Antoine de Saint-Exupéry a început să scrie Micul prinț în timpul celui

de-al Doilea Război Mondial, după ce Germania a invadat Franța,

forțându-l să renunțe la aviație și să fugă la New York.
Saint-Exupéry a fost profund afectat de războiul din Europa precum și
de faptul că a trebuit să își părăsească patria și că nu mai putea pilota
avioane romanul este de fapt expresia nostalgiei pentru copilărie, și
indică atât dorința lui Saint-Exupéry de a se întoarce în Franța, cât și
speranța sa de a reveni într-un moment de pace. Stresul războiului a
contribuit fără îndoială la mesajul de dragoste și compasiune al lui Saint-
Exupéry care își face simțită prezența de-a lungul întregului roman.
În slăvirea inocenței copilului, Micul Prinț este, de asemenea, o acuză a
decăderii spirituale pe care Saint-Exupéry o percepe în umanitate. În
1943, el a scris: „De secole, omenirea coboară pe o scară imensă al cărei
vârf este ascuns în nori și ale cărui trepte inferioare sunt pierdute într-un
abis întunecat. Am fi putut urca scara; în schimb, am ales să o coborâm.
Decăderea spirituală este teribilă…Există o singură problemă și una
singură în lume: să reînvie în oameni un anumit sens al semnificației
spiritual...” Sărbătorind o viziune asupra lumii, neînsuflețită de
restricțiile sumbre ale maturității, romanul încearcă să reînvie un
sentiment de spiritualitate în lume, un sentiment de frumos și liniște.
O parte din povestea Micului Prinț folosește evenimente preluate din
propria viață a lui Saint-Exupéry. Dacă basmul suprarealist al romanului
se simte în mod ciudat, real și personal, acest efect este atins, cel puțin
parțial, de faptul că Saint-Exupéry povestește din propriile experiențe. În
Vânt, nisip și stele, relatarea sa din 1939 despre aventurile sale în
aviație, își amintește o aterizare accidentală pe care a fost forțat să o facă
în deșertul Sahara. În rătăcirile sale prin deșert, Saint-Exupéry a avut o
serie de halucinații, inclusiv o întâlnire cu un fenec, un tip de vulpe de
nisip din deșert care seamănă izbitor cu vulpea descrisă în Micul Prinț.
CONCLUZIE
Micul prinț reprezintă mentalitatea deschisă a copiilor. El este un
rătăcitor care pune multe întrebări, unele neliniștite și este dispus să
descopere misterele invizibile și secrete ale universului. Romanul
sugerează că o astfel de curiozitate este cheia înțelegerii și a fericirii. Cu
toate acestea, Micul Prinț arată că vârsta nu este principalul factor care
separă adulții de copii. Naratorul, de exemplu, a îmbătrânit suficient
pentru a uita cum să deseneze, dar este încă suficient de copil pentru a
înțelege și a se împrieteni cu micul prinț străin. Relația dintre cei doi este
una simbiotică, micul prinț reprezentând, în opinia mea, copilul din
narator.
Atât naratorul, cât și prințul sunt protagoniști ai poveștii, dar diferă în
moduri semnificative. În timp ce prințul este mistic și supranatural,
pilotul este o ființă umană care crește și se dezvoltă în timp. Când
naratorul se întâlnește pentru prima oară prințul, el nu poate înțelege
adevărurile subtile pe care i le prezintă prințul, în timp ce prințul este
capabil să înțeleagă instantaneu lecțiile naratorului. Acest neajuns din
partea naratorului îl face un personaj la care ne putem raporta ca ființe
umane mai ușor decât ne putem raporta la Micul Prinț, un copil
extraordinar de perceptiv.