MINISTERUL EDUCAȚIEI

NAȚIONALE

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ

OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ
Etapa locală, 14 februarie 2017
clasa a X-a

 Toate subiectele sunt obligatorii.

 Niciun eseu nu va fi precedat de titlu și/sau moto.
 Timpul de lucru: 3 ore.
 Total: 120 de puncte

Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos.

A.
„Ce superbă atmosferă!” Exclamația febrilă a lui Paul.
Într-adevăr, farmece în aer, și totuși nicio putință de a le preciza. Câțiva români ajunși tocmai la Luxor, la
capătul Egiptului. Câteva mese, în grădina hotelului „Pension de famille”. La o masă, Paul și tovarășa lui,
Mitsuko, mica japoneză, cum i se spune, mademoiselle Berthe, franțuzoaică, observând treburile hotelului,
domnul Hedra, proprietarul hotelului, Sami Soliman, profesor arab, acum mosafir. Câte un egiptean mititel, cu
turban și cămașa colorată, se ruga să i se cumpere mărunțișuri: mărgele, cărți poștale, piepteni. De la unul din ei
domnul Hedra a cumpărat alune prăjite, și tot restul discuției a fost punctat de ronțăitul alunelor. În grădină,
palmieri cu umbrele lor dărâmate pe lumină. Un aer cald, dulce, amețitor. Vorbe leneșe, fără supărare, fără
gânduri ascunse.
„Ce-or fi făcând ceilalți? Bine zici, că mai sunt și ceilalți! Aveam impresia că suntem numai noi, Mitsuko!”
De ce această superbă atmosferă? Parcă n-ar exista în oameni niciun gând, numai senzații. Vizitatorii au
prezentă în ei distanța până acasă, streini: văzuți pentru o clipă numai și care vor fi părăsiți pentru totdeauna,
drumul lung și obositor, cu vaporul mai întâi cinci zile, și apoi cu trenul de la Cairo la Luxor timp de
douăsprezece ore, Nilul mereu alături, și nisipul fără sfârșit, care se simte obsedant. Și albastru. Este posibil, așa
de albastru?[…]
— Ce vei regreta mai mult oare? continuă Mitsuko.
— Desigur că sunt locuri superbe de vizitat aici: templul Luxor, templele de la Karnak, Valea Regilor de la
Teba. Dar voi regreta îndeosebi atmosfera certă, cu toate că n-o pot denumi perfect, oamenii aceștia atât de
familiari, care nu știu cum să fie mai binevoitori, Sami Soliman, domnul Hedra, Mergey, mademoiselle Berthe, pe
care nu-i vom mai vedea niciodată. Arabii cu mărgelele. Și certitudinea că această poveste nu se mai poate repeta
identic. Căci, presupunând că aș reveni, lipsa lui Of America, oricât de caraghios ar părea el, ar fi suficientă ca să
nu mai recunosc nimic. (Gândea: „nu vei mai fi cu mine”…)
— Când am plecat, aveam impresia că am rezolvat o mie de încurcături, printre care nu știam cum să trăiesc.
Și acum văd că totul era numai o iluzie, că voiajul o să se termine și că voi găsi la București tot ceea ce am lăsat.
O mărturisire? Paul a început să fie gelos? Dar aprobă și el, cu un gest de renunțare:
— Da, călătoria noastră a fost o simplă întâmplare…
Și monologă, trist ca de obicei:
— Încerc să mă uit cu toată atenția la cele mai umile lucruri din jurul meu, căci știu ce rău îmi va părea după
ce nu voi mai fi aici. La scara din fața noastră, care urcă la etaj, la scaunele de paie, la ușă. Și cunosc de pe acum
zădărnicia încercării mele că, orice aș face, voi avea tot atâtea regrete, iar Luxor va rămâne tot atât de departe.
[…]
Etapele obicinuite. La Atena au căutat mărci ca să scrie scrisori acasă, discreți unul față de celălalt. La
Istanbul au întârziat pe o bancă în grădinile Seraiului, în timp ce Cornul-de-Aur se desfășura înaintea lor. La
Constanța a coborât fiecare în parte, ocupat să-și salveze la vamă umilele lui cumpărături. În tren au stat cu ceilalți
împreună. La gara din București, călătorii au plecat în toată lumea, fără să mai aibe răgazul să-și ia rămas bun. Of
America pierduse brusc orice prestigiu. Pe Mitsuko o așteptau rudele. Paul a vrut să se strecoare, dar Mitsuko l-a
chemat deodată, apărând pe neașteptate din mulțime.

1
 MINISTERUL EDUCAȚIEI
NAȚIONALE

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ

— Te duci fără să-ți iei rămas bun? Ce fel de om ești dumneata? Și sper că o să dai vești cât de repede!
Ce fericit a fost Paul pentru aceste vorbe, care alungau toată neliniștea din el și sentimentul sfârșitului
iremediabil! A continuat să poarte cu el miragiul călătoriei, cu toate că străzile, casele, ocupațiile obicinuite îi
explicau că totul se terminase. Chiar în ziua aceea a cumpărat pentru Mitsuko toate florile pe care le-a găsit la o
țigancă, lăcrămioare transparente, vibrante... Tot atunci a apărut un june pe care îl cunoștea de multă vreme, dar
nu crezuse nimerit să-și împartă niciodată emoțiile cu el. Era atât de emoționat, că, fără rost, și-a început
destăinuirea:
— Am sosit chiar acum dintr-o excursie superbă în fundul Egiptului. Am cunoscut o domnișoară încântătoare, X...
— O cunosc, e logodită cu...
Paul a rămas înțepenit, cu lăcrămioarele, care îi cuprindeau amândouă brațele. La început nu știa ce să facă. A
chemat totuși un comisionar și a trimis florile la aceeași adresă, dar în suflet cu jalea cu care trimeți flori la un
mormânt proaspăt...
Anton Holban, Castele de nisip,1935

B.
Și-a ridicat mâna și și-a repezit-o spre apă. Am auzit plescăitura și am văzut capul întors spre mine,
nedumerit.
— Ce faci, hombre? zic.
— Nimic, mă duc după el ...
Și, odată cu săritura lui, încremenesc, dau din mâini, alerg, strig, îmi aud vocea în creier, gâtul mi-e uscat, mă
uit după un colac de salvare, mă năpustesc în castel*, urc pe scări, degetele îmi tremură, urlu în primul telefon,
secundul repetă aproape simultan, difuzoarele bubuie în cabine și pe punți, OM LA APĂ LA BABORD!, oamenii
ies de-a valma, sirena urlă, nava se înclină, întoarce, revine în siaj**, știam însă că degeaba. Ce să găsești la o
asemenea viteză? […]
Într-un târziu s-a auzit, acoperit de motor, glasul Secundului: dom’ comandant suntem pe drum. Flăcăul n-a
vrut să urce și l-am pocnit cu vâsla. Voia să mângâie delfinii pe creștet. L-am priponit și suntem în formație
completă. Tata-Mare*** și-a aprins imediat o țigară și s-a instalat la computer să anunțe evenimentul:
„gunoierul” trebuia repatriat și propunea pentru asta Dakarul, portul cel mai apropiat. Am luat de pe masa hărților
un binoclu și am început să explorez orizontul. Din sintetizator, saxofonul revărsa nostalgii de King Leopardi, și
atunci mi-am amintit de miniatura de fildeș cumpărată de lungan la o escală anterioară, tot la Dakar, de la un
bătrân cu cârje și pălărie. O ținea pe noptieră, iar când m-a chemat să mi-o arate, mi-a spus că borțoasa cu ulcior
pe cap era o zeiță a somnului: el adormea întotdeauna greu, dar dacă se uita la ea, începea să caște. Mi-a șoptit
odată pe punte, de parcă mi-ar fi încredințat o taină ucigătoare, că zeița era prea singură și că voia să-i găsească o
pereche. Și în timp ce îmi întorceam capul, cu binoclul la ochi, mă gândeam că peste câteva zile, pe înserat, după
acostare, aș fi avut răgaz să dau o raită la bazarul de pe chei, să-i caut zeiței o pereche și să-i fac lunganului o
bucurie. Nu știu dacă buna-dispoziție care m-a cuprins venea de la acest gând sau de la pata portocalie apărută în
lentilele binoclului. I-am făcut semn ofițerului de cart, iar acesta, după ce s-a dumirit, dom’ comandant, vine
barca. Tata-Mare părea să se amuze, nu s-a mai scărpinat, mi-a făcut doar cu ochiul, așadar să-l ridicăm pe nea
Colivă. Ai văzut cum patrulează rechinii în borduri? Li se văd periscoapele. A avut baftă, dacă nu-l apărau
delfinii, îi mâncam deja coliva****. Apoi, glasul i s-a auzit în difuzoare, rostind răgușit numele
nostromului*****.
Manevra unei bărci de salvare cere din partea marinarilor de la bord atenție și precizie; ambarcațiunea trebuie
prinsă rapid în cârlige, căci valurile o pot răsuci și chiar izbi de navă. Abia după ce e capturată și începe să fie
ridicată cu vinciul, oamenii se relaxează, își fac semne și glumesc cu cei ce așteaptă să ajungă mai repede la
adăpost. De data aceasta însă, după o noapte în care somnul se lipise de ei cu greu, oamenii se mișcau fără tragere
de inimă, își târșâiau încălțările și uneltele le alunecau din mâini. Mă uitam cum se îndreptau alene spre puntea
bărcilor și cum, dincolo de siluetele lor, își înroșea oglinzile o întinsură de mare. Dar numai odată cu aruncatul
frânghiilor, cu zgomotul motorului electric și cu zbârnâitul sârmelor ce ridicau barca, au priceput că urmau să dea
ochii cu cel ce trăise luni de zile într-o hăituială continuă și mi s-a părut atunci că ceva nelămurit se petrecea cu ei,

2
 MINISTERUL EDUCAȚIEI
NAȚIONALE

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ

că odată cu îndreptatul spinărilor și aruncatul de căutături în jur, începeau să iasă din viața lor fără dimensiuni, în
care neliniștea nu se confunda niciodată cu spaima, că renunțau să mai plutească unul la suprafața celuilalt,
intuind că și acel om, ca toți ceilalți, era victima propriilor sale alegeri. Apoi, zgomotele au încetat și abia după ce
a pășit pe punte, înfofolit în pături, purtând pe chip urmele unei nefericiri fără nume, lunganul și-a ridicat ochii și
de pe buzele lui vineții s-a desprins, legat cu un fir subțire de tot ce era în el viu și resemnat, un stins, aproape
șoptit, nu l-am găsit.
Radu Niciporuc, Delfinii, 2016
*castel – aici, fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave
**siaj – dâră lăsată pe apă de o navă care înaintează
***Tata-Mare – aici, comandantul navei, în argoul marinăresc românesc
****colivă – grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru
pomenirea morților, la înmormântări și la parastase
*****nostrom – șef de echipaj al unei nave de comerț

Subiectul I (30 de puncte)

Răspunde, pe foaia de concurs, la fiecare din următoarele cerințe:
1. Explică în ce constă această superbă atmosferă din fragmentul A. 6 puncte
2. Ilustrează, cu exemple din text, două modalități de investigație/analiză psihologică prezente în fragmentul A.
6 puncte
3. Prezintă comparativ diferențele de perspectivă narativă din cele două texte citate. 6 puncte
4. Comentează legătura dintre memorie și călătorie, așa cum apare în replica lui Paul: Încerc să mă uit cu toată
atenția la cele mai umile lucruri din jurul meu, căci știu ce rău îmi va părea după ce nu voi mai fi aici. La scara
din fața noastră, care urcă la etaj, la scaunele de paie, la ușă. Și cunosc de pe acum zădărnicia încercării mele
că, orice aș face, voi avea tot atâtea regrete, iar Luxor va rămâne tot atât de departe. 6 puncte
5. Susține-ți opinia despre modul în care se reflectă relația de prietenie dintre naratorul și lunganul din fragmentul B.
6 puncte
Notă!
Niciun răspuns nu va depăși 100 de cuvinte.

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Imaginează-ți că ești Paul, călătorul din primul fragment citat.
Redactează în maxim 150 de cuvinte o scrisoare pe care i-o adresezi peste câțiva ani lui Mitsuko, în care să evoci
călătoria pe care ați făcut-o și să-i explici în ce măsură consideri că aceasta fost o simplă întâmplare.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Scrie un eseu de 600-900 de cuvinte despre raportul dintre căutare și călătorie, pornind de la cele două fragmente
citate şi valorificând experienţele tale culturale.

Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea
tezei/a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu 3 argumente/raţionamente logice/exemple
concrete etc.) şi concluzia/sinteza.

Redactare (30 de puncte)

În vederea acordării punctajului pentru redactare, lucrarea ta trebuie să aibă cel puţin 900 de cuvinte.
Pentru redactarea întregii lucrări vei primi 30 de puncte (organizarea ideilor în scris – 6 puncte; abilităţi de analiză
şi de argumentare – 6 puncte; utilizarea limbii literare – 6 puncte; ortografia – 4 puncte; punctuaţia – 4 puncte;
aşezarea în pagină, lizibilitatea – 2 puncte, respectarea precizărilor privind numărul de cuvinte – 2 puncte).