4.

Medii de transmisie și echipamente de interconectare în rețele

4.1.Medii de transmisii
Majoritatea retelelor actuale sunt conectate prin fire sau cabluri, care actioneaza ca mediu fizic de transmisie in retea, transportând semnalele
intre calculatoare.
Majoritatea tipurilor de retele folosesc doar trei mari categorii de cabluri:
1) Coaxial
2) Torsadat (twisted - pair)
3) Fibra optica
1) Cablul coaxial
Cablu coaxial constă dintr-un miez de cupru, înconjurat de un înveliş izolator, apoi de un strat de ecranare format dintr-o plasă metalică şi de o
cămaşă exterioară de protecţie.
 Ecranele protejează datele transmise prin cablu, eliminând zgomotul, astfel datele nu vor fi distorsionate.
 Miezul unui cablu coaxial transportă semnale electrice.
 Aceste semnale electrice reprezintă datele.
 Dacă miezul şi plasa de sârmă se ating, se produce un scurtcircuit.
 Acesta conduce la distrugerea datelor care circulă prin cablu.
 Cablul coaxial este destul de rezistent la interferenţe.
 Acesta a fost motivul pentru care cablul coaxial a fost utilizat în cazul distanţelor mari.
Tipuri de cablu coaxial:
 Thicknet 10BASE5 – Cablu coaxial gros care a fost folosit in reţelistică şi funcţiona la viteze de 10 megabiţi pe secundă până la o distanţă
maximă de 500 de metri.
 Thinnet 10BASE2 – Cablu coaxial subţire, care a fost folosit în reţelistică şi funcţiona la viteze de 10 megabiţi pe secundă până la o distanţă
maximă de 185 de metri, după care semnalul începea să se atenueze. Face parte din familia numită RG-58 şi are o impedanţă de 50 ohmi.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 1

 Fig.4.1 Thicknet 10BASE5 Thinnet 10BASE2
Conectori pentru cabluri coaxiale
 Pentru conectarea la calculator se folosesc componente de conectare BNC (British Naval Connector) – pentru cablul coaxial Thinnet 10Base2.
 Conectorul de cablu (Fig. 4.2) destinat sertizării la cele două capete ale cablului.
 Conectorul BNC-T (Fig. 4.3) cuplează placa de reţea din calculator la cablul de reţea.
 Conector BNC bară (Fig. 4.4) conectează doua segmente de cablu coaxial subţire.
 Terminatorul BNC (Fig. 4.5) se foloseşte la fiecare capăt al magistralei pentru a absorbi semnalele parazite. Fără terminatoare o reţea de tip
magistrală nu poate funcţiona.

Fig. 4.2 Conector de cablu Fig. 4.3 Conector BNC-T Fig. 4.4 Conector BNC bară Fig. 4.5 Terminator BNC

2) Cablul torsadat (twisted - pair)

Cablu torsodat este un tip de cablu, care are în compoziţia sa cupru.
 Se foloseşte în reţelele telefonice şi în majoritatea reţelelor Ethernet.
 Constă din două fire de cupru izolate, răsucite unul împrejurul celuilalt.
 O pereche de fire formează un circuit.
V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 2
 Torsadarea oferă protecţie împotriva interferenţelor cauzate de celelalte perechi de fire din cablu.
 Perechile de fire de cupru sunt acoperite intr-o izolaţie de plastic codificată pe culori şi sunt torsadate împreuna.
 O izolaţie exterioară protejează fasciculul de perechi torsadate.
Funcţionare, anularea surselor de zgomot
 La trecerea curentului printr-un fir de cupru, este creat un câmp magnetic în jurul firului.
 Fiecare circuit are doua fire, iar intr-un circuit cele doua fire au câmpuri magnetice de sens opus.
 Astfel se produce efectul de anulare a câmpurilor magnetice
Tipuri de cablu torsadat:
 Cablu torsadat neecranat (Unshielded twisted-pair - UTP) – Cablu are patru perechi de fire (Fig. 4.6). Acest tip de cablu se bazează numai pe
efectul de anulare obţinut prin torsadarea perechilor de fire care limitează degradarea semnalului cauzată de interferenţe electromagnetice (EMI)
şi interferenţe în frecvenţa radio (RFI). UTP este cel mai folosit tip de cablu în reţele. Lungimea unui segment poate fi de maxim 100 m. Prețul
cablului nu este mare și este ușor de utilizat, dar poate produce mai multe erori decât alte tipuri de cabluri și are limitări de a lucra pe distanțe
lungi fără regeneratoare de semnal. Prin urmare, acesta ar fi bun pentru conectarea dispozitivelor din apropiere și în cazul în care erorile nu sunt
critice.
 Cablu torsadat ecranat cu folie (Foiled Twisted Pair – FTP) - Cablu complet ecranat prin folie conductivă (Folie - F), cu perechi torsadate
neecranate (UTP). Acest cablu este foarte similar cablului UTP simplu, sigura diferență fiind folia suplimentară, în general din aluminiu,
amplasată sub învelișul principal din plastic al cablului(Fig. 4.7). Această protecție îmbunătățește foarte mult fiabilitatea cablului pentru
transferuri, deoarece generează un ecran similar cu cel al cablurilor coaxiale din antenele TV. Folia dată are, de asemenea, rolul de conductor de
împământare. Acestea vor fi puțin mai scumpe decât UTP, dar sunt mai bune pentru distanțe mai mari și unde erorile sunt mai critice. Așadar, cu
excepția cazului în care aveți nevoie de kilometri de cabluri, versiunea FTP (F/UTP) este, cu siguranță, opțiunea mai bună.
 Cablu torsadat ecranat (Shielded twisted-pair - STP) – Fiecare pereche de fire este acoperită de o folie metalică pentru a ecrana şi mai bine
zgomotul (Fig. 4.8). Patru perechi de fire sunt ulterior învelite într-o altă folie metalică. STP reduce zgomotele electrice din interiorul și exteriorul
cablului. Lungimea unui segment poate fi de maxim 100 m. Este cel mai scump.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 3

„

Fig. 4.6 Cablu torsadat UTP Fig. 4.7 Cablu torsadat cu folie FTP Fig. 4.8 Cablu torsadat STP

Categorii de cablu UTP

Conform standardului TIA/EIA 568A (SUA) şi EN 50173 (Europa) cablurile torsadate au următoarea clasificare:
Standard
Bandă de
TIA/EIA EN50173 Conectori Utilizări
frecvenţe
568A
până la 100
cat. 1 Clasă A servicii de telefonie
kHz
până la 1
cat. 2 Clasă B servicii de telefonie şi control access
MHz
RJ11
până la 16
cat. 3 Clasă C RJ12 10BASE-T Ethernet, telefonie
MHz
RJ45
până la 20
cat. 4 - RJ45 reţea de date Token Ring
MHz
FastEthernet 100Base-TX şi Gigabit până la 100
cat. 5/5e Clasă D RJ45 MHz
Ethernet 1000Base-T

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 4

 până la 250
cat.6 Clasă E RJ45 ATM622, GigabitEthernet 1000Base-T
MHz
până la 500
cat. 6A Clasă EA RJ45 GigabitEthernet şi 10GBase-T
MHz

Conectori şi prize folosite pentru UTP şi STP / FTP

 Tipul de conector şi priză folosit pentru cablul UTP şi STP / FTP se numeşte 8 Position 8 Contact (8P8C).
 Chiar dacă denumirea de conector şi priză RJ-45 este greşită, noi o vom folosi pentru că denumirea este larg răspândită.
 Pentru cablul torsadat UTP folosim conectorul RJ-45 neecranat.
 Pentru STP şi FTP folosim conectorul RJ-45 ecranat (Fig. 4.9).
 Conectorul şi priza RJ-45 are 8 pini care fac legătura între firele cablului torsadat şi priza UTP care se află îngropată în echipamente, de exemplu:
în plăci de reţea (Fig 4.10).

Fig. 4.9 Conectori RJ-45 ecranat şi neecranat Fig. 4.10 Priză RJ-45

Intereconectarea echipamentelor de rețea prin cablurile torsodate

 Pentru interconectarea echipamentelor de reţea folosim unul dintre cele două standarde. Cele mai multe reţele sunt cablate în conformitate cu
standardul TIA/EIA 568B (în Europa).
 Cablurile UTP / STP / FTP folosesc doar patru fire din cele opt disponibile pentru transmiterea şi recepţia datelor în reţea.
V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 5
  Cele patru fire folosite pentru recepţia şi transmisia datelor sunt: portocaliu, portocaliu - alb, verde, verde - alb.
 Pinii folosiţi la transmiterea datelor sunt pinii 1 şi 2, în timp ce pinii 3 şi 6 sunt utilizaţi pentru recepţia informaţiei.
 Deci se folosesc două fire pentru transmisie (Tx+ şi Tx-) şi două pentru recepţie (Rx+ şi Rx-).
Notă:
 Firele de Tx şi firele de Rx trebuie să facă parte din aceeaşi pereche de fire!!!
 Prima pereche ajunge pe pinii 1 şi 2, iar a doua pereche pe pinii 3 şi 6.
 Dacă nu este respectat standardul există marele risc ca cele două fire folosite pentru Rx sau Tx să nu facă parte din aceeaşi pereche, moment în
care torsadarea nu mai este practic folosită şi nu se vor mai anula câmpurile electrice generând interferenţe serioase.
Patchcord – denumirea universală a cablurilor pentru interconectarea echipamentelor de reţea.
 Un patchcord este de fapt un cablu torsadat ecranat sau neecranat cu conectori RJ-45.
 Un patchcord poate să fie de 3 feluri, în funcţie de dispunerea firelor la cele două capete, cu fiecare dintre tipuri destinate conexiunilor între
anumite echipamente:
 Straight-through cable (cablul direct)
 Cross-over cable (cablul inversor)
 Rollover cable – (cablul consolă)
Notă
 Cablurile straight-through sunt folosite la interconectarea echipamentelor de categorii diferite, de exemplu calculatorul şi hub-ul / switch-ul.
 Cablurile crossover conecteză echipamente similare, de exemplu calculator cu calculator.

Straight-through cable (cablul direct) - este cel mai des utilizat tip de cablu în reţele locale pentru interconectarea echipamentelor de
reţea. Distribuţia firelor, pe culori, la cele două capete ale unui asemenea cablu, este prezentată în figura de mai jos (Fig. 4.11).

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 6

 Fig. 4.11 Ordinea firelor într-un cablu Straight-Through (cablu direct)

Cross-over cable (cablul inversor) - dacă inversăm la cele două capete ale unui patch-cord firele corespunzătoare pinilor folosiţi pentru transmisie,
respectiv recepţie, obţinem un cablu cross-over.
 Acest cablu inversează pinii 1 şi 2 cu pinii 3 şi 6.
 Pinul 1 ajunge în cealaltă parte la pinul 3 şi pinul 2 la pinul 6. Acest cablu se realizează făcând un conector pe standardul A şi unul pe
standardul B, practic se inversează perechile portocaliu cu verde (4.12).

Fig. 4.12 Ordinea firelor într-un cablu Cross-Over (cablu inversor)

Rollover cable – (cablul consolă) dacă dispunem firele la celălalt capăt în ordine inversă, obţinem un cablu rollover.
V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 7
 Este un tip de cablu null-modem care este des folosit pentru conectarea unui calculator cu portul consolă a unui router (Fig. 4.13).

Fig. 4.13 Ordinea firelor într-un cablu Rollover (cablu consolă)

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 8

 Moduri corecte pentru interconectarea echipamentelor de reţea folosind diferite tipuri de cabluri patch

PC CROSSOWER PC

PC STRAIGHT -THROUGH SWITCH

PC STRAIGHT -THROUGH HUB

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 9

 SWITCH CROSSOWER SWITCH

SWITCH CROSSOWER HUB

SWITCH STRAIGHT -THROUGH ROUTER

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 10

 Instrumente utilizate la montarea patchcord-lor
 Cleşte sertizor UTP - se foloseşte pentru montarea conectorului RJ-45 ecranat sau neecranat (Fig 2.10).
 Punchdown tool (Crone tool) - se foloseşte pentru fixarea firelor torsadate în priza RJ-45 şi în patch panel (Fig 2.11).

Cleşte sertizor Punchdown tool

 Pentru cablul torsadat STP şi FTP nu folosiţi conector RJ-45 neecranat!
 În acest caz ecranarea cablului se va comporta ca o antenă, care poate duce la distrugerea datelor care circulă prin cablu.
Montarea conectorului RJ-45 se face conform standardelor TIA/EIA-568A şi TIA/EIA-568B (Fig.).

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 11

 Fig. Ordinea firelor în conectorul şi priza RJ-45 conform standardelor TIA/EIA 568A şi TIA/EIA
568B
 Conectorii RJ-45 folosţi pentru terminarea cablurilor UTP conţin 8 găuri în care trebuie introduse cele 8 fire, apoi cu ajutorul unui cleşte de
sertizat UTP se sertizează conectorul RJ-45.
 În dreptul fiecărei găuri din conectorul RJ-45 se află o lamelă metalică care iniţial este deasupra găurii, astfel încât firul intră uşor.
 În timpul acestui proces de sertizare lamela metalică din dreptul fiecărei găuri este apăsată şi străpunge firul, astfel se realizează contactul electric.
 Trebuie acordată mare atenţie la detorsadarea firelor!
 Atunci când este îndepărtat manşonul de plastic cu ajutorul unui tăietor de cabluri şi sunt detorsadate perechile pentru a putea introduce firele în
conector, trebuie avută mare grijă ca bucata de cablu detorsadat să fie cât mai mică.
 În caz contrar, va apărea o interferenţă între fire, generând crosstalk (diafonie).
 Trebuie tăiaţi cam 3-4 cm din manşon, apoi sunt detorsadate firele, sunt aranjate în ordinea dorită conform standardului, iar apoi cu ajutorul unor
lame pe care le are cleştele de sertizat, sunt tăiate firele, lăsând cam 3/4 din lungimea conectorului RJ45.
 În acest fel firele vor ajunge până în capătul conectorului RJ-
45, asigurând un contact electric perfect, iar bucata detorsadată va fi aproape inexistentă, minimizând riscul apariţiei crosstalk-ului (Fig 2.13).

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 12

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 13
 3) Fibra optica
Comunicaţiile au atins un punct în care, oricât de mare ar fi nevoia omului de a dialoga cu alte fiinţe umane, ea poate fi acoperită. Lucrul acesta se face
cu ajutorul tehnologiilor broadband (tehnologii de bandă largă – permit accesul la Internet de mare viteză; semnalul transmis este un semnal analogic;
în sistemele de transmisie de bandă largă semnale multiple (voce, date, semnal video) sunt transmise simultan pe acelaşi suport fizic folosindu-se tehnica
de multiplexare în frecvenţă). Cel mai puternic suport de transmisie este fibră optică.

Cablul de fibră optică este utilizat pentru reţelele de comunicaţii şi constă din două fibre închise în lăcaşuri separate. În secţiunea transversală se observă
că fiecare fibră optică este înconjurată din straturi formate din materiale protectoare tampon de obicei din plastic şi dintr-o manta exterioară tot din plastic.
Mantaua exterioară protejează întregul cablu, în timp ce plasticul din interior se conformează standardelor de construcţii şi de foc. Kevlarul oferă o
protecţie suplimentară pentru fibrele de sticlă de grosimea firelor de păr. Uneori fibra mai prezintă şi un fir de oţel pentru o creştere a rezistenţei cablului.
Tehnic vorbind, transmisia datelor prin fibra optică se bazează pe conversia impulsurilor electrice în lumină. Aceasta este apoi transmisă prin
mănunchiuri de fibre optice până la destinaţie, unde este reconvertită în impulsuri electrice.
Aceasta înseamnă:
- rată de transfer foarte mare în raport cu celelalte tipuri de conexiune (practic nelimitată, şi încă imposibil de folosit la maximum de către aplicaţiile
existente);
V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 14
- mai multă siguranţă - fibra optică este insensibilă la perturbaţii electromagnetice şi este inaccesibilă scanărilor ilegale (interceptări ale
transmisiunilor);
- posibilitatea de instalare rapidă şi simplă, în orice condiţii, datorită greutăţii reduse a cablului optic şi existenţei mai multor tipuri de cabluri;
- fibra optică reprezintă soluţia pentru accesul de mare viteză la serviciile Internet, utilizând fibra optică pentru conexiuni dedicate permanente. Este
recomandată firmelor cu un număr mare de posturi de lucru cuplate la reţeaua Internet şi cu un transfer informaţional susţinut pe tot timpul unei zile
de lucru.
De ce se preferă transmisiunile pe fibră optică? Iată câteva răspunsuri posibile:
o Nevoia crescândă pentru comunicaţii diversificate, sigure, de mare viteză;
o Diversificarea serviciilor oferite;
o Cererea de trafic pe Internet se triplează în fiecare an;
o Permit transmiterea unei lărgimi de bandă deosebit de mari;
o Creşte considerabil lungimea transmisiei fără repetor;
o Performanţele transmisiei sunt foarte mari;
o Nu sunt afectate de perturbaţii electromagnetice;

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 15

 o Lungimi de cablu de instalare de ordinul kilometrilor.

Fibra optică este un conductor din sticlă sau plastic care transmite informaţii folosind lumina. Un cablu cu fibra optică conţine una sau mai multe
fibre optice acoperite de o teacă sau cămaşă. Datorită faptului că este confecţionat din sticlă, cablul cu fibră optică nu este afectat de interferenţele
electromagnetice sau interferenţele cu frecvenţele radio. Toate semnalele sunt convertite în impulsuri de lumină pentru a intra în cablu, şi convertite
înapoi în semnale electrice când părăsesc cablul. Aceasta înseamnă că un cablu cu fibră optică poate transmite semnale care sunt mai clare, ajung mai
departe şi au o lăţime de bandă mai mare decât cablurile de cupru sau alte metale.

Proprietăţile de bază ale fibrei optice sunt următoarele:

o Fibra optică are o structura cilindrică;

o Este construită din SiO2;
o Este un ghid de undă;
o Are un coeficient de atenuare pe km foarte mic;

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 16

 o Fabricată din sticlă printr-un proces de turnare la cald;
o Indicele de refracţie al miezului este întotdeauna mai mare decât indicele de refracţie al învelişului primar (cladding);
o Fenomenul de propagare a luminii este bazat pe reflexia internă totală în miezul fibrei.

Cablurile cu fibră optică pot atinge distanţe de mai multe mile sau kilometri înainte de a fi nevoie ca semnalul să fie regenerat. Totuşi cablul cu fibră
optică are un preţ mai mare decât cablul de cupru şi conectorii sunt de asemenea mai costisitori şi mai greu de instalat. Conectorii pentru fibră optică
sunt SC, ST si LC. Aceste trei tipuri de conectori pentru fibra optică sunt half-duplex, ceea ce permite datelor să circule într-o singură direcţie. Astfel,
pentru comunicaţia prin fibră optică este nevoie de două cabluri.

Există două tipuri de cabluri cu fibră optică:

 Single-mode (unimodal) – cablul cu fibră optică unimodal permite doar unui singur mod (lungime de undă) de lumină să treacă prin fibră. Acest
tip de cablu permite lăţimi de bandă mari precum şi parcurgerea unor distanţe mult mai mari. Cablul are un miez foarte subţire. Este mai greu de
fabricat, foloseşte rază laser ca metodă de generare a luminii şi poate transmite semnale la distanţe de zeci de kilometri cu uşurinţă. Lungimea
maximă a cablului este de 10 Km sau chiar mai mult. Miezul fibrei este de 9 microni în diametru şi transmite lumina de la laser în infraroşu
(lungimea de undă este de la 1300 nm până la 1550 nm). Cablul unimodal este folosit de obicei pentru magistralele de comunicaţii dintre
campusuri şi oraşe.
 Multimode (multimodal) – cablul de fibră optică multimodal permite propagarea a multiple moduri de lumină prin fibră. Cablul are un miez
mai gros decât cablul single-mode. Este mai uşor de fabricat, poate folosi surse de lumină mai simple (LED-uri) şi funcţionează bine pe distanţe
de câtiva kilometri sau mai puţin. De obicei lungimea maximă a cablului este de 2 Km. Miezul fibrei optice este de 62.5 microni în diametru şi
transmite lumina în infraroşu de la LED-uri (lungimea de undă de la 850 nm la 1300 nm). Este utilizat adeseori pentru aplicaţiile grup de lucru şi
pentru aplicaţiile intra-clădire.

Părţile de ghidare luminoase din interiorul fibrei optice sunt denumite miez (core) şi protecţie (cladding). Miezul este format de obicei din sticlă pură cu
un indice mare de refracţie. Deoarece stratul de protecţie din sticlă care înconjoară fibra optică are indice mic de refracţie lumina va fi reţinută sau altfel
spus captată în miez şi acest proces care are loc în fibră se numeşte reflexie internă totală. Aceasta permite fibrei optice să reacţioneze ca o ţeavă uşoară,
ghidând astfel lumina pe distanţe uriaşe, chiar şi în cazul curbării fibrei.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 17

Un cablu cu fibră optică este format din una sau mai multe fibre optice învelite într-o teacă sau cămaşă. Este cel cel mai scump dintre cele patru medii
de transmisie dar suportă viteze de linie de peste 1 Gbps.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 18

 Fibrele optice sunt nişte fire lungi de sticlă foarte pură de diametrul unui fir de păr. Ele sunt adunate în pachete numite cabluri optice şi sunt
folosite pentru transmiterea de semnale luminoase pe distanţe mari. Fibrele optice sunt utilizate pe scară largă în telecomunicatii, ele permiţând transmisia
pe distanţe şi la rate de date mai mari decât alte medii de comunicaţie. Fibrele sunt utilizate în locul conductorilor clasici din metal, datorită pierderilor
foarte mici şi a imunităţii la perturbaţiile cauzate de câmpurile electromagnetice. Fibrele optice sunt de asemenea utilizate pe post de senzori, şi într-o
varietate de alte aplicaţii. Lumina este ţinută în "miezul" de fibră optică de reflexia totală internă. Acest lucru face ca fibra să acţioneze ca un ghidaj
pentru lumină.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 19

 Fibrele care suportă mai multe căi de propagare transversală (module) sunt numite fibre multimode (MMF). Părţi componente ale unei fibre optice
sunt:

o miez (core) - centrul fibrei prin care circulă lumina;

o învelis optic (cladding) - material optic care înveleşte miezul şi care reflectă total lumina;
o învelis protector (coating) - înveliş de plastic care protejează fibra de zgârieturi şi umezeală

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 20

 Există şi fibre optice făcute din plastic cu miezul de până la 1 milimetru diametru şi lungimea de undă de 650 nm. Lumina roşie transmisă în acest
caz este vizibilă.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 21

 Deşi lumina este o undă electromagnetică, lumina din fibre nu este considerată wireless deoarece undele electromagnetice sunt dirijate prin fibra
optică. Termenul wireless este rezervat pentru undele electromagnetice radiate sau nedirijate.

Recapitulând principalele caracteristici ale fibrelor optice sunt:

o Viteză de transmisie mare, de peste 1 Gbps;

o Sunt scumpe;
o Dimensiunile mediului de comunicaţie şi al conectorilor sunt reduse;
o Lungimi mari ale cablului cu fibră optică: peste 10 Km la tipul de fibră unimodal; până la 2 Km pentrul tipul multimodal.

Acum vom realiza un studiu comparativ asupra caractersticilor principalelor medii de reţea. Tabelul care urmează oferă o vedere de ansmblu asupra
diverselor tipuri de medii de reţea şi îl puteţi utiliza ca referinţă. Suportul de transmisie a datelor sau mediul de reţea constituie principala investiţie pe
termen lung pe care o faceţi într-o reţea. Alegerea tipului de mediu va influenţa tipul de placă de reţea instalată, viteza reţelei şi capacitatea reţelei de
adaptare la viitoarele cerinţe.

Tipul Lungimea Viteza Costuri Avantaje Dezavantaje

mediului maximă a
segmentului
UTP 100 m de la 10 cel mai uşor de instalat; susceptibil de
Mbps la ieftin interferenţe; poate
1000 Mbps
V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 22
 disponibil pe scară acoperi doar o
largă şi utilizat distanţă limitată
peste tot în lume.
STP 100 m de la 10 mai convorbiri greu de instalat;
Mbps la 100 scump încrucişate reduse, poate acoperi doar o
Mbps decât mai rezistent la distanţă limitată
cablul interferenţele EMI
UTP decât cablul coaxial
thinnet-ul sau UTP-
ul
Fibră 10 km şi de la 100 cel mai nu poate fi dificil de instalat
optică chiar mai Mbps la 100 scump interceptat, astfel
mult Gbps securitatea este
(unimodal); (unimodal); mai bună; poate fi
utilizat pe distanţe
2 km şi chiar de la 100 mari; nu este
mai mult Mbps la susceptibil de
(multimodal) 9.92 Gbps interferenţe EMI;
(multimodal) are viteze de
transfer mai mari
decât cablul coaxial
şi decât cablul
torsadat

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 23

 4) Comunicaţii fără fir (wireless)

Reţelele fără fir sunt reţele de aparate interconectate pe bază de unde radio, infraroşii şi alte metode fără fir (wireless). Pentru LAN-urile wireless
o componentă cheie este hub-ul wireless sau punctul de acces utilizat pentru distribuirea semnalului. Pentru recepţionarea semnalelor provenite de la
punctul de acces, un calculator sau un laptop trebuie să conţină o placă de reţea wireless (wireless NIC – Nework Interface Card). Semnalele wireless
sunt unde electromagnetice ce pot călători prin vidul spaţiului extraterestru şi printr-un mediu ca aerul. Din acest motiv, nu mai este necesar nici un
mediu fizic pentru propagarea semnalelor wireless, rezultând astfel o metodă instabilă de construire a unei reţele. Semnalele wireless lucrează în spectrul
de radio frecvenţă (RF) pentru transmiterea pachetelor de tip voce, video şi date cuprinzând frecvenţe din banda de la 3 kHz până la 300 GHz. Ratele
de transfer pentru transmisia datelor variază de la 9 kilobiţi pe secundă (kbps) până la peste 54 Mbps.
Diferenţa principală dintre undele electromagnetice este frecvenţa. Undele electromagnetice de frecvenţă mică au o lungime mai mare de undă
(distanţa dintre vârfurile undei sinusoidale este mai mare), în timp ce undele electromagnetice de înaltă frecvenţă au o lungime mai mică.
Iată câteva dintre cele mai folosite aplicaţii ale comunicaţiilor de date wireless:
o Accesarea Internet-ului cu ajutorul unui telefon celular;
o Stabilirea unei conexiuni Internet de acasă sau de la birou prin intermediul unui satelit;
o Transmiterea datelor între două dispozitive mobile;
o Utilizarea unei tastaturi sau a unui mouse fără fir.

O altă aplicaţie comună a transmisiilor de date wireless este LAN-ul wireless (WLAN), construit în concordanţă cu standardele 802.11 ale Institute
of Electrical and Electronics Engineers (IEEE). WLAN-urile utilizează de obicei undele radio (de exemplu, microundele pe frecvenţele 902 MHz şi 2,4
GHz) şi undele IR (infraroşii) pentru comunicaţii (de exemplu, 820 nanometri).

În ultimii ani comunicaţiile wireless au cunoscut o dezvoltare semnificativă pe plan mondial, reprezentând o soluţie alternativă la legăturile
terestre. Conexiunile fără fir devin tot mai populare, deoarece ele rezolvă probleme ce apar în cazul cînd avem multe cabluri, conectate la multe
dispozitive. Tehnologiile moderne pot interconecta echipamentele la distanţe mici, dar şi la distanţe mari. O reţea fără fir (Wireless Local Area Network,
WLAN) este un sistem de comunicaţii implementat ca extensie la, sau alternativă pentru un LAN cablat, într-o clădire sau campus, combinând
conectivitatea la viteză mare cu mobilitatea utilizatorilor, într-o configuraţie mult simplificată. Avantaje evidente, cum ar fi: mobilitate, flexibilitate,
simplitate în instalare, costuri de întreținere reduse au impus WLAN ca o soluţie tot mai mult utilizată.
În prezent există mai multe moduri de a capta datele din eter: Wi-Fi, Bluetooth, Raze infraroșii, GPRS, 3G, 4G, etc. Acestora li se adaugă o nouă
tehnologie care poate capta datele de şapte ori mai repede şi de o mie de ori mai departe decât populara tehnologie Wireless Fidelity (Wi-Fi), numită
WiMAX. În timp ce reţelele Wi-Fi simple au o rază de acţiune de aproximativ 30 m, WiMax utilizează o tehnologie de microunde radio care măreşte
distanţa la aproximativ 50 km. Astfel, se pot construi reţele metropolitane WiMAX.
Echipamente: placă de rețea, punct de acces(access point), rutere, modeme, Wi-Fi Adapter, antene

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 24

Echipamentele de transmisie/recepţie wireless sunt de obicei de două tipuri:
o Staţii bază (Base Stations)
o Staţii client (Subscriber Units)

Staţiile bază au deschiderea antenei de obicei de la 60 pînă la 360 de grade, asigurând conectivitatea clienţilor pe o anumită arie. Ele pot fi legate la o
reţea cablată prin fibră optică, cabluri metalice sau chiar relee radio. Staţiile client au antene cu deschidere mult mai mică şi trebuie orientate spre BS-
uri.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 25

 În general, pentru orice echipament wireless, fie acesta o staţie bază – fie o staţie client, antenele sînt cele care oferă robusteţe şi flexibilitate. Chiar
dacă sunt abia amintite în discuţiile pe marginea reţelelor fără fir, antenele sunt cele care optimizează anumite aplicaţii, cum ar fi legătura între mai multe
clădiri. Întrucât mediul fără fir este unul foarte dinamic, prin folosirea unor antene direcţionale se poate influenţa modalitatea de propagare a semnalului radio.
Astfel, energia şi caracteristica unui semnal pot fi direcţionate de-a lungul unui culoar îngust în loc să se lovească de pereţi, ceea ce ar duce la o risipă de
energie sau poate cauza interferenţe nedorite. Antenele omnidirecţionale emit undele radio în toate direcţiile (sferă) în timp ce antenele unidirecţionale
concentrează semnalul pe o direcţie preferenţială dată de orientarea antenei. Cu cât unghiul de emisie este mai mic, cu atât mai mare este distanţa acoperită.
Avantajul antenelor omnidirecţionale constă în faptul că antena clientului nu trebuie să fie foarte precis orientată, fiind suficient să se afle în aria de acoperire
a antenei staţiei bază. Dezavantajele sunt numeroase: risipă de putere de emisie, securitate scăzută datorită riscului ridicat de interceptare a undelor radio.
Antenele unidirecţionale se situează pe o poziţie mai bună în ceea ce priveşte folosirea mai eficientă a puterii de emisie dar şi a riscului mai scăzut de
interceptare a transmisiei. Dezavantajul lor constă în faptul că acordarea antenelor bază-client trebuie făcută foarte precis şi dimensiunea este semnificativă.
Trebuie notat că diversitatea antenelor oferă beneficii substanţiale implementărilor LAN fără fir, cum ar fi luxul folosirii mai multor antene sau posibilitatea
de a alege cel mai bun tip de antenă pentru o locaţie dată. Pentru aceasta este nevoie de o bună cunoaştere a proprietăţilor semnalului radio şi a modalităţilor
de amplasare corectă a antenelor radio. În practică, antenele amplasate prea aproape una de alta vor duce la o degradare a performanţei receptorului. Utilizarea
diferitelor tipuri de antenă are, de asemenea, impact şi asupra metodei, dar şi a rezultatelor monitorizării unei locaţii. În practică, antenele unidirecţionale se
folosesc numai pentru legături fixe de tipul punct-la-punct, cum ar fi cazul unui bridge sau router de tip wireless.

4.2.Echipamente de interconectare în rețea

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 26
 În lume exista multe retele cu echipamente si programe diverse. Retelele nu pot fi extinse prin simpla adaugare a unor calculatoare si cabluri.
Fiecare topologie si arhitectura de retea are propriile sale limite. Totodata fiecare retea foloseste propriile protocoale, deci existenta retelelor de tipuri
diferite înseamnă a avea protocoale diferite. Indiferent de evolutia care va avea loc în lumea IT (tehnologia informatiei), mereu vor exista o varietate de
retele, care pentru a putea comunica unele cu altele vor trebui sa se interconecteze. Tipurile de conexiuni care pot sa apara sunt:

- LAN - LAN: utilizatorul copiaza un fisier de pe un alt sistem din alt workgroup;

- LAN - WAN: utilizatorul trimite un e - mail altui utilizator aflat la distanta;

- WAN - WAN: doi utilizatori fac schimb de date;

LAN - WAN - LAN: utilizatori din universitati diferite comunica între ei.

Pentru a interconecta între ele aceste retele sunt necesare atât echipamente speciale pentru a realiza conexiunile fizice cât si software de
interconectare. Pentru a conecta fizic doua retele este necesara plasarea unei "cutii negre", la jonctiunea dintre cele doua retele care se doresc a fi legate
(conectate), pentru a rezolva conversiile necesare atunci când datele se misca de la o retea la alta. Aceste "cutii negre" au nume diferite si în general
depinde de nivelul la care lucreaza, fiecare din ele fiind adecvate pentru o anumita forma de interconectare.
În continuare vor fi descrise principalele categorii de echipamente de interconectare a calculatoarelor/rețelelor.

Componentele de reţea pot fi împărțite în:

 Componente pasive
cablaje, conectică, alcatuiesc stratul fizic de mediu al rețelei: cupru în perechi răsucite, cupru coaxial, fibra optica, antene

 Componente active, dispozitive care acţionează:

 asupra semnalului (nivel fizic);
 structurilor de date în traficul rețelei;
 dispun de regulă de mai multe porturi fizice prin care se conectează la diversele segmente ale rețelei sau între rețele, au o parte de
electronică;
 au o interfaţă pentru administrare, soft sau hard.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 27

Repetor
 Dispozitiv care propagă semnalele electrice între 2 porţiuni ale unei linii de reţea.
Repetorul lucrează la nivel fizic reformatând semnalul.
 Este folosit pentru prelungirea pe distanţe, a unor segmente de reţea, sau linii de
transmisie.

 Sistem 1 (sursa) Sistem 2 (destinatie)

Figura 1 - Repetorul în raport cu modelul OSI.

Hub
 Dispozitiv cu rol de conectare centrală, intr-un singur punct, a mai multor circuite de reţea.
 Este un dispozitiv repetor multiport care lucrează la nivel fizic: un semnal aplicat la intrarea unui
port se regăseşte la ieşirea tuturor celorlalte porturi.
 S-a folosit mult ca structură de bază (backbone) pentru crearea unor segmente de reţea, pe fiecare
port fiind conectată o staţie.
 Inlocuit in prezent de switch

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 28

Bridge
 dispozitiv care conectează două segmente ale unei aceleiaşi reţele
locale, controlând transferul de date în baza adreselor sursă şi
destinaţie ale pachetelor de date;
 permite trecerea datelor numai daca staţiile ce comunică sunt
despărţite, de acesta;
 Bridge-ul nu propagă semnalul de nivel fizic (electric) între cele 2
segmente conectate şi de aceea le separă la nivel fizic în segmente
diferite de coliziune, îmbunătăţind performanţa reţelei.

Sistem 1 (sursa) Sistem 2 (destinatie)

Figura 2 - Puntea în raport cu modelul OSI.

Switch
 dispozitiv bridge multiport care interconectează mai multe staţii sau segmente de reţea, bazat pe adresele fizice sursă şi destinaţie
 orientat pe conexiuni, semnalul de intrare pe un port, regăsindu-se numai pe ieşirea portului care corespunde segmentului cu staţia
destinaţie.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 29

  avantaj faţă de hub: funcţia de segmentare a unui LAN, de separare pe domenii de coliziune, ceea ce reduce mult aglomerarea reţelei

Router, dispozitiv de direcţionare a traficului între reţele, utilizând diferite protocoale de comunicaţie, bazat pe:
 informaţia din nivelul reţea, existentă în antetul pachetului de date;

 tabelele de rutare, de regulă construite prin protocoalele de rutare, în comunicarea cu alte routere.
Routerul este amplasat la perimetrul unei reţele locale, conectând aceasta reţea cu o alta reţea locală, sau asigurând conectarea reţelei în WAN.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 30

 Sistem 1 Sistem 2

Figura 3 - Ruter - ul în raport cu modelul OSI.

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 31

 Schema unei retele locale (LAN) interconectate WAN

V.Zavadschi Arhitectura rețelelor de calculatoare CEITI 32