Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT NAȚIONAL INTERDISCIPLINAR

„CUVINTE, SUFLET ȘI CULORI”,


EDIȚIA a VIII-a

REGULAMENT DE PARTICIPARE
SECȚIUNILE I și II
Motto; „O carte bună își ascunde cele mai bune pagini printre cuvinte”.
(Proverbe despre carte, Suedia)
DOMENIUL CULTURAL – ARTISTIC
ARGUMENT
În contextul educaţional actual, când televizorul, jocul pe calculator și rețelele virtuale ocupă
mult din timpul şi preocupările elevilor, interesul pentru scris, poezie, artă, lectură cade undeva pe
ultimul loc.
Proiectul național „Cuvinte, suflet și culori” își propune să faciliteze într-un mod creativ și
competitiv, relația cu proza, poezia, hârtia, stiloul, carioca și creioanele, sentimentele, gândurile,
frumosul, urâtul, prin intermediul limbilor franceză și engleză!
Din experiența noastră de până acum, precum și din feedbackul oferit de elevii implicați în
diferite activități extrașcolare, am constatat o mare disponibilitate pentru exprimarea ideilor și emoțiilor
în scris, atunci când lucrul acesta se produce prin intermediul unei limbi străine. Intră probabil în joc
factorul „cool”, deloc de ignorat la vârsta adolescenței, cu siguranță dublat de curiozitate pentru un
teritoriu nou, senzația de siguranță emoțională oferită, nu vorbești tu, ci micul englez sau francez,
ascuns undeva în tine.
Tema concursului, despre universul adolescenței, o considerăm deosebit de generoasă, oferind
participanților o paletă largă de subiecte care pot fi abordate și valorificate cu ajutorul cunoștințelor și
imaginației lor. Speranța noastră este că această competiție va asigura un context favorabil pentru
conturarea de opinii originale și provocatoare privind realitațile adolescentine și, de ce nu, definirea
unor proiecții pentru viitorii studenți, adulți echilibrați și cultivați.

PARTENERI
- Casa Corpului Didactic, Galați
- Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Galați
- Asociația Română a Profesorilor Francofoni, Sucursala Galați

TEMA SECȚIUNILOR I și II pentru anul școlar 2023-2024


Emoțiile la vârsta adolescenței

DESFĂȘURARE
Participare online

DATA CONCURSULUI – 13 martie 2024

GRUP ŢINTĂ
Elevii din învăţământul gimnazial și preuniversitar (VII - XII).
SECŢIUNI:
I. Concurs de scriere creativă - Limba engleză / franceză
II. Concurs de poezie (Acrostih și Caligramă) - Limba engleză / franceză
I.Eseu bazat pe interpretarea unei imagini.
Elevii vor primi în ziua corespunzătoare concursului o fotografie pe tema anunțată pe care o vor descrie
într-un eseu liber. La clasele VII-VIII lucrarea va avea 200-220 cuvinte, iar la clasele IX – XII 250-300
cuvinte. Fiecare instituție școlară înscrisă la concurs va primi, la ora 10 00, un email cu subiectele și
instrucțiunile necesare desfășurării concursului.
II. Poezie: Acrostih1, Caligramă2
Elevii vor primi în ziua corespunzătoare concursului literele inițiale pentru realizarea acrostihului, iar
pentru caligramă elevii vor avea libertatea de a alege un subiect despre relația adolescenților cu
propriile emoții. Fiecare lucrare va conține minim 100 de cuvinte pentru clasele VII-VIII și minim 150
de cuvinte pentru clasele IX-XII. Concursul se desfășoară online între orele 10,30 – 12.30 în fiecare
școală participantă sub supravegherea profesorilor coordonatori. După proba de concurs, la etapa
națională, lucrările se trimit pe adresa de e-mail csc.concurs@gmail.com până la ora 16.00 a zilei de
desfășurare a concursului.
RECOMANDĂRI
Textele pentru secțiunile eseu și acrostih se vor redacta în format Microsoft Word, iar caligramele se
vor scana și trimite în format pdf sau jpg la adresa mai sus menționată.
Documentele se vor salva după cum urmează:
LIMBA_NUME ELEV_CLASA_ȘCOALA_ORAȘ_JUDEȚ
(Exemplu: FR_Cristina_Ionescu_X_Liceul Teoretic George Coșbuc_Galați_Galați)
Același antet se va folosi ca titlu în interiorul documentului.
ÎNSCRIERE
• Concursul se adresează elevilor din clasele VII-XII (13-19 ani) din școli gimnaziale și licee.
• Fiecare instituție școlară poate participa la etapa națională cu maxim 10 elevi. Fiecare elev poate
participa doar la o singură secțiune. Instituțiile organizatoare pot participa cu maxim 20 elevi
fiecare.
• Elevul / grupul de elevi va fi coordonat de unul sau maxim 2 profesori de limba engleză și/sau
limba franceză.
• Înscrierea la concurs se face electronic, prin completarea unui Google Forms până la data de
07.03.2024. Pentru înscriere, profesorii îndrumători trebuie să acceseze link-ul pentru fiecare
elev în parte!
TERMENE
• 7 martie 2024 - data limită de înscriere la etapa națională
• 13 martie 2024 - etapa națională a concursului
• 14 martie 2024 - 24 mai 2024 - corectarea lucrărilor
• 29 mai 2024 - anunțarea rezultatelor de la etapa națională pe site-ul dedicat proiectului
http://cuvintesufletculori.weebly.com/ și pe pagina de facebook a proiectului
(www.facebook.com/Cuvinte-suflet-si-culori)
• iunie 2024 - premiere / distribuire diplome online (diplomele vor fi trimise doar în format electronic
prin e-mail)

1
Acrostíh, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume
propriu, dedicație etc.) sau o propoziție.
2
Caligramă este un poemîn care dispoziția grafică în pagină formează un desen care are o legătură cu subiectul textului.
Acest gen a atins apogeul prin poetul francez Guillaume Apollinaire, cel ce i-a dat și numele, format, prin contracția
cuvintelor caligrafie și ideogramă. Volumul său, apărut în1918, se numea Calligrammes. Caligrama este o specie de
sincretism picto-poetic, unde „întregul“ produs artistic („text-pictura“) evidențiază că mesajul versului se reia din ordinea
verbală, între anumite limite, cu ajutorul codului plastic.
EVALUARE
Juriul va fi format din profesori de limbi moderne și arte plastice, reprezentanţi ai instituţiilor partenere
în proiect. La evaluare se va pune accentul pe corectitudinea exprimării în limba franceză, pe valoarea
artistică şi adaptarea temei abordate, pe originalitatea subiectelor alese. Juriul va avea întreaga
responsabilitate asupra hotărârilor, iar rezultatele finale nu vor putea fi contestate.
PREMII
Se vor acorda premiile I, II, III și mențiuni la fiecare secțiune, precum și diplome de participare tuturor
elevilor. Numărul mențiunilor poate fi până la 20% din totalul participanților la fiecare secţiune (în
conformitate cu Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursurilor şcolare).

DISPOZIȚII FINALE
În cadrul Proiectului Național Interdisciplinar „Cuvinte, suflet și culori” nu se percepe taxă de
participare sau alte contribuții financiare din partea părinților / elevilor participanți, conform OMEN
nr. 5002/2.12.2014, art.3.
Participanţii la concurs cedează drepturile asupra utilizării şi publicării lucrărilor către
organizatori. Lucrările nu se returneză. Participarea la acest concurs certifică acceptarea şi conformarea
la prezentul regulament a tuturor participanţilor (concurenți, organizatori, evaluatori, îndrumători).
Componența, atribuțiile și responsabilitățile comisiei de organizare şi ale comisiei de evaluare sunt cele
menţionate în Metodologia-cadru de organizare si desfăşurare a competițiilor școlare şi a
Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, şcolare și
extraşcolare (Nr. 3035 din 10.01.2012).
Lucrările vor fi păstrate timp de un an de zile în arhiva școlii organizatoare. Creaţiile artistice vor fi
expuse şi păstrate de şcoala organizatoare și instituțiile partenere. Lucrările deteriorate și care nu se
încadrează în temă nu vor fi luate în considerare.

COORDONATORI
Limba franceză - Prof. Lavinia Crintea
Colegiul Național „Costache Negri” Galați
Limba engleză - Prof. Otilia Machedon
Liceul Teoretic „Sfânta Maria” Galați

SOCIAL MEDIA
https://cuvintesufletculori.weebly.com
https://www.facebook.com/profile.php?id=100063693678371

S-ar putea să vă placă și