Trecutu-i minunat,

draga Mary,

dar sa nu-l iei nicicind cu tine.

Lasa-l in cufarul bunicii

sau la mama ta,

in scrin,

dar in rucsacul de pe umeri

nu-l pastra,

e mult prea greu,

draga Mary.

Trecutul e ca si coplaria.

Spune-i adio

si viziteaz-o in vreo duminica,

dar nu te uita nicicand in ochii ei...

Trecutu-i durere,

draga Mary,

e ciobul alb al canii, o minune, un fir de praf

si colbul uscat de pe drum,

e nereturnabila marfa sau bonul

botit,

baiatul palid cu alunita pe umar

care te saruta in intunericul savanei,

e primul Martini si fumul de tutun,

tot ce a ars candva,

adevarul, gingasia, puritatea, casa...

Nu esti o sfinta,

la ce bun crucea asta?

Sute de miini lasate, sute de locuri uitate.

tot ce n-a putur dainui sau creste...

Chiar si aceasta aripa de inger,

arunc-o de Pasti ca pe o ofranda

si paseste singura si canta

tare...

Trecutul doare atat de mult,

draga mea Mary...

Tot ce nu poate fi corectat sau schimbat,

fiecare cuvint geu si sfat strimb,

acea bratara colorata inecata in mare,

lacrimile de la absolvire si ultimul vals

ceva bun dar,

paradoxal,

sunt ancora care te trage la fund,

in joia trecuta, in topita primavara...

Daca nu poti sa pasesti inainte

tot ce s-a linistit demult

Te va inghiti...

Arunca-l in foc si priveste-l

cum arde,

elibereaza-ti raftul asta

pentru o noua

dragoste...
Caci trecutul e minunat, draga Mary

Dar nu-l lua niciodata cu tine...