PORDIM

Primul popas îl facem în satul Pordim. Chiar lîngă parcarea din centrul satului se află un parc. Iar în parc este
un avion de pasageri Tupolev TU-I34. Aeronava pare a fi aparținut cîndva companiei bulgare de zbor Balkan
Airlines.
Aproape de acest parc există, ca aproape în fiecare localitate din Bulgaria, un monument masiv din ciment dotat
cu scări. La prima vedere par a fi trei bolovani. Pe partea opusă este o femeie ce protejează un copil. Vis-a-vis
de acest monument se găsește o veche biserică ortodoxă și un parc decorat ca pentru îndrăgostiți.

GRIVITSA
Următoarea oprire o facem la Grivitsa, foarte aproape de Plevna. Este un mic sat aflat pe deal. În vîrful dealului
este un mausoleu dedicat soldaților români căzuți în luptele de aici. De fapt este vorba de un parc în care se află
cîteva monumente, mausoleul și o casă muzeu. Din păcate vizita nu poate avea loc decât pe exterior.
Locul este totuși marcat cu ceva indicatoare, este și o mică parcare și cîteva alei. Din nefericire este neîngrijit.
Iarba nu este tunsă și nici nu este un traseu clar pe care să îl urmezi. Așa că ne-am descurcat cum am putut.
Evident, am parcat mașina lîngă un tun. Aveam să observăm că la mai toate obiectivele de vizitat din Plevna și
împrejurimi e plin de tunuri.
Mergem spre un monument cu cruce mai întîi. Pe el este scris într-o limbă română cam stricată: Cine luptă
vitejește neperitor I rămîne numele.
Mergem apoi într-un loc cu scări, obelisc și ceva arcade. Apoi părăsim aleea pentru că am văzut un alt
monument cu cruce. Pînă la el nu este nici un fel de potecă sau alee. Îl vezi și te duci drept la el. Acest
monument pare a fi dedicat soldaților bulgari.
La final ajungem și la mausoleul ostașilor români. Este o clădire robustă, impunătoare. Seamănă cu o bisericuță.
Intrarea este frumos decorată cu arcade și coloane. O ușă mare din fier cu lacăt pe ea ne împiedică să vedem
mai multe. De altfel foarte multe obiective istorice și culturale le-am găsit închise.

REZERVAȚIA NATURALĂ KAYLAKA

Sătui de atîtea amintiri ale războiului ne-am îndreptat spre un loc pașnic. Rezervația naturală Kaylaka se află
cam la 15 km de Plevna. Dar nici aici nu am scăpat. Am parcat lîngă statuia unui conducător rus care are în
mînă un binoclu. Cu greu ne dăm seama că îl cheamă generalul Eduard Totleben.
Rezervația Kaylaka este constituită în jurul a două lacuri artificiale create pe rîul Tuchenitsa. Unul dintre maluri
este foarte înalt, e format din stînci care au cam 20 de metri înălțime. Deasupra lor sunt hoteluri, case luxoase.
Rezervația este valoroasă prin marea varietate de plante, păsări și mamifere. Se întinde pe o suprafață de 10000
de hectare.
xistă și o peșteră aici care a fost ferecată cu o poartă mare. Aici se afla un muzeu al vinului. Din păcate și ăsta
este închis.
Pornim pe lângă lacul din aval. Se vede treaba că este folosit și pentru baie pentru că sunt multe scări de metal
ce se sfîrșesc chiar în apă. De asemenea ne atrage atenția un mic restaurant.

PLEVNA SAU PLEVEN

Ajungem la Plevna. Parcurgem bulevardul Danail Popov pînă ce întîlnim o piață mai largă. Acolo ne atrage
atenția biserica Sfantul Nicolae. Clădirea seamănă mai degrabă cu o construcție turcească.
În spatele ei se află casa-muzeu Țarul Alexandru al Doilea Eliberatorul. Casa se află într-un parc decorat cu
tunuri și obuze după bunul obicei local. Din păcate muzeul era închis.
Ajungem apoi într-o zonă cu hoteluri și restaurante. Strada devine pietonal. Poposim în Piața Libertății. Ea este
supravegheată atent de și de la înălțime de statuia unui soldat rus. Edificiul se numește monumentul Aliosha.
De aici încolo începe un parc decorat cu multe fîntîni arteziene. Pe lateralele lui sunt terase. Partea asta centrală
arată foarte bine. Și este și pe o suprafață mare.
Fîntînile cresc de la mic la mare. Cea mai interesantă fîntînă este luminată si are niște jocuri cu ape care îi
impresionează pe copii.
Lîngă ea se află o superbă clădire roșie dotată cu un mic turnuleț. Aici este Primăria orașului Plevna.
Pe o altă latură a pieței se găsește poate clădirea cea mai emblematică din Plevna. Este vorba despre Biserica
Mausoleu Sf. Gheorghe cel Biruitor.
Construită în amintirea Războiului de eliberare ruso-turc din anii 1877-1878, Capela-Mausoleu Sf Gheorghe de
rit ortodox, cinstește memoria ostașilor căzuți în asediul Plevnei din 1878. Rămășițele pământești ale celor
1
31.000 de ruși și 7.500 de români sunt înhumate în cripta mausoleului. Mausoleul a fost construit între anii
1903-1907, cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la eliberarea Bulgariei. Proiectul este elaborat de arhitectul
Penceo Koicev, iar iconostasul este opera pictorilor Ivan Markvichka și Anton Mitov. Capela are un stil
bulgaro-bizantin, cu cupolele încrucișate. Are o cupolă centrală de 24 m înălțime și încă patru cupole laterale.
Fațada este zidită cu brâuri orizontale de cărămidă și piatră pe o suprafață de 452 de metri pătrați. Capela face
parte din cele 100 de monumente naționale ale Bulgariei.
Din păcate pandemia a închis și acest monument.

Parcurile și pietonalele continuă însă. Noi am ajuns în zona cu râul Tuchenitsa care străbate orașul. Apele sale
sunt folosite pentru a crea diverse efecte vizuale.

În vecinătatea ei, în Piața Vazrazhdane se află o clădire în stil comunist care nu se prea potrivește cu ce mai e
pe acolo. Ea găzduiește o serie de instituții cea mai importantă fiind echivalentul consiliului județean de la noi.
Pe nesimțite ajungem iar în Piața Libertății dar pe o altă latură. Continuăm pe pietonalul Vasil Levski. Revedem
din alt unghi casa-muzeu a țarului Alexandru al doilea. Aproape se află o clădire impresionantă, Teatrul Ivan
Radoev.
Pietonalul continuă și din ceea ce vedem pe o distanță mare. Este deja tîrziu și hotărîm să ne retragem la odihnă.
A doua zi, de dimineață ne îndreptăm spre PANORAMA, o construcție gigantică aflată pe un deal din Plevna.
Aici se găsește un mare muzeu dedicat evident războiului de independență de la 1887-1878.
Primul tablou poartă denumirea de Jugul Otoman, cel de-al doilea Răscoala bulgarilor din aprilie 1878, în sudul
Bulgariei. Al treilea tablou reprezintă o Demonstrație la Sankt Petersburg în susținerea independenței Bulgariei,
iar al patrulea tablou înfățișează Armata Rusă trecând Dunărea. Ultimele tablouri reprezintă Apărarea steagului
Samara și Lupta de la Shipka.
Toate tablourile au fost pictate de Nicolae Ovetchkin, un artist de la Moscova. După ce am citit poveștile ce au
inspirat crearea tablourilor, am urcat scările în Sala Panorama. Pictura panoramică din această sală a fost
concepută de 11 artiști ruși și doi artiști bulgari, având o pânză principală de 115×15 metri și 12 metri prim-
plan. Impresionanta pictură reflectă evenimentele sângeroase care au avut lor pe 11 septembrie 1877. Sala
Panorama a fost deschisă publicului pe 10 decembrie 1977, la 100 de ani de la ziua în care Mareșalul Osman
Pașa s-a predat Colonelului Mihail Cerchez.
Sala este foarte ingenios amenajată: de jur-împrejur este o pictură mare care este luminată din spate. Ea prezintă
scene de luptă din vecinătatea Plevnei. În plan apropiat, sub balconul circular pe care circulă vizitatorii se află
pămînt, tranșee, diferite obiecte de uz civil și militar. Maria a fost impresionată de niște manechini care
reprezintă oameni căzuți la datorie în tranșee.
Apoi am coborât scările să vedem sala Diorama, aici fiind expusă pânză de 17 metri lungime și 5 metri lățime,
reflectând ultima bătălie pe râul Vit din 10 decembrie 1877. Pictura din Sala Diorama a fost realizată
bineînțeles tot de cei 13 pictori, 11 ruși și 2 bulgari.
Imediat după Diorama se află ultima sală a muzeului, amenajată cu două tablouri, uniformele celor trei armate
care au luptat în război, echipament de luptă și câteva vitrine cu o icoană, instrumente muzicale, fier de călcat
vechi, cărți.
După vizitarea muzeului Panorama am plecăm în plimbare în PARCUL SKOBELEV aflat în imediata
apropiere. Evident din peisaj nu aveau cum să lipsească tunurile și obuzele. La un moment dat găsim ceva ce
pare a fi mormântul unor conducatori militari de vază.
În apropiere întîlnim ceva ce seamănă a mausoleu dedicat soldaților bulgari și ruși judecând după steagurile
celor două țări afișate pe ușă. Monumentul e cam bizar la prima vedere. Pare a fi o combinație de piatră și
plante agățătoare. Există și niște scări înguste de piatră care permit să ajungi deasupra lui. Asta dacă poți trece
de porțile ferecate.
Dacă continui plimbarea în parc urmează o ușoară coborîre, un pod peste o stradă. Și apoi scări. Multe scări și
un monument gigant. Este vorba de statuia Maica Bulgaria ( sau mama Bulgaria ) întruchipată de o femeie care
rupe un lanț. Locul nu e prea bine întreținut.
La capătul de jos al scărilor se găsește o statuie ecvestră a generalului Skobelev.
De asemenea ne atrage atenția o clădire foarte lungă ce ocupă două străzi. Este vorba despre Muzeul de Istorie
Regională Plevna. Nu am avut vreme să îl vizităm și oricum vizita unor muzee mari cu copii mici nu este o idee
bună.

2
Până astăzi, Pleven și-a păstrat patrimoniul cultural și istoric. Sunt deosebit de interesante Muzeul Regional de
Istorie, Panorama din Plevna, care prezintă bătăliile de cinci luni în timpul Războiului de Eliberare (1877 -
1878) și multe altele. Grădina orașului are numeroase monumente și fântâni.
În Plevna există următoarele atracții turistice din sutele de obiective turistice naționale ale Uniunii turistice
bulgare.
 Mausoleul-Capela "Sfântul Gheorghe Pobedonoseț";
 Panorama "Epopeea Plevnei - 1877";
 Muzeul Regional de Istorie

Plevna este renumită pentru Parcul Kailăka, construit în partea de nord a cheilor pitorești ale râului Tucienița, și
include vechiul sit arheologic Storgozia.
Parcul Skobelev este situat pe câmpul de luptă, unde detașamentul generalului rus Mihail Skobelev se lupta
pentru capturarea orașului Plevna. De atunci, zona a fost numită "Valea morții". În parc se află Panorama
"Epopeea Plevnei - 1877". Există, de asemenea: osuarul, casa-muzeu "Stoian și Vladimir Zaimovi", tunuri
autentice, zeci de movile și monumente frățești.

Oriunde veti alege sa gustati din gastronomia locala, sa nu uitati de traditionalul vin „Telish” si de faimosul
„pivo” de Plevna.

BOJENITE
Cele o sută de case tradiționale din Bojențite atrag turiști din toate colțurile lumii. Aceste case sunt adevărate
monumente culturale, bine întreținute și conservate, decorate cu motive tradiționale, cu istorii și povești de sute
de ani și cu câțiva localnici sfătoși cât e ziulica de mare. Mi-e dragă această poveste rurală, cu străzi înguste și
pavate cu piatră, unele foarte înguste cât potecile de munte. Îmi place să mă pierd pe ulițele satului și să
descopăr tot ce au mai bun bulgarii din punct de vedere cultural și istoric. Sunt atent la detalii, ascult oamenii și
savurez deliciile culinare gătite în fața turistului. Știu bulgarii să facă turism cu sufletul și nu te lasă să pleci din
țară până nu te molipsești de dorința reântoarcerii.

Bojențite (în bulgară Боженците) este un sat din regiunea Gabrovo, Bulgaria. Istoria localității are mai mult
de 600 de ani și a început probabil odată cu căderea orașului Veliko Târnovo sub dominație otomană.
Localitatea are în prezent aproximativ 100 de case de peste 200 de ani și 40 de locuitori. Printre cele mai
importante clădiri ale satului sunt biserica și școala, transformată în muzeu. În sat există mai multe restaurante
(mehana), prăvălii cu mărfuri artizanale și tarabe cu suveniruri. Localitatea Bojențite a fost declarată
rezervație arhitecturală istorică și înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO din 1964.

Am avut parte de mult soare în Bojențite. După plimbări interminabile pe ulițele satului, ne-am așezat la o
terasă ca să ne tragem sufletul cu o bere locală. Foamea ne-a determinat să alegem o mehana (restaurant) din
zona centrală a satului: „Retro Restaurant”. O bulgăroaică ne-a adus meniurile și ne-a întrebat în engleză ce
poftim. Am uitat să vă spun că am ales un restaurant aflat la intrarea în localitate, aflat la doi pași de muzeul
satului. Am ales frigărui, cartofi prăjiți și salată de varză. Frigăruii au fost făcuți afară, în fața noastră, la un
grătar bine amenajat, construit din cărămidă roșie. Până a venit mâncarea am savurat o bere
locală (Шуменско). N-aș putea să spun că a fost o alegere bună această mehana, dar cel mai important este
faptul că am plecat sătui.

GABROVO
„Fericirea e după colț în Gabrovo” , spun localnicii. În cinstea celui mai vechi festival de umor din
Balcani, orașul Gabrovo din Bulgaria a primit în semn de recunoștință o stea ce-i poartă numele,
descoperită la 1 aprilie 1976.
Gabrovo este traversat de râul Yantra, are câteva clădiri de patrimoniu, mănăstiri și biserici, foarte multe statui
la fiecare colț de stradă, muzee și teatre, parcuri, străzi pietonale, restaurante și terase frumos amenajate. Înainte
de a ajunge în partea centrală a orașului veți parcurge o zonă industrială: clădiri aflate în construcție, parcuri cu
mașini de vânzare, foarte multe depozite cu materie primă, magazine cu utilaje și echipamente industriale, dar
și câteva clădiri părăsite.

3
Gabrovo se află în imediata apropiere de cel mai mare parc național din Bulgaria, la aproximativ 25 kilometri
de oraș. Este vorba despre Parcul Național „Central Balkan”, aflat în inima Bulgariei și având o suprafață
totală de 720, 2 kilometri pătrați și cel puțin 9 rezervații naturale. În orașul Gabrovo există un parc central situat
între cartierele Shenini și Sirmanite, având aspectul unei salamandre. Când vă plimbați prin acest oraș veți
vedea foarte multe statui, reprezentând personalități istorice și culturale, soldați, femei și copii, simboluri și
animale.

Se spune despre localnici că sunt foarte zgârciți. Și cum fiecare oraș are un simbol, Gabrovo și-a deschis în anii
’70 un festival al satirei și umorului pentru a lua în bășcălie caracterul avar al gabrovenilor. Simbolul orașului,
dar și al Casei Umorului și Satirei din Gabrovo, este pisica cu coada tăiată, simbolizând zgârcenia oamenilor.
Pe clădirea Casei Umorului veți vedea câteva pisici de culoare neagră făcute din tablă. Legenda spune că
această pisică neagră își vâră coada peste tot, lăsând ușa întredeschisă în timpul iernii. Căldura ieșea din case,
iar consumul de lemne creștea. Oamenii au găsit țapul ispășitor pentru toate relele care li se întâmplă și au
considerat că tăiatul cozii le va rezolva problemele. De-a lungul anilor, în Gabrovo a exitat un panou cu un
motan cu coada tăiată, dar odată cu intrarea Bulgariei în UE, cei de la protecția animalelor au cerut ca panoul
să fie schimbat. Localnicii au instalat un alt panou, reprezentând un motan, iar în dreptul cozii fiind desenată o
foarfecă.

Gabrovo este un oraș tânăr, fiind atestat în anul 1820. Mulți ani mai târziu, pe vremea dictatorului Jivkov, o
fabrică de piei a fost transformată în „Дом на хумора и сатирата” („Casa Umorului și Satirei”), astăzi
denumit Muzeul „Casa Umorului și Satirei” din Gabrovo. Inaugurată în anul 1976, această Casă a umorului s-a
dezvoltat datorită fetei dictatorului Jivkov, Ludmila Jivkova. În acea perioadă se organizau tot felul de ateliere
și concursuri de grafică, caricatură, fotografie, teatru, pictură și sculptură. În doar câțiva ani, Gabrovo a devenit
capitala umorului în Balcani. În fiecare an, în luna mai, la Gabrovo este organizat cel mai mare festival al satirei
și umorului, cu tot felul de evenimente artistice, carnavalul măștilor, expoziții de caricatură și fotografie,
sculptură, gravură și pictură, parada costumelor, spectacole folclorice bulgărești. Tradițional, în fiecare an
festivalul începe cu o scenetă a unui copil care plânge că a pierdut o leva, iar la sfârșitul evenimentului se taie
simbolic coada unui motan negru, făcut din paie.

ETAR

Pentru a cunoaște tradițiile și istoria Bulgariei trebuie să descoperiți viața rurală. Astăzi vă propun o
vizită la cel mai frumos muzeu al satului din Bulgaria, aflat la doar 230 kilometri de București. Este
vorba despre Muzeul Etnografic în aer liber „Etar” din regiunea Gabrovo, deschis pe 7 septembrie
1963.
În inima Bulgariei, pe o suprafață de aproximativ 7 hectare, aproape de cel mai mare parc național din această
țară, vei descoperi un sat autentic bulgăresc, cu numeroase case tradiționale pe două niveluri, câteva mori de
apă în stare de funcționare, ateliere cu meșteșuguri rurale (olărit, morărit, țesut, prelucrarea lemnului, fierărit,
blănărie, argintărie), magazine cu obiecte de artizanat și delicii culinare bulgărești. Muzeul Etnografic în aer
liber „Etar” din regiunea Gabrovo se află într-o vale împădurită, pe malul râului Sivek, la poalele munților
Balcani. Muzeul Etnografic „Etar” a fost deschis de Gabrovian Lazar Donkov (1908 – 1976), fiind primul
director al complexului. Muzeul e primul din acest tip din Bulgaria, iar vizitatorii au ocazia să vadă arhitectura,
trecutul economic și stilul de viață al bulgarilor din perioada secolelor XVIII – XIX.

Așezat într-un cadru natural superb, Muzeul Etnografic „Etar” te invită la plimbări lungi pe ulițele pavate cu
piatră, să traversezi frumoasele poduri peste râul Sivek, să stai de vorbă cu localnicii pe o buturugă, să descoperi
tradițiile și obiceiurile zonei prin intermediul meșterilor locali, să te implici în activitățile meșteșugărești, să
admiri și să fotografiezi frumoasele case tradiționale, vopsite în nuanțe de galben, portocaliu și albastru. Mergi
la pas pe ulița principală a muzeului și bucură-te de frumusețea obiectelor de artizanat, descoperă lucrări de
arhitectură, etnografie și folclor, obiecte de îmbrăcăminte, decorațiuni interioare vechi, instrumente muzicale,
ceramică, pietre de moară. În atelierele de meșteșugărit ai ocazia să vezi cum se confecționează clopotele, cum
se țese cu păr de capră, cum se sculptează și se pictează pe lemn, cum se fac obiectele din aramă și multe altele.

4
Atracția principală a muzeului sunt cele zece mori de apă, o colecție unică în Bulgaria. Morile de apă sunt în
stare de funcționare, iar vizitatorii stau să le vadă minute bune și nu pleacă fără să-și facă o mulțime de
fotografii. Morile de apă „Dolapkinya” și „Karadzheika” oferă un adevărat spectacol și sunt un magnet pentru
turiști. Cel mai mult m-a impresionat o vâltoare care spăla covoare, fără detergenți, așa cum se întâmpla în
secolul al XIX-lea. O asemenea vâltoare am văzut în fața casei lui nea’ Gheorghe Opriș din
localitatea Sârbi, Maramureș. Atunci am văzut pentru prima dată o vâltoare în stare de funcționare.

În curtea muzeului veți vedea și câteva turnuri, o biserică cu școală, câteva case memoriale și restaurante. Era
mare aglomerație la tarase, se formaseră coadă la cârnăciori și alte specialități din carne care sfârâiau pe grătare.
Muzeul recomandă să luați masa la taverna bulgărească Revival Stile, situată la intrarea principală, la
cafeneaua Revival Stile, aflată pe strada principală sau la taverna sau barul hotelului „Strannopriemnitsa”. Dacă
doriți să stați mai multe zile în zonă aveți posibilitatea să vă cazați la hotelul „Strannopriemnitsa”, situat la
poalele munților Stara Planina. O noapte de cazare într-o cameră single te costă 35 leva, o cameră dublă – 60
leva, o cameră triplă – 84 leva, o cameră cu patru paturi – 108 leva, o cameră suite – 80 leva. Prețul este pentru
o cameră pe zi și include: cazare, mic dejun, asigurare, taxă turistică și TVA 20%. Parcarea e contra plată:
mașină – 3 leva, autobuz – 6 leva.

SIPCA

TRYAVNA

Locuri De Interes Pentru Turişti În Gabrovo Sunt: Casa De Umor Şi Satiră Şi Aprilov High School. În
Provincia Gabrovo Se Află Rezerva Arhitecturală Bozhentsi, Complexul Etnografic Etara, Mănăstirea
Dryanovo Şi Mănăstirea Sokolski. Uzana, Resortul Potrivit Pentru Iarnă, Este La 22 De Km Distanţă.
Drumeţiile Se Fac În Parnul Naţional Al Balcanilor.

CASCADELE DE LA KRUSHUNA ȘI PEȘTERA DEVETASHKA

Rezervația de la Krushuna
Iată-ne în sfârșit în Regiunea Lovech, la poarta Rezervației Maarata, de fapt Parcul Național Maarata, unde se
află cea mai mare cascadă de travertin din Bulgaria. Când am văzut eu niște poze cu rezervația și cascadele nu
țineam la alte amănunte, ci doar să ajung să văd și eu ceea ce mi se părea atât de spectaculos în poze.
Am fost curioasă de unde denumirea aceasta și am citit că Maar înseamnă peșteră (în turcă) și într-adevăr sunt
mai multe peșteri, mai mari sau mai mici în această pădure-parc.
Am parcat la intrarea în Parcul Național și pot să vă spun așa. Există o parcare amenajată care costa 2 leva, dar
în partea stângă, unde erau tarabele cu suveniruri și grătarele care sfârâiau, mai erau destule locuri de parcare,
care nu păreau cu plată. Noi aici am parcat, dar, practic, nu știu dacă cineva plătea parcarea. Nu am auzit pe
nimeni și nici nouă nu ne-a zis nimic la casa de bilete. Mașinile românilor erau la concurență sau peste cele ale
bulgarilor, dar în dimineața aceea parcarea era destul de goală. Când am ieșit noi însă, nu aveai loc să arunci un
ac. În fine…. voiam să spun că parcare n-am plătit cu toate că era un afiș în legătură cu asta.
Taxa de intrare în rezervație a fost 3 leva bilet întreg cu reducere la jumătate pentru elevi/pensionari, ca la mai
toate obiectivele din Bulgaria. Acuma, o să încep să scriu și eu despre reducerile de genul acesta pentru că au
apărut pensionari în grupul nostru și reducerile sunt binevenite, pentru că se transformă în beri.
După ce am intrat pe poarta mare de lemn, în stilul nostru maramureșean, ne-am aflat în fața unei alei umbroase
și lungi. În partea stângă, după intrare, sunt alte tarabe cu suveniruri, o piscină, terase și un loc de joacă pentru
copii.
Chiar la începutul aleii era o hartă a rezervației cu cele 2 trasee recomandate, unul roșu și unul albastru, hartă pe
care urma să o mai găsim și în alte puncte. Ne-am dumirit cu ce aveam de făcut, am citit de pe un panou și
regulile care trebuiesc respectate în parc și am purces la drum. În afară de panourile cu hărți și regulile prin
rezervație, indicatoarele sunt numai în bulgară, dar nu contează, sunt destule și intuitive, este un singur sens și
nu există dubii asupra drumului.
Pe aleea umbroasă, cu băncuțe pe o parte și alta, am mers 3-400 de m, am trecut de un hotel pe partea dreaptă,
cam pe la jumătatea distanței și am ajuns la Punctul infoturistic care era închis la data vizitei noastre. Nu știu
ce-am fi putut întreba, că ne-a fost clar după hartă ce aveam de făcut, dar ne-ar fi plăcut să fie deschis. Tot în

5
acea zonă este o capelă și sunt și toalete. Și apropos de toalete, sunt 2 cabine și la intrare, în partea stângă și
erau foarte curate.
Încă puțin de mers de la punctul infoturistic și drumul se bifurcă în cele 2 trasee, albastru și roșu, așa cum ne
arăta din nou harta. Albastru ca fiind traseul nr. 2 iar roșu, traseul nr. 1. Așa cum se vedea pe hartă se putea face
un circuit, dar din păcate am făcut traseele dus întors, pentru că zona care făcea joncțiunea între ele era închisă.
Traseul albastru este mai lung (aprox o oră) și începe cu un urcuș pe niște scări de pământ, care este partea cea
mai solicitantă a traseului. Apoi am mers pe sub peretele de stâncă cu peșteri mici și multe, am avut priveliști
minunate și puncte de belvedere deasupra cascadelor de pe traseul roșu.
Punctul culminant al traseului este Peștera Maarata, spațiu larg, deschis, foarte frumos loc pentru ședințe foto.
Traseul continuă și mai departe peste un podeț de lemn am ajuns într-un luminiș cu băncuțe, un loc de popas
superb și apoi am urmat o potecă cu mai multe puncte de view către Peștera Vodopada, vecină cu Peștera
Maarata, dar și către marea cascadă de pe traseul roșu.
Pe o potecă cu balustrade am coborât și tot coborât, până am ajuns la baza Cascadei Misterioasă pe care o
văzusem și de sus. Ea este un fel de Bigăr a noastră.
În zona dintre Peșterile Maarata/Vodopada și baza Cascadei Misterioasă se făcea joncțiunea cu traseul roșu, dar
ne-am întors de unde am plecat, în zona Peșterii Maarata și apoi înapoi, pe sub stâncă, până la bifurcația celor 2
trasee, de unde plecasem.
Traseul roșu este mult mai scurt, pădurea este superbă, plină de liane, vegetație sălbatică și căscăduțe pe
pârâiașul de-a lungul căruia am mers, dar și câteva chioșcuri de lemn și bănci pentru popas.
Cam 15 minute am făcut până la The Blue Pool. Culoarea turcoaz a micului lac în care se varsă un set de
cascade, toată zona aceea, fac să se audă numai strigăte de admirație. Am făcut câteva filmulețe și aș vrea să
încarc vreunul, dar aproape în toate se aud tot felul de chiote.
Cam 5 minute am mai mers până la podețul de unde am putut admira în toată splendoarea ei, Cascada
Krushuna, cireașa de pe tortul acestei rezervații. Cascada Mare, cea mai mare de travertin din Bulgaria, cum
spuneam, este su-per-bă. Partea de sus este ascunsă printre vegetație luxuriantă și copaci înalți, iar partea de jos
se pierde în lacul turcoaz pe care îl formează la bază. Am stat aici mult și bine, abia ne-am îndurat să plecăm.
Și de pe traseul roșu a trebuit să ne întoarcem tot pe același drum, dar este și varianta pe partea cealaltă a râului,
care este o potecă paralelă cu cea pe care venisem și te scoate la restaurantul de deasupra punctului info.
Chiar dacă ești tentat să vizitezi în ordinea cronologică cele două trasee, adică 1 traseul roșu, 2 albastru, eu îți
recomand să o faci invers, pentru că, așa, ceea ce vezi va fi în crescendo.
Vremea a fost superbă în ziua aceea și cred că mai-iunie sunt luni foarte potrivite pentru această rezervație. Era
după multe ploi și am găsit cascadele cu un debit foarte bun.
Cam 2 ore ar însemna plimbarea prin rezervație dar noi am stat vreo 3, iar dacă sunteți cu copii puteți să luați în
calcul și mai mult.
Nu ne era neapărat foame când am ieșit, dar sfârâiau grătarele acelea de la terasele de la intrare și printre altele
aveau un cârnat tradițional, după care este înnebunit soțul și nu-l ratează pe nicăieri dacă îi iese în cale. Un
cârnat, mai mult decât suficient, cu lipie, salată de ardei copți și o bere a fost 18 leva.
Peștera Devetashka
La aprox 12-15 km de la Rezervația Maarata este Peștera Devetashka și chiar dacă sunt două obiective diferite,
ele trebuie abordate la pachet, pentru că este păcat să ajungi la unul și să nu ajungi și la celălalt, fiind atât de
aproape unul de altul. În plus, niciunul nu îți ocupă o zi întreagă dar amândouă îți pot face una superbă.
Am ajuns foarte repede, tot vorbind despre cascadele care ne impresionaseră la maxim, am lăsat mașina într-o
parcare fără plată, alături de alte câteva, foarte puține și în câțiva metri am ajuns la casa de bilete. Intrarea a fost
3 leva bilet întreg, iar pentru elevi/pensionar 2 leva. Programul de vizitare este până la ora 20, foarte bine de
știut.
Am trecut printre câteva tarabe cu suveniruri și o rulotă cu înghețată, cam 2-300 de m au fost până la podul
peste râul Osăm, unde se află un panou cu reclama filmului Eroi de sacrificiu 2, care a reunit nume grele ale
cinematografiei mondiale și care a avut scene care s-au filmat aici, la Devetashka.
Peștera este renumită și pentru că este unul din locurile cele mai renumite din Europa unde hibernează foarte
mulți lilieci. Este adevărat că îi vezi mai rar, dar îi auzi tot timpul.
Galeria imensă a peșterii are șapte deschideri în tavan, care împreună cu apa care se scurge prin peșteră, permit
vegetației să crească în interior. Dar 3 dintre deschideri dau o notă absolut deosebită acestei peșteri și sunt
vizibile în toate fotografiile despre ea. Vizita prin peșteră nu durează mult, dar peștera este spectaculoasă.