Teoria literaturii - Analiză naratologică

Anul I, Semestrul II

Titular disciplină: Student:

Prof. univ. dr. habil. Ovidiu Morar Simionovici Maria- Loredana

1
Analiză naratologică a povestirii în ramă ,,Fântâna dintre plopi” din ciclul ,,Hanu
Ancuței” de Mihail Sadoveanu

INCIPIT ,,Soarele bătea pieziș în hanul Ancuței, scânteind geamurile

Autor II (narator zăbrelite. Lăutarii se sculaseră din cotloanele lor și-și sticleau
intradiegetic- dinții; Ancuța cea sprâncenată ațâța iar focul în covrul vechi de
homodiegetic, martor) spuză; noi, gospodarii și cărăușii din țara-de-Sus, ne uitam numai
Focalizare internă cu coada ochiului la oalele goale înșirate pe lângă proțapuri. Dar
Narație de evenimente scripcile și cobzele încă n-aveau cătare. și nici comisul Ioniță de
Rezumat la Drăgănești nu-și începu povestea pe care o așteptam. Căci pe
Povestire singulativă șleahul Romanului se vedea venind un călăreț, învăluit în lumină
Narație ulterioară și-n pulberi. Calu-i pag, cu grumazul încordat și cu coama
Descriere fluturând, în buiestru iute, luneca spre noi. (….)

Adresare indirectă către Înspre munți erau pâcle neclintite; (….) iar călărețul pe cal pag
cititori parca venea spre noi de demult, de pe depărtate tărâmuri. și cum
Descriere ajunse drept la han, coti, caci aici îi erau sorții să se oprească. își
scoase pălăria de pâslă neagră și ne pofti la toți bună-ziua și noroc
bun.

Prezentarea Era om ajuns la cărunteță, dar se ținea drept și sprinten pe cal.

personajului Purta ciubote de iuft cu turetci nalte ș-un ilic de postav tivit cu
Descriere nasturi rotunzi de argint. Pe umeri, ținuta numa-ntr-un lăntujel,
atârna o blăniță cu guler de jder. Avea torba de piele galbănă la
șold și pistoale la coburi. Obrazu-i smad cu mustăcioara tunsă și
barba rotunjită, cu nas vulturesc și sprâncene întunecoase, arată
încă frumuseța și bărbăție, deși ochiul drept stâns și închis îi dădea
ceva trist și straniu.

Cum coborî de pe cal, zâmbind cu prietinie și privindu-ne cu

ochiu-i limpede și albastru, comisul Ioniță îl cunoscu și se și repezi
Descriere din locul lui, înălțând brațele și strigând cu voce mare:
Narație de evenimente - Oare mă-nșel? Nu ești dumneata prietinul meu Neculai Isac,
căpitan de mazâli?
Zâmbetul călărețului pieri și ochiu-i crescu, rotund și ațintit.
- Da, răspunse el cu voce moale și blândă; eu sunt Isac. Acuma te
cunosc și eu. Dumneata ești comisul Ioniță, de la Drăgănești.
Discurs reprodus (………..)
(dialog)
Scenă+ Rezumat - (..) De când ne-am despărțit însă, văd că ai pierdut o lumină.
- Da, răspunse calatorul cu vocea-i blândă. Am pierdut. Am avut
o întâmplare năprasnică... și Dumnezeu m-a întors prin locurile
acelei dureri.
- Cum se poate? Aici ai avut această întâmplare?
- (…)Pe urma om bea un pahar de vin și ți-oi povesti ce nu știi...

2
 - Aista-i omul cel din Țara-de-Jos, de care vorbea maică-mea,
când eram copilă?
- Da, răspunse comisul; Neculai Isac de la Bălăbănești, din ținutul
Tutovei. Am fost prietini buni în tinerețile noastre.
- Spunea maică-mea, urma Ancuța, ca a avut mare val și erau să-l
omoare niște țigani aici, la văd la Tupilați. Era o poveste
înfricoșată, de care nu-mi mai aduc aminte. (…..)
- Atuncea are sa ne-o spuie singur căpitanul Neculai, cuvânta cu
mare mulțămire răzașul. Să știi dumneata, dragă Ancuța, că acest
mazâl de la Bălăbănești, care se uita acum liniștit la noi și grăiește
așezat, a fost un om cum nu erau mulți în țara Moldovei. Voinic și
frumos - și rău. Bătea drumurile, căutându-și dragostele; se suia la
mânăstiri și cobora la podgorii. și pentru o muiere care-i era dragă,
își punea totdeauna viața. Așa om a fost. ș-a avut ibovnice cătră
toate zările. s-adulmeca pe drumuri fără hodină și fără astâmpăr...
(………)

- (……) Prea cinstite căpitane Neculai! Noi suntem aicea mai

mulți gospodari și cărăuși din Țara-de-Sus, care foarte dorim să
cinstim cu domnia ta o ulcică de vin nou și s-ascultam întâmplarea
cea de demult...
(…..)

EXPOZIȚIE -Domnilor și fraților, a vorbit căpitanul Isac de la Bălăbănești, -

Autoprezentare ascultați ce mi s-a întâmplat pe-aceste meleaguri, când eram tânăr.
Narație de evenimente De-atuncea au trecut ani peste douăzeci și cinci. Catastihul acelor
Discurs narativizat vremuri a început sa mi se încurce. Eram un om buiac și ticălos
Narație ulterioară (….)Maică-mea mă bocea în fiecare duminica și mă blăstăma și
dădea leturghii lui popa Năstasa, ca să mă liniștesc și să mă-nsor.
Om nevrednic nu pot să spun c-am fost. Aveam oi și imașuri și
neguțam toamna vinuri; dar îmi erau dragi ochii negri, și pentru ei
călcam multe hotare. (…)
Așa, într-o toamnă ca asta, duceam vinuri la ținutul Sucevei (….)
Era într-o sâmbătă, pe la toacă. Am încălicat și-am purces încet,
pe-un drumușor, printre miriști. ș-ascultam în singurătate, pe sus,
cocoarele care se călătoreau. Când am ajuns la malul Moldovei,
am luat-o la vale, printre apă și luncă, într-un răstimp au început
clopotele la biserica de la Tupilați. (….) Am pornit iar, și umblam
pe gânduri; până ce-am auzit sunet de voci. Treceam pe după o
perdea de răcniți și nu mai vedeam balta. Am cotit într-un corn de
luncă și mi s-au arătat deodată gârle arzând în soarele asfințitului,
printre scruntare. ș-o liotă de țigani tocmai sfârșea de răstocit o
creangă a apei, aproape, și-acuma se împrăștiau după pește răcnind
Narație de evenimente și țupăind ca niște diavoli.
Scenă + Rezumat (….) Iar de la răstoacă un țigan bătrân și nalt, în durligi, s-a
Discurs reprodus îndreptat spre mine, pășind rar, ca pe catalige, prin gârlă.
Cineva l-a strigat din urmă:
- Und' te duci, măi Hasanache?
El nici n-a catadicsit să răspundă. Pufăind din lulea, se apropia de
mal.
3
 Din altă parte, porni după el o fetișcană cu fusta roșă. La un braț
de apă dădu la adânc și prinse a țipa ș-a râde, ridicându-și la
subsuori fusta. Trecu repede, și porni pe prund înaintea bătrânului.
Hasanache răcni răgușit după ea, amenințând-o cu pumnul:
- Fă-napoi, fă!
Ea-și scutura capul gol, și-și steclea dinții. Aproape de mine se
opri și mă privi uimită, parca vedea o sălbăticiune rară.
- Fă-napoi, fă Marga! striga iar țiganul cel bătrân. Lasă pe boier în
pace!
Ea făcu iar semn de împotrivire din cap și începu a râde.

INTRIGA Era o fetișcană de optsprezece ani. Îi văzusem în apă trupul curat

Victima (Neculai) și frumos rotunjit. Stă aproape de mine, numai în cămașă și-n
Rezumat fusta roșă. Obrazul îi era copilăresc; dar nasul arcuit, cu nări largi,
Narație de evenimente și ochii iuți mă tulburară deodată. Am simțit în mine ceva
fierbinte: parc-aș fi înghițit o băutură tare. (….)
- Sărut mâna, beiule, nu băga în samă. E-o fată proastă, care n-a
ieșit încă în lume.
(……..)
Încet-încet laia de la pescuit lăsase răstoacă și venea cătră mine,
împingându-se, ferindu-și capetele și privindu-mă cei de la spate
pe după umerele celor dinainte. Unii întrebau ceva pe Marga. Ea
le răspundea șoptit și mă privea zâmbind, cu coada ochiului.
Am tras de la șold tașca, am deschis-o și-am scos din ea un bănuț
de argint. Hasanache l-a prins din zbor și l-a vârât repede în gură.
Am mai scos un ban și-am făcut un semn țigăncușei. Ca o șopârlă
s-a zvârlit spre mine ș-a primit banul în poală. Hasanache prinse a
urla cătră ceilalți ș-a-i mâna înapoi spre baltă.

Nu mai aveam de ce sta într-asemenea larmă. Am pornit-spre han;

însă cu îndoială. Pe când urcam un ponor, am mai întors o dată
capul. Pe Marga n-am mai văzut-o.

ACȚIUNEA DE (…….)Calul înclina capul și rupse o gură de iarba, îl strunii și-i

EVALUARE dădui pinteni. După o vreme, începui a vedea hanul. Atunci mai
Narație de evenimente privii de cea din urmă oară îndărăt, în vârful plopilor, la fântâna
Scenă singuratică, lucea asfințitul. Iar în umbra de dedesubt stă Marga,
Discurs reprodus cu mâna streșină la ochi. Mi s-a părut? A fost o arătare? Am zărit-
(dialog) o numai o clipa, cât a ținut și lucirea soarelui de deasupra.
Scenă + Rezumat (…..) Cu toate acestea, a doua zi dimineața, o așteptam pe Marga.
Pe când oamenii pregăteau boii ca să-i înjuge la cară și moș Irimia,
vată-manul cărăușilor, îmi lămurea pe ce drum trebuie s-apucam,
eu tot fulgeram cu ochii drumeagul Tupilaților. Ce așteptam eu
însă nu se vedea.
Mi-am potrivit coburii, am cercetat pistoalele. M-am plecat apoi,
ca să strâng chinga calului, hotărât sa încalic. Când înalț capul,
Marga la doi pași de mine. Întindea mâna, ca să mângâie botul
roibului. și râdea. Era îmbrăcată cu fusta ei roșă și cu polca
albastră (…..) în picioare avea încălțări nouă. Cu înfățișarea ei
neliniștită de căpriță neagră, păra ieșise din pământ, însă nu mă
4
privea. Mi-am simțit inima bătând, și-am văzut că mi-i dragă,
măcar că era o țigancă proastă. Când o întrebai: «Tu ești?», răsari
și i se înfiorară nările.
- Sărut mâna, boierule, eu sunt. Am venit să-ți mulțămesc. Asară,
abia am așteptat sa iasă jidovul din sâmbătă și m-am dus la el cu
cârboava dumitale. Mi-am ales ciuboțele!
(…)
- După cum văd, te-ai gătit de duminică. Ești frumoasă ca o
duducuță.
-(…) - Nu m-am îmbrăcat pentru biserică!
- Atuncea pentru ce?
- Așa mi-a plăcut mie. Am venit la orândă, să iau rachiu pentru
uncheșu Hasanache. și să mulțămesc boierului, cum am spus.
- Eu socoteam c-ai venit să-mi gâcești.
- Nu, (…) Ce ti-as fi putut gâci?
- Credeam ca mi-i gâci cu cine aș dori eu sa mă-ntâlnesc într-un
loc.
- Unde? șopti ea râzând cu toată fața. La fântâna dintre plopi?
- Da.
- Cu cea pe care-ai văzut- o acolo asară?
- Da; de-atuncea o doresc.
(……..)
Se răsucea ușor în loc, la dreapta și la stânga, mlădiindu-și
mijlocul și privindu-și cu stăruința ciuboțelele. Apoi deodată îmi
apuca mâna cu care țineam dârlogii calului, mi-o săruta, se
întoarse și fugi. Se mistui undeva, pe sub zidurile hanului. O mai
așteptai o vreme, cu ochii, dar n-o mai văzui.
(……)
Cătra asfințitul soarelui am fost la Pașcani și m-am înfățișat la
curte. M-am închinat cu sănătate în fata lui Canta și i-am arătat ca
i-am adus vinul tocmit. Dumnealui m-a bătut pe spate și mi-a zis
«brava»; mi-a orânduit odaie de mas și mâncare ș-a rămas hotărât
sa descărcam a doua zi. (….) După ce-am mâncat și-am făcut
cercetarea oamenilor și rânduiala pe noapte, am spus o vorba
tainică lui moș Irimia, care mi-a scos pe furiș calul la poarta curții.
Cu Lupei după mine, am pornit întâi la pas. În sat am luat-o în trap
ușor. (…..) și la două ceasuri după înnoptat am văzut hanul
Ancuței scânteind c-o singură lumină. L-am ocolit și-am apucat
prin miriști. Am dat pe urmă în drumeag. și-am pus pe roib în pas
când am simțit ca m-apropii de fântâna cu patru plopi, îmi bătea
inima și mă temeam sa nu găsesc locul mort. O lună știrbă se ridica
din răsărit ca peste o pustie.
(….)Marga era lângă mine. În lucirea ștearsă a lunii, stă puțin
întoarsă, cu fruntea grămădită în cotul mânii stângi. Când am
atins-o, și-a lăsat brațele în jos și mi-a făcut fața. O auzii râzând
încet. (….)
- Nu fi proastă și nu plânge! i-am zis eu. Desără mi-i drumul
înapoi. Vreau să-ți aduc o scurteică de vulpe de la Pașcani.
Ea se strângea în mine suspinând.
- N-ai sa te-întorci. Ca eu îs o roabă și-o nemernică. Dar am sa te
aștept și-am să mor lângă fântână daca nu vii!
5
 (……)mi-am lăsat tabăra și-am dat o raită printre oamenii și
slujbașii curții, întrebând de-o scurteică de vulpe. (..) Așa c-am
găsit îndată o blăniță cu fata de postav ros. (…..) Am făcut calea-
ntoarsă, încet, în pasul boilor. Era o zi lină, fără boare de vânt. și-
n făgetul nalt, bătut de brumă, frunzele se desprindeau singure și
cădeau domol fâsâind: codrul parca era o ființă și ofta trudnic.
(….)
Zării prin întunecime umbra Margăi: parca venea fugind. Se opri
c-un țipăt înăbușit: mă văzuse.
Apoi se repezi și mă cuprinse de grumaji. Gâfâia și mă strângea
cătră ea, scâncind. Ramase lipita de mine, și după ce se potoli,
suspina prelung și adânc.
(….)- Marga,(…) . Ţi-am adus scurteică juruită.
Ea pipai haina, râzând fericita și o trase pe mânici. Grai alintându-
se:
- Acu văd, boierule, ca ți-a fost puțintel dor de-o biată fată... Se
întinse lângă mine. Am cuprins-o în brațe. O dezmierdam
și ea avea o înfiorare s-un geamăt ca de sălbăticiune rănită.
- Ce ai tu, Marga? am întrebat-o eu într-un răstimp.(….)
(……)
-De ce nu mă bați? de ce nu mă zdrobești? Iaca ce-i. Uncheșul
Hasanache m-a trimes ieri dimineață la crâșmă. A băgat de samă
că te uiți lung la mine și mi-a spus sa viu și să-ți intru în suflet și
să ne-ntâlnim... și să-i spun lui unde mă găsești. și el, cu cei doi
frați mai mici ai lui, Dimachi și Turcu, sa vie când îi fi cu mine,
unul să-ți fure calul și ceilalți doi să sară și să te doboare...
Abia-i deslușeam vorbele din tânguire.
- și tu ce-ai făcut? Le-ai spus unde vin să te găsesc?
- Le-am spus, ca altfel mă omorau.

PUNCTUL - ș-acuma au să vie? Au să vie! răcni ea, înăbușit. N-am putut

CULMINANT răbda de dragoste și-am vrut să mai stai cu mine, de-aceea nu ți-
Rezumat + Scenă am spus cum am venit. Dar acuma nu mai pot, și-ți spun; căci vor
Narație de evenimente să te omoare și să-ti ieie banii. Au mai făcut ei fapte de-acestea și
Discurs reprodus nu se tem de nimica! Acuma eu știu c-au sa mă înjunghie, caci au
(dialog) înțeles ca-mi ești drag, s-au să priceapă de ceai scăpat, dar de-
acuma înainte nu-mi pasă!
Mă ridicasem din locul meu, răcit de-un fior. Fata îmi îmbrățișa
genunchii:
- Du-te repede! du-te repede!
(……)
Am smuls frâul, am încălicat și-am deschis coburii. Cu pistolul în
mâna, am dat pinteni calului și l-am repezit după larma cânelui.
Din urma-mi am auzit urlete omenești de îndemn. Cum șuiam din
vâlcică în goană, am deslușit pe zare, la limpeziș, mogâldeața
țiganului care fugea de câne. Am tras cu pistolul; am auzit zăpăitul
cânelui după el: nu-l nimerisem.
Ajuns sus, îmi îndreptai calul după lătratul lui Lupei. Eram tare în
șa, aveam arme la mine și nu mă temeam. Dar cum goneam pe cel
dinainte, din urmă simțeam ca mă alungă și pe mine cineva.
Auzeam vocile de îndemn tot mai aproape, din urmă și pe două
6
 parți, ca și cum ar fi vrut să-mi taie laturile. (….) Ţiganii din urmă
se țineau de mine zvârlindu-se în prăjini. și răcnetul lor, același
cuvânt, îl repezeau din când în când celui dinainte. (…) și deodată-
mi ieșiră pe laturi înainte.(…). Dar eram avântat în goană. Auzii
vâjâitul prăjinilor aruncate în picioarele calului. Am avut un vârtej
scurt și-am căzut, însă eram deprins și cu de-acestea. În clipa
prăbușirii picioarele nu-mi erau în scară. Mă rostogolii în miriște,
mă ridicai iute din șale și făcui fata. Țigănii veneau peste mine. C-
un zbârnâit mă pătrunse o lovitură de fier ascuțit la coada ochiului
drept. Ridicai pistolul și fulgurai la un pas, între ochi, pe cel ce mă
încălica. Se prăbuși peste mine, stropindu-mă cu sânge. s-auzii în
preajmă și bârâitul sălbatic al lui Lupei care rupea pe celălalt.
Simții sub sold șpanga ce mă lovise. O apucai și mă opintii în sus.
În ochiul drept aveam o săgetare adâncă și forfotit de sânge. Cu
ochiul teafăr zării spre șleah lumina hanului și începui a răcni c-o
voce schimbată de tulburare și de durere. Lupei prinse a gâfâi
împrejurul meu și a-mi da târcoale. Ceilalți doi dușmani se
mistuiseră în întuneric. Dinspre han porniră a-mi răspunde
chiuituri prelungi și se aprinseră făclii.

DEZNODĂMÂNTUL Până ce mi-au venit tovarășii, mi-am legat strâns cu batista de la

Narație de evenimente gât ochiul atins. (….) cu aceiași voce schimbată și răgușită, am
Rezumat îndemnat pe toata lumea îndărăt. Au pornit cu făcliile spre plopi,
Discurs reprodus și sileam și eu scrâșnind din dinți, amețit, slăbit și mișel. La
(dialog) fântâna i-am găsit pe toți cu capetele buluc asupra colacului de
piatră. Sub lumini lucea sânge proaspăt.
- Au stropșit-o s-au prăpăstuit-o în fântâna... am grăit eu slab.
- Pe cine au prăpăstuit, pe cine au zvârlit? mă întreba moș Irimia.

DESINT Când și sfârși căpitanul Neculai istorisirea, asfinți soarele în munți

Autor II și se întinse umbra peste valea Moldovei și asupra hanului. Focul
Descriere se stinsese. Noi gospodarii și cărăușii din țara-de-Sus am rămas
Narație de evenimente tăcuți și mâhniți.
Povestire singulativă (……)
- Mai este în ființă fântâna cu cei patru plopi?
- Nu mai este... a răspuns încet moș Leonte, cetitorul de zodii. S-a
dărâmat ca toate ale lumii...
Cu toate acestea, căpitanul de mazâli o vedea. Sta împovărat în
locul lui, neclintit și cu capul plecat. Obrazul drept, boțit spre
ochiul stors, parca era încleștat și pecetluit pe totdeauna într-o
durere. Iar ochiul cel viu, mare și neguros, privea țintă în jos în
neagra fântână a trecutului.
Târziu, la înserat, s-a aprins iar focul. și căpitanul Isac s-a ridicat
din locul lui, a prins pe Ancuța de mâna și-a cerut, pentru sine și
pentru soți, vin vechi în oale noua.

7
 În volumul alcătuit din nouă povestiri ,,Hanul Ancuței” de Mihail Sadoveanu, autorul
recurge la tehnica literară numită poveste în poveste sau povestire în ramă, ori narațiune în
narațiune, deoarece în cadrul firului epic al volumului intervin istorisiri relatate de fiecare dată
de un alt oaspete venit la hanul Ancuței, așadar un alt narator, acesta particularizându-se printr-
un stil propriu în arta povestirii. Personajele naratori sunt fie participanți direcți, fie martori ai
întâmplărilor istorisite cu plăcere și cu ambiția ca povestirea fiecăruia să fie mai impresionantă
și mai emoționantă decât cele anterioare.
Titlul operei este format din substantivul comun "Hanu", substantiv ce dezvăluie încă de
la început locul unde se va petrece "acțiunea", de fapt, locul unde drumeții vor face un popas și
unde "toate poveștile se aud din om în om" , și din substantivul propriu "Ancuței", aflat în cazul
genitiv, arătând faptul că Ancuța este posesoarea acestui loc unde istoria este recreată. Hanul
este de fapt un topos central în lumea sadoveniană. Fiecare dintre povestitorii de la han , spun
povești din tinerețea lor, povești care au avut loc la han. Acestea îi dau un caracter mitic,
evidențiindu-i-i vechimea și continuitatea. Timpul se transforma în spațiu , iar spațiul hanului ,
fiind mitic cum e și timpul se caracterizează prin repetare. Are de asemenea o dublă natură,
reală și mitică: ziua porțile se deschid spre drumuri și existențe umane, iar noaptea se închid,
definind un spațiu întors asupra lui însuși, ca un tărâm al imaginației. "Hanul , ca motiv literar,
nu este o descoperire a lui Sadoveanu. Prin recurență însă, prin semnificații și prin funcții ,
hanul devine o temă literară doar odată cu Sadoveanu."(George Călinescu)
,,Hanul Ancuței” se evidențiază prin complexitatea istorisirilor continuate în cele nouă capitole.
Unul dintre aspectele pe care le putem remarca în aceste povestiri, este gradul de implicare a
naratorilor. Fiecare istorisire are ca povestitor un alt personaj ce vine în lumina focului și
participă la ,,turnirul narativ”. Cei nouă naratori sunt garanția faptului ca ,,Hanul Ancuței” nu
va fi în totalitate nici plin de umor sau de prea multă seriozitate, melancolic sau trist, plin sau
lipsit de suspans, fiecare dintre ei punându-și amprenta pe câte un capitol. Al zecelea, cel mai
important, naratorul principal, asigură continuitatea dintre istorisiri, fiind unul dintre
ascultători. Acesta mai poate fi denumit și ca un narator-prim fictiv care este de fapt o proiecție
a autorului Sadoveanu, fiind un narator care vorbește despre timpuri mitice la care nu a luat
parte deoarece nu se născuse încă pe timpul acela. Fie ca sunt naratori personaj sau naratori
martor, discursul narativ va fi întotdeauna prezent, îmbinându-se cu diegeza, predominând
fiecare în funcție de criteriu. Un alt aspect ce poate fi menționat este felul în care aceștia își aleg
istorisirile, rămânând ca apoi să fie stabilite procedeele narative de care aceștia s-au folosit. De
asemenea putem observa în fiecare capitol o scurtă caracterizare a acelui ce vine în lumina
focului pentru a-și face cunoscută întâmplarea. Narația de evenimente alternează cu scenele
dialogate ceea ce creează iluzia participării cititorilor la cele relatate.
Conform criticului literar și profesorului universitar Ovidiu Morar în cartea sa intitulată ,,Curs
de Teoria literaturii”, întâlnim în operă anumite distanțe temporale cu rol de a-l proiecta pe
interlocutor în ,,trecutul mitic, supranatural al începuturilor”. Aceste timpuri pot fi interpretate
astfel: timpul scriiturii (ts) este exact timpul în care autorul Sadoveanu și-a redactat textul,
acesta fiind ulterior celor două timpuri: timpul discursului (td) deci a poveștirii cadru în care
evenimentele sunt relatate de către narator și respectiv timpul poveștirii unde evenimentele
sunt relatate de către naratorul prim fictiv. Fiecărei povestiri relatate la han îi corespunde un
timp diferit în ficțiune care poate fi notat de la t1 la t9.

8
 Cea de-a patra povestire a operei cu titlul ,,Fântâna dintre plopi” care vine în continuarea
celei de-a treia intitulată ,,Balaurul”, are tema principală iubirea tragică iar ca povestitor și
totodată ca actor îl întâlnim pe căpitanul Neculai care istorisește o povestire din trecutul său.
Narațiunea la persoana I, subiectivă (cu focalizare internă) implică două planuri: reprezentarea
evenimentelor trăite în tinerețe (timpul narat) și autoanaliza faptelor din perspectiva maturității
(timpul narațiunii). Naratorul evocă (mărturisește/se confesează ascultătorilor) o întâmplare
trăită de el în tinerețe, în urmă cu peste douăzeci și cinci de ani ,,pe aceste meleaguri”.
Evenimentele sunt narate și alternează cu dialogul, ceea ce-i creează cititorului iluzia precum
că ar participa el însuși la povestire, deși totul s-a petrecut cu multă vreme în urma.
În povestire se relatează un singur fapt epic, o tristă poveste de iubire care a avut rol de inițiere
pentru tânărul de odinioară. Atmosfera povestirii ține de modul în care naratorul ,,regizează” o
anumită tensiune, suspansul, pe tot parcursul povestirii, pentru a capta atenția și interesul
ascultătorilor/cititorilor. Acțiunea se derulează alert, fiind identificabile toate momentele
subiectului. Fiind actorul propriei poveștiri, povestea lui se bazează în principal pe trecut, iar
faptele ce sunt relatate se succed într-o ordine firească, fără abateri temporale, fără digresiuni
având o intrigă simplă lineară, evenimentele fiind relatate într-o ordine cronologică. Este de
precizat faptul că istorisirea are loc la Hanul Ancuței sub ochii celorlalte personaje-narator.
În lumina ,,soarelui auriu” care strălucea într-o ,, liniște ca din veacuri”, oaspeții de la hanul
Ancuței zăresc pe drum un călăreț care, nu peste mult timp, poposi și el la han. Comisul Ioniță
îl întâmpină cu bucurie, recunoscând în drumețul singuratic pe Neculai Isac, căpitan de mazâli.
Ancuța o auzise pe mama ei vorbind despre acest căpitan, pe care ,,erau să-l omoare niște
țigani”, o ,,poveste înfricoșată,, pe care nu o mai ținea minte. Ancuța îi aduce oaspetelui ,, un
cofăiel plin” și o ,,ulcică nouă” , lăutarii veniseră mai aproape, ,, sunând din strune” , iar comisul
Ioniță îl invită ,,să cinstim domnia ta o ulcică de vin nou » și-l roagă să le povestească
,, întâmplarea de demult ”. Neculai Isac acceptă să bea vinul, care este bun în tovărășie, numai
,,dragostea cere singurătate ”.
După o prezentare scurtă a personajului narator cu rol de a capta atenția cititorilor (captatio
benevolentiae), căpitanul Neculai își începe povestirea sub ochii plini de curiozitate ale
celorlalte personaje naratori, acum cu rol de martori, care așteaptă cu nerăbdare ca istorisirea
să fie mai interesantă și mai înfricoșătoare decât au fost primele trei de până acum.
Căpitanul Isac își începe povestea petrecută în tinerețe, cu douăzeci și cinci de ani înainte, când
îi plăcea să cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care dădea leturghii la biserică
pentru ca el să se liniștească de pe drumuri și să se însoare. Într-o toamnă, tot pe vremea
celeilalte Ancuțe, pe când ducea antale cu vinuri la Suceava, poposise la un han. Într-o sâmbătă,
,,pe la toacă”, Neculai mergea îngândurat pe drumul spre Suceava, când pe malul unei gârle
vede o ,,liotă de țigani ”, care, încercând sa prindă peste, răcneau și țopăiau ,, ca niște diavoli”.
(EXPOZIȚIUNEA)
Tânărul vede ,,o fetișcană de optsprezece ani”, cu o fustă roșie, care îl fascinează peste măsură,
,,parca-as fi înghițit o băutură tare”. Țigăncușa, Marga este certată de un țigan mai bătrân
(Hasanache), pentru că fata se uita țintă la boier și nu se cade o astfel de obrăznicie. Frumusețea
fetei îl tulbură, acesta le dă celor doi câte un ban de argint și o porni spre han. (INTRIGA)
Fata îl caută la han a doua zi pe boier pentru a-i arăta ciuboțelele cumpărate cu banul primit.
Apoi cei doi tineri petrec o noapte la fântâna dintre plopi și își promit o nouă întâlnire de
dragoste la întoarcerea lui de la Pașcani, unde trebuia să-și vândă marfa. Întors de la Pașcani,
9
Neculai vându bine antalele de vin și îi cumpără ,,o blănița cu gașa de postav roș” Margei cum
îi promisese, cu gândul la plăcerea pe care o vedea în ochii ei. Se întoarce, cu chimirul plin spre
hanul Ancuței, cu intenția de a se opri mai întâi la fântână. Marga îl așteaptă în întuneric, iar
când acesta o ajută să-și îmbrace scurteica, fata îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să
îl atragă, pentru că el, împreună cu cei doi frați mai mici, să-i fure calul și banii pe care-i avea
asupra lui iar apoi să-l omoare. Fata de teamă să nu fie înjunghiată, le spune unde este locul lor
de întâlnire. (DESFĂȘURAREA ACȚIUNII)
Cu glasul încărcat de groază și fiind conștientă că-i trădase pe țigani, Marga îl îndeamnă să
fugă, dându-și seama că țiganii o auziseră că-l prevenise. Neculai se aruncă pe cal, câinele se
luptă în tufe cu ceva, dar tânărul o luase la goană. În urma lui , țiganii urlau ca niște ,,diavoli
negri” , iar un moment dat, îl ajunseră și aruncară cu prăjini în el. Tânărul căzu de pe cal și,
simțind ,,o lovitură de fier ascuțit la coada ochiului drept”, începu sa tragă cu pistolul,
nimerindu-l pe un țigan între ochi, în timp ce Lupei, câinele său, ,,rupea pe celălalt”. Ochiul
drept îi era plin de sânge, dar cu ochiul teafăr zări lumina hanului și începu sa strige cu disperare
după ajutor. (PUNCTUL CULMINANT)
Cei aflați la han ies cu făclii și pornesc cu toții înapoi, spre fântâna unde se întâlnise Neculai cu
Marga. Pe colacul fântânii, ,,lucea sânge proaspăt”, semn că țiganii omorâseră fata pentru că-i
trădase și o aruncaseră în fântână. Din ochiul lui Neculai Isac, sângele ,,se prelingea prin mustăți
și-mi intra în gură. Și parcă gustam din sângele împrăștiat pe colacul fântânii”.
(DEZNODĂMÂNTUL)
Ascultătorii acestei istorisiri groaznice rămăseseră ,,tăcuți și mâhniți”, fântâna nu mai există, se
distrusese ,,ca toate ale lumii”. Căpitanul Neculai ,,sta împovărat în locul lui, neclintit și cu
capul plecat”, iar ochiul ,,cel viu, mare și neguros, privea țintă în jos în neagra fântână a
trecutului”. Abia pe inserat, când s-a aprins din nou focul, căpitanul Isac a prins pe Ancuța de
mana și a cerut pentru toții oaspeții ,,vin vechi în oale nouă”. În final, toți ceilalți martori-
naratori se pregătesc să asculte noile istorisiri care vin în continuarea acesteia.
Semnificația fântânii cu patru plopi este de centru al lumii, loc sacru care însă nu-i mai
protejează pe îndrăgostiți, fiind pângărit de vina fiecăruia și sortit pieirii. Apa fântânii se
amestecă cu sângele, iar în plan simbolic, iubirea cu moartea.
Narațiunea se îmbină cu dialogul și scurte pasaje descriptive. Relatarea personajului-narator se
încheie cu deznodământul povestirii, dar narațiunea are un epilog care constă în dialogul
ascultătorilor și în comentariile naratorului prim, care înregistrează efectul actului asupra
povestitorului: întoarcerea spre sine și trecut.
Modalitățile narării prezente în text sunt: relatarea, reprezentarea, povestirea, iar dominanta
stilistică este oralitatea. Există de asemenea o relație strânsă între narator și receptor, astfel se
utilizează persoana I și a II-a în dialogul acestora. Dialogul presupune un sistem de convenții
(apariția povestitorului, pretextul care declanșează povestirea, formulele de adresare etc).
Naratorul se adresează interlocutorilor într-un mod ceremonios, adecvat statutului său social:
,,domnilor și fraților, ascultați ce mi s-a întâmplat..”, iar ascultătorii la rândul lor revin cu
comentarii, întrebări și reflecții.
Personajul narator relatează întâmplarea din perspectiva tânărului neștiutor, dar reprezentarea
faptelor este însoțită de analiza și condamnarea lor, din perspectiva martorului, din cauza
consecințelor tragice. Tânărul Neculai Isac are defectele specifice vârstei: neștiința, lipsa

10
experienței de viață și incapacitatea de a vedea consecințele faptelor săvârșite din cauza iubirii.
Prima sa întâlnire cu țiganii și cu fata care umblă prin apă în fustă roșie este relatată din propria
sa perspectivă, iar acesta nu vede capcana în această ,,întâmplare”. Marga nu este așa cum
afirmă unchiul său ,,o fată proastă”, ci se supune grupului, acceptând rolul de momeală.
Comportamentul ei ulterior este imprevizibil pentru tânărul boier îndrăgostit și naiv dar și
pentru ascultători, astfel se poate afirma că Sadoveanu încearcă să surprindă interlocutorul prin
întorsăturile sale de situație. Tânărul crede că trăiește o idilă superficială, dar de fapt este prins
în capcana țiganilor, și plătește astfel cu propriul ochi, iar Marga pentru trădarea ei și nesupunea
față de grup din iubirea pentru tânărul Neculai, este conștientă de urmări și plătește în cele din
urmă cu viața. Marga este însă în cele din urmă eroina acestei povestiri. Condiția ei umilă de a
se lăsa folosită de grupul de țigani pentru a-l jefui pe boierul îndrăgostit, este umanizată și
metamorfozată de puterea dragostei. Aflată în situația de a se supune legii cetei ei sau de a-l
salva pe bărbatul iubit, aceasta alege jertfa de sine.
Naratorul Niculae povestește din dorința de a revedea trecutul pentru a-l înțelege, căci pierderea
ochiului îi dă puterea vizionară de a vedea în trecut. Deși fântâna nu mai există, el o poate
vedea, însă pentru el timpul interior s-a oprit într-un prezent etern marcat de vinovăție.
Farmecul povestirii este dat de prezența elementelor de limbaj popular (,,singur ca un cuc”),
arhaic (,,mazâli”), regional (,,butac, hojma, roșă”). Limbajul personajelor (țiganii) contrastează
cu cel al naratorului (boierul). Expresivitatea limbajului este dată de frumusețea metaforei:
,,Catastihul acelor vremuri a început să mi se încurce”, epitetul de caracterizare: ,,nări largi, și
ochi iuți”, ,,răcni răgușit, comparația sugestivă: ,,Am simțit în mine ceva fierbinte; parc-aș fi
înghițit o băutură tare”.
În final, fântâna dintre plopi este povestire care relatează un singur fapt epic, o întâmplare
de dragoste din tinerețe, o inițiere eșuată. Se acordă importantă actului narării, care are ca efect
reînvierea unei lumi apuse. Povestirea se situează într-un plan al trecutului, principala sa
caracteristică fiind evocarea. Accentul este pus pe întâmplări și situații, povestirea având un
caracter epic exemplar.

11