1. V-VI.

Să ne cunoaştem credinţa
Subcompetenţe: Descoperirea căilor de sensibilizare şi creştere spirituală. Acumularea de cunoştinţe privind esenţa unor obiceiuri, tradiţii, manifestări creştine. Perceperea necesităţii de a cunoaşte şi
pătrunde în valorile spirituale strămoşeşti, autenticitatea şi rostul lor, de a cerceta credinţa creştin-ortodoxă. Sensibilizarea necesităţii rugăciunii pentru toate stările şi acţiunile. Formarea unor convingeri
vizînd aplicarea valorilor moştenite de tradiţia creştină. Manifestarea tendinţei spre un comportament demn de urmaş al strămoşilor şi spre atitudini binevoitoare faţă de aproapele.
Obiectivele operaţionale. Să-şi amintească sensul unor manifestări creştine pe care l-au observat în familie, societate. Să argumenteze necesitatea sau lipsa de importanţă în vederea studierii valorilor
moral-spirituale strămoşeşti. Să explice motivele unor atitudini şi comportamente observate în societate. Să motiveze argumentat propriul comportament în societate Să colaboreze în echipă. Să se
raporteze la condiţiile înaintate, la algoritmul acţiunilor, dozarea acestora la judecăţile solicitate de pedagog, membrii echipei. Să demonstreze interes, afectivitate faţă de valorile, învăţăturile noi
auzite.
Metode şi
Etape Timp Desfăşurarea metodică a lecţiei Materiale Evaluare
procedee
Moment organizatoric 2 min. Organizarea grupului şcolar – prezentarea profesorului Prezentarea
Captarea atenţiei 5 min. Profesorul citeşte povestirea „Lupii” (anexa nr. 1). Lectura Textul povestirii Ascultarea
Elevilor li se cere să răspundă la întrebarea: artistică activă
Unde, la cine a căutat şi a găsit salvarea copila?
Evocarea 7 min. Profesorul propune elevilor să mediteze asupra răspunsului la întrebarea: Care domeniu al activităţii
umane se ocupă de partea pur spirituală a vieţii? (răspunsul scontat – religia)
Explicarea unor cuvinte-cheie din domeniul religiei: Asaltul de idei Poster, carioce, Participare la
Varianta A – lucrul cu vocabularul (cuvintele sînt propuse de profesor şi scrise pe un poster) Explicaţia marchere brainstorming
Varianta B – asaltul de idei (cuvintele sînt propuse de elevi şi scrise pe un poster) Vocabularul Explicarea
Cuvinte-cheie: Dumnezeu, religie, credinţă, biserică, cruce, botez, rugăciune, icoană cuvintelor-
- Elevii explică cum înţeleg cuvintele scrise pe poster (profesorul face completări, precizări în aşa fel încît cheie
elevii să sesizeze golul care există cu referire la domeniul de instruire şi educaţie religioasă)
Anunţarea temei şi a 2 min. Elevilor li se anunţă tema şi obiectivele, care sînt scrise pe un poster sau pe tabla de lucru. Prezentarea Posterul
obiectivelor
Realizarea sensului 24min. Partea I – lectură ghidată Lectura ghidată Poster Participarea la
Discuţie pe marginea lecturii din cartea „Filocalie pentru copii” Discuţia discuţie
„Ce este omul” (profesorul utilizează textul din anexa nr. 2), euristică Anexa nr. 2 Prezentarea
Elevii citesc textul (4 min.) ca să poată participa la discuţia pe marginea lecturii (lectură individuală sau Analiza opiniilor
lectură în perechi). Explicaţia
Întrebări pentru discuţie (15 min.): Argumentarea
1. Ce fel de fiinţă este omul?
Cum înţelegi expresia: omul – fiinţă originală? (rezultatul aşteptat – omul este deosebit de tot ce există pe
pămînt, este unic în felul său).
2. Ce anume îl face pe om cea mai originală fiinţă de pe pămînt?(dacă să judecăm după cum se
manifestă omul, după acţiunile lui – capacităţi: vorbeşte, scrie, pictează, cîntă).
3. Cum credeţi, ce stă la baza capacităţilor umane? (Datorită cărui fapt omul realizează ceva? – datorită
raţiunii).
4. Ce reprezintă lumea lăuntrică a omului? (gînduri, cugetării, simţuri, trăiri, năzuinţe, dorinţe, care de
multe ori nu sînt legate de lumea din exterior – lumea sufletului).
5. Cum înţelegeţi afirmaţia că omul este o fiinţă complexă şi are natură dublă?
(„După corp – fiinţă pămîntească, iar după suflet, duh – fiinţă cerească”).
6. Care natură a omului este mai uşor explicabilă – natura pămîntească sau cea cerească? De ce?
(profesorul ghidează discuţia în aşa fel încît să releve faptul că natura spirituală nu poate fi cercetată prin
metoda experimentului, în acest scop fiind necesare anumite metode duhovniceşti, pe care omul le învaţă
cu ajutorul religiei).
7. Există necesitatea de a cunoaşte natura spirituală a omului, de a cerceta credinţa? Argumentează.
 2-3 răspunsuri cu argumentări.
Reflecţie 4 min. Partea II – profesorul face o scurtă trecere în revistă a cursului propus elevilor (5 min.) (anexa nr. 3).
- Prezentarea se realizează în funcţie de mijloacele de care dispune profesorul.
Extindere 1 min. Ce aştepţi tu de la acest curs? – scriere liberă.
Elevii scriu timp de 2 min. 1-2 idei şi apoi se fac 1-2 prezentări.
Ce aşteaptă părinţii tăi de la acest curs? – interviu cu o singură întrebare.
Lupii
Viaţa oamenilor din aşezările de pe lîngă pădure îşi are orînduiala sa. Toată lumea din
aceste localităţi, de la mic la mare, ştie prea bine: dacă în prima jumătate a zilei nu ieşi să faci o
plimbare pe cărările cunoscute cu ciuperci şi pe la locurile cu pomuşoare, după amiază nu mai ai
ce face în pădure, totul parcă se ascunde şi te întorci acasă cu coşul gol.
Astfel a chibzuit o fetiţă, care locuia tocmai într-un sătuc de lîngă pădure. Soarele de
abia s-a ridicat, întrezărindu-se de după vîrfurile brazilor, iar coşuleţul din mîinile fetei era de
acum aproape plin, cu toate că s-a afundat în pădure destul de departe, în schimb cîte ciuperci a
strîns! La întoarcere s-a oprit puţin într-o poieniţă de la marginea pădurii, a mai găsit nişte
pomuşoare, cu mulţumire a privit în jurul său şi cînd numai s-a pregătit să plece, tufişurile de la
marginea poieniţei s-au mişcat şi de acolo a ieşit un animal, ai cărui ochi o urmăreau insistent pe
fetiţă.
–Vai, este un cîine! – a exclamat ea.
Undeva, nu departe, pe colină, era o stînă de oi şi întîlnirea cu cîinele ciobanului nu era
ceva neaşteptat, dar întîlnirea cu cîteva perechi de ochi ale fiarelor au adus-o într-un tremur de
frică...
„Lupii, a săgetat-o prin gînd, drumul nu este departe, trebuie să fug...” De frică însă
puterile au părăsit-o, ea a scăpat coşul din mînă, picioarele ei s-au făcut moi şi neascultătoare.
– Mamă! acest strigăt neaşteptat a oprit haita de lupi, care era deja la mijlocul poieniţei.
– Oameni buni, ajutor! chemarea disperată a fetei, repetată de trei ori a împlut văzduhul pădurii
pentru cîteva clipe, dar imediat s-a risipit, lăsînd loc pentru o linişte înfiorătoare. Cum s-a
dovedit apoi, păstorii din apropiere au auzit strigătul, însă au crezut ca îşi fac de cap nişte copii,
care adesea se zbenguiau prin acele locuri.
Lupii se apropiau încet, înaintea lor mergea lupoaica. La aceste fiare se întîmplă ca
lupoaica să fie în fruntea haitei. Ochii lupoaicei nu erau atît fioroşi, cît iscoditori. Ei parcă o
întrebau pe fată: „Ei ce, omule? Ce vei face acuma, cînd nu ai o armă în mîna ta şi alături de tine
nu sînt semenii tăi?”
Fata a căzut în genunchi, şi-a astupat faţa cu mîinile şi a prins a plînge. Deodată i-a venit
un gînd despre rugăciune, ca şi cum în sufletul ei s-ar fi mişcat ceva. În cuget i-a răsărit
îndemnul bunicuţei, pe care î-l ţinea minte din fragedă copilărie: „Roag-o pe Maica
Domnului...” Fata nu-şi mai amintea cuvintele rugăciunii, dar făcîndu-şi necontenit semnul
crucii, o ruga pe Maica Domnului ca pe o mamă a ei, în ultimă nădejde de ocrotire şi scăpare.
...Cînd, în sfîrşit, copila îşi descoperi faţa, ochii ei văzură un tablou uimitor: lupii,
ocolind tufişurile de la marginea poieniţei, intrau in pădure. În fruntea haitei, cu capul plecat,
păşea încet lupoaica.
Prezentarea Fişa de Exprimarea
perrspectivă cu opiniei
tematica cursului
Scrierea liberă Carnetul cu notiţe Realizarea şi
Prezentarea Fişier în poştă sau prezentarea
Interviul miniposter interviului
Ce este omul
Te-ai gîndit vreo dată ce reprezinţi tu ca fiinţă? Prin ce te deosebeşti tu de natura care te
înconjoară: pietre, vegetaţie, animale?
Hai să ne gîndim împreună şi să găsim răspunsuri la aceste întrebări.
Să începem de la un lucru elementar pe care î-l cunoaşte toată lumea, şi anume: toate
cele existente pe pămînt au corpuri terestre, dar diferite. Un fel de corpuri sînt pietrele, cristalele
şi alte minerale; altfel sînt corpurile vegetale; cu totul diferite sînt corpurile animalelor. Cît
priveşte corpul omului, acesta se deosebeşte vădit de toate corpurile de pe pămînt şi diferă mult
chiar de corpurile animalelor cu care s-ar părea, la prima vedere, că are multe asemănări.
Mai mult decît atît, omul în afară de corp mai are ceva ce î-l deosebeşte radical de toată
lumea văzută care î-l înconjoară. Gîndeşte-te, ce anume î-l face pe om cea mai originală fiinţă de
pe pămînt?
Da, omul are nişte capacităţi deosebite: poate vorbi, scrie, desena, cînta. Dar înainte de a
realiza aceste capacităţi, el trebuie să gîndească. Reiese că de la început trebuie să apară gîndul,
care apoi poate căpăta întruchipare materială prin intermediul corpului uman. Noi nu vedem nici
gîndurile noastre, nici ale altor oameni. Gîndurile nu le putem pipăi, măsura, cîntări – ele nu sînt
materiale. Însă noi ştim că gîndurile există, noi cunoaştem acest lucru din experienţă în pofida
faptului că nu percepem gîndul prin organele noastre de simţ. De multe ori simţim nişte stări,
cum ar fi tristeţea, bucuria, pe care nu le percepem prin corpul nostru fizic, prin cele cinci
simţuri ale lui: – este ceva nevăzut, ceva ce se petrece înăuntrul nostru. Uneori ceva din lăuntrul
tău te mustră pentru o faptă a ta, pe care nimeni nu a văzut-o şi despre care nimeni niciodată nu
va afla, dar ceva îţi spune că tu n-ai procedat corect. Este vocea conştiinţei din tine. După cum
vezi, în lăuntrul omului există o întreagă lume nevăzută a gîndurilor, cugetărilor, simţurilor,
trăirilor, năzuinţelor, dorinţelor, care de multe ori nu sînt legate de lumea văzută din exteriorul
său. Toate acestea sînt imateriale şi trăiesc o viaţă aparte – acestea se petrec în sufletul omului.
Vezi cît de deosebit şi original este omul pe lîngă tot ce există în jurul lui!
Vezi ce fiinţă complicată şi complexă este omul!
Şi tu eşti om, de aceea cred că este important să ştii cum a apărut omul pe pămînt şi care
este menirea lui în această viaţa pămîntescă...
 1. VII-IX. Sa ne cunoaştem credinţa. Semnul Sfintei Cruci
O, adîncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercetate judecăţile Lui şi cît de nepătrunse căile Lui! (Romani 11, 33).
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
Subcompetenţe: Descoperirea căilor de sensibilizare şi creştere spirituală. Acumularea de cunoştinţe privind esenţa unor obiceiuri, tradiţii, manifestări creştine. Perceperea necesităţii de
a cunoaşte şi pătrunde în valorile spirituale strămoşeşti, autenticitatea şi rostul lor, de a cerceta credinţa creştin-ortodoxă. Sensibilizarea necesităţii rugăciunii pentru toate stările şi
acţiunile. Formarea unor convingeri vizînd aplicarea valorilor moştenite de tradiţia creştină. Manifestarea tendinţei spre un comportament demn de urmaş al strămoşilor şi spre atitudini
binevoitoare faţă de aproapele.
Obiectivele operaţionale. Să-şi amintească sensul unor manifestări creştine pe care l-au observat în familie, societate. Să argumenteze necesitatea sau lipsa de importanţă în vederea
studierii valorilor moral-spirituale strămoşeşti. Să explice motivele unor atitudini şi comportamente observate în societate. Să motiveze argumentat propriul comportament în societate Să
colaboreze în echipă. Să se raporteze la condiţiile înaintate, la algoritmul acţiunilor, dozarea acestora la judecăţile solicitate de pedagog, membrii echipei. Să demonstreze interes,
afectivitate faţă de valorile, învăţăturile noi auzite.
Cuv inte-cheie: Dumnezeu, Sfînta Cruce, Biblie, rugăciune.
Pregătirea pentru această lecţie şi a tuturor care urmează: În liniştea clasei cu seninătate şi evlavie pedagogul sau un elev doritor şi corect instruit se apropie de locul de rugăciune, şi,
făcînd Semnul Crucii rosteşte: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh”, urmat de plecăciune, apoi aprinde candela sau lumînarea lîngă icoană, iar face Semnul Crucii, cerînd ajutor şi
binecuvîntare: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Doamne miluieşte-ne, Fii cu noi, Binecuvîntează-ne, ocroteşte-ne şi ne ajută
acum şi în vecii vecilor. Amin”.
Desfăşurarea lecţiei: Odată cu aprinderea luminii, este bine să aflaţi că Dumnezeu este Lumină duhovnicească pentru suflet (cf. Ioan 8; 12 ) şi că noi, creştini, dorim să-I urmăm, să
obţinem Lumina vieţii, să fim şi noi lumină duhovnicească, sufletul să ni se aprindă spre rugăciune, spre apropiere de Dumnezeu, spre comunicare cu Părintele Ceresc.
Oamenii comunică cu Dumnezeu prin rugăciuni. Creştinii se roagă lui Dumnezeu avînd încrederea că stau în faţa Lui. Este bine să aprindem candela sau lumînarea (cel mai
indicat din ceară). Ele răspîndesc miros plăcut lui Dumnezeu. Lumina aprinsă este simbolul ce ne aminteşte de Lumina cunoştinţelor lui Dumnezeu.
Înainte de a începe rugăciunea se face o pauză de concentrare, alungînd toate gîndurile străine. Rugăciunea trebuie însoţită de semnul Sfintei Cruci, care este scutul creştinului,
1. Moment „Căci cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu” – mărturiseşte Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu (I Corint. 1, 18)
organizatori
c O atenţie deosebită trebuie acordată executării corecte a semnului Crucii: Cu cele trei degete împreunate (care simbolizează cele Trei Ipostaze dumnezeieşti: Tatăl, Fiul şi Duhul
Sfînt), se atinge fruntea, spunînd: „Slavă Tatălui”, sau, la cerere „În Numele Tatălui” apoi partea mai jos de mijloc, „şi Fiului „apoi umerii drept şi stîng „şi Sfîntului Duh” ,
coborînd mîina în jos spunem: Amin. Cuvîntul “Amin” înseamnă “Aşa să fie”. Astfel executată crucea va avea asemănarea Crucii lui Hristos. Este o batjocură cînd se scurtează
verticalitatea (apare crucea răsturnată!) Creştinii ortodocşi însoţesc orice rugăciune cu semnul Sintei Cruci.
Ignatie Teoforul, ucenicul Sf. Ioan Evanghelistul, şi Irineu (mort în a. 202 d. Hs.) arată în scrierile lor, demascînd ereticii, că creştinii din vremurile lor se însemnau cu semnul Sf. Cruci.
Apologetul creştin Tertulian (+240 d. Hs.) scrie în cartea sa: “La orice păşire şi mişcare, la intrarea şi ieşirea din casă, cînd ne îmbrăcăm, cînd ne încălţăm, ne spălăm, la masă, la
aprinderea luminii, la culcare, la şederea pe scaun şi la toată vorba, ne însemnăm cu semnul Sf. Cruci”. Din cele arătate, se vede că în vremurile apostolice creştinii se însemnau cu
semnul Sfintei Cruci. Sf. Ioan Gură de Aur zice: “Cu semnul Sf. Cruci alungăm pe diavoli”. Sfătuind pe mame, le zice: “Voi mamelor, învăţaţi pe fiii voştri să-şi însemneze
fruntea cu mîna; iar mai înainte de a fi ei în stare (adică mici, cînd nu se pot închina) întipăriţi-le voi semnul Sf. Cruci”. De asemenea Fer. Augustin zice: “Cei ce se botează
primesc spre însemnare pe frunţile lor semnul Sf. Cruci… Cu ea se sfinţesc Bisericile , Altarele… Pe fruntea mea eu port Steagul Crucii…”
Sub braţele Sf. Cruci, sub adăpostul ei, alergăm totdeauna pentru a scăpa de toate relele şi primejdiile. Acest semn sfînt este semnul milei şi al minunatului ajutor Dumnezeiesc, chezăşia
2. Captarea şi sigiliul mîntuirii noastre. În semnul acesta Dumnezeiesc, fiecare binecredincios creştin vede pe Mîntuitorul răstignit, răscumpărînd lumea de păcate, cu acest semn urmează Celui
atenţiei crucificat, cu toată dragostea pînă la jertfă.
Rugăciunea se înfăptuieşte fără grabă, cu credinţă, evlavie şi cu gînd smerit, căci stăm în faţa Domnului, Dumnezeu Cel Atotputernic, Creatorul întregii zidiri. Ne concentrăm la
sensul fiecărui cuvînt rostit, care trebuie să pornească din inimă. Este bine ca rugăciunea să fie însoţită de îngenuncheri sau cel puţin de plecăciuni adînci.
Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu şi aduce milă, îndurare, fericire şi împlinire de la El. Ea este înălţarea minţii, inimii şi a voinţei noastre către Dumnezeu, către cele bune şi de
folos, căci rugăciunea este oxigenul vieţii duhovniceşti.

4. Pregătirea În continuare, pentru pauza psihologică şi continuarea subiectului lecţiei, se va propune spre audiere o înregistrare a dangătelor de clopote, de toacă şi anume, cele de chemare la
pentru tema rugăciune, la slujbele bisericeşti.
nouă Elevii vor fi întrebaţi ce fel de sunete sînt acestea, unde le-au mai auzim şi ce sens au ele. Se generalizează că în acest mod creştinii sînt chemaţi să se adune la Biserică, în casa
Domnului pentru rugăciune. La casetofon sau prin citire expresivă, în continuare va răsuna îndemnul din cîntarea: “ Cînd clopotele-ncep să sune”
 Cînd clopotele-ncep să sune, în zori cu glasul lor duios, Veniţi creştini la rugăciune, în casa Tatălui cel Sfînt,
Răsună-n undele lor tainic, chemarea Domnului Hristos! (bis) Veniţi, veniţi, plecaţi genunchii şi fruntea voastră la pămînt...
Versuri: Ion Tudusciuc. Muzica: culegere şi armonizare de Alexie Buzera.
Pedagogul întreabă elevii dacă nu cumva aceste versuri sînt adresate şi inimii lor. Cei care doresc, se pot ridica pentru a rosti rugăciunile începătoare, pe care creştinii ortodocşi le spun
înainte de orice fel de rugăciuni. În ele se conţin rugăciuni de slavă Preasfintei Treimi, rugăciuni de cerere în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh apoi rugăciunea “Împărate
Ceresc” care este adresată Duhului Sfînt, invocîndu-i-se de a veni şi a Se sălăşlui întru noi şi a ne curăţi de toată întinăciunea, după care cerem mîntuirea sufletelor noastre, ceia ce
înseamnă ca sufletul să fie viu atît aici pe pămînt, cît şi în veşnicie. Urmează rugăciunea cîntată de îngeri: “Sfinte Dumnezeule”, ajutor din partea Sfintei Treimi cu cererile de
miluire, curăţire de păcate, iertarea fărădelegilor noastre, cercetarea şi vindecarea neputinţelor noastre, toate aceste cereri se fac în Numele Domnului Iisus Hristos, Care ne-a asigurat că
tot ce vom cere în Numele Lui de la Tatăl Său vom primi. Şi numai după aceste cereri foarte însemnate de curăţire se rosteşte şi Rugăciunea Domnească ajutor din partea Sfintei Treimi
(Cînd Domnul Iisus Hristos a fost întrebat cum trebuie să ne rugăm, El a răspuns prin rugăciunea „Tatăl nostru”, apoi au fost descoperite omului şi alte rugăciuni: către Maica
Domnului, îngerii lui Dumnezeu, Sfinţi, rugăciuni de mulţumire şi cereri la diferite trebuinţe (asemenea rugăciuni pot fi găsite în toate cărţile de rugăciuni ortodoxe). Numai după aceste
rugăciuni începătoare, putem adresa şi cereri concrete formulate cu cuvintele noastre, numind numele de botez al sufletului pentru care ne rugăm.
5. Şi cei ce se roagă împreună şi cei care ascultă să cerceteze atent fiecare cerere şi cu multă evlavie să se alăture prin rostire în gînd cu tot cugetul, cu tot sufletul. Dacă intuiţi, credeţi cel
Comunicare puţin 1 % din 99 că Dumnezeu există, dar cu cît este mai puternică credinţa cu atît şi binecuvîtîrile se revarsă mai din plin, apoi gîndiţi-vă că Dumnezeu merită Slava şi închinarea noastră.
a noilor Să ne rugăm (elevilor li se propune, din respect faţă de Dumnezeu, să se ridice în picioare):
cunoştinţe În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin.
Slavă Ţie Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate Ceresc, Mîngîietorule, Duhul adevărului, Carele pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne
curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mîntuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de 3 ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfîntă Treime, miluieşte-ne pre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpîne, iartă fărădelegile noastre, Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte (de 3 ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt. Pîinea noastră cea de-a pururi dă-ne-o nouă astăzi. Şi
ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Amin.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale preacuvioşilor părinţilor noştri şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi.
Doamne, Doamne, ceresc Tată, Luminează a noastră minte Că Tu eşti Stăpînul lumii Şi pe toate cele bune
Noi pe Tine Te rugăm: Lucruri bune să-nvăţăm Şi al nostru Tată eşti Numai Tu le împlineşti. Amin.
Apoi pedagogul aminteşte: “Elevi, pentru viitor cei care au vreo problemă gravă, sau cineva dintre cei apropiaţi trece prin greutăţi (boală, certuri, lipsuri ş. a.), să comunice pedagogului
înainte de începutul orei, pentru a ne ruga împreună, căci rugăciunile în comun sunt bine primite. ( „ În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin! Doamne miluieşte şi
ajută…” ).
Astăzi elevi vom vorbi despre: „Cultura credinţei strămoşilor noştri şi temelia ei. Căci:
Moto: Din taină şi legendă, din piatră şi izvor Nu-i grai mai înţelept spre noi ca cel ce ni-l lăsară
Grăiesc spre noi strămoşii şi nemurirea lor Moşii şi strămoşii şi-n lemn, şi-n piatră – şi-n sus, şi-n jos, pe ţară.
Unul dintre cele mai supreme simboluri creştine este semnul Crucii şi chipul Mîntuitorului Hristos răstignit pe ea. Acest simbol îl poartă la piept fiecare creştin de la botez pînă la mormînt. El
reprezintă Taina şi evenimentul mîntuirii creştine săvîrşit de Domnul Iisus Hristos. Acest simbol este ocrotitor, sfinţitor şi foarte des întîlnit în lumea creştină. Despre ceea ce reprezintă el s-au
scris texte evanghelice noutestamentare şi alte zeci şi mii de cărţi creştine, cu acest simbol şi semn se sfinţeşte agheasma şi alte lucruri, se izgonesc demonii. El poate fi atît pictat, sculptat,
schiţat, cît şi pronunţat prin viu grai:
Semnul Crucii este nouă
Scutul cel mîntuitor
Care depărtează răul
Şi ne dă la toate spor.

Ascultaţi cît de frumos ne vorbeşte despre simbolul crucii şi poetul creştin Trăian Dorz
 Crucea-i Semnul jertfei Domnului Hristos, Fericit e-acela ce-a purtat mereu,
Crucea este steagul celui credincios, Semnul acesta, vrednic, pîn-la Dumnezeu.
Lumînarea şi candela creştină aprinsă, atît cea din ceară, ulei, cît şi cea desenată, reprezintă un simbol al luminii (de fapt, emană lumină) atît fizice, cît şi spirituale, ea reprezintă
simbolul purităţii creştine, al smereniei, cucerniciei, al mângâierii şi căldurii sufleteşti şi, în acelaşi timp, al statorniciei în credinţă.
- Chipurile iconografice zugrăvite ale fiinţelor cereşti, ce s-au arătat oamenilor credincioşi lui Dumnezeu, chipurile Sfinţilor sînt reprezentate pe icoane. Icoana este de asemenea un
simbol suprem al creştinismului ortodox. Prin ceea ce ne reprezintă icoana se vorbeşte întru totul despre acela care este reprezentat pe ea. Acest semn, vizual, joacă un rol important de
6, legătură între credincios şi fiinţa sfîntă. Iată de ce în istoria creştină iconografia din sfintele biserici era şi este numită biblia vizuală pentru cei ce n-o pot citi, dar o pot vedea .
Aprecierea, - Tămîia este un produs binecuvîntat de Dumnezeu încă de pe timpul lui Moise. Ea este utilizată pînă astăzi în biserică şi în viaţa creştină. Printr-o expresie istorică românească creştină
asocierea, o să vă daţi seama ce putere simbolică are tămîia biblică, bisericească. Strămoşii noştri creştini au formulat-o astfel: ”Omul nemernic fuge de adevăr ca dracul de tămîie !”.
generalizare - Pomana este un simbol creştin deosebit, ea reprezintă atît dragostea faţă de cel răposat, rugăciunea pentru el, cît şi milostenia faţă de cel cui i-o oferim în numele Domnului pentru
a pomenirea celui răposat. Astfel, elevi, să primiţi cu recunoştinţă şi rugăciune pomana celor ce v-o oferă şi să daţi şi voi pomeni din toată inima şi cu toată dragostea. Pomana se dă
şi de sănătatea celor apropiaţi. Spre exemplu: ”Primiţi această pomană în numele Domnului, pentru sănătatea Mămicii mele iubite (numele de botez al ei)” Există încă o mulţime de
simboluri nemaipomenite creştine, dar lecţia este scurtă şi despre ele vom vorbi pe parcursul altor întîlniri. De la casetofon va răsuna spre audiere cîntarea: „ Ferice va fi de
omul” /Ion Tudusciuc/
1. Ferice va fi de omul care-n toată viaţa lui, 2. Cît de fericit în suflet este un astfel de om,
Cugetă ziua şi noaptea numai la legea Domnului. El s-aseamănă în totul cu un rodnic, frumos pom.
El de cei răi se fereşte şi de toţi cei păcătoşi, Care la izvorul apei cineva l-a răsădit,
La sfatul lor nu se duce, ştie că sunt mincinoşi. El îşi dă umbră la vreme şi rod bun celui trudit.
3. Nu-s aşa necredincioşii şi aceia ce fac rău 4. Iar la dreapta Judecată vor plînge, s-or tîngui,
Ei îşi vor lua pedeapsa de la bunul Dumnezeu. Dar va fi tîrziu atuncea şi-n zadar se vor căi.
7. Evaluarea Căci întocmai precum pleava este spulberată-n vînt, Iar cei drepţi în haine albe vor primi cununa lor,
Tot aşa necredincioşii vor fi şterşi de pe pămînt. Şi vor merge sus în ceruri cu dreptul Judecător.
Versurile acestei cîntări, care descrie două categorii de oameni: credincioşi şi ascultători de Dumnezeu şi necredincioşi care se mai numesc păgîni, poate vi s-au părut cam
deranjante, categorice sunt alcătuite după textul biblic al Psalmului 1.
„Cred unii că fericire e-n bani
şi-n viaţa din palate,
Iar alţii spun că stă ascunsă în rugăciune
în muncă şi în sănătate...” (Vasile Militaru)
8. Încheierea EVALUAREA o vom realiza prin nişte teste îndeplinite de patru echipe. În prima echipă se adună scepticii care au îndoieli în privinţa învâţăturii creştine. Ei vor alcătui un poster
“ Dacă Dumnezeu nu există şi noi nu ascultăm de poruncile date” Cu două rubrici (Beneficii şi pagube). Echipa a doua vor întruni pe cei ce cred, că religia a fost inventată doar
pentru a menţine moralitatea în lume. Prin urmare ei apreciază doar legile morale inclusiv învăţăturile creştine, de a fi corecţi, buni, dar nu cred în existenţa lui Dumnezeu. A treia
echipă va alcătui un poster cu fapte, atitudini şi urmări ale oamenilor ce cred şi îndeplinesc cu stricteţe poruncile lui Dumnezeu, dar El, cum declară ateiştii - nu există. A patra
echipă va demonstra fapte, acţiuni raportate la voia lui Dumnezeu din poziţia că Dumnezeu există.
La citire şi evaluare doi elevi „experţi” completează fiecare poster cu idei parvenite de la toată clasa. Rezultatele elevilor pot fi comparate şi completate din Anexa nr. 2.
La încheiere prin concluzia că merită să studiem, să ne apropiem de Dumnezeu şi asemeni a mii şi milioane de oameni, cînd vor simţi prezenţa lui Dumnezeu în vieţile lor, nimic nu-i
va influenţa să se lepede de Dumnezeu. Spre exemplu, Ştefan cel Mare şi Sfînt care a reuşit să conducă poporul cu multă înţelepciune şi să apere ţara de nenumăraţi duşmani ne
avertizează:
“...Ce nu pot face pentru luminarea şi mîngîierea norodului domniile vremelnice şi schimbătoare, nici înţelepciunea veacului acestuia şi nici tăria oştilor, face credinţa lui în
Dumnezeu.”
Avînd în vedere aceste frumoase moşteniri, să vorbim încă despre un simbol creştin uluitor de frumos şi de însemnat: Simbolul grafic al Ochiului Atotvăzător al veşnicului Dumnezeu. De
obicei, acest simbol este întîlnit în biserici, în special, în sfintele altare şi reprezintă Ochiul drept, blînd, veghetor şi atotvăzător al lui Dumnezeu, pictat frumos într-o formă triunghiulară,
reprezintînd triunghiul echilateral îndreptat cu vîrful în sus (Preasfînta Treime). Acest simbol se mai întîlneşte şi în multe cărţi creştine. Ce frumos şi avertizator ne vorbeşte despre acest
simbol al vederii permanente a lui Dumnezeu poetul Traian Dorz:
Teme-te de Ochiul Veşnic Şi de clipa cînd, de toate, Teme-te şi vino astăzi Numai El îţi poate-aduce
Care-ţi vede orice-ascuns Ai să mergi să dai răspuns. La Hristos, încrezător - Un sfîrşit mîntuitor.
 SPRE-NŢELEGEREA STRĂBUNĂ (Traian Dorz)
Spre- nţelegerea străbună, Căci ai tăi au dus o luptă Fără luptă nu-i cunună Pe străbuna cale dreaptă Căci oricît de grea-i suirea
Luptă-te urmaşul meu, Mult mai grea în anii lor, Nici n-o vrea un om ales. Care muma ţi-a umblat Şi-orice greu efort ţi-a smult
Ca s-ajungi a ei cunună, Ca s-o ducem ne-ntreruptă Numai cei răi vor să-şi pună Suie treaptă după treaptă Ce-ţi va însoţi privirea
Drumul cît ţi-ar fi de greu Şi noi toţi spre viitor. Flori cu mincinos cules,... Spre ozonul cel curat Va fi mult, nespus mai mult!
Iar pentru a şti mai bine ce doreşte Dumnezeu de la noi, în clasă, pe un poster, vor fi expuse, o perioadă, unele dintre cerinţele lui Dumnezeu oglindite în Sfintele Scripturi (Anexa nr. 2)
Anexa nr. 1. Dacă Dumnezeu nu există şi fiecare trăieşte după libertinajul şi voia lui
Acţiuni „Folos” Pagube
1. EGOISMUL, ORGOLIUL, însoţite de JIGNIRI, ÎNJOSIREA Autodesăvîrşirea de sine. Autocritica. (Toţi recidiviştii se Cel mai puternic î-l domină pe cel mai slab. Distrugerea de sine şi
ALTORA, MÎNIE, CLEVETIRE, CONDAMNARE, URĂ, consideră corecţi şi la repetarea situaţiei ar proceda la fel). a celor din jur, inclusiv dezastru natural şi spiritual.
OMOR.
2. HULA, SUDALMELE, CIARTA, TRĂ-DAREA, MINCIUNA, Superioritate faţă de cei din jur. Respect impus prin teamă. Pierderea prietenilor adevăraţi. Spaimă de ce o să urmeze, suferinţe
CONDAMNAREA pentru sine şi cei apropiaţi.
3. Nerespectarea cerinţelor regulilor morale înaintate de maturi, Plăceri mai frecvente. Viaţă interesantă. Salturi (dar nu fără Se antrenează de a deveni mai puternici ca alţii, şi totuşi şi cel mai
societate. căderi). Încordare şi senzaţii tari puternic slăbeşte şi …
4. NEÎNGRIJIREA DE SINE, de sănătate. Consumul de băuturi Timp liber, relaxare, senzaţii noi, Umilinţă, boală, chinuri, depresii, încordare, omucideri, sinucideri.
alcoolice, tutun, stupefiante. lipsa îngrijorărilor. Mîndrie,
slavă pentru o perioadă scurtă.
5. Primeşti OCARĂ, BATJOCORĂ, CLEVETIRILE aduse Te simţi mai sus decît cel clevetit. Ai plăcere că există aşa Dezamăgire în toţi. Pierderea încrederii în oameni, bunătate,
despre tine sau alţii. persoane de care poţi rîde, despreţui. pierderea dorinţei de a mai trăi. Boli psihice.
6. DESFRÎUL SEXUAL, GELOZIE, FĂŢĂRNICIE, Plăceri şi extaz vremelnic, de scurtă durată. Dezamăgire. Nemulţumire crezînd permanent că este ceva mai
LAŞITATE, AVORTURI. bun. Epuizare, boli fizice şi psihice.
7. Companii rele. Jocuri de noroc, dis-tracţii ce epuizează, însoţite Distracţii, veselie, plăceri trupeşti, bogăţie materială, mîndrie Umilinţă, risc de a fi în pierdere, curse de a fi jefuit, bolnav fără
de GOANA DUPĂ AVUŢIE, AMBIŢIA, ÎNCÎPĂŢINAREA. de sine. scăpare. Dureri îngro-zitoare fizice şi psihice. Moarte prematură.
8. ÎMBUIBAREA, LENEA, TRÎNDĂVI-REA, FURTUL, Timp liber pentru distracţii, Boli fizice. Dezamăgiri, lipsa saţului, ne-mulţumire de sine, moarte
ASPRIMAEA INIMII. griji puţine, nepăsare de urmări. prematură
9. ÎNDOIALA, PĂLĂVRĂJEALĂ, PIER-DEREA MINŢII, Plăcere de sine. Mîndrie. Nepăsare. Degradare de personalitate, frica, nesiguranţa, rătăcirea psihică.
SLAVA DEŞARTĂ.
10. IDOLATRIA, VRĂJITORII, farmece, descîntece. Riscul, senzaţii tari, nebunie. Risc mare pentru viaţă. Pierderea minţii.
Toate aceste manifestări oprite conduc la epuizare, nemulţumire, nesaţ, de cele obţinute, pierderea preamatură a sănătăţii, vieţii.
Afectează la direct cu voie şi fără voie viaţa, liniştea şi sănătatea celor din jur.
Anexa nr. 2. Dacă Dumnezeu există, dar tu nu respecţi regulile de comportare morală, inclusiv cele religioase
Dacă nu te opreşti la timp, apoi la cele indicate mai sus se alătură şi moartea spirituală; Pe vecie!!! cu muncit cu diavolii în iad, în focul veşnic.
Anexa nr. 3. Dacă Dumnezeu există dat tu doar respecţi regulile de comportare morală, inclusiv cele religioase, dar nu crezi în existenţa Lui sau nu vrei să comunici cu El
Acţiuni Folos Pagube
AUTODESĂVÎRŞIREA DE SINE Mai corect, mai lăudat de cei din jur, mai mîndru de sine. Apar suspiciuni: De ce să mă strădui aşa mult? Cu ce folos?
Acumularea de virtuţi Carieră profesională, succes, onoare, sănătate fizică, încre-dere Căderi psihice dureroase, pierderea curajulul cînd ne eşti apreciat aşa cum îţi doreşti.
în sine, echilibru psihologic. Pierderea interesului de a merge mai departe.
Fapte bune pentru cei apropiaţi. Mulţumiri din partea celor ajutaţi. Mulţumire de sine, confort Dezamăgiri cînd cei din jur o iau ca ceva obişnuit, necesar şi devin nemulţumitori. Apar
psiho-logic, sănătate mai durabilă. tendinţe de a alege cînd şi cui să ajuţi.
Desconsiderarea lui Dumnezeu. Timp în plus pentru activităţi plăcute ţie. Alegi cînd să faci sau Te lipseşti de multe Binefaceri ce ar putea veni de la Dumnezeu.
nu un bine.
Participi la unele distracţii care ţie ţi Te relaxezi, îţi permiţi nişte plăceri în plus Aceste distracţii de fapt pot duce la stări de risc.
se par bune
Cauţi să acumulezi cunoştinţe, Ai succese, performanţe, mulţi doresc să fie prieteni în viaţă Încredere altora în tine ar fi mult mai mare, mai sigură dacă te-ar şti creştină. Căci un creştin
deprinderi de viaţă, să te afirmi în adevărat şi în gînd nu gîndeşte la rău.
viaţă
Te bizui doar pe tine, pe cei ce te vor Se vor găsi prieteni, oameni buni care bor răspunde cu bine la În caz de boală, de neajutorate n-ai la cine spera. Este greu să constaţi neputinţa ta. Te va
ajuta în schimbul bunătăţii tale binele tău purta gîndul că dacă ar fi bine să-l cauţi pe Dumnezeu, Dacă este? Numai să nu fie prea
tîrziu...
Cît de bun n-ai fi dar dacă n-ai ales să primeşti mînile sîngerînde îndreptate spre tine a Domnului Iisus Hristos, în sîngele căruia se spală toate păcatele omeneşti şi de la Care poţi primi viaţa veşnică nu
vei scăpa de iad. Căci doar un singur păcat scăpat din neatenţie te face vinovat şi te lipseşte de slava Dumnezeiască. Salvarea tuturor este numai în jertfa salvatoare a lui Hristos, Mîntuitorul nostru, ce o
putem primi doar la Biserică prin Sfintele Taine.
Anexa nr. 4. Dacă Dumnezeu există dar tu doar respecţi regulile de comportare morală, inclusiv cele religioase
Primeşti cele indicate mai sus, şi apelînd la Dumnezeu ai sprijinul şi ajutorul Lui, înmulţeşte darurile tale (darul înţelepciunii, te ajută să creşti în virtuţi). Iar dacă ai greşit, Dumnezeu este bun şi
milostiv, mai bun ca o mamă şi, prin pocăinţă sinceră, poţi primi iertarea şi curăţirea de păcat pentru o viaţă fericită aici pe pămînt şi în veşnicie. Dacă se întîmplă să ai vr-o încercare de necaz, boală,
Dumnezeu ne lasă să fim încercaţi pentru păcatele noastre sau pentru a ne încerca credinţa, dar ca un Părinte bun nu ne dă ceva peste puterile noastre şi tot El ne vine în ajutor. Prin pocăinţă şi rugăciuni
ne iartă şi ne învredniceşte cu haruri, binecuvîntări şi mai mari dacă ne comportăm cu răbdare, fără cîrtire, cu smerenie şi iubire de Dumnezeu şi de aproapele nostru, precum ne cere în poruncile Sale.
ALEGE SĂ-L CAUŢI, SĂ-L CUNOŞTI ŞI SĂ-L URMEZI PE DUMNEZEU ŞI VEI AVEA DOAR FOLOS ŞI BINECUVÎNTĂRI MINUNATE, CUM NUMAI DUMNEZEU LE
POATE DA!
Ce vrea Dumnezeu de la om – Nădejdea, Credinţa, Dragostea Anexa nr.2
„Căutaţi mai întîi împărăţia Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Luca 12, 31)
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintîi poruncă. Iar a doua e aceasta:
Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decît aceasta nu este altă poruncă” (Marcu 12, 30-31)
Dumnezeu ne avertizează: „Nu judecaţi să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata care judecaţi veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura” (Matei 7, 1-2)
„Iată stau la uşă şi bat: de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi întra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20)
„Deci, precum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să umblaţi întru El. Înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi prisosind în ea cu mulţumire”
(Coloseni 2; 6-7)
„Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întorceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi
voi..?”….?
„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sîngele Lui, ni veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl
voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6,53-54)
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui care bate i se va deschide... dacă voi răi fiind ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu
cît mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei 7, 7-11)
„Iar cînd staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta
vouă greşelile voastre” (Marcu 11, 25-26)
”Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne va întra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7. 21)
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de
el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33)
„ Vedeţi să nu vă amăgească cineva, căci mulţi vor veni în numele Meu zicînd: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi” (Matei 24 ;4-5)
„Şi mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci, dar cel ce va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui” (Matei 24 11-13)
Mulţi îmi vor zice în ziua aceia: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am prorocit, şi nu în numele tău am scos demoni şi nu în numele tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor:
Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Matei 7, 22-23) „Fiţi, dar, voi desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrşit este. (Matei 5, 48)
Dumnezeu ne avertizează: “...Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).
„Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care Îi este drag” (Pilde 3, 12)
Zicînd cu glas puternic: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi Lui slavă, că a venit ceasul judecăţii Lui şi vă închinaţi Celui ce a făcut cerul şi pămîntul şi marea şi izvoarele apelor” ( Apoc. 14, 7)
„De aceia vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta” (Matei 12, 31)
,Numai acela care ştie a păstra zestrea sufletească primită de la părinţii săi merită să fie respectat”. [Onisifor Ghibu16]
 2. V-VII. Dumnezeu se descoperă omului
„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii, şi nu după Hristos, căci întru El locuieşte toată
plinătatea Dumnezeirii”(Colseni 2; 8)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Îmbogăţirea fondului de reprezentări despre Dumnezeu, descoperirea Divină. Conştientizarea importanţei de a fi şi comunicarea cu Dumnezeu. Posedarea
organizatori reprezentărilor despre existenţa sufletului şi valoarea acestuia. Manifestarea interesului de a căuta şi de a descoperi prezenţa lui Dumnezeu.
c Obiective operaţionale: Să distingă noţiuni noi şi să le utilizeze adecvat. Să înţeleagă importanţa sfaturilor învăţătorilor, poruncilor date de Dumnezeu, pedagog. Să cerceteze, în situaţiile
dificile urmările, consecinţele acţiunilor proprii. Să înalţe rugăciuni spre Dumnezeu pentru a fi ocrotiţi de rău.
Desfăşurarea lecţiei:  Rugăciunea începătoare de slavă, rugă şi mulţumire pentru sine şi cei apropiaţi. Apoi se vor ruga împreună unii pentru alţii.
Să ascultăm atent şi să ne alăturăm versurilor de slăvire şi cerere compuse de poetul creştin Traian Dorz:
Duhule Preasfinte Doamne, Tu ne dai înviorare, Tu poţi face ploi de haruri Să ne-aprinzi mărturisirea
Viu izvor de sfîntă viaţă, Ajutor şi mîngîiere. Să coboare peste ele, Cu mai multă-nflăcărare.
Glasul nostru înspre Tine, Tu poţi dezlega răceala Să rodească-n plin sămînţa Să ne dai mai multă grijă
2. Captarea În această zi se-nalţă! Sufletelor împietrite, Încercată-n vremuri grele. Şi înţelepciune-n viaţă,
atenţiei - Tu reverşi lucrării Tale Deci cu focul Tău topeşte Tu poţi, Duhule Preasfinte, Ca-n lucrarea Ta cea sfîntă
Bucurie şi putere Nepăsarea ce le-nghite. Cu puterea Ta cea mare Să urmăm a Ta povaţă…
Toţi cei care doresc să se alăture acestei rugăciuni, să rostim împreună Amin (ceea ce înseamnă „Aşa să fie”).
Tot mai multă lume se întreabă: Există oare Dumnezeu? O întrebare la care mulţi caută răspuns.
Unii sînt convinşi şi încearcă să ne convingă şi pe noi că aceasta este o înşelătorie, că totul a apărut din întîmplare şi că natura s-a luptat, se luptă şi se perfecţionează singură pe sine.
Alţii care au crezut, au simţit fiind ei înşişi puterea lui Dumnezeu, ne îndeamnă şi pe noi, asemenea Psalmistului: „Veniţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” Prin Cartea Sa – Biblia, bunul
Dumnezeu ne avertizează (se citeşte versetul de sub titlul lecţiei), în Sfînta Scriptură fiind scris: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mîinilor Lui o vesteşte tăria” (Ps. 18, 1).
Pentru a continua şi a aprofunda acest subiect, am ales un moto al lecţiei:
Domnul ne grăieşte-aşa: Multe semne v-am făcut, Vremuri grele azi trăim,
„Pînă cînd vă voi răbda?” Dar voi nu M-aţi cunoscut Veniţi să ne pocăim,
Prea v-aţi depărtat de Mine Pînă cînd mai staţi în rele, Să ne-ntoarcem la Hristos,
3. Pregătirea Pe căi rele şi străine Ori vreţi să pieriţi în ele? S-avem Raiul luminos. (D. Oprea)
pentru tema
nouă Mulţi se întrebă, dar există Dumnezeu?
Sînt persoane, unele chiar cu studii serioase, care consideră că dacă nu l-au descoperit pe Dumnezeu (de fapt nu l-au căutat corect), atunci Dumnezeu nu există, şi toţi trebuie să
creadă la fel.
Mulţi oameni din jurul nostru, poate şi bunicii, părinţii voştri nu sînt siguri, nu ştiu dacă există Dumnezeu. Căci atît lor, cît şi tuturor oamenilor maturi, pe cînd învăţau la şcoală, li se
spunea că Dumnezeu nu există şi este ruşine să crezi aşa ceva. „Doar nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu”, se argumenta pe atunci. Iată de ce unii dintre ei, care aşa şi n-au mai încercat
să-L caute pe Dumnezeu, să afle cum poate fi descoperită prezenţa lui Dumnezeu, se opun să vă fie comunicate adevărurile existenţiale despre Dumnezeu. Şi dacă totuşi există? se
întreabă unii, şi la nevoie strigă după ajutor: Doamne iartă-mă, Doamne ajută-mă! Dar oare trebuie să aşteptăm să vină primejdiile peste noi ca să ne adresăm Domnului?
Probabil că Dumnezeu s-ar bucura mai mult dacă pentru grija şi bunurile primite vom exclama: Slavă Ţie Doamne!
4. Dumnezeu este pretutindeni
Comunicare Dorind să-l încerce pe un băiat în credinţă, un necredincios i-a zis: „Dacă îmi vei spune unde se află Dumnezeu eu îţi voi da un cadou”. Băiatul i-a răspuns: „Iar eu vă voi
a noilor face două cadouri dacă îmi veţi spune unde nu se află Dumnezeu”. Prin acest răspuns necredinciosul a înţeles că Dumnezeu este pretutindeni.
cunoştinţe Bunul Dumnezeu, Creatorul nostru, fiind liber în alegerile Sale, putea să ne facă asemeni unor roboţi. Să ascultăm şi să facem tot ce ar dori El. Dar Dumnezeu a ales să ne facă
oameni liberi, ne-a înzestrat cu multă pricepere, adică raţiune. A considerat că atunci cînd vom vedea cît de minunat El ne-a creat, cît de minunate sînt toate din jurul nostru, noi singuri
Îl vom căuta, Îl vom chema, aşa cum puişorul abia ieşit din ou îşi cheamă mama, deşi nu a văzut-o. La început oamenii aşa şi făceau. Ei simţeau că există o Forţă, o Putere prezentă în
jurul fiecăruia, care le doreşte binele şi-i îndeamnă la bine. La fel, pe toate părţile pămîntului unde erau oameni, aceştia mai simţeau că există alături şi o forţă, o putere opusă, care
caută şi le vrea pe cele rele.
Mulţi oameni alegeau Partea Bună şi, dorind binele, vroiau să fie sub ocrotirea Lui. Dar cum să afle mai multe despre El?
Unii credeau că este în soare, căci şi soarele le face bine. Alţii – în alte fenomene ale naturii. Unii au început să-şi construiască nişte statui, numindu-le zei şi să se închine lor.
 Satanei, căci el este cel care îndeamnă la cele rele, i-a plăcut că oamenii se închină acelor statui şi îi încuraja prin minuni făcute, chipurile, de statuile lor (mult mai neînsemnate decît
cele pe care le putea face Dumnezeu cel Adevărat).
Atunci Dumnezeu s-a descoperit unor oameni care-L căutau şi i se închinau în adevăr doar Lui. De la profeţi, care au lăsat cărţi scrise, oamenii au aflat mai multe despre Dumnezeu
„Dumnezeu ne cheamă şi ne promite: Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi se va apropia şi El de voi” (Iacov 4, 8),
„Cele ce sînt cu neputinţă la oameni sînt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27)
Religia este legătura liberă, conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu.
Existenţa Religiei este dependentă de problema existenţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu.
Religia, Credinţa creştin-ortodoxă, primită cu drag şi acceptată de strămoşii noştri, fiindcă au simţit prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu, nu a fost impusă cu forţa nimănui, niciodată.
Ea nu vă este impusă nici vouă.
Dar ca să poţi alege, trebuie să ştii ce alegi sau ce respingi şi care sînt urmările de a fi sau a nu fi cu Dumnezeu.
Nimeni nu poate şi nu este în drept să vă oprească de la această cunoaştere.
Fiinţa lui Dumnezeu este „ ascunsul” tainic la care nu ne putem ridica cu mintea. Dar noi cunoaştem lucrările acestei Fiinţe şi însuşirile descrise în Biblie. (390 Cateh. p. 50).
Biblia nu încearcă să dovedească că Dumnezeu există. Ea ne prezintă existenţa lui Dumnezeu.
Creştinii ascultă şi se străduiesc să urmeze învăţăturile, poruncile lui Dumnezeu, porunci care sînt mult folositoare, vitale oamenilor în convieţuirea lor.
Tot ei mărturisesc că primesc ajutor în cele bune, simt prezenţa şi ocrotirea Domnului. Dacă se întîmplă să greşească, cer iertare, atît celui care a suferit din greşeala sa, cît şi lui
Dumnezeu, Care se întristează de greşelile noastre. În rugăciunile zilnice ei roagă să fie iertaţi şi curăţaţi de toate greşelile făcute cu voie şi fără de voie, avînd mari păreri de rău că
au fost săvîrşite.
Părinţii noştri îşi amintesc de istorioare care îi motivau, cel puţin în ascuns, să caute, să afle adevărul. Şi mulţi au făcut-o şi au ajuns să se apropie de Dumnezeu Preasfîntul.
Iată una din acele istorioare: Se spune că o învăţătoare se străduia mult să-i convingă pe elevi că Dumnezeu nu există. Şi, ca să fie pe deplin convinsă că toţi elevii au
crezut-o, le-a propus acestora să ridice pumnul în sus, semn că nu se tem de Dumnezeu. Unul dintre elevi n-a ridicat pumnul. A urmat, bineînţeles, întrebarea: „Tu de ce n-ai
ridicat pumnul? la care elevul i-a dat in răspuns înţelept: „Cui să ridic pumnul, tovarăşă învăţătoare, doar aţi spus că Dumnezeu nu există? Dar dacă există? De ce mi-aşi
strica eu relaţiile cu El?”
Vă îndemn şi pe voi să judecaţi cel puţin ca acel copil şi, după cercetare, studii şi, bineînţeles, multe rugăciuni adresate cu credinţă lui Dumnezeu o să ajungeţi să-L cunoaşteţi cu
adevărat pe Părintele ceresc, care vă caută cu drag, şi atunci n-o să mai doriţi să vă despărţiţi de El.
Cine a simţit cum bate vîntul nu poate spune că acesta nu există. Iar cel care nu l-a simţit cu adevărat poate fi cu greu convins, dar este şi de compătimit. Cu atît mai mult sînt de
compătimit cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu, n-au simţit mila şi binefacerile Lui. Unicul lucru pe care îl putem face este să ne rugăm pentru ca ei să fie cercetaţi, aşa cum mărturiseşte
Domnul: „Iată eu stau la uşă şi bat”.
Tot Bunul Dumnezeu ne cheamă şi ne avertizează prin Sfînta sa Carte – Biblia:
„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii, şi nu după Hristos, căci întru El locuieşte
toată plinătatea Dumnezeirii” (Colseni 2; 8).
Din acest motiv Dumnezeu vine în ajutor oamenilor şi Singur Se descoperă lor.
Reţineţi: „Deci, iarăşi le-a vorbit Iisus zicînd: Eu sînt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). “Cel ce crede în Fiul,
are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul – nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el” (Ioan 3, 36).
Atît în trecut, cît şi în prezent marii savanţi ai lumii aduc natura, cu perfecţiunea, cu minunatele ei taine, drept dovadă a existenţei unui Creator. Nu poate întîmplarea, nu poate haosul
construi nimic bun, oricît s-ar lupta, perfecţiona. Probabilitatea ca la toate etapele totul să iasă bine este nulă. Şi atunci monstruozităţile rezultate din transformările nereuşite la una sau
altă etapă ar împînzi pămîntul.
Şi totuşi unii, care nu îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, dar visează la descoperiri bizare, la fală goală şi înălţimi deşarte, sînt convinşi că dacă ei nu l-au găsit pe Dumne zeu, El
nici nu există.
Curînd va trebui să vezi Şi ce uşor, şi ce uşor,
Tot ce nu vrei acum să crezi. Puteai avea Mîntuitor
Că moartea nu e un sfîrşit Şi ce frumos, şi ce frumos,
Ci-un Început nemărginit Puteai fi-n veci lîngă Hristos… (Traian Dorz)
“Să ne apropiem deci cu încredere de tronul Harului ca să luăm milă şi să aflăm har, spre aju tor, la timp potrivit” (Evrei 4, 16). Dumnezeu există. Însuşi faptul că acest adevăr l-au
simţit şi l-au mărturisit şi îl mărturisesc cu mare tărie de credinţă prin exemplele lor concrete un număr de oameni enorm de mare, iar şiragul lor cred că ar putea înconjura nu
 o dată pămîntul, oare nu este un argument demn de luat în seamă? Unii dintre ei, impuşi de situaţie, nu s-au lăsat îndoiţi nici fiind puşi în faţa morţii ( Domnitorul Constantin
Brîncoveanu cu toată familia ş.a.). Ei erau convinşi, simţeau prezenţa lui Dumnezeu alături, Dumnezeu îi ajuta să treacă prin încercările la care erau supuşi şi adesea prin credinţă ieşeau
nevătămaţi din foc, din gura leilor etc. Ei ar fi putut să se lase de Dumnezeu şi să fie eliberaţi de călăi, dar ştiau cu siguranţă că trec în veşnicie cu Dumnezeu.
Existenţa sufletului după moarte nu se mai pune la îndoială. Mărturisirile multora care au trecut prin moarte clinică, cercetări ştiinţifice ş. a. sînt de netăgăduit.
Şi totuşi, fără a judeca, fără a cerceta ce cîştigă şi ce pierd dacă Îl caută şi Îl descoperă pe Dumnezeu, mulţi dintre semenii noştri neagă şi sfătuiesc şi pe alţii să se lepede de Domnul.
Iată o întîmplare prin care un creştin a dat în mod original unui savant necrezător învăţătură. Învăţatul îndruma şi declara că nu poate crede într-un Dumnezeu pe care nu-L vede. El
crede doar în ceea ce vede. Atunci omul îl duse la un aparat cu curent electric şi scoţind firele acestuia î-l îndemnă pe necredincios să pună mîna. O, nu, vrei să mor? Au doar curent
electric!
- De unde ştii, doar curentul nu se vede, iar tu, după cum ai declarat, crezi doar ceea ce vezi!
Şi totuşi, cei mai mari savanţi ai lumii au crezut în Dumnezeu şi mărturiseau că descoperirile lor nu sînt altceva decît darurile lui Dumnezeu. De exemplu, Newton
mărturisea cum îi vin ideile înţelepte: Mă simt asemeni unui copilandru care se plimbă pe malul mării şi din cînd în cînd Dumnezeu îmi aruncă cîte o scoică de la fundul mării, pe
5. care, deschizînd-o găsesc în ea o perlă minunată. Kepler a descoperit provenienţa şi traiectoria de mişcare a stelei care a călăuzit magii la găsirea Pruncului Iisus.
Aprecierea, Cîntarea „Sună azi glasul Lui, Glasul sfînt al Domnului: Să ne întoarcem toţi la El…
asocierea, Să medităm, de ce oare în Sfînta Scriptură, Cartea lui Dumnezeu, omul care zice că nu există Dumnezeu este numit „nebun” în Ps. 14,1?
generalizare 1.Oamenii din toată lumea au crezut întotdeauna într-o Fiinţă Supremă.
a 2. În creaţie se poate distinge un plan minunat şi aceasta înseamnă că există o fiinţă care a conceput acest plan.
3. Ziditorul omului trebuie să fie o fiinţă inteligentă, mai perfectă decît omul, din moment ce L-a creat pe om.
Dumnezeu este lîngă fiecare dintre noi. Marele filosof grec Platon (427-347 î. Hr.), printre alte multe învăţături, mărturiseşte: „Există mai presus de ştiinţa noastră o Fiinţă vie,
inteligentă, perfectă, Care a produs totul în lume.”
Sufletul omului tinde spre Dumnezeu la fel cum plantele tind spre soare. Mulţi se întreabă de ce Dumnezeu nu se arată oamenilor, ca ei să-L vadă cu ochii trupeşti. „ Nu poate omul
să-L vadă pe Dumnezeu şi să fie viu”, îi spune Dumnezeu lui Moise. Pentru a înţelege mai bine, să facem o comparaţie. Viaţa noastră pe pămînt are nevoie de soare. Şi oamenii, şi
plantele, şi animalele nu pot trăi fără soare. Dar dacă am intra în soare, am arde.
Dumnezeu, din marea Sa iubire pentru oameni, a găsit un mijloc pentru a Se arăta oamenilor fără ca să le provoace vreo primejdie: Dumnezeu-Fiul S-a coborît pe pămînt şi a luat trup
omenesc, născîndu-Se din Fecioara Maria prin lucrarea Sfîntului Duh. Trebuie să învăţăm a trăi aşa după cum ne-a arătat Domnul Iisus, Izvorul Vieţii şi al Iubirii. Pentru ca să păstrăm
viaţa şi să o schimbăm spre bine, trebuie să învăţăm multe şi să le transpunem în viaţă. Mai întîi trebuie să se schimbe atitudinea omului faţă de Dumnezeu, faţă de semeni şi faţă de
mediu. Dacă fiecare dintre noi s-ar schimba pe sine în bine, atunci toată societatea ar deveni mai bună şi viaţa ar fi paşnică şi fericită.
Dicţionar: Revelaţie dumnezeiască – acţiunea prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor.
Revelaţia naturală
Dumnezeu este o fiinţă spirituală şi noi nu-L putem vedea, dar ne putem da seama de existenţa Lui privind cerul, păsările, animalele şi întreaga creaţie.
Natura, în mijlocul căreia trăim, ne spune că este Cineva care a făcut-o. Fericitul Augustin spunea: „Întreabă lumea, podoaba cerului şi vezi că-ţi răspunde: Dumnezeu ne-a creat!”
Prin Revelaţia naturală noi cunoaştem doar că Dumnezeu există, ceea ce nu este suficient. Trebuie să cunoaştem şi voia Sa, poruncile Sale. Revelaţia naturală nu ne este de ajuns
pentru mîntuire. De aceea Dumnezeu vine să Se descopere oamenilor prin Revelaţia supranaturală.
Revelaţia supranaturală
Prin Revelaţia supranaturală aflăm adevărurile necesare pentru mîntuire (salvarea sufletului de la moarte). Pe acestea le primim de la Dumnezeu şi le înţelegem prin credinţă.
Revelaţia supranaturală poate fi transmisă de Dumnezeu în mod direct sau prin aleşii săi: îngeri, proroci. Dumnezeu S-a descoperit unor oameni patriarhi, profeţi, iar apoi prin Mîntuitorul
nostru Iisus Hristos, Fiul Său. Revelaţia supranaturală a început în Grădina Raiului cu strămoşii noştri Adam şi Eva şi s-a desăvîrşit în Isus Hristos.
Creştinismul este religia descoperită de Însuşi Dumnezeu.
6. Evaluarea EVALUARE: Cum este Dumnezeu? Merită să-L căutăm, să-L cunoaştem? Cine cunoaşte vreo mărturie, dovadă pro şi contra? Care este scopul vieţii creştine? Ce este Revelaţia
dumnezeiască? Ce înţelegem prin Revelaţie naturală? Dar prin Revelaţie Supranaturală?
În încheiere se rostesc următoarele versuri:
7. Încheierea Doamne, Dumnezeul nostru, Preaputernic şi-nţelept, Tu Te-ascunzi de mulţi ce-n lume „înţelepţi” se cred şi „mari”,
Sfînt eşti, bun şi plin de milă, blînd şi minunat de drept Dar Te laşi aflat de vameşi, de păstori şi de pescari,
Ce uşor de-aflat eşti Doamne, totuşi cît eşti de ascuns, Cît de limpede-ţi văd faţa cei ce-au cugetul curat,
 Ce uşor de-a Te pătrunde – totuşi cît de ne pătruns! Care fără viclenie cred adînc şi-adevărat…(Traian Dorz)
Fiecare om trebuie să creadă cu adevărat în Dumnezeu, pentru că fără credinţă nu este cu putinţă să fii bineplăcut lui Dumnezeu.
REŢINE: Cel ce se apropie de Dumnezeu să creadă că El este.
Meditaţi şi alăturaţi-vă la următoarea rugăciune versificată:
Doamne, pe-al vieţii drum Şi cînd umblu Doamne! Sufletul să-mi mîntuieşti,
Eu călătoresc acum, şi cînd stau De cel rău să mă fereşti,
Dar numai Tu, Domnul meu, Viaţa mea Să-mi fii pururi reazem sfînt
Ştii şi vezi unde merg eu. voiesc să-ţi dau. Pentru mine pe pămînt.

2. VIII-IX. Dumnezeu se descoperă omului

„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii, şi nu după Hristos, căci întru El locuieşte toată
plinătatea Dumnezeirii” (Colseni 2; 8)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Îmbogăţirea fondului de reprezentări despre Dumnezeu, descoperirea Divină. Conştientizarea importanţei de a fi şi de a comunica cu Dumnezeu. Posedarea
organizatori reprezentărilor despre existenţa sufletului şi valoarea acestuia. Manifestarea interesului de a căuta şi de a descoperi prezenţa lui Dumnezeu.
c Obiectivele operaţionale: Să înveţe noţiuni noi şi să le utilizeze adecvat. Să motiveze importanţa sfaturilor învăţătorilor, poruncilor date de Dumnezeu, părinţi, bunei. Să cerceteze în
situaţii dificile urmările, consecinţele ce pot surveni. Să identifice primejdiile pentru trup şi suflet. Să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru a fi ocrotiţi de rău.
Desfăşurarea lecţiei:  Rugăciunea începătoare de slavă, rugă şi mulţumire pentru sine şi cei apropiaţi. Apoi se vor ruga împreună unii pentru alţii.
Să ascultăm atent şi să ne alăturăm la versurile de slăvire şi cerere compuse de poetul creştin Traian Dorz (vezi cl. V–VII).
2. Capta-rea Să spunem Amin (ceea ce înseamnă „Aşa să fie”) toţi cei ce dorim din toată inima să ne alăturăm acestor cuvinte.
atenţiei Ruga noastră, asemenea cu prima rugăciune de cerere din rugăciunile începătoare „Împărate Ceresc”, a fost adresată către Dumnezeu-Duhul Sfînt, care a coborît pe pămînt la
Cincizecime (Ioan 15; 26. 16; 13) şi conduce în chip nevăzut Biserica lui Hristos.
Astfel, nădăjduim să ne ajute la acest curs foarte important prin care am dori să fim mai aproape de voia lui Dumnezeu.
Tot mai multă lume se întreabă: Există oare Dumnezeu? O întrebare la care mulţi caută răspuns.
Unii vin şi cu convingerile lor încearcă să ne facă să credem că este o înşelătorie, că uite totul a apărut din întîmplare şi natura s-a făcut din nimic, a luptat, se luptă şi se
perfecţionează ea singură pe sine.
Alţii, care au crezut, au simţit, au mers şi pînă la sacrificare, fiind siguri că ajung la Dumnezeu, ne îndeamnă şi pe noi, asemenea Psalmistului: Veniţi şi vedeţi ce bun este Domnul!
Pentru a continua acest subiect, a medita, am ales un moto al lecţiei din minunatele versuri ale aceluiaşi poet:
Sînt în lume legi şi taine nepătruns de înţelepte, Ele sînt! De cînd sînt ele? Pînă unde se-ntind oare?
Pîn-la care cunoştinţa n-are-aripi, nici paşi, nici trepte, Cîte sînt? Şi Cine ţine Calea lor nemuritoare?
Pîn-la care nici urechea şi nici ochiul nu pătrunde, Cine le supune-n totul? Cine-nchide a lor uşi grele?
- Ce Putere le-a dat oare? Ce Lumină le ascunde? Este-n ele Adevărul? Sau în El, sînt toate ele?)
Aceste întrebări îi frămîntă pe mulţi. Sînt unii, şi printre ei şi dintre cei cu studii multe, care consideră că dacă ei nu l-au descoperit pe Dumnezeu ( de fapt nu l-au căutat corect),
3. Pregă- atunci toţi trebuie să fie convinşi de faptul că El nu există.
tirea pentru Cicerone respinge teoria întîmplării şi a atomilor, afirmînd că cele 24 de litere ale alfabetului, aruncate la întîmplare, nici în sute de ani nu sînt în stare a compune analele lui Ennius,
tema nouă şi sfîrşeşte printr-o precizare: „Dacă atomii ar forma, prin hazard sau întîmplare, lumea, pentru ce nu formează ei niciodată, case, temple, oraşe? Lucrul acesta ar fi mai puţin greu şi mai
puţin complicat, ca formarea Universului.”
Înainte, pe timpul puterii sovietice învăţătorilor le era interzis să vorbească despre Dumnezeu, ei fiind impuşi să le spună copiilor că Dumnezeu nu există. Aşa au învăţat bunicii
voştri, ba şi unii părinţi de-ai voştri învăţaţi de învăţăceii acelora. Unii dintre se opun cu înverşunare ca aceste adevăruri esenţiale să vă fie comunicate vouă. Oare împiedică
cuiva dacă cunoaşteţi mai multe? Cercetaţi pentru a vă convinge, pentru a face o justă alegere! Dar ce fel de alegere? Ceva lipsit de importanţă? Ceva care poate să nu ne
afecteze? NU!!! Alegerea de a fi sau a nu fi cu Dumnezeu!
Religia este legătura liberă, conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu. Existenţa Religiei este dependentă de problema existenţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu. Dumnezeu ne
cheamă şi ne promite: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi se va apropia şi El de voi” (Iacov 4,8), „Cele ce sînt cu neputinţă la oameni sînt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).
4. Comu- Religia, manifestată prin Credinţa creştin-ortodoxă care a fost primită cu drag şi acceptată de strămoşii noştri pentru că au simţit prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu, nu a
nicarea fost impusă cu forţa nimănui niciodată. Dar ca să poţi alege, trebuie să ştii ce alegi sau ce respingi şi care sînt urmările de a fi sau a nu fi cu Dumnezeu.
noilor Această cunoaştere nimeni nu trebuie să v-o răpească!!!
cunoştinţe Nu există om să nu fi simţit în unele situaţii prezenţa lui Dumnezeu. Iar dacă ai simţit „cum bate vîntul” nu mai poţi spune că acesta nu există. Iar pe cel care nu l-a simţit, este într-
adevăr dificil să-l convingi de existenţa vîntului, doar nici el nu se vede, vedem doar efectele acestuia. Da, cred că sînt de compătimit cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu, n-au simţit mila
şi binefacerile Lui. Unicul lucru pe care îl putem face este să ne rugăm, pentru ca ei să fie cercetaţi, aşa cum este scris în Biblie: „Iată stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi
va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apoc. 3; 20)
În Sfînta sa Carte – Biblia, bunul Dumnezeu ne avertizează:
„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii, şi nu după Hristos, căci întru El
5. Asocie-rea, locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Colseni 2; 8)
apreci-erea, Întîmplarea, haosul nu pot construi nimic bun, oricît ar lupta, oricît s-ar perfecţiona. Probabilitatea ca ceva ce a ieşit bine la o etapă să iasă la fel de bine sau chiar mai bine şi la
genera- alte etape este nulă. Şi atunci monstruozităţile din transformările nereuşite la una sau altă etapă ar împînizi pămîntul.
lizarea Totuşi unii, care nu-L caută cu adevărat pe Dumnezeu, dar visează la descoperiri bizare, la fală goală şi la înălţimi deşarte, consideră că dacă ei nu au găsit dovezi, atunci Dumnezeu
nu există. Îi compătimim, căci, după cum ne spune poetul Traian Dorz (vezi cl. V–VII).
Dumnezeu există. Însuşi faptul că acest adevăr l-au simţit şi l-au mărturisit, cu mare tărie de credinţă, prin exemplele lor concrete un număr enorm de oameni, oare
acesta nu este un argument demn de luat în seamă?
Unii dintre ei, nici chiar în situaţii care le puneau în pericol viaţa, nu s-au lăsat de credinţa lor (Domnitorul Constantin Brîncoveanu cu toată familia ş. a.). Ei erau convinşi, simţeau
prezenţa lui Dumnezeu alături. Dumnezeu îi ajuta să treacă prin încercările la care erau supuşi şi adesea, prin credinţă, ieşeau nevătămaţi din foc, din gura leilor etc. Ei ar fi putut să se
lase de Dumnezeu şi să fie eliberaţi astfel de călăi, dar credinţa că trec în veşnicie cu Dumnezeu le-a dat puteri. Căci, prin evanghelia Sa, Domnul Iisus ne asigură: „Adevărat, adevărat
zic vouă: Cel ce ascultă cuvîntul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5; 24).
Adevăraţii savanţi ai lumii chemau la comunicarea cu Dumnezeul cel Adevărat, la a se apropia şi a trăi după poruncile ziditoare pentru omenire. Dintre aceşti piloni ai ştiinţelor
exemplari creştini au fost: Newton, Kepler, Herschel, Faye, Bolotov, Wolff, astronomi; Pascal, Gauss, Euler, Cauchy, matematicieni; Linne, Cuvier, Lamarck, Agassiz, Geofray,
Saint-Hilaire, naturalişti Lavoiser, Liebig, Mendeleiev, Lomonosov, chimişti; Volta, Ampere, Faraday, Bequerel, P. Florenski, fizicieni; Claude Bernard, Pasteur, C. Paulescu, I.
Pavlov, fiziologii, Ranke, Momsen, V. Buzescul, N. Iorga, istorici; Descartes, Leibniz, Fichte, Hegel, S. Trubeţcoi, F. Dostoevski, filosofi, etc. Iată doar cîteva aforisme ale unora
dintre ei:
„Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că m-ai creat, m-ai răscumpărat şi m-ai luminat cu dumnezeiasca Ta lumină!” (Amper)
„Ştiinţa multă îl apropie pe om de Dumnezeu, ştiinţa puţină îl depărtează.” (Bacon de Verulam).
„Dumnezeu, sufletul, legea morală, nemurirea nu sînt desigur tot creştinismul, dar sînt temelia pe care se reazemă creştinismul din noi.” (P. Termier)
„Oamenii sînt cu adevărat productivi în artă şi ştiinţă, cît sînt cu adevărat religioşi!” (Goethe)
„Pînă acum am crezut că omul poate deveni virtuos şi fără religie, dar experienţa m-a convins că această părere a fost o rătăcire” (J.-J. Rousseau).
„Pentru a iubi lucrurile omeneşti, trebuie mai întîi să le cunoşti pe cele Dumnezeieşti, însă trebuie mai întîi să le iubeşti ca mai apoi să le poţi cunoaşte!” (B. Pascal)
(A se vedea materialul suplimentar „Creaţie şi evoluţie” ce poate fi propus elevilor spre studiu individual şi discuţii în comun. Se merită a rezerva o lecţie pentru a trezi interesul
elevilor pentru curs.)
Există însă şi foarte mulţi pretinşi savanţi care, în mod simplist, fară a cerceta ce cîştigă şi ce pierd dacă Îl caută şi Îl descoperă pe Dumnezeu, dau sfaturi nechibzuite ca omul să se
lepede de Domnul.
Iată o întîmplare prin care un creştin a dat în mod original unui savant necrezător învăţătură.
Învăţatul îndruma şi declara că nu poate crede într-un Dumnezeu pe care nu-L vede. El crede doar în ceea ce vede. Atunci omul îl duse la un aparat cu curent electric şi,
scoţind firele acestuia, î-l îndemnă pe necredincios să pună mîna.
- O, nu, vrei să mor? Au doar curent electric!
- De unde ştii, doar curentul nu se vede, iar tu, după cum ai declarat, crezi doar ceea ce vezi!
Se include cîntarea: Sună azi glasul Lui Glasul sfînt al Domnului, să ne întoarcem toţi la El…
Să medităm, de ce oare în Sfînta scriptură, Cartea lui Dumnezeu, omul care zice că nu există Dumnezeu este numit „nebun” în Ps. 14,1?
Oamenii, pretutindeni în lume, au crezut întotdeauna într-o Fiinţă Supremă. În creaţie se poate distinge un plan minunat şi aceasta înseamnă că există o fiinţă care a conceput
acest plan.
Ziditorul omului trebuie să fie o fiinţă inteligentă, mai perfectă, mai mare decît omul, din moment ce L-a creat pe om.
Dumnezeu este lîngă fiecare dintre noi. Astfel, mulţi îi simt prezenţa. Mendeleev, care a descoperit tabelul elementelor chimice, a mărturisit că a l-a visat într-o noapte. Bun vis, dar
oare întîmplător? Unii mărturisesc că li s-a întîmplat să aibă o presimţire sau să viseze vreun accident şi cînd au ajuns la locul cu pricina cineva nevăzut le-a amintit visul s-au i-a oprit şi
imediat, în clipa următoare, pricep ce putea să se întîmple dacă opriţi nu erau la timp. În ultimul timp auzim tot mai multe cazuri miraculoase, acestea pot fi şi din viaţa celor apropiaţi
 sau din mass-media. Marele filosof grec Platon (427-347 î. Hr.) mărturisea că: „Există mai presus de ştiinţa noastră o Fiinţă vie, inteligentă, perfectă, Care a produs totul în lume.”
Voi, cunoscuţii voştri, aţi trecut prin experienţe neobişnuite? (sînt prezentate concis, în 2 minute).
Sufletul omului tinde spre Dumnezeu precum plantele tind spre soare.
Cînd vrem ca Dumnezeu să nu existe…
Un profesor renumit, dar care nu credea în Dumnezeu, s-a întîlnit într-o zi cu preotul şi a început să-i demonstreze acestuia că Dumnezeu nu există. Preotul n-a intrat în dezbateri cu el,
ci i-a spus doar atît: „Încercaţi să vă amintiţi cînd aţi observat că Dumnezeu a început să vă încurce în această viaţă”.
La început profesorului nu i-au plăcut aceste cuvinte, dar apoi a încercat să-şi reamintească toată viaţa sa şi a găsit acel moment la care se referise preotul. În copilărie profesorul era
credincios şi mergea deseori la biserică împreună cu părinţii. El se ducea aproape de altar şi asculta cu atenţie slujba bisericească. După ce se termina slujba, mămica îi dădea bănuţi pe
care el îi arunca în pălăria unui cerşitor bătrîn şi orb, care se afla lîngă uşa bisericii.
Într-o zi el a observat în magazin o jucărie, un căluţ foarte drăguţ. Copilul şi-a rugat părinţii să-i cumpere această jucărie, dar ei i-au spus că este prea scumpă şi nu au bani. Atunci
băiatul a încercat să caute mijloace de a face rost de bani. I-a venit în minte un aşa gînd. Cînd trecea pe lîngă cerşitorul orb, el arunca în pălărie cîţiva bănuţi, dar în acelaşi timp se apleca
şi fura din pălărie pe neobservate un pumn de bani. În curînd el a acumulat suma necesară şi şi-a procurat jucăria. Însă nu se mai simţea liniştit în biserică. Băiatului i se părea că de pe
icoane sfinţii privesc la dînsul şi-l mustră pentru fapta sa. I se părea că şi preotul îşi dă seama de ce făcuse el şi se temea ca nu cumva preotul să le spună şi părinţilor. După acest caz
băiatul nu mai îndrăznea să se apropie de altar, ci stătea la intrarea în biserică şi cu greu asculta Liturghia. Odată, un coleg i-a spus că Dumnezeu nu există, băiatul s-a bucurat şi a încetat
să frecventeze biserica. Astfel păcatul a fost cel care l-a îndepărtat pe viitorul profesor de Dumnezeu. Dumnezeu a început să-i încurce băiatului atunci cînd el a făcut păcate şi dorea să
fugă de răspundere.
Unii întreabă: De ce Dumnezeu nu se arată oamenilor. „Nu poate omul să-L vadă pe Dumnezeu şi să fie viu”, îi spune Dumnezeu lui Moise. Dumnezeu, din marea Sa iubire
pentru oameni, a găsit un mijloc pentru a Se arăta oamenilor fără ca să le provoace vreo primejdie: Dumnezeu-Fiul a venit pe pămînt şi a luat trup omenesc, născîndu-Se din
Fecioara Maria prin lucrarea Sfîntului Duh. Prin El lumea a aflat cum să trăim după voia Domnului, Izvorul Vieţii şi al Iubirii. Din iubirea Sa faţă de oameni Dumnezeu le
descoperă acestora voia Sa, pentru ca oamenii s-o respecte, s-o împlinească şi să-şi salveze sufletul. Această descoperire dumnezeiască se numeşte Revelaţie divină.
Dumnezeu se descoperă omului pe două căi: prin Revelaţia naturală şi Revelaţia supranaturală.
„Să ne apropiem deci cu încredere de tronul Harului ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit” (Evrei 4, 16).
Revelaţia naturală. Dumnezeu este o fiinţă spirituală şi noi nu-L putem vedea, dar ne putem da seama de existenţa Lui privind întreaga creaţie. Natura în mijlocul căreia trăim ne
spune că există Cineva care a făcut-o. Creaţia are un Creator. Fericitul Augustin spunea: „Întreabă, lume, podoaba cerului şi vezi că-ţi răspunde: Dumnezeu ne-a creat!” Ordinea şi
frumuseţea desăvîrşită din lume ne arată că aceasta este lucrarea unui Făcător Atotputernic, Preaînţelept şi Preaiubitor.
Prin Revelaţia naturală noi cunoaştem doar că Dumnezeu există, ceea ce nu este suficient. Trebuie să cunoaştem şi voia Sa, poruncile Sale. Revelaţia naturală nu ne este de ajuns
pentru mîntuire. De aceea Dumnezeu vine să Se descopere oamenilor prin Revelaţia supranaturală.
Revelaţia supranaturală. Prin Revelaţia supranaturală aflăm adevărurile necesare pentru mîntuire (salvarea sufletului).
Pe acestea le primim de la Dumnezeu şi le înţelegem prin credinţă.
Revelaţia supranaturală poate fi transmisă de Dumnezeu în mod direct sau prin aleşii săi: îngeri, proroci. Sfîntul Apostol Pavel spune: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rînduri şi
în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit prin Fiul”(Evrei 1, 1-2). Creştinismul este religia descoperită (revelată) de Însuşi
Dumnezeu. Deosebirea dintre revelaţia supranaturală şi cea naturală:
1. Ea nu este dată tuturor oamenilor, ci numai celor aleşi: sfinţi cum au fost patriarhii Avraam, Noe, Moise; proroci şi apostoli;
2. Ea se dă nu pentru o persoană aparte, ci pentru omenirea întreagă, pentru mîntuirea ei;
3. Revelaţia naturală va continua cît timp va exista lumea, iar revelaţie supranaturală a început în veacul întîi şi s-a încheiat în Noul Testament, cu venirea pe pămînt a Însuşi Fiului
lui Dumnezeu.
REŢINEŢI aceste idei esenţiale:
Dumnezeu nu este idee, El este Personalitate, fiinţă vie, pe Care mintea noastră n-o poate inventa, adică n-o poate scoate din sine însăşi.
Din acest motiv Dumnezeu vine în ajutor oamenilor şi Singur se descoperă lor.
Reţineţi: „Deci, iarăşi le-a vorbit Iisus zicînd: Eu sînt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). “Cel ce crede în Fiul,
are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul – nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el” (Ioan 3, 36).
7. Evaluarea EVALUARE: Cum este Dumnezeu? Merită să-L căutăm, să-L Cunoaştem? Cine cunoaşte mărturii, dovezi pro şi contra? Care este scopul vieţii creştine? Ce este Revelaţia
dumnezeiască? Ce înţelegem prin Revelaţie naturală? Dar prin Revelaţie Supranaturală?
8. Încheierea În încheiere:
Doamne, Dumnezeul nostru, Preaputernic şi-nţelept, Tu Te-ascunzi de mulţi ce-n lume „înţelepţi” se cred şi „mari”,
Sfînt eşti, bun şi plin de milă, blînd şi minunat de drept Dar Te laşi aflat de vameşi, de păstori şi de pescari,
 Ce uşor de-aflat eşti Doamne, totuşi cît eşti de ascuns,
Ce uşor de-a Te pătrunde – totuşi cît de ne pătruns!
Fiecare om trebuie să creadă cu adevărat în Dumnezeu, pentru că fără credinţă nu este cu putinţă să fii bineplăcut lui Dumnezeu.
REŢINE: Cel ce se apropie de Dumnezeu să creadă că El este.
Meditaţi şi alăturaţi-vă la următoarea rugăciune versificată:
Doamne Sfinte, Domn Puternic, Tatăl păcii şi-al iubirii,
Toate Ţie se închină în cuprinsu-ntreg al Firii;
Toate-n Faţa Ta se-apleacă şi-n tăcerea-nfiorată
Te adoră, Te ascultă şi Te recunosc ca Tată.
Pe a vîntului aripe, Doamne-al slăvilor senine
Glasul rugăcunii noastre se ridică înspre Tine.
Pentru cei ce mor de foame prin bordeiele uitate,
Pentru cei fără lumină din genuni întunecate,
Pentru miile de inimi ce cu dor adînc Te-cheamă
Şi Te-aşteptă cum aşteptă dornic prunii după mamă
Pentru cei ce gem sub lespezi de tristeţe şi păcate
Pentru cei ce plîng în lumea de venin şi răutate,
Pentru cei ce n-au lumină nici în suflet nici în casă
Şi pe care munţi de beznă şi mai spre adînc i-apasă
Pentru cei fără nădejde, pentru cei fără scăpare
Cît de limpede-ţi văd faţa cei ce-au cugetul curat,
Care fără viclenie cred adînc şi-adevărat…(Traian Dorz)
Pentru cei ce n-au pe nimeni, cerem Doamne-a Ta-ndurare!
Doamne, cît de-ndepărtată-i omenirea azi de Tine!
De păcat şi necredinţă toate inimile-s pline,
Fărădelegea se răsfaţă şi-n bordeie şi-n palate,
Geme plin cu vîrf pămîntul de blestem şi nedreptate.
Banul este-al lumii idol, lui se-nchină omenirea,
De la el şi-aşteaptă astăzi mii de oameni izbăvirea..
Ei cred că li-e dor de pîine, dar li-e foame după Tine…
O, coboară-Ţi îndurarea iarăşi Doamne din’nălţime
Peste stinsa, apăsata şi sărmana Ta mulţime
Şi în locul alergării dup-o slavă-amăgitoare,
Fă-i să caute moştenirea slave ce-i nepieritoare.
Şi cînd caută fericirea fără-a o găsi vreodată
Fă-i să vadă că doar Tu eşti fericirea-adevărată. (Traian Dorz)

3.V-VII. Sfinta Scriptură si Sfinta Tradiţie

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare,
spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate (2 Tim. 3,16)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Mo-ment Subcompetenţe. Valorificarea rolului informaţiilor cuprinse în Sfintele Scripturi pentru viaţa şi existenţa noastră. Conştientizarea necesităţii de a studia şi urma învăţătura creştină dată
organizatori oamenilor de Dumnezeu. Manifestarea interesului sporit pentru a cerceta învăţăturile din Sfintele Scripturi.
c Obiective operaţionale. Să poată explica care este mesajul Bibliei. Să accepte învăţăturile propuse de Sfînta Scriptură. Să formuleze concluzii, reguli de comportament după
învăţăturile propuse. Să manifeste tendinţe de a aprecia, de a se îmbogăţi spiritual din acest Izvor al vieţii – Biblia.
Pregătirea către lecţie. Icoana Mîntuitorului Hristos cu Evanghelia în mînă. Sfînta Scriptură pentru maturi, de dorit să fie de format mare, de ediţie nealterată, adică ortodoxă, cîntări şi
versuri despre Sfînta Scriptură.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunea tradiţională de început, rugăciunile unii pentru alţii, copiilor li se va propune spre audiere un fragment din cîntecul:
„Făclie pentru paşii mei”
Făclie pentru paşii mei, lumină Putere-n rugăciunea mea Ajută-mi Doamne, zi de zi Neclătinat Înflăcărare-n glasul meu
pe-a mea cale Alinu-n plîns fierbinte să pot păzi Credinţei mele zale
Şi candelă în noapte mi-e Cuvîntul Şi scutul meu e-n lupta grea Cu dragoste pîn-la mormînt Iubirii mele foc mereu
Cărţii Tale. Cuvîntul Cărţii Sfinte Cuvîntul Tău Cel Sfînt. Cuvîntul cărţii Tale.
Se citeşte versetul de sub text. Şi se anunţă subiectul lecţiei.
Invitaţie la discuţie: Dacă cineva ţi-a făcut un bine, ce vei face tu?
Cum crezi, cine a făcut cel mai mult bine întregii omeniri?
REŢINE. Cînd un om ne-a făcut un bine, noi încercăm să aflăm cine este el, cum îl cheamă, unde locuieşte.
2. Captarea
Cît de plăcut ne este atunci cînd îl aflăm, facem cunoştinţă cu el, îi mulţumim pentru ajutor şi dorim să devenim apropiaţi. Dar v-aţi gîndit Cine este Cel mai mare Binefăcător al
atenţiei
oamenilor, Cine a făcut cel mai mult bine întregii lumi?
Acesta este Dumnezeu. El ne-a dat viaţă tuturor şi noi trebuie să-L căutăm, să aflăm cît mai multe despre El, să-I mulţumim pentru purtarea de grijă. Dar de unde putem să aflăm
despre Dumnezeu? Să ştiţi, copii, noi niciodată nu L-am fi cunoscut pe Dumnezeu, dacă El Singur nu S-ar fi descoperit nouă.
 Cînd între oameni este iubire şi înţelegere, ei comunică, discută unii cu alţii faţă către faţă. Iar atunci cînd se află departe unii de alţii, pentru a comunica, oamenii îşi scriu răvaşe,
scrisori.
Primii oameni trăiau în Grădina Raiului şi în fiecare zi vorbeau cu Dumnezeu, şi-L vedeau. Însă atunci cînd Adam şi Eva au încălcat porunca dumnezeiască, mintea lor s-a întunecat.
Păcatul i-a îndepărtat pe oameni de Dumnezeu. Adam şi Eva au fost scoşi din Rai. Din acel moment ei nu-L mai vedeau pe Dumnezeu şi nu mai vorbeau cu El faţă către faţă. Oamenii îl
uitau pe Dumnezeu, dar Dumnezeu niciodată n-a uitat de ei. Pentru a le descoperi oamenilor care este Voia Sa, Dumnezeu le-a scris „răvaşe, scrisori sfinte”. În ele Domnul le aminteşte
oamenilor că ei trebuie să se întoarcă în Raiul pe care l-au pierdut din cauza neascultării. Aceste scrieri sfinte au fost adunate într-o singură carte. Această carte se numeşte Biblie sau
Sfînta Scriptură. Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu adresat oamenilor. Ea cuprinde învăţătura despre Dumnezeu şi creaţia Lui.
 ESTE BINE SĂ MAI ŞTII: Autorul Bibliei este Dumnezeu, Care a vorbit prin gura prorocilor. Biblia a fost scrisă în circa 1500 de ani de către aproximativ 40 de scriitori
sfinţi: fie proroci, fie ucenici direcţi care L-au cunoscut, L-au iubit, L-au ascultat pe Dumnezeu şi, fiind inspiraţi de Duhul Sfînt, au fost în stare să ne descopere şi nouă voia Lui.
Biblia sau Sfînta Scriptură se mai numeşte Descoperire Dumnezeiască, deoarece în ea Dumnezeu ne descoperă tainele Sale. Ea este alcătuită din două părţi: Vechiul Testament şi
Noul Testament.
3. Pregătirea Vechiul Testament (Legămîntul Vechi) a fost scris înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos. El vorbeşte despre Crearea lumii, despre păcatul neascultării primilor oameni. El
relatează istoria poporului evreu, căruia i s-a încredinţat păstrarea credinţei într-un Singur Dumnezeu. Prevesteşte venirea lui Mesia Iisus Hristos, cuprinde, de asemenea, multe pilde şi
pentru tema
învăţături. Tot aici găsim şi acele zece porunci date oamenilor ce vor să fire cu Dumnezeu. Vechiul Testament a fost scris în limba ebraică şi cuprinde istoria sfîntă de la crearea lumii pînă
nouă
la Naşterea Domnului Hristos.
Noul Testament (Legămîntul Nou) începe cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu. El relatează viaţa Mîntuitorului, învăţăturile Lui, minunile, răstignirea şi moartea pentru
răscumpărarea păcatelor omenirii, Învierea şi Înălţarea Domnului Hristos la cer. Noul Testament este scris în limba greacă şi mai cuprinde istoria, faptele şi învăţăturile
Sfinţilor Apostoli. El se încheie cu „Apocalipsa” – o carte cu profeţii (prevestiri) despre sfîrşitul lumii.
REŢINE: Cărţile în care este descrisă viaţa pămîntească a lui Iisus Hristos, patimile, moartea, Învierea şi Învăţăturile Sale se numesc Evanghelii. Ele sunt patru la număr. Cuvîntul
„evanghelie” este de origine greacă şi înseamnă „vestea cea bună”. Prin urmare: Biblia – Cuvîntul lui Dumnezeu este cea mai valoroasă şi plină de înţelepciune scriere din toate timpurile;
Biblia – adevăr confirmat de cele mai celebre personalităţi ale culturii şi civilizaţiei umane; Învăţăturile Vechiului şi Noului Testament;
Biblia - călăuză către viaţa adevărată si izvor al fericirii veşnice.
Urmează învăţăturile Bibliei şi inima ta va deveni o carte scrisă de Duhul lui Dumnezeu.
E bine să citim în fiecare zi din Sfînta Scriptură.
Meditează la învăţăturile Sfinţilor Părinţi: În timpul rugăciunii, noi vorbim cu Dumnezeu; în timpul citirii Sfintelor Scripturi, Dumnezeu ne vorbeşte nouă. (Fericitul
4. Augustin)
Comunicare Biblia trebuie să fie pentru fiecare dintre noi o carte de învăţătură pentru toată viaţa. ( Sfîntul Ioan Gură de Aur)
a noilor Cuviosul Pavel a fost ucenicul Sfîntului Antonie cel Mare. Pentru viaţa sa sfîntă, Domnul l-a înzestrat cu darul de a vedea sufletele oamenilor. Odată, stînd în faţa bisericii, urmărea pe
cunoş-tinţe fiecare credincios să vadă ce faţă are sufletul lui atunci cînd intră în biserică. Şi-i vedea pe toţi intrînd cu feţele luminate, fiind însoţiţi de îngeri păzitori. Îngerii erau bucuroşi.
Doar un bătrîn era negru şi întunecat la faţă. Duhurile rele îl trăgeau înapoi, iar îngerul păzitor mergea în urma lui trist şi posomorît.
Pavel a rămas la uşa bisericii şi s-a rugat pentru acest bătrîn.
După ce s-a terminat slujba, credincioşii au ieşit afară. Cuviosul Pavel se uită din nou la feţele lor. Şi iată că-l văzu pe bătrînul acela ieşind din biserică luminat la faţă, alb la trup, cu
îngerul păzitor alături. Iar demonii mergeau trişti, mult în urma lui.
5. Apreci- Apropiindu-se de bătrîn, Pavel l-a rugat să-i spună cum a avut loc această schimbare. Bătrînul i-a povestit:
erea, ― Eu sînt om păcătos şi de multă vreme petrec în lene şi fapte rele. Dar astăzi am auzit, cînd s-a citit din Biblie, cuvîntul lui Dumnezeu care zice: „Nu mai faceţi rău înaintea ochilor
asocierea, Mei. Încetaţi odată!… Şi, de vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, ca zăpada le voi albi, şi, de vor fi ca purpura, ca lîna albă le voi face. De mă veţi şi asculta, bunătăţile pămîntului le
generali- veţi mînca. Iar de nu mă veţi asculta, atunci sabia vă va mînca…” (Isaia 1, 16-20). Iar eu, ascultînd cuvintele acestea, am zis către Dumnezeu: „Dumnezeule, care ai venit în lume să
zarea mîntuieşti pe cei păcătoşi, iată făgăduiesc că de acum nu voi mai face păcatul şi-ţi promit că voi face voia Ta”. Cu aceste făgăduinţe am ieşit din biserică, hotărînd în sufletul meu să nu
mai fac nici un rău înaintea lui Dumnezeu.
Astfel, cuvintele din Sfînta Scriptură l-au ajutat pe păcătos să-şi schimbe viaţa şi să asculte de Dumnezeu.
Să GENERALIZĂM : Biblia conţine:
I.Învăţăturile lui Dumnezeu, omul, firea lui dublă: trup şi suflet, condiţia lui în mijlocul creaţiei.
II. Calea cum să ne salvăm sufletele de la moarte, judecata păcătoşilor şi fericirea credincioşilor.
REŢINE: Biblia este Calea prin care Dumnezeu se face cunoscut pe Sine Însuşi oamenilor.
Învăţăturile Ei sunt sfinte, legile ei sunt statornice, istorisirile ei sunt adevărate, hotărîrile ei sunt de neschimbat.
ALEGE: Citeşte-o ca să fii înţelept, crede-o ca să fii mîntuit, trăieşte-o, ca să fii sfînt, ea conţine lumină ca să te îndrepteze, hrană ca să-ţi păstreze viaţa şi mîngîiere ca să te întărească.
Scopul ei este slava lui Dumnezeu. Este Cartea Cărţilor.
Despre Sfînta Tradiţie
 Sfînta Tradiţie cuprinde totalitatea adevărurilor de credinţă pe care Apostolii au primit-o chiar de la Iisus Hristos, şi au transmis-o ucenicilor lor (preoţi şi episcopi) pînă în zilele noastre
Învăţătura dată de Mîntuitor Sfinţilor Apostoli a fost transmisă prin viu grai, iar mai tîrziu, o parte din ea a fost scrisă pentru a nu se pierde.
Învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Biserici şi din care o parte s-a fixat în scris mai tîrziu se numeşte Sfînta Tradiţie Sau Predanie. Apostolul Pavel, care călătorea pe la diferite
popoare, chemîndu-i la credinţa adevărată, a scris şi multe scrisori, informaţii care acum fac parte din Biblie.
EVALUARE:
1. Ce este Biblia? Cine este autorul Bibliei? Ce le aminteşte Dumnezeu oamenilor prin scrierile din Biblie? Tu ai acasă o Biblie?
7. Eva- Ce poţi comunica despre Sfînta Tradiţie.
luarea 2. Ce l-a făcut pe omul păcătos să-şi schimbe viaţa?
3. Caracterizează sufletul bătrînului înainte de a intra în biserică şi după ce a ieşit din biserică (patru propoziţii). Medităm, discutăm.
4. Voi mergeţi la biserică? Ce cuvinte din timpul slujbei v-au impresionat mai mult?
Învăţăturile Sfinţilor Părinţi:
Adesea, numai o privire aruncată asupra Bibliei ne alungă pofta de a mai păcătui. (Sfîntul Ioan Gură de Aur)
Comori nemuritoare Lăcaşe, cruci şi semne Dar lacrima-ntrisării Îmbogăţiţi-vă pe voi
8. Înche-
Comori nemuritoare sunt stîlpi nemuritori ne şiroe tăcut cu-a lor eternă-avere
ierea
sunt tot ce-au lăsat părinţii Pe căile vieţii Că nu suntem mai vrednici Astfel, să-i urmaţi vioi
Acestui strămoşesc pămînt privirilor şi minţii… spre anii următori. De-al lor măreţ trecut.. spre Veşnica-Nviere!
Înţelepciunea lor e-un bun Prin taină şi prin semne Întemeiaţi-vă profund, /Traian Dorz/
nepreţuit de mare prin piatră şi izvor din anii tinereţii.
Ce-l lasă sufletul străbun Grăiesc spre noi strămoşii Pe-aceste semne ce ascund
coloanei viitoare . şi nemurirea lor. divinul sens al vieţii.

3.VII-IX. Sfinta Scriptura si Sfinta Traditie

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare,
spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate (2 Tim. 3,16)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Conştientizarea grijei manifestate de Dumnezeu pentru oameni, că sunt nişte creaturi minunate ale lui Dumnezeu. Sintetizarea structurii şi ideilor centrale cuprinse
organizatori în Biblie. Valorificarea însemnătăţii Cuvîntului lui Dumnezeu pentru oameni. Deosebirea învăţăturilor scrise de profeţi şi a celor transmise prin arătare şi viu grai, modul cum se
c completează între ele. Exprimarea sentimentelor de mulţumire pentru valoroasa grijă a Domnului transmisă prin Cuvîntul Său
Obiectivele operaţionale: Să distingă noţiuni noi şi să le utilizeze adecvat. Să extragă învăţăminte din informaţiile propuse.
Să motiveze importanţa studierii Cuvîntului lui Dumnezeu. Să manifeste interes de a studia învăţăturile, poruncile date de Dumnezeu. Să înalţe rugăciuni spre Dumnezeu pentru a fi
ajutaţi şi ocrotiţi.
Desfăşurarea lecţiei:  Pregătirea către lecţie. icoana Mîntuitorului Hristos cu Evanghelia în mînă. Sfînta Scriptură pentru maturi, de dorit să fie de format mare, de ediţie
nealterată, adică ortodoxă (poate fi luată de la Preotul Bisericii). La casetofon pot fi incluse imne bisericeşti sau cîntări şi versuri despre Sfînta Scriptură.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunea tradiţională de început, copiilor li se va propune spre audiere un fragment din cîntecul:
2. Captarea „Făclie pentru paşii mei”(vezi cl. V-VI)
atenţiei Dumnezeu s-a descoperit oamenilor din grădina Raiului şi pînă la venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Comoara de adevăruri necesare de mîntuire se cuprinde în Sfînta Scriptură şi
Sfînta Tradiţie.
Noi ştim că Iisus Hristos n-a scris nici o carte. El învăţa oral , iar prin faptele sale şi viaţa Sa confirma cele spuse. Învăţăturile impresiile pe care le-au primit în suflet oamenii care îl
văzuse pe Iisus au fost povestite mai apoi urmaşilor în scris şi oral. Ucenicii lui Iisus au scris viaţa şi minunile Domnului Iisus. Aceste scrieri au format Sfînta Scriptură.
Sfînta Scriptură
Sfînta Scriptură este o colecţie de cărţi sfinte, scrise de către profeţi sau Apostoli, sub inspiraţia Duhului Sfînt. Se mai numeşte Biblia sau Cuvîntul lui Dumnezeu.
Sfînta Scriptură este alcătuită din două testamente: Noul Testament şi Vechiul Testament. Testamentul Vechi conţine revelaţia pînă la venirea Mîntuitorului. El este alcătuit din 39 de
cărţi canonice (recunoscute de biserică) şi 14 necanonice, bune de citit. Noul Testament este alcătuit din 27 de cărţi canonice. Noull Testament cuprinde viaţa, minunile, învăţăturile
Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi viaţa, faptele Sfinţilor Apostoli.
.Biblia este o colecţie de cărţi Sfinte scrise de oameni aleşi (Prooroci, Apostoli), sub inspiraţia Duhului Sfînt. Biblia a fost scrisă într-o perioadă de aproximativ 1500 de ani (1400 î.
Hristos ->100 d. Hristos: Apocalipsa).
3. Pregătirea Sfînta Scriptură este cea mai importantă, cea mai citită şi cea mai răspîndită carte. Ea a fost tradusă în 2197 limbi.
pentru tema Prima Biblie tipărită în limba romînă este Biblia de la Bucureşti din 1688 de Şerban Cantacuzino.
nouă Însemnătatea Bibliei nu constă în vechimea ei şi nici în influienţa ei istorico-culturală, ci în Persoana lui Iisus Hristos: toată Biblia este mărturie despre Hristos. Pentru noi El este
Cuvîntul viu al lui Dumnezeu. În El noi am aflat pe Dumnezeu.
Biblia este compusă din diferite cărţi. În ea găsim povestiri despre neamuri şi popoare, cărţi istorice, de învăţătură, profetice, poezie, cîntări lirice. Sfînta Scriptură se aseamănă cu un
arbore care e compus din mai multe părţi: rădăcină, trunchi, crengi, frunze, fructe, dar care în totalitatea lor constituie întregul. La fel şi în Biblie, istoria poporului izraelitean este
copacul pe care au crescut cărţile separate ca ramuri, frunze, fructe ale ei.
Rostul Vechiului Testament este o „colecţie de cărţi sfinte” ( I Mac.1,29; şi II Mac. 8. 23) care are în centrul ei legămîntul dintre Dumnezeu şi poporul lui Israel şi pe lîngă legea
scrisă autoritatea lui este că aceste scrieri au fost confirmate de către Iisus Hristos ca revelaţie, ca scrieri inspirate de Duhul Sfînt. Ele servesc drept „călăuză spre Hristos”; iar dacă a
venit Hristos „ nu mai suntem sub călăuză”(Galateni 3, 24-25)
Canonul ebraic a fost fixat de adunarea sacerdotală în timpul lui Ezdra (538-432 Î. Hr.) şi cuprinde trei mari grupe de cărţi: cele cinci cărţi ale lui Moise : Facerea Ieşirea, Leviticul,
Numerii şi Deuteronomul, (numite Pentateuhul); profeţi mari şi mici, Psalmii şi învăţăturile înţelepte, în total 39 de cărţi.
Este bine să mai ştii: Într-o scrisoare a lui Aristea se spune că Ptolomeu al II-lea Filadelful /283-247 î.Hr./ a adunat la Alexandria 72 de învăţaţi biblici veniţi din Ierusalim, care izolaţi au reuşit să facă, sub
inspraţie, o traducere identică în limba greacă pe care au depus-o la biblioteca din Alexandria. Între textul ebraic şi cel al Septuagintei există cîteva divirgenţe (ex. Fac. 1, 26; 2,2. De asemenea, Septuaginta cuprinde
„ cărţi omise” sau „ paralipomena” – II Samuiel şi Regi- precum şi „ cărţi bine de ctit” sau deuterocanonice ( sau anaghinoskomena) : Noemia, Cîntarea celor trei tineri, Bel sau Balaurul, Suzana. Vechiul
Testament a fost tradus de timpuriu în limba siriacă (traducere folosită de Sfîntul Vasile cel Mare în Cele şase zile ale creaţiei), în armaică (numtă Targum)şi în latină (numită Vulgata)
De aceia multe din vechiul Testament (legile ceremoniale, despre sîmbătă şi alte sărbători, despre măncăruri oprite, jertfe, nu mai sunt obligatorii pentru creştini, care trebuie să se
conducă după Evanghelie, care este vestea cea bună, adusă de Mîntuitorul, ce cuprinde: învăţăturile, minunile şi tot ce a făcut pentru mîntuirea noastră, jertfa Sa de pe cruce, slăvita
Înviere, şi Înălţarea la ceruri, Pogorîrea Sfîntului Duh cu ajutorul Căruia Evanghelia este transmisă de către Sfinţii Apostoli (trimişii Domnului) la toate popoarele, care conduşi de
Sfîntul Duh au luat toate măsurile pentru organizarea de mai departe a Bisericii.
Noul Testament (Legămîntul Nou) începe cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu. El relatează viaţa Mîntuitorului, învăţăturile Lui, minunile, răstignirea şi moartea pentru
4. răscumpărarea păcatelor omenirii, Învierea şi Înălţarea Domnului Hristos la cer. Noul Testament este scris în limba greacă şi mai cuprinde istoria, faptele şi învăţăturile
Comunicare Sfinţilor Apostoli. El se încheie cu „Apocalipsa” – o carte cu profeţii (prevestiri) despre sfîrşitul lumii.
a noilor Predicarea Evangheliei s-a făcut la început numai prin viu grai. Pe măsura răspîndirii credinţei creştine în lume şi organizării Bisericii locale, o parte din predica apostolilor şi a
cunoştinţe urmaşilor lor, precum şi răspunsul care îl dădeau la diferite probleme ce apăreau la credincioşi, s-au scris , formînd Noul Testament, care-i a doua parte a Sfintei Scripturi sau a Bibliei.
Cele 27 de Cărţi ale Noului Testament au fost scrise numai de cîţiva dintre apostoli.
„Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfîrşitul. Deci cînd veţi vedea urîciunea pustiirii ce s-a zis prin
Daniel prorocul, stînd în locul cel sfînt cine citeşte să înţeleagă” ( Matei 24 14-15)
Sfinţii Părinţi ai Bisericii socotesc necunoaşterea Sfintelor Scripturi ca o mare prăpastie, deoarece Scriptura este „Vistieria Înţelepciunii lui Dumnezeu”
Sf. Scriptură formează un tot şi înţelesul ei este unul, de aceia nu există contraziceri de fond în ea: adică, nu numai că fiecare parte a Scripturii se găseşte mărturisită de altă parte a
ei, ci mai ales că ea are o unitate de adevăr transparentă, dată de unul şi acelaşi Duh Sfînt.
Care este scopul Bibliei?
Biblia nu ne învaţă ştiinţele naturale. Un astronom evlavios a spus:”Biblia nu ne învaţă cum se mişcă cerul, ci cum să ne suim la cer. Ea ne povesteşte cum şi ce a făcut Dumnezeu din
iubirea Sa de oameni prin poporul israilitean pentru a da mîntuire tuturor oamenilor. Doritorul de a cunoaşte ştiinţele naturale trebuie să citească cărţi ştiinţifice. Dar cine doreşte să ştie
cum să se mîntuiască, care e voinţa lui Dumnezeu faţă de noi şi ce ne-a descoperit El nouă, acela trebuie să citească Biblia”.
Biblia are ca scop descoperirea căilor lui Dumnezeu pe pămînt, comunicarea căilor dumnezeieşti pentru mîntuirea noastră.
Ca să găsim un anumit fragment în Biblie, ni se dă o referinţă: „Ioan 4, 12”. Cuvîntul „Ioan” ne arată numele cărţii, „4”-capitolul, „12”-versetul
Despre Sfînta Tradiţie
Sfînta Tradiţie cuprinde totalitatea adevărurilor de credinţă pe care Apostolii au primit-o chiar de la Isus Hristos, şi au transmis-o ucenicilor lor (preoţi şi episcopi) pînă în zilele
noastre
Învăţătura dată de Mîntuitor Sfinţilor Apostoli a fost transmisă prin viu grai, iar mai tîrziu, o parte din ea a fost scrisă pentru a nu se pierde.
Învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Biserici şi din care o parte s-a fixat în scris mai tîrziu se numeşte Sfînta Tradiţie Sau Predanie.
Sfînta Tradiţie cuprinde mai multe documente:Hotărîrile dogmatice ale sinoadelor ecumenice şi ale sinoadelor locale, simbolurile şi mărturisirile de credinţă ale bisericii primare,
canoanele Bisericii, scrierile Sfinţilor părinţi, cultul divin cuprins în cărţile de slujbă, monumente de artă Bisericească, practicile şi obiceiurile Bisericii.
Sfînta Scriptură şi Sfînta Tradiţie nu se contrazic, ci se completează reciproc, fiind sfinte prin conţinutul lor:Taina Persoanei lui Hristos. Scrierea, păstrarea şi interpretare acestora
sunt strîns legate de activitatea Sfintei Biserici, stîlpul şi temelia adevărului (I Tim. 3,15).
 Apostolul Pavel ne îndeamnă: Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi” ( Filipeni 4; 9) Prin urmare, au fost
învăţături scrise (trimise şi primite) arătate, auzite. Iată de ce este foarte important ca pe lîngă învăţăturile primite în scris să le păstrăm şi pe cele primite prin fiu grai şi prin arătare
vizuală (cum şi ce să facă). Biserica Ortodoxă păstrează cu mare stricteţe Sfînta Tradiţie!
Discuţii între oameni cu privire la citirea şi înţelegerea Bibliei. Traducerea Bibliei în mai multe limbi ridică semne de întrebare, oare corect s-a făcut traducerea? Apariţia unor ediţii
în limba română nu numai traduse de alţi autori ( fapt prin care am admite şi alte expresii, dar cu acelaşi înţeles). Dar unii traducători la momentul traducerii şi selectării cuvintelor
potrivite au preferat să aleagă sinonime favorabile anumitor confesii.
Cu toate că la finele Sfintei Scripturi cei ce traduc sau copie textele sunt aprig avertizaţi de Dumnezeu: “De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui
pedepsele ce sănt scrise în cartea aceasta. Iar de va scoate din cuvintele cărţii acestei prorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfîntă şi de la cele scrise în
cartea aceasta” (Apocalipsa 22; 18-19)
În mîinile sectarilor se găsesc Biblii cu multe modificări de conţinut, făcut în scop să rupă creştinii de la Dreapta credinţă. Şi le reuşeşte cu cei ce nu frecventează Biserica, care nu
cunosc Adevărata Învăţătură D. Unii, acelaşi text îl tîlcuiesc cum la vine. Şi iarăşi sminteala vine în lume. Odată, la o întrunire în birourile Statului unde au fost invitaţi reprezentaţii a mai
multor confesii, aceştia au fost întrebaţi: Fiecare dintre dumneavoastră aveţi cu sine o Biblie, unde se cuvine să fie acelaşi cuvînt, învăţătură venită de la Dumnezeu. Cum se face că nici
voi unii pe alţii nu vă recunoaşteţi corecţi în credinţa pe care o mărturisiţi. Scris este în Biblie de către apostolul Ioan „ Mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Hristos a
venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul. … Oricine se abate şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu, cel ce rămîne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe
Fiul. Dacă cineva vine la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce zice Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele grele” (I Ioan
1; 7-11)
Dacă doreşti să studiezi această minunată Carte, Înainte de a o deschide: fă rugăciunea începătoare, apoi cere Domnului să te ajute în ţnţelegerea celor scrise după voia Lui.
Este bine să REŢII: Biblia nu se citeşte la întîmplare. Începe cu Noul Testament, apoi vei înţelege mai bine şi Vechiul Testament. Să nu te smintească gîndul dacă nu înţelegi ceva sau
5. ţi se pare nedrept. Tot ce a făcut sau face Dumnezeu este cu dreptate. Crede acest lucru şi cu timpul citind şi recitind te vei convinge.
Aprecierea, Biblia nu se citeşte cu „bucăţica” pe unde îţi vine”. Dacă citeşti, citeşte cel puţin tot capitolul” la rînd. Doamne ajută!
asocierea, Există şi Biblie Ortodoxă cu explicaţii. Cînd mergi şi asculţi evanghelia la Biserică la fel, preotul în predica sa explică cele citite. Creştinul care regulat frecventează biserica
generalizare ştie toată evanghelia şi nu cade uşor în ispite.
a Aplicaţie practică: Cum să deosebească Biblia Ortodoxă de bibliile sectare, dar şi altă literatură a acestora.
EVALUARE:
1. Ce este Biblia? Cine este autorul Bibliei? Ce le aminteşte Dumnezeu oamenilor prin scrierile din Biblie? Tu ai acasă o Biblie?
7. Evaluarea 2. Ce poţi comunica despre Sfînta Tradiţie?
3. Cum se studiază Biblia?
Carte Sfîntă
Carte Sfîntă, mînă sfîntă Am aflat cum, prin păcate Am aflat de Marea Jertfă Şi azi, Cuvîntul Sfînt al vieţii Mai unit să fiu cu Domnul,
Te-a adus în a mea cale; Eu eram pierdut şi-n moarte, Dată pentru-a mea scăpare: Mi-este-ndemn şi îndrumare, Mai cu rîvnă-n calea Strîmtă...
8. Încheierea
Cîte lacrimi semănat-am Am aflat chemarea dulce Pe Iisus Mîntuitorul, Mîngîiere-înţelepciune, Tu, comoara vieţii mele,
Eu pe paginile Tale! Să las cărţile deşarte. Scumpul vieţii mele soare. Întărire şi mustrare. Carte Sfîntă, Carte Sfîntă...
(Traian Dorz)

4. V-VI. Însuşirile lui Dumnezeu

„Iar Tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat, îndelug-răbdător şi cu milă cîrmuitor a toate... A Te cunoaşte pe Tine este dreptate desăvîrşită şi a şti puterea Ta este rădăcina
nemuririi.” (Înţelepciunea lui Solomon 15; 1, 3)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Mo-ment Subcompetenţe. Înţelegerea informaţiilor desprinse din revelaţiile biblice referitoare la Fiinţa şi unele însuşiri, atribute lui Dumnezeu. Conştientizarea unor motive pentru care foarte mulţi
organi- oamenii se încred în Dumnezeu, comunică cu El, Îi aduc slavă şi mulţumire. Argumentarea necesităţii de a tinde spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi ascultarea voii Lui. Exprimarea prin
zatoric rugăciuni de slavă, mărire a sentimentelor de adorare faţă de Dumnezeu.
Obiectivele operaţionale: Să distingă informaţii noi şi să le utilizeze spre folosul său şi a celor dragi. Să colaboreze în grup, susţinînd şi analizînd propunerile altora. Să motiveze
importanţa sfaturilor învăţătorilor, poruncilor date de Dumnezeu, părinţi, bunei. Să cerceteze, în situaţii dificile, urmările, consecinţele care pot surveni ca rezultat al acţiunilor proprii. Să
înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru a fi ocrotiţi de rău.
 Pregătirea de lecţie. Elevii sînt grupaţi în cinci echipe.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunea tradiţională de început, elevilor li se vor propune spre analiză versurile:
2. Captarea Tu, Putere creatoare, Nu ştim ce-i a Ta natură, Zorilor în dimineaţă Zilelor le dai splendoare;
atenţiei Ce dai viaţă şi mişcări Însă ştim că tu trăieşti Dai frumoasele-i culori; Florilor parfum divin;
Şi la legi neschimbătoare Şi a lumilor făptură Văilor le dai verdeaţă, Serilor le dai răcoare;
Pui sublimele-Ţi lucrări, Cauză sublimă eşti. Roua o reverşi pe flori. Aerului zborul lin.
.

Cu divina Ta suflare Nu-i amoare mai curată, Ideala Ta iubire Dar e viaţă dată nouă!
Tu ţărăna înverzeşti Mai sublimă pe pămînt. Orele n-o mărginesc, Cela care ne-a creat
Şi la prima ei mişcare Fericit cel ce se-mbată Nu aduce obosire, Nu era dator El nouă
Cu cuvîntul o veghezi. În extazul Tău cel sfînt! Florile-i nu veştezesc. Zilele ce ni le-a dat.
(Dimitrie Bolintineanu, 1825-1872)
Se citeşte versetul biblic de sub temă. Ce concluzii putem formula pe baza acestuia?
Să-I dăm slavă lui Dumnezeu prin frumoasele cuvinte preluate din Acatistul
„SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE”
Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mîntuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele
3. Pregătirea
arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pămîntească şi pentru cereştile bucurii ale Împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum mila Ta, celor ce cîntăm: Slavă Ţie, Dumnezeule în veci!
pentru tema
…M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfînt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adînc, în azurul căruia cîntă păsările, am ascultat foşnetul liniştitor al pădurii şi susurul
nouă
dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine înmiresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la Tine pe pămînt şi cîtă bucurie să fii oaspetele Tău!
Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii;
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi a trandafirilor;
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătată a roadelor şi a seminţelor;
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii;
Slavă Ţie, pentru surîsul deşteptării scăldate în lumină;
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mîinilor Tale;
Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
La lecţia precedentă am aflat că Biblia este Calea prin care Dumnezeu se face cunoscut pe Sine Însuşi oamenilor. Din această Carte Sfîntă oamenii au aflat mai multe însuşiri ale lui
Dumnezeu. Despre unele dintre acestea aţi auzit. O parte le-am discutat la lecţiile precedente. Prin urmare, la lecţia de astăzi fiecare echipă va scrie pe o pagină ce însuşiri (caracteristici,
atribute) ale lui Dumnezeu cunoaşteţi.
4. Comu-
Lucrul în echipe durează 3 minute, apoi se face schimb pe circulară de postere şi fiecare echipă completează în posterul (foaia) primit acele caracteristici pe care ei le cunosc şi care
nica
lipsesc la colegi, transmiterea în continuare a posterelor se face la interval de 2 minute.
rea noilor
În timp ce se citesc cele scrise, se discută dacă sînt corecte caracteristicile atribuite lui Dumnezeu.
cunoştinţe
Evaluarea va avea în vedere caracterizarea următoarelor însuşiri, cu precizări ale urmărilor asupra relaţiei lui Dumnezeu cu oamenii şi invers, cum trebuie să se raporteze oamenii
la însuşirea respectivă.
 Însuşirile lui Dumnezeu
Dumnezeu este:
Duh nematerial, nevăzut, Părintele Ceresc, Neschimbător;
Creatorul nostru şi al lumii din jur;
Bunul nostru Tată Ceresc;
Stăpîn iubitor şi plin de dreptate, desăvîrşit în toate;
Atotputernic; Atotştiutor, Atotmilostiv, Atotprezent; Veşnic, Necuprins; El toate le ştie şi le poate ş. a.
 Dumnezeu are însuşiri speciale ale raţiunii, însuşiri intelectuale (atotţiitor; atotînţelept; desăvîrşit, duhul Înţelepciunii)
5. *Dumnezeu vrea Să-L cunoaştem. *Dumnezeu iubeşte oamenii. *Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu din iubirea Sa mare faţă de oameni a ales să fie şi El om, să se nască asemeni
Aprecierea, oamenilor, să-i înveţe cum să se apropie de Dumnezeu şi să-i ajute să scape de greutăţi şi de păcate.
asocierea, Dumnezeu îi primeşte pe toţi cei care se întorc cu credinţă la El, oricît de păcătoşi ar fi ei. Îi ajută să se cureţe de păcate prin sfintele Taine Bisericeşti, dacă ei se pocăiesc din toată
generalizare inima. Să vieţuim în Dumnezeu şi Dumnezeu va locui în noi. Dumnezeu împarte darurile Sale oamenilor. Cei ce tăgăduiesc şi nu vor să ştie de existenţa lui Dumnezeu se pogoară în
a locuinţa morţilor. Ei se vor prăbuşi în iadul vremelnic şi veşnic. Binecuvîntările lui Dumnezeu se dobîndesc prin rugăciuni, credinţă şi ascultare de poruncile şi învăţăturile
dumnezeieşti. Să păstrăm legătura cu Dumnezeu. Toate poruncile lui Dumnezeu sînt spre folosul nostru şi ne asigură un trai bun. Dacă toate popoarele ar respecta poruncile lui
Dumnezeu cu stricteţe, n-ar mai exista nici judecători, nici poliţişti, nici condamnaţi.
Oamenii laudă pe Dumnezeu şi calităţile lui. Pentru aceasta s-au scris psalmi, acatiste., se scriu versuri şi rugăciuni de slavă.
Cuvîntul Tău Etern Stăpîn, Ale Tale-orînduiri rămîn Cuvînt slăvit, doar Tu mi-eşti far Şi scut, şi-alin, şi drum, şi har,
E mai statornic decît toate, Pe veci de veci nestrămutate. Avînt, putere şi iubire, Spre slavă şi desăvîrşire.
(Traian Dorz)
În încheiere, pentru meditaţie:
Pe zidul Bisericii catedrale din Lubeck se află scrise aceste cuvinte pentru trezirea şi chemarea creştinilor ce rătăcesc pe calea pierzării:
Voi Mă numiţi: Stîpîne, şi nu Mă ascultaţi. Voi Mă numiţi: Bun, Iubitor, şi nu Mă iubiţi.
Voi Mă numiţi: Lumină, şi nu Mă vedeţi. Voi Mă numiţi: Bogat, şi nu apelaţi la Mine.
Voi Mă numiţi: Calea, şi nu Mă urmaţi. Voi Mă numiţi: Eternul, şi nu mă căutaţi.
Voi Mă numiţi: Viaţă, şi nu Mă doriţi. Voi Mă numiţi: Atotputernicul, şi nu Mă cinstiţi după cuviinţă.
Voi Mă numiţi: Înţelepciune, şi nu Mă ascultaţi. Voi Mă numiţi: Dreptul (Judecător şi Răsplătitor), şi nu vă temeţi de Mine.
Aceste observaţii venite ca de Sus, de la Domnul, să ne fie şi pentru noi toţi un clopot de deşteptare şi începere a unei vieţi noi în Domnul. Amin.
7. Evaluarea
EVALUARE: Enumeră însuşirile lui Dumnezeu.
Cum ne raportăm la voia lui Dumnezeu?
Care sînt motivele de a-L căuta pe Dumnezeu?
Argumentează de ce oamenii nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu cu ajutorul raţiunii.

4. VII-IX. Însuşirile lui Dumnezeu

„Iar Tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat, îndelug-răbdător şi cu milă cîrmuitor a toate... A Te cunoaşte pe Tine este dreptate desăvîrşită şi a şti puterea Ta este rădăcina
nemuririi.” (Înţelepciunea lui Solomon 15; 1, 3)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Înţelegerea informaţiilor desprinse din revelaţiile biblice referitoare la Fiinţa şi unele însuşiri, atribute ale lui Dumnezeu. Conştientizarea unor motive pentru care
organizatori foarte mulţi oamenii se încred în Dumnezeu, comunică cu El, îi aduc slavă şi mulţumire. Argumentarea necesităţii de a tinde spre cunoaşterea şi ascultarea de voia lui Dumnezeu..
c Exprimarea prin rugăciuni de slavă şi mărire a sentimentelor de adorare faţă de Dumnezeu.
Obiectivele operaţionale: Să distingă informaţii noi şi să le utilizeze spre folosul său şi a celor dragi. Să colaboreze în grup, susţinînd şi analizînd propunerile altora. Să motiveze
importanţa sfaturilor învăţătorilor, poruncilor date de Dumnezeu, părinţi, bunei. Să cerceteze, în situaţii dificile, urmările, consecinţele care pot surveni ca rezultat al acţiunilor proprii. Să
înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru a fi ocrotiţi de rău.
Pregătirea de lecţie. Elevii sînt grupaţi în cinci echipe.
Desfăşurarea lecţiei:  Pregătirea către lecţie. Icoana Mîntuitorului Hristos cu Evanghelia în mînă. Sfînta Scriptură pentru maturi, de dorit să fie de format mare, de ediţie
nealterată, adică ortodoxă (poate fi luată de la Preotul Bisericii) şi Biblia pentru copii. La casetofon pot fi incluse imnuri bisericeşti sau cîntări şi versuri despre Sfînta Scriptură.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunea tradiţională de început, elevilor li se vor propune spre analiză versurile (vezi cl. V-VI, Dimitrie Bolintineanu)
2. Captarea Se citeşte versetul biblic de sub temă. Ce concluzii putem formula pe baza acestuia?
atenţiei Să-I dăm slavă lui Dumnezeu prin frumoasele cuvinte preluate din Acatistul
„SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE” (vezi cl. V-VI)
La lecţia precedentă am aflat că Biblia este Calea prin care Dumnezeu se face cunoscut pe Sine Însuşi oamenilor.
Din această Carte Sfîntă oamenii au aflat mai multe însuşiri ale lui Dumnezeu. Despre unele dintre ele aţi auzit şi voi. O parte le-am discutat la lecţiile precedente. Prin urmare, la
lecţia de astăzi fiecare echipă va scrie pe o pagină ce însuşiri (caracteristici, atribute) ale lui Dumnezeu cunoaşteţi.
Lucrul în echipe durează 3 minute, apoi se face schimb pe circulară de postere şi fiecare echipă completează în posterul (foaia) primit acele caracteristici pe care ei le cunosc şi care
lipsesc la colegi, transmiterea în continuare a posterelor se face la interval de 2 minute.
Odată cu citirea însuşirilor atribuite lui Dumnezeu scrise de elevi se discută corectitudinea acestora.
Evaluarea va ţine cont în special de menţionarea următoarelor însuşiri, precizîndu-se urmările lor asupra relaţiei lui Dumnezeu cu oamenii şi invers, cum trebuie să se raporteze
3. Pregătirea oamenii la însuşirile respective.
pentru tema Însuşirile lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a descoperit care sînt lucrările Sale în lume, adică însuşirile dumnezeieşti. Iată cîteva dintre ele:
nouă 1.„Dumnezeu este Duh şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate” (2 Corinteni 3, 17).
2.Dumnezeu este Unul, Veşnic, Neschimbător, Necuprins. „Mai înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pămîntul şi lumea, din veac şi pînă în veac eşti Tu” (Psalmul 89, 3).
3.Dumnezeu este Atotprezent. Fiind fără început şi fără sfîrşit, Dumnezeu este pretutindeni, după cum exclamă proorocul David: „De mă voi sui în cer; Tu acolo eşti; de mă voi
coborî în iad; de faţă eşti” (Psalmul 138, 8-10).
4.Dumnezeu este Atotştiutor. Ştiinţa lui Dumnezeu cunoaşte toate deodată: cele trecute, cele prezente, cele viitoare, El cunoaşte totul din veci. Înainte de a crea lumea, Dumnezeu
ştia ce se va întîmpla cu oamenii. Dumnezeu priveşte în inimi, ştie toate şi aude toate. „Din cer a privit Domnul şi a văzut pe toţi fiii oamenilor” (Psalmul 32, 13).
5.Dumnezeu este Atotputernic. „Dumnezeul nostru în cer şi pe pămînt toate cîte a voit a făcut” (Psalmul 113, 11).
6.Dumnezeu este Atotbun, Drept şi Milostiv. El este vistieria perfecţiunilor.
4. Comunica 7.„Dumnezeu este Iubire” (I Ioan 4, 8).
rea noilor 8.Dumnezeu este Sfînt, Desăvîrşit, după cuvintele Mîntuitorului Iisus: „Fiţi dar desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru din ceruri desăvîrşit este” (Matei 5, 48). Dumnezeu îi cheamă pe toţi
cunoştinţe la viaţa veşnică în Împărăţia Sa. Dar în Împărăţia Cerurilor nimic spurcat nu intră. Prin Jertfa de pe Cruce a Mîntuitorului am obţinut posibilitatea de a ne curăţa de păcat şi a trăi veşnic.
Trebuie să ducem o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi să ne curăţăm de păcate prin mărturisire şi împărtăşanie.
Prin rugăciuni vii şi cugetarea la Legea Domnului, omul se însufleţeşte, se înaripează, se înalţă, se apropie, se uneşte cu Dumnezeu şi păşeşte pe scara desăvîrşirii. Plăcuţii lui
Dumnezu au gustat din dulceaţa şi fericirea Raiului, chiar şi de aici din mijlocul lumii deşarte. (Nicolae Măndiţă)
Dumnezeu îi primeşte pe toţi cei care se întorc cu credinţă la El, oricît de păcătoşi ar fi ei. Îi ajută să se cureţe de păcate prin sfintele Taine Bisericeşti, dacă ei se pocăiesc din toată
inima. Să vieţuim în Dumnezeu şi Dumnezeu va locui în noi. Dumnezeu împarte darurile Sale oamenilor. Cei ce tăgăduiesc şi nu vor să ştie de existenţa lui Dumnezeu vor pogorî în
locuinţa morţilor. Ei se vor prăbuşi în iadul vremelnic şi veşnic. Binecuvîntările lui Dumnezeu se dobîndesc prin rugăciuni, credinţă şi ascultare de poruncile şi învăţăturile dumnezeieşti.
5. Aprecie- Să păstrăm legătura cu Dumnezeu. Toate poruncile lui Dumnezeu sînt spre folosul nostru şi ne asigură un trai bun. Dacă toate popoarele ar respecta poruncile lui Dumnezeu cu stricteţe,
rea, n-ar mai exista nici judecători, nici poliţişti, nici condamnaţi.
asocierea, Oamenii îl laudă pe Dumnezeu şi calităţile lui. Pentru aceasta s-au scris psalmi, acatiste, se scriu versuri şi rugăciuni de slavă.
generalizare Cuvîntul Tău Etern Stăpîn, Ale Tale-orînduiri rămîn Cuvînt slăvit, doar Tu mi-eşti far Şi scut, şi-alin, şi drum, şi har,
a E mai statornic decît toate. Pe veci de veci nestrămutate. Avînt, putere şi iubire, Spre slavă şi desăvîrşire
(Traian Dorz)
Acestea au fost doar unele dintre informaţiile pe care trebuie să le cunoaşteşti. La lecţiile următoare vom mai reveni dorind din toată inima ca atît voi, cît şi apropiaţii voştri şi
toată lumea să fie în slavă cu Dumnezeu.
Vrea cineva să spună ceva împotrivă? Dacă sînt probleme pe ce doriţi să le punem în discuţie, vă invit să le transmiteţi în scris, voi pregăti răspunsul, vom alege o oră specială şi
aşa cum o să doriţi, în comun sau individual, vom discuta cu ajutorul lui Dumnezeu.
7. Evaluarea Aplicaţii, evaluare şi autoevaluare:
1.Enumeră însuşirile lui Dumnezeu.
2. Argumentează de ce oamenii pe Dumnezeu cu ajutorul raţiunii.
REŢINE ŞI SPUNE ŞI ALTORA: Biblia ne mărturiseşte cum este Dumnezeu căruia trebuie să ne închinăm.
 Despre Bunul Dumnezeu, Duh nevăzut, ce nu poate fi cuprins cu mintea omenească aflăm că este: Veşnic, Neschimbător, Atotţiitor, Atotprezent, Atotştiutor, Atotputernic,
8. Încheierea Atotînţelept, Atotmilostiv, Atotdrept, Atotsfînt, Dragoste.
Pentru meditaţie:
Pe zidul Bisericii catedrale din Lubeck se află scrise aceste cuvinte pentru trezirea şi chemarea creştinilor ce rătăcesc pe calea pierzării (vezi cl. V-VI).
Aceste observaţii venite ca de Sus, de la Domnul, să ne fie şi pentru noi toţi un clopot de deşteptare şi începere a unei vieţi noi în Domnul. Amin.

5. V-VI. Sfînta Treime

“Drept aceea, mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh” (Mat. 28,19)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe: Memorarea unor învăţături de credinţă esenţiale primite de la Dumnezeu prin Sfintele Scripturi. Studierea şi contemplarea raportului dintre persoanele Sfintei Treimi
organizatoric şi a unor descrieri Biblice cu privire la această comuniune. Înţelegerea informaţiilor desprinse din revelaţiile biblice referitoare la Creaţia Divină, la Fiinţa şi unele însuşiri atribute lui
Dumnezeu. Reţinerea unor învăţături, dovezi şi argumente cu privire la dumnezeirea Domnului Iisus Hristos. Însuşirea mo dului de adorare, de cinstire şi de închinare deosebită adusă de
creştini lui Dumnezeu. Memorarea unor rugăciuni de slavă şi închinare lui Dumnezeu. Manifestarea interesului sporit faţă de învăţătura biblică, a unei atitudini de respect faţă de Fiinţa
 Sfintei Treimi.
Încrederea în dragostea şi în ajutorul ce-l pot primi de la Dumnezeu.
Obiective operaţionale. Să explice importanţa de a fi mai aproape de Dumnezeu, prin dorinţa de a-L cunoaşte, descoperi. Să distingă însuşirile, atribuite lui Dumnezeu din versurile
2. Pregătirea poeziilor, cîntărilor audiate. Să descifreze din cuvintele incomplete scrise pe tablă noţiunile cunoscute anterior. Să fie dispuşi să reacţioneze adecvat îndemnurilor din versuri sau conţinut.
pentru tema Să reţină şi să preia exemple de comunicare pe teme spirituale.
nouă Pregătirea de lecţie: Icoana cu Sfînta Treime sau Botezul Domnului.
Desfăşurarea lecţiei. Pauză pentru concentrare. Rugăciunea tradiţională de început de lecţie. Rugăciuni pentru cei apropiaţi care trec prin necazuri, probleme, încercări. Să înălţăm şi
o rugăciune după versurile poetului creştin Traian Dorz:
Doamne, binecuvîntează Doamne, binecuvîntează Doamne, binecuvîntează
Ziua ce ne-o dăruieşti Pe toţi cei cu care stăm, Somnul nostru-n aşternut,
Cu-a iubirii Tale rază Mintea care ne-ndrumează, Grija Ta ne fie pază
Orice pas să ni-l păzeşti. Braţul care-l îndrumăm. Harul Tău ne fie scut.
3.Comunicar Doamne, binecuvîntează Doamne, binecuvîntează Doamne, binecuvîntează
ea noilor Munca ce ne-ai rînduit, Masa ce ne-o dăruieşti, Casa-n care locuim,
cunoştinţe S-o gîndim cu mintea trează, Mîina care ne-o aşează Ţara care ne veghează,
S-o-mplinim în chip cinstit. Te rugăm s-o răsplăteşti. Lumea-n care Te slujim.
Subiectul lecţiei de astăzi este: Sfinta Treime
În calitate de moto ne vor servi versurile poetului creştin rus – Derjavin, traduse în limba română de Alexei Mateevici.
O, Tu, ce eşti Nemărginire Duh unu-n Toate aflător, Zideşte, cuprinzînd păzeşte
În vieţuirea vie a firii, Duh nevăzut, dar ziditor, Al Cărui nume-i Dumnezeu!
În veacuri fără despărţire, Ce nu-L pătrunde duhul meu,
Treime a Dumnezeirii! Ce toate-n Sine împlineşte,
În aceste versuri se regăsesc doar unele dintre caracteristicile lui Dumnezeu, ale Sfintei Treimi. Oamenii tind şi vor să-L cunoască cît mai mult pe Bunul Dumnezeu. El este atît de
aproape, şi atît de cunoscut, dar noi nu-L putem cunoaşte cu desăvîrşire. Mintea noastră limitată nu-L poate cuprinde. Dumnezeu S-a făcut pe Sine cunoscut oamenilor.
- Care este sursa din care oamenii află informaţii despre Dumnezeu?
Să ne amintim ce însuşiri ale lui Dumnezeu cunoaştem.
Cine poate să numească unele dintre însuşirile lui Dumnezeu? (Se scriu pe tablă).
Cu ajutorul întrebărilor şi completărilor făcute la răspunsurile date de copii se fac şi următoarele precizări:
„Dumnezeul este Unicul neschimbat în fire şi Veşnic. Dumnezeu se face cunoscut pe Sine, fiinţa Sa, voia Sa, planurile Sale omului. Sfînta Scriptură ne istoriseşte cum S-a
descoperit, adică cum S-a făcut cunoscut Dumnezeu omului, cum şi-a ales El un popor, căruia i-a descoperit voia Sa, prin prooroci, şi cum, în cele din urmă, S-a arătat lumii
întregi prin Iisus Hristos, Fiul Său, calea ce duce la El.
Copiilor li se propune spre audiere cîntarea: MARE ESTE TAINA CREŞTINĂTĂŢII (De pe casetă).
/Cu adevărat, mare este taina creştinătăţii. Dumnezeu s-a arătat în trup şi s-a îndreptat în Duhul; s-a vestit de îngeri, s-a propovăduit între neamuri, s-a crezut în lume şi S-a înălţat
întru slavă/.
Sfînta Biblie ne spune că Dumnezeu este Unul Singur după fiinţă şi Trei după persoane.
Aceştia nu sînt trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu ÎN TREI IPOSTAZE (întruchipat în trei Persoane), este Treimea Cea de o Fiinţă şi nedespărţită.
Toate cele trei ipostaze (Persoane) au aceeaşi semnificaţie Dumnezeiască, nici una dintre ele nu este mai importantă sau mai puţin importantă; după cum Dumnezeu Tatăl este
Dumnezeu adevărat, la fel şi Dumnezeu Fiul este Dumnezeu adevărat, şi Sfîntul Duh este Dumnezeu adevărat.
4. Asocierea Toate aceste trei ipostaze se deosebesc doar prin faptul că Dumnezeu Tatăl nu s-a născut şi nu provine din nimeni; Dumnezeu Fiul se naşte din Dumnezeu Tatăl, iar Duhul Sfînt
şi purcede de la Dumnezeu Tatăl.
generalizarea Prin dezvăluirea tainei Sfintei Treimi, Iisus Hristos ne-a învăţat nu numai să ne închinăm corect lui Dumnezeu, dar şi să-L iubim, deoarece toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi –
ideilor pro- Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh – sînt împreună, într-o dragoste permanentă, şi reprezintă o singură Fiinţă. Dumnezeu înseamnă Dragoste desăvîrşită.
movate Marea taină pe care ne-a dezvăluit-o Dumnezeu despre Sine – taina Sfintei Treimi – nu poate fi pătrunsă de raţiunea omului.
După cum este scris în Biblie, lui Avraam (om ascultător şi plăcut lui Dumnezeu) i-a venit în ospeţie Dumnezeu. Pentru a fi văzut de Avraam, Dumnezeu s-a înfăţişat
familiei sale în chip de Trei Îngeri şi tuturor, fără uimire, Avraam li se adresa „Doamne”.
Biblia descrie şi cum s-a descoperit Sfînta Treime în timpul cînd Domnul Iisus Hristos a mers la Iordan şi s-a Botezat: „Iar botezîndu-se Iisus, cînd ieşea din apă, îndată
 cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorîndu-se ca un porumbel şi venind spre El. Şi iată glas din ceruri zicînd: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care
am binevoit” (Matei 3; 16-17)
Numele persoanelor Sfintei Treimi le găsim de asemenea în cuvintele cu care Mîntuitorul îndeamnă pe Sfinţii apostoli la predică: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile,
botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh” (Matei 28,19). Iar Sfîntul Ioan Evanghelistul zice: „Căci trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Sfîntul
Duh, şi Aceşti trei Una sînt” (I Ioan 5,7).
Paginile Sfintei Biblii mărturisesc cum s-a prezentat apostolului Ioan Domnul Iisus Hristos: „Eu sînt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce
vine, Atotţiitorul” (Apocalipsa 1; 8) .
Cu regret, sînt mulţi pretinşi creştini pe care Părinţii Bisericii noastre îi mai numesc „rătăciţi” şi care nu recunosc pe Domnul Iisus ca fiind şi Dumnezeu adevărat, şi vai lor,
fiindcă în Biblie însăşi Domnul Iisus scrie că vor fi fericiţi doar acei ce vor crede că El este Domn şi Dumnezeu adevărat! (Ioan 20; 28)
Rătăciţii mai pretind că Duhul Sfînt este doar o energie a lui Dumnezeu. CE GRAVĂ şi PIERZĂTOARE RĂTĂCIRE: atunci cînd Duhul Sfînt are însuşiri de Fiinţă vie
(pluteşte, se bucură, se întristează) este numită Dumnezeu. Acesta este cel mai grav păcat despre care stă scris: „Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula
împotriva Duhului nu se va ierta. Cel care va zice împotriva Fiului Omului se va ierta lui, dar celui care va zice împotriva Duhului Sfînt nu i se va ierta lui, nici în veacul
acesta, nici în veacul ce va să vie” (Matei 12; 31-32) (Domnul Iisus Hristos este numit şi Fiul Omului, scris cu majuscule).
5. Verificarea „Hulă împotriva Duhului Sfînt” se numeşte orice împotrivire conştientă şi îndîrjită adevărului, fiindcă „Duhul este adevărul” (1 Ioan 5, 6). Opunerea împotriva adevărului îl
cunoştinţelor îndepărtează pe om de smerenie şi căinţă, iar fără căinţă nu poate fi iertare. Iată de ce păcatul „hulei împotriva Duhului” nu se iartă (Fapte 5; 3-4).
Duhul Sfînt s-a arătat oamenilor în mod vizibil: la botezului Domnului, în formă de porumbel, iar în ziua Cincizecimii El a pogorît asupra Apostolilor sub formă de limbi de foc.
Sfînta Tradiţie confirmă cele scrise în Sfînta Scriptură despre dogma Sfintei Treimi prin simbolul de credinţă (Crezul), aprobat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) şi la Sinodul
II Ecumenic de la Constantinopol (381).
Totuşi de-a lungul istoriei au existat şi mai există şi în prezent oameni care nu pot să înţeleagă această dogmă, pentru că ea este mai presus de puterea de înţelegere a minţii omeneşti.
De aceea ea trebuie primită prin credinţă. S-a încercat să se facă analogii pentru a înţelege această dogmă. Persoanele Sfintei Treimi au fost asemănate cu trecutul, prezentul şi viitorul; cu
lungimea, lăţimea şi înălţimea; stările materiei care sînt: solidă, lichidă şi gazoasă; întreaga diversitate de culori şi nuanţe se compune din trei culori principale: roşie, albastră şi
galbenă; omul se manifestă prin gîndire, cuvînt şi faptă; mîntuirea sufletului nostru se bazează pe trei virtuţi creştine: credinţa, nădejdea şi dragostea etc.
Exemplu: La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, cînd se discuta dogma Sfintei Treimi, unii reprezentanţi ai bisericii nu înţelegeau cum Dumnezeu este Unul, dar în Trei Persoane.
Atunci s-a ridicat Sf. Spiridon, care avea o viaţă sfîntă şi făcea minuni încă din viaţă, a luat în mînă o cărămidă, iar cînd a strîns-o din ea a ieşit o pară de foc, a curs apă, iar în mînă a
rămas doar lutul. Asemenea cum cărămida la vedere este una, dar ea este compusă din apă, pămînt şi foc, la fel şi Dumnezeu este Unul, dar în Trei Persoane. În felul acesta au fost
convinşi cei de la Sinodul I Ecumenic despre dogma Sfintei Treimi, aprobînd simbolul de credinţă (Crezul).
Am adus aceste multe argumente nu pentru că voi nu credeţi primelor cuvinte scrise, ci pentru că umblă mulţi rătăciţi pe la casele oamenilor aducînd învăţătură greşită, tulburînd
minţile oamenilor şi punînd credinţa lor la îndoială, precum că ei nu-şi pot imagina cum Dumnezeu declară că este Unic şi noi ne rugăm şi declarăm că-s trei Dumnezei?
Şi oamenii nedumeriţi prind a se îndoi de adevărurile existenţiale.
Ele sînt simple de înţeles şi prin faptul că, dacă Domnul Iisus este unicul Fiu născut, nu poate fi altceva decît tot Dumnezeu, aşa cum din pisică se nasc pisici, din om - oameni etc. Şi
dacă pe pămînt nu ar exista multe familii, care pentru a se deosebi au nevoie de nume de familie diferite, ci una singură, de exemplu Drăgan, atunci membrii ei ar fi toţi Drăgan – tatăl,
fiul, mama. Pentru a se deosebi, ei au prenume. Facem atîtea precizări doar pentru ca să nu vă îndoiţi, ci să credeţi, aşa cum ne îndeamnă Sfintele Scripturi, chiar şi atunci cînd nu
pricepem cu mintea noastră limitată totul. Aceste dubii conduc la neglijarea Domnului Iisus ca Domn şi Dumnezeu adevărat, şi a Duhului Sfînt: şi o neglijare, şi alta duce la pieire
sigură! Reamintim avertizarea din Sfintele Scripturi: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile
cele slabe ale lumii şi nu după Hristos, căci întru El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Colseni 2; 8).
Despre Duhul Sfînt, Domnul Iisus Hristos ne-a spus: „Dar Mîngîietorul, Duhul Sfînt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce
aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” ( Ioan 14, 26).
Prin rugăciunea pe care o rostim zilnic înainte de începutul lecţiilor: „Împărate Ceresc” – ne adresăm Sfîntului Duh. Să ne rugăm Lui, căci El este Mîngîietorul, a treia
Fiinţă Divină care se află în preajma noastră şi ne ascultă rugăciunile. Iar pentru cei ce se mai îndoiesc şi nu pot să creadă în cele discutate pînă acum, le spunem povestirea
despre Sfîntul Spirdon, pe care o puteţi povesti şi voi celor ce cred doar ce văd cu ochii.
Să încheiem cu ceea la ce sîntem chemaţi să facem, noi creştinii, să-L Slăvim pe Dumnezeu prin versurile:
Mulţumescu-Ţi, Doamne, Ţie! Rugăciunea Ta Domnească, Slavă, slavă, Doamne, Ţie! Eu, copil ăstui mileniu,
Că mi-ai ascultat cuvîntul. Este existenţa mea! Mulţumire mare-aduc: Mă-nchin pentru Slava Ta.
Tu de mii şi mii de ani Ce m-aş face oare, Tată, Pentru Fiul Tău Iisus Revarsă, Doamne-a Ta lumină,
Binecuvintezi pămîntul. Fără Rugăciunea Ta? Şi a Sfîntului Tău Duh! Peste ţărişoara mea. (Raisa Plăieşu) .
EVALUARE:
 Explică în ce mod Dumnezeu se descoperă oamenilor.
Cum putem exemplifica că Dumnezeu este Unul Singur după fiinţă şi Trei după persoane?
6. Evaluarea Cînd s-a arătat Duhul Sfînt oamenilor şi în ce mod?
Explică şi argumentează de ce sîntem îndemnaţi să luăm să credem în Cuvîntul Domnului aşa cum este scris în Biblie şi să nu căutăm doar la priceperea sau nepriceperea noastră.
Formulează cîteva învăţături în baza textului.
În încheiere să-I dăm mărire TATĂLUI şi FIULUI, şi SFÎNTULUI DUH, acum şi pururi, şi în vecii vecilor. Rugăciunea de sfîrşit de lecţie.
7. Încheierea

5. VII-IX. Sfînta Treime

“Drept aceea, mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Mat. 28,19).
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1 . Moment Subcompetenţe: Memorarea unor învăţături de credinţă esenţiale primite de la Dumnezeu prin Sfintele Scripturi. Studierea şi contemplarea raportului dintre persoanele Sfintei Treimi
organizatoric şi a unor descrieri Biblice cu privire la această comuniune. Înţelegerea informaţiilor desprinse din revelaţiile biblice referitoare la Creaţia Divină, la Fiinţa şi unele însuşiri, atribute ale lui
Dumnezeu. Reţinerea unor învăţături, dovezi şi argumente cu privire la dumnezeirea Domnului Iisus Hristos. Însuşirea mo dului de adorare, de cinstire şi de închinare deosebită adusă de
creştini lui Dumnezeu. Memorarea unor rugăciuni de slavă şi închinare lui Dumnezeu. Manifestarea interesului sporit faţă de învăţătura biblică, a unei atitudini de respect faţă de Fiinţa
Sfintei Treimi.
Încrederea în dragostea şi în ajutorul ce-l pot primi de la Dumnezeu.
Obiective operaţionale. Să explice importanţa de a fi mai aproape de Dumnezeu, prin dorinţa de a-L cunoaşte, descoperi. Să distingă însuşirile, atribuite lui Dumnezeu din versurile
poeziilor, cîntărilor audiate. Să descifreze din cuvintele incomplete scrise pe tablă noţiunile cunoscute anterior. Să fie dispuşi să reacţioneze adecvat îndemnurilor din versuri sau conţinut.
Să reţină şi să preia exemple de comunicare pe teme spirituale.
Pregătirea de lecţie: Icoana cu Sfînta Treime sau Botezul Domnului.
Desfăşurarea lecţiei. Pauză pentru concentrare. Rugăciunea tradiţională de început de lecţie. Rugăciuni pentru cei apropiaţi care trec prin necazuri, probleme, încercări. Să înălţăm şi o
rugăciune după versurile poetului creştin Traian Dorz:
Eu cred în Focul Sfînt din care Eu cred în Harul Sfînt prin care Eu cred Cuvîntului în care
Primesc lumina ne-ncetat, Am fost trezit şi renăscut, Etern-Adevărul luminos,
Căci fără-acest puternic Soare Căci fără dulcea Lui suflare Că-n ascultarea-i revelare
Aş fi pierit întunecat. Aş fi rămas un veşnic mut. Ni s-a descoperit Hristos.
Subiectul lecţiei de astăzi este: Sfinta Treime
În calitate de moto ne vor servi versurile poetului creştin rus – Derjavin, traduse în limba română de Alexei Mateevici (vezi cl. V-VI).
2. Pregătirea
În aceste versuri se regăsesc doar unele dintre caracteristicile lui Dumnezeu, ale Sfintei Treimi. Oamenii tind şi vor să-L cunoască cît mai mult pe Bunul Dumnezeu. El este atît de
pentru tema
aproape, şi atît de cunoscut, dar noi nu-L putem cunoaşte cu desăvîrşire. Mintea noastră limitată nu-L poate cuprinde. Dumnezeu S-a făcut pe Sine cunoscut oamenilor.
nouă
Să ne amintim unele însuşiri ale lui Dumnezeu. Cine poate să le numească, ce ştiţi voi despre Dumnezeu? (Se scriu pe tablă).
Cu ajutorul întrebărilor şi completărilor făcute la răspunsurile date de copii se fac următoarele precizări:
- Dumnezeu este Unicul neschimbat în fire şi Veşnic. Dumnezeu se face cunoscut pe Sine, fiinţa Sa, voia Sa, planurile Sale omului.
Sfînta Scriptură ne istoriseşte cum S-a descoperit, adică cum S-a făcut cunoscut Dumnezeu omului, cum şi-a ales El un popor, căruia i-a descoperit voia Sa, prin prooroci, şi cum, în
cele din urmă, S-a arătat lumii întregi, prin Iisus Hristos, Fiul Său, calea ce duce la El.
Copilor li se propune spre audiere cîntarea: MARE ESTE TAINA CREŞTINĂTĂŢII (De pe casetă).
/Cu adevărat, mare este taina creştinătăţii. Dumnezeu s-a arătat în trup şi s-a îndreptat în Duhul; s-a vestit de îngeri, s-a propovăduit între neamuri, s-a crezut în lume şi S-a înălţat
întru slavă/.
Sfînta Biblie ne spune că Dumnezeu este Unul Singur după fiinţă şi Trei după persoane.
După cum noi toţi avem aceeaşi natură omenească, dar fiecare dintre noi este diferit după numele său, după trăsături, vocaţie, talente, după aptitudini etc., dar într-un număr limitat de
fiinţe (dacă am sta să ne numărăm, în mod asemănător putem explica şi învăţătura (dogma) despre Sfînta Treime). Dumnezeu este: Unul după natură, fiinţa Sa şi întreit în Persoane,
ipostaze: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt. În Sfînta Scriptură se vorbeşte des despre cele trei Persoane ale lui Dumnezeu.
De exemplu, cînd Dumnezeu a dorit să facă omul, a zis astfel: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră...” (Fac. 1, 26). Este nu numai o adresare la plural, şi nu la
singular, cum s-ar cere. Vechiul Testament din Biblie a fost scris în limba ebraică. Dacă în limba română, rusă avem expresii pentru singular şi plural, atunci în limba ebraică există trei
 forme: pentru o persoană, pentru două persoane şi pentru mai multe. Expresia preluată din limba ebraică „Să facem…” este varianta pluralului ce se referă la mai mult de două
persoane. Acest lucru îl ştiu foarte bine cei ce posedă limba ebraică. După cum stă scris în Biblie, lui Avraam (om ascultător şi plăcut lui Dumnezeu) i-a venit în ospeţie Dumnezeu.
Pentru a fi văzut de Avraam, Dumnezeu s-a înfăţişat familiei sale în chip de Trei Îngeri şi tuturor, fără uimire, Avraam li se adresa „Doamne”.
3.Comunicar Biblia descrie şi cum s-a descoperit Sfînta Treime în timpul cînd Domnul Iisus Hristos a mers la Iordan şi s-a Botezat: „Iar botezîndu-se Iisus, cînd ieşea din apă, îndată cerurile s-au
ea noilor deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorîndu-se ca un porumbel şi venind spre El. Şi iată glas din ceruri zicînd: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3;
cunoştinţe 16-17)
Numele persoanelor Sfintei Treimi le găsim de asemenea în cuvintele cu care Mîntuitorul îndeamnă pe Sfinţii apostoli la predică: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în
numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh” (Matei 28,19). Iar Sfîntul Ioan Evanghelistul zice: „C ăci trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Sfîntul Duh, şi Aceşti trei Una
sînt” (I Ioan 5,7).
Paginile Sfintei Biblii mărturisesc cum s-a prezentat apostolului Ioan Domnul Iisus Hristos: „Eu sînt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine,
Atotţiitorul” (Apocalipsa 1; 8) .
Cu regret, sînt mulţi pretinşi creştini pe care Părinţii Bisericii noastre îi mai numesc „rătăciţi” şi care nu recunosc pe Domnul Iisus ca fiind şi Dumnezeu adevărat, şi vai lor, fiindcă în
Biblie însăşi Domnul Iisus scrie că vor fi fericiţi doar acei ce vor crede că El este Domn şi Dumnezeu adevărat! (Ioan 20; 28)
Rătăciţii mai pretind că Duhul Sfînt este doar o energie a lui Dumnezeu. CE GRAVĂ şi PIERZĂTOARE RĂTĂCIRE: atunci cînd Duhul Sfînt are însuşiri de Fiinţă vie (pluteşte, se
bucură, se întristează) este numită Dumnezeu. Acesta este cel mai grav păcat despre care stă scris: „Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va
4. Asocierea ierta. Cel care va zice împotriva Fiului Omului se va ierta lui, dar celui care va zice împotriva Duhului Sfînt nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în veacul ce va să vie ” (Matei
şi 12; 31-32) (Domnul Iisus Hristos este numit şi Fiul Omului, scris cu majuscule).
generalizarea „Hulă împotriva Duhului Sfînt” se numeşte orice împotrivire conştientă şi îndîrjită adevărului, fiindcă „Duhul este adevărul” (1 Ioan 5, 6). Opunerea împotriva adevărului îl
ideilor îndepărtează pe om de smerenie şi căinţă, iar fără căinţă nu poate fi iertare. Iată de ce păcatul „hulei împotriva Duhului” nu se iartă (Fapte 5; 3-4).
promovate Duhul Sfînt s-a arătat oamenilor în mod vizibil: la botezului Domnului, în formă de porumbel, iar în ziua Cincizecimii El a pogorît asupra Apostolilor sub formă de
limbi de foc.
O, roagă-te să poţi să crezi, O, roagă-te să nu ajungi O, roagă-te să nu ajungi O, roagă-te ca ochii tăi
Căci vai de cei ce nu pot crede, Pe urma vreunui orb spre-o groapă, Căci vai, Ca cei ce pier, dar nu-şi văd starea, Să nu stea-nchişi pentru vecie,
Ci caută pururi dovezi de unde-apoi te duci Căci vai, cînd Duhul Îl alungi Căci vai de cei treziţi pe căi
Din ce se pipăie şi vede. Adesea veşnic nu se scapă. Cît de netrebnică-i pierzarea De-nţelepciune prea tîrzie…
(Traian Dorz)
Sfînta Tradiţie confirmă cele scrise în Sfînta Scriptură despre dogma Sfintei Treimi prin simbolul de credinţă (Crezul), aprobat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) şi la Sinodul
II Ecumenic de la Constantinopol (381).
Sfinţii părinţi şi scriitorii bisericeşti din primele secole au mărturisit în unanimitate credinţa în Sfînta Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Sf. Iustin, Sf. Irineu,
Origen, Tertulian, Clement Alexandrinul etc.
Sf. Atanasie spune: “O singură Dumnezeire şi un Singur Dumnezeu în Trei Ipostaze”. Sf. Ioan Damaschin spune că Sfînta Treime este o singură fire, o singură voinţă, o singură
lucrare, o singură putere, o singură autoritate, pentru că e o singură Dumnezeire” (Despre Sfînta Treime, 1, Migne, P.G., XCV, col. 9).
Totuşi de-a lungul istoriei au existat şi mai există şi în prezent oameni care nu pot să înţeleagă această dogmă, pentru că ea este mai presus de puterea de înţelegere a minţii omeneşti.
De aceea ea trebuie primită prin credinţă. S-a încercat să se facă analogii pentru a înţelege această dogmă. Persoanele Sfintei Treimi au fost asemănate cu trecutul, prezentul şi viitorul; cu
lungimea, lăţimea şi înălţimea; stările materiei care sînt: solidă, lichidă şi gazoasă; întreaga diversitate de culori şi nuanţe se compune din trei culori principale: roşie, albastră şi
galbenă; omul se manifestă prin gîndire, cuvînt şi faptă; mîntuirea sufletului nostru se bazează pe trei virtuţi creştine: credinţa, nădejdea şi dragostea etc.
Exemplu: La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, cînd se discuta dogma Sfintei Treimi, unii reprezentanţi ai bisericii nu înţelegeau cum Dumnezeu este Unul, dar în Trei Persoane.
Atunci s-a ridicat Sf. Spiridon, care avea o viaţă sfîntă şi făcea minuni încă din viaţă, a luat în mînă o cărămidă, iar cînd a strîns-o din ea a ieşit o pară de foc, a curs apă, iar în mînă a
rămas doar lutul. Asemenea cum cărămida la vedere este una, dar ea este compusă din apă, pămînt şi foc, la fel şi Dumnezeu este Unul, dar în Trei Persoane. În felul acesta au fost
convinşi cei de la Sinodul I Ecumenic despre dogma Sfintei Treimi, aprobînd simbolul de credinţă (Crezul).
5. Verificarea Am adus aceste multe argumente nu pentru că voi nu credeţi primelor cuvinte scrise, ci pentru că umblă mulţi rătăciţi pe la casele oamenilor aducînd învăţătură greşită, tulburînd
cunoştinţelor minţile oamenilor şi punînd credinţa lor la îndoială, precum că ei nu-şi pot imagina cum Dumnezeu declară că este Unic şi noi ne rugăm şi declarăm că-s trei Dumnezei?
Şi oamenii nedumeriţi prind a se îndoi de adevărurile existenţiale.
Ele sînt simple de înţeles şi prin faptul că, dacă Domnul Iisus este unicul Fiu născut, nu poate fi altceva decît tot Dumnezeu, aşa cum din pisică se nasc pisici, din om - oameni etc. Şi
dacă pe pămînt nu ar exista multe familii, care pentru a se deosebi au nevoie de nume de familie diferite, ci una singură, de exemplu Drăgan, atunci membrii ei ar fi toţi Drăgan – tatăl,
fiul, mama. Pentru a se deosebi, ei au prenume. Facem atîtea precizări doar pentru ca să nu vă îndoiţi, ci să credeţi, aşa cum ne îndeamnă Sfintele Scripturi, chiar şi atunci cînd nu
 pricepem cu mintea noastră limitată totul. Aceste dubii conduc la neglijarea Domnului Iisus ca Domn şi Dumnezeu adevărat, şi a Duhului Sfînt: şi o neglijare, şi alta duce la pieire
sigură! Reamintim avertizarea din Sfintele Scripturi: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile
cele slabe ale lumii şi nu după Hristos, căci întru El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Colseni 2; 8).
Despre Duhul Sfînt, Domnul Iisus Hristos ne-a spus: „Dar Mîngîietorul, Duhul Sfînt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce
aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” ( Ioan 14, 26).
Prin rugăciunea pe care o rostim zilnic înainte de începutul lecţiilor: „Împărate Ceresc” – ne adresăm Sfîntului Duh. Să ne rugăm Lui, căci El este Mîngîietorul, a treia
Fiinţă Divină care se află în preajma noastră şi ne ascultă rugăciunile. Iar pentru cei ce se mai îndoiesc şi nu pot să creadă în cele discutate pînă acum, le spunem povestirea
despre Sfîntul Spirdon, pe care o puteţi povesti şi voi celor ce cred doar ce văd cu ochii.
Sfîntul Kiril, învăţătorul slavilor, se străduia să explice taina Sfintei Treimi în felul următor: „Vedeţi pe cer acel cerc strălucitor (soarele) de la care vine lumina şi care emană căldură?
Dumnezeu Tatăl, ca şi cercul solar, nu are nici început, nici sfîrşit. Din El veşnic se naşte Fiul lui Dumnezeu, precum de la soare vine lumina; şi aşa cum de la soare, împreună cu razele
luminoase, vine şi căldura, tot aşa şi de la Dumnezeu Tatăl purcede Duhul Sfînt. Fiecare dintre noi poate deosebi cercul soarelui şi lumina, şi căldura lui, însă ştim că pe cer nu există trei,
ci un singur soare. Aşa este şi cu Sfînta Treime: Ea întruchipează trei Persoane, însă Dumnezeu este unul şi nedespărţit”.
Să încheiem cu ceea la ce sîntem chemaţi să facem, noi creştini, să-L Slăvim pe Dumnezeu. Drept suport vom lua nemuritoarea capodoperă a lui Vasile Alecsandri, „Imnul
6. Evaluare religios”, închinat memoriei eterne a Marelui Ştefan şi prin aceasta, întregului neam strămoşesc creştin, în 15 august (stil vechi) 1871, la mormîntul domnitorului, la
mănăstirea Putna. Vă îndemn să vă alăturaţi acestor cuvinte şi să le memoraţi:
Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu din sămînţa mică înalţi stejarul mare, Etern, Atotputernic, o! Creator sublime,
Tu ce dai lumii viaţă şi omului cuvînt, Tu junelor popoare dai un măreţ avînt, Tu care ţii la dreapta pe Ştefan, erou sfînt,
În Tine crede, speră întreaga creştinime... Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare. Fă-n lume să străluce iubita-i românime...
Glorie Ţie-n Ceruri, glorie pe pămînt! Glorie Ţie-n Ceruri, glorie pe pămînt! Glorie Ţie-n Ceruri, glorie pe pămînt,
7. Încheierea Glorie Ţie-n Ceruri, glorie pe pămînt!
Sub ochii Tăi în lume lungi valuri de omenire În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul!
Pe marea veşniciei dispar ca nori-în vînt, Tu duci la nemurire prin tainicul mormînt
Şi-n clipa lor de viaţă trecînd strigă-n uimire: Şi numele-Ţi cu stele lumină firmamentul.
Glorie Ţie-n Ceruri, glorie pe pămînt! Glorie Ţie-n Ceruri, glorie pe pămînt!
EVALUARE:
Formulează cîteva învăţături în baza textului.
Explică în ce mod Dumnezeu se descoperă oamenilor.
Prin ce se explică fiinţa Unică a lui Dumnezeu?
Cum putem exemplifica că Dumnezeu este Unul Singur după fiinţă şi Trei după persoane?
Cînd s-a arătat Duhul Sfînt oamenilor şi în ce mod?
Explică şi argumentează de ce sîntem îndemnaţi să luăm să credem în Cuvîntul Domnului aşa cum este scris în Biblie şi să nu căutăm doar la priceperea sau nepriceperea noastră.
Este oare bazată pe Biblie învăţătura despre Sf. Treime?
În încheiere să-I dăm mărire TATĂLUI şi FIULUI, şi SFÎNTULUI DUH, acum şi pururi, şi în vecii vecilor. Rugăciunea de sfîrşit de lecţiei.
Portofoliul profesorului
Informaţii utile
1. Primul Sinod Ecumenic
Primul Sinod Ecumenic s-a desfăşurat pe timpul Împăratului Constantin cel Mare, în anul 325, în oraşul Niceea.
Acest Sinod a fost convocat împotriva învăţăturilor false ale preotului Arie din Alexandria, care nega natura Divină şi naşterea de la Dumnezeu din veşnicie a celei de a doua persoane din Sfînta
Treime, a Fiului Domnului. Arie afirma că Fiul Domnului este cea mai superioară fiinţă creată de Dumnezeu.
La Sinod au participat 318 episcopi, printre care şi Sfîntul Nicolae Făcătorul de Minuni, Iacov, episcop de Nisibis, Spiridon al Trimitundei, Sfîntul Atanasie cel Mare, care avea pe atunci rangul de
diacon ş.a.
Sinodul a condamnat şi a respins erezia lui Arie, apărînd adevărul de netăgăduit şi adoptînd dogma: Fiul Domnului este adevăratul Dumnezeu, născut din Dumnezeu Tatăl înaintea tuturor
veacurilor, şi este la fel de veşnic ca şi Dumnezeu Tatăl; El este născut, şi nu creat şi este de aceeaşi esenţă ca şi Dumnezeu Tatăl.
Pentru ca creştinii ortodocşi să poată cunoaşte adevărata învăţătură a credinţei, aceasta din urmă a fost formulată clar şi succint în primele şapte articole ale Simbolului Credinţei.
La acelaşi Sinod s-a luat hotărîrea de a sărbători Paştele în prima duminică de după luna plină care-i urmează echinocţiului de primăvară; s-a stabilit, de asemenea, ca preoţii să fie căsătoriţi,
precum şi multe alte reguli.
 2. Al doilea Sinod Ecumenic
Cel de-al doilea Sinod Ecumenic s-a întrunit în anul 381 în oraşul Constantinopol, în timpul împăratului Teodosie cel Mare.
Acest Sinod a fost convocat împotriva învăţăturii false a fostului episcop arian Macedonie, care respingea Divinitatea celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi, a Duhului Sfînt. El afirma că
Duhul Sfînt nu este Dumnezeu şi Îl numea creatură sau putere creată, deci subordonată lui Dumnezeu Tatăl şi lui Dumnezeu Fiul, la fel ca şi Îngerii.
La Sinod au fost prezenţi 150 de episcopi, printre care Grigorie Teologul (care a prezidat Sinodului), Grigorie de Nyssa, Melentie al Antiohiei, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim şi alţii.
La Sinod a fost condamnată şi respinsă erezia lui Macedonie. Sinodul a aprobat dogma privind egalitatea şi unitatea de esenţă a lui Dumnezeu Duhul Sfînt cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu
Fiul.
Sinodul, de asemenea, a completat Simbolul Credinţei de la Niceea cu cinci capitole în care este expusă învăţătura despre Duhul Sfînt, Biserică, învierea din morţi şi viaţa veacului de apoi. Astfel,
a fost întocmit Simbolul Credinţei niceo-constantinopolitan, care serveşte drept călăuză pentru Biserică în toate timpurile. Unitatea Trinităţii trece ca un fir roşu prin toate cele create de înţelepciunea
Creatorului în Treimea Celui preaslăvit.

6.V-VII. Crearea lumii (Altă temă: Lumea văzută şi cea nevăzută)

„Vai vouă învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi întrat, iar pe cei ce voiau să între i-aţi împiedicat” (Luca 11, 52)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Cunoaşterea lucrărilor lui Dumnezeu şi exprimarea sentimentelor de laudă şi adoraţie. Conştientizarea faptului că oamenii sînt nişte creaturi minunate ale lui
organizatori Dumnezeu. Identificarea atitudinii corecte faţă de Dumnezeu în corespundere cu lucrările şi însuşirile Domnului. Conştientizarea că veşnicia cu Dumnezeu este locul celor buni şi
c ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Exprimarea sentimentelor de mulţumire pentru valoroasa creaţie a lui Dumnezeu.
Obiectivele operaţionale: Să analizeze informaţiile anterioare în raport cu noile informaţii cu privire la crearea lumii. Să argumenteze raţional ideile înaintate, discutate. Să aducă
exemple de informaţii similare. Să-şi exprime atitudinea. Să înalţe rugăciuni spre Dumnezeu pentru Slava Măreţiei Sale.
Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea tradiţională de început, rugăciuni unii pentru alţii, copiilor li se va propune spre audiere un fragment din Psalmul 103:
„Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte!
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat. Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină.
2. Captarea Cel ce întinzi cerul ca un cort… Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
atenţiei Adăpa-se-vor toate fiarele cîmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli…
Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor.
Ca să scoată pîine din pămînt şi vinul ce veseleşte inima omului.
Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”
Astăzi o să studiem mai detaliat învăţăturile Sfintelor Scripturi despre Măreaţa Creaţie a lui Dumnezeu (se dă citire subiectului din titlu).
Cuvînt din Sfînta Scriptură: „Eu sînt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (Apocalipsa 1,8)
După cum aţi mai auzit, dacă pămîntul, soarele, luna şi toate celelalte corpuri cereşti, precum şi cele pămînteşti – apele, munţii, plantele şi toate animale, Dumnezeu a zis şi s-au
făcut după voia Sa, atunci omul a fost creat altfel. Să audiem nişte versuri ale lui C. Muha, care evocă aceste evenimente:
3. Pregătirea În nespusa Lui iubire, Pe om ştii cum l-a făcut? L-a făcut frumos şi blînd,
pentru tema Dumnezeu Cel Sfînt şi Drept L-a modelat din lut I-a dat minte şi cuvînt.
nouă Le-a făcut pe toate bune, I-a suflat apoi în faţă I-a mai dat să vrea să simtă,
După planu-i înţelept. Şi i-a dat suflet şi viaţă. Să nu ştie ce e rău,
S-asculte de Tatăl său.
Se analizează cuvintele evidenţiate ce cuprind sugestii la însuşirile lui Dumnezeu (cum este, ce poate face) şi voinţa sa pentru oameni. Prin ce se deosebeşte omul de toate celelalte
creaturi ale lui Dumnezeu?
Probabil că aţi auzit şi alte concepţii, contrare celor biblice, care afirmă că lumea s-a creat singură şi singură se dezvoltă, se perfecţionează. În manualele şcolare citim că aceasta
este părerea savanţilor. Numai că pe acei pretinşi savanţi nu-i prea cunoaşte nimeni. Din cîte ştim, marii savanţi ai lumii recunoşteau şi admirau creaţia lui Dumnezeu. Marele savant
matematician şi fizician Albert Einstein spunea prietenilor săi: „Este uimitor că Dumnezeu ne-a creat în chip atît de minunat, dar este şi mai minunat că El ne-a înzestrat cu raţiune prin
care ne permite să pătrundem, să studiem minunatele lui Taine.” Tot el afirma: „A căuta sensul existenţei înseamnă a-L căuta pe Dumnezeu”.
După întoarcerea sa din cosmos, Iuri Gagarin a declarat: „Am fost în spaţiul interplanetar şi nu L-am văzut acolo pe Dumnezeu.” Prin urmare, mulţi au concluzionat că „Dumnezeu
nu există.” Unii oameni de rînd au dat crezare declaraţiei: cum că ştiinţa modernă ar nega existenţa lui Dumnezeu. Alţii însă, văzînd că el nu a ajuns nici măcar pe lună, au dedus: desigur
că el nu a avut dreptul să declare că a studiat întreaga galaxie cosmică. Şi apoi, dacă Dumnezeu este pretutindeni, şi în jurul nostru, dar este Duh nevăzut, apoi evident nu-L vom vedea
4. nici în spaţiul interplanetar. Printre altele, un preot aşa şi i-a spus lui Iurii: „Dacă nu L-ai simţit pe Dumnezeu pe pămînt, în zadar îl cauţi prin cosmos”, iar un episcop înţelept, Iosif
Comunica- Almaatinski, fiind îndrumat de organele partidului comunist şi de securitatea sovietică să spună lumii în biserică precum că Gagarin a fost în spaţiul cosmic şi iată că nu l-a văzut pe
rea noilor Dumnezeu, ceea ce ar însemna că EL nu există, a declarat la predică următoarele: „Cu toţii ştiţi despre zborul lui Gagarin în cosmos şi că el nu l-a întîlnit acolo pe Dumnezeu, dar
cunoştinţe Domnul l-a văzut pe Gagarin şi l-a dinecuvîntat să se întoarcă înapoi pe Pămînt”.
Spre deosebire de omul sovietic, crescut fără Dumnezeu, astronauţii americani care au aterizat pe Lună au citit pe orbita lunii primul stih al primului capitol din Biblie: „La început
a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul” (Fac.1,1) şi acest eveniment a fost transmis prin televiziune întregii lumi. Cuvîntul cerul cu stelele înseamnă toate (galaxiile). Marele savant Bierke
afirmă: „Ştiinţa contemporană nu a desfiinţat adevărurile fundamentale ale Bibliei. Eu cred în Dumnezeu, cred în Iisus, cred în Biblie”.
În mulţimea infinită de corpuri cereşti, planete şi stele, Pămîntul este un firicel minuscul de praf, şi pe acest firicel trăieşte omul: aici s-a produs căderea lui în păcat şi aici s-a
săvîrşit mîntuirea lui. Însuşi Creatorul lumii, luînd chip de om, a coborat pe pamînt şi a veţuit în înveliş omenesc 33 de ani şi jumătate; însă creaţia Lui s-a răsculat împotriva Creatorului
său şi L-a dat morţii pe cruce.
Ce este omul în comparaţie cu Dumnezeu? Nimic. Însă şi acum, ca şi pe timpuri, el adesea sfidează cu obrăznicie pe Dumnezeu: în nebunia sa, îl neagă pe Creatorul său şi prin
aceasta se condamnă la veşnica pieire. Totuşi oricît s-ar strădui unii, credinţa în Dumnezeu nu va dispărea niciodată: ea a trăit şi va trăi în popor atîta timp cît va exista lumea; ea trăieşte
în inimile curate.
Chiar şi cei mai mari atei, care luau în zeflemea religia, se vedeau adeseori siliţi de adevăr să mărturisească despre existenţa lui Dumnezeu. Aşa, de pildă, Voltaire zice: "Întreaga
fire ne strigă că Dumnezeu există, că e o înţelepciune supremă divină, o putere nemărginită, o ordine minunată, şi totul ne învaţă, că atîrnăm de El …" Credinţa în Dumnezeu este
absolut necesară pentru susţinerea ordinei sociale. Natura întreagă ne strigă că El există". Materia organică în care intră: plantele, animalele şi omul, au viaţă pusă de Dumnezeu în
ele astfel, încît acestea se mişcă şi activează fiecare din ele după rînduiala lor. Plantele, animalele şi oamenii se mişcă. Ele se mişcă fiindcă au în ele energia sau imboldul care le mişcă. La
mişcarea omului se mai adaugă şi voinţa, raţiunea. Este şi aici mişcarea transmisă, comunicată ca şi la materia neorganică?…
Savanţii nici pînă azi nu pot răspunde la aşa întrebări simple cum ar fi: Cine învaţă cucoşul să cînte la miezul nopţii (cîntă şi acei cucoşi care n-au auzit niciodată alţi cucoşi cîntînd).
Cine conduce păsările călătoare spre locul destinat popasului lor? Cine hrăneşte melcul care pe vreme de secetă se poate afunda la cîţiva metri în pămînt şi poate aştepta acolo şi
cîţiva ani la rînd pînă este iar umezeală la suprafaţa pămînului şi se ridică spre ea?
Fiinţele vii posedă în ele însăşi mişcarea, ca o calitate nedespărţită - esenţială. Dar şi resortul, sau imboldul propriei lor mişcări, le-a fost transmis sau dat de cineva; prin urmare şi
mişcările fiinţelor vii sînt comunicate sau transmise.
Să explicăm: principiul mişcării noastre, care se numeşte viaţă, ne-a fost dat de cineva; aceasta nu se poate tăgădui. Într-adevăr, orice plantă şi orice animal îşi are obîrşia sau
începutul dintr-un germene sau sămînţă, organizată mai înainte de către o Fiinţă vie.
Corpul omenesc (scheletul, musculatura, inima cu venele şi arterele, creierul, măduva spinării, nervii, aparatul respirator, digestiv etc. şi celelalte părţi şi părti cele şi funcţionarea
5. lor) arată nemărginita înţelepciune a Creatorului său. "Tu omule – zice sf. Vasilie cel Mare – eşti un vas artistic lucrat, care ai primit de la Dumnezeu fiinţa ta. Măreşte pe Creatorul tău;
Aprecierea, căci tu n-ai fost creat decît spre a fi vrednic instrument al Măririi lui Dumnezeu şi toată această lume este pentru tine ca o carte vie care predică gloria lui Dumnezeu, şi ţie, care ai primit
asocierea, creaţiunea, îţi anunţă Mărirea ascunsă şi invizibilă a lui Dumnezeu: ca tu să cunoşti pe Dumnezeul adevărului.
generalizare Păstrează în mintea ta ce-ţi spuse-i".
a Rînduiala creaţiei Dumnezeieşti a hotărît ca nimeni dintre oameni să nu poată vedea pe Dumnezeu în Fiinţa Sa. Mărginita minte omenească niciodată nu poate şi nu va putea
cuprinde pe Dumnezeu, Care-i nemărginit. Cu toate acestea mulţi oameni se văd ispitiţi a se chinui să cuprindă cu mintea lor pe Cel necu prins. Vom aduce aici un exemplu despre astfel
de oameni intenţionaţi.
Niero (regele Siracuzei) întrebă odată pe înţeleptul Simonides:
- Simonides! Înţelepciunea ta m-a uimit! Încordează-ţi acum mintea şi spune-mi: Ce este Dumnezeu?
Simonides ceru răgaz de gîndire două zile: apoi mai ceru patru; apoi opt; apoi şaisprezece… etc.
- Oare vrei să mă amîi la infinit ? îi zice într-o zi Niero supărat.
- Da, stăpîne, răspunse înţeleptul. Cu cît cuget mai mult la întrebarea ta, cu atît găsesc mai greu răspunsul. Este întocmai ca şi un munte: cu cît te apropii mai mult de el, cu atît e
mai mare şi mai greu de cuprins.
Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea omenească.
Dumnezeu este şi Atotştiutor. U "Ascultă, cerule, şi ia aminte, pămîntule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea" (Isaia. 1; 2).
El ne mai cheamă: "Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu" (Apoc. 21, 7).
Religia creştin-ortodoxă, păzită cu sfinţenie, este o legătură sfîntă şi de mare preţ, care apropie, uneşte şi ţine pe om în strînsă relaţie cu Creatorul său. Aşa au vieţuit aleşii lui
Dumnezeu, care au fost stele călăuzitoare ale semenilor lor pe calea vieţii; iar după trecerea lor din viaţa aceasta trecătoare, se bucură fericiţi pu rurea în ceruri, strălucind ca soarele în
Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa au vieţuit savanţii luminaţi, care au reuşit să urce sus, sus pe creştetul muntelui cunoştinţei de Dumnezeu.
Cunoscutul matematician – Ampere – cercetătorul profund al electrodinamismului, fizician, naturalist, chimist, astronom, scriitor şi chiar poet, ori de cîte ori se afunda în cercetările
 sale ştiinţifice, îşi acoperea un ochi cu mîna stîngă, folosindu-se de un singur ochi. Venindu-i odată un prieten în vizită, l-a găsit cu capul îngropat în vrafurile de cărţi, hîrtii şi cifre, şi cu
ochiul stîng adăpostit ca de o streaşină cu degetele de la mîna stîngă.
"Ascultă, prietene – i-a zis el – spune-mi de ce acoperi tu ochiul stîng tocmai în clipele cele mai hotărîtoare ale calculelor tale?"
"Îţi voi spune dacă vrei să ştii", i-a răspuns Ampere. "Cu ochiul drept urmăresc de aproape socotelile mele; iar cu ochiul stîng (ochiul inimii) citesc adînc în planurile lui Dumnezeu,
Care a croit şi a urzit firea înconjurătoare, ce ne stă în faţă, ca un mare semn de întrebare. Cu chipul acesta lumina ochilor mei e ajutată de lumina lui Dumnezeu. Puterea minţii se
sporeşte prin puterea lui Dumnezeu. Numai astfel lucrînd, ştiinţa mea va fi lucrarea cea mai plăcută lui Dumnezeu; iar nicidecum o unealtă vătămătoare în mîna diavolului". Acelaşi mare
savant, cunoscător de Dumnezeu, zice aşa: "Ce sînt toate aceste ştiinţe? Toate aceste raţionamente? Toate aceste descoperiri şi vaste concepţii pe care le admiră lumea? Singur
adevărul lui Dumnezeu rămîne veşnic. De te hrăneşti cu El, vei fi nemuritor ca şi El. Studiază ştiinţele acestei lumi, dar nu le privi decît cu un ochi, celălalt ochi al tău să-ţi fie
statornic fixat asupra Luminii veşnice. Ascultă pe savanţi, dar numai cu o ureche, cealaltă ureche să-ţi fie gata a primi accentele Amicului tău Ceresc. Nu scrie decît cu o mînă,
cu cealaltă ţine-te strîns lipit de Veşmîntul Domnului, precum un copil de tatăl său".
Cît de plăcut Domnul ne îndeamă: "Dă-mi, fiule, mie inima ta, şi ochii tăi să simtă plăcere pentru căile mele" (Pilde 23, 26 ). Noi să dăruim Domnului Iisus Hristos inima
noastră, căci nimeni nu ne-a arătat mai multă iubire, nevinovăţie, maiestate şi sfinţenie decît Iisus Hristos, Împăratul nostru. La El aflăm cuvintele vieţii veşnice (U).
V-am explicat aceste lucruri fiindcă sînt prea mulţi din cei orbiţi de mîndria lor care nu le permite să-L caute pe Dumnezeu, dar parcă n-ar fi destulă nesăbuinţa lor, ei mai vor şi cei
din jurul lor să fie ca şi ei. Mulţi dintre ei pot fi chiar acei care sînt obligaţi să vă spună adevărul, ei nu-L caută şi pe voi vă îndeamnă la fel. Iată de ce prin Cuvîntul Său scris în Biblie
Dumnezeu ne avertizează: (se citeşte versetul de sub temă).
"Ne-a părăsit Dumnezeu" – auzim pe unii oameni zicînd adeseori. Vai! Ce socoteală greşită! Ce vorbă nesocotită! Bunul Dumnezeu n-a părăsit şi nu părăs eşte pe nimeni. Noi L-
am părăsit pe Dumnezeu. Dumnezeu nu s-a depărtat de noi; ci noi, prin călcarea poruncilor Lui şi împotrivirea la voile Lui, ne-am depărtat de El. Dumnezeu nu s-a despărţit de noi; ci noi
prin înmulţirea păcatelor noastre ne-am despărţit de El. Păcatele noastre, făcute unele peste altele, au format un zid mare care ne desparte de Dumnezeu. Îndată ce vom reuşi a surpa, a
nimici zidul acesta dintre noi şi Dumnezeu, ne vom putea apropia de El.
„Cînd ne ferim de rău şi facem binele, aflăm pe Dumnezeu, ne apropiem de El .
Cînd ne rugăm lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr, ne apropiem de El.
Cînd ne apropiem pentru a-L cunoaşte şi iubi pe El, mai mult prin aripile însufleţirii duhovniceşti decît prin argumentele ştiinţei omeneşti, atunci ne apropiem, Îl iubim
şi ne unim cu EL
Cînd rugăciunile noastre sînt înaripate cu milostenia şi postul, atunci noi ne apropiem de El şi El de noi. Aceasta ne-o arată Dumnezeiasca Scriptură în mai multe locuri.
În capitolul 58 din proorocia lui Isaia ni se arată că Dumnezeu se apropie de noi şi ne ascultă, aşa cum ne apropiem şi noi de El şi-L ascultăm”. (Nicodim Măndiţă, Dumnezeu
Atotţiitorul).
Tot în Biblie Domnul avertizează oamenii:
7. Evaluarea „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cînd cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile arzînd se vor desface şi pămîntul şi lucrurile de pe el se vor mistui”.
„Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El” „..Şi veţi vedea că Eu sînt Domnul” (de 50 de ori Duhul spune lămurit că în vremea de pe urmă unii se vor lepăda de Domnul ca
să se alipească de duhuri înşelătoare).
EVALUARE. Numeşte şi argumentează ce admiri tu din măreaţa creaţie lui Dumnezeu?
Ce convingeri, argumente proprii ai la acest subiect (pro şi contra)?
8. Încheierea Ce informaţii ţi-au părut importante şi ai dori să le transcrii să le comunici şi altora?
REŢINE: Ateismul nu are nici o dovadă ştiinţifică că Dumnezeu nu există.
Evoluţia lor nu încape nici măcar în timp. S-a dovedit ştiinţific că planeta noastră este mult mai tînără decît presupun evoluţioniştii şi astfel nu le ajunge timp pentru evoluţia
presupusă şi inventată de ei. Şi ştii cît timp nu le ajunge? Tocmai 2/3, adică timpul existenţei planetei noastre acoperă doar o treime din timpul necesar lor pentru a fi deplină presupusa lor
evoluţie. Dar restul timpului de unde să-l ia?
De exemplu: racul este identificat de 25.000 ani; broasca ţestoasă de 160 milioane; gîndacii - 200 milioane şi identificaţi la vreo 12 mii de specii la fel ca cei de azi. Rechinul
300-350 milioane ani. Scorpionul 400 milioane. Moluştele sînt cele mai vechi vieţuitoare – o jumătate miliard de ani.
Cînd vor evolua?
Cugetă la versurile cîntării:
O, cerule-nstelat, ce tainic mărturiseşti pe Dumnezeu, O, munţi înalţi, cît de puternic şi de măreţ mărturisiţi,
A cărui frumuseţi şi-ntinderi le-arăţi şi le ascunzi mereu! Pe Dumnezeu de-a Cărui Milă şi-nţelepciune-aţi fost zidiţi!
O, soare strălucit şi falnic, ce minunat mărturiseşti O, văi adînci, o, vînt puternic, o, mări cu larg înspăimîntat,
Pe-Acel al Cărui Chip şi zîmbet şi dragoste şi milă eşti! O, codri-ntinşi vuind de tunet-cum ne grăiţi de-nfricoşat!
O, ce dezvinovăţiri să poată afla în faţa Ta acel
 Ce n-a vrut, Doamne, nici să creadă, nici să-nţeleagă-n nici un fel?

6.VII-IX. Crearea lumii.

Vai vouă învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi întrat, iar pe cei ce voiau să între i-aţi împiedicat (Luca 11, 52)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Cunoaşterea lucrărilor lui Dumnezeu şi exprimarea sentimentelor de laudă şi adoraţie. Conştientizarea faptului că oamenii sînt nişte creaturi minunate ale lui
organizatori Dumnezeu. Identificarea atitudinii corecte faţă de Dumnezeu în corespundere cu lucrările şi însuşirile Domnului. Conştientizarea că veşnicia cu Dumnezeu este locul celor buni şi
c ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Exprimarea sentimentelor de mulţumire pentru valoroasa creaţie a lui Dumnezeu.
Obiectivele operaţionale: Să analizeze informaţiile anterioare în raport cu noile informaţii cu privire la crearea lumii. Să argumenteze raţional ideile înaintate, discutate. Să aducă
exemple de informaţii similare. Să-şi exprime atitudinea. Să înalţe rugăciuni spre Dumnezeu pentru Slava Măreţiei Sale.
Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea tradiţională de început, rugăciuni unii pentru alţii, copiilor li se va propune spre audiere un fragment din Psalmul 103 (vezi cl. V-VI):
2. Captarea Astăzi o să studiem mai detaliat învăţăturile Sfintelor Scripturi despre Măreaţa Creaţie a lui Dumnezeu (se dă citire subiectului din titlu).
atenţiei Cuvînt din Sfînta Scriptură: „Eu sînt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (Apocalipsa 1,8)
Dumnezeu este iubire. Din dragoste El a creat întreaga lume şi pe om.
Universul este creat absolut perfect de Creator. Sfînta Scriptură menţionează că lumea a fost creată timp de 6 zile. La sfîrşitul fiecărei zile Dumnezeu a văzut că tot ce a creat e
foarte bun. Apostolul Pavel scrie: „Tot ce a făcut Dumnezeu este bun” ( 1Tim. 4, 4 )”.
Dumnezeu a creat lumea din nimic, doar cu Cuvîntul. Totul a apărut dintr-un gînd şi din Cuvînt: „El a zis şi s-a făcut; El a poruncit şi s-au zidit” (Psalmul 148, 4-5). La auzirea
glasului dumnezeiesc au apărut cerul, pămîntul, luminătorii cereşti, apele s-au separat de uscat şi mai apoi pămîntul s-a acoperit cu verdeaţă, animalele au început să vieţuiască.
Întregul Univers, prin frumuseţea sa, se aseamănă cu un enorm ceas care funcţionează după anumite legităţi. Privind Universul la fel cum am privi un ceas, ne apare întrbarea:
„Cine este acest mare Meşter care l-a creat?”. Răspunsul îl aflăm în Biblie: „La început Dumnezeu a făcut cerul şi pămîntul” (Facere 1,1). Prin această frază ni se descoperă un adevăr
important: că totul ce există în cer şi pe pămînt are un început şi că a fost creat de Dumnezeu.
La început Dumnezeu a creat materia primară din care avea să apară toate formele vieţii pe pămînt. „Primul cuvînt a lui Dumnezeu a fost: „Să fie lumină”, şi a fost lumină. „Şi a
văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă:
3. Pregătire ziua întîi” (Facere 1,4-5)
a pentru Odată cu apariţia luminii a început o mişcare în materia primară: enorme mase de vapori s-au ridicat de pe suprafaţa pămîntului şi l-au învăluit prin nori şi ceaţă în aşa mod încît se
tema nouă perdea hotarul dintre cer şi pămînt. Şi a zis Dumnezeu: ”Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!... a despărţit Dumnezeu apele de sub tărie de apele cele de deasupra
tăriei. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.” (Facere 1, 6, 8).
Deasupra materiei exista deja atmosfera, dar însuşi pămîntul era acoperit de ape. Şi a zis Dumnezeu: ”Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!”... Uscatul l-
a numit Dumnezeu pămînt, iar apele le-a numit mări. Odată ce a apărut uscatul, s-au creat condiţii pentru a creşte plante. Apoi a zis Dumnezeu: „Să de-a pămîntul din sine verdeaţă, iarbă,
pomi, roditori.” (Facere 1, 9-13). Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
Plantele pentru a se dezvolta au nevoie de soare. Dumnezeu a zis: ”Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pămînt, să despartă ziua de noapte... să deosebească
anotimpurile zilele şi anii”. În ziua a patra Dumnezeu a creat soarele, luna şi stelele. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra (Facere 1, 14-19).
Cerul era înfrumuseţat cu corpurile cereşti, pămîntul era înzestrat cu flori şi verdeaţă, dar nu existau fiinţe vii care să se bucure de aceste bunătăţi. Şi a zis Dumnezeu: ”Să mişune
apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pămînt... Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea (Facere 1, 20-23).
Apa şi aerul erau înzestrate cu vietăţi dar uscatul încă nu era locuit de vietăţi .Şi a zis Dumnezeu: ”Scoată pămîntul fiinţe vii, după felul lor: animale, tîrîtoare şi fiare sălbatice după
felul lor”. (Facere 1, 24-25). Omul a fost creat tot în ziua a şasea.
Probabil că aţi auzit şi alte concepţii, contrare celor biblice, care afirmă că lumea s-a creat singură şi singură se dezvoltă, se perfecţionează. În manualele şcolare citim că aceasta
este părerea savanţilor. Numai că pe acei pretinşi savanţi nu-i prea cunoaşte nimeni. Din cîte ştim, marii savanţi ai lumii recunoşteau şi admirau creaţia lui Dumnezeu.
După întoarcerea sa din cosmos, Iuri Gagarin a declarat: „Am fost în spaţiul interplanetar şi nu L-am văzut acolo pe Dumnezeu.” Prin urmare, mulţi au concluzionat că „Dumnezeu
nu există.” Unii oameni de rînd au dat crezare declaraţii: cum că ştiinţa modernă ar nega existenţa lui Dumnezeu. Alţii însă, văzînd că el nu a ajuns nici măcar pe lună, au dedus: desigur
că el nu a avut dreptul să declare că a studiat întreaga galaxie cosmică. Şi apoi, dacă Dumnezeu este pretutindeni, şi în jurul nostru, dar este Duh nevăzut, apoi evident nu-L vom vedea
nici în spaţiul interplanetar. Printre altele, un preot aşa şi i-a spus lui Iurii: „Dacă nu L-ai simţit pe Dumnezeu pe pămînt, în zadar îl cauţi prin cosmos”.
Spre deosebire de omul sovietic, crescut fără Dumnezeu, astronauţii americani care au aterizat pe Lună au citit pe orbita lunii primul stih al primului capitol din Biblie: „La început
a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul” (Fac.1,1) şi acest eveniment a fost transmis prin televiziune întregii lumi. Marele savant Bierke afirmă: „Ştiinţa contemporană nu a desfiinţat
4. Comu- adevărurile fundamentale ale Bibliei. Eu cred în Dumnezeu, cred în Iisus, cred în Biblie”.
nicarea În mulţimea infinită de corpuri cereşti, planete şi stele, Pămîntul este un firicel minuscul de praf, şi pe acest firicel trăieşte omul: aici s-a produs căderea lui în păcat şi aici s-a
noilor săvîrşit mîntuirea lui. Însuşi Creatorul lumii, luînd chip de om, a coborat pe pamînt şi a veţuit în înveliş omenesc 33 de ani şi jumătate; însă creaţia Lui s-a răsculat împotriva Creatorului
cunoştinţe său şi L-a dat morţii pe cruce.
Ce este omul în comparaţie cu Dumnezeu? Nimic. Însă şi acum, ca şi pe timpuri, el adesea sfidează cu obrăznicie pe Dumnezeu: în nebunia sa, îl neagă pe Creatorul său şi prin
aceasta se condamnă la veşnica pieire. Totuşi oricît s-ar strădui unii, credinţa în Dumnezeu nu va dispărea niciodată: ea a trăit şi va trăi în popor atîta timp cît va exista lumea; ea trăieşte
în inimile curate.
Chiar şi cei mai mari atei, care luau în zeflemea religia, se vedeau adeseori siliţi de adevăr să mărturisească despre existenţa lui Dumnezeu. Aşa, de pildă, Voltaire zice: "Întreaga
fire ne strigă că Dumnezeu există, că e o înţelepciune supremă divină, o putere nemărginită, o ordine minunată, şi totul ne învaţă, că atîrnăm de El …" Credinţa în Dumnezeu este
absolut necesară pentru susţinerea ordinei sociale. Natura întreagă ne strigă că El există". Materia organică în care intră: plantele, animalele şi omul, au viaţă pusă de Dumnezeu în
ele astfel, încît acestea se mişcă şi activează fiecare din ele după rînduiala lor. Plantele, animalele şi oamenii se mişcă. Ele se mişcă fiindcă au în ele energia sau imboldul care le mişcă. La
mişcarea omului se mai adaugă şi voinţa, raţiunea. Este şi aici mişcarea transmisă, comunicată ca şi la materia neorganică?…
Fiinţele vii posedă în ele însăşi mişcarea, ca o calitate nedespărţită - esenţială. Dar şi resortul, sau imboldul propriei lor mişcări, le-a fost transmis sau dat de cineva; prin urmare şi
mişcările fiinţelor vii sînt comunicate sau transmise.
5. Apreci- Să explicăm: principiul mişcării noastre, care se numeşte viaţă, ne-a fost dat de cineva; aceasta nu se poate tăgădui. Într-adevăr, orice plantă şi orice animal îşi are obîrşia sau
erea, începutul dintr-un germene sau sămînţă, organizată mai înainte de către o Fiinţă vie. Chiar şi celula care formează corpul fiinţelor unicelulare posedă o organizare destul de complexă.
asocierea, Protoplasma, care o constituie, are în miniatură mai multe organe deosebite, avînd fiecare un rol special la înmulţirea ce lulei şi la împlinirea fenomenelor ei vitale: de nutriţie şi de relaţie.
genera- Încrederea luminată în existenţa lui Dumnezeu, însoţită de dobîndirea mîntuirii şi fericirii vremelnice şi veşnice, este mai mult o problemă ce ţine de inimă, de însufleţire, înaripare, decît
lizarea de scară, de ştiinţă omenească.
Corpul omenesc (scheletul, musculatura, inima cu venele şi arterele, creierul, măduva spinării, nervii, aparatul respirator, digestiv etc. şi celelalte părţi şi părti cele şi funcţionarea
lor) arată nemărginita înţelepciune a Creatorului său. "Tu omule – zice sf. Vasilie cel Mare – eşti un vas artistic lucrat, care ai primit de la Dumnezeu fiinţa ta. Măreşte pe Creatorul tău;
căci tu n-ai fost creat decît spre a fi vrednic instrument al Măririi lui Dumnezeu şi toată această lume este pentru tine ca o carte vie care predică gloria lui Dumnezeu, şi ţie, care ai
primit creaţiunea, îţi anunţă Mărirea ascunsă şi invizibilă a lui Dumnezeu: ca tu să cunoşti pe Dumnezeul adevărului.
Păstrează în mintea ta ce-ţi spuse-i".
Rînduiala creaţiei Dumnezeieşti a hotărît ca nimeni dintre oameni să nu poată vedea pe Dumnezeu în Fiinţa Sa. Mărginita minte omenească niciodată nu poate şi nu va putea
cuprinde pe Dumnezeu, Care-i nemărginit. Cu toate acestea mulţi oameni se văd ispitiţi a se chinui să cuprindă cu mintea lor pe Cel necu prins. Vom aduce aici un exemplu despre astfel
de oameni intenţionaţi.
Niero (regele Siracuzei) întrebă odată pe înţeleptul Simonides:
- Simonides! Înţelepciunea ta m-a uimit! Încordează-ţi acum mintea şi spune-mi: Ce este Dumnezeu?
Simonides ceru răgaz de gîndire două zile: apoi mai ceru patru; apoi opt; apoi şaisprezece… etc.
- Oare vrei să mă amîi la infinit ? îi zice într-o zi Niero supărat.
- Da, stăpîne, răspunse înţeleptul. Cu cît cuget mai mult la întrebarea ta, cu atît găsesc mai greu răspunsul. Este întocmai ca şi un munte: cu cît te apropii mai mult de el, cu
atît e mai mare şi mai greu de cuprins.
Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea omenească.
U "Ascultă, cerule, şi ia aminte, pămîntule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea" (Isaia. 1; 2). "Cel ce va birui va
moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu" (Apoc. 21, 7).
Religia creştin-ortodoxă, păzită cu sfinţenie, este o legătură sfîntă şi de mare preţ, care apropie, uneşte şi ţine pe om în strînsă relaţie cu Creatorul său. Aşa au vieţuit aleşii lui
Dumnezeu, care au fost stele călăuzitoare ale semenilor lor pe calea vieţii; iar după trecerea lor din viaţa aceasta trecătoare, se bucură fericiţi pu rurea în ceruri, strălucind ca soarele în
Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa au vieţuit savanţii luminaţi, care au reuşit să urce sus, sus pe creştetul muntelui cunoştinţei de Dumnezeu.
„Dumnezeu e aproape de noi precum sîntem şi noi faţă de El. Mare e milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi oamenii. El, Care a creat pe om şi toate cîte sînt în cer şi pe pămînt,
îngrijeşte de toate, şi mai mult de om. Pentru mîntuirea şi ridicarea oamenilor, Dumnezeu a Jertfit mult, chiar şi pe Unicul Său Fiu Iisus Hris tos. Toate Le-a făcut şi le face Dumnezeu
pentru ridicarea, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeirea Sa.
"Ne-a părăsit Dumnezeu" – auzim pe unii oameni zicînd adeseori. Vai! Ce socoteală greşită! Ce vorbă nesocotită! Bunul Dumnezeu n-a părăsit şi nu părăs eşte pe nimeni. Noi L-
am părăsit pe Dumnezeu. Dumnezeu nu s-a depărtat de noi; ci noi, prin călcarea poruncilor Lui şi împotrivirea la voile Lui, ne-am depărtat de El. Dumnezeu nu s-a despărţit de noi; ci noi
prin înmulţirea păcatelor noastre ne-am despărţit de El. Păcatele noastre, făcute unele peste altele, au format un zid mare care ne desparte de Dumnezeu. Îndată ce vom reuşi a surpa, a
nimici zidul acesta dintre noi şi Dumnezeu, ne vom putea apropia de El.
„Cînd ne ferim de rău şi facem binele, aflăm pe Dumnezeu, ne apropiem de El .
 Cînd ne rugăm lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr, ne apropiem de El.
Cînd ne apropiem pentru a-L cunoaşte şi iubi pe El, mai mult prin aripile însufleţirii duhovniceşti decît prin argumentele ştiinţei omeneşti, atunci ne ap ropiem, Îl iubim şi ne unim
cu EL
Cînd rugăciunile noastre sînt înaripate cu milostenia şi postul, atunci noi ne apropiem de El şi El de noi. Aceasta ne-o arată Dumnezeiasca Scriptură în mai multe locuri. În capitolul
58 din proorocia lui Isaia ni se arată că Dumnezeu se apropie de noi şi ne ascultă, aşa cum ne apropiem şi noi de El şi-L ascultăm”. (Nicodim Măndiţă, Dumnezeu Atotţiitorul).
"Dă-mi, fiule, mie inima ta, şi ochii tăi să simtă plăcere pentru căile mele" (Pilde 23, 26). Noi să dăruim Domnului Iisus Hristos inima noastră, căci nimeni nu ne-a arătat mai
multă iubire, nevinovăţie, maiestate şi sfinţenie decît Iisus Hristos, Împăratul nostru. La El aflăm cuvintele vieţii veşnice (U). (Nicodim Măndiţă, Dumnezeu Atotţiitorul).
Aplicaţii, evaluare şi autoevaluare:
1. Răspunde la întrebări: De ce Dumnezeu a hotărît să creeze lumea? În cîte zile a creat Dumnezeu lumea?
7. Evaluarea 2. Descrie ce a creat Dumnezeu.
3. Argumentează afirmaţia: „Tot ce a creat Dumnezeu este bun”.
4. Realizează o compunere pe tema: „Toată suflarea să laude pe Domnul”.
REŢINE: Ateismul nu are nici o dovadă ştiinţifică că Dumnezeu nu există.
Cugetă la versurile cîntării (vezi cl. V-VI).
8. Încheierea În Cartea Sfîntă SCRIE: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cînd cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzînd se vor desface, şi pămîntul şi lucrurile de pe el se vor mistui.”
„Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El”. „..Şi veţi vedea că Eu sînt Domnul” (de 50 de ori Duhul spune lămurit că în vremea de pe urmă unii se vor lepăda de Domnul ca să
se alipească de duhuri înşelătoare).

7. V-VII. Crearea lumii nevăzute. Îngerii

„Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă:
Că îngerii lor în Ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri”. (Matei 18; 10)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Cunoaşterea şi valorificarea însuşirilor şi calităţilor lui Dumnezeu. Identificarea caracteristicilor, însuşirilor atribuite îngerilor. Cunoaşterea lucrărilor îngerilor lui
organizatori Dumnezeu. Conştientizarea cauzelor căderii unor îngeri, a consecinţelor căderii acestora. Sintetizarea rolului îngerilor lui Dumnezeu. Stabilirea acţiunilor ce pot fi atribuite îngerilor
c căzuţi. Cunoaşterea, motivarea şi respectarea regulilor de comportament moral-religios. Exprimarea sentimentelor de slăvire şi de mulţumire lui Dumnezeu şi îngerilor Săi.
Obiectivele operaţionale: Să distingă învăţăturile noi şi să le utilizeze adecvat. Să identifice primejdiile pentru trup şi suflet. Să cerceteze în situaţii dificile urmările, consecinţele ce
pot surveni. Să participe activ la discuţii. Să tragă învăţăminte din greşelile altora. Să exemplifice informaţiile parvenite. Să-şi exprime propriile idei, opinii. Să înalţe rugăciuni spre
Dumnezeu şi îngerii Săi pentru a fi ocrotiţi de rău.
 Pregătirea către lecţie. Icoana Mîntuitorului Hristos sau a Sfintei Treimi cu Sfinţi Îngeri în jurul Ei. Icoana cu Arhanghelii Mihail şi Gavril. Imagini cu îngeri.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunea tradiţională de început, rugăciunile unii pentru alţii, copiilor li se vor propune spre audiere următoarele versuri:
Doamne-ţi mulţumim căci eşti Şi prin Tine noi primim Te rugăm din nou acum
2. Captarea Preaiubitul nostru Tată Zilnic daruri minunate, Să-ntăreşti în noi credinţa,
atenţiei Că din Tine pentru veci, Ca prin ele să ne creşti Ca să fim ai Tăi deplin,
Viaţa noastră ne e dată. Buni şi-ascultători în toate. După cum Îţi e voinţa.
Noaptea nu mi-e teamă, Ei îmi priveghează Iar de dimineaţă,
Căci în jurul meu, Somnul liniştit Cînd mă scol din pat,
Îngerii coboară Dacă la culcare, Îngerii-mi dau darul
De la Dumnezeu. M-am rugat smerit Gîndului curat.
Şi-i ascult! Şi-n rugă Ziua cînd la şcoală, Şi-mi trezesc credinţa
Eu mă plec supus, Învăţînd silesc, Să mă rog mereu
Ca să-mi poată rodi Îngerii mă-ndeamnă Tatălui din ceruri,
Gîndul ce mi-am pus. Cum să îndeplinesc. Dumnezeul meu. (Nicolae Moldoveanu)
Prin aceste versuri poetul ne îndeamnă să ne rugăm şi ne aminteşte că în jur sînt îngerii din ceruri care ne-nsoţesc şi uneori ne sugerează în gînd cum să procedăm. Tot ei, după voia
lui Dumnezeu, ne pot salva din primejdii.
În Cartea lui Dumnezeu – Biblia – scrie la Facere 1, 1 că: „La început, Dumnezeu, a făcut Cerul şi Pămîntul”. Prin cuvîntul „Cer” înţelegem (după Sfinţii Părinţi) lumea nevăzută a
 Îngerilor, şi nu bolta albastră şi înstelată de deasupra noastră. Numele de Înger provine din limba greacă – „angelos”, care înseamnă mesager, adică cel care aduce veşti prin slujire voii lui
3. Pregătirea Dumnezeu. Sfîntul Dionisie Areopagitul scrie în cartea sa „Despre ierarhia Cerească” că ei sînt „miliarde de miliarde”, de asemenea şi alţi Sfinţi Părinţi: Îngerii sînt nişte fiinţe spirituale,
pentru tema fără de trupuri materiale. După atributele lor îngerii au fost împărţiţi în nouă cete, grupate cîte trei: 1) serafimii, heruvimii, tronurile; 2) domniile, puterile, stăpînirile; 3) începătoriile,
nouă arhanghelii, îngerii.
Îngerii se află într-o continuă mişcare desăvîrşită. Sfîntul Grigore Dialogul, în una din cărţile sale, menţionează: „Îngerii au ieşit din Dumnezeu cum ies scînteile din cremene”.
Sfîntul Ioan Damaschin scrie că Dumnezeu i-a creat pe Îngeri după propriul Lui Chip, o natură necorporală, un fel de duh şi de foc material, după cum spune în Biblie prorocul David:
„Cel ce face pe Îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc”. Ei pot străbate prin pereţi, prin uşi de fer. Tot Îngerii păzesc cetăţile, împărăţiile, ţările, mănăstirile.
Pentru a-i feri pe oameni de gînduri şi de fapte rele, Dumnezeu a dăruit fiecăruia, la botez, un înger păzitor. El este mereu alături de om, îl păzeşte de rele şi îl îndeamnă să facă
lucruri bune. Astfel, îngerii au o continuă şi neobosită grijă de viaţa noastră. Ei îşi depun toate eforturile pentru ca noi, în timpul vieţii noastre pe pămînt, să ne pregătim şi să dobîndim
fericirea veşnică.
4. Dumnezeu la început Cu ochi şi-aripi zburătoare; Îngerii din înălţimi cîntă cu înflăcărare,
Comunicare Lumea-n ceruri a făcut, Pe Stîpîn să-L preamărească Heruvimi şi Serafimi Te slăvesc cu-a lor cîntare!
a noilor Pe îngeri în milioane Şi cu toţii să-L slujească! (N. Mandiţa)
cunoştinţe La început toţi îngerii erau buni, ei se bucurau de prezenţa, înţelepciunea lui Dumnezeu, de frumuseţea, înţelepciunea şi puterea primită de la Dumnezeu, admirau voinţa lui
Dumnezeu şi lucrau la îndeplinirea ei.
Dar, după o anumită vreme, invidia şi mîndria au început să-i macine pe unii, de ce n-ar fi liberi să facă ce vor, avînd atîta putere, de ce să nu-şi facă plăcere sfidîndu-L pe Dumnezeu
şi făcînd contrar voii Lui?
Cu toate că îşi dădeau bine seama că Dumnezeu o să-i pedepsească şi ştiau chiar care va fi pedeapsa lor - la timpul indicat vor arde-n focul veşnic, şi-au aprins pofta haină de a fi
asemeni şi conta lui Dumnezeu. Astfel, în frunte cu Lucifer (cel mai frumos, mai strălucitor, mai înzestrat dintre ei), căpetenia îngerilor, o parte s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu,
Ziditorul lor. Şi n-au mai vrut să-L asculte. Din îngeri buni au devenit duhuri rele, necurate. Ei se mai numesc diavoli. Odată cu aceasta, chipurile lor frumoase şi strălucitoare s-au făcut
urîte şi întunecate. Din Cerurile sfinte ei au căzut în iadul cel îngrozitor şi plin de chinuri, de aceea se numesc şi duhurile întunericului.
Îngerii buni au rămas să fie slujitori credincioşi lui Dumnezeu şi au venit în ajutor oamenilor, deoarece duhurile rele, ştiind că oamenii au libera alegere: să fie cu Dumnezeu, să facă
voia Lui sau să nu fie, şi dacă nu urmează voia Domului, la sfîrşitul vieţii aceştia vor ajunge alături de duhurile rele, ba mai mult şi chinuiţi de acestea. Din marea lor invidie pentru
oameni, şi vrînd să-i arate lui Dumnezeu că şi oamenii aleg voia lor, stau şi ei mereu în preajma omului şi-l îndeamnă la neascultare, la fapte ce-L întristează pe Dumnezeu, ca să le
răpească apoi sufletele pe vecie.
Copii, vi s-au întîmplat adesea momente dificile cînd nu ştiaţi cum să procedaţi, şi aţi auzit imediat în gîndul vostru mai multe îndemnuri. Ele pot fi de la Îngerul din
preajmă sau de la duhul rău. Bineînţeles că decizia finală o luaţi voi. Dar simţiţi cînd aţi procedat bine şi cînd rău. Dumnezeu în cartea Sa ne avertizează că nimeni nu va
veni la El să spună că n-a ştiut cum să procedeze, ce este bine, ce este rău, toată acuzaţia va fi: că n-a vrut!
Cînd cu Domnul vieţuieşti de nimic nu-ţi pasă Dacă-n marea de păcat neştiind te-i duce
Căci tu de la El primeşti îngrijire-aleasă. O să-l chemi, vei fi scăpat iar la Calea dulce.
5. Din necaz şi din nevoi Domnul Sfînt te scapă Cînd ţi-e greu, cînd eşti flămînd, El te-ndestulează
Aprecierea, Şi cu apa vieţii noi sufletul ţi-adapă. Stai cu El şi El oricînd blînd te-nviorează.
asocierea, Îngerii din ceruri sînt în tot locul stăpînirii Dumnezeieşti, cîntă laudă şi preamăresc pe Dumnezeu pururea: „Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Savaot, plin este cerul şi pămîntul de mărirea
generalizare Lui”.
a Îngerii sînt cele mai fericite fiinţe Cereşti împreună cu toţi sfinţii lui Dumnezeu. În fiecare an, la 8/28 noiembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavril, împreună cu toate cetele îngereşti.
Îngerii sînt făpturi înzestrate cu multe capacităţi şi puteri mari, nevăzute, adică spirituale. Uneori aceştia iau chip de fiinţă cu corp şi astfel au fost văzuţi, recunoscuţi de oameni, dar
de cele mai dese ori ei există în jurul nostru, dar noi nu-i vedem.
Creştinii se roagă îngerului păzitor, îi cer ajutorul şi-i urmează sfaturile. Împreună cu îngerii creştinii cîntă în biserică şi-l laudă pe Dumnezeu zicînd: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte
tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!”.
Această rugăciune, numită Trisaghionul, a fost auzită de un copil, care a fost răpit în timpul unui cutremur îngrozitor de pe pămînt. Şi apoi, peste cîtva timp, readus lîngă măicuţa
sa. El avea o crenguţă de fenix şi strălucea în chip minunat. Cu multă bucurie-n suflet, copilul a spus: Acolo Sus în Ceruri, Îngerii cîntă şi a început să cînte: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte
tare, Sfinte fără de moarte”. Au început să cînte şi oamenii această cîntare, adăugînd: Miluieşte-ne pre noi” şi cutremurul s-a oprit. De atunci în toate bisericile creştine, în toate limbile
se cîntă către Sfînta Treime împreună cu îngerii Cîntarea îngerească.
EVALUARE:
Acum poţi răspunde:
7. Evaluarea Cine sînt Îngerii?
De ce au căzut unii îngeri din slava cerească?
Ce s-a întîmplat cu îngerii căzuţi?
Ce fac Îngerii lui Dumnezeu?
Cine sfătuiesc oamenii la luarea unor decizii mai complicate?
Care este alegerea omului?
Tu a-i simţit glasul Îngerului păzitor?
Asculţi de el?
Meditează la cuvintele din poezia:
“Cînd seara tu te rogi” (T. Dorz)

8. Încheierea Cînd seara tu te rogi, copile, alături de măicuţa ta, Cînd cînţi cîntările frumoase ce Domnului Iisus îi plac,
În jurul tău stau Îngeraşii, dar de tu uiţi, ei vor zbura. Cu tine cîntă Îngeraşii, dar dacă taci şi dînşii tac.
Ce fericiţi sînt Îngeraşii cînd tu eşti bun şi iubitor Dar cît de mult ei se-ntristează cînd nu te rogi şi nu eşti bun,
Cînd cînţi şi cînd te rogi cuminte, ce mare-i bucuria lor! Atunci plîngînd se duc la Domnul şi toate cu durere-I spun.
Cînd tu eşti bun şi-asculţi, cu tine merg Îngeraşii buni şi mulţi
Şi te-nsoţesc cînd eşti cuminte, dar Ei se duc cînd tu n-asculţi.
O, nu-ntrista pe Îngeraşii ce vin cu drag în jurul tău,
Ci fă-i să cînte-ntotdeauna, că tu eşti bun şi nu faci rău.
Rugăciunea de sfîrşit de lecţie.

7. VIII-IX. Crarea lumii nevăzute. Îngerii

Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
„Pe mîini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău” (Psalmul 90, 11-12).
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Cunoaşterea şi valorificarea însuşirilor şi calităţilor lui Dumnezeu. Identificarea caracteristicilor, însuşirilor atribuite îngerilor. Cunoaşterea lucrărilor îngerilor lui
organi-zatoric Dumnezeu. Conştientizarea cauzelor căderii unor îngeri, a consecinţelor căderii acestora. Sintetizarea rolului îngerilor lui Dumnezeu. Stabilirea acţiunilor ce pot fi atribuite îngerilor
căzuţi. Cunoaşterea, motivarea şi respectarea regulilor de comportament moral-religios. Exprimarea sentimentelor de slăvire şi de mulţumire lui Dumnezeu şi îngerilor Săi.
Obiectivele operaţionale: Să distingă învăţăturile noi şi să le utilizeze adecvat. Să identifice primejdiile pentru trup şi suflet. Să cerceteze în situaţii dificile urmările, consecinţele ce
pot surveni. Să participe activ la discuţii. Să tragă învăţăminte din greşelile altora. Să exemplifice informaţiile parvenite. Să-şi exprime propriile idei, opinii. Să înalţe rugăciuni spre
Dumnezeu şi îngerii Săi pentru a fi ocrotiţi de rău.
2. Cap-tarea Desfăşurarea lecţiei:  Pregătirea către lecţie. Icoana Mîntuitorului Hristos sau a Sfintei Treimi cu Sfinţi Îngeri în jurul Ei. Icoana cu Arhanghelii Mihail şi Gavril. Imagini cu îngeri.
atenţiei Rugăciunea tradiţională de început, rugăciunile unii pentru alţii. Pedagogul anunţă tema lecţiei şi propune elevilor să participe la discuţia „Ce ştii despre îngeri?” Elevii îşi expun părerile.
Cunoaştem că Dumnezeu este veşnic şi atotputernic, fără de început şi fără de sfîrşit. El nu a fost făcut de nimeni şi există dintotdeauna. Înainte de a fi soarele, luna, stelele, pămîntul şi
lumea întreagă, Dumnezeu a făcut mai întîi pe îngeri. Îngerii sînt duhuri, adică fiinţe spirituale fără de trupuri materiale. Creştinii se roagă îngerului păzitor şi cinstesc cetele îngereşti
(vezi Nicolae Moldoveanu, cl. V-VI).
Prin aceste versuri poetul ne îndeamnă să ne rugăm şi ne aminteşte că în jur sînt îngerii din ceruri care ne-nsoţesc şi uneori ne sugerează în gînd cum să procedăm. Tot ei, după voia lui
Dumnezeu, ne pot salva din primejdii.
În Cartea lui Dumnezeu – Biblia – scrie la Facere 1, 1 că: „La început, Dumnezeu, a făcut Cerul şi Pămîntul”. Prin cuvîntul „Cer” înţelegem (după Sfinţii Părinţi) lumea nevăzută a
Îngerilor, şi nu bolta albastră şi înstelată de deasupra noastră. Numele de Înger provine din limba greacă – „angelos”, care înseamnă mesager, adică cel care aduce veşti prin slujire voii lui
Dumnezeu. Sfîntul Dionisie Areopagitul scrie în cartea sa „Despre ierarhia Cerească” că ei sînt „miliarde de miliarde”, de asemenea şi alţi Sfinţi Părinţi: Îngerii sînt nişte fiinţe spirituale,
fără de trupuri materiale. După atributele lor îngerii au fost împărţiţi în nouă cete, grupate cîte trei: 1) serafimii, heruvimii, tronurile; 2) domniile, puterile, stăpînirile; 3) începătoriile,
arhanghelii, îngerii.
3. Pre-gătirea Serafimii. Dintre toate cetele îngereşti Serafimii sînt cei mai aproape de Dumnezeu. Ei îl contemplă pe Dumnezeu ca fiind un ocean de Iubire desăvîrşită, veşnică. Serafimii sînt
pentru tema pătrunşi de această iubire, ei înşişi sînt parcă „pară de foc”, o iubire care „arde” pentru Dumnezeu. Serafimii îl slăvesc zi şi noapte pe Dumnezeu, Care din Iubire de oameni S-a Întrupat
nouă şi S-a răstignit. Ei nu îndrăznesc să privească faţa lui Dumnezeu, întreaga lor fiinţă se cutremură de măreţia Domnului şi cu evlavie îşi acoperă faţa cu două aripi, cu altele două îşi
acoperă picioarele şi cu două aripi zboară cîntînd cu umilinţă:”Sfînt, sfînt, sfînt, Domnul Savaot!” Serafimii sînt reprezentaţi pe icoane avînd şase aripi. Creştinii se roagă Serafimilor ca
prin rugăciunile lor să li se aprindă în suflete dragostea pentru Dumnezeu.
Heruvimii îl înţeleg pe Dumnezeu ca fiind Înţelepciunea desăvîrşită. Heruvimii se adîncesc neîncetat în gîndirea dumnezeiască şi în cîntările lor o preaslăvesc. Heruvimii sînt slujitorii
neobosiţi ai Domnului. Ei sînt atît de rîvnitori încît, dacă observă că cineva dintre oameni nu ascultă de poruncile Domnului sau pun la îndoială adevărul descoperit de Dumnezeu, într-o
clipă se coboară şi opresc această fărădelege. De exemplu, cînd Adam şi Eva n-au ascultat de Dumnezeu şi au mîncat din pomul oprit, un heruvim cu o sabie de foc i-a scos pe primii
oameni din Grădina Raiului. Deoarece heruvimii pururea stau de veghe, pe icoane sînt reprezentaţi avînd mulţi ochi. Creştinii se roagă heruvimilor să le lumineze mintea cu lumina
cunoştinţei dumnezeieşti.
Scaunele. Noi cunoaştem că Scaunele sau Tronurile ne indică măreţia împărătească. De exemplu, spunem „tron împărătesc” şi gîndul nostru zboară la persoana care stă pe acest tron,
la împărat. La fel şi în cer, Scaunele sînt cetele îngereşti care Îl contemplă pe Dumnezeu ca Împăratul Slavei, Împăratul lumii create, Împăratul care face judecată şi dreptate. Se întîmplă
4. Comu- ca şi oamenii, meditînd asupra frumuseţii lumii create, să-I înalţe imnuri de slavă Creatorului. Să ştiţi că în aceste clipe, Scaunele sînt alături şi-i inspiră ce să spună. De exemplu,
nicarea noilor proorocul David exclamă: „Doamne, cine este asemenea Ţie?”( Psalmul 34, 9); „Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfîrşit!”(Psalmul 144, 3).
cunoş-tinţe Domniile. Pentru a înţelege mai bine care este slujirea acestor îngeri, să vedem mai întîi sensul cuvîntului „domn”. Domnul este Cel Care a zidit toate şi conduce în chip minunat
lumea. Domniile înţeleg cum Dumnezeu are grijă de întreg universul, ei văd că Dumnezeu veghează zi şi noapte ca oamenii să nu să se abată de la calea pe care le-a dat-o Ziditorul. Se
minunează domniile cum se îngrijeşte Creatorul de fiecare insectă, floare, animale şi de fiecare om. Nimeni şi nimic nu este uitat de Dumnezeu. Domniile îi învaţă pe oameni ca şi ei să
aibă grijă de natură, de aproapele, să-şi orînduiască viaţa, să se îngrijească de trup şi suflet. Îi insuflă omului ca el să domnească asupra patimilor şi să nu se lase biruit de păcate. Dacă
cineva este biruit de vreun păcat, să se roage: „Domniile sfinte, daţi-mi putere, întăriţi-mi voinţa mea slabă să lupt contra păcatului care mă biruie” şi imediat domniile îi vor veni în ajutor
şi el va simţi cum biruie uşor orice patimă.
Puterile îl contemplă pe Dumnezeu ca Cel Care face multe minuni. „Tu eşti Dumnezeul Care faci minuni!”, exclamă puterile. Ele pătrund şi înţeleg cum Dumnezeu biruieşte rînduiala
firii şi lor le este descoperit de ce Dumnezeu procedează într-un mod sau altul.
Stăpîniile îl contemplă pe Dumnezeu şi Îl proslăvesc ca pe Cel Atotputernic, Care are putere în cer şi pe pămînt. Fiind aproape de Domnul, stăpîniile sînt şi ele pătrunse de putere
dumnezeiască, aşa precum fierul se înfierbîntă cînd se află lîngă foc. Stăpîniile au puterea de a izgoni duhurile necurate. De aceea cînd sîntem în ispită trebuie să ne rugăm stăpîniilor ca
să ne elibereze din această cursă diavolească.
Începătoriile. Se numesc începătorii deoarece aceste cete au primit de la Dumnezeu puterea de a domni asupra stihiilor naturii: mărilor, focului, vîntului, tunetului, cutremurului,
asupra animalelor şi a tuturor obiectelor văzute şi nevăzute. Sînt puse stăpînii asupra popoarelor întregi, asupra oraşelor.
Arhanghelii sînt învăţători cereşti. Ei îi învaţă pe oameni să trăiască după poruncile Domnului şi le descoperă voia lui Dumnezeu. Arhanghelii cunosc ce-l aşteaptă în viitor pe om şi-i
insuflă să aleagă calea corectă. Dacă cineva este în nedumerire ce alegere să facă în viaţă, este bine să se roage sfinţilor arhangheli. Se cunosc şapte arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail,
Uriil, Salatiil, Iegudiil, Varahiil.
Îngerii sînt cei mai aproape de noi. Îngerii ne conduc în viaţă, ne păzesc. Ei sînt în jurul nostru şi ne privesc neîncetat. Întreg văzduhul este umplut de îngeri. Ei se află în chip nevăzut
în altar la Sfînta Liturghie şi slujesc împreună cu preotul. Vrei să fii întotdeauna cu îngerul alături? Fugi de păcat! Teme-te să greşeşti! Sfîntul Vasile cel Mare spune: „Pe albine le alungă
fumul, aşa şi îngerii nu pot să se afle acolo unde este păcat”.
Îngerii se află într-o continuă mişcare desăvîrşită. Sfîntul Grigore Dialogul, în una din cărţile sale, menţionează: „Îngerii au ieşit din Dumnezeu cum ies scînteile din cremene”. Sfîntul
Ioan Damaschin Scrie că Dumnezeu i-a creat pe Îngeri după propriul Lui Chip, o natură necorporală, un fel de duh şi de foc imaterial, după cum spune în Biblie prorocul David: „Cel ce
face pe Îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc”. Ei pot străbate prin pereţi, prin uşi de fer.
Pentru a-i feri pe oameni de gînduri şi de fapte rele, Dumnezeu a dăruit la botez fiecăruia un înger păzitor. El este mereu alături de om, îl păzeşte de rele şi îl îndeamnă să facă lucrui
bune. Astfel, îngerii au o continuă şi neobosită grijă de viaţa noastră.
Ei îşi depun toate eforturile pentru ca noi, în timpul vieţii noastre pe pămînt, să ne pregătim şi să dobîndim fericirea veşnică.
Din versurile ce urmează ale minunatului poet Vasile Militaru aflăm multe despre menirea îngerilor:
Din grădinile Scripturii Şi că-ndeplinind porunca Fiecărui stînd de veghe Stai în cumpănă adesea,
Omenirii trecătoare, Ce le-o dă din cer Cuvîntul, Cîte unul – zi şi noapte – Neştiind cum e mai bine,
Unde numai adevărul Unii dintre ei s-arată Şi ferice este-acela Căci cu-ntîiul gînd odată
A n-florit Cereasca Floare, Ca să-i vadă şi pămîntul. Care prinde-ale Lor şoapte. Încă unul îţi mai vine...
Am cules cîteva fire din Dumnezeiescul crin Însă mii şi milioane Împlinind cele ce-i spune Dintre-acele două gînduri
Care spun, cum că de îngeri Cerul Domnului e plin. Nevăzuţi rămîn mereu Cel din Ceruri, rînd pe rînd, Fulgerate-n duhul tău,
Stînd pe oameni să-i înveţe Omul socotind că ... astfel Unul vine de la Înger,
Vrerile lui Dumnezeu... I-a venit deodată-n gînd
 Altul de la duhul rău...
Fiecare vrea cu sine Îngerii care vederii tale Dar dacă mereu păcatul Fiecare om din lume,
Să te aibă, să te poarte, Totdeauna se ascund Te cufundă-n a lui tină, Fiecare ins mereu,
Şi de-aceia a lor luptă e Îţi cunosc, nu numai fapta, Suflete, şi-n întuneric Alege – cum să fie-n Veşnicie
„Pe viaţă şi pe moarte” Ci-şi-al gîndului străfund! Fugi de-a Cerului lumină, Sufleţelul său
Doi se luptă pentru tine Nu eşti singur nici o clipă Albii îngeri de la tine vor pleca Cu Domnul în fericire
Pînă-n ceasul cel de-apoi Cînd tu singur crezi că eşti Cu lacrimi lăsînd drumul Sau în iad zăcînd din greu.
Şi-n socoata ta eşti liber Şi cu gîndurile tale Căci păcatul îl alungă, Nu uita, tu poţi alege
S-alegi unul din cei doi! Mreaja relelor urzeşti. Cum din stupi pe-albine fumul. Să fii mereu cu Dumnezeu.

Alţi îngeri îl slăvesc pe Dumnezeu:

Dumnezeu la început Cu ochi şi-aripi zburătoare; Îngerii din înălţimi cîntă cu înflăcărare,
Lumea-n ceruri a făcut, Pe Stîpîn să-L preamărească Heruvimii şi Serafimi Te slăvesc cu-a lor cîntare!
Pe îngeri în milioane Şi cu toţii să-L slujească! (N. Mandiţa)
Creştinii se roagă îngerului păzitor, îi cer ajutorul şi-i urmează sfaturile. Împreună cu îngerii creştinii cîntă în biserică şi-l laudă pe Dumnezeu zicînd: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte
tare, Sfinte fără de moarte,miluieşte-ne pe noi!”. Această rugăciune se mai numeşte: Cîntare îngerească către Sfînta Treime, deoarece creştinii au învăţat-o de la îngeri.
În fiecare an, la 8/28 noiembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, împreună cu toate cetele îngereşti.
Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, cel mai superior şi primul dintre toţi îngerii, Lucifer, s-a îndepărtat de Dumnezeu, devenind astfel rău, şi pînă într-atît s-a întărit în vrăjmăşia sa
contra lui Dumnezeu, încît a ajuns incapabil să se mai îndrepte. După învăţătura creştină, satana este înger căzut, o fiinţă rea, reală, vie, care a fost începutul a tot răul din întreaga lume.
Mai întîi a atras după sine o mulţime de îngeri, care au devenit duhuri rele, apoi a înşelat pe primii oameni. Această răutate izvorăşte din iubirea de sine şi din mîndrie.
Dumnezeu l-a înzestrat pe Lucifer, la fel ca şi pe toţi îngerii, cu libertatea voinţei. Lucifer, cunoscînd puterile şi mărirea sa, a dorit să se pună în rînd cu Dumnezeu şi să nu mai
asculte de Creatorul său, iar o parte dintre îngeri s-a alăturat lui Lucifer, devenind duhuri rele. Dumnezeu i-a creat pe îngeri buni cum a făcut bun tot ce există, dar ei au încălcat porunca
ascultării de Dumnezeu şi au fost aruncaţi în întunericul cel mai adînc.
Duhurile rele formează o împărăţie aparte. În fruntea acestei împărăţii stă satana, adică înşelătorul. În împărăţia satanei intră duhurile rele şi oamenii păcătoşi. În Sfînta Scriptură se
spune că păcătoşii se află sub stăpînirea diavolului şi îndeplinesc voia lui. Împărăţia răului luptă contra Împărăţiei lui Dumnezeu.
5. Apreci-erea, Oamenii trebuie să ştie cum să lupte cu forţele răului. Cea mai mare biruinţă a diavolului faţă de oameni este faptul că el i-a făcut pe oameni să nege existenţa duhurilor rele.
asocie-rea, Domnul Iisus Hristos ne previne, zicînd: „Am văzut pe satana ca un fulger căzînd din cer” (Luca 10, 18). Iar Apostolul Petru ne avertizează: „Diavolul umblă, răcnind ca un leu, căutînd
genera-lizarea pe cine să înghită” (Petru 5, 8).
După ce au fost alungate din cer, duhurile rele şi-au îndreptat toată puterea lor spre pămînt, ca să semene aici cît mai mult rău printre oameni. Astfel răul constituie o necesitate a
diavolilor fără de care ei nu mai pot trăi. Diavolul se gîndeşte doar la rău, nu-şi găseşte satisfacţie decît făcînd răul. Împărăţia Binelui lui Dumnezeu o urăşte şi de aceea se străduieşte prin
orice metode să împiedice răspîndirea binelui; să înlăture din sufletele oamenilor orice gînd despre Dumnezeu. Îndepărtînd pe oameni de Dumnezeu, diavolul încearcă din răsputeri să-i
ţină pe păcătoşi în stăpînirea sa.
Oamenii nu trebuie să asculte de duhurile rele. Creştinii se pot apăra de duhurile rele prin post, rugăciune, mărturisire, împărtăşanie, purtînd semnul Sfintei Cruci. Sfinţii Părinţi
7. Evaluarea spun că aşa cum un cîine, cînd vede toiagul cu care a fost lovit odată, fuge repede şi departe de el, tot astfel diavolul, văzînd semnul Crucii lui Hristos prin care s-a sfărîmat puterea lui, se
cutremură şi fuge din faţa celor credincioşi.
Învăţăturile Sfinţilor Părinţi: „Trebuie să avem o mare veghere pentru că vrăjmaşul nostru - diavolul nu doarme; odinioară el ne-a aruncat jos din rai, iar acum nu ne îngăduie să
ne ridicăm la cer.” (Sfîntul Ioan Postnicul)
8. Înche-ierea
„Întoarceţi-vă cu mintea şi cu inima voastră spre Cruce şi spre veşnicie şi nu veţi fi prinşi de diavol. Pasărea cu cît zboară mai sus cu atît e mai ferită de primejdii; iar cînd se va lăsa
în jos pe pămînt atunci poate fi uşor prinsă şi înpuşcată.” (Sf. Tihon Zadonski)
Lectură: Dumnezeu i-a descoperit Sfîntului Nifon cum diavolii, mergînd printre oameni, îi îndeamnă la diferite păcate: să se mînie, să se certe, să judece, să vorbească urît. Atunci
Sfîntul i-a spus diavolului: „Încetează de a mai face rău! Ce folos ai tu din toate acestea?” Demonul i-a răspuns: „N-am nici un folos, dar noi am primit poruncă de la regele nostru să
luptăm zi şi noapte făcînd rău oamenilor, iar dacă nu facem rău sîntem bătuţi cumplit”.
Dispută: Elevi, vi s-a întîmplat la sigur, în momente dificile, să nu ştiţi cum să procedaţi şi aveaţi în gîndul vostru mai multe îndemnuri. Ele pot fi de la îngerii din preajmă sau de la
duhul rău. Bineînţeles că decizia finală o luaţi voi. Dar simţiţi cînd aţi procedat bine şi cînd rău. Dumnezeu în cartea Sa ne avertizează că nimeni nu va veni la El să spună că n-a
 ştiut cum să procedeze, ce este bine şi ce este rău, răspunsul va fi: n-ai vrut!
EVALUARE: Cine sînt Îngerii? Ce calităţi şi ce funcţii au cetele îngereşti? De ce au căzut unii îngeri din slava cerească? Ce s-a întîmplat cu îngerii căzuţi? Ce fac Îngerii lui
Dumnezeu? Tu a-i simţit glasul Îngerului păzitor? Cum te poţi apăra de duhuri rele?
Încheiere. Dacă vi se întîmplă, Doamne fereşte, să vedeţi, să auziţi duhurile rele, nu le răspundeţi şi nu intraţi în contact cu ele. Faceţi rugăciune intensivă! (“Tatăl nostru”,
“Doamne miluieşte şi păzeşte!”)
Uneori aceştia pot apărea luînd chip luminos, făcînd minuni, vorbind de Dumnezeu. Nu te lăsa înşelat!
Domnul e cu mine – Domnul e cu mine – Căci El mă dăruieşte Din El vine izbînda,
De cine mă voi teme? Eu n-am de ce mă teme... Cu dragostea divină, Lumina şi norocul,
Cînd frigu-n suflet vine, Căci de la Dînsul vine Cu ea El mă păzeşte, Din El vine scînteia
Cînd inima îmi geme, Tăria cea de cremene, Mă scapă de rugină. Ce-aprinde-n suflet focul.
Domnul e cu mine…
Tatiana Doibani

8.V-VII. Primii oameni şi căderea în păcat

„Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorît faţa ta? Cînd faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută
să te tîrască, dar tu biruieşte-l!” (Facerea &; 6-7)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Conştientizarea că oamenii sînt nişte creaturi minunate ale lui Dumnezeu. Sintetizarea rolului şi importanţei pentru om a capacităţilor cu care a fost înzestrat.
organizatori Conştientizarea gravităţii păcatelor în relaţia cu Dumnezeu. Identificarea îndatoririlor unui creştin faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi. Determinarea modului în care Dumnezeu a
c pregătit lumea pentru venirea Fiului Său. Exprimarea sentimentelor de mulţumire pentru valoroasa creaţie a lui Dumnezeu.
Obiectivele operaţionale: Să mediteze şi să exprime părerile proprii referitor la situaţiile problematice din discurs. Să intre în rolul personajelor simţind şi înfruntînd provocarea. Să
tragă învăţăminte din greşelile altora. Să construiască stilul de viaţă care trebuie urmat. Să rezume esenţa informaţiilor audiate.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunea tradiţională de început şi rugăciunea unul pentru altul, copiilor li se va propune spre audiere un fragment din acatistul „SLAVĂ LUI
DUMNEZEU PENTRU TOATE”. (vezi cl. V-VII)
2. Captarea Prin ce se deosebeşte omul de lumea înconjurătoare?
atenţiei Prin faptul că a fost făcut de Dumnezeu. A primit de la Dumnezeu nu numai viaţă, dar şi suflet.
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, exprimat prin capacitatea de a face judecăţi, raţionamente, prin capacitatea de a crea şi libertatea alegerilor pe care Domnul o dă omului.
Această libertate înseamnă că omului îi este permis să facă tot ce-şi doreşte, inclusiv să se depărteze de Dumnezeu, să nu mai asculte de El. Omul este o fiinţă atît de deosebită, încît nici
Domnul nu poate să intre la el cu forţa, fără “să bată la uşă”, să aştepte cînd omul Îi va deschide singur uşa inimii sale.
Nu-ţi risipi din viaţă nici un minut măcar, Ci dă-i vieţii tale cel mai înalt folos,
Nu-ţi da comoara scumpă pe lucruri în zadar, Din anii tinereţii urmează-L pe Hristos;
Nu-ţi pierde-al tinereţii timp scump şi fericit, Prin El vei da vieţii preţ, veşnic şi-nmiit,
Nu-ţi arunca un aur pe veci ne-nlocuit. Prin El vei fi-ntre oameni un om desăvîrşit (Traian Dorz)
De cîte ori auzim: „Ei lasă, Dumnezeu să mă ierte, dar eu n-am timp de rugăciune, de mers la biserică, eu nu pot lăsa una sau alta…” Noi nu avem timp pentru Marele Creator. Pentru
3. Pregătirea toate găsim, dar mai puţin pentru El, Vistierul tuturor bunătăţilor noastre. Asemeni părinţilor care îşi fac griji pentru soarta copiilor pe care-i iubesc, aşa şi Bunul Dumnezeu ne îndeamnă
pentru tema să fim ascultători şi să-i deschidem inima. Îngerii ne vorbesc prin glasul conştiinţei noastre, dar noi ne împotrivim, unii chiar afirmă că “Dumnezeu şi-a întors Faţa de la noi, ne rugăm,
nouă dar nu plouă etc., prin urmare ne lasă în greutăţile noastre.” Şi, pe bună dreptate, merităm cele ce ni se întîmplă.
Dar şi mai grav, nimeni nu ştie cîte zile a primit în dar pentru fiinţa sa şi dacă ne prinde ceasul cel din urmă fără Dumnezeu, am rămas pe vecie cu sufletul mort, adică în lumea
întunericului, în chinuri groaznice.
Se povesteşte despre o copilă răsfăţată, căreia părinţii, avînd mulţi bani, îi cumpărau tot ce-şi dorea. Ba mai mult, plăteau profesorii să-i pună note bune, plăteau şi-i
4. pregăteau locuri bune de odihnă şi altele.
Comunicare Într-o zi fetiţa a fost accidentată grav de o maşină. Medicul salvării, văzînd starea fetei, a spus cu disperare: „N-avem ce-i face, se duce…” „Mamă, mamă, a rostit cu glas
a noilor scăzut fetiţa, dar acolo unde mă duc voi aţi pregătit un loc?…”
cunoştinţe Cu inima strînsă de durere mama n-a avut răspuns.
Cunoaşteţi cu toţii cum au fost creaţi primii oameni. Dar să ne amintim: Dumnezeu a luat ţărînă şi l-a făcut pe om. Aceasta înseamnă că omul poartă în el materia din care a fost
 făcută lumea văzută şi, prin trup, el este înrudit cu întreaga natură. După aceea Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu suflet. A suflat asupra lui, făcîndu-l fiinţă vie. Prin suflet, omul se
înrudeşte cu Dumnezeu.
În Biblie se spune că în mijlocul raiului se aflau doi pomi: pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. Din pomul vieţii Dumnezeu le-a dat voie lui Adam şi Eva să mănînce,
ca să trăiască veşnic. Din pomul cunoaşterii binelui şi răului Dumnezeu le-a interzis să mănînce, spunîndu-le că în ziua în care vor mînca vor muri negreşit. Primii oameni aveau de ales:
viaţa sau moartea.
În popor se spune că “Fruptul oprit, totdeauna a fost dorit.” Probabil că şi voi aţi simţit nu o dată cum este cînd cineva, din bunăvoinţă pentru tine, îţi interzice un lucru. Puteţi să nu
aveţi nici o îndoială, glasul celui rău vă îndeamnă să nu ascultaţi şi vă trimite gînduri de felul: poate numai puţin, poate n-o să ştie, dar poate n-o să mai ai prilejul, acum e momentul... şi
multe alte asemenea îndemnuri care ne fac să devenim neascultători.
Satana, cum i se spune lui lucifer, din invidie pentru dragostea lui Dumnezeu faţă de oamenii creaţi, a luat chip de şarpe şi, cu viclenie, adresîndu-se Evei, a pus la îndoială cuvîntul
adevărat şi drept al Domnului: „Dumnezeu a zis El oare să nu mîncaţi din orice pom din rai?”
Iar femeia îi răspunde: „Roade din pomii raiului putem să mîncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Domnul: “Să nu mîncaţi din el, nici să vă atingeţi de
el, ca să nu muriţi.” Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua cînd veţi mînca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd
binele şi răul”. De aceea, femeia, socotind că rodul pomului este bun de mîncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mîncat şi a dat şi
bărbatului său şi a mîncat şi el” (Facerea 3; 1-6).
Atunci cînd au înfăptuit păcatul au înţeles ce greşeală făcuseră. Dar în loc de căinţă au început a da vina unul pe altul. Pentru neascultare Adam şi Eva au fost izgoniţi din rai, urmînd
să se hrănească din multă osteneală, apoi să se întoarcă în pămîntul din care au fost zidiţi. Astfel, prin acest păcat, au devenit muritori cu trupul. La fel, despărţirea sufletului de Dumnezeu
înseamnă moarte spirituală. Totuşi, pentru ca sufletele lor să mai poată fi în viitor cu Dumnezeu, ele aveau nevoie de răscumpărare. Dumnezeu le-a dat şi o veste bună. Nu vor fi sufletele
lor veşnic despărţite de Dumnezeu, la împlinirea vremii vor avea un răscumpărător. Dumnezeu L-a avut în vedere pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
5. Păcatul lui Adam şi Eva se numeşte păcat strămoşesc, fiindcă el se răsfrînge asupra tuturor urmaşilor acestora.
Aprecierea, Primii copii ai lui Adam şi Eva, Cain şi Abel, au încercat prin jertfe din bunurile agonisite de ei să se apropie de Dumnezeu.
asocierea, Dumnezeu a primit doar jertfa adusă din inimă, cu drag de Abel, care a jertfit din oile întîi născute ale sale (cele mai bune, mai grase) şi lui Dumnezeu i-a plăcut jertfa lui Abel şi a
generalizare primit-o. Cain, fratele lui a adus şi el jertfă lui Dumnezeu din roadele pămîntului, dar Dumnezeu n-a primit-o. În loc să se gîndească ce fel de jertfă îi place lui Dumnezeu, cum trebuie
a oferită, Cain, din invidie, a omorît pe fratele său Abel. Şi astfel, răul a prins a da roadele sale. Deoarece jertfa lui Abel a fost primită, se presupune că sufletul lui Abel s-a întors la
Dumnezeu. În continuare şi alţi oameni făceau altare şi aduceau jertfe la fel ca Abel. Ei au înţeles că păcatele pot fi şterse doar cu sînge nevinovat. Dar păcatele oamenilor se înmulţeau
zilnic şi jertfele lor nu ajungeau să le spele pe toate. Se cerea o altă jertfă, mult mai preţioasă, pentru salvarea sufletelor tuturor oamenilor. Cu toţii aţi auzit că la împlinirea vremurilor
Domnul Iisus Hristos s-a adus pe sine drept Jertfă, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Iată cît de mult a iubit şi iubeşte Dumnezeu lumea, oamenii. Şi oamenii, cei
mai mulţi, stau cu nepăsare şi nu vor să vină să fie curăţaţi de păcate, să fie cu Dumnezeu.
Acum pricepeţi de ce mama copilei din povestirea noastră n-a avut răspuns pentru ea. Fetiţa alintată a primit de toate, s-a încărcat de multe păcate şi a rămas cu ele nespălate, a
neglijat darul cel sfînt al lui Dumnezeu, darul vieţii veşnice. Iar omul păcătos, după cum ştiţi deja, nu se poate apropia de Dumnezeu.
“Nu sînt cumplite viforele vieţii pentru acela în al cărui suflet străluceşte făclia focului Tău. Împrejur – vreme rea şi întuneric, groază şi urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE şi
LUMINĂ: acolo e HRISTOS! Şi inima cîntă: Aliluia!” (Din acelaşi Acatist)
Cuvînt din Sfînta Scriptură:
„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvîntul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis, Are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, Ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (Ioan 5,24).
RECAPITULARE: Păcatul strămoşesc a adus primilor oameni:
6. Evaluarea  pierderea harului lui Dumnezeu, ruperea legăturii cu Dumnezeu;
 slăbirea chipului lui Dumnezeu în om prin înclinarea mai mult spre rău decît spre bine;
 pierderea sfinţeniei, curăţiei şi nemuririi;
 păcatul strămoşesc a trecut la toţi oamenii, cum spune Sfîntul Apostol Pavel: „Printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume”. (Romani 5, 12).
EVALUARE:
1. Răspundeţi la întrebări:
7. Încheierea De ce diavolul i-a înşelat pe primii oameni?
De ce Eva a ascultat cuvintele şarpelui?
Dumnezeu i-ar fi iertat pe primii oameni?
Adam şi Eva şi-au cerut iertare de la Dumnezeu?
Cine este răscumpărătorul promis de Dumnezeu oamenilor şi cum i-a răscumpărat?
2. Meditaţi şi la îndemnul din versurile poetului Traian Dorz:
 Tu, om pierdut pe căi străine De ce eşti gata-n orice vreme De ce te-ngropi în neguri rele
Ce-n valul relelor te-neci, Spre fapte rele să te-apleci? Atras de obiceiuri reci?
De ce nu vrei să vii la Mine O, lasă lumea să te cheme Primeşte darurile Mele
Să ai viaţa cea de veci? Tu-alege viaţa cea de veci! Să nu pierzi viaţa cea de veci!...

8.VIII-IX. Primii oameni şi căderea în păcat

„Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorăt faţa ta,? Cînd faci bine oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te
tîrască, dar tu birueşte-l!” (Facerea &; 6-7)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Conştientizarea că oamenii sînt nişte creaturi minunate ale lui Dumnezeu. Sintetizarea rolului şi importanţei pentru om a capacităţilor cu care a fost înzestrat.
organizatori Conştientizarea gravităţii păcatelor în relaţia cu Dumnezeu. Identificarea îndatoririlor unui creştin faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi. Determinarea modului în care Dumnezeu a
c pregătit lumea pentru venirea Fiului Său. Exprimarea sentimentelor de mulţumire pentru valoroasa creaţie a lui Dumnezeu.
Obiectivele operaţionale: Să mediteze şi să exprime părerile proprii referitor la situaţiile problematice din discurs. Să intre în rolul personajelor simţind şi înfruntînd provocarea. Să
tragă învăţăminte din greşelile altora. Să construiască stilul de viaţă care trebuie urmat. Să rezume esenţa informaţiilor audiate.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunea tradiţională de început şi rugăciunea unul pentru altul, copiilor li se va propune spre audiere un fragment din acatistul „SLAVĂ LUI
DUMNEZEU PENTRU TOATE”.
„Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vîntul bine înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrîng aurul razelor şi curgerea lină a
norilor. Întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mîngîiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvîntat este pămîntul cu frumuseţea cea degrabă trecătoare, care
2. Captarea deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricăcioasa frumuseţe se aude cîntarea: Aliluia!
atenţiei Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pămîntul ca pe o carte a veşnicei înţelepciuni,
Slavă Ţie, pentru veşnicia ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare în încercările mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie.
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar Îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele,
în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-a arătat, din prima zi şi pînă acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi îţi strig cu toţi cei care te
cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, pentru necontenita Ta purtare de grijă;
Slavă Ţie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale;
Slavă Ţie, pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor;
Slavă Ţie, pentru blîndeţea dobitoacelor care-mi slujesc;
Slavă Ţie, pentru clipele luminoase ale vieţii mele;
Slavă Ţie, pentru bucuriile limpezi ale inimii;
Slavă Ţie, pentru fericirea de-a trăi, de-a mă nevoi şi de-a contempla;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!”
Prin ce se deosebeşte omul de lumea înconjurătoare?
3. Pregătirea Prin faptul că a fost făcut de Dumnezeu. A primit de la Dumnezeu nu numai viaţă, dar şi suflet.
pentru tema Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, exprimat prin capacitatea de a face judecăţi, raţionamente, prin capacitatea de a crea şi libertatea alegerilor pe care Domnul o dă omului.
nouă Această libertate înseamnă că omului îi este permis să facă tot ce-şi doreşte, inclusiv să se depărteze de Dumnezeu, să nu mai asculte de El. Omul este o fiinţă atît de deosebită, încît nici
Domnul nu poate să intre la el cu forţa, fără “să bată la uşă”, să aştepte cînd omul Îi va deschide singur uşa inimii sale.
Iisus, veşnic călător Eram copil cînd te-am văzut Tîrziu ţi-am auzit din nou chemarea Ta Te-am auzit ani mulţi pe rînd
prin lumea de păcate, şi-n poarta mea, Stăpîne, duioasă Chemîndu-mă din moarte
 Tu baţi străin şi iubitor Şi să-ţi deschid ai tot bătut Înceată, stinsă,un ecou: Dar n-am deschis, iar Tu, plîngînd, Plecata-I
la uşile-ncuiate. să intri şi la mine. “O, lasă-mă în casă, mai departe…
Nimic Tu nu ceri nimănui Dar lumea-mi spune să nu vin căci viaţa O, las-să vin în viaţa ta Iar astăzi singur mă-nfior
cînd baţi şi-aştepţi să vină, Ta-I amară cu pacea Mea cerească De-a mele fapte rele,
Ci vrei să laşi în viaţa lui Am vreme colo mai tîrziu… Cum lumea-ntreagă n-ar putea Iisuse, şi Te chem. Cu dor
iertare şi lumină. Şi Te-am lăsat afară. nici cînd să-ţi dăruiască”. În noaptea vieţii mele.
A-i vrea viaţa Ta să-I dai De-atunci trecură ani şirag Dar lumea-mi spune să Te las Mai vino iar, Iisuse blînd,
căci viaţa lui e moartă pe viaţa-mi amărîtă, afară şi-astă dată, Mai bate iar odată,
Dar el stă-nchis, Tu plîngi şi stai afară Tu-mi aşteptai Iisuse drag tu iar la uşă ai rămas Te-aştept cu sufletul plîngînd
lîngă poartă. la poarta zăvorîtă. şi uşa-i încuiată. Şi uşa descuiată. (Traian Dorz)
De cîte ori auzim: „Ei lasă, Dumnezeu să mă ierte, dar eu n-am timp de rugăciune, de mers la biserică, eu nu pot lăsa una sau alta…” Noi nu avem timp pentru Marele Creator. Pentru
toate găsim, dar mai puţin pentru El, Vistierul tuturor bunătăţilor noastre. Asemeni părinţilor care îşi fac griji pentru soarta copiilor pe care-i iubesc, aşa şi Bunul Dumnezeu ne îndeamnă
să fim ascultători şi să-i deschidem inima. Îngerii ne vorbesc prin glasul conştiinţei noastre, dar noi ne împotrivim, unii chiar afirmă că “Dumnezeu şi-a întors Faţa de la noi, ne rugăm,
dar nu plouă etc., prin urmare ne lasă în greutăţile noastre.” Şi, pe bună dreptate, merităm cele ce ni se întîmplă.
Dar şi mai grav, nimeni nu ştie cîte zile a primit în dar pentru fiinţa sa şi dacă ne prinde ceasul cel din urmă fără Dumnezeu, am rămas pe vecie cu sufletul mort, adică în lumea
întunericului, în chinuri groaznice.
Se povesteşte despre o copilă răsfăţată, căreia părinţii, avînd mulţi bani, îi cumpărau tot ce-şi dorea. Ba mai mult, plăteau profesorii să-i pună note bune, plăteau şi-i pregăteau locuri
bune de odihnă şi altele.
Într-o zi fetiţa a fost accidentată grav de o maşină. Medicul salvării, văzînd starea fetei, a spus cu disperare: „N-avem ce-i face, se duce…” „Mamă, mamă, a rostit cu glas scăzut
4. fetiţa, dar acolo unde mă duc voi aţi pregătit un loc?…”
Comunicare Cu inima strînsă de durere mama n-a avut răspuns.
a noilor În Biblie se spune că în mijlocul raiului se aflau doi pomi: pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. Din pomul vieţii Dumnezeu le-a dat voie lui Adam şi Eva să mănînce,
cunoştinţe ca să trăiască veşnic. Din pomul cunoaşterii binelui şi răului Dumnezeu le-a interzis să mănînce, spunîndu-le că în ziua în care vor mînca vor muri negreşit. Primii oameni aveau de ales:
viaţa sau moartea.
În popor se spune că “Fruptul oprit, totdeauna a fost dorit.” Probabil că şi voi aţi simţit nu o dată cum este cînd cineva, din bunăvoinţă pentru tine, îţi interzice un lucru. Puteţi să nu
aveţi nici o îndoială, glasul celui rău vă îndeamnă să nu ascultaţi şi vă trimite gînduri de felul: poate numai puţin, poate n-o să ştie, dar poate n-o să mai ai prilejul, acum e momentul... şi
multe alte asemenea îndemnuri care ne fac să devenim neascultători.
Căderea în păcat a primilor oameni
În mijlocul Raiului se afla pomul vieţii: gustînd din rodul lui, trupul omenesc rămînea nemuritor. Se mai afla în mijlocul Raiului şi un alt pom – pomul cunoaşterii binelui şi răului.
Dumnezeu le-a dat primilor oameni o poruncă: „Din toţi pomii din Rai poţi să mănînci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el,
vei muri negreşit” (Facere 2, 16-17).
Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu le-a interzis acest fruct, deoarece există o cunoaştere a răului aducătoare de moarte pe care omul ar putea să o dezvolte în sine. Ea aduce
moarte, pentru că bunătatea firească a omului se otrăveşte odată cu primirea răului, după cum o mîncare gustoasă, dar otrăvită este ucigătoare.
În vremea cînd strămoşii noştri Adam şi Eva se bucurau de dulceaţa Raiului, Lucifer, împreună cu duhurile rele, erau deja aruncaţi din cer. Diavolul i-a invidiat pe oameni pentru
viaţa lor fericită, a luat chip de şarpe şi a venit la femeie ca la o fiinţă mai slabă. El i-a pus o întrebare vicleană: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mîncaţi roade din orice pom din Rai”
(Facere 3,1). Eva i-a răspuns că Dumnezeu le-a interzis să mănînce numai din pomul cunoaşterii binelui şi răului, căci vor muri. Văzînd că femeia a intrat în discuţie, vicleanul a început
să combată şi să respingă dreptatea poruncii dumnezeieşti. El i-a spus Evei cuvintele pline de hulă: „Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mînca din el, vi se vor
deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul” (Facere 3, 4-5). Femeia a luat în seamă cuvintele şarpelui.
Şi ea a încălcat porunca Lui Dumnezeu, a luat din pom şi a mîncat, apoi i-a dat lui Adam.
În istoria omenirii s-a întîmplat o tragedie. Primii oameni, care trebuiau să fie un izvor de curăţie din care se va naşte întreg neamul omenesc, s-a otrăvit pe sine cu fructele morţii.
Urmările păcatului
Ca urmare a păcatului, Adam şi Eva au observat că sînt goi şi şi-au cusut prima haină. Conştiinţa a început să-i mustre şi lor li s-a făcut frică de Dumnezeu. Pînă atunci, în răcoarea
serii, ei vorbeau cu Dumnezeu şi ca nişte copii aşteptau acest moment, iar după ce au păcătuit ei se temeau şi doreau ca întîlnirea cu Dumnezeu să nu mai aibă loc niciodată. Cînd au auzit
glasul dumnezeiesc, de frică s-au ascuns printre pomii raiului. Păcatul le-a întunecat mintea şi ei au uitat că de Dumnezeu nu te poţi ascunde pentru că El este pretutindeni. Dumnezeu,
dorind ca oamenii să-şi recunoască vina, l-a întrebat pe Adam: „Adame unde eşti?”. Adam i-a răspuns că este gol şi de aceea s-a ascuns. Dumnezeu l-a întrebat: „Dar cine ţi-a spus că eşti
gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănînci?” Adam n-a dat un răspuns direct, ci plin de viclenie: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat
 din pom şi am mîmcat”. În felul acesta Adam nu s-a pocăit, ci s-a îndreptăţit aruncînd vina asupra femeii şi apoi chiar asupra lui Dumnezeu. Femeia s-a îndreptăţit şi ea dînd vina,
astfel nici unul, nici altul nu s-au pocăit şi nu şi-au cerut iertare.
Pentru păcatul săvîrşit Dumnezeu l-a pedepsit mai întîi pe şarpe şi l-a blestemat ca în toate zilele lui să se tîrască pe pămînt.
Femeia a fost pusă sub stăpînirea bărbatului şi ca în dureri să nască copii, iar bărbatului Dumnezeu i-a spus ca în suferinţe şi greutăţi să prelucreze pămîntul şi în sudoarea frunţii să-
şi dobîndească hrana.
Groaznice au fost pedepsele, dar Dumnezeu este milostiv şi ca un Tată iubitor le-a dat o făgăduinţă oamenilor, spunîndu-le că se va naşte cineva din sămînţa femeii care va zdrobi
capul şarpelui şi le va da posibilitate oamenilor să fie fericiţi şi să aibă viaţă veşnică. Aceasta a fost prima prezicere despre venirea în lume a Mîntuitorului Iisus Hristos.
După aceasta, Adam şi Eva au fost scoşi din rai, iar un heruvim cu sabie de foc a fost pus să păzească Pomul Vieţii.
Noi nu cunoaştem cum a fost pămîntul în starea lui iniţială, noi îl cunoaştem cum este acum, în starea de blestem, sortit arderii, însă la început Dumnezeu l-a creat pentru veşnicie.
5. El rodea în cantităţi mari grîne, legume, fructe, nefiind alte culturi dăunătoare şi insecte. Plantele nu erau afectate de boli şi nu piereau, deoarece bolile au venit după schimbarea
Aprecierea, pămîntului, adică după ce Adam şi Eva au încălcat porunca lui Dumnezeu.
asocierea, În momentul facerii totul era minunat, bun, destinat pentru o viaţă nemuritoare şi fericită. Clima nu se schimba, vremea era permanent aceeaşi: senină şi bineîntocmită. Animalele şi
generalizare toate vieţuitoarele trăiau într-o strînsă armonie şi se hrăneau cu ierburi. În urma păcatului primilor oameni, Dumnezeu a blestemat pămîntul: „Blestemat să fie pămîntul întru lucrurile
a tale”. Şi a început să sufle vînturile, să se dezlănţuiască furtunile, să scînteeze fulgerele, să lovească tunetele, au apărut cutremurele.
Ultima urmare a păcatului strămoşesc constă în transformarea păcatului individual al protopărinţilor noştri Adam şi Eva în păcat general, universal, în aşa-zisul păcat originar.
Păcatul protopărinţilor noştri cu toate urmările a trecut asupra urmaşilor lor şi acest păcat, ce se atribuie fiecăruia din noi în virtutea aparţinerii noastre neamului omenesc, se numeşte
general, strămoşesc. Astfel, toată omenirea, prin însăşi natura ei, se consideră supusă păcatului, responsabilă înaintea dreptăţii, vinovată şi alterată ca întreaga ei fiinţă spiritual-trupească.
Îndepărtarea de Dumnezeu, mânia lui Dumnezeu, pierderea harului, alterarea chipului lui Dumnezeu, alterarea şi slăbirea chiar a organismului, trupului, care se termină cu moartea, iată
moştenirea regretabilă de la Adam, pe care fiecare dintre noi o primeşte odată cu ivirea sa pe lume!
Şi această moştenire noi o înmulţim cu păcatele şi agonisirile noastre păcătoase, adăugând în timpul întregii noastre vieţi la păcatul general. Asupra naturii noastre apasă şi păcatele
proprii, individuale, ale căror urmări cad numai şi numai asupra noastră.
Chiar primii copii ai lui Adam şi Eva, Cain şi Abel, încearcă, prin jertfe din bunurile agonisite de ei, să se apropie de Dumnezeu. Dumnezeu a primit doar jertfa adusă din inimă, cu
drag de Abel, care a jertfit din oile întîi născute ale sale (cele mai bune, mai grase) şi lui Dumnezeu i-a plăcut jertfa lui Abel şi a primit-o. Cain, fratele lui a adus şi el jertfă lui Dumnezeu
din roadele pămîntului, dar Dumnezeu n-a primit-o. În loc să se gîndească ce fel de jertfă îi place lui Dumnezeu, cum trebuie oferită, Cain, din invidie, a omorît pe fratele său Abel. Şi
astfel, răul a prins a da roadele sale. Deoarece jertfa lui Abel a fost primită, se presupune că sufletul lui Abel s-a întors la Dumnezeu. În continuare şi alţi oameni făceau altare şi aduceau
jertfe la fel ca Abel. Ei au înţeles că păcatele pot fi şterse doar cu sînge nevinovat. Dar păcatele oamenilor se înmulţeau zilnic şi jertfele lor nu ajungeau să le spele pe toate. Se cerea o altă
jertfă, mult mai preţioasă, pentru salvarea sufletelor tuturor oamenilor. Cu toţii aţi auzit că la împlinirea vremurilor Domnul Iisus Hristos s-a adus pe sine drept Jertfă, ca oricine crede în
El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Iată cît de mult a iubit şi iubeşte Dumnezeu lumea, oamenii. Şi oamenii, cei mai mulţi, stau cu nepăsare şi nu vor să vină să fie curăţaţi de păcate,
să fie cu Dumnezeu.
Acum pricepeţi de ce mama copilei din povestirea noastră n-a avut răspuns pentru ea. Fetiţa alintată a primit de toate, s-a încărcat de multe păcate şi a rămas cu ele nespălate, a
neglijat darul cel sfînt al lui Dumnezeu, darul vieţii veşnice. Iar omul păcătos, după cum ştiţi deja, nu se poate apropia de Dumnezeu.
“Nu sînt cumplite viforele vieţii pentru acela în al cărui suflet străluceşte făclia focului Tău. Împrejur – vreme rea şi întuneric, groază şi urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE şi
LUMINĂ: acolo e HRISTOS! Şi inima cîntă: Aliluia!” (Din acelaşi Acatist)
EVALUARE:
6. Evaluarea De ce diavolul i-a înşelat pe primii oameni?
De ce Eva a ascultat de cuvintele şarpelui?
Dumnezeu i-ar fi iertat pe primii oameni?
Adam şi Eva şi-au cerut iertare de la Dumnezeu?
Cine este răscumpărătorul promis de Dumnezeu oamenilor şi cum îi răscumpără?
Idei esenţiale:
Enumeră pedepsele date de Dumnezeu şarpelui, femeii şi bărbatului.
Scrie care sînt urmările păcatului strămoşesc asupra întregului neam omenesc.
SCENETĂ:
Din timp, cu ajutorul a trei elevi, se va pregăti o mică scenetă după următorul scenariu:
Intră părinţii în casă, fetiţa lor stă pe scaun dusă de gînduri.
- Draga mamei, mîncare n-ai făcut, curăţenie la fel, păsările stau nehrănite, şi tu leneveşti.
 - Da, mamă, m-am săturat de lucru. Dacă nu greşeau Adam şi Eva, noi, toţi oamenii, am fi fost în Rai şi acolo sînt de toate şi nimeni nu lucrează.
- Aşa, zice tata, îţi înţeleg necazul, dar pentru că ei au fost neascultători suferim cu toţii. Văd că pricina îţi este bine întemeiată şi o să-ţi fac o promisiune. Noi plecăm la muncă. Tu,
ca o copilă ascultătoare, o să faci tot ce o să-ţi cerem noi în ziua aceasta pînă seara şi dacă toate vor fi îndeplinite aşa cum îţi vom cere, adică cu ascultare, o să te scutim de orice lucru
pentru toată vara.
- Bine, dar n-o să-mi daţi ceva ce nu pot face?
- Nu, doar te iubim. Acum faci curăţenie, mîncare pînă ne întoarcem noi şi apoi vom mai vedea. Părinţii pleacă.
- Ura, o să am timp liber mult, mult, ei, voi mai ajuta eu din cînd în cînd, dar cînd vreau eu! Iese şi ea pe uşă.
Se întorc părinţii, se fac a pune ceva cu atenţie pe masă. Fetiţa intră şi ea. Cei cu cutia aceasta acoperită cu pînză?
- Am cumpărat ceva, dar deocamdată nu vrem ca tu să vezi ce este, deci nu te atingi de această cutie. Ai înţeles? De altfel ştii ce se va întîmpla…
- Ascult, ascult! Ies cu toţii. Se întoarce fata, pîndeşte la uşă unde-s părinţii şi tiptil se apropie de cutia (imaginară) face cu mîina semn că a luat pînza de pe cutie, apoi cu gesturi că
vrea să prindă păsărica care zboară şi spune:
7. Încheierea - Vai a zburat, a zburat pe fereastră. Am păţit-o, ce-o să fie? Unde să mă ascund?
Intră părinţii, privesc spre masă. Strigă:
- Ei, unde eşti fata tatei? Cum ai ascultat de cererea noastră? Dar dacă aici era un şarpe, ce păţeai?
- Da, tată, mi-am învăţat lecţia…
Dar voi, copii?
Neascultarea este primul şi cel mai grav păcat, căci după el urmează altele şi nu ştii cînd cazi în capcană.
Iubiţilor! Să înţelegem răutatea păcatului şi să ne ferim de el. Oamenii ştiu că otrava este rea şi se feresc de ea; ştiu că veninul şarpelui omoară şi se păzesc; ştiu că tîlharii îi fură
şi îi omoară şi se feresc de ei. Să cunoaştem şi noi răul pe care ni-l aduc păcatele şi să ne ferim de ele. Deoarece păcatele sînt mai omorîtoare decît otrava, sînt mai periculoase decît
veninul şarpelui, păcatele fură sufletul şi ni-l omoară mai rău decît tîlharii. Ele ne lipsesc de viaţa veşnică şi ne fură Raiul. Iată care sînt roadele păcatului: mînia, trufia, ura, furia,
clevetirea, înjosirea aproapelui, furtul, înjurăturile, minciuna, viclenia, făţărnicia, beţia, desfrînarea. Să ne ferim de ele. (Sfîntul Nicolae Velimirovici Episcopul Serbiei).
Urmează nişte versuri care au şi ele o sămînţă de învăţătură utilă: Tată ucigaş sufletesc al propriului său copil
Ieri, făceam mare dojană unui copil nătărău Şi-atunci l-am lăsat în pace şi nu l-am mai năcăjit!
Ce-l învăţase satana să-njure pe Dumnezeu. Iar în gînd mi-am zis: sărace de tată nechibzuit!
„O, Copil, fără de minte! Îi spuneam eu supărat, Tu nu ştii ce crimă mare faci atunci cînd Îl huleşti
Cum de ai găsit cuvinte şi astfel ai înjurat? Pe Cel ce ţi-a dat suflare şi prin care azi trăieşti.
Cu jumătate de gură, copilul cel nătărău, Ba, mai mult, şi copilaşul a deprins năravul tău
Zise: „Tatăl meu înjură şi de asta-njur şi eu!”. Şi de pe acum vrăjmaşul l-a luat sub jugul său.
(I. Tudosciuc)

9. V-VII Păcat şi pedeapsă: Noe şi potopul

(vezi textul la cl. V-VII)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
6. Evaluarea 1. Răspunde la următoarele întrebări:
􀂃 De ce Dumnezeu a trimis potopul pe pămînt?
􀂃 Cine au fost salvaţi de apele potopului?
2. Formulează ideile principale ale textului.
3. Identifică virtuţile lui Noe şi comentează-le.
7. Încheierea 􀂃 De ce potopul preînchipuie viitoarea Judecată a Domnului?
􀂃 Ce învăţătură deduci din istoria potopului universal?
Rugăciune pentru pocăinţă: (vezi cl. V-VII)
9. VII-IX. Păcat şi pedeapsă: Noe şi potopul
„Doamne, Părintele şi Dumnezeul vieţii mele! Înălţarea ochilor nu-mi da, şi pofta întoarce-o de la mine. Pofta pîntecelui şi a împreunării trupului
să nu mă cuprindă şi duhului celui fără de ruşine să nu mă dai” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 23; 4-5)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Iniţierea în evenimentele Biblice şi formularea învăţămintelor proprii. Conştientizarea gravităţii păcatelor în relaţia cu Dumnezeu. Identificarea cauzelor căderii în
organizatori păcat, a căilor şi mijloacelor de ocrotire, prevenire a lor. Compararea şi aprecierea comportamentului potrivit unui creştin.
c Obiectivele operaţionale. Să distingă noţiuni noi şi să le utilizeze adecvat. Să identifice şi să argumenteze primejdiile pentru trup şi suflet. Să stabilească relaţii între cauză şi efect.
Să formuleze învăţături din poruncile şi învăţăturile creştine.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunea tradiţională de început, copiilor li se vor propune spre audiere şi analiză versurile:
La toate simţurile tale Dacă nu le-ncui, cum noaptea Adică satan pîndeşte,
Ia aminte cum te porţi, Uşa casei tale-o-ncui, Prin păcat să te dezmerde,
Ele-s astăzi pentru tine, Vine furul, şi comoara Şi-atunci sufletul, comoară-ţi,
Ale sufletului porţi; Care-ai strîns-o, este-a lui; Pe vecie se va pierde. (Vasile Militaru)
- De ce autorul ne avertizează că trebuie să luăm aminte cum ne purtăm cu toate simţurile noastre?
- Ce se poate întîmpla dacă nu sîntem atenţi?
- De ce simţurile au fost numite „ale sufletului porţi”?
- Cum putem încuia poarta, adică simţurile să nu intre furul (hoţul)?
- Pe cine autorul consideră de hoţ?
- Cum poate fi omul dezmierdat în păcat?
2. Captarea Cum şi de ce se poate pierde sufletul pe vecie în păcat, ce să facem să putem încuia poarta, uşa şi să ne salvăm de satan, acestea vor fi subiectele de discuţie ale lecţiei de
atenţiei astăzi şi ale celei următoare.
În primul rînd, o să aflaţi că Dumnezeu l-a pedepsit aprig pe Cain pentru fapta sa (amintiţi-vă de primii copii născuţi de la Adam şi Eva din lecţia trecută). În continuare
Adam şi Eva au mai avut mulţi, mulţi copii, căci Adam a trăit 930 de ani. Urmaşii lui Adam au început să se înmulţească şi s-au răspîndit pe tot pămîntul. Cu timpul ei au uitat
de Dumnezeu. Răutatea creştea, toate cugetele şi dorinţele lor erau numai la rău. Văzînd aceasta, Dumnezeu a zis:
„Pierde-voi de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut! De la om pînă la dobitoc şi de la tîrîtoare pînă la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut!”
(Facere 6,7).
3. Pregătirea Printre păcătoşii din vremea aceea era însă un om drept şi plăcut lui Dumnezeu. Numele lui era Noe şi se trăgea din seminţia lui Set. El avea trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Dumnezeu i-a
pentru tema poruncit lui Noe să facă o corabie. Apoi i-a spus să urce în corabie cu familia sa şi să-şi ia cu sine din toate felurile de animale care se găseau pe pămînt. După şapte zile, au venit asupra
nouă pămîntului apele potopului. A plouat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Apele s-au ridicat atît de mult, incît au acoperit şi cei mai înalţi munţi care erau sub cer şi au înecat toate
fiinţele de pe pămînt. După o sută cincizeci de zile, ploaia a încetat şi apele au scăzut. Corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
După un timp, Noe a dat drumul porumbelului, dar acesta s-a întors pe corabie pentru că pămînt era încă acoperit de ape. După încă şapte zile, Noe a dat drumul iarăşi porumbelului.
Acela s-a întors spre seară cu o ramură verde de măslin în cioc. Atunci a înţeles Noe că s-a scurs toată apa de pe faţa pămîntului. Mai zăbovind încă alte şapte zile, iarăşi a dat drumul
porumbelului, care nu s-a mai întors. Atunci a deschis Noe corabia. Familia lui şi toate vietăţile care fuseseră împreună cu el au ieşit afară.
Apoi a făcut Noe un jertfelnic şi a adus Domnului jertfă de mulţumire. Iar Dumnezeu a zis către Noe: „Iată, Eu închei legămîntul Meu cu urmaşii voştri că nu voi mai pierde tot
trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop ca să pustiească pămîntul”. Şi, ca semn al acestui legămînt, a pus Dumnezeu în nori curcubeul. (Facere 9, 9-13)
Fiii lui Noe şi toate vietăţile care scăpaseră de la înec s-au înmulţit şi s-au răspîndit din nou pe tot pămîntul.
Faptele omului sînt întotdeauna răsplătite. Cel care face fapte bune şi urmează căile lui Dumnezeu se bucură întotdeauna de ajutor şi binecuvîntare cerească. Cel care face fapte rele
şi se îndepărtează de Dumnezeu săvîrşeşte păcate şi atrage asupra sa judecata Domnului.
REŢINE: Dumnezeu îi ocroteşte pe cei cu sufletul curat.
􀂃 Dumnezeu îi pedepseşte pe cei păcătoşi pentru a corecta bunul mers al lucrurilor.
􀂃 Dumnezeu îi iartă pe cei care mărturisesc păcatele şi promit să nu le mai săvîrşească.
MEDITEAZĂ: Noe era un om bineplăcut lui Dumnezeu. Care om poate fi mai fericit decît cel ce poate fi lăudat de către Însuşi Stăpînul Universului? O viaţă ca a lui Noe e mai de
dorit decît împărăţia. Pentru că adevărata împărăţie este să poţi face blînd şi milostiv pe Dumnezeu prin viaţa ta curată. (Sfîntul Ioan Gură de Aur)
Învăţături de folos din istoria potopului universal
Potopul universal a fost chipul viitoarei şi înfricoşătoarei Judecăţi a lui Dumnezeu, care va avea loc la sfîrşitul lumii. Despre aceasta ne-a mărturisit însuşi Domnul Iisus, zicînd:
„Precum a fost in zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Mîncau, beau, se distrau destrăbălându-se în tot felul, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a
nimicit pe toţi” (Matei 24, 37; Luca 17, 27).
Şi într-adevăr, cumplit a fost potopul! Cînd apele veneau şi acopereau casele, copacii, munţii, oamenii fugeau de colo-colo, neştiind unde să se ascundă. Atunci ei şi-au adus aminte
4. de cuvintele lui Noe.
Comunicare El le spunea că, din cauza păcatelor, Dumnezeu va trimite potopul şi îi îndemna să se lase de păcate, să urce cu el în corabie. Ei însă rîdeau de el. Acum, fiind înecaţi de ape, oamenii
a noilor suspinau: „O, dacă s-ar putea să intrăm în corabia ta! Cît de nebuni am fost că nu te-am ascultat!”
cunoştinţe Moartea ii urmărea peste tot. Potopul trebuie să ne înveţe următoarele:
– păcatul este un mare rău care a dus la pieirea întregii lumi. Dumnezeu nu este crud şi răzbunător cu oamenii, însă dacă nu intervenea atunci, oamenii s-ar fi autodistrus. Bolile
incurabile, care şi acum au împînzit lumea, sînt provocate de vieţuirea contrar voii lui Dumnezeu şi duc la distrugerea omenirii. Doar un singur om mai trăia în ascultare de voia lui
Dumnezeu şi acela a fost salvat cu toţi cei dragi lui - familia sa;
– să ne mărturisim păcatele şi să ne pocăim. Un trai după voia lui Dumnezeu este un trai pentru o viaţă sănătoasă, lipsită de primejdii. Tot ce se face contrar Poruncilor Dumnezeieşti
duce la distrugere de sine şi a celor apropiaţi: distrugere fiziologică (trupească) şi spirituală (pierderea sufletului pentru o VEŞNICIE ÎN CHINURI GROAZNICE). Despre aceasta
mărturiseşte Biblia – Cuvîntul lui Dumnezeu şi, după cum ne avertizează Părintele ceresc, tot cuvîntul scris în această Carte este adevăr şi se împlineşte. „Dar mai lesne e să treacă cerul
şi pămîntul, decît să cadă din Lege un corn de literă”.( Luca 16, 17).
Existenţa iadului, chinurilor de acolo o mărturisesc şi mulţi păcătoşi care au trecut prin moarte clinică, dar au fost miluiţi şi reîntorşi la viaţă şi astfel au povestit cele întîmplate. Din
mărturiile unuia:
“Cum stăteam pe patul din spital, am simţit că mă prăbuşesc în jos trecînd prin podele, stratul pămîntului. M-am oprit într-o încăpere unde stăteau o mulţime infinită de suferinzi.
Chipurile lor îngrozite de durere, îmbătrînite în continuare, în aşa mod că bătrînii de pe pămînt, în comparaţie cu acei de acolo par nişte bebeluşi drăgălaşi. Toate durerile ce pot fi: de
sete, foame, frig şi alte senzaţii s-au revărsat asupra mea. Şi poate aşa-mi petreceam tot timpul în veşnicie, căci cu toate rugăminţile maicii mele, trăiam în desfrîu, distracţii şi făceam
multe neplăceri semenilor mei. Am avut mare noroc de Maica mea, o femeie foarte evlavioasă, care stătea mult în rugăciune, mai ales pentru mine nesăbuitul, rugîndu-se şi acasă şi la
biserică continuu. Ea, văzînd că am intrat în moarte clinică şi medicii se străduiau să mă readucă la viaţă, plîngea disperată şi se ruga, cerînd îndurare lui Dumnezeu pentru mine
păcătosul. Trecînd iar ca printr-un tunel întunecos, am revenit la viaţă. Şi, o, minune! În interiorul meu (căci aveam cancer la intestine) simţeam că parcă umblă cineva, ceva se
frămîntă, apoi mi-au dispărut durerile şi foarte curînd m-am însănătoşit. Ce noroc am avut! Să am o mamă atît de credincioasă. Bineînţeles, mi-am schimbat viaţa. Am pus preţ pe
fiecare clipă trăită din nou. Caut să trăiesc timpul care mi l-a mai dat Dumnezeu cu mult folos pentru sufletul meu şi a celor care mă înconjoară şi astfel, mă simt mult, mult mai fericit
decît înainte. Mă gîndesc şi mă cutremur de fiecare dată cînd îmi amintesc de grozăviile iadului, mă îngrozesc şi de cei mulţi care continuă să trăiască aşa cum trăiam şi eu înainte, mai
ales că părinţii multora dintre ei nici pe departe nu-s nici ei din cei drept credincioşi, ca să fie salvaţi asemenea mie. Şi oare trebuie să trecem prin asemenea încercări ca să pricepem
unde ne ducem? Aşi dori din toată inima ca toţi să se schimbe, să pornească pe Calea adevărată, să fie fericiţi aici pe pămînt şi în veşnicie. (Din mărturia unui om din suburbia or. Iaşi)
Dumnezeu vrea să fim fericiţi şi împarte Darurile Sale oamenilor cu îmbelşugare şi fără de plată (Numeri 14;8, Romani 8; 31-32), după cum vorbeşte El (I Corinteni 7; 7).
Dumnezeu ne dă nouă două feluri de Daruri, spirituale pentru eternitate şi materiale vremelnice.
„Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (II Petru 2, 9)
Nu fiţi nesăbuiţi, asemeni oamenilor din timpul lui Noe, căci şi ei au fost avertizaţi şi îndemnaţi în multiple rînduri să se lase de rele.
Iubirea lui Dumnezeu
Mare este iubirea cu care ne iubeşte pe noi Domnul. Iubirea Lui se revarsă asupra tuturor oamenilor. Domnul ne iubeşte mai mult decît ne putem iubi noi înşine. Domnul nu este ca
noi. El este neînchipuit de blînd, milostiv şi bun. Domnul îl aşteaptă întotdeauna pe cel păcătos, oricine ar fi el, şi e mereu gata să-l primească şi să-l ierte. Domnul se poartă cu omul ca
un părinte cu fiul său iubit şi vrea să-i dăruiască tot ce are mai bun. Domnul suferă cînd ne vede că facem păcate, fiindcă ştie că păcatul aduce moarte.
5. El suferă pentru suferinţa noastră şi este gata să se jertfească pentru noi aşa cum o mamă se jertfeşte pentru fiul ei. Domnul e dulce inimii mele. (Sfîntul Siluan Athonitul)
Aprecierea, Epictet spunea: „Dumnezeu a făcut pe oameni pentru bucurie şi fericire, iar nu pentru durere şi suferinţe. Dacă însă oamenii sînt nefericiţi, de aceasta sînt vinovaţi ei
asocierea, singuri, pentru că nu-şi potrivesc viaţa lor cu voia cea înţeleaptă a Făcătorului”.
generalizare
a …Grăbeşte-te! Mîine poate să fie prea tîrziu! “Vai, Masa Domnului Stă-ntinsă, dar cei poftiţi nu vin la Ea, Ei n-aud glasul Lui ce strigă: „Veniţi creştini la Masa Mea...”
Tu ştii atît de bine ce eşti dator să faci, Tu ştii să nu faci rele cînd nu vrei calea lor,
Ştii tot ce se cuvine să spui ori ce să taci. Ce-i sfînt şi ce-s greşeli le ştii cît eşti dator.
Tu poţi cînd vrei cu-adevărat Tu ştii că Domnul vede şi plată o să dea
Să ţii Cuvîntul cel curat. Şi-acelui care crede şi-acelui ce nu vrea.
De-aceea vei răspunde greu Tu poţi s-o faci, de vrei, dar tot ce faci şi tot ce spui
Cînd vei da ochi cu Dumnezeu. Vei da răspuns în faţa Lui. (Traian Dorz)
Părinţii, Biserica socotesc necunoaşterea Sfintelor Scripturi drept o mare prăpastie, deoarece Scriptura este vistieria Înţelepciunii lui Dumnezeu.
„Vă rog, toţi oamenii pămîntului, rugaţi-vă şi plîngeţi-vă păcatele voastre, ca Domnul să vi le ierte!” (Siluan Athonitul)
Cuvînt din Sfînta Scriptură: „Plata păcatului este moartea.” (Rom. 6, 23) Moartea fiziologică şi spirituală (trupul va muri, iar sufletul, despărţit de Dumnezeu în veci se va chinui).
Domul Iisus ne avertizează: „Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne va întra în împărăţia cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu din ceruri” (Matei 7. 21)
Oare ne cere prea mult, prea greu Dumnezeu, ca să nu putem îndeplini? Oare sînt nefericiţi acei care urmează legile date de Dumnezeu? … Discuţia vizînd aceste aspecte o vom
 continua la lecţia viitoare.
REŢINE: Noe l-a preînchipuit pe Domnul Iisus Hristos.
􀂃 Corabia este chipul Bisericii lui Hristos.
􀂃 La fel cum cei aflaţi în corabia lui Noe nu au fost înecaţi de apele potopului, tot aşa şi cei care se află in Biserica Domnului nu vor fi înghiţiţi de valurile păcatelor.
Inscripţia salvatoare
În timpul marelui împărat Iustinian I (527–565 d. Hr.), locuitorii cetăţii Antiohiei L-au supărat pe Dumnezeu prin multe şi grozave păcate. Dorind să-i întoarcă la viaţa cea curată,
Dumnezeu i-a pedepsit printr-un cutremur mare.
Timp de o oră s-a auzit o înfricoşătoare scrîşnire în cer. Au murit atunci sub zidurile dărîmate 10.000 de oameni. Înţelegînd că Dumnezeu ii pedepseşte pentru păcatele lor, locuitorii
cetăţii au început să facă rugăciuni, ieşind cu crucile din biserici pe străzi, împreună cu preoţii.
După multe rugăciuni, făcute cu lacrimi şi multă părere de rău, unui om credincios i s-a arătat un înger, care i-a spus: „Să scrie fiecare cetăţean al Antiohiei deasupra uşilor casei sale:
Hristos S-a împăcat cu noi”.
Credinciosul a vestit tuturor locuitorilor cele spuse de înger. Cînd cetăţenii Antiohiei au îndeplinit porunca primită prin înger, îndată a încetat mînia lui Dumnezeu şi cutremurul s-a oprit.
6. Evaluarea Toţi au înţeles că aceasta este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele lor, spre a-i corecta.
1. Răspunde la următoarele întrebări:
􀂃 De ce Dumnezeu a trimis potopul pe pămînt?
􀂃 Cine au fost salvaţi de apele potopului?
2. Formulează ideile principale ale textului.
3. Identifică virtuţile lui Noe şi comentează-le.
􀂃 De ce potopul preînchipuie viitoarea Judecată a Domnului?
7. Încheierea 􀂃 Ce învăţătură deduci din istoria potopului universal?
4. Descrie starea sufletească a oamenilor în timpul potopului.
5. Argumentează fraza: „Pocăinţa este lupta cu păcatul”.
Rugăciune pentru pocăinţă:
Doamne, întoarce toate popoarele de la ură şi rău spre pocăinţă, ca toate să cunoască iubirea Ta. (Sf. Siluan Athonitul)
Cugetări smerite
Suflete al meu smerite, De lucrezi ceva spre bine Iar nevrednicia noastră Nădejdea să ne fie
Adă, mai întîi de toate, Nu te înălţa în gînd, Să o punem mai prejos La „Cel fără de ani”,
Preamărire Celui veşnic Căci nu este bunătate, Decît vinovăţia Iar nu la mintea noastră,
Pentru orice bunătate. Fără darul Lui cel Sfînt... Celui mai mare păcătos. La slavă sau la bani. (Sf. Ioan Hozevitul))
Rugăciunea de sfîrşit de lecţie.

10. V-VII. Trăirea după voia lui Dumnezeu

„Zicînd cu glas puternic: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi Lui slavă, că a venit ceasul judecăţii Lui şi vă închinaţi Celui ce a făcut cerul
şi pămîntul, şi marea, şi izvoarele apelor” (Apoc. 14, 7)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Conştientizarea că veşnicia cu Dumnezeu este locul celor buni şi ascultători de poruncile Lui Dumnezeu. Însuşirea învăţăturii creştine în scopul schimbării vieţii.
orga- Identificarea deosebirii dintre frica de pedeapsă şi frica din dragoste. Însuşirea îndatoririlor unui creştin faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi. Stabilirea unor principii de comportament
nizatoric potrivit unui creştin.
Obiectivele operaţionale. Să înţeleagă şi să generalizeze învăţămintele transmise. Să facă diferenţa dintre ascultarea din frică şi ascultarea din dragoste. Să reţină motivele
respectării regulilor de comportament creştin. Să exprime opinii cu privire la consecinţele comportamentului opus învăţăturilor creştine. Să emită raţionamente însoţite de exemple. Să
demonstreze că tind să îndeplinească învăţăturile creştine.
2. Captarea Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunile începătoare şi rugăciuni pentru cei în necaz, elevilor li se propune să mediteze şi să se alăture frumoaselor şi înţeleptelor idei transmise prin
atenţiei versurile Sfîntului Ioan Hozevitul – „Robiţi de humă”:
Din zborul cel prea tainic „Uităm de zarea sfîntă” Atuncea bietul suflet Iar rostul mîntuirii
Al timpului grăbit, A Patriei cereşti, Ca mortul stă pierdut, Din ceruri rînduit
 Adeseori de suflet Căci mintea ne trăieşte În groapa cea adîncă Îl facem să rămînă
Uităm desăvîrşit. La cele pămînteşti. A trupului de lut. Atunci zădărnicit!
Robiţi de jugul silnic Aripile gîndirii Şi viaţa noastră trece
Al trupului tiran, De patimi se topesc. Deşartă, fără duh,
3. Pregătirea Ne rătăcim din calea Şi lesne ne vînează Ca ziua fără soare
pentru tema „Cerescului liman”. „Acei ce ne pîndesc” (diavolii) Şi fără de văzduh!
nouă În Sfînta Scriptură întîlnim deseori fraze prin care sîntem îndemnaţi să avem frică de Dumnezeu, de exemplu: „Frica de Dumnezeu este un izvor de viaţă, ca să putem scăpa din
cursele morţii.” (Pilde 14, 27) etc.
În continuare vom discuta despre FRICA DE DUMNEZEU.
Ştiţi prea bine că părinţii voştri vă iubesc, dar de cele mai dese ori ei sînt severi cu voi şi vă cer cu insistenţă să le urmaţi sfaturile. Uneori, nefiind siguri de ascultarea voastră, pot
fixa şi nişte pedepse. Se consideră răi părinţii nepăsători, care nu-şi educă cu responsabilitate copii.
Discuţie: Credeţi că ei fac aceste eforturi pentru că doresc să-şi arate superioritatea asupra voastră? Oare doresc doar să vă tachineze? ...
Concluzii: Părinţii vă iubesc mult şi, din frica să nu vi se întîmple ceva rău, încearcă să vă ocrotească prin restricţiile pe care vi le impun. Dacă aţi încălcat porunca lor, ce trebuie să
facă? (Să-şi încalce porunca fiindcă vă iubesc, şi atunci care este siguranţa că dacă nu azi, atunci mîine, din neascultarea voastră, aţi putea păţi ceva rău, şi ei nu-şi vor ierta niciodată
că n-au fost mai severi pentru a vă ocroti. Ba şi voi o să-i învinuiţi, considerînd că, dacă erau mai severi, nu vi se întîmpla pozna dată. Totodată, încălcarea promisiunii făcute, fie şi de
pedeapsă (tu eşti cel ce ai ales pedeapsa în loc de ascultare) va duce şi la pierderea autorităţii lor. Da, se întîmplă că, din bunătatea lor cea mare, ei, la rugămintea şi promisiunile voastre,
ei cedează şi îşi anulează pedeapsa, dar să revenim, aceasta nu va duce la încălcarea repetată a cerinţelor pe care le înaintează faţă de voi? Sînt sigur (ă) că îi doare mult sufletul cînd vă
aplică pedeapsa, cu toate că îşi ascund sentimentele, dar ce au de ales?
Da, voi sînteţi impuşi la frică, dar este o frică impusă din dragoste faţă de voi.
Există frică din pedeapsă şi există frică din dragoste.
Sînt sigur(ă) că şi voi, cînd aţi făcut vreo poznă, vă apropiaţi de casă, de părinţi cu frică, şi această frică vine nu atît din teama că veţi fi pedepsiţi pentru fapta voastră, cît din părerea
4. de rău că veţi vedea întristarea, poate chiar lacrimile celor dragi, întristaţi de ceea ce aţi făcut, pentru că îi iubiţi. Şi aceasta este frică din dragoste. În ambele cazuri am discutat despre
Comunicare frica din dragoste, frică de fiu (fiică) din partea voastră, frică părintească din partea lor pentru binele vostru.
a noilor Să vorbim despre ceea ce credeţi vor referitor la acest subiect? …
cunoştinţe De cele mai multe ori voi nici nu bănuiţi cîtă dragoste pentru voi poartă părinţii, la ce jertfe sînt gata, doar să vă fie bine. Iată un exemplu:
Jertfa mamei
O femeie văduvă, dar credincioasă, avea un băiat pe care-l crescuse cu multă grijă şi frică de Dumnezeu, dar, atunci cînd crescu mai mare, acesta se făcu neascultător, adeseori
întristînd inima mamei sale. Băiatul avusese o minte luminată, şi o inimă bună, dar relele tovărăşii îl sălbătăciseră încît nu mai asculta deloc de mama sa şi îşi făcea rău prin viaţa cea fără
de Dumnezeu, dezordonată şi stricată.
Lacrimile din ochii mamei nu mai secau, aşa de mult plîngea la rugăciunile pentru băiatul ei. Sărmana de ea se usca de supărare, de grijă, de post şi rugăciune, implorînd pe
Dumnezeu pentru îndreptarea lui, dar el tot nu se schimba.
Într-o zi căzu bolnavă la pat şi se amărî şi mai mult, ştiind că nimănui nu-i va păsa de copilul ei. Îl rugă totuşi pe băiat să ducă o scrisoare închisă în plic la preot. Băiatul, văzînd-o
bolnavă, o ascultă. Pe drum însă se gîndi, oare ce-i scrie mama preotului, probabil este pomelnicul sau poate şi bani…Deschise cu atenţie plicul, a scos scrisoare în care citi următoarele:
„Părinte, ştii cătă grijă am pentru copilul meu şi cu durere văd că nu vrea să se îndrepte şi singur pe sine se distruge. Dumnezeu, din mila Lui, I-ar putea ajuta dar băiatul meu, care e
atît de bun, nu mai crede în El.
Părinte, nu mai am putere şi parcă nici viaţa nu se mai ţine de mine, te rog, înmulţeşte rugăciunile Sfinţiei tale pentru el şi dacă Dumnezeu voieşte, viaţa mea o dau în schimbul
sufletului fiului meu…”
Ca un fulger au fost aceste rînduri pentru băiatul cel neascultător: “Deci pentru mama lui singurul lucru care conta sub soare era copilul ei şi sufletul acestuia şi voia să-l scape cu
preţul vieţii ei!”
O durere adîncă îi cuprinse inima, iar lacrimile începură să-i curgă pe obraz. Întorcîndu-se acasă căzu la picioarele mamei sale şi îi zise printre lacrimi:
5. - Mamă…, măicuţa mea, Dumnezeu nu ţi-a primit această jertfă. Lacrimile tale însă au ajuns la El. Te rog să mă ierţi pentru toate. Am nevoie de tine mamă, ca să mă
Aprecierea, îndrept!
asocierea, Cu siguranţă, asemeni acestui tînăr sînt mulţi. Da, nu toate mamele procedează asemeni mamei lui, fiindcă, cum am mai discutat, şcoala sovietică unde au învăţat
generalizare bunicii şi părinţii voştri au făcut multe eforturi ca ei să nu ştie de Dumnezeu. Erau persecutaţi, trimişi în Siberia acei ce nu se supuneau. Mulţi dintre ei, din acest motiv,
a au rămas în rătăcire, dar nimic nu este întîmplător, voi trebuie să fiţi mesagerii, rugătorii, jertfitorii şi pentru ei.
Nu doar hrană se cuvine, ca să creşti copilul tău; Dacă-l laşi pe-ntinsul humei de-aşa bunătăţi flămînd,
 Fă-l să-nveţe ce e bine şi să ştie ce e rău! Nu un om tu dărui lumii, ci un animal de rînd! (Vasile Militaru)
Dumnezeu, care ne iubeşte mult şi ne vrea binele, cînd noi ne opunem, ne tragem spre cele primejdioase, la început ne ia cu binişorul, apoi simţim şi nişte atenţionări, apoi putem
ajunge şi la pedepse. Dar Dumnezeu le face din dragostea Lui cea părintească faţă de noi, să nu ne facem un rău şi mai grav. Nu din frica de pedeapsă, ci din frica fiiască pe care o au faţă
de Dumnezeu, creştinii se străduiesc să asculte, să îndeplinească poruncile Lui, pentru a nu-L întrista cu faptele lor. Atunci cînd simt că au greşit, cu frică şi iubire, îşi mărturisesc păcatul
şi cer iertare pentru neglijenţa lor, cer ajutor şi cuget bun să nu se mai poticnească. Cine nu se teme de Dumnezeu, acela este omul păcatului. Unde nu există frica de Dumnezeu, acolo se
săvîrşeşte tot răul.
Sfîntul Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Dacă ne gîndim că Dumnezeu este pretutindeni, aude totul şi vede totul, nu numai ce facem noi, dar şi ce este înăuntrul inimii noastre,
atunci ne vom teme de Dumnezeu şi nu vom mai îndrăzni să facem nici o faptă păcătoasă, nici să spunem vreun cuvînt păcătos şi nici măcar un gînd păcătos să avem. Orice ai face,
ţine minte că Dumnezeu este cu tine. Şi nu vei păcătui niciodată.”
REŢINEŢI: Este foarte grav dacă neglijăm prezenţa lui Dumnezeu, poruncile Lui şi ne purtăm fără frică de Dumnezeu.
Cum te-ai simţi tu, dacă o furnică, pe care tu o laşi cu dragoste să se plimbe pe palma ta, îi dai de mîncare, spune că tu nu exişti. Ei bine, ea nu pricepe. Dar noi?
Studiu de caz. O persoană din America încerca să lămurească unui grup de oameni despre necesitatea credinţei în Dumnezeu. Cineva a întrebat: “Dar unde era Dumnezeu
atunci cînd s-au prăbuşit uriaşele clădiri pline de oameni, sfîrşind cu atîtea vieţi omeneşti?”. Răspunsul a urmat cu hotărîre şi tristeţe: “Cînd l-am scos pe Dumnezeu din şcoală, din
vieţile noastre, considerînd că nu avem nevoie de Dumnezeu, nu ne-am pus aşa întrebare, am vrut să trăim fără El. Dumnezeu este Domn şi nu vine peste noi cu sila. Aşa că
suportăm consecinţele...”
Atunci cînd spunem că Dumnezeu nu există, aceasta este o batjocură faţă De El.
Iată de ce cred că este îndreptăţit poetul să scrie asemenea versuri:
Toate cele născocite, N-au valoare nici ca pleava Dacă nu cunoşti în viaţă Vei cunoaşte după moarte
Cînd ajungi lîngă mormînt, Care se aruncă-n vînt. Pe Mîntuitorul meu, Tirania “celui rău”.
(Sf. Ioan Hozevitul )
Învăţăceii cei de astăzi Dînşii vor să se înalţe Una este “uşa vieţii”, Ca să fabrice “viaţă”
Tot se străduiesc mereu Astăzi mai presus de cer. Care lor li s-a închis; Şi pe moarte s-o oprească.
Ca deplin să dovedească Două “uşi” le stau în faţă Alta este a pierzării, Orice unelteşti, atee,
Că nu este Dumnezeu. Şi rămîn aici miraţi, Care groaznic s-a deschis. Viaţă nu vei fabrica
Cu progresele ştiinţei După cum la “poartă nouă” Cîte le ajunge capul Iar de răfuiala morţii
Ca şi mîndrul “lucifer”! Stă un bou “să mă iertaţi”, Se gîndească, născocească Niciodată nu-ţi scăpa.
Este grav să nu recunoaştem existenţa lui Dumnezeu, dar şi mai grav este că unii oameni nesăbuiţi se încumetă să-L sfideze pe Dumnezeu spunînd la adresa Lui cuvinte de
batjocură prin sudalme. Luaţi aminte: Dumnezeu nu se lasă batjocorit.
Învăţătură din Sfintele Scripturi:
“Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera”. (Gal. 6; 7.)
„O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. (Ps.61:11.)
„Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou.” (Iez.18:31.)
Frica de Dumnezeu este un izvor de viaţă, ca să putem scăpa din cursele morţii. (Pilde 14, 27)
AMINTIŢI-VĂ: Dumnezeu l-a creat pe om pentru ca acesta să-L cunoască, să-L iubească şi să se împărtăşească de viaţa dumnezeiască. Omul este chemat să proslăvească numele
lui Dumnezeu prin toate: prin viaţă sfîntă, prin fapte bune, prin exemplu bun în viaţa socială, prin activitatea sa ca cetăţean şi ca membru al bisericii, cu toată fiinţa sa – şi cu trupul, şi cu
sufletul său omul trebuie să fie unealta măririi lui Dumnezeu pe pămînt.
Scopul vieţii creştine constă în dobîndirea Duhului Sfînt, adică îndumnezeirea omului. Pentru a se uni cu Dumnezeu, creştinul trebuie să lupte cu răul (patimile şi viciile) şi să
6. Evaluarea dobîndească virtuţile creştine.
Omul trebuie să corespundă destinaţiei sale – aceea de a fi Biserică a atotperfecţiunii dumnezeieşti. Mintea omului trebuie să fie raportată la voia lui Dumnezeu, vorbele lui – spre
însuşirea şi urmarea Cuvîntului lui Dumnezeu, duhul lui să facă rugăciuni de cerere pentru a fi unit cu Duhul lui Dumnezeu, calităţile lui să fie asemenea celor ale lui Dumnezeu.
EVALUARE. Răspunde la întrebări: 1. Din ce a fost creat trupul omului? Cum a fost creat sufletul omului? Prin ce se deosebeşte omul de alte creaturi?
2. Completează propoziţiile: Scopul creării omului a fost………………. Scopul vieţii creştine constă în ……………………….
7. Încheierea 3. Realizează o compunere pe tema: „Omul – cununa creaţiei lui Dumnezeu”.
Niciodată duhul nostru După cum nu tace pruncul, Întru Domnul este pacea,
Nu se poate linişti, Cînd lipseşte mama sa, Întru El odihna mea,
Dacă nu ne dăm silinţa Tot asemenea şi duhul Calea cea adevărată
 „Întru Domnul a trăi”. Nu se poate alina. Şi acum şi pururea. (Sfîntul Ioan Hozevitul)
Dumnezeu vrea Să-L cunoşti: „ Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3)
Rugăciunea de sfîrşit de lecţie.

10. VIII-IX Trăirea după voia lui Dumnezeu

(vezi textul la cl. V-VII)
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei (continuare)
5. Sfîntul Apostol Pavel priveşte pe fiecare creştin ca pe omul ce aparţine lui Hristos: „Voi însă sînteţi ai lui Hristos” (1 Corinteni 3,23); fiecare pas al vieţii omului, fiecare faptă
Aprecierea, îşi are scopul său, nu în sine, ci în Hristos. Iată principiul de care trebuie să se conducă creştinul. „ Şi tot ce faceţi cu cuvîntul sau cu fapta, în numele Domnului Iisus Hristos să
asocierea, faceţi, căci Domnului Iisus Hristos slujiţi” (Coloseni 3,17; 23,24).
generalizare Scopul vieţii creştine constă în dobîndirea Duhului Sfînt, adică îndumnezeirea omului. Pentru a se uni cu Dumnezeu, creştinul trebuie să lupte cu răul (patimile şi viciile) şi să
a dobîndească virtuţile creştine.
Omul trebuie să corespundă destinaţiei sale – aceea de a fi Biserică a atotperfecţiunii dumnezeieşti. Mintea omului trebuie să fie raportată la voia lui Dumnezeu, vorbele lui – spre
însuşirea şi urmarea Cuvîntului lui Dumnezeu, duhul lui să facă rugăciuni de cerere pentru a fi unit cu Duhul lui Dumnezeu, calităţile lui să fie asemenea celor ale lui Dumnezeu.
Vorbind despre vocea conştiinţei şi ordinea morală, ca probe pentru existenţa lui Dumnezeu, Protosinghelul Nicodim Mandiţa (autorul multor cărţi pline de înţelepciune
orientate spre explicarea învăţăturilor creştin-ortodoxe) mărturiseşte aceasta cu multă tărie, zicînd: „Este o lege totdeauna dreaptă, comună pentru toate popoarele, neclintită,
veşnică, care porunceşte de a observa datoria, care opreşte înşelăciunea şi nedreptatea. Nimeni nu poate desfiinţa această lege. Nici senatul, nici poporul nu pot să scape de ea. Ea
însăşi se explică şi se interpretează. Nu este una în Roma şi alta în Atena, aici într-un fel şi dincolo într-altfel. Totdeauna este una, neschimbată în toate timpurile şi în toate
popoarele, impunîndu-se tuturor. Dumnezeu vorbeşte şi porunceşte prin ea. Dumnezeu este Autorul şi Legislatorul ei. Cei ce o calcă, lucrează chiar contra naturii omului şi vor
6. Evaluarea suferi pedepse prea grele, pentru acea călcare, chiar cînd pare a scăpa de urmărirea legilor…”
EVALUARE. Răspunde la întrebări: 1. Din ce a fost creat trupul omului? Cum a fost creat sufletul omului? Prin ce se deosebeşte omul de alte creaturi?
2. Completează propoziţiile: Scopul creării omului a fost………………. Scopul vieţii creştine constă în ……………………….
3. Realizează o compunere pe tema: „Omul – cununa creaţiei lui Dumnezeu”.
Doamne, cît s-au înmulţit, Mulţi aleargă după bani, Nu trăiesc în rugăciuni, Beau, mănîncă, se prefac,
Cele rele-n lume, Cheltuindu-şi timpul Nu ţin legea, postul, Joacă-n cărţi, înjură...
7. Încheierea Nu se face cum ai spus, Tot în gol, tot în zadar, În trufie şi minciuni De Tine, Doamne-şi amintesc
Nu se face bine. Sufletul pierzîndu-l. Mulţi îşi află rostul. Cînd sufletu-i la gură. (Eugenia Frunză)
Dumnezeu vrea Să-L cunoşti: „ Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3)
Rugăciunea de încheiere.

11. V-VII. Trăirea după voia lui Dumnezeu. Cele zece porunci
„După ce Moise a învăţat poporul poruncile lui Dumnezeu, a zis „Viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte,
şi binecuvîntare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronomul 9, 26 ; 30, 19)
EEtapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Conştientizarea că veşnicia cu Dumnezeu este locul celor buni şi ascultători de poruncile Lui Dumnezeu. Identificarea îndatoririlor unui creştin faţă de Dumnezeu
organizatori şi faţă de semenii săi. Conştientizarea gravităţii păcatelor în relaţia cu Dumnezeu. Stabilirea cauzelor căderii în păcat, a căilor şi a mijloacelor de ocrotire, prevenire a lor. Cunoaşterea,
c motivarea şi respectarea regulilor de comportament moral-religios în familie şi în societate. Compararea şi aprecierea comportamentului adecvat unui creştin.
Obiectivele operaţionale. Să însuşească noţiuni noi şi să le utilizeze adecvat. Să identifice şi să argumenteze primejdiile pentru trup şi suflet. Să formuleze învăţături din poruncile
şi învăţăturile creştine. Să exprime opinii cu privire la consecinţele comportamentului opus învăţăturilor creştine. Să emită raţionamente. Să demonstreze cu fapta că tinde să
îndeplinească învăţăturile creştine.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunile începătoare şi rugăciunile pentru semeni, să ne alăturăm din tot sufletul rugăciunii versificate a poetului Traian Dorz:
Doamne, sîntem încă-n vale, Orice glasuri să ne cheme, Fii cu noi în orice stare Inima să ne-o îndrume
Şi ispite multe pot Doar pe-al Tău să-l ascultăm. Orice valuri să răzbim, Spre-un abis de temeri plin –
Flacăra iubirii Tale Doamne, sîntem încă-n luptă Nici în cea mai grea-ncercare Fii cu noi în orice cale
Să ne-o-ntunece de tot. Iar vrăjmaşul e-ndîrgit, Rîvna Ta să n-o slăbim. Şi cu cît ne-apropiem
 Fii cu noi în orice vreme O-ncleştare ne-ntreruptă Doamne, sîntem încă-n lume De-ntîlirea feţei Tale
Voia Ta să n-o uităm, Înfruntăm pîn-la sfîrşit, Şi primejdii multe vin Tot mai scump să Te avem.
2. Captarea Lectură Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau între ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa… într-un cuvînt, între fiii săi era mereu
atenţiei neînţelegere. Mare durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă în pace şi înţelegere. Vreţi să vă spun cine sînt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi? Sîntem noi, oamenii . Nu
sîntem noi, toţi oamenii, fiii aceluiaşi tată, Dumnezeu? Ne înţelegem noi, unii cu ceilalţi? Ne iubim aproapele aşa cum ar trebui să o facem? Nu-L doare pe Dumnezeu când vede că între
oameni este atâta neînţelegere, minciuni, hoţii, războaie, păcate de tot felul? De ce ne-a făcut Dumnezeu? Ne-a făcut pentru a ne iubi unii pe alţii, pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt.
Şi pentru fiecare bun creştin, pentru fiecare om care trăieşte fără păcate, în dragoste şi înţelegere cu cei de alături, Dumnezeu se bucură, la fel cum se bucură un tată pentru copii lui.
Iubindu-ne unii pe alţii, căutînd binele celorlalţi mai mult decît pe al nostru, devenim mai buni şi mai înţelepţi.
Doar aşa ne apropiem, cu fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea şi bunătatea Lui.
3. Pregătirea Reguli de bună purtare. Cele zece porunci
pentru tema Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să cunoască adevărul şi să-l urmeze, ca să aibă viaţă paşnică şi binecuvîntată, să se mîntuiască şi să dobîndească fericirea veşnică în Împărăţia Sa
nouă Cerească.
Încă de la Începutul lumii, Dumnezeu i-a îndemnat pe oameni să facă numai fapte bune şi plăcute Lui. Pentru a-i ajuta să deosebească binele de rău, El i-a dat lui Moise cele zece
porunci, care vor rămîne valabile pentru toţi oamenii din toate timpurile. Dumnezeu Însuşi le-a scris pe două table de piatră şi, chemîndu-l pe Moise pe Muntele Sinai, i le-a dat ca să le
ducă poporului Său şi să-l înveţe Voia Sa.
Cele zece porunci ale Legii Domnului
1. Eu sînt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sînt în cer, sus, şi din câte sînt pe pământ, jos, şi din cîte sînt în apele de sub pămînt: să nu te închini
lor, nici să le slujeşti.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti: lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămîntul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie!
6. Să nu ucizi!
7. Să nu fii desfrînat!
8. Să nu furi!
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi
nimic din cîte are aproapele tău!
Primele patru porunci reglementează relaţiile noastre cu Dumnezeu, iar celelalte – raporturile cu aproapele.
Aceste porunci cuprind toate regulile de comportare pentru o bună înţelegere cu Dumnezeu şi unii cu alţii.
Cu toate că Dumnezeu nu impune să-I fie respectate poruncile date, omul are de ales: să asculte şi astfel să fie cu Dumnezeu şi să primească binefacerile Lui aici şi în veşnicie sau
să fie rămas în plasa celui rău (fiind morţi spiritual). Liberi definitiv nu sînt, satana ne lasă să credem că am fi liberi, însă această „libertate” este capcana celui rău, fiind astfel părtaşi cu
el la despărţirea de Dumnezeu aici pe pămînt, apoi şi în veşnicie. Cît sîntem în viaţă mai avem şansa (pînă la penultimul ceas al vieţii noastre) să ne întoarcem la Dumnezeu cu multă
pocăinţă, prin botez (dacă n-am fost botezaţi), mărturisirea păcatelor şi prin Sfînta Împărtăşanie să redevenim vii şi să trecem de la viaţă la viaţă. De aceea, după ce Moise a învăţat
poporul poruncile dumnezeieşti, a zis: „Ca martori înaintea voastră iau cerul şi pămîntul: viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte şi binecuvîntare şi blestem. Alege viaţa ca să
trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronomul 9, 26 ; 30, 19)
Respectînd poruncile, avem promisiunile date de Dumnezeu, ne ocrotim de rele şi convieţuirea împreună cu semenii noştri va fi reciproc avantajoasă.
Pe ogorul tău din suflet, fă cît poţi mai mult să plouă Căci sub ea-ţi rodeşte lanul, fericire-adevărată,
A credinţei, întru Domnul, binecuvîntata rouă; Ce te-nalţă pînă-n slavă şi nu moare niciodată!
(Vasile Militaru)
(Pilde şi pov. 2, pag 9)
4. Poruncile sînt obligatorii doar pentru oamenii care-L iubesc şi vor să fie veşnic cu Dumnezeu. După Vechiul Testament (Legea veche), „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o
Comunicare singură poruncă, s-a FĂCUT VINOVAT DE TOATE PORUNCILE” (Iacov 2; 10), însă după Jertfa Domnului Iisus Hristos – Răstignirea pe Cruce, în Sfînt Sîngele Lui pot fi spălate
a noilor păcatele, dacă acestea sînt mărturisite cu mare căinţă în Sf. Biserică. Aceasta nu înseamnă că după ce am mărturisit putem să ne împotmolim iar în ele. Din marea dragoste pe care o au
cunoştinţe creştinii faţă de Dumnezeu, ei au şi mare frică să nu-L întristeze, să nu adauge noi suferinţe Domnului, spre a fi curăţiţi de păcate. Astfel ei se poartă astfel încît să nu încalce poruncile
date de Dumnezeu şi să facă faptele plăcute lui Dumnezeu. Să analizăm atent fiecare poruncă:
 Porunca întîi: Eu sînt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
Prin această poruncă Dumnezeu ne avertizează că există un singur Dumnezeu şi nu există alţi dumnezei.
Numai Dumnezeu – Creatorul nostru – merită toată cinstea şi închinarea. Domnul ne spune că El este Dumnezeul cel Adevărat, Atotputernic, Atotştiutor, Atotmilostiv. Prin El toată
suflarea trăieşte şi se mişcă. El este Sfînt şi Veşnic.
Dumnezeii născociţi de popoarele din vechime, idolii înălţaţi în numele lor sînt falşi. Să ne amintim că Făcătorul nostru, Domn şi Dumnezeu adevărat, s-a arătat oamenilor în chip de
Trei Fiinţe (Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfînt), iar şi prin minunile Sale a demonstrat Atotputernicia Sa.
Oamenii nu L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu dacă El singur nu S-ar fi descoperit lor. Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a coborît din cerurile înalte, a luat Chip de om şi a venit
pe pămînt ca să ne înveţe credinţa adevărată.
Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să ştim învăţătura Lui. Domnul Iisus Hristos a dat următoarea explicaţie la primele patru porunci din cele zece: “Să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul Tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întîia poruncă.”(Mat. 22, 37-38).
Se analizează cum trebuie să fie iubirea “cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” .
Concluzie: Aceasta înseamnă că trebuie să închinăm lui Dumnezeu toată viaţa noastră, să trăim după voia Lui Sfîntă.
În fiecare zi trebuie să fim mereu cu gîndul la El. De exemplu: cînd te trezeşti dimineaţa, primele cuvinte trebuie să le închini Domnului: Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Îţi
mulţumim că ne-ai dat încă o zi să mai trăim.
Ajută-ne, Doamne, ca în această zi să ne ferim de păcate. Apoi gîndeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur şi rezervă timp şi pentru a aduce jertfa ta
prin rugăciunea de dimineaţă (vezi rugăciunile începătoare, apoi rugăciunea dimineţii).
Cu cît mai mult vei sfinţi ziua prin rugăciune, cu atît mai bine te vei îngrădi de tot răul ce te înconjoară pe parcursul zilei.
Numai în Dumnezeu îţi poţi găsi liniştea şi fericirea.
Oricît de mare ne este credinţa, diavolul – prin vicleniile sale – vrea să ia locul lui Dumnezeu. Uneori ne facem atîta grijă pentru pasiunile noastre încît uităm de toate şi gîndul ne stă
doar la ele; atunci aceste pasiuni, care ne răpesc gîndul de la Dumnezeu, iau locul cuvenit Lui. De aceea să nu uităm că oricît de atraşi am fi de vro lucrare, de vreo fiinţă, totuşi pe prim
plan trebuie să fie Dumnezeu! Sfînta Scriptură ne mai precizează: “Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va
lipi şi pe celălalt îl va dispreţui.” (Matei 6,24)
Porunca a doua: Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din cîte sînt în cer, sus, şi din cîte sînt pe pămînt, jos, şi din cîte sînt în apele de sub
pămînt: să nu te închini lor, nici să le slujeşti.
Această poruncă o completează pe prima. După o perioadă de timp de la Potop, oamenii, îmulţindu-se iar, treptat au uitat să transmită urmaşilor, urmaşilor lor cine este adevăratul
Dumnezeu. Dorind binecuvîntările Lui, au prins a se închina obiectelor, fenomenelor din care veneau binefacerile sau spaima. Astfel, mulţi se închinau soarelui, lunii, fulgerelor, unor
animale, le făceau şi statui din lemn, metal sau piatră, le aduceau jertfe din prinosul lor, le venerau rugîndu-se lor, dansînd în faţa lor ş. a. Astfel, îşi arătau frica, respectul şi mulţumirea.
Satan contribuia şi el în ascuns la sporirea unor astfel de credinţe, făcînd nişte semne îi încuraja, ştiind că astfel provoacă mînia lui Dumnezeu asupra oamenilor.
Prin această poruncă Dumnezeu nu numai face cunoscut oamenilor voia Sa, ci şi îi avertizează să nu-şi mai facă idoli şi să li se închine lor. Aici vom face o precizare. Icoanele din
biserici şi casele oamenilor, răstignirile cioplite în lemn nu sînt destinate idolilor. Dacă cineva are fotografia unui om apropiat şi o pune la loc de cinste, poate şi vorbeşte în gînd, îşi
aminteşte de clipe dragi petrecute împreună, aceste fotografii nu înlocuiesc persoana şi fiecare ştie deosebirea dintre fotografie (materie) şi persoana vie. Asemeni şi creştinii, ei nu se
5. închină materialului din care este făcută icoana, ci fiinţei reprezentate pe ea. Icoana este doar un simbol care ne aminteşte de fiinţa căreia ne rugăm. Fiind nu un chip oarecare, ci chipul
Aprecierea, uneia sau mai multe fiinţe sfinte, ne purtăm ca atare cu ele. Icoanele se deosebesc de portrete prin faptul că ele au fost sfinţite prin rugăciuni speciale. Unele Sfinte Icoane sînt şi făcătoare
asocierea, de minuni. Dumnezeu singur a dictat ca în Templul său să se cioplească, brodeze chipuri de îngeri. Primele icoane, nefăcute de mînă omenească, le-a lăsat însuţi Domnul Iisus Hristos.
generalizare Dumnezeu cunoaşte ce este în inima omului, cui se închină, ce gesturi face, pentru ce şi dacă creştinii se închină, sărută icoanele, arătîndu-şi astfel mulţumirea şi dragostea faţă de
a Dumnezeu, Maica Domnului sau sfinţi, fraţii de credinţă, care au fost cu Dumnezeu şi prin Hristos au trecut de la viaţă la viaţă, Dumnezeu Atotştiutorul căruia ne închinăm ştie cui se
aduce închinarea şi veneraţia. Mai detailat despre sfintele icoane vom vorbi la o lecţie specială.
Despre porunca a treia: „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert” am discutat şi la lecţia precedentă.
Amintiţi-vă cum, din nesăbuinţă, ar putea fi încălcată această poruncă?
Prin urmare, să nu se facă glume despre Dumnezeu, să nu se rostească înjurături în care ar fi pomenit Numele lui Dumnezeu, sfinţii şi lucrurile sfinţite. Să nu blesteme, blestemele
sînt primejdioase atît pentru cel blestemat, cît şi pentru cel ce blestemă. Amintiţi-vă rugăciunea TATĂL NOSTRU, „Iartă-ne precum iertăm şi noi...”, şi dacă iertarea este blestem, apoi îl
primim. Cel blestemat poate fi ocrotit, dacă este sub ocrotirea Celui Preaînalt, pe cînd cel ce blestemă sie îşi face rău!
În Sf. Biblie la Domnul ne promite: „În tot locul unde voi pune pomenirea numelui Meu, acolo voi veni la tine, ca să te binecuvîntez” (Ieşirea (20, 24). Sînt însă şi unii creştini care,
din neştiinţă, pronunţă mai la tot pasul „Of, Doamne”. De se scoală e „Of, Doamne”, de ridică o căldare iar „Of, Doamne” şi aşa toată ziua. Şi în acest caz numele Domnului se ia în
deşert. De exemplu, o fetiţă cu numele Ala prinsese şi ea acest prost obicei. Tatăl a dojenit-o explicîndu-i că ar putea să păţească asemeni ciobanului mincinos, dar ea n-a prins învăţătura.
Atunci cei ai casei s-au sfătuit să se poarte cu ea asemeni ei. Astfel auzea din toate părţile: „Of, Ala!” Ea alega să vadă de ce o strigă, dar i se răspundea că, nimic, aşa, deja nu mai
 trebuieşti, am făcut singur ce trebuia să fac. Fata la început a prins a se supăra, apoi a plîns că-şi bat joc de ea, de ce o cheamă dacă nu-i nimic de făcut etc. Tatăl i-a mai explicat o dată
copilei că asemenea procedează şi ea cu Dumnezeu, chemînd numele Domnului în deşert, şi Dumnezeu are o poruncă specială pentru asemenea cazuri.
Dar atunci cînd în viaţă întîlneşti greutăţi pe care nu le poţi depăşi de unul singur sau cu ajutorul celor dragi, cheamă numele Domnului cel Atotştiutor şi Înţelept, la Care toate sînt cu
putinţă, şi vei primi ajutorul cuvenit. La fel, poţi chema numele Domnului Iisus prin rugăciunea:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”
Numele lui Dumnezeu este Sfînt, precum şi Dumnezeu este Sfînt.
Numele Domnului se mai poate lua în deşert prin:
♦ Purtare necuviincioasă în biserică, adică atunci cînd vorbim, facem gălăgie în Biserică.
♦ Intrare fără frică şi evlavie în Biserică, sîntem îmbrăcaţi necuviincios (fetele în pantaloni, în haine scurte etc.).
♦ Necinstire sau neglijenţă faţă de sfintele icoane, cruciuliţe, agheasmă (le lăsăm în praf, aruncate printre alte lucruri).
♦ Nemulţumire faţă de cele rînduite de Dumnezeu (De ce a plouat cu grindină, de ce Dumnezeu mă chinuieşte cu boală?).Cine sîntem noi, ce merite avem ca să-I cerem socoteală
lui Dumnezeu?! Toate năpastele vin anume din lipsă de smerenie, pocăinţă, prin păcatele noastre.
♦ Jurăminte mincinoase, atunci cînd minţim cu neruşinare şi Îl luăm drept martor la minciuna noastră pe Dumnezeu!
(A se vedea anexa cu „Exemple de pedepsire a celor care au chemat numele Domnului în deşert” (Man. cl. III)
Porunca a patra: Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti: lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului
Dumnezeului tău.
Prin această poruncă se menţionează: a) datoria omului de a munci în timpul celor şase zile ale săptămînii; b) datoria de a sărbători ziua a şaptea ca zi închinată Domnului.
Dispută Datoria muncii o are fiecare om. „Cea mai scumpă comoară pentru om este munca” (Pilde 12, 27).
Concluzii: În cel leneş nu poţi avea încredere, el nu are simţul responsabilităţii. Un astfel de om nu face nimic la timp, întotdeauna întîrzie, nu-şi împlineşte îndatoririle aşa cum ar
trebui, îi face pe ceilalţi să aştepte, fiind pricină de supărare şi ispită. „Piatra care nu se mişcă este acoperită de muşchi”, spune proverbul. Leneşul pierde minutele, orele, zilele, anii.
Timpul dăruit de Dumnezeu pentru a-şi sfinţi sufletul, pentru a face fapte bune. Duhul leneviei ne poate încerca mintea şi ne poate aduce multe iluzii deşarte. Dar dacă din prima clipă l-
am dat într-o parte, am făcut Scurta rugăciune „Doamne ajută!” sau, de ce să nu recunoaştem, aşa cum o fac mulţi creştini ce ne uimesc prin hărnicia lor: „Doamne, ajută-mă pre mine
leneşul şi păcătosul, nevrednic sînt, dar iartă-mă şi mă ajută să...” –lucrul sporeşte şi omul simte ajutor, iar dacă îi slăbesc puterile, spune iar o rugăciune. Şi omul nu este singur, este ajutat
de Însuşi Domnul, Dumnezeul nostru! Ce fericire mare să ai aşa un Ajutor cu tine! Atunci simţi plăcerea şi bucuria muncii! „Doamne ajută” se roagă orice trecător văzînd pe cineva
muncind. „Dă Doamne” şi credinţa rugăciunii împreună funcţionează!
„Tatăl meu pînă acum lucrează şi Eu lucrez”, zice Domnul Iisus. Tot Dumnezeu ne avertizează: „Fără Mine nu puteţi face nimic”
Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul de a trăi. „Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare” ( Sf. Ioan Gură de Aur). „Mîinile să fie folosite la muncă,
mintea şi inima la cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu!” (Sf. Teofan Zăvorîtul).
A doua parte a poruncii oglindeşte datoria de a sărbători ziua a şaptea ca zi închinată Domnului.
În ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit după toate lucrările Sale. Şi a binecuvîntat Dumnezeu această zi şi a sfinţit-o. „Să nu faci în ziua aceia nici un lucru” (Ieşire 20, 8-11).
În Vechiul Testament poporul evreu a ales ca zi de odihnă sîmbăta, deoarece în acea zi ei au fost eliberaţi din robia egiptenilor. Creştinii au început să sărbătorească Duminica
imediat după Învierea Domnului, considerînd-o Ziua Domnului, fiindcă în această zi a înviat Domnul Iisus din morţi şi, biruind moartea, ne-a salvat şi pe noi toţi de robia păcatului.
Totuşi şi sîmbăta se fac rugăciuni speciale la biserică, cinstind astfel legătura dintre cele două legăminte. Duminica a coborît Duhul Sfînt pe pămînt revărsînd limbi de foc asupra
apostolilor, această zi se consideră ziua întemeierii Bisericii lui Hristos. Tot duminica se întîlneau la biserică apostolii şi ucenicii lui Hristos pentru săvîrşirea Sfintei Împărtăşanii
(Euharistia) (Faptele 2; 1-4) şi ei au întemeiat ziua Domnului pentru Biserica lui Hristos (aşa cum ne-a fost promisă o zi nouă). Deoarece creştinismul s-a răspîndit în multe ţări, inclusiv
în tot Imperiul Roman, şi oamenii cereau în ziua aceasta zi de odihnă, împăratul Constantin Cel Mare a dat poruncă pentru toţi stăpînitorii să facă duminica zi de odihnă. Acest exemplu l-
au preluat şi alte state, arătînd respect pentru cei ce cinstesc Ziua Domnului.
Sfîntul mucenic Iustin ne scrie cum sărbătoreau duminica primii creştini:
„În ziua Domnului noi, toţi creştinii – şi cei din sate, şi cei din oraşe – ne adunăm la un loc, citim din Cărţile Sfinte şi din Faptele Apostolilor. După aceasta explicăm învăţăturile din
textele biblice, apoi toţi stăm la rugăciune şi ne rugăm nu numai pentru cei vii, ci şi pentru cei morţi. La sfîrşit preotul se roagă Domnului să sfinţească Pîinea şi Vinul, pe urmă ne
6. Evaluarea împărtăşim”. Cuvîntul duminică provine din vocabularul creştin latin – dies Domini (ziua Domnului).
Duminica trebuie să ne ducem la biserică, Locaşul Domnului, pentru ca să ne rugăm cu toţi fraţii şi surorile. Apoi şi restul zilei să-l închinăm Domnului. Să citim Sfînta
Scriptură şi vieţile sfinţilor. Să facem milostenii.
Trebuie să ne străduim să facem mai puţine păcate, să nu vorbim cuvinte urîte, să nu ne ducem în această zi la distracţii, dansuri, cinema, ci să o închinăm în întregime lui
Dumnezeu.
DUMINICA ŞI ÎN ZILELE DE SĂRBĂTOARE DUMNEZEU DOREŞTE CA SĂ FII OASPETE, ÎMPREUNĂ CU TOŢI AI LUI, ÎN CASA SA DEOSEBITĂ, LA
 BISERICĂ, UNDE SE SĂVÎRŞESC SFINTE RUGĂCUNI ŞI SFINTELE TAINE DUMNEZEIEŞTI.
Cei care împlinesc poruncile lui Dumnezeu aleg viaţa şi binecuvîntarea.
Creştinii ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi le îndeplinesc.
EVALUARE: Răspunde la următoarele întrebări:
 De ce a scris Dumnezeu poruncile?
 Care sînt cele patru porunci cu privire la iubirea şi cinstirea lui Dumnezeu?
 Ce înţelegi prin darul libertăţii dat omului de către Dumnezeu?
 Care este deosebirea dintre oamenii care îndeplinesc poruncile divine şi cei care nu le îndeplinesc?
 Care este prima poruncă dată de Dumnezeu?
 Cum Domnul Iisus Hristos a explicat oamenilor această poruncă?
 Ce trebuie să facem ca toată ziua să fim cu Dumnezeu?
7. Încheierea  Numeşte cîteva fapte prin care se încalcă această poruncă.
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie:
1. Formulează cîteva învăţături în baza textului.
2. Scrie, în cîteva propoziţii, cum îi putem mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce avem.
3. Argumentează necesitatea îndeplinirii poruncilor lui Dumnezeu.
4. Aminteşte-ţi cîteva exemple cînd ai respectat cele patru porunci şi cînd nu le-ai respectat.
REŢINE:
„Înainte de a face vreun lucru, întreabă-te: „Va fi oare plăcut lui Dumnezeu? Nu va fi oare contra poruncilor Lui?” (Sfîntul Filaret, Mitropolitul)
„E cu neputinţă să fii creştin fără să trăieşti creştineşte. Viaţa plăcută lui Dumnezeu este aceasta: aducerea aminte de Dumnezeu; nădejdea în Dumnezeu; frica de Dumnezeu;
dragostea de Dumnezeu. A fi plăcut lui Dumnezeu – iată fericirea ta!” (Sfîntul Ioan Gură de Aur)
O, om!... Ce mari răspunderi ai Ai spus o vorbă! – vorba ta, Spui o cîntare! – versul tău Trăieşti o viaţă! – viaţa ta
De tot ce faci în lume! Mergînd din gură-n gură, Rămîne după tine E una, numai una,
De tot ce spui în scris sau grai, Va veseli sau va-ntrista, Îndemn spre bine sau spre rău, Oricum ar fi, tu nu uita:
De pilda ce la alţii-o dai, Va curăţi sau va-ntina, Spre curăţie sau desfîu, Cum ţi-o trăieşti vei cîştiga
Căci ea mereu spre iad sau rai Rodind sămînţa pusă-n ea Lăsînd în inimi rodul său Ori fericire-n veci prin ea
Pe mulţi o să-i îndrume! De dragoste sau ură. De har sau de ruşine! Ori chin pe totdeauna!
Ce grijă trebuie să pui Scrii un cuvînt! Cuvîntul scris Arăţi o cale! – calea ta O, om!...Ce mari răspunderi ai
În viaţa ta, în toată, E-un leac sau o otravă! În urma ta nu piere. Tu vei pleca din lume!
Căci gîndul care-l scrii sau spui Tu vei muri, dar tot ce-ai zis E calea bună sau e rea, Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
S-a dus… şi-n veci nu-l mai aduni Rămîne-n urmă drum deschis Va prăbuşi sau va-nălţa, Ce laşi prin pilda care-o dai,
Dar vei culege roada lui Înspre infern sau paradis Vor merge suflete pe ea… Pe mulţi, pe mulţi mereu spre rai
Ori viu, ori mort, odată… Spre-ocară sau spre slavă. Spre har sau spre durere. Sau iad o să-i îndrume.
O, nu uita!... Fii credincios cu grijă şi cu teamă!
Să laşi în urmă luminos un grai, un gînd, un drum frumos! –
Căci pentru toate, ne-ndoios, odată vei da seamă!...

12. Cele zece porunci (continuare)

Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunile începătoare şi rugăciuni unii pentru alţii. Să urmărim nişte SFATURI BUNE de Ana Ruse
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment
organizatori Dacă ai de gînd mereu Dacă în viaţă eşti amic Nici critica nu-i sfetnic bun Supune-te lui Dumnezeu
c Să-ţi îndoieşti spinarea, Şi blînd cu linguşirea, Sau vorbele de-ocară, În rugă ne-ncetată
Vei fi faimosul cocoşat Să nu te miri dacă observi Prietenii îi depărtezi Ca roua Duhului cel Sfînt
Ce vede doar cărarea. Că ţi se schimbă firea. Cu gura-ţi ca o moară. Să-ţi spele inima-ntinată.
 Dar, cele mai bune sfaturi pentru noi la are Dumnezeu în poruncile Sale. Să le recitim şi apoi să le discutăm în continuare:
2. Captarea A cincea poruncă: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămîntul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie!
atenţiei
După Dumnezeu, dintre oameni, mai întîi trebuie cinstiţi părinţii, care ne-au născut şi ne-au crescut. Aceasta este unica poruncă în care se aminteşte despre fericire şi binecuvîntare. Şi
dacă omul o respectă, le primeşte pe pămînt. Celora care îşi cinstesc părinţii, Domnul le-a făgăduit că o să trăiască mulţi ani pe pămînt. Copiii au datoria să cinstească, alături de părinţii
lor, pe toţi oamenii, care, într-un fel sau altul, au grijă de fericirea şi binele lor. Aşa cum sînt preoţii, care se îngrijesc de sufletele lor, învăţătorii, care le luminează şi le îmbogăţesc mintea
cu învăţături folositoare pentru viaţă, naşii de botez. Cel care îşi cinsteşte părinţii va avea bucurie de la copiii săi şi Dumnezeu îi va asculta rugăciunea. Binecuvîntarea tatălui întăreşte
casa copiilor, iar blestemul mamei o dărîmă pînă la temelie. Fereşte-te să-i superi cu vreun cuvînt;întotdeauna răspunde cu blîndeţe şi dragoste. Dacă i-ai supărat cu ceva, imediat cere-le
3. iertare. Toţi sfinţii au avut un adînc respect faţă de părinţii lor. Proverbul „Binecuvîntarea părintească în apă nu se îneacă şi în foc nu arde” ne demonstrează încă o dată cîtă putere are
Pregătirea rugăciunea părinţilor. Se cunosc multe cazuri cînd copiii s-au vindecat datorită rugăciunii părinţilor, şi chiar au înviat din morţi.
pentru tema A-i cinsti pe părinţi înseamnă:
nouă - a-i iubi, adică a le dori şi a le face numai bine; - a asculta de ei. In Biblie se spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri in Domnul, că aceasta este cu dreptate” ( Efeseni 6, 1); - a nu-i
supăra cu ceva şi a ne purta faţă de ei cu toată cuviinţa, vorbind cu ei şi despre ei doar de bine. Dumnezeu i-a spus lui Moise următoarea poruncă: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe
mama sa acela să fie dat morţii, că a grăit de rău pe tatăl său şi pe mama sa şi singele său este asupra sa” (Levitic 20, 9);
- a-i ajuta la nevoie, mîngîindu-i in necazuri şi ajutîndu-i la bătrîneţe. „Fiule, sprijineşte pe tatăl tău la bătrîneţe şi nu-l mîhni in viaţa lui” ( Înţelepciunea lui Isus Sirah 3, 12); - a ne
ruga lui Dumnezeu pentru sănătatea lor, iar după moarte – pentru odihna sufletelor lor, împlinindu-le ultima dorinţă şi păstrîndu-le o frumoasă amintire. Cinstirea părinţilor este oglinda
cinstirii lui Dumnezeu. Dacă ne vom gîndi ce au făcut părinţii noştri pentru noi, vom rămîne uimiţi de numeroasele noastre datorii. Sfîntul Ambrozie al Mediolanului
4. Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie
Comunicare Enumeră datoriile copiilor faţă de părinţi şi ale părinţilor faţă de copii. Argumentează: de ce copiii trebuie să asculte de părinţi?
a noilor Povesteşte cum asculţi tu de părinţi. Enumeră „roadele” pe care le aşteaptă de la tine părinţii tăi.
cunoştinţe Porunca a şasea: Să nu ucizi!
Această poruncă opreşte omuciderea. Viaţa vine de la Dumnezeu. El o dă fiecărui om. De aceea numai Dumnezeu are drepturi depline asupra ei, El fiind izvorul vieţii. Astfel,
sinuciderea, precum şi uciderea, sînt păcate foarte mari. Viaţa pămîntească este timpul de pregătire pentru viaţa veşnică, in care se cuprinde preţul mare al vieţii pămînteşti pentru creştini.
Sfîntul Ioan Gură de Aur spune: „Vreţi să ştiţi pentru ce este de preţ această viaţă? Fiindcă este pentru noi temelia vieţii viitoare şi locul de luptă pentru dobîndirea cununilor cereşti.”
Uciderea este un păcat foarte greu, fiindcă prin ea: - piere o fiinţă care poartă in sine chipul lui Dumnezeu; - se încalcă drepturile faţă de Dumnezeu, Care este unicul Stăpîn al vieţii; - se
răpeşte dreptul omului la viaţă, pe care nimeni dintre oameni n-o mai poate înapoia; - se încalcă porunca dragostei – cea mai mare poruncă; - sînt nimiciţi şi potenţialii urmaşi ai omului
omorî, care aveau dreptul la viaţă şi puteau să fie de mare folos societăţii. Uciderea este păcatul cel mai mare pe care-l săvîrşeşte cineva faţă de aproapele său şi faţă de sine însuşi, păcat
împotriva lui Dumnezeu şi a întregii societăţi.
Porunca a şasea opreşte şi sinuciderea, adică lipsirea cu voie şi cu ştiinţă de propria viaţă. Căci, dacă nu este firesc să ucidem pe cineva, care este asemenea nouă, cu atît mai mult nu
este firesc să ne ucidem pe noi înşine. După învăţătura Sfintei Biserici, viaţa noastră este, de fapt, a lui Dumnezeu, Care ne-a dat-o. Deci, nu avem voie să facem cu ea ce voim. Biserica
ne învaţă că Dumnezeu iubeşte pacea şi doreşte ca toţi oamenii să trăiască in bună înţelegere şi iubire. Dumnezeu nu vrea ca în lume să fie război. Dimpotrivă, Domnul Iisus Hristos a
spus că nu există o iubire mai mare decît să ne dăm viaţa pentru cineva. Domnul a făgăduit o mare răsplată pentru cei care fac pace, zicînd: „Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui
Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). Împărăţia lui
Dumnezeu este Împărăţia dreptăţii şi a păcii. In noaptea cînd S-a născut Domnul Iisus, îngerii cîntau: „Slavă intru Cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, intre oameni bunăvoire!”
(Luca 2, 14). Pacea intre oameni şi popoare izvorăşte din pacea omului cu Dumnezeu. De această pace se bucură doar cei plini de dragoste către Dumnezeu şi, respectiv, către aproapele
său, căci nimeni nu poate să nu-şi iubească aproapele iubind
pe Dumnezeu, şi nimeni nu poate să fie in vrajbă cu cineva pe care il iubeşte. Iisus Hristos a venit pe pămînt să ne împace cu Dumnezeu prin Jertfirea Sa pe Cruce. El le-a spus ucenicilor
Săi: „Pace vă las vouă, pacea Mea v-o dau vouă” (Ioan 14, 27).
Răspunde la următoarele întrebări: Ce ne învaţă porunca a şasea? Cine dintre personajele biblice cunoscute de tine a încălcat această poruncă?
Porunca a şaptea: Să nu fii desfrînat!
Această poruncă opreşte toate dorinţele păcătoase, gîndurile, cuvintele şi faptele necuviincioase de care creştinul trebuie să se ruşineze înaintea lui. Dumnezeu şi a oamenilor.
De asemenea, porunca aceasta opreşte toate acele lucruri şi fapte care îl pot duce pe creştin in păcatul desfrînării: îmbrăcămintea necuviincioasă, mîncarea şi băutura peste măsură,
jocurile şi cîntecele necuviincioase, beţia şi lenea. Dumnezeu doreşte ca bărbatul şi femeia să se unească prin Taina Cununiei, să întemeieze o familie, să se iubească, să se ajute şi să
nască copii. Virtutea care se opune patimii desfrînării este fecioria, curăţia. Cînd vrem să descriem curăţia, folosim cuvintele: nevinovăţie, puritate, sfială, roşeala obrazului, cuviinţă.
 Biserica ne învaţă să ne păzim fecioria şi curăţia sufletului ca pe o comoară. Pentru aceasta trebuie să ne străduim să evităm acele tovărăşii unde se spun glume urîte şi neruşinate, să ne
abţinem de la priviri îndrăzneţe şi să avem totdeauna o purtare modestă şi reţinută. Tinerii nu-şi dau seama ce comoară posedă ei – fecioria. Ei nu ştiu că diavolii ard de invidie atunci cînd
văd pe cineva curat la inimă şi feciorelnic. Sufletul curat se bucură de mari binecuviîntări: - îl are pe Domnul drept cel mai mare prieten; - îşi înalţă mai uşor mintea către Dumnezeu,
vorbind cu Domnul in rugăciune; - înaintează in dragostea faţă de Dumnezeu; - se află in grija îngerilor; - are spor şi ajutor in ceea ce face şi reuşeşte să le facă repede şi la timp.
Din păcate, astăzi ne înconjoară o mulţime de necurăţii, care murdăresc haina albă a sufletului. La televizor se prezintă filme şi imagini necuviincioase care proclamă desfrîul ca ceva
normal. Şi unele cărţi şi reviste propagă acest păcat. De aceea nu e de mirare că unele fete acordă multă atenţie aspectului lor, hainelor şi podoabelor, tind să fie in pas cu moda. Mintea
lor este plină cu poveşti despre vedete, cîntăreţe îmbrăcate extravagant, mai curînd dezbrăcate decît îmbrăcate. Fetiţele, voind să le imite pe aceste „stele”, stau ore în şir in faţa oglinzii.
De aceea, ele niciodată n-au timp să-şi facă rugăciunile. In loc de icoane, îşi pun pe pereţi poze cu „stele” rock şi altele. Fără îndoială, folosirea cosmeticii (ruj, pudră, parfum ş.a.) ţine şi
ea de păcatul desfrînării. Faţa unei fete, aşa cum este dată de la Dumnezeu, este plină de frumuseţe, dacă poţi citi pe ea curăţie. Fetele care au bunul obicei să se roage strălucesc ca florile
scăldate in razele soarelui. Şi cine le vede se bucură de frumuseţea lor.
Răspunde la următoarele întrebări: Care este porunca a şaptea? De ce creştinul trebuie să poarte îmbrăcăminte modestă?
Alcătuieşte o compunere cu titlul „Să ne păstrăm curăţia sufletului şi a trupului”.
56Porunca a opta: Să nu furi!
Prin această poruncă, Dumnezeu le cere oamenilor să nu ia nimic din bunurile altora, ci să se folosească doar de rodul propriei munci. În virtutea atotştiinţei Lui, Dumnezeu
le vede şi le ştie pe toate. Cînd cineva fură, chiar dacă nu-l vede nimeni, îl vede Dumnezeu. Furtul este un păcat mare, deoarece încalcă dreptatea şi iubirea faţă de aproapele
tău. Datoria creştinului este să-şi cîştige cele necesare numai prin muncă cinstită, să nu-şi atribuie pe nedrept lucruri străine. Ce interzice porunca a opta?
1. Luarea pe ascuns a lucrurilor străine (furt). 7. Luarea de bani pentru nişte lucruri pe care cineva este îndatorat să le facă, sau pentru
2. Luarea cu sila a lucrurilor străine (jaf). a le face altfel de cum cere legea (mită).8. Nerestituirea unui împrumut.
3. Luarea bunurilor străine prin viclenie, înşelăciune 9. Primirea unei plăţi fără să munceşti.
(falsificarea actelor, cumpărarea cu bani falşi). 10. Cerşitul, atunci cînd cineva poate să muncească.
4. Vînzarea mărfii la un preţ mult mărit (speculă). 11. Însuşirea lucrurilor Închinate lui Dumnezeu sau lăsate prin daruri şi testament
5. Luarea de dobîndă (cămătărie). bisericii (sacrilegiu).
6. Însuşirea banilor străini.
Răspunde la următoarele întrebări: � Ce opreşte porunca a opta? � Dacă ai cunoaşte un hoţ, ce ai face ca să-l convingi să se lase de furat?
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie. Învăţăturile Sfinţilor Părinţi: 57
Bogăţiile lumii acesteia sînt asemenea trandafirului care este frumos la vedere, dar care are tulpină ghimpoasă.
Sufletul robit de bunurile păminteşti, nu va fi părtaş la bunătăţile veşnice Sfintul Ioan Gură de Aur
Porunca a noua. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
Prin porunca a noua se opreşte minciuna. Oamenii sînt datori să spună, in orice împrejurare, adevărul, pentru a nu înşela, tăinui, rătăci şi păgubi pe alţii. Minciuna este un mare păcat.
Ea se poate săvîrşi in vorbe, in scris sau chiar in tăcere. Spre exemplu, cineva ştie că ceea ce se spune despre altcineva nu este adevărat, dar nu descoperă adevărul, ci tace, zîmbeşte sau
chiar încuviinţează cele spuse. Minciuna este lucrul diavolului, care, prin viclenie, i-a făcut pe Adam şi Eva să încalce porunca lui Dumnezeu. Şi de atunci el ne îndeamnă mereu la acest
păcat. De aceea, in Sfînta Scriptură diavolul este numit „tatăl minciunii”. (Ioan 8, 44) Pentru a respecta porunca a noua, cel mai bine e să vorbim mai puţin. Domnul ne spune că pentru
orice cuvînt rostit vom da socoteală in Ziua Judecăţii de Apoi. Sfinţii Apostoli Pavel şi Iacov ne îndeamnă: „Din gura voastră să nu iasă nici un cuvînt rău, ci numai ce este bun” ( Efeseni
5. 4, 30). Minciuna se poate manifesta prin: - pîră împotriva aproapelui; - obişnuinţa de a mai adăuga cîe ceva la cele spuse, incit nu se mai poate şti care este adevărul; - viclenie, care
Aprecierea, urmăreşte înşelarea cuiva; -- prefăcătorie, adică ascunderea minciunii sub chipul prieteniei, dragostei şi al binefacerii, spre a înşela şi păgubi pe alţii; - linguşire; - făţărnicie; - bîrfeală. E
asocierea, mai bine să suferi un necaz pentru adevăr, decît să spui o minciună.
generalizare Liniştea ta şi a altora o poţi întemeia numai pe adevăr şi dreptate. Sfîntul Filaret, Mitropolitul Moscovei
a Răspunde la următoarele întrebări: Ce ne învaţă porunca a noua? De ce minciuna este un păcat mare? Cum crezi, ce-i determină pe oameni sa mintă? (Enumeră motivele.) Cum te
simţi atunci cind afli ca ai fost minţit?
60Porunca a zecea: Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul
din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!
Prin această poruncă Dumnezeu cere oamenilor să se mulţumească fiecare cu rodul muncii sale şi să nu rînească la bunurile altuia. Dorinţa de cîştig necinstit, ura şi invidia sînt păcate
grele şi urîte înaintea lui Dumnezeu. Această poruncă opreşte toate cugetele, dorinţele şi poftele necurate ale inimii, fiindcă din ele se nasc tot felul de fapte rele. Nu este suficient doar să
nu furăm lucrul aproapelui, dar nu ne este îngăduit nici să-l dorim, nici să-l poftim in sufletul nostru, fiindcă pofta este păcatul, iar păcatul înfăptuit aduce moartea veşnică ( Iacov 1, 15).
Aşadar, porunca a zecea cere stîrpirea din rădăcină a dorinţelor şi poftelor rele, care sălăşluiesc in inima omului. Creştinul este dator să se cureţe de poftele rele, să lupte împotriva lor prin
rugăciune, post şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.
 Mîntuitorul Iisus Hristos însuşi ne arată cum să păzim cele zece porunci şi care este rostul lor, rezumindu-le in aceste două: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată
inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintîi poruncă. Iar a doua e aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. In
aceste două porunci se cuprind toată Legea şi prorocii. Mai mare decît acestea nu este altă poruncă.” (Marcu 12, 30-31; Matei 22, 37-40) Creştinul este dator să îndeplinească toate
poruncile.
Imnul Dragostei
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte,
pe toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. (I Corinteni 13, 4-8)
De dragoste şi milă are... ( Traian Dorz)
De dragoste şi milă are De dragoste şi milă are De dragoste şi milă are De dragoste şi milă are De dragoste şi milă are
Nevoie orişice flămînd - Nevoie-un om, oricine-ar fi, Nevoie tot ce-i viitor, Nevoie orice duh sărac – Nevoie orice păcătos,
Acela care nu iubeşte Nu pot fi buni părinţi vreodată De nu poţi să iubeşti puternic Acei ce nu pot să iubească Cei ce nu pot să se jertfească
Nu-i frate-adevărat nicicînd. Aceia ce nu pot iubi. Să nu te faci învăţător. Păstori să nu se facă-n veac. Să nu vorbească de Hristos.
EVALUARE:
Răspunde la următoarele întrebări: Ce ne învaţă porunca a zecea? Ce interzice porunca a zecea?
Învaţă pe de rost imnul dragostei.
6. Evaluare Scrie o compunere cu titlul „Dragostea dintre oameni – temelia păcii pe pămînt”.
Explică sensul frazei: „Toate cîte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor”.
Comentează ideile din frazele de mai jos.
• Urmăreşte-ţi gîndurile, ele devin cuvinte. • Urmăreşte-ţi faptele, ele devin deprinderi. • Urmăreşte-ţi cuvintele, ele devin fapte.
• Urmăreşte-ţi deprinderile, ele formează caracterul.
Meditează, Ce poţi face după mesajul din povestirea: „Omul milostiv”.
La o oră de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute care trebuie să o avem neapărat ca să ne mîntuim:
- Părinte, dar eu care sînt sărac şi nu am cu ce dărui, cum să fac milostenie? Dacă aş avea mai mulţi bani aş da cu dragă inimă, dar aşa …
7. Încheiere Fiule, nu doar aceasta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţa, plecînd cu treburi, am văzut-o pe drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutînd pînă acasă o bătrînică, ce se
ostenea cu o legătură de legume. Mai tîrziu, am zărit-o iarăşi îndrumînd un călător ce se rătăcise şi chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el.
Cînd vecina de alături a plecat în tîrg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilaşul cel mic. Spre seară, cînd doi săteni se certau în drum, a ieşit cu vorbe frumoase prieteneşti, înţelepte şi i-a
împăcat. Vezi tu, acum, ce mai este milă? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atît cu cît poţi, numai trebuie să doreşti, să fii milostiv. Nu trebuie
neapărat să dai numai din buzunar, ci în primul rînd din suflet, din inimă.
Sfîntul Ioan Gură de Aur în acest context spune: “Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra Cerul… Nu pentru că Cerul ar fi atît de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atît de plin de iubire şi
milostiv faţă de noi. Dacă n-ai nici acel bănuţ, atunci dă un păhar cu apă rece în Numele Domnului Hristos celui însetat şi vei vedea cît bine vei primi!” (Leo Magdan, Pilde şi povestiri
creştin-ortodoxe, Ed. Aramis, Bucureşti, 1998).
Explică expresia „om cu două feţe” după versurile Anei Ruse. . Comentează conţinutul textului.
Omul pîrîtor, trădător şi martor mincinos este fiară prefăcută şi face mult rău: dezbină, varsă sînge, păgubeşte, răpeşte, nedreptăţeşte, desparte prietenii, dezbracă orfanii, întristează
văduvele, dărîmă casele, risipeşte sate, pustieşte oraşe şi pierde popoare întregi. Creştinul întotdeauna trebuie să spună adevărul. Sfîntul Ioan Gură de Aur
Explică sensul proverbelor. Lumea nu-i crede pe mincinoşi nici atunci cînd spun adevărul. A trece adevărul sub tăcere înseamnă să ascunzi aurul sub pămînt.v
Vegheaţi asupra voastră
Un rege avea un fiu atît de răutăcios căci nici sfaturile şi nici pedepsele date de tatăl său nu-i ajutau. De la atîta rău ce făcea poporul ceru să fie osîndit la moarte. Regele şi tată iubitor
fiind ia mai oferit o şansă, un răgaz de trei luni ca să cugete şi să se pregătească pentru pedeapsă. De frica morţii, dar poate şi de la adînca cugetare tînărul se schimbă mult. Pe faţa lui se
putea citi căinţă adîncă.
“Dacă te-ai căit cu adevărat, îi zise tată-său rege te iert, dar cu o singură condiţie. Iat-o:
Ia vasul acesta cu undelemn şi poartă-l prin cetate, făcîndu-i înconjorul. Doi ostaşi de gardă te vor urma de aproape. Îndată ce va cădea un singur strop, auzi tu, unul singur ţi se va
reteza capul!”.
Tînărul plecă înspăimîntat urmat din scurt de doi străjeri neînduplecaţi şi străbătu uliţele cetăţii păşind foarte încet şi cu atenţie maximă. De această atenţie depindea viaţa lui. Dacă
uleiul în vas se clătina puţin tînărul imediat se oprea. Tîrziu de tot se întoarse la palat, fără însă să fi vărsat vre-o picătură de ulei din vas. Tatăl, rege, văzînd tînărul voios îl întrebă:
 - Spune-mi dragă, ce au văzut străbătînd cetatea?
- Nimic, tată, răspunse băiatul încrezut.
- Cum nimic? Nu e oare azi zi mare de tîrg? N-ai întîlnit în cale oameni, copii?
- N-am văzut nimic şi pe nimeni, răspunse tînărul. Nu mi-am ridicat ochii de la vasul cu untdelemn ce-l ţineam în mîini.
Bravo fiule! Învaţă acum, ce înseamnă să veghezi asupra ta însuţi. Păstrează-ţi totdeauna sufletul în mîini, ca pe un vas sfînt plin cu apa vieţii, spre care fără încetare să priveşti pentru a
nu-l pîngări cu păcatele ucigătoare în ispitele vieţii. Fii cu luare aminte la fiecare gînd, vorbă şi faptă, aşa cum ai luat aminte la fiecare pas cînd ai străbătut cetatea cu vasul cu undelemn
în mîini. Întoarceţi privirea, auzul şi dorinţa de la tot ce ar putea murdări sufletul tău. Astfel vei fi fericit, curat şi bineplăcut lui Dumnezeu. Fiul înţelesese lecţia tatălui şi de atunci merse
numai pe calea binelui, unde-şi găsi fericirea vieţii în Hristos – Domnul. (Puterea unui copil, Ed. III, diacon Ion Titu, Bucureşti, 1992).

11. VII-IX. Trăirea după voia lui Dumnezeu. Cele zece porunci
“Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămîne-ţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele veţi rămîne întru iubirea Mea.”(Ioan, 15,9).
Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei
1. Moment Subcompetenţe. Conştientizarea că veșnicia cu Dumnezeu este locul celor buni şi ascultători de poruncile Lui Dumnezeu.
organizatori Identificarea îndatoririlor unui creştin faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi. Conştientizarea gravităţii păcatelor în relaţia cu Dumnezeu. Identificarea cauzelor căderii în păcat, a
c căilor şi mijloacelor de ocrotire, preîntîmpinare a lor. Cunoaşterea, motivarea şi respectarea regulilor de comportament mora—religios în familie şi în clasă. Compararea şi aprecierea
comportamentului adecvat unui creştin.
Obiectivele operaţionale. Să distingă noţiuni noi şi să le utilizeze adecvat. Să identifice şi să argumenteze primejdiile pentru trup şi suflet. Să formuleze învăţături din poruncile şi
învăţăturile creştine. Să exprime opinii cu privire la consecinţele comportamentului opus învăţăturilor creştine. Să emită ra ționamente. Să demonstreze cu fapta că tinde să îndeplinească
învăţăturile creştine.
Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunile începătoare şi rugăciuni unii pentru alţii, să mediteze la versurile pline de înţelepciune ale poetului Traian Dorz:
Ascultarea
Cel temător de Dumnezeu spunea la fii odată: Dar neascultarea ori şi cînd dezbracă pe oricine
- Voi fii mei să vă-mbrăcaţi cu haina cea curată Şi-l lasă gol ca primul om, în frică şi ruşine
Căci ea-i mai caldă, mai de preţ, mai bună şi frumoasă De-aceia cei neascultători spre cer privesc cu teamă
Şi numai astfel veţi intra în ceruri ca acasă... Ca spre-un judecător temut ce-o să le ceară seamă.
Cea mai curată haină e, să ştiţi Neprihănirea Cei credincioşi doresc cu drag s-ajungă-n veşnicie
Frumoasă „Bunătatea” iar caldă e Iubirea Ştiin că-n ea i-aşteaptă-un loc de har şi bucurie
Cea mai de preţ e orişicînd, oriunde Ascultarea Cei răi de moarte se-ngrozesc şi-n veci n-ar vrea să vină
Ea celorlalte tuturora le-nfrumuseţează starea. Ştiind că iadu-i va-nghiţi cu noaptea lui deplină.
Acestea-s haine sfinte iar acei ce le îmbracă De-aceia fericiţi vor fi cei ce-n ascultare
Lui Dumnezeu şi alor Săi de-a pururi au să placă Urmaţi pe Domnul îmbrăcaţi cu sfintele-I odoare
Cîci seamănă cu cei de sus şi slobodă intrare Dar vai va fi de toţi acei neascultători ce-n rele
2. Captarea Afla-vor ei în cerul sfînt, la marea sărbătoare. Trăiesc vrăjmaşi cu Dumnezeu şi dezbrăcaţi de ele.
atenţiei. Lectură Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau între ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa … într-un cuvînt, între fiii săi era mereu
neînţelegere. Mare durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă în pace şi înţelegere.
Vreţi să vă spun cine sunt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi? Suntem noi, oamenii. Nu suntem noi, toţi oamenii, fiii aceluiaşi tată, Dumnezeu? Ne înţelegem noi, unii cu
ceilalţi? Ne este mai bine atunci cînd trăim în ură, fărdelegi, conflicte, hoţie, minciună, tot felul de destrăbălări? Ce viitor ne dorim? Cît de mult a făcut Dumnezeu pentru noi ca să ne fie
bine? Şi omul ca în adins alege răul, se autodistruge pe sine şi pe cei din jur. Tot mai multe emisiuni în care ni se arată catastrofele spre care ne orientăm şi tot mai multe conflicte,
dezastru ecologic creşte şi toţi îşi văd de interesele personale. Fiecare cu moftul lui ridicat în prăjină cît mai sus. Mulţi se neliniştesc, puţini se întreabă pe sine, eu cu puţinul meu, ce fac?
Toţi aţi auzit si pate aţi studiat cele zece porunci ale lui Dumnezeu date oamenilor spre o bună convieţuire cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Cei ce le-au studiat, şi azi, continuînd şi la lecţia
viitoare o să le studiem şi noi, cad de acord că dacă toată lumea s-ar conduce după ele şi le-ar respecta întocmai apoi ar putea înlocui toate legile şi constituţiile tuturor statelor lumii, ar fi
3. ordine şi nu ne-ar mai trebui nici poliţişti nici judecători dar nici închisori. Toţi am avea de cîştigat, tuturor ne-ar fi bine. Şi totuşi ce ne împiedică?
Pregătirea Iubindu-ne unii pe laţii, căutînd binele celorlalţi mai mult decît pe al nostru, devenim mai buni şi mai înţelepţi.
pentru tema Doar aşa ne apropiem, cu fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea şi bunătatea Lui.
nouă Reguli de bună purtare. Cele zece porunci
 De la Dumnezeu avem mijloace speciale pentru a deosebi faptele bune de faptele rele. Aceste mijloace sunt: legea Domnului cea interioară, adică conştiinţa, şi Legea Domnului
cea exterioară, adică poruncile Dumnezeieşti.
Prin conştiinţă înţelegem puterea sufletească interioară a omului sau manifestarea duhului omului. Conştiinţa, ca legea Domnului cea interioară („glasul Domnului”), este prezentă
în fiecare om. Conştiinţa este glasul nostru interior care ne spune ce este bine şi ce este rău, ce este adevăr şi ce este minciună, ce este dreptate şi ce este nedreptate. Glasul interior ne
îndeamnă să facem numai fapte bune şi să ne ferim de cele rele. Pentru faptele bune, conştiinţa ne dăruieşte pacea interioară şi liniştea sufletească. Pentru toate faptele rele, ea ne
pedepseşte, şi omul care a procedat contra conştiinţei sale nu are pace interioară, este muncit şi mustrat de conştiinţă.
Dar conştiinţa, ca putere a sufletului omenesc, trebuie să fie dezvoltată şi perfecţionată în strânsă armonie cu alte puteri sufleteşti ale omului, care sînt: inteligenţa (mintea), inima şi
voinţa. Mintea, inima şi voinţa omului s-au întunecat din timpul căderii în păcat a primilor oameni, cînd glasul interior a devenit slab şi neputincios pentru a-şi realiza puterea sufletească.
Şi dacă omul nu dezvoltă această putere sufletească, atunci glasul interior al conştiinţei lui poate să adoarmă şi să moară (om „nesimţit”).
Din cele spuse este clar că omului nu îi este suficientă doar conştiinţa – legea interioară. Chiar şi în Rai Dumnezeu le-a arătat primilor oameni voinţa Sa. Reiese că şi oamenii cei
drepţi au nevoie de legea Domnului cea exterioară, în special după căderea în păcat. Pentru ca omul să fie permanent sub „straja conştiinţei” sale, Domnul Dumnezeul nostru ne-a oferit
legea exterioară, adică poruncile Sale Dumnezeieşti.
Această lege a fost dată omului într-un mod simplu încă în Vechiul Testament – Legea de pe muntele Sinai, prin Prorocul Moise. Cele zece porunci ale acestei legi au fost scrise pe
două lespezi de piatră. La un nivel spiritual mai profund şi superior aceste porunci au fost rostite de către Mîntuitorul nostru în predica Sa de pe munte, în cele nouă fericiri ale Sale.
Mîntuitorul a confirmat necesitatea celor zece porunci, care trebuie să fie ştiute şi respectate.
Cele zece porunci ale Legii Domnului (vezi cl. V-VI)
Primele patru porunci reglementează relaţiile omului cu Dumnezeu, iar celelalte – raporturile cu cei apropiaţi.
Aceste porunci cuprind toate regulile de comportare pentru o bună înţelegere cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Cu toate că Dumnezeu nu impune cu sila să-i fie respectate poruncile
date, omul are de ales: Să asculte şi astfel să fie cu Dumnezeu şi să primească binefacerile Lui aici şi în veşnicie sau să fie rămas în afara planului lui Dumnezeu, în plasa celui rău. Liberi
definitiv nu-s. Această „libertate” e capcana celui rău, fiind părtaşi cu el la despărţirea de Dumnezeu devin morţi spiritual, aici pe pămînt şi la fel trec în veşnicie. Domnul Iisus care s-a
jertfit pentru salvarea noastră ne îndeamnă: „Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu.
Întorceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi voi..?”
Dumnezeu, prin iubirea Sa cea mare ne aşteaptă să să chibzuim şă ne înţelepţim şi să revenim prin pocăinţă şi iubire la El, acasă. Această şansă o are fiecare om pînă la
penultimul ceas din viaţa pămîntească (dacă ştie cineva cînd va fi, ...căci cum spune poietul Train Dorz: Un lung tren ne pare viaţa
Un lung tren ne pare viaţa, Fericirile sunt halte Iar durerile sunt staţii Arzători de nerăbdare
ne trezim în el mergînd Unde stăm cîte-un minut Lungi de nu se mai sfîrşesc Înainte tot privim
Fără să ne dăm noi seama Pînă cînd să ne dăm seama, Şi în ciuda noastră parcă Să ajungem mai degrabă
Unde ne-am urcat şi cînd. Sună, pleacă, a trecut. Tot mai multe se ivesc. În vre-o ţintă ce-o dorim.
4. Ne trec zilele şi anii, Mulţi copii voioşi se urcă Vine-odată însă vremea Dar pe cînd privim în urmă,
Comunicare Clipe scumpe şi dureri - cîţi în drum n-am întîlnit?! Să ne coborîm şi noi. Plîngem timpul ce-am trecut,
a noilor Noi trăim hrăniţi cu visuri - iar cîte-un bîtrîn coboară, Ce n-am da atunci o clipă Sună goarna veşniciei.
cunoştinţe Şi-nsetaţi după plăceri. trist şi frînt, şi istovit. Să ne-ntoarcem înapoi? Am trăit şi n-am ştiut..?

Am ştiut, fiindcă în Biblie stă scris, că nimeni nu va putea spune că n-a ştiut, toată acuzaţia sa asupra sa va fi că n-a vrut. Conştiinţa, care după cum mărturisesc cei ce au fost
despărţiţi cu sufletul de corp, îi însoţeşte, îi acuză, le aminteşte ocazie după ocazie… Oare vrea Dumnezeu de la noi prea mult? Oare condiţiile puse sunt prea incomode, neplăcute, nu
suntem în stare să le menţinem? Toată veşnicia în chinuri, în împărăţia lui Satan? De ce? Din mîndrie şi neglijenţă, nu faţă de alţii, ci faţă de noi însăşi, iar cei ce au urmaşi îi trag şi pe ei
după sine. Cînd Dumnezeu a dat poruncile, odată cu ele propune omului să aleagă: ascultăm sau nu.
După ce Moise a învăţat poporul poruncile dumnezeieşti, a zis: „Ca martori înaintea voastră iau cerul şi pămîntul: viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte şi binecuvîntare
şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronomul 9, 26 ; 30, 19)
Respectînd poruncile, avem promisiunile date de Dumnezeu, ne ocrotim de rele şi convieţuirea împreună cu semenii noştri va fi reciproc avantajoasă. Veşnicia sufletului
Suflete scînteie Şi cerul cu podoaba sa Şi slava pregătită-n ceruri La El să te înfăţişezi.Păzeşte mai ales
A „Soarelui celui gîndit” Au fost gătite pentru tine, Şi orice bine am avut! Credinţa
Odor nepreţuit al lumii O suflete, comoara mea! Răscumpărat de la osîndă: Cu tainele ce are-n ea,
Şi îngerilor pre cinstit! De-aşi fi lipsit de toate-n lume, nimica n- Cu Sîngele Dumnezeiesc, Cercîndu-ţi zilnic conştiinţa
Eşti duh din Duhul cel de viaţă, am a pierde eu, Tu eşti chemat să fii mireasă Să nu te mustre cu ceva!
Suflat de Unul Dumnezeu Căci toate nu-s aşa de scumpe, A „Mirelui celui Ceresc”. Va trece cerul şi pămîntul,
 Şi rînduit să fii de-a pururi Ca tine, suflete al meu! Cu „amenetul cel de taină”, Iar tu vei rămîne mereu,
Cu Dînsul, suflete al meu, Dar, vai, lipsindu-mă de tine Încredinţat de la Botez, Căci suflete, tu eşti „Icoana”
Făptura toată cea văzută, Atunci pe toate le-am pierdut: Vei fi chemat, în ziua „nunţii” Prea veşnicului Dumneueu”

Mântuitorul a spus: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 7).
La întrebarea unui tânăr: „Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţă veşnică?”, Domnul a răspuns: „De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile” (Matei 19, 16-19).
Mântuitorul însă ne-a învăţat să înţelegem mai bine aceste porunci, decât erau ele înţelese până la venirea Lui. Aşadar, Domnul Iisus Hristos îndeamnă credincioşii să evite
încălcarea poruncilor nu numai prin fapte, ci şi cu gîndul şi cu pofta, cerînd de la ei curăţenia inimii.
Cele zece porunci au fost scrise de Însuşi Dumnezeu pe două table de piatră, ele referindu-se la două feluri de iubire: iubirea către Dumnezeu şi iubirea către aproapele.
Cu privire la aceste două feluri de iubire, la întrebarea care poruncă este mai mare în Lege, Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos a răspuns: „ Să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi prima poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii” ( Matei 22, 37-40).
În primul rând noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decît pe oricine şi orice, pentru că El este Făcătorul, Proniatorul şi Mântuitorul – „ Căci în El trăim şi ne mişcăm, şi
sîntem” (Fapte 17, 28).
Aşadar, iubirea de sine nu trebuie să fie în dezavantajul iubirii noastre faţă de cei apropiaţi. Dimpotrivă, trebuie să jertfim iubirea de sine în favoarea iubirii faţă de cei apropiaţii.
„Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
Dacă omul iubeşte în primul rînd pe Dumnezeu, atunci, negreşit, el îşi va iubi şi tatăl, şi mama, şi copii săi, şi pe toţi cei apropiaţi; fiindcă aceasta a poruncit Dumnezeu şi prin
iubirea noastră dorim să facem cele plăcute Părintelui nostru ceresc.
Cu toate că Legea Domnului este cuprinsă în două prunci ale dragostei (iubirii), El le-a împărţit în zece porunci, şi a făcut asta pentru ca noi să înţelegem mai clar îndatoririle noastre
faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu sunt expuse în primele patru porunci, iar îndatoririle faţă de apropiaţii noştri – în următoarele
şase porunci.
PRIMA PORUNCĂ a Legii Domnului. Eu sînt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
Aici, Domnul Dumnezeu nu se descoperă ca fiind singurul Dumnezeu şi ne insuflă să-L cinstim ca pe un Dumnezeu Adevărat. Numai pe El se cuvine să-L adorăm, slăvim ca pe
Dumnezeu.
Fiind Atotputernic, Dumnezeu porunceşte; în acelaşi timp fiind mult Milostiv, El se descoperă Singur pe Sine şi Sfânta voinţă a Lui. Dar pentru a-L adora pe Dumnezeu, noi trebuie
să-L cunoaştem, adică trebuie să învăţăm a-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Cunoaşterea de Dumnezeu este cea mai importantă ştiinţă. Ea constituie prima şi principala datorie a noastră.
5. Pentru a-L cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu, noi trebuie să facem următoarele:
Aprecierea, 1. Să citim şi să învăţăm Sfânta Scriptură, care ne oferă cele mai adevărate şi complete cunoştinţe despre Dumnezeu.
asocierea, 2. Să citim lucrările Sfinţilor Părinţi şi Învăţăturile Bisericeşti, care ne ajută să înţelegem mai bine Sfînta Scriptură şi ne feresc cu regularitate de toate rătăcirile.
generalizare 3. Să frecventăm REGULAT lăcaşul lui Dumnezeu, pentru că toate slujbele bisericeşti sînt dovezi grăitoare despre Dumnezeu şi lucrările Lui.
a 4. Să ascultăm predicile preoţilor şi să citim cărţi religioase cu un conţinut spiritual-moral.
5. Să studiem creaţia lui Dumnezeu – natura, istoria omenirii, care ne demonstrează acţiunile minunate ale proniei Domnului.
Prima poruncă ne mai obligă să-L adorăm pe Dumnezeu. Pentru aceasta noi trebuie:
1. Să credem în Dumnezeu, adică să avem o convingere fermă şi sinceră în existenţa Lui.
2. Întotdeauna şi oriunde ne-am afla să ţinem minte despre existenţa Domnului şi, în acelaşi timp, să nu uităm că Dumnezeu vede nu numai faptele, ci şi gândurile noastre.
3. Să avem încredere în Dumnezeu, să-L iubim şi să ne supunem lui Dumnezeu, să fim gata totdeauna să îndeplinim poruncile Lui şi să nu cârtim atunci cînd vedem că El nu a
procedat cu noi aşa după cum am fi vrut. Pentru că unul Dumnezeu ştie ce este mai bine şi ce este mai rău pentru noi.
Cea mai înaltă formă a iubiri pentru Dumnezeu este frica de Dumnezeu, adică teama noastră de a ne îndepărta de Dumnezeu prin păcatele noastre.
4. Să ne închinăm Domnului, să-L preaslăvim şi să-I mulţumim Lui ca unui Creator, Proniator şi Mântuitor al nostru, ţinând minte toate darurile şi milostivirile Lui pentru noi.
5. Să-L mărturisim fără frică pe Dumnezeu, adică să recunoaştem în faţa tuturor că El este Singurul Dumnezeul nostru, şi să nu renunţăm la credinţa noastră, chiar dacă va
trebui să suferim sau să murim pentru El.
Păcatele împotriva primei porunci:
1. Ateismul – negarea existenţei lui Dumnezeu. Pe astfel de oameni prorocul David îi numeşte nebuni: „Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!” (Psalmii 13,
1).
2. Politeismul – recunoaşterea mai multor dumnezei inventaţi, înlocuind astfel pe Singurul Dumnezeu Adevărat.
 3. Erezia – inventarea de ştiinţe care contravin adevărului Dumnezeiesc sau falsificarea permanentă şi intenţionată a Dumnezeiescului adevăr.
4. Schisma – abaterea benevolă de la unitatea în credinţa în Singurul Dumnezeu, de la unitatea Bisericii Creştine Ortodoxe.
5. Apostazia – renunţarea la credinţa adevărată din frica de consecinţe, din teama de a nu fi luat în derâdere sau pentru un oarecare beneficiu ori din cauza pasiunii
pentru ştiinţe false.
6. Deznădejdea – ignorarea nemărginitei mile a Domnului, lipsa speranţei în Dumnezeu.
Cele mai înspăimîntătoare exemple ale deznădejdii sînt sinuciderile. Pentru aceste suflete nu mai este scăpare de iad.
7. Vrăjitoria – părăsirea credinţei în puterea Domnului şi acceptarea şi practicarea doctrinelor superstiţioase.
8. Lenea în rugăciune şi la alte fapte bune.
9. Iubirea unei fiinţe mai mult decât pe Dumnezeu.
10. Linguşirea – străduinţa de a plăcea unor oameni mai mult decât lui Dumnezeu.
11. Nădăjduirea în oameni –încrederea mai mare în puterile proprii sau în alţi oameni decât în mila şi ajutorul Domnului.
Această poruncă Dumnezeiască nu contravine datoriei noastre de a cinsti sfinţii îngeri şi cuvioşii părinţi, deoarece noi îi cinstim nu ca pe Dumnezeu, ci ca pe slujitorii Lui
credincioşi.
A DOUA PORUNCĂ: Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sînt în cer, sus, şi din cîte sînt pe pămînt, jos, şi din cîte sînt în apele de
sub pămînt: să nu te închini lor, nici să le slujeşti.
Chip cioplit – idol care este adorat în locul Dumnezeului celui Adevărat.
Prin porunca a doua Domnul Dumnezeu interzice închinarea la idoli, adică nu ne îngăduie să ne facem idoli pentru a-i adora sau un alt chip asemănător pe care îl vedem noi în cer
(soare, lună, stele), pe pămînt (plante, animale, oameni), în apă (peşti). Domnul interzice să ne închinăm şi să slujim idolilor ca unui Dumnezeu Adevărat, după cum o fac păgânii.
Închinarea la idoli nu trebuie confundată cu cinstirea de către creştinii ortodocşi a sfintelor icoane şi a moaştelor sfinţilor, de care ne învinuiesc protestanţii şi alţi sectari. Cinstind
sfintele icoane, noi nu le considerăm ca pe nişte dumnezei sau idoli, ele fiind pentru noi doar imaginea, chipul Domnului, al îngerilor sau al sfinţilor. Cuvîntul icoană este grecesc şi în
traducere înseamnă chip. Închinîndu-ne la icoane şi rugîndu-ne în faţa lor, noi ne rugăm nu materialului din care este confecţionată icoana (vopsea, lemn sau metal), dar Celui
Care este reprezentat (zugrăvit) pe ea.
Sfintele icoane ne sînt date pentru a ne aduce aminte cu recunoştinţă despre faptele cele bune ale Domnului şi ale sfinţilor Lui, pentru înălţarea cu evlavie a gîndurilor
noastre către Dumnezeu şi sfinţii Lui. Astfel se aprinde în inima noastră dragostea faţă de Creatorul şi Mîntuitorul nostru. Sfintele icoane sînt pentru noi asemenea cărţilor
sfinte, numai că ele conţin nu cuvinte, ci imagini.
După cum ne relatează Vechiul Testament, Moise, prin intermediul căruia Dumnezeu ne-a dat porunca de interzicere a idolatriei, a primit în acelaşi timp poruncă de la
Dumnezeu să pună în locaşul sfînt (cortul Chivotului Legii) sfintele chipuri de aur ale heruvimilor pe capacul Chivotului Legii. Dumnezeu a zis lui Moise: „ ... Să faci doi
heruvimi de aur; să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt al chivotului... Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi
grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel” (Ieşirea 25, 18, 22). Dumnezeu a mai poruncit lui Moise să ţese chipurile heruvimilor pe perdeaua care desparte Sfânta
de Sfânta Sfintelor şi pe partea de dinăuntru a covoarelor care acoperă pereţii şi acoperişul cortului (Ieşirea 26, 1-37).
În templul lui Solomon au fost sculptate şi ţesute chipurile heruvimilor pe toţi pereţii şi pe perdeaua Sfintei Sfintelor (3 Regi 6, 27-29; 2 Paralipomena 3, 7-14).
În cortul Chivotului Legii şi în templul lui Solomon nu a fost sculptat sau zugrăvit chipul lui Dumnezeu, deoarece în cea mai mare parte a timpului descris în Vechiul
Testament oamenii nu erau vrednici să vadă pe Dumnezeu. Nu erau zugrăvite nici chipuirile drepţilor din Vechiul Testament, pentru că atunci oamenii încă nu erau
răscumpăraţi şi îndreptăţiţi (Romani 3, 9, 25; Matei 11, 11).
Nu contravine celei de-a doua porunci nici cinstirea sfintelor moaşte, prin care noi slăvim puterea harică a Domnului.
Pentru noi, creştinii ortodocşi, idolatria, după modul păgînilor, este cu neputinţă. Dar şi la noi poate fi observată un tip de închinare la idoli mai puţin brutală. La o astfel de idolatrie
se referă slujirea păcatului şi a patimii, cum ar fi: iubirea de arginţi (lăcomia), patima pentru mâncare, mândria, slava deşartă şi altele.
Iubirea de arginţi (lăcomia) este tendinţa omului de a aduna cât mai multe bogăţii. Apostolul Pavel spune că „lăcomia este închinare la idoli” (Coloseni 3, 5). Pentru oamenii
lacomi de câştig, bogăţia devine un idol, căruia îi slujesc şi i se închină mai mult decât lui Dumnezeu.
Patima pentru mîncare este iubirea de bucate gustoase, lipsa de cumpătare la mîncare şi băutură, îmbuibarea şi beţia. Despre oamenii care pun pe primul plan plăcerea de
îmbuibare cu mîncăruri şi băuturi, Apostolul Pavel spune: „Pîntecele este dumnezeul lor” (Filipeni 3, 19).
Mîndria şi slava deşartă. Omul mîndru şi iubitor de slavă deşartă are o părere exagerată despre sine şi despre calităţile sale – inteligenţa, frumuseţea, bogăţia. Omul mîndru se
respectă numai pe sine. Ideile şi poftele sale el le pune mai presus de voinţa supremă a lui Dumnezeu Însuşi. Un astfel de om tratează cu dispreţ şi ironie opiniile şi sfaturile altor persoane
şi nu se va abate de la părerile sale, chiar dacă acestea sunt false. Omul mîndru şi iubitor de slavă deşartă face din sine însuşi un idol (atît pentru sine, cît şi pentru alţii).
Interzicînd aceste patimi ale idolatriei, porunca a doua ne insuflă următoarele fapte bune: neiubirea de arginţi, dărnicia şi milostenia, abţinerea, postul şi smerenia.
PORUNCA A TREIA a Legii Domnului: Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
 Să nu iei – să nu foloseşti, să nu pronunţi; în deşert – fără scop.
Această poruncă interzice ca numele Domnului să fie pronunţat în deşert, fără scop, fără evlavia cuvenită. Numele Domnului se utilizează în deşert atunci cînd se pronunţă în
timpul discuţiilor goale, în glume şi jocuri.
Interzicând în general atitudinea neevlavioasă şi neserioasă faţă de numele Domnului, această poruncă opreşte păcatele care vin dintr-o astfel de atitudine. Aceste păcate pot fi:
Jurămîntul cu folosirea nesocotită a numelui Domnului – rostirea de jurăminte deşarte în discuţiile cotidiene.
Blasfemia – rostirea de cuvinte necuviincioase în adresa Domnului.
Profanarea – pomenirea în glumă sau cu ironie şi în glumă a lucrurilor sfinte.
Încălcarea făgăduinţelor date Domnului; sperjurul şi jurămîntul fals făcut în numele Domnului.
O făgăduinţă evlavioasă şi legiuită nu este interzisă de poruncă. Însuşi Domnul a folosit făgăduinţa, despre care ne aminteşte Apostolul Pavel în epistola către evrei: „... oamenii se
jură pe cel ce e mai mare şi jurămîntul e la ei o chezăşie şi sfîrşitul oricărei neînţelegeri. În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea
hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul” (Evrei 6, 16-17).
PORUNCA A PATRA: Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti: lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului
Dumnezeului tău.
În această poruncă Domnul Dumnezeu îndeamnă să lucrăm şase zile şi să ne ocupăm de treburile noastre, fiecare cu îndeletnicirea lui; iar ziua a şaptea s-o închinăm Domnului,
lucrărilor sfinte şi celor plăcute Domnului.
Lucrările sfinte şi cele plăcute Domnului sînt: îngrijirea de mîntuirea sufletului, rugăciunea în lăcaşul Domnului şi acasă, studierea Legii Domnului, luminarea minţii şi a inimii cu
cunoştinţe folositoare, citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi folositoare sufletului, convorbiri bineplăcute, ajutorarea săracilor, vizitarea bolnavilor şi a celor închişi în închisori,
mîngîierea celor trişti şi alte fapte bune.
În timpurile Vechiului Testament se sărbătorea ziua a şaptea a săptămânii – sîmbăta (în ebraică – „linişte”) – în amintirea zilei în care poporul evreu a fost eliberat din robia
egiptenilor de către Dumnezeu. În Noul Testament, din vremea apostolilor, a început sărbătorirea primei zile a săptămînii, Duminica – în amintirea zilei cînd am fost déjà toată omenirea
eliberaţi din robia păcatului, prin single vărsat pe Cruce de Domnul Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru.
EVALUARE
1. Răspunde la următoarele întrebări:
 De ce a scris Dumnezeu poruncile?
 Care sînt cele patru porunci cu privire la iubirea şi cinstirea lui Dumnezeu?
6. Evaluare  Ce înţelegi prin darul libertăţii dat omului de către Dumnezeu?
 Care este deosebirea dintre oamenii care îndeplinesc poruncile divine şi cei care nu le îndeplinesc?
 Care este prima poruncă dată de Dumnezeu?
 Cum o explică Domnul Iisus Hristos oamenilor această poruncă?
 Ce trebuie să facem ca toată ziua să fim cu Dumnezeu?
 Numeşte cîteva fapte prin care se încalcă această poruncă.
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie
2. Formulează citeva învăţături in baza textului.
3. Scrie, in citeva propoziţii, cum ii putem mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce avem.
4. Argumentează necesitatea îndeplinirii poruncilor lui Dumnezeu.
5. Aminteşte-ţi citeva exemple cînd ai respectat cele patru porunci şi cînd nu le-ai respectat.
REŢINE: Înainte de a face vreun lucru, întreabă-te: „Va fi oare plăcut lui Dumnezeu? Nu va fi oare contra poruncilor Lui?” Sfîntul Filaret, Mitropolitul
7. Încheiere E cu neputinţă să fii creştin fără să trăieşti creştineşte. Viaţa plăcută lui Dumnezeu este aceasta: aducerea aminte de Dumnezeu; nădejdea în Dumnezeu; frica de Dumnezeu; dragostea
de Dumnezeu.
A fi plăcut lui Dumnezeu – iată fericirea ta! Sfîntul Ioan Gură de Aur
O, om!... ce mari răspunderi ai A-i spus o vorbă! – vorba ta, Spui o cîntare! – versul tău Trăieşti o viaţă! – viaţa ta
De tot ce faci în lume! Mergînd din gură-n gură, Rămîne după tine E una, numai una,
- De tot ce spui în scris sau grai, Va veseli sau va-ntrista, Îndemn spre bine sau spre rău, Oricum ar fi tu nu uita:
De pilda ce la alţii-o dai, Va curţi sau va-ntina, Spre curăţie sau desfîu, Cum ţi-o trăieşti vei cîştiga
Căci ea mereu spre iad sau rai Rodind sămînţa pusă-n ea Lăsînd în inimi rodul său Ori fericire-n veci prin ea
Pe mulţi o să-i îndrume! De dragoste sau ură. De har sau de ruşine! Ori chin pe totdeauna!
 Ce grijă trebuie să pui Scrii un cuvînt! Cuvîntul scris Arăţi o cale! – calea ta O, om!...ce mari răspunderi ai
În viaţa ta, în toată e-un leac sau o otravă! În urma ta nu piere. Tu vei pleca din lume!
Căci gîndul care-l scrii sau spui Tu vei muri, dar tot ce-ai zis E calea bună sau e rea, Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
S-a dus… şi-n veci nu-l mai aduni Rămîne n urmă drum deschis Va prăbuşi sau va nălţa, Ce laşi prin pilda care-o dai,
Dar vei culege roada lui În spre infern sau paradis Vor merge suflete pe ea… Pe mulţi, pe mulţi mereu spre rai
Ori viu, ori mort , odată . Spre-ocară sau spre slavă. Spre har sau spre durere. Sau iad o să-i îndrume
O, nu uita!...Fii credincios cu grijă şi cu teamă!
Să laşi în urmă luminos un grai, un gînd, un drum frumos! –
Căci pentru toate, ne-ndoios, odată vei da seamă!...
Rugăciunea la sfîrşit de lecţie.

12. (Continuare)
1. Moment Desfăşurarea lecţiei. După rugăciunile începătoare şi rugăciuni unii pentru alţii, meditaţi la îndemnurile din versurile:
organizatori
c Inima din noi e poarta cea prin care pierzătorul Dacă vrei stăpîn pe tine şarpele să nu rămîe, Dar veghează-n toată clipa
Se strecoară ca un şarpe, cu poftirea şi cu dorul... Du-te la altar cu dînsul, dă-i mireasma de tămîie, cu credinţa-n poartă – jar
Găsind el deschisă poarta, intră deci şi nu mai iese, Fă spovadă către Preot, - „Sfinte Taine” ia-n suspine, – Că duşmanul, - iar deschisă
Făcînd poftele să-ţi fie cît mai mari şi cît mai dese... Şi-ntorcîndu-te acasă, el n-o să mai fie-n tine. de-o găseşte, - intră iar!
(Vasile Militaru)
Din Pilde şi povestiri duhovniceşti p-ru copii Nr. 1, cxeroxs pag18)

La lecţia precedentă am discutat despre cele zece porunci date de Dumnezeu oamenilor şi ne-am oprit ma detailat la primele patru porunci, cele ce oglindesc relaţia noastră cu
Dumnezeu. Să ne amintim de ele:
Reactualizare. (Doar se recitesc toate poruncile).
2. Captarea A CINCEA PORUNCĂ: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămîntul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie!
atenţiei Domnul Dumnezeul nostru ne porunceşte să cinstim pe părinţii noştri, iar pentru această faptă bună ne promite că vom avea o viaţă îndelungată şi plină de bunătăţi.
Dispută: Cum înţelegeţi voi A cinsti părinţii?
Concluzii; Să ne cinstim părinţii înseamnă: să-i iubim, să fim respectuoşi cu dînşii, să nu-i ofensăm nici cu cuvîntul şi nici cu fapta, să fim supuşi lor, să-i ajutăm în ostenelile lor, să
ne îngrijim de ei la nevoie, mai ales în caz de boală şi bătrâneţe, să ne rugăm Domnului pentru dânşii, atunci când sînt în viaţă şi după adormirea lor.
Să nu-ţi cinsteşti părinţii este un păcat foarte mare. În timpurile Vechiului Testament cel ce grăia de rău pe tatăl sau pe mama sa era omorît (Marcu 7, 10; Ieşirea 21, 17).
Alături de părinţii noştri, trebuie să cinstim şi alte persoane care, într-o oarecare măsură, ni-i înlocuiesc. Este vorba de preoţii duhovnici şi alţi preoţi, nănaşii care se îngrijesc de
mântuirea noastră, ne învaţă să fim credincioşi şi se roagă pentru noi; cârmuitorii noştri lumeşti, care se îngrijesc de viaţa noastră paşnică şi ne apără de diferite strâmtorări şi jefuitori;
educatorii, învăţătorii şi binefăcătorii noştri, care se străduiesc să ne înveţe, să ne îndrume spre cele bune şi de folos; cei mai în vârstă ca noi, care au experienţă de viaţă şi pot să ne
dea un sfat bun. Iată de ce se spune că păcătuiesc persoanele care nu-i respectă pe cei mai în vîrstă, mai ales pe bătrîni, care nu au încredere în experienţa lor, care privesc cu indiferenţă şi
dispreţ observaţiile şi sfaturile lor, considerîndu-i „înapoiaţi”, iar ideile şi punctul lor de vedere – demodate. Încă în Testamentul Vechi Dumnezeu i-a spus lui Moise: „ Înaintea celui
cărunt să te scoli, să cinsteşti faţa bătrînului şi să te temi de Domnul Dumnezeul tău” (Leviticul 19, 32).
Despre A ŞASEA PORUNCĂ a Legii Domnului: Să nu ucizi!
Domnul Dumnezeul nostru interzice uciderea, adică lipsirea de viaţă a altor oameni sau a persoanei proprii (sinuciderea).
3. Viaţa este un dar foarte mare al lui Dumnezeu; şi a te lipsi pe tine însuţi sau pe alt om de viaţă este cel mai mare şi grav păcat.
Pregătirea Sinuciderea este cel mai îngrozitor păcat făcut împotriva poruncii a şasea, deoarece sinuciderea, pe lîngă păcatul uciderii, presupune şi păcatul deznădejdii, cîrtirea împotriva lui
pentru tema Dumnezeu şi revolta cu impertinenţă împotriva proniei Lui Divine. În plus, sinuciderea exclude posibilitatea pocăinţei. Omul este vinovat de ucidere chiar şi atunci cînd a ucis un alt om
nouă din întîmplare, fără intenţie. Acesta este un păcat greu, cel care a ucis făcându-se vinovat de imprudenţă.
Omucidere se numeşte şi adulterul. Avorturile, cînd părinţii întrerup viaţa fiinţei ce s-a conceput. Cît de mică şi nedezvoltată ea este fiinţă vie!
Omul este vinovat de ucidere şi atunci cînd, cu toate că nu a omorât personal, a înlesnit uciderea sau a permis altuia să săvârşească acest păcat. De pildă:
1. Judecătorul condamnă acuzatul, ştiind nevinovăţia lui.
 2. Orice om care, prin ordin, prin sfat, prin contribuţie sau încuviinţare, ajută pe alţii să săvârşească un omor, sau cel care tăinuieşte sau îndreptăţeşte omuciderea, încurajînd alte
ucideri.
3. Oricine nu a salvat pe aproapele său de la moarte, avînd această posibilitate.
4. Oricine care, prin munci grele sau pedepse aspre aplicate subalternilor săi, grăbeşte moartea lor.
5. Oricine care, prin neînfrînare sau prin alte patimi, îşi scurtează viaţa proprie.
Greşeşte împotriva poruncii a şasea şi acel om care doreşte moartea altcuiva, acel care nu acordă ajutor săracilor şi bolnavilor, acel care nu vieţuieşte cu alţii în linişte şi pace, ci
dimpotrivă, are pentru ei ură, invidie şi răutate, se ia la sfadă şi bătăi, şi acel care supără pe alţii. Greşesc împotriva poruncii a şasea toţi acei care nedreptăţesc pe cei slabi, lucruri care se
întâmplă şi printre copii. Legea lui Hristos din Evanghelie spune: „Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni” (Ioan 3, 15).
Pe lîngă omorul trupesc, există un alt tip de ucidere, mult mai groaznică şi păcătoasă: uciderea duhovnicească. O formă de ucidere duhovnicească este ispita, adică ademenirea pe
aproapelui la necredinţă sau pe calea unei vieţi pătimaşe, supunîndu-i duhul la o moarte spirituală.
Mîntuitorul a spus: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atîrne de gît o piatră de moară şi să fie afundat în fundul mări i”
(Matei 18, 6-7).
Pentru a evita păcatele împotriva poruncii a şasea, creştinul trebuie să facă următoarele: să acorde ajutor săracilor, să îngrijească de cei bolnavi, să mângîie pe cei întristaţi, să uşureze
starea celor nenorociţi, să se comporte cu blîndeţe şi cu dragoste faţă de semeni, să se împace cu cei mînioşi, să ierte jignirile, să facă bine duşmanilor săi şi nici cu cuvîntul, nici cu fapta
să nu dea exemple de moarte pentru alţii, mai ales pentru copii.
Nu trebuie să comparăm uciderea criminală cu lupta în război. Desigur, războiul este un mare rău al societăţii întregi, dar, în acelaşi timp, războiul este şi o mare nenorocire,
îngăduită de Dumnezeu pentru a îndrepta şi a înţelepţi poporul, aşa cum îngăduie El epidemiile, foamea, incendiile şi alte calamităţi. Din aceste motive biserica nu consideră uciderea în
război un păcat personal al omului, cu atît mai mult că fiecare ostaş este gata, după cum se spune şi în porunca lui Hristos, „ să-şi dea şi viaţa pentru aproapele său”, pentru a-şi apăra
4. credinţa şi patria.
Comunicare În rîndurile militarilor au fost mulţi sfinţi, care s-au preaslăvit cu minunile lor.
a noilor Cu toate acestea, în timpul războiului se pot întîmpla şi ucideri criminale, cum ar fi uciderea celor care se predau de bunăvoie, uciderea în mod fioros ş. a. Pedeapsa cu moartea a
cunoştinţe criminalilor este de asemenea un rău al societăţii, care nu poate fi îngăduit în nici un caz. Pedeapsa capitală a fost abolită în majoritatea statelor creştine.
Despre A ŞAPTEA PORUNCĂ a Legii Domnului: Să nu fii desfrînat!
Prin porunca a şaptea Domnul Dumnezeul nostru interzice preacurvia, adică nu permite oamenilor să calce fidelitatea vieţii conjugale şi orice iubire nelegiuită şi necurată.
Dumnezeu interzice soţului şi soţiei să încalce fidelitatea şi dragostea căsniciei. Celor necăsătoriţi, Dumnezeu le porunceşte să respecte curăţenia gîndurilor şi a voinţei – să fie
neprihăniţi în fapte şi cuvinte, cu gîndul şi cu pofta.
Pentru împlinirea poruncii a şaptea este nevoie de a evita toate activităţile care pot trezi în inimă simţiri necurate: vorbele murdare, cîntecele şi dansurile necuviincioase, spectacolele
şi filmele şi tablourile ispititoare, citirea cărţilor imorale, beţiile ş. a.
Sfînta Scriptură ne porunceşte să păzim trupurile noastre în curăţenie pentru că ele „sunt mădulare ale lui Hristos şi locaşuri ale Duhului Sfînt”. „Desfrînaţii greşesc împotriva
trupurilor lor”, ei secătuiesc sănătatea corpului, îl expun bolilor şi vatămă chiar şi capacităţile lor duhovniceşti, mai ales imaginaţia şi memoria.
Despre A OPTA PORUNCĂ a Legii Domnului: Să nu furi!
Prin porunca a opta Dumnezeu interzice furtul, adică însuşirea într-un mod nelegiuit a unor bunuri care aparţin altcuiva.
Furturile sunt foarte diferite:
1. Hoţia, adică furtul unui lucru străin;
2. Jaful, adică furtul unui lucru străin prin mijloace violente;
3. Însuşirea lucrurilor sfinte ce aparţin Bisericii sau a averii ei;
4. Mita, adică acceptarea de daruri nemeritate de către persoanele oficiale pentru a îndeplini (ori a nu îndeplini) o acţiune care intră în obligaţiile lor de serviciu;
5. Parazitismul, adică primirea salariului pentru funcţia deţinută ori a unei plăţi pentru un lucru fără a le îndeplini efectiv;
6. Şperţuiala, adică primirea unor sume mari de bani pentru un lucru oarecare de la cei care se află în nevoie, folosindu-se de nenorocirea lor;
7. Escrocheria, adică însuşirea unor bunuri străine prin înşelăciune. De exemplu: când cineva se eschivează să plătească datoria; ascunde lucrurile găsite, nu întreprinde măsuri
pentru a găsi stăpînul banilor sau al lucrurilor găsite; înşeală la vânzare sau la cântar; reţine plata lucrătorilor ş. a.; de asemenea când copii se lenevesc să înveţe, pe când părinţii şi
societatea cheltuiesc mijloace pentru dînşii, iar învăţătorii – munca lor.
Interzicînd toate felurile de însuşire a bunurilor private de la apropiaţii noştri.
Cea mai mare virtute care ni se insuflă prin porunca a opta este nelăcomia, adică renunţarea la orice proprietate. Dar la această virtute Dumnezeu nu obligă pe toţi, ci Le-o propune
numai celor care vor să atingă moralitatea perfectă:
„Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer” (Matei 19, 21).
 Acestui sfat Evanghelic i-au urmat mulţi pustnici, ca de exemplu sfântul Antonie cel Mare, Preacuviosul Pavel al Fiviei, sfîntul Nicolaie Făcătorul de Minuni şi mulţi alţii.
Despre A NOUA PORUNCĂ a Legii Domnului: Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
Prin porunca a noua Dumnezeu interzice a vorbi fals despre un alt om şi, în general, orice minciună şi înşelăciune cum ar fi:
 a spune minciuni la judecată;
 a face denunţ fals;
 a defăima, a bîrfi, a vorbi de rău, a cleveti.
Clevetirea este un lucru diavolesc, deoarece numele diavolului şi înseamnă clevetitor.
Pentru un creştin nu este admisibilă nici chiar o minciună care nu are intenţia de a face vreun rău aproapelui, deoarece nici o minciună nu este demnă de numele unui creştin şi nu se
potriveşte cu iubirea şi stima faţă de cel apropiat. Sfîntul Apostol Pavel spune: „lepădînd minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare” (Efeseni
4, 25).
Nu se cade să mustrăm sau să judecăm pe cineva, dacă la aceasta nu ne obligă poziţia şi rolul avut în societate.
„Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi”, spune Mântuitorul. Trebuie să luăm aminte că nu prin judecată, prin reproşuri sau prin batjocură se îndreaptă aproapele, ci prin dragoste,
pogorămînt şi cu sfaturi bune. De asemenea, să nu uităm că fiecare dintre noi are multe slăbiciuni şi neajunsuri.
Este foarte necesar ca întotdeauna să ne înfrânăm limba, adică să spunem numai adevărul şi să nu ne permitem vorbe viclene sau goale. Cuvântul este darul lui
Dumnezeu. Iisus Hristos a spus: „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept şi din
cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12, 36-37).
5. A ZECEA PORUNCĂ: Să nu doreşti femeia aproapelui tău; să nu doreşti casa aproapelui, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici
Aprecierea, unul din dobitoacele lui şi nimic din cîte are aproapele tău!
asocierea, Domnul Dumnezeul nostru, prin porunca a zecea, interzice nu numai să facem rău altor oameni, apropiaţilor noştri, dar şi să avem dorinţe şi gînduri rele împotriva lor. Păcatul
generalizare împotriva acestei porunci este invidia.
a Acel care invidiază, care îşi doreşte ceva străin poate să ajungă de la gînduri şi dorinţe rele la fapte necugetate.
Invidia pîngăreşte sufletul, făcîndu-l necurat în faţa lui Dumnezeu, după cum spune şi Sfînta Scriptură: „Gîndurile cele rele sînt urîciune înaintea Domnului” (Pilde 15, 26).
Una dintre cele mai importante misiuni ale unui creştin adevărat este purificarea sufletului său de toată necurăţia interioară, după cum afirmă şi Apostolul: „... Să ne curăţăm pe noi
de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 1).
Pentru a evita păcatele împotriva poruncii a zecea, trebuie să păstrăm curăţenia inimii împotriva pasiunilor lumeşti, gîndurilor şi dorinţelor cele rele şi să fim împăcaţi cu ceea ce
avem: să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta, să ne bucurăm pentru alţii că au multe bunătăţi, dar niciodată să nu ne dorim ceva străin.
Poruncile sînt obligatorii doar pentru oamenii care vor să se mîntuiască (să-şi salveze sufletul pentru veşnicie).
6. Evaluare Cei care împlinesc poruncile lui Dumnezeu aleg viaţa şi binecuvîntarea.
Creştinii ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi le îndeplinesc.
EVALUARE. Răspunde la următoarele întrebări:
􀂃 De ce a scris Dumnezeu poruncile?
􀂃 Care sînt cele zece porunci?
􀂃 Ce înţelegi prin darul libertăţii dat omului de către Dumnezeu?
􀂃 Care este deosebirea dintre oamenii care îndeplinesc poruncile divine şi cei care nu le îndeplinesc?
Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie:
2. Formulează cîteva învăţături in baza textului.
7. Încheiere 3. Scrie, in cîteva propoziţii, cum ii putem mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce avem.
4. Argumentează necesitatea îndeplinirii celor zece porunci.
5. Aminteşte-ţi cîteva exemple cînd ai respectat cele zece porunci şi cînd nu le-ai respectat.
Învăţăturile Sfinţilor Părinţi de reflecţie
Înainte de a face vreun lucru, intreabă-te: „Va fi oare plăcut lui Dumnezeu? Nu va fi oare contra poruncilor Lui?” Sfîntul Filaret, Mitropolitul
E cu neputinţă să fii creştin fără să trăieşti creştineşte. Viaţa plăcută lui Dumnezeu este aceasta: aducerea aminte de Dumnezeu; nădejdea in Dumnezeu; frica de Dumnezeu; dragostea
de Dumnezeu.
A fi plăcut lui Dumnezeu – iată fericirea ta! Sfîntul Ioan Gură de Aur
A fi creştin înseamnă şi:
să iubeşti fără să fii iubit… - să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
 - să slujeşti fără să fii preţuit… - să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească… - să vorbeşti de dragul adevărului…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască… - să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- să ierţi fără să fii iertat… - totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat… Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!

REŢINE şi meditează: Cele ZECE PORUNCI

Pe muntele Sinai chemat Două Table, ca tezaur, De credinţă şi dreptate De-nţelegere, iubire, Pe pămînt cum să trăim,
Lui Moise Dumnezeu i-a dat, Cu zece Porunci de aur De nădejde, bunătate, De bună convieţuire, De Rai să ne-nvrednicim ?

Porunca I
Eu sînt Un Singur Dumnezeu
Şi v-am ales popor al Meu,
Pe fiii israeliteni,
I-am izbăvit de egipteni,
Dar orice om e muritor,
Şi-n lume este trecător.
Porunca III
Preasfîntul nume Dumnezeu
Să nu-L ei în deşert, de rău,
Că Dumnezeu Adevărat,
E drept şi fără de păcat,
Căci omul, de-i nesocotit,
Nu rămîne nepedepsit.
Porunca VII
Să nu fii desfrînat, nu-i bine
Că pedepsit e orişicine.
Pe Sodoma rătăcită,
În desfrîuri preavestită,
Un foc, ca ploaia a venit
Din cer, de tot a mistuit.
Porunca II
De vreţi în veci ca să trăiţi, Să nu faci chipuri să ciopleşti Ca dumnezei să-l socoteşti
Pe Mine-ntîi să mă iubiţi, De firi cereşti sau pămînteşti Şi jertfe să le dăruieşti
Poruncile să le păziţi Întruchipîndu-l să-l cinsteşti Precum evreii în pustie,
Şi veţi fi veşnic fericiţi. Să te închini, să le slujeşti Recurse la idolatrie,
Din aur au turnat viţel
Apoi s-au închinat la el.
Porunca IV Porunca V Porunca VI
Lucrează şase zile bine, Pe mama, tata să-i cinsteşti, Să nu ucizi, păcatu-i mare,
Atîta cît ţi se cuvine, De vrei mulţi ani ca să trăieşti. Şi greu e, de luat iertare.
A şaptea zi, să o cinsteşti Ca pe pămînt să-ţi fie bine,
De lucru să te odihneşti Să le ajuţi ţi se cuvine.
Prin elogii de-adorare,
Roagă-te, cu închinare.
Porunca VIII Porunca IX Porunca X
Să nu furi, că păcatu-i greu, Să nu faci strîmbe mărturii, Din ce-i oprit să nu pofteşti,
Şi nu-i plăcut la Dumnezeu, La nedreptăţi să te abţii, Că n-ai folos ci păgubeşti,
Ci pe săraci să-i miluieşti Aproapele să nu-l huleşti Străină casă, sau soţie,
Şi de ce ai să-I mulţumeşti. Ci ca pe tine să-l iubeşti. Un bou sau altă bogăţie.
Şi de socoţi că nu greşeşti
Cu dragoste să-l dogeneşti. (Larisa Vrabie)