PIERRE CHESNOT

PUŞLAMAUA
Comedie în două părţi

Traducere şi adaptare
RADU BELIGAN şi LIVIU DORNEANU

1
PERSONAJELE

CATHERINE MOULIN În jur de 50 de ani. Mult farmec, umor, o femeie

despre care se zice că are caracter.

BETTY, fostă MOULIN Prima soţie a lui François Moulin. Deşi cu cinci ani
mai în vârstă decât el, are încă un aer tânăr. Şi ea este o femeie cu caracter.

FRANÇOIS MOULIN 60 de ani. Nu-i arată şi se străduieşte să se menţină

tânăr. E un cuceritor, un hedonist care, uneori, din slăbiciune, intră în situaţii
explozive.

BARBARA PEREZ O femeie frumoasă, care se apropie de 40 de ani. Se

îmbracă astfel încât să pună în valoare faptul că e bine făcută. Are mai mult
temperament decât inteligenţă.

MARIE-PIERRE DESNOUETTES O tânără de 27 de ani. Pare puţin pierdută.

Este, evident, în căutarea unui tată.

EVELYNE ROUGEMONT O femeie foarte drăguţă, puţin timidă şi, deşi

convenţională, e fermecătoare.

PAUL ROUGEMONT Prieten de multă vreme al lui François. Şi el, ca şi soţia

lui, e puţin rezervat. Cei doi sunt ceea ce se cheamă prieteni de nădejde.

2
 PARTEA I-a

Livingul confortabil din apartamentul soţilor Moulin.

La grădină, aproape de avanscenă, o uşă spre dormitor. Ceva mai

departe, tot în stânga, o altă uşă, spre biroul lui François. În fund, o
uşă dublă dă în vestibul.
La curte, o uşă dublă, spre sufragerie.
Decorul e în penumbră.

După ridicarea cortinei, pe una din lateralele scenei, intră,urmărit de

un reflector, François Moulin; înaintează până în avanscenă şi se
adresează direct, publicului.

FRANCOIS Bună seara. Daţi-mi voie să mă prezint: Sunt François

Moulin. Da, Puşlamaua de pe afiș sunt eu. Dacă ați văzut
Pensiune completă, cred că vă aduceți aminte că la
începutul spectacolului personajul principal masculin a
ieșit la rampă și a vorbit cu dumneavoastră. Având în
vedere că piesa este scrisă de același autor, am să
procedez și eu la fel. Fiindcă, în curând, prins de
evenimente, nu voi mai avea timp să mă explic. Vreau să
vă asigur din capul locului că nu vă cer să fiţi indulgenţi
cu mine fiindcă, e adevărat, recunosc, ceea ce mă
pregătesc eu să fac, nu e deloc ortodox. (coboară tonul)
Sunt pe punctul să-mi părăsesc nevasta!… Da, valiza e
pregătită, biletul de avion în buzunar… Mâine, la aceeaşi
oră, voi ateriza la Libreville, în Africa, unde voi începe o
viaţă nouă!…
Nu, nu plec singur, bineînţeles! La vârsta mea nu laşi
totul baltă, ca să te trezeşti celibatar… Nu!… Plec cu o
adorabilă jună persoană, Marie-Pierre Desnouette, cu
care trăiesc, de un an, o pasiune nebună. Are 27 de
ani… Da, ştiu… Nu e deloc rezonabil… Cu atât mai mult
cu cât cunoaşteţi, la fel de bine ca mine, rigorile moralei:
o femeie care-şi lasă bărbatul, pe motiv că nu mai are nici
o plăcere cu el, e demnă de milă. Dar, un bărbat care
face acelaşi lucru, din acelaşi motiv, e o puşlama!
Nu, nevastă-mea nu ştie nimic. Am încercat să-I spun,
dar n-am putut… N-am putut să privesc în ochi o femeie
căreia, în fond, n-am nimic grav să-i reproşez, şi să-i
spun: “Iubito, – nu, nu iubito – Catherine, am decis să
plec definitiv şi să-mi refac viaţa aiurea, cu o tânără de 27
de ani…” nu, pentru asta n-am curaj!… Şi, la urma urmei,
de ce să dau explicaţii? Fiindcă cel părăsit vrea
întotdeauna să ştie de ce. Şi, neavând nimic precis să-i
răspunzi, te trezeşti vinovat. Şi dumneavoastră o să mă
întrebaţi, de ce.
De ce? Nu e prea uşor de explicat… Sunt însurat cu
Catherine de 20 de ani. Am avut-o pe fiica noastră,

3
Veronique, imediat după căsătorie şi, în primii noştri ani,
am fost cu adevărat fericiţi. Apoi, încetul cu încetul,
pasiunea arzătoare a făcut loc tandreţei, apoi tandreţea,
înţelegerii, înţelegerea duioşiei, duioşia… obişnuinţei,
obişnuinţa… (face un gest de lehamite)
“Totuşi, îmi veţi spune dumneavoastră, trebuie să existe
un moment cheie, o clipă precisă când, dintr-o dată,
acestă iubire, care zbura deasupra norilor, a intrat în picaj
şi s-a prăbuşit în nisipuri mişcătoare”…
Ei bine, dacă mă gândesc mai serios, asta s-a întâmplat
într-o iarnă, acum vreo zece ani când, într-o seară,
Catherine a scos dintr-un săculeţ un ghem de lână şi
două andrele lungi…
Cunoaşteţi această ocupaţie, în aparenţă anodină, care
constă în a împleti fire de lână, ca să faci tot felul de
pulovere, veste, fulare, căciuli, mănuşi, ciorapi… şi în a
stârni strigăte de admiraţie:
- “Ooo!… Tu ai făcut asta?
- Da, da, da!…
- E o minune! E nemaipomenit!…”
Şi ea, care-ţi explică, modestă, că nu e mare lucru, că
învârţi de trei ori lâna pe andreaua din stânga şi cu
andreaua din dreapta o tragi şi faci din ea un ochi, şi ochi
după ochi, un rând pe faţă, un rând pe dos, a ieşit
minunea…
Da, acum sunt sigur. Totul s-a schimbat în seara aia…
Dacă, în loc să fi scos din geantă lâna şi andrelele,
Catherine mi s-ar fi aruncat în braţe, spunându-mi
“Iubitule, hai să facem dragoste”, sunt sigur, în ceea ce
mă priveşte, că totul ar fi fost salvat. Numai că ea n-a
spus-o şi mi-a împletit un pulover minunat, pe care-l port
mereu, fiindcă el… nu se uzează…
O să-mi răspundeţi că bărbatul, când îşi vede nevasta
luând andrelele în mână, ar putea el să se repeadă, s-o
ia în braţe şi să-i spună: “Iubito, hai să facem dragoste!”
Numai că, aici e drama: Bărbatul nu o face pentru că în
sinea lui simte că ei îi place mai mult să tricoteze... De
altfel, Catherine nici nu ascundea această nouă plăcere.
Spunea adesea,”Mie cel mai mult îmi place să stau
liniştită la mine acasă, să mă uit la televizor şi să
împletesc de zor…” Ea a ales, de fapt, între mine şi noua
sa pasiune… Aşa se explică hotărârea mea…
Trebuie să vă spun, însă, că am ales cât se poate de
prost ziua evadării. De o săptămână trăiesc într-o
asemenea stare de exaltare, încât am uitat cu
desăvârşire că tocmai astăzi e aniversarea mea. Tocmai
astăzi împlinesc (tuşeşte) …ani! O să-mi spuneţi că nu e o
vârstă prea înaintată… Nu... E adevărat, nu e, dar nu mai
am nici o secundă de pierdut… Iată de ce fug cu această

4
 copilă adorabilă care, vă rog să mă credeţi, nu tricotează.
Mă rog, nu încă…

(iese; pentru un moment, scena rămâne goală; decorul se luminează

şi se aude soneria telefonului; apare Catherine Moulin, în rochie de
seară, cu un vas de flori în mână, pe care-l pune pe o măsuţă; se uită
la ceas, apoi ridică receptorul)

CATHERINE Alo!…A, perfect!… Tortul e gata… Bineînţeles, cu

lumânări… Câte? Nu, nu optzeci! Şaizeci!… Uitaţi-vă
bine, am făcut eu un şase care seamănă cu opt!… Aţi
scris La mulţi ani, François, cu zahăr roz? Foarte bine. (se
aude soneria de la intrare) Iertaţi-mă o clipă, sună la uşă . (iese
un moment şi revine însoţită de Betty, îmbrăcată şi ea în rochie de
seară şi cu un cadou, frumos ambalat, în mână; Catherine îi face
semn să ia loc) Iartă-mă Betty, vorbesc cu cofetarul… Alo,
da. Cum? Frişcă? Da, bineînţeles, un munte de frişcă!
Ador frişca!… Îl puteţi livra într-o oră?… Perfect!…
Mulţumesc. La revedere. (închide)
BETTY François nu s-a întors?
CATHERINE Nu, dar încă e devreme.
BETTY Tot n-a aflat că i-ai organizat o petrecere?
CATHERINE Nu, mi-a telefonat de la birou, dar nu i-am spus nimic.
Vreau să fie o surpriză… Evelyne şi Paul mi-au telefonat
şi ei că vin.
BETTY Perfect. Dar nu ţi-e teamă că n-o să aprecize, aşa cum ai
vrea tu, surpriza? Ştii că de la un timp detestă să-şi
sărbătorească aniversările…
CATHERINE Da, dar astăzi e o cifră rotundă…Lasă jos, cadoul!...
Sâmbăta lucrează mai târziu…
BETTY A, astăzi e ziua lui specială…
CATHERINE …în care-şi desenează planurile...
BETTY Da, ziua în care nici la telefon nu-l poţi găsi! Cunosc… A
terminat proiectul noului vapor?
CATHERINE Nu ştiu, dar de o săptămână e într-o asemenea stare de
agitaţie, că o seară între prieteni, m-am gândit c-o să-i
facă bine.
BETTY Excelentă idee, mai ales că de la vârsta asta ar trebui s-o
lase mai moale… Nu mi-a plăcut deloc cum arăta
săptămâna trecută. Îşi ia regulat, vitaminele?
CATHERINE Când e acasă, da.
BETTY Şi când nu-i acasă, uită. Cu ficatul e mai bine?
CATHERINE Cred că da…
BETTY Trebuie să fii mai atentă. De aia, când te-am auzit
adineauri comandând un munte de frişcă, nu mi-a prea
plăcut. Ai uitat că anul trecut a zăcut două zile…
CATHERINE Nu-l obligă nimeni să mănânce.
BETTY Pofticios cum e, n-o să reziste, şi-o să cadă la pat. Îţi
repet, nu mi-a plăcut de loc cum arăta… Are probleme?
CATHERINE Nu cred…

5
BETTY Totuşi, când are privirea fixă şi sprânceana ridicată tot
timpul ca un semn de întrebare, e clar că trece prin
momente de mare tensiune!… Alimentaţia lui e destul de
variată?
CATHERINE Ascultă, Betty, n-o să mă înveţi pe mine, care am făcut
medicina, ce sunt vitaminele şi un regim bine echilibrat.
Te-am rugat de atâtea ori să nu-l mai supraveghezi pe
François, ca pe-un copil. Betty, nu eşti mama lui!...
BETTY Nu, slavă Domnului. Dar îl cunosc atât de bine… Când ai
trăit treisprezece ani cu un bărbat, îi cunoşti toate
slăbiciunile.
CATHERINE Tu uiţi mereu că eu sunt măritată cu el de douăzeci de
ani. Cu şapte ani mai mult ca tine!…
BETTY Douăzeci de ani? Au şi trecut?
CATHERINE Ei, da, Veronique a împlinit 20 de ani acum trei
săptămâni.
BETTY S-a născut în mai, nu-i aşa?
CATHERINE Da, adu-ţi aminte, am rămas însărcinată cu ea în august,
’79.
BETTY Da, ai dreptate. Când mi-a anunţat François evenimentul,
era toamnă. Îmi amintesc chiar foarte bine: călcam pe
frunze uscate în Parcul Monceau, când s-a oprit brusc şi
m-a privit fix: “Betty, trebuie să-ţi spun ceva: o să am un
copil.” Pentru moment am fost atât de surprinsă, încât am
crezut că eu eram însărcinată…
CATHERINE Nu, eu eram… Vărsam într-una…
BETTY O lună şi jumătate, am plâns într-una!
CATHERINE François trebuia să mă ia de nevastă! Eram tânără şi…
BETTY Erai fată mare?
CATHERINE N-am spus asta. Aveam treizeci de ani, eram singură şi
aşteptam un copil… François n-a făcut decât ce trebuia
să facă.
BETTY Din păcate, mie natura mi-a refuzat bucuria asta…
CATHERINE Zău, Betty, n-are rost să revenim… Ştii bine că de câte
ori am vorbit despre asta, am sfârşit prin a spune acelaşi
lucru:
AMÂNDOUĂ C’est la vie!
CATHERINE Faptul că ai rămas prietenă cu François, nu e puţin...
BETTY Datorită ţie.
CATHERINE Părea atât de stingherit că trebuie s-o rupă definitiv cu
tine… Şi-apoi, e atât de plăcut să avem o prietenă ca
tine, aici, în apropierea casei… Numai că, uneori, tu
vorbeşti în faţa altora, de parcă ai mai fi măritată cu
François …
BETTY Ce vrei, dragă, aşa cum o hârtie semnată în faţa
primarului nu formează, obligatoriu, un cuplu, nici o
hotărâre de divorţ nu anulează, automat, sentimentele…
CATHERINE Tot ce se poate, dar supraveghează-te puţin şi nu mai
spune ca alaltăieri, în faţa unuia din clienţii lui, “François,
nu mai sta atâta în picioare, ştii bine că ţi se umflă!”…

6
BETTY Dar e adevărat că i se umflă picioarele!
CATHERINE Ştiu, dar nu e cazul s-o spui tu.
BETTY (vexată) Bine, n-am să mai spun nimic.
CATHERINE Hai, hai, nu te şifona, ştii că ţinem la tine… Mai bine
ajută-mă să duc florile şi deschide-mi uşa.
BETTY (deschide uşa spre sufragerie) A, ce masă frumoasă!…
CATHERINE (intrând cu buchetul) Nu-i aşa? (după o clipă iese din sufragerie, cu
un sac de lucru în mână) Stai jos, Betty. (Betty se aşează.
Catherine scoate din sac un pulovăr aproape terminat ) Ce zici de
ăsta?
BETTY Superb. Nu cunoşteam modelul ăsta…
CATHERINE E foarte simplu. Începi cu un punct pe faţă, apoi unul pe
dos… (se aude soneria de la intrare) Sunt Evelyne şi Paul.
Vrei să le deschizi tu?
BETTY Nu-i recunosc! Au venit la timp?... (iese; Catherine îşi strânge
lucrul; în hol se aud două voci de femei, apoi Betty revine, urmată de
Barbara) Catherine, o tânără te roagă s-o primeşti.
CATHERINE Poftiţi, doamnă.
BARBARA Domnişoară... (intră cu timiditate, e nervoasă şi sub presiunea
unei mari emoţii) Iertaţi-mă, mă simt foarte prost că am dat
buzna aşa… Da, ştiu, ar fi trebuit să telefonez, dar mi-a
fost teamă să nu credeţi că e vorba de o glumă proastă…
Iar să vă fi trimis o scrisoare, chiar semnată, ar fi
semănat cu un denunţ… De aceea am preferat să vin
personal… Mi se pare mai corect aşa, nu credeţi?
(Catherine şi Betty se privesc mirate)
CATHERINE Nu cumva aţi greşit etajul?
BARBARA Nu cred... Nu sunteţi dumneavoastră, Dna Moulin?
CATHERINE Ba da, eu sunt, numai că nu-nţeleg ce vă aduce aici.
Explicaţi-mi.
BARBARA Asta şi încerc să fac, doamnă, numai că nu este de loc
uşor… E o chestiune foarte delicată… Credeam c-o să vă
găsesc singură…
BETTY (dă să plece) Înţeleg foarte bine… Vă las…
CATHERINE Nu, Betty, rămâi. Aflaţi domnişoară, că n-am nimic de
ascuns faţă de doamna. Doamna este prima soţie a
soţului meu şi…
BARBARA Cum?
CATHERINE Doamna este prima soţie a soţului meu…
BARBARA Nu, nu e cu putinţă!…
CATHERINE În sfârşit, domnişoară, ce vi se pare atât de…
BARBARA Iertaţi-mă, dar vă rog să mă înţelegeţi, văd că în fiecare zi
aflu câte ceva nou…
CATHERINE Ascultă, domnişoară, nu cunosc motivele care te-au adus
aici, dar dacă ai ceva de spus, spune, te ascultăm.
BARBARA Cum doriţi…
CATHERINE Aşadar, despre ce e vorba?
BARBARA Despre soţul dumneavoastră.
CATHERINE François? I s-a întâmplat ceva?

7
BARBARA (izbucnind în plâns) Mă înşală! (se prăbuşeşte pe canapea,
plângând cu sughiţuri; Catherine şi Betty se privesc stupefiate )
Iertaţi-mă, ştiu, n-ar fi trebuit să vin, dar nu mai ştiam ce
să fac; înţelegeţi, eram pierdută!…
CATHERINE Poftim? Poftim? Ce-ai spus?
BARBARA Da, doamnă, mă înşală!
CATHERINE Nu înţeleg nimic!
BARBARA Vedeţi, doamnă, eu aşa ceva nu suport! Nu suport şi
pace!… Puşlamaua!…
CATHERINE Dar, pentru Dumnezeu, domnişoară, cine eşti dumneata?
BARBARA Sunt Barbara Perez.
CATHERINE A, dumneata eşti?
BETTY Cum, o cunoşti?
CATHERINE Da, Barbara Perez este amanta lui François, de opt ani.
Nu-i aşa?
BARBARA Zece. Anul ăsta, s-au împlinit zece ani. Tocmai trebuia să
sărbătorim aniversarea întâlnirii noastre, săptămâna
viitoare.
BETTY Dar eu nu ştiam nimic!
CATHERINE Iartă-mă, Betty, dacă nu-ţi povestesc chiar tot. Ştiam de
existenţa domnişoarei, dar n-am văzut-o niciodată…
Până acum!…
BETTY Şi… ştiai de mult?
CATHERINE De la început. François e atât de nepriceput, încât îi e
imposibil să ascundă ceva prea multă vreme. Aşa că, de
câte ori se bâlbâie şi-şi ia aere de conspirator, nu mi-e
greu să înţeleg… Mărturisesc că în primul an am suferit
cumplit… Ştii cum se întâmplă când nu eşti obişnuit… Pe
urmă, cu trecerea timpului, am înţeles că, în fond,
François nu vroia să mă părăsească… Aşa că, povestea
asta mi-a devenit total indiferentă. Îl vedeam în fiecare
sâmbătă cum se duce, chipurile, la birou, ca să mediteze,
cum zicea el, şi aşteptam seara, să se întoarcă. Şi, cum
se întorcea bine dispus, până la urmă m-am resemnat. În
definitiv, până şi la meciurile de rugby, jucătorii mănâncă,
în pauză, o felie de lămâie… Cum nu-mi place să-mi
complic existenţa, m-am făcut că nu văd…
BETTY Şi n-ai încercat niciodată să afli cine era persoana?
CATHERINE Ba da, la început m-am întrebat deseori cum putea să
arate această Barbara, care scria nişte scrisori atât de
frumoase…
BARBARA Cum, citeaţi scrisorile mele?
CATHERINE Ar fi fost greu să nu le citesc. Îi cădeau din buzunare…
BARBARA Cât poate fi de neglijent!…
CATHERINE Asta, ce-i drept, aşa e. Unele erau foarte frumoase…
BARBARA (modestă) Zău?
CATHERINE Da, ai oarecare talent… O să-ţi fac chiar o mărturisire:
Până la urmă, am fost chiar măgulită că soţului meu i se
puteau scrie asemenea scrisori. Când trăieşti cu cineva,
te obişnuieşti atât de mult să-l vezi, că nu-l mai priveşti.

8
 Scrisorile dumitale mă făceau să-mi redescopăr bărbatul
prin ochii altei femei…
BARBARA Mă simt foarte prost…
CATHERINE De ce? Fiindcă nu m-am revoltat?
BARBARA Da, sunteţi o femeie neobişnuită… Sinceră să fiu, eu, în
locul dumneavoastră, n-aş fi procedat aşa…
CATHERINE Trebuie să fim logici. Nu văd de ce ţi-aş face o scenă
astăzi, când ştiu de existenţa dumitale, de zece ani.
BARBARA Să ştiţi că François îmi spusese…
CATHERINE Ce anume?
BARBARA Că sunteţi o femeie de calitate.
CATHERINE Drăguţ din partea lui!…
BARBARA De altfel, şi eu v-am găsit foarte simpatică…
CATHERINE Mă cunoşteai?
BARBARA Vrând, nevrând, de atâta timp, de când ne întâlnim prin
magazine…
CATHERINE Locuieşti în apropiere?
BARBARA La doi paşi, chiar deasupra poştei. François mi-a
cumpărat o garsonieră dublă, acum zece ani…
CATHERINE A, da, înţeleg…
BARBARA Era mai practic…
CATHERINE Da, ar fi trebuit să-mi dau seama. Aşa a făcut şi cu mine,
pe vremea când era încă însurat cu doamna… (o arată pe
Betty)
BARBARA Aa!…
BETTY Numai că mie mi-au trebuit zece ani ca să-mi dau seama.
CATHERINE Noi eram foarte prudenţi… Bun, aşadar, domnişoară,
povesteşte-mi, ce se întâmplă?
BARBARA O, doamnă, ce greu îmi e!… N-ar fi trebuit să vin…
CATHERINE Acum e prea târziu. Aşadar?
BARBARA Sunt în pragul sinuciderii, doamnă! Da, în pragul
sinuciderii!… De opt zile nu mai mănânc, nu mai dorm…
Nu, nu voi putea suporta!… (plânge în hohote)
CATHERINE Lasă, lasă, linişteşte-te
BARBARA Nu pot, am să mă omor! Am un revolver, ştiţi?…
CATHERINE Să nu faci asta, nefericito. Există riscuri, nu eşti niciodată
sigură că nu te nimereşti!…
BARBARA Şi totuşi, asta am să fac, doamnă! Un glonte în cap! Asta
mă aşteaptă!
CATHERINE Barbara, fără revolver! Face găuri, pătează covoarele,
pereţii…
BARBARA Atunci, am să iau somnifere…
CATHERINE Cel puţin, eşti convinsă că te înşală?
BARBARA Sunt sigură. Am dovezi. De o lună încoace, îl văd din ce
în ce mai rar. Se fofilează tot timpul, vine cu întârziere, nu
rămâne… În sfârşit, ştiţi cum e; o femeie simte lucrurile
astea…
CATHERINE, BETTY (împreună) O! Da!

9
BARBARA Ştiţi, probabil, că de zece ani ne făcusem obiceiul să
petrecem împreună fiecare sâmbătă… Ei bine, de mai
mult de o lună, n-a mai dat pe la mine…
CATHERINE Într-adevăr, e îngrijorător.
BARBARA Mai mult decât îngrijorător!… Aşa că am angajat un
detectiv.
CATHERINE Un detectiv?!
BARBARA Da. Înţelegeţi, trebuia să aflu. Nu mai puteam suporta
incertitudinea.
CATHERINE Şi ţi-a adus dovezi?
BARBARA (scoate din buzunarul impermeabilului o fotografie) Priviţi. Asta-i
fotografia ei. O cheamă Marie-Pierre Desnouettes, are
douăzeci şi şapte de ani, 1,62 m (întoarce fotografia pe dos şi
arată) …adresa, numărul de telefon, zilele, orele şi locurile
unde se întâlnesc.
CATHERINE Ia uite, Betty, e brunetă.
BETTY (luând fotografia) N-arată rău, deloc!… Douăzeci şi şapte de
ani!… (suspină) Cum să lupţi cu una ca asta?…
BARBARA Mie mi se pare urâtă!
CATHERINE Are un aer neplăcut, dar urâtă nu e.
BARBARA V-aţi uitat ce nas are?
CATHERINE Da, dar ochii sunt frumoşi, iar ovalul feţei e aproape
perfect… De altfel, François n-a iubit niciodată decât
femei frumoase.
BETTY Asta-i adevărat!
BARBARA Da, dar în fotografie nu se văd picioarele!
CATHERINE De ce? Dumneata le-ai văzut?
BARBARA Da, nu m-am putut stăpâni să nu mă duc s-o văd când
ieşea din casă. Ei, să-i vedeţi picioarele, şi pe urmă să
vorbiţi! Cât despre restul!… Eu înţeleg, să mă înşele cu o
Sharon Stone, dar cu asta!…
CATHERINE Ce ţi-a spus detectivul dumitale? Că e îndrăgostită de
François?
BARBARA Mi-a spus, nu că e îndrăgostită, că e moartă după el! Şi el
după ea!… De altfel, după părerea d-lui Sylvain, clocesc
ceva împreună...
CATHERINE Domnul Sylvain e detectivul?
BARBARA Da. Treizeci de ani de meserie… Vă daţi seama!… Mi-a
repetat de mai multe ori şi a insistat: “Eu, în locul
dumneavoastră, aş deschide bine ochii, fiindcă ăştia
clocesc ceva!”
CATHERINE Clocesc, clocesc, dar ce?
BARBARA Nu se ştie încă, dar nu vă faceţi griji, vom afla curând,
fiindcă domnul Sylvain se ţine după François ca o umbră.
CATHERINE Povestea asta nu e deloc credibilă.
BARBARA De ce?
CATHERINE Nu-mi vine să cred că o fetiţă se poate îndrăgosti de
François.
BARBARA Afară de cazul când o interesează banii lui.
CATHERINE Ce te face să crezi asta?

10
BARBARA Bunul simţ, doamnă. E adevărat că François e încă un
bărbat bine, dar de aici şi până să placă puştoaicelor,
chiar urâte…
CATHERINE Eu îl cred capabil să mai seducă femei tinere.
BETTY Şi eu la fel. De altfel, dac-aş mai avea douăzeci şi şapte
de ani, François ar fi exact pe gustul meu…
CATHERINE Şi pe-al meu! E înalt, bine făcut, nici un pic de grăsime…
BARBARA Decât pe burtă…
CATHERINE Cum, pe burtă? N-are burtă!
BARBARA A, ba da, vă asigur… De când nu l-aţi mai văzut gol-
goluţ?
CATHERINE Cred că de la ultima vacanţă…
BARBARA Ei bine, de atunci, a început să facă şunculiţe.
BETTY Când îţi spuneam să fii atentă la alimentaţia lui!…
BARBARA Da, e obligatoriu, altfel în doi ani va deveni obez!
CATHERINE Vai de mine!… Serios? Bine că mi-ai spus! O să fiu mai
atentă!… Dar să revenim la fata aia… Zici că vrea banii
lui!
BARBARA Da. Şi l-a vrăjit, literalmente. Da, l-a vrăjit! (începe din nou să
plângă) Iertaţi-mă, nu mă pot stăpâni. Înţelegeţi, nu vreau
să vă jignesc, dar François e totul pentru mine. Pentru el,
am refuzat mai multe cereri în căsătorie… Am respins
avansurile altor bărbaţi… Când există un bărbat în viaţa
mea, altul nu mai încape… De-aia sufăr atâta. Findcă,
între noi fie vorba, îmi făcuse promisiuni…
CATHERINE Ţi-a promis că divorţează?
BARBARA Da. Chiar de la început. Amâna mereu, dar îmi jurase c-o
s-o facă!
CATHERINE Da, sistemul clasic. De altfel, e bine cunoscut că cel mai
greu în asemenea situaţii este să obţii consimţământul şi
binecuvântarea soţiei legitime. E uşor de imaginat cum
le-ar plăcea acestor domni să se petreacă lucrurile:
“Draga mea, găsesc că de câtva timp, relaţiile noastre nu
mai sunt ce-au fost şi cred că ar fi absurd să prelungim o
căsnicie care nu ne mai satisface pe niciunul dintre noi.
Aşa că, dacă nu ai nimic împotrivă, am intenţia să
deschid, săptămâna viitoare, o acţiune de divorţ.” Şi noi
să răspundem: “Sunt de acord, dragul meu. Unde
semnez?” Asta ar vrea dumnealor să audă!… Ei bine, ţin
să-ţi spun că dacă mi-ar ţine o asemenea tiradă, ar avea
o mare surpriză!…
BARBARA Aţi refuza?
CATHERINE Şi încă, cum!
BETTY Ei bine, mie mi-a servit tirada asta!
CATHERINE Da, dar eu eram însărcinată!…
BARBARA Şi ce? Eu n-am fost?
CATHERINE Să nu-mi spui că ai un copil!
BARBARA Din păcate, nu. Nu pot avea…
BETTY O, ce păcat!…
CATHERINE Cum adică, ce păcat?!

11
BETTY Că nu poate avea copii! Mi-ar fi plăcut să-i dădăcesc. La
urma urmei, ar fi fost un copil al lui François şi aminteşte-
ţi, când Veronique era bebeluş, noi două eram supărate,
pe când acum… Ah, ce mult mi-ar fi plăcut un bebeluş!…
CATHERINE Ei bine, amână-ţi visurile de bunică…
BETTY Bunică? Eu, bunică?…
CATHERINE Da, da!…În situaţia asta complicată, un copil ne-ar mai fi
lipsit!… Aşadar, ţi-a promis chiar de la început că
divorţează?
BARBARA Da, îmi repeta mereu, “Îţi promit, de îndată ce-o să mai
crească bebeluşul!”
CATHERINE De care bebeluş, vorbea?
BARBARA De Veronique, fata dumneavoastră.
CATHERINE “Bebeluşul”? Veronique?!… Dar câţi ani crezi că are
“bebeluşul”?
BARBARA Nouă, sau zece...
CATHERINE Ei bine, află că “bebeluşul” a împlinit douăzeci de ani,
acum trei săptămâni şi că la ora asta, traversează
Atlanticul cu un velier al lui taică-său.
BARBARA Veronique, douăzeci de ani? Ah, puşlamaua!…
CATHERINE Constat cu plăcere, că ţi-am făcut şi eu o surpriză.
BARBARA Ah, mizerabilul! Cum m-a putut minţi, pe mine, în halul
ăsta?
CATHERINE Minciuna n-are preferinţe.
BARBARA Da, trebuie să treci prin ce-am trecut eu, ca să cunoşti ce
înseamnă o asemenea viaţă: să aştepţi zile întregi lângă
un telefon care nu sună; să te trezeşti singură în faţa unui
supeu pentru doi, decomandat în ultimul moment. Cât
despre vacanţe, nu ştii niciodată dacă pleci, unde pleci şi
când pleci…De câte ori nu mi s-a întâmplat să fiu gata de
drum, cu valiza pregătită şi să sune François, ca să mă
anunţe că nu mai plecaţi la mama?!
CATHERINE Da, aşa e. Era în funcţie de vreme. Când se anunţa timp
urât, nu mai plecam la mama. În Bretania, când plouă, e
jale.
BARBARA Pe scurt, am trăit un infern… Credeţi-mă, e greu să nu fii
tot timpul lângă omul iubit!…
CATHERINE Cunosc situaţia. Şi eu, într-o vreme, am făcut dragoste cu
ochii pe pendulă…
BETTY Da, ştia că ţin foarte mult să fie punctual…
CATHERINE Înainte de a fi legitimă, şi eu am fost clandestină…
BETTY (suspinând) Eu de când mă ştiu, am fost legitimă!
CATHERINE Ei bine, clandestinitatea dă o anume picanterie situaţiei!
(către Barbara) Nu crezi?
BARBARA La început, poate. Dar, pe urmă, vedeţi cum se
sfârşeşte… (plânge) Ah, François, e groaznic, n-ai dreptul
să-mi faci una ca asta!…
CATHERINE De unde ştii că n-o să se întoarcă la dumneata? (realizând
ce-a zis, aparte) Aoleu, ce tâmpenie mi-a ieşit pe gură!…

12
BARBARA Orice mi-aţi spune, eu ştiu că viaţa mea este, de-acuma,
ratată. Nu mai am nici un motiv să mai trăiesc, aşa că e
foarte simplu: am să mă omor. Da, am să mă omor!
CATHERINE Hai, lasă, lasă, n-o lua de la capăt!…
BARBARA Când mă gândesc la tot ce-am făcut pentru el, la nopţile
pierdute în tren, numai ca să-l văd două ore pe plajă, la
Biarritz…
CATHERINE Veneai la Biarritz?
BARBARA Da, în fiecare vară…
CATHERINE Frumos!… Eu nu ştiam…
BARBARA Mă instalam la capătul plajei dinspre Saint-Jean-de-Luz.
CATHERINE A, în timp ce eu mergeam întotdeauna în celălalt capăt!
BARBARA Da, lângă chioşcul cu răcoritoare.
CATHERINE Exact, de unde ştii?
BARBARA Din când în când, treceam pe lângă voi..
CATHERINE Trebuie să fi fost foarte amuzant!
BARBARA A, da!… Daca-ţi fi văzut ce mutră făcea François, v-ar fi
umflat râsul. Îi ieşeau ochii din cap, de furie …
CATHERINE Îmi dau seama.
BETTY Ştiaţi că şi pe mine m-a dus la Biarritz, în voiaj de nuntă?
(Barbara şi Catherine se privesc) În orice caz, constat că a
rămas totuşi fidel… unor amintiri. Pe vremea aia,
Biarritzul era o încântare… Mi-aduc aminte că pe una
dintre străduţele care duc la plajă, era un mic restaurant
adorabil…
CATHERINE Les Rochers.
BETTY Exact, restaurantul Les Rochers. Parcă-l văd şi acum:
Coborai câteva trepte şi intrai în sala de mese… Tot aşa
de bine se mănâncă, acolo?
BARBARA A, da… Langusta la grătar, cu tarhon, e o minune… Iar
patronii sunt fermecători.
CATHERINE Mai ales, ea…
BARBARA Aşa e. El era cam ciufut.
BETTY A moştenit-o pe maică-sa. Şi ea era ciufută. Patiseria e
tot pe plajă?
CATHERINE, BARBARA (împreună) Da.
BETTY Mai fac îngheţatele alea, grozave?
CATHERINE Da… Un cocteil, cu toate aromele!…
BETTY Uriaş!…
BARBARA, CATHERINE (împreună) Pe care-l mâncam pe plajă… (toate trei par
pierdute în amintiri)
BETTY Eu n-am mai fost acolo, de atunci… (face un gest de regret)
CATHERINE Nici eu n-am mai fost, de cinci ani…
BARBARA Eu am fost acum o lună.
CATHERINE Cu François?
BARBARA Da, când a plecat, chipurile ca să studieze un nou velier.
Ei bine, eu eram velierul.
CATHERINE Şi cu toate astea, când s-a întors, nu era prea vesel.
Avea o lehamite-n el…

13
BARBARA Cred şi eu, ne certaserăm două zile întregi. Înţelegeţi,
începusem să intru la bănuieli: toate întâlnirile anulate,
urmele de ruj de pe guler…
CATHERINE Poate era al meu.
BARBARA A, nu, pe al dumneavoastră îl cunosc. Nu, era un roz
vulgar, ca şi individa care-l folosea…
BETTY Că era vulgară, e foarte posibil. Lui François i-au plăcut
întotdeauna femeile uşoare…
CATHERINE, BARBARA (împreună) Mulţumesc!
BETTY Nu mă refeream la voi. Mi-aduc aminte că la începutul
căsniciei noastre i se părea că nu sunt machiată destul şi
mă obliga să port rochii strâmte şi ciorapi negri, din plasă.
Să mă fi văzut cum arătam!…
CATHERINE N-ai nici o fotografie?
BETTY N-am la mine.
CATHERINE Păcat… Şi pe mine mă punea să mă-mbrac puţin
excentric. Numai că asta merge la douăzeci de ani, pe
urmă…
BARBARA (îşi arată ciorapii negri, din plasă) Eu mai port şi-acuma…
BETTY Ia te uită! Ciorapi din plasă!
CATHERINE Cred că nu sunt uşor de găsit…
BARBARA Nu, şi costă o avere. Dar îi plac atât de mult!…
BETTY Ei bine, eu sunt foarte mulţumită că, pentru mine, toate
astea s-au terminat.
BARBARA Vă înţeleg, doamnă. Sunt zile când şi eu aş vrea să am o
sută de ani.
BETTY Nu pricep…
BARBARA În unele seri sunt atât de obosită, încât am impresia că
sunt deja moartă.
CATHERINE Ascultă, domnişoară, noi te înţelegem foarte bine, numai
că situaţia este, totuşi, extrem de delicată şi, afară de un
ajutor moral, nu putem face altceva pentru dumneata.
BARBARA E mult şi atât, şi vă mulţumesc.
CATHERINE E normal, n-o să te abandonăm tocmai când soţul meu te
părăseşte… Sunt sigură că în locul nostru, ai face la fel.
BARBARA Nu sunt chiar atât de sigură…
CATHERINE Eu sunt. De altfel, gândeşte-te, dacă François, într-un
moment sau altul, ne-a ales, înseamnă că ne asemănăm.
BARBARA Credeţi?
CATHERINE Bineînţeles, aparţinem aceleiaşi familii şi sunt convinsă,
de altfel, că îţi cunosc gusturile…
BARBARA Adevărat?
CATHERINE Îţi place Debussy…
BARBARA Debussy? Îl pun de cum mă trezesc.
CATHERINE Îl deteşti pe Picasso…
BARBARA Categoric!
BETTY Dar îi adori pe pictorii flamanzi…
BARBARA Sunteţi ghicitoare?

14
CATHERINE Nu, dar e logic. Bărbaţii şi femeile se grupează după
afinităţi. De asta, unele soţii legitime şi unele amante au
unele pentru altele, o anumită simpatie.
BETTY Asta explică de ce Catherine şi cu mine am devenit cele
mai bune prietene din lume…
BARBARA Credeţi, cumva, că dacă aş întâlni-o pe cealaltă, ne-am
putea împrieteni?
CATHERINE E foarte posibil.
BARBARA Prefer să nu încerc.
BETTY N-ai dreptate. Ranchiuna face riduri…
BARBARA Pentru mine ar fi prea mult. Cred c-o să mă-ntorc
acasă… Să nu cumva să mă sune…
CATHERINE Ar fi în stare să spună că eu l-am reţinut.
BARBARA E foarte posibil… Vă promit c-o să vă sun ca să vă
povestesc gogoaşa pe care mi-a vândut-o.
BETTY (bătând din palme) A, da! O să fie teribil de amuzant!
CATHERINE Betty, nu mai bate din palme ca o copiliţă, situaţia nu e
deloc amuzantă.
BETTY Da, ştiu, numai că viaţa începuse să mi se pară cam
monotonă, aşa că nu-mi pare rău că începe să se anime
cât de cât.
BARBARA De animat, vă promit eu c-o să se anime bine de tot. O
să-l omor, apoi o să m-arunc şi eu pe fereastră…
CATHERINE Haide haide, fără vorbe mari! Ştii ce-ar trebui să faci? Să
iei o masă bună. Balzac spunea că nu există chinuri ale
dragostei care să reziste unui pui gras, bine prăjit.
BARBARA Da, dar Balzac nu era părăsit de François … (începe să
plângă) Eu n-o să rezist, n-o să rezist!…
CATHERINE Ai telefon? (Barbara caută în geantă şi scoate o carte de vizită pe
care i-o dă) Acum te duci acasă, iei un somnifer, am spus
unul! Şi te culci. Mâine dimineaţă am să te sun.
BARBARA Sunteţi foarte drăguţă! Regret sincer că la mijloc e soţul
dumneavoastră!…
CATHERINE Dacă nu era el, acum n-ai fi fost aici!
BARBARA Aşa e!
CATHERINE Ai să vezi, mâine totul o să ţi se pară altfel. (Catherine o
conduce pe Barbara în vestibul; se aude un ultim hohot de plâns şi
uşa care se închide; Catherine revine în scenă)
BETTY Ce mai poveste!
CATHERINE Mi-a fost milă de ea!… În ce hal arăta!… Între noi fie
vorba, ştiam c-o s-o părăsească.
BETTY A, bine, din ce ţi-ai dat seama?
CATHERINE Am intuit… fleacuri… amănunte… De exemplu, de la o
vreme, nu-şi mai pune cravata cu buline…
BETTY Şi, după tine, când nu-şi mai pune cravata cu buline, e
semn de ruptură?
CATHERINE Foarte clar. François ştie că nu pot suferi cravatele cu
buline – am vorbit despre asta de sute de ori – totuşi, din
când în când mai punea câte una. Am dedus că făcea
asta, ca să placă celeilalte. Apoi, dintr-o dată, au dispărut

15
 cravatele cu buline!… Hopa, mi-am spus. Trebuie să fie
apă-n gaz!
BETTY Am înţeles. Dar, apropo de gaz. Dacă-o părăseşte,
François o s-o aibă pe conştiinţă.
CATHERINE Ce-ai vrea să fac? Nu pot să-l implor să se întoarcă la ea!
… Ah, François, François! Ce supărată sunt pe el! De ce-
i place să complice, mereu, totul?… De ce-i trec numai
prostii prin cap?
BETTY Nu, nu prin cap, prin altă parte… Fii atentă la Marie-
Pierre, ăstea mici sunt cele mai periculoase. Când eram
în liceu, aveam o prietenă, gerontofilă, nu ţi-am povestit
niciodată despre ea?
CATHERINE Nu, spune-mi, dar hai la bucătărie să scot cuburile de
gheaţă… Ce-i cu prietena aia?
BETTY Închipuieşte-ţi că…

(ies, vorbind, spre bucătărie. Lumina scade asupra decorului.

François intră din nou, pe la arlechin, şi înaintează în avanscenă,
puţin jenat.)

FRANCOIS (Către public) Da, ştiu, adineauri nu v-am vorbit despre

Betty şi Barbara; fiincă mă gândeam că nu v-ar fi
interesat prea mult… Acum, că le cunoaşteţi, sunt obligat
să recunosc că ceea ce aţi auzit, nu e pe de-a-ntregul
fals. Să începem cu Betty… Era imediat după război,
aveam 25 de ani, eram pe drojdie… Ea era văduvă, puţin
mai în vârstă, dar când eşti tânăr, asta nu contează…
Avea ceva bani, moşteniţi de la primul bărbat, un mare
afacerist, importator de cizme de cauciuc… În fine, pe
scurt, am trăit zece ani, foarte fericiţi. Trebuie să precizez
că Betty începuse să tricoteze cu mult înainte de a o
cunoaşte eu. Era o artistă: făcea pulovere în mai multe
culori, fără să privească andrelele. Tricota ore întregi…
Vă imaginaţi, în timpul ăsta, eu bântuiam prin oraş,
căscând ochii la vitrine. Aşa s-a întâmplat că, într-o zi, am
întâlnit-o pe Cathrine. Ar fi trebuit să fiu suspicios, fiindcă
tocmai ieşea dintr-un magazin în care se vindea lână. Dar
pe moment, fascinat de frumuseţea ei, n-am dat nici o
atenţie acestui amănunt… Am urmărit-o, ea mi-a zâmbit,
şi în timp ce Betty îmi termina un pulover în V, lucrat cu
croşeta, Catherine şi cu mine tricotam împreună prin
micile hoteluri din cartier… Când a rămas însărcinată, am
divorţat de Betty şi m-am însurat cu ea. Nimic mai
normal. Sunt milioane de oameni în aceeaşi situaţie, dar
câţi dintre ei se comportă la fel de bine?… Cu Catherine
am fost fericit zece ani. Până când, într-o zi, la o
intersecţie, am lovit în spate o maşină… Era Barbara.
Barele noastre s-au înlănţuit atât de puternic, încât am
roşit. Din pudoare, evident… Cum accidentul avusese loc
chiar în faţa casei ei şi cum ploua, mi-a propus să urcăm
şi să facem o declaraţie amiabilă. A fost, cu adevărat,

16
 amiabilă. Redactarea a durat mai mult: am părăsit casa,
la două, dimineaţa… Ceva mai târziu, am instalat-o mai
aproape, la câteva case de aici. La preţul galopant al
benzinei, era important… Am trăit astfel, fericiţi, până
când, acum vreo lună, oroare!… O văd cum scoate de
sub un fotoliu… Ei, să vă văd, ghiciţi, ce?… Evident, un
ghem de lână şi două andrele. Îşi potriveşte ochelarii pe
nas şi pune-te pe treabă, bunicuţo!… Era cât pe-aci să
urlu, dar, la stadiul ăsta, e deja prea târziu. Maladia e
cronică. De aceea, în asemenea situaţie, eu nu lupt. Eu
înlocuiesc. Dacă e vorba să găsesc şi la amantă
ambianţa de acasă, trebuie să acţionez. Şi asta am
făcut… În sfârşit, trec peste detalii, dar, credeţi-mă, când
e cu mine, lui Marie-Pierre nu-i arde de tricotat.
Ah, Marie-Pierre!… Noua mea viaţă!… Şi totuşi, ce
sentiment ciudat, s-o iei din nou de la capăt!… Cinstit să
fiu, de data asta, am emoţii!… În curând o voi lua de
acasă, după care voi urca la mine, să-mi iau valiza. Voi
traversa apartamentul, în vârful picioarelor; la 10,30
Catherine doarme… Voi intra în dormitor şi-o voi mai
săruta o dată, pe frunte… A, da, o voi săruta, fiindcă nu
m-aş putea despărţi de ea, supărat. Apoi, voi închide uşa
peste trecutul meu, şi, direcţia aeroport!… Da, ştiu, pare
o laşitate. Trebuie s-o previn pe Catherine că nu ajung la
masă… (intră într-o cabină telefonică, dinspre curte, formează
numărul; telefonul sună în living; lumina creşte pe décor; intră
Catherine şi ridică receptorul)
CATHERINE Alo!
FRANCOIS Alo, eu sunt.
CATHERINE Unde umbli la ora asta?
FRANCOIS Sunt la birou. Am o treabă urgentă de terminat şi te sun
ca să-ţi spun să nu m-aştepţi cu masa.
CATHERINE Cum?
FRANCOIS Nu-ţi face griji, mi-am comandat un sandviş. Nu pot veni
înainte de unsprezece.
CATHERINE Dar, François, nu se poate, e aniversarea ta!…
FRANCOIS A,da, aşa e… Uitasem…
CATHERINE Ţi-am pregătit o surpriză.
FRANCOIS O surpriză?
CATHERINE Da, o petrecere intimă. Avem fructe de mare, somon,
şampanie… Betty a venit şi-i aştept pe Paul şi pe
Evelyne.
FRANCOIS Dar mie nu mi-ai spus nimic!…
CATHERINE Dacă-ţi spuneam, n-ar mai fi fost surpriză… (moment de
pauză) Alo, alo! François mai eşti pe fir?
FRANCOIS Da, dar m-ai lăsat fără glas. Ai vrut să-mi faci o surpriză,
chiar mi-ai făcut!
CATHERINE O să vezi, o să-ţi facă foarte bine… Hai, vino repede, te
aşteptăm.

17
FRANCOIS Ăăă… da… dar nu imediat… în sfârşit, eu… da… am să
mă descurc…
CATHERINE Să ajungi până la nouă!…
FRANCOIS Da, da, sigur… Pe curând. (închide; e foarte încurcat)
CATHERINE (lui Betty, care revine în cameră) Uitase cu totul de
aniversare… Dacă ai fi auzit ce surprins a fost de
surpriza mea!… (priveşte în jur) Aşa, totul e gata. A, nu,
vino cu mine, am uitat aperitivele. (revine la subiectul anterior)
François!… Pur şi simplu, a rămas fără glas vreo treizeci
de secunde… Era aşa de nostim!… (ies)
FRANCOIS (în cabina telefonică, formează un număr) Alo!… Iubire!… Eşti
aproape gata… Bravo!… Şi valiza mea e făcută, am
biletele în buzunar… Nu, la 12,05 decolează. Aterizăm la
Douala la ora 6,00, acolo schimbăm avionul, iar peste o
oră, suntem la Libreville!… Cum? De ce telefonez?
Fiindcă trebuie să ne modificăm, puţin, planurile. Nu, nu e
nimic grav!… Numai că va trebui să mergi singură la
aeroport şi să cinezi fără mine… Ascultă, iubito, am uitat
cu desăvârşire că azi împlinesc… ăă… cincizeci şi trei de
ani. Catherine mi-a organizat o mică petrecere. Nu pot să
lipsesc. Aş da de bănuit. Şi aşa nu mă port chiar cum
trebuie. Dac-o mai las şi cu musafirii de la aniversarea
mea pe cap, ar însemna să mă port ca o puşlama. Tu
vrei să fiu o puşlama?…Evident că şi eu aşteptam cu
bucurie momentul să luăm împreună taxiul pentru
aeroport, dar nu mai e timp să te iau de acasă. Va trebui
să ne întâlnim direct la aeroport… Dar, îngeraşule, avem
o viaţă întreagă înainte!… Ne întâlnim la 11,30 la poarta
de îmbarcare… Da, am telefonat la Libreville. Casa e
pregătită. Congelatorul? Urmau să-l livreze azi după
masă. Am telefonat şi la şantierele navale… Totul merge
bine… Sunt aşteptat cu nerăbdare. Guvernul gabonez a
deblocat creditele şi voi avea ocazia să arăt ce pot…
Acum trebuie să te las.. Pe curând, iubito, la aeroport…
Da. Şi eu… Şi eu… Şi eu… (închide; iese din cabină şi se
adresează publicului) Acum ştiţi tot. Credeţi-mă, în ciuda
aparenţelor, e greu să porneşti din nou de la zero… Da, e
greu, foarte greu… Şi de obicei, nimeni nu se preocupă
de drama celui care pleacă, ocupat fiind să-l consoleze
pe cel care rămâne… (iese; lumina creşte pe decor; Catherine şi
Betty revin de la bucătărie, cu platouri cu gustări))
BETTY Asta explică de ce are privirea fixă şi sprâncenele ca un
semn de întrebare. Barbara asta, trebuie să-i facă viaţa
un infern!..
CATHERINE Până la urmă, doar noi două îi asigurăm liniştea. Au
bărbaţii un talent să-şi complice existenţa!…
BETTY Şi femeile, câteodată…
CATHERINE Da, dar noi cădem mai repede în picioare, în timp ce ei
bâjbâie. (telefonul sună; Catherine răspunde) Alo!.. A,
dumneata eşti? Ce s-a mai întâmplat?… Ascultă,

18
 încetează odată cu plânsul, că nu înţeleg nimic din ce
spui!… Da, pleacă. Mi-ai spus că te părăseşte… Cum ne
părăseşte pe toate? Ce tot îndrugi, acolo?… Ascultă,
drăguţă, ar trebui să-ţi vii în fire… Da, te ascult… Bilete
de avion?… Da, ei, şi? Când pleacă la La Rochelle,
pleacă cu avionul… Libreville?… Libreville?… Ce să
caute el la Libreville? Nu cunoaştem pe nimeni, acolo…
Cine ţi-a turnat toate gogoşile astea?… Ai găsit un mesaj
pe robot de la dl. Sylvain… Da. L-a urmărit într-o agenţie
şi l-a auzit cerând două bilete pentru Libreville… Toată
povestea asta mi se pare pură fantezie şi mă întreb dacă
Sylvain ăsta, al dumitale, nu-ţi îndrugă câte-n lună şi
stele, numai ca să-ţi ia banii… Nu, te asigur că nu sunt la
curent. Cum, e bărbatul meu şi ar trebui să ştiu?… Nu
cumva-ţi închipui c-am să cred o asemenea tâmpenie!…
Şi, după Sylvain, al dumitale, când ar trebui să plece,
François?… În seara asta?…
BETTY Ce se întâmplă?
CATHERINE (îi face semn să ridice al doilea receptor) Ascultă, Barbara, am
vorbit acum cinci minute cu François şi-l aştept la masă,
aşa că… Crezi că dac-ar fi vrut să facă o asemenea
figură, nu mi-aş fi dat seama? Lucrurile astea se simt, se
observă… Ar fi pregătit o valiză… Poftim, îl cunosc pe
François, niciodată n-ar pleca într-o călătorie, fără tabloul
cu portretul maicăsii… (arată spre perete un amplasament,
acum gol; priveşte peretele cu stupefacţie) A!… Asta-i culmea!
Tabloul nu-i aici!… Stai puţin, nu ţipa aşa!… Poate-i o
întâmplare. Rămâi la telefon, te rog! (pune jos receptorul)
BETTY Catherine, nu cumva crezi că totuşi…
CATHERINE Încep să mă întreb şi eu… (intră grăbită în dormitor şi iese cu o
valiză; o deschide) Priveşte! Ce vrea să însemne asta?
Veioza, portretul maică-sii şi toate pijamalele !… (se duce la
telefon) Alo, Barbara, într-adevăr, am găsit o valiză
pregătită, sub pat. Lămuresc problema şi te chem eu.
(închide) Uite, Betty, cupa de campion la tir, pistolul de
concurs… În nici o călătorie de afaceri nu şi le ia!… Ce
vrea să însemne asta? François nu e omul care să facă o
asemenea porcărie.
BETTY Ba da.
CATHERINE Cum?
BETTY Spun ba da! E chiar genul ăsta!… Aminteşte-ţi, când m-a
părăsit pe mine acum 20 de ani, era o seară ca asta şi a
plecat fără să mă prevină… Tu nu-ţi mai aduci aminte…
CATHERINE Da… Se poate… Ştiu că aveam întâlnire la gară şi că a
sosit un minut înainte de plecarea trenului… Eram foarte
îngrijorată…
BETTY Ei, vezi?
CATHERINE Da… Se poate… Dar pe vremea aia avea 40 de ani.
BETTY Există asasini care după douăzeci de ani, comit exact
aceeaşi crimă.

19
CATHERINE Atunci, tu… Tu crezi că pleacă?
BETTY De ce şi-ar lua cu el toate pijamalele?
CATHERINE Nu, nu… Nu se poate! Suntem căsătoriţi şi…
BETTY Şi eu eram.
CATHERINE Nu… Nu… Nu pot să cred.
BETTY Totuşi, eu, care-am mai văzut filmul, pot să-ţi povestesc
sfârşitul…
CATHERINE Dar de ce? Pentru ce?!
BETTY Când începi să te întrebi pentru ce, e semn rău. De cele
mai multe ori, asta înseamnă “prea târziu”… Şi nu uita,
ea are douăzeci şi şapte de ani…
CATHERINE Tocmai. O să-l nenorocească! Bietul François!…
BETTY Aşa am spus şi eu, atunci… Urmarea o cunoşti.
CATHERINE Dar acum are şaizeci de ani! Peste un an o să-l înşele şi
peste doi, îl părăseşte… Ce-o să se aleagă de bietul
François? Riscă să dea în darul beţiei!… E predispus de
pe-acum… Ţi-l imaginezi în Africa, îmbibat ca o cocoaşă
de cămilă şi neîndrăznind să se întoarcă acasă? Îl
cunosc, după o poveste ca asta, n-o să mai aibă curajul
să se întoarcă!…
BETTY Se poate, dar ce putem face noi? E major… Să ştii, nimic
nu e mai greu decât să împiedici pe cineva să comită
tâmpeniile pe care e hotărât să le facă.
CATHERINE Dacă aşa stau lucrurile, trebuie neapărat să-l determinăm
să-şi schimbe hotărârea.
BETTY Presupunând că Barbara e bine informată, avionul lui
pleacă la miezul nopţii. Nu crezi că timpul e cam scurt?
CATHERINE Nu ştiu, dar trebuie neapărat să facem ceva. Şi mai
trebuie să vină şi Paul cu Evelyne!… Betty, fii drăguţă,
telefonează-le şi, dacă n-au plecat încă, decomandă-i.
Inventează orice: un picior rupt, un accident de maşină…
(Betty formează un număr, Catherine închide valiza şi se duce s-o
pună la loc, în dormitor)
BETTY Nu mai răspund.
CATHERINE Ce-o să le spunem?… Ce-o să facem?…Ce-ar fi să cer
adresa fetei ăleia de la Barbara şi să mă duc la ea, să-i
rup un picior?
BETTY Linişteşte-te, Catherine. Crezi că-i aşa uşor să rupi cuiva
un picior? Eu, una, n-aş putea.
CATHERINE Dar vitriolul? Vitriolul e eficient!…
BETTY De unde să iei vitriol la ora asta?
CATHERINE Atunci, ce să facem?
BETTY Telefonează fetei şi spune-i să-şi bage minţile-n cap, să
nu se lege de un bărbat însurat.
CATHERINE Dar dacă i-aş da una-n cap lui François, cu scrumiera
asta de bronz, învelită-ntr-un prosop? L-ar adormi mai
multe ore şi ar pierde avionul.
BETTY Nu, Catherine, n-ai dreptul să faci asta.
CATHERINE Cum, n-am dreptul? Bărbatu-meu e pe cale să
înnebunească şi eu să nu-ncerc să-l salvez? Asta ar

20
 însemna neacordare de asistenţă la persoană în pericol!
…
BETTY Fii serioasă, Catherine!
CATHERINE Am altă idee: îi torn un somnifer în whisky. Nu mai ajunge
la aeroport, iar individa o să-l aştepte toată noaptea cu
valiza-ntre picioare, o să se enerveze şi-o să-l trimită la
plimbare.
BETTY Da, dar mâine dimineaţă, François o să-şi dea seama ce-
a păţit şi-o să se supere pe vecie pe noi.
CATHERINE S-ar zice că nu-ţi prea pasă dacă pleacă…
BETTY Experienţa personală m-a învăţat că în asemenea situaţii
nu poţi face mare lucru…
CATHERINE Eu îţi spun că trebuie, totuşi, să încercăm ceva! (sonerie la
intrare)
BETTY Au venit.
CATHERINE Deschide-le tu, să mă mai liniştesc puţin. (Betty iese, apoi
revine cu Barbara, pe care o susţine să nu cadă; Barbara e în
impermeabil şi are în picioare papuci de casă; într-o mână îşi ţine
geanta, iar cu cealaltă încearcă să-şi închidă impermeabilul, care s-a
deschis, lăsând să se vadă că pe dedesubt e îmbrăcată în cămaşă
de noapte; vorbeşte împleticit, ca şi când ar fi băut)
BARBARA Puşlamaua!… Credeţi-mă, nu scapă el de mine, cu una,
cu două!
CATHERINE (îngrozită) Iar a venit, asta!
BARBARA Unde e mizerabilul?
CATHERINE N-a sosit, încă.
BARBARA Foarte bine. O să-l aştept aici. Vreau să mor sub ochii lui.
CATHERINE Ce-ai păţit? Ai băut?
BARBARA Nu, am înghiţit pilulele.
BETTY S-a sinucis…
CATHERINE Barbara, răspunde, ce somnifer ai luat?
BARBARA Vegadon.
CATHERINE Câte ai înghiţit?
BARBARA Câte mai rămăseseră în tub.
CATHERINE Câte mai rămăseseră?
BARBARA Cinci.
CATHERINE Domnul fie lăudat. E sonată, dar nu riscă nimic.
BARBARA Eram culcată şi aşteptam să mor, când, deodată, am avut
o revelaţie: Nu, nu-l pot lăsa să scape-aşa uşor! Trebuie
să mă vadă cum mor, măcar să-i stric călătoria de miere!
…
CATHERINE De stricat, s-ar putea să i-o strici…
BARBARA Tot ce-mi rămâne de făcut, asta e: să mor!…
CATHERINE De acord cu tine, numai că nu poţi muri aici, în mijlocul
salonului. Aştept musafiri.
BARBARA La înmormântare vreau multe flori… Dar el nu vreau să
vină… Nu! Am şi eu mândria mea!…
CATHERINE Îţi promit, dar acuma trebuie să te întorci la tine acasă.
BARBARA Nu. Vreau să mă vadă murind. Aş putea avea un preot?
CATHERINE Un preot?

21
BARBARA Da. Întotdeauna am fost credincioasă. Sunt bretonă şi, la
noi, religia e importantă.
CATHERINE Un preot!… Ascultă, Barbara, e sâmbătă seara, suntem
în plin week-end… La ora asta, toţi preoţii sunt plecaţi…
BARBARA Dar îmi trebuie unul, neapărat! Nu pot muri ca o păgână!
CATHERINE (făcând un semn complice lui Betty) Betty, vrei tu să fii drăguţă,
să găseşti un preot pentru Barbara?
BETTY Sigur că da, ce fel de preot vrea?
CATHERINE Nu ştiu, de orice religie, vezi şi tu ce găseşti… (Betty se
face că iese, Barbara se scotoceşte în buzunar şi scoate un plic)
BARBARA Poftim.
CATHERINE Ce-i asta?
BARBARA Testamentul meu. V-am lăsat moştenire apartamentul…
CATHERINE E foarte drăguţ din partea ta, dar nu trebuie…
BARBARA Ba da, e normal, François l-a plătit.
CATHERINE Ce?!…
BARBARA Vezi? Sunt cinstită.
CATHERINE Prea!… (printre dinţi) O să mi-o plătească şi pe-asta,
puşlamaua! (tare) Asta-i tot?
BARBARA Cum adică?
CATHERINE Numai apartamentul?
BARBARA Nu, mai sunt şi câteva bijuterii… Ştiţi cum e… De
Crăciun, de ziua onomastică…
CATHERINE Da, un brienţel azi, altul mâine, unul ţie, altul mie, altul
pentru cine ştie…
BARBARA Da, dar acum, toate sunt pentru dumneavoastră.
CATHERINE Eşti prea drăguţă, drăguţă...
BARBARA O fac din toată inima, credeţi-mă. Dacă toate soţiile
bărbaţilor însuraţi v-ar semăna, ar fi Raiul pe pământ…
Înaintea lui François avusesem o aventură tot cu un
bărbat însurat, numai că nevastă-sa era o scorpie. Pe
aia, înţeleg de ce-o înşela, dar pe dumneavoastră…
CATHERINE …nu-nţelegi.
BARBARA …deloc! Mai mult, sunt chiar revoltată. Fiindcă atunci
când ai norocul… norocul… să ai… să ai… (brusc, adoarme
buştean)
CATHERINE Barbara! Barbara!… O! Betty!… (Betty intră) A adormit.
BETTY Nu crezi c-ar fi cazul să chemăm un doctor?
CATHERINE Nu… Doarme, atâta tot. Cu cinci pastile, nu riscă nimic.
Dar cu ocazia asta am aflat că François i-a cumpărat
apartamentul… Îţi dai seama?…
BETTY Aminteşte-ţi că şi pe-al tău, tot el l-a plătit…
CATHERINE Ascultă, Betty, începi să mă enervezi cu aminteşte-ţi de
asta, aminteşte-ţi de cealată… N-ai să compari preţurile
din ‘80 cu cele de azi. Şi nu-i numai asta! Mai pune şi
briliantele la socoteală! Le-ai văzut? (apucă mâna Barbarei,
Betty se apleacă asupra mâinii şi studiază diamantele)
BETTY Nu şi-a bătut joc de ea. Ăsta are cel puţin două carate.
CATHERINE Văd că i-a cumpărat şi verighetă cu briliante!
BETTY Recunoaşte că e superbă. A ta e la fel?…

22
CATHERINE (nu bagă în seamă) Şi ce-o mai fi având pe-acasă!… Pe
mine, când m-a cunoscut, abia mi-a oferit o cruciuliţă, şi
aia, placată.
BETTY Da, dar pe atunci, n-avea situaţia de azi…
CATHERINE Am dus-o greu şi a trebuit să tragem amândoi, multă
vreme, pentru ca domnul să poată oferi amantelor
verighete cu briliante… De aia n-am de gând să-l las s-
arunce totul în aer, pentru un capriciu.
BETTY Şi ce-ai să faci?
CATHERINE Nu ştiu încă, dar o să găsesc eu ceva… Deocamdată, s-o
culcăm pe domnişoara…
BETTY Ce-ar fi s-o ascundem?
CATHERINE Sub divan, ca-n filmele poliţiste? Nu, ar fi ridicol. Fie ce-o
fi. Ajută-mă! (o ridică amândouă şi-i scot impermeabilul. Barbara
rămâne într-o cămăşuţă de noapte ultra scurtă şi transparentă)
BETTY Dar, dacă François dă peste ea?
CATHERINE Betty, dragă, Barbara nu e amanta mea…
BETTY Da, aşa e… Dar dacă Evelyne şi Paul o descoperă?
CATHERINE Ascultă, Betty, în seara asta încerc să-mi salvez căsnicia,
aşa că puţin îmi pasă de Paul şi de Evelyne… Hai,
prinde-o de subsuoară!
BETTY E grea.
CATHERINE Cred şi eu. A hrănit-o bine. (o cară pe Barbara în dormitor.
Apare François şi înaintează în avanscenă)
FRANCOIS E momentul să mă-ntorc acasă, cum i-am promis lui
Catherine. Cum o să mă descurc? Or fi sosit musafirii?…
Habar n-am ce se întâmplă acolo. E păcat, nu? Închipuiţi-
vă ce avantaje am putea trage dacă am avea această
putere: să ştim ce se urzeşte în absenţa noastră. Câte
catastrofe s-ar putea evita!… În locul acestei puteri, nu
avem decât semnele pe care, din când în când, ni le face
destinul. Iar semnele trebuie interpretate. De exemplu,
azi după masă, mi-a căzut de pe birou fotografia
înrămată a Barbarei şi s-a făcut ţăndări. Ar fi trebuit,
imediat, să înţeleg avertismentul şi s-o sun. Eu am tras
doar o înjurătură şi am aruncat cioburile la gunoi… Dar,
dacă cioburile erau semnalul unui pericol iminent? Dacă
Barbara, aşa cum o cunosc, a simţit ceva şi a alergat să
se plângă tocmai lui Catherine? Ar fi în stare!… Ei, bine,
n-am mai sunat-o… Am ignorat un semn al destinului.
Dacă aş fi sunat-o, poate că nici nu m-aş mai fi întors.
Acum, însă, mă întorc, cu speranţa că totul va merge
bine... Mare păcat că nu putem asista la propria noastră
viaţă, ca un spectator dintr-un fotoliu. Suntem obligaţi să
înaintăm şi să ne ciocnim de obstacolele pe care, în
majoritatea cazurilor, ni le ridicăm noi înşine… Ciudat!…
Şi mai pretindem că suntem liberi… (se uită la ceas) Iertaţi-
mă, sunt nevoit să vă părăsesc… E momentul să intru în
scenă. (iese; Catherine şi Betty revin din dormitor)
BETTY Doarme buştean.

23
CATHERINE Da, respiraţia e regulată, şi pulsul e bun. Betty, cred că
ştiu ce am de făcut.
BETTY Serios?
CATHERINE Da. Am să-i teleoonez fetei ăleia…
BETTY Lui Marie-Pierre.
CATHERINE Fata asta e gata să plece cu un om despre care, în fond,
nu ştie nimic. Cred că ar fi cinstit să ştie tot despre
François. I-o fi spus, de exemplu, că are o fată?
BETTY Mă îndoiesc. Dar crezi că manevra asta o s-o
descurajeze?
CATHERINE În orice caz, o să-i dea de gândit. Dacă insistă, o să fie în
deplină cunoştinţă de cauză, iar eu voi avea conştiinţa
împăcată că am făcut tot ce se putea face.
BETTY Ai să-i spui că eşti nevasta lui?
CATHERINE În nici un caz. Ar putea crede că fabulez din interes. Nu.
Am altă idee, care dă rezultate mai bune cu femeile.
Unde e fotografia fetei?
BETTY În buzunar, la Barbara. (o scoate din buzunarul impermeabilului
şi i-o dă) Uite-o.
CATHERINE (în timp ce formează numărul la telefon) Atenţiune, legaţi-vă
centurile de siguranţă!… Alo!… Domnişoara Marie-Pierre
Desnouettes?… Bună seara… Nu, nu mă cunoaşteţi…
Vă sun în legătură cu François Moulin… Mă rog, să
spunem că sunt o prietenă… Ştiu că sunteţi pe punctul
de a vă lega viaţa de el… V-am spus, sunt o prietenă.
Consider că e o datorie de conştiinţă să vă sun. Ascultaţi-
mă, m-am gîndit că ar fi bine să ştiţi totul despre el…
Cum?… A, nu, prefer să nu vorbesc la telefon, dar vă
asigur că dacă veniţi în Avenue de Courcelles, nr 33, vă
veţi edifica asupra moralei acestui domn… Ascultaţi-mă,
domnişoară, n-o să discutăm la nesfârşit despre cine sunt
şi ce vreau. Vă repet, pur şi simplu, adresa: Avenue de
Courcelles, nr 33. Sunaţi de trei ori şi vi se va deschide…
Cum vrei, domnişoară, dar eu, în locul dumitale… (lui
Betty) A închis.
BETTY Era furioasă?
CATHERINE Punete-n locul ei…
BETTY Crezi c-o să vină?
CATHERINE O să ezite puţin, dar curiozitatea o să învingă.
BETTY Nu ţi-e teamă că o să-l superi prea tare pe François, cu
asemenea surprize?
CATHERINE Îl prefer aici şi supărat, decât vesel şi cu alta în Africa. O
să stea bosumflat o lună, două, dar până la urmă, într-o
bună zi, o să-mi ceară să-i dau sarea…
BETTY Nu crezi că procedeul e… cum să zic…
CATHERINE Nedemn de mine? Ai dreptate, numai că atunci când
încerci să-ţi salvezi viaţa, agăţându-te de un pai, nu te
mai interesează că paiul e plin de rahat.
BETTY Catherine, ce se întâmplă cu tine?

24
CATHERINE Se întâmplă că sunt la temperatura de fierbere. Betty, o
să asişti la un foc de artificii!
BETTY Mă sperii.
CATHERINE Domnul îşi închipuie că-şi poate abandona într-o singură
seară nevasta, copiii, prietenii, casa, afacerea… O să
vadă el!
BETTY Catherine, calmează-te, acum pică Paul şi Evelyne…
CATHERINE (strigând) Ţi-am spus odată că mă doare-n cot şi de Paul,
şi de Evelyne!…
(sonerie la intrare)
BETTY Ei sunt.
(Betty se duce să deschidă.; intră Paul şi Evelyne, cu flori şi un
pachet – cadou; sunt bine dispuşi)
EVELYNE Bon soir, bon soir!… Catherine, mi-am adus aminte că-ţi
plac trandafirii.
CATHERINE Mulţumesc. (apucă florile şi le aruncă, aşa cum sunt, împachetate,
într-o vază goală; Evelyne e surprinsă)
PAUL Bună, Betty, ce mai faci? Nu ne-am văzut de-o
eternitate…
BETTY Paul, fii drăguţ, nu pronunţa cuvântul eternitate în faţa
mea…
EVELYNE Abia am găsit un taxi; maşina noastră e-n pană, ca de
obicei.
PAUL Mie nu mi-a părut rău. Ştiam că la voi în cartier, parcarea
e o problemă… Voi cum vă descurcaţi?
CATHERINE (absentă) Cu ce?
PAUL Cum găsiţi loc?
CATHERINE Loc, pentru ce?
PAUL Pentru maşina voastră.
CATHERINE Iartă-mă, aud ascensorul. (iese o clipă în vestibul)
EVELYNE Sărbătoritul nu-i acasă?
BETTY Îl aşteptăm.
EVELYNE I-am adus un cadou…
BETTY A, da? Ce anume?
EVELYNE O pijama, pentru voiaj.
BETTY E exact ce-i lipsea!…
CATHERINE (revine) Mi s-a părut… Nu e nimeni. (străbate în lung şi-n lat
livingul; este extrem de agitată; ceilalţi o privesc miraţi)
BETTY Paul, cu ce te servesc?
PAUL Un whisky…
EVELYNE Şi eu vreau unul, cu Perrier, dac-aveţi…
BETTY (se duce la buchetul de flori, abandonat, şi îl aranjează în glastră)
Catherine, nu vrei să-i serveşti tu, pe musafiri?
CATHERINE (e teribil de nervoasă; ciocneşte sticlele şi paharele; umple paharele
peste limită; în cele din urmă, scapă un pahar jos şi-l sparge) Ah, e
semn rău!
PAUL Dimpotrivă. Paharul spart aduce noroc. (Catherine strânge
cioburile şi iese cu ele la bucătărie)
EVELYNE Ce-i cu ea?
BETTY Nimic, de ce întrebi?
EVELYNE Nu vezi? Se poartă ciudat…

25
BETTY A, nu, ţi se pare. (Catherine revine la fel de agitată, reluându-şi
plimbarea prin cameră)
PAUL Sper că François n-o să întârzie prea mult.
BETTY Trebuia să fi venit…
PAUL Probabil are mult de lucru la noul prototip…
BETTY E cam surmenat în ultima vreme… Scuzaţi-mă o clipă…
(se ridică şi se îndreaptă spre staţia cu CD) Catherine, nu eşti de
părere să punem puţină muzică?
CATHERINE (abia auzit) Ba da… (se apropie de Betty)
BETTY Catherine, pentru Dumnezeu, stăpâneşte-te!
CATHERINE (căutând un CD) Nu pot, îmi vine să-i dau afară şi să mă
pun pe plâns. (dă drumul la muzică)
EVELINE Ador melodiile astea vechi, americane… Pe vremea aia
ştiau să compună, nu ca azi…
CATHERINE (lui Betty) Şi dacă nu trece pe acasă?
BETTY La asta, nu m-am gândit…
EVELYNE Paul şi cu mine, pe vremuri, eram morţi după dans… Îţi
aminteşti, iubitule?
PAUL Da, numai că acuma, la hip-hop, nu mai fac faţă. Nu mă
mai ţin balamalele.
EVELYNE Catherine, tu crezi c-o să dureze mult moda asta cu hip-
hop?
CATHERINE Poftim?
PAUL Evelyne, las-o în pace pe Catherine, nu vezi c-o
plictiseşti?
CATHERINE Deloc, deloc. Ce spuneai?
EVELYNE Vorbeam de hip-hop… Am încercat odată cu nepotul
meu, dar m-am lăsat păgubaşă…
PAUL Să-i fi văzut ce caraghioşi erau amândoi!…
CATHERINE Eu vă propun să nu-l mai aşteptăm şi să trecem la masă.
EVELYNE Excelentă idee!…
PAUL Mi-e o foame!… La prânz n-am avut timp decât să înghit
un sandviş. După dumneavoastră, doamnelor!… (ies toţi, în
sufragerie; scena rămâne o clipă goală, apoi uşa de la dormitor se
deschide şi Barbara apare, împleticindu-se; înconjoară camera şi,
când ajunge în dreptul canapelei, se culcă şi adoarme instantaneu.
Se aude uşa de la intrare deschizându-se şi François pătrunde în
cameră; înaintează şi ascultă rumoarea din sufragerie; îşi scoate
impermeabilul şi-l lasă pe un scaun, apoi intră repede în dormitor şi
revine cu valiza pe care o ascunde în spatele unei draperii de lângă
uşa de la vestibul; o clipă se opreşte foarte aproape de canapeaua
pe care doarme Barbara, dar poziţia canapelei nu-i permite s-o vadă;
trage aer în piept, făcându-şi curaj, apoi deschide uşa şi intră în
sufragerie; este întâmpinat cu strigăte de satisfacţie)
BARBARA (în somn) Ce puşlama!…

cortina

26
 PARTEA II

La ridicarea cortinei, Barbara doarme în continuare pe canapea. Pe

uşa din fund, de la vestibul, Catherine intră cu un tort ornamentat cu
şaizeci de lumânări; traverseză livingul. Evelyne vine din sufragerie)
EVELYNE E magnific, dar cum sunt la regim, prefer să pun cât mai
multă distanţă între mine şi el.
CATHERINE Cunosc pe cineva care-o să mănânce şi porţia ta…
BETTY (care a ieşit şi ea din sufragerie) Eu, de exemplu.
CATHERINE Betty, dacă nu ţi-e greu, vrei să te duci să vezi dacă… (se
apleacă la urechea lui Betty, îi şopteşte ceva, arătând dormitorul.
Catherine, urmată de Evelyne, dispare în sufragerie cu tortul; Betty
traversează livingul şi intră în dormitor; revine repede; deschide uşa
sufrageriei şi face semne disperate. Apare Catherine, urmată la
oarecare distanţă de Evelyne. Betty se apleacă la urechea lui
Catherine şi-i şopteşte ceva. Evelyne observă scena, intrigată.
Catherine e contrariată) Dar unde a putut să dispară?
BETTY Nu-mi dau seama.
CATHERINE Fii drăguţă, taie tu tortul, o caut eu. (Betty intră în sufragerie.
Catherine iese în direcţia bucătăriei. Din sufragerie iese François; se
uită la ceas şi aruncă o privire elocventă spre locul unde a ascuns
valiza)
EVELYNE De mult n-am mai văzut un tort de aniversare atât de
reuşit…
FRANCOIS Era mai reuşit dacă avea mai puţine lumânări…
EVELINE De ce spui asta? Arăţi de douăzeci de ani.
FRANCOIS Eu sunt convins, dar ar trebui să convingem şi oglinzile…
EVELYNE Nu mi-ai părut niciodată atât de tânăr ca acum…
FRANCOIS Îţi mulţumesc.
EVELYNE Ai fost cam încordat astă seară…
FRANCOIS Încordat, eu? Nici vorbă. De ce să fiu încordat? (aprinde o
ţigară care-i tremură între degete)
EVELINE N-aş vrea să fiu indiscretă, în fond toţi avem micile
noastre necazuri.
FRANCOIS Evident.
BARBARA (în somn) Puşlama! (François se întoarce surprins. Cathrine intră
foarte preocupată)
FRANCOIS Poftim?
EVELYNE Cum?
CATHERINE Dar unde a putut să dispară?
FRANCOIS Ce cauţi, dragă?
CATHERINE Nimic… (intră în birou)
FRANCOIS Asta e Catherine. Caută nu ştiu ce, în loc să se ocupe de
invitaţi.
CATHERINE (revine din birou; a auzit replica lui François) Invitaţii ăştia sunt şi-
ai tăi. Poţi foarte bine să mă-nlocuieşti un moment.
FRANCOIS Asta şi făceam. Venisem să caut ţigările de foi pentru
Paul (ia cutia cu havane şi iese în sufragerie)
EVELIÂYNE Te-ai uitat în frigider?
CATHERINE Poftim?
EVELYNE Nu ştiu ce cauţi, dar mie mi se întâmplă des să bag în
frigider orice: un buchet de flori pe care-l cumpăr din

27
 piaţă, o foarfecă… Odată am băgat chiar servieta lui
Paul. (Catherine nu răspunde. Betty apare din sufragerie)
BETTY Ei?
CATHERINE Nimic.
BETTY Incredibil!
EVELYNE Nu pot să v-ajut?
CATHERINE Nu, mulţumesc, Evelyne.
EVELYNE Mă rog, te-am văzut atât de frământată…
CATHERYNE Îmi dau seama, Evelyne, că părem oarecum misterioase,
dar te rog să înţelegi… E ceva foarte delicat la mijloc…
EVELYNE Dar n-am vrut să fiu indiscretă, dragă.
BETTY Sub pat, te-ai uitat?
CATHERINE A, nu!
BETTY Poate a alunecat…
CATHERINE Hai să vedem. (Betty şi Catherine intră din nou în dormitor.
François iese din sufragerie, se uită la ceas şi îşi şterge fruntea)
FRANCOIS Ele unde sunt?
EVELYNE În dormitor. S-au dus să se uite sub pat.
FRANCOIS Sub pat? Nu mă miră, Catherine e atât de dezordonată!
… Apropo, unde-o fi bricheta?.. A, uite-o… Fii drăguţă,
du-i-o tu lui Paul, eu mă duc să iau nişte apă de la
bucătărie.
EVELYNE Dacă înţeleg bine, el nu mai e în stare să se ridice de pe
scaun…
FRANCOIS Ba da, dar are nevoie de ajutor…
EVELYNE Cu cât a băut, nu mă miră. Noroc că mergem cu taxiul…
(intră în sufragerie. François face un pas în direcţia valizei. Catherine
şi Betty revin din dormitor)
BETTY Dacă trebuie să cotrobăim prin toate colţurile
apartamentului, ne-apucă dimineaţa…
CATHERINE Nu ne-am uitat pe balconul de la birou.
BETTY Cum să fi ajuns acolo?
CATHERINE Nu se ştie niciodată. (amândouă intră în birou. François îşi ia
impermeabilul şi se apropie mai mult de valiză. Evelyne iese din
sufragerie)
EVELYNE François!
FRANCOIS Da!
(tresare şi pune repede, la loc, impermeabilul)
EVELYNE Paul zice că e o crimă să aprinzi o ţigară atât de bună cu
altceva, decât cu chibritul…
FRANCOIS Chibrituri?!…
EVELYNE Da. Şi ar vrea şi-o ghilotină…
FRANCOIS Mă duc să-i caut… (se uită la ceas şi intră repede în dormitor.
Catherine şi Betty revin din birou)
BETTY Poate o fi ieşit pe scară…
CATHERINE Hai! Eu caut în sus, tu, în jos… Evelyne, scuză-ne, noi
ieşim un moment… (ies imediat, în direcţia vestibulului)
EVELYNE (în urma lor, din ce în ce mai surprinsă) Da, vă rog…
BARBARA (se trezeşte pe jumătate şi se aşează pe canapea; se întinde şi-şi
încruntă sprâncenele; priveşte în jur; se ridică şi porneşte spre
bucătărie; o vede pe Evelyne şi se opreşte brusc) Scuzaţi-mă, pe

28
 aici e bucătăria? (Evelyne e atât de surprinsă, încât nu e capabilă
decât să dea afirmativ din cap. Barbara iese, François intră)
FRANCOIS (întinzându-i lui Evelyne, ghilotina) Poftim, spune-i lui Paul că
ghilotina asta o am de la bunicu-meu…
EVELYNE (e atât de stupefiată, încât nu mai poate lua ghilotina din mâna lui
François) Ai văzut femeia în cămaşă de noapte?
FRANCOIS În ultima vreme n-am prea avut timp să merg la cinema.
EVELYNE Cum?
FRANCOIS Cum, ce?
EVELYNE Îţi spun că a trecut pe aici… Cine e?
FRANCOIS Cine?
EVELYNE Femeia în cămaşă de noapte pe care am văzut-o
adineauri traversând livingul, albă şi transparentă…
FRANCOIS Ce ai văzut???
EVELYNE O femeie!
FRANCOIS O femeie? Aici?!
EVELINE Da. Adineauri.
FRANCOIS Albă şi transparentă!
EVELYNE Da. Şi mi-a vorbit.
FRANCOIS Ascultă, Evelyne, e imposibil!
EVELYNE Dacă-ţi spun c-am văzut-o!…
FRANCOIS Vrei să deschid fereastra?
EVELYNE Nu, mă simt foarte bine… (Catherine şi Betty revin din vestibul,
gâfâind uşor)
BETTY Nici în sus…
CATHERINE Nici în jos…
FRANCOIS Când vă spuneam eu să nu mai faceţi spiritism, că vă
ţăcăniţi… (lui Catherine) Evelyne zice c-a văzut adineauri o
femeie albă şi transparentă, trecând pe aici
CATHERINE Cum?
FRANCOIS Da… În sfârşit… Aşa pretinde… (îi face semn că e băută, apoi
intră în sufragerie; vocea lui din off) Uite, Paul, asta e o
ghilotină pe care o am de la bunicul meu…
CATHERINE Unde e?
EVELINE A întrebat unde-I bucătăria…
BETTY Mă duc eu. (iese)
EVELYNE Catherine, am văzut-o cu ochii mei, nu visez.
CATHERINE Da, nu-ţi face probleme…
EVELYNE Nu-mi fac, dar nu-mi dau seama de unde-a răsărit…
CATHERINE De unde venea?
EVELYNE (arătând direcţia) Din partea asta…
CATHERINE Era pe canapea. (Betty revine, însoţită de Barbara, care termină
de băut un pahar mare cu apă)
BARBARA Mi-era o sete!…
EVELYNE Cine e dânsa?
CATHERINE Barbara, amanta lui François.
EVELYNE Pardon?
CATHERINE Spuneam că această domnişoară este amanta lui
François. Nu-i aşa, Barbara?
BARBARA Da. De ce?
EVELYNE E o glumă?

29
CATHERINE Câtuşi de puţin, Evelyne.
EVELYNE Mi-e greu să cred… O primiţi la voi în casă?… Şi în ţinuta
asta?
CATHERINE Am să-ţi explic: Barbara a încercat să se sinucidă, fiindcă
François vroia s-o părăsească.
BARBARA Da. După zece ani, puşlamaua!…
CATHERINE Recunoaşte că e o lovitură grea…
EVELYNE Ăăă… Da, sigur…
BARBARA Monstrul!… Monstrul!… Să-mi distrugă mie, iubirea!… Nu
mai vreau să trăiesc!… Nu mai vreau!… (începe să plângă)
CATHERINE Uite, în starea asta a venit aici, n-o puteam da afară.
EVELYNE Înţeleg…
CATHERINE Ştiu, ar fi trebuit, poate, să vă previn, dar mă vezi pe mine
spunându-vă:”Să nu vă miraţi dacă vedeţi pe-aici o
femeie în cămaşă de noapte. Nu-i nimic… E amanta lui
François!”…S-ar fi creat un moment penibil, nu crezi?
EVELYNE S-ar fi creat…
CATHERINE De aceea am preferat să tac.
EVELYNE Te înţeleg. E o situaţie foarte specială…
CATHERINE Foarte! Acum, Barbara, cel mai bun lucru pe care-l ai de
făcut, e să te culci la loc.
BARBARA Nu, nu vreau să dorm. Vreau să-l omor!
CATHERINE E-n regulă, dar, înainte, un pui de somn o să te
întărească.
BARBARA Vreau să-l omor!
CATHERINE Evelyne, ajută-ne! (cele trei femei o cară în dormitor pe Barbara,
care plânge. François vine din sufragerie, traversând livingul ca un
hoţ; îşi ia impermeabilul. Uşa de la dormitor se deschide şi cele trei
femei revin) François!
FRANCOIS (tresare) Da.
CATHERINE Unde te duci?
FRANCOIS Nicăieri… Venisem să caut Armagnac-ul pentru Paul.
CATHERINE Şi sperai să-l găseşti în buzunarul impermeabilului?
FRANCOIS Nu, acolo îmi căutam ţigările… Nu le-am găsit.
CATHERINE Ţigările sunt pe măsuţa de lângă tine, iar Armagnac-ul e
în băruleţ. (arată) Betty, vino cu mine, să facem cafeaua…
BETTY Te urmez. (Catherine şi Betty ies la bucătărie).
FRANCOIS (se îndreaptă spre micul bar, din avanscena de la grădină; strigă,
spre sufragerie) Paul, trebuie neapărat să guşti din
Armagnac-ul meu.
VOCEA LUI PAUL (din off) Îl ştiu. E grozav…
(François pregăteşte un platou cu băuturi. În spatele lui, uşa de la
dormitor se deschide şi Barbara, în aceeaşi ţinută, iese; nu-l vede pe
François şi se îndreaptă spre bucătărie. Evelyne, care observă
trecerea prin scenă a Barbarei, pare din ce în ce mai depăşită de
evenimente. Barbara dispare în bucătărie. François, gustând dintr-un
pahar, se întoarce spre Evelyne)
FRANCOIS Vrei şi tu o-nghiţitură? (Evelyne, năucă, nu răspunde) Evelyne!
Evelyne!
EVELYNE Hm?… Da?… Cum?…
FRANCOIS Eşti cam ciudată, astă seară.

30
EVELYNE Eu?… Nu… Doar puţin obosită… De altfel, cred c-ar fi
cazul să plecăm acasă… A trecut de 10,30… Şi…
FRANCOIS (tresărind) Eşti sigură?
EVELYNE Da, de ce? Eşti grăbit?
FRANCOIS A, nu, de ce-aş fi? Pur şi simplu, sunt surprins ce repede
trece timpul…
VOCEA LUI PAUL (din off) François, ce se-aude cu Armagnac-ul ăla?
FRANCOIS (intrând în sufragerie) Ceasul tău cât e?
VOCEA LUI PAUL (din off) 10,30, de ce?… Vrei să plecăm?
CATHERINE Mare belea ne-am luat, cu asta!
EVELYNE Ce-aveţi de gând să faceţi cu ea?
CATHERINE Nu ştiu, deocamdată Betty îi face o cafea…
EVELYNE În situaţia asta, poate ar fi mai bine să plecăm…
CATHERINE Nu, din contra, prezenţa voastră e, pentru mine,
reconfortantă… Sunt puţin nervoasă… Atâta tot… Dacă
Paul ar fi pe cale să te părăsească, ai fi şi tu la fel…
EVELYNE Fără nici o îndoială. Zici că François vrea să plece?
CATHERINE Da… În sfârşit, aşa-şi închipuie! Dar, nu-ţi face griji,
atuurile sunt în mâna mea… Niciodată nu m-am simţit
mai bine…
EVELYNE În schimb, eu niciodată nu m-am simţit mai prost…
CATHERINE Nu vrei să stai jos?
EVELYNE (rugătoare) Nu, aş vrea să plec.
BETTY (revine cu Barbara) Cred că i-a făcut foarte bine cafeaua.
FRANCOIS (iese râzând din sufragerie şi se adresează lui Paul, pe care tot nu-l
vedem) Ştiam anecdota, dar varianta mea era cu o
japoneză… (brusc, dă cu ochii de Barbara; stupoare extremă pe
faţa lui; Intră din nou în sufragerie, dar revine după două secunde
pentru a verifica dacă nu a fost victima unei halucinaţii; se bâlbâie)
Dar ce… ce… ce… Dar ce… ce… ce…
CATHERINE François, ce-i cu tine? Ai văzut o farfurie zburătoare?…
PAUL (iese din sufragerie) Dar ce se întâmplă aici? Ooo!… Dar
cine e dânsa?
EVELYNE Amanta lui François
PAUL Aaa!…
FRANCOIS Dar cu… cu… cu… Dar cu … cu… cu…
CATHERINE Cu… cu… cu… ce?
FRANCOIS Cu… cu… cum a intrat aici?
CATHERINE Pe uşă.
FRANCOIS Nu-nţeleg. Ce zi e azi?
CATHERINE Sâmbătă… Asta e tot ce ai de spus?
FRANCOIS Cine?… Eu?… De ce?…
BARBARA Să vedeţi c-o să spună că nu ştie cine sunt.
CATHERINE Sau că suntem toţi, victimele unei halucinaţii colective.
FRANCOIS Dar ce înseamnă toate astea?… Vă întreb!
BARBARA Vasăzică, François Moulin, ţi-ai închipuit că te poţi
debarasa de mine, fără gălăgie! Ei, bine, află că n-o să-ţi
fie prea uşor!

31
CATHERINE Iartă-mă, Barbara, că te-ntrerup, dar ar fi poate mai bine
să treceţi în sufragerie. Certurile dintre îndrăgostiţi sunt
neplăcute faţă de martori…
BARBARA Da, aveţi dreptate… François, pofteşte puţin cu mine,
alături, avem de discutat!
FRANCOIS Adică, cum…. Despre ce?… Ce?… Cum, adică?…
VOCEA BARBAREI (Barbara îl împinge pe François în sufragerie, iar Catherine
închide uşa în urma lor. În off începe scandalul) Credeai c-o să
poţi să m-arunci ca pe o vechitură, ca pe un pieptene sau
o periuţă de dinţi, uzată? Aşa credeai? Răspunde,
puşlama, ordinară ce eşti!
CATHERINE I le serveşte, nu glumă, dar merită! S-a purtat cu ea ca
ultimul om!… (Paul şi Evelyne sunt foarte stingheriţi. Urletele
continuă)
VOCEA LUI FRANCOIS Să vii aici? Aici?!… Eşti nebună de legat!…
VOCEA BARBAREI Află c-am să te urmăresc peste tot, unde-ai să te
duci! Peste tot, mă auzi? Chiar şi la Libreville!…
VOCEA LUI FRANCOIS Libreville? Ce ţi-a venit cu Libreville?! De unde
până unde, Libreville?…
(Catherine, Betty, Paul şi Evelyne s-au grupat lângă uşă şi ascultă cu
atenţie)
VOCEA BARBAREI Nu fă pe prostul!… Crezi că mă îmbrobodeşti pe
mine?… Te pregăteai s-o ştergi ca un laş şi să ne laşi
mască!… Pe toate trei! Laşule! Banditule!…
BETTY Să nu-i facă ceva!… Cuţitul de tăiat somonul, a rămas pe
masă!…
VOCEA BARBAREI Cred că n-ai să negi că există altă putoare în viaţa
ta!…
CATHERINE Când mă gândesc că-n douăzeci de ani, eu nu i-am făcut
niciodată o scenă de gelozie!… (se aude un zgomot de farfurii
sparte. Catherine se repede şi deschide uşa) A, nu, Barbara!
Lasă-le jos!… Nu sunt farfuriile tale!…
VOCEA BARBAREI Da, ai dreptate, scuză-mă, Catherine!… (Catherine
închide uşa, Barbara continuă) Da, aşa cum ai auzit! O
putoare!… Fustangiule!… Curvarule!…
CATHERINE Păcat că devine vulgară…
VOCEA BARBAREI Când mă gândesc la toţi anii pierduţi, irosiţi…
Când mă gândesc că am crezut ca o proastă tot ce mi-ai
îndrugat!… Nemernicule!
FRANCOIS (apare la arlechin şi se adresează din nou publicului) Vă spuneam
la început că, prins de evenimente, n-o să am timp să mă
explic… În orice caz, aţi obsevat şi dumneavoastră că în
discuţii nu apare decât răul pe care l-am făcut acestor
femei. Despre binele făcut, nici pomeneală! Şi, totuşi, vă
asigur că nu le-a lipsit, niciodată, nimic. Dar, prea
ocupate să-şi salveze propriul univers, nu şi-au pus
problema să afle de ce, dintr-o dată, în anumite perioade
ale vieţii mele, m-am transformat într-un monstru…
Credeţi-mă, ele nu-şi vor pune niciodată această
întrebare, fiindcă riscă să audă răspunsul. Dacă am
plecat de fiecare dată, fără să le părăsesc definitiv, a fost

32
 pentru că nu mai eram prea fericit. Şi asta, nu numai din
cauza mea… Dar e mult mai uşor să pui totul în spinarea
altuia şi să-l condamni, fără a căuta să-l înţelegi!… Nu
vreau nici măcar să încerc să mă apăr. Ele socotesc că
sunt îndreptăţite şi au conştiinţa împăcată… Bine că nu
suntem în Vestul american, din secolul trecut!… M-ar fi
linşat!…
VOCEA BARBAREI A, ai amuţit! Ţi-a pierit glasul! Nu mai ai ce să
răspunzi!…
FRANCOIS O auziţi?… Ascultaţi-mă pe mine: există amante care-ţi
fac viaţa atât de amară, încât ajungi să-ţi regreţi nevasta!
… Norocul meu e că, atunci când lucrurile merg prea
prost, am această facultate de a mă putea refugia în
propriile mele gânduri… Cum fac şi acum…
VOCEA BARBAREI Şi încă n-am terminat: Am rapoarte, fotografii…
Dovezi!…
FRANCOIS Iertaţi-mă, cred că a-nceput să obosească… Îşi pierde
suflul… E timpul să-mi intru în propria piele… Păcat… Mă
simţeam atât de bine aici, cu dumneavoastră… (iese)
VOCEA BARBAREI Şi eu, care pierdeam nopţile, să-ţi împletesc
pulovere, pe care nu le-ai purtat niciodată! Eu, care m-am
sacrificat pentru tine!… Mizerabilule! Criminalule!…
Mafiotule!…
CATHERINE Ţipă prea tare. Vecinii-or să creadă că sunt eu!
BETTY Dacă i-aş fi vorbit eu, aşa, m-ar fi pleznit.
(se deschide uşa de la sufragerie şi, împins de Barbara, François
intră în living)
BARBARA Şi acuma vrei s-o ştergi, da? Ei, bine, n-ai să poţi, decât
peste cadavrul meu!
FRANCOIS Catherine, te rog… explică-i tu!…
CATHERINE (lui Betty) Poftim, acum mă cheamă-n ajutor!
BETTY Da, aici exagerează…
BARBARA Când mă gândesc c-ai avut neruşinarea să înşeli
asemenea înger de femeie!… (o arată pe Catherine) Asta mă
revoltă cel mai tare!
CATHERINE (lui Evelyne) Evelyne, nu ţi se pare că acuma ea
exagerează?
EVELYNE Noi am vrea să plecăm…
BARBARA Dacă măcar domnul ar fi un virtuos, la pat, dar nici
măcar! Modest!… Foarte modest! (lui Catherine) Nu-i aşa?
CATHERINE Barbara!…
PAUL Catherine, noi am vrea să plecăm…
CATHERINE Nu, nu. Mai aşteptaţi puţin… Ce vedeţi, e interesant, dar,
în curând va deveni captivant!
EVELYNE Catherine, te rog, opreşte-o!… Simt că nu mai rezist!
(Barbara îl scutură pe François)
BETTY O să-i rupă cămaşa pe care i-am făcut-o eu cadou, de
Crăciun!
CATHERINE Vai, ai dreptate! (se repede între beligeranţi) Barbara,
Barbara, calmează-te şi ascultă-mă! Ascultă-mă!
BARBARA Am să-l omor!

33
CATHERINE Bine, dar până atunci, stai jos, o clipă!… (o sileşte pe
Barbara să se aşeze într-un fotoliu şi-l împinge pe François pe
canapea)
FRANCOIS (e într-o stare jalnică: părul vâlvoi, cămaşa ieşită din pantaloni) Ce
scorpie!…
CATHERINE Recunoaşte că are de ce să fie supărată!
FRANCOIS De ce? Vă-ntreb de ce? Pentru ce?…
CATHERINE N-ai să negi c-o cunoşti pe domnişoara!
FRANCOIS Să neg? De ce-aş nega? Vă întreb, de ce?
CATHERINE François, noi punem întrebările!
FRANCOIS A, aşa stă situaţia! Va să zică, acum suntem la tribunal!…
Bravo!… E din ce în ce mai plăcut să trăieşti în ţara asta!
… Va să zică, începe iar Inchiziţia!…
CATHERINE François, ştiu tot!
FRANCOIS Ei, poftim! Începe şi ea!… Ştii tot? Care tot?…
CATHERINE Tot! Plecarea ta, planurile tale… Tot!
FRANCOIS Tot! Tot! Asta-i tot ce ştiu să spună!… Ei, bine, regret! Vă
înşelaţi! Vă înşelaţi amarnic!
CATHERINE Cum?! (scoate valiza din spatele perdelei) Şi valiza asta,
ascunsă, ce e?
FRANCOIS E valiza mea.
CATHERINE A, recunoşti!… Şi ştii ce se află în valiza ta?
FRANCOIS Bineînţeles, de vreme ce eu am făcut-o.
CATHERINE Se află toate amintirile tale, personale! Toate pijamalele!
Portretul maicătii!…
FRANCOIS Te rog, ştiu ce este în valiza mea. Dar ce dovedeşte
asta?
CATHERINE Cum, ce dovedeşte? Te pregăteai să pleci – nu ştiu unde,
cu nu ştiu cine!
FRANCOIS Asta-i tot?… Deci, dacă-nţeleg eu bine, voi găsiţi o valiză
cu nişte pijamale înăuntru şi imediat începeţi să trageţi
concluzii. Ca şi cum locul pijamalelor n-ar fi într-o valiză!
…
CATHERINE Mi se pare, totuşi, că…
FRANCOIS Ţi se pare!… Ţi se pare!… Ce vrea să însemne asta, că ţi
se pare?
CATHERINE (puţin dezamorsată) Dar, bine, François, Valiza!…
FRANCOIS Da. Şi? Ce-i cu valiza?… Deocamdată mă aflu aici! Da,
sau nu?
CATHERINE Da… Eşti aici…
FRANCOIS Atunci, de ce umblaţi cu prostii?
BARBARA Îl auziţi?… Îl auziţi?…
BETTY Eu l-am admirat întotdeauna.
CATHERINE Ascultă, François. Până acum, mi-am păstrat calmul. Dar
să nu-ţi închipui că poţi să scapi, zicând, pur şi simplu:
Ce dovedeşte asta?… (Paul şi Evelyne se strecoară, discret,
spre ieşire)
FRANCOIS Ba da, tocmai. Şi repet: ce dovedeşte asta?… Şi, poftim:
Merg mai departe: Nu numai că recunosc că am pregătit
o valiză, dar, iată, în plus, biletul meu de avion. (Paul şi
Evelyne se opresc în pragul uşii)

34
BARBARA Ce tupeu!…
BETTY Cu asta, pe mine, m-a făcut praf!…
CATHERINE (luând biletul) Libreville… Da… Exact!… Asta-i dovada!
FRANCOIS O clipă, vă rog… Dacă m-aţi fi lăsat adineauri să vă
explic, lucrurile ar fi fost acum lămurite.
CATHERINE Te ascultăm, François …
BARBARA (vine să se aşeze lângă el) Cu cel mai mare interes!…
BETTY Şi eu. Mor de curiozitate…
(Catherine şi Barbara s-au aşezat de o parte şi de alta a lui François,
Betty vine să li se alăture. Paul şi Evelyne se apropie şi ei)
PAUL Şi noi, la fel.
CATHERINE Să rezumăm: Recunoşti că ai asupra ta un bilet de avion
şi că ţi-ai pregătit o valiză. Este?
FRANCOIS Este. Numai că există un amănunt pe care voi îl
ignoraţi…
CATHERINE Putem să ştim şi noi, care?
FRANCOIS Amănuntul e că, pur şi simplu, am renunţat să mai plec!
(schimb de priviri între ceilalţi)
CATHERINE Un început bun…
FRANCOIS Da, e adevărat, am avut intenţia să plec, numai că între
intenţie şi trecerea la acţiune, este aceeaşi diferenţă ca
între un inocent şi-un vinovat.
BARBARA Ce zice?
CATHERINE Zice că noi suntem vinovate!…
BARBARA Poftim?
FRANCOIS Da! Pentru că, deocamdată, vă rog să observaţi că mă
aflu în casa mea, la locul meu obişnuit, ca în fiecare
seară!…
CATHERINE Îl admir…
BETTY Face progrese…
FRANCOIS Cred, de altminteri, că veţi fi de acord cu mine: Nimic nu
e mai detestabil în viaţă, decât un proces de intenţie!
CATHERINE Proces de intenţie!…
FRANCOIS Este termenul exact! Niciodată nu mi-aş fi închipuit că
sunteţi în stare să-mi înscenaţi aşa ceva. Ceea ce
dovedeşte că degeaba trăieşti ani de zile alături de
cineva; până la urmă constaţi că tot nu-l cunoşti cu
adevărat… Da… Sunt dezamăgit. Foarte dezamăgit!…
CATHERINE Să lăsăm, François, Tu aveai, totuşi intenţia să…
FRANCOIS (îi taie vorba) Vezi? Intenţia!… Dar ce înseamnă intenţia?
Nimic!… Şi, aşa cum spunea un celebru avocat, într-o
pledoarie, când apăra un client arestat pentru că avea
asupra lui un revolver şi era bănuit de-a fi comis o crimă,
“Dacă-l judecaţi pe acest om, bazându-vă doar pe aceste
elemente, ar trebui să mă condamnaţi şi pe mine, pentru
atentat la pudoare, deoarece am asupra mea, tot ce-mi
trebuie ca să comit un viol!”
CATHERINE Trebuie să recunosc că e mare…
FRANCOIS Şi, ca să-mi continuu raţionamentul, voi spune aşa: nu
înseamnă că cineva pleacă, doar pentru că are asupra lui
un bilet de avion. Se poate întâmpla foarte bine ca în

35
 momentul când pune piciorul pe scara avionului, să-l
mustre conştiinţa şi să renunţe!
BETTY Eu aplaud.
CATHERINE O să vedeţi că în cele din urmă, va trebui să ne cerem
scuze.
BARBARA Eu nu mai înţeleg nimic.
CATHERINE Şi la ce oră te-a apucat mustrarea de conştiinţă?
FRANCOIS La masă… Eram acolo, cu toţii împreună… Ne simţeam
bine şi am înţeles tot răul pe care era să-l fac, unor
persoane care nu-l meritau… Atunci, brusc, remuşcările
au răbufnit din străfundurile sufletului meu şi s-au spart
ca un balon de săpun, la suprafaţa conştiinţei mele!…
BARBARA Ce?…
FRANCOIS Şi când m-am ridicat de la masă, nu mai eram acelaşi
om, care se aşezase cu un ceas mai devreme…
PAUL Bravo! Eu n-aş fi ieşit în viaţa mea, dintr-o încurcătură ca
asta!…
EVELYNE Bine, dar tu…
CATHERINE Mă simt aproape mândră că l-am luat de bărbat…
BARBARA E foarte frumoasă toată păsăreasca asta, din care eu n-
am înţeles nimic… Acum, ce urmează?
PAUL Da, chiar, ce urmează?
FRANCOIS Ce urmează, pentru cine?
BARBARA (urlând) Pentru mine!
FRANCOIS S-o luăm încet. Trebuie să ne gândim şi…
BARBARA Cred că nu speri c-o să putem continua ca-nainte, acum,
când o cunosc pe soţia ta!…
FRANCOIS Dar cine-a spus asta? Cine-a spus asta?…
BARBARA (către Catherine) Fiindcă, vedeţi, dumneavoastră, eu… eu
n-aş putea
CATHERINE Mulţumesc.
BARBARA Numai că acum, în situaţia asta, aş vrea ca lucrurile să fie
clare şi precise: ce se întâmplă cu mine?
FRANCOIS Ascultă, Barbara, n-ai vrea să vorbim mâine? Acum, la
ora asta, toată lumea-i obosită şi…
BARBARA Nu. Acum, pe loc!… Te previn, nici nu mă gândesc să
dau mâine un anunţ la rubrica Matrimoniale sau să plec
singură, cu clubul Mediterranee! (lui Catherine) Înţelegeţi,
doamnă, trebuie să ştiu… Aşa că, François, ai, sau n-ai
intenţia să te însori cu mine?
FRANCOIS Să mă-nsor? Ce tot îndrugă?!
BARBARA O dată în viaţa ta, fii bărbat! Răspunde: Da, sau nu?
FRANCOIS Aţi mai cunoscut vreo persoană care să se afle într-o
situaţie atât de penibilă?
BARBARA Te previn, François, că dacă zece ani m-ai dus de nas,
acum nu mai am nimic de pierdut şi fac moarte de om!
Aşa că: da, sau nu?
FRANCOIS Barbara… Nu faţă de nevastă-mea…
BARBARA Las-că te fac eu să răspunzi! (se repede la poşeta ei, din care
scoate un mic revolver. În living, o mişcare de groază)

36
BETTY V-am spus eu, asta ne omoară pe toţi!
FRANCOIS Barbara, termină cu tâmpeniile!
BARBARA Ce-ţi închipui tu, François? Că te poţi juca cu viaţa
oamenilor şi să rămâi nepedepsit?… Ei bine, te înşeli
amarnic! Îţi dau zece secunde! Aşa că: da, sau nu?!
EVELYNE (lui Paul) Paul, fă şi tu ceva! Eşti bărbat!…
PAUL (apropiindu-se) Domnişoară!
BARBARA Nu te-apropia, că te găuresc!
EVELYNE Trebuia să fi plecat! Am simţit eu, ceva!…
FRANCOIS Barbara, sper că glumeşti!…
CATHERINE Ea are dreptate! (se repede la valiză; o deschide, scoate din ea
pistolul de tir al lui François şi i-l pune la tâmplă) François, te
previn: Înainte de a răspunde, gândeşte-te bine, fiindcă
nici eu n-am intenţia să mă înscriu la o agenţie
matrimonială!
BETTY Catherine, ce te-a apucat? Ce faci?
CATHERINE Ţi-am spus, Betty, nici gând să mai iasă de-aici!
BARBARA Aşa că… E da, sau e nu?
CATHERINE Dacă e da, trag eu!
BARBARA Dacă e nu, trag eu!
PAUL Catherine, fii rezonabilă!
CATHERINE Tu nu te băga!
FRANCOIS Catherine, te implor pune-i piedica! Glonţul poate pleca
singur!
BARBARA Opt… şapte… Şi să nu crezi că mă joc! Mă omor şi eu
şi… păcat de covoare!…
FRANCOIS O clipă!… Calm!… Întâi şi-ntâi, calm!… Da, e adevărat,
Recunosc, sunt vinovat! M-am purtat odios, dar…
BARBARA Patru…
FRANCOIS Dar aveam circumstanţe atenuante. Vă asigur!…
BARBARA Doi…
CATHERINE Adio, François! (trei sonerii scurte, la intrare. Toată lumea tresare.
Catherine ascunde pistolul de tir sub o pernă de la canapea şi îl ia pe
al Barbarei) Ţi-l înapoiez imediat. (soneria se repetă. Catherine
iese ca să deschidă)
BETTY Cine poate fi?
FRANCOIS Vecinul de dedesubt, pe care l-am deranjat…
O VOCE DE FEMEIE (din off) Bună seara, doamnă. Sunt o prietenă a lui
François Moulin.
VOCEA CATHERINEI Poftiţi, intraţi… E aici. (Catherine intră însoţită de o
femeie frumoasă, în costum de voiaj şi cu o valijoară în mână. Este
Marie-Pierre. Înaintează în living, suspicioasă şi intrigată. Zărind-o pe
Barbara în cămăşuţă de noapte şi pe François cu cămaşa scoasă din
pantaloni, nu-şi poate reţine o exclamaţie de surpriză)
FRANCOIS A! Nu!
MARIE-PIERRE Va să zică era adevărat! Era adevărat!…
FRANCOIS (bâlbâindu-se) Dar cine te-a… cine te-a… te-a… te-a…
MARIE-PIERRE Ce-i cu tine, aici? Ce cauţi tu, aici, François?… Şi, mai
întâi, unde ne aflăm? Spune, François, unde ne aflăm?
CATHERINE Nu bănuiţi?
MARIE-PIERRE (fixând-o pe Barbara) O, nu e cu putinţă!…

37
CATHERINE Acum, v-aţi lămurit?
MARIE-PIERRE (arătând spre Barbara) Văzând-o pe doamna, m-am lămurit
perfect! Ah, puşlamaua!… Deci, ca să vii aici, m-ai trimis
singură la aeroport?!
FRANCOIS E aniversarea mea şi…
MARIE-PIERRE A, tu obişnuieşti să-ţi sărbătoreşti aniversările în
asemenea locuri!… Ai merita să fii împuşcat, François!
CATHERINE E tocmai ce ne pregătim să facem.
EVELYNE Dar cine e… domnişoara?
CATHERINE Fata pentru care a părăsit-o pe Barbara…
EVELYNE Aaa!
PAUL Cine zice că e? (Eveline îi explică în şoaptă lui Paul)
BARBARA Spuneţi că ea e Marie-Pierre?
CATHERINE Da… E Marie-Pierre Desnouettes.
MARIE-PIERRE Îmi cunoaşteţi şi numele?!
CATHERINE Da. Barbara ne-a vorbit despre dumneata…
MARIE-PIERRE Îşi permite cineva să vorbească despre mine, în
asemenea local? François, explică, te rog, spune ceva!
FRANCOIS Ce vrei să spun? Eu sunt… Eu nu sunt… În sfârşit, eu…
pe scurt… Cine te-a… cine te-a…
MARIE-PIERRE Dacă-nţeleg bine, tu cum aveai un minut liber, aici
alergai!
CATHERINE Aici, sau la Barbara.
MARIE-PIERRE Spuneţi pe şleau că-i un client obişnuit al casei!
CATHERINE Cum adică “un client al casei”? E-acasă la el!
MARIE-PIERRE Curios!… (e derutată; face înconjurul camerei) Eu îmi imaginam
localurile astea, cu totul altfel… Cu perdeluţe, cu ciucuri,
cu lumină roşie…
EVELYNE Ce tot îndrugă?
BETTY E şocată.
MARIE-PIERRE (trecând prin faţa lor) Şi ăsta-i personalul!…
CATHERINE Personalul? Ce vorbă-i asta?
MARIE-PIERRE Şi dumneata… dumneata eşti patroana!
CATHERINE Patroana?… Dar ce-i în capul dumitale?… Nu, drăguţă,
te înşeli!
MARIE-PIERRE Aveţi noroc că nu chem poliţia să vă-nchidă.
CATHERINE Domnişoară, îţi jur că te înşeli!
MARIE-PIERRE (trecând prin faţa lui Evelyne) Ea e gen lume bună…
Arondismentul 16…
EVELYNE Ce zice?
CATHERINE Nimic, Evelyne, te ia drept o cocotă…
EVELYNE Cee?
MARIE-PIERRE (trecând prin faţa lui Betty) Şi dumneata?… Aoleu!…
BETTY Cum adică, aoleu?…
MARIE-PIERRE (către Barbara) Uite-o şi pe aleasa serii! (către François) Ai
ales bine. E cea mai puţin pocită…
BETTY Încearcă să fie dezagreabilă, sau, ce?
MARIE-PIERRE Merci, François. Romantică ambianţă, pentru un început
de viaţă!… Am să ţin minte!… Ce puşlama!… (începe să
plângă)

38
CATHERINE Aoleu, iar o luăm de la-nceput?
MARIE-PIERRE Să-mi faci asta mie, după un an… Să mă înşeli într-o
casă de rendez-vous?
BETTY Ce zice?
CATHERINE Domnişoară, ţi-am mai spus, te înşeli. Şi, dacă m-ai lăsa
să-ţi explic…
MARIE-PIERRE (arătând-o pe Barbara) Ce să-mi explicaţi? Aţi văzut-o pe
asta? E clar, nu?
CATHERINE Recunosc, aparenţele pot da de gândit.
MARIE-PIERRE Aparenţele? Vă bateţi joc de mine?
CATHERINE Te asigur că te înşeli amarnic. Eu sunt soţia lui François.
MARIE-PIERRE Soţia lui François? Catherine?
CATHERINE Da.
MARIE-PIERRE Catherine! Soţia lui François!
CATHERINE Da.
MARIE-PIERRE Şi ţineţi un bordel?
CATHERINE Doamne, sfinte, nu! Te afli în apartamentul nostru, al lui
François şi al meu.
MARIE-PIERRE (arătând-o pe Barbara) Şi ea ce face, aici, în ţinuta asta? Îmi
puteţi explica?
CATHERINE (cu voce joasă) E persoana pe care a părăsit-o pentru
dumneata.
MARIE-PIERRE Cum aşa? Persoana pe care-a părăsit-o nu sunteţi
dumneavoastră?
CATHERINE Eu sunt doamna Moulin, iar Barbara este amanta lui
François.
MARIE-PIERRE Mie nu mi-a spus.
CATHERINE (arătând-o pe Betty) Iar dânsa e prima lui soţie.
MARIE-PIERRE Prima lui soţie?
CATHERINE Cât despre fiica noastră…
MARIE-PIERRE Fiica dumneavoastră?
CATHERINE Da. Veronique. O fată de douăzeci de ani…
MARIE-PIERRE O fată!… Dumnezeule!… Asta-i tot?
CATHERINE Nu vorbesc de copiii nelegitimi, a căror existenşă mi-e
necunoscută…
MARIE-PIERRE François!… François!… Spune şi tu, ceva!…
CATHERINE Ce să mai spună?… Trebuie să recunosc că a avut o
aniversare reuşită! N-o să uite toată viaţa ziua în care a
împlinit şaizeci de ani!…
MARIE-PIERRE Şaizeci de ani!?
(François se ridică şi vrea să deschidă gura, dar nu-i iese nici un
sunet. Brusc, îşi duce mâna la piept şi se prăbuşeşte. După un
moment de stupefacţie, toată lumea se precipită)
BETTY François!
CATHERINE François!
EVELYNE Ce are?
PAUL L-am văzut cum şi-a dus mâna la inimă!
BETTY E un infarct!
BARBARA Dumnezeule!… O să moară!…
CATHERINE Să-l întindem! (îl întind pe François pe canapea)
MARIE-PIERRE I-ar trebui o pernă, sub cap!

39
BARBARA Uite, aci, una.
BETTY Trebuie chemat un doctor!
CATHERINE Mă ocup eu! (se repede la telefon)
BARBARA Să-l descheiem la cămaşă!… Marie-Pierre, puişor, vrei tu
să deschizi fereastra?
MARIE-PIERRE Da, dar atunci înveliţi-l, să nu răcească.
CATHERINE (se apropie, cu telefonul fără fir, în mână) Da, vă aşteptăm…
Da… Mulţumesc mult, doctore… (închide şi lasă telefonul pe
jos, lângă canapea) Doctorul vine imediat.
BETTY Ce-a zis?
CATHERINE Că trebuie să stea foarte liniştit… Cum se simte?
MARIE-PIERRE Priviţi-l… Nu mai vorbeşte…
BARBARA François, te implor, spune ceva!
PAUL (se apropie) Bătrâne, sunt eu, Paul… Mă auzi?…
EVELYNE Să nu fie un atac cerebral!…
BARBARA Dacă ne auzi, fă-ne un semn cu mâna! (François mişcă
mâna)
MARIE-PIERRE Ne aude! Ce bucurie!…
BARBARA Ce-ar putea să aibă?
MARIE-PIERRE Eu sunt de părerea doamnei. Cu siguranţă, e vorba de un
infarct… După atâtea chinuri la care l-aţi supus în seara
asta, niciun om de vârsta lui n-ar fi rezistat!
BARBARA N-o să spuneţi, acum, că e vina noastră!
BETTY Ba da. Parcă era un cerb, urmărit de o haită!
CATHERINE Betty, am impresia că exagerezi!
BETTY Tu n-ai fi făcut o criză cardiacă, dacă François ţi-ar fi
adus în casă, toţi amanţii, deodată?
CATHERINE Numai că eu n-am amanţi.
BETTY Nu mai ai!
CATHERINE Baţi câmpii!
BETTY Aţi mers mult prea departe!
BARBARA Dar el, nu?
BETTY Numai că noi, draga mea, noi suntem femei… Suntem
puternice!… În timp ce ei… Priviţi-l!… Se sparg ca un
pahar!… François nu mai are douăzeci de ani ca să
poată fi brutalizat, cum l-aţi brutalizat voi. Şi, ca să fiu
cinstită, o clipă m-am gândit că bine v-a făcut ce v-a
făcut…
CATHERINE Mulţumesc, Betty.
BARBARA Da, mai bine să afli adevărul, chiar dacă doare.
MARIE-PIERRE Şi mie mi se pare că doamna are dreptate.
BARBARA Da, da… Chiar aşa…
(Evelyne şi Paul se retrag în vârful picioarelor)
MARIE-PIERRE Da, da… Faptul că m-aţi chemat aici, a fost o glumă care
putea să ne omoare pe amândoi…
CATHERINE O auziţi pe asta? Abia a venit şi-şi permite să ne critice.
BETTY Să ştiţi că dacă François moare, toate vom avea partea
noastră de vină…
BARBARA (plângând) Eu am greşit!
MARIE-PIERRE Şi eu. N-ar fi trebuit să vin aici…

40
BETTY Şi eu. Trebuia să-l avertizez…
FRANCOIS (cu o voce de muribund) Iubito…
TOATE PATRU (împreună, într-un glas) Da!…
FRANCOIS Sete.
BETTY Îi e sete! Îi e sete!…
BARBARA Ce putem să-i dăm?
BETTY Whisky. Se pare că-i bun pentru inimă.
CATHERINE Mai bine, apă.
MARIE-PIERRE Coca-Cola. E un stimulent…
BARBARA Cafea…
(Barbara şi Marie-Pierre dispar spre bucătărie. Betty umple un pahar
cu whisky)
CATHERINE Betty, puteai să te stăpâneşti în faţa celorlalte două, să
nu mă faci şi pe mine vinovată! Dacă noi nu strângem
rândurile…
BETTY Nu te supăra, dar când îl văd în starea asta, îmi vine să-
nnebunesc!…
CATHERINE Crede în lunga mea experienţă!… Nu-ţi fă mai multe griji
decât merită!…
BETTY (smiorcăindu-se) Dar uite-te la el!…
CATHERINE Calmează-te, Betty.
BETTY (ştergându-şi lacrimile) Nu pot să mă stăpânesc!…
(Marie-Pierre şi Barbara revin din bucătărie cu câte un pahar în
mână)
BARBARA Nu te băga, eu ştiu ce-i trebuie!
MARIE-PIERRE Şi eu, închipuieşte-ţi! Îi trebuie o Coca.
BETTY Ba whisky. Îi face cel mai bine. Îl cunosc de mai multă
vreme decât tine…
MARIE-PIERRE Ei, şi ce dovedeşte asta?
BARBARA Dar ce? Zece ani ai mei, nu înseamnă nimic ? (cele trei se
ceartă în continuare)
CATHERINE A, nu. Nu se poate! Doctorul i-a
(le observă şi intervine)
recomandat linişte deplină… Presupun că toate vreţi ca
François să se facă bine cât mai repede.
BARBARA Da, Catherine.
MARIE-PIERRE Bineînţeles.
BETTY Evident.
CATHERINE Atunci, aş vrea ca acum, fiecare să se întoarcă la ea
acasă.
BARBARA Să-l lăsăm aşa?
MARIE-PIERRE Bine, dar…
BETTY Catherine are dreptate. E cel mai bun lucru pe care-l
putem face. De altfel, doctorul trebuie să sosească…
BARBARA Numai că eu sunt foarte îngrijorată…
MARIE-PIERRE Şi eu la fel.
CATHERINE Duceţi-vă acasă şi, cum pleacă doctorul, vă telefonez şi
vă comunic situaţia.
BARBARA Promiţi?
MARIE-PIERRE N-ai să uiţi?
CATHERINE Jur!… Acum, plecaţi! (înainte de a pleca, cele trei femei se duc,
pe rând, şi-l mângâie pe François pe cap. Împinse de la spate de

41
 Catherine, ies în vârful picioarelor. În urma lor, Catherine scoate un
suspin de uşurare. Se apropie de canapea) Şi acum, între noi,
doi. (François deschide un ochi) Inutil să-ţi spun, François, că
n-am chemat nici un doctor fiindcă, între noi fie vorba,
data viitoare când mai simulezi o criză cardiacă, nu mai
pune mâna în partea dreaptă. Inima e în stânga…
Întrebarea e, tu ai inimă?… Vezi, François, toată lumea a
plecat şi totul a intrat din nou în normal. Numai că acum,
va trebui să-mi spui adevărul: François!… François!… (Se
apropie. François doarme) A adormit… E drept că toate
emoţiile din seara asta… Dormi, François, dar să ştii că
mâine te iau la întrebări!… (îl priveşte surâzând, dă din cap,
apoi iese şi ea, în vârful picioarelor. Abia a ieşit din cameră, că
François înalţă capul şi apucă telefonul de lângă canapea. Formează
un număr)
FRANCOIS Alo, Jocelyne?… François Moulin, la telefon… Cum?…
Da, ştiu, trebuia să te chem săptămâna trecută, dar
aveam de pregătit o călătorie… Nu, am anulat-o…
Oricând ai timp… Mâine? Să zicem la şase după amiază,
e bine?… Bravo… Cum?… Da, şi eu… Şi eu… Şi eu…
(lasă jos aparatul, se întinde, închizând ochii, în vreme ce un zâmbet
uşor îi luminează faţa şi cortina cade)

Sfârşit

42
Poiana Ţapului, 19.07.200

43