Omraam Mikhaël Aïvanhov

MEDITAŢIA

I.
În general, meditaţia nu reprezintă o obişnuinţă
înrădăcinată profund în om. Din când în când, atunci când
întâmpină greutăţi, când are probleme de rezolvat, când
suferă, el devine gânditor şi reflectează fiindcă trebuie să
găsească o soluţie. Dar aceasta nu poate fi încă denumită
meditaţie; este numai o reacţie instinctivă, normală, în faţa
unui pericol sau necaz. Da, în acel moment, omul care are
nevoie de un refugiu se reculege instinctiv în sinea sa, şi
începe chiar să se roage, să se îndrepte spre o Fiinţă pe care a
neglijat-o fiindcă până în acea clipă totul mergea bine pentru
el. Acum, el revine spre acea Fiinţă, o caută, amintindu-şi că
atunci când era copil, părinţii săi i-au spus că Ea este
atotputernică, atotştiutoare şi atotiubitoare; el se adresează
deci pentru a-I cere ajutor şi ocrotire în cea mai mare
umilinţă, cu un sentiment de o putere extraordinară. Da, dar
aceasta se întâmplă în situaţii speciale: un pericol, un război,
o boală, moartea.
În viaţa obişnuită, atunci când sunt liniştiţi şi fericiţi,
oamenii nu-şi manifestă dorinţa de a se ruga sau a medita, şi
nu consideră deloc folositor şi indispensabil acest exerciţiu,
nu îi întrezăresc deloc importanţa. Atunci când totul merge
bine, ei consideră că nu merită să se aventureze în zonele
vagi şi nebuloase ale meditaţiei. Dar, la necaz, în faţa unor
greutăţi deosebite, când observă că nimic din ceea ce este
concret şi material nu îi mai poate ajuta, ei caută un sprijin
în interior, un ajutor, un adăpost în regiunile celeste. Este
bine, numai că acest ajutor ar fi fost găsit mai uşor dacă ei
nu ar fi aşteptat anumite ocazii deosebite pentru a recurge la
ajutorul Cerului, dacă ar fi învăţat să facă din această
meditaţie o practică zilnică. Nu este posibil să te cunoşti pe
tine însuţi în lipsa meditaţiei, nici să devii propriul tău
stăpân, nici să dezvolţi nişte calităţi şi virtuţi. Oamenii rămân
foarte slabi în viaţa lor interioară, în sentimentele şi dorinţele
lor, tocmai pentru că nu au acordat meditaţiei un loc
predominant.
Desigur, nu trebuie să ne facem iluzii, este foarte greu să
meditezi. Atât timp cât eşti angajat în preocupări materiale
sau cufundat în pasiuni, nu poţi medita. Trebuie să cauţi să
te eliberezi în sine pentru a-ţi putea proiecta gândirea până la
Divinitate. Am cunoscut oameni care meditaseră ani în şir,
dar ei pierdeau vremea, sau chiar se tulburau, pentru că nu
ştiau, sau nu doreau să ştie că, pentru a medita, trebuie
îndeplinite anumite condiţii. Atât timp cât nu eşti liber în
interior, nu vei putea medita. Atâţia oameni înşeală, fură,
beau sau se culcă cu oricine, şi apoi... ei „meditează”! Ah nu,
nu este posibil deoarece natura acestor activităţi nu permite
deloc aşa ceva: ele reţin gândirea în regiunile inferioare.
Eu ştiu că meditaţia devine din ce în ce mai mult o modă,
dar aceasta nu mă bucură deloc, fiindcă observ cum o
mulţime de nefericiţi se angajează într-un domeniu
necunoscut lor. Cum vreţi să meditaţi dacă nu aveţi un înalt
ideal care să vă facă să ieşiţi din propriile capricii, din
desfrâu, din plăceri, din dorinţe, pentru a vă conduce până la
Cer? Nu veţi putea medita înainte de a vă învinge anumite
slăbiciuni, înainte de a înţelege anumite adevăruri, şi nu
numai că nu o veţi putea face, dar este chiar periculos să
încercaţi.
Unii închid ochii sau exersează anumite poziţii, dar oare
ce se petrece în sinea lor? Unde se găsesc ei? Numai bunul
Dumnezeu o poate şti. Dacă aţi pătrunde în mintea lor ca să
vedeţi, veţi descoperi că ei dorm! Aceasta înseamnă meditaţia
profundă... S-a ajuns chiar la prezentarea unor experimente
publice de meditaţie! Este ridicol. Ce meditaţie se poate tace
în faţa unui public? Uneori, acest lucru este posibil, dar
trebuie să fii atât de avansat, de eliberat, încât oriunde te-ai
afla, în orice moment, să fii capabil să meditezi fiindcă
spiritul este fără încetare legat de lumea divină. Dar a avea
această iubire pentru lumea divină presupune o evoluţie
excepţională, ceea ce nu este cazul acelora care fac aceste
demonstraţii de meditaţie. Dacă doriţi să vă faceţi o idee
despre felul cum meditează majoritatea oamenilor, priviţi o
pisică: ea meditează în faţa găurii din perete unde s-a ascuns
un şoarece; da, ea meditează ore în şir cum să-l prindă. Da,
aceasta înseamnă meditaţia pentru majoritatea oamenilor: ei
meditează asupra unui şoarece ascuns pe undeva... un
şoarece cu două picioare!
Meditaţia nu este un exerciţiu atât de simplu aşa cum se
crede. Trebuie să fiţi foarte avansaţi ca să meditaţi, şi mai
ales să posedaţi o iubire formidabilă pentru lumea divină. În
acel moment, fără să faceţi nici un efort, gândirea voastră
este deja concentrată, şi independent de voinţa voastră,
meditaţi; gândirea voastră este atât de degajată încât ea este
cea care, aproape independent de voi, îşi îndeplineşte
lucrarea.
Unii mi-au spus deja: „Eu încerc să meditez de ani de zile,
dar creierul meu se blochează, nu ajung nici un rezultat”. De
ce? Pentru că nu au înţeles că fiecare moment din viaţa lor
nu există izolat, ci legat de toate momentele precedente ce
poartă numele de trecut. Ei nu au înţeles că trecutul lor îi
îngreunează, îi deranjează, şi cum doresc imediat să
mediteze, îşi forţează creierul care astfel se blochează. Nu este
nimic de făcut. Ei nu s-au întrebat niciodată: „Eu vreau să
meditez, trebuie deci să-mi pregătesc creierul şi organismul,
să pun totul la punct pentru a avea posibilitatea să
îndeplinesc o lucrare”. Să presupunem că aţi avut o dispută
cu cineva. A doua zi, când doriţi să meditaţi, trecutul apare
deopotrivă şi nu vă puteţi opri să gândiţi: „Ah, ah, câte mi-a
spus... Dacă îl voi întâlni, am să-i arăt eu lui!” Iată subiectul
în jurul căruia se va desfăşura meditaţia. Ce zgomot, ce
scandal! În loc să vă înălţaţi spre regiunile divine, răscoliţi tot
ce aţi trăit în trecut, defilând cu toate aceste amintiri... un
întreg cortegiu de chipuri şi evenimente vă apar şi nu mai
puteţi scăpa de ele. Aceeaşi poveste se repetă de-a lungul
anilor şi este evident că nu apare nici un rezultat.
Omul poate deveni atotputernic, dar cu condiţia să
cunoască un anumit număr de lucruri şi, în special, că
fiecare moment al existenţei este legat de cele precedente.
Acesta este sensul spuselor lui Iisus atunci când ne sfătuia
să nu ne preocupăm de ziua de mâine. Da, fiindcă punându-
vă astăzi viaţa la punct, mâine veţi fi liberi: veţi putea dispune
cum doriţi de voi înşivă, concentrându-vă gândul asupra
subiectului dorit, fiindcă totul a fost deja pregătit din ajun. În
timp ce, dacă nu aţi pus nimic la punct, a doua zi veţi fi
descumpăniţi, alergând în stânga şi în dreapta pentru a
îndrepta lipsurile sau erorile trecutului şi nu veţi fi liberi să
lucraţi în prezent, nici să creaţi viitorul.
Atunci când doreşte să mediteze, discipolul luminat se
pregăteşte deci dinainte, el se purifică, nu se împovărează cu
tot felul de preocupări inutile, ci se străduieşte să obţină cea
mai mare dorinţă de perfecţionare, pentru a-i putea ajuta pe
alţii, devenind un model, un exemplu, un fiu al Domnului; el
este însufleţit de dorinţa sublimă de a împlini voinţa
Domnului aşa cum ne cere Iisus în Evanghelii. Dar pentru a
împlini sfaturile lui Iisus, nu este suficient numai să doreşti,
trebuie să şi cunoşti anumite lucruri. Există mulţi oameni
care o doresc, dar ei nu ajung la nici un rezultat fiindcă nu
ştiu cum să procedeze. Cineva a lăsat deschis robinetul de
apă sau gaz, sau a uitat bebeluşul în baie, şi iată că în
momentul meditaţiei îşi aminteşte!... Cum vreţi ca el să mai
mediteze?
Trebuie să vă pregătiţi deci dinainte, şi atunci când
sunteţi liberi în corpul vostru, în gândurile şi în sentimentele
voastre, când aţi scăpat în sfârşit de această închisoare care
este viaţa zilnică, începeţi să vă înălţaţi interior: simţiţi că
există o nouă viaţă, largă, vastă, profundă, şi deveniţi atât de
dilataţi, atât de încântaţi încât vă avântaţi într-o altă
regiune... O regiune care, în realitate, se găseşte în voi înşivă:
da, această viaţă divină se revarsă în sinea voastră, şi aţi
ajuns în sfârşit să trăiţi o clipă din adevărata viaţă. Lumea
divină începe astfel să se trezească în voi şi nu o veţi putea
uita; aveţi certitudinea că sufletul este o realitate, că lumea
divină există şi este populată de nenumărate creaturi. De
unde vine această certitudine? Din faptul că aţi reuşit să
declanşaţi forţe încă necunoscute, forte mult mai puternice şi
mai benefice, în timp ce înainte eraţi prinşi într-un angrenaj
de puteri ostile care vă chinuiau şi doreau să vă distrugă.
Iată ceea ce Iniţiaţii cunosc şi ne învaţă din totdeauna.
Meditaţia este o problemă psihologică, filosofică, un act
cosmic de cea mai mare importanţă. Şi de îndată ce discipolul
a gustat din savoarea acestei lumi superioare, convingerea i
se întăreşte şi simte că facultăţile sale încep să-l asculte:
atunci când vrea să-şi pună gândul la lucru, acesta se
declanşează, atunci când vrea să îl oprească, el se opreşte, ca
şi cum toate celulele întregului organism s-au hotărât să se
supună. Atât timp cât nu va ajunge la această stăpânire de
sine, el va avea nevoie de ore în şir pentru a-şi afla liniştea,
deoarece celulele continuă să se agite şi nu îl mai ascultă,
spunându-i: „Te înşeli dacă îţi imaginezi că ne sperii! Noi
râdem de tine, nu tremurăm, nu-ţi purtăm respect, deoarece
ne-ai arătat numai neştiinţă şi prostie”, şi ele procedează
astfel cum vor. Nu-i aşa că ştiţi cu toţii câte ceva despre
aceasta? Dar, sunt şi zile când ele vă ascultă pentru că, din
întâmplare sau în mod conştient, aţi ajuns mai sus, aţi
declanşat forţe superioare, aţi câştigat autoritate; şi cum
celulele recunosc ierarhia, ele ascultă de patronul lor, de
stăpânul lor.
De altfel, aşa se petrece totul în viaţă. În servicii, în
administraţie, în armată, fiecare îşi manifestă dorinţa de a
urca pe o treaptă superioară pentru a deveni director,
preşedinte, şef de cabinet, general, pentru că în acel moment,
cu epoleţii şi decoraţiile la haină, se va impune în faţa
celorlalţi care se vor înclina în faţa sa. Chiar dacă este un
imbecil sau un călău, nu contează, i se va da ascultare. De
unde vine acest simţ al ierarhiei? Oamenii nu l-au inventat,
fiindcă ei nu au posibilitatea să inventeze ceva. Prin intuiţie,
prin tatonare sau instinct, ei nu fac altceva decât să
descopere ceea ce exista deja la anumite niveluri în natură.
Peste tot în natură există o ierarhie; în cer (stelele,
constelaţiile), pe pământ (râurile, munţii, arborii, animalele),
şi chiar în om totul este ierarhizat...
Acum, cunoscând faptul că trebuie mereu să urcăm
câteva trepte în plus pentru a deveni şef şi a ne impune
celorlalţi, de ce nu înţelegem că şi în domeniul spiritual
lucrurile stau la fel, trebuie să urcăm un grad în plus astfel
ca locuitorii din interior să ne asculte? Există acelaşi
principiu, aceeaşi regulă. Este tocmai ceea ce caută Iniţiaţii,
ca totul în sinea lor să li se supună. Ei nu cer să domine
munţii, stelele, animalele sau oamenii, ci doresc să se domine
pe ei înşişi, să fie stăpânii corpului lor, al gândurilor, al
sentimentelor lor, şi lucrează în acest sens pentru a reuşi.
Toate exerciţiile spirituale, asemenea meditaţiei, permit
omului să se elibereze din ce în ce mai mult din aceste
piedici, din aceste închisori, din aceste înlănţuiri ce l-au
aservit complet lumii subterane. Câte fiinţe nu i-au căzut
pradă!... Ele nu au fost luminate şi au alunecat într-o lume
îngrozitoare denumită Infern. Numiţi-o cum doriţi, dar ea este
o lume reală în care mulţi sunt pe cale să se piardă fiindcă nu
au dorit să se folosească de mijloacele de salvare pe care
Ştiinţa Iniţiatică ni le transmite. Ei s-au crezut foarte
deştepţi, dar în realitate erau numai nişte orgolioşi şi
încăpăţânaţi, şi iată unde au ajuns...
Meditaţia constituie singurul mijloc ce ne poate elibera
din aceste vârtejuri, din aceste nelinişti. Dar, aşa cum v-am
spus deja, pentru a putea medita, trebuie mai întâi să punem
la punct câteva lucruri. De exemplu, atunci când o mamă
doreşte să facă o prăjitură, dacă copiii sunt în preajmă, ei o
strigă, se agaţă de ea, îi trag faţa de masă, şi ea nu poate face
nimic. Ca să poată lucra, ea trebuie să îi ducă la culcare. La
fel se petrec lucrurile şi cu noi. Este formidabil câţi copii
avem în sinea noastră! Trebuie deci să îi culcăm pe aceşti
puşti năzdrăvani ca să putem lucra, şi atunci când totul este
gata, revenim la ei şi le împărţim prăjitura!
Ca să putem medita, trebuie să cunoaştem natura
lucrării psihice. De exemplu, nu trebuie să cerem niciodată
creierului să se concentreze brusc asupra unui subiect,
deoarece celulele nervoase vor fi atacate, ele se vor bloca şi
vom avea dureri de cap. Primul lucru pe care trebuie să îl
facem este să ne destindem şi să rămânem într-o stare de aşa
zisă pasivitate, observând această liniştire a celulelor.
Desigur, fără un antrenament prealabil, nu vom putea ajunge
în acest stadiu aşa de repede, dar cu timpul, câteva secunde
ne vor fi suficiente. La început, trebuie deci să lucrăm cu
blândeţe, în linişte şi iubire, şi mai ales să nu forţăm. Iată
secretul unei bune meditaţii. Iar atunci când simţiţi că
sistemul vostru nervos este bine dispus, reîncărcat
corespunzător (deoarece această atitudine pasivă permite
organismului să îşi recapete forţele), vă veţi putea orienta
gândirea spre subiectul ales.
Pentru a putea face zilnic acest lucru, fără oboseală, fiind
mereu pregătiţi, activi şi dinamici, dispuşi să realizaţi lucruri
mari, trebuie să ştiţi să vă purtaţi corect cu creierul vostru.
Acest lucru este foarte important. Dacă doriţi să vă continuaţi
ani în şir activităţile voastre spirituale, fiţi atenţi de acum
înainte să nu vă precipitaţi dintr-odată asupra unui subiect,
chiar dacă îl iubiţi, îl purtaţi în inimă, deoarece va apare o
reacţie violentă. Începeţi fiind calmi, liniştiţi. Cufundaţi-vă în
oceanul de armonie cosmică ca să extrageţi de acolo nişte
forţe. Iar când vă simţiţi în sfârşit încărcaţi, porniţi, avântaţi-
vă într-o lucrare la care să participe întreaga voastră fiinţă.
Da, pentru că nu numai intelectul, ci întregul vostru corp,
întreg poporul de celule trebuie mobilizat pentru a îndeplini
această lucrare spirituală.
Încercaţi deci în primele clipe să nu gândiţi, să aruncaţi
numai o privire în forul vostru interior pentru a constata dacă
totul merge bine. Ocupaţi-vă însă şi de respiraţie: respiraţi
regulat, nu vă gândiţi la nimic, simţiţi numai că respiraţi,
având numai conştiinţa, senzaţia că respiraţi... Veţi observa
cum această respiraţie va introduce un ritm armonios în
gândurile, în sentimentele voastre, în întregul vostru
organism: va fi ceva foarte benefic.
Unii vor spune: „Dar eu nu ştiu ce este meditaţia, şi nici
nu doresc să ştiu. Eu voi face sacrificii, voi fi milos, voi face
bine altora şi este de ajuns”. Nu, nu este suficient, pentru că
acţionând puteţi încălca anumite legi, puteţi încurca şi
distruge totul, dacă nu începeţi prin a medita. De ce? Pentru
că numai meditaţia vă permite să aveţi o viziune clară a
lucrurilor: pe cine să ajutaţi, cum, în ce domeniu...
Puteţi medita asupra multor subiecte: al sănătăţii, al
frumuseţii, al bogăţiei, al inteligenţei, al puterii, al gloriei...
asupra îngerilor, arhanghelilor şi a tuturor ierarhiilor cereşti.
Toate subiectele de meditaţie sunt bune, dar cel mai bine este
să meditaţi asupra lui Dumnezeu însuşi, ca să vă impregnaţi
cu lumina şi forţa sa, să trăiţi o clipă în veşnicia sa... şi să
meditaţi cu scopul de a-L sluji, de a vă supune Lui, de a vă
uni cu El. Nu există meditaţie mai puternică şi mai
binefăcătoare. Toate celelalte au drept scop interesul, profitul,
voinţa de a utiliza forţele oculte pentru îmbogăţire sau pentru
aservirea celorlalţi. Iniţiaţii au înţeles că cel mai avantajos
lucru este tocmai acela de a nu căuta avantajul personal, ci
de a căuta numai să devină nişte servitori ai Domnului.
Restul reprezintă mai mult sau mai puţin magie neagră şi
vrăjitorie. Iată de ce, fără să-şi dea seama, cei mai mulţi
ocultişti se bălăcesc în vrăjitorie. Fiindcă ei se folosesc de
aceste forţe invizibile pentru a obţine avantaje, a domina, a
subjuga femeile, şi nu pentru a sluji Domnului. Vedeţi deci că
în meditaţie există grade şi grade...
Evident, trebuie totuşi să începeţi prin a medita asupra
unor subiecte accesibile. Fiinţa umană este astfel concepută
încât nu poate trăi în mod normal într-o lume abstractă. La
început, trebuie să vă legaţi deci de ceva vizibil, tangibil,
apropiat, de ceva ce vă place. Ştiţi că este foarte uşor să vă
concentraţi asupra hranei atunci când nu aţi mâncat de mult
timp. Fără să vreţi, vă asemănaţi cu pisica care se
concentrează să prindă şoarecele. Nu este cazul să faceţi
eforturi, fiindcă totul vine de la sine. De asemenea, priviţi
cum un băiat se concentrează asupra fetei iubite! Da, ore
întregi, zile întregi. Pentru că ea îi place, şi în acest caz nu are
nevoie să facă eforturi. Ce meditaţie! El nu se poate smulge
din ea...
Începeţi însă să meditaţi printr-un subiect plăcut; îl veţi
lăsa apoi deoparte, dar începeţi mai întâi cu ceva plăcut, ceva
tentant... alegând totuşi un subiect spiritual. Începând cu
subiecte care vă atrag, veţi dezvolta deja în voi înşivă un
mijloc, o metodă de lucru, şi veţi putea apoi abandona aceste
subiecte pentru a vă îndrepta spre nişte regiuni mai
îndepărtate, mai abstracte. Evident, dacă începeţi prin a vă
concentra asupra spaţiului, a timpului, a veşniciei... nu veţi
reuşi mare lucru. Vă veţi putea concentra mai târziu asupra
vidului, a abisului, a neantului, dar începeţi cu nişte subiecte
mai accesibile şi înaintaţi în mod progresiv spre subiectele
abstracte.
În acelaşi timp, eu vă repet, cea mai măreaţă meditaţie
este de a intra în comuniune cu Dumnezeu, de a te supune
Lui, de a vrea să-L serveşti, pentru a nu deveni decât un
instrument în mâinile Lui. În această fuziune, toate calităţile
Domnului, puterea, iubirea, înţelepciunea şi imensitatea sa
vor năvăli puternic în voi şi într-o bună zi veţi deveni o
divinitate. Unii vor spune: „Cât orgoliu există în dorinţa de a
deveni o divinitate!” Să citească însă Evangheliile! Iisus a
spus: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel
ceresc desăvârşit este”. Nu există ideal mai înalt; Iisus ni l-a
dat, dar creştinii l-au uitat. Mulţi îşi închipuie că este de
ajuns să meargă din când în când la biserică să aprindă o
lumânare, apoi să revină acasă şi să se ocupe de gospodăria
lor, închipuindu-şi că astfel sunt nişte buni creştini. Ce ideal
formidabil! Este sigur că datorită acestuia, împărăţia lui
Dumnezeu nu va veni curând. Ah, sărmana creştinătate, nu
trebuie să ne aşteptăm prea mult de la fiinţa umană,
altminteri vom face cunoştinţă cu orgoliul ei. Ei bine, eu
susţin contrariul: trebuie să aşezăm în inima, în sufletul, în
sufletul nostru cel mai înalt ideal. Iar acest ideal este să
devenim nişte instrumente absolute în mâinile Domnului,
pentru ca El să gândească, să simtă şi să' acţioneze prin
intermediul nostru. Vă lăsaţi în voia voinţei înţelepciunii, a
luminii, vă aflaţi în slujba luminii, iar lumina care cunoaşte
tot vă va conduce paşii.
Omul se află însă pe pământ, cum ar trebui să
procedeze? Iisus a spus...Vedeţi, eu mă refer mereu la ceea ce
a spus Iisus. El a spus totul, de ce să mai inventăm ceva
după el? El a spus: „Precum în cer şi pe pământ”. Pe pământ
ca şi în cer înseamnă că pământul trebuie să devină o
reflectare a cerului. Iar acest pământ este pământul nostru,
corpul nostru fizic. După ce aţi făcut deci o lucrare pentru a
atinge culmea, trebuie să coborâţi pentru a organiza totul în
corpul fizic. Nemurirea se află în înalt, lumina se află în înalt,
armonia, pacea, frumuseţea, tot ceea ce este subtil se află în
înalt; iar tot ce se află în înalt trebuie să se încarneze jos, în
planul fizic. Cereţi să deveniţi nişte servitori ai Domnului, şi
în acelaşi timp lucraţi pentru a forma în voi înşivă celălalt
corp denumit corpul luminii, corpul de slavă, corpul
nemuririi, corpul lui Hristos. Acest corp este menţionat şi în
Evanghelii, creştinii însă nu l-au studiat fiindcă ei nu
aprofundează deloc Evangheliile, nu îi interesează, dar ei se
cred buricul pământului, numai nişte buni creştini nu sunt.
Veţi spune că a te ocupa de pământ nu constituie un
ideal extraordinar, în timp ce hinduşii... Da, hinduşii, budiştii
nu caută altceva decât să părăsească pământul, acest
pământ al suferinţei, al războaielor, al mizeriilor... Eu ştiu,
este filosofia lor, dar nu aceasta este şi filosofia lui Hristos.
Filosofia lui Hristos este de a face Cerul să coboare pe
pământ, adică de a realiza împărăţia lui Dumnezeu şi
Dreptatea sa. Iisus lucra pentru această împărăţie şi a cerut
şi discipolilor săi acelaşi lucru. Pe pământ trebuie deci să
lucrăm începând cu corpul nostru fizic. Iată adevărata
filosofie. Nu mă interesează cum au înţeles alţii.
„Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”... Dar
unde sunt lucrătorii? Oamenii au o altă filosofie în mintea lor,
de aceea ei se vor reîncarna pe acest pământ până vor face
din el o grădină a Paradisului. În acel moment, ei îl vor părăsi
pentru a merge pe alte planete, lăsând pământul în grija
animalelor, care la rândul lor vor evolua. Nu-i aşa că sunteţi
uimiţi?...Oamenii au fost trimişi pe pământ asemenea unor
lucrători pe un şantier, dar lor nu le pasă şi, în loc să
muncească, ei se distrează. Nu trebuie să ne uităm astfel
datoria, ci să ne gândim zilnic să transformăm pământul într-
o grădină a Raiului. Apoi, Dumnezeu se va pronunţa. El va
spune: „Aţi fost nişte lucrători buni pe ogorul meu. Intraţi
deci, lucrătorii mei, în împărăţia bucuriei şi slavei mele”. Iisus
vorbeşte deopotrivă în Evanghelii despre nişte lucrători care
au fost trimişi să lucreze pe un câmp. Ei bine, aceşti lucrători
suntem tocmai noi. Ce am plantat? Unde am lucrat?...
Cunoaşteţi de asemenea pilda servitorilor şi a talanţilor.
Este aceeaşi idee. Servitorul a fost pedepsit fiindcă şi-a
îngropat talanţii. Acest servitor rău îi reprezintă pe cei care
nu au împlinit niciodată vreo lucrare, care se distrează, care
se gândesc numai cum să se îmbogăţească şi să trăiască mai
bine pe pământ. Aceasta nu are nici o legătură cu filosofia lui
Iisus. Noi am fost trimişi pe pământ pentru a îndeplini o
anumită lucrare, iar apoi Domnul ne va oferi tot, întreg
universul ne va aparţine. Eu sunt trist constatând cum mulţi
oameni care se consideră spiritualişti, ocultişti, mistici,
concep existenţa lor pământeană. Ei se căsătoresc, fac copii,
organizează recepţii, mănâncă şi beau asemenea oamenilor
obişnuiţi. Ce fac ei cu lucrarea pentru care au fost trimişi pe
pământ? Nimic. Iar voi, dacă veţi pătrunde în sinea voastră,
veţi vedea că faptele voastre nu au nici o legătură cu filosofia
lui Hristos.
Eu v-am dat astăzi cele mai bune două subiecte de
meditaţie: cum să vă consacraţi pe deplin slujirii Divinităţii, şi
cum să realizaţi, să concretizaţi, să materializaţi pe pământ
întreg Cerul care se găseşte în înalt. Sensul vieţii este
conţinut în acest două activităţi, iar ceea ce se află în afara
lor are desigur o semnificaţie, dar nu o semnificaţie divină.
Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea sa, El a
zămislit omul ca să devină asemenea Lui. Dacă nu mă
credeţi, întrebaţi-L!
Eu am căutat pe parcursul vieţii mele tot ce era mai bun
şi l-am găsit. Dar „a găsi” nu presupune să-ţi încrucişezi
imediat mâinile la piept şi să nu mai faci nimic. Dimpotrivă,
în acel moment trebuie să începem să lucrăm, pentru că, ce
am găsit, trebuie să realizăm şi aici pe pământ, aşa cum
există deja în înalt. Nu este suficient că am realizat destule
lucruri în gând. Trebuie să le realizăm şi în planul fizic, iar
acest lucru este mult mai greu şi de lungă durată.
Evident, ar mai fi încă multe lucruri de adăugat, dar
ajunge pentru astăzi. Trebuie să înţelegeţi importanţa
meditaţiei, şi mai ales faptul că, pentru a obţine rezultate,
trebuie să vegheaţi asupra gândurilor, a sentimentelor, a
faptelor voastre, adică asupra întregului vostru mod de viaţă.
Începeţi prin a medita asupra unor subiecte simple,
accesibile, ajungând încet-încet la subiectele cele mai înalte,
şi într-o bună zi nu veţi mai lucra decât pentru a deveni un
instrument în mâinile Domnului şi pentru a realiza Cerul pe
pământ. Nu există ceva mai grandios, mai divin. Este
împlinirea tuturor legilor divine, a întregii înţelepciuni.
Să nu uitaţi niciodată că prin meditaţie aveţi toate
posibilităţile să oferiţi o deschidere eului vostru interior,
această fiinţă misterioasă şi subtilă, astfel ca el să poată ieşi,
să se poată dezvolta, să arunce o privire în spaţiul infinit
pentru a înregistra toate minunile şi a le realiza apoi în planul
fizic. Evident, în marea majoritate a timpului ceea ce vede, ce
contemplă această fiinţă din noi, nu ajunge până în
conştiinţa noastră, dar repetând des aceste exerciţii,
descoperirile pe care ea le face vor deveni încet-încet
conştiente, şi iată că va apare o comoară care se va instala în
noi şi va rămâne veşnic în posesia noastră.
Trebuie să prindeţi gustul meditaţiei, astfel ca ea să
pătrundă în gândire, în inimă, în voinţă, ca o necesitate, ca o
plăcere fără de care viaţa nu mai are nici savoare, nici sens.
Trebuie să aşteptaţi cu nerăbdare acest moment, când veţi
merge în sfârşit să vă cufundaţi în veşnicie şi să beţi din
elixirul vieţii nemuritoare. Eu nu observ încă această bucurie
şi nerăbdare în voi. Trebuie să vă asemănaţi cu beţivul care
nu se gândeşte decât la vin, şi în momentul meditaţiei să vă
spuneţi: „În sfârşit, sufletul meu, spiritul meu, inima mea vor
putea îmbrăţişa universul cel puţin pentru câteva clipe şi se
vor găsi faţă în faţă cu imensitatea”.
 II.
Dumnezeu a oferit fiecărei fiinţe pe care El a creat-o
posibilitatea de a-şi găsi hrana convenabilă. Priviţi numai
animalele, există nenumărate specii: insecte, păsări, peşti,
mamifere... şi pentru fiecare natura a pregătit o hrană
diferită, special adaptată. Cum se face că, numai oamenii nu
găsesc ceea ce au nevoie? Desigur, fiecare ştie unde poate
găsi hrana fizică. Dar nu ştie unde poate găsi hrana psihică,
spirituală. Totuşi, ea este distribuită şi în acest caz peste tot
în univers, trebuie numai să cunoaştem regiunea unde putem
găsi ce căutăm.
Dacă vă veţi aventura într-o regiune mlăştinoasă,
infestată de ţânţari, de viespi şi de şerpi, evident că îi veţi
întâlni. Dar ca să întâlniţi vulturi, trebuie să mergeţi la
munte. Simţiţi nevoia de a contempla frumuseţea, dar trăiţi
într-o mansardă: trebuie să ieşiţi afară şi să vă plimbaţi într-o
pădure, într-o grădină sau pe malul mării. Dacă vreţi să vă
instruiţi, trebuie să mergeţi la universitate sau într-o
bibliotecă. Pentru fiecare cerinţă, trebuie să găsiţi regiunea
corespunzătoare. Este adevărat în planul material, şi este
deopotrivă adevărat şi în planul spiritual. De aceea, discipolii
unei Şcoli Iniţiatice consacră zilnic o perioadă de timp
meditaţiei pentru a vizita regiunile lumii invizibile, deoarece ei
ştiu că vor putea găsi acolo tot ceea ce au nevoie pentru
echilibrul, înălţarea, ascensiunea lor spirituală.
Veţi spune: „Dar cum să găsim aceste regiuni? Cine poate
să ni le indice? În planul fizic există cel puţin cărţi de
geografie cu hărţi şi tot soiul de informaţii, există atlase,
enciclopedii... Dar cum te poţi orienta în lumea invizibilă?”
Ah, iată exact ceea ce nu ştiţi: în domeniul psihic se produce
un fenomen analog celui care îi permite unui radiestezist să
găsească de exemplu o persoană cu ajutorul unui „martor” (o
şuviţă de păr sau o haină ce a aparţinut acelei persoane).
Radiestezia este bazată pe legea afinităţii. În acest caz, ceea
ce serveşte drept martor este gândul vostru care, prin
afinitate, va întâlni în spaţiu elementele ce îi corespund.
Planul spiritual este astfel organizat încât simplul fapt că te
gândeşti la o anumită persoană, la o anumită regiune sau
element, îţi permite să atingi direct acea persoană, acel
element, oricare ar fi locul în care ele se găsesc. Nu este deci
necesar să cunoşti neapărat locul, ca în planul fizic unde ai
nevoie de hărţi şi de indicaţii precise.
În planul spiritual, în planul divin, nu este necesar să
efectuaţi cercetări, este suficient să vă concentraţi puternic
gândul pentru ca el să vă conducă exact acolo unde doriţi. Vă
gândiţi la sănătate, sunteţi deja în regiunea sănătăţii... Vă
gândiţi la iubire, vă aflaţi deja în regiunea iubirii...Vă gândiţi
la muzică, vă găsiţi în regiunea muzicii...Iar dacă sunteţi
sensibili, dacă sunteţi înzestraţi, captaţi chiar nişte ecouri ale
acestei muzici celeste. Să nu vă închipuiţi că marii
compozitori „inventau” muzica pe care o compuneau. Nu, ei
transcriau ceea ce auzeau în înalt, iar adesea nici măcar nu
puteau transcrie ce auzeau, fiindcă pe pământ nu există
sunete sau acorduri capabile să reproducă cu adevărat
muzica regiunilor sublime. Aceeaşi dificultate există şi pentru
pictori, pentru poeţi, pentru toţi artiştii, pentru că omul nu
este încă pregătit să capteze şi să transmită frumuseţea lumii
divine. El nu este încă pregătit, dar poate reuşi dacă
efectuează o adevărată lucrare spirituală pentru a înlocui din
sinea sa toate particulele care sunt vechi, întunecate, uzate,
prin particule cereşti, pure, luminoase.
Veţi replica: „Dar cum şi unde să găsim aceste particule?
Tocmai v-am explicat, gândul însuşi se ocupă să le găsească.
Din momentul în care vă gândiţi la aceste noi particule şi vi le
imaginaţi în toată subtilitatea, puritatea, luminozitatea lor, le
veţi atrage, iar celelalte sunt efectiv înlăturate şi înlocuite.
Desigur, nu veţi reuşi imediat, aceasta depinde de
intensitatea iubirii voastre, de credinţa voastră, de lucrarea
voastră, dar într-o bună zi toate aceste particule care nu
vibrau în armonie cu regiunile celeste vor fi înlocuite şi veţi
ajunge să captaţi, să sesizaţi realităţile cele mai minunate din
univers.
 De când ştiinţa a descoperit că întreg cosmosul este
străbătut de unde care ne aduc mesaje sonore, ea se
străduieşte să pună la punct aparate din ce în ce mai
sensibile pentru a le capta. Ceea ce ea nu ştie, este că aceste
aparate există din totdeauna în fiinţa umană. Fiindcă
Creatorul care a pregătit omul pentru un viitor de o bogăţie
indescriptibilă, a aşezat în el nişte aparate, nişte antene
capabile să sesizeze şi să transmită întreaga inteligenţă şi
splendoare a creaţiei sale. Dacă pentru moment omul nu a
reuşit încă, înseamnă că el nu a lucrat în acest sens, nu
exersează, şi nici măcar nu cunoaşte toate aceste posibilităţi.
Dar ele există, toate aparatele se găsesc în sinea sa şi
aşteaptă momentul să fie declanşate. Aceste aparate sunt
chakrele şi anumiţi centri ai sistemului nervos, ai creierului,
ai plexului solar. Dar pentru moment, toate aceste aparate
atât de perfecţionate dormitează: omul este incapabil să
capteze mesajele care vin din toate punctele universului, din
cele mai îndepărtate constelaţii. De altfel, într-o anumită
măsură este preferabil, pentru că aceste mesaje sunt într-un
număr atât de mare, încât în situaţia actuală, acela care ar
reuşi să le recepţioneze ar înnebuni sau ar muri pe loc.
Acestea nu vor mai fi periculoase atunci când omul va reuşi
să se întărească suficient în sinea sa, pentru a putea rezista.
Să privim o imagine. Aţi văzut cum se dezvoltă dovleacul?
La început, el este suspendat de o tijă mică ce poate fi cu
uşurinţă ruptă. Dar pe măsură ce dovleacul creşte, mica tijă
se întăreşte rezistând unei greutăţi de mai multe kilograme.
Acelaşi fenomen se produce şi cu fiinţa umană. Pe măsură ce,
în meditaţiile sale, ea ajunge să sesizeze aceşti curenţi
cosmici, ceva începe să lucreze în ea pentru a-i putea permite
să reziste tuturor tensiunilor. Dar aceasta trebuie să se facă
în mod progresiv. Unii oameni se expun unor grave
dezechilibre dorind să obţină imediat totul, să-şi dezvolte
dintr-odată toate capacităţile. Un medic a recomandat un
medicament unui bolnav: acesta trebuia să ia zece picături pe
zi din acel medicament timp de o lună. „O lună, îşi spuse
bolnavul, dar este prea mult!” El a băut întreg conţinutul
flaconului într-o zi şi... a murit! Ah nu, trebuie să procedaţi
cu răbdare, în mod regulat, iar în acel moment organismul
reuşeşte să se întărească şi devine din ce în ce mai capabil să
reziste tensiunilor.
Iată deci esenţialul a ceea ce trebuie să cunoaşteţi: aveţi
posibilităţi să captaţi prin meditaţie toate elementele
universului de care aveţi nevoie. Gândul se ocupă să
găsească aceste elemente conform legii afinităţii. Exact
acelaşi lucru se întâmplă cu fiinţele umane: atunci când vă
gândiţi la o persoană, chiar dacă ea se află la capătul
pământului, printre cele câteva miliarde de indivizi care se
găsesc pe pământ, gândul vostru se va îndrepta direct spre
acea persoană la care vă gândiţi, şi nu spre alta. Este ca şi
cum gândul vostru ar fi fost magnetizat pentru a atinge cu
precizie acea persoană.
De acum înainte, atunci când doriţi să obţineţi un
element din univers sau să atingeţi o entitate, gândiţi-vă deci
la acel element sau la acea entitate, fără să vă preocupaţi de
locul unde se găsesc: gândul vostru va ajunge direct la ele.
Asemenea câinilor cărora li se dă să miroasă o anumită haină
sau o batistă aparţinând unei persoane. Acel obiect este
impregnat cu emanaţiile persoanei, iar câinele este capabil să
o descopere la câţiva kilometri... Mirosul este atât de subtil,
dar câinele se îndreaptă neabătut printre sute de persoane şi
se opreşte numai la cea pe care trebuie să o găsească. Este
exact ceea ce face şi gândul vostru care va găsi în spaţiu nu
numai elementele, ci şi fiinţele vizibile sau invizibile care vă
pot întări, lumina sau ajuta.