Cuprins

SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERTIFICAREA DE CONFORMITATE A C...
Page 1 of 125
SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERTIFICAREA DE CONFORMITATE A CALITĂŢII

MATERIALELOR ŞI ECHIPAMENTELOR PENTRU INSTALAŢII INTERIOARE TERMICE ŞI
SANITARE
Indicativ ST 018-97
Cuprins
1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE
1.1. Scopul specificaţiei tehnice
Prezenta Specificaţie Tehnică defineşte normele generale precum şi criteriile de performanţă la care trebuie să
răspundă echipamentele şi materialele aferente instalaţiilor termice şi sanitare în vederea certificării de conformitate
a calităţii. De asemenea stabileşte cerinţele de calitate la care acestea trebuie să răspundă.
1.2. Domeniul de aplicare
Specificaţia Tehnică se aplică elaborarea documentaţiei în vederea obţinerii certificării de conformitate a calităţii
pentru echipamentele şi materialele aferente instalaţiilor termice şi sanitare din interiorul construcţiilor.
Prevederile din prezenta specificaţie tehnică se aplică de către producători la stabilirea unui sistem de calitate intern
şi de organismele de certificare, de inspecţie şi laboratoarele de încercări în vederea certificării de conformitate a
calităţii pentru principalele echipamente aferente instalaţiilor termice şi sanitare din interiorul construcţiilor.
Caracteristicile funcţionale şi aptitudinile de folosire ale echipamentelor de instalaţii depind de numeroşi factori:
concepţia de proiectare, calitatea materialelor şi a execuţiei, a exploatării şi întreţinerii ş.a.
Influenţa individuală şi colectivă a acestor factori nu poate fi cunoscută aprioric suficient de precis şi în consecinţă,
trebuie ca fabricantul şi furnizorul să fie foarte precişi în a defini domeniul de utilizare, condiţiile şi limitele în care se
asigură o bună funcţionare (condiţii de transport, depozitare, conservare, exploatare, întreţinere, depanare etc.).
Toate aceste informaţii vor fi cuprinse în documentaţia pe care vânzătorul o va înmâna cumpărătorului odată cu
livrarea furniturii propriu-zise.
Este obligatoriu ca documentaţia tehnică dată beneficiarului să conţină un instrument analitic sau grafic operativ,
care să permită stabilirea prin măsurători in situ, a caracteristicilor funcţionale şi compararea lor cu cele declarate de
producător.
1.3. Stabilirea funcţiunilor principale şi complementare
Certificarea de conformitate a echipamentelor şi materialelor aferente instalaţiilor termice şi sanitare din interiorul
construcţiilor vizează asigurarea normelor de calitate impuse de legislaţia în vigoare atât pentru producţia internă cât
şi pentru toate produsele importate şi comercializate în România.
Prezenta Specificaţie Tehnică stabileşte:
- legislaţia care reglementează sistemul calităţii în România;
- principalele echipamente aferente instalaţiilor termice şi sanitare din interiorul construcţiilor, sub aspectul definirii lor
în ceea ce priveşte structura, compoziţia, forma, alcătuirea şi caracteristicile funcţionale;
- cerinţele de calitate concrete la care trebuie să răspundă echipamentele în sensul cerinţelor esenţiale pentru
echipamentele aferente instalaţiilor termice şi sanitare din interiorul construcţiilor;
- verificările şi încercările ce trebuie efectuate în cadrul unui sistem intern de calitate, integrat în procesul de
producţie, în vederea asigurării conformităţii produselor cu specificaţiile tehnice, care să permită aprecierea
aptitudinii lor la utilizare şi să garanteze că prin folosirea acestor produse se pot realiza cerinţele de calitate esenţiale
şi specifice astfel încât să se poată proceda la certificarea de conformitate a calităţii;
[top]
mk:@MSITStore:G:\Normative\Normative\NORMATIVE%20PENTRU%20INSTAL... 4/26/2015
SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERTIFICAREA DE CONFORMITATE A C...Page 2 of 125
2. LEGISLAŢIA CARE REGLMENTEAZĂ SISTEMUL CALITĂŢII ÎN ROMÂNIA
Dezideratul Asigurării Calităţii în Construcţii, în România şi-a găsit exprimarea prin emiterea de legi şi hotărâri
guvernamentale care constituie cadrul legislativ în care trebuie să se înscrie preocupările tuturor agenţilor economici
din domeniu. Astfel se menţionează:
1. Legea privind calitatea în construcţii nr. 10/18.01.95

2. Asigurarea activităţii metrologice în construcţii HGR 256/28.05.94
3. Conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii HGR 261/8.06.94
4. Controlul de stat al calităţii în construcţii HGR 272/14.06.94
5. Recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora HGR 273/14.06.95
6. Agrementul tehnic pentru produs, procedee şi echipamente noi în construcţii HGR 392/15.07.94
7. Autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de încercări în construcţii HGR 393/5.07.94
8. Certificarea calităţii produselor folosite în construcţii HGR 728/18.10.94
9. STAS ISO 9001/2/3/4
2.1. Legea privind calitatea în construcţii nr. 10/18.01.95
Calitatea construcţiilor este definită în Legea nr. 10/18.01.95 ca rezultantă a totalităţii performanţelor de comportare
a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii pe întreaga durată de existenţă a exigenţelor utilizatorilor.
Prevederile legii se aplică construcţiilor de orice categorie şi instalaţiilor aferente acestora – indiferent de forma de
proprietate sau destinaţie, precum şi lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de reparare
a acestora. Sunt exceptate clădirile pentru locuinţe cu parter plus un etaj şi anexele gospodăreşti situate în mediul
rural, precum şi construcţiile provizorii.
Noţiunile şi principiile generale pe care se bazează aplicarea conceptului de performanţă, la întocmirea

reglementărilor şi documentaţiilor tehnice pentru construcţii civile şi industriale, sunt stabilite în standardele 12400/1
şi 2-85 "Performanţe în construcţii".
Factorii de luat în considerare la elaborarea reglementărilor tehnice în construcţii privind criteriile de performanţă ce
trebuiesc considerate, sunt precizaţi în Anexa A la STAS 12400/1.
În articolul 5, Legea 10 precizează că pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare, din factorii
enumeraţi în Anexa A menţionată, se consideră obligatorii următoarele cerinţe privind realizarea şi menţinerea pe
îndreaga durată a construcţiilor:
a) rezistenţă şi stabilitate;
b) siguranţă în exploatare;
c) siguranţă la foc;
d) igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
e) izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie;
f) protecţia împotriva zgomotului.
În condiţiile Legii nr. 10 privind calitatea în construcţii, MLPAT a instituit un sistem complex de reglementări tehnice,
acţiuni şi activităţi bazate pe conceptul de performanţă în construcţii.
Cerinţele de calitate şi criteriile de performanţă stabilite pentru principalele domenii ale instalaţiilor termice, sanitare,
ventilare-climatizare, electrice, stabilesc criteriile de bază şi pentru agrementarea noilor produse de instalaţii propuse
pentru a fi utilizate, precum şi criteriile de certificare a calităţii produselor în fabricaţie curentă utilizate în instalaţii.
Sistemul calităţii are la bază:
a) reglementările tehnice în construcţii;
b) calitatea materialelor, produselor şi echipamentelor folosite;
c) agrementele tehnice pentru noile produse şi tehnologii (din ţară şi import);
d) verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi expertizarea proiectelor şi a construcţiilor;
e) conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii;
f) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în activitatea de construcţii;
g) activitatea metrologică în construcţii;
h) recepţia construcţiilor;
i) comportarea în exploatare şi intervenţii în timp;
j) postutilizarea construcţiilor;
k) controlul de stat al calităţii în construcţii.
În legătură cu calitatea materialelor, produselor şi echipamentelor, în Legea 10 se precizează obligativitatea şi

condiţiile de certificare a calităţii produselor utilizate în construcţii precum şi agrementarea utilizării noilor produse.
De asemenea se precizează pentru unităţile care prestează activităţi de cercetare următoarele obligaţii principale:
a) efectuarea de cercetări teoretice şi experimentale preliminare în vederea fundamentării reglementărilor tehnice în

construcţii;
b) fundamentarea, elaborarea şi experimentarea de soluţii tehnice, produse şi procedee noi pentru construcţii;
c) verificarea şi controlul noilor produse şi procedee, la solicitarea producătorilor în vederea eliberării de agremente
tehnice, conform reglementărilor legale.
2.2. Asigurarea activităţii metrologice în construcţii HGR 256/28.05.94
O altă componentă a sistemului calităţii în construcţii o constituie activitatea metrologică. Aceasta este
reglementată prin HGR 256/17.06.94.
Activitatea metrologică are ca obiectiv fundamental asigurarea uniformităţii şi corectitudinii măsurătorilor, acestea
realizându-se printr-un sistem de structuri tehnice, ştiinţifice şi administrative care funcţionează conform unor
reglementări tehnice şi juridice.
Rolul activităţii metrologice constă în a ţine sub control şi a asigura trasabilitatea mijloacelor de măsurare utilizate şi
a măsurărilor efectuate la etaloanele naţionale sau la cele internaţionale, contribuind astfel la obţinerea calităţii
produselor şi a serviciilor realizate.
Reglementările HGR 256 se aplică tuturor agenţilor economici care utilizează mijloace de măsurare în executarea
lucrărilor de construcţii de orice natură, stabilind principiile şi politica generală în conducerea (administrarea)
activităţii metrologice şi definind principalele reguli de aplicare a acestora.
Reglementările definesc elementele constitutive ale activităţii metrologice.
- inventarierea principalelor categorii de operaţiuni de măsurare care intervin în executarea lucrărilor de construcţii;
- analizarea necesităţilor şi alegerea mijloacelor de măsurare adecvate;
- recepţia, păstrarea şi punerea în serviciu a mijloacelor de măsurare;
- etalonarea, verificarea, urmărirea comportării în timp şi intervenţii privind starea de funcţionalitate a mijloacelor de
măsurare.
Într-un capitol distinct, sunt stabilite obligaţiile privind activitatea metrologică cum ar fi:
- inventarierea operaţiunilor de măsurare;
- stabilirea tipurilor de mijloace de măsurare şi a clasei de precizie aferente;
- recepţia, păstrarea şi punerea în serviciu a mijloacelor de măsurare;
- operaţiuni de etalonare ş.a.
Urmărirea aplicării şi controlul respectării prevederilor privind asigurarea activităţii metrologice în construcţii se
efectuează de către Biroul Român de Metrologie Legală.
2.3. Conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii HGR 261/8.06.94
Hotărârea Guvernului României nr. 261.8.06.94 aprobă următoarele regulamente elaborate în temeiul articolelor 35
şi 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 1994 privind calitatea în construcţii:
1) Regulament privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii – Anexa 1
2) Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor – Anexa 2
3) Regulament privind urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în timp şi postutilizarea construcţiilor – Anexa
3
2.3.1. Anexa 1
Conducerea şi asigurarea calităţii se referă la politica ce se duce în domeniul calităţii, prin activităţi prestabilitate şi
sistematice, pentru a preveni noncalitatea şi a asigura realizarea şi garantarea calităţii cerute. Sistemul conducerii şi
asigurării calităţii cuprinde două părţi distincte:
- conducerea calităţii: determină şi aplică politica în domeniul calităţii;
- asigurarea calităţii: reprezintă instrumentul de aplicare a politicii în domeniul calităţii.
Regulamentul stabileşte cadrul normativ general, detalierea elementelor de conţinut şi metodologice ale sistemului
de conducere şi asigurare a calităţii în construcţii se face prin proceduri specifice fiecărei unităţi participante sau
implicate în procesul de concepere, realizare, exploatare şi postutilizare a construcţiilor: investitori, proprietari, unităţi
de cercetare, de proiectare, producători, furnizori, executanţi, utilizatori.
Sistemul de conducere şi de asigurare a calităţii în construcţii comportă stabilirea următoarelor elemente principale:
- datele de intrare, concretizate prin documentaţia tehnică anexată contractelor (temă, proiect, specificaţie tehnică,
caiet de sarcini etc.)
- elementele principale de conţinut, respectiv: programul de asigurare a calităţii, organizarea aferentă sistemului,
funcţiunile sistemului
- elementele metodologice ale dezvoltării şi aplicării sistemului; se stabilesc trei modele de asigurare a calităţii
în funcţie de categoria de importanţă a construcţiei. Încadrarea într-unul din cele trei modele se stabileşte de către
proiectant în acord cu investitorul sau proprietarul;
- documentele tehnice, respectiv:
- documentele privind datele de intrare;
- documente ale programului de asigurare a calităţii;
- planul de audit;
- documente şi înregistrări referitoare la calitate;
- diferite alte documente.
Regulamentul stabileşte de asemenea atribuţiile, obligaţiile şi răspunderile ce revin unităţilor participante la procesul
de concepere, realizare, exploatare şi postutilizare a construcţiilor.
2.3.2. Anexa 2
Regulamentul are ca obiect stabilirea modului de încadrare în categorii de importanţă a construcţiilor, în scopul
aplicării diferenţiale a sistemului calităţii, conform celor de mai sus. Regulamentul se aplică tuturor construcţiilor noi
sau existente.
După importanţă, construcţiile se încadrează în următoarele categorii:
- de importanţă globală, denumite curent categorii de importanţă (A, B, C şi D), ce privesc întreaga construcţie sub
toate aspectele. Categoria de importanţă se stabileşte de către proiectant, la cererea investitorului la construcţiile
noi, sau a proprietarului în cazul construcţiilor existente. Pentru fiecare construcţie se stabileşte o singură categorie
de importanţă şi ea va fi înscrisă în toate documentele tehnice privind construcţia;
- de importanţă specifică, denumite clase de importanţă ce privesc întreaga construcţie sau părţi ale acesteia, sub
diferite aspecte. Clasele de importanţă se corelează cu categoriile de importanţă de către proiectant la construcţiile
noi şi/sau de către expertul tehnic atestat, la construcţiile existente.
2.3.3. Anexa 3
Stabileşte cadrul general pentru desfăşurarea activităţilor menţionate; ele se aplică tuturor categoriilor de construcţii
şi sunt obligatorii pentru toţi factorii implicaţi pe toată durata de existenţă a acestor construcţii.
Urmărirea în exploatare a construcţiilor este de două categorii:
*curentă, cu caracter permanent şi se realizează cu grja proprietarului direct sau a reprezentanţilor săi; este o
activitate sistematică de culegere de date privind starea tehnică a construcţiei care, corelată cu activitatea de
întreţinere şi reparaţii, are ca obiectiv menţinerea construcţiilor la parametrii proiectaţi.
*specială, este o activitate sistematică ce cuprinde investigaţii specifice, suplimentare faţă de urmărirea curentă; se
instituie la: clădiri noi de importanţă deosebită şi la construcţii în exploatare cu evoluţie periculoasă stabilită în urma
unei expertize.
Intervenţiile în timp asupra construcţiilor sunt fundamentate pe baza datelor furnizate de activitatea de urmărire a
comportării în exploatare a construcţiilor. Ele sunt determinate de:
- exploatarea normală a construcţiilor. Aici se încadrează lucrările de întreţinere şi reparaţii, ce se efectuează

periodic în funcţie de categoria de importanţă a construcţiilor şi de materialele încorporate.
- acţiunile accidentale asupra construcţiilor ce afectează grav integritatea acestora. Intervenţiile constau în
efectuarea unor lucrări de înlăturare a efectelor acţiunilor menţionate şi readucerea construcţiilor la nivel calitativ
iniţial.
- acţiunile omului. Intervenţiile respective au ca scop principal: schimbări de destinaţie, prelungirea duratei de
serviciu, ridicarea nivelului performanţelor prevăzute iniţial.
Postutilizarea construcţiilor
Activităţile aferente acestei etape încep odată cu iniţierea acţiunii de desfiinţare a acelei construcţii care se face:
- la cererea proprietarului;
- la cererea autorităţilor administraţiei publice locale.
În anumite cazuri, desfăşurarea activităţilor şi lucrărilor din etapa de postutilizare se face pe baza unei documentaţii
tehnice şi a unei autorizaţii de funcţionare elaborată de autorităţi competente, conform legilor în vigoare. Activităţile şi
lucrările corespunzătoare etapei de postutilizare a construcţiilor sunt:
- dezafectarea construcţiei
- demontarea şi demolarea construcţiei
- recondiţionarea, reciclarea şi refolosirea şi nereciclabile.
Regulamentul stabileşte de asemenea obligaţiile şi răspunderile ce revin: investitorilor, proprietarilor şi
administratorilor cu acordul proprietarilor, proiectanţilor, executanţilor şi utilizatorilor în vederea: urmăririi comportării

în exploatare a construcţiilor, intervenţiei în timp asupra construcţiilor, postutilizării construcţiilor.
2.4. Controlul de stat al calităţii în construcţii HGR 272/14.06.94
Hotărârea Guvernului nr. 272 stabileşte cadrul normativ general, obiectivele, conţinutul şi organizarea, precum şi
modul de exercitare a controlului de stat privind calitatea în construcţii. Acesta se aplică construcţiilor, inclusiv
instalaţiilor aferente acestora, indiferent de forma de proprietate, destinaţie sau sursă de finanţare. Controlul se
exercită diferenţiat, potrivit legii, în toate etapele ciclului de existenţă a construcţiilor în scopul prevenirii sau limitării
unor situaţii ce pot apărea şi care pot pune în pericol sau afecta negativ viaţa, sănătatea, mediul înconjurător sau pot
cauza pierderi materiale unor persoane, entităţi sau societăţi în parte sau în ansamblul ei. Controlul de stat în
construcţii nu exclude şi nu suplineşte controlul interior sau alte forme de control.
Reglementările stabilesc în principal următoarele obiective ce trebuie urmărite de controlul de stat privind calitatea în
construcţii:
- îndeplinirea de către organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, comisiile tehnice sau
agenţii economici a obligaţiilor prevăzute de lege;
- respectarea de către toţi factorii ce contribuie sau sunt implicaţi în conceperea, realizarea şi postutilizarea
construcţiilor, a prevederilor legale;
- respectarea prevederilor autorizaţiilor de construire, a avizelor obligatorii etc.
- respectarea reglementărilor tehnice privind modul de tratare a defecţiunilor tehnice produse la construcţii, cauzate
de fenomene sau calamităţi naturale;
- îmbunătăţirea sistemului calităţii în construcţii şi a regulamentelor aferente acestuia.
Controlul de stat al calităţii construcţiilor şi lucrărilor publice se exercită de către Inspecţia de Stat în Construcţii,
Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Cadrul MLPAT precum şi celelalte organisme similare în
atribuţii specifice stabilite prin dispoziţii legale. Controlul de stat al calităţii în construcţii se organizează şi se exercită
prin inspecţii, în mod diferenţial, pe bază de instrucţiuni aprobate de Inspecţia de Stat în Construcţii în următoarele
moduri:
- inspecţii curente;
- inspecţii în faze determinate ale execuţiei;
- inspecţii prin sondaj;
- inspecţii tematice;
- inspecţii la autorităţile administraţiei publice şi locale.
Inspecţiile efectuate se consemnează şi se finalizează prin documente de control.
De asemenea sunt stabilite obligaţiile şi răspunderile ce revin pe de-o parte Inspecţiei Centrale şi Inspecţiilor
teritoriale şi personalului acestora în exercitarea controlului de stat în construcţii iar pe de altă parte agenţilor
economici implicaţi în procesul de proiectare, amplasare, execuţie, utilizare şi postutilizare a construcţiilor.
2.5. Recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora HG 273/14.06.95
Recepţia reprezintă actul prin care investitorul declară că acceptă, să preia lucrarea cu sau fără rezerve şi că
aceasta poate fi dată în folosinţă. Prin actul de recepţie se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în
conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie.
Recepţia se efectuează atât la lucrări noi cât şi la intervenţiile în timp asupra construcţiilor existente şi se realizează
în 2 etape:
- la terminarea lucrărilor
- la expirarea perioadei de garanţie (recepţia finală).
Recepţia se poate face prin acordul părţilor sau, în cazul unor neînţelegeri, ele se pot adresa instanţei judecătoreşti
competente.
Recepţia la terminarea lucrărilor
Comisiile de recepţie se vor numi de către investitor şi vor fi alcătuite de cel puţin 5 membri:
- 1 reprezentant al investitorului;
- 1 reprezentant al administraţiei publice locale;
- specialişti în domeniu.
Excepţie fac construcţiile de importanţă deosebită (minim 7 membri în comisie) şi cele de importanţă redusă (caz în
care comisiile vor fi alcătuite doar din investitor şi delegatul administraţiei publice locale). Începerea recepţiei se va
organiza în maximum 15 zile calendaristice de la notificarea terminării lucrărilor.
Reprezentanţii executantului şi proiectantului nu pot face parte din comisia de recepţie, ei având calitatea de invitaţi.
În diferite cazuri particulare din Comisie vor face parte şi alţi reprezentanţi decât cei mai sus amintiţi.
Reglementările stabilesc măsurile ce se pot lua în cazul în care investitorul nu fixează recepţia sau nu se prezintă la
termenul fixat pentru aceasta.
Comisia de recepţie poate funcţiona numai în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii numiţi de acesta; hotărârile revin
cu majoritate simplă.
Sunt stabilite şi sarcinile ce revin Comisiei de recepţie, modul de consemnare al observaţiilor şi concluziilor în
procesul verbal de recepţie, cazurile în care comisia de recepţie poate recomanda admiterea recepţiei, respectiv
amânarea sau respingerea.
Procesul verbal cu observaţiile participanţilor şi cu recomandarea comisiei, se înmânează investitorului ce hotărăşte

admiterea, amânarea sau respingerea recepţiei.
Se stabileşte de asemenea modul de executare a remedierilor în cazul în care admiterea recepţiei se face cu
obiecţii, cât şi termenul pentru efectuarea lor.
Recepţia finală
Este convocată de investitor în cel mult 15 zile de la expirarea perioadei de garanţie, prevăzută în contract. La
recepţia finală participă investitorul, comisia de recepţie numită de acesta, proictantul şi executantul.
Se stabilesc atribuţiile Comisiei de recepţie finală şi modul de întocmire a procesului-verbal de recepţie finală precum
şi modul de acţionare în cazul de respingere a recepţiei finale.
Ca dispoziţii finale, se prevăd exceptările, se stabileşte cine suportă cheltuielile necesare recepţiei şi modul de
acţionare legal în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă.
În anexa nr. 6 se tratează modul de întocmire a Cărţii Tehnice a Construcţiei, aceasta reprezentând ansamblul
documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuţia, recepţia, exploatarea şi urmărirea comportării în exploatare
a construcţiei şi instalaţiilor aferente. Cartea Tehnică se păstrează de către investitor pe toată durata existenţei
construcţiei.
2.6. Agrementul tehnic pentru produs, procedee şi echipamente noi în construcţii HGR 392/15.07.94
Metologia privind "Regulamentul tehnic pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii" a fost aprobată
prin HGR 392/iulie 1994.
Metodologia cuprinde:
- proceduri generale;
- organizarea activităţii de agrement tehnic în construcţii;
- procedura de agrementare tehnică;
- dispoziţii finale.
În anexă se precizează componenţa şi atribuţiile Comisiei de Agrement Tehnic în Construcţii.
Agrementul Tehnic poate fi solicitat de persoane fizice sau juridice, care fabrică, distribuie (comercializează) sau
pun în operă în România un produs sau un procedeu nou fabricat sau elaborat în ţară sau străinătate cu utilizare în
construcţii sau instalaţii.
Solicitantul de Agrement Tehnic trebuie să înainteze la secretariatul Comisiei de Agrement Tehnic din cadrul MLPAT
o cerere însoţită de dosarul cuprinzând documentaţia de prezentare a obiectului solicitării.
Secretariatul repartizează dosarul solicitării la grupa de specialitate de profil, constituită la un institut de cercetare
sau la un agent economic abilitat.
Grupa specializată desemnează un raportor care analizează dosarul cu participarea solicitantului şi stabileşte
condiţiile de întocmire a agrementului tehnic solicitat:
- completarea la necesitate a dosarului;
- necesitatea efectuării unor verificări experimentale;
- stabilirea costurilor şi a termenilor de predare;
- emiterea unei comenzi pentru efectuarea lucrărilor necesare.
În cazul produselor, procedeelor sau echipamentelor care provin din ţări dezvoltate industrial, unde sunt considerate
tradiţionale, existând reglementări tehnice naţionale aprobate, sau sunt folosite în baza unor agremente tehnice
emise de institute de specialitate recunoscute pe plan internaţional, obţinerea agrementului în România se face de
regulă prin asimilarea reglementărilor tehnice respective.
Fac excepţie produsele ale căror domeniu de utilizare poate fi afectat de condiţiile climatice, seismice ş.a. diferite în
România faţă de cele din ţările de origine.
Pentru produsele, procedeele şi echipamentele noi realizate în România sunt necesare certificate de încercări sau
analize efectuate de institute sau societăţi comerciale, cu profil de încercări, independente faţă de solicitant şi
autorizate.
2.7. Autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de încercări în construcţii HGR 393/15.07.94
Prin Autorizarea laboratoarelor de încercări în construcţii se conferă acestora dreptul ca pe baza încercărilor şi
analizelor efectuate cu echipamentul şi personalul propriu, să emită documente (buletine de încercare, rapoarte,
studii) valabile şi recunoscute de către organismele abilitate prin lege de a aplica şi controla sistemul calităţii în
construcţii.
Prin Acreditarea laboratoarelor de încercări în construcţii se asigură recunoaşterea formală a competenţei acestora
de către organismele de acreditare, la nivel naţional sau internaţional, pentru a realiza încercări sau tipuri de
încercări determinate.
Organismul de autorizare este Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.
Legea defineşte laboratoarele, indiferent de mărimea acestora sau de forma de proprietate, după cum urmează:
a) laboratorul naţional: cu o competenţă recunoscută la nivel naţional, autorizat să execute o gamă largă de încercări
în domeniul construcţiilor şi să emită documente valabile şi recunoscute de organismele judeţene de control şi
supraveghere a calităţii în construcţii.
c) laboratorul de unitate: autorizat să efectueze încercări şi să emită documente valabile pentru agentul economic
(de stat sau privat) în subordinea căruia funcţionează şi recunoscute organisme de control şi supraveghere a calităţii
în construcţii.
Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului prin Inspecţia de Stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi
amenajarea teritoriului constituie:
- comisia centrală de autorizare, cu atribuţii privind laboratoarele naţionale şi laboratoarele de zonă;
- comisiile judeţene de autorizare cu atribuţii privind laboratoarele de unitate.
Prin lege sunt stipulate atribuţiile organismului de autorizare a laboratoarelor de încercări, cum ar fi:
- stabilirea strategiei generale de evaluare şi autorizare a laboratoarelor;
- stabilirea unui sistem propriu de asigurare a calităţii;
- aplicarea în mod unitar a sistemului de autorizare;
- elaborarea unor instrucţiuni proprii de aplicare a prevederilor procedurilor de autorizare;
- supravegherea activităţii laboratoarelor;
- stabilirea tarifelor ce se aplică în procesul de autorizare.
Sunt stipulate de asemenea atribuţiile şi răspunderile comisiilor de autorizare, obligaţiile şi răspunderile

laboratoarelor de încercări.
Acreditarea laboratoarelor de încercări în construcţii mai are ca obiectiv crearea unui cadru organizatoric şi utilizarea
unor tehnici de evaluare a competenţei unui laborator în vederea participării acestuia la acţiunea de certificare a
produselor utilizate în construcţii, precum şi recunoaşterea acestora pe plan internaţional.
Organizarea acreditării laboratoarelor de către MLPAT se face cu respectarea standardului SR EN 45003 – "Criterii
generale privind organismele de acreditare a laboratoarelor" prin care se stabilesc concomitent şi atribuţiile şi
răspunderile organismului de acreditare.
Evaluarea laboratoarelor de încercări în construcţii se realizează pe bază de proceduri elaborate cu respectarea

standardului SR EN 45001 "Criterii generale privind evaluarea laboratoarelor de încercări".
Funcţionarea laboratoarelor de încercări acreditate se face cu respectarea prevederilor standardului SR EN 45003 –

"Criterii generale privind organismele de acreditare a laboratoarelor de încercări".
Urmărirea aplicării şi controlul respectării de către factorii implicaţi a prevederii regulamentului se fac de MLPAT.
Finanţarea activităţilor de autorizare şi acreditare a laboratoarelor se face din fondurile laboratoarelor solicitante, pe
bază de taxe şi tarife.
2.8. Certificarea calităţii produselor folosite în construcţii HGR 728/18.10.94
În baza legii 10 privind calitatea în construcţii, MLPAT a elaborat un regulament de certificare a calităţii produselor
folosite în construcţii (materiale, produse, echipamente) aprobat prin HGR nr. 728/10.94.
Certificarea de conformitate a calităţii produselor folosite în construcţii, constituie o componentă a sistemului calităţii
în domeniu prin care se demonstrează că produsele respective prezintă caracteristici de calitate controlate, conform
cu specificaţiile tehnice, care să permită aprecierea aptitudinii lor de utilizare şi să garanteze, cu o probabilitate
acceptabilă, că prin folosirea acestor produse se pot realiza cerinţele esenţiale pentru construcţiile respective.
Certificarea de conformitate a calităţii, constituie o obligaţie a producătorilor, ori a furnizorilor pentru produsele
folosite în construcţii, livrate spre a fi utilizate la anumite categorii de lucrări în construcţii cum ar fi:
- construcţii de categoria de importanţă excepţională;
- lucrări publice finanţate din bugetul de stat sau din bugetele locale;
- lucrări la care utilizarea produselor condiţionează realizarea cerinţelor esenţiale, indiferent de categorie.
În aceste cazuri, se interzice folosirea produselor fără certificarea de conformitate a calităţii acestora.
Prevederile regulamentului se aplică tuturor agenţilor economici care fabrică, furnizează sau utilizează produse de
construcţii şi instalaţii, echipamente provenite din producţia internă sau din import.
SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERTIFICAREA DE CONFORMITATE A... Page 10 of 125
Modul şi condiţiile de efectuare a certificării de conformitate sunt precizate în regulament pentru fiecare caz în parte.
Organismele de certificare trebuie să îndeplinească criteriile specificate în STAS 45011/1993 şi să fie acreditate de
comun acord de MLPAT şi de IRS.
Acţiunea de certificare trebuie să fie precedată de următoarele operaţiuni:
a) solicitarea certificării din partea producătorului sau a furnizorului;
b) obţinerea de la producător sau furnizor a tuturor datelor necesare;
c) identificarea produselor şi influenţa acestora la realizarea cerinţelor esenţiale la lucrările în care se încorporează,
conform specificaţiilor tehnice (standarde sau agremente tehnice);
d) alegerea metodelor de control;
e) stabilirea programului de către părţile contractante pentru acţiunea de certificare.
Desfăşurarea completă a programului de certificare, cuprinde următoarele faze principale:
a) activităţi pregătitoare;
b) examinarea unităţii producătoare, de către organismul de certificare;
c) documentarea privind caracteristicile produselor şi stabilirea metodelor de control;
d) eliberarea documentelor de certificare (certificat sau declaraţie) de conformitate;
e) repetarea operaţiunilor de control şi de verificare şi încercări în cadrul supravegherii în timp.
Toate aceste activităţi se efectuează pe bază de proceduri scrise şi aprobate prin ordin al ministrului Lucrărilor
Publice şi Amenajării Teritoriului.
Investitorii, proiectanţii, executanţii de lucrări de construcţii, proprietari sau utilizatori, au obligaţia să ceară şi să
utilizeze la lucrările de construcţii din categoriile menţionate numai produse pentru care există certificarea de calitate.
În ANEXELE la Regulament se prezintă definiţiile principalilor termeni folosiţi în domeniul certificării de conformitate
a produselor folosite în construcţii precum şi metodele de control, sisteme şi documente aferente certificării.
Aplicarea sistemelor certificării de conformitate a calităţii produselor şi a metodelor de control aferente specificate în
Anexa 2 din Regulament, se face în mod diferenţiat pe baza procedurii aprobate prin ordin al MLPAT, ţinând seama
şi de importanţa realizării cerinţelor esenţiale şi mai ales a celor privind siguranţa în exploatare, sănătatea oamenilor
şi protecţia mediului.
Pentru produsele din import care au marca Ce şi au primit argumentul tehnic, se vor aplica cele mai simple sisteme
şi proceduri de certificare.
Sistemele de certificare aplicate prin Regulament conferă producătorilor sau furnizorilor dreptul de a aplica o marcă
de conformitate care atestă că produsele respective sunt conforme cu specificaţiile tehnice din documentele
normative în vigoare (standarde, agremente tehnice) fiind apte pentru utilizarea în construcţii şi satisfăcând cerinţele
esenţiale.
În conformitate cu Regulamentul privind certificarea de conformitate a calităţii produselor utilizate în construcţii, se

poate preciza că specificaţiile tehnice în domeniu cuprind pentru un produs sau pentru un grup de produse de
aceeaşi categorie, datele tehnice caracteristice, privind calitatea şi aptitudinile de folosire în construcţii ţinând seama
de cerinţele esenţiale.
În cazul unor produse care au o slabă incidenţă asupra cerinţelor esenţiale în construcţii şi care sunt utilizate la
construcţii de importanţă normală sau redusă, se va adopta procedura cea mai simplă de certificare (o simplă
declaraţie a producătorului sau a furnizorului).
Principalele date tehnice care caracterizează un produs sau un grup de produse şi care constituie specificaţiile
tehnice respective sunt:
- caracteristici dimensionale (dimensiuni nominale, dimensiuni uzuale, dimensiuni de gabarit);
- caracteristici funcţionale (parametrii de funcţionare, presiune şi temperaturi nominale, uzuale în funcţionare maxim
admise);
- caracteristici fizico-mecanice şi chimice;
- caracteristici tehnologice (mod de prelucrare, îmbinare, montare);
- condiţii de calitate exprimate prin cerinţele şi performanţele pe care trebuie să le realizeze în exploatare produsele
respective.
În domeniul instalaţiilor pentru construcţii, cerinţele esenţiale definite prin Legea nr. 10/1995 sunt:
- rezistenţă şi stabilitate;
- siguranţă în exploatare;
- siguranţă la foc;
- igienă, sănătatea oamenilor, protecţia mediului;
- izolaţie termică şi economie de energie;
- protecţie împotriva zgomotului.
Produsele care intră în incidenţa respectivului regulament, trebuie să reziste încercărilor şi verificărilor de calitate
stabilite în standardele de condiţii generale, în standardele de produs şi în condiţiile de agrementare în vigoare.
Certificarea de conformitate a calităţii echipamentelor şi produselor se poate face prin următoarele documente:
- atestare de conformitate a calităţii produselor, elaborată de o terţă parte care confirmă în scris că acestea prezintă
caracteristici de calitate conforme cu prevederile unor specificaţii tehnice;
- certificat de conformitate, eliberat de un organism autorizat, în conformitate cu un sistem de certificare care indică
faptul că produsul prezintă caracteristici de calitate şi este conform specificaţiilor stabilite printr-un document
normativ;
- declaraţie de conformitate, eliberată de producător sau furnizor conform regulilor unui sistem de certificare;
- marcă de conformitate marcă aplicată sau emisă pe baza regulilor unui sistem de certificare.
2.9. SR EN ISO 9002
"Model pentru asigurarea calităţii în producţie, montaj şi service"
Acest Standard Internaţional prevede condiţiile referitoare la sistemul calităţii aplicabile atunci când trebuie
demonstrată capabilitatea unui furnizor de a livra produse conforme cu un proiect stabilit.
SR EN ISO 9002 aplică definiţiile din ISO 8402/1995 şi în plus defineşte, conform scopurilor urmărite, noţiunile de:
produs, ofertă (pentru licitaţie) şi de contract.
Acest standard stă la baza elaborării manualului de calitate propriu al producătorului ce solicită certificarea de
conformitate a calităţii produselor.
[top]
3. CERTIFICAREA DE CONFORMITATE A CALITĂŢII
3.1. Generalităţi
Certificatul de conformitate se eliberează de către un organism abilitat în acest sens. În vederea obţinerii certificatului
de conformitate, producătorul trebuie să adreseze o cerere în acest sens către unul dintre organismele abilitate.
3.2. Solicitarea certificatului de conformitate
Solicitarea certificatului de conformitate de către producător se face în următoarele situaţii:
a) certificarea iniţială la începutul producţiei privind respectivul produs;
b) expirarea perioadei anterioare de certificare;
c) modificarea specificaţiilor tehnice privind produsul;
d) modificarea procedurilor interne de asigurare a calităţii;
e) modificarea normelor de calitate pentru produsele respective, la nivel naţional;
f) în cazul unor reclamaţii de la beneficiari.
3.3. Documentaţia necesară pentru obţinerea certificatului de calitate
- cerere înregistrată către un organism abilitat pentru certificarea de calitate;
- manualul intern de calitate;
- specificaţia tehnică a produsului;
- procedurile interne pentru asigurarea calităţii;
- lista aparatelor de măsură şi control cu viza metrologică.
3.4. Sarcini ale organismelor abilitate în vederea certificării de conformitate
Organismele abilitate pentru certificarea de conformitate a calităţii produselor trebuie să îndeplinească următoarele
cerinţe generale:
- să dispună de personal şi de mijloacele şi echipamentele necesare certificării;
- să asigure competenţa tehnică, cunoaşterea legislaţiei în domeniu şi integritatea profesională a personalului;
- să asigure imparţialitatea în efectuarea încercărilor, elaborarea rapoartelor, eliberarea certificatelor şi executarea

supravegherii;
- să respecte secretul profesional.
3.5. Activităţi ale organismelor abilitate în vederea eliberării certificatului de conformitate
- verificarea documentaţiei pusă la dispoziţie de solicitant;
- verificarea procesului tehnologic;
- verificarea la producător a respectării manualului de calitate intern;
- încercarea prin sondaj, a unor probe prelevate din fabrică;
- să controleze de cel puţin două ori pe an respectarea controlului producţiei la fabricant;
- eliberarea certificatului de conformitate, pe o perioadă de doi ani.
3.6. Certificatul de conformitate
Certificatul de conformitate trebuie să conţină următoarele elemente:
- numele şi sediul organismului de certificare;
- numele şi sediul fabricantului (furnizorului);
- identificarea şi descrierea produsului pentru care se face certificarea;
- denumire-tip;
- caracteristici principale de calitate sau performanţe;
- domeniul de utilizare;
- dispoziţiile la care răspunde produsul (standard sau agrement);
- condiţiile speciale de utilizare a produsului;
- numărul certificatului;
- condiţiile şi durata valabilităţii certificatului;
- numele şi calitatea persoanei abilitate să semneze certificatul;
[top]
4. GHID DE ALCĂTUIRE A MANUALULUI DE CALITATE
Manualul de calitate are drept scop corelarea calităţii produselor realizate de firmă cu cerinţele de calitate impuse
prin specificaţiile tehnice (norme, standarde, agremente) corespunzătoare. El face parte din documentaţia obligatorie
pentru obţinerea unui certificat de conformitate eliberat de un organ specializat, abilitat în acest sens. În cele ce
urmează sunt prezentate principalele cerinţe (capitole) la care trebuie să răspundă manualul de calitate.
4.1. Responsabilitatea conducerii
4.1.1. Directive de calitate. Procedurile de calitate trebuie elaborate astfel încât să permită departamentului de
producţie să realizeze produsele în conformitate cu normele în vigoare şi cu cerinţele clienţilor. Necesităţile clienţilor,
nefiind întotdeauna clar exprimate, dau naştere unor specificaţii tehnice care rezultă din:
- nevoile generale ale clientelei;
- nivelul de calitate impus de firmă în comparaţie cu normele de calitate specifice fiecărui produs.
Produsele de calitate şi serviciile prestate se obţin prin aplicarea următoarelor condiţii:
a) Conducerea îşi asumă răspunderea în întregime pentru calitatea produselor.
b) Conducerea va asigura obţinerea certificatului de conformitate din partea unui organism abilitat în acest sens.
c) Calitatea rezultă dintr-o bună organizare.
d) Calitatea se integrează în totalitatea procesului.
e) Fiecare departament răspunde de produsul realizat sau munca prestată, precum şi de organizarea produselor de
calitate.
Conducerea societăţii trebuie să se angajeze să facă cunoscută această politică la toate nivelurile organizaţiei sale şi
să asigure aplicarea acesteia ca atare.
O copie a manualului trebuie să se afle la dispoziţia personalului pentru a fi citită. O a doua copie trebuie înmânată
fiecărui membru al personalului care supraveghează, practică şi verifică activităţile cu efect asupra calităţii. Fiecare
angajat nou va primi o copie anexată la regulamentul de ordine interioară. Departamentul de producţie răspunde de
calitate şi procedează conform inspecţiilor specificate în fişele de control ale procesului.
4.1.2. Organizare
4.1.2.1. Răspundere şi calitate
- Delegat control de calitate este o persoană care pregăteşte specificaţiile amănunţite pentru fiecare produs,
incluzând metodele de inspecţie, numărul de încercări necesare, limitele de toleranţă.
Delegatul instruieşte inspectorii şi tehnicienii de producţie în legătură cu planurile privind controalele de efectuat,
precum şi în legătură cu modul de refuz al produselor necorespunzătoare normelor de calitate. El raportează
conducerii şi face recomandări în privinţa deciziilor finale.
Serviciul de control de calitate va face recomandări furnizorilor, departamentului de producţie, precum şi dacă este
cazul departamentului de cercetare şi dezvoltare, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea produselor. Serviciul CC
trebuie să revizuiască periodic şi sistematic fiecare specificaţie referitoare la produse, numărul de teste.
În caz de nevoie el va propune modificări. Schimbările sau modificările referitoare la calitate vor fi puse în aplicare
după discuţii între departamentele în cauză sau între furnizori.
Serviciul CC utilizează statistici pentru verificarea acceptării capacităţii şi caracteristicilor produsului.
- Şeful de producţie este cel care răspunde de calitate în perioada producţiei şi verifică nivelul de calitate cu ajutorul
documentelor aflate la dispoziţia lui în acest scop.
Departamentul producţie asigură ca fiecare procedură şi fiecare instrucţiune referitoare la calitate, să fie disponibilă
şi să fie aplicată.
4.1.2.2. Mijloace de verificare şi personalul
Trebuie puse la dispoziţie mijloace adecvate de verificare, precum şi un personal competent care efectuează
activităţile de verificare. Examinarea sistemului de calitate al procesului de fabricaţie şi al produsului se face de către
o echipă compusă din:
- managerul de calitate
- analistul de calitate (expertul în sistemul calitate).
Este de asemenea posibilă numirea altor persoane pentru realizarea unor examinări speciale. Departamentul
examinat este reprezentat de un responsabil de-al său. Se poate apela şi la alte persoane pentru a uşura
desfăşurarea examenului.
4.1.2.3. Reprezentarea conducerii
Managerul operaţiunii răspunde de politica de calitate şi asigură ca toate cele necesare pentru realizarea
standardelor să fie disponibile şi menţinute în continuare. El ia deciziile finale privind calitatea. Este autorizat să
modifice politica de calitate în alte departamente cum ar fi producţia, întreţinerea, desfacerea, service după vânzare
şi transportul. El este obligat să anunţe organismul de certificare asupra oricăror modificări privind politica de calitate
aplicată în firmă.
4.1.3. Management review
Sistemul de calitate în aplicare – pentru îndeplinirea cerinţelor tuturor normelor de calitate aplicate în România – va fi
revizuit la intervale regulate de către conducere. Această revizuire este o garanţie pentru o adaptare continuă şi
eficace a sistemului de calitate. Rezultatele examenelor interne de calitate sunt utilizate de către conducere pentru
evaluarea conformităţii cu standardele stabilite. Pentru realizarea acţiunii de Management review se utilizează o
anumită procedură. Orice modificări privind sistemul de calitate trebuie anunţată organismelor de certificare.
4.2. Sistemul de calitate
Obiectivul cel mai important al sistemului este acela de a măsura nivelul de calitate al produselor şi de a controla
dacă acest nivel corespunde specificaţiilor stabilite. În general, responsabilitatea privind sistemul de calitate trebuie
să revină departamentului controlul calităţii (CC).
În acest sens departamentul CC are sarcina precisă de a stabili sistemul de revizie, să se documenteze în acest
sens şi să menţină acest sistem.
Departamentul CC pregăteşte specificaţii detaliate referitoare la produs, metode de inspecţie, numărul de teste
necesare, limite de toleranţă în concordanţă cu standardele şi normele în vigoare.
4.3. Examinarea contractului cu beneficiarii
Pentru a asigura numai contractarea unor produse pentru a cărui calitate firma îşi poate asuma răspunderea asupra
calităţii produselor, este necesară o analiză privind comenzile diferiţilor clienţi.
Comenzile clienţilor vor fi urmate de avize de primire, stabilite de societate pentru produsele care corespund în
întregime specificaţiilor prezentate şi garantate de firmă.
Orice nonconfirmitate între produsul solicitat şi cel reluat în gama standard, va conduce la respingerea comenzii de
către sistemul informativ (informaţional). Se va proceda la verificarea mai detaliată şi efectuată separat pentru
disponibilităţile de stoc, reparaţii şi condiţii de plată.
Dacă fiecare specificaţie reluată la comandă este acoperită de contract şi produsul standard, firma va confirma
această comandă printr-un aviz de recepţie.
4.4. Verificarea documentelor
Scopul acestei activităţi este de a asigura în permanenţă o calitate a produselor conformă cu specificaţiile tehnice şi
normele naţionale.
4.4.1. Aprobarea şi eliberarea noilor documente
Numai direcţia de asigurare a calităţii are competenţa de a aproba şi modifica documentaţia tehnică a produsului
precum şi procedurile de asigurare a calităţii.
Serviciul tehnic va preda documentaţia tehnică a produsului către serviciul producţiei şi către departamentul CC. El
va avea grijă ca fiecare desen să fie datat pentru a putea identifica desenul cel mai recent.
Pentru articolele cumpărate, el va preda un desen secţiei de cumpărări pentru distribuire. La aducerea la zi a
documentelor, fiecare furnizor primeşte un document care trebuie completat şi returnat secţiei de cumpărare,
confirmând recepţia şi aplicarea subiectului descris.
Desenatorul foloseşte un document de distribuire completat cu data distribuirii, nr. desen, departament, nr. copii şi
semnătura destinatarului.
4.4.2. Document de modificare
Documentul de distribuire, aşa cum s-a amintit la pct. 4.4.1., trebuie de asemenea folosit în cazul în care se modifică
un desen sau procedură. Aceste documente vor fi examinate şi aprobate de către aceiaşi responsabili care au
stabilit şi aprobat examenul iniţial.
Proceduri: Departamentul CC răspunde de distribuirea procedurilor de asigurare a calităţii. Fiecare procedură

cuprinde data emiterii/aplicării, cu scopul de a putea determina, varianta cea mai recentă şi a distruge varianta
veche. CC va folosi un document de distribuire completat cu data distribuirii, nr. procedură, departament, nr. copii şi
semnătura destinatarului. Astfel este posibilă o verificare uşoară a transmiterii procedurilor. Modificările privind
specificaţiile tehnice sau a procedurilor de asigurare a calităţii trebuie comunicate organelor de certificare.
4.5. Achiziţionarea de materiale şi subproduse
4.5.1. Generalităţi
Serviciul cumpărări asigură că produsele şi materialele cumpărate de la diferiţi furnizori corespund cerinţelor
specificate.
4.5.2. Determinarea subcontractantului
Subcontractantul trebuie să primească specificaţiile şi să îşi pună produsele în conformitate cu acestea. Dacă
acestea nu sunt disponibile sau subcontractantul are o alternativă, el va comunica datele sale firmei pentru a fi
aplicate sau nu.
Subcontractantul trebuie să impună ca furnizorii lui să respecte aceleaşi specificaţii cât se poate de fidel.
Subcontractantul va garanta că oricare material poate fi utilizat fără verificare de recepţie şi aprobare. Produsul lui
final trebuie să fie conform normelor specificate. Firma trebuie să păstreze o listă cu subcontractanţii înregistraţi.
4.5.3. Date necesare la cumpărare
Comenzile firmei trebuie să cuprindă următoarele date:
- denumirea articolului;
- nr. articol;
- specificaţiile tehnice sau nr. desen tehnic corespondent;
- materia primă.
4.5.4. Verificarea produselor cumpărate
Practic, fiecare produs cumpărat trebuie supus unui examen de recepţie, înainte de a fi admis în producţie.
Produsele cumpărate care nu sunt supuse verificării cu ocazia recepţiei, sunt controlate pe parcursul funcţionării
(control în proces).
4.6. Identificarea produsului şi mijloace de marcare
Înainte de expediere, subcontractantul sau furnizorii trebuie să precizeze identificările corecte ale produselor,
ambalajelor şi transportului care să elimine pericolul deteriorărilor. Aceste identificări vor rămâne pe produs de la
linia de fabricaţie până în momentul utilizării. Desenele produselor şi a elementelor componente vor fi păstrate la
departamentul tehnic. Desenatorul tehnic răspunde de documentele tehnice să fie ţinute la zi.
Produsul final trebuie prevăzut cu o etichetă cuprinzând următoarele date: tipul, data fabricaţiei, date tehnice. Marca
de conformitate se poate aplica numai în urma obţinerii certificatului de conformitate din partea unui organism abilitat
în acest sens şi numai pe perioada de certificare.
4.7. Verificarea procesului
Verificarea procesului trebuie efectuată de departamentul de producţie, prin foi de inspecţie. Aceste documente
cuprind instrucţiuni detaliate asupra:
- verificării materialelor;
- inspecţia personalului din uzină: fiecare operator trebuie să fie calificat pentru a putea efectua corect activităţile.
Şeful acestuia răspunde de calitate, şi dacă este cazul, pot asista şi alte secţii. Şeful are un fişier cu calificările
subordonaţilor.
4.7.2. Verificarea maşinilor
Pe parcursul producţiei, produsele trebuie verificate sistematic, având în vedere modul de funcţionare a:
- pieselor mecanice şi hidraulice;
- liniilor de sudare;
- sistemului de ambalare;
- sistemului de stocare.
Secţia de producţie trebuie să raporteze aceste verificări prin rapoarte zilnice. Toate aceste date sunt reluate într-un
raport lunar asupra căruia se poartă discuţii cu toţi membrii departamentului şi cu directorul de operaţii care va lua
deciziile finale. Secţia de producţie răspunde de calitate şi va recurge la revizii în conformitate cu fişa de control a
procesului.
Inspectorul CC va face revizii zilnice prin verificare a muncii prestate de către muncitorii din uzină şi pentru a testa
conformitatea materialelor.
4.8. Inspecţie, revizie şi încercare
4.8.1. Recepţie şi încercare
Produsele cumpărate care necesită încercare la recepţie, trebuie afişate în magazia de materiale destinate
producţiei. Aceste produse trebuie să se afle depozitate într-un loc special. Magazionerul verifică totul conform foii de
verificare şi raportează constatările secţiei CC. Secţia CC determină, pe baza ISO – Standard 2859, nivelurile de
respingere şi acceptare şi atare, primeşte sau refuză totul. Fiecare piesă respinsă trebuie să poarte un marcaj
special cu detaliile necesare.
Dacă producţia necesită o acceptare rapidă a produsului, fără revizie la recepţie, aceste produse vor fi identificate cu
condiţia să nu existe aspecte de neconformitate. În toate cazurile se va face inspecţia la recepţie.
4.8.2. Verificare pe parcursul procesului şi încercare
Toate materialele folosite la firmă trebuie controlate prin revizie vizuală, accentul punându-se pe deterioare
exterioară şi urme de rugină.
Verificările şi încercările ce trebuie făcute pe parcursul procesului de producţie precum şi cele finale sunt specificate
fiecărui echipament şi material în parte. Ca urmare, acestea vor fi prezentate în anexă.
4.8.3. Revizie şi raport asupra încercării
Pe parcursul procesului de fabricaţie trebuie să se facă şi să se păstreze însemnări care stabilesc dacă produsul a
corespuns cerinţelor de revizie şi încercare, bazându-se pe criterii precise de aprobare.
4.9. Revizie, măsuri şi echipamente de testare
Departamentul CC trebuie să facă revizii periodice în ceea ce priveşte echipamentul de măsurare, etalonarea
utilajelor folosite în uzină. Această etalonare se efectuează pe baza procedurilor prestabilite şi înregistrate pe foaia
de etalonare. Toate echipamentele de măsurare trebuie să poarte viza metrologică la zi.
4.10. Revizie şi statut de testare
Pentru a deosebi produsele care îndeplinesc cerinţele de calitate de cele care nu sunt conforme cu specificaţiile
tehnice, ele trebuie marcate cu etichete de culori diferite. Astfel, produsele care ajung în faza de a fi recepţionate şi
sunt conforme normelor, trebuie prevăzute cu:
* etichetă de o anumită culoare care cuprinde toate detaliile referitoare la produs.
Produsele ajunse în faza de recepţionare şi care nu îndeplinesc cerinţele din specificaţiile tehnice se prevăd cu:
* etichetă de recepţie de o altă culoare.
Pe parcursul procesului de producţie, produsele respinse sunt marcate cu etichete de aceeaşi culoare cu a celor
respinse la recepţie după cum urmează:
* o etichetă cu toate datele necesare privind respingerea.
* o etichetă de rebut.
4.11. Control – neconformitatea produselor
Produsele care nu corespund normelor prestabilite, nu vor intra în folosinţă din întâmplare. Ele vor fi marcate ca fiind
neconforme şi vor fi izolate de restul produselor.
4.11.1. Examen de neconformitate şi dispoziţii
Produsele respinse vor fi tratate pe baza unor proceduri prestabilite.
În cazul în care secţia CC respinge un produs la recepţie, secţia de cumpărări trebuie să discute cu furnizorul
măsurile corective (reparaţii, sortare, înlocuirea produsului respectiv).
Toate produsele respinse vor trece prin faza de reparaţie, sortare, sau vor fi considerate rebuturi, folosindu-se
diferite metode de identificare în acest scop cum ar fi:
- etichetele;
- benzi adezive;
- marcaje privind stratul de vopsea necorespunzător, sau prin plasarea produselor în locuri destinate acestui scop
sau containere. Produsele reparate vor fi repuse pe banda de transport sau aşezate din nou pe linia de vopsire.
4.12. Măsuri de corectare
Procedurile formale şi cele nedeterminate în prealabil, se utilizează pentru a evidenţia:
- că se cunoaşte motivul neconformităţii şi că procedura de corecţie elimină posibilitatea de a se repeta neregula;
- rezultatul este de 100% rebut, returul produsului de către client se va sesiza şi raporta cu scopul de a pune în
practică proiecte de ameliorare;
- studiile metodice şi controlul de calitate a analizelor pot detecta şi elimina cauze potenţiale în cazul produselor
defecte;
- controalele pot asigura ca metodele corective să conducă la o îmbunătăţire a calităţii.
În fiecare lună se vor ţine şedinţe pentru a discuta rezultatele rapoartelor privind refuzul clienţilor, producţia şi
reviziile.
4.13. Manipulare, depozitare, ambalare şi livrare
Conducerea firmei va stabili şi va respecta procedurile de manipulare, depozitare, ambalare şi livrare a produselor.
4.13.2. Manipulare
Manipularea produselor trebuie să se facă astfel încât să se evite deteriorările.
4.13.3. Depozitare (magazinaj)
Firma trebuie să ofere posibilităţi de stocare care evită deteriorarea produselor înainte de livrare. Magazia primeşte
produsele finite şi verifică ambalajul, etichetele şi gestiunea de stocuri. Starea produselor finite va fi controlată de
secţia CC şi de către responsabilul de magazie.
4.13.4. Ambalare
Ambalajul va fi verificat pe toată suprafaţa de către persoanele specializate, cu scopul de a asigura conformitatea
acestuia cu normele stabilite.
4.13.15. Livrare
Înainte de a fi încărcate pe camioane, produsele trebuie supuse unei verificări de ambalaj şi aspect. Încărcarea se va
controla cu borderou de livrare. În timpul descărcării produselor, şoferul şi clientul verifică pe borderoul de livrare
cantitatea şi calitatea materialului. Produsele deteriorate se vor returna la uzină.
4.14. Dări de seamă asupra calităţii
Toate dările de seamă asupra calităţii se vor păstra pentru a demonstra eforturile în acest domeniu, precum şi
eficacitatea sistemului de calitate. Aceste date ale subcontractanţilor vor constitui un punct de reper.
Dările de seamă vor fi înregistrate şi ţinute la zi în aşa fel încât să fie uşor regăsibile. Dările de seamă se vor păstra
separat pentru o anumită perioadă.
4.15. Examinarea calităţii interioare
În acest sens se efectuează verificări periodice şi sistematice, conform unui plan de examinare, privind specificaţiile,
metodele de măsurare, numărul de teste şi aplicarea în întregime a sistemului de calitate. Toate comentariile şi
observaţiile vor fi preluate într-un raport stabilit de către responsabilul de control de calitate. Se va recurge la toate
metodele de corectare.
4.16. Instruire
Conducerea firmei trebuie să prevadă instruirea şi perfecţionarea personalului pentru toate activităţile care vizează
calitatea. Departamentul de producţie şi magazia răspund de instruirea personalului angajat. Serviciul CC va asista
în ceea ce priveşte justificarea nivelului de calitate şi tehnici de statistică, sau în caz de nevoie va acorda ajutor la
instruirea specială.
Toţi angajaţii vor fi selecţionaţi după o anumită procedură. Fiecare angajat are o fişă personală. Sunt de asemenea
anexate diplomele de studii suplimentare.
4.17. Tehnici de statistică
În caz de nevoie se vor introduce şi aplica tehnicile de statistică de către un tehnician calificat.
ANEXA LA MANUAL
LISTA CONTROALELOR PE TIPURI DE ECHIPAMENTE CAZANE
1. CONTROLUL RECEPŢIEI MATERIALELOR PRIME
- Controlul dimensiunilor şi calităţii tablei de oţel şi după caz controlul calităţii fontei;
- controlul dimensiunilor şi calităţii ţevilor;
- controlul racordurilor şi a celorlalte subansamble;
- controlul materialelor de adaus (electrozi, sârmă);
2. CONTROLUL PE PARCURSUL FABRICAŢIEI
- verificarea debitării tablei;
- verificarea respectării dimensiunilor virolelor componente;
- verificarea suprafeţelor exterioară şi interioară;
- verificarea dispunerii îmbinărilor sudate;
- verificarea cordonului de sudură prin examinare exterioară;
- verificarea poziţionării racordurilor cu echer;
- verificarea curăţirii în interior;
- verificarea clapetelor de explozie;
- verificarea dimensiunilor şi amplasării uşilor de vizitare şi a gurilor de observare;
- proba la cald pentru a se verifica buna funcţionare a instalaţiei de ardere, a automatizării, a AMC-ului, a
dispozitivelor de siguranţă etc.
3. ÎNCERCARE DE PRESIUNE HIDRAULICĂ
- elementele de cazane cât şi cazanele complet asamblate vor fi supuse la încercarea de presiune hidraulică
executată cu apa de cel mult 50 C timp de cel puţin 10 minute la o presiune variabilă după cum urmează:
* cazane de abur de joasă presiune din oţel 2 bar
* cazane de abur de joasă presiune din fontă 3 bar
* cazane de apă caldă din oţel 1.5 expmax cel puţin 2 bar
* cazane de apă caldă din fontă 1.5 expmax cel puţin 3 bar
În timpul umplerii cazanului se vor lua măsuri pentru eliminarea aerului.
4. CONTROLUL DESTRUCTIV
- controlul desprinderii racordurilor.
5. VERIFICAREA VOPSELEI
- test de prindere a vopselei;
- grosimea la micrometru.
SCHIMBĂTOARE DE CĂLDURĂ
1. CONTROLUL RECEPŢIEI MATERIILOR PRIME
- controlul grosimii şi calităţii tablei de oţel laminat;
- controlul calităţii ţevilor pentru realizare fascicul respectiv al plăcilor;
- controlul racordurilor;
- controlul calităţii garniturilor;
- controlul materialului de adaos.
2. CONTROL PE PARCURSUL FABRICAŢIEI
- verificarea dimensiunilor şi abaterilor dimensionale;
- sunt admise asamblări de părţi componente ale schimbătorului termic prin sudură numai în cadrul aplicării unor
procedee omologate, precizate explicat ca atare în documentaţia tehnică de execuţie şi cu respectarea strictă a
prescripţiilor specifice domeniului (norme ISCIR, standarde ş.a.);
- examinarea exterioară a îmbinărilor sudate;
- verificarea îmbinărilor demontabile;
- verificarea aspectului general;
- paralelism nivel de fluide;
- platitudine (dacă este cazul);
- lungimea (şi pasul) şi înălţarea şicanelor (dacă este cazul);
- poziţia unghiulară a şicanelor;
- distanţa dintre racorduri;
- poziţionarea racordurilor cu echer;
- verificarea dispunerii ţevilor (dacă este cazul).
3. REZISTENŢA LA PRESIUNEA HIDRAULICĂ
Încercarea la presiunea hidraulică constă în supunerea fiecăruia din circuitele de fluid ale schimbătorului termic la o
presiune hidraulică de probă a cărei valoare se calculează cu relaţia:
[MPa]
unde:
Pm = presiunea la care a fost calculat să reziste, în funcţionare curentă de lungă durată respectivul circuit de fluid al
schimbătorului termic [MPa]
fap = tensiunea admisibilă a materialului din care este executat circuitul de fluid al schimbătorului, la temperatura pe
care o are fluidul de probă [MPa]
fa = tensiunea admisibilă a materialului din care este executat circuitul de fluid al schimbătorului, la temperatura
presupusă a fluidului la dimensionarea mecanică a schimbătorului [MPa].
4. CONTROL DESTRUCTIV
- controlul desprinderii racordurilor;
- controlul desprinderii şicanelor şi suporturilor;
- test de rezistenţă mecanică (presiune de apă de 10 bari).
- verificarea acoperirilor de protecţie se face vizual;
- verificarea culorii suprafeţelor;
- grosimea la micrometru.
POMPE DE CIRCULAŢIE
- controlul privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale materialelor;
- controlul racordurilor;
- controlul materialelor de adaos;
- verificarea parametrilor funcţionali ai motorului.
- forma şi calitatea suprafeţei carcasei;
- turnarea sau sudarea rotorului;
- fixarea şi reglajul axial al rotorului;
- jocurile funcţionale;
- labirintul de etanşare;
- arborele din punct de vedere al săgeţii, diametrului, bătăii radiale, deplasării axiale, bucşei de protecţie, lagărelor de
preluare a sarcinilor axiale;
- instalaţiile auxiliare şi accesoriile.
3. PROBA HIDROSTATICĂ
Se efectuează pentru elementele supuse la presiune (carcasă, capac şi inel de închidere, inclusiv organele lor de
asamblare) la o presiune de probă echivalentă cu 1.5 x presiunea de calcul de bază.
- controlul desprinderii racordurilor.
- grosime la micrometru.
VASE DE EXPANSIUNE
- controlul grosimii şi calităţii tablei de oţel (laminat);
- controlul racordurilor şi a celorlalte subansamble;
- controlul materialelor de adaos (electrozi, sârmă).
- verificarea debitării tablei;
- verificarea respectării dimensiunilor virolelor componente;
- verificarea dispunerii îmbinărilor sudate;
- verificarea cordonului de sudură prin examinarea exterioară;
- verificarea poziţionării racordurilor cu echer;
- verificarea amplasării racordurilor;
- verificarea curăţirii la interior.
3. TEST DE ETANŞEITATE
- pentru vasele de expansiune deschise se face un test de etanşeitate de 100% sub presiune hidraulică de 0.2 bar,
timp ce cel puţin 10 minute.
- pentru vasele de expansiune închise se face un test de etanşeitate de 100% sub presiune hidraulică de 1.5 ori
presiunea maximă de funcţionare timp de cel puţin 10 minute.
- controlul desprinderii suporţilor.
- grosime la micrometru
RADIATOARE
- controlul grosimii şi lăţimii la bobine;
- controlul calităţii fontei;
- controlul racordurilor.
- lungime de debit la bobine;
- lăţime, profunzime şi înălţime pe flanc canale de apă;
- paralelism nivel de apă;
- platitudine;
- lungimea (şi pasul) şi înălţimea aripioarelor;
- poziţia unghiulară a aripioarelor;
- distanţa dintre racorduri;
- poziţionarea racordurilor cu echer;
- poziţionarea aripioarelor pe panou.
Test de etanşeitate de 100% sub presiune de aer de 7.5 bari, prin imersie.
- test de fisurare sub presiune de apă;
- controlul desprinderii aripioarelor şi suporturilor, dacă este cazul;
- test de rezistenţă mecanică (presiune de apă de 10 bari).
ARMĂTURI
- control materia primă pentru execuţia robinetelor;
- control privind calitatea materialelor pentru execuţia garniturilor;
- control privind grosimea garniturilor.
- verificarea pieselor turnate, forjate sau sudate;
- verificarea filetelor;
- verificarea dimensiunilor;
- verificarea componentelor mobile;
- verificarea perpendicularităţii flanşelor;
- test de etanşeitate de 100% sub presiune de apă de 1.5 pn;
- încercare privind etanşeitatea organului de obturare;
- încercare de funcţionare în gol;
- încercare cu abur.
ROBINETE DE REGLAJ
- controlul recepţiei privind materia primă;
- controlul recepţiei privind subansamblele furnizate de subcontractanţi.
- verificarea perpendicularităţii flanşelor;
- verificare element de afişaj;
- verificare privind funcţionarea.
Test de etanşeitate de 100% sub presiune de aer de 2.5 bari, prin imersie.
- test de fisurare sub presiune de apă;
- test de anduranţă.
ŢEVI DIN OŢEL
- controlul grosimii şi calităţii tablei de oţel laminat.
- verificarea îmbinării sudate dacă este cazul;
- verificarea suprafeţei exterioară şi interioară a ţevilor;
- verificarea extremităţilor ţevii;
- verificarea liniarităţii;
- verificarea diametrului exterior;
- verificarea grosimii peretelui ţevii;
- verificarea filetului;
- verificarea masei.
Test de etanşeitate de 100% sub presiune hidraulică de 50 bari, timp de minim 5 s.
4. CONTROL DISTRUCTIV
- test de aplatisare;
- test de îndoire la 90 .
- verificarea aderenţei şi a continuităţii stratului de zinc, în cazul ţevilor zincate.
FITINGURI DIN FONTĂ MALEABILĂ
- control privind certificatele de calitate emise de producătorul fontei.
- verificarea filetelor (dimensiune execuţie);
- verificarea borduri de întărire a marginii fitingului;
- verificarea lungimilor de construcţie;
- verificarea coaxialităţii între axa filetului şi axa teoretică a fitingului;
- verificarea perpendicularităţii suprafeţei frontale faţă de axa filetului.
Test de etanşeitate de 100% sub presiune de aer de 5-8 bari, prin imersie.
- test de rezistenţă la presiune hidraulică;
- test de plasticitate.
- test de aderenţă a stratului de zinc;
TUBURI ŞI PIESE DE LEGĂTURĂ DIN FONTĂ
- verificarea calităţii materiei prime – verificarea durităţii pieselor turnate, conf. STAS 165.
- verificarea suprafeţei interioară şi exterioară;
- verificarea săgeţii tubului;
- verificarea dimensiunilor şi a abaterilor dimensionale;
- verificarea masei.
- se realizează sb presiune hidraulică de 1.5 x presiune nominală (la tuburile de presiune şi sub presiune) şi sub
presiune hidraulică de 1 bar (la tuburile de scurgere);
4. CONTROL DESTRUCTIV – se face de 2 ori pe zi de turnare (24 ore)
- încercarea la tracţiune a fontei pentru determinarea mărcii;
- încercarea de duritate a fontei.
5. VERIFICAREA STRATULUI PROTECTOR
- verificarea aderenţei stratului protector.
ŢEVI DE PLUMB
Compoziţia chimică se garantează de către întreprinderea producătoare pe baza analizei efectuate pe fiecare şarjă
la turnarea metalului.
- verificarea suprafeţei interioară şi exterioară;
- verificarea dimensiunilor (diametrul exterior şi grosimea pereţilor).
ŢEVI DIN CUPRU
- verificarea compoziţiei chimice a materialului (la cerere).
- verificarea suprafeţelor interioare şi exterioare;
- verificarea dimensiunilor.
- se realizează sub presiune de 1.5 x presiunea nominală.
- încercare la presiune hidraulică interioară – sub presiunea dată de formula: Pn = 1100 g/d (dar să nu depăşească
49 bar);
- încercarea de aplatizare şi de lărgire (la cererea beneficiarului).
ŢEVI ŞI FITINGURI DIN MATERIALE PLASTICE
- verificarea calităţii materiilor prime.
- verificarea aspectului;
- verificarea dimensiunilor (lungimi, grosimi, diametre);
- verificarea culorii.
- se realizează sub presiune hidraulică de 1.5 x presiune nominală la temperatura de 20 C.
- verificarea variaţiei dimensiunilor şi aspectului după încălzire la 150 C, timp de (20 min. + 2 ore, funcţie de materia
primă);
- verificarea absorbţiei de apă la fierbere şi a punctului de înmuiere Vicat;
- verificarea rezistenţei la şoc la 60 C;
- verificarea rezistenţei la presiunea hidraulică determinată, în funcţie de materialul plastic, cu formula:
unde:
p = presiunea de încercare, în kgf/cm2;
S = grosimea măsurată a peretelui ţevii, în mm;
de = diametrul exterior măsurat al ţevii, în mm;
 = tensiunea tangenţială (în funcţie de tipul materialului), kgf/cm2.
RECIPIENTE DE HIDROFOR
- verificarea calităţii materialelor utilizate, corespondenţa lor cu documentaţia de execuţie.
- verificarea îmbinărilor sudate;
- verificarea marcării.
- se realizează sub presiune hidraulică sau pneumatică conform prevederilor din C 4/90.
REZERVOARE TAMPON METALICE
- verificarea îmbinărilor sudate;
- se realizează sub presiune hidrostratică (la rezervoarele cu nivel liber) şi sub presiune hidraulică (la rezervoarele
sub presiune).
REZERVOARE TAMPON DIN MATERIALE PLASTICE
- se realizează sub presiune hidrostratică.
- verificarea rezistenţei la presiune hidraulică interioară de durată;
- verificarea rezistenţei la oboseală;
- verificarea rezistenţei la cădere;
- verificarea rezistenţei la vibraţii;
- verificarea rezistenţei la şoc;
- verificarea rezistenţei la manipulare brutală.
SOBELE CAZANELOR DE BAIE
- verificarea aderenţei stratului protector;
- verificarea grosimii stratului protector;
- verificarea rezistenţei stratului de email la şoc termic şi mecanic;
- verificarea rezistenţei stratului de email la acţiunea soluţiei calde de hidroxid de sodiu.
6. VERIFICĂRI FUNCŢIONALE
- verificarea funcţionării părţilor mobile.
CAZANELE DE BAIE
- verificarea îmbinărilor sudate.
- se realizează sub presiune hidraulică.
- verificarea funcţionării ansamblului sobă-cazan de baie.
ARMĂTURI DE ALIMENTARE CU APĂ A OBIECTELOR SANITARE
- controlul calităţii materialelor.
- verificarea suprafeţelor;
- verificarea jocului axial în filetul tijei (în capac sau în ventil);
- verificarea distanţei "a" dintre marginea ventilului şi muchia scaunului.
- se realizează sub presiune de apă rece de 1.5 x Pn sau sub presiunea aerului (P1 = 4 bar).
- verificarea rezistenţei la manevrări brutale prin aplicarea unui cuplu C = 4 Nm în sensul deschiderii şi închiderii.
- verificarea debitului, funcţie de presiune minimă de utilizare corespunzătoare fiecărui tip de armătură;
- verificarea dispersiei jetului de apă;
- verificarea fiabilităţii prin supunerea armăturii la 200.000 închideri/deschideri.
OBIECTE SANITARE DIN PORŢELAN SANITAR
- controlul calităţii materialelor şi materiilor prime.
- verificarea sunetului la lovire;
- verificarea masei;
- verificarea curburii;
- verificarea gradului de alb sau a nuanţei culorii.
- verificarea absorbţiei de apă.
- verificarea rezistenţei la şoc termic;
- verificarea rezistenţei la acizi, alcalii sau detergenţi.
- verificarea funcţionării obiectelor sanitare;
- verificarea spălării interioare a suprafeţei vasului de WC;
- verificarea evacuării corpurilor solide.
OBIECTE SANITARE DIN FONTĂ EMAILATĂ
- controlul calităţii materialelor şi materiilor prime.
- verificarea rectinilităţii bordurilor;
- verificarea planeităţii pereţilor laterali;
- verificarea dimensiunilor.
- verificarea rezistenţei la acizi, alcalii sau detergenţi;
- verificarea rezistenţei la abraziune;
- verificarea rezistenţei la apă fierbinte.
- verificarea aderenţei emailului.
- verificarea funcţionării obiectelor sanitare;
- verificarea spălării interioare a suprafeţei vasului de WC;
- verificarea evacuării corpurilor solide.
OBIECTE SANITARE DIN MATERIALE PLASTICE
- controlul calităţii materiilor prime.
- verificarea perpendicularităţii;
- verificarea rectinilităţii bordurilor;
- verificarea planeităţii pereţilor laterali;
- verificarea planeităţii bordurilor.
- verificarea rezistenţei la agenţi chimici;
- verificarea rezistenţei la şocuri mecanice;
- verificarea rezistenţei încovoiere.
- verificarea funcţionalităţii obiectelor sanitare.
ARMĂTURI DE SCURGERE METALICE
- verificarea dimensiunilor (diametrul nominal, înălţimea ventilelor şi a sifoanelor de scurgere);
- verificarea coaxialităţii unghiulare a axului filetului faţă de axa orificiului.
- verificarea etanşeităţii armăturilor prin probe de presiune hidraulică;
- verificarea scurgerii admise la dopurile ventilelor de scurgere;
- verificarea rezistenţei la acţiunea apei fierbinţi a materialului garniturii ventilului de scurgere.
- verificarea rezistenţei tensiuni interne;
- verificarea rezistenţei contracţii şi coroziune;
- verificarea capacităţii de scurgere;
- verificarea capacităţii de a menţine garda hidraulică;
- încercarea de autocurăţire.
ARMĂTURI DE SCURGERE DIN MATERIALE PLASTICE
- verificarea dimensiunilor (diametrul nominal, înălţimea sifoanelor de scurgere);
- verificarea coaxialităţii unghiulare a axului filetului faţă de axa orificiului.
- verificarea etanşeităţii armăturilor prin probe de presiune hidraulică.
- verificarea rezistenţei tensiuni interne şi externe;
- verificarea rezistenţei la contracţii;
- verificarea rezistenţei la agenţi chimici;
- verificarea rezistenţei la şoc termic.
SIFOANE DE PARDOSEALĂ ŞI RECEPTOARE DE TERASĂ DIN METAL
- verificarea dimensiunilor (diametrul nominal sau mărimea laturilor, înălţimea sifoanelor de pardoseală şi a
receptoarelor de terasă, mărimea şi suprafaţa golurilor grătarelor).
- verificarea etanşeităţii armăturilor prin probe de presiune hidraulică.
- verificarea rezistenţei contracţii şi coroziune;
SIFOANE DE PARDOSEALĂ ŞI RECEPTOARE DE TERASĂ DIN MATERIALE PLASTICE
- verificarea aspectului şi execuţiei;
- verificarea dimensiunilor (diametrul nominal sau mărimea laturilor, înălţimea sifoanelor de pardoseală şi a
receptoarelor de terasă, mărimea şi suprafaţa golurilor grătarelor).
- verificarea etanşeităţii prin probe de presiune hidraulică.
- verificarea rezistenţei la contracţii şi coroziune;
DICŢIONARE DE TERMENI
Specificaţie tehnică normă sau agrement

Sistem de certificare sistem având propriile sale reguli de procedură şi conducere destinat să efectueze
certificarea de conformitate.
Certificat de document eliberat de un organism independent, autorizat, care indică, în conformitate cu
conformitate regulile unui sistem de certificare, că un produs prezintă caracteristici de calitate şi este
conform cu specificaţiile tehnice corespunzătoare.
Organism de organism independent, public sau privat, care posedă competenţa şi abilitarea sau
certificare acreditarea necesară pentru certificarea de conformitate în cadrul unui sistem de certificare a
calităţii produselor.
Manual de calitate ansamblul regulilor interne care asigură un control permanent al producţiei, pe bază de
proceduri scrise, şi care stabileşte modul prin care producătorul asigură faptul că un produs
prezintă caracteristici de calitate şi este conform cu specificaţiile tehnice corespunzătoare.
[top]
5. CERINŢE DE CALITATE
Certificarea de conformitate a calităţii produselor utilizate în construcţii constituie o componentă a sistemului calităţii,
instituit prin lege.
Metodologia de certificare a calităţii produselor folosite în construcţii este precizată într-un Regulament aprobat prin
Hotărârea Guvernului României nr. 728 din octombrie 1994.
Certificarea de conformitate demonstrează că produsele respective, corespund specificaţiilor tehnice. Demonstrarea

conformităţii presupune determinarea aptitudinii lor de utilizare şi garantarea realizării cerinţelor esenţiale, în
funcţionarea curentă.
Acţiunea de certificare de conformitate a calităţii se face de către organele abilitate în acest scop, conform
prevederilor din capitolul 2 al Regulamentului.
Aplicarea sistemelor certificării de conformitate a calităţii produselor şi a metodelor de control aferente specificate în
Anexa 2 din Regulament, se face în mod diferenţiat pe baza procedurii aprobate prin ordin al MLPAT, ţinând seama
şi de importanţa realizării cerinţelor esenţiale şi mai ales a celor privind siguranţa în exploatare, sănătatea oamenilor
şi protecţia mediului.
Pentru produsele din import care au marca CE şi au primit agrementul tehnic, se vor aplica cele mai simple sisteme
şi proceduri de certificare.
Sistemele de certificare aplicate prin Regulament conferă producătorilor sau furnizorilor dreptul de a aplica o marcă
de conformitate care atestă că produsele respective sunt conforme cu specificaţiile tehnice din documentele
normative în vigoare (standarde, agremente tehnice) fiind apte pentru utilizarea în construcţii şi satisfăcând cerinţele
esenţiale.
În conformitate cu regulamentul privind certificarea de conformitate a calităţii produselor utilizate în construcţii, se

poate preciza că specificaţiile tehnice în domeniu cuprind pentru un produs sau pentru un grup de produse de
aceiaşi categorie, datele tehnice caracteristice, privind calitatea şi aptitudinile de folosire în construcţii ţinând seama
de cerinţele esenţiale.
Principalele date tehnice care caracterizează un produs sau un grup de produse şi care constituie specificaţiile
tehnice respective sunt:
- caracteristici dimensionale (dimensiuni nominale, dimensiuni uzuale, dimensiuni de gabarit);
- caracteristici funcţionale (parametrii de funcţionare, presiuni şi temperaturi nominale, uzuale în funcţionare maxim
admise);
- caracteristici fizico-mecanice şi chimice;
- caracteristici tehnologice (mod de prelucrare, îmbinare, montare);
- condiţii de calitate exprimate prin cerinţele şi performanţele pe care trebuie să le realizeze în exploatare produsele
respective.
În domeniul instalaţiilor pentru construcţii, cerinţele esenţiale definite prin Legea nr. 10/1995 sunt:
- rezistenţă şi stabilitate;
- siguranţă în exploatare;
- siguranţă la foc;
- igienă, sănătatea oamenilor, protecţia mediului;
- izolaţie termică şi economie de energie;
- protecţie împotriva zgomotului.
În plus faţă de aceste cerinţe esenţiale, produsele utilizate în condiţiile stabilite de Regulament privind certificarea
calităţii trebuie să satisfacă şi unele cerinţe privind transportul şi depozitarea.
Produsele care intră în incidenţa respectivului regulament, trebuie să reziste încercărilor şi verificărilor de calitate
stabilite în standardele de condiţii generale, în standardele de produs şi în condiţiile de agrementare în vigoare.
Prezenta lucrare stabileşte criteriile de performanţă pe categorii de cerinţe precum şi verificările ce trebuie efectuate
de organele abilitate, pentru certificarea de conformitate a calităţii echipamentelor utilizate în instalaţii interioare, de
încălzire centrală şi sanitare.
Echipamentele şi materialele aferente instalaţiilor interioare de încălzire centrală şi sanitare din locuinţe pentru care
trebuie să fie elaborate specificaţii tehnice privind calitatea produselor, sunt:
- cazane pentru preparare agent termic;
- schimbătoare de căldură;
- pompe de circulaţie;
- vase de expansiune;
- corpuri de încălzire;
- armături de separare şi distribuţie şi armături de reglaj;
- conducte din ţevi, tuburi şi piese de îmbinare;
- instalaţii locale de preparare a apei calde menajere;
- armături pentru alimentarea cu apă a obiectelor sanitare;
- obiecte sanitare;
- armături de scurgere de la obiectele sanitare;
- sifoane de pardoseală şi receptoare pentru colectarea apelor meteorice;
Utilizarea lor în România este permisă numai dacă prin concepţie şi realizare, ele satisfac cerinţele esenţiale impuse
de legislaţie în vigoare, referitoare la calitatea în construcţii. În plus, ele trebuie să fie conforme cu:
- normele naţionale specifice;
- agrementele tehnice avizate de MLPAT;
- specificaţiile tehnice naţionale referitoare la respectivul produs.
În continuare se va face o prezentare succintă a fiecărui echipament ţinând seama de următoarele criterii:
- materialul principal din care este executat echipamentul;
- dimensiunile principale (diametre, capacităţi) şi tipurile constructive;
- domeniul şi parametrii de utilizare;
- poziţia de amplasare în cadrul clădirii.
5.1. Cazane pentru preparare agent termic
Cazanele pentru încălzire centrală sunt acele echipamente care servesc la obţinerea temperaturii necesare agentului
termic încălzitor în instalaţii.
Cazanele pentru încălzire centrală se clasifică după următoarele criterii:
Materialul din care sunt confecţionate:
- fontă
- oţel
Natura şi starea fizică a fluidului utilizat pentru transportul căldurii:
- apă caldă (temperatura până la 115 C presiune 6 bar);
- abur de joasă presiune (până la 0,7 bar).
Natura combustibilului folosit:
- solid (cărbuni);
- lichid;
- gazos.
Tipul constructiv
- ignitubulare
- acvatubulare
Caracteristicile principale ale unui cazan de încălzire centrală sunt:
- temperatura la intrare şi ieşire din cazan;
- presiune de lucru;
- debitul de căldură nominal;
- consumul de combustibil la sarcina nominală;
- depresiunea la coş;
- temperatura medie a gazelor la coş;
- dimensiuni de gabarit.
Tabelul 1
Cerinţe de calitate pentru cazanele de producere a agentului termic
Categorii de Definiţia cerinţei Criteriul de performanţă

cerinţe
Rezistenţă 1.1. Calitatea 1.1. Materialele folosite la construcţia cazanului precum şi soluţiile
mecanică şi materialelor componente constructive adoptate trebuie astfel alese încât să nu se producă
stabilitate trebuie să asigure deformări permanente sau alte deteriorări în condiţii normale de
rezistenţa mecanică şi transport, depozitare, la care vor fi supuse în mod obişnuit cazanele.
stabilitea Cazanele de încălzire sunt executate din table şi ţevi din oţel sudabile
corespunzătoare sau din fontă de calitate, conform standardelor în vigoare, care vor fi
temperaturii şi presiunii însoţite de certificate de calitate. Tablele şi ţevile din oţel folosite la
maxime din exploatare. elementele sub presiune şi care sudează trebuie să satisfacă
următoarele condiţii:
- conţinutul de carbon maxim 0.25%
- conţinutul de sulf şi fosfor determinat pe oţel lichid maxim

0.05% fiecare.
Ţevile sudate elicoidal sau pe generatoare pot fi utilizate cu condiţia să

fie executate conform STAS 6898/1-90 respectiv 7657-90 sau în
conformitate cu normele de produse care să conţină condiţii tehnice
echivalente cu cele din standardele menţionate.
1.2. Asigurarea 1.2. Grosimea elementelor supuse presiunii va fi astfel încât efortul unitar
rezistenţei mecanice şi a la încercarea de presiune hidraulică să nu depăşească 80% din limita de
stabilităţii prin curgere garantată pentru materialul respectiv. Grosimea elementelor
respectarea executate din table sau ţevi din oţel trebuie să fie de cel puţin 3 respectiv
dimensiunilor 2.5 mm. Grosimea elementelor executate din fontă turnată trebuie să fie
de cel puţin 6 mm. Grosimea elementelor executate din oţel în care se
mandrinează ţevi trebuie să fie de cel puţin 13 mm. În cazul corpurilor
cilindrice executate din mai multe virole, lungimea acestora trebuie să fie
de cel puţin 800 mm, se admite ca o singură virolă să fie mai mică de 800
mm dar minim 200 mm.
1.3. Asigurarea realizării 1.3. Cordoanele de sudură nu trebuie să prezinte fisuri nici defecte de
sudurilor montaj şi trebuie să prezinte o penetrare perfectă pe ansamblul secţiunii
dacă este vorba de sudură cap la cap. Cordoanele de sudură pe profil în
V şi cordoanele în jumătate Y fără penetrare totală în metalul de bază nu

trebuie să fie supuse eforturilor de flexiune. Coşurile de fum, nu au voie
să fie sudate la două cote. Cordoanele de sudură în unghi dublu sunt
autorizate dacă răcirea este suficientă. Cordoanele de sudură nu trebuie
să fie în zona în care contracţiile termice sunt importante. Cordoanele
unghi, cordoanele frontale supuse forţelor contrare de flexiune în cazul
condiţiilor de fabricaţie sau de utilizare dificile trebuie evitate. În cazul
execuţiei virolelor din 2 bucăţi, îmbinările sudate vor fi dispuse pe
generatoare, la o distanţă de minim 200 mm. Îmbinarea virolelor trebuie
executată astfel încât sudurile longitudinale ale acestora să fie decalate
între ele cu de 3 ori grosimea tablei celei mai groase, dar cel puţin 100
mm.
1.4. Asigurarea liberei 1.4. Construcţia cazanelor de încălzire trebuie să asigure posibilitatea
dilatări încălzirii uniforme şi dilatării libere a elementelor componente.
1.5. Asigurarea 1.5. Tipul şi grosimea straturilor de protecţie se va stabili conform STAS
împotriva coroziunii 6705-90 şi STAS 7222-90.
Siguranţă în 2.1. Asigurarea adaptării 2.1. Prin construcţie şi montaj se va asigura uşurinţa de intervenţie pentru
exploatare în utilizare manevre, control, înlocuire elemente componente, întreţinere. Se va
specifica modul de integrare în construcţii şi posibilităţile de amplasare.
Suprafeţele de încălzire trebuie să aibă un număr suficient de deschideri
de curăţare, care să permită examinarea şi curăţirea chimică sau
mecanică cu ajutorul periilor. Când sunt necesare utilaje speciale pentru
curăţire şi întreţinere, acestea trebuie să fie furnizate cu încălzitorul.
Orificiile de intrare şi ieşire a fluidului în cazan trebuie să permită
racordarea acestora la conductele standardizate. Dacă sunt necesare
piese de adaptare pentru a asigura racordarea la conductele
standardizate, ele vor fi furnizate de fabricant. Nu sunt indicate racorduri
filetate la mai mult de PN-50. Dacă racordurile sunt prevăzute cu bride,
contrabridele şi articulaţiile corespunzătoare trebuie să fie furnizate de
producător. Cazanul trebuie să prezinte racorduri pentru umplere şi
golire. Aceste racorduri pot fi comune pentru mai multe cazane. Mărimea
racordului poate fi cel puţin de 1/2" cu filet exterior pentru puterea
nominală până la 70 kW. Amplasarea echipamentelor de măsură şi
control trebuie astfel realizată încât să permită accesul facil al
utilizatorului.
2.2. Asigurarea 2.2. Cazanul şi diferitele lui părţi, trebuie realizate astfel încât să purjeze
siguranţei în funcţionare cu uşurinţă apa. Cazanul trebuie să prezinte posibilităţi de racordare
pentru organele de regularizare şi securitate. Racordarea trebuie să fie
realizată astfel încât temperatura prelevată să fie reprezentativă faţă de
temperatura reală. Cazanul va fi echipat cu un termostat de securitate
care întrerupe în mod automat alimentarea cu combustibil dacă
temperatura apei atinge o valoare maximă prereglată. Arzătorul trebuie
să fie prevăzut cu un dispozitiv care permite vizualirea flăcării în timpul
exploatării. Dispozitivul trebuie să fie astfel încât să permită verificarea
flăcării fără a influenţa dispozitivul de control automat al arderii. Camera
de combustie şi coşurile de fum trebuie să fie realizate astfel încât să nu
permită acumularea periculoasă de gaz inflamabil. Cazanele de încălzire
prevăzute cu focare pentru arderea combustibililor trebuie prevăzute cu
clapete de explozie; acestea trebuie să fie etanşe şi amplasate astfel
încât să permită evacuarea uşoară şi fără pericol a gazelor rezultate din
explozie.
2.3. Asigurarea 2.3. Asamblările nedemontabile, cele demontabile şi garniturile aferente
etanşeităţii acestora, trebuie să asigure atât etanşeitatea circuitelor de fluid cât şi a
circuitelor produselor de combustie. Componentele cazanului aflate în
legătură directă cu circuitele hidraulice, trebuie să reziste fără a suferi
deformaţii permanente sau pierderi de etanşeitate, la o presiune de probă
a cărei valoare se stabileşte ca fiind de 1.5 ori pmax. Presiunea de probă
nu poate fi mai mică de 2 bar pentru cazanele de oţel respectiv 3 bar
pentru cele din fontă. Încercarea de presiune hidraulică se execută cu
apă având temperatura de cel mult 50° C timp de minim 10 minute.
2.4. Asigurarea 2.4. Dacă arzătorul este fixat pe o uşă pivotantă care poate fi deschisă de
securităţii utilizatorului utilizator, dispozitivul de reglare a flăcării (instalaţia de automatizare)
faţă de eventualele răniri trebuie să asigure închiderea robinetului de alimentare cu combustibil,
sau arsuri atâta timp cât uşa este deschisă. Prin izolare corespunzătoare se va
limita temperatura suprafeţelor exterioare, calde la maximum 55° C. Se
va limita temperatura organelor de manevră la maximum 45° C.

Siguranţă la 3.1. Asigurarea 3.1. Cazanele aferente instalaţiilor de încălzire centrală, trebuie să fie
foc împotriva riscului de astfel realizate încât să asigure o funcţionare normală şi să reziste la foc.
izbucnire a incendiului Instalaţia trebuie astfel executată încât să nu permită acumularea
periculoasă a gazelor inflamabile amestecate (combustibil – aer) în
camera de ardere sau în coşurile de fum, stocarea în siguranţă
(etanşeitate cantitate limitată) a produselor de combustie.
Izolarea arzătoarelor trebuie să fie realizată din material incombustibil.

Materiale izolante combustibile, sunt admise numai pe suprafeţele răcite
cu apă în cazul în care termostatul de temperatură este reglat la
maximum 85° C iar termostatul de securitate este reglat la 100° C.
Distanţa dintre suprafeţele în contact cu produsele de combustie şi
materialul izolator combustibil, trebuie să fie de minimum 100 mm. Sub
injectoarele de combustibil lichid se prevăd tăvi etanşe din tablă, umplute
cu nisip, pentru evitarea împrăştierii pe pardoseală a eventualelor pierderi
de combustibil.
Materialele inflamabile sunt autorizate numai pentru:
 părţile de echipament în afara cazanului şi arzătorului;

 părţile din interiorul echipamentelor de comandă, reglare şi
securitate;
 punctele şi butoanele de comandă;
 echipamentele electrice.
Elementele din accesoriile instalaţiilor de comandă, de reglare şi

securitate, de asemenea şi echipamentele electrice, trebuie să fie în mod
imperativ dispuse în aşa fel încât temperatura lor superficială să fie în
echilibru termic, nedepăşind temperaturile admisibile indicate de
constructor sau cele prevăzute în normele tehnice pentru elementele
componente. La străpungerea elementelor de construcţie se vor aplica
cerinţele normativului I 13 referitoare la canalele de fum. Echipamentul
electric trebuie asigurat împotriva focului şi a riscului de producere a scurt
circuitului.
3.2. Asigurarea în caz de 3.2. Încăperea în care este amplasat cazanul trebuie să fie dotată cu
incendiu mijloace de intervenţie în caz de incendiu în conformitate cu normativul I
13 (9.72-9.74).
4.1. Asigurarea 4.1. Izolaţia trebuie realizată din astfel de materiale încât să nu se
condiţiilor higienico- altereze sub influenţa căldurii. Ea nu trebuie să degaje substanţe nocive
sanitare în incinta în în condiţiile unei funcţionări normale.
care este amplasat
cazanul.
Igienă 4.2 Asigurarea împotriva 4.2. În timpul funcţionării cazanul trebuie să asigure arderea completă a
sănătate şi poluării mediului ambiant produselor de combustie pentru reducerea la minimum a poluării mediului
mediu ambiant prin eliminarea fumului. Emisiile de poluanţi de la cazan maxim
înconjutător admisibile sunt:
 pentru combustibil lichid: CO 170mg/Nm3, SO2 1700 mg/Nm3,

NOx 450 mg/Nm3
 pentru combustibil gazos: CO 100 mg/Nm3, SO236 mg/Nm3, NOx
350mg/Nm3
 pentru combustibil solid: CO 250 mg/Nm3, SO2 2000mg/Nm3, NOx
500mg/Nm3
4.3. Asigurarea sănătăţii 4.3. Nici una din componentele materialelor din care este constituit
oamenilor cazanul sau accesoriile acestuia, nu trebuie să fie radioactive sau toxice.
Protecţia 5.1. Asigurarea nivelului 5.1. Cazanul trebuie astfel construit şi montat încât nivelul de zgomot
împotriva minim de zgomot produs generat de vehicularea fluidului de lucru, sau de arzător, perceput de
zgomotului în incinta în care este personalul de exploatare sau transmis spre încăperile adiacente, prin
amplasat cazanul fundaţie sau prin conductele de transport, să nu dăuneze sănătăţii şi nici
să nu împiedice lucrul în condiţii acceptabile. Nivelul de zgomot maxim

admis este de 75 dB pentru centrale termice mari şi de 35 dB pentru
minicentrale de apartament.
5.2. Asigurarea 5.2. Trebuie urmărit ca supapa de combustibil să fie corect reglată,
împotriva zgomotului calitatea combustibilului folosit să corespundă cerinţelor precizate de
produs de arzător producător.
5.3. Asigurarea 5.3. Trebuie să se evite formarea de bule de aer în cazan.
împotriva zgomotului
produs de cazan
Economie 6.1. Asigurarea unor 6.1. Construcţii, montarea şi punerea în funcţiune a cazanelor trebuie
de energie consumuri minime de astfel concepute încât punerea lor în practică să necesite un consum de
energie înglobată energie cât mai mic, în paralel cu respectarea parametrilor calitativi şi
cantitativi impuşi.
6.2. Asigurarea unor 6.2. Documentaţia tehnică a cazanului trebuie să conţină date despre
consumuri minime de calitatea combustibilului ce trebuie utilizat precum şi despre randamentul
energie în exploatare de ardere al acestuia. Construcţia cazanului trebuie astfel concepută
încât să asigure randamente ridicate. Valorile minime admise sunt:
 85% pentru combustibil gazos;

 80% pentru combustibil lichid;
 70% pentru combustibil solid.
6.3. Asigurarea unor 6.3. Toate cazanele trebuie să fie prevăzute cu o izolaţie, cu excepţia
pierderi de căldură aparatelor la care emisia directă contribuie la încălzirea locală în care
minime sunt instalate.
Transport, 7.1. Asigurarea 7.1 Cazanele vor fi astfel concepute încât să permită livrarea pe module
montare şi menţinerii calităţii competente, asigurându-se, facilităţi de montaj. Transportul se va realiza
depozitare produsului în timpul numai cu mijloace mecanice astfel încât să nu se producă deteriorări.
depozitării şi
transportului
5.1.1. Verificări pentru certificarea de conformitate
5.1.1.1. Verificarea dimensiunilor
Prin măsurare cu instrumente uzuale (şublere, rulete) se compară dimensiunile părţilor componente ale cazanului cu
cele prezentate în documentaţia tehnică.
5.1.1.2. Verificarea sudurilor
În documentaţia tehnică trebuie să fie prezentate date despre tipul şi modul de execuţie al sudurilor. Verificarea
acestora se va face conform standardelor 9101/1-89-89, 9101/3-91, 11400/1-88.
5.1.1.3. Verificarea acoperirilor de protecţie
Verificările şi încercările se referă la toate acoperirile de protecţie prin vopsire, atât a suprafeţelor neizolate termic,
ale organelor de manevră cât şi ale izolaţiei termice.
Evaluarea stării suprafeţelor vopsite se va face conform SR ISO 4628 prin aprecierea intensităţii, numărului şi
dimensiunilor principalelor tipuri de defecte.
Probele se vor face prin compararea cu etaloanele ilustrate reproduse în:
- SR ISO 4628-2 pentru aprecierea gradului de băşicare;
- SR ISO 4628-3 pentru aprecierea gradului de ruginire;
- SR ISO 4628-4 pentru aprecierea gradului de fisurare;
- SI ISO 4628-5 pentru aprecierea gradului de exfoliere.
5.1.1.4. Verificarea izolaţiei termice
Se face măsurând grosimea acesteia şi modul de aplicare.
5.1.1.5. Încercarea la presiune şi etanşeitate a circuitului de apă
Pentru circuitul de apă, presiunile de încercare vor fi:
- 1.5 Pmax dar cel puţin 2 bar la cazanele de apă executate din oţel;
- 1.5 Pmax dar cel puţin 3 bar la cazanele de apă executate din fontă unde Pmax reprezintă suma presiunilor statică şi
dinamică. Încercarea la presiune hidraulică se execută cu apă având temperatura de cel mult 50 C timp de minim
10 minute.
Examinarea suprafeţelor cazanului se va face numai prin reducerea presiunii de încercare la valoarea presiunii
maxime a cazanului.
Ca urmare a probei, nu se admit deformaţii vizibile sau pierderea etanşeităţii.
5.1.1.6. Verificarea etanşeităţii la gazele de ardere a cazanului
Încercarea se face aplicând o presiune interioară de aer de 2,4 sau 10 mbar, după cum este presiunea de regim şi
se măsoară debitul de aer scăpat prin neetanşeităţi.
5.1.1.7. Verificarea nivelului de zgomot
Se face asupra cazanului în funcţiune conform STAS 6161/1-89. Nivelul de zgomot nu trebuie să depăşească 80 dB.
5.1.1.8. Verificarea caracteristicilor nominale
Verificarea caracteristicilor nominale ale cazanelor se face în conformitate cu prescripţiile ISCIR 10-82.
5.1.1.9. Verificarea pierderilor de sarcină hidrodinamică
Pierderea de sarcină hidrodinamică se verifică pe circuitul de apă al cazanului. În acest scop, circuitul măsurat se
alimentează cu diverse debite de fluid şi se măsoară pierderea de sarcină hidrodinamică pentru fiecare din debitele
realizate.
Pierderea de sarcină hidrodinamică se obţine scăzând presiunile indicate de cele două aparate de măsură la intrare
respectiv ieşire.
Citirea indicaţiilor celor două manometre se va face după un timp de stabilizare a curgerii, materializat prin încetarea
oscilaţiilor coloanei de mercur sau ale valorii indicate de aparatul de măsură, timp ce caracterizează fiecare valoare
a debitului de fluid de probă.
Prizele de presiune vor fi amplasate pe conductele de intrare şi de ieşire ale apei, la minim 10 diametre distanţă de
racodurile acestuia şi vor fi prevăzute de preferinţă, cu robinete de izolare.
Abaterile maxim admise între valorile măsurate ale pierderii de sarcină hidrodinamică şi cele declarate de
producător, se admit a fi de maxim 10% în favoarea celor măsurate.
5.1.1.10. Verificarea rezistenţei mecanice la eforturi în exploatare
Se va urmări rezistenţa mecanică a părţilor accesibile ale cazanului la o forţă aplicată vertical pe suprafaţa exterioară
a mantalei.
Se aplică o forţă statică verticală de 1 kN, repartizată pe o lăţime de maxim 50 cm pe părţile mai puţin rezistente ale
suprafeţei respective.
Se verifică absenţa următoarelor deteriorări: deformaţii permanente, pierderi de etanşeitate, rupturi, fisurări etc.
5.2. Schimbătoare de căldură
Schimbătorul de căldură este acel echipament care transferă energia termică din reţeaua de încălzire urbană unei
reţele de radiatoare, pentru apă caldă menajeră, pentru un sistem de ventilaţie sau alte aplicaţii speciale.
Temperaturile de funcţionare declarate de regiile autonome şi societăţile comerciale de încălzire urbană pot fi
grupate, din punctul de vedere al domeniilor de funcţionare a schimbătoarelor de căldură, în trei grupe, conform
tabelului de mai jos.
Domenii de temperaturi proprii funcţionării schimbătoarelor de căldură (grade Celsius)
Grupa 1 Grupa 2 Apa Grupa 3 Apa

Temperatura
Încălzire caldă caldă
T11 70 – 150 55 – 150 70 – 115
T12 45 – 80 45 – 80 45 – 80
T21 55 – 95 5 – 70 5 – 70
T22 45 – 75 30 – 70 30 – 70
Notă:
Temperaturile indicate în tabelul de mai sus ca limite ale domeniilor proprii funcţionării schimbătoarelor de căldură
sunt valori declarate de societăţi furnizoare de energie termică. În fapt ele folosesc la dimensionarea unor agregate
şi echipamente specifice proceselor de producere şi transport a energiei termice. Cât despre temperaturile efective
la care vor funcţiona schimbătoarele de căldură, este de aşteptat ca ele să fie frecvent sub limita inferioară a
domeniului din tabel. Schimbătoarele termice pot fi clasificate în mai multe categorii după următoarele criterii:
După schema de circulaţie a fluidelor
Cu o singură trecere
- în contracurent;
- în echicurent;
- încrucişat.
Cu mai multe treceri
- mixtă, în medie în echicurent;
- mixtă, în medie în contracurent.
Schimbătoare cu acumulare
După tipul constructiv
Schimbătoare tubulare
- serpentine;
- ţeava în ţeava (sau dublă ţeava ori ţevi coaxiale)
- rectilinii, simple;
- în formă de U, demontabile;
- rulate şi curbate;
Multitubulare
- cu fascicol rectiliniu
- cu fascicole bobinate în spirală sau în elice;
Schimbătoare cu plăci
- cu plăci sudate sau brazate, simple sau multiple;
- nedemontabile;
- cu calandru demontabil;
- cu plăci şi garnituri demontabile;
- spirale.
După tipul suprafeţei de separaţie
- plană;
- cu acoperiri poroase, rugoase sau netede.
Prelucrarea suprafeţei de separaţie
- prin aripioare;
- prin crestare;
- prin erodare;
- prin deformare
Cu elemente adăugate
- aripioare;
- turburatoare (şicane);
- pereţi de securitate (perete dublu).
După sistemul de preluare a dilatării
Rigid
Elastic
- cu compensare pe ţeavă;
- cu compensare pe manta (burduf).
Liber
- cu ţeava în formă de U;
- în formă de teacă (ţeavă în deget de mănuşă, ţeavă Field).
Cu dispozitiv de etanşare
- separat fiecare ţeavă;
- cu presetupă;
- cu burduf de etanşare.
Pentru fasciol
- cu cap glisant;
- cu cap flotant.
După natura materialelor de construcţie
Metalice
- oţel;
- alamă;
- aluminiu.
După soluţia constructivă privind curăţirea
Nedemontabile
- cu acces la suprafaţa de transfer;
- fără acces.
Demontabile
După modul de curăţire
Mecanică
- cu acces direct la suprafaţa de transfer;
- cu acces indirect la suprafaţa de transfer (cu un fluid sau cu o substanţă solidă).
Acustică
Chimică
Tabelul 2
Cerinţe de calitate pentru schimbătoarele de căldură

cerinţe
Rezistenţă 1.1. Calitatea materialelor 1.1. Grosimea de proiectare trebuie să fie aleasă astfel încât să fie
mecanică şi componente trebuie să corelată cu materialele folosite la construcţia schimbătorului termic
stabilitate asigure rezistenţa conform STAS 8566/86 sau cu standardul de produs. Garniturile
mecanică şi stabilitatea asamblărilor demontabile trebuie să reziste la temperatura maximă
corespunzătoare precizată de producător.
temperaturii şi presiunii
maxime din exploatare
1.2. Asigurarea 1.2. Raza de curbură în cazul ţevilor în formă de U trebuie să fie cel
rezistenţei mecanice şi a puţin 1.5 de.
stabilităţii prin dimensiuni
şi prin respectarea
abaterilor dimensionale. Abaterile limită trebuie să fie conform prescripţiilor tehnice ISCIR cu
următoarele completări:
- la diametru se admit numai abateri pozitive de cel mult 3 mm;
- abaterile de la circularitate după asamblarea prin sudură maximă

0.5% din valoarea diametrului interior, dar nu mai mult de 10 mm;
- abaterile de la rectiliniaritate nu vor depăşi 0.1% din lungimea

corpului;
- abaterile schimbătoarelor montate în baterie trebuie să permită

asamblarea acestora în cadrul bateriei.
1.3. Asigurarea 1.3. Suprafeţele exterioare ale subansamblelor din oţel carbon se
suprafeţelor interioare şi acoperă cu un strat de grund anticorosiv conform documentaţiei de
exterioare contra bază.
coroziunii
1.4. Asigurarea realizării 1.4. În cazul schimbătoarelor de căldură fasciculare ţevile din
sudurilor fascicul trebuie să fie dintr-o bucată (fără suduri transversale). În
toate cazurile, asamblările prin sudură trebuie să fie de bună calitate
şi să nu prezinte discontinuităţi. Proprietăţile mecanice şi rezistenţa
la coroziune a cordoanelor de sudură nu trebuie să fie inferioară
celor ale materialului de bază.
1.5. Asigurarea liberei 1.5. La schimbătoarele cu plăci dilataţia este preluată de către placa
dilatări mobilă iar la cele fasciculare trebuie prevăzut un compensator de
dilatare. În cazul presiunilor şi temperaturilor de lucru ridicate
lentilele compensatorului se blindează cu inele de ţeavă sau
profilate.
Siguranţă în 2.1. Asigurarea adaptării 2.1. Prin construcţie şi montaj schimbătoarele de căldură trebuie să
exploatare în utilizare asigure uşurinţa de intervenţie pentru manevre, control, întreţinere
sau înlocuire de componente în conformitate cu STAS 8566/86 sau
cu standardul de produs.
2.2. Asigurarea 2.2. Abaterile limită la planeitate a suprafeţelor de etanşare

etanşeităţii pentru măsurate după sudura floanşelor trebuie să fie:
îmbinările demontabile
- 0.4 mm/1000 mm, dar maxim 0.8 mm, pentru suprafeţele de
etanşare a garniturilor moi;
- 0.2 mm/1000 mm, dar maxim 0.4 mm, pentru suprafeţele de

etanşare a garniturilor metaloplastice sau din metal masiv.
Suprafeţele de etanşare trebuie să fie netede şi uniforme, fără rizuri

radiale, urme de lovituri, pori sau sulfuri. Rugozitatea suprafeţelor de
etanşare trebuie să fie între 6.3-12.5 pentru garnituri moi iar pentru
garnituri metalice sau metaloplastice aceasta se prescrie în
documentaţia tehnică a produsului.
2.3. Asigurarea 2.3. Circuitele de fluid ale schimbătorului termic trebuie să reziste,
etanşeităţii la presiune fără a suferi deformaţii permanente sau pierderi de etanşeitate, la o
hidraulică presiune de probă a cărei valoare se stabileşte ca fiind 1.5 Pnominal.
Presiunea de probă nu poate fi mai mică de 600 kP (6 bar).
2.4. Asigurarea securităţii 2.4. Se va limita temperatura suprafeţelor calde astfel:

utilizatorului faţă de
eventualele răniri sau - maxim 50° C pentru suprafeţele izolate termic;
arsuri prin contact cu
suprafeţele accesibile ale
schimbătorului de - maxim 45° C pentru organele de manevră.
căldură.
Siguranţă la Schimbătorul de căldură Observaţie: Schimbătorul de căldură propriu-zis este realizat din
foc nu face obiectul unor materiale incombustibile (oţel, aluminiu, alamă).

prescripţii speciale privind
siguranţa la foc Izolaţia poate fi realizată din materiale având clasa de
combustibilitate de până la C4.
Igienă, 4.1. Asigurarea calităţii 4.1. Schimbătorul de căldură nu trebuie să prezinte nici un fel de
sănătate şi apei calde de consum pericol pentru sănătatea oamenilor, în acest sens trebuie evitată
mediu orice posibilitate de modificare a calităţii apei vehiculate, datorită
înconjurător compoziţiei chimice a materialului din care sunt executate circuitele
de fluid ale acestuia. Construcţia şi montarea schimbătorului trebuie
astfel realizată încât să se asigure posibilităţi de curăţire.
4.2. Asigurarea sănătăţii 4.2. Nici una din componentele materialelor din care este construit
oamenilor schimbătorul sau accesoriile sale nu trebuie să fie radioactive sau
toxice.
Protecţia 5.1. Asigurarea nivelului 5.1. Schimbătorul de căldură trebuie conceput şi construit încât
împotriva minim de zgomot produs zgomotul generat de curgerea fluidelor de lucru prin el, perceput de
zgomotului la trecerea fluidului personalul de exploatare sau transmis spre încăperile adiacente prin
fundaţie sau prin conductele de transport să nu dăuneze sănătăţii şi
nici să nu împiedice repaosul sau lucrul în condiţii acceptabile.
Nivelul maxim de zgomot echivalent interior este 45dB.
Economie 6.1. Asigurarea unor 6.1. Materialele şi procedeele de execuţie ale schimbătoarelor de
de energie consumuri minime de căldură trebuie să asigure un consum de energie înglobată cât mai
energie înglobată mic, în paralel cu respectarea parametrilor calitativi şi cantitativi
impuşi. În acest sens schimbătoarele cu plăci se caracterizează
printr-un consum energetic mai redus în comparaţie cu cele
fasciculare la un acelaşi flux termic transferat.
6.2. Asigurarea unor 6.2. Trecerea agentului termic prin schimbătorul de căldură
consumuri minime de presupune un consum de energie pentru pompare. Documentaţia
energie în exploatare. tehnică a schimbătorului de căldură trebuie să conţină date despre
pierderea de sarcină a apei rezultată din încercări efectuate de
laboratoare specializate din ţară şi străinătate, după metodologii
standardizate. Datele privind pierderile de sarcină vor fi prezentate
în documentaţie sub formă grafică sau numerică. Se vor alege
schimbătoarele astfel încât să asigure viteze economice de circulaţie
pentru cei doi agenţi.
6.3. Asigurarea unor 6.3. Documentaţia va trebui să prevadă date privind izolarea termică
pierderi de căldură a schimbătoarelor pentru reducerea pierderilor de căldură de către
minime mediul ambiant.
Transport, 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Schimbătoarele de căldură vor fi astfel concepute încât să
montare şi calităţii produsului în permită livrarea pe module componente asigurându-se facilităţi de
depozitare timpul depozitării şi montaj. Transportul se va realiza numai cu mijloace mecanice astfel
transportului încât să nu se producă deteriorări.
Verificările şi încercările se referă la încercările de tip ce se execută în vederea certificării de conformitate a calităţii şi
pentru stabilirea concordanţei caracteristicilor reale de funcţionare cu cele pe care producătorul le indică în catalog.
5.2.1.1 Proba de rezistenţă la presiunea hidraulică
Fiecare dintre cele două criterii ale schimbătorului de căldură se umplu pe rând cu apă rece şi se ridică progresiv şi
lent presiunea în el cu ajutorul unei pompe de mână până la atingerea valorii presiunii de probă, fixată de regulă la
150% din presiunea maximă de regim, dar nu mai puţin de 10 bar. Se menţine acest nivel de presiune timp de minim
10 minute, timp în care se examinează cu atenţie schimbătorul de căldură pentru a se constata apariţia unor
eventuale deformări, fisurări, scurgeri de apă pe la îmbinări ş.a. (în timpul probei unuia dintre circuite, celălalt se va
menţine golit de apă şi la presiune atmosferică).
În alegerea procedurii se va respecta prescripţia ISCIR PT C 4-90 prin care se impune o presiune de probă pentru
fiecare circuit hidraulic calculată cu relaţia:
în care:
pph – presiunea de probă hidraulică (bar);
pm – presiunea maximă admisibilă de lucru a circuitului de fluid (bar);
fap – tensiunea admisibilă a materialului din care este executat circuitul respectiv la temperatura fluidului la care are
loc încercarea (N/mm2);
fa – tensiunea admisibilă a materialului din care este executat circuitul respectiv la temperatura de calcul a fluidului,
considerată pentru dimensionarea mecanică a circuitului de fluid (N/mm2).
Dacă schimbătorul de căldură rezistă în bune condiţiuni la proba la presiune hidraulică, se consideră corespunzător.
Dacă însă apar defecte înainte de atingerea presiunii de probă sau după atingerea ei, dar înainte de a trece cele 10
minute, se notează valoarea presiunii de la momentul apariţiei defectării şi se reia proba pe un alt schimbător de
căldură.
Dacă nici cel de-al doilea nu se comportă corespunzător, domeniul de aplicare acceptat pentru respectivul model se
restrânge, micşorând în consecinţă presiunea, maximă de regim până la care el va putea fi utilizat în instalaţie; se
specifică în acest caz şi presiunea de probă la care produsul rezistă în bune condiţiuni.
5.2.1.2. Verificarea pierderilor de sarcină hidrodinamică
Pierderea de sarcină hidrodinamică se verifică pe fiecare circuit al schimbătorului de căldură. În acest scop, circuitul
măsurat se alimentează cu diverse debite de apă rece şi se măsoară pierderea de sarcină hidrodinamică pentru
fiecare din debitele realizate.
Pierderea de sarcină hidrodinamică se obţine scăzând presiunile indicate de cele două aparate de măsură la intrare
respectiv ieşire, pe fiecare circuit al schimbătorului de căldură.
Citirea indicaţiilor celor două manometre, se va face după un timp de stabilizare a curgerii, materializat prin încetarea
oscilaţiilor coloanei de mercur sau ale valorii indicate de aparatul de măsură, timp ce caracterizează fiecare stand de
măsură în parte şi fiecare valoare a debitului de fluid de probă.
Prizele de presiune sunt amplasate pe conductele de intrare şi de ieşire ale apei din circuitul schimbătorului de
căldură la minim 10 diametre distanţă de racordurile acestuia şi vor fi prevăzute, de preferinţă, cu robinete de izolare.
Conductele de racordare vor fi rectilinii şi vor avea acelaşi diametru cu cel al racordurilor schimbătorului de căldură,
până cel puţin după prizele de presiune.
Dacă nu se poate realiza precis punctul de funcţionare care să confirme declaraţia producătorului privind pierderea
de sarcină hidraulică a schimbătorului, se recomandă efectuarea mai multor măsurări, care să dea posibilitatea
interpolării pe cale grafică sau analitică.
Ţinând cont de precizia de măsurare şi de toleranţele de fabricaţie, abaterile maxim admise între valoarea măsurată
a pierderii de sarcină hidrodinamică şi cea declarată de producător se admit de a fi de maxim 10% în favoarea celei
măsurate.
În cazul în care schimbătorul de căldură depăşeşte în punctele de funcţionare verificate aceste limite, se vor putea
recomanda valori provizorii (rezultate din măsurările de verificare, valabile pe termen limitat, până la măsurarea
întregii game de fabricaţie.
5.2.1.3. Verificarea suprafeţei de transfer termic
- se demontează flanşele celor două funduri
- se măsoară grosimea plăcilor tubulare (g) şi lungimea ţevilor
(L)  m
- se calculează lungimea ţevii implicată în transferul termic
l = L –2g m
- se calculează suprafaţa de transfer termic
A=d ln [m2]
m
dm = diametrul mediu al ţevii = (dext + dint)/2 m
n = numărul total de ţevi buc
Suprafaţa de transfer termic trebuie să fie cel puţin egală cu cea declarată de fabricant, cu o eroare negativă de cel
mult 6%. În cazul în care această limită este depăşită, sau în cazul în care suprafaţa de transfer termic măsurată
este mai mare cu peste 10% decât cea declarată de producător, se reia verificarea pe cel de-al doilea schimbător de
căldură.
Dacă nici cel de-al doilea nu se încadrează între aceste limite se vor putea preciza nişte valori provizorii (rezultate
din măsurători), valabile pe termen limitat, şi se va recomanda producătorului fie reluarea controlului intern în
vederea remedierii neconcordanţelor, fie adoptarea unei valori ca fiind cea reală ce caracterizează produsul.
5.2.1.4. Verificarea puterii termice
Puterea termică se calculează cu ecuaţiile (programul de calcul automat) indicate de constructor, în funcţie de
temperaturile de funcţionare şi de debitele masice precizate. Valabilitatea acestor ecuaţii se confirmă prin verificări.
Principiul metodei de verificare este de a măsura debitul de apă şi de a-l înmulţi cu diferenţa dintre entalpiile
specifice din punctele de intrare şi ieşire ale apei din schimbător.
Diferenţa de entalpie specifică a apei trebuie să fie determinată pornind de la valorile temperaturii şi de la
proprietăţile fizice ale apei.
Pentru o verificare completă, schimbătorul de căldură trebuie să fie încercat la cel puţin trei puteri termice diferite şi
la două temperaturi de intrare diferite ale fluidului primar, deci în minimum şase puncte diferite de funcţionare.
Cele trei puteri termice diferite trebuie să fie calculate pornind de la debitele secundarului (100%, 50% şi 25% din
debitul nominal). Valorile temperaturilor din secundar (la intrare şi la ieşire) trebuie să fie menţinute constante pe
toată durata încercărilor.
Punctele de funcţionare în care vor fi încercate schimbătoarele de căldură, rezultă din cele prezentate în tabelul de
mai jos:
Nr crt. al Temperatură Temperatură Temperatură Debit masic

încercării intrare intrare ieşire în secundar
primar secundar secundar
1 t11 t21 t22 100
2 t11 t21 t22 50
3 t11 t21 t22 25
4 t11 + 20 C t21 t22 100
5 t11 + 20 C t21 t22 50
6 25
t11 + 20 C t21 t22
Valori recomandate: t11 = 120 + 130 C pentru apă fierbinte
t11 = 70 C pentru apă caldă
t21 = 8 + 12 C
t22 = 60 + 65 C
Traductorii folosiţi pentru măsurarea temperaturii pot fi de tipul celor ce se amplasează pe suprafaţa ţevilor de
racordare sau de tipul celor imersaţi în fluid.
- În cazul în care temperatura este măsurată pe suprafaţa exterioară a ţevii de racordare, ea trebuie măsurată în
două puncte opuse ale aceleiaşi secţiuni; dacă ţeava este orizontală, unul din acete puncte trebuie să fie dedesubt şi
altul deasupra.
- În cazul în care temperatura este măsurată cu un traductor imersat în ţeavă, trebuie verificat ca nu cumva
stratificările de temperatură şi configuraţiile specifice ale curgerii să influenţeze asupra preciziei măsurărilor.
Ţeava trebuie să fie izolată termic de fiecare parte a punctului de măsurare a temperaturii, pe o lungime echivalentă
cu de 10 ori diametrul său exterior.
Debitele trebuie măsurate conform recomandărilor din notele de instalare a dispozitivelor de măsurare a debitului.
Puterea termică va fi determinată simultan pe primar şi secundar, între cele două rezultate admiţându-se o diferenţă
de maximum  3%. Puterea termică a încercării se consideră media aritmetică a celor două puteri termice măsurate.
Observaţie: Puterea termică rezultată prin medierea celor două valori măsurate, se va folosi doar în cadrul operaţiilor
legate de aplicarea procedurii de verificare.
Trebuie înregistrate următoarele date:
t11, t12, t21, t22, qm1 şi qm2, sau qv1 şi qv2 în funcţie de metoda de măsură a debitului folosită.
În etapa prealabilă măsurării propriu-zise, când se urmăreşte evoluţia parametrilor pentru atingerea condiţiilor de
regim staţionar, parametrii trebuie înregistraţi continuu pe bandă sau citiţi la intervale de minimum 300 s.
Regimul staţionar este realizat atunci când toate variaţiile şi fluctuaţiile periodice ale temperaturilor individuale rămân
în jur de  1.5% din media lor.
După atingerea regimului staţionar de funcţionare, intervalul de timp între două citiri consecutive ale parametrilor
trebuie să fie suficient de mare pentru ca mediul din jurul sesizorilor şi a prizelor de măsurare să se stabilizeze.
Totodată frecvenţa citirilor trebuie să fie şi suficient de mare pentru a identifica toate fluctuaţiile semnificative.
Debitele şi temperaturile trebuie să fie menţinute constante pe durata încercării pentru a minimaliza erorile asociate
timpului de reacţie a traductorului şi a lăsa timp schimbătorului de căldură să atingă condiţiile de echilibru.
Pornind de la parametrii măsuraţi, urmează a se calcula următorii parametri:
tav1, tav2,  1, cp1,  2, cp2, qm1, qm2, t1, t2, P, LMTD
folosind relaţiile următoare:
tav1=(t11+t12)/2
tav2=(t21+t22)/2
t1=t11-t12
t2=t22-t21
qm1=qv1 1, qm2=qv2 2 dacă acestea nu sunt măsurate în mod direct
P=(qm1cp1t1+qm2cp2t2)/2
Proprietăţile fluidului (p, c) se aleg sau se calculează corespunzător temperaturilor tav1 şi tav2.
Puterea termică P, rezultată în urma verificării, se compară cu puterea termică de calcul Pcalcul determinată în funcţie
de datele şi relaţiile (programele) de calcul ale producătorului; acestea se aplică introducând parametrii fluidului,
aceiaşi cu cei folosiţi şi la calculul puterii termice măsurate P.
Compararea celor două puteri termice se face pentru fiecare din cel minim 6 puncte de funcţionare considerate.
Datele constructorului şi programele de calcul pot fi acceptate dacă diferenţa dintre puterea termică măsurată şi cea
calculată, pentru fiecare punct de funcţionare verificat, se înscrie în limita de  6%.
În cazul în care schimbătorul de căldură depăşeşte această abatere maximă, se vor indica valorile diminuate ale
puterii termice şi ale coeficientului global de transfer termic şi se va recomanda beneficiarului reluarea măsurilor de
tip prin laboratoare de specialitate autorizate şi elaborarea unui nou model de calcul pentru puterea termică,
respectiv pentru coeficientul de transfer termic k.
5.2.1.5. Verificarea calităţii apei calde de consum
Proba are ca scop detectarea unor eventuale impurităţi introduse de către circuitul secundar al schimbătorului de
căldură care ar putea afecta caracteristicile fizice sau organoleptice ale apei potabile folosită pentru apa caldă
menajeră.
Având în vedere faptul că este posibil ca apa de alimentare de la reţeaua orăşenească de apă rece, să nu se
încadreze în valorile admise conform STAS 1342 şi de aceea se impune colectarea a două probe de apă:
- apa de pe racordul de intrare în schimbătorul de căldură;
- apa de pe racordul de ieşire din schimbător şi compararea indicatorilor determinaţi conform metodelor de analiză
menţionate în continuare în vederea determinării eventualei contribuţii proprii a schimbătorului la alterarea calităţii
apei potabile.
Cele două probe vor fi prelevate conform SR 2852 după ce s-a lăsat apa să curgă minim 10 minute la debitul
nominal. Fiecare recipient va fi umplut până la dop sau capac pentru a limita contactul probei de apă cu faza
gazoasă şi a reduce atingerea în timpul transportului. Proba va avea minim 1l iar recipientul va fi marcat clar şi
durabil cu numărul de identificare ce trebuie să corespundă cu acela înscris pe fişa de prelevare. Având în vedere că
analiza probei nu se face de regulă la locul de prelevare, este indicată adăugarea unor agenţi de conservare imediat
după prelevare, sau în prealabil, în recipientul gol.
Se vor face următoarele determinări:
- determinarea mirosului atât la temperatura de alimentare cu apă de la reţea cât şi la temperatura de furnizare a
apei calde de consum conform STAS 6324 cap. 2. Gradul de intensitate al mirosului trebuie să fie maxim 2 (slab)
ceea ce corespunde unui miros perceptibil de un consumator obişnuit;
- determinarea gustului la temperatura ambiantă conform STAS 6324 cap. 3. Gradul de intensitate al gustului trebuie
să fie maxim 2 (slab) ceea ce corespunde unui miros perceptibil de un consumator obişnuit.
- determinarea culorii datorată atât substanţelor dizolvate cât şi celor în suspensie. Aprecierea gradului de culoare se
face conform STAS 6322 prin compararea vizuală cu o scară colorimetrică platin-cobalt sau bicromat-cobalt. Gradul
de culoare maxim admis este de 30;
- determinarea turbidităţii la temperatura ambiantă, conform STAS 6323 prin metoda etalon suspensie de caolin sau
cu etalon suspensie de formozină. Turbiditatea se citeşte direct pe curba de etalonare şi se exprimă în grade de
turbiditate în cazul primei metode şi în unităţi de turbiditate de formozină (UTF) în cazul celei de-a doua metode.
Valoarea maxim admisă este de 10 unităţi.
5.3. Pompe de circulaţie
Pompele sunt echipamente care au funcţia de a vehicula un fluid, ridicându-i nivelul energetic în scopul învingerii
pierderilor de sarcină totale din instalaţie, la un debit corespunzător pentru buna funcţionare a acesteia.
Pompele de circulaţie se clasifică după următoarele criterii:
După principiul de funcţionare:
- centrifugare;
- axiale.
După materialul principal din care este alcătuită pompa:
- fontă;
- oţel carbon;
- oţel inoxidabil.
După tipul constructiv:
- monoetajate;
- multietajate.
Caracteristicile principale ale unei pompe utilizate în instalaţii sunt:
- debit de volum;
- înălţime de pompare;
- înălţime totală netă absolută la aspiraţie;
- putere absorbită;
- randament;
- turaţie;
- dimensiuni de gabarit.
Tabelul 3
Cerinţe de calitate pentru pompele de circulaţie

cerinţe
Rezistenţă 1.1. Calitatea materialelor 1.1. Compoziţia chimică, proprietăţile mecanice, tratamentul termic
mecanică şi componente trebuie să şi procedeele de sudare trebuie să fie conform standardelor de
stabilitate asigure rezistenţa meca- materiale corespunzătoare. La piesele turnate pentru elementele
nică şi stabilitatea cores- supuse la presiune, eliminarea scurgerilor şi remedierea prin
punzătoare temperaturii şi umplere cu tampoane, prin ciocănire, vopsire sau impregnare a
presiunii maxime din ex- defectelor este interzisă. Pentru elementele etanşării trebuie alese
ploatare materiale capabile să reziste la coroziune, eroziune, şocuri termice
şi mecanice. În cazul etanşărilor mecanice, piesele metalice udate
de lichidul pompat trebuie să fie executate dintr-un material de o
calitate cel puţin egală cu a materialului carcasei pompei. Durata de
viaţă a rulmenţilor lagărelor trebuie să fie de minim 17500 ore.
Materialele pieselor în mişcare trebuie astfel alese încât să se
reducă riscul grupării sau eroziunii.
1.2. Asigurarea 1.2. Rotoarele turnate sau sudate trebuie să constituie o singură
rezistenţei mecanice şi a piesă cu excepţia inelelor labirint; ele trebuie fixate ferm pentru a
stabilităţii prin dimensiuni, evita orice deplasare circumferenţială sau axială în timpul rotirii.
prin res-pectarea Rugozitatea la arbore şi la bucşa de protecţie în dreptul etanşărilor
abaterilor dimen-sionale nu trebuie să depăşească 0.8 microni decât dacă procedeul de
şi a toleranţelor de fixare etanşare impune mărirea acestuia.
Săgeata arborelui, calculată în lanul radial ce trece prin suprafaţa

exterioară a corpului de etanşare, nu trebuie să depăşească 50
microni. Bătaia arborelui, măsurată în lanul radial ce trec prin
suprafaţa exterioară a corpului de etanşare, nu trebuie să
depăşească:
- 50 microni pentru diametre nominale sub 50 mm;
- 80 microni pentru diametre nominale între 50 mm şi 100 mm;
- 100 microni pentru diametre nominale peste 100 mm.
Inelul de închidere a etanşării trebuie să fie centrat în raport cu

alezajul camerei etanşării şi să aibă o rigiditate suficientă pentru a
evita deformarea.
Şuruburile sau prezoanele ce realizează asamblarea elementelor

incintei supuse la presiune, inclusiv corpul etanşării la arbore,
trebuie să aibă un diametru de minimim 12 mm (filet metric ISO).
Şuruburile al căror cap prezintă diverse cavităţi trebuie să fie evitate.
Diametrul interior al conductei eventualei instalaţii auxiliare trebuie
să fie de cel puţin 8 mm, iar grosimea peretelui de 1 mm. Trebuie să
se asigure o bună aşezare a capului şurubului şi/sau piuliţei pe
spatele flanşelor turnate. Găurile de trecere pentru şuruburi trebuie
poziţionate între axe.
1.3. Asigurarea 1.3. Elementele supuse la presiune trebuie să aibă un adaos de

suprafeţelor contra coroziune de 3 mm. Trebuie să se asigure compatibilitatea
coroziunii diverselor materiale între ele folosite la elementele de închidere
pentru a se asigura rezistenţa la coroziune. Dacă inelul fix sau inelul
de închidere atinge arborele sau bucşa de protecţie, suprafaţa de
contact trebuie să fie durificată şi să aibă o rezistenţă suficientă la
coroziune.
Siguranţă în 2.1. Asigurarea adaptării 2.1. Prin construcţie şi montaj se va asigura uşurinţa de intervenţie
exploatare în utilizare pentru manevre, control, înlocuirea elementelor componente,
întreţinere. Placa de bază trebuie proiectată astfel încât să reziste la
vibraţiile pompei şi la eforturile exterioare asupra racordurilor. Se
recomandă proiectarea pompei în construcţie extractibilă pentru a
permite demontarea ansamblului rotor – arbore – etanşare – lagăre
fără deconectarea flanşelor de aspiraţie şi refulare. Eventualele
instalaţii auxiliare trebuie să fie prevăzute cu racorduri demontabile.
Toate orificiile expuse lichidului pompat sub presiune inclusiv toate
orificiile etanşărilor la arbore, trebuie să fie prevăzute cu elemente
de închidere demontabile adaptate presiunii interne. Dacă se
impune un reglaj in situ al jocului axial al robotului, aceasta trebuie
să se poată face prin mijloace externe. În cazul etanşărilor moi
trebuie prevăzut un spaţiu suficient pentru înlocuirea garniturilor, fără
a fi necesară demontarea altor repere decât presetupa şi
apărătoarele. În cazul etanşărilor mecanice, camera de etanşere
concepută astfel încât să fie evitată formarea pungilor de aer, astfel
trebuie asigurată posibilitatea de purjare de către operator.
2.2. Asigurarea etanşe- 2.2. Garniturile dintre carcasă şi capac trebuie să fie mărginite la
ităţii pentru îmbinările de- partea dinspre atmosferă pentru a se evita expulzarea lor. Dacă este
montabile prevăzută o bucşă de protecţie, aceasta trebuie să fie în contact cu
butucul rotorului pentru a împiedica scurgerile de fluid spre arbore.
În cazul etanşărilor moi elementele presetupei trebuie să fie reţinute

ferm, chiar dacă garniturile şi-au pierdut comprimarea. În cazul
etanşărilor mecanice, garniturile dintre corpul de etanşare şi inelul fix
sau inelul de închidere trebuie să fie încastrat sau să aibă o
concepţie echivalentă pentru a evita expluzarea.
2.3. Asigurarea etanşe- 2.3. Asamblările nedemontabile, cele demontabile şi garniturile

ităţii la presiune hidraulică aferente acestora, trebuie să asigure etanşeitatea circuitelor de fluid.
Componentele pompei aflate în legătură directă cu circuitele
hidraulice, trebuie să reziste fără a suferi deformaţii permanente sau
pierderi de etanşeitate, la o presiune de probă a cărei valoare se
stabileşte ca fiind de 1.5 ori presiunea de calcul de bază. Presiunea
de probă nu poate fi mai mică de 1000 kPa (10 bar). Proba trebuie
efectuată cu apă rece şi curată, menţinută cel puţin 10 minute, timp
în care nu trebuie să apară scurgeri. Pentru eventualele instalaţii
auxiliare presiunea de probă este de 1.5 ori presiunea nominală.
2.4. Asigurarea securităţii 2.4. Cuplajul elastic dintre motor şi pompă trebuie prevăzut cu o
utilizatorului apărătoare corespunzătoare. Instalaţia electrică aferentă motorului
pompei trebuie asigurată împotriva riscurilor de electrocutare
(împământare, izolare corectă, dispozitive de protecţie).
Siguranţă 3.1. Asigurarea împotriva 3.1. Alimentarea cu energie electrică a motorului pompei trebuie
la foc incendiilor astfel realizată încât să se evite pericolul de scurt circuit care ar
putea conduce la declanşarea unor incendii. Observaţie: Pompa
propriu-zisă este realizată din materiale incombustibile.
Igienă, 4.1. Asigurarea calităţii 4.1. Pompa nu trebuie să modifice calitatea apei vehiculate, datorită
sănătate şi apei calde de consum compoziţiei chimice a materialelor folosite. Toate orificiile corpului
mediu lagăr trebuie astfel concepute încât să se evite pătrunderea
înconjurător impurităţilor şi/sau scurgerea lubrefiantului în apă în condiţii normale
de funcţionare. În cazul lubrefierii cu ulei trebuie prevăzut un racord
de scurgere al acestuia, iar în cazul lubrefierii cu unsoare trebuie să
se prevadă posibilitatea de evacuare a unsorii uzate.
4.2. Asigurarea sănătăţii 4.2. Pompa nu trebuie să prezintă nici un fel de pericol pentru
oamenilor sănătatea oamenilor. Nici una din componentele elementelor din
care este construită pompa sau accesoriile ei nu trebuie să fie
radioactive sau toxice.
4.3. Asigurarea protecţiei 4.3. Pompa nu trebuie să constituie un factor de poluare a mediului
mediului ambiant ambiant. Trebuie să se prevadă dispozitive necesare pentru a limita,
a colecta şi a evacua întreaga cantitate de lichid ce se scurge din
zona etanşării.
Protecţie 5.1. Asigurarea împotriva 5.1. Pompa trebuie astfel construită încât zgomotul generat de
împotriva zgomotului vehicularea fluidului de lucru, cât şi de piesele în mişcare, percepute
zgomotului de personalul de exploatare sau transmis spre încăperile adiacente,
prin fundaţie sau prin conductele de transport, să nu dăuneze
sănătăţii şi nici să nu împiedice lucrul în condiţii acceptabile. Pentru
aceasta, pompele nu trebuie să producă zgomote care să
depăşească valorile maxime admisibile ale nivelului ponderat al
puterii acustice pentru zgomotul pompelor conform STAS 8818-86
Anexa C.
5.2. Asigurarea împotriva 5.2. Din punct de vedere al vibraţiilor produse în exploatare, pompa
vibraţiilor nu trebuie să depăşească nivelele admisibile. Pentru aceasta trebuie
efectuată echilibrarea pieselor în rotaţie ale pompei. Măsurătorile se
fac radial pe corpul lagăr într-un singur punct de funcţionare
corespunzător turaţiei şi debitului nominal, în funcţionare fără
cavitaţie. Valorile eficace maxime ale vitezei de vibraţie sunt funcţie
de turaţia pompei (n) şi de înălţimea la axul pompei (h) astfel:
- 2.8 mm/s pentru n 1800 rot./min. şi h 225 mm;
- 4.5 mm/s pentru n 1800 rot./min. şi h > 225 mm;
- 4.5 mm/s pentru n > 1800 rot./min. şi h 225 mm;
- 7.1 mm/s pentru n > 1800 rot./min. şi h > 225 mm.
Economie 6.1. Asigurarea unor con- 6.1. Materialele şi procedeele de execuţie trebuie astfel concepute
de energie sumuri minime de energie încât să necesite un consum de energie înglobată cât mai mic, în
înglobată paralel cu respectarea parametrilor tehnici calitativi şi cantitativi
impuşi.
6.2. Asigurarea unor con- 6.2. Documentaţia tehnică a probei trebuie să conţină date despre
sumuri minime de energie puterea absorbită de pompă în domeniul de funcţionare specificat,
în exploatare precum şi despre randamentul acesteia. Construcţia pompei trebuie
astfel concepută încât să asigure consumuri minime de energie în
exploatare.
Transport, 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. În vederea transportului şi depozitării, pompele vor fi asigurate
montare şi calităţii produsului în tim- cu un strat de substanţă protectoare împotriva coroziunii, după ce au
depozitare pul depozitării şi trans- fost perfect curăţate şi uscate în prealabil. Acest strat protector
portului trebuie să fie compatibil cu agentul pompat, în particular trebuie avut
grijă ca transformările chimice ce pot avea loc să nu împiedice buna
funcţionare a garniturilor mecanice. Orificiile vor fi obturate. La
transport garniturile etanşărilor moi trebuie expediate separat,
etanşările mecanice trebuie montate, ansamblul roţilor trebuie să fie
imobilizat în funcţie de modul şi distanţa de transport, masa rotorului
şi de tipul lagărului, iar conductele mici şi accesoriile trebuie de
asemenea imobilizate. Depozitarea va fi făcută în incinte curate şi
uscate. Corpul pompei va fi umplut cu un lichid protector iar labirintul
de etanşare şi baia de ulei cu un ulei neutru.
Metodele de încercare (de Clasă C) din prezentul ghid tehnic, se referă la încercările ce se execută în vederea
certificării de conformitate a calităţii şi pentru verificarea caracteristicilor pe care producătorul le indică în catalog.
Încercările se aplică numai la pompa izolată, limitată la racordurile de refulare şi aspiraţie, şi nu ţin seama de
condiţiile de funcţionare din exploatare ce pot fi influenţate de elementele constituente ale instalaţiei.
5.3.1.1. Verificări prin observare directă
Se va verifica coaxialitatea axului pompei cu cea a motorului de angrenare.
Se verifică etanşeitatea circuitelor urmărind dacă apar eventuale scăpări de fluid la îmbinările demontabile şi lagăre.
Se va urmări şi eventuala supraîncălzire a pieselor aflate în mişcare.
5.3.1.2. Măsurarea debitului
Debitul se măsoară prin metoda volumetrică, care permite aprecierea valorii medii a debitului pe o perioadă de timp
considerată. Se va măsura debitul refulat de pompă într-un rezervor special. Anterior probei se va efectua o probă
de etanşeitate şi calibrare a rezervorului. Rezervorul va avea ataşat un tup de sticlă gradat şi etalonat anterior, care
va permite citirea cu precizie a volumului pe o anumită perioadă de timp. Precizia acestei metode este dată de STAS
R 6823-71.
5.3.1.3. Măsurarea înălţimii de pompare
Înălţimea de pompare este dată de diferenţa dintre înălţimea totală la refulare (H2) şi înălţimea totală la aspiraţie (H1)
H = H2 – H1. Verificarea se realizează conform STAS 5738/1-1981.
5.3.1.4. Măsurarea turaţiei
Turaţia se măsoară pe baza numărului de rotaţii într-un interval de timp cunoscut cu ajutorul unui tahometru cu citire
directă, cu ajutorul unui stroboscop, sau sunt furnizate de producătorul motorului.
5.3.1.5. Măsurarea puterii absorbite de pompă
Puterea absorbită de pompă va fi determinată prin măsurarea puterii electrice absorbite de motorul cuplat direct la
pomşă şi având randamentul cunoscut.
Puterea electrică furnizată de motorul de curent alternativ va fi măsurată prin metoda celor două wattmetre. În cazul
motoarelor de curent continuu se utilizează fie un wattmetru fie un ampermetru şi un voltmetru.
Clasa şi gradul de precizie ale aparatelor de măsurat şi puterea electrică trebuie să fie conform STAS 6419-70.
Dacă între motorul de antrenare şi pompă se foloseşte un reductor, cuplul şi turaţia se vor măsura cu un traductor de
cuplu şi turaţie plasat între motor şi reductor, indicându-se modul de determinare a pierderilor datorate reductorului.
5.3.1.6. Încercări de cavitaţie
Încercarea se face pentru a verifica dacă pompa este suficient ferită de cavitaţie în regimul de funcţionare şi la
valoarea NPSH specificată, punând în evidenţă caracteristicile pompei.
Pentru determinarea caracteristicilor se va folosi o instalaţie în circuit deschis cu robinet la aspiraţie, prin intermediul
căruia se reglează debitul lichidului la intrarea în pompă. Se admite că pompa nu este afectată de cavitaţie dacă o
altă încercare efectuată la un NPSH superior, realizează aceeaşi înălţime de pompare pentru acelaşi debit. O marjă
de siguranţă, convenită în contract, trebuie să fie adăugată NPSH-ului determinat prin încercări; acesta va fi cel care
dă o cădere de (3+x)% fie înălţimii totale de pompare sau randamentului la un debit dat, fie debitului sau
randamentului la o înălţime totală de pompare dată (ca valoare x=K/2). NPSH-ul rezultat trebuie să fie cel mult egal
cu cel prescris.
5.3.1.7. Proba de presiune hidraulică
Componentele pompei aflate în legătură directă cu circuitele hidraulice, trebuie să reziste fără a suferi deformaţii
permanente sau pierderi de etanşeitate, la o presiune de probă a cărei valoare se stabileşte ca fiind de 1.5 ori
presiunea de calcul de bază. Presiunea de probă nu poate fi mai mică de 1000 kPa (10 bar).
5.3.1.8. Verificarea curbei caracteristice de sarcină a pompei
Curba caracteristică de sarcină a pompei H = H(Q) se reprezintă un grafic în sistemul de coordonare având debitul Q
în m3/h pe abscisă şi înălţimea de pompare H în m pe ordonată, printr-o parabolă cu concavitatea spre
semiordonatele negative. Pentru determinarea sau verificarea curbei caracteristice sunt necesare măsurători
corelate de debit cu înălţime de pompare. De menţionat că varierea debitului se face prin montarea unui robinet în
circuitul de măsură.
5.3.1.9. Verificarea randamentului
Verificarea randamentului garantat se face pentru debitul corespunzător intersecţiei curbei de funcţionare H = f(Q) cu
dreapta care trece prin originea axelor Q şi H, şi prin punctul garantat (QG, HG). Randamentul în acest punct se
citeşte pe curba  = f(Q) la abscisa corespunzătoare. Valoarea randamentului corespunzătoare acestui punct,
trebuie să fie cel puţin egală cu 0.972 din valoarea randamentului specificat. Pentru randamentul grupului pompă-
motor, această valoare este de 0.975. Puterea absorbită de pompă, în domeniul QG± XG şi HG± XH nu trebuie să
depăşească valoarea specificată de producător.
5.3.1.10. Încercări pentru determinarea nivelurilor de zgomot
Determinările se execută pentru pompele care se află în punctul de funcţionare garantat şi care au un regim de lucru
stabilizat şi turaţia specificată, prin măsurarea corespunzătoare a parametrilor hidrodinamici.
Zgomotul emis trebuie să aibă un caracter stabil şi să nu prezinte impulsuri.
Verificarea se va face conform STAS 8818-86.
5.4. Vase de expansiune
Vasul de expansiune este echipamentul component al instalaţiei de încălzire prevăzut în scopul preluării variaţiilor de
volum ale agentului termic, ca urmare a variaţiilor de temperatură. Vasele de expansiune se execută din tablă de
oţel.
Acestea pot fi deschise, aflate la presiune atmosferică sau închise, sub presiune.
Vasele de expansiune deschise se utilizează exclusiv pentru agent termic apă cu temperatura până la 95 C şi
presiunea în punctul ce mai de jos al instalaţiei de maxim 5 bar, şi au formă:
- paralelipipedică orizontal sau vertical;
- cilindrică orizontal sau vertical.
Distanţa maximă pe orizontală pentru montarea vaselor de expansiune nu trebuie să depăşească de 15 ori
segmentul de conductă reprezentând traseul vertical de deasupra generatorului de căldură.
Vasele de expansiune închise au formă cilindrică pozate vertical. Presiunea este asigurată cu ajutorul unei pompe
de gaz (aer, gaz inert sau aburviu) sau a unei membrane elastice.
Tabelul 4
Cerinţe de calitate pentru vasele de expansiune

cerinţe
Rezistenţă 1.1. Calitatea materialelor 1.1. Materialele folosite la construcţia vasului de expansiune precum
mecanică şi componente trebuie să şi soluţiile constructive adoptate, trebuie astfel alese încât să nu se
stabilitate asigure rezistenţa producă deformări permanente sau alte deteriorări ale elementelor
mecanică şi stabilitatea componente, ele trebuie să reziste la solicitările mecanice, termice şi
corespunzătoare chimice la care vor fi spuse în mod obişnuit. Compoziţia chimică a
temperaturii şi presiunii tablelor şi ţevilor de oţel folosite la construcţia vaselor de expansiune
maxime din exploatare. închise trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: (determinarea
se face pe oţel lichid)
- conţinutul de sulf şi fosfor mai mic fiecare de 0.05% pentru oţel

carbon de uz general, 0.045% pentru oţel carbon de calitate sau
slab aliat 0.04 % pentru oţel aliat;
- conţinutul de crom şi cupru în cazul în care acestea nu sunt

elemente de aliere să nu depăşească 0.3% fiecare;
- conţinutul de carbon mai mic de 0.25% pentru tablele şi ţevile ce

urmează a fi sudate.
Alungirea relativă la rupere, determinată pe epruvete longitudinale

pentru materialele ţevilor şi tablelor de oţel folosite va fi de cel puţin
18% pentru oţel carbon şi slab aliat şi de cel puţin 16% pentru oţel
aliat.
1.2. Asigurarea 1.2. Pentru vasele de expansiune deschise, abaterile limită pentru
rezistenţei mecanice şi a grosimea tablei şi dimensiunile rigidizărilor sunt conform
stabilităţii prin dimensiuni, standardelor de produs, iar pentru celelalte dimensiuni sunt de
prin res-pectarea maxim ± 1%.
abaterilor dimen-sionale
şi a toleranţelor de fixare Pentru vasele de expansiune închise deformaţia locală în zona
îmbinărilor cap la cap a virolelor şi fundurilor nu va depăşi 0.1s + 3
mm (unde s este grosimea cordonului de sudură). La îmbinările
sudate cap la cap a elementelor cu grosimi egale (exceptând ţevile)
se admite o denivelare de cel mult 0.1 s pentru suduri longitudinale
şi de cel mult 0.1 s + 0.5 mm pentru suduri circulare. Pentru ţevi
denivelarea marginilor nu va depăşi 0.1 s + 0.5 mm dacă sudarea nu
se face sub presiune, caz în care se admite o denivelare de cel mult
0.1s + 0.3 mm. Pentru racorduri, în cazul în care abaterile
dimensionale la forma piesei, obţinute după îndepărtarea defectelor
depăşesc valorile admisibile, se acceptă remedierea lor în raport cu
tehnologia stabilită de producător. Aceasta se poate face prin sudură

pentru oţelurile turnabile şi sudabile sau prin cep filetat. Defectele de
pe suprafeţele rezultate după prima prelucrare (eboş), care nu se
admit fără remediere, se vor remedia prin sudură în condiţiile normei
ISCIR C4.
1.3. Asigurarea realizării 1.3. Se va folosi procedeul de sudură cap la cap evitându-se
sudurilor amplasarea îmbinărilor elementelor portante astfel încât să fie
solicitate la încovoiere. Se admite folosirea altor tipuri de îmbinări la
sudarea flanşelor, fundurilor plane şi racordurilor la elementele
cilindrice şi atunci când construcţia recipientului impune îmbinarea
prin suprapunere a tablelor. Virolele cilindrice vor fi executate dintr-
un număr minim de table, iar după roluire îmbinările sudate trebuie
dispuse pe generatoare la o distanţă minimă de 800 m una faţă de
alta. Se admite ca o singură distanţă să fie mai mică de 800 mm de
cel puţin 200 mm. Execuţia sudurii va respecta prevederile normei
ISCIR C4 atât în ceea ce priveşte virolele cât şi fundurile, flanşele şi
elementele de compensare. Repararea îmbinărilor sudate trebuie
executată pe cât posibil, prin acelaşi procedeu care a fost folosit la
realizarea sudurilor respective. În cazul în care îmbinarea a fost
supusă unui tratament termic, după reparare acesta trebuie repetat.
1.4. Asigurarea suprafe- 1.4. Tipul şi grosimea stratelor de protecţie se va stabili conform
ţelor contra coroziunii. STAS 6705-90 şi STAS 7222-90.
Siguranţă în 2.1. Asigurarea adaptării 2.1. Prin construcţie şi vasele de expansiune trebuie să asigure
exploatare în utilizare uşurinţa de intervenţie pentru manevre, control, întreţinere sau
curăţire.
2.2. Asigurarea etanşeită- 2.2. Abaterile limită la planeitate a suprafeţelor de etanşare

ţii pentru îmbinările dintre măsurate după sudura flanşelor trebuie să fie de 0.4 mm/1000 mm,
racord şi flanşe dar maxim 0.8 mm, pentru suprafeţele de etanşare a garniturilor moi.
Suprafeţele de etanşare trebuie să fie netede şi uniforme, fără rizuri

radiale, urme de lovituri, pori sau sufluri. Rugozitatea suprafeţelor de
etanşare trebuie să fie între 6.3-12.5 pentru garnituri moi.
2.3. Asigurarea etanşeită- 2.3. Vasul de expansiune închis trebuie să reziste fără a suferi
ţii la presiune hidraulică deformaţii permanente sau pierderi de etanşeitate la o presiune de
probă a cărei valoare se stabileşte ca fiind 1.5 Pnominal. Presiunea de
probă nu poate fi mai mică de 600kPa (6 bar). Pentru vasele de
expansiune deschise presiunea de probă este de 0.2 bar.
2.4. Asigurarea securităţii 2.4. Pentru vasele de expansiune deschise montate pe clădire este
clădirii în caz de avarie obligatorie prevederea unui preaplin şi a unei tăvi de tablă sub vasul
de expansiune, care se racordează la preaplin.
Siguranţă la 3.1. Vasul de expansiune nu face obiectul unor prescripţii speciale

foc privind siguranţa la foc cu observaţia că nu trebuie să împiedice
libera evacuare a persoanelor în caz de incendiu.
Observaţie: Vasele de expansiune propriu-zise sunt realizate

din materiale incombustibile (tablă de oţel). Izolaţia poate fi
realizată din materiale având clasa de combustibilitate de până
la C4.
Igienă 4.1. Asigurarea calităţii 4.1. Vasul de expansiune nu trebuie să prezinte riscul de modificare
sănătate şi apei calde a calităţii apei vehiculate, datorită compoziţiei chimice a materialului
mediu din care este executat acesta sau a impurităţilor depuse pe fundul
înconjurător acestuia. În acest sens construcţia şi montarea vasului de
expansiune trebuie astfel realizată încât să se asigure posibilităţi de
curăţire şi întreţinere uşoară.
4.2. Asigurarea sănătăţii 4.2. Nici una din componentele materialelor din care este construit
oamenilor vasul de expansiune sau accesoriile sale nu trebuie să fie
radioactive sau toxice.
Protecţie 5.1. Asigurarea împotriva 5.1. Racordurile vasului de expansiune trebuie astfel conceput şi
împotriva zgomotului construit încât zgomotul generat de mişcarea fluidului de lucru prin
zgomotului el, perceput de personalul de exploatare sau transmis spre
încăperile adiacente prin fundaţie sau prin conductele de transport
să nu dăuneze sănătăţii şi nici să nu împiedice repaosul sau lucrul în
condiţii acceptabile. Nivelul maxim de zgomot echivalent interior este
45dB.
Economie 6.1. Asigurarea unor con- 6.1. Materialele şi procedeele de execuţie ale vaselor de expansiune
de energie sumuri minime de energie trebuie să asigure un consum de energie înglobată cât mai mic. În
înglobată acest sens vasele de expansiune deschise se caracterizează printr-
un consum de materiale mai mare decât cele închise.
6.2. Asigurarea unor con- 6.2. În cazul vaselor de expansiune închise trebuie specificat
sumuri minime de energie consumul de energie pentru menţinerea pernei de aer. În acest sens
în exploatare trebuie asigurată etanşeitatea circuitului de aer sau gaz.
6.3. Asigurarea unor pie- 6.3. Documentaţia va trebui să prevadă şi date privind izolarea
deri de căldură minime termică a vasului de expansiune pentru reducerea pierderilor de
căldură către mediul ambiant.
Etanşeitate 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Vasele de expansiune vor fi astfel concepute încât să permită o
calităţii produsului în tim- manipulare facilă, asigurându-se facilităţi de montaj. Transportul se
pul depozitării şi transpor- va realiza numai cu mijloace mecanice astfel încât să nu se producă
tului deteriorări. Depozitarea se va face la adăpost de intemperii, agenţi
corozivi sau intervenţii necalificate accidentale.
Verificările şi încercările din prezenta Specificaţie se referă la încercările de tip ce se execută în vederea certificării
de conformitate a calităţii şi pentru stabilirea concordanţei caracteristicilor de funcţionare cu cele pe care
producătorul le indică în catalog.
5.4.1.1. Verificarea principalelor dimensiuni şi a abaterilor dimensionale
Verificările se fac în conformitate cu STAS 8941 pentru vase de expansiune deschise şi STAS 10827 pentru vase de
expansiune închise. Abaterile dimensionale trebuie să se înscrie în limitele precizate de producător.
5.4.1.2. Verificarea dimensiunilor racordurilor
Verificarea dimensiunilor racordurilor se face pentru vasele de expansiune deschise, urmărindu-se respectarea
dimensiunilor impuse de STAS 7132, în funcţie de puterea termică a generatorului de căldură.
5.4.1.3. Verificarea volumului de apă acumulat
Se verifică de fapt volumul util, prin umplere cu apă rece la nivelul maxim şi măsurare apoi a volumului de apă scurs
pe racordul de ieşire. Volumul astfel determinat trebuie să-l verifice pe cel rezultat din calcul (determinat conform
relaţiilor de calcul din STAS 7132). Volumul total trebuie să fie cu 20-30% mai mare decât cel util.
5.4.1.4. Verificarea etanşeităţii şi a rezistenţei la presiune hidraulică
Proba se face conform C4-90 pentru vasele de expansiune închise, presiunea de probă fiind 1.25 x Pm (fap/fa) unde:
Pm = presiunea maximă admisibilă de lucru (bar);
fap = tensiunea maximă admisibilă a materialului din care este executat vasul, la temperatura apei la care are loc
încercarea (N/mm2);
fa = idem, la temperatura apei la care s-a făcut dimensionarea (Nmm2).
Pentru vasele de expansiune deschise proba se face conform STAS 7132 la o presiune de 0.2 bar.
În ambele cazuri proba se face ridicând treptat cu ajutorul unei pompe presiunea până la valoarea celei de probă şi
menţinând-o 10 minute, timp în care nu trebuie să apară pierderi de lichid.
5.4.1.5. Verificarea calităţii membranelor/baloanelor elastice
Proba se face pentru vasele de expansiune închise, urmărindu-se respectarea condiţiilor standardelor în domeniu (în
industria petrochimică).
5.4.1.6. Verificarea etanşeităţii supapelor de siguranţă
Proba se face pentru vasele de expansiune închise, simulând o avarie după ce s-a reglat în prealabil supapa de
siguranţă la o valoare impusă.
5.5. Corpuri de încălzire
Corpul de încălzire este echipamentul component al instalaţiei de încălzire care cedează căldură aerului din încăpere
prin convecţie sau/şi radiaţie.
Corpurile de încălzire se clasifică după următoarele criterii:
Materialul din care este alcătuit:
- fontă;
- oţel;
- aluminiu;
Principiul de funcţionare:
- radiativ;
- convectiv;
- convectoradiativ.
Tipul constructiv:
- corpuri de încălzire cu coloane;
- independente de secţiune circulară;
- unite de secţiune eliptică;
- corpuri de încălzire cu aripioare sau/şi plintă;
- corpuri de încălzire din ţeavă tip serpentină sau registru.
Tabelul 5
Cerinţe de calitate pentru corpurile de încălzire

cerinţe
Rezistenţă 1.1. Calitatea materialelor 1.1. Materialele folosite la construcţia corpurilor de încălzire precum
mecanică şi componente trebuie să şi soluţiile constructive adoptate, trebuie astfel alese încât să nu se
stabilitate asigure rezistenţa meca- producă deformări permanente sau alte deteriorări ale elementelor
nică şi stabilitatea cores- componente. Ele trebuie să reziste la solicitările mecanice, termice
punzătoare temperaturii şi chimice la care vor fi supuse în mod obişnuit. Elementele de
şi presiunii maxime din radiator realizate prin turnare nu trebuie să prezinte sufluyri,
ex-ploatare incluziuni de nisip sau zgură sau diferite alte defecte de turnare.
Elementele de radiator realizate din semifabricate nu trebuie să
prezinte străpungeri sau arsuri datorate sudurii. Asamblările prin
sudură trebuie să fie de bună calitate şi să nu prezinte
discontinuităţi. Grundul şi vopseaua folosite trebuie să reziste la
temperatura de 150C. Vopseaua trebuie să aibă clasa de porozitate
3P şi cifra de aderenţă 3. Garniturile de etanşare între elementele de
radiator trebuie să fie omologate în acest scop.
1.2. Asigurarea 1.2. Toate elementele corpului de încălzire trebuie să fie astfel
rezistenţei mecanice şi a asamblate încât să nu se deformeze şi să nu se deterioreze sub
stabilităţii prin acţiunea temperaturii şi presiunii fluidului, în limitele normale sau în
respectarea abaterilor condiţiile de preavarie acceptate de fabricant. Orificiile de asamblare
dimensionale şi a tole- trebuie să fie filetate conform standardului de produs şi trebuie luate
ranţelor de fixare măsuri ca aceste filete să nu se deterioreze la asamblare. Pentru
aceasta se va practica o teşitură 2x45° la începutul filetului, în
vederea asigurării ghidării niplului sau mufei pentru o asamblare
corectă. Muchiile elementelor turnate asamblate în corpuri trebuie să
se găsească în planurile de bagarit corespondente, abaterea
admisibilă fiind de maxim 3 mm. Mufele şi ţevile elementelor
asamblate din prefabricate trebuie să fie coaxiale, toleranţa admisă
fiind de 1 mm la 1 m. Colectoarele şi distribuitoarele radiatoarelor
realizate din astfel de elemente trebuie să fie paralele, abaterea
admisă fiind de 1.5 mm la 1 m. Masca pentru aceste tipuri de
radiatoare trebuie fixată pe ţeavă verticală în parte prin puncte de
sudură sau şuruburi.
1.3. Asigurarea 1.3. Elementele de radiator trebuie grunduite continuu cu un grund

suprafeţe-lor contra anticorosiv rezistent la 15° C, de preferinţă prin scufundare şi apoi
coroziunii uscare în cuptor. Suprafeţele exterioare ale corpului de încălzire se
acoperă cu un strat continuu de vopsea de email de culoare
deschisă.
Siguranţă în 2.1. Asigurarea adaptării 2.1. Prin construcţie şi montaj se va asigura uşurinţa de intervenţie
exploatare în utilizare pentru manevre, control, înlocuire elementele componente,
întreţinere. Se va avea în vederea o concepţie elastică de realizare
a corpurilor de încălzire. asigurându-se posibilitatea de modificare
facilă a numărului de elemenţi.
2.2. Asigurarea etanşeită- 2.2. După ambalare suprafeţele de etanşare în contact trebuie să fie
ţii pentru îmbinările de- centrate una faţă de cealaltă, abaterea admisibilă fiind de maxim 1
montabile mm. În jurul fiecărui orificiu de asamblare, elementele de radiator
turnate trebuie să aibă o suprafaţă inelară plană de etanşare, a cărei
lăţime trrebuie să fie de minimum 5 mm.
2.3. Asigurarea etanşeită- 2.3. Asamblările nedemontabile, cele demontabile şi garniturile

ţii la presiune hidraulică aferente acestora trebuie să asigure etanşeitatea circuitelor de fluid
în condiţii nomale de funcţionare a corpului de încălzire. Corpul de
încălzire trebuie să reziste, fără a suferi deformaţii permanente sau
pierderi de etanşeitate, la o presiune de probă a cărei valoare se
stabileşte în funcţie de presiunea maximă de utilizare declarată de
constructor. Presiunea de probă nu poate fi mai mică de 600 kPa
(bar. Proba se face timp de 10 minute cu apă rece şi curată.
2.4. Asigurarea securităţii 2.4. Prin concepţie şi construcţie se va urmări calitatea suprafeţelor
utilizatorului accesibile pentru asigurarea confortului mecanic la atingere, precum
şi manevrabilitatea organelor de comandă. Astfel suprafeţele de
radiator trebuie să fie netede fără bavuri, proeminenţe sau muchii
ascuţite.
Siguranţă la 3.1. Asigurarea împotriva 3.1. La montarea corpurilor de încălzire se vor respecta instrucţiunile
foc declanşării incendiilor normativului I 13 în ceea ce priveşte distanţele minime dintre
acestea şi elementele de construcţie sau între acestea şi masca
nişei în care sunt montate (dacă este cazul). În ceea ce priveşte

distanţele minime dintre corpurile de încălzire şi elementele
instalaţiei electrice se vor respecta prevederile normativului I 7. În
ceea ce priveşte distanţele minime dintre corpurile de încălzire şi
elementele instalaţiei de gaze naturale se vor respecta prevederile
normativului I 6.
Observaţie: Corpul de încălzire propriu-zis este realizat din

materiale incombustibile (fontă, oţel, aluminiu).
Igienă, 4.1. Asigurarea sănătăţii 4.1. Corpul de încălzire nu trebuie să prezinte nici un fel de pericol
sănătate şi oamenilor pentru sănătatea oamenilor şi nici să nu se constituie în factor de
mediu poluare a mediului ambiant. Nici una din componentele materialelor
înconjurător din care este construit corpul de încălzire sau accesoriile sale nu
trebuie să fie radioactive sau toxice.
4.2. Asigurarea protecţiei 4.2. Construcţia şi montarea corpurilor de încălzire trebuie astfel
mediului înconjurător realizată încât să se asigure posibilităţi de curăţire şi întreţinere
uşoară. Se vor lua măsuri de curăţire a corpurilor de încălzire de
către utilizator. În cazul amplasării acestora în încăperi cu mult praf
în suspensie în aer, avându-se în vedere că depunerea şi calcifierea
acestora pe suprafaţa încălzitoare este însoţită de degajări de noxe
şi mirosuri neplăcute. Se vor lua măsuri de umidificare a aerului
interior, dacă umiditatea relativă a acestuia scade sub valorile
prescrise (cca.30%).
Protecţia 5.1. Asigurarea împotriva 5.1. Corpul de încălzire trebuie astfel conceput şi construit încât
împotriva zgomotului zgomotul generat de curgerea fluidului de lucru prin el, perceput de
zgomotului*) personalul de exploatare sau transmis spre încăperile adiacente prin
fundaţie sau prin conductele de transport să nu dăuneze sănătăţii şi
nici să nu împiedice repaosul sau lucrul în condiţii acceptabile.
Nivelul maxim admis echivalent de zgomot interior este de 35 dB în
apartamente şi 45 dB în birouri.
Economie 6.1. Asigurarea unor con- 6.1. Materialele şi procedeele de execuţie şi prindere ale
de energie*) sumuri minime de energie elementelor componente ale corpurilor de încălzire trebuie astfel
înglobată conceput încât punerea lor în practică să necesite un consum de
energie înglobată cât mai mic, în paralel cu respectarea parametrilor
calitativi şi cantitativi impuşi (rezistenţă mecanică şi transfer
scontat).
6.2. Asigurarea unor con- 6.2. Trecerea agentului termic prin corpul de încălzire presupune un
sumuri minime de energie consum de energie pentru pomparea fluidului care trebuie să fie cât
în exploatare mai redusă. Prin concepţia realizării circulaţiei agentului termic în
interiorul corpului de încălzire, se va limita rezistenţa locală pe care
acesta o introduce în circuit. Un coeficient de rezistenţă locală de
2,5-3 este considerat ca economic. Se recomandă utilizarea
robineţilor de radiator cu dublu reglaj sau termostaţi pentru reglarea
convenabilă a debitului de agent termic în funcţie de necesităţi.
6.3. Asigurarea realizării 6.3. Printr-o montare a racordurilor în pantă continuu ascendentă
parametrilor termici sau prin montarea unui ventil de dezaerisire, trebuie evitată
formarea pungilor de aer. În cazul unui conţinut ridicat de suspensii
în agentul termic folosit, se impune curăţarea periodică a corpului de
încălzire. Fantele măştii (dacă este cazul trebuie să fie libere
neastupate cu impurităţi, nedeformate, neprinse accidental prin
suduri.
Transport, 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Corpurile de încălzire vor fi astfel concepute încât să permită
montare şi calităţii produsului în tim- livrarea pe module componente, asigurându-se facilităţi de montaj.
energie pul depozitării şi transpor- Orificiile corpurilor se vor proteja cu vaselină tehnică şi dopuri din
tului lemn sau alte materiale. De asemenea filetele dopurilor şi reducţiilor
se protejează cu vaselină tehnică. Transportul se va realiza numai
cu mijloace mecanice astfel încât să nu se producă deteriorări.
Depozitarea se va face la adăpost de intemperii, agenţi corosivi sau
intervenţii accidentale necalificate.
5.5.1.1. Verificarea aspectului
Verificarea privind aspectul corpurilor de încălzire se face cu ochiul liber în conformitate cu STAS 1676 respectiv
STAS 12908. Se va urmări să nu existe defecte majore de fabricaţie, bavuri şi muchii tăietoare, goluri şi incluziuni a
unor materiale străine în materialul de bază. Vopseaua trebuie să fie aplicată corespunzător pe întreaga suprafaţă şi
să nu existe exfolieri. Verificarea porozităţii şi aderenţei peliculei de vopsea se face conform STAS 3662. Verificarea
rezistenţei peliculei de vopsea la acţiunea căldurii se face conform STAS 8009.
Verificarea dimensiunilor se realizează cu instrumente obişnuite de măsurat. Abaterile dimensionale trebuie să se

înscrie în limitele precizate în standardele 1676 şi respectiv 12908.
5.5.1.3. Verificarea masei gol şi plin cu apă
Verificarea masei se face prin cântărire cu precizia de minim 1%. Abaterile acceptate trebuie să se înscrie în limitele
precizate de standardele de mai sus.
5.5.1.4. Verificarea etanşeităţii şi a rezistenţei la presiune hidraulică
Proba se face conform STAS 1676 pentru corpurile de încălzire din fontă şi conform STAS 12908 pentru
convectoradiatoarele-panou, ridicând treptat cu ajutorul unei pompe de mână presiunea interioară până la valoarea
specificată în standard şi menţinând această presiune câteva minute (specificate în STAS), timp în care nu trebuie
să apară pierderi de lichid. Proba se face cu apă rece.
5.5.1.5. Verificarea puterii termice
Proba se face prin metoda încercării în cameră închisă, răcită cu aer, conform STAS 11247/2. Încercarea se poate
face atât în vederea verificării puterii termice garantate de producător în condiţii nominale cât şi pentru determinarea
variaţiei puterii termice în funcţie de parametrii agentului termic sau în funcţie de diferite condiţii de montare şi
racordare.
5.5.1.6. Verificarea pierderii de sarcină
Proba se face conform STAS 11247/3 pentru diferite moduri de racordare ale corpului de încălzire în instalaţie, la un
acelaşi domeniu de debite. Încercarea are ca scop ridicarea unei caracteristici  = f(Re) pentru situaţiile următoare:
corpul de încălzire împreună cu conductele de racordare ( 1) şi conductele de racordare montate în prelungire, fără
corpul de încălzire ( 2). Coeficientul rezistenţei locale al corpului de încălzire se calculează şi se reprezintă grafic ca
diferenţă ( 2- 1).
5.6. Armături montate pe conducte şi la corpurile de încălzire
Armăturile sunt echipamente auxiliare utilizate în instalaţii termice pentru distribuţie, separare şi reglare. Armăturile
utilizate în instalaţii sunt:
Robinete cu ventil
Robinetele de închidere cu ventil sunt armături la care direcţia deplasării organului de închidere coincide cu direcţia
de curgere a fluidului. Acestea sunt executate din fontă sau oţel şi trebuie să respecte caracteristicile prevăzute în
STAS 1181/87. Condiţiile de lucru precizate în standardul menţionat sunt Tmax = 570 C pmax = 16 bar; Robinetele cu
ventil se utilizează în special la apă caldă şi aburi la conducte cu diametrul nominal mai mic sau egal cu 100 mm şi
se clasifică după următoarele criterii:
După funcţiunea îndeplinită în instalaţie
- reţinere;
- închidere.
După construcţia corpului
- drept;
- de colţ;
- înclinat.
După elementele de racordare ele se clasifică în:
- robinete cu flanşe;
- robinete cu capete pentru sudare;
- robinete cu mufe filetate;
- robinete cu mufe soclu.
În funcţie de construcţia ventilului ele se clasifică după cum urmează:
- cu ventil plan;
- cu ventil sferic;
- cu ventil conic;
- cu ventil de descărcare a presiunii.
Iar după tipul de etanşare ele sunt:
- cu inele de etanşare montate prin presare, înşurubare, turnare, fretare;
- cu inele de etanşare încărcate prin sudare.
Robinete cu ventil cu trei căi
Robinetele cu trei căi sunt executate din oţel şi trebuie să respecte caracteristicile prevăzute în STAS 10400/7-86.
Condiţiile de lucru precizate în standardul menţionat sunt Tmax = 500 C pmax = 40 bar;
După funcţiunea îndeplinită în instalaţie
- de amestecare;
- de divizare.
După construcţia corpului
- cu capac simplu;
- cu capac cu nervuri de răcire;
- cu capac cu burduf de etanşare.
După dispunerea racordurilor
- cu planul axelor racordurilor conţinând şi axa tijei ventilului;
- cu planul axelor racordurilor perpendicular pe axa tijei ventilului.
Robinete cu sertar
Robinetele de închidere cu sertar sunt armături la care direcţia deplasării organului de închidere este perpendiculară
pe direcţia curgere a fluidului. Acestea sunt executate din fontă sau oţel turnat şi trebuie să respecte caracteristicile
prevăzute în STAS 1180/90. Condiţiile de lucru precizate în standardul menţionat sunt Tmax = 530 C pmax = 16 bar şi
25 bar. De regulă se execută cu diametre nominale de la 25 mm până la 120 mm. Acestea se clasifică după
următoarele criterii:
Forma sertarului
- pană;
- paralelă.
După felul tijei
- ascendentă;
- neascendentă.
După elementele de racordare la conductă
- cu flanşe;
- cu capete pentru sudare.
După forma orificiului de trecere a fluidului
- cu orificiu cilindric;
- cu orificiu cu strangulare.
Robinete cu cep
Robinetele cu cep sunt armături la care organul de închidere execută o mişcare de rotaţie în jurul axei
perpendiculare pe direcţia de curgere a fluidului. Acestea sunt executate din fontă sau bronz şi trebuie să respecte
caracteristicile prevăzute în STAS 1601/80 având condiţiile de lucru Tmax = 225 C pmax 16 bar. De regulă se
execută cu diametre nominale de la 10 mm până la 500 mm şi se pot clasifica funcţie de următoarele criterii:
Poziţia cepului
- cu cep obişnuit;
- cu cep inversat.
Modul de etanşare a părţii superioare
- fără presgarnitură;
- cu capac şi presgarnitură.
Elementele de racordare la conductă sau construcţia capetelor
- cu flanşe;
- cu mufe filetate;
- cu flanşă şi gură de scurgere;
- cu mufă şi gură de scurgere.
După materialul din care este executat cepul
- fontă;
- bronz;
- alamă.
După felul de asigurare a etanşeităţii corpului
- fără ungere;
- cu ungere.
Robinetele cu clapă
Robinetele de reţinere cu clapă sunt executate din fontă sau oţel şi trebuie să respecte caracteristicile prevăzute în
STAS 8382/80. Condiţiile de lucru precizate în standardul menţionat sunt Tmax = 570 C pmax 25 bar. Acestea se
clasifică după următoarele criterii:
După elementele de racordare la conductă
- cu flanşe;
- cu capete pentru sudare.
După numărul organelor de reţinere
- cu o clapă;
- cu mai multe clape.
După modul de efectuare a cursei organului de reţinere
- cu cursă liberă;
- cu pârghie cu contragreutate;
- cu amortizor;
- cu pârghie cu contragreutate şi amortizor.
După construcţia capacului
- cu capac cu flanşă;
- cu capac cu autoetanşare;
- cu pârghie cu contragreutate;
- cu amortizor.
Robinete de reglaj montate pe corpul de încălzire
Prin robinetele de reglaj montate la corpurile de încălzire, se realizează reglajul cantitativ al instalaţiei în vederea
obţinerii confortului termic, în condiţiile unui consum economic de energie termică. Reglarea cantitativă, se poate
face manual cu robinete cu dublu reglaj sau automat cu robinete termostatice.
Robinetele cu dublu reglaj, permit echilibrarea hidraulică a reţelei de distribuţie – prin reglajul primar – şi un al doilea
reglaj manual la dispoziţia utilizatorului, în timp ce robinetele termostatice asigură reglarea automată şi continuă a
debitului pentru ajustarea temperaturii interioare realizată în incintă, la valoarea prescrisă.
În conformitate cu normele din România robinetele de reglaj trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de lucru:
apăTmax = 120 C pmax = 10 bar; abur pmax = 2 bar.
Tabelul 6
Cerinţe de calitate privind armăturile montate pe conducte sau la corpul de încălzire

cerinţe
Rezistenţă 1.1. Asigurarea 1.1. Valorile abaterilor limită sunt prezentate în:
mecanică şi rezistenţei mecanice şi a
stabilitate stabilităţii prin STAS 9143 pentru armături din instalaţii sanitare;
respectarea abaterilor STAS 7076 pentru armături din instalaţii termice;
dimensionale. STAS 2553 pentru robinete de reglaj.
1.2. Asigurarea 1.2. Armăturile nu trebuie să prezinte deformaţii permanente şi nici

rezistenţei mecanice la scăpări de apă la valoarea maximă a cuplului exercitat de 3 ori,
manevrele brutale ce se asupra capetelor de manevră ale armăturii (valoarea cuplului: C = 5
produc în exploatare Nm).
pentru menţi-nerea
caracteristicilor func-
ţionale ale armăturilor.
1.3. Asigurarea 1.3. Valoarea presiunii hidraulice de încercare este de 1.5 x Pregim.
rezistenţei la presiune
hidraulică interioară.
1.4. Piesele principalelor 1.4. Piesele turnate, forjate, matriţate sau sudate trebuie să fie fără
componente nu trebuie defecte – goluri, crăpături, fisuri, stratificări, incluziuni nemetalice
să aibă defecte care să etc.
afecteze rezistenţa, pro-
ducând spargeri sau de-
formaţii permanente ale
armăturilor.
1.5. Asigurarea unei 1.5. Valorile (performanţele) pe care trebuie să le realizeze la

durate minime de verificări sunt precizate în:
serviciu a armăturilor
(durata de viaţă în care STAS 9143 pentru armături din instalaţii sanitare;
armăturile îşi păstrează STAS 7076 pentru armături din instalaţii termice;
în condiţii normale de STAS 2553 pentru robinete de reglaj.
exploatare performanţele
iniţiale).
1.6. Asigurarea 1.6. După efectuarea numărului de cicluri stabilit pentru fiecare
anduranţei armăturilor, la încercare, armăturile trebuie să satisfacă condiţiile privind rezistenţa
manevrări repetate care la presiune hidraulică şi etanşeitate; să nu prezinte deteriorări; să
trebuie să satisfacă nu prezinte uzură.
cerinţele privind
fiabilitatea. Valorile recomandate sunt precizate în STAS 9143, 7076 şi 2553.
Armăturile supuse la 70000 cicluri trebuie să satisfacă condiţiile
privind încercarea la presiune hidraulică şi etanşeitate:
- armăturile tijă-ventil şi tijă-capac nu trebuie să prezinte deteriorări

după ce au fost supuse la 200000 cicluri;
- piesele mobile ale inversorului bateriilor amestecătoare, după ce

au fost supuse la un număr de 30000 cicluri, trebuie să satisfacă
condiţiile de etanşeitate.
1.7. Asigurarea împotriva 1.7. Suprafeţele interioare şi exterioare ale armăturilor trebuie
coroziunii a suprafeţelor protejate anticorosiv cu materiale care trebuie protejate anticorosiv
interioare şi exterioare cu materiale care trebuie să reziste la solicitările mecanice, termice
ale armăturilor şi chimice la care vor fi supuse şi să nu modifice proprietăţile fizico-
chimice ale fluidului vehiculat.
Siguranţă în 2.1. Asigurarea securităţii 2.1. Valorile limită ale temperaturii părţilor calde: t L 45° C.
exploatare utilizatorilor faţă de even-
tualele răniri, arsuri, etc.
la contactul cu
suprafeţele accesibile ale
armăturilor, prin limitarea
temperaturii maxime a
părţilor calde.
2.2. Asigurarea rolului 2.2. Componentele mobile ale armăturilor trebuie să fie astfel
funcţional pentru a evita executate încât să aibă o funcţionare liniară şi uşoară. Forma
înţepenirea, griparea organului de manevră trebuie să permită o priză bună a piesei fără
armăturilor. a fi necesară o forţă suplimentară în acţiune.
2.3. Asigurarea 2.3. Nu sunt admise defecte de turnare.

etanşeită-ţii prin modul
de execuţie al pieselor
turnate.
2.4. Asigurarea 2.4. Materialul din care se execută garnitura ventilului de la capetele
etanşeită-ţii prin pentru armături trebuie să reziste la acţiunea apei fierbinţi la
realizarea îmbinări-lor cu temperatura de fierbere.
garnituri.
2.5. Pentru etanşeitatea 2.5. Presiunea de încercarea de 1.5 x P regim dar nu mai mică de
la presiune hidraulică, 600 kPa (6bar).
venti-lele robinetelor
aflate în poziţia închis
trebuie să asigure
etanşeitatea în condiţiile
de încercare, la presiune
hidraulică.
2.6. Asigurarea 2.6. Se va specifica de către producător modul de integrare în

posibilităţii de intervenţie construcţie şi posibilităţi de amplasare.
pentru manevre, control,
înlocuire elemente
componente, întreţinere.
2.7. Asigurarea 2.7. Debitele minime sunt prevăzute în standardele de dimensiuni.

capacităţii minime de
curgere.
2.8. Asigurarea calităţii 2.8. Clasa de calitate a suprafeţelor exterioare este specificată în
suprafeţelor accesibile, standardele de dimensiuni sau documentaţia tehnică a produsului.
pentru asigurarea con-
fortului mecanic la atin-
gere, precum şi mane-
vrabilitatea organelor de
comandă.
Siguranţă la 3.1. Nu fac obiectul unor Observaţie: Armăturile propriu-zise sunt incombustibile. În
foc cerinţe particulare de cazul în care roata de manevră este din material plastic acesta se
cali-tate în caz de poate asimila ca fiind din clasa C1 de combustibilitate.
incendiu.
Igienă, 4.1. Armăturile nu trebuie 4.1. Stratul de protecţie interioară nu trebuie să fie solubil în apă şi
sănătate şi să prezinte nici un pericol trebuie să nu transmită apei nici un gust sau miros. Materialele
mediu pentru sănătatea utilizate nu trebuie să fie radioactive sau toxice. Ele trebuie avizate
înconjurător*) oamenilor sau a mediului sanitar.
înconjurător, prin
modificarea calităţii apei

menajere.
4.2. Asigurarea 4.2. Contaminarea cu substanţe nocive (toxice) a apei provine din
potabilităţii apei calde de contactul cu pereţii armăturilor. De aceea se recomandă execuţia
consum. armăturilor din materiale care în contact cu apa nu schimbă
calitatea acesteia: alamă, fontă emailată, oţel.
4.3. Forma constructivă a 4.3. Pentru suprafeţele exterioare se recomandă alegerea unor
armăturilor trebuie să forme rotunjite, lipsite pe cât posibil de unghiuri ascuţite care
permită curăţirea fără îngreunează curăţirea.
dificultate a suprafeţelor
exterioare după
montarea în poziţia
normală de exploatare.
Protecţia 5.1. Asigurarea nivelului 5.1. Se impune asigurarea caracteristicii funcţionale debit-presiune
împotriva minim de zgomot produs a armăturii.
zgomotului*) de armături.
Armăturile trebuie astfel concepute şi construite încât zgomotul
generat de curgerea fluidului de lucru prin el, perceput de
personalul de exploatare sau transmis spre încăperile adiacente
prin fundaţie sau prin conductele de transport să nu dăuneze
sănătăţii şi nici să nu împiedice repaosul sau lucrul în condiţii
acceptabile.
Nivelul de zgomot în funcţionare nu trebuie să depăşească cu mai

mult de 5 dB nivelul care se obţine când instalaţia nu funcţionează
în cazul armăturilor de reglaj şi 35 dB în cazul celorlalte tipuri de
armături.
Economie de 6.1. Realizarea unor 6.1. Realizarea la presiunile minime de utilizare a debitelor specifice
energie*) armături de alimentare de apă rece şi caldă conform STAS 1478. Armăturile trebuie să
cu apă caldă a obiectelor permită un reglaj cantitativ economic al debitului de apă, conform
sanitare cu consum unor curbe de regalj debit-presiune corespunzătoare fiecărui tip de
economic mic. armături, precizat în prospecte sau cataloage.
Transport, 7.1. Asigurarea 7.1. În vederea transportului şi depozitării, suprafeţele exterioare ale
montare şi menţinerii calităţii armăturilor vor fi asigurate cu un strat de substanţă protectoare
depozitare produsului în timpul după ce au fost perfect curăţate şi uscate în prealabil. Acest strat
depozitării şi trans- protector trebuie să fie compatibil cu agentul pompat; în particular
portului. trebuie avut grijă ca transformările chimice ce pot avea loc să nu
împiedice buna funcţionare a garniturilor mecanice. Suprafeţele
interioare în cazul armăturilor utilizate în instalaţia de preparare apă
caldă de consum vor fi protejate cu substanţe avizate de Ministerul
Sănătăţii. Organele de obturare şi suprafeţele prelucrate care nu au
acoperire anticorosive se protejează prin acoperire cu un strat de
vaselină tehnică. Armăturile se livrează cu organul de obturare în
stare închisă. Suprafeţele de etanşare ale flanşelor, filetate exterior
şi orificiile armăturilor trebuie acoperite sau astupate cu plăcuţe bine
fixate. Armăturile se livrează ambalate sau neambalate funcţie de
tipul şi destinaţia lor. Roţile de manevră se demontează pentru
transport şi se pot livra separat.
5.6.1. Verificări pentru certificarea de conformitate a armăturilor de separare şi distribuţie montate pe

conducte
Verificarea privind aspectul armăturilor se face cu ochiul liber. Se va urmări să nu existe defecte majore de fabricaţie,
bavuri şi muchii tăietoare, goluri şi incluziuni a unor materiale străine în materialul de bază. Vopseaua trebuie să fie
aplicată corespunzător pe întreaga suprafaţă şi să nu existe exfolieri.
Verificarea dimensiunilor se face cu aparate universale de măsurat, şublere şi calibre cu o precizie de 0.05 mm.
Dimensiunile trebuie să se înscrie în toleranţe admise, precizate de producător.
5.6.1.3. Proba de rezistenţă la presiune
În cadrul probei se verifică rezistenţa şi compactitatea materialului corpului şi a capacului armăturii.
 Presiunea de încercare conform STAS 2250-73;

 Încercarea de rezistenţă se face cu apă rece.
5.6.1.4. Proba de etanşeitate la presiune
În cadrul probei se verifică etanşeitatea îmbinărilor prevăzute cu garnituri, a presgarniturii, a dispozitivului de

etanşare superioară (când acesta există) a organului de obturare în conformitate cu STAS 9154/80.
 Încercarea se face asupra armăturii complet asamblate;

 La robinetele cu sens de scurgere marcat, după aducerea organului de obturare în poziţia de închidere, prin
manevrare manuală se exercită presiunea pe o parte a organului de obturare, de regulă în sensul de curgere
pentru robinetele de închidere şi în sens contrar curgerii pentru cele de reţinere.
La armăturile fără marcaj, organul de obturare se aduce pe rând în fiecare poziţie de închidere, iar presiunea se
aplică succesiv pe fiecare parte a organului de obturare; de fiecare dată.
5.6.1.5. Încercarea de funcţionare în gol
La încercarea de funcţionare în gol a armăturilor, se constată dacă armăturile îşi îndeplinesc corect rolul funcţional,
dacă organele lor funcţionează corespunzător şi nu se grupează sau se înţepenesc în timpul încercării prin 1...3
manevre. Încercarea se execută în conformitate cu STAS 9154/80.
5.6.1.6. Încercarea cu abur
La încercarea cu abur se verifică compactitatea materialului, etanşeitatea organului de obturare, etanşeitatea

îmbinărilor şi a presgarniturii precum şi funcţionarea. Presiunea şi temperatura aburului şi metodele de încercare vor
fi conform documentaţiei tehnice de produs.
5.6.1.7. Verificarea caracteristicii hidraulice
Verificarea se realizează pe un stand de măsură conform fig. 1
Linia de măsură trebuie să aibă un diametru interior practic identic cu diametrele interioare ale orificiilor de intrare şi
ieşire ale apei din şi în armătură.
Secţiunile de măsurare a presiunii sunt situate astfel:
- 5 D în amontele armăturii: secţiunea I
- 10 D în avalul armăturii: secţiunea II
Pe circuitul de măsură este dispus un sistem de măsurare a debitului (rotametru). Fluidul utilizat este apa curată cu
temperatura între 5 şi 50 C.
Se măsoară şi se notează  p, pierderea de presiune rezultată din pierderea de presiune pe armătură  p la care se
adaugă pierderea corespunzătoare pe porţiunea de conductă l = l1 + l2 notată  p2.
Se măsoară  p2 eliminând armătura din circuit.
Rezultă pierderea de presiune pe armătură  p =  p1 -  p2
Se defineşte coeficientul de debit Kv – coeficientul exprimat prin numărul de m3/h de apă ce trece prin armătură,
creând o pierdere de presiune de 1 bar.
unde qv  m3/h
 p  bar
Se admit abateri de maxim  10% faţă de valoarea declarată de producător.
5.6.2. Verificări pentru certificarea de conformitate a armături1lor de reglaj
Verificarea aspectului şi verificarea dimensiunilor se realizează similar cu cele de la armăturile de separare şi

distribuţie.
5.6.2.1. Încercarea de funcţionare
Încercarea de funcţionare se face executând închiderea şi deschiderea robinetului cu mâna liberă. Funcţionarea
trebuie să fie lină fără împiedicări, iar manevrarea trebuie să fie uşoară la un efort obişnuit.
5.6.2.2. Verificarea robinetului la încovoiere
Încercarea este executată conform figurii 2. Se strânge piuliţa racordului spre radiator cu cuplul de strângere ales din
tabelul de mai jos. Se aplică perpendicular pe axa sa, timp de 30 de secunde, la capătul ţevii o forţă F, provocând un
moment de încovoiere conform tabelului de mai jos.
La sfârşitul încercării, se verifică etanşeitatea, fără a se ţine cont de eventualele deformaţii permanente.
Momente de încovoiere pentru încercarea robinetelor
Diametrul nominal Dimensiunea Momente de

filetului încovoiere  Nm
racorduri din ţevi de 20

alamă de 15 mm
Dn8 1/4 80
DN10 3/8 100
DN15 1/2 120
DN20 3/4 180
DN25 1 220
5.6.2.3. Proba de etanşeitate la presiune
În cadrul probei se verifică etanşeitatea îmbinărilor prevăzute cu garnituri, a presgarniturii, a dispozitivului de

etanşare superioară (când acesta există) a organului de obturare.
* Încercarea se face asupra robineţilor cu dublu reglaj complet asamblaţi (inclusiv racordurile). Încercarea se face cu
apă rece la presiunea de 10 bar, asupra robinetului "închis". Apa va acţiona dinspre racordarea cu conducta de
alimentare, celălalt capăt fiind în legătură cu atmosfera. Se admit scăpări de apă prin organul de închidere conform
STAS 2553 cap. 4.
5.6.2.4. Proba de etanşeitate cu aer sub apă
Proba se execută asupra robinetului montat mai puţin rozeta, racordul, garnitura racordului şi piuliţa racordului la o
presiune de aer de 2.5 bar. În timpul probei robinetul este "închis". Încercarea se execută în două faze şi anume:
Faza I Aerul se introduce prin orificiul de ieşire. Se menţine sub presiune timp de 15’’. În timpul încercării nu se admit
scăpări de aer spre exterior prin pereţii pieselor pe la cutia de etanşare a tijei şi prin zona de etanşare cu garnitură
dinspre corp şi capac.
Faza II Aerul se introduce prin orificiul de sub ventil. Se menţine timp de 15’’. Nu se admit scurgeri de aer spre
exterior prin pereţii corpului şi nici pe la etanşarea ventilului pe scaun.
5.6.2.5. Verificarea curbelor caracteristice
Verificarea curbelor caracteristice privind variaţia debitului în funcţie de diferite căderi de presiune, se execută la
deschiderile maxime corespunzătoare a minim trei trepte de reglaj, prima şi ultima treaptă intermediară. Verificarea
se execută conform STAS 2553.
5.6.2.6. Încercări pentru verificarea nivelurilor de zgomot
Principiul metodei constă în măsurarea într-o cameră de măsurare, a nivelului de zgomot produs de armătura care
se încearcă şi transmis printr-o conductă fixată la un element de construcţie (peretele camerei de măsurare).
Nivelul de zgomot măsurat este cel radiat de elementele de construcţie (perete) al camerei de măsurare, care intră
în vibraţie datorită zgomotului produs de conducta de măsurare fixată pe acesta, la extremitatea căreia este fixat
robinetul prin intermediul unei piese de racordare. Încercarea se realizează în conformitate cu STAS 10968.
5.7. Conducte din ţevi, tuburi şi fitinguri
Conductele care asigură circulaţia apei sunt realizate din ţevi, tuburi şi fitinguri sau piese de îmbinare.
Conductele se clasifică după următoarele criterii:
a) Funcţie de material:
- oţel;
- oţel zincat;
- fontă de presiune;
- fontă de scurgere;
- plumb de presiune;
- plumb de scurgere;
- cupru;
- materiale plastice (policlorură de vinil neplastifiată, policlorură de vinil clorurată, polipropilenă,

polibutenă, acrilo-butadienă-stiren, poliesteri armaţi cu fibră de sticlă).
b) Funcţie de domeniul de utilizare:
- conducte pentru instalaţia de încălzire;
- conducte pentru alimentare cu apă;
- conducte pentru canalizare.
c) Funcţie de parametrii de utilizare – presiunea nominală de exploatare:
- pentru Pn 0.5 bar
- pentru Pn 2.5 bar;
- pentru Pn 4 bar;
- pentru Pn 6 bar;
- pentru Pn 10 bar;
- pentru Pn 16 bar;
d) Funcţie de poziţia de amplasare:
- conducte montate aparent;
- conducte înglobate în elementele de construcţie;
- conducte montate în pământ;
- conducte montate în canale vizitabile sau nevizitabile.
Ţevile din oţel pentru instalaţii de încălzire se îmbină prin sudură sau prin înfiletare, prin intermediul fitingurilor din
fontă maleabilă.
Ţevile din oţel zincat pentru instalaţiile sanitare se îmbină prin înfiletare prin intermediul fitingurilor din fontă
maleabilă, de asemenea zincate, STAS 838 (exemplu: mufe, reducţii, coturi, teuri, nipluri etc.).
Ţevile din plumb de presiune se pot utiliza în interiorul clădirilor numai pentru legături la obiectele sanitare, la
branşamente şi la racordurile între căminul contorului de apă şi instalaţia interioară propriu-zisă.
La conductele de apă caldă se utilizează ţevile de plumb numai la legăturile cu obiectele sanitare.
Îmbinarea ţevilor din plumb de presiune între ele se face prin lipire cu aliaj de cositor pentru lipit (67% cositor şi 33%
plumb) sau cu fitinguri speciale.
Îmbinarea ţevilor din plumb de scurgere cu tuburile din fontă de scurgere se realizează prin intermediul unui ştuţ din
alamă sau cupru.
Tuburile şi piesele de îmbinare din fontă de presiune pentru executarea instalaţiilor interioare de alimentare cu apă
(din subsoluri) se îmbină între ele prin flanşe.
Tuburile din fontă de scurgere se îmbină între ele prin introducerea capătului drept al unui tub în mufa celuilalt tub,
de acelaşi diametru.
La execuţia instalaţiilor de încălzire şi de alimentare cu apă rece şi caldă se utilizează şi ţevile şi fitingurile din cupru
cu tehnologia de îmbinare prin lipire.
Se produc ţevi de cupru în 41 de tipodimensiuni în următoarea gamă:
- diametre între 6 şi 108 mm;
- grosimi de perete între 1 şi 2.5 mm;
- material de tipul moale, semidur şi dur;
Se produc fitinguri de cupru în 113 variante şi peste 270 de tipodimensiuni care acoperă practic necesităţile de
fitinguri pentru realizarea unei instalaţii.
Îmbinarea dintre ţevi şi fitinguri din cupru se realizează prin tehnologia de lipire cu material de adaos (Silox 260
pentru lipituri moi şi Electrod 4003 pentru lipituri tari).
Conductele din material plastic utilizate în instalaţiile interioare de încălzire şi sanitare sunt ţevile din PVC tip G,
(pentru alimentare cu apă, rezistente la presiunea de regim de 6 şi 10 bar, tip U, (pentru canalizare, rezistente la
presiunea de regim de 0.5 şi 2.5 bar), tip M (pentru colectarea apelor meteorice, rezistente la presiunea de regim de
4 şi 6 bar), ţevi din polipropilenă, PP, ţevi din polietilenă de înaltă densitate, PEid.
Pentru îmbinarea produselor din materiale plastice se practică următoarele sisteme
Lipire cu adezivi
- lipire cu calibrare (adezivi de tip slabi): PVC;
- lipire fără calibrare (adezivi de tip forte): PVC;
Sudură în trei variante (cap la cap, polifuziune, electrofuziune): PP, PEid, PE multistrat, PP multristrat;
Etanşări cu mufe şi garnituri de cauciuc: PVC, PE şi PP;
Fitinguri cu etanşare prin presiunea exercitată pe peretele ţevii: PE şi PP.
În domeniul instalaţiilor interioare se disting două tipuri de îmbinări ale ţevilor, fitingurilor şi armăturilor din materiale
plastice:
- îmbinări nedemontabile;
- îmbinări demontabile.
Îmbinările nedemontabile sunt în general realizare prin lipire sau sudură.
Îmbinările demontabile se realizează între piese de acelaşi tip de material prevăzute, în general cu filete (piese de tip
olandez, mufe şi nipluri cu filet, capete cu flanşe etc.).
Îmbinările demontabile se realizează şi cu fitinguri speciale cu etanşare obţinută cu mufă şi garnituri de cauciuc sau
prin presare pe peretele exterior al ţevii.
Tabelul 7
ŢEVI, TUBURI ŞI FITINGURI METALICE
Nr. Categoria
Definiţia cerinţei Criterii de performanţă
crt. cerinţei
1 Rezistenţa 1.1. Respectarea abaterilor 1.1. Valorile abaterilor limită admise sunt prezentate în
mecanică la dimensionale (la diametru standardele: 403; 523; 671; 838; 1650 şi 7656.
stabilitate*) exterior şi la grosimea
peretelui)
1.2. Asigurarea toleranţelor 1.2. Ovalitatea şi excentricitatea ţevilor din oţel sunt limitate la
admise privind ovalitatea şi 0.8 din toleranţa la grosimea peretelui respectiv la diametrul
excentricitatea ţevilor exterior.
Ovalitatea ţevilor din plumb nu trebuie să depăşească valorile

din tabelul 3, STAS 671.
Abaterea de coaxialitate între axa filetului şi axa teoretică a

fitingurilor din fontă maleabilă trebuie să fie maximum 1° (STAS
838).
1.3. Respectarea abaterilor 1.3. Valorile abaterilor la rectiliniaritate, exprimate în mm/m
la rectiliniaritate sau a sunt:
săgeţii admisibile.
- pentru ţevi din oţel cu grosimea peretelui de până la 20 mm,
max. 1.5;
- pentru ţevi din oţel cu grosimea peretelui de 21 ¸ 30 mm, max

2;
- pentru ţevi din oţel cu grosimea peretelui peste 31 mm, max.4.
La tuburile din fontă valoarea săgeţii admise nu trebuie să
depăşească 1,25 din lungimea tubului.
La ţevile din cupru săgeata pe o lungime de 1 m, nu trebuie să

depăşească:
- 10 mm, pentru ţevile cu: De = 10 mm;
- 3 mm, pentru ţevile cu: 10< De < 50 mm;
- 5 mm, pentru ţevile cu: De < 60 mm.
1.4. Asigurarea rezistenţei 1.4. Îmbinările sudate trebuie să fie compacte şi continui, fără
mecanice şi a stabilităţii nepătrunderi, fisuri sau alte defecte care să reducă rezistenţa
prin realizarea îmbinărilor îmbinării sudate sub cea a metalului de bază.
sudate la ţevile din oţel
sudate longitudinal.
1.5. Materialul din care se 1.5. Duritatea produselor din fontă trebuie să fie de cca. 215
execută produsele trebuie unităţi Brinell.
să asigure rezistenţa
mecanică şi stabilitatea.
1.6. Asigurarea rezistenţei 1.6. Valoarea limită a forţelor care să nu producă deteriorări
mecanice a ţevilor metalice (ruperea, pierderea etanşeităţii, debitelor permanente) este de
la eforturile mecanice ce 3 1000 N.
se produc în exploatare.
1.7. La încercarea de 1.7. Valorile presiunii hidraulice de încercare: 1.5 x Pn (dar nu
rezistenţă la presiune mai mică de 6 bar).
hidraulică nu trebuie să
apară deformaţii perma-
nente sau scăpări de lichid
de-a lungul ţevii.
1.8. Asigurarea rezistenţei 1.8. Încercarea de rezistenţă a conductelor de apă caldă se
mecanice a ţevilor la vari- face la presiunea de regim şi la temperatura de 45° C pe o
aţiile de temperatură ce se perioadă de 60 de zile.
pot produce în exploatare.
1.9. Asigurarea preluării 1.9. Valorile dilatărilor liniare admisibile pentru ţevile din diferite
dilatărilor termice ale materiale sunt:
ţevilor pentru o diferenţă
maximă a temperaturii.
- ţevi din oţel:  = 0.012 mm/moC;
- ţevi din cupru:  = 0.017 mm/m°C;
- ţevi din plumb:  = 0.0285 mm/m°C.

1.10. Asigurarea contra 1.10. Ţevile din oţel sunt zincate. Tuburile din fontă se
coroziunii a suprafeţelor protejează interior cu un strat protector anticorosiv. Acest strat
interioare şi exterioare ale trebuie să fie continuu, să se usuce repede, să fie aderent şi să
ţevilor, tuburilor şi fitingu- nu se exfolieze. El trebuie să reziste pe durata de viaţă a
rilor. tuburilor.
1.11. Asigurarea duratei de 1.11. Durata de viaţă trebuie să fie de 50 de ani, în condiţii de
viaţă a ţevilor şi tuburilor protecţie la coroziune.
prin care acestea îşi păs-
trează în condiţii normale
de exploatare performan-
ţele iniţiale.
2. Siguranţă în 2.1. Ţevile, tuburile şi 2.1. Ţevile trebuie să nu prezinte fisuri, sulfuri, incluziuni
exploatare*) piesele de îmbinare trebuie nemetalice sau alte defecte vizibile cu ochiul liber. Pentru tuburi
să nu prezinte defecte care se admit defectele prezentate în STAS 1650 pct. 2.4.1.
să dăuneze bunei
comportări în exploatare.
2.2. Prelucrarea capetelor 2.2. a) Capetele ţevilor din oţel zincat vor fi tăiate perpendicular
ţevilor trebuie să asigure şi se vor curăţa de bavuri.
etanşeitatea îmbinărilor. b) Valoarea abaterii admise, la tuburile din fontă: ± 5° .
2.3. Suprafeţele de 2.3. Nu se admit nici un fel de defecte.

etanşare ale flanşelor
trebuie să asigure
etanşeitatea.
2.4. Asigurarea etanşeităţii 2.4. Valoarea presiunii de încercare la etanşeitate este: 1.5 x
la apă la presiune Pn (presiunea nominală) dar nu mai mică de 6 bar.
hidraulică.
3. Siguranţa la 3.1. Asigurarea împotriva 3.1. Ţevile, tuburile şi fitingurile metalice nu fac obiectul acestei
foc*) declanşării sau propagării cerinţe.
incendiilor.
4. Igienă, 4.1. Asigurarea calităţii 4.1. a) Suprafeţele interioare ale ţevilor să nu modifice calităţile
sănătate şi necesare a apei potabile de potabilitate ale apei.
protecţia reci şi calde.
mediului b) La tuburile şi piesele de legătură din fontă, protecţia
înconjurător*) interioară nu trebuie să fie din materiale de bază de gudron
metalurgic, de huilă sau asfalt natural.
c) Materialele să nu fie radioactive.
d) Materialele să fie acizate sanitar.
Filetele fitingurilor zincate se vor proteja cu un lac incolor

rezistent la coroziune. Lacul folosit la protejarea filetelor
fitingurilor trebuie să nu conţină nici un comportament solubil în
apă sau dăunător sănătăţii şi să nu transmită apei gust, miros
sau culoare. Lacul trebuie să aibă aviz sanitar.
5. Protecţia 5.1. Asigurarea împotriva 5.1. Ţevile, tuburile şi fitingurile metalice nu fac obiectul acestei
contra zgomotului cerinţe.
zgomotului*)
6. Economia de 6.1. Asigurarea unor 6.1. Consumul de energie utilizat la producerea ţevilor şi
energie, consumuri minime de fitingurilor din metal este de circa 5 ori mai mare decât pentru
izolaţie energie înglobată. producerea ţevilor şi fitingurilor din materiale plastice.
termică şi
hidrofugă*)
7. Transport, 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Ţevile din oţel sudate longitudinal, zincate, precum şi cele
depozitare calităţii produselor în din fontă se livrează neambalate ţevilor filetate, capetele filetate
timpul transportului şi se protejează împotriva coroziunii.
depozitării.
Ţevile de plumb cu diametre până la 65 x 7.5 mm se livrează în
colaci.
Ţevile de cupru se transportă cu mijloace de transport

acoperite.
Depozitarea ţevilor de cupru se face în spaţii închise, uscate,

ferite de intemperii.
*) Cerinţe esenţiale
Tabelul 8
ŢEVI ŞI FITINGURI DIN MATERIALE PLASTICE
Nr. Categoria
crt. cerinţei
1. Rezistenţa 1.1. Respectarea abaterilor 1.1. Valorile abaterilor limită ale grosimilor pereţilor ţevilor sunt
mecanică şi dimensionale (la diametre prezentate în SR ISO 161/1-95; SR ISO1167; SR ISO 3609/94;
stabilitate*) exterioare şi la grosimea STAS 6675/8.
pereţilor ţevilor).
1.2. Suprafeţele ţevilor nu 1.2. Producerea ţevilor şi fitingurilor se va realiza pe instalaţii
trebuie să aibă defecte. performante; suprafeţele să fie netede, fără umflături, goluri,
fisuri sau incluziuni de corpuri străine.
1.3. Respectarea 1.3. Valorile toleranţelor la ovalizare sunt prezentate în tab. 5.
toleranţe-lor la ovalizare. STAS 6675/2.
1.4. Asigurarea rezistenţei 1.4. Ţevile şi piesele de legătură încălzite la 150° C nu trebuie
mecanice a ţevilor din să prezinte nici o deschidere pe grosimea peretelui de-a lungul
materiale plastice la liniei de sudură.
şocurile termice ce se
produc în exploatare.
1.5. La încercarea de 1.5. Presiunea de încercare; la temperatura de 20° C:
rezistenţă la presiunea hi-
draulică interioară nu
trebuie să apară
deformaţii, scăpări de apă
sau scurgeri.
în care:
s – grosimea nominală a peretelui ţevii, în mm;
D – diametrul exterior al ţevii, în mm;
s - tensiunea de încercare, în Kgf/cm2.

1.6. Asigurarea rezistenţei 1.6. Valorile presiunilor maxime admisibile în exploatare sunt
mecanice a ţevilor şi date în standardele de produs şi în standardele sau normele de
fitingurilor din materiale verificare a caracteristicilor fizico-mecanice a ţevilor şi pieselor
plastice la presiunea de îmbinare.
maximă ce se poate
produce în exploatare,
care să nu producă
ruperea sau deformarea
permanentă a ţevii.
1.7. Asigurarea rezistenţei 1.7. Forţa maximă de încovoiere aplicată la jumătatea distanţei
mecanice a ţevilor din între reazeme: 3 1000N.
materiale plastice la
eforturi mecanice ce se
produc în exploatare.
1.8. Asigurarea rezistenţei 1.8. Temperaturile admisibile la ţevile din materiale plastice
mecanice a ţevilor la sunt funcţie de felul materialului plastic şi valorile presiunilor de
variaţiile de temperatură ce utilizare.
se pot produce în
exploatare.
1.9. Asigurarea preluării 1.9. Valorile dilatărilor liniare admisibile pentru ţevile din
dilatărilor termice ale materiale plastice sunt:
ţevilor pentru o diferenţă
maximă a temperaturii.
- ţevi din PVC:  = 0.08 mm/m° C;
- ţevi din PE:  = 0.20 mm/m° C;
- ţevi din PP:  = 0.16 mm/m° C.

1.10. Asigurarea contra 1.10. Materialele plastice au proprietăţi care le fac să se
coroziunii. comporte bine la acţiunea agenţilor chimici.
1.11. Asigurarea duratei de 1.11. Durata de viaţă trebuie să fie de 50 de ani.
viaţă a ţevilor şi fitingurilor
prin care acestea îşi
păstrează în condiţii
normale de exploatare
performanţele iniţiale.
2 Siguranţa în 2.1. Îmbinarea ţevilor şi 2.1. Îmbinările se realizează:
exploatare*) fitingurilor trebuie să asi-
gure funcţionalitatea insta- - prin lipire cu folosire de adezivi de calitate;
laţiei pe întreaga durată de
viaţă a ţevilor.
- prin sudură cu utilizare de aparate de sudură performante.
2.2. Asigurarea rezistenţei 2.2. Ţevile din materiale plastice au elasticitate ridicată: 30%
la rupere în caz de şoc. mai mare decât ţevile din oţel.
2.3. Asigurarea etanşeităţii 2.3. La determinarea etanşeităţii, valoarea presiunii hidraulice
ţevilor şi fitingurilor din interioare este de 25 N/cm2; nu trebuie să se producă pierderi
materiale plastice (PVC). de apă pe o durată de 15 secunde.
2.4. Asigurarea rezistenţei 2.4. Ţevile din materiale plastice au rezistenţa la uzură prin
la uzură prin abraziune. abraziune de 4 ori mai mare decât cele din oţel.
3 Siguranţă la 3.1. Asigurarea limitei de 3.1. Limita de rezistenţă la foc trebuie să corespundă condiţiilor
foc*) rezistenţă la foc. de inflamabilitate şi ardere prevăzute în normele pentru
materialele plastice respective (PVC, PP, PE).
4 Igienă, 4.1. Asigurarea calităţilor 4.1. Materialul ţevilor şi fitingurilor pentru instalaţii de alimentare
sănătate şi apei potabile. cu apă trebuie să nu cedeze apei: gust, miros străin sau
protecţia substanţe chimice.
mediului 4.2. Asigurarea sănătăţii
înconjurător*) oamenilor şi protecţia 4.2. Materialele plastice nu trebuie să fie radioactive şi să aibă
mediului înconjurător. avizul sanitar.
5 Protecţia 5.1. Asigurarea împotriva 5.1. Ţevile şi fitingurile din materiale plastice nu fac obiectul
împotriva zgomotului. acestei cerinţe.
zgomotului*)
6 Economia de 6.1. Asigurarea unor 6.1. Consumul de energie utilizat la producerea ţevilor şi
energie, consumuri minime de fitingurilor din materiale plastice este de cca. 5 ori mai mic
izolaţie energie înglobată. decât pentru producerea ţevilor şi fitingurilor metalice.
termică şi
hidrofugă*)
7. Transport de 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Manularea şi transportul ţevilor din materiale plastice se
depozitare calităţii produselor în face cu grijă, pentru a le feri de lovituri sau zgârieturi. La
timpul transportului şi încărcare sau descărcare şi diverse manipulări în depozite,
depozitării. ţevile nu vor fi aruncate, iar deasupra lor nu se vor depozita sau
arunca alte materiale. Ţevile şi fitingurile din materiale plastice
se vor depozita în magazii închise, bine aerisite sau în locuri
acoperite şi ferite de soare, la temperaturi cuprinse între 5¸ 40°
C. Ţevile de canalizare cele mufe) se stivuite în depozite, pe
tipodimensiuni, pe stelaje metalice, aşezându-se alternativ
mufa-sanfren. Transportul se face cu mijoace de transport auto
sau în vagoane de cale ferată. Nu se admite transportul ţevilor
împreună cu alte materiale aşezate deasupra acestora sau care
ar putea să le dăuneze în timpul transportului. Piese de
legătură din materiale plastice pentru canalizare, se livrează în
saci de hârtie sau material plastic, cutii de carton, lăzi de lemn,
palete-lăzi sau containere.
Tabelul 9
ŢEVI, TUBURI ŞI PIESE DE ÎMBINARE METALICE PENTRU CANALIZARE
Nr. Categoria
crt. cerinţei
1 Rezistenţă 1.1. Respectarea abaterilor 1.1. Valorile abaterilor limită admisă sunt prezentate în
mecanică şi dimensionale (la diametrul standardele 671 şi 1515 (conform tab. 1).
stabilitate*) exterior şi grosimea

peretelui).
1.2. Respectarea abaterii 1.2. Valorea abaterii la rectinilitate trebuie să nu depăşească 8
la rectinilitate (săgeată) la mm/m.
tuburile din fontă pentru
canalizări.
1.3. Materialul din care se 1.3. Tuburile din fontă se execută din fontă cenuşie marca Fc
execută tuburile şi ţevile 100 STAS 568. Ţevile din plumb se execută din mărime de
trebuie să asigure plumb din STAS 663.
rezistenţa mecanică şi
stabilitatea acestora.
1.4. Asigurarea rezistenţei 1.4. Temperatura maximă admisă la scurgerea apelor uzate
stratului de protecţie a menajere este de 70° C. Stratul de protecţie al tuburilor din
ţevilor, tuburilor şi pieselor fontă trebuie să nu se dizolve în apă, să nu se exfolieze şi să
de îmbinare la variaţiile de nu se înmoaie la temperaturi de până la 65° C.
temperatură ce se pot
produce în exploatare.
1.5. Asigurarea rezistenţei 1.5. Valorile prescrise pentru condiţiile tehnice de calitate ale
la acţiunea apelor uzate materialelor din care se execută conductele de canalizare sunt
menajere şi la eroziune indicate în standarde.
datorată suspensiilor din
apă.
1.6. Asigurarea rezistenţei 1.6. Valorile presiunilor maxime admisibile în exploatare sunt
mecanice la presiunea cuprinse în standarde.
maximă ce se poate
1.7. Asigurarea contra 1.7. Tuburile şi piesele de îmbinare din fontă se vor proteja la
coroziunii a suprafeţelor interior şi exterior cu un amestec de bitum şi grudon. Stratul de
interioare şi exterioare ale protecţie să fie aderent, neted şi lucios, să nu se dizolve în apă
tuburilor, ţevilor şi pieselor şi să nu se exfolieze.
de îmbinare.
1.8. Asigurarea duratei de 1.8. Durata de viaţă trebuie să fie de 50 de ani, în condiţii de
viaţă a ţevilor şi tuburilor protecţie la coroziune.
prin care acestea îşi
păstrează în condiţii
normale de exploatări
performanţele iniţiale.
2 Siguranţă în 2.1. Asigurarea calităţii 2.1. Trebuie să corespundă rugozităţii maxime admise:
exploatare*) suprafeţelor interioare ale suprafeţe netede, fără bavuri sau proeminenţe care să reţină
tuburilor din fontă. deşeuri şi să provoace blocaje.
2.2. Prelucrarea capetelor 2.2. Capetele tuburilor şi ţevilor vor fi tăiate drept, perpendicular
tuburilor şi ţevilor trebuie pe axe.
să asigure etanşeitatea
îmbinărilor.
2.3. Asigurarea etanşeităţii 2.3. Verificarea etanşeităţii tuburilor din fontă se face cu apa la
ţevilor şi tuburilor precum presiunea de 1 bar, pentru tuburile categoria I şi de 0.4 bar,
şi al îmbinărilor. pentru tuburile din categoria a II-a.
3 Siguranţa la 3.1. Asigurarea împotriva 3.1. Ţevile, tuburile şi piesele de îmbinare nu fac obiectul
foc*) declanşării sau propagării acestei cerinţe din materiale metalice.
incendiilor.
4 Igienă, 4.1. Materialele de 4.1. Materialele nu trebuie să fie radioactive.
sănătate şi execuţie a ţevilor, tuburilor
protecţia şi pieselor de îmbinare
mediului pentru evacuarea apelor
înconjurător*) uzate menajere trebuie să
prezinte nici un pericol
pentru oameni şi mediul
ambiant.
5 Protecţia 5.1. Asigurarea împotriva 5.1. Ţevile, tuburile şi piesele de îmbinare metalice nu fac
împotriva zgomotului. obiectul acestei cerinţe.
zgomotului*)
6 Economia de 6.1. Asigurarea unor 6.1. Consumul de energie utilizat la producerea ţevilor, tuburilor
energie*) consumuri minime de şi pieselor de îmbinare metalice este de cca. 5 ori mai mare
energie înglobată în ţevi, decât pentru producerea ţevilor şi fitingurilor din materiale
tuburi şi piesele de plastice.
îmbinare utilizate la
conductele de canalizare.
7 Transport 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Tuburile şi piesele de îmbinare din fontă se livrează
depozitare*) calităţii produselor în neambalate. Transportul, manevrarea şi depozitarea tuburilor şi
timpul transportului şi pieselor de legătură din fontă trebuie să se facă cu grijă. Ţevile
depozitării. de scurgere din plumb se livrează în legături, ambalate în lăzi.
5.7.1. Ţevi din oţel. Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. STAS 7656-90)
Se examinează cu ochiul liber, la lumina zilei, suprafeţele interioare şi exterioare ale ţevilor. Ţevile nu trebuie să
prezinte zgârieturi, bavuri, umflături sau alte defecte de suprafaţă. Nu se vor admite goluri.
5.7.1.2. Verificarea dimensiunilor, abaterilor dimensionale şi a rectinilităţii
Se efectuează măsurători dimensionale (diametre, grosimi, lungimi) şi se determină abaterile dimensionale (diametre
medii, grosimi minime şi maxime, lungimi, ovalităţi) pentru câte 10 eşantioane de conducte şi piese de îmbinare.
Toate dimensiunile, abaterile dimensionale şi rectinilitatea ţevilor trebuie să se încadreze în toleranţele admise de
normele în vigoare.
5.7.1.3. Verificarea filetului
Se examinează cu ochiul liber şi cu aparate adecvate de măsurare.
Filtele trebuie să se încadraze în toleranţe admise de normele în vigoare.
5.7.1.4. Încercarea de aplatizare
Încercarea se execută conform SR 1111-95, pe un inel de 50 mm.
Inelul este presat între două plăci metalice paralele până când plăcile ajung la distanţa de 2/3 d1.
Îmbinarea sudată se aşează la 90° faţă de direcţia forţei de apăsare.
Încercarea se realizează la 1% din ţevile unui lot, câte o epruvetă pe fiecare ţeavă, dar cel puţin 4 bucăţi.
5.7.1.5. Încercarea la îndoire
Se execută conform STAS 1111-95.
După încercare, epruvetele nu trebuie să prezinte fisuri sau crăpături, atât pe metalul de bază cât şi pe îmbinarea
sudată.
5.7.1.6. Proba de rezistenţă la presiune hidraulică interioară
Verificarea se efectuează conform SR 1111/1995, asupra ţevilor la o presiune hidraulică interioară de 50 kgf/cm2
timp de minimum 5 s timp în care nu trebuie să apară scăpări de apă sau deformaţii permanente de-a lungul ţevii
sau în zona îmbinării sudate.
5.7.1.7. Verificarea aderenţei şi continuităţii stratului de zinc (în cazul ţevilor zincate utilizate în instalaţiile de
alimentare cu apă)
Verificarea aderenţei se face conform SR 7293-93, prin ciocănire cu un ciocan de oţel cu muchii rotunjite şi cu masa
de 250g. După ciocănire nu trebuie să apară desprinderi ale stratului de zinc.
Verificarea continuităţii stratului de zinc se face conform STAS 7221-90.
5.7.2. Fitinguri din fontă maleabilă. Verificări pentru certificarea de conformitate (conform STAS 838-82).
Se examinează cu ochiul liber, la lumina zilei, suprafeţele interioare şi exterioare ale liftingurilor.
Adâncimea defectelor de suprafaţă se verifică într-unul sau mai multe.
5.7.2.2. Verificarea dimensiunilor şi a abaterilor dimensionale
Se efectuează măsurători dimensionale (diametre, grosimi, lungimi) şi se determină abaterile dimensionale pentru
câte 10 piese.
Toate dimensiunile şi abaterile dimensionale trebuie să se încadreze în toleranţele admise de normele în vigoare.
5.7.2.3. Verificarea etanşeităţii
Verificarea se realizează prin scufundarea în apă a fitingurilor supuse la o presiune de aer de 5¸ 8 bar.
Presiunea de încercare se menţine timp de 15 s.
În timpul încercării nu trebuie să se observe degajări de bule de aer.
5.7.2.4. Proba de rezistenţă la presiunea hidraulică interioară
Încercarea se face cu apă rece (temperatura sub 40° C) la presiunile de încercare indicate în tabelul de mai jos:
Diametrul Simbolul filetului Presiunea de

nominal încercare (bar)
8 20 1/4’’ 3/4’’ 40
25 100 1’’ 4’’ 25
Fitingul se racordează la o sursă de apă sub presiune. Presiunea se ridică treptat, fără şocuri până la presiunea de
încercare, asigurându-se evacuarea completă a aerului şi ştergerea prealabilă a fitingului exterior.
Durata încercării la presiune stabilizată trebuie să fie suficientă pentru examinarea minuţioasă a piesei, însă nu mai
mică de 2 min.
Fitingurile supuse încercării, să nu prezinte deformaţii permanente, fisuri.
5.7.2.5. Verificarea plasticităţii
Se realizează verificarea prin turtirea fitingului, lent fără şocuri. Forţa se aplică perpendicular pe axa găurii, în partea
cu diametrul nominal cel mai mare.
Fitingurile trebuie să suporte, fără să apară crăpături, o încercare de turtire constând în reducerea diametrului interior
a fitingului cu 15% pentru cele cu Dn 50 mm şi cu 8% pentru cele cu Dn> 50 mm.
5.7.2.6. Verificarea calităţii acoperirii de zinc (în cazul instalaţiilor de alimentare cu apă)
Verificarea se face conform STAS 7221-90.
5.7.3. Tuburi şi piese de legătură din fontă de presiune. Verificări pentru certificarea de conformitate
(conform STAS 1650-76).
Se examinează cu ochiul liber, la lumina zilei, suprafeţele interioare şi exterioare ale tuburilor şi pieselor de legătură.
Acestea trebuie să fie netede şi curate.
Se admit următoarele defecte, cu condiţia ca acestea să nu dăuneze bunei comportări în exploatarea produselor:
- zone izolate de adâncituri pe suprafeţele neprelucrate, cu condiţia ca acestea să nu fie mai adânci decât 15% din
grosimea nominală a peretelui şi să nu aibă o suprafaţă cu o dimensiune liniară mai mare decât de trei ori
adâncimea admisă a adânciturilor;
- umflături a căror suprafaţă să nu depăşească 10% din suprafaţa exterioară a tubului sau a piesei, cu condiţia
înscrierii în abaterea admisă la masă;
- incluziuni de amestec de formare locale, cu adâncimi mai mici de 2 mm, cu condiţia ca ele să nu fie pe suprafaţa
interioară a mufelor sau pe suprafaţa exterioară a capătului neted al tubului sau piesei de legătură, pe o lungime
egală cu adâncimea mufei plus 100 mm, măsurată de la capătul tubului.
Pe suprafeţele de etanşare ale flanşelor nu se admit nici un fel de defecte. Capetele tuburilor şi pieselor de îmbinare
vor fi perpendiculare pe axele respective, abaterea admisă fiind de  5%.
Stratul protector interior trebuie să fie continuu, să se usuce repede, să nu fie lipicios, să fie aderent şi să nu se
exfolieze.
5.7.3.2. Verificarea dimensiunilor şi a săgeţii
Se efectuează măsurători dimensionale şi se determină abaterile dimensionale.
Verificarea săgeţii se face aşezând tubul între 2 reazeme simetrice faţă de capetele tubului, distanţate între ele cu
2/3 x I, aşezate pe o suprafaţă orizontală.
Tubul aşezat pe reazeme se roteşte în jurul axei sale, măsurând în acest timp distanţa de la planul de aşezare a
reazemelor la generatoarea inferioară a tubului.
Valoarea săgeţii este dată de semidiferenţa distanţei minime şi maxime măsurate.
5.7.3.3. Încercarea la presiune hidraulică
Această încercare se realizează după ce se piesele au fost şterse la exterior, înainte de a se aplica stratul de
protecţie.
Încercarea se face cu apă rece, presiunea se ridică treptat, fără şocuri, asigurându-se evacuarea totală a aerului din
piese, până la valoarea minimă de încercare de Pi = 1.5 x Pn. Presiunea se menţine la această valoare minimă de 30
secunde, timp în care piesee se lovesc uşor cu un ciocan de oţel cu masa de 0.8 kg. şi se examinează comportarea
lor.
În timpul încercării şi după încercare nu trebuie să apară deformaţii permanente şi scăpări de apă (scurgeri, picături
sau transpiraţie).
5.7.3.4. Verificarea aderenţei stratului protector
Se face prin lovirea suprafeţelor protejate, în câteva puncte, cu un ciocan de oţel cu masa de 0.5 kg.
Desprinderea locală a învelişului protector fără dezgolirea fontei nu constituie defect.
5.7.4. Tuburi din fontă de scurgere. Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. STAS 1515/1-84).
5.7.4.1. Verificarea execuţiei şi aspectului
Se face cu ochiul liber, înainte de bitumare. Suprafaţa interioară şi exterioară a tuburilor şi pieselor de îmbinare
trebuie să fie curată şi netedă.
Defectele de suprafaţă corectate se ciocănesc, neadmiţându-se desprinderea materialului de adaos.
Se face cu instrumente şi aparate de măsurat adecvate, pe 50% din numărul de bucăţi din lot, dar nu mai puţin de
două bucăţi.
5.7.4.4. Proba de etanşeitate
Se face cu apă, asupra tuburilor şi pieselor acoperite cu stratul de protecţie. Produsele supuse probei sunt menţinute
15s la presiunea de încercare de 1 bar. În timpul probei nu se vor admite scurgeri sau transpiraţii pe suprafaţa
produselor.
5.7.5. Ţevi din plumb (de presiune şi de scurgere). Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. STAS
671-78).
Se examinează cu ochiul liber, la lumina zilei, suprafeţele interioare şi exterioare ale ţevilor. Verificarea aspectului
interior se face la ambele capete ale ţevii.
Suprafaţa exterioară şi interioară a ţevilor trebuie să fie curată, netedă, fără subţieri, gâtuiri, crăpături, cojiri,
adâncituri sau zgârâieturi pronunţate.
Se admit mici defecte izolate sau urme de curăţire a defectelor fără ca grosimea pereţilor pe două direcţii la 90 ,
într-un plan perpendicular pe axa ţevii.
Se face cu aparate obişnuite de măsurat, măsurându-se diametrul exterior şi grosimea pereţilor pe două direcţii la
90o , într-un plan perpendicular pe axa ţevii.
5.7.6. Ţevi din cupru. Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. STAS 523/1-84).
Verificarea se face cu ochiul liber, la lumina zilei. Pentru verificarea aspectului interior, din ţeava aleasă se ia o
bucată de circa 300 mm lungime, care se taie pe generatoare şi se examinează suprafaţa interioară. Adâncimea
defectelor de suprafaţă se verifică în unul sau mai multe locuri prin măsurare, după o prealabilă pilire sau polizare.
Se realizează cu aparate obişnuite de măsurare, măsurându-se diametrul exterior şi grosimea pereţilor.
5.7.6.3. Proba de rezistenţă la presiunea hidraulică
Se realizează conform STAS 523/1-84, încercarea realizându-se la presiunea maximă de 49 bar.
5.7.6.4. Încercarea de aplatizare şi de lărgire
Se face pe epruvete din bucăţi de ţeavă cu lungimea de 50 mm, care se aplatizează până la atingerea suprafeţelor
interioare.
Încercarea de lărgire se face până ce diametrul exterior al ţevii devine cu 25% mai mare.
5.7.7. Ţevi şi fitinguri din materiale plastice. Verificări pentru certificarea de conformitate
Se examinează cu ochiul liber, la lumina zilei ţevile şi fitingurile. Acestea trebuie să fie drepte, cu secţiunea circulară,
capetele ţevilor trebuie să fie tăiate drept, perpendicular pe axa ţevii. Suprafaţa interioară şi exterioară a ţevilor şi
fitingurilor nu trebuie să prezinte zgârieturi, bavuri, umflături sau alte defecte de suprafaţă datorate extruderii sau
matriţelor de injecţie. Nu se vor admite goluri. Se admit diferenţe de nuanţă dar nu se admit diferenţe de culoare.
5.7.7.2. Verificarea dimensiunilor şi abaterilor dimensionale (conf. SR ISO 161/1:95).
Se efectuează măsurători dimensionale şi se determină abaterile dimensionale (diametre medii, grosimi minime şi
maxime, ovalitate, lungimi).
5.7.7.3. Verificarea stabilităţii dimensionale
Eşantioanele de ţevi şi fitinguri se supun la temperatură ridicată (120 C 200 C) pe un timp limitat (20 min.  .2 ore,
funcţie de tipul materialului din care este confecţionat eşantionul de ţeavă).
După răcirea eşantioanelor se face o verificare a aspectului (cu ochiul liber) şi a dimensiunilor ţevilor şi fitingurilor (cu
aparate de măsură).
După verificarea atât a ţevilor cât şi a fitingurlor nu trebuie să prezinte umflături, bule de aer, exfolieri, deschizături pe
toată grosimea peretelui.
Proba se face conform SR ISO 1167-93 cu apă în apă, cu apă în aer sau cu aer în aer în funcţie de durată,
temperaturi şi presiuni de încercare. Temperaturile şi durata de încercare sunt în funcţie de materialul plastic din
care sunt confecţionate ţevile şi fitingurile. Presiunile de încercare se determină, în funcţie de materialul plastic, cu
formula:
în care:
p = presiunea de încercare, în kgf/cm2;
s = grosimea măsurată a peretelui ţevii, în mm;
de = diametrul exterior măsurat al ţevii, în mm;
 = tensiunea tangenţială (în funcţie de tipul materialului plastic încercat), în kgf/cm2.
Eşantioanele se consideră că sunt conforme prescripţiilor dacă nu se produce nici o rupere înainte de sfârşitul
duratei cerute.
Verificarea se efectuează pe eşantioane de ţevi şi fitinguri îmbinate, verificându-se astfel întreg ansamblul.
Verificarea se face cu apă în aer sau cu aer în apă. Apa se introduce la o presiune egală cu 1,5 ori presiunea
nominală a ţevii, iar aerul, la presiunea de 1 bar. Durata încercării este de 2 minute.
Eşantioanele supuse verificărilor nu trebuie să prezinte scăpări de fluid de încercare pe întreaga durată a probei.
5.7.7.6. Proba de verificare a rezistenţei la şoc
Verificarea se efectuează conform STAS 6675/8-76 prin metoda cu cădere liberă asupra unor eşantioane de ţevi
condiţionate timp de 2 ore la o temperatură de 0 C. Se efectuează un minim de 60 de lovituri.
Ţevile supuse probei nu trebuie să prezinte fisuri sau crăpături la locul de impact la mai mult de 5% (pentru proba la
0 C) sau maxim 10% (pentru proba la 20 C) din numărul total de eşantioane.
5.8. Instalaţii locale de preparare a apei calde menajere
Clasificarea instalaţiilor locale de preparare a apei calde de consum se face după următoarele criterii:
a) După natura sursei de căldură:
 cazane la care se pot folosi combustibili diferiţi (lemn), cărbune sau gaz combustibil);
 încălzitoare de apă cu gaz;
 încălzitoare de apă electrice;
 schimbătoare de căldură funcţionând cu apă caldă.
b) După numărul punctelor de consum:
 cu un punct sau câteva puncte de consum apropiate;

 pentru instalaţii centrale de preparare a apei calde.
c) După presiunea în aparatul de preparare a apei calde:
 în legătură cu atmosfera;
 sub presiunea apei din reţea.
d) După sistemul de preparare a apei calde:
 cu acumulare de apă caldă;

 cu circulaţie continuă a apei calde;
 cu acumulare şi cu circulaţie continuă.
Aparatele de preparare a apei sunt:
 cazanele de baie;
 cazanele cu vas de rupere a presiunii;
 schimbătoarele de căldură cu plăci;
 boilerele;
 încălzitoare cu gaz;
 încălzitoarele electrice.
Cazanul pentru baie se execută prin tablă de oţel emailat la interior şi exterior sau tablă de oţel zincată la interior şi
exterior.
El are capacitatea de: 90 5 l.
Cazanul pentru baie se montează pe sobă.
Sobe pentru cazanul de baie se execută în două tipuri: din tablă de oţel sau din fontă, emailate sau vopsite la
exterior.
Sobele cu cazan pentru baie pot funcţiona cu următorii combustibili: lemne, cărbune, combustibil gazos sau lichid.
Apa din cazan trebuie aă atingă temperatura de min. 40 C, după o încălzire de 45 min. la pregătirea unei singure
băi, min. 35 C, după o încălzire de 30 min, la pregătirea băilor succesive.
Cazanul cu vas de rupere la presiune serveşte la prepararea locală a apei calde până la temperatura de 90 C.
Aceste cazane sunt prevăzute cu vase de rupere de presiune aşezate la o înălţime corespunzătoare presiunii de
serviciu rezultate din calcul.
Alimentarea cu apă a cazanului se face printr-un robinet cu plutitor montat în vasul de rupere a presiunii, care
serveşte şi ca vas de expansiune pentru apa încălzită în cazan.
Încălzitoare de apă cu gaz natural sau lichefiat, servesc la prepararea locală a apei calde.
Încălzirea apei se face printr-o serpentină din ţeavă de cupru, prin folosirea unui arzător multiplu, cu funcţionarea
automată.
Tabelul 10
ANSAMBLUL CAZAN-SOBĂ PENTRU BAIE
Categoria
Nr.
crt.
cerinţei
1 Rezistenţă 1.1. Respectarea abaterilor 1.1. Conform STAS 3581/2;3 abaterile limită pentru dimensiuni
mecanică şi dimensionale sunt:
stabilitate*)
- conform STAS 1592/1, clasa V de precizie, pentru piesele
turnate din fontă;
- conform STAS 2300, clasa S, pentru piesele prelucrate, prin

aşchiere;
- - conform STAS 11111, clasa I de precizie, pentru piesele

prelucrate prin aşchiere, tăiere, ambutisare şi îndoire.
1.2. Asigurarea rezistenţei 1.2. La verificarea rezistenţei la presiune hidraulică la
la presiunea hidraulică a asamblările fixe ale elementelor componente ale cazanului,
cazanului de baie. care se realizează prin sudură, nu trebuie să apară scurgeri,
picături de apă sau deformaţii remanente.
1.3. Asigurarea rezistenţei 1.3. Stratul de email trebuie să reziste la şoc mecanic conform
la şoc mecanic a stratului STAS 10207/11 şi STAS 3581/3. Emailul nu trebuie să prezinte
de email de pe ansamblul fisuri sau exfolieri.
sobă-cazan.
1.4. Asigurarea rezistenţei 1.4. a) Stratul de email de pe soba din tablă trebuie să reziste
la şoc termic a stratului de până la 150° C, iar cele de pe sobe din fontă până la 200° C,
email de pe ansamblul conform STAS 10207/1 şi 2.
sobă-cazan.
b) Stratul de email de pe cazan trebuie să reziste la şoc termic
de 270° C, conform STAS 10207/5.
1.5. Asigurarea rezistenţei 1.5. Stratul de email al sobelor trebuie să reziste la acţiunea
emailului sobelor la soluţiei calde de hidroxid de sodiu conform STAS 10207/4, iar
acţiunea soluţiei calde de stratul de email al cazanelor trebuie să reziste la acţiunea
hidroxid de sodiu şi la soluţiilor alcaline conform STAS 8073.
soluţii alcaline, pentru
emailul cazanelor.
1.6. Asigurarea contra 1.6. a) La cazanele emailate, suprafaţa inferioară şi exterioară a
coroziunii a suprafeţelor corpului, se protejează cu două straturi de email.
interioare şi exterioare ale
cazanelor. b) La cazanele zincate, grosimea stratului de zinc va fi de min.
5  m pentru zincarea termică şi 12  m pentru zincarea
electrochimică. Suprafaţa exterioară a cazanului trebuie să se
protejeze cu un strat de vată termoizolantă, cu grosimea de 80
 m şi cu cifra de aderenţă 2.
2 Siguranţa în 2.1. Piesele turnate din 2.1. Piesele turnate din fontă ale sobelor nu trebuie să prezinte
exploatare*) fontă ale sobelor nu bavuri, fisuri, incluziuni sau alte defecte.
trebuie să prezinte defecte
care să dăuneze bunei
comportări în exploatare
2.2. Piesele executate din 2.2. Piesele executate din tablă ale cazanelor nu trebuie să
tablă ale cazanelor nu prezinte urme de lovituri sau deformaţii.
trebuie să prezinte defecte.
2.3. Asigurarea realizării 2.3. În zonele sudurilor, se admit denivelări de max. 2mm.
sudurilor la cazane.
2.4. Asigurarea caracteris- 2.4. Verificarea caracteristicilor funcţionale se face conform
ticilor funcţionale sobă- prescripţiilor tehnice – Colecţia ISCIR în vigoare. Soba şi
cazan. cazanul de baie trebuie să poată funcţiona min. 12 h la regim
redus.
2.5. Ansamblul cazan-sobă 2.5. Încercarea de anduranţă este de min. 500 h. După
trebuie să rezistela încercare, ansamblul trebuie să nu prezinte deformaţii sau
încercarea de anduranţă. deteriorări şi să realizeze parametri funcţionali din STAS
3581/1.
3 Siguranţa la 3.1. Realizarea siguranţei 3.1. Neetanşeitatea totală la aer a ansamblului cazan-sobă va fi
foc*) la foc. de max. 6 m3/h pentru 1 dm2 de suprafaţă a grătarului, la o
depresiune de 10± Pa (1± 0.1 mm H2O), în condiţii normale de
măsurare.
4 Igienă, 4.1. Asigurarea calităţii 4.1. Suprafeţele interioare ale cazanelor vor fi zincate sau
sănătate şi apei calde. emailate. Emailul nu trebuie să conţină compuşi de plumb, zinc,
protecţia cadmiu, bariu sau antimoniu.
mediului
înconjurător*)
5 Protecţia 5.1. Ansamblul sobă-cazan
împotriva nu face obiectul cerinţei.
zgomotului*)
6 Economia de 6.1. Asigurarea 6.1. a) Randamentul termic total va fi:
energie, randamentelor prevăzute
izolaţie în STAS 3581/1. - min. 65% pentru cazane de 90 l.
termică şi
hidrofugă*)
- min. 70% pentru cazane de 90...10 l.
b) Randamentul termic de încălzire a apei va fi:
- min. 40% la o singură baie;
- min. 45% la patru băi succesive.

7 Transport 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Transportul se face cu mijloace de transport acoperite, pe
depozitare calităţii produselor în timpul transportului, sobele trebuie ferite de solicitări mecanice.
timpul transportului şi Produsele se depozitează în încăperi ferite de umezeală şi de
depozitării. agenţi corosivi.
5.8.1. Sobe pentru cazane de baie. Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. STAS 3581/2-89).
Se verifică cu ochiul liber.
Piesele turnate din fontă nu trebuie să prezinte bavuri, fisuri, incluziuni sau alte defecte. Piesele executate din tablă
nu trebuie să prezinte urme de lovituri sau deformaţii. Stratul de email să fie continuu, aderent, să nu prezinte, băşici,
desprinderi şi fisuri deschise. Stratul de vopsea să fie continuu, fără scurgeri sau desprinderi.
Se face cu aparate de măsurat obişnuite.
5.8.1.3. Verificarea aderenţei stratului de vopsea, grosimii stratului de protecţie, rezistenţei stratului de email la şoc
termic şi mecanic
Verificarea aderenţei stratului de vopsea se face conform SR ISO 2409.
Verificarea grosimii stratului de protecţie a sobei se face:
- conform SR 3211-95, pentru email;
- conform SR ISO 2808-93, pentru vopsea.
Verificarea rezistenţei stratului de email la şoc mecanic se face conform STAS 10207/11-86.
Verificarea rezistenţei emailului la şoc termic se face pe epruvete conform STAS 10207/2-76, pentru sobele din tablă
şi conform STAS 10207/2-76, pentru sobele din fontă. Epruvetele din oţel se încălzesc până la 150 C iar cele din
fontă până la 200 C. După încălzire epruvetele se stropesc cu apă de 20 5 C. Operaţia se repetă de 5 ori. După
efectuarea verificării, stratul de email nu trebuie să prezinte fisuri sau desprinderi.
Verificarea rezistenţei stratului de email la acţiunea soluţiei calde de hidroxid de sodiu se face conform STAS
10207/4-84.
Stratul de vopsea trebuie să aibă cifra de aderenţă 2, grosimea stratului de email trebuie să fie de maxim 0.6 mm,
grosimea stratului de vopsea de 60 80  m. Stratul de email trebuie să reziste la şoc mecanic de 10 N.
5.8.1.4. Verificarea caracteristicilor funcţionale pentru ansamblul sobă-cazan de baie
Verificarea caracteristicilor funcţionale se face conform Prescripţiilor Tehnice C 4-90 (Colecţia ISCIR).
5.8.2. Cazane pentru baie. Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. STAS 3581/3-91)
Verificarea se efectuează cu ochiul liber.
Piesele turnate din fontă nu trebuie să prezinte bavuri, fisuri, incluziuni sau alte defecte care să influenţeze asupra
aspectului şi rezistenţei. Piesele executate din tablă nu trebuie să prezinte urme de lovituri sau alte deformaţii. Stratul
de acoperire să fie continuu, aderent, neted, lucios şi să nu prezinte băşici, desprinderi şi fisuri deschise şi să nu
prezinte diferenţe de nuanţă. În zonele sudurilor se admit denivelări de maxim 2 mm. Stratul de email poate avea
maxim 5 pori, separaţi, cu diametrul maxim de 1 mm.
Se face cu instrumente de măsurat obişnuite.
Toate dimensiunile şi abaterile dimensionale trebuie să se încadradeze în toleranţele admise de normele în vigoare.
5.8.2.3. Verificarea rezistenţei emailului la şoc mecanic
Se face pe epruvete emailate, în aceleaşi condiţii ca şi cazanul.
5.8.2.4. Verificarea rezistenţei emailului la şoc termic
Se face conform STAS 10207/5-76.
5.8.2.5. Proba de rezistenţă la presiune hidraulică
Se face cu apă rece, la presiunea de (1 0.1) 105 Pa, timp de 10 minute.
Cazanul supus verificării nu trebuie să prezinte deformaţii, fisuri sau crăpături, scurgeri pe la îmbinările sudate, în
materialul de bază sau la îmbinările racordurilor.
5.9. Instalaţii de ridicare a presiunii – instalaţii de hidrofor
O instalaţie de hidrofor are rolul să creeze presiunea necesară într-o reţea interioară când presiunea din conducta de
alimentare este prea mică pentru satisfacerea consumatorilor.
Elementele principale ale unei instalaţii de hidrofor sunt următoarele:
- recipientul de hidrofor;
- rezervorul tampon;
- compresorul de aer;
- pompele de alimentare.
Funcţie de utilizări, instalaţiile de hidrofor se clasifică astfel:
 cu rezervor tampon deschis;

 cu rezervor tampon închis;
 cu rezervor de acumulare.
Recipientele de hidrofor sunt rezervoare hidropneumatice aflate sub presiunea unei perne de aer comprimat,
prevăzute în instalaţiile de pompare pentru comanda pompelor în funcţie de presiune.
Parametrii de funcţionare:
- presiunea maximă admisibilă de lucru: 6 10 bar;
- temperatura admisibilă de lucru: max. 25 C.
Capacitatea: 160  5000 l.
Rezervorul tampon este un rezervor cu nivel liber sau sub presiune, montat într-o instalaţie de pompare între reţeaua
de alimentare cu apă şi pompă, cu scopul de a amortiza şocurile produse de pornirile repetate ale pompei, putând fi
folosit ca rezervor de acumulare.
Rezervoarele tampon se clasifică:
- din metal (tablă oţel şi tablă oţel inoxidabil);
- din materiale plastice (polietilenă de înaltă densitate, poliesteri armaţi cu fibră de sticlă etc.);
b) după funcţionalitate:
- rezervoare deschise (cu nivel liber);
- rezervoare închise (sub presiune).
c) Rezervoarele de apă deschise, funcţie de poziţia de aşezare a celei mai mari laturi pot fi:
- tip A, paralelipipedice orizontale;
- tip B, paralelipipedice verticale;
- tip C, cilindrice orizontale;
- tip D, cilindrice verticale.
d) Rezervoarele de apă închise sunt numai de formă cilindrică cu fundurile bombate.
e) Rezervoarele de apă închise, după parametrii de funcţionare – presiunea maximă admisibilă sunt:
- pentru 6 bar;
- pentru 10 bar.
Compresorul este un echipament care asigură umplerea recipientului de hidrofor cu aer comprimat până la
presiunea de pornire a pompei.
Pompele de circulatie au fost tratate in cadrul instalatiilor de incalzire.
Tabelul 11
RECIPIENTE HIDROFOR
Categoria
Nr.
crt.
cerinţei
1 Rezistenţă şi 1.1. Asigurarea rezistenţei 1.1. Valorile grosimilor de rezistenţă sunt indicate în "Prescripţii
stabilitate*) şi stabilităţii necesare în tehnice".
exploatare a rezervoarelor
prin respectarea grosimii C4-90 (nu sunt admise toleranţe negative la grosimea pereţilor).
de rezistenţă a elementelor
supuse presiunii.
1.2. La încercarea la 1.2. Valoarea presiunii hidraulice de încercare a recipienţilor se
presiunea hidraulică nu calculează conform relaţiei:
trebuie să apară deformaţii
plastice vizibile, fisuri,
crăpături ale elementelor [ bar] , unde:
recipientelor.
pm = presiunea de calcul a recipientului;
fa = efortul unitar admisibil determinat pentru pm la temperatura

de calcul;
fap = efectul unitar admisibil determinat pentru pm la

temperatura la care are loc încercarea.
1.3. La încercarea la 1.3. Valoarea presiunii pneumatice de încercare se calculează
presiune pneumatică nu
trebuie să apară deformări conform relaţiei:
plastice vizibile, crăpături,
fisuri etc.
1.4. Asigurarea contra 1.4. Protecţia interioară sau exterioară contra coroziunii trebuie
coroziunii a suprafeţelor să fie adecvată atmosferei sau mediului în care lucrează.
interioare şi exterioare ale
rezervoarelor de hidrofor.
2 Siguranţa în 2.1. Funcţionarea recipien- 2.1. Respectarea prescripţiilor tehnice pentru proiectarea,
exploatare*) ţilor în condiţii de execuţia, exploatarea şi verificarea recipientelor metalice sub
siguranţă. presiune – C4 – 90 (ISCIR).
2.2. La încercarea la 2.2. Valoarea presiunii hidraulice de încercare a recipienţilor se
presiune hidraulică trebuie calculează conform relaţiei:
asigurată etanşeitatea
recipientelor (să nu apară
scurgeri de apă la [ bar] , unde:
îmbinările sudate).
pm = presiunea de calcul a recipientului;
fa = efortul unitar admisibil determinat pentru p m la temperatura

de calcul;
fap = efectul unitar admisibil determinat pentru pm la

temperatura la care are loc încercarea.
2.3. La încercarea la 2.3. Valoarea presiunii pneumatice de încercare se calculează
presiune pneumatică
trebuie asigurată conform relaţiei
etanşeitatea reci-pientelor,
să nu apară neetanşeităţi
la îmbinările sudate.
3 Siguranţa la 3.1. Asigurarea împotriva 3.1. Recipientele de hidrofor nu fac obiectul acestei cerinţe.
foc*) declanşării sau propagării
incendiilor.
4 Igienă, 4.1. Asigurarea calităţii 4.1. Protecţia interioară a recipientului nu trebuie să modifice
sănătate şi apei potabile. caracteristicile apei potabile (miros, gust, turbiditate).
protecţia
mediului 4.2. Asigurarea contra 4.2. Materialele din care se execută recipientul de hidrofor să
înconjurător*) zgomotului. nu fie radioactive sau toxice.
5 Protecţia 5.1. Asigurarea contra 5.1. Recipientul de hidrofor nu face obiectul acestei cerinţe.
împotriva zgomotului.
zgomotului*)
6 Economie de 6.1. Asigurarea unor 6.1. Energia înglobată în produs trebuie să fie minimă.
energie, consumuri minime de
izolaţie energie înglobată în
termică şi produs.
hidrofugă *)
7 Transport 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Transportul recipientelor de hidrofor se va face cu mijloace
depozitare*) calităţii produselor în de transport obişnuite.
timpul transportului şi
depozitării.
Tabelul 12
REZERVOARE TAMPON
Categoria
Nr.
crt.
cerinţei
1 Rezistenţă 1.1. Respectarea abaterilor 1.1. Abaterile limită sunt conform standardelor de produs
mecanică şi dimensionale (la grosimea
stabilitate*) tablei şi la dimensiunile
rigidizărilor pentru a nu se
produce deformaţii perma-
nente ale rezervoarelor
metalice în condiţii de
exploatare.
1.2. Respectarea abaterilor 1.2. Abaterea limită: ± 1%.
dimensionale la celelalte
dimensiuni pentru a nu se
produce deformări perma-
nente, în condiţii de
exploatare.
1.3. Asigurarea rezistenţei 1.3. Rezervoarele trebuie să aibă suficiente puncte de sprijin,
şi stabilităţii necesare în iar rigidizările să aibă numărul şi modul de amplasare conform
exploatarea rezervoarelor SRAS 8941.
metalice.
1.4. Asigurarea contra 1.4. Se realizează prin grunduire şi vopsire cu vopsea
coroziunii a suprafeţelor rezistentă la umiditate şi nepoluantă; de asemenea, stratul de
interioare şi exterioare a protecţie să aibă aviz sanitar.
rezervoarelor metalice.
2 Siguranţă în 2.1. Asigurarea protecţiei 2.1. Gurile de umplere trebuie să fie prevăzute cu capace şi
exploatare împotriva pătrunderii sub- filtre.
stanţelor nocive în rezer-
voare.
2.2. Asigurarea menţinerii 2.2. Rezervoarele tampon cu nivel liber trebuie să fie prevăzute
constante a nivelului cu robinete cu plutitor (cel puţin trei) şi orificii de preaplin.
maxim al apei în
rezervoare.
2.3. Asigurarea etanşeităţii 2.3. Verificarea etanşeităţii se realizează prin umplere cu lichid
rezervoarelor pentru a nu şi prin controlul pierderilor.
se produce pierderi de
lichid sub formă de
scurgeri sau transpiraţie.
3 Siguranţa la 3.1. Asigurarea limitei de 3.1. Limita de rezistenţă la foc a rezervoarelor tampon din
foc rezistenţă la foc. materiale platice trebuie să corespundă condiţiilor de
inflamabilitate şi ardere prevăzute în normele pentru materialele
plastice respective.
4 Igienă, 4.1. Asigurarea calităţii 4.1.1. Se realizează prin spălarea rezervoarelor cu apă curată
sănătate şi apei potabile. şi apoi dezinfectarea cu soluţia de clor în apă şi prin utilizarea
protecţia unei protecţii anticorosive interioare care să nu prezinte pericol
mediului pentru sănătatea oamenilor şi să aibă aviz sanitar.
înconjurător*)
4.1.2. Rezervoarele tampon cu nivel liber trebuie să aibă guri
de vizitare închise cu capac pentru a preveni contaminarea apei
prin pătrunderea de corpuri străine sau a altor impurităţi în
interior.
4.2. Asigurarea sănătăţii 4.2. Rezervoarele tampon din materiale plastice se vor realiza
oamenilor şi a mediului din materiale care să nu fie radioactive sau toxice.
înconjurător.
5. 5.1. Asigurarea împotriva 5.1. Protecţia împotriva zgomotului este realizată chiar prin
zgomotului. funcţiunea rezervoarelor tampon de a testa undele de presiune
(lovitura de berbec) care iau naştere la pornirile şi opririle
pompei.
6 Economia de 6.1. Asigurarea unor 6.1. Consumul de energie utilizat la producerea rezervoarelor
energie, consumuri minime de tampon din mase plastice este cca. 5 ori mai mic decât
izolaţie energie înglobată. producerea rezervoarelor tampon din metal.
termică şi
hidrofugă*)
7 Transport, 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Transportul se face în mijloace de transport acoperite.
depozitare calităţii produsului în timpul Recipientele din mase plastice se vor depozita în încăperi
depozitării şi transportului. acoperite, curate şi uscate, ferite de acţiunea directă a razelor
solare şi a surselor de căldură.
Tabelul 13
COMPRESOARE CU PISTON – CERINŢE DE CALITATE ŞI NIVELE DE PERFORMANŢĂ
Nr. Categoria
crt. cerinţei
1 Rezistenţa 1.1. Calitatea materialelor 1.1. Calitatea materialelor şi condiţiile de execuţie trebuie să
mecanică şi componente trebuie să corespundă conform STAS 7099 şi 5737.
stabilitate*) asigure rezistenţa meca-
nică şi stabilitatea compre-
soarelor, corespunzătoare
presiunilor maxime din
exploatare.
1.2. Asigurarea contra 1.2. Se realizează prin vopsire iar stratul de vopsea să fie
coroziunii a suprafeţelor neted, fără crăpături, asperităţi, scurgeri, să fie continuu şi de
exterioare nefuncţionale grosime uniformă.
ale compresorului.
1.3. Asigurarea contra 1.3. Se realizează cu o vopsea rezistentă la ulei.
coroziunii a suprafeţelor
interioare neprelucrate ale
pieselor compresorului cu
excepţia cămăşilor de apă
ale cilindrului.
1.4. Asigurarea durităţii 1.4. Duritatea suprafeţelor principalelor piese componente ale
suprafeţelor pieselor com- compresorului se recomandă să se încadreze în limitele
ponente ale compresorului. prevăzute în tab. 3 din STAS 7099.
2 Siguranţa în 2.1. Asigurarea unei ungeri 2.1. Presiunea uleiului trebuie să fie de min. 0,9 bar. În ulei nu
exploatare*) în bune condiţii a circuitului trebuie să existe impurităţi mecanice mai mari de 0,08 mm.
de ungere cu ulei al
mecanismului motor.
2.2. Asigurarea 2.2. Pentru a împiedica depăşirea presiunii nominale ca impuls
agregatelor cu compresor al sistemului de reglare se va utiliza variaţia presiunii din
aer sau a instalaţiilor de recipientul de refulare.
aer com-primat cu un
sistem de re-glare
automată a debitului.
2.3. La verificarea etan- 2.3. Presiunea de încercare hidraulică va fi 1,5 x Pn. Nu se
şeităţii cilindrilor capacelor admite scăderea presiunii în timpul probei, scăpări sau picături.
şi pistoanelor nu trebuie să
apară scăpări sau picături.
2.4. Lamele sau inelele 2.4. Verificarea se face cu petrol, la presiunea atmosferică, timp
supapelor trebuie să de 1 min. Nu se admite scurgerea petrolului pe lângă inele, dar
asigure etanşeitatea cu se admit infiltrări sub formă de picături care nu se desprind.
scaunele lor, fără să se
producă scurgeri pe lângă
inele.
2.5. Asigurarea condiţiilor 2.5. Condiţiile de funcţionare trebuie să corespundă condiţiilor
de funcţionare. din STAS 5737.
2.6. Asigurarea 2.6. Agregatele cu compresor se aer vor fi prevăzute cu un
parametrilor nominali de sistem de reglare automată a debitului care să împiedice
funcţionare. depăşirea presiunii nominale.
3 Siguranţa la 3.1. Asigurarea împotriva 3.1. Alimentarea cu energie electrică a motorului compresorului
foc*) incendiilor. trebuie astfel realizată încât să se elimine pericolul de
scurtcircuit care ar putea conduce la declanşarea unor incendii.
4 Igienă, 4.1. Protecţia pieselor 4.1. Să îndeplinească condiţiile de execuţie stabilite în STAS
sănătate şi interioare ale compre- 7099.
protecţia sorului utilizate în insta-
mediului laţiile de alimentare cu apă
înconjurător*) potabilă nu trebuie să
modifice calităţile apei.
5 Protecţia 5.1. În funcţie de locul de 5.1. Limitele de zgomot admise vor fi conform prevederilor
împotriva amplasare, în funcţionare, STAS 6156.
zgomotului*) compresoarele nu trebuie
să depăşească nivelul de
zgomot admis.
6 Economia de 6.1. Asigurarea 6.1. Randamentelor totale izotermice, 
t(iz) trebuie să aibă
energie randamentelor prevăzute.
valorile în STAS 3248.
izolaţie
termică şi
hidrofugă*) Debit (m3/min.) Randament total izotermic, t(iz) (%)
- de la 0,1 până la 10 0,55 ÷ 0,62
- peste 10 până la 40 0,62 ÷ 0,65
- peste 40 până la 400 peste 0,65
7 Transport, 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Compresoarele şi piesele de schimb vor fi protejate în
depozitare calităţii produselor în vederea transportului şi depozitării prin acoperirea suprafeţelor
timpul transportului şi nevopsite cu un strat de unsoare consistentă, sau alte materiale
depozitării. de protecţie anticorozivă.
Protecţia trebuie să asigure ferirea compresoarelor de

coroziune timp de minimum 6 luni de la livrare.
Ambalarea trebuie să asigure integritatea produselor în timpul

transportului şi depozitării.
Dacă greutatea sau gabaritul compresoarelor nu permit

transportul lor în stare asamblată, se admite expedierea lor sub
formă de subansambluri, cu condiţia ca suprafeţele prelucrate
să fie protejate împotriva coroziunii şi a lovirii accidentale.
Compresoarele, echipamentele electrice, piesele de schimb şi

sculele vor fi depozitate în încăperi uscate.
5.9.1. Recipientul de hidrofor. Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. Prescripţiilor tehnice C4-
90-ISCIR).
Se examinează cu ochiul liber suprafaţa interioară şi exterioară a recipientului. Acesta nu trebuie să prezinte
exfolieri, fisuri vizibile cu ochiul liber sau defecte superficiale.
Se efectuează măsurători dimensionale (diametre, lungimi şi grosimi) şi se determină abaterile dimensionale.
Toate dimensiunile şi abaterile dimensionale trebuie să se încadreze în toleranţele admise în cartea tehnică.
5.9.1.3. Încercarea la presiune hidraulică interioară
Încercarea se execută cu apă la presiune egală cu valoarea calculată conform relaţiei:
, în care:
pm = presiunea de calcul a recipientului, în bar;
fap = efortul unitar admisibil al elementului determinat pentru p m la temperatura la care are loc încercare, în N/mm2;
fa = efortul unitar admisibil al elementului determinat pentru pm la temperaturi de calcul, în N/mm2.
Temperatura maximă a lichidului de încercare nu trebuie să depăşească +50o C, iar temperatura minimă nu trebuie
să fie mai scăzută decât temperatura minimă admisibilă de lucru a recipientului.
Dacă temperatura mediului ambiant, în timpul încercării este mai scăzută decât temperatura minimă admisibilă de
lucru a recipientului, presiunea din recipient se va ridica până la cel mult 20% din valoarea presiunii maxime
admisibile de lucru, menţinându-se la această valoare un timp suficient pentru ca temperatura metalului recipientului,
în orice punct să devină cel puţin egală cu temperatura minimă admisibilă de lucru a recipientului. Aceasta, pentru a
se evita apariţia unor şocuri termice periculoase în pereţii recipientului.
Încercarea la presiunea hidraulică se va executa astfel încât ridicarea şi coborârea presiunii să se facă continuu şi
fără şocuri.
În timpul umplerii cu apă a recipientului se vor lua măsuri pentru eliminarea completă a aerului astfel încât să nu se
producă pungi de aer în interior.
Durata de menţinere a recipientului la presiunea de încercare nu va fi mai mică de 10 minute.
Recipientul supus verificării nu trebuie să prezinte deformări plastice vizibile, fusuri sau crăpături ale elementelor
acestuia, picături sau scurgeri pe la îmbinările sudate, în materialul de bază sau la îmbinările racordurilor.
5.9.2. Rezervorul tampon. Verificări pentru certificarea de conformitate
Se examinează cu ochiul liber suprafaţa interioară şi exterioară a rezervorului tampon.
Eşantionul de rezervor tampon metalic nu trebuie să prezinte exfolieri, fisuri vizibile cu ochiul liber sau defecte
superficiale.
Eşantionul de rezervor tampon din material plastic nu trebuie să prezinte fisuri, deformaţii găuri şi lipsuri de
materiale, bule şi incluziunii metalice sau incluziuni nemetalice mai mult de 5 bucăţi de 100 cm2, cu dimensiunea mai
mare de 0,5 mm.
De asemenea, nu trebuie să prezinte încovoierea spre interior a recipientelor, după linia de închidere a matriţei. Se
admit scurgeri mici de material pe faţa interioară şi ondulaţii care nu influenţează asupra rezistenţei recipientelor. Nu
se admit subţieri locale ale pereţilor şi fundului, vizibile cu ochiul liber, prin apăsarea cărora se formează deformaţii
remanente ale materialului.
Gurile de vizitare trebuie să fie netede, plane şi lipsite de bavuri.
Se efectuează măsurători dimensionale (diametre, laturi, grosimi, rigidizări) şi se determină abaterile dimensionale.
5.9.2.3. Proba de presiune hidraulică interioară
Verificarea se execută cu apă la o presiune de 1,5 ori presiunea de calcul, lichidul fiind la temperatura maximă de
lucru.
Încercarea la presiune hidraulică interioară se va executa astfel încât ridicarea şi coborârea presiunii să se facă
continuu şi fără şocuri.
În timpul umplerii cu apă a rezervorului se vor lua măsuri pentru eliminarea completă a aerului astfel să nu se
producă pungi cu aer în interiorul rezervorului.
Durata de menţinere a recipientului la presiunea de încercare nu va fi mai mică de 10 min.
Rezervorul supus verificării nu trebuie să prezinte deformări plastice vizibile, fisuri sau crăpături ale elementelor,
picături sau scurgeri pe la îmbinările sudate, în materialul de bază sau îmbinările racordurilor.
5.9.2.4. Încercare de etanşeitate la presiunea hidrostatică a rezervoarelor tampon cu nivel liber
Verificarea se efectuează prin umplerea cu apă a rezervorului până la nivelul maxim, după are se face o golire
rapidă. Operaţiile de umplere şi golire rapidă se repetă de 10 ori.
În timpul încercărilor se determină:
- deformaţii în ansamblu (diametre, lungimi, săgeţi);
- deformaţii locale – în punctele cel mai solicitate – sudurile;
- picături sau scurgeri pe la îmbinările sudate.
5.9.2.5. Verificarea rezistenţei la cădere a rezervoarelor din materiale plastice
Rezervoarele se vor umple 90% din capacitate, după care vor fi lăsate să cadă de patru ori de la înălţimea de 0,6 m;
poziţiile de cădere vor fi în patru puncte ale circumferinţei bazei, situate la 90o unul de altul.
Rezervorul supus verificării nu trebuie să prezinte deformări plastice vizibile, fisuri sau crăpături.
5.9.2.6. Verificarea rezistenţei la vibraţii a rezervoarelor din materiale plastice
Rezervorul de încercat, după ce se umple 90% cu apă se aşează pe o masă vibratoare şi se supune la vibraţii.
Se pune în funcţiune masa vibratoare la o frecvenţă de 3 ÷ 4,7 Hz pe durata prestabilită, astfel ca acceleraţia
maximă să fie de 0,5 ÷ 1,1 xg. Amplitudinea orizontală şi verticală a vibraţiilor –9 mm.
Mişcarea trebuie să fie astfel realizată încât componenţa verticală să fie aproximativ sinusoidală; se admite mişcarea
rotativă a masei vibratoare.
Durata încercării este de 20 minute.
5.9.2.7. Verificarea rezistenţei la manipulare brutală a rezervoarelor din materiale plastice
Principiul încercării constă în supunerea rezervorului tampon din material plastic la o serie de şocuri produse prin
izbiri la întâmplare.
Rezervorul încărcate la capacitate va fi supus la 20 de şocuri.
Rezervorul se consideră distrus dacă s-au produs una sau mai multe din următoarele deteriorări:
- a apărut o stricăciune de tip prestabilit;
- conţinutul (apa) a ieşit parţial sau total din rezervor.
5.9.3. Compresoare cu piston. Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. STAS 7099 şi 5737).
5.9.3.1. Verificarea condiţiilor constructive
verificarea calităţii suprafeţelor se face prin comparare cu etaloanele de rugozitate.
Verificarea abaterilor de formă şi poziţie.
5.9.3.2. Verificarea rezistenţei şi a etanşeităţii cilindrilor, capacelor şi pistoanelor
Se supune piesa sau subansamblul la o presiune de încercare egală cu 1,5 ori presiunea nominală de lucru a piesei
sau subansamblului respectiv, timp de 5 min. Nu se admit scăpări sau picături.
5.9.3.3. Verificarea etanşeităţii supapelor
Supapele asamblate se supun verificării cu petrol timp de cel puţin 1 min. la presiunea atmosferică. Nu se admite
scurgerea petrolului pe lângă inele, dar se admit infiltrări sub formă de picături care nu se desprind.
5.9.3.4. Măsurarea presiunii
La măsurarea presiunii se admit următoarele erorii:
- la măsurători cu manometru lichid ± 1%;
- la măsurători cu manometre cu element elastic:
* temperaturi < 200o C ± 1%;
* temperaturi > 200o C ± 1,5%;
- la măsurători cu manometre cu piston ± 0,3%.
5.9.3.5. Măsurarea debitului
debitul compresorului rezultă din relaţia:
Q = debitul compresorului, în m3/h;
Vr = volumul rezervorului etalonat, în m3;
t = timpul de umplere, în h;
po, To = presiunea şi temperatura iniţiale, înainte de racordul de aspiraţie (pentru aer, raportarea se face la presiunea
şi temperatura normală), în bar, respectiv o C.
p1, T1 = presiunea şi temperatura gazului din recipient la începutul măsurării, în bar, respectiv o C;
p2 T2 = presiunea şi temperatura gazului din recipient la sfârşitul măsurării, în bar, respectiv o C.
erorile tolerate la măsurarea debitului sunt:
- la măsurări cu debimetre ± 2%;
- la măsurări cu tub Pitot-Prandtl ± 2%;
- la măsurări cu dispozitive de strangulare ± 1,5%;
- la măsurări prin umplerea unui recipient ± 0,5%.
5.9.3.6. Determinarea randamentelor
Randamentul mecanic m se calculează cu raportul dintre puterea indicată Pi şi puterea efectivă (consumată) P a
compresorului:
Coeficientul de debit  se calculeaza cu raportul dintre debitul compresorului şi produsul cilindrei cu turaţia:
în care:
Q = debitul compresorului, în m3/h;
Vc = cilindreea, în m3/cursă;
N = turaţia, în rot/min.
5.10. Armături pentru alimentarea cu apă a obiectelor sanitare
Armăturile pentru alimentarea cu apă a obiectelor sanitare se clasifică după următoarele criterii:
- fontă emailată;
- oţel;
- alamă cromată sau nichelată;
- materiale plastice;
- alte materiale.
- robinet pentru lavoar;
- robinet pentru spălător;
- robinet pentru simplu serviciu;
- robinet pentru dublu serviciu;
- robinet pentru bideu;
- robinet pentru pisoar;
- robinet pentru rezervor de closet;
- baterie pentru spălător;
- baterie pentru lavoar;
- baterie pentru baie.
c) Funcţie de parametrii de utilizare:
- presiune nominală: pentru 6 bar.
d) Funcţie de poziţia de amplasare:
- pe perete;
- pe obiectul sanitar;
- pe cazanele de baie.
e) Funcţie de tipurile constructive:
- robinete;
- baterii amestecătoare.
Armăturile pentru alimentare cu apă rece şi caldă a obiectelor sanitare trebuie să respecte caracteristicile prevăzute
în STAS 9143-86. Condiţiile de lucru precizate în standardul menţionat sunt: Tmax = 80o C, Pn 10 bar.
Tabelul 14
ARMĂTURI PENTRU ALIMENTAREA CU APĂ A OBIECTIVELOR SANITARE

Nr. Categoria
crt. cerinţei
1 Rezistenţa 1.1. Asigurarea rezistenţei mecanice şi 1.1. Abaterile limită sunt precizate în STAS 9143.
mecanică şi a stabilităţii prin respectarea abaterilor
stabilitate*) dimensionale.
1.2. Asigurarea rezistenţei mecanice la 1.2. Armăturile nu trebuie să prezinte deformaţii
manevrele brutale ce se produc în permanente şi nici scăpări de apă la valoarea
exploatarea pentru menţinerea maximă a cuplului exercitat de 3 ori asupra
caracteristicilor funcţionale ale capetelor de manevră ale armăturii (valoarea
armăturilor. cuplului: C = 4 Nm).
1.3. Asigurarea rezistenţei la presiunea 1.3. Valoarea presiunii hidraulice de încercare: 1,5
hidraulică interioară. x Pn.
1.4. Piesele principalelor com-ponente 1.4. Piesele turnate forjate, matriţate sau sudate
nu trebuie să aibă efecte care să trebuie să fie lipsite de defecte – goluri, crăpături,
afecteze rezistenţa mecanică şi fisuri, stratificări, incluziuni nemetalice etc.
stabilitatea, producând spargeri sau
deformaţii permanente ale armăturilor.
1.5. Asigurarea unei durate minime a 1.5. Valorile (performanţele) pe care trebuie să le
armăturilor (durată de viaţă în care realizeze la verificări sunt precizate în STAS 9143.
armăturile îşi păstrează în condiţii
normale performanţele iniţiale).
1.6. Asigurarea armăturilor la manevrări 1.6. După efectuarea numărului de cicluri stabilit
repetate care trebuie să satisfacă pentru fiecare încercare, armăturile trebuie să
condiţiile privind fiabilitatea. satisfacă condiţiile privind:
- rezistenţa la presiune hidraulică şi etanşeitate;
- să nu prezinte deteriorări;
- să nu prezinte uzură.
Valorile recomandate sunt precizate în STAS

9143:
- armăturile supuse la 70.000 cicluri trebuie să

asigure condiţiile principale privind încercarea la
presiunea hidraulică şi etanşeitate;
- ansamblurile tijă – ventil şi tijă – capac nu trebuie

să prezinte deteriorări după ce au fost supuse la
200.000 cicluri;
- pisele mobile ale inversorului bateriilor

amestecătoare, supă ce au fost supuse la un
număr de 30.000 cicluri, trebuie să satisfacă
condiţia de etanşeitate.
1.7. Asigurarea contra coroziunii a 1.7. Suprafeţele interioare şi exterioare ale
suprafeţelor interioare şi exterioare ale armăturilor trebuie protejate anticorosiv cu
armăturilor. materiale care trebuie să reziste la solicitările
mecanice, termice şi chimice la care vor fi supuse.
2 2.1. Asigurarea securităţii utilizatorilor 2.1. Valorile limită ale temperaturii părţilor calde: t
faţă de eventualele răniri, arsuri etc. = 45o C.
prin contact cu suprafeţele accesibile
ale armăturilor, prin limitarea
temperaturii maxime a părţilor calde.
2.2. Asigurarea rolului funcţional pentru 2.2. Componentele mobile ale armăturilor trebuie
a evita înţepenirea, griparea să fie astfel executate încât să aibă o funcţionare
armăturilor. lină, uşoară. Forma organului de manevră trebuie
să permită o priză bună a piesei fără a fi necesară
o forţă suplimentară în acţiune.
2.3. Asigurarea etanşeităţii prin modul 2.3. Nu sunt admise defecte de turnare.
de execuţie al pieselor turnate.
SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERTIFICAREA DE CONFORMITATE... Page 100 of 125
2.4. Asigurarea etanşeităţii prin 2.4. Materialul din care se execută garnitura
realizarea îmbinărilor în garnituri. ventilului de la capetele pentru armături trebuie să
asigure rezistenţa la acţiunea apei fierbinţi la
temperatura de fierbere.
2.5. Ventilele robinetelor şi bateriilor 2.5. Presiunea de încercare F = 1,5 x Pn (dar nu
amestecătoare aflate în poziţia închis mai mică de 6 bar).
trebuie să asigure etanşeitatea în
condiţiile de încercare la presiunea
hidraulică.
2.6. Asigurarea capacităţii minime de 2.6. Debitele minime sunt prevăzute în standardele
curgere la robinete şi baterii de dimensiuni.
amestecătoare.
2.7. Asigurarea uşurinţei de manevrare 2.7. Valoarea cuplului necesar pentru manevrarea
a organelor de comandă a armăturilor. armăturilor în mişcare de rotaţie: 1 Nm.
2.8. Asigurarea posibilităţii de 2.8. Se vor specifica de către producător modul de

intervenţie pentru manevre, control, integrare în instalaţie şi posibilităţi de amplasare.
înlocuire elemente componente,
întreţinere.
3 Siguranţa la 3.1. Asigurarea împotriva declanşării 3.1. Armăturile sanitare nu fac obiectul acestei
foc*) sau propagării incendiilor. cerinţe. În cazul în care roata de manevră este din
material plastic, acesta se poate asimila c fiind din
clasa C1 de combustibilitate.
4 Igienă, 4.1. Armăturile nu trebuie să prezinte 4.1. Stratul de protecţie interioară nu trebuie să fie
sănătate şi nici un pericol pentru sănătatea solubil în apă şi să nu transmită apei gust sau
protecţia oamenilor sau a mediului încon-jurător miros. Materialele de realizare a armăturilor trebuie
mediului prin modificarea calităţilor de să nu fie radioactive sau toxice. Ele trebuie avizate
înconjurător*) potabilitate a apei. sanitar.
4.2. Asigurarea condiţiilor de igienă. 4.2. Armăturile trebuie să asigure debitul şi
presiunea necesară a apei reci şi calde la punctele
de consum.
4.3. Asigurarea calităţii apei potabile 4.3. Se recomandă utilizarea materialelor de
prin utilizarea materialelor de execuţie. execuţie a armăturilor care în contact cu apa nu o
contaminează: alama, fonta emailată, oţel inox,
materialele plastice.
4.4. Forma constructivă a armăturilor 4.4. Pentru suprafeţele exterioare se recomandă
trebuie să permită curăţirea fără alegerea unor forme rotunjite, lipsite pe cât posibil
dificultate a suprafeţelor exterioare de unghiuri ascuţite care îngreunează curăţirea.
după montarea în poziţie normală de
exploatare.
5 Protecţia 5.1. Asigurarea nivelului minim de 5.1. Se impune asigurarea caracteristicilor
contra zgomot produs de armături. funcţionale, debit-presiune a armăturii. Armăturile
zgomotului*) trebuie astfel concepute şi construite încât
zgomotul generat de curgerea fluidului de lucru
prin ele, perceput de personalul de exploatare sau
transmis spre încăperile adiacente, prin fundaţie
sau prin conductele de transport să nu dăuneze
sănătăţii şi nici să nu împiedice repaosul sau lucrul
în condiţii acceptabile. Valorile admisibile ale
nivelului de zgomot emise de armăturile de
alimentare cu apă a obiectelor sanitare din clădiri
de locuit sunt: 35 dB (conform STAS 10968, Anexa
2).
6 Economia de 6.1. Realizarea la presiuni minime de 6.1. Realizarea la presiuni minime de utilizare a
energie, utilizare a debitelor specifice de apă debitelor de apă rece şi caldă, conform STAS
izolaţie rece şi caldă a obiectelor sanitare cu 1478. Armăturile trebuie să permită un reglaj
termică şi consum economic de apă. cantitativ economic al debitului de apă conform
hidrofugă*) unor curbe de reglaj debit-presiune
corespunzătoare fiecărui tip de armături care
trebuie precizate în prospecte sau cataloage.
7 Transport 7.1. Asigurarea menţinerii calităţii 7.1. Filetele exterioare şi orificiile armăturilor vor fi
montare şi produsului în timpul transportului şi acoperite sau astupate cu protectoare de lemn,
depozitare*) depozitării. carton, material plastic sau cu mijloace adecvate

bine fixate, pentru a feri suprafeţele prelucrate de
deteriorări şi a împiedica intrarea murdăriei.
Armăturile se vor livra cu organul de închidere

închis. Armăturile se livrează în ambalaje şi
materiale de ambalare stabilite prin normativul de
ambalare a produselor destinate consumului
intern.
În timpul transportului ambalajele cu armături

trebuie protejate contra acţiunii precipitaţiilor
atmosferice.
Armăturile trebuie să se depoziteze în încăperi

închise şi uscate astfel încât ele să nu fie supuse
acţiunii influenţei atmosferice. Nu se permite
depozitarea armăturilor în încăperi în care sunt
depozitate substanţe chimice care ar putea avea
influenţă dăunătoare asupra calităţii armăturilor.
5.10.1. Armături pentru alimentarea cu apă a obiectelor sanitare. Verificări pentru certificarea de
conformitate (conf. STAS 9143).
Se examinează cu ochiul liber suprafaţa exterioară a armăturii. Aceasta nu trebuie să prezinte: exfolieri, fisuri,
zgârieturi, urme de lovituri, pete, discontinuităţi în stratul de acoperire (zone neacoperite, porţiuni mate cu aspect
lăptos sau cenuşiu).
Se măsoară dimensiunile şi se determină abaterile dimensionale. Acestea trebuie să se încadreze în toleranţele

admise de normele în vigoare.
5.10.1.3. Verificarea jocului axial în filetul tijei (în capac sau în ventil)
Verificarea se face menţinând fixă una din piese, iar cealaltă este împinsă axial într-un sens apoi în celălalt, cu un
împingător de formă adecvată.
Armăturile supuse verificării nu trebuie să prezinte joc axial în filetul tijei (în capac sau ventil) care să depăşească
0,15 cm.
5.10.1.4. Verificarea distanţei “a” dintre marginea ventilului muchia scaunului
Verificarea se face prin ungerea garniturii cu un produs colorant şi prin efectuarea manevrei de închidere,
măsurându-se apoi amprenta lăsată de scaun.
Distanţa “a” dintre marginea garniturii şi marginea găurii scaunului la armătura supusă verificării trebuie să
corespundă valorilor din STAS 9143.
Testarea constă în verificarea sub presiune de apă rece (sub 30o C) sau sub presiunea aerului. Apa se introduce
prin orificiul (orificiile) de intrare a armăturii, la o presiune egală cu 1,5 ori presiunea nominală, timp de 1 min., ventilul
(ventilele) fiind în poziţia închis. În cazul încercării cu aer comprimat, armăturii se aplică prin orificiul (orificiile) de
intrare, o presiune de 4 bar, timp de 20 sec., ventilul (ventilele) fiind în poziţia închis, iar armătura cufundată în apă.
Verificarea etanşeităţii organelor de închidere ale inversorului bateriilor amestecătoare se face cu apă rece sub 30o
C. prin orificiile de intrare se aplică bateriei o presiune de 1,5 ori presiunea nominală, timp de 1 min. Ventilele bateriei
să fie în poziţie deschisă. Inversorul trebuie să fie în poziţie închis pentru unul din sensurile de curgere, celălalt sens
de curgere fiind obturat. Încercarea se execută pentru ambele poziţii de închidere ale inversorului.
Armăturile supuse verificărilor nu trebuie să prezinte scăpările de fluid (apă sau aer) pe întreaga durată a probei.
proba se face cu apă rece (sub 30o C) şi în două etape:
- În prima etapă, armăturii i se aplică prin orificiile de intrare o presiune egală cu 1,5 ori presiunea nominală, timp de
1 min., iar ventilul (ventilele) trebuie să fie în poziţia închis.
- În a doua etapă, armăturii i se aplică prin orificiul (orificiile de intrare), o presiune de 1 bar timp de 1 min.; armătura
trebuie să aibă ventilul (ventilele) în poziţia deschis, iar orificiul (orificiile) de ieşire obturat (e).
armăturile supuse verificărilor nu trebuie să prezinte scăpări de apă pe întreaga durată a probelor. De asemenea, nu
trebuie să existe deformări permanente ale armăturilor sau fisuri în urma acţiunii presiunii relativ mari a apei reci.
5.10.1.7. Verificarea debitului
Verificarea permite măsurarea, pentru o presiune dată a debitului armăturii. Măsurătorile se efectuează cu armătură
deschisă la maximum, montată la capătul circuitului de verificare.
Se reglează presiunea la valoarea prevăzută.
Se măsoară debitul după ce s-a asigurat o curgere stabilă şi continuă.
Verificarea se efectuează pe o instalaţie conform STAS 9143.
Pentru verificarea debitului bateriilor amestecătoare se folosesc două instalaţii de tipul celei prezentate în standard.
Armăturile supuse verificărilor trebuie să asigure debitele specifice, funcţie de presiunile minime de utilizare,
corespunzătoare fiecărui tip de armătură, recomandate în prospectele sau cataloagele armăturilor respective.
5.10.1.8. Verificarea dispersiei jetului de apă
Verificarea se efectuează folosind instalaţia de tipul cele prezentate în STAS 9143.
În condiţiile de încercare, o proporţie de minim 95% din debitul unui robinet sau a unei baterii amestecătoare (cu
excepţia bateriilor de baie) trebuie să treacă prin interiorul cercului de diametru (D) egal cu:
- 100 mm, pentru robinete;
- 50 mm, pentru baterii amestecătoare, situate la o distanţă de 300 mm de gura de scurgere a armăturii.
Se realizează o scurgere stabilă şi continuă, la o presiune de 1 bar, ventilul (ventilele) fiind complet deschis (e). Se
colectează timp de 1 minut apa ce se scurge în recipientele V1 şi V2.
Se calculează proporţia de apă trecută prin interiorul cilindrului cu diametrul D, formula:
Curgerea apei din robinetele finale şi bateriile amestecătoare trebuie să facă într-un jet compact, fără împrăştiere de
stropi sau împărţire în jeturi mici şi fără prelingerea apei de-a lungul suprafeţelor exterioare. La armăturile prevăzute
cu ajutaj perlator, jetul de apă trebuie să aibă un aspect lăptos, fără jeturi separate vizibil.
Dispersia întregului jet de apă – debitul total – nu trebuie să depăşească cercul amplasat la distanţa de 300 mm de
gura de scurgere, având diametrul egal cu 3D.
5.10.1.9. Verificarea rezistenţei la acţiunea apei fierbinţi
Această verificarea se face pentru testarea rezistenţei garniturii ventilului de la capetele armăturilor la acţiunea apei
fierbinţi. Se introduce ventilul prevăzut cu garnitură în apa care fierbe şi se menţine în aceste condiţii timp de 1 oră.
După realizarea verificării se montează ventilul în robinet, garnitura trebuind să corespundă încercării de etanşeitate.
5.10.1.10. Verificarea fiabilităţii
Principiul acestei încercări constă în verificarea mecanismului de acţionare la o serie de închideri-deschideri.
Se montează armătura în instalaţia de testare şi se conectează la circuitul de alimentare cu apă rece (suc 30o C), la
o presiune statică de 4 bar.
Încercarea pieselor mobile ale armăturii se face cu un dispozitiv care poate dezvolta un cuplu de 0,4 daNm în două
sensuri de rotaţie.
Viteza de rotaţie a dispozitivului, la deschiderea şi închiderea ventilului trebuie să fie aproximativ 30 rotaţii/minut.
Armătura se supune la 200.000 închideri/deschideri. Fiecare ciclu va cuprinde:
- deschidere completă;
- oprire timp de aproximativ 5 sec. în poziţia deschis;
- închidere completă;
- oprire timp de aproximativ 5 sec. În poziţia închis.
După efectuarea unui număr de 70.000 de cicluri, armăturile se supun şi verificărilor următoare:
- verificarea rezistenţei la presiune;
- verificarea etanşeităţii.
Verificarea fiabilităţii se efectuează asupra armăturilor pentru a se determina uzura pieselor în mişcare, capacitatea
de etanşare după efectuarea manevrelor repetate (la ventil şi la tija de acţionare), durabilitatea ventilului.
După 200.000 cicluri, ansamblele tijă-ventil şi tijă-piuliţă nu trebuie să prezinte nici o deteriorare (să dea rezultate
satisfăcătoare la încercarea de etanşeitate).
5.10.1.11. Verificarea rezistenţei la manevrări brutale
Încercarea se va efectua în condiţii de exploatare reale, asupra unei armături montate pe o conductă sub presiune.
Se va aplica asupra armăturii un cuplu C (C = 4 Nm) în sensul deschiderii şi închiderii.
Armăturile supuse verificării nu trebuie să prezinte deformaţii permanente şi nici scăpări de apă, la valoarea maximă
a cuplului exercitat de 2 ori asupra capetelor de manevră ale armăturii.
5.11. Obiecte sanitare
Obiectele sanitare se clasifică după următoarele criterii:
 porţelan;
 semiporţelan;
 fontă emailată;
 tablă emailată;
 tablă de oţel inoxidabilă;
 materiale plastice (ex. Poliester armat cu fibră de sticlă, PAS).
 lavoare;
 spălătoare;
 chiuvete;
 căzi de baie;
 cazi de duş;
 vase de closet;
 rezervoare pentru vasele de closet;
 bideuri;
 pisoare.
Obiectele sanitare sunt recipiente destinate a înlesni folosirea apei la punctele de consum şi de a colecta apa uzată
în vederea evacuării ei în conductele de scurgere prin intermediul armăturilor de scurgere.
Obiectele sanitare din porţelan vor trebui să corespundă condiţiilor tehnice de calitate conform cu prevederile STAS
6686-80.
Obiectele sanitare din fontă emailată vor trebui să corespundă condiţiilor tehnice de calitate conforme cu prevederile
STAS 2583-80.
Lavoarele se execută, fie de porţelan sau semiporţelan sanitar, cu dimensiunile conf. STAS 1540, fie din fontă
emailată şi pot fi cu sau fără spate.
Lavoarul este prevăzut cu preaplin şi orificiu de scurgere prevăzut cu un ventil.
Căzile de baie se execută, fie din fontă şi tablă emailată, cu dimensiunile conform STAS 2757-86, fie din polistiren
armat cu fibră de sticlă.
Căzile de baie pot fi prevăzute cu picioare de susţinere sau fără picioare şi se pot monta înzidite sau neînzidite.
Căzile de baie sunt prevăzute cu orificii pentru preaplin racordate la conductele de golire şi cu orificii de golire la care
se montează ventilele de scurgere. Fundul căzilor de baie trebuie să aibă o pantă de scurgere a apei către orificiile
de golire.
Căzile de duş servesc la colectarea apei uzate (pentru ca aceasta să nu răspândească pe pardoseală) şi evacuarea
printr-un orificiu cu ventil de scurgere în conducta de canalizare. Căzile pentru duş se execută, fie din fontă cu
interiorul emailat şi exteriorul grunduit, fie în PAS în două tipuri: pătrată cu muchii drepte sau cu bordură rotunjită.
Dimensiunile căzilor pentru duş sunt prevăzute în STAS 6110-86.
Vasele de closet se execută din porţelan sau semiporţelan sanitar cu dimensiunile conform STAS 1066/1-90.
Vasele de closet sunt prevăzute cu un spaţiu numit sifon, în care este reţinut un strat de apă de înălţime de cca. 60
mm, numit gardă hidraulică, având rolul de a împiedica pătrunderea gazelor rău mirositoare din conductele de
canalizare în încăperi.
Rezervoarele de spălare se execută fie din porţelan sanitar, cu dimensiunile conform STAS 7823-90, fie din fontă
emailată, cu dimensiunile conform STAS 2756-90, fie din polistiren conform STAS 8875-72.
Rezervoarele de spălare, după modul de montare sunt de trei tipuri:
- montate la înălţime;
- montate la mică înălţime;
- montate pe vasul de closet.
Bideurile se fabrică din faianţă sau porţelan sanitar (STAS 2422-80) în două tipuri: obişnuit fără duş sau cu orificiu
pentru duş.
Spălătoarele de bucătărie cele mai folosite sunt: spălătorul simplu cu suport pentru vase sau picurător şi spălătorul
dublu care are două compartimente egale. Spălătoarele se execută din fontă emailată cu dimensiunile conform
STAS 2759-79 sau din tablă de oţel inoxidabil.
Chiuvetele se execută din fontă emailată la interior în culoare albă, iar exteriorul este grunduit.
Tabelul 15
OBIECTE SANITARE
Nr. Categoria
Definiţia cerinţei Cerinţei de performanţă
crt. cerinţei
1 Rezistenta 1.1. Asigurarea 1.1. Valoarea limita a fortelor care sa
mecanica si rezistentei mecanice nu produca deteriorari (ruperea,
stabilitate*) si a stabilitatii la pierderea etanseitatii, deformatii
solicitarile mecanice permanente) ale obiectelor sanitare -
la care pot fi supuse forta verticala maxima repartizata pe
in exploatare. bordura obiectului sanitar = 600 N.
1.2. Asigurarea 1.2. Materialele de executie trebuie sa
rezistentei mecanice prezinte rezistenta la temperatura si la
si a stabilitatii la diverse substante chimice.
temperatura apei si la
agentii chimici.
1.3. Asigurarea 1.3. Durata de viata va fi prevazuta de
duratei de viata fiecare producator pentru fiecare tip
considerata pentru de obiect sanitar. Asigurarea duratei
obiectele sanitare de viata a obiectelor sanitare din
respective in cazul fonta, se realizeaza prin aplicarea pe
unei exploatari suprafetele interioare si exterioare a
normale. unor protectii contra coroziunii (grund
de miniu de plumb).
1.4. Asigurarea 1.4. Conform normelor romanesti si
rezistentei in straine (STAS 8073, STAS 3050,
exploatare a STAS E 10207/4, STAS E 10207/6,
obiectelor sanitare la STAS E 10207/80).
actiuni mecanice,
fizice si chimice.
2 Siguranta in 2.1. Asigurarea 2.1. Suprafetele obiectelor sanitare
exploatare*) securitatii utilizatorilor accesibile ocupantilor sa fie fara
fata de eventualele muchii si colturi taioase, bavuri
raniri, arsuri, prin ascutite etc.
contact cu
suprafetele accesibile
ale obiectelor
sanitare.
2.2. Asigurarea 2.2. Prevederea dispozitivelor de
posibilitatii de golire a preaplin cu dimensiuni si forme
obiectelor sanitare. corespunzatoare.
2.3. Respectarea 2.3. Fixarea obiectelor sanitare se va
modului de fixare in face conform normativelor de utilizare
elementele de pentru fiecare tip de obiect in parte si
constructii. precizata in caietul de sarcini al
producatorului.
2.4. Asigurarea 2.4. Capacitatea de a corespunde la
etanseitatii. verificarea privind alimentarea cu apa
si scurgerea apei din obiectul sanitar
la instalatia de canalizare la care se
racordeaza.
2.5. Asigurarea 2.5. Obiectele sanitare trebuie sa
calitatii aspectului indeplineasca toate caracteristicile
suprafetelor vizibile (dimensiuni, tolerante, conditii de
ale obiectelor calitate si functionalitate, etc.)
sanitare functie de prevazute in standardele respective.
destinatia incaperilor
si a conditiilor de
exploatare.
3 Siguranta la 3.1. Asigurarea limitei 3.1. Limita de rezistenta la foc trebuie

foc*) de rezistenta la foc a sa corespunda conditiilor de
obiectelor sanitare inflamabilitate si ardere prevazute in
din materiale plastice. norme pentru materiale plastice
respective. Obiectele sanitare din
fonta emailata si din portelan sanitar
nu fac obiectul acestei cerinte.
4 Igiena, 4.1. Asigurarea 4.1. Se vor utiliza materiale care in
sanatate si calitatii apei potabile. contact cu apa nu contamineaza apa
protectia potabila: fonta emailata, faianta,
mediului portelanul sanitar, materiale plastice,
inconjurator*) inoxul. Materialele utilizate trebuie sa
fie avizate din punct de vedere sanitar.
4.2. Asigurarea 4.2. Realizarea formei si marimii
conditiilor igienice obiectelor sanitare.
optime de utilizare.
4.3. Evitarea 4.3. Realizarea unor sifoane la vasele
emanatiilor de de WC cu garda hidraulica cu
mirosuri provenite de inaltimea corespunzatoare care sa
la obiectele sanitare impiedice scaparile de gaze nocive din
(vase WC). incapere.
5 Protectia 5.1. Asigurarea 5.1. Sistemul rezervor / vas de WC
impotriva nivelului minim de produce zgomot in timpul exploatarii;
zgomotului*) zgomot produs in zgomotele se datoreaza in principal
timpul exploatarii. jetul de apa de spalare, care patrunde
in vasul de WC si in secundar,
umplerii rezervurului de apa.
6 Economia de 6.1. Realizarea de 6.1. Realizarea unor cazi de baie si
energie, obiecte sanitare cu rezervoare de closet cu consum redus
izolatie consum redus de de apa:
termica si apa. -pentru cazi de baie : conform STAS
hidrofuga*) 2757 si prospectelor sau cataloagelor
diferitelor firme;
-pentru rezervoare de closet:
a) rezervor de inaltime, debit de
spalare: 1,5 l/s
b) rezervor de semiinaltime, debit de
spalare: 2 l/s
c) rezervor montat pe vas, debit de
spalare: 2 l/s
6.2. Asigurarea unor 6.2. Realizarea obiectelor sanitare din
consumuri minime de materiale plastice necesita un consum
energie inglobata in de energie mai mic decat pentru
obiectele sanitare. producerea obiectelor sanitare
ceramice sau din fonta emailata.
7 Transport 7.1. Asigurarea 7.1. a) Obiectele din portelan sanitar
depozitare mentinerii calitatii prin se vor depozita separat, pe tipuri,
transport si dimensiuni si calitati, in incaperi ferite
depozitare. de actiunea agentilor atmosferici.
Transportul acestor produse se face

cu mijloace de transport acoperite,
amenajate corespunzator. Fiecare
unitate de transport va purta inscriptia
"Fragil". La transport, muchiile
obiectelor sanitare vor fi protejate prin
lipirea unor benzi de hartie.
b)Obiectele sanitare din fonta emailata

se vor depozita in spatii special
amenajate care sa asigure pastrarea
conditiilor de calitate, ferite de
actiunea agentilor corosivi.
Transportul lor se face cu mijloace de
transport obisnuite; in timpul
transportului obiectele sanitare vor fi

ambalate, asigurate in stelaje de lemn,
paletizate sau containerizate, protejate
impotriva lovirii, cu paie, talaj sau
carton ondulat.
c)Transportul si manipularea
obiectelor sanitare din materiale
plastice se face cu grija, pentru a le
feri de lovituri sau zgarieturi. Obiectele
sanitare din materiale plastice se vor
depozita in magazii inchise, bine
aerisite sau in locuri acoperite si ferite
de soare.
*)Cerinte esentiale
5.11.1. Obiecte sanitare ceramice, din fontă emailată sau oţel inoxidabil. Verificări pentru
certificarea de conformitate
5.11.1.1. verificarea aspectului
Verificarea se efectuează vizual, examinându-se obiectele sanitare din fontă emailată de la distanţa de 300 ÷ 5
lm/dm2. Obiectele sanitare ceramice se expun unui flux luminos de min. 200 lx şi se examinează de la distanţa de 1
m.
Măsurarea defectelor de structură se efectuează cu ajutorul unei lupe gradate.
În funcţie de prezenţa defectelor de suprafaţă (adâncituri, fisuri, ştirbiri, valuri, pori, băşici, harise, lipsuri sau scurgeri
de glazură sau email, puncte şi pete diverse colorate, granule de şamotă sau de nisip), de numărul şi mărimea
acestora se stabileşte clasa de calitate a obiectului sanitar încercat.
Se efectuează măsurători dimensionale (lungimi, lăţimi, înălţimi, grosimi) şi se determină abaterile dimensionale
(lungimi, rectilinităţi, planeităţi, curburi), pentru câte trei obiecte sanitare.
Toate dimensiunile şi abaterile dimensionale trebuie să se încadreze în toleranţele specificate de producător şi de

normele în vigoare. Abaterile limită la dimensiunile pentru spălătoare, chiuvete, lavoare sunt de +1/-3%. Pentru
căzile de baie, acestea sunt conform STAS 1592/1. Dimensionarea picioarelor căzilor de baie trebuie să fie făcută
astfel încât distanţa de la orificiul de scurgere al căzii la pardoseală, să fie de minimum 125 mm.
5.11.1.3. Verificarea sunetului la lovire
Se supun câte trei obiecte sanitare ceramice la o lovire cu un ciocan de lemn, lovitura fiind dată prin cădere liberă,
extremitatea cozii ciocanului aflându-se în contact sau la nivelul suprafeţei obiectului sanitar (conform STAS 6686).
Sunetul loviturii trebuie să fie plin, clar, nedogit, astfel încât să confirme că obiectul sanitar este întreg, nu prezintă
fisuri sau spărturi.
5.11.1.4. Verificarea masei
Verificarea se efectuează prin cântărire, pe trei obiecte sanitare de fiecare tipodimensiune supusă verificării.
Masa obiectelor sanitare supuse verificărilor trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de standardul de fabricaţie
respectiv. Abaterea limită admisă este de +/-10%, conform STAS 6686.
5.11.1.5. Verificarea absorbţiei de apă
Verificarea se efectuează pe câte trei eşantioane cu o suprafaţă totală de 15 cm2, luate din trei obiecte sanitare
diferite. Verificarea se face cu metoda prin fierbere, conform STAS 3050. Probele se spală cu apă distilată şi se
usucă până la masa constantă.
După uscare şi cântărire se fierb în apă distilată timp de 4 ore şi apoi se lasă în apă până la răcire. După răcire se
scot din apă, se şterg şi se cântăresc separat. Absorbţia se apă se determină cu ajutorul formulei:
A = [(m – m1)] 100%
În care: m = masa probei în stare uscată, în g;
m = masa probei în stare umedă, în g;
A = absorbţia de apă, în %.
Ca rezultat al determinării se ia media aritmetică a absorbţiilor de apă determinate pe cele trei probe.
După determinarea mediei absorbţiei de apă se verifică dacă aceasta se încadrează în toleranţele admise pentru
tipul de obiect sanitar supus verificării. Dacă absorbţia e apă depăşeşte valoarea prevăzută în norme (de max. 5%)
este necesară o verificare a materialelor utilizate la producerea obiectelor sanitare şi a glazurii sau a tehnologiei de
fabricaţie (temperaturi de ardere, durate de răcire etc.).
5.11.1.6. Verificarea curburii
Verificarea se efectuează pe un număr de trei obiecte sanitare. Verificarea curburii se efectuează pentru obiectele
sanitare din porţelan şi semiporţelan, măsurându-se curbura suprafeţei de montaj (săgeata) şi curbura suprafeţei
superioare a bideurilor.
Obiectele sanitare se aşează pe o suprafaţă plană şi se determină cu ajutorul unor spioni existenţa şi mărimea
curburilor.
Curbura feţei superioare a bideurilor se raportează la lungimea axei mari a vaselor.
Obiectele sanitare supuse verificării nu trebuie să prezinte curburi mari decât cele prescrise în norme.
Condiţiile de admisibilitate pentru curburile maxime sunt redate în tabelul de mai jos; conform STAS 6686, respectiv
STAS 1541.
Condiţii de admisibilitate,
funcţie de calitatea obiectului
Denumirea defectului sanitar
S I II III
Curbura suprafeţei de montaj a 0,3 0,5 0,8 1

bideurilor din porţelan [%], max.
Curbura suprafeţei superioare a 0,3 0,5 1,5 2

bideurilor din porţelan [%], max.
Curbura suprafeţei de montaj a 0,5 1

bideurilor din semiporţelan [%], max.
Curbura suprafeţei superioare de 0,5 1,5

montaj a bideurilor din semiporţelan
[%], max.
Dacă toate eşantioanele supuse verificării prezintă curburi mai mari decât cele prescrise este necesară analiza
materiei prime şi a tehnologiei de fabricaţie a obiectelor sanitare.
5.11.1.7. Verificarea gradului de alb sau a nuanţei culorii
Verificarea se efectuează pe un număr de trei epruvete, provenite din obiectele sanitare. Verificarea se face cu
leucometru cu filtru albastru (pentru alb) sau cu etaloane din paletarul de culori al producătorului (pentru emailuri sau
glazuri colorate), conform STAS 6686. Ca rezultat se ia media celor trei verificări.
Eşantioanele supuse verificărilor trebuie să se încadreze în limitele de culoare admise de producător.
Gradul de alb al obiectelor sanitare va fi de:
- max. 68%, pentru obiectele din porţelan sanitar (STAS 6686);
- max. 65%, pentru obiecte din semiporţelan sanitar (STAS 1541).
În cazul în care produsele supuse verificărilor nu se încadrează în limitele prevăzute se va proceda la verificarea
calităţii materiilor prime utilizate şi a tehnologiei de fabricaţie.
5.11.1.8. Verificarea rezistenţei la şoc termic
Verificarea se face, conform STAS 8073 utilizând câte trei obiecte prin introducerea (sau stropirea) lor alternativă (de
câte trei ori, timp de cinci minute) în două băi de apă rece şi caldă (astfel încât diferenţa minimă de temperatură între
cele două băi să fie de 80o C).
Obiectele sanitare supuse verificării sunt considerate corespunzătoare dacă după verificare, stratul de email sau de
glazură nu prezintă fisuri sau exfolieri.
5.11.1.9. Verificarea rezistenţei la alcalii, acizi şi detergenţi
Verificarea se efectuează, conform STAS E 10207/4 şi STAS 10207/8-76 pe suprafaţa plană a obiectelor sanitare.
Se spală bine suprafaţa supusă verificării, cu apă curată şi săpun, apoi cu apă distilată. Suprafaţa spălată se usucă
cu aer cald (110+/-5o C) şi apoi se răceşte. Pe suprafaţa supusă verificării se aşează tuburi de sticlă rezistente
chimic. Circumferinţa se aşezare se chituieşte etanş la exterior. În interiorul cilindrului se introduc substanţele
chimice (acizi, alcalii, detergenţi). Probele se lasă timp de 24 h la temperatura camerei (20+/-30o C) pentru acizi şi
alcalii, şi timp de 30+/-1 minut, la temperatura de 90+/-1o C pentru detergenţi. După trecerea acestui timp se înlătură
substanţele chimice, se spală cu apă distilată, se şterg cu o pânză moale şi se procedează la examinarea cu ochiul
liber a suprafeţelor supuse verificării. Emailul sau glazura se consideră rezistente chimic dacă suprafeţele supuse
verificărilor nu şi-au alterat luciul în comparaţie cu suprafeţele nesupuse verificărilor.
5.11.1.10. Verificarea rectilinităţii bordurilor
Verificarea se face pe un număr de trei obiecte sanitare (căzi de baie) conform STAS 2583. Obiectele sanitare se
aşează pe o suprafaţă plană şi se determină rectilinitatea bordurilor cu ajutorul unor spioni.
Obiectele sanitare supuse verificării nu trebuie să prezinte diferenţe mai mari decât cele din normele referitoare la
rectilinitatea bordurilor.
Pentru obiecte sanitare din fontă emailate, abaterea admisă la rectilinitate (săgeata) după emailare, va fi:
- max. 1% din lungimea bordurii la căzi de baie pentru copii, căzi de duş, chiuvete şi spălătoare pentru vase, de
calitatea S, I şi II;
- max. 0,2% din lungimea bordurii la căzi de baie pentru adulţi, la calitatea S şi I;
- max. 0,3% din lungimea bordurii la căzi de baie pentru adulţi la calitatea II, III.
În cazul în care obiectele sanitare prezintă nerectilinităţi la borduri mai mari decât cele admise este necesară o
verificare a materialelor utilizate şi a tehnologiei e fabricaţie.
5.11.1.11. Verificarea planeităţii pereţilor verticali
Verificarea se efectuează pe un număr de trei obiecte sanitare (căzi de baie) conform STAS 2583. Obiectele sanitare
se aşează pe o suprafaţă plană şi se determină planeitatea pereţilor laterali cu ajutorul unor spioni.
Eşantioanele supuse verificării nu trebuie să prezinte diferenţe mai mari decât cele din norme la planeitatea pereţilor
laterali.
Pereţii laterali ai căzilor de baie pentru adulţi trebuie să fie plani, abaterea admisă fiind:
- max. 0,8% din lungimea nominală a căzii pentru calitatea S şi I;
- max. 1% din lungimea nominală a căzii pentru calitatea II şi III.
În cazul în care obiectele sanitare prezintă neplaneităţi ale pereţilor laterali mai mari decât cele admise este
necesară o verificare a materialelor utilizate şi a tehnologiei de fabricaţie.
5.11.1.12. Verificarea aderenţei emailului
Verificarea se efectuează pe un număr de trei obiecte sanitare din fontă emailată. Pentru verificare se foloseşte un
ciocan de lemn cu ajutorul căruia se aplică două lovituri în aceeaşi zonă a obiectului sanitar. Loviturile se execută
prin cădere liberă, extremitatea cozii aflându-se în contact sau la nivelul suprafeţei obiectului sanitar.
Obiectul sanitar supus încercării, conform STAS 8073, se consideră corespunzător dacă, după lovire, nu apar fisuri
sau exfolieri ale stratului de email.
5.11.1.13. Verificarea rezistenţei la abraziune
Verificarea se efectuează, conform STAS 8073 pe obiecte sanitare emailate având o suprafaţă plană de minimum 10
cm, sau pe epruvete confecţionate special. Pentru verificare se folosesc materiale abrazive sub formă de pulbere
(din toată gama de duritate). Granulele se aşează într-uns strat uniform, pe o suprafaţă de 4 cm2. Suprafaţa se
acoperă cu o bucată de piele de căprioară sau o cârpă moale, peste care se aşează un cilindru metalic cu o bază de
4 cm2 şi masa de 1 kg. Se imprimă cilindrului o mişcare de du-te-vino pe o distanţă de 10 cm fără să se apese, apoi
se îndepărtează cilindrul şi materialul presat. Se repetă operaţia în ordinea crescătoare a durităţii materialelor
abrazive. După fiecare material se examinează suprafaţa obiectului cu ajutorul unei lupe care măreşte de opt ori.
Se consideră cifra de rezistenţă la abraziune, numărul imediat inferior celui al materialului care a lăsat zgârieturi pe
suprafaţa emailului.
5.11.1.14. Verificarea rezistenţei emailului la apă fierbinte
Verificarea se efectuează, conform STAS E 10207/6-76 pe un număr de patru epruvete de acelaşi fel care se supun
atacului apei la fierbere şi vaporilor de apă (câte două în fiecare caz) timp de 48 ore sau 336 ore. Se calculează
viteza de coroziune în funcţie de pierderea de masă. Rezistenţa la acţiunea apei la fierbere este invers proporţională
cu viteza de coroziune.
Epruvetele nu trebuie să prezinte corodări până la stratul de metal. Cele care au astfel de corodări se înlocuiesc şi
se repetă încercarea. Se calculează media aritmetică pentru epruvetele supuse atacului apei la fierbere şi al
aburului. Diferenţa între cele două valori individuale ale vitezei de coroziune nu trebuie să depăşească 30% din
valoarea mediei aritmetice a valorilor individuale pentru faza respectivă.
5.11.1.15. Verificarea coeficientului de reflexie difuză
Această verificare se efectuează numai pentru obiecte sanitare cu email alb.
Coeficientul de reflexie difuză se determină pe o epruvetă emailată (glazurată), lipsită de defecte, conform STAS
8073, folosindu-se un reflectometru fotoelectric. Se efectuează o determinare comparativă între un etalon dintr-o
probă plană din oxid de magneziu (la care se consideră reflexia de 100%) şi proba din obiectul sanitar.
Se efectuează două citiri comparative ale coeficientului de reflexie difuză, raportul dintre cele două citiri,
reprezentând coeficientul de reflexie difuză al obiectului sanitar. Coeficientul de reflexie difuză al emailului obiectului
sanitar trebuie să fie conform STAS 2583, de 75%.
5.11.1.16. Verificarea funcţionalităţii şi etanşeităţii
Pentru verificarea funcţionalităţii, obiectele sanitare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- forma cuvei şi a bordurilor trebuie să fie astfel încât apa să se scurgă liber către ventilul de scurgere fără ca să
apară stagnări ale apei în diferite zone ale suprafeţelor;
- întreaga suprafaţă utilă nu trebuie să prezinte părţi ascunse, care să îngreuneze curăţirea lor şi să favorizeze
depunerea murdăriei;
- debitul de scurgere prin ventil trebuie să aibă, funcţie de înălţimea “h” a marginii de deversare a preaplinului,
valorile minime înscrise în diafragma din STAS 9667;
- debitul de scurgere al preaplinului, când ventilul de scurgere este astupat, trebuie să fie de minimum 0,25 l/s.
verificarea funcţionării obiectelor sanitare se face pe loturi. Se racordează un obiect sanitar la un sistem de
alimentare cu apă care are posibilitatea măsurării debitului de apă consumat. Se alimentează cu apă obiectul sanitar
astfel încât nivelul apei în obiect, cu ventilul de scurgere deschis şi cu apa evacuându-se, să fie la partea inferioară a
preaplinului. Se determină debitul de apă evacuat în aceste condiţii.
Obiectele sanitare sunt corespunzătoare din puncte de vedere al funcţionalităţii dacă;
- apa se evacuează complet de pe toate suprafeţele;
- suprafaţa utilă nu are părţi ascunse;
- debitele de scurgere (prin ventil şi prin preaplin) au valori mai mari decât cele prezentate anterior.
5.11.2. Obiecte sanitare din materiale plastice. Verificări pentru certificarea de conformitate (conf. EN 198-
88).
Se efectuează măsurători dimensionale (lungimi, lăţimi, înălţimi, grosimi) şi se determină abaterile dimensionale
(lungimi, rectilinităţi, planeităţi) pentru câte tri eşantioane de obiecte sanitare.
Toate dimensiunile şi abaterile dimensionale trebuie să se încadreze în toleranţele specificate de producător şi de

normele în vigoare.
Abaterile limită admise la dimensiuni pentru lavoare sunt de +/- 3%.
Pentru căzile de baie sau de duş, aceste abateri limită sunt conform tabelului de mai jos:
Dimensiuni Abateri dimensionale
1000m -5/+5 mm
> 1000 m -10/+5 mm
Dimensionarea picioarelor căzilor de baie trebuie să fie făcută astfel încât distanţa de la orificiul de scurgere al căzii
la pardoseală, să fie minimum 125 mm.
5.11.2.2. Verificarea absorbţiei de apă
Verificarea se efectuează pe câte trei eşantioane de formă pătrată cu latura de 50 ± 1 mm, luate din trei obiecte
sanitare diferite. Verificarea se face cu metoda prin fierbere, conform STAS 5690. Probele, uscate în etuvă timp de
24 ± 1 h, la 50 ± 2o C, apoi răcite în exsicator, se cântăresc cu precizie de 0,001 g (m1). Probele se introduc apoi în
apă distilată de 23 ± 2o C.
După 24 ± 1 h de imersiune, epruvetele se scot din apă distilată, se usucă şi se cântăresc cu precizie de 0,001 g
(m2) în maximum un minut de la scoaterea din apă.
Absorbţia se apă se determină cu ajutorul formulei:
A = [(m-m1)/m] 100%
În care: m = masa probei în stare uscată, în g;
m = masa probei în stare umedă, în g;
A = absorbţia de apă, în %.
Ca rezultat al determinării se ia media aritmetică a absorbţiilor de apă determinate pe cele trei probe.
După determinarea mediei absorbţiei de apă se verifică dacă aceasta se încadrează în toleranţele admise pentru
tipul de obiect sanitar supus verificării.
5.11.2.3. Verificarea perpendicularităţii
Se propun câtre trei eşantioane de obiecte sanitare la verificare. Se aşează obiectul sanitar cu faţa în jos şi se
poziţionează cu laturile lipite de un semicadru fix. Se verifică abaterea de perpendicularitate a colţurilor obiectului
sanitar.
Abaterea de la perpendicularitate nu va depăşi 5 mm, în orice punct al laturilor, în care se va face măsurătoarea.
5.11.2.4. Verificarea rectilinităţii bordurii
Verificarea se efectuează pe câte trei obiecte sanitare din fiecare tipodimensiune supusă verificării. Se aşează
obiectul sanitar cu faţa în jos şi cu colţul în unghiul cadrului fix. Se verifică rectilinitatea bordurii luând ca referinţă faţa
superioară a cadrului fix.
Abaterea de la rectilinitatea bordurii nu va depăşi 5 mm, în orice punct al laturilor, în care se va face măsurătoarea.
5.11.2.5. Verificarea rezistenţei la şoc
Se pot utiliza două proceduri:
a) Se trimite, pe peretele din partea gurii de scurgere a obiectului sanitar, o cantitate de 50 litri de apă, la
temperatura de 90o +/-2o C, cu debit de 0,32 l/s. Nu se astupă orificiul de scurgere. Se trimite, în acelaşi mod, o
cantitate de 100 litri de apă, la temperatura de 12o +/-3o C (la căzile de baie orificiul de scurgere va fi astupat).
b) Se poziţionează un aparat de măsură dedesubtul obiectului sanitar, la 60 mm de axa orificiului de scurgere,

paralel cu peretele pe care se fixează obiectul sanitar.
Se aplică procedura de la punctul “a” şi se determină deformarea suferită de obiectul sanitar în timpul scurgerii
debitului de apă caldă. Se repetă acest ciclu de 100 de ori maximum 14 zile. După cel de al 10-lea ciclu se
determină rezistenţa la şocuri mecanice, conform verificării descrise la punctul 11.2.7.. După ultimul ciclu se şterge
obiectul sanitar cu un burete îmbibat într-o soluţie de benzină 10%, la care se adaugă detergent lichid (1 cm3/l). Se
lasă 5 minute, după care se şterge cu o cârpă umedă.
Eşantioanele supuse verificării nu trebuie să prezinte nici o deformare vizibilă la verificarea vizuală a aspectului.
Deformaţia maximă admisă în poziţia de măsură este de 4 mm.
5.11.2.6. Verificarea rezistenţei la agenţi chimici
Se utilizează un număr de 14 substanţe chimice, testarea făcându-se cu câte o substanţă chimică, pe o suprafaţă
plană a obiectului.
Pe fiecare suprafaţă se pune câte 1 cm3 din fiecare soluţie de testare. Se acoperă picătura pentru testare cu sticle
de ceas. Se lasă să acţioneze timp de 2 ore la o temperatură de 85o C. Se curăţă zona cu ajutorul unui disc don
burete, care se roteşte cu o turaţie de 60 rot/min. buretele este îmbibat cu apă distilată, soluţie de detergent sau
detergent abraziv. Se notează pentru fiecare agent chimic dacă a pătat sau nu suprafaţa obiectului sanitar, iar dacă
nu, se va specifica varianta de curăţare utilizată.
Substanţele chimice utilizate la verificare:
1) dezinfectanţi fenolici: 9,5 g/l apă;
2) substanţe de albire: cu conţinut de clor de cca. 5%;
3) acid acetic: 6% procente volumetrice de acid acetic glacial în apă;
4) alcool: 30% procente volumetrice în apă;
5) soluţie amoniacală: 320 g/l apă;
6) soluţie de sodă caustică: 530 g/l apă;
7) soluţie de clorură de sodiu: 264 g/l apă;
8) soluţie de carbonat de sodiu: 225 g/l apă;
9) soluţie de acid citric: 100 g/l apă;
10) soluţie de acid clorhidric: 100 g/l apă;
11) albastru de metil: 10 g/l apă;
12) permanganat de potasiu: 10 g/l apă;
13) soluţie de perhidrol: 300 g/l apă;
14) soluţie apoasă de detergent: 10 g/l apă.
Obiectele sanitare supuse verificării sunt considerate corespunzătoare dacă, după controlul suprafeţei acestora, nu
prezintă pete sau deteriorări ale suprafeţei (mătuiri, zgârieturi etc.).
5.11.2.7. Verificarea rezistenţei la şoc mecanic
Verificarea se efectuează pe suprafaţa plană a fundului obiectelor sanitare şi a ramei acestora. Înălţimea de cădere
a greutăţii este de 1000 mm pentru fundul obiectelor sanitare şi de 750 mm pentru ramă. Se efectuează testarea în
cel puţin trei puncte ale fundului şi ramei obiectului sanitar. Se examinează vizual atât suprafaţa interioară ed impact
cât şi suprafaţa exterioară corespunzătoare acesteia.
După testarea la şocuri mecanice, suprafeţele încercate ale obiectelor sanitare nu trebuie să prezinte deteriorări ale
suprafeţei sau alte defecte care să influenţeze comportamentul în exploatare al produsului.
5.11. 2.8. Verificarea gradului de alb sau a nuanţei culorii
Verificarea se efectuează pe un număr de trei epruvete, provenite din obiecte sanitare. Verificarea se face cu
leucometru cu filtru albastru (pentru alb) sau cu etaloane din paletarul de culori al producătorului (pentru obiecte
sanitare colorate). Ca rezultat se ia media celor trei verificări.
Eşantioanele supuse verificărilor trebuie să se încadreze în limitele de culoare admise de producător.
Gradul de alb al obiectelor sanitare din materiale plastice va fi de max. 65%.
În cazul în care produsele supuse verificărilor nu se încadrează în limitele prevăzute se va proceda la verificarea
calităţii materiilor prime utilizate şi a tehnologiei de fabricaţie.
5.11.2.9. Verificarea rezistenţei la abraziune
Verificarea se efectuează pe obiecte sanitare având o suprafaţă plană de minimum 10 cm, sau pe epruvete
confecţionate special. Pentru verificare se folosesc materiale abrazive sub formă de pulbere (din toată gama de
duritate). Granulele se aşează într-un strat uniform, pe o suprafaţă de 4 cm2. Suprafaţa se acoperă cu o bucată de
piele de căprioară sau o cârpă moale, peste care se aşează un cilindru metalic cu baza e 4 cm2 şi masa de 1 kg. Se
imprimă cilindrului o mişcare du-te-vino pe distanţa de 10 cm fără să se apese, apoi se îndepărtează cilindrul şi
materialul presărat. Se repetă operaţia în ordinea crescătoare a durităţii materialelor abrazive. După fiecare material
se examinează suprafaţa obiectului cu ajutorul unei lupe care măreşte de opt ori.
Se consideră cifra de rezistenţă la abraziune, numărul imediat inferior celui al materialului care a lăsat zgârieturi pe
suprafaţa obiectului sanitar.
5.11.2.10. Verificarea rezistenţei la încovoiere
Se efectuează un număr de şase teste, privind determinarea rezistenţei la încovoiere după simularea instalării
produsului (în conformitate cu instrucţiunile de montaj ale producătorului).
Verificările se fac după ce obiectul sanitar a fost lăsat 15 min. neîncărcat, pentru a-şi reveni.
a) Testul nr. 1: Încovoiere ramei obiectului sanitar datorită unei sarcini aplicate fundului obiectului sanitar.
Se montează obiectul sanitar. Se poziţionează aparatele de citire a deformaţiilor ramei în colţuri şi la jumătatea
ramei. Se încarcă uniform fundul obiectului sanitar cu greutăţi, funcţie de tipul acestuia (lavoar: 25 kg; cada de duş:
100 kg; cada de baie: 150 kg;) şi se măsoară deformaţiile după 15 minute de la încărcare.
b) Testul nr. 2: Încovoierea fundului obiectului sanitar datorită unei sarcini aplicate pe latura lungă a ramei obiectului
sanitar.
Se montează obiectul sanitar. Se poziţionează aparate de citire a deformaţiilor în centrul fundului obiectului sanitar
cu greutăţi, în funcţie de tipul acestuia (lavoar: 25 kg; cada de duş: 100 kg; cada de baie: 150 kg) şi se măsoară
deformaţiile după 15 minute de la încercare.
c) Testul nr. 3: Încovoierea ramei obiectului sanitar datorită unei sarcini aplicate pe latura lungă a ramei obiectului
sanitar.
Se montează obiectul sanitar. Se poziţionează un aparat de citire a deformaţiilor ramei lungi a obiectului sanitar. Se
încarcă concentrat obiectul sanitar cu greutăţi, pe centrul ramei, în funcţie de tipul acestuia (lavoar: 16 kg; cada de
duş: 75 kg; cada de baie: 100 kg) şi se măsoară deformaţiile după 15 minute de la încercare.
d) Testul nr. 4: Încovoierea ramei obiectului sanitar datorită unei sarcini aplicate pe latura scurtă a ramei obiectului
sanitar.
Se montează obiectul sanitar. Se poziţionează un aparat de citire a deformaţiilor ramei, la jumătatea ramei scurte a
obiectului sanitar. Se încarcă concentrat obiectul sanitar cu greutăţi, pe centrul ramei, în funcţie de tipul acestuia
(lavoar: 16 kg; cada de duş: 75 kg; cada de baie: 100 kg) şi se măsoară deformaţiile după 15 minute de la încercare.
e) Testul nr. 5: Încovoierea ramei obiectului sanitar datorită unei sarcini din exteriorul obiectului sanitar.
Se montează obiectul sanitar. Se poziţionează un aparat de citire a deformaţiilor, la jumătatea ramei obiectului
sanitar, la 75 mm sub marginea superioară a ramei. Se aplică o forţă exterioară, orizontală de compresiune, de 200
N, asupra ramei obiectului sanitar, prin intermediul unui disc de pâslă. După 15 minute se înregistrează deformaţia
existenţă.
f) Testul nr. 6: Încovoierea ramei căzii de baie datorită aplicării unei forţe de tracţiune prin intermediul mânerului căzii
de baie (se aplică numai la căzile de baie cu mâner).
Se montează cada de baie. Se poziţionează un aparat de citire a deformaţiilor, în interiorul căzii de baie, la
jumătatea mânerului şi la o distanţă de 64 mm de la marginea superioară a ramei căzii de baie. Se aplică o forţă
exterioară de tracţiune orizontală asupra mânerului, de 250 N, prin intermediul unui disc de pâslă, înspre interiorul
căzii de baie. După 15 minute se înregistrează deformaţia existentă.
Obiectele sanitare sunt considerate corespunzătoare dacă deformaţiile obţinute ca urmare a verificărilor nu
depăşesc valorile următoare:
a) Testul 1: 0,5 mm pe ramă şi 2 mm pe fund (fără deformaţii remanente).
b) Testul nr. 2: 0,5 mm pe ramă şi 3 mm pe fund (fără deformaţii remanente).
c) Testul nr. 3: 4 mm (pentru căzi cu picioare) sau 0,5 mm (pentru celelalte obiecte sanitare), deformaţia remanentă
admisă fiind de 0,3 mm.
d) Testul nr. 4: 4 mm (pentru căzi cu picioare) sau 0,5 mm (pentru celelalte obiecte sanitare), deformaţia remanentă
admisă fiind de 0,3 mm.
e) Testul nr. 5: 4 mm (fără deformaţii remanente).
f) Testul nr. 6: 3 mm (fără deformaţii remanente).
5.12. Armături de scurgere de la obiectele sanitare
Clasificarea armăturilor de scurgere se face după următoarele criterii:
- fontă;
- alamă;
- plumb;
- materiale plastice;
- bachelită (dopul de închidere).
- ventil de scurgere;
- ventil de preaplin;
- sifon de scurgere.
c) Tipuri constructive:
- tip I, ventil pentru lavoare, spălătoare şi bideuri;
- tip II, ventil pentru căzi de baie;
- tip III, ventil pentru căzi de duş;
- sifon din ţeavă de alamă;
- sifon tip butelie;
- sifon din aluminiu tip S;
- sifon din plumb tip P.
Ventilele de scurgere ale obiectelor sanitare sau funcţia de a proteja marginile orificiului de curgere, de a asigura
închiderea orificiului cu dop, de a face legătura cu preaplinul şi de a permite racordarea obiectului sanitar cu sifonul
şi se execută în general din alamă.
Aceasta se utilizează pentru echiparea lavoarelor, chiuvetelor, căzilor de baie sau duş, spălătoarelor de bucătărie,
rezervoarelor de WC, bideelor.
Sifoanelor obiectelor sanitare sunt construite astfel încât să asigure garda hidraulică, permiţând totodată evacuarea
apelor uzate menajere în conductele de canalizare. Acestea se montează sub ventilul de scurgere şi sunt executate
din fontă sau materiale plastice.
Ventilul de preaplin împiedică creşterea nivelului apei peste un nivel maxim stabilit şi constă într-un orificiu prevăzut
în obiectele sanitare, prin construcţia acestora.
Tabelul 16
ARMĂTURI DE SCURGERE DE LA OBIECTE SANITARE
Categoria
Nr.
crt.
cerinţei
1 Rezistenţa 1.1. Asigurarea rezistenţei 1.1. Temperatura limită a apei maxim admisă care nu produce
mecanică şi mecanice a armăturilor de deteriorări ale armăturilor de scurgere (deformaţii permanente,
stabilitate*) scurgere la variaţiile de pierderea capacităţii de rezistenţă etc.).
temperatură ce se pot
- pentru armături metalice: t = 90o C;

- pentru armături din PVC: t = 40o C;
- pentru armături din PP: t = 80o C.
1.2. Asigurarea rezistenţei 1.2. Valoarea limită a forţelor care să nu producă deteriorări
mecanice a elementelor (ruperea, pierderea etanşeităţii, deformaţii permanente) ale
accesibile ale armăturilor armăturilor de scurgere.
de scurgere la eforturile
mecanice ce se pot
1.3. Asigurarea rezistenţei 1.3. Valoarea presiunii hidraulice de încercare: 1,5 x Pn.
la presiunea hidraulică
interioară.
1.4. Suprafeţele interioare 1.4. Armăturile sanitare de scurgere din fontă trebuie să aibă o
şi exterioare să îşi protecţie interioară şi exterioară anticorosivă.
păstreze caracteristicile
prevăzute pe toată durata
de exploatare stabilită. 1.5.
Asigurarea unei durate
minime de serviciu a
armăturilor sanitare de
scurgere.
1.5. Asigurarea unei durate 1.5. Valorile (performanţele) pe care trebuie să le realizeze la
minime de serviciu a verificări armăturile sunt precizate în STAS 9143. Încadrarea în
armăturilor sanitare de clasele de durată de serviciu se stabilesc de către proiectant în
scurgere. funcţie de destinaţia şi importanţa clădirilor, de condiţiile de
exploatare, de tipul echipamentelor.
2 Siguranţa în 2.1. Asigurarea capacităţii 2.1. Capacitatea de scurgere a sifoanelor, obiectelor sanitare
exploatare*) minime de scurgere are următoarele valori minime:
corespunzătoare
diametrului nominal
respectiv. Dimensiuni racord intrare (mm sau ţoli) Debit scurgere (l/s)
25 sau 1 0,5
32 sau 1 1/4 0,65
40 sau 1 1/2 0,8
50 sau 2 1,2
2.2. Asigurarea calităţii 2.2. Suprafaţa interioară a sifoanelor de scurgere trebuie să fie
suprafeţelor interioare. netedă, fără bavuri sau proeminenţe susceptibile de a reţine
deşeuri care să provoace blocaje. Se preferă armăturile de
scurgere din materiale plastice.
2.3. Evitarea emanaţiilor 2.3. Realizarea unor sifoane cu garda hidraulică
de mirosuri provenite din corespunzătoare pentru diferite obiecte sanitare, menţinerea în
reţeaua de evacuare a exploatare a înălţimii respective (min. 50 mm) pentru protecţia
apelor uzate. contra scăpărilor de gaze în clădiri, din reţeaua de evacuare a
apelor uzate.
2.4. Construcţia armăturilor 2.4. Sifoanele au prevăzut un capac care se demontează
de scurgere trebuie să pentru curăţirea şi desfundarea sifonului.
permită efectuarea
operaţiilor de curăţire şi de
întreţinere.
2.5. Asigurarea etanşeităţii 2.5. Scurgerile de apă pe lângă dopurile ventilelor de scurgere
ventilelor de scurgere. nu trebuie să depăşească 1 1/h.
2.6. Asigurarea etanşeităţii 2.6. La încercarea de etanşeitate la presiune, care se
la scurgerea apei prin realizează la presiunea de 1 m H2O timp de 20 secunde nu
sifonul de scurgere. trebuie să apară scurgeri de apă.
2.7. Asigurarea etanşeităţii 2.7. Se realizează prin intermediul unor garnituri de cauciuc ale
între corpul sifonului şi piuliţei de racordare la ventilul de scurgere.
suprafaţa de contact a
obiectului sanitar.
3 Siguranţa la 3.1. Asigurarea limitei de 3.1. Limita de rezistenţă la foc a armăturilor de scurgere din
foc*) rezistenţă la foc. materiale plastice trebuie să corespundă condiţiilor de
inflamabilitate şi ardere prevăzut în normele pentru materialele

plastice respective.
4 Igienă, 4.1. Realizarea unor 4.1. Materialele din care se execută armăturile de scurgere nu
sănătate şi armături de scurgere care trebuie să fie radioactive.
protecţia să nu prezinte nici un
mediului pericol pentru oameni şi
înconjurător*) mediul ambiant.
5 Protecţia 5.1. Asigurarea împotriva 5.1. Armăturile de scurgere din materiale plastice atenuează
împotriva zgomotului. atât apariţia cât şi transmiterea zgomotului şi vibraţiilor.
zgomotului*)
6 Economia de 6.1. Asigurarea unor 6.1. Realizarea armăturilor de scurgere din materiale plastice
energie, consumuri minime de necesită un consum de energie mai mare decât pentru
izolaţie energie înglobată în producerea armăturilor de scurgere metalice.
termică şi armăturile de scurgere.
hidrofugă*)
7 Transport, 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Filetele exterioare vor fi protejate contra deteriorărilor ce
depozitare calităţii produselor în pot interveni la transport şi depozitare în timpul transportului,
timpul transportului şi ambalajele cu armături trebuie protejate contra acţiunii
depozitării. precipitaţiilor atmosferice. Depozitarea armăturilor se va face în
încăperi uscate şi închise. Nu este permisă depozitarea în
încăperi care ar putea dăuna calităţii armăturilor de scurgere.
5.12.1. Armături de scurgere din metal.
Verificări pentru certificarea de conformitate.
Se examinează cu ochiul liber suprafaţa interioară şi exterioară a armăturii. Aceasta nu trebuie să prezinte: exfolieri,
fisuri, zgârieturi, urme de lovituri, pete, discontinuităţi în stratul de acoperire (zone neacoperite, porţiuni mate cu
aspect lăptos sau cenuşiu), proeminenţe susceptibile de a reţine deşeuri. Filetele trebuie să fie continue, fără bavuri,
rupturi, urme de strivire sau de lovituri.
Se face cu instrumente de măsurat obişnuite.
5.12.1.3. Verificarea rezistenţei la acţiunea apei fierbinţi (conf. BSEN 274-93)
Verificarea rezistenţei la acţiunea apei fierbinţi a materialului garniturii ventilului de scurgere se face prin introducerea
ventilului prevăzut cu garnitură în apa care fierbe şi menţinerea lui în aceste condiţii timp de 1 oră.
După montarea ventilului, garnitura trebuie să corespundă încercărilor de etanşeitate.
5.12.1.4. Încercarea de a menţine garda hidraulică a sifoanelor (conf. ISO/DIS 9896-91)
Stabilirea capacităţii unui sifon de a menţine garda hidraulică în timp ce este supus la depresiuni repetate.
Aparatura este ilustrată în fig. 3.
Se controlează înălţimea gardei hidraulice, măsurând-o.
Când sifonul este plin şi clapeta închisă, se potriveşte depresiunea (-p1), în conductă la o valoare găsită arbitrar şi
dependentă de caracteristicile valvei.
Se deschide clapeta şi se verifică dacă sifonul este plin, iar apoi se închide clapeta pentru 5 s; se repetă aceeaşi
operaţiune de 10 ori.
Se coboară nivelul apei reziduale în sifon cu 5 mm.
Se aplică o presiune în conductă, care creşte progresiv, fără ca presiunea nominală +p1, să fie atinsă. Imediat,
înainte ca aerul să înceapă să facă bule prin sifon, se stabilesc alte presiuni +p2, +p3, etc., corespunzătoare la alte
valori ale depresiunilor –p2, -p3, etc.
Se testează curbele presiunilor +p şi –p.
Când sunt încercate, sifoanele trebuie să păstreze garda hidraulică în aşa fel încât curba trasată, plecând de la
rezultatele obţinute, să nu intre în careul determinat de axele paralele cu abscisele şi ordonatele trasate plecând de
la punctul 3,5 bar.
5.12.1.5. Verificarea capacităţii de scurgere (conf. STAS 9143)
Verificarea constă în stabilirea aptitudinii celei mai mici secţiuni de sifon de a evacua apa de la un debit adecvat.
Verificarea se efectuează pe un rezervor, conform figurii 4 din STAS 9143.
Se alimentează cu apă rezervorul, de la partea superioară, astfel încât să fie excluse fenomenele de turbionare.
Verificarea ventilelor de scurgere pentru lavoare, spălătoare şi bideuri.
Ventilul de verificat se montează în orificiul A în aşa fel încât partea sa superioară să se afle la nivelul fundului
rezervorului. Orificiul D se obturează.
Ventilul de scurgere fiind deschis, se alimentează cu apă rezervorul până ce apa începe să se scurgă şi prin orificiul
B.
Menţinând nivelul apei constant la 200 mm se cântăreşte apa scursă prin ventil într-o perioadă de timp măsurată şi
se calculează debitul.
Debitul minim de golire care trebuie asigurat de ventilele de scurgere pentru lavoare, spălătoare şi bideuri este de
0,6 l/s.
Verificarea ansamblurilor sifon-ventil de scurgere pentru lavoare, spălătoare şi bideuri.
Se procedează similar, ca mai sus, menţinându-se însă la ventil de scurgere sifonul care îi este destinat.
Capacitatea de scurgere a sifoanelor obiectelor sanitare este funcţie de dimensiunea racordului de intrare şi trebuie
să aibă valorile minime din tabelul următor:
Dimensiunea racordului de intrare Debit de evacuare (l/s)
25 mm –1 0,5
32 mm –1 1/4 0,65
40 mm –1 1/2 0,8
50 mm –2 1,2
Verificarea ventilelor de scurgere pentru căzile de baie
În prima etapă se procedează ca mai sus, cu deosebirea că nivelul apei se menţine constant la 400 mm, scurgerea
apei făcându-se prin orificiul C, orificiile B şi D fiind obturate.
În a doua etapă se montează preaplinul în orificiul D, orificiile A şi B fiind obturate.
Se alimentează cu apă rezervorul, reglându-se debitul astfel încât să se obţină un nivel constant al apei la 200 mm,
în timp ce apa se scurge prin preaplin.
Se cântăreşte apa scursă prin preaplin într-o perioadă de timp măsurată şi se calculează debitul.
Debitul minim de golire care trebuie asigurat de preaplinul căzilor de baie este de 0,6 l/s.
Debitele de scurgere măsurate ale armăturilor de scurgere se vor compara cu debitele precizate.
Eşantioanele supuse verificărilor trebuie să asigure debitele de scurgere minime, corespunzătoare fiecărui tip de
armătură.
5.12.1.6. Verificarea scurgerii admise la dopurile ventilelor de scurgere
Verificarea se realizează utilizând rezervorul din fig. 4, STAS 9143.
Ventilul de scurgere, cu dopul închis, se montează în orificiul A.
Se umple cu apă rezervorul până la nivel de 200 mm (la verificarea ventilelor pentru lavoare, spălătoare şi bideuri) şi
până la un nivel de 400 mm (la verificarea ventilelor pentru căzi de baie); în acest caz, orificiile B şi D fiind obturate.
După o oră se măsoară apa care eventual se scurge pe lângă dopul ventilului.
Scurgerile de apă pe lângă dopurile ventilelor, în condiţiile de verificare de mai sus, nu trebuie să depăşească 1 l/s.
5.12.1.7. Încercarea de autocurăţire (conf. ISO/DIS 9896-91)
Aparatura de încercare este alcătuită din:
- o cutie cu dimensiuni de 600 x 500 x 250 mm;
- instalaţie de alimentare cu apă rece (5o C la 10o C);
- 600 cm3 bile de sticlă cu diametrul în jur de 5 mm şi densitatea de 3 g/m3.
Sifonul este montat la partea inferioară a cutiei, pe o evacuare a cărei grilă a fost ridicată.
Montajul este alimentat cu debit de 0,3 l/s de apă timp de 60 s. Totalitatea bilelor se vor vărsa în interiorul sifonului în
primele 30 s ale perioadei de 60 s în care apa se scurge.
Această încercare este realizată de 3 ori. Se calculează media maselor de bile care trec traversând sifonul.
Autocurăţirea armăturilor de scurgere se consideră realizată dacă 70% din masa de bile trece prin sifon.
5.12.1.8. Verificarea rezistenţei la tensiuni interne a armăturilor de scurgere din alamă
Eşantioanele de armături de scurgere din alamă se degresează apoi se introduc într-o soluţie amoniacală de 25%
(densitate 0,946 ÷ 0,950 g/cm3) la temperaturi între 18o ÷ 28o C timp de 30 minute.
Se cercetează cu ochiul liber dacă nu au apărut crăpături, fisuri.
5.12.1.9. Verificarea rezistenţei la contracţii şi la coroziune (conf. ISO/DIS 9896)
Aparatura necesară la verificare este alcătuită din:
- recipient destinat unui număr de 5 eşantioane imersate într-o soluţie acidă 2% la temperaturi de 80o C ± 2o C;
- termometrul de control;
- pompă de circulaţie;
- regulator pentru menţinerea constantă a temperaturii soluţiei.
Eşantioanele imersate în soluţia acidă sunt ţinute 24 de ore şi apoi examinate.
Eşantioanele examinate nu trebuie să prezinte fisuri, deformări sau micşorări a grosimii pereţilor sifoanelor. Dacă nici
un defect nu apare, încercarea trebuie continuată o perioadă de până la 6 zile, iar rezultatele fiind stabilite atunci.
5.12.2. Armături de scurgere din materiale plastice
Verificări pentru certificarea de conformitate
5.12.2.1. Verificarea stabilităţii dimensionale a armăturilor de scurgere din materiale plastice
Se introduc părţile constituente ale armăturilor de scurgere în etuva care a fost încălzită cu minim 15 minute înainte,
la temperatura de 150o ±2oC.
Se notează timpul de început al perioadei de expunere, din momentul în care etuva atinge temperatura de 150 o C.
După 30 min. se scot piesele din etuvă, cu grijă pentru a nu se deforma sau distruge.
Se lasă piesele testate să se răcească în aer.
Se examinează fiecare în parte pe toate suprafeţele, observând dacă au apărut linii sau puncte de injecţie, se
verifică şi dimensiunile.
Aparatura utilizată:
- etuvă cu temperatura reglabilă până la 150o C ± 2o C şi cu precizia de ± 1o C.
După testare, piesele de probă nu trebuie să prezinte:
- nici o deschidere pe întreaga suprafaţă a peretelui sau în oricare punct de sudură;
- nici o suprafaţă deteriorată sau penetrare prin vreun perete, în mod particular în jurul punctului de injecţie.
5.12.2.2. Verificarea rezistenţei la şoc termic (conf. ISO/DIS 9896-91)
Se montează armătura la un obiect sanitar.
Se supune la 5 cicluri de circulaţie a apei, fiecare ciclu constând în:
- 15 min. debit de apă de 0,5 l/s, la temperatura de 95o C ± 1o C;
- 10 min. debit de apă de 0,5 l/s, la temperatura de 20o C ± 5o C.
La sfârşitul testului nu trebuie să se observe nici o pierdere de apă şi nici o deformare a eşantionului de armătură de
scurgere.
NOTĂ: Se tolerează pierderi de apă în timpul primelor 2 cicluri atâta timp cât sunt în cantităţii mici şi ele pot fi
înlăturate printr-o reetanşare a întregului ansamblu. În acest caz, după cele două cicluri alte cicluri trebuie făcute
conform procedurii de mai sus.
5.13. Sifoane de pardoseală şi receptoare pentru colectarea apelor meteorice
Criteriile de clasificare ale sifoanelor de pardoseală sunt următoarele:
a) Funcţie de material
 din fontă emailată;

 din plumb;
 din materiale plastice (PVC, PP, Pe etc.)
b) Tipuri constructive:
 tip I, sifon simplu cu ieşirea verticală;

 tip II, sifon combinat cu ieşirea verticală şi cu racord lateral;
 tip III, sifon combinat cu ieşirea orizontală şi cu racord lateral; sifon tip U cu colector de plintă.
Sifoanele de pardoseală servesc pentru colectarea şi evacuarea apei de pe suprafeţele pardoselilor din camere de
baie, spălătorii, bucătării, duşuri etc., în conductele de canalizare prin intermediul unei gărzi de hidraulice formată
constructiv în interiorul acestora. Sifoanele de pardoseală pot fi:
- simple, cu corpul emailat la interior şi gudronat la exterior, iar grătarul şi clopotul emailate atât la interior cât şi la
exterior;
- combinate (colectează atât apa de pe pardoseală cât şi apa de la daca de duş sau baie şi lavoar prin racord
lateral), executate din fontă, plumb sau materiale plastice.
În camerele de baie cu noduri sanitare prefabricate se utilizează sifoane din PVC montate la plintă, având racorduri
de scurgere pentru cada de baie, lavoar, receptorul de plintă şi ştuţul de racord la coloana de canalizare.
Criteriile de clasificare ale receptoarelor pentru colectarea apelor meteorice sunt:
 fontă emailată;
b) Tipuri constructive:
 tip I, pentru terase şi acoperişuri circulabile;

 tip II, pentru acoperişuri necirculabile (la construcţii industriale).
Tabelul 17
SIFOANE DE PARDOSEALĂ ŞI RECEPTOARE PENTRU TERASE ŞI ACOPERIŞURI
Categoria
Nr.
crt.
cerinţei
1 Rezistenţa 1.1. Asigurarea rezistenţei 1.1. Presiunile de încercare a stabilităţii fizice sub presiuni
mecanică şi mecanice a elementelor externe de deformare sunt funcţie de tipul receptoarelor şi sunt
stabilitate*) accesibile ale armăturilor precizate în ISO/DIS 9896.
de scurgere la eforturile
mecanice ce se pot
1.2. Asigurarea stabilităţii 1.2. Presiunile de încercare sunt prevăzute în ISO/DIS 9896.
şi integrităţii sifoanelor de Eşantioanele supuse încercării nu trebuie să se crape înainte
pardoseală şi a recep- de a se atinge pragul de deformare indicat în normă.
toarelor prin integrarea lor
în structurile de construcţii
(pardoseli, terase, acoperi-
şuri).
1.3. Suprafeţele interioare 1.3. Sifoanele de pardoseală şi receptoarele de terasă trebuie
şi exterioare să îşi să aibă o protecţie interioară şi exterioară anticorosivă.
păstreze caracteristicole
prevăzute pe toată durata
de explo-atare stabilită.
2 Siguranţa în 2.1. Asigurarea păstrării 2.1. Receptoarele nu trebuie să prezinte fisuri sau deformări
exploatare*) caracteristicilor fizico- când sunt supuse la şocuri termice.
chimce în condiţii de
exploatare la îngheţ şi la
radiaţia solară (la

receptoarele pentru terase
şi acoperişuri din materiale
plastice).
2.2. Sifoanele de 2.2. Sifonul supus la presiuni repetate trebuie să păstreze
pardoseală trebuie să garda hidraulică, astfel încât curba trasată în urma rezultatelor
asigure păstrarea gardei încercărilor să nu intre în careul determinat de anexele paralele
hidraulice minime (50 mm) cu abscisele şi ordonatele trasate plecând de la punctul 3,5
în condiţii normale de m/bar.(fig. 4.)
exploatare.
2.3. Asigurarea capacităţii 2.3. Capacitatea de scurgere a sifoanelor de pardoseală din
minime de scurgere materiale plastice are următoarele valori minime:
corespunzătoare
diametrului nominal
Diametrul nominal de ieşire (mm) Debit de scurgere (l/s)
respectiv.
40 0,65
50 0,80
63 0,80
75 0,80
90 0,80
110 1,6
125 2,8
160 4,0
2.4. Asigurarea calităţii 2.4. Suprafeţele interioare trebuie să fie netede, fără bavuri sau
suprafeţelor interioare. proeminenţe susceptibile de a reţine deşeuri care provoacă
blocaje.
2.5. Asigurarea etanşeităţii 2.5. Prin garnituri de etanşare şi prin izolaţia hidrofugă.
între corpul sifonului şi
receptor şi structura
construcţiei în care sunt
înglobate.
2.6. Asigurarea unei bune 2.6. Garniturile din elastometri trebuie să satisfacă exigenţele
integrări a sifoanelor şi date în documentele de bază.
receptoarelor în pardoseli,
terase şi acoperişuri.
2.7. Sifoanele de pardoseală trebuie să aibă un acces pentru
2.7. Asigurarea operaţiilor curăţire. Diametrul efectiv al unui astfel de acces trebuie să nu
de curăţire şi întreţinere la fie inferior de 32 mm, pentru un sistem al cărui diametru
sifoanele de pardoseală. nominal al racordului de ieşire este de 110 mm şi 50 mm pentru
un diametru nominal de 125 şi 160 mm.
2.8. Asigurarea unei 2.8. Mărimea şi dispunerea grilelor trebuie să nu faciliteze
protecţii împotriva înfundarea receptorului cu frunze sau alte materiale.
înfundării receptorului cu
frunze sau alte materiale.
3 3.1. Asigurarea limitei de 3.1. limita de rezistenţă la foc trebuie să corespundă condiţiilor
rezistenţă la foc a de inflamabilitate şi ardere prevăzute în normele pentru
Siguranţa la
sifoanelor de pardoseală şi materialele respective. Produsele metalice nu fac obiectul
foc*)
a receptoarelor de terasă acestei cerinţe.
din materiale plastice.
4 Igienă, 4.1. Realizarea unor 4.1. Materialele din care se execută sifoanele de pardoseală nu
sănătate şi sifoane de pardoseală care trebuie să fie radioactive.
protecţia să nu prezinte nici un
mediului pericol pentru oameni şi
înconjurător*) mediul ambiant.
5 Protecţia 5.1. Asigurarea protecţiei 5.1. Sifoanele de pardoseală şi receptoarele de terasă nu fac
împotriva împotriva zgomotului. obiectul acestei cerinţe esenţiale.
zgomotului*)
6 Economia de 6.1. Asigurarea unor 6.1. Realizarea sifoanelor de pardoseală din materiale plastice
energie, consumuri minime de necesită un consum de energie mai mic decât pentru
izolaţie energie înglobată în producerea celor metalice.
termică şi sifoanele de pardoseală.
hidrofugă*)
7 Transport, 7.1. Asigurarea menţinerii 7.1. Sifoanele de pardoseală din fontă emailată se livrează cu
depozitare calităţii produselor în câte un dop de cauciuc pentru orificiul de curăţire. De
timpul transportului şi asemenea, se livrează cu dopul umplut cu talaş şi cu grătare cu
depozitării. sârmă.
Transportul se efectuează cu mijloace de transport obişnuit.
5.13.1. Sifoanele de pardoseală şi receptoarele
5.13.1.1. Verificarea stabilităţii fizice sub presiuni externe (conf. ISO/DIS 9896-91)
Verificarea rezistenţei unui sifon de pardoseală sub sarcini exterioare care pot interveni în exploatare.
Aparatura necesară la verificare:
- maşina de încercat capabilă să măsoare sarcina aplicată cu o precizie de 1%;
- platformă, ale cărei dimensiuni sunt date în tabelul de mai jos, în funcţie de dimensiunile sau receptorul care se
încearcă;
- ramă şi garnituri.
Se montează sifonul sau receptorul pe baza maşinii de încercare într-o ramă specială, pentru a fi menţinut stabil.
Receptorul se plasează în aşa fel încât grila lui să fie în centrul platformei, iar suprafaţa grilei să fie perpendiculară
pe forţa de aplicare.
Se plasează o bandă subţire de fetru sau carton între grilă şi platformă. În cazul când componentele sunt încercate
este utilizată o garnitură de formă potrivită.
Presiunile de încercare sunt indicate în tabelul de mai jos:
Clasa Presiunea de
încercare p (KN)
H 1,5
K 3
L 15
M 125
Utilizarea acestor clase trebuie definită în reglementările naţionale.
Presiunile de încercare aplicate la deformare sunt 2/3 din presiunile de încercare prezentate mai sus, funcţie de
clasa receptorului.
Încercarea se realizează pe 3 eşantioane.
Se menţine presiunea de 1 minut, apoi se eliberează.
Se efectuează această operaţie de 5 ori, dar la ultima operaţie se menţine presiune timp de 5 minute.
Se măsoară săgeata şi se calculează ca fiind diferenţa între măsurile luate înainte de prima aplicare a presiunii şi
după a cincia aplicare.
Punctul unde se măsoară săgeata nu trebuie să aibă o rugozitate superioară de 25 m.
Se aplică o presiune constant crescătoare pentru a atinge presiunea de încercare dată de tabelul de mai sus, timp
de 1 minut. Se menţine această presiune timp de 5 minute.
Se verifică eşantioanele supuse încercării.
Eşantioanele supuse încercării nu trebuie să se rupă, nici să se crape înainte de a atinge pragul de deformare.
5.13.1.2. Verificarea capacităţii de scurgere
Aparatura necesară verificării:
- rezervor etanş cu şicane conform reprezentării din fig. 5;
- instalaţie de alimentare cu apă prevăzută cu un debitmetru;
- conducte de evacuare, de acelaşi diametru nominal ca şi cel al racordului de scurgere a sifonului de pardoseală
montat ca in fig. 5;
- ţeavă care indică nivelul apei în rezervor.
Se montează sifonul de pardoseală în rezervor cu grătarul deasupra marginii celei mai de jos a sifoanelor.
Se alimentează cu apă rezervorul şi se măreşte debitul până când nivelul să fie de 15 mm deasupra grătarului
sifonului.
Se notează valorile date de debitmetru.
Debitele de scurgere măsurate ale sifoanelor se vor compara cu debitele precizate în standarde.
Eşantioanele supuse verificărilor trebuie să asigure debitele de scurgere minime.
Debitele minime de scurgere pe care trebuie să le asigure sifoanele de pardoseală, au valorile din tabelul următor,
funcţie de diametrul nominal al racordului de ieşire.
Diametrul nominal al racordului Debit maxim (l/s)

de ieşire (mm)
40 0,65
50 0,8
63 0,8
75 0,8
90 0,8
110 1,6
160 4
5.13.3. Încercarea de autocurăţire
Această încercare se aplică numai receptoarelor de terasă nedemontabile pentru curăţire.
- Se utilizează aparatura de la pct. 5.12.1.7.
- 600 cm3 bile din sticlă, cu diametrul în jur de 5 mm şi densitate 3 g/cm3.
Receptorul este montat în rezervor. Acesta este alimentat cu apă rece (50 ÷ 10o C), cu un debit de 0,3 l/s timp de 60
s.
Totalitatea bilelor este vărsată în interiorul receptorului în timpul primelor 30 s a perioadei de 60 s, când apa se
scurge.
Această încercare este realizată de 3 ori, când se face media maselor de bile care tec prin receptor.
Autocurăţirea receptorului se realizează dacă 70% din masa de bile trece prin acesta.
[top]

Cuprins

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERTIFICAREA DE CONFORMITATE A C...

SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERTIFICAREA DE CONFORMITATE A CALITĂŢII

1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE

1.1. Scopul specificaţiei tehnice

1.2. Domeniul de aplicare

1.3. Stabilirea funcţiunilor principale şi complementare

Prezenta Specificaţie Tehnică stabileşte:

- legislaţia care reglementează sistemul calităţii în România;

2. LEGISLAŢIA CARE REGLMENTEAZĂ SISTEMUL CALITĂŢII ÎN ROMÂNIA

1. Legea privind calitatea în construcţii nr. 10/18.01.95

2.1. Legea privind calitatea în construcţii nr. 10/18.01.95

Noţiunile şi principiile generale pe care se bazează aplicarea conceptului de performanţă, la întocmirea

d) igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;

e) izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie;

f) protecţia împotriva zgomotului.

Sistemul calităţii are la bază:

a) reglementările tehnice în construcţii;

b) calitatea materialelor, produselor şi echipamentelor folosite;

c) agrementele tehnice pentru noile produse şi tehnologii (din ţară şi import);

d) verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi expertizarea proiectelor şi a construcţiilor;

e) conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii;

f) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în activitatea de construcţii;

g) activitatea metrologică în construcţii;

i) comportarea în exploatare şi intervenţii în timp;

k) controlul de stat al calităţii în construcţii.

În legătură cu calitatea materialelor, produselor şi echipamentelor, în Legea 10 se precizează obligativitatea şi

a) efectuarea de cercetări teoretice şi experimentale preliminare în vederea fundamentării reglementărilor tehnice în

2.2. Asigurarea activităţii metrologice în construcţii HGR 256/28.05.94

Reglementările definesc elementele constitutive ale activităţii metrologice.

- analizarea necesităţilor şi alegerea mijloacelor de măsurare adecvate;

- recepţia, păstrarea şi punerea în serviciu a mijloacelor de măsurare;

- inventarierea operaţiunilor de măsurare;

- stabilirea tipurilor de mijloace de măsurare şi a clasei de precizie aferente;

- recepţia, păstrarea şi punerea în serviciu a mijloacelor de măsurare;

- operaţiuni de etalonare ş.a.

2.3. Conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii HGR 261/8.06.94

1) Regulament privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii – Anexa 1

2) Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor – Anexa 2

- conducerea calităţii: determină şi aplică politica în domeniul calităţii;

- asigurarea calităţii: reprezintă instrumentul de aplicare a politicii în domeniul calităţii.

- documentele tehnice, respectiv:

- documentele privind datele de intrare;

- documente ale programului de asigurare a calităţii;

- documente şi înregistrări referitoare la calitate;

- diferite alte documente.

După importanţă, construcţiile se încadrează în următoarele categorii:

Urmărirea în exploatare a construcţiilor este de două categorii:

- exploatarea normală a construcţiilor. Aici se încadrează lucrările de întreţinere şi reparaţii, ce se efectuează

- la cererea autorităţilor administraţiei publice locale.

- demontarea şi demolarea construcţiei

- recondiţionarea, reciclarea şi refolosirea şi nereciclabile.

Regulamentul stabileşte de asemenea obligaţiile şi răspunderile ce revin: investitorilor, proprietarilor şi

administratorilor cu acordul proprietarilor, proiectanţilor, executanţilor şi utilizatorilor în vederea: urmăririi comportării

2.4. Controlul de stat al calităţii în construcţii HGR 272/14.06.94

- respectarea prevederilor autorizaţiilor de construire, a avizelor obligatorii etc.

- îmbunătăţirea sistemului calităţii în construcţii şi a regulamentelor aferente acestuia.

- inspecţii în faze determinate ale execuţiei;

- inspecţii prin sondaj;

- inspecţii la autorităţile administraţiei publice şi locale.

Inspecţiile efectuate se consemnează şi se finalizează prin documente de control.

2.5. Recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora HG 273/14.06.95

- la expirarea perioadei de garanţie (recepţia finală).

Recepţia la terminarea lucrărilor