Teoria producătorului

1. Problema maximizarii profitului

2. Funcțiile costului la nivel de firmă
 Probleme principale dezbătute

Primul pas în abordarea teoriei comportamentului firmelor:

➔ studierea combinaţiilor productive

➔ deciziile firmelor privind oferta de piaţă precum şi

cererea de factori de producţie depind de restricţiile tehnologice

➔ natura tehnologiei utilizate de fiecare firmă

presupune existenţa numai a anumitor moduri de combinare a factorilor de
producţie în procesul productiv pentru a obţine produsul final.
 Abordare comparativă
Teoria consumatorului Teoria producătorului
Consumatorul combină bunuri în Firmele combină factori de
consum pentru a produce utilitate producţie (muncă, pământ,
(satisfacţie personală) capital) pentru a produce bunuri

Preferinţele consumatorului – Tehnologia de combinare a

funcția de utilitate factorilor de producție – funcția de
producție

Tendința consumatorilor de a-şi Tendința firmelor de minimizare a

maximiza utilitatea, pentru fiecare cheltuielilor cu factorii de producţie,
nivel al cheltuielilor ocazionate de pentru orice nivel al producţiei
procurarea bunurilor în consum finale

Teoria alegerii optime de consum Problema maximizării profitului

pentru determinarea cererii pentru a determina oferta de
individuale și agregate de bunuri bunuri şi cererea de factori de
producţie.
 Probleme principale dezbătute

1. Tehnologie, producţie, costuri;

2. Produs total, produs marginal, productivitate medie;

3. Randamentul de scară pe termen lung;

4. Maximizarea profitului pe termen scurt şi lung;

5. Minimizarea costurilor:
• analiza funcţiilor costului şi randamentele de scară;
 Concepte cheie

• Activitatea de producţie reprezintă relaţia tehnologică între

nivelurile produsului final şi ale factorilor de producţie, în cadrul
căreia factorii de producţie se combină în diferite proporţii.

• Setul de producţie reprezintă ansamblul combinaţiilor intrări - ieşiri,

posibile din punct de vedere tehnologic.

• Funcţia de producţie defineşte nivelul maxim al cantităţii de produs

final posibil a fi obţinut în condiţiile tehnologice date: y = f(x1,x2).

• Combinaţiile tehnologice de factori de productie la nivel de firmă

sunt reprezentate grafic prin izocuante.
izocuantele
 Concepte cheie
Productivitatea medie a factorului de producţie variabil reprezintă
raportul dintre produsul total realizat (y) şi cantitatea totală consumată
din factorul de producţie respectiv (xi).

Produsul marginal sau productivitatea marginală al/a factorului de

producţie reprezintă sporul produsului final rezultat prin creşterea
cantităţii utilizate din acel factor, în condiţiile în care consumul celorlalţi
factori de producţie rămâne neschimbat
 Concepte cheie

Rata tehnică de substituţie a factorilor de producţie (RTS)

reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în
condiţiile menţinerii constante a producţiei.

RTS = -(PM1/PM2)

Randamentul de scară reprezintă o modalitate de a caracteriza

evoluţia producţiei totale a unei firme în condiţiile modificării
simultane şi cu aceeaşi mărime a cantităţii de factor de producţie
utilizat.
 Randamentul de sacră
Pentru orice valoare a multiplicatorului consumului de
factori de producţie (t), ()t >1:

• dacă f(tx1,tx2) = tf(x1,x2), atunci f(x1,x2) prezintă

randament de scară constant

• dacă f(tx1,tx2) > tf(x1,x2), atunci f(x1,x2) prezintă

randament de scară crescător

• dacă f(tx1,tx2) < tf(x1,x2), atunci f(x1,x2) prezintă

randament de scară descrescător
 Aplicație

1. Tehnologia unei firme este descrisă de funcţia de producţie:

f (x 1 , x 2 ) = x 1x 2 . Se cere:

a. să se reprezinte grafic isocuanta corespunzătoare unei pro-

ducţii de 4 unităţi;
b. ce tip de randament de scară caracterizează tehnologia
firmei?
c. determinaţi produsul marginal al factorului de producţie 1 şi
analizaţi evoluţia acestuia în raport cu cantitatea consumată
din respectivul factor de producţie.
 Aplicație
Rezolvare:

a.
y = f (x 1 , x 2 ) = x 1  x 2
y = 4 → 4 = x 1  x 2 → 16 = x 1  x 2
 Aplicație

b.
1 1 1 1 1 1
f (tx 1 , tx 2 ) = t2  x 12 t2  x 22 = t  x 12  x 22

f ( x1 , x 2 )

f (tx 1 , tx 2 ) = t  f (x 1 , x 2 ), t
n = 1 → tehnologia lucrează cu un randament constant.
c.
df (x1 , x 2 ) 1
1 1
− 1 x2
PM1 = =  x1 2  x 22 =
dx1 2 2 x1
 Maximizarea profitului la nivel de firmă

Profitul firmei () reprezintă diferenţa dintre venituri şi

cheltuieli:

în care:

• (p1,...,pn) preţurile produselor finale (y1,...,yn);

• (1,...,n) preţurile de achiziţie ale factorilor de producţie
(x1,...,xn)
Condițiile maximizării profitului la nivelul unei firme
- pe termen scurt
Problema maximizării profitului unei firme pe termen
scurt (considerând că unul din factorii de producţie
utilizaţi este fix (x2=ct.)), funcţia de producţie ce descrie
tehnologia firmei este f(x1,x2), iar preţurile de achiziţie de
pe piaţă ale factorilor de producţie sunt 1 şi 2, preţul
produsului final fiind p, problema de optim va fi formulată
astfel:

în care: - cantitatea fixă consumată din factorul

de producţie x2
Condițiile maximizării profitului la nivelul unei firme

Condiţia de optim ce determină cantitatea din factorul de

producţie x1 ce trebuie consumată pentru obţinerea profitului
maxim, se va obţine anulând prima derivată a funcţiei profitului
mai sus menţionată:

deci: p ₓ PM1 = ω1

=> valoarea productivităţii marginale a factorului de producţie x1

trebuie să egaleze valoarea preţului de achiziţie a acestuia
 Problema maximizării profitului – abordare grafică

Dacă din funcţia generală a profitului:

se deduce cantitatea de produs final y ca o funcţie de x1:

Această ecuaţie descrie o întreagă familie de drepte de pantă

1/p, numite drepte ale izoprofitului.
Problema maximizării profitului – abordare grafică
 Problema maximizării profitului – abordare grafică
• Cu cât dreptele izoprofitului au intersecţia cu ordonata mai depărtată
faţă de origine, cu atât ele sunt asociate unor niveluri mai ridicate ale
profitului total al firmei

• Problema maximizării profitului firmei presupune găsirea punctului în

care, tehnologic, producţia este posibilă, iar profitul asociat este cel mai
mare.
=> punctul A din fig.6.7, adică punctul de tangenţă dintre dreapta
izoprofitului şi graficul funcţiei de producţie.

• Condiţia de tangenţă impune egalitatea dintre panta dreptei

izoprofitului (1/p) şi panta tangentei la graficul funcţiei în punctul de
optim, adică exact valoarea productivităţii marginale a factorului de
producţie (PM1):

=> se ajunge deci la aceeasi concluzie: p ₓ PM1 = ω1

 Problema maximizării profitului – termen lung
Pe termen lung, în condiţiile în care toţi factorii de producţie
variază, problema maximizării profitului presupune
determinarea funcţiilor cererii de factori de producţie x1 şi x2.

Condiţiile de optim vor fi de forma:

iar funcţiile cererii de factori vor depinde atât de preţurile

de achiziţie ale acestora, cât și de preţul produsului final:
x1(1, 2, p)
x2(1, 2, p)
 MINIMIZAREA COSTURILOR FIRMEI
Problema de optim în cazul minimizării costurilor se formulează
astfel:

a.î. f(x1,x2) = y

Rezolvarea acestei probleme de minim permite determinarea funcţiei

costurilor firmei: c(1, 2, y) - care măsoară costurile minime pentru
producerea a y unităţi de produs final în condiţii de preţuri 1 şi 2 ale
factorilor de producţie x1 şi x2.

Condiţia de optim se deduce pornind de la:

• restricţiile tehnologice (reprezentate grafic prin izocuante)
• restricțiile privind cheltuielile (reprezentate grafic prin izocosturi)

Izocosturile sunt dreptele generate de toate combinaţiile posibile de factori

de producţie ce determină un acelaşi nivel total al costului firmei
 MINIMIZAREA COSTURILOR FIRMEI
Dacă costul total (c) este suma cheltuielilor cu fiecare factor de producţie:

c= 1x1 + 2x2,

cantitatea posibil a fi consumată din x2 în condiţiile costului c va fi:

Această ecuaţie descrie o întreagă familie de drepte izocost ce au panta

negativă (1/2), iar intersecţia cu ordonata depinde de nivelul costului total al
firmei (c/2).
 MINIMIZAREA COSTURILOR FIRMEI
• Relaţia de optim se deduce analitic din condiţia de tangenţă dintre
izocuantă şi cea mai apropiată, de origine, dreaptă a izocostului, astfel:

panta izocuantei trebuie să egaleze panta izocostului în punctul de

optim

• Panta izocuantei este dată de rata tehnică de substituţie dintre factorii de

producţie (RTS), iar panta izocostului este dată de raportul dintre preţurile
de achiziţie ale factorilor de producţie, deci:

 aceasta este condiţia de optim pentru minimizarea costurilor firmei

 se determină x1(1,2,y) şi x2(1,2,y) ca funcții ale cererii de factori de

producție ce descriu alegerea producătorului în condiţiile minimizării
costului total pentru obţinerea unui anumit nivel al produsului final y.
 MINIMIZAREA COSTURILOR FIRMEI
Problema minimizării costurilor este formulată astfel:

a.î.

rezultând funcţiile cererii condiţionate :

şi funcţia costului:

Componentele costului total pot fi clasificate, după modul în care

variază odată cu volumul producției, în:

• Cost fix total – CF – nu depinde de volumul producției (y)

• Cost variabil total – CV(y) – variază odată cu volumul producției
 Funcțiile costurilor la nivel de firmă
• Costul total al unei firme se determină ca sumă a costurilor variabile şi fixe
ale acesteia:

• costul unitar (mediu) se determină ca raport între valoarea costului total şi

volumul total al producţiei sau ca sumă a costului variabil unitar şi costului
fix unitar:

în care :
C(y) - costul total;
CV(y) - costul variabil total;
CF - costul fix total;
cu(y) - costul unitar (mediu);
y - volumul producţiei;
cvu(y) - costul variabil unitar;
cfu(y) - costul fix unitar.
 Curbele costurilor la nivel de firmă
• alura curbei costului fix unitar este a unei curbe descrescătoare (fig.6.10.a)
• alura curbei costului variabil unitar este crescătoare (fig.6.10.b)
• curba costului unitar e atât crescătoare cât și descrescătoare (fig.6.10.c)
 Costul marginal

• Prin definiţie, costul marginal măsoară sporul de cost generat de

producerea unei unităţi suplimentare de produs:

• Dacă se cunoaşte funcţia costurilor totale ale unei firme, funcţia

costului marginal va rezulta ca derivată a funcţiei costului total:
 Curba costului marginal

• curba Cmarg trece prin punctele de minim atât al curbei costului variabil
unitar cât şi al curbei costului mediu (unitar)
 Aplicație - costuri
Funcţia costului total este dată de relaţia: C(y) = 2y2+10. Să se
determine analitic şi grafic toate tipurile de funcţii ale costurilor
la nivel de firmă.

Rezolvare:

- funcţia costului fix total: CF = 10

- funcţia costului variabil totla: Cv(y) = 2y2
- costul fix unitar (mediu): Cfu(y) = CF/y = 10/y
- costul variabil unitar (mediu): Cvu(y) = Cv(y)/y = 2y
- costul unitary total (mediu): Cu(y) = C(y)/y = cfu(y) + cvu(y) = 10/y + 2y
- costul marginal: Cmg(y) = dC(y)/dy = 4y
Aplicație – costuri - abordare grafică
 Autoevaluare - grile
Funcţia de producţie:
a. defineşte nivelul maxim al cantităţii de produs final posibil a fi obţinut în
condiţiile tehnologice date
b. in cazul utilizarii a doi factori de productie este de forma: y = f(x)
c. reprezintă raportul dintre modificarea procentuală a produsului final şi
modificarea procentuală a consumului din factorul de producţie
d. este specifică modelului alegerii optime în consum

Randamentul de scară:
a. reprezintă o modalitate de a caracteriza evoluţia producţiei totale a unei
firme în condiţiile modificării simultane şi cu aceeaşi mărime a cantităţii de
factor de producţie utilizat
b. reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în condiţiile
menţinerii constante a producţiei.
c. reprezintă raportul dintre produsul total realizat prin consumul acestuia (y) şi
cantitatea totală consumată din factorul de producţie respectiv (x)
d. se mai numeşte şi randament global al factorilor de producţie
 Autoevaluare - grile
Productivitatea medie a factorului de producţie variabil:
a. este măsura productivităţii marginale a consumului unui bun
b. reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în condiţiile
menţinerii constante a producţiei.
c. reprezintă raportul dintre produsul total realizat prin consumul acestuia (y) şi
cantitatea totală consumată din factorul de producţie respectiv (x)
d. defineşte nivelul maxim al cantităţii de produs final posibil a fi obţinut în
condiţiile tehnologice date

Produsul marginal sau productivitatea marginală al/a factorului de

producţie:
a. reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în condiţiile
menţinerii constante a producţiei
b. reprezintă sporul produsului final determinat de creşterea cantităţii utilizate
din acel factor, în condiţiile în care consumul celorlalţi factori de producţie
rămâne neschimbat
c. se determină doar in cazul tehnologiilor cu randament de scară crescător
d. nu se poate determina decât la nivelul intregului profit
 Autoevaluare - grile

Rata tehnică de substituţie a factorilor de producţie (RTS):

a. reprezintă raportul în care se substituie factorii de producţie, în

condiţiile menţinerii constante a producţiei

b. RTS = -(PM1 / PM2), unde PM1 si PM2 reprezintă productivitățile

marginale ale factorilor de producţie

c. reprezintă raportul dintre produsul total realizat prin consumul

acestuia (y) şi cantitatea totală consumată din factorul de producţie
respectiv (x)

d. se determină doar in cazul tehnologiilor cu randament de scară

crescător
 Aplicație – costuri
Știind că funcția costului total este dată de relația C(y)=8y2+8y+2, atunci funcția
costului fix total este:

a. 2/y
b. 2
c. 8y + 8 + 2/y
d. 8/y + 2

Stiind că funcția costului total este dată de relația C(y)=8y2+8y+2, atunci funcția
costului variabil total este:

a. 2/y + 8
b. 2/y
c. 8y2 + 8y
d. Niciun răspuns nu este corect.
 Aplicație – costuri
Stiind ca functia costului total este data de relatia C(y)=8y2+8y+2, atunci functia
costului total mediu (cost unitar) este:

a. 2/y
b. a/y
c. 8y + 8 + 2/y
d. 8/y + 2

Stiind ca functia costului total este data de relatia C(y)=8y2+8y+2, atunci functia
costului variabil mediu (variabil unitar) este:

a. 2/y + 8
b. 2/y
c. 8y + 8
d. 8/y + 2