Sunteți pe pagina 1din 2

Într-o zi, nu cu mult înaintea alegerilor, Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, se afla în odaia din faţă

cu Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului. Citea jurnalul “Răcnetul Carpaţilor”, furios că era făcut acolo
“vampir”, de către adversarii politici.Lăsă jurnalul de o parte şi îi ceru lui Ghiţă să continue ceea ce
începuse să povestească mai devreme. Ghiţă începu întâi să se vaite peel, că are familie mare (avea
nouă copii şi nevasta) şi “renumeraţie”, adică leafă, mică. Prefectul îi spusecă îi mai pică lui şi începu
să numere câtea pusdin cele patruzeci şi patru de steaguri pe care trebuia să le pună prin oraş. Nu
ieşeau nici jumătate la numărătoare, dar prefectul renunţă la discuţie şi reveni la istoria pe care
poliţaiul trebuia să i-o spună.Cu o noapte înainte, pe la ora unu, poliţaiul trecuse pe sub
ferestreledeschise alecasei avocatului Nae Caţavencu, şeful independenţilor din oraş, adversarul
politic al lui Tipătescu şi al domnului Zaharia Trahanache, preşedintele comitetuluielectoral şi al altor
comitete şi “comiţii”. Caţavencu era şi director şi proprietar al jurnalului care îl vorbise atât de rău pe
prefectul Tipătescu.La Caţavencu se aflau cei din tabăra lui, dascălii, popa, alţii. Jucaseră cărţi şi
şedeau de vorbă, numărându-şi voturile pe care se bazau la alegeri. Caţavencu le spuse
celorlalţi că va vota cu ei unul pe care contează “bampirul”, adică prefectul Tipătescu. Şi se
pregăti să le citească o scrisoare pierduta de cineva, dar tocmai atunci unul dintre ei aruncă chibritul
aprins pe fereastră, chiar în ochii poliţaiului. Acesta căzu de pe gardul pe care se urcase,pesteunul
care tocmai trecea pe acolo şi care începu să strige. Fireşte, cei din casă închiseseră ferestrele şi Ghiţă
nu a mai apucat să afle despre ce scrisoare era vorba.Sosi şi Trahanache, iar Tipătescu îl trimise pe
Ghiţă să afle neapărat ce e cu acea scrisoare. Întâi trebuiasă o anunţe pe coana Joiţica, adică
doamna Zoe Trahanache, soţia domnului Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu, că vor
întârzia la masă.Coana Joiţica sosise însă şi ea la Tipătescu acasă şi îi făcu de după uşă semn lui Ghiţă
să vină în camera unde era ea, să-i spună ceva.Trahanache îi povesti că Nae Caţavencu îl invitase în
biroul de la ziar ca să-i arate o scrisoare pierduta, o scrisoare de amor de la Tipătescu către Zoe
Trahanache. Încrezător, soţul înşelat luase scrisoarea drept un fals, o plastografie, făcută de avocat ca
să îl şantajeze: dacă nu trecea în tabăra lui politică, ar fi publicat scrisoarea în ziar şi i-ar fi compromis
familia.Trahanache spuse că oamenii lui Caţavencu vor face totul ca să tulbureîntrunirea ce urma să
aibe loc în seara aceea, pentru desemnarealui Farfuridi drept candidat la deputăţie. Fierbând
furios, Tipătescu îi spuse lui Trahanachesă se ducă singur la masă şi să nu aibă grijă că domnul
Caţavencu va fi la păstrare în seara aceea.Nici nu ieşi bine Trahanache şi apăru Zoe din camera în care
stătuse ascunsă de soţul ei. Era distrusă că putuse să piardă scrisoarea. Femeia primise şi eaveste de
la Caţavencu despre o scrisoare pierdută, vorbise cu el, iar acesta promisese că, dacă îl ajută să se
aleagă, îi dă documentul înapoi. Dacă nu, îl publică în ziar. Acum, ea îl trimisese pe Ghiţă să încerce să
cumpere scrisoarea compromițătoare.-actul II -Auzind că vine cineva,Zoese ascunse din nou.
Veniseră Farfuridi, viitorul candidat, şi Brânzovenescu, colegul său de partid. Erau intrigaţi că în
interval de două ore îi văzuseră intrând pe rând la ziarul lui Caţavencu pe Trahanache, apoi pe
madam Trahanache şi după aceea pe Ghiţă poliţaiul. Stârniră mânia prefectului, vorbind despre
trădare, dar acesta se înfurie mai tare aflând că domnul Caţavencu răspândise prin târg un afiş care
dădea ca sigure desemnarea lui drept candidat la alegerişi sprijinul lui Trahanache şi Tipătescu.Cei doi
plecară şi Zoe, care auzise totul, intră disperată în odaie. Tocmai atunci sosi şi un cetăţean
turmentat,care le povesti cucoanei Zoe şi amantului ei, prefectul, că el era cel care găsise o
scrisoare pierduta. O

deschisese, Caţavencu văzuse că e o scrisoare pierduta a prefectului, îl dusese la băutură şi, când
adormise beat, i-o luase.Veni Ghiţă, cu vestea că avocatul vrea pentru scrisoare ori o sumă uriaşă de
bani, ori deputăţia. În urma lui sosi şi Trahanache, care le spuse că l-a prins cu altă plastografie pe
Caţavencu.Mai târziu, tot acasă la Tipătescu, în aceeaşi odaie, stăteau Trahanache, Brânzovenescu şi
Farfuridi. Ei studiau listele electorale şi îşi notau care vor vota cu ei. Trahanache fu încolţit de cei doi,
care se temeau de trădare din partea lui Tipătescu. Le spuse clar că îl vor vota pe candidatul ales de
partid, iar numele lui va sosi în curând, printr-o telegramă, apoi plecă supărat. Puţin mai târziu
plecară şi cei doi, hotărâţi să trimită la guvern o anonimă în caz de trădare.Zoe îl întâlni, în sfârşit,pe
Ghiţă şi află că îl arestase pe Caţavencu, dar scrisoarea nu o găsise. Se duse înnebunită şi îl eliberă
pe Caţavencu, iar acesta veni acasă la Tipătescu să vorbească cu el. Prefectul îi oferi fel de fel de
funcţii şi de bunuri, dar Caţavencu nu voia decât deputăţia. Furios, Tipătescu sări la el şi atunci se
repezi Zoe să îi despartă.Supărată că Tipătescu nu cedează şi riscă să o facă de râs în târg pentru o
scrisoare pierduta, Zoe îi promise lui Caţavencu să îl sprijineîn alegeriea şi bărbatul ei.Sosiră
cetăţeanul turmentat, Brânzovenescu şi Farfuridi, care rămaseră uluiţi aflând că partidul lor îl va
sprijini pe Caţavencu. Tocmai atunci sosi şi telegrama de la guvern. La colegiul lor trebuia să se aleagă
neapărat domnul Agamemnon Dandanache.-actul III -În sala cea mare a primăriei avea loc adunarea
electorală, condusă de Trahanache. Pe locurile din faţă se aflau Caţavencu şi oamenii lui.Farfuridiîşi
rostea discursul electoral, întrerupt mereu de dascălii din grupul lui Caţavencu. Bătea apa în
piuă şi spunea lucruri care nu aveau legătură cu subiectul discuţiei: revizuirea Constituţiei şi a
legii electorale. Strigătele oamenilor şi rugăminţile lui Trahanache, îl făcură să treacă la
“cestiune” şi să-şi spună opinia. Farfuridi era de părere că ori să se revizuiască, dar să nu se schimbe
nimic, ori să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo şi anume în punctele esenţiale !
După discursul lui Farfuridi,Trahanache dădu o pauză de cinci minute şi ieşi, chemat de Ghiţă în
cabinetul primarului, unde îl aşteptau conu Fănică, prefectul, şi coana Joiţica. În timpul acesta
Caţavencu şi grupul lui se luară la harţă cu Farfuridi şi grupul acestuia. Până la urmă, Farfuridi nu mai
rezistă şi îi reproşă că e lipsit de onestitate, că se preface că e în opoziţie, dar de fapt e susţinut de
prefect.Zoe şi Tipătescu îl chemaseră pe Trahanache ca să îl mai roage o dată să pună candidatura lui
Caţavencu. Voiausă prevină scandalul provocat dacă se publica o scrisoare pierduta, deşi Trahanache
credea în continuare că este falsă. El le spuse că mai găsise o poliţă, un document falsificat de
Caţavencu pentru a încasa o sumă mare de bani. Tipătescu îi spuse că atunci poate să anunţe numele
candidatului pe care îl primiseră prin telegramă, Agamiţă Dandanache.Mulţumit, Trahanache reveni
în sală şi îi dădu cuvântul lui Caţavencu. Discursul rostit cu glasul când tremurat de plâns, când vioi şi
lătrător, puse în atenţiaascultătorilor că industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu
desăvârşire.Sosi în sală şi cetăţeanul turmentat, care începu să îl întrerupă pe orator, spre distracţia
celor din grupul lui Farfuridi şi supărarea susţinătorilor lui Caţavencu.La un moment dat, când Ghiţă îi
dădu de veste că i-au sosit oamenii, Trahanache îl întrerupse şi anunţă numele candidatului, Agamiţă
Dandanache.Furios că fusese înşelat în aşteptările sale, Caţavencu începu să strige despre o scrisoare
pierduta, despre scrisoarea de amor a prefectului către soţia lui Trahanache. Nu îl mai auzi nimeni
pentru că oamenii lui Ghiţă şi ai lui Farfuridi năvăliră cu mult zgomotîn faţă, peste grupul lui
Caţavencu, aceştia săriră şi ei şi se iscă o bătălie generală.

S-ar putea să vă placă și