 este
indicată cantitatea de precipitaţii în anii secetoşi şi recolta la hectar a principalelor
culturi cerealiere în Moldova pentru o perioadă de peste 65 de ani.
Consecinţele secetelor sunt determinate atît de gradul intensităţii, duratei,
cît şi de suprafaţa afectată. Secetele ce cuprind o suprafaţă de pînă la 10% din
teritoriul Moldovei au fost evaluate drept locale; 11-20% - se consideră vaste;
21-30% – foarte vaste; 31-50% – extreme, iar mai mult de 50% se apreciază ca
secete catastrofale, deoarece cauzează pierderi mari economiei naţionale.
Evaluarea în acest sens pentru o perioadă de peste 65 de ani a fost efectuată pentru
fiecare anotimp şi an în parte (tab. 4.3).
Pentru teritoriul Moldovei în anotimpul de primăvară predomină secetele
vaste şi catastrofale, vara mai frecvent se manifestă secetele extreme, iar toamna
o frecvenţă mare o au secetele catastrofale.
La sfîrşitul secolului trecut s-a evidenţiat seceta catastrofală din anul
1994, ce s-a manifestat pe parcursul întregii perioade calde. În anotimpul de
primăvară 87% din teritoriul republicii a fost afectat de secetă cu un grad de
intensitate puternică şi foarte puternică.
Tabelul 4.2
Cantitatea de precipitaţii în anii secetoşi şi recolta la hectar a
principalelor
culturi cerealiere în Moldova

169
 Precipitaţii, mm Recolta, ch/ha
Anul noiembrie- aprilie- grîu de CHT
în total porumb
martie octombrie toamnă
1 2 3 4 5 6 7
1946 365 130 224 4,6 6,4 0,5
1953 344 144 197 13,3 9,5 0,5
1957 410 105 316 18 16,5 0,6
1967 395 106 289 32 28,6 0,7
1983 419 67 352 27,5 37,4 0,8
1986 370 136 234 33,1 31,5 0,6
1990 385 103 133 31,1 34,4 0,5
1992 405 111 249 34,8 24,5 0,6
1994 389 95 307 23,9 15,7 0,6
1996 672 190 431 21,4 29,1 1,1
2000 458 190 289 21 24 0,8
2003 459 179 330 6,8 27,8 0,8
2007 479 122 306 15,2 8,5 0,7
2011 400 157 320 31 37 0,8
2012 575 285 290 16,9 10,3 0,7

Vara dinamica condiţiilor hidrometeorologice a contribuit la diminuarea

suprafeţei ocupate de fenomenul dat pînă la 40% din teritoriu, iar în lunile de
toamnă seceta a cuprins întregul teritoriu. Aproximativ 70% din suprafaţa
republicii a fost afectată de seceta foarte puternică, valorile CHT erau mai jos de
0,3 ce a cauzat pagube mari economiei naţionale (peste 1 miliard de lei
moldoveneşti).
Astfel secetele din anii 1994, 2000, 2003 2007, 2011 şi 2012 s-au evaluat
ca cele mai puternice din punct de vedere a intensităţii şi catastrofale după
suprafaţa ocupată.
Seceta din anul 2007 pe teritoriul Republicii Moldova a început practic din
toamna anului 2006. Astfel în perioada 01.09.2006 - 06.08.2007 suma
precipitaţiilor căzute pe teritoriul republicii a constituit în fond 50-70% din norma
climatică.
Situaţia s-a agravat la maximum în perioada mai-iulie 2007, cînd cantitatea
de precipitaţii a alcătuit doar 30% din normă. Intervalul neîntrerupt fără
precipitaţii în perioada menţionată a variat în limitele a 28-73 zile, iar numărul
de zile cu umiditatea relativă a aerului ≤ 30% a constituit în teritoriu 55-78 zile,
depăşind de 3-4 ori norma climatică.
În perioada mai-iulie 2007 temperatura medie a aerului în teritoriu a fost
de 21-23°C, fiind cu 3-4°C mai ridicată faţă de normă.
Tabelul 4.3
Evaluarea suprafeţei afectată de secetă pe teritoriul Republicii Moldova
Primăvara Vara Toamna
Anii
Suprafaţa Tipul Suprafaţa Tipul Suprafaţa Tipul

170
 ocupată, secetei ocupată, ocupată, secetei
secetei
(%) (%) (%)
1946 100 catastrofală 33 extremă - -
1947 39 extremă - - 60 catastrofală
1948 - - - - 60 catastrofală
1949 60 catastrofală - - 20 vastă
1950 33 extremă - - 20 vastă
1951 60 catastrofală 40 extremă - -
1953 - - 40 extremă 60 catastrofală
1954 - - 73 catastrofală 25 f. vastă
1960 - - 53 catastrofală 13 vastă
1963 40 extremă 7 locală 93 catastrofală
1965 - - 47 extremă 80 catastrofală
1966 47 extremă 7 locală 60 catastrofală
1967 60 catastrofală 40 extremă 93 catastrofală
1968 93 catastrofală 7 locală - -
1969 7 locală 47 extremă 73 catastrofală
1970 - - - - 93 catastrofală
1973 20 vastă 53 catastrofală 87 catastrofală
1975 - - 7 locală 87 catastrofală
1981 7 locală 53 catastrofală - -
1982 60 catastrofală - - 93 catastrofală
1983 20 vastă 13 vastă 93 catastrofală
1985 27 f. vastă - - 73 catastrofală
1986 100 catastrofală 13 vastă 100 catastrofală
1990 7 locală 67 catastrofală 60 catastrofală
1992 27 vastă 60 catastrofală 40 extremă
1994 87 catastrofală 40 extremă 100 catastrofală
1996 68 catastrofală 49 extremă 44 extremă
2000 75 catastrofală 55 catastrofală 49 extremă
2003 86 catastrofală 61 catastrofală 26 foarte vastă
2007 78 catastrofală 77 catastrofală - -
2011 - - - - 80 catastrofală
2012 - - 90 catastrofală 45 extremă

Numărul de zile cu temperaturi maximale ≥ 30°C a constituit în teritoriu

36-45 zile, întrecând norma de 3 ori, iar numărul de zile cu temperaturi maximale
≥ 35°C, respectiv 10-12 zile.
Astfel, abaterea de la normă a fost depăşită de 10-12 ori. Pe 21 iulie a fost
înregistrată temperatura maximă-record a aerului, egală cu 41,5°C (Staţia
meteorologică Camenca).
Cel mai mult a avut de suferit sectorul agroindustrial. Recolta medie a
grîului de toamnă pe republică în anul 2007 a constituit 15,3 ch/ha, fiind de 2 ori
mai scăzută faţă de mărimea medie a roadei prognozate şi mai scăzută cu 10-11
ch/ha decît roada medie pentru ultimii 10 ani.

171
 Recolta principalelor culturi agricole tîrzii (porumb, floarea soarelui, sfecla
de zahăr, tutun, pomi fructiferi) a fost compromisă în cea mai mare parte, iar
întreprinderile sectorului menţionat au rămas fără materie primă. O situaţie foarte
gravă privind asigurarea cu furaje s-a creat în sectorul zootehnic.
Seceta catastrofală din anul 2007 a afectat peste 80% din teritoriul
republicii, fiind cea mai severă secetă pentru toată perioada de măsurători
instrumentale. După principalii indici agrometeorologici această secetă a întrecut
chiar şi seceta din anul 1946, aducând prejudicii economiei naţionale în sumă de
peste 1 miliard de dolari americani.
Seceta catastrofală din anul 2012 a afectat peste 90% din teritoriul
republicii, fiind cea mai severă secetă pentru toată perioada de măsurători
instrumentale. După principalii indici agrometeorologici această secetă a întrecut
chiar şi secetele din anii 1946 şi 2007, aducând prejudicii enorme economiei
naţionale (peste 1,25 miliarde de dolari).
Vremea în general caniculară şi foarte uscată, semnalată pe parcursul
lunilor iunie-septembrie, a avut influenţă negativă asupra creşterii, dezvoltării şi
formării recoltei la culturile de toamnă, prăşitoare şi multianuale, precum şi
asupra formării condiţiilor pentru semănatul culturilor de toamnă.
În anul 2012 recolta medie pe ţară a grîului de toamnă a fost de 17 ch/ha,
cu 5 ch/ha mai scăzută faţă de recolta medie pentru ultimii 10 ani. La porumb
recolta medie a fost de 10 ch/ha, cu 20 ch/ha mai scăzută faţă de media recoltei
din ultimii 10 ani. La floarea-soarelui recolta medie pe ţară a fost de 10 ch/ha, cu
3 ch/ha mai joasă faţă de media recoltei din ultimii 10 ani.
Recolta medie pe ţară la sfecla de zahăr a fost de circa 200 ch/ha, fiind mai
mica faţă de media din ultimii 10 ani.
Măsurile de atenuare şi combatere a secetelor şi suhoveiurilor. După
cum se cunoaşte, pentru atenuarea riscurilor declanşate de fenomenele de
uscăciune, secetă şi suhovei în agricultură se folosesc mai multe metode:
irigaţiile, cultivarea speciilor de plante rezistente la uscăciune, secetă şi suhovei,
aplicarea unor sisteme agrotehnice avansate, utilizarea fertilizanţilor.
Cele mai eficiente măsuri sînt irigaţiile. Acestea influenţează regimul
hidrologic al solului şi al stratului de aer inferior avînd rol dublu: pe de o parte,
asigură umezeala productivă necesară plantelor, iar pe de alta, prin procesele de
evapotranspiraţie ce are loc, reduc afectul termic şi diminuează procesele de
evapotranspiraţie.
În funcţie de nivelul tehnologic al societăţii respective se pot utiliza diferite
tipuri de irigaţie: pe baza aspersoarelor, pe baza canalelor de irigaţii taluzate sau
netaluzate, sau prin picurare care reduce pierderea de apă şi energia folosită
pentru aducţiune.
Irigaţiile trebuie să fie folosite, avînd la bază o supraveghere sinoptică
corectă. În caz contrar aplicarea irigaţiilor nu numai că nu este rentabilă, dar pot
declanşa alte riscuri şi agrava evoluţia peisajului agricol în sens nedorit. Pentru

172
asigurarea eficienţei acestor lucrări care să asigure o evoluţie normală a peisajului
agricol sînt necesare măsuri de monitoring.
Pentru creşterea rezistenţei culturilor agricole la condiţiile de regim termic
înalt şi deficit mare de umezeală productivă în sol, se efectuează lucrări de
selecţie şi ameliorare a plantelor de cultură, care să ducă la obţinerea unor hibrizi
cu sistem radicular mai profund, ce vor putea utiliza rezerva de apă din
orizonturile adînci.
Pentru diminuarea efectelor negative ale fenomenelor menţionate se mai
folosesc aşa măsuri ca: amplasarea ecologică a culturilor agricole, sădirea fîşiilor
de protecţie, utilizarea ogoarelor negre, reţinerea zăpezilor, termenii şi norma
optimă de semănat, prelucrarea diferenţiată a solului.

3. Ploile torenţiale

Aspecte generale. Încălzirea inegală a suprafeţei terestre şi dinamica foarte

activă a aerului umed tropical peste teritoriul Moldovei din perioada caldă a
anului fac ca în acest timp din an, ploile să capete adesea caracter torenţial,
devenind un risc climatic pentru mediul înconjurător şi pentru economia
naţională.
Ploile torenţiale (aversele de ploaie) se caracterizează prin cantitate mare
de apă căzută într-un timp foarte scurt, fapt care implică o intensitate mare şi deci
pot avea grave consecinţe asupra eroziunii şi spălării solului de substanţele
nutritive, ca şi asupra modelării versanţilor prin procese accelerate de eroziune,
adesea determinînd o gamă largă de procese de versant, distrugînd păşunile şi
culturile agricole.
Aversele de ploaie sunt însoţite aproape întotdeauna de descărcări electrice,
iar uneori şi de vijelii şi căderi de grindină.
Parametrii caracteristici ploilor torenţiale care cad pe teritoriul Moldovei
(intensitate, durată, cantitate) variază teritorial dependent de altitudine, forma
de relief, ca şi de alte condiţii locale şi de timp. Intensitatea ploilor torenţiale
reprezintă caracteristica principală a acestora, determinînd volumul scurgerii de
viituri.
Intensitatea medie a ploilor torenţiale scade treptat cu altitudinea, deoarece
cu înălţimea creşte umezeala aerului. Cît priveşte durata ploilor torenţiale, s-a
constat un raport invers între intensitatea şi durata aversei.
Cu cît intensitatea este mai mare, durata este mai mică şi invers. Efectul
distrugător al ploilor torenţiale abundente se datorează duratei, intensităţii şi
cantităţii de apă căzută, dar acest efect este amplificat de numeroase alte
caracteristici ale suprafeţei active cum sunt: panta, substratul litologic, lipsa
vegetaţiei, momentul din an cînd se produce aversa etc.
În baza cercetărilor efectuate de specialiştii Serviciului Hidrometeorologic
de Stat s-a stabilit că pe teritoriul republicii predomină intensitatea maximă a

173
ploilor torenţiale egală cu 0,5-1,9 mm/min şi doar în cazuri excepţionale mai mult
5 mm/min.
Durata medie a ploilor torenţiale în Moldova este de 1,5 ore. Însă, ploile
torenţiale de origine frontală au durata cea mai mare (peste 4 ore), dar intensitatea
lor scade brusc, sub 0,20 mm/min şi chiar mai puţin. În baza acestei legităţi
intensitatea de 0,1 mm/min este admisă de către specialişti drept limită naturală
pentru zona torenţială a averselor de ploaie.
Pe măsură ce intensitatea creşte durata scade, astfel că ploile cu intensitate
sub 1 mm/min au durate de circa 60 minute, iar cele între 1 şi 2 mm/min, de circa
30 minute etc. Intensitatea unei ploi torenţiale diferă foarte mult în spaţiu.
Abaterea intensităţii unei ploi torenţiale de la valoarea medie pe suprafaţa
bazinului de acumulare poate întrece de 10 ori abaterea la ploile de lungă durată.
În timpul ploilor torenţiale, cantitatea de apă realizată este direct
proporţională cu intensitatea şi durata ploii, şi dependentă de condiţiile ei
genetice.
Astfel, cele mai mari cantităţi de apă căzută, peste 50 mm în timpul unor
averse au avut durata pînă la 60 min.
Atît în timpul anului, cît şi de la o lună la alta, ploile torenţiale nu se produc
cu regularitate. Ele cunosc o mare variabilitate neperiodică, dependentă de
caracteristicile circulaţiei generale a atmosferei peste teritoriul ţării, ca şi de
caracteristicile suprafeţei active.
În rezultatul analizei ploilor torenţiale de la 18 staţii meteorologice şi 65 de
posturi pentru ultimii 50 de ani au fost evidenţiate anumite legităţi privind
creşterea frecvenţei ploilor torenţiale abundente în perioada menţionată şi anume:
- Pe parcursul ultimilor 50 de ani s-a schimbat mult caracterul repartizării
în timp a ploilor torenţiale abundente. Astfel, numărul maximal de ploi torenţiale
abundente care reveneau lunii iunie au scăzut de la 38,5% pînă la 16,6%.
- În aceiaşi perioadă de timp a crescut numărul ploilor torenţiale abundente
în luna iulie – de la 22,4% la 37,2%. Aceiaşi tendinţă s-a constatat şi pentru luna
august.
- Schimbările evidenţiate în regimul ploilor torenţiale abundente pot fi
urmare a schimbării climei la nivel regional.
Aspecte de risc. În Moldova factorul principal, care contribuie la formarea
inundaţiilor sunt ploile torenţiale abundente, care au loc, de obicei, în perioada
mai-august. Precipitaţiile torenţiale, deosebit de abundente şi puternice, cad în
lunile: iulie (40%); în iunie (36,5%); în august (15,7%).
Trebuie de menţionat că conform „Instrucţiunii despre ordinea elaborării şi
transmiterii avertizărilor privind apariţia fenomenelor stihinice şi schimbărilor
bruşte ale vremii” la fenomene climatice stihinice se atribuie ploile cu cantitatea
de precipitaţii:
- 30 mm şi mai mult în timp de o oră şi mai puţin;
- 50 mm şi mai mult în 12 ore şi mai puţin;
- 120 mm şi mai mult în 1-3 zile.
174
 S-a constatat că 5% din ploile torenţiale aduc precipitaţii de 50 mm în
focarul lor. Această categorie de ploi torenţiale are o acţiune energetică destul de
înaltă, care poate provoca formarea “rîurilor”, spălarea solului, inundarea văilor.
Daune mari aduc economiei naţionale ploile torenţiale, precipitaţiile cărora
depăşesc 70 mm.
Un fenomen hidrometeorologic deosebit de periculos îl constituie ploile
torenţiale abundente, precipitaţiile cărora depăşesc 100 mm în 24 ore şi care aduc
pagube catastrofale. În ultimii 60 de ani de 3 ori în perioada de observaţii,
precipitaţiile în 24 ore au depăşit 200 mm, în 14 cazuri ele au fost mai mari de
150 mm şi în peste 90 cazuri – mai mari de 100 mm.
Precipitaţiile cu asigurarea de 1% în partea centrală a republicii alcătuiesc
182 mm, iar precipitaţiile cu asigurarea de 0,1% -280 mm.
Precipitaţiile torenţiale cu asemenea amplitudine provoacă revărsări
catastrofale în bazinele rîurilor mici. De exemplu, în a. 1948 de două ori în
decursul verii (10 iunie şi 7-8 iulie), regiunile centrale ale republicii au fost
inundate catastrofal.
La prima revărsare, provocată de precipitaţii (182 mm) pe rîul Bîc, în
regiunea municipiului Chişinău, nivelul apei s-a ridicat cu 2,8 m, iar la a doua
revărsare provocată de precipitaţii (230 mm), nivelul apei s-a ridicat cu 3,5 m. În
timpul ambelor revărsări a fost inundată şi avariată calea ferată, au fost distruse
multe clădiri din lunca rîului, a fost inundată şi acoperită cu noroi gara feroviară.
La 4-5 iulie 1991 au căzut precipitaţii abundente în partea centrală din zona
Codrilor. În epicentrul ploii (la sud-vest de Floreşti) volumul precipitaţiilor a
atins 175 mm. Cele mai mari distrugeri s-au înregistrat în bazinul hidrografic al
rîului Cerna.
În raionul Şoldăneşti au căzut doar 60 mm de precipitaţii, dar o viitură
puternică de tranziţie s-a format în partea superioară a bazinului r. Cerna. În calea
ei se aflau două lacuri mici de acumulare, barajul lor a fost distrus de unda de
viitură, sporind debitul apelor ce se scurgeau pe rîu.
Îngustarea bruscă a văii rîului, de lîngă oraşul Şoldăneşti, a condus la
sprijinirea puternică a apelor de viitură în secţiunea acestei localităţi. Ca rezultat,
timp de 10-15 minute a fost inundată toată partea inferioară a Şoldăneştilor.
Torentul puternic de apă a spălat terasamentul căii ferate aflată pe malul stîng al
rîului. În rezultat şi-au pierdut viaţa 21 de persoane; au fost deteriorate 8 mii de
case de locuit, din care 516 au fost distruse complet; inundate 400 mii ha de
terenuri agricole.
În anul 1993 ploile torenţiale, însoţite de grindină şi vînt puternic, au
distrus pe teritoriul republicii 331 case de locuit, 58 şcoli şi grădiniţe de copii, 29
clădiri administrative.
Anul 1994 pentru Republica Moldova a fost unul dintre cei mai
nefavorabili ani din ultimul deceniu al secolului trecut. Ploile torenţiale
abundente din 26-27 august 1994 au avut o intensitate medie de peste 40 mm/oră,

175
însoţite de vînt puternic şi grindină, au pricinuit daune materiale enorme şi jertfe
omeneşti.
Au fost afectate 16 raioane ale republicii, mai ales, raioanele din centrul
Moldovei şi, îndeosebi, Hînceşti. Au decedat 29 de oameni, pierderile din fondul
locativ au constituit 3137 de case, inclusiv 882 au fost distruse complet, au fost
distruse 709 obiecte de menire culturală, 1317 obiecte de producţie, 551 km
drumuri auto, 577 km linii electrice, 662 km linii de telecomunicaţii, 733 poduri,
779 baraje. Prejudiciul economic cauzat a constituit 443 milioane lei sau circa
100 milioane dolari SUA.
Cel mai mult a avut de suferit satul Călmăţui, raionul Hînceşti. Partea
satului situată pe malurile rîului Călmăţui a fost inundată de un val al viiturii cu
o înălţime de aproximativ 3,5-4,0 m, care a inundat şi a distrus totul în cale.
Conform datelor radar înregistrate de Serviciul “Antigrindină”, în regiunea
dată în timp de 10 ore au căzut aproximativ 270 mm de precipitaţii. Ploile
torenţiale din 26-27 august au pricinuit pagube mari şi oraşului Străşeni, situat în
bazinul rîului Bîc. După datele Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în această
localitate în timp de 24 ore au căzut 180 mm de precipitaţii.
Această ploaie a avut o probabilitate de repetare de 1% (în medie o dată în
100 de ani).
Dacă în trecut, pe teritoriul republicii ploile torenţiale cu grindină, însoţite
de vînt puternic, se declanşau o dată în 10-15 ani, atunci în ultimii ani
probabilitatea lor a crescut brusc.
Ploi torenţiale puternice şi foarte puternice au căzut pe teritoriul Republicii
Moldova şi pe parcursul anului 2005. Este necesar de menţionat ploile torenţiale
puternice din 23, 25, 26 şi 31 mai 2005. Cantităţile maxime de precipitaţii au
atins 35-40 mm în timp de o oră.
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, cît şi datelor
Departamentului Situaţii Excepţionale ploile nominalizate au cauzat daune în
unele sate din raioanele Briceni, Edineţ, Ocniţa, Ialoveni, Cahul, Leova, Cimişlia,
UTA Găgăuzia, precum şi în satele Coloniţa, Budeşti din mun. Chişinău.
De o intensitate şi mai mare au fost ploile torenţiale din 7, 18 şi 19 august
2005. Pe 7 august în raioanele de nord, centrele şi de sud-est au căzut ploi
torenţiale cu o cantitate de precipitaţii, care au variat în limitele 10-83 mm. La
Chişinău în timp de 4,5 ore au căzut 57 mm de precipitaţii, ceea ce în medie se
semnalează o dată în 20 de ani.
În noaptea de la 18 spre 19 august în raioanele de nord-vest şi centrale ale
republicii au căzut ploi torenţiale foarte puternice, izolat cu grindină şi
intensificarea vîntului pînă la 22 m/s şi mai mult. Cantitatea de precipitaţii căzute
au constituit în fond 60-110 mm (1-2 norme lunare).
În raionul Rîşcani (potrivit datelor înregistrate la posturile
hidrometeorologice Costeşti, Rîşcani, Dumeni) pe parcursul nopţii au căzut 140-
160 mm, sau 2,5-3,0 norme lunare, ceea ce în medie se semnalează o dată în 8-
10 ani. Cea mai mare cantitate de precipitaţii a fost înregistrată la postul
176
hidrologic Corpaci din raionul Edineţ – 180 mm (3,5 norme lunare), ceea ce în
luna august pe teritoriul Moldovei se semnalează pentru prima dată pentru toată
perioada de observaţii.
Aceste ploi torenţiale au fost generate de pătrunderea pe teritoriul republicii
dinspre sud-vest a unui front atmosferic rece şi acutizarea lui, întîlnirea cu masele
de aer cald şi foarte umed, venite dinspre Marea Neagră.
Potrivit datelor preventive în rezultatul ploilor torenţiale foarte puternice
au fost inundate multe case, sectoare de autostrăzi, au fost spălate suprafeţe
imense de terenuri agricole. În rezultatul acestor inundaţii a avut de suferit şi
unele cartiere din mun. Chişinău.
În iulie-august 2008 Ucraina, România şi Republica Moldova au fost
lovite de una din cele mai grave inundaţii din ultimele două secole.
În perioada 22-28 iulie 2008, în Ucraina de Vest unde sînt situate cursurile
superioare ale rîurilor Nistru şi Prut, au căzut în fond 63-260 mm de precipitaţii,
ceea ce constituie 1-3 norme lunare.
În unele raioane de nord, centrale şi de sud ale Republicii Moldova suma
precipitaţiilor căzute pe decadă a constituit 85-185 mm sau 100-200% din norma
decadică. În restul teritoriului cantitatea precipitaţiilor căzute a constituit 15-70
mm.
Cea mai mare cantitate de precipitaţii – 225 mm pe parcursul decadei a
căzut la Ocniţa, depăşind norma lunară de 2,5 ori, ceea ce se semnalează pentru
prima dată în toată perioada de măsurători instrumentale.
Ca rezultat au avut loc inundaţii excepţionale şi catastrofale pe rîurile mari
Nistru şi Prut, provocînd enorme pagube materiale economiei ţării. Conform
estimărilor preventive ele constituie 120 milioane dolari SUA. După proporţii şi
prejudiciile aduse inundaţiile din iulie - august 2008 au depăşit considerabil pe
cele precedente.
În cele 22 de raioane din lunca rîurilor Nistru şi Prut, în urma inundaţiilor
au fost distruse nu numai casele, drumurile, terenurile agricole, dar au mai fost
afectate şi fîntînile (circa 3000), sistemele de colectare a apelor menagere. S-au
înecat peste 3000 de animale. Au fost inundate 8473ha de terenuri agricole,
inclusiv 4980ha de păşune.
În total pe ţară au fost inundate 1183 de case, evacuate 7851 de persoane.
Cele mai multe case inundate au fost înregistrate în raioanele: Briceni (293);
Căuşeni (283); Anenii Noi (213); Criuleni (145).
În perioada mai-iulie 2010, în Ucraina de Vest, unde sunt situate cursurile
superioare ale rîurilor Nistru şi Prut, au căzut cantităţi mari de precipitaţii,
întrecînd cu mult media multianuală pentru această perioadă din an.
În perioada menţionată de timp şi pe teritoriul Republicii Moldova au căzut
cantităţi foarte mari de precipitaţii. De exemplu, în perioada 1 mai-15 iulie 2010
cantitatea precipitaţiilor căzute pe o mare parte a teritoriului ţării a constituit 200-
400 mm sau 50-80% din norma anuală, depăşind de 1,5-2 ori media multianuală
pentru aceasta perioadă de timp şi se semnalează în medie o dată în 20-50 ani.
177
 Izolat, în unele localităţi din nordul şi centrul republicii (Briceni, Şirăuţi,
Soroca, Rîşcani, Costeşti, Camenca, Rîbniţa, Costeşti, Hruşca şi Cărpineni),
cantitatea de precipitaţii căzute a fost şi mai mare, atingînd la Edineţ 471 mm
(292% din norma acestei perioade), ceea ce se semnalează în această localitate
pentru prima dată în toată perioada de observaţii instrumentale.
Numărul de zile cu precipitaţii ( ≥ 0,1 mm) pentru perioada 1 mai-15 iulie
2010 a constituit în teritoriu 30- 45 zile, norma fiind de 26-30 zile.
Astfel, în perioada mai-iulie 2010 Republica Moldova, Ucraina, România,
Polonia şi alte state din regiune au fost lovite de una din cele mai îndelungate şi
grave inundaţii din ultimii 100 de ani.
Inundaţiile excepţionale din vara anului 2010 au provocat daune şi
pierderi, care au constituit 0,15% din Produsul Intern Brut (PIB). În raioanele din
lunca rîului Prut, în urma inundaţiilor,au fost distruse nu numai casele, drumurile,
terenurile agricole, dar au fost afectate şi un număr mare de fîntîni, sisteme de
colectare a apelor menagere. Au fost inundate pe o perioadă îndelungată
suprafeţe enorme de terenuri agricole şi de păşune.
În total 13000 de persoane au fost afectate în diferită măsură de inundaţii.
De asemenea, au fost distruse total sau parţial cca 1105 de case, 4308 ha de
terenuri agricole, 4800 ha de păşuni şi 930 ha de păduri. De asemenea, au fost
evacuate peste 4000 de persoane.
Costurile prejudiciilor provocate de inundaţiile catastrofale de pe teritoriul
Republicii Moldova din vara anului 2010 au constituit 42 milioane dolari SUA.
Măsuri de prevenire şi protecţie. Ploile torenţiale puternice şi foarte
puternice pe teritoriul Republicii Moldova pot provoca inundaţii vaste datorită
ridicării nivelului apei în rîurile mici şi cursurile temporare. În ţara noastră, multe
sate sunt situate în luncile rîurilor mici, fiind expuse riscului inundaţiilor. În
vederea reducerii riscului inundaţiilor de la aceste ploi, se efectuează diferite
lucrări de amenajare care cuprind:
- lucrări de îndiguire al albiei şi de protejare a localităţilor;
- lucrări de amenajare a albiei prin scurtarea meandrelor, lărgirea şi
adîncirea albiei minore, curăţirea periodică a albiei de aluviuni, drenarea şi
îndiguirea lacurilor din luncă, etc.;
- construirea barajelor pentru lacurile de acumulare;
- amenajarea integrală a bazinelor hidrografice.
Pentru reducerea proceselor de eroziune provocate de ploile torenţiale sînt
necesare măsuri speciale, ca de exemplu:
- executarea arăturilor în lungul curbelor de nivel;
- utilizarea unor culturi agricole care protejează versantul şi alternarea
acestora cu benzile înierbate;
- terasarea versantului şi, acolo unde este necesar, reîmpădurirea
terenurilor.
4. Ceaţa

178
 Aspecte generale. Ceaţa este un fenomen meteorologic care se formează
în atmosfera inferioară, în pătura de aer din vecinătatea solului. Se compune din
picături foarte mici de apă sau cristale de gheaţă, extrem de fine, cu dimensiuni
microscopice, care plutesc în aer şi reduc vizibilitatea orizontală sub 1 km.
Structura şi caracteristicile microfizice ale ceţei sunt similare celor ale
norilor de care se deosebeşte numai prin faptul că ea se află în contact cu
suprafaţa terestră, pe cînd norii au baza la o înălţime oarecare deasupra acesteia.
Ceaţa se poate forma cînd aerul este saturat în vapori de apă la temperaturi
de la +5 şi pînă la -5ºC şi o viteză a vîntului de 1-3 m/s. Dacă în aer există
numeroase nuclee de condensare (fum, praf, etc.) atunci condensarea se poate
produce şi la valori ale umidităţii relative sub 100%, ceea ce explică frecvenţa
ceţii în aerul impurificat al oraşelor.
La temperaturi foarte geroase, sub -30ºC, microcristalele de gheaţă care
alcătuiesc ceaţa se pot forma, prin sublimare, şi la umidităţi relative în jur sau
mai mici de 80%, deoarece starea de saturaţie deasupra gheţii este mai coborîtă
decît deasupra picăturilor de apă.
Densitatea ceţii este în funcţie de masa picăturilor de apă şi a cristalelor de
gheaţă exprimată în g/cm3 de aer. Reducerea vizibilităţii orizontale depinde de
structura ceţii, în special de concentraţia volumetrică şi de distribuţia picăturilor
de diferite mărimi. Această structură depinde la rîndul său de natura aerosolului
atmosferic, de modul de formare a ceţii şi de vechimea acesteia.
Avînd dimensiuni mici, particulele care alcătuiesc ceaţa au o putere de
cădere foarte mică şi se pot menţine în aer timp îndelungat, putînd fi purtate de
vînt dintr-un loc în altul.
Ceţurile pot fi alcătuite deopotrivă din picături fine de apă, din cristale de
gheaţă sau din ambele.
După condiţiile sinoptice generale ale formării ei ceaţa se împarte în două
categorii mari şi anume: ceaţa din interiorul aceleiaşi mase de aer şi ceaţa
frontală.
Ceaţa formată în interiorul aceleiaşi mase de aer este bazată pe evaporare
(ceaţă de mare; ceaţă de lac, ceaţă de rîu, ceaţă de mlaştină, etc.) sau prin răcirea
aerului (ceaţă de radiaţie, ceaţă de advecţie, ceaţă advectiv - radiativă, ceaţă
adiabatică, ceaţă de amestec, ceaţă industrială).
Ceaţa frontală apare în zonele de separaţie a maselor de aer cu însuşiri
fizice diferite. Suprasaturaţia se produce atît datorită amestecului şi răcirii
adiabatice, cît şi evaporării precipitaţiilor care însoţesc fronturile. După poziţia
faţă de linia frontului, ceaţa frontală poate fi: prefrontală, legată de linia frontului
şi post-frontală.
În Republica Moldova ceţurile se semnalează destul de frecvent, îndeosebi
în perioada rece a anului – din octombrie şi pînă în luna martie (20-45 zile).
În perioada rece a anului predomină ceţurile advective, formate în
rezultatul advecţiei aerului cald şi umed care pătrunde de pe Oceanul Atlantic,

179
Marea Mediterană şi Marea Neagră pe suprafaţa actuală răcită a teritoriului
republicii.
Condiţii favorabile pentru apariţia ceţurilor advective se creează mai
frecvent în cazul staţionării anticiclonului în regiunea Povolgiei sau la sudul
Uralului, cînd prin periferia lui de vest are loc advecţia aerului cald dinspre sud
sau pătrunderea maselor de aer cald de pe Oceanul Atlantic prin periferia de nord
a Anticiclonului Azoric, de asemenea, – în sectoarele calde ale ciclonilor.
În perioada caldă a anului (aprilie-septembrie) ceţurile se semnalează mai
rar (2-10 zile), deoarece aerului ce pătrunde din afara teritoriului este mai rece
faţă de temperatura suprafeţei active, iar încălzindu-se, el se îndepărtează de la
punctul de rouă.
Transformarea mai rapidă a maselor de aer în perioada caldă contribuie la
predominarea ceţurilor radiative în această perioadă a anului. Ele apar în
rezultatul răcirii radiative a aerului în orele nocturne şi de dimineaţă pe timp cu
nebulozitate neînsemnată, vînt slab şi umiditate relativă înaltă.
Aşa condiţii de obicei se observă în anticicloane sau în dorsale cu presiune
înaltă, iar uneori în cîmpul baric diminuat în timpul înseninărilor. Odată cu
creşterea insolaţiei în orele de zi ceţurile se împrăştie. În perioada rece ceţurile,
condiţionate de răcirea radiaţională, alcătuiesc doar 30% din toate cazurile de
ceţuri.
Sub acţiunea comună a doi factori – advectiv şi radiaţional – se formează
ceaţa mixtă (advectiv-radiativă). Formarea acestui tip de ceaţă este legată de
transformarea aerului cald, predominant maritim, în cel continental.
Toate tipurile de ceţuri descrise se formează în rezultatul răcirii aerului, ca
urmare se măreşte umiditatea relativă a lui pînă la starea de saturaţie cu vapori de
apă.
Altă pricină, care contribuie la creşterea umidităţii relative, este mărirea
umidităţii absolute a aerului. În acest caz la atingerea saturaţiei aerului cu vapori
de apă are loc apariţia ceţurilor de evaporare.
Datorită varietăţii mari a suprafeţei active pe teritoriul republicii se observă
o repartizare foarte neuniformă a numărului de zile cu ceţuri, cît şi a duratei lor.
Cele mai frecvente ceţuri sunt pe formele înalte de relief datorită răcirii
adiabatice a aerului la ridicarea lui pe versanţi. Pe aceste forme de relief numărul
anual de zile cu ceaţă constituie peste 40-50. Un număr asemănător de zile cu
ceaţă se semnalează în medie pe an şi în sud-estul republicii – în apropierea
limanului Nistrului, determinat de pătrunderea vînturilor de pe liman în perioada
rece a anului.
În restul teritoriului numărul de zile cu ceaţă oscilează între 20 şi 40 zile pe
an. Pe parcursul anului ceţurile sunt cele mai frecvente în luna decembrie (6-11
zile), iar cele mai rare – în iulie. Vara (iunie – august) numărul de zile cu ceaţă
este foarte mic sau pot lipsi cu totul.
Durata ceţurilor, ca şi numărul de zile cu ceaţă pe teritoriul republicii se
caracterizează printr-o varietate mare, oscilînd între 160 şi 430 ore pe an. Asupra
180
duratei ceţurilor influenţează aceiaşi factori, ca şi asupra numărului de zile cu
ceaţă. Cele mai îndelungate sunt ceţurile advective.
În 1995 la nordul republicii (Briceni) ceaţa s-a păstrat pe parcursul a 233
ore (28 ianuarie-6 februarie). În Sud-Estul Moldovei (Olăneşti) în decembrie
1961 ceaţa a durat 138 ore. Aşa ceţuri îndelungate se semnalează totuşi rar.
Ceţurile cu durat de peste 20-30 ore, ca regulă, au loc o dată în 10 – 15 ani. Cele
mai îndelungate ceţuri sunt iarna.
Un interes mare prezintă intensitatea ceţurilor, deoarece de acest parametru
depinde activitatea normală a transportului. Vizibilitatea este indicele intensităţii
ceţii. Ceţurile cu vizibilitatea mai mică de 50 m sunt rare – 1-2 ori pe an; de obicei
vizibilitatea variază între 200 şi 1000 m.
Ceaţa prezintă importanţă meteorologică în sensul că micşorează insolaţia,
reduce evapotranspiraţia, diminuează radiaţia efectivă şi deci răcirea excesivă a
solului şi a plantelor, micşorînd pericolul de îngheţ în anotimpurile de primăvară
şi toamnă.
Aspecte de risc. Oricît ar părea de neverosimil, ceaţa constituie un fenomen
atmosferic deosebit de periculos. Această afirmaţie pare neverosimilă, deoarece
ceaţa este previzibilă, se formează cu viteză moderată şi nu declanşează careva
energii.
Şi totuşi, învăluind porţiuni mai mari sau mai mici ale suprafeţei terestre,
în care vizibilitatea orizontală scade uneori pînă la cîţiva metri, ea creează
dificultăţi considerabile atît pentru navigaţia aeriană, maritimă şi fluvială, cît şi
pentru transporturile rutiere, feroviare şi electrice.
În astfel de condiţii, numărul accidentelor de circulaţii creşte vertiginos,
ceea ce atrage după sine sporirea corespunzătoare a pierderilor de vieţi omeneşti
şi de bunuri materiale.
Picăturile de ceaţă, căzînd pe obiectele materiale aflate sub cerul liber,
contribuie la diminuarea stării lor şi la corozia metalelor.
Ceţurile contribuie la creşterea poluării aerului în oraşele mari acumulînd
produsele emise de întreprinderile industriale. De regulă, ceaţa urbană, este un
amestec de picături de apă (sau cristale de gheaţă) cu particule solide de diferite
dimensiuni şi diverse gaze impurificatoare. Tocmai de aceea englezii au numit-o
generic ˝smog˝, adică printr-un termen rezultat din combinarea cuvintelor
˝smoke˝ (fum) şi ˝fog˝ (ceaţă).
În repetate rînduri, amploarea fenomenului a devenit catastrofală,
înregistrîndu-se consecinţe cu adevărat dramatice.
Perioada dintre 24 ianuarie şi 14 februarie 1899 s-a remarcat prin gravitatea
efectelor smogului suportate de londonezi. Ea s-a soldat cu 2994 de decese.
Urmări şi mai grave a avut smogul produs la Londra între 4 şi 9 decembrie
1952 cînd, în condiţii de timp anticiclonic, densitatea ceţii şi concentraţia
diferitelor substanţe poluante au depăşit cu mult limitele maxime admisibile.
Peste 4 000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza smogului, iar numărul

181
internărilor în spitale pentru afecţiuni ale căilor respiratorii şi sistemului
circulator a fost de 4 ori mai mare.
Asemenea cazuri au fost semnalate pe parcursul secolului XX şi în aşa ţări
ca Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Belgia etc.
În Republica Moldova ceţurile cu vizibilitatea de 50 m şi mai puţin sunt
destul de rare, frecvenţa lor nu întrece 1% din numărul total de ceţuri. Frecvenţa
ceţurilor cu vizibilitatea mai mică de 100 m pe o mare parte a republicii constituie
2-9%.
Măsurile de diminuare şi combatere a ceţei. Acţiunea de diminuare a
efectelor ceţii în general şi a ceţii urbane în special, presupune mai ăntîi de toate
o cunoaştere profundă a fenomenului.
Alupta cu ceaţa înseamnă, în primul rînd, a reduce la minimum emisia de
impurităţi antropice.
În situaţiile cînd ceaţa acoperă pistele unor aeroporturi importante, pot fi
utilizate anumite metode de combatere a ei. Acestea nu sunt, pînă în prezent, nici
ieftine şi nici foarte eficiente.
Printre metodele de combatere a ceţii se numără: încălzirea aerului din
apropierea suprafeţei terestre; împrăştierea în ceaţă a unor substanţe higroscopice
(pentru contopirea picăturilor care o alcătuiesc); emiterea unor unde sonore (care
favorizează contopirea şi precipitarea picăturilor de apă din ceaţă); însămînţarea
cu dioxid de carbon solid a ceţurilor; însămînţarea cu picături suprarăcite sub -
4ºC (pentru îngheţarea şi precipitarea acestora) etc.

5. Îngheţul şi bruma

Aspecte generale. Îngheţul şi bruma sînt fenomene meteorologice legate

de scăderea temperaturii sub 00C în aer şi la suprafaţa solului.
Prin îngheţ se înţelege scăderea temperaturii stratului de aer de lîngă sol
sub 0°C, în perioada caldă a anului (perioada de vegetaţie a culturilor).
După cauzele care le determină, îngheţurile sunt de trei tipuri: îngheţuri
advective, îngheţuri de radiaţie şi îngheţuri mixte.
Îngheţurile advective sînt determinate de invaziile de aer rece polar, a cărui
temperatură este sub +1°C şi nu depăşeşte această limită nici în cursul zilei.
Ele cuprind de regulă teritorii mari şi sunt semnalate mai ales în prima
jumătate a primăverii, menţinîndu-se de la 1 pînă la 2-3 zile.
Îngheţurile de radiaţie(radiative) se formează în nopţile senine şi liniştite
sau cu slabe adieri ale aerului, determinate de pierderea intensă a căldurii de către
suprafaţa solului prin radiaţii.
Intensitatea şi durata acestor îngheţuri depinde în foarte mare măsură de
forma reliefului, de starea suprafeţei solului, de umiditatea solului, a aerului şi de
alte condiţii locale. La îngheţurile radiative diferenţa de temperatură de la
suprafaţa solului şi pînă la 2 m în aer, poate să atingă 10°C.

182
 Îngheţurile de radiaţie se produc de regulă noaptea avînd maximum de
intensitate înainte de răsăritul Soarelui.
Îngheţurile mixte (advectiv-radiative) se formează în urma invaziilor
maselor de aer rece a căror temperatură continuă să scadă în cursul nopţii, prin
efecte de radiaţii. În aceste condiţii temperatura poate coborî noaptea pînă la -
4°C şi chiar -6°C. În cursul zilei temperatura poate ajunge la 10°C, 15°C sau
chiar 20°C căldură.
Îngheţurile tardive de primăvară şi timpurii de toamnă, au în mod frecvent
un caracter mixt şi se produc în condiţiile unor temperaturi medii zilnice relativ
ridicate. Numai evoluţia normală a temperaturilor zilnice în aceste perioade nu
poate declanşa răcirea aerului pînă la 0°C; fenomenul este însă determinat de
invazia aerului rece şi de răcirea acestuia prin radiaţie, în nopţile senine.
Aceste îngheţuri afectează de regulă stratul din imediata apropiere a
solului, sau a covorului de iarbă, în perioada de vegetaţie a plantelor, cînd
temperatura medie zilnică a aerului se menţine pozitivă. În adăpostul
meteorologic, temperatura în momentul producerii brumei poate fi de peste 0°C
(de la +1°C la +3°C).
O mare importanţă asupra intensităţii şi repartiţiei în spaţiu a duratei
îngheţurilor, o are relieful. Îngheţurile cele mai frecvente şi cele mai accentuate
se produc pe talvegul văilor şi depresiunilor şi într-o oarecare măsură în partea
lor superioară. Această situaţie este determinată atît de acumularea aerului mai
rece şi mai dens, cît şi de influenţa exercitată de vînt.
Bruma este fenomenul meteorologic care se caracterizează prin formarea
unui strat subţire de gheaţă lucioasă, cu aspect cristalin, deseori sub formă de
solzi, ace de gheaţă, pene, evantai, pe suprafaţa solului şi pe obiectele aflate în
apropierea acestuia.
Pentru producerea brumei sunt necesare mai multe condiţii şi anume:
temperaturi sub 0°C; timp senin şi liniştit, sau vînt slab sub 2 m/s; umezeala
relativă a aerului mai mare de 80%; condiţii locale avantajoase (văi umede,
depresiuni, versanţi expuşi advecţiei aerului rece). Brumele sînt mai frecvente în
depresiuni, pe văile rîurilor şi în apropierea
Producerea brumei presupune întotdeauna prezenţa îngheţului, în timp ce
producerea îngheţului nu presupune întotdeauna brumă.
Cele mai favorabile condiţii de producere a brumei sînt cele anticiclonice,
caracterizate prin calm atmosferic, insolaţie mare ziua şi radiaţie efectivă mare
noaptea care determină scăderearea temperaturii sub punctual de îngheţ şi
sublimarea vaporilor de apă cuprinşi în stratul de inversiune de la sol.
Aceste fenomene sunt posibile pe tot teritoriul Moldovei ca rezultat al
circulaţiei maselor de aer polar şi arctic care afectează ţara în sezonul rece al
anului.
Pe teritoriul Moldovei îngheţurile se formează în anticicloane şi dorsalele
lor formate în masele de aer arctic, de asemenea în zonele de presiune înaltă cu
gradienţi barici neînsemnaţi, orientaţi de la vest la est. De asemenea, ele pot
183
apărea în rezultatul advecţiei aerului rece în spatele cicloanelor. Cel mai frecvent
aceste îngheţuri sunt advectiv-radiative.
Pentru a putea stabili intervalul critic de producere a îngheţurilor şi
brumelor cu caracter de fenomene climatice de risc, trebuie să se cunoască, mai
întîi, caracteristicile unor parametri ai acestora cum sunt: datele medii şi extreme
de producere a îngheţurilor şi brumelor de toamnă şi primăvară ca şi durata
intervalului cu îngheţ şi brumă.
Primele îngheţuri în aer (datele medii) pe teritoriul Moldovei se
înregistrează în raioanele de nord în prima decadă, iar în cele de sud – la sfîrşitul
decadei a doua şi începutul decadei a treia a lunii octombrie. În unii ani primele
îngheţuri pot apărea cu mult mai devreme, la 17 septembrie (a. 1952, Briceni,
Bălţi, Tiraspol), sau cu mult mai tîrziu faţă de termenii medii (în ultimele zile ale
lunii noiembrie).
Potrivit datelor medii multianuale în a doua decadă a lunii octombrie are
loc trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 10°C în direcţia
scăderii ei.
Toamna primele îngheţuri la suprafaţa solului se semnalează în medie în
prima jumătate a lunii octombrie. Însă, în unii ani cele mai timpurii îngheţuri la
suprafaţa solului sunt posibile chiar la începutul primei decade a luni septembrie
(2.09.1987, Briceni).
Termenii de dispariţie a îngheţurilor şi durata intervalului fără îngheţ la
nivel regional şi local depind în mare măsură de interacţiunea proceselor
dinamice cu caracteristicile suprafeţei active.
Caracteristicile suprafeţei active pot influenţa apariţia unor arii mai
restrînse de îngheţ şi brume prin următoarele: fragmentarea reliefului care
favorizează apariţia mai timpurie şi dispariţia mai tardivă a îngheţului; formele
de relief, în special cele depresionare favorizează cu uşurinţă advecţiile de aer
rece şi permit îngheţuri dintre cele mai timpurii şi tîrzii; expoziţia versanţilor faţă
de advecţia de aer şi faţă de radiaţia solară poate favoriza o frecvenţă sporită a
îngheţului; culmile şi vîrfurile, ca forme de relief de altitudine supuse permanent
ventilaţiei atmosferei, suportă îngheţuri mai timpurii şi persistă mai mult.
Forma reliefului, caracterul suprafeţei active, prezenţa bazinelor de apă
modifică esenţial termenii şi intensitatea îngheţurilor. Versanţii de sud şi de vest,
văile largi întotdeauna sunt mai calde faţă de alte forme de relief.
După unele investigaţii aceste variaţii a datelor medii pot atinge 20-30 zile.
În interes practic, s-a stabilit intervalul de risc la îngheţ (brumă), cînd
fenomenele respective sunt cele mai periculoase, cu scopul de a se evita unele
consecinţe grave ale acestora.
Intervalul de risc reprezintă intervalul cuprins între data medie şi extremă
de producere a îngheţului (brumei). Acest interval de risc a fost stabilit pentru
toamnă şi primăvară.

184
 Intervalul de risc variază în funcţie de intensitatea factorilor genetici ai
îngheţului şi brumei, ca şi de condiţiile locale, atît ca timp de producere, cît şi ca
loc de manifestare.
Aspecte de risc. Deşi sunt fenomene meteorologice obişnuite pentru clima
temperat – continentală, în anumite condiţii de timp, ele pot deveni riscuri
climatice prin consecinţele lor, imprevizibile de cele mai multe ori.
Printre aceste condiţii amintim: cînd se produc în extrasezon cu 2-3
săptămîni mai devreme toamna, sau mai tîrziu primăvara comparativ cu datele
medii; cînd aerul în deplasare este deosebit de rece de origine arctică; cînd
îngheţul are origine mixtă (advectiv-radiativă); cînd îngheţul se consemnează
atît pe sol, cît şi în aer; cînd durata îngheţului depăşeşte 5-10 ore consecutiv etc.
Cele mai periculoase îngheţuri şi brume sînt acelea care se produc în afara
sezonului lor, în anotimpurile de tranziţie de la iarnă la vară şi invers, cînd are
loc o alternanţă a advecţiilor de aer rece dinspre nord cu cele de aer cald dinspre
sud pînă cînd se stabileşte tipul de circulaţie predominant pentru anotimpul
respectiv.
În aceste intervale, ele pot căpăta aspect de risc climatic prin faptul că pot
surprinde culturile, legumele şi zarzavaturile, pomii fructiferi şi viţa de vie în
primele faze de dezvoltare sau spre sfîrşitul acestora, provocînd astfel degerături
uneori destul de grave ţinînd seama de rezistenţa lor la îngheţ care pot afecta
întreaga recoltă.
Primăvara pentru culturile agricole un pericol mare îl prezintă îngheţurile,
care se semnalează după trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului
prin 10°C în direcţia creşterii ei (16-23 aprilie). Îngheţurile în aer primăvara se
menţin în medie pe teritoriul Moldovei pînă la 6-21 aprilie, la suprafaţa solului
pînă la 22-30 aprilie. Însă, în unii ani îngheţurile se semnalează şi în luna mai.
Cea mai tardivă dată a îngheţurilor în aer în raioanele de nord şi centrale
ale republicii s-a semnalat pe 21-24 mai (a. 1980), iar în a. 1962 – la 30 martie,
în sudul republicii la 1-10 mai (a. 1990). La suprafaţa solului îngheţurile sunt
posibile pînă la 22-28 mai (a. 1977). Îngheţurile în decada a treia a lunii mai se
pot observa în medie o dată în 100 de ani.
În grupa fenomenelor meteorologice nefavorabile agriculturii, îngheţurile
şi bruma ocupă un loc important. Ele determină nu numai frînarea dezvoltării
plantelor şi încheierea prematură a ciclului de vegetaţie, ci chiar moartea parţială
sau totală a acestora.
În pomicultură de exemplu, sunt deosebit de mari daunele îngheţurilor de
primăvară care surprind pomii în plină floare, distrugînd uneori aproape întreaga
recoltă. Au de suferit îndeosebi caişii, piersicii, vişinii, cireşii, mărul şi nucul. De
asemenea sunt afectate şi plantaţiile viticole, îndeosebi soiurile timpurii.
Culturile de cîmp, sînt afectate într-o proporţie mai mică de îngheţurile
tardive de primăvară şi timpurii de toamnă, avînd o sensibilitate mai redusă faţă
de îngheţ, în aceste perioade. În marea majoritate a cazurilor, momentele critice
din ciclul vegetativ (diferenţierea organelor de reproducere, înflorire, fructificare
185
etc.) se produc în afara perioadelor de îngheţ. Numai în cazuri rare, cînd
îngheţurile apar foarte tîrziu, culturile de cîmp sunt afectate într-o proporţie
semnificativă.
Îngheţurile provoacă daune considerabile recoltei culturilor pomicole în
perioada înfloririi. Probabilitatea vătămării de către îngheţuri a florilor şi
fructelor la cais constituie în medie 15-40%, la celelalte culturi pomicole – pînă
la 15%.
Un pericol deosebit pentru viţa de vie prezintă îngheţurile tardive de
primăvară după desfacerea mugurilor. Probabilitatea acestor îngheţuri pe
teritoriul republicii constituie 10-30% ani. Asupra repartiţiei şi intensităţii
îngheţurilor, un rol deosebit îl au condiţiile locale.
Îngheţurile tardive de primăvară sunt periculoase îndeosebi pentru culturile
iubitoare de căldură şi cele legumicole în fazele timpurii de dezvoltare a lor.
Probabilitatea vătămării de către îngheţuri a plantelor răsărite de porumb în
dependenţă de termenii de semănat constituie 5-10%. Probabilitatea vătămării
plantelor de floarea soarelui şi sfeclei de zahăr în timpul răsăririi lor nu este mare
şi este posibilă doar în raioanele de nord ale republicii.
Speciile de plante au o rezistenţă diferită faţă de îngheţuri. Plantele abia
răsărite a culturilor cerealiere de primăvară sînt foarte rezistente la îngheţ şi
suportă scăderea temperaturii pînă la 7-9°C frig.
Culturile legumicole – ca tomatele, ardeii, vinetele şi altele sunt cele mai
pretenţioase faţă de căldură. Îngheţurile cu intensitatea de 0-1°C frig duc la peirea
lor. Tutunul este foarte vulnerabil la îngheţ primăvara după răsădirea lui în sol
deschis. Îngheţurile cu intensitatea 0-1°C frig pot provoca moartea plantelor.
În tabelele 4.4 şi 4.5 sunt prezentate valorile temperaturilor (°C) înregistrate
la nivelul de aflare a plantelor, care produc vătămarea lor.

Tabelul 4.4
Pragurile termice critice (°C) ale culturilor în diferite faze de vegetaţie,
faţă de îngheţ (după Maximov).

Temperatura* aerului care provoacă vătămarea la

Culturi muguri florari
flori rod
desfăcuţi
Măr -4,0 -2,3 -1,1...-2,2
Păr -4,0 -2,3 -1,2
Vişin -2,0 -2,3 -1,2
Cireş - -2,0 -1,0
Prun -4,0 -2,3 -1,2
Cais -4,0 -2,3 -0,7
Piersic -4,0 -2,9 -1,2
Viţă de vie -1,2 -0,2 -0,7

186
 În ultimii ani mari pagube pentru sectorul agricol au fost pricinuite de
îngheţurile din: 15 aprilie, 18 mai şi 18 octombrie 2001, 5-9 aprilie şi 15-17
aprilie 2003, precum şi cele din 15-17 aprilie şi 11 septembrie 2004.

Măsurile de atenuare şi combatere a îngheţurilor şi brumelor.

Posibilităţile actuale de luptă împotriva îngheţurilor tardive de primăvară şi
timpurii de toamnă, pot fi grupate, din punct de vedere al principiului de
combatere, în următoarele grupe:
- măsuri practice înainte de plantare sau însămînţare (plantele sensibile la
îngheţ sînt cultivate pe pante cu expoziţia sudică sau sud-vestică, care
asigură scurgerea cu uşurinţă a aerului rece pe văi);
- măsuri prin care se urmăreşte atenuarea radiaţiei nocturne (fumigaţiile,
adăpostirea, perdele vegetale de protecţie);
- măsuri prin care se realizează creşterea temperaturii solului şi a aerului
(încălzirea suprafeţei solului prin irigare, încălzirea cu aer cald);
- mijloace mecanice (ventilarea aerului) prin care se împiedică formarea
inversiunilor termice în stratul de aer din vecinătatea solului;
- măsuri agrofitotehnice prin care se influenţează proprietăţile termice ale
stratului arabil şi procesele radiative la suprafaţa solului.
Toate aceste metode determină reducerea răcirilor radiative, distrugerea
stratului de inversiune termică de la sol, omogenizarea temperaturii aerului în
stratul microclimatic şi în consecinţă, menţinerea temperaturii aerului şi pe
suprafaţa solului mai mare de 0oC.
Aplicarea acestor măsuri se face în mod diferenţiat, în raport cu condiţiile
meteorologice şi locale (relief şi microrelief, soiuri de plante, condiţii tehnice),
ca şi de costurile materiale posibile.

Tabelul 4.5
Pragurile termice critice (°C) ale culturilor în diferite faze de vegetaţie,
faţă de îngheţ (după Maximov)

Răsărire Înflorire Coacere

Cultura
1* 2** 1* 2** 1* 2**
Grîu de primăvară -9 -10 -1 -2 -2 -4
Ovăz -8 -9 -1 -2 -2 -4
Orz -7 -8 -1 -2 -2 -4
Mazăre -7 -8 -2 -3 -3 -4
Plante rezistente la îngheţ
Floarea soarelui -5 -6 -2 -3 -2 -3
In -5 -7 -2 -3 -2 -4
Cînepă -5 -7 -2 -3 -2 -4
Sfeclă de zahăr -6 -7 - -3 - -
Morcov -6 -7 - - - -
Varză -9 -10 - - - -

187
 Plante cu rezistenţă medie la îngheţ
Soia -3 -4 -2 -2 -2 -3
Dughia -3 -4 -1 -2 -2 -3
Plante slab rezistente la îngheţ
Porumb -2 -3 -1 -2 -2 -3
Mei -2 -3 -1 -2 -2 -3
Cartof -2 -3 -1 -2 -1 -2
Plante nerezistente la îngheţ
Fasolea -1 -1,5 -0,5 -1 -2 -
Bostănoase -0,5 -1 -0,5 -1 -0,5 -1
Castraveţi 0 -1 0 -1 0 -1
Tomate 0 -1 0 -1 0 -1
Tutun 0 -1 0 -1 0 -1

*) Limitele termice care provoacă începutul vătămării (°C);

**) Limitele termice care provoacă distrugerea parţială a plantelor (°C).

6. Depunerile de gheaţă, chiciura şi poleiul

Aspecte generale. Depunerile de gheaţă constituie un fenomen climatic de

risc cu impact negativ asupra diferitelor sectoare economice (transporturi,
energetică, agricultură, silvicultură, pomicultură, păşunat, etc.). Depunerile de
gheaţă pot fi simple, cînd rezultă dintr-un singur tip de depunere (brumă, chiciură,
polei, măzăriche, lapoviţă, zăpadă umedă), sau complexe, cînd i-au naştere dintr-
o combinaţie de depuneri formate succesiv (polei şi chiciură, sau chiciură şi
lapoviţă), în diferite condiţii meteorologice, specifice pentru fiecare în parte.
Formarea depunerilor de gheaţă este determinată, în primul rînd, de o
anumită interacţiune a maselor de aer şi anume: înlocuirea unei zone de aer cu
presiune atmosferică joasă (cîmp depresionar) cu o zonă de aer cu presiune înaltă
(cîmp anticiclonic) în extindere sau invers, fenomen ce determină îngheţul şi
sublimarea vaporilor de apă care dau naştere la diferite tipuri de depuneri
(Bălescu, 1962).
Depunerile de gheaţă se formează pe sol şi pe diferite obiecte datorită
îngheţării picăturilor de apă sau sublimării vaporilor de apă din atmosferă, în
condiţiile scăderii temperaturii sub 0°C. Pe conductorii aerieni depunerile de
gheaţă apar (Ţepeş, 1968):
- din cauza apei suprarăcite care se află în aer sub formă de ceaţă, aer
ceţos , burniţă, sau ploaie, care determină chiciura tare şi bruma;
- prin trecerea directă sub formă de ace de gheaţă a vaporilor de apă din
aer (sublimare) care formează chiciura moale, cristalină sau pufoasă;
- prin topirea pe conductori a fulgilor de zăpadă umedă (lapoviţa) şi a
îngheţării ulterioare a acestora;

188
 - prin îngheţarea picăturilor fine de ploaie (burniţă) suprarăcite pe
conductorii aerieni ca şi prin îngheţarea picăturilor de ploaie ce cad peste
o suprafaţă suprarăcită care formează poleiul, etc.
Depunerile de gheaţă sunt influenţate sub aspect morfologic şi morfometric
de condiţiile meteorologice în care se formează, astfel încît, o depunere de gheaţă
este definită de numeroşi parametri (durata, diametrul şi greutatea depunerii ).
Depunerile de gheaţă se formează pe sol şi pe diferite obiecte datorită
îngheţării picăturilor de apă sau sublimării vaporilor de apă din atmosferă, în
condiţiile scăderii temperaturii sub 0°C.
Principalele forme de depuneri de gheaţă sînt reprezentate prin chiciură şi
polei.
Chiciura (promoroaca) se formează prin sublimarea vaporilor de apă pe
diferite obiecte subţiri, cum sînt ramurile arborilor şi conductorii, în condiţiile
unor temperaturi scăzute. Atunci cînd temperatura este foarte scăzută ( sub -
15°C), pe timp calm se formează chiciura cristalină cu aspect pufos, asemănător
unei ghirlande de culoare albă.
Cînd bate vîntul şi este un timp ceţos cu temperaturi sub -2°C – -5°C, se
formează o chiciură cu aspect de gheaţă compactă de culoare albă, numită
chiciură granulară.
Densitatea ei constituie predominant 0,1-0,6 g/cm3. La îngheţarea
picăturilor foarte mici în rezultatul sublimării vaporilor de apă din ceaţa formată
din picături mici de negură are loc depunerea chiciurii cristaline cu densitatea de
0,01-0,08 g/cm3.
Poleiul reprezintă un strat dens de gheaţă, greutatea specifică a căruia cel
mai des oscilează în limitele de 0,6-0,9 g/cm3. Densitatea ei constituie
predominant 0,1-0,6 g/cm3. Poleiul se formează prin îngheţarea pe suprafaţa
solului sau pe obiectele situate în apropierea acestuia a picăturilor de ploaie.
Depunerile de polei se mai pot forma şi în rezultatul căderii lapoviţei.
Pentru formarea poleiului pe o anumită suprafaţă, este necesar ca aceasta
să aibă temperaturi sub 0°C, cele mai favorabile fiind cele cuprinse între 0°C şi -
1°C.
La schimbarea condiţiilor meteorologice în perioada formării poleiului
(scăderea sau creşterea temperaturii aerului, schimbării vitezei vîntului şi altele)
apar depuneri mixte, formate din diferite depuneri
În dependenţă de mărimea picăturilor şi vitezei de îngheţare a lor la
atingerea cu careva obiecte depunerile se deosebesc după structură şi înfăţişarea
exterioară.
Teritoriul Republicii Moldova se caracterizează printr-o activitate intensivă
a depunerilor de gheaţă, fiind determinată de predominarea vremii ciclonale în
perioada rece a anului, de pătrunderea maselor de aer cald şi umed, de moine
frecvente şi ceţuri.
Frecvenţa producerii poleiului şi a chiciurii în unii ani semnificativ se
deosebeşte de valorile medii menţionate. Astfel, numărul anual cel mai mare de
189
zile cu polei pe teritoriul Moldovei constituie de la 10 pînă la 46 de zile ( tab.
4.6), iar cu chiciură – de la 13 pînă la 24 de zile (tab. 4.7). Repartizarea lor în
teritoriu este similară repartiţiei valorilor medii pe an (fig. 4.2).
Valorile maximale a depunerilor de gheaţă (de toate tipurile) în partea de
nord şi centrală a republicii se semnalează predominant în timpul vînturilor de
sud-est, iar în sudul ţării în timpul vînturilor din sud şi nord.
Poleiul şi chiciura se observă predominant în perioada noiembrie - aprilie,
şi doar uneori, în octombrie.
Tabelul 4.6
Numărul maximal de zile cu polei în Republica Moldova
X-V
Staţia X XI XII I II III IV V
Zile Sezon
Briceni 0 5 9 9 10 4 0 0 19 1971-72
Soroca 0 3 6 5 6 5 0 0 13 1961-62
Camenca 0 6 10 6 7 7 3 0 20 1968-69
Bălţi 0 4 5 6 4 4 0 0 10 1968-69
Făleşti 0 8 6 7 6 5 0 0 17 1961-62
Bravicea 0 6 6 16 6 6 1 0 22 1952-53
Corneşti 0 9 11 10 14 11 1 0 46 1968-69
1962-63,
Dubăsari 1 2 9 7 8 7 2 0 20
1968-69
Bălţata 0 8 11 6 13 7 3 0 30 1968-69
Chişinău 0 7 9 7 14 9 2 0 37 1968-69
1962-63,
Tiraspol 1 5 8 8 7 7 2 0 18
1968-69
Leova 0 2 9 8 9 6 0 0 24 1968-69
Comrat 0 4 7 15 7 8 0 0 21 1953-54
Cahul 0 8 14 12 6 9 0 0 29 1965-66

În partea de nord şi centrală a republicii poleiul cel mai frecvent se

semnalează în luna decembrie, mai rar în ianuarie şi februarie; în sudul ţării
numărul maximal de zile cu polei se observă în luna ianuarie. În lunile noiembrie
şi martie condiţii favorabile pentru formarea depunerilor atmosferice de gheaţă
se creează doar în unii ani, şi doar în regiunea Codrilor acest fenomen nefavorabil
se semnalează în lunile noiembrie şi martie anual.
Numărul de zile cu polei pe teritoriul Moldovei variază în medie între 4 şi
18 pe an, iar numărul zilelor cu chiciură - variază în limitele a 5-16.
Viteza vîntului în combinare cu alte elemente meteorologice la fel
determină particularităţile depunerilor de gheaţă pe conductorii aerieni. Cele mai
favorabile condiţii pentru atingerea dimensiunilor maximale a poleiului sunt în
limitele vitezei vîntului de 2-5 m/s.
Fenomenele atmosferice, care contribuie la formarea si menţinerea
poleiului, sînt foarte variate. Predominant acestea sînt burniţele (25-50% cazuri),

190
ploile slabe şi ceţurile (20-40% cazuri), dar pot fi şi ploile de gheaţă, crupuşoara
de zăpadă, ninsorile slabe, etc.
Chiciura cel mai des se formează în prezenţa ceţei sau aerului ceţos, în a
doua jumătate a nopţii, iar poleiul cel mai des se formează dimineaţa şi seara.
Distrugerea şi dispariţia lor are loc de obicei în orele de zi.
Repartizarea neuniformă a poleiului şi chiciurii pe teritoriul Moldovei este
determinată de influenţa complexă a diferitor factori care iau parte în procesul de
formare a lor (caracterul reliefului, expoziţia şi înclinaţia versanţilor, altitudinea
locului, gradul de expunere faţă de vînturile umede, etc.).
Tabelul 4.7
Numărul maximal de zile cu chiciură în Republica Moldova
X-V
Staţia X XI XII I II III IV V
Zile Sezon
Briceni 3 4 14 8 9 3 0 0 21 1972-73
Soroca 0 3 9 10 3 5 1 0 20 1946-47
Camenca 0 3 7 13 4 3 0 0 22 1953-54
Bălţi 0 2 9 6 6 3 1 0 14 1954-55
Făleşti 0 3 7 9 4 3 1 0 17 1963-64
1962-63,
Bravicea 0 1 8 13 5 5 1 0 20
1963-64
Corneşti 0 4 10 14 10 3 1 0 24 1955-56
1962-63,
Dubăsari 0 2 7 9 3 3 1 0 16
1963-64
Bălţata 1 2 10 10 6 5 1 0 24 1963-64
Chişinău 0 3 9 9 3 2 0 0 15 1953-54
Tiraspol 2 3 8 9 7 3 0 0 16 1957-58
Leova 0 2 7 9 5 3 1 0 16 1966-67
Comrat 0 1 9 9 8 2 1 0 20 1954-55
Cahul 0 4 9 10 6 2 1 0 19 1963-64
a) b)

191
 Fig. 4.2 Numărul mediu anual de zile cu polei (a) și chiciură (b)

Ariile cele mai vulnerabile la depunerile de gheaţă sînt culmile cele mai
înalte dar şi depresiunile şi culoarele de vale, versanţii sudici şi vestici expuşi
vînturilor umede unde există cele mai favorabile condiţii pentru geneza
depunerilor de gheaţă. Cel mai mult este afectat de procesul formării depunerilor
de gheaţă regiunea Codrilor (în medie 18 zile pe an).
Aspecte de risc. Depunerile de gheaţă constituie fenomene climatice de risc
atît cînd se produc pe sol, cît şi în aer, prin:
- greutatea mare a depunerii;
- durată mare de menţinere a stratului depus;
- temperaturile negative care le condiţionează şi care acţionează asupra
vegetaţiei provocînd îngheţarea sucului celular şi distrugînd ţesuturile vegetale;
- diametrul mic al depunerii, atunci cînd aceasta are densitate mare,
stagnează un timp mai îndelungat pe conductori şi este însoţit de viteze mari ale
vîntului;
- depunerile complexe a căror densitate şi implicit greutate este mai mare
ca urmare a tasării mecanice exercitate de straturile superioare şi de presiunea
vîntului.
Dacă pentru sectorul agricol, pomicol şi silvic are impact orice depunere
de gheaţă, pentru reţelele de conductori aerieni de transport, impactul este
determinat numai de depunerile masive‚ caracterizate prin durată şi greutate
mare.

192
 Chiciura încarcă mult crengile copacilor şi conductorii cu greutăţi, care pot
să ajungă la 3-5 kg pe metrul liniar, determinînd uneori ruperea acestora.
Poleiul reprezintă un important hazard din sezonul rece pentru circulaţia
rutieră, pentru circulaţia pietonilor şi pentru aeroporturi. Gheaţa depusă pe
conductorii aerieni impune pilonilor, izolatorilor şi mai ales conductorilor aerieni
o suprasarcină care determină torsionarea şi vibrarea lor, soldată în multe cazuri
cu ruperea conductorilor, căderea pilonilor, perturbarea telecomunicaţiilor.
Poleiul poate provoca pagube prin asfixierea culturilor de toamnă, dacă
persistă mai multe zile. Poleiul cu diametrul 20 mm şi mai mult se atîrnă la
fenomenele stihinice el duce la situaţii excepţionale pentru legăturile de
telecomunicaţii, de transmitere a energiei electrice şi perturbează activitatea de
producţie a diferitor sectoare a economiei naţionale (transporturile, energetica,
etc.).
În Republica Moldova aceste fenomene mai frecvent se observă în zona
Codrilor. Ca exemple pot servi poleiul din 15-18 februarie 1969 din raioanele
centrale ale republicii, poleiul din anul 2000 şi poleiul din anul 2014, care au
pricinuit pierderi colosale pentru economia naţională.
Dimensiunile poleiului în raioanele centrale ale republicii în perioada 15-
18 februarie 1969 la înălţimea de 2 m de la suprafaţa solului a atins 30-60 mm în
diametru şi greutatea de 110-460 grame pe metrul liniar.
În rezultat sub greutatea stratului de polei au fost distruse cablurile aeriene
de toate felurile şi un număr foarte mare de piloni, suprafeţe imense cu pomi
fructiferi, plantaţii de viţă de vie, suprafeţe mari silvice.
Depunerile intensive de polei din 26-28 noiembrie 2000 au fost semnalate
în raioanele de nord şi centrale ale republicii. Diametrul poleiului (la înălţimea
de 2m deasupra solului) pe alocuri a atins valoarea de 29-33 mm, iar greutatea
maximă - de 720 grame pe metrul liniar. Pe conductorii cu diametrul de 10 mm
la înălţimea de 10 m s-a format polei cu diametrul de 60-70 mm şi greutatea de
circa 4000 grame pe metrul liniar. Formarea poleiului a fost însoţită de vînt cu
viteza de pînă la 20 m/s, ceea ce a mărit forţa de distrugere.
Efectele negative a depunerilor de polei au fost enorme nu numai pentru
natură dar şi pentru unele sectoare ale economiei. Au fost distruse 51 mii ha de
pădure, predominant în partea de nord şi centrală a republicii. Au fost afectate
sau distruse total suprafeţe mari de pomi fructiferi. În partea de nord şi parţial
centrală a Moldovei a fost distrusă infrastructura legată de transportul energiei
electrice către consumatori.
Dimensiunile poleiului în raioanele centrale ale republicii pe firele
chiciurometrului (la înălţimea de 2 m de la sol) a atins în diametru 30-60 mm,
greutatea de 110-460 g/m lungime (grosimea pereţilor poleiului pe fire a atins 6-
16 mm). Durata creşterii poleiului a fost de 14-48 ore, iar toată perioada de
formare şi menţinere a poleiului a fost de la 118 ore (Corneşti) pînă la 250 ore
(Chişinău).

193
 Pe conductorii aerieni a segmentului Chişinău – Călăraşi depunerile de
gheaţă au atins 140 mm.
Depunerile intensive de polei din lunile ianuarie şi februarie 2014 au fost
semnalate în raioanele centrale şi de sud ale republicii. Pe parcursul decadei a
treia a lunii ianuarie aproape pretutindeni s-au semnalat depuneri de polei cu
diametrul de 2-18 mm. Diametrul lui maximal a atins 24 mm (SM Chişinău) –
27 mm (SM Tiraspol), ceea ce se consideră fenomen meteorologic stihinic.
Izolat şi în prima decadă a lunii februarie s-au semnalat depuneri de
chiciură şi polei cu diametrul de 5-31 mm. Poleiul puternic, ninsorile abundente
şi izolat intensificări ale vîntului au cauzat pe teritoriul ţării deteriorarea
obiectelor economiei naţionale, deconectarea localităţilor de la sursele de
energie electrică şi troienirea drumurilor.
Măsurile de atenuare şi combatere a depunerilor de gheaţă. Efectele
negative produse diferitelor sectoare economice, impun studierea depunerilor de
gheaţă sub toate aspectele, în vederea determinării sau chiar a eliminării efectelor
pe care le-ar putea produce.
Studiile efectuate pînă acum au evidenţiat un număr foarte mare de avarii
şi incidente pe liniile electrice, 25% fiind cauzate de depunerile de gheaţă şi de
vînt.
Acest fapt evidenţiază necesitatea unei analize serioase şi aprofundate a
fenomenului şi luarea unor măsuri corespunzătoare de combatere a efectelor
depunerilor de gheaţă asupra mediului înconjurător care constau în:
- proiectarea liniilor electrice aeriene pentru sarcini maxime (vînt maxim,
depuneri maxime) pe baza datelor de observaţie meteorologică privind
depunerile de gheaţă şi caracteristicile vîntului;
- alegerea traseului liniilor electrice aeriene, astfel încît să evite regiunile
favorabile formării chiciurii şi vînturilor puternice, exploatînd
avantajele oferite de teren, respectiv evitarea pantelor şi coastelor
dispuse perpendicular pe direcţia maselor de aer umede;
- încălzirea preventivă a conductorilor prin asigurarea unei circulaţii de
putere care împiedică răcirea acestora sub 0oC;
- topirea gheţii formate pe conductoarele liniilor prin măsuri adecvate;
- instalarea avertizoarelor de chiciură concepute pentru a alarma atît la
depăşirea greutăţii admise a conductorului acoperit cu gheaţă, cît şi la
creşterea inadmisibilă a sarcinii ca urmare a depunerilor de chiciură şi a
intensificărilor de vînt;
- stabilirea zonelor de depuneri şi întocmirea unor hărţi amănunţite pentru
proiectarea traseelor viitoarelor linii electrice aeriene.

7. Ninsorile abundente

Aspecte generale. În perioada rece a anului pe teritoriul republicii Moldova

cad doar 20-25% din valoarea precipitaţiilor anuale. La ninsorile abundente se
194
atribuie ninsorile cu intensitatea de 7 mm sau mai mare într-un interval de 12 ore
sau mai mic. Deosebit de periculoase se consideră ninsorile foarte abundente,
când într-o perioadă de timp ce nu depăşeşte 12 ore cad 20 mm şi mai mult.
Aceasta va permite elaborarea unor prognoze necesare pentru avertizarea
la timp a populaţiei, a agenţilor economici şi a factorilor de decizie în scopul
elaborării măsurilor de rigoare, menite să diminueze posibilele prejudicii
materiale ce pot fi cauzate de aceste fenomene.
Teritoriul Republicii Moldova se încadrează în regiunile de ciclogeneză ale
Mării Mediterane şi ale Mării Negre. Traiectoriile de mişcare a ciclonilor
mediteraneeni, uneori reactivaţi deasupra Mării Negre, care, în condiţii de
retrogradare, devin tot mai violenţi, deseori traversează teritoriul republicii,
provocând precipitaţii abundente în perioada rece a anului.
Frecvenţa ninsorilor abundente şi foarte abundente (numărul de cazuri)
pentru fiecare staţie meteorologică şi regiune geomorfologică este prezentată în
tabelul 4.8.
Analiza datelor din tabel demonstrează că din numărul total de cazuri
înregistrate în acest interval de timp 79% sunt ninsori abundente şi doar 4,4%
ninsori foarte abundente, care alcătuiesc în total 88 de cazuri, ceea ce echivalează
cu media de 3 cazuri pe an.
Un interes deosebit prezintă analiza repatiţiei spaţiale a ninsorilor foarte
abundente. Cel mai frecvent ninsorile foarte abundente ( ≥ 20mm/ ≤ 12 ore) au
fost înregistrate în partea de sud a republicii, în cîmpiile joase ale Moldovei de
Sud şi în cîmpiile din cursurile inferioare ale rîurilor Nistru şi Prut, unde numărul
acestora întrece de circa 3 ori valoarea medie multianuală.
În partea centrală a republicii (Regiunea Codrilor), numărul ninsorilor
foarte abundente variază de la 4 cazuri (înregistrate la staţia Corneşti) pînă la 11
cazuri (înregistrate la staţia Bravicea).
Aceste deosebiri în frecvenţa ninsorilor foarte abundente, însoţite adeseori
de viscole violente, sunt determinate în cazul de faţă nu atît de cauze sinoptice,
cît de unele particularităţi ale suprafeţei active, aşa cum este morfologia şi
altitudinea reliefului, poziţia formelor de relief în raport cu vînturile din nord-est
şi nord care se interferează cu aerul mai cald mediteranean.
În regiunea de Nord, o frecvenţă relativ mai mare a ninsorilor foarte
abundente (5 cazuri) a fost înregistrată la staţia Soroca, ale cărei date
caracterizează situaţia din partea de nord-est a Podişului Nistrului, la limita
acestuia cu Masivul Podoliei.
La staţia Făleşti, din Cîmpia Prutului de Mijloc, frecvenţa acestor ninsori
alcătuieşte 10 cazuri, ceea ce poate fi explicat prin faptul că Cîmpia Prutului de
Mijloc reprezintă o parte componentă a Cîmpiei Moldovei, cîmpie întinsă care,
fiind limitată la nord de Podişul Moldovei de Nord, iar la sud de Podişul
Moldovei Centrale (podişul Bîrladului şi Podişul Codrilor), reprezintă un culoar
larg ce se întinde de la Podişul Nistrului în est şi pînă la podişul Sucevei în vest

195
 care şi favorizează advecţia maselor de aer rece ce contactează cu aerul cald
mediteranean.
Tabelul 4.8
Frecvenţa ninsorilor abundente, foarte abundente şi a ploilor abundente
în sezonul rece (număr de cazuri) pe teritoriul Republicii Moldova
(perioada 1969-1996)
Ninsori
Ninsori
foarte
Staţia, abundente, Ploi
Nr. Regiunea abundente, Total
altitudinea, zăpadă şi abundente,
crt. geomorfologică zăpadă şi cazuri
absolută, m lapoviţă, ≥ 15 µµ
lapoviţă,
7-19 mm
≥ 20 µµ
Podişul Moldovei
1 Briceni, 261 80 3 15 98
de Nord
2 Podişul Nistrului Soroca, 173 112 5 21 138
3 Cîmpia Cuboltei Bălţi, 102 81 1 10 92
Podişul Podoliei Camenca, 154 68 2 16 86
4
de Sud-Vest Râbniţa, 119 79 - 18 97
Cîmpia Prutului Făleşti,
5 96 10 20 126
de Mijloc 162
Regiunea Bravicea, 78 106 11 19 136
6
Codrilor Corneşti, 232 106 4 20 130
Cîmpia Bîcului Chişinău, 173 122 5 27 154
7
Inferior Bălţata, 79 83 2 21 106
Cîmpia Nistrului Dubăsari, 40 102 10 17
8 129
Inferior Tiraspol, 40 96 5 23
Depresiunea
9 Leova, 156 90 7 20 117
Săratei
Depresiunea
10 Comrat, 133 97 3 18 115
Ialpugului

În regim anual cel mai mare număr de cazuri cu ninsori foarte abundente
au fost înregistrate în lunile noiembrie şi ianuarie. După ani, numărul de cazuri
cu ninsori foarte abundente au o repartiţie destul de neuniformă care variază, în
intervale de timp, în limite mari. După numărul mare de cazuri se evidenţiază anii
1973 şi 1981 (respectiv 11 şi 12 cazuri).
În majoritatea anilor din perioada 1969-1996, numărul cazurilor cu ninsori
foarte abundente variază de la 1 la 7. În 8 ani din perioada respectivă (1972, 1974,
1982, 1983, 1989, 1990, 1993, 1994) ninsori foarte puternice nu s-au înregistrat.
Majoritatea cazurilor de ninsori foarte abundente (65,9%) revin ninsorilor
cu cantitatea precipitaţiilor de 20,0-22,9 mm. Ninsori cu căderi de zăpadă foarte
abundente, cu valori mai mari de 30 mm, au fost înregistrate doar în 4 cazuri
(4,5%).
Cea mai timpurie ninsoare abundentă şi foarte abundentă a fost înregistrată
la 3 noiembrie 1980 (de la 8 mm în 12 ore la staţia Soroca şi pînă la 20-24 mm

196
în 12 ore în centrul republicii), iar cea mai tardivă ninsoare abundentă şi foarte
abundentă a avut loc la 30 martie 1992 (de la 8 până la 12 mm în 12 ore în partea
de nord a republicii).
Grosimea stratului de zăpadă format în timpul unei singure ninsori foarte
abundente a atins limitele maxime de 30-39 cm. În medie, grosimea stratului de
zăpadă format în urma unei ninsori abundente şi foarte abundente a alcătuit 10-
20 cm.
În 19% din cazuri ninsorile foarte abundente cu precipitaţii ≥ 20 mm s-au
înregistrat la trecerea ciclonilor atlantici, care se deplasau pe traiectorii vestice.
Ninsori foarte abundente se observă şi în cazul proceselor de blocare, alcătuind
17% din cazuri.
Procesele de blocare a ciclonilor sudici sunt determinaţi de intensificarea
anticiclonilor amplasaţi în calea acestora. Caracteristicile termice ale acestor
anticicloni duc la crearea zonelor de ninsori foarte puternice la hotarul cu partea
anterioară relativ caldă a ciclonilor.
Aspecte de risc. În perioada rece a anului pe teritoriul Republicii Moldova
cad doar 20-25% din valoarea precipitaţiilor anuale. Totuşi, ninsorile abundente
şi foarte abundente din timpul iernii pot aduce prejudicii serioase economiei
naţionale.
Ninsorile abundente, la care se atribuie ninsorile cu intensitatea de 7 mm
sau mai mare într-un interval de 12 ore sau mai mic, împiedică în mare parte
desfăşurarea optimă a diferitelor activităţi economice, afectînd, în primul rînd,
aşa domenii cum sunt transporturile, inclusiv transportul energiei electrice,
construcţiile, gospodăria comunală ş.a.
Deosebit de periculoase se consideră ninsorile foarte abundente, când într-
o perioadă de timp ce nu depăşeşte 12 ore cad 20 mm şi mai mult. Ninsorile
abundente şi foarte abundente, fiind însoţite de obicei de viscol, contribuie la
formarea troienelor pe automagistrale, căi ferate, care pot conduce la numeroase
accidente rutiere, la defectarea liniilor de telecomunicaţii şi de transport al
energiei electrice, provocînd uneori şi jertfe în rândul populaţiei.
De asemenea un pericol semnificativ îl prezintă stratul gros de zăpadă
format în rezultatul ninsorilor abundente şi foarte abundente. Ca exemplu poate
servi stratul gros de zăpadă ce s-a format pe teritoriul republicii în luna februarie
2011 şi s-a menţinut în o mare parte a lunii.
Grosimea lui maximă pe platformele meteorologice a constituit în fond 25-
50 cm, ceea ce în sezonul de iarna se semnalează în medie o dată în 5-15 ani. Cea
mai mare grosime a stratului de zăpadă s-a semnalat la PAM Edineţ – 71 cm,
PAM Donduşeni – 63 cm, PH Bîrlădeni – 62 cm, PAM Ocniţa – 60 cm, ceea ce
în perioada de iarna se semnalează în medie o dată în 20 de ani.
Ninsorile abundente şi foarte abundente pe teritoriul Republicii Moldova
se încadrează între fenomenele meteorologice periculoase, cu efecte directe
asupra mediului şi activităţilor umane, şi fac obiectul unor mesaje de avertizare
din partea instituţiilor de profil.
197
 Riscurile legate de ninsorile abundente şi foarte abundente, uneori însoţite
de viscole puternice în ţara noastră sînt asemănătoare cu cele existente în alte ţări
şi sînt reprezentate de întreruperi ale circulaţiei şi ale aprovizionării populaţiei,
ruperea conductorilor electrici, uneori pot provoca chiar pierderi de vieţi
omeneşti
Măsuri de prevenire şi protecţie. Obiectivele principale ale studiilor
efectuate de către specialişti constau în elucidarea legităţilor privind repartiţia în
spaţiu a ninsorilor abundente şi foarte abundente, precum şi a situaţiilor sinoptice
şi meteorologice, care determină producerea acestora, ţinînd cont şi de
caracteristicile suprafeţei active.
O importanţă deosebită o are elucidarea legităţilor de repartiţie în spaţiu a
ninsorilor abundente şi foarte abundente şi a situaţiilor sinoptice şi
meteorologice, care determină producerea acestora, ţinînd cont şi de
caracteristicile suprafeţei active.
Aceasta va permite elaborarea unor prognoze necesare pentru avertizarea
la timp a populaţiei, a agenţilor economici şi a factorilor de decizie în scopul
elaborării măsurilor de rigoare, menite să diminueze posibilele prejudicii
materiale ce pot fi cauzate de aceste fenomene.

8. Vînturile puternice

Aspecte generale. Vînturile puternice sunt hazarduri majore şi produc

pagube materiale mari, deoarece afectează areale cu mari densităţi de populaţie
şi numeroase obiective economice din zona temperată.
Cele mai puternice furtuni se formează la contactul dintre masele de aer
polar şi cel tropical, caracterizate prin contraste termice puternice. Aceste furtuni
însoţesc depresiunile barice ciclonale care se deplasează de la vest la est şi ocupă
suprafeţe uriaşe de sute de mii de kilometri pătraţi, fiind caracteristice regiunilor
din zona temperată.
Unele furtuni declanşate în timpul verii au un caracter local şi se produc
datorită supraîncălzirii aerului şi ridicării lui în straturile mai înalte şi reci ale
atmosferei, unde vaporii de apă condensează şi dau ploi abundente.
În timpul iernii furtunile puternice sînt asociate cu căderi abundente de
zăpadă care generează viscole puternice
Pe teritoriul Republicii Moldova numărul zilelor cu vînt puternic (15m/s şi
mai mult) alcătuieşte în medie de la 5 pînă la 50 zile pe an, fiind determinată de
dezmembrarea reliefului. Intensificarea vîntului pînă la 25 m/s şi mai mult are
loc relativ rar, în medie 1-2 ori pe an.
Numărul zilelor cu vînt puternic poate oscila semnificativ de la an la an.
Cel mai mare număr de zile cu vînt puternic – de la 6 pînă la 18 zile pe lună – se
observă predominant în sezonul de primăvară sau iarnă. În unii ani numărul
zilelor cu vînt puternic poate atinge în unele puncte din Moldova 80-100 zile. Cel

198
mai frecvent vînturile puternice se observă pe direcţia vîntului din nord-vest şi
nord, care foarte des în sezonul de iarnă sunt însoţite de viscol.
Vînturile uragan (≥30 m/s), deosebit de periculoase pentru economia
Republicii Moldova datorită prejudiciului esenţial provocat, pot fi semnalate în
unele localităţi ale republicii relativ rar (o dată în 10-20 ani). Dar dacă vom
precăuta frecvenţa lor în general pe teritoriul ţării, apoi ea creşte esenţial. Ca
regulă, viteza vîntului de 30 m/s şi mai mult se semnalează aproape în fiecare an
în acel sau alt raion; sunt şi ani liniştiţi, fără vînturi uragan, iar uneori, invers, aşa
vînturi pot fi observate şi 2 ori pe an.
De exemplu, în anii 1966, 1967, 1968, 1970, 1973 şi 1975 s-au semnalat
cîte un singur caz de vînt uragan, în 1969 şi 1971 - cîte două, iar în 1972 şi 1974
nici cîte unul.
Aspecte de risc. Hazardurile legate de furtuni sunt generate de vînturile
puternice, de căderile abundente de precipitaţii, care, în timpul iernii, sunt sub
formă de zăpadă, căderile de grindină, de fulgere.
Vîntul cu viteza maximală de 25 m/sec şi mai mult se atribuie la
fenomenele stihinice şi aduc pierderi materiale mari. Astfel de vînt măreşte
impactul asupra conductorilor aerieni, diferitelor construcţii înalte, ridică în aer
praful şi zăpada, înrăutăţesc vizibilitatea şi prin acesta complică traficul diferitor
tipuri de transport.
Vînturile puternice produc daune agriculturii atît prin acţiunea mecanică
exercitată asupra plantelor, cît şi prin intensificarea procesului de transpiraţie a
lor.
Mărimea prejudiciului, pricinuită de vînturile cu putere de uragan pe
teritoriul Republicii Moldova, în mare măsură depinde de durata lor. Aşa, pe 25-
27 noiembrie 1964 vînturile puternice de nord-vest au cuprins tot teritoriul
republicii; viteza maximală a vîntului a atins 30-35 m/s cu intensificări de pînă la
40 m/s. În multe localităţi acest vînt a provocat deteriorarea conductorilor aerieni
şi pilonilor, au fost smulse acoperişurile multor case de locuit. Acelaşi lucru s-a
întîmplat şi pe 27-28 octombrie 1969.
În ambele cazuri aceste vînturi au fost provocate de trecerea ciclonilor
activi dinspre nord-vestul Europei spre sud-est.
Măsuri de prevenire şi protecţie. Măsurile de alarmare şi pregătire a
populaţiei cuprind instrucţiuni difuzate în arealele posibil a fi afectate, fiind
diferenţiate în funcţie de fiecare situaţie concretă.
În momentul în care este dată alarma, populaţia este sfătuită să rămînă în
interiorul clădirii, cît mai departe de ferestre.
O informare eficientă şi la timp a populaţiei poate diminua substanţial
pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele materiale provocate de furtunile
puternice. De o mare importanţă este ca alertele să fie exacte şi să provoace
autorităţile competente şi publicul la reacţii prompte.

199
 Deoarece marea majoritate a pierderilor de vieţi omeneşti se datorează
fragmentelor de materiale purtate de vînt, este recomandabil ca oamenii să nu se
lase surprinşi în teren descoperit.
In cazul cînd furtuna va surprins în stradă este necesar de a respecta strict
următoarele reguli:
- ţineţi-vă cît mai departe de construcţiile uşoare şi vechi;
- înconjuraţi firele electrice;
- nu staţi sub copaci;
- stăruiţi-vă să vă adăpostiţi cît mai repede în case, magazine mari, oficii;
- nu întraţi în clădiri avariate, deoarece ele se pot prăbuşi în rezultatul
rafalelor puternice de vînt;
- nu rămîne-ţi în automobil, ieşiţi din el şi adăpostiţi-vă în locuri mai
sigure.
9. Viscolul

Aspecte generale. Viscolul este un fenomen meteorologic deosebit de

complex, la producerea căruia contribuie două elemente mai importante: viteza
vîntului şi cantitatea de zăpadă căzută.
Aşadar, viscolul se defineşte ca un transport de zăpadă deasupra suprafeţei
active provocat de vînt suficient de puternic şi turbulent, însoţit sau nu de
ninsoare.
În condiţii de viscol, vizibilitatea scade simţitor, zăpada este puternic
răscolită şi foarte greu se poate aprecia dacă este vorba numai de o simplă
spulberare a zăpezii deja căzută, sau de spulberarea concomitentă, atît a zăpezii
pe sol, cît şi acelei care cade în timpul viscolului.
În raport cu complexitatea fenomenului, se pot deosebi mai multe tipuri de
viscole: viscol general, viscol cu ninsoare, viscol cu transport de zăpadă la sol,
viscol cu zăpadă în altitudine.
Viscolul general este fenomenul cel mai complex care include toate
elementele: ninsoare, vînt tare, spulberarea şi transportul zăpezii atît la sol cît şi
în altitudine: uneori nu se poate distinge dacă are loc ninsoarea sau este spulberată
numai zăpada de pe sol.
Viscolul cu ninsoare este fenomenul în timpul căruia sunt asociate
ninsoarea cu viteza mare a vîntului.
Viscolul cu transport de zăpadă la sol este fenomenul în care vîntul bate
tare, spulberînd zăpada de pe sol, fără să ningă în timpul lui.
Viscolul cu transport de zăpadă în altitudine este fenomenul în care vîntul
este atît de puternic încît zăpada este spulberată la altitudini mari.
Ca şi în cazul celorlalte fenomene meteorologice de iarnă, viscolele în
Moldova sînt rezultatul interacţiunii dintre particularităţile circulaţiei generale a
atmosferei proprii continentului european de sud-est şi caracteristicile suprafeţei
active specifice teritoriului republicii.

200
 Cauzele sinoptice care determină producerea viscolului în Moldova au la
bază corelaţia dintre Anticiclonii Est-european, Azoric, sau Scandinav cu
perturbaţiile mediteraneene – ciclonii mediteraneeni, uneori reactivaţi deasupra
Mării Negre, devenind tot mai violenţi în condiţii de retrogradare.
Cele mai puternice viscole însă, sunt cele care iau naştere în condiţiile în
care peste Europa Centrală şi de Est acţionează o zonă de presiune atmosferică
înaltă concomitent cu o familie de cicloni pe Marea Mediterană.
Această zonă este determinată de înaintarea unei dorsale a Anticiclonului
Est-european care ajunge să se unească peste Europa Centrală cu o altă dorsală a
Anticiclonului Azoric.
Cele mai multe viscole se produc ca urmare a advecţiei maselor de aer polar
sau arctic cu direcţie de deplasare din nord-est şi nord, care se interferează cu
aerul mai cald, tropical (mediteranean).
În Moldova, viscolele sînt fenomene de iarnă cu o frecvenţă nu prea mare
şi, ca regulă, ele sunt de scurtă durată. Numărul zilelor cu viscol pe parcursul
iernii oscilează între 3 şi 13. Frecvenţa viscolelor depinde de condiţiile locale,
gradul de apărare a teritoriului faţă de vînt, forma reliefului, expoziţia versantului
ş.a. Numărul maximal de zile cu viscol se semnalează în ianuarie şi februarie 1-
4 zile. În lunile martie şi decembrie acest număr este mai mic şi constituie 1-2
zile.
Un interes deosebit îl prezintă durata viscolelor. Durata totală a viscolelor
pe an în medie pe teritoriul republicii alcătuieşte 30-60 de ore; durata maximă –
circa 60 de ore – se semnalează în nordul şi centrul republicii.
În unii ani durata totală a viscolelor variază în limite mari – de la cîteva
minute pînă la 230 de ore. Ca regulă, durata viscolelor anual nu întrece 50 de ore.
Durata sumară a viscolelor de la 100 pînă la 200 ore se semnalează în medie o
dată în 5 ani. Cele mai îndelungate viscole sînt în luna ianuarie, deoarece, în
această lună se semnalează numărul sumar cel mai mare de ore cu viscol
(predominant 15-20 ore).
În unii ani în această lună viscolele pot atinge o durată de 50-80 ore. De
obicei, durata viscolului în ziua cu viscol constituie în medie pe teritoriul
republicii 6-8,5 ore.
Adesea, zăpada proaspătă căzută poate fi spulberată de vînturi cu viteze sub
10 m/s, fără a fi considerate hazarduri. Acestea sunt viscole moderate. Efectul
acestora îl constituie îngrămădirea zăpezii pe la adăposturi şi dezgolirea
culturilor, care, în absenţa stratului de zăpadă, sunt supuse îngheţării pe parcursul
iernii, fenomene care fac parte din regimul normal al climei.
Aspecte de risc. Viscolul ca fenomen climatic de risc trebuie să
îndeplinească mai multe condiţii: vînturi cu viteze tari şi ninsori deosebit de
abundente în plin sezon de iarnă; viscole foarte timpurii şi respectiv foarte tîrzii,
în extrasezon (toamna şi primăvara).
Trebuie precizat că, nu orice viscol poate fi considerat un fenomen climatic
de risc, deoarece viteza vîntului şi cantitatea de zăpadă căzută în timpul lui sau
201
spulberată în timpul căderii ninsorii din aer, ori de pe sol variază foarte mult atît
în timp cît şi în spaţiu.
În cele mai frecvente situaţii viscolele sunt însoţite de ninsori abundente
care reduc foarte mult vizibilitatea. Calitatea de risc climatic este atribuită
viscolului, în primul rînd datorită vitezei vîntului; el se caracterizează prin vînturi
tari cu viteze de peste 11 m/s (viscole puternice), sau de peste 15 m/s (viscole
violente) şi apoi datorită căderilor abundente de zăpadă, care pot forma strat de
zăpadă de 25-50 cm grosime, sau troiene de 1-2 m înălţime şi mai mari, provocînd
numeroase pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.
În Republica Moldova conform mersului general a temperaturilor din
perioada rece a anului, cel mai des viscolele în luna noiembrie se semnalează la
temperaturi de 0oC.. -5oC şi doar în raioanele de nord ale republicii la temperaturi
de -5.. -10oC.
În perioada decembrie-februarie diapazonul temperaturilor în timpul
viscolelor pe teritoriul republicii variază între 0oC şi -10oC. Însă viscolele pot
avea loc şi la temperaturi mai joase: în decembrie – pînă la -20oC (la nord pînă la
-25oC), în ianuarie şi februarie – de la 0oC pînă la -20oC. (la nord pînă la -25oC).
În luna martie viscolele au loc la aceleaşi temperaturi ca şi în luna noiembrie.
Cele mai periculoase sunt viscolele în perioada de timp cu temperaturi
joase şi vînturi puternice, cînd zăpada mai uşoară şi microgranulară este uşor
supusă transportării de către vînt.
Aşa de exemplu, în perioada 5-7 ianuarie 1966 sub influenţa ciclonului
sudic pe tot teritoriul republicii s-au semnalat ninsori puternice şi viscole, care au
format întroieniri pe drumuri şi au dus la perturbarea traficului feroviar şi auto.
Viteza medie a vîntului a atins 20-28 m/s, cu intensificări de pînă la 30-34 m/s.
Temperatura aerului a fost de circa 7-10oC frig.
În iarna următorului an 1967 s-a semnalat un viscol asemănător în perioada
11-13 februarie. În acest timp asupra vremii a influenţat un ciclon cu mobilitate
redusă, avînd centrul situat deasupra teritoriului Moldovei. El a provocat viscole
puternice şi ninsori abundente, îndeosebi în raioanele centrale şi de sud ale
republicii.
Ninsorile au fost însoţite de vînturi puternice din nord, viteza cărora izolat
a atins 25-28 m/s. Ninsorile şi viscolele au creat întroieniri pe drumurile de
importanţă naţională. Grosimea maximală a stratului de zăpadă a atins 5-6 m. Cea
mai mare durată neîntreruptă a acestui viscol s-a semnalat la sudul republicii
(circa 70-80 ore). Viscole puternice pe teritoriul republicii au fost semnalate şi în
anii 1968, 1993, 1995, 1998, 2000, 2003.
Riscurile legate de ninsorile abundente şi foarte abundente, uneori însoţite
de viscole puternice în ţara noastră sunt asemănătoare cu cele existente în alte ţări
şi sunt reprezentate de reducerea semnificativă a vizibilităţii, perturbarea sau
blocarea traficului rutier, feroviar şi aerian, izolarea parţială sau totală a unor
localităţi, avarierea sau distrugerea unor construcţii sub acţiunea greutăţii
stratului de zăpadă, întreruperea temporară a legăturilor telefonice şi a alimentării
202
cu energie electrică a localităţilor, uneori pot provoca chiar pierderi de vieţi
omeneşti.
De asemenea un pericol semnificativ îl prezintă stratul gros de zăpadă
format şi întroenirile. Ca exemplu poate servi stratul gros de zăpadă ce s-a format
pe teritoriul republicii în luna februarie 2011 şi s-a menţinut în o mare parte a
lunii. Grosimea lui maximă pe platformele meteorologice a constituit în fond 25-
50 cm, ceea ce în sezonul de iarna se semnalează în medie o dată în 5-15 ani.
Cea mai mare grosime a stratului de zăpadă s-a semnalat la PAM Edineţ –
71 cm, PAM Donduşeni – 63 cm, PH Bîrlădeni – 62 cm, PAM Ocniţa – 60 cm,
ceea ce în perioada de iarna se semnalează în medie o dată în 20 de ani.
Izolat în raioanele din nordul ţării, unde grosimea stratului de zăpadă a
constituit mai mult de 50 cm, s-a semnalat putrezirea seminţelor şi plantelor, cu
pierderi a plantelor de pînă la 10-15%.
Măsuri de prevenire şi protecţie. Măsurile cele mai eficiente pentru
diminuarea pagubelor provocate de viscole constau în pregătirea şi dotarea
prealabilă a echipelor de intervenţie şi în asigurarea unor stocuri corespunzătoare
de rezerve de combustibil şi hrană.
De asemenea, sunt utile aşa măsuri ca:
- folosirea parazăpezilor contra spulberării zăpezii şi eroziunii solului;
- folosirea culiselor de tulpini de floarea soarelui, porumb, perdele
forestiere şi pomicole, mai ales în jurul localităţilor pentru evitarea
înzăpezirilor.
La sol, culisele invocate mai sus pot determina diminuarea amestecului
turbulent al aerului şi reduce viteza lui.

10. Orajele

Aspecte generale. Fulgerele şi tunetele sunt cunoscute împreună sub

denumirea de oraje şi reprezintă manifestări luminoase şi sonore ale unor
descărcări electrice în atmosferă.
Acestea sunt cele mai rapide hazarduri naturale, impactul lor fiind
imposibil de a fi prevenit.
În atmosfera terestră se produc circa 20 de milioane de fulgere anual, adică
50.000 pe zi, cele mai numeroase fiind înregistrate în regiunile tropicale,
indiferent de sezon. În zona temperată, fulgerele se produc frecvent vara, dar se
pot înregistra în timpul primăverii, toamnei şi chiar iarna.
Fulgerele se formează datorită diferenţelor de potenţial electric din
atmosferă, în timpul furtunilor caracterizate printr-o turbulenţă accentuată a
aerului. Norii cumulonimbus sunt cei mai favorabili pentru electrizarea
accentuată a aerului, însoţită de descărcări electrice.
Partea superioară a acestor nori, alcătuită din cristale de gheaţă, se încarcă
pozitiv în timp ce în partea inferioară, unde predomină picături mici de apă, se
formează o sarcină negativă la care se adaugă o porţiune de la baza norului, între
203
norii alăturaţi sau între aceştia şi suprafaţa terestră se formează cîmpuri electrice
intense care determină apariţia descărcărilor electrice cu o putere de milioane de
waţi.
Stadiul iniţial al unui fulger cuprinde o descărcare electrică cu energie
negativă transportată dinspre nor spre suprafaţa terestră. Descărcarea următoare,
cu sarcini pozitive, se produce în cîteva fracţiuni de secundă şi este îndreptată
dinspre suprafaţa terestră spre nor. Descărcarea electrică dintre nor şi suprafaţa
terestră, încărcată pozitiv, poartă numele de trăsnet şi reprezintă un fenomen
extrem de periculos pentru om, producînd victime şi pagube materiale.
Fenomenul electric numit trăsnet, însoţeşte adesea orajele şi mai puţin
frecvent tornadele. În acest din urmă caz, descărcările sunt mai zgomotoase şi
mai puternice decît în orice alt tip de perturbaţie atmosferică. Cele mai afectate
de trăsnete sunt culmile montane înalte.
Observaţiile efectuate au condus la concluzia că trăsnetele pot interveni
numai din norii a căror bază nu se află o înălţime mai mare de 1500 m deasupra
suprafeţei terestre. Descărcarea are loc totdeauna în interiorul unor canale de aer
ionizat cu diametre de cîţiva cm şi cu lungimi variabile (cîţiva km), după
mecanismul descris în cazul fulgerelor. Drumul parcurs este aproape rectiliniu,
dar formează uneori unghiuri mari cu verticala locului. Sensul cel mai frecvent
al trăsnetului este descendent.
Diferenţa de potenţial între nor şi sol a fost estimată de specialişti la mai
multe sute de milioane de volţi, iar intensitatea curentului din ”lovitura
principală” a fost apreciată ca reprezentînd în medie 25 000 A, în cazul unor
descărcări foarte puternice ea poate atinge 200 000 A.
Fulgerele care se produc în atmosferă prezintă forme diferite, în funcţie de
care sunt împărţite în trei categorii distincte.
Fulgerul liniar – se prezintă sub forma unor benzi strălucitoare de lumină
alb - albăstruie, simple sau ramificate, care şerpuiesc între doi nori sau între un
nor şi suprafaţa terestră. El este compus dintr-un cana de descărcare de 5 – 6 cm
în diametru, din care pornesc ramurile secundare, în general mai subţiri.
Lungimea lui variază între 2 şi 20 km. De regulă reprezintă o succesiune de
descărcări electrice produse la intervale mici de cîteva milionimi de secundă.
Fulgerul sferic sau globular – are forma unor sfere sau globuri
incandescente, de culoare galben-roşiatică, avînd diametre de la cîţiva centimetri
pînă la cîteva zeci de centimetri. Viteza lui de coborîre către suprafaţa terestră
este moderată sau mică, din care cauză poate fi observat pe un interval de timp
mai lung.
Uneori pătrunde în interiorul diferitelor edificii (prin crăpături, coşuri etc.)
pe care le părăseşte fără zgomot. Cel mai adesea însă, el produce explozii
puternice ca urmare a expansiunii bruşte a gazelor comprimate în globul de foc.
Fulgerul globular apare foarte rar, mai ales în urma descărcărilor electrice
de mare amploare. Fulgerul în formă de mărgele sau boabe reprezintă o formă de
tranziţie între fulgerul liniar şi cel globular.
204
 Fulgerul plat sau difuz este o descărcare electrică în interiorul norului. De
regulă, aceasta este orientată în sus, astfel că întreaga parte superioară a norului
se iluminează difuz, fără a se putea distinge un canal bine exprimat.
Tunetul este efectul sonor (bubuitul) al descărcărilor electrice din
atmosferă. El se produce prin propagarea undelor sonore apărute în canalul de
descărcare al fulgerului, ca urmare a creşterii bruşte înregistrate de presiune, sub
influenţa creşterii temperaturii.
Tunetul poate fi perceput ca un zgomot violent asurzitor, de scurtă durată,
cînd descărcarea are loc aproape de observator, sau ca un huruit surd ori bubuit
prelung cu creşteri şi slăbiri ale intensităţii, cînd descărcarea se produce departe
de observator.
În regiunile de cîmpie, durata lui depăşeşte rareori 30 – 40 de secunde, pe
cînd la munte poate fi mai îndelungat.
Diferenţa dintre viteza de propagare a luminii (300 000 km/s) şi cea a
sunetului (340 m/s) face ca tunetul să se audă după ce a fost observat fulgerul.
Durata intervalului dintre perceperea efectului luminos şi a celui sonor sporeşte
pe măsura creşterii distanţei dintre locul descărcării electrice şi locul unde se află
observatorul.
Orajele de cele mai multe ori însoţesc furtunile cu averse de ploaie. Pe
teritoriul Republicii Moldova numărul anual de zile cu oraje constituie în medie
30-36 (fig. 4.3). În decursul anului orajele se înregistrează mai frecvent în
perioada caldă a anului.
Primăvara (aprilie-mai) numărul de zile cu oraje treptat creşte şi în iunie
atinge valorile maxime (8-10 zile). În septembrie numărul zilelor cu oraje scade
pînă la 2-3. În perioada de iarnă (cu excepţia lunii ianuarie) orajele se pot întîlni
din cînd în cînd pe tot teritoriul republicii însă atît în decembrie şi februarie, cît
şi în noiembrie frecvenţa orajelor este mică (nu mai mult de una două ori în 10
ani).
În unii ani numărul zilelor cu oraje poate varia esenţial de la valoarea medie
multianuală şi constituie 15-60.
Cel mai mare număr de zile cu oraje poate varia în limitele 45-60. Cea mai
mare frecvenţă orajele o au deasupra podişurilor din raioanele centrale şi de sud-
est ale Moldovei (55-60). În raioanele din sudul republicii numărul de zile cu
oraje în unii ani poate atinge 45-50.
Aspecte de risc. Pe Terra se produc în fiecare moment aproape 2000 de
oraje, dar numai cîteva dintre ele provoacă victime sau pagube. Acestea sunt
orajele violente însoţite de vînturi cu viteze ce depăşesc 25 m/s, în rafale şi de
grindină cu diametru de 20 mm sau mai mare. Orajele violente, care pot provoca
numeroase pagube şi victime omeneşti sunt adesea legate de tornade.

a) b)

205
 Fig. 6.24 Numărul mediu (a) și maximal (b) de zile cu grindină pe an

Cele mai afectate de trăsnete sunt formele ascuţite ale reliefului accidentat,
formele convexe, arborii înalţi şi singuratici, datorită faptului că acestea
accentuează diferenţele de potenţial electric. Intensitatea curentului din “lovitura
principală” a trăsnetului este apreciată de la 25 000 pînă la 200 000 A.
Trăsnetele pot produce şi produc victime omeneşti mai ales în regiunile
montane, unde sunt mai frecvente şi surprind oamenii mai expuşi fenomenului,
în lipsa unor posibilităţi de adăpostire rapidă. Absenţa sau deteriorarea
paratrăsnetelor, care protejează construcţiile înalte favorizează incendierea şi
producerea unor pagube importante în situaţiile cînd acestea sunt atinse de
trăsnete.
Măsuri de prevenire şi protecţie. Cele mai afectate de trăsnete sînt culmile
montane înalte şi, de aceea, turiştii surprinşi de furtună este bine să coboare
imediat de pe culme şi să se adăpostească. De asemenea, este important să fie
îndepărtate obiectele metalice pe care le avem asupra noastră.
Ca măsură de apărare contra trăsnetului, care produce incendii, moartea
oamenilor cît şi a animalelor, se foloseşte pe larg paratrăsnetul.
În timpul descărcărilor electrice se interzice adăpostirea sub arborii înalţi
şi singuratici, mişcările rapide, scăldatul. Dacă vă aflaţi în casă, se interzice de a
sta la fereastra deschisă; evitaţi contactul cu obiectele metalice; deconectaţi
antena la televizor şi aparatul de radio.

11. Grindina

206
 Aspecte generale. Grindina, ca hidrometeor reprezintă o formă de
precipitaţie solidă alcătuită din granule transparente sau opace de gheaţă, de
diferită formă (sferice sau colţuroase), mărimi (cu diametre variabile între 0,5 şi
50 mm) şi greutate (de la câteva grame pînă la peste 300 grame), care cade în
timpul averselor de ploaie, însoţite de fenomene orajoase (tunete şi fulgere) şi
vânt tare, luând aspect de furtună .
Cauzele genetice ale grindinei sunt determinate de particularităţile
circulaţiei atmosferei, în interacţiune cu cele ale suprafeţei active.
Circulaţia generală a atmosferei contribuie la formarea grindinei prin
intermediul fronturilor reci, foarte active care se deplasează peste teritoriile
supraîncălzite.
Masa de aer rece dislocă prin convecţie dinamică, masa de aer cald, pe care
o forţează la o ascensiune rapidă, mişcare la care participă şi convecţia termică
din perioada premergătoare advecţiei aerului rece. Ridicat la peste 5 000-6 000 m
altitudine (uneori chiar la 10 000-12 000 m altitudine), aerul cald se răceşte rapid,
determinînd condensarea vaporilor de apă şi îngheţarea acestora sub formă de
"boabe".
Particularităţile locale ale suprafeţei active au un rol deosebit în geneza
grindinei, prin intensificarea proceselor de convecţie termică şi creşterea
gradului de turbulenţă a aerului.
În aceste condiţii, apar primele descărcări electrice, care preced, sau au loc
concomitent cu căderea grindinei şi furtuna de dezlănţuire.
Particularităţile locale ale reliefului contribuie la încălzirea generală a
suprafeţei active, fapt ce determină caracterul local al grindinei. Uneori, aceasta
se produce pe benzi înguste de teren (late de 10-15 km şi lungi de câteva sute de
km) orientate paralel cu norul de grindină. Viteza de deplasare a norului de
grindină poate fi uneori destul de mare (60-70 km/oră).
Structura bobului de grindină reflectă condiţiile lui genetice.
Frecvenţa medie a zilelor cu grindină pe întreg teritoriul ţării ţine seama
de: contrastul termo-baric, instabilitatea maselor de aer, expunerea reliefului faţă
de razele solare şi faţă de advecţiile de aer umed, altitudine, forma de relief,
caracteristicile covorului vegetal etc.
Astfel, frecvenţa grindinei scade de la vest spre est adică dinspre sectorul
cu influenţe oceanice, cu aer umed şi rece, instabil din vest spre cele cu influenţe
ale aerului continental, mai cald şi uscat, deci mai stabil din est. Ca urmare,
numărul de zile cu grindină se reduce pe măsura creşterii gradului de
continentalitate al climei.
Durata medie de cădere a grindinei este de la câteva minute, până la 15
minute, remarcându-se şi de această dată, o diferenţiere pe trepte de relief a
duratei maxime:
Furtunile cu grindină încep brusc. Durata furtunilor cu grindină este invers
proporţională cu dimensiunile boabelor de grindină. Cu cât durata este mai
207
scurtă, cu atât dimensiunile acesteia sunt mai mari, ca şi influenţa mecanică pe
care o exercită.
Aspecte de risc. Grindina este un risc climatic care, deşi este relativ rar întâlnit,
poate produce în scurt timp calamităţi naturale de mari proporţii, locale sau regionale,
în funcţie de traiectoria norului Cumulonimbus care a generat-o.
În secţiune verticală, norul de grindină Cumulonimbus prezintă trei zone:
zona inferioară care constituie sediul formării picăturilor de apă, unde se întrunesc
condiţii favorabile pentru ca vaporii de apă înălţaţi prin convecţie termică şi
dinamică să condenseze; aici, temperaturile sunt coborîte, dar nu negative; zona
mediană caracterizată prin picături de apă suprarăcite, în care grindina creşte
foarte mult în greutate.
Aici, deşi temperaturile sunt negative, picăturile de apă se menţin în stadiul
de picături suprarăcite. Numai în contact (prin ciocnire) cu boabele de măzăriche
sau grindină, ele pot îngheţa peste acestea, determinând un strat de gheaţă
transparentă; zona superioară a norului este zona în care, vaporii de apă ajunşi
prin procese adiabatice sunt transformaţi prin sublimare în ace de gheaţă,
măzăriche moale etc., cu aspect de gheaţă mată; aici, temperatura este cu mult sub
0°C, chiar sub -15°C, -23°C.
Tot în zona mediană, boabele de grindină vor creşte în dimensiuni, prin jocul
ascendent şi descendent al curenţilor de aer. Prin acest joc, boabele de grindină
sunt înălţate în zona superioară şi coborîte în cea inferioară, unde cresc în
diametru prin îngheţare şi respectiv prin sublimare, până ce sub influenţa propriei
lor greutăţi, vor învinge forţa ascensională a curenţilor de convecţie şi vor cădea
pe suprafaţa terestră.
Fiind un fenomen a cărui frecvenţă maximă se realizează în perioada caldă
a anului, grindina surprinde culturile agricole în diferite stadii de dezvoltare,
afectând buna desfăşurare a ciclului biologic. Este suficient un singur caz de grindină
într-o fază critică de dezvoltare a plantei pentru ca întreaga recoltă să fie
compromisă.
Grindina poate avea şi efecte minime, în condiţiile în care dimensiunile ei
şi densitatea boabelor căzute sunt mai mici, durata mai redusă şi faza de vegetaţie
mai înaintată.
Grindina poate provoca mari pagube în următoarele condiţii:
- când se produce în plin sezon de vegetaţie şi surprind pomii fructiferi în
faza de înflorire, viţa de vie în faza de formare a boabelor, culturile cerealiere în
faza de formare a spicului etc.;
- când este însoţită de vînturi tari;
- când dimensiunile boabelor de grindină depăşesc 10 mm în diametru;
- când durata fenomenului este mare;
- când densitatea boabelor de grindină pe 1 m2 este foarte mare;
- când se formează stratul de gheaţă de durată (de la câteva ore la câteva
zile), fapt ce determină îngheţarea sucului celular, oprirea circulaţiei sevei,
distrugerea sistemului foliar şi compromiterea recoltei;
208
 - când se produce după perioade lungi de secetă cu solul uscat, lipsit de
coeziune, favorizând procese intense de eroziune;
- când afectează terenuri în pantă cu sol uscat;
- când dimensiunile sunt mici (< 10 mm), dar durata este mai mare (10-15
min.). etc.
În Republica Moldova grindina în general se semnalează în perioada caldă
a anului (aprilie-octombrie) şi de obicei însoţeşte aversele, furtunile cu oraje, ceea
ce intensifică şi mai mult dauna produsă de ea.
Cel mai frecvent lungimea traiectoriei căderilor de grindină constituie 20-
25 km iar lăţimea 0,2-4 km. Grindina cade pe traiectorie neuniform. Mărimea
maximală a granulelor de grindină de obicei se semnalează în mijlocul arealului.
Suprafaţa insulelor mari cu grindină poate atinge 2000 ha. Mărimea grindinei
căzute, în rezultatul cărei pot avea loc vătămări semnificative a culturilor agricole
în medie constituie 8-10 mm.
Cele mai puternice căderi de grindină au loc între orele 15 şi 19 timp local.
Însă se pot semnala căderi de grindină în orele nocturne şi de dimineaţă.
Căderea grindinei pe teritoriul Moldovei cel mai frecvent (70% cazuri) este
condiţionată de trecerea fronturilor reci.
Relieful Moldovei influenţează semnificativ asupra repartiţiei numărului
de zile cu grindină în teritoriu. Prezenţa înălţimilor contribuie la dezvoltarea
mişcărilor ascendente ale aerului, intensificarea turbulenţei în stratul de aer de la
sol şi corespunzător, creşterii nebulozităţii convective.
Astfel, partea centrală a republicii este supusă cel mai mult căderilor de
grindină. Aici, în unele localităţi (Corneşti) se semnalează cel mai mare număr
de zile cu grindină, în medie 2,1 pe an. În 1955 aici au fost înregistrate 8 zile cu
grindină – cel mai mare număr de zile pentru toată perioada de observaţii (fig.
4.4).
Cel mai puţin este supusă căderilor de grindină Cîmpia Bălţului şi Sud-
Estul republicii (în medie mai puţin de o zi pe an). În restul teritoriului numărul
de zile cu grindină se egalează cu 1-2.
În timpul anului grindina cel mai frecvent se semnalează în lunile mai şi
iunie, uneori în aprilie. Primăvara devreme şi toamna tîrziu grindina cade rar. Au
fost înregistrate cazuri de cădere a grindinei iarna, de exemplu, în luna februarie
a. 1966 (Soroca, Bălţata, Cărpineni) şi în luna decembrie a. 1964 (Bălţi) şi a. 1971
(Tiraspol).
Măsurile de atenuare şi combatere a grindinii. În cazul grindinii care
afectează regiunile agricole, difuzarea la timp a prognozelor meteorologice de
avertizare, elaborate în baza informaţiei radarelor meteorologice şi al imaginilor
satelitare, permite luarea unor măsuri adecvate.
În prezent, există posibilităţi de prevenire a formării norilor cu grindină
prin pulverizarea, în cadrul lor, a unor substanţe chimice, care determină căderea
ploilor înainte de formarea granulelor de gheaţă.

209
 a) b)

Fig. 4.4 Numărul mediu (a) și maximal (b) de zile anual cu grindină

Metoda de combatere a grindinei, folosită azi în Republica Moldova şi în

unele state, îndeosebi din Europa de Est, se bazează pe concepţia formării
artificiale a embrionilor de grindină, capabili să concureze în procesul creşterii
cu embrionii de grindină ce se formează natural. Ca rezultat ultimii sunt lipsiţi de
posibilitatea de a creşte pînă la mărimi periculoase şi se topesc în atmosferă,
căzînd în formă de precipitaţii lichide.
Pentru transportarea reagentului (AgI) spre nori se folosec rachete
antigrindină tip ˝Alazani˝ şi ˝Cristal˝.
Aceste metode sunt însă foarte scumpe şi nu dau întotdeauna rezultatele
scontate.
În cele mai multe ţări, afectate de grindină, pentru combaterea ei se
utilizează măsuri şi mijloace cu caracter pasiv, care sunt ecologice şi constau în:
delimitarea ariilor afectate de acest fenomen şi cultivarea lor cu plante rezistente
la grindină; acoperirea plantaţiilor agricole preţioase cu plasă (pomii fructiferi,
viţa de vie etc.); asigurarea terenurilor agricole împotriva pericolului căderilor de
grindină.

12. Valurile de căldură

Aspecte generale. Gradul diferenţiat de încălzire,fie prin radiaţie solară

directă, fie printr-un transfer de aer cald tropical (continental sau maritim )

210
constituie principala cauză în geneza, modul de manifestare şi de diferenţiere
teritorială a riscurilor climatice de vară.
La polul opus al valurilor de frig şi singularităţilor termice negative
generate de advecţia aerului polar se situează valurile de căldură şi
singularităţile termice pozitive, generate de advecţiile aerului tropical.
Moldova, fiind situată în zona climei temperate şi într-o arie continentală
cu multiple influenţe climatice, asupra ei se deplasează valuri de călduri tropicale
care determină abateri pozitive mari ale temperaturii aerului faţă de normală,
uneori cu valoare de unicat sau de record climatic.
Ele sunt rezultatul marilor variaţii neperiodice ale climei şi de aceea, apar
izolate, singulare,de unde şi denumirea de singularităţi termice pozitive.
Asemenea situaţii extreme de încălziri care au avut repercusiuni asupra
mediului înconjurător şi activităţilor socio-economice au făcut obiectul
numeroaselor consemnări de-a lungul timpului în diverse publicaţii cum sunt:
Cronica lui Grigore Ureche, Letopiseţul ţării Moldovei; Descriptio Moldaviae
(Cap. II) de D. Cantemir (1673-1723 ), sau în multe alte lucrări.
Date certe, obiective se găsesc după 1844, când la Chişinău se fac primele
observaţii meteorologice instrumentale. Analiza şirurilor statistice de date cu o
durată mai mare, sau mai mică de un secol, a permis evidenţierea singularităţilor
termice pozitive, cele mai semnificative, cu cele mai evidente consecinţe de
riscuri climatice.
Singularităţi termice pozitive sunt expresia valurilor de căldură, respective
advecţiilor de aer cald tropical continental (sau a aerului cald tropical maritim
ajuns peste Moldova deja uscat şi lipsit de precipitaţii), generate de anticicloanele
continentale care se dezvoltă în sud - estul Europei, pe teritoriul Asiei de sud-
vest, în bazinul Mării Negre, Peninsula Balcanică, în nord-vestul continentului
african etc.
Uneori, asemenea singularităţi termice pozitive sunt determinate de masele
de aer fierbinte tropical antrenate la periferia ciclonilor oceanici care se extind
peste Europa Centrală şi de Est; alteori, masele de aer din sud sunt antrenate de
depresiunile barice cu caracter retrograd care acoperă sudul Moldovei.
În condiţiile persistenţei formaţiunilor barice anticiclonale, se intensifică
procesele locale de insolaţie, care participă, alături de advecţiile aerului tropical,
la creşterea gradului de încălzire şi de uscăciune, accentuând valoarea
singularităţilor termice pozitive.
În literatura de specialitate se găsesc numeroase referiri asupra celor mai
puternice încălziri, consemnate, adesea, sub forma temperaturilor maxime
absolute (şi nu numai), ca şi referiri asupra consecinţelor acestora.
După temperaturile medii ale lunilor cele mai calde (iulie si august), cele
mai intense încălziri sunt cele ≥ 25°C; după temperaturile maxime absolute
(lunare, sau anuale), sunt cele care au depăşit +30°C (zile tropicale) şi chiar mai
mult ( ≥ 33°C, zile caniculare), iar după temperaturile minime nocturne, cele de
≥ 20°C (nopţi tropicale).
211
 În ultimul secol, în Moldova, au existat numeroase situaţii în care
temperaturile maxime absolute au depăşit +30°C în lunile cele mai calde ale
anului (iulie, august) şi chiar din mai pînă în septembrie. Dar nu orice zi tropicală
poate fi expresia unor încălziri accentuate. Aceasta depinde de persistenţa masei
de aer anticiclonal care determină frecvenţa zilelor tropicale şi frecvenţa
proceselor de încălzire.
Pentru problema studiată au fost luate în considerare numai temperaturile
maxime absolute ≥ 35,0°C de la staţii pe întreaga perioadă de observaţii (la unele
de peste un secol), care au fost numite, încălziri masive (sau caniculare).
Frecvenţa încălzirilor masive. Cele mai puternice încălziri masive din
ultimul secol s-au produs în: 1924, 1938, 1946, 1951, 1954, 1988, 1994, 1996,
1998, 2000, 2003, 2007, 2012, 2015. În acest interval de mai bine de un secol, s-
au înregistrat peste 400 cazuri cu t ≥ 35,0°C.
S-a stabilit că, cea mai mare pondere, 48,97% revine grupei cu valorile cele
mai mici, de 35,0-35,9°C căldură. Acestea caracterizează încălzirile masive care
au cuprins cea mai mare arie şi ca urmare, temperaturile respective s-au
înregistrat la mai multe staţii.
Cu cât valorile cresc, arealul afectat de încălzirile masive se reduce
simţitor, fapt evidenţiat de frecvenţa cazurilor cu temperaturi de 39,0-39,9°C
căldură, care deţin 2,04%. Se mai poate constata că din totalul cazurilor de
încălziri masive (peste 400), cele mai multe valori (peste 200) s-au produs în luna
august, când persistenţa timpului anticiclonal este mai mare, deci şi procesele de
insolaţie sunt mai intense, iar uscăciunea aerului, mai mare şi nu în iulie (167
cazuri), luna cea mai caldă a anului.
Acest lucru arată dependenţa încălzirilor masive de advecţiile accidentale
ale aerului cald, de valurile de călduri tropicale; pe de altă parte, uscăciunea
solului din lunile premergătoare avantajează procesele de încălzire.
Încalziri masive. Încalzirea masivă din iulie 1994. În ultimul deceniu al
secolului trecut, un val de căldură s-a produs la sfârşitul lunii iunie şi începutul
lunii iulie 1994, când temperatura maximă a depăşit +30°C pe întreg teritoriul
ţării.
Intensitatea maximă a acestei încălziri a fost în sudul şi sud-estul ţării unde
valorile maxime ale temperaturii aerului au depăşit +33..+35°C, ajungând la
+38°C în Comrat pe 20 iulie. Canicula a fost provocată de o masă de aer excesiv
de uscată de origine nord-africană, care a acţionat în sudul şi centrul Europei.
Încalzirea masivă din perioada 21 iulie-4 august 1998. În majoritatea
zilelor din cea de-a treia decadă a lunii iulie 1998, pe teritoriul R. Moldova s-a
semnalat vreme foarte călduroasă, precum şi uscată.
Temperaturile medii zilnice ale aerului au atins valori de +25..+28°C, cu 3-
5°C mai mult decât media zilnică multianuală.
Din tot intervalul menţionat temperaturile maxime ale aerului au fost
înregistrate pe 4 august: ca exemplu temperatura maximă a fost cuprinsă între
+33,0 şi +38,1°C (Briceni, +33,1°C; Bălţi, +36,7°C; Corneşti, +34,6°C; Comrat,
212
+38,1°C; Cahul, +36,5°C), iar media zilnică a fost de 27-31°C căldură (Bălţi,
+27,4°C; Chişinău, +30,3°C; Comrat, +30,9°C).
Astfel temperatura maximă absolută înregistrată în partea de sud a
republicii (Comrat, +38,1°C) a fost doar cu 3,4°C mai mică decât maxima
absolută înregistrată pe teritoriul R. Moldova (+41,5°C).
De menţionat faptul că, din punct de vedere sinoptic, în această perioadă în
partea de sud a Europei de Vest, Centrală şi de Est, s-a instalat Maximul Azoric
(cu o presiune atmosferică în centrul său de 1015-1020 mb).
Traiectoria de deplasare a cicloanelor spre est trecea prin partea de nord a
Europei. Dar aceşti cicloni au avut mai multe depresiuni barice de mici
dimensiuni, care au făcut imposibilă advecţia maselor de aer mai rece spre
regiunile centrale şi de sud ale Europei.
Încalzirea masivă din perioada mai – august 2007. În perioada mai-iulie
2007 temperatura medie a aerului în teritoriu a fost de 21-23°C cîldură, fiind cu
3-4°C mai ridicată faţă de normă (record). Numărul de zile cu temperaturi
maximale ≥ +30°C a constituit în teritoriu 36-45 zile, întrecând norma de 3 ori,
iar numărul de zile cu temperaturi maximale ≥ +35°C, respectiv 10-12 zile. Astfel
abaterea de la normă a fost depăşită de 10-12 ori. Pe 21 iulie a fost înregistrată
temperatura maximă - record a aerului, egală cu +41,5°C (Staţia meteorologică
Camenca).
Vara anului 2007 a fost caracterizată prin perioade cu arşiţă. Temperatura
medie a aerului pe sezon a avut valori de 21,0-24,7°C căldură, cu 2,4-3,8°C mai
ridicată decât norma, astfel înregistrându-se pentru prima dată în toată perioada
de observaţii pe o mare parte a teritoriului ţării.
Numărul de zile cu temperatura aerului ≥ +30°C a constituit în general 45-
60 zile, de 3-4 ori mai mult faţă de normă. De asemenea, numărul de zile cu
temperaturi de peste +35°C a fost mare – 15-22 zile, înregistrându-se pentru
prima dată în toată perioada de observaţii.
În luna iulie 2007 în Moldova s-au semnalat temperaturi foarte înalte şi
vreme în general uscată. Temperatura medie lunară a aerului a fost mai ridicată
decât media multianuală cu 4-5°C şi a constituit 24,0-26,0°C, ce se semnalează
pentru prima dată în istoria observaţiilor meteorologice.
Pe 21 iulie în Moldova s-a înregistrat cea mai înaltă temperatură în sezonul
de vară pentru toată perioada de observaţii – +41,5°C (SM Camenca). În restul
teritoriului temperatura maximă a avut valori de 38,5-41,0°C căldură, valori care
izolat s-au atestat pentru prima dată în întreaga perioadă de observaţii.
Numărul de zile cu temperatura aerului ≥ +30°C a constituit în iulie 13-25
de zile, depăşind norma de 2,5-4 ori. Numărul de zile cu temperaturi mai ≥ +35°C
a fost de 7-12 zile, întâlnit pentru prima dată în toată perioada de observaţii
instrumentale.
În luna august 2007 pe teritoriul ţării s-a menţinut vreme îndeosebi foarte
caldă, dar şi cu precipitaţii. Temperatura medie a aerului pentru această lună a

213
fost de 21,0-24,5°C căldură sau cu 2,0-3,5°C mai ridicată decât norma, fapt
semnalat pe teritoriul Moldovei în medie o dată în 10-20 de ani.
Temperatura maximă a aerului a crescut pînă la 37-40,5°C căldură, ce se
înregistrează izolat pentru prima dată în toată perioada de observaţii. Acest regim
termic înalt a fost în continuare determinat de aerul fierbinte venit din nordul
Africii.
Vara anului 2012 în Republica Moldova a fost anomal de caldă şi uscată.
Temperatura medie a aerului pentru perioada iunie-august a fost mai ridicată faţă
de valorile normei cu 3,0-4,5°C şi a constituit +21,7..+24,8°С. Pe 70% din
teritoriul ţării această temperatură a fost semnalată pentru prima dată din toată
perioada de observaţii instrumentale, depăşind recordul precedent cu 0,1-0,8°C
(a. 2007).
În 7 august pe 50% din teritoriul ţării s-au semnalat şi cele mai înalte valori
ale temperaturii maxime a aerului pentru anotimpul de vară - +37,2 (Briceni) şi
+40,6 С (Corneşti), fiind cu 0,2-0,7ºС mai ridicate faţă de maximele absolute.
Tot pe 7 august la SM Făleşti s-a înregistrat cea mai înaltă temperatură a
aerului în Republica Moldova pentru întreaga perioadă de observaţii
instrumentale – +42,4ºС, fiind cu 0,9ºС mai ridicată faţă de valoarea maximă
absolută înregistrată anterior (a. 2007).
În vara anului 2012 temperatura maximă la suprafaţa solului a atins valori
de +71ºС (Corneşti, iulie), ceea ce se semnalează în medie o dată în 30 de ani.
Numărul de zile cu temperatura maximă a aerului ≥ +30ºС pentru sezonul
de vară a constituit 39-62 zile (norma fiind de 8-27 zile), fenomen semnalat
pentru prima dată din toată perioada de observaţii instrumentale.
Numărul de zile cu temperatura de ≥ +35ºС a constituit în general 16-
35 zile (norma fiind de 1-2 zile), fapt care se semnalează, de asemenea, pentru
prima dată din toată perioada de observaţii instrumentale. Valori ale temperaturii
aerului de ≥ +40ºС s-au înregistrat pentru prima dată pe 40% din teritoriul ţării,
numărul de zile cu aşa valori fiind de 1-3.
În concluzie, putem spune că în ultimele două decenii se observă tot mai
mult o extindere a temperaturilor ≥30 şi 35°C căldură, fiind o consecinţă posibilă
a încălzirii globale a climei.
Măsuri de precauţie. În perioadele cu vreme caniculară se recomandă
consumarea unei cantităţi mai mari de lichide, reducerea la minim a expunerii la
soare în orele amiezii, iar în caz de necesitate – utilizarea mijloacelor de protecţie
contra radiaţiei solare (îmbrăcăminte din ţesături naturale de culoare deschisă,
pălărie sau chipiu, ochelari de soare, cremă cu factor de protecţie solară).
De asemenea, se recomandă de redus maxim posibil durata aflării în zonele
industriale. Se preferă plimbările pe jos în zonele verzi. Este necesar de a reduce
sarcinile fizice pentru persoanele care suferă de boli cardio-vasculare şi
respiratorii. Serviciile comunale şi populaţia trebuie să efectueze cât mai frecvent
curăţarea umedă a străzilor şi a încăperilor.

214
 Pentru managerii firmelor şi companiilor de construcţie din republică, celor
din domeniul deservirii reţelelor de transport (rutier, feroviar, electric) şi altor
domenii de activitate care se desfăşoară în aer liber, se recomandă să asigure
angajaţii în zilele caniculare cu apa potabilă şi cu întreruperea eventuală a
activităţilor în timpul „apogeului" termic zilnic.

13. Valurile de frig

Aspecte generale. Toate fenomenele climatice cu efecte negative, care se

produc in semestrul rece al anului au o trăsătură comună si anume existenţa
temperaturilor negative ce le generează si le întreţin.
În suita riscurilor climatice din semestrul rece al anului se includ si valurile
de frig şi singularităţile termice negative, materializate prin extreme termice,
uneori cu repercusiuni destul de grave pentru om ca individ, societate si mediul
înconjurător.
Poziţia centrelor barice, succesiunea şi direcţia de deplasare a maselor de
aer, ca şi frecvenţa şi intensitatea proceselor de răcire facilitează pătrunderea pe
teritoriul Moldovei a unor valuri de aer cu caracteristice fizice diferite, în cazul
de faţă, geroase şi uscate, ce introduc mari abateri, perturbaţii de la regimul lor
normal.
Ele reprezintă variaţii neperiodice ale climei, a căror intensitate se
amplifică sau se diminuează în raport direct cu caracteristicile structurii
suprafeţei subiacente, în special cu relieful depresionar.
Toate aceste perturbaţii neperiodice, dat fiind producerea lor ocazională,
instantanee şi valorile extreme, se înscriu ca singularităţi climatice. Dintre
acestea, singularităţile termice ocupa un loc aparte, existenţa lor fiind din plin
resimţită atât în evoluţia celorlalte elemente climatice, cât şi asupra desfăşurării
normale a activităţilor socio-economice. Scăderile accentuate ale temperaturii
aerului, sub media multianuală, se includ în singularităţile termice negative.
Singularitaţile termice negative.În general ele sunt cauzate de valurile de
frig care transportă aerul polar, dar mai ales aerul arctic continental dinspre
Groenlanda sau de pe continentul euroasiatic (Anticiclonul Groenlandez şi
respectiv Anticiclonul Est-european şi foarte rar, Anticiclonul Siberian care
determina racirile advective); de asemenea, predominarea timpului anticiclonic
(senin şi liniştit) favorizează apariţia răcirilor radiative.
În literatura de specialitate sunt numeroase referiri cu privire la
consecinţele acestor anticicloni care determină răciri masive.
După valorile medii lunare ale temperaturii aerului, cele mai intense răciri
sunt cele ≤ -10°C, iar dupa temperaturile mimime, cele ≤ -30°C.
În secolul precedent, în Moldova au existat numeroase situaţii în care s-au
înregistrat temperaturi sub -30°C. Au fost luate în considerare numai acelea
temperaturi care au fost consemnate ca temperaturi mimime absolute la staţii

215
pentru perioada de un secol de observaţii instrumentale, fiind numite răciri
masive.
Frecvenţa răcirilor masive. Astfel, s-a constatat că cele mai puternice
răciri s-au produs în lunile ianuarie: 1893, 1924, 1950, 1954, 1963, 1985, 2006,
2010 etc., ca şi în februarie: 1929, 1954, 1956, 1985, 2012. Nu s-a consemnat
nici un caz cu temperatura medie ≤ -10°C în luna decembrie.
În ceea ce priveşte intensitatea răcirilor (abaterea faţă de normă), pe primul
loc se plasează luna februarie 1954, când la staţia Bravicea temperatura medie
lunară a fost de -13,6°C, înregistrându-se o abatere faţă de media multianuală (-
2,1°C) de circa 11,5°C, apoi februarie 1929 (Dubasari, media lunară - 13,7°C
frig), abaterea de la media multianuală (2,3°C), fiind egală cu circa 11,4°C, de
asemenea, ianuarie 1963, 1985, 2005, 2006, 2010.
În dezvoltarea teritorială a răcirilor masive, un rol important revine şi
caracterului suprafeţei subiacente, mai ales a reliefului depresionar. Circa 90%
din teritoriul Republicii Moldova are altitudinea de pană la 250 m. Prin urmare,
zonalitatea verticală a temperaturii aerului aici este slab exprimată.
Totuş, analizând valorile temperaturilor minime absolute ≤ -30°C, s-a
constatat cu uşurinţă ca cea mai scazută valoare termică s-a înregistrat la staţia
Bălţi (-35,4°C în anul 1963 la 20 ianuarie), întrucât în general forma depresionară
a Câmpiei Moldovei de Nord a favorizat pătrunderea aerului rece un timp mai
îndelungat.
Acelaş lucru putem menţiona şi despre cazul staţiei Soroca, amplasată
relativ tot în aceleaşi condiţii de relief depresionar, favorizând stagnarea aerului
rece (în 1963 minima absolută fiind de -34,9°C pe 20 ianuarie). Nu putem afirma
acelaşi lucru despre staţiile meteorologice amplasate pe interfluvii mai înalte,
care au surprins nişte valori minime absolute relativ mai ridicate, De exemplu,
staţia Corneşti cu minima absolută de -27,l°C (04.01.1963), Briceni cu -33,8°C
(20.01.1963), etc.
Aşa dar, de aici deducem că, cele mai afectate regiuni de răciri masive sunt,
în primul rând, raioanele din jumătatea nordică a ţării (Briceni, Soroca), ieşind în
evidenţă adevarata valoare a depresiunilor în formarea lacurilor de frig şi
accentuarea procesului de răcire.
Regiunile mai puţin afectate sunt suprafeţele înalte ale interfluviilor şi
jumatatea sudică a ţării, unde începând cu latitudinea oraşului Leova spre sud, nu
s-a înregistrat nici un caz cu temperatura aerului mai scazută de -30°C.
Cele mai intense răciri din ultimii 60 de ani sunt caracterizate mai jos.
Februarie 1954. Cea mai intensă răcire s-a produs în nordul şi centrul
republicii, unde temperatura medie lunară a coborât sub -10°C.. -12°C şi chiar -
13°C.
Valorile minime ale temperaturii aerului au coborât sub -30°C la doua staţii
meteorologice (Bălţi -32,1°C, şi Leova -31,4°C). Deci, în această lună, cea mai
scăzută valoare termică minimă a atins -32,1°C la Bălţi, pe 20 februarie 1954.

216
 Ianuarie l963. Această lună marchează un alt grad de răcire masivă datorită
pătrunderii unor mase de aer continental polar, provenite din partea nordică a
continentului. În această situaţie, temperatura aerului a coborât mult sub media
multianuală.
Temperaturile minime la multe staţii au coborât sub -30°C. În această lună
la unele staţii valorile minime absolute au fost cele mai joase, de exemplu:
Briceni -33,8°C, Soroca -34,9°C, Camenca -32,8°C, Bălti -35,4°C, Brătuşeni (r-
nul. Edineţ)- 35,5°C, Bravicea -34,8°C etc. Răcirea cea mai intensă s-a produs
în intervalul 18-25 ianuarie când s-au înregistrat şi minimele sus menţionate.
Ianuarie 1985. Această lună completează tabloul singularităţilor termice
negative ale secolului trecut. În ansamblu, iarna anului 1985 se înscrie printre
cele mai geroase ierni ale secolului trecut.
Cea mai intensă răcire s-a produs în luna ianuarie când temperatura medie
lunară a aerului a scăzut sub -10°C..-11°C şi chiar -12°C, abaterea medie fiind de
5-9°C. Nu s-a înregistrat nici un caz cu temperatura minimă de -30°C.
Acest val de frig a afectat, mai ales, nordul şi nord-estul ţării. La Bălţi
temperatura minimă a aerului a atins valoarea de -28,4°C. Răcirea masivă
respectivă a fost declanşată de intensitatea câmpului anticiclonic rezultat din
unirea Anticiclonului Scandinav cu cel Est-European, care a antrenat advecţia
aerului rece polar spre teritoriul Republicii Moldova.
Ianuarie 2006. A fost cea mai rece lună a iernii, situaţie cauzată de influenţa
predominantă a anticicloanelor reci, care au luat naştere în aerul arctic.
Temperatura medie lunară a constituit în fond 5,5-8,0ºС frig, cu 2,5-3,5°C mai
joasă faţă de normă, caz înregistrat în medie o dată în 5 ani.
Deosebit de geroasă a fost a treia decadă a lunii ianuarie, când pe teritoriul
Moldovei s-a produs o nouă invazie de aer arctic rece dinspre nord-est, ca rezultat
al deplasării anticiclonului format în regiunea Mării Kara, cu temperaturi foarte
joase ale aerului.
Temperatura medie pe decadă a constituit în teritoriu 10-14°C frig, fiind
mai joasă faţă de normă cu 7-10°C şi posibilă în medie o dată în 10-20 ani.
Temperatura minimă a aerului a scăzut până la 23-30°C frig (-30°C la Soroca),
fapt înregistrat în medie o dată în 20-50 de ani.
Februarie 2006. Temperatura medie lunară a aerului a oscilat pe teritoriul
republicii între -1°C şi -5°C, fiind cu 1,0-1,7°C mai joasă faţă de normă.
Temperatura minimă a aerului a scăzut, în general, până la 16-23°C frig.
Izolat în raioanele centrale şi de est ale Moldovei ea a constituit 24-25°C frig,
fapt înregistrat în medie o dată în 10-20 de ani.
Ianuarie 2010. Temperatura medie a aerului pe parcursul lunii ianuarie a
fost sub valorile normei cu 1-3°C şi a constituit 4-7°C frig, ceea ce se semnalează
în medie o dată în 5 ani.
În decada a treia a lunii ianuarie temperatura medie a aerului a fost mai
joasă faţă de valorile normei cu 6,5-10,5°C şi a constituit 10-15°C frig, ceea ce
în această perioada se semnalează în medie o dată în 10-20 de ani. Temperatura
217
minimală a scăzut până la 21-31°С frig (-31°C la Bălţi), ceea ce se semnalează
în medie o dată în 15-30 ani.
Ianuarie 2012. Vreme foarte rece s-a stabilit în decada a treia a lunii
ianuarie. Temperatura medie decadică a aerului a fost în fond cu 3-4°C mai
scăzută faţă de normă şi a constituit 6,4-8,4°C frig. În perioada 26-31 ianuarie
vremea a fost geroasă. Temperatura medie zilnică a aerului în aceste zile a scăzut
în teritoriu până la 9,5-15,7ºС frig, fiind în fond cu 8-10ºС sub valorile normei,
ceea ce în ultimii 20 de ani se semnalează în medie o dată în 3 ani.
Temperatura minimă a aerului a scăzut până la-20°C (SM Camenca,
Codrii), ceea ce se semnalează în medie o dată în 3-5 ani.
Cele mai joase valori medii zilnice ale temperaturii aerului pe parcursul
luni ianuarie pentru perioada instrumentală de observaţii au oscilat în teritoriu
între -20 şi -29°C (a. 1963).
Februarie 2012. Valurile de ger din ultima săptămână a lunii ianuarie au
continuat şi în luna februarie. Foarte reci au fost primele 3 zile ale lunii februarie
Temperatura minimă a aerului a scăzut până la -26°C (SM Briceni), ceea ce se
semnalează în medie o dată în 5-10 ani. Temperatura aerului de -25°C a fost
înregistrată la staţiile meteorologice: Soroca, Bălţi, Rîbniţa, Codrii, Bălţata şi
Tiraspol.
În sudul republicii temperatura minimă a aerului pe 2 februarie a scăzut
până la -24°C (SM Ceadîr - Lunga), ceea ce se semnalează în medie o dată în 30
ani.
De asemenea, în aceste zile a fost foarte scăzută şi temperatura medie
zilnică a aerului. Pe 2 februarie ea a constituit în fond 19,0-21,5°C (Briceni), fiind
cu 15-17°C sub valorile normei.
În intervalul 7-18 februarie, ca urmare a intensificării anticiclonului Est-
European, pe teritoriul Republicii Moldova vremea a fost anomal de rece.
În această perioadă cea mai joasă temperatură medie zilnică a aerului -
24,1°C s-a semnalat pe 12 februarie la SM Bălţi, fiind cu 22°C mai scăzută faţă
de valorile normei şi se semnalează în luna februarie pentru a doua oară din toată
perioada de observaţii instrumentale. Pe parcursul ultimilor 60 de ani aşa
temperatură medie zilnică a aerului în luna februarie s-a înregistrat pentru prima
dată.
Pe 12 februarie 2012 la SM Bălţi a fost înregistrată temperatura minimă a
aerului de -32,0°С, fiind doar cu 0,1°С mai ridicată faţă de valorile absolute din
această lună pe întreg teritoriul republicii pentru toată perioada de observaţii
instrumentale.
În perioada de iarnă gerurile cu aşa intensitate sunt un fenomen destul de
rar şi se semnalează în Republica Moldova a treia oară: -35,5°С (ianuarie 1963,
Brătuşeni, r-nul Edineţ) şi -32,1°С (februarie 1954, Bălţi).
Adâncimea de îngheţ a solului pe teritoriul ţării în perioada menţionată din
anul 2012 a constituit în fond 25-55 cm, ceea ce se semnalează în medie o dată
în 2-5 ani. Izolat în raioanele din nordul şi centrul ţării adâncimea de îngheţ a
218
solului a variat de la 65cm (SM Făleşti) până la 89 cm (SM Bălţata), ceea ce se
semnalează o dată în 10-20 de ani.
În intervalul 13-15februarie 2012 la SM Dubăsari s-a înregistrat cea mai
mare adâncime de îngheţ a solului – 101 cm, ceea ce se semnalează în acest punct
a doua oară în ultimii 50 de ani.
Pe parcursul a 60 de ani cele mai mari adâncimi de îngheţ ale solului în
sezonul de iarnă au fost înregistrate după cum urmează:
120 cm – în luna februarie 1963 (Leova);
100 cm – în luna februarie 1976 (Dubăsari);
98 cm – în luna martie 1985 (Tiraspol);
96 cm – în luna martie 1969 (Briceni);
88 cm – în luna februarie 1954 (Chişinău)
Geruri cu intensitatea de -20ºС şi mai joasă în luna februarie pe teritoriul
Republicii Moldova se semnalează în medie o dată în 5-10 ani pentru toată
perioada de observaţii instrumentale.
Geruri cu intensitatea de -25ºС şi mai joasă în luna februarie pentru
raioanele din nordul şi centrul ţării se semnalează în medie o dată în 15-30 ani,
în cele din sud – o dată în 40-60 ani. Ultima dată în luna februarie ele s-au
semnalat în a. 1986 (-26,1ºС, Bravicea).
Scăderea temperaturii aerului de pînă la -30ºC şi mai joasă în luna februarie
s-a înregistrat doar izolat: a. 1929 (-30,5ºС, Chişinău), a. 1937 (-31,5ºС,
Chişinău) şi a. 1954 (Bălţi – -32,1ºС, Bălţata – -30,5ºС, Leova – -31,4ºС).
Temperatura minimă absolută a aerului în luna februarie pentru toată perioada de
observaţii instrumentale a constituit în teritoriu -32,1ºC (Bălţi, 20 februarie a.
1954).
14. Vîrtejurile

Aspecte generale. În Europa fenomenele de tipul tornadelor americane sunt

numite vîrtejuri. Mecanismul formării acestor vîrtejuri este asemănător cu cel al
tornadelor americane, dar au o intensitate şi amploare mai mică. În ultimii ani pe
teritoriul mai multor ţări europene vîrtejurile devin tot mai frecvente.
Pe teritoriul Republicii Moldova vîrtejul (tornada) este un fenomen mai rar.
De obicei, el se semnalează în perioada caldă a anului. În ultimii 65 de ani s-au
semnalat mai multe cazuri de vîrtejuri, după cum urmează:
4 august 1950 (or. Orhei),
1 iulie 1975 (Chişinău),
27 aprilie 1976 (s. Berezloji, r-nul Orhei),
27 iunie 1980 (r-le Slobozia şi Căuşeni),
22 mai 1984 (s. Mîndra, r-nul Călăraşi),
11 august 1994 (s.Văratic, r-nul Rîşcani – s. Tatarovca r-nul Soroca),
14 septembrie 1998 (s. Vadul lui Vodă r-nul Criuleni),
8 şi 9 iulie 2000 (r-le Sîngerei şi Străşeni),

219
 7 august 2005 (s. Cobusca, r-nul Anenii-Noi),
17 aprilie 2012 (s. Băcioi, mun. Chişinău),
20 mai 2012 (or. Chişinău).
Cel mai puternic vîrtej, după aria de acţiune şi mărimea daunelor aduse, s-
a semnalat pe 11 august 1994. Vîrtejul menţionat a traversat teritoriul republicii
din vest spre est, lăţimea traiectoriei constituind circa 10-25 km, iar lungimea –
80 km.
Traversarea teritoriului de către vîrtej a fost însoţită de intensificări ale
vitezei vîntului de peste 120 km/h (măsurători vizuale), averse şi grindină cu
diametrul de 30 mm, ceea ce a dus la pierderi de vieţi omeneşti, vătămări, de
asemenea, pagube considerabile gospodăriilor agricole. Pe multe terenuri din
raioanele Rîşcani, Drochia, Donduşeni şi Soroca au fost afectate proprietăţi
agricole. Vîrtejul a provocat mari pagube fondului locativ (au fost demolate şi
deteriorate acoperişurile caselor, a fost spartă sticla la uşi şi ferestre, au fost
deterioraţi conductori de comunicaţii şi curent electric).
Cel mai puternic după viteza vîntului (măsurători instrumentale) a fost
vîrtejul, semnalat pe 8 iulie 2000 şi înregistrat la SM Codrii (s. Lozova, r-l
Străşeni). Viteza vîntului a constituit 158 km/h (44 m/s).
În celelalte cazuri enumerate mai sus, vîrtejurile au purtat în fond caracter
local (lăţimea pînă la 3 km), dar, de asemenea, au provocat pagube esenţiale
gospodăriilor agricole.
Aspecte de risc . În scurta, dar violenta sa evoluţie, o tornadă (vîrtej) poate
provoca pierderi de vieţi omeneşti, precum şi pagube considerabile. Efectele cele
mai dazastruoase se înregistrează desigur în zonele cu populaţie densă. Pîlnia
noroasă (formată din picături fine de apă) are în medie un diametru egal cu 150
m şi îşi păstrează forţa distructivă pe o lungime de circa 10 km. Ea poate distruge
construcţii solide, poate dezrădăcina arbori mari, poate ridica şi transporta la
distanţe mari diferite obiecte.

Măsuri de prevenire şi protecţie împotriva tornadelor (vîrtejurilor). O

organizare eficientă a pregătirilor poate diminua substanţial pierderile de vieţi
omeneşti şi pagubele materiale provocate de tornadă. De o mare importanţă este
ca alertele să fie exacte şi să provoace autorităţile competente şi publicul la reacţii
prompte. Pentru aceasta sînt necesare sisteme de difuzare rapidă a alertelor către
cei interesaţi.
Supravegherea tornadelor se realizează atît în reţelele obişnuite cu ajutorul
radarelor meteorologice, cît şi cu tehnici mult mai moderne. Pentru prevederea
lor este esenţial să se delimiteze mai întîi zonele unde condiţiile atmosferice sînt
foarte instabile, făcînd posibilă apariţia orajelor violente sau a tornadelor.
Deoarece marea majoritate a pierderilor de vieţi omeneşti se datorează
fragmentelor de materiale purtate de vînt, este recomandabil ca oamenii să nu se
lase surprinşi în teren descoperit sau în adăposturi nu prea rezistente.

220
 V. PRINCIPALELE RESURSE CLIMATICE ŞI UTILIZAREA LOR

Resursele climatice (numite şi resurse ale atmosferei) reprezintă

componentele, procesele şi fenomenele din atmosferă, care pot fi utilizate pentru
satisfacerea unor necesităţi ale societăţii umane.
În cadrul resurselor climatice se disting resursele de energie solară, de
energie eoliană, resursele agroclimatice, resursele recreative, aerul atmosferic
fiind de asemenea resursă naturală. Energia solară este de provenienţă extraterestră,
însă manifestarea acesteia are loc în cadrul atmosferei, de aceea o includem în
categoria resurselor climatice.
Aceste resurse sunt folosite ca surse de energie în agricultură, ca materie
primă industrială, în transporturi, în scopuri de recreere etc. Valorificarea plenară
şi utilizarea raţională a resurselor climatice contribuie esenţial la asigurarea unei
dezvoltări durabile a economiei naţionale.
Poziţia geografică a Republicii Moldova în sud-estul Europei determină
specificul resurselor climatice. Clima Republicii Moldova este temperat-
continentală şi se caracterizează prin ierni blînde şi scurte, cu puţină zăpadă, şi
veri calde, de lungă durată, cu o cantitate scăzută de precipitaţii. Temperatura
medie anuală a aerului este pozitivă şi constituie 9,1°C în partea de nord şi 10,1°C
în cea de sud.
Temperaturi medii lunare pozitive se înregistrează din martie pînă în
noiembrie, temperaturi negative – din decembrie pînă în februarie. Amplitudinea
anuală a temperaturii aerului este de cca 25°C, iar cea a temperaturilor absolute
anuale - de 74°C. Cantitatea medie anuală de precipitaţii variază între 470 şi 620
mm şi se caracterizează printr-o mare instabilitate în timp şi spaţiu.

1. Resursele energiei solare şi utilizarea lor

Situat în sud-estul continentului, teritoriul Republicii Moldova este numit

”plai însorit” deoarece durata strălucirii Soarelui în medie pe an constituie cca
2060 ore în nord şi 2330 ore în sud. Valorile lunare variază de la 70 ore în
decembrie pînă la 300-320 ore în iulie. Radiaţia globală pe o suprafaţă orizontală
în condiţii de nebulozitate medie poate constitui 1280 kWh/m2 pe an în partea de
nord şi 1370 kWh/m2 în partea de sud a republicii.
Primele cercetări cu privire la utilizarea energiei solare în Republica
Moldova au fost iniţiate la sfîrşitul anilor 50 ai secolului trecut cînd au fost
construite, montate şi testate primele instalaţii solare termice. Ulterior, drept
urmare a preţurilor extrem de reduse ale combustibililor fosili s-a renunţat la
implementarea acestor instalaţii. Lucrările de implementare ale acestora au fost
reluate în anii 80 ai secolului trecut odată cu producerea în serie a captatoarelor
solare. În prezent majoritatea acestor instalaţii nu mai funcţionează din cauza
sistării lucrărilor de întreţinere. Cu toate acestea, fiind echitabil disponibilă şi
221
reprezentînd una din sursele practic inepuizabile, energia solară ajunsă la
suprafaţa subiacentă posedă un potenţial energetic enorm pentru satisfacerea
necesităţilor republicii în energie.
La etapa actuală sunt cunoscute valorile fluxurilor de radiaţie directă şi
difuză pe un plan perpendicular razei solare în condiţii de cer senin pentru centrul
republicii şi sunt calculate valorile maxime ale intensităţii globale în condiţii de
cer senin şi la nebulozitate medie (0,99 şi 0,76 kW/m2 corespunzător).
Nebulozitatea micşorează radiaţia solară directă de peste 2 ori, mărind-o,
totodată pe cea difuză cu 20-45%, dar peste 70% din zilele fără soare le revin
lunilor noiembrie-februarie. Deşi cantitatea maximă de energie este caracteristică
lunilor de vară, radiaţia solară se poate folosi cu o eficienţă satisfăcătoare şi în
timpul toamnei şi chiar al iernii. În nordul republicii numărul zilelor de lucru
efectiv al instalaţiilor solare ajunge la 260, iar la sud la 320 de zile pe an.
Variaţiunile intensităţii şi repartiţia valorilor radiaţiilor solare, precum şi
efectele lor calorice determină în mare măsură potenţialul energetic al teritoriului.
Pe teritoriul republicii sumele anuale ale radiaţiei solare globale în medie
ating de la 77 Mdj/m2 în decembrie pînă la 640 Mdj/m2 în lunile iunie-iulie.
Uneori, maximele şi minimele acestor luni pot constitui 50 Mdj/m2 şi 771
Mdj/m2 (tab. 5.1).
Limitele acestor variaţii sunt condiţionate de caracterul circulaţiei
atmosferice, gradul de nebulozitate şi particularităţile suprafeţei active, care în
mare măsură determină valorile potenţialului energetic al teritoriului. În
condiţiile orografiei complicate cel din urmă poate varia simţitor pe spaţii
limitate.
Tabelul 5.1
Indicii statistici ai radiaţiei solare globale (Mdj/m ) 2

Indicii statistici
Lunile
X Min Max σ
I 102 59 140 18,2
II 151 67 239 30,8
III 285 197 410 46,1
IV 432 335 539 58,8
V 581 457 683 54,4
VI 641 509 771 54,4
VII 638 504 733 47,1
VIII 567 456 660 44,3
IX 420 335 500 46,0
X 278 214 394 46,2
XI 159 130 335 44,0
XII 77 50 108 12,8
Anual 361 337 400 14,8

O mare perspectivă în producerea energiei electrice vor servi unstalaţiile

solare termice şi fotovoltaice. Convertoarele fotovoltaice transformă energia
222
 solară direct în energie electrică. Cei mai indicaţi beneficiari, în acest caz, sînt
consumatorii de energie electrică izolaţi, care nu au acces la reţeaua publică.
Captatoarele solare reprezintă cele mai moderne tehnologii de captare a
energiei solare şi de conversiune a acteia în energie termică pentru
încălzirea/răcirea caselor de locuit şi obţinerea apei calde pentru menaj.

2. Resursele energiei eoliene şi utilizarea lor

În paralel cu utilizarea energiei solare, protecţia mediului înconjurător şi

politicile naţionale de utilizare a resurselor energetice renovabile impun anumite
măsuri legislative acceptate de majoritatea statelor lumii privind dezvoltarea
energeticii eoliene.
Deseori, se pune la îndoială existenţa potenţialului energetic eolian
favorabil şi rentabil de valorificare a acestuia pe teritoriul Republicii Moldova.
În acelaşi timp multiplele cercetări ştiinţifice în diferite perioade au demonstrat,
că pe teritoriul republicii există destule zone cu vînturi favorabile pentru
funcţionarea eficientă a instalaţiilor eoliene.
Datele statistice ne mărturisesc că, pînă la utilizarea masifă a motoarelor cu
aburi şi a celor cu ardere internă, morile de vînt au avut o răspîndire deosebită în
fosta gubernie Basarabia. În anul 1901 erau înregistrate 6208 mori de vînt,
utilizate în primul rînd pentru măcinarea cerealelor.
Majoritatea morilor de tip piramidal erau amplasate în lanţ pe coline sau pe
vîrfuri de dealuri, care deseori purtau denumirea de “Dealul Morilor”. Multe din
aceste mori au funcţionat pînă la începutul perioadei de colectivizare (1948).
Astăzi au rămas doar cîteva din acestea, servind drept exponate istorice.
Pe parcursul anilor 50 al sec. XX în republică au fost montate peste 350 de
instalaţii eoliene mecanice, destinate exclusiv pentru pompaj în sistemele de
aprovizionare cu apă şi pentru prelucrarea nutreţurilor furajere la fermele
gospodăriilor agricole.
Din cele expuse putem concluziona că pe teritoriul republicii există destule
zone cu potenţial eolian important, iar experienţa de utilizare pe scară largă a
morilor de vînt şi a instalaţiilor eoliene mecanice şi electrice poate servi ca punct
de plecare pentru noi studii în domeniul utilizării acestei preţioase surse de
energie.
Ţinem să menţionăm că aprecierile negative, apărute în literatura de
specialitate la începutul anilor 90 ai secolului trecut, privind perspectiva utilizării
energiei eoliene în Republica Moldova au fost făcute pripit, fără o argumentare
serioasă.
Analiza vitezei vîntului în aspect evolutiv ne denotă faptul, că deşi există o
tendinţă de scădere a vitezei pe o suprafaţă teritorială semnificativă, dispunem
totuşi de zone care beneficiază de vînturi favorabile pentru dezvoltarea
energeticii eoliene.

223
 Regimul vîntului în Republica Moldova, format sub influenţa centrelor
barice, ce staţionează deasupra Oceanului Atlantic şi a suprafeţei terestre se
caracterizează prin predominarea a două direcţii opuse ale vîntului (de nord-vest
şi sud-est) cu viteze în limitele a 2,5-4,5 m/s. Vînturile nord-vestice sînt
predominante pe parcursul a 3-4 luni, dar se mai înregistrează şi o probabilitate
evidentă a vînturilor sud-estice. În partea sudică o frecvenţă mărită o au vînturile
cu direcţie nordică (25-35% din cazuri).
Hotarul direcţiei acestora coincide cu linia Leova - Comrat în perioada rece
a anului şi se plasează pe linia Leova - Taraclia în perioada caldă.
Pe parcursul anului direcţia predominantă a vînturilor se schimbă datorită
circulaţiei generale a atmosferei, tipice pentru fiecare anotimp. Astfel, iarna
predomină mai des vînturile sud-estice şi cele sudice, dar pot fi înregistrate şi
vînturi nordice şi nord-vestice. În luna mai frecvenţa vînturilor de direcţii sudice
scade, datorită intensificării influenţei exercitate de o dorsală a anticiclonului
Azoric.
Din acest motiv începînd cu luna mai, deseori din iunie, se majorează şi
frecvenţa vînturilor de nord şi nord-vest. Deosebirea dintre direcţia vîntului în
partea nordică şi în cea sudică a republicii în una şi aceiaşi perioadă (iarna sau
vara) este condiţionată de fragmentarea suprafeţei terestre.
În părţile de nord şi centrală, unde văile rîurilor sunt orientate în special de
la nord-vest spre sud-est, sunt frecvente vînturile nord-vestice şi sud-estice.
Pentru partea sudică, unde văile sunt orientate în general de la nord spre sud, sunt
caracteristice vînturile de direcţie nordică şi sudică.
Energia eoliană este proporţională cu cubul vitezei vîntului în zona
amplasării instalaţiei eoliene. La nivelul actual de dezvoltare a tehnologiilor de
conversie a energiei vîntului ”comercial” sunt considerate favorabile
amplasamentele care asigură o viteză medie anuală la înălţimea axei turbinei
eoliene de la 7m/s în sus cu energia specifică a vîntului mai mare de 350 W/m2.
În virtutea acestor criterii, se poate constata că Republica Moldova dispune
de zone destul de întinse cu potenţial eolian favorabil pentru exploatare în scopuri
energetice, dintre care cele mai importante sunt:
- Teritoriul colinar al raioanelor Leova,Cahul şi Taraclia
- Colinele Prenistrene
- Podişul Moldovei Centrale şi colinele Ciulucului.
Aceste zone la rîndul lor dispun de un potenţial eolian diversificat, reieşind
din altitudinile ce le caracterizează. Astfel, în perioada caldă a anului cînd viteza
vîntului este mai semnificativă, în dependenţă de altitudinea staţiei
meteorologice, în partea centrală diferenţa dintre energia cinetică a vîntului la
înălţimea anemometrului poate constitui 20-25 W/m2, iar în zona de sud - de
tocmai 140 W/m2.
Energia eoliană are o bună perspecivă la producerea de energie electrică pe
scară largă. Aerogeneratoarele cu putere de la 0,6 pînă la 3 MW asociate în
grupuri mari (ferme eoliene) şi conectate la reţeaua electrică publică, generează
224
energie electrică în paralel cu centralele termoelectrice şi hidraulice. Se
presupune că energia eoliană va prelua o bună parte din cota de energie electrică
produsă astăzi la centralele termoelectrice.

3. Resursele agroclimatice şi utilizarea lor

A. Regionarea agroclimatică a teritoriului Republicii Moldova

În dependenţă de resursele agroclimatice ale teritoriului care caracterizează
gradul de asigurare a culturilor agricole cu căldură şi umezeală precum şi
condiţiile de iernare a lor, teritoriul Republicii Moldova poate fi divizat în trei
regiuni (raioane) agroclimatice (fig. 5.1).
Prima regiune agroclimatică include partea de nord a republicii. Suma
temperaturilor medii zilnice a aerului în decursul perioadei active de vegetaţie
constituie 2800-3100°C, cantitatea de precipitaţii atmosferice 360-460 mm.
Coeficientul hidrotermic (CHT) indică o ariditate scăzută (1,2-1,0). Ultimele
îngheţuri în aer se produc în medie la 20-25 aprilie. Toamna primele îngheţuri se
produc în aer, de regulă, la 5-15 octombrie, la sol între 25 şi 30 septembrie.
Al doua regiune agroclimatică ocupă partea centrală a republicii. Suma
temperaturilor medii diurne ale aerului în decursul perioadei active de vegetaţie
a plantelor constituie 3150-3300°C, cantitatea de precipitaţii - 320-460 mm.
Coeficientul hidrotermic (CHT) indică o ariditate de 1,1-0,8. Ultimele îngheţuri
în aer se produc în medie la 15-20 aprilie. Toamna primele îngheţuri se manifestă
în aer de regulă la 10-15 octombrie, la sol între 20 septembrie şi 5 octombrie.

225
 Fig. 5.1 Regionarea agroclimatică a Republicii Moldova.
I – Regiunea de Nord, II – Regiunea de Centru, III – Regiunea de Sud.

Al treiea regiune agroclimatică ocupă partea de sud a republicii. Suma

temperaturilor medii zilnice ale aerului în decursul perioadei active de vegetaţie
este de peste 3300°C, cantitatea de precipitaţii atmosferice - 320-360 mm.
Coeficientul hidrotermic (CHT) indică o ariditate pronunţată (0,8 – 0,7). Ultimele
îngheţuri în aer se produc în medie la 10-20 aprilie. Toamna primele îngheţuri se
manifestă în aer de regulă la 15-20 octombrie, la sol între 20 septembrie şi 5-10
octombrie.
Creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole depinde în mare măsură de
stabilirea condiţiilor agroclimatice concrete din fiecare an în corespundere cu
anotimpul respectiv.
Deci, condiţiile agroclimatice din republică sunt favorabile pentru
dezvoltarea unui număr mare de culturi agricole din zona temperată continentală.
Astfel, în primul raion agroclimatic se stabilesc condiţii optime de
umezeală, cu cea mai scurtă perioadă de vegetaţie activă şi a duratei fără
îngheţuri; resurse agroclimatice favorabile pentru cereale, sfecla de zahăr,
floarea-soarelui, tutun şi pomi fructiferi.
Cel de-al doilea raion agroclimatic este mai mult asigurat cu căldură, dar
mai puţin cu umezeală; durata mai mare de menţinere a starului de zăpadă la
altitudini (Podişul Moldovei Centrale); resursele agroclimatice sunt favorabile
pentru cultivarea cerealelor, a viţei de vie, a pomilor fructiferi.
Al treilea raion agroclimatic este cel mai bine asigurat cu căldură şi cel mai
uscat; cea mai lungă durată a perioadei active de vegetaţie şi a duratei fără
îngheţuri; resurse agroclimatice favorabile pentru cereale, culturi tehnice şi
aromatice, pomi fructiferi şi viţa de vie.

B. Resursele termice şi de umezeală

Teritoriul ei este asigurată pe deplin cu resurse termice şi mai modest cu
resurse de umezeală. În acelaşi timp pentru regimul termic sunt caracteristice
mari variaţii termice în dependenţă de anotimp. În acest context, putem menţiona,
regimul termic din perioada rece a anului ce se caracterizează printr-o mare
instabilitate.
Dintre cele trei luni de iarnă cea mai blîndă este luna decembrie cînd
temperatura medie lunară în partea de nord este de -2,0°C, iar în partea de sud de
-0,2°C, iar cea mai rece este luna ianuarie cu temperaturi medii de -5,2°C şi
respectiv -3,0°C. Minimul absolut al temperaturii a fost înregistrat de asemenea
în luna ianuarie şi este de -36C în partea nordică şi -28°C în partea sudică.
Pentru extremele termice scăzute din această perioadă este caracteristică o
mare variabilitate şi în spaţiu. Astfel, diferenţele termice dintre cumpene şi
culoarele văilor închise constituie 16°C.

226
 Influienţa maselor de aer cu diferite însuşiri fizice (arctice, polare maritime
şi continentale, tropicale) determină gradul înalt de variaţie a temperaturii medii
sezoniere a perioadei de iarnă limitele căreia constituie 1,8°C şi -8,2°С
corespunzător.
Din martie pînă în mai aerul se încălzeşte intens. În regiunile nordice
temperatura medie lunară este egală în martie cu 1°C, în aprilie cu 8°C, în cele
sudice respectiv cu 3,6°C şi 10°C. Tot în aprilie temperatura coboară adesea şi
pînă la valori negative. În luna mai se stabileşte o vreme de tipul celeia de vară,
cînd temperatura aerului atinge 20-25°C. În cea mai caldă lună a anului (iulie),
temperatura medie este de 19,5°C în partea de nord şi 22°C în partea de sud a
republicii.
Maximul absolut al temperaturii aerului a fost înregistrat în luna august
(42,4°C la S.M. Făleşti pe 7 august 2012). În lunile iulie-august temperatura
medie diurnă maximă (circa 25°C) poate să se menţină timp de 21-27 zile; suma
temperaturilor active ale aerului constituie 2800°C în nord şi 3300°C în sud. Spre
sfîrşitul lunii august temperatura coboară lent, iar din octombrie spre noiembrie
scăderea acesteia se accelerează.
Luna octombrie este ceva mai caldă decît luna aprilie, iar noiembrie – mai
caldă decît martie. Perioada fără îngheţ durează în medie 178 zile în nord şi 190
zile în sud. În noiembrie temperatura este instabilă: valoarea medie lunară
oscilează între 9,6°C (anul 1923) şi 1,7°C (anul 1902).
Pentru resursele de umiditate la etapa actuală pe fondul creşterii sumelor
precipitaţiilor atmosferice cresc şi alternările dese a perioadelor de uscăciune şi
secetă, ceea ce le caracterizează pe aceste resurse ca instabile în timp.
Precipitaţiile atmosferice căzute pe teritoriul republicii sunt condiţionate de
activitatea ciclonală. În repartiţia spaţială a lor se observă o diminuare a valorilor
anuale de la 620 mm în nord-vest pînă la 470 mm în sud-est, fenomen determinat
de situaţia geografică a Republicii Moldova faţă de direcţiile de mişcare maselor
de aer maritime.
Caracterul zonal al repartiţiei precipitaţiilor atmosferice este modificat
substanţial de relief. Spre exemplu, cele mai multe precipitaţii atmosferice cad în
Podişul Codrilor Bîcului - 620 mm. Creşterea cantităţii acestora este determinată
nu numai de altitudinile înalte de aici dar şi de prezenţa masivelor cu păduri.
Cantitatea maximă de precipitaţii pe teritoriul republicii (915 mm, la
Chişinău – 853 mm) a fost înregistrată în anul 1912 la Chişinău, cea minimă (208
mm) – în anul 1928 la Comrat.
În perioada caldă a anului pe teritoriul Republicii Moldova predomină
precipitaţiile cu caracter torenţial, însoţite deseori de descărcări electrice şi căderi
de grindină.
În cazul proceselor convective intense (se pot prelungi şi în iunie), care au
loc pe fronturile atmosferice reci de bază şi secundare, se formează grindina, de
obicei de dimensiune mare. Acest fenomen este rezultatul prevalării gradientelor
termice verticale asupra celora adiabatice.
227
 În aspect spaţial cele mai multe zile cu grindină se înregistrează pe Podişul
Moldovei Centrale, unde probabilitatea căderii ei pe an este cu 20% mai mare
comparativ cu teritoriile de cîmpie. Precipitaţii cu grindină au loc, de regulă (mai
mult de 40%), între orele 15-18, atunci cînd convecţia termică capătă cea mai
puternică dezvoltare.
La trecerea fronturilor atmosferice reci ce se deplasează dinspre vest
(38%), sau în timpul staţionării ciclonilor sud-vestici (19%), precipitaţiile
atmosferice cad abundent sub formă de ploaie, cu intensitatea de 30 mm (şi mai
mult) timp de 12 ore (şi mai puţin).
Cantitatea precipitaţiilor atmosferice torenţiale şi probabilitatea lor depind
nu numai de caracterul situaţiilor sinoptice şi a condiţiilor fizico-geografice, dar
şi de particularităţile locale ale teritoriului.
Cel mai des, în 35% cazuri, ploile abundente cad pe parcursul unei zile şi
în 30% cazuri cad separat, în timp de 2 şi 3-5 zile. Uneori, astfel de ploi se
înregistrează consecutiv în cîteva zile. Ploile puternice au un mers anual bine
exprimat. Probabilitatea cea mai mare (mai mult de 70%) le revine lunilor iunie-
august (tab. 5.2).
Pe teritoriul republicii maximul ploilor puternice (de cca 50 % din numărul
total) se înregistrează în lunile iunie-iulie şi este condiţionat de venirea maselor
de aer maritime, aproape saturate cu vapori de apă. În luna septembrie, paralel cu
scăderea temperaturii aerului, scade brusc şi probabilitatea averselor.
Ploile torenţiale (foarte puternice), cu intensitatea de 50 mm (şi mai mult)
timp de 12 ore (şi mai puţin), la fel au cea mai mare probabilitate în lunile de vară
(tab. 5.2) şi în cazul ploilor cu intensitate de 30 mm (şi mai mult) timp de 12 ore
(şi mai puţin).
În acelaşi timp, perioada caldă a anului (aprilie-octombrie) se
caracterizează printr-o insuficienţă mare de precipitaţii atmosferice. Deficitul de
precipitaţii variază de la 163 mm în nordul republicii pînă la 457 mm în sudul ei.
Tabelul 5.2
Probabilitatea ploilor puternice şi foarte puternice
în anumite luni ale anului (%)

Ploi puternice de ≥ 30 mm Ploi foarte puternice de ≥ 50 mm

timp de ≤ 12 ore timp de ≤ 12 ore
Mai 4,3 Mai 1,7
Iunie 22,6 Iunie 22,9
Iulie 27,3 Iulie 42,5
August 25,9 August 22,1
Septembrie 14,7 Septembrie 10,0
Octombrie 3,8 Octombrie 0,4
Noiembrie 1,4 Noiembrie 0,4

228
 În anii extrem de secetoşi acest deficit poate depăşi 500 mm, atingînd
maximul de 762 mm în extremitatea de sud a republicii. Această insuficienţă
deseori favorizează la instalarea secetelor.
În timpul stabilirii deficitului de umiditate a aerului de 22-29 mb pe fondul
vîntului cu viteza de peste 8 m/s se instalează suhoveiurile (vînturi uscate şi
fierbinţi) de intensitate medie. Acestea constituie 80% din totalul acestor
fenomene de manifestate. În perioada de vegetaţie durata lor este de 4 zile la nord
şi 15 zile la sud.
Astfel de vînturi provoacă îngălbenirea şi uscarea frunzuliţelor în creştere
a culturilor de cîmp. De aceea în scopul prevenirii acestora se practică irigarea
terenurilor agricole, introducerea soiurilor noi rezistente în condiţii aride.
Deci, pe parcursul anului sumele medii lunare pot să se abată evident de la
valorile medii multianuale. În luna iunie, spre exemplu, cantitatea medie a
precipitaţiilor poate alcătui de la 175 mm pînă la 240 mm. În acelaşi timp, în anii
secetoşi, în această lună, pot cădea şi precipitaţii neînsemnate – 3-21 mm.
Circa 58-63% din suma precipitaţiilor anuale cad în perioada de primăvară-
vară, ceea ce constituie 286 mm în sud şi 383 mm în partea centrală şi cea nordică
a republicii. În perioada de toamnă valorile medii multianuale variază de la 99
mm în sud pînă la 127 mm în partea centrală.
Iarna precipitaţiile cad mai mult sub formă solidă, cu toate acestea stratul
de zăpadă este instabil, adică nu se depune şi nu dispare în acelaşi timp pe tot
teritoriul republicii. În părţile de nord şi centrală acesta se formează în decada a
III-a a lunii decembrie şi respectiv în prima decadă a lunii ianuarie. În partea de
sud, în unii ani, stratul de zăpadă lipseşte.
Prima zăpadă cade la sfîrşitul lunii octombrie. În decembrie stratul de
zăpadă devine stabil. La nord stratul de zăpadă se poate menţine în mede 80 zile,
la sud – 35 zile. Procentul de ierni cu stratul stabil de zăpadă scade de la nord
(77%) spre sud (15%). În locurile adăpostite media celor mai mari grosimi (pe
decade) ale stratului de zăpadă este egală cu 10-25 cm, în locurile deschise – cu
10-20 cm.
Învelişul de zăpadă atinge înălţimea maximă în prima şi a doua decadă a
lunii februarie. În repartiţia înălţimii maxime a stratului de zăpadă se observă
creşterea ei de la 10 cm în sud-estul ţării pînă la 20 cm în partea de nord-vest şi
pe Podişul Moldovei Centrale, determinată de influenţa maselor de aer atlantice
umede şi altitudinea locului. În partea de nord stratul de zăpadă dispare complet
către sfîrşitul lunii martie, la sud - în decada a doua a aceleiaşi luni.
Cel mai devreme zăpada se topeşte în prima şi a doua decadă a lunii
februarie, cel mai tîrziu – în decada a doua a lunii aprilie.
De umiditatea relativă a aerului în mare măsură depinde nu numai
dezvoltarea şi creşterea plantelor, dar şi starea cotidiană a omului, de aceea acest
parametru climatic reprezintă o componentă importantă a resurselor de umiditate.
În perioada rece a anului cele mai mari valori ale umidităţii relative a aerului se

229
observă în decembrie - 86-90% în nordul şi nord-vestul republicii şi 84-87% în
partea centrală şi de sud.
În perioada caldă umiditatea relativă a aerului se micşorează. Cele mai
scăzute valori, de 60-65%, sunt caracteristice lunii mai, cu excepţia raioanelor de
sud ale republicii, unde ele se observă în iulie. Pe parcursul zilei valorile
umidităţii relative, de asemenea, variază esenţial. Iarna, în orele de noapte, ele
ating 83-90%, în cele de zi – 73-87%. Vara acestea constituie în medie de la 70-
85% în orele de noapte la 41-52% în orele de zi.
În apropierea rîurilor, altor suprafeţe acvatice, şi a masivelor de păduri
umiditatea relativă a aerului creşte. Numărul zilelor cu umiditatea relativă a
aerului mai jos de 30% se majorează de la nord spre sud de la 17 la 36 zile pe an.
Maximul acestora se înregistrează în luna aprilie, iarna, astfel de zile nu se
observă.
Numărul zilelor cu umiditatea relativă a aerului mai sus de 80% variază în
limitele a 73-116. Din ele, 80% se observă în perioada rece a anului, iar 20% - în
perioada caldă. Cele mai multe zile de acest fel – 23, se înregistrează în luna
decembrie.
În concluzie putem menţiona, că deopotrivă cu părţile pozitive ale climei -
perioada caldă îndelungată a anului, iarna blîndă, abundenţă de lumină şi căldură
sînt şi părţi negative: fenomene de uscăciune şi caracterul schimbător al vremii,
mai ales primăvara.

4. Caracterizarea climatică şi agroclimatică a anotimpurilor

pe teritoriul Republicii Moldova

IARNA. Începutul sezonului de iarnă în Republica Moldova se consideră

trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0ºC în direcţia scăderii
ei, cea ce se semnalează în medie în intervalul 28 noiembrie (Briceni) şi 13
decembrie (Cahul). Însă, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice,
data începutului iernii în unii ani se poate abate esenţial de la data medie.
Cea mai timpurie iarnă pe parcursul întregii perioade de observaţii
instrumentale în cea mai mare parte a teritoriului republicii s-a semnalat în anul
1988 la 9 noiembrie. Durata medie a sezonului de iarnă nu este mare şi oscilează
în teritoriu de la 80 de zile în sudul republicii pînă la 100 de zile la nordul ei.
Dar sînt ierne, în medie o dată în 10 ani pentru raioanele de nord şi o dată
în 4 ani pentru restul teritoriului, cînd în genere nu se semnalaează trecerea stabilă
a temperaturii aerului prin 0ºC în direcţia scăderii ei.
Temperatura medie multianuală a aerului pe parcursul iernii în teritoriu
constituie 1,2ºC frig în sudul ţării şi 3,3ºC frig în nordul ei. Cea mai rece a fost
iarna anilor 1953-1954, cînd temperatura medie a aerului a fost de 8-9ºC frig,
fiind cu 6-7ºC sub valorile normei. Iar cea mai caldă a fost iarna anilor 2006-
2007, cînd temperatura medie a aerului a constituit 1-3ºC căldură şi a depăşit
norma cu 4-5ºC.
230
 Pe parcursul întregii perioade de observaţii instrumentale cea mai joasă
temperatură a aerului în teritoriu pe perioada iernii s-a semnalat în ianuarie 1963
– 35,5ºC frig (20 ianuarie 1963, s. Brătuşeni, r-ul Edineţ), iar cea mai ridicată
– 23,3ºC căldură (26 februarie 1990, S.M. Tiraspol).
Cea mai rece lună a anului şi iernii este ianuarie, temperatura medie a
ei constituie 2,5-4,5ºC frig.
Însă, în unii ani temperatura medie a aerului în luna ianuarie poate atinge
pe teritoriul ţării valori negative de 10,5ºC frig (Cahul) şi 15,3ºC frig (Soroca),
fiind mai scăzute faţă de valorile normei cu 8,0-10,8°C (a. 1963).
Valorile medii zilnice ale temperaturii aerului în decursul lunii ianuarie pot
oscila pe teritoriul Republicii Moldova între 20-29ºC frig (1963) şi 8-11ºC
căldură (1948).
În iernile excesiv de reci, destul de frecvente sunt pătrunderile maselor de
aer arctice, reci şi foarte reci dinspre nord şi nord-est, cînd temperaturile minime
pot coborî sub pragul de 30ºC frig.
Exemple tipice pot fi numite răcirile bruşte din ianuarie 1963 (în nordul
ţării au fost înregistrate 34-36ºC frig), decembrie 1996 (28-30ºC frig), decembrie
2002 (26-28ºC frig), ianuarie 2006 (23-30ºС frig), ianuarie 2010 (22-31ºС frig),
februarie 2011 (24-32ºС frig), februarie 2012 (20-32ºС frig).
Instabilitatea temperaturii aerului în sezonul de iarnă este una din cele mai
specifice trăsături ale climei Moldovei.
Pe parcursul sezonului de iarnă în teritoriu cad în medie 85-110 mm
precipitaţii, sau 16-20% din suma medie anuală. Precipitaţiile cad preponderent
în fază mixtă – sub formă de ploaie şi zăpadă, maxima lor zilnică a atins 50-70
mm.
Pe teritoriul Republicii Moldova stratul de zăpadă (cînd învelişul de zăpadă
acoperă stratul subiacent mai mult de jumătate din împrejurimile vizibile) se
stabileşte pretutindeni către sfîrşitul primei decade a lunii decembrie. Însă, în unii
ani stratul de zăpadă se poate forma doar în a doua jumătate a lunii februarie
(a.2007).
Stratul de zăpadă stabil (care se menţine nu mai puţin de o lună) se
formează în peste 50 % din ierni doar în raioanele de nord şi nord-est, iar în restul
teritoriului republicii el se semnalează rar (în 15-50% ani). Cea mai îndelungată
perioadă de menţinere a stratului de zăpadă a fost în iarna anilor 1995-96. Stratul
de zăpadă s-a menţinut pe parcursul întregului sezon de iarnă.
În legătură cu moinele destul de frecvente grosimea stratului de zăpadă pe
teritoriul republicii este nu prea mare. Grosimea medie din valorile maxime
decadice a stratului de zăpadă pe parcursul iernii în sectoarele deschise este de 5-
20 cm, în cele protejate de vînt – 10-25 cm. Doar în 10% din ierni grosimea
stratului de zăpadă poate atinge jumătate de metru în raioanele de nord ale
republicii şi 20-30 cm în raioanele centrale şi de sud.
Iarna, solul de obicei în repetate rînduri îngheaţă şi se dezgheaţă, îngheţul
stabil se semnalează doar în cele mai reci ierni. Adîncimea maximă de îngheţ a
231
solului nu depăşeşte 1 m (adîncimea maximă absolută de îngheţ a solului
constituie 1,2 m.)
Pentru sezonul de iarnă sunt caracteristice astfel de fenomene atmosferice
ca ceţurile (în medie 18-25 zile), viscolele (în medie 4-9 zile), depunerile de polei
şi chiciură (în medie 10-18 zile) şi gheţuşul (în medie 30-50 zile).
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol îl prezintă
ninsorile puternice, (în medie o dată în 2 ani), viscolele (în medie o dată în 5 ani),
depunerile de polei şi chiciura (în medie o dată în 3 ani).
În anii cu iarnă blîndă, pentru culturile ce iernează sînt periculoase moinele.
Moinele pe teritoriul republicii sînt fenomene relativ frecvente. Cele mai
periculoase sînt moinele cu tempetaturi medii zilnice de 5°C căldură şi mai mult.
În timpul acestor moine are loc reluarea vegetaţiei culturilor de toamnă şi a celor
pomicole şi este posibilă vătămarea ulterioară a lor din cauza scăderii bruşte a
temperaturii.
Asemenea moine se observă aproape în fiecare an. În raioanele de nord ale
republicii numărul zilelor cu moine nu este mare: în 50-70% ani – mai puţin de
5 zile pe iarnă şi numai în 10% ani – mai mult de 11-20 zile. În restul teritoriului
Republicii Moldova numărul zilelor cu moine se măreşte pînă la 5-10 (în 35-50%
ani). Numărul zilelor cu moine mai mare de 11-20 are loc în 25-30% ani.
Vătămarea culturilor pomicole cel mai des se observă în urma moinelor
îndelungate de iarnă, care reduc semnificativ rezistenţa pomilor la ger. Deosebit
de periculoase sînt moinele în a doua jumătate a iernii, deoarece pomii în timpul
acesta adesea iesă din starea de repaus profund, reiau vegetaţia şi ulterior mugurii
pot fi vătămaţi la temperaturi de 10-15°C frig.
În perioada de iarnă culturile de toamnă în fond se află în stare de repaus.
Cele mai nefavorabile condiţii pentru iernarea culturilor de toamnă se crează la
temperatura minimă a aerului de 25°C frig şi a învelişului de zăpadă a cărui
grosime nu depăşeşte 5cm. La astfel de îmbinări a temperaturii minime a aerului
şi grosimii învelişului de zăpadă, temperatura minimă la adîncimea nodului de
înfrăţire coboară sub 15°C frig, ceea ce poate provoca vătămarea şi chiar peirea
nodului de înfrăţire, adică şi a plantei în întregime. Astfel de îmbinări a
temperaturii aerului şi grosimii învelişului de zăpadă pe cea mai mare parte a
teritoriului republicii se observă în mai puţini de 5% ani.
Iernarea semănăturilor de toamnă în mare măsură depinde de condiţiile
vremii în perioada toamnă-iarnă, de rezistenţa semănăturilor către temperaturile
joase şi alte condiţii nefavorabile. Plantele bine înfrăţite şi înrădăcinate din
toamnă, care au trecut o călire bună, sînt capabile să reziste la scăderea
temperaturii solului la adîncimea nodului de înfrăţire pînă la 16-18ºC frig.
Iernarea culturilor pomicole în majoritatea anilor decurge normal.
Coroanele pomilor fructiferi şi mugurii lor florari dorminzi pot suporta geruri de
pînă la 25-30°C frig. Sistemul radicular al principalelor culturi pomicole rezistă
la temperaturi ale solului în zona aflării majorităţii masei de rădăcini (50 cm) de

232
pînă la 8-12ºC frig (vişinul chiar pînă la 15ºC frig). Asemenea temperaturi joase
ale solului în republică practic nu se înregistrează.
Din iarnă viţa de vie de obicei iese în stare bună. În perioada repausului
relativ viţa de vie suportă temperaturi de pînă la 12°C frig, iar unele soiuri pînă
la 15-20°C frig. În medie peirea ochiurilor la viţa de vie nu depăşeşte 10-20%.
PRIMĂVARA. Calendaristic primăvara începe la 1 martie, însă din punct
de vedere meteorologic începutul primăverii convenţional se consideră trecerea
stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0ºС în direcţia creşterii ei.
Această trecere în sudul republicii are loc în medie la sfîrşitul lunii februarie, în
restul teritoriului – în prima decadă a lunii martie.
În unii ani, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, data
începutului primăverii se poate abate esenţial de la cea medie. Cea mai timpurie
primăvară pe parcursul întregii perioade de observaţii s-a semnalat pe o mare
parte a teritoriului republicii la 10 ianuarie (1989), iar cea mai tîrzie la 26 martie
(1963).
La sfîrşitul lunii martie – începutul lunii aprilie predominant are loc
trecerea temperaturii medii zilnice a aerului prin 5ºС căldură, în intervalul 16-23
aprilie – prin +10ºС (începutul creşterii şi dezvoltării active a principalelor culturi
agricole), iar între 7 şi 19 mai se înregistrează în medie trecerea prin +15ºC
(începutul verii meteorologice).
Trecerea de la condiţiile de iarnă a circulaţiei atmosferei la cele de vară
determină o variabilitate mare a vremii primăvara: schimbarea bruscă a
perioadelor calde cu cele reci, ploioase cu cele uscate.
Temperatura medie a aerului în anotimpul de primăvară oscilează pe
teritoriul republicii între +8ºC şi +10ºC. Cea mai rece a fost primăvara anului
1987, cînd temperatura medie a aerului a constituit 5-6ºC căldură, fiind cu 3-4ºC
mai joasă faţă de normă. Cele mai calde au fost primăverile anilor 1983 şi 2007.
Temperatura medie a aerului în sezoanele menţionate a constituit 11-13ºC
căldură, depăşind media multianuală cu 2-3ºC.
Pentru toată perioada de observaţii cea mai joasă temperatură a aerului
primăvara s-a semnalat în 4 martie 1955 – 26ºC frig (Bravicea), iar cea mai înaltă
a constituit +37ºC (Cahul, 17 mai 1969 şi Ştefan-Vodă, 20 mai 1996).
Primăvara deseori au loc îngheţuri. În aer ele se menţin pe teritoriul
republicii în medie pînă la 6-21 aprilie, la suprafaţa solului – pînă la 22-30 aprilie.
Însă, în unii ani îngheţurile se semnalează şi în luna mai. Cea mai tardivă dată a
încetării lor în aer în raioanele de nord şi centrale este 21-24 mai (a.1980), în
raioanele de sud - 1-10 mai (a.1990). La suprafaţa solului îngheţurile sînt posibile
pînă la 22-28 mai (a.1977). Stratul de zăpada se topeşte complet în teritoriu, de
obicei, în intervalul 15-27 martie , dar cea mai tîrzie dată a topirii lui a fost pe
20-27 aprilie (a.1997). Zăpada, ca fenomen, poate fi semnalată pe teritoriul
republicii pînă la 27 aprilie-20 mai (a.1952).

233
 Primăvara, spre deosebire de iarnă, mai frecvent cad precipitaţii torenţiale,
uneori însoţite de descărcări electrice. Pe parcursul primăverii în medie cad 105-
150 mm, sau circa 24% din suma precipitaţiilor anuale.
Cea mai aridă a fost primăvara anului 2003, cînd pe parcursul sezonului
respectiv pretutindeni a căzut mai puţin de jumătate din norma precipitaţiilor -
30-60 mm. În primăvara anului 1991 invers, suma precipitaţiilor căzute (200-280
mm) pe o mare parte a teritoriului republicii a depăşit norma de două ori.
Maximul zilnic de precipitaţii pe sezon a constituit în teritoriu 30-100 mm.
Pentru sezonul de primăvară sînt specifice aşa fenomene ca ceţurile (în
medie 6 zile) şi orajele (în medie 8 zile). Dintre fenomenele meteorologice
stihinice cel mai mare pericol îl prezintă îngheţurile şi vînturile puternice (în
medie o dată în 3 ani), de asemenea, ploile torenţiale puternice şi grindina (în
medie o dată în 3-5 ani).
Începutul lucrărilor de primăvară depinde de termenii de topire a stratului
de zăpadă şi dezgheţul solului. Dezgheţul solului pînă la adîncimea de 30 cm, de
obicei, se semnalează în intervalul 10-17 martie, dezgheţul total –11-20 martie.
Zvîntarea solului pînă la consistenţă plastic moale se constată, ca regulă, în
perioada 18-28 martie, fiind un indice al termenilor optimali pentru începutul
prelucrării solului în perioada premărgătoare semănatului.
Reluarea vegetaţiei culturilor de toamnă pe teritoriul republicii are loc în
medie în intervalul 16-25 martie. În primăverile foarte timpurii vegetaţia poate fi
reluată la sfîrşitul lunii februarie, în primăverile tîrzii – la mijlocul lunii aprilie.
Rezervele de umezeală productivă în stratul de sol de 1 m la începutul reluării
vegetaţiei culturilor de toamnă pe o mare parte a teritoriului republicii, ca regulă,
sînt bune (140-160 mm), în raioanele extreme de sud – satisfăcătoare (125-135
mm). Asemenea rezerve de umezeală asigură creşterea energică a culturilor de
toamnă. În unele primăveri, deosebit de aride, rezervele de umezeală productivă
în stratul de sol de 1 m sînt insuficiente şi constituie 60-70 mm.
Condiţii favorabile pentru începutul semănatului culturilor timpurii de
primăvară (orz şi ovăs) apar atunci, cînd temperatura medie zilnică a aerului (la
data semănatului) constituie +5°C şi mai sus, solul are consistenţă plastic moale
şi se încălzeşte pînă la 5-6°C căldură.
Asemenea condiţii pe teritoriul republicii se crează aproape anual (în 75%
ani) la sfîrşitul lunii martie – începutul lunii aprilie. În această perioadă de timp
rezervele medii multianuale de umezeală productivă în stratul arabil al solului, în
sudul republicii, ca regulă, constituie 25-30 mm, în restul teritoriului – 35-40 mm.
În primăverile timpurii semănatul culturilor cerealiere de primăvară începe la
sfîrşitul lunii februarie – începutul lunii martie, în cele tîrzii – în decada a doua a
lunii aprilie.
Plantaţiile multianuale pe teritoriul republicii, de obicei, reiau vegetaţia în
perioada 23 martie – 4 aprilie (odată cu trecerea stabilă a temperaturii medii
zilnice a aerului prin +5°C). Începînd cu a doua jumătate a lunii martie la culturile
pomicole, de obicei, are loc umflarea mugurilor florali, la viţa de vie către sfîrşitul
234
lui martie – circulaţia sevei. În primăverile timpurii desfacerea mugurilor florali
şi înflorirea caisului se începe în intervalul 15-28 martie.
Termenii obişnuiţi de înflorire a caisului sînt încadraţi în intervalul 15-23
aprilie. Umflarea mugurilor florali la prun, măr, păr se semnalează în prima
decadă a lunii aprilie. Umflarea mugurilor la viţa de vie în medie are loc în
intervalul 15-22 aprilie, cînd temperatura medie zilnică stabilă a aerului trece prin
+10°C căldură.
Termenii semănatului sfeclei de zahăr sînt determinaţi de încălzirea solului
pînă la 7-8°C căldură şi dispariţia îngheţurilor, care vătămează plantele răsărite.
În cele mai calde primăveri semănatul sfeclei de zahăr se efectuează, de obicei,
la sfărşitul lunii martie – începutul lui aprilie, iar în cele mai tîrzii primăveri - la
sfîrşitul lunii aprilie – începutul lunii mai. În perioada semănatului sfeclei de
zahăr, în jumătatea de nord a republicii, rezervele de umezeală productivă în
stratul arabil al solului constituie, ca regulă, 30-40 mm.
Cei mai potriviţi termeni pentru semănatul florii-soarelui după datele
multianuale sînt 7-18 aprilie (solul la adîncimea de încorporare a seminţelor se
încălzeşte pînă la +10°C ). Rezervele de umezeală productivă pentru această
perioadă în stratul arabil al solului pretutindeni sînt nu mai mici de 20 mm.
Cei mai favorabili termeni pentru semănatul porumbului pe o mare parte a
teritoriului republicii se semnalează în decada a treia a lunii aprilie. Rezervele de
umezeală productivă în stratul arabil al solului în această perioadă, ca regulă, sînt
bune şi constituie 25-40 mm.
În ultima pentadă a lunii aprilie – începutul lunii mai are loc răsărirea
plantelor de floarea-soarelui, răsărirea în masă a sfeclei de zahăr, la grîul de
toamnă se semnalează faza de alungire a paiului, începe înflorirea mărului şi
părului.
Luna mai pe teritoriul republicii se caracterizează prin începutul creşterii şi
dezvoltării active a culturilor iubitoare de căldură.
În prima decadă a lunii mai pretutindeni începe faza înfrăţirii orzului de
primăvară, la porumb răsărirea în masă a plantelor se semnalează în intervalul
13-17 mai, la cartof - în 12-22 mai.
Înflorirea liliacului obişnuit se semnalează în intervalul 5-9 mai, a acaciei
albe în jurul datei de 30 mai.
Conform datelor medii multianuale răsadul culturilor legumicole se
plantează în solul deschis în prima jumătate a lunii mai.
Înspicarea în masă a grîului de toamnă în medie se observă în intervalul 24
mai-2 iunie. Rezervele de umiditate productivă în stratul de sol cu grosimea de 1
m pe terenurile cu grîu de toamnă în faza înspicării constituie, în fond, 85-115
mm, în unele raioane de sud şi centrale – 65-75 mm.
Dintre fenomenele climatice de risc pentru culturile agricole în luna mai
pot fi numite secetele şi suhoveiurile. Condiţiile nefavorabile ale primăverii se
răsfrîng negativ, mai cu seamă, asupra roadei culturilor de toamnă, reduc parţial
roada culturilor prăşitoare şi pomicole. În luna mai suhoveiurile cu diferită
235
intensitate pe teritoriul Republicii Moldova se semnalează în medie pe parcursul
a 3-7 zile. Seceta de primăvară se observă în lunile aprilie – mai. Frecvenţa ei
constituie 15% ani.
Primăvara cel mai mare pericol pentru culturile agricole îl prezintă
îngheţurile intensive din luna mai, care se semnalează în medie o dată în 10 ani.
Ele provoacă vătămarea şi peirea butonilor florali, florilor şi rodului la culturile
pomicole, mugurilor desfăcuţi şi infloriscenţelor la viţa de vie şi nuc, plantelor
răsărite de porumb, fasole, cartof, mazăre, tutun, răsadului de legume şi plantelor
răsărite ale altor culturi iubitoare de căldură.
VARA. Începutul sezonului de vară convenţional se consideră trecerea
stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin +15ºC, ceea ce se semnalează
în medie pe teritoriul republicii între 8 mai (Cahul) şi 19 mai (Briceni). În unii
ani, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, termenii începutului
verii se pot abate esenţial de la cei medii. Cea mai timpurie vară pe parcursul
întregii perioade de observaţii instrumentale s-a semnalat pe o mare parte a
teritoriului republicii în decada a treia a lunii aprilie (a.1968), iar cea mai tîrzie –
în prima decadă a lunii iunie (aa.1955, 1991).
Temperatura medie multianuală a aerului pentru anotimpul de vară pe
teritoriul republicii constituie 18,5-21,0ºC căldură.
Cea mai caldă aproape pretutindeni a fost vara anului 2007, cînd
temperatura medie a aerului în acest sezon a constituit 22-25ºC căldură, fiind mai
ridicată faţă de normă cu 3-4ºC. Cea mai rece a fost vara anilor 1976 şi 1984,
cînd temeperatura medie a aerului a constituit 16-19ºC căldură, fiind mai joasă
faţă de normă cu 2ºC.
Cea mai caldă lună a anului este iulie, temperatura medie multianuală a
aerului pe teritoriul republicii constituie 19-21ºC căldură. Însă, temperatura
medie a aerului în luna iulie poate atinge în teritoriu valori de 23,7-26,7°C
căldură, fiind mai ridicată faţă de valorile normei cu 4,3-5,7°C (a. 2012).
În unii ani temperaturile medii zilnice în luna iulie oscilează între 22 şi 31°C,
iar cele maxime uneori pot atinge valori de 38 - 40°C (1946, 1998, 2002, 2007,
2012, 2015).
Cea mai înaltă temperatură a aerului înregistrată în luna iulie din toată
perioada de măsurători instrumentale constituie 41,5ºC (Camenca, 21 iulie
2007).
În vara anului 2012 (7 august 2012, S.M. Făleşti) a fost înregistrată
pentru prima dată în Moldova temperatura aerului de 42,4ºC (maximum
absolut pentru toată perioada de observaţii instrumentale).
Temperatura medie multianuală la suprafaţa solului în luna iulie constituie
24-27ºC căldură, iar cea maximală în unele zile poate atinge valoarea de 74ºC
(Leova, 19 iulie 2007).
Numărul total al zilelor cu temperatura aerului înaltă (+30ºC şi mai ridicată)
în acest sezon constituie în medie pe teritoriul republicii între 8 şi 27, iar cel mai
mare – 60 de zile în a. 2007 şi 62 de zile în a. 2012). Temperatura minimală a
236
aerului în acest sezon a coborît pînă la +1,6ºC (Briceni, iunie a.1955), iar la
suprafaţa solului – pînă la 0ºC (Briceni, iunie a.1990).
Numărul de zile cu temperatura aerului de +35ºС şi mai ridicată în vara
anului 2012 a constituit în general 16-35 zile (norma constituie 1-2 zile), fapt care
se semnalează pentru prima dată din toată perioada de observaţii instrumentale.
În acest sezon valori ale temperaturii aerului de +40ºС şi mai ridicate pe 40% din
teritoriul ţării s-au înregistrat, de asemenea, pentru prima dată, numărul de zile
cu aşa valori fiind de 1-3 zile.
Tot în vara anului 2012 numărul de zile cu umiditatea relativă a aerului de
30% şi mai scăzută a constituit 33-58 zile (norma constituie 4-14 zile), ceea ce în
cea mai mare parte a teritoriului se semnalează pentru prima dată din toată
perioada de observaţii instrumentale.
Cele mai puternice încălziri masive din ultimul secol s-au produs în anii:
1924, 1938, 1946, 1951, 1954, 1988, 1994, 1996, 1998, 2000, 2003, 2007, 2010,
2011, 2012, 2015. În acest interval de timp s-au înregistrat peste 400 cazuri cu t
≥ +35,0°C.
Poate fi constatat şi faptul că din totalul cazurilor de încălziri masive (peste
400), cele mai multe cazuri (peste 210) s-au produs în luna august, când
persistenţa timpului anticiclonal este mai mare, deci şi procesele de insolaţie sunt
mai intense, iar uscăciunea aerului mai mare şi nu în iulie (167 cazuri), luna cea
mai caldă a anului.
Vara, comparativ cu alte anotimpuri ale anului, cantitatea precipitaţiilor
căzute variază în limite mari. Suma precipitaţiilor pe parcursul sezonului pe
teritoriul republicii constituie în medie 170-235 mm, dar în unii ani suma lor
variază de la 37 mm (Cahul, a.1924) pînă la 531 mm (Chişinău, a.1948). Maximul
zilnic de precipitaţii pe sezon în teritoriul republicii constituie de la 70 mm pînă
la 220 mm.
Vara sînt frecvente ploile torenţiale, numărul zilelor cu precipitaţii
constituie în medie 25-35 zile. Ploile torenţiale sînt insoţite de descărcări electrice
(în medie pe sezon 20-25 zile) şi căderi de grindină (în medie 2-5 zile). Numărul
zilelor cu ceaţă se reduce, comparativ cu sezonul de primăvara, în medie pînă la
1-6 zile.
Pentru sezonul de vară cel mai mare pericol îl prezintă ploile torenţiale şi
căderile de grindină intensivă, care se semnalează în fiecare an. Vîntul puternic
şi uraganele sînt posibile o dată în 3-5 ani, iar vîrtejul – o dată în 10 ani. În afară
de acestea, un mare pericol pentru economia naţională îl prezintă secetele
puternice, care se semnalează pe teritoriul Moldovei în medie o dată în 5 ani.
Numărul total al zilelor fără precipitaţii pe parcursul sezonului de vară din
anul 2012 a atins în teritoriu 60 de zile, iar cea mai lungă perioadă neîntreruptă
cu aşa condiţii a fost de 26 zile (Leova). Vreme cu regim termic şi pluviometric
similar în sezonul de vară s-a semnalat în anul 2007.
Condiţiile agrometeorologice a perioadei de vară pe teritoriul republicii
sunt, în fond, satisfăcătoare pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole.
237
 Conform datelor multianuale la sfîrşitul lunii mai – începutul lunii iunie
începe înspicarea grîului de toamnă. Asigurarea bună şi satisfăcătoare cu
umezeală a grîului de toamnă la momentul înspicării se semnalează în majoritatea
raioanelor republicii.
Rezervele medii multianuale de umezeală productivă în stratul de sol cu
grosimea de 1 m în această perioadă constituie 80-130 mm, doar în unele
raioanele de sud-est ele nu depăşesc 60-75 mm. În Republica Moldova perioada
umplerii boabelor (faza înflorire-coacerea în lapte) durează în medie 15 zile.
Asigurarea cu umezeală în timpul umplerii boabelor la grîul de toamnă este
satisfăcătoare şi conţinutul ei în stratul de sol cu grosimea de un metru poate varia
de la 90 pînă la 120 mm în raioanele de nord ale republicii şi pînă la 60-110 mm
– în raioanele de sud.
Coacerea în lapte a boabelor are loc în jumătatea a doua a lunii iunie.
Coacerea în ceară intervine la sfîrşitul lunii iunie – prima decadă a lunii iulie.
Recoltarea grîului de toamnă se efectuează, de regulă, în prima jumătate a lunii
iulie. În timpul lucrărilor de recoltare se menţine vreme foarte caldă.
Precipitaţiile de scurtă durată sub formă de averse nu crează întreruperi
mari în lucrările de recoltare. Aproape în fiecare an din cauza ploilor torenţiale
puternice şi vîntului în unele raioane ale republicii se semnalează căderea
semănăturilor cu grîu de toamnă.
La porumb procesul creşterii intense a masei vegetale începe după formarea
frunzei a cincea, ceea ce are loc în prima decadă a lunii iunie. Asigurarea
porumbului cu umezeală (în stratul de sol cu grosimea de 1 m) pe parcursul
perioadei de vegetaţie în raioanele de sud ale republicii nu depăşeşte 45-50% din
cantitatea optimală, în raioanele de nord şi de centru – 60-70% din cea optimală.
De aceia, pentru creşterea roadelor stabile de porumb pe teritoriul
Republicii Moldova este necesară irigarea. În luna iulie, conform datelor medii
multianuale, la porumb se semnalează faza formării şi înfloririi paniculului.
Temperatura medie a aerului în limitele de 19-210C şi cantitatea suficientă de
precipitaţii în această perioadă asigură dezvoltarea normală a porumbului. În luna
august la porumb se semnalează faza coacerii în lapte şi în ceară. În această
perioadă necesitatea plantelor de porumb în umezeală scade simţitor, rezervele
medii multianuale de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 1 m
constituie 70-100 mm.
La floarea-soarelui în a doua decadă a lunii iunie se semnalează formarea
inflorescenţelor. Rezervele medii multianuale de umezeală productivă în stratul
de sol cu grosimea de 50 cm în această perioadă alcătuiesc circa 50-60 mm, fiind
suficiente pentru creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor de floarea-soarelui.
În luna iulie la plantele de floarea-soarelui are loc creşterea intensivă a
tulpinii şi formarea intensivă a florilor. În raioanele de nord ale republicii, pe
parcursul perioadei înfloririi şi umplerii seminţelor, în stratul de sol cu grosimea
de 1 m se conţine circa 100 mm de umezeală productive. Iar în raioanele centrale

238
şi de sud ale republicii conţinutul de umezeală este mai scăzut şi se află în limitele
de 50-75 mm.
Coacerea seminţelor de floarea-soarelui în raioanele de nord ale republicii
are loc la sfîrşitul lunii august – începutul lunii septembrie, în raioanele centrale
şi de sud – la mijlocul lunii august. Spre finele maturizării plantelor de floarea-
soarelui necesitatea de umezeală scade brusc. Precipitaţiile abundente în această
perioadă pot influenţa negativ asupra recoltei de seminţe, iar surplusul de
umezeală poate provoca putrefacţia capitulului florii-soarelui.
La sfecla de zahăr în perioada iunie – prima jumătate a lunii august se
semnalează creşterea şi îngroşarea rădăcinelor principale. Condiţii favorabile
pentru creşterea sfeclei de zahăr se crează atunci cînd rezervele de umezeală în
stratul de sol cu grosimea de 1 m constituie mai mult de 100 mm.
În raioanele de cultivare industrială a sfeclei de zahăr la începutul lunii iulie
rezervele de umezeală productivă, în stratul de sol cu grosimea de 1 m, sunt bune
(130-170 mm) şi se menţin suficiente în majoritatea raioanelor pînă la sfîrşitul
lunii.
Începînd cu decada a treia a lunii august la sfecla de zahăr se semnalează
îngălbenirea frunzelor exterioare. La sfîrşitul lunii august necesitatea plantelor de
sfeclă de zahăr în umezeală se reduce esenţial, iar rezervele de umezeală
productivă în stratul de sol cu grosimea de 1 m, de obicei, în această perioadă
constituie 65-85 mm.
La viţa de vie, conform datelor medii multianuale, în prima jumătate a lunii
iunie se semnalează înflorirea. În luna iulie în livezi se observă creşterea
fructelor, de asemenea, coacerea caiselor, piersicelor, prunelor, soiurilor timpurii
de mere şi pere.
În luna iulie la viţa de vie are loc creşterea boabelor, iar la sfîrşitul lunii la
soiurile timpurii strugurii ating, de obicei, coacerea tehnică. În raioanele de sud
ale republicii la sfîrşitul lunii august la viţa de vie se semnalează maturizarea
deplină a strugurilor.
Cele mai optimale condiţii de umezire în perioada de la începutul înfloririi
pînă la coacerea strugurilor se formează atunci cînd rezervele de umezeală
productivă în stratul de sol cu grosimea de 1 m ating 130-160 mm (70-90% din
capacitatea minimă de reţinere a umezelii). Rezervele reale de umezeală
productivă în stratul de sol cu grosimea de 1 m pentru majoritatea raioanelor
republicii constituie în această perioadă 100-140 mm.
În perioada vegetaţiei de vară un mare prejudiciu viţei de vie aproape anual
este provocat de aşa fenomene nefavorabile, ca grindina şi vîntul puternic care
provoacă vătămarea mecanică a lăstarilor şi a strugurilor.
TOAMNA. Începutul sezonului de toamnă din punct de vedere
meteorologic are loc odată cu trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a
aerului prin 15°C în direcţia scăderii ei. Pe teritoriul Republicii Moldova în medie
toamna vine în perioada de la 12 (Briceni) pînă la 23 septembrie (Cahul), iar
durata ei constituie în medie circa 80 de zile.
239
 În unii ani, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, termenii
începutului toamnei se pot abate de la cei medii. Astfel, cea mai timpurie toamnă
pe parcursul întregii perioade de observaţii s-a stabilit la 23 august 1980, iar cea
mai tîrzie la 16 octombrie 1896. Toamna se sfîrşeşte odată cu trecerea stabilă a
temperaturii medii zilnice a aerului prin 0°C în direcţia scăderii ei, ceea ce se
semnalează, de obicei, în prima decadă a lunii decembrie.
Temperatura medie a aerului pentru anotimpul de toamnă constituie în
teritoriu 8,3-10,6°C căldură. Cea mai rece a fost toamna anului 1988, cînd
temperatura medie a aerului pentru acest sezon a constituit 6-8°C căldură, fiind
mai joasă faţă de normă cu 2-2,5°C. Cele mai calde au fost toamnele anilor 1963
şi 1967, cînd temperatura medie a aerului pentru acest sezon pe teritoriul
republicii a constituit 11-13°C căldură, fiind mai ridicată faţă de normă cu 2-3°C.
Pentru întreaga perioadă de observaţii cea mai scăzută temperatură a
aerului, în sezonul de toamnă, s-a semnalat în luna noiembrie 1892, – 21,7°C frig
(Chişinău), cea mai ridicată a constituit 37,3°C căldură (septembrie a. 1946,
Chişinău).
Primele îngheţuri la suprafaţa solului se semnalează în medie pe teritoriul
republicii în prima jumătate a lunii octombrie, iar în aer – în fond în jumătatea a
doua a aceleiaşi luni. Însă, în unii ani îngheţuri la suprafaţa solului sînt posibile
chiar în prima decadă a lunii septembrie (7 septembrie a.1981, Bălţi), iar în aer –
în a doua decadă a lunii septembrie (17 septembrie a.1952 – Briceni, Bălţi,
Tiraspol, Leova).
Cantitatea precipitaţiilor căzute pe parcursul anotimpului de toamnă a
constituit pe teritoriul ţării în medie 100-135 mm, sau circa 20% din norma
anuală. Cea mai aridă a fost toamna anului 1963, cînd pe parcursul sezonului în
cea mai mare parte a teritoriului au căzut doar 8-36 mm, sau 7-27% din normă.
În toamna anului 1996, invers, suma precipitaţiilor căzute, în fond, a
depăşit norma de două-trei ori şi a atins 240-345 mm. În unii ani maximul zilnic
de precipitaţii pe parcursul sezonului poate atinge în teritoriu 153 mm
(septembrie a. 2001, Leova).
Pentru sezonul de toamnă este specifică creşterea numărului de zile cu
ceaţă (în medie de la 1-2 zile în luna septembrie pînă la 5-9 zile în luna
noiembrie). În unii ani în prima decadă a lunii octombrie poate cădea prima
zăpadă, iar în luna noiembrie se pot semnala depuneri de polei şi chiciură, de
asemenea, sînt posibile viscole. Dar probabilitatea acestor fenomene este destul
de mică.
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol îl prezintă
îngheţurile timpurii, care în luna septembrie sînt posibile în medie o dată în 7 ani,
iar în luna octombrie aproape în fiecare an. Probabilitatea averselor puternice se
reduce în medie de la o singură dată în 2 ani în luna septembrie pînă la o dată în
8 ani în luna octombrie.
Regimul de temperatură în perioada de toamnă asigură pe deplin în
republică coacerea culturilor agricole tărzii.
240
 Potrivit datelor medii multianuale în prima jumătate a lunii septembrie (5-
17 septembrie) se semnalează faza de maturizare deplină a porumbului. Această
perioadă a lunii septembrie constituie termenul optim pentru semănatul culturilor
de toamnă în majoritatea raioanelor republicii.
Rezervele medii multianuale a umidităţii productive în stratul arabil al
solului constituie 20-25mm. În luna septembrie începe recoltarea florii-soarelui,
se coc soiurile tîrzii de mere, pere, struguri, continuă recoltarea soiurilor de fructe
şi struguri cu perioada medie de coacere. În această perioadă (în medie peste 11-
14 zile după semănat) are loc răsărirea grîului de toamnă.
Odată cu trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 15ºС în
direcţia scăderii ei, se finalizează condiţiile favorabile pentru creşterea şi
dezvoltarea viţei de vie.
La sfîrşitul lunii septembrie începe recoltarea sfeclei de zahăr.
Potrivit datelor medii multianuale pînă la data de 10 octombrie se
finalizează semănatul culturilor de toamnă. Grîul de toamnă semănat mai tîrziu
de acest termen finalizează vegetaţia de toamnă fără atingerea fazei de înfrăţire,
avînd un sistem radicular slab dezvoltat şi nerezistent la ger. La grîul de toamnă,
semănat în termeni optimali, în prima decadă a lunii octombrie se semnalează
desfacerea frunzei a 3-a, în decada a doua – înfrăţirea în masă.
La sfîrşitul lunii octombrie la culturile pomicole începe desfrunzirea.
Potrivit datelor medii multianuale în a doua decadă a lunii octombrie are
loc trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 10ºС în direcţia
scăderii ei şi ca urmare încetează vegetaţia activă a culturilor agricole. În această
perioadă se finalizează recoltarea sfeclei de zahăr, cartofului sădit în vară,
fructelor şi legumelor cu coacere tîrzie.
Îngheţurile timpurii de toamnă reduc durata de vegetaţie la viţa de vie, în
afară de aceasta se dereglează procesul de coacere a lemnului (acumularea
substanţelor de rezervă şi protecţie împotriva gerurilor de iarnă). Cel mai mare
pericol îl au îngheţurile timpurii de toamnă cu intensitatea de 6°С frig şi mai
joasă, deoarece acestea duc la vătămarea mugurilor formaţi pentru anul viitor.
Pe parcursul primei decade a lunii noiembrie în medie are loc trecerea
stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 5ºС căldură în direcţia scăderii
ei, şi respectiv are loc încetarea procesului de vegetaţie a culturilor agricole.
În această perioadă (în mediu la 11-14 noiembrie) la măr, prun, cais, pe
alocuri la cireş, vişin şi păr, de obicei, se finalizează faza desfrunzirii. În
noiembrie se finalizează toate lucrările agricole.
La trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 3ºС caldură în
direcţia scăderii (în medie la 21-26 noiembrie) are loc întreruperea procesului de
vegetaţie a culturilor de toamnă. În această perioadă de timp ele se află în mare
parte în faza de înfrăţire.
Condiţiile de efectuare a lucrărilor agricole în lunile septembrie şi
octombrie sînt preponderent favorabile. În luna noiembrie numărul zilelor
favorabile pentru aceste lucrări treptat scade.
241
 VI. SCHIMBĂRI ŞI OSCILAŢII CLIMATICE,
SCENARIILE POSIBILELOR SCHIMBĂRI GLOBALE
ŞI REGIONALE ALE CLIMEI

Schimbarea climei se referă la o modificare în starea climei care poate fi

identificată (ex. folosind teste statistice) de schimbările în media si/sau
variabilitatea principalelor variabile climatice, care persistă pe o perioadă lungă
de timp, de regulă, de ordinul deceniilor sau mai mult.
Schimbarea climei este determinată atît de factori naturali interni
(modificările care apar în interiorul sistemului climatic sau datorită
interacţiunilor dintre componentele sale), cît si naturali externi (variaţia energiei
emisă de Soare, erupţii vulcanice, variaţia parametrilor orbitali ai Pămîntului) sau
externi antropogeni rezultaţi din activităţile umane (schimbarea persistentă a
compoziţiei atmosferei ca urmare a creşterii concentraţiei gazelor cu efect de
seră).
Asemenea factori acţioneaza simultan iar separarea lor este foarte dificilă
si constituie o mare provocare ştiinţifică.
Avînd in vedere schimbările evidente observate in climatul global din
ultimele decenii, se pune problema majoră de a evalua schimbarea climei in
deceniile viitoare.
Complexitatea sistemului climatic, natura diferită a subsistemelor care îl
compun precum si interacţiunea dintre acestea, impun utilizarea unor modele
numerice extrem de complexe care au la bază legi fizice, dinamice si chimice
care simulează comportamentul acestor subsisteme.
In plus, influenţa factorului antropogen crează o incertitudine legată de
evoluţia emisiilor gazelor cu efect de seră in viitor. Sunt elaborate anumite
scenarii privind aceste emisii pe baza cărora se elaborează scenariile de
schimbare a climei. Scenariile de emisie trebuie sa ţinî seama de caracteristicile
de dezvoltare ale societăţii umane in viitor, caracteristici ce includ anumite
decizii de ordin politic.
Cu cît aceste scenarii de emisii a gazelor cu efect de seră sunt mai realiste,
cu atît şi scenariile de schimbare a climei in deceniile viitoare sunt mai realiste.
În plus se adaugă incertitudini legate de imperfecţiunile modelelor climatice
utilizate.
Prin urmare, informaţiile furnizate de aceste scenarii climatice trebuie
considerate impreună cu incertitudinile asociate, deoarece nu constituie prognoze
ci sunt folosite de factorii de decizie politică pentru fundamentarea unor
planificări pe termen lung si luarea măsurilor de reducere a efectului schimbărilor
climei ca urmare a creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră.
Astfel, scenariile climatice pot fi interpretate ca fiind schimbările aşteptate
in regimul parametrilor climatici, în ipoteza că emisia gazelor cu efect de seră ar

242
avea o anumită evoluţie in viitor. Simulările realizate cu diferite modele arată
diferenţe între diferite scenarii, însă semnalul comun este de incălzire a climei.
Chiar dacă concentraţia gazelor cu efect de seră se va stabiliza, datorită
inerţiei sistemului climatic, clima va continua să se încălzească. Mai multe detalii
despre schimbările observate in climatul global în secolul XX cît şi diferite
scenarii de schimbare a climei in secolul XXI sunt prezentate în al 4-lea Raport
de Evaluare al IPCC (IPCC, 2007; Working Group I Report,
http://www.ipcc.com ).
Republica Moldova este o ţară extrem de vulnerabilă la schimbarea climei.
Conform celei de-a Doua Comunicări Naţionale a Republicii Moldova (2009)
către Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea
climei (CONUSC) şi Raportului Naţional de Dezvoltare Umană 2009/2010, se
anticipă că în viitor impactul schimbărilor climatice asupra diferitor aspecte
economice, sociale şi de mediu se va intensifica.
În prezent, Republica Moldova este una dintre cele mai dezavantajate ţări
din Europa şi Asia Centrală, cu un înalt grad de vulnerabilitate către astfel de
schimbări. Ca confirmare a acestui fapt poate servi şi Indicele Dezvoltării Umane
pentru anul 2012, valoarea căruia a fost al patrulea de la urmă printre cele 30 de
ţări din regiune.
În aspect sectorial impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii
prezintă o preocupare deosebită, agricultura fiind o sursă majoră de venit pentru o
mare parte a populaţiei Republicii Moldova. Peste jumătate din populaţia ţării
locuieşte în zonele rurale şi circa o treime din forţa de muncă este angajată în
agricultură.
La momentul actual costurile socioeconomice ale calamităţilor naturale
asociate cu schimbarea climei, precum seceta, inundaţiile, grindina şi altele sunt
semnificative. Se presupune că atît intensitatea, cît şi frecvenţa acestora în viitor
va creşte esenţial, fiind o preponderent determinate de schimbările climatice.
Astfel, în perioada 1984-2006, pierderile economice anuale medii ale
Republicii Moldova cauzate de calamităţile naturale au constituit circa 61 milioane
$ SUA. Consecinţele celor mai recente evenimente au fost dezastruoase. Doar
secetele din anul 2007 şi 2012 au cauzat pierderi estimate la circa 1,0 şi respectiv
1,25 miliarde $ SUA.
Inundaţiile din 2008 au cauzat ţării prejudicii în valoare de circa 120
milioane $ SUA, iar cele din 2010 au avut un impact economic advers asupra
Produsului Intern Brut în valoare de circa 0,15 procente, daunele şi prejudiciile
totale fiind estimate la aproximativ 42 milioane $ SUA.
Fenomenul schimbărilor climatice este tot mai pe des recunoscut ca fapt de
importanţă naţională, însă deocamdată un cadru strategic naţional, care să cuprindă
măsuri integrate şi vaste de adaptare către noile condiţii de climă determinate de
schimbările climatice nu există. Astfel la momentul actual acesta rămîne un
imperativ al timpului.

243
 1 Schimbarea globală a climei – aspecte internaţionale

Încălzirea globală este provocarea mileniului deoarece acest fenomen

ameninţă mediul ambiant, stagnează dezvoltarea economică şi prosperitatea
statelor lumii şi Republica Moldova nu este o excepţie. Schimbările climatice au
devenit o ameninţare la adresa dezvoltării durabile, iar măsurile de atenuare şi
adaptare la acest fenomen încă nu au devenit o prioritate în politicile naţionale.
Creşterea numărului populaţiei de pe Glob şi a consumului de bunuri
materiale contribuie la creşterea impactului asupra mediului ambiant. Astfel,
consumul excesiv al resurselor naturale a generat creşterea emisiilor gazelor cu
efet de seră, provocând în ultimul secol încălzirea Pămîntului şi dereglarea, în
cele din urmă, a sistemul climatic global.
Aceste probleme pun comunitatea ştiinţifică în faţa dilemei de a găsi
compromisul între dezvoltarea economică şi efectele ei asupra schimbării climei.
Găsirea acestui compromis va însemna o dezvoltare durabilă a omenirii.
Studiile arată că impactul încălzirii globale este direct proporţional cu
nivelul de trai al populaţiei şi îi afectează cel mai mult pe locuitorii ţărilor sărace,
care de fapt au poluat cel mai puţin.
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), ca şi toate organismele
abilitate să studieze evoluţia climei pe Terra, sunt de părere că şi în perspectivă,
clima va suporta un proces de încălzire în cea mai mare parte, generat de
impactul antropic, în condiţiile în care poluarea nu va fi diminuată şi va creşte
într-un ritm tot mai accentuat.
La începutul lui ianuarie 2007, specialiştii britanici în domeniul climei, au
avertizat întreaga lume, că anul 2007 va fi cel mai călduros din istorie. Astfel
temperatura medie globală (la nivelul emisferei nordice) va depăşi 14°C, iar
efectele vor fi dintre cele mai devastatoare: inundaţii, secetă şi furtuni, care vor
pune în pericol viaţa a milioane de oameni.
Previziunea s-a bazat pe prelucrarea datelor referitoare la doi factori
climatici: gazele cu efect de seră rezultate din activităţi antropice şi efectele
fenomenului El Nino, care va fi intens (element al cuplajului ocean-atmosferă).
La nivel global, pe Terra, se prevede o creştere a temperaturii până la finele
secolului XXI cu 1-3,5°C, sau chiar mai mult, de 3-5°C faţă de valoarea medie
multianuală a Terrei de +15°C.
Deosebit de important este faptul că această creştere nu va fi uniformă. Ea
va atinge 10-12°C în lunile de iarnă din regiunile polare, din cauza stagnării
poluanţilor în apropierea suprafeţei terestre, ceea ce va reduce albedoul şi va
stimula încălzirea stratului de aer adiacent; aceasta va fi mai redusă în zonele
calde şi umede (ecuatoriale şi tropicale), în condiţiile în care nu se vor aplica
măsuri de stagnare a creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră, fenomen ce
se va repercuta asupra topirii gheţarilor şi creşterii nivelului planetar al oceanelor
cu circa 70 cm, până la 110 cm.

244
 Pe de altă parte, această creştere ar putea fi însoţită de procese intense de
evaporaţie, de creştere a nebulozităţii şi a precipitaţiilor cu 5-15% şi de reducere
a radiaţiei solare. La rândul ei, creşterea nebulozităţii ar putea provoca prin feed-
back răcirea climei, din cauza ecranării razelor solare şi revenirea lor la starea
iniţială, fenomen care s-ar putea produce în circa 4 000-6 000 ani după momentul
culminant al încălzirii, în condiţiile în care poluarea ar fi stopată, aşa după cum
se va vedea în continuare.
Pe plan mondial se apreciază că şi în cazul punerii sub control a gazelor cu
efect de seră, tot se va produce o creştere a temperaturii medii a planetei cu 50-
90% datorită inerţiei specifice a sistemului terestru care are nevoie de timp pentru
a se echilibra cu sistemul atmosferic. In funcţie de nivelul de stabilizare,
temperatura ar putea creşte cu 3-8°C după ce starea de echilibru a fost atinsă.
De asemenea, afirmă specialiştii meteorologi, că în cazul apei Oceanului
Planetar, nivelul acestuia va continua să crească câteva secole după stabilizarea
concentraţiei de CO2, creşterea putând atinge 2 m spre mijlocul mileniului III, în
condiţiile în care concentraţia stabilizată de C02 ar fi de patru ori mai mare decât
în era preindustrială.
În condiţiile în care se fac eforturi susţinute din partea comunităţii mondiale
de punere sub control a gazelor cu efect de seră la care nu toate statele lumii aderă
(ex. SUA care deţine 4% din populaţia mondială şi produce 25% din poluarea
globală) este greu de apreciat nivelul de evoluţie a temperaturii terestre şi
atmosferice. La acestea se adaugă şi imprecizia relativă a modelelor de calcul
care variază în raport şi cu condiţiile geografice specifice fiecărei ţări.
Ţinând seama de cauzele generale care au provocat această încălzire, s-ar
putea ca procesul respectiv să fie unul natural, cumulat în timp pe seama cauzelor
astronomice, tectonice, telurice, geografice şi antropice, încât în prezent să ne
aflăm într-o perioadă de creştere a temperaturii, fenomen care s-a remarcat de
multe ori pe parcursul istoriei geologice a Pământului.
Deosebirea constă în faptul că în acele condiţii lipsea societatea umană, iar
modificările climatice s-au produs numai pe cale naturală (astronomică şi
telurică). În prezent însă, riscul încălzirii globale ar putea duce la declanşarea
altor riscuri (inclusiv la modificarea circulaţiei generale a atmosferei) cu
consecinţe grave pentru mediu şi societate.
Aşadar, în etapa actuală, cu toate progresele făcute în domeniul ştiinţei şi
tehnicii este foarte greu de apreciat unde ne aflăm în timp, în ce stadiu de evoluţie
a climei şi care vor fi repercusiunile unui eventual proces de încălzire sau răcire
a climei.
Cert este însă faptul că ultimele trei decenii au confirmat o încălzire pe
fondul căreia ş-au produs numeroase fenomene climatice de risc, ceea ce
îngrijorează întreaga omenire şi comunitatea ştiinţifică mondială.
Prin urmare, încotro se îndreaptă clima? Este dificil de răspuns, dar
consecinţele încălzirii climei, fenomen perceput astăzi de întreaga omenire;sunt
evidente, deosebit de variate şi cu efecte potenţiale neaşteptat de periculoase.
245
Considerăm că este corectă opinia OMM (2003) conform căreia, în prezent, pe
Terra se desfăşoară o adevărată „criză climatică”.
Convenţia-cadru ONU cu privire la schmbarea climei. Problema
schimbării climei poate fi soluţionată numai cu eforturi sinergetice a tuturor
statelor lumii, de aceea a fost creată Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor
Unite cu privire la schimbarea climei (CONUSC).
Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Schimbarea
Climei a fost adoptată la 9 mai 1992 la Conferinţa ONU pentru mediu şi
dezvoltare durabilă de la Rio de Janeiro, fiind privită ca un răspuns al comunităţii
internaţionale la fenomenul de incălzire globală cauzat de poluarea atmosferei şi
creşterea concentraţiei atmosferice a gazelor cu efect de seră.
Obiectivul final al Convenţiei este de a stabiliza concentraţiile de gaze cu
efect de seră (GES) in atmosferă la un nivel care să impiedice orice perturbare
antropică periculoasă a sistemului climatic. Pană in prezent, 198 de ţări sunt Părţi
la această Convenţie.
Angajamentele Republicii Moldova in cadrul CONUSC şi priorităţile
naţionale privind implementarea Convenţiei. Republica Moldova a semnat
Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbarea Climei (CONUSC) la
12 iunie 1992 şi a ratificat-o la 16 martie 1995.
Obiectivul final al prezentei convenţii este de a stabiliza concentraţiile de
gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare
antropică periculoasă a sistemului climatic (“sistem climatic” înseamnă
ansamblul atmosferei, hidrosferei, biosferei şi geosferei şi interacţiunea lor).
Acest obiectiv trebuie să fie atins într-un interval de timp suficient pentru
ca (i) ecosistemele să se poată adapta natural la schimbările climatice, (ii) pentru
ca producţia alimentară să nu fie ameninţata, iar dezvoltarea economică să se
poată desfăşura în mod durabil.
Primul pas care a fost efectuat în cadrul CONUSC a fost perfectarea şi
prezentarea Primei Comunicări Naţionale a Republicii Moldova privind
Schimbarea Climei. La 13 noiembrie 2000 ţara noastră a prezentat acest
document la cea de-a şasea Conferinţă a Părţilor de la Hague.
În acest document au fost prezentate următoarele aspecte:
- inventarul emisiilor de gaze cu efect de seră conform metodologiilor
adoptate de Conferinţa Părţilor;
- aprecierea impactului potenţial al schimbării climei asupra diferitor
domenii economice, sociale şi de mediu a Republicii Moldova;
- măsuri potenţiale de diminuare a emisiilor de gaze cu efect de seră,
inclusiv şi prin intermediul sporirii eficienţei energetice;
- conceptul unei strategii privind adaptarea către noile condiţii de climă,
determinat de fenomenul schimbărilor climatice;
- măsuri de sporire a nivelului de conştientizare şi a cunoştinţelor ce ţin
de fenomenul schimbarea climei.

246
 Conform clasificării din cadrul acestei Convenţii Republica Moldova face
parte din grupa ţărilor care nu intră în Anexa I a acestui document. Acest grup de
ţări nu are obligaţiuni de reducere a emisiilor Gazelor cu Efect de Seră (GES),
însă pot beneficia de sprijin din partea ţărilor industrial dezvoltate pentru
implementarea activităţilor ce ţin de transferul de tehnologii cu un grad avansat
de eficienţă energetică şi concomitent cu o cantitate mai redusă a emisiilor de
GES.
Reieşind din angajamentele ţării in cadrul CONUSC, au fost identificate
priorităţile naţionale privind implementarea Convenţiei in Republica Moldova:
- fortificarea politicilor naţionale in domeniul schimbării climei;
- evaluarea vulnerabilităţii şi măsurilor de adaptare la schimbările
climatice;
- fortificarea sistemului naţional de inventariere a emisiilor de GES;
- atenuarea emisiilor de GES;
- solicitarea mai profundă a Mecanismului Dezvoltării Nepoluante a
Protocolului de la Kyoto;
- transferul de tehnologii favorabile mediului;
- dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice şi sistemului de observaţii in
domeniul schimbărilor climatice;
- sensibilizarea publicului şi educaţia ecologică;
- intensificarea cooperării internaţionale şi procesul de negocieri post-
Kyoto.
Protocolul de la Kyoto şi angajamentele Părţilor. La 13 februarie 2003
Republica Moldova a aderat la Protocolul de la Kyoto a Convenţiei cadru a
Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei. Ca ţară ce nu face
parte din Anexa I a CONUSC în cadrul Protocolului de la Kyoto, Republica
Moldova este eligibilă pentru activităţi din cadrul Mecanismului Dezvoltării
Nepoluante (MDN).
Pentru coordonarea activităţilor la nivel naţional în cadrul Mecanismului
Dezvoltării Nepoluante a fost creată „Comisia naţională pentru implementarea şi
realizarea prevederilor Convenţiei-cadru a Organizaţiei naţiunilor Unite cu
privire la schimbarea climei, precum şi a mecanismelor şi prevederilor
Protocolului de la Kyoto”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1574 din 26
decembrie 2003. Actualmente, în Republica Moldova sunt în derulare patru
proiecte din cadrul Mecanizmului Dezvoltării Nepoluante.
Conform articolului 2 al acestei Hotărâri Comisia naţională este autoritatea
naţională supremă responsabilă pentru implementarea si realizarea prevederilor
Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei,
precum şi a mecanismelor şi prevederilor Protocolului de la Kyoto. Astfel, acestei
Comisii iau fost delegate toate împuternicirile pentru a elabora, promova şi
implementa politicile şi strategiile ce ţin de MDN.
În cadrul CONUSC Republica Moldova a identificat şi a prezentat
necesităţile tehnologice în scopul atenuării emisiilor gazelor cu efect de seră din
247
sectoarele prioritare - energetică şi industria prelucrătoare şi a implementat
activităţi concrete pentru atragerea şi implementarea proiectelor pentru
retehnologizarea şi utilizarea surselor de energie regenerabilă în sectorul
energetic. La momentul actual Ministerul Mediului este în permanentă căutare a
noilor parteneri, care ar dori să implementeze astfel de proiecte

2. Schimbări şi oscilaţii regionale ale climei. Situaţia actuală

A. Descrierea variabilităţii climatice în Republica Moldova.

Observaţiile sistemice asupra indicilor climatici în Republica Moldova au
fost iniţiate în 1886, continuînd să fie urmărite pînă în prezent prin reţeaua de
monitorizare hidrometeorologică a Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
În Republica Moldova caracterul modificărilor observate ale climei a fost
identificat prin studierea tendinţelor şi variabilităţii indicilor climatici de bază.
Începutul anilor 90’ ai secolului XX este considerat un „punct de referinţă“
pentru fenomenul de încălzire globală, astfel încît valorile medii anuale şi
sezoniere ale temperaturii şi precipitaţiilor la staţia meteorologică Chişinău
(pentru care este disponibilă cea mai lungă serie de observare instrumentală
neîntreruptă a datelor climatice: pentru temperatură – din 1887, pentru
precipitaţii – din 1891) au fost studiate şi comparate pentru două perioade: (i) de
la începutul perioadei de observaţie pînă în anul 1980 şi (ii) din 1981 pînă în anul
2010.
Astfel, a fost stabilit faptul că în perioada 1887-1980, temperatura medie
anuală a aerului la staţia meteorologică Chişinău a crescut în medie, în fiecare 10
ani, cu circa 0,050C, ceea ce recalculat pentru 100 ani constituie o creştere cu
0,50C.
Aplicînd aceiaşi metodologie pentru perioada 1981-2010, s-a stabilit o
creştere medie pentru fiecare zece ani cu circa 0,630C, cea ce recalculat pentru
100 ani constituie 6,30C. Concomitent este necesar de menţionat că sporul brusc
al temperaturii medii anuale pentru perioada 1981-2010 este determinat de o
creştere esenţială a temperaturii medii a aerului pe durata anotimpului de
primăvară, vară şi toamnă.
Tendinţele de evoluţie a valorilor medii anuale şi sezoniere ale
precipitaţiilor pentru cele două perioade evaluate sunt pozitive pentru toate
anotimpurile, cu excepţia sezonului de primăvară (1891-1980) şi vară (1981-
2010), pentru care tendinţele de evoluţie au fost negative. De notat totuşi, că
tendinţele de creştere uşoară a valorilor medii anuale şi sezoniere ale
precipitaţiilor nu sunt semnificative din punct de vedere statistic, cu excepţia
celei anuale pentru perioada 1891-1980 (tab. 6.1).
Analiza valorilor medii a indicelui temperatura medie anuală şi sezonieră a
aerului a constatat modificări substanţiale în regimul de temperatură pentru cele
două perioade distincte (tab. 6.2). Cu un înalt grad de certitudine a fost stabilit
248
faptul, că fenomenul schimbărilor climatice ia o amploare tot mai mare şi, cu un
ritm sporit avansează, în mod special, în ultimele trei decenii.
Acest fenomen se manifestă practic pe întreaga perioada a anului, mai puţin
pe durata sezonului de toamnă. De asemenea, a fost stabilită o intensificare
deosebit de mare a variabilităţii indicelui ce caracterizează temperatura medie
anuală şi sezonieră a aerului pentru perioada 1981-2010.

Tabelul 6.1
Tendinţe liniare de evoluţie a temperaturii aerului (0C/an) şi a
precipitaţiilor (mm/an) pentru două perioade distincte de observare
instrumentală a datelor climatice la Staţia meteorologică Chişinău

Valoarea medie a Valoarea medie a

temperaturii aerului pentru: precipitaţiilor pentru:
Anotimpul
perioada perioada perioada perioada
1887-1980 1981-2010 1891-1980 1981-2010
Iarnă 0,01 0,039 0,472 1,234
Primăvară 0,005 0,061 -0,059 0,187
Vară 0,002 0,097 0,619 -1,406
Toamnă 0,003 0,048 0,412 1,291
Anual 0,005 0,063 1,448 1,301
Notă: cu bold sunt prezentate valorile cu diferenţe semnificative din punct de
vedere statistic.

În timp real, această variabilitate se manifestă prin sporirea frecvenţei

fluctuaţiilor bruşte de temperatură, în special de durata sezonului de iarnă şi
primăvară tîrzie, iar vara - prin apariţia valurilor de căldură.
Această stare a vremii are un efect destul de nefast asupra componentelor
socioeconomice şi a sănătăţii umane.
O analiză a datelor climatice naţionale a stabilit, că frecvenţa secetelor în
Republica Moldova, într-o perioadă de 10 ani, constituie în medie 1-2 secete la
nord, 2-3 secete în partea centrală şi 5-6 secete la sud.
Frecvenţa acestora sporeşte, în deosebi, în ultimele trei decenii. Astfel, în
perioada 1990–2012, 10 ani au fost marcaţi de secete, ceea ce a condus la
reducerea semnificativă a recoltelor. În anii 1990, 1992 şi 2003, secetele au
continuat pe parcursul întregii perioade de vegetaţie a plantelor (aprilie -
septembrie).
Secetele dezastruoase din 2007 şi 2012 au afectat peste 70 la sută din
teritoriul ţării, acestea fiind cele mai grave secete din întreaga perioadă de
înregistrări instrumentale.

249
 Inundaţiile, de asemenea, afectează periodic Republica Moldova. În ultimii
70 de ani, au fost raportate 10 inundaţii majore în zona fluviului Nistru şi rîului
Prut, iar trei din acestea au avut loc în ultimul deceniu (2006, 2008 şi 2010).
De asemenea, inundaţiile mari ale rîurilor mai mici din ţară sunt destul de
frecvente. Costurile socio-economice cauzate de calamităţile naturale asociate cu
clima sunt semnificative cel mai mare impact venind din partea secetelor şi
inundaţiilor.

Tabelul 6.2
Evoluţia valorilor medii ale temperaturilor anuale şi sezoniere ( C) pentruo

perioadele 1887-1980 şi 1981-2010, precum şi a precipitaţiilor medii anuale

şi sezoniere (mm), pentru perioadele 1891-1980 şi 1981-2010
la Staţia meteorologică Chişinău

Temperatura medie a Precipitaţiile medii

aerului pentru: pentru:
Anotimpul
perioada perioada perioada perioada
1887-1980 1981-2010 1891-1990 1981-2010
Iarnă -2,2 -1,1 100,6 105,6
Primăvară 9,4 10,2 121,5 123,7
Vară 20,5 21,3 185,9 186,1
Toamnă 10,1 10,3 113,1 132,2
Anual 9,5 10,2 521,1 547,6
Notă: cu bold sunt marcate valorile semnificative din punct de vedere statistic.

3. Scenariile posibilelor schimbări ale climei pe teritoriul

Republicii Moldova în sec. XXI

Evaluarea riscurilor climatice viitoare. În cadrul celui mai recent studiu

realizat în Republica Moldova, au fost descărcate şi evaluate 37 de simulări
constituite din 10 modele generale de circulaţie globală a atmosferei.
Simulările modelelor generale de circulaţie au fost împărţite în trei
ansambluri de modele, în funcţie de scenariul de emisie A2, A1B şi B1,
disponibile în Raportul special al scenariilor de emisii (SRES) al Comisiei
interguvernamentale pentru schimbarea climei (IPCC), iar schimbarea climei a
fost calculată pentru trei perioade de timp viitoare: anii 2020’ (perioada 2010-
2039), anii 2050’ (perioada 2040-2069) şi anii 2080’ (perioada 2070-2099) în
raport cu perioada de referinţă (anii 1961-1990).
Pentru perioada de timp 2010-2039 cele trei scenarii de emisie proiectează
pentru Republica Moldova creşteri de temperatură destul de omogene, în medie
de circa +1,2-1,40C. Doar începînd cu anii 2050’ aceste trei ansambluri de modele

250
ale scenariilor de emisie generează tendinţe de temperaturi, care se deosebesc una
de alta.
Aceasta se întîmplă din cauza inerţiei mari a sistemului climatic, pentru
care sunt necesare secole ca pe deplin să se manifeste efectele emisiilor gazelor
cu efect de seră. De fapt, este necesar mult timp pentru ca emisiile de gaze cu
efect de seră să genereze diverse situaţii, considerate la moment ca scenarii
climatice pentru viitor.
Către anii 2080 sporul temperaturii medii este mai mare pentru ansamblul
de modele în cadrul scenariului de emisie A2, şi care poate atinge o creştere de
circa 4,3 0C. Pentru ansamblul de modele ale scenariului de emisie A1B
temperatura medie poate creşte cu circa 3,80C, iar pentru ansamblul scenariului
de emisii B1, aceasta poate creşte cu circa 2,70C.
În cazul precipitaţiilor, pentru perioada anilor 2020’, scenariile de emisii
A2, A1B şi B1 proiectează sporuri similar de mici în precipitaţiile anuale, de
circa 2% pentru toate zonele agro-ecologice din Republica Moldova. Însă,
începînd cu anii 2050’, cele trei scenarii de emisie proiectează o tendinţă generală
de diminuare a cantităţii de precipitaţii anuale.
Pentru anii 2080’ nivelul gradului de diminuare a precipitaţiilor este mai
mare pentru ansamblul de modele ale scenariului de emisie A2 şi variază de la -
13,5% în zona agro-ecologică Sud pînă la -5,7% în zona agro-ecologică Nord, cu
diminuări mai joase pentru ansamblul de modele ale scenariului de emisie A1B,
de la -4,4% în zona agro-ecologică Sud pînă la -1,5% în zona agro-ecologică
Nord, comparativ cu perioada de referinţă (anii 1961-1990).
Caracterul sezonier al indicilor ce caracterizează schimbările climatice
va fi diferit pentru zonele agro-ecologice din Republica Moldova. Conform
ansamblului de modele ale scenariului de emisie A2, se estimează că zona agro-
ecologică Nord va suferi cea mai semnificativă încălzire pe parcursul iernii, cu
sporuri de temperaturi de pînă la +4,90C către anii 2080’. În restul teritoriului
sporurile de temperatură vor fi cu 0,5-1,00C mai joase.
Caracterul schimbărilor în conformitate cu prospecţiunile ansamblului de
modele ale scenariului de emisie B1, este destul de similară, însă mărimea
schimbărilor e mai redusă, de la +2.60C pînă la +3,20C pentru tot teritoriul ţării,
încălzirea maximă fiind din nou remarcată în zonele agro-ecologice Nord şi
Centru.
Pe parcursul verii modelele de simulare a indicatorilor climatici indică un
spor al temperaturii medii de 5,1-5,20C în zonele agro-ecologice Centru şi Sud,
iar sporurile temperaturilor pentru zona agro-ecologică Nord vor fi mai joase, cu
pînă la 4,50C conform ansamblului de modele ale scenariului de emisie A2.
Ansamblul de modele ale scenariului de emisie B1 indică o încălzire mai
puţin intensă şi mai uniformă pentru toate zonele agro-ecologice, de la 2.9 pînă
la 3,10C.
Fenomenul schimbărilor climatice determinat de sporul temperaturii medii
şi reducerea cantităţii de precipitaţii ar putea avea efecte grave asupra
251
ecosistemelor şi activităţilor umane. Condiţii climaterice de acest fel, care către
anii 50-80’ ai acestui secol ar putea deveni o normă climatică, au fost înregistrate
în anii 2007 şi 2012 şi au condus la consecinţe dezastruoase pentru agricultură,
sănătatea umană şi economia naţională.
Pentru anii 2080’, ansamblurile de modele evaluate prezic, că cel mai mare
spor de precipitaţii ce se va manifesta în deosebi în timpul iernii cu o creştere de
la 5,3% (scenariul B1) pînă la 7,5% (scenariul A2) pentru zona agro-ecologică
Nord şi de la 0,2% (scenariul B1) pînă la 1,5% (scenariul A2) – pentru zona agro-
ecologică Sud.
În timpul verii ansamblul de modele ale scenariului de emisii A2 indică
proiecţii cu cele mai mari reduceri de precipitaţii, cu 26,4% în zona agro-
ecologică Sud şi cu 16,1% în zona agro-ecologică Nord. Proiecţiile ansamblului
de modele ale scenariului de emisie B1 sunt destul de similare, însă mărimea
schimbărilor este mai mică, de la 8,4% pînă la 4,6%, comparativ cu perioada de
referinţă 1961-1990.
Fenomenele meteorologice extreme pentru viitor. Proiecţiile scenariilor
climatice pentru Republica Moldova indică că ceea ce se considera a fi la
momentul actual fenomene extreme cu frecvenţă rară cu temperaturi maxime
de 34-35°C pentru perioada de referinţă 1961-1990 în viitor vor deveni,
probabil, temperaturi maxime medii de vară.
Proiecţiile mai generale pentru Europa arată că riscul de inundaţii sporeşte
în Europa de Nord, Centrală şi de Est şi că secetele din prezent, care au loc o
dată la circa 100 de ani, se vor repeta la fiecare 50 de ani şi mai des în Europa
de Sud şi Sud-Est, inclusiv în Republica Moldova.
Procesul de aridizare a climei. În prezent, cea mai mare parte din teritoriul
Republicii Moldova se caracterizează printr-o climă uscată sau sub-umedă. Se
prezice că aridizarea, care duce la incidenţa înaltă a secetei, se va intensifica
considerabil deja către anii 2040’ în comparaţie cu perioada de referinţă 1961-
1990. Ariditatea va fi mai pronunţată în perioada vegetaţie a plantelor, iunie-
octombrie.

4. Impacturile sectoriale ale schimbării climei

Metoda de apreciere a riscurilor a inclus identificarea riscurilor şi

oportunităţilor ce ţin de schimbarea climei, pe sectoare, în baza literaturii de
specialitate existente; stabilirea legăturilor dintre proiecţiile pentru viitor ale
variabilelor asociate cu indicii climatici cu diferite tipuri de risc; evaluarea
modului în care fiecare proiecţie de acest gen ar putea afecta riscul, utilizînd o
pondere de evaluare de 1 (scăzut), 2 (mediu) şi 3 (ridicat) şi, în final,
amalgamarea constatărilor pentru a evalua calitativ şi a defini riscurile-cheie
pentru fiecare sector pe baza raţionamentului de expert.
În felul acesta, atît probabilitatea, cît şi impactul potenţial al schimbărilor
climatice au fost luate în calcul la evaluarea riscurilor.
252
 Nivelurile de risc sunt definite în felul următor:
- ÎNALT – probabilitatea înaltă de risc datorită schimbării posibile a
climei cere o atenţie urgentă din partea factorilor de decizie pentru a
elabora măsuri urgente de adaptare;
- MEDIU – probabilitate medie de risc datorită schimbării posibile a
climei care trebuie monitorizată; şi
- SCĂZUT – probabilitatea scăzută de risc datorită schimbării posibile a
climei care trebuie monitorizată. Se aşteaptă că măsurile de adaptare
existente vor fi suficiente şi nu va fi nevoie de acţiuni suplimentare, dacă
circumstanţele vor rămîne neschimbate.
- Ierarhizarea oportunităţilor generate de schimbarea climei a fost
realizate conform unei metode şi a unor definiţii similare:
- ÎNALT – probabilitate sporită a oportunităţii ca rezultat al schimbării
climei pentru dezvoltarea unor noi direcţii în regiune;
- MEDIU – probabilitate medie a oportunităţii apărute în conformitate cu
schimbarea climei care trebuie monitorizată; şi
- SCĂZUT – probabilitate scăzută a oportunităţii datorită schimbării
posibile a climei.

A. Impacturile schimbării climei asupra sectorului agricol

Agricultura este sectorul dominant privind ponderea încadrării forţei de
muncă din Republica Moldova. La momentul actual circa 27,5 la sută din
populaţia activă a ţării este angajată în agricultură (Biroul Naţional de Statistică,
2012).
În urma reformelor de privatizare întreprinse în circa 85% familii din zona
rurală deţin în prezent terenuri agricole. Majoritatea fermelor (circa 400 mii) sunt
mici cu dimensiuni medii ale terenurilor de doar 1,6 - 1,8 hectare.
În ultimul deceniu în Republica Moldova s-a înregistrat un declin esenţial
volumului producţiei agricole, în mare parte datorită schimbării în sistemul de
subsidii şi în accesul la pieţe, precum şi ca rezultat al modificărilor în structura
gospodăriilor agricole, reformei funciare şi declinului productivităţii asociat cu
degradarea solului şi cu lipsa unei infrastructuri de irigare.
Condiţiile climatice nefavorabile, în special secetele grave din anii 2003,
2007, 2012 şi 2015 au avut, de asemenea, efecte negative asupra productivităţii.
După cum a fost menţionat anterior aceste fenomene climatice extreme vor
persista şi se vor intensifica pe viitor.
În 2011, producţia agricolă totală a constituit 21,7 miliarde lei în preţuri
curente, cea ce a constituit doar 59 la sută din nivelul anului 1990. Contribuţia
sectorului agricol la Produsul Intern Brut a scăzut de la 31,2 la sută în 1990 pînă
la 12,2 la sută în 2011.
Impactul posibil al schimbării climei asupra sectorului agricol.
Schimbarea climei pe termen lung, în combinaţie cu frecvenţa sporită a
fenomenelor climatice extreme, pot avea impact advers asupra sectorului agricol,
253
iar aceste schimbări la rîndul său deseori au efecte secundare la nivel
macroeconomic.
De exemplu, impacturile directe asupra producţiei agricole şi recoltele tot
mai mici ca rezultat al sporirii problemelor asociate cu dăunătorii şi bolile
plantelor ar putea duce, la rîndul lor, la fluctuaţii ale preţurilor pe piaţă şi la
schimbarea culturilor.
Efectul combinat al schimbărilor regimului de apă ar putea conduce la
insuficienţa de apă pentru irigare şi la concurenţă înaltă pentru apă, ceea ce, în
ultimă instanţă, ar avea drept consecinţă preţuri înalte şi presiuni de reglementare.
Seceta va duce la degradarea solului, ceea ce reprezintă o ameninţare
majoră pentru durabilitatea resurselor funciare şi poate prejudicia capacitatea
agriculturii Republicii Moldova de a se adapta cu succes la schimbarea climei.
Salinitatea sporită poate conduce la abandonarea terenurilor, pe măsură ce
acestea devin inadecvate pentru cultivare.
Se anticipă că schimbarea climei va aduce atît avantaje, cît şi dezavantaje
pentru culturile agricole din Republica Moldova. Deşi temperaturile mai ridicate
ar extinde sezonul de vegetaţie, acestea ar putea, de asemenea, spori prejudiciile
cauzate de stresul termic, schimbările în regimul de precipitaţii şi problemele cu
dăunătorii.
Impacturile ar putea varia la nivel regional şi în funcţie de tipul culturii
cultivate. Productivitatea grîului de iarnă poate descreşte de la 14,3% (modelul
climatic HadCM2) pînă la 17,8% (modelul ECHAM4); a sfeclei-de-zahăr cu
6,1%-6,5% (pe baza tuturor modelelor climaterice evaluate), iar în cazul florii-
soarelui poate avea loc o descreştere uşoară de la 0,6% (modelul HadCM2) pînă
la 1,6% (modelul ECHAM4) pînă în anul 2039.
Însă, conform modelului climatic CSIRO-Mk2, este posibilă chiar o mică
creştere a productivităţii cu 2,8% în comparaţie cu productivitatea înregistrată în
perioada de referinţă (Comunicarea Naţională Doi, 2009).
Există şi cîteva beneficii potenţiale. Sezonul mai lung de vegetaţie va spori
potenţial productivitatea ierburilor furajere, în timp ce temperaturile ridicate vor
spori potenţialul pentru creşterea leguminoaselor furajere.
Sezonul mai lung de vegetaţie ar trebui, de asemenea, să reducă costurile
de întreţinere a animalelor în încăperi. Ar putea, de asemenea, exista beneficii
pentru horticultură, atît în legătură cu reducerea costurilor pentru producţia în
spaţii acoperite, cît şi din cauza unei game mai mari de culturi horticole care pot
fi crescute în aer liber.
Totuşi se prevede că, în Republica Moldova, o mare parte din impacturile
asupra agriculturii vor fi adverse. Modelele de cultivare s-au modificat în funcţie
de declinul din industrie, cu o diminuare a producţiei de calitate înaltă precum
fructele şi carnea şi cu extinderea suprafeţelor însămînţate cu grîu, floarea-
soarelui şi sfeclă-de-zahăr.
Temperaturile de vară ridicate şi riscul de secetă ar putea face dificilă
atingerea sporirii potenţiale a recoltelor datorită concentraţiilor ridicate de CO2
254
şi ar putea ameninţa nivelurile actuale de productivitate. Unele culturi vor fi mai
vulnerabile la verile mai fierbinţi şi mai uscate.
Recoltele de legume şi cartofi, ambele culturi fiind irigate frecvent în
condiţiile actuale, posibil că se vor reduce mai mult decît recoltele de cereale.
Creşterea de vară a culturilor furajere se pare că, de asemenea, va fi mai redusă.
O frecvenţă sporită a fenomenelor climaterice extreme ar putea, de
asemenea, duce la deteriorarea şi reducerea recoltei culturilor cerealiere. Ar
putea, de asemenea, apărea probleme legate de introducerea unor noi dăunători
şi boli.
O proporţie mare din solurile din zonele agroclimatice ale Republica
Moldova îl constituie cernoziomul. Aceste soluri au un conţinut ridicat de materie
organică, iar dezintegrarea materiei organice din sol ar putea spori odată cu
temperaturile mai mari.
Deşi această dezintegrare va spori fertilitatea solului pe termen scurt (prin
eliberarea substanţelor nutritive), pe termen lung fertilitatea solului, probabil, se
va reduce. Rezultatele unei cercetării pe termen lung realizate la nivel naţional
arată că pe parcursul a 100 de ani conţinutul de materie organică din sol în solurile
arabile din Republica Moldova s-a redus, în timp ce temperatura medie anuală a
aerului a crescut în aceeaşi perioadă de timp (Comunicarea Naţională Doi, 2009).
Schimbările în frecvenţa şi intensitatea fenomenelor extreme (de ex.,
secete, inundaţii şi ploi puternice) au fost identificate ca cea mai mare provocare
pe care o va înfrunta sectorul agricol ca urmare a schimbării climei. Fenomenele
extreme, care sunt dificil de prognozat şi pentru care este greu de a face pregătiri,
pot interveni dezastruos în mersul normal al lucrărilor agricole, ceea ce a fost
demonstrat în repetate rînduri în trecut.
S-a dovedit că seceta şi căldura extremă, de asemenea, pot afecta creşterea
animalelor domestice. Proiecţiile modelelor şi tendinţele observate sugerează că
încălzirea va fi mai înaltă în lunile de iarnă. Deşi iernile mai calde ar reduce
stresul cauzat de frig, acestea ar spori, de asemenea, riscul de dăunare de către
dezgheţul de iarnă şi ar putea reduce mărimea învelişului protector de zăpadă.
Se anticipă, de asemenea, că încălzirea climei va spori frecvenţa zilelor
extrem de fierbinţi, care, conform dovezilor, pot să prejudicieze în mod direct
sectorul agricol. Schimbările viitoare în disponibilitatea umidităţii prezintă o
îngrijorare-cheie în sectorul agricol. Se anticipă, în general, că schimbarea climei
va reduce disponibilitatea apei pe durata sezonului de creştere, odată cu creşterea
simultană a cererii.
Adăugător la problemele directe cauzate de deficitul de apă, beneficiile
schimbărilor potenţial pozitive, inclusiv temperaturile mai calde şi un sezon de
creştere mai îndelungat, vor fi limitate dacă nu va fi disponibilă apa suficientă.
Se anticipă că deficitul de apă va fi în viitor problema principală în anumite
regiuni ale Republicii Moldova.
Evaluarea mărimii riscurilor şi oportunităţilor schimbării climei în
sectorul agricol. Sistemele agricole determină capacitatea de adaptare la
255
schimbarea climei şi opţiunile optime de politici. Sistemele agricole se bazează
pe tipologia proprietăţii agricole: culturile cerealiere de cîmp, creşterea
animalelor, horticultura şi culturile multianuale.
Acestea au fost selectate, întrucît ele reprezintă structura tipică de raportare
statistică naţională. Identificarea sistemelor agricole ajută la discutarea riscurilor,
oportunităţilor şi opţiunilor de adaptare pentru fiecare zonă.
Conform evaluării vulnerabilităţii în materie de riscuri/oportunităţi asociate
cu schimbarea climei în producţia agricolă, cele mai vulnerabile regiuni din
Republica Moldova în raport cu schimbarea climei vor fi Sudul (Cîmpia
Moldovei de Sud, terasele Prutului şi Nistrului inferior) şi parţial Centrul (Podişul
Moldovei Centrale, terasele fluviului Nistru şi rîurilor Prut, Răut, Bîc, Botna
etc.), pentru care s-a stabilit că cea mai mare parte din riscuri, cu probabilitate
înaltă, ţin de schimbarea climei.
Pentru agricultura din Republica Moldova se consideră că cinci dintre
riscurile identificate ar avea o prioritate înaltă: riscul înalt de secetă şi deficit de
apă; necesităţi sporite de irigare; eroziunea, salinizarea solului, deşertificarea;
riscul înalt de apariţie a dăunătorilor, bolilor agricole şi buruienilor; şi reducerea
producţiei culturilor cerealiere de bază (grîul şi porumbul).
Trei din aceste riscuri se referă la consecinţele schimbărilor potenţiale ale
regimului de precipitaţii, cu precipitaţii mai abundente pe timp de iarnă şi
disponibilitate redusă de apă în timpul verii.
Astfel, vor trebui examinate acţiuni pentru a conserva cît mai multă apă în
timpul iernii, respectiv pentru a menţine aprovizionarea cu apă pe timp de vară.
O mare parte din cercetările de adaptare în sectorul agricol urmează să fie axate
pe acţiuni de combatere a deficitului de apă din viitor. Opţiuni de adaptare,
precum măsurile de conservare a apei şi ajustarea perioadelor de plantare şi
recoltare, ar putea avea un rol esenţial în reducerea pierderilor asociate cu
limitările de umiditate din viitor.
Alte opţiuni de adaptare studiate includ introducerea de noi soiuri şi hibrizi,
de exemplu, cu rezistenţă mai mare la secetă şi căldură, şi elaborarea politicilor
şi practicilor de sporire a flexibilităţii sistemelor agricole. Unele definiţii mai
bune pentru pragurile climatice critice vor fi, de asemenea, benefice pentru
planificarea adaptării.
Măsurile de adaptare prin conservarea apei ar putea include:
- realizarea metodelor optime de irigare (de ex., doar cînd este necesar);
- adaptarea plantelor la condiţiile climatice viitoare (de ex., cultivarea
unor culturi care necesită mai puţine resurse de apă);
- modificarea asolamentelor conform regimului natural sol-apă
(introducerea mai multor culturi de iarnă);
- selectarea culturilor, speciilor şi soiurilor rezistente la secetă;
- popularizarea noilor tehnologii cu accent pe stabilitatea structurii solului
şi tratamente ale solului pentru mărirea stratului activ al sistemului
radicular cu scopul sporirii absorbţiei apei;
256
 - introducerea tehnologiilor de mulci pentru sporirea infiltrării în sol şi
diminuarea pierderilor umidităţii solului prin evaporare;
- reducerea spălării solului prin practici agronomice (fără lucrarea solului
şi sistemele de cultivare, care reduc pierderea apei);
- în funcţie de caracteristicile solului, pierderea apei poate fi, de
asemenea, întîrziată prin metode de lucrare a solului combinate cu
plante, care au o densitate mare a rădăcinilor şi o vegetaţie bogată de
suprafaţă;
- elaborarea unor programe noi, complexe, de management al apei în
agricultură (îmbinarea irigaţiei cu pescuitul şi managementul excesului
de resurse acvatice);
- promovarea practicilor indigene de utilizare durabilă a apei.

B. Impacturile schimbării climei asupra sectorului resursele de apă

Resursele de apă din Republica Moldova sunt reprezentate de apele de
suprafaţă şi de cele subterane. În ceea ce priveşte apele de suprafaţă, există două
bazine majore ale rîurilor în Republica Moldova: Nistru şi Prut.
Regimul natural al apelor din rîuri în aceste bazine a fost modificat prin
construirea barajelor şi rezervoarelor, create cu scopul prevenirii inundaţiilor,
captării sedimentelor şi asigurării apei pentru consum agricol, industrial şi casnic,
precum şi pentru piscicultură. Apele subterane destinate pentru uz centralizat de
către gospodării casnice şi pentru uz industrial sunt extrase din zece complexe
acvifere.
Reţeaua de ape subterane include circa 112 mii izvoare şi fîntîni (publice
şi private) şi peste 3000 fîntîni arteziene funcţionale. Apele subterane constituie
sursa principală de asigurare cu apă potabilă în Republica Moldova, pentru 100
la sută din populaţia rurală şi 30 la sută din populaţia urbană, sau 65 la sută din
întreaga populaţie a ţării. Cele 35 la sută din populaţie rămase întrebuinţează
apele de suprafaţă ca sursă de apă potabilă.
Aproximativ 44 la sută din populaţia ţări nu are acces la apă potabilă sigură.
În prezent toate oraşele şi municipiile şi peste 65 la sută din localităţile rurale au
sisteme centralizate de aprovizionare cu apă potabilă, însă doar 50 la sută dintre
asemenea sisteme se află în condiţie tehnică satisfăcătoare. Restul necesită
reparaţii capitale sau trebuie reconstruire.
Conform Raportului Naţional de Dezvoltare Umană 2009/2010, din cauza
declinului economic, declinului industriei grele şi utilizării scăzute a apei în
industrie şi agricultură, comparativ cu anul 1990, calitatea resurselor acvatice s-
a îmbunătăţit în majoritatea bazinelor rîurilor, apele rîurilor Nistru şi Prut fiind
considerate a fi curate şi moderat poluate. Însă apele rîurilor mici sunt extrem de
poluate.
Apele subterane nu corespund standardului naţional pentru apa potabilă;
deseori duritatea apei din fîntîni depăşeşte standardele de 2-5 ori sau chiar mai
mult. Mai mult, aproape 90% din probele luate din acviferele neîngrădite
257
depăşesc concentraţiile maxime admisibile la capitolul nitraţi, fapt care este
atribuit, în mare parte, producţiei sporite de animale din gospodării.
Impactul posibil al schimbării climei asupra sectorului resursele de apă.
Schimbarea climei constituie doar unul din factorii care vor determina viitorii
indici de disponibilitate şi utilizare a apei. Factorii non-climatici ar putea agrava
sau atenua efectele adverse ale schimbării climei asupra disponibilităţii şi calităţii
apei. Ei, de asemenea, ar putea avea o influenţă semnificativă asupra cererii de
apă.
Creşterea poluării şi dezvoltarea economică (şi, implicit, schimbările
modului de viaţă şi de consum) vor juca un rol dominant (după cum s-a evidenţiat
mai sus, declinul economic este un factor semnificativ în stabilitatea resurselor
de apă în prezent şi, astfel, se anticipă că volumul de apă extras va spori odată cu
recuperarea economică).
Conform ţintei cu utilizare intensivă a apei, asociate cu dezvoltarea
economică naţională, asigurarea cu apă sigură pentru toţi utilizatorii de apă va fi
ameninţată de schimbarea resurselor de apă asociată cu schimbarea climei deja
în 2020, cînd intensitatea utilizării apelor de suprafaţă se va apropia de 100 la
sută.
Totuşi, luînd în calcul şi rezervele de apă subterană, momentul cînd
deficitul de apă va deveni un impediment pentru dezvoltare va surveni, cel mai
probabil, după anul 2030 (Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2009/2010).
Impacturile non-climatice ar putea fi generate de cîteva domenii, începînd
cu politicile şi legislaţia şi terminînd cu tehnologiile şi infrastructura, modelele
de utilizare a pămîntului şi activităţile agricole/irigaţia.
Evaluarea mărimii riscurilor/oportunităţilor schimbării climei asupra
sectorului resursele de apă. Deşi rîurile mari constituie principala sursă de apă,
accesul la apă nu este egal. Cea mai mare distanţă dintre o localitate şi cea mai
apropiată sursă de apă în Republica Moldova constituie circa 6 km.
Aproximativ un sfert din populaţie (1,03 milioane persoane) locuiesc în
zona-tampon de 6 km a fluviului Nistru şi rîului Prut; această zonă constituie o
cincime din teritoriul naţional şi cuprinde 23 la sută din numărul total de
localităţi.
Restul teritoriului ţării şi al populaţiei (circa 3 milioane persoane) este
nevoit să se bazeze pe diverse sisteme de aprovizionare cu apă destinate pentru
transferul de apă din aceste rîuri, sau se bazează pe resursele locale de calitate
mai proastă.
Partea de nord a ţării (şi partea centrală, într-o anumită măsură) este, în
prezent, mai mult sau mai puţin asigurată cu apă, în timp ce partea de sud suferă
de un deficit natural de apă. În acelaşi timp, sistemele de transfer al apei de
distanţă medie sau lungă sunt practic inexistente la sud. Această regiune este
printre cele mai expuse la deficitul de apă.

258
 Mai mult decît atît, resursele acvatice de suprafaţă de la sud (şi, mai rar, în
partea centrală a ţării) riscă cel mai mult să fie epuizate în anii de secetă (cum ar
fi 2007, cînd un număr de rezervoare de pe rîul Işnovăţ au secat).
Aşadar, amplasarea geografică a utilizatorilor de apă va juca cel mai decisiv
rol în viitor în asigurarea accesului la resurse de apă sigure. Regiunea cu deficit
de apă, pe măsură ce se extinde spre nord, a ajuns deja la cele mai populate zone,
ceea ce pune o presiune maximă pe resursele de apă şi utilizează apa în cel mai
intensiv mod.
În studiul realizat recent în Republica Moldova, sunt expuse rezultatele
calculaţiilor şi cartografierii pierderii anuale medii de apă induse de climă pentru
trei perioade temporale (anii 2020’, 2050’ şi 2080’) pe baza ansamblului de
modele pentru trei scenarii de emisie A2, A1B şi B1, comparativ cu perioada de
referinţă 1961-1990, pentru zonele agro-ecologice ale Republicii Moldova
Conform evaluării vulnerabilităţii privind mărimea impacturilor asupra
resurselor de apă cu probabilitate de risc din cauza schimbări climei, cele mai
vulnerabile regiuni vor fi Sudul, Centrul şi mun. Chişinău, pentru care s-a
descoperit cel mai mare nivel de risc cu probabilitate înaltă în legătură cu
schimbarea climei.
Pentru sectorul resursele de apă din Republica Moldova, opt din riscurile
identificate sunt considerate a fi prioritare:
- riscul înalt de secetă şi deficit de apă;
- cerinţe înalte faţă de irigare;
- sporirea frecvenţei şi intensităţii inundaţiilor;
- reducerea disponibilităţii apei din sursele de apă de suprafaţă sau ape
subterane;
- schimbări în cererea de apă;
- indicii de calitate a apei (ex., mineralizarea, duritatea, oxigenul dizolvat)
afectaţi de temperaturile mai ridicate ale apei şi de variaţiile stratului de
scurgere mediu anual;
- poluarea sporită a apei cu pesticide şi îngrăşăminte, cauzată de spălarea
sporită a solului;
- schimbări în stratul de scurgere mediu anual al rîurilor, atît în sensul
sporirii, cît şi în cel al diminuării.
Nu au putut fi identificate şi oportunităţi asociate cu impacturile climei
asupra resurselor de apă.
Începînd cu anii ’90 ai secolului XX clima în Republica Moldova s-a
schimbat ferm spre condiţii mai aride.
Din 1990 au fost înregistrate zece perioade uscate sau de secetă
semnificativă, inclusiv secetele catastrofale din 2007 şi 2012. Acestea au cauzat
pierderi de pînă la 70% pentru asemenea culturi importante cum ar fi grîul,
porumbul şi floarea-soarelui.
Seceta devine endemică în multe părţi ale ţării şi afectează tot mai mult
nivelul de viaţă şi dezvoltarea rurală.
259
 Măsurile de adaptare către impactul cauzat de temperaturi mai ridicate ale
apei, inundaţii şi secete includ:
- operarea mai eficientă a lacurilor de acumulare, barajelor şi digurilor;
- protejarea zonelor umede (una din funcţiile principale pozitive ale
zonelor umede constă în permiterea alimentării suplimentare a apelor
subterane şi reducerea revărsărilor maxime în cursul inferior);
- măsuri de protecţie a infrastructurii de irigare contra inundaţiilor;
- tehnici de îmbunătăţire a texturii, agregării solului, conţinutului de
materie organică şi a învelişului solului pentru a gestiona utilizarea apei
în perioadele uscate;
- prognozarea mai bună a inundaţiilor;
- instalarea sistemelor de alertă despre ruperea digurilor;
- asistenţă tehnică prin instruire de extensiune în combinaţie cu
modernizarea irigaţiei, pentru a asigura distribuirea printre fermieri a
tehnicilor de minimizare a vulnerabilităţii fermelor agricole la
fenomenele climatice; şi
- dezvoltarea colaborării eficace dintre Republica Moldova, Ucraina şi
România pentru a monitoriza revărsarea apelor, îmbunătăţi prognozarea
vremii/inundaţiilor şi a asigura avertizarea timpurie pentru toate ţările
din cursul inferior al apelor.

C. Impacturile schimbării climei asupra sectorului sănătate

Speranţa de viaţă este, în general, acceptată ca indicator-cheie al stării
generale a sănătăţii naţiunii. În ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere,
Republica Moldova este în prezent într-o situaţie puţin mai bună decît în perioada
de pre-tranziţie.
În acelaşi timp, speranţa de viaţă în 2011 în regiunile rurale este mai scurtă
decît în cele urbane (69,45 ani şi respectiv 73,24 ani). Acest fapt este legat de un
şir de factori, inclusiv niveluri mai scăzute de acces la îngrijirea sănătăţii, calitate
scăzută a apei, sărăcia şi factorii culturali din zonele rurale.
În timp ce starea generală de sănătate a populaţiei a înregistrat o tendinţă
de îmbunătăţire în ultimul deceniu, statisticile comparative arată că situaţia din
majoritatea ţărilor de tranziţie s-a îmbunătăţit într-o măsură mai mare decît în
Republica Moldova.
În 2011 numărul de paturi în spitale constituia circa 22,03 mii sau 61,9
paturi la fiecare 10 000 persoane; numărul total de medici constituia 12,91 mii,
sau 36,3 medici la fiecare 10 000 persoane. În 2011, cheltuielile pentru sănătate
constituiau circa 13,3% din ponderea în total cheltuieli ale bugetului consolidat,
respectiv circa 5,2% din Produsul Intern Brut (BNS, 2012).
Cele mai frecvente tipuri de boli, ca diagnoză primară la fiecare 1000
persoane (BNS, 2012) în anul 2011 au fost:
- bolile respiratorii (126,8 cazuri),
- complicaţii de sarcină, naştere sau post-natale (49,2 cazuri),
260
 - traume, intoxicaţii şi alte consecinţe ale unor cauze externe (34,6
cazuri),
- boli ale sistemului digestiv (26,2 cazuri),
- boli infecţioase sau parazitare (25,8 cazuri),
- boli ale sistemului nervos şi organele de simţ (23,8 cazuri),
- boli ale aparatului genito-urinar (21,9 cazuri),
- boli ale pielii şi ţesutului celular subcutanat (20,0 cazuri),
- boli ale aparatului respirator (16,9 cazuri),
- boli ale sistemului osteo-articular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv
(15,4 cazuri).
Cele mai importante cauze de deces din ţară sunt bolile de circulaţie a
sîngelui, traumele şi intoxicaţiile, tumorile maligne, precum şi bolile sistemului
digestiv.
Impactul posibil al schimbărilor climatice asupra sănătăţi. Este clar că
schimbarea climei şi fenomenele climatice extreme au un impact direct asupra
sănătăţii. Totuşi acestea pot, de asemenea, afecta silvicultura, agricultura şi
economia, ceea ce ar cauza probleme ce ţin de securitatea alimentară şi condiţiile
sanitare proaste care pot duce, la rîndul lor, la efecte serioase asupra sănătăţii, pe
termen scurt şi lung.
Efectele secetei asupra sănătăţii ar putea, de exemplu, cauza o descreştere
a producţiei de alimente şi duce la probleme de alimentaţie în rîndul populaţiei,
făcîndu-i pe oameni mai vulnerabili la boli.
În cadrul unui sondaj realizat de Fondul Internaţional de Urgenţă pentru
Copii al Naţiunilor Unite (UNICEF, 2007) în Republica Moldova, conducătorii
locali au anticipat că cel mai mare impact al secetei din 2007 va fi efectul asupra
sănătăţii populaţiei.
De fapt, opt din zece respondenţi (şi 91% din personalul medical
intervievat) au considerat că aceasta şi-a făcut deja efectul. Totuşi efectele pe
termen lung ale secetei pot fi şi mai devastatoare.
Conform unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS,
2008), concurenţa sporită pentru terenurile arabile poate duce, eventual, la
migrarea către oraşe şi peste hotare, precum şi la conflicte, odată cu diminuarea
resurselor.
Evaluarea riscurilor şi oportunităţilor impacturilor schimbării climei
asupra sectorului sănătate. Sub-populaţiile cele mai vulnerabile la impacturile
schimbării climei asupra sănătăţii variază în funcţie de regiune, datele privind
sănătatea şi caracteristica populaţiei, inclusiv în funcţie de capacităţile umane,
instituţionale, sociale şi economice. Vulnerabilităţile individuale depind de
factorii genetici, de dezvoltare, dobîndiţi şi socioeconomici.
În general, cele mai vulnerabile persoane includ copiii, adulţii în etate şi
persoanele cu boli cronice, cele din grupurile defavorizate şi populaţiile foarte
dependente de resursele naturale.

261
 Conform evaluării vulnerabilităţii în aspectul riscurilor/oportunităţilor
schimbării climei asupra sănătăţii, cele mai vulnerabile regiuni ale Republicii
Moldova, care vor fi afectate de posibila schimbare a climei vor fi municipiul
Chişinău, Sudul şi parţial Centrul ţării, pentru care s-a identificat cel mai mare
număr de riscuri cu probabilitate înaltă ce ţin de schimbarea climei.
Se consideră că şase dintre riscurile identificate ar avea prioritate înaltă:
- sporirea numărului deceselor cauzate de valuri de căldură;
- sporirea numărului bolilor cauzate de poluarea aerului;
- riscul înalt de afecţiuni alergice;
- riscul înalt de secetă şi deficit de apă; şi
- sporirea cazurilor de boli transmise prin apă şi prin alimente.
Există şi o oportunitate asociată cu impacturile climei asupra sănătăţii:
reducerea mortalităţii din cauza frigului pe timp de iarnă. Totuşi, în cadrul acestor
regiuni, analiza trebuie să ţină cont de faptul că schimbarea climei nu afectează
diferite grupuri de persoane în aceeaşi măsură: unele grupuri sunt, evident, mai
vulnerabile decît altele.
De exemplu, infrastructura pentru serviciile de îngrijire a sănătăţii este mult
mai puţin accesibilă în zonele rurale, iar populaţia de la sate are un număr mai
mare de persoane care nu sunt înregistrate la medicul de familie (62% din
numărul total ale persoanelor neînregistrate), precum şi o cotă mult mai mare de
persoane care nu deţin poliţă de asigurare medicală obligatorie (27,3% din
populaţia rurală comparativ cu 19,9% din populaţia urbană).
Mai mult decît atît, fiecare a treia persoană care nu deţine o poliţă de
asigurare medicală face parte din cea de-a cincea, cea mai săracă, chintilă. În al
doilea rînd, populaţia rurală (circa 59% din numărul total) este mult mai
dependentă de aprovizionarea descentralizată cu apă, decît populaţia de la oraşe,
iar declinul calităţii apei va afecta populaţia rurală (unul din cele mai vulnerabile
grupuri la bolile intestinale sunt copiii).
Altă vulnerabilitate importantă este riscul subnutriţiei, care apare atunci
cînd factorii climatici severi, precum ar fi seceta, inundaţiile şi grindina ar putea
ruina culturile, lăsînd fermierii mici fără mîncare şi venituri, ceea ce înseamnă că
populaţia rurală va înfrunta riscuri nutriţionale grave (Raportul Naţional de
Dezvoltare Umană 2009/2010).
Oficiul Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa
declară că prevenirea efectelor schimbării climei asupra sănătăţii şi reacţia la
acestea va necesita un set de acţiuni la diferite niveluri: de la pregătirea sistemului
de sănătate în coordonare cu sistemele de avertizare meteorologică timpurie pînă
la consultarea oportună publică şi medicală şi îmbunătăţiri ale încăperilor de
locuit şi planificării urbane.
Acţiunile în domeniul sistemului sănătăţii ar putea include:
- fortificarea protecţiei sănătăţii;
- susţinerea aspectelor de sănătate în alte sectoare;
- includerea bunelor practici în acţiuni intersectoriale;
262
 - dezvoltarea capacităţilor personalului medical;
- asigurarea informaţiei; şi
- prezentarea unui exemplu prin „înverzirea” serviciilor medicale.
Acţiunile de îmbunătăţire a adaptării la schimbarea climei în sectorul
sănătăţii ar putea include:
- elaborarea unor evaluări integrate a impacturilor de mediu, economice
şi de sănătate ale schimbării climei;
- discutarea şi elaborarea strategiilor de adaptare pentru a fi utilizate de
sectorul medical pentru identificarea riscurilor de sănătate asociate cu
clima din ţară;
- convenirea asupra unui organ de conducere, care va coordona pregătirea
de schimbare a climei în aspectul de sănătate publică şi reacţia la
aceasta; definirea rolurilor şi responsabilităţilor;
- examinarea şi fortificarea sistemelor existente de supraveghere a bolilor
cu scopul includerii unor consecinţe de sănătate cauzate de climă, aşa
cum ar fi morbiditatea şi mortalitatea asociate cu căldurile;
- identificarea, monitorizarea şi ţinerea în vizor a grupurilor de risc şi a
populaţiei vulnerabile; elaborarea protocoalelor de tratament pentru
problemele medicale cauzate de climă;
- sensibilizarea specialiştilor medicali, a publicului şi a grupurilor celor
mai vulnerabile;
- asigurarea accesului sporit la asistenţă medicală în comunităţile izolate
şi al grupurilor vulnerabile (de ex., persoane în etate, obeze sau cu
dezabilităţi);
- instruirea şi ghidarea specialiştilor medicali şi oferirea consultaţiilor
populaţiei cu privire la măsurile ce urmează a fi întreprinse în timpul
fenomenelor climaterice extreme, cum ar fi valurile de căldură,
inundaţiile şi seceta;
- modernizarea programelor existente de educaţie şi comunicare;
- crearea unui sistem de monitorizare şi a unui mecanism de evaluare,
pentru a aprecia eficacitatea pregătirii de calamităţi şi măsurile necesare
de reacţie;
- aplicarea tehnologiilor noi de măsurări ştiinţifice (ex., privind bolile
transmise prin aer, calitatea apei, schimbarea climei etc.);
- înţelegerea riscului apariţiei unor boli şi impacturi de sănătate noi,
necunoscute;
- examinarea costului (şi volumului) energiei şi emisiilor de CO2 utilizate
pentru condiţionarea aerului şi promovarea metodelor alternative de
răcire în rîndul populaţiei;
- menţinerea cooperării internaţionale şi regionale.

D. Impacturile schimbării climei asupra sectorului forestier

263
 Ecosistemele forestiere (reprezentate de zona forestieră şi altă vegetaţie
forestieră) acoperă doar 450,9 mii ha, sau circa 13,3% din teritoriul Republicii
Moldova (BNS, 2012) şi joacă un rol extrem de important în protecţia bazinelor
hidrografice, asigurînd, în acelaşi timp, un şir de beneficii economice şi de mediu
directe şi indirecte pentru comunităţile rurale: lemnul de foc, produse ne-
lemnoase, stabilizarea ravenelor, amenajarea peisagistică şi alte beneficii.
Lemnul de foc este deosebit de important pentru familiile mai sărace, care
nu îşi pot permite cheltuielile energetice ridicate pentru gaz şi electricitate.
Pădurile din ţară sunt amplasate preponderent în regiunile centrale (60%
din spaţiul forestier), cu acoperire mai mică în regiunile de nord şi de sud (26 şi
14%) (tab. 6.3).
Tabelul 6.3
Distribuirea suprafeţelor de pădure în Republica Moldova

Zona Suprafaţa totală a Suprafaţa acoperită Gradul de

geografică zonei, mii ha cu păduri, mii ha împădurire, %
Nord 1149,4 92,9 8,1
Centru 1448,8 209,4 14,5
Sud 786,9 60,4 7,7
Total 3385,1 362,7 10,7

În Republica Moldova sunt reprezentate următoarele tipuri principale de

păduri: salcîmete, stejărete, gorunete, păduri amestecate, mai puţin făgete şi
zăvoaie din luncile rîurilor.
Ecosistemele forestiere sunt populate de circa 860 specii de plante, care
constituie 43 la sută din diversitatea biologică florală spontană totală din ţară.
Dintre toate speciile de animale vertebrate şi nevertebrate, circa 60 la sută
pot fi găsite frecvent în comunităţile biotice forestiere. Este, de asemenea,
important că peste 50 la sută din toate speciile vegetale şi animale incluse în
Cartea Roşie a Republicii Moldova fac parte din biocenoza forestieră.
După cum se afirmă în Strategia de dezvoltare durabilă a sectorului
forestier din Republica Moldova, funcţia principală a resurselor forestiere este de
a menţine echilibrul ecologic, însă suprafaţa zonelor împădurite este insuficientă
pentru a garanta protecţia eficace a mediului.
Împădurirea scăzută a constituit o cauză majoră a nivelului ridicat de
eroziune a solului, alunecărilor de teren şi a degradării resurselor acvatice; acest
fapt, de asemenea, intensifică secetele.
Cauzele principale ale degradării pădurilor sunt: (a) sporirea defrişării
ilicite din cauza preţurilor ridicate la lemn şi combustibil; (b) lipsa controlului
eficient din partea administraţiilor locale; (c) nivelul redus de cunoştinţe şi de
cultură ecologică; şi (d) păşunatul excesiv şi lipsa unei gestionări forestiere
adecvate.

264
 Tendinţa de despădurire de lungă durată, de 100 ani, a fost inversată în
ultimii 50 de ani, iar politica forestieră curentă din Republica Moldova îndeamnă
spre o creştere a acoperirii forestiere prin împădurire şi gestionare mai bună a
pădurilor comunitare pentru consum direct şi protecţia bazinelor hidrografice.
Protecţia pădurilor poate asigura „cîştiguri triple” prin: (i) sporirea
producţiei şi productivităţii alimentelor; (ii) ajutorul în scoaterea oamenilor din
sărăcie, şi (iii) susţinerea mediului global prin stocarea carbonului şi conservarea
diversităţii biologice.
Impactul posibil al schimbării climei asupra sectorului forestier.
Cercetătorii anticipă că pînă şi cele mai mici schimbări ale temperaturii şi
precipitaţiilor ar putea afecta în mare parte creşterea şi supravieţuirea pădurilor
în viitor, în special în zonele de periferie şi tranziţie ale ecosistemelor, cum sunt
pădurile Republicii Moldova.
Schimbarea climei ar influenţa asupra condiţiilor viitoare de umiditate în
păduri prin schimbarea atît a temperaturii, cît şi a precipitaţiilor. Odată cu
creşterea temperaturii, creşte pierderea de apă prin evapotranspiraţie, ceea ce
duce la condiţii mai uscate.
Temperaturile ridicate, de asemenea, tind să reducă eficienţa utilizării apei
de către plante. În unele zone ale Republicii Moldova, reducerea în viitor a
precipitaţiilor va accentua stresul de umiditate cauzat de încălzire. Schimbările
în caracterul sezonier al precipitaţiilor şi fenomenele extreme, precum seceta şi
ploile abundente, vor avea, de asemenea, importanţă.
De exemplu, analiza creşterii inelelor arborilor de stejar şi frasin din centrul
ţării a arătat că reducerea creşterii inelelor cu 50% din mărimea înregistrată în
anul precedent şi în comparaţie cu media multianuală a ultimilor 10 ani a fost
asociată cu seceta din 2007 (Comunicarea Naţională Doi, 2009).
Evaluarea riscurilor/oportunităţilor schimbării climei asupra sectorului
forestier. Lipsa potenţială a precipitaţiilor de vară şi secetele îndelungate este
principalul factor limitativ al creşterii şi productivităţii forestiere. Creşterea
temperaturilor şi schimbarea precipitaţiilor sunt factorii principali care expun
pădurile la acţiunea diferitor insecte dăunătoare şi boli fungice.
Cererea de apă în perioada sezonului de creştere este în mod normal mai
mare decît cantitatea de ploaie. Aceasta arată că dacă ridicarea temperaturii nu
coincide cu ploi mai abundente, insuficienţa de apă ar putea limita creşterea într-
o măsură mai mare decît în prezent. Efectul schimbării climei asupra speciilor
individuale poate fi pozitiv sau negativ, în funcţie de condiţiile amplasării lor şi
de schimbările regionale ale climei.
Conform evaluării vulnerabilităţii în aspectul mărimii impactului cu
probabilitate de risc din cauza schimbării posibile a climei în sectorul forestier,
cele mai vulnerabile regiuni din Republica Moldova vor fi: Sudul (unde deja este
cel mai scăzut nivel de împădurire, 7,7%) şi, parţial, Centrul (unde în prezent se
află cea mai mare suprafaţă acoperită de păduri 209,4 mii ha, sau circa 14,5% din

265
teritoriul total al zonei geografice), pentru care s-a determinat cel mai mare risc
de probabilitate înaltă asociat cu schimbarea climei
Pentru sectorul forestier, şapte dintre riscurile identificate sunt
considerate că avînd prioritate înaltă:
- consecinţele negative pentru speciile sensibile la schimbările
temperaturii;
- schimbarea ratei de regenerare;
- schimbarea sensibilităţii speciilor la deficitul de apă;
- schimbarea densităţii individuale a arborilor;
- schimbarea condiţiilor fitosanitare;
- schimbarea compoziţiei speciilor;
- creşterea posibilă a mortalităţii arborilor.
Există o oportunitate asociată cu impacturile climei asupra sectorului
forestier: creşterea producerii de biomasă. Arborele de arţar alb şi tei comun ar
putea acumula cu peste 30% mai multă biomasă decît volumul obişnuit pînă în
2040, după care va urma o reducere în continuare a biomase totale în condiţiile
schimbării mediului, din cauza reducerii populaţiilor ca rezultat al degradării
speciilor; de asemenea, gorunul ar putea acumula cu 10-20% mai multă biomasă
decît volumul obişnuit pînă în 2040 (Comunicarea Naţională Doi, 2009).
Măsurile de adaptare în zona bioclimatică continental-temperată, care, de
asemenea, include pădurile din Republica Moldova, sunt foarte diverse.
Cercetările care au loc în prezent şi cele planificate includ teme cum ar fi
puieţi adaptaţi, daune biotice şi abiotice, diversitatea biologică, în special
diversitatea genetică, prelucrările silvicole şi funcţiile de protecţie ale pădurilor.
Măsurile la nivel de arboret (regenerarea pădurilor şi rărirea arboretului,
recoltarea) au scopul de a reduce riscurile distrugerilor abiotice, precum
incendiul, vîntul, seceta şi ale distrugerilor biotice, cum ar fi dăunătorii şi bolile
patogene.
Construirea unor păduri stabile şi diversificate constituie o măsură
continuă şi este planificată pentru îmbunătăţirea stabilităţii arboretului prin
selectarea speciilor, originii şi genotipurilor corespunzătoare.
Se oferă exemple de măsuri de adaptare la schimbarea climei în sectorul
forestier:
- revederea şi elaborarea unor componente importante noi ale bazei de
reglementări forestiere, ca parte integrantă a regimului forestier, axate
pe următoarele: întreţinerea şi conservarea staţiilor forestiere;
conservarea resurselor forestiere genetice; reconstrucţia ecologică a
pădurilor; certificarea pădurilor, sisteme de producţie şi management al
pădurilor;
- revederea cadrului de reglementare privind elaborarea unui mecanism
financiar potrivit pentru conservarea şi dezvoltarea resurselor forestiere
prin impunerea unor alocaţii obligatorii din anumite fonduri
extrabugetare (ecologice, pentru drumuri etc.) şi impozitelor/ plăţilor
266
 pentru poluarea mediului (plăţi pentru importul produselor petroliere,
pentru organizarea teritoriului etc.) în vederea extinderii teritoriilor
acoperite cu vegetaţie forestieră etc.;
- elaborarea şi aprobarea unui regulament privind realizarea şi asigurarea
funcţionalităţii principiilor de management participativ al resurselor
forestiere;
- sporirea învelişului forestier cu scopul atenuării schimbării climei şi
sporirii diversităţii biologice;
- elaborarea şi realizarea proiectelor de plantare a fîşiilor forestiere (zone-
tampon) pentru protecţia terenurilor agricole, scopuri antierozionale şi
protecţia apelor;
- elaborarea şi realizarea proiectelor de plantare a fîşiilor forestiere pentru
protecţia terenurilor agricole şi protecţia apelor;
- crearea unor plantaţii forestiere pentru nevoile industriale şi energetice;
plantarea pădurilor energetice pentru satisfacerea nevoilor populaţiei de
lemn pentru încălzire, pregătirea mîncării etc.;
- analiza agrotehnică, selectarea şi producţia de către stat a tipurilor de
plante, capabile de a se adapta la diferite condiţii climaterice; cercetarea,
dezvoltarea şi aplicarea tehnologiilor de producţie pentru asemenea
plante etc.

E. Impacturile schimbării climei asupra sectorului energetic

Cea mai mare parte din capacităţile energetice instalate în Republica
Moldova sunt învechite, iar eficienţa energetică este redusă. Pierderile de energie
(electrică şi termică) prin reţelele de transport şi de distribuţie au fost excesive în
trecut şi sunt considerabile şi în prezent, ceea ce afectează negativ eficienţa
energetică a sectorului.
Datorită măsurilor organizaţionale şi tehnice întreprinse, pierderile din
reţelele electrice de distribuţie s-au redus de la peste 39,9% în 2001 pînă la 9,9-
13,1% în 2011 (Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, 2012).
Pierderile de energie termică din sistemele centralizate de încălzire din
municipiile Chişinău şi Bălţi ajung pînă la 19,8%. Reducerea pierderilor de
energie din reţelele energetice rămîne a fi o prioritate pentru sectorul energetic şi
corespunde politicilor UE.
Din cauza capacităţii limitate de generare a energiei în ţară, Republica
Moldova se bazează, în mare parte, pe importuri pentru satisfacerea necesităţilor
sale energetice. Importurile de surse energetice au constituit 95,2% din consumul
total de energie în 2011 (BNS, 2012).
Aceasta face ca ţara să fie foarte vulnerabilă la întreruperi în furnizări şi
creşteri bruşte ale preţurilor la energia importată şi poate avea efecte
semnificative asupra dezvoltării umane (Raportul Naţional de Dezvoltare Umană
2009/2010).

267
 Structura consumului final de energie pe sectoare în 2011 a fost dominată
de sectorul rezidenţial (46,5%), sectorul transporturi (25,2%), sectoarele
industrial şi construcţii (7,9%), sectoarele comercial şi instituţional (10,4%),
sectorul agricol (2,9%) şi altele (7,0%).
Structura consumului final de energie după tipuri de combustibil şi forme
de energie în 2011 a fost dominată de gazele naturale (38,6%), motorină (20,4%),
energie electrică (11,3%), benzină (10,3%), cărbune (7,2 %), gaz petrolier
lichefiat (3,6%), păcură (1,4%), lemn de foc (2,7%) şi alte tipuri de combustibili
(4,6%) (BNS, 2012).
Republica Moldova are potenţial să utilizeze resursele regenerabile de
energie pentru acoperirea unei cote mai mari din consumul final de energie,
inclusiv biomasa, energia solară, energia eoliană, energia hidraulică şi energia
geotermală, aceasta fiind specificat în Programul Naţional de Eficienţă
Energetică pentru 2011-2020.
Impactul posibil al schimbării climei asupra sectorului energetic. Odată
cu încălzirea globală, consumul de energie în sectoarele sensibile la climă se
poate schimba. Efectele posibile ale încălzirii globale, care ar putea fi relevante
pentru Republica Moldova, includ:
- diminuarea cantităţii de energie consumată în încăperile locative,
comerciale şi industriale pentru încălzirea spaţiilor şi creşterea cantităţii
de energie utilizată pentru răcirea spaţiului;
- diminuarea cantităţii de energie utilizată direct în anumite procese, cum
ar fi încălzirea apei în spaţiile locative, comerciale şi industriale şi
creşterea cantităţii de energie utilizată pentru răcire în spaţiul rezidenţial
şi comercial şi în procesele industriale;
- creşterea cererii de energie utilizată pentru generarea altor resurse pentru
procesele sensibile la climă, precum pomparea apei pentru agricultura
irigată şi întrebuinţări municipale;
- schimbarea bilanţului utilizării energiei între formele de livrare şi
tipurile de combustibil, precum între energia electrică utilizată pentru
condiţionarea aerului şi gazele naturale utilizate pentru încălzire; şi
- schimbarea structurii consumului de energie în sectoarele economice-
cheie sensibile la climă, precum transportul, construcţiile, agricultura şi
altele.
Ar putea avea loc, de asemenea, schimbări în furnizările de energie.
Fenomenele extreme, temperaturile extreme ar putea deteriora infrastructura de
aprovizionare cu energie, iar dezvoltarea surselor regenerabile de energie
depinde foarte mult de potenţialul apei, vîntului şi biomasei, toate urmînd a se
schimba odată cu schimbarea climei.
Evaluarea mărimii riscurilor/oportunităţilor schimbării climei în
sectorul energetic. Deşi Republica Moldova îşi acoperă necesităţile energetice
preponderent din import, Strategia Energetică a Republicii Moldova pînă în anul
2020 vizează consolidarea capacităţilor de producere locală prin modernizarea şi
268
îmbunătăţirea centralelor electrice de termoficare existente, precum şi prin
construirea unor minicentrale electrice de termoficare noi.
Un alt domeniu de concentrare a eforturilor va fi producţia sporită de
energie din surse regenerabile, cum ar fi biomasa, energia solară şi eoliană.
Totuşi, pronosticurile privind clima şi disponibilitatea apei arată că o parte
din aceste planuri ar putea fi periclitate din cauza unor scenarii climatice.
În prezent de la 65 pînă la 70% din resursele de apă se utilizează la
încălzirea şi răcirea industrială şi producţia hidroenergetică. Totuşi, din cîte s-a
demonstrat, resursele de apă în Republica Moldova sunt foarte sensibile la
efectele schimbării climei.
Astfel, deficitul de apă va începe să afecteze negativ obiectivele de
dezvoltare naţională către 2020, în condiţiile în care s-ar conta doar pe apele de
suprafaţă. Dacă se adaugă şi rezervele ce rezultă din apele subterane, deficitul de
apă va deveni un obstacol pentru dezvoltare către 2030.
Mai mult, unul din efectele schimbării climei asupra aprovizionării cu apă
va fi instabilitatea crescîndă a debitului anual de apă: supra-aprovizionării
majorate de scurtă durată primăvara şi inundaţii bruşte şi deficit cauzat de secete
mai lungi şi mai severe. Astfel, deficitul mare de apă ar putea deveni bariera
principală în calea sporirii producţiei energiei hidroelectrice şi celei produse în
cogenerare.
În plus, prognozele climatice arată că înrăutăţirea anticipată a condiţiilor de
umiditate şi aridizarea în permanentă creştere ar putea duce la deteriorarea
condiţiilor ecologice climatice pentru creşterea culturilor forestiere pînă la finele
secolului. În cele din urmă aceasta reprezintă o ameninţare serioasă pentru
producţia energiei din biomasă.
Conform Raportului Naţional de Dezvoltare Umană 2009/2010, creşterea
anticipată a numărului de zile cu temperaturi ce depăşesc 10°C va însemna că
încălzirea locuinţelor va fi necesară pentru un număr mai mic de zile (în mun.
Chişinău, sezonul încălzirii centralizate începe atunci cînd temperatura zilnică
este mai mică de 8°C).
În acelaşi timp, se aşteaptă că verile şi toamnele vor deveni mai fierbinţi şi
mai uscate. Astfel, cererea de energie electrică necesară pentru a asigura răcirea
aerului în încăperi ar putea creşte. Chiar şi fără a se ţine cont de efectele
schimbării climei, se anticipă că consumul de energie electrică va creşte cu peste
15 la sută către anul 2020, comparativ cu anul 2006. Dacă ţinem cont de efectele
schimbării climei asupra cererii, am putea anticipa că cererea de energie electrică
va creşte şi mai mult.
Conform evaluării vulnerabilităţii în aspectul impacturilor cu probabilitate
de riscuri cauzate de schimbarea posibilă a climei asupra sectorului energetic,
cele mai vulnerabile regiuni din Republica Moldova vor fi: municipiul Chişinău,
nordul şi parţial sudul ţării, pentru care va exista cel mai înalt risc cu probabilitate
sporită de schimbare a climei.

269
 Pentru sectorul energetic, se consideră că cinci dintre riscurile identificate
sunt de prioritate înaltă:
- creşterea cantităţii de energie utilizată pentru răcirea spaţiilor locativ şi
comercial şi răcirea în procesele industriale;
- sporirea deteriorării reţelelor electrice, care prezintă pericole pentru
transportul şi distribuţia energiei electrice;
- schimbarea bilanţului utilizării energiei între tipurile de combustibil;
- deficitul de apă crescînd ar putea deveni un obstacol pentru majorarea
producţiei energiei hidroelectrice şi celei produse în cogenerare; şi
- reducerea producţiei de biomasă.
Există trei oportunităţi asociate cu impacturile climei asupra sectorului
energetic: reducerea cantităţii de energie utilizată pentru încălzirea apei în
sectorul rezidenţial, în comerţ şi de industria din municipiul Chişinău, centrul şi
sudul ţării; viteza şi direcţia vîntului ar putea majora potenţialul şi eficienţa de
generare a energiei eoliene cu probabilitate mare în sud şi mai mică în centrul şi
nordul ţării; şi durata timpului însorit ar putea duce la creşterea potenţialului de
generare a energiei solare în sudul ţării, precum şi în municipiul Chişinău.
Ca exemple de măsuri de adaptare la schimbarea climei pentru reducerea
pierderilor/ riscurilor în sectorul energetic am putea menţiona următoarele:

• Aprovizionarea cu energie:
1. Resursele fosile (inclusiv păcura şi gazele naturale, energia
termoelectrică). Exemplele ar putea include înlocuirea sistemelor de răcire cu
apă prin sisteme de răcire cu aer, răcire uscată, sau sisteme de recirculare;
îmbunătăţirea construcţiei turbinelor cu gaze (palete culisante de ghidare, voaluri
de aer, filtre de aer, tehnici de spălare a lamelor compresoarelor etc.);
reamplasarea în regiuni cu risc redus de inundaţie/ secetă; construcţia barajelor
pentru inundaţii, fortificarea pereţilor şi acoperişurilor; adaptarea reglementărilor
astfel, încît să fie permisă o temperatură de descărcare mai ridicată; examinarea
posibilităţii utilizării repetate a apei şi integrarea tehnologiilor la rafinării.
2. Energia hidroelectrică: Exemplele ar putea include: construirea porţilor
de deznămolire; mărirea înălţimii barajelor; construirea barajelor mici în bazinele
din amonte; adaptarea capacităţii la regimul de debit (dacă este mărit); adaptarea
funcţionării centralelor la schimbările debitului rîurilor; complementarităţi
operaţionale cu alte surse;
3. Eoliană: (re)amplasarea bazată pe schimbările aşteptate în viteza
vîntului;
4. Solară: (re)amplasarea bazată pe schimbările aşteptate în durata solară;
şi
5. Biomasa: introducerea culturilor noi cu toleranţă mai mare la stresul de
căldură şi deficitul de apă; substituirea surselor de combustibil; sisteme de
avertizare timpurie (despre temperatură şi ploi); susţinere pentru recoltarea de
urgenţă a biomasei; ajustarea gestionării culturilor şi schemelor de asolament;
270
ajustarea datelor de plantare şi recoltare; introducerea practicilor de conservare a
umidităţii solului.
• Cererea de energie: investiţii în infrastructură şi echipamente de
eficienţă înaltă; investiţii în producerea distribuită a energiei electrice aşa cum ar
fi generatoare fotovoltaice instalate pe acoperişuri; utilizarea eficientă a energiei
prin aplicarea bunelor practici de exploatare.
• Transportul şi distribuţia energiei: îmbunătăţirea durabilităţii
conductelor şi a altor infrastructuri de transport şi de distribuţie; îngroparea sau
redimensionarea cablurilor electrice; planificare de urgenţă; inspectarea regulată
a infrastructurii vulnerabile, cum ar fi pilonii din lemn.

F. Impacturile schimbării climei asupra sectorului transporturilor şi

infrastructurii drumurilor
Infrastructura transporturilor este esenţială pentru dezvoltarea umană,
întrucît oferă un sprijin pentru prestarea serviciilor-cheie şi pentru accesul la
pieţe.
Sectorul transporturilor şi infrastructurii drumurilor joacă un rol
semnificativ în economia naţională a Republicii Moldova, contribuţia curentă a
acestuia la Produsul Intern Brut constituind circa 10,7 la sută (BNS, 2012),
manifestînd o tendinţă de creştere (de la 4,8 la sută în 1990 pînă la 10,7 la sută în
2011).
Sectorul asigură locuri de muncă pentru 67 mii de persoane, sau 5,7 la sută
din populaţia angajată în cîmpul muncii a ţării (BNS, 2012) şi constă din
următoarele segmente: transportul rutier, transportul feroviar, transportul aerian
şi naval.
Deoarece Republica Moldova este o ţară mică din punct de vedere
geografic şi nu are acces la mare, drumurile constituie o formă-cheie a
infrastructurii. În prezent 97,7 la sută din pasageri şi 84,7 la sută din mărfuri sunt
realizate de transportul rutier (BNS, 2012).
Conform datelor statistice (BNS, 2012), 8827 km din totalul de 9352 km
de drumuri publice au acoperire rigidă, restul au o aşa-numită „pavare uşoară” şi
reprezintă în special drumurile locale.
Un şir de indicatori ne prezintă un standard de dezvoltare relativ scăzut şi
o calitate proastă a infrastructurii drumurilor în Republica Moldova. Conform
unui studiu realizat de Banca Mondială, din cauza condiţiei inadecvate a reţelei
de drumuri, circa 40 de localităţi nu au acces pe întreg parcursul anului la reţeaua
de drumuri naţionale şi, în timpul întregului sezon ploios şi de iarnă, sunt, de fapt,
izolate de restul ţării.
De notat că principalele tipuri de materiale utilizate la construcţia
drumurilor sunt binderul mineral (precum cimentul) sau organic (precum bitumul
şi gudronul de cărbune) şi agregatele (piatra spartă, nisip, pietriş etc.).
În funcţie de binderul utilizat, îmbrăcaminţile rutiere sunt clasificate ca
rigide (cu ciment) şi flexibile (cu bitum sau gudron de cărbune). În Republica
271
Moldova betonul asfaltic cu bitum, utilizat ca binder este practic de neînlocuit în
construcţia îmbrăcaminţilor rutiere.
Durata de exploatare a betonului asfaltic cald, folosit la pavarea drumurilor
rutiere din Republica Moldova, în condiţiile actuale de climă şi intensitate a
traficului, ar urma să fie în mod normal circa 10-15 ani, în mod practic aceasta
fiind mult mai mică.
Experienţa de întreţinere şi reparare a drumurilor în Republica Moldova
arată că defectele apar pe suprafaţa îmbrăcăminţii rutiere realizată cu beton
asfaltic chiar după primul an de utilizare.
Principalul factor distructiv in faza iniţială de exploatare a drumurilor este
acţiunea apei combinată cu condiţiile climatice nefaste (spre exemplu,
variabilitatea mare a temperaturii pe durata sezonului de iarnă) şi acţiunea roţilor
vehiculelor, care în final duc la iniţierea exfolierilor şi antrenarea micilor
particule de material din stratul superficial al betonului asfaltic, aceasta ducînd la
o intensificare considerabilă a procesului de distrugere a îmbrăcăminţii rutiere.
Intensitatea acestui proces este cu atît mai mare, cu cît rezistenţa la acţiunea
apei a tipului de beton asfaltic utilizat este mai redusă. Utilizarea în continuare a
drumului duce la creşterea considerabilă a proceselor distructive, dezvoltînd
microfisurile, efect ce se cumulează, crescînd suplimentar numărul noilor
defecte.
Principalele defecte pentru drumurile din beton asfaltic exploatate în
regiuni cu variaţii considerabile a temperaturilor (atît vara, cît şi pe durata
sezonului de iarnă) sunt fisurile, care pot fi clasificate după cum urmează:
rupturile de bază; exsudările; văluririle; adînciturile; faianţările; fisurările de
margine, de alunecare, la rosturi şi transversale; făgaşele (inclusiv cele rezultate
din deplasările laterale ale îmbrăcăminţii rutiere); împrăştierea îmbrăcăminţii
asfaltice; pierderea de agregate de pe suprafaţa tratată etc.
Fisurile înrăutăţesc condiţiile de lucru atît pentru structurile de bază ale
drumului, cît şi pentru straturile superficiale, devenind în principal cauza apariţiei
gropilor. Mai mult, penetrarea apei prin îmbrăcămintea asfaltică cauzează
distrugerea fundaţiei drumului, în mod special dacă straturile iniţiale de asfalt şi
fundaţia drumului sunt fisurate.
De notat că şi valurile de căldură de lungă durată pot înrăutăţi sau chiar
distruge betonul asfaltic. Acest fenomen a fost deja confirmat atît în 2003, cît şi
în 2007 şi 2012, cînd s-au înregistrat perioade mai îndelungate de temperaturi
ridicate. Cel mai serios prejudiciu a fost adus magistralei Chişinău-Bălţi.
Chiar şi pe magistrala naţională recent reconstruită Chişinău-Leuşeni,
porţiuni lungi de drum au fost deformate. Drumurile din Rîbniţa şi Rezina au fost,
practic, distruse în întregime de camioanele ce transportă ciment de la fabricile
locale.
Ploile abundente de vară au stopat, practic, circulaţia vehiculelor în centrul
Chişinăului în 2005, 2008, şi 2009, cauzînd prejudicii suplimentare betonului
asfaltic al străzilor municipale, care se află oricum în stare proastă.
272
 O problemă serioasă în Republica Moldova o reprezintă starea drumurilor
după sezonul de iarnă. După cum este menţionat şi mai sus, în regiunile unde
temperatura pe durata sezonului de iarnă variază semnificativ (spre exemplu, de
la +5-10oC pînă la -25-30oC), numărul de zile cu astfel de variaţii reprezintă un
factor distructiv asupra integrităţii îmbrăcăminţii asfaltice.
Apa colectată în fisurile şi microfisurile din suprafaţa îmbrăcăminţii
asfaltice îngheaţă (se dilată) şi se dezgheaţă (se contractă) în mod repetat.
Repetarea ciclului respectiv de circa 20-30 ori pe durata sezonului de iarnă reduce
rapid proprietăţile elastice şi deformabilitatea betonului asfaltic, cauzînd
pierderea integrităţii şi apariţia multiplelor gropi.
Impactul posibil al schimbării climei asupra sectorului transporturilor şi
infrastructurii drumurilor. Sectorul transporturilor şi infrastructurii drumurilor
cuprinde transportul rutier, feroviar, naval şi aerian, cu diferite tipuri şi vechime
a infrastructurii.
Sectorul transporturilor şi infrastructurii drumurilor este vulnerabil la
creşterea anticipată a frecvenţei şi intensităţii furtunilor (vînt, ploaie, ninsori),
care ar putea duce la preţuri ridicate privind construcţia, întreţinerea şi operarea
infrastructurii transporturilor şi a vehiculelor.
După cum a fost menţionat mai sus, umiditatea sporită şi problemele
cauzate de aceasta duc la deteriorarea planeităţii îmbrăcăminţilor asfaltice,
scurtarea duratei de exploatare a drumurilor, necesitatea unor reparaţii premature
a îmbrăcăminţii asfaltice şi respectiv la reducerea vitezei şi gradului de confort
al traficului, producînd o creştere a costului de întreţinere al vehiculelor şi, în
final, o scădere a gradului de siguranţă a drumurilor.
De asemenea, podurile şi viaductele au probleme foarte grave, deoarece
apa penetrează structura de rezistenţă din beton, cauzînd o ruginire accelerată a
armăturilor metalice din el. Singura soluţie în acest caz este înlocuirea în
întregime a betonului asfaltic, acoperirea cu un strat de protecţie antiacvatică şi
reaplicarea unei noi îmbrăcăminţi pe bază de beton asfaltic. Această soluţie este
foarte costisitoare şi închide circulaţia pe poduri sau viaducte pentru un timp
îndelungat.
Cheltuielile de întreţinere vor spori pentru anumite tipuri de infrastructură
şi ca urmare a temperaturilor înalte, de peste 32-35°C, care duc, de asemenea, la
deteriorarea lor.
Ar putea creşte şi cheltuielile de construcţie, întrucît echipele de lucru ar
putea fi inapte să fie deplasate în timpul fenomenelor extreme de căldură, iar
durabilitatea betonului asfaltic este afectată de temperatura la care acesta se
întăreşte.
Creşterea temperaturilor zilnice ar putea afecta şi funcţionarea avioanelor
şi lungimea pistelor, deoarece pistele trebuie să fie mai lungi atunci cînd
temperaturile sunt ridicate.

273
 Mai jos sunt scoase în evidenţă impacturile directe ale schimbării climei şi
consecinţele socioeconomice potenţiale ale acestora în Republica Moldova, care
sunt relevante pentru sectorul transporturilor şi infrastructurii drumurilor.
Evaluarea mărimii riscurilor/oportunităţilor schimbării climei în
sectorul transporturilor şi infrastructurii drumurilor. Proiecţiile schimbării
climei relevă probabilitatea unui impact deosebit de semnificativ asupra
infrastructurii transporturilor şi infrastructurii drumurilor, deoarece sistemul de
transport al Republicii Moldova a fost proiectat pentru condiţii climatice
specifice, iar schimbările anticipate ale extremelor climatice ar putea scoate
condiţiile de mediu în afara limitelor pentru care a fost proiectat sistemul.
Toate tipurile de transport sunt vulnerabile la schimbarea climei.
Impacturile vor varia în funcţie de amplasare, regimul şi starea infrastructurii
transporturilor.
De exemplu, regiunile din sudul ţării vor fi supuse unor riscuri mai mari,
cum ar fi vălurirea şi brăzdarea betonului asfaltic de pe magistrale şi drumuri
naţionale, riscuri pentru sănătate şi siguranţă de la stresul cauzat de căldură pentru
personalul de întreţinere a drumurilor şi pasageri, precum şi supraîncălzirea
motoarelor diesel, pe cînd regiunile din nordul republicii ar putea fi supuse unor
riscuri mai mici.
Exemple de măsuri de adaptare pentru reducerea pierderilor/riscurilor în
sectorul transporturilor la schimbarea climei sunt relatate mai jos.
În cazul variaţiilor semnificative de temperatură, inclusiv a valurilor de
căldură se cer luarea următoarelor măsuri:
- crearea unor noi materiale, utilizate în construcţia drumurilor, care să fie
rezistente la temperaturile ridicate;
- utilizare sporită a străzilor tolerante la căldură şi protecţia peisajistică a
magistralelor;
- design/ construcţie adecvate, şlefuirea fisurilor drumurilor;
- deplasarea orarelor lucrărilor de construcţie spre partea mai rece a
zilei;
- proiectarea pentru temperaturi maxime mai ridicate la construcţiile noi
sau cele de înlocuire;
- adaptarea prin utilizarea sistemelor de răcire.
În cazul sporirii numărului de fenomene de precipitaţii intense:
- crearea unor noi materiale, utilizate în construcţia drumurilor, care să fie
rezistente la condiţiile adverse de climă;
- acoperirea drumurilor cu beton asfaltic mai rezistent la fisurare;
- utilizarea celor mai eficiente tehnologii care să asigure etanşarea şi
reînnoirea betonului asfaltic;
- utilizarea la o scară mai largă a metodelor eficiente de întreţinere a
drumurilor;
- realizarea evaluării riscurilor pentru toate drumurile noi;
- îmbunătăţirea protecţiei contra inundaţiilor;

274
 - utilizare sporită a senzorilor de monitorizare a nivelului apelor;
- modernizarea sistemelor de scurgere pentru drumuri;
- canelarea şi taluzarea drumurilor;
- sporirea standardelor pentru capacitatea de drenare pentru infrastructură
nouă a transporturilor şi proiecte majore de reabilitare; şi
- soluţii inginereşti, sporirea avertizărilor şi modernizarea centrelor,
echipelor şi staţiilor de dispecerat.
Schimbarea climei, adaptarea şi dezvoltarea durabilă. Dezvoltarea
durabilă necesită o abordare faţă de dezvoltare care să satisfacă nevoile
generaţiei actuale, fără a compromite capacitatea viitoarelor generaţii de a-şi
satisface propriile nevoi. Atingerea dezvoltării durabile în condiţii de schimbare
a climei este o provocare.
Aceasta nu doar cere o trecere la căi de dezvoltare asociate cu emisii reduse
de carbon, dar, de asemenea, prezintă obstacole noi, pe măsură ce clima în
schimbare inversează beneficiile dezvoltării şi afectează sectoarele economice
cheie.
Schimbarea climei prezintă pericole semnificative pentru realizarea
Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, în special a acelor ce ţin de eradicarea
sărăciei şi foametei şi promovarea durabilităţii mediului.
Atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului poate fi văzută ca o
foaie de parcurs pentru dezvoltarea umană durabilă, iar schimbarea climei are
potenţialul să submineze şi chiar să inverseze progresele în multe dintre
realizările obţinute pînă acum.
Unul din cele mai evidente exemple constituie inversarea beneficiilor de
dezvoltare, care ar putea apărea în urma fenomenelor extreme, cum ar fi
inundaţiile.
Se estimează că inundaţiile din Republica Moldova din vara anului 2010
au cauzat prejudicii şi pierderi totale de 537 milioane lei, sau 42 milioane $ SUA.
Această cifră reprezintă daunele aduse activelor şi proprietăţii, precum şi
pierderile indirecte, cum ar fi diminuarea producţiei şi veniturile reduse. Din
cauza acestor inundaţii, sectorul de infrastructură a suferit 66% din pierderile
totale, iar sectorul de producţie — 25% din pierderile totale. Se consideră că
consecinţe inundaţiilor vor fi resimţite şi peste mult timp după 2010.
Spre exemplu, epuizarea resurselor naturale, disponibilitatea redusă a apei
potabile, productivitatea agricolă redusă şi calamităţile mai serioase asociate cu
schimbarea climei ar putea conduce la distrugerea infrastructurii pentru sănătate
şi educaţie, subminarea activelor de trai ale oamenilor săraci, plasarea unei poveri
suplimentare pe sănătatea şi sarcina de lucru a femeilor, ceea ce va submina
abilitatea acestora de a obţine egalitatea şi va spori mortalitatea în rîndul copiilor.

275
 BIBLIOGRAFIE
1. Boian I. Ploile torenţiale abundente - fenomen de risc major pentru
Republica Moldova // Materialele Conferinţei Internaţionale ,,Diminuarea
impactului Hazardelor Naturale şi tehnogene asupra mediului şi societăţii’’,
6-7 octombrie 2005. Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale.
Academia de Ştiinţe a Moldovei. Chişinău, 2005.
2. Boian I. Diminuarea impactului ninsorilor abundente din Republica
Moldova. // Materialele Conferinţei Jubiliare - INECO 15 ani. Ecologie şi
protecţia mediului - cercetare, implementare, management. Chişinău, 2006,
pag. 273 - 276.
3. Boian I., Scorpan V. Comitetul Interguvernamental pentru schimbări
climatice despre sistemul climatic şi fenomenul schimbărilor climatice //
Revista Mediul Ambiant, nr. 2 (32), Chişinău, 2007, pag. 47-48.
4. Boian I., Treşcilo L. Evaluarea condiţiilor meteorologice şi
agrometeorologice ale primăverii anului 2007. // Revista Mediul Ambiant,
nr. 4 (34), Chişinău, 2007, pag. 41-42.
5. Boian I. Depunerile de gheaţă în Republica Moldova. // Revista Mediul
Ambiant, nr. 1 (37), Chişinău, 2008, pag. 40 - 43.
6. Boian I. Valurile de căldură şi singularitățile termice pozitive în Republica
Moldova // Revista Mediul Ambiant, nr. 2 (50), Chişinău, 2010, pag. 45-
47.
7. Boian I. Secetele în Republica Moldova devin tot mai frecvente şi mai
intensive // Revista Mediul Ambiant, nr.6 (60), Chişinău, 2011, pag. 40-44.
8. Boian I. Riscul secetelor în Republica Moldova // Revista Mediul Ambiant,
nr.3 (63), Chişinău, 2012, pag. 43-47.
9. Boian I. Cele mai intense răciri masive ale aerului din ultimii 60 de ani în
Republica Moldova // Revista Mediul Ambiant, nr.2 (62), Chişinău, 2012,
pag. 44-47.
10. Boian Ilie. Schimbări climatice (pentru uzul studenților), Univ, Acad. de
Ştiințe din Moldova- Ch. 2012.- 111p.
11. Boian Ilie, Galupa Dumitru. Capitolul II. Managementul dezastrelor şi
riscurilor climatice în agricultură în ghidul practic „Managementul
dezastrelor şi fenomenelor climatice adverse în sectorul agricol”. Chişinău,
„Tipografia Centrală”, 2014 p.14-53.
12. Boian Ilie. Capitolul III. Impactul hazardurilor meteo-climatice asupra
sectorului agricol în ghidul practic „Managementul dezastrelor şi
fenomenelor climatice adverse în sectorul agricol”. Chişinău, „Tipografia
Centrală”, 2014 p.54-79.
13. Bogdan O., Niculescu E., Riscurile climatice din România, Institutul de
Geografie, Bucureşti, 1999, 280p.

276
14. Bălteanu D., Alexe R., Hazarde naturale şi antropogene, Ed. Corint,
Bucureşti, 2001. 110 p.
15. Buza Vasile, Pârvan Pintilie, Boian Ilie. Managementul riscurilor
dezastrelor în agricultură. // Managementul riscurilor dezastrelor în
Republica Moldova Chişinău, 2007, 104 p.
16. ,,Buletine meteorologice lunare’’. Serviciul Hidrometeorologic de Stat,
Chişinău (1975 - 2015).
17. Ciulache S., Ionac N., Fenomene atmosferice de risc şi catastrofe
climatice”, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1995, 179p.
18. Cociug A., Grama T., Triboi A., Gavriliţa A. Calamităţile în Moldova şi
combaterea lor. Chişinău, 1997.
19. Coşcodan M., Boian I., Boboc N. Rolul reliefului Republicii Moldova în
repartizarea resurselor termice. Analele ştiinţifice ale USM, seria Ştiinţe
socioumaniste, v. II, 2003
20. Coşcodan M., Boian I., Boboc N., Cazac V. ,,Regimul şi repartiţia
ninsorilor abundente şi foarte abundente pe teritoriul Republicii
Moldova”.// Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. CEP.
USM. 2010.
21. Daradur M., Cazac V., Mihailescu C., Boian I. Monitoringul climatic şi
secetele. Chişinău, S. n., 2007 ( Tipogr. „Tanavius”SRL), 184 p.
22. Lozan R., Tărîţă A., Sandu M., Boian I. Furtunile de praf - sursa de poluare
a aerului atmosferic: cauze şi consecinţe. // Revista Mediul Ambiant, nr. 6
(36), Chişinău, 2007, pag. 32-34.
23. Măhăra, Gh., Variabilităţi şi schimbări climatice, Ed. Universităţii din
Oradea. 2006
24. Mihailescu C., „Clima şi hazardurile Moldovei - evoluţia, starea,
predicţia”. Ed. Licorn, Chişinău, 2004, 192p.
25. Mihăilescu C., Boian I. Fenomene naturale de risc în Republica Moldova
// Revista Mediul Ambiant, nr. 5 (23), Chişinău, 2005. p. 3-10.
26. Mihailescu C., Boian I., Galiţchi I. Hazardurile climatice // Revista Mediul
Ambiant, nr. 5 (35), Chişinău, 2007, pag. 39-43.
27. Mihailescu C., Cazac V., Boian I. 2007 drought in the Republic of Moldova
// Rev. MeteoWorld OMM, October 2007. Geneva.
28. Mihailescu C., Cazac V., Boian I., Galiţchi I. Secetele în Republica
Moldova //Riscuri şi catastrofe. Editor Victor Sorocovschi. An.VI.
nr.4/2007, Cluj-Napoca, 2007, pag. 83-90.
29. Pop, Gh., Introducere în Meteorologie şi Climatologie, Ed.Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
30. Sorocovschi V., Riscuri şi catastrofe’’ nr. 2/ 2005, Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca, 2005, 220 p.
31. Topor N. ,,Bruma şi îngheţul. Prevederea şi prevenirea lor’’. Editura
Agrosilvică de Stat, Bucureşti, 1958, 140 p.

277
32. Vol. 1: Resurse naturale / aut. coord.: Constantin Mihailescu, Vitalie
Sochircă, Tatiana Constantinov, Andrei Ursu, Nicolae Boboc, Ilie Boian,
Adam Begu, Andrei Munteanu / Colecţia Mediul geografic al Republicii
Moldova. Editura „Ştiinţa”. Chişinău , 2006, 184 p.
33. Vol.3: Hazardurile naturale / aut. coord.: Valeriu Cazac, Ilie Boian, Nina
Volontir; red. şt. coord.: Ilie Boian, 2008, 208 p.
34. Агроклиматические ресурсы Молдавской ССР. Гидрометеоиздат,
Ленинград, 1982, 198c.
35. Атлас Молдавской ССР. Отдел Географии, Москва, 1990. Стихийные
метеорологические явления на Украине и в Молдавии. Под редакцией
В. Н. Бабиченко, Гидрометеоиздат, Лениниград, 1991, 224 стр.
36. Гольцберг И.А. ,,Агроклиматическая характеристика заморозков в
СССР и методы борьбы с ними” Гидрометеоиздат, Ленинград, 1961,
198 с.
37. Дарадур М. И. ,,Изменчивость и оценки риска экстрeмальных условий
увлажнения’’ А.Н. Респ. Молдова. Ин-т Географии. Кишинэу, 2005,
198 с.
38. Дроздов О. А. ,,Засухи и динамика увлажнения’’ Гидрометеоиздрат,
Ленинград, 1980, 92 с.
39. Лассе Г.Ф. „Климат Молдавской ССР”, Гидрометеоиздат, Ленинград,
1978, 375 р.
40. Максимов Н.А. ,,Погода и сельское хозяйство''. Гидрометеоиздат,
Ленинград, 1963.
41. Руденко А.И. ,,Определение фаз развития сельскохозяйственных
растений’’. Изд-во Московково об-ва испытателей природы. Москва,
1950.

278