Impresionismul cinematografic Curent cinematografic dezvoltat n Frana n perioada 1920 1930.

. i propune un program estetic menit s restituie cinematografului puritatea lui ca art vizual. Este influenat de cinematograful american, suedez i de expresionismul german, ndeosebi de filmele de tip kammerspiel. Cineatii acestui curent snt adesea i teoreticieni, inovatori ai cinematofgrafului din punct de vedere estetic, dar i tehnic. Impresionismul cinematografic este o prelungire a impresionismului pictural, curentul acord importan flou-ului, unghiurilor subiective, cadrajului, travelingului, etc. Pledeaz pentru subiecte originale cu caracter naional. Se intereseaz de viaa oamenilor simpli, de straturile sociale de jos ale cror realiti, observate cu finee i ptrundere psihologic, le traduce imagistic n opere filmice cu un puternic accent pictural... Piaa intern a cinematografiei franceze, copleit n jurul anilor 1918 de produciile americane, devine slab, filmele neputndu-se amortiza, n raport cu capitalurile angajate, dect cu unele excepii. Charle Path vorbete despre ntietatea francezilor nainte de rzboi, care ns se pierde dup 1918. Firma sa, dar i Gaumonde (2 firme mari franceze de la nceput) trec prin momente grele n timpul rzboiului. Producia de filme este ntrerupt i reluat slab n 1915. Pathe se salveaz recurgnd la ajutorul creditorilor din America, el import masiv filme americane, mai ales c publicul francez prinde gustul pentru cinematograful american, ntr-o epoc n care filmele franuzeti, din lips de mijloace financiare rmneau mediocre. n aceste condiii, Pathe i lichideaz firmele, provoac un cvasifaliment, din care obine mari dividende, falimentnd ns cinematografia francez. Astfel Frana, care monopolizase 80 % din comerul exterior de filme, i vede n civa ani exporturile ajunse aproape la zero. Louis Delluc, care era n 1917 un tnr romancier i dramaturg, ajunge prin ziaristic la cinematografie, unde cunoate dedesubturile industriale ale noii arte, iar destinul ei, presimit de el n Frana i dicta nc de pe atunci aceste rnduri amare: Frana, care a inventat, creat i lansat cinematograful, este acum cea mai napoiat Snt gata s cred c vom avea totui filme bune. Ele vor fi excepii, cci cinematograful nu este un dar al poporului nostru. V spun i o s vedem dac i viitorul va spune ca mine c Frana are tot att de puin talent pentru cinematografie ca i pentru muzic. i totui Delluc nscrie ca motto n revista sa CINEA: Cinematograful francez s fie cinematograf! Cinematograful francez s fie francez! i ntr-adevr apar civa regizori care rspund chemrii lui Delluc. Acetia snt Abel Gance, Germaine Dulac, Marcel lErbier, care ncep s se manifeste i pe care conta Delluc. Astfel coala al crei centru i teoretician devine Delluc, se bizuie pe cei trei regizori de mai sus, iar mai trziu i pe Jean Epstein. Filmul care i aduce lui Gance celebritatea este Jaccuse (Acuz), un amalgam de Griffith i Barbusse de Biblie i Hugo. Mortii se scoal din morminte, un Vercingetorix cu pantaloni vrgati viziteaz traneele n supraimpresiune, cu scopul de a-i aduce pe soldai la victorie. Mai trziu, Gance realizeaz filmul Roata (1923). Prile cele mai cunoscute din Roata pot aprea azi ca nite realizri formale, bazate pe sistematizarea unui procedeu mprumutat de la Griffith: montajul accelerat. Peisajele alterneaz cu chipurile, cu bielele mainilor, cu aburii. Cadena se iuete, locomotiva gonete spre prpastie, emoia

spectatorului crete, catastrofa are loc. Gance nvase aadar secretul negrei poezii a drumurilor de fier, la care francezii par a fi deosebit de sensibili. Marcel lErbier adaug filmului su Promthe Banquier (Prometeu bancher) subtitlul: instantaneu cinematografic, iar altui film al su, Rose France cantilena umbrelor i luminilor, vzut i compus de Marcel lErbier. Capodopera lui lErbier este Eldorado (1921), care poart subtitlul: Melodram. Aceast meniune semnificativ subliniaz dispreul fa de anecdota-pretext. Dansatoarea spaniol Sybilla, iubete n secret pe un frumos pictor scandinav, logodit cu o spaniol milionar. Sybilla se va sacrifica pt copilul ei, pe care l va da n grij tinerei perechi, dup care se va sinucide, nu ns fr a fi fost n prealabil violat de un redus mintal. Ceea ce a plcut mai nti la acest film a fost stilul, foarte apreciat de amatorii i cunosctorii grupai pe atunci de Delluc n cine-club-ul su denumit Club des Amis des septime Art. n maniera acestui film precumpnete subiectivismul. Sursele lui nu snt expresionismul german (pe atunci necunoscut n Frana), ci coala pictorilor impresioniti i experimentele unor Griffith i Sjostrom. Trucajele snt folosite n scopuri expressive: cnd pictorul, la Grenada, privete Alhambra, o vede ca ntr-o pnz de Monet, vag i puin deformat; n reprezentaia dansatoarelor, eroina cu gndul n alt parte, la copilul ei, este artat n mijlocul celorlalte dansatoare, dar ntr-o imagine estompat, ca dup un vl. Este o scen de beie, unde figurile snt vzute n oglinzi deformante. Asemenea procedee erau pe atunci inovaii interesante. Pe tot parcursul filmului gsim o fotografie perfect, de un rafinament aproape exclusiv. Arta imaginii comunic peisajului spaniol un sens dramatic, exterioare care nu distoneaz cu frumosul dcor interior al unui cabaret modern. Cnd Sybilla moare, ea se reazem de fragila pnz a unui decor de teatru, pe care apar umbrele uriae ale dansatoarelor. Louis Delluc, teoreticianul impresionismului cinematografic francez, realizeaz ca regizor filmul Femeia de nicieri, prin care ncearc un stil direct. Dup o lung scurgere de ani, o femeie se ntoarce la casa printeasc, de mult prsit de dragul unui brbat. Acum ar vrea s reia firul vieii trecute. Vede ns c acest fir se rupsese iremediabil, i pleac. n alt film al si Friguri, Delluc descoper folosirea cmpului n adncime, utilizat anterior de Lumire i atribuit mai trziu lui Orson Wellws, Cregg Toland sau William Wyler. n Friguri, personajele, tipurile umane snt caracterizate sobru, evocate de poezia porturilor i se face adesea uz de procedeul ntoarcerilor n trecut. Friguri este considerat o realizare de frunte. Dificultile materiale l oblig pe Delluc s-i prseasc tribuna, revista CINEA. El moare la 33 de ani, dup ce termin un ultimo film, LInundation (Inundaia). Opera critic lsat de el e considerabil. Vechea sa colaboratoare, Germaine Dulac, i continu opera, dezvoltnd micarea cine-club-urilor. Germaine Dulac, aceast ziarist, se dedic cinematografului n 1916 i toarn numeroase filme. Ea caut n studiouri un mijloc mai curnd de a se exprima, dect unul de a tri, lucru prea puin obinuit n acea vreme. Capodopera ei este La souriante madame Beudet (Surztoarea doamn Beudet), pies adaptat de ea dup Andr Obey. Este povestea unei femei nenelese, cstorit cu un om pe care nu poate s-l sufere i pe care voia s-l omoare. n teatru drama nu st n dialog, folosit doar ca un contrapunct, ci n expresive tceri. Dulac gsete aici un subiect care se potrivea cu personalitatea i sensibilitatea ei. Se arat o apropiere ntre acest film i Noaptea Sfntului Silvestru (exponent al expresionismului de tip kammerspiel, realizat de regizorul german de origine romn, Lupu Pick), dar nu snt vzute influene reciproce, doar subiectele au o oarecare nrudire.

Dulac folosete cu totul alte mijloace dect cele din Kamerspiel. Obiectelor simbolice le prefer metaforele (n terminologia cinematografic, deosebirea dintre metafor i obiect simbolic este aceasta: obiectul simbolic sugereaz o imagine, pe care ne-o reprezentm n gnd, pe cnd metafora este materializarea pe ecran, prezentarea fizic, fotografic, a imaginii sugerate de o alt imagine (aprut i ea pe ecran). Cu alte cuvinte, metafora presupune derularea pe ecran a dou imagini succesive, pe cnd obiectul simbolic nu presupune dect una singur. Cnd femeia cnt din Debussy, montajul face s apar un puhoi de ap vibrant Dup ce deschide calea unui cinematograf psihologic i intimist, Germaine Dulac se va feri s exploateze aceast achiziie i va trece curnd la un nou stadiu al avangrzii. Jean Epstein, eseist i filozof, publicase primele sale scrieri cinematografice n revista,,Cinea condus de Delluc . n filmul ,,Inim crdincioas(Coeur fidele), care este un subiect classic al naturalismului , o petrecere la blci este punctul de atracie. Epstein aplic aici montajul accelerat al lui Gance, spectatorul este purtat prin hora manejurilor de cai, prin clinchetul almurilor, prin pitorescul naiv al flanetelor i al caterincilor. Epstein realizeaz n 1925 ,,Prbuirea Casei Usher,se spune c subiectivismul i expresionismul fuseser prsite n favoarea abstracionismului, dadaismului sau suprarealismului. n filmul ,,Napoleon,,,Gance experimenteaz unele tehnici de filmare : el leag aparatul de filmat de un cal galopnd fr clre, pentru a obine punctul de vedere al calului avntat, apoi aparatul se va fixa pe pieptul unui tenor, pentru a fotografia punctul de vedere al clreului cnd privete adunarea Conveniunii ascultndu-l pe cel care cnt Marselieza . n alt pasaj, o btaie cu bulgri de zapad are drept scop s reveleze geniul strategic al micului Bonaparte pe atunci n vrst de 13 ani, cu alte cuvinte, Gance voia s obin,, punctul de vedere al bulgrului de zapad, astfel el poruncete s se arunce o multime de portabile n aer, acolo, n studio. ngrijorai, comanditarii au vrut, pare-se, s mai amortizeze ocul ntinznd plase, dar Abel Gance protesteaz: ,,Nu, domnilor, rostul bulgrilor de zapad e s se sfarme de pmnt...i, ntradevar, aparatele se sfarm.(Aceast anecdot deseori uitat, pare-se apocrif. Dar este perfect adevrat c pentru scenele asediului de la Toulon s-au ntrebuinat aparate de filmat minuscule, nchise n mingi de fotbal i proiectate ca nite ghiulele. Filmul deschidea exprimrilor cinematografice ci noi, care nici pn azi nu au fost explorate in intregime). Odat cu flagrantele erori din Napoleoni Banii(dup Zola) se pune capt experienei franceze din aceast perioad. Defectul fundamental al lui Gance e neglijarea omului, neglijarea temei. colile contemporane americane, suedeze, germane au creat realmente eroi precum Caligari, din Cabinetul doctorului Caligari, portarul din Ultimul dintre oameni, etc. La francezi ns decorul este mai viu decat oamenii, mai importante snt inele de ci ferate, locomotivele, tavernele, petrecerile de blci, etc. Omul este prsit n favoarea plasticii. Delluc care vzuse cum se nfiripase aceste erori, care le combtuse, ar fi reuit poate, dac ar fi trit, s mpiedice coala de a porni pe o cale care nu avea alt ieire dect cderea in comer. Trebuia ns ca eforturile sale s fie susinute i de civa productori care, cu excepia lui Gaumont (i acesta pentru o scurt perioad), nici nu voiau s aud de aa ceva. Dac realizatorii desconsiderau obiectul o fceau de nevoie. Ei erau obligai s-i introduc prin contraband inovaiile, strecurnu-le n teme comerciale impuse. colile franceze i germane nu se loviser de servitui att de aspre. Oglinda deformant a expresionismului reflectase realitatea german. Impresionismul francez nu era dect un stlucitor caleidoscop. Afar de cteva ferestre deschise spre viaa popular-i aceea

mrginit la crciumi i chefuri de blci-cu greu vom gsi, chiar n cele mai bune filme ale acestei coli, un tablou, fie i metaforic, al Franei din acea vreme. E necesar o adevarat munc de dezlegare de cifru pentru a descoperi imunitatea unei ri victorioase, dar mpuinate, n care viaa era totui mai uoar dect n oricare alt parte a Europei si unde individualismul artitilor avea o puternic stralucire formal. coala francez din 1920 1930 n-a exercitat nici o influen asupra cinematografului mondial. Fulgertoarea decaden industrial a cinematografului naional pare deci nsoit i de un regres artistic. Ecranul francez, ca coal, prea condamnat, redus la cteva succese ntampltoare sau la cteva personalitai. Aceasta cu att mai mult cu ct generaia care vine dup aceea, a lui Delluc, se ncuie n laboratoarele filmului experimental i se cantoneaz la un auditoriu de bisericu. i totui, n curnd i vom vedea pe unii tineri cineati francezi apucnd pe un drum neobinuit, ctre o nou renatere. Impresionismul n pictur Impresionismul este o miscare artistica, manifestata la inceput in pictura, mai tarziu si in muzica, mai ales in Franta , si care marcheaza desprinderea artei moderne de academismul traditional. Pictura impresionista s-a dezvoltat in perioada cuprinsa intre 1867 si 1886 , caracterizata prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scena sau de un obiect, asupra mobilitatii fenomenelor, mai mult decat asupra aspectului stabil si conceptual al lucrurilor, preferand pictura in aer liber si folosind o cromatica pura si tuseuri fine de penel pentru a simula lumina reala. Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velasquez si Francisco Goya , pictura engleza cu William Turner si John Constable, precum si francezii Courbet, Ingres si reprezentantii Scolii de la Barbizon. In 1863, Edouard Manet picteaza tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm, reprezentand-o pe zeita Venus in chip de curtezana. Nu se vorbeste inca de impresionism, dar se pot deja intrevedea caracteristicile principale ale acestei miscari, care il vor duce in aer liber sa picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet isi va expune picturile, printre care celebra Le DEjeuner sur l'herbe, impreuna cu Pissarro, Jongkind, Fantin-Latour si altii in "Salonul refuzatilor" (Le Salon des Refuses), spre stupefactia publicului conservator si entuziasmul tinerilor pictori, care se vedeau confruntati cu problemele ce-i framantau. Salonul din [1866] accepta lucrarile unora din pictorii apartinand noii orientari, ca Edgar Degas, Frederic Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge insa pe Cezanne, Renoir si din nou pe Manet, ceeace provoaca reactia scriitorului Emile Zola intr-o diatriba violenta la adresa oficialitatilor, publicata in gazeta L'Evenement. Razboiul franco-german din 1870 ii risipeste, Cezanne se retrage in provincie, Pissarro, Monet si Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapa importanta in dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o puternica influenta asupra picturii lor ulterioare. In anul 1874, din nou reuniti sub numele Societe anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonima a pictorilor, sculptorilor si graficienilor"), compusa din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cezanne si Berthe Morisot, organizeaza o expozitie colectiva in saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictura reprezentand un peisaj marin din Le Havre. Intrebat asupra titlului tabloului pentru alcatuirea 4

catalogului, raspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneti, Impresie: Rasarit de soare"). In ziua urmatoare, in revista Charivari apare articolul cronicarului de arta Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expozitia Impresionistilor"). Un cuvant destinat sa faca cariera. Totusi dificultatile facute de reprezentantii oficiali ai artei nu au incetat. Cand insa in 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, inceteaza din viata, toata lumea era constienta ca aceasta miscare a reprezentat revolutia artistica cea mai importanta a secolului al XIX-lea si ca pictorii ce i-au apartinut se numara printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice. Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat si Paul Signac, maestri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh si pentru multi alti "postimpresionisti" din Franta si alte tari. In Germania, reprezentanti ai impresionismului au fost Lovis Corinth si Max Liebermann, in Italia, Giorgio Boldoni, Simone Lega si altii, grupati sub denumirea Macchiaioli ("Mazgalitorii" ), in Danemarca, Peter Krojer, in Suedia , Anders Zorn. Impresionismul literar a aparut in literatura de limba germana ca reactie impotriva naturalismului, considerat exagerat si neartistic. Formele preferate sunt poezia lirica, proza scurta, piese dramatice intr-un act, toate slujind modului de exprimare subiectiv. Printre reprezentantii cei mai importanti se numara Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Rainer Maria Rilke. In Franta corespondentul impresionismului in literatura este de fapt simbolismul. Acest articol poate fi preluat doar cu mentionarea sursei www.calificativ.ro Cuvantul Impresionism a fost dat acestui curent artistic de titlul tabloului lui Claude Monet Impresie-Rasarit de soare. Acest tablou a fost expus la Paris in 15 Aprilie 1874 intr-o expozitie organizata de Societatea Anonima de pictori, sculptori si gravori, din care faceau parte Camille Pissarro, Claude Monet, Alfred Sisley, Edgar Degas, Pierre-Auguste Renoir, Paul Cezanne, Berthe Morisot, care au lucrat mpreuna, s-au influenat reciproc si au expus cu totii independent. Acestia, influentati de Stampa Japoneza din perioada Edo (1603-1867), doreau sa surprinda in tablourile lor clipa plina de viata si lumina, care trece si se pierde.Bernard Dorival considera ca stampele japoneze au avut asupra picturii franceze acceasi actiune determinanta ca, mutatis mutandis, aceea a << antichitatilor>> dezgropate pe pamantul toscan sau roman asupra Renasterii italiene. Stilul lor era contrar standardelor Academiei de Arte Frumoase din Franta, cea care hotara continutul picturilor (subiecte istorice, teme religioase, portrete) si tehnica folosita: culori sobre, conservatoare, imagini rafinate care reflecta realitatea, redate prin linii exacte si culori brute, neamestecate. Impresionistii au folosit acorduri de culoare prin contraste sau amestecuri optice si au reusit sa redea prin tuse asezate in directii diferite impresia de fluturare, de vibratie, de viata. Apa este in miscare, frunzisul copacilor vibreaza la adierea vantului, toate transformate de lumina de la diferite ore ale zilei. Tablourile Impresionistilor, in mare majoritate peisaje, impresioneaza prin luminozitate, prospetime, vitalitate, optimism si atasament fata de viata.

Academia Franceza de Arte Frumoase organiza anual Salonul Oficial si tot ea hotara care pictori urmau sa fie expusi. Academia a exclus in fiecare an pictura Impresionista. Napoleon al III-lea a ingaduit infiintarea Salonului Refuzatilor unde au expus Manet, Pissarro, Degas, Berthe Morisot, Sisley, Monet, pana in 1874. Colectionarul si comerciantul Durand-Ruel, care cumparase pana atunci lucrarile lor, pentruca nu reusea sa le vanda, organizeaza intre 15 Aprilie si 15 Mai, la saloanele Nadar, o expozitie care a provocat scandal prin noutatea subiectelor, tratate intr-o tehnica noua si intrun limbaj diferit de tot ceea ce se facuse pana atunci. Daca Monet (cel mai impresionist dintre Impresionisti), Pissarro si Sisley sunt considerati Impresionisti propriuzisi, Manet, Berthe Morisot, Degas, Renoir au practicat tehnica impresionista sporadic. Paul Cezanne, a pictat si el n stilul Impresionist pentru o perioada, pe la nceputul anilor 1870. Edouard Manet, a crui opera l-a influenat foarte mult n anii 1860 pe Monet si pe alii din grupare, el nsui a adoptat abordarea Impresionista prin anul 1873. Paul Gauguin a expus pentru prima data impreuna cu Impresionistii. Este considerat un postimpresionist, la fel ca Vincent van Gogh si Henry de Toulouse-Lautrec. Daca la un moment dat unii dintre Impresionisti au inceput sa fie apreciati, Salonul Oficial continua sa refuze expunerea lucrarilor lor. O data cu moartea lui Camille Pissarro in 1903, Impresionismul a fost recunoscut ca cel mai important curent artistic, ce a revolutionat pictura franceza si arta de atunci incoace. De fapt, Impresionismul este mai mult decat o tehnica, este o stare de spirit care se regaseste si in prezent in arta sub toate formele ei. In cercul de pictori care evolueaza intre Barbizon si Impresionisti trebuie amintiti si doi dintre cei mai mari pictori romani: Nicolae Grigorescu (1838-1907), care, fara sa fie un impresionist, a imprumutat de la acestia culoarea clara, contactul cu natura in aer liber si variatia calitatii si aspectului luminii in raport cu anotimpul si cu ora zilei; si: Ioan Andreescu (1850-1882) care, ca si Grigorescu, ajunge la Paris si, in plus, stapanind mult mai bine tehnica impresionista, este admis sa expuna la Salon.