De-a lungul timpului in istoria lumii, independenta a insemnat o schimbare importanta, un aer proaspat si o viziune noua asupra vietii.

Cred ca cel mai important lucru pe care il ofera independenta este libertatea. Pentru un creator libertatea creativitatii si a gandirii este lucrul cel mai valoros. Prin anii 40 in America apare ideea independentei creatorilor de film prin Maya Deren, care la inceput face film experimental iar la inceputul anilor 60 se naste filmul independent american prin New America Cinema Group. Filmul independent este considerat de cele mai multe ori un film de arta, un film serios, indreptat spre un public de ni, filme cu buget mic si mult entuziasm din partea creatorilor. In primul rand filmul independent este acela realizat in afara marilor studiouri hollywoodiene cu suportul prietenilor si a familiei. Normal ca filmele facute in studiouri beneficiau de bugete mari, vedete, platouri, profesionalism. Dar nu asta conteaza tot timpul pentru un film de calitate. De multe ori perfectiunea te face sa faci un film pentru mase, un film mediocru, un film corect politic. Nu tot timpul banii sunt pe primul loc. sta este un punct pe care realizatorii independenti au reusit sa il inlocuiasca foarte bine. Cu bani putini, au creat arta cu adevarat. Filmul independent nu se limiteaza doar la bugete mici. Eliberarea se produce si la nivel estetic. Inca de la inceput, filmele independente propun si propavaduiesc o alta abordare stilistica si tematica fata de cinema-ul hollywoodian. Filmul independent renuna la naraiunea clara si limitata, continuitate spatio-temporala, personaje puternic individualizate si respectul fata de codurile genurilor. Se scriu scenarii cu subiecte de multe ori incomplete sau fara deznodamant. Cineastii de multe ori abandoneaza drama, si folosesc stilul documentarist pentru a realiza filmele. Filmul independent se trage din filmul experimental, din filmul de avangard. Filmul independent introduce personaje ciudate , personaje pe care nu le vedeai in filmele din perioada aceea. Chiar daca nu exista un scenariu elaborat, toate filmele aveau la baza o poveste sau o idee spusa necomercial, spusa fara limitele producatorului, spusa liber. Cinema-ul independent aduce in film oameni care nu aveau studii de specialitate sau nu faceau meseria profesionist. Muli coregrafi, pictori, poei, arhiteci se fac regizori de film sau pur si simplu directori de imagine. Veniti din filmul de experiment al anilor 30-50 devin antagonistii Hollywood-ului. Pastreaza principile tehnice dar spun povestea altfel. Cred ca cel mai important lucru pe care l-a facut filmul independent este ca s-au mutat pe Coasta de Est, la New York. Ca sa fie altfel trebuia sa stea departe de cei care ii puteau schimba sau influenta cu ideile si conceptia lor despre marketing-ul unui film si art. Filmele experimentale de la inceputuri descriu vise erotice, viziuni adolescentine, asocieaza imagini abstracte, folosesc anacronismul. Cel mai important realizator de film experimental si independent din anii 40 de care sunt indragostit este Maya Deren. Nascuta in Kiev, Ucraina, Maya se muta la 5 ani cu familia ei in Syracuse, statul New York. Intre 1930-1933 face scoala la Geneva, in Elvetia. In 1935 se muta cu sotul ei in New York. Munceste ca editor asistent si ca fotograf. Face parte dintr-o companie de dans cu care cutreiera Statele Unite pentru diferite spectacole. Ajunge si in Los Angeles unde il cunoaste pe Alexandr Hammid, un vestit fotograf si cameraman, care ii va deveni sot si co-realizator la primul ei scurtmetraj: Mashes in the afternoon. La inceputul anilor 40 Maya foloseste mostenirea lasata de tatal ei pentru a-si cumpara o camera la mana a doua de 16 mm Bolex. Pana a se ocupa de film, Maya a fost dansatoare, coregrafa, poet, scriitor si fotograf. In cinema a fost regizor, scenarist, director de imagine, editor,

antreprenor si pioneer al filmului experimental american. Anul 1943 inseamna pentru Maya un an de transformari si consolidari in viata ei. Dupa ce se casatoreste cu Hammid si se intoarce in New York, Maya isi transfera atentia de la dans pe realizarea de filme si isi schimba numele in Maya. Maya era pasionata de filozofie asiatica. Numele ei in budism inseamna iluzie , in sanscrita inseamna mama iar in mitologia greac mesagerul lui Dumnezeu . Pot spune ca sunt pur si simplu vrajit si impresionat de ce a reusit sa faca Maya Deren prin scurtmetrajele ei in acea perioada. Primul ei scurtmetraj Meshes in the afternoon mi-a placut foarte mult. Scurtmetrajul este realizat in timpul razboiului lucru care se reflecta in mizanscena filmului. Title card-ul de la inceputul filmului sugereaz ironic ca filmul a fost facut la Hollywood. Maya propune un spatiu hollywoodian in care o intereseaza elemente de cosmar. Filmul stabileste o atmosfera saturata de paranoia care se reflecta in cei doi iubiti, care si-au pierdut increderea unul in altul si se transforma in ucigasi. Cei doi realizatori incarca filmul cu un acut sentiment de neliniste si alienare. Meshes in the afternoon reflecta instrainarea stranie in dublare, triplare si cvaduplare a personajului principal, naratiune ciclic, o structura care pare condamnata la repetitie. Personajul cu cagula care in loc de chip are o oglinda adauga o noua dimensiune, care reflecta identitatea celor care se uita in ochii ei. Scurtmetrajul celor doi este considerat primul exemplu de psihodrama poetica, un film de arta, un film care vorbeste despre vise, abordeaza intrebari despre identitate sexual, aduce elemente taboo, imagini socante si folosete montajul pentru a elibera logica spatio-temporara de conventile hollywoodiene. Meshes in the afternoon este filmat ca film mut, nu are dialog, comunicare intre personaje lipseste. Un pick-up reda o melodie in liniste. In timp ce discul se invarte si acul reda muzica nu avem niciun indiciu de sunetul pe care il face. Cativa ani mai tarziu, al treilea sot al Mayei, Teiji Ito, compune pentru scurtmetraj coloana sonora. Face din scurtmetrajul Mayei un film muzical ce va anunta videoclipurile de mai tarziu, beat-urile sunt sincronizate pe micare si pe taieturile de montaj. Ritmul este un element definitoriu in toate scurtmetrajele lui Maya Deren care apare din actiuni repetate si variatii care fac parte din experimentele ei pentru naratiune. Ritmul sunetului, miscarile personajului si montajul conspira pentru a produce un efect de transa si extaz pentru spectator. Traiectoria narativa ilogica, miscarile fluide si coloana sonora ambientala produce un efect contamplativ, poate chiar transcendental. Filmul repeata imagini psihologice simboluri: o floare pe sosea, o cheie care cade, o usa deschisa, un cutit intr-o paine, un personaj misterios, un telefon care nu este in furca si oceanul. Maya Deren este clar influentata de stilul magic de montaj al lui Melies in care obiectele se transforma fara avertismente. Meshes in the afternoon este de asemenea inclinat spre fascinatie gotica venita de undeva din expresionismul german, din fascinatia obiectelor instabile, viziuni stranii si confuzia care ii stapaneste intentile personajului masculin din film. Al doilea film experimental al Mayei este At land (1944), un film care consolideaz interesul ei in juxtapunerea de spatii anacronice si introduce o critica a ritualurilor sociale. Acest film incepe prin inversarea ritmului natural cu imagini de valuri care se sparg si se retrag in mare. Maya este personajul principal. O vedem cum se catara pe un trunchi de copac uscat care se afla pe plaja si iese magic la suprafata pe o masa unde are loc un dineu oficial. Aceasta lume civilizata o ignora pe Maya in timp ce ea se tareste prin mijlocul mesei lor. Maya se descrie ca invizibila pentru meseni dorind sa sublinieze miopia invitatilor. Secventa cinei se termina cand Maya ajunge la capatul mesei unde este o tabla de sah fermecata si un barbat care sta in capul mesei. Un pion cade de pe masa in trunchiul uscat

de pe plaja, cade peste pietre, apoi in apa unde este atras intr-o cascada. Urmarirea pionului o aduce pe Maya in peisajul ei originar de la care a plecat. In A Study in Choreography for the Camera (1945) camera Mayei de 16 mm devine un interpret in egala masura cu personajul principal al acestui film, Talley Beattey. In cadrul de inceput al scurtmetrajului Maya face un traveling circular de 360 in care il vedem pe Talley care danseaza in padure. In acest film Maya articuleaza potenialul pentru transcenden prin dans si ritual. Cred ca filmele lui Maya Deren nu sunt facute pentru a fi intelese de toata lumea. Nu sunt filme in care sa primeze poveste si sa fie totul clar si simplu. In primul rand filmele ei sunt despre ea. Apara in toate. Face aluzii, critica societatea, ironizeaz America. Toate astea le face subtil, le face intr-un mod sensibil care iti atrage atentia. Maya este considerata arhietipul filmului independent, un realizator care a reusit sa evite regulile stricte ale sistemului hollywoodian. Maya si-a proiectat filmele in sufragerii pentru un public interesat de cinema-ul pe care il propovaduia. Maya era de asemenea si distribuitorul filmelor ei. Realizeaza o vizionare a primelor trei filme ale ei la Village Provincetown Playhouse pe care o numeste Trei filme abandonate . Cuvantul abandonat se referea la observatia lui Guillaume Apollinaire care spune ca o opera de arta nu este niciodata terminat, doar abandonat. Chiar daca titlul ei a fost ironic vizionarea a avut un success mare. Maya a respins tot timpul categorisirea filmelor ei ca fiind suprarealiste si a refuzat denumirea filmelor ei ca fiind formaliste si structuraliste. Orice ar spune afilierea ei la suprarealism este incontestabila. Pentru mine Maya Deren este pur si simplu magica, produce magie si naste arta. Evazive, de neclasificat, complexe si patrunzatoare sunt cateva din caracteristicile filmelor ei. A reusit prin cele 6 scurtmetraje care insumeaza mai putin de 2 ore sa intoarca spatele sistemului hollywoodian, sa le preia tehnicile si sa le inoveze, a reusit datorita pasiunii, a sufletului inocent si entuziast sa faca arta. A vorbit in filmele ei despre vis, cosmar, reflexii, ritm, viziune, abstract, ritual si identitate. Alaturi de Maya Deren la naterea filmului independent mai pun umarul si Kenneth Anger cu Fireworks si Morris Engel, Ruth Orkin si Ray Abrashkin cu Little fugitive . Primul film independent nominalizat la premile Oscar este Little fugitive . Autorii filmelor independente considerau ca stilul si constrangerile hollywoodiene impiedicau afirmarea lor, ii inhibau si nu puteau da totul pentru ceea ce vroiau sa faca. In primul rand ei isi propun un cinema personal, un cinema diferit, un cinema care sa combine toate artele si sa functioneze in cautarea celui de-al doilea strat al filmului si nu in cel clieic de care dadea dovada cel hollywoodian. Realizatorii reusesc sa formeze o retea de sali underground. Fondeaza underground16 un loc unde se proiectau filmele lor facute pe 16 mm si filme europene din acea perioada regizate de Godard, Cocteau, Truffaut, Antonioni, Bergman, Felini, etc. In campusurile universitare se infinteaza art houses niste salii unde se proiectau filme independente si experimentale care reuseau sa adune mii de spectatori dornici de o noua viziune asupra artei si a vietii. Anii 50 si inceputul anilor 60 din America sunt dominati inca de musical-uri, filme istorice si alte filme care beneficiau de ecrane mai mari, cadre mai largi si sunet mai performant. Cu toate astea auditoriul era in scadere si pe la mijlocul anilor 60 ajunge la un nivel foarte scazut. Productii ca Tora, Tora, Tora , Cleopatra si Hello, Dolly! au fost

adevarate esecuri. Incercarea lor de a imita succesul filmelor My fair lady si The sound of music a fost un insucces masiv ceea ce a creat tensiune si incordare in studiouri. La inceputul anilor 60 copiii din procesul baby boom deja erau adolescenti, crescuti cu alta mentalitate si cu alte dorinte si nazuinte. Vechiul Hollywood pierdea la acea vreme multi bani si studiourile nu stiau cum sa reactioneze la schimbarea dorintelor publicului. Copii aveau o educatie mai buna, mergeau la colegiu, studiau si era interesati de nou si diferit. Multi s-au indreptata spre filmul european care le aducea o satisfactie mult mai mare. Subiectele, imaginile, stilul burgez si coloana sonoara noua a filmelor europene i-au facut pe tineri sa uite filmele hollywoodiene multe prea corect politic. Noua generatie a realizatorilor americani erau tineri educati, tineri care urmau colegiul, tineri care citeau filozofie, psihologie, care iubeau toate cele sapte arte si se exprimau prin ele, se opuneau punctului de vedere a studiourilor hollywoodiene, gandeau liber si fara restrictii. Ei doreau ca filmele sa incorporeze noi forme de expresie paralele celor create in pictura ( expresionism abstract, pop art ) sau literatura prin generatia Beat. Generatia Beat era o miscare cultural formata dintr-un grup de scriitori dupa cel de-al doilea razboi mondial. Elementele centrale ale culturii Beat includeau experimente cu droguri si forme alternative de sexualitate, interes pentru religie asiatica, respingere a materialismului, idealizarea exuberantului. Multe filme de la acea perioada se dezvolta din subculturi dezamagite sau fara drept de vot, negri, hipioti, generatia beat, toti purtand un mesaje subversive portretizate prin subiect si stil. Autorul tipic de la acea perioada filma in alb si negru, pe 16mm, intrebuinta tehnici de cinemaverite, folosea actori neprofesioniti, idei nu neaparat scenarii. Diferenta dintre bugetele mari si noua generatie care facea filme cu bani putin era ca isi puteau asuma riscuri si sa exploreze noi teritorii artistice atat ca si locatii cat si ca naratiune. In America, sub influenta noului val francez, se constituie un grup de realizatori independenti sub numele de New American Cinema Group. Acest grup semneaza un manifest comun care lanseaza o ofensiva impotriva cinema-ului comercial, contrafacut si evazionist de tip hollywoodian. Se ghidau dupa motto-ul nu vrem filme roz ci filme de culoarea sangelui. In 28 septembrie 1960, 23 de realizatori de film independenti ( Jonas Mekas, Stan Brakhage, Shirley Clarke, Gregory Markopoulos, John Casavetes, Jack Smith, Andy Warhol, etc ) se intalnesc la New York si pun bazele noii miscari din cinematografia americana. Rebeliunea lor impotriva invechitului sistem hollywoodian, oficial, corupt si pretentios era in principal una de etica, de principii. Principala lor preocupatie era omul si ce se intampla cu el. Avea un set de 9 puncte de urmat pentru cei care aderau la noua miscare. Pentru ei cinematografia era indivizibil o expresie personala. Respingeau interventia producatorilor, a distribuitorilor si a investitorilor pana cand produsul finit era gata de vizionat. Respingeau cenzura de orice natura. Nicio carte, piesa de teatru, poezie sau melodie nu avea nevoie de licenta. Filmele au dreptul sa calatoreasca din tara in tara fara cenzura si fara interventia birocratilor. Cautau noi forme de finantare, care vizeaza o reorganizare a metodelor de a investi intr-un film. Noul Cinema American respingea mitul bugetului grandios pentru a putea realiza un film de calitate. Filme bune se pot face cu o suma cuprinsa intre 20,000 pana la 200,000 de dolari. Bugetele realiste le dadeau o libertate fata de staruri, studiouri si producatori. Regizorul este si producatorul filmul. Paradoxal de multe ori filmul reuseste sa faca incasari mai mari decat bugetul lui. Bugetul mic nu este o consideratie pur comercial. El se substituie credintelor lor estetice si etice.

Vor lua o pozitie importanta in ceea ce inseamna distribuirea cat mai corecta a filmelor catre public. Pentru asta isi vor infiinta un centru de distributie propriu. Pe Coasta de Est se va infiinta un festival care sa serveasca intalnirii realizatorilor independenti de film din intreaga lume. Se angajau s pun deoparte un anumit procent din profitul filmul, astfel nct s constituie un fond care sa il utilizeze pentru a ajuta membrii grupului cu dificultati financiare in a-si termina filmele. Unul dintre regizorii preferati de mine din New American Group este John Cassavetes. Cassavetes se naste in New York. Primii ani ai vietii ii petrece in Grecia de unde era originari parintii lui. Revine in Long Island, New York unde isi petrece copilaria. Face un an de liceu la Blair Academy, apoi se muta la Colgate University din Hamilton iar dupa se transfera la Academia Americana de arte dramatice. Dupa ce absolveste continua sa joace in teatru, are roluri mici in filme si incepe sa munceasca in televiziune. Experienta dobandita in teatru si televiziune il face pe Cassavetes ca in 1956 sa inceapa o serie de workshop-uri de actorie. De la un exercitiu de improvizatie facut la workshop-ul lui ii vine idea pentru debutul lui ca scenarist si regizor cu filmul Shadows . Cassavetes strange banii pentru a face filmul de la prieteni, de la familia lui si de la ascultatorii emisiunii radio Night People . Scopul lui era de a face un film despre oamenii mici, oameni obisnuiti, in totala contradictie fata de sistemul hollywoodian. Cassavetes alege de cele mai multe ori sa filmeze in New York, pe strazi obinuite alaturi de oameni obinuiti, strazi marginale, filmari in aer liber. Se fereste sa filmeze personaje a caror stare interioara este greu de inteles, pune accent minor pe o imagine perfecta, pe montaj liniar si actiune centrata pe un personaj central sau chiar star. Alege sa filmeze din mana, cu iluminare naturala si cat mai mult spontaneitate din partea actorilor. Cassavetes profita de supletea noilor aparate de 16 mm si de pelicula mai sensibila care ii ofera o libertate creativa foarte mare si spontana. Nu a vrut sa lucreze cu actorii care erau mai interesati de imaginea lor mai degraba decat imaginea si sentimentele personajului pe care il aveau de jucat. Nu avea scenariu bine determinat si isi lasa actorii sa vina cu proprile interpretari pentru personaj in momentul filmarii. Nu tinea cont de dialog foarte tare. De multe ori dialogul se intampla in momentul dinaintea filmarii. Era pasionat de muzica lucru pe care il vedem in coloanele sonore pe care le-a folosit. Ii placea mai ales jazz-ul si rock-ul. Pentru a termina un film ii lua destul de mult timp pentru ca in general filma in week-end-uri cand avea liber si cand strangea destui bani ca sa aiba pentru productie. Dupa cum spunea si el cel mai greu lucru era sa gaseasca oameni care sa lucreze cot la cot cu el la filmele sale. Filmul de debut realizat in aproape doi ani se numeste Shadows . Este un film inspirat din improvizatii, care vorbeste despre relatile rasiale din perioada generatiei Beat din New York. Filmul a fost filmat de doua ori in 1957 si in 1959. S-a pastrat cea de-a doua versiune. Este filmat dupa metode cineverite cu actori necunoscuti. Filmeaza aceasta poveste a celor trei frati afro-americani bazandu-se pe improvizatia de la filmare. In film predomina planul secventa. Toata improvizatia de care dau dovada actorii aduc un soi de naturalete si firesc in interpretare. Actorii erau studentii de la workshop-ul lui de improvizatie. Cassavetes vede filmul mult mai personal decat publicului care se opreste la problema rasiala. Cam in toate secventele gasim experientele si sentimentele lui Cassavetes. Relatia dintre Ben si Hugh se oglindeste in relatia pe care o avea Cassavetes cu fratele lui Nick. Hug era o versiune a lui Nick: ascultator, respectos, responsabil, muncitor si

un pic frustrat. Cassavetes era o versiune a lui Ben: egoist, lenes, isi batea joc de fratele lui mai mare. Din anumite puncte de vedere subiectul din Shadows reflecta situatia lui Cassavetes de la acea perioada. Incercarea lui de a afla identitatea. Dupa un insucces la Hollywood, Cassavetes se intoarce la New York. Este actor in diferite filme artistice si de televiziune, primeste o nominalizare la Oscar pentru un rol secundar si se casatoreste cu Gena Rowlands. Incepe productia ca scenarist, regizor si producator a filmului Faces pe care il termina in 1968. Filmul primeste trei nominalizari la Oscar. Faces este filmat cu pelicula de 16 mm si un contrast ridicat. Filmul are doua versiuni, una mai lunga si una mai scurta. Filmat in stilul cinemaverite, filmul descrie etapele finale de dezintegrare a relatiei de 40 de ani a unui cuplu de varsta mijlocie. Ne sunt introduse grupuri variate de oameni si persoane cu care cuplu interactioneaza dupa ce Richard isi expune dorinta de a divorta. Ulterior Richard isi petrece noaptea alaturi de oameni de afaceri si prostituate in timp ce sotia lui si-o petrece cu prietenele ei si un barbat mai tanar ca ea pe care il intalnese la bar. Richard o intalneste pe Jeannie. Stabilesc o intalnire dar ea nu apare. Richard merge la Jeannie acasa sa isi ceara scuze pentru cele intamplate unde intra intr-o altercaie cu nite domni. Maria isi duce cucerirea acasa. Vorbe goale, ras fortat si muzica tare caracterizeaza ambele case unde sunt cei doi soti. Aceste lucruri incearca sa acopere golul din sufletul lor care de fapt se adancete. Nevoia lor fundamentala de iubire, cearta, dans sau ras sunt strigate pentru validare, pentru identificare. Actiunile din timpul noptii ne prezinta o serie de conversatii tensionate si confruntari intre persoanaje, ilustrand stilul modern de viata american care a esuat in a alimenta interesul, iubirea si implinirea emotionala si spirituala a oamenilor. Aproape toti pe care ii intalnim isi exprima nemultumirea vietii pe care o traiesc si au o atitudine de resemnare fata de raul din viata lor. Filmul ofera putina speranta si o sugestie: in aceasta lumea doar intelegerea faptului ca suntem nefericiti si nesatisfacuti mai este o revelatie. Filmul nu are generic, poate pentru ca vorbeste despre umanitate si despre faptul ca actorii sunt doar surogate pentru experimentele emotionate ale fiecarui om. Dintre filmele lui Cassavetes cel care ma vrajit cu adevarat este A woman under the influence . Este primul film pe care l-am vazut din filmografia lui Cassavetes. Pur si simplu m-a lasat fara cuvinte. Modul cum dozeaza actorii emotiile si sentimente mi se pare perfect. Atat Peter Falk cat si Gena Rowlands sunt extraordinari. Filmare simpla si realismul spatilor intregesc un tablou complex de atitudini si actiuni umane. Simplitatea complexitatii imi pare sublim. Este un film de dragoste fara romantism si dulcegarii. Este o iubire asumata, o iubire care se simte si in certuri si in isterie. Este filmul cel mai muncit si concentrat al lui Cassavetes care la inceput s-a dorit a fii o piesa de teatru. Gena Rowlnads si-a manifestat dorinta de a juca intr-o piesa de teatru care sa vorbeasca despre dificultatea la care este supusa femeia contemporana. Cassavetes a scris piesa care era foarte emotionala si intensa. Gena si-a dat seama ca nu va putea juca de opt ori pe saptamana asa ceva asa ca Cassavetes a adaptat-o pentru film. Este un film facut cu o echipa de studenti si profesionisti de la American Film Institute unde Cassavetes a fost profesor rezident. Pentru bugetul filmului Cassavetes isi ipotecheaza casa si imprumuta bani de la familie si prieteni. Unul dintre investitori este si Peter Falk. Majoritatea secventelor de interior sunt filmate in decor real iar de machiaj si coafura s-a ocupat chiar Gena Rowlands. Filmul primeste doua nominalizari la Oscar si scoate un proft de 11 milioane de $.

Povestea filmului o prezinta pe Mabel Longhetti, o casnica de varsta mijlocie si mama a trei copii minori, intr-o suburbie din Los Angeles, inainte si dupa cele sase luni petrecute intr-un spital de bolnavi mintali. Mabel este casatorita cu Nick care este maistru in constructii. El este iubitor dar neclar in sentimente. Isi adora sotia dar caracterul lui volatil si ciudat il face slab in a intelege, si mai putin in a empatiza, cu problemele lui Mabel. Comportamentul ciudat al lui Mabel atunci cand vin colegii lui Nick acasa il ingrijoreaza. Secventa de la masa este foarte frumos jucata. Este tulburatoare, infricosatoare, sclipitoare. Se simte sentimentul de frustrare si ingrijorare in fiecare cadru. Apare vulnerabilitatea si delicatetea lui Mabel. Ceva nu este in ordine. Echilibrul s-a stricat. Majoritatea actiunilor din film nu sunt generate de ce fac cei doi protagonisti ci de cine sunt si cum reactioneaza. Personalitatea lor devine intriga. Comportamentul lor este narativ. Niciodata Nick nu spune ca Mabel este nebuna. Inca de la inceput el ii spune coelgului lui ca Mabel nu este nebuna. Este neobisnuita. Filmul acumuleaza multa putere si tensiune de-a lungul povestii chiar daca nu este scris dupa un tipar narativ. Cu dialog atent scris si situatii bine gandite ne da senzatia de improvizatie. O vedem pe Mabel care cauta confortul si razbunarea dupa ce Nick a tradat-o. Intr-o scena neasteptata si cu un umor incomod Mabel ii sfatuieste pe copii sa moara pentru Mr. Jensen vecinul care ramane perplex cand vede ce se intampla. Cand apare Nick si vede ce se intampla in casa lui o palmuieste pe Mabel si are o altercatie cu vecinul pe care-l da afara din casa. Mama lui Nick reuseste sa-l convinga ca cel mai bun lucru pentru Mabel este sa se duca la spital pentru tratament. Cu ajutorul doctorului o duc pe Mabel la spital. In cele sase luni in care Mabel este plecata il vedem pe Nick neadaptat la viata casnica si la cresterea corecta a copiilor. Nick face o excursie cu copii la plaja si imparte cu ei niste bere. Ii este greu cu copii si nu face o treaba prea buna. Intr-o zi ploioasa, o zi gri, apasatoare, Nick cheama prietenii familiei pentru a sarbatorii intoarcerea lui Mabel de la spital. Mabel pare normala in exterior dar in interior este asemenea unei furtuni care nu a apucat sa se linisteasca nici dupa cele sase luni de tratament. Este de asteptat ca sa nu ii placa multimea asa ca Nick da afara o parte din invitati. Familia este la masa. Nick trage de Mabel sa fie ea insasi. Mabel incepe sa povestesca de fata cu copii ce tratamente ii faceau la spital. Doctorul pare impasibil. Tatal ei nu intelege ce vrea sa ii spuna Mabel. Pare un tabloul in care toti oamenii normali pari nebuni, iar cei nebuni sunt sigurii care vad adevarul. Mabel este alter ego-ul lui Cassavetes. Mabel este o balerina dezechilibrata, cu o coregrafie incalcita, complicata, o animatoare excentrica, pantomist parodic si o naiva pretioasa. Filmul este unul dintre favoritele mele. Atat Gena Rowlands cat si Peter Falk reusesc sa transmita atatea sentimente si atata emotie incat nu o poti manageria ca spectator. Totul se misca lin, natural, povestea este simpla, identitatea lipseste, Mabel se pierde undeva in uitare, Nick tot trage de ea dar nu reuseste sa o aduca inapoi. Influenta lui nu este buna. Metoda lui nu reusese sa o convinga pe Mabel. Cred ca acea influenta este lipsa de identitate a femeii din lumea contemporana, a preconceptiei, a lipsei adevarului si a unei iubirii care nu mai poate fii eterna. Sunt multe lucruri facute de realizatorii independenti care merita sa fie precizate. Mam oprit asupra acestor doi realizatori pentru ca au ceva adevarat in filmele lor. Au un

cinema personal cu care ma identific. Cum am spus si la inceput cinema-ul independent este pur si simplu magic. Este un cinema care ne invata sa avem rabdare, sa ne facem relatii, sa legam prietenii pretioase si sa vrem cu adevarat sa facem arta si sa credem in ea.