STRATEGII ȘI POLITICI PRIVIND SECURITATEA MUNCII ÎN INDUSTRIE

Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă unul dintre domeniile cele mai importante
referitoare la ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale. Scopul final al activităţii de securitate şi
sănătate în muncă este protejarea vieţii, integrităţii şi sănătăţii salariaţilor împotriva riscurilor de
accidentare şi îmbolnăvire profesională care pot apărea la locul de muncă şi crearea unor condiţii de
muncă care să le asigure acestora confortul fizic, psihic şi social.

Definiția conceptelor de „sănătate” și „securitate”

Conform Organizației Internaționale a Muncii (OIM), sănătatea se referă la promovarea și

menținerea celui mai înalt grad de bunăstare fizică, psihică și socială a lucrătorilor din toate
ramurile de activitate. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă ceea ce vă menține într-o stare bună și
satisfăcătoare din punct de vedere fizic și psihic.

Securitatea reprezintă lipsa riscurilor sau a pericolelor inacceptabile. Prin urmare, prin
realizarea unor astfel de condiții se reduce, în măsura posibilului, probabilitatea apariției unor
efecte negative.

Sănătatea și securitatea – o obligație juridică.

Sănătatea și securitatea sunt reglementate pe întreg teritoriul Europei și fac obiectul legislației
naționale și a Uniunii Europene.

Uniunea Europeană stabilește cerințele minime pe care fiecare stat membru le adoptă sau le
poate extinde în mod corespunzător. Există mai multe directive europene privind sănătatea și
securitatea, care vizează:

o standarde minime pentru locurile de muncă,

o vibrația,
o câmpurile electromagnetice,
o manipularea manuală,
o agenții biologici, chimici și fizici,
o lucrătoarele gravide și tinerii,
o echipamentul de lucru,
o monitoarele,
o echipamentul individual de protecție,
o zgomotul,
o marcajele,
o azbestul,
o șantierele mobile (construcții).

Organisme naționale pentru sănătate și securitate.

1
Responsabilitățile guvernamentale în materie de sănătate și securitate sunt încredințate
Inspectoratului de Muncă, Serviciului de Sănătate sau unui organism echivalent.
Accidentele de muncă şi bolile profesionale.

Acestea se pot produce neaşteptat, brusc, violent - cazul accidentelor de muncă, sau într-un
interval mai mare de timp, prin acumularea în organism a noxelor - situaţia bolilor profesionale.

In ţara noastră, accidentul de muncă este definit ca fiind "vătămarea violentă a organismului,
precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia
se desfăşoară activitatea, şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin trei
zile, invaliditate sau deces".

Pentru ca un accident oarecare să poată fi calificat accident de muncă, trebuie să fie întrunite
mai multe condiţii, referitoare la: vătămarea violentă a organismului, timpul şi locul producerii
accidentului şi calitatea celui accidentat.

1. In funcţie de natura factorilor care le provoacă, vătămările organismului pot fi: mecanice,
termice, electrice, prin iradiere sau combinate.

2. Timpul în care se produce este al doilea element ce caracterizează accidentul de muncă și

determină încadrarea vătămării:
- în timpul procesului de muncă;
- în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu (inclusiv în afara programului obişnuit de lucru),
inclusiv al sarcinilor de stat sau obşteşti;
- înainte de începerea sau după încetarea lucrului;
- în timpul pauzelor ce au loc în desfăşurarea procesului de muncă;
- în timpul deplasării de la serviciu la domiciliu sau invers;
- în timpul programului oficial de lucru, pentru activităţi ce nu au legătură cu procesul muncii,
dacă evenimentul s-a produs Ia un loc de muncă;
- în timpul îndeplinirii practicii profesionale pentru studenţi, elevi și ucenici sau a vizitelor cu
caracter didactic.

3. Locul în care se produce este al treilea element determinant al accidentului de muncă.

Pentru ca un accident oarecare să fie accident de muncă, acesta trebuie să se producă la locul de
muncă. Sub aspect juridic, prin loc de muncă se înţelege incinta unităţii respective și punctele
de lucru care aparţin aceleiaşi unităţi, dar sunt dispersate în alte locuri din aceeaşi localitate sau
în alte localităţi, mijloacele de transport pentru conducătorii acestora sau mecanicii agricoli și
prin extensie traseul de deplasare de la locul de muncă la domiciliu și invers.

4. Calitatea victimei constituie cel de-al patrulea element caracteristic accidentului de muncă,
existând următoarele categorii de persoane:
- persoane angajate cu contract de muncă, convenţie civilă sau orice altă formă legală;
- membrii cooperatori;
- elevii, studenţii şi ucenicii, în timpul efectuării practicii în producţie sau a vizitelor cu caracter
didactic.

Cumulând aspectele generale ale elementelor caracteristice putem clasifica factorii de risc de
accidentare şi îmbolnăviri profesionale:
2
• Factori de risc proprii executantului se regăsesc implicaţi în geneza tuturor celorlalţi factori de
risc, deoarece omul este elaboratorul şi, totodată, cel care verifică şi poate interveni asupra
celorlalte elemente ale sistemului de muncă.
• Factorii de risc proprii sarcinii de muncă care se manifestă sub două forme:
- Conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de
muncă ce are la bază o insuficientă cunoaştere a tehnologiilor şi metodelor de muncă.
- Sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului care provine din neluarea în
considerare a posibilităţilor fizice şi psihice ale omului.
• Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie care pot fi:
- Fizici (risc mecanic, risc termic, risc electric);
- Chimici (acizi, substanţe toxice, substanţe inflamabile, substanţe explozive);
- Biologici (microorganisme).
• Factorii de risc proprii mediului de muncă sub formă de depăşiri ale nivelului sau intensităţii
funcţionale a parametrilor de mediu specifici, precum şi de apariţii ale unor condiţii de muncă
inadecvate.

Ce este o boală profesională?

Boala profesională este afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau
profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă,
precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de
muncă.

4.2. Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt factori (însuşiri, stări, procese,
fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de muncă, care provoacă, în anumite
condiţii, accidente de muncă sau boli profesionale.
În consecinţă, problema prevenirii accidentelor şi bolilor profesionale se reduce la depistarea şi
eliminarea sau anihilarea acţiunii acestora. Deoarece factorii de risc se regăsesc la nivelul
fiecărui element al sistemului de muncă, măsurile de prevenire vor corespunde la cel puţin unul
dintre aceste elemente. De exemplu, măsurile de prevenire referitoare la executant (examen
medical, psihologie, instruire) au ca scop eliminarea factorilor de risc proprii acestora, generaţi
de lipsa unor aptitudini fizice şi psihice corespunzătoare, lipsa cunoştinţelor profesionale şi de
securitate şi sănătate în muncă, atitudinea necorespunzătoare faţă de risc etc..
Rezultă că primul criteriu de clasificare a factorilor de risc care se impune este cel al
elementului generator, conform căruia distingem:
- factori de risc proprii executantului;
- factori de risc proprii sarcinii de muncă;
- factori de risc proprii echipamentelor de muncă;
- factori de risc proprii mediului de muncă.
Pentru ca această clasificare să fie utilă, respectiv pentru a permite încadrarea diverşilor factori
într-una din categoriile precizate, trebuie cunoscute formele lor concrete de manifestare.
Se ajunge la un al doilea criteriu, combinat: elementul generator şi formele de manifestare
specifice ale factorilor de risc.
Factori de risc proprii executantului. Abaterea posibilă a executantului de la linia ideală pe
care trebuie s-o urmeze în îndeplinirea sarcinii de muncă reprezintă întotdeauna o eroare, la
nivelul uneia sau a mai multora dintre verigile de bază ale activităţii de muncă, respectiv:
- erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei;
- erori de decizie;
- erori de execuţie;
3
 - erori de autoreglaj.
Eroarea executantului se concretizează într-un comportament inadecvat din punctul de vedere al
securităţii muncii, sub forma unei acţiuni greşite sau omisiuni(întârziere în execuţie, execuţie
greşită etc.).
Factori de risc proprii sarcinii de muncă. Există două forme de manifestare a factorilor de
risc proprii sarcinii de muncă:
- conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu
scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţiile de
risc(operaţii, reguli, procedee greşite, absenţa unor operaţii, metode de muncă
necorespunzătoare);
- sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului, respectiv
necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.
Factori de risc proprii mijloacelor de producţie. După natura acţiunii lor, factorii de
risc proprii mijloacelor de producţie se pot manifesta sub următoarele forme:
- factori de risc, respectiv:
- factori de risc mecanic, a căror acţiune constă în eliberarea bruscă, necontrolată şi
contraindicată, a energiei cinetice încorporate în mijloacele de producţie sau în părţi ale
acestora;
-factori de risc termic, în cazul cărora riscul este determinat de acţiunea energiei termice
încorporate în mijloacele de producţie la contractul sau manipularea acestora de către executant;
-factori de risc electric, respectiv curentul electric, la care riscul este generat de
posibilitatea contractului direct sau indirect al executantului cu energia electrică vehiculată de
mijloacele de producţie;
- factori de risc chimic, a căror acţiune este determinată de proprietăţile chimice
posibil generatoare de boli sau accidente, ale substanţelor utilizate în procesul
de muncă;
- factori de risc biologici, cu acţiune de natură biologică, posibil generatoare de
boli sau accidente, în funcţie de caracteristicile microorganismelor utilizate în
procesul de muncă;
- factori de risc de sub/suprasolicitare a executantului datorită condiţiilor de
îndeplinire a sarcinii de muncă impuse de caracteristicile mijloacelor de
producţie.
Factori de risc proprii mediului de muncă. Mediul fizic ambiant poate prezenta factori de
risc sub formă de depăşiri ale nivelului sau intensităţii funcţionale a parametrilor specifici,
precum şi de apariţii ale unor condiţii de muncă inadecvate:
- factori de risc chimic;
- factori de risc fizic(mecanic,termic,electric);
- factori de risc biologic;
- factori de risc de sub/suprasolicitare psihofiziologică a executantului.
Mediul social (ambianţa socială imediată) se caracterizează prin factori de risc de natură
psihică, al căror efect este suprasolicitarea executantului:
- neconcordanţe între statusuri şi roluri;
- relaţii primare necorespunzătoare;

- competenţe necorespunzătoare nivelului de responsabilitate;

- întreruperi sau relaţionări greşite în structura comunicaţională;
- neconcordanţa relaţiilor informale cu cele formale.
Corespondenţa biunivocă între factorul de risc si măsura de prevenire adecvată nu este posibilă
în toate cazurile, deoarece de cele mai multe ori acelaşi factor se elimină prin mai multe
măsuri.

4
Totuşi, analiza relaţiei biunivoce factor de risc – măsură de prevenire în interiorul sistemului de
muncă oferă posibilitatea unei abordări sistematice a problematicii securităţii şi sănătăţii în
muncă, respectiv a etiologiei şi profilaxiei accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
Din acest punct de vedere, o clasificare uzitată a factorilor de risc îi împarte, după modul în care
pot acţiona asupra organismului, în factori de risc de accidentare în muncă şi factori de
îmbolnăvire profesională.
Nu este însă posibilă o delimitare foarte riguroasă a celor două categorii. În anumite condiţii,
diferenţa specifică este dată numai de nivelul şi durata de expunere a organismului uman, astfel
încât un factor de îmbolnăvire poate deveni factor de accidentare şi invers. De exemplu, până la
un anumit nivel zgomotul este factor de îmbolnăvire, producând afecţiuni ale organului auditiv;
apariţia lui bruscă şi la o intensitate foarte mare poate conduce însă la accident de muncă, fie
sub forma traumatizării organului auditiv, fie prin acoperirea unui semnal tehnologic important,
determinând important, determinând implicit o reacţie accidentogenă a executantului. Reciproc,
un factor de accidentare cum ar fisurarea unei conducte poate determina şi o îmbolnăvire
profesională, în funcţie de agentul transportat care este emanat în mediul de muncă prin fisură.
În legătură cu delimitarea în factori de risc generatori de accidente şi de boli profesionale, ea
are la bază şi o diferenţă, care vizează modul de manifestare a acţiunii factorilor de risc în
sistemul de muncă – sub formă de variaţii sau stări.
Variaţiile sunt mişcările ce se abat de la mersul normal, respectiv disfuncţiile bruşte ale
elementelor implicate în realizarea procesului de muncă. Prin definiţie, ele sunt specifice
accidentelor de muncă. Variaţiile sunt proprii tuturor elementelor sistemului de muncă: se
rostogolesc obiecte, o maşină porneşte necomandată sau nu răspunde la comanda de oprire,
executantul se împiedică şi cade etc.
Stările sunt însuşiri, proprietăţi, deficienţe umane, defecte ale echipamentelor de muncă cu
caracter relativ permanent, motiv pentru care le întâlnim mai ales în etiologia bolilor
profesionale. Nu numai elementele statice enumerate mai sus reprezintă stări; prin caracterul ei
permanent, şi mişcarea funcţională a unei roţi dinţate constituie o stare, care poate conduce însă
la apariţia unui accident de muncă şi nu a unei boli profesionale.
Producerea accidentelor presupune interacţiunea variaţiilor sau a variaţiilor cu stările. Fără cel
puţin o variaţie, care să confere caracterul brusc, imprevizibil, interacţiunea stărilor nu poate
duce la accidentare.
Spre deosebire de accidente, îmbolnăvirile profesionale constituie, de regulă, efectul unei
interacţiuni a stărilor.
În anumite cazuri, stările se pot transforma în variaţii; prin creşterea bruscă a intensităţii, stările
pot deveni variaţii accidentogene. În ultimă instanţă, însă, această transformare este ea însăşi o
variaţie. Astfel, un nivel prea ridicat de iluminare a locului de muncă reprezintă, în mod normal,
un factor de îmbolnăvire, deoarece afectează analizatorul vizual (prin oboseală accentuată).
Creşterea bruscă a aceluiaşi nivel de iluminare poate provoca însă un accident, prin orbirea
directă a executantului.
În ceea ce priveşte geneza unora de către altele, nu este exclusă nici o posibilitate: ca în
anumite condiţii o stare să genereze o variaţie sau ca o variaţie să determine o stare.
De exemplu, prezenţa gazelor explozive rezultate în mod permanent din procesul tehnologic în
atmosfera locului de muncă reprezintă o stare; acumularea lor peste un anumit nivel(limita de
explozie) determină declanşarea unei variaţii-explozia. Invers, fisurarea unei conducte
reprezintă o variaţie; în condiţiile în care prin conductă circulă un agent nociv, care se
răspândeşte si se menţine în atmosferă continuu, înseamnă ca variaţia a generat o stare.
Un alt criteriu de clasificare util în analiza posibilităţilor de prevenire, dar şi a genezei
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, este natura factorului de risc, respectiv:
- factori de risc obiectivi, care nu depind de factorul uman, şi sunt proprii numai
mijloacelor de producţie şi mediului fizic de muncă;

5
 - factori de risc subiectivi, dependenţi de factorul uman, proprii executantului şi
sarcinii de muncă.
În funcţie de contribuţia lor la producerea unui accident de muncă sau a unei boli profesionale,
factorii de risc pot fi:
- principali, prin a căror suprimare se elimină în mod cert posibilitatea
producerii vătămării organismului;
- secundari, care favorizează efectele acţiunii factorilor principali, şi a căror
eliminare nu constituie o garanţie a evitării accidentării sau îmbolnăvirii.
După situarea acţiunii lor în timp în raport cu momentul în care devine posibil sau se produce
accidentul sau îmbolnăvirea, factorii de risc pot fi împărţiţi în:
- iniţiali, a căror acţiune se manifestă cel mai departe în timp de momentul
producerii vătămării;
- intermediari, a căror acţiune se manifestă în intervalul dintre momentul iniţial
şi vătămarea efectivă sau posibilă;
- finali, prin a căror acţiune se finalizează factorul sau factorii de risc inţiali într-
un accident sau o îmbolnăvire.
În fine, în raport cu modul în care prin acţiunea lor participă la producerea vătămării, se pot
distinge:
- factori de risc direcţi, a căror manifestare provoacă sau ar provoca nemijlocit
accidentul sau boala profesională care concură direct la producerea acestora;
- factori de risc indirecţi, a căror acţiune generează factorii de risc direcţi,
nemijlociţi.
Un tablou sintetic recapitulativ al clasificării factorilor de risc va cuprinde următoarele criterii si
categorii:
1) Elementul generator din sistemul de muncă:
- factori de risc proprii executantului;
- factori de risc proprii sarcinii de muncă;
- factori de risc echipamentelor de muncă;
- factori de risc proprii mediului de muncă;
2) Modul de acţiune asupra organismului:
- factori de risc de accidentare;
- factori de risc de îmbolnăvire;
3) Modul de manifestare:
- variaţii;
- stări;
4) Natura lor:
- factori de risc obiectivi;
- factori de risc subiectivi;
5) Contribuţia la producerea vătămării (importanţa acţiunii lor pentru producerea vătămării):
- factori de risc principali;
- factori de risc secundari;
6) Situarea în timp în raport cu momentul (efectiv sau posibil) producerii vătămării:
- factori de risc iniţiali;
- factori de risc intermediari;
- factori de risc finali;
7) Modul în care participă la producerea vătămării:
- factori de risc direcţi;
- factori de risc indirecţi.
Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională se caracterizează cu ajutorul
nivelului de risc. Acesta reprezintă un indicator convenţional, ce exprimă sintetic şi cumulative
dimensiunea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională existente într-un sistem. El se
6
determină în cadrul activităţii de evaluare a riscurilor, pe baza combinaţiei dintre gravitatea şi
probabilitatea consecinţelor maxim previzibile ale factorilor de risc existenţi în sistemul
respective asupra personalului. Cu cât nivelul de risc este mai mic, cu atât securitatea sistemului
este mai mare (mărimi invers proporţionale).

4.3. Relaţia factor de risc – cauză.

Până la vătămarea efectivă a executantului, prezenţa şi acţiunea factorilor de risc poate fi

oricând anihilată prin măsuri corespunzătoare, evitându-se accidentarea sau îmbolnăvirea. Din
acest motiv, în fazele anterioare producerii vătămării factorii de risc reprezintă cauze potenţiale
de accidentare sau îmbolnăvire profesională. După accident/îmbolnăvire, factorii , care
potenţial puteau conduce la un asemenea rezultat, devin cauze reale, efective, ale accidentului
de muncă sau bolii profesionale.
Prin urmare, cauzele reale de accidentare şi îmbolnăvire nu sunt altceva decât acei factori de
risc a căror prezenţă şi manifestare s-a finalizat prin producerea efectivă a vătămării. În
terminologia uzuală, pentru a delimita şi a sublinia relaţia cu accidentul sau boala profesională,
se folosesc noţiunile de ”factori de risc” (cauzele potenţiale) şi ”cauza de accidentare în muncă
şi îmbolnăvire profesională ” (cauzele reale).
Nefiind diferite ca esenţă de factorii de risc, cauzele de accidentare şi îmbolnăvire profesională
se pot clasifica şi ele după aceleaşi criterii, în aceleaşi categorii: cauze dependente de executant,
de sarcina de muncă, de mijloacele de producţie, de mediul de muncă, directe – indirecte,
obiective – subiective etc..

Evaluarea riscurilor.

Pentru a asigura un mediu de lucru sigur și sănătos, trebuie să începeți printr-o evaluare a
riscurilor. Evaluarea riscurilor stă la baza gestionării aspectelor legate de sănătate și securitate și
reprezintă una dintre obligațiile juridice care vă revin.

Evaluarea riscurilor este procesul de evaluare a riscurilor pentru sănătate și securitate

determinate de pericolele de la locul de muncă la care sunteți expuși dumneavoastră, membrii
familiei dumneavoastră și lucrătorii dumneavoastră. Aceasta constituie o examinare sistematică
a tuturor aspectelor activității pe care o realizați, menită să identifice:

- factorii care ar putea cauza accidente sau răniri,

- dacă pericolele ar putea fi eliminate; și, în caz contrar,
- măsurile de prevenire sau de protecție care sunt aplicate sau ar trebui să fie aplicate
pentru a menține riscurile sub control.
Evaluarea riscurilor ar trebui să fie efectuată în scris.

Etape ale evaluării riscurilor.

Evaluarea riscurilor se realizează în cinci etape principale:

ETAPA 1 Identificarea și consemnarea pericolelor

ETAPA 2 Evaluarea pericolelor în vederea stabilirii nivelului de risc

ETAPA 3 Identificarea măsurilor de prevenire și de protecție

7
ETAPA 4 Punerea în aplicare a măsurilor

ETAPA 5 Monitorizarea și revizuirea.

Etapa 1 Identificarea și consemnarea pericolelor.

Trebuie să identificați toate pericolele potențiale din cadrul activității dumneavoastră, precum și
persoanele expuse riscurilor. Asigurați-vă că luați în considerare toți factorii și toate aspectele
activității dumneavoastră.

Un pericol este orice factor susceptibil de a provoca prejudicii, de la deteriorarea bunurilor,

răniri ușoare și probleme de sănătate minore până la răniri cauzatoare de dizabilități, boli sau
chiar decese.

Pentru a evita omiterea unor pericole sau favorizarea unui aspect al activității dumneavoastră în
detrimentul altuia, conceptul HEEPO (Human, Equipment, Environment, Product and
Organisation – persoane, echipament, mediu, produs și organizare) vă ajută să dobândiți o
perspectivă de ansamblu asupra activității dumneavoastră.

Etapa 2 Evaluarea pericolelor în vederea stabilirii nivelului de risc.

După întocmirea unei liste a pericolelor, trebuie să evaluați pericolele identificate pentru a
determina nivelul de risc. Acesta depinde de mai mulți factori, cum ar fi:

o probabilitatea ca pericolul să se materializeze într-un accident,

o gravitatea consecințelor accidentului potențial,
o frecvența și durata expunerii la pericol,
o populația - numărul de persoane expuse.

Din considerente practice, se analizează în general doi dintre acești factori (parametri de
evaluare): probabilitatea și gravitatea.

Probabilitatea reprezintă posibilitatea ca accidentul în cauză să se producă. Aceasta este

influențată de măsurile de securitate și de prevenire puse în aplicare. De exemplu, dacă podul
hambarului este prevăzut cu o balustradă, probabilitatea unei căderi scade.

Evaluarea riscurilor nu este dificil de realizat. Efectuăm mental o evaluare a riscurilor de fiecare
dată când traversăm o stradă. Știm cu toții că traversarea unui drum dintr-o regiune rurală
presupune riscuri diferite față de traversarea unei străzi aglomerate dintr-un oraș.

Gravitatea este dată de amploarea efectelor (rănire, boală, pierdere, deteriorare). Aceasta este
influențată de natura pericolului. Notați consecințele potențiale ale unui accident pentru a
determina gravitatea acestuia. De exemplu, căderile de la înălțime prezintă în mod automat un
nivel înalt de gravitate deoarece pot conduce la deces.

Etapa 3 Identificarea măsurilor de prevenire și de protecție.

În funcție de nivelul de risc se determină cât de urgente sunt măsurile ce trebuie luate.
Modele de evaluare a riscurilor.
8
Identificați măsurile care trebuie luate pentru a reduce cât se poate de mult nivelul de risc.
Atunci când stabiliți măsurile, trebuie să aveți în vedere următoarele principii generale de
prevenție:
o atenuarea riscurilor în ordinea de mai jos:
o eliminarea sursei pericolului,
o înlocuirea sursei pericolului,
o reducerea pericolelor generate de sursă,
o izolarea sursei pericolului,
o protejarea personalului cu ajutorul echipamentului individual de protecție sau al
echipamentelor de alt tip,
o reducerea la minimum a erorilor umane;
o și monitorizarea sănătății.

Desemnați persoanele responsabile de punerea în aplicare a măsurilor de control și stabiliți un

termen pentru realizarea acesteia.

Etapa 4 Punerea în aplicare a măsurilor.

Puneți în aplicare măsurile stabilite conform planificării. Verificați periodic progresele realizate
împreună cu persoanele responsabile. Asigurați-vă că se găsesc soluții temporare pentru
problemele care nu pot fi soluționate definitiv imediat după apariția lor, până la identificarea
unei soluții finale.

Etapa 5 Monitorizarea și revizuirea.

Amintiți-vă că este imposibil să eliminați toate pericolele, însă puteți să le țineți sub control.
Riscul rezidual este riscul rămas după ce s-au luat măsurile de control adecvate. După punerea
în aplicare a măsurilor de control, pericolul trebuie să fie reevaluat în lumina noilor
circumstanțe. Probabilitatea producerii accidentului va fi acum mai mică, datorită măsurilor
aplicate. Gravitatea rămâne aceeași deoarece, în cazul în care accidentul se produce totuși,
consecințele nu se modifică.

9
 BIBLIOGRAFIE

1. Bigelow L., Irvin E., Culyer A., Mahood Q.: „The effectiveness of occupational health and
safety management system interventions: A systematic review”, Safety Science, nr. 45, pp.
329–353, 2007
2. LEGEA Nr. 319 din 14 iulie 2006 Securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor;
4. Bluff E., Gunningham N.: „Principle, Process, Performance or What? New Approaches to
OHS Standards Setting”, New approaches to OHS standards setting, National Research
Centre for OHS Regulation, WP9, Canberra, 2003
5. Chen C. Y., Wu G. S., Chuang K. J., Ma C. M.: „A comparative analysis of the factors
affecting the implementation of occupational health and safety management systems in the
printed circuit board industry in Taiwan”, Journal of Loss Prevention in the Process
Industries, v. 22, i. 2, pp 210–215, 2009
6. Chen J. K. C., Zorigt D.: „Managing occupational health and safety in the mining industry”,
Journal of Business Research, 66, pp. 2321–2331, 2013
7. Cioca L. I., Moraru R. I., Băbuţ G. B., Ungureanu N. S.: „Integrating risk analysis with
safety dyagnostic in complex industrial systems: Modeling hazard”, ACTA Universitatis
Cibiniensis - Technical Series, Volume LXVI, Issue 1, pp. 17–22, 2015
8. Cioca L. I., Moraru R. I., Băbuţ G. B.: „Occupational Risk Assessment: A Framework for
Understanding and Practical Guiding the Process in Romania”, Proceedings of the
International Conference on Risk management, assessment and mitigation (RIMA '10),
Bucureşti, 20-22 aprilie 2010, ISSN: 1790-2769, ISBN: 978-960-474-182-3, pp. 56-61,
2010
9. Cioca L. I., Moraru R.I.: „The importance of occupational health and safety in the
framework of corporate social responsability, Management of Sustainable Development
Journal, “Lucian Blaga” University, Publishing House, Sibiu, Romania, Vol. 2, No. 2, pp.
71-77, revistă cotată B+, ISSN 2066-9380, 2010;
10. Darabont Al. ş.a.: „Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă”, I.C.S.P.M.,
Bucureşti, 1997.

10