UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI

AN UNIVERSITAR 2020/2021

PROIECT: TEHNOLOGII DE DEPOLUARE A SOLURILOR SI A APELOR

SUBTERANE
PROFESOR COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. ING. HABIL. BREJEA RADU

STUDENT: TEGZEȘ RAMONA IOANA

SPECIALIZAREA: I.M.S.M.
ANUL: II

1
 TEHNOLOGII DE DEPOLUARE A SOLURILOR SI A APELOR
SUBTERANE

1. Poluarea solurilor si a apelor subterane:

 Principialele forme si cauze ale poluarii solurilor

I. Poluarea solurilor, în funcţie de natura ei, îmbracă trei forme distincte:
a. fizică : - poluare termică ( cu ape sau afluenţi calzi sau reci );
- poluare radioactivă ;
- poluarea cu materiale minerale sau organice în suspensie;
b. chimică : - poluarea cu substanţe minerale (acizi, baze şi săruri, cloruri, nitraţi,
metale grele, săruri radioactive etc);
- poluarea cu substanţe organice naturale şi sintetice.
c. biologică : - poluare cu germeni patogeni (microorganisme, viruşi şi bacterii).

II. După modul de răspândire, poluarea solurilor poate fi :

a. punctiformă sau locală, datorită deversării şi depozitării necontrolate a unor
substanţe poluatoare, precum şi exploatării defectoase a instalaţiilor de extracţie a apelor
subterane;
b. liniară- se manifestă de-a lungul şoselelor, căilor ferate, cursurilor de apă,
canalelor de evacuare a apelor uzate etc;
c. difuză- rezultă în urma aplicării îngrăşămintelor şi produselor fitosanitare, prin
poluarea masivă a atmosferei etc.

III. După acţiunea în timp a poluării, ea poate avea caracter:

a. permanent (prin administrarea inadecvată a îngrăşămintelor şi prin depozitarea
necontrolată a unor deşeuri);
b. accidental (prin spargerea unei conducte de transport a hidrocarburilor,
răsturnarea unei cisterne etc.).

IV. În funcţie de activităţile care generează poluarea solurilor, pot fi identificate patru
forme principale de poluare:
a. poluare domestică:- este datorată în principal deşeurilor solide şi lichide
provenite din activitatea domestică sau a unor unităţi de servicii;
b. poluare industrială: - poate avea cauze variate, cele mai frecvente fiind legate
de depozitele de deşeuri, de apele industriale uzate şi de redepunerile din
atmosferă;
c. poluare agricolă: - este adesea o poluare difuză şi este produsă prin utilizarea
unor substanţe chimice de sinteză pentru obţinerea unor cantităţi superioare de
produse agro-alimentare;
d. poluare prin transport:- se manifestă de-a lungul căilor de transport şi
comunicaţie terestre, navale şi aeriene.

2
  Adancimea maxima de patrundere a poluantului in zona nesaturata

Prin deversarea unui poluant lichid pe suprafaţa solului se formează, de regulă, un

corp de impregnare datorită fenomenelor de convecţie, dispersie, adsorbţie, precipitare şi
activitate biologică. Direcţia şi viteza de deplasare ale poluantului depind în principal de
vâscozitatea acestuia, de morfologia terenului şi de permeabilitatea solului şi a rocilor din
stratul acvifer. Principala forţă care acţionează asupra poluantului este gravitaţia.
Adâncimea maximă de pătrundere a poluantului în zona nesaturată (Fig. 3.1) se
poate determina cu relaţia:
V
H  K  i [m]
A
în care: Vi este volumul poluanţilor infiltraţi, în m3;
A – suprafaţa zonei de infiltraţie, în m2; K – coeficient adimensional.

 Exemple tipice de migrare a poluantilor in zona saturata

1. Migrarea poluantilor in cazul in care poluantul este nemiscibil si mai usor decat
apa.
Este cazul poluării mediului subteran cu hidrocarburi (benzină, petrol, motorină,
alţi combustibili lichizi). În zona nesaturată, poluantul formează un corp de impregnare
din care anumite fracţii pot fi mobilizate spre atmosferă, sub formă de vapori, sau spre
acvifer printr-o solubilizare progresivă, determinată de apele de infiltraţie (Fig. 3.4).
La atingerea acviferului, poluantul se întinde progresiv formând o pânză plutitoare
subţire la interfaţa dintre zona nesaturată şi zona saturată. Forma acestei pânze depinde de
viteza de curgere a apei subterane, dar mai ales de proprietăţile rocilor aflate la interfaţa
celor două zone
2. Migrarea poluantilor in cazul in care poluantul este nemiscibil si mai greu decat
apa.
Este cazul poluanţilor de tipul solvenţilor halogenaţi. Corpul de impregnare
format în zona nesaturată de solvenţii halogenaţi este mai puţin extins decât în cazul
produselor petroliere.
Poluantul lichid (PLNGA), odată ajuns în acvifer, va avea tendinţa de a se depune
la fundul acviferului, urmare a faptului că are densitatea mai mare decât apa. Deplasarea
poluantului în acvifer este dependentă de condiţiile de curgere a apei subterane (panta şi
forma substratului impermeabil, viteza şi sensul de curgere a apei subterane).

3
2. Alegerea filierei adecvate de depoluare a unui sit.
 Alegerea tehnologiei de depoluare pe baza criteriilor tehnice şi economice.
Diagnosticul poluării constituie prima etapă în abordarea corectă a unui studiu de
depoluare şi constă în analiza factorilor de mediu ai sitului studiat. Investigaţiile necesare
stabilirii diagnosticului unui sit vizează în principal solul, subsolul şi apa subterană, la
care se adaugă uneori aerul, apele de suprafaţă, fauna, flora şi starea de sănătate a
populaţiei.
Stabilirea diagnosticului se poate face prin:
 identificarea şi caracterizarea poluanţilor, determinarea concentraţiei lor în
mediu, localizarea zonelor afectate şi definirea gradientului de repartiţie sau
dispersie;
 determinarea surselor şi cauzelor poluării;
 caracterizarea condiţiilor fizico-chimice şi hidrogeologice ale sitului, în vederea
determinării vulnerabilităţii mediului.
Ancheta documentară se execută pornind de la surse de informaţii scrise, grafice,
orale, legate de istoricul poluării sitului luat în studiu. Această fază este indispensabilă
deoarece simplifică mult sarcina investigaţiilor costisitoare aferentei fazei de teren.
Din multitudinea de surse documentare care pot face obiectul cercetării în această
fază, se prezintă în continuare cele mai importante:
 Documente reglementare ale administraţiei de stat şi locale privind utilizarea
produselor toxice şi gestiunea deşeurilor, planul de ocupare a terenului,
eventuale studii de impact şi de risc;
 Documente cartografice privind localizarea geografică şi administrativă a
sitului, implantarea clădirilor, reţeaua de apă potabilă şi uzată, zonele de
depozitare a deşeurilor, localizarea rezervoarelor cu produse toxice, localizarea
puţurilor de apă şi a forajelor, zonele decopertate, zonele acoperite cu vegetaţie;
Sit DIAGNOSTIC
poluat ? Faza de ancheta

Starea DIAGNOSTIC
sitului Faza de teren

DIAGNOSTIC
detaliat

EVALUAREA
RISCULUI

Risc scazut
Risc ridicat si mediu

Sit ALEGEREA FILIEREI

depoluat ? DE DEPOLUARE
Studii de fezabilitate

CONTROL SI LUCRARI DE
BILANT DEPOLUARE SI
REABILITARE

Etapele de parcurs pentru aplicarea unei tehnologii de depoluarea a unui sit

În vederea pregătirii studiului de teren, ancheta documentară cuprinde, în mod
obligatoriu, o vizită detaliată a sitului. Vizita trebuie să permită:

4
  realizarea unei analize preliminare pentru identificarea poluanţilor precum şi a
zonelor de localizare a acestora;
 evaluarea şi decizia asupra acţiunilor ce trebuie luate privind sursele de poluare,
căile de transfer şi depozitele de deşeuri pentru:
- reducerea riscurilor imediate, în mod particular menţinera în siguranţă a
sitului, prin evacuarea şi eliminarea produselor periculoase şi a deşeurilor
prezente pe sit, prin interdicţia sau limitarea accesului pe sit, prin eliminarea
riscurilor de incendii sau explozii;
- organizarea acţiunilor ulterioare, cum ar fi controlul stării de calitate a
factorilor de mediu prin punerea la punct a unui sistem de monitorizare a
surselor de poluare ;
Notă: Punerea în aplicaţie a măsurilor mai sus menţionate se va face după
efectuarea vizitei. Pentru realizarea vizitei trebuie cerut acordul prealabil proprietarului
pentru acces pe sit. Dacă este posibil, vizita se va face în compania unei persoane care
cunoaşte activitatea pe sit.
Chestionarul vizitei se completează în timpul vizitei/vizitelor.
Studiul de teren se face pe baza unui program de investigaţii bine stabilit care ţine
seama de informaţiile dobândite în faza de anchetă documentară. Obiectivul principal al
studiului de teren este certificarea poluării pe sit şi cuantificarea acesteia (tipul
poluanţilor, nivelul concentraţiilor în mediu, suprafeţele şi volumele de teren afectat,
distanţa de migrare a poluanţilor etc).
Principalele etape ale studiului de teren sunt: măsurătorile direct pe sit, prelevarea
probelor, analiza de laborator, iar în final, prezentarea şi interpretarea rezultatelor.

3. Procedee de depoluare in situ a solurilor si a apelor subterane.

 Principiul extracţiei poluanţilor sub vid; Avantajele şi inconvenientele

extracţiei sub vid.

Procedeele de extracţie a poluanţilor din sol şi apa subterană cu ajutorul curenţilor

de aer se aplică în cazul poluanţilor volatili şi semivolatili care au constanta Henry mai
mare de 160 atm iar presiunea de vapori superioară valorii de 0,00066 atm (1 mm col.Hg
la 25 oC).
În principiu, acest procedeu constă în crearea unei depresiuni în solul contaminat
prin utilizarea unor ventilatoare (exhaustoare) sau pompe de vid racordate la sonde sau
puţuri de extracţie. Gradientul de presiune creat generează o circulaţie a gazelor în
interiorul solului spre puţul de extracţie. Poluanţii volatili prezenţi în zona nesaturată sunt
antrenaţi de curentul generat de extractor, fiind evacuaţi la suprafaţa solului, unde sunt
neutralizaţi sau distruşi, utilizând echipamente speciale.
Avantajele extracţiei poluanţilor sub vid în situ:
 procedeul este uşor adaptabil în teren, fiind adesea utilizat pentru
extracţia poluanţilor de sub clădiri;
 permite depoluarea simultană a zonei nesaturate şi a zonei nesaturate;
 se accelerează biodegradarea naturală a poluanţilor printr-un aport
continuu de oxigen;
 durata de aplicare relativ scurtă şi randamentul de depoluare ridicat;

5
  asigură decontaminarea zonelor situate la adâncimi considerabile;
 costul scăzut al lucrărilor de depoluare.
Inconveniente:
 se utilizează instalaţii de înaltă tehnicitate;
 limitarea aplicabilităţii procedeului la extracţia poluanţilor volatili şi
semivolatili;
 limitarea aplicabilităţii procedeului la soluri omogene şi permeabile;
 necesită tratarea aerului extras (efluenţii gazoşi).

 Metode de spalare a solului in situ

Spălarea solurilor este o metodă fizică sau fizico-chimică, utilizată pentru
eliminarea fazei reziduale de poluant imobilizat în matricea solului.
a. Spălarea cu apă caldă şi abur, această metodă favorizând o mobilizare mai
rapidă şi mai eficientă a poluanţilor spre locul de captare.
Apa caldă se injectează în amonte, printr-un puţ, şi formează un con de acumulare
deasupra nivelului hidrostatic, fapt ce permite atât spălarea solului în zona contaminată,
cât şi a stratului superficial al acviferului. În aval, un puţ de pompare a apei determină
formarea unui con de depresiune care atrage şi captează poluanţii. Astfel, se asigură între
cele două puţuri un front de apă caldă, care se deplasează din amonte spre aval şi care
antrenează prin spălare poluanţii fixaţi în matricea solului.
2. Procedeul Holzmann care se bazează pe spălarea solului la presiune înaltă.
Constă în injecţia subterană a apei la o presiune de 500 daN/cm 2 şi un debit de 300 l/min
printr-un tub de oţel cu diametrul de 1,5 m ce pătrunde vertical în sol depăsind adâncimea
zonei contaminate. Introducerea tubului în sol se face cu ajutorul unui vibrator. Dacă
zona poluată este mai extinsă, se poate utiliza o reţea de tuburi montate unul lângă altul .
3. Din acest procedeu s-au desprins şi alte procedee cum ar fi:
 procedeul care presupune ridicarea graduală a apei de la baza tubului spre
suprafaţă şi evacuarea din tub a unei suspensii care conţine doar granulele fine
de sol şi poluanţii;
 procedeul care prevede injectarea în tub, odată cu apa, a unor bacterii şi
substanţe nutritive în scopul realizării unei decontaminări prin biodegradare în
situ.

 Blocarea hidraulica
Blocarea hidraulică a migrării poluanţilor se aplică provizoriu, în regim de
urgenţă, când poluanţii au atins pânza freatică şi ameninţă să se deplaseze spre sursele de
apă potabilă sau apele de suprafaţă. Stoparea migrării poluanţilor, prin blocare hidraulică,
se face prin instalarea unor puţuri sau sonde de pompare cu priza sub nivelul zonei
contaminate, şi evacuarea apei în exterior.
Pentru aplicarea cu succes a acestei metode, este important a se aborda corect
următoarele probleme:
- alegerea numărului de puţuri;
- amplasarea puţurilor;
- determinarea debitelor de pompare şi injectare.
Avantaje: -simplitatea şi uşurinţa punerii în aplicare;
-costurile scăzute.

6
  Metode fizice de izolare a poluantilor
Izolarea este o tehnică de blocare a migrării poluanţilor din apele subterane care
constă în închiderea fizică a mediului contaminat prin intermediul unui sistem etanş de
protecţie.
Etanşarea se aplică funcţie de situaţia specifică în care se găseşte zona poluată şi
poate fi realizată în diferite moduri:
Această tehnică este aplicată în special în cazul în care mărimea zonei
subterane poluate nu este considerabilă, cum ar fi, spre exemplu, depozitele de deşeuri
spălate de apele de precipitaţii
 etanşare prin închidere laterală completă;
 etanşare prin închidere parţială şi devierea apei subterane din amonte.
Realizarea izolării fizice a poluanţilor din apele subterane se face, practic, prin:
- pereţi din amestec de materiale naturale;
- perdele formate prin injecţie de amestec de materiale;
- perdele din plăci ondulate de oţel.

4. Procedee de depoluare ex situ a solurilor si apelor subterane.

 Principiul spălării ex-situ a solului excavat; Particularităţile instalaţiilor de

spălare ex-situ.

Spălarea solului excavat – ex situ (pe sit sau în afara sitului) este un procedeu
fizic utilizat pentru eliminarea fazei reziduale de poluant imobilizat în matricea solului.
Principiul spălării constă în separarea poluanţilor din sol şi transferul acestora în
faza lichidă sau gazoasă, sub acţiunea apei şi a energiei mecanice. Prin spălare se pot
extrage: poluanţii organici, poluanţii anorganici solubili, metalele grele etc.
Instalaţia de spălare Eimco-Wemco destinată decontaminării solului de
hidrocarburi, include, pe lângă operaţiile specifice de spălare (clasare volumetrică şi
hidraulică, atriţie, desecare), şi operaţia de flotaţie.
Instalaţia de spălare Lurgi-Deconterra - solul contaminat este supus operaţiilor
specifice de sfărâmare, clasare volumetrică, atriţie, clasare hidraulică şi desecare, la care
se adaugă operaţiile de flotaţie şi separare în mediu dens. In cadrul acestei instalaţii se
urmăreşte separarea selectivă din amestecul poligranular a granulelor fine, în care se
concentrează de obicei poluanţii.
Procedeul Oecotec care se bazează pe spălarea sub presiune înaltă (350 daN/cm2)
a solurilor într-o cameră de formă tubulară.

 Analiza comparativa, pe baza avantajelor si dezavantajelor, a metodelor de

tratare termica ex-situ .

Criteriu de analiza Incinerarea Desortia termica

7
 Aplicatii posibile Intreaga gama de Compusi volatili
poluanti organici
Avantaje Randament ridicat la Materiile humice din sol
depoluare nu sunt distruse prin
ardere; rezulta cantitati
minime de gaze de tratat

Inconveniente Solurile incinerate devin Randament de extractie

sterile din punct din punct a poluantilor mai redus
de vedere agricol,
datorita pierderii totale a
materiei organice

 Biodegradarea cu ajutorul bioreactorului .

Biodegradarea pe sit cu ajutorul bioreactorului constă în decontaminarea solului,
apei şi aerului în instalaţii speciale constituite din reactoare biologice (cuve închise,
bazine, conducte de legătură etc).
Înaintea demarării procesului de biodegradare a poluanţilor în bioreactor, solul
poluat necesită o preparare mecanică adecvată: omogenizare, mărunţire şi clasare
volumetrică. După operaţiile de pregătire, solul poluat este amestecat cu apă rezultând un
nămol în care partea solidă reprezintă cca. 30%.
Avantajele biodegradării pe sit cu ajutorul bioreactorului:
 obţinerea unor randamente relativ ridicate de depoluare;
 se asigură condiţii optime de desfăşurare şi conducere a procesului de
biodegradare (pH, temperatură, umiditate, adaos de nutrimente, timp de
bioreacţie etc);
 amestecarea mediului contaminat cu microorganisme şi nutrimente, precum şi
aerarea mediului din bioreactor, se pot realiza cu uşurinţă;
 microorganismele utilizate în proces se pot recircula în amonte le fluxului
tehnologic de decontamianare, fapt ce generează importante economii
materiale.
Inconveniente:
 sunt legate de specificul procedeelor aplicabile pe sit (necesită excavarea şi
pregătirea solului, pomparea apei subterane, etc).

 Tratarea ex- situ prin metoda “biopile”

Principiul biodegradării în vrac constă în excavarea solului poluat şi dispunerea

acestuia în vecinătatea locului de excavare, în condiţii tehnice care favorizează
biodegradarea aerobică naturală. În mod obişnuit, sursa de microorganisme este
constituită din flora bacteriană prezentă în sol însă în unele cazuri se adaugă
microorganisme din exterior.
Sunt cunoscute mai multe metode de biodegradare în vrac: compostarea, metoda
“land farming” şi metoda “biopile”.

8
 Metoda “biopile” este mai complexă şi mai elaborată decât metoda “land
farming”. După excavare, solul contaminat este depus pe o suprafaţă impermeabilă uşor
în pantă şi este acoperit cu o membrană care reţine gazele în interiorul incintei
“biopile”. Decontaminarea prin această metodă începe prin aspirarea şi tratarea gazelor
existente în grămada de sol poluat. Când se constată epuizarea substanţelor volatile din
gazele aspirate, se opreşte operaţia de aspirare şi se începe operaţia de aerare a grămezii
prin schimbarea sensului de lucru a pompei.
Înainte de depunera solului contaminat în grămadă acesta poate fi amestecat cu
substanţe nutritive şi microorganisme necesare procesului de decontaminare.
Completarea necesarului de nutrimente şi microorganisme se poate face şi în timpul
procesului de decontaminare.
Exploatarea metodei “biopile” necesită urmărirea şi reglarea parametrilor: pH,
temperatura, umiditatea, conţinutul în poluanţi a gazelor evacuate etc.

BIBLIOGRAFIE

9
1.Cheremisinoff N.P. - Biotechnology for Waste and Wastewater Treatment, Noyes
Publications, Westwood, 1996.
2. Cookson J.T. - Bioremediation Engineering: Design and Application, McGraw-Hill,
NewYork, 1994.
3. Doble M., Kruthiventi A.K., Gaikar V.G. - Biotransformations and Bioprocesses,
Marcel Dekker, New York, 2004.
4. Dubourguier H.C., Kahru A., Douay F. - Potentialités des traitments biologiques de
sols pollués issus de cokeries, `n: Actes du deuxieme Colloque Franco-Roumain de
Chimie Appliquée COFrRoCA-2002 (Ed. Gavril\ L., F`naru A., Grandclaudon P.), Alma
Mater Bac\u, Tehnica-Info Chiin\u, 2002, 4.
5. Fritsche W., Hofrichter M. - Aerobic degradation of recalcitrant organic compounds by
microorganisms, In: Environmental Biotechnology. Concepts and Applications (Ed.
Jördening H.-J., Winter J.), Wiley-VCH Verlag, Weinheim, 2005, 203.
6. Fritsche W., Hofrichter M. - Aerobic Degradation by Microorganisms, In:
Biotechnology (Ed. Rehm H.-J., Reed G.), Vol. 11b, Wiley-VCH Verlag, Weinheim,
2000.

10