Sunteți pe pagina 1din 1

Ca și odinioară...

- George Ranetti
Am revăzut moșia iar in floare...
Blagoslovitul grâu prăjit de soare.
Ca și-altădată-ntinde pe câmpie
O nesfârșită pânză aurie,
Și numai ici și colo mici șuvițe
De flori îmbălsămate și pestrițe:
Iar printre ele țanțoșii, făloșii
Maci roșii.
Ca marea dup-o groaznică furtună.
Așa părea azi câmpul potolit,
Că nimeni n-ar avea temei de bănuit
Că și p-aici, năpraznică, nebună.
Deslănțuitu-s-a revolta celor mici.
De-au tremurat palate uriașe
Și s-au simțit mai mici, mai nevoiașe.
Ca niște mușuroaie de furnici!....
Cine-ar ghici că un vulcan a fost aici?...
Ca și odinioară, subt arșița de vară.
Țăranul strânge snopii belșugului străin:
Și-i calm, și-i harnic, bietul... Ce vită de povară!
Dă zece înainte chiar boului blajin...
Ca și odinioară, el jalea doar și-o plânge
Cosind, în resemnatul și blândul doinei viers...
Dar, — rătăciți în snopul ce mâna-i aspră strânge —
Văd câțiva maci... și-mi pare că-s petele de sânge
Ce încă nu s-au șters!

S-ar putea să vă placă și