ARMATA ROMANĂ

Armata romană este considerată de specialiști cea mai bună forță militară a lumii antice.
A impresionat prin eficienţă şi disciplină, fiind instrumentul cu ajutorul
căruia a luat naştere cel mai întins şi puternic imperiu al lumii antice. Tot
specialiştii spun că secretul eficienţei acestei
armate se baza pe câteva principii simple, dar
revoluţionare pentru acea perioadă.
Armata romană era alcatuita din doua grupuri
separate. Legionarii erau cei mai importanti soldati. 0 legiune era alcatuita din 5
600 de infanteristi. Fiecare din ei era cetatean roman si indeplinea un stagiu
militar de pana la 25 de ani. Celalalt grup era format din auxiliari. Erau cei
care apartineau triburilor sau popoarelor cucerite de romani. De obicei erau
primii trimisi in lupta, inaintea legionarilor. Multi erau arcasi sau faceau
parte din cavalerie; altii aveau indeletniciri mai dure, cum ar fi pazirea
forturilor de frontiera. Cavaleria avea un rol important. Dar calaretii se confruntau cu o problema.
Scara de sa nu fusese inca inventata si cavaleristilor le venea
greu, probabil, sa-si tina caii in frau. Fiecare grup de 80 de
oarneni era comandat de cate un centurion.
Acești centurioni erau adevărații conducători in armata romana.
Erau soldati duri, bine
instruiti, care-si croiau
drum sa ajunga ofiteri.
Fiecare centurion avea un
baston confectionat dintr-un butuc de vita-de-vie, ca semn al
puterii sale. Cu acesta putea sa loveasca pe oricine nu-si vedea
de treaba asa cum trebuie. Uneori, soldatii aveau foarte putine
de facut. Stateau in baraci, faceau reparatii si curatenie. Dar puteau fi atacati oricand, asa ca trebuiau
sa fie pregatiti si in forma. Mergeau peste tot pe jos si trebuiau sa fie gata sa marsaluiasca pana la 32
de kilometri pe zi, sa care unechipament de 27 kilograme, plus armele.
Conform averii, soldații romani erau împărțiți în diferite categorii. De exemplu cei mai
bogaţi erau incluşi în trupele de cavalerie, mai ales fiindcă îşi puteau permite să cumpere şi să întreţină
cai de luptă. Mai apoi din clasa de mijloc, a micilor proprietari de
pământ şi a meseriaşilor, era recrutată infanteria greu înarmată,
coloana vertebrală a legiunilor romane timpurii, adică hastati,
principes şi triarii. Hastati erau soldaţii din linia întâi, echipaţi cu
coifuri, scuturi ovale, săbii, suliţe pentru aruncat şi o apărătoare
sumară pentru piept. Principes, ceva mai avuţi, aveau un
echipament mai bun, de obicei cămăşi
de zale şi apărătoare pentru tibii.
Triarii erau veteranii şi reprezentau ultima linie a legiunii. Ei erau aruncaţi
în luptă, în situaţii disperate şi aveau rolul unor lăncieri greu înarmaţi. Cei
mai săraci membri ai legiunilor republicane erau velites. Aceştia îşi puteau
permite doar armament sumar. În special este vorba despre aruncători de
suliţe, arcaşi, prăştieri. Ei serveau ca trupe de suport.
O armată formată din două legiuni, două ala şi două trupe de cavalerie era comandată de un consul, iar
fiecare legiune, prin rotaţie, de 6 tribuni. Printre cei mai renumiţi ofiţeri inferiori, erau centurionii,
soldaţi experimentaţi. Cu această armată, Roma a reuşit să-şi asigure supremaţia din sudul şi până în
nordul Italiei, să cucerească primele provincii precum Grecia, Macedonia sau Spania. Totodată, cu
aceşti cetăţeni-soldaţi, Roma a reuşit să supravieţuiască războaielor punice şi să-şi radă de pe faţa
pământului cel mai mare rival, Cartagina. Armata republicană a fost însă doar primul pas din adevărata
revoluţie militară pe care Roma a adus-o lumii. De altfel, oştile cetăţenilor-soldaţi au început să-şi
arate limitele şi să arate liderilor de la Roma că era nevoie de încă un pas decisiv în drumul către
reforma militară.