Marţi, 2 august, 1927, Balcic

Am văzut două turcoaice despuiate azi, spălându-se în mare. Ieşiseră din mahalaua
turcească bine acoperite, cu năframe
trase peste ochi, cu batice colorate pe
dedesubtul năframelor şi cum au ajuns
la mare, au cătat din priviri de jur
împrejur, s-au dezbrăcat de feregele, au
rămas într-o cămăşuţă făr de mâneci,
sumară, colorată de-ţi lua ochii şi au
intrat în apă cu şalvari cu tot. Aveau
corpuri frumoase, cu muşchii lungi, cu
pielea creolă sau bine arsă de soare;
dinţii albi, ca perlele, străluceau în lumina orbitoare a dimineţii, când râdeau. Uitaseră şi
de Coran, şi de Allah... Marea le luase minţile. Nu m-au văzut că eram după dune şi nici
că le-am schiţat rapid, pe o coală de caiet. Aveau un zâmbet zeflemitor în colţul buzelor
şi ochi mari, negri, cu gene lungi şi luciri de catifea. Şi-au spălat părul în apa sărată apoi
şi l-au legat în dulbandul de pânză topită a baticelor. Dimineaţă, la Giumali au venit două
grămuşteane cu iaurt de oaie, caş şi alte bunătăţi. Mai mult de dragul lui Victor, Mişu a
luat şi o livră de unt şi un chiupuşor cu miere. Au cumpărat cafea crudă de la locanta
„Carol” şi nevasta lui Giumali ne-a prăjit-o cu meteahna Stambulului, apoi ne-a pisat-o
într-o piuliţă de alamă şi a fiert-o la nisip, până i-a ieşit tot duhul aromei. L-am poftit şi
pe Giumali la un filigean, dar s-a sfiit, cu toate temenelele Orientului. Toată ziua ieri,
Mişu a dorit un ou de raţă cleios. Ei, nu mi-a ieşit! Ori îl făceam prea moale, ori prea
tare.... Aşa că am lăsat totul baltă şi am plecat înciudată pe ţărm, cu caietul şi o bucăţică
de cărbune. Am schiţat castelul reginei. Şi vila lui Stork, care iese în evidenţă. Dar
„beduinele” mele de dimineaţă mi-au rămas la inimă. Mai ales zâmbetul făţarnic şi ochii
vag batjocoritori, specifici neîncrederii orientalilor... Casele de pe dealuri şi târgul care
se rostogoleşte în apele mării fac să te simţi în inima Anatoliei în plină Rumelie... Balcicul
are farmecul său aparte!
Vineri, 12 august, 1927, Canara
Am venit cu tăica la Canara să o vizităm pe Tanti Frosa.
S-a stabilit logodna mea cu Mişu, la sfârşitul lui
septembrie, după ce se vinde recolta din vară. Am venit să
luăm pulsul pieţii, cum s-ar zice, pentru zestre şi dotă.
Tanti Gheţu şi Tanti Frosa nici să nu audă că nu-mi fac
dotă şi l-au pus pe tăica cu ochii pe foc că „Mărioara-n sus
şi Mărioara-n jos”, că „n-o să-ţi transpire mâna acum pe o
sută de lei în plus sau în minus” şi că ştiu ele de unde se
procură la preţ bun şi pânzeturi, şi horbotă, şi argitărie, şi
mobilă, şi tot ce-i necesar la casa omului, mai ales când
intră-n viaţă... Când să plecăm, hop şi Gica, elegantă, în
trăsură, cu mănuşi de dantelă. Venea de la Primărie.

Marioara Ionaşcu şi Mişu Dumitrescu,

proaspăt logodiţi, Constanţa, 1927