Cuprins

Prefață
Notă explicativă
Prefață
Introducere
Ce este Bhagavad Gita?
Ce este Sanaatan Dharma?
Alegoria din Gita
Alegoria în Scriptură
Geneza poveștii
De ce Cousins? De ce dușmani?
Coloana vertebrală : Calea spre mâ ntuire
Începe Scriptura
Sanjaya vorbește
Natura morții - alegorică și literală
Consolarea lui Krishna
Natura acțiunii corecte
De ce să lupți?
Dezvoltare direcțională
Libertate prin acțiune
Ș tiința supremă a cunoașterii
Libertate prin renunțare interioară
Adevă rata Yoga
Cunoaștere și înțelepciune
Universul exterior și interior
Eliberarea finală
Domnul suveran al tuturor
De la nemanifestat la manifest
Viziunea divină
Calea de Bhakti Yoga
Câ mpul de luptă
Transcenderea celor trei Gunas
Yoga persoanei supreme
Natura divinului și a demonicului
Cele trei niveluri ale practicii spirituale
Mă vei atinge
Glosar
Despre autor
Despre pictor
Esența lui Bhagavad Gita
"Am întrebat-o pe Maica Divină pe cine să iau cu mine pentru a mă
ajuta la editare, iar chipul tă u, Walter, a apă rut.
"Ca să fiu foarte sigur, am mai întrebat-o de două ori și de fiecare
dată a apă rut fața ta. De aceea te iau pe tine."
-Paramhansa Yogananda
 Esența lui Bhagavad Gita
Explicat de Paramhansa Yogananda

Așa cum își amintește discipolul să u

Swami Kriyananda
(J. Donald Walters)

Crystal Clarity Publishers

Nevada City, California
 Crystal Clarity Publishers - Nevada City, CA 95959
Copyright © 2006, 2007 de Hansa Trust
Toate drepturile rezervate. Publicat în 2007
Prima ediție 2006. A doua ediție 2007
Tipă rit în Canada
ISBN: 978-1-56589-226-2
3 5 7 9 10 8 6 4
Proiectat de Crystal Clarity Publishers
Ilustrația de pe copertă este o pictură în ulei a artistului american
Dana Lynne Andersen, comandată pentru această carte și intitulată :
Viziunea divină .
Biblioteca Congresului Catalogare în date de publicare
Kriyananda, Swami.
Esența lui Bhagavad Gita / Explicată de Paramhansa Yogananda, așa
cum o amintește discipolul să u, Swami Kriyananda. - Ediția a 2-a.
p. cm.
Publicat anterior: c2006.
Include indici.
ISBN 978-1-56589-226-2 (pbk.)
1. Bhagavad gita-Critică , interpretare, etc. I. Yogananda,
Paramhansa, 1893-1952. II. Titlu.
BL1138.66.K785 2007
294.5'924046-dc22 2007041749
800.424.1055 sau 530.478.7600
Clarity@crystalclarity.com
www.crystalclarity.com
 Dedicat la
milioanele de oameni care,
a prezis Guru al meu,
ar găsi pe Dumnezeu prin această carte
 Prefață
Am sosit în India pentru o vizită de trei să ptă mâ ni în ziua în care
Swami Kriyananda a început să scrie această carte. Se luptase timp
de mai multe să ptă mâ ni cu problema modului în care să o abordeze.
"Primul meu gâ nd", ne-a spus, "a fost să scriu un volum subțire, așa
cum de fapt l-am numit în prima introducere pe care am scris-o. Îmi
doream de mult timp să abordez întreaga Gita, dar acest proiect,
deși deținea o importanță capitală pentru mine, mă speria, de
asemenea, atâ t din cauza magnitudinii sale, câ t și din cauza
importanței sale supreme. Perspectiva că venirea dumneavoastră -
ne-a spus el - ar putea eventual să -mi perturbe linia de gâ ndire a fost
ceea ce m-a "pus pe gâ nduri", în sensul că m-a adus la o rezolvare a
dilemei mele! Am simțit că trebuie să mă apuc de treabă , altfel pierd
orice claritate la care ajunsesem deja pentru proiect."
De fapt, abia după o să ptă mâ nă sau mai mult de la sosirea noastră
și-a dat seama că , în loc să scrie "scurta prezentare generală " pe care
o intenționase la început, se lansase (sau fusese lansat!) în scrierea
întregii Gita.
De-a lungul vizitei noastre, Swamiji, în timp ce a jucat rolul de gazdă
iubitoare - vorbind cu noi ore întregi, ieșind cu noi la magazine și la
cină - și-a petrecut tot timpul liber lucrâ nd la acest manuscris. Ca
ră spuns la îngrijorarea noastră că prezența noastră ar putea să îl
distragă de la această lucrare, el a ră spuns: "Dimpotrivă , mă ajută !
Întregul proiect mi se pare atâ t de impresionant, încâ t m-am simțit
aproape copleșit de el. Prezența dumneavoastră mă ajută să îl
abordez simplu, zi de zi. Faptul că primesc feedback de la tine m-a
ajutat, de asemenea, chiar dacă nu-mi clarifică ideile pe care le am
deja destul de clar în minte, pentru că cel puțin mă ține cu picioarele
pe pă mâ nt, din punct de vedere mental, în timp ce mă lupt cu
concepte atâ t de subtile încâ t trebuie să gă sesc modalită ți de a le
face relevante pentru toată lumea." După plecarea noastră , alții au
venit să -l viziteze pe Swamiji. El a pă strat același program și i-a
asigurat pe toți că prezența lor, departe de a-l distrage, l-a ajutat să
"pună bazele", raportâ nd ceea ce scria la nevoile și realită țile reale.
De necrezut, el a terminat această lucrare - care cuprindea, în prima
sa versiune, șase sute de pagini - în mai puțin de două luni! Pentru
toată lumea, inclusiv pentru el însuși, pă rea un miracol.
"Din fericire", ne-a spus el, "am o memorie foarte clară și îmi
amintesc cu claritate zilele pe care le-am petrecut în compania
Maestrului, citindu-i întregul manuscris și ajutâ ndu-l la editarea lui.
I-am spus atunci: "Domnule, acesta este cel mai minunat lucru pe
care l-am citit vreodată !"." Ș i noi, citind acest manuscris, simțim că
este cel mai minunat lucru pe care l-am citit vreodată . Într-o zi,
Swamiji ne-a spus: "Mă simt ca și cum Maestrul ar lucra în timp ce
scriu - nu doar prin mine, ci cu mine".
Pentru noi, această carte - dintre cele aproximativ optzeci și cinci de
că rți pe care Swami Kriyananda le-a scris în viața sa - este
capodopera sa. Faptul că este inspirată va fi evident pentru cititor
fă ră să o spunem noi. Ce autor, altfel - mai ales unul care s-a stră duit
întotdeauna din greu să facă toate gâ ndurile sale simple și clare - ar
fi putut termina o carte ca aceasta în mai puțin de două luni! El
însuși ne-a spus: "De fapt, am crezut că va trebui să dedic zece ani
din viața mea pentru a scrie această carte". Adă ugați la aceasta
vâ rsta sa actuală - el este acum în vâ rstă de optzeci de ani - și ceea ce
discută m se ridică aproape la o "muncă de Hercule". El ne-a spus:
"Singura mea teamă a fost că s-ar putea să nu tră iesc suficient de
mult pentru a vedea această lucrare finalizată ."
În mai 1950, pe câ nd avea încă 23 de ani, gurul să u, Paramhansa
Yogananda, l-a rugat să vină în retragerea sa pentru a începe să
lucreze cu el la editarea comentariilor sale la Bhagavad Gita. Swamiji
ră mă sese la opt kilometri distanță , la retragerea că lugă rilor, lucrâ nd
la "editarea" (el pune întotdeauna între ghilimele munca pe care o
fă cea atunci, reflectâ nd câ t de tâ nă r era la acea vreme!) lucră rii
Maestrului despre Rubaiyat de Omar Khayyam. Maestrul îl ținuse pe
Swamiji cu el în primele zile de dictare a comentariilor sale la Gita.
Totuși, îl trimisese apoi să lucreze singur, în timp ce el însuși își
concentra tot timpul asupra comentariilor sale. Acum era gata să
înceapă să lucreze cu Swamiji (pe care el însuși îl numea
întotdeauna "Walter") la editarea noului să u manuscris.
Maestrul le-a spus ucenicilor să i că lugă ri în luna ianuarie a acelui an,
câ nd l-a luat pe "Walter" cu el în deșert: "M-am rugat la Maica Divină
și am întrebat-o pe cine să iau cu mine pentru a mă ajuta la editare.
A apă rut chipul tă u, Walter. De aceea te iau pe tine".
După ce a terminat manuscrisul, i-a cerut tâ nă rului să u discipol să
vină să -l ajute la editare. Timp de două luni au lucrat împreună . În
ziua în care "Walter" a venit, gurul să u i-a exclamat extaziat: "S-a
nă scut o nouă scriptură ! Milioane de oameni îl vor gă si pe
Dumnezeu prin această lucrare. Nu doar mii-milioane! Eu am vă zut
asta. Eu știu!"
În această perioadă i-a spus discipolului să u: "În această viață ,
munca ta este să predai, să scrii și să editezi". Mai tâ rziu a adă ugat:
"Prin editarea cuvintelor mele, tu însuți vei crește spiritual". Apoi a
repetat ceva ce îi spusese deja de mai multe ori: "Ai o lucrare mare
de fă cut".
Retrospectiv, pare clar că Yogananda a știut de la început că
Kriyananda era destinat să editeze comentariile sale la Gita. Cu toate
acestea, în ciuda numeroaselor indicii că Maestrul știa că
Kriyananda va face această lucrare, nu a putut spune acest lucru la
momentul respectiv: Un alt editor, mult mai mare decâ t "Walter",
lucra la ea. Între timp, lui Kriyananda i s-au dat multe alte lucruri de
fă cut. Gurul să u l-a pus să se ocupe de că lugă ri și i-a cerut să scrie
scrisori pentru el. Tâ nă rul că lugă r a ajuns să facă multe reorganiză ri
în cadrul organizației guru-ului să u, a fă cut turnee de conferințe pe
scară largă , a predat și a îndrumat activită țile centrelor din întreaga
lume. Aveau să treacă încă mulți ani pâ nă câ nd se vor împlini toate
prezicerile guru-ului să u cu privire la activitatea vieții sale.
Yogananda trebuie să fi vă zut cu siguranță că comentariile sale la
Gita nu vor apă rea în acel an, așa cum își dorea. Urgența pe care a
exprimat-o pentru publicarea lor imediată trebuie să fi fost
determinată de faptul că , dacă nu ar fi apă rut în timpul vieții sale,
publicarea lor ar fi fost amâ nată cu mulți ani. De fapt, în cele din
urmă au apă rut abia în 1995 - la patruzeci și cinci de ani de la
finalizarea lor.
În acest timp, Kriyananda a îndeplinit toate celelalte predicții ale
guru-ului să u. "Marea lucrare" pe care maestrul o prezisese includea
scrierea a aproximativ optzeci și cinci de că rți, compunerea a peste
400 de piese muzicale și fondarea a șapte comunită ți în care, astă zi,
aproximativ 1.000 de persoane tră iesc o viață dedicată lui
Dumnezeu. În plus, a fă cut aproximativ 15.000 de fotografii, dintre
care multe au apă rut în lucră rile sale publicate.
În 1990, după patruzeci de ani în care a scris că rți spirituale, a
compus muzică spirituală , a ținut conferințe și a predat mii de
prelegeri în întreaga lume, s-a simțit îndrumat să accepte sarcina de
a edita cuvintele maestrului să u. Din acel moment, a creat că rți
precum Esența realizării de sine (o carte cu spusele gurului să u);
Rubaiyat de Omar Khayyam Explicat (o ediție a scrierilor lui
Yogananda pe această temă ); Dumnezeu este pentru toată lumea (o
rescriere a că rții lui Yogananda, Știința religiei); și o ultimă carte cu
spusele gurului să u, Conversații cu Yogananda.
În anul 2003, Swamiji a simțit chemarea guru-ului să u de a înființa o
nouă lucrare în India. El locuiește acum în țara în care s-a nă scut
guru să u, are un program zilnic de televiziune (preînregistrat) pe
postul Aastha, a scris un curs prin corespondență (Succesul material
prin principiile yoga) și a mai scris și alte câ teva că rți. Cu toate
acestea, principala sa ambiție, timp de mulți ani, a fost să scrie
această carte.
"Câ nd prima versiune a acestei că rți a fost în sfâ rșit publicată în
1995", ne-a spus el, "am fost dezamă git. Îmi aminteam foarte bine
materialul pe care Guru-ul meu îl dictase în 1950. Dar câ t de diferit
era, acum, de acel original! Îi lipseau frumusețea simplă și claritatea
pe care mi le aminteam. Dă dea dovezi repetate de overediting
drastic. Îmi doream să îi ofer la picioare o nouă versiune a lucră rii pe
care el însuși o fă cuse câ nd îl cunoscusem. Nu am acces la original,
dar, din fericire, el m-a binecuvâ ntat cu o memorie foarte clară . Aș
putea, eventual, să reconstitui din memorie ceea ce a fă cut el? Cu
siguranță că nu mi-am putut aminti fraza propriu-zisă , dar m-a uimit
câ t de multe lucruri îmi aminteam din context. Poate... poate! Ei bine,
aș putea cel puțin să încerc!"
Ș i astfel, în cele din urmă , la 7 octombrie 2005, a simțit că venise
timpul să înceapă mă car munca la comentariile la Gita ale lui
Paramhansa Yogananda, pentru care guru să u începuse să -l
pregă tească în lunile de iarnă și primă vară ale anului 1950, cu
cincizeci și cinci de ani în urmă . Ceea ce a început ca o "privire de
ansamblu" a devenit în curâ nd un comentariu strofă cu strofă . A
ră sfoit ușor versiunea publicată , în primul râ nd pentru a-și
împrospă ta propria memorie, întrucâ t explicațiile laborioase nu
erau așa cum și le amintea el. Îi era mai util să se acordeze cu
conștiința lui Yogananda, care se afla dincolo de ceea ce citea.
Pentru noi, a fost o mare binecuvâ ntare să fim prezenți în India în
primele să ptă mâ ni ale acestui proiect, pe care în cele din urmă l-a
întreprins. El ne-a spus: "Gâ ndurile Maestrului s-au revă rsat fă ră
efort în mintea mea, ajutâ ndu-mă să umplu pagină după pagină cu
intuiții profunde și inspirație".
Cu o privire radiantă , Swami Kriyananda lucra adesea pâ nă tâ rziu în
noapte. Uneori începea din nou munca la primele ore, cu mult
înainte de ră să rit. Cu o umilință liniștită și o bucurie interioară
profundă , ne-a spus celor care îl însoțeau. "Sunt cuprins de atâ ta
fericire în timp ce scriu, încâ t este greu să mă gâ ndesc la altceva!
Simt plă cerea profundă pe care Guru-ul meu o are în această
lucrare." A terminat lucrarea pe 5 decembrie, mai puțin de două luni
mai tâ rziu!
Iată , așadar, o carte care este un omagiu viu pentru două dintre
marile contribuții spirituale ale Indiei: înțelepciunea din Bhagavad
Gita și importanța relației guru-discipol. Printr-o viață lungă de
dedicare și de armonizare cu guru să u, Swami Kriyananda a
prezentat - simțim noi profund - adevă rul vibrant și puterea
explicației originale a maestrului să u despre această scriere iubită .
Yogananda a că lă uzit viața și gâ ndurile discipolului să u timp de
aproape șaizeci de ani, astfel încâ t să -i permită să îndeplinească acea
însă rcinare, dată cu atâ ția ani în urmă .
Ni se pare că această mare scriere, cunoscută de veacuri ca fiind pur
și simplu Bhagavad Gita (Câ ntecul Domnului), a trebuit să aștepte
această epocă de reînnoită conștientizare a faptului că materia este
energie și că religia din această nouă epocă are nevoie de o
învă ță tură bazată atâ t pe revelație, câ t și pe bunul simț. Acum
povestea completă poate fi spusă .
Așa cum se spune în Bhagavad Gita (10:11): "Din pură compasiune,
Eu, Cel Divin care locuiește în toate, am aprins în inimile lor lampa
aprinsă a înțelepciunii". Fie ca și voi să gă siți lumina lui Dumnezeu
în interiorul vostru prin această nouă mare revelație a unei scripturi
stră vechi și atemporale.
Jyotish și Devi Novak
14 decembrie 2005
 Notă explicativă
Numerele capitolelor din această carte nu au o corelație specială cu
cele optsprezece numere de capitole din Bhagavad Gita însă și. În
textul care urmează , toate trimiterile la capitole se referă la Gita, și
nu la cele treizeci și unu de capitole ale acestui comentariu.
Gânduri despre pronunție și ortografie
Cuvintele sanscrite care se scriu în general cu "jn", dar se pronunță
cu un "gy" ușor nazal, sunt tratate mai mult fonetic în această carte.
Ceea ce urmează este un fragment dintr-o conversație pe care am
avut-o cu Guru-ul meu, Paramhansa Yogananda, în 1950. El trecea în
revistă cu mine câ teva dintre scrierile sale, câ nd am ajuns la
cuvâ ntul gyana (înțelepciune). "Jnana", a remarcat el, "așa îl scriu de
obicei savanții. Nu înțeleg de ce. Nu se pronunță "J-nana". Ș i cum
altfel îl veți pronunța, dacă îl gă siți transliterat în acest fel? Acesta
este un simplu exemplu de pedanterie savantă ". Gyana este mai
corect, deși în sanscrită pură există un sunet nazal, pe care savanții
au încercat (zadarnic) să îl prindă , cu "jnana" al lor.
"O altă transliterare pe care cercetă torii o preferă ", a continuat Guru
al meu, "este să scrie "V" în loc de "B." În loc de Bibaswat, ei scriu
"Vivaswat". În loc de 'Byasa' ei scriu 'Vyasa'."
În multe limbi, de fapt, există doar o mică diferență , abia
perceptibilă pentru stră ini, între "b" și "v", dar sunetul "b", pentru
sanscrită , este mai aproape de cel corect.
Titlul "Paramhansa" l-am scris așa cum l-a scris el. Alți editori au
introdus un alt "a" între "m" și "h", insistâ nd că acest lucru este
corect din punct de vedere gramatical. Ca urmare, occidentalii au
ajuns să pronunțe acel "a" cu întâ rziere. În India, dacă este
pronunțat ocazional, sunetul este aproape inaudibil. Încă o dată , am
evitat această parte de pedanterie savantă .
 Prefață
De ce această carte?
Această carte, care vine după publicarea că rții "Dumnezeu vorbește
cu Arjuna" a Self-Realization Fellowship (Yogoda Satsanga Society),
a fost scrisă ca ră spuns la o nevoie exprimată public de ceva mai
simplu și mai clar.
Prima versiune a fost publicată abia după patruzeci și cinci de ani de
la finalizarea scrierii sale. Ea este exhaustivă și cuprinză toare.
Totuși, poate fi un lucru exhaustiv și totuși să nu fie complet?
Anumite învă ță turi, și chiar anumite povestiri, importante pentru
mine în original, nu apar în acea primă ediție publicată .
Ar trebui să precizez că am lucrat personal cu Paramhansa
Yogananda în cea mai mare parte a scrierii acestei lucră ri. El le
spusese că lugă rilor în 1950, înainte de a pleca în retragerea sa din
deșert pentru a începe această muncă : "Am întrebat-o pe Mama
Divină pe cine ar trebui să iau acolo cu mine pentru a mă ajuta la
editare, iar chipul tă u a apă rut, Walter [numele cu care mă numea].
Pentru a fi foarte sigur, am mai întrebat-o de două ori, și de fiecare
dată a apă rut chipul tă u. De aceea te iau pe tine".
Am citit manuscrisul original și am lucrat la el (deși nu în mod
extensiv). Exemplarul la care am lucrat există încă în arhivele SRF;
conține scrisul meu de mâ nă . Totuși, pe atunci aveam doar 20 de ani
și eram un "începă tor" fă ră experiență adecvată ca editor. Acum,
câ nd am ajuns aproape de vâ rsta de optzeci de ani, aș putea fi
descris ca fiind oarecum experimentat în acest domeniu - mai ales
cu aproximativ optzeci și cinci de că rți la (ceea ce sper că sunt)
meritul meu.
Ceea ce a dictat a fost fluent, ușor de înțeles și frumos. Îmi amintesc
că i-am exclamat atunci: "Aceasta este cea mai minunată lucrare pe
care am citit-o vreodată !". Timp de mulți ani (din 1995, odată cu
publicarea SRF), a fost dorința mea cea mai profundă de a prezenta
o versiune care să fie mai aproape de original. Cu toate acestea,
manuscrisul propriu-zis nu este disponibil pentru mine.
Din fericire, am o memorie extrem de clară , pe care am folosit-o în
scrierea altor că rți, cea mai recentă fiind Conversații cu Yogananda.
De asemenea, am predat aceste adevă ruri timp de aproape șaizeci
de ani, ca discipol devotat al guru-ului meu, și am învă ță turile, ca să
spun așa, "sub centură ". Deși a trebuit, bineînțeles, să mă refer la
cartea lor, nu am fă cut decâ t să o parcurg ușor. Această carte nu este
în niciun caz o parafrază sau o copie a lor.
Ea reprezintă efortul meu serios de a reproduce cartea pe care am
citit-o acum cincizeci și cinci de ani și pe care am iubit-o din toată
inima. A lui a fost o lucrare mă reață . Am încercat să o reproduc în
așa fel încâ t, cred (și cu siguranță sper), să fi fost pe placul guru-ului
meu, cu cel puțin o parte din impactul să u de imediatețe. Înțelegerile
sale sunt cele mai uimitoare, emoționante și utile dintre toate cele
pe care le-am citit vreodată despre Bhagavad Gita.
 Introducere
Aceste pagini conțin o expunere a sensurilor ascunse din Bhagavad
Gita, așa cum au fost explicate de marele meu Guru, Paramhansa
Yogananda, și (înainte de el) de că tre șirul să u de guru.
Cititorul de astă zi se confruntă cu o gamă aproape nă ucitoare de
traduceri și comentarii despre Bhagavad Gita. Însă și universalitatea
acestei scrieri îi invită pe oameni să o vadă în funcție de diferitele lor
abordă ri ale adevă rului. Cei care, prin natura lor, sunt în primul râ nd
activi, gă sesc în Gita îndrumă ri înțelepte despre cum să acționeze în
așa fel încâ t să se elibereze de implicarea emoțională în această
lume. Cei ale că ror naturi sunt în primul râ nd raționale gă sesc în
Gita îndrumă ri supreme cu privire la atitudinile impersonale
necesare pentru a tră i cu înțelepciune și calm fă ră atașament. Cei cu
înclinații devoționale gă sesc în Gita inspirația de a-l iubi doar pe
Dumnezeu. Iar cei care, în sfâ rșit, îl caută pe Dumnezeu prin
meditație calmă gă sesc în această scriere învă ță turi profunde despre
atitudinile corecte în meditație.
Adevă rul este unul singur. Oamenii încearcă să îl taie ca pe o
plă cintă , dar chiar și feliile unei plă cinte se reduc la un singur centru.
Ceea ce arată Gita este că , oricâ t de multe aspecte ale adevă rului ar
exista, toate acestea radiază dinspre un singur centru.
Yogananda a subliniat în scrierile sale, și în special în comentariile
sale la Bhagavad Gita, că omul este o ființă triplă : fizică , mentală și
spirituală . Toate pă rțile naturii umane trebuie să fie dezvoltate,
pentru ca niciuna dintre ele să nu le obstrucționeze pe celelalte.
Guru-ul meu mi-a spus odată , cu privire la abordă rile unilaterale ale
Bhagavad Gita (și sunt multe): "Chiar și Swami Shankara, oricâ t de
profund ar fi fost comentariul să u, a negat importanța realită ții
fizice. Ceea ce a scris el a fost supraevaluat pe partea spirituală . El a
avut dreptate câ nd a spus că toate lucrurile sunt doar o aparență ,
dar ar trebui adă ugat că în acest tărâm al aparențelor maya are
propria sa realitate. Totul este un vis, dar chiar și visele, ca vise, sunt
reale".
Bhagavad Gita ne învață fiecare aspect important al că ii spirituale: în
timpul activită ții, Karma Yoga (yoga acțiunii corecte); în timpul
gâ ndirii și al discrimină rii, Gyana Yoga (yoga înțelepciunii și a
discrimină rii); în timpul simțirii și al tră irii emoțiilor, Bhakti Yoga
(yoga devoțiunii). Cu toate acestea, există o învă ță tură centrală în
Bhagavad Gita, care unește toate că ile, la fel cum se unesc pâ râ urile
subsidiare într-un râ u mai mare.
"Acest râ u", spunea Yogananda, "este energia care curge în coloana
vertebrală . Că ile subsidiare ale yoga oferă îndrumare oamenilor cu
diferite temperamente de bază : cei activi, cei care discriminează , cei
"inimoși". Râ ul central spre iluminare este însă ară tat de Raja Yoga,
yoga regală : calea coloanei vertebrale.
"Raja Yoga", a continuat el, "te duce direct pe calea centrală a
coloanei vertebrale în liniștea interioară a comuniunii divine. În cele
din urmă , învă ță tura acestei yoga este cea care face ca Bhagavad
Gita să fie cu adevă rat o scriere pentru întreaga omenire. Acesta este
motivul pentru care Krishna a afirmat în Gita: "O, Arjuna, fii un
yoghin"."
Un lucru care deosebește comentariul lui Paramhansa Yogananda de
altele este caracterul să u atotcuprinză tor. El însuși mi-a spus, după
ce a terminat de scris comentariile sale: "Acum înțeleg de ce Guru-ul
meu mi-a spus să nu citesc alte comentarii despre Bhagavad Gita. El
nu voia ca mintea mea să fie influențată de opiniile oamenilor. În
schimb, ceea ce dorea el și ceea ce am fă cut eu, a fost să mă
sintonizez cu Beda Byasa, autorul Gitei. Byasa însuși a fost cel care a
scris această mare scriptură prin mine."
De-a lungul anilor care au trecut de atunci, am ajuns să înțeleg mai
bine cum ar fi putut acel mare înțelept, care a tră it cu mii de ani în
urmă , să traverseze pră pastia uriașă de timp care separă zilele sale
de ale noastre. Am știut încă de atunci că guru meu nu intenționase
o imagine pur poetică , ca și cum ar fi vrut să sugereze că tot ceea ce
fă cuse era să onoreze spiritul lui Beda Byasa. Mai degrabă , ceea ce
fă cuse era să se conecteze la conștiința mereu vie a acelui mare
înțelept.
Am reușit să accept acest lucru fă ră probleme. Cu toate acestea,
întrebarea a ră mas în mintea mea: I-a dictat Byasa literalmente
acest comentariu lui Yogananda? Sau comunicarea a fost realizată
prin alte mijloace?
Comunicarea supraconștientă nu se limitează niciodată la simpla
exprimare verbală ; întotdeauna sunt transmise intuiții profunde, pe
care doar cuvintele nu le-ar putea exprima. În Autobiografia unui
yoghin, Yogananda povestește cum marele să u guru, Swami Sri
Yukteswar, i-a apă rut după propria sa moarte. Cu acea ocazie, guru
să u i-a descris multe detalii ale universurilor astral și cauzal. În
capitolul 43 din acea carte, "Învierea lui Sri Yukteswar", Yogananda
afirmă : "Mintea mea era acum într-o armonie atâ t de perfectă cu cea
a guru-ului meu, încâ t el îmi transmitea imaginile sale verbale
parțial prin vorbire și parțial prin transfer de gâ nduri. Astfel,
primeam rapid ideile sale-tabloide".
Maeștrii au modalită ți directe, interioare, de a comunica unii cu alții.
Am fost martor al efectului unei astfel de comunică ri cu mulți ani în
urmă , la Sydney, Australia. Publicasem ediția mea a că rții lui
Paramhansa Yogananda, The Rubaiyat of Omar Khayyam Explained.
Societatea Teozofică din Sydney mă invitase să le vorbesc
membrilor să i despre această carte. După prelegere, un bă rbat din
public a ridicat mâ na și a întrebat despre un anumit catren și despre
interpretarea pe care o dă dea Guru-ul meu.
"Mi se pare", a spus el, "că ceea ce a scris Yogananda aici nu are o
legă tură clară cu cuvintele din catrenul în sine."
"Îți înțeleg problema", i-am ră spuns, "pentru că m-am confruntat cu
ea de mai multe ori în editarea acestei că rți. Cu toate acestea,
meditam asupra catrenului și asupra explicației date de guru, și
întotdeauna vedeam legă tura, indiferent câ t de subțire pă rea la
început."
În acest moment, o doamnă din public a ridicat mâ na și a declarat:
"Sunt din Iran și sunt familiarizată cu persana veche. Cunosc, de
asemenea, și catrenul la care s-a referit acest domn. Problema lui
este că încearcă să compare traducerea lui Edward FitzGerald cu
comentariul lui Paramhansa Yogananda. Sunt de acord, această
legă tură este neclară . Am comparat însă comentariul să u cu
originalul persan și am constatat că cele două , cuvintele lui Omar
Khayyam și cele ale lui Paramhansa Yogananda, corespund exact."
După cum am sugerat, comunicarea supraconștientă este rareori
verbală și nu este niciodată în întregime așa. Este instantanee,
transmițâ nd intuiții profunde, directe, care nu ar putea fi niciodată
exprimate doar prin cuvinte. Mințile obișnuite sunt îngră dite de
intelect, care trebuie să mediteze asupra argumentelor pro și contra
fiecă rei probleme. Cei mai mulți oameni au dificultă ți în a înțelege
acest nivel superior de comunicare. Îndoiala ulterioară este firească
pentru ei: "Dacă cuvintele lui Yogananda au fost inspirate de
supraconștiință , de ce au avut nevoie de editare?". Ră spunsul simplu
este că acestea sunt două niveluri foarte diferite de comunicare.
Comunicarea prin cuvinte este lentă și greoaie, mai ales dacă cineva
încearcă să se exprime clar și exact. Cuvintele au, de asemenea, un
potențial infinit de a fi greșit înțelese.
Eu însumi sunt foarte familiarizat cu procesul de scriere, deoarece
mi-am petrecut mai mult de șaptezeci de ani încercâ nd să -mi
perfecționez abilitatea de a-mi transmite înțelesurile în formă scrisă .
Mă gâ ndesc la poemul lui Coleridge, "Kubla Khan" - un tur de forță
de o mare frumusețe din care, câ nd eram tâ nă r, am memorat multe
pasaje. Totuși, acest poem, cu tot ritmul și imaginile sale minunate,
nu transmite, de fapt, niciun mesaj! A fost un exemplu minunat de
falsă inspirație indusă de droguri. Eu, în ceea ce mă privește, am
încercat întotdeauna să scriu cu sens. În general, am constatat, în
ciuda celor mai conștiincioase eforturi ale mele, că , chiar și atunci
câ nd scrisul a curs ca și cum ar fi fost de la sine, lucrarea mai avea
nevoie de editare. A trebuit să editez fiecare carte pe care am scris-o,
deși uneori foarte puțin. Editarea este mai degrabă ca o instalație de
instalații sanitare: să potrivești cuvintele, frazele și propozițiile
astfel încâ t să faci ca ideile să curgă fă ră probleme.
Aducerea adevă rurilor spirituale în planul material este mai
degrabă ca și cum ai coborî un nor diafan acolo unde vaporii să i
devin un ocean învolburat și împins de vâ nt. Însuși procesul de
coborâ re se circumscrie procesului de creativitate. Atunci câ nd
fluxul creativ este puternic, cineva nu poate acorda o atenție
primară perfecționă rii modului să u de exprimare exterioară . Înțeleg
foarte bine de ce marii maeștri rareori își formulează cuvintele cu
grija cerută de un stilist atent și elegant. Este sarcina discipolilor lor,
de obicei - dacă unii sunt competenți - să "strâ ngă piesele". Într-
adevă r, așa cum mi-a indicat însuși Guru-ul meu, acesta va fi modul
în care eu însumi voi crește, din punct de vedere spiritual.
Dumnezeu Însuși a creat universul într-un mod comparabil,
manifestâ ndu-și conștiința prin straturile de idei, energie și niveluri
mai subtile ale materiei, pâ nă câ nd s-au manifestat cele mai grosiere
minerale.
Înainte de a dicta, Paramhansa Yogananda își întorcea privirea spre
ochiul spiritual din frunte. Apoi, vorbind încet pentru a-i oferi
secretarei sale, Dorothy Taylor, timpul necesar pentru a
dactilografia ceea ce spunea, vorbea așa cum îi venea îndrumarea
din interior. Rareori l-am vă zut coborâ nd de la acel înalt nivel divin
pentru a face un comentariu - sau (așa cum fă cea din câ nd în câ nd)
pentru a verifica ceea ce fă cea în raport cu o altă interpretare
publicată de Swami Pranabananda, un discipol eliberat al lui Lahiri
Mahasaya. Îmi imaginez că acea carte a lui Swamiji i-a servit ca
mijloc de a se asigura că nu există vreun detaliu important pe care l-
ar fi putut omite din ceea ce curgea prin el.
Câ nd lucrarea a fost terminată , mi-a exclamat iar și iar, cu o exaltare
și o bucurie extatică : "S-a nă scut o nouă Scriptură !".
"Milioane de oameni", a adă ugat el, "îl vor gă si pe Dumnezeu prin
această lucrare. Nu doar mii: milioane! Eu am văzut acest lucru.
Știu!"
Am avut privilegiul de a citi manuscrisul și de a-l ajuta pe Guru al
meu în timpul procesului de editare, la care el însuși s-a stră duit
foarte mult. Spre deosebire de majoritatea lucră rilor filosofice,
această carte era, așa cum m-am exprimat în autobiografia mea,
Calea, "proaspă tă și plină de viață , fiecare pagină fiind un râ uleț
sclipitor de intuiții originale. Cu atingerea sigură a unui maestru
învă ță tor, adevă rurile profunde erau luminate ocazional cu umor
grațios, sau cu povestiri fermecă toare și instructive, sau evidențiate
cu scurte atingeri de informații noi, uneori surprinză toare. . . . Cel
mai bun dintre toate, adevă rurile exprimate în carte au fost în mod
constant clarificate . . . . cu ilustrație după ilustrație."
Așa cum a spus și Guru al meu: "Această carte a venit în întregime de
la Dumnezeu. Nu este filozofie (simpla iubire de înțelepciune): Este
înțelepciune."
A exclamat din nou, cu un zâ mbet beatific: "S-a nă scut o nouă
scriptură !".
 Capitolul I
Ce este Bhagavad Gita?
Bhagavad Gita înseamnă "Câ ntecul lui Dumnezeu". Este într-adevă r
un câ ntec: o operă de artă , precum și o declarație profundă a
adevă rului. Aș numi-o, într-adevă r, Scriptura perfectă . Fac această
afirmație în calitate de occidental, crescut în tradiția creștină , deși în
prezent sunt un credincios devotat al Sanaatan Dharma.
"Gita", așa cum este numită cu dragoste în India, este cea mai
cunoscută și mai iubită scriere din India. Concisă , profundă , poetică
și profund inspirată , a fost numită pe bună dreptate "Biblia
hindusă ", deoarece este declarația definitivă a religiei stră vechi din
cea mai veche dintre toate ță rile de pe Pă mâ nt.
Adevă rurile predate în Bhagavad Gita sunt enunțate cu o claritate
extraordinară . Interesant este însă faptul că , tocmai datorită
clarită ții lor, ele deschid perspective vaste de înțelegere. De aici și
valoarea comentariilor pe marginea ei, care au fost foarte multe.
Există niveluri de semnificație în Gita, pentru care Gita este, de
asemenea, o alegorie. Conținutul acestor pagini se bazează pe
comentariile marelui meu Guru, Paramhansa Yogananda. Am fost cu
el în 1950, așa cum am spus în Introducere, la retragerea sa din
Twenty-Nine Palms, California, în timp ce dicta o mare parte din
aceste comentarii.
Paramhansa Yogananda și-a început scrierea afirmâ nd că Bhagavad
Gita prezintă chintesența vechilor învă ță turi ale Indiei, dintre care
cele mai vechi și mai complete sunt voluminoasele Vede. Să înțelegi
Vedas nu este ușor. După cum a declarat Swami Bharati Krishna
Tirtha, Shankaracharya de la Gowardhan Math din Puri, multe dintre
cuvintele lor și-au schimbat sensul de-a lungul multor secole de
câ nd au fost scrise pentru prima dată . (Ș i au fost scrise abia după
sosirea unei epoci inferioare, câ nd oamenii nu mai puteau recita
cuvintele din memorie. Inventarea scrisului nu a fost un semn al
avansă rii civilizației, ci al unui declin al conștiinței umane care a
fă cut necesară înregistrarea gâ ndurilor în formă scrisă ).
Bharati Krishna Tirtha a afirmat că multe cuvinte cu înțelesuri
profunde au că pă tat, în timp, înțelesuri mai superficiale. Cuvintele se
schimbă , bineînțeles. Cuvâ ntul "knave", a subliniat el, însemna
câ ndva pur și simplu un tâ nă r, nu unul ră u. Într-adevă r, "knave"
provine din germană knabe, care înseamnă "bă iat". În mod similar,
atunci, cuvâ ntul "go" în sanscrită veche însemna "lumină ", nu "vacă ",
așa cum se întâ mplă astă zi. Cercetă torii occidentali, pornind de la
astfel de cuvinte, au fă cut praf sensul interior al Vedelor.
Numai oamenii cu o înțelegere spirituală profundă pot pă trunde în
inima acestor scripturi stră vechi. Casta brahmanilor, care se
presupune că sunt (dar rareori sunt) profund versați în scripturi, își
proclamă adesea cunoștințele scripturale tradiționale cu nume
sugestive pentru presupusele lor grade de erudiție vedică :
Chatturveda (patru Vedas); Trivedi (trei Vedas); Dubey (două Vedas).
Un rezumat al Vedelor este cuprins în Upanishade. Chiar și aceste
mari scrieri sunt obscure - mai ales pentru mințile moderne.
Chintesența Upanishadelor este, din nou, cuprinsă în Bhagavad Gita.
Gloria atemporală a Sanaatan Dharma, "Religia eternă ", care este
numele vechi și adevă rat al ceea ce cunoaștem sub numele de
hinduism, este dezvă luită în mod succint și emoționant în această
capodoperă spirituală atemporală .
 Capitolul doi
Ce este Sanaatan Dharma?
Sanaatan Dharma cuprinde acele adevă ruri atemporale care sunt
înră dă cinate în eternitate. Ele sunt anterioare formă rii lumii și nu
pot fi limitate la nicio religie pă mâ ntească . Sanaatan Dharma
îmbră țișează , într-adevă r, întreaga existență manifestată .
Manifestarea ei în India este diferită de alte religii prin faptul că nu a
fost o învă ță tură a unui maestru anume, ci exprimă esența
înțelepciunii revelate de veacuri.
Creștinii consideră că dețin singura revelație divină , pe care o
numesc Sfâ nta Biblie. Această credință denotă o neînțelegere a
însuși cuvâ ntului "revelație". Biblia, care este o simplă afirmație, nu
poate transmite experiența adevă rului, care este singura care
reprezintă adevă ratul sens al revelației.
Înțelepciunea nu se contrazice pe sine. Toți marii maeștri ajung la
aceeași viziune a adevă rului: unul și etern, pe care îl numim
Dumnezeu. Viziunea divină transcende diferențele sectare; această
viziune directă a adevă rului atemporal este cea care stă la baza
Sanaatan Dharma. Acest adevă r îi reamintește omului cine și ce este
el: un suflet divin, veșnic indestructibil. Prin urmare, adevă ratul
scop al Scripturii este de a-i ară ta omului cum să gă sească libertatea
eternă în Dumnezeu.
Iisus Hristos a spus-o pentru toți cei care caută adevă rul: "Fiți deci
desă vâ rșiți, precum Tată l vostru care este în ceruri este desă vâ rșit."
(Matei 5:48) Perfecțiunea este scopul orică rei religii adevă rate.
Perfecțiunea este o stare de existență , nu o simplă credință . Din
acest punct de vedere, Bhagavad Gita este o scriere revelată , dar ea
subliniază nevoia de revelație interioară, fă ră de care niciun cuvâ nt
nu poate fi suficient pentru a explica înțelepciunea. Marii maeștri
din toate religiile, după ce l-au perceput direct pe Dumnezeu (Ființa
Supremă ), au subliniat din nou și din nou, în toate limbile, că Spiritul
Suprem este esența a tot ceea ce există .
Mulți maeștri adevă rați au subliniat că există nenumă rate că i pentru
atingerea divinită ții. Într-adevă r, că ile pot fi descrise ca fiind la fel de
numeroase ca și numă rul ființelor umane din această lume. Pentru
că fiecare trebuie să înceapă că utarea ilumină rii din propriul punct
de înțelegere, o înțelegere determinată de caracteristicile sale
umane, pe care Bhagavad Gita le expune. Pe scurt, acestea sunt
devotamentul, acțiunea corectă , meditația și înțelepciunea (sau
discriminarea). Denumirile marilor religii ale lumii - dintre care
budismul, creștinismul, hinduismul, iudaismul și islamul sunt
principalele - pot fi înșelă toare dacă nu sunt vă zute ca exprimâ nd
"nevoile" spirituale ale vremurilor lor. Adevă rul trebuie să fie
explicat în funcție de înțelegerea oamenilor pentru care este predat.
Buddha a venit într-un moment în care oamenii ajunseseră să
depindă de ritualurile vedice pâ nă la punctul în care așteptau
favoruri divine prin simpla repetare a ritualurilor și a formulelor de
cuvinte, fă ră niciun efort dedicat purifică rii personale pentru
autotransformare. Credința lor ar putea fi clasificată drept o simplă
superstiție. Buddha nu a vorbit împotriva Vedelor ca atare: El a
vorbit împotriva dependenței excesive a oamenilor de practicile lor
exterioare.
Iisus Hristos a venit atunci câ nd poporul evreu credea că numai prin
supunerea față de regulile religioase - din nou, fă ră autopurificare -
Îl va mulțumi pe Dumnezeu.
Mahomed a venit la un popor care era înmuiat în idolatrie
superstițioasă - din nou, fă ră să creadă în nevoia de autopurificare.
În cadrul hinduismului însuși, mari maeștri au venit în mod repetat
cu misiunea de a corecta neînțelegerile și denatură rile adevă rurilor
subtile ale Sanaatan Dharma. Swami Shankaracharya a venit pentru
a corecta neînțelegerea ră spâ ndită printre budiștii din vremea sa,
conform că reia nu există Dumnezeu. Dumnezeu există , a declarat el,
dar nu are o formă eternă : El este Satchidananda - Beatitudine
mereu existentă, mereu conștientă , mereu nouă (așa cum
Paramhansa Yogananda a tradus termenul).
În fiecare religie există diferite "stă ri", cum ar putea fi numite:
profund semnificative pentru anumite persoane, mai puțin pentru
altele. Există dorința tristă de eternitate exprimată în câ ntecele
gregoriene. Există bună tatea simplă , pură , exprimată în budism.
Există devoțiunea veselă , puternică , dar intens personală , din
câ ntecele hinduse. Există dedicarea evreiască de a tră i în armonie cu
legea lui Dumnezeu. Vedem și în islam o predare eroică în fața
voinței lui Dumnezeu. Toate acestea ar putea fi descrise ca intrâ nd,
într-un anumit sens, sub titlul a ceea ce Yogananda numea
"romantismul" religiei: spiritul amețitor în care devoții încearcă să
tră iască adevă rurile divine, fă ră a ști neapă rat ce este adevă rul, în
sine.
Că ile că tre Dumnezeu variază foarte mult în funcție de natura
indivizilor și doar în mod superficial în funcție de credințele lor
religioase diferite. Astfel, creștinii și budiștii cu o natură devoțională
își direcționează devoțiunea în mod diferit, dar fluxul ascendent de
energie din inimă este același. Cei cu o natură activă , de serviciu, pot
sluji în numele lui Iisus Hristos, al lui Buddha sau al unui alt mare
învă ță tor, dar principiul slujirii, mai degrabă decâ t cel al centră rii în
micul sine, este același. Oamenii cu o natură discriminatorie
dezvoltă calmul și pasiunea în funcție de sistemele lor religioase, dar
în toate cazurile înțelepciunea din atitudinea pe care o dezvoltă este
una de calm și pasiune.
În toate cazurile, oamenii devotați din diferite religii se aseamă nă
mai mult unii cu alții decâ t cu membrii propriilor religii care
urmează că i diferite de slujire sau de discriminare. Că lugă rii creștini
simt o mai mare afinitate naturală cu că lugă rii budiști sau hinduși
decâ t cu colegii de casă creștini. Rugă ciunile și muzica, atitudinile de
serviciu față de ceilalți și atitudinile calme de înțelepciune
nepasionată trec mai ușor peste bariera aparentă a credințelor
religioase diferite din cadrul fiecă rui grup decâ t chiar diferențele
dintre ei și colegii lor de religie.
Un aspect extraordinar al Bhagavad Gita este universalitatea sa.
Oricare ar fi nevoile unui anumit timp sau ale unui anumit popor,
această mare scriere le abordează pe toate din cel mai înalt punct de
vedere.
În hinduism în ansamblu, într-adevă r, niciun aspect al adevă rului nu
este respins. Învă ță turile hinduse pun accentul pe modul universal
de viață pentru o înaltă realizare spirituală . Învă ță turile hinduse se
preocupă mult mai puțin de credințe decâ t de practici. Ele
înfă țișează luptele comune fiecă rui ego în lunga sa că lă torie
ascendentă de la ignoranță la lumina realiză rii de sine.
Astfel, învă ță tura Gitei nu este specific hindusă : Ea este
atotcuprinză toare. Nu numai că este complet nesectară , dar le arată
oamenilor cum chiar și experiențele lor lumești îi pot ajuta în cele
din urmă , din punct de vedere spiritual - poate după mai multe vieți
- împletind firele diverselor experiențe umane în vasta tapiserie
care cuprinde povestea că lă toriei fiecă rui suflet că tre perfecțiunea
supremă în Dumnezeu.
Pentru că această că lă torie conține nenumă rate ră sturnă ri de
situație. Există o singură linie directoare care îi poate da direcția
corectă : steaua polară a propriei divinită ți înnă scute. Bhagavad Gita
indică această direcție universal adevă rată .
 Capitolul trei
Alegoria din Gita
Povestea pe care se bazează Bhagavad Gita este un scurt episod din
cea mai lungă epopee din lume, Mahabharata. Gita prezintă două
personaje principale din acea epopee, Arjuna și Krishna, în timp ce
se deplasează între două mari armate, pregă tite de luptă pe câ mpul
de la Kurukshetra.
Arjuna simbolizează devotatul - persoana care caută mâ ntuirea
divină și unirea cu Dumnezeu. Krishna îl simbolizează pe Dumnezeu
Însuși, Sinele divin din fiecare ființă umană . Prin urmare, în
învă ță turile indiene, realizarea Sinelui este descrisă ca fiind
adevă ratul scop al tuturor eforturilor spirituale, indiferent de
religie. Cele două concepte, Realizarea de Sine și cunoașterea lui
Dumnezeu, sunt sinonime.
În povestea din Mahabharata, Arjuna îl invită pe Krishna să fie
că ră ușul să u. Bhagavad Gita este povestea dialogului care are loc în
timp ce Krishna îl conduce pe Arjuna în carul să u între cele două
armate, ca ră spuns la cererea lui Arjuna de a observa direct cele
două armate.
Arjuna, frații să i, Pandavas, și toate forțele de partea lor
simbolizează campionii virtuții. Inamicii sunt Kauravas, verișorii
Pandavas, conduși de Duryodhana, care a uzurpat tronul.
Confruntarea este, așa cum am spus, alegorică - fapt sugerat, printre
altele, de însă și cererea lui Arjuna. El este generalul conducă tor al
armatei sale. Ar cere generalul unei armate ceva atâ t de aparent
nesă buit ca să fie condus între râ ndurile armatelor adverse, atâ t de
aproape de inamic și chiar în ajunul ostilită ților? Cu siguranță , în
termeni practici, cererea sa era absurdă !
În timp ce Krishna și Arjuna trec între cele două gazde, Arjuna își
exprimă îndoielile cu privire la justețea ră zboiului care se apropie.
"Ar însemna să -mi distrug propriile mele rude!", exclamă el. "Cum aș
putea să comit un asemenea pă cat?". Krishna îi ră spunde acestei
îndoieli foarte ușor de înțeles, risipind-o. Apoi continuă să expună
esența învă ță turilor Sanaatan Dharma însă și.
Evident, această relatare este alegorică . Armatele care se opun
reprezintă opoziția din interiorul fiecă rei ființe umane neiluminate
între tendințele sale înclinate spre sus și cele înclinate spre jos.
Tendințele ascendente sunt calită țile sale bune; cele descendente
sunt cele care îl determină să caute iluzia sau ră ul. Ră zboiul de la
Kurukshetra nu are loc în mod literal pe vreun câ mp de luptă , deși
câ mpul de la Kurukshetra există încă în India. Acel loc istoric și
povestea care a luat naștere în urma ră zboiului reprezintă conflictul
etern din interiorul omului însuși.
În același timp, adevă rurile propuse în Gita sunt aplicabile la toate
nivelurile vieții: material, mental, emoțional și spiritual.
Paramhansa Yogananda subliniază că fiecare mare scriptură are mai
multe niveluri, abordâ nd o mare varietate de nevoi umane din
punctul de vedere al înțelepciunii divine. Astfel, învă ță tura lui
Krishna este adevă rată și în sens literal, deoarece îndeamnă la
nevoia de curaj în lupta dreaptă . Că ci, desigur, există cauze drepte.
Cu toate acestea, Krishna transformă o cauză exterioară dreaptă
într-o descriere a conflictului etern din interiorul tuturor oamenilor
între aspirațiile înalte și indulgența egoului. Într-un sens mai
profund, ră zboiul de la Kurukshetra este lupta nesfâ rșită din minte
între bine și ră u. Sfâ rșitul acesteia se află doar în eliberarea finală .
Krishna însuși clarifică natura alegorică a dialogului să u atemporal
cu Arjuna. Într-un capitol ulterior al Gitei, el afirmă : "Acest corp este
câmpul de luptă".
Arjuna, vă zâ nd inamicul de aproape, se confruntă cu faptul dureros
că mulți dintre cei cu care urmează să lupte sunt membri ai propriei
sale familii! La urma urmei, Pandavas au crescut ală turi de verii lor,
Kauravas. Au studiat sub îndrumarea aceluiași maestru,
Dronacharya. În copilă rie, s-au jucat împreună , s-au certat și s-au
certat împreună - așa cum fac bă ieții care cresc peste tot. Legă turile
pe care le-au format, deși nu toate erau prietenoase, erau totuși
profunde și puternice.
Primul capitol al Gitei nu este, așa cum au considerat majoritatea
comentatorilor, o simplă descriere a ră zboinicilor de frunte din
ambele tabere ale unui viitor conflict. Ei reprezintă forțele opuse din
interiorul naturii umane însă și. Chiar numele lor, urmă rite pâ nă la
ră dă cinile lor sanscrite, devin numele calită ților psihologice.
Prin urmare, cei care i se opun lui Arjuna sunt verișorii să i, bine
cunoscuți de el, chiar iubiți de el. Mahabharata este povestea
completă din spatele acestui ră zboi iminent, povestind cum
dorințele materiale și ambiția vă rului mai mare al lui Arjuna,
Duryodhana, șeful Kauravas, a forțat conflictul refuzâ ndu-le
Pandavas tronul, care le aparținea de drept. Acum, Arjuna, vă zâ nd
aceste două familii înrudite pregă tite pentru distrugere reciprocă ,
deplâ nge necesitatea de a lupta. "Cu siguranță ", îi strigă el lui
Krishna, "ar fi un pă cat să -mi ucid propria rudă ! Nu ar fi mai corect
pentru mine să renunț la regatul nostru?".
Totuși, acest ră zboi nu este un simplu conflict de ambiții. Este
descris în Mahabharata ca fiind un ră zboi corect între bine și ră u.
Dacă Duryodhana, care a uzurpat tronul, ar fi ră mas rege, poporul ar
fi suferit sub conducerea sa nedreaptă . Ră zboiul de la Kurukshetra,
care va începe mâ ine, va opune principiile înalte ambiției orgolioase
și aspirația sufletească calită ților din natura umană care mențin ego-
ul în robia iluziei.
Krishna îl consolează pe Arjuna în suferința sa. Moartea însă și, îl
asigură el, ar fi preferabilă unei vieți petrecute în nedreptate. Miza
aici nu este doar viața sau moartea fizică . Sunt puse față în față viața
spiritului și renunțarea la acele calită ți care duc la fericirea
sufletului. Moartea trupului, îi amintește Krishna lui Arjuna, nu este
nimic: simpla dezbră care a unei haine. Ea nu afectează conștiința
unei persoane, care continuă de-a lungul eternită ții. Totuși, a
respinge principiile spirituale înseamnă a îmbră țișa moartea
spirituală . "Luptă !" îl îndeamnă Krishna pe discipolul să u. Ră zboiul
nu este unul de luptă fizică , mortală , ci de luptă interioară curajoasă
spre victoria principiilor sufletești asupra lenei spirituale și a
ușurinței materiale. Acesta este primul și principalul mesaj al
Bhagavad Gita.
Krishna continuă spunâ nd că există mai multe că i spre Dumnezeu,
nu în funcție de credințele oamenilor, ci de temperamentul fiecă ruia.
El trasează atitudinile corecte pentru devotat, diferitele iluzii care îl
pot împiedica să -L gă sească pe Dumnezeu și modalitatea de a le
depă și. Într-un capitol suprem este explicată , într-o manieră extrem
de metaforică , experiența suprafirească a lui Dumnezeu.
Deși cadrul de luptă este alegoric, sfaturile date în acest pasaj pot fi
considerate valabile pentru orice nivel al vieții, inclusiv pentru
ră zboiul corect. O scriptură adevă rată , a declarat Paramhansa
Yogananda, abordează nevoile umane în întregime.
Povestea Mahabharata este, de asemenea, de fapt, istorică și, deși
multe dintre personajele din ea sunt fictive, altele au tră it pe
Pă mâ nt. În ficțiunea istorică de astă zi este obișnuit să se includă
figuri istorice cunoscute, pentru a conferi verosimilitate poveștii.
Byasa (sau Vyasa), autorul Mahabharata, s-a diferențiat de această
tehnică în primul râ nd prin faptul că personajele sale principale au
devenit personaje istorice, în timp ce personajele sale mai puțin
importante au servit la demonstrarea marii game de caracteristici
ale naturii umane. Personajele sale principale au tră it, așa cum am
spus, istoric. Printre acestea se numă ră frații Pandava (Yudhisthira,
Bhima, Arjuna, Nakula și Sahadeva), unii dintre Kaurava și o serie de
alții. Restul personajelor au fost ficționalizate de Byasa, care a
prezentat episoade din viața lor în așa fel încâ t să se conformeze
alegoriei pe care o țese ca pe o tapiserie.
Tema generală a acestei mari epopei este prima despă rțire a
sufletului de Dumnezeu, cu veacuri în urmă : lunga că lă torie a
sufletului prin ținutul sterp al iluziei și întoarcerea sa finală , după
nenumă rate încercă ri și necazuri, la Marea Sursă a întregii vieți.
Aceasta este povestea prin care trebuie să treacă fiecare suflet,
odată ce intră pe calea exterioară a vieții și odată ce alege să urmeze
calea interioară a trezirii divine.
Ră zboiul de la Kurukshetra descrie lupta finală a sufletului pentru a
se elibera din ghearele lui maya, sau iluzie. Ră zboiul în sine, deși
este și el un eveniment istoric, ilustrează lupta cu care se confruntă ,
mai devreme sau mai tâ rziu, fiecare aspirant spiritual.
 Capitolul patru
Alegoria în Scriptură
Amestecul dintre realitate și ficțiune în scopuri alegorice este
obișnuit în Scriptură . Ea sugerează același amestec în viața însă și:
calitatea onirică a vieții pe pă mâ nt amestecată cu adevă rurile
profunde ale sufletului. Un exemplu al acestui dispozitiv literar
poate fi vă zut în Cartea Exodului din Biblie și în evadarea poporului
evreu din anii de robie din Egipt. Evadarea lor este un fapt istoric. În
Exodul, însă , detaliile acestei evadă ri sunt elaborate și conțin multă
alegorie. Exodul îi descrie pe evrei, de exemplu, ca ră tă cind timp de
patruzeci de ani în deșertul Sinai. Cu siguranță că nu pot fi petrecut
literalmente patruzeci de ani în acea că utare. O simplă privire
aruncată pe harta zonei arată un deșert mult prea mic pentru un
drum atâ t de lung - cu excepția cazului în care, într-adevă r, întregul
popor se afla sub un nor dens de iluzie. A crede că evreilor le-a luat
patruzeci de ani pentru a-l traversa cere o prea mare întindere a
imaginației! Timpul nu poate fi declarat astfel decâ t în mod
deliberat, pentru a sugera o semnificație mai profundă în spatele
că ută rii Ț ă rii Fă gă duinței.
În scrierile spirituale, pustietatea este adesea folosită alegoric
pentru a descrie liniștea interioară , de care se bucură comuniunea
sufletească . În această liniște nu înfloresc florile cultivate ale plă cerii
simțurilor. Că lă toria de patruzeci de ani prin deșertul Sinai descrie
lunga că utare necesară pentru a atinge iluminarea spirituală .
În Exod, toți cei care se nă scuseră în captivitate trebuiau să moară
înainte ca noua generație să poată intra în Ț ara Fă gă duinței.
Semnificația, aici, este că fiecare caracteristică care s-a nă scut în
"captivitatea" conștiinței egoului trebuie să fie transcendată . Numai
calită țile sufletești, dezvoltate în expansiunea comuniunii divine,
sunt capabile să intre în Împă ră ția Eternă . Tă râ mul Fă gă duinței
descris în Biblie este unirea cu Dumnezeu: tă râ mul conștiinței
cosmice.
Calită țile înșelă toare, nă scute din conștiința egoului, își au ră dă cinile
în conștiința separă rii de Dumnezeu. Ego-ul nu este adevă ratul Sine.
Cu toții suntem fă cuți după chipul lui Dumnezeu. Biblia, în primul
capitol al Evangheliei Sfâ ntului Ioan, ne spune că suntem cu toții fii
ai lui Dumnezeu. Dacă ne definim pe noi înșine ca fiind diferiți de El,
trebuie să transcendem această autodefinire înainte ca noi, ca
suflete pure, să putem intra în tă râ mul divin. Calită ți egoiste precum
egoismul, ura, pasiunea, lă comia, ambiția personală , râ vna, gelozia și
mâ nia sunt greută ți care împiedică balonul conștiinței să se înalțe în
cerul Spiritului. De aceea, Sfâ ntul Ioan ne mai spune: "Nimeni nu L-a
vă zut pe Dumnezeu în nici un moment". Niciodată , cu alte cuvinte,
prin conștiința umană , egoică , nu poate fi perceput Divinul. Adevă rul
divin este cu mult deasupra realită ților umane. Așa cum afirmă și
Biblia: "Gâ ndurile Mele nu sunt gâ ndurile voastre, nici că ile voastre
nu sunt că ile Mele, zice Domnul"[1].
Ț ara Fă gă duinței este ră splata acordată , în cele din urmă , tuturor
celor care Îl caută cu seriozitate pe Dumnezeu. Exodul conține un
indiciu ezoteric care întă rește acest adevă r. Ț ara Promisă este
descrisă ca fiind un "pă mâ nt de lapte și miere". Biblia ne spune: "Ș i
Domnul a zis: "Am vă zut cu adevă rat necazul poporului Meu care se
află în Egipt...". . . , și M-am coborâ t ca să -i eliberez ... și să -i scot din
țara aceea într-o țară bună și mare, într-o țară în care curge lapte și
miere"[2].
Într-adevă r, anumite aspecte ale că ii spirituale sunt mai subtile
decâ t cunoașterea obișnuită - adică decâ t ceea ce poate fi înțeles de
oricine nu are experiența personală a realită ților interioare. Aceste
aspecte sunt totuși familiare yoghinilor și altora care meditează
profund. Aceste adevă ruri sunt sugerate atâ t în Biblie, câ t și în
Bhagavad Gita.
Să ne gâ ndim puțin la această anecdotă specifică din Biblie. În
extazul profund se întâ mplă ca limba să se întoarcă automat în sus,
spre creier. În vâ rful limbii există un magnetism pozitiv care, atunci
câ nd se unește cu complementul să u negativ din cavitatea nazală ,
"scurtcircuitează " (într-un fel de a spune) fluxul de energie din corp
și îl menține în creier. Odată cu această uniune fizică se formează un
fel de "nectar", descris de yoghini ca fiind echivalentul interior al
uniunii sexuale exterioare. Scrierile hinduse descriu acest nectar ca
avâ nd gustul unui amestec de unt clarificat, sau ghee - lapte în forma
sa cea mai pură - și miere. Vedele hinduse au numit acest "nectar"
soma. O întreagă scriptură a fost numită Soma Veda. Acest nectar
soma este capabil să întrețină corpul pentru perioade lungi de timp,
în timp ce sufletul ră mâ ne ră pit în extaz, cunoscut în învă ță turile
yoga sub numele de samadhi.
Așadar, Ț ara Fă gă duinței nu este o simplă locație pă mâ ntească .
Israel simbolizează adevă ratul pă mâ nt al sufletului: Conștiința
cosmică .
Trebuie spus aici că evreii nu erau, ca rasă , poporul ales al lui
Dumnezeu. Că ci, desigur, au existat și au existat întotdeauna evrei
buni și evrei ră i: același amestec pe care îl întâ lnim peste tot pe
pă mâ nt de sfinți și pă că toși. Evreii din această poveste simbolizează
aspiranții sinceri din orice țară și religie care renunță la sclavia
simțurilor și se angajează să realizeze împă ră ția lui Dumnezeu în
interior. Așa cum Paramhansa Yogananda spunea adesea:
"Dumnezeu îi alege pe cei care Îl aleg pe El".
Povestea lui Moise și a exodului evreilor din Egipt conține și alte
simboluri mistice, de natură yoghină , deoarece acestea se referă la
adevă ruri considerate mai des ca fă câ nd parte din învă ță turile yoga.
Moise, de exemplu, este descris ca ridicâ nd puterea șarpelui
Kundalini: "Ș i Domnul i-a spus lui Moise: "Fă -ți un șarpe de foc și
pune-l pe un stâ lp; și se va întâ mpla că oricine va fi mușcat, câ nd se
va uita la el, va tră i. Ș i Moise a fă cut un șarpe de aramă și l-a pus pe
un stâ lp, și s-a întâ mplat că , dacă un șarpe mușcase pe cineva, câ nd
privea șarpele de aramă , tră ia."[3] Aici sunt descrise două tipuri de
energie șerpuitoare: forța de mișcare descendentă , care atrage
conștiința spre desfă tă rile lumești și senzuale, și fluxul ascendent,
care eliberează conștiința de iluzii.
"Polul" descris aici este coloana vertebrală . Mulți swamiști din India
poartă un danda, care este un baston pe care îl folosesc pentru a-și
reaminti să ră mâ nă mereu centrați în coloana vertebrală . Acest
"stâ lp", descris astfel în povestea lui Moise, este fă cut din alamă .
Ș arpele de pe el este înflă că rat, sugerâ nd lumina interioară care urcă
odată cu trezirea spirituală . Numai atunci câ nd această lumină , sau
energia Kundalini, este înă lțată , poate fi vindecată "mușcă tura
otră vită " a iluziei.
Astfel, Iisus Hristos a mai spus: "Ș i cum Moise a înă lțat șarpele în
pustie, tot așa trebuie să fie înă lțat și Fiul Omului". (Ioan 3:14) Iisus
nu vorbea despre moartea Sa viitoare pe cruce. Acesta era un
eveniment pe care nimeni, deocamdată , nu-l putea anticipa. Prin
urmare, a trebuit să fie un comentator ulterior care a sugerat acest
sens. Ceea ce spunea Iisus, mai degrabă , era că conștiința umană
trebuie să fie înă lțată , așa cum Moise și-a înă lțat propria conștiință
în "pustiul" tă cerii interioare, prin ridicarea puterii lui Kundalini în
coloana vertebrală .
Autorul de față l-a întrebat odată pe Paramhansa Yogananda dacă
Moise a fost un maestru spiritual. "Da, cu siguranță ", a ră spuns
Yogananda pe un ton afirmativ. "Biblia spune că el "a ridicat șarpele
[adică puterea Kundalini] în pustiu"."
Aceste scurte extrase din Biblie sunt oferite aici pentru a pregă ti
cititorul, mai ales dacă este evreu sau creștin, pentru învă ță turile la
fel de profunde din Bhagavad Gita. Chiar și hindușii, după ce au
meditat la universalitatea acestor învă ță turi, s-ar putea să se
raporteze mai ușor la aspectele mai profunde ale acestei mari scrieri
hinduse.
[1] Isaia 55:8.
[2] Exodul 3:7,8.
[3] Numeri 21:8,9.
 Capitolul cinci
Geneza poveștii
Personajul cheie al Mahabharata și, prin urmare, al Bhagavad Gita,
este Lordul Krishna, a că rui viață reală este învă luită în legende.
Faptul că a fost o persoană reală în istorie este cert; faptele de bază
ale vieții sale sunt cunoscute. Cu toate acestea, legendele - zilele
copilă riei sale, de exemplu, printre gopis și gopals (fete și bă ieți
cowherd) din Brindaban - ar trebui luate ca alegorii.
Există , de exemplu, povestea câ nd mama sa adoptivă , Yasoda, a vrut
să -l lege, pe câ nd era mic copil, pentru a-l împiedica să facă prostii.
(Îi plă cea să fure brâ nza proaspă tă din bucă tă rie!) A luat o sfoară pe
care a considerat-o destul de lungă pentru această sarcină . În mod
inexplicabil, s-a dovedit a fi prea scurtă . A luat o altă lungime și a
legat-o de prima sfoară . Ș i această prelungire s-a dovedit a fi
insuficientă ! A mai adă ugat câ teva lungimi. Oricâ t de lungă ar fi fost
sfoara, nu era suficientă pentru a face treaba. În cele din urmă și-a
înțeles greșeala: Infinitul nu poate fi legat de nimic! Cum poate
mintea umană să cuprindă imensitatea lui Dumnezeu? Cu umilință ,
atunci, Yasoda s-a rugat lui Bala (bă iețelul) Krishna: "Doamne, te
rog, lasă -mă să Te leg ca să -mi pot termina treburile!". Atunci, cu
dulceață , la o asemenea rugă minte, copilul divin a lă sat-o să se
descurce.
Evident, această poveste este alegorică . Chiar dacă s-ar fi întâ mplat
cu adevă rat, ar fi alegorică în sensul că ar conține un înțeles profund.
Câ nd toate poveștile din copilă rie despre Krishna sunt adunate,
devine clar că ele au fost menite să -i instruiască pe devotați, mai
degrabă decâ t să relateze evenimente istorice reale.
Întreaga epopee Mahabharata este, în mod similar, o lungă alegorie.
În scopul prezentului volum, ar fi derutant să condensă m întreaga
poveste a acestei epopei extrem de lungi și complexe, care descrie
coborâ rea Spiritului în ego și iluzia separă rii - de Dumnezeu, de alte
ego-uri și de orice - și lupta pentru a se ridica din nou în unitatea cu
Spiritul. Este suficient să oferim aici o scurtă prezentare generală .
Pandavas erau copiii lui Pandu: cei trei mai mari, urmașii lui Pandu
și ai lui Kunti; cei doi mai mici, ai lui Pandu și ai lui Madri.
Principalele personaje din epopee au tră it în realitate. Beda Byasa
și-a țesut alegoria în jurul unor oameni și evenimente reale din
istorie. Cu toate acestea, personajele mai puțin importante nu au
avut corespondent istoric. Ele reprezintă calită ți psihologice ale
omului.
Pandu reprezintă inteligența care discriminează sau buddhi. El este
descris ca fiind de culoare albă (numele să u provine de la pand, sau
"alb"). Albul este menit să semnifice metaforic puritatea; o
inteligență pură demonstrează o discriminare clară .
Kunti, mama primilor trei Pandavas, reprezintă "puterea pasiunii".
Cei trei fii ai ei, nă scuți din Pandu, sunt Yudhisthira (calmul divin),
Bhima (controlul forței vitale, sau prana) și Arjuna (stă pâ nirea de
sine).
Madri, mama celor doi Pandavas mai tineri, care sunt gemeni,
reprezintă "puterea atașamentului față de lipsa de pasiune".
Pentru a înțelege de ce au existat două mame pentru cei cinci
Pandavas, este necesar să ne familiariză m cu simbolismul implicat
aici. Fiecare dintre Pandavas reprezintă una dintre cele cinci chakre,
sau centre spinale. Învă ță turile yoga explică - așa cum este explicat
pe larg în Dumnezeu vorbește cu Arjuna - că drumul trezirii divine
este, așa cum am indicat, coloana vertebrală . Energia intră în corp
prin medulla oblongata de la baza creierului. Din acest punct,
spermatozoizii și ovulul, după ce se unesc, încep procesul de creare
a embrionului. Energia, care apoi se solidifică sub formă de materie,
trece prin nervi (după ce i-a creat) în creier, pe coloana vertebrală și
afară pentru a forma corpul. Atunci câ nd conștiința se retrage din
corp la moarte, energia se retrage mai întâ i de la extremită ți că tre
coloana vertebrală , apoi urcă pe coloana vertebrală și, în cele din
urmă , iese din nou prin medulla oblongata, pă ră sind corpul.
În meditația extatică , yoghinul (sau sfâ ntul, cum ar fi numit în alte
religii) își retrage energia și conștiința pe aceeași cale. Meditația
profundă este un proces de "moarte" conștientă - cu posibilitatea,
totuși, de a reveni în corp după meditație și de a-și relua activită țile
normale. Așa cum declara Sfâ ntul Pavel în Noul Testament al Bibliei
(Paramhansa Yogananda a citat adesea acest pasaj), "mor zilnic".
Pe mă sură ce yoghinul își retrage energia și conștiința de la simțuri
în coloana vertebrală , el caută să le ridice pe coloana vertebrală
pâ nă la creier. O diferență curioasă apare în creier între yoghinul
superconștient, sau sfâ nt, și persoana lumească neiluminată .
Medulla oblongata are doi poli, unul negativ și unul pozitiv. Polul
negativ (agya chakra) se află în medulla însă și. Polul pozitiv -
reflectâ nd medulla - este Kutastha, ochiul spiritual dintre sprâ ncene.
Omul neiluminat se scufundă din nou, la moarte, în starea de somn
negativ. El trebuie să înoate în apele lethei, așa cum o numeau grecii
antici: apele uită rii. După un timp, el poate, dacă nu este în întregime
materialist, să se trezească în lumea astrală și să se bucure pentru o
vreme de frumusețile ei în diferite grade, înainte ca dorința
materială să -l atragă din nou pe pă mâ nt, pentru a se reîncarna într-
un corp fizic. Chestiunile legate de gradele de plă cere în lumea
astrală trebuie să fie lă sate pentru o discuție ulterioară .
Deocamdată , suntem preocupați de autostrada spinală spre
iluminare.
Yoghinul care își poate fixa concentrarea pe ochiul spiritual își
pă ră sește corpul în mod conștient, fie în extaz profund, fie în
moarte. Oare ochiul spiritual este, se poate întreba cineva, doar
simbolic? Nu, el este privit în realitate și este, de fapt, o reflectare a
luminii din mă duva spină rii, prin care energia se deplasează în josul
coloanei vertebrale în trei nadis, sau canale subtile ale forței vitale,
numite sushumna, vajra și chitra. Brahmanadi este "coloana
vertebrală " a corpului cauzal, numită astfel deoarece este canalul
primordial prin care Brahman - conștiința divină - a coborâ t în corp.
Ochiul spiritual, atunci câ nd este vă zut clar, este universal același:
un câ mp de lumină albastru închis înconjurat de un halou auriu, în
centrul că ruia se află o stea cu cinci vâ rfuri. Aureola aurie reprezintă
lumea astrală ; câ mpul albastru din interiorul ei, lumea cauzală și, de
asemenea, conștiința cristică omniprezentă ; steaua din centru,
Spiritul de dincolo de creație.
Paramhansa Yogananda a subliniat că omul este fă cut, așa cum
spune Biblia, după chipul lui Dumnezeu, pentru că acea stea cu cinci
vâ rfuri seamă nă cu corpul omului: Cu picioarele despă rțite și brațele
întinse în lateral, cu capul în vâ rf, omul are chiar forma acelei stele.
Din punct de vedere simbolic (trebuie adă ugat), o stea cu cinci
vâ rfuri, cu al cincilea vâ rf întors în jos, este nefavorabilă .
Coloana vertebrală este canalul principal prin care curge energia.
Fluxul ascendent al energiei este blocat de anumiți plexuri din
coloana vertebrală , de unde energia se scurge în sistemul nervos și,
prin acest sistem, în corp, susținâ nd și activâ nd diferitele pă rți ale
corpului. Atunci câ nd yoghinul aflat în meditație profundă își retrage
energia din exteriorul corpului spre coloana vertebrală , apoi în sus
pe aceasta spre creier, el gă sește acest pasaj blocat de fluxul de
energie spre exterior din aceste plexuri (numite centre în
traducerile în limba engleză ale tratatelor de yoga; în originalul lor
sanscrit se numesc chakre). Energia de la fiecare chakră trebuie
retrasă în coloana vertebrală pentru a-și continua că lă toria
ascendentă .
Fiecare dintre Pandavas din Mahabharata reprezintă una dintre
chakrele spinale - de la bază pâ nă la medulla oblongata. În alegorie,
Draupadi reprezintă puterea Kundalini. Draupadi, printr-o
înlă nțuire de circumstanțe (care nu este necesar să fie descrise aici),
devine soția tuturor celor cinci frați Pandava. Ce este, așadar,
Kundalini?
Pe mă sură ce energia intră în corp și coboară pe coloana vertebrală ,
ea se blochează , ca să spunem așa, la polul cel mai de jos (polul opus
fiind anahata chakra din inimă ). Pentru ca energia să fie ridicată în
coloana vertebrală , Kundalini trebuie mai întâ i "trezită " - adică
trebuie să fie eliberată strâ nsoarea sa asupra conștiinței materiei.
Forța acestei aderențe este determinată de gradul de atașament
material din minte. Neatașamentul față de materie eliberează
energia pentru a se ridica pe coloana vertebrală . În timp ce trece
apoi prin fiecare chakră , ea se gă sește blocată ca și cum ar fi o ușă
"închisă ". Blocajul este cauzat de fluxul exterior al energiei prin
acele plexuri. Kundalini ascendentă trebuie să "trezească " spiritual
fiecare chakră . Pe mă sură ce portalul acelei chakre este deschis, un
nou val de conștiință și de putere spirituală este eliberat, sporind
claritatea conștiinței cuiva.
În muladhara, sau centrul coccisului (cea mai joasă chakră din
coloana vertebrală ), energia trezită , așa cum se mișcă în sus după ce
a fost trezită de Kundalini, este simbolizată de cel mai tâ nă r dintre
fiii Pandava, Sahadeva.
Urmă toarea chakră ascendentă , swadisthana sau centrul sacral, este
simbolizată în energia sa ascendentă de Nakula, cel mai mare dintre
frații gemeni. Acești doi gemeni sunt urmașii lui Pandu și Madri,
Madri reprezentâ nd "puterea atașamentului față de pasiune".
De la a doua chakră , odată trezită , energia curge în sus prin fiecare
dintre chakrele superioare, a că ror energie trezită este simbolizată
de fiii lui Pandu și Kunti-Kunti, care reprezintă "puterea pasiunii".
Diferența dintre calită țile lui Madri (puterea de atașare a pasiunii) și
Kunti (puterea de dispasiune) este gradul de implicare a egoului. În
atașamentul față de patimă există mai mult gâ ndul inferior, "sunt
lipsit de patimă "; în patimă însă și există calitatea abstractă , fă ră un
sentiment personal de "fă ptuire".
Pe mă sură ce energia curge în sus din swadisthana, sau centrul
sacral, ea este din nou împiedicată în manipura, sau centrul lombar,
opus buricului. Această chakră este simbolizată de Arjuna.
Urmă toarea chakră ascendentă este anahata, centrul inimii (sau
dorsal), care este simbolizată de Bhima. În cele din urmă , ultima și
cea mai înaltă chakră din coloana vertebrală este bishuddha, centrul
cervical, simbolizată de Yudhisthira.
Fiecare chakră , atunci câ nd a fost trezită , conferă odată cu această
trezire o anumită perspectivă spirituală . Sahadeva, energia care se
mișcă în sus în cea mai joasă chakră , conferă puterea divină de
rezistență (la tentație). Nakula, energia ascendentă din urmă toarea
chakră , conferă puterea de a adera la virtute. Aceste două calită ți
sunt yamas și niyamas enumerate de Patanjali în calea sa cu opt
brațe că tre iluminare: puterea de a evita acțiunile greșite și puterea
de a se agă ța de acțiunile corecte. Aceste două puteri formează o
bază esențială pentru orice dezvoltare spirituală serioasă .
Arjuna, "Prințul celor devotați", așa cum este numit de Krishna în
Gita, locuiește în manipura sau centrul lombar și reprezintă
autocontrolul înflă că rat. Această stă pâ nire de sine se dezvoltă atunci
câ nd yoghinul este capabil să urmeze regulile proscriptive și
prescriptive ale că ii spirituale.
Bhima, al doilea frate mai mare, reprezintă calitatea inimii și, de
asemenea, controlul forței vitale. În Srimad Bhagavatam, o altă
scriere profundă a aceluiași autor, Beda Byasa, devotatului i se
spune în timpul meditației să își vizualizeze inima ca pe un lotus. El
ar trebui să întoarcă mental petalele în sus, pentru a permite
energiei lor să curgă în sus, spre creier. Dorințele omului sunt
centrate în inimă . Yoghinul trebuie să îndrepte fiecare rază de
energie a dorințelor în sus, în aspirație divină , spre ochiul spiritual
dintre sprâ ncene.
Cea mai înaltă dintre chakrele spinale este bishuddha sau centrul
cervical, chiar în spatele gâ tului. Atunci câ nd energia adunată în
acest punct este direcționată în sus, mintea dobâ ndește calm și
expansiune divină . Aici este reprezentat Yudhisthira, cel mai în
vâ rstă dintre frații Pandava.
Tinerii gemeni, odraslele lui Pandu și Madri, reprezentâ nd ego-ul
îndreptat să nă tos spre libertatea interioară , oferă sprijin yoghinului
aspirant pentru practicile sale spirituale. Cei trei frați mai mari, fiii
lui Pandu și ai lui Kunti (puterea deznă dejdii), oferă forță dinamică
și inspirație pentru înă lțarea spirituală interioară .
Astfel, este important să înțelegem de la început că Bhagavad Gita și
Mahabharata, pe care se bazează , oferă o îndrumare și o inspirație
spirituală profundă . Este mult mai mult decâ t o scriere de maxime
pioase, ci un ghid profund și practic pentru atingerea uniunii cu
Dumnezeu.
Totuși, dacă ar fi mă car un ghid pentru simpla bună tate și pentru
modul de a tră i spiritual în lumea muncii de zi cu zi, ar fi deja o
scriere mare și importantă . Ceea ce face ca Bhagavad Gita să fie atâ t
de remarcabil de utilă pe calea spirituală este faptul că oferă
îndrumă ri pe mai multe niveluri, așa cum vom vedea în paginile care
urmează .
 Capitolul șase
De ce Cousins? De ce dușmani?
Coborâ rea Spiritului în materie este explicată alegoric cu mare grijă
în Mahabharata. Aici ocolim o mare parte din simbolistica elaborată
a acestei coborâ ri, deoarece este anterioară poveștii din Bhagavad
Gita. În schimb, vom începe din acel punct în care noi înșine, ca ființe
umane, intră m în scenă . Pentru că această mare scriere este o
lucrare, nu de istorie, ci de dezvoltare spirituală umană . Adevă rata
nevoie a omului, așa cum este explicată în Bhagavad Gita, nu este de
a înțelege cum a ajuns în iluzie, ci mai degrabă de a înțelege cum
poate ieși din iluzie.
Dhritarashtra, tată l Kauravas sau Kurus, o are ca mamă pe Ambika
(îndoiala negativă ). El se naște orb, așa cum se naște cineva, din
punct de vedere spiritual, atunci câ nd înțelegerea îi vine doar prin
intermediul simțurilor. Pandu, tată l celor cinci Pandavas, se naște
din Ambalika, co-mamă cu Ambika, care reprezintă facultatea
pozitivă , de discriminare.
Acestea, cele două soții ale lui Bichitrabirya (ego-ul divin sau
sentimentul individualită ții divine), sunt opuse una față de cealaltă :
Îndoiala negativă opusă facultă ții pozitive de discriminare.
Dhritarashtra (mintea oarbă ), prin intermediul primei sale soții,
Gandhari (simbolizâ nd puterea dorinței), îl naște pe Duryodhana și
pe cei nouă zeci și nouă de frați ai să i. (Cea de-a doua soție a lui
Dhritarashtra, Vaishya, simbolizează atașamentele care se formează
ca urmare a dorințelor; acestea îi dau naștere lui Yuyutsu, care
reprezintă dorința de a duce o luptă activă pentru a-și proteja
dorințele egoiste).
Duryodhana, primul fiu al lui Gandhari, reprezintă dorințele
inspirate de ego. Paramhansa Yogananda, în comentariile sale la
Gita, l-a numit Regele Dorinței Materiale. Toate tendințele senzoriale
sunt subordonate dorinței supreme a ego-ului de a-și hră ni propria
importanță .
Pandu este fiul lui Ambalika. Ambalika, amintiți-vă , reprezintă
facultatea pozitivă de discriminare. Astfel, Pandu simbolizează
aplicarea activă a acestei facultă ți pozitive: adică inteligența
pozitivă , discriminatorie.
Kurus, sau Kauravas, copiii lui Dhritarashtra (mintea oarbă ), sunt
verișori primari cu Pandavas (copiii lui Pandu). Relația lor este una
de verișori, pentru că sunt urmașii aceleiași conștiințe umane. Cu
toate acestea, ei sunt și dușmani, deoarece interesele lor sunt
diametral opuse unul față de celă lalt.
Câ mpul de luptă este, așa cum am spus, coloana vertebrală . Aici
ră zboiul se duce între tendințele descendente (pe de o parte), care
duc conștiința spre exterior, în lumea simțurilor, și acele tendințe
(pe de altă parte) care ridică conștiința omului spre adevă rata sa
sursă în Spirit. Faptul că aceste două forțe curg în direcții opuse în
coloana vertebrală poate fi observat în multe realită ți comune ale
vieții.
Multe dintre cuvintele pe care le folosesc oamenii arată aceste
diferențe. Probabil că în toate limbile există echivalenți ai expresiilor
din limba engleză : "I feel uplifted"; "I feel high" - sau "I'm feeling
downcast"; "I feel low". În italiană (pentru a lua un exemplu), aceste
expresii se traduc prin: "Mi sento su, [mă simt sus, sau sus]" și, "Mi
sento giù [mă simt jos]". Aceste cuvinte își datorează existența unor
fapte simple ale naturii umane: Câ nd energia și conștiința se ridică
în coloana vertebrală , cineva se simte fericit; câ nd energia și
conștiința se deplasează în jos, cineva se simte deprimat sau
nefericit.
Atunci câ nd sentimentele unui om îl împing să se complacă în
dorințele materiale, energia sa curge în jos în coloana vertebrală și
apoi în afara acesteia - în și prin simțuri. Inspirația spirituală ridică
atâ t energia, câ t și conștiința în coloana vertebrală , îndreptâ ndu-le
spre ochiul spiritual. În ambele cazuri, energia este aceeași și
influențează aceeași conștiință de sine stă tă toare. Caracteristicile
negative, cum ar fi ura, gelozia, mâ nia și pofta, fac parte din aceeași
"familie" a conștiinței ca și acele calită ți care, fiind pozitive, ridică
conștiința spre cer. Astfel de caracteristici sau calită ți pozitive includ
dragostea, bună tatea, iertarea, compasiunea și autocontrolul.
Majoritatea oamenilor au un amestec de calită ți pozitive și negative.
Ei se identifică , în ego-ul lor, cu ambele grupuri.
Bhagavad Gita prezintă o imagine fascinantă a naturii umane. Ea
arată că fiecare individ este o națiune în sine, "populația" sa fiind
formată din toate calită țile sale, atâ t bune, câ t și rele. Cu adevă rat,
fiecare calitate umană poate fi asimilată , cu perfectă justificare, unui
individ. În esență , niciunul dintre noi nu reprezintă caracteristicile
sale: Noi pur și simplu ne manifestă m tră să turile de caracter. După
cum scria Paramhansa Yogananda în Autobiografia unui yoghin,
"Gâ ndurile au ră dă cini universale și nu individuale". Diferite
caracteristici se dezvoltă în noi în funcție de modul în care acționă m
și reacționă m în mod repetat în această lume ca ră spuns la oameni și
circumstanțe. Nimeni, în adevă rata sa natură , nu este în mod esențial
furios, gelos sau pofticios. El permite ca aceste calită ți să se dezvolte
în el însuși prin identificarea ego-ului să u cu lucrurile care i se
întâ mplă în viața sa.
Dacă ego-ul să u se simte amenințat și consideră că trebuie să facă
față acestei amenință ri cu un curaj agresiv, el poate dezvolta treptat
ambele calită ți: agresivitate și curaj. Dacă , pe de altă parte, el
consideră că nu este capabil să facă față cu succes amenință rii, el
poate dezvolta treptat o perspectivă temă toare, poate deveni gelos
sau poate dobâ ndi o atitudine resentimentară . În timp,
nenumă ratele experiențe pe care le întâlnește în viață și modul în
care le întâlnește pot dezvolta în el nenumă rate "complexe". Cu alte
cuvinte, anumite aspecte ale naturii sale pot insista să atace, în timp
ce alte aspecte pledează , ca o țestoasă , pentru o retragere
autoprotectoare. Altele pot murmura neputincioase în fundal despre
"să gețile și să gețile norocului scandalos", în timp ce altele
ră spâ ndesc în șoaptă o campanie de bâ rfe ră ută cioase pentru a face
ca "lumea" să fie de partea lor, în timp ce un alt grup întreg de
cetă țeni mentali poate sta, la figurat vorbind, pe niște cutii de să pun
care pledează pentru toleranță , îngă duință , acceptare amuzată sau
neatâ rnare calmă .
"Circumstanțele", a comentat Paramhansa Yogananda, "sunt
întotdeauna neutre. Ele apar pozitive sau negative în funcție de
reacțiile corespunză toare ale inimii." Reacțiile posibile la aproape
orice circumstanță sunt legionare la numă r. Fiecare reacție poate
pă rea (și pare, pentru cei mai mulți oameni) trecă toare și nu este
obligatorie pentru sine sau pentru natura fiecă ruia. Oamenii -
pentru a da un exemplu - pot spune ceva neplă cut despre alții, apoi
chicotesc ușor ca și cum ar insinua: "Vedeți? cuvintele mele
neplă cute nu m-au afectat personal!". Cu toate acestea, acțiunea nu
are loc niciodată într-un vid. Fiecare act, fiecare gând, are
consecințele sale specifice.
Mai există un alt aspect al naturii umane, care forțează gâ ndurile
trecă toare să se întipă rească ca niște caracteristici ferme. Aceasta
este puterea obișnuinței. Astfel, în Mahabharata și în acel extras
relativ scurt din ea numit Bhagavad Gita, există rolul fascinant jucat
de Drona, cunoscut și sub numele de Dronacharya (acharya
însemnâ nd "învă ță tor").
Dronacharya a fost guru, sau învă ță tor, atâ t pentru Kurus, câ t și
pentru Pandavas. Rolul să u în epopee a fost acela de a-i învă ța artele
marțiale, inclusiv cea mai importantă abilitate a timpului să u: tirul
cu arcul.
În Mahabharata, arcul simbolizează coloana vertebrală . Atunci câ nd
un arc este întins, coarda seamă nă cu coloana vertebrală însă și;
partea din față arcuită seamă nă oarecum cu partea din față a
corpului. Să geata, atunci câ nd este eliberată din arc, simbolizează
puterea de concentrare. În acest sens, se pot vizualiza și sprâ ncenele
ca fiind cele două jumă tă ți curbate ale unui arc, în care punctul
dintre ele reprezintă acea parte a arcului în care este plasată ferm
să geata.
Cel mai bun elev al lui Dronacharya a fost Arjuna. Există o poveste
despre faptul că Drona a propus un test pentru elevii să i. Le-a cerut,
fiecare pe râ nd, să taie capul unei pă să ri așezate pe cea mai înaltă
ramură a unui copac. Fiecare elev, în timp ce se apropia de profesor,
a fost întrebat: "Ce vezi?".
Fiecare a raportat numeroasele lucruri care se aflau în raza sa
vizuală . Un ră spuns tipic a fost: "Vă d pasă rea, copacul, norii care
trec". Dronacharya știa, în fiecare caz, că arcașul va rata capul
pă să rii. De fapt, așa s-a și dovedit.
În cele din urmă , Arjuna a venit la râ ndul să u. "Ce vezi?", a întrebat
Drona.
"Vă d capul pă să rii", a ră spuns tâ nă rul ră zboinic.
"Nimic altceva?", a întrebat Guru.
"Nimic altceva!", a venit ră spunsul: "doar capul pă să rii."
"Dezleagă -ți arborele!", a spus Dronacharya cu mâ ndrie, sigur de
succesul lui Arjuna. Numai Arjuna a trecut testul.
Dronacharya a fost, așa cum am ară tat, guru al ambelor familii de
verișori. În ră zboiul de la Kurukshetra, însă , el a luptat de partea
Kurus. De ce, ne întrebă m, ar fi fă cut asta? Nu era Arjuna cel mai bun
și favorit elev al să u? Există un motiv subtil pentru această alegere.
Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâ mplă în orice luptă
între aspirațiile înalte din propria persoană și tendințele lumești
este că obișnuința trece de partea mondenită ții. Nevoia noastră este
să ne înlocuim obiceiurile rele cu unele bune. Obiceiurile bune, însă ,
cedează în fața unei puteri superioare, care este cea care ne dă
adevă rata noastră putere.
Puterea de concentrare de care a dat dovadă Arjuna, precum și toate
celelalte calită ți necesare dezvoltă rii spirituale, depind inițial de
obiceiurile bune. Ceea ce dă acestor bune calită ți adevă rata lor forță
transcende însă obișnuința: este o forță care provine din inspirația
supraconștientă . Astfel, nu atâ t bunele noastre obișnuințe sunt cele
care ne garantează victoria spirituală , câ t afluxul de har, îndrumare
și intuiție divină . Între timp, puterea obișnuinței însă și se situează
de obicei pe partea negativă . Într-adevă r, chiar și obiceiurile bune
trebuie să fie transformate prin inspirație divină ; în caz contrar,
dacă cuiva îi lipsește o înțelegere superioară , el poate aluneca din
nou în obiceiuri rele.
Drona a trecut de partea greșită . Aceasta înseamnă că nu trebuie să
ne bază m doar pe bunele noastre obiceiuri pentru a trece cu bine
peste testele psihologice și spirituale. Obiceiurile nă scute din
acțiunile din trecut ne pot oferi o karma bună , dar karma însă și
trebuie transcendută în dedicarea la adevă r.
Între timp, toate calită țile noastre capă tă caracteristicile unor
personalită ți individuale, pe mă sură ce devenim impregnați de ele
prin repetarea actelor care ne implică în ele. Din cauza obișnuinței,
ele se înră dă cinează ca adevă rați "cetă țeni" ai propriei noastre
națiuni de conștiință . Fiecare persoană , așa cum am spus, este o
națiune în sine. Mii sau milioane de "cetă țeni" mișună de colo-colo,
fiecare dintre ei fiind hotă râ t să își îndeplinească propriile dorințe și
ambiții. Sigmund Freud abia a zgâ riat suprafața psihologiei umane
cu investigațiile sale. El a lucrat în primul râ nd cu psihologia
anormală , dar, în realitate, fiecare ființă umană , atâ ta timp câ t
tră iește în iluzie, este o masă de calită ți conflictuale, sau complexe.
Freud a vă zut doar conflictul dintre dorința personală și așteptă rile
societă ții. În realitate, cazul este infinit mai complex.
 Capitolul șapte
Coloana vertebrală: Calea spre
mântuire
Gâ ndiți-vă la o bară magnetică . Ceea ce îl diferențiază de alte bare de
metal - de fier, în special - este faptul că moleculele sale sunt rotite
într-o singură direcție, producâ nd o polaritate nord-sud. În
majoritatea barelor, moleculele, fiecare cu propria polaritate nord-
sud, sunt rotite în toate direcțiile, anulâ ndu-se reciproc. Atunci câ nd
moleculele sunt orientate într-o singură direcție, atunci câ nd multe
dintre ele acționează împreună , ele capă tă putere magnetică .
Magnetismul este generat, nu creat. Prezența sa este latentă în
fiecare bucată de metal - de fapt, la niveluri mai subtile de
manifestare, în orice. Astfel, oamenii pot fi magnetici; magnetismul
lor îi poate determina pe ceilalți să simtă față de ei o atracție sau o
repulsie puternică .
Există mai multe tipuri de magnetism. Calită țile noastre individuale
se aseamă nă cu moleculele de fier, în sensul că , dacă sunt
concentrate asupra unui singur scop, pot produce rezultate aparent
miraculoase. Pe de altă parte, atunci câ nd sunt direcționate la
întâ mplare, ele ne pot face ineficienți. Magnetismul este cheia
succesului în orice domeniu.
Oamenii vor spune adesea: "Eu tot încerc să fiu bun. Atunci, de ce
eșuez în mod constant?" sau "Muncesc atâ t de mult pentru a deveni
competent în domeniul meu de activitate; de ce nu reușesc?" sau
"Încerc atâ t de mult să -mi înving obiceiurile proaste; de ce continuă
să revină , ca buruienile?". La toate aceste întrebă ri, ră spunsul, deși
poate nefericit, este: "Ați creat în dumneavoastră magnetismul
eșecului: Trebuie să convingi destui cetă țeni din râ ndul populației
tale interioare să te susțină ; numai atunci vei putea face schimbarea
globală pe care o dorești. Partea bună a problemei este că , atunci
câ nd vei reuși să convertești destui cetă țeni mentali de partea
binelui, aceștia îi vor depă și numeric pe cei indisciplinați și îi vor
cuceri treptat, ceea ce va avea ca rezultat progresul tă u spiritual
rapid."
Trebuie să ne transformă m defectele în virtuți. Izbucnirile de furie,
necontrolabile la început, trebuie să fie recanalizate în
comportament pozitiv. Încarnă rile - poate chiar mai multe - pot fi
necesare pentru o autotransformare completă . Cu toate acestea, o
că lă torie de mii de kilometri trebuie să înceapă cu un singur pas.
Niciodată nu trebuie să ne descurajă m. Descurajarea însă și este pur
și simplu o caracteristică care trebuie combă tută și cucerită prin
presiunea constantă și indomptabilă a curajului hotă râ t. Dacă cineva
se gâ ndește: "Pur și simplu nu am acest tip de curaj", să știți că îl
puteți dezvolta, în timp. Orice tră să tură umană începe ca un simplu
gâ nd. Nu există nimic din ceea ce omul poate realiza sau chiar
concepe care, ca idee, să fie inaccesibil orică rei alte ființe umane.
Cu toate acestea, Bhagavad Gita ne învață mai mult decâ t necesitatea
de a ne depă și defectele și slă biciunile individuale. Ea oferă , de
asemenea, metode practice pentru a mă tura orice obstacol din cale.
Una dintre aceste metode este descrisă în capitolul 4, versetul 35,
unde Krishna îi vorbește lui Arjuna despre importanța guru-ului, sau
a salvatorului spiritual. Un guru este mai mult decâ t un simplu
profesor. Puterea guru-ului poate transfera magnetismul să u
discipolilor care se sintonizează cu conștiința sa. Astfel,
magnetismul să u poate contribui la transformarea fiecă rui defect
din ei în virtutea opusă , prin recanalizarea energiei din coloana lor
vertebrală - într-un sens, realinierea "moleculelor" tendințelor și
ajutarea lor, din ce în ce mai mult, să curgă în sus. Un râ u, atunci
câ nd debitul să u este puternic, dizolvă orice vâ rtej care persistă de-a
lungul malului și face ca acele vâ rtejuri și orice resturi care se învâ rt
în ele să intre în fluxul puternic al râ ului pâ nă la ocean. În mod
similar, un flux puternic de energie ascendentă în coloana vertebrală
poate dizolva toate "vrittis", sau vâ rtejurile sentimentelor, și le poate
duce pâ nă la ochiul spiritual. De aici și definiția lui Patanjali pentru
yoga: "Yogas chitta vritti nirodha (Yoga este neutralizarea
vâ rtejurilor, sau vâ rtejurilor de sentimente din conștiință )." Ajutorul
subtil al unui guru adevă rat, sau Sat, îl poate ajuta pe discipol să își
transforme propriile tendințe și să le îndrepte pe toate spre
Dumnezeu.
Nimic din toate acestea nu poate fi realizat, însă , fă ră cooperarea
activă a discipolului. Ș i acest proces poate fi accelerat științific prin
tehnici de yoga și, în special, prin marea și stră vechea știință a Kriya
Yoga. Bhagavad Gita subliniază în repetate râ nduri importanța yoga
și face aluzie de mai multe ori la această cea mai înaltă dintre toate
științele yoga. Într-adevă r, aspectul științific al ilumină rii stă la baza
fiecă rei învă ță turi din Gita. Am fă cut deja aluzie la acest aspect.
Atunci câ nd o bară de metal nemagnetizată este plasată lâ ngă o bară
magnetică , aceasta dezvoltă treptat un magnetism propriu pe
mă sură ce moleculele sale se realiniază , în mod similar, în direcția
nord-sud. Aceasta este adevă rata putere a Satguru, sau a
salvatorului, un ajutor esențial la care Guru al meu s-a referit în mod
constant. El a aprobat complet tradiția indiană conform că reia
trebuie să ai un guru pentru a-l gă si pe Dumnezeu. Rolul jucat de
guru nu este acela de a-și transforma discipolii după chipul și
asemă narea sa, ci, împă rtă șind cu ei magnetismul să u, de a le înă lța
conștiința. Această influență îi ajută să realinieze "moleculele" de
energie din propriul lor corp și, mai ales, din coloana vertebrală ,
spre "nordul" coloanei vertebrale, la nivelul ochiului spiritual și în
vâ rful capului (sahasrara).
În afară de ajutorul guru-ului, celă lalt lucru necesar pentru
Realizarea Sinelui este, așa cum am spus, cooperarea cu el în
ajutorul pe care îl oferă . Aceasta este, mai presus de toate, ceea ce se
înțelege prin munca spirituală asupra propriei persoane.
Transformarea de sine poate fi realizată nu atâ t prin munca
minuțioasă de purificare și spiritualizare a fiecă rui defect, câ t mai
ales prin direcționarea întregii energii că tre ochiul spiritual. Acest
flux ascendent de energie este ca un râ u, în acest caz curgâ nd în sus
(nu în jos) spre "gura" ochiului spiritual, unde sufletul se contopește
în cele din urmă în marea infinitului.
Nimic din toate acestea nu înseamnă că trebuie să minimaliză m
necesitatea de a face eforturi minuțioase pentru a ne transforma pe
noi înșine. Într-adevă r, Bhagavad Gita începe prin a recunoaște
starea de ră zboi constant din toate ființele umane între viciu și
virtute.
Câ nd ne gâ ndim, totuși, la uriașul demers cu care ne confruntă m
pentru a depă și chiar și un singur defect adâ nc înră dă cinat, sarcina
pare nesfâ rșită . Gâ ndiți-vă câ t timp îi ia unui alcoolic să depă șească
chiar și această singură tră să tură . Odată ce cucerește acea singură
slă biciune, este un prilej de să rbă toare. Numă rul de defecte pe care
fiecare om trebuie să le cucerească pare aproape copleșitor de vast.
Gâ ndiți-vă la acea bară de fier. Aceasta conține, probabil, miliarde de
molecule. Acestea se anulează una pe alta prin faptul că sunt rotite
în toate direcțiile. Să presupunem că am putea lucra minuțios la
fiecare moleculă : Gâ ndiți-vă câ t timp ar dura să le întoarcem pe
toate în direcția nord-sud. În momentul în care cineva ar fi ajuns
doar la o distanță scurtă în acest proces și ar fi fost gata să înceapă
(ca să spunem așa) urmă torul nivel, este destul de posibil ca primele
molecule să se întoarcă deja la întâ mplare. Nu ar fi existat încă
magnetismul care să le mențină îndreptate în direcția corectă .
 Capitolul opt
Începe Scriptura
Bhagavad Gita începe cu Dhritarashtra, tată l lui Duryodhana, care
dorește să afle cum decurge bă tă lia de la Kurukshetra. Dhritarashtra
este orb, după cum am vă zut mai devreme. Orbirea sa reprezintă
acel aspect al minții care poate percepe realitatea doar prin
intermediul simțurilor. Ră zboiul de la Kurukshetra nu se poartă la
propriu pe un câ mp de luptă pă mâ ntesc, ci are loc în interiorul
fiecă rui individ. Dhritarashtra îl consultă pe Sanjaya, care reprezintă
introspecția. Doar introspecția poate spune minții oarbe care tabă ră
câ știgă .
Sanjaya are puterea spirituală de a vedea lucrurile de la distanță .
Astfel, prin intermediul lui, Dhritarashtra, care dorește în mod firesc
să știe ce se întâ mplă pe câ mpul de luptă chiar și în timpul luptei, își
pune întrebarea. O face, însă , într-un mod foarte interesant. El nu
întreabă (așa cum ne-am aștepta): "Care tabă ră câ știgă ?", ci mai
degrabă "Care tabă ră a câ știgat?" - la timpul trecut.
Paramhansa Yogananda a subliniat că această întrebare, care cere o
introspecție asupra a ceva deja trecut, dă un indiciu clar că întreaga
Bhagavad Gita se concentrează pe domeniul conștiinței, nu pe cel al
luptei marțiale. Pe un câ mp de luptă pă mâ ntesc este firesc să ne
întrebă m: "Care parte câ știgă ?". Ne așteptă m să primim imediat
vești despre direcția în care curge valul ră zboiului, care râ nduri
ră mâ n ferme, care cedează presiunii agresive și care fac incursiuni
în râ ndurile inamicului. Într-o bă tă lie psihologică , pe de altă parte,
abia după ce lupta s-a încheiat se pune întrebarea: "Care parte a fost
victorioasă ?"
Stanța 1, capitolul 1, din această mare scriptură spune:
"Dhritarashtra i-a pus următoarea întrebare lui Sanjaya: "Pe
câmpul de luptă de la Kurukshetra, unde fiii mei și cei ai lui
Pandu erau aliniați unul împotriva celuilalt, dornici de luptă,
care a fost rezultatul?"".
Această întrebare aparent simplă constituie baza Bhagavad Gita.
Biruința asupra iluziei este absolut crucială pentru adevă rata
fericire și libertate a omului. Cu toate acestea, este foarte dificil de a
discerne ce este o victorie adevă rată , ce este doar o victorie goală și
ce, deși poartă aparența unei victorii, se va dovedi în cele din urmă
că a fost o înfrâ ngere zdrobitoare.
Guru-ul meu mi-a spus această poveste: "Un om din India antică era
hă rțuit de un demon. El a decis să folosească o mantra vedică pentru
a alunga acest dă ună tor. Luâ nd un pumn de pulbere, a rostit mantra
peste ea, infuzâ nd (așa cum credea el) pulberea cu putere mantrică .
Apoi a aruncat pulberea asupra demonului. Demonul doar a râ s.
"Înainte ca tu să poți mă car să -ți reciți mantra", și-a bă tut joc, "am
intrat eu însumi în pulbere. Cum, atunci, ar putea mantra ta să -mi
facă ră u?".
"Deci, vezi", a continuat Guru-ul meu, "chiar mintea cu care ai vrea
să alungi iluzia este deja impregnată de aceeași iluzie pe care vrei să
o depă șești! Nu este întotdeauna ușor, chiar, să deosebești binele de
ră u. Introspecția ajută și este, într-adevă r, esențială . Cu toate
acestea, și mai importantă este că lă uzirea intuitivă a unui guru
înțelept, mai ales din interior."
Ce lampă are omul pentru a-l că lă uzi prin lunga noapte a ignoranței?
"O înțelegere oarbă !", a fost ră spunsul lui Omar Khayyam. Mintea
oarbă trebuie să consulte introspecția, dar introspecția trebuie
tratată cu prudență , pentru că este deja contaminată chiar de
ignoranța pe care încearcă să o risipească .
Există anumite linii directoare care pot ajuta pe cineva să înțeleagă
care parte a fost câ știgă toare în orice bă tă lie psihologică . O linie
directoare este o expansiune interioară de fericire și libertate. O alta
este o expansiune a conștiinței. O a treia, și chiar mai importantă ,
este o expansiune a simpatiei. A patra, dar la fel de importantă ca
toate celelalte, este calmul interior.
Mintea joacă multe trucuri pentru a-l convinge pe om că a gă sit
aceste comori. Fericirea și bucuria sunt liniile directoare ale unui
comportament corect, dar emoțiile înșelă toare se pot deghiza în
ambele. O cheie a faptului că natura lor este iluzorie este faptul că
ele transmit un sentiment de entuziasm, în loc de un calm tot mai
profund.
O expansiune a conștiinței poate pă rea să însoțească orice creștere a
puterii, a dominației sau chiar a cunoașterii. Cu toate acestea, aceste
realiză ri dau adesea, în loc de o expansiune a conștiinței, un
sentiment umflat de importanță și implicare de sine - un "cap
umflat".
O expansiune a simpatiei poate fi constrâ ngă toare dacă ne provoacă
să avem așteptă ri de la ceilalți, să devenim posesivi față de ei sau să
ne concentră m pe cerințele lor emoționale mai degrabă decâ t pe
înțelepciune.
Chiar și calmul poate fi înșelă tor, dacă generează indiferență .
Cum poate cineva să știe ce curs al vieții este corect sau greșit?
Prima regulă este: "Fă ceea ce funcționează ". De aceea, întrebarea
"Care a fost rezultatul?" este mai importantă decâ t "Ce fac?". Numai
din rezultatul unui curs de acțiune se poate ști cu certitudine dacă
actul a fost justificat sau nu. Maxima "Scopul justifică mijloacele"
este adevă rată doar atâ t timp câ t scopul este vizualizat în teorie, în
prealabil. Odată ce acesta a fost atins efectiv, însă , se va ară ta dacă
mijloacele pentru atingerea lui au fost corecte sau nu. Mijloacele
greșite pentru un scop imaginar bun vor produce, în cele din urmă ,
dezacord și eșec.
"O înțelegere oarbă !" Din pă cate, nu este ușor pentru om. El nu
poate decâ t să se poticnească pe drumul vieții. Doar timpul va spune
cu certitudine dacă o acțiune a fost corectă sau nu. De aceea, Gita
spune aici, de fapt, "Care sunt rezultatele?".
Practic, un curs de acțiune corect va produce armonie, să nă tate, o
stare de echilibru și o capacitate de a continua să se deplaseze în
mod sensibil și cu discernă mâ nt spre orice împlinire pe care o caută .
Acolo unde există bucurie și o expansiune a conștiinței, simpatie și
calm interior, se va simți întotdeauna o energie ascendentă în
coloana vertebrală . Opusele acestor stă ri - tristețea, conștiința și
sentimentul contractiv și neliniștea - sunt întotdeauna însoțite de o
energie descendentă în coloana vertebrală . Însă și postura unei
persoane indică orice schimbare în fluxul de energie, că ci atunci
câ nd energia sa este "în sus", ea stă dreaptă , cu umerii pe spate, cu
pieptul ridicat; ea are chiar tendința mai naturală de a privi în sus.
Dar atunci câ nd energia sa este "în jos", el se lasă în jos înainte,
umerii îi sunt lă sați, își ține pieptul înă untru ca și cum ar exista o
adâ ncitură acolo, și tinde să privească în jos.
"Ce au fă cut?" întrebă Dhritarashtra. O modalitate de a mă sura
gradul orică rei victorii sau înfrâ ngeri interioare este de a o testa cu
ajutorul indicațiilor de mai sus. Simțiți că ați reușit, sub focul
inamicului, să vă pă strați calmul? Dacă ră spunsul tă u este: "Ei bine,
sunt hotă râ t cu calm să -i mă celă resc cu adevă rat, data viitoare!",
trebuie să concluzionă m: "Nu te-ai descurcat chiar atâ t de bine!".
Sau poate că putem spune: "Ră spunsurile nu sunt încă toate".
Un mod de a vă da seama dacă ați gestionat bine o situație este să
judecați după reacțiile altor persoane. Totuși, chiar și aceste reacții
nu sunt de încredere. Ceea ce le place oamenilor nu este un ghid
pentru ceea ce este corect, iar cei mai mulți oameni sunt ghidați de
ceea ce le place și nu le place, de interesul propriu, de ceea ce le
place sau nu le place. Acesta este unul dintre motivele pentru care
introspecția (Sanjaya) este cea mai înțeleaptă cale spre înțelegere.
Cu condiția ca cineva să se angajeze sincer în că utarea adevă rului și,
mai presus de toate, Dumnezeu, dacă prin introspecție își cercetează
reacțiile propriilor cetă țeni mentali, va avea o înțelegere mai clară a
ceea ce ar fi trebuit sau nu ar fi trebuit să facă și a modului în care ar
trebui să se comporte în viitor.
Împotriva aspirațiilor sale orientate în sus se opun nenumă rate
tendințe descendente, pe care el însuși le-a creat prin acțiuni greșite
din trecut și le-a transformat în obiceiuri proaste. Câ teva strofe mai
tâ rziu (strofa 10) se face afirmația că forțele pentru eroare sunt
"nenumă rate"[4], în timp ce forțele dreptă ții sunt "puține la numă r".
Nenumă rate sunt că ile prin care cineva poate aluneca în eroare, la
fel cum exteriorul unui cerc mare are loc pentru a face multe
apropieri de centru. Virtuțile înă lță toare sunt puține, pentru că ele
conduc spre centrul ființei noastre și sunt deja aproape de acesta.
Ura poate fi definită în termeni de nenumă rate obiecte capabile de a
fi urâ te, în timp ce bună tatea izvoră ște din interiorul sinelui și își
acordă în mod impersonal binefacerile sale tuturor.
Astfel, atunci câ nd Dhritarashtra îi spune lui Sanjaya: "Ce au fă cut?"
sau "Care a fost rezultatul?", că ută torului sincer al adevă rului i se
spune: "Judecă -ți gâ ndurile și acțiunile după efectele lor - mai întâ i
pe tine însuți, apoi pe ceilalți. Sunt ele aducă toare de pace? Sunt ele
câ t se poate de benefice universal? Ajută ele la extinderea înțelegerii
și simpatiilor tale? Au adus o mai mare armonie în mediul vostru?
sau au produs dezacord? Te inspiră pe tine și pe alții? sau au adus
mai puțină speranță în general - chiar disperare?"
Aceste întrebă ri nu sunt întotdeauna ușor de ră spuns. Mâ nia pentru
o cauză dreaptă poate fi productivă de bine. Într-adevă r, o astfel de
mâ nie, dacă este spirituală , nu este deloc mâ nie, ci doar un flux
puternic de energie spre promovarea dreptă ții. Astfel, fervoarea
calmă poate uneori să arate ca mâ nia, dar de fapt să fie orice altceva
decâ t atâ t. Zâ mbetele amabile, pe de altă parte, pot pă rea uneori
virtuoase, câ nd, de fapt, sunt menite doar să -i tenteze pe alții - și
poate chiar pe sine însuși! - să facă ră ul.
Această primă strofă stă la baza întregii Gita. Cu toate acestea, mai
ră mâ n multe de înțeles înainte de a putea spune cu siguranță că
cineva urmează calea ascendentă spre bună tate, adevă r și iubire
divină în Dumnezeu.
[4] Acest cuvâ nt a fost tradus în mod greșit în anumite texte prin
"necuvâ ntă tor". În mă sura în care Pandavas câ știgă în cele din urmă , această
afirmație s-ar dovedi falsă . "Inenumă rabil", însă , este traducerea pe care a dat-
o gurul meu.
 Capitolul Nouă
Sanjaya vorbește
Sanjaya (Introspecție) descrie apoi scena pe care o vede cu viziunea
sa îndepă rtată . Începâ nd cu armata condusă de Duryodhana (fiul lui
Dhritarashtra), Sanjaya povestește cum Duryodhana, vă zâ nd forțele
Pandava îndreptate împotriva sa, se adresează cu îngrijorare lui
Drona, preceptorul să u (obișnuință sau samskaras: tendințe din
trecut), și îi cere încurajarea și reasigurarea.
Bhagavad Gita ne duce imediat la meditație ca fiind cea mai scurtă
cale spre Dumnezeu. În mod firesc, atunci câ nd devotatul se așează
pentru prima dată pentru meditație, toate vechile sale tendințe
lumești, stâ rnite de dorința materială , se trezesc în semn de protest.
Duryodhana (regele dorinței materiale) observă cu teamă puterea
inamicului, care stă în râ nd cu armata sa. Dhristadyumna (lumina
interioară calmă ), fiul lui Drupada (pasiunea extremă ), este fratele
să u, student sub Drona, și este primul care așază forțele Pandava în
dispozitiv de luptă . Dhristadyumna este cel care îl ucide în cele din
urmă pe Drona (nu în rolul să u de guru, ci ca influență a obiceiurilor
din trecut). Totuși, Dhristadyumna este descris și ca fiind discipolul
"priceput" al lui Drona, deoarece lumina interioară calmă nu se vede
decâ t în urma unei practici meditative repetate, ceea ce a dus la
apariția obiceiului meditativ.
Duryodhana nu este pregă tit să vadă înfruntați împotriva sa atâ ția
discipoli ai lui Drona, guru-ul să u, pe care spera să -l vadă conducâ nd
forțele sale de dorință materială spre victorie.
Trebuie subliniat faptul că Bhagavad Gita plonjează încă de la
început în viața interioară a meditației, care, se înțelege încetul cu
încetul, este pentru toată lumea. Aceasta nu este o scriere de
platitudini pioase. Îi îndeamnă pe oameni încă de la început să caute
o comuniune sufletească profundă prin propria lor experiență
directă , interioară , cu Dumnezeu.
Duryodhana continuă să se plâ ngă de percepția sa că mulți alți mari
ră zboinici sunt împotriva lui, ră zboinici la fel de înfricoșă tori ca
frații Pandava Bhima și Arjuna. Neliniștit, el enumeră pe unii dintre
cei mai importanți dintre ei.
În continuare, el caută curaj enumerâ nd ră zboinicii din propria
tabă ră . Aceștia constau în Drona (obișnuința), Bhishma (sinele
esențial, sau ego-ul), Karna (atașamentul) și alții prea numeroși
pentru a-i enumera în această expunere, care se referă doar la Gita
în sine și nu la Mahabharata. Duryodhana spune apoi: "Forțele
noastre, apă rate de Bhishma, sunt greu de numă rat (pentru că sunt
atâ t de numeroase), în timp ce forțele lor, apă rate de Bhima, sunt
ușor de numă rat". Încurajat de forțele sale superioare, Duryodhana
își îndeamnă trupele să se adune în jurul lui Bhishma și să îl
protejeze. Atâ ta timp câ t sentimentul esențial al individualită ții
cuiva este în siguranță - așa crede regele Dorinței Materiale - cauza
lor este sigură .
Meditația, însă , duce conștiința cuiva în tă râ muri interioare, unde
strâ nsoarea conștiinței separate începe să se slă bească . Respirația
însă și devine calmă , iar energia începe să se retragă din simțuri.
Apoi (în strofa 12) "Marele stăpân Bhishma, cu scopul de a-l
încuraja pe Duryodhana, suflă în cucuruzul său cu un răget
puternic, ca de leu". Semnificația de aici este fascinantă : "conca" lui
Bhishma este respirația. Atunci câ nd Ego-ul simte că conștiința
individualită ții sale se îndepă rtează în meditația profundă , și cu atâ t
mai mult cu câ t se apropie de lipsa de respirație, el se gâ ndește
brusc: "Stai! Dar eu?!".
Ego-ul este pivotul; el ține în loc dorința materială . Ego-ul poate fi
descris ca fiind centrul vortexului în jurul că ruia se învâ rt toate
dorințele materiale. Rememorarea bruscă a "realită ții" obișnuite, a
corpului, și a caracterului dezirabil al lumii materiale, determină
obișnuința subconștientă să activeze sentimentul de "eu". În acel
moment, inspirația puternică a respirației este sugerată de "ră getul
puternic, ca de leu" al condeiului lui Bhishma, care îl readuce pe
devotatul meditator la conștiința exterioară .
Swami Sri Yukteswar a comparat mintea omului cu o pasă re mică
ținută într-o colivie timp de două zeci de ani. Dacă deschideți ușa
coliviei, pasă rea se va ghemui în spate, temâ ndu-se de
"amenințarea" care pare să o cheme: cerul vast și deschis, unde a
fost concepută de natură să zboare. După un timp, pasă rea poate să
țopă i timid în afara coliviei, dar se va gră bi să se întoarcă aproape
imediat, temâ ndu-se de această experiență de libertate pentru care
obișnuința a fă cut-o nepregă tită . Doar treptat, prin ieșiri din ce în ce
mai lungi, mica pasă re va ieși în sfâ rșit în afara coliviei, își va zbâ rnâ i
aripile și, după o nouă pauză , va zbura liber spre cer.
Strofa 13 descrie reacția celorlalți soldați Kuru la cucuruzul lui
Bhishma: tobe, taboruri, coarne de vacă , trompete. Acestea
semnifică nu numai zgomotele transmise prin simțuri ale lumii
înconjură toare, ci și redeșteptarea interioară a sunetelor fizice:
bă tă ile inimii, vuietul sâ ngelui în vene în interiorul urechilor și alte
sunete corporale familiare.
Ca ră spuns la atracția și agitația sunetelor materiale, lumea
interioară îl cheamă atunci pe devotat, insistent, cu o muzică
seducă toare: sunetul unei albine, de exemplu, care emană din
chakra muladhara sau centrul coccisului, atunci câ nd energia este
stimulată în acel punct pentru a se ridica în sus în coloana
vertebrală ; flautul lui Krishna, sunetul emanat din chakra
swadisthana sau centrul sacral; sunetul dulce al unei harpe, emanat
din chakra manipura sau centrul lombar; sunetul profund de clopot
al chakrei anahata sau al centrului inimii; sunetul liniștitor și
expansiv - ca un vâ nt blâ nd în copaci sau ca un tunet îndepă rtat -
emanâ nd din chakra bishuddha sau centrul cervical; și mai presus de
toate pranaba, puternicul sunet al lui AUM (despre care se va scrie
mai multe mai tâ rziu).
Acest sunet puternic stră punge inima lui Material Desire și a armatei
care îl susține, provocâ nd o mare consternare.
În acest moment, Arjuna ("cel al că rui steag poartă emblema
maimuței") își ridică arcul și îi adresează o rugă minte lui Krishna,
că ră ușul să u. După cum am vă zut, arcul simbolizează coloana
vertebrală . Maimuța este un simbol al neliniștii; ridicarea "emblemei
maimuței" semnifică faptul că Arjuna și-a adus mintea neliniștită
sub control și este capabil să comunice în mod conștient cu Domnul
(Krishna).
"O, Krishna cel fără de schimbare", spune el (așa cum am
menționat mai devreme), "te rog să-mi îndrepți carul între cele
două armate, ca să le văd așezate una împotriva celeilalte și să
știu mai bine cu cine trebuie să lupt".
Vedem aici, de asemenea, destul de clar, că Gita este alegorică . Nici
un general de armată nu ar fi atâ t de prost în ajunul bă tă liei încâ t să
ceară să fie condus între cele două armate pentru a vedea mai bine
inamicul. Cel mult un general ar cere, dacă ar dori o astfel de
priveliște, să fie dus pe un vâ rf de deal înalt sau într-un alt punct din
care să poată vedea fă ră să se expună pericolului să geților, sulițelor
și altor proiectile inamice.
Există o poveste frumoasă despre cum Krishna a ajuns să fie
că ră ușul lui Arjuna. Arjuna și Duryodhana s-au dus separat la
Krishna pentru a încerca să -i ceară ajutorul în ră zboiul care urma să
aibă loc. Krishna dormea, așa că au așteptat ră bdă tori, Duryodhana
așezat mâ ndru lâ ngă capul lui Krishna, iar Arjuna umil la picioarele
sale. Câ nd Krishna s-a trezit, i-a gă sit pe amâ ndoi acolo. Pentru a fi
corect, le-a dat deci de ales: fie ajutorul întregii sale armate, fie el
însuși, inactiv în luptă și oferind doar sfaturi.
Lui Arjuna i s-a dat prima alegere, deoarece, la trezire, Krishna îl
vă zuse primul. Arjuna l-a ales pe Krishna, chiar dacă acesta ar fi fost
inactiv pe câ mpul de luptă . Duryodhana, materialistul, s-a mulțumit
să aibă o întreagă armată , din care el însuși ar fi fost oricum general.
Krishna a devenit că ră ușul lui Arjuna. În mod simbolic, carul
reprezintă corpul uman, iar caii reprezintă cele cinci simțuri (de
fapt, există și cinci simțuri subtile: auzul și puterea de a auzi, vederea
și puterea de a vedea și așa mai departe). Arjuna l-a invitat pe
Domnul să conducă carul vieții sale, ținâ nd frâ iele simțurilor sale și
dirijâ ndu-i cursul în bă tă lia care se apropia. Astfel, și devotatul
trebuie să încerce să -L vadă mereu pe Dumnezeu ca fiind singurul
Fă că tor al tuturor acțiunilor sale.
Conducerea carului efortului spiritual între cele două armate
semnifică retragerea energiei în coloana vertebrală și
conștientizarea devotatului care meditează că există de fapt două
forțe în interiorul să u, care concurează pentru a-l atrage în direcții
opuse: în jos și în sus. Scopul meditației, conform practicii yoga, este
de a ridica energia din coloana vertebrală , transferâ nd astfel toate
energiile inferioare în energii superioare din coloana vertebrală și,
în cele din urmă , apoi, de a le concentra în punctul dintre sprâ ncene,
unindu-le, în cele din urmă , cu cel mai înalt pol din corp, în vâ rful
capului (sahasrara).
Arjuna, în timp ce Krishna și el trec între armate, este cuprins de
durere câ nd își dă seama că trebuie să lupte împotriva unor oameni
atâ t de apropiați de el și chiar să -i ucidă : veri, unchi, bunici, socri,
dar și prieteni și apreciatul să u preceptor. Puternicul să u arc îi
alunecă din mâ nă , ceea ce înseamnă că nu mai poate ține o poziție
meditativă fermă .
"Cum pot să mă lupt cu acești oameni, toți dragi mie? Chiar dacă
ei doresc să mă omoare, nu pot să comit marele păcat de a lupta
împotriva lor." El continuă pe această linie, invocâ nd cauza ahimsa
(inofensivitate) pentru a-și justifica propria nedorință de a continua
ră zboiul. Lă sâ nd arcul și așezâ ndu-se înapoi în carul să u, cu ochii
plini de lacrimi, el strigă în cele din urmă : "Nu voi lupta!". Primul
capitol al Gitei și începutul celui de-al doilea înfă țișează
descurajarea sa.
 Capitolul zece
Natura morții -legorică și literală
Sri Krishna, în al doilea capitol, ră spunde pe două niveluri de adevă r.
În primul râ nd, el vorbește despre nevoia ocazională de a se angaja
în mod literal într-un ră zboi justițiar ca acesta. Ț ara sub
Duryodhana a cunoscut greută ți și suferințe. Sub conducă torii să i de
drept, Pandavas, va cunoaște pacea. Nu numai că majoritatea
ră zboaielor de autoapă rare sunt drepte, dar, în acest caz, este vorba
de bună starea populației.
Convingerea lui Mahatma Gandhi cu privire la justețea ahimsa (non-
violența) este atâ t valabilă , câ t și nevalabilă . Întotdeauna, cu
siguranță , ar trebui să avem o atitudine de ahimsa. Adică , nu ar
trebui să se dorească niciodată ră ul nimă nui sau a ceva. Cu toate
acestea, așa cum spunea Swami Sri Yukteswar, "Această lume este
aranjată în mod nepotrivit pentru o practică literală a ahimsa".
Sfatul lui Sri Yukteswar se referea la uciderea țâ nțarilor. Multe
insecte sunt dă ună toare pentru viața umană și, prin urmare, ar
trebui ținute sub control. De altfel, ar fi dificil, dacă nu imposibil, să
nu că lcă m și să nu omorâ m insectele mici; atunci câ nd conducem
mașina, să nu omorâ m insectele care zboară pe parbriz; atunci câ nd
gă tim, să nu omorâ m bacteriile dă ună toare; chiar și atunci câ nd
inhală m, să nu distrugem creaturile mici și invizibile. Interdicția
scripturală de a nu face ră u se referă , a explicat Sri Yukteswar, la
atitudinea cuiva. Nu ar trebui să se dorească ră ul pentru nimic, dar
se poate fi obligat să ucidă creaturi dă ună toare. Într-adevă r, a le
proteja în detrimentul vieții umane ar fi un pă cat, deoarece corpul
omului este mai evoluat din punct de vedere spiritual decâ t cel al
orică rui animal inferior.
Dacă un nebun ar intra în cartierul tă u și ar începe să tragă în
oameni, presupunâ nd că nu există nicio altă modalitate de a-l reține,
ar fi corect din punct de vedere karmic, precum și necesar, să -l
omori. Mai bine o moarte meritată decâ t mai multe nemeritate.
Există momente, așa cum am spus, câ nd ră zboiul este corect, pentru
că este necesar. Krishna, reprezentâ nd vocea lui Dumnezeu, a
declarat la Kurukshetra că tabă ra Pandavas era corectă și dreaptă .
Pentru Arjuna, a refuza să -și facă datoria de ră zboinic în acel ră zboi
ar fi fost, nu o virtute, ci un pă cat.
Krishna îl asigură apoi pe Arjuna că sufletul, în orice caz, nu moare
niciodată . El este o parte din Dumnezeu și, prin urmare, este
indestructibil. Apoi prezintă reîncarnarea ca pe un fapt real. Sufletul
nu își continuă existența doar într-o lume superioară , ci se întoarce
în această lume, corp după corp, pâ nă câ nd obține eliberarea.
Krishna continuă însă să explice o latură mai profundă a morții și
renașterii. Că ci Bhagavad Gita este, înainte de toate, o alegorie a
evoluției sufletului. (De fapt, sufletul nu evoluează , că ci este mereu
perfect. Este jiva, sau ego-ul - sufletul atașat de corp - care evoluează
spre eliberare. Prin urmare, a vorbi despre evoluția sufletului este o
comoditate, pur și simplu, care se referă la evoluția spirituală a ego-
ului, spre deosebire de cea fizică ).
Krishna spune: "Energia investită într-o greșeală nu poate fi
distrusă : Ea poate fi doar transmutată ." Energia care a fost investită
în a urî oamenii, în a fi supă rat pe ei, în a încerca să -i ră nească și în a
râ vni după plă cerile acestei lumi nu poate fi distrusă niciodată .
Energia investită în ele devine pur și simplu, așa cum am spus,
redirecționată spre că ută ri spirituale.
Teama oamenilor lumești, pe care Arjuna a formulat-o într-un limbaj
nobil, deși vorbea de fapt în mod posesiv despre proprii "cetă țeni"
interiori (în conștiința egoului, adică ), este că , renunțâ nd la
obiceiurile lor lumești, vor pierde ceva prețios pentru ei. Krishna
spune: "Arjuna, nimic nu se pierde niciodată . Ceea ce renunți în
planul material vei redescoperi de o mie de ori mai minunat în
Dumnezeu".
Astfel, în 2:11, Sri Krishna i-a spus lui Arjuna: "Cu cuvinte de iubire
ai plâns pe cei care nu merită plânsul. Înțeleptul nu jelește nici
pentru cei care trăiesc pe pământ, nici pentru cei care îl
părăsesc." Viața, spune Krishna, nu este determinată de existența
sau inexistența unui corp fizic. Nu a fost niciodată corpul cel care ne-
a dat viață . Noi, mai degrabă , am dat viață corpului. Sufletul este
veșnic existent, iar acel suflet este ceea ce suntem noi înșine:
manifestă ri ale Spiritului Etern.
Chiar și după ce ne-am dezbră cat de trupul fizic, nu este ca și cum nu
am avea trup. Acest corp este doar un înveliș exterior care ne
înconjoară corpul astral, care la râ ndul să u este doar o condensare
de energie care ne înconjoară corpul ideatic sau cauzal. Nici unul
dintre aceste corpuri nu-i furnizează omului viața și conștiința: Mai
degrabă , el este cel care le animă .
(2:12) Nici noi nu suntem pentru prima dată în această lume.
Eu, voi, acești regali a căror (posibilă) moarte o deplângeți: Nici
unul dintre aceștia nu a mai trăit aici și nici unul dintre ei nu va
înceta vreodată să fie.
(2:13) Așa cum ego-ul își păstrează neîntrerupt firul conștiinței
de sine prin copilărie, tinerețe, tinerețe și bătrânețe, tot așa și
sufletul întrupat (care a dat conștiința ego-ului) își menține
conștiința neîntreruptă, nu numai prin etapele vieții
pământești, ci și prin apariția corpurilor succesive.
(2:14) O, Fiu al lui Kunti, senzații precum căldura și frigul,
plăcerea și durerea sunt generate de simțuri în contactul lor cu
lumea. Ele sunt doar idei: trecătoare, fiecare cu începutul și
sfârșitul ei. O, Descendent al lui Bharata, suportă-le cu răbdare.
Calea înțelepciunii este să nu te identifici cu nimic din afara Sinelui.
(2:15) O, Floare între oameni, cel care este calm și echilibrat,
niciodată tulburat în timpul durerii și al plăcerii: numai el are
conștiința existenței sale veșnice.
(2:16) Ceea ce este ireal nu există. Ceea ce este real nu poate
înceta să existe. Cei care posedă înțelepciune cunosc natura
finală a realității: a ceea ce este și a ceea ce nu este.
(2:17) Numai El, Duhul neschimbător, pătrunde totul și este
nepieritor. Nimic nu poate distruge realitatea Sa eternă.
(2:18) Acest Sine care locuiește în noi este mereu
neschimbător, nepieritor și fără limite. Numai aceste veșminte
trupești pot fi distruse. De aceea, o, urmaș al lui Bharata,
acceptă-ți datoria (în acest corp) și luptă!
(2:19) Cel care consideră că Sinele său adevărat și etern este
ucigașul (a ceva) și care crede că el însuși, în esență, poate fi
ucis, nu cunoaște adevărul. Adevăratul Sine nu poate nici să
ucidă, nici să fie ucis.
(2:20) Acest Sine nu se naște și nici nu piere. Autoexistent, își
continuă existența pentru totdeauna. Este fără naștere, etern,
neschimbător și mereu același. Sinele nu este ucis atunci când
corpul moare.
(2:21) Cum poate cineva care știe că Sinele adevărat este
nepieritor, veșnic, nenăscut și neschimbător să-și imagineze că
acest Sine poate provoca distrugerea unui alt Sine? O, Partha
(Arjuna), cine pe cine ucide?
(2:22) Așa cum o persoană își scoate o haină uzată și îmbracă
una nouă, tot așa sufletul care trăiește într-un corp fizic (îl
scoate și) îl aruncă atunci când devine uzat și îl înlocuiește cu
unul nou.
(2:23) Armele nu pot tăia sufletul; focul nu-l poate arde; apa nu-
l poate îneca; vântul nu-l poate ofili!
(2:24) Sufletul nu este atins niciodată; este imuabil,
atotcuprinzător, calm, de neclintit; existența sa este eternă.
(2:25) Sufletul nu poate fi nici măcar meditat de mintea
rațională. El (Sinele) este nemanifestat și lipsit de formă.
Realizează acest adevăr și abține-te de la lamentații.
(2:26,27) Totuși, chiar dacă preferi să te gândești la Sine ca
fiind perisabil, de ce să te întristezi? Ceea ce se naște trebuie să
moară. Ceea ce moare trebuie să se nască din nou. De ce să
deplângi ceea ce nu poate fi evitat?
(2:28) (Perioadele) dinaintea nașterii și după moarte sunt
ascunse privirii voastre. Sunteți conștienți doar de ceea ce este
vizibil pentru simțurile voastre. De ce să deplângi un lucru pe
care nu-l poți vedea?
(2:29) Unii (oameni) privesc sufletul cu uimire. Alții descriu
(experiența acestuia) ca fiind minunată. Alții, auzind-o, o
ascultă și o proclamă minunată. Ceilalți, chiar dacă aud totul
despre ea, nu o înțeleg deloc.
Această ultimă strofă descrie câ teva dintre modalită țile prin care
sufletul poate fi cunoscut: ca o lumină uimitoare, cosmică și
minunată ; ca înțelepciune cosmică ; și, în final, ca Sunet Cosmic:
vibrația lui AUM.
Există lumini false - proiecții ale minții subconștiente. Acestea au o
anumită neclaritate, sunt neclare și indistincte. Lumina sufletului
este "uimitoare" în puterea sa de a transforma conștiința
devotatului care meditează .
Există o falsă înțelepciune, asociată de obicei cu simpla cunoaștere
intelectuală . Paramhansa Yogananda își amintește de momentele
din tinerețe câ nd se întreba, inutil: "Cine a fost această persoană sau
aceea în alte vieți? Cine a fost, de exemplu, Iisus Hristos, Krishna,
Shakespeare?". Dacă vizitați un castel, nu ar fi mai înțelept (ne-a
întrebat el retoric), în loc să vă plimbați prin gră dină și să vă
întrebați ce este fiecare lucru, să vă împrieteniți cu stă pâ nul
castelului și să -l lă sați să vă arate împrejurimile? El vă va explica
totul și îi va da importanța sa proporțională .
Sunetul AUM va fi descris mai tâ rziu: ce este, cum sună și rolul
important pe care îl joacă în meditația profundă .
(2:30) O, Bharata (Arjuna), există un singur Sine care locuiește
în toate. Acest Sine este inviolabil. Prin urmare, nu te întrista
pentru nimic (care se întâmplă) în exterior în lumea
manifestată.
(2:31,32) Chiar și atunci când este privit personal, din punctul
de vedere al datoriei dharmice a cuiva, nu există nici un motiv
pentru (nici) durere sau ezitare. Nimic nu este mai prielnic
decât pentru un Kshatriya, a cărui datorie este să lupte pentru
dreptate, să lupte pentru ceea ce este corect și adevărat.
Binecuvântat și norocos ești tu, dacă trebuie să-ți dai chiar și
viața pentru o astfel de cauză. O astfel de moarte îți va deschide
porțile raiului.
Un ră zboinic ucis care a luptat fă ră teamă pentru o cauză bună
merge în rai ca urmare a faptului că a ținut la un ideal mai presus de
existența materială . Dorința sa, într-o cauză dreaptă , de a-și sacrifica
realitatea inferioară pentru una superioară îi dă dreptul de a se
bucura de frumoasele regiuni astrale după moarte.
(2:33,34) Dar dacă refuzați această ocazie de luptă dreaptă, în
respingerea datoriei voastre, veți păcătui. Ceilalți oameni
(departe de a te onora) îți vor îngrămădi numele cu ignominie.
Pentru un om cu respect de sine, dezonoarea este, cu adevărat,
mai rea decât moartea.
(2:35,36) Ceilalți războinici vor presupune că ai evitat să lupți
de frică. Cei care până acum aveau o părere bună despre tine
vor ajunge să te privească cu dispreț. Dușmanii tăi îți vor rosti
numele cu dispreț și îți vor ridiculiza isprăvile. Ar putea fi ceva
(pentru un războinic) mai dureros?
(2:37,38) Dacă vei fi ucis în luptă, vei ajunge în rai. Dacă vei
câștiga acest război, vei obține gloria pământească. Ridică-te,
așadar, o, fiu al lui Kunti (Arjuna). Hotărăște-te să lupți! Fii
echilibrat în fața plăcerii sau a durerii, a câștigului sau a
pierderii, a victoriei sau a înfrângerii. În acest fel, nu vei avea
parte de niciun păcat.
(2:39) V-am explicat astfel înțelepciunea supremă a lui
Shankhya. Acum ascultă înțelepciunea Yoga, înzestrată cu care,
O Partha, vei rupe cătușele karmei.
Acest ultim pasaj apare tradus în mod diferit în diferite texte. De
fapt, însă , versiunea oferită de Paramhansa Yogananda este în mod
clar cea mai exactă . Cuvâ ntul "înțelepciune", care apare în original,
este ală turat lui "Shankhya" și nu înseamnă Gyana Yoga, așa cum
spun unii (ortografia Gyana, conform tradiției pedante, dar neaoșe,
este "Jnana" - o versiune pe care Guru meu a deplâ ns-o în
conversațiile personale cu mine). Alte traduceri se referă la Karma
Yoga, care nici mă car nu apare în textul original. Ceea ce vorbește
Gita este ceea ce "va dezlega legă turile karmei". Eu am redat
traducerea în engleză mai poetic scriind: "rupeți lanțurile karmei".
Semnificația este, desigur, aceeași.
Paramhansa Yogananda a discutat despre cele trei filosofii
principale ale Indiei: Shankhya, Yoga și Vedanta. El a explicat că
înțelepciunea predată în Shankhya subliniază necesitatea de a scă pa
de maya, sau iluzie. Yoga îi spune că ută torului sincer cum să
reușească să evadeze. Iar Vedanta (literal, "rezumatul" sau
"sfâ rșitul" Vedelor) descrie natura lui Brahman.
Cercetă torii indieni clasici descriu aceste trei "filosofii" ca fiind
diferite și chiar incompatibile între ele. Yogananda a explicat că
toate își au ră dă cinile în același adevă r de bază : Sanaatan Dharma.
Ele pun pur și simplu accentul pe cele trei aspecte de bază ale
că ută rii spirituale: pe scurt, de ce, cum și ce anume. Toate cele trei
aspecte sunt necesare. Trebuie să știm de ce este necesar să că ută m
adevă rul, cum să procedă m cel mai bine și la ce ne putem aștepta
(enunțat cu câ t mai multă claritate intelectuală posibil, subliniind
însă că doar experiența directă transmite adevă rata înțelegere).
Bhagavad Gita ne învață toate cele trei "sisteme". De fapt, așa cum a
explicat Yogananda, acestea nu sunt "filosofii". Filozofia înseamnă
literalmente "iubirea de înțelepciune" - în greaca veche: philos
(iubire) și sophia (înțelepciune). El a explicat că gâ nditorii
occidentali merită eticheta de "filozofi", dar că marii rishis și yoghini
din India nu au fost niciodată atâ t filozofi, câ t "vă ză tori", care, în
fiecare epocă , nu s-au mulțumit niciodată să teoretizeze despre
adevă r, ci l-au vă zut și experimentat direct, ei înșiși. Nici Immanuel
Kant, nici Arthur Schopenhauer sau Friedrich Nietzsche nu ar putea
demonstra o fracțiune din controlul vieții, atâ t în mod obiectiv, câ t și
subiectiv, care a fost demonstrat din cele mai vechi timpuri și pâ nă
în prezent de că tre marii "yoghini-cristoși" din India.
 Capitolul Unsprezece
Consolarea lui Krishna
Capitolul 2 din Bhagavad Gita începe cu suferința profundă a lui
Arjuna la gâ ndul că va trebui să se ră zboiască cu propriile sale rude.
Majoritatea strofelor care urmează citează cuvintele atemporale de
consolare, înțelepciune și încurajare ale lui Krishna.
Astfel, se întâ mplă uneori ca un devotat, dezamă git de progresul să u
spiritual de pâ nă acum, să se descurajeze. El poate gâ ndi: "Am
renunțat la plă cerile tangibile pentru bucurii intangibile. Acum am
ră mas fă ră nimic!". În esență , această deznă dejde își are ră dă cinile în
dorința de libertate spirituală . Arjuna nu a spus - ca un ascet hulpav,
dar lipsit de devoțiune, dintr-o poveste încâ ntă toare pe care îi
plă cea să o spună Paramhansa Yogananda - "Adio, Dumnezeu și
toată mulțimea ta nebună !". El nu a privit înapoi cu nostalgie la
falsele "delicii" ale lumii. Era descurajat, mai degrabă , pentru că
speranțele sale de experiență spirituală nu se împliniseră încă .
Sfâ șiat între două lumi, dar crezâ nd în calea ascendentă , el s-a așezat
înapoi în "carul să u" și a strigat: "Nu mai pot face nimic!".
Krishna, care reprezintă Prezența Divină din interior - cu alte
cuvinte, sufletul - îl consolează pe devotat în interior și îl încâ ntă cu
o liniștire plină de iubire.
Creșterea spirituală este rareori bruscă , cu excepția cazului în care
un individ este deja binecuvâ ntat de la naștere cu o karma
excepțional de bună . Domnul nu vorbește neapă rat cu buze umane,
prin viziune, deși se manifestă în formă fizică prin intermediul guru-
ului uman. Totuși, chiar și gurul învață în primul râ nd prin percepția
intuitivă a discipolului.
Chiar și lacrimile de deznă dejde ale lui Arjuna sunt să nă toase din
punct de vedere spiritual, pentru că ele exprimă , de asemenea, o
dorință neîmplinită pentru adevă rul divin și fixează mintea pe o
aspirație mai înaltă : dorința sa neîmplinită pentru bucuria de
nedescris a comuniunii divine.
De la gâ ndirea rațională , devotatul trece la abandonarea completă
față de percepțiile nerezonabile, dar clarvă ză toare, ale intuiției.
Aceasta este o atitudine necesară pentru avansarea spirituală
ulterioară .
Trebuie înțeles că pâ nă și o astfel de încurajare din partea intuiției
tă cute este un semn al unei mari munci spirituale în încarnă ri
anterioare. Poate pă rea crud din partea lui Dumnezeu să nu
ră spundă instantaneu la îndoielile, temerile și ezită rile umane, dar
gâ ndiți-vă câ te vieți a ră tă cit ego-ul de Dumnezeu, respingâ nd orice
indiciu al iubirii Sale, și s-a hotă râ t în schimb să caute din nou
împlinirea în lumea simțurilor. Arjuna nu se mai simte atras de
lume. Mai degrabă , el a ajuns în acel stadiu în care lumea nu-l mai
atrage, dar totuși ezită să o respingă cu totul. Faptul că Dumnezeu, în
acest stadiu, i-ar oferi speranța puternică și consolarea unor intuiții
și înțelegeri care vor fi atinse, în timp, este deja un indiciu al unui
progres interior considerabil.
Oare mila lui Arjuna față de "rudele" sale inamice indică faptul că el
dorește din nou plă cerile la care a renunțat? Deoarece Gita este
scrisă ca un ghid pentru toți cei care îl caută pe Dumnezeu, trebuie
să admitem că această nostalgie ar putea fi și problema lui Arjuna,
deși textul nu indică faptul că este neapă rat așa. Deznă dejdea lui ar
putea fi datorată doar lipsei sale, pâ nă acum, de împlinire spirituală .
În orice caz, Domnul îi spune: "Ei sunt dușmanii tă i. Nu fi "blâ nd" cu
ei, că ci adevă rata lor intenție este să te distrugă ". Mila față de
plă cerile din trecut poate acoperi încă o dată pră pastia pe care
cineva a creat-o între el și ele. Este o mare greșeală pe calea
spirituală să te joci chiar și cu gâ ndul la ceea ce a fost lă sat în urmă .
Renunțarea la lume atâ t în gâ nd, câ t și în faptă este esențială .
Urmă riți inima pentru a vedea dacă există vreo undă de atracție
acolo. Poate că vă simțiți în siguranță față de dorințele lumești, dar
dacă în inima voastră gă siți cel mai mic fior de excitație, chiar și la
auzul plă cerilor simțurilor sau la ascultarea unor povești despre ele
- la "povești murdare", de exemplu -, evitați-le ca pe o infecție care
sunt cu adevă rat. Oamenii ar putea să râ dă , spunâ nd: "Este doar în
minte". Exact așa este! Mintea însă și este câ mpul de luptă . Nu există
altul.
Plă cerile simțurilor par plă cute doar printr-un act de imaginație. O
mamă , de exemplu, ar putea fi capabilă , în timpul unei penurii de
alimente, să se convingă că , hră nindu-și copiii, se întreține și pe sine.
Cu timpul, însă , chiar și acest act de autodepă șire nu i-ar mai fi
posibil. O astfel de identificare indirectă este comparabilă cu
imaginația că cineva își susține fericirea prin intermediul simțurilor.
Adevă ratul Sine nu poate fi susținut decâ t prin stă ri de conștiință
spirituală , cum ar fi iubirea divină , calmul și beatitudinea.
Plă cerile senzoriale nu sunt experimentate nici mă car la suprafața
corpului, așa cum par a fi. Nervii transmit senzațiile de la acestea -
frumusețea vizuală și muzicală , parfumul, gustul și atingerea - că tre
creier. Faptul că acestea sunt întâ mpinate cu plă cere sau cu dezgust
depinde în întregime de condiționarea mentală a fiecă ruia. Mintea
umană , spre deosebire de mințile animalelor inferioare, se poate
antrena să îi placă orice. Zicala "Nu există contabilitate pentru
gusturi" este în esență greșită , deoarece "contabilitatea" depinde de
asocierea mentală repetată . Chiar și senzațiile care pentru
majoritatea oamenilor sunt neplă cute pot fi plă cute pentru unii -
dacă , de exemplu, aceștia au crescut în medii în care aceste senzații
erau obișnuite.
Fericirea sufletului, experimentată mai ales în meditația profundă ,
este nă scută din Sine. De aceea, înțeleptul Patanjali scrie despre
iluminare ca despre un proces de smriti, sau memorie. În clipa în
care beatitudinea sufletului, sau iubirea, este simțită , ea este
recunoscută . Ea nu trebuie învă țată , iar gustul pentru ea nu trebuie
dobâ ndit. Din nou, atunci câ nd sunetul cosmic, AUM, este auzit cu
adevă rat, cineva știe cu certitudine intuitivă că l-ar putea auzi toată
eternitatea și nu s-ar plictisi niciodată de el. Cea mai frumoasă
muzică , în schimb, devine obositoare, chiar iritantă , după un timp.
"Cerul", la care se face referire în strofele 32 și 37, înseamnă aici mai
mult decâ t cerurile astrale unde se duc nobilii ră zboinici după
moarte. Bhagavad Gita este o scriptură . La fel ca în învă ță turile lui
Iisus Hristos, ale că rui referiri la ceruri însemnau, în majoritatea lor,
starea de unitate cu Dumnezeu, ceea ce Krishna vrea să spună mai
profund aici este sfera nelimitată a conștiinței divine. Pentru
devotat, laurul victoriei este libertatea sufletului în beatitudinea
infinită .
Spre deosebire de predicile bisericești obișnuite sau de
compromisurile cu cele mai înalte idealuri oferite de simpli experți,
Bhagavad Gita este foarte fermă în ceea ce privește adevă rurile
înalte pe care le învață . Rareori se aude în bisericile creștine
îndemnul lui Iisus: "Iubiți-L pe Dumnezeu din toată inima, sufletul,
mintea și puterea voastră ". Iar atunci câ nd este citată afirmația sa:
"Fiți, așadar, desă vâ rșiți așa cum Dumnezeu este desă vâ rșit", sensul
ei este diluat fie spunâ ndu-le oamenilor: "Fiți buni", fie: "Fiți buni
pentru că Dumnezeu, în perfecțiunea Sa, așteaptă bună tate de la
noi". Învă ță torii hinduși de la satsangs din India rareori își îndeamnă
ascultă torii să tră iască la înă lțimea celor mai înalte adevă ruri
exprimate în Gita. "Dă -Mi inima ta; adoră -Mă " ajunge să fie tradus
prin: "Iubește-Mă și pe Mine". Afirmația lui Sukdeva, "Tot timpul
este pierdut dacă nu este petrecut în că utarea lui Dumnezeu", este
uitat în mod convenabil, deoarece oamenilor li se reamintește că
bogă ția și plă cerile umane normale sunt sancționate de scripturi. Da,
ele sunt - dacă cineva se mulțumește doar cu o karma bună și cu
ridicarea și coborâ rea continuă pe roata reîncarnă rii! Totuși,
învă ță tura superioară a lui Krishna este intransigentă .
În același timp, trebuie adă ugat că Gita este pentru toată lumea - la
fel ca și învă ță turile comparabile ale lui Iisus Hristos. Așa cum
Krishna spune mai tâ rziu în Gita: "Chiar și o mică practică a acestei
religii va elibera pe cineva de temeri cumplite și suferințe colosale".
(2:40)
Strofa 10, care nu a fost citată mai sus, dar care a fost inclusă
implicit în rezumatul general, afirmă că Krishna, înainte de a-l
îndemna pe Arjuna să lupte, a vorbit "ca și cum ar fi zâ mbit". Această
frază , spunea Yogananda, este importantă , deoarece indică faptul că
Dumnezeu nu este un judecă tor sever al comportamentului uman, ci
este "de partea noastră ". El vrea ca noi să avansă m spiritual și ne
iartă pentru totdeauna dacă greșim. Cuvintele "ca și cum ar zâ mbi"
indică faptul că Arjuna a avansat deja mult pe cale pentru a câ știga o
astfel de indicație a iubirii lui Dumnezeu. Așa cum Krishna ră mâ ne
inactiv în timpul ră zboiului și participă doar pentru a ghida carul lui
Arjuna, tot așa El pare adesea îndepă rtat pentru devotat și chiar
indiferent la cele mai serioase eforturi de a-l atinge. Cu toate acestea,
"zâ mbetul" lui Krishna este întotdeauna acolo pentru cei care Îl
caută cu seriozitate. Nu este ușor de câ știgat, dar reasigurarea plină
de dragoste este oferită din câ nd în câ nd, într-o formă sau alta.
Devotatul simte sprijinul iubitor al lui Dumnezeu în inima sa. În
timp, el este conștient de acel zâ mbet interior. Cu acest zâ mbet,
Krishna își ține discursul în Bhagavad Gita. Cu cea mai dulce iubire,
Dumnezeu îl îndeamnă pe devotat să -L caute necondiționat, ca
singura sursă de împlinire care există .
Între timp, devotatul nu ar trebui să aștepte, ca și cum ar fi
neră bdă tor, zâ mbetul liniștitor al lui Dumnezeu, ci ar trebui să
avanseze echilibrat spre țelul să u, îndeplinindu-și cu calm
îndatoririle atribuite prin karmă . A fi "echilibrat și vesel" în orice
împrejurare este prima datorie a yoghinului. Evident, acest lucru nu
înseamnă a fi vesel în fața suferinței altora! Trebuie să respectă m și
chiar să empatiză m cu durerile lor - așa cum a fă cut Krishna. Cu
toate acestea, în ceea ce privește propriile dureri, yoghinul aspirant
trebuie să alunge cu fermitate orice gâ nd de identificare a ego-ului
atâ t cu plă cerea, câ t și cu durerea. Durerea poate fi, de fapt,
"întâ mplată ", dar nu trebuie să se gâ ndească la ea ca fiind a lui. Cu
câ t poate rezista mai mult stă rilor de opoziție ale naturii - dualită țile
(dwaita) ale lui Maia - cu atâ t mai mult va descoperi că poate
ră mâ ne calm în interior în orice împrejurare. În acest calm, în plus,
pe lâ ngă faptul că nu suferă atunci câ nd ceilalți urlă de durere, va
constata că el însuși nu suferă personal, chiar și atunci câ nd trebuie
să îndure aceeași durere ca și ei. El se va afla în acel centru calm din
care se poate face instantaneu mișcarea adecvată , în orice direcție.
O tră să tură (pentru mine) uimitoare a vieții guru-ului meu a fost
modul în care reflecta instantaneu ră spunsul adecvat în orice
împrejurare. Trebuie să spun că , în cei trei ani și jumă tate în care am
tră it cu el, nu l-am vă zut niciodată să dea exact aceeași privire sau
reacție de două ori.
O bună practică pentru un devotat este să se supună deliberat la
opusele extreme: că ldură și frig, plă cere și durere etc. El ar trebui să
fie atent să nu-și testeze puterile prea mult dincolo de capacitatea
lor dovedită pâ nă acum. A face acest lucru ar însemna fanatism. Într-
adevă r, s-ar putea dovedi contraproductiv: Cineva ar putea să stea
prea mult timp sub un duș rece și să se trezească că abia mai simte
că ldura timp de luni de zile! S-ar putea chiar să -și pună în pericol
să nă tatea. Ală turi de sfatul de a fi echilibrat și vesel este unul la fel
de important: Folosiți bunul simț.
Pentru a avea o minte echilibrată , o practică importantă este să
renunți la ceea ce îți place și la ceea ce nu îți place. Guru-ul meu
obișnuia să spună : "Ceea ce vine de la sine, lasă să vină ". Din nou,
eliminarea în mod deliberat a acelor vâ rfuri și coborâ șuri de
sentimente poate fi o practică utilă . Mă nâ ncă un aliment care nu-ți
place cu adevă rat (cu condiția ca alimentul să nu fie ră u pentru
tine!), sau oferă un aliment, sau poate o altă plă cere, altcuiva, de care
te-ai putea bucura în mod deosebit pentru tine.
Nu uitați că opusele dualită ții sunt inseparabile una de cealaltă . Cu
câ t leagă nul unui copil de la locul de joacă merge mai departe
înainte, cu atâ t mai departe trebuie să meargă și înapoi. Excesul de
plă cere a simțurilor produce o "mahmureală " de multe feluri - poate
o durere de cap (în cazul excesului de bă utură ), o durere de stomac
(în cazul excesului de mâ ncare), o stare de depresie (în cazul
excesului de ilaritate), un sentiment de singură tate (după ce ai stat
prea mult cu oamenii).
Fericirea constă în a fi centrat cu calm în sine, chiar și atunci câ nd
acel "sine" este scris cu "s" minuscul. Cel care este calm în interior
este capabil să vadă lucrurile așa cum sunt. El ar putea fi descris ca
fiind singura persoană să nă toasă , câ nd toți cei din jurul să u sunt
nebuni!
Important pentru o atitudine de a fi "echilibrat și vesel" este să ne
confruntă m cu un gâ nd pe care Krishna îl ridică în capitolul 2 din
Bhagavad Gita: teama naturală de moarte și de moarte. Toți trebuie
să moară , mai devreme sau mai tâ rziu. Viața însă și este o pregă tire
pentru "examenul final" al morții. Ar fi util să înfruntă m acest
eveniment cu obiectivitate, nu cu morbiditate. Câ nd vă spă lați
corpul, de exemplu, spuneți-vă : "Acest braț pe care îl spă l va fi
cenușă sau praf într-o zi. Nu sunt eu, eu însumi!". Seara, înainte de a
merge la culcare, faceți un foc de tabă ră mental cu toate bunurile,
dorințele, atașamentele voastre. Aruncați-le una câ te una în flă că ri,
apoi priviți-le cum scâ rțâ ie vesel și dispar. Nimic nu vă aparține - nici
mă car propriul ego! A avea cu fermitate această atitudine este calea
spre libertatea interioară . Bucurați-vă în timp ce priviți cum totul
dispare în aceste flă că ri mentale. Nimic - nici mă car moartea - nu te
poate atinge așa cum ești cu adevă rat, în interior.
Între timp, îndeplinește-ți conștiincios responsabilită țile în lume a
doua zi, cu o atitudine de detașare interioară . Oferiți totul lui
Dumnezeu și încercați întotdeauna să Îi faceți pe plac. Nu așteptați
cu neră bdare zâ mbetul Să u de aprobare, ci tră iți cu gâ ndul că îl aveți
deja, că ci cu câ t vă veți simți mai liberi în voi înșivă , cu atâ t veți fi
mai fericiți.
Tră iește în Sine: Fii centrat în el ca realitate permanentă . Orice
altceva este doar un dans în jurul "stâ lpului de mai" al acelui Sine
interior. Nu vă lă sați prinși de nimic. Orice ai face, fii liber în interior.
Libertatea interioară poate fi descrisă ca fiind cea mai înaltă dintre
toate virtuțile morale.
Cea mai importantă practică de pe calea spirituală este cea care te va
ajuta să te eliberezi de sentimentul de implicare a ego-ului. Nu vă
puteți abține de la acțiune, așa cum Krishna clarifică mai tâ rziu.
Chiar și refuzul de a acționa este un fel de activitate. Oamenii dau
uneori sfatul fals: "Dacă vedeți pe cineva ză câ nd neajutorat într-un
șanț, nu faceți nimic pentru a-l ajuta, pentru că dacă faceți acest
lucru veți atrage karma". Ce sfat absurd! În primul râ nd, ajutâ ndu-i
pe alții veți obține karma bună, care va compensa într-o oarecare
mă sură orice karma rea pe care ați contractat-o în trecut. În al doilea
râ nd, în acest caz, prin faptul că nu acționezi îți creezi deja karma -
karma rea! Decizia de a nu acționa este ca și cum ai ține un cal de
frâ u: este nevoie de un efort de voință și, prin urmare, implică un
anumit tip de acțiune.
Ce este ego-ul? Imaginați-vă luna reflectată în multe vase de apă .
Fiecare vas conține aceeași reflexie, dar reflecția pare, în fiecare
dintre ele, individuală . Câ nd privim spre cer, însă , vedem că toate
reflexiile sunt toate ale aceleiași, o singură lună . În același timp, ele
pot, de asemenea, să difere unele de altele: de exemplu, dacă apa
dintr-un vas este agitată , sau dacă conține resturi plutitoare, sau
este colorată diferit. Sufletul fiecă rei ființe umane reflectă aceeași
beatitudine a Spiritului, dar pentru că această beatitudine este
reflectată în ego-ul individual, aspectul și caracterul să u pot pă rea
foarte modificate. Dacă o minte este neliniștită , beatitudinea sa
naturală va fi distorsionată ; dacă este foarte distorsionată , ea poate
apă rea chiar ca suferință și durere. De asemenea, în mă sura în care
sentimentele cuiva conțin "resturile" dorințelor și atașamentelor,
beatitudinea reală reflectată de ego va fi distorsionată - deși
distorsiunea este doar în reflectare. În plus, dacă conștiința cuiva
este colorată - așa cum poate fi apa - de prejudecă ți, simpatii și
antipatii și noțiuni greșite, aceste nuanțe vor afecta și ele claritatea
fericirii sufletești subiacente, care altfel ar stră luci clar în conștiința
cuiva. Într-adevă r, progresul spiritual nu constă în a realiza efectiv
ceva, ci în simpla eliminare a distorsiunilor care întunecă natura
realită ții. Toate aceste distorsiuni sunt conținute în reflecțiile
confuze pe care le producem asupra adevă ratei fericiri a propriei
noastre ființe. În cele din urmă , atunci câ nd oferim mica noastră
reflecție lunii înseși, descoperim în acea beatitudine transcendentă
că pâ nă și vechiul nostru ego, aparent aruncat, ră mâ ne mereu cu noi
- ca o amintire fă ră moarte.
Cineva se poate întreba: De ce nu poate ego-ul, după moarte, să se
contopească din nou în unitatea Spiritului? Adevă rul este că avem
alte corpuri pe care trebuie să le transcendem. Imaginați-vă o sticlă
de apă de mare cu dop care plutește pe ocean. Dacă sticla se sparge,
atunci, în mod natural, apa din interiorul ei se contopește cu apa din
jurul ei și devine nedespă rțită de restul apei de mare. Cu toate
acestea, dacă acea sticlă este conținută într-o altă sticlă cu dop, iar
cea de-a doua este plasată într-o a treia sticlă , spargerea sticlei
exterioare nu va elibera apa din cea mai interioară .
Corpul fizic este ca acea sticlă exterioară . În interiorul să u se află
ceea ce s-ar putea numi modelul original al acestui corp - corpul
astral de lumină și energie. Atâ ta timp câ t corpul astral este "poluat"
cu dorințe materiale, el trebuie să creeze un alt corp fizic pentru a-l
înveli din nou.
Desigur, nicio imagine nu este perfectă . În realitate, sticla exterioară
ar fi în cel mai apropiat contact cu marea, a că rei apă ar atinge-o din
toate pă rțile. În "fapt" spiritual, însă , conștiința corporală este cel
mai departe de contactul cu Spiritul Suprem, iar tră irea conștientă în
corpul astral ne apropie de acest contact suprem.
Totuși, chiar și în corpul astral de energie, ră mâ ne o ultimă carcasă :
corpul cauzal, alcă tuit din idei.
Corpul fizic este alcă tuit din sâ nge, carne și oase. El este format, ne
spune Paramhansa Yogananda, din șaisprezece elemente.
Comparâ nd corpurile astral și cauzal cu cel fizic, el a spus că corpul
astral conține nouă sprezece elemente, care constau în diverse
energii: cinci instrumente de cunoaștere (echivalentul subtil al celor
cinci simțuri); cinci de acțiune; cinci de forță vitală ; și mintea,
intelectul, egoul și sentimentul (mon, buddhi, ahankara, chitta). Este
interesant să gă sim ego-ul însuși menționat ca "element" al corpului
astral. Corpul cauzal, în cele din urmă , este alcă tuit din treizeci și
cinci de "elemente", care sunt un compus din cele șaisprezece
"elemente" fizice și nouă sprezece "elemente" astrale.
Cuvâ ntul "element" apare, în mod interesant, în tradiția clasică , atâ t
în Orient, câ t și în Occident. El se aplică etapelor, nu elementelor
chimice, ale manifestă rii fizice: eter, aer, foc, apă și pă mâ nt. De
asemenea, este interesant faptul că aceste etape sunt identificate cu
cele cinci chakre spinale și, prin urmare, cu cei cinci frați Pandava.
Câ nd materia se manifestă pentru prima dată , există spațiu, despre
care Yogananda spunea că este el însuși o vibrație distinctă și care
poate fi identificat cu eterul. Urmă toarea manifestare în materie
constă în gazele galactice uriașe, nebuloasele. Acestea se
condensează treptat sub formă de bile de materie incandescentă ;
apoi, sub formă de "apă " sau lichide (lava curgă toare, de exemplu,
care este materie în stare lichidă ); și, în cele din urmă , sub formă de
"pă mâ nt" sau materie solidă . Pe mă sură ce yoghinul își înalță
conștiința prin cele cinci chakre spinale, el dobâ ndește o anumită
putere asupra etapelor elementale de manifestare: capacitatea de a
se face imobil ca o stâ ncă și extrem de greu. El poate merge pe apă ,
apoi pe foc. Poate levita. Își poate extinde conștiința în spațiu.
Toată realitatea poate fi vizualizată , în ultimă instanță , ca un ocean
infinit: infinitatea Spiritului. Pe acest ocean apar valuri, manifestâ nd
forme individuale. Fiecare ego este reprezentat de unul dintre
aceste valuri. Scopul sadhanei (practica spirituală ) este de a retrage
propriul val de manifestare înapoi în ocean, pentru ca acesta să
devină , la propriu, infinit.
Yogananda a folosit acest exemplu pentru a explica ceea ce am spus
despre întoarcerea și reabsorbția ego-ului în Spiritul infinit. El a
vorbit despre un om pe nume John, care s-a manifestat timp de eoni
în multe valuri în formă de valuri pe oceanul Spiritului. Întotdeauna
a fost Spiritul manifestat în acea formă . Cu toate acestea, a pă rut
separat. Câ nd valul de individualitate al lui John se contopește din
nou în ocean, el nu mai este acel val, ci se realizează ca Dumnezeu
care a devenit John pentru multe încarnă ri pâ nă câ nd, în cele din
urmă , a înțeles că separarea sa era o iluzie. Totuși, câ nd redevine
Dumnezeu, "John", individul, nu încetează să existe. Memoria a ceea
ce a fost prin toate acele încarnă ri este pă strată . Datorită acestei
amintiri, ego-ul însuși continuă să existe în Conștiința Infinită și
poate fi re-manifestat ori de câ te ori Infinitul decretează acest lucru.
Astfel, Krishna, care era considerat chiar și în timpul vieții sale pe
Pă mâ nt ca fiind Dumnezeu însuși (este simbolizat astfel în Gita), nu
era doar Dumnezeul infinit care lua acea mică formă de manifestare,
ci și aceeași memorie individuală a ego-ului care s-a manifestat în
nenumă rate forme umane, pâ nă la obținerea eliberă rii finale.
Tradiția susține că Krishna a fost o încarnare a lui Vishnu. Vishnu
însuși, însă , este doar un aspect al Conștiinței Infinite. Într-adevă r,
Vishnu este un aspect al uneia dintre vibrațiile trinitare ale lui AUM -
despre care, însă , vom vorbi mai tâ rziu.
Este interesant să ne gâ ndim la faptul că valurile oceanului nu sunt
realită ți fixe. Orice lucru care plutește pe un val se va ridica și se va
scufunda pe mă sură ce valul trece. Valul este real doar ca un fel de
vibrație. Chiar și ego-ul este doar o vibrație la suprafața, ca să
spunem așa, a infinitului.
Dumnezeu l-a trimis pe om pe pă mâ nt pentru a se distra cu filmul
cosmic. Din pă cate, atașamentul și dorința au întunecat conștiința
umană . Cufundat în realitatea aparentă a filmului, omul a uitat că
totul nu era decâ t o rază de lumină în cabina de proiecție, trecâ nd
prin imagini artificiale imprimate pe o bandă de celuloid. Dacă omul
ar putea tră i în această lume cu o desă vâ rșită neatâ rnare, ar deveni
din nou conștient că totul este un spectacol: doar umbre și lumină .
Singura realitate este acea lumină neschimbă toare care a produs
acele imagini trecă toare și fericirea din acea lumină .
Un punct important în consolare pe care Krishna i-o oferă lui Arjuna
este că nu este o învă ță tură de a fi fă ră inimă . Iubirea umană este o
parte a iubirii divine. Ea devine o greșeală doar atunci câ nd se
fixează prin atașament pe una sau pe câ teva forme particulare. Cei
pe care îi iubim trebuie să se despartă de noi prin moarte - fie prin
moartea lor, fie prin propria noastră moarte. De aceea, ar trebui să
ținem mereu minte, cu discernă mâ nt, că toate ființele umane și tot
ceea ce există provin din același Dumnezeu unic, singurul care
trebuie să primească prima noastră iubire.
Ajungem astfel la strofa 40 și la începutul învă ță turilor lui Krishna
pe tema yoga.
 Capitolul Doisprezece
Natura acțiunii corecte
Yoga este inseparabilă de acțiune, pentru că oferă "cum să faci" calea
spirituală . Ea nu este însă o acțiune cu un început și un sfâ rșit,
precum faptele lumești. Ea nu conține niciun act neterminat, precum
acțiunile lumești, ale că ror consecințe pot fi deturnate de ceea ce
Yogananda numea "curenții încrucișați ză dă rnicitori ai ego-ului".
Orice act inspirat de ego, de altfel, inspiră o reacție, dar pentru
practica yoga nu există o astfel de reacție dualistă , deoarece ea este
îndreptată spre încheierea activită ții karmice. Aceasta este
învă ță tura din urmă toarea strofă :
(2:40) Pe această cale (a acțiunii yoga) nu există pericolul unei
"afaceri neterminate" și nici nu sunt latente în ea efectele opuse
și anulatoare ale dualității. Chiar și o mică practică a acestei
religii îl va elibera pe om de temerile cumplite și de suferințele
colosale (care sunt inerente ciclurilor neîncetate ale morții și
renașterii).
Este important să realiză m că în practica yoga, precum și,
bineînțeles, în orice că utare sinceră a lui Dumnezeu (Sinele unic,
dincolo de orice dualitate), nu există niciun efort irosit și nicio
recompensă karmică . Cu alte cuvinte, nu există nicio "capcană " în
că utarea lui Dumnezeu. În cazul orică rui alt efort, indiferent câ t de
glorios este rezultatul, este întotdeauna legitim să ne întrebă m: "Ce
este în neregulă cu el?". Numai în cazul că ută rii divine ră spunsul
este un ră sună tor: "Nu e nimic în neregulă !". Chiar și eșecul în
această că utare aduce doar karma bună .
Gâ ndiți-vă la alte împliniri în viață . Faima? Un om celebru a spus:
"La început m-am bucurat de faimă , dar nu a trecut mult timp pâ nă
câ nd aceasta s-a transformat în cenușă . Acum, nu mai înseamnă
nimic pentru mine".
Bani? Howard Hughes, cel mai bogat om din lume în perioada în care
a tră it, a fost întrebat dacă și-a gă sit fericirea și a ră spuns cu
amă ră ciune: "Nu, nu pot spune că mi-am gă sit fericirea".
Dragoste umană? Ce compromis este cea mai frumoasă poveste de
dragoste cu iubirea infinită , divină , pe care sufletul o tră iește la
sfâ rșitul că ută rii lui Dumnezeu!
Putere? Iosif Stalin, atotputernicul dictator al Uniunii Sovietice din
Rusia, a fost aproape nebun spre sfâ rșitul vieții sale, temâ ndu-se că
toți cei din jurul să u doreau să îl distrugă .
Cunoștințe? Uitați-vă la fețele uscate, la sprâ ncenele încruntate, la
umerii aplecați ai oamenilor care au că utat toată viața lor cunoștințe
intelectuale. Auziți fragilitatea din vocile lor!
Nu, nimic pe pă mâ nt nu aduce împlinire durabilă . Ș i chiar dacă
câ țiva oameni par să fi gă sit împlinirea pentru o vreme, niciunul nu
ar spune că ceea ce au obținut este summum bonum al vieții. Într-un
singur domeniu există o unanimitate perfectă : în că utarea lui
Dumnezeu și, mai ales, la cei care l-au gă sit. În toate religiile, în toate
ță rile, în toate popoarele, cei care l-au gă sit pe Dumnezeu sunt în
deplin acord: Acesta este scopul tuturor eforturilor umane. Fă ră
excepție, cei care L-au gă sit au acceptat de bună voie chiar și
persecuția și moartea dureroasă pentru a aduce această realizare
semenilor lor. Dumnezeu, spun ei, este singurul scop demn de urmat
în viață .
Ș i totuși, câ t de des sunt ridiculizați cei care Îl caută - și mai ră u
decâ t ridiculizați!
Mai tâ rziu, în Gita, Krishna ră spunde frumos, în cuvinte pline de
speranță , la întrebarea pe care i-o adresează Arjuna: "Ce se întâ mplă
cu cei care eșuează ?" Deja în această strofă Krishna spune: "Niciun
efort pe calea că tre Dumnezeu nu este irosit". Acest lucru nu
înseamnă că nu pot exista practici greșite în slujba lui Dumnezeu.
Atunci câ nd oamenii practică yoga (sau alte forme de religie) din
motive greșite sau egoiste - fie pentru a dezvolta puteri spirituale,
fie pentru a obține controlul asupra altora - ei trebuie să plă tească
prețul karmei, deoarece și-au dedicat energiile unor scopuri dualiste
și trebuie să accepte consecințele confruntă rii energiilor proprii cu
cele ale altora. Totuși, atunci câ nd există o dorință pură de adevă r și
de Dumnezeu, această strofă din Gita oferă o reasigurare
stră lucitoare pentru toată lumea.
A-ți dori sincer mâ ntuirea, chiar și o singură dată , înseamnă a intra
pe calea spre o eventuală libertate. Că ci toate dorințele trebuie să fie
îndeplinite. Chiar și așa, această singură dorință , odată înră dă cinată
în inimă , nu poate decâ t să ducă în cele din urmă la eliberare.
Astfel, acest pasaj conține unul dintre cele mai profund inspirate și
inspiratoare pasaje din toată Scriptura.
(2:41) În această yoga există doar o singură direcție (fără
opusul polar). Raționamentele minții nehotărâte, prinsă cum
este în dualitate, sunt nesfârșit de variate și ramificate.
Krishna nu spune doar că drumul spre Dumnezeu este neîntrerupt,
ci și că trebuie să urmezi doar această cale în viață ! Că ci și în religie
există multe ocolișuri de la că utarea lui Dumnezeu - ca să nu mai
vorbim de "ocolul" suprem al iluziei înseși. Purtă torii de cuvâ nt
religioși oferă explicații palide pentru "perfecțiune", spunâ nd că tot
ceea ce Dumnezeu așteaptă cu adevă rat de la om este ca acesta să fie
bun. Raiul este de obicei oferit ca momeală : un loc în care oamenii își
petrec eternitatea într-un mediu idilic, de o mare frumusețe
naturală , înconjurat de "îngeri". Pentru un aspirant spiritual sincer,
puține lucruri pot pă rea mai mult ca iadul decâ t să fii blocat pentru
eternitate într-un ego, chiar dacă trupul în care tră iești este veșnic
să nă tos, suplu, tâ nă r și plin de energie.
Puțini oameni pot gâ ndi în termeni mai lungi de o mie de ani -
mileniul pe care creștinii îl au, de fapt, în fața lor ca promisiune a
perfecțiunii supreme. Acum, câ nd știm, prin intermediul științei
astronomiei, că toate stelele vă zute pe cer constituie doar periferia
unei singure galaxii și că există cel puțin o sută de miliarde de galaxii
în universul fizic, această cifră , o mie, pare într-adevă r neînsemnată !
Chiar și așa, câ ți oameni sunt capabili să vizualizeze chiar și un
milion de ani. Un miliard? O sută de miliarde? Este de neconceput.
Cu toate acestea, conștiința divină este eternă . Este, de asemenea,
"centru pretutindeni, circumferință nică ieri" și, prin urmare,
omniprezentă - ceea ce înseamnă că este la fel de prezentă în mod
conștient în cea mai mare stea ca și în cea mai mică "minge de noroi"
a unei planete din cea mai îndepă rtată galaxie - de fapt, ca și în cea
mai mică pietricică din curtea dumneavoastră - și, de fapt, în doar un
singur atom din numă rul nenumă rat al acestora care alcă tuiesc un
fir de praf de pe acea pietricică .
Este uimitor să contemplezi câ t de mult au fost denaturate
adevă rurile divine de că tre așa-numiții lideri și purtă tori de cuvâ nt
religioși - preoți, imami, rabini, experți și numeroși dețină tori de
titluri religioase - din întreaga lume. Într-adevă r, doar hinduismul
(și spun acest lucru ca unul care a fost, el însuși, crescut în
creștinismul ortodox) învață în mod oficial moksha, sau eliberarea
de însuși ego-ul, în uniune cu Omniprezentul, Conștiința Divină . Iisus
Hristos a învă țat-o. Totuși, puțini dintre adepții să i autodeclarați,
sau chiar niciunul, cred că atunci câ nd a vorbit despre rai se referea
la aceeași stare de moksha: eliberarea completă . Câ nd predicatorii
creștini vorbesc duminica la biserică despre parabola bobului de
muștar, câ ți dintre ei înțeleg comparația pe care Iisus Hristos a
fă cut-o între cer și acea mică să mâ nță : o comparație care nu are
nicio legă tură perceptibilă cu cerurile astrale despre care vorbesc
ei? Cerul descris de Isus ca fiind asemă nă tor cu un gră unte de
muștar crește de la proporții minuscule pâ nă la dimensiunea unui
copac mare, pe ale că rui ramuri "pă să rile cerului vin și se
adă postesc". În urmă torul verset, Matei 13:33, el a comparat
"împă ră ția cerurilor" cu drojdia folosită la fabricarea pâ inii, care
umflă aluatul format inițial. Creștere-expansiune: El vorbea despre
expansiunea în omniprezență . Deoarece majoritatea învă ță torilor
religioși oferă un compromis al adevă rurilor spirituale inferioare, ei
își tră dează propria religie.
Paramhansa Yogananda obișnuia să spună : "Iisus Hristos a fost
ră stignit o singură dată , dar învă ță turile sale au fost ră stignite în
fiecare zi, în toată creștină tatea, de atunci încoace." La început, este
posibil ca diluarea să fi fost deliberată , cu scopul de a menține
controlul asupra "turmei". Acum, oamenii bisericii înșiși au uitat -
dacă , într-adevă r, au știut vreodată - că perfecțiunea propovă duită
de Isus nu era perfecțiunea umană (veritabil o contradicție în
termeni!). Ceea ce a spus El a fost: "Fiți, așadar, voi desă vâ rșiți,
precum Tatăl vostru care este în ceruri este desă vâ rșit".
Iudaismul pare mai preocupat de respectarea legii lui Moise decâ t
de mâ ntuirea veșnică a sufletului sau de gă sirea fericirii în
comuniunea cu Dumnezeu. Oare evreii cred mă car că este posibil să
se ajungă în rai după moarte? Mulți dintre ei consideră , ală turi de
oamenii de știință materialiști, că astfel de întrebă ri nu pot primi un
ră spuns rațional și, prin urmare, nici nu ar trebui abordate. Este
suficient, spun ei, să tră iești o viață bună și plă cută lui Dumnezeu
aici, pe pă mâ nt.
Budiștii au mers pe aceeași cale. Pentru că Buddha s-a abținut să
vorbească despre Dumnezeu, ci mai degrabă a încercat să imprime
în mintea oamenilor necesitatea de a face un efort personal pentru a
se purifica, adepții să i au că zut curâ nd în fala ateismului. Este
adevă rat, Dumnezeu nu are cu adevă rat o formă umană : El este
Beatitudinea pură , absolută - infinită , eternă și mereu conștientă ,
după cum a afirmat mai tâ rziu Shankaracharya. Shankara a vrut să îi
convingă pe oameni că formele în care îl îmbră caseră pe Dumnezeu
erau pur și simplu pentru propria lor înă lțare devoțională : Ele nu
erau realită ți literale. Nirvana budismului oficial, conform unui
document oficial publicat acum câ țiva ani în Thailanda, este
explicată în mod eronat. Acel document susținea că beatitudinea
despre care vorbea Shankara durează doar o clipă și este înlocuită
imediat de neantul etern. Ar putea cineva să se stră duiască în mod
sincer să atingă neantul?! Cu siguranță , atunci câ nd va sosi
momentul în care va trebui să se confrunte în sfâ rșit cu alegerea -
dacă să îmbră țișeze un vid complet sau să aștepte o "oportunitate"
ulterioară - ego-ul se va retrage cu teamă , alegâ nd mai degrabă să fie
un "bodhisattva" pe termen nelimitat, din "compasiune pură " pentru
omenire. Compasiune, poate, dar pare firesc să preferi această
compasiune decâ t să devii nimic!
Autoconservarea este cel mai profund instinct de viață . Nu poate fi
și, de fapt, nu este fondat pe o iluzie, că ci, dacă ar fi așa, cum ar putea
apă rea iluzia însă și din lipsa totală de conștiință ? Însă și ideea
sfidează orice logică .
Dar islamul? Cum poate un musulman pios să creadă că sufletul să u
va merge în rai pentru că a ucis un "necredincios"? Ș i ce este acel
"rai"? A fost vreodată descris în termeni asemă nă tori cu eliberarea
absolută în omniprezență care este moksha?
Dacă numai hinduismul declară acest adevă r spiritual suprem, cu
siguranță este pentru că numai hinduismul nu a fost închis în
"că mașa de forță " a unei organizații religioase! A crescut mai
degrabă în mod natural și nu a fost sufocat în aerul mocirlos al
decretelor oficiale cu privire la ceea ce este și ceea ce nu este cel mai
înalt adevă r.
Yogananda era destul de caustic în ceea ce privește ritualurile
religioase pentru profitul preoților. Gita, spunea el, avertizează
împotriva dorinței chiar și a dorinței de a obține un paradis astral ca
ră splată pentru tră irea unei vieți sfinte pe pă mâ nt. Cel care dorește
orice "rai" în afara unită ții cu Dumnezeu - singura Sursă supremă a
Fericirii Absolute - este în iluzie. Bhagavad Gita ne învață cele mai
înalte adevă ruri, dar câ ți hinduși, chiar și câ ți dintre ei, înțeleg acest
mesaj? Cei mai mulți dintre ei speră , de asemenea, să ajungă într-un
plan limitat, cum ar fi Swarga, sau Vaikuntha - imagini, toate, ale
unui "paradis" plă cut egoului.
Mulți oameni cred că Gita ne învață doar Karma Yoga - cum să fim
buni, să facem binele și să ne servim semenii. Nici o acțiune
înă lță toare nu este rea, desigur, dar trebuie înțeles cu strictețe că
ceea ce Krishna învață în aceste pasaje din Gita este un adevă r
dincolo de dualitate - un adevă r pentru care nu există nici un opus,
nici posibilitatea unei viitoare că deri și nici o limitare în conștiința
egoului de orice fel, ci o libertate absolută în Sinele Infinit. Chiar și
samadhi trebuie că utat într-un spirit de respingere totală a
identifică rii minore cu corpul, ego-ul, familia și satisfacțiile
pă mâ ntești sau astrale. Într-adevă r, pentru adevă ratul yoghin,
cerurile astrale însele sunt un ideal inferior și ceva ce trebuie mai
degrabă evitat decâ t că utat.
În cele din urmă , așa cum a scris Guru al meu, "Un ră tă citor cronic
pe calea teologiei rareori gustă mă car o înghițitură din apa pură și
divină a adevă rului. El râ vnește doar la preparate ideatice cu gust
nou! Această dorință de noută ți neexperimentate nu face decâ t să îl
conducă pe cineva într-o zonă deșertică de îndoieli intelectuale".
Că ută torul însetat de Dumnezeu, conchide Yogananda, se ocupă cu
îmbibarea nectarului fericirii absolute, infinite.
(2:42) O, Partha (Arjuna), fixitatea în starea de samadhi nu
poate fi a celor care se agață de puterea personală și de
plăcerile simțurilor. Cei a căror discernământ este estompat de
promisiunile prefăcute ale învățătorilor care, ignoranți ei
înșiși, promit cerul ca fiind cea mai înaltă răsplată a omului, își
închipuie că nu există nimic mai presus.
(2:43) Ritualurile vedice (și alte practici exterioare) nu duc la
unitatea cu Dumnezeu, nici promisiunile (sau speranța) unor
plăceri superioare în lumea astrală. Toate acestea conduc, mai
degrabă, la renașteri pământești repetate.
(2:44) Cei care, incapabili să facă distincția între bine și rău,
caută puterea personală și plăcerile superioare ale simțurilor
(fie pe pământ, fie în lumea astrală după moarte) prin
practicarea ritualurilor vedice, își adâncesc atașamentul de
ego. Ei nu pot atinge echilibrul interior care se obține prin
meditație și ratează, de asemenea, adevăratul (unicul) scop al
vieții: unirea cu Dumnezeu.
Chiar și cei care urmează practici religioase superficiale pot face
mari sacrificii în că utarea împlinirii finale, fie că este vorba de cea
pă mâ ntească sau astrală . Din pă cate, ei ratează singurul scop
adevă rat care există : unirea cu Dumnezeu. Nici mă car cea mai bună
karmă nu-l poate aduce pe cineva la Dumnezeu, deoarece aceasta
provine din acțiunile efectuate cu conștiința egoului, cu atașamentul
să u față de rezultatele acțiunii. Aceste rezultate, din cauza acestui
atașament, trebuie să se întoarcă la sursa lor. Faptele bune nu pot
câ știga singure libertatea spirituală , pentru că atâ ta timp câ t ego-ul
este implicat în realizarea lor - cu alte cuvinte, atâ ta timp câ t cineva
gâ ndește: "Eu am fă cut-o" - există o robie. Mai importante chiar
decâ t faptele bune sunt motivele care stau la baza lor.
Rezultatele a tot ceea ce face cineva ar trebui să fie date lui
Dumnezeu. Fapta însă și ar trebui să fie dă ruită lui Dumnezeu. Într-
adevă r, în ultimă instanță , numai El este cel care face totul. Acesta
nu este un sfat pentru pasivitate. Cineva ar trebui să dea tot ce are
mai bun întotdeauna, dar în același timp ar trebui să pă streze
gâ ndul - singurul care duce la Realizarea de Sine - că o Putere
Superioară tră iește în el, lucrează prin el și se bucură de toate prin
el. După cum spunea Yogananda: "Rugați-vă în felul urmă tor: "Voi
raționa, voi vrea, voi acționa, dar că lă uzește Tu rațiunea, voința și
activitatea mea pe calea cea dreaptă în toate".""
Atașamentul și dorințele sunt ca zgomotul static al radioului: ele
împiedică recepționarea clară a programelor pe care încercă m să le
auzim. Mintea ar trebui să fie lipsită de astfel de statici, care o
mențin în permanență neliniștită .
Reîncarnarea pentru orice alt motiv decâ t acela de a se întoarce aici,
ca suflet liber, pentru a-i ajuta pe alții, este un motiv de regret
profund. Gâ ndiți-vă la anii practic pierduți din viața unei persoane:
copilă ria, copilă ria, adolescența, tinerețea - o mare parte din acest
timp este de obicei irosit doar pentru a se pregă ti pentru o altă luptă
pentru a obține succesul, pentru a învă ța câ teva lecții (câ t de puține,
de obicei!), înainte de a se pensiona, de a se scufunda în
incompetență fizică , apoi poate mentală , și apoi de a muri. Karma
spirituală îl împinge într-adevă r pe cineva în sus, dar și mediul
înconjură tor exercită o influență puternică . Va fi karma cuiva
suficient de puternic spirituală , în orice circumstanță , pentru a-l
menține drept ca o să geată pe calea spre Dumnezeu? Nu se poate fi
pe deplin sigur. Ocolișurile îl pot îndepă rta temporar de pe cale! Ce
persoană să nă toasă la cap, odată ce știe că scopul vieții este
realizarea lui Dumnezeu, ar vrea să riște o reînnoire a ignoranței
într-un alt corp înainte ca karma bună să o trezească la înțelegerea
faptului că ceea ce vrea cu adevărat în viață este doar Dumnezeu? Cu
excepția cazului în care o persoană este deja foarte avansată din
punct de vedere spiritual, probabilitatea de a fi prinsă într-o
asemenea mă sură încâ t ieșirea să devină dificilă , chiar dacă este
posibilă , este pur și simplu prea mare. Gâ ndiți-vă la mamele care
plâ ng (viață după viață !), la soțiile certă rețe, la soții dominatori, la
copiii ră tă ciți și la vecinii indignați - toți conspirâ nd pentru a-l ține
pe cineva la roata renașterii! Înțelept este cel care, atunci câ nd se
ivește șansa de a-L că uta pe Dumnezeu, o apucă cu ambele mâ ini.
(2:45) Vedele ne învață că universul este un amestec de trei
calități de bază, sau gunas. Datoria ta, Arjuna, este să te
eliberezi de toate cele trei, precum și de dualitățile naturii.
Calea spre această realizare este să rămâi mereu calm în Sine,
liber de orice gând de acceptare sau de posesiune.
Între opusele dualită ții există o stare de mijloc, care le separă și le
unește în același timp. Fiecare val oceanic are o creastă , o bază și o
parte de mijloc. Acea parte de mijloc separă , chiar dacă unește.
Valurile mari produc creste impună toare: Așa sunt egoiștii acestei
lumi, care se laudă cu ispră vile lor, se stră duiesc să -i întreacă pe toți
ceilalți și se luptă unii cu alții într-o competiție acerbă .
În timpul unei mari furtuni, suprafața oceanului este foarte agitată și
nu cunoaște liniște. Valurile nu numai că se ridică foarte sus: Ele se
izbesc unele de altele ca și cum fiecare ar vrea să doboare valurile
din jurul să u. În viață , de asemenea, ego-urile mari nu cunosc pacea.
Cu câ t încearcă să -și îndepă rteze mai mult ego-ul de adâ ncurile
calme ale oceanului, punâ nd accentul pe individualitatea lor, pe ceea
ce le place și pe ceea ce nu le place, pe ambițiile lor și pe zelul lor
pentru victorie, cu atâ t devin mai agitate și mai neliniștite în inima
lor.
Totuși, chiar și cel mai înalt val își are baza în vastul ocean. În mod
similar, fiecare ființă umană face parte în mod fundamental din
Dumnezeu și, prin urmare, este, în esență , divină . Dumnezeu
locuiește în fiecare ego, deși mulți încearcă să evite orice amintire a
prezenței Sale interioare prin afirmarea propriei importanțe. Astfel,
partea cea mai apropiată de ocean este acoperită și neobservată , în
timp ce ego-urile oamenilor se înalță și trimit energie cu aviditate
prin simțuri, în că utarea plă cerii, a entuziasmului, a puterii și a
dominației asupra celorlalți.
Partea cea mai apropiată de ocean reprezintă sattwa guna - acea
calitate care sugerează cel mai clar adâ ncurile calme ale oceanului.
Totuși, pentru ca orice proeminență să existe pe ocean, trebuie să
existe întotdeauna aceste trei porțiuni ale valului: partea cea mai
joasă , care este cea mai apropiată de ocean; partea de mijloc, care se
ridică în dorința de autodefinire; și partea cea mai înaltă , sau
creasta, care acționează ca și cum ar vrea să își afirme cu totul
independența față de ocean. În cel mai umil sfâ nt nu poate să nu
existe totuși toate cele trei pă rți ale valului să u de manifestare,
deoarece totul în manifestare este un compus al celor trei gunas, sau
calită ți: sattwa, rajas și tamas.
Tamas, sau tamoguna, este acea parte a valului de manifestare care
se proiectează cel mai departe de realitatea sa de bază și care
întunecă cel mai mult existența însă și a acestei realită ți. În acest
sens, sufletele întunecate din punct de vedere spiritual, orbite de
egoism, posedă ceea ce ele consideră a fi o realitate proprie complet
separată .
Rajas, sau rajoguna, reprezintă porțiunea principală a valului: partea
centrală , care dă substanță valului și susține aroganța impună toare
sugerată de creastă . Cu câ t o persoană își proiectează mai mult
conștiința departe de sursa sa în Dumnezeu, îngâ mfâ ndu-și ego-ul și
umflâ ndu-l, ca pe un balon, cu atâ t mai mult divorțează de adevă rata
sa sursă de putere. Egoiștii produc, de obicei, mult "sunet și furie",
dar în însă și mâ ndria lor se taie de puterea lor interioară ,
restrâ ngâ nd-o la o mică creastă - care adesea devine o simplă calotă
albă - și astfel slă bește. Cu toții am auzit zicala: "Mâ ndria merge
înaintea că derii". Așa cum un val proiectat prea departe de baza sa
își pierde puterea de susținere, se pră bușește. Tamoguna este
monotonie și inerție: o consecință a forței consumate a ego-ului.
Această imagine nu este perfectă ; nicio imagine nu poate fi perfectă .
Există , de asemenea, de exemplu, ego-uri care nu sunt atâ t de mult
proiectate în exterior din sâ nul oceanului de că tre mâ ndrie, câ t pur
și simplu sunt prea plictisitoare pentru a percepe o realitate mai
profundă decâ t ego-ul. Prin urmare, valurile lor pot fi mai degrabă
leneșe decâ t supraexuberante. Așa ar putea fi cazul, de exemplu, la
suprafața oceanului după o deversare de petrol. Cu toate acestea,
realitatea sursei lor vaste este cel mai puțin aparentă în vâ rful
valului și cel mai evident la baza acestuia.
Forța unui val de a se ridica provine din partea sa centrală : din
agitația produsă de vâ nt și din împingerea interioară , ascendentă , a
apei. Rajoguna este activ, neliniștit, ambițios, "împingă tor". Este ceea
ce, împingâ ndu-se în sus spre afirmarea egoului, sfâ rșește prin a se
diminua puterea de că dere a crestei unui val, sau prin a se despă rți
rotunjit, dar totuși mai mare, de sursa sa. În toate cazurile, creasta
unui val reprezintă tamoguna.
Sattwa guna este, după cum am vă zut, acea parte a valului care îi
asigură baza - nu acea putere care se înalță în sus, ci mai degrabă cea
care îmbră țișează oceanul, știe de unde își trage puterea și, dacă
valul este doar o umflă tură joasă , nu pare deloc separată de ocean.
Oamenii sfinți pot fi descriși ca niște valuri mici, sau chiar ca niște
unde; ei sunt mereu conștienți că sunt aproape de Dumnezeu.
Totuși, chiar și ei, în mă sura în care își pă strează conștiința
individuală , manifestă toate cele trei guna, chiar dacă manifestarea
lor principală este sattwa guna. Acea parte a naturii lor care este cea
mai îndepă rtată de Dumnezeu reprezintă mă sura lor
nesemnificativă de tamoguna. Că ci chiar și sfinții trebuie să
manifeste tamoguna într-o oarecare mă sură . Dacă nu ar face acest
lucru, ei nu s-ar putea manifesta deloc. Ei pot face acest lucru, de
exemplu, atunci câ nd dorm sau câ nd se odihnesc degeaba. Gradul de
"tamas" pe care îl manifestă ar putea fi considerat chiar sattwic la
unii oameni, că ci întreaga creație exprimă relativitatea direcțională
de a pă rea mai aproape, mai departe și mai departe de Sursă .
Rajoguna este o cale de mijloc. Astfel, și dualitatea naturii este
implicată în amestecul universal al celor trei gunas.
Arjuna a fost îndemnat să se ridice deasupra identifică rii cu cele trei
gunas și, prin urmare, și cu stă rile opoziționale ale dualită ții. Krishna
i-a spus să se separe de identitatea exterioară prin atingerea
calmului absolut în interior. Detașarea interioară presupune să pună
capă t impulsului ego-ului de a continua să se definească pe sine ca o
realitate separată , individuală .
Conștiința egoului este impulsul interior de a împinge valul
individualită ții proprii tot mai sus, sperâ nd ca în cele din urmă să se
ridice deasupra altor valuri. Din nou, nicio imagine nu poate fi
perfectă . În cazul oceanului, vâ ntul, în primul râ nd, este cel care
ridică valuri la suprafața oceanului. În cazul egoului, este "vâ ntul"
iluziei, care, într-un fel, mă tură lumea, confundâ ndu-i pe oameni în
ceea ce privește natura esențială a realită ții. Cu toate acestea,
puterea iluziei provine în primul râ nd din interiorul fiecă rei
persoane, nu din afara ei. Iluzia interioară este cea care îl face să
greșească în răspunsul să u la circumstanțele exterioare.
Nevoia principală pe calea înțelepciunii este de a depă și nevoia ego-
ului de a declara în exterior și de a afirma în interior propria
individualitate separată . Mai tâ rziu, în Gita, Krishna propune
modalită ți importante prin care acest impuls poate fi diminuat și
apoi depă șit. Toate aceste că i, sugerează el și aici, necesită ca cineva
să își caute ră spunsurile în primul râ nd în interiorul să u. Scriptura
în sine nu este un substitut pentru efortul de sine.
(2:46) Pentru cunoscătorul lui Brahman (Spiritul Suprem),
Vedele nu sunt mai utile decât o fântână atunci când pământul
din jur este inundat.
Există o poveste din viața Sfâ ntului Francisc de Assisi, în Italia. O
cerșetoare bă trâ nă , aproape oarbă , i-a cerut de pomană . Nu vedea că
era îmbră cat la fel de să ră că cios ca și ea și că era puțin probabil să
aibă ceva de împă rțit cu ea. Pe el însă îl chinuia faptul că nu avea
nimic să -i dea. Ș i atunci și-a dat seama că mai avea încă un singur
lucru în posesia sa: exemplarul să u bine scorojit al Sfintei Biblii. I-a
dat-o în speranța că ar putea să o vâ ndă pentru câ teva monede.
Apoi s-a rugat aproape cu scuze: "Doamne, pentru a o ajuta pe
această biată bă trâ nă am dat chiar și cuvâ ntul Tă u!".
O voce din interiorul lui i-a ră spuns: "Francisc, am plantat cuvâ ntul
Meu în inima ta. Nu ai nevoie de acea simplă copie tipă rită a lui".
Fie că este vorba de Vedas, Gita, Biblia sau orice altă scriere mă reață ,
important este ca adevă rul lui Dumnezeu să fie scris pe paginile
propriei inimi. Că ci, desigur, Krishna vorbește aici nu numai despre
Vede, ci despre adevă rata scriptură în general. Referirea sa la Vede
oferă însă ocazia de a scrie despre ele în mod specific, fă ră a
întrerupe fluxul din comentariu, prin includerea gâ ndurilor
exprimate de Yogananda despre ele.
Vedele sunt unice printre scrierile lumii, deoarece au fost compuse
într-o epocă în care nu exista diviziunea care există astă zi între
religie și existența de zi cu zi. Oamenii de atunci nu aveau nevoie de
locuri sau momente separate de închinare. Toată viața pentru ei era,
într-un fel, închinare, iar fiecare act era o ofrandă adusă lui
Dumnezeu. Pe mă sură ce înțelegerea oamenilor a scă zut într-o
epocă descendentă , a devenit necesar să se scrie în cuvinte
adevă rurile pe care oamenii reușeau să le memoreze fă ră efort. În
acel moment a devenit necesară o explicație pentru gunas, pentru
dualitatea inerentă tuturor lucrurilor și pentru modul în care totul a
luat naștere.
În epoca descendentă , s-a considerat că este necesar să se ofere
oamenilor practici religioase care să -i ajute să -și satisfacă nevoile tot
mai lumești și de afirmare a ego-ului: ritualuri care să le permită să
obțină ceea ce își doreau în termeni de putere, parteneri, copii și
succes. Deși conștiința oamenilor era din ce în ce mai puțin clară ,
exista încă o prejudecată spirituală în tot ceea ce fă ceau. Prin
urmare, au fost create ritualuri care să le permită ființelor umane să
lucreze în cooperare cu devas, sau ființe astrale de natură superioară
(angelică ), precum și cu feluri inferioare pentru a-și atinge scopurile.
Astă zi, omenirea aproape că a uitat aceste entită ți superioare, sau în
orice caz mai subtile, care, altfel, l-ar ajuta pe om să producă hrană ,
vreme bună , energii pentru succes și nenumă rate alte beneficii.
Oamenii mai conștienți, care tră iesc în armonie cu Natura, caută
ajutorul lor în mod firesc. Oamenii își bat joc de spiritele naturii,
cum ar fi zâ nele, dar, așa cum Swami Sri Yukteswar este citat în
Autobiografia unui yoghin, ele există cu adevă rat. Indiferența omului
față de ele a fă cut ca aceste energii să se retragă treptat de pe
planeta noastră . Aceasta este o consecință firească a faptului că
aceste ființe se regă sesc ignorate. Oamenii de știință au spus, de fapt,
că există mai puțină energie în alimentele de astă zi decâ t în urmă cu
un secol. Oamenii care încearcă să își sporească producția prin
mijloace chimice nu înțeleg că viața depinde de forța vitală și nu de
ceea ce este lipsit de viață .
Entită țile astrale, în epocile trecute, erau obiecte de cult. O atitudine
de venerație nu este necesară ; este suficient să le acordă m apreciere
- chiar și dragoste, așa cum ar trebui într-adevă r să iubim toate
creaturile lui Dumnezeu ca manifestă ri exterioare ale Sale. A le
venera, însă - așa cum a început să se întâ mple în epocile de declin,
câ nd înțelegerea umană a slă bit - înseamnă a intra, încetul cu
încetul, în conștiința de negustor care spune: "Îți voi da ceea ce vrei,
cu condiția să -mi dai ceva în schimb".
Astfel, spiritele naturii, care nu sunt ele însele lipsite de ego, se
bucură de atenția specială , de venerația pe care o primesc din partea
oamenilor care le cer anumite favoruri.
Krishna, în perioada în care i-a predat Bhagavad Gita lui Arjuna, a
trebuit să abordeze și acest defect al conștiinței populare. Buddha,
care a tră it probabil cu aproximativ două secole mai tâ rziu, a
avertizat oamenii și mai puternic împotriva dependenței de
ritualurile vedice ca alternative la autopurificare.
În această strofă , Krishna ne spune, în esență , să nu-i propitiă m pe
"zeii" mai mici ai forțelor naturale, a că ror atitudine este încă "quid
pro quo", în sensul că doresc un fel de plată din partea egoului
pentru favorurile acordate. Domnul nu este un negustor! Cei care Îl
doresc cu sinceritate nu cer nimic în schimb, ci se roagă dezinteresat
doar pentru iubirea Sa.
Ceea ce Krishna ne spune, deci, este: "Că utați experiența directă a lui
Dumnezeu. Nu vă mulțumiți cu nimic mai puțin".
Așa cum a spus și Isus Hristos: "Că utați mai întâ i Împă ră ția lui
Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte lucruri se vor adă uga la
voi".
Adevă ratul că ută tor este cel că ruia Sri Krishna i se adresează în
acest pasaj, ca de altfel în majoritatea acestor mari scrieri. Cei care
caută favoruri mai mici de la Dumnezeu cer o linguriță de pă mâ nt,
câ nd ar putea avea întregul regat.
Problema în mintea oamenilor este, bineînțeles, că ei se gâ ndesc să
posede. Ceea ce le cere Krishna este ca ei să devină. Doar ego-ul
poate deține lucruri - cel puțin în imaginație! Sufletul devine una cu
Dumnezeu și, în această unitate, "posedă " întregul univers.
O mare sfâ ntă din India a fost rugată odată să viziteze o altă țară . "De
ce ar trebui să că lă toresc acolo?", a ră spuns ea. "Eu sunt deja acolo!"
(2:47) Acțiunea (în acest tărâm al vibrațiilor) este o datorie,
dar nu lăsa ego-ul tău să râvnească la roadele acțiunii. Nu vă
atașați nici de acțiune, nici de inacțiune.
Fiți ca o ciocâ rlie divină , care se bucură să câ nte fă ră să încerce să
impresioneze sau să obțină ceva de la cineva. Cei care acționează cu
motivații egoiste ră mâ n prinși în pâ nza lui maya. Universul a fost
adus la existență prin puterea Vibrației Cosmice, marele sunet AUM.
Atâ ta timp câ t cineva tră iește pe tă râ mul manifestă rii și nu se
contopește cu Spiritul, el nu poate evita să acționeze cu totul.
Important este să acționeze corect.
Pentru a ajunge la conștiința lui Dumnezeu, este necesar să
renunță m la orice atașament față de gâ ndurile de "eu" și "al meu".
Conștiința infinită apare finită în ego, ca în atom. Totuși, aceasta este
doar o aparență . Atomul nu se poate abține să nu se învâ rtă în
propria sa realitate minusculă , dar ego-ul, fiind conștient, poate
aspira să se elibereze de orice manifestare vibratorie. Așa cum scria
Patanjali: "Yogas chitta vritti nirodha: Yoga este neutralizarea
vâ rtejurilor (vâ rtejurilor) sentimentelor". Datoria spirituală a
fiecă rui ego este de a opri mișcarea pe care o generează , eliberâ ndu-
se de gâ nduri "vâ rtejuri" precum: "Tot ceea ce fac este pentru
beneficiul meu personal!". Sclavia față de iluzie nu constă decâ t în
raportarea constantă a tot ceea ce face (și gâ ndește, și se bucură , și
suferă ) la propriul eu. Nu numai acțiunea, ci și toate plă cerile cuiva
în această lume - de fapt, și suferințele - sunt viciate de simplul gâ nd:
"Eu sunt cel care face. Eu sunt cel care se bucură și eu sunt cel care
suferă " - și apoi cererea revoltă toare: "Dar de ce sunt eu cel care
suferă ?".
Soluția nu este să ne abținem de la acțiune. Unii oameni - mulți
pustnici, de exemplu - cred că se dezvoltă spiritual prin abținerea de
la orice acțiune. Această idee este o iluzie. Atâ ta timp câ t cineva
trebuie să respire, să gâ ndească și să se miște, nu poate pretinde, pe
bună dreptate, că este inactiv. Yoghinul care stă fă ră respirație și
nemișcat în samadhi este un caz diferit. Pentru a trece dincolo de
acțiune, trebuie să vă uniți conștiința în sunetul cosmic AUM,
permițâ ndu-i să acționeze prin voi și în jurul vostru pâ nă câ nd vă
contopiți în acea vibrație infinită , iar apoi treceți dincolo de vibrația
însă și, în conștiința calmă a Spiritului Suprem. Atâ t timp, însă , câ t
sunteți conștienți că aveți un corp, nu veți face decâ t să vă înșelați pe
voi înșivă dacă veți încerca să atingeți starea fă ră acțiune prin lipsa
de acțiune. Tot ceea ce veți deveni, în timp, este leneș și plictisitor!
Pentru a ajunge la Dumnezeu, trebuie mai întâ i să înveți să acționezi
fă ră motive egoiste: pentru Dumnezeu, nu pentru o recompensă
personală . Într-adevă r, este necesar să fii intens activ pentru
Dumnezeu dacă vrei să dezvolți acea conștiință intensă care este
singura care te ridică la supraconștiință . Oamenii leneși nu-l vor gă si
pe Dumnezeu!
În tot ceea ce faci, simte că Dumnezeu acționează prin tine. Spă lați-
vă corpul, hră niți-l, odihniți-l - faceți tot ceea ce este necesar pentru
a vă menține corpul să nă tos și stră lucitor de energie - dar spuneți-vă
întotdeauna: "Pe Dumnezeu Îl slujesc prin acest instrument fizic".
Însă și plă cerea de a mâ nca bine, de a avea un peisaj frumos și de
lucrurile bune ale vieții poate fi oferită lui Dumnezeu. Împă rtă șiți
aceste plă ceri cu El, în loc să vă privați de ele. Ceea ce trebuie
eliberat sunt gâ ndurile: "Eu fac, eu mă bucur" și chiar conștiința
iluzorie: "Eu sunt cel care suferă ".
Chiar și în meditație, este important să nu medită m cu dorința de a
obține rezultate. Pentru a elimina efortul și tensiunea de a încerca să
vă concentrați, eliberați și gâ ndul: "Meditez". Gâ ndiți-vă , mai
degrabă , "Vibrația cosmică își reafirmă propria realitate, prin mine.
Iubirea cosmică , prin mine, tâ njește după iubirea lui Dumnezeu.
Bucuria cosmică , prin mine, se bucură în Iubitul nostru infinit."
(2:48) O, Dhananjaya (Arjuna), cufundă-te în gândul yoga
(uniunea cu Dumnezeu), fără atașament interior și cu mintea
egală atât în succes, cât și în eșec. O uniformitate perfectă a
minții și a sentimentelor este însăși definiția yoga.
Singura modalitate de a atinge perfecțiunea descrisă aici este
meditația. Afirmațiile de calm în mijlocul stresului au adesea efectul
contrar de a crea mai multă tensiune! În orice caz, calmul nu poate fi
afirmat eficient decâ t cu ajutorul calmului interior. Un astfel de calm
poate fi cu greu stabilit fă ră a liniști și gâ ndurile în meditație.
(2:49) Acțiunea realizată cu dorința de a obține roade este cu
mult inferioară acțiunii ghidate de înțelepciune. De aceea, o,
Dhananjaya, caută în orice lucru să fii ghidat de înțelepciune.
Mizeria însoțește acțiunile efectuate pentru fructele lor.
(2:50) Cel care trăiește unit cu înțelepciunea cosmică trece
dincolo de efectele virtuții și ale viciilor, chiar dacă trăiește în
acest trup. De aceea, dedică-te, prin înțelepciune, realizării
unității yoga. Numai astfel este o acțiune corectă.
(2:51) Cei care și-au stăpânit gândurile scapă de limitele minții
și devin absorbiți de înțelepciunea cosmică. Ei (realizând
natura iluzorie a ego-ului) se eliberează de lanțurile renașterii
și ating acea stare care transcende orice suferință.
Tristețea nu fă cea parte în mod deliberat din planul lui Dumnezeu.
În planul să u era inerent faptul că acțiunile efectuate în contradicție
cu acesta ar fi provocat durere. Aceasta a fost o necesitate
impersonală , deoarece dacă că ldura unei sobe, de exemplu, nu ne-ar
arde atunci câ nd o atingem, nu am avea nicio protecție împotriva
unor posibile leziuni ale corpului. Durerea noastră este, de
asemenea, protecția noastră și nu este un semn că Dumnezeu vrea
să suferim.
Legenda spune că , atunci câ nd Dumnezeu a manifestat pentru prima
dată universul, l-a fă cut perfect. Bă rbații și femeile, realizâ nd
necesitatea de a tră i în perfecțiune, s-au așezat în meditație și în
curâ nd s-au contopit din nou în Brahman.
Au fost fă cute una sau mai multe încercă ri similare, toate cu același
rezultat. În cele din urmă , Dumnezeu a decis: "Trebuie să impun
iluzia omenirii. Oamenii trebuie să lupte, să avanseze prin încercă ri
și erori și să descopere acel tip de acțiune și acea atitudine care îi va
conduce la fericire și libertate". Așa se face că ne află m în acest
labirint. Scripturi precum Bhagavad Gita au fost scrise pentru a-l
scoate pe om din labirintul maya și a-l conduce în "aerul" liber al
comuniunii cu Sursa infinită a întregii Fericiri.
(2:52) Când percepția ta va străpunge ceața întunecată a iluziei,
vei deveni indiferent la tot ceea ce ai auzit despre această lume
și cea viitoare.
Cu alte cuvinte, vă veți fi stabilit ferm în percepția adevă rului.
(2:53) Când discriminarea ta nu mai este zdruncinată de opinii,
ci rămâne neclintită în fericirea sufletului, atunci vei atinge
uniunea finală cu Dumnezeu.
(2:54) Arjuna a spus: "O, Keshava (Krishna), care sunt semnele
celui care a atins înțelepciunea calmă și este stabilit în uniunea
cu Dumnezeu? Cum vorbește el, cum stă, cum merge?".
Întrebarea pe care o pune Arjuna este una firească pentru cei care
nu sunt încă iluminați: Cum se comportă omul lui Dumnezeu? Se
poate discerne sfințenia lui din felul în care vorbește, în care stă , în
care merge? Există și alte moduri (sugerează Arjuna) în care o astfel
de persoană diferă de oamenii obișnuiți?
Ră spunsul lui Krishna, după cum vom vedea, se referă mai degrabă
la cauza comportamentului sfâ nt, decâ t la efectele acestuia. O
persoană divină nu este esențial diferită de oricine altcineva.
Conștiința sa interioară este cea care creează orice diferențe care
există .
Yoghinul (deoarece Krishna nu ră spunde direct la această întrebare,
deși faptele ar putea fi de interes pentru mulți oameni) dezvă luie un
magnetism plin de bucurie chiar în tonul vocii sale. În cazul guru-
ului meu, fie că mustra sau încuraja, fie că ținea prelegeri în fața unei
mulțimi (uneori pe un ton tună tor) sau vorbea în liniște cu grupuri
mici, în tonul vocii sale vibra întotdeauna o calitate de fericire și
înțelepciune calmă .
Yoghinul stă drept, așa cum fă cea mereu Guru al meu, permițâ nd
energiei să se miște liber în coloana vertebrală . Câ nd merge, merge
calm, nu agitat sau cu mișcă ri sacadate. Mersul să u dezvă luie o
conștiință a tră irii centrată în coloana vertebrală .
(2:55) O, Partha (Arjuna), cel care a renunțat la toate dorințele,
fiind pe deplin mulțumit de Sine, poate fi considerat așezat în
înțelepciune.
Cu alte cuvinte, chiar mișcă rile și gesturile sale dezvă luie
interioritatea stă rii sale de conștiință . Vocea sa vibrează de o
înțelepciune calmă . Postura sa este calmă , nu agitată , și
demonstrează o mulțumire perfectă . Mersul să u este relaxat și senin.
Într-o zi, Yogananda, pe câ nd era tâ nă r și preda principiile yoga în
America, a întâ rziat la o conferință pe care trebuia să o țină și a
pornit în fugă pentru a ajunge câ t mai repede la întâ lnire. Cineva l-a
avertizat: "Nu fi nervos!".
"Poți alerga nervos", a ră spuns Maestrul, "sau poți alerga calm, dar a
nu alerga atunci câ nd ai nevoie înseamnă să fii leneș!".
(2:56) Cel a cărui conștiință nu este zdruncinată de necazuri și
nu este excitată de noroc; care nu mai tânjește după afecțiunea
pământească și este lipsit de teamă și de mânie: un astfel de om
se califică pentru a fi considerat un muni de o discriminare
constantă.
Muni înseamnă cel care și-a dizolvat conștiința egoului în
Dumnezeu. El și-a retras conștiința de la mă rturia distorsionată a
simțurilor.
Frica se naște din gâ ndul eșecului atunci câ nd cineva este atașat de
succes. Mâ nia se naște din dorința frustrată . Muni este dincolo de
toate emoțiile centrate pe ego.
(2:57) Cel care, în orice împrejurare, este lipsit de atașament și
nu este nici exaltat de bine, nici deprimat de rău, este un om cu
o înțelepciune bine stabilită.
Așa cum trupul lebedei care alunecă pe apă este neatins de
umezeală , tot așa omul înțelept alunecă neafectat pe apele vieții.
Paramhansa Yogananda a folosit adesea analogia cu filmele,
subliniind cum acestea creează o iluzie a realită ții prin simpla
amestecare a umbrelor și a luminii - și, mai recent, prin adă ugarea
de culori - toate acestea fiind doar proiecții ale luminii unice care
stră lucește din proiector. Un înțelept iluminat nu este afectat în
interior de "filmul" vieții. Acest lucru nu înseamnă că este lipsit de
inimă sau indiferent. Impersonalitatea sa derivă din faptul că nu
dorește nimic pentru sine. Altfel, pentru că percepția sa asupra
tuturor și a tuturor lucrurilor este din interior, el simte o simpatie
acută pentru toți, se bucură de dragul lor în binele lor și se
întristează cu ei în durerea lor. De asemenea, el se întristează pentru
ră ul lor și pentru ceea ce le va face acesta. Singura sa dorință - dacă ,
din compasiune, mai are încă vreo dorință - este să -i ajute pe ceilalți
să -L cunoască pe Dumnezeu.
(2:58) Atunci când yoghinul, asemenea unei țestoase care își
retrage capul și membrele în carapacea sa, este capabil să-și
retragă energia de la obiectele percepției senzoriale, el devine
stabilit în înțelepciune.
Controlul a ceea ce Yogananda obișnuia să numească "telefoanele
simțurilor" este esențial pentru meditația profundă . Controlul
simțurilor prin retragerea energiei este adevă ratul sens al
pranayama: "yama (controlul) prana (energiei)". Pranayama este o
condiție, nu o tehnică . Practicarea pranayama este de a obține
controlul energiei.
Această strofă oferă o dovadă din multele dovezi că Bhagavad Gita,
deși cuprinde toate că ile spre Dumnezeu, pune un accent deosebit
pe Raja Yoga, în sensul că ne învață cum să atingem scopul, unirea cu
Dumnezeu, și nu spune doar "Că utați-L pe Dumnezeu". Prana este
adesea asimilată cu respirația, iar pranayama, cu exercițiile de
respirație. De fapt, există o legă tură intimă între respirație și fluxul
de energie din corp. Paramhansa Yogananda spunea adesea: "Lipsa
de respirație este lipsa de moarte". Exercițiile de respirație yoghină
au scopul de a permite practicantului să se ridice deasupra nevoii
normale de respirație a corpului.
Lipsa de respirație nu este kumbhaka în sensul de a reține cu forța
respirația. Mai degrabă , adevă ratul kumbhaka apare atunci câ nd
corpul nu mai are nevoie de aer pentru a se menține. Scopul
respirației este de a expulza dioxidul de carbon din plă mâ ni și de a
inspira oxigen. În exercițiile de pranayama, respirația este folosită
pentru a produce o stare de echilibru în corp, stare în care
activitatea fizică a respirației nu mai este necesară pentru a-l
menține în stare de echilibru.
Câ nd cineva se ridică deasupra nevoii de a respira, pompa inimii
încetinește și ea, apoi se oprește complet.
Există o legă tură subtilă , prin intermediul medulla oblongata, între
respirație și bă tă ile inimii. Atunci câ nd respirația devine inutilă ,
bă tă ile inimii, așa cum tocmai am ară tat, încetinesc și apoi se opresc.
Între aceste două fenomene - respirația și bă tă ile inimii, pe de o
parte - și conștiința senzorială , pe de altă parte, există o strâ nsă
legă tură .
Energia din simțuri, ca și cea din întregul corp, se relaxează și se
retrage - așa cum se întâ mplă , de altfel, într-o mă sură mai mică în
somn. Un adormit poate fi chemat - poate fi chiar scuturat - înainte
de a fi conștient că este că utat. Această implicare diminuată în
realitatea obiectivă are loc deoarece, în timpul somnului, energia
este retrasă parțial din corp și din "telefoanele simțurilor" - la fel
cum broasca țestoasă își retrage capul și membrele în carapacea sa.
Doar atunci câ nd "telefoanele simțurilor" au fost "închise", mintea
poate fi complet absorbită în lumea interioară a meditației. Energia
din nervii motori trebuie, de asemenea, să fie retrasă , așa cum se
întâ mplă în mod natural atunci câ nd simțurile sunt oprite.
Centrul de energie al corpului se află în coloana vertebrală . În
meditația profundă , această energie trebuie să fie relaxată de la
suprafața corpului, așa cum am vă zut mai devreme, și retrasă pe
coloana vertebrală prin chakre pâ nă la creier. Fluxul normal de
energie spre exterior, în timp ce lucrează pentru a susține corpul,
trebuie inversat pentru a curge în sus.
În acest moment poate fi util să facem o scurtă pauză și să analiză m
relația dintre respirație și fluxul de energie din coloana vertebrală .
În primul râ nd, în ceea ce privește coloana vertebrală , vin cei doi
nervi superficiali cunoscuți sub numele de ida și pingala, care sunt
localizați, respectiv, în partea stâ ngă și dreaptă a coloanei
vertebrale. Cei care mă nâ ncă pește vor fi familiarizați cu cei doi
nervi care se întind pe toată lungimea de o parte și de alta a coloanei
vertebrale a peștelui. Energia care circulă în acești nervi superficiali
este legată de procesul reactiv al emoțiilor, care, la râ ndul să u, este
conectat cu respirația. Fluxul ascendent de energie în coloana
vertebrală astrală , prin ceea ce se numește ida nadi (canalul nervos),
în corpul astral, este cauza inhală rii. Un flux descendent prin pingala
nadi este cauza subtilă a expirației. Acest flux de energie din coloana
vertebrală astrală este cel care are ca rezultat respirația fizică . Altfel,
nu ar exista nicio constrâ ngere fizică de a respira; nu s-ar ști ce să se
facă cu nevoia corpului de a expulza dioxidul de carbon și de a aduce
oxigenul revigorant.
Cauza inspirației este deci fluxul de energie ascendentă . Această
curgere ascendentă în coloana vertebrală superficială amintește de
curgerea ascendentă mai profundă , în meditația profundă , spre
iluminarea spirituală . Fluxul ascendent prin ida, prin urmare,
însoțește orice reacție emoțională pozitivă . Astfel, cu o reacție
pozitivă de orice fel - veselă , plină de speranță , triumfă toare - la un
stimul exterior, energia curge automat în sus în coloana vertebrală ,
determinâ nd plă mâ nii să inspire.
Câ nd, dimpotrivă , reacția cuiva este negativă - îndurerat, trist,
disperat - energia curge automat în jos prin pingala și rezultă o
expirație. Astfel, atunci câ nd, indiferent de motiv, cineva
reacționează cu încâ ntare emoțională la orice stimul - fizic,
emoțional sau mental - el inspiră automat. Iar câ nd, dimpotrivă ,
cineva reacționează negativ, el expiră . De aceea, atunci câ nd ne
simțim încâ ntați emoțional, automat inspiră m adâ nc, iar câ nd ne
simțim dezamă giți, automat oftă m.
Evident, procesul de respirație nu este invariabil însoțit de reacții
emoționale pozitive și negative. Ar fi ridicol să zâ mbești și să te
încrunți alternativ de fiecare dată câ nd inspiri și expiri! Conștiința se
odihnește în mod obișnuit în una sau mai multe dintre chakrele
spinale. Oamenii mondeni - cei care, adică , sunt interesați în primul
râ nd de plă cerile senzoriale și, în special, de gâ ndul plă cerii senzuale
- își au conștiința centrată în una sau mai multe dintre cele trei
chakre inferioare - în special în cele două cele mai joase. Pe de altă
parte, persoanele cu spirit spiritual - în special cele cu o natură
devoțională - își simt conștiința centrată în anahata chakra, sau
centrul inimii.
Chiar și atunci câ nd cineva este centrat în anahata, trebuie să fie
atent, dacă este un aspirant spiritual. El trebuie să încerce să își
mențină energia curgâ nd în sus, dinspre inimă spre ochiul spiritual.
Dacă nu este atent, energia sa - atrasă brusc de o dorință trezită
(oricâ t de neașteptată ) - se poate repezi din nou brusc în jos, dinspre
inimă spre chakrele inferioare. Energia trebuie să fie continuu
atrasă în sus de magnetismul emanat din Kutastha, unde este privit
ochiul spiritual, pentru a nu coborî din greșeală ca ră spuns la vreun
stimul lumesc.
În Srimad Bhagavatam, o scriere scrisă tot de Beda Byasa (autorul
Mahabharatei și al Bhagavad Gitei), se dă sfatul de a vizualiza inima
ca pe un lotus, ale că rui petale trebuie să fie îndreptate în sus, spre
creier.
Cel mai bun punct pe care trebuie să ne concentră m este în ochiul
spiritual, în punctul dintre sprâ ncene. Centrul egoului este agya
chakra din bulbul rahidian; de aceea, se dă și sfatul de a ne centra
mintea acolo (poziția sa naturală ), iar din acel punct să privim
înainte, ca să spunem așa, la ochiul spiritual.
Viața își începe implicarea în lumea obiectivă odată cu primul strigă t
al copilului sau, mai degrabă , cu prima respirație rapidă necesară
pentru a scoate acel prim plâ ns. Această primă respirație dă startul
procesului reactiv și, prin urmare, începe implicarea copilului în
lumea obiectivă . Acest moment este crucial pentru existența
pă mâ ntească a bebelușului. Prin urmare, momentul primului să u
plâ ns este punctul de la care trebuie calculat horoscopul copilului.
La moarte, în schimb, se produce ceea ce se numește "ză ngă nitul
morții": ultima expirație care are loc câ nd energia intră în pingala
nadi, iar energia ego-ului se scurge mai adâ nc în interior și se
întoarce în medulla. Astfel se pregă tește pentru plecarea sa din corp,
ieșind prin aceeași "ușă " prin care a intrat prima dată câ nd sperma
și ovulul s-au unit pentru a crea corpul.
Energia yoghinului avansat din punct de vedere spiritual intră în
profunzimea coloanei vertebrale la expirație și urcă prin sushumna
pâ nă la ochiul spiritual din frunte. Kutastha, unde apare ochiul
spiritual, este polul pozitiv, din care medulla oblongata este polul
negativ. Yoghinii și sfinții din alte religii, care sunt capabili să iasă
din corp prin ochiul spiritual, nu trebuie să treacă prin ceea ce grecii
antici, așa cum am spus mai devreme, numeau "apele lui Lethe". Cu
alte cuvinte, yoghinii nu se scufundă înapoi temporar, așa cum fac
ego-urile umane obișnuite, în repausul subconștientului, ci se înalță
în superconștiință .
Yoghinul învață să își retragă atenția de la procesul reactiv: în
primul râ nd prin calmarea sentimentelor din inimă , care inițiază
procesul reactiv. Apoi își detașează sentimentele de suișurile și
coborâ șurile energiei reactive din coloana vertebrală : de influența
subiectivă a succesului și a eșecului, a împlinirii și a dezamă girii, a
atracției și a repulsiei, a iubirii și a urii, a plă cerii și a durerii, a
bucuriei și a tristeții, a triumfului și a disperă rii. Este util, atunci
câ nd se încearcă să se dezvolte detașarea emoțională , să se
concentreze energia în coloana vertebrală și acolo să se echilibreze
fluxurile de energie ascendentă și descendentă , care produc reacții
emoționale și care sunt unite în mod inextricabil cu aceste reacții
atâ ta timp câ t sentimentele inimii ră mâ n neliniștite.
În cele din urmă , yoghinul își retrage energia în profunzimea
coloanei vertebrale, sushumna. Odată cu această retragere, el
trezește Kundalini, care, fiind magnetizată pentru a curge în sus, își
începe acum ascensiunea lentă prin coloana vertebrală profundă
spre iluminare.
Yoghinii începă tori ar trebui să încerce să devină conștienți de
legă tura dintre emoțiile lor reactive, atâ t pozitive, câ t și negative, și
fluxul de energie corespunză tor, ascendent și descendent, în ida și
pingala nadis. Această practică de centrare în coloana vertebrală va
reduce la minimum preocuparea lor cu tot ceea ce se întâ mplă în
exterior în viața lor și cu ceea ce s-a întâ mplat deja în trecut. Practica
le va concentra atenția asupra simplei mișcă ri a energiei în coloana
vertebrală . Astfel, acolo unde primul gâ nd al majorită ții oamenilor
este "Ce minunat!" sau "Ce groaznic!", yoghinului, chiar dacă este
începă tor în practicile yoga, îi este relativ ușor să înceteze să mai
definească evenimentele exterioare ca fiind bune sau rele.
Dacă , de exemplu, cineva stă pe scaunul dentistului și i se face o
operație pe care majoritatea oamenilor ar putea-o considera
dureroasă , ar trebui să se concentreze asupra Kutastha - sau, dacă
este conștient că simte vreo reacție emoțională , să se concentreze
asupra fluxului de energie din coloana vertebrală . Mai întâ i, calmați
sentimentele inimii. Apoi, respirați în coloana vertebrală cu
inspirații și expirații profunde și lente - în liniște, pentru a nu-l
deranja pe bietul dentist!" - aducâ nd energia în sus și în jos și
vă zâ nd acest flux ca fiind cauza orică ror reacții emoționale pe care
le-ar putea simți.
Din nou, atunci câ nd ceva sau cineva vă amenință în vreun fel - nu
numai fizic, ci și vorbind cu furie sau, poate, insultâ ndu-vă sau
acuzâ ndu-vă -, centrați-vă în coloana vertebrală . În acel centru veți
deveni încreză tori că nimic nu vă poate atinge. Așa cum spunea
Yogananda: "Trebuie să fii capabil să stai neclintit în mijlocul
pră bușirii lumilor care se sparg!". Practica de mai sus vă va ajuta să
vă pregă tiți pentru a face față orică rei circumstanțe din viață .
(2:59) Omul care (doar) se abține de la plăcerile simțurilor le
poate uita pentru o vreme, dar gustul pentru ele va persista.
Acea persoană, însă, care contemplă Spiritul Suprem pierde
gustul pentru orice altceva în afară de Infinit.
Un exemplu pe care Paramhansa Yogananda îl folosea adesea era cel
al unei persoane care este obișnuită cu brâ nza veche și care a
că pă tat o simpatie pentru ea. Totuși, dacă i se dă să guste brâ nză
bună și proaspă tă , renunță automat la plă cerea pe care o avea
pentru brâ nza veche.
(2:60) O, Fiule al lui Kunti (puterea de a fi lipsit de pasiune),
Arjuna, chiar și omul înțelept, devotat stăpânirii de sine, poate
fi uneori măturat de simțurile turbulente.
Nici un devotat nu ar trebui să subestimeze puterea formidabilă a
tendințelor subconștiente. Tentaculele lor au o întindere mai mare
decâ t orice poate percepe sau chiar imagina mintea conștientă .
Paramhansa Yogananda a avertizat că , atâ ta timp câ t persistă
conștiința egoului, nu trebuie să ne consideră m la adă post de iluzie.
"Ț ineți minte, nu veți fi în siguranță pâ nă câ nd nu veți atinge
nirbikalpa samadhi." Chiar și în stadiul inferior de samadhi, cunoscut
sub numele de sabikalpa, ego-ul trebuie să se întoarcă de la
conștiința sa infinit extinsă la conștiința exterioară . Prin urmare, cel
care atinge sabikalpa samadhi sabikalpa poate totuși să cadă . Guru-
ul meu mi-a povestit mai multe cazuri în care s-a întâ mplat acest
lucru. "Sadhu, ai grijă !", l-a avertizat odată marele maestru Sri
Ramakrishna pe un discipol, care ulterior a că zut de pe calea
spirituală .
Ceea ce trebuie urmă rit este cea mai mică lică rire de emoție în
inimă , în contemplarea orică rui aspect al iluziei. Acea mică
fră mâ ntare de energie ar trebui privită ca un prim semnal de
alarmă . Cea mai mică fră mâ ntare în inimă ar trebui să fie un semn
pentru aspirantul yoghin de a se retrage imediat chiar și de la
gâ ndul iluziei.
Maya este foarte subtilă . Nu încercați niciodată să "rezistați". Nu poți
fi în niciun caz sigur că vei câ știga - fie și numai pentru că însă și
discriminarea cu care te gâ ndești să lupți este deja infectată de boala
maya.
(2:61) Cel care, după ce și-a subjugat simțurile, se unește cu
Mine, rămâne absorbit în Sinele infinit, cunoscându-l ca fiind
Suprem de Îndestulător. Numai stăpânirea simțurilor poate
conferi fermitatea adevăratei înțelepciuni.
Există două cerințe, înainte de toate, pentru atingerea înțelepciunii.
Prima, retragerea minții nu numai de la obiectele senzoriale, ci și de
la simțuri în sine; și, a doua, ră mâ nerea contopită în conștiința lui
Dumnezeu ca fiind cel mai de dorit dintre toate scopurile.
Yoghinii care caută doar să își controleze corpul și simțurile fizice,
precum și cei care caută doar abstractizarea uniunii divine fă ră o
disciplină fizică și mentală adecvată , nu pot atinge niciodată
adevă rata fixitate a scopului. Dezră dă cinâ nd buruienile satisfacției
egoului, pe de o parte, pâ nă la ultima lor vîrfuliță , iar pe de altă
parte, devenind absorbit cu iubire în Infinit: Ambele sunt esențiale.
Mulți yoghini caută satisfacția egoului nu doar prin plă ceri
senzoriale, ci și prin dezvoltarea puterilor spirituale. Mulți alții (din
nou) caută abstractizarea care îi satisface ego-ul prin înțelepciunea
intelectuală . Adevă ratul yoghin caută doar să își unească sufletul cu
Iubitul Divin.
(2:62,63) Să te gândești mental la obiectele senzoriale
generează atașament față de ele. Din atașament apare pofta.
Din poftă (atunci când este frustrată) izvorăște mânia. Mânia
produce iluzie. Iluzia provoacă uitarea (de Sine). Pierderea
memoriei (cu privire la ceea ce este cineva, în adevăr) provoacă
decăderea puterii de discriminare. Din pierderea discriminării
rezultă anihilarea oricărei înțelegeri corecte.
Fiecare pas în această coborâ re are un singur pivot: ego-ul. Pentru a
se înă lța din nou spre înțelepciune, ego-ul amă git trebuie să ajungă
în punctul în care își dă seama că ceea ce a înțeles din viață pâ nă
acum nu i-a adus decâ t durere. Prima sa întrebare, atunci, trebuie să
fie: "Îmi place suferința?" (Nu, evident!) Apoi ar trebui să se întrebe:
"Ce sporește suferința și ce, pe de altă parte, o diminuează ?".
Ră spunsul este că suferința se diminuează atunci câ nd există o
diminuare a interesului propriu. Discernă mâ ntul acestui adevă r
duce la primele slabe zvâ cniri ale amintirii că există o realitate care
este mai mult decâ t ego-ul și corpul. Ceața iluziei începe să se ridice
din minte, iar cineva nu mai lovește lumea cu furie pentru că nu îi
oferă ceea ce își dorește. Din acceptarea a ceea ce este vine o
diminuare treptată a atașamentului față de lume. Din diminuarea
atașamentului vine o diminuare a interesului pentru obiectele
simțurilor și o creștere a dorinței pentru adevă rata înțelepciune -
dorință care trezește devotament în inimă , iubire de adevă r și
aspirație intensă de a cunoaște adevă rata și veșnica fericire.
(2:64) Omul care are o stăpânire de sine desăvârșită este
capabil să acționeze în această lume fără a fi afectat de ea.
Eliberat în interior de atracție și respingere, el a atins un calm
interior de nezdruncinat.
Această stare, după cum am vă zut din ceea ce a spus Yogananda mai
sus, apare doar atunci câ nd conștiința cuiva a trecut de la samadhi
condiționat (sabikalpa) la samadhi necondiționat (nirbikalpa), câ nd
conștiința cuiva a devenit atâ t de bine stabilită în unitatea cu
Dumnezeu încâ t nu mai există nicio posibilitate de întoarcere la
exterioritate și la limită rile egoului.
(2:65) Odată cu atingerea fericirii sufletului, orice urmă de
tristețe dispare. Fericirea oferă o discriminare perfectă și, în
curând, stabilește ferm conștiința cuiva (în Sine).
(2:66) Cei care au o conștiință nesigură nu au nicio
discriminare. Cei care sunt nemeditativi nu pot cunoaște pacea.
Iar pentru cei care nu au pace, cum este posibilă fericirea?
(2:67) Așa cum o barcă care se mișcă pe apă poate fi răsturnată
de la cursul ei de o vijelie, tot așa și discriminarea poate fi
răsturnată din drumul ei de capriciile influenței senzoriale.
Cuvintele unui câ ntec preferat al lui Paramhansa Yogananda sunt
urmă toarele:
Pe Tine Te-am fă cut steaua vieții mele.
Deși marea mea e întunecată și stelele mele au dispă rut,
Totuși vă d calea prin mila Ta.
Că ută torul spiritual poate, ocazional, să se trezească ră tă cit de pe
cursul să u ascendent de tentațiile exterioare - nu doar plă cerile
senzoriale, ci și dorința de a se lă sa cuprins de tentațiile mai puțin
tangibile pe care maya le oferă individului pentru a-și hră ni
conștiința egoului: nume, faimă , putere, importanță de sine și o
mulțime de alte iluzii care îi sporesc egoul. În loc să se agite cu
sentimente de vinovă ție și cu autoacuză ri (care nu pot decâ t să -i
sporească susceptibilitatea la iluzii), el ar trebui să se întoarcă calm
la cursul să u prestabilit.
Greșelile pe cale sunt întotdeauna posibile. Devotatul ar trebui să le
recunoască sincer și deschis (cel puțin față de el însuși), iar apoi să
le abandoneze pur și simplu. El ar trebui să evite greșeala ulterioară
de a se supă ra pe sine. El ar trebui să își pă streze mintea concentrată
cu fermitate pe steaua polară a adevă ratului să u scop: unirea cu
Dumnezeu. Deoarece ego-ul este o iluzie, tot ceea ce îl tentează să își
afirme propria realitate separată este, de asemenea, o iluzie. La fel,
de altfel, este și orice supă rare pe care o poate simți față de sine
pentru că a cedat iluziei.
Atunci câ nd o piatră este aruncată într-un iaz, se formează valuri. În
mod similar, atunci câ nd se întâ mplă ceva în viața cuiva care să
provoace o reacție emoțională , apar valuri de sentimente. Pe mă sură
ce aceste valuri create de stâ ncă curg spre mal și apoi se întorc, ele
nu fac decâ t să se diminueze treptat pâ nă la calm din nou. Chiar și
așa, reacțiile cuiva la orice lucru din exterior pot curge înainte și
înapoi, agravâ nd greșeala fă cută reacționâ nd în primul râ nd.
Ar trebui să devină o practică , într-adevă r, să se despartă mental de
identificarea cu orice - chiar și cu gâ ndurile - și să se întoarcă la
afirmația: "Numai Dumnezeu este Fă că torul". Disociindu-se astfel de
orice greșeală pe care o comite ego-ul, tendința de a greși se va
diminua treptat, vâ ntul va înceta să mai sufle, iar mintea va redeveni
calm centrată și focalizată pe scopul să u divin.
În caz contrar, ceea ce se poate întâ mpla atunci câ nd cineva greșește
spiritual este ca, prin identificarea egoului cu eroarea, să ră tă cească
în alte încarnă ri, ră tă cind în alte fundă turi și luptâ ndu-se în tot acest
timp pentru a regă si drumul înapoi la adevă ratul curs pe care a
pornit odată .
(2:68) De aceea, o, puternic înarmat (Arjuna), retrage-ți
facultățile simțurilor (puterea de a vedea, auzi etc.) de la
simțurile în sine și de la obiectele simțurilor. Astfel,
înțelepciunea ta va deveni ferm stabilită.
(2:69) Ceea ce este noapte pentru cel neiluminat este zi pentru
yoghin. Iar ceea ce este zi pentru oamenii obișnuiți este noapte
pentru yoghinul-cercetător (care percepe realitatea
interioară).
Acest pasaj conține mai multe sensuri. În mod superficial, el
recomandă meditația noaptea, atunci câ nd mințile oamenilor
lumești se liniștesc în somn, câ nd sunetele pe care le scot în timpul
activită ții zilnice nu mai umplu aerul și câ nd yoghinului îi este mai
ușor să atingă calmul interior. Astfel, momentul în care oamenii
lumești se agită din nou este cel în care yoghinului i se poate pă rea
mai convenabil să își facă cele câ teva ore de somn.
La un nivel mai profund, ceea ce pare real pentru o persoană
lumească , care tră iește așa cum o face în mintea conștientă , este
vă zut ca fiind ireal la un nivel supraconștient. Activitatea avidă a
persoanei lumești nu prezintă niciun interes pentru omul înțelept.
Chiar și atunci câ nd persoana înțeleaptă , pentru a-și susține
existența, se angajează într-o activitate exterioară și este astfel, într-
un anumit sens, în lume, ea nu este din ea, deoarece lumea nu-i mai
definește realitatea.
(2:70) Mulțumirea este a celui care, asemenea oceanului,
absoarbe cu calm în sine toate râurile dorințelor. Cel
(dimpotrivă) ale cărui dorințe se scurg în afară (ca dintr-un iaz)
este repede secat (de energie).
Dorințele generoase - de exemplu, de a aduce bucurie celorlalți - nu
vă golesc rezervorul de pace, ci îl sporesc prin bucuria pe care o
trezesc în interior.
Ori de câ te ori simțiți plă cere, lă sați-o să vă amintească de fericirea
sufletului. Ori de câ te ori vedeți frumusețe, luați în voi bucuria pe
care o simțiți în ea. Lă sați ca orice fericire lumească să vă
amintească de fericirea mult mai mare a Sinelui.
Unii yoghini recomandă indiferența totală față de lume. Ce
perspectivă aridă ! Mult mai bine este, m-a învă țat guru meu, să te
bucuri împreună cu Dumnezeu de frumusețile și plă cerile pure ale
acestei lumi, concentrâ ndu-te pe bucuria interioară pe care o simți
în timpul experiențelor care îți înalță sentimentele inimii. Ridicați
aceste sentimente spre Dumnezeu, în loc să le reprimați cu o apatie
seacă , "inspirată " intelectual. Ș i în acest fel, cineva poate absorbi în
sine, în loc să se scurgă în exterior, orice bucurii și plă ceri pe care i le
oferă lumea.
(2:71) Își cunoaște pacea acea persoană care, renunțând la
toate dorințele (care consumă energie) și fiind pe deplin
satisfăcută de starea sa de neîmplinire a dorințelor, nu se mai
vede pe sine ca pe un ego separat, individual.
Ego-ul se află la baza tuturor iluziilor. Producâ nd planta dorinței
materiale, el este ca o buruiană dă ună toare, care sufocă și ucide
plantele mai să nă toase ale devotamentului, autocontrolului,
bună tă ții și ale altor calită ți sufletești înă lță toare. Câ nd cineva este
pe deplin satisfă cut în Sine, fă ră dorințe și liber de orice atașament,
nu se mai vede pe sine ca un val separat pe oceanul Spiritului, ci își
dă seama că adevă ratul să u Sine este infinit și, prin urmare, una cu
oceanul.
(2:72) O, Partha (Arjuna), această stare este cunoscută sub
numele de Brahmisthiti: unicitatea absolută cu Infinitul. Oricine
atinge această stare nu va mai cădea niciodată în iluzie. Chiar și
în momentul morții, dacă cineva se concentrează din toată
inima asupra acestei stări, el atinge fericirea perfectă, eternă.
Dr. M. W. Lewis, primul discipol Kriya Yoga al lui Paramhansa
Yogananda din America, l-a întrebat odată pe Maestru: "Poți să -mi
rezolvi o dilemă ? Este eliberarea o stare pe care o atinge cineva doar
pentru această zi a lui Brahma? Oare, atunci câ nd Brahman se va
manifesta din nou în creație, vom fi obligați să ieșim din nou din
această unitate și să trecem din nou prin toată această lungă luptă ?".
"Nu te teme!", a ră spuns Maestrul. "Odată ce sufletul a atins
libertatea finală în Spirit, este liber pentru totdeauna."
Acesta este scopul Bhagavad Gita: să ajute că ută torul sincer să
gă sească calea spre uniunea perfectă cu Satchidananda: fericirea
mereu existentă , mereu conștientă , mereu nouă .
Astfel se încheie cel de-al doilea capitol, numit "Shankhya
Yoga", din Upanishad din sfânta Bhagavad Gita, în dialogul
dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută despre yoga și
știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul treisprezece
De ce să lupți?
(3:1) Arjuna a spus: "O, Janardana (Krishna, Divinul Eliberator),
dacă (așa cum se pare) consideri că înțelegerea este superioară
acțiunii, de ce, O Keshava, m-ai îndemnat la această acțiune
teribilă?
(3:2) "Această aparentă contradicție mă derutează. Vă rog să-
mi spuneți clar: Care cale mă va ajuta să ajung la binele
suprem?"
Arjuna vorbește în numele lui "Sadhu Everyman" și joacă rolul de
"Avocat al Diavolului". Numindu-l pe Krishna guru-ul să u și
"Eliberatorul divin", el spune: "O, Janardana, sunt sfâ șiat între cele
două îndatoriri pe care mi le-ai dat. Pe de o parte, Tu îmi spui să fiu
absorbit în liniștea Spiritului. Pe de altă parte, Tu spui că trebuie să
lupt împotriva dușmanilor mei naturali - tendințele mele rele - atâ t
pentru binele meu, câ t și pentru binele celorlalți. De ce nu pot pur și
simplu să mă odihnesc calm și cu bucurie în Sinele Suprem - așa cum
mi-ai poruncit și Tu?".
Din nefericire, ceea ce este "natural" pentru ego este departe de a fi
natural pentru Sine, sau suflet. Progresul spiritual nu se realizează
prin efortul încordat cerut pentru succesul material, ci mai degrabă
printr-un proces de relaxare ascendentă. Progresul spiritual poate fi
comparat cu un balon cu heliu care urcă : ascensiunea sa este
naturală și poate fi împiedicată doar de frâ nghii sau de un balast
greu. Devotamentul și aspirația divină ridică conștiința spre sursa ei
în Dumnezeu. Dorințele și atașamentele lumești, precum și
obișnuința de a direcționa fluxul de energie că tre exterior, sunt
frâ nghiile și balastul care se opun ascensiunii inspirației sufletești.
Efortul pe calea spirituală poate fi comparat cu tă ierea frâ nghiilor
care țin balonul și cu împingerea balastului din coșul de dedesubt.
Pare contradictoriu să spui că efortul ar trebui să fie necesar, din
moment ce ideea este de a atinge lipsa de efort! De fapt, însă , starea
divină nu poate fi atinsă decâ t printr-o aplicație serioasă , care este
un fel de efort. Interesant este însă faptul că acest efort implică și o
relaxare în sus, odată cu fluxul energetic din coloana vertebrală , care
se ridică printr-o flotabilitate naturală spre creier și - dacă nu ar
exista samskars (balast) lumești - ar duce pe cineva tot mai adâ nc în
meditație. Deoarece realiză rile lumești necesită , în general, un efort
stresant, mulți oameni, atunci câ nd se apucă de practica meditației,
încearcă "din ră sputeri" să ajungă și la calmul interior. De fapt, cheia
unei meditații corecte este relaxarea - fizică , emoțională și mentală .
Energia este atrasă în sus pe coloana vertebrală ca ră spuns la un alt
tip de "gravitație": atracția ascendentă a Spiritului, pe care o simțim
mai întâ i în inimă și apoi la Kutastha, între sprâ ncene, sediul
ochiului spiritual. Aceasta este atracția iubirii divine. Atracția sa
ascendentă necesită un efort din partea devotatului doar la început,
pentru a-l elibera de atracția descendentă , sau "balastul", al
dorințelor materiale.
Astfel, simbolismul ră zboiului din Kurukshetra este acela de a
"lupta" și de a învinge propriile tendințe malefice. "Ră zboiul" purtat,
însă , este în primul râ nd acela de a recanaliza în sus energia din
coloana vertebrală care, pâ nă acum, a activat acele tendințe care
trag în jos. Fluxul ascendent de energie o eliberează de orice
tendințe care, în persoana lumească , au tras-o în jos. Tot efortul pe
care cineva îl investește spiritual ar trebui să fie în direcția lipsei de
efort - "Câ nd eforturile se sfâ rșesc în ușurință ", după cum s-a
exprimat Paramhansa Yogananda.
Uneori este nevoie de un efort foarte mare de voință pentru a rezista
unui anumit obicei sau tentație și a o alunga cu totul din minte. Un
anumit om (o poveste adevă rată ) a vrut, o dată pentru totdeauna, să
își învingă tendința spre alcoolism. Într-o zi, aflâ ndu-se pe punctul
de a ceda încă o dată acelui vechi și ră u obicei, a devenit brusc atâ t
de furios pe el însuși, încâ t a scos din dulap toate sticlele de whisky,
rom etc., unde le ținea, le-a scos afară și le-a aruncat cu furie pe jos.
Fiecare sticlă s-a spart și, odată cu spargerea lor, orice atașament
față de bă utură a dispă rut pentru totdeauna din conștiința sa.
Devastarea vitregă era doar o expresie exterioară a renunță rii sale
interioare, și foarte ferme, la emoții.
De obicei, o astfel de renunțare este însoțită de un calm interior
profund, dar în cazul acestui om, în mod evident, a fost nevoie mai
întâ i de o repulsie emoțională , pentru a rupe obiceiul să u adâ nc
înră dă cinat.
Un spin, sugerează scripturile indiene, poate fi folosit pentru a
extrage un alt spin, după care ambii spini pot fi aruncați.
Respingerea emoțională i-a permis acestui om să dezră dă cineze
"ghimpele" adâ nc înfipt în el, cel al alcoolismului. După "epurarea"
sa emoțională , atâ t emoția, câ t și obiceiul au fost aruncate. Ideea, în
acest caz, este că emoția a funcționat și a fost exact ceea ce omul
avea nevoie pentru a se elibera pentru totdeauna de obiceiul să u.
Cu toate acestea, și acest act emoțional, deși a necesitat un efort fizic
și mental, poate fi comparat cu simpla ridicare a balastului din coșul
de sub balon, astfel încâ t balonul să se ridice de la propria
flotabilitate. Uneori, așa cum s-a afirmat în Imitația lui Hristos (o
mare lucrare creștină pe care Guru-ul meu a recomandat-o), cineva
trebuie să "facă violență " naturii sale inferioare în numele ușurinței
finale. O astfel de "violență " nu creează o creștere a tensiunii, pentru
că eliberează dorința și atașamentul în loc să le suprime.
Ar trebui adă ugat faptul că balonul poate, după o lungă perioadă de
nefolosire, să fi pierdut o parte din gazul de plutire. Aspirantul
spiritual trebuie să -și "pompeze" balonul aspirației din nou și din
nou, cu devotament fervent și meditație tot mai profundă . El trebuie
să readucă în mod repetat acul busolei atenției sale la steaua polară
a atingerii divine finale. Este adevă rat că pentru a face acest lucru
este nevoie de efort, mai ales la început. Cu toate acestea, eforturile
sale vor fi din ce în ce mai reușite, cu câ t va simți mai mult că ceea ce
face este o relaxare în sus, că tre Sinele superior, mai degrabă decâ t
un proces de conducere a gâ ndurilor sale mai sus prin puterea
voinței sumbre. Expresia: "Câ nd eforturile se sfâ rșesc în ușurință " ar
trebui să fie ținută sus în minte în mod constant ca un stindard de
că tre fiecare meditator. Este "stindardul maimuței" pe care Arjuna l-
a ținut sus pentru a simboliza controlul să u asupra neliniștii
mentale.
Nevoia nu este atâ t de mult de a dezvolta dragostea pentru
Dumnezeu, câ t de a primi dragostea Lui: de a recunoaște dragostea și
bucuria ca fiind extrem de gustoase și, prin urmare, ca fiind singurul
lucru din viață care merită să fie avut. Fericirea divină este cea mai
împlinitoare dintre toate realiză rile posibile și, prin urmare,
singurul "lucru" care merită să fie dorit. Devoțiunea este pur și
simplu un răspuns la chemarea lui Dumnezeu în suflet. Adevă rurile
înalte nu pot fi învă țate: ele pot fi doar amintite în Sine. După cum a
afirmat înțeleptul antic Patanjali, iluminarea divină este atinsă
printr-un proces de smriti: reamintire divină . Atunci câ nd
Dumnezeu este experimentat, sufletul recunoaște ceea ce a știut
întotdeauna, la niveluri de conștiință mai profunde decâ t cele
conștiente: propria sa realitate eternă .
Calea spirituală este plină de contradicții aparente. Yogananda a
povestit povestea unui maestru care i-a spus unui discipol: "Ar
trebui să mă nâ nci și nu ar trebui să mă nâ nci". Discipolul a obiectat
destul de natural: "Maestre, ceea ce ați spus mi se pare
contradictoriu".
"Contradicția", a ră spuns Maestrul, "este în înțelegerea ta; sfatul
meu este bun. Ar trebui să vă hră niți să nă tos corpul pentru a-l
menține viu și să nă tos, dar trebuie să rezistați gâ ndului, nă scut din
ego: "Eu mă nâ nc". Spune-ți, mai degrabă , 'Dumnezeu mă nâ ncă prin
mine'".
La fel trebuie să acționeze și o persoană în această lume: nu cu
motivații egoiste, ci ca o datorie dată de Dumnezeu și cu sentimentul
că numai El, prin instrumentul Să u, este într-adevă r Cel care face.
(3:3) Domnul Cosmic a spus: "O, Cel fără de păcat, la începutul
creației, am stabilit două mijloace prin care omul putea obține
mântuirea. Primul a fost prin înțelepciune; celălalt a fost prin
acțiuni corecte."
Adevă rata înțelepciune înseamnă un singur lucru: perceperea lui
Brahman și unitatea cu El. Cei care sunt binecuvâ ntați cu această
percepție nu au nevoie deloc de acțiune. Yogananda a povestit o
întâ mplare cu Draupadi, că reia Krishna i-a adresat odată întrebarea:
"De ce nu practici tehnicile de meditație yoga?".
"Mi-ar plă cea, Doamne", a ră spuns ea, "dar cum aș putea să -mi iau
mintea de la Tine suficient de mult timp pentru a le face?".
"Auzind aceste cuvinte", a concluzionat Maestrul, "Krishna a
zâ mbit."
Calea spre yoga prin înțelepciune începe cu adevă rat cu viziunea lui
Dumnezeu. După cum spunea un sfâ nt: "Obișnuiam să cred că atunci
câ nd voi atinge nirbikalpa samadhi, munca mea va fi terminată . În
schimb, am descoperit, la atingerea acestei stă ri, că ea abia
începuse!".
Odată ce cineva a realizat unitatea cu Dumnezeu și a înțeles că , în tot
ceea ce face, numai Dumnezeu este Fă că torul, trebuie să -și
amintească și, după ce și-a amintit, să elibereze în Infinit toate
faptele pe care le-a să vâ rșit în conștiința egoului în lunga succesiune
de nenumă rate vieți anterioare. Suma totală a acestor vieți poate fi
de multe milioane: încarnă ri petrecute, să spunem, ca pirat, fermier,
agent de bursă , gospodină , ră zboinic, rege, cerșetor.
Sarcina de a elibera motivația egoului pentru miliarde de fapte din
trecut poate pă rea copleșitoare - ca și cum ai întoarce fiecare
moleculă dintr-o bară de metal în direcția nord-sud pentru a
produce un magnet. Așa cum am vă zut cu câ teva pagini în urmă ,
raportâ nd acest exemplu la magnetizarea coloanei vertebrale în
vederea dezvoltă rii spirituale, două elemente în sarcina eliberă rii
interioare sunt infinit mai importante decâ t întoarcerea fiecă rei
molecule în parte spre nord și spre sud sau decâ t eliberarea, una
câ te una în infinit, a tuturor faptelor comise vreodată în viețile
trecute.
Paramhansa Yogananda spunea că yoghinul care meditează profund,
chiar și în timpul unei singure meditații, poate elibera faptele
să vâ rșite în iluzie pe parcursul unei vieți întregi. Yoghinul mă tură
lumina superconștiinței, ca să spunem așa, peste întreaga panoramă
a acelei încarnă ri, vă zâ ndu-L pe Dumnezeu ca fiind Cel care a
acționat în toate - chiar și în faptele sale rele. Astfel, yoghinul nu
trebuie să vizualizeze fiecare faptă . Mai degrabă , el vede mă tura de
energie care s-a mișcat de-a lungul acelei încarnă ri. Dumnezeu este,
în realitate, cel care acționează chiar și atunci câ nd rolurile pe care
le joacă sunt tică loase. Satana însuși este - câ nd întreaga poveste
este spusă - un instrument al lui Dumnezeu. Așa cum spunea Guru al
meu: "Ră ufă că torul este necesar într-o piesă de teatru, pentru a ne
face să îl iubim pe erou". Iar tică loșia este necesară , de-a lungul
multelor încarnă ri din trecutul fiecă ruia, pentru a-l aduce în punctul
în care își dă seama că a face ră u altora nu a reușit niciodată să îi
aducă fericirea; nici nu a existat vreo împlinire reală pentru el pâ nă
câ nd nu a învă țat să își ofere ego-ul într-o pace și armonie mai
extinsă .
Jivan mukta ("eliberat în timp ce tră iește"), după ce s-a eliberat
pentru totdeauna de conștiința egoului, trebuie să -și amintească
toate acele vieți în care a tră it în conștiința egoului și trebuie să se
vadă pe sine însuși ca și cum nu ar fi fost niciodată altceva decâ t o
manifestare individuală a Domnului Însuși. Această cale a
înțelepciunii duce la cea mai înaltă stare, kaivalya moksha,
eliberarea completă .
L-am întrebat odată pe Guru-ul meu: "Câ t timp ră mâ ne cineva un
jivan mukta înainte de a obține eliberarea deplină ?".
"În starea asta, a ră spuns el, nu-ți pasă . Într-adevă r, nu există un "tu"
căruia să-i pese! Poți folosi nevoia de a-ți șterge karma din trecut ca
o scuză pentru a te întoarce și a-i ajuta pe alții, sau poți spune, pur și
simplu, "Sunt liber" și să fii liber în Dumnezeu pentru totdeauna."
În acest moment, un frate discipol de-al meu, așa cum am menționat
în Conversații cu Yogananda, a spus: "Dar dacă eu însumi aș spune:
"Sunt liber", n-aș fi liber, nu-i așa?".
"Oh, da", a ră spuns Guru. "Dar chestia este că ți-ai ră spuns la propria
întrebare! Ai spus: "Nu aș fi"." Apoi a povestit povestea, citată și ea
mai devreme, despre omul care a încercat să scape de un demon
câ ntâ nd o incantație vedică peste un pumn de praf, pe care apoi l-a
aruncat asupra demonului. Demonul și-a bă tut joc de el, spunâ nd:
"Înainte ca tu să poți rosti incantația, am intrat și eu în pulbere".
Yogananda a explicat apoi: "Însă și mintea cu care ai vrea să afirmi
libertatea este deja infectată cu boala iluziei. De aceea, trebuie mai
întâ i să atingi acea stare înaltă de conștiință . Numai atunci afirmația
ta de libertate poate fi eficientă ."
În acest stadiu, nu mai este ego-ul care spune: "Sunt liber". Dintre
sfinții descriși în Autobiografia unui yoghin, foarte puțini au atins
eliberarea deplină . Am petrecut mai multe zile cu un astfel de param
mukta (așa l-a descris Guru al meu, deși nu l-a inclus în
autobiografia sa). L-am întrebat pe acest sfâ nt: "Cu tot ceea ce ai
obținut, de ce ai atâ t de puțini discipoli?".
"Dumnezeu a fă cut ce a vrut cu acest trup", a fost ră spunsul să u
simplu. În această stare, nu mai există un "eu" că ruia să -i pese într-
un fel sau altul de ceva. Scopul a fost atins.
Intelectualii pot considera că este în natura lor să încline spre calea
înțelepciunii. Cu toate acestea, este nevoie de mai mult decâ t de
intelect pentru a intra chiar și în starea de samadhi inferioară de
sabikalpa. După cum a afirmat Guru al meu în capitolul "O
experiență în conștiința cosmică ", din Autobiografia unui yoghin:
"Experiența nu poate fi dată niciodată prin simpla voință
intelectuală sau prin deschiderea minții. Numai o extindere adecvată
prin practica yoga și bhakti devoțională poate pregă ti mintea pentru
a absorbi șocul eliberator al omniprezenței."
Marele poem mistic al lui Yogananda, "Samadhi", care va fi citat în
întregime mai tâ rziu în această carte, în timpul discuției noastre
despre viziunea divină a lui Arjuna, a omis în edițiile ulterioare,
printr-o inexplicabilă modificare editorială , un numă r de versuri
importante. Printre acestea se numă rau urmă toarele:
Prin meditația mai profundă , mai lungă , mai însetată , dă ruită de
guru
Vine acest samadhi celest.
Mâ ntuirea vine - ca de altfel orice manifestare a creației - prin
intermediul unui instrument al lui Dumnezeu, și nu direct de la
Spirit. Instrumentul divin al acestui dar suprem este guru-ul cuiva.
Astfel, pentru nevoi practice, Krishna îi spune devotatului să urmeze
calea yoga. După cum declară mai tâ rziu în Gita: "Arjuna, fii un
yoghin".
Activitatea meditativă , și nu un set mai ales aleatoriu de acțiuni
motivate religios, este implicită în ceea ce Krishna spune aici. Așa
cum floarea de mă r conține deja mă rul și este inseparabilă de acest
produs final, tot așa practica yoga este inseparabilă de fructul să u
final: unirea cu Infinitul.
Trebuie să se înțeleagă cu strictețe că termenul yoga nu se limitează
la practici meditative specifice, predate inițial cu mii de ani în urmă
în India de că tre marii rishi sau înțelepți. Că ută torii spirituali din
orice religie, dacă se roagă și meditează cu sinceritate, pot fi numiți
pe bună dreptate yoghini. Un anumit mare mistic romano-catolic din
Italia a fost abordat de un prieten de-al meu care, în timpul
"confesiunii" sale tradiționale, i-a spus misticului că practică Kriya
Yoga.
"Liniște!", a ră spuns misticul. "Este mai bine să nu lă să m pe nimeni
[alți preoți, în special] să știe! Oricum", a adă ugat el, "faci ceea ce
trebuie!".
Calea de yoga în opt direcții (mai exact, calea ashtanga cu "opt
membre") descrisă de înțeleptul antic Patanjali nu descria o anumită
cale că tre Dumnezeu. Toți cei care vor să își unească sufletul cu
Dumnezeu trebuie să urmeze aceeași cale: yama și niyama (acțiuni
corecte); asana (fermitatea posturii și menținerea coloanei
vertebrale drepte pentru a permite energiei să circule liber prin ea);
pranayama (controlul asupra energiei corpului); pratyahara
(interiorizarea minții); dharana (concentrarea într-un singur
punct); dhyana (absorbția în meditație profundă ); și samadhi
(unitatea). Samadhi, așa cum am vă zut mai devreme, este atâ t
condiționat, câ t și necondiționat: condiționat (limitat), mai întâ i, în
sabikalpa, deoarece legă turile subtile ale conștiinței egoului ră mâ n
încă să fie complet rupte; și nirbikalpa, necondiționat de limită ri de
orice fel.
Cel care atinge nirbikalpa samadhi a ajuns la cea mai înaltă stare
posibilă . El trebuie doar să se elibereze de amintirile legate de
identificarea egoului cu încarnă rile trecute. În caz contrar, el este
asemenea lui Hristos, Krishna și Buddha. De la unitatea cu
Dumnezeu nu mai există nică ieri unde să te ridici mai sus. Religioșii
pretind adesea pentru proprii lor fondatori o stare mai presus de
cea a orică rui alt sfâ nt sau maestru. O astfel de stare nu există . După
cum spunea odată Yogananda: "Câ nd devii una cu Dumnezeu, ești
Dumnezeu". Într-adevă r, nu există un "tu" care să fie altceva!
Astfel, atunci câ nd Krishna i-a spus lui Arjuna să fie un yoghin, nu s-a
referit neapă rat să fie un yoghin hindus. Toți cei din orice religie care
îl caută sincer pe Dumnezeu merg pe aceeași cale, în ultimă instanță ,
pentru că devotamentul lor îi întoarce spre interior pentru a-L
experimenta. Nu poate fi altfel.
Beneficiul "că ii" yoga, așa cum a fost ea predată în mod clasic, și în
special calea Kriya Yoga, este că tehnicile sale științifice realizează
mai direct ceea ce cea mai sinceră devoțiune poate realiza doar
indirect.
Odată , Yogananda a întâ lnit un Bhakti Yogi sincer (un adept al că ii
devoțiunii) și, vă zâ ndu-i sinceritatea, l-a îndemnat să accepte
inițierea în Kriya Yoga. Bă rbatul a ezitat, spunâ nd că a urmat cu
sinceritate calea Bhakti Yoga timp de două zeci de ani și că era loial
acestei că i - "Deși", a recunoscut el, "încă nu l-am experimentat pe
Dumnezeu".
Yogananda i-a explicat: "Ai stat într-o cameră timp de două zeci de
ani, încercâ nd să ieși prin pereți, tavan, podea, dar nimeni nu ți-a
ară tat unde este ușa. Kriya Yoga vă va duce prin "ușa" coloanei
vertebrale. Nu încerc să vă schimb apartenența. Spun doar: "Aici
este ușa": Deschideți-o și ieșiți în "aerul liber" al realiză rii divine". În
cele din urmă a acceptat sugestia mea. Într-un timp foarte scurt a
atins experiența lui Dumnezeu pe care o că uta de atâ ția ani."
Trebuie să înțelegem că Bhagavad Gita este pentru toată lumea, nu
doar pentru cei care pot medita profund. Ea este, într-adevă r, chiar
și pentru cele mai lumești ființe umane. Ea indică tuturor calea
pentru ca fiecare să gă sească împlinirea fericirii, apoi bucuria, apoi
fericirea perfectă pe care toți oamenii o caută - cei mai mulți dintre
ei, din pă cate, orbește, bâ jbâ ind în întuneric, fă ră nici un simț al
direcției. Gita spune: "Aceasta este calea pe care o că utați cu toții!
Nimic că utat în altă direcție nu vă va oferi vreodată ceea ce voi
înșivă vă doriți cu atâ ta ardoare! Deși orbește și în ignoranța a ceea
ce înseamnă viața, ceea ce că utați este misterul propriei voastre
ființe!".
Astfel, acest capitol despre Karma Yoga, Calea acțiunii spirituale, se
referă la toate acțiunile și la modul de a direcționa aceste acțiuni
spre realizarea lui Dumnezeu.
Ceea ce este important de reținut este că scopul karma yoga nu este
de a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci, în adevă ratul sens al cuvâ ntului, de
a mulțumi Sinele superior al fiecă ruia: adică de a gă si fericirea în
propriul Sine divin! Acesta este, de asemenea, mesajul orică rei
scrieri adevă rate: Faceți ceea ce vă va aduce, nu plă cere și nici mă car
o simplă fericire umană , ci fericire! A pune accentul pe ego și pe
interesele sale personale înguste este calea spre iad. A-i diminua
importanța prin extinderea simpatiilor și a conștiinței este calea
spre rai. În cele din urmă , adevă ratul rai pe care îl caută toți este
Satchidananda: Beatitudinea mereu existentă , mereu conștientă ,
mereu nouă .
Astfel, este spirituală acea acțiune care reduce la minimum accentul
pus pe ego și pe tot ceea ce alimentează conștiința egoului: dorințe,
atașamente și toți ră zboinicii din armata Kauravas.
(3:4) Lipsa de acțiune nu poate fi atinsă prin simpla inacțiune.
Cel care renunță la muncă (în numele distanțării divine de
activitate) nu poate atinge perfecțiunea.
Pentru a da un exemplu discipolilor lor, maeștrii pe deplin eliberați,
care se întorc în această lume ca avataruri (întruchipă ri ale lui
Dumnezeu), se implică în diverse activită ți de înă lțare spirituală .
Uneori, într-adevă r, ei participă chiar și la sarcini de emancipare a
lumii, așa cum și-a asumat Krishna în uciderea demonicului Kangsa.
Avatarii tră iesc ca participanți voluntari la drama divină a creației.
Cu toate acestea, viețile lor sunt menite, de asemenea, să servească
drept exemple pentru devotați, ară tâ ndu-le că este important ca
fiecare să se implice activ în autoeliberare, fiecare în funcție de
propria rețea complexă de karma. Guru al meu a explicat că un
maestru eliberat, indiferent de rolul să u pe pă mâ nt, nu-și pierde
niciodată conștiința interioară a libertă ții.
(3:5) Nimeni nu poate rămâne fără acțiune nici măcar pentru o
clipă; toți sunt constrânși (de natură), cu sau fără voia lor, să fie
activi, conduși de gunas (cele trei calități) ale naturii.
(3:6) Persoana care își reține organele de acțiune, dar în
mintea căreia se învârt gândurile obiectelor senzoriale, este
considerată (pe bună dreptate) un ipocrit și se amăgește
singură.
Imaginați-vă o nemișcare totală : fă ră vâ nt, fă ră nori care trec, fă ră
valuri ale oceanului, fă ră ră să rit sau apus de soare și de lună , fă ră
schimbarea anotimpurilor, fă ră lucruri care cresc, fă ră
descompunere, fă ră suflare de viață , fă ră gâ nduri, fă ră atomi care se
învâ rt și, pentru că nu există mișcare, prin urmare, fă ră spațiu și, în
cele din urmă , pentru că nu există mișcare, prin urmare, fă ră timp.
Ce nebunie totală la așa-zișii filozofi, gâ nditori sofisticați și aspiranți
la că utarea adevă rului să -și imagineze că starea fă ră acțiune a
Spiritului Suprem poate fi atinsă prin simpla neacțiune! Pot ei să
înceteze să mai respire prin simplul fapt că nu respiră ? Pot ei să se
abțină de la a gâ ndi prin simplul fapt că nu gâ ndesc? Pot ei să atingă
tă cerea prin simplul fapt că nu vorbesc? Ne întrebă m cum poate un
aspirant la înțelepciune să conceapă astfel de absurdită ți!
Toată creația există într-o stare vibratorie. Chiar și atomii sunt în
continuă mișcare. Prakriti (Natura) îl obligă pe om să fie activ.
Oricine încearcă să fie inactiv devine pur și simplu leneș. Oricine se
preface că nu se implică în lumea din jurul să u este pur și simplu
ipocrit.
Pentru a ajunge la starea fă ră acțiune, este absolut necesar să
acționă m în mod conștient - nu doar conduși de natură , ci în mod
deliberat și inteligent, ca un surfer care se lasă purtat de valurile
circumstanțelor.
(3:7) Acel om, totuși, reușește în mod suprem, o, Arjuna, care își
disciplinează simțurile printr-un efort al minții, care rămâne în
interior neatârnat și care își angajează organele de activitate în
activități de aducere aminte de Dumnezeu.
Ce sunt (să ne gâ ndim mai întâ i) "activită țile de aducere aminte de
Dumnezeu"? Ele includ fiecare faptă și gâ nd care ridică mintea spre
supraconștiință . Simpla evlavie exprimată prin rugă ciune în biserică ,
templu sau sinagogă ; simplele sentimente "sfinte" afișate pentru a-i
impresiona pe alții (sau chiar rostite cu fervoare pentru a-L
"impresiona" pe Dumnezeu) - pe scurt, orice manifestare de
religiozitate este acceptabilă numai în funcție de profunzimea
sincerită ții interioare implicate. Dorința de a impresiona indică o
dorință de rezultate, mai degrabă decâ t adevă rata sinceritate a
sentimentelor.
Expresia lui Krishna, ". . . . disciplinâ ndu-și simțurile printr-un efort
al minții" sugerează importanța de a nu adopta doar mijloace
exterioare de autodisciplină : să stea în picioare sau așezat, de
exemplu, cu o mâ nă ridicată pâ nă câ nd aceasta se ofilește din cauza
nefolosirii; să stea în picioare, dar niciodată așezat sau culcat, ca
mod de penitență ; să se culce pe un pat de spini: acestea, plus
posturile lungi, privarea de somn și alte mijloace de înfometare a
simțurilor menite să învețe autocontrolul, dar fă ră o încercare
corespunză toare de discriminare inteligentă , nu sunt ceea ce
recomandă Krishna aici. Austerită ți similare în alte religii includ
practici precum autoflagelarea, autoînfometarea și multe alte
practici similare celor folosite în India. A le enumera pe toate ar fi
inutil, în mă sura în care toate acestea au ca scop supunerea
simțurilor fă ră utilizarea adecvată a voinței. Pentru libertatea
interioară , voința trebuie să -și dea consimțământul activ pentru
eliberarea interioară : Este inutil să bați corpul în încercarea de a-l
forța să se supună .
Controlul simțurilor nu este niciodată o chestiune de intimidare a
simțurilor. Ceea ce trebuie fă cut este să retragem energia din ele.
Voința acționează direct asupra fluxului de energie. Yogananda a
afirmat: "Cu câ t voința este mai mare, cu atâ t mai mare este fluxul de
energie". Direcția acestui flux poate fi atâ t interioară , câ t și
exterioară - în sus, câ t și în jos.
De aceea și Krishna vorbește despre neatâ rnarea interioară.
Privarea de lucrurile materiale poate alimenta, și adesea o face, focul
ascuns al atașamentului! Nicio activitate angajată doar pentru a-i
impresiona pe alții (sau chiar pe Dumnezeu) nu va da, în cele din
urmă , roade divine. Progresul spiritual se obține în primul râ nd prin
dorință intensă și nu prin impunerea unei discipline violente asupra
corpului.
Cu o atitudine de bună voință , cu bucurie și devotament, este posibil
să -l gă sim pe Dumnezeu. Fă ră acordul din toată inima al voinței și al
întregii conștiințe, nu se poate atinge cel mai nobil dintre toate
scopurile - conștiința pură a Fericirii însă și.
(3:8) Faceți acele acțiuni pe care vi le dictează datoria voastră,
căci acțiunea este mai bună decât inacțiunea. Fără acțiune, de
fapt, nici măcar actul de a menține viața în corp nu ar fi posibil.
Datoria fiecă rui om este cea care îi aparține în mod special, care i-a
fost stabilită prin legă turile karmice pe care el însuși le-a creat și pe
care trebuie să le dezlege pentru a se elibera de atașamentul față de
ego. Numai astfel conștiința sa se poate înă lța în infinit. Acțiunile
duhovnicești ale cuiva nu sunt neapă rat activită țile pentru care are o
abilitate specială . Datoria spirituală a unei persoane cu talent pentru
actorie, de exemplu, poate să nu fie aceea de a deveni actor. El poate
fi foarte bun la a se preface că este altcineva, dar are totuși o nevoie
activă de a fi pe deplin sincer în ceea ce privește cine este el însuși.
El poate avea magnetismul necesar pentru a câ știga aplauze din
partea publicului să u ca actor, dar în acest proces se poate lega mai
ferm de mâ ndrie prin însuși succesul să u. Aceasta nu înseamnă că
actoria este în mod universal o carieră periculoasă , din punct de
vedere karmic. Ea îi poate ajuta pe unii oameni să devină mai puțin
identificați și, prin urmare, mai puțin limitați de propria
personalitate. De asemenea, actoria îi poate ajuta pe unii oameni să
realizeze mai profund că viața însă și este o piesă de teatru, în care
nimic, în ultimă instanță , nu este real.
Complexitatea modelelor karmice din viața umană face ca aproape
orice activitate onestă să fie o datorie dharmică pentru cineva.
Sarcina umilă de a mă tura stră zile poate fi, pentru majoritatea
oamenilor, o simplă slujbă plă tită și o necesitate socială , dar pentru
unii oameni poate fi o datorie karmică - dacă , de exemplu,
mă tură torul a tră it într-o încarnare anterioară în mizerie. Slujba
exaltată de președinte al unei mari corporații ar putea fi doar o
povară pentru unii oameni și o cauză de implicare karmică
suplimentară , datorită (poate) unei dorințe ascunse de a se impune.
Pentru cineva, însă , care tratează această poziție ca pe o
oportunitate de a-i servi pe alții sau de a promova o cauză bună , ea
poate fi un pas spre eliberarea de ego.
Cum poate cineva să își cunoască propria datorie karmică ? Puțini
oameni, trebuie să recunoaștem, sunt mă car aproape de a
recunoaște abisul care separă ego-ul de conștiința cosmică . Cu
nenumă rate bă tă lii karmice ră mase de purtat înainte ca "trupele" lor
mentale să poată avansa semnificativ în teritoriul inamic, poate fi
mai bine să abordeze pur și simplu orice provocare care le este cel
mai aproape. Din nou, de multe ori este mai bine să se întreprindă
mai întâ i acele bă tă lii pe care se poate fi mai sigur că le va câ știga.
De exemplu, să presupunem că cineva este incapabil, în prezent, să
își învingă apetitul sexual. În acest caz, încercarea de a încerca să o
învingă nu poate decâ t să -i slă bească și mai mult voința, deoarece de
fiecare dată câ nd va eșua va deveni, pentru el, o reafirmare a
slă biciunii sale. Mult mai bine ar fi, atunci, în cazul lui, să întreprindă
o provocare mai ușoară care, odată depă șită , i-ar întă ri voința și l-ar
pregă ti treptat pentru provocarea mult mai mare care îl așteaptă
încă .
Pentru cel care are norocul de a avea un guru adevă rat (realizat de
Dumnezeu), sfaturile înțelepte oferite de acesta sunt mai prețioase
decâ t orice cufă r de diamante și rubine. Ascultarea celui mai mic
cuvâ nt al să u va fi pluta ta peste mă rile învolburate ale iluziei.
(3:9) Acțiunile efectuate pentru un câștig egoist sunt obligatorii
din punct de vedere karmic. De aceea, o, Fiu al lui Kunti (adică
al pasiunii), îndeplinește-ți datoria fără atașament, într-un
spirit de jertfă de sine religioasă.
Ritualul religios al yagyei (Guru al meu a preferat această
transliterare în locul versiunii academice: yajna) oferă simbolic eul
ego-ului în focul sacrificial pentru purificare. Cel care aspiră la
eliberare ar trebui să facă totul într-un spirit de jertfă de sine pentru
Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu însă și este simbolizată , așadar, de
focul din yagya. Vizualizează -te în fiecare seară , înainte de a adormi,
oferind fiecare gâ nd și sentiment care este centrat în ego
(autocompă timirea, de exemplu, autoînjosirea și orice
autojustificare), împreună cu fiecare dorință și atașament, în focul
arză tor al iubirii lui Dumnezeu.
 Capitolul paisprezece
Dezvoltare direcțională
În această epocă a democrației, este ușor pentru oameni - mai ales
pentru cei care nu au rafinament - să creadă : "Sunt la fel de bun ca
oricine altcineva". Cu toate acestea, orice creștere este direcțională .
Valorile în sine, deși relative, sunt direcționale: ele sunt de la un
nivel la alt nivel. Există bine, mai bine și cel mai bun; sau ră u, mai
ră u și cel mai ră u. Comportamentul care este acceptabil la un copil
mic poate fi suspect sau chiar inacceptabil la un adult. Dacă copilul
îndreaptă un pistol de jucă rie spre cineva și strigă : "Bang! Bang!",
oamenii pot zâ mbi la comportamentul să u, știind că în spatele
acestuia nu există nicio animozitate. Cu toate acestea, dacă un adult
face același lucru, oamenii s-ar putea să nu se simtă la fel de ușurați
cu privire la comportamentul să u.
Am vă zut că există o justificare realistă pentru sistemul de caste - nu
pentru modul în care societatea l-a înă sprit, ci pentru simplul fapt că
există în mod evident, în natura umană , un fel de evoluție
ascendentă . Există huligani și există sfinți. Societatea este un
amestec de toate tipurile. Unul dintre stimulentele pe care oamenii
le au pentru a-L că uta pe Dumnezeu este chiar faptul că sunt expuși
la atâ t de multe niveluri diferite de rafinament uman, unele dintre
ele mai inspirate decâ t altele, iar multe dintre ele, mai degrabă ,
avertismente severe cu privire la consecințele unei acțiuni greșite.
Unele pot inspira pe cineva să se ridice spiritual. Altele îl pot
"inspira" pe cineva într-un mod foarte diferit și îl pot face să se
retragă din fața iluziei înseși ca de un șarpe veninos.
Viața evoluează în sus, pornind de la niveluri mai joase chiar și decâ t
animația aparentă . Viermele care se mișcă - relativ sus pe scara
conștiinței - poate deveni apoi molie, apoi pasă re, mamifer și, după o
lungă că lă torie ascendentă , ființă umană . Doar după foarte mult
timp și multe alte încarnă ri, ego-ul uman, care trebuie mai întâ i să se
concentreze asupra umanită ții sale, evoluează în sus pâ nă în punctul
în care tâ njește după eliberarea de limită rile conștiinței ego-ului și
de întemnițarea sa într-un corp uman.
Oamenii care se ridică din impulsurile lor egoiste împă rtă șind cu
generozitate cu ceilalți se înalță , după moarte, într-un rai astral.
Acolo, doar câ țiva dintre ei sunt suficient de conștienți din punct de
vedere spiritual pentru a avansa mai departe. Înconjurați de "genul
lor de oameni", ei nu simt niciun stimulent să mediteze sau să
încerce în alte moduri să evolueze mai sus de nivelul pe care l-au
atins pâ nă acum, care este mult mai plă cut decâ t planul material. Ei
ajung să tră iască în compania îngerilor, sau a devas. Cu toate
acestea, ei se află mai degrabă în poziția de beneficiari de
binecuvâ ntă ri decâ t în cea de a genera ei înșiși binecuvâ ntă ri pentru
alții.
Animalele evoluează mai rapid dacă se amestecă îndeaproape cu
ființele umane. Acesta este avantajul pe care îl au de a fi animale de
companie. În mod similar, ființele umane de tip Shudra pot evolua
mai rapid dacă pot servi în casele unor ființe umane de tip superior:
Vaishyas, poate mai ales, cu a că ror viziune asupra vieții ei înșiși pot
fi mai bine armonizați.
Vaishyas, urmâ nd același raționament, ar face bine să se amestece
mai ales cu - sau cel puțin să caute obiceiurile tipurilor Kshatriya. Iar
Kshatriya vor avea cel mai mult de câ știgat din amestecul cu cei cu
temperament brahmanic.
Atunci câ nd tipurile superioare se amestecă cu cei cu o conștiință
inferioară într-un spirit de împă rtă șire cu ei, din dorința de a-i
înă lța, ei înșiși au de câ știgat din punct de vedere spiritual. În caz
contrar, a se amesteca cu tipurile inferioare poate fi în dezavantajul
lor personal, pentru că îi poate trage în jos. Ei trebuie să se ferească
mai ales de afecțiunile lor, care trebuie să fie întotdeauna
impersonale.
Femeile, al că ror rol în societate este mai ales acela de a pă stra
valorile sociale, pot să se că să torească peste casta lor naturală , dar
nu ar trebui să se că să torească sub ea. Trebuie reamintit aici că
"deasupra" și "dedesubt" nu au nimic de-a face cu familiile la
naștere, ci doar cu tipul individual de ființă umană .
Astfel, nu este deloc înjositor să îi servești pe cei a că ror companie te
poate înă lța. O persoană cu temperament brahmanic care tâ njește
să -L cunoască pe Dumnezeu poate avea marele noroc de a întâ lni și
de a fi acceptat de un guru realizat de Dumnezeu. În scrierile indiene
se spune că pâ nă și un scurt contact cu un sfâ nt poate fi o mare
binecuvâ ntare. "O clipă ", se spune, "în compania unui sfâ nt poate fi
pluta ta peste oceanul iluziei".
Din nou și din nou gă sim subliniată în scripturi importanța satsanga:
a unei bune companii (și mai ales spirituale). Cei mai mulți oameni,
cu siguranță , pot privi în urmă la viața lor și își pot aminti una, două
sau chiar mai multe persoane care au avut influență în propria
dezvoltare mentală sau spirituală . Lă udă roșenia omului modern,
ferm în convingerea sa oarbă că este "la fel de bun ca oricine
altcineva", extinde această perspectivă democratică și asupra religiei
și asupra credinței că pâ nă și o bună tate relativă va câ știga un loc
etern într-un frumos rai astral. "De ce, suntem cu toții sfinți!", strigă
în semn de protest creștinul protestant, atunci câ nd cineva îi
propune că sfințenia este un ideal la care toată lumea ar trebui să
aspire. Totuși, a fi închis pentru totdeauna într-un mic ego, ar fi cu
siguranță încarcerare în iad, nu libertate în rai!
Înțelegerea universului de că tre om a crescut enorm în ultimele
secole. Geocentrismul a fost înlocuit relativ recent, datorită
descoperirilor lui Galileo și ale altora, de credința că soarele este
centrul tuturor lucrurilor. Abia tâ rziu, în secolul al XIX-lea, s-a
descoperit că soarele nostru este doar o stea într-un vast sistem
stelar. Ș i mai recent, în 1918, s-a descoperit că acest sistem, "Calea
Lactee", este doar o galaxie printre altele. Acum se știe că tră im într-
un univers format din cel puțin o sută de miliarde de galaxii.
Viziunea noastră asupra dezvoltă rii umane trebuie, de asemenea, să
fie extinsă . Materia, se știe acum ca un fapt științific, este doar o
vibrație a energiei. Există , conform înțelepciunii stră vechi a Indiei,
multe tipuri de energie, care emană de la nivelul astral al
manifestă rii cosmice. Am discutat deja despre unele dintre aceste
energii: entită ți conștiente, egoice, care produc și susțin viața pe
această planetă . Unele dintre aceste entită ți sunt mai evoluate decâ t
altele și merită apelativul de devas, sau cei stră lucitori. Altele sunt
spirite ale naturii - zâ ne și altele asemenea. Altele sunt spirite
inferioare: demoni și diavoli.
Tipurile joase de umanitate atrag spiritele astrale joase. Tipurile
înalte atrag îndrumarea și inspirația din partea devas, sau a
îngerilor, care îi pot ajuta prin deschiderea lor de a primi asistență
de sus.
Un prieten al autorului a fost, în tinerețe, un alpinist care, în această
calitate, a fă cut mai multe ascensiuni în premieră . La una dintre
aceste ascensiuni a constatat, chiar câ nd era aproape de vâ rf, că
muntele se curba spre exterior. Era imposibil să urce mai sus și la fel
de imposibil să coboare din nou. Avea în față doar două opțiuni
rezonabile: să ră mâ nă pe cornișă acolo unde se afla și să moară de
foame sau să facă un salt sinucigaș de pe pră pastie.
Ambele opțiuni, a decis el, erau inacceptabile. Deși rațiunea a strigat
împotriva celei de-a treia opțiuni, a continuat să urce mai sus. Câ nd
muntele și-a început curba spre exterior, a că zut din nou pe cornișă .
"Aș putea la fel de bine să mor încercâ nd", s-a gâ ndit el, "decâ t să
mor de foame!" Prin urmare, a încercat din nou, și încă o dată . De
fiecare dată , în același punct al curbei, a că zut din nou pe cornișă .
Poate la a două zeci și cincea încercare, câ nd a ajuns la același punct
de întoarcere inevitabilă , o forță l-a împins brusc împotriva
muntelui și l-a ținut acolo pâ nă câ nd a ajuns în vâ rf. Din acel
moment, coborâ rea pe partea cealaltă a fost ușoară . Cum să
explică m acest miracol? Cu siguranță că trebuie atribuit unei
intervenții angelice.
Foarte puține ființe umane sunt pregă tite pentru cea mai înaltă
binecuvâ ntare spirituală : ajutorul unui guru adevă rat. Cu toate
acestea, faptul că toate ființele umane au nevoie de orice ajutor pe
care îl pot primi este cu siguranță foarte evident pentru oricine, cu
excepția celui mai ardent egoist. Adevă rul este că omul, după ce a
ajuns pe cornișa sa înaltă de pe scara evoluției și se vede în sfâ rșit
posedat în mod clar de un ego, vrea să se bucure pentru o vreme de
această conștientizare a sa. Din pă cate, el nu-și dă seama câ t de mult
timp, probabil, s-a bucurat de ea! O prietenă de-a mea îl certa pe fiul
ei de doi ani: "Haide, acum, nu mai ești un copil". El i-a ră spuns: "Dar
îmi place să fiu un copil!". Așa sunt și majoritatea ființelor umane: Le
place de ei înșiși așa cum sunt! Le place să fie unici și separați de toți
ceilalți, să facă tam-tam și să fie ră sfă țați (atunci câ nd pot fi).
Urcușul, însă , nu se termină pentru ei pâ nă câ nd nu-și pot extinde
conștiința de sine - pâ nă la urmă pentru a îmbră țișa infinitul. Între
timp, "avantajul" unei mai mari conștientiză ri, în special a eului
egoic, atrage după sine și un dezavantaj: o predispoziție la o
suferință mult mai mare.
Celelalte "eu-uri" al că ror ajutor poate că nu vrea să îl accepte sunt,
de fapt, strâ ns legate de propriul eu. În infinit, toate sunt expresii ale
aceluiași Sine unic! Sarcina omului în marea schemă a lucrurilor este
să învețe că el este doar o mică manifestare a Conștiinței Infinite.
Munca pe care o are în față pentru a atinge infinitul este colosală !
Dacă are un pic de înțelepciune, trebuie să vadă cu siguranță că are
nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi!
Ajutâ ndu-i pe ceilalți, se ajută pe sine însuși, extinzâ ndu-și
simpatiile. Ajutâ ndu-i pe cei de sub el de pe coasta muntelui, el își
întă rește aprecierea pentru propria poziție mai avansată . Acceptâ nd
ajutorul celor de deasupra lui, îi este mai ușor să urce. Fă ră ajutor de
sus, el poate gâ ndi, îngâ mfat: "De ce să urcă m mai departe? Sunt
mulțumit cu acest platou, de unde mă bucur de priveliștea extinsă ".
Ș i atunci: va muri de foame pâ nă la moarte spirituală acolo sus, lipsit
de hrană de la niveluri din ce în ce mai subtile de bucurie? Mulți
oameni, centrați cu suficiență în ego-ul lor, sunt mulțumiți pur și
simplu să se așeze pentru lunga așteptare pâ nă la moarte. Viața
trebuie să fie continuu progresivă . Dacă încearcă să ră mâ nă
staționară , ea tră iește deja moartea.
Există devas, sau îngeri, la care putem apela, sau cu ale că ror energii
putem lucra în cooperare. La fel ca și în cazul altor ființe umane,
câ știgă m mult mai mult dacă le dă ruim decâ t dacă încercă m să le
smulgem câ știgul nostru. Chiar și în ashramurile marilor guru,
primesc cel mai mult din punct de vedere spiritual acei discipoli
care, prin aprecierea lor, dau energie și nu încearcă să atragă pentru
ei înșiși, în mod egocentric, binecuvâ ntă rile lui Dumnezeu.
Câ nd Buddha a vorbit împotriva karmakand-ului ritualurilor vedice
(atunci câ nd sunt oferite pentru autogratificare și câ știg egoist), a
fă cut-o într-o epocă în care oamenii își pierduseră în general
sensibilitatea de a aprecia ceva mai presus de ei înșiși și de propriile
nevoi. Epoca în care tră im acum este o epocă ascendentă (nu Kali
Yuga, așa cum cred oamenii în general). Paramhansa Yogananda a
predat pentru oamenii din această nouă eră ascendentă Dwapara
Yuga. A venit din nou timpul, a vă zut el, ca oamenii să încerce să se
raporteze din nou la energii și entită ți superioare.
Omenirea s-a izolat, în materialismul ei, de aceste energii subtile.
Oamenii care se gâ ndesc să reușească doar prin eforturile lor mor
adesea prematur din cauza problemelor cardiace și a altor afecțiuni.
Însă și planeta noastră pare să își piardă o parte din forța vitală . Am
menționat mai devreme că , din punct de vedere științific, s-a
constatat că alimentele pe care le consumă m astă zi conțin o
cantitate semnificativ mai mică de substanțe nutritive decâ t în urmă
cu o sută de ani.
Este timpul ca oamenii să includă ființele mai subtile în socotelile
lor. Pentru că ele sunt acolo, dispuse să ne ajute. Ceea ce atrage
ajutorul lor nu este lingușirea (dacă ele sunt cu adevă rat mai înalte
decâ t noi: devas sau îngeri stră lucitori). Mai degrabă , ceea ce le
ră spunde sunt calită țile înalte precum curajul, altruismul,
generozitatea și - mai presus de toate - iubirea.
În iubirea noastră pentru ceilalți, cel mai bine este să oferim
întotdeauna o iubire impersonală : să -L vedem pe Dumnezeu în toți
și să nu că ută m câ știguri personale pentru nimeni. Iubirea ar trebui
să fie exprimată ca o preocupare pentru bună starea lor;
impersonalitatea ei ar trebui să fie lipsită de interes personal.
Același lucru este valabil și pentru atitudinea omului față de zei, sau
zeită ți astrale: Ea ar trebui să fie dă ruită . Ei ar trebui să fie iubiți ca
mesageri ai lui Dumnezeu și, cu siguranță , nu ar trebui să fie flatați,
de la ego la ego. Mai presus de toate, Dumnezeu Însuși ar trebui să
fie iubit prin intermediul lor.
Vedele au fost dezvă luite pentru prima dată omenirii într-o epocă
mai înaltă decâ t aceasta. Ele au dezvă luit și o înțelegere a puterii
devastelor. Ca o modalitate de a încuraja omenirea să caute ajutor la
energiile mai subtile, mai degrabă decâ t să depindă exclusiv de forța
și ingeniozitatea proprie, în Vede au fost date și mantre pentru
câ știguri pur personale: bogă ție, putere, creșterea familiei etc. Ideea
era că , dacă oamenii caută astfel de lucruri (ceea ce majoritatea
caută oricum) din surse mai subtile decâ t cele materiale,
recunoștința lor, în caz de succes, se va îndrepta că tre acele surse și
îi va determina pe oameni să depindă mai mult de ajutorul superior
decâ t de puterea generată de ego.
Toate lucrurile există într-o stare de vibrație. Acesta este modul în
care Spiritul Suprem, mereu nemișcat, a determinat apariția unei
realită ți separate de el însuși. Așa cum paletele unui ventilator, care
se rotesc rapid, dau impresia unui disc circular solid, tot așa Vibrația
cosmică , în numă rul să u infinit de vibrații intens rapide, dă impresia
de substanță , de varietate, chiar de soliditate. Astfel avem, de
exemplu, rocile, care pentru simțurile noastre par foarte solide, dar
despre care se știe acum că sunt doar vibrații de energie și care,
chiar și ca substanță materială , sunt compuse în mare parte din
spațiu.
Vechii rishis, sau clarvă ză tori, au înțeles cum anumite vibrații ne pot
pune în armonie cu niveluri de conștiință care ne pot ridica la
niveluri mai înalte de conștiință . Aceste rituri și ceremonii sunt
eficiente atunci câ nd sunt recitate corect și mai ales câ nd sunt
recitate cu înțelegere. A-ți imagina, totuși, că orice mantră îl scutește
pe om de necesitatea de a face un efort personal pentru a se
îmbună tă ți este motivul pentru care Buddha, în epoca descendentă a
lui Kali Yuga, a denunțat recitarea lor.
Krishna, în urmă toarele strofe din Bhagavad Gita, vorbind în numele
unei înțelegeri coborâ te dintr-o epocă superioară , pare să
recomande exact ceea ce Buddha a denunțat. Toți marii maeștri
vorbesc, totuși, din aceeași stare de realizare perfectă . Atunci câ nd
pun accente diferite în învă ță turile lor, este pentru că trebuie să se
adreseze nevoilor speciale ale publicului lor. Krishna a spus și el, de
fapt, ceea ce a învă țat Buddha: Oamenii înșiși trebuie să se
stră duiască să se elibereze singuri; în caz contrar, harul lui
Dumnezeu, ajutorul unui guru adevă rat și binecuvâ ntă rile ființelor
superioare nu vor coborî niciodată .
Nu vă imaginați, așadar, că veți câ știga foarte mult din punct de
vedere spiritual dacă pur și simplu plă tiți un pujari (preot) pentru a
efectua o ceremonie vedică a focului cu mantre corect intonate.
Binecuvâ ntă rile derivate din această cale, care este cunoscută sub
numele de karmakand, pot fi reale (depinzâ nd, desigur, și de puterea
preotului), dar ele vă vor face totuși să ră tă ciți pe că ile înșelă toare
ale dualită ții și karmei.
O ultimă întrebare apare în această privință : că tre cine ar trebui să
fie îndreptate rugă ciunile și câ ntă rile cuiva? De ce ar trebui cineva al
că rui scop este unirea cu Dumnezeu să ofere câ ntece zeită ților mai
mici - Ganesha, Indra etc.? Există sentimente implicate aici, desigur,
care ar trebui respectate. Imagini ale lui Ganesha, zeul norocului, cu
capul să u de elefant, se gă sesc în aproape fiecare casă hindusă .
Sentimentele înă lță toare de orice fel ar trebui nu numai respectate,
ci și încurajate. Omul nu ar putea tră i cu adevă rat o viață cu adevă rat
inspirată fă ră imagini de un anumit fel care să îl inspire. Ele îi
amintesc adevă ruri mai înalte. Chiar și musulmanii, așa cum a
subliniat Guru Nanak, se înclină în direcția pietrei sacre de la Mecca.
Fă ră imagini, devotamentul oamenilor devine sec.
Ganesha este o imagine dulce. El a fost "înghețat", ca să spunem așa,
timp de secole într-o realitate durabilă prin devotamentul a
milioane de adoratori. Cu siguranță , un hindus ar trebui să se simtă
"în siguranță ", din punct de vedere filozofic, atunci câ nd se roagă la
el!
Pe de altă parte, cea mai înaltă închinare a cuiva ar trebui să fie
întotdeauna îndreptată că tre Domnul Infinit. Prin urmare, se poate
spune că , așa cum devotatul este învă țat să -L vadă pe Dumnezeu în
toată lumea, tot așa ar trebui să -L vadă pe Dumnezeu în fiecare zeu
mai mic și să câ nte doar la acele forme, folosind doar acele nume,
care îi amintesc de Infinit.
Că ci chiar și zeii recunoscuți reprezintă doar funcțiile pe care le
dețin, nu și numele lor individuale. Într-o veche legendă hindusă ,
Krishna îi spune lui Uddhava: "Vezi gâ ndacul acela de pe pă mâ nt? A
fost odată Indra". Indra, evident că zut departe de poziția augustă pe
care o deținea câ ndva acea entitate particulară , era acum un nume,
sau un titlu, deținut de o altă entitate. Că derea oricui se implică din
nou în maya - ceea ce se poate întâ mpla în orice moment înainte de
atingerea stă rii cele mai înalte (nirbikalpa samadhi) - inspiră teamă .
Ea va fi un subiect de discuție mai tâ rziu în Gita.
Îngerii nu sunt mai presus, așa cum își imaginează unii creștini,
decâ t maeștrii realizați de Dumnezeu care tră iesc aici, pe pă mâ nt.
Îngerii, de asemenea, lucrează încă la mâ ntuirea lor și pot că dea,
dacă își îndreaptă interesele spre satisfacția personală . Se spune, în
mod notoriu, că Satana este un înger că zut, deși această poveste
aparține mai degrabă domeniului alegoriei decâ t istoriei literale.
(3:10) Prajapati (Dumnezeu sub aspectul de Creator) a adus
omenirea în manifestare și, în acest fel, i-a oferit omului
potențialul de a se oferi pe sine într-o conștiință mai înaltă
(decât cea umană) (prin yagya). Împreună cu acest dar, El a
îndemnat omenirea: "Orice îți dorești, caută-l prin oferirea
energiei înapoi la sursa întregii energii. Fie ca acest sacrificiu
(yagya) să fie vaca de muls a împlinirii voastre".
(3:11) (Prajapati a continuat:) "Cu această ofrandă, intră în
comuniune cu devas (îngerii strălucitori), pentru ca și ei să
intre în comuniune cu tine. Printr-o astfel de comuniune
reciprocă veți ajunge la cel mai înalt bine."
(3:12) (Prajapati a concluzionat:) "Prin comuniunea cu devas
veți primi de la ei împlinirile (pământești) pe care le doriți. Cel
care se bucură de darurile zeilor fără să le întoarcă ofranda (de
energie) datorată este, cu adevărat, un hoț."
Pentru yoghinii care meditează și caută unitatea cu Dumnezeu,
există semnificații mai subtile care pot fi extrase din aceste pasaje.
Că ci energia din corp ar trebui să fie oferită continuu înapoi - pentru
o "reglare fină ", ca să spunem așa, la sursa ei. În corp, polul negativ
al acestei surse este medulla oblongata; polul pozitiv este sediul
supraconștiinței (în lobul frontal al creierului, centrat între și în
spatele celor două sprâ ncene). Adevă rata yagya este Kriya Yoga,
după cum vom vedea mai tâ rziu. Kriya Yoga îl conduce pe cineva în
susul coloanei vertebrale, permițâ nd micului sine - ego-ul - să se
unească cu Sinele infinit: Dumnezeu.
Ridicarea puterii Kundalini este "ritualul suprem al focului", care
duce la o retragere completă a energiei din corp și la oferirea acelei
energii că tre infinit. Kundalini începe acest ritual prin retragerea
energiei din corp - energia de susținere în chakre. În cele din urmă ,
yoghinul se oferă pe sine pentru o purificare perfectă în lumina
arză toare a Infinitului.
(3:13) Oamenii spirituali, care oferă mâncarea pe care o
mănâncă la sursa ei de energie divină (devas), nu păcătuiesc.
Cei care însă nu fac o astfel de ofrandă (mâncând doar pentru
gust și plăcere) se hrănesc cu adevărat cu păcat.
Materia, după cum a învă țat știința modernă , este o vibrație a
energiei. Cu câ t cineva poate fi mai conștient de energia din corpul
să u, cu atâ t îi este mai ușor să se ridice spiritual. Atunci câ nd își
mișcă trupul, ar trebui să încerce să simtă că este vorba de energia
care dă forță mușchilor să i, permițâ ndu-le să se miște. Câ nd inspiră ,
ar trebui să simtă că , odată cu aerul, inspiră energie. În tot ceea ce
face, el ar trebui să încerce să fie conștient de energie, ca urmă torul
să u pas în sus în conștiință , pe drumul să u spre uniunea divină .
Apoi, ar trebui să simtă că energia care îi permite să se miște și să
respire nu este a lui personal. Pă catul (iluzia) începe cu gâ ndul
îngâ mfat: "Toate acestea sunt ale mele!". Este mai ușor să ne
imagină m materia ca pe ceva ce poate fi posedat. Este mai dificil să
te gâ ndești la energia subtilă , și chiar la aer, ca fiind în posesia cuiva.
Atunci câ nd energia poate fi oferită (fie că este vorba de devas sau
de Dumnezeu), este mai ușor să îți ridici și conștiința.
Alimentele pe care le consumă m sunt, de asemenea, energie.
Substanțialitatea ei poate stimula plă cerea grosieră și în gâ ndul: "Eu,
eu însumi, mă nâ nc, mă bucur și mă delectez cu toate aceste gusturi
plă cute". Nu este "ilegal", din punct de vedere spiritual, să te bucuri
de propria mâ ncare, dar este mai bine să transformi această plă cere
într-un memento al bucuriei neschimbă toare a sufletului. Astfel,
ajută , în timp ce mă nâ nci, să lași plă cerea pe care o obții de la
mâ ncare să hră nească bucuria din inimă , concentrâ nd în inimă orice
plă cere pe care o simți în gust.
A te înfrupta din mâ ncare cu lă comie înseamnă a hră ni nu doar
corpul, ci și ego-ul. Ceea ce face din îmbuibare un pă cat este faptul că
afirmă , în mod eronat, trupul ca pe o realitate proprie și foarte
specială .
"Pă catul", aici, înseamnă pur și simplu eroarea de afirmare a ego-
ului. Este încă o bară , ca să spunem așa, în celula închisorii
conștiinței egoului.
(3:14) Creaturile au nevoie de hrană; hrana trebuie să fie
hrănită de ploaie; ploaia este susținută, la rândul ei, de foc
(căldura soarelui, care provoacă evaporarea corpurilor de
apă), iar căldura este produsă de vibrația lui AUM.
Bhagavad Gita sugerează aici, în mod subtil, etapele elementare ale
manifestă rii divine, care sunt, în realitate, întreaga noastră hrană :
pă mâ nt, apă , foc - aceste etape vizibile provin din puterea vibratorie
a cosmosului: AUM. Vibrația este acțiune, adică karma.
(3:15) Aflați că această activitate vibratorie divină a fost
produsă de Brahma, forța creatoare cosmică. Yagya, sau jertfa
de sine sacrificială, aduce marele ciclu al manifestării cosmice
înapoi (în sfârșit) la sine.
AUM, Vibrația Cosmică , are trei aspecte, fiecare dintre ele producâ nd
un sunet distinct: Brahma, vibrația creatoare, emite sunetul cel mai
înalt; Vishnu, vibrația de pă strare, emite un sunet mediu; iar Shiva,
vibrația de distrugere sau de dizolvare totală , emite un sunet grav,
ră sună tor. Această Trinitate nu este aceeași cu Trinitatea creștină a
Tată lui, Fiului și Sfâ ntului Duh, așa cum susțin mulți cercetă tori.
Această Trinitate este exprimată , mai degrabă , în tripla sanscrită
"AUM-Tat-Sat", trei cuvinte care indică aspectele de bază ale lui
Dumnezeu: Sat fiind Adevă rul etern din care izvoră ște întreaga
creație; AUM, Vibrația cosmică , din care provine manifestarea
cosmică ; și Tat, reflectarea, în centrul tuturor vibrațiilor, a Spiritului
nemișcat, veșnic neatins de vibrații.
AUM se scrie corect cu trei litere. Prima literă semnifică Brahma; a
doua, Vishnu; și a treia (pronunțată corect ca un zumzet ușor tras),
Shiva. Din acest motiv, triplul AUM este câ ntat pe trei niveluri
tonale: înalt, mediu și grav. AUM, în limba engleză , se scrie în general
"OM", deoarece această vocală în engleză nu este pură , ci este
formată din două (și chiar mai multe!) vocale: cel puțin în America,
un a scurt (ca în "uh") și universalul u, care ar trebui pronunțat oo.
În alte limbi - în italiană , de exemplu - nu există o modalitate clară
de transliterare a lui AUM. Oamenii din Italia pronunță A-ul lung
(sau deschis), ca în "ahm", nu scurt, așa cum ar trebui să fie. AUM ar
trebui să se pronunțe corect, "Uh-oo-mmm". Tat și Sat se pronunță ,
de asemenea, cu A scurt, ca și A-ul din "despre".
Toate lucrurile sunt manifestă ri ale Vibrației Cosmice. Yoghinul care
meditează aude mai întâ i sunetul AUM în urechea dreaptă . Pe
mă sură ce aprofundează experiența, el ajunge să -l audă în tot corpul
să u; deoarece întregul corp vibrează cu acel sunet. Astfel, simțind
AUM în tot corpul, el pierde identificarea cu conștiința de sine,
centrată în mă duva spină rii, și se extinde treptat cu sunetul AUM
pâ nă câ nd se identifică cu această vibrație în toată creația. Acest
stadiu este cunoscut sub numele de AUM samadhi.
Urmă toarea sa percepție este cea a lui Kutastha Chaitanya, sau Tat,
conștiința lui Hristos din spatele vibrațiilor corpului să u - și centrul
fiecă rei vibrații a corpului, reflectâ nd Spiritul nemișcat de dincolo de
creație. Treptat, conștiința sa se extinde odată cu conștiința lui
Hristos, sau Tat, pâ nă câ nd o percepe ca fiind infinită . După ce a
atins acest stadiu, mi-a explicat Guru-ul meu, cineva poate fi numit
maestru. Astfel, în expresia sanscrită "Tat twam asi", care înseamnă
"Tu ești acela", cuvâ ntul "Tat" are o semnificație mai profundă decâ t
realizează majoritatea oamenilor. Ceea ce înseamnă de fapt este: "Tu
ești "acela": Conștiința Infinită ".
Dincolo de conștiința cristică , în starea de veghe veșnică , locuiește
Spiritul Suprem, Sat.
(3:16) Oricine se împotrivește acestui mare ciclu rotativ, trăind
în păcat și preferând plăcerea simțurilor (centrată pe ego),
trăiește în zadar.
Krishna a vorbit despre marele ciclu al manifestă rii cosmice
exterioare și al întoarcerii interioare. În mod similar, ego-ul omului
este creat de particularizarea sufletului într-o formă corporală și de
identificarea cu aceasta. Întoarcerea sa la unitatea cu Spiritul se
realizează prin yagya (jertfa de sine lui Dumnezeu), al că rei scop
este ca ego-ul să fie absorbit din nou în unitatea absolută .
În altă parte în Gita, Krishna îl imploră pe Arjuna (care reprezintă
"fiecare om" ca devotat) să scape de roata mereu rotitoare a nașterii
și renașterii. Aici el vorbește, prin contrast, despre planul cosmic
etern, la care toate sufletele trebuie să participe în mod conștient. El
a recomandat yagya: jertfa micului sine în uniunea cu Sinele cosmic.
Astfel, el spune că atunci câ nd cineva se agață de micime, din
atașament față de ego-ul separat, individual, tră iește în zadar! O
astfel de viață poate fi descrisă ca fiind abia diferită de cea a unei
larve. Faptele "mă rețe" ale omenirii, definite de ego, nu înseamnă
absolut nimic, în raport cu realitatea universală . Singurul lor merit
constă în ceea ce realizează pentru omul însuși, prin rafinarea
conștiinței sale.
 Capitolul cincisprezece
Libertate prin acțiune
(3:17) Pentru cel a cărui unică iubire este Sinele Suprem, care
se bucură de Sine și se odihnește mulțumit în Sine, nu mai
există nicio datorie.
(3:18) O astfel de persoană nu are nimic de câștigat dacă
acționează în această lume și nici nimic de pierdut dacă nu o
face. El nu depinde de nimeni și de nimic (în afara Sinelui).
Ego-ul a fost definit de Paramhansa Yogananda ca fiind "sufletul
identificat cu corpul". Această identificare îl conduce pe cineva la
acțiune, în falsa convingere că această lume este reală . Aceste strofe
nu vor să sugereze că sufletele iluminate încetează să mai acționeze.
Dumnezeu Însuși (dramaturgul divin), la urma urmei, a scris, a pus
în scenă , a regizat și joacă toate rolurile din marea Sa dramă a
universului. Scopul dramei este de a-i conduce pe toți, treptat, la
deznodă mâ ntul de a realiza că totul a fost doar un spectacol, în care
toți au jucat, dar nu au fost niciodată cu adevă rat implicați. El este
mulțumit dacă vor dori să se reabsoarbă în El după ce cortina se
închide și s-a realizat unitatea cu El. Totuși, El are nevoie de
"lucră tori în câ mp" și, prin urmare, este mulțumit și de cei care vor
să ră mâ nă aici din "dorința neobosită " de a-L ajuta la punerea în
scenă a piesei.
Important este să nu acționați cu motivații egoiste. Separarea
noastră de Dumnezeu este o iluzie. Fiecare gâ nd pe care îl gâ ndim,
fiecare faptă pe care o să vâ rșim, fiecare dorință pe care o nutrim
este doar o reflectare a conștiinței Sale infinite. Dramaturgul uman
creează toate rolurile din drama sa. Piesa sa poate avea nevoie de un
personaj negativ; dacă nu, cu siguranță va avea nevoie de personaje
antitetice față de ceilalți. Fă ră tensiune dramatică nu poate exista
dramă , iar lucrarea nu va menține interesul publicului. Într-adevă r,
dacă dramaturgul este bun în meseria sa, de fapt îi place să scrie și
rolurile ră ufă că torilor, că ci este nevoie de îndemâ nare pentru a
ară ta logica inerentă a ră ului (din propriul punct de vedere)! În
centrul a tot ceea ce se întâ mplă oriunde, există un secret ascuns:
bucuria divină , fă ră de care universul nu s-ar fi putut manifesta.
Oamenii care sunt atașați de trupurile lor strigă cu angoasă : "Dar nu
poate exista bucurie în suferință !". Ce povești spun ei mai tâ rziu,
totuși! Aproape cu mâ ndrie vorbesc despre acele momente în care,
în propria lor viață , au suferit cel mai mult!
Totul este, în diferite grade de manifestare, fericirea însăși! Însă și
capacitatea de a suferi este un indiciu al capacită ții mai rafinate de a
experimenta beatitudinea. Suferința provine în primul râ nd din
gâ ndul: "Lucrurile nu ar trebui să fie așa". Cu alte cuvinte, însuși
suferința este inerentă gâ ndului că lucrurile ar trebui să fie și (așa le
șoptește sufletul) pot fi, în cele din urmă .
(3:19) De aceea, străduiește-te cu conștiinciozitate, în timpul
îndeplinirii tuturor acțiunilor, fie ele fizice sau spirituale, să
acționezi fără atașament. Prin activitatea fără interes propriu,
se ajunge la Suprem.
Acțiunile fizice sunt realizate prin angajarea forței vitale la un nivel
material al realită ții. Acțiunile spirituale sunt realizate prin
retragerea forței vitale din corpul fizic. A acționa spiritual în această
lume înseamnă a fi conștient de Sinele care locuiește în interior și a
radia această conștiință interioară că tre ceilalți și că tre lume.
Atașamentul este frâ nghia care leagă . Non-atașamentul taie frâ nghia
și conferă eliberarea. L-am întrebat odată pe Guru al meu, care ne
spusese că în încarnă rile trecute îndeplinise roluri de importanță
majoră în lume, dacă un maestru pă strează întotdeauna starea înaltă
de nirbikalpa samadhi atunci câ nd este trimis să facă o muncă activă
în lume. Ră spunsul să u a fost semnificativ: "Nu se pierde niciodată
conștiința interioară de a fi liber".
(3:20) Doar pe calea acțiunii corecte, (Raja) Janaka și alții ca el
(karma yoghini) au atins perfecțiunea. Pentru a oferi
îndrumare celorlalți, și tu trebuie să fii activ.
Regele Janaka era, de fapt, un yoghin iluminat și un suflet eliberat
din viețile anterioare. Misiunea sa era lumească , dar avea rolul de a
da un exemplu de acțiune corectă pentru sufletele neiluminate: să își
facă datoria în mod conștiincios, dar fă ră atașament.
Lahiri Mahasaya citea adesea învă ță tura marelui rishi Ashtavakra:
"Dacă vrei să obții eliberarea de reîncarnare, detestă plă cerile
simțurilor ca pe o otravă îndulcită cu zahă r și fii la fel de devotat față
de actele de iertare, milă , mulțumire și iubire față de adevă r și
Dumnezeu ca și față de consumul de nectar!".
Cea mai înaltă atitudine sattvică este, desigur, să fii impersonal: să
ierți, să compă timești, să simți mulțumire, să iubești adevă rul și pe
Dumnezeu - toate acestea, în mod impersonal, fă ră să te raportezi la
propriul ego. În iertare, de exemplu, nu vă gâ ndiți niciodată : "Eu
sunt cel care iartă ". În acest gâ nd, mâ ndria poate intra în minte.
Dirijați-vă fluxul de energie și atenția spre exterior, spre persoana
pe care o iertați.
(3:21) Tot ceea ce face ființa superioară, ființele inferioare o
imită. Comportamentul său stabilește standardul pentru o viață
corectă în lume.
Aranjarea acestei scrieri în strofe separate face posibilă
întreruperea din câ nd în câ nd a fluxului să u cu idei stră ine. În
această strofă gă sim nu numai un motiv oferit oamenilor spirituali
pentru a tră i după principii înalte, ci și un ră spuns la reproșul
obișnuit pe care oamenii lumești li-l adresează adesea: "Dacă sunteți
atâ t de preocupați să faceți binele, de ce nu faceți mai mult pentru
ridicarea omenirii?".
Această critică foarte frecventă este un raționament care îi
descurajează adesea pe oamenii idealiști de la că utarea spirituală .
"De ce nu faci mai mult pentru alții?". Este uimitor câ te modalită ți
există de a "face bine" în această lume fă ră a realiza cu adevă rat ceva
demn de luat în seamă ! Gâ ndiți-vă la "cuferele de ră zboi" ale
partidelor politice: bani acumulați de oameni care cred că această
persoană sau alta va "schimba totul" în bine. Se realizează vreodată
un bine durabil? Această întrebare abia dacă mai are nevoie de un
ră spuns! "Plus ça change", spun francezii, "plus c'est la même chose":
Cu câ t lucrurile se schimbă mai mult, cu atâ t mai mult ră mâ n
neschimbate."
Gâ ndiți-vă la ardoarea cu care oamenii fac campanie pentru a-i face
pe alții să se comporte "așa cum ar trebui". Oameni care strigă
sloganuri cu furie, care organizează parade uriașe, care cheltuiesc
sume imense de bani pentru a-i convinge pe toți să nu se mai certe.
Oare furia va face pe cineva pașnic? Oare simpla "interzicere a
bombei" va duce la încetarea ră zboiului? Chiar dacă oamenii nu ar
avea nimic altceva decâ t furci, atâ ta timp câ t emoțiile lor ar putea fi
trezite la furie, ei ar continua să lupte. Iar oamenii care sunt dornici
să lupte vor că uta cu siguranță cele mai bune modalită ți de a câ știga
pe care le pot gă si.
Ca un exemplu de nebunie aproape ridicolă - cel puțin, ar fi ridicolă
dacă nu ar fi provocat și atâ ta suferință - gâ ndiți-vă la comunismul
modern: Rusia și China au mă celă rit aproximativ o sută de milioane
de oameni din propria populație pentru a le impune o filozofie care
ar trebui să promoveze "binele cel mai mare pentru cel mai mare
numă r".
Ceea ce trebuie schimbat nu este sistemul social, ci conștiința umană .
Cel mai bun mod de a schimba societatea ar fi, cu siguranță , crearea
de mici societă ți care să -i inspire pe alții să facă schimbă rile
recomandate, individual, în ei înșiși, în loc să -i forțeze pe toți să
mă rșă luiască împreună , în pas de defilare, spre un "bine" general
care se sfâ rșește adesea în dezastru. Dacă un exemplu funcționează ,
alții pot fi inspirați de el și pot dori să se schimbe. Fă ră dorința de a
se schimba, nimeni nu va reuși niciodată să facă ceva mai bine.
Prima responsabilitate pe care universul o pune pe umerii fiecă rei
persoane este aceasta: "Schimbă -te pe tine însuți." O singură lună , s-
a subliniat, dă mai multă lumină decâ t toate stelele. O singură ființă
umană transformată are un impact mai benefic asupra celorlalți
decâ t o mie de oameni care militează pentru "îmbună tă țiri" care,
atunci câ nd strigă tele se termină , de multe ori nu lasă totul mai
schimbat decâ t atunci câ nd un pachet de că rți este amestecat din
nou.
Chiar și o scurtă trecere în revistă a istoriei arată în mod
convingă tor că doar într-un singur domeniu de activitate a existat
consecvență . Singurul și unicul impact asupra societă ții cu efect
benefic și de lungă durată a fost în domeniul religiei. Au existat,
desigur, ră zboaie și persecuții în numele lui Dumnezeu. Acestea pot
și trebuie să fie puse pe seama naturii umane, nu pe seama
învă ță turilor care par să -i inspire să -L iubească pe Dumnezeu și să
fie în pace unii cu alții. Ființele umane imperfecte, dornice de luptă ,
vor folosi numele lui Dumnezeu - ca pe un slogan, nu ca pe o
expresie a devotamentului, și, prin urmare, în zadar. Dumnezeu nu
aprobă niciodată o astfel de "evlavie". Cu toate acestea, oamenii se
contaminează prea ușor unii pe alții cu propriile lor imperfecțiuni.
Adevă rații salvatori ai omenirii au adus vreodată în această lume
singura și unica influență care a îmbună tă țit ceva în mod permanent.
Toți marii învă ță tori au afirmat că prima datorie a omului este să se
îmbună tă țească pe sine însuși, mai degrabă decâ t să le impună
altora propriile sale opinii despre autoperfecționare. Cu toate
acestea, ei au mai spus, de asemenea, că adevă rata îmbună tă țire este
cu adevă rat posibilă doar într-o conștiință superioară , unitivă . Cei
mai mulți dintre ei (cu excepția, adică , a lui Buddha, care - așa cum
am ară tat în altă parte - nu a fost în niciun caz în dezacord cu ei) au
adă ugat că ridicarea permanentă este posibilă doar cu ajutorul și
inspirația divină . O modalitate de a se îmbună tă ți pe sine este de a
oferi celorlalți (fă ră a le impune) orice inspirație autentică pe care a
gă sit-o. A împă rtă și această inspirație cu alții este cea mai bună
"faptă bună " pe care o poate face cineva, cu condiția să o facă într-un
spirit de libertate interioară . Dacă cineva Îl caută doar pe Dumnezeu,
fă ră să facă nimic altceva pentru umanitate, el va fi fă cut în orice caz
(ca luna plină pe un câ mp de stele mult mai puțin stră lucitoare)
minuni mai mari pentru întreaga rasă umană decâ t orice politician,
după ce și-a câ știgat campania electorală !
Un înțelept care, după o viață - de fapt, sarcina necesită mai multe
vieți - ajunge la percepția directă a lui Dumnezeu și atinge starea de
unitate cu El, nu trebuie să facă nici mă car un singur gest pentru a
ajuta pe cineva. Chiar și fă ră să facă acest lucru, viața lui va fi o
binecuvâ ntare suprafirească pentru lume. Cel care acționează în
lume, însă , ca un exemplu de iubire divină , iertare, pace și bucurie
divină va fi imitat de nenumă rate alte persoane. Impactul să u asupra
întregii societă ți va fi incalculabil de mare. Fiecare că ută tor spiritual
trebuie să înțeleagă că nu există nimic mai mare pe care îl poate
realiza pentru alții decâ t ceea ce face deja.
Atunci câ nd un astfel de că ută tor atinge eliberarea finală - așa mi-a
spus Guru-ul meu - șapte generații din familia sa, în ambele direcții,
sunt de asemenea eliberate. Aceasta este gloria imediată obținută în
urma realiză rii sale. Ce se întâ mplă , atunci, cu discipolii? "Oh, ei sunt
pe primul loc!", a fost ră spunsul guru-ului meu la această întrebare.
Eliberarea membrilor familiei cuiva nu este o eliberare finală ; mai
degrabă , este ceva asemă nă tor cu ceea ce se întâ mplă atunci câ nd o
persoană devine împă rat, iar rudele sale apropiate se ridică mai sus
în societate.
Aceia sunt cei mai mari dintre oameni care ajută la aducerea
maselor la Dumnezeu. Numai în acest fel poate fi aclamată mă reția
unui maestru. El este remarcabil (printre alți maeștri) doar pentru
binele pe care îl face pe pă mâ nt. Altfel, fiecare jivan mukta, după ce a
atins nirbikalpa samadhi, este la fel de mă reț ca cel mai mare siddha,
sau ființă desă vâ rșită . El poate avea de rezolvat karma trecută ; chiar
și așa, el este una cu Dumnezeu și nu există gradații în această
unitate.
Există o altă distincție între un maestru desă vâ rșit și altul. Cel care
este un "maestru înă lțat", care a atins această stare în viața prezentă ,
are puterea spirituală de a elibera doar câ țiva alții. Un jivan mukta
care se întoarce pe pă mâ nt pentru a continua să -și rezolve propria
karma trecută și, de asemenea, de la acest nivel, pentru a-și ghida
discipolii, are, de asemenea, o putere divină limitată de a înă lța rasa
umană , în comparație cu unul care este pe deplin eliberat.
Pe de altă parte, cel care obține eliberarea deplină , dar care
pă strează totuși "dorința dezinteresată și neobosită " de a aduce
înțelegerea în lume și, prin urmare, se naște din nou în libertate
perfectă , se întoarce cu o putere spirituală nelimitată . Un astfel de
om este un avatar. Numai cel care a obținut eliberarea finală într-o
viață anterioară merită această denumire. Un avatar este un salvator
universal, precum Krishna, Buddha, Iisus Hristos. Mii de oameni - de
fapt milioane (cel puțin în teorie, deși nu există niciodată milioane la
un moment dat care să -L caute efectiv pe Dumnezeu) - pot fi purtați
spre Dumnezeu de un astfel de om, așa cum o locomotivă feroviară
puternică este capabilă să tragă după ea un tren lung.
(3:22) O, fiu al lui Pritha (Arjuna), nici o altă datorie nu Mă
obligă. Nu mai am nicio stare de atins și nu mai am nimic de
câștigat în cele trei lumi (materială, astrală sau cauzală), dar
totuși continui să lucrez pentru ridicarea altora. Acolo, unde se
face toată munca de înălțare, sunt Eu.
Acest pasaj conține două sensuri: deschis și ascuns. În mod deschis,
Krishna spune: "Deși sunt liber, încă mai lucrez în acest corp în
beneficiul altora". În sens mai ezoteric, el spune: "Eu, Spiritul infinit,
mă aflu în centrul tuturor lucră rilor de înă lțare spirituală ,
pretutindeni". Ideea este că , în orice lucrare cu adevă rat bună ,
Dumnezeu este deja acea lucrare. Devotatul care îl slujește pe
Dumnezeu cu sinceritate și cu devotament plin de iubire nu trebuie
să fie niciodată neliniștit că Dumnezeu ar putea fi eventual
nemulțumit de el.
(3:23) O, Partha (Arjuna), dacă aș înceta să mai acționez în
creație chiar și pentru o clipă, și omul ar imita inactivitatea
Mea.
Cum poate o persoană neiluminată să știe dacă Dumnezeu este activ
sau nu? Krishna spune că el, Divinul, tră ind ca avatar în formă
umană , dă în mod deliberat un exemplu pentru modul în care ar
trebui să tră iască omul. Mulți învă ță tori spirituali își sfă tuiesc
adepții să ia în considerare, mai degrabă , starea lipsită de acțiune a
Spiritului Suprem și le spun, dacă vor să atingă această stare, să
ră mâ nă ei înșiși inactivi. Nu aceasta este învă ță tura lui Krishna în
Bhagavad Gita. Deoarece acest aspect important al învă ță turii sale a
fost calificat de cei care insistă că orice activitate este iluzorie,
întrebarea poate ră mâ ne în mintea unora: Ce este corect - acțiune
sau inacțiune? Este ceea ce spune Krishna doar o simplă opinie? Sau
a fost, poate, interpretat greșit? Se adresează el unei stă ri de
conștiință mai lumești? Oferă , cu alte cuvinte, un compromis pe care
oamenii îl vor accepta mai ușor?
Un ră spuns este să mergem în acele locuri tamasice unde activitatea
este minimă : de exemplu, în fumă toriile de opiu și în barurile unde
oamenii merg doar pentru a se îmbă ta. Efectul toropitor al unei
astfel de inactivită ți poate fi ucigă tor; poate transforma în scurt timp
chiar și pe cei energici în țestoase umane. Acest subiect important va
fi abordat din nou, de mai multe ori. Aici se poate sublinia faptul că
Krishna nu se adresa oamenilor lumești, ci lui Arjuna, pe care el
însuși l-a numit "Prințul devotaților".
Ideea aici este că nu este nevoie să -L vedem pe Dumnezeu implicat în
activitate. Modul în care se comportă avatarurile Sale ar trebui să fie
cel mai bun învă ță tor al omului și, deși învă ță tura variază în anumite
moduri în funcție de nevoile vremurilor, toți au predat aceleași
adevă ruri de bază și toți au fost, într-un fel sau altul, activi pur și
simplu pentru a da un exemplu omenirii. Exemplele de energie pe
care le dedică pentru a-i ajuta pe oameni sunt cele care îi inspiră pe
adepții lor să își exprime întreaga energie în propriile vieți.
(3:24) Dacă aș înceta să mai fiu activ în creația cosmică,
universul însuși ar înceta să mai existe. Ar rezulta confuzie, iar
omenirea ar fi adusă la ruină.
Există două feluri de Pralaya, sau dizolvare cosmică : parțială și
completă . Dizolvarea completă , despre care Krishna vorbește aici
doar în treacă t (subiectul să u principal, în acest moment, fiind
nevoia de acțiune corectă , care duce la eliberarea de implicarea
karmică ), înseamnă retragerea totală a tuturor manifestă rilor
vibraționale, la sfâ rșitul unei "Zile a lui Brahma" (perioada de
manifestare cosmică lungă de eoni), care este urmată de o "Noapte a
lui Brahma" la fel de lungă .
Aici Krishna vorbește despre o dizolvare parțială . El subliniază
necesitatea prezenței lui Dumnezeu în viața omului și ruina care ar
rezulta fă ră inspirație divină . Disoluția parțială este o manifestare
diminuată a manifestă rii conștiente a lui Dumnezeu, cu un haos
crescâ nd și ruinarea treptată a omenirii. Prima propoziție a acestei
strofe atinge doar ușor disoluția totală , ca și cum ne-ar aminti că ,
fă ră Dumnezeu, nimic valoros nu ar putea fi realizat. A doua
propoziție, prin referirea la disoluția parțială , arată clar că , mai mult
decâ t orice altceva, oamenii au nevoie de Dumnezeu.
Retragerea parțială a lui Dumnezeu din manifestarea exterioară
semnifică o slă bire a acelei puteri magnetice care îi atrage pe
oameni în sus, spre iluminare. Dacă nu ar exista o astfel de atracție
ascendentă , natura umană însă și nu ar avea nimic sau prea puțin
pentru a o ridica. Omenirea are nevoie de harul divin; fă ră el, s-ar
putea să nu se îndrepte niciodată spre bine - cu excepția cazului în
care, într-adevă r, temporar, sub influența suferinței.
Aceste câ teva strofe îi reamintesc devotatului să nu depindă doar de
puterea și inteligența umană . Activitatea inspirată de ego, deși
aparent justificată de bunul simț, este sortită dezamă girii la capă tul
fiecă rei încercă ri și duce în timp la dezastru.
Yogananda a explicat în comentariile sale despre Gita că într-un
ocean apar uneori zone de calm relativ, unde suprafața poate pă rea,
pentru o vreme, netedă ca sticla. În mod normal, suprafața oceanului
prezintă agitație și, uneori, o mare agitație.
În mod similar, există locuri pe Pă mâ nt în care predomină sattwa
guna (calitatea înă lță toare); altele, în care rajoguna (calitatea
activatoare) este pronunțată ; și altele în care tamoguna (calitatea
întunecă toare) domnește. Acolo unde sattwa guna este retrasă sau
întunecată , omenirea se pră bușește în ruină .
Există epoci, numite yugas, în care oamenii sunt relativ iluminați,
altele în care sunt activi în primul râ nd în promovarea propriilor
interese, iar altele în care întunericul spiritual prevalează și în care
ră zboiul, ura și violența sunt regula.
Există , de asemenea, galaxii întregi care manifestă în mod
predominant una dintre cele trei gunas, sau calită ți. Acesta este un
subiect fascinant, că ruia i se va acorda tratamentul mai profund pe
care îl merită mai tâ rziu.
(3:25) O, descendent al lui Bharata (Arjuna), așa cum oamenii
nebuni, din atașament față de ego, acționează în speranța unor
recompense, tot așa și înțelepții (chiar dacă înțelepciunea i-a
scos din orice nevoie personală de a fi activi), ar trebui să
acționeze cu pasiune și neatașament, bucuroși să fie în slujba
celorlalți ca ghizi ai lor (pe calea iluminării).
(3:26) Niciodată înțeleptul nu ar trebui să-i condamne pe cei
ignoranți pentru motivația egoistă pe care o manifestă. În
schimb, fiind ei înșiși iluminați, ei ar trebui să caute doar să-i
inspire pe ceilalți în direcția preferinței de a îndeplini acțiuni
corecte, de datorie.
Condamnarea atâ t de des întâ lnită în operele religioase face la fel de
mult ră u ca și bine. Modul de a-i ajuta pe oameni să iasă din
ignoranță este de a le inspira dorința de a înțelege. A-i mustra
pentru ignoranța lor ar fi ca și cum ai mustra un orb pentru
incapacitatea sa de a vedea. Atitudinile de judecată îi pun în pericol
și pe cei care le adă postesc, că ci, deși judecata poate pă rea că
provine din înțelepciune, ea este invariabil colorată de un sentiment
de superioritate inspirat de ego, care îl trage pe "predicator" însuși
în jos, într-o amă gire și mai mare.
Gâ ndurile cuiva sunt colorate de hainele pe care le poartă . În mod
similar, dacă poartă chiar și griul unei critici blâ nde, și propriile
gâ nduri pot că pă ta o nuanță cenușie. Dacă poartă negrul unei
condamnă ri severe, gâ ndurile sale se vor întuneca ele însele. Iar
dacă poartă culorile vesele ale bună voinței, acceptă rii și iertă rii, nu
numai că îi va inspira pe ceilalți să fie ca el, dar va spori aceste culori
și în el însuși.
(3:27) Impulsul universal spre activitate izvorăște din cele trei
gunas, sau calități ale naturii. Cu toate acestea, omul, amăgit de
egoism, crede: "Eu sunt cel care face".
Ego-ul din om îi spune: "Acesta este corpul meu". Cu toate acestea,
celulele corpului să u se schimbă din nou și din nou de-a lungul
anilor. "Care corp", se poate întreba atunci, "este persoana, el
însuși?".
Ego-ul să u îi spune: "Acestea sunt gâ ndurile mele". Ș i totuși,
gâ ndurile îi vin de bună voie, din cine știe ce sursă ? Paramhansa
Yogananda a scris: "Gâ ndurile au ră dă cini universale și nu
individuale". Persoana cu o conștiință întunecată poate, cu un efort
corect și o influență corectă , să dezvolte o conștiință luminoasă . Care
este atunci mentalitatea care îi aparține cu adevă rat? Caracteristicile
pe care le manifestăm par a fi doar ale noastre. Calitatea acestor
caracteristici depinde de nivelul propriei noastre energii și
conștiințe din coloana vertebrală .
Pentru a alunga o stare de spirit întunecată din minte, de exemplu,
încercați această metodă simplă : Concentrează -ți puternic energia și
atenția în punctul dintre sprâ ncene. Magnetismul pe care îl generați
acolo vă va ridica din cețurile întunericului într-o atmosferă mai
înaltă , mai spirituală , unde domnesc pacea, bucuria și acceptarea
completă .
Din nou, dacă vă asaltează tentația sexuală , aduceți energia din
chakrele inferioare (în special din swadisthana, sau sacrală ) în sus,
spre inimă , respirâ nd adâ nc de câ teva ori. Apoi stați nemișcat, așa
cum s-a sugerat mai sus, și concentrați-vă profund pe Kutastha
dintre sprâ ncene.
(3:28) O, Arjuna, cel care înțelege cum funcționează gunas în
natura umană și care știe, prin urmare, că (chiar și) ceea ce
percep simțurile depinde de puterea lor de percepție, își
retrage mintea și își îndepărtează atașamentul față de lucruri
chiar de la sursa percepției sale.
Atunci câ nd o persoană vede (să spunem) ceva urâ t, ar putea
închide ochii și refuza pur și simplu să vadă . Pe de altă parte, ar
putea să se retragă mental de la percepția acestuia, iar apoi să
proiecteze în mod deliberat bucurie și o unitate a frumuseții asupra
a tot ceea ce îl înconjoară . Astfel, urâ țenia nu îl va afecta, pentru că o
va vedea ca pe o manifestare a Fericirii Eterne, care, în ultimă
instanță , stă la baza întregii existențe. El poate chiar - așa cum a
fă cut marele artist Leonardo da Vinci atunci câ nd a contemplat
urâ țenia - să o privească într-un mod nou și să o vadă ca pe un
aspect al Frumuseții Divine.
Nu spun că cineva ar trebui să fie indiferent la urâ țenie, mizerie și
ră utate atunci câ nd le întâ lnește. Cu toate acestea, nu ar trebui să
permită ca nimic să îi tulbure pacea interioară . Chiar dacă vede ră ul
în lume și îl acceptă ca pe o manifestare a lui maya, el poate ră mâ ne
în interior netulburat de el și poate lucra impersonal pentru a
îmbună tă ți lucrurile în această lume. Ideea practică aici este că , dacă
cineva este el însuși afectat de mizerie sau de ră u, va fi mult mai
puțin capabil să îmbună tă țească ceva decâ t dacă va fi capabil să
ră mâ nă în armonie interioară cu fluxul bucuriei lui Dumnezeu.
Retragerea puterii din spatele simțurilor îi permite cuiva să
influențeze în bine tot ceea ce percepe în lume și să acționeze
întotdeauna într-o stare de libertate interioară .
(3:29) Omul de o înțelepciune desăvârșită nu ar trebui să-i
zăpăcească pe cei ignoranți cu percepția sa superioară asupra
naturii realității. (El ar trebui să țină cont de faptul că,) amăgiți
cum sunt de gunas, ei nu au de ales decât să acționeze sub
această influență.
Din nou, trebuie subliniat faptul că îi poți ajuta pe alții mai mult
inspirâ ndu-i decâ t criticâ ndu-i. Uneori, este adevă rat, atunci câ nd
oamenii sunt prea obtuz de aroganți, pot avea nevoie de o scuturare
bună . Astfel, chiar și maeștrii înțelepți vor declama uneori împotriva
iluziilor, dacă oamenii au devenit prea înră dă cinați în ele. Cu toate
acestea, Krishna îi sfă tuiește pe cei cu o percepție mai înaltă să nu se
lase niciodată afectați negativ de ignoranța altora.
(3:30) Oferiți-Mi orice faptă a voastră. Lipsiți de egoism și de
dorințe, centrați în interior în suflet, (mereu) calmi și lipsiți de
griji, fiți angajați cu devotament în lupta vieții.
(3:31) Adevărații devotați, concentrați pe practicarea
preceptelor Mele și a (adevăratelor învățături ale) altora, obțin
eliberarea de toată karma.
(3:32) Totuși, cei care batjocoresc această învățătură a Mea și
refuză să o pună în practică, amăgiți (de ego) în ceea ce privește
natura înțelepciunii, știu că astfel de persoane, prin
respingerea lor (din cauza ignoranței), sunt în căutarea
osândei.
(3:33) Chiar și cei înțelepți acționează conform dictaturilor
propriei lor naturi. Toate ființele vii se supun dictaturilor
naturii. La ce ar folosi simpla suprimare?
Krishna a oferit lumii, prin Bhagavad Gita, nu numai cele mai înalte
adevă ruri, exprimate în mod cuprinză tor și pe larg, ci și o învă ță tură
de un bun simț suprem. Această a treizeci și treia strofă este un
exemplu frumos al raționalită ții învă ță turii sale. Domnul îi spune lui
Arjuna: "Lucrează cu lucrurile așa cum sunt ele". Istoria - de fapt,
poate mai ales istoria religiei - este plină de oameni care încearcă să -
i convingă pe alții să fie altfel decâ t sunt. S-au purtat ră zboaie, s-au
provocat persecuții și s-au stâ rnit revoluții în numele de a-i face pe
oameni să gâ ndească și să devină ceea ce alții cred că ar trebui să fie.
Krishna, în acest pasaj, spune, foarte rezonabil, "Lucrați cu ceea ce
este, nu cu ceea ce credeți că ar trebui să fie".
Toată suferința umană se datorează simplului gâ nd că lucrurile ar
trebui să fie altfel decâ t sunt. Chiar și marile dureri fizice pot fi
transcendate dacă le acceptă m mai întâ i așa cum sunt. Încearcă
această practică : În primul râ nd, recunoașteți cu calm existența ei. În
al doilea râ nd, centrează -te în inima acelei dureri. În cele din urmă ,
pur și simplu elibereaz-o! Veți descoperi că acceptarea completă a
acesteia vă împuternicește să faceți această renunțare.
Nu-i lă sați pe alții să vă spună ce ar trebui să fiți, în ochii lor. Pe de
altă parte, nu le respingeți niciodată sfaturile cu aroganță . Încercați,
în același timp, mai degrabă , să fiți mereu fidel propriei naturi. Nu vă
veți schimba niciodată prin suprimare. Adevă rata schimbare vine
doar prin transcendență . Dacă există o calitate în tine însuți care nu-
ți place, încearcă să -ți ridici conștiința la un nivel superior. Dacă
totuși constați că pur și simplu nu poți ignora acea durere, atunci
încearcă să ajungi la miezul ei. Câ nd ajungeți mental chiar în centrul
ei, oferiți-i durerea lui Dumnezeu. Dacă practicați această sugestie
cu un efort puternic de voință , puteți descoperi că puteți deveni,
într-o clipă , o persoană foarte diferită .
(3:34) Atracția și repulsia (în ceea ce privește) obiectele
senzoriale aparțin fluxului și refluxului natural al dualității.
Ferește-te în egală măsură de ambele, căci ele sunt cei mai mari
dușmani ai omului!
Atracția și repulsia sunt forme extreme de simpatie și antipatie. A
plă cea ceva în mod excesiv este o greșeală la fel de mare, practic
prin definiție, ca și a nu-ți plă cea opusul să u. Realizarea lui
Dumnezeu depinde de neutralizarea tuturor reacțiilor, de nivelarea
vâ rfurilor și a vă ilor acestora și de a vedea Spiritul unic și
neschimbă tor care se află în centrul tuturor lucrurilor.
Secretul nu constă în a înceta să te bucuri de ceva - o "soluție" care
duce doar la apatie și, în consecință , la o conștiință amorțită .
Secretul este, mai degrabă , să centrați fiecare bucurie în inimă : să
simțiți că cauza ei se află acolo, în reacțiile voastre; și apoi să
atrageți această energie în mod conștient în sus, în coloana
vertebrală , de la inimă la creier.
Gusturile și antipatiile obișnuite nu sunt dușmanii omului, ca atare.
Mai degrabă , ele sunt ca niște vecini supă ră tori. Totuși, formele
extreme ale acestor emoții - orice atracție puternică sau respingere
violentă - pot arunca pe cineva în furtuni violente de emoții care îl
aruncă neajutorat pe valuri mari de iluzii. Nu vă lă sați niciodată să
vă îndră gostiți (îndră gostirea este o atracție extremă ) de ceva sau
de cineva. Nu vă lă sați niciodată să urâ ți ceva sau pe cineva.
Dezvoltă mai degrabă o atitudine de acceptare a visului cosmic așa
cum este, chiar și atunci câ nd devine un coșmar! Singura ta speranță
este să evadezi la un nivel superior de conștiință .
Unii oameni au într-adevă r tră să turi urâ te. Nu vă irosiți energia
reacționâ nd la ele, nici prin antipatie, nici prin aversiune. Nu-i
primiți în "galaxia" voastră de interese. Treceți prin viață , mai
degrabă , ca o lebă dă de pe spatele că reia ploaia curge ușor, fă ră să -i
atingă niciodată corpul.
Protejează -ți sentimentele inimii de emoția tuturor reacțiilor
extreme. Înconjurați aceste sentimente cu emanații de pace și
bună voință . Relaxați-vă în inimă . Relaxați-vă , de asemenea, spre
exterior, dinspre inimă , spre umeri. Apoi direcționați energia inimii
în sus, prin coloana vertebrală , spre creier. Câ nd în jurul vostru, de
exemplu, sunt oameni care strigă furioși - și mai ales câ nd strigă la
voi personal - relaxați-vă în interior; fiți centrați în Sine; zâ mbiți în
inimă și amintiți-vă : "Îl iubesc doar pe Dumnezeu!".
(3:35) A-ți face propria datorie, chiar și fără succes, este mai
bine decât a face cu succes datoria altcuiva. Este mai bine să
mori în timp ce încerci să-ți îndeplinești propria datorie decât
să te mulțumești cu datoria altcuiva (deși este mai sigur și mai
ușor). Acest curs este plin de pericole și incertitudine.
Datoria supremă a fiecă rui om este, bineînțeles, de a realiza Sinele
unic: Dumnezeu. Cu toate acestea, calea proprie că tre această
realizare poate fi destul de diferită de cea a altora și de cea pe care
ceilalți i-o impun. Dacă cineva nu are un guru adevă rat care să -i
spună unde se află cea mai bună direcție a sa, ar trebui să urmeze
acel îndemn interior care îi spune: "Aceasta este calea mea spre
adevă rata libertate". Libertatea de a nu se mai implica în maya este
cel mai înalt criteriu al virtuții. Oamenii pot spune în mod eronat:
"Dar eu simt mai multă bucurie mergâ nd în direcția satisfacției
senzoriale". Deoarece nu au experimentat încă bucuria divină , ei pot
fi ușor pă că liți de simpla excitare a plă cerii senzoriale. Alții spun, la
fel de eronat: "Dar câ nd vă d această femeie, sau acel bă rbat, simt o
dragoste copleșitoare. Cu siguranță că acest sentiment trebuie să fie
corect!" Rezultatul, pe mă sură ce înaintează de-a lungul drumului
întortocheat dintre naștere și moarte, îi duce adesea pe acești
entuziaști foarte departe de primele lor emoții de îndră gostire! Prin
urmare, libertatea interioară este cea mai sigură linie directoare
morală . Întrebați-vă în sinea voastră : "Voi simți libertatea în această
plă cere contemplată ? Voi simți libertate în această iubire dorită ?".
Urmă toarea întrebare, desigur, este: "De ce mă voi simți liber?".
Eliberarea de dorința de a nu fi încorsetat de dorință nu este
libertate: Este doar o ușurare momentană ! Sentimentul de libertate
trebuie să fie calm și expansiv în interior.
Chiar și așa, după cum a exclamat odată Yogananda, "Oamenii sunt
atâ t de abili în ignoranța lor!". Nu este deloc sigur pentru oamenii
obișnuiți să aibă prea multă încredere în propria judecată . Nevoia
supremă a orică rui că ută tor sincer este îndrumarea unui guru
adevă rat.
Pentru cei care nu au o astfel de binecuvâ ntare și care, poate, nu au
o foame profundă pentru Dumnezeu, cum își vor recunoaște datoria
cea mai înaltă ? Singura linie directoare care le poate fi de folos este
să se întrebe: "Mă va duce spre o mai mare libertate interioară și
spre sentimentul de a fi fă cut ceea ce era corect pentru mine?".
(3:36) Arjuna a spus: O, (Krishna), de ce este cineva împins,
chiar împotriva voinței sale, să facă rău, ca și cum (ar fi) forțat
să o facă?
Cu siguranță , toată lumea a trecut prin momente în care tentațiile de
diferite feluri par să -l forțeze împotriva voinței sale să acționeze în
moduri pe care știe că ar trebui să le evite. Întrebarea lui Arjuna este
universal de înțeles.
(3:37) Krishna a răspuns: Este vorba de dorință; este vorba de
mânie, ambele fiind împinse de rajoguna. Să știți că aceștia sunt
cei mai mari dușmani ai omenirii.
Sufletul este scos din el însuși prin atașamentul față de corp și prin
conștiința egoistă și sentimentul de a fi un individ separat care
rezultă din aceasta. Conștiința separă rii dă naștere la sentimente de
incompletitudine. Astfel, gunas, care au fă cut ca sufletul să simtă
acest sentiment de separare în primul râ nd, devin mai active ca
rajoguna.
În mod fundamental, este impulsul activator care îi determină pe
oameni să caute împlinirea de sine, fă câ nd și dobâ ndind lucruri în
exterior. Dorințele apar ca rezultat și, deoarece dorințele, odată
activate, pot deveni infinite în numă r, nimeni nu este niciodată
capabil să le satisfacă pe toate, indiferent câ t de bogat ar fi.
Rezultatul dorinței frustrate este furia. Astfel, dorința și mâ nia
parcurg împreună calea vieții. Dorința (neră bdarea de împlinire) nu
este niciodată perfect încreză toare și este întotdeauna însoțită într-o
oarecare mă sură , prin urmare, de gâ ndul sumbru: "Ș i dacă nu o
obțin... . ?" Urcâ nd la suprafața conștiinței, odată cu acest gâ nd, se
află întotdeauna potențialul de furie.
Acești gemeni sunt "dușmanii" omenirii, pentru că îi ră pesc liniștea
sufletească . Dorind lucruri, el se gâ ndește: "Nu voi fi pe deplin fericit
pâ nă nu le voi avea". Urmează rapid în urma acestui gâ nd frica
agitată de o posibilă frustrare, furie și pierderea (mai degrabă decâ t
câ știgarea) fericirii.
(3:38) Așa cum focul este întunecat de fum; așa cum o oglindă
este acoperită de praf; așa cum un embrion este învăluit de
pântece, tot așa și înțelegerea umană este întunecată de cele
trei calități.
Aici se face referire la cele trei gunas. Sattwa guna (ilustrată de
primul exemplu) este ușor de îndepă rtat de o adiere ușoară a
"brizei" meditației, la fel cum fumul care ascunde un foc este ușor de
dispersat.
O oglindă acoperită de praf poate avea nevoie de puțină "unsoare de
cot" pentru a o cură ța, dar cu această frecare poate reflecta din nou
clar lucrurile. Prin urmare, Rajoguna, exprimată în mod corect și cu
o energie comparabilă cu puterea iluziei, poate fi transformată fă ră
prea mari dificultă ți pentru a reflecta imaginea pură a Spiritului.
Cu toate acestea, embrionul nu poate ieși din pâ ntecul să u pâ nă câ nd
nu se împlinește toată perioada de timp. Chiar și așa, cu persoana în
care tamoguna este la loc de frunte, nici o cantitate de învă ță tură și
nici un efort de sine nu va avea vreun rost. Timpul trebuie pur și
simplu să treacă , pe mă sură ce natura își urmează cursul și aduce
acea persoană treptat pâ nă în punctul în care, după dezamă giri
repetate și ușoare lică riri de speranță pentru o mai mare înțelegere,
persoana interioară iese în cele din urmă la iveală în deplina
demnitate a unei ființe umane rafinate.
(3:39) O, fiu al lui Kunti (Arjuna)! Flăcările nestinsă ale dorinței
interioare sunt dușmanul constant chiar și al înțelepților.
(3:40) Simțurile, mintea și intelectul sunt declarate a fi
fortăreața lor. Dorința, prin intermediul acestora (trei),
amăgește sufletul întrupat și îi eclipsează înțelepciunea.
(3:41) De aceea, O, cel mai bun din dinastia Bharata! începe
prin a disciplina simțurile (retrăgându-ți energia din ele în
coloana vertebrală), apoi distruge dorința (alungând-o din
inima ta). Dorința este distrugătorul păcătos al înțelepciunii și
al realizării de Sine.
(3:42) Simțurile sunt declarate a fi superioare trupului
(deoarece ele transmit percepția); mintea este superioară
simțurilor (atât interioare, cât și exterioare, deoarece ea este
cea care percepe); intelectul care discriminează este superior
minții (deoarece înțelege ceea ce percepe); iar Sinele este
superior intelectului care discriminează (deoarece este atât
percepție, cât și înțelegere).
(3:43) O, puternic înarmat (Arjuna)! cunoscând astfel Sinele
(divinul care locuiește în tine) ca fiind superior înțelegerii
intelectuale, disciplinează-ți sinele inferior (ego-ul), locuind în
adevăratul Sine, și (astfel) învinge-l pe dușmanul care, purtând
armura dorinței, este mereu greu de învins.
Astfel se încheie cel de-al treilea capitol, numit "Karma Yoga",
din Upanishadul sfintei Bhagavad Gita, în dialogul dintre Sri
Krishna și Arjuna, în care se discută despre yoga și știința
realizării de sine.
 Capitolul șaisprezece
Știința supremă a cunoașterii
(4:1,2) Înaltpreasfințitul Domn i-a spus lui Arjuna: I-am dat
această Yoga nepieritoare lui Vivasvat (zeul-soare); Vivasvat a
transmis cunoștințele lui Manu (legiuitorul hindus); Manu le-a
predat lui Ikshvaku (fondatorul dinastiei solare a Kshatriyas).
Astfel, transmisă în succesiune ordonată, Rajarishis (rishis
regali sau înțelepți) a cunoscut-o. Cu toate acestea, odată cu
trecerea îndelungată a timpului, o, Scorțosule al dușmanilor
(Arjuna), această cunoaștere a Yoga s-a diminuat foarte mult pe
Pământ.
Aceste pasaje se referă la pierderea treptată a cunoașterii în timpul
unui ciclu lung de coborâ re în timpul pă mâ ntesc. Câ nd Pă mâ ntul,
coborâ nd treptat dintr-o vâ rstă superioară de iluminare relativă , a
intrat (în anul 700 î.Hr., conform calculelor lui Swami Sri
Yukteswar) în epoca întunecată a Kali Yuga, majoritatea omenirii a
pierdut cea mai mare parte din puterea, claritatea mentală și
înțelegerea de odinioară . Epoca de aur a înțelepciunii (Satya Yuga),
care a fost o perioadă de stră lucire divină în înțelegerea umană , s-a
diminuat treptat pâ nă la o epocă a discrimină rii (Treta Yuga); de aici
la o epocă a energiei (Dwapara Yuga); și de aici a coborâ t la cea mai
joasă epocă , Kali, câ nd înțelegerea generală a omenirii a fost
centrată pe gâ ndirea materiei ca fiind reală și substanțială .
Acest ciclu, în zilele noastre și de câ nd a fost scrisă Bhagavad Gita, a
început din nou să urce. În anul 500 d.Hr., Pă mâ ntul a intrat într-o
Kali Yuga ascendentă . În anul 1700, a intrat în Dwapara Yuga
ascendentă . În ultimii trei sute de ani, omul a ajuns să înțeleagă din
ce în ce mai mult că materia este de fapt o vibrație a energiei.
Electricitatea a fost redescoperită la începutul secolului al XIX-lea,
iar acum, în secolul al XXI-lea, omenirea devine din nou dependentă
de o viziune a realită ții care consideră energia ca fiind fundamentală
pentru toate funcțiile sale.
Câ nd Dwapara a coborât în Kali Yuga, știința yoga, a că rei esență se
bazează pe înțelegerea energiilor subtile din corp, s-a pierdut.
Înțelegerea generală a acestei științe a degenerat la o definiție a
yoga ca Hatha Yoga: simple poziții fizice și exerciții de respirație.
Hatha Yoga s-a dezvoltat, de fapt, din cel de-al treilea "membru", sau
etapă , al expunerii lui Patanjali privind etapele ilumină rii, pe care
oamenii îl numesc în mod greșit "sistemul Ashtanga Yoga". Acesta
nu este un "sistem", deoarece ceea ce a fă cut de fapt a fost să
sistematizeze etapele universale prin care trebuie să treacă
că ută torul spiritual, indiferent de religia sa. Aceste etape presupun o
retragere treptată a energiei și a atenției dinspre corpul exterior
spre coloana vertebrală ; ridicarea energiei din coloana vertebrală ; și
absorbția treptată a energiei și a conștiinței proprii în iubirea și
beatitudinea lui Dumnezeu pâ nă câ nd absorbția devine completă .
A treia dintre aceste etape este asana, sau liniștea perfectă a
corpului, cu o poziție dreaptă și o coloană vertebrală dreaptă .
Patanjali, pentru a reitera ceea ce am spus, descria etapele de
retragere și absorbție, și nu practicile specifice de yoga. Sistemul
Hatha Yoga s-a bazat pe cea de-a treia etapă a sa și a fost conceput
pentru a-i ajuta pe practicanții de yoga să obțină calmul corpului și
al minții, relaxarea fizică și mentală și centrarea energiei în coloana
vertebrală .
Această yoga supremă a fost reînviată din nou de Lahiri Mahasaya
din Varanasi, care a primit-o de la marele avatar Babaji în Himalaya,
dâ ndu-i numele de Kriya Yoga. Maeștrii din Himalaya au perceput că
era timpul, în această yuga re-ascendantă , să reînvie percepția mai
profundă , deținută anterior, a naturii interioare a omului.
Paramhansa Yogananda, un exemplar remarcabil al acestei
învă ță turi, a fost trimis în Occident pentru a transmite această
știință stră veche întregii omeniri. După Swami Vivekananda, care
poate fi descris ca fiind cel care a "spart gheața", Yogananda poate fi
descris ca fiind cel care i-a învă țat pe oameni cum să înoate.
Dharma, în timpul Satya Yuga, a fost descrisă ca avâ nd patru
picioare; în timpul Treta, ca avâ nd trei picioare; în timpul Dwapara,
ca avâ nd două picioare; iar în timpul Kali, ca funcționâ nd pe un
singur picior. În timpul Kali Yuga, cu alte cuvinte, dharma este încă
capabilă să stea în picioare, dar numai în mod precar. Omul se poate
bucura (deși cu mai puțină energie și, prin urmare, doar relativ) de
plă cerile sale de moment, dar nu le poate lega de consecințele lor
inevitabile: de exemplu, o epuizare a energiei și o bă trâ nețe
prematură din cauza excesului sexual; o pierdere gravă și
permanentă a clarită ții mentale din cauza excesului de bă uturi
alcoolice; o creștere constantă a egoismului și a indulgenței de sine
(acestea fiind, pur și simplu, boli ale egoului) și un atașament
excesiv față de bogă ție. În timpul Kali Yuga, omului îi este greu să
perceapă faptul că fiecare stare de conștiință conține deja opusul ei:
că , în fericire, suferința este deja prezentă ; și că (din fericire)
suferința conține deja în centrul ei semințele bucuriei.
Astfel, în aceste două strofe vedem speranța și în realitatea opusă :
există , de asemenea, în pierderea treptată descrisă de Krishna,
germenii unei viitoare reînnoiri și reacquisiri.
(4:3) Astăzi te-am învățat pe tine, devotatul și prietenul Meu,
știința străveche a Yoga, secretul celor mai înalte binecuvântări
pentru omenire.
Este un gâ nd minunat de contemplat: Pe mă sură ce devotatul
avansează din punct de vedere spiritual, el este acceptat de Domnul
Însuși nu doar ca un devotat, ci și ca un prieten. Relația cu
Dumnezeu ca prieten este, în unele privințe, cea mai dulce. Pentru că
pâ nă și gâ ndul la Dumnezeu ca Mamă , pe care mulți îl consideră cea
mai dulce dintre toate relațiile, poartă o urmă de prezumție umană ,
conform că reia Dumnezeu trebuie să aibă grijă de noi și să ne ierte
toate pă catele. Așa cum Yogananda i-a învă țat pe oameni să se
roage: "Mamă , obraznic sau bun, eu sunt copilul Tă u: Tu trebuie să
mă eliberezi!" Totuși, câ nd cineva este suficient de avansat pentru a
se gâ ndi la Dumnezeu ca la un Prieten, se furișează în inimă acea
dulce încredere prin care simțim: "Dar bineînțeles că Tu mă iubești!
Eu sunt al Tă u; Tu ești al meu. Cum ar putea vreunul dintre noi să se
îndepă rteze vreodată de celă lalt? Noi suntem una!"
Însă și știința yoga ar trebui să fie predată și practicată cu dragoste,
și nu ca o invitație la creșterea puterii egoului. Iubirea și
devotamentul îl ajută pe că ută tor să înțeleagă adevă rata esență a
Yoga, care descuie ușa interioară că tre cele mai înalte binecuvâ ntă ri
care pot fi cunoscute.
(4:4) Arjuna a spus: Vivasvat a trăit într-o antichitate
îndepărtată, pe când Tu ești de curând născut. Cum să iau
această afirmație că Tu ai fost cel care a predat primul această
Yoga sacră omenirii?
Arjuna l-a invitat pe Krishna - de dragul tuturor devotaților - să
anunțe fostele sale încarnă ri pe Pă mâ nt: de multe ori, pentru
salvarea oamenilor.
A predat Krishna cu adevă rat știința yoga încă de la începuturile
Pă mâ ntului? De câ t timp ara omul câ mpurile pă mâ ntești, ridica
orașe, se închina în temple înalte - și că uta mereu cheia fericirii, pe
care doar câ țiva, în fiecare epocă , o descoperă ca fiind Fericirea
Perfectă ?
Mahavatar Babaji l-a anunțat pe discipolul să u Lahiri Mahasaya că el
însuși a fost Krishna într-o încarnare pă mâ nteană anterioară . Guru-
ul meu mi-a spus că Lahiri Mahasaya a fost Raja Janaka, celebru în
Ramayana. Paramhansa Yogananda a spus că el însuși a fost Arjuna,
că ruia Krishna, în acea viață , i-a ținut cel mai faimos dintre toate
discursurile, Bhagavad Gita.
Eu însumi am ajuns să simt, după ani de editare a scrierilor lui
Yogananda, că întreaga noastră linie de guru - Babaji, Lahiri
Mahasaya, Swami Sri Yukteswar și Paramhansa Yogananda - au
revenit mereu și mereu, de nenumă rate eoni - și poate chiar de la
începutul istoriei umane - ca salvatori ai omenirii. Fă ră îndoială că
există și alte râ nduri de mari maeștri care, în compasiunea lor
pentru omenirea aflată în suferință și confuzie, au revenit iar și iar
pe această planetă .
L-am întrebat odată pe Guru-ul meu: "Am fost discipolul tă u timp de
mii de ani?". El mi-a ră spuns: "A trecut mult timp. Asta e tot ce pot
spune."
"Întotdeauna durează atâ t de mult?" am întrebat (vrâ nd să mă
asigur că nu sunt singurul întâ rziat!).
"Da", a fost ră spunsul să u. "Dorința de a avea un nume, faimă și așa
mai departe îi ia din nou și din nou."
De câ t timp locuiește omenirea pe această planetă ? Nu de câ teva mii
de ani, așa cum susține tradiția modernă . Guru al meu a declarat
odată că durata istoriei umane acoperă peste cincizeci de milioane
de ani!
(4:5) Sfântul Domn a spus: Multe au fost nașterile Mele și multe
și ale voastre. Eu îmi amintesc de toate ale Mele, deși voi nu vă
amintiți de ale voastre.
Oare Arjuna își uitase de fapt încarnă rile anterioare? Mă îndoiesc! În
Bhagavad Gita, el joacă rolul unui că ută tor sincer. Cu toate acestea,
îmi este clar că era deja un suflet liber. Se spunea chiar în timpul
vieții sale împreună cu Krishna că ei fuseseră împreună cu mult timp
înainte, ca înțelepții antici Nara și Narayan.
S-a spus o poveste despre Nara: Într-o zi, Maya (Satana) a încercat
să -l ispitească prin materializarea unei femei super frumoase. În
timp ce ea stă tea seducă toare în fața lui, el a privit-o cu calm, apoi a
materializat alte o sută de femei, fiecare la fel de frumoasă ca prima.
Ce a putut face Satana? Trebuia să se dea bă tut!
(4:6) Deși Eu (un suflet pe deplin eliberat) sunt Domnul întregii
creații și sunt în adevăratul Meu Sine - și rămânând (mereu) în
Natura Mea Cosmică - veșnic nenăscut, totuși, prin yoga-maya,
Eu, prin yoga-maya, iau (din când în când) o formă exterioară.
(4:7,8) O, Bharata (Arjuna), ori de câte ori virtutea (dharma)
scade, iar viciul (adharma) este în ascensiune, Eu Mă întrupez
pe pământ (ca avatar). Apărând din veac în veac în formă
vizibilă, vin să distrug răul și să restabilesc virtutea.
În India, există o credință conform că reia cuvâ ntul avatar se aplică
doar anumitor maeștri foarte puțini. Se crede că Rama și Krishna au
fost avatarele lui Vishnu. Conform legendei, se presupune că
avatarul Kalki ar fi urmă toarea încarnare a lui Vishnu. Am explicat
mai devreme că avatarul are de fapt un înțeles mult mai larg. Ar
putea fi de ajutor aici să revedem aceste învă ță turi ale Sanaatan
Dharma (religia eternă ).
Pentru început, Vishnu nu este o persoană în sensul propriu al
cuvâ ntului, ci este acel aspect al lui AUM care acționează ca și
Pă stră tor. Nici un maestru nu poate fi un avatar al lui Vishnu decâ t
în mă sura în care îl manifestă pe Dumnezeu în aspectul de Pă stră tor
al dharmei.
Guru-ul meu mi-a ră spuns odată ca ră spuns la o îndoială pe care o
exprimasem. "Câ nd ești una cu Dumnezeu", a spus el, "ești
Dumnezeu". Nu există o stare mai înaltă decâ t unitatea cu
Dumnezeu.
Unii credincioși religioși insistă asupra faptului că acest sfâ nt sau
acea sfâ ntă nu s-a mai întrupat niciodată pe pă mâ nt sau că a fost
întotdeauna perfect, chiar dacă a tră it pe pă mâ nt înainte. Acestea
sunt mituri pioase, fă ră fundament în adevă r. Este adevă rat că pâ nă
și un maestru poate face uneori afirmația: "Nu am mai tră it înainte".
Cuvintele sale trebuie să fie înțelese corect.
Krishna afirmă aici că nu s-a nă scut niciodată : El continuă însă
spunâ nd că a apă rut în mod repetat pe Pă mâ nt. În mod similar, este
la fel de legitim pentru oricine care a transcendat conștiința egoului
să afirme că nu s-a mai nă scut niciodată , pentru că el vede clar că
întotdeauna a fost doar Dumnezeu cel care a apă rut, prin el.
Creștinii susțin că Iisus Hristos este singurul Fiu al lui Dumnezeu.
Yogananda a spus: "Iisus putea spune în mod legitim acest lucru,
pentru că a atins unitatea cu conștiința lui Hristos, care este singura
reflectare a Spiritului (dincolo de creație) și, prin urmare, este
omniprezent în creație. Orice suflet care își realizează unitatea cu
conștiința lui Hristos (Kutastha Chaitanya) poate fi considerat, pe
bună dreptate, în același mod, una cu unicul Fiu al lui Dumnezeu. Cu
toate acestea, el nu poate fi mai puțin Fiul lui Dumnezeu decâ t a fost
Iisus Hristos."
În mod similar, hindușii îl consideră pe Krishna ca fiind o
manifestare specială a lui Dumnezeu. Yogananda a explicat că a crea
o singură manifestare specială a Sa și a o cataloga ca fiind unică - fie
că este "Dumnezeu" Însuși sau "Fiul lui Dumnezeu" - pur și simplu
nu este calea divină .
Gâ ndiți-vă la imensitatea universului! O sută de miliarde de galaxii,
fiecare cu un numă r echivalent de stele, iar multe dintre aceste stele,
cel puțin, susțin planete populate. (Tradiția hindusă afirmă , și
Yogananda a aprobat-o pe deplin, că universul este plin de ființe vii
și conștiente. Așa-numitele OZN-uri, ne-a spus el, sunt pur și simplu
chestiuni de fapt).
Gâ ndiți-vă apoi la această minge mică de noroi, Pă mâ ntul nostru: nu
are 6.000 de ani, așa cum susținea odinioară tradiția bisericii
creștine: Este foarte, foarte vechi. Gâ ndiți-vă la rasa umană ca fiind,
de asemenea, foarte veche - posibil de milioane de ani. Ș i gâ ndiți-vă
la Dumnezeu, apoi, ca avâ nd un fiu special, sau ca devenind o
manifestare specială a Sa, sau chiar ca devenind o succesiune
limitată de manifestă ri. Dumnezeu este Conștiința Infinită. Doar
conștiința Kali Yuga L-ar fi putut vizualiza ca posedâ nd în mod unic
o formă umană - așa cum oamenii credeau că Pă mâ ntul este centrul
tuturor lucrurilor și încă mai credeau, pâ nă la sfâ rșitul secolului al
XIX-lea, că soarele nostru este centrul.
Odată ce fiecare suflet închis într-o închisoare a ego-ului se
realizează ca fiind Infinitul, și nu mai este o mică "așchie de sticlă "
care reflectă individual lumina cosmică , el devine Infinitul -
Dumnezeu Însuși. Nu există nicio diferență , în esență, între Krishna,
Iisus Hristos, Buddha sau orice alt mare maestru. Nu există nicio
diferență - din nou, în esență - între ei și noi toți ceilalți, odată ce ne
realiză m pe noi înșine ca fiind singurul Dumnezeu care, pentru o
vreme, s-a crezut învelit în aceste ego-uri umane. Totul este
Dumnezeu. În Dumnezeu, toate comparațiile și relativită țile
încetează . Sufletul lui Everyman nu s-a nă scut niciodată ; și nici nu a
murit vreodată . În adevă rul vedantic a existat întotdeauna o singură
realitate, un singur Spirit: Domnul Suprem.
Astfel, orice suflet care a obținut eliberarea completă , nu numai de
ego-ul prezent, ci și de memoria tuturor implică rilor egoice din
trecut, devine Spiritul Suprem. Cele mai multe suflete, după multe
încarnă ri în care s-au luptat pentru a atinge această stare, se
mulțumesc să ră mâ nă în uniune fericită cu Dumnezeu pentru
eternitate. Doar câ țiva, din compasiune pentru omenire, pă strează
acea mică "dorință neobosită " care îi aduce înapoi pe pă mâ nt ca
avataruri pentru salvarea multora. Totuși, în Realitatea ultimă ,
niciun avatar nu poate fi mai mare decâ t oricare altul.
Ce sens ar avea crearea de că tre Dumnezeu a unei ființe perfecte ca
exemplu pentru ființele umane obișnuite, care se stră duiesc să
atingă perfecțiunea? Ar fi ca și cum ar spune: "Voi înșivă (bieții
proști!) nu veți putea fi niciodată perfecți, dar încercați, totuși!".
Niciun avatar nu a fost creat vreodată perfect. Toți au fost câ ndva ca
noi, ființe umane imperfecte care au fost în cele din urmă spă late în
realizarea propriei divinită ți. Religioșii ortodocși numesc acest
concept impietate, dar niciun maestru nu a venit vreodată pe
pă mâ nt pentru a le ară ta oamenilor câ t de mare era. Toți au venit să
ne arate propriul nostru potențial divin. Isus Hristos este citat, în
Cartea Apocalipsei, spunâ nd: "Pe cel ce va birui îl voi face stâ lp în
templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși de acolo. . . . Celui ce va
birui îi voi da să șadă cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am
biruit și M-am așezat cu Tată l Meu pe tronul Lui." (Apoc. 3:12,21;
italicele adă ugate)
În această lume a relativită ților, însă , mă reția se mă soară în alte
moduri. Astfel, este acceptabil din punct de vedere uman să
consideri un maestru mai mare decâ t altul sau decâ t mulți alții, nu
după standardul mă reției sale interioare (unitatea sa cu Infinitul,
care este aceeași pentru toți), ci după standardul exterior al binelui
pe care l-a fă cut în lume.
Guru al meu a avut o misiune mondială . În termeni lumești, a fost un
maestru foarte mare. Cu toate acestea, am întâ lnit un alt maestru,
care (după cum mi-a spus însuși guru meu) a obținut eliberarea
finală . Acest maestru avea foarte puțini discipoli și era practic
necunoscut în lume. L-am întrebat pe acest maestru de ce nu a fă cut
mai mult pentru omenire. Cu o simplitate frumoasă , el a ră spuns:
"Am fă cut ceea ce Dumnezeu a vrut să fac prin acest trup". De la un
maestru de renume mondial la unul care era cunoscut de foarte
puțini: lumea ar spune că unul era o minune a lumii, iar celă lalt o
non-entitate. În ochii lui Dumnezeu, însă - singurul Judecă tor de
neînvins, al că rui unic standard este adevă rul însuși - ambii oameni
nu numai că erau complet egali, dar erau unul singur! Într-adevă r,
nici mă car nu ar trebui să fie considerați ființe umane! Ei erau
Brahmanul cel veșnic binecuvâ ntat Însuși.
Aceste strofe din Gita sunt adesea traduse personal și în alt mod,
pentru a însemna că Dumnezeu îi distruge pe cei care fac răul.
Dumnezeu nu distruge niciodată pe nimeni! Singurul lucru pe care îl
distruge - singurul lucru pe care îl poate distruge, deoarece nu se
poate distruge pe Sine - este ră ul în sine: niciodată fă că torul de ră u.
(4:9) Acela, o, Arjuna! care, prin intuiție, înțelege adevărul
manifestărilor Mele divine și al faptelor Mele altruiste în acest
univers vibrator, nu va mai avea niciodată nevoie, după ce își va
părăsi trupul (la moarte), să se întrupeze într-o formă
exterioară (egoică). (Înălțându-se în libertate), el Mă va atinge.
Termenii "ego" și "libertate" se află în contradicție reciprocă . Ego-ul
este o constrâ ngere nesfâ rșită pentru suflet, deoarece insistă să se
identifice doar cu expresii mă runte ale potențialului să u infinit.
Libertatea iluzorie de a "face ce vrea fiecare" este înjositoare pentru
sine, deoarece îl menține pe om identificat cu micul să u corp, în timp
ce propria natură strigă cu dorință : "Lă sați-mă să mă înalț deasupra
valurilor conflictuale ale plă cerilor și antipatiilor. Lă sați-mă să mă
ridic în cerurile nesfâ rșite ale bucuriei adevă ratei mele Ființe!".
A cunoaște că ile lui Dumnezeu înseamnă să ne identifică m cu aceste
că i, bucurâ ndu-ne de ele ca fiind că ile noastre.
(4:10) Purificați de înțelepciunea ascetică, eliberați de
atașament, frică și mânie și complet absorbiți în Mine, mulți au
atins (unitatea cu) Mine.
"Mulți M-au atins." Că ută torii adevă rului trebuie să înțeleagă că
gă sirea lui Dumnezeu nu se aseamă nă cu efortul suprem necesar, să
zicem, pentru a urca pe Muntele Everest, a că rui realizare este mai
dificilă (dacă nu chiar amenință toare de viață ) la sfâ rșit decâ t la
început. Gă sirea lui Dumnezeu este cel mai simplu, cel mai evident și
cel mai suprem de natural lucru din lume! La sfâ rșit, nu te gă sești pe
tine însuți stră duindu-te cu un zel disperat, eroic, să te contopești în
El. Mai degrabă , cineva se relaxează, în mod suprem, în Beatitudinea
perfectă . Strâ ngerea, tensiunea, ardoarea, zelul eroic: acestea,
pentru suflet, se sfâ rșesc pentru totdeauna. Ceea ce ră mâ ne este
Satchidananda: Fericirea mereu existentă , mereu conștientă , mereu
nouă.
(4:11) O, Partha (Arjuna)! În orice mod sunt abordat, în acel
mod răspund. Toți oamenii vin, pe orice cale, la Mine.
(4:12) Cei care muncesc pentru a-și împlini dorințele
pământești se închină zeilor (care sunt idealuri sub diverse
forme; nu sunt idoli!), conștienți că succesul de acest fel poate fi
atins cu o relativă ușurință.
Scopurile inferioare sunt atinse mai repede și mai ușor decâ t
devotamentul suprem față de Dumnezeu. Pentru a construi o casă ,
se consultă un arhitect și un constructor (zei inferiori, într-un
anumit sens); nu se limitează la camera de meditație și nu se oferă
rugă ciuni lui Dumnezeu pentru ca acesta să manifeste o casă ! Totuși,
dacă cineva se gâ ndește să atingă fericirea perfectă într-o casă
ideală , în cele din urmă va fi dezamă git. Se va instala plictiseala,
termitele vor invada și vor distruge clă direa. Sau, altfel, vecinii se
vor înstră ina din invidie. Nimic nu funcționează pentru mult timp în
această lume. Câ nd apare deziluzia, oamenii se îndepă rtează pentru
a-și că uta împlinirea în altă parte. Aceasta este o cale ocolitoare spre
Dumnezeu, dar și ea ajunge cel puțin spre El, în mă sura în care
dezamă girile repetate întorc, în cele din urmă , inima cuiva spre El.
Astfel, chiar dacă împlinirea materială , că utată pe că i materiale sau
prin apeluri inspirate de ego la un "zeu" inferior, poate aduce
rezultate relativ rapide, aceste rezultate sunt ca niște ziduri de
ciment construite cu prea mult nisip și prea puțin ciment de lipit: în
curâ nd se pră bușesc și nu se mai fac nimic.
(4:13) Un amestec al celor trei gunas (calitățile esențiale) cu
diferitele karmas ale indivizilor produce cele patru caste. Deși
sunt activ în creație prin aceste influențe, să știți că Eu (în
Sinele Meu) sunt mereu fără acțiune și neschimbător.
Am discutat deja despre gunas (calită ți) și despre sistemul de caste.
Învă ță tura suplimentară , aici, este marele adevă r că acțiunea însă și
este o iluzie. Dumnezeu "acționează , dar nu acționează ", că ci totul
este un vis. Un visă tor poate face multe lucruri - să înoate, să
escaladeze munții, să meargă la ră zboi - dar, la trezire, vede că
trupul să u nu s-a mișcat niciodată din pat.
După cum a explicat Paramhansa Yogananda (și acest aspect a fost
abordat mai devreme), conștiința nemișcată a Spiritului Absolut se
reflectă în inima fiecă rui atom. În centrul tuturor mișcă rilor se află
odihna.
(4:14) Deși acționez, sunt fără atașament; nici nu doresc vreun
rezultat anume din (orice) activitate. În mod similar, cel care
este una cu Mine și identificat cu natura Mea, nu este împiedicat
de (cea mai mică) dorință pentru fructele acțiunii.
(4:15) Înțelegând acest lucru (natura acțiunii corecte),
înțelepții, încă din cele mai vechi timpuri, au acționat în mod
corect. Fiți ca ei (acționând fără dorința de a obține roadele
acțiunii).
(4:16) Ce sunt, într-adevăr, acțiunea și inacțiunea? Chiar și cei
înțelepți (pot deveni) confuzi în această privință. Eu voi explica
distincția, (înarmat cu această cunoaștere) vei fi eliberat de
orice rău.
"Înțelepții", aici, sunt cei care încă nu au atins cea mai înaltă stare,
nirbikalpa samadhi, pentru că acțiunile realizate cu o conștiință
divină deplină vor fi, evident, întotdeauna supă ră toare. Cu toate
acestea, cu înțelepciunea obținută chiar și în sabikalpa samadhi, din
care trebuie totuși să se revină la conștiința exterioară , ego-ul poate
încă să pă streze gâ ndul: "Eu sunt cel care face". În acest simplu gâ nd
se află semințele tuturor relelor: latente, dar în așteptare.
(4:17) Natura acțiunii este greu de înțeles. Pentru a o înțelege,
cunoașteți diferența dintre acțiunea corectă, acțiunea greșită și
inacțiunea.
Cineva poate acționa cu o mare energie și poate munci pâ nă la
epuizare, dar nu poate realiza nimic: de exemplu, împingâ nd cu
putere de ambele pă rți ale unei uși. Acțiunea corectă , din punct de
vedere spiritual, este acțiunea cu acea atitudine care duce la
libertatea sufletească . Această atitudine include neatâ rnarea față de
roadele acțiunii și acționarea cu conștiința că Dumnezeu face totul
prin cineva. Acțiunea inspirată de conștiința și energia Sa, cu
rezultatele sale oferite Lui fă ră nicio implicare a ego-ului, este o
acțiune corectă .
Acțiunea corectă nu este neapă rat cea pe care alți oameni o
consideră corectă pentru că le face plă cere. Cu toate acestea, poate fi
relativ corectă , dacă se îmbună tă țește pe sine (fie din punct de
vedere fizic, emoțional sau mental): de exemplu, exerciții fizice
să nă toase; eforturi pentru a dezvolta concentrarea și voința; pentru
a dobâ ndi claritatea gâ ndirii; pentru a dezvolta o înă lțare calmă și o
expansiune a sentimentelor. Toate acestea sunt acțiuni corecte, că ci
ele ajută la "pregă tirea trupelor" pentru marele "ră zboi de la
Kurukshetra".
Acțiunea greșită este tot ceea ce hră nește ego-ul, fie că îl contractă în
egoism, fie că îl umflă cu mâ ndrie. În mod clar, în relativitatea
lucrurilor, poate exista un amestec de acțiuni corecte și greșite.
Dezvoltarea forței fizice, de exemplu, poate ajuta (după cum spunea
Yogananda) la pregă tirea corpului și la pregă tirea acestuia pentru
realizarea lui Dumnezeu. Dacă , totuși, mintea nu a fost pregă tită și
ea prin înțelegere corectă , cineva poate deveni mâ ndru de ispră vile
sale fizice. În acest caz, acțiunea corectă poate fi diminuată în
efectele sale bune, sau chiar anulată , de o acțiune greșită .
Cea mai mare parte a activită ții din această lume constă , într-un fel
sau altul, într-un amestec. Prin urmare, dezvoltarea spirituală , care
ar trebui să fie simplă , devine de obicei complexă și dificilă . O
armată invadatoare poate face mari incursiuni pe unul sau mai
multe fronturi în teritoriul inamic, dar pe alte fronturi se poate trezi
înfrâ ntă . A alinia toate forțele în ră zboiul împotriva ră ului necesită
un spirit general desă vâ rșit.
După cum am vă zut deja, inacțiunea este imposibilă . Cu toate
acestea, poate părea inactivă , ca în exemplul a două forțe egale care
împing de ambele pă rți ale unei uși fă ră a o mișca vreodată . Astfel,
cineva poate să facă exerciții fizice și să își întă rească mușchii, dar să
mă nâ nce greșit și astfel, în alte moduri, să își slă bească corpul. Ca și
în cazul acțiunii corecte, adevă rata inactivitate este posibilă doar în
Dumnezeu, în relaxarea și odihna perfectă a extazului.
Secretul, în esență , este destul de simplu: Din moment ce scopul
evoluției spirituale este de a sublima ego-ul prin autoexpansiunea în
conștiința cosmică , orice lucru care te duce în direcția sublimă rii
ego-ului este o acțiune corectă . Iar tot ceea ce afirmă ego-ul sau
blochează eforturile de sublimare a acestuia este o acțiune greșită .
Iar ceea ce, în cele din urmă , ceea ce știrbește sau amorțește în alt
mod eforturile de sublimare a ego-ului, este inacțiune.
(4:18) El este un yoghin cu un adevărat discernământ care vede
inacțiunea în acțiune și acțiunea în inacțiune. El este înțelept
printre ființele umane, pentru că a atins scopul (întregii)
acțiuni (și este liber).
(4:19) Cel care nu acționează niciodată motivat de dorințe
personale, a cărui karmă (legată de ego) a fost consumată în
focul înțelepciunii: un astfel de om (numai) poate fi considerat
înțelept.
(4:20) Înțelepții, care au renunțat la atașamentul față de
fructele acțiunii, (fiind) mereu mulțumiți și liberi (în Sine), nu
acționează (cu adevărat) chiar dacă par a fi intens ocupați.
(4:21) Chiar și în cazul unei munci fizice (spre deosebire de
munca meditativă), nu suferă nicio limitare (karmică) cel care
a renunțat la orice sentiment de posesie, care nu are dorințe
personale și ale cărui sentimente (chitta) sunt controlate de
Sinele interior.
Să faci acțiuni bune chiar și cu un motiv greșit, spunea Guru al meu,
este mai bine decâ t să nu faci nimic. În mă sura în care totul în
această lume este relativ, orice acțiune trebuie să fie considerată
bună sau rea în funcție de direcția în care o ia. Ceea ce este bun
pentru o persoană poate fi ră u pentru alta.
Dacă un Mahatma Gandhi sau un Iisus Hristos s-ar trezi într-o
dimineață cu hotă râ rea: "M-am să turat să servesc umanitatea. De
acum înainte vreau să muncesc din greu și să devin milionar!", nu ar
exclama toată lumea, inclusiv cel mai grosolan materialist, "Omul
acela a că zut!"? Dar dacă , pe de altă parte, un leneș leneș s-ar trezi
într-o dimineață din patul să u de inactivitate cu aceeași hotă râ re, nu
ar declara toată lumea - chiar și sfinții - că intenția lui este corectă și
bună ? Totul este o chestiune de unde vine cineva și încotro se
îndreaptă .
Să parea unui șanț - cu alte cuvinte, munca fizică - poate fi bună , rea
sau auto-stimulantă , în funcție de atitudinea pe care o are cineva în
timpul lucrului. Doi oameni pot lucra unul lâ ngă altul la aceeași
slujbă , însă unul dintre ei, motivat de temeri sau dorințe inspirate de
ego, acționează în sclavia egoului; în timp ce celă lalt, neavâ nd altă
motivație decâ t aceea de a-L mulțumi pe Dumnezeu, acționează în
libertate spirituală .
(4:22) Este liber de implicare karmică cel care este mulțumit cu
tot ceea ce vine la el neinvitat; cel care este echilibrat și neatins
de dualitate; cel care este lipsit de invidie, gelozie și
animozitate; și (în cele din urmă) cel care privește succesul și
eșecul cu echidistanță.
Deși am mai abordat acest subiect, ar fi bine să ne mai gâ ndim încă o
dată , pe scurt, la cazul opus: cel care se lasă tulburat de neprevă zut,
care sare mereu în sus de bucurie sau se lasă doborâ t de
dezamă gire, care este plin de invidie, gelozie și ură și, în sfâ rșit, cel
care se bucură cu bucurie de succes și este devastat emoțional de
eșec. Oare astfel de oameni cunosc vreodată liniștea sufletească ?
Pentru cineva care nu are pace interioară , așa cum a afirmat Krishna
mai devreme, cum este posibilă fericirea? Ceea ce trece în mințile
lumești drept fericire nu este, de obicei, altceva decâ t o emoție
emoțională sau (uneori) o eliberare temporară de o cauză de
agitație sau suferință . Excitarea duce la teamă , îndoială și
incertitudine. Eliberarea temporară de emoție nu duce la mulțumire,
ci la apatie și plictiseală în cele din urmă .
Este interesant de observat cum oamenii dezvă luie automat, prin
gesturile lor, modul în care energia circulă în corpul lor. Vedeți,
atunci câ nd sunt entuziasmați, cum sar în sus și în jos. Aceasta se
datorează mișcă rii ascendente a ida nadi din coloana vertebrală . Ș i
vedeți, de asemenea, cum copiii mici, care sunt cel mai puțin
înclinați să își controleze manifestă rile de emoție, pot indica o
mișcare descendentă a energiei în coloana vertebrală prin pingala
nadi, aruncâ ndu-și brațele în jos, aplecâ ndu-se, bă tâ nd din picioare,
expirâ nd în mod repetat cu strigă te puternice, chiar rostogolindu-se
pe jos și lovindu-și pumnii: toate aceste gesturi descendente indică
direcția descendentă a energiei lor.
Mulțumirea este în sine o virtute și nu doar o consecință . Ea trebuie
practicată în mod conștient. Cineva ar trebui să -și spună : "Nu am
nevoie de nimic! Nu am nevoie de nimeni! În Sinele meu sunt liber!".
(4:23) Toate efectele karmei (acțiunii) sunt anulate (în sine) și
se obține eliberarea, atunci când încetează atașamentul de ego,
când cineva devine centrat în înțelepciune și când toate
acțiunile sale sunt oferite (în sacrificiu) Infinitului.
(4:24) Pentru o astfel de persoană, (atât actul jertfei de sine, cât
și jertfa însăși sunt, în egală măsură, aspecte ale unui singur
Duh. Focul (al înțelepciunii) și persoana care face jertfa sunt
amândouă Spirit. În această realizare, yoghinul, eliberat de
identificarea cu ego-ul, merge direct la Brahman (Spirit).
Orice karma (acțiune) efectuată are consecințe - nu mai puțin în
cazul unui maestru eliberat decâ t în cazul unei persoane lumești.
Diferența constă în faptul că , întrucâ t acțiunile unui maestru nu sunt
efectuate cu identificarea egoului, efectele acelei acțiuni nu sunt
legate de ego și curg liber în lume, aducâ nd numai rezultate
benefice. Recompensele lor obiective sunt culese de cei care sunt în
ton cu ele și le acceptă cu iubire.
Este important ca oamenii, atunci câ nd îndeplinesc orice ritual
religios, să înțeleagă scopul ascuns al ritualului în sine. Dacă este cu
adevă rat de natură religioasă , acesta servește scopului simbolic de a
oferi ego-ului o realitate superioară . Chiar și o simplă plecă ciune
este un gest de auto-ofertă . Ego-ul, care este centrat fizic în medulla
oblongata (la baza creierului), se relaxează în acel punct atunci câ nd
cineva se înclină și este oferit înainte. (Aceasta este, cel puțin,
intenția.) În mod corect, această ofrandă ar trebui să fie îndreptată
că tre ochiul spiritual din frunte (polul pozitiv al medulla). Cu toate
acestea, oamenii consideră , în general, că o plecă ciune este un gest
îndreptat spre exterior: spre ceva sau spre cineva, în fața lor. Arati
(o ceremonie de fluturare a luminii în fața unui altar) este o ofrandă
simbolică a propriei lumini și a energiei proprii pâ nă la Dumnezeu.
Puja se realizează prin oferirea tuturor celor cinci simțuri, care
semnifică conștiința egoului, pâ nă la reprezentarea lui Dumnezeu pe
altar. Yagya oferă ghee (unt purificat) și orez în focul sacrificial - din
nou, pentru a simboliza diferite aspecte ale jertfei de sine.
Euharistia creștină reprezintă , de asemenea, o comemorare a Cinei
de Taină și recunoștința credincioșilor pentru ceea ce Isus Hristos a
adus omenirii. Această ceremonie este urmată , în mod tradițional,
de primirea pâ inii și a vinului, simbolizâ nd binecuvâ ntă rile aduse
omenirii de că tre Iisus.
Ritualul hindus este urmat de oferirea de prasad, pentru a indica -
simbolic, din nou - primirea harului lui Dumnezeu. Arati, de
asemenea, se încheie prin ducerea luminii la toată lumea, pentru ca
toți să primească simbolic lumina lui Dumnezeu în ei înșiși.
Întreaga cale spirituală constă în oferirea ego-ului lui Dumnezeu
pentru purificare și în primirea în schimb a harului Să u (kripa).
Numai astfel se poate ajunge în cele din urmă la unitatea cu El.
Ritualurile religioase ar trebui să fie îndeplinite atâ t cu conștiință
interiorizată , câ t și cu devotament - nu în mod distrat, cu cuvinte
murmurate și gesturi vagi. Cu câ t cineva se poate cufunda mai mult
cu toată inima în sentimentul, dar și în semnificația ritualului pe care
îl îndeplinește, cu atâ t mai mult va absorbi în sine inspirația divină ,
pâ nă câ nd însă și viața sa va deveni un ritual de jertfă de sine, sau
yagya, pentru Dumnezeu.
Stă rile urmă toare din Bhagavad Gita se referă toate la diferitele
tipuri de ritualuri care sunt efectuate de diferiți aspiranți spirituali.
(4:25) Unii yoghini fac sacrificii pentru devas (zeități); alții văd
sacrificiul (yagya) ca pe o jertfă a sinelui în focul cosmic al
Spiritului.
Cei mai mulți oameni consideră că este dificil să -L iubească pe
Dumnezeu ca pe o abstracțiune. El este conștiința pură , dar le este
mai ușor să Îl înzestreze cu o formă care să reprezinte orice aspect
sau calitate divină care îi atrage cel mai mult. Dumnezeu este
dincolo de orice formă și este extrem de impersonal. În același timp,
Dumnezeu a luat și el toate formele din univers. El este impersonal
în sensul că nu dorește nimic pentru Sine. Cu toate acestea, în fiecare
dintre noi, El a devenit personal prin înglobarea conștiinței Sale în
formele noastre. El ne iubește în mod individual, la propriul nostru
nivel de înțelegere. Astfel, El suferă în (și pentru) cei care suferă . Cu
toate acestea, în Sine Însuși, El este fericirea perfectă . El se bucură
de bucuriile noastre pă mâ ntești, dar în Sine Însuși nu se identifică cu
ele. Cazul este similar cu cel al unei mame și al copiilor ei. Câ nd
aceștia plâ ng, ea le simte durerea, dar, în același timp, în sine, nu
simte nicio durere.
Mulți oameni își imaginează că adevă rata simpatie pentru ceilalți
înseamnă să suferi alături de ei. Adevă rata simpatie ar trebui, totuși,
să fie utilă. Dacă cineva s-ar îneca, l-ar ajuta să sari în apă și să te
îneci cu el? Evident că nu! I se poate fi mult mai util stâ nd pe uscat și
aruncâ ndu-i o frâ nghie. Alternativ, dacă cineva vrea să -l ajute mai
îndeaproape, ar fi bine să se asigure că el însuși este un înotă tor
suficient de puternic. A ajuta cu adevă rat pe cineva care suferă
înseamnă a-i oferi o mâ ngâ iere pe care o poate accepta: bucurie, mai
presus de toate, și bună tate, și înțelegere calmă (dintr-un punct de
înțelepciune mai înalt decâ t propria confuzie și durere) - dar a
exprima astfel de sentimente în exterior doar în mă sura în care cel
care suferă le poate primi.
Dumnezeu este impersonal. Cu toate acestea, față de omenire, El
este, de asemenea, foarte personal - mai aproape de noi chiar și
decâ t gâ ndurile noastre. Motivul pentru care nu ră spunde
întotdeauna câ nd Îl chemă m este că , așa cum spunea Guru al meu,
"El știe că majoritatea oamenilor vor doar să se certe cu El!".
Astfel, pentru a vizualiza iubirea perfectă , de exemplu, într-o formă
pe care mintea umană o poate înțelege, poate însemna să te închini
la "El" ca la Mama Divină , sau ca la Iubitul Ideal, sau ca la Prietenul
Perfect. Orice calitate care atrage cel mai mult devotamentul inimii
poate fi îmbră cată mental într-o formă care, pentru închină torul
individual, întruchipează sau exprimă acea calitate.
Cu câ t cineva se adâ ncește mai mult în devoțiune, mai ales după ce
primește în inima sa un ră spuns de la Dumnezeu, cu atâ t mai mult
acea formă pe care a vizualizat-o se estompează în lipsa de formă ,
deoarece starea de conștiință din spatele vizualiză rii este percepută
treptat ca fiind Realitatea eternă fă ră formă .
Paramhansa Yogananda a dat sfaturi suplimentare pe această temă :
"Ori de câ te ori Dumnezeu vine la tine în formă - ca, să spunem,
Mama Divină - încearcă să vezi în acei ochi, nu o personalitate
umană , ci conștiința infinitului."
Faptul că Krishna se referă în această strofă la yoghini, și nu la
adepții obișnuiți, sugerează că el vorbește despre diferitele forme în
care că ută torii sinceri se închină Domnului Suprem. El nu i-ar
descrie pe yoghini, al că ror scop este unirea cu Dumnezeu, ca fiind
adoratori ai zeilor astrali, la care oamenii obișnuiți apelează în
primul râ nd pentru a obține bună tă ți care să le mulțumească ego-ul.
Există , de asemenea, un înțeles mai profund în acest pasaj. În
practica yoga, meditatorul își oferă Kundalini că tre "devas", sau
"puteri", care locuiesc în chakre, pentru ca toată energia sa să poată
curge pe coloana vertebrală spre unitatea cu Dumnezeu în sahasrara
(Lotus cu o mie de raze) din vâ rful capului.
(4:26) Alți căutători spirituali își oferă puterea interioară a
auzului și a celorlalte simțuri în focul autocontrolului. Alții încă
mai oferă tot ceea ce aud sau experimentează prin intermediul
simțurilor lor în focul unei înțelegeri superioare.
Trebuie să spunem că în a oferi ego-ul în focul conștiinței cosmice
este implicat mai mult decâ t simplul gând de a face acest lucru - la
fel cum este implicat mai mult în "cucerirea" unui munte decâ t
simplul fapt de a să ri în vâ rf. Această strofă și alte câ teva care o
urmează acoperă acest subiect într-o varietate de moduri. Fiecare
dintre ele este un mijloc de oferire a ego-ului în expansiune
supraconștientă .
(4:27) Alții, prin discriminare, își oferă activitățile senzoriale și
energia din aceste activități în focurile autocontrolului. (Ei se
întreabă: "Cine vede? Cine aude? A cui este energia care
activează experiența acestor senzații?")).
Această metodă de a oferi conștiința egoului expansiunii cosmice se
reduce la întrebarea, în final, "Cine sunt eu?". Mai întâ i se întreabă :
"Cine este cel care mă nâ ncă ?". "Cine merge, câ nd corpul meu
merge?". "Cine, cu adevă rat, respiră ?". "Cine gâ ndește?" "Cine
reacționează cu sentimente pozitive sau negative?". "Cine pune
aceste întrebă ri?"
Ș i în final, din nou, "Cine sunt eu?".
Aceasta este abordarea Gyana Yoga (calea discrimină rii), dar este o
abordare pe care oricine ar trebui să o includă în sadhana (practica
spirituală ). Privește-te cum mă nâ nci, cum mergi, cum respiri, cum
conversezi, cum gâ ndești. Stați mental deoparte de propriul corp și
de propria minte. Deveniți observatorul tă cut al propriului sine.
Treptat, vă veți simți detașat lă untric și veți accepta faptul că sunteți
o cu totul altă realitate: sufletul divin care doar visează tot ceea ce se
întâ mplă cu conștiința sa cu aparență individuală .
(4:28) Unii își oferă bunurile ca ofrandă; alții, acțiunile lor; alții
se concentrează pe retragerea energiei lor prin meditația yoga
(oferindu-i-o ca ofrandă); iar alții, respectând cu strictețe un
jurământ de autocontrol, îi oferă toate gândurile lor lui
Dumnezeu, practică introspecția și caută înțelepciunea prin
studierea scripturilor.
(4:29) O practică de yoga transformă respirația care intră
(prana) în respirația care iese (apana), iar apana în prana,
făcând astfel ca, prin pranayama (controlul energiei),
respirația să devină inutilă.
După cum am vă zut mai devreme, respirația fizică însoțește fluxul
de energie ascendent și descendent prin ida și pingala nadis din
coloana vertebrală . Într-adevă r, acest flux spinal al energiilor,
cunoscut sub numele de prana și apana, este cel care determină
plă mâ nii să inspire și să expire. De fapt, prana înseamnă , de
asemenea, în sens mai larg, energia însă și. Prana este Paraprakriti
(spre deosebire de Aparaprakriti, Natura); ea este imanentă , spre
deosebire de Natura manifestă : realitatea ascunsă din spatele
întregului univers material.
Circulația lentă , atentă și conștientă a energiei în jurul coloanei
vertebrale constituie știința stră veche cunoscută (încă de pe vremea
lui Lahiri Mahasaya, în secolul al XIX-lea) sub numele de Kriya Yoga.
Această circulație magnetizează coloana vertebrală și
redirecționează tendințele mentale, numite samskaras, spre creier
într-un mod interesant care amintește de realinierea moleculelor în
direcția nord-sud într-o bară de metal. La fel ca în cazul unui magnet
de bară , coloana vertebrală devine magnetizată în sensul că energia,
care curge tot mai unidirecțional în sus spre creier, este atrasă în
profunzimea coloanei vertebrale, sushumna, unde, odată cu trezirea
lui Kundalini, se ridică prin chakre, ridicâ nd toată energia și
conștiința cuiva în sus, spre Dumnezeu. Astfel, energia este adusă la
ochiul spiritual, pentru ca în final să se unească cu sahasrara (lotusul
cu "mii de petale") din vâ rful capului. Faptul că această yoga a fost
învă țată nu doar în vremuri recente (la sfâ rșitul secolelor
optsprezece), ci și în vechime, este evidențiat de această strofă , dar
și de una ulterioară , în capitolul 5 din Gita (5:27,28), unde Krishna
descrie necesitatea neutraliză rii curenților de prana și apana.
Aspiranții sinceri se întreabă adesea: "Dacă Kriya Yoga este o știință
atâ t de înaltă , de ce nu a fost publicată sub formă de carte, pentru ca
toată lumea să o poată învă ța?". O întrebare rezonabilă , cu siguranță .
Maeștrii înșiși, însă , au decretat că nu ar trebui să fie publicată ,
tocmai pentru că este o învă ță tură care transcende rațiunea însă și.
Înțelegerea corectă a acesteia depinde de intuiția care se desfă șoară .
Kriya Yoga, pentru a fi pe deplin eficientă , trebuie primită nu doar
intelectual (în scris sau oral), ci și vibrațional, sub forma unei inițieri.
Un magnet este creat fie prin realinierea electrică a moleculelor, fie
prin apropierea de un alt magnet. Acordarea cu un guru trezit de
Dumnezeu influențează samskaras (comparabile cu moleculele
materiale) să curgă în sus, spre creier.
Avem de-a face aici cu o realitate mai subtilă și mult mai greu de
stă pâ nit decâ t simplele molecule de metal. Fă ră un ghid
experimentat, chiar și escaladarea munților poate fi fatală - deși
moartea, în acest caz, pune capă t doar unei singure încarnă ri.
Greșelile spirituale pot fi mai costisitoare, în termeni de suferință pe
termen lung.
Îndrumarea din partea guru-ului nu este doar utilă : Este esențială .
Acest lucru nu înseamnă că Kriya Yoga este periculoasă . Departe de
asta. Dar să te apuci de Kriya Yoga înseamnă să intri serios pe calea
că tre Dumnezeu. Nu este un joc și, cu siguranță , ar trebui să fie
tratată ca un angajament pe viață . Să o tratezi cu ușurință nu este cu
siguranță , ar trebui să adă ugă m, cea mai bună karma. Inițierea în
Kriya Yoga era oferită în trecut doar sannyasis (renunțanți) a că ror
viață era deja dedicată că ută rii divine. Această restricție a fost
ridicată de Babaji, atunci câ nd i-a dat această inițiere sacră lui Lahiri
Mahasaya. Motivul lă untric pentru care a relaxat vechile interdicții a
fost acela că pă mâ ntul intrase deja într-o nouă eră , Dwapara Yuga,
iar omenirea devenea mai conștientă de energie. Omenirea în
ansamblul ei este și acum mai receptivă la o învă ță tură care se
concentrează pe energia corpului. Cu toate acestea, orice inițiere în
yoga, și mai ales în știința stră veche a Kriya Yoga, ar trebui privită ca
un pas foarte sacru în viața cuiva.
Progresul spiritual fă ră ajutorul unui guru adevă rat, sau Sat, nu
poate fi decâ t lent, dezordonat, nesigur și uneori periculos. Tradiția
stră veche din India, unde spiritualitatea a fost studiată timp de mii
de ani - nu ca religie, ci ca știință practică ("practică " în sensul de
rezultate realizate efectiv) - a insistat întotdeauna asupra faptului că
un guru adevă rat este condiția sine qua non pentru succesul
spiritual. Mulți oameni ignoranți din punct de vedere spiritual, chiar
și în India, insistă asupra faptului că , avâ nd în vedere alfabetizarea
larg ră spâ ndită în prezent și că rțile atâ t de ușor de procurat,
învă ță turile spirituale sunt accesibile practic tuturor și nu mai este
nevoie de un guru. Cu adevă rat, alfabetizarea generalizată a avut un
efect nefericit: ră spâ ndirea, nu doar a cunoașterii, ci și a ignoranței!
Adevă rata înțelegere nu vine prin raționament intelectual, ci prin
intuiție. Armonizarea interioară , intuitivă cu conștiința guru-ului
este ceea ce aduce cel mai sigur și direct trezirea spirituală .
Nu a experimentat oare toată lumea, în prezența anumitor persoane,
un sentiment mai mare de pace, armonie și înă lțare? Dacă oameni
relativ obișnuiți pot influența pe cineva în acest fel, cu câ t mai mare
trebuie să fie efectul unuia care este, el însuși, iluminat din punct de
vedere spiritual!
În Noul Testament creștin este scris despre Isus Hristos: "Tuturor
celor ce L-au primit, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu".
Este exact ceea ce are nevoie fiecare: puterea de a se ridica! O astfel
de putere nu poate fi autogenerată . Ego-ul, așa cum am vă zut mai
devreme, este deja infectat cu însă și boala (ignoranța) pe care vrea
să o alunge din conștiința sa. Numai cel care a scă pat el însuși din
ghearele conștiinței egoului poate, cu conștiința sa extinsă , să
infuzeze în conștiința discipolului o nouă perspectivă , o nouă
înțelegere și o nouă putere de a se ridica spiritual.
Dacă o știință atâ t de sacră precum Kriya Yoga ar fi strigată de pe
acoperișul casei (așa cum Ramanuja striga mantra sacră "AUM namo
Narayana!" de pe acoperișul unui templu), i-ar lipsi un ingredient
esențial al succesului. În toată tradiția indiană , inițierea în
"misterele" spirituale de că tre un guru adevă rat este considerată
mai importantă decâ t învă ță turile în sine. În pofida iubirii și
compasiunii lui Ramanuja pentru omenire, guru să u avusese
dreptate câ nd îi impusese secretul. Poate că Ramanuja a avut astfel
puterea spirituală de a iniția atâ t de mulți, așa cum Sri Chaitanya,
secole mai tâ rziu, a inspirat mii de oameni cu mahamantra (Haré
Krishna, haré Krishna! Krishna, Krishna haré, haré, haré! Haré Rama,
haré Rama, haré Rama! Rama, Rama haré, haré, haré!). În prezența
lui Chaitanya, într-adevă r, mii de oameni au fost inspirați, așa cum
nu sunt nici pe departe toți cei care câ ntă exuberant această mantra
pe stră zi în vremurile moderne. Tradiția spune că mantra diksha,
sau inițierea într-o mantră , trebuie rostită în urechea dreaptă și
transmisă , mai degrabă decâ t doar rostită , cu putere spirituală .
Kriya Yoga diksha este mult mai subtilă decâ t mantra diksha. Ea
implică nu numai ceea ce poate fi rostit cu limba sau rostit mental.
Este necesară , de asemenea, o conștientizare în coloana vertebrală ,
care trebuie să vină din interior. Acesta este motivul pentru care
sintonizarea cu guru este atâ t de esențială , în special în cazul
practicii Kriya. Trebuie să invită m conștiința guru-ului să trezească
propria energie în interiorul coloanei vertebrale. Acest lucru nu
poate fi realizat decâ t prin armonizarea mentală , intuitivă cu guru:
primindu-l profund, așa cum se spune în Biblie, în sine.
Cum poate cineva să se acordeze cu guru? O metodă este de a-l privi
adâ nc în ochi - o fotografie este suficientă - și, vizualizâ ndu-l în
punctul dintre sprâ ncene, să -l strigi profund: "Prezintă -mă lui
Dumnezeu!". Apoi trebuie să asculți, sau să simți, în inimă . Inima
este "stația de radio" a corpului, unde este recepționat "programul"
divin și unde sunt percepute intuitiv binecuvâ ntă rile și puterea
guru-ului.
Poate fi primită această binecuvâ ntare la distanță ? Poate fi primită
după ce guru și-a pă ră sit corpul fizic? Ră spunsul - așa cum mi-a spus
guru meu însuși în termeni specifici - este că este nevoie de cel puțin
un contact fizic cu el. Acel contact poate fi transmis printr-o linie
directă de discipoli de la un guru adevă rat. Dacă , asemenea lui
Yogananda, acesta este un salvator al lumii, este corect și potrivit ca
cei care vin după el să dea inițierea în numele său. Astfel, generațiile
urmă toare de discipoli se vor referi întotdeauna la puterea supremă
a acelui salvator (un avatar) pentru binecuvâ ntarea lor supremă .
Studenții care au pretins că au fost discipoli ai unui mare maestru,
fă ră să fi avut cel puțin un contact direct cu exteriorul, arată prin
însă și aura lor că nu au primit aceeași binecuvâ ntare în viața lor ca
cei care au onorat acest principiu etern.
Ce ar trebui să facă cineva, atunci câ nd simte prezența vibrațională a
guru-ului în inima sa? Ar trebui să se elibereze de identificarea
mentală cu forma fizică a guru-ului și să o simtă radiind din inima sa
ca iubire și fericire, pâ nă câ nd aceasta umple întregul corp.
Discipolul ar trebui apoi să încerce să extindă aceste binecuvâ ntă ri
spre exterior pâ nă câ nd simte că conștiința sa este infuzată de guru.
Astfel, el ar trebui să se extindă spre exterior dincolo de identitatea
fizică limitată a ego-ului.
Motivul pentru care mantra diksha (inițierea) este în mod
tradițional dată în urechea dreaptă este în parte pentru că aceasta
este partea pozitivă a corpului. Cu toate acestea, există o corelație
specială și între urechea dreaptă interioară și experiența
supraconștientă . Ascultarea acolo ajută la armonizarea cu AUM, cea
mai înaltă mantra dintre toate, sunetul vibrațional al universului sau
"muzica sferelor".
Ascultâ nd sunetul AUM în urechea dreaptă , ar trebui să extindem
treptat acest sunet la urechea stâ ngă - apoi, așa cum am spus mai
devreme, la întregul corp. Pe mă sură ce cineva primește AUM în
întreaga sa ființă , el primește și binecuvâ ntă rile și îndrumă rile
interioare ale guru-ului. Aceste lucruri nu pot fi realizate prin
eforturi încordate, ci doar printr-o relaxare profundă și ascendentă
în Sinele interior, mai înalt.
(4:30) Unii, reglând fluxul de energie din corp printr-o
alimentație corectă, își oferă toate energiile în focul acestui flux
(ascendent). Toți căutătorii de mai sus înțeleg semnificația
jertfei de sine (yagya, sau sacrificiu), focul interior care
consumă toate semințele karmei.
Prima parte a acestei sloka este uneori cuplată cu Stanța 29. Într-
adevă r, "dieta corectă " se referă și la ceva mai profund decâ t simpla
hrană pentru stomac. Atunci câ nd prana și apana sunt neutralizate
în lipsa de respirație, corpul este susținut de o energie superioară ,
cosmică . Ceea ce se întâ mplă este că energia corpului este atunci
conectată direct la bulbul rahidian, prin această conexiune energia
curge direct dintr-o sursă superioară , susținâ nd celulele corpului
din interior.
Paramhansa Yogananda a dezvoltat un sistem pe care l-a numit
"exerciții de energizare". Acestea, atunci câ nd sunt practicate cu
fidelitate, mențin corpul în formă și susținut de acea energie
superioară .
O dietă corectă , în mod normal, ar trebui să fie alcă tuită din ceea ce
se consideră hrană sattwic. O astfel de hrană este vegetariană ,
pentru început, ușor gă tită sau crudă , dar nu prea gă tită , deoarece
gă titul excesiv distruge forța vitală din alimente. Fructele și nucile
sunt excelente. Nu pare necesar să abordă m acest subiect aici,
deoarece sunt disponibile multe că rți bune pe această temă . Cu toate
acestea, o poveste interesantă poate fi povestită aici, pentru a ară ta
că Paramhansa Yogananda nu era un fanatic al mâ ncă rii. Într-
adevă r, așa cum a remarcat el, fanaticii să nă tă ții sunt adesea
incapabili să discute altceva decâ t despre corpul fizic și dietă ! Pentru
a exprima ceea ce el considera a fi dieta ideală , a inventat un cuvâ nt:
propereatarianism!
Odată , Dr. Lewis, primul să u discipol de Kriya Yoga din America, pe
câ nd era încă un tâ nă r de două zeci și ceva de ani, s-a plâ ns de niște
dureri misterioase pe care le avea. "Am fost la mai mulți doctori", a
spus el, "dar niciunul nu m-a ajutat. Ce pot să fac?"
Maestrul, după o scurtă pauză , a spus: "Celulele din corpul tă u sunt
obișnuite să mă nâ nce carne. Acum, că ai adoptat o dietă vegetariană ,
le este dor de mâ ncarea animală de odinioară ! Mă nâ ncă deci puțină
carne, o dată pe să ptă mâ nă . Evitați carnea de vită , de vițel și de porc,
dar mâ ncați puțin miel, pui sau pește." Dr. Lewis a urmat acest sfat,
iar problema sa a dispă rut în curâ nd.
(4:31) Mâncând "mâncarea binecuvântată" (prasad) rămasă de
la oricare dintre aceste ritualuri spirituale de foc, se ajunge la
Brahman (Spiritul infinit). Nici măcar binecuvântările acestei
lumi nu ajung la cel care nu dă nimic din el însuși. Cum poate
spera, atunci, la fericire într-o lume mai bună?
(4:32) Numeroasele modalități de a oferi ego-ul sunt decriptate
în Vede (ca și cum) prin "gura lui Brahma". Cunoscând
adevăratul lor scop (care este o jertfă de sine ascendentă), veți
fi eliberați de toate legăturile karmice.
Indiferent din ce direcție se apropie cineva de vâ rful unui munte,
atâ ta timp câ t continuă să urce, va ajunge în cele din urmă în vâ rf.
Ceea ce este important este direcția de urcare. În cazul coloanei
vertebrale, această direcție este, bineînțeles, ascendentă . Coloana
vertebrală este centrală în corpul uman. Orice altceva ar face cineva
din punct de vedere spiritual, el trebuie, de asemenea, să trezească
și să ridice energia coloanei vertebrale. Acest lucru ră mâ ne valabil
chiar dacă calea cuiva este câ ntarea devoțională , sau slujirea
să racilor și alte modalită ți de a ajuta la ameliorarea suferinței
umane. El poate urma calea discrimină rii mentale, distingâ nd ceea
ce este adevă rat de ceea ce este fals în această lume. Cu toate
acestea, dacă energia sa nu este ridicată în coloana vertebrală chiar
și prin aceste mijloace indirecte, el nu poate atinge trezirea
spirituală . Adevă rata religie - experiența interioară , adică nu simpla
credință - nu este o chestiune de a face pe plac unei zeită ți "acolo
sus". Noi înșine trebuie să ne ridică m propria conștiință la nivelul
supraconștientului, care pentru noi, în corpul fizic, există doar
"acolo sus".
Astfel, yoga, și în special știința Kriya Yoga, este extrem de practică .
Această învă ță tură este universală , deoarece abordează realitatea
centrală a ceea ce se întâ mplă oricum pe calea spirituală pentru
orice aspirant sincer, indiferent de convingerile sale exterioare. De
aceea, Krishna spune mai tâ rziu în Gita: "Arjuna, fii tu un yoghin".
Ce este această "autostradă a coloanei vertebrale", așa cum o numea
Paramhansa Yogananda, descrisă în învă ță turile yoga? Ea începe cu
puterea Kundalini, care se află ca și cum ar fi adormit la baza
coloanei vertebrale. Aceasta se află (într-un cadru de referință ) la
polul opus inimii; în altul, la bulbul rahidian și la ochiul spiritual, și
(în cele din urmă ) în vâ rful capului (sahasrara). Toată energia cuiva
trebuie să fie în cele din urmă unită în sahasrara.
Prima chakră , situată în partea de jos a coloanei vertebrale, chiar
deasupra Kundalini, se numește muladhara, care reprezintă
"elementul" pă mâ nt. Deschiderea pasajului central (sushumna) din
coloana vertebrală este menționată în acest verset ca fiind "gura lui
Brahma". Acest centru important este începutul lungului drum
ascendent. "Aici", spune Krishna, "este locul unde începe totul".
Anumite puteri oculte sunt atașate acestei chakre, ca și celorlalte.
Oamenii se tem uneori să mediteze asupra chakrelor inferioare,
crezâ nd că ar putea crește legă tura lor cu conștiința materialistă .
Este un fapt că indivizii legați de simțuri tră iesc centrați mai ales în
cele trei chakre inferioare. Cu toate acestea, trebuie clarificată aici o
concepție greșită . Atunci câ nd energia curge din acești centri că tre
corpul fizic, ea induce conștiința corporală . Atunci câ nd, însă , ea
curge spre interior, spre chakre, și apoi în sus, duce la trezirea
spirituală . Fiecare chakră - chiar și în acest punct cel mai de jos -
aduce o conștiință spirituală sporită atunci câ nd energia sa curge în
sus.
(4:33) Ceremonia focului interior, spiritual, de ridicare a
conștiinței este superioară, o, Scorțosule al dușmanilor
(Arjuna), oricărui act exterior de jertfă de sine. În această
înțelepciune (numai) se consumă toată acțiunea (karma).
Actele duhovnicești exterioare, concepute ca jertfă de sine, au două
dezavantaje majore: În primul râ nd, ele acționează doar indirect
asupra energiei din coloana vertebrală și, prin urmare, sunt mai
puțin eficiente în singura "lucrare" spirituală care contează cu
adevă rat: autotransformarea, care are ca rezultat și cel mai mare
bine pentru ceilalți oameni. În al doilea râ nd, ele implică mintea în
exterior, menținâ nd-o neliniștită și fă câ ndu-te să uiți cu ușurință
lucruri esențiale din punct de vedere spiritual, cum ar fi
devotamentul profund al inimii.
(4:34) Înțelegeți acest lucru (mai presus de toate): Prin
renunțarea (la voința proprie în fața înțelepților), prin
interogarea (sensibilă, interioară și exterioară) a înțelepților și
prin slujirea (înțelepților), cei care au realizat adevărul (vor fi
capabili să) vă transmită înțelepciunea lor.
Această strofă este destinată să fie aplicată în special propriului guru
autorealizat, dacă cineva este atâ t de binecuvâ ntat încâ t a fost atras
de el. Pluralul este folosit aici, totuși, pentru a indica necesitatea ca
devoții să onoreze toți înțelepții iluminați, în general. Abandonarea
față de Dumnezeul infinit din ei, deschiderea (fie prin întrebă ri, fie
prin apreciere profundă , interioară ) față de influența lor înă lță toare
și susținerea acestei influențe (prin slujirea lor) sunt importante
pentru a-l ajuta pe devotat să se ridice deasupra perspectivei
înguste naturale impuse de ego.
Paramhansa Yogananda i-a încurajat pe oameni să adauge la
rugă ciunile pe care le adresează cu regularitate lui Dumnezeu și
guru (și, poate, unui șir de guru) aceste cuvinte de invocare: "sfinți
din toate religiile".
(4:35) După ce ai primit (pe deplin) această înțelepciune de la
un guru adevărat, O Pandava (Arjuna)! nu vei mai cădea
niciodată în amăgire, căci vei vedea toată creația cuprinsă în
Sinele tău (extins) și apoi (o vei vedea) în Mine (dincolo de
toată creația).
În primul râ nd, ființa pe deplin iluminată percepe întregul univers
ca fiind alcă tuit din valuri de vibrații care dansează pe suprafața
conștiinței sale oceanice. Urmă torul pas, dacă dorește acest lucru,
este să -și retragă conștiința de la implicarea cu Natura în ceea ce
Yogananda numea "starea de veghe" a Conștiinței absolute, mereu
nemișcată .
(4:36) Chiar și cel mai rău dintre păcătoși poate, folosind pluta
înțelepciunii, să traverseze în siguranță oceanul iluziei.
Krishna oferă această încurajare supremă întregii umanită ți:
Indiferent câ t de adâ ncit ești în obiceiuri proaste, viciu, depravare
de sine sau ră utate, ești totuși un copil al aceluiași Domn infinit care
i-a creat pe maeștri și sfinți. Numai fericirea divină este definiția ta
finală pentru totdeauna!
Să nu-ți spui niciodată , așadar, "Eu sunt ră u!". Niciodată să nu-ți
spui: "Am eșuat!" Dacă acceptați orice eșec ca fiind realitatea
voastră , așa va fi cel puțin pentru această viață . Dar dacă după
fiecare eșec spui, în schimb, "Nu am reușit încă !", poți - chiar și în
această încarnare - să câ știgi ră zboiul tă u privat!
Rugați-vă la Dumnezeu ca la Mama Divină care iartă totul și acceptă
mereu: "Mamă , fie că sunt obraznic sau bun, eu sunt copilul Tă u! Tu
trebuie să mă eliberezi! Cură ță -mă de orice pă cat".
"Lui Dumnezeu nu-i pasă de greșelile tale", obișnuia să spună
Yogananda. "Îi pasă doar de indiferența ta!"
(4:37) O, Arjuna, așa cum focul arde lemnul până la cenușă, tot
așa focul înțelepciunii arde până la cenușă toată karma cuiva.
Gâ ndiți-vă la mormintele egiptene abandonate de mult timp.
Întunericul a domnit în mormâ ntul regelui Tut timp de mii de ani,
dar odată ce a fost deschis, lumina a pă truns înă untru, iar
întunericul de secole a fost risipit într-o clipă . Cazul este similar cu
fiecare individ. Indiferent câ t de adâ nci sunt umbrele de
necunoaștere ale cuiva, în momentul în care lumina lui Dumnezeu
intră în conștiința sa nu mai există decâ t lumină !
Karma este de mai multe feluri, deoarece karma înseamnă doar
acțiune. Karma poate fi națională , comunitară , familială , individuală :
tot ceea ce pornește de la un centru coerent de intenție, care atrage
consecințele că tre acel centru. Karma este personală . Cu toate
acestea, un lider național care face ră u în numele poporului să u, nu
va trebui să poarte întreaga greutate a acestei karme rele pe
"umerii" să i: Întreaga națiune trebuie să accepte responsabilitatea.
Oamenii buni din acea țară trebuie să o poarte și ei, deși propria lor
karma bună poate compensa pentru ei înșiși, și poate pentru un cerc
mai larg de oameni, orice ră u care trebuie să se abată asupra
națiunii ca ră splată karmică .
Atunci câ nd un avion se pră bușește, nu toți cei care mor în acel
dezastru o fac neapă rat pentru că a fost propria karma să moară .
Karma de grup a majorită ții pasagerilor ar putea fi mai importantă
decâ t karma individuală , neutră - dacă , de exemplu, karma sa de a
tră i nu a fost suficient de puternică . Pe de altă parte, se întâ mplă
deseori ca atunci câ nd se produce un mare dezastru, anumite
persoane, în mod inexplicabil la momentul respectiv, să fie chemate
în altă parte sau să fie împiedicate să fie la fața locului.
Karma de grup este extrem de complexă . Prima datorie a fiecă ruia
este să își îmbună tă țească propria karma. Într-adevă r, cu câ t cineva
face mai mult bine, contribuind la ridicarea generală a conștiinței, cu
atâ t mai mult va fi ajutată și karma generală . Totuși, trebuie să se
înceapă prin ridicarea propriei conștiințe.
Pentru individ, trebuie luate în considerare două tipuri de karma:
purushakara și prarabdha. Purushakara karma este reprezentată de
acțiunile generate în această viață sub influența, nu a obișnuinței sau
a dorinței, ci a îndrumă rii sufletești. Pe de altă parte, prarabdha
karma constă în tendințe prezente și în rezultatele acțiunilor din
trecut, aduse din viețile anterioare.
Prarabdha karma este, de asemenea, de două feluri: acele acțiuni
care, datorită circumstanțelor actuale, sunt susceptibile de a da
roade în această viață ; și cele cunoscute sub numele de pararabdha
karma, care sunt ținute în așteptare pâ nă câ nd circumstanțe mai
favorabile le vor aduce la îndeplinire.
Un om poate avea karma, de exemplu, de a se îneca pe mare - sau,
desigur, de a fi salvat de la înec pe mare. Totuși, dacă nu se apropie
niciodată nici mă car de un lac și, prin urmare, nu se află niciodată
într-o poziție care să facă posibilă înecarea, acea karma specială va
trebui să aștepte o altă viață pentru a fi rezolvată .
Uneori, o karmă nefericită poate fi amâ nată și chiar compensată de o
karmă opusă . O tentație inevitabilă , de exemplu, poate fi
întâ mpinată de o forță interioară nou dobâ ndită care face ca tentația
să devină neputincioasă . Perioadele karmice trec, de asemenea, sau
sunt disipate prin acțiuni compensatorii. De exemplu, un eșec
"destinat" din punct de vedere karmic poate fi deviat dacă se
dezvoltă o energie nouă , mai creativă , sau, de altfel, dacă se dezvoltă
înțelepciunea de a redefini lovitura ca pe o nouă oportunitate, și nu
ca pe un eșec propriu-zis!
O karmă rea poate să se profileze deasupra cuiva ca un dragon, gata
să lovească , dar dacă cineva poate gă si o modalitate fie de a devia
acea lovitură , fie de a se proteja (cum ar fi folosirea unei umbrele
câ nd plouă ), chiar dacă lovitura nu poate fi evitată , se poate evita
dezastrul. Se poate face, desigur, și ceea ce a fă cut Sfâ ntul Gheorghe
din legenda engleză : să ucidă balaurul. Cert este că nici o amenințare
de nenorocire nu trebuie acceptată vreodată cu resemnare supină ! O
voință puternică poate învinge, sau poate cel puțin atenua, practic
orice nenorocire care ne-ar putea aștepta.
Karma rea poate, de exemplu, să pă trundă într-o aură slabă , dar nu
poate pă trunde într-una puternică . Din nou, daunele pe care le
provoacă pot fi minimizate. Dacă este karma ta să îți pierzi un picior,
dar voința ta este puternică și ai un devotament profund, s-ar putea
să primești doar o zgâ rietură . Consecințele karmice sunt inevitabile,
dar modul în care sunt primite depinde de multe circumstanțe,
dintre care cele mai multe apar în individ.
Karma rea poate fi compensată , de asemenea, prin crearea unei
karme bune. Karma bună poate fi sporită de mai multă karma bună
îndreptată spre același scop. Evenimentele care îi afectează pe alții
nu trebuie neapă rat să ne afecteze pe noi înșine, sau cel puțin nu în
același mod: Secretul, în acest caz, este de a menține o atitudine de
neatașament, fă ră a reacționa emoțional. Într-adevă r, reacțiile
emoționale pot spori foarte mult orice efect karmic. Guru al meu a
povestit o întâ mplare (probabil mitică ) despre un sat din India în
care trei oameni au murit în mod inexplicabil din cauza unei boli.
Să tenii, îndurerați, s-au îndreptat în grup că tre un sadhu (om sfâ nt)
solitar care locuia în afara satului și l-au rugat să intervină . Sadhu a
meditat și a descoperit că boala fusese cauzată de un demon. El a
chemat demonul și i-a spus: "Acest sat se află sub protecția mea.
Lasă -l în pace". Demonul a promis că se va supune.
O să ptă mâ nă mai tâ rziu, cel puțin o sută de oameni au murit. Pă rea o
adevă rată epidemie. Să tenii s-au apropiat din nou de sadhu și au
strigat: "Rugă ciunile tale nu ne-au ajutat. Trebuie să fie un blestem
teribil asupra satului nostru!".
Sadhu l-a chemat din nou pe demon și l-a certat, spunâ ndu-i: "Ț i-am
spus că acest sat este sub protecția mea. Ai promis că îl vei lă sa în
pace. Acum se pare că ți-ai încă lcat promisiunea".
"Nu, nu am fă cut-o, Sfinte!", a protestat demonul. "Este adevă rat că i-
am ucis pe primii trei, dar toți ceilalți au murit de frică ".
Calea supremă pentru a scă pa de rezultatele întregii karme este
"evaporarea" ego-ului cauzal, cu conștiința sa de identificare cu mica
"cupă " a corpului. În meditația profundă , acel abur al ego-ului poate
să se ridice și să dispară cu totul în cerul conștiinței infinite.
Dacă balaurul lovește, iar tu nu mai ești acolo pentru ca el să te
prindă în fă lcile sale; sau dacă stâ nca cade de sus, dar tu te-ai
îndepă rtat de locul în care cade; sau dacă mulțimile nestatornice te
aclamă (și, inevitabil, te expun mai tâ rziu la oprobriul public, opus
dualist) și tu nu ești acolo pentru a ră spunde: Ce se întâ mplă ?
Aceleași acțiuni au loc, dar nu se vor întâ mpla la tine.
Jivan mukta (cel care este "eliberat în timp ce tră iește"), după ce și-a
dizolvat conștiința egoului în conștiința infinită , nu mai dezvoltă
nicio karma nouă proprie. Orice faptă pe care o face de atunci încolo
se va acumula în beneficiul celorlalți - care încă , prin vortexurile de
energie create de propriul ego, pot beneficia de faptele bune pe care
le face pentru ei. El însuși, însă , ră mâ ne neatins nici mă car de karma
bună . Karma sa prarabdha trebuie să se desfă șoare, dar ea nu-l mai
poate afecta.
Câ nd jivan mukta a eliberat în sfâ rșit în cerul liber al Spiritului
nenumă ratele acțiuni ale tuturor încarnă rilor pe care ego-ul să u le-a
tră it în iluzie, el devine param mukta: un suflet suprem de liber.
(4:38) Într-adevăr, nu există nimic în această lume atât de
sfințitor ca înțelepciunea. La timpul potrivit, fiecare devotat
care are succes în practicile sale va realiza în Sine însuși
adevărul acestei afirmații.
(4:39) Persoana devotată care este absorbită de infinit, după ce
și-a adus simțurile sub control, dobândește înțelepciunea și
obține ceea ce știe imediat că este pacea perfectă.
Credincioșii care cred că există un conflict între dragostea
devoțională , autocontrolul yoghin și înțelepciunea adevă rată (spre
deosebire de cea pur intelectuală ) nu realizează că toate aceste că i
(devoțiune, practicitate yoghină și discriminare calmă ) conduc la
același scop, care duce la aceeași realizare.
Cuvâ ntul pentru devotament în această sloka este shraddha, care se
traduce de obicei prin "credință ". Referirea este la acel tip de
devoțiune care nu Îl ține pe Dumnezeu la distanță , apelâ nd la El
pentru favoruri divine, ci care, ca o să geată , zboară direct spre
ochiul de taur al iubirii divine, ca înclinație naturală a inimii că tre
propria Sursă , percepută intuitiv.
Cel mai înalt punct culminant al shraddha-ului perfect nu este, de
fapt, iubirea, ci fericirea. Iubirea fă ră aspirația ulterioară că tre
Satchidananda (Beatitudinea mereu existentă , mereu conștientă ,
mereu nouă ) poartă cu ea pericolul indus de ego de a fi contaminată
de motive personale. Este bine, cu siguranță , să -L că ută m pe
Dumnezeu pentru iubirea Sa, dar această iubire trebuie să fie
impersonală , în sensul de complet dezinteresată . Fă ră Beatitudinea
absolută ca scop al cuiva, chiar și că utarea iubirii divine conține
pericolul ca ea să trezească semințele dorinței de iubire personală.
Adevă rata iubire divină este întotdeauna expansivă : de la micul sine
pâ nă la infinit. Singurul ei motiv este doar Fericirea.
(4:40) Ignorantul, cel căruia îi lipsește devotamentul, cel care
se îndoiește: toți aceștia trebuie să piară. Omul cu
temperament oscilant nu găsește fericirea nici în această lume,
nici în cea viitoare. Pentru el, fericirea supremă nu este
posibilă.
A fi cu adevă rat ignorant înseamnă să respingi cu o inimă împietrită
orice ofertă de ieșire din noroiul nesimțirii. Cei cu adevă rat
ignoranți, în stupoarea lor, nu-și pun nicio întrebare despre viață și
nu recunosc nicio oportunitate de autoperfecționare, chiar dacă
aceasta le oferă totul.
Mai ră u decâ t a fi ignorant este incapacitatea de a simți devotament.
Aspirația înaltă scapă unei astfel de persoane. Aspirația de orice fel,
într-adevă r, i se pare stupidă și inutilă . La ce (se întreabă el) trebuie
să aspire? De ce să te stră duiești pentru ceva? Cu câ t cheltuiește mai
puțină energie, cu atâ t mai puțină energie (crede el) îi va fi cerută , cu
atâ t mai puține provocă ri îi va scoate în cale și cu atâ t mai mult, în
consecință , va fi lă sat în pace. Cum să nu piară în cele din urmă cei
care, asemenea unui bivol, insistă să se bă lă cească în noroiul
pasivită ții? Prostia, lenea, lipsa orică rui interes vital pentru ceva:
pentru oamenii care se agață de o astfel de lene mentală ,
mecanismul vieții lor nu poate decâ t să se stingă foarte repede. Ei
refuză minții și corpului lor chiar și o întreținere corespunză toare.
Cel mai ră u caz, însă , este cel al îndoielnicului confirmat. El are tot
echipamentul intelectual de care are nevoie pentru a se ridica la
înă lțimi, dar constrâ ngerea sa este de a continua să enumere toate
neajunsurile, inconvenientele și ră ută țile prin care alții ar putea
încerca să îl desființeze. El are devotamentul și dorința de a se ridica
pe culmi, dar o voce interioară cinică îi șoptește mereu în
subconștient: "Care va fi sfâ rșitul - tră dare? lipsă de apreciere?
opoziție? ingratitudine?".
Paramhansa Yogananda a comentat odată : "Cel care se îndoiește
este cel mai mizerabil dintre muritori". El se referea nu la întrebă rile
constructive, ci la tendința sâ câ itoare de a se opune orică rei idei
constructive, de a o prejudeca fă ră niciun motiv real și de a fi dispus
să respingă tot ceea ce este să nă tos sau constructiv. "Nu poate fi
corect - prin urmare, nu este corect! Nu poate funcționa - prin
urmare, indiferent ce se întâ mplă , nu poate funcționa cu adevă rat -
chiar dacă pare să funcționeze. Oamenii nu pot ști ce fac - prin
urmare, trebuie să greșească !"
Să te îndoiești de un învă ță tor adevă rat, mai ales dacă ești discipolul
să u - din cauza aroganței sau pur și simplu din cauza unui obicei de
respingere mentală - provoacă o agitație clocotitoare în minte. Se
presupune cu descurajare că tot ceea ce spune gurul trebuie să fie
automat greșit: nu pentru că s-a dovedit a fi greșit, nici mă car pentru
că se dorește să nu se creadă o concluzie care poate fi pur și simplu
incomodă , și nici pentru că se îndoiește de motivele gurului. . . . Cel
care se îndoiește își dorește profund ceva adevărat în viață , dar nu
poate accepta ceea ce gă sește. O ciudată întorsă tură a minții
respinge, nu din dezinteres, ci mai degrabă dintr-un interes intens.
Îndoiala lui se naște aproape din teama de a se trezi în cele din urmă
înșelat, câ nd își dorea atâ t de mult să fie sigur.
Dacă ar fi fost indiferent, starea lui ar fi fost mai bună , cel puțin în
sensul că și-ar fi putut îndrepta interesul în altă parte. Tragedia,
pentru el, este că își dorește - întreaga lui ființă tâ njește după
aceleași adevă ruri pe care obișnuința subconștientă îl împinge să le
respingă . Acel obicei nu îi propune nicio alternativă acceptabilă . Pur
și simplu dă din cap și spune: "Nu". Adevă rurile pe care el le dorește
- așa îi spune obiceiul - nu pot exista. Obiceiul nu oferă niciun motiv.
În mod întunecat, în schimb, el lansează un avertisment cumplit: "Ce
se întâ mplă dacă . . . . ?
"Ș i dacă toate acestea se vor dovedi, în cele din urmă , a fi o
șmecherie? Dacă motivele guru-ului meu nu sunt atâ t de generoase
pe câ t par și tot ceea ce vrea cu adevă rat este să -i stoarcă cumva de
bani pe alții în beneficiul să u?". Astfel de îndoieli își dezvoltă rapid o
viață proprie și își creează pentru ei înșiși un univers alternativ: "Ce-
ar fi dacă ... totul!"? Puterea de voință a cuiva devine paralizată ;
speranța se ofilește și devine în timp o crenguță uscată . Dulceața
prieteniei este acrită de suspiciune.
Pentru toate motivele de mai sus, se poate spune pe bună dreptate
că cel care se îndoiește este într-adevă r "cel mai mizerabil dintre
muritori".
În cele din urmă , omul cu un temperament oscilant nu poate realiza
niciodată nimic valoros. El nu se va angaja niciodată în ceva. El nu
are nicio loialitate. El plutește în derivă prin viață după cum îl poartă
capriciile sale, fă ră să se stabilească asupra niciunui adevă r și mereu
nesigur de nimic.
Cel care este hotă râ t să fie ignorant nu poate fi lă sat decâ t în pace, în
ritmul să u greoi. În cele din urmă , va ieși din coconul pe care și l-a
țesut singur: câ nd va suferi suficient și câ nd, prin suferință , va
începe să -i pese și, în această grijă , va face primele încercă ri
șovă ielnice de a-și dezvolta propriile abilită ți latente. Atunci el va
ieși din autoconfinarea sa.
Cei apatici pot fi mă car conștienți că există nori de necunoaștere
care trebuie spulberați. Deși și-au imaginat că viața nu mai are nimic
de oferit, atunci câ nd visele lor de mulțumire pasivă sau de
resemnare se sting, ei încep să privească în jur în că utare de
ră spunsuri viabile, cu neră bdare.
Cel care se îndoiește este, din pă cate, cel care suferă cel mai mult.
Procesele sale de gâ ndire, în ciuda dorinței sale de a fi bun și de a
face bine, devin paralizate. El tâ njește să gă sească ceva pe care să se
fixeze ca ideal, dar apoi își spune că , dintr-un motiv sau altul, acel
ideal nu poate exista. Tragedia lui este că tâ njește după fericire, dar
își gă sește fericirea refuzată de o constrâ ngere din natura sa pe care
nu o poate înțelege. Cum poate el să depă șească această tendință de
auto-damnare?
El trebuie să -și spună : "Nu există cale de întoarcere. Nu am de ales
decâ t să merg înainte, chiar dacă asta înseamnă doar să mă tâ ră sc
greu, pas cu pas". El își poate ispă și karma ajutâ ndu-i pe alții să -și
rezolve îndoielile. El se poate concentra asupra propriului să u dor
de adevă r, pâ nă câ nd chiar acest dor îl scoate din ceața densă a
îndoielii și îl aduce la lumina soarelui unei credințe cu atâ t mai
sigure cu câ t a respins speculațiile sumbre ca pe o pierdere de timp
și de energie. Ajutâ ndu-i pe alții să -și rezolve îndoielile și
incertitudinile devine, pentru el, un mod de a-și afirma propria
orientare spre soluții. Pentru el, în cele din urmă , fericirea supremă
devine singura soluție posibilă la orice problemă și dificultate din
viață !
(4:41) O, Câștigătorule al bogăției (adevărate), Arjuna! Cel care
și-a dizolvat toate karmele în unitatea cu Dumnezeu și și-a șters
orice îndoială prin înțelepciune, devine complet stăpân pe sine.
(Liber de ego,) nici o altă acțiune nu-l mai poate încurca.
(4:42) Ridică-te, așadar, o, descendent al lui Bharata (Arjuna):
Ridică-te! Adăpostește-te în (această cea mai mare știință a)
yoga. Taie (în bucăți) cu sabia înțelepciunii îndoiala pe care o
simți în inima ta cu privire la natura Sinelui (și la cine ești tu, în
realitate).
Astfel se încheie cel de-al patrulea capitol, numit "Gyana Yoga
(Unirea prin cunoașterea divinului)", din Upanishadul sfintei
Bhagavad Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care
se discută despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul șaptesprezece
Libertate prin renunțare interioară
(5:1) Arjuna a spus: O, Krishna, Tu vorbești despre renunțarea
la acțiune, dar în același timp o recomanzi. Aș dori să știu cu
certitudine, care dintre aceste două căi este cea mai bună?
(5:2) Sfântul Domn a răspuns: Atât acțiunea, cât și non-
acțiunea, (atunci când sunt corect înțelese), duc la mântuire.
Dintre cele două, însă, acțiunea corectă este mai bună.
În capitolul 3 din Bhagavad Gita, Krishna afirmă fă ră echivoc că nu
este posibil, în acest univers vibrator, să te abții de la acțiune. Aici, el
afirmă la fel de neechivoc că atâ t acțiunea, câ t și non-acțiunea duc la
mâ ntuire. Se contrazice el însuși?
Trebuie să se înțeleagă că non-acțiunea are aici un sens diferit de
inacțiune. Pustnicul care meditează acționează în continuare, chiar
dacă stă ore îndelungate în meditație tă cută - în unele cazuri, chiar și
zile sau luni întregi. Diferența constă în faptul că imobilitatea fizică
nu trebuie să indice neapă rat inacțiunea mentală sau inactivitatea
energiilor interioare subtile. Yoghinul care meditează profund este
cu siguranță activ, deși într-un mod foarte diferit de majoritatea
oamenilor. Acțiunea sa este interioară : el direcționează energia prin
nervii subtili din coloana vertebrală . El poate, dacă este un jivan
mukta, să -și ispă șească karmele din încarnă rile anterioare,
retră gâ ndu-și în viziune faptele din trecut și oferindu-le pe altarul
Spiritului, cu conștientizarea faptului că , chiar și atunci câ nd tră ia în
conștiința egoului, numai Dumnezeu îi visa viața și acționa prin
intermediul iluziei sale egoiste.
Nevoia de a fi ocupat în exterior dispare de la sine atunci câ nd
cineva atinge starea de jivan mukta, dizolvâ ndu-și ego-ul în
conștiința cosmică . Chiar și atunci, așa cum Krishna a subliniat deja
în Gita, sufletele libere care tră iesc în această lume desfă șoară
adesea acțiuni exterioare pentru a da un exemplu de viață corectă
pentru ceilalți. Ele fac acest lucru deoarece persoanelor obișnuite le-
ar fi prea ușor, odată ce au adoptat sannyas (calea monahală ), să
devină inactive atâ t mental, câ t și fizic, în numele renunță rii
complete.
Guru-ul meu spunea că mulți sadhus ("oameni sfinți", persoane
dedicate vieții spirituale) merg în Himalaya pentru o viață de
"meditație", dar apoi, aflâ ndu-se în imposibilitatea de a medita ore
în șir, își petrec restul timpului dormind, mâ ncâ nd și bâ rfind.
Inactivitatea fizică îi face să devină leneși din punct de vedere fizic.
Neavâ nd nimic care să le angajeze mintea în mod activ, ei devin
treptat și leneși din punct de vedere mental. În cele din urmă , după
ce și-au adormit mințile prin inactivitate mentală , ei devin leneși din
punct de vedere spiritual. Ce mai ră mâ ne să le recomande așa-zisul
lor mod de viață "renunțat"? Nimic! Guru al meu a spus: "Mulți
saddhus devin vagabonzi!".
Multe astfel de persoane, a continuat el, permit "gospodarilor" să le
hră nească , lucru pe care acei oameni îl fac de bună voie, avâ nd
mijloacele necesare pentru a face acest lucru și considerâ nd acest
serviciu un mijloc de a acumula karma bună . Între timp, unii dintre
acești "oameni sfinți" îi privesc de fapt cu dispreț pe cei care îi
hră nesc și îi consideră doar lumești, legați de roata samsarei.
Este trist că mulți renunțanți din toate religiile, ei înșiși "verzi" (în
sensul de necopt) din punct de vedere spiritual, au tendința de a
deprecia "gospodarii", câ nd întregul scop al renunță rii este de a ne
elibera pe deplin de conștiința egoului. A deprecia pe cineva
înseamnă a afirma propriul ego. De fapt, mulți sadhus, swamis,
brahmacharis, pustnici și alții, care se presupune că sunt dedicați să
tră iască doar pentru Dumnezeu, permit ca însă și viața lor de
dedicare spirituală să le hră nească orgoliul. Renunțatul ar trebui să
se stră duiască mai presus de toate să își sublimeze ego-ul în oferirea
de sine că tre infinit.
Practica de a intra într-o mă nă stire și de a fi disciplinat de că tre
"superiorii" monahali (o denumire nefericită , într-adevă r!) are
pă rțile ei bune, dar are și pă rțile ei rele. Supunerea față de un guru
adevă rat este esențială în că utarea lui Dumnezeu, pentru că un astfel
de guru cunoaște nevoile karmice ale discipolului și îl poate îndruma
în ceea ce trebuie să facă , acum, pentru a scă pa din mrejele karmei
trecute. Superiorul obișnuit al mă nă stirii, însă , nu are o astfel de
înțelepciune și, de obicei, are ca prioritate nevoile instituției, nu
nevoile spirituale ale individului. Supunerea față de o astfel de
persoană , care este doar "cel care conduce", poate contrazice nevoile
spirituale reale, dar personale, ale subordonatului și poate chiar
ignora ceea ce ar trebui să facă acesta pentru a se ridica spre
realizarea lui Dumnezeu.
Subordonatului i se spune în mod obișnuit: "Calea de a-L mulțumi pe
Dumnezeu este să te supui superiorului tă u". Ce se întâ mplă , totuși,
dacă superiorul îi spune să facă ceva evident greșit sau împotriva
conștiinței subordonatului? Ră spunsul, pentru subordonat, ar trebui
să fie: "Ai grijă ! Ascultarea în astfel de circumstanțe poate fi, sau
poate fi percepută ca fiind bună pentru comunitate, dar consecințele
pentru individul însuși (acestea au fost cuvintele propriului meu
Guru) este, de fapt, slăbirea voinței sale. Ră spunsul standard dat în
mă nă stiri este: "Dacă superiorul tă u greșește în ceea ce îți cere să
faci, Dumnezeu îl va corecta". Într-adevă r? Nu am vă zut niciodată
această pă rticică de "înțelepciune monastică " justificată în viața
reală .
Pentru mulți oameni, viața monahală este un mod minunat de a-L
sluji și de a-L gă si pe Dumnezeu. Cu toate acestea, vechiul model de
supunere absolută față de oricine și oricine în numele mâ ntuirii
veșnice este arhaic - de fapt, este medieval. Ceea ce este necesar
întotdeauna, dar mai ales într-o epocă în care oamenii de
pretutindeni devin conștienți de faptul că adevă rata natură a
materiei este energia, este ca cineva să tră iască mai liber în Sine -
adică în Dumnezeu. Cei care au o anumită experiență pe calea
spirituală pot într-adevă r să îi sfă tuiască cu înțelepciune pe novici;
ar fi ridicol, într-adevă r, în numele afirmă rii liberului arbitru, să
ignoră m vocea experienței. Cu toate acestea, a fi obligat să acționezi
doar pentru a face pe plac cuiva care, de fapt, s-ar putea să nu fie
deloc luminat înseamnă a muta povara responsabilită ții acolo unde
nu poate fi vreodată locul ei: pe umerii altcuiva.
Responsabilitatea noastră în fața lui Dumnezeu este a noastră . Așa
cum spune Krishna în Gita, este mai bine să eșuezi în îndeplinirea
propriei îndatoriri decâ t să reușești în îndeplinirea îndatoririlor
altora. Oricare ar fi cu adevă rat propria datorie (și nu este o sarcină
ușoară să discernem care este această datorie), nu o putem îndeplini
prin simpla predare a acestei decizii altcuiva.
Mulți că lugă ri și că lugă rițe din mă nă stiri devin imagini palide ale
celor de odinioară : într-un mod negativ, din pă cate, nu într-un mod
pozitiv, fă ră egoism. Mulți pustnici și alții, de asemenea, care își
justifică lipsa de activitate lă sâ ndu-i pe alții să -i hră nească (în timp
ce ei își "dedică " propria viață - ei bine, la ce? la dormit și bâ rfit?)
devin, în mod similar, umbre ale eului lor de odinioară . Nu întâ lnești
nică ieri puțini sadhus și swamis ca niște lei: eroi care s-au ridicat din
cenușa conștiinței egoului purificat de foc pentru a se înă lța, precum
legendarul phoenix, în cerul libertă ții interioare.
Ar fi bine să luă m în considerare și un cuvâ nt care este prea des
folosit într-un sens depreciativ: "gospodar". Ce este un gospodar?
Mulți așa-ziși gospodari nu au, pentru început, nici o casă de ținut! Ei
nu au familii (în sensul de copii proprii), nu au soții sau soți, nu au
un mare atașament față de bunurile lor. Se presupune că acest
termen înseamnă că sunt implicați în lupta pentru a dobâ ndi și a
exalta posesiunile și puterea, pentru a domina asupra altora și
pentru a-și hră ni propriul ego cu hrana bogată a faimei și admirației
lumești. Nici unul dintre aceste lucruri nu se potrivește cu cuvâ ntul
"gospodar". Sfinții adevă rați, mai mult, pot avea de fapt casele în
care locuiesc listate pe numele lor. Cu siguranță nu sunt proprietari
de case, pentru că ei, în sine, nu au sentimentul de a poseda ceva.
Întregul criteriu trebuie să fie ridicat la un nivel superior. Întrebarea
nu este ce posedă o persoană sau ce face ea. Este vorba de ceea ce
este, în interior. Yogananda a afirmat că îndeplinirea îndatoririlor
exterioare (atâ ta timp câ t încă mai are îndatoriri de îndeplinit) este
calea superioară . Trebuie să se înțeleagă , totuși, că acest lucru nu se
dorește a fi o scuză pentru a alerga după plă cerile și "împlinirile"
lumești - care, pe termen lung, încetează să mai fie plă ceri și, în loc
de împlinire, aduc o dezamă gire colosală !
Tot ceea ce face cineva trebuie fă cut nu pentru plă cerea egoistă , ci
doar pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Datoria omului în această
lume, odată ce dezvoltă mă car un pic de înțelegere a ceea ce
înseamnă cu adevă rat viața, este (după cum spune Krishna) "să
scape de oceanul Meu de suferință și mizerie!". Orice altceva îl face
pe om pur și simplu să alerge pe loc și să nu ajungă nică ieri. Succesul
și eșecul lumesc, triumful și dezamă girea, bucuria și suferința - toate
acestea sunt simple valuri care, ocazional, se înalță sus pe oceanul
iluziei cosmice, apoi se scufundă din nou pentru a deveni niște
depresiuni la fel de adâ nci. Nu există nici un rost în toate acestea!
Este pur și simplu maya - lila, sau jocul lui Dumnezeu. Cel care
tră iește fă ră atașament de ego ajunge să se bucure de spectacol
pentru o vreme, dacă așa dorește, înainte de a se scufunda din nou în
"starea de veghe" a lui Satchidananda: fericirea perfectă . În caz
contrar, sufletul liber acționează în această lume doar pentru a-i
ajuta pe ceilalți: acei că lă tori încă în că utarea drumului, care aspiră
la libertatea eternă ca unică și eternă realitate.
Krishna recomandă aici, mai presus de simpla neimplicare în
activitate, să încerci să realizezi unirea cu Dumnezeu prin slujirea
celorlalți, pă strâ nd în același timp controlul asupra propriei
persoane.
Adevă rata natură a datoriei specifice ridică o problemă mai dificilă
decâ t natura generală a acțiunii corecte - și anume, fă ră atașament
față de rezultate. Totuși, ea poate fi definită , în linii mari, ca fiind
acea acțiune care conduce spre o libertate interioară , calmă .
Implicarea continuă la nesfâ rșit în această datorie poate ajunge în
timp să semene cu o "mișcare înainte" nesfâ rșită pe o bandă rulantă .
Calea datoriei nu ar trebui să fie niciodată o pantă descendentă spre
stagnare mentală . Întotdeauna, tot ceea ce determină conștiința
cuiva să se ridice în coloana vertebrală este o activitate corectă .
Acesta este motivul pentru care Krishna pune accentul pe activitate
și nu pe non-activitate. Neactivitatea duce ineluctabil la plictiseală
mentală - cu excepția cazului în care cineva este capabil să -și
angajeze energia în mod pozitiv în realizarea unei meditații
profunde.
(5:3) O, atotputernicule (Arjuna), numai acea persoană merită
să fie considerată un adevărat renunțant care găsește ușor
eliberarea de încurcătură - neavând simpatii sau antipatii și
fără atașament față de dualitate.
(5:4) Ignoranții, nu înțelepții, sunt cei care vorbesc despre căile
înțelepciunii (Shankhya) și Yoga ca fiind diferite una de
cealaltă. Cel care este cu adevărat stabilit în oricare dintre ele
primește beneficiile ambelor.
(5:5) Starea obținută prin înțelepciune (Gyana Yoga, calea
discriminării cunoscută sub numele de Shankhya) este aceeași
cu cea obținută prin acțiune (știința yoga). Cele două căi conduc
la o singură realizare universală.
(5:6) Renunțarea, însă, o, Puternicule-armat (Arjuna), este greu
de realizat fără o activitate de unire cu Dumnezeu (yoga). Prin
practicarea yoga, muni (a cărui minte este absorbită de
Dumnezeu) atinge curând perfecțiunea unității cu Absolutul.
(5:7) Nici o pată (de încurcătură karmică) nu rămâne pentru cel
care a fost purificat prin acțiuni corecte și, angajat în
comuniunea divină (yoga), și-a dizolvat ego-ul (în infinit), a
obținut victoria asupra simțurilor și s-a realizat pe sine însuși
ca fiind una cu Sinele tuturor.
(5:8) Cel care, în starea de unire cu Dumnezeu, a cunoscut
adevărul, înțelege pe deplin: "Eu (eu însumi) nu fac absolut
nimic", deși vede, aude, atinge, miroase, gustă, se deplasează,
doarme, respiră, ... .
(5:9) . . vorbește, excretă, apucă (cu mâinile), deschide sau
închide ochii. O astfel de persoană știe în orice moment că
(acestea) nu sunt decât simțuri care își angajează obiectele
(senzoriale).
(5:10) Așa cum frunza de lotus este neatinsă de apă, la fel
yoghinul care acționează fără atașament, oferindu-se pe sine
Divinității, nu este afectat de experiența senzorială (fie ea
grosieră sau subtilă).
Că ută torul trebuie să exerseze neatașamentul față de experiențele
senzoriale, pentru că , pâ nă câ nd nu se stabilește ferm în Sine, se
poate trezi atras din greșeală de fascinația noilor experiențe.
Laptele, atunci câ nd este turnat pe apă , se amestecă cu aceasta.
Laptele trebuie să fie bă tut pâ nă la unt înainte de a putea pluti la
suprafață , nediluat. Prin practicarea centră rii interioare, se spune că
yoghinul "bate untul" conștiinței sale, separâ nd "cașul" înțelegerii
ferme de "zerul" apos al dependenței senzoriale. El poate apoi să
meargă oriunde, să facă orice, să se amestece cu oricine și să ră mâ nă
în interior neafectat de atracțiile iluzorii ale lui maya.
Această strofă are un înțeles mai profund, motiv pentru care
traducerile comune ale "experienței senzoriale" prin "pă cat" sau
prin perfect logică "implicare karmică " - ambele versiuni pă râ nd să
cuprindă întregul înțeles - sunt de fapt inadecvate. Înțeleasă la
propriu, și nu la figurat pentru a evita ceea ce altfel pare doar o
repetiție inutilă , expresia de aici devine o minunată explicație
suplimentară a că ii spirituale.
Atunci câ nd forța vitală este retrasă din conștiința exterioară a
corpului în timpul meditației profunde, yoghinul vede curenți de
energie care se scurg înapoi prin carne, ca niște râ ulețe de apă de
ploaie într-o pă dure, pâ nă la marele râ u de energie din coloana
vertebrală . Atunci câ nd toți curenții corpului sunt astfel retrași, ei
trec succesiv în și prin cele trei nadis (canale) luminoase ale forței
vitale din coloana vertebrală astrală : sushumna (care este cea mai
exterioară ), vajra și apoi chitra. Trecâ nd prin chitra, energia și
conștiința intră în cel mai interior canal, brahmanadi, care constituie
coloana vertebrală a corpului cauzal. Prin brahmanadi, Brahma,
aspectul creator al lui AUM, în aspectul să u de Creator al ființelor
individuale și al celor trei corpuri ale acestora, a coborâ t în
manifestarea exterioară . Prin urmare, prin acest canal final al
brahmanadi, sufletul trebuie să urce din nou pentru a deveni din nou
una cu Spiritul. Pe mă sură ce yoghinul își retrage energia în sus prin
acest canal final, el este capabil să ofere pe deplin conștiința sa
separată , individuală , în Infinit.
În timpul acestui proces, el vede fenomene astrale minunate.
Această strofă din Gita este un avertisment de a nu se atașa nici de
astfel de viziuni, ca nu cumva ele să -l abată de la scopul să u de a se
uni complet. Deschiderea lui brahmanadi se află în vâ rful capului.
Ajungâ nd în acest punct, yoghinul se reunește cu omniprezența,
deoarece a fost îndepă rtat ultimul înveliș care îl închidea de Infinit.
Cine este aruncat - să spunem, într-o barcă cu vâ sle - pe valurile
oceanului nu poate vedea suprafața largă a acelui vast corp de apă .
Totuși, atunci câ nd se ridică deasupra ei - fie că se află pe o stâ ncă ,
fie că zboară în aer - vede o vastă panoramă de valuri. Atenția sa nu
este atrasă în mod necesar, deci, de un singur val sau de un grup mic
de valuri. În mod similar, yoghinul poate contempla întregul ocean
în mod imparțial - sau, din nou, se poate retrage în adâ ncurile
oceanului și, neavâ nd un singur punct specific din care să privească ,
ci fiind mai degrabă una cu tot Spiritul, descoperă că , în chiar actul
de a vedea, el este atâ t acel act, câ t și ceea ce este privit.
Cunoscă torul, cunoscă torul și cunoscutul devin una.
Între timp, amintiți-vă ceva menționat mai devreme în această carte:
Dacă te duci să vizitezi un castel și treci printr-un teren frumos, poți
să -ți faci timp să privești terenul și să te minunezi de toate plantele,
de pâ râ ul care traversează proprietatea, de copacii neobișnuiți și de
florile frumoase, dar acest proces îți poate lua atâ t de mult timp
încâ t va trebui să aștepți pâ nă la o altă încarnare pentru a-ți aminti
că ai vrut să vizitezi castelul! Mult mai înțelept este să ajungi să -l
cunoști mai întâ i pe stă pâ nul castelului. El vă va ară ta împrejurimile.
Împă rtă șirea frumuseților sale împreună cu El va fi mult mai plă cută
pentru tine și vei înțelege totul pe deplin, în loc să te minunezi pur și
simplu.
Puterile, viziunile și alte fenomene pot inspira, dar dacă cineva își
permite să le dorească sau să se atașeze de ele, acestea îl pot
distrage de la calea că tre Adevă rul Suprem.
Un discipol al Maestrului tră ia prima sa trezire Kundalini și se
bucura de sentimentul de a se ridica cu bucurie în coloana
vertebrală . Mulțumit de acest fenomen, i-a povestit Maestrului
despre el. Guru, pentru a preveni orice satisfacție prostește de
prematură din partea discipolului, i-a ră spuns exclamâ nd: "Asta nu-i
nimic!".
Din pasajele de mai sus trebuie să se înțeleagă că "acțiunea" și "non-
acțiunea" au semnificații mult mai profunde pentru yoghin decâ t își
poate imagina cineva care este adormit spiritual. Toate aceste
semnificații au fost intenționate de Domnul Krishna în aceste pasaje
din marele să u discurs, Bhagavad Gita.
Câ țiva ucenici se plâ ngeau că durează atât de mult să -L gă sești pe
Dumnezeu! Guru le-a spus: "Oricum trebuie să tră iți! De ce să nu
tră iți în mod corect?"
În realitate, nu este nevoie de niciun fel de timp pentru a-l gă si pe
Dumnezeu, deoarece timpul în sine este o iluzie. De fapt, mai mult, în
această lume iluzorie este nevoie de mai puțin timp decâ t cel pe care
oamenii îl dedică , la începutul că lă toriei sufletului lor, pentru a-L
uita!
(5:11) Pentru purificarea ego-ului, yoghinii lucrează doar cu
corpul, mintea, discernământul și organele de simț: (Ei nu sunt)
niciodată atașați de ele.
Yoghinii folosesc pur și simplu corpul; acesta nu îi "folosește"
niciodată . Cu alte cuvinte, ei nu lasă niciodată vreun aspect al
conștiinței exterioare să exercite cea mai mică constrâ ngere asupra
voinței lor.
La fel cum un tâ mplar, atunci câ nd folosește un ciocan pentru a
înfige cuie într-o scâ ndură , poate spune: "Eu bat cuiul", câ nd, de fapt,
folosește doar ciocanul și știe foarte bine că nu el însuși este ciocanul
- tot așa, oamenii își folosesc corpul pentru a munci, mintea pentru a
observa în mod conștient, intelectul pentru a discrimina și organele
de simț pentru a percepe realitatea obiectivă . Identificați cu corpul,
ei gâ ndesc: "Fac tot ceea ce face corpul meu". Identificați cu mintea,
ei gâ ndesc: "Conștiința mea despre ceea ce se întâ mplă definește
evenimentul în sine". Identificați cu intelectul, ei gâ ndesc: "Mă
gâ ndesc la acest lucru pâ nă la concluzia sa logică ". În cele din urmă ,
identificați cu organele de simț, ei gâ ndesc: "Vă d; aud; gust; miros;
ating. Prin aceste mijloace definesc tot ceea ce experimentez în
lumea din jurul meu".
În schimb, yoghinul își separă conștiința de sine de ceea ce face
corpul, de ceea ce observă mintea, de ceea ce gâ ndește intelectul și
de ceea ce îi spun simțurile în orice situație. El știe că el, el însuși, nu
este nimic din toate acestea, așa cum nici tâ mplarul nu este ciocanul
să u sau cuiele pe care le înfige într-o scâ ndură .
Distincția aici este că , pentru yoghin (spre deosebire de omul
obișnuit), nu există nici un gâ nd de agenție personală în tot ceea ce
face. Yoghinul vede corpul nu ca pe corpul său, ci doar ca pe ceva pe
care îl folosește. El înțelege că mintea sa nu este proprie: Ș i ea este
ceva prin care el lucrează . El percepe intelectul ca fiind separat de
adevă rata sa percepție interioară . Ș i el cunoaște simțurile ca fiind
cooperante cu el, dar independente de el.
Așa cum tâ mplarul își folosește ciocanul pentru a înfige cuie în
scâ ndură , la fel și yoghinul își folosește chiar ego-ul. El știe că acesta
nu este sinele să u, decâ t în sensul că el, Sinele infinit, trebuie să
mențină în funcțiune acea mică unitate de realitate.
Corpul îi pune în aplicare dorințele ca și cum ar fi un ciocan: El
însuși, în realitatea sa extinsă , nu este acel corp. El îl folosește în
mod impersonal, ca pe un instrument pentru a atinge anumite
scopuri. El observă prin intermediul minții sale, dar se separă de
gâ ndul: "Eu observ". Câ nd discriminează , el se gâ ndește doar:
"Acesta este intelectul care discriminează : Nu eu sunt cel care trage
aceste concluzii". El percepe prin intermediul simțurilor, dar nu-și
spune niciodată : "Eu percep", ci mai degrabă este conștient:
"Această percepție are loc". El înlă tură , din tot ceea ce vede și face,
orice sentiment de identificare personală .
Nervii sunt principalele pasaje ale forței vitale din organism. Ei
corespund nadis-urilor mai subtile și mai rafinate ale corpului astral.
În mod obișnuit, pasajele nervoase ale corpului uman sunt
"înfundate" cu toxine din cauza unei alimentații greșite și sunt
afectate în funcționarea lor de o viață nenaturală . Pentru că omul
caută stimulare din exteriorul să u, în loc să apeleze la resursele sale
interioare, spirituale, el viciază nervii, care obosesc și devin din ce în
ce mai puțin receptivi chiar la lucrurile pe care oamenii le caută
pentru stimulare. Un flux exterior de energie devine curâ nd o
obișnuință , rezistâ nd eforturilor meditative de a se relaxa prin
retragerea în Sine. Prin urmare, yoghinii sfă tuiesc să purifice nervii
printr-o dietă adecvată , prin asane (posturi) yoga și prin practicarea
tehnicilor de meditație yoga, printre care Kriya Yoga este
preeminentă .
Asanas; mudras (asanas combinate cu o conștientizare specială a
fluxului anumitor energii interioare); pranayamas (exerciții de
respirație care ajută la controlul fluxului de energie); câ ntece
devoționale (pentru că însă și folosirea vocii în oferirea de sine lui
Dumnezeu poate ajuta la un flux ascendent de energie); rugă ciuni
(care, pe lâ ngă faptul că apelează la Dumnezeu pentru un ră spuns,
ajută la concentrarea propriilor gâ nduri și sentimente); folosirea
conștiinței și a energiei pentru a pă trunde prin chakrele spinale;
concentrarea asupra Infinitului; și oferirea profundă de sine prin
devoțiune sinceră : toate acestea ajută la purificarea sentimentelor
inimii și a sistemului nervos, fă câ ndu-l pe om pe deplin receptiv la
inspirația divină .
(5:12) Yoghinul unit cu Dumnezeu, renunțând la atașamentul
față de roadele acțiunii, obține o pace interioară de
nezdruncinat. Acea persoană, însă, care nu-și îndreaptă
energiile (în sus) spre unirea cu Dumnezeu este stăpânită de
dorință. Atașat de roadele acțiunii, el trăiește într-o robie
(perpetuă).
Secretul libertă ții divine (acest gâ nd valoros nu poate fi repetat prea
des) este renunțarea la motivația egoistă . O persoană nu are de ales
decâ t să acționeze, în exterior sau în interior, cu gâ nduri și cu
energie subtilă . În orice caz, ea trebuie totuși să neutralizeze vrittis,
sau vâ rtejurile care atrag consecințele fiecă rei acțiuni înapoi la ea
însă și cu gâ ndul: "Eu am fă cut-o; este a mea!".
(5:13) Când, odată ce sufletul întrupat și-a controlat simțurile
și, eliberând mental orice atașament față de activitate, rămâne
fericit (și sigur) în "cetatea cu nouă porți" (corpul fizic), el
(însuși) nu mai acționează și nici nu mai impune acțiuni
celorlalți (sau simțurilor sale exterioare).
Este remarcabilă mă sura în care aceste sloka nu tratează "lumea"
exterioară , ci cea interioară , care este "populată " de gâ ndurile,
atitudinile și calită țile yoghinului care meditează . Însă și simbolistica
Mahabharata, subliniată încă de la începutul Bhagavad Gita, se
referă la omul interior: la "populația" sa de milioane de gâ nduri și
tendințe.
Această ultimă strofă ar putea fi ușor interpretată ca însemnâ nd că
yoghinul care este complet sincer cu sine însuși nu își va impune
niciodată voința asupra altor ființe umane. Cu siguranță acesta este
sensul exterior, superficial al acestei strofe. Cu toate acestea, modul
în care ne comportă m în exterior este doar o reflectare a ceea ce
suntem în noi înșine. Gita se ocupă în primul râ nd de cauzele
interioare. Ipoteza sa este că activitatea sattvică exterioară depinde
de atitudinile interioare, sattvice. Oamenii care încearcă să impună
lumii un comportament pașnic, armonios, fă ră să se schimbe mai
întâ i pe ei înșiși, au apucat capă tul greșit al mă rcii de foc pe care o
înfloresc!
Cu toate acestea, este de asemenea adevă rat, și este un aspect care
nu este niciodată trecut cu vederea în Bhagavad Gita, că un
comportament corect în exterior ajută la concentrarea minții în
interior asupra atitudinilor corecte.
"Orașul cu nouă porți" este, bineînțeles, o referire la corp, cu cei doi
ochi, cele două nă ri, cele două urechi, cele două organe de excreție și
gura. Yoghinul care a renunțat la conștiința egoului locuiește în
siguranță , în odihnă perpetuă , în "orașul" corpului să u. Niciun
dușman nu-l poate ataca, deoarece energia sa (asemenea membrelor
unei broaște țestoase) a fost retrasă în Sine. El nu mai este corpul, ci
a devenit asemenea unui anumit yoghin care, "împovă rat" de o soție
cică litoare, i-a spus guru-ului meu câ nd era tâ nă r: "Ea nu știe, dar eu
am scă pat de ea! "Eu" care crede ea că sunt nu mai sunt acolo pentru
a fi cică lit!".
(5:14) Nu Dumnezeu, Sinele suveran, este cel care creează în
omenire conștiința de a acționa în această lume. Dumnezeu nu
îi determină pe oameni să acționeze și nici nu îi încurcă în
consecințele (karmice) ale acțiunilor lor. Este maya, iluzia
cosmică, cea care acționează prin ei.
Această strofă ar putea pă rea o simplă cazuistică : Dumnezeu ar
putea fi interpretat ca o încercare de a transfera vina în altă parte,
spunâ nd: "El a fă cut-o!". De fapt, însă , poate fi de mare ajutor pentru
aspirantul spiritual să realizeze câ t de mult este el o marionetă a
iluziei. Dumnezeu a creat iluzia, adevă rat. Cu toate acestea,
Dumnezeu Însuși ră mâ ne neafectat de ea, pentru că în Spiritul Să u
Suprem El este dincolo de orice vibrație. Yoghinul trebuie să simtă ,
în centrul să u interior, că și el este imobil și liniștit. Maya (iluzia
cosmică ) acționează prin el, dar nu-l poate defini.
Există însă un alt "unghi" al acestei învă ță turi, care pare să
contrazică ceea ce s-a învă țat mai sus. Yogananda obișnuia să spună :
"Este mai bine, dacă comiți o greșeală - fie ea mică sau mare - să îți
spui: "Dumnezeu a fă cut-o prin mine"". El a continuat: "Lui
Dumnezeu îi place asta! Pentru că , dacă o faci, îți va fi mai ușor să te
eliberezi de sentimentul de vinovă ție care îi face pe oameni să se
bată singuri, cu gâ nduri de genul: "Eu am fă cut asta! Oh, câ t de slab
sunt! Câ t de greșit din partea mea! Câ t de pă că tos!""".
Guru al meu obișnuia să spună : "Cel mai mare pă cat este să te
numești pă că tos". În schimb, dacă nu vreți să dați vina pe Dumnezeu
(ceea ce Yogananda a insistat, totuși, este perfect în regulă cu
Dumnezeu!), spuneți-vă : "Maya (iluzia cosmică ) a comis această
faptă prin mine. Mă disociez de tot ceea ce are legă tură cu ea. În
adevă ratul meu Sine, sunt nepă tat și mereu liber!".
"Bineînțeles", a adă ugat guru-ul meu, "trebuie apoi să acționezi în
așa fel încâ t să nu mai comiți acea greșeală !".
De fiecare dată câ nd greșești, în loc să te plâ ngi: "Am eșuat! Sunt un
suflet că zut!", spune-ți: "Încă nu am reușit!". Dacă faci asta, cuvintele
tale, în loc să afirme negativitatea, vor fi o afirmare a unui eventual
succes.
"Cel mai bun moment pentru a semă na semințele succesului",
spunea Paramhansa Yogananda, "este anotimpul eșecului!".
(5:15) Cel Atotpătrunzător nu este preocupat de păcatele sau
virtuțile oamenilor. Înțelepciunea (deși este starea naturală a
fiecărui om) este eclipsată de amăgirea cosmică. Omenirea
devine astfel dezorientată (în ceea ce privește diferența dintre
bine și rău).
Yogananda spunea adesea: "Dumnezeu nu este îngrijorat de
greșelile tale. Tot ce vrea de la tine este dragostea ta. Iubiți-L din ce
în ce mai profund." De asemenea, obișnuia să spună : "Dumnezeu are
totul - cu excepția unui singur lucru: Iubindu-te, El vrea să
primească în schimb dragostea ta".
Dumnezeu (ar trebui să fie de la sine înțeles) nu este afectat de
erorile umane. Ce este pă catul? Este doar atâ t: eroare! Deoarece
pă catul izvoră ște din iluzie, el nu există cu adevă rat. Gâ ndul că
Dumnezeu ar putea fi "supă rat" pe cineva este în sine o eroare - de
fapt, una absurdă ! Cum ar putea fi afectate adâ ncurile oceanului
chiar și de furtunile violente de la suprafață ?
Imaginați-vă un tâ nă r crescut într-o mahala din oraș, atras aproape
din greșeală într-o bandă locală , apoi prins în ră zboiul dintre bande
în timpul că ruia împușcă pe cineva pâ nă la moarte. Apoi, el însuși
este împușcat și ucis. Conform multor dogme tradiționale (fals
numite "ortodoxe"), el va fi condamnat în iad pentru eternitate.
Imaginați-vă , atunci, la câ teva miliarde de ani după momentul morții
sale, un coleg de celulă din acea închisoare cosmică care îl întreabă :
"Ce pă cat ai comis, ca să fii aici jos cu noi ceilalți?".
"Tâ nă rul" se scarpină puțin în bă rbie, apoi ră spunde: "Nu prea îmi
amintesc!".
Timpul și spațiul sunt iluzorii. În Dumnezeu, niciunul nu există .
Miliardele de ani nu diferă esențial de o secundă . Pentru ființele
umane, o mie de ani poate pă rea o "eternitate". Tradiția creștină
promite un "mileniu", ca și cum acest interval de timp ar însemna
ceva! Miliarde și miliarde de ani cuprind, în eternitate, nici mă car
clipitul ochiului divin!
Yoghinul ar trebui să tră iască mental dincolo de timp și spațiu. Cum
se poate face asta? El poate începe, într-un fel, prin a transcende
spațiul, devenind profund conștient de faptul că se află chiar aici,
oriunde ar fi "aici". Așa cum un scafandru pe mare se poate scufunda
sub suprafață și se poate regă si într-un mediu în care totul pare unul
și același lucru, la fel și un că lă tor care se simte pe deplin prezent,
oriunde s-ar afla în acel moment, nu se gâ ndește de unde a venit sau
încotro se îndreaptă . El se află în mod egal în ambele locuri, într-un
anumit sens, fă ră a fi fizic în niciunul dintre ele. Cu câ t se centrează
mai mult în sine însuși, de fapt - în adâ ncurile sale - cu atâ t mai mult
simte că este în contact cu lucruri și cu oameni care pot fi chiar și
foarte îndepă rtați. Cel mai bun mod de a-i înțelege pe ceilalți oameni
- și chiar proiectele și problemele abstracte - este de a fi centrat în
sine însuși, în primul râ nd, și din acest centru să intuiască realită ți
cu care nu are nicio legă tură exterioară . Cu exercițiu, succesul poate
veni la el cu o relativă ușurință .
Urmă toarea etapă este să încerci să tră iești în momentul prezent.
Dacă cineva poate face acest lucru - tră ind în spatele momentului, ca
să spunem așa, în Eternul Acum - va înțelege mai ușor ce s-a
întâ mplat în trecut, ce este posibil să se întâ mple în viitor și cum să
condenseze în intuiții care necesită abia o clipă o muncă care ar
putea, în mod rezonabil, să îi ia unei persoane luni sau ani.
Paramhansa Yogananda putea să comunice instantaneu - pentru că
în Dumnezeu, timpul este un prezent etern - cu oameni care au tră it
cu mii de ani în urmă . Orice persoană poate realiza fapte
comparabile, chiar dacă acționează de la un nivel de realizare
inferior. Încearcă : Retrageți-vă profund în propriul centru; apoi
gâ ndiți-vă la cineva care a tră it cu mult timp în urmă și concentrați-
vă mintea în centrul său. Veți vedea că , de la centrul vostru la al lui,
se formează o conexiune - ca și cum cele două insule ale voastre,
aparent separate de apa oceanului, ar fi conectate mai adâ nc de
pă mâ ntul de dedesubt. Toți cei care nu sunteți voi sunt pur și simplu
propriul vostru Sine mai profund, manifestat în mod diferit, într-o
formă diferită și chiar în momente diferite.
Sentimentul unită ții întregii vieți îl ajută pe yoghinul care meditează
să se apropie de Dumnezeu fă ră teamă sau tensiune: să se relaxeze
complet în iubirea divină . Orice s-ar întâ mpla în viața ta, ești una cu
marele ocean al Adevă rului. Nimeni, oricâ t de vicios s-ar purta cu
tine, nu-ți poate ră pi dragostea pentru Dumnezeu sau, în toată
eternitatea, dragostea lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu și
numai Dumnezeu este adevă rata ta comoară .
Persoana care tră iește în iluzie nu poate alunga această iluzie doar
prin discriminare (pentru că mintea sa este deja hipnotizată de
realitatea aparentă a ceea ce vrea să respingă ), ci oferindu-i-o lui
Dumnezeu. Atunci, Dumnezeu, în compasiunea Sa infinită și divină , îi
va trimite că ută torului un guru iluminat a că rui conștiință eliberată
îl va ridica din mocirla din care se stră duiește să scape.
(5:16) Cu toate acestea, în cei care au alungat ignoranța prin
înțelepciune, adevăratul Sine strălucește cu strălucire ca
soarele.
(5:17) Gândurile lor scufundate în Acela, sufletele lor unite cu
el, întregul lor devotament și supunere absorbite în el, fiind
curățate de otrava iluziei prin antidotul înțelepciunii - astfel de
suflete (eliberate) ating starea de neîntoarcere.
(5:18) Astfel de suflete (eliberate) privesc cu aceeași privire un
preot pios, o vacă, un elefant, un câine și un proscris.
(5:19) Chiar și în acest plan (pământesc) al existenței,
relativitățile (nașterea, moartea; plăcerea, durerea) sunt
depășite de cel care privește totul în mod echilibrat. Cei care
pot face acest lucru sunt cu adevărat întronizați în Spiritul
nepătat, incapabil de a fi denaturat.
(5:20) Astfel de înțelepți, întemeiați în unica Ființă Supremă și
neclintiți în discriminarea lor, nu sunt nici bucuroși când se
confruntă cu experiențe plăcute, nici deprimați când se
confruntă cu experiențe dureroase.
(5:21) Nu simte nicio atracție față de lumea senzorială (fie ea
subtilă sau grosieră), yoghinul trăiește în bucuria mereu nouă a
propriei sale ființe. Unit cu Spiritul, el atinge perfecțiunea
Fericirii Absolute.
(5:22) O, fiu al lui Kunti (Arjuna), pentru că plăcerile senzoriale
izvorăsc din afara Sinelui, toate au un început și un sfârșit și nu
aduc decât nefericire. Nimeni cu discernământ nu ar căuta
fericirea prin ele.
(5:23) El este cu adevărat un yoghin care, în timp ce trăiește pe
pământ și până în ultima clipă a vieții sale pământești, poate
stăpâni orice impuls de dorință și antipatie. El (singurul dintre
muritori) este o ființă umană fericită.
(5:24) Numai cel care posedă beatitudinea interioară, care este
ferm centrat în Sinele interior și care este luminat de Lumina
interioară (nu depinde pentru înțelegerea sa de nimic din afara
Sinelui) atinge eliberarea completă (atât în timpul vieții, cât și
după moarte).
(5:25) Cu îndoielile (și ezitările) înlăturate, cu toate karmele
șterse, cu simțurile subjugate, bucurându-se doar de binele
tuturor, el (înțeleptul) atinge emanciparea în Spirit.
(5:26) Renunțătorii care sunt fără dorință sau mânie, cu mintea
controlată și realizați pe Sine sunt liberi în interior, fie că
trăiesc în această lume, fie că se contopesc în Infinit.
(5:27,28) Muni (cel pentru care eliberarea este singurul scop al
vieții) își controlează simțurile, mintea și intelectul,
îndepărtându-se de contactul cu acestea prin neutralizarea
curenților de prana și apana din coloana vertebrală, care se
manifestă (în exterior) ca inspirație și expirație în nări. El își
fixează privirea în frunte, într-un punct situat la jumătatea
distanței dintre cele două sprâncene (transformând astfel
curentul dual al viziunii fizice în viziunea unică și omniscientă a
ochiului spiritual). Un astfel de om atinge emanciparea
completă.
Yoga, după cum se știe, nu este atâ t o filozofie, câ t o știință , oferind
tehnici concrete și practice pentru a ridica conștiința omului în
interior, prin intermediul coloanei vertebrale, și pentru a uni
nenumă ratele sale tendințe direcționale (samskaras) cu cel mai înalt
potențial al să u în Sine.
Un aspect fascinant al acestui proces este faptul că nu este nevoie să
se întindă cineva pentru a deveni una cu infinitul: trebuie doar să
atingă un nivel de rafinament perfect în sine însuși și, astfel, să
atingă acel nivel de conștiință în care separă rile încetează să mai
existe. Este - așa cum a explicat Swami Sri Yukteswar în cartea sa
"Știința sfântă" - o chestiune de îndepă rtare a koshas, sau
"învelișurile" care ne limitează și ne închid pe fiecare dintre noi în
individualitate. Eliberat nu numai de ego, ci și de ultimul "abur"
cauzal al conștiinței individuale, nu mai este nimic de atins. Căci noi
suntem, deja, acel Unul Infinit!
În veșnicie am fost cu Dumnezeu, în Dumnezeu și cufundați în nimic
altceva decâ t în Dumnezeu. Am fost pur și simplu închiși - la început
ca și cum am fi fost înconjurați de voaluri subțiri, apoi de șaluri, apoi
de perdele grele și, în cele din urmă , de armura grea și solidă a
egoismului - și am luat ca punct de plecare în tot ceea ce suntem,
facem, vedem și gâ ndim, acest mic punct de conștiință în spațiul
infinit: micul nostru eu.
Aceste două percepții extrem de diferite ale realită ții - una
personală , limitată și chiar meschină , iar cealaltă impersonală ,
nelimitată și omniprezentă - nu pot fi depă șite din punct de vedere
intelectual. Yogananda a descris realizarea divină ca fiind "șocul
eliberator al omniprezenței". Numai prin armonizarea mentală cu
conștiința unui guru deja eliberat se poate traversa abisul uriaș care
separă ego-ul de conștiința Infinitului.
Armonizarea pe care o că ută m nu ar trebui să fie cu personalitatea
guru-ului, ca atare, ci cu acel nivel mai profund al conștiinței sale
care se află sub personalitate, în unitate cu Infinitul.
Pentru a-ți pregă ti mintea pentru o expansiune atâ t de vastă , nu poți
pur și simplu să ră mâ i deschis și să "te lași purtat de val". Doar un
erou spiritual poate încerca această că lă torie, chiar și cu ajutorul
guru-ului care a fă cut-o deja. Curajul necesar nu este de tipul
"temerar" care declară , ca și cum s-ar preumbla: "Privește-mă :
Bineînțeles că pot s-o fac!" Este de un tip cu totul diferit. Poate
pă rea, la început, că necesită un tip de renunțare foarte feminin,
unul care spune: "Am încredere în tine că o vei face bine". Totuși, nu
există nimic feminin sau masculin în acest mare salt al credinței.
Eroismul necesar este curajul pe care îl implică cuvintele unei
incantații a lui Yogananda (parafrazate aici): "Mă voi îneca în Infinit
pentru a descoperi că adevă ratul meu Sine este infinit." Adevă rata
credință , trebuie să se înțeleagă , este foarte diferită de credința
oarbă .
Artistul care pictează o linie pe o operă de artă aproape finalizată ,
știind că linia va face sau va strica iremediabil opera sa, trebuie să
știe ce face. Cunoștințele sale trebuie să fie intuitive, nu intelectuale.
Acest tip de muncă nu este ceva ce ar putea fi fă cut de un comitet.
Deși artistul știe, singurul mod în care își poate demonstra
cunoștințele este să le facă. Acesta este sensul credinței: o intuiție
sigură și o certitudine interioară , deplină , pe care niciun
raționament nu ar putea-o justifica sau demola.
Ceea ce ne învață aceste două strofe din Gita este importanța de a ne
pregă ti pentru acest act suprem de credință . Aici intră în scenă yoga.
Concentrarea privirii în punctul aflat la jumă tatea distanței dintre
sprâ ncene nu este o practică atâ t de ciudată pe câ t pare la prima
vedere. Ori de câ te ori cineva este inspirat de o nouă perspectivă sau
idee, își ridică automat privirea în sus. Sediul supraconștiinței este
fruntea. (Cel al subconștientului se află la ceafă .) Lobul frontal al
creierului, situat chiar în spatele frunții, este porțiunea avansată pe
care evoluția umană o adaugă creierului. La animalele inferioare,
fruntea este puternic înclinată în spate - că ci ele nu au lobul frontal.
Yoghinii au descoperit în antichitate că acea parte a lobului frontal
care trebuie stimulată în mod special este cea care se află chiar în
spatele punctului situat la jumă tatea distanței dintre sprâ ncene.
Am vă zut mai devreme în aceste pagini că actul fizic al respirației
este intim asociat cu - și este, într-adevă r, cauzat de - energia care
urcă și coboară în coloana vertebrală prin ida și pingala nadis, sau
canalele nervoase. Ida începe pe partea stâ ngă ; pingala, pe partea
dreaptă . Respirația în corpul astral are loc în aceste două nadis.
Respirația în corpul astral se află în coloana vertebrală și constă în
energie, nu în inspirație și expirație cu ajutorul plă mâ nilor. Energia
ascendentă se numește prana; cea descendentă , apana. O tehnică
yoga (l-am observat odată pe guru meu practicâ nd-o) presupune
închiderea alternativă a nă rilor dreaptă și stâ ngă pentru a permite
aerului să treacă doar prin cea stâ ngă , apoi prin cea dreaptă ,
stimulâ nd prana și apana în coloana vertebrală . Stimularea acelui
flux de energie prin respirația deliberată cu o singură nară la un
moment dat este însă o tehnică indirectă . A controla acești curenți
cu atenția concentrată asupra activită ții exterioare de închidere și
deschidere a nă rilor direcționează atenția mai mult asupra
aspectului respirator al exercițiului decâ t asupra fluxului de energie
din coloana vertebrală .
Kriya Yoga este știința care a fost recomandată în special de propriul
meu Guru și de șirul să u de guru. Kriya Yoga a fost oferită pentru
prima dată în timpurile moderne de marele maestru himalaian
cunoscut sub numele simplu de Babaji ("Pă rintele venerat"). Potrivit
înțelegerii mele, Babaji este el însuși o întruchipare a marelui
maestru indian din antichitate, Narayana, care, mai recent, a fost
însuși Domnul Krishna.
Babaji i-a spus discipolului să u Lahiri Mahasaya, pe care l-a inițiat în
Kriya Yoga în 1861, că Kriya este știința supremă și stră veche a yoga
și că el însuși, într-un corp anterior, a dat-o lumii. Această știință
poate fi numită cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru omenire,
pentru salvarea sufletului.
Kriya Yoga ne ajută (așa cum am discutat mai devreme în această
carte) să egaliză m respirația care intră și cea care iese și să
absorbim energia în coloana vertebrală , unde simțim curenții ca un
curent rece (ascendent) și unul ușor cald (descendent).
Există o altă tehnică simplă , utilă pentru a o practica ca exercițiu
preliminar: Cu detașare mentală , priviți respirația care curge natural
în nă ri. Odată cu procesul de respirație se rostește o mantră : "Hong"
în timp ce respirația intră (permițâ nd ca fluxul să se producă în mod
natural); și "Sau" în timp ce iese. Treptat, concentrarea atenției ar
trebui să fie transferată de la conștientizarea respirației în nă ri la
punctul, mai sus pe nas, unde aceasta intră în cap. Acesta este,
bineînțeles, și punctul aflat la jumă tatea distanței dintre sprâ ncene.
Guru-ul meu mi-a mai spus să mă antrenez, după un timp, să simt
energia care curge în sus și în jos pe coloana vertebrală odată cu
respirația de intrare și de ieșire - nu să controlez fluxul, ci să îl simt
ca fiind cauza subtilă a respirației fizice. Această tehnică nu este
Kriya Yoga, dar Guru al meu se referea uneori la ea ca la "baby
Kriya".
(5:29) Își găsește pacea cel care Mă cunoaște ca fiind Cel care Se
bucură de toate ofrandele (yagyas) și austeritățile, ca Domn
infinit al creației și ca cel mai drag prieten al tuturor.
De obicei, omul se gâ ndește că se bucură pentru sine de toate
binecuvâ ntă rile pe care le primește în urma practicilor sale
spirituale. De fapt, însă , este vorba de fericirea lui Dumnezeu care se
bucură de ea însă și! Noi iubim cu iubirea Lui. Ne bucură m cu bucuria
Sa.
Astfel se încheie cel de-al cincilea capitol, intitulat "Libertate
prin renunțare interioară", din Upanishad din sfânta Bhagavad
Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută
despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul optsprezece
Adevărata Yoga
(6:1) Domnul binecuvântat a spus: Adevăratul renunțător și
adevăratul yoghin sunt cei care săvârșesc acțiuni devotate fără
a dori fructele lor, nu cei care, evitând jertfa de sine, acționează
cu motivația egoismului, nici cei care (în numele renunțării)
evită acțiunea.
Multe din ceea ce Krishna spune aici a mai spus și înainte. Aici, însă ,
mesajul să u este mai amplu. El subliniază din nou faptul că esența
vieții spirituale este transcenderea egoului, indiferent dacă cineva
tră iește în lume, într-o mă nă stire sau în singură tate într-o peșteră .
Krishna a afirmat deja că acțiunea, fie ea exterioară sau interioară ,
este esențială pentru aspirant. Cel care a transcendat nevoia de
activitate exterioară poate face acest lucru doar în starea de
respirație, că ci doar atunci poate lucra în mod dinamic cu energiile
interioare subtile. Pâ nă în acel moment, fie că este un sannyasi
(renunțat), fie că este obligat să ducă o viață obișnuită printre
oamenii lumii, nevoia sa esențială este aceea de a avea un fel de
activitate eliberatoare de ego. Faptul că o persoană duce o viață
obișnuită și are o slujbă normală poate face mai dificilă renunțarea
la ego, dar nu o face mai puțin obligatorie. Atâ t sannyasi (renunțat),
câ t și "samsari" trebuie să obțină aceleași rezultate, cu sau fă ră
renunțare formală . Calea spirituală nu este o chestiune de "marcare
de puncte" în jocul de a-i face pe plac lui Dumnezeu! Nevoia
interioară a fiecă rei ființe umane care dorește să se unească cu
conștiința Infinitului este aceeași.
Să analiză m diferențele dintre a fi un yoghin-renunță tor și un
yoghin-samsari (cel care trebuie să contribuie la jocul exterior al lui
maya). Ar trebui spus de la început că un "samsari" nu trebuie să -și
joace rolul cu atașament de ego. Este într-adevă r plă cut lui
Dumnezeu și este de mare ajutor pentru progresul spiritual al unei
persoane să participe la jocul divin fă ră atașament egoist, în loc să
disprețuiască să se implice. La urma urmei, această lume a fost
fă cută de Dumnezeu. El Însuși își gă sește bucuria în lucrarea Sa
manuală ; altfel, nu ar fi învă țat de mult timp să nu mai creeze deloc
universuri?! O atitudine expansivă este o parte firească a procesului
creativ și, prin urmare, este intrinsecă "veșnicului nou" al fericirii
divine. Cheia participă rii corecte la "samsara" este, așadar, de a-și
"juca rolul" în mod conștient, neidentificat cu ego-ul.
Scripturile spun că Dumnezeu a creat universul "ca să se bucure de
El însuși prin mulți". Cu siguranță că Domnul nu se bucură de faptul
că creaturile Sale suferă ! Plă cerea Sa, atunci, trebuie să vină (în
exterior) din a vedea cum fiecare poveste ajunge în cele din urmă la
un final fericit, pe mă sură ce creaturile Sale umane ajung la
eliberarea finală , una câ te una, de limitarea egoului în fericire
infinită . El vrea ca în cele din urmă să ne contopim din nou în
oceanul Să u de Satchidananda. Acei puțini din fiecare epocă , de
altfel, care ating acest obiectiv, dar care doresc să continue să ajute
muritorii care se luptă (printre care s-au numă rat și ei câ ndva), îi
sunt cu siguranță plă cuți Lui într-un mod cu totul special. Întrebarea
filozofică : "Care este mai mare?" nu se pune, deoarece toate sunt la
fel de mari în Dumnezeu. Cu siguranță , însă , creaturile Sale
manifestate trebuie să fie recunoscă toare pentru faptul că câ teva
suflete eliberate, simțind acest angajament, se întorc efectiv și le
ajută .
Este extrem de ironic faptul că aceste câ teva suflete - remarcabile,
într-adevă r, printre oameni - atrag atâ t de des cea mai aprigă
persecuție pentru serviciul lor pă mâ ntesc adus omenirii! În interior,
ei sunt neatinși de modul în care îi tratează ceilalți, pentru că sunt
deasupra conștiinței egoului, dar câ t de trist este că atâ t de multe
ființe umane ar trebui, în acest fel, să "muște mâ na care îi hră nește"!
Tragedia nu este a lor, care sunt persecutați, ci a omenirii, faptul că
omului i se oferă din nou și din nou iubirea divină , dar o respinge cu
atâ ta dispreț, preferâ nd propria degradare a egoului să u. Toate
acestea fac parte din "complotul" divin, cu miriadele sale de
subtrame, "piste roșii" și distrageri complicate de la tema unică și
adevă rată .
Diferența esențială dintre actorul bucuros în piesa de teatru a
samsarei și pustnicul care nu vrea să participe deloc la piesă este
superficială . Ambele tipuri de sadhakas (că ută tori ai adevă rului) se
oferă pe ei înșiși lui Dumnezeu pentru ca El să facă cu ei ce vrea.
Calea că să toriei, a muncii și a implică rii în familie are anumite
dezavantaje evidente, care fac ca progresul spiritual să fie o
provocare mai mare, în exterior. O soție cică litoare sau un soț
dominator, copii încă pă țâ nați, rude pretențioase care cred că
legă turile de sâ nge le dau dreptul să se amestece în viața unei
persoane (fie din atașament familial, fie din grijă pentru propria
reputație): Toate acestea pot crea obstacole puternice pe calea
spirituală .
Sadashiva, un mare sadhu din sudul Indiei, a tră it cu pă rinții să i în
tinerețe, meditâ nd în camera sa și studiind cu seriozitate scripturile.
Într-o zi, a ieșit din camera sa și a gă sit o agitație în casă .
"Ce se întâ mplă ?", a întrebat el.
"Ne pregă tim", i-au spus pă rinții lui, "pentru sosirea viitoarei tale
mirese".
a reflectat Sadashiva: "Dacă simpla sosire viitoare a miresei mele
poate crea o asemenea tulburare, ce efect va avea asupra rutinei
mele zilnice faptul că ea va locui aici?". În liniște, chiar în acea
noapte, s-a strecurat pe ușa din spate și a pă ră sit cartierul, fă ră să se
mai întoarcă vreodată .
Gâ ndiți-vă la pericolul implică rii egoului pentru oricine acceptă rolul
de soție sau soț, pă rinte sau membru devotat al unei familii
apropiate sau extinse și la nevoia sa de a se întreține pe sine și pe
ceilalți prin acceptarea unui loc de muncă sau prin crearea și
vâ nzarea pentru profit. Toți acești factori ajută cu siguranță să
explice de ce cineva a că rui inimă este plină de fervoare divină ar
dori să tră iască "departe de toate" - în pă dure sau peșteră , sau chiar
într-un ashram sau mă nă stire populată , care cel puțin conține alte
suflete dedicate.
Paramhansa Yogananda spunea: "Cei care se că să toresc ca o
necesitate vor trebui să se nască din nou, pentru a învă ța să tră iască
doar pentru dragostea lui Dumnezeu". În același timp, trebuie spus
că mulți dintre cei mai avansați discipoli ai guru-ului meu erau sau
fuseseră că să toriți. Ceea ce este important pentru fiecare este să
ajungă în acel punct, fie că este tâ rziu sau curâ nd în viață , în care îl
dorește doar pe Dumnezeu. Guru-ul meu mi-a spus că un discipol al
să u, o femeie în vâ rstă de optzeci de ani, fusese atee toată viața.
Câ nd s-au întâ lnit, însă , ea s-a convertit la viața spirituală . Ulterior,
ea l-a că utat pe Dumnezeu cu atâ ta intensitate, încâ t, așa cum mi-a
spus el, "și-a gă sit libertatea în această viață ".
Dorința de a avea un partener are ră dă cini adâ nci în natura umană .
Este nevoie de multe încarnă ri pentru a înțelege că "tovară șul" pe
care îl că ută m a fost întotdeauna Dumnezeu Însuși. Domnul este
Prietenul nostru suprem, singurul și eternul nostru Iubitor
credincios, Mama noastră mereu iertă toare, Tată l nostru ferm, dar
care ne acceptă pentru totdeauna. Dumnezeu este, așa cum spunea
Guru al meu, "cel mai apropiat dintre cei apropiați, cel mai drag
dintre cei dragi: El este mai aproape de tine decâ t chiar gâ ndurile
tale".
Că să toria și familia reprezintă , pentru unii oameni, cea mai bună
modalitate de a realiza în profunzime nevoia eternă a sufletului:
dorința sa mai profundă decâ t conștientă de a-L avea doar pe
Dumnezeu. Totuși, cei care au înțeles pâ nă în profunzime că singurul
lucru pe care îl doresc deja este Dumnezeu, sunt înțelepți dacă se
dedică să tră iască doar pentru El.
O problemă în a da acest sfat este faptul că atâ t de mulți oameni
caută calea renunță rii nu din dorința sinceră de a-L gă si pe
Dumnezeu, ci din dorința de a tră i o viață ușoară , cu responsabilită ți
minime. Mai presus de toate, unor astfel de oameni li s-a adresat
Krishna cu aceste cuvinte: "cei care (în numele renunță rii) se abțin
de la acțiune".
Celor care urmează calea renunță rii le este mai ușor să își îndrepte
toate energiile că tre Dumnezeu. Totuși, chiar această cale impune și
responsabilitatea mai largă de a-i ajuta pe alții din punct de vedere
spiritual: Nu trebuie să tră im doar pentru noi înșine. O tentație cu
care se confruntă sannyasis este aceea de a-și centra atenția prea
mult asupra propriei că ută ri spirituale, uitâ nd de nevoile celorlalți.
În egoismul lor spiritual, ei întă resc, în loc să slă bească , că tușele
conștiinței egoului.
Cel care vrea să tră iască în întregime pentru Dumnezeu trebuie să
fie mai întâ i de toate sigur în inima sa că , în acest fel, nu se sustrage
pur și simplu de la responsabilitate. Adevă rul nefericit este că puțini
dintre așa-numiții "renunțanți" își îmbră țișează chemarea cu un
motiv complet curat.
Cealaltă parte a acestei povești este că cineva îmbră țișează o
chemare spirituală nu pentru că este deja pur și perfect, ci pentru a
deveni astfel. Așadar, oricare ar fi calea pe care o îmbră țișezi tu
însuți, să fie una în care să te simți capabil să -ți direcționezi energiile
din ce în ce mai mult și mai unidirecțional pe calea cea bună, spre
eliberarea finală în Dumnezeu.
(6:2) Înțelege, o Pandava (Arjuna), că ceea ce scripturile
numesc sannyasa (renunțare) este același lucru cu yoga. Într-
adevăr, fără renunțarea la motivul egoist (sankalpa) nu se
poate fi un (adevărat) yoghin.
(6:3) Munteanul, care aspiră la înălțimi (spirituale) prin
acțiunea (științifică) yoga (karma), când își atinge scopul,
găsește o pace perfectă, fără vibrații.
(6:4) Cel care a depășit atașamentul nu numai față de obiectele
senzoriale, ci și față de activitatea (senzorială) și care a obținut
libertatea față de orice planificare motivată de ego, se spune
(de către înțelepți) că a atins yogarudha: uniunea fermă dintre
suflet și Spirit.
Paramhansa Yogananda a descris în acest punct o parte din ceea ce
presupune această acțiune de "yoga științifică ", sau karma. Ar putea
ajuta aspirantul să înțeleagă aici ceva important: ceea ce implică
trezirea spirituală privește mult mai mult decâ t luarea unei rezoluții
filosofice clare.
Cuvâ ntul "karma" din strofa a treia semnifică practicarea unor
pranayame yoga specifice - exerciții, adică pentru a obține controlul
energiei interioare, pentru a o retrage din corp și pentru a o centra
în coloana vertebrală și în chakrele sale subtile, care - incluzâ nd
medulla oblongata de la baza creierului, dar și creierul (sahasrara,
sau "lotusul cu o mie de raze") - sunt în numă r de șapte în total.
Centrul medular are două raze de energie, descrise în Apocalipsa ca
fiind "o sabie ascuțită cu două tă ișuri" (Apoc. 1:16). Acești curenți
gemeni, pozitiv și negativ, alimentează cele două mâ ini, cele două
picioare, cei doi plă mâ ni, sistemul nervos cu două ramificații, cei doi
ochi, cele două urechi, cele două pă rți ale limbii și cele două
emisfere ale creierului. Creierul stochează energia care intră în corp
prin medulla oblongata. Energia intră apoi în coloana vertebrală ,
coboară pe aceasta și se scurge în sistemul nervos. Curenții duali din
mă duva spină rii trec pe coloana vertebrală prin chakre pentru a
hră ni corpul. Energia curge spre exterior prin chakre în diferite
direcții: Din bishuddha, sau centrul cervical, ea se scurge în
șaisprezece raze; din anahata, centrul inimii, sau dorsal, se scurge în
două sprezece raze; din manipura, sau centrul buricului (lombar),
razele sale sunt în numă r de zece; din swadisthana, sau centrul
sacral, șase; și din muladhara, sau centrul coccisului, patru.
În starea inițială , "sarcina" meditativă a yoghinului este de a-și
retrage energia din corpul fizic în centrele spinale. În acest moment,
el vede, prin ochiul spiritual, corpul să u astral cu chakrele sale
subtile. Contemplâ nd corpul astral, el își oferă ego-ul - "elementul"
central al corpului astral - pâ nă la originea sa ideatică de
individualitate separată în corpul cauzal sau ideatic. De acolo,
reafirmâ nd în sfâ rșit în întregime conștiința sufletului, el oferă
această identitate separată pâ nă la Infinit pentru a fi dizolvată în
conștiința cosmică .
Încă de la nivelul cauzal, sufletul cunoaște toate manifestă rile
cosmice ca fiind un vis al lui Dumnezeu. Pentru a atinge yogarudha,
uniunea fermă sau completă cu Spiritul Infinit, el trebuie să se
trezească complet din visul cosmic și să se realizeze pe sine ca fiind
Sinele unic dincolo de orice spațiu, timp, dimensiune și orice alte
condiții limitative: în spatele existenței manifestate însă și.
(6:5) Omul să se înalțe pe sine prin propriul efort și să nu se
înjosească. Într-adevăr, sinele cuiva este cel mai mare prieten
al său - sau (dacă așa alege) cel mai mare dușman al său.
Inutilă este tendința umană de a da vina pe alții pentru propriile
nenorociri. Într-adevă r, nu există nenorociri. "Condițiile sunt
întotdeauna neutre", spunea Yogananda. "Ele apar bune sau rele,
vesele sau triste, norocoase sau nefericite doar datorită atitudinilor
[și așteptă rilor] pozitive sau negative ale minții." Yoghinul trebuie să
învețe să privească echilibrat orice i se întâ mplă . Atunci câ nd ego-ul
alege, însă , să se raporteze iar și iar la el însuși tot ceea ce îl poate
afecta, el se "înjosește" pe sine însuși, implicâ ndu-se în energia care
curge în jos și în afară prin chakre că tre simțuri, apoi prin simțuri
că tre lumea înconjură toare.
Atunci câ nd ceilalți vă tratează nepoliticos, nedrept sau chiar cu
cruzime, faceți-vă un scop precis să nu reacționați niciodată cu
emoții. Nu ripostați niciodată ; nu vă plâ ngeți niciodată ; nu rezistați
niciodată , din conștiința egoismului, fie în defensivă , fie în
agresivitate. Uneori, o nedreptate trebuie contracarată cu un drept,
dar chiar și atunci câ nd datoria vă cheamă la o astfel de acțiune,
încercați întotdeauna - așa cum Krishna l-a sfă tuit pe Arjuna - să vă
comportați în așa fel încâ t să vă asigurați că propria atitudine este
întotdeauna impersonală .
(6:6) Pentru cel al cărui sine (inferior, egoic) a fost cucerit de
Sinele (superior, sufletesc), acest Sine este prietenul sinelui său
(inferior). Cu toate acestea, adevăratul Sine nu este prieten cu
sinele fals și este (în multe privințe) dușmanul său.
Oamenii sunt adesea uimiți de severitatea cu care marii înțelepți -
care sunt întotdeauna adevă rații prieteni ai Sinelui superior al
fiecă ruia - îi tratează uneori. Un sfâ nt îi acceptă pe oamenii lumești
mai mult sau mai puțin așa cum sunt, fă ră a se preocupa în mod
deosebit de slă biciunile și defectele lor. Dacă , totuși, aceștia dau
dovadă de o lică rire a dorinței de a-l cunoaște pe Dumnezeu, el îi
poate trata uneori cu o severitate neașteptată . Dacă , mai mult, ei se
plasează sub el ca discipoli, el poate pă rea (pentru ochii lumești, sau
chiar pentru discipolul nepregă tit!) că se comportă față de ei destul
de aspru. "Treaba" lui nu este să le ră sfețe orgoliile. Este de a le
cauteriza pentru totdeauna "lipsurile" egoice și de a-i face vase pure
care să poată primi în ele însele binecuvâ ntă rile suprafirești ale
iubirii și fericirii divine.
(6:7) Înțeleptul liniștit care și-a cucerit sinele (inferior, egoic)
rămâne mereu în Sinele Suprem. El privește cu seninătate toate
dualitățile: frigul și căldura, plăcerea și durerea, lauda și
blamul.
(6:8) Acel yoghin care este absorbit în mod fericit în
înțelepciunea Sinelui este cunoscut ca fiind unit în mod
nezdruncinat cu Spiritul. Neschimbător, stăpân pe simțurile
sale, el privește cu aceeași minte un ghem de pământ, o piatră
și un lingou de aur.
(6:9) El este un yoghin suprem care privește în mod egal
patronii, prietenii, dușmanii, străinii, făcătorii de pace, cei care
cauzează probleme, rudele, cei virtuoși și cei neevlavioși.
Aceste ultime două strofe nu înseamnă că yoghinul nu este capabil
să recunoască diferențele dintre un obiect material și altul, sau
dintre o ființă umană bună și una rea. Așa cum a spus odată Guru al
meu: "Nu este mut!". Diferența dintre yoghinul înțelept și ființa
umană ignorantă în mod obișnuit este că yoghinul acceptă cu
senină tate orice este. Pentru el, toate lucrurile și toate creaturile
sunt pur și simplu jocuri de lumini și umbre divine pe ecranul
dualită ții. El reacționează în mod corespunză tor la toate, atâ t la cele
virtuoase, câ t și la cele neevlavioase, dar în inima sa le vede pe
amâ ndouă ca aspecte ale dramei eterne a lui Dumnezeu.
(6:10) Eliberat de speranțele (generate de) dorință și neatins
de nici o dorință de posesiune, cu (valurile de sentimente din
inima sa) controlate (prin concentrarea yoga), yoghinul,
retrăgându-se singur într-un loc liniștit, ar trebui să încerce să-
și unească micul său sine cu Sinele Suprem.
Este important să înțelegem că Krishna, care a subliniat în repetate
râ nduri importanța acțiunii corecte față de non-acțiune, îi
recomandă aici lui Arjuna și aparenta "non-acțiune" a meditației. În
mod evident, el spune că și meditația este un fel de acțiune
"corectă ". O zicală importantă din scripturile indiene este: "Nu, nu,
nu: "Câ nd o datorie intră în conflict cu o datorie superioară ,
încetează să mai fie o datorie". Acel yoghin rar realizat care este
capabil să stea în meditație profundă în toate orele în care nu
îndeplinește funcțiile corporale necesare - mâ ncâ nd, dormind,
fă câ nd puțin exercițiu etc. - îndeplinește acea "datorie superioară "
care exclude necesitatea de a se angaja în orice altă activitate.
Totuși, pentru majoritatea yoghinilor aspiranți, deși ar putea
considera că o singură tate neîntreruptă este o greșeală (care duce la
o mai mare neliniște, apoi la lene și la inerție treptată - spre
deosebire de ceea ce Krishna numește non-acțiune), ar fi totuși un
mare ajutor pentru ei în sadhana (practica spirituală ) dacă ar putea
petrece ceva timp - o să ptă mâ nă sau două , sau chiar mai mult - în
fiecare an, și cel puțin o zi pe să ptă mâ nă , în izolare. Meditâ nd ore
îndelungate, citind că rți care sunt înă lță toare din punct de vedere
spiritual, fă câ nd plimbă ri lungi "cu Dumnezeu", fă câ nd puțină
muncă mentală , cum ar fi să scrie într-un jurnal spiritual: Toate
aceste activită ți pot oferi un echilibru de întă rire spirituală față de
activitatea exterioară constantă .
În timpul perioadelor de izolare, trebuie să pă strezi o tă cere deplină
și să nu vorbești cu nimeni în exterior. În schimb, ar trebui să -și facă
un obicei din a vorbi mental cu Dumnezeu sau să poarte un dialog
mental cu gurul să u (dacă are norocul de a avea unul). Gurul să u îi
va transmite mai multă înțelegere în acest mod decâ t ar putea să îl
învețe, în exterior. (Este, într-adevă r, destul de normal ca adevă rații
guru să fie mauni, fă ră a vorbi niciodată în exterior. Metoda lor de
predare este, în orice caz, mai mult prin transfer de gâ nduri decâ t
prin vorbire exterioară ).
În cele din urmă , ar trebui să se înțeleagă că adevă rata singură tate
începe atunci câ nd energia este retrasă în coloana vertebrală ,
liniștind simțurile, și câ nd mintea nu conține nici mă car o undă de
gâ nduri neliniștite. Cel care poate intra în această stare nu are
nevoie de singură tatea exterioară .
(6:11) Yoghinul ar trebui să aibă un scaun ferm și curat, nici
prea înalt, nici prea jos. El ar trebui să își acopere scaunul mai
întâi cu iarbă kusha, apoi (să o acopere cu) o piele de cerb sau
de tigru, iar apoi (să așeze pe aceasta) o pânză (de lână și/sau
de mătase).
Un covor de fundație din iarbă kusha împletită este o modalitate
oferită de natură pentru a-l proteja pe yoghinul care meditează de
umezeala din pă mâ nt. Nu există niciun alt motiv și nici vreo
semnificație specială , mistică , pentru utilizarea ierbii kusha.
Folosirea ei constă doar în proprietă țile sale de a alunga umezeala.
Deoarece această iarbă , deși crește din abundență în India, nu este
disponibilă peste tot, indisponibilitatea ei nu trebuie să fie o scuză
(așa cum câ țiva bigoți au insistat de fapt!) pentru a nu practica yoga
în alte ță ri!
Pentru început, chiar și statul pe o suprafață fermă și plană în
Padmasana, Siddhasana sau altă asana yoga, deși este util pentru
tinerii yoghini pentru a-și menține corpul stabil și pentru a-și calma
nervii, nu este esențial pentru devoții mai în vâ rstă . Mulți
occidentali, în special, consideră că statul cu picioarele încrucișate îi
obligă să se concentreze mai mult pe genunchii lor dureroși decâ t pe
coloana vertebrală și în ochiul spiritual! Pentru astfel de persoane,
precum și pentru cei de pretutindeni care sunt atâ t de complet
obișnuiți să stea pe scaun încâ t orice altă poziție ar constitui o
penitență inutilă , Paramhansa Yogananda a recomandat să se stea
pur și simplu pe un scaun cu spă tar drept, fă ră brațe, cu spatele
drept (fă ră a atinge spă tarul scaunului), iar mâ inile așezate cu
palmele în sus pe picioare, la intersecția cu abdomenul. Bă rbia
trebuie să fie paralelă cu solul, iar omoplații ușor apropiați (pentru a
menține coloana vertebrală dreaptă prin "ondularea" spatelui).
Pieptul trebuie să fie ținut sus, nu scufundat: nu trebuie să existe o
aplecare înainte. Stomacul și abdomenul ar trebui să fie relaxate, nu
ținute înă untru și, prin urmare, ar trebui să iasă ușor în față .
Această poziție a coloanei vertebrale și a pieptului este ceea ce se
înțelege în Gita prin "arcul lui Arjuna", pe care (așa cum am vă zut)
Arjuna l-a lă sat să alunece. Ceea ce înseamnă că el s-a pră bușit în
față . Arcul nu i-a "alunecat din mâ nă " la propriu, așa cum sugerează
simbolic capitolul 1 din Gita. Poziția sugerează într-adevă r un arc,
partea din față a corpului semă nâ nd cu arcul arcului, iar coloana
vertebrală cu coarda.
Mai multe informații despre poziția meditativă sunt oferite în
urmă toarele strofe. În această strofă Krishna spune să acoperim
covorul de iarbă kusha cu pielea unui cerb sau a unui tigru. În mod
tradițional, aceste animale ar fi trebuit să moară de moarte naturală ,
deși dacă cineva dorește o astfel de piele trebuie să ia mai mult sau
mai puțin ceea ce poate obține în zilele noastre. (Pielea de că prioară
a propriului meu guru ară ta clar o gaură de glonț.) Pieile de animale
nu se gă sesc ușor și au un scop pentru care pot fi înlocuite cu alte
acoperiri - pă turi de lâ nă sau țesă turi de mă tase. Se spune că pieile
de cerb sunt utile pentru a obține pacea sufletească . Se spune că
pieile de tigru generează voință și sunt în general recomandate doar
celor care practică autocontrolul sexual, în ideea că energia generată
va intra în conflict cu cea a persoanelor care nu practică abstinența
și, prin urmare, va provoca tensiuni între energia care trage în sus în
coloana vertebrală și tendințele sale de mișcare descendentă .
Toate acestea sunt, totuși, destul de obscure. Efectul fizic al acestor
piei este neglijabil în comparație cu scopul lor mai banal: izolarea
energiilor subtile din corp de alte energii terestre care trag în jos.
Proprietă țile de izolare energetică ale lâ nii și/sau ale mă tă sii sunt
perfect adecvate pentru scopuri generale și pentru majoritatea
oamenilor (așa cum spunea Paramhansa Yogananda). Dacă stați pe
podea, așezați sub voi o pă tură de lâ nă . Dacă stați pe un scaun,
așezați pă tura de lâ nă în așa fel încâ t să ajungă sub picioare, peste
scaun și peste spă tarul scaunului. Puteți, dacă doriți, să acoperiți
lâ na cu o pâ nză de mă tase.
Este important ca scaunul dvs. să fie ferm (nu să se clatine) și curat.
De preferință , nimeni altcineva în afară de dumneavoastră nu ar
trebui să se așeze acolo. Unele dintre beneficiile solitudinii pot fi
obținute prin rezervarea unei încă peri din casa dumneavoastră doar
pentru meditație. Permițâ nd ca în acea cameră să nu aibă loc nicio
altă activitate, veți crea treptat acolo vibrații care vă vor ajuta în
mod tangibil să atingeți liniștea interioară . Veți simți, într-adevă r,
aceste vibrații în momentul în care intrați în cameră .
Dacă nu puteți rezerva o cameră separată pentru meditație, veți
putea crea același efect prin izolarea unei porțiuni dintr-o altă
cameră - poate dormitorul dumneavoastră .
Unul dintre motivele pentru care scaunul (izolat corespunză tor)
trebuie să fie așezat pe sol atunci câ nd meditezi este acela de a-ți
proteja corpul, în cazul în care ai aluneca brusc într-o stare de
meditație profundă , caz în care corpul tă u ar putea că dea și s-ar
putea ră ni singur. Cea mai bună poziție în acest scop, și una care
apasă pe anumiți nervi care, spunea Yogananda, vor ajuta la
stabilizarea corpului, este Padmasana (poziția lotus).
Un scaun ferm nu trebuie să însemne neapă rat unul dur! Duritatea
nu numai că va deveni în curâ nd inconfortabilă , dar va provoca și
amorțirea picioarelor. Ușurința și relaxarea sunt considerentele
principale.
Yogananda a menționat, în treacă t, și un alt motiv, simbolic, pentru
sfatul dat de Krishna. Iarba crescută din pă mâ nt, pielea de animal și
țesă tura de mă tase simbolizează cele trei chakre inferioare,
deasupra că rora ar trebui să se ridice energia yoghinului. Iarba
reprezintă elementul pă mâ nt, care este vibrația celei mai joase
chakre (muladhara). Pielea de animal (un înveliș pentru sâ nge și
carne) reprezintă elementul apă , care este vibrația urmă toarei
chakre superioare, sacrală sau swadisthana. Pâ nza de mă tase (pe
care oamenii o folosesc uneori pentru a genera electricitate statică )
reprezintă elementul foc: vibrația celei de-a treia chakre de sus,
manipura sau centrul lombar (buric). Deoarece scopul tuturor
acestor acoperiri pentru scaun este de a izola corpul de energiile
care trag în jos, s-ar putea ca, mai mult decâ t simbolic, ele să
reprezinte cele trei chakre inferioare.
(6:12) Așezat ferm acolo, cu mintea concentrată pe un singur
punct, fără a se rătăci mental și fără a reacționa la stimulii
senzoriali, să caute autopurificarea prin practica yoga (folosind
tehnicile prescrise de guru).
(6:13) Ținând coloana vertebrală, gâtul și capul ferm drepte și
nemișcate, yoghinul să își concentreze privirea în punctul de
plecare al nasului (nasikagramă) dintre cele două sprâncene; și
să nu privească în altă parte, ci să își păstreze privirea calmă și
un singur punct.
Această strofă completează instrucțiunile Gitei cu privire la postura
corectă pentru meditație, inclusiv poziția ochilor. Traducă torii au
interpretat adesea această strofă ca însemnâ nd: "Concentrează -te la
vâ rful nasului". Nasikagram (cuvâ ntul sanscrit), însă , înseamnă nu
numai "față " (care a fost considerat a fi vârful), ci și "origine". După
cum a declarat Swami Sri Yukteswar, "origine" este sensul corect. Nu
este nimic spiritual de câ știgat dacă ne concentră m asupra vâ rfului
nasului! Krishna se referă în mod clar la punctul din care nasul iese
în afară de față , acolo unde aerul intră în cap: sediul universal
recunoscut al ochiului spiritual, Kutastha, care, așa cum Krishna a
indicat deja, se află în punctul aflat la jumă tatea distanței dintre cele
două sprâ ncene.
De ce să privești în acest moment? Direcția privirii este un indiciu al
stă rii de conștiință . De asemenea, ajută la inducerea stă rii de
conștiință dorite. O privire în jos este asociată cu subconștientul și
tinde să inducă subconștientul. Privirea drept înainte nu este
asociată doar cu starea de veghe, ci îl ajută pe cineva să fie "treaz și
pregă tit" dacă simte că îi crește somnul. Iar privirea în sus este
asociată cu supraconștiința. Este firesc ca o persoană care se simte
inspirată de un gâ nd sau dacă nutrește speranțe pentru viitor să
privească în sus aproape din instinct.
Poziția meditativă ideală a ochilor implică mai multe lucruri. În
primul râ nd, se poate sublinia faptul că sfinții din orice tradiție
religioasă au fost vă zuți, și astfel reprezentați de artiști, ca avâ nd
privirea în sus. Gâ ndirea populară și-i imaginează contemplâ nd
viziuni "în nori", dar privirea în extaz este de fapt atrasă în sus.
Pentru sfinți, această poziție nu este o practică , ci o consecință
naturală a faptului că se află într-o stare de supraconștiință .
Pentru yoghinul care meditează , o bună practică este să privească în
sus - nu cu ochii încrucișați, ci cu privirea ușor concentrată asupra
unui punct din depă rtare - ca și cum și-ar privi degetul mare, ținut
spre exterior și ușor ridicat, la lungimea brațului.
Cel mai bine (dar mai dificil din cauza distragerilor vizuale) este să
medită m cu ochii deschiși, privirea (așa cum am vă zut) ușor în sus,
iar pleoapele inferioare ușor ridicate. Astfel, ochii închiși sunt
asociați, în mod natural, cu somnul; ochii larg deschiși, cu starea de
veghe; iar ușor ridicați, în sfâ rșit, cu pleoapele inferioare în poziția
"pe jumă tate deschise și pe jumă tate închise", sunt asociați cu
supraconștiința.
Interesant este faptul că ochii oamenilor lumești, a că ror conștiință
este îngreunată de fluxul lor de energie descendentă , tind să arate
mai mult alb sub iris. Ochii yoghinilor, în general, nu prezintă deloc
sau foarte puțin din acea zonă albă . Acesta este, de asemenea, un
rezultat al "ridică rii" în sus a pleoapelor inferioare care însoțește o
conștiință ridicată .
(6:14) Senin și neînfricat, neclintit în jurământul său de
brahmacharya (control sexual), cu mintea controlată și cu
atenția centrată în Mine, yoghinul așezat ar trebui să mediteze
asupra Mea ca scop final (al tuturor eforturilor).
O întrebare firească se ridică (aici, ca și în altă parte în această
scriptură ) în mintea adevă raților că ută tori: Este autocontrolul
sexual absolut esențial pe calea spirituală ? Dacă da (mulți cred că
da), înseamnă că majoritatea oamenilor, dacă nu evadează cu totul
din societatea lumească și nu tră iesc departe de ea ca pustnici, sunt
condamnați la o cale care, pe lâ ngă toate celelalte probleme pe care
le implică , este nu numai dificilă , ci și imposibilă .
Cu toate acestea, marele maestru din Himalaya, Babaji, care l-a
inițiat pe Lahiri Mahasaya (un bă rbat că să torit și cu copii) în Kriya
Yoga, l-a instruit pe discipolul să u să ofere inițierea în Kriya Yoga
tuturor celor care "strigau cu umilință după ajutor", adică oamenilor
care tră iau și lucrau în lume, precum și sannyazilor. Cu alte cuvinte,
cei care nu sunt în mă sură să practice abstinența sexuală completă
nu sunt excluși de pe calea yoga.
Faptul că abstinența completă este un ajutor pe cale este bine
stabilit în tradiția yoga și în multe religii. Prin urmare, trebuie
adă ugat că , cu câ t abstinența este mai perfectă , cu atâ t este mai ușor
să te ridici spiritual. Acestea fiind spuse, totuși, trebuie subliniat pur
și simplu faptul că a fi că să torit nu ar trebui niciodată să fie luat de
niciun că ută tor sincer ca o licență pentru excese sexuale. Că ută torii
adevă rați ar trebui să facă cu toții un efort sincer pentru a fi
cumpă tați. Există , pe de altă parte, grade de brahmacharya: o dată
pe lună , de exemplu; sau - exemplul dat de pă rinții lui Yogananda - o
dată pe an. Indulgența zilnică , sau chiar mai frecventă , este un
indiciu clar că cineva este prea monden și nu este cu adevă rat serios
în că utarea sa spirituală . Este imposibil să alergi în două direcții în
același timp. Rezultatele indulgenței excesive sunt viciul mental,
să nă tatea slă bită și bă trâ nețea prematură .
(6:15) Yoghinul care se autoguvernează, cu mintea sa pe deplin
controlată, atinge pacea supremei nirvana (starea de dispariție
individuală) în uniune cu spiritul Meu.
Nirvana, idealul explicit al budismului, a fost identificat în mod
eronat cu dispariția totală a conștiinței. Acest lucru nu ar putea fi
niciodată cazul, deoarece singura realitate existentă este conștiința:
Totul în univers este o manifestare a conștiinței. Chiar și atomii sunt
conștienți într-o anumită mă sură ; altfel nu ar putea exista.
Paramhansa Yogananda a mers atâ t de departe încâ t a declarat că
fiecare atom "este dotat cu individualitate".
Nirvana este dispariția individualită ții. Acesta este, de fapt, scopul
orică rei că i spirituale adevă rate. Individualitatea este un aspect al
lui maya, care face ca toate valurile de pe oceanul Spiritului să pară
separate și reale. Cu toate acestea - continuâ nd această metaforă -
ele sunt fă cute din apă și par reale doar atunci câ nd suprafața lor se
mișcă odată cu vibrațiile trecă toare cauzate de vâ nt și de mișcarea
Pă mâ ntului. Valurile, ca atare, nu au o existență individuală . Același
lucru trebuie spus și despre gâ nduri și tendințe, care apar pentru un
timp, pur și simplu, în minte, dar își au ră dă cinile în infinit și nu
definesc ego-ul. O analogie ar fi o bucată de plutire pe ocean, care se
ridică și se scufundă odată cu valurile care trec, fă ră a se mișca în
raport cu obiectele staționare de pe ță rm sau cu o navă ancorată .
Flotsam funcționează bine ca imagine deoarece, fiind o substanță
diferită de apă , este vizibilă . De fapt, desigur, există o singură
"substanță " în existență : conștiința.
Ego-ul este mai degrabă o pică tură invizibilă de apă oceanică ,
închisă , ca și mesajul unui marinar naufragiat, într-o sticlă plutitoare
de aparențe. În acest context, sticla ar putea fi considerată , în acest
context, ca fiind fă cută din gheață , așezată pe o placă de gheață , iar
placa se sprijină pe un aisberg. Această fundație (corpurile fizic,
astral și cauzal) trebuie să se topească înainte ca pică tura însă și, de
asemenea înghețată , să se poată contopi în ocean. Această imagine
este laborioasă , logica sa fiind forțată de analogia cu un val, dar
ideea acestui exercițiu este că pică tura de apă (sufletul individual)
nu încetează să existe: Ea se contopește, la eliberare, în oceanul
conștiinței. Neavâ nd mai nimic care să o conțină și să o limiteze în
spațiul limitat pe care îl implică individualitatea, ea devine ea însă și
vastul ocean al conștiinței.
(6:16) O, Arjuna! Yoga nu este pentru cel care mănâncă prea
mult sau care postește prea mult, care doarme prea mult sau
care doarme prea puțin.
(6:17) Cel care este cumpătat în alimentație, recreere, muncă,
somn și veghe atinge yoga, care distruge toate suferințele.
Nică ieri în Gita Krishna nu ne învață mai clar despre moderație
decâ t în aceste două strofe. Moderația a fost învă țată și de Buddha și
de mulți alți mari învă ță tori ai lumii. Dacă învă ță turile lui Iisus
Hristos par mai extreme ("Nu te îngriji de ziua de mâ ine"; "Nu lua
bani cu tine în poșetă . . . ."), aceasta se datorează faptului că el a
predat într-o perioadă în care oamenii erau prea mult legați de
reguli și prea intoleranți față de opiniile diferite de ale lor. Ei aveau
nevoie de o învă ță tură severă . Cu toate acestea, Isus a sfă tuit și
compasiunea, așa cum a ară tat, de exemplu, în povestea femeii
prinse în adulter.
Este interesant faptul că abordarea mai severă a religiei a fost
adoptată în India, unde Krishna a predat moderația, și că abordarea
mai permisivă - adesea la limita materialismului - a fost adoptată în
așa-numitele ță ri creștine din Occident. Este ironic faptul că , cel
puțin în această privință de bază , creștinii au fost mai fideli
învă ță turilor lui Krishna, în timp ce hindușii au fost mai fideli
învă ță turilor lui Iisus Hristos!
Oricum ar fi, moderația a fost, de asemenea, o învă ță tură de bază a
tuturor marilor maeștri. După cum spunea Yogananda: "Este mai
bine să nu ajungi la extreme în autodisciplină pâ nă câ nd nu ai
obținut cel puțin o anumită realizare". Dacă o creangă fragilă este
îndoită cu forța, ea se va rupe.
Cu toate acestea, moderația sfă tuită aici de Krishna nu este deloc
ideea pe care o au materialiștii despre acest concept. Pentru oamenii
lumești, câ teva minute de meditație în fiecare zi pot pă rea deja la
limita fanatismului! Pe de altă parte, Buddha, care preda moderația,
s-a așezat cu hotă râ re sub copacul Bodhi și nu s-a mișcat de acolo
pâ nă câ nd nu a rezolvat misterul vieții. "Fie ca acest corp să se
dizolve, dar pâ nă câ nd nu voi fi rezolvat misterul vieții, eu din acest
loc nu mă voi mișca niciodată , niciodată !" A stat acolo patruzeci de
zile și patruzeci de nopți, pâ nă câ nd, în sfâ rșit, a venit iluminarea.
Omul obișnuit nu putea decâ t să comenteze: "Deci asta e
moderație?!". Moderația înseamnă să faci tot ce poți pentru a avansa
spiritual, fă ră a te împinge prea departe.
Mențiunea lui Krishna despre recreere este interesantă și utilă . Prea
mulți că ută tori spirituali cred că frivolitatea de orice fel este
dă ună toare. Dictonul englezesc "All work and no play makes Jack a
dull boy" (Toată munca și nicio joacă îl face pe Jack un bă iat
plictisitor) este semnificativ în acest context. Multe mă nă stiri, cu
rutina lor zilnică strictă și regulile impuse cu fermitate (toate menite
să -i facă pe că lugă ri și că lugă rițe sfinți), au adesea exact efectul opus.
Deținuții, obligați să urmeze o rutină prea monoton de regulată , tind
să devină plictisitori. În plus, cu prea multe reguli, ei tind să devină
excesiv de rigizi și să piardă orice urmă de creativitate spontană ,
atâ t de esențială pentru spiritele care caută expansiunea de sine.
Ne imagină m un episcop, un abate sau un alt om al bisericii
încercâ nd să justifice o glumă ușoară prin comentariul, în timp ce își
reprima o ușoară chicoteală : "Cred că nu este interzisă puțină
veselie inofensivă ." Fă ră un echilibru să nă tos de recreere suficientă ,
cineva poate ajunge să semene cu o broască împă iată , cu un aer plin
de sine, deși incapabil să spună ceva de interes pentru cineva!
În India există mai puțină conștiință de sine în această privință ;
totuși, tendința figurilor religioase de pretutindeni de a se lua prea
în serios și de a nu râ de niciodată decâ t în mod ironic, este (se
bă nuiește) un fenomen mondial.
(6:18) Când chitta (sentimentul) este complet calmat și centrat
în interior în Sine, yoghinul, eliberat de orice atașament și
dorință, atinge starea cunoscută sub numele de uniune cu
Dumnezeu.
Încurcă tura cu iluzia nu începe atâ t de mult cu ego-ul în sine, câ t cu
reacțiile sentimentelor din inimă la fluctuațiile lui maya. Chiar și un
maestru trebuie să pă streze suficientă conștiință a ego-ului pentru a
recunoaște că anumite îndatoriri din lumea sa, deși sunt ordonate de
Dumnezeu, sunt în mod specific ale sale. El nu se identifică cu ego-ul
să u, ci doar lucrează prin el într-un fel asemă nă tor cu modul în care
un trompetist își suflă în corn. Ceea ce îi prinde cu adevă rat pe
oameni în iluzie este gâ ndul: "Îmi place asta!" - sau "Nu-mi place
asta!". Chiar și maeștrii eliberați au nevoie de suficientă conștiință a
ego-ului pentru a ține laolaltă atomii din corpurile lor. În ilustrația
valurilor și a oceanului, maestrul este valul jos, sattwic, a că rui
creastă ră mâ ne aproape de sâ nul oceanului.
De aceea, Patanjali a dat definiția yoga astfel: "Yogas chitta vritti
nirodha: Yoga este neutralizarea vâ rtejurilor (vâ rtejurilor, mari și
mici) sentimentelor."
(6:19) Flacăra unei lumânări arde constant, ferită de vânt. La
fel este și conștiința acelui yoghin care și-a stăpânit chitta
(sentimentele).
Reflexia lunii pe un lac este distorsionată de valurile din apă . Așa
sunt și unduirile sentimentelor, care adesea cresc și devin valuri de
agitație, distorsionâ nd claritatea percepției umane. Pentru a calma
mintea, astfel încâ t aceasta să reflecte adevă rul așa cum este, trebuie
să se calmeze valurile de reacție din inimă . Numai atunci câ nd
flacă ra concentră rii arde în mod constant și se acceptă cu calm tot
ceea ce este, în loc să se încerce să se vadă altfel și să se dorească să
fie altfel, se poate ajunge la un adevă r complet. Trebuie să înveți să
ră mâ i nemișcat fie de noroc, fie de adversitate. Numai atunci este
posibilă percepția profundă a Infinitului.
Yogananda vorbea adesea despre "telefoanele simțurilor" - senzații
transmise minții de că tre simțurile vă zului, auzului, mirosului,
gustului și atingerii. Acestea, spunea el, pot fi "oprite" în timpul
meditației, câ nd respirația și bă tă ile inimii sunt liniștite, iar energia
se retrage în coloana vertebrală de la suprafața corpului. Krishna nu
vorbește însă aici doar despre starea meditativă , ci și despre
yoghinul aflat în activitatea zilnică normală , care își poate pă stra
sentimentele netulburate de procesul reactiv emoțional al
sentimentelor umane.
Este important să înțelegem câ t de centrale sunt emoțiile în orice
implicare în iluzie. Luați în considerare doar un exemplu pe care l-
am vă zut mai devreme: reacțiile necenzurabile ale unui copil mic la
orice eveniment neașteptat. Copilul sare în sus și în jos de încâ ntare,
sau se apleacă , bă tâ nd din picioare cu nemulțumire. Valurile sale
emoționale îl împiedică să vadă ceva clar. Să -i spui unui copil: "Toate
acestea se vor termina pâ nă seara" ar fi inutil! Întreaga lui
"realitate" se află în propriile reacții de moment. Pentru el, lucrurile
nu vor fi niciodată diferite. Momentele emoționale sunt ca niște
scene surprinse cu un clic al obiectivului unui aparat de fotografiat.
Deși acea imagine va dura atâ t timp câ t rezistă filmul sau copia,
scena în sine se poate schimba complet într-o singură clipă .
Creasta valului nu are nicio permanență . Persoana care se ridică și
se scufundă pe o mare agitată într-o barcă cu vâ sle nu poate să vadă
clar nimic de pe pă mâ ntul din apropiere. Chiar și așa, oamenii prinși
în furtuna iluziei nu pot înțelege niciun adevă r fix și, de fapt, sunt
prea agitați pentru a se gâ ndi la el chiar și două secunde la un loc.
Acest fapt, deși recunoscut, a fost denaturat de iluzie! Oamenii de
știință cred că , pentru a judeca clar faptele în orice experiment,
trebuie să excludă în mod rigid sentimentele ca fiind stră ine
obiectivită ții "științifice". Adevă rul este că , fă ră un sentiment
adevărat - adică fă ră intuiție - orice perspectivă obținută va fi sterilă
și lipsită de viață . "Autointitulații" Gyana Yoghini, în mod similar, își
imaginează că , eliminâ nd sentimentul (care, din nou, înseamnă
intuiție) din înțelegerea adevă rului, vor dezvolta o înțelegere clară .
Cu toate acestea, ei se privează pe ei înșiși de o înțelegere reală,
deoarece sentimentul intuitiv este esențial pentru o înțelegere
adevă rată . Acesta trebuie să fie întotdeauna calm, centrat și
îndreptat în sus, spre supraconștiință - care este localizată fizic,
după cum am vă zut, în lobul frontal al creierului, în spatele frunții, la
jumă tatea distanței dintre sprâ ncene.
Intelectul poate vedea, analiza și explica: Cu toate acestea, doar
adă ugarea sentimentelor inimii conferă înțelegere.
Într-adevă r, se poate pune întrebarea dacă , fă ră sentiment,
conștiința poate exista.
(6:20) Starea de liniște interioară completă, (care este) atinsă
prin meditația yoga, în care micul sine (ego-ul) se percepe pe
sine ca Sine, se bucură de sine ca Sine;-
(6:21) acea stare în care beatitudinea, transcendentă deasupra
simțurilor și acceptată ca atare de inteligența intuitivă, nu
poate fi niciodată eliminată;-
(6:22) starea care, odată atinsă, este considerată comoara
dincolo de toate celelalte comori: În această stare (numai)
yoghinul devine imun la durere chiar și (în fața) celei mai mari
tragedii.
Paramhansa Yogananda a fost deja citat spunâ nd: "Trebuie să fii
capabil să stai neclintit în mijlocul pră bușirii lumilor care se sparg".
În aceste strofe, Krishna explică starea de conștiință în care o poziție
atâ t de fermă devine în cele din urmă posibilă .
(6:23) Această stare este cunoscută sub numele de yoga, starea
în care cineva devine imun la orice durere. Practica yoga ar
trebui, prin urmare, urmată cu hotărâre, cu un sentiment de
nezdruncinat.
Strofele 20-22 descriu progresul de la samadhi condiționat
(sabikalpa, sau sampragyata) la samadhi necondiționat (nirbikalpa,
sau asampragyata): starea de uniune supremă cu Dumnezeu,
menționată aici în strofa 23 ca fiind "starea în care cineva devine
imun la orice durere". În prima stare, sabikalpa samadhi, conștiința
egoului, deși latentă , este încă prezentă . Astfel, inteligența intuitivă
(care combină , așa cum o face, simțirea cu discriminarea) este încă
activă ; micul eu, plin de admirație și uimire, recunoaște Sinele
Suprem. Treptat, pe mă sură ce se stabilește în această stare, micul
eu taie în bucă ți ultimul fir care îl lega de micime.
Aceasta este deci "extincția permanentă ", starea în care conștiința
ego-ului yoghinului este ucisă și transformată în cenușă , pentru a
ră mâ ne ulterior doar o amintire în omnisciență . Această amintire
poate fi resuscitată , așa cum se întâ mplă uneori câ nd un suflet
eliberat este trimis înapoi (prin voința Creatorului) în existența
manifestată ca avatar, pentru salvarea multor suflete care încă
ră tă cesc în iluzie. Conștiința libertă ții interioare veșnice și absolute
nu se pierde niciodată .
(6:24) Renunțând fără excepție la orice dorință egoistă;
reținând mental orice implicare senzorială în lume;-
(6:25) calmându-și cu răbdare inteligența intuitivă și absorbit
în Sine, yoghinul, renunțând la toate celelalte gânduri, atinge
treptat pacea perfectă.
Câ nd cineva se așează pentru prima dată să mediteze, un milion de
distrageri vin să îl descurajeze din acest efort. Dacă meditează cu
ochii întredeschiși (care este poziția ideală ), poate fi distras de
luminile sau mișcă rile din jur. În acest caz, este permisă închiderea
ochilor.
Dintre toate senzațiile, sunetele sunt cele mai susceptibile de a
invada "câ mpul de luptă " interior al cuiva, cel din Kurukshetra. În
acest caz, el poate folosi dopuri pentru urechi sau o planșă în formă
de "T" pe care să -și sprijine coatele, apă sâ nd ușor cu degetele mari
pe tragus-ul fiecă rei urechi. În orice caz, este bine să gă sească un loc
liniștit pentru meditație. Dacă nu există un astfel de loc, alegeți un
loc care să conțină o asemenea confuzie de sunete încâ t niciunul să
nu iasă în evidență în mod deranjant; sau un loc în care un sunet
continuu le îneacă pe toate celelalte: o cascadă , de exemplu, sau un
pâ râ u care curge.
Mirosurile pot fi folosite în mod avantajos prin crearea unui singur
miros (o sugestie evidentă este tă mâ ia) care nu numai că
diminuează alte mirosuri, dar devine treptat asociat în minte cu
exerciții devoționale și sentimente înă lță toare.
Gusturile sunt relativ ușor de înlă turat, dar dacă în gură persistă un
gust de la un aliment consumat recent, poate fi de ajutor să bei
puțină apă pură înainte de a medita.
În cele din urmă , atingerea poate fi cel puțin mai puțin deranjantă
prin purtarea unor haine largi și confortabile, suficient de
că lduroase și suficient de ușoare pentru această ocazie, astfel încâ t
corpul să nu tremure și să nu transpire în mod nejustificat.
Ră bdarea sfă tuită în ultima strofă este necesară pentru calmarea
minții. Paramhansa Yogananda a comparat-o cu un pahar cu apă în
care au fost amestecate particule de murdă rie. Nu se poate ordona
ca apa să devină limpede, dar dacă lă să m paharul să stea o vreme,
impurită țile se depun treptat pe fundul apei, sau se ridică de la sine
la suprafață , pentru a fi eliminate.
Omul obișnuit, ale că rui gâ nduri (mai ales în timpul activită ții) se
integrează complet în conștiința sa, nu-și dă seama câ t de neliniștită
este mintea sa. Atunci câ nd se așează să mediteze, poate fi îngrozit
să constate cum conștiința sa freamă tă și se agită cu o idee după alta,
un plan după altul, o senzație, o amintire, o intenție după alta.
Descurajarea îl poate cuprinde într-o strâ nsoare ca o menghină . Să
continue să disciplineze cu calm acest mâ nz fraged, mintea! Acesta
va intra treptat sub control și se va comporta așa cum îi va indica el.
(6:26) De fiecare dată când mintea nestatornică și șovăielnică
se abate de la cursul ei, lasă-l să o retragă și să o redirecționeze
spre (sarcina de) a o aduce sub control.
(6:27) Yoghinul care și-a liniștit complet mintea, ale cărui
pasiuni (rajoguna) sunt în repaus și care este eliberat de orice
impuritate atinge cu adevărat unitatea cu Spiritul și
binecuvântarea supremă.
(6:28) Yoghinul, eliberat de imperfecțiune, angajat neîncetat în
(activități care duc la) uniunea divină, atinge cu ușurință starea
de uniune fericită cu Spiritul.
(6:29) Unit cu Sinele Suprem prin practica yoga, el își vede
Sinele în toate ființele și toate ființele în acel Sine unic.
(6:30) Cel care Mă privește pretutindeni și care vede totul în
Mine, nu Mă pierde niciodată din vedere și nici Eu nu-l pierd
din vedere.
Guru al meu citea foarte des această ultimă strofă . Tonul vocii sale și
expresia pe care o avea câ nd fă cea acest lucru erau fericite. Ne
amintea că Dumnezeu este mereu aproape. Ceea ce pare să -L țină pe
Domnul la distanță este doar indiferența noastră . Dacă vom face
munca necesară pentru a ne liniști gâ ndurile și sentimentele (mai
presus de toate), Îl vom gă si pe El, așteptâ ndu-ne. Oamenii care se
plâ ng mizerabil de tă cerea Sa continuă , de aparenta Sa nepă sare față
de ei în suferința lor, nu trebuie decâ t să aplice principiile pe care le
cunosc deja din viața de zi cu zi.
Își doresc ei succesul lumesc? Ei știu - sau învață destul de curâ nd -
că nu le va fi aruncat în poală : Ei trebuie să muncească pentru el! Își
doresc dragoste umană ? Ei știu că nu va veni la ei dacă stau pur și
simplu acasă , lâ ncezind. Își doresc rubine, diamante, aur? Aceste
lucruri nu se gă sesc ză câ nd pe jos: Ele trebuie să fie extrase cu mare
efort de cineva și plă tite de alții cu costuri mari.
Cum se face că oamenii cred că Dumnezeu le datorează un ră spuns
pentru rugă ciunile lor scurte, neliniștite și, de obicei, superficiale?
Rugă ciuni angoasate? Ei bine, uneori - dar angoasa trece, și în
curâ nd Îl uită din nou, în timp ce se gră besc în că utarea unei noi
dorințe. Dumnezeu vede toate acestea și spune: "Voi aștepta". El
vrea să fie sigur de dragostea noastră , pe care o caută , fă ră ca omul
să arunce aproape niciodată o privire spre El, de milenii!
(6:31) Acel yoghin se odihnește veșnic centrat în Mine care,
indiferent de modul său exterior de viață, Mă vede pe Mine în
inima tuturor ființelor.
Un exercițiu care merită practicat, ori de câ te ori vedeți o altă ființă
umană , este să vă gâ ndiți: "Sinele meu superior este și în el. Ș i în el,
Sinele nostru unic se luptă prin ego pentru a-și gă si adevă rata sa
natură : fericire completă , perfectă prin toate experiențele umane;
iubire adevă rată într-un partener uman; recunoaștere adevă rată ,
divină , în faima umană ; putere adevă rată , divină , în dominația
închipuită asupra altora; bogă ție interioară adevă rată , în proprietă ți
și un cont bancar umflat". Împlinirea după care tâ njește omenirea
este, în esență , una și aceeași. Încercați să îl vedeți pe Dumnezeu
peste tot. Nu-L excludeți niciodată mental din tot ceea ce vedeți,
faceți sau experimentați. În acest fel vă va fi mai ușor să vă apropiați
de El, care este pretutindeni și că ruia toate sufletele îi sunt la fel de
dragi și Îi aparțin în egală mă sură .
(6:32) O, Arjuna, cel mai bun yoghin este cel care simte nevoile
celorlalți, durerile și bucuriile lor, ca și cum ar fi ale lui.
(6:33) Arjuna a spus: "O, Madhusudana (Krishna), din cauza
neliniștii mele, nu am obținut niciun rezultat durabil în
încercările pe care m-ai învățat să îmi liniștesc mintea.
(6:34) Cu adevărat (continuă Arjuna) mintea este neliniștită,
tumultoasă, nebunește de încăpățânată! O, Krishna, consider că
este la fel de greu de stăpânit ca și vântul!
Gâ ndiți-vă cum, în Autobiografia unui yoghin, Paramhansa
Yogananda, ca discipol în ashramul guru-ului să u, a spus într-o zi
despre eforturile sale meditative: (Gâ ndurile mele neascultă toare)
"s-au împră știat ca pă să rile în fața vâ nă torului". Aceea a fost chiar
ziua în care gurul să u i-a oferit prima sa experiență în conștiința
cosmică .
Este obișnuit să ne plâ ngem de lentoarea și dificultatea eforturilor
spirituale. Este nevoie de un curaj eroic pentru a învinge în această
luptă , cea mai dificilă , dar și cea mai importantă prin excelență .
Mulți devotați, după un mic efort, fug de scenă , revenind la viața pe
care au tră it-o înainte. Încarnare după încarnare, ei încearcă ,
eșuează , apoi se întorc. Poate că se întorc cu o voință reînnoită de a
încerca din nou, dar adesea se luptă cu descurajarea și dezamă girea.
O lamentație obișnuită este: "Dar - este atâ t de dificil!". Ei bine,
bineînțeles că este! Poate fi câ știgată "perla de mare preț" fă ră un
efort serios? Ș i totuși, pur și simplu nu există alternativă ! Oricine
pune mâ na la plug trebuie să termine treaba, așa cum spunea Isus
Hristos în Luca 9:62, "fă ră să se uite înapoi, altfel nu va fi potrivit
pentru Împă ră ția lui Dumnezeu". Să -și spună că , chiar și în efortul de
a reuși, se numă ră deja printre "aleșii" omenirii. Puțini - de fapt,
foarte puțini - au dobâ ndit karma bună pentru a ști că gă sirea lui
Dumnezeu este singurul scop al vieții.
Ș tiința yoga este de o importanță neprețuită pentru că ută torul
spiritual. Ea oferă tehnici care pot ajuta mintea în eforturile sale de a
obține calmul.
Cea de-a doua dintre aceste strofe face aluzie la ră spunsul la
problema lui Arjuna. El spune că el consideră că mintea este "la fel
de greu de stă pâ nit ca vâ ntul". Vâ ntul este, într-adevă r, indiciul
pentru rezolvarea problemei sale, deoarece soluția este adesea
implicită deja în modul în care este formulată o întrebare!
Soluția, aici, este respirația. "Lipsa de respirație înseamnă lipsa de
moarte" este o zicală obișnuită printre yoghini. Într-o strofă recentă
(6:19) am vă zut deja folosită această imagine a vâ ntului: "Flacă ra
unei lumâ nă ri arde constant, protejată de vâ nt". Așa cum vâ ntul
agită flacă ra unei lumâ nă ri, tot așa și respirația agită mintea.
Observă m un efect invers asupra respirației: câ nd mintea, și mai
ales sentimentele, devin agitate, respirația devine agitată . Orice șoc
major face ca inima să bată mai repede, iar respirația să se agite și să
se agite cu excitația corespunză toare.
Ș tiința yoga lucrează invers față de acest efect natural. Oamenii
înțeleg acest adevă r, cel puțin într-o anumită mă sură , în mod
natural. Câ nd cineva suferă un șoc, în mod obișnuit îl sfă tuiesc: "Stai
jos; respiră încet și profund câ teva momente. Calmează -te. Acum,
apoi, explică ce s-a întâ mplat". Alți oameni, dorind să se ajute unii pe
alții, încep, de asemenea, în mod natural, prin a-l sfă tui să respire
încet. Fă ră să -și dea seama, fiecare știe mai multe despre știința
yoga decâ t își dă seama!
Oamenii, din nou, privesc automat în sus atunci câ nd se simt exaltați.
La primirea unei vești bune, ei stau mai drepți. Își plasează automat
mâ inile deasupra inimii atunci câ nd sentimentele lor sunt brusc și
profund afectate. Își împletesc sprâ ncenele atunci câ nd vor să se
concentreze profund. Ei încearcă să respire mai încet nu numai
atunci câ nd sunt agitați, ci și atunci câ nd vor să se concentreze
profund asupra orică rui lucru.
Respirația este cheia mistică oferită de știința yoga pentru a obține
controlul asupra minții.
(6:35) O, atotputernicule Arjuna, mintea este, fără îndoială,
nestatornică și rebelă, dar poate fi controlată prin practica
yoga și prin exercitarea pasiunii mentale.
(6:36) Iată promisiunea Mea: Yoga, deși dificil de atins pentru o
minte neguvernată, poate fi atinsă prin metode adecvate dacă
cineva se străduiește (cu seriozitate) să obțină autocontrolul.
Practica yoga (yoga abhyasa) implică o muncă atâ t în exterior, câ t și
în interior, depunâ nd eforturi repetate pentru a se întoarce la
centrul calm din interior. Disprețul (vairagya) înseamnă
dezangajarea minții (din nou, prin eforturi repetate) de toate
formele de plă cere senzorială , atâ t subtile, câ t și grosiere. Evitați
orice stimul care vă amintește de împlinirile lumești, mai ales dacă
sesizați pericolul ca acesta să vă distragă atenția de la fericirea
sufletului.
(6:37) Arjuna a spus: O, Krishna, ce se întâmplă cu cel care nu
reușește să practice yoga: care încearcă cu devotament să
mediteze, dar se vede incapabil să-și controleze mintea?
(6:38) Oare nu devine el ca un nor sfâșiat, împrăștiat și
dispersat: incapabil să găsească Brahman și la fel de incapabil
să se întoarcă în lumea iluzorie pe care a respins-o?
(6:39) Te rog să mă eliberezi definitiv, o, Krishna, de aceste
îndoieli! Cine altcineva în afară de Tine poate alunga
incertitudinea mea?
Devotatul descurajat îl imploră pe Dumnezeu, în calitate de Medic
Cosmic, să îi vindece îndoielile de sine. Pentru că nu orice aspirant
yoghin nu atinge scopul divin într-o singură viață . Există trei moduri
de a eșua în practica yoga. Unul dintre ele, din pă cate, este destul de
comun: să se întoarcă în lume, sperâ nd cu disperare că va gă si
cumva din nou împlinirea care i-a fost refuzată mai înainte. Astfel de
că ută tori eșuați, din pă cate, sunt mult prea des întâ lniți. După o
astfel de că dere, ei pot ră tă ci timp de mai multe încarnă ri pâ nă câ nd
dorința de Dumnezeu se trezește din nou în inimile lor. Pentru că ,
deși această dorință poate pă rea uneori că a dispă rut, odată ce a fost
trezită în inimă , ea nu poate muri niciodată .
Un alt tip de că dere are loc, ca să spunem așa, pe câ mpul de luptă . O
persoană practică yoga cu zel la început, dar, după un timp, își
relaxează eforturile. După ce la început s-a lă sat purtat de zelul să u
inițial, lipsa unui neatașament perfect în inimă îl poate face să se
descurajeze și să își diminueze eforturile, fă câ ndu-l astfel să își
piardă concentrarea asupra fericirii sufletului. Câ nd vine moartea,
mintea sa, influențată de karmele pă mâ ntești din trecut, privește
înapoi cu un interes trezit la plă cerile lumești de care s-a bucurat
câ ndva. În consecință , distras de la dorința sa unică de a-L că uta pe
Dumnezeu, el nu reușește să se unească cu El. Îndoielile de sine îl
asaltează : Îl dorește cu adevărat pe Dumnezeu? Nu ar putea fi
mulțumit să obțină ceva mai puțin provocator - o viață armonioasă ,
de exemplu, într-un paradis astral? Nu este, poate, potrivit pentru a
escalada înă lțimile? Nu există , probabil, nicio speranță pentru el de a
se ridica mai sus?
Într-o astfel de stare de spirit, aspirantul yoghin ar face cel mai bine
să nu fie prea analitic. El ar trebui pur și simplu să -l iubească pe
Dumnezeu și să lase decizia cu privire la soarta sa în mâ inile
Divinită ții. Nishkam karma - acțiune fă ră dorința de a obține roadele
acțiunii - ar trebui să fie motto-ul să u pâ nă la și dincolo de ușa
morții.
Cel de-al treilea tip de eșec este pur și simplu faptul de a fi fost
departe, pâ nă acum, de perfecțiune. O astfel de persoană poate
ră mâ ne mult timp în mijlocul frumuseților unui rai astral - care,
atunci câ nd se întoarce pe pă mâ nt, va ră mâ ne cu el în subconștient,
ca o reamintire constantă a faptului că această lume nu este
adevă rata sa casă . Sau, se poate întoarce rapid pe pă mâ nt, plin de
zelul de a-și continua că utarea lui Dumnezeu. În viața urmă toare, el
poate să își înceapă din nou eforturile spirituale de la o vâ rstă
fragedă și să nu se odihnească niciodată pâ nă câ nd nu își va atinge
scopul divin.
Alternativ, poate să nu reușească să ajungă la Dumnezeu, dar să se
elibereze, în cele din urmă , de karma pă mâ ntească și să -și continue
că utarea perfecțiunii în planul astral.
Guru al meu folosea adesea exemplul plantă rii semințelor unui
copac. Este nevoie de timp pentru ca să mâ nța să încolțească . Este
nevoie de mai mult timp pentru ca lă starul să iasă din pă mâ nt; apoi
pentru ca puietul să se ridice - subțire la început, apoi treptat mai
puternic și mai înalt. Să mâ nța trebuie să fie udată . Trebuie să fie
protejată de formele de viață inferioare care o pot amenința. Atunci
câ nd devine un puiet, este posibil să aibă nevoie de protecție în
interiorul unei incinte de sâ rmă împotriva animalelor mai mari.
Odată ce copacul a "crescut", chiar și o că prioară poate fi capabilă să
își înțepe coarnele pe scoarță fă ră a devasta trunchiul. Pentru acest
proces îndelungat, însă , este nevoie de ră bdare. Nu continuați să
dezgropați planta de credință pentru a vedea dacă aceasta crește.
Acționează așa cum trebuie pentru moment și lasă rezultatele în
mâ inile lui Dumnezeu. Fie că reușești să Îl gă sești în această viață , fie
că trebuie să Îl gă sești în alta, fie că trebuie să mai aștepți câ teva
vieți: aceste lucruri nu ar trebui să fie preocuparea ta actuală .
Gâ ndește-te doar la câ te încarnă ri ai acumulat un elan opus. Este
nevoie de timp pentru a izbucni în imensitatea eternită ții din
carapacea dură pe care v-ați creat-o de-a lungul multor vieți. Fiți
mulțumiți să faceți tot ce puteți, pentru moment, și lă sați rezultatele
în mâ inile lui Dumnezeu.
Calea că tre Dumnezeu nu este ca și cum ai stră bate cu greu un
deșert arid în speranța de a gă si o oază . Fiecare pas din drum devine
mai frumos: verde, înflorit și infinit de variat. Cu câ t cineva
meditează mai mult timp cu sinceritate, cu atâ t simțurile sale se
rafinează mai mult. Culorile devin pentru el mai frumoase; sunetele,
mai palpitante; mirosurile, mai încâ ntă toare. Toată viața devine,
pentru el, din ce în ce mai minunată . Câ nd reușește să pă trundă în
spatele simțurilor fizice, simțurile subtile, astrale, îi oferă plă ceri și
mai acute. El trebuie să treacă dincolo de experiențele astrale, de
asemenea, dar este încurajator să știe că acele imagini și sunete
interioare sunt mult mai minunate; mirosurile, mai plă cute;
gusturile, mai încâ ntă toare. Yogananda a scris odată că Dumnezeu
poate veni la devotat ca o mie de gusturi delicioase, toate strivite
într-unul singur. În ceea ce privește simțul tactil, dorințele sexuale
ne fac să că ută m plă cerea de a atinge și de a fi atinși prin piele, dar
această atingere este un palid substitut pentru fiorul de a atinge
totul din interior, prin conștiința extinsă .
On ar trebui să tră iască mai mult din toată inima chiar acum,
bucurâ ndu-se de practicile sale de yoga, gâ ndindu-se la acest
moment, nu la viitor, ci pur și simplu iubindu-l pe Dumnezeu în
prezent și oferindu-se Domnului fă ră să aștepte vreo recompensă .
Ar trebui să vă amintiți, într-adevă r, că nu există nici o recompensă
pentru voi!
Principalul motiv pentru care oamenii se descurajează este
așteptarea unor rezultate specifice. Învă țați să nu vă așteptați la
nimic. Nu este oare suficientă bucurie să -L cauți mă car pe El, și nu să
alergi neîncetat spre imagini de miraj care, după cum știi foarte bine,
se vor evapora chiar în timp ce te apropii de ele?
Dumnezeu este singurul ră spuns la că utarea fericirii omului! De ce
mai ai nevoie, ce crezi că te-ar putea satisface înainte de a începe din
nou să -L cauți?
(6:40) Domnul binecuvântat a răspuns: O, Arjuna, fiul Meu! Cel
care săvârșește acțiuni corecte nu poate fi niciodată distrus. Fie
în această lume, fie în următoarea, soarta lui nu va fi niciodată
rea.
Așa cum am vă zut mai sus (după 6:34), fiecare știe că trebuie să
muncească pentru a obține succesul exterior. Ceea ce pare atâ t de
dificil pe calea spirituală este faptul că Dumnezeu este atâ t de
aproape, și totuși atâ t de greu de perceput! Bogă țiile bă nești sunt în
afara noastră și trebuie dobâ ndite. Dumnezeu este, așa cum spunea
Guru al meu, "cel mai apropiat dintre cei apropiați". Atunci, de ce
pare atâ t de departe?!
Există o poveste pe care Yogananda îi plă cea să o spună despre
cerbul mosc din Himalaya. Într-un anumit anotimp al anului, această
că prioară secretă într-o pungă din buric un parfum încâ ntă tor de
mosc. Cerbul aleargă frenetic, încercâ nd să gă sească sursa acestui
minunat parfum. Uneori, în disperarea sa neră bdă toare, se aruncă
de pe o stâ ncă înaltă și moare în valea de jos. Vâ nă torul îl gă sește
atunci, îi taie punga și o vinde la un preț mare pe piață . "O, cerb de
mosc!", a scris odată un poet, "De ce nu ai putut înțelege că parfumul
pe care îl că utai a fost întotdeauna cu tine - în chiar sinele tă u?".
Aceasta este cea mai mare dificultate a yoghinului care se luptă :
Energia lui este deja obișnuită să curgă prin simțuri. Guru-ul meu a
subliniat faptul că orice încercare de a-și satisface foamea personală
prin hră nirea altcuiva ar avea ca rezultat înfometarea proprie. A
că uta împlinirea prin hră nirea simțurilor înseamnă să hră nești ceva
ce nu ești. Așa cum a spus și Guru al meu: "Trebuie să tră iești
oricum. De ce să nu tră iești în mod corect?" Yoghinul ratat, în ciuda
dezamă girii profunde și inevitabile pe care o simte față de el însuși,
este mult mai mare ca ființă umană decâ t cel mai de succes
materialist.
"Atâ ta timp câ t vei continua să faci acest efort", a spus Yogananda în
cele din urmă , "Dumnezeu nu te va dezamă gi niciodată . Dar dacă îți
spui: "Am eșuat", va fi adevă rat - cel puțin în această viață - deși
dorința ta subconștientă de Dumnezeu te va readuce din nou și din
nou pe calea spirituală pâ nă câ nd vei reuși să -L gă sești. Dar de ce să
amâ nă m? Dacă alunecați sau chiar că deți, spuneți-vă : "Ș tiu ce vreau
și voi continua să încerc pâ nă câ nd voi reuși!"."
Amintiți-vă de zicala populară : "Dacă nu reușești din prima, încearcă
din nou și din nou". Dumnezeu este propriul tă u Tată /Mamă , așa
cum ne amintește Krishna tuturor, adresâ ndu-se lui Arjuna în
această strofă ca fiind fiul să u.
(6:41) Un yoghin căzut (dar sincer) intră (după moarte) în
lumea celor virtuoși. El (poate) rămâne acolo mulți ani. După
aceea, el renaște pe pământ într-o casă bună și prosperă.
Ideea că nașterea cuiva este decisă doar biologic este în mare parte
un mit. Genele au ceva de-a face cu forma corpului fizic, dar chiar și
această formă și alte caracteristici sunt determinate de karma
personală . Ea poate fi determinată într-o oarecare mă sură și de
karma de masă , care poate dicta aspecte precum culoarea pielii,
influențele rasiale și chiar sexul corpului. Cu toate acestea, calită țile
mentale și spirituale ale unei persoane spirituale îl atrag spre familii
care îl vor încuraja pe yoghinul în devenire să continue în că utarea
sa spirituală . Prosperitatea îi este, de asemenea, oferită ca un mijloc
de a-l ajuta să își satisfacă orice dorință materială persistentă pe
care o posedă .
Yoghinul decă zut descris aici este unul care, fiind încă imperfect în
că utarea sa spirituală , a încetinit temporar sau chiar a abandonat
eforturile spirituale. În caz contrar, yoghinii care nu au avut succes,
dar care sunt încă dornici să își continue eforturile spirituale se pot
întoarce pe pă mâ nt relativ curâ nd. Progresul spiritual, cu excepția
celor care au atins o stare înaltă de avansare, nu este posibil pentru
ei în sferele astrale. Viața de acolo, pentru cei virtuoși, este atâ t de
frumoasă și armonioasă încâ t cel care este doar un vizitator din
planul de existență terestru, avâ nd încă o karma materială de
rezolvat, nu simte decâ t foarte puțin sau deloc stimulent pentru a-și
continua practicile spirituale. Însuși tă râ mul spre care este atras va
fi locuit doar de aceia ale că ror gusturi și interese sunt similare cu
ale sale, sau poate conține membri iubiți ai familiei, sau are astfel de
condiții care îl vor ajuta să își îndeplinească o dorință personală
profundă . Dorințele pă mâ ntești rafinate - cum ar fi dorința de a avea
o muzică frumoasă , un peisaj "ceresc", o comunitate armonioasă de
prieteni sau alte condiții idilice - pot fi satisfă cute mai bine în lumea
astrală decâ t pe Pă mâ nt.
Astfel, acei yoghini care atrag o ședere îndelungată în lumea astrală -
poate chiar sute de ani - tră iesc acolo ca urmare a practicilor lor
spirituale de pe Pă mâ nt, chiar dacă , aici, s-au îndepă rtat de practicile
lor. Cei care practică chiar și puțină meditație în această viață -
accentul firesc fiind pus pe dezvoltarea intuiției - sunt atrași în
regiunile astrale cerești și își descoperă acolo o putere sporită de
plă cere.
Pe de altă parte, yoghinii, care își pă ră sesc corpul fizic la moarte cu o
dorință profundă pentru Dumnezeu, dar care încă mai pă strează
câ teva dorințe materiale persistente (poate doar subconștiente), vor
respinge adesea atracția deliciilor astrale, considerâ ndu-le un ocol
în că lă toria lor ascendentă . Astfel de suflete, conștiente că există mai
multe stimulente pentru a continua să progreseze într-un corp fizic,
pot alege să renască relativ curâ nd pe Pă mâ nt. (Timpul șederii lor în
lumea astrală va depinde, printre alți factori, de lucruri precum câ t
de intensă este dorința lor de a-și continua progresul spiritual și de
compatibilitatea lor cu condițiile karmice de pe acest Pă mâ nt, sau de
pe o altă planetă , la momentul respectiv).
Există nenumă rate planete locuite în universul material. Oamenii nu
se limitează în niciun caz la reîncarnarea pe Pă mâ nt. Pe mă sură ce
omenirea avansează în yugas, sau vâ rste superioare, acele suflete
care s-au reîncarnat aici în vremuri mai întunecate pot fi atrase de
civilizații mai puțin iluminate de pe alte planete, unde nivelul de
avansare este mai compatibil cu propria lor stare reală de
rafinament.
Universul, considerat de astronomia modernă ca fiind aproape lipsit
de condiții pentru o viață inteligentă , este de fapt plin de ea. Chiar și
stelele, a declarat Paramhansa Yogananda, sunt populate de ființe
inteligente cu corpuri foarte rafinate, a că ror "hrană " și "respirație"
este lumina de foc. Relată rile despre "OZN-uri" care vizitează
această lume sunt (multe dintre ele) perfect adevă rate. Astfel de
vizite provin de pe multe planete, unele dintre ele prietenoase, altele
cu interese în primul râ nd egoiste. În ultimă instanță , întregul
univers este o rețea vastă , interconectată de conștiință . Ș tiința
modernă declară că ar fi imposibil ca locuitorii planetelor situate la
mulți ani-lumină de noi să facă o că lă torie atâ t de lungă . Ră spunsul
lui Yogananda la această declarație a fost că știința se află încă în
fază incipientă . Este cu siguranță posibil, a declarat el, să se
că lă torească pe distanțe vaste prin alte mijloace decâ t cele
imaginabile pâ nă acum în știința materialistă .
Acei yoghini care, pă ră sind această lume, s-au "să turat" de ea, dar
care mai au încă o karmă pă mâ ntească de rezolvat, pot avea o
ședere foarte lungă în lumea astrală înainte ca karma lor
pă mâ ntească să -i tragă înapoi, obligâ ndu-i să se confrunte din nou
cu ea.
(6:42) Pe de altă parte, el se poate reîncarna pe pământ într-o
familie de yoghini iluminați. O astfel de naștere în această lume
este însă greu de obținut.
(6:43) (În noua sa familie), el își recapătă discriminarea
yoghină pe care a atins-o anterior și se apucă cu și mai mult zel
să obțină eliberarea spirituală (finală).
Krishna descrie aici ceea ce se întâ mplă cu cel de-al treilea tip de
yoghin "că zut" - că zut doar în sensul că , la moarte, nu și-a ispă șit pe
deplin dorințele conștiente și subconștiente motivate de ego.
Renașterea în casa yoghinilor avansați este dificil de obținut,
deoarece astfel de oameni se că să toresc rar, iar cei care o fac preferă
să nu aibă copii. Guru-ul meu mi-a relatat, în acest sens, povestea lui
Byasa (autorul lui Bhagavad Gita) și a lui Sukdeva. Byasa era un
suflet realizat. Câ nd soția sa l-a conceput pe Sukdeva, acesta l-a
învă țat pe copil, prin subconștientul mamei, în timp ce copilul
nenă scut se afla încă în pâ ntecele mamei sale. După naștere, copilul
a primit numele de Sukdeva.
Sukdeva, câ nd a împlinit vâ rsta de șapte ani, a plecat de acasă
pentru a gă si un guru. Tată l să u, care era el însuși foarte potrivit
pentru a juca acest rol, l-a urmă rit pe micuț, rugâ ndu-l să ră mâ nă în
familie și să își continue practicile spirituale acolo. Copilul s-a uitat
înapoi la el cu dispreț.
"Stai departe de mine!", a spus el. "Ai maya!" - ca și cum i-ar fi spus
tată lui să u: "Ai o boală infecțioasă !". Ceea ce Sukdeva a dezaprobat a
fost gâ ndul persistent în mintea tată lui să u că acest copil era fiul să u.
Byasa l-a trimis apoi la un alt mare yoghin, care era de asemenea
calificat pentru a-i oferi iluminarea. Acest subiect, însă , nu este
relevant pentru discuția noastră de față .
Realiză rile spirituale din viețile trecute ale unei persoane sunt
pă strate în mod durabil în creierul astral. Asemenea semințelor, ele
încolțesc atunci câ nd condițiile sunt potrivite. Ceea ce declanșează o
condiție "potrivită " poate fi aproape orice. Sri Ramakrishna, marele
maestru care a tră it în secolul al XIX-lea, în Bengal, India, a avut
prima sa trezire spirituală în copilă rie, câ nd a vă zut un stol de cocori
care zburau cu o frumusețe grațioasă pe un cer cenușiu.
(6:44) Puterea practicii yoga anterioare este suficientă pentru
a-l împinge, ca să spunem așa, pe yoghinul renăscut pe calea sa
ascendentă. Chiar și cel care caută doar o înțelegere teoretică a
yoga este mai avansat decât cel care se dedică ritualurilor
scripturale exterioare (vedice).
Paramhansa Yogananda a declarat că ultimele cuvinte ale acestei
strofe pot fi traduse alternativ ca însemnâ nd: "... decâ t cineva care se
dedică doar să recite cuvâ ntul vedic al lui Brahman: sacrul AUM."
Oamenii cu discernă mâ nt spiritual știu că scopul principal al
ritualurilor și chiar al incantă rii AUM este simbolic. Acesta poate
exercita un fel de putere care atrage anumite rezultate benefice. Cu
toate acestea, nu este posibil să ducă la eliberarea de karmă , fiind el
însuși un act karmic care îl implică pe cel care îl face într-o varietate
de reacții ulterioare, dintre care niciuna nu poate elibera ego-ul de
legă tura cu limită rile individualită ții.
Infinit mai important decâ t să câ nți AUM este să asculți AUM în
urechea dreaptă în meditație. Închizâ nd tragiul urechilor cu degetele
mari (coatele sprijinindu-se ușor pe o traversă de lemn), se câ ntă
mental AUM în punctul dintre sprâ ncene, în timp ce mintea se
concentrează asupra sunetelor care apar (așa cum s-a spus) în
urechea dreaptă . Trebuie să ne concentră m asupra unui singur
sunet la un moment dat. Însă și concentrarea asupra acelui sunet va
acorda pe cineva la niveluri mai subtile de sunet, pâ nă câ nd va auzi
Vibrația Cosmică . Această tehnică yoga trebuie învă țată personal, în
diferitele sale ramificații, de la un adevă rat maestru. Este o parte
importantă a că ii predate de Paramhansa Yogananda.
(6:45) Urmându-și cu sârguință calea (aleasă) și curățându-se
astfel de toate păcatele (datoriile karmice), yoghinul, după
multe nașteri, atinge perfecțiunea și intră în cele din urmă în
Beatitudinea Supremă.
Lahiri Mahasaya, care a reintrodus pentru prima dată Kriya Yoga în
lumea modernă , a explicat acest pasaj și într-un sens ezoteric. Atunci
câ nd un om expiră și nu mai poate inspira din nou, el moare. Mai
tâ rziu, câ nd renaște într-un corp nou, el inspiră pentru a face primul
să u strigă t și astfel își reia viața în această lume. În mod similar,
atunci câ nd un yoghin care meditează ră mâ ne fă ră suflare, respirația
este scoasă cu forța din corpul să u. Această stare este un fel de
"moarte parțială ", care amintește de ceva ce a spus Sfâ ntul Pavel în
Biblie: "Mor zilnic". În acest sens, atunci câ nd yoghinul revine la
conștiința exterioară și își reia respirația, primul să u act este să
inspire din nou. Astfel, în timpul meditației în corpul să u actual, el
trece, într-un sens foarte real, prin procesul de moarte și renaștere.
În acest fel, el poate îndeplini chiar și într-o singură viață
promisiunea lui Krishna, care îi va gră bi evoluția - un proces care în
mod normal necesită "multe nașteri" - și poate finaliza munca de
lungă durată chiar și în corpul să u actual.
Există o practică mai superficială , dar foarte utilă , care poate fi
ală turată procesului de respirație. Momentul de a afirma, sau de a
îmbră țișa, o nouă stare de conștiință este după o inspirație
profundă . Momentul de a expulza din corp orice gâ nd sau obicei
nedorit este în timp ce expiri în mod deliberat - suflâ nd acel gâ nd
din propria ființă , ca să spunem așa. "Obiceiurile", obișnuia să spună
Yogananda, "pot fi schimbate într-o zi. Ele sunt pur și simplu
rezultatul energiei concentrate. Dirijați acea energie într-un mod
nou, iar obiceiul pe care doriți să -l depă șiți poate fi îndepă rtat
instantaneu." Respirația, atunci câ nd este însoțită de o puternică
afirmație mentală , este cel mai bun mijloc pentru a aduce în natura
cuiva gâ ndurile și calită țile pe care le dorește și pentru a se debarasa
de cele pe care vrea să le respingă . Ș i în acest caz, fiecare respirație
expirată poate fi o mică moarte (oricum, a calită ții înlă turate), iar
fiecare inspirație poate fi o mică renaștere într-o nouă calitate pe
care se dorește să o adopte.
(6:46) Yoghinul este mai mare decât acei asceți care (se
străduiesc să atingă perfecțiunea spirituală prin) disciplinarea
trupului, mai mare chiar decât cei care urmează calea
înțelepciunii (Gyana Yoga) sau a acțiunii (Karma Yoga). Devino,
o, Arjuna, un yoghin!
Scopul disciplinei fizice este dublu: aducerea corpului sub controlul
voinței proprii și reorientarea energiei din corp, astfel încâ t aceasta
să poată servi unui scop mai înalt. În mă nă stirile creștine,
autoflagelarea (biciuirea spatelui, chiar pâ nă la vă rsarea de sâ nge)
era o practică obișnuită (nu mai este permisă ). Ideea din spatele ei
era de a "pedepsi" corpul pentru dorințele sale carnale și, astfel, de a
le descuraja să devină prea insistente în eforturile lor de a influența
mintea - ca și cum mintea ar fi fost condusă de corp, în loc de invers!
Așa cum spunea Yogananda, în replică la gâ ndul că trupul provoacă
nervozitate: "Ț ineți o bucată de hâ rtie în mâ nă . Se va scutura de la
sine? Niciodată ! Pentru a o scutura, tu însuți trebuie să o scuturi".
Mintea este influențată de conștiința fizică , dar ră spunsul ei,
întotdeauna, vine din conștiința însă și. Dorințele carnale nu își au
originea în corp, chiar dacă , în mod evident, ele sunt influențate de
corp. Originea ispitei, însă , se află în minte. Nimic inert nu poate
influența mintea fă ră ca aceasta să coopereze de bună voie, în mod
conștient sau subconștient. Astfel, Biserica Romano-Catolică a avut
dreptate să se pronunțe împotriva autoflagelă rii. Este o practică
spirituală indirectă și fundamental nesă nă toasă .
În India, practica s-a dezvoltat cu mult timp în urmă (Buddha a
întâ lnit-o în propria sa că utare spirituală ) pentru a disciplina corpul
în alte scopuri: pentru a determina energia, prin blocarea fluxului
să u exterior, să inverseze acest flux spre interior. Am menționat
această practică în comentariul de după Gita 3:7. Anumiți asceți, de
exemplu, practică menținerea continuă a unui braț în aer pâ nă câ nd
mușchii se ofilesc, iar brațul arată ca pielea și osul. Oamenilor
"moderni" le vine ușor să ridiculizeze o astfel de practică : Pare într-
adevăr extremă - pâ nă la punctul de fanatism. Ș i totuși, ne întrebă m:
ar fi putut astfel de practici să reziste mii de ani dacă nu ar fi ară tat
unele beneficii?
Un soldat american aflat în India după cel de-al Doilea Ră zboi
Mondial a dat întâ mplă tor peste un sadhu care stă tea cu un braț
zbâ rcit ridicat deasupra capului.
"Hei, acolo!", a strigat soldatul în batjocură . "Te rogi la Dumnezeu să -
ți cadă fructe în mâ nă ?".
"De ce nu încerci tu însuți?", a fost ră spunsul zâ mbitor.
Americanul a ridicat în glumă ambele brațe spre cer. Spre
dezamă girea sa, a constatat că nu le mai putea coborî.
"Vă rog, domnule", a strigat el. "Lă sați-mă să -mi cobor brațele!"
"De ce nu termini ceea ce ai început?", a ră spuns celă lalt.
"Ce vrei să spui?"
"Roagă -l pe Dumnezeu să -ți lase fructe în mâ ini", a spus sadhu.
Americanul, simțindu-se foarte prost, a strigat: "Tată ceresc, te rog
trimite-mi niște fructe!".
Imediat, mai multe fructe s-au materializat în mâ inile sale. Mai
tâ rziu, după ce și-a coborâ t brațele și s-a întors la prietenii să i, a
comentat: "Au fost delicioase!".
Autodisciplina fizică "dă roade" de un anumit fel. Chiar și
autoflagelarea nu poate să nu fi avut un anumit efect pozitiv pentru
a fi practicată timp de atâ tea secole. Totuși, ceea ce Krishna spune în
această strofă este că disciplinarea corpului este o modalitate
indirectă și incompletă de a elibera mintea de conștiința corpului.
Același lucru se poate spune și despre celelalte discipline
menționate aici: Gyana Yoga și Karma Yoga. (Karma Yoga, trebuie
menționat, este folosită și de Krishna în Bhagavad Gita cu referire la
yoga acțiunii interioare - Kriya Yoga).
Pentru o meditație profundă , este necesar să ne ridică m deasupra
conștiinței corporale, retră gâ nd energia dinspre simțuri spre
coloana vertebrală . Practicile exterioare, fizice, pot fi descrise ca
încercă ri de a lovi cu pumnul în corp pentru a renunța la controlul
asupra energiei. Gyana Yoga încearcă - din nou, în mod indirect și,
pentru majoritatea oamenilor, ineficient - să separe mintea de corp
prin disciplină mentală : exercitarea unei pasiuni calme. Această
practică este și ea utilă și poate fi eficientă într-o anumită mă sură .
Este însă indirectă , în mă sura în care nu acționează asupra energiei
în sine pentru a o retrage din corp.
Am folosit exemplul din comentariul de după Gita 2:58, al unei vizite
la dentist. Cineva își poate separa concentrarea de durerea dintelui
în timp ce dentistul lucrează la el. O modalitate de a face acest lucru
este să se gâ ndească la altceva - de exemplu, să se concentreze
asupra rezolvă rii unei probleme din viața sa. O altă modalitate este
de a distrage atenția prin observarea calmă a respirației (urmâ nd
tehnica menționată anterior). Încă o altă modalitate este de a-și
spune: "Am tră it un numă r x de ani și am avut multe ore și zile
fericite. Ce sunt, prin comparație, aceste câ teva minute de durere?".
Lă rgindu-și astfel baza în timp, durerea pe care o îndură pentru
acele minute va pă rea nesemnificativă și, cu suficientă voință , va fi
ușor de îndurat.
Karma Yoga este, de asemenea, o modalitate indirectă de retragere a
energiei. Prin nishkam karma - renunțarea la atașamentul față de
roadele acțiunii - cineva își retrage energia de la sentimentele avide
față de orice lucru din exterior și își centrează mental conștiința în
Sine. Meditâ nd cu aceeași atitudine de oferire a fructelor meditației
că tre Dumnezeu, cineva devine mai puțin preocupat de rezultate și
atinge, în această mă sură , un grad de pace interioară .
Totuși, nici una dintre aceste metode, nici oricare alta dintre
nenumă ratele metode religioase din lume pentru ridicarea minții,
nu este la fel de eficientă ca lucrul direct asupra energiei în sine.
Odată ce o persoană înțelege adevă ratul scop al câ ntă rii că tre
Dumnezeu; al dansului în Dumnezeu; al oferirii de oblații (de ghee,
orez, etc.) lui Dumnezeu; de a bate tobele în timpul închină rii
(amintind de sunetul emis de cea mai joasă chakra, muladhara
chakra); de a câ nta la flaut la ceremoniile religioase (amintind de
sunetul produs în meditație de centrul imediat superior,
swadisthana chakra); de a ciupi corzile harpei în amintirea muzicii
de harpă cerească (amintind de sunetul produs de chakra lombară ,
sau manipura chakra); de a suna clopote (amintind de sunetul
produs de centrul inimii, anahata chakra) - odată ce înțelegem
motivul ascuns pentru care aceste sunete inspiră și înalță de fapt
mintea, este o concluzie inevitabilă că mintea este într-adevă r
înă lțată prin ridicarea energiei din coloana vertebrală și că acest
efect poate fi produs chiar mai eficient atunci câ nd concentrarea
cuiva este aplicată direct asupra energiei în sine.
Din nou, aceasta nu înseamnă că aceste practici exterioare sunt
"simple superstiții". Dr. Lewis, primul discipol Kriya Yoga al lui
Yogananda în America și un "bostonian statornic", s-a strâ mbat
atunci câ nd guru nostru a bă tut o tobă indiană în timpul incantă rilor
de grup. "Învă țați să vă bucurați de ea!", a spus Yogananda. "Ajută la
slă birea karmei din coloana vertebrală ". (Se poate să se fi referit la
"samskaras", un termen cu care Dr. Lewis era mai puțin familiarizat.
Alternativ, este posibil ca gurul să fi spus de fapt "karma", pentru a-
și cupla explicația cu înțelegerea discipolului asupra termenilor
indieni). Ceea ce a vrut să spună a fost: "Toba, bă tută cu un ritm
sensibil - și nu cu bă taia puternică a unei tobe "bongo" sau a unui
instrument primitiv similar, menit să inflameze emoțiile - ajută la
eliberarea blocajelor din centrul cel mai de jos, astfel încâ t energia
să poată curge în sus, în coloana vertebrală ".
(6:47) Pe cel care, plin de credință și de iubire, se absoarbe pe
deplin în Mine, îl consider cel mai bine racordat la calea Mea
spre perfecțiune.
Care este această cale? Este calea echilibrată , moderată , explicată
pâ nă acum în Bhagavad Gita.
Krishna pune accentul pe credință nu ca pe o credință oarbă , ci ca pe
o certitudine nă scută dintr-o înțelegere și acceptare intuitivă
completă . El pune accentul pe iubire deoarece, fă ră iubire
devoțională , că ută torul nu poate (după cum spunea Swami Sri
Yukteswar) să pună un picior înaintea celuilalt pe calea că tre
Dumnezeu.
Raja Yoga nu este o cale separată că tre Dumnezeu. Alte forme de
yoga și alte discipline religioase pot fi considerate pe bună dreptate
(așa cum a fă cut Yogananda) ca fiind că i secundare sau ca niște
fluxuri subsidiare care contribuie la puternicul râ u de energie care
curge pe coloana vertebrală pâ nă la creier.
Gyana Yoga, sau înțelegerea discriminatorie, este esențială pentru a
separa fluxul de energie de implicarea exterioară și pentru a o
menține în mișcare ascendentă , spre Dumnezeu. Bhakti Yoga, care
este exercițiul devoțiunii intense, este esențială ca mijloc de trezire
și de canalizare a tuturor sentimentelor în sus. În caz contrar, doar
cu gyana, cineva ar putea fi precum omul care locuiește lâ ngă un
restaurant celebru și care nu se ducea niciodată la acesta pentru
mâ ncare, deoarece poftea doar la "hot dog" (câ rnați) și cartofi pră jiți
unsuroși.
Astfel se încheie cel de-al șaselea capitol, intitulat "Dhyana
Yoga (Unirea prin meditație)", din Upanishadul sfintei
Bhagavad Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care
se discută despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul nouăsprezece
Cunoaștere și înțelepciune
(7:1) Domnul binecuvântat a spus: O, Partha (Arjuna), ascultă
cum, urmând calea yoga și absorbindu-te în conștiința Mea, și
adăpostindu-te (în întregime) în Mine, Mă vei realiza în
întregime așa cum sunt (atât în Sinele Meu infinit și nemișcat,
cât și, în exterior, cu toate atributele și puterile Mele).
(Cunoscându-Mă astfel), vei transcende orice posibilitate de
îndoială.
Paramhansa Yogananda a primit un sfat de la Bhaduri Mahasaya
câ nd era copil. El a relatat episodul în capitolul "Sfâ ntul care
levitează ", din Autobiografia unui yoghin:
"Te duci adesea în tă cere, dar ai dezvoltat anubhava [percepția reală
a lui Dumnezeu]?". [Maestrul] îmi amintea să îl iubesc pe Dumnezeu
mai mult decâ t meditația. 'Nu confunda tehnica cu Scopul'."".
În strofa de mai sus, Krishna sugerează același adevă r ca și în
binecunoscuta zicală : "Floarea cade câ nd apare fructul". Yoga
implică mai mult decâ t un set de practici: Cuvâ ntul însuși înseamnă
uniune, care este sfâ rșitul tuturor practicilor spirituale și starea de
realizare perfectă .
(7:2) Sunt pe cale să vă dezvălui adevărul în întregime, atât ca
teorie, cât și ca experiență realizată intuitiv. (Înarmat cu
această înțelegere,) nu va mai rămâne nimic de știut pentru
tine în toată lumea.
Un aspect uimitor al omniscienței este că percepția sa cuprinde cu
adevă rat totul. Ea este "centru pretutindeni, circumferință nică ieri" -
cunoașterea a tot ceea ce există din interior și, în același timp, din
exterior - cu alte cuvinte, atâ t în realitatea sa teoretică , câ t și în cea
experiențială . După cum a spus Iisus Hristos: "Chiar și firele de pă r
de pe capul vostru sunt toate numă rate" (Matei 10:30).
În mod surprinză tor, Bhagavad Gita le include pe toate trei: teoria
care explică de ce ar trebui să -L că ută m pe Dumnezeu; metodele -
cele mai bune, cele indirecte și cele mai puțin lă udabile - pentru a-L
gă si pe Dumnezeu; și, de asemenea, natura scopului în sine.
Toate aceste lucruri, Krishna promite acum să le dezvă luie.
(7:3) Dintre mii de oameni, abia unul se străduiește să atingă
perfecțiunea spirituală; iar dintre cei binecuvântați care Mă
caută, abia unul (din multe mii) Mă percepe așa cum sunt.
Aceste cuvinte ar putea pă rea o notă de descurajare pentru
că ută torul serios, care nu vrea să creadă că șansele sale de reușită
sunt aproape inexistente! Totuși, acest pasaj trebuie înțeles și în
contextul mai larg al numeroaselor planuri de existență prin care
sufletul trebuie să treacă pentru a atinge perfecțiunea absolută .
Puțini sunt, într-adevă r, cei care, din valea joasă a pă mâ ntului, ajung
direct în vâ rful muntelui. Cele mai multe suflete urcă prin grade.
Odată ce se ridică deasupra cerurilor astrale obișnuite, lepă dâ nd
plă cerile sale relativ "stridente", ele se înalță în regiuni mai înalte -
de exemplu, în iranyaloka, pe care gurul lui Yogananda i-a spus că s-
a nă scut ca salvator (vezi capitolul "Învierea lui Sri Yukteswar", din
Autobiografia unui yoghin).
Am vă zut mai devreme că drumul spre Dumnezeu nu seamă nă deloc
cu un deșert arid, pe care că lă torii obosiți se tâ ră sc pâ nă câ nd, în
sfâ rșit, ajung la oaza viziunii lui Dumnezeu. Majoritatea că ută torilor
- chiar și cei care sunt foarte avansați - merg de pe pă mâ nt în regiuni
mai înalte pentru a se ilumina și mai mult. Calea este lungă , dar la
fiecare pas este extrem de plină de satisfacții. Chiar și câ teva zile
petrecute într-un mediu înă lță tor, printre oameni spirituali,
practicâ nd meditația în mod regulat împreună cu ei (sau, de altfel,
practicâ nd-o de unul singur în propria casă , dacă cineva este
mulțumit să meargă mai departe fă ră o astfel de încurajare
exterioară ), produc în ochi o fericire nou radiantă , practic imposibil
de întâ lnit printre kayasthas (ființe umane legate de corp) însetate
de senzații.
În această strofă , Krishna nu încearcă să -i descurajeze pe oameni, ci
doar să le întă rească coloana vertebrală cu o provocare de a nu se
bă lă ci cu un deget în ape puțin adâ nci. Calea spirituală este pentru
eroi, nu pentru lași sau slă bă nogi. Argumentul obișnuit: "De ce să
încerc să fiu diferit de toți ceilalți?" merită să i se ră spundă cu o altă
întrebare: "Vrei să continui să suferi, ca "toată lumea"?".
Acest argument continuă adesea: "Nu vă d atâ ta suferință în jurul
meu. Oamenii zâ mbesc atunci câ nd îi întâ lnesc pe ceilalți. Ei rezistă
cu curaj în fața greută ților. Unii dintre ei suferă , dar vă d, de
asemenea, multă bucurie, multe case fericite, multe râ sete și
mulțumire generală ." Cu toate acestea, ceea ce vă d cu adevă rat este
speranța oamenilor pentru toate aceste lucruri, iar mă știle pe care le
poartă ascund goliciunea care îi macină , în timp ce visează la un
viitor în care, afirmă ei, totul se va schimba în bine. Dar nu se
întâ mplă niciodată .
Un sondaj a fost realizat câ ndva în America pentru a afla dacă
oamenii sunt mulțumiți de veniturile lor. Sondajul a cuprins
persoane din majoritatea categoriilor de venituri, de la cele relativ
să race la cele bogate. Majoritatea respondenților au ră spuns că ar fi
mulțumiți dacă ar avea cu zece procente mai mult. Acel zece la sută
reprezintă morcovul pe bă ț care atrage mă garul înainte tră gâ nd o
sarcină grea în spate. Iluzia îl conduce pe om înainte în așteptarea de
a obține, în cele din urmă , fericirea și mulțumirea. Este dorința
sufletului de fericire, cu adevă rat, care împinge mereu ego-ul să
creadă că poate îmbră țișa cumva infinitul! Nimeni nu este cu
adevă rat nici fericit, nici mulțumit. Ceea ce trece drept mulțumire
printre oameni este amorțeală ! Oamenii se gâ ndesc: "Mâine voi
obține (asta, sau asta, sau celă lalt lucru) pe care îl vreau". Câ t de
puțini sunt cei care exclamă în ultimele clipe ale morții: "Am tot ce
mi-am dorit vreodată !"? Într-adevă r, mor mai mult sau mai puțin
satisfă cuți doar acei oameni lumești (samsaris) care s-au mulțumit
în prima tinerețe cu un compromis palid!
Guru-ul meu îl cita uneori pe primul (Adhi) Swami Shankara:
"Copilă ria este ocupată cu jucă rii; tinerețea este ocupată cu sexul;
vâ rsta mijlocie este ocupată cu câ știgarea de bani; bă trâ nețea este
ocupată cu regrete și boli: Nimeni nu este ocupat cu Dumnezeu!"
Guru-ul meu a comentat: "Ei bine, era amă râ t, dar așa este, într-
adevă r, condiția umană . Câ ți oameni încearcă să gă sească ceva real
în viață ?".
(7:4) Pământul, apa, focul, aerul, eterul, mintea care percepe
(manas), discernământul (buddhi) și conștiința de sine cauzală
(ahankara): acestea sunt cele opt diviziuni ale naturii Mele
manifestate (Prakriti).
Krishna vorbește aici în termeni cosmici, nu în termeni individuali
limitați. În acest fel, el împinge spre exterior limitele a ceea ce
omenirea din această epocă este capabilă să înțeleagă .
Ar trebui să subliniem din nou, așa cum am mai fă cut-o și înainte, că
"pă mâ nt, apă , foc" etc. sunt etapele de manifestare a Spiritului în
materia brută. Tradiția le numește elemente, dar "elementele", așa
cum se folosea acest termen în trecut, nu au fost niciodată concepute
ca termeni chimici. Etapele elementare ale manifestă rii Spiritului în
materie încep cu "eterul" sau spațiul, despre care Paramhansa
Yogananda a declarat că este o vibrație distinctă , care separă
universul astral de cel fizic. Din eter, apar nori gazoși (nebuloase):
"elementul aer". Atomii spațiului, ră tă cind fă ră nici un scop aparent,
pot fi la fel de departe unii de alții ca șaisprezece mile. Dacă se
întâ mplă ca doi dintre ei să se ciocnească , gravitația lor crește și s-ar
putea spune că și "scopul" lor crește, de asemenea, pentru că devine
din ce în ce mai probabil, pe mă sură ce mai mulți atomi se unesc, ca
ei să "însumeze ceva", în timp. Treptat, acel grup în creștere poate
crește în mă rime pentru a exercita o gravitație suficientă pentru a
atrage atomi de departe - în cele din urmă , de la o distanță de pâ nă
la multe milioane de kilometri. Astfel, pe mă sură ce această masă se
dezvoltă , ea devine suficient de mare în timp pentru a deveni o stea
incandescentă (elementul "foc"). Dacă această masă nu este suficient
de mare pentru a atinge incandescența - sau dacă , poate, o masă
relativ mică este expulzată de o stea - devine o sferă mai mică ,
topită : o planetă . Astfel este adus în manifestare "elementul apă ". Pe
mă sură ce materia topită se ră cește, ea devine solidă , după care se
manifestă "elementul pă mâ nt".
Natura (Prakriti) conține alte "diviziuni": mintea (manas), care
percepe totul; inteligența intuitivă (buddhi), care înțelege totul; și
principiul ego (ahankara) la scară cosmică , care este Sinele unic în
toate manifestă rile exterioare. Egoismul, în acest caz, este încă un
principiu, dar nu este individualizat, așa cum devine în om, cu
percepția sa ascuțită despre sine ca tră ind într-un anumit corp
uman. Egoul este sufletul identificat cu corpul. Chiar și așa,
conștiința de Sine cosmică (cauzală ), distinctă de Brahman, este acel
Sine identificat cu întregul univers manifestat ca trup al să u.
Este interesant faptul că Krishna, în această strofă , nu dă cel de-al
patrulea aspect al conștiinței, care este enumerat în mod clasic:
chitta. Chitta este sentimentul. Noi percepem cu mintea; definim cu
intelectul; ne identifică m personal cu ego-ul; și simțim într-un fel sau
altul lucrurile cu chitta. Majoritatea oamenilor își identifică
capacitatea de a simți cu emoțiile și, prin urmare, cu procesul lor
reactiv, atâ t subiectiv, câ t și obiectiv. Yoga însă și se definește ca fiind
neutralizarea acestui proces de simțire - nu ca anularea lui, ci ca (ca
să spunem așa) supunerea sau pacificarea lui. Astfel, ne-am putea
aștepta ca Krishna nu doar să fi enumerat, ci să fi subliniat acest
aspect al conștiinței.
Pe de altă parte, chitta este mai mult decâ t un aspect al conștiinței:
Ea este conștiința. La om, chitta este mult mai mult decâ t
sentimentele reactive din inima sa: Este un sentiment profund,
intuitiv, care definește însă și conștiința de sine. În conștiința divină ,
chitta devine sentiment cosmic: nu cel al ego-ului, ci al Sinelui divin:
Beatitudinea absolută . Beatitudinea este mereu existentă , mereu
conștientă și (după cum a adă ugat Yogananda) mereu nouă . În
capitolul din Autobiografia unui yoghin intitulat "O experiență în
conștiința cosmică ", Yogananda a declarat despre prima sa
experiență a acestei stă ri: "Am cunoscut centrul Împă ratului ca pe
un punct de percepție intuitivă în inima mea".
La ființele umane obișnuite, neiluminate, ego-ul este centrat în
medulla oblongata. Yoghinul privește înainte, ca să spunem așa, din
acel punct spre Kutastha, sau "centrul lui Hristos" dintre cele două
sprâ ncene. Cu câ t se concentrează mai mult asupra acelui punct, cu
atâ t mai mult conștiința sa se identifică cu el, pâ nă câ nd centrul să u
de conștiință de sine trece de la ego la supraconștiință . Cei mai mulți
oameni, în orice fac, radiază energie spre exterior din medulla
oblongata din spatele capului - sediul egoului în corp. Un maestru
iluminat, în schimb, radiază energie în exterior din conștiința sa de
sine transformată , care este centrată în Kutastha, în punctul dintre
sprâ ncene. Acesta este încă ego-ul, de care chiar și omul iluminat are
nevoie pentru a-și menține corpul în funcțiune. Sinele divin, așa cum
se diferențiază de ego-ul iluminat, își are centrul în inimă .
Pe mă sură ce yoghinul își ridică propria conștiință prin coloana
vertebrală , Kundalini trezită trece în sus în ordine inversă față de
coborâ rea sa. Mai întâ i trece prin, și trezește, energia din muladhara,
centrul coccisului (sau al "pă mâ ntului"). Apoi, ea trezește energia
din swadisthana, centrul sacral (sau "apă "). În al treilea râ nd, intră și
trezește energia din manipura, centrul lombar (sau "foc"). Al
patrulea centru pe care îl trezește este anahata, centrul dorsal sau al
inimii ("aer"); apoi bishuddha, centrul cervical ("eter"). Pe mă sură ce
fiecare chakră este "trezită " - adică pe mă sură ce energia sa este
eliberată pentru a curge în sus - apare o putere yoghină specifică :
capacitatea de a deveni extrem de greu (elementul "pă mâ nt"); de a
merge pe apă (elementul "apă "); de a merge pe că rbuni aprinși fă ră
să se ardă (elementul "foc"); capacitatea de a levita sau chiar de a
zbura (elementul "aer"); și, în sfâ rșit, capacitatea de a-și extinde
conștiința dincolo de limitele corpului (elementul "eter").
Aceste puteri sunt utile în mă sura în care îl pot asigura pe yoghin că
realiză rile sale nu sunt doar imaginare. Totuși, ele pot fi și
periculoase, prin tentația pe care o creează pentru ego. Sfâ nta
Tereza de Avila, din Spania, a fost o sfâ ntă creștină care adesea levita
în timp ce îngenunchea la rugă ciune. Era atâ t de dornică să nu
atragă atenția asupra ei încâ t încerca, fă ră succes, să se țină de scaun
pentru a nu se ridica în aer. Multe sunt poveștile sfinților, atâ t din
Orient, câ t și din Occident, care descriu fenomenul de levitație.
Odată cu ridicarea spirituală a yoghinului, practica yoga îi purifică
ego-ul pâ nă în punctul în care acesta percepe egoismul ca pe un
principiu general, impersonal, și nu ca fiind limitat la propriul ego
(uman). Percepția sa, atunci, este cu mintea cosmică (manas) și nu
mai este limitată la sinele să u individual. Intelectul să u, de
asemenea, devine o inteligență și o înțelegere universală , intuitivă .
Spiritul Suprem, atunci câ nd a manifestat universul, a pus în vibrație
o parte din conștiința sa pentru a produce marea vibrație sonoră
AUM. Acesta este Dumnezeu în aspectul să u de Mamă Divină :
Paraprakriti, aspectul pur al Vibrației Cosmice. În manifestă rile sale
exterioare, acest aspect devine, pur și simplu, Prakriti, sau
Aparaprakriti: "spectacolul" exterior pe care îl vedem prin simțuri:
copaci, dealuri, oameni - întregul sistem stelar din jurul nostru.
Oamenii care încearcă să "comunice" cu Natura prin apusuri de
soare frumoase, nori colorați și munți înă lță tori nu pot intra în
comuniune adevă rată cu Divinul, chiar dacă aceste lucruri amintesc
(sau cel puțin ar trebui să amintească ) de Dumnezeu. Adevă rata
comuniune cu Natura se poate face doar în interior, prin
comuniunea cu AUM.
Yoghinul, aflat în comuniune interioară profundă cu AUM, după ce
își ridică conștiința cel puțin pâ nă la bishuddha (cervical), își vede
conștiința extinzâ ndu-se - mai întâ i la întregul corp, apoi în exterior
pentru a cuprinde tot spațiul. Această stare este descrisă și sub
numele de AUM samadhi. Apoi, el percepe Kutastha Chaitanya, sau
conștiința lui Hristos, în spatele vibrației AUM din corpul să u.
Treptat, el extinde această conștiință pentru a cuprinde conștiința
lui Hristos în toată existența manifestată .
L-am întrebat odată pe Guru-ul meu: "Ce punct trebuie să fi atins
cineva pentru a fi considerat pe bună dreptate un maestru?".
"Trebuie", a ră spuns el, "să fi ajuns la conștiința lui Hristos".
Astfel, această strofă din Gita oferă detalii atâ t despre manifestarea
Spiritului în materie, câ t și despre ascensiunea sa înapoi la Spirit,
prin practica profundă a yoga.
Mintea identificată cu simțurile este centrată în afara ochiului
spiritual. Inteligența intuitivă lucrează din interiorul ochiului
spiritual. Din acest punct, o conexiune subtilă duce conștiința
yoghinului pâ nă la sahasrara cu multe raze (lotusul cu "mii de
petale") din vâ rful capului. Unirea cu acest punct produce conștiința
cosmică . Unirea interioară perfectă și conștiința cosmică sunt unul și
același lucru. Timpul și spațiul sunt iluzorii. A sonda pâ nă în adâ ncul
să u unicul "atom" de ego înseamnă a înțelege, simultan, misterul
universului.
(7:5) Aceasta este natura Mea inferioară (Aparaprakriti).
Înțelege acum, o, Puternicule (Arjuna)! că cealaltă natură a
Mea, mai înaltă (Paraprakriti), susține sufletul (jiva), care este
conștiința individuală, și susține, de asemenea, principiul de
viață al universului.
Jiva, sau sufletul, este conștiința individualizată : infinitul limitat la
un corp și identificat cu acesta. Începutul existenței sale ca suflet
individual vine odată cu corpul cauzal. Încapsularea ulterioară a
sufletului într-un corp astral este cea care îl determină să manifeste
mai întâ i conștiința egoului. Identificarea cu acel corp de lumină este
ceea ce îl face pe om să gâ ndească : "Sunt unic și diferit de alte ființe
de lumină ". Conștiința egoului devine și mai mult legată de realitatea
obiectivă atunci câ nd își asumă un corp fizic, iar toată energia sa
este direcționată spre exterior prin intermediul simțurilor fizice.
În lumea materială , conștientizarea de că tre om a naturii exterioare
(Aparaprakriti) definește practic conceptul să u de realitate. În
lumea astrală , această direcție exterioară a conștientiză rii este doar
parțială . Deși limitat de conștiința egoului, el simte totuși realitatea
energiei din interiorul să u, care îl leagă subtil de realită țile obiective
din jurul să u. În lumea cauzală , el știe că totul este alcă tuit din
forme-idei, sau gâ nduri. Conștiința separată a ego-ului încetează ,
pentru el, să mai existe, iar el se cunoaște pe sine ca suflet (jiva), o
manifestare a lui Paraprakriti: Natura pură . El este în acord cu
Kutastha Chaitanya - conștiința lui Hristos care stă la baza
universului. Binecuvâ ntat de această stare înaltă de realizare și
practic eliberat de orice autolimitare, conștiința sa este încununată
de o putere aproape infinită .
Universul, vă zut din exterior (prin intermediul simțurilor), este
compus din materie grosieră și - în lumea astrală - din energie
neînfă șurată care poate manifesta ceruri frumoase, dar și infernuri
terifiante în care ura, disperarea și alte emoții violent negative nu
mai sunt limitate în interiorul și, în această mă sură , reprimate de
zidurile groase de carne.
Forța satanică nu este o realitate separată de cea divină . Ea este pur
și simplu forța creatoare (Aparaprakriti) care se manifestă în
exterior și care, odată pusă în mișcare, este hotă râ tă să continue
acest elan. Fă ră acest impuls inițial, universul nu ar fi putut lua
naștere.
Acest imbold de a continua această împingere spre exterior devine
forța ră ului, indiferent de punctul în care ne află m în lungul urcuș
spre Dumnezeu. Este o forță conștientă , universală și nu o simplă
slă biciune morală individuală . Ea nu este mai personală decâ t
Vibrația Cosmică însă și. Totuși, omul poate atrage ră ul spre el (așa
cum poate atrage, desigur, și asistența divină ) prin orice afecțiune
pe care o simte pentru influențele inferioare.
Binele și ră ul sunt, trebuie să se înțeleagă , termeni relativi. Dacă un
sfâ nt se simte atras de acțiuni de autogratificare care la alți oameni
ar fi perfect normale, el se va deschide că tre energia exterioară a lui
Aparaprakriti. Alții nu ar putea considera că el operează sub
influența satanică dacă ar începe să încerce să își sporească propria
importanță , să obțină nume și faimă , să se bucure (în moduri pe care
alții le-ar putea considera perfect normale) de câ teva dintre
plă cerile de care este dependentă cea mai mare parte a omenirii. Cu
toate acestea, prin atracția sa crescâ ndă față de aceste lucruri, el ar
ră spunde forței satanice.
Satana este impersonal. Cu toate acestea, el este dispus să îl atragă
pe om la orice grad de degradare acceptabil pentru el însuși. Nu
există nicio limită la câ t de mult poate că dea individul, așa cum nu
există nicio limită la câ t de sus se poate ridica.
Atracția interioară a lui Paraprakriti (puternicul sunet al lui AUM)
este întotdeauna disponibilă în suflet. Dacă , totuși, cineva insistă să
privească în exterior pentru satisfacțiile sale, va ceda atracției
exterioare a lui Aparaprakriti, sau Satana, care, de asemenea, este
întotdeauna la dispoziția celor care, deși râ d de "ispitele diavolului"
și de "vicleniile diavolului", consideră că este pur și simplu distractiv
să se îmbete, perfect normal ca, uneori, să -și piardă cumpă tul și să
strige furios și - departe de a pă rea greșit, ca fiind practic așteptat de
la ei - să caute plă ceri sexuale nesfâ rșite. A le spune unor astfel de
oameni că se află sub influența satanică ar putea foarte bine să
atragă din partea lor hohote de râ s. Cu toate acestea, panta
descendentă , odată intrată , exercită cel puțin acest farmec: pare
ușoară . Cei care merg, aleargă sau alunecă la vale cu neră bdare ar
prefera să nu se gâ ndească la urcușul lung și greu de pe deal din nou.
Lumea astrală conține atâ t îngeri (devas), câ t și demoni (asuras).
Aceștia sunt atrași de cei de felul lor dintre ființele umane. Îngerii
merg acolo unde predomină bună tatea și unde pot inspira
oamenilor gâ nduri cerești. Demonii sau diavolii se duc acolo unde
maya (Aparaprakriti) domină : în barurile unde oamenii beau pentru
a se îmbă ta; în nebunia care domnește pe podeaua unei burse de
mă rfuri; pe coridoarele puterii și ale corupției; în locurile de infamie,
violență și ură . Dacă demonii reușesc să facă acest lucru, ei merg
dincolo de simpla influențare a oamenilor spre negativitate și emoții
dă ună toare: Uneori - de exemplu, prin puterea slă bită de
autoprotecție a unei persoane care este beată - ei reușesc să
pă trundă în mintea și corpul unei persoane și chiar să comită crime
prin intermediul acesteia, folosindu-se de corpul să u - fapte de care
persoana nu-și mai amintește, mai tâ rziu.
"Gâ ndurile", scria Yogananda în Autobiografia unui yoghin, "au
ră dă cini universale și nu individuale". Inspirațiile nu se creează: ele
trebuie invitate. Actele de ură și violență sunt un semn al deschiderii
omului față de forțele demonice și nu sunt nicidecum inițiate doar
de ființele umane însele.
Marii maeștri care vin (rar, din pă cate) pe pă mâ nt o fac ca ră spuns
nu doar la o nevoie, ci și la conștientizarea de către umanitate a
acestei nevoi. Odată ajunși aici, ei încearcă (în limitele stricte ale
legii divine) să fie de ajutor universal. Paramhansa Yogananda, de
exemplu, în primii să i ani de viață în Los Angeles, se plimba uneori
în sus și în jos pe o stradă pe care se aflau multe baruri și alte locuri
de nelegiuire. Nu spunea nimic, dar era clar că încerca să influențeze
orice patron al acelor locuri care era receptiv la vibrațiile sale
spirituale să își schimbe modul de viață .
În mod normal, din pă cate, ceea ce îl determină pe om să își schimbe
calea este suferința. Dumnezeu nu vrea ca omul să sufere. Câ nd,
totuși, cineva merge în sens contrar direcției care duce la armonie,
este inevitabil să experimenteze dizarmonia.
Iadul - contrar unor credințe populare - nu este un loc de detenție
permanentă . Termenul biblic, "iadul veșnic", este pur și simplu un
mit și (probabil) o concepție greșită , fie în raportare, fie în
traducere. "Chestia este", spunea Yogananda, "că iadul pare veșnic".
Așa este, într-adevă r, natura durerii și a suferinței: Cel care suferă
crede că nimic nu se va mai îmbună tă ți vreodată pentru el. Fiecare
stare de conștiință creează un vritti, sau vortex, care caută să atragă
în sine tot ceea ce intră pe orbita sa.
Nu vă lă sați pă că liți să credeți că , deoarece o stare de conștiință sau
un mod de comportament este atâ t de comun încâ t pare universal,
este normal și corect. A avea o stare de să nă tate "normală "
înseamnă a fi bine din punct de vedere fizic. A fi "normal" din punct
de vedere spiritual înseamnă a fi în afara iluziei și pe deplin
conștient de sine ca și copil al lui Dumnezeu. Orice altceva este
anormal!
"Doamne", se ruga creștinul Sfâ ntul Augustin, "Tu ne-ai fă cut pentru
Tine, iar inimile noastre sunt neliniștite pâ nă câ nd își gă sesc odihna
în Tine".
(7:6) Să știi că toate ființele, (atât cele pure, cât și cele impure),
se nasc din această dublă Prakriti. Eu (singur) generez și dizolv
(întregul) univers.
(7:7) O, Arjuna! Nu există nimic deasupra Mea, nici dincolo de
Mine. Prin toate lucrurile, ca prin pietrele prețioase ale unui
colier, trece firul conștiinței Mele atotcuprinzătoare.
Așa cum firul este ceea ce susține și unește toate mă rgelele, tot așa
conștiința lui Dumnezeu susține, susține și unește totul în creație.
(7:8) O, Fiu al lui Kunti (calitatea pasiunii), Eu sunt fluiditatea
apelor; Eu sunt lumina lunii și a soarelui; Eu sunt pranaba
(AUM) în (învățăturile) Vedelor; Eu sunt sunetul (tăcut) al
sunetului cosmic în eter (vibrațiile subtile ale spațiului); Eu
sunt bărbăția din om.
În întreaga Bhagavad Gita există atâ t înțelesuri ascunse, câ t și
evidente. "Fluiditatea apelor" este o referire subtilă la mișcarea
vibratorie a "elementelor", despre care am discutat mai sus. "Luna și
soarele" se referă la polarită țile negative și pozitive din univers și
din corpul omului. Pranaba (AUM), învă țată în Vede, se referă la
sunetele interioare subtile (care emană din chakre). "Sunetul din
eter" este audibil, deși nu pentru urechile obișnuite; alte tradiții (în
special cea greacă ) l-au descris ca fiind "muzica sferelor". "Omul
omului" se referă la acel atribut special pe care îl posedă omenirea
(dintre creaturile pă mâ ntești) și care îi permite să avanseze
spiritual prin liberul arbitru.
(7:9) Eu sunt parfumul sănătos al pământului; Eu sunt
strălucirea focului; Eu sunt viața fiecărei creaturi; în sfinții
asceți, Eu sunt austeritatea lor.
Ca și în strofa precedentă , referința de aici este atâ t subtilă , câ t și
evidentă . Pă mâ ntul și focul sunt "elementele" a două dintre chakrele
inferioare. Vitalitatea divină este cea care vibrează în "aer", sau
anahata (chakra dorsală sau a inimii). Autodisciplina emană din
centrul Kutastha, situat între sprâ ncene, și (în cele din urmă ) din
sahasrara, "chakra coroanei" din vâ rful capului. O polaritate
magnetică (așa cum am spus mai devreme în această carte) există
între centrul pă mâ ntesc (muladhara) și centrul dorsal (al inimii) sau
anahata. Meditâ nd asupra centrului inimii, cu sprijinul unui
autocontrol înflă că rat (calitatea centrului lombar, sau centrul
manipura), este mai ușor să ridică m energia din coloana vertebrală
deasupra chakrelor inferioare. De la anahata este mai ușor, în
continuare, să tragi energia în sus, spre Kutastha, între sprâ ncene, și
de acolo spre cea mai înaltă chakră , sahasrara, și conștiința cosmică .
(7:10) Cunoaște-Mă, o, fiu al lui Pritha (Arjuna) ca fiind
sămânța tuturor creaturilor! Eu sunt inteligența în cei care
discern; în cei care sunt glorioși, Eu sunt gloria lor.
(7:11) Printre cei puternici, O, cel mai bun dintre Bharatas
(Arjuna)! Eu sunt puterea fără ambiție personală și fără
atașament; eu sunt acea dorință sexuală (kama) la bărbați care
este în concordanță cu dharma (dreptatea).
Deoarece dorința este un factor atâ t de puternic în viața ființelor
umane, trebuie subliniat, de altfel, că dorințele bune (adică
dharmice) aduc rezultate bune, dar numai temporar. Numai lipsa
dorinței duce la eliberare.
(7:12) Să știi că toate manifestările de sattwa (calitatea care
înalță), rajas (calitatea care activează) și tamas (calitatea care
întunecă) emană de la Mine. Ele există în Mine, deși Eu nu sunt
aparent în ele.
Paramhansa Yogananda își ilustra adesea prelegerile comparâ nd
"viața reală " cu lumea fantastică a filmelor. Într-un film, spunea el
câ nd discuta despre strofa de mai sus, aceeași rază de lumină care
stră lucește pe ecran produce atâ t oameni buni, câ t și ră i. Ei sunt
doar imagini de umbră și lumină . Deși par reale, ele sunt, de fapt,
adevă rate doar la vedere și la sunet.
"Filmul cosmic de vis" este adevă rat nu doar pentru două simțuri
umane, ci pentru toate cele cinci! Ș i totuși, așa cum lumina care
emană din cabina de proiecție a unui cinematograf produce simple
imagini ale realită ții, tot așa și lumina lui Dumnezeu produce simple
aparențe. Universul însuși este doar o proiecție a umbrelor și a
luminii. Totul este produs de Dumnezeu. Mai mult decâ t să arate un
film adevă rat pentru cele cinci simțuri, El produce scenariul,
regizează acțiunea, interpretează toate rolurile, compune și
interpretează toată muzica și oferă chiar și publicul!
Un dramaturg știe că actorii care interpretează atâ t binele, câ t și
ră ul sunt necesari pentru povestea sa. Într-un fel, el este în toți, dar
nu sunt în el: cu alte cuvinte, nu îl definesc. Dacă își abordează opera
cu îndemâ narea cuvenită , o face în mod impersonal, exprimâ nd
rareori sentimente personale ale sale: simpatii, antipatii, indignare
socială sau prejudecă ți. El însuși nu trebuie să posede niciuna dintre
calită țile pe care le au personajele sale pentru a le exprima natura.
Dacă acele personaje ar fi în viață , s-ar putea să nu-l înțeleagă deloc.
Cu toate acestea, el trebuie să le tră iască viețile - de la distanță , ca să
spunem așa. El trebuie să intre chiar și în conștiința personajului
negativ pentru a-i da verosimilitate. El trebuie să privească tot ceea
ce face ră ufă că torul din punctul să u de vedere eronat. El poate chiar
să se bucure de autojustifică rile întortocheate ale ră ufă că torului și
trebuie să le facă la fel de credibile și aparent rezonabile precum ar
fi pentru ră ufă că torul însuși. Plăcerea lui de a scrie această parte nu
este sadică . El știe că tică loșia omului nu va face decâ t să facă mai
frumoasă concluzia poveștii. Tensiunea pe care o creează prin
întâ rzierea acțiunii va aduce povestea la un deznodă mâ nt mai
satisfă că tor.
Un discipol al lui Paramhansa Yogananda i-a spus odată : "Am o
dorință atâ t de profundă pentru Dumnezeu! De ce durează atâ t de
mult ca El să vină ?".
"Ah", a ră spuns Maestrul cu un zâ mbet plin de fericire, "asta face ca
totul să fie cu atâ t mai dulce, câ nd El va veni!"
Câ nd romancierul englez Charles Dickens își scria faimoasa poveste
"The Old Curiosity Shop", și-a dat seama la un moment dat că , pentru
integritatea poveștii sale, ar fi necesar ca micuța Nell, personajul să u
principal, să moară . Se spune că , atunci câ nd a înțeles acest lucru, s-a
plimbat ore întregi pe stră zile Londrei, plâ ngâ nd. Cu toate acestea,
nu a avut altă opțiune artistică decâ t să o "ucidă ". Altfel, ar fi fost
neadevă rat față de propria poveste.
Ș i Dumnezeu, spunea Yogananda, plâ nge pentru omenire: pentru
nebuniile și suferințele omului. El plâ nge, de asemenea, pentru
ră utatea umană , deoarece, deși produce durere pentru cei care o
primesc, ea produce și mai multă durere, în timp, pentru cei ră i
înșiși. Cu toate acestea, Domnul permite ca spectacolul Să u să
continue. El l-a creat fă ră niciun sentiment de implicare personală .
Drama vieții fiecă rui individ trebuie să își urmeze drumul lent, pe un
drum oricâ t de sinuos, pâ nă la concluzia sa finală , într-adevă r
inevitabilă: reabsorbția în beatitudinea lui Satchidananda.
Dumnezeu este conștient de fiecare gâ nd, de fiecare sentiment din
fiecare dintre creaturile Sale. Cu toate acestea, El se află în afară de
toate acestea. Chiar și în povestea din Bhagavad Gita, deși Krishna l-
a servit pe Arjuna ca și că ră uș, condiția pentru a face acest lucru a
fost să nu ia parte la luptă . Arjuna știa că simpla prezență a
Domnului era suficientă . Ș i, de fapt, Krishna a intervenit într-un fel,
atunci câ nd nevoia a devenit crucială . La fel se întâ mplă și atunci
câ nd un devotat tră iește pentru Dumnezeu și cu gâ ndul la El.
Dumnezeu nu intervine niciodată în mod deschis, însă , cumva, totul
iese bine în cele din urmă pentru devotat - de fapt, iese în cel mai
bun mod posibil. După cum a declarat Krishna: "Arjuna, află acest
lucru cu certitudine: Devotatul meu nu este niciodată pierdut!"
Deseori se pune întrebarea: "De ce, dacă Dumnezeu ne iubește,
permite ca acest "spectacol să continue"? De ce suferințele, durerile,
dezamă girile - tragediile de-a dreptul?".
La această întrebare aproape universală se pot da mai multe
ră spunsuri. Unul dintre ele este ceea ce Swami Sri Yukteswar este
citat ca declarâ nd în Autobiografia unui yoghin: "Lasă câ teva
întrebă ri la care să ră spundă Divinul."
Un alt ră spuns este urmă torul: Copilul mic nu poate ști de ce tată l
trebuie să plece zilnic de acasă pentru a munci. El nu a ajuns încă la
un punct de vedere de adult.
Un alt ră spuns este unul care a fost deja citat în această carte:
"Dumnezeu a creat universul pentru ca să se bucure de El însuși prin
mulți." Această "bucurie" poate pă rea, pentru ego, foarte mult
întâ rziată ! Cu toate acestea, nimeni, care l-a gă sit vreodată pe
Dumnezeu, nu a spus acuzator: "Nu trebuia să o facă în felul acesta!".
Toată lumea, mai degrabă , a spus: "Ah! A meritat foarte, foarte mult
fiecare aparentă durere și dificultate!". Povestea fiecă rei vieți este
palpitantă , frumoasă și - în finalul ei - pe deplin satisfă că toare
pentru fiecare suflet.
(7:13) Amăgite de cele trei calități (gunas) ale naturii, ființele
muritoare nu Mă percep pe Mine, mereu neschimbător și
dincolo de toate calitățile.
Cinefilii dintr-un cinematograf stau pe scaunele lor - uneori cu
neră bdare, alteori cu neră bdare, emoțiile lor fiind profund implicate
în activitatea de pe ecran. Cu teamă , ei pot anticipa ce este mai ră u.
Încâ ntați, ei se pot aștepta la ce e mai bun. Pentru ei, totul pare
foarte real.
Odată , Yogananda se uita la un film despre viața sfintei creștine
Bernadette. El a spus, mai tâ rziu, că s-a identificat personal cu multe
dintre episoadele din viața sfintei. "Ș i apoi", a spus el, "am privit
lumina care venea din cabina de proiecție. Tot ceea ce era pe ecran,
mi-a reamintit acea lumină , era doar un joc de umbre și lumină ".
Puține ființe umane, absorbite cum sunt în acest "film" al vieții, se
gâ ndesc să "ridice privirea" spre ochiul spiritual în meditație și să
perceapă Conștiința Unică a lui Dumnezeu care produce și dirijează
întreaga acțiune.
(7:14) Este într-adevăr dificil să te trezești din hipnoza Mea
cosmică, așa cum este instinctul celor trei gunas (calități) ale
lui maya. Numai cei care se adăpostesc în Mine pot găsi
eliberarea de minunata putere a iluziei.
Există o legendă simbolică despre Narada, un înțelept indian antic, și
Dumnezeu sub forma lui Vishnu. Narada, după ani de meditație, l-a
realizat pe Dumnezeu în această formă . Câ nd Vishnu i-a apă rut, l-a
întrebat pe Narada dacă dorește să -i acorde o binefacere.
"Da, Doamne", a ră spuns Narada. "Te rog ajută -mă să înțeleg cum se
lasă omenirea prinsă în maya Ta. Totul mi se pare atâ t de simplu,
acum că am ieșit din ea. Cum pot fi oamenii atâ t de nebuni?"
"Foarte bine, fiule", a ră spuns Domnul. "Vino, să mergem să ne
plimbă m".
Pe mă sură ce înaintau, au ajuns la un deșert. Ziua era că lduroasă , iar
nisipul o fă cea și mai fierbinte. După un timp, amâ ndoi au simțit
nevoia să bea apă . Apoi, la orizont, au vă zut un firicel de fum care se
ridica; acesta dă dea seama de existența unui sat.
"Narada", a spus Vishnu, "sunt foarte însetat. Vrei să te duci în acel
sat și să -mi aduci niște apă ?".
"Cu siguranță , Doamne!", a ră spuns Narada.
A înaintat cu greu pe nisipul fierbinte pâ nă câ nd a ajuns în micul sat.
La prima casă la care a ajuns, a bă tut la ușă . I-a ră spuns o
domnișoară frumoasă . Îi pă rea cunoscută din vechime. Într-o clipă a
uitat de toate celelalte! Pă rinții ei, care se aflau acasă , l-au primit ca
pe unul de-al lor. El și domnișoara s-au că să torit și și-au întemeiat o
casă și o afacere în altă parte a satului. Anii au trecut. Au avut un fiu;
apoi un alt fiu.
După doisprezece ani, soția sa a dat naștere unui al treilea copil. Pe
câ nd acesta era încă bebeluș, a venit brusc o inundație fulgeră toare
de la un râ u umflat pe dealurile de deasupra lor. În puțin mai mult
de o clipă , inundația le-a distrus casa, afacerea - întregul sat. Narada
a scă pat doar cu micuța lui familie și cu hainele de pe ei. Au vâ slit
prin apa învolburată în jurul lor, pâ nă la genunchi. Narada ținea câ te
un copil de fiecare mâ nă , iar copilul lor îl purta pe un umă r. Soția lui
se zbă tea ală turi de el.
Dintr-o dată , Narada s-a împiedicat ușor de o piatră . În timp ce
încerca în grabă să -și recapete echilibrul, copilul i-a alunecat de pe
umă r în apă . Disperat să îl salveze, a eliberat mâ inile celorlalți doi
copii ai să i și a întins mâ na spre copil. Din pă cate, înainte de a-l
putea prinde, acesta a fost luat de valuri. Bă ieții mai mari, neavâ nd o
strâ nsoare puternică , au fost și ei luați de val. În acel moment, soția
lui Narada, cu genunchii îndoiți de durere, a că zut și ea și a fost luată
de potop. În doar câ teva minute, Narada pierduse tot ceea ce lucrase
atâ t de mult, timp de doisprezece ani, pentru a crea. Deznă dă jduit,
voința i-a cedat și s-a pră bușit, lă sâ ndu-se dus de ape.
Mult timp după aceea, se pare, și-a revenit în conștiință . Privind în
jurul să u, a vă zut peste tot ceea ce pă rea o întindere noroioasă de
apă . S-a gâ ndit: "Probabil că am fost mă turat pe o mică movilă ".
Apoi, amintindu-și de tragedia sa, a început să plâ ngă încet.
"Narada!", a sunat vocea din apropiere. De ce i se pă rea atâ t de
cunoscută ? A privit din nou în jurul lui și și-a dat seama că ceea ce
vă zuse în jurul să u nu era apă noroioasă , ci o întindere largă de nisip
deșertic.
"Narada!", a auzit din nou vocea. Ș i-a ridicat privirea. Spre uimirea
lui, Vishnu stă tea acolo.
"Narada, ce s-a întâ mplat?", a întrebat Vishnu. "Acum o jumă tate de
oră te-am trimis să bei apă , iar acum te-am gă sit dormind în nisip. Ce
s-a întâ mplat?"
Aceasta este, într-adevă r, puterea lui maya! Timpul trece - încarnă ri?
mii-milioane-miliarde de ani: cine știe? Timpul este o iluzie. Odată
ce cineva se trezește din ea, pare că nu a trecut deloc timpul!
(7:15) Răufăcătorii (în care predomină tamas), cele mai josnice
ființe umane, fără minte și lipsiți de înțelegere din cauza
(puterii lui) maya, care nu reușesc să se adăpostească în Mine,
au parte de natura demonilor.
Astfel de oameni se întâ lnesc în lume. Ei nu sunt, ca rakshasas,
monștri malefici cu fă lci slabe, dornici să devoreze ființe umane. Ei
sunt ei înșiși ființe umane, deși sunt cruzi, insensibili la durerea și
suferința celorlalți, absorbiți în ei înșiși, însetați de sex, avizi de
bogă ții obținute prin orice mijloace posibile (pentru ei onestitatea
nu înseamnă nimic), beți de putere, nemiloși. Astfel de oameni nu
sunt demoni care îi pâ ndesc pe cei neavizați. Ei pot fi vă zuți în orice
zi a să ptă mâ nii mergâ nd pe stră zile orașelor noastre. Îmi amintesc
că Guru al meu a descris cu seriozitate o vedetă de cinema foarte
cunoscută , după ce aceasta venise la el pentru un interviu: "Ea este
un diavol", a spus el.
După moarte, sufletele sunt atrase la nivelurile lor respective în
lumea astrală .
Totuși, trebuie să se înțeleagă cu strictețe că nimeni nu este ră u din
fire. Toți sunt copii ai lui Dumnezeu. Ceea ce îi diferențiază pe cei
demonici de cei angelici este doar grosimea vă lului care acoperă
înțelegerea lor.
(7:16) Cei care caută adăpost în Mine, o, Arjuna, sunt de patru
feluri: cei care sunt în suferință; cei care caută înțelegere; cei
care caută putere (în această lume sau în cea viitoare); și cei
care sunt (deja) înțelepți.
Un proverb printre soldații aflați în ră zboi spune: "Nu există atei în
gă urile de vulpe". Cei mai mulți oameni care se întorc la Dumnezeu o
fac în vremuri de suferință . (Ș i oamenii se întreabă de ce Dumnezeu
permite suferința! Ce alt stimulent au cei mai mulți dintre ei pentru
a că uta ajutor de la El?).
Dezorientați de nenumă ratele anomalii ale vieții, câ țiva dintre ei
(obosiți să dea cu pumnul în masă de furie în fața lui Dumnezeu) se
întorc la El pentru a înțelege. "De ce?", întreabă ei în mod repetat.
Câ nd pun această întrebare cu sinceritate, încep să primească
ră spunsuri: prin că rți; prin profesori bine citiți; prin profesori cu
grade diferite de înțelegere nă scute din experiență . Totuși, numai
atunci câ nd o persoană dorește foarte sincer să știe, Dumnezeu îi
trimite pe cineva care, el însuși, știe: un adevă rat guru.
Adesea, pe calea spre înțelepciune, oamenii sunt deturnați de
dorința de a avea puteri și fenomene. Ei merg la ședințe spiritiste. Se
duc la "fă că torii de minuni". Ră spâ ndesc zvonul (mai ales în India)
cu privire la fiecare "sfâ nt" pe care l-au vă zut vreodată fă câ nd
minuni. Puterea vicariantă asupra materiei sau dorința de a obține
putere personală îi poate prinde în plasa iluziei pentru încarnă ri.
În sfâ rșit, cei care caută desăvârșirea în înțelepciune, lepă dâ nd toate
celelalte "atracții", se oferă în întregime lui Dumnezeu. Astfel de
devotați sunt, dintre toți cei virtuoși, cei mai plă cuți lui Dumnezeu.
(7:17) Remarcabil printre înțelepți este cel al cărui devotament
este constant și unic. Eu sunt, mai presus de toate, drag acelui
înțelept, iar el, dintre toate ființele, îmi este cel mai drag mie.
Se poate întreba cineva dacă Dumnezeu este cu adevă rat mai atașat
de o persoană decâ t de alta? Cum ar putea fi? El este întotdeauna și
în mod suprem impersonal, neavâ nd un eu individual care să fie
mulțumit în mod special de cineva! Iubirea Lui se exprimă prin
iubirea oamenilor față de El. Totuși, cei care Îl iubesc pur și simplu și
în întregime sunt cei mai în mă sură să primească dragostea Sa. El o
va revă rsa neîncetat asupra tuturor celor care nu sunt împiedicați
de îndoieli, incertitudini sau orice blocaje karmice. Într-o relație de
tip Eu și Tu cu Dumnezeu, El poate ră spunde rapid chiar și la cea
mai mică cerere de iubire a unui devotat desă vâ rșit.
(7:18) Toți oamenii de mai sus (cele patru tipuri de oameni
virtuoși) sunt nobili (pentru că direcția conștiinței lor este
ascendentă), dar pe înțeleptul care s-a stabilit ferm în Mine ca
scop suprem, pe el îl privesc ca pe propriul Meu Sine.
Este greșit, în lumina acestor cuvinte, să ne rugă m lui Dumnezeu
pentru darurile Sale? Deloc! Omul are anumite nevoi: Este
întotdeauna mai bine să caute împlinirea lor de la Dumnezeu decâ t
doar prin eforturi exterioare, determinate de ego. Oamenii spun:
"Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri". Dacă cineva se
ocupă , însă , cu împlinirea dorințelor sale doar prin efort propriu,
uitâ ndu-l pe Dumnezeu, își va spune, atunci câ nd va veni succesul, că
meritul succesului să u este doar al lui. Astfel, recunoștința lui va
merge că tre propriul ego ca realizator. Este aceasta calea spre
eliberarea de conștiința egoului?
Cel mai bine este, așadar, să ne rugă m lui Dumnezeu pentru orice,
adă ugâ nd mereu: "Împlinește această rugă ciune, Doamne, numai
dacă este în conformitate cu voia Ta".
Omul se poate scuti de multă suferință în viață dacă , chiar și în
rugă ciune, practică nishkam karma: neatâ rnarea de fructe. În caz
contrar, el poate atrage ceea ce își dorește în viață , prin propria sa
putere mentală (care crește enorm atunci câ nd este unită cu
conștiința lui Dumnezeu), dar să constate că ceea ce a obținut a fost,
pentru el, dezastruos.
Swami Sri Yukteswar a povestit cu plă cere urmă toarea fabulă
pentru a ară ta importanța că ută rii voinței lui Dumnezeu, nu a
voinței proprii.
Un anumit yoghin, care își dezvoltase un anumit grad de putere
psihică , a întâ lnit în timpul peregrină rilor sale în Himalaya un copac
pe care l-a recunoscut intuitiv ca fiind un "kalyana kalpataru", sau
copacul magic al dorințelor. "Ce splendid!", s-a gâ ndit el încâ ntat.
Așezâ ndu-se sub copac, și-a dorit un palat.
Instantaneu, un palat frumos s-a materializat în fața lui, chiar acolo,
în pă dure. A intrat în el și a constatat că se potrivea perfect cu toate
dorințele sale. Cu toate acestea, edificiul era gol. "Să fie mobilă
frumoasă : canapele, scaune, covoare, tapițerii, tapiserii, tablouri,
perdele artistice". Iată că totul a devenit așa.
"Acest loc este deja minunat dincolo de cele mai nebunești vise ale
mele!", s-a gâ ndit el. "Dar îi lipsesc oamenii care să se bucure de el
împreună cu mine și să se bucure cu mine de norocul meu. Îmi
doresc ca aceste încă peri să fie pline de bă rbați și femei care râ d și
sunt fericiți." Deodată - iată că așa a fost. Oamenii se înghesuiau în
încă perea în care se afla: holul de recepție, sala de mese, scă rile,
foaierul.
S-a bucurat de aceste plă ceri pentru o vreme. Apoi s-a gâ ndit: "Să mă
duc acum din cameră în cameră , ca să vă d și să mă bucur de toate
noile mele comori!" A plecat singur, exultâ nd de norocul să u. După
un timp, a ajuns într-o cameră de la parter, care era goală de oameni.
Fereastra stă tea larg deschisă . Pentru că această minune se realizase
în pă dure, pă durile din jur erau așa cum le fă cuse natura. Deodată a
auzit un tigru ră cnind în fața porților palatului.
"Ah!", s-a gâ ndit el alarmat. "Sunt aici, în această cameră , singur.
Fereastra este deschisă , iar eu sunt la parter! Ce se întâ mplă dacă
tigrul ă la sare pe fereastră și mă mă nâ ncă ?"
Uitase că toate acestea fuseseră produse sub vraja magică a
copacului dorințelor. Instantaneu, un tigru a apă rut afară , a să rit pe
fereastră și l-a devorat înainte ca el să poată striga după ajutor.
Morala acestei povești este că , dacă , prin practica concentră rii,
cineva și-a dezvoltat o minte puternică , va sta sub copacul dorințelor
din propria sa energie spinală . El ar trebui să -și ofere toate
dorințele, înțelegerea și voința doar lui Dumnezeu pentru împlinire.
(7:19) După multe încarnări, înțeleptul Mă realizează în
adevărata Mea natură. O persoană atât de luminată încât să Mă
vadă ca fiind atotpătrunzător este rară (și greu de găsit).
Este adevă rat, cu siguranță , că sufletul trebuie să treacă prin multe
încarnă ri înainte de a ajunge la Dumnezeu. De obicei, chiar și o viață
întreagă este de-abia suficientă pentru ca cineva să depă șească un
singur obicei ră u adâ nc înră dă cinat. În acest pasaj, Krishna vorbește
însă despre înțeleptul care, după multe încarnă ri, a atins
perfecțiunea în Dumnezeu. Semnificația de aici este mult mai
profundă decâ t ceea ce pare la suprafață . Că ci, gâ ndiți-vă la acest
lucru: Cel care este un înțelept trebuie să fie foarte aproape de
realizarea lui Dumnezeu. Altfel, el nu ar fi cu adevă rat înțelept, sau
înțelept.
Am vă zut mai devreme că fiecare inspirație poate deveni, de fapt, ca
o naștere într-o nouă încarnare. Unii spun că pâ nă și bă tă ile inimii
pot fi transformate, în acest sens, în avantaj: fiecare bă taie aducâ nd
o nouă viață . Pentru a crea un astfel de efect, însă , ar trebui să fim
neobișnuit de conștienți! Înțeleptul (cu siguranță nu și că ută torul
obișnuit!) își poate folosi respirația și bă tă ile inimii pentru a trece
prin mai multe nașteri și morți, chiar dacă locuiește într-un singur
corp. Majoritatea oamenilor, desigur, trebuie să moară la propriu și
să renască de mai multe ori pentru a realiza o schimbare interioară
semnificativă în ei înșiși.
Cum să facem ca o astfel de învă ță tură să fie universal utilă ? Pâ nă la
urmă , înțelepții nu au nevoie să studieze Scriptura: Înțelepciunea lor
este deja înscrisă în propria lor "carte" a conștiinței. Ceea ce trebuie
să rețină toată lumea este faptul că timpul nu este un factor esențial
în autodepă șirea. După cum arată
Guru-ul meu mi-a spus: "Obiceiurile pot fi schimbate într-o zi. Ele
sunt rezultatul concentră rii mentale. Dacă cineva s-a concentrat
într-un fel, se poate concentra pur și simplu într-un alt fel." Yagya,
sau ceremonia focului, prescrisă în Vede, și menționată adesea în
aceste pagini, este simbolul jertfei voluntare a ego-ului față de
Dumnezeu în meditație. Acest ritual poate fi realizat în interior și
neîncetat de că tre minte.
De fiecare dată câ nd apare tendința de a trimite înapoi la micul eu
gâ nduri precum: "Am reușit!". "De ce mi s-a spus sau mi s-a făcut așa
ceva?". "Sunt prea important pentru a fi tratat în acest fel!", ar trebui
să aruncă m mental acest gâ nd în focul devoțiunii, care ar trebui să
fie pă strat mereu aprins în inimă . În focul nostru mental ar trebui să
se consume tot ceea ce în natura noastră nu ne ridică spre
Dumnezeu.
Cei mai mulți oameni au nevoie de mult timp chiar și pentru a-și
confrunta neajunsurile; le lipsește motivația și chiar voința de a le
schimba și de a le depă și. Ei spun: "O să fac ceva în privința asta într-
o zi". Un gâ nd pe care l-a exprimat Guru al meu a fost: "În cele din
urmă ? În cele din urmă ? De ce nu acum?!"
Un alt gâ nd a fost exprimat în aceste pagini: Concentrează -te mai
întâ i pe acele bă tă lii pe care le poți câ știga. Dacă nu sunteți încă
suficient de puternici pentru a cuceri un anumit obicei sau dacă alte
îndatoriri vă ocupă atâ t de mult timp și energie încâ t pur și simplu
nu vă puteți ocupa încă de el, atunci pur și simplu rezistați-i mental.
Nu recunoașteți niciodată în fața voastră că nu aveți puterea de a
depă și vreun defect. Cu câ t mintea ta rezistă mai mult unui obicei
prost în loc să -l îmbră țișeze cu bucurie, cu atâ t mai mult îți vei
acumula forța interioară pentru a-l depă și în cele din urmă .
Astfel, încarnă rile care altfel ar fi necesare pentru a te scoate din
noroiul iluziei pot fi reduse la un timp relativ scurt. Fiți un strateg:
Așteaptă -ți oportunită țile cu calm și fă ră patimă . Apoi, atunci câ nd
acestea apar: Loviți! Afirmă -ți potențialul de înțelept, chiar dacă încă
ră tă cești pe stră duțele din spate ale iluziei, și nu va trece mult timp
pâ nă câ nd vei descoperi că și tu Îl "vezi" pe Dumnezeu în toate: că El
este singura ta comoară , singura ta realitate.
Pentru a trece de la această înțelegere la realizarea descrisă în
această strofă nu este nevoie de un salt foarte lung. Dacă nu reușești
în această încarnare, s-ar putea să te trezești mai devreme tră ind pe
planuri superioare, unde astfel de înțelepți nu sunt atâ t de "greu de
gă sit". S-ar putea, într-adevă r, să devii tu însuți, în timp, unul dintre
acești înțelepți.
Paramhansa Yogananda și-a adă ugat propria afirmație la cea a lui
Lahiri Mahasaya, Sri Yukteswar și a celorlalți maeștri din linia Kriya
Yoga, conform că reia practica Kriya Yoga - știința învă țată de
Krishna lui Arjuna cu mii de ani în urmă - accelerează foarte mult
evoluția spirituală a yoghinului. Kriya Yoghinul Kriya poate, spuneau
ei, să atingă conștiința cosmică - în funcție de profunzimea și
intensitatea practicii sale - în trei, șase, doisprezece, două zeci și
patru sau patruzeci și opt de ani. Yogananda a adă ugat ironic (ceea
ce înseamnă , bă nuiesc, că puțini oameni vor avea ocazia, în timpul
vieții lor, să practice de două ori patruzeci și opt de ani!) că , dacă
Kriya Yoghinul nu reușește în patruzeci și opt de ani, ar putea la fel
de bine să -și planifice să continue practica în viața urmă toare!
(7:20) Totuși, cei care preferă (să-și urmeze) propria voință
(respingând calea comuniunii interioare cu Dumnezeu), a căror
discernământ a fost viciat de această dorință sau de aceea și
care (poate) se simt înclinați spre învățături culte, caută
dumnezei mai mici.
Krishna ne avertizează aici să ne ferim de voința proprie motivată
de ego. Discriminarea cuiva poate fi ră pusă de dorințe, care îl
determină să înzestreze aproape orice circumstanță exterioară cu
aureola atractivă a așteptă rii: "Pur și simplu trebuie să fie așa!"
Astfel, el își poate spune - de fapt, poate insista față de el însuși și, de
asemenea, față de alții - că știe că are dreptate, de data aceasta: El
trebuie să posede acest lucru sau să se afilieze cu acea persoană .
Orice lucru pe care cineva îl dorește cu intensitate devine pentru el,
într-un fel, un zeu. Acesta este adevă ratul sens al termenului
"închinare la idoli". Un idol nu este o statuie sau un tablou pe care
oamenii îl folosesc pentru a-și aminti de un ideal înalt. Astfel de
oameni sunt, într-adevă r, "închină tori la idealuri", nu "închină tori la
idoli". Adorarea idolilor înseamnă să nutrești o dorință pentru orice
altceva în afară de Dumnezeu.
Orice om, dacă nu îl iubește doar pe Dumnezeu, este în acest sens un
închină tor la idoli! A iubi ceva, sau o persoană , pentru că îi amintește
de Dumnezeu este o virtute, nu un defect. Pentru a ajunge la ultimul
etaj al unei clă diri trebuie să urci prin celelalte etaje: Nimeni nu
poate să ri pâ nă în vâ rf. A simți dragoste pentru Dumnezeu așa cum
este El cu adevă rat, fă ră formă și impersonal, este aproape imposibil
pentru ființele umane. O astfel de iubire vine însă în mod natural
pentru cei care își închipuie mai întâ i perfecțiunea divină într-o
formă umană oarecare. Lucrul important într-o astfel de închinare
este să se țină întotdeauna minte că forma pe care o iubești (chiar și
a unei persoane vii) îți servește doar ca o fereastră spre infinit.
Voința proprie, mai ales atunci câ nd este unită cu o dorință intensă ,
este greu de discernut în propria persoană . Discriminarea poate fi
smulsă într-o clipă de o infatuare bruscă . Cheia pentru un
comportament inteligent în astfel de situații este de a urmă ri
sentimentele inimii.
Poetul Wordsworth a scris: "Inima îmi tresaltă câ nd vă d un
curcubeu pe cer". El a descris exact ceea ce se întâ mplă atunci câ nd
cineva este brusc cuprins de orice atracție puternică . Acel curcubeu
dispare curâ nd, dar sentimentul ră mâ ne. Obiectele orică rei afecțiuni
bruște dispar cu toții, dar acel "salt" din inimă continuă să țâ șnească
în sus pentru o vreme. Am vă zut că un flux ascendent de energie
este de dorit - de fapt, esențial pentru trezirea spirituală . Cu toate
acestea, fluxul trebuie să fie calm. Salturile ascendente ale
sentimentelor indică , de asemenea, exteriorizare. Fiți atenți la inimă :
Sentimentele sale "sar în sus" la orice îndră gostire bruscă ? Dacă da,
provocați-le! Nu vă lă sați discriminarea să fie pă că lită de orice lucru
care ridică sentimentele în entuziasm emoțional, în loc de calm, în
devotament înă lțat.
În cele din urmă , oamenii care își permit să se înalțe emoțional sunt
adesea susceptibili la senzaționalism. Ei pot trece de la o fantezie
"cultică " la alta - participâ nd la ședințe de spiritism, mergâ nd la
fă că torii de minuni, adunâ ndu-se cu neră bdare să asculte fiecare
nou conferențiar care sosește în oraș. Toate aceste activită ți sunt
simptomatice pentru boala ignoranței: dorința de stimulare
exterioară , mai degrabă decâ t de inspirație interioară .
(7:21) Oricare ar fi forma pe care o adoră o persoană (un sfânt,
un maestru, o zeitate - fie ea reală sau imaginară), Eu sunt cel
care (îi înalț inima) și îi fac devotamentul ferm și adevărat.
(7:22) Absorbit în devotamentul său, cu intenția de a se închina
acelei forme, el obține adevărate beneficii spirituale și își vede
împlinite dorințele (rugăciunile sale). Binecuvântările pe care
le primește vin numai de la Mine.
Chiar și în cazul închină rii la zei inferiori, atâ ta timp câ t această
închinare este oferită cu sinceritate și nu doar pentru împlinirea
egoistă - și chiar și atunci câ nd rugă ciunea are motive egoiste, dar
este oferită unei puteri superioare și nu ca de la ego la ego -
Dumnezeu Însuși este cel care ră spunde prin aceste canale limitate.
Important este să nu te preocupi de subtilită țile teologice (gâ ndește-
te câ ți pedanți religioși își pierd timpul și efortul în această
preocupare!), ci să îți oferi energia în sus, dincolo de ego, că tre o
sursă superioară .
Interesant este că pâ nă și zeită țile "create de om", cum ar fi
imaginile simbolice ale lui Kali, Durga, Saraswati, Vishnu, Shiva și
Ganesha, devin ceea ce Yogananda numea "planuri în eter". Ele
dobâ ndesc o realitate proprie și se poate comunica cu ele poate
chiar mai ușor în aceste forme decâ t într-o formă pe care cineva și-a
imaginat-o doar.
Așa cum a scris Yogananda despre propriile sale Șoapte din
Eternitate și Cântecele Cosmice, el le-a "spiritualizat", atră gâ nd un
ră spuns divin prin repetarea lor profundă . Orice ră spuns de la
Dumnezeu generat în mod supraconștient ră mâ ne "în eter" și poate
continua la nesfâ rșit să transmită binecuvâ ntă ri speciale. Aceasta
este și puterea pelerinajului, atunci câ nd devoții caută binecuvâ ntă ri
în locuri unde a avut loc o manifestare divină .
(7:23) Oamenii cu o înțelegere slabă, totuși, (limitându-și
închinarea la zeii mai mici) primesc rezultate limitate.
Credincioșii zeilor inferiori se îndreaptă spre acei zei. Devotații
care Mă venerează pe Mine (pe Cel Infinit) vin la Mine.
Cei care se închină la orice formă de Dumnezeu ca o amintire a Celui
Infinit nu sunt cei descriși aici ca fiind limitați în închinarea lor.
Totuși, cei care se închină formelor inferioare cu atitudinea descrisă
mai sus - de la ego la ego - cu scopul de a obține împlinirea unor
dorințe personale, se duc în acele regiuni în care există încă ego-uri
mai subtile, în forme mai exaltate.
Oamenii întreabă uneori: "Nu sunt îngerii mai presus de stă pâ nii
pă mâ ntești?". Un adevă rat maestru, trebuie spus, este mult mai înalt
decâ t orice înger! El și-a contopit ego-ul în Dumnezeu, în timp ce
îngerii, deși sunt înalți în comparație cu majoritatea ființelor umane,
posedă încă ego-uri - ego-uri pure, exaltate, sattvice, dar pentru
toate acestea limitate de conștiința separă rii de Dumnezeu.
Există povestea unui sfâ nt din India care a tră it cu mult timp în
urmă . Un deva, sau un înger, i-a oferit avantajul de a se transporta în
ceruri în corpul să u fizic. (Astfel, tradiția indiană antică a exprimat
conceptul de pă ră sire conștientă a corpului la moarte).
Legenda ne spune că acest deva a venit la el într-o zi într-un car
ceresc, cu mult timp înainte de a muri, pentru a-l duce în rai. "Atâ t
de mari sunt virtuțile tale", a spus deva, "încâ t ai fost considerat
demn de această mare binecuvâ ntare".
"Așteaptă o clipă !", a spus sfâ ntul. "Aș vrea să știu mai întâ i ce
avantaje voi culege mergâ nd în acest rai al vostru."
"Ei bine", a ră spuns îngerul, "aceasta este o cerere foarte
neobișnuită ! Cei mai mulți oameni sunt destul de fericiți că au ajuns
în rai! Totuși, dacă tot m-ați întrebat, trebuie să vă ră spund. În rai vă
veți bucura de un mediu minunat - frumos, senin, armonios. Veți
avea ocazia să vă amestecați cu zeii. Ce ți-ai putea dori mai mult?"
"Ei bine", a ră spuns sfâ ntul, "în tot ceea ce am experimentat în
această lume a maya am gă sit întotdeauna un dezavantaj. Chiar și în
împrejurimi frumoase, dualitatea se intrudează . Spune-mi, așadar,
ce dezavantaje voi gă si mergâ nd în rai?".
"Trebuie să recunosc", a exclamat deva, "întrebă rile tale sunt foarte
neobișnuite! Totuși, dacă tot m-ai întrebat, trebuie să -ți mai ră spund
o dată : Vei ajunge să ră mâ i în rai doar atâ t timp câ t va dura karma
bună care te-a dus acolo. Nu vei putea progresa mai departe, din
punct de vedere spiritual. Viața ală turi de ființe angelice și de alți
oameni buni vă va aduce o mare fericire, dar, odată ce va veni timpul
karmei voastre de a vă întoarce pe pă mâ nt, fericirea voastră se va
estompa precum frunzele de pă dure toamna, apoi va că dea la
pă mâ nt. Veți experimenta o tristețe profundă , deoarece veți realiza
că trebuie să pă ră siți în curâ nd acea lume. Pâ nă atunci, însă , totul va
fi minunat!".
"Apreciez foarte mult faptul că ați venit pâ nă aici", a spus sfâ ntul,
"pentru a-mi oferi acest dar. Îmi dau seama că ceea ce mi-ați oferit
ar fi, pentru mulți oameni, o mare binecuvâ ntare. Trebuie să spun,
totuși, că dezavantajele pe care le-ați subliniat mi se par atâ t de
colosale încâ t nu-mi pot imagina nicio persoană să nă toasă la cap să
accepte această "binecuvâ ntare"! Chiar dacă situația pe care o
descrieți ar dura o mie de ani, tot s-ar termina, în timp. Spuneți-mi,
vă rog, nu există niciun loc care să ofere ceva permanent?".
"Totuși, încă o dată ", a spus îngerul, "mi-ai pus o întrebare la care
trebuie să ră spund. Da, un astfel de loc există . Este dincolo de locul
nostru de frumusețe astrală - dincolo de însă și lumina astrală . Noi
înșine am auzit doar despre el. Totuși, dacă vrei să ajungi acolo, va
trebui să ră mâ i aici, pe Pă mâ nt, și să -ți continui disciplinele
spirituale, că ci numai așa vei putea să te înalți pâ nă la acel plan cel
mai înalt al existenței manifestate. Din acest motiv se spune că pâ nă
și zeii ar dori să renască pe Pă mâ nt."
Sfâ ntul a refuzat invitația îngerului și a ră mas pe Pă mâ nt, unde și-a
continuat practicile yoga, ajungâ nd în cele din urmă la Dumnezeul
zeilor și contopindu-se în unitatea cu Infinitul.
(7:24) Oamenii lipsiți de înțelepciune se gândesc la Mine, Cel
Nemărginit, ca fiind limitat (atunci când apar) într-o formă
trupească. Ei nu înțeleg natura Mea superioară (care este)
neschimbătoare, de neînchipuit, supremă.
Devotații lipsiți de înțelepciune cred că Ființa Supremă este limitată
în esență la manifestă rile Sale speciale. Ei pot chiar să se închine
uneia dintre aceste forme ca fiind singurul Dumnezeu: ca Krishna cu
flautul să u, de exemplu, ca Shiva cu tridentul să u, ca Kali cu cele
patru brațe ale sale, sau ca Iehova sau Allah (care au nume, dar nu
au formă ). Dumnezeu este toate acestea, dar este mult mai mult
decâ t atâ t, încâ t, în adevă rata Sa esență , nu poate fi nici numit, nici
imaginat.
Cu toate acestea, nu se poate evita să ne închină m la Cel de
neînchipuit sub orice nume și să îl vizualiză m sub orice formă , dacă
omul vrea să se închine lui Dumnezeu. Ceea ce Krishna vrea să
spună în această sloka nu este că este eronat să te închini lui
Dumnezeu cu nume și formă , ci doar că este greșit să încerci să -L
limitezi pe Dumnezeu fă câ nd acest lucru. Dumnezeu este totul - și El
nu este nimic: adică niciun lucru anume. El este atâ t în și dincolo de
orice și, în realitate, nu este nici mă car "lucrurile" pe care le-a
manifestat, întrucâ t acestea nu sunt decâ t vise, "reale" doar așa cum
sunt reale visele.
(7:25) Ascuns de vălul Meu de yoga-maya, sunt invizibil pentru
omenire. De aceea, omenirea, dezorientată (de aparențe), nu
vede că Eu sunt (în esență) mereu nenăscut și mereu fără de
moarte.
(7:26) O, Arjuna, Eu cunosc trecutul, prezentul și viitorul
tuturor ființelor. Pe Mine, însă, niciun om nu Mă cunoaște
(atâta timp cât se cunoaște pe sine ca fiind doar om).
(7:27) O, descendent al lui Bharata, Scorcher al dușmanilor
(Arjuna)! Nașterea într-un corp supune toate ființele puterii
iluziei cu dualitățile sale, care produc atracție și respingere.
(Așa este furtuna lui maya pe suprafața oceanului conștiinței
Mele).
Energia unui copil la naștere este în mod necesar exterioară . Un
copil continuă această exterioritate pe mă sură ce învață treptat să se
raporteze la lume. Înclinația oamenilor le este impusă încă de la
naștere și continuă să fie exterioară . Ei trebuie, pe mă sură ce cresc,
să învețe să distingă comportamentul corect de cel greșit, pentru a
putea descoperi care sunt că ile care duc la o împlinire adevă rată și
de lungă durată și care sunt cele care duc la dezamă gire, durere și
suferință . Nu este ușor să îl gă sești pe Dumnezeu, mai ales și din
pă cate, deoarece însă și direcția energiei unei persoane o înclină încă
de la naștere spre exterior.
Chiar și maeștrii eliberați își pot permite să tră iască pentru o vreme
sub influența parțială a lui maya. Astfel, Lahiri Mahasaya - care
fusese eliberat în trecut - s-a întors purtâ nd aparența mortalită ții.
Deși a stat mult timp în meditație în copilă rie, după ce a ajuns la
maturitate și-a luat o slujbă , s-a că să torit și a întemeiat o familie.
Ajunsese la vâ rsta maturită ții înainte de a-l întâ lni pe guru să u,
Babaji, și de a primi din nou de la el iluminarea.
Swami Sri Yukteswar s-a că să torit, a avut o fiică și a tră it (după
aparențele exterioare) ca o ființă umană normală înainte de a primi
iluminarea de la guru să u, Lahiri Mahasaya.
Paramhansa Yogananda, la râ ndul să u, a acceptat limitarea umană .
În timpul copilă riei sale, el a jucat rolul că ută torului înflă că rat, în loc
să se dezvă luie - și poate chiar înainte de a se percepe - așa cum era:
un mare maestru de mult timp înainte care a primit din nou
iluminarea de la Swami Sri Yukteswar. Yogananda spunea adesea în
public: "L-am ucis pe Yogananda cu mult timp în urmă . Nimeni nu
mai locuiește în acest templu acum în afară de Dumnezeu".
L-am întrebat odată : "Cine se naște liberat vine cu conștiința deplină
a unită ții cu Dumnezeu?". Am pus această întrebare pentru că mi s-a
pă rut că el și alți maeștri au jucat multe roluri umane care cu
siguranță nu ar fi fost compatibile cu tră irea conștientă în acea stare
înaltă de unitate.
"Ei nu-și pierd niciodată conștiința libertă ții interioare", a ră spuns
el.
Lila (jocul) lui Dumnezeu este o distracție nesfâ rșită . Guru-ul meu
ne-a spus că gopis în lila lor cu Domnul Krishna, pe câ nd era copil în
Brindaban, erau de fapt rishis reîncarnați. "Rolul lor pe Pă mâ nt", a
spus el, "a fost să pună în scenă jocul divin al iubitului și al iubitei".
Krishna era la acea vreme doar un bă iat. El venise ca mahavatar - un
purna sau o manifestare deplină a lui Dumnezeu, și era recunoscut
universal ca atare. Încă de la începutul acelei vieți, el a manifestat nu
doar atribute divine, ci și perfecțiune divină . Iubirea fabuloasă
dintre el și gopis nu era o iubire umană obișnuită . Într-adevă r, gopis
erau toate femei că să torite. Fidelitatea lor față de soții lor nu a fost
niciodată pusă la îndoială . Rasalila, dansul lor divin cu Krishna în
pă dure, câ nd fiecare gopi îl vedea ca fiind al ei, a fost pus în scenă
pentru a inspira ființelor umane dorința de a atinge perfecțiunea
iubirii umane. Iubirea pe care gopis o împă rtă șeau cu Krishna era
perfectă . Din nefericire, conștiința umană fiind ceea ce este,
dragostea lor a fost foarte prost înțeleasă în timp. "Legendele care
au crescut în jurul vieții lui Krishna", mi-a spus Guru al meu, "sunt în
mare parte alegorice. Nu le luați pe toate ca fiind literalmente
adevă rate". Așa cum se întâ mplă adesea, câ teva fapte au fost
construite într-un mare corp de legende.
(7:28) Totuși, oamenii drepți, cu păcatele lor ispășite și care nu
mai sunt supuși opozițiilor dualității, se închină Mie cu
stăruință.
Este demn de remarcat faptul că sufletele deja libere, chiar dacă vin
pe pă mâ nt cu o misiune care necesită o ușoară asumare a iluziei,
sunt întotdeauna pioase și cu o minte înaltă .
Expresia "oameni neprihă niți" nu trebuie, desigur, să indice sufletele
care sunt eliberate, chiar dacă Krishna descrie "pă catele lor ca fiind
ispă șite". De asemenea, cei care au o karma spirituală bună sunt de
obicei atrași în curâ nd pe calea spirituală și se nasc cu tendințe
virtuoase. Cu toate acestea, incertitudinile care însoțesc nașterea
într-un corp nou ar trebui să ofere fiecă ruia un stimulent puternic
pentru a munci din greu pentru a-l gă si pe Dumnezeu acum,
presupunâ nd că circumstanțele sale sunt suficient de favorabile
dorinței sale de bază de a-l cunoaște pe Dumnezeu. Ce om, într-
adevă r, poate ști ce-i rezervă propriul viitor?
(7:29) Cei care, agățându-se de Mine, caută să se elibereze de
bătrânețe și de moarte devin adevărați cunoscători ai lui
Brahman (Absolutul), ai lui Adhyatma (Supraeul) și ai tuturor
secretelor karmei.
Deficiențele bă trâ neții sunt notorii. Acestea includ boli din ce în ce
mai grave, slă biciune fizică și psihică și, poate, senilitate. Este
întotdeauna trist să vezi cum cineva care a fost câ ndva robust și plin
de energie decade spre decrepitudine, atâ t în exterior, câ t și în
interior. Adesea, oamenii își cheltuiesc economiile de-o viață pe
îngrijiri medicale în ultimii ani de viață . Cei care se agață de
Dumnezeu sunt cei care au cele mai multe șanse să moară cu
demnitate. Cel de Sus îi veghează la bă trâ nețe mai bine decâ t ar
putea-o face orice doctor uman. În interior - este evident pentru cei
care îi cunosc îndeaproape - ei sunt neschimbate și, într-adevă r,
robuste din punct de vedere spiritual - "mereu la fel", așa cum a
declarat marea sfâ ntă femeie Anandamayee Ma.
Cei care au îndoieli persistente cu privire la "de ceurile" vieții -
diferențele de noroc, aparentele nedreptă ți, complicațiile nesfâ rșite
ale karmei - gă sesc ră spuns la toate întrebă rile lor în Brahman:
marele Supraeu al tuturor ființelor.
(7:30) Cei care percep prezența Mea în corpurile lor fizic
(Adhibhuta), astral (Adhidaiva) și spiritual (cauzal sau
Adhiyagya), cu inimile lor unite cu Mine, își păstrează percepția
chiar și în momentul morții.
Moartea este "examenul final" pentru care toată viața este o
pregă tire. Pă ră sirea conștientă a corpului este o binecuvâ ntare care
nu este acordată multora. Cei mai mulți oameni alunecă înapoi în
somnul de după moarte. Experiențele de dinaintea morții pot fi
dureroase, dar moartea însă și vine ca o ușurare și este fă ră durere.
În principal, orice durere pe care oamenii o resimt în momentul
morții este de natură mentală : teama mai ales de pierderea corpului,
cu care s-au obișnuit, dar de care s-au și atașat - foarte adesea pâ nă
la punctul de a se identifica cu el ca fiind adevă ratul lor sine.
Moartea este o încercare cu care toată lumea trebuie să se confrunte
- chiar și maeștrii, uneori, deși pentru ei încercarea este scurtă .
Realizarea bruscă a faptului că tot ceea ce a cunoscut, toți oamenii
cu care a avut relații, toată munca pe care a pus-o în mișcare,
numeroșii oameni care sunt - în bine sau în ră u - dependenți de el,
toate lucrurile pe care poate le-a lă sat nefă cute și, mai presus de
toate, suma totală a faptelor sale rele și/sau virtuoase: Pierderea
tuturor acestora trebuie înfruntată și acceptată ca un fapt, apoi
abandonată în eternitate și îndreptată spre o nouă rezoluție pentru
viitor.
Conștiința pe care o aduce cineva la moarte determină existența sa
viitoare - fie în această lume, fie într-o lume superioară , fie în
eternitate. Greutatea erorii îl poate face pe cineva să se retragă în
respingere. Acest recul în sine poate fi suficient pentru a-l face pe
cineva să cadă înapoi în subconștiință în speranța unei vindecă ri.
Luptele vieții pot să -l fi adus pe cineva într-un punct în care simte
nevoia de odihnă . Acesta este motivul pentru care mulți oameni, la
bă trâ nețe, încep deja să se retragă din interesul activ pentru
exterior. Senilitatea însă și, pentru ei, poate fi un fel de evadare. Cei
care au tră it vieți irosite pot, după o perioadă de odihnă , să sufere de
"coșmaruri". Cei care au tră it vieți rele se pot trezi în împrejură ri cu
aspect oribil, care le provoacă angoasă purgativă și chiar suferință .
Pe de altă parte, cei care au tră it vieți virtuoase se pot trezi într-un
rai astral și se pot bucura acolo, pentru o vreme, de roadele
bună tă ții lor. Amintirile trecutului pot persista, deși mai puțin vii
decâ t s-ar aștepta cei ră mași în urmă . Uneori, rudele plecate ale unei
persoane pot veni la ea în vis - pentru a-i oferi ajutor, avertisment
sau încurajare.
Gâ ndurile cu care cineva își pă ră sește corpul au o mare influență
asupra stă rii sale viitoare. Remușcă rile exagerate pentru propriile
greșeli sunt o afirmație negativă care poate atrage asupra sa
suferințe inutile. Mult mai bună decâ t regretul inutil este o afirmație
de intenție pozitivă de a-și corecta erorile. "Pă catul" în sine nu este
decâ t, și pur și simplu, o eroare. În timp ce oamenii zac pe moarte, ei
ar trebui să se hotă rască să facă mai bine în viitor. A că uta
absolvirea de pă cate în momentul morții nu poate face decâ t să
determine o persoană să se concentreze asupra pă catelor sale.
Aceasta îl poate face să pă ră sească trupul să u cu o afirmație
negativă , deoarece își amintește toate greșelile pe care le-a comis. În
loc de "absoluțiune", atunci, o practică mai bună ar putea fi pur și
simplu oferirea sentimentelor inimii în predare iubitoare că tre
Dumnezeu, lă sâ ndu-I Lui (încă o dată vedem aici învă ță tura lui
Krishna) roadele tuturor acțiunilor sale.
Cei care, la moarte, își pot fixa mintea în punctul dintre sprâ ncene,
chemâ ndu-l profund pe Dumnezeu în inima lor, vor merge la El. Prin
urmare, orice preot sau orice persoană dragă persoanei care moare
va face bine (în loc să își dedice timpul și efortul pentru a-i oferi
iertare) să își pună degetul ară tă tor pe fruntea persoanei, în punctul
aflat la jumă tatea distanței dintre sprâ ncene, și, trimițâ nd energie
acolo, să o încurajeze (sau să o încurajeze) să își concentreze
complet energia corpului în acel punct.
Ego-ul se luptă adesea împotriva hotă râ rii definitive și ferme a
morții. Se poate agă ța cu îndâ rjire, pentru o vreme, de coloana
vertebrală și de creier, ca cineva care se agață de o stâ ncă cu
degetele. Astfel de persoane se întorc uneori efectiv la corpurile lor
și se stră duiesc să le reactiveze. Din acest motiv, incinerarea este
mai sigură pentru morți decâ t înmormâ ntarea. Este mai bine să nu
ai un corp la care să te întorci decâ t să te trezești în el după ce a fost
îngropat și după ce plecarea ta efectivă a fost acceptată de ceilalți ca
un fapt.
Pe de altă parte, sfinții realizați, în legă tură cu a că ror neatâ rnare
trupească nu trebuie să existe nicio preocupare, nu sunt în mod
tradițional și nu ar trebui să fie incinerați. Trupurile lor
înmormâ ntate emană vibrații care pot aduce vindecare și
binecuvâ ntă ri multor persoane devotate.
În lumea astrală , după o perioadă de odihnă sau de plă cere, ego-
urile care nu și-au terminat karmele materiale încep să simtă din
nou un dor înă bușit de satisfacție pă mâ ntească , dorință care nu
poate fi satisfă cută în lumea astrală . În timp ce se adună acolo,
așteptâ nd să renască , cuplurile de pe Pă mâ nt, unindu-se sexual,
generează o lumină în lumea astrală prin unirea celulelor lor de
spermă și ovul. În funcție de calitatea acestei lumini, sufletele
neînsuflețite sunt atrase. Această atracție explică afinitatea care
există adesea (dar nu întotdeauna) între pă rinți și copii. Cu
siguranță , în orice caz, vor exista puncte puternice de asemă nare.
Acele ființe umane cu discernă mâ nt care, în timpul șederii lor
pă mâ ntești, practică neatașamentul, aderarea la datorie fă ră
identificare sau dorință egoistă și, mai presus de toate, iubirea
pentru Dumnezeu, merg fie direct la El, fie într-un cer astral înalt,
unde pot fi suficient de conștiente pentru a continua marea lucrare
de transcendere a egoului și de reabsorbție în Dumnezeu.
Astfel se încheie cel de-al șaptelea capitol, intitulat "Yoga
cunoașterii și a discriminării", din Upanishad din sfânta
Bhagavad Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care
se discută despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul douăzeci
Universul exterior și interior
(8:1) Arjuna a spus: O, cel mai bun dintre Purushas (Krishna)!
Te rog spune-mi, ce este Brahman (Spiritul)? Ce este Adhyatma
(Kutastha Chaitanya care stă la baza tuturor manifestărilor,
care este individualizat ca suflete ale tuturor creaturilor)? Ce
este Karma (acțiunea-cosmică și individuală- născută din
AUM)? Ce este Adhibhuta (conștiința imanentă în creaturile
fizice și în cosmosul fizic)? Și ce este Adhidaiva (conștiința
manifestată în corpurile astrale și în cosmosul astral)?
(8:2) O, ucigaș al lui Madhu (Krishna)! Ce este Adhiyagya
(Spiritul suprem creator și cunoscător) și în ce mod este
Adhiyagya (jertfa de sine a sufletului) posibilă în acest trup?
Cum, în cele din urmă, în momentul morții, pot cei
autodisciplinați să Te cunoască?
Arjuna este nedumerit de acești termeni, pe care Krishna i-a folosit
spre sfâ rșitul capitolului 7. În aceste strofe, el cere clarifică ri.
(8:3) Sfântul Domn a răspuns: Brahman este Spiritul
Indestructibil și Suprem. Adhyatma este manifestarea lui
Brahman ca suflet esențial al tuturor ființelor. Karma cosmică
este AUM (Vibrația cosmică), care provoacă nașterea,
întreținerea și dizolvarea tuturor creaturilor, precum și
diversitatea naturilor lor.
Brahman (Spiritul Suprem), pentru a-și manifesta visul cosmic, a
pus în vibrație o parte din conștiința Sa. Astfel a luat naștere sunetul
cosmic, AUM. Această Vibrație Cosmică este karma (acțiunea)
primordială , din care se manifestă toate karmele individuale.
Ființele conștiente de sine (umane), indiferent de formele în care se
manifestă pe diferite planete, sunt toate guvernate de "legea
ritmică " a karmei individuale și de masă .
Un dramaturg este conștient de personajele pe care le creează atâ t
din interiorul, câ t și din exteriorul minții lor - adică atâ t subiectiv,
câ t și obiectiv. În același timp, el ră mâ ne neatins, personal, de
personalită țile lor. Chiar și așa, Brahman și-a împă rțit funcțiile - nu
el însuși - în: privitorul vigilent, dar niciodată afectat (Spiritul
Însuși); acțiunea din piesă în ansamblul ei (Vibrația Cosmică ), care
determină (dar, de asemenea, la scară microcosmică , este
determinată de) personajele, fiecare avâ nd propriul destin
individual (karma) de îndeplinit. Cea de-a treia diviziune a funcțiilor
este Kutastha Chaitanya, conștiința reflectată a Spiritului fă ră
vibrații în fiecare tremur de vibrație din univers. Într-un mod
asemă nă tor cu o așchie de lemn care se ridică și se scufundă cu
fiecare val care trece, deși poziția sa orizontală
ră mâ ne neschimbată , conștiința divină din inima fiecă rei unde de
Vibrație Cosmică ră mâ ne o reflectare nemișcată a Spiritului fă ră
vibrații.
Karmele individuale, în raport cu activitatea generală de la suprafața
oceanului, ar putea fi comparate cu urma unei nave: nu afectează
niciodată nivelul general al oceanului - așa cum nu îl afectează
valurile furtunii - și nici mă car nu produc prea multe schimbă ri,
decâ t la nivel local.
Adhyatma este reflecția imaculată , Kutastha Chaitanya, în creația
însă și, a Spiritului fă ră vibrații de dincolo de creație. Manifestarea sa
este atâ t macro-cosmică , câ t și micro-cosmică : în tot spațiul și în
fiecare ființă individuală . Karma, în mod similar, este atâ t macro-
cosmică , câ t și micro-cosmică : vibrația universală și actele
individuale, ale că ror rezultate se ră sfrâ ng asupra ego-urilor înseși
sau asupra grupurilor sociale cauzale, sau (mai general) asupra unei
specii în ansamblu care nu a dezvoltat încă (prin evoluție
superioară ) conștiința individuală de sine, sau ego-conștiința.
Adhibhuta este universul fizic "macro" și, de asemenea, expresiile
sale "micro" sau individuale. Adhidaiva este expresia acelorași
relații "macro" și "micro" în planul astral.
Adhiyagya este același adevă r interrelaționat aplicat în planul
cauzal. În planul cauzal, conștiința de sine a fost oferită și purificată
în focul înțelepciunii și nu mai există ; de aici și cuvâ ntul yagya, sau
sacrificiu de sine. Conștiința individuală , la nivel cauzal, este subțire
separată de conștiința cosmică . Astfel, sufletele care tră iesc în corpul
cauzal au puterea - așa cum a explicat Swami Sri Yukteswar în
capitolul "Învierea lui Sri Yukteswar", din Autobiografia unui yoghin
- de a "aduce universurile în manifestare chiar ca și Creatorul.
Deoarece întreaga creație este fă cută din textura visului cosmic,
sufletul subțire îmbră cat în corpul cauzal are vaste realiză ri de
putere".
Dacă "universuri" (așa cum folosea Sri Yukteswar cuvâ ntul)
înseamnă "galaxii" sau universuri cu totul noi și diferite, nu l-am
auzit niciodată pe Guru al meu explicâ nd acest lucru. L-am auzit însă
folosind termenul de "universuri insulare" cu referire la ceea ce se
numește acum galaxii.
Imaginile sunt simboluri ale realită ții și nu pot înlocui în totalitate
niciun aspect al acesteia. Astfel, folosirea valurilor ridicate în urma
unei nave ca analogie pentru activitatea individuală , sau vibrația, în
relația sa cu vibrațiile valurilor unui întreg ocean are acest
dezavantaj: Nava este un corp stră in care agită suprafața. Micro-
vibrațiile valurilor individuale, pe de altă parte, sunt activate în apa
însă și de că tre ego. Imaginați-vă , așadar, că valurile oceanului sunt
toate conștiente. Valurile individuale, în mă sura în care nu numai că
sunt conștiente, dar sunt și identificate cu individualitatea lor, se pot
împinge din proprie inițiativă mai departe de sâ nul oceanului,
creâ nd astfel creste înalte, sau pot prefera să ră mâ nă umil aproape
de sâ nul oceanului ca niște mici valuri.
Comparația poate fi extinsă : În timpul unei furtuni, multe valuri se
înalță la înă lțime ca ră spuns la forța vâ ntului. Câ teva valuri, însă ,
chiar și în mijlocul furtunii, rezistă acestei tendințe (datorită unor
forțe opuse) și ră mâ n mici. Astfel, atunci câ nd influențele care îi
înconjoară pe oamenii de pe pă mâ nt îi scufundă pe cei mai mulți
dintre ei într-o veritabilă furtună de iluzii și îi determină să simtă
furie, violență și fervoare ră zboinică , câ țiva indivizi rezistă acestei
influențe, chiar dacă aceasta este peste tot în jurul lor, și ră mâ n
calmi, de obicei iubitori și atotcuprinză tori.
Astfel, Vibrația AUM se manifestă atâ t la nivel cosmic, câ t și la nivel
microcosmic, sau individual. Adhibhuta cosmică se manifestă în mod
similar: la nivel macrocosmic (din exterior) și microcosmic (din
interior) fiecare atom, și fiecare ego. Ș i același lucru este valabil și în
universul astral și în cel cauzal.
Câ nd valurile dualită ții se liniștesc în conștiința yoghinului și acesta
își unește sufletul unic în Vibrația cosmică AUM, opozițiile duale se
contopesc în unitatea Spiritului.
Adhi înseamnă "deasupra, sau original". Adhi-atma se scrie cu un "y"
- Adhyatma - pur și simplu pentru că așa se pronunță . Adhyatma este
la fel, în cel mai subtil plan, ca și ceilalți "adhis".
Viața unui animal este determinată mai mult de macrokarma decâ t
de microkarma: de karma de grup, de exemplu, a unei specii, a unei
regiuni sau chiar a unei planete. Omul, deși afectat și el de aceste
karme de grup, are și conștiința de sine, ceea ce îi permite să
acționeze cu un anumit grad de liber arbitru. Un tigru este feroce
prin natura sa, nu prin alegere. Un Chihuahua este diferit de un Mare
Danez - din nou, nu prin propria alegere, ci prin natura sa. Liberul
arbitru, la om, nu depinde de capriciile egoiste, ci de îndrumarea de
la nivelul supraconștiinței. Voința egoică , pe care am numit-o
capriciu, este de fapt impusă omului de propria sa karmă trecută . Ea
este capricioasă doar în sensul că , deși un act poate pă rea deliberat,
de fapt, omul este în mod normal ghidat de propriile sale acțiuni din
trecut și de tendințele pe care le-a construit în urma acestora. Astfel,
simpatia sa pentru (să spunem) culoarea albastră nu este o
chestiune de liber arbitru, ci de condiționare din trecut. Alegerea sa
de a deveni inginer este, din nou, capricioasă , în sensul că , chiar dacă
pare deliberată , nu este o alegere a liberului să u arbitru, ci a
condiționă rilor sale trecute. Voința este liberă doar atunci câ nd este
ghidată de o inspirație supraconștientă . Chiar și atunci, acea
inspirație trebuie să fie filtrată prin intermediul condiționă rii
anterioare a minții: un poet, de exemplu, va primi influența din
supraconștient sub formă de cuvinte, în timp ce un compozitor, sub
poate aceeași inspirație, o va exprima în melodie, ritm și armonie.
(8:4) O, Suprem între cei întruchipate (Arjuna)! Adhibhuta este
baza existenței fizice; Adhidaiva este baza existenței astrale; iar
eu (Spiritul manifestat ideatic, atât macro- cât și microcosmic)
sunt Adhiyagya.
Paramhansa Yogananda a afirmat că , în calitate de Adhibhuta,
prezența lui Dumnezeu în universul fizic și în corpul fizic poate fi
doar dedusă . Ca Adhidaiva, prezența lui Dumnezeu este simțită. Ca
Adhiyagya, prezența Sa în lumea cauzală este cunoscută intuitiv.
(8:5) Cel care, în ceasul morții, nu se gândește decât la Mine,
intră neîndoielnic în Ființa Mea.
Krishna ră spunde acum la ultima întrebare a lui Arjuna (pusă mai
sus): "Cum, în cele din urmă , în momentul morții, cei autodisciplinați
Te vor cunoaște?".
Ultimele gâ nduri ale unei persoane în momentul morții determină
starea sa de după moarte. Acest lucru nu înseamnă că cineva poate
tră i orice fel de viață îi place, apoi să invoce în grabă gâ nduri despre
Dumnezeu în ultima clipă a vieții și astfel, să rind peste obstacolul
karmei, să zboare spre brațele Infinitului! Mulți oameni speră ca
prin astfel de stratageme inteligente să evite consecințele greșelilor
lor.
Există o poveste presupus adevă rată despre un dacoit (tâ lhar) din
India care, după ce i s-a spus că oricine moare în Varanasi (Benares)
este salvat automat, a decis că aceasta este "calea sa de scă pare".
Nevoit să plă tească prețul pentru multele sale pă cate, câ nd a ajuns la
bă trâ nețe, și-a tă iat ambele picioare deasupra genunchilor, apoi s-a
stabilit să moară în acel oraș sfâ nt, hotă râ t să nu se mai miște
niciodată .
Într-o zi, cineva care trecea pe un cal a dat dovadă de o așa de
proastă îndemâ nare că "isprava" a stâ rnit hohote de râ s la fostul
daco-roman. "De ce", a strigat el, "chiar și fă ră picioarele mele aș
putea că lă ri mai bine decâ t asta!"
Acesta a insistat să fie urcat pe spinarea calului. De îndată ce a fost
așezat ferm, calul a luat-o la fugă . Varanasi este mă rginit pe de o
parte de râ ul Varuna, iar pe de altă parte de Asi. Câ nd calul a ajuns
chiar dincolo de Varuna, și-a aruncat că lă rețul, rupâ ndu-i gâ tul și
provocâ ndu-i moartea.
Gâ ndurile cuiva la moarte nu pot fi decâ t influențate de modul în
care a tră it. Chiar dacă ar câ nta: "Berbec! Berbec!", acest lucru nu
înseamnă neapă rat că gâ ndurile sale se vor cufunda în Dumnezeu,
că ruia poate doar buzele sale îi câ ntă . Chiar dacă mintea lui este la
Dumnezeu, în inima lui s-ar putea să se gâ ndească : "Ce favoruri să îi
cer?".
Ce vrea să spună Krishna aici este că dacă , la moarte, întreaga
conștiință a cuiva este scufundată în iubire necondiționată pentru
Dumnezeu, fă ră nici un gâ nd de împlinire a ego-ului sau de
recompensă , atunci și numai atunci se va contopi în Infinit.
Semnificația cuvâ ntului "neîndoielnic" este dublă : Cuvintele lui
Krishna sunt incontestabil adevă rate, dar, de asemenea, nu trebuie
să existe în minte nicio urmă de îndoială sau de întrebare.
(8:6) O, fiu al lui Kunti (Arjuna), gândul cel mai de sus în mintea
unei persoane care moare determină următoarea sa stare de
existență.
Întreaga viață umană este, așa cum am spus deja, o pregă tire pentru
"examenul final" al morții. În momentul morții, în fața minții trece o
privire de ansamblu asupra întregii vieți. Lucruri care i s-au pă rut
importante în momentul în care s-au petrecut pot, în aceste ultime
clipe, să fie cunoscute ca fiind cu totul nesemnificative. Iar lucruri
care i se puteau pă rea banale pot fi recunoscute acum ca avâ nd o
mare însemnă tate pentru el. Toate aceste lucruri sunt privite acum
așa cum au fost cu adevă rat - fie că au fost bune, rele sau
nesemnificative - și nu așa cum i s-au pă rut în acel moment prin
simpla opinie.
(8:7) De aceea, adu-ți aminte de Mine (pe tot parcursul vieții) și
luptă în luptă (pentru o acțiune corectă)! Predă-Mi mintea și
înțelegerea ta. Procedând astfel, veți ajunge fără îndoială la
Mine.
În mod surprinză tor, Bhagavad Gita nu irosește niciun cuvâ nt. Ce
vrea să spună Krishna spunâ ndu-i lui Arjuna să se predea lui
Dumnezeu atât cu mintea, câ t și cu înțelegerea? Cititorul obișnuit ar
pune aceste două cuvinte la un loc, fă ră să se gâ ndească dacă nu
cumva înțelesurile lor pot fi subtil diferite.
Mintea este acel aspect al conștiinței care primește impresii.
Înțelegerea este cea care definește aceste impresii și le dă un sens.
Cu alte cuvinte, cineva ar trebui, atunci câ nd vede (de exemplu) un
apus de soare, să se bucure de el împreună cu Dumnezeu. El ar trebui
să -i ofere lui Dumnezeu bucuria pe care o simte în acea frumusețe și
să discrimineze în interior că bucuria pe care o simte în interior este,
pentru el, realitatea acelei experiențe. Dacă nu ar exista această
capacitate interioară , apusul de soare nu ar avea nicio semnificație
specială pentru el. Astfel, atâ t experiența, câ t și discernă mâ ntul
realită ții ei pentru el ca fiind interioară , nu exterioară , este ceea ce
Krishna vrea să spună câ nd spune: "Predă -Mi mintea și înțelegerea
ta".
Într-o astfel de predare, în cele din urmă , toate îndoielile dispar.
Mintea nu mai stă înapoi cu ezitare, ca un bă iat care se oprește pe
malul unui râ u înainte de a îndră zni să se arunce în apă , temâ ndu-se
să nu o gă sească prea rece. Pur și simplu se scufundă .
(8:8) Acea persoană atinge Eficiența Supremă, o, Partha
(Arjuna), care, cu mintea (prin practică îndelungată) ferm
fixată pe Mine, se gândește numai la Mine.
Cu ajutorul practicii, această "fermitate fermă " nu este o consecință
a unei determină ri severe, ci a unei relaxări totale în adevă rul ființei
sale, așa cum a perceput-o și cum știe că este.
(8:9,10) Yoghinul, în momentul morții sale, atinge această stare
de efluvii supreme: cu condiția ca, cu o iubire profundă și cu o
putere concentrată prin practicarea yoga, să reușească să-și
pătrundă energia conștientă prin Kutastha dintre sprâncene
(sediul ochiului spiritual); și dacă își menține neabătut atenția
asupra acelei Ființe care, dincolo de toate iluziile (întunericului
și) tenebrelor, strălucește ca soarele - a cărei formă este mai
subtilă decât cel mai fin atom, care este Suportul suprem al
întregii (existențe) și marele Conducător (al tuturor), etern și
omniscient.
Aici gă sim enumerate cele trei califică ri majore prin care un
adevă rat yoghin, la moarte, trece în Esența Divină și se contopește
cu ea: devotamentul divin; mă iestria yoga (care se obține prin
practicarea Kriya Yoga); și concentrarea perfectă . Yogananda a
afirmat că adevă ratul yoghin "știe întotdeauna dinainte ora morții
sale".
Aceste două strofe se referă de două ori la Dumnezeu ca fiind
Lumină . Menționarea unei tehnici de yoga este, de asemenea,
specifică în aceste strofe, așa cum se va vedea cu mai multă claritate
în strofele 12 și 13. Lumina interioară este "suprem de efluentă " -
mai stră lucitoare, se afirmă mai tâ rziu în Gita, decâ t o mie de sori. Cu
toate acestea, lumina interioară nu este vă tă mă toare pentru ochi; ea
este doar palpitantă pentru suflet. Sufletul știe că este, el însuși, acea
lumină , așa cum, atunci câ nd cineva aude AUM, știe că este, el însuși,
acea Vibrație Cosmică . Așa cum vibrația AUM câ ntă pe corzile harpei
(ca să spunem așa) din propria ființă , tot așa și lumina emoționează
conștiința cuiva cu conștiința că este Lumină . "Lumina cunoașterii"
și, "lumina înțelegerii" nu sunt simple figuri de stil.
Această stră lucire "ca de la o mie de sori" se contopește în raze
multicolore într-o "manifestare mereu nouă ", ieșind ca dintr-o
fâ ntâ nă sferică , cu raze care se revarsă în exterior dintr-un numă r
nesfâ rșit de puncte din spațiu. Ochiul unic, spiritual, din frunte îi
conferă yoghinului o viziune sferică , cu o luminozitate mereu
schimbă toare, fericită , omniprezentă .
Această lumină vibratorie, un aspect al lui AUM, îl poartă pe yoghin
dincolo de toate dualită țile lui maya. El realizează unitatea cu
Domnul transcendent, "a că rui formă este mai subtilă decâ t cel mai
fin atom, Suportul ultim al întregii (existențe), marele Conducă tor
(al tuturor), etern și omniscient" - din care se nasc universurile
cauzal, astral și material.
Yoghinul care a atins controlul complet asupra propriei conștiințe
vede conștiința divină pretutindeni, manifestată în toate cele trei
universuri. El îl percepe pe Dumnezeu în toate cele opt aspecte ale
Sale: Lumina, Sunetul, Pacea, Calmul, Puterea, Înțelepciunea, Iubirea
și (mai presus de toate) Fericirea. (Pacea și Calmul se deosebesc
între ele doar prin faptul că Pacea este încetarea liniștitoare a
orică rei agitații a sentimentelor, în timp ce Calmul este dinamic și
reprezintă nucleul tă cut și esențial al creativită ții, al iubirii
impersonale și al înțelepciunii divine).
Krishna, câ nd vorbește în aceste două strofe despre lumina
interioară și despre concentrarea în punctul dintre sprâ ncene, se
referă la lumina pe care toți pot - și pe care mulți o au - să o aibă în
acel punct. Ochiul spiritual nu este o imagine poetică . Mulți, chiar și
cei care nu știu nimic despre yoga, l-au contemplat. Este, așa cum am
afirmat mai devreme, o reflectare a medulla oblongata (chakra
agya) de la baza creierului. Ea constă într-un cerc de lumină aurie
care înconjoară un câ mp albastru, cu o stea stră lucitoare cu cinci
vâ rfuri, de culoare alb-argintie, în centru. Ochiul corporal este, de
asemenea, într-un anumit sens, o reflectare a medulei, cu albul
ochiului, irisul și pupila în centru.
Acest fenomen este, așa cum am afirmat, universal. El este descris în
Cartea Apocalipsei din Biblie: "Ș i celui care va birui și va pă zi
lucră rile Mele pâ nă la sfâ rșit, îi voi da putere peste națiuni. . . . Ș i-i
voi da steaua dimineții". (Apoc. 2:26-28) "Steaua de la Ră să rit" este
și steaua vă zută de magii care au venit să îl vadă pe pruncul Iisus
după nașterea sa. Ei au vă zut-o "la Ră să rit", nu pentru că veneau
dinspre Ră să rit (se spune că "mergea înaintea" lor în timp ce
că lă toreau spre vest), ci pentru că au vă zut-o în ceea ce este
cunoscut, în tradiția mistică , ca fiind "estul" trupului: fruntea. A
"deschide" acest ochi spiritual înseamnă a vedea prin el și, după o
practică îndelungată , a fi capabil să treci prin el cu conștiința ta.
Am discutat deja despre modul în care persoana neiluminată se
scufundă într-o stare pașnică de somn adâ nc după moarte - o stare
de vindecare după agitația, testele și provocă rile, suferințele și
incertitudinile vieții pă mâ ntești. După o perioadă de vindecare
petrecută în această stare, el se poate (dacă intuiția sa este oarecum
dezvoltată ) trezi la frumusețile unei lumi astrale superioare (sau la
terorile temporare ale iadului), într-un corp asemă nă tor cu cel pe
care l-a pă ră sit - fă cut, însă , din lumină astrală . Atracțiile noii sale
vieți îl fac să uite pentru o vreme de existența sa fizică , deși
dragostea îl va lega întotdeauna de cei care îi sunt apropiați.
Cu toate acestea, marele yoghin, prin ochiul să u spiritual sferic, nu
face decâ t să observe fenomenul morții. Chiar și cel care este doar
oarecum avansat spiritual poate vedea o lumină frumoasă la moarte
și se poate trezi temporar ridicat într-o stare de conștiință
superioară . Yoghinul care, în timpul vieții sale, a exersat retragerea
energiei și a conștiinței sale din corp este capabil să întâ mpine
moartea ca pe un vechi prieten. Eliberat permanent prin tranziția
conștientă , el iese din corp cu mare bucurie. Dacă practicile sale de
yoga l-au dus dincolo de corpurile astral și cauzal, pâ nă la Domnul
Însuși, prin "nodurile energetice" (chakrele) din coloana vertebrală
astrală și prin "nodurile de idei" corespunză toare acestora din
corpul cauzal, el se înalță spre unirea cu Spiritul transcendent, lipsit
de vibrații.
(8:11) Vă voi relata acum pe scurt acest adevăr și metoda de a-l
obține, pe care clarvăzătorii vedici îl declară ca fiind imuabil și
pe care sannyasis (renunțătorii) îl obțin prin dizolvarea
atașamentelor lor printr-o viață de autodisciplină și de
transcendere a tuturor pasiunilor.
În această strofă , Krishna îl asigură pe Arjuna că scopul divin poate
fi atins prin practicarea unei metode specifice, pe care o prezintă în
urmă toarele două strofe.
(8:12,13) Acea persoană atinge cel mai înalt țel care închide
porțile (deschiderile) trupului, sechestrează mintea (receptivă)
în centrul inimii, își canalizează toată forța vitală către creier și
se angajează cu fermitate, după aceea, în practica yoga: Un
astfel de om, stabilit în AUM - Cuvântul Sfânt al lui Brahman -
este capabil să își amintească de Mine în momentul final al
ieșirii sale din corp.
În acest scop, Kriya Yoghinul Kriya învață și practică zilnic o tehnică
cunoscută sub numele de Jyoti Mudra, al că rei scop nu este doar de a
vedea, ci și de a-și transmite forța vitală și conștiința prin ochiul
spiritual în infinit. Mintea (manas, conștiința perceptivă a
simțurilor) este retrasă în sus din cele mai joase trei chakre de la
nivelul coloanei vertebrale (care sunt asociate cu conștiința
exterioară ) și se concentrează în chakra inimii (al doilea "loc de
oprire" de la nivelul coloanei vertebrale, după manipura - situată
vizavi de buric - pentru energia ascendentă ). În Jyoti Mudra, degetele
sunt folosite ușor în așa fel încâ t să închidă ochii, urechile, nă rile și
deschiderile gurii și să își direcționeze energia spre interior și în sus,
concentrâ nd-o în ochiul spiritual, în punctul dintre sprâ ncene.
Ochiul spiritual este "poarta interioară ", care se deschide spre
infinit.
Krishna a vorbit deja de mai multe ori în Gita despre comuniunea cu
AUM. Majoritatea traducă torilor își imaginează că acest lucru
înseamnă să câ nte AUM cu vocea. Într-adevă r, acest sunet este,
dintre toate mantrele, cel mai înalt și ajută la armonizarea minții cu
sunetul cosmic. Totuși, a câ nta acel sunet nu este același lucru cu a
intra în comuniune cu el în mod supraconștient. AUM este el însuși
adevă ratul "nume al lui Dumnezeu", al că rui nume nu poate fi rostit
literal de buzele umane.
Adevă ratul sens al acestui pasaj nu este, așadar, pur și simplu (așa
cum consideră majoritatea oamenilor) că cineva ar trebui să
"rostească silaba AUM", ci că ar trebui să comunice cu și, în cele din
urmă , să se contopească cu puternicul sunet al universului.
Experimentâ nd omniprezența lui AUM, el devine conștient de
Kutastha Chaitanya - conștiința lui Hristos care stă la baza întregii
creații - și își unește conștiința cu aceasta. De acolo, conștiința
yoghinului este absorbită în Absolutul Transcendental, dincolo de
manifestarea vibratorie. Aceasta este ceea ce Yogananda a decriptat
ca fiind "starea de veghe": Conștiința Infinită .
Această stare trebuie practicată chiar în timpul vieții fizice. Dacă ,
după ce a practicat-o, cineva își poate menține conștiința cu o
concentrare fermă în momentul morții, în modul prescris, va atinge
eliberarea finală de toate vestigiile egoului și își va uni sufletul cu
Dumnezeu.
(8:14) O, Partha (Arjuna)! La Mine ajunge cu ușurință acel
yoghin cu inima unică (sentimentul inimii concentrate și
înălțate) care zilnic, continuu, Mă păstrează în conștiința sa,
concentrat în întregime asupra Mea.
Se întâ mplă adesea ca practicile religioase și spirituale ale oamenilor
să fie repetate "pe de rost" după un timp. Pacea interioară pozitivă și
bucuria care rezultă din practica Kriya Yoga fac mai puțin probabil
ca aceasta să fie fă cută în mod mecanic, dar, cu toate acestea, cineva
trebuie să aibă grijă să mențină sentimentele inimii înă lțate cu
devotament și trebuie să aibă mereu în minte scopul (Dumnezeu)
chiar și în timp ce parcurge calea.
Iată o regulă bună pentru că ută torul sincer: Nu mergeți niciodată la
culcare seara înainte de a experimenta cel puțin un aspect al
prezenței divine din interior - pace, iubire, înă lțare a conștiinței sau
bucurie.
(8:15) Acele suflete mari care Mă iubesc și (din dragoste pentru
Mine) se contopesc în spiritul Meu, obțin cel mai mare succes
(singurul care merită curtat). Ei nu trebuie să se mai întoarcă
niciodată în această lume efemeră, afectată de durere.
Mulți aspiranți spirituali echivalează succesul cu anumite realiză ri
care nu se ridică la nivelul unită ții cu Dumnezeu. Ei sunt precum
alpiniștii care se simt satisfă cuți după ce au escaladat un vâ rf
moderat de înalt, câ nd Everestul (cel mai înalt dintre toate) este în
apropiere. Sau se mulțumesc să se odihnească pe un platou, fă ră a
face impulsul final spre vâ rful muntelui.
Puterile spirituale, respectul lumii, devotamentul oamenilor,
mulțimile înflă că rate de adepți, succesul în realiză rile exterioare -
acestea și nenumă rate alte împliniri trecă toare îi seduc pe mulți
yoghini, chiar și pe cei (relativ) buni, să se mulțumească cu mai
puțin decâ t cu absorbția totală în Dumnezeu. Tentația subiacentă
provine din atașamentul față de ego - nu față de mâ ndrie, ci mai
degrabă față de simplul gâ nd: "Eu sunt eu! Cum aș putea să renunț la
tot ceea ce știu și sunt pentru un adevă r pe care nu l-am
experimentat?".
Un astfel de "vâ rf inferior", aprobat pe scară largă de oamenii de pe
acest Pă mâ nt, este gâ ndul: "Dacă aș putea transforma această lume
într-un paradis perfect!". Atașamentul ego-ului aici este rafinat și
sattwic (înă lță tor spiritual). Într-adevă r, cineva are datoria de a-i
binecuvâ nta și de a-i ajuta pe ceilalți, în orice mă sură poate, pentru
ca și ei să fie inspirați să urce spre cea mai înaltă împlinire. Cu toate
acestea, această datorie trebuie privită în raport cu cea mai înaltă
binecuvâ ntare dintre toate, realizarea lui Dumnezeu (sau a Sinelui).
Mai puțin decâ t atâ t, roadele orică rui lucru pe care cineva îl face cu
conștiința egoului nu pot fi niciodată mai înalte decâ t conștiința
egoului însuși, care este, vai! sursa tuturor suferințelor noastre!
Această lume este o școală . Motivul pentru care copiii frecventează
școala este acela de a fi educați - adică , din punct de vedere spiritual,
de a deveni perfecți. Scopul orică rui sistem de educație este
instruirea copiilor, nu îmbună tă țirea școlii în sine - cu excepția
cazului în care are ca scop superior asigurarea unei educații mai
bune. Cineva își creează o karma bună prin orice faptă bună pe care
o face, dar chiar și karma bună , atâ ta timp câ t ră mâ ne "agă țată de
stâ lpul" egoului, îl aduce pe om înapoi pe pă mâ nt din nou și din nou.
Nimeni nu poate face din acest pă mâ nt un paradis, pentru că
oamenii înșiși sunt imperfecți. Nimeni nu poate ordona care să fie
dorințele oamenilor. Ș i nimeni nu poate decreta ca aceștia să fie
lipsiți de dorințe. Cel mai bun mod de a îmbună tă ți lucrurile în mod
obiectiv este de a lucra cu câ țiva oameni, care își doresc ei înșiși un
mod de viață mai bun, și apoi de a spera că aceștia, prin exemplul
lor, vor inspira alți câ țiva oameni care sunt și ei deschiși să fie
convinși, în fața unor dovezi senzoriale puternice care să
demonstreze contrariul, de adevă r. Chiar și așa, câ t de mult poate
realiza în această lume o singură persoană , un grup mic sau chiar un
grup mare de oameni? Raportat la dimensiunea imensă a acestei
lumi, ceea ce poate face omul este foarte, foarte puțin!
Faceți tot ceea ce vă va purifica și vă va sublima conștiința egoului în
conștiința Sinelui. Orice lucrare care ră mâ ne după ce veți pă ră si
acest pă mâ nt poate fi preluată de alții care au fost inspirați de
exemplul vostru. Dincolo de asta, ar trebui să vă amintiți că , așa cum
am mai spus, o singură lună dă mai multă lumină decâ t toate stelele.
Un singur suflet realizat de Sine realizează mai mult prin simpla sa
prezență în această lume decâ t toate "stelele" de oameni ocupați
(dar în cea mai mare parte fie inepți, fie frustrați) care schimbă
lumea.
(8:16) Cei care trăiesc în fiecare lume, de la cea mai înaltă la cea
mai joasă, sunt supuși renașterii. (Numai) intrând în conștiința
Mea, ei obțin eliberarea (din robia karmică).
 Capitolul douăzeci și unu
Eliberarea finală
(8:17) Cunosc cu adevărat "ziua" și "noaptea" cei care înțeleg
Ziualui Brahma, care dureazăomie demahayugas, și Noaptea lui
Brahma, care durează încă o mie demahayugas.
(8:18) În zorii Zilei lui Brahma, toată creația, remanifestată,
iese din starea sa (de noapte) de nemanifestare: La amurgul
nopții lui Brahma (care se apropie), toată creația se scufundă
înapoi în starea sa (anterioară) de nemanifestare.
L-am întrebat odată pe Guru al meu care sunt aceste perioade de
timp reale, deoarece nu par să corespundă vâ rstei actuale a
universului, conform afirmațiilor științei moderne. El a ră spuns: "Ei
bine, Krishna poate că a vrut doar să sublinieze faptul că sunt
implicate perioade de timp foarte mari. Biblia se exprimă în mod
simbolic și prin faptul că Dumnezeu a creat lumea în șase zile".
În discuția noastră despre capitolul 4 din Gita, strofele 1 și 2, am
intrat oarecum în discuția despre un singur mahayuga: cel de 24.000
de ani. Cititorul este trimis înapoi la acele pagini. Este foarte posibil
să existe cicluri de timp mai mari chiar și decâ t cel din cadrul celui
mai mare "mahayuga", o Zi a lui Brahma. Cu siguranță există și ciclul
complet al sistemului nostru solar în jurul centrului galactic - o
perioadă de timp care cuprinde sute de milioane de ani.
Aici, Paramhansa Yogananda adaugă la discuția anterioară faptul
interesant că cele patru yugas (Kali, Dwapara, Treta și Satya sau
Krita) corespund, de asemenea, celor patru caste: Shudra, Vaishya,
Kshatriya și Brahman. Numă rul patru are o rezonanță naturală cu
progresiile de relativitate din învă ță turile indiene. Există , de
asemenea, cele patru ashramuri sau stadii ale vieții. Chiar și gunas
au primit patru diviziuni de că tre Yogananda, rajas avâ nd o
subcategorie de sattwa-rajas. În Epoca Întunecată , numită Kali,
mentalitatea Shudra este cea mai înaltă . În Dwapara Yuga (epoca în
care tră im acum, a energiei), conștiința Vaishya este predominantă .
În timpul Treta Yuga, câ nd puterea minții își intră în drepturi,
conștiința Kshatriya este predominantă , iar liderii au un simț
natural al onoarei și nobleței. În timpul Satya Yuga, epoca spirituală ,
conștiința Brahmin este preponderentă .
Cu toate acestea, nicio progresie nu este complet liniară . Așa cum
ziua urmează nopții, iar noaptea urmează zilei; așa cum iarna trece
la vară , apoi din nou la iarnă ; așa cum valurile și mareele oceanului
cresc și scad; așa cum luna crește, scade, apoi crește din nou: la fel și
yugas - perioade lungi de timp, unele mai lungi decâ t altele -
avansează și se retrag alternativ. Chiar și în viața fiecă rui om există o
creștere a puterii, apoi un declin lent spre bă trâ nețe și moarte,
pregă tindu-l pentru încă o încercare (într-un corp nou) de a se
elibera din hipnoza lui maya.
(8:19) Din nou și din nou, o, fiu al lui Pritha (Arjuna)! aceiași
oameni se înghesuie să se întoarcă pe pământ pentru a renaște.
(Ciclul reîncarnării) se încheie pentru ei doar temporar, odată
cu coborârea Nopții lui Brahma. El se reia din nou odată cu zorii
Zilei lui Brahma.
Câ t durează "spectacolul"? Această strofă oferă un ră spuns care
încordează coloana vertebrală , dacă nu cumva este complet
consternant, pentru cei care își spun: "Totul se va rezolva de la sine,
în timp". O zi a lui Brahma durează - judecâ nd după dovezile științei
moderne - câ teva miliarde de ani. Multe ego-uri conștiente de sine,
apă rute în zorii Zilei lui Brahma, încă ră tă cesc în iluzii la că derea
Nopții lui Brahma. Nu se poate să nu urmă rim întrebarea mai
departe: Câ te Zile ale lui Brahma ră tă cesc, de fapt, cele mai multe
suflete în iluzie?
Ră spunsul nu este circumscris în timp. Ar putea fi nenumă rate Zile
ale lui Brahma! Cu toate acestea, destinul cosmic al fiecă rui suflet
este eliberarea finală în Dumnezeu. "În cele din urmă ?", l-am citat pe
Yogananda mai sus, spunâ nd: "-În cele din urmă ? De ce nu ACUM?"
Câ nd sufletul scapă în sfâ rșit de marea roată a "destinului" (care nu
este decâ t un ciclu de reîntoarcere karmică neîncetată pâ nă câ nd
karma însă și încetează să mai înlă nțuie), se realizează că timpul
scurs a fost inexistent! Timpul este o iluzie: În eternitate, nu este nici
mă car o secundă .
Se ridică o întrebare îngrijoră toare: Oare nici progresul spiritual
personal nu este liniar, ci ciclic ca orice altceva? Ceea ce sugerează
această strofă din Bhagavad Gita este că orice val crescă tor de karma
bună ar trebui să fie apucat cu fermitate. Nu irosiți ocazia! Că ci, chiar
dacă timpul nu există , cu siguranță că ne pare foarte real atunci câ nd
ne chinuim sub jugul să u! "Profită de zi!" este o expresie: această Zi a
lui Brahma; această yuga a timpului pă mâ ntesc; acest anotimp;
această zi; acest moment! Progresul spiritual nu vine odată cu
trecerea anilor, ci cu fiecare clipă de efort sincer. "Minutele", spunea
Yogananda, "sunt mai importante decâ t anii".
Trăiți acum în Dumnezeu! Acum este singurul timp pe care îl veți
avea vreodată , deoarece și ziua de mâ ine va fi doar un alt "acum"
câ nd va sosi. "Cui îi pasă ce se va întâ mpla peste cinci ani?", a fost o
întrebare aruncată cu dispreț de o tâ nă ră femeie că tre interlocutorul
ei într-un film celebru. Mulți oameni gâ ndesc, în mod similar, "Oh,
un "timp viitor" oarecare! Cui îi pasă ce se va întâ mpla atunci? Acum
este singurul moment care mă preocupă ". Din nefericire pentru
acest mod de gâ ndire veselă , acel "timp viitor", câ nd va sosi în
sfâ rșit, va fi foarte mult "acum" - chiar dacă se va întâ mpla într-un
corp viitor. Este foarte imprudent - ca să nu spun nebunesc - să
jignești vreodată legea karmică .
Acțiunile corecte vă vor da o karma bună , care vă va aduce fericirea
corespunză toare. Cu toate acestea, nu vă va elibera de rotirea
constantă a morii care macină fiecare iluzie, în timp, pâ nă la pulbere.
Scopul Gitei nu este acela de a vă ară ta doar calea că tre o viață mai
bună - poate pe Pă mâ nt; poate în rai. Mai degrabă , este, așa cum l-a
citat Yogananda pe Krishna, de a vă ajuta să "scă pați de oceanul Meu
de suferință și mizerie!".
Unul câ te unul, și nicidecum ca urmare a vreunui pas înainte societal
sau evolutiv în masă , fiecare suflet scapă în cele din urmă din roată ,
în brațele Înțelepciunii Cosmice. Fii tu însuți un astfel de om!
Ceea ce este uimitor este că acest pas este foarte ușor de fă cut! Pare
dificil atunci câ nd ne uită m în jurul nostru și vedem câ ți sunt cei
care nu reușesc să îl facă . Totuși, dacă ne vom privi în propriile
noastre inimi, în loc să ne judecă m după criteriul luptelor altora,
trebuie să vedem că treaba nu este atâ t de dificilă pe câ t pare. Totul
se bazează pe două sau trei gâ nduri foarte simple: În primul râ nd,
preferați fericirea în locul suferinței? În al doilea râ nd, ești dispus să
faci munca pentru a gă si o fericire care să nu se transforme, în timp,
în suferință ? În al treilea râ nd (și cel mai important), ești dispus să
oferi în focul înțelepciunii - care este adevă rata percepție a
lucrurilor așa cum sunt - acel "eu" patetic de mic și nesemnificativ?
Sunteți, în continuarea acestei ultime întrebă ri, dispuși să spuneți:
"Tu, Doamne, ești Fă că torul. A Ta este importanța. A Ta este
proeminența în fața celorlalți. A Ta este, de asemenea, vina pentru
fiecare pă cat pe care acest mic "eu" l-a comis, pe care îl arunc în
flă că rile Tale pentru a fi purificat, astfel încâ t realitatea lui să fie
distrusă pentru totdeauna"?"?
Acum - așa cum un medic ar putea spune unui copil mic după ce i-a
fă cut o injecție - a fost atâ t de dificil?
Calea spre Dumnezeu este ușoară ! În primul râ nd, încercă rile vieții
ar veni oricum, aparent fă ră niciun motiv cosmic. Pe de altă parte, nu
există alternativă la ea! Iar pentru un al treilea, fiecare pas al
drumului este mai plină de satisfacții, mai plină de bucurie și mai cu
totul satisfă că toare!
(8:20) Dincolo de starea nemanifestată (cunoscută sub numele
de Noaptea lui Brahma) există Absolutul nemanifestat, veșnic
imuabil, care rămâne veșnic neatins de ciclurile recurente ale
creației.
Oamenii își pun uneori speranțe atunci câ nd află despre Noaptea lui
Brahma, crezâ nd că ar putea fi capabili să aștepte suficient de mult
timp, iar apoi, în momentul Pralaya sau al disoluției cosmice, vor
putea să se contopească din nou cu Dumnezeu. Nimic nu se poate
întâ mpla, însă , fă ră consimță mâ ntul conștient al voinței. Câ nd totul
se contopește din nou în Spirit și devine nemanifestat, se retrage
doar într-o "stație de drum". Eliberarea definitivă nu se atinge atâ t
de iresponsabil. Noaptea cosmică , deși este descrisă ca avâ nd o
durată egală cu cea a Zilei lui Brahma, nu este starea nemanifestată a
Spiritului Absolut. În schimb, este pur și simplu o stare de liniște: o
perioadă de odihnă temporară în timpul că reia toate ființele și toate
lucrurile ră mâ n într-o stare care nu se deosebește de cea a
semințelor în timpul iernii, care stau în stare latentă sub pă mâ nt.
Semințele, în starea (parțial) nemanifestată , nu sunt materiale, ci
nucleele mereu vii și conștiente ale formelor-idei.
(8:21) "Absolutul nemanifestat, veșnic imuabil" este (ceea ce
înțelepții numesc) Spiritul Suprem. Cei (numai) care îl ating
prin efort propriu dobândesc libertatea eternă de la renașterea
obligatorie.
(8:22) Devotamentul din inimă, o, Arjuna! este ceea ce te ridică
la acea stare supremă nemanifestată. Numai Spiritul
omniprezent, mereu conștient, este depozitarul (ultim) al
tuturor (lucrurilor și al tuturor) ființelor.
"Pe o bucă țică de gâ nd", obișnuia să spună Guru al meu, "se sprijină
lotul cosmic. Freacă acel gâ nd: Universul este șters." Câ t de ciudat
este să ne gâ ndim că , înconjurați de un ocean de conștiință și fiind
noi înșine conștienți, putem pă rea (deși doar în conștiință !) atâ t de
separați. Gâ ndul însuși este cel care ne separă : mica noțiune că a
noastră este o realitate individuală ! Altfel, fie că trecem prin Ziua
sau prin Noaptea lui Brahma, suntem mereu (pentru noi înșine, în
mod inconștient, totuși) în El. Domiciliul nostru - atâ t cel real, câ t și
cel iluzoriu - se află numai în El.
(8:23) Îți voi declara acum, O, cel mai bun dintre Bharatas
(Arjuna)! cele două căi deschise sufletelor care pleacă: una,
calea yoghinului, care duce la libertate (eternă); cealaltă, calea
renașterii.
(8:24) Focul, lumina, ziua, jumătatea luminoasă a lunii lunare,
cele șase luni ale cursului nordic al soarelui: urmând această
cale în momentul morții, cunoscătorii lui Brahman merg la
Brahman.
(8:25) Fum, timp de noapte, jumătatea întunecată a lunii
lunare, cele șase luni ale cursului sudic al soarelui: urmând
această cale în momentul morții, se atinge doar lumina lunară
și astfel se revine pe pământ.
(8:26) Aceste două căi de ieșire (din trup) sunt alternative
eterne: calea luminii duce la libertate; calea întunericului, la
renaștere.
Strofele 24 și 25 sunt printre cele mai absconse și ezoterice din
întreaga Bhagavad Gita. Doar erudiția intelectuală nu le-ar putea
înțelege niciodată ; într-adevă r, traducă torii și comentatorii merită
iertare dacă pur și simplu le omit, așa cum fac unii - evident, în
speranța că cititorii nu vor observa omisiunea. Numai un mare
yoghin ar putea să le dea un sens - sau, într-adevă r, ar putea să le
arate că au un înțeles profund.
Paramhansa Yogananda a explicat că calea ascensiunii spirituale
este trezirea lui Kundalini. "Focul" se referă la energia vitală: focul
din yagya, care simbolizează energia divină în care cineva își oferă
ego-ul pentru purificare în consumarea finală .
"Lumina" reprezintă ceea ce Iisus Hristos, într-un pasaj la fel de
ezoteric din Noul Testament al Bibliei, a descris ca fiind "lumina
trupului": ochiul spiritual, privit în frunte.
"Ziua" semnifică acea perioadă de timp în care yoghinul este trezit în
mod divin în superconștiință . Este, de asemenea, perioada de timp
pe care yoghinul o petrece în supraconștiență , spre deosebire de
orele (fie ele puține sau multe) dedicate îndeplinirii îndatoririlor
sale lumești. "Soarele" ochiului spiritual stră lucește asupra lui,
aducâ nd ceea ce este descris în toate tradițiile mistice ca fiind
iluminarea.
"Jumă tatea luminoasă a lunii lunare" marchează momentul trezirii
spirituale. Luna este simbolul ego-ului. În operele tradiționale de
artă indiană , luna este adesea reprezentată sub forma unei semilune
pe fruntea yoghinului iluminat, ceea ce înseamnă că conștiința
egoului să u a devenit iluminată și că este una cu Sinele divin.
Cele "șase luni ale cursului nordic al soarelui" desemnează , la
propriu, acea jumă tate de an în care soarele se ridică mai sus pe cer.
La figurat, ele denotă energia care se ridică în cele șase chakre
spinale, culminâ nd în Kutastha, sau ochiul spiritual (acesta fiind
polul pozitiv al medulla oblongata, în vâ rful coloanei vertebrale).
"Nordul", în terminologia mistică , indică partea superioară a
corpului: Sahasrara sau "chakra coroanei". Prin urmare, nordul
indică fluxul ascendent de energie din coloana vertebrală spre acest
punct cel mai înalt.
Kundalini, ca să recapitulă m, este polul sud al corpului, situat la baza
coloanei vertebrale, unde energia care curge spre exterior, de la
coloana vertebrală la sistemul nervos, devine "blocată ", ca să
spunem așa, în direcția "sud". Se spune că Kundalini este în stare
latentă : Trezirea lui Kundalini semnifică acel moment în care fluxul
de energie descendent își relaxează strâ nsoarea asupra exteriorului
și își începe că lă toria de întoarcere în sus, în direcția sursei sale din
conștiința divină .
Așa cum nu există o limită pentru câ t de departe poate curge energia
în sus în expansiunea conștiinței - deoarece dezvoltarea spirituală
"se termină ", după cum spunea Paramhansa Yogananda, "în infinit"
(infinity) - tot așa nu există o limită , teoretic, pentru câ t de departe
poate curge în jos. Deși se spune că polul negativ al energiei din corp
se află latent la baza coloanei vertebrale, acesta reprezintă
extremele inferioare ale subconștientului. Nimic în univers nu este
în întregime inconștient: nu poate fi. "Inconștientul colectiv" al lui
Carl Jung este o imposibilitate literală . Tot ceea ce există în univers
este, într-o anumită mă sură , conștient, deoarece este un produs al
conștiinței divine. Astfel, deși Kundalini reprezintă energia latentă a
omului la baza coloanei vertebrale și, prin urmare, reprezintă
conștiința sa inferioară celei conștiente, ea nu este în niciun caz
staționară . Kundalini se poate deplasa și mai mult în jos, spre o mai
mare nesimțire, asemenea unei câ rtițe care se afundă tot mai adâ nc
în pă mâ nt. Astfel, ființele umane se pot scufunda tot mai adâ nc, spre
o inconștiență relativă (dar niciodată absolută ).
Kundalini poate fi trezită prin practici yoga. Cu toate acestea, dacă
aceste practici nu sunt însoțite de o purificare corespunză toare a
ego-ului, ele pot ridica mai multă energie în medulla oblongata decâ t
este pregă tit ego-ul să trimită mai departe că tre ochiul spiritual (în
jertfa de sine cunoscută sub numele de yagya interioară ). Această
energie excesivă formează apoi un vortex în jurul gâ ndului egoului,
creâ nd un dezechilibru al conștiinței, iar yoghinul nu-și poate
menține starea înă lțată , ci cade din nou spre baza coloanei
vertebrale. Yogananda a precizat că ridicarea forței Kundalini
trebuie să fie însoțită de o purificare conștientă a sentimentelor
inimii. Cea mai importantă parte a trezirii sale depinde, într-adevă r,
de bună tate, generozitate, sinceritate și de toate virtuțile de bază -
recunoscute ca atare în orice religie adevă rată .
Pe de altă parte, de fiecare dată câ nd cineva este nepoliticos,
neîndură tor, neadevă rat sau se comportă în vreun fel contrar
virtuților, Kundalini își continuă cursul descendent spre o conștiință
tot mai slabă . Luâ nd cursul ascendent al energiei și al conștiinței,
direcția sa este spre infinit și, prin urmare, nu are limite. Potențialul
să u curs descendent spre infinitezimal, este, de asemenea, fă ră
limite. Mai multe despre acest potențial consternant, însă , mai
tâ rziu. Lă sați-l, deocamdată , să fie doar un subiect de reflecție în
ceea ce privește seriozitatea implicațiilor sale.
Yoghinii care urmează cursul ascendent ridică energia de foc din
coloana vertebrală și trezesc, în trecere, chakrele din coloana
vertebrală . Cu câ t fluxul de energie ascendentă este mai mare, cu
atâ t mai mare este lumina în punctul dintre sprâ ncene. Într-adevă r,
viziunea clară a acestei lumini dezvă luie o lumină de culoare diferită
în fiecare chakră , care este vă zută în ochiul spiritual: galben pentru
muladhara; alb pentru swadisthana; roșu pentru manipura; albastru
pentru anahata; fum colorat cu mici pete de lumină pentru
bishuddha; și, în ochiul spiritual (așa cum a fost deja descris), un inel
de aur care înconjoară un câ mp de albastru-violet intens, cu o stea
cu cinci vâ rfuri alb-argintie în centru.
Este tentant să compară m culorile acestor șase chakre, împreună cu
cea de-a șaptea din așa-numita chakră a coroanei, situată în vâ rful
capului, cu culorile curcubeului. Curcubeul este cu siguranță
comparabil cu cele șapte chakre, mai ales cu schimbarea treptată a
nuanței lor de la roșu materialist la violet spiritual (roșu, portocaliu,
galben, verde, albastru, indigo și violet). Totuși, această comparație
trebuie să fie trecută cu vederea ca fiind mai mult poetică decâ t
literală . Culorile enunțate mai sus de Paramhansa Yogananda sunt
culorile reale ale chakrelor vă zute în ochiul spiritual.
"Calea luminii" ascendentă îl duce pe yoghin, așa cum a fost descris
mai devreme, prin ochiul spiritual și prin canalele progresiv de
adâ ncime din coloana astrală - sushumna, vajra, chitra - apoi prin
canalul din coloana cauzală - brahmanadi - până la infinit.
Calea descendentă este implicită în cele de mai sus.
"Fum" implică ignoranță , deoarece fumul poate ascunde un foc
aprins. Ignoranța, ca un nor întunecat, întunecă lumina înțelepciunii
și face imposibilă percepția corectă a orică rui lucru.
Întunericul implică o întunecare completă a luminii. Care dintre
aceste două - se întreabă mintea lumească - este realitatea?
Întunericul pare să domnească suprem pâ nă câ nd o lumină - fie că
este cea a soarelui sau a unei lumâ nă ri - este introdusă în el. Chiar și
așa, omul care tră iește în ignoranță acceptă această stare nu numai
ca fiind normală pentru el, ci și ca fiind, în mod obiectiv, starea
universală a lucrurilor de pretutindeni. Lumina este considerată de
mințile lumești o realitate stră ină . Într-o demonstrație similară de
ignoranță , știința a introdus ceea ce numește a doua lege a
termodinamicii, conform că reia toată că ldura din univers se pierde
treptat - la început disipată , iar apoi scă zâ nd pâ nă la temperatura de
zero absolut.
Aceasta este percepția omenirii asupra realită ții. Așa cum omul nu
vede că totul începe cu o conștiință absolută și nu (așa cum cred
materialiștii) cu o inconștiență "absolută ", tot așa nu vede că
energia, și nu absența totală a energiei, este realitatea care stă la
baza chiar și a materiei. Astfel, el vede întunericul, și nu lumina, ca
fiind realitatea eternă ; ră ceala, și nu un proces de egalizare finală , ca
descriind rezultatul final al întregii evoluții "progresive".
"Fumul" - acel nor de ignoranță care întunecă conștiința umană - nu
este norma. "Noaptea", de asemenea - a doua condiție de existență
descrisă în strofa 25 - este timpul somnului spiritual, în care ființa
umană neiluminată adoarme.
"Jumă tatea întunecată a lunii lunare" se referă la descreșterea lunii
conștiinței egoului. Ființele umane - spre deosebire de animalele
inferioare - sunt înzestrate cu conștiința egoică . Acest fapt ar putea fi
considerat nefericit (în mă sura în care provocarea de a tră i spiritual
este de a transcende ego-ul), dar, de fapt, cineva trebuie să devină
conștient de o limitare înainte de a o putea transcende. În timpul
"jumă tă ții luminoase a lunii lunare", ego-ul devine, în timp, suficient
de conștient de sine pentru a se oferi complet în libertatea infinită .
În timpul "jumă tă ții întunecate a lunii lunare", dimpotrivă , ego-ul,
deși se agață de individualitatea sa, pierde acea fină margine de
conștientizare care îl distinge pe sine de întreaga viață , dar se și
identifică cu ea. În timpul acestei "Luni descrescă toare" a ego-ului,
conștiința de sine devine și ea întunecată : mai degrabă instinctivă
decâ t distinctă . Ego-ul, dacă alege să coboare în jos, într-o conștiință
tot mai întunecată , poate plonja atâ t de mult încâ t să se regă sească
din nou în corpul unui animal inferior. (Despre aceasta, din nou, mai
multe mai tâ rziu).
Cele "șase luni ale cursului sudic al soarelui" sunt, în acest moment,
evidente. Ele semnifică cursul descendent al energiei și al conștiinței
prin cele șase chakre ale coloanei vertebrale, înapoi la baza acesteia.
Referirea din aceste strofe este, în mod specific, la evoluția
conștiinței omului în momentul morții. Cu toate acestea,
comentatorii care încearcă să dea o interpretare literală a strofelor
nu au nicio șansă . Moartea unui mare yoghin nu are nicio legă tură cu
fazele lunii, nici cu perioada anului. Referințele din aceste strofe
sunt toate metaforice.
(8:27) Nici un yoghin adevărat, înțelegând aceste două căi
alternative, nu este vreodată amăgit (să urmeze calea
descendentă). De aceea, o, Arjuna! Păstrează-te ferm în
permanență într-o (stare de) yoga.
(8:28) Cel care cunoaște (secretul ascuns al) acestor două căi
depășește orice merite (cu roadele karmei bune) obținute din
studierea scripturilor sau din practica formală a yagyei,
austerităților sau darurilor de caritate. Acel yoghin își atinge
Originea Supremă (a sinelui).
Religia este calea. Adevă rata experiență este spiritualitatea:
atingerea scopului. Krishna nu depreciază actele religioase. Cu toate
acestea, îi reamintește lui Arjuna că astfel de acte au un sfâ rșit. Chiar
și în practicarea spiritualită ții (spune Krishna), și a tuturor virtuților
religioase, pă strează -ți inima și mintea fixate doar asupra lui
Dumnezeu.
Așa se încheie capitolul al optulea, intitulat "Unirea cu Spiritul
Absolut", din Upanishadul sfintei Bhagavad Gita, în dialogul
dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută despre yoga și
știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul douăzeci și doi
Domnul suveran al tuturor
(9:1) Domnul binecuvântat a spus: Vouă, care ați învins duhul
carpatin, vă dezvălui acum misterul sublim (natura imanentă și
transcendentă a lui Dumnezeu). Înarmați cu această
înțelepciune (intuitivă), veți scăpa de toate relele.
Impulsul de a face totul praf este un fel de boală a minții. Îi
împiedică pe oameni să se deschidă la idei noi și îi face să se
considere, într-un fel, judecă tori în sala de judecată a vieții. Cu alte
cuvinte, este un simptom negativ al conștiinței egoului.
Spiritul câ rcotaș îl înclină pe cineva să ră spundă la orice sugestie cu
obiecția de precauție: "Da, dar. . . . " Rareori aduce vreo concluzie
fermă , pentru că pâ nă și înțelegerea sa este timidă . Aceasta nu este
condiția auto-torționară a îndoielii spirituale, dar ea ne menține
totuși constant într-o stare de indecizie: o condiție endemică a
intelectului, care, lipsit de certitudinea intuiției, nu știe niciodată cu
adevă rat nimic. Însă și demonstrațiile geometriei euclidiene îl lasă pe
cineva cel puțin cu dorința de a le gă si o "capcană ".
Cel care s-a să turat de acest obicei în sine ar trebui să tră iască mai
mult în inima sa și să încerce să dezvolte acolo un sentiment calm și
intuitiv despre justețea lucrurilor. Pâ nă câ nd nu va reuși să facă
acest lucru, viața va ră mâ ne pentru el o că lă torie zbuciumată , plină
de nesiguranță perpetuă , care îl determină să conteste fiecare
afirmație, aproape în mod compulsiv, cu rezerve.
(9:2) (Calea către această) realizare este cea mai înaltă dintre
științe, (secretul secretelor), esența întregii dharme (acțiuni
corecte). Prin metode (yoga), ușor de realizat, această cale
conferă percepția directă a adevărului.
(9:3) Oamenii care nu au credință (și nici măcar interes) în
această dharma, (căutându-și împlinirea în altă parte) nu Mă
ating pe Mine, o, Scorțar al dușmanilor (Arjuna)! Din nou și din
nou, ei iau calea samsarei (iluziilor) și a mortalității.
Indiferența este cea mai mare boală spirituală . Nu ne așteptă m ca o
broască țestoasă să întrebe: "De ce am nevoie de o carapace în care
să mă retrag?". La primul semn de pericol, ea se retrage pur și
simplu spre o siguranță comparativă . Omul, însă , se află deasupra
nivelului mental al unui ră spuns pur instinctiv. Dacă , atunci câ nd
suferă , el se întreabă doar "De ce eu?", fă ră să cerceteze mai profund
motivele suferinței sale și fă ră să se intereseze ce ar putea face în
legă tură cu aceasta - dacă , pe scurt, se comportă ca o vrabie
indiferentă față de (pentru că nu vede) șoimul care se nă pustește -
viața îl va înghiți înainte ca el să știe ce se întâ mplă .
Mulți oameni, atunci câ nd li se prezintă învă ță turile spirituale,
ră spund spunâ nd: "Sincer, nu sunt interesat". Sunt ei mai interesați,
atunci, să danseze în timp ce casa în care locuiesc se pră bușește?
Fiind îndemnați să își ia mai în serios propriul destin prin că utarea
adevă rului, ei ră spund: "Dar, este dificil!". Deci - trebuie pusă
întrebarea - este suferința mai ușoară?
Câ t de trist este că atâ t de puțini oameni sunt dispuși să înfrunte
singura realitate care, dacă ar ști-o, le-ar da totul! Siguranța lor
fizică , emoțională , mentală și spirituală este în joc, dar ei
îndepă rtează gâ ndul că ceva îi amenință , că utâ nd diversiuni și
gâ ndindu-se: "Oh, totul se va rezolva de la sine - într-o zi". Niciodată
nu se va "îngriji de la sine"! Ei înșiși trebuie să se confrunte cu o
realitate care nu-i va lă sa niciodată în pace pâ nă câ nd nu-i vor fi
rezolvat misterul.
Chestia este că , așa cum spune Krishna aici, practica yoga este mult
mai ușoară decâ t orice altă cale pe care cineva ar putea-o urma prin
să lbă ticia vieții. În primul râ nd, este singura cale care duce cu
adevă rat undeva - de fapt, care oferă ră spunsuri permanente, sigure
și extrem de satisfă că toare. În al doilea râ nd, yoga și meditația chiar
nu sunt dificile, ci cer pur și simplu, așa cum afirmă Krishna în
această mare scriptură , ca cineva să "ucidă " dușmanii care îi
amenință propria fericire. Tot ceea ce face cineva este să
redirecționeze energia pe care a dedicat-o, sub influența obișnuinței,
unor lucruri care nu îi oferă și care nu îi vor oferi niciodată ceea ce
își dorește. El trebuie pur și simplu să canalizeze această energie
departe de concluziile care i-au adus nefericire și să o îndrepte spre
canale care îi vor oferi fericire perfectă , bucurie și - în cele din urmă
- fericire.
Atâ t de multe lucruri militează , totuși, împotriva acestei decizii
simple, evidente și, de fapt, inevitabile (inevitabile, adică , în cele din
urmă ): obișnuința, pentru început (poate că obișnuința este chiar
primordială ); și gâ ndul, cauzat de iluzie: "Eu sunt acest corp, separat
de toate celelalte. Trebuie să -mi fac un loc pentru mine, protejat de
forțele ostile care mă înconjoară ". Cel mai mare lucru care militează
împotriva evidenței este însă , pur și simplu, speranța. Oamenii speră
să gă sească fericirea în lucruri specifice; lucruri materiale, de obicei.
Câ nd, în cele din urmă , își îndeplinesc un vis - și aproape, deși nu
chiar în momentul împlinirii -, acele vise împlinite se transformă în
praf și sunt spulberate de vâ nturile circumstanțelor schimbate.
Prin ceața învolburată a maya apare un chip; apoi ceața se închide
din nou, iar chipul dispare. Dacă vreodată , prin ele, se întoarce, este
cumva grosier, schimbat și dureros de contemplat.
Niciodată , în toată veșnicia, nu vei avea pe altcineva decâ t pe tine
însuți. Nu trebuie, așadar, să nu iubești pe nimeni altcineva? Cu
siguranță că trebuie să -i iubești pe alții! Iubiți-i însă așa cum sunt: ca
extensii ale Sinelui - nu ale sinelui egoic, ci ale adevă ratului Sine al
tuturor. Nu există o altă realitate! Acel Sine unic există în toate
lucrurile. Imaginile - rotitoare, bâ ntuitoare, asemă nă toare viselor -
vin și pleacă , neschimbate pentru totdeauna, dar în același timp
mereu schimbă toare. Pâ nă câ nd nu te vei cunoaște pe tine însuți în
infinit, va trebui să tră iești singur cu visele tale. Pră pastia dintre tine
și ele, dintre tine și tot ceea ce există , se cască mereu larg și te
sfidează să o traversezi.
Ceea ce vor oamenii cu adevă rat (deși nu vă d acest lucru!) nu sunt
lucruri, nici alții pe care să -i iubească , ci idei, fantezii, simple dorințe.
Numai conștiința este reală ! Omenirea dansează cu valuri de idei pe
marea de chitta (sentiment) și nu vede că toate speranțele nu sunt
decâ t niște fantezii ale imaginației!
(9:4) Eu, Cel (veșnic) nemanifestat, pătrund întregul univers.
Toate creaturile locuiesc în Mine, deși Eu nu locuiesc în ele.
Krishna a fă cut o afirmație similară în 7:12: "Ele [gunas] există în
mine, deși eu nu sunt aparent în ele". Aici, vorbește despre creaturile
însele atunci câ nd afirmă : "Eu nu exist în ele". Cu alte cuvinte, El
(Spiritul) se află dincolo de aceste abstracțiuni - calită țile - care
pă trund în omenire în amestecuri mereu diferite. El este, de
asemenea, dincolo de omenirea însă și, cu ideile, ambițiile și faptele
sale bazate pe ego. Cu toții că lă torim pe valuri care se ridică din
oceanul conștiinței divine - fă ră să ne relaxă m niciodată pentru a ne
amesteca cu apa din jurul nostru, fă ră să ne lă să m absorbiți de ea și
fă ră să Îl lă să m pe El să intre în inimile noastre.
Ne imagină m că noi, ca niște mici iceberguri, suntem substanțial
diferiți de El și că El, în mod similar, este esențial diferit de noi.
Să raca omenire, să sufere atâ t de inutil! Apa este apă , fie că este
înghețată , lichidă sau evaporată sub formă de abur.
(9:5) Priviți Taina Mea divină! Toate ființele par să nu existe în
Mine, nici Eu în ele: Și totuși, Eu sunt singurul lor Creator și
Păstrător!
(9:6) Gândește-te la asta astfel: Așa cum aerul se mișcă prin
spațiu, dar nu este spațiu, tot așa toate creaturile își au ființa în
Mine, dar nu sunt Eu.
(9:7) La sfârșitul unui ciclu (kalpa), o, fiu al lui Kunti (Arjuna)!
toate ființele se întorc la starea nemanifestată a naturii Mele
cosmice. La începutul următorului mare ciclu, Eu le arunc din
nou.
(9:8) Prin trezirea din nou și din nou a propriei mele emanații,
Prakriti, Eu produc în mod repetat o mare mulțime de creaturi,
toate supuse naturii și legilor ei finite.
(9:9) Aceste activități nu Mă leagă, o, Câștigătorule al bogăției
(Arjuna)! pentru că Eu, rămânând departe de ele, sunt pentru
totdeauna neatârnat.
(9:10) O, fiu al lui Kunti (Arjuna), doar esența Mea impregnantă
este cea care o face pe Mama Natură să dea naștere (atât celor
animate, cât și celor inanimate). Numai prin puterea Mea (prin
Prakriti) se învârt (chiar) lumile.
Dumnezeu ca natură este Mama Divină . "Fiul" să u este conștiința
reflectată , fă ră vibrații, din centrul fiecă rui vortex de atomi. El este
prezența "neimplicată " a Spiritului în fiecare viață .
Pentru a ne armoniza cu Dumnezeu, trebuie să încercă m și noi să
privim obiectiv nu numai ceea ce ni se întâ mplă , ci și reacțiile
noastre, pentru că toate acestea nu sunt decâ t pă rți ale furtunii
furioase a lui maya. Trebuie să ne simțim centrați câ t mai mult
posibil în centrul acelui vortex, neatins de nimic - la fel cum Spiritul,
sinele nostru esențial, este neatins.
(9:11) Ignoranții, care nu cunosc natura Mea transcendentă,
deși (Eu sunt) Creatorul tuturor, sunt orbi și la prezența Mea în
(ei înșiși).
(9:12) Orbite la toate intuițiile (valabile), deșarte în aspirațiile,
faptele și gândurile lor, ființele umane (care au fost create
pentru un scop mai nobil) pot împărtăși natura monștrilor și a
demonilor.
Prin "monștri" se înțeleg aici ființele umane care au o natură
"monstruoasă ": cele de o cruzime extremă , de exemplu, sau cele cu
apetituri distorsionate și nefirești. Astfel de oameni, după moarte
(care le eliberează emoțiile de zidurile fizice care le închid corpul)
devin demoni, formele lor însuși afișâ nd în cea mai grosolană
caricatură murdă ria propriei conștiințe. Astfel de ființe umane se
află la capă tul cel mai întunecat al spectrului celor trei gunas, sau
calită ți. Ele sunt adevă rate personifică ri ale calită ții întunecă toare a
lui tamas.
(9:13) Cu toate acestea, marile suflete, exprimând în natura lor
umană calitățile superioare ale divinității, îmi aduc un omagiu
neîntrecut Mie, Sursa nepieritoare a întregii vieți.
(9:14) Absorbiți în mod constant în Mine, prosternându-se în
fața Mea cu dragoste, hotărâți cu fermitate în aspirația lor
înaltă, ei Mă venerează cu adorație (neîncetată).
(9:15) Ființele mai mici, de asemenea, oferindu-Mă pe ele
însele cu o discriminare clară, Mă disting mai întâi în cele multe
manifestate și apoi ca Unul (în spatele celor multe).
Cele două că i ale devoțiunii (bhakti) și discrimină rii (gyana), iubirea
și înțelepciunea, devin una singură atunci câ nd sunt unite în
Viziunea Supremă . Bhaktas (cei care procedează pe calea devoțiunii
bhakti) nu întreabă și nu sunt interesați de toate motivele pentru a-l
iubi pe Dumnezeu. El este al lor: Ce mai este de întrebat? Gyanis (cei
care procedează pe calea gyana) trebuie să iubească și ei, altfel (așa
cum a afirmat Swami Sri Yukteswar) nu vor fi inspirați să pună nici
mă car un picior înaintea celuilalt pe calea că tre Dumnezeu. Totuși,
intelectul lor dorește și el satisfacție. Nici aceasta nu este o
contradicție în natura umană . Bhaktas au nevoie de discriminare
pentru a-și îndrepta sentimentele spre Dumnezeu. Gyanis au nevoie
de devotament pentru a tânji profund după Dumnezeu, fă ră de care
nu ar simți nicio inspirație pentru a-L că uta.
Cum poate ajuta discriminarea la devotamentul cuiva? Poate ajuta în
felul urmă tor: Priviți o frunză ; apoi, în loc să o analizați minuțios
(așa cum sunt înclinate să facă atâ t știința, câ t și intelectul),
extindeți-vă conștiința acelei frunze într-o realitate mai largă . În loc
să vă gâ ndiți cum să vă strâ ngeți înțelegerea frunzei într-o definiție -
ca și cum ați vrea să o plasați într-un catalog - gâ ndiți-vă la
numeroasele lucruri minunate ale unei frunze: de exemplu, faptul că
ceva atâ t de simplu ar putea fi reprodus de ființele umane în mii de
moduri, dar nu va fi niciodată mai viu decâ t o sculptură în piatră .
Ce impuls de viață ar putea produce o frunză ? Ar putea forma
acestei frunze să fie deja conținută în să mâ nță ? Dacă da, cum? Nu
există oare o idee, ascunsă în frunză , care să se nască în cele din
urmă pentru a forma acea frunză , printre nenumă rate altele?
Ce impuls mă reț există în viața însă și pentru a produce un obiect
atâ t de mic și de fragil și pentru a continua, în fața frunzelor care cad
la nesfâ rșit, să readucă la viață alte și alte frunze, fiecare dintre ele
fiind unică ? Ce conștiință există în univers care ar fi putut, poate de
la începuturile sale, să vizualizeze acea frunză ? A știut oare, în acei
nori nebuloși ai timpului primordial, ce avea să realizeze în fiecare
etapă a evoluției? A fost dragostea în centrul primei concepții a
frunzei? Iubește Dumnezeu și se bucură de simpla creație a acelei
frunze?
Ș i cum ră mâ ne cu omul însuși? De unde îi vin gâ ndurile? Este
gâ ndirea sa doar un ră spuns la impulsurile subconștiente, poate
reprimate, ale corpului? Sau faptul că toți oamenii, într-un fel sau
altul, au gâ nduri identice sau similare înseamnă că există un
"rezervor" cosmic care generează puterea de a le motiva?
În acest fel, prin cercetarea tot mai amplă a cauzelor și a naturii
lucrurilor, discriminarea poate deveni, în loc de o cale de cercetare
aridă , o cale a iubirii.
(9:16) Eu sunt ritualul sacrificial; Eu sunt sacrificiul însuși; Eu
sunt ofrandele oferite strămoșilor; Eu sunt plantele
(medicinale); Eu sunt mantrele sacre; Eu sunt ghee (unt
clarificat, care este oferit în ritualul de închinare); (Eu sunt, de
asemenea) focul (și) însuși actul de ofrandă.
(9:17) Din această lume, Eu sunt Tatăl, Mama, Strămoșul,
Păstrătorul; Eu sunt Cel care sfințește; Eu sunt Obiectul întregii
cunoașteri; Eu sunt AUM-ul cosmic; Eu sunt învățătura celor
trei Vede (Rig, Yajur și Sama)[5].
(9:18) Eu sunt scopul suprem, susținătorul, Domnul, Martorul,
Locuința, Refugiul, Prietenul unic. Eu sunt Originea, Dizolvarea,
Fundația, Depozitul Cosmic și Sămânța Nepieritoare.
(9:19) Eu dăruiesc căldura; Eu trimit sau rețin ploaia.
Nemurirea sunt Eu, și mortalitatea la fel de bine. Eu sunt
deopotrivă Ființă și Neființă (Sat și Asat).
Dacă cineva se gâ ndește la Dumnezeu ca fiind existent, El este
existența. Pentru un ateu care Îl consideră inexistent, El este non-
existență ! Niciun gâ nd nu poate exista fă ră prezența Sa care să îl
susțină . El este Cel care alimentează credința, dar și Cel care
hră nește îndoielile (în cei care le au). Fă ră El, nimic nu poate exista.
Însă și respingerea oamenilor față de El este susținută de conștiința
și energia Sa.
"Sunt prea ocupat ca să -L caut pe Dumnezeu!" este o obiecție des
auzită la meditație și la efectuarea altor practici spirituale. "Ce s-ar
întâ mpla dacă Dumnezeu", ră spundea Yogananda câ nd oamenii îi
fă ceau această remarcă , "ar fi prea ocupat ca să se gâ ndească la tine?
Ai înceta în acea clipă să mai exiști!". Totuși, l-am întrebat odată :
"Poate fi sufletul distrus vreodată ?". Foarte energic a ră spuns:
"Imposibil! Sufletul este o parte a lui Dumnezeu. Cum ar putea fi
distrus Dumnezeu?".
"Cine l-a fă cut pe Dumnezeu?" este o altă întrebare frecventă .
Ră spunsul lui Yogananda a fost: "Vă puneți această întrebare pentru
că tră iți pe tă râ mul cauzalită ții. Dumnezeu, însă , este Cauza
Supremă . El este autoexistent". A presupune că un lucru a fost
cauzat înseamnă , în mod necesar, a accepta că , în timp, va fi "ne-
cazută " - adică distrusă . Dumnezeu nu este nici viu, nici ne-viu: El
pur și simplu este - fără o cauză , fă ră un motiv, dincolo de orice
inferență sau infirmare, dincolo de acceptare sau respingere.
Înțelepți sunt cei care, contemplâ ndu-L, se minunează pur și simplu
în tă cere.
(9:20) Cei care urmează ritualurile vedice (sau alte ritualuri),
curățându-se prin riturile Soma sau adorându-Mă prin yagyas
prescrise, făcând (toate acestea) pentru a câștiga cerul, reușesc
să ajungă acolo și (pot) atinge tărâmul lui Indra (stăpânul
zeilor), unde se bucură de deliciile cerului.
(9:21) După ce s-au bucurat de aceste regiuni înalte pentru o
vreme și când meritele pe care le-au dobândit (care i-au adus)
acolo au fost epuizate, ei se întorc pe pământ. Urmând
reglementările scripturale în dorința lor de a obține
recompense celeste, ei repetă (la nesfârșit) ciclul de ascensiune
și întoarcere.
Eliberă ri de ultim moment repetate la nesfâ rșit, urmate de o
întoarcere în lanțuri în aceeași închisoare veche: Ce destin ales!
Citirea Scripturii, respectarea "poruncilor" sale pentru a-L mulțumi
pe Dumnezeu (dar nu pentru a obține pentru sine fericirea Sa) este
cu siguranță sattwic, sau autoelevator, și, prin urmare, nu este ceva
care să fie criticat sau condamnat. Ș i totuși - câ t de departe îl lasă pe
cineva de împlinirea pe care fiecare suflet o dorește atâ t de profund!
(9:22) Celor care meditează asupra Mea ca fiind al lor, (cu
inimile lor) mereu unite cu Mine printr-o neîncetată închinare
(interioară), Eu le suplinesc lipsurile și le fac permanente
câștigurile.
Meritele dobâ ndite prin venerarea zeilor mai mici (astrali) sunt
temporare și limitate. Meritele - adică karma bună - pe care o
dobâ ndește cineva fă câ nd fapte bune, fiind cinstit, spunâ nd adevă rul
și așa mai departe sunt, de asemenea, temporare și autolimitate.
Krishna a predat într-o țară și într-o perioadă în care religia și
practicile religioase erau identificate în întregime cu Vedele.
Hinduismul însuși a fost un nume dat abia câ teva secole mai tâ rziu
religiei din India. Denumirea autohtonă , așa cum am afirmat mai
devreme, era Sanaatan Dharma: "Religia eternă ". Krishna vorbește
de-a lungul Bhagavad Gita despre credințe și practici pe care
oamenii din alte religii au ajuns să le definească drept hinduse. Cu
toate acestea, adevă rurile pe care le-a predat sunt atemporale și
universale. Sanaatan Dharma ar trebui înțeleasă pe bună dreptate ca
fiind calea spirituală a întregului univers: adică în interior, nu în
exterior prin simțuri. Astfel, oamenii din orice religie pot beneficia
enorm de învă ță turile Gitei, pur și simplu înlocuind expresii precum
"ritualuri vedice" cu scripturile și ritualurile propriilor lor religii.
Adorarea "zeilor" poate fi înțeleasă ca o reverență specială față de
îngeri.
A admite că nu există nimic mai presus de sine înseamnă să te
autocondamni pâ nă la o meschină rie aproape patetică . Trebuie să
că ută m mereu să creștem în înțelegere și simpatie. A nu face acest
lucru înseamnă să declină m, ceea ce înseamnă să ne micșoră m în
conștiință , spre interior, spre ego. Pentru că nu poate exista stagnare
în viață . Mișcarea este un fapt inevitabil al existenței manifestate.
Chiar și stagnarea este un fel de mișcare, implicâ nd, ca atare, un fel
de deteriorare interioară .
Cu toate acestea, fă ră cel puțin conceptul de Dumnezeu, nu poate
exista o direcție clară de mișcare. Nu e de mirare că societă țile
antice, în lipsa acestei direcții clare de ascensiune, i-au transformat
pe "zeii" înșiși în figuri foarte umane, cu gelozii, rivalită ți, pofte și
prejudecă ți. Fă ră conceptul unui Domn Suprem, spre ce "țintă în
ochi de taur" își puteau îndrepta să geata discrimină rii?
Astfel, scripturile indiene vorbesc despre zeii mai mici și spun că
omul ar trebui să -i onoreze și chiar să se roage la ei. Omenirea, în
relația sa cu zeii, ar putea fi comparată cu animalele inferioare în
relația lor cu omul. Animalele care tră iesc în strâ nsă asociere cu
ființele umane evoluează mai repede și sunt susceptibile de a fi
promovate mai repede la nivelul uman de evoluție. Oamenii, în mod
similar, care caută cu pioșenie să se asocieze cu zeii evoluează
spiritual mai rapid decâ t cei care se consideră suficienți pentru ei
înșiși.
Totuși, o astfel de evoluție este lentă și niciodată sigură , pentru că
este înră dă cinată în conștiința egoului. Progresul incremental de
acest fel este precum ilustrația cu magnetul și efortul de a magnetiza
o bară de oțel prin rotirea fiecă rei molecule, una câ te una, în direcția
nord-sud. În momentul în care s-a avansat doar o scurtă direcție pe
bară , moleculele deja orientate, care nu posedă încă un magnetism
puternic care să le mențină în acea orientare, ar putea deveni din
nou cu ușurință aleatoare în direcția lor.
Din nou, progresul progresiv, care constă în a munci minuțios
pentru a avansa doar prin îmbună tă țirea karmei proprii, poate fi
comparat cu spă larea unei că mă și. O bulă de aer poate ridica o
secțiune a că mă șii deasupra apei. Dacă scufundă m acea parte, bula
de aer se va muta pur și simplu în altă parte și va ridica o altă
secțiune. Concentrarea, în mod similar, asupra transformă rii unei
karme rele în una bună sau a unei slă biciuni în virtutea opusă
acesteia, ar putea funcționa dacă doar câ teva tră să turi necesită
atenție. Avâ nd în vedere însă faptul - pe care Bhagavad Gita îl
clarifică - că "cetă țenii noștri mentali" sunt comparabili, ca numă r și
varietate, cu populația unei ță ri mari, sarcina de a-i transforma pe
fiecare dintre ei în parte pare aproape fă ră speranță . O singură
încarnare ar putea să nu fie suficientă pentru a schimba nici mă car
un defect adâ nc înră dă cinat.
Regulile scripturale - prescriptive și proscriptive - sunt ceea ce
Paramhansa Yogananda a descris ca fiind abordarea "că ruței cu boi"
a perfecțiunii. Adorarea zeilor (sau venerarea îngerilor) este, în mod
similar, o abordare de tip "că ruță cu boi". Pe tă râ mul relativită ții,
ceea ce urcă trebuie în cele din urmă să coboare. Karma bună ,
că utată doar ca o "insignă de merit" astrală , poate că dea din nou la
fel de ușor ca și creasta unui val.
Așadar, cea mai înaltă învă ță tură , pe care Krishna o expune aici, este
să -L iubești pe Dumnezeu, Spiritul Infinit, mai presus de toate: "să
meditezi asupra Lui ca fiind al tă u". Numai Dumnezeu este singurul
care ne poate ridica din relativitatea meritelor și demeritelor
karmice în pacea și libertatea absolută a Ființei Infinite.
(9:23) O, fiu al lui Kunti (Arjuna), chiar și devotații altor zei,
dacă le sacrifică cu credință, Mă venerează doar pe Mine, chiar
dacă în mod necorespunzător.
(9:24) Căci numai Eu sunt, cu adevărat, cel care se bucură și
Domnul tuturor jertfelor. Cei care, totuși, (care Mă venerează în
aspecte mai puțin importante) nu Mă percep în adevărata Mea
natură și astfel, în cele din urmă, cad.
Ce constituie închinarea "necorespunză toare", menționată mai sus
în strofa 23? Închinarea de orice fel este o jertfă a ego-ului. Cei mai
mulți oameni se complac în adorarea de sine: oferirea eului, ca să
spunem așa, în același mic sine, și astfel îl umflă cu aroganță . Cei
care se oferă pe sine altora, ară tâ ndu-le respect, își suprimă - din
nou, doar într-un fel - ego-ul, dar al lor nu este un demers serios de
depă șire a ego-ului. Suprimarea, așa cum Krishna a indicat deja, nu
este posibilă . Un ego ținut temporar în suspensie este tot ego și
poate izbucni din nou, ca o boală , ori de câ te ori circumstanțele
exterioare o permit.
Oferirea de sine zeilor implică cel puțin o creștere a conștiinței,
pentru că este o oferire a calită ților pe care le posedă într-o bună tate
mai mare și o aspirație mai pură . De ce, atunci, o astfel de închinare
este "necorespunză toare"? Este așa doar în sensul că sporirea
bună tă ții și aspirației în sine este doar un pas spre o conștiință mai
înaltă a egoului, nu spre absorbția egoului în infinit.
Chiar și așa, pentru că este o treaptă ascendentă în evoluția
spirituală - și chiar dacă această ascensiune trebuie continuată pâ nă
în vâ rful scă rilor, unde "pasă rea paradisului", sufletul, își poate lua
zborul și se poate înă lța la nesfâ rșit -, contactul cu ființele
superioare, fie că sunt concepute ca zei sau îngeri, este acceptabil de
că tre Spiritul Suprem în mă sura în care binecuvâ ntă rile pe care le
primesc (de la El) le vor purifica înțelegerea și îi vor ajuta să se
pregă tească pentru "asaltul final".
Pericolul, însă , exprimat în strofa 24, este că , deoarece devotatul
crede că orice binecuvâ ntare pe care o primește prin intermediul
zeilor vine de la ei, mai degrabă decâ t de la Dumnezeu Însuși,
venerarea lor sfâ rșește într-o formă exaltată , dar totuși limitată ,
devenind astfel doar o extensie a ego-ului, nu o absorbție a acestuia.
Motivul pentru care cei care se închină zeilor cad din nou în iluzie
poate fi explicat prin intermediul unei benzi elastice, care, deși
întinsă pâ nă la limite, nu poate decâ t să revină în timp la poziția
inițială , odată ce forța care a întins-o este eliberată .
În oferirea ego-ului lui Dumnezeu, nu se pune problema extinderii
de sine; nu există o bandă care să se întindă și să se întoarcă . Ego-ul
este dizolvat în Sinele infinit și, astfel, încetează complet să mai
existe (cu excepția unei amintiri în omnisciență ).
O închinare care necesită repetate reoferte formale nu poate fi
eficientă pentru totdeauna. În cele din urmă , devine o obișnuință , iar
ceea ce este obișnuit nu mai are în spate întreaga forță a voinței. În
schimb, adorarea Domnului Suprem nu numai că este întă rită de
bucuria divină însă și, dar încetează în timp să mai aibă un ego care
să facă închinarea: Ego-ul se contopește cu ceea ce contemplă și
devine ceea ce contemplă .
(9:25) Cei care se închină zeilor se duc la ei; cei care se închină
strămoșilor lor se duc la locuința strămoșilor; cei care se
închină spiritelor naturii se duc la ei; dar cei care sunt devotați
ai Mei vin la Mine.
Această faimoasă sloka este un memento pentru toți să facă din
Dumnezeu, pe tot parcursul vieții lor, obiectul principal al închină rii
și, mai ales, câ nd ajung în pragul morții, să își pă streze conștiința
concentrată asupra Lui.
Sentimentele inimii sunt cele care direcționează energia. Cineva este
atras acolo unde îl atrag sentimentele sale.
Persoanelor cu mintea mică sau materialiste le este greu să
înțeleagă abstracțiunile. Pentru ele, conștiința însă și pare posibilă
doar dacă există un creier fizic care să o producă . Pentru astfel de
persoane, afirmații ca acestea pot fi ușor interpretate ca însemnâ nd
- așa cum unii oameni chiar cred - că Dumnezeul Suprem, fiind
Krishna, este (conform legendei lui Krishna) de culoare albastră și
câ ntă la flaut. Pentru ei, trebuie să spună în pasajul de mai sus că El,
Krishna, este mai presus de ceilalți zei într-un sens relativ - mai
înalt, mai mare, mai puternic, mai înțelept, mai efeminat. S-au depus
eforturi în aceste pagini pentru a clarifica adevă rul că Infinitul este
mai presus de relativitate. Nu există nimic sectar în învă ță turile lui
Krishna. Cu toate acestea, poate fi util să afirmă m o dată pentru
totdeauna, în legă tură cu un pasaj pe care bigoții îl folosesc uneori
pentru a-și justifica sectarismul, că în viziunea exaltată a lui Krishna
asupra Adevă rului nu există concurență .
(9:26) Ori de câte ori cineva, cu o intenție curată, Îmi oferă
(chiar și) o frunză, o floare, un fruct sau apă (fie că este turnată
sau ținută într-un vas), Eu îi accept ofranda (ca simbol al iubirii
sale).
Unii oameni sunt suficient de proști încâ t să creadă că Dumnezeu
este mulțumit doar cu aceste jertfe. Ei pot chiar să discute ce fel de
frunză , floare sau fruct este cel mai plă cut pentru El. Mulți oameni
din Bengal, închină tori ai lui Dumnezeu sub forma Mamei Divine
Kali, cred că hibiscusul roșu (jawba) este în sine deosebit de plă cut
pentru Ea. Tradiția insistă asupra faptului că anumite ofrande sunt
corecte, iar altele, incorecte. În realitate, însă , ceea ce vrea
Dumnezeu de la noi este dragostea noastră . Lucrurile specifice pe
care I le oferim sunt doar simboluri ale acestei iubiri. Totuși, dacă le
oferim fă ră dragoste, El nu le va accepta niciodată , indiferent câ t de
"corecte" și sancționate sunt ele de tradiție.
În acest pasaj, Krishna spune pur și simplu (ca și cum s-ar adresa
unor copii mici): "Trebuie să te antrenezi în a te oferi pe tine însuți
în moduri mici, mai întâ i. Dacă nu puteți încă să -mi faceți ofranda
supremă a conștiinței voastre egotice, atunci exersați gâ ndul de a
face mici daruri. Orice ofrandă mă runtă , fă cută cu iubire, este un pas
în direcția cea bună și, din acest motiv, este acceptabilă pentru
Mine".
Prima ză padă care cade pe pă mâ nt iarna nu albește imediat
pă mâ ntul. Treptat, fulgii de ză padă ră cesc solul pâ nă câ nd acesta
devine suficient de rece pentru a-i accepta. Albul devine atunci
vizibil, ca deodată , peste tot.
Unii oameni spun: "Voi aștepta pâ nă voi fi bă trâ n. Atunci îmi voi
dă rui viața lui Dumnezeu". Sau declară cu toată seriozitatea: "Voi
aștepta pâ nă câ nd îmi voi împlini dorințele lumești. Apoi mă voi
dedica că ută rii Lui". Nebuni! Cum pot fi siguri că , la bă trâ nețe, vor
avea puterea, să nă tatea și claritatea mentală necesare pentru a face
altceva decâ t să stea, privind în depă rtare și visâ nd vag la ceea ce ar
fi putut fi? Cum își imaginează ei că dorințele lor se vor sfâ rși
vreodată? Ce anume face ca ego-ul să continue, viață după viață , eră
după eră ; yuga după yuga; zi de Brahma după zi de Brahma!? Este,
pur și simplu și în întregime, puterea dorinței - a gâ ndirii doritoare!
Krishna spune aici: "Începeți de unde vă aflați acum, pe drumul spre
infinit. Cel mai mic pas pe care îl faceți vă va aduce mai aproape și vă
va da înțelegerea și, de asemenea, capacitatea de a vă oferi din ce în
ce mai complet, pâ nă câ nd va veni acea zi finală în care a vă dă rui va
fi ca și cum ați pă și cu bucurie în brațele Iubitului."
(9:27) Orice acțiune pe care o întreprinzi (cu pasiune), o,
Arjuna, fie că mănânci, fie că îndeplinești ritualuri spirituale,
fie că faci daruri de caritate, fie că faci austerități
(autodisciplină), dedică-mi acea acțiune ca ofrandă.
(9:28) În acest fel, nimic din ceea ce faci nu te va lega de o
karma bună sau rea. Ancorat ferm în Mine prin renunțarea de
sine, veți obține libertatea și veți veni la Mine.
(9:29) Eu sunt imparțial față de toți. Nimeni nu Îmi este (în mod
special) urât sau drag. Totuși, cei care Îmi oferă dragostea
inimii lor sunt în Mine, așa cum Eu sunt în ei.
(9:30) Chiar și un răufăcător, dacă (în inima lui) respinge orice
altceva și se închină numai Mie, ar trebui, datorită acestei
hotărâri, să fie socotit printre cei buni.
(9:31) (Un astfel de om) va deveni în curând virtuos și va obține
o pace durabilă. O, fiu al lui Kunti (Arjuna), află acest lucru cu
certitudine: Devotatul meu nu se pierde niciodată!
(9:32) Adăpostindu-se în Mine, toți pot atinge Împlinirea
Supremă - fie că sunt de naștere păcătoasă, fie că sunt femei
(păstrătoarele, în mod tradițional, ale valorilor familiale și,
prin urmare, ale samsarei), fie că sunt Vaishyas sau Shudras
umili.
Strofa 32 nu vrea să jignească pe nimeni, ci afirmă doar că
distincțiile sociale (sex, castă , rasă ) nu au nicio semnificație în fața
lui Dumnezeu. Omul, din egoism, creează bariere. Dumnezeu pur și
simplu le ignoră .
(9:33) Cât de ușor este, așadar, pentru (adevărații) brahmani,
care îl cunosc pe Dumnezeu, și pentru Rajarishis (adevărații
Kshatriyas, a căror singură dorință este de a-L sluji pe
Dumnezeu în toate) să Mă atingă. Ah! Voi, cei care ați venit în
această lume trecătoare, plină de mizerie: Adorați-mă doar pe
Mine!
(9:34) Ține-ți mintea fixată la Mine! Fii devotatul Meu! În
închinare și adorare neîncetată, pleacă-te în fața Mea! Astfel,
devenind una cu Mine și cunoscându-Mă ca fiind cel mai înalt
scop al tău, vei fi (întotdeauna) al Meu!
Astfel se încheie capitolul al nouălea, intitulat "Domnul suveran
al tuturor", din Upanishadul sfintei Bhagavad Gita, în dialogul
dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută despre yoga și
știința realizării lui Dumnezeu.
[5] Cea de-a patra Veda, Atharva, a fost adă ugată ulterior.
 Capitolul douăzeci și trei
De la nemanifestat la manifest
(10:1) Domnul binecuvântat a spus: O, Arjuna, cel cu brațele
puternice, ascultă acum cuvântul Meu suprem: Vorbind pentru
binele tău suprem, îți voi spune mai multe ție, care ai ascultat
cu bucurie.
(10:2) Nici mulțimea de zei (îngeri), nici marii înțelepți (în
starea lor umană) nu Mă cunosc în starea Mea nemanifestată.
Eu sunt Sursa și Originea lor.
(10:3) Oricine Mă realizează, totuși, pe Mine, nenăscut și fără
început, precum și (chiar și acum) pe Domnul Creației, a învins
amăgirea și este fără păcat, chiar dacă locuiește într-un trup
omenesc.
Ar putea fi util pentru oameni să realizeze că pâ nă și jivan muktas -
de fapt, chiar și maeștrii pe deplin eliberați - acceptă , în starea lor
umană , unele limită ri umane. Ei pot pă rea, de exemplu, să sufere
pentru alții - și chiar, ocazional, pentru ei înșiși. Ei exprimă speranțe,
entuziasme și dezamă giri pe care nu le simt cu adevă rat în propriul
lor centru. Deși sunt complet neatașați, ei "joacă jocul" vieții.
Obișnuiam să observ deseori, atunci câ nd Guru al meu exprima
sentimente umane perfect naturale, că o fă cea întotdeauna într-un
mod sattvicios. De asemenea, ochii lui erau de un calm insondabil.
Era evident pentru mine că era neatins în interior. Cu toate acestea,
pentru a fi acceptabil pentru ființele umane, el a acceptat umanitatea
pentru el însuși ca parte a învă ță turilor pe care le împă rtă șea.
Odată , de exemplu, câ nd un discipol a încercat să -i atragă atenția
asupra învă ță turilor superioare în timpul unei discuții despre
evenimentele mondiale, guru a ră spuns: "Ei bine, dar acum vorbim
în termeni umani".
Câ nd, în timpul primilor să i ani de viață în America, un discipol
indian l-a tră dat, guru nostru și-a exprimat o mare tristețe. Totuși,
un alt discipol, care a vizitat India ani mai tâ rziu, a aflat că Maestrul,
încă de câ nd era copil, prezisese tocmai această tră dare. Am putea
compara durerea sa ulterioară cu cea a cuiva care vede un film
pentru a doua oară . Dorind să se bucure de intrigă pe mă sură ce se
desfă șoară , el ignoră în mod deliberat familiaritatea sa anterioară cu
ea.
(10:4,5) Discriminare, înțelepciune, claritate calmă, iertare,
veridicitate, control al simțurilor, pace interioară, bucurie,
tristețe, naștere, moarte, frică, curaj, inofensivitate,
ecuanimitate, seninătate, autodisciplină, caritate, faimă,
notorietate: aceste stări, oricât de diverse ar fi, derivă din
Sinele Meu unic: ele sunt modificări ale naturii Mele unice
(esențiale).
Așa cum, în vise, gâ ndurile și emoțiile exprimate sunt experimentate
ca proiecții ale conștiinței visă torului, tot așa, în visul cosmic, toate
aspectele acestuia sunt proiecții ale Conștiinței Divine. Cea mai
semnificativă diferență dintre visul divin și visele umane este că
visele umane pot (deși nu neapă rat) dezvă lui ceva despre persoana
care le proiectează , în timp ce visul lui Dumnezeu nu dezvă luie
nimic din natura Sa cosmică . Dumnezeu este dincolo de orice
calificare. Manifestă rile potențiale ale conștiinței însă și sunt infinite
în numă r și nu exprimă niciun atașament sau dorință din partea
Creatorului.
(10:6) Cei șapte mari rishis, cei Patru Primordiali și cei
(paisprezece) Manus sunt cu toții modificări ale naturii Mele,
născuți din gândul Meu (proiectat) și înzestrați cu puteri
(creatoare) asemănătoare cu ale Mele. Din acești (progenitori)
provin toate formele de viață de pe pământ.
Aceste "modifică ri" ale naturii lui Dumnezeu, deși semnificative
pentru oamenii care sunt pă trunși de tradiția antică , au mai puțină
semnificație pentru mintea modernă . Important este că Dumnezeu,
Spiritul etern, nu acționează direct în producerea visului Să u cosmic,
ci creează "executivi": canale ale conștiinței Sale, prin care, în
puterea și înțelepciunea Sa supremă , manifestă și desfă șoară toate
evoluțiile ulterioare.
(10:7) Cel care realizează adevărul manifestărilor Mele
prolifice și puterea creatoare și dizolvantă a yoga Mele divine,
este unit de nezdruncinat cu Mine.
(10:8) Eu sunt Sursa tuturor lucrurilor. Din Mine se naște toată
creația. Realizând acest mare adevăr, cei înțelepți, înmărmuriți,
Mă adoră.
Spre deosebire de detaliile care produc suma totală a tuturor
cunoștințelor, există un flux al înțelepciunii care, prin propria sa
natură , respinge un surplus de detalii, deși înțelepciunea completă le
cunoaște pe toate. Concentrarea sa primară este asupra direcției de
mișcare. Ceea ce este impresionant la Adevă rul Suprem nu este
numă rul pur și simplu al manifestă rilor sale - care sunt, într-adevă r,
dincolo de orice numă rare - ci cascada sa de fericire copleșitoare.
(10:9) Gândurile lor absorbite de Mine, ființele lor predate Mie,
luminându-se unii pe alții și vorbind despre Mine, ei sunt
mereu mulțumiți și plini de bucurie.
Ființele umane obișnuite, obișnuite cu plă cerea de a conversa
împreună , de a bâ rfi și de a vinde cu amă nuntul ultimele știri,
împreună cu opiniile și reacțiile lor, își imaginează că în Dumnezeu
toată această varietate fascinantă se va pierde. În această strofă ,
Krishna sugerează că nu este deloc așa. Nu numai că fericirea lui
Satchidananda este "mereu nouă ", așa cum a declarat Yogananda,
dar cei care o cunosc gă sesc, chiar și în conversația împreună despre
chestiuni divine, un nivel de încâ ntare pe care oamenii lumești nu-l
cunosc niciodată . Simpla nevoie a oamenilor de varietate indică
sterilitatea inimii lor, care îi împinge cu neră bdare să caute cu
neră bdare câ teva pică turi de ploaie de diversitate în speranța de a-și
potoli cumva setea. Atunci câ nd se întâ lnesc doi oameni care îl
cunosc pe Dumnezeu, poate că nu conversează prea mult, dar fluxul
de iubire și fericire divină dintre ei este complet satisfă că tor pentru
amâ ndoi.
(10:10) Celor care sunt atașați doar de Mine și care Mă
venerează cu dragoste, le transmit acel discernământ al
înțelepciunii prin care ei Mă ating pe deplin.
(10:11) Din pură compasiune (adică din darul dezinteresat al
iubirii, fără nici un amestec de constrângere), Eu, Cel Divin care
locuiește în toate, am aprins în (inimile lor) lampa aprinsă a
înțelepciunii, care alungă întunericul ignoranței lor.
Este important ca aspirantul spiritual să realizeze că , în că utarea lui
Dumnezeu, nu câștigă nimic. Harul divin este încă un dar al
compasiunii și poate fi reținut de cei care urmează întocmai legea,
dar care, poate din cauza uscă ciunii inimii, nu reușesc să câ știge
dragostea Sa. Pe de altă parte, Dumnezeu îi poate ră splă ti cu cea mai
mare înțelepciune pe cei care, în predarea lor de devotament
desă vâ rșit, Îl iubesc doar pe El.
Doar prin intervenția Satguru-ului se obțin astfel de binecuvâ ntă ri.
(10:12) Arjuna a spus (în adorație): O, Doamne, Tu ești Spiritul
Suprem, Adăpostul Suprem, Puritatea Supremă, Unicul, Ființa
care se manifestă pe sine, Cel fără de cauză, Eternul,
Omniprezentul!
(10:13) Așa declară toți înțelepții - divinul văzător Narada,
Asila, Devala, Byasa și Tu însuți, Krishna.
Cei care îl cunosc pe Dumnezeu spun aceleași adevă ruri esențiale
despre El.
Dacă un arhitect, un proiectant peisagist și un inginer civil ar merge
la Londra din New Delhi, s-ar putea să se întoarcă cu aceleași
descrieri de bază ale mă rimii, varietă ții, aglomerației, climei etc. Cu
toate acestea, ei ar putea adă uga propriile lor percepții asupra
orașului în ceea ce privește interesele lor speciale. Arhitectul ar
putea nu numai să vorbească despre clă diri, ci ar putea pune un
accent atâ t de mare pe ele încâ t ascultă torii să i să își imagineze că
Londra nu constă decâ t în edificii remarcabile. Pe de altă parte,
peisagistul ar putea dedica atâ t de mult timp descrierii parcurilor,
încâ t ascultă torii să i și-ar imagina Londra ca fiind formată în
principal din parcuri. Iar inginerul civil ar putea detalia atâ t de mult
drumurile Londrei încâ t șoferii de automobile, înfruntâ nd gropile
produse de muson în New Delhi, s-ar gâ ndi la Londra doar ca la un
oraș "binecuvâ ntat să nu fie blestemat" de aceste amenință ri
publice. Cu toate acestea, toți ar fi vă zut și ar descrie, în esență ,
același oraș.
Același lucru se poate spune și despre cei care îl cunosc pe
Dumnezeu. Descrierile lor despre El sunt, în esență , una și aceeași.
Cu toate acestea, fiecare dintre ele poate, de asemenea, să sublinieze
un anumit aspect al vastită ții Sale care inspiră uimire. Cei care aud
aceste relată ri și se gâ ndesc: "Am auzit toate acestea la prima mâ nă ",
pot declara cu voce tare altora, dar cu o autoritate parțială : "Iată ce
este Dumnezeu". Cu toate acestea, Dumnezeu este mult mai mult
decâ t atâ t! De aceea, Arjuna caută sprijinul a nenumă rate autorită ți
pentru a-și susține declarația despre minunile divine.
(10:14) (Arjuna continuă:) O, Keshava (Krishna)! Consider că
tot ceea ce mi-ai dezvăluit Tu este adevărul etern. Nici zeii, nici
demonii nu (pot) cunoaște manifestările Tale (multiple).
Nici unul dintre cei care sunt rezidenți obișnuiți, deși permanenți, ai
lumii astrale nu poate cunoaște adevă rurile supranaturale care sunt
mai presus de toate sferele manifestate ale existenței. Cu atâ t mai
puțin, atunci, pot cunoaște aceste adevă ruri locuitorii pă mâ ntului în
starea lor pur umană ! Maeștrii, indiferent de planul în care tră iesc,
sunt omniscienți, dar acei pă mâ nteni care speră la o iluminare
deplină din partea unor simpli îngeri sau care acordă atenție
orică ror promisiuni mă gulitoare din partea unor ființe demonice,
sunt sortiți dezamă girii.
(10:15) O, Persoană Supremă (continuă Arjuna), Originea
ființelor, Domnul tuturor creaturilor, Dumnezeul zeilor,
Susținătorul lumii, cu adevărat numai Tu ești Atotcunoscător.
(10:16) Te rog să-mi explici pe deplin puterile Tale perfecte
prin care, fiind omniprezent, susții universul.
(10:17) O, Yoghin Suprem (Krishna), cum să meditez la Tine, ca
să Te cunosc așa cum ești? În ce forme și aspecte mă pot gândi
cel mai exact la Tine?
(10:18) O, Janardana (Krishna), povestește-mi pe larg despre
puterile și manifestările Tale yoga, căci nu obosesc niciodată să
ascult acest discurs al Tău ca un nectar.
(10:19) Domnul binecuvântat a spus: O, cel mai bun dintre
prinți (Arjuna), îți voi relata cu plăcere câte ceva din
manifestările Mele - dar le voi relata doar pe cele care sunt
remarcabile, căci varietatea Mea nu are sfârșit.
Cu această strofă începe o lungă listă de manifestă ri divine, al că ror
efect net este de a-l convinge pe devotat că , oricare ar fi dorințele pe
care le nutrește în inima sa, cea mai mare împlinire a acestora se află
doar în Dumnezeu, care este însă și esența orică rei împliniri.
Devotatul este încurajat să se uite chiar și în spatele iluziilor sale
pentru a vedea cum, în forma lor cea mai exagerată , Dumnezeu îl
cheamă : "Trezește-te!".
"Printre amă gitori", spune el, mai tâ rziu, "eu sunt un joc de noroc"
(10:36). Ce alt scop ar putea avea Krishna să îi anunțe această
"manifestare" lui Arjuna? Jocurile de noroc, o îndeletnicire care
prinde și prea adesea ruinează mulți oameni: Ce ar putea fi o
momeală mai înșelă toare pentru bogă ții improbabile, dar mereu
posibile? Dumnezeu, chiar și în extremele iluziei, spune omenirii:
"Nu vedeți voi înșivă câ t de prostesc este totul?".
Strofa 20 pregă tește scena: Dumnezeu este Prezența ascunsă în
centrul tuturor lucrurilor.
(10:20) O, Gudakesha (Cuceritorul somnului-Arjuna), eu sunt
adevăratul Sine care locuiește în inima tuturor creaturilor. Eu
sunt începutul, continuarea și sfârșitul existenței lor.
Câ nd i se adresează lui Arjuna ca "Cuceritorul somnului", Krishna
sugerează că cele mai înalte adevă ruri pot fi cunoscute doar atunci
câ nd cineva s-a trezit complet din somnul iluziei. Krishna spune aici
că Domnul, în Sinele să u esențial, este singurul Visă tor: că numai în
El există ceva. Acesta este ră spunsul la provocarea celor care spun:
"Nu am timp pentru Dumnezeu". La această obiecție mult prea des
întâ lnită , Paramhansa Yogananda ră spundea adesea: "Ș i dacă
Dumnezeu nu ar avea timp pentru tine? Tu îți ai existența doar în
El".
(10:21) Printre Adityas (zeii vedici), eu sunt Vishnu; printre
luminile (de pe cer), eu sunt soarele; printre zeii vântului, eu
sunt Marichi (cel mai benefic vânt); printre luminile
(nocturne), eu sunt luna.
În acest pasaj, precum și în urmă toarele din această secțiune,
Krishna spune că , indiferent de ceea ce omul consideră ca fiind cel
mai special, acela este Dumnezeu.
(10:22) Dintre Vede, eu sunt Sama Veda (datorită frumuseții
sale muzicale); dintre zei, eu sunt Indra; dintre percepțiile
senzoriale, eu sunt Mintea (cel care percepe); în creaturi, eu
sunt inteligența lor.
(10:23) Printre Rudras (forțele inteligente ale vieții), eu sunt
Shankara (inteligența care le dă putere); printre Yakshas și
Rakshasas (abstracțiuni astrale ale dorinței umane), eu sunt
Kubera (zeul bogăției); printre Vasus (forțele vitalizatoare), eu
sunt Pavaka (Agni, zeul focului); printre vârfurile munților, eu
sunt Meru.
Meru, în tradiția clasică din India, simbolizează cea mai înaltă
realizare spirituală .
(10:24) Dintre preoți, o, fiu al lui Pritha (Arjuna), află că Eu
sunt Brihaspati (guru al zeilor); dintre generali, Eu sunt Skanda
(Kartikeya, zeul războiului); dintre corpurile de apă, Eu sunt
oceanul.
(10:25) Printre marii rishi, eu sunt Bhrigu; printre cuvinte, eu
sunt silaba AUM; printre yagyas (ritualuri sacre), eu sunt japa-
yagya (cântare tăcută, supraconștientă); printre lucrurile
nemișcate, eu sunt Himalaya.
(10:26) Printre copaci, eu sunt Ashvatta; printre clarvăzătorii
divini, eu sunt Narada; printre Ghandharvas (zeii muzicii), eu
sunt Chitraratha; printre ființele desăvârșite, eu sunt Kapila
(exponentul lui Shankhya).
Mai tâ rziu, în Bhagavad Gita, Krishna descrie corpul uman ca fiind
un (adevă rat) copac Ashvatta, "cu ră dă cinile sus și ramurile jos": cu
alte cuvinte, coloana vertebrală , cu sistemul nervos ca "ramuri" și cu
sahasrara (ră dă cinile) cu multe raze în vâ rful capului.
Nu mai este nevoie să adă ugă m că majoritatea numelor din această
secțiune a Gitei corespund unor mituri și legende hinduse și nu prea
au corespondență cu cunoștințele moderne. Multe dintre ele sunt,
bineînțeles, simbolice și se referă la învă ță turi spirituale care sunt
date mai explicit în alte pă rți ale acestei scrieri. În această porțiune a
capitolului 10, ele sunt oferite mai mult pentru informare decâ t
pentru instruire sau inspirație. Semnificația esențială pe care le dă
Krishna este că tot ceea ce este cel mai stră lucitor, cel mai bun, cel
mai puternic, cel mai glorios sau cel mai inteligent este cea mai clară
manifestare a lui Dumnezeu - nu atâ t în sensul că cea mai înaltă
undă este mai mult manifestare a Sa decâ t cea mai joasă , ci în sensul,
mai degrabă , că atunci câ nd tamas și rajas cel mai puțin neliniștit
întunecă o calitate divină , rezultatul este asemenea unui strat de
nori care se subțiază și care acoperă luna, fă câ ndu-o mai vizibilă .
Metafora unui val în creștere poate indica tensiunea egoică , dar
Dumnezeu este deosebit de evident acolo unde efluviul Să u
stră lucește cel mai natural în această lume.
(10:27) Printre cai, eu sunt Ucchaisravas, născut din nectar;
printre elefanți, eu sunt (elefantul alb al lui Indra) Airavata;
printre oameni, eu sunt monarhul.
"Calul", se poate menționa în treacă t, simbolizează puterea: mai
exact, se referă la acea putere care transportă energie, fie că este
descendentă sau ascendentă . Ucchais înseamnă "în sus".
(10:28) Printre arme, eu sunt fulgerul; printre vaci, eu sunt
Kamadhuk (cel care îndeplinește dorințele); în dorința sexuală,
eu sunt procrearea; printre șerpi, eu sunt Vasuki.
(10:29) Printre șerpii Naga, eu sunt Ananta (nesfârșit); printre
ființele acvatice, eu sunt Varuna; printre strămoșii plecați, eu
sunt Aryama; printre cei care mențin legea și ordinea, eu sunt
Yama.
(10:30) Printre Daityas, eu sunt Prahlad; printre cei care
măsoară, eu sunt Timpul; printre animale, eu sunt regele lor
(leul); printre păsări, eu sunt Garuda ("stăpânul cerului"; în
simbologia clasică, vehiculul lui Vishnu).
(10:31) Printre purificatori, eu sunt vântul; printre mânuitorii
de arme, eu sunt Rama; printre creaturile acvatice, eu sunt
Makara (vehiculul zeului ocean); printre râuri, eu sunt Jahnavi
(Gange, cel mai sfânt dintre râuri).
(10:32) Dintre toate manifestările, o, Arjuna, eu sunt începutul,
mijlocul și sfârșitul lor; dintre diferitele ramuri ale cunoașterii,
eu sunt înțelepciunea Sinelui; dintre dezbateri, eu sunt cel mai
clar raționament.
(10:33) Dintre toate literele, Eu sunt primul din alfabet; dintre
compuși, Eu sunt conectorul; în timp, Eu sunt imuabilul; în
creație, Eu sunt Omniprezentul și Îmi întorc mereu fața în toate
direcțiile.
(10:34) Eu sunt Moartea care dizolvă totul; Eu sunt Nașterea;
Eu sunt originea lucrurilor care urmează să fie; printre
manifestările feminine (calitățile lui Prakriti, sau Mama
Natură), Eu sunt faima, succesul, puterea iluminatoare a
vorbirii, memoria, discriminarea intuitivă, fermitatea în
loialitate și răbdarea.
(10:35) Printre imnuri, eu sunt Brihat-Saman; printre metrii
poetici, eu sunt Gayatri; printre luni, eu sunt Margashirsha
(luna de iarnă de bun augur); printre anotimpuri, eu sunt
Kusumakara, aducătorul de flori (primăvara).
(10:36) Printre înșelători, eu sunt jocurile de noroc; dintre cei
glorioși, eu sunt gloria; pentru cei care se străduiesc să câștige,
eu sunt victoria; printre cei buni, eu sunt Sattwa (calitatea
înălțătoare).
(10:37) Printre Vrishnis, eu sunt Vasudeva (Krishna); printre
Pandavas, eu sunt (tu însuți) Dhananjaya (Arjuna); printre
munis (sfinți), eu sunt Byasa; printre înțelepți, eu sunt Ushanas.
(10:38) Eu sunt toiagul disciplinei, Eu sunt priceperea
învingătorilor, Eu sunt tăcerea lucrurilor ascunse, Eu sunt
înțelepciunea între cunoscători.
(10:39) Ceea ce constituie sămânța reproductivă a tuturor
ființelor, acela sunt Eu. Nu există nimic, o, Arjuna, în mișcare
sau nemișcat, care să existe în afară de Mine.
(10:40) O, Scorcher of Foes (Arjuna), manifestările atributelor
Mele divine sunt nelimitate; această scurtă declarație a lor nu
face decât să le sugereze.
(10:41) Orice ființă este înzestrată cu putere, prosperitate sau
glorie, să știți că această înzestrare este doar o scânteie din
efluviile Mele.
(10:42) Ce nevoie ai, totuși, o, Arjuna, de aceste detalii
multiple? Află doar atât: Eu, Cel neschimbător și veșnic,
pătrund și susțin întregul cosmos doar cu un fragment din
ființa Mea esențială.
Astfel se încheie cel de-al zecelea capitol, intitulat "De la
nemanifestat la manifestat", din Upanishad din sfânta
Bhagavad Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care
se discută despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul douăzeci și patru
Viziunea divină
(11:1) Arjuna a spus: În compasiunea Ta mi-ai dezvăluit
înțelepciunea secretă a Sinelui și astfel mi-ai alungat iluzia.
(11:2) O, ochi de lotus (Krishna)! Ai vorbit pe larg despre
începutul și sfârșitul tuturor ființelor și despre suveranitatea
Ta eternă.
(11:3) O, Cel Mare! Tu Te-ai declarat mie; accept ca adevărat tot
ceea ce ai spus. Și totuși, o, Purushottama! Tânjesc să Te privesc
cu ochii mei, în forma Ta infinită.
(11:4) O, Stăpâne, Stăpânul Yoghinilor! Dacă mă consideri
potrivit, revelează-mi Sinele Tău infinit!
Scripturile indiene conțin peste o mie de nume pentru Dumnezeu,
fiecare cu o nuanță diferită de semnificație pentru a sugera în
termeni umani un aspect al infinitului adevă r. Purushottama, în
acest al treilea verset, este un apelativ pentru Dumnezeu în cel mai
înalt aspect al Să u, nemanifestat.
(11:5) Domnul binecuvântat a spus: Privește, o, fiu al lui Pritha
(Arjuna)! cu sutele și cu miile, formele Mele divine: multicolore,
multiforme!
(11:6) Priviți Adityas, Vasus, Rudras, Aswins gemeni, Maruts și
multe minuni necunoscute până acum!
(11:7) Aici și acum, o, Gudakesha (Cuceritorul somnului,
Arjuna), privește unificat în Corpul Meu Cosmic toate lumile, tot
ce se mișcă sau este nemișcat și tot ceea ce dorești să privești.
(11:8) Cu toate acestea, nu puteți înțelege viziunea mea cu ochii
muritorilor. Acum, așadar, vă dau vederea divină. Priviți
puterea Mea supremă de yoga!
(11:9) (Lui Dhritarashtra) Sanjaya a spus: Prin aceste cuvinte
Hari (Krishna), Domnul exaltat al yoga, i-a dezvăluit lui Arjuna
forma Sa supremă, divină.
(11:10,11) Arjuna a văzut Divinitatea Supremă, infinită în
varietate, omnidirecțională în strălucire, atotpătrunzătoare - ca
și cum ar fi fost împodobită din toate părțile cu veșminte,
ghirlande și ornamente cerești; armele divine (puterile cerești)
ridicate (ca și cum ar fi gata de folosire); parfumată cu esențe
rafinate și cu fețe și ochi aparent peste tot!
(11:12) Dacă mii de sori ar apărea împreună pe cer, strălucirea
lor ar putea sugera doar vag splendoarea acestei Ființe înălțate.
(11:13) Acolo (în acea viziune), Arjuna a privit vastul univers
cu diviziunile sale nesfârșite, toate unite ca unul singur, în
forma Dumnezeului zeilor.
(11:14) Atunci Dhananjaya (Arjuna), uimit, cu foliculii de păr
de pe brațe ridicându-se de uimire, și-a împreunat cu rugăciune
palmele și, plecându-și capul în fața Domnului, a exclamat,
minunându-se:
(11:15-31)
Domnul cel minunat, Domnul cel adorat de zei!
În forma Ta cosmică privesc
vastul univers de ființe,
sfinți și înțelepți divini
sechestrate în peșteri îndepărtate,
natura lor de șarpe (Kundalini),
altădată virulentă, acum îmblânzită,
ridicat de iubire pe toiagul trezirii.
Domnul Brahma, zeul zeilor,
așezat pe capul fiecărui înțelept,
scaunul lui, lotusul strălucitor cu mii de raze!
O, Stăpân al tuturor lumilor cu trup cosmic,
Te privesc pretutindeni și în toate!
Nenumărate trupuri, chipuri, ochi dezvăluie energia Ta!
De nepătruns pentru mine sunt originile Tale,
Domniile Tale, sfârșiturile Tale.
O, strălucire înflăcărată! Lumină copleșitoare!
Slava numelui Tău se răspândește pretutindeni.
în cele mai întunecate colțuri ale universului!
Cu diademă de stele,
mânuind buzduganul puterii suverane,
Discul tău de vârtejuri de lumină.
orbitor, iluminator, emoționant pentru toți!
Nemuritor, Brahman Suprem,
Locul suprem de odihnă al tuturor formelor create,
Gardianul legii veșnice: tronul înaltei înțelepciuni,
Strălucirea Ta născută din Sine îi apără pe devoții Tăi de orice
rău,
Protejarea tuturor ființelor,
și chemându-i la trezire în Tine.
O, Suveranule, ființele de pe pământ,
zeii astrali - cu toții, înmărmuriți,
cu palmele încrucișate îți aduc închinare;
cu prosternări intră în templul Tău cosmic,
și Îți oferă dragostea lor, devotamentul inimii lor:
înălțând imnuri către cupola înstelată a cerului,
ei se închină Ție și numai Ție.
Lumini de sori ceresc-înflăcărați,
"lămpile" conștiinței - ermeți, înțelepți,
împărați de guvernare benignă,
nobili vestitori ai păcii Tale,
cei puternici, cei puternici, cei plini de dorință, cei ambițioși,
ne plecăm cu uimire în fața tronului Tău radiant,
sau să cadă, altfel, în fața Ta, plin de frică,
învinși, viețile lor mărunte consumate
în focul cosmic.
Pe Tine Te privesc! Picioarele Tale mergând pretutindeni,
Nenumăratele tale membre ocupate în tot spațiul.
Gurile tale se mistuie, ochii tăi sclipesc,
Părul tău se împrăștie cu energie pe cer,
O, Tu, Lumină veselă, copleșitoare, atotbiruitoare!
Stau în fața Ta tremurând, plin de uimire!
Ego-uri, karme, dorințe, ambiții, victorii...
toate se grăbesc spre Tine pentru a se reabsorbi în fericirea Ta,
sau se vor prăbuși în curând în praf risipit.
La fel și râurile grăbite ale nenumăratelor vieți
curge, impetuos, orbește, spre marea Ta.
Moliile, atrase de o flacără, acolo pier:
La fel și viețile umane, atrase de ambiție,
mereu plină de speranță, dar mereu condamnată la devastare,
ceața pasiunii care le ascunde Adevărul.
Cine ești Tu, Doamne? Care este voința Ta cosmică?
Care este scopul Tău?
În ce scop au fost făcute toate acestea?
(11:32-34) Domnul binecuvântat a spus:
Eu sunt Kala: Eu sunt Timpul.
Deghizat în Endless Doom vin.
Eu prind; eu șterg.
Chiar dacă nu ai lupta,
acești dușmani pe care îi privești la Kurukshetra.
ar pieri, Arjuna, ucis de voința Mea puternică.
Într-adevăr, i-am ucis cu mult timp în urmă:
Voi nu sunteți decât instrumentul Meu.
Destinul tău este să îndeplinești voința Mea.
Nu am nevoie de tine: Ești tu, Arjuna,
care au nevoie de Mine!
Cunosc trecutul, prezentul și viitorul tuturor oamenilor.
Faceți război pentru Mine, dacă vreți să îmbrățișați
viața veșnică, și victoria, și fericirea!
(11:35) Sanjaya a spus: Auzind astfel, Arjuna, cu mâinile
încrucișate, tremurând de teamă, s-a prosternat în fața lui
Krishna și a rostit aceste cuvinte:
(11:36) O, Krishna, pe bună dreptate se bucură lumea de gloria
Ta! Demonii, îngroziți, caută în zadar refugiu de mânia Ta. Iar
mulțimile de ființe desăvârșite se înclină în predarea
adevăratei închinări.
(11:37) Ah! Cum ar putea ei să nu-Ți aducă omagiu, Tu, Stăpâne
mai presus de toate? Mai mare ești Tu decât Brahma, care a
creat totul! O, Ființă infinită, Dumnezeu al zeilor, Adăpost al
universului - Tu, Cel nepieritor, Cel manifestat și nemanifestat,
Misterul suprem!
(11:38) Tu ești Cel dintâi dintre zei, Persoana primordială,
refugiul lumii. Numai Tu singur știi tot ce este de știut. Tu ești
Scopul Suprem. Prin Tine este pătruns universul, O, Tu, cel cu
formă infinită!
(11:39) Tu ești Vayu (vântul). Tu ești Yama (distrugătorul și
zeul morții). Tu ești Agni (zeul focului). Tu ești Varuna (zeul
mării). Tu ești Sasanka (luna) și Prajapati (strămoșul tuturor).
Te salut, te salut de o mie de ori! Trăiască, și încă o dată, și încă
o dată Te salut!
(11:40) Slavă Ție în față, în spate și pretutindeni. Nemărginit în
putere și nemărginit în tărie, Tu ești în toate și, prin urmare, Tu
ești totul!
(11:41) Pentru orice lipsă de respect pe care Ți-am arătat-o în
glumă, adresându-Mă Ție ca "Prieten", "Tovarăș", "Krishna",
"Yadava" (relația de rudenie dintre Krishna și Arjuna), vorbind
cu nepăsare, deși cu afecțiune...
(11:42) și pentru orice ireverență pe care Ți-am arătat-o cu
ușurință, O, Doamne Nebiruit! în timp ce mâncam, mă
odihneam, mă plimbam, când stăteam împreună, singuri sau în
compania altora: pentru toate aceste jigniri neintenționate - ah!
niciodată intenționate! - O, Doamne Ilimitabil, Îți cer iertare.
(11:43) Tată al tuturor ființelor, Tu: al celor animate și al celor
neînsuflețite deopotrivă. Nimeni nu este vrednic de închinare
în afară de Tine, o, Guru Sublim! Inegalat de nimeni în cele trei
lumi, cine Te poate întrece pe Tine, O, Stăpân al puterii
incomparabile?
(11:44) De aceea, O, Tu, infinit de adorabil! Mă arunc cu
abjecție la picioarele Tale, implorând iertarea Ta. Ca un tată
față de fiul său, ca un prieten față de un prieten drag, ca un
îndrăgostit față de iubita sa, Tu, Doamne iubite, iartă-mă!
(11:45) Sunt copleșit de această viziune cosmică, pe care nu am
mai văzut-o niciodată. Totuși, mărturisesc, mintea mea nu este
lipsită de teroare. Fii milostiv cu mine, Doamne al zeilor și
Ocrotitor al lumilor! Arată-Mă încă o dată pe Tine Însuți în
forma Ta (limitată, umană).
Ș i astfel s-a încheiat mă reața Viziune a viziunilor. Am oferit aici -
dorind indulgența și iertarea cititorului - o parafrază foarte liberă ,
considerâ nd că este mai important să transmit sentimentul de
uimire și mă reție decâ t să pă strez cuvintele exacte ale originalului -
chiar și pe cele din traducerea guru-ului meu. Multe că rți conțin
traduceri literale. Am simțit de mult timp că există nevoia de ceva
mai poetic, enunțat într-un limbaj contemporan.
Paramhansa Yogananda a scris un mare poem mistic, "Samadhi",
care exprimă propria sa experiență a acestei viziuni suprafirești.
Pare potrivit ca acest poem să fie citat și aici:
Au dispă rut voalurile de lumină și de umbră ,
A ridicat orice abur de tristețe,
Au navigat toate ză rile de bucurie trecă toare,
A dispă rut mirajul senzorial slab.
Iubire, ură , să nă tate, boală , viață , moarte,
Au pierit aceste umbre false de pe ecranul dualită ții.
Valuri de râ sete, sclipiri de sarcasm, vâ rtejuri melancolice,
Topindu-se în marea imensă a fericirii.
Furtuna de maya s-a liniștit
Prin bagheta magică a intuiției profunde.
Universul, vis uitat, pâ ndește subconștient,
Gata să -mi invadeze memoria divină proaspă t trezită .
Tră iesc fă ră umbra cosmică ,
Dar nu este, lipsit de mine;
Așa cum marea există fă ră valuri,
Dar ele nu respiră fă ră mare.
Vise, stă ri de veghe, stă ri de turia profundă , somn,
Prezent, trecut, viitor, nu mai există pentru mine,
Dar omniprezent, atotcuprinză tor, eu, eu, pretutindeni.
Planete, stele, praf stelar, pă mâ nt,
Explozii vulcanice de cataclisme apocaliptice,
Cuptorul de turnare a creației,
Ghețari de raze X silențioase, inundații de electroni în flă că ri,
Gâ nduri despre toți oamenii, trecuți, prezenți și viitori,
Fiecare fir de iarbă , eu însumi, omenirea,
Fiecare particulă de praf universal,
Mâ nia, lă comia, binele, ră ul, mâ ntuirea, pofta,
Am înghițit, am transmutat totul
Într-un vast ocean de sâ nge al propriei mele ființe!
Bucuria care arde, adeseori înă bușită de meditație
Orbindu-mi ochii plini de lacrimi,
Izbucniți în flă că ri nemuritoare de fericire,
Mi-a mistuit lacrimile, cadrul, totul.
Tu ești Eu, Eu sunt Tu,
Cunoscă tor, Cunoscă tor, Cunoscut, ca Unul!
Fior liniștit, neîntrerupt, pace veșnic vie, mereu nouă !
Bucurie dincolo de imaginația așteptă rilor, beatitudine samadhi!
Nu este o stare de inconștiență
Sau cloroformul mental fă ră întoarcere voită ,
Samadhi, dar extinde domeniul meu conștient
Dincolo de limitele cadrului muritor
Pâ nă la cea mai îndepă rtată graniță a eternită ții
Unde eu, Marea Cosmică ,
Privește micul ego care plutește în Mine.
Vră biuța, fiecare gră unte de nisip, nu cad fă ră să fie vă zute de Mine.
Tot spațiul plutește ca un iceberg în marea Mea mentală .
Container colosal, eu, din toate lucrurile fă cute.
Prin meditație mai profundă , mai lungă , mai însetată , dă ruită de
guru
Vine acest samadhi celest.
Se aud murmure mobile de atomi,
Pă mâ ntul întunecat, munții, vă ile, iată ! lichid topit!
Mă rile curgă toare se transformă în vapori de nebuloase!
Aum suflă asupra vaporilor, deschizâ ndu-le minunat vă lurile,
Oceanele se dezvă luie, electroni stră lucitori,
Pâ nă câ nd, în sfâ rșit, sunetul tobei cosmice,
Dispariția luminilor grosiere în raze eterne
A fericirii atotcuprinză toare.
Din bucurie am venit, pentru bucurie tră iesc, în bucurie sfâ ntă mă
topesc.
Ocean al minții, eu beau toate valurile creației.
Patru voaluri de solid, lichid, vapori, lumină ,
Ridicați-l drept.
Eu însumi, în toate, intru în Marele Eu însumi.
Dispă rute pentru totdeauna, umbre intermitente, pâ lpâ itoare ale
memoriei muritoare.
Cerul meu mental este imaculat, jos, înainte și sus.
Eternitatea și eu, o singură rază unită .
Un mic balon de râ s, eu
Am devenit însă și Marea Veseliei.
Arjuna, copleșit de mă reția a ceea ce tocmai vă zuse, i-a cerut lui
Krishna (de mai sus) să se reveleze din nou într-o formă mai umană
- ca iubit Învă ță tor, Prieten și Ghid. Aici, Arjuna repetă această
cerere, ceva mai surprinză tor (pentru mințile moderne) - cerâ ndu-i
lui Krishna să apară nu ca om, ci (probabil pentru a satisface
gusturile tradiționale) - ca Vishnu.
(11:46) Tânjesc să Te văd (O, Krishna!) în forma care le este
familiară celor mai mulți: ca Vishnu cu patru brațe, cu diademă,
cu buzduganul și discul în sus. O, Stăpâne al celor o mie de
brațe, pentru liniștirea multora, arată-mi acum în această
formă cunoscută.
(11:47) Domnul binecuvântat a spus: Prin harul Meu,
exercitându-Mi puterea yoga, v-am dezvăluit - ca nimănui
altcuiva - această formă supremă a Mea: radiantă, infinită!
(11:48) Niciun muritor - cu excepția ta, mare erou al dinastiei
Kuru - nu a privit forma mea universală: Nici prin sacrificii, nici
prin daruri de caritate, nici prin fapte nobile, nici prin
studierea pioasă a Vedelor nu poate fi atinsă această viziune.
(11:49) Nu vă temeți și nu fiți dezorientați de această viziune a
aspectului complet impersonal al ființei Mele. Consolați-vă;
bucurați-vă din inimă și priviți-Mă în acest aspect (din punct de
vedere uman) liniștitor al Meu.
(11:50) Sanjaya a spus: După ce i s-a adresat astfel lui Arjuna,
Vasudeva (Krishna) i-a apărut din nou discipolului său,
reconfortant, în propria sa formă (umană).
(11:51) Arjuna a spus: O, dătătorule al tuturor bunătăților
(Krishna)! Văzându-Te din nou în forma umană pe care o
iubesc, mintea mea se liniștește și simt că sunt din nou eu
însumi.
(11:52) Domnul binecuvântat a spus: Foarte greu este să
privești, așa cum ai făcut-o tu, viziunea universului divin. Chiar
și zeii tânjesc să o vadă.
(11:53,54) Totuși, revelația sa nu este obținută prin penitențe
sau prin fidelitate față de Scriptură, prin caritate sau prin
închinare formală. O, scorțosule al dușmanilor (Arjuna)! numai
prin devotament din inimă unică, obținut prin practica
profundă a yoga, este posibil să Mă privești și să devii una cu
Mine, așa cum ai făcut tu, în forma Mea cosmică.
(11:55) Cel care Mă slujește numai pe Mine, care face din Mine
unicul său scop, care Îmi predă cu dragoste orice gând de "eu",
care renunță la orice atașament față de altceva și care
(privindu-Mă în toate) nu poartă răutate față de nimeni - acela,
o, Arjuna, intră în vasta Mea ființă.
Astfel se încheie capitolul al unsprezecelea, numit "Viziunea
divină", din Upanishad din sfânta Bhagavad Gita, în dialogul
dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută despre yoga și
știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul douăzeci și cinci
Calea de Bhakti Yoga
(12:1) Arjuna a spus: Între cei care se închină Ție cu o
devoțiune fermă și cei care se concentrează asupra Absolutului,
care dintre ei este mai versat în știința yoga?
(12:2) Fericitul Domn a răspuns: Cei care, cu mintea fixată
asupra Mea, sunt mereu uniți cu Mine în devoțiune pură, sunt
în ochii Mei cei mai versați în yoga.
(12:3,4) Cu toate acestea, cei care aspiră la Indestructibil, la
Indescriptibil, la Nemanifestat, la Atotpătrunzător, la
Incomprehensibil, la Imuabil, mai presus de orice vibrație, care
și-au subjugat simțurile, au o minte echilibrată și se dedică
bunăstării tuturor - cu siguranță, și ei Mă ating.
Trebuie remarcat aici că Krishna nu spune că iubirea devoțională
este mai presus de yoga (unirea) cu Absolutul. El este, ca
întotdeauna, practic. Majoritatea ființelor umane sunt obișnuite să
se vadă pe ele însele ca indivizi, tră ind în conștiința egoului. Ei nu
pot pur și simplu să alunge această conștiință de sine și să se închine
unei abstracțiuni: Spiritul nemanifestat. Ei trebuie să înceapă în mod
realist de unde se află acum pe calea spirituală . Locuind în corpuri,
le este mult mai ușor să -L venereze pe Dumnezeu într-o relație Eu și
Tu și chiar să -L vizualizeze ca posedâ nd o formă : ca Vishnu, Shiva, ca
forme ale Mamei Divine, ca Krishna sau ca Iisus Hristos. Oamenii pot
vizualiza iubirea într-o formă umană : Le este greu să o vizualizeze ca
pe o abstracțiune. Așa cum spunea odată Guru al meu: "Cum poate o
cupă mică să cuprindă întregul ocean?". Ei trebuie să își extindă
conștiința prin grade. Yoga este știința spirituală "cu picioarele pe
pă mâ nt" care îi ridică pe oameni de pe terenul cu care sunt
familiarizați în cerul vast și necunoscut al Spiritului.
(12:5) Cei care fac din nemărginit scopul lor principal fac calea
mai dificilă pentru ei înșiși. Greoaie este această cale pentru
ființele întrupate.
Ar trebui adă ugat, pentru cei cu temperament intelectual și filosofic,
că devotamentul sincer, chiar și față de adevă rurile abstracte, este o
necesitate absolută . Fă ră iubire - care trebuie să fie copilă rească ,
inocentă și pură , și nu o încercare teologică atent formulată , cu
fruntea încruntată , de definiții exacte -, nimeni nu poate pune un
picior înaintea celuilalt pe cale. Îi lipsește urgența necesară a
dorinței de a ajunge la țel.
Ar trebui adă ugat, pentru acei iubitori de Dumnezeu care consideră
ofensatoare practicarea tehnicilor (care pentru ei pot pă rea simple
mecanisme care se amestecă în fluxul devoțiunii), că inspirația
indisciplinată a fost întotdeauna marca amatorilor și a diletanților.
Nu este nevoie de nicio artă pentru a simți inspirație, dar pentru a
exprima această inspirație este nevoie de autodisciplină și de
energie concentrată . Acestea vin doar ca urmare a unei pregă tiri
serioase și a unui mare efort. Adevă ratul artist nu este niciodată cel
care, simțindu-se înă lțat de ceea ce vede, face pe pâ nza sa urme de
pensulă să lbatice care nu pot avea semnificație pentru nimeni
altcineva decâ t pentru el însuși.
(12:6,7) Pentru cei care Mă venerează doar pe Mine, oferindu-
Mi toate acțiunile lor, cu mintea concentrată asupra Mea prin
practica yoga și cu sentimentele inimii înălțate spre Mine în
devotament: Pe astfel de devotați îi salvez din oceanul
mortalității.
(12:8) Cufundă-ți conștiința doar în Mine; îndreaptă-ți toată
discernământul tău spre a Mă găsi: atunci, dincolo de orice
îndoială, vei ajunge la Mine.
(12:9) O, Dhananjaya (Arjuna), dacă nu-ți poți absorbi
gândurile în contemplarea Mea, atunci practică tehnicile de
yoga, menite să te ajute să-ți dezvolți concentrarea.
(12:10) Dacă, totuși, practica yoga vi se pare prea dificilă,
atunci faceți fiecare acțiune cu gândul la Mine. Și prin acest
mijloc veți obține succesul final.
(12:11) Dar dacă nici măcar în timp ce sunteți activi nu vă
puteți gândi la Mine, atunci dați-Mi intențiile voastre.
Străduindu-vă mereu să vă disciplinați mintea, oferiți-Mi
roadele fiecărei munci.
Sir Edwin Arnold o spune foarte frumos în parafraza sa foarte iubită
(pe bună dreptate), Cântecul Celest. Traducerea sa a acestui pasaj
este: "Dar, dacă în acest lucru inima ta slabă cedează , adu-Mi eșecul
tă u!".
Așa cum Yogananda a sfă tuit mai devreme să îi dă ruim lui
Dumnezeu chiar și greșelile noastre, tot așa ar trebui să ne
sfă tuiască să îi dă ruim lui Dumnezeu eșecurile noastre. Intenția este
cea care contează . Fiecare gâ nd care este înă lțat că tre Domnul
devine în timp purificat și întă rit. Nici o cantitate de neliniște nu
poate defini pe cineva așa cum este el în prezent.
De asemenea, în privința acordă rii cu guru, Paramhansa Yogananda
a spus: "Dacă mă închizi afară , cum pot să intru?". Paharul care este
întors cu susul în jos nu poate primi bă utură . Primul pas pentru a
primi binecuvâ ntă rile divine este să te ții pregă tit pentru momentul
în care aceste binecuvâ ntă ri sunt turnate. Într-adevă r,
binecuvâ ntă rile sunt acolo, mereu în așteptare, pentru vasele
conștiinței care sunt "ră sturnate" pentru a le primi.
(12:12) Perseverența în urmărirea cunoașterii de Sine și
aspirația (sinceră) de a o (experimenta) prin meditație este
mai bună decât posedarea cunoștințelor teoretice. Oferirea
către Mine a fructelor acțiunii, în plus, este mai bună decât
meditația unilaterală, dar neliniștită. Acțiunea, asociată cu
renunțarea la fructele acțiunii, aduce pacea interioară, ceea ce
face posibilă meditația profundă.
Acest pasaj este adesea tradus pentru a sugera că calea "mai ușoară "
a devoțiunii este mai potrivită pentru bhaktas decâ t meditația, care
tind mai degrabă să câ nte și să psalmodieze cu devoțiune, cu
acompaniament de tobe și țambale. În niciun moment în Gita,
Krishna nu a recomandat practicile exterioare ca fiind preferabile
comuniunii interioare, tă cute. Ceea ce oferă el în această strofă este
o încurajare pentru cei care nu pot încă să -și ducă devoțiunea în
interior. Devoțiunea este întotdeauna primordială . Totuși, atunci
câ nd este oferită doar în exterior, nu se poate pune problema de a se
contopi în experiența reală a iubirii lui Dumnezeu. Este ca și cum ai fi
la un banchet: Cel care mă nâ ncă cel mai bine și cu cea mai mare
plă cere este cel care mă nâ ncă în tă cere, nu cel care continuă să
exclame cu voce tare și în mod repetat câ t de delicioasă este
mâ ncarea!
Rugă ciunea și psalmodia pot fi descrise ca fiind fie o conversație, fie
o câ ntare cu Dumnezeu; meditația înseamnă a asculta ră spunsul Lui.
Ar putea oare Domnul să fie mulțumit de cineva care nu vrea să
audă ră spunsul Să u? Ș i ar putea El să fie și mai mulțumit de astfel de
devotați gă lă gioși și egocentrici? Absurd!
(12:13,14) Cel care nu poartă dușmănie nimănui; care este bun
și prietenos cu toți; care nu are conștiința lui "eu" și "al meu";
care este echilibrat în timpul durerii și al plăcerii, iertător față
de toți, mulțumit pe dinăuntru, statornic în practicile sale de
meditație (yoga) și stăpân pe sine; care încearcă cu credincioșie
(prin practica yoga) să-și unească sufletul cu Mine; care este
ferm în hotărâre și a cărui minte și discernământ îmi sunt
predate Mie: un astfel de om îmi este drag.
(12:15) Cel care nu-i deranjează pe alții și nu este deranjat în
schimb, care nu se bucură niciodată de nimic, care nu este
niciodată gelos, temător sau îngrijorat - un astfel de om Îmi este
drag.
(12:16) Cel care este liber de așteptări lumești; cu mintea
curată; prompt în acțiune; fără griji și neafectat de
circumstanțe; care nu are motivații egoiste: el, devotatul Meu
(adevărat), Îmi este drag.
Trebuie precizat încă o dată că a fi lipsit de motivația egoului nu
înseamnă a privi lumea cu o indiferență fadă . Indiferența, dacă nu
este însoțită de libertate interioară și bucurie, poate fi tamasică .
Uneori, oamenii se mâ ndresc cu faptul că "sunt deasupra tuturor
lucrurilor", câ nd, de fapt, sunt apatici. Adevă ratul yoghin este în
permanență intens conștient. El este interesat, de asemenea, nu în
sensul că este implicat emoțional, ci în sensul că oferă energie, în loc
să aștepte să o primească .
(12:17) Cel care nu se bucură de noroc și nici nu se întristează
când lucrurile nu merg bine, care nu judecă lucrurile nici ca
fiind bune, nici ca fiind rele, care se dedică numai Mie, un astfel
de om Îmi este drag.
(12:18,19) Cel care tratează prietenul și dușmanul la fel; care
este echilibrat, indiferent dacă primește onoare sau dezonoare;
care acceptă cu calm, fără atașament, cald și rece, plăcere și
durere; care este același în fața laudei sau a cenzurii; care este
liniștit și mulțumit în interior; care nu este atașat de niciun loc
și este mereu calm și devotat: un astfel de om îmi este drag.
(12:20) Dar cei care, plini de devotament, urmăresc dharma
fără moarte pe care am descris-o, mereu absorbiți de Mine, îmi
sunt mai presus de toate dragi.
Astfel se încheie cel de-al doisprezecelea capitol, intitulat
"Calea Bhakti Yoga", din Upanishadul sfintei Bhagavad Gita, în
dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută despre
yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul douăzeci și șase
Câmpul de luptă
Preambul:
Arjuna a spus: O, Keshava (Krishna), tânjesc să cunosc
(misterul) lui Prakriti și Purusha (Mama Natură inteligentă și
Dumnezeu transcendent, Tatăl); al kshetra (corpul) și
kshetragya (perceptorul interior); al cunoașterii și al obiectului
său (ceea ce este cunoscut).
Strofa de mai sus este de obicei nenumerotată , pentru a menține
numă rul de strofe din Gita la exact 700.
Arjuna, după ce a ascultat discursul lui Krishna despre unirea divină
prin devoțiune, vrea să afle mai multe despre lupta eternă (ră zboiul
de la Kurukshetra) dintre bine și ră u în sine și în cosmos. Nu putem
să nu ne întrebă m, avâ nd în vedere succesiunea acestor două
capitole, dacă nu cumva el (în numele tuturor că ută torilor) îi pune
aceste întrebă ri profunde lui Krishna pentru a contribui la
clarificarea pentru cititor a faptului că calea relativ ușoară (cel puțin
așa pare) a devoțiunii trebuie să fie asociată cu învă ță turile
profunde și extrem de practice pe care Krishna i le-a dat. Gita începe
cu Arjuna care se arată reticent în a lupta deloc. Nevoia cititorului,
acum, este să i se arate că bhakti (devoțiunea) nu face ca acea luptă
să fie inutilă pâ nă la urmă . Abia la sfâ rșitul Bhagavad Gita, Krishna,
în contextul și la momentul potrivit, explică iubirea divină în așa fel
încâ t să o pună în mod corespunză tor în contrast cu toate celelalte
considerente ale că ii spirituale. Altfel, oamenii ar putea că uta o
scurtă tură , prin devoțiune, și ar putea sfâ rși prin a deveni
superficiali în că utarea lor spirituală .
(13:1) Sfântul Domn a răspuns: O, fiu al lui Kunti (Arjuna), cei
care cunosc adevărul percep acest corp (uman) ca fiind kshetra
("câmpul" unde se culeg karma bună și rea), iar cunoscătorul
câmpului (sufletul) ca fiind kshetragya.
Există două forțe care acționează în corp: energia care circulă în
exterior (și în jos) și cea care circulă în interior (și în sus). Deși scena
din Bhagavad Gita este plasată pe un câ mp de luptă real, istoric,
decorul, așa cum arată foarte clar această strofă , este în primul râ nd
alegoric. Corpul, și nu câ mpul exterior din Kurukshetra (care există
încă din punct de vedere geografic în nordul Indiei), este ceea ce se
înțelege cu adevă rat prin câ mp de luptă . "Cunoscă torul câ mpului"
(kshetragya) este sufletul lă untric, care, asemenea lui Krishna pe
legendarul câ mp de luptă , nu ia parte activă la ră zboi. Sufletul
observă , dar ră mâ ne inactiv. Nu sufletul este cel care se încarnează
și moare odată cu trupul.
Paramhansa Yogananda a definit ego-ul ca fiind "sufletul atașat de
corp". Corpul - de fapt, corpurile: fizic, astral și cauzal, dintre care
primele două sunt supuse nașterii și morții - poate fi descris chiar și
la nivel fizic ca fiind doar idei ale sufletului. Toate cele trei corpuri
sunt ireale în veșnicie și rezistă doar atâ ta timp câ t ideea lor este
menținută în viață de că tre dorințe. Această idee este alimentată în
corpurile astral și fizic de conceptul de individualitate. Conștiința
egoului este, într-adevă r, un "element" al corpului astral.
Intelectul uman, pus în fața problemei celui care cunoaște și a celui
cunoscut (kshetragya și kshetra), spune: "A cunoaște ceva înseamnă ,
de fapt, a diferenția trei lucruri distincte: cel care cunoaște, lucrul
cunoscut și actul cunoașterii". Atâ ta timp câ t actul de cunoaștere
(adică de percepție) este îndreptat spre exterior, energia din corp va
curge și ea spre exterior, prin intermediul simțurilor, iar omul va fi
aspirat, ca să spunem așa, într-un vortex descendent, din care
evadarea va deveni din ce în ce mai dificilă .
Adevă ratul ră zboi de la Kurukshetra este lupta dintre aspirație, care
face ca energia din corp să curgă în sus, și atracția că tre o conștiință
inferioară , care aduce așteptă rile de împlinire ale omului în afara
simțurilor. Simplele lucruri de care speră să se bucure sunt ele
însele inanimate și nu-l pot satisface în niciun fel decâ t prin reacțiile
sale la ele.
Ceea ce definește direcția descendentă ca fiind rea este faptul că , în
ieșirea sa din sursa interioară , dezamă gește ceea ce toți cei din
samsara (maya) doresc cu adevă rat: împlinirea egoului, fericirea
emoțională și bucuria vieții prin intermediul simțurilor. De
asemenea, îl duce pe om în direcția opusă a ceea ce își dorește în
cele din urmă : fericirea divină . Dacă ar fi posibil ca natura umană să
fie cu adevă rat împlinită în exterior, așa cum crede în mod eronat
omenirea, ce persoană cu conștiința împă cată ar putea considera că
este ră u să caute o astfel de împlinire? Societatea ar putea fi
indignată de acțiunile pe care le consideră contrare obiceiurilor, dar
ceea ce vor alții de la cineva nu este cu adevă rat treaba lor! Fiecare
are propria sa viață de dus. Ceea ce face ca anumite comportamente
să fie greșite - și chiar, uneori, rele - este faptul că dorința îi înșală pe
oameni să se comporte împotriva propriilor interese superioare.
Obișnuința și dorința ne separă de conștiința sufletului. La această
separare inițială se adaugă și puternica stă pâ nire pe care ego-ul o
exercită asupra conștiinței noastre. Multitudinea de calită ți negative
care se dezvoltă din conștiința egoului - mâ ndria, de exemplu, și
vinovă ția, precum și nevoia închipuită de autojustificare - deși fac
parte integrantă din dansul oamenilor cu iluzia, aduc satisfacții false
care, în cele din urmă , provoacă suferință . Aceste calită ți se
înfă șoară în jurul ego-ului, legâ ndu-ne la fel de strâ ns cum a fost
legat Gulliver de numeroasele "frâ nghii" sub formă de fire care l-au
legat atunci câ nd a naufragiat și a fost întins inconștient pe
nisipurile din Lilliput.
Pentru că memoria sufletului nu se pierde niciodată , omul începe
încet-încet să se plictisească de visele mereu dezamă gitoare și
tâ njește să le risipească . Procesul de trezire este ceea ce omul
numește bine, deoarece îi atrage din nou energia și conștiința pe
coloana vertebrală și, pe mă sură ce îl readuce la sine, îi aduce și o
mai mare fericire și, în cele din urmă , starea de unitate cu Spiritul.
Creșterea energiei și a conștiinței la nivelul coloanei vertebrale
aduce în cele din urmă o unitate interioară și exterioară perfectă .
Cunoașterea, cunoscă torul și cunoscutul devin una. Devotamentul se
ridică ca ră spuns la magnetismul iubirii divine. În schimb, dorința
materială îi trage pe oameni în jos, ca ră spuns la magnetismul lui
Kundalini, care se mișcă în jos și care se manifestă în corp ca atracția
exterioară a lui maya - numit Satana în unele religii.
În acest capitol, Krishna detaliază adevă rurile cosmice, atâ t
interioare câ t și exterioare, prin care Spiritul a creat universul,
precum și sufletul omului care este prins în acest vortex creator.
Câ nd sufletul scapă în cele din urmă din vortex, își recapă tă unitatea
naturală cu Spiritul.
(13:2) Cunoaște-Mă și pe Mine, o, Bharata (Arjuna), ca pe
Cunoscătorul (Perceptorul) tăcut în toate kshetras (corpuri
evoluate din principiul creator cosmic și din Natură). Eu
consider că adevărata înțelepciune este înțelegerea kshetra,
câmpul, și a relației sale cu kshetragya, perceptorul câmpului.
Un tâ nă r pe nume Naresh a întâ lnit un sfâ nt. Sfâ ntul l-a întrebat cine
este, iar tâ nă rul a ră spuns: "Eu sunt Naresh".
"Cine ești tu?", a întrebat din nou sfâ ntul.
Naresh, gâ ndindu-se că poate sfâ ntul nu-l auzise, a spus: "Numele
meu este Naresh".
"Da, dar cine ești tu?"
Naresh, nedumerit, a ră spuns: "Numele tată lui meu este Ram Dutta.
Eu locuiesc în Delhi. Sunt contabil".
"Da, dar cine ești tu?", a insistat sfâ ntul.
Tâ nă rul a ră mas nedumerit de această întrebare. Sfâ ntul era greu de
urechi? Sau, poate, îmbă trâ nise și devenise puțin senil?
"Ei bine, dacă nu știi", a spus sfâ ntul cu un zâ mbet, "poate că e bine
că ai venit la mine."
De acum tâ nă rul era complet dezorientat! Cu toate acestea, simțea o
anumită pace în prezența sfâ ntului și se întorcea la el de multe ori -
nu prea știa de ce. Treptat, însă , a ajuns să se gâ ndească : "Chiar pot
să mă definesc într-un mod atâ t de limitat încâ t să spun că sunt un
contabil?". A început să se gâ ndească : "Eu nu sunt ceea ce fac. Sunt
un tâ nă r cu multe interese, inclusiv acela de a vizita acest sfâ nt - deși
o fac din motive pe care nu le înțeleg pe deplin".
"Cine ești tu?", l-a întrebat din nou sfâ ntul într-o zi. Pâ nă acum,
bă rbatul mai în vâ rstă i s-a pă rut tâ nă rului nu numai perfect normal,
ci chiar înțelept.
"Nu știu cine sunt cu adevărat", a spus Naresh.
"Așa e mai bine!", a exclamat sfâ ntul. "Acum, atunci, mai gâ ndește-te
o dată . Cine ești tu?"
Ei bine, se gâ ndi tâ nă rul. Am un nume, o familie, un domiciliu. Dar
sunt eu cu adevă rat vreunul dintre aceste lucruri? Dintr-o dată și-a
dat seama: "Sunt un suflet în că utarea lui însuși!" Trupul să u era
încă tâ nă r, dar știa că va îmbă trâ ni în timp. Chiar și acum era în
interior aceeași persoană care fusese câ nd era copil. Corpul se
schimbase, dar el nu. Prin urmare, și-a dat seama, el nu era corpul.
A fă cut o introspecție mai aprofundată . Înțelegerea lui se schimbase
de câ nd îl întâ lnise pe sfâ nt, dar în interior era tot aceeași persoană .
Personalitatea sa se schimbase, dar ceva în conștiința sa ră mă sese la
fel. Încet-încet, a ajuns să realizeze că el însuși era un punct de
percepție interioară din care doar observa aceste schimbă ri, dar nu
se definea în funcție de niciuna dintre ele.
Ceea ce se schimbă , și-a dat seama, nu poate fi ceea ce sunt. Eu sunt
acel ceva interior care ră mâ ne neschimbat - care pur și simplu
observă schimbarea. Astfel, a ajuns să se identifice din ce în ce mai
mult cu sufletul să u.
Într-o zi i-a spus gurului: "Ș tiu cine sunt, dar nu am cuvinte cu care
să vorbesc despre asta". Sfâ ntul, auzind aceste cuvinte, nu a fă cut
decâ t să zâ mbească . Mai tâ rziu, sfâ ntul a spus: "Acum, că nu mai ai
cuvinte, sunt multe lucruri pe care le putem comunica!".
Înțelepciunea începe cu cunoașterea faptului că noi nu suntem acest
corp sau această personalitate. Noi suntem sufletul nemuritor.
(13:3,4) Ascultă acum pe scurt despre câmp, despre atributele
sale, despre principiul său de cauză și efect și despre
influențele sale distorsionante; de asemenea, ce este El
(kshetragya) și natura puterilor Sale - adevăruri care au fost
cântate de înțelepți în multe feluri: în cântările Vedelor și în
aforismele bine argumentate și concludente din Brahmasutra.
Krishna afirmă că el expune adevă ruri deja declarate în scripturi.
(13:5,6) Spus succint (citând Scriptura), kshetras sunt compuse
(atât din Natura nediferențiată, cât și din Natura diferențiată,
natura lor diferențiată fiind "elementele" grosiere (pământ,
apă, foc, aer, eter), cele zece simțuri (cele cinci organe ale
cunoașterii: urechile, pielea, ochii, nasul și limba; și cele cinci
"obiecte" ale simțurilor - auzul, simțirea, vederea, mirosul și
gustul) și cele cinci organe de acțiune (mâinile, picioarele, gura,
anusul și organul generator); mintea conștientă de un singur
simț, intelectul, conștiința egoului, distorsiunile lui chitta
(atracție/aversiune, plăcere/durere), corpul însuși, conștiința
și persistența.
Aceste principii au aspectul lor cosmic, nediferențiat, precum și
aspectele lor diferențiate, individuale. Creația lui Dumnezeu însă și
este o entitate conștientă , conștientă de sine (deși nu din punct de
vedere egoic, deoarece ego-ul - sufletul identificat cu corpul - devine
un "element" doar odată cu corpul astral). După cum a afirmat
Swami Sri Yukteswar în capitolul despre învierea sa din
Autobiografia unui yoghin, ființele cauzale au puteri vaste, care le
permit chiar să creeze universuri sau "galaxii".
Krishna însuși oferă aceste detalii extraordinar de complicate ca un
citat din scripturile Shankhya. Intenția sa este de a-l conduce pe
Arjuna, devotatul universal, de la conștiința complexită ții la
simplitatea neidentifică rii cu niciuna dintre ele și, prin urmare, la
neidentificarea cu gâ ndul că ego-ul deține controlul suprem asupra
orică rui lucru.
Persistența sau tă ria de caracter (dhriti) se manifestă în primul râ nd
fizic, prin menținerea corpului și a conștiinței împreună . Corpul este
un agregat al celor două zeci și patru de "elemente" ale creației
(expuse în sistemul Shankhya din India), combinate cu aspectele
conștiinței care decurg din acestea. Pe acest "câ mp de luptă ",
ră zboiul se duce în mod constant între pasiune, dorință , atașament
și alte iluzii umane (pe de o parte) și (pe de altă parte) aspirațiile lor
opuse: devotamentul, neatașamentul și toate virtuțile. Scopul
practicii yoga este de a rezolva această complexitate în conștiința
simplă și atotcuprinză toare a conștiinței neschimbă toare a
sufletului.
(13:7) Adevărata intuiție conferită de înțelepciune este
revelată în următoarele calități: umilință; nepretenție;
inofensivitate; iertare; integritate; slujirea guru-ului; puritate
(a minții și a trupului); fermitate; autocontrol;-
(13:8) indiferența față de obiectele simțurilor; lipsa accentului
asupra propriului sine; percepția suferințelor și relelor
inerente nașterii, bolii, bătrâneții și morții;-
(13:9) neatașamentul; neidentificarea ego-ului cu proprii copii,
soție și casă (și cu tot ceea ce implică acestea); acceptarea egală
atât a norocului, cât și a nenorocirii;-
(13:10) devotament neclintit și identitate cu Mine, prin practica
yoga; dragoste pentru singurătate; lipsa de atracție pentru
societatea lumească;-
(13:11) perseverența în urmărirea cunoașterii de Sine;
aspirația spre adevărata înțelepciune, care este scopul oricărei
învățături. Calitățile opuse acestor virtuți sunt semnele
ignoranței.
Calită țile enumerate mai sus vorbesc de la sine. Ele sunt semnele
cuiva care intenționează să își absoarbă micul să u sine în Sinele
tuturor. Oricare ar fi îndatoririle pe care le are pe pă mâ nt -
exemplele enumerate aici sunt îndatoririle față de copii, soție și casă
- trebuie îndeplinite fă ră identificarea cu ego-ul. Yoghinul trebuie să -
l perceapă pe Dumnezeu ca fiind prezent în mod egal în toate.
Tră ind în această lume, el trebuie să -și amintească în mod constant
că nașterea, viața și moartea sunt fenomene trecă toare și că sunt
pline de suferință și durere - însoțite, inevitabil, de plă cerile și
împlinirile pă mâ ntești. Prin urmare, el nu ar trebui să se identifice
cu nimic exterior.
Ori de câ te ori este posibil, ar trebui să caute izolarea - pentru una
sau două să ptă mâ ni pe an, sau pentru perioade mai lungi - pentru a
se cufunda în gâ ndul la Dumnezeu. Nu ar trebui să nu-i displacă
compania lumească , deoarece a nu-i plă cea ceva înseamnă a crea o
tulburare în chitta, sau sentimentul să u. S-ar putea să nu i se pară
întotdeauna convenabil să evite o astfel de societate, dar ar trebui să
fie conștient și să accepte ca fiind atitudinea corectă pentru un
devotat, o dezinteresare interioară pentru aceasta. Astfel, dacă
uneori trebuie să participe la adună ri lumești, el ar trebui să
relaționeze cu oamenii dintr-un centru ferm de calm din interiorul
să u.
Cunoașterea intelectuală de dragul ei nu este o că utare demnă de
cineva care caută înțelepciunea. Cunoașterea este posesia unui
simplu catalog de fapte: Înțelepciunea este înțelegerea modului în
care se pot folosi faptele în că utarea ilumină rii Sinelui.
(13:12) Vă voi spune acum ce cunoaștere trebuie să urmărești:
adevărata cunoaștere, care dă nemurirea. Ascultați (ceea ce am
de spus) despre Brahman cel Suprem, Cel fără de început: Cel
despre care nu se poate spune nici că există, nici că nu există
(întrucât existența implică o venire în ființă).
(13:13) El locuiește, totuși, omniprezent în univers, pătrunzând
totul: capete, ochi, urechi, fețe peste tot;-
(13:14) strălucește în toate facultățile senzoriale, dar le
transcende; este suportul principal al tuturor lucrurilor, dar nu
este atașat de nimic; este deasupra celor trei gunas (calități),
dar experimentează (totul) prin ele;-
(13:15) înăuntrul și în afara a tot ceea ce există, atât animat cât
și inanimat; "cel mai apropiat de cel apropiat", dar atât de
subtil încât este imperceptibil;-
(13:16) El, Unicul indivizibil, apare divizat în nenumărate ființe
- păstrându-le, apoi distrugându-le formele, apoi manifestându-
le din nou;-
(13:17) Lumina luminilor este El, dincolo de orice întuneric;
toată cunoașterea, (fie că) poate fi cunoscută sau aspirată: El
este (pentru totdeauna) așezat în inimile tuturor.
(13:18) Am descris aici pe scurt domeniul (kshetra); natura
înțelepciunii și obiectul înțelepciunii. Posedat de această
înțelegere, devotatul Meu intră în Mine.
Este uimitor să contemplezi infinitatea de adevă ruri - toate acestea
unite de conștiința unică a lui Dumnezeu. Suma tuturor acestor fapte
enumerate de Krishna este realizarea covâ rșitoare a faptului că
Dumnezeu nu numai că este în toate, dar este totul. Nimic nu ar fi
putut exista fă ră să fi fost visat de El.
Totuși, cel de-al doilea aspect uimitor pe care trebuie să -l
contemplă m este că nici mă car universul, în toată vastitatea sa, nu
este produsul direct al voinței Sale. El este îndepă rtat departe de tot,
fă ră vibrații, imuabil, neatins. El își transmite puterea, iubirea și
înțelepciunea Sa unor forțe universale, conștiente (manifestate de
El) care produc universul pe care îl cunoaștem.
(13:19) Să știi că atât Purusha cât și Prakriti sunt fără început.
Să știți, de asemenea, că toate modificările și calitățile (gunas)
ale naturii se nasc din Prakriti.
Purusha și Prakriti-Spirit și natură : Paramhansa Yogananda le-a
descris ca dansâ nd împreună într-un joc divin etern, sau lila.
Domnul Transcendent (kshetragya, sau observatorul) și Prakriti
(Mama Natură ): Aceștia doi nu sunt separați, ci sunt o singură
Realitate esențială . Așa cum oceanul este mereu același, fie că este
cu sau fă ră valurile sale, tot așa și oceanul Spiritului, fie că este cu
sau fă ră valurile manifestă rii cosmice, este mereu unul și același.
Prakriti poate fi descrisă ca fiind furtuna care produce valurile. Ea
este produsul "dorinței neobosite" a Spiritului de a-și manifesta
beatitudinea în exterior: de a se "bucura de Sine prin mulți", după
cum spun scripturile. Furtuna produce cele trei gunas, sau calită ți,
care sunt grade de manifestare. Sattwa este ca un val jos, cel mai
apropiat de Sursa sa din ocean; el dezvă luie cel mai clar adevă rul
ființei sale. Rajas este agitația care începe să se manifeste într-o
furtună , mai degrabă decâ t într-o briză ușoară . Cu câ t valul este mai
înalt, cu atâ t este mai îndepă rtat de Sursa sa. Astfel, înă lțimea sa
distorsionează mai complet adevă rul. Tamas, în sfâ rșit, este
rezultatul unei violențe extreme sub forma unei furtuni, care
produce creste de valuri impună toare. Crestele par să anuleze orice
sentiment de unitate, deoarece se dezintegrează în nenumă rate
bule. Fiind cele mai îndepă rtate de Sursa Oceanului, ele nu dau nici
un indiciu al adâ ncimii și mă reției calme a oceanului, ci mai degrabă
ascund orice sugestie de vastitate.
Trebuie subliniat faptul că "cel mai apropiat, cel mai îndepă rtat și cel
mai îndepă rtat" sunt doar figuri de stil și nu fapte literale, deoarece
Dumnezeu, sau Prakriti, este prezent peste tot în mod egal. Astfel,
această imagine trebuie să fie compensată de o alta: Sattwa guna nu
aruncă decâ t un vă l subțire asupra Realită ții Eterne. Rajoguna poate
fi descrisă , în această a doua imagine, ca aruncâ nd o pă tură peste
această Realitate, mai degrabă decâ t un vă l subțire. Iar tamoguna, în
cele din urmă , poate fi descrisă ca închizâ nd acea realitate în beton,
pă râ nd să o separe de Dumnezeu și de toate calită țile dumnezeiești
cu totul. Așa cum violența sfâ rșește adesea prin epuizare, tot așa și
calitatea de tamas scufundă mintea în plictiseală totală , disperare și
deznă dejde.
Satana - o temă comună în special în iudaism, creștinism și islamism
- nu este și nu ar putea fi o realitate atâ t de separată sau diferită de
Domnul divin al universului. Satana este o manifestare a forței de
mișcare exterioară a lui maya - departe de Spirit și spre creație. Ar
trebui să se înțeleagă în mod clar, totuși - am fă cut această precizare
și mai devreme - că Satana este o forță și o voință conștientă , o
manifestare tot mai departe a conștiinței în materie. Astfel, Satana
este - în mod determinat - sursa tuturor disonanțelor și discordiei.
El se află "la baza" orică rei boli sau distorsiuni a ceea ce ar fi putut fi
altfel o existență relativ lipsită de griji pe pă mâ nt. Ciume, boli,
insecte otră vitoare sau altfel nocive, intruziunea urâ tului cu scopul
deliberat de a perturba tot ceea ce este frumos și înă lță tor: Aceste
lucruri nu sunt produsul unor entită ți superioare, ci al acelei forțe
care dorește lipsa de armonie pe pă mâ nt.
În sferele astrale superioare, astfel de neplă ceri nu există . În lumile
materiale, unde predomină sattwa guna, aceste neplă ceri fie nu
există , fie nu reprezintă o problemă . Pe de altă parte, în lumile și în
galaxii întregi care sunt mai tamasice decâ t a noastră , aceste
"neplă ceri" agravează enorm mizeria generală . Acest subiect va fi
tratat mai pe larg mai tâ rziu, dar deocamdată este important să
clarifică m faptul că Natura, în aspectul ei de Mamă Cosmică , nu este
responsabilă pentru suferința umană . Prakriti, în aspectul ei de
manifestare exterioară , ca Aparaprakriti, este cea care - dintr-un
punct de vedere relativist, uman - este atâ t de înfricoșă toare.
Ș tiința modernă i-a pregă tit pe oameni pentru o viziune mai puțin
deistă , dar în același timp mai fundamental spirituală , asupra
realită ții. Este în mod necesar - avâ nd în vedere ceea ce se știe acum
despre vastitatea universului - o viziune mult mai impersonală decâ t
cea pe care omul o avea în trecut. Oamenii nu se mai pot considera
cu atâ ta încredere că sunt vegheați de un Dumnezeu paternal și
veșnic binevoitor, care se preocupă în mod intim de treburile umane
- un Personaj iubitor care dorește ca fiecare să reușească în ambițiile
sale de viață și să fie fericit din punct de vedere uman; un Personaj
care speră cu adevă rat că Joe se va împă ca cu Mary și că Bob va
obține acea diplomă pentru care el și pă rinții să i s-au rugat cu atâ ta
ardoare.
Unii oameni din trecut L-au vă zut pe Dumnezeu, alternativ, ca pe un
Dumnezeu al mâ niei și geloziei - din nou, foarte personal în grija Sa
pentru scena umană , dar suficient de furios pe pă că toși pentru a-i
condamna la iadul veșnic - chiar dacă (trebuie spus acest lucru) El le
oferă oamenilor toate stimulentele de care au nevoie pentru a
pă că tui, și pentru a pă că tui exuberant! Aceste stimulente sunt
adesea copleșitoare. Merită oare omul singur întreaga vină ?
Dumnezeu este impersonal. El este dispus să -i lase pe oameni să
sufere dacă aceștia Îl ignoră , sau se întorc împotriva Lui, sau
tră dează o dedicație de odinioară față de El. Dar pentru cei care Îl
iubesc, El este, de asemenea, personal prin iubirea lor.
Viziunea pe care oamenii o aveau în trecut a transformat viața într-
un fel de meci de fotbal, cu forțe satanice și angelice care se luptau
împreună - adesea, din pă cate, la egalitate - fiecare tabă ră luptâ nd cu
înverșunare pentru o eventuală victorie. Se spune că Dumnezeu este
atotputernic, atotștiutor, atotîngrijitor, totul - ei bine, totul - totul,
doar că există întotdeauna acel "șarpe" insidios, Satana, care
reușește cumva să se amestece în orice plan bun și să îi facă pe toți
să se întrebe dacă Dumnezeu are cu adevă rat în El ceea ce este
necesar pentru a câ știga. Dacă cineva se hotă ră ște să joace de partea
lui Dumnezeu, șansele de reușită ale acelei persoane sunt
îmbună tă țite, dar totuși ajută să ai garanția câ torva miracole care să
împingă lucrurile.
Viziunea cosmică care evoluează acum ca urmare a revelației științei
cu privire la modul în care funcționează cu adevă rat lucrurile nu
este prietenoasă cu conceptul de favoritism divin. Cu toate acestea,
știința, de asemenea, se îndreaptă spre o viziune a realită ții care
include o conștiință universală , mai degrabă decâ t un nă mol
material inert. Conceptele religioase de modă veche sunt subminate
de descoperirile despre natura impersonală a tuturor lucrurilor. În
același timp, la fel și perspectiva științifică tradițională se
transformă de la materialismul complet la o percepție din ce în ce
mai spirituală - de fapt, vedantică - a realită ții.
Fă ră ră ul conștient, nu ar putea exista binele conștient. Fă ră
dualitate, nu ar putea exista nicio manifestare cosmică a nimic. La
suprafața oceanului nu ar exista valuri și nici depresiuni de
compensare care să mențină neschimbat nivelul general al
oceanului. Creația nu ar fi luat naștere niciodată . Modelul în evoluție
treptată pe care oamenii și-l formează despre realitatea ultimă , și pe
care Bhagavad Gita îl declară cu fermitate, nu sugerează nicio
victorie finală , obiectivă , nici pentru bine, nici pentru ră u. Victoria
finală este rezervată doar indivizilor. Altfel, în această lume a
dualită ții, toate victoriile sunt trecă toare și sunt în mod necesar
echilibrate de înfrâ ngeri (datorită influenței universale a dualită ții).
Că ută torii individuali ai adevă rului trebuie, unul câ te unul, să se
scufunde sub agitația provocată de furtuna de la suprafață și să
gă sească pacea în adâ ncuri. Eliberarea se obține individual, nu prin
efort de grup. Deși grupurile pot oferi cel puțin un mediu de
susținere pentru aspirantul individual, exercițiul conștiinței trebuie
fă cut personal - și adesea solitar: Este întotdeauna o chestiune între
individ și Creatorul să u.
În ochii lui Dumnezeu nu există favoriți. Cu toate acestea - ciudat de
spus - legea Lui pare să -i favorizeze cumva pe cei care Îl caută cu
seriozitate. Pentru că ută torul sincer, cosmosul este ca o cutie de
rezonanță a unui instrument muzical. El rezonează cu conștiința sa
și îi sporește considerabil puterea. Pentru un astfel de suflet,
miracolele se întâ mplă într-adevă r, deși niciodată în modul dulce
sentimental și zâ mbitor de susțină tor pe care și-l închipuie mulți
adoratori ortodocși. Ceea ce se întâ mplă seamă nă mai degrabă cu
ceea ce s-a întâ mplat la Kurukshetra, câ nd Krishna a fost de acord să
fie că ră ușul lui Arjuna cu condiția ca el însuși să nu ia parte activă la
luptă . Arjuna a acceptat cu bucurie această condiție, deoarece și-a
dat seama corect că , indiferent dacă era activ sau nu, simpla
prezență a lui Krishna ar fi garantat victoria în cele din urmă . Într-
adevă r, asta a fost ceea ce s-a întâ mplat în cele din urmă . Ș i este ceea
ce se întâ mplă în "ră zboiul de la Kurukshetra" privat din interiorul
fiecă rei ființe umane individuale.
În mod uimitor, trecerea de la credința într-un Dumnezeu intens
personal la Unul care este sever și impersonal nu ne oferă o statuie
sculptată în piatră , solidă , fermă ca piatra în absolutul să u. Excepțiile
apar în mod constant: Statuia continuă să se fisureze și are nevoie în
mod constant de reparații. Cine, cu adevă rat, îl poate înțelege pe
Dumnezeu? El este impersonal - da, în mod clar. Cu toate acestea, El
locuiește în fiecare dintre noi și se îngrijește de fiecare dintre noi în
mod foarte personal, dacă îi dă ruim inima noastră . Impersonalitatea
Sa constă în a nu dori nimic de la noi, cu excepția, într-adevă r -
întrucâ t în fiecare dintre noi, prin sentimentele noastre umane, El
este, de asemenea, foarte personal - El tâ njește după dragostea
noastră !
Sentimentele dulci și prostești nu-L câ știgă . Oferirea sinceră și
completă de sine, da. Adevă ratele miracole sunt o caracteristică
constantă a vieții spirituale. Apelâ nd la Maica Universului, oamenii
primesc într-adevă r ră spunsul ei plin de iubire. Condiția pentru a
forma această relație cu Ea este încrederea totală , copilă rească , și
absența totală a dorinței egoiste.
Permiteți-mi să închei această discuție cu o poveste foarte mică , dar
adevă rată , din viața lui Paramhansa Yogananda.
Tră ind în California, el a că lă torit adesea între sediul să u de pe
Muntele Washington, în Los Angeles, și eremitul să u de pe malul
oceanului, la o sută de mile mai la sud, în Encinitas. În Laguna Beach,
un oră șel de pe drum, a gă sit un magazin care fă cea o delicioasă
pâ ine scoțiană . Un adevă rat maestru ca el nu este atașat de plă ceri și
nu este condus de nici cea mai mică dorință pentru ele. Cu toate
acestea, el se poate bucura de lucruri. Atunci câ nd este puternic în
neatâ rnarea sa, nu are nevoie să ră mâ nă veșnic distanțat de tot și de
toate.
Cu acest preambul, pot povesti că uneori își întrerupea că lă toria
între Los Angeles și Encinitas oprindu-se la acel mic magazin. În
mașină , după aceea, împă rtă șea cu tovară șii să i plă cerea de a mâ nca
această pâ ine scurtă . Era ceva ce îi plă cea să împă rtă șească mai ales
cu Mama Divină .
Într-o zi s-au oprit la acest magazin, iar un ucenic a intrat pentru a
cumpă ra o mică cantitate de pâ ine. A ieșit și a raportat, cu pă rere de
ră u, că toate fulgii fripți fuseseră vâ nduți. Maestrul, după cum ne-a
povestit mai tâ rziu, nu a fost dezamă git: a fost doar surprins. El nu
fă cea niciodată nimic fă ră să o consulte mai întâ i pe Mama Divină .
Oare, de data aceasta, Ea îl indusese în eroare?
"Mamă divină ", s-a rugat pentru o clipă , "ce s-a întâ mplat?".
În acel moment a vă zut o rază de lumină coborâ nd pe acoperișul
acelui magazin. O clipă mai tâ rziu, proprietara a ieșit în fugă ,
purtâ nd în mâ nă un mic pachet. "Așteptați!", a strigat ea. "Nu plecați!
Acest pachet este pentru tine. Îl pă stram pentru un alt client care îl
comandase, dar pot să -i fac un alt lot."
Ciudat este să spunem că în acest univers vast și impersonal, unde
Dumnezeu pare îndepă rtat, neatins, imuabil și aparent nepă să tor,
vechile adevă ruri sunt întă rite ca și cum ar fi cu o ră zbunare! Tinerii,
mai ales în zilele noastre, doresc o religie care să satisfacă exigențele
bunului simț. Câ nd toate raționamentele au fost fă cute, totuși, și
câ nd se face numă ră toarea finală , descoperim că , în ciuda tuturor
lucrurilor, universul este mai iubitor, mai grijuliu, mai interesat de
noi decâ t credeau chiar și stră moșii noștri!
(13:20) Cauza și efectul material sunt produsul lui Prakriti.
Bucuria și tristețea (experiența mentală a acestor efecte) sunt
produsul lui Purusha (sufletul) din om.
Conștiința divină se filtrează în conștiința umană . În calitate de
suflet, această conștiință divină este un observator imparțial. Cu
toate acestea, sufletul ne oferă însă și conștiința noastră , oferindu-ne
capacitatea de a ne bucura sau de a ne întrista. Pentru a deveni mai
conștienți de suflet, ar trebui să ne spunem: "Nu sunt eu, în
adevă ratul meu Sine, cel care se bucură sau se întristează ". Mingea
să ltă reață a reacțiilor emoționale este cea care menține atenția
oamenilor concentrată în exterior, în jocul vieții. Guru al meu a dat
acest sfat: "Ră mâ neți întotdeauna în Sine. Coboară puțin pentru a
mâ nca sau pentru a vorbi, după cum este necesar, dar câ nd revine
ocazia, retrage-te din nou în Sine."
(13:21) Purusha, care acționează prin Prakriti, și sufletul care
acționează prin corp: Amândoi experimentează (în mod
impersonal) gunas, născute din natură. Atașamentul față de
gunas este cel care îi determină pe oameni să se întoarcă (pe
pământ) în pântece bune sau rele.
Cele trei gunas, sau calită ți, sunt o caracteristică omniprezentă a
naturii. Amestecul lor constant variat produce diferențele uriașe
care există între ființele umane. Așa cum stră lucirea unui diamant
nu este atenuată de nici o pungă care îl conține, indiferent dacă
punga este diafană , translucidă sau opacă , tot așa sufletul nu este
afectat de gunas în om. Faptul că o persoană este sfâ ntă , lumească
sau rea nu afectează sau definește în niciun fel sufletul să u, care este
prezența Spiritului mereu neschimbă tor din ea.
(13:22) Spiritul Suprem, care se manifestă în fiecare corp sub
forma sufletului, este martorul detașat; este (prin conștiința
omului) consilierul care, deși acceptă totul, oferă îndrumare,
dacă i se cere. Sufletul este Susținătorul, cel care
experimentează (dar nu reacționează cu sentimente de plăcere
sau de durere), Marele Domn și Sinele Suprem.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu este sufletul omului - individualizat, dar
mereu perfect. Sufletul este martorul. Prin intermediul ego-ului,
sufletul experimentează bucuriile și tristețile vieții. Prin intuiție, el
oferă o îndrumare înțeleaptă atunci câ nd poate - adică atunci câ nd
oamenii i-o cer, sau câ nd ego-ul se arată în alte moduri sau cu alte
ocazii deschis și receptiv la ea.
Uneori, devotatul, din cauza absenței spiritului sau a faptului că nu
se protejează suficient de mult împotriva tentațiilor, alunecă
momentan de la devotamentul să u. Dacă deschiderea sa normală
față de harul divin nu a fost închisă de direcțiile iluzorii prezente,
sufletul poate intra în scenă și îl poate împiedica să alunece mai
departe. Această speranță , însă , nu trebuie - evident, nu trebuie! - să -
i dea îndră zneala de a presupune intervenția sa. Cu toate acestea,
gâ ndul poate contribui la menținerea speranței, atunci câ nd calea
din fața sa pare întunecată . Harul este o caracteristică extrem de
importantă a că ii spirituale. El nu este niciodată impus, dar poate fi
câștigat.
Uneori, într-adevă r, se întâ mplă ca o persoană aflată în mare pericol
de că dere spirituală , a că rei karmă din trecut este în esență bună , să
primească pentru o perioadă de timp experiențe spirituale înalte -
binecuvâ ntarea meritată în urma eforturilor corecte din viețile
anterioare - pentru a o încuraja să se întoarcă cu bună voință la
practicile sale spirituale. Ceilalți devotați de pe cale, conștienți de
experiențele sale profunde, își pot imagina că este foarte avansat,
dar, în realitate, sufletul să u, invitat să facă acest lucru de karma sa
bună din trecut, îi oferă un har special. Este trist câ nd oamenii
resping această ofertă .
(13:23) Oricare ar fi modul său de viață, cel care (prin
realizare) înțelege relația dintre Spirit (de asemenea, sufletul
său individual) și Natură (și, la nivel individual, corpul) cu cele
trei gunas ale sale, chiar dacă se angajează în exterior în
activitatea acestei vieți, nu trebuie să mai treacă niciodată prin
renaștere.
Ar putea fi util, aici, să reiteră m că ceea ce se urmă rește în acest
pasaj este înțelegerea intuitivă , nu intelectuală .
Într-o zi, gurul meu a certat un discipol pentru unele neajunsuri.
Discipolul, deși opunea rezistență mentală , a ră spuns ca și cum ar fi
avut ră bdare: "Înțeleg, Maestre".
"Nu înțelegi", a replicat Maestrul. "Dacă ai înțelege cu adevă rat, ai
face ceea ce îți spun!"
(13:24) Pentru a vedea Sinele în Sine (ego-ul purificat) prin
Sine (mintea clarificată), unii căutători urmează calea
meditației, alții pe cea a cunoașterii, iar alții pe cea a activității
dezinteresate (serviciul).
Aici sunt descrise pe scurt cele trei abordă ri principale ale lui
Dumnezeu (adică ale realiză rii de sine). Prima este meditația - calea
acțiunii interioare, pe care am descris-o ca fiind știința Kriya Yoga. A
doua este Shankhya Yoga, calea discrimină rii, sau Gyana. A treia este
Karma Yoga, calea acțiunii corecte.
Cineva se poate întreba: "De ce Krishna nu a menționat și calea
devoțiunii Bhakti Yoga?". Adevă rul este că , fă ră devotament, nicio
altă cale nu va funcționa. Krishna subliniază frecvent, în Gita,
importanța devoțiunii. În acest capitol, el subliniază necesitatea de a
purta un ră zboi interior pentru cauza adevă rului. (De aici și
referirile repetate la kshetra și la Kurukshetra, simbol al luptei pe
care o implică avansarea spirituală ). Fie că meditează , discriminează
sau acționează , o atitudine devoțională trebuie să stea la baza a tot
ceea ce face cineva. Devoțiunea este coarda arcului care trage
să geata spre ținta sa. Fă ră ea, tot efortul spiritual nu este decâ t o
simplă adunare de karma bună . El nu poate conferi eliberarea.
(13:25) Unii oameni, ignorând aceste trei căi, ascultă
instrucțiunile guru-ului lor; acceptând ceea ce acesta le învață
ca fiind refugiul lor suprem, ei se apropie cu venerație de
adevăr și astfel trec peste (râul) morții.
Puțini sunt cei care înțeleg importanța guru-ului uman. Nicio scriere
nu poate îndeplini funcția sa. Așa cum spunea guru meu: "Poți să te
cerți cu scripturile, dar ele nu-ți vor ră spunde. Dar un guru viu te
poate lă muri cu privire la orice neînțelegere." Ceea ce a menționat el
mai presus de toate, însă , a fost asistența subtilă a guru-ului în
interior, fie sub formă de îndrumare, fie sub formă de putere și
binecuvâ ntă ri necesare. Mulți oameni înțeleg greșit rolul guru-ului,
imaginâ ndu-și că acesta trebuie doar să fie un învă ță tor înțelept,
competent în chestiuni spirituale și familiarizat cu capcanele
obișnuite de pe cale. Așa cum am spus mai devreme, nu este
neobișnuit ca adevă rații guru din India să pă streze maun, sau
tă cerea completă . Învă ță tura unui adevă rat guru se face, înainte de
toate, printr-un transfer de conștiință . Principala sa "slujbă " este de
a-l înă lța pe discipol prin magnetismul să u spiritual.
Rolul discipolului este de a asculta, nu de a se certa. Dacă are îndoieli
sau întrebă ri, bineînțeles, este important să le exprime. Modul de a
face acest lucru, în acest caz, nu este provocator, ci cu o dorință
sinceră de a învă ța. În acest caz, într-adevă r, s-ar putea ca, cu câ t
pune mai multe întrebă ri, cu atâ t mai bine. Ceea ce se întâ mplă
adesea în schimb, însă , este că discipolul, plin de întrebă ri, intră în
încă perea în care se află guru, dar constată în prezența acestuia că
toate întrebă rile sale s-au evaporat. Motivul este că întrebă rile țin de
intelect, în timp ce guru emană vibrații de supraconștiință . Aceste
vibrații satisfac deseori întrebă rile discipolului, oferindu-i în tă cere
ră spunsurile pe care le dorește sau anulâ nd însă și dorința de a pune
întrebă ri, deoarece gă sește bucuria și pacea pe care le simte în
prezența guru-ului să u complet satisfă că toare.
Treptat, pe mă sură ce discipolul se conectează la conștiința guru-
ului să u, își vede propria conștiință schimbâ ndu-se, vechile tipare de
obișnuințe dispă râ nd și manifestâ ndu-se altele noi care îl deschid
că tre inspirația și îndrumarea supraconștientă . Tendințele pe care
discipolul însuși își dorește intens să le eradicheze, dar pe care nu a
reușit să le elimine prin propriile eforturi, pot dispă rea brusc, în
sintonie cu guru, ca și cum nu ar fi existat niciodată .
Paramhansa Yogananda spunea: "Calea spirituală este compusă în
proporție de două zeci și cinci la sută din efortul discipolului,
două zeci și cinci la sută din efortul depus de guru în numele să u și
cincizeci la sută din harul lui Dumnezeu". Deoarece gurul este un
canal pentru Dumnezeu Însuși, se poate spune chiar fă ră greșeală că
Dumnezeu, atât în guru, cât și prin guru, reprezintă șaptezeci și cinci
la sută din că lă toria spirituală a discipolului.
În ashramul orică rui guru adevă rat există discipoli aflați în multe
stadii de maturitate spirituală , de la începă tori care se luptă pâ nă la
cei foarte avansați. Se poate învă ța din diferitele lor exemple cum să
se acordeze cel mai bine cu ajutorul guru-ului, în interior. Acei
discipoli "verzi" a că ror concentrare este exterioară îl urmează pe
guru ca și cum ar spera că cel mai mic cuvâ nt sau gest al să u se va
dovedi cumva benefic pentru ei. Cei care sunt mai dezvoltați din
punct de vedere spiritual se sintonizează în interior, scă ldâ ndu-și
conștiința în vibrațiile înă lță toare emanate de guru.
Slujirea unui guru nu este agitația agitată a unei persoane neliniștite,
fie că joacă rolul unei infirmiere sau al unui petiționar dornic să îi
atragă atenția. Este în primul râ nd lă untric. Slujirea față de guru
înseamnă în primul râ nd oferirea energiei și devotamentului cuiva
pentru a fi cură țat în izvorul să u de har. Îl servești mai mult cu
conștiința corectă decâ t cu acțiuni exterioare - deși ambele, în
funcție de circumstanțe, pot fi adecvate. Important este ca atitudinea
cuiva să fie respectuoasă și receptivă .
Este important să fii fizic lâ ngă guru? Nu neapă rat. Acordarea
mentală este totul. Guru-ul meu mi-a spus că și un singur contact
fizic cu guru poate fi suficient pentru a pecetlui această legă tură .
Trebuie, totuși - așa mi-a spus el - să existe cel puțin acel contact.
Acesta poate avea loc prin medierea unui discipol avansat. Totuși,
cei care se gâ ndesc să o formeze doar prin acceptare mentală din
partea lor nu obțin aceleași rezultate. Adevă rurile enunțate aici sunt
vizibile și tangibile. Ele pot fi testate. Ele nu depind de o credință
oarbă .
Apropierea fizică de guru este, cu siguranță , o mare binecuvâ ntare.
Totuși, ea are dezavantajul (dacă nu este foarte avansată ) de a-l face
pe discipol să creadă că îl cunoaște bine pe guru prin simpla
familiaritate cu personalitatea acestuia. Un maestru are nevoie de
un corp și, prin urmare, și de o personalitate, pentru a putea
funcționa în această lume. Cu toate acestea, el nu este nici acel corp,
nici acea personalitate.
Cum va fi personalitatea lui? Ar trebui să fie aproape de la sine
înțeles că va fi radiantă , magnetică , iubitoare, veselă și debordantă
de putere divină . În afară de aceasta, însă , va fi foarte individuală . Cu
toate acestea, a cunoaște și a iubi această personalitate nu înseamnă
neapă rat că cineva este în ton cu spiritul să u interior. Acordarea
interioară este necesitatea supremă pentru a primi în cel mai înalt
grad harul să u divin.
Discipolii de lungă durată se agață adesea de anumite atitudini
proprii, care nu reflectă atitudinile guru-ului, și poate că nici mă car
nu sunt conștienți că există o discrepanță , deoarece se simt împliniți,
personal, în armonizarea lor cu el. Ei nu merită nicio vină pentru
ceea ce ar putea pă rea altfel în ei o deficiență . Motivul pentru care au
venit la el, în primul râ nd, a fost acela de a-l gă si pe Dumnezeu. Cu
toate acestea, nu este înțelept să ții închisă orice ușă a conștiinței
față de el, gâ ndindu-te: "Atâ t voi accepta. Dincolo de asta, am
propriile mele idei și cred că trebuie să -mi dezvolt propriile mele
forțe".
(13:26) O, cel mai bun dintre Bharatas (Arjuna), orice există, să
știi că s-a născut din uniunea dintre kshetra (natura și corpul)
și kshetragya (spiritul și sufletul).
(13:27) Vede cu adevărat cel care Îl percepe pe Domnul Suprem
prezent în mod egal în toate ființele, pe cel nepieritor în cel
pieritor.
Mahatma Gandhi a spus-o foarte frumos: "În mijlocul morții, viața
persistă ." Viața însă și, nă scută din Spirit prin natură , este principiul
nepieritor.
(13:28) Privind pretutindeni Prezența Divină, el nu se mai
dăunează pe sine însuși prin auto-ignoranță. (Astfel,) el atinge
Scopul Suprem.
(13:29) Vede cu adevărat acel om care percepe că toate
acțiunile sunt realizate doar de către natură (Prakriti), nu de
către Sine (care este mai presus de orice acțiune).
Acestei ultime strofe i se poate da un sens secundar: Yoghinul
trebuie să -și ofere toate acțiunile lui Dumnezeu (sau naturii) și să
simtă că numai Dumnezeu (natura) acționează prin el. Deși acest
concept nu este literalmente adevă rat (deoarece elimină complet
realitatea ego-ului), el ajută în exercițiul de extindere a conștiinței
ego-ului de la micul sine la Sinele infinit.
(13:30) Când (yoghinul) vede toate ființele ca fiind cuprinse în
Unul, după ce și-a extins conștiința (și simpatia) pentru a
include toate ființele vii, el se contopește în Brahman.
Un aspect practic al învă ță turii din această strofă este ceva ce
Yogananda a spus: "Să nu crezi că Îl poți iubi pe Dumnezeu pur și
simplu și în întregime dacă ești capabil să tratezi chiar și o singură
ființă umană cu ră utate. Domnul unic este prezent în mod egal în
toți. A maltrata sau chiar a simți rea voință față de oricare dintre
creaturile Sale înseamnă , cel puțin în această mă sură , a te separa de
Dumnezeu".
(13:31) O, Arjuna! Sinele Suprem, care nu are nici început, (nici
sfârșit,) și nici atribute, chiar dacă locuiește într-un corp (ca un
maestru realizat), nici nu acționează și nici nu este atins de
vreo acțiune.
(13:32) Așa cum eterul subtil, atotpătrunzător, nu este afectat
(de ceea ce se mișcă prin el), în mod similar, Sinele, deși
pătrunde în întregul corp, nu este niciodată afectat de acesta.
(13:33) O, Bharata (Arjuna), așa cum soarele luminează
întreaga lume, la fel și Domnul Câmpului (Dumnezeu și reflecția
Sa ca suflet) luminează întregul corp (al naturii și al omului).
(13:34) Ei merg la Suprem care percep cu ochiul înțelepciunii
distincția dintre kshetra și kshetragya și înțeleg cum se pot
elibera ființele de (implicarea în) Prakriti.
Astfel se încheie cel de-al treisprezecelea capitol, numit
"Câmpul de luptă", din Upanishad din sfânta Bhagavad Gita, în
dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută despre
yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul douăzeci și șapte
Transcenderea celor trei Gunas
(14:1) Domnul binecuvântat a spus: Vă voi declara încă o dată
acea înțelepciune supremă, mai presus de orice cunoaștere, în
realizarea căreia toți înțelepții au atins, după moarte,
Perfecțiunea finală.
(14:2) Cei care dobândesc această înțelepciune și se stabilesc în
Mine nu mai renasc niciodată, nici măcar atunci când creația
însăși este re-manifestată. Ei nu sunt tulburați nici în momentul
Pralaya (disoluția cosmică).
Această strofă este o mâ ngâ iere pentru cei în care persistă îndoiala
că , la un moment dat, câ nd universul va fi refă cut, vor trebui să
treacă din nou prin lunga luptă pentru eliberare!
(14:3) Marea Prakriti este pântecul Meu, în care plantez
sămânța animatoare care dă naștere la toată viața.
(14:4) O, Fiu al lui Kunti (Arjuna), orice formă care iese din
orice pântece, pântecul (adevărat) al acesteia (și sursa
cosmică) este Marea Prakriti, iar eu sunt Tatăl care îi
implantează sămânța.
(14:5) O, Arjuna cel cu brațe puternice! Ceea ce leagă sufletul
nepieritor de trup sunt cele trei gunas, aduse în manifestare de
Prakriti.
(14:6) O, Cel fără de păcat (Arjuna)! Dintre aceste gunas,
calitatea pură a lui sattwa conferă sănătate și înțelegere, dar
(încă) cauzează sclavia trupului, făcându-l pe om atașat de
fericire și de cunoaștere (intelectuală).
Chiar și sattwa guna, deși înă lță toare, nu ne eliberează de gâ ndul
"eu". El se gâ ndește: "Sunt fericit. Sunt perspicace. Sunt să nă tos".
Conștiința egoului este limitarea finală ; ea persistă după ce orice altă
legă tură a fost ruptă . "Lanțurile, chiar dacă sunt de aur, încă mai
leagă ". A fi fericit nu este în sine o legă tură , desigur. Ceea ce ne leagă
este gâ ndul "eu". Ego-ul leagă în mă sura în care te separă de ceilalți.
Devine din ce în ce mai limitativ în mă sura în care nu include
fericirea lor și îl face pe om să -și agațe propria fericire pentru sine,
în loc să o ofere în bucuria lui Dumnezeu.
Fericirea, în forma sa cea mai înaltă (beatitudine), este scopul.
Atașamentul, însă , la gâ ndul: "Eu, John, sunt fericit" împiedică acest
gâ nd să se extindă la infinit. Este ca acei discipoli pe care i-am
menționat cu câ teva pagini în urmă , care simt împlinirea personală
în orice progres pe care l-au fă cut pâ nă acum și nu simt nicio
urgență de a urca mai sus, spre perfecțiunea spirituală . Astfel, deși
continuă să depună eforturile corecte, ei acționează întotdeauna cu
gâ ndul: "Am deja fericirea pe care am luptat atâ t de mult timp să o
obțin".
Cunoștințele intelectuale sunt, de asemenea, o capcană . Sau să o
numim, mai degrabă , o fundă tură în că lă toria spirituală . Mulți
oameni cu înclinații spirituale se simt împliniți de cunoașterea
indirectă pe care o obțin din citirea și discutarea adevă rurilor
spirituale. Cunoașterea intelectuală , însă , nu atinge o persoană în
interior. Ea nu se bazează pe experiența directă , ci doar pe
gâ ndurile, opiniile și experiențele altora.
(14:7) Cunoașteți (calitatea de) rajas ca fiind impregnată de
pasiune, care activează dorințe și atașamente puternice și îl
leagă pe cineva de corp prin așteptările intense pe care le
dezvoltă în el, prin neliniștea sa.
Un bun exemplu de rajas este entuziasmul manifestat de mulțime la
un meci de fotbal: exuberanță să lbatică atunci câ nd echipa "corectă "
marchează un punct; furie atunci câ nd arbitrul ia o decizie "greșită ";
jură minte murmurate atunci câ nd scorul este marcat de echipa
"greșită "; exaltare bucuroasă atunci câ nd echipa "corectă " câ știgă ;
deznă dejde și melancolie atunci câ nd victoria revine echipei
"greșite". Ceea ce face ca acesta să fie un exemplu deosebit de bun
este faptul că nu contează cu adevă rat într-un fel sau altul cine
câ știgă sau pierde. Este doar un joc.
La fel este și viața însă și: doar un joc! Cu toate acestea, oamenii o iau
cu mare seriozitate și își investesc toate speranțele, sau toate
temerile, în anumite rezultate care, în ceea ce privește sufletul, nici
mă car nu există !
(14:8) O, Bharata (Arjuna)! Cunoaște calitatea (întunecătoare)
a lui tamas de a produce ignoranță (spirituală), care amăgește
mintea și îi face pe oameni leneși, nepăsători și excesiv de
atrași de somnul subconștient.
Beția este tamasică . Dependența de droguri este tamasică . Liniștea
este tamasică . Prostia este tamasică . Orice - fie că este vorba de o
alimentație greșită , de inactivitate obișnuită , de lipsa de exerciții
fizice adecvate, de lipsa de dorință de a desluși ceva sau de a
înfrunta orice realitate provocatoare, de acceptarea pasivă a
lucrurilor așa cum sunt, oricâ t de degradante ar fi ele pentru
conștiința cuiva, și de lipsa de interes pentru a le vedea
îmbună tă țite: orice lucru care ne împiedică să avem claritate
mentală poate fi numit pe bună dreptate tamasic.
Tamas este acea calitate din natura umană (nă scută , totuși, din
natura cosmică ) care atrage mizeria de toate felurile. Ea creează un
zid atâ t de gros în jurul ego-ului încâ t îl determină pe cineva să se
considere pe sine și propriile interese ca fiind complet stră ine de
cele ale celorlalți.
În analogia dintre ocean și valuri, tamas reprezintă acea parte a
valului care iese cel mai mult din sâ nul oceanului. Acțiunea lui tamas
este generată de partea centrală "rajasică " a valului. Tamoguna, în
sine, nu are nicio putere și nu se dezintegrează în spumă decâ t după
ce ajunge la apogeul exprimă rii sale. În fluxul de energie din coloana
vertebrală , tamoguna este atracția descendentă a atașamentului de
materie, după ce se ajunge la punctul în care nu se mai caută nimic
în mod activ, ci se agață orbește de orice lucru sau condiție
materială pe care ego-ul insistă să o considere ca fiind "a mea și a
nimă nui altcuiva".
(14:9) Sattwa îl atașează pe om de fericire; rajas, de activitate;
iar tamas, prin înăbușirea discriminării (care dă "conștiința
soluției"), îl scufundă în dificultăți.
Sattwa guna înalță conștiința. Rajas o menține implicată în exterior.
Tamas o amorțește pâ nă la punctul în care nici mă car nu se mai pun
întrebă ri despre bine și ră u. Cu toate acestea, Sattwa guna, dacă nu
are cel puțin o atingere de rajas, poate face o persoană pasiv fericită
și, prin urmare, susceptibilă să cadă din nou din acea stare ridicată
într-o inerție relativă . Ș i astfel, roata continuă să se învâ rtă . Există
trei aspecte ale rajas: direcțional în sus, non-direcțional, cu excepția
aceluiași plan, și direcțional în jos. Deși rajas îl stimulează pe cineva
la activitate, această activitate poate fi auto-înă lță toare sau auto-
dezrobitoare. A-și îndeplini conștiincios datoria înseamnă a acționa
sub influența lui sattwa-rajas.
Pe de altă parte, acțiunea care este îndreptată doar spre împlinirea
de sine, sub influența dorinței și a atașamentului, poate duce în orice
direcție. Dacă cineva învață , printr-o astfel de acțiune, să vadă și să
aprecieze faptul că și ceilalți au nevoile lor, atunci chiar și activitatea
egoistă poate duce în sus, spre o conștiință mai liberă . Dar dacă
cineva exclude cu hotă râ re nevoile celorlalți din propria luptă pentru
împlinirea de sine, conștiința sa se va restrâ nge spre sine, iar
energia sa se va deplasa în jos, în coloana vertebrală , în chakrele
inferioare.
(14:10) La unele persoane, sattwa este predominant, ținând în
suspensie rajas și tamas; la altele, rajas prevalează mai degrabă
decât sattwa sau tamas; iar la altele, tamas întunecă atât sattwa
cât și rajas.
Toți oamenii, trebuie să înțelegem, sunt un amestec al celor trei
gunas, așa cum un val are trei pă rți: partea cea mai apropiată de
pieptul oceanului; partea din mijloc, care împinge valul mai sus; și
creasta, de unde se pare că adâ ncimea calmă a oceanului nu există .
Sfinții, care, desigur, manifestă în primul râ nd sattwa guna,
demonstrează totuși aspectul tamoguna al naturii lor atunci câ nd
trag cortina somnului peste mințile lor sau câ nd se odihnesc pentru
scurt timp de la alte activită ți. Sfinții manifestă , de asemenea,
aspectul rajas al naturii lor atunci câ nd se stră duiesc pentru
bună starea celorlalți sau câ nd pur și simplu se relaxează , spun
glume sau râ d.
Oamenii lumești, preocupați de împlinirea propriului ego, dau totuși
semne de sattwa atunci câ nd îi ajută pe alții - poate chiar și pe
proprii lor copii - să crească și să caute succesul în viață . Ei dau
dovadă de tamas nu numai atunci câ nd dorm în exces, ci și atunci
câ nd evită orice datorie ca fiind "prea multă bă taie de cap".
Oamenii plictisitori, tamasici, arată rajas în natura lor atunci câ nd se
stră duiesc să realizeze ceva. Ei dau dovadă de sattwa atunci câ nd își
exprimă aprecierea pentru orice - sau chiar atunci câ nd se întreabă
cu nesaț, referitor la viață : "Chiar merită totul?". (Pentru că în chiar
întrebarea lor tind să își țină mintea în sus, chiar dacă pentru scurt
timp și chiar dacă doar în exasperare!).
Atunci câ nd încerci să ajuți oamenii sau să îi înveți pe tineri, ar fi
bine să îți amintești că nu poți avansa decâ t prin etape. A îndemna la
atitudini sattwic, de exemplu, pe cineva care este în esență tamasic,
ar fi o risipă de energie și ar fi absurd. Dacă cineva ar încerca să îl
determine să mediteze, el nu ar face decâ t să doarmă sau să plonjeze
într-o toropeală subconștientă . Meditația nu este pentru toată
lumea. Ș i nici mă car virtutea altruistă nu este. Cereți-i unei persoane
tamasice să facă ceva altruist, și nu va face absolut nimic! Cereți unei
persoane rajasice să "tră iască mai mult în Sine", și se va uita în jur să
vadă ce poate apuca și ține.
O să mâ nță nu poate deveni brusc un copac. Fiecare ființă umană
trebuie să crească din stadiul pe care l-a atins pâ nă acum. În loc să se
aștepte perfecțiunea peste noapte pe calea spirituală , trebuie să se
lucreze în mod realist cu instrumentele pe care le are la îndemâ nă .
Să mâ nța va crește dacă este udată în mod regulat. Acest proces de
udare, pentru un devotat, este meditația zilnică și practica constantă
a prezenței lui Dumnezeu.
(14:11) Atunci când lumina discriminării strălucește prin toate
porțile senzoriale ale unei persoane, este clar că sattwa
predomină în ea.
Persoana sattwic aude bună tatea și puritatea în toate lucrurile, o
vede reflectată în toate lucrurile, gă sește amintiri ale lui Dumnezeu
în tot ceea ce simte, gustă și miroase. Ceea ce este în el însuși, asta
proiectează în exterior, în lumea din jurul să u.
(14:12) Atunci când o persoană manifestă lăcomie, activitate
agitată și motivație egoistă, rajas predomină în natura sa.
Persoana rajasică privește totul în funcție de ceea ce ar putea obține
din el pentru propria împlinire. "Porțile simțurilor sale" sunt
înfundate de toxinele mentale ale dorinței. El vede un pâ râ u frumos
de munte și se gâ ndește doar: "Câ tă energie electrică aș putea să
valorific din această apă curgă toare pentru a mă îmbogă ți?". El vede
un tablou frumos și se întreabă doar: "Din punct de vedere monetar,
câ t valorează ?". Aude o muzică frumoasă și se gâ ndește doar: "Are
nevoie de un ritm mai puternic". Gustă fructe delicioase și se
gâ ndește: "Are nevoie de mai multe condimente". Ș i așa se întâ mplă
pentru el cu fiecare experiență senzorială .
(14:13) Când conștiința unei persoane este întunecată, leneșă,
neglijentă față de datorie și înclinată să nu înțeleagă nimic
corect, tamas este guna dominantă.
La astfel de oameni, "porțile simțurilor" sunt blocate de impurită ți.
Totul, pentru ei, are conotații sexuale, sau gustative, sau alte aluzii
grosolan de materiale. Ei vă d, aud și vorbesc numai de ră u. A le
spune să fie mai buni decâ t sunt ar fi un exercițiu inutil. Cel mai bun
lucru care poate fi fă cut pentru ei este să încercă m să -i aducem în
companie bună . Altfel, cel mai bun lucru pe care îl putem face în
privința lor este pur și simplu să le evită m compania.
(14:14) O persoană care, la moarte, are sattwa predominant în
el se ridică în acele regiuni înalte unde locuiesc cunoscătorii
adevărului.
Momentul morții este foarte important în viața fiecă ruia. De aceea,
Krishna dedică multe strofe din Bhagavad Gita acestui moment
sacru. Gâ ndurile cuiva în acel moment reflectă tipul de viață pe care
l-a tră it. Cu toate acestea, el trebuie să facă un efort suplimentar
atunci pentru a-și menține conștiința ridicată . Chiar și maeștrii, care
știu întotdeauna ora propriei morți, experimentează destul de
frecvent o anumită trepidație în conștiința crudă că tot ceea ce au
cunoscut în această viață le va fi smuls în curâ nd în mod irevocabil.
Acest lucru nu înseamnă că sunt atașați. Ar fi mai adevă rat să
spunem că pur și simplu s-au obișnuit.
Guru al meu mi-a spus că atunci câ nd l-a vă zut ultima dată pe
propriul guru în carne și oase, cu puțin timp înainte de moartea
marelui maestru, cineva i-a spus ceva de genul: "Ne vedem în curâ nd
la Kidderpore". Pentru o clipă , mâ na maestrului a tremurat, iar el a
strigat cu o forță neobișnuită : "Nu mai merg la Kidderpore!". O clipă
mai tâ rziu era din nou liniștit în interior și neatâ rnat.
Vă lul aruncat de maya este însă greu. Chiar și maeștrii trebuie să
depună un efort conștient pentru a îndepă rta ultimele sale urme
care persistă în conștiința lor.
Prin urmare, atunci câ nd moartea vine la voi, faceți un efort serios
pentru a rupe corzile de atașament care vă leagă de această viață . Cu
corzile mai groase, aplicați mental un topor asupra lor. Cu cele mai
subțiri, folosiți mental un cuțit ascuțit pentru a tă ia și a vă debarasa
de nodurile pe care le-au format în inima voastră . Aruncă -le departe
de tine cu putere și încearcă să nu te mai gâ ndești la ele.
Începeți cu dorințele și atașamentele care par cele mai tamasice. Dă -
i-le cu fermitate lui Dumnezeu, spunâ ndu-ți: "Tot ce am câ știgat din
acest atașament este mizerie. Îl dau cu plă cere!" Afirmați apoi,
mental: "Sunt liber în mine însumi!".
Procedeți în sus spre acele legă turi care, fiind rajasice, sunt mai
subțiri și mai puțin capabile să vă țină în jos, împiedicâ ndu-vă să vă
ridicați.
Chiar și oamenii spirituali pot simți un val brusc de regret la gâ ndul
de a lă sa în urma lor locuri și oameni pe care i-au iubit sau cu care s-
au obișnuit. Rețineți că iubirea este o legă tură între oameni; ea îi
atrage împreună în mod repetat, pâ nă câ nd afecțiunea lor se
contopește în cele din urmă în marele ocean al iubirii divine. Oricâ t
de sincer devotat ați fi fost, totuși, faceți un efort suplimentar, atunci
câ nd vine moartea, să vă concentrați doar asupra lui Dumnezeu.
(14:15) O persoană care, la moarte, are rajas predominant în
ea, renaște printre cei care au un atașament egoic puternic față
de activitate. Cineva, însă, care la moarte este pătruns de tamas
renaște în pântecele cuiva care este impregnat de iluzie (și în
familia, mediul și circumstanțele obiective care favorizează
iluzia).
Există multe categorii de oameni, desigur, în toate cele trei categorii.
O persoană sattwic poate fi un sfâ nt, dar chiar și sfinții sunt de
diferite grade, de la cei care și-au dedicat viața că ută rii spirituale
pâ nă la cei care au atins scopul acesteia. Numai acei sfinți care au
transcendat conștiința egoului devin jivan muktas - liberi, adică în
timp ce tră iesc încă în corp - chiar dacă libertatea lor vine doar în
momentul morții. Ceilalți trebuie să se întoarcă pe pă mâ nt, legați de
corzile (de mă tase, în cazul lor) ale karmei trecute.
Oamenii Rajasici pot fi, de asemenea, clasificați ca fiind de mai multe
tipuri. În esență , există oameni care se mișcă în sus și oameni care se
mișcă în jos, precum și, bineînțeles, cei care sunt motili pe
orizontală : nici buni, nici ră i, ci doar neliniștiți.
În cele din urmă , oamenii tamasici sunt împă rțiți în categorii, de la
cei pur și simplu proști pâ nă la cei ră i în mod activ. Sufletele care
coboară de la niveluri superioare de exprimare la exprimarea activă
a ră ului pot chiar să se complacă în practici întunecate, cum ar fi
magia neagră și satanismul.
Am menționat mai devreme că există lumi, și chiar galaxii întregi, în
care predomină una sau alta dintre cele trei gunas. Oamenii pot
întreba cu aparentă rațiune: "Cum poate ști chiar și un maestru ceva
despre galaxiile îndepă rtate?". Ră spunsul este că , în samadhi, el se
află deja acolo! Odată ce ego-ul a fost transcendat, singura barieră
reală în calea omniprezenței este demolată .
Locuitorii galaxiilor sattwic tră iesc o existență ideală , deși materială .
Tră iesc o viață lungă în împrejurimi frumoase. Vă lul dintre universul
material și cel astral este ușor de stră puns.
Galaxiile rajasice sunt ca și galaxiile noastre, pline de ființe care se
stră duiesc neîncetat să își îndeplinească dorințele. Astfel de galaxii
abundă în neliniște, nemulțumire și anxietate. Locuitorii lor "o duc
bine", totuși, în comparație cu cei din galaxiile tamasice, unde fiarele
feroce dau tâ rcoale în că utare neîncetată de pradă , iar canibalismul
între ființe umane este ceva obișnuit. Acolo, totul este ră zboi,
conflicte, emoții violente, condiții primitive și plictiseală mentală .
În mod firesc, se pune o întrebare: Sunt ființele de pe alte planete
asemă nă toare cu noi? Biologii ar spune: "Imposibil! Evoluția este
complet accidentală ". Paramhansa Yogananda a explicat, totuși, că
această lume este o imitație la un nivel mai grosier a lumii astrale.
Forma corpului uman este determinată la un nivel și mai subtil: cel
cauzal. El amintește, în formă grosieră , de steaua din ochiul spiritual
cu cele cinci puncte ale sale. În cazul omului, atunci câ nd își întinde
brațele în lateral și stă cu picioarele desfă cute, cele patru membre
ale sale, plus capul, formează o replică a acestei stele. Ființele
conștiente de sine, departe de a fi rezultatul unui pur accident,
urmează un prototip stabilit deja în universurile astral și cauzal.
Se ridică o altă întrebare: Oare fiecare lume materială diferită
reflectă în mod necesar doar una dintre cele trei calită ți? Ră spunsul
este: Bineînțeles că nu! Gunas apar pretutindeni amestecate -
întotdeauna, însă , în aceeași relație una cu cealaltă . Nu s-au nă scut
mari maeștri, de exemplu, pe Pă mâ nt, care, aici, ar fi inspirat să
caute dezvoltarea spirituală ? Dorința ar putea exista, dar speranța
spirituală ar fi zdrobită de realită țile mult prea evidente, mai
grosiere ale vieții.
Sufletele sunt atrase înapoi pe pă mâ nt - adică , desigur, în planul
material - în locuri unde condițiile reflectă conștiința pe care au
dezvoltat-o pâ nă acum.
Oamenii din această lume își exprimă îndoiala - așa cum mulți au
fă cut-o - "Dar dacă reîncarnarea este un fapt, iar sufletul nu este
creat pentru prima dată cu fiecare nou-nă scut, de ce crește populația
Pă mâ ntului? De unde vin toate aceste suflete?". Ră spunsul este,
bineînțeles, "De peste tot!".
(14:16) Se spune (de către înțelepți) că roadele acțiunii sattwic
sunt armonia și puritatea (inimii și a minții); că cele ale acțiunii
rajasic sunt durerea și suferința; și că roadele acțiunii tamasic
sunt diferitele manifestări ale ignoranței spirituale (plictiseala
minții, lenea, prostia și neputința generală în confruntarea cu
dificultățile vieții).
Aceste rezultate ale diferitelor tipuri de activitate, nă scute din
diverse calită ți, acționează ca un imbold pentru o eventuală
iluminare. Din pă cate, inventivitatea omului de a se proteja
împotriva autoperfecționă rii echivalează aproape cu un geniu!
Adesea, oamenii rajasici - în loc să prelucreze în ei înșiși complexele
rajasice - îi ură sc pe cei sattvici pentru însă și armonia și puritatea
lor. Oamenii tamasici îi resimt pe cei cu energie mare, considerâ nd
energia lor ca pe o insultă personală la adresa propriei lor lipse de
ea. Oamenii tamasici (ca și cei rajasici), din nou, nu se pot convinge
să creadă că există cu adevă rat oameni sattwic. Ei le atribuie celor
care sunt buni orice motiv dubios imaginabil. Dacă nu reușesc în
încercarea de a-i doborî pe oamenii buni, îi persecută și chiar îi ucid,
așa cum l-au tratat evreii pe Iisus Hristos în vremea sa.
(14:17) Înțelepciunea provine din sattwa; pofta și avariția, din
rajas; iar (întunericul ignoranței spirituale), din tamas.
Este important să realiză m că , deși fiecare persoană , ca individ, este
unică , calitățile pe care le manifestă sunt universale. Cuvintele unui
câ ntec sentimental care era în vogă cu câ țiva ani în urmă în Occident
au reușit cumva să exprime un adevă r care este etern: "Nu va exista
niciodată , niciodată un alt tu". Cu toate acestea, este la fel de
important să realiză m că "tu" (personalitatea) despre care a fost
scris câ ntecul nu are nimic de-a face cu "tu"-ul cu adevă rat etern.
Calită țile, sau gunas, nu aparțin nimă nui. Ele sunt simple manifestă ri
ale lui Prakriti și se pot atașa de oricine, pă râ nd într-adevă r pentru o
vreme să îl definească .
Înțelepciunea lui sattwa poate deveni în timp, la aceeași persoană,
pofta și avariția lui rajas sau ignoranța întunecată a lui tamas. Nicio
calitate nu este sau nu poate fi posesia cuiva; ea nu îl definește
niciodată așa cum este el însuși în sine. Calită țile, sau gunas, nu
rezidă în oameni decâ t temporar. S-ar putea descrie gunas ca fiind
veșnic ră tă citori. Orice calitate pe care o manifestă o ființă umană
poate fi mă rită , diminuată sau eliminată cu totul, dar nu poate fi
identificată niciodată , în niciun fel, cu ceea ce este el cu adevă rat, în
interior.
Ș i - întrebarea care se pune - cine este el cu adevă rat, în interior? El
este Satchidananda!
Ră zboiul de la Kurukshetra și sfatul lui Krishna că tre Arjuna de a
lupta se bazează pe acest adevă r etern. Din partea Pandavas, este un
ră zboi împotriva unor calită ți care nu pot fi în niciun caz - deoarece
sunt universale și eterne - ucise, deoarece nu pot fi identificate cu
nimeni. De partea Kauravas, este un ră zboi pentru a proteja un
teritoriu cucerit prin înșelă ciune și pă strat cu un dispreț arogant
pentru bună starea populației. Câ nd pofta și avariția sunt
transformate în înțelepciune, ele sunt "ucise", într-un fel, dar nu s-a
pierdut nimic. Transformarea s-a folosit de aceleași "materiale" -
energia și conștiința - și pur și simplu le-a îmbră cat în haine noi.
Astfel, cele mai bune persoane, dacă tră iesc în mod greșit, pot
dobâ ndi atribute mai rele, apoi cele mai rele. Iar cele mai rele
persoane pot dobâ ndi în timp, dacă tră iesc corect, cele mai bune
atribute. Calită țile, sau gunas, în sine sunt abstracțiuni. Individul pe
care acestea îl atacă , îl hă rțuiesc sau îl binecuvâ ntează este realitatea
gazdă și, prin urmare, este mai permanent. Desigur, și el este doar
un actor de vis în drama cosmică . Existența sa ca eu egoic este, în
eternitate, impermanentă - cu excepția unei amintiri, care ră mâ ne
chiar și după ce a realizat uniunea finală cu Dumnezeu. Cu toate
acestea, nicio calitate nu este permanentă sau autodefinitoare.
Ceea ce arată Gita aici este că gunas pot fi manipulate. Dacă acționați
într-un anumit mod, veți atrage guna care aparține acelui tip de
activitate. Dacă acționați într-un alt mod, veți atrage guna care
aparține, din nou, acelui alt tip de activitate.
Cu câ t îi permiți mai puțin ego-ului tă u să se identifice cu orice
calitate, cu atâ t mai mult vei fi capabil să alegi calită țile pe care ai
vrea să le manifești și vei învă ța astfel să acționezi în mod
corespunză tor în orice împrejurare. Dacă doriți să fiți fericiți, lucrați
la dezvoltarea calită ților sattwic. Nu uitați, nicio calitate nu este "tu".
Acel "tu" mai profund nu se schimbă niciodată și nu poate fi
identificat cu nimic - cu atâ t mai puțin cu micul tă u eu, ego-ul.
Fericirea, dacă o manifești tră ind o viață sattvică , este reală , deși nu
te definește. Ea ar trebui să vă inspire, totuși, să vă ridicați chiar și
deasupra acestei satisfacții în fericirea superbă a Spiritului. În caz
contrar, dacă devii mulțumit de tine însuți, nu vei face decâ t să cazi -
încă o dată !- pentru că îți vei fi reafirmat ego-ul. Adevă rata bucurie
nu este legată de gâ ndul meschin: "Eu". Este posibil să o ai doar în
libertate perfectă . Nu există posibilitatea unei că deri din starea de
eliberare completă a egoului. Această stare apare odată cu realizarea
deplină a Sinelui.
Calea de a transcende gunas este diferită pentru fiecare dintre ele și
este diferită pentru fiecare individ, de asemenea, în funcție de
amestecul particular de gunas care se manifestă în el. Este inutil să
încerci să te scuturi de manifestă rile întunecate și grele ale lui
tamoguna. Ele nu pot fi transmutate: Ele trebuie pur și simplu
îndurate, și trebuie uzate treptat prin contactul cu alți oameni - ca și
rotunjirea pietricelelor din albia unui râ u prin frecarea constantă
unele de altele. La celă lalt capă t al spectrului, transcendența devine
pe deplin posibilă , deși rajoguna poate cel puțin să -i facă pe oameni
să dorească să fie mai calmi, mai pașnici și mai fericiți în ei înșiși. Se
poate urca pe scara evoluției spirituale doar prin ră bdare și prin
acceptarea a ceea ce este ca realitate prezentă . Vă lul aproape
transparent care acoperă iluzia cu sattwa guna poate, asemenea
unei ilustrații folosite mai devreme în Gita, să fie spulberat ca fumul
de un simplu suflu de vâ nt: Puțină meditație descoperă curâ nd focul
luminos al înțelepciunii ascuns în spatele ecranului să u diafan.
Vedem aici importanța de a avea un guru adevă rat. Numai pe el, de
la nivelul să u de cea mai înaltă înțelepciune, cu o înțelegere clară , în
plus, a naturii tale și cu angajamentul să u de a te ajuta, ca discipol al
să u, să îl gă sești pe Dumnezeu, te poți baza pentru a-ți ară ta calea
prin câ mpul minat de calită ți confuze și derutante pe care le
manifești. Cu ajutorul să u veți ieși pe platoul calită ților
preponderent sattvice, iar apoi veți înțelege cum să treceți chiar și
dincolo de aceste calită ți elevate, spre libertatea perfectă în
conștiința infinită , de ultimele vestigii ale conștiinței egoului.
Chiar și faptul de a fi în armonie mentală cu guru te poate ajuta să
înțelegi, de fiecare dată câ nd ajungi în punctul în care ai putea face o
greșeală . Ceea ce veți simți este o anumită nervozitate în
sentimentele inimii. Pe de altă parte, atunci câ nd faceți bine, veți
simți în inimă susținerea și aprobarea interioară calmă a guru-ului.
Vedem aici din nou importanța absolută , pe calea spirituală , de a
avea un guru adevă rat. Puțini sunt cei care apreciază această nevoie.
Ș i puțini, chiar și după ce au obținut un guru adevă rat (ceea ce
înseamnă și a fi acceptat de acesta), au credința necesară pentru a-l
urma implicit. Adevă rata credință în guru nu este pasivă și nici nu
este un indiciu de ignoranță . Discipolii binecuvâ ntați cu această
credință ies curâ nd din limitele egoului în cerul imaculat al
conștiinței divine.
În analele spiritualită ții, există câ teva exemple remarcabile de
ascultare. Trebuie spus, în această privință , că un adevă rat guru
depune toate eforturile pentru a se asigura că ascultarea discipolului
să u va fi atâ t deliberată (de bună voie), câ t și inteligentă , și nu va fi o
chestiune de consimță mâ nt orb sau pur și simplu supus.
Swami Shankara se afla de cealaltă parte a unui râ u față de un
discipol apropiat al să u. Guru-ul meu mi-a descris odată ce s-a
întâ mplat. Încă îmi amintesc expresia discretă a feței sale, gestul
subtil al mâ inii și tonul liniștit al vocii cu care a relatat această parte
a poveștii.
Shankara l-a chemat cu blâ ndețe pe discipolul să u: "Vino aici".
Majoritatea oamenilor s-ar fi uitat în jur după o barcă . Acest discipol,
însă , a pus fă ră ezitare un picior pe apă . În momentul în care a fă cut
acest lucru, o frunză de lotus a apă rut sub piciorul să u, susținâ ndu-l.
Cu fiecare pas succesiv apă rea o altă frunză . Discipolul a ajuns rapid
pe malul celă lalt. Din acel moment, el a devenit cunoscut sub numele
de Padmapada ("Picior de lotus").
Sadashiva (care a fost menționat mai devreme în această carte) a
fost un alt caz. Ambele povești indică o ascultare perfectă și harul
guru-ului. Ca tâ nă r în ashramul gurului să u, Sadashiva era un
conversaționist stră lucit. Adesea întrecea în discuții bă rbați mult
mai în vâ rstă decâ t el. Într-o zi, l-a descurajat pe un bă rbat mai în
vâ rstă , subliniind neajunsurile din argumentele acestuia.
Gurul să u l-a întrebat oarecum neră bdă tor (sau cel puțin așa pă reau
cuvintele lui): "Câ nd vei învă ța să -ți ții limba?". Înclinația
discipolului să u de a-și etala stră lucirea intelectuală era o
manifestare nu doar a inteligenței, ci, mai puțin lă udabil, a ego-ului.
"Imediat, Stă pâ ne, dacă am harul tă u!", a venit ră spunsul. Din acea zi,
Sadashiva nu a mai rostit niciun cuvâ nt. A devenit cunoscut pe scară
largă ca fiind un mauni al tă cerii neîntrerupte.
(14:18) Cei care sunt stabiliți în sattwa se ridică în sus; cei
scufundați în rajas rămân în regiunile de mijloc; cei îmbibați în
tamas se scufundă în centrele spinale inferioare.
Am discutat deja despre gunas în legă tură cu direcția energiei și a
conștiinței în coloana vertebrală . În practica yoga, energia curge
spre interior. La oamenii care tră iesc în conștiința egoului și sunt
plini de dorințe și atașamente, energia lor este spre exterior.
Conștiința persoanelor sattwic, fiind centrată mai mult în punctul
dintre sprâ ncene (lobul frontal al creierului), aduce claritate în
intelect și înțelegere. Persoanele rajasice, fiind centrate mai ales în
emoțiile lor, sunt guvernate de ceea ce le place și ceea ce nu le place,
de speranțe și dezamă giri, de ambiții și eșecuri devastatoare.
Oamenii tamasici, fiind centrați în cele mai joase trei chakre, sunt
concentrați în mod exagerat pe plă cerile și "recompensele" fizice:
cruzimea, dependența de sex grosolan, beția și plă cerea de a spune
minciuni cu unicul scop de a crea confuzie.
(14:19) Clarvăzătorul care nu percepe niciun alt agent activ în
univers în afară de cele trei gunas (adică, care vede acțiunea
umană ca fiind motivată de gunas mai degrabă decât de
alegerea individuală) și care percepe acea (conștiință
nemișcată) care este mai presus de gunas, intră în Ființa Mea.
(14:20) După ce a transcendut cele trei calități ale naturii, care
sunt cauza întrupării fizice, cineva este eliberat de suferința
(care însoțește) nașterea, bătrânețea și moartea și atinge
nemurirea.
(14:21) Arjuna a spus: Ce semne îl disting pe cel care a
transcendat cele trei gunas? Care este comportamentul său? În
ce fel își dezvăluie el transcendența?
(14:22) Domnul binecuvântat a spus: O Pandava (Arjuna), el nu
displace și nici nu tânjește după vreo manifestare a gunas, fie că
este vorba de iluminare (înălțare), de activitate neîncetată sau
de ignoranță plictisitoare;-
(14:23), indiferent de situație, nefiind preocupat în nici un fel,
nefiind zdruncinat (de orice expresie pe care o vede a
calităților), considerându-le active în tot universul, el rămâne
mereu centrat în mod calm în Sine.
(14:24) Neafectat (personal) de bucurie sau de tristețe, de
laudă sau de învinuire, apreciind în mod egal o bucată de
pământ, o piatră și aurul, el nu face distincție între ceilalți (în
funcție de) dacă îl tratează bine sau rău.
(14:25) Neinfluențat de onoare sau dezonoare, la fel de
(binevoitor) față de prieteni și dușmani, lipsit de orice
motivație de ambiție personală: aceste semne îl însoțesc pe cel
care a transcendat cele (trei) calități ale naturii.
(14:26) Cel care Mă slujește cu dragoste și devotament
nemărginite transcende gunas și este calificat să devină (unul
cu) Brahman.
(14:27) Pentru că Eu sunt baza a tot ceea ce există: Brahman cel
nepieritor, în care rezidă Legea eternă și Fericirea nesfârșită.
Krishna a vorbit despre el însuși ca fiind personal. Cum poate fi
personalitatea baza (sau, cum spun unii, locuința) lui Brahman cel
infinit? Doar în sensul, cu siguranță , că devotatul percepe Divinul
mai întâ i prin guru, ca printr-o fereastră : mai întâ i personal, apoi
impersonal.
Astfel se încheie capitolul al paisprezecelea, intitulat
"Transcenderea celor trei Gunas", din Upanishadul sfintei
Bhagavad Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care
se discută despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul douăzeci și opt
Yoga persoanei supreme
(15:1) Domnul binecuvântat a spus: Ei (înțelepții) vorbesc
despre copacul nepieritor Ashvatta, cu rădăcinile sus și
ramurile jos. Frunzele sale sunt imnurile vedice. Oricine
înțelege acest copac al vieții cunoaște (sensul) Vedelor.
Copacul cu aspect mitic descris aici este corpul uman. Trunchiul să u
este coloana vertebrală . "Ră dă cinile sale de deasupra" sunt razele de
energie care emană și hră nesc creierul și corpul prin sahasrara,
"lotusul cu o mie de petale" din vâ rful capului. Ramurile copacului,
"dedesubt", sunt sistemul nervos mult-ramificat.
"Imnurile vedice" sunt vibrațiile cunoașterii senzoriale transmise
creierului de că tre simțuri prin intermediul sistemului nervos. Așa
cum seva unui copac hră nește toate pă rțile sale, inclusiv frunzele, tot
așa forța vitală care curge din coloana vertebrală prin nervi că tre
simțuri, însuflețind astfel "frunzele" lor fluturâ nde de ră spuns la
vibrațiile vă zului, auzului, mirosului, gustului și atingerii.
Sufletul, așa cum s-a explicat mai înainte, este învelit în trei astfel de
corpuri, cel mai subtil sau cauzal fiind cel mai interior, cel care îl
înconjoară (corpul astral) fiind urmă torul, iar învelișul cel mai
exterior fiind cel fizic.
De ce se numește corpul nepieritor? Pentru că își are originea în
Brahman, Spiritul Suprem, iar prototipul să u se află în Prakriti
(Natura). Corpul fizic moare, dar dorințele conștiente care îi
dirijează crearea îl reformează din nou și din nou. Corpul astral, de
asemenea - odată ce această lume devine "casa" cuiva - este absorbit
periodic în corpul cauzal și se reface din nou - datorită , și în acest
caz, dorințelor conștiente pentru plă cerile astrale. Chiar și atunci
câ nd corpul cauzal este absorbit în Infinit, principiul creator care stă
la baza manifestă rii celor trei corpuri este etern.
Ceea ce face ca arborele vieții omului să fie "nepieritor", dincolo de
faptul că manifestă acel principiu creator etern, este faptul că trupul
să u, unic printre formele animale, are un sistem nervos, o coloană
vertebrală și un creier suficient de rafinat pentru a-l face capabil să -l
realizeze pe Brahman.
Folosirea de că tre Krishna a copacului Ashvatta ca imagine se
datorează faptului că acest copac, peepul sau smochinul, are o
abundență de frunze. "Frunzele" de pe "copacul vieții" umane sunt la
fel de abundente: vibrațiile multiple ale implică rii senzoriale
(sunete, culori, gusturi, mirosuri și senzații tactile) care sunt
disponibile omului, cu capacitatea sa mai mare (mai dezvoltată
decâ t la animalele inferioare) de a se bucura și de a le aprecia.
Animalele inferioare se mulțumesc cu foarte puține plă ceri
senzoriale. Gustul omului pentru acestea este nesfâ rșit. Astfel, chiar
și frunzele acelui copac "nepieritor" sunt mari și numeroase,
deoarece plă cerile pe care oamenii le obțin din ele sunt nesfâ rșite.
Pă rul uman este o condensare a razelor de energie astrală care
înconjoară creierul. Yoghinii își lasă uneori pă rul să crească lung
pentru a atrage mai multă energie din cosmos că tre creier.
(15:2) Ramurile sale se întind în jos și în sus, hrănite de gunas.
Mugurii săi sunt obiectele senzoriale. Mici rădăcini se întind și
în jos, în lumea oamenilor, împingându-l pe om la acțiune.
Metafora copacului este frumoasă . Ea devine însă problematică aici,
câ nd ne cere să vizualiză m ramurile care se extind nu doar în jos, ci
și în sus, iar ră dă cinile care se extind nu doar în sus, ci și în jos.
Mintea dorește vizualiză ri care să simplifice și să clarifice. Aici,
vizualizarea este complexă și oarecum confuză . Nici o metaforă nu
este exactă , în orice caz. Imaginea oceanului și a valurilor sale are, de
asemenea, dezavantajul că valurile, pe mă sură ce umflă ego-ul și
calitatea tamas, se ridică de la sursa lor din ocean, în timp ce, de fapt,
conștiința noastră , pentru a se întoarce la sursa sa din Spirit și chiar
pentru a dezvolta guna sattwa, trebuie să se ridice și ea, și nu să
coboare. Mișcarea descendentă a coloanei vertebrale provoacă o
creștere a negativită ții. O altă problemă - aproape prea banală
pentru a fi menționată - este că , dacă cineva ar uda să mâ nța
spiritualită ții cu credință , apa curge în jos, nu în sus, în timp ce
udarea cu credință cere un flux de energie ascendentă. Problema, din
nou, în cazul progresului spiritual este că nu se progresează cu
adevă rat deloc: Unul devine pur și simplu întreg în sine.
S-ar putea urmă ri acest aspect mai departe, dar la ce bun? O
metaforă trebuie pur și simplu acceptată cu ușurință pentru ceea ce
este: o câ rjă mentală . Nicio imagine nu poate "rezista" unei
examină ri prea atente!
Să ne concentră m, așadar, atenția mai puțin asupra aspectului de sus
în jos al copacului, ci asupra funcțiilor ră dă cinilor și ramurilor sale.
Ramurile indică extensiile conștiinței ca expresii ale gunas - unele
dintre ele se întind înapoi (în sus?) spre ră dă cini; altele se întind în
lateral; altele se întind în jos spre pă mâ nt, dar departe de ră dă cini,
care sunt hră nite de sus.
Frunzele încep sub formă de muguri, apoi se întind pentru a lua
forma lor mare, de frunze. Ca muguri, ele simbolizează obiectele de
simț ale vă zului, auzului, mirosului, gustului și atingerii. Ca frunze,
ele conferă bucuria deplină și variată a acestor obiecte senzoriale.
"Ră dă cinile", care își extrag energia principală din cosmos, își extrag
forța vitală și din reacția conștiinței la ceea ce îi place sau nu îi place
în lume. Aceste ră dă cini secundare fac ca viața să curgă mereu
înapoi spre re-crearea și perpetuarea acestui copac al vieții, care
constituie umanitatea noastră .
(15:3,4) Adevărata natură a acestui copac - începutul,
continuitatea și sfârșitul său - nu poate fi înțeleasă de oamenii
obișnuiți. Înțeleptul, după ce și-a tăiat copacul Ashvatta de la
rădăcină cu toporul neatașamentului, se gândește: "Eu
căutați refugiu doar în Purusha cel Primordial, din care
izvorăște întreaga creație (mai degrabă decât sub protecția
vreunui copac)." El caută Scopul Suprem, de la care nu mai este
nevoie să se întoarcă.
Înțeleptul percepe conștiința cosmică ca fiind începutul,
continuitatea și sfâ rșitul copacului vieții veșnice.
(15:5) Cei care ating țelul etern nu râvnesc la onoarea umană;
care, după ce au rupt legăturile de atașament, sunt liberi de
infatuare; care nu sunt atinși de perechile de opuși, cum ar fi
plăcerea și durerea; și care sunt stabiliți în Sinele interior.
(15:6) Acolo unde nu strălucește nici soarele, nici luna, nici
lumina focului, acolo se află locuința Mea; cei care ajung acolo
trec dincolo de naștere și de moarte.
Soarele din corp reprezintă lumina ochiului spiritual - sau,
alternativ, sahasrara (lotusul cu o mie de raze) din vâ rful capului.
Luna reprezintă reflectarea acestei lumini în ego, sau agya chakra
(medulla oblongata), și, prin urmare, reprezintă ego-ul uman însuși.
Conștiința ego-ului este, de fapt, centrată în medulla. Focul este
energia vitală din corp, arzâ nd ca autocontrol în chakra manipura
sau centrul lombar. Gă sindu-l pe Dumnezeu, se trece dincolo de
aceste diferențieri ale conștiinței, în unitatea absolută .
(15:7) O parte eternă din Mine însumi, care se manifestă ca un
suflet viu în lumea umanității, atrage la sine cele șase simțuri,
inclusiv mintea, care se odihnesc toate în Prakriti.
(15:8) Când Domnul, în calitate de jiva (sufletul individualizat),
ia un corp, el ia cu el (în el) mintea și simțurile. Când părăsește
trupul, le ia cu el și pleacă împreună cu ele, așa cum briza
îndepărtează parfumurile din locuințele lor (ca în flori).
Astfel, jiva, care posedă încă un corp astral, poartă cu ea capacitatea
de percepție a simțurilor și individualitatea sa.
(15:9) Astfel, el încă (posedă și) se bucură de simțurile văzului,
auzului, mirosului, gustului și atingerii.
(15:10) Plecarea sa din trup, ca și rămânerea sa în el, nu este
percepută de cei ignoranți (care văd doar efectul prezenței sale:
trupul însuși). Este nevoie de ochiul înțelepciunii pentru a-l
percepe (așa cum este el).
(15:11) Yoghinii care se străduiesc să se elibereze văd
realitatea Sa în ei înșiși, dar cei care, deși se străduiesc, nu și-au
purificat (inimile) și nu au disciplină, nu-L văd.
(15:12) Lumina soarelui, care luminează lumea, a lunii și a
focului, să știți că strălucirea lor vine (în cele din urmă) de la
Mine.
(15:13) Permițând pământul cu efluviile Mele, Eu susțin toate
ființele; prin luna de apă, Eu hrănesc toate plantele.
Soarele dă energie lumii. Luna, care este reflexia sa, reprezintă seva,
sâ ngele și fluidele vitale din toate creaturile, permițâ nd ca această
energie să circule prin materie.
(15:14) Eu sunt flacăra vieții în toate ființele vii. Eu sunt
(numai) cel care se manifestă ca prana și apana și le digeră
hrana.
(15:15) De la Mine, așezat în inimile tuturor ființelor, vin toate
amintirile și cunoștințele, precum și pierderea lor. Eu sunt
Scopul cunoașterii în Vede. Eu sunt, de asemenea, Autorul lor și
Cel care le cunoaște.
(15:16) În cosmos există două ființe (purushas): cele
destructibile și cele indestructibile. Creaturile sunt cele
destructibile. Kutastha Chaitanya este indestructibilul.
Această strofă se referă la Prakriti, manifestată ca toate creaturile, și
la Kutastha Chaitanya, conștiința fă ră vibrații din centrul tuturor
manifestă rilor, care informează universul și care nu poate fi
distrusă , deoarece ră mâ ne neschimbată atunci câ nd toate creaturile
sunt reabsorbite în Spirit.
(15:17) Totuși, există un altul - Sinele suprem care, pătrunzând
în cele trei lumi (planurile cauzal, astral și fizic), este
susținătorul lor.
(15:18) Eu (Domnul Suprem) sunt dincolo de ceea ce este
perisabil (Prakriti) și sunt mai presus de Imperisabil (Kutastha
Chaitanya). De aceea, în (trei) lumi și în Veda (care reflectă o
percepție perfectă, intuitivă) sunt proclamat ca Purushottama,
Ființa Supremă.
(15:19) Oricine, eliberat de iluzie, Mă cunoaște astfel ca Spirit
Suprem, cunoaște totul (ce trebuie cunoscut), o, descendent al
lui Bharata (Arjuna). El Mă venerează cu întreaga sa ființă.
(15:20) Prin aceasta, O, Cel fără de păcat (Arjuna), te-am
învățat cea mai profundă dintre toate înțelepciunile.
Înțelegând-o, cineva devine un înțelept, după ce și-a îndeplinit
cu succes toate îndatoririle, (chiar dacă) continuă totuși să
îndeplinească acțiuni îndatoritoare (în lume).
Astfel se încheie cel de-al cincisprezecelea capitol, intitulat
"Yoga persoanei supreme", din Upanishad din sfânta Bhagavad
Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută
despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul douăzeci și nouă
Natura divinului și a demonicului
Krishna relatează acum două zeci și șase de calită ți care înnobilează
mintea din punct de vedere spiritual.
Scopul progresului spiritual este, așa cum s-a subliniat în repetate
râ nduri, transcenderea conștiinței egoului în conștientizarea
faptului că separarea de alte sine și de Sinele Absolut este singura
mare iluzie, din care derivă toate celelalte iluzii. Sentimentul de
individualitate își are ră dă cinile în infinit. Nu există o altă realitate
decâ t Sinele: Dumnezeu, Sinele tuturor. În Sine însuși, El este
fericirea mereu conștientă , mereu existentă și mereu nouă . Nimeni
nu L-a creat: El este autoexistent.
Prin urmare, o calitate înnobilantă din punct de vedere spiritual este
aceea care ne poate ridica spre această conștiință .
(16:1) Domnul binecuvântat a spus: Neînfricarea; puritatea
inimii; perseverența (în dobândirea înțelepciunii și în
practicarea meditației); caritatea (sattwic); autocontrolul;
îndeplinirea ritualurilor sfinte (jertfa simbolică de sine pentru
Dumnezeu și pentru devas), slujirea persoanelor sfinte și
agnihotra (turnarea de ofrande în focul sacru); studiul
scripturilor; autodisciplina; corectitudinea;-
(16:2) inofensivitate; veridicitate; libertate față de mânie;
renunțare; liniște; lipsa de înclinație spre greșeală; bunătate
față de toți; non-covetoșenie; blândețe; modestie (nu atrage
atenția asupra propriei persoane); fermitatea scopului;-
(16:3) strălucirea caracterului; iertarea; tăria de caracter;
curățenia; absența răutății; absența părerii de sine: aceste
calități, o, Descendent al lui Bharata (Arjuna), sunt înzestrarea
celor care sunt înclinați spre divinitate.
Lipsa de teamă vine odată cu o neatâ rnare perfectă . Este o
atitudine naturală pentru cei care simt că nu au nimic de protejat.
Instinctul de autoconservare este, bineînțeles, motivația de bază a
fricii. Ego-ul - sentimentul de a avea o individualitate separată și de
a fi distinct de toți ceilalți - dă naștere instinctului de frică .
Conștiința ego-ului se naște din atașamentul față de corp. Frica ia
naștere din anxietatea de a proteja corpul. Ea nu poate fi cucerită
atâ ta timp câ t atașamentul față de corp persistă .
Cu câ t conștiința corporală a unei persoane se extinde mai mult
pentru a include lucruri precum sentimentul de posesie,
preocuparea pentru propria reputație și sentimentul de putere sau
importanță personală , cu atâ t mai mare este probabilitatea apariției
fricii. Pe de altă parte, lipsa fricii vine din eliberarea acestor
atașamente - foarte posibil în ordinea lor inversă - în infinit: dorința
de importanță personală ; dorința de putere sau control asupra a
ceva sau a cuiva; dorința de a fi bine vă zut, admirat și respectat de
ceilalți; atașamentul față de posesiuni; atașamentul față de să nă tatea
și bună starea corporală ; și, în cele din urmă , autoidentificarea cu
corpul.
Calea rapidă și sigură pentru a dezvolta lipsa de teamă este să -L
iubim pe Dumnezeu. Iubindu-L, te simți mereu protejat de o forță
mult mai mare decâ t a ta.
Puritatea inimii apare atunci câ nd cineva a îndepă rtat din
sentimentele inimii orice lucru stră in de adevă rata sa natură . Astfel,
puritatea începe prin îndepă rtarea a tot ceea ce îi hră nește
conștiința de sine. Aceasta include, desigur, toate motivațiile fricii
care au fost enumerate mai sus. Inclusă trebuie să fie, de asemenea,
absența motivelor egoiste sau "ulterioare". O persoană cu inima
pură este lipsită de viclenie și nu nutrește niciodată cea mai mică
dorință de a se folosi de cineva fă ră consimță mâ ntul liber consimțit
al acelei persoane. Ea nu poartă nici o ră utate față de ceilalți. Într-
adevă r, numai cu puritatea inimii, el manifestă în mod automat
aproape toate calită țile spirituale enumerate mai sus: absența
ră ută ții, lipsa de ră utate, iertarea, sinceritatea (selectâ ndu-le pe
acestea patru ca exemple, în primul râ nd).
Perseverența (în dobândirea înțelepciunii și în practicarea
meditației) este o calitate distinctă , care necesită reaplicarea
continuă a voinței pentru orice cauză pe care o consideră corectă și
demnă . Perseverența, în perspectiva sa mereu nouă și creativă , este
diferită de încă pă țâ nare, care este un refuz de a reexamina faptele
sau de a reevalua poziția față de acestea. Perseverența înseamnă să
nu te lași descurajat sau deturnat de la obiectivele meritorii, ci să
întâ mpini fiecare dificultate în mod creativ, cu soluții noi, pâ nă câ nd
scopurile tale sunt atinse.
Astfel, perseverența înseamnă să fii dispus să îți reexaminezi poziția
și, dacă este necesar, să îți corectezi primele presupuneri, că utâ nd
apoi că i mereu noi prin care să atingi un obiectiv valoros. Înseamnă
să fii ferm în credința că ceea ce este corect și adevă rat trebuie, în
cele din urmă , să se împlinească , cu condiția să te ții ferm de
principii înalte.
Caritatea satului înseamnă multe lucruri în afară de a da de
pomană . Înseamnă să fii generos în opiniile pe care le ai despre
ceilalți, datorită simplei conștientiză ri că toți oamenii sunt în esență
motivați de aceeași dorință : de Satchidananda, fericirea divină . Deși
majoritatea oamenilor caută această apoteoză pe că i greșite, o fac
din simplă ignoranță . Astfel, o atitudine caritabilă trebuie să se
bazeze pe ceea ce a strigat cineva din public la un recital pentru
copii: "Nu fi nervoasă , Susie. Suntem cu toții prietenii tă i!".
Atunci câ nd dați de pomană sau îi ajutați pe alții din punct de vedere
material, este important să nu dați niciodată impresia că îi puneți pe
ceilalți sub o obligație. Ț ineți cont de faptul că și acestuia trebuie să i
se permită , în primirea sa, să -și pă streze sentimentul demnită ții și al
valorii de sine. Dați-i ceva de fă cut pentru dumneavoastră în
schimbul a ceea ce dumneavoastră îi dați sau faceți pentru el. Nu
încercați niciodată să îl faceți să vă fie supus. Într-adevă r,
demnitatea lui ar trebui să fie pusă pe picior de egalitate cu a
dumneavoastră . În caz contrar, a primi cadouri poate fi înjositor și
poate crea cel puțin sentimentul de a fi fost pus sub o obligație și
poate crea (uneori) un anumit resentiment față de cel care le oferă .
Stăpânirea de sine înseamnă să pă strezi mereu, chiar și în
perioadele de plă cere a simțurilor, sentimentul că ești centrat în
interior, în Sine. Acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să nu te
bucuri de lucruri bune, dar trebuie să realizezi că sursa acestei
plă ceri nu se află în nimic exterior, ci în propria inimă . Sadhus și alți
oameni dedicați religios recomandă uneori ca cineva să nu-și
permită să se bucure de nimic. Aceasta este o atitudine foarte seacă .
A neutraliza vrittis, sau vâ rtejurile lui chitta, așa cum recomandă
Patanjali, nu înseamnă a amorți capacitatea de simțire a cuiva, ci
doar a calma sentimentele și a le face perfect receptive. Nu poate
exista conștiință fă ră sentimente. Într-adevă r, sentimentul este
conștiință . Progresul spiritual depinde de rafinarea receptivită ții
sentimentului. Acest lucru este posibil numai atunci câ nd intuiția
este calmă și, prin urmare, pură .
Astfel, în orice experiență senzorială - plă cerea de a mâ nca, de a face
sex sau de orice altceva - nu vă abandonați niciodată complet
senzației. Ră mâ neți oarecum reținuți în fiecare exprimare a
sentimentului. În acest fel, autocontrolul vă va veni treptat cu
ușurință și veți dezvolta un control fă ră efort asupra simțurilor.
Îndeplinirea ritualurilor sacre este impusă tuturor că ută torilor
spirituali. Enumerată ca o calitate, ea trebuie înțeleasă în primul
râ nd ca o atitudine mai degrabă decâ t ca o practică exterioară .
Practica de a oferi ofrande într-un foc de sacrificiu însoțită de
mantre sanscrite care ajută la armonizarea cu aspectele subtile ale
vibrației și, în special, cu Vibrația Cosmică , AUM, poate ajuta la
obținerea anumitor efecte exterioare bine definite, dar aceste efecte,
trebuie să ne dă m seama, vor fi limitate la domeniul maya; ele nu ne
pot scoate din maya decâ t în mă sura în care practicarea lor este
însoțită de gândul de auto-ofertă .
Pe de altă parte, jertfa de sine mentală (atâ t a inimii, câ t și a minții)
este cel mai înalt sacrificiu și nu trebuie să fie însoțită de niciun
ritual extern, al că rui beneficiu suprem este doar simbolic.
Slujirea persoanelor sfinte, în special a guru-ului, ar trebui, de
asemenea, să fie fă cută cu intenția sinceră de a primi în sine
conștiința sa înă lțată .
Studiul scripturilor, din nou, nu este o atitudine, dar poate deveni o
atitudine dacă cineva consideră că aceasta înseamnă respect pentru
scripturi. Reverența față de ele îl va determina cu siguranță pe
cineva să le studieze.
Cu toate acestea, este important să fim selectivi în alegerea
scripturilor, deoarece nu toate scrierile care se pretind a fi scripturi
sunt bazate pe un adevă r superior. Adesea, oamenii acceptă ca
revelație scrierile unor persoane bine intenționate, dar lipsite de
iluminare spirituală , sau ale unor persoane mai puțin bine
intenționate, dar ambițioase pentru gloria personală .
Paramhansa Yogananda a povestit despre cineva care a scris un
tratat pe care dorea ca oamenii să -l accepte ca pe o scriptură . Apoi
și-a îngropat documentul sub un copac și a început să țină discursuri
religioase. Cincisprezece ani mai tâ rziu, afectâ nd a fi ghidat de
îngeri, el, însoțit de câ țiva adepți, a fost "condus" la acel copac. A
să pat acolo și, iată ! această scriptură "materializată de îngeri" a fost
"descoperită ". Astfel, a fost fondată o nouă religie și, deși
documentul în sine a fost ulterior "pierdut", versiunile sale
ulterioare au continuat să atragă un mare numă r de adepți.
Alte religii false, în mod similar, au câ știgat mulți oameni prin alte
metode decâ t cele scrupuloase. S-a fă cut apel la credulitatea
oamenilor, nu la discriminarea lor intuitivă . Nu acceptați nimic care
nu face apel la cel mai înalt simț al vostru despre ceea ce este corect
și adevă rat. Chiar și atunci, lasă -te ghidat de opiniile de susținere ale
celor înțelepți. Atunci câ nd persoanele înțelepte în general sunt de
acord cu privire la autenticitatea spirituală a unui document, atunci
numai așa dictează înțelepciunea - documentul poate fi acceptat în
siguranță ca fiind o scriptură adevă rată .
Autodisciplina este inclusă în sfatul dat mai devreme de Krishna de
a fi moderat în toate privințele. Nu vă "flagelați", fie la propriu, fie la
figurat - de exemplu, privâ ndu-vă de somnul de care aveți nevoie
pentru a ră mâ ne atenți din punct de vedere mental, sau refuzâ nd
corpului dumneavoastră elementele de susținere a vieții dintr-o
dietă echilibrată .
Franchețea înseamnă să fii complet onest și sincer în toate relațiile
tale. Orice colț pe care îl "tă iați" în această privință nu va face decâ t
să vă slă bească puterea de realizare și, de asemenea, vă va slă bi
capacitatea de a persevera pâ nă la succesul final în orice
întreprindere valoroasă . Atâ t onestitatea, câ t și veridicitatea,
valorifică puterea cuiva în raport cu puterea infinit mai mare a
universului. Este - pentru a folosi o comparație care ne-a mai ajutat
și înainte - să transformă m acea realitate mai mare în ceva
asemă nă tor cu placa de rezonanță a unui instrument muzical,
sporind eforturile proprii fă câ ndu-le să "rezoneze" cu vibrațiile
infinitului.
Inamiabilitatea este departe de a fi ineficientă : ea are ca rezultat
atragerea simpatiei, cooperă rii și sprijinului tuturor celor care se
aliniază idealurilor tale.
Inofensivitatea nu este, așa cum ar putea pă rea la prima vedere,
pasivă . Odată ce cineva și-a înlă turat impulsul natural al ego-ului de
a smulge ceea ce vrea de la viață , își atinge obiectivele fă ră efort,
adesea cu ajutorul voluntar al celorlalți.
Veridicitatea ar putea fi inclusă la capitolul "sinceritate". Ea are,
însă , conotația suplimentară de a nu dori ca realitatea să fie altfel
decâ t este. Fiți sinceri cu voi înșivă . Nu încercați să vă prefaceți nici
mă car față de voi înșivă că motivele voastre au fost mai bune, poate,
decâ t au fost în realitate. Numai atunci câ nd înfruntă m realitatea așa
cum este putem începe să o schimbă m spre ceea ce ar trebui să fie.
Dacă am vorbit nepoliticos, de exemplu, putem deveni mai blâ nzi în
vorbirea noastră doar după ce am înfruntat cu franchețe faptul că ,
într-adevă r, am vorbit dur uneori.
Eliberarea de furie vine din faptul că nu mai dorești nimic, fie
lucruri, fie un comportament "corect" la alții. Mâ nia creează o
tulburare și o influență tulbură toare în creier. Mâ nia dreaptă ,
desigur, poate fi o virtute, dar ea este astfel mai ales dacă este
dirijată cu voință calmă prin ochiul spiritual. Deoarece punctul
dintre sprâ ncene este sediul puterii voinței în corp, energia dirijată
prin el poate ajuta la punerea în mișcare a roților schimbă rii
necesare.
Renunțarea a fost definită de Krishna ca fiind transcenderea, în
special, a motivelor egoiste sau inspirate de egoism. Astfel, ea
înseamnă și nishkam karma: acțiune fă ră dorința personală pentru
fructele acțiunii. Renunțarea înseamnă renunțarea la toate
atașamentele cuiva. Omul care a spus: "Copiii mei au murit, soția m-a
pă ră sit, am fost concediat de la locul de muncă , iar casa mea tocmai
a ars din temelii. M-am hotă râ t să renunț la lume", nu avea încă o
idee corectă despre renunțare. După cum a remarcat cu ironie
param-gurul meu Swami Sri Yukteswar, "Omul acela nu a renunțat
la lume: Lumea a renunțat la el!" Renunțarea trebuie să fie în primul
râ nd a inimii.
Liniștea înseamnă , în orice împrejurare, să fii centrat cu calm în
Sinele interior. Câ nd alții sunt agitați (și s-ar putea să fiți și voi),
spuneți-vă : "Lucrurile vor reveni la normal peste câ teva ore, sau zile,
sau peste o să ptă mâ nă - sau peste o lună - sau peste un an". Oricâ t
de lungă ar fi această perioadă , ea se va sfâ rși. Motivul pentru care
unele religii descriu iadul însuși ca fiind etern este că atunci câ nd
vine suferința, aceasta pare veșnică . Nimic, însă , nu este permanent.
Totul este flux. Totul este schimbare. Niciun val nu ră mâ ne la vâ rf;
niciun val nu ră mâ ne veșnic deprimat. Înțeleptul, atâ t în fața
împlinirii, câ t și în fața dezamă girii, ră mâ ne neafectat și mereu
liniștit în sine.
Dezinteresul față de căutarea greșelilor este, din nou, o dorință de
a accepta situațiile și oamenii așa cum sunt. Acest lucru nu înseamnă
că nu ar trebui să încercă m niciodată să îmbună tă țim lucrurile sau
să îi ajută m pe alții să se îmbună tă țească . Cu toate acestea, orice
lucru bun pe care cineva îl face în lume va fi mai eficient dacă toate
eforturile sale sunt îndreptate în mod pozitiv, și nu ca simplă reacție
la ceva.
Bunătatea față de toți nu înseamnă compasiune, așa cum traduc
unii oameni cuvâ ntul sanscrit "daya". Ar fi o denaturare a
sentimentului autentic să simți compasiune față de cineva care te-a
tratat cu lipsă de amabilitate, pentru că ar implica condescendență -
ca și cum l-ai privi de sus. În bună tate nu există mâ ndrie, dar în
compasiune ar putea exista, mai ales dacă ai avea grijă ca ceilalți să
realizeze câ t de mult ai fost compă timitor. Bună tatea înseamnă
simpla acceptare a celorlalți și recunoașterea faptului că toți sunt, ca
și voi, în că utare de autoperfecționare.
Non-covețiozitatea înseamnă a nu dori nimic care nu este al tă u de
drept.
Blândețea înseamnă să nu încerci să forțezi pe nimeni să acționeze
într-un mod contrar voinței sale libere.
Modestia este bine exprimată prin faptul că nu încearcă să atragă
atenția asupra sa. Nu este același lucru cu a te retrage timid în
lumina reflectoarelor, ca să spunem așa. Aceasta este o falsă
modestie. Adevă rata modestie vestimentară înseamnă să nu pari
nici prea îmbră cat, nici prea puțin îmbră cat, ci (din respect pentru
sentimentele celorlalți) să te îmbraci simplu și cu bun gust. Modestia
în comportament înseamnă să nu te impui pe tine însuți în fața
celorlalți și nici totuși să îi exasperezi pe ceilalți prin exclamații
excesive ale propriei merite. Modestia în vorbire înseamnă să
vorbești doar suficient de tare pentru a le permite celorlalți să audă ;
să nu vorbești prea mult despre tine însuți; și să ară ți respect pentru
(și, dacă este posibil, interes pentru!) opiniile celorlalți.
Fermitatea scopului a fost aliată , mai sus, cu perseverența. Cele
două calită ți sunt asemă nă toare, dar sunt și diferite. Perseverența
(așa cum este indicată în Gita) înseamnă să nu permiți ca nimic să te
descurajeze de la idealurile sale înalte, spirituale. Atâ t perseverența
în că utarea adevă rului, câ t și statornicia într-un scop inferior, sunt
adesea confundate de că tre persoanele cu mintea împră știată sau de
că tre cei cu interese diferite cu o simplă încă pă țâ nare. Trebuie să fii
întotdeauna gata să iei în considerare posibilitatea de a te fi înșelat
și, în acest caz, să îți schimbi instantaneu direcția. Cu toate acestea,
în condițiile în care scopul și idealurile cuiva sunt corecte, este o
dovadă de virtute să le susții cu fermitate.
Strălucirea caracterului este mai mult un atribut decâ t o calitate,
dar se vede în ochii și în comportamentul celor care sunt inspirați de
o intuiție supraconștientă .
Iertarea, de multe ori, este doar verbală . Cineva poate dori să ierte,
dar gâ ndul la infracțiunea care cere iertare poate continua să se
agite în inima sa. De aceea, iertarea ar trebui să fie însoțită de
cuvâ ntul "a uita". Totuși, chiar și uitarea poate fi o greșeală dacă
ceea ce se iartă este o faptă care s-ar putea repeta. Dacă , de exemplu,
comportamentul unei persoane a scos la iveală un defect în
caracterul să u - tră dare, de exemplu, sau lipsă de loialitate - ar fi
înțelept să se țină cont de acest defect în viitoarele relații cu ea, pâ nă
câ nd defectul a fost corectat în mod convingă tor. Se poate accepta
acea persoană chiar și ca prieten și, ca atare, să o ierte, dar ar trebui,
de asemenea, să se țină cont de potențialul să u pâ nă câ nd se va da
dovada adecvată a eradică rii depline. Majoritatea oamenilor (de
fapt, toți, cu excepția celor înțelepți) au defecte. Ar fi o lume sumbră
dacă cineva ar purta mereu sentimentul că nu se poate avea
încredere în nimeni! De asemenea, cineva ar trebui să se întrebe, în
mod introspectiv, "Ș i eu? Nu am și eu defecte de depă șit? Să fiu,
așadar, îngă duitor cu ceilalți". Cu toate acestea, atunci câ nd cineva
își arată adevă rata sa natură , să îl accepți așa cum este (cu alte
cuvinte, să îl ierți), dar să te comporți față de el pe viitor cu
conștiința și bunul simț adecvate. Iertarea înseamnă , în ultimă
instanță , a da o șansă persoanei să se reformeze, dar și a recunoaște
că scuzele nu sunt în sine același lucru cu reforma.
Forța de caracter sau ră bdarea (cele două cuvinte sunt deseori
asociate) înseamnă să pă strezi busola intenției tale mereu
îndreptată spre steaua scopului înalt, indiferent de câ te influențe
intervin pentru a o devia.
Curățenia este o reflectare exterioară a unei minți ordonate. Atunci
câ nd cineva își pă strează cură țenia - fie că este vorba de corpul să u
sau de hainele sale - este un indiciu de respect de sine, precum și de
considerație față de sentimentele celorlalți. Odată , în America,
Paramhansa Yogananda a întâ lnit în America un bă rbat neîngrijit,
murdar și aparent indiferent la ceea ce credeau ceilalți despre el
(deși este foarte posibil ca aceasta să fi fost o ipostază menită să -i
șocheze pe ceilalți, ceea ce, desigur, ar fi ară tat un interes cert
pentru opiniile lor!) Yogananda l-a întrebat: "De ce apari așa?".
"Sunt un renunțat!", a anunțat celă lalt, cu mâ ndrie.
"Dar te-ai atașat într-un mod nou", a ră spuns Maestrul, "de
dezordine!".
Ră utatea este un defect mult prea comun al celor care cred că lumea
le datorează ceva - sau orice. Absența ră ută ții, ca și bună tatea și
iertarea, permite să accepți - de fapt, să zâ mbești lumii fă ră să o
judeci, acceptâ nd ceea ce este ca fiind, pur și simplu, ceea ce este.
Absența mândriei de sine poate fi tradusă prin smerenie, sau
absența mândriei. Cu toate acestea, smerenia este adesea
interpretată ca o înjosire de sine și ca o conștientizare a inadecvă rii
personale - nu în fața lui Dumnezeu, ceea ce este corect, normal și,
de fapt, evident -, ci în fața altor oameni. Umilința nu este un
complex de inferioritate! În plus, autocompă timirea este adesea
prezentă acolo unde mâ ndria este absentă . Ea este solul fertil în care
semințele mâ ndriei, avâ nd suficiente circumstanțe proaspete, pot
încolți, crește și înflori.
Încrederea în sine, însă , înseamnă să ai, nu doar să posezi, anumite
sentimente despre tine însuți. Un câ ntă reț celebru, de exemplu, ar fi
deficitar în ceva dacă nu ar ști că este bun la câ ntat și că este celebru
pentru asta. Dacă el întreține acest gâ nd, totuși, și îl lasă să îi
alimenteze autodefinirea și să îl facă să creadă că are importanță în
marea schemă a lucrurilor: aceasta este îngâ mfare de sine.
Krishna prezintă acum natura și destinul celor cu calită ți opuse.
(16:4) Vanghelie, aroganță, îngâmfare, furie, duritate și
ignoranță - acestea, o Pandava (Arjuna), marchează persoana a
cărei natură este demonică.
Vanghelie este ostentație, lă udă roșenie, vanitate extremă și un
sentiment exagerat al importanței orică rui lucru pe care îl face
cineva. Este a se așeza pe vâ rful unui furnicar și a striga: "Am cucerit
muntele Everest!".
Aroganța este o opinie exagerată despre propria importanță în
raport cu meritele celorlalți.
Încrederea în sine a fost deja definită și explicată . În esență , ceea ce
înseamnă să ții un fir de pă r aproape invizibil atâ t de aproape de
ochi încâ t pare la fel de gros ca un trunchi de copac.
Mânia este o tendință de a-și pierde cumpă tul, cu sau fă ră un motiv
întemeiat, pentru că nu reușește să se controleze asupra prezumției
că oamenii și circumstanțele ar trebui să fie altfel decâ t sunt.
Duritatea vine ca urmare a insensibilită ții față de nevoile și
sentimentele celorlalți și a dorinței de a impune propriile
sentimente asupra lumii din jur.
Ignoranța, în cele din urmă , înseamnă să nu ai nicio noțiune despre
ceea ce este adevă rat sau fals, real sau ireal. Nu înseamnă neapă rat
lipsă de educație, deși cu siguranță indică o lipsă de sentimente
rafinate. În ultimă instanță , ceea ce înseamnă este să confunzi ceea
ce nu este cu ceea ce este. Înseamnă ignoranță spirituală, nu doar
intelectuală .
Ceea ce Krishna a subliniat sunt calită țile unui asura, sau demon.
Astfel de ființe nu locuiesc doar în regiunile iadului, ci pot fi gă site
din abundență , ca ființe umane, aici, pe Pă mâ nt.
(16:5) Calitățile divine duc la eliberare. Cele demonice duc la
robie (continuă și în creștere). Nu te teme, totuși, Arjuna, ești
înzestrat cu calități divine.
Poate pă rea ciudat că Arjuna are nevoie de această asigurare. Fă ră
îndoială că nu avea nevoie. Cu toate acestea, fiecare devotat care
dorește să fie complet sincer cu el însuși, care cunoaște capacitatea
aparent infinită a ego-ului de a se autoînșela și care a descoperit câ t
de dificil este să se vadă așa cum este el cu adevă rat, trebuie să se
întrebe uneori: "Sunt așa cum ar trebui să fiu?". Se poate întâ mpla
deseori ca ceilalți să -l critice - mai ales dacă el încearcă cu
seriozitate, așa cum ei nu fac, să devină spiritual. Astfel, este o
consolare pe care fiecare devotat ar trebui să o ia în serios.
"Krishna", ar trebui să reflecteze el, "a oferit această consolare chiar
și unui devotat atâ t de mare ca Arjuna! Ș i a spus că și un om ră u care
încearcă cu stă ruință să devină bun ar trebui să fie socotit printre cei
virtuoși. Chiar trebuie să mă îngrijorez, atâ ta timp câ t încerc cu toată
sinceritatea să mă perfecționez?".
(16:6) Există două tipuri de oameni în această lume: cei divini
și cei demonici. I-am descris pe larg pe cei divini. Acum ascultă-
Mă, o, fiu al lui Pritha (Arjuna), pe (subiectul) demonicului.
După cum am vă zut, în univers există nu două , ci trei calită ți (sattwa,
rajas și tamas) într-un amestec variat de expresii. Există însă , în
același timp, doar două direcții de mișcare: în sus și în jos - sau, mai
exact, în sus și în jos în coloana vertebrală . Calitatea de rajas se află
între cele două , și ar putea fi descrisă ca întrebâ nd, într-un mod
oscilant: "Încotro, în continuare?" Așa cum calită țile sattwic sunt
ră spunsul ascendent la această întrebare, cele demonice sunt
ră spunsul descendent.
(16:7) Demonii nu știu ce înseamnă o acțiune corectă și nu știu
când să se abțină de la acțiune.
Atunci câ nd sunt mâ nați de impulsuri puternice, fie că sunt de
natură sexuală , fie că sunt pofticioși sau că aduc prejudicii altora, ei
acționează fă ră să țină cont de posibilele consecințe.
(16:8) Ei spun: "Lumea este lipsită de o moralitate
fundamentală. Nu există adevăruri durabile. Nu există
Dumnezeu. Nu există niciun sistem în univers; totul este
accidental. Nu există niciun scop în viață, în afară de plăcerea
pofticioasă."
"Filozofia" lor ar putea fi exprimată prin urmă toarele cuvinte: "Câ nd
pasiunea domnește, conștiința pleacă în exil."
(16:9) Slabi de intelect, astfel de oameni auto-deteriorați se
agață de credințele lor (sistemul lor întunecat de) și comit
nenumărate atrocități. Ei sunt dușmanii omenirii, dedicați
distrugerii ei.
Oamenilor virtuoși le este greu să creadă că există un asemenea ră u
pe pă mâ nt. Mai mult, susțină torii să i proclamă adesea învă ță turi
(dacă au un grad de inteligență ) care sunt concepute intenționat
pentru a-i câ știga pe alții de partea lor: învă ță turi precum "cel mai
mare bine pentru cel mai mare numă r" și "fiecă ruia după nevoile
sale, de la fiecare după capacitatea sa de a da". Pe câ mpul real de
activitate, însă , ei nu se arată decâ t avizi de putere, nemiloși și
complet cinici în aplicarea așa-zisului lor "idealism".
Astfel de oameni apar în fiecare epocă . De obicei, ei au mai mult sau
mai puțin succes în funcție de numă rul de Shudras nemulțumiți și de
intelectuali bine intenționați, dar nediscriminatori, pe care îi pot
convinge să le umple râ ndurile.
(16:10) Abandonându-se la dorințe nesățioase; ipocriți;
pretinzând un scop nobil; plini de îngâmfare; obraznici (față de
oricine nu este de acord cu ei); concepțiile lor (presupunând că
au vreuna) răsucite de înșelăciune; acțiunile lor motivate doar
de motive necurate;-
(16:11) convinși că împlinirea pasiunii fizice este cel mai înalt
scop al omului; încrezători că nu există altă lume (și altă viață)
în afară de aceasta: astfel de persoane sunt absorbite până în
momentul morții de grijile și preocupările pământești.
(16:12) Legați de lanțurile a sute de speranțe și așteptări
egoiste și înrobiți de pasiune și de mânie, ei se străduiesc prin
mijloace ilegale să adune averi cu care să cumpere plăceri fizice
senzuale.
(16:13) "Atât", spun ei, "am dobândit astăzi, (punându-mă în
situația de) a atinge această dorință. Am atât de mulți bani în
prezent; scopul meu, acum, este să dobândesc mai mulți."
(16:14) (Sau ei spun:) "(Astăzi) am ucis pe acest dușman. În
continuare, voi ucide mai mulți. Ceea ce am vrut, posed. Am
succes, sunt puternic și fericit!"
(16:15) (Din nou ei spun:) "Eu sunt bogat și bine născut! Cine
poate rivaliza cu mine? Îmi voi arăta măreția dând de pomană
și făcând sacrificii publice. Mă voi bucura (de gloria mea)!"
Astfel se laudă ei, derutați de propria lor lipsă de înțelepciune.
(16:16) Înșelați în gânduri, prinși în (o pânză de păianjen a)
iluziei, râvnind doar la "plăcerile" senzuale, ei se scufundă (în
viață, și cu atât mai mult după moarte) într-un iad murdar.
(16:17) Vain, (nepăsător) încăpățânat, intoxicat de mândria
bogăției, ipocrit în orice sacrificii pe care le face, nepăsător față
de poruncile scripturale,-
(16:18) egoiști, nemiloși, aroganți, lascivi, predispuși la (crize
de) furie, aceste persoane rău intenționate Mă disprețuiesc
(deși, cu toate acestea) Eu locuiesc în ele, ca în toate ființele.
În unele religii se obișnuiește să se denunțe "închinarea la idoli",
prin care se înțelege ridicarea de imagini care să amintească
oamenilor de Dumnezeul abstract sau de idealuri înalte,
impersonale. Adevă rații închină tori la idoli, trebuie subliniat aici,
sunt cei care se închină la zeii falși descriși în aceste strofe: idolii
ego-ului, ai poftei, ai mâ ndriei și ai multitudinii de alte obiective
materialiste pe care atâ t de mulți și le stabilesc.
(16:19) Pe acești cruzi făcători de rele, plini de ură, cei mai răi
din rasa umană, îi arunc iar și iar în pântecele demonice la
întoarcerea lor pe pământ.
(16:20) Blestemați și decăzuți, plini de amăgiri viață după
viață, (departe de) a Mă atinge pe Mine, ei se scufundă în cele
mai joase adâncuri.
Este înspă imâ ntă tor să te gâ ndești la oamenii pe care îi întâ lnești
sau i-ai întâ lnit în viață și care manifestă unele sau chiar multe
dintre tră să turile de mai sus. Ei sunt ființe umane și nu sunt diferiți,
cel puțin în exterior, de toți ceilalți. Mulți dintre ei sunt bogați, au
succes, sunt respectați public. Unii dintre ei sunt gâ nditori celebri,
filosofi, scriitori, oameni de știință . Ș i totuși, autodeclarâ ndu-se, ei
subscriu la cel puțin unele dintre opiniile pe care Krishna le descrie
ca fiind demonice.
Ar fi convenabil și, fă ră îndoială , liniștitor să credem că succesul
lumesc este întotdeauna rodul unei karme bune și că bogă ția,
proeminența și chiar faima, puterea și toate accesoriile, cel puțin, ale
genului de împlinire pe care mulți oameni îl caută sunt în mod
necesar dovada că cineva a fă cut cel puțin ceva bun, conform
orică rei definiții a legii karmei. Din pă cate, calea de scă pare din
maya nu este atâ t de clar definită ! Așa cum subliniază Krishna - și
chiar dacă fericirea ar trebui să fie (și chiar este, atunci câ nd este
înțeleasă corect) criteriul virtuții - oamenii ră i se consideră adesea
fericiți într-un mod întunecat, care nu înțelege fericirea calmă , pură .
Această "fericire" nu se deosebește de "plă cerea" pe care o simte
cineva atunci câ nd se scarpină de o înțepă tură de țâ nțar, un act care
doare, dar care, în același timp, se simte cumva bine! Cu toate
acestea, cei care nu au nimic mai bun cu care să compare starea lor
se pot amă gi crezâ nd că au tot ceea ce își doresc în viață și că tot
ceea ce au nevoie acum este din ce în ce mai mult din același lucru.
(Pentru că , desigur, nu se pot să tura niciodată .) "Împlinirea" pe care
o caută este ca morcovul atâ rnat de un bă ț și legat de capul unui
mă gar, care îl atrage înainte, tră gâ nd o sarcină grea. Mai mult, din
aroganță , astfel de oameni resping sau resping cu voce tare orice
încercare de a-i convinge că se înșeală .
Mulți oameni cu o conștiință de bază sunt bogați, puternici și, după
propria lor definiție, "bine nă scuți" (așa cum spune Krishna) - deși
această definiție, după standardele sattvice și chiar rajasice, este
deformată și confuză . Cum este posibil acest lucru? Poate pentru că
karma însă și este, de obicei, un sac amestecat: Succesul lumesc al
oamenilor ră i se poate datora unei karme bune ală turi de cea rea. Cu
toate acestea, ar mai fi multe de spus pe această temă . Pentru că
multe dintre cele care trec drept succes în ochii lumii nu sunt de fapt
nici mă car o karma bună și pot duce de fapt la o eventuală decă dere
spirituală a unei persoane și la mizerie pe termen lung.
Există doi factori care trebuie luați în considerare. Unul este faptul
că succesul vine ca urmare a unei concentră ri concentrate. Energia
poate fi concentrată dacă o faci să curgă mai ales în orice direcție.
Concentrarea completă are loc doar atunci câ nd toată energia curge
în sus, spre unirea cu Dumnezeu. Totuși, pot exista grade de energie
concentrată , în care concentrarea se face asupra unei imagini
specifice - succesul, poate, sau bogă ția, sau puterea. Astfel, oameni
foarte lumești și chiar demonici pot fi pentru o vreme atâ t de siguri
de obiectivele lor încâ t să dobâ ndească de fapt puterea de care au
nevoie pentru a atinge niveluri mai mici de succes.
Celă lalt factor de luat în considerare este o imagine care a fost
menționată mai devreme în această carte: cea a unei cutii de
rezonanță a unui instrument muzical. Dacă Dumnezeu și forțele
angelice din univers pot întă ri puterea cuiva prin armonizarea sa cu
ele, rezultă că puterea cuiva poate fi, de asemenea, sporită prin
armonizarea cu forțele inferioare - de fapt, cu forțele satanice.
Ar putea fi chiar mai ușor de obținut acest tip de creștere prin
armonizarea cu forțele întunecate, care sunt mai aproape de scena
umană - în special de scenele cu vibrații joase. Dacă cineva le invită ,
ele pot ră spunde cu entuziasm. Nici mă car nu este necesar să le
invită m în mod conștient - adică prin credința în ră u și prin dorința
deliberată de a intra în contact cu el. O persoană trebuie doar să
tră iască în unele dintre modalită țile descrise în ultimele strofe.
Însă și neîncrederea oamenilor în puterea conștientă a lui maya
constituie una dintre cele mai mari victorii ale ei.
Spirala descendentă se bazează , de asemenea, pe puterea derivată
din karma bună din trecut pentru a consolida tendințele rele din
prezent. "Oamenii", a exclamat odată Guru al meu exasperat, "sunt
atâ t de abili în ignoranța lor!".
Mizeria este, cu siguranță , rezultatul final al ră ului și este important
să înțelegem că o astfel de mizerie este auto-provocată . Într-adevă r,
mulțimea amă gită a sufletelor decă zute se poate considera în
bună stare, așa cum am vă zut. Ei au ceea ce cred că și-au dorit. Multe,
multe vieți trebuie să treacă înainte ca astfel de suflete să se
trezească la propriul adevă r superior - așa cum trebuie să facă toți,
în timp, pentru că libertatea divină este destinul fiecă rui suflet.
În acest punct se pune întrebarea firească : câ t de departe poate
că dea un suflet? Am vă zut mai devreme că potențialul nostru de
expansiune a conștiinței este infinit. Prin urmare, acest potențial
trebuie să includă , în mod obligatoriu, și potențialul de a se micșora
- de a deveni, în timp, infinitezimal. Drumul ascendent nu poate
exclude posibilitatea unui drum descendent, de asemenea: de fapt,
necesită o astfel de premisă .
Krishna a vorbit despre coborâ rea ră ufă că torilor în pâ ntece
demonice. Trebuie înțeles că ceea ce coboară este sufletul în
identificarea sa cu corpul - cu alte cuvinte, ego-ul. Un individ poate
că dea atâ t de jos încâ t să gă sească o expresie de sine compatibilă
doar în corpul unui animal inferior, nu în cel al unei ființe umane. În
urmă cu câ țiva ani, în Tibet a apă rut o poveste despre un lama care,
din cauza faptelor sale rele, s-a trezit în pâ ntecele unui mă gar. Ca
bă rbat, în excesele sale sexuale, se comportase deja ca un mă gar!
O coborâ re la nivelul animalelor inferioare are loc, a declarat Guru al
meu destul de clar. Cu toate acestea, el a mai spus, de asemenea, că
această soartă , care este o mare pedeapsă , durează doar pentru o
singură încarnare la un moment dat. După o singură viață ca un
mă gar, o maimuță , un tigru sau ca o altă formă , sufletul, care a atins
odată nivelul uman, revine rapid la statutul de om.
Guru-ul meu a adă ugat, totuși, că dacă o persoană se încă pă țâ nează ,
viață după viață , să persiste în pă cat, refuzâ nd să se reformeze chiar
și după incursiuni repetate în forme inferioare, poate fi de fapt
aruncată foarte jos pe scara evoluției - ca o insectă , poate, sau într-o
formă și mai joasă .
Aproape de necrezut, dacă cineva continuă să pă că tuiască fă ră
pocă ință , el poate, după pedepse grele și repetate, să fie coborâ t
pâ nă la nivelul unui germen. De la acest nivel trebuie să își croiască
din nou drumul încet pe scara evoluției. Cum ar putea exista o
iertare rapidă ? El și-a provocat singur suferința, acceptând să
îmbră țișeze întunericul și ignoranța.
Există galaxii tamasice, infestate cu hoarde de astfel de suflete
degradate. Ciumele și alte flageluri similare ale Pă mâ ntului sunt
adesea cauzate de o invazie de nori de germeni de boală - suflete
că zute, aduse aici de karma lor și de karma acestui Pă mâ nt. Destinul
lor este de a fi distruse, aici, de medicina modernă .
Un fă că tor de rele poate să nu fie pe deplin conștient de mizeria sa.
El poate chiar să se convingă cu succes, în aroganța sa, că îi este bine.
Oricine, însă , care a cunoscut o existență mai înaltă , mai rafinată , nu
poate să nu simtă durerea intensă (deși reprimată ) a suferinței - cel
puțin la nivel subconștient, atunci câ nd se vede supus indignă rii de a
fi închis într-o existență inferioară , animală . O anumită suferință
ră mâ ne cu siguranță , și poate fi chiar exacerbată , atunci câ nd se
gă sește tră ind în corpul unui șobolan, sau al unui gâ ndac. Probabil
că orice conștientizare pe care o are asupra gradului de indignare
este oarecum înă bușită , dar ea nu poate fi stinsă cu totul.
Ce se întâ mplă , atunci, cu germenii? Cu siguranță că o conștiință
superioară persistă în timpul lungului și lentului urcuș înapoi pe
scara evoluției - o conștiință suficientă , poate, pentru a continua să
simtă , cel puțin în subconștient, "Ceva nu este în regulă . Ar trebui să
fiu mult mai mult decâ t atâ t!". Oricum ar fi, un anumit nivel de
suferință nu ar putea să nu fie soarta fiecă rui suflet că zut. Suferința
s-ar naște din conștientizarea faptului că are potențial pe care nu îl
exprimă .
Realită țile de mai sus dau de gâ ndit! Am vrea să ne gâ ndim că viața
oferă alternative mai puțin dure. Totuși, fiecare devotat ar trebui să
se încurajeze din simplul fapt că , așa cum spunea Yogananda, "Atâ ta
timp câ t faci un efort, Dumnezeu nu te va dezamă gi niciodată ". Ș i,
din nou, cuvintele reconfortante ale Domnului Krishna: "Arjuna, află
acest lucru cu certitudine: Devotatul meu nu se pierde niciodată".
Mai ră mâ ne un gâ nd, atâ t pentru a ne întă ri hotă râ rea, câ t și pentru
a ne însenina speranța: Odată ce dorința pentru Dumnezeu se
trezește în inimă , această dorință trebuie să fie împlinită . Este deja
garanția lui de mâ ntuire.
(16:21) Pofta, mânia și lăcomia pentru câștig: acestea sunt cele
trei căi spre iad, care duc la distrugerea fericirii sufletești. În
interesul propriu al omului, el ar trebui să le evite pe toate.
(16:22) O, fiu al lui Kunti (Arjuna), evitând aceste trei căi care
coboară în tărâmurile întunericului, omul acționează pentru
binele său cel mai înalt și se așează pe calea (ascendentă) spre
starea cea mai înaltă.
Un discipol monahal al lui Paramhansa Yogananda s-a îndră gostit de
o femeie frumoasă și a vrut să se că să torească cu ea. Câ nd guru a
încercat să -l descurajeze, tâ nă rul a spus: "Dar ea este o persoană
minunată".
"Bineînțeles", a ră spuns guru nostru. "Satana știe cum să te
ispitească !"
Ucenicul și-a pă ră sit într-adevă r chemarea monahală și, în
consecință , a suferit foarte mult timp de mulți ani.
Atracția "sexului, a vinului și a banilor", așa cum a fost adesea
descrisă maya, emite o aură de atracție aproape vizibilă . Furia apare
atunci câ nd dorința pentru ele este ză dă rnicită ; de aici și includerea
furiei în strofa 21 (mai sus). Simplul fapt că dorințele pot duce la
mâ nie ar trebui să fie o indicație suficientă că dorințele în sine sunt
manifestă ri ale robiei, nu ale libertă ții.
(16:23) Cel care ignoră poruncile Scripturii și își urmează
propriile dorințe conduse de ego nu găsește nici fericirea, nici
împlinirea, nici scopul suprem al vieții.
(16:24) Luați, așadar, Scriptura (adevărată) drept călăuză
pentru a stabili ce trebuie făcut și ce trebuie evitat. Înțelegând
intuitiv poruncile din scrierile sfinte, îndeplinește-ți
îndatoririle pământești.
Cuvintele, "înțelegerea intuitivă a ... scrierilor sfinte" sunt
importante, pentru ca nu cumva chiar și scripturile adevă rate să fie
denaturate de fanatici care folosesc scripturile pentru a justifica
fapte odioase. Că ile lui Dumnezeu sunt întotdeauna înră dă cinate în
evlavie. Dumnezeu poate fi uneori un "foc de rafinare", distrugâ nd
ră ul și readucâ nd virtutea la locul ei pentru a readuce din nou
echilibrul în treburile oamenilor, dar ră zbunarea Sa nu este
niciodată motivată de mâ nie, ură sau ră zbunare. Ceea ce pare așa
pentru oamenii care sunt afectați de aceste defecte este doar o
proiecție a propriei lor naturi.
Krishna l-a sfă tuit pe Arjuna să lupte în ră zboiul cinstit de la
Kurukshetra, dar l-a îndemnat și să lupte fă ră patimă , fă ră
atașament față de rezultate. Acesta este secretul adevă ratei ahimsa,
non-violența (inofensivitatea). Uneori, cineva trebuie să distrugă
pentru a-și onora datoria superioară . Totuși, el nu trebuie să
dorească distrugerea a ceva sau a cuiva.
Pentru o persoană cu o puternică conștiință a ego-ului, desigur,
distrugerea efectuată este o distrugere dorită. O astfel de persoană
nu vede decâ t mâ nia lui Dumnezeu atunci câ nd el însuși este
pedepsit - o soartă pe care și-a dorit-o, chiar dacă fă ră să vrea, să o
aibă . Dumnezeu nu dorește suferința noastră . Voința Sa, care se
manifestă personal în fiecare dintre noi, este pentru libertatea
noastră veșnică în El.
Astfel se încheie capitolul al șaisprezecelea, intitulat "Natura
dumnezeiască și cea demonică", din Upanishadul sfintei
Bhagavad Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care
se discută despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul Treizeci
Cele trei niveluri ale practicii
spirituale
Krishna, la sfâ rșitul capitolului 16 din Bhagavad Gita, a recomandat
să urmeze îndrumarea unei scripturi adevă rate. Urmă toarea
întrebare a lui Arjuna, pornind de la această afirmație, marchează
începutul capitolului urmă tor.
(17:1) Arjuna a spus: Cei care lasă deoparte regulile
scripturale, dar se sacrifică (lui Dumnezeu) cu devotament -
care este, o, Krishna, statutul (sacrificiului lor)? Este sattwic,
rajasic sau tamasic?
S-a subliniat mai devreme că există scripturi adevă rate, scripturi
mai puțin adevă rate și chiar scripturi false sau fă cute de om.
Întrebarea lui Arjuna se bazează aici pe scripturile adevă rate,
revelate. Preocuparea sa este dublă : Poate fi vreodată greșit
exercițiul sincer al devoțiunii? Ș i: Există diferite calită ți de
devoțiune? Pentru că nu este suficient să spui: "Se roagă cu
devotament". Există diferite tipuri de devotament, de la dezinteresat
la egoist. În cele din urmă , efectul rugă ciunii nu depinde de nicio
formulă de rugă ciune, oricâ t de valabilă în sine, ci de atitudinea
persoanei care se roagă .
În esență , Arjuna pregă tește scena pentru o discuție despre
diferitele tipuri de devoțiune, mai degrabă decâ t despre diferitele
tipuri de oameni care practică devoțiunea. Majoritatea oamenilor
tamasici, în special, nu practică deloc devoțiunea. Multe persoane
rajasice, de asemenea, pot practica devoțiunea de un tip mai mult
tamasic decâ t rajasic.
(17:2) Domnul binecuvântat a spus: (Problema implică)
calitatea credinței exercitate - dacă este de fapt sattwic, rajasic
sau tamasic. Ascultați cuvintele Mele cu privire la acest aspect.
(17:3) Credința fiecăruia depinde de natura sa. Așa cum este
omul, așa este și credința lui. Așa cum este credința lui, așa este
și omul.
Suntem, cu alte cuvinte, ceea ce credem. Toți adepții unei religii pot
declara un articol de credință și pot folosi exact aceleași cuvinte zi
de zi, să ptă mâ nă de să ptă mâ nă , an de an, dar, cu toate acestea, vor
exista tot atâ tea credințe câ te adepți există . Înțelegerea fiecă rei
persoane va fi modelată de ceea ce este ea însă și - de experiența sa
de viață , de înțelegerea sa, de preferințele și prejudecă țile sale
personale, de ceea ce îi place și ce nu îi place. Nu poate fi altfel,
pentru că întreaga noastră înțelegere se bazează mai puțin pe
realită ți obiective, ci pe cine și ce suntem noi în propria noastră
natură . Astfel, un simplu cuvâ nt precum "acasă " va avea conotații
foarte diferite pentru cineva care a fost crescut într-o familie fericită
decâ t pentru cineva care a fost crescut de autorită ți nesimțitoare
într-un "că min" de orfani. Cuvinte precum "tată " și "mamă ", în mod
similar, au conotații diferite pentru persoane diferite, în funcție de
fericirea, sau lipsa ei, din propria viață de familie. La fel și succesul.
La fel și multe alte cuvinte: muncă , bună tate, că lă torii, sport - de
fapt, la fel și aproape toate cuvintele din orice limbă .
Putem declara: "Eu cred în Dumnezeu", dar această simplă afirmație
ridică tot felul de imagini în mintea diferitelor persoane. Cei mai
mulți dintre cei care se numesc atei nu fac decâ t să respingă un
concept formal pe care alții pe care îi cunosc îl au despre Dumnezeu.
Nimeni, cu siguranță , nu ar respinge însă concepte precum
dragostea sau bucuria.
Pentru oamenii buni, Dumnezeu va pă rea bun. Pentru oamenii de
obicei egoiști și ambițioși, Dumnezeu poate pă rea un fel de "corn al
abundenței" sau - dacă nu este așa - un judecă tor sever sau poate un
fel de "șef", mai mult sau mai puțin indiferent la nevoile umane.
Pentru oamenii ră i, dacă cred în Dumnezeu, El poate pă rea plin de
gelozie, mâ nie și ră zbunare - așa cum sunt ei înșiși. Oamenilor
pofticioși, El va pă rea, asemenea zeilor din mitologia greacă și
romană , mistuit de poftă . Oamenilor buni, El va pă rea bun.
Oamenilor cu mintea îngustă și celor plini de prejudecă ți înguste, El
va pă rea așa cum sunt ei: îngust sectar și dispus cu încrâ ncenare să
judece oamenii pentru pă catele lor.
(17:4) Reverența sattwică este adusă devastelor; reverența
rajasică este oferită yakshas și rakshasas; "devoțiunea"
tamasică este fascinația pe care unii oameni o simt pentru
fantome și spirite (astrale).
Oamenii buni Îl venerează pe Dumnezeu, desigur, dar iubesc și
bună tatea în ceilalți și o venerează în îngeri.
Oamenii lumești se înclină cu respect (amestecat cu anxietate) în
fața orică rui lucru sau a orică rei persoane care cred că îi poate ajuta
să -și îndeplinească dorințele lumești. Astfel, "devoțiunea" rajasică
este descrisă de Krishna ca fiind îndreptată că tre yakshas (legendarii
gardieni astrali ai bogă ției). Rakshasas au reputația de a fi ființe
astrale a că ror mâ nie sau favoare poate desface sau face avere unei
persoane.
Devoțiunea tamasică nu se limitează la "devoțiunea" simțită de
oamenii tamasici - un sentiment pe care puțini dintre ei îl simt de
fapt - ci include nivelurile cele mai joase ale sentimentului
devoțional în sine, chiar dacă este practicat de oameni de natură
superioară , poate de natură rajasică .
De un interes deosebit aici este descrierea lui Krishna a acestui
ultim tip de fascinație "devoțională ". Mulți oameni (nu numai,
repetă m, oamenii tamasici) sunt consumați în mod fadist de
interesul pentru comunicarea cu spiritele celor plecați și (în mod
exagerat) de solicitarea de ajutor din partea spiritelor naturii - zâ ne,
elfi și o mulțime de ființe descrise în "basme" peste tot pe Pă mâ nt.
Este o greșeală mult prea frecventă să credem că oricine "acolo sus",
care a trecut dincolo de vă lul dintre lumea materială și cea astrală ,
trebuie să aibă cunoștințe care le sunt refuzate oamenilor de pe
pă mâ nt. Gita nu spune neapă rat că cei care fac această greșeală sunt
ei înșiși tamasici. Forma pe care o ia fascinația lor este cea care este
tamasică , pentru că duce la confuzie spirituală . Sesiunile spiritiste
produc "îndrumă ri de la maeștri" și de la o mare varietate de alte
entită ți presupuse a fi bine informate. Ceea ce face ca aceste
fenomene, și devoțiunea față de ele, să fie tamasice este dublu. În
primul râ nd, ele sunt imaginare. În al doilea râ nd, pentru a avea
acces la aceste "informații" trebuie să intri într-o stare de conștiință
pasivă , în care procesul gâ ndirii nu este transcendat în
supraconștiință , ci șters pentru a "primi" orice impresii care vin.
Această practică arată ignoranță spirituală și este o ușă prin care pot
intra multe rele.
Pentru a contacta un maestru spiritual, trebuie să ne ridică m
conștiința la un nivel supraconștient. Niciun maestru nu ar îngă dui
să vină prin intermediul mediumilor - nu pentru că nu ar putea, ci
pur și simplu pentru că , dacă ar face acest lucru, ar transmite
mesajul fals că spiritismul nu este doar o modalitate ușoară de a
comunica cu ființe superioare, ci și că este o practică acceptabilă din
punct de vedere spiritual. Nu funcționează . Este, așa cum afirmă
Krishna, tamasică .
(17:5,6) Devoțiunea tamasică ia, de asemenea, forma încercării
de a se lăuda prin îndeplinirea unor austerități teribile,
neautorizate de scripturi; prin afișări ipocrite, demonstrații ale
ego-ului, (exprimarea) pasiunilor și atașamentelor luxuriante
și a nebuniei puterii. În mod lipsit de sens (cei cu acest tip de
devotament) își torturează elementele corpului, jignindu-Mă
astfel pe Mine, care locuiesc în corpurile lor.
Austerită țile nenaturale menționate aici sunt practici precum
autoflagelarea (pe care am mai menționat-o), purtarea că mă șilor de
pă r, stră pungerea corpului cu țepi ascuțiți, încercarea de a obține
kumbhaka (lipsa de respirație) prin reținerea nefirească a
respirației și riscul morții prin, din nou, privarea corpului de
oxigenul de care are nevoie, în vederea obținerii unui fel de
amețeală pe care oamenii ignoranți o asimilează cu supraconștiința.
Există multe metode, la fel de greșite, la care se complac cei care
caută în mod nesă buit scurtă turi că tre extaz: droguri, ciuperci
"sacre" și altele asemenea. Aceste metode nu sunt sancționate de
nicio scriptură adevă rată și sunt condamnate de Krishna ca fiind
tamasice.
Trupul este templul lui Dumnezeu. Ar trebui respectat ca atare, și nu
abuzat ca și cum el, și nu ego-ul care îl animă , ar fi lucrul care trebuie
"cucerit".
O altă manifestare a devotamentului tamasic este îngă duința în
pasiunea pofticioasă , fie în numele unei tantre fals înțelese, fie în
încercarea de a imita "lila" copilului Krishna și a gopiselor.
Atașamentul jubiliar față de plă cerile lumești cu scuza "Oh, totul este
Dumnezeu" și foamea de adulație cu motivul ulterior de a controla
alți oameni - toate aceste practici, deși cineva poate pretinde că sunt
desfă șurate în numele lui Dumnezeu, nu au un motiv mai înalt decâ t
glorificarea egoului.
(17:7) Chiar și gustul pentru mâncare este, în mod diferit,
sattwic, rajasic sau tamasic. La fel și tipurile preferate de yagya,
sau sacrificiu, penitențele și modalitățile de milostenie.
Ascultați aceste distincții.
Fiecare gust alimentar proclamă , într-o anumită mă sură , nivelul de
evoluție al unei persoane. La fel și predilecțiile sale naturale în ceea
ce privește practicile spirituale.
(17:8) Alimentele care favorizează longevitatea, vitalitatea,
rezistența, sănătatea, o atitudine veselă și un apetit bun; care
au un gust plăcut, sunt ușor aromate, hrănitoare și plăcute
pentru organism: astfel de alimente (oferă plăcere sattwic și)
sunt preferate de oamenii sattwic.
(17:9) Alimentele amare, acide, foarte sărate, excesiv de
fierbinți, înțepătoare, cu gust ascuțit și arzătoare (dau plăcere
rajasică și) sunt cele preferate de oamenii cu temperament
rajasic. Astfel de alimente produc durere, disconfort și boală.
(17:10) Alimentele care sunt lipsite de valoare nutritivă, fără
gust, putrede, vechi, aruncate la gunoi sau (altfel) impure
(oferă plăcere tamasică și) sunt preferate de oamenii tamasici.
Calită țile spirituale ale alimentelor nu trebuie confundate cu
proprietă țile lor chimice. Discutate mai sus sunt vibrațiile a ceea ce
se mă nâ ncă . Ș i din acest motiv, este important ca mâ ncarea să fie
preparată într-o stare de spirit înă lță tor și nu sub influența unor
emoții dă ună toare precum furia, durerea, îngrijorarea profundă sau
depresia.
Se poate spune, în esență , că alimentația sattvică ajută la calmarea
nervilor și la transformarea lor în canale clare pentru energia care
curge în corp și pentru inspirația superioară . Alimentele rajasice
sunt stimulante pentru nervi, pâ nă la punctul de a-i irita. Chiar și
otrava, dacă este luată în cantită ți infime, poate stimula, deși prea
multă omoară . Alimentele rajasice au un efect excitant asupra
organismului, fie că este ușor sau pronunțat, fă câ nd ca fluxul de
energie din corp să devină agitat. Alimentele tamasice, în sfâ rșit -
lipsite cum sunt de valoare nutritivă - nu fac decâ t să blocheze
sistemul nervos și să facă o persoană plictisitoare și lipsită de
energie.
Alimentele să tmă rene constau în fructe și legume proaspete.
Legumele trebuie să fie ușor gă tite sau chiar crude. Această dietă
include, de asemenea, cereale integrale și leguminoase, produse
lactate proaspete, nuci și dulciuri naturale precum mierea,
curmalele și smochinele. Alimentele gă tite ar trebui combinate și
preparate astfel încâ t să își pă streze ingredientele naturale.
Alimentele ar trebui să fie plă cute atâ t pentru ochi, câ t și pentru
palat - doar ușor condimentate și plă cute pentru constituția
organismului.
Alimentele Rajasic sunt, așa cum am ară tat mai sus, excesiv de
stimulatoare pentru forțele vitale din organism, oarecum iritante
pentru nervi și excitante în efectul lor asupra minții. Totuși, nu toate
aceste stimulă ri sunt rele. Pentru cineva a că rui viață include o
activitate intensă , precum și meditație, o anumită cantitate de rajas
poate fi utilă pentru a-l incita la acțiune. Ceapa, usturoiul și ouă le
sunt exemple de alimente rajasice care se pot dovedi benefice și
pentru persoanele sattvice care au nevoie să fie activi în mod activ.
Ouă le sunt considerate în mod eronat un produs din carne: De fapt,
ele nu sunt semnificativ mai mult decâ t produsele lactate. Alte
alimente rajasice sunt cele care sunt excesiv de fierbinți, picante,
să rate sau puternic aromatizate în alt mod. Anumite tipuri de carne
pot fi incluse într-o dietă rajasică : pește, pasă re și miel.
Alimentele tamasice sunt bine descrise în această strofă . Printre
acestea se numă ră hreanul și, de asemenea, carnea de vită , de vițel și
de porc, care au fost interzise în mod valabil în diferite religii.
Sacrificarea acestor animale mai evoluate produce în ele emoții
puternice, cum ar fi frica și furia, care ră mâ n ca vibrații în carnea
însă și și sporesc tendințele agresive și/sau temă toare naturale ale
oamenilor. Carnea de vită provoacă cancer. Carnea de porc este un
aliment necurat, însă și dulceața șuncii datorâ ndu-se, spunea Guru al
meu, puroiului din ea.
Deoarece mâ ncarea pe care o consumă m are un efect asupra
clarită ții și înă lță rii mentale, aceasta joacă un rol important nu
numai în să nă tatea corporală , ci și în viața spirituală .
(17:11) Acea yagya (ritual de sacrificiu sau îndeplinirea
datoriei) este sattwic, care este oferită fără nicio dorință de
câștig (personal) din această faptă, care este realizată în
conformitate cu (învățătura) Scripturii și cu credința fermă în
corectitudinea ei.
(17:12) Yagya efectuată cu speranța unei recompense, O, cel
mai bun dintre Bharatas (Arjuna), și într-un spirit de
ostentație, este rajasică.
(17:13) În cele din urmă, este declarată tamasică acea yagya
care nu este motivată de respectarea poruncilor scripturale,
care nu face daruri (adecvate) de hrană sau bani, care este
realizată fără a oferi cântece sacre sau rugăciuni și care nu are
devotament (față de Dumnezeu).
Jertfa de sine să tmă reană are doar cel mai înalt "motiv" de unire cu
Dumnezeu. Ofrandele rajasice sunt fă cute în speranța unui câ știg
egoist. Sfatul de a ține cont de poruncile scripturale ridică două
întrebă ri: "Care scripturi?" și, "Care porunci?". După cum am vă zut,
nu toate așa-numitele "scripturi" sunt adevă rate. Mai mult, anumite
îndemnuri, chiar și dintre cele enunțate în adevă ratele scripturi, pot
avea o aplicație specială pentru o anumită perioadă istorică , pentru
o anumită cultură și pentru conștiința generală de la acea vreme.
Iisus Hristos, de exemplu, a spus că o învă ță tură a lui Moise (care era
un adevă rat maestru în iudaismul din vremurile anterioare) a fost
dată din cauza "împietririi", în acea vreme, a inimilor oamenilor.
Punctul universal al accentului pus de Krishna pe poruncile
scripturale poate fi explicat ca fiind respectul pentru înalta tradiție.
La urma urmei, mulți oameni din lume nu cunosc învă ță turile
niciunei religii - chiar și a celei în care poate au fost crescuți. Cu
toate acestea, cineva care, în mod egoist, disprețuiește tradițiile
valoroase ale propriei culturi, ignorâ ndu-le sau chiar înlocuindu-le
cu "ritualuri" proprii care reflectă o lipsă de respect față de opinia
generală ; ritualuri efectuate pentru autoglorificare, fă ră devotament
sau credință în Dumnezeu, fă ră considerația cuvenită față de ceilalți
(ceea ce ar fi demonstrat prin distribuirea de hrană sau bani) și fă ră
nicio rugă ciune sau mantră care să indice că se invocă ajutorul unei
puteri superioare: Astfel de practici sunt tamasice.
Există trei, sau poate patru categorii de tradiții religioase. Prima, cea
sattwic, le conține pe cele care arată o conștientizare a faptului că
Dumnezeu poate fi realizat. Oamenii din aceste tradiții îi venerează
pe sfinți. În cadrul rajas, se pot distinge două categorii: sattwa-rajas,
precum și rajas "pur". Primele tradiții, sattwa-rajasice, au o dedicare
puternică față de comportamentul etic. Oamenii din aceste tradiții
aspiră la bună tate morală , deși nu la sfințenie.
Tradițiile care sunt mai clar rajasice sunt pline de manifestă ri
emoționale. Acestea încurajează câ ntecele puternice și manifestă rile
fizice exuberante, cum ar fi rostogolirea pe jos sau să riturile într-un
fel de extaz de agitație.
Tradițiile tamasice, în sfâ rșit, au o influență întunecă toare asupra
minții. Ele conțin ritualuri întunecate, cum ar fi voodoo, magia
neagră și diverse alte tipuri de vră jitorie, precum și practici
întunecate, cu efect hipnotic, care sunt efectuate pentru a invoca
forțele malefice în vederea producerii de ră u.
(17:14) Venerația față de devas, preoți, guru și înțelepți;
puritatea (a inimii și a faptelor); verticalitatea; reținerea
sexuală; inofensivitatea (non-violența): acestea sunt
considerate austeritățile trupului.
(17:15) Vorbirea care este plăcută, benefică și sinceră fără a fi
ofensatoare, repetarea japa și recitarea scripturilor: acestea
sunt numite austeritățile vorbirii.
(17:16) Starea de echilibru, voioșia, bunătatea, seninătatea,
autocontrolul, puritatea inimii, comuniunea meditativă cu
adevăratul Sine - se spune că acestea sunt austeritățile minții.
(17:17) Această austeritate triplă (a trupului, a vorbirii și a
minții) este de natură sattvică; ea este practicată de căutătorii
perseverenți (binecuvântați cu) devotament profund, care nu
doresc roadele acțiunilor lor.
Aceste "austerită ți" sattvice sunt produsele naturale ale unei
conștiințe înă lțate. "Austeritatea" în acest context nu sugerează , prin
urmare, niciun efort sumbru de autocontrol, ci este o ofrandă
naturală a minții în supraconștiință .
(17:18) Acele austerități care sunt făcute de dragul de a câștiga
respect, onoare și un nume bun - făcute, prin urmare, de dragul
spectacolului - sunt doar ostentație, ocazionale și trecătoare.
Acestea sunt ceea ce se numește rajasic.
(17:19) Austeritățile tamasice sunt efectuate fără un scop
rezonabil - (poate) pentru auto-vătămare sau (poate) pentru a
face rău altora.
"Austerită țile" rajasice nu sunt lă udabile, dar cel puțin sunt mai
bune decâ t cele tamasice. După cum spunea Yogananda, "Este mai
bine să faci binele de dragul laudei decâ t să nu faci bine deloc".
Ritualurile tamasice de vră jitorie, vră jitorie, rostirea de incantații cu
scopul de a face ră u: Unele dintre aceste practici s-au dovedit a fi
eficiente, dar ele provoacă mult mai mult ră u persoanei care le
practică decâ t victimelor sale. Oamenii cu suficientă conștiință
pentru a ști că simplele gâ nduri și incantații pot avea putere ar
trebui să aibă bunul simț de a realiza că aceeași forță , odată
aruncată , trebuie să se întoarcă forțat, ca un bumerang, la persoana
care a aruncat-o prima dată , ca o anatemă .
(17:20) (În ceea ce privește darurile) a dărui cu sila înseamnă a
dărui fără să te gândești că vei primi în schimb; a dărui pentru
că este corect să faci acest lucru; și a dărui în mod
corespunzător, la locul și momentul potrivit, și cuiva care
merită.
Darurile Sattwic sunt de trei feluri: materiale, mentale și spirituale.
Un cadou în bani pentru cineva aflat în nevoie este bun, dar este
bine să luă m în considerare și sfatul lui Krishna de a dă rui în mod
corespunzător. Dacă cineva ar avea un milion de dolari de dă ruit și
ar dona câ te un dolar la un milion de oameni, cel mai bun lucru pe
care aceștia l-ar putea face cu banii ar fi să facă o achiziție banală ,
cum ar fi o farfurie de înghețată . Aceeași sumă de bani, însă ,
concentrată într-un singur proiect valoros, ar putea ajuta
semnificativ mulți oameni, pe o perioadă lungă de timp.
La începuturile industriei cinematografice, mulți actori și actrițe
care au devenit bogați dă deau bani fă ră discriminare orică rui
prieten care le cerea pur și simplu. Aceștia au sfâ rșit prin a fi să raci.
Dacă donațiile lor ar fi fost rezonabile și adecvate, ar fi fost mult mai
puțin probabil să aibă o astfel de soartă .
Guru al meu obișnuia să spună că este bine să dai mâ ncare sau bani
cuiva aflat în nevoie; să -i oferi un loc de muncă este mai bine; și să -l
ajuți să devină calificat pentru a obține un loc de muncă bun este cel
mai bun dintre toate. A da continuu aceleiași persoane ar însemna să
o faci dependentă nu doar financiar, ci și psihologic de cel care
dă ruiește.
În plan mental, ar fi o greșeală să dai un sfat bun în mod nepotrivit,
cuiva care nu este posibil să beneficieze de el. Oferiți sfaturi cu drag,
atunci câ nd sunt în mod clar dorite și solicitate, și nu le impuneți
niciodată nimă nui: Acesta este sfatul sattwic.
Să ajuți oamenii din punct de vedere spiritual este cel mai bun lucru
dintre toate, deoarece atunci câ nd aceștia ies din ignoranța
spirituală , ei ating adevă rata bogă ție a universului. Împă rtă șirea
spirituală ar trebui să se concentreze pe satisfacția pe care o simte
cel care dă ruiește, și nu pe plă cerea de a fi ascultat (ceea ce ar fi a-
sattwic, sau nespiritual). Mai mare decâ t cuvintele, oricâ t de
înțelepte, este împă rtă șirea vibrațiilor înă lțate. Cei care doresc să
împă rtă șească spiritual ar trebui să fie conștienți în primul râ nd de a
împă rtă și cu ceilalți vibrațiile lor de bucurie și inspirație divină .
O persoană conștientă din punct de vedere spiritual vede în fiecare
persoană o expresie a lui Dumnezeu și dorește, în inima sa, să
primească darurile pe care numai Dumnezeu i le poate oferi. El
încearcă să ajute pe toată lumea în funcție de capacitatea acelei
persoane de a primi. Mai presus de toate, însă , el încearcă să îi aducă
pe oameni la Dumnezeu.
(17:21) Un cadou este considerat rajasic dacă este oferit, poate
cu reticență (în gândul la ceea ce se pierde), în speranța de a
primi ceva în schimb.
După cum am spus deja, este mai bine să faci bine - inclusiv să faci
cadouri - decâ t să nu faci nimic. O astfel de dă ruire, chiar și cu un
motiv ascuns, poate fi un pas spre a învă ța să dă ruim într-un mod cu
adevă rat sattvicios.
Cu toate acestea, astfel de daruri rajasice, fiind contaminate de un
scop egoist, transmit întotdeauna o anumită lipsă de cură țenie - ca și
cum ai da cuiva să bea un pahar cu apă tulbure.
(17:22) Un dar este tamasic dacă este oferit în mod nepotrivit:
la momentul sau locul nepotrivit, sau unei persoane nedemne,
sau cu dispreț, sau cu rea voință.
A da bani sau ajutor de orice fel la momentul nepotrivit înseamnă a-i
da acolo unde nu pot servi la nimic bun și chiar pot face ră u. A da în
locul nepotrivit înseamnă a da în mod nesimțit sau nesă buit, fă ră a
ține cont de efectul pe care donația ta îl poate avea asupra altora. A-l
da unei persoane nedemne poate însemna, în cazul banilor, a-i
permite să îi cheltuiască pentru o cauză nedemnă ; sau, în cazul
sfaturilor, a da un sfat bun cuiva care poate chiar să îl transforme
într-un scop greșit. A da cu dispreț înseamnă a da cu motivul de a-i
jigni pe alții, ară tâ ndu-ți superioritatea față de ei. Iar a da cu rea-
voință înseamnă , într-un fel, a-l blestema pe celă lalt cu o energie
potențial dă ună toare chiar dacă pretinzi că dai o energie bună .
(17:23) AUM, Tat, Sat: Aceasta a fost declarată ca fiind
desemnarea triplă a lui Brahman (Dumnezeu). Din această
putere au ieșit, la început, înțelepții cunoscători ai lui Brahman,
Vedele (sfinte) și riturile sacrificiale (vedice).
Această Sfâ ntă Treime, trebuie remarcat, este același lucru cu
adevă rata Treime creștină . Majoritatea cercetă torilor au echivalat în
mod greșit Trinitatea creștină cu cele trei aspecte ale lui AUM:
Brahma, Vishnu și Shiva - Creatorul, Pă stră torul și Distrugă torul
creației.
AUM este Vibrația Cosmică . Am mai explicat acest aspect al
Adevă rului Spiritual, dar ar putea fi util să îl explică m din nou pe
scurt în contextul actual.
Sat reprezintă adevărul etern și absolut: Spiritul Suprem, mai presus
și dincolo de orice vibrație. Din această conștiință oceanică sunt
proiectate, în momentul creației, undele Vibrației Cosmice, AUM.
Cele trei litere din AUM reprezintă cele trei aspecte de bază ale
acestei vibrații, personalizate în tradiția hindusă ca Brahma, Vishnu
și Shiva.
În Trinitatea creștină , Sat reprezintă Tată l, iar AUM reprezintă
Sfâ ntul Duh. "Duhul", în acest caz, reprezintă suflul divin sau
"vâ ntul" cosmic al iluziei, care ridică valuri la suprafața oceanului.
Tat (însemnâ nd "Acela" - ca în declarația scripturală : "Tu ești
Acela") este reflectarea nemișcată , în fiecare punct al creației
vibratorii, a conștiinței calme și nemișcate a Spiritului de dincolo de
orice vibrație. Astfel, Spiritul este prezent pretutindeni, deși nu este
vizibil nică ieri, deoarece tot ceea ce creaturile lui Dumnezeu sunt
capabile să observe, în calitate de creaturi, este creația vibratorie.
Totul în existență este o manifestare a lui Brahman, Spiritul Suprem.
Totuși, prima manifestare a Spiritului este cea care exprimă cel mai
perfect conștiința cea mai înaltă . Astfel, aceia (cunoscă torii lui
Brahman) care manifestă cel mai perfect înțelepciunea, au exprimat-
o cel mai perfect (în Vede și în toate scripturile adevă rate), iar ceea
ce arată cel mai perfect calea - mai presus de toate, ritualul de
sacrificiu al jertfei de sine în focul înțelepciunii, precum și
consumarea și reabsorbția în Spirit a conștiinței egoului - este cel
mai bine realizat prin adevăratul ritual al focului din Kriya Yoga,
magnetizâ nd coloana vertebrală și ridicâ nd energia prin ea pâ nă la
creier.
(17:24) Prin urmare, faptele sancționate de scripturi -
sacrificiul, oferirea de daruri și practicarea austerităților
(sattwic) - sunt întotdeauna (în mod tradițional) începute cu
intonarea lui AUM.
Există putere chiar și în sunetul lui AUM, pronunțat corect. De aceea,
haideți să repetă m aici (atâ t câ t se poate face în scris) cum trebuie
rostit AUM. Sunetul este asemă nă tor cu cel al silabei englezești "OM"
(dar mai mult cu vocala americană decâ t cu cea britanică , care
introduce un al treilea sunet, "e-o", în "ecuație"), deoarece, ca și în
engleza americană , "O" ar trebui să fie un diftong dublu, nu triplu.
"A" în sanscrită are două sunete, una scurtă și una lungă . Cel scurt se
pronunță așa cum se pronunță în engleză , "a tree" sau "uh". Cel lung
se pronunță ca "a" din "sharp". Deoarece "OM" se pronunță în alte
limbi (care au de obicei vocale pure) cu un singur sunet vocalic ("o",
ca în sunetul vocalic al cuvâ ntului englezesc "gone"), ar trebui scris,
așa cum este în sanscrită , ca trei sunete distincte: "O", ca în "gone",
sau (cu "a" scurt) ca, "uh"-"U" (ca "o" din cuvâ ntul englezesc "who")
și un "M" prelungit, nu pronunțat scurt (ca un sunet scurt de
"fredonare"). Alternativ, în engleză , se poate scrie "Uh-oo-mmm".
Acest sunet, așa cum am spus, are o mare putere. Are oarecum
același scop ca și cuvâ ntul "Amin", care este rostit la sfâ rșitul
rugă ciunilor creștine. La origine, semnificația era aceeași.
(17:25) Cei care caută eliberarea (spirituală) ar trebui să
îndeplinească toate ritualurile de sacrificiu (al egoului)
(adevărata yagya), de oferire de daruri (împărțind cu alții orice
binecuvântare primită) și austeritățile (sattwic), în timp ce sunt
concentrați asupra Sinelui superior (conștiința lui Hristos sau
Kutastha Chaitanya în sine), fără a dori rezultate (specifice).
Kriya Yoga (și toate celelalte practici de meditație), împă rtă șirea (în
special a adevă rului și a inspirației superioare) și austerită țile
sattvice (enumerate în strofele 14-16 din acest capitol): toate
acestea ar trebui practicate cu o conștiință de calm profund, centrată
în Sinele interior.
Unul dintre darurile tradiționale fă cute după yagya (sacrificiu) este
o ofrandă pentru guru. Darurile de hrană și bani pot fi vă zute cu
ușurință ca simbolizâ nd darul superior al adevă rului și al inspirației
pentru cei "nevoiași" - adică pentru cei care pot beneficia de acest
dar superior - dar unii oameni pot obiecta: "Cum pot fi oferite, chiar
și simbolic, astfel de daruri superioare guru-ului?". Ră spunsul este
că fiecare discipol adevă rat trebuie să ofere mental profesorului tot
ceea ce are și este, în parte pentru a primi și mai multă iluminare, în
parte pentru ca orice eroare de înțelegere să poată fi corectată , și în
parte cu acel tip de recunoștință pe care chiar și discipolul iluminat
o simte întotdeauna față de sursa ilumină rii sale. Într-adevă r,
discipolul iluminat, chiar mai mult decâ t ceilalți, își oferă
recunoștința eternă , sub formă de supunere, celui de la care a venit
iluminarea sa.
A nu dori rezultate nu înseamnă a nu dori iluminarea. O persoană cu
adevă rat sattvică nu are nevoie să fie sfă tuită să nu caute roade
egoiste din acțiunile sale spirituale. Cu toate acestea, ar putea avea
nevoie să fie sfă tuită să nu caute rezultate specifice, chiar și
spirituale, din practicile sale spirituale. Mulți meditatori, de
exemplu, speră la viziuni și fenomene. Mulți dintre cei care
împă rtă șesc chiar și adevă rul și inspirația doresc ca alții să fie
ajutați, în loc să lase rezultatele în mâ inile lui Dumnezeu, sau (un
lucru foarte greu de cedat) doresc o manifestare exterioară a plă cerii
sau a iubirii guru-ului pentru ei. Ș i mulți dintre cei care practică
austerită ți doresc (pe bună dreptate și de înțeles) să vadă unele
consecințe interioare ale acestor practici. Toate aceste rezultate
dorite vin, în timp, pentru că ută torul sincer, dar renunțarea la
atașamentul față de aceste rezultate îl va menține pe cel care le
practică concentrat pe a face, mai degrabă decâ t pe a culege beneficii
de pe urma practicilor sale, și, prin urmare, pe un efort continuu
pâ nă câ nd nu mai există sentimentul de a face, de a face și de a fi
fă cut, pentru că este contopit în Infinit.
(17:26) Cuvântul "Sat" desemnează Adevărul Suprem (dincolo
de creația vibratorie) și bunătatea supremă care emană din el.
Astfel, de asemenea, acest cuvânt se referă la orice formă
superioară de acțiune spirituală.
(17:27) Statornicia în jertfa de sine (sacrificiul) pentru Infinit,
austeritățile și împărtășirea dezinteresată, precum și orice
activitate legată de aceste scopuri (de dragul realizării Sinelui
Suprem), este, de asemenea, numită "Sat".
Practica yoga conduce treptat de la unitatea cu AUM, Vibrația
Cosmică , la unitatea cu Tat, Kutastha Chaitanya (sau conștiința lui
Hristos) și, în cele din urmă , la contopirea într-o stare de unitate cu
Sat, Spiritul Suprem, fă ră vibrație (Dumnezeu Tată l).
(17:28) O, Partha (Arjuna)! Indiferent de sacrificiul oferit, de
darul acordat sau de austeritatea realizată, dacă (este făcut)
fără credință devoțională, este numit asat - "neadevăr". Atât
aici, cât și în lumea de dincolo, nu are nicio valoare (spirituală).
Credința profundă și devoțională este o necesitate absolută pe calea
spirituală . Cu toate acestea, ră mâ ne un adevă r simplu: nu se poate
avea credință înainte de a intra pe calea spirituală ! Credința, așa cum
am vă zut cu ceva timp în urmă , înseamnă mai mult decâ t credință .
Este ceea ce vine după primirea unei anumite intuiții spirituale. Într-
adevă r, credința perfectă vine odată cu o realizare profundă .
Așadar, Krishna se referă aici la acea credință provizorie (credință ,
de fapt) care se naște din convingerea că numai în Dumnezeu va gă si
cineva tot ceea ce a că utat în viață .
Krishna înseamnă , de asemenea, că trebuie să renunți câ t mai
devreme posibil la tendința absurdă a minții îndoielnice care, stâ nd
pe malul unui râ u și temâ ndu-se să se arunce în apă , spune: "Da, dar
cum pot fi sigur că nu mă voi îneca?".
Compară ceea ce ți-a oferit orice altceva - nimic! - cu prima pace și
consolare interioară pe care le simți în practicile spirituale și chiar
cu aceste învă ță turi înă lță toare din Gita și decide singur. Singurul
lucru care are un sens posibil în viață este să mergeți mai departe și
să faceți pasul cel mare!
Atâ ta timp câ t te reții, vei fi divizat în interior împotriva ta, iar
fiecare pas înainte va fi anulat de un alt pas înapoi.
Astfel se încheie capitolul al șaptesprezecelea, intitulat "Cele
trei niveluri ale practicii spirituale", din Upanishad din sfânta
Bhagavad Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care
se discută despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Capitolul Treizeci și unu
Mă vei atinge
Acest ultim capitol din Bhagavad Gita este un rezumat al întregii
scripturi. Învă ță tura a început cu regele orb Dhritarashtra, o
metaforă pentru "mintea oarbă ", care îl întreabă pe Sanjaya
(introspecție) ce s-a întâ mplat pe câ mpul de luptă de la
Kurukshetra. Încă din prima strofă , scena era pregă tită pentru
reflecția spirituală , nu pentru istoria propriu-zisă a ră zboiului epic.
Că ci numai după o luptă interioară , fie ea spirituală sau psihologică ,
se pune întrebarea: "Cine a învins?". În timpul focului luptei, cineva
este prea preocupat de luptă pentru a se întreba serios cum decurge
bă tă lia. Această întrebare este rezervată pentru mai tâ rziu:
momentul introspecției și al reflecției calme.
Gita enumeră imediat ră zboinicii psihologici care se înfruntă între ei.
Ș i aici, brusc, întrebarea este adresată la timpul prezent: cine sunt
ră zboinicii, nu cine au fost. Că ci după ră zboi, desigur, mulți vor fi fost
uciși.
În ultimă instanță , întreaga bă tă lie se dă între ego (reprezentat de
Bhishma, care luptă pentru Duryodhana, sau dorința materială ) și
aspirația sufletului că tre uniunea divină . Bhishma a primit harul de a
nu muri pâ nă câ nd nu se oferă pe sine însuși morții. Astfel, deși este
ciuruit de să geți, el nu poate muri decâ t dacă el însuși dorește acest
lucru. La fel se întâ mplă și cu ego-ul: Nu se poate fi niciodată
dezbră cat de el. Acesta trebuie, de bună voie, să se predea
Infinitului.
Renunțarea (la ego) este, așadar, mesajul final al Gitei. Este potrivit
ca această întrebare, întrebarea anterioară și foarte importantă a lui
Arjuna, să fie pusă la începutul acestui capitol final:
(18:1) Arjuna a spus: Doresc, O, Puternicule (Krishna),
Ucigașule al (demonului ignoranței) Keshi! să cunosc
adevăratul sens al lui sannyasa (renunțare) și, de asemenea, al
lui tyaga (predare de sine), precum și distincția dintre cele
două.
Cum, întreabă Arjuna, pot face diferența între renunțare și Karma
Yoga, a că rei esență este renunțarea la fructele acțiunii?
(18:2) Domnul binecuvântat a spus: Înțelepții înțeleg
renunțarea ca fiind renunțarea la orice acțiune realizată cu
dorință (personală). Ei declară, de asemenea, că nu acțiunea în
sine trebuie abandonată, ci doar acea acțiune care dorește
fructele acțiunii.
În esență , Krishna spune: "Acționează , dar nu te considera pe tine
însuți "fă ptuitorul" actului".
Nimeni, a explicat el, nu poate renunța la acțiune. A respira, a dormi,
a mâ nca și a îndeplini toate funcțiile necesare ale corpului trebuie să
fie clasificate sub termenul general de acțiune. Prin urmare, nimeni
nu poate renunța complet la acțiune, cu excepția cazului în care este
atâ t de avansat din punct de vedere spiritual încâ t poate sta toată
ziua în extaz fă ră suflare - o posibilitate pentru foarte puțini.
Cel mai important lucru este, așadar, să renunță m la sentimentul de
a fi un "fă ptuitor" personal. Tot ceea ce face renunțantul ar trebui să
fie fă cut cu gâ ndul: "Dumnezeu face toate acestea prin mine".
Pe de altă parte, tyagi poate fi nevoit să se implice într-o oarecare
mă sură în activită ți personale - soție, slujbă , familie și
responsabilită ți sociale -, dar pentru el însuși nu trebuie să își
dorească nimic din nicio activitate. Acesta este adevă ratul sens al
karma yoga și, cu siguranță , nu diferă substanțial de calea renunță rii
exterioare decâ t în mă sura în care, dacă cineva nu trebuie să se
ocupe de astfel de îndatoriri exterioare, este cu siguranță mai liber
să urmeze calea de a-și dă rui viața doar lui Dumnezeu și îi este mai
ușor să -și elibereze ego-ul de toate atașamentele limitative.
Pentru ca nimeni să nu creadă că această cale mai ușoară indică o
cale care necesită mai puțin curaj, ar fi bine să preciză m că drumul
spre Dumnezeu necesită tot curajul și toată puterea pe care le are
cineva. Numai cineva foarte nebun ar alege calea mai dificilă doar
pentru a le ară ta celorlalți (și poate și lui însuși) că posedă aceste
două calită ți din plin. Tantra este o abordare a lui Dumnezeu care îl
învață pe cineva să fie puternic în el însuși chiar în fața tentațiilor.
Este o "scară din spate" că tre Dumnezeu și, din punct de vedere
spiritual, foarte periculoasă . Mult mai înțelept este cel care își
pă strează forțele, în schimb, pentru sarcina istovitoare - în orice caz,
o sarcină supremă - de a urca pe "scara din față " a acțiunii corecte, a
meditației și a renunță rii atâ t la gâ ndul de "a face", câ t și la dorința
de a obține vreun câ știg personal din această acțiune.
Krishna continuă să explice mai pe larg aceste gâ nduri.
(18:3) Unii filozofi (teoreticieni) susțin că toată munca ar
trebui să fie abandonată ca fiind pătată. Alții insistă asupra
faptului că nu ar trebui să se renunțe la activitățile valoroase
(cel puțin), cum ar fi yagya (sacrificiul), operele filantropice și
(diversele) austerități.
(18:4) Ascultă deci acum de la Mine, o, cel mai bun dintre
Bharatas (Arjuna), căci tyaga (neatârnarea de roadele acțiunii)
a fost declarată, o, Leu între oameni, ca fiind de trei feluri.
(18:5) Activitatea implicată în yagya (sacrificiu), lucrările
filantropice și austeritățile (enumerate în 17:14-16) ar trebui
cu siguranță să fie angajate și nu ar trebui abandonate, pentru
că, atunci când sunt efectuate cu înțelepciune, (ele) purifică
inima.
(18:6) Totuși, chiar și aceste activități (de ridicare de sine) ar
trebui să fie realizate fără atașament (nici) față de ele, nici față
de fructele lor. Aceasta, o, Partha (Arjuna), este părerea Mea
hotărâtă și finală.
Vedem aici sublimul spirit practic al lui Krishna. El nu era un filozof
abstract sau teoretic. El credea cu tă rie în a face ceea ce
funcționează. Din punct de vedere teoretic, desigur, cel mai înalt
adevă r este acela de a te contopi în Brahman. Cel care își poate
petrece tot timpul în samadhi nu are nevoie de nicio învă ță tură ! Cu
toate acestea, așa cum subliniază Krishna, a nu acționa și în moduri
care să înalțe mintea înseamnă a da un exemplu greșit celor care
doresc să ajungă la această stare. Astfel, cel mai înalt adevă r, pentru
omenire, este cel care îi va ajuta pe toți să atingă starea absolută .
Mai mult, ca ră spuns la acei vairagis (persoane de o supremă lipsă
de pasiune), care spun că nu trebuie să ne bucură m de nimic din
creația lui Dumnezeu, sfatul lor ar putea fi considerat chiar o insultă
la adresa lui Dumnezeu! Ei trec cu vederea faptul că Dumnezeu a
fost cel care a creat totul, prin instrumentul să u, Prakriti. Cum ar
putea El să fie mulțumit de cineva pentru că Își disprețuiește
lucrarea manuală ? Cu siguranță , cea mai bună atitudine, și pe care
Krishna însuși o recomandă , este să ne bucură m în interior, cu
bucuria lui Dumnezeu.
(18:7) Nu este (lăudabil, sau) corect să renunți la o acțiune
duhovnicească. A renunța la ea atunci când cineva este încă în
iluzie este (de fapt) considerat tamasic.
Într-adevă r, a nu îndeplini acțiuni corecte și îndatoritoare înseamnă
să te deschizi spre ră u - așa cum se spune în proverbul: "Diavolul
gă sește de lucru pentru mâ inile inactive".
(18:8) Cel care renunță la o datorie pentru că i se pare dificilă
sau pentru că se teme că îi va provoca durere, renunță la acea
acțiune cu conștiința rajasică (motivată de dorință și
atașament). El nu va obține niciodată nicio recompensă în urma
unei astfel de renunțări.
Dorința și atașamentul, trebuie înțeles, nu se referă doar la ceea ce
speră m să obținem, ci și la ceea ce dorim să evită m. A te ridica
deasupra dualită ții înseamnă să renunți atât la dorință , câ t și la
repulsie, la atracție și aversiune.
(18:9) O, Arjuna, cel care renunță în mod sattwic îndeplinește
acțiunea datorată doar pentru că trebuie făcută, renunțând atât
la atașamentul față de ea, cât și la dorința de a obține roadele
ei.
Este obișnuit ca oamenii care doresc să facă bine în lume să își
dorească anumite lucruri, avâ nd convingerea personală că lumea are
nevoie de acele lucruri. O astfel de acțiune poate fi sau nu lă udabilă ,
dar o persoană sattvică îl lasă pe Dumnezeu să decidă în astfel de
chestiuni. El acționează pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, și nu
pentru orice alt motiv. Mai mult, el acționează în conformitate cu
îndrumarea divină - fie ceea ce primește de la guru să u, fie direct de
la Dumnezeu. (Un discipol adevă rat al unui guru adevă rat nu va
pune niciodată una dintre acestea împotriva celeilalte).
(18:10) Cel care este înțelept în renunțarea sa este mereu calm
în sine și nu are niciodată îndoieli. El nu are aversiune față de
acțiunile neplăcute și nici nu este atașat de cele plăcute.
Este interesant faptul că Krishna asociază renunțarea calmă cu
eliberarea de îndoială . De fapt, îndoielile apar - în mod evident - din
incertitudine, iar incertitudinea apare cel puțin dintr-un anumit
grad de atașament. Acolo unde nu există cu adevă rat atașament,
cineva nu se mai întreabă dacă îi place sau nu îi place ceea ce trebuie
să facă : Pur și simplu o face.
(18:11) Nu este posibil ca o ființă întruchipată să se abțină cu
totul de la acțiune. Tyaga (renunțarea la sine) este însă posibilă
prin renunțarea la roadele acțiunii.
Acest aspect a fost clarificat cu atenție înainte. Krishna nu face decâ t
să îl sublinieze din nou aici.
(18:12) Roadele acțiunii (pentru cei care sunt atașați de ele)
sunt triple: plăcute, neplăcute și mixte. Ele se acumulează după
moarte (în lumea astrală, sau în următoarea încarnare) pentru
cei care nu au renunțat la ele. Pentru cel care s-a renunțat la
sine, însă, ele nu se acumulează (pentru sine).
Uneori apare o întrebare cu privire la jivan mukta, care este liber de
conștiința egoului: "Nu creează el nicio karma?" Fiecare acțiune,
trebuie subliniat, este karma. Acțiunea este însă și semnificația
karmei. Da, bineînțeles, o ființă liberă de ego creează karma. Totuși,
pentru că nu are o identificare egoistă cu acțiunile sale, rezultatele
bune ale acestora nu se ră sfrâ ng asupra sa, ci asupra discipolilor să i
și asupra lumii în general. Orice acțiune trebuie să aibă o reacție,
care, în cazul lui, va fi în mod natural una bună , dar nu există un
"stâ lp" al ego-ului de care să fie legată acțiunea; prin urmare,
rezultatul karmic al acesteia fie se întoarce la cei pentru binele
că rora a fă cut-o, fie se extinde în afară în binecuvâ ntare asupra
lumii. Într-adevă r, toate acțiunile unui sfâ nt sunt deopotrivă
deosebit și universal benefice.
(18:13) O, puternic înarmat (Arjuna), ascultă acum de la Mine
cele cinci cauze ale tuturor acțiunilor și realizarea lor, așa cum
sunt descrise în înțelepciunea supremă, Shankhya, și mijloacele
de eradicare (a ultimelor vestigii ale) karmei.
Învă ță tura lui Shankhya se bazează pe nevoia omului de a se elibera
de sclavia karmei prin eradicarea ră dă cinilor acesteia, care pot fi
considerate drept cauza de bază a tuturor suferințelor fizice,
mentale și spirituale. Învă ță turile Yoga oferă metode pentru
realizarea acestei eradică ri. Vedanta, a că rei semnificație este
"sfâ rșitul (sau rezumatul) Vedelor", descrie natura lui Brahman,
Spiritul Suprem, a că rui unire cu acesta este scopul final al tuturor
eforturilor spirituale.
Fă ră eradicarea karmei, așa cum o învață Shankhya, și fă ră tehnicile
de control al minții și al energiei, așa cum sunt predate în știința
yoga, omul nu ar putea ieși din suferința prin care trece în
supunerea la iluzia cosmică .
Aceste trei sisteme nu sunt distincte și separate unul de celă lalt - și
cu siguranță nu se exclud reciproc, așa cum au susținut unii
cercetă tori. Fiecare dintre ele subliniază pur și simplu aspecte
diferite ale aceluiași adevă r. Omul trebuie să știe de ce este
important să se elibereze din mrejele karmei. El trebuie să știe cum
să facă acest lucru. Ș i trebuie să știe, cel puțin din punct de vedere
intelectual, care vor fi consecințele faptului că va face acest lucru.
Fă ră o metodă corectă de eliberare - prin renunțarea, în primul
râ nd, la fructele acțiunii - omul va continua să se zbată în primele
sale eforturi. Din nou, fă ră o practică yoga care să -l ajute să
dobâ ndească controlul asupra minții, energiei și respirației, care îl
țin legat de conștiința corpului, el poate încerca în zadar, timp de
vieți întregi, să ajungă la acel centru de calm perfect fă ră de care
adevă rata renunțare nu este nici mă car posibilă . Astfel, deși scopul
orică rei practici spirituale este renunțarea la identificarea egoului
cu acea mică reflexie a Spiritului, corpul, și realizarea unită ții
fundamentale cu Supremul, a înainta pe această cale doar prin
aspirație mentală este inadecvată .
(18:14,15) Cele cinci cauze ale tuturor acțiunilor - atât ale celor
corecte, cât și ale celor greșite - efectuate de om în trup, vorbire
și gândire sunt următoarele: (1) corpul uman însuși (ca sediu al
acțiunii); (2) agentul cauzal al acțiunii (ego-ul sau jivatma); (3)
diferitele instrumente ale acțiunii (simțurile, mintea și
intelectul); (4) diferitele tipuri de acțiune (puterea vorbirii și
activitățile motorii ale mâinilor, picioarelor și organelor rectale
și genitale); și (5) destinul, care este influența exercitată de
karmas sau acțiunile din trecut și care este "zeitatea care
prezidează" toate acțiunile.
(18:16) Având în vedere cât de mulți factori influențează
acțiunea umană, oricine, lipsit de această conștiință, care crede
că ego-ul său este singurul făptuitor a tot ceea ce a realizat, nu
dă dovadă de nici un fel de înțelegere.
Omul nu-și dă seama câ t de mult este un pion al multor influențe
atunci câ nd îndeplinește chiar și o sarcină atâ t de simplă precum
aceea de a se așeza la masă . În primul râ nd, corpul pe care îl
hră nește nu este realitatea fixă și solidă care pare a fi, ci este în
continuă schimbare: celulele sale sunt mereu îndepă rtate și
înlocuite. De asemenea, nu este nici mă car fizic solid, ci doar un val
temporar de energie.
În al doilea râ nd, el își imaginează că el, John, mă nâ ncă în funcție de
dorințele, gusturile și confortul să u. În afară de faptul evident că
aceste "dorințe" sunt dictate de nevoile corpului; că aceste "gusturi"
sunt dictate de educația și obiceiurile sale; și că "confortul" să u este
dictat de convențiile sociale, de dorințele și confortul altora și de
influențele propriei educații - în afară de toți acești factori evidenți,
nici mă car nu este John cel care mă nâ ncă ! Ego-ul lui John, care crede
că și-a așezat trupul la masă , este doar sufletul care visează la o
existență corporală separată și îngust limitată .
În al treilea râ nd, instrumentele de acțiune: simțurile, mintea și
intelectul - membri ai "comitetului" al că rui "președinte" este el - nu
sunt întotdeauna ascultă tori față de dorințele sale, ci se pot ră zvră ti
în diferite moduri. Ei pot, de exemplu, să vadă lucrurile diferit și să
nu-i accepte intențiile.
La o anumită petrecere cu mulți ani în urmă , gazda, în speranța de a
crea un cadru pitoresc, a atâ rnat lanterne japoneze verzi deasupra
mesei. Din pă cate pentru dorințele ei, culoarea verde care stră lucea
pe carne a fă cut ca aceasta să aibă un aspect nesă nă tos. Deși avea un
gust atâ t de bun pe câ t se dorea, toți invitații s-au îmbolnă vit după
ce au mâ ncat-o. Pentru unii, a trebuit chiar să se aducă o pompă de
stomac!
Urechile și puterea lor de a auzi se pot, de asemenea, ră zvră ti - dacă ,
de exemplu, în timp ce Ioan mă nâ ncă , o femeie din casa de ală turi
plâ nge tare și îndelung. S-ar putea da diverse alte exemple pentru a
ară ta că simțurile mirosului, gustului și tactilului sunt afectate în
mod similar, influențâ nd intenția sa de a mâ nca.
De asemenea, intelectul să u poate fi afectat de o varietate de factori
tulbură tori, iar mintea sa, deși percepția sa este pasivă , poate
percepe mai multe lucruri în mod neclar.
În al patrulea râ nd, ne putem imagina diverse influențe negative din
partea tipurilor de acțiune - de exemplu, vorbirea neglijentă a unuia
sau a altcuiva - și perturbă ri din partea celorlalte pă rți ale corpului
care afectează deciziile ego-ului. De fapt, chiar și în calitate de
"președinți ai comitetelor" a ceea ce consideră m a fi propriul nostru
corp, nu suntem nici pe departe atâ t de liberi să acționă m pe câ t ne
place să ne imagină m.
În plus, chiar și președintele consiliului de administrație al unei
companii mari trebuie să se supună dorințelor acționarilor, asupra
că rora el însuși are un control redus sau chiar inexistent. Iar acest
lucru ne aduce la ultima cauză de acțiune, a cincea: karma trecută
poate intra pe neașteptate în scenă într-un numă r infinit de moduri,
fă câ nd nulă și neavenită orice decizie prezentă luată de ego.
(18:17) Cel care se află deasupra hipnozei motivației egoiste și
a cărui înțelegere este clară (pentru că nu este distorsionată de
percepții false), nu este ucigaș pe câmpul de luptă (din
Kurukshetra) și nu comite niciun păcat în timpul uciderii.
Adevă rul, așa cum am ară tat pâ nă acum, este, în primul râ nd, că
nimeni nu este ucis - și asta din două motive: Nu există moarte, ci
doar tranziție. În plus (tot în temeiul primului motiv), ceea ce este
de fapt "ucis" în această alegorie a ră zboiului nu sunt oamenii, ci
tendințele rele din propria persoană . Energia lor activatoare este
pur și simplu redirecționată că tre tendințele lor opuse, virtuoase.
Al doilea aspect al învă ță turii acestei strofe (care oferă , așa cum o
face, o scurtă trecere în revistă a materialului care a precedat-o) este
acela că pă catul uciderii revine agentului actului: ego-ul. Atunci câ nd
toată conștiința egoului a fost transmutată într-o realizare a lui
Dumnezeu ca unic Fă că tor al tuturor lucrurilor, nicio karma nu
revine acelui ego. Aceasta nu înseamnă că , înarmat cu o atitudine
lipsită de ego, cineva poate face ce vrea! Nu se "place", în această
stare, să faci nimic altceva decâ t voia lui Dumnezeu.
(18:18) Cunoaștere, cunoscător, cunoscut: aceste trei elemente
constituie împreună impulsul spre acțiune: făptuitorul,
conștiința faptei și fapta însăși.
Astfel, vedem aici și mai multe limită ri ale ego-ului, acestea fiind o
explicație pentru acțiunea în sine: nu "cele cinci cauze" ale acesteia,
ci ceea ce se întâ mplă pentru a face posibil un act. Rafinamente
subtile ca acestea servesc scopului practic de a ajuta la convingerea
ego-ului de câ t de puțină libertate are în starea sa egoică . În
conștiința divină , cunoașterea, cunoscă torul și cunoscutul sunt unul
și același lucru. Persoana este, de fapt, lucrul cunoscut: ea nu este
doar cunoscă torul. Astfel, de exemplu, a învă ța, pentru el, nu mai
este dificil, deoarece el este deja acea cunoaștere! El este, de
asemenea, actul cunoașterii, ceea ce înseamnă că , învă țâ nd, el nu
absoarbe cu adevă rat nimic nou. În îndeplinirea unei sarcini, chiar și
a uneia mari, cel care și-a contopit ego-ul în Sinele mai mare nu
consideră nicio sarcină prea mare. Trebuie să escaladeze un munte?
El este deja acel munte și, prin urmare, nu îl vede ca fiind ridicat
deasupra lui. Nu se gâ ndește la el însuși ca trebuind să facă acea
ascensiune obositoare, actul de a urca este deja o parte din propria
sa realitate: alpinistul, ascensiunea și lucrul urcat sunt una. Cu o
astfel de conștientizare, o sarcină dificilă ca aceasta poate dura,
relativ vorbind, aproape deloc timp - deși pentru persoanele care nu
au această conștientizare ar putea dura un timp exagerat de lung și
ar putea fi îndeplinită doar printr-un efort herculean.
(18:19) Conștientizarea unui act, realizarea acelui act și
persoana care îl realizează sunt descrise în sistemul Shankhya
ca fiind de trei tipuri, în funcție de gunas implicate. Ascultați-
Mă acum despre manifestările acestor trei tipuri.
În mod clar, ceea ce face cineva, cum o face și spiritul în care o face
sunt toate influențate de amestecul de sattwa, rajas și tamas din
caracterul să u. Puțini oameni sunt - de fapt, trebuie spus, nimeni nu
este și nici nu poate fi - în totalitate de un tip sau altul, dar ar fi util
să înțeleagă factorii implicați în ceea ce el însuși sau cei din jurul să u
caută să realizeze.
(18:20) O, Arjuna, înțelege că această influență este sattwic, în
care Spiritul unic și indestructibil este perceput (ca locuind) în
toate ființele, ("indivizibil în cele divizate") și nu ca fiind
separat în fiecare dintre ele.
Imaginea unui cinematograf este potrivită în acest caz.
Nenumă ratele imagini de pe ecran sunt doar manifestă ri
schimbă toare ale unei singure lumini care stră lucește constant în
spatele filmului din proiector. Aceasta este viziunea sattvică asupra
realită ții. Ea influențează tot ceea ce face cineva, aducâ nd unitate în
ceea ce alții vă d ca fiind dezunire, și armonie, prin urmare, în ceea ce
alții vă d ca fiind dizarmonie sau chiar haos.
(18:21) Pe de altă parte, acea influență care se bazează pe
faptul că vede multiplicitatea ființelor ca fiind reală (în sine)
este, prin natura ei, rajasică.
Influența lui rajas asupra naturii unei persoane o înclină să se vadă
pe sine și pe toți ceilalți ca fiind motivați de egoism, egoism și
motivații personale.
(18:22) În cele din urmă, este vorba de influența tamasică, care
privește fiecare efect ca și cum nu ar avea nicio legătură cu
oricare altul și care nu ia în considerare ca fiind irelevant
motivul, fie el valid sau trivial, care stă la baza actului.
Oamenii care acționează sub influența lui tamas nu se gâ ndesc
niciodată la acțiune în termeni de cauză și efect karmic. Ei consideră
că actul în sine este realitatea, ca fiind ceva cu totul independent de
ceea ce l-a motivat. Dacă sunt concediați de la un loc de muncă ,
faptul că au meritat sau nu să fie concediați este irelevant pentru ei.
Ei sunt supă rați doar de ceea ce ei concep că a fost maltratarea lor.
Dacă sunt criticați pentru ceva ce au fă cut, ei își îndreaptă tunul
indignă rii asupra criticii în sine, nu asupra întrebă rii: "Am meritat să
fiu criticat?". Dacă fac o treabă prost fă cută , protestează : "Ei bine,
dar mă car am fă cut-o, nu-i așa?". Ș i dacă cineva le dă mâ ncare care
nu le place, nu spun: "Ei bine, știu că ai avut intenții bune". În
schimb, sunt pur și simplu supă rați că nu li s-a dat ceea ce le-a
plă cut.
(18:23) Acel act este sattwic, care este inspirat de divinitate,
realizat cu o neatârnare completă, fără niciun sentiment de
simpatie sau antipatie și fără nicio dorință pentru fructele sale.
În acest punct ajungem la o explicație a relației reale dintre cele trei
gunas și activitate, mai degrabă decâ t la o discuție despre influențele
gunas asupra activită ții.
Acțiunea satului este motivată de o inspirație supraconștientă . Ea
este realizată fă ră atașament, fă ră simpatii sau antipatii și fă ră
dorința de a obține vreun fruct din ea. Încă o dată , trebuie subliniat
faptul că aceste informații nu sunt oferite ca fiind noi, ci sunt doar o
simplă trecere în revistă a ceea ce a fost spus pe larg anterior.
(18:24) Acțiunea este rajasică dacă este motivată de dorințe,
dacă este realizată cu conștiința egoului și dacă produce un
sentiment de mare (stres) și efort.
Cu câ t o acțiune este mai sattwic, cu atâ t mai mare este sentimentul
de ușurință care o însoțește. Pe de altă parte, cu câ t este mai rajasică ,
cu atâ t mai mare este sentimentul de efort, deoarece conștiința
egoului taie puterea și inspirația superioară , dâ ndu-i omului iluzia
că trebuie să rezolve orice problemă și să ducă la bun sfâ rșit orice
muncă de unul singur, de unul singur.
(18:25) Acțiunea tamasică este realizată fără atenție, fără a
măsura capacitatea cuiva și fără a ține cont de posibilele
consecințe, (de exemplu) eșecul, rănirea sau alte dezastre
pentru sine sau pentru alții.
Este interesant de observat câ t de des se întâ mplă ca opusele să se
asemene una cu cealaltă . În acest caz, atitudinile descrise ca fiind
tamasice ar putea corespunde, la un nivel superior, celor sattvice:
credința, neatâ rnarea de fructe și lipsa de teamă . Cu toate acestea,
nu este ca un cerc care se închide singur. Mai degrabă , este o spirală
ascendentă , ca și cum cineva s-ar întoarce la unele dintre aceleași
atitudini pe care le-a avut în imaturitatea sa, dar la un nivel superior
de înțelegere mai matură . Soldatul care se aruncă cu nepă sare
împotriva unei linii inamice învață , cu experiența (presupunâ nd că
tră iește evenimentul!), să fie mai atent și poate chiar să devină
intens temă tor. Cel care și-a oferit ego-ul lui Dumnezeu, însă , și care
simte că numai Dumnezeu acționează prin el, poate fi perfect
conștient de pericolele cu care se confruntă în luptă , dar dacă simte
că asta este ceea ce Dumnezeu vrea de la el, se poate arunca cu
același curaj, deși mai conștient, ca și ră zboinicul tamasic, complet
conștient de tot ceea ce presupune curajul să u.
(18:26) Acel act se numește sattwic, care este lipsit de
motivație egoistă, care nu se preocupă nici de împlinire, nici de
lipsa de împlinire, nici de succes, nici de eșec, și care este plin
de curaj și de zel.
Am vă zut diferența de calitate între curajul tamasic și cel sattwic. În
tamas, însă , nu există un adevă rat zel. Zelul provine din dedicarea
dezinteresată , dar foarte conștientă , pentru o cauză idealistă . Astfel,
"curajul" unuia este orbit și întunecat și se bazează pe ignorarea
(sau indiferența față de, ceea ce în acest caz este același lucru)
posibilelor consecințe. Pe de altă parte, curajul satului se bazează pe
cunoașterea perfectă și pe acceptarea consecințelor posibile. El
câ ntă rește în mod sensibil în balanță , prin urmare, probabilitatea
posibilei sale utilită ți.
(18:27) Instrumentul acțiunii (individul care o execută) este
numit rajasic dacă este plin de atașament și de dorința de a
obține roadele ei, dacă este plin de lăcomie, de motive impure
și de o determinare nemiloasă și dacă este bucuros sau
deprimat în fața succesului sau a eșecului.
Chiar și în lumina a ceea ce oamenii își doresc pentru ei înșiși, cei
care sar în sus și în jos în victorie, sau plâ ng înfrâ ngerea, se lipsesc
de energia clară necesară pentru a duce la succes orice ar face!
Lă comia de câ știg, atașamentul, dorința, motivația egoistă ,
indiferența față de sentimentele celorlalți - toate acestea, combinate
cu o reacție de tip "jack-in-the-box" la orice, sunt mari obstacole în
calea unei bune realiză ri sau a finaliză rii orică rui lucru din viață , fie
el valoros sau banal.
(18:28) Acțiunea tamasică este ezitantă, ostentativă în mod
vulgar, încăpățânată, lipsită de scrupule, înșelătoare, (frecvent
motivată de) răutate, leneșă și tergiversatoare.
Nu are rost să le spunem oamenilor tamasici cum să -și vindece
tamas-ul. Ei nu vă d nimic ră u în a fi așa cum sunt. Dacă se pare că vă
vor accepta sfatul, va fi doar pentru a vă "scă pa de ei". Puteți conta
pe faptul că vă vor tră da sau vă vor dezamă gi în orice alt mod cu
prima ocazie. Singurul motiv pentru care îi veți trata cu îngă duință și
iertare va fi de dragul dumneavoastră , pentru a vă afirma
neatâ rnarea de roadele a ceea ce fac și ei. În caz contrar, fiți
avertizați de semnele de mai sus că tamas este la lucru în natura lor.
Astfel de oameni nu sunt niciodată de încredere, iar dacă , din
caritate, sunteți de acord să lucrați cu ei, trebuie să fiți întotdeauna
conștienți de înclinațiile lor periculoase. Niciodată , de exemplu, să
nu ai încredere în ei pentru a duce venitul să ptă mâ nal la bancă !
(18:29) O, Câștigător al bogăției (Dhananjaya: Arjuna), voi
explica acum, pe larg și individual, cele trei diviziuni ale gunas
în relația lor cu capacitatea de înțelegere și cu tăria de caracter
a oamenilor.
(18:30) Acel intelect, o Partha (Arjuna), este sattwic care
înțelege natura acțiunii corecte și știe când să se abțină de la o
acțiune (chiar și corectă); care știe ce trebuie făcut și ce nu
trebuie făcut; care înțelege distincția dintre ceea ce trebuie
temut (ca fiind greșit) și ceea ce trebuie îmbrățișat fără teamă
(ca fiind corect și îndatoritor), și dintre ceea ce constituie o
robie și ceea ce constituie calea spre eliberare.
Această strofă își spune învă ță tura în mod clar și frumos. Nu
necesită aproape niciun comentariu, cu excepția, poate, a sublinierii
faptului că Krishna a spus că , ocazional, poate exista o motivație
corectă pentru frică : atunci câ nd acțiunea pe care o contemplă
cineva ar putea să -l pună într-o eroare karmică .
(18:31) O, Partha (Arjuna), acel intelect este influențat de rajas,
care face ca cineva să perceapă dharma și adharma (acțiuni
drepte și nedrepte) în mod distorsionat, ca și (orice) acțiune
corectă și nedreaptă.
Gâ ndiți-vă la perspectiva unui ră zboi între propria țară și o alta.
Tobele propagandei vor bate cu putere pentru a proclama dreptatea
cauzei propriei ță ri, oricare ar fi aceasta. Totuși, este acea cauză - în
lumina unei legi superioare - justificată sau nejustificată ? Influența
rajasică este deja pe deplin evidentă și va face tot posibilul pentru a-
i incita pe oameni să lupte, prin folosirea unor sloganuri
zgomotoase, autojustificatoare, care pretind justețea cauzei. Cu toate
acestea, oamenii satvici ar trebui să -și retragă sentimentele într-un
centru interior de intuiție calmă și să -L întrebe acolo pe Dumnezeu:
"Este această cauză dreaptă? Aș fi mai îndreptă țit să o susțin sau să
mă abțin de la implicarea în ea?".
Uneori, ca în cazul ră zboiului de la Kurukshetra, și așa cum ar fi dacă
propria țară ar fi invadată de forțe ostile, cauza poate fi considerată
corectă și justificată . Uneori, însă , ea nu este justificată din punct de
vedere karmic. În acest caz, ar avea cineva dreptate să obiecteze,
invocâ nd conștiința? Sau, dacă etica situației pare amestecată , ar fi
corect să se arate loialitate față de propria țară , acceptâ nd
încorporarea în forțele armate? Acestea sunt chestiuni de conștiință
și ar trebui să fie soluționate de că tre individul care discriminează la
acest nivel.
Totuși, pentru oamenii rajasici - marea lor majoritate - decizia este
destul de simplă : se lansează în ea, oricâ t de greu ar fi. Activitatea,
pentru rajasic, este propria recompensă .
(18:32) O, Partha (Arjuna), acel intelect este tamasic care,
învăluit în ignoranță, crede că greșeala este corectă și judecă
totul (nu doar dharma și adharma) în mod distorsionat.
Oamenii tamasici, dacă au ceva inteligență , folosesc orice
raționament slab pe care îl pot aduna pentru a justifica concluzii
evident false. Ei vor spune (și de fapt, în mod notoriu au spus): "Ei
bine, dacă fur din această mașină descuiată , va fi o lecție bună
pentru proprietar. Data viitoare va învă ța să își încuie mașina data
viitoare, astfel încâ t să împiedice hoții ca mine să intre în ea".
Ei vor mă rșă lui cu un zel justițiar în sprijinul unei cauze dictatoriale
și îi vor considera pe cei care se opun cauzei drept "dușmani ai
poporului".
(18:33) (În ceea ce privește fermitatea,) tăria sattvică depinde
de stabilizarea minții prin meditația yoga și de menținerea
energiei (atât a corpului cât și a simțurilor) controlate prin
pranayama.
Tă ria Sattwic nu depinde de o determinare sumbră , ci de centrarea
în Sine și de menținerea respirației și a energiei corpului calm, prin
reglarea fluxului de prana și apana în coloana vertebrală .
(18:34) Tăria rajasică se manifestă prin agățarea rapidă - fie că
este vorba de datorie, de obiectele dorinței sau de posesiuni - și
prin a cere (pentru sine) rodul fiecărui efort depus.
Această "agă țare rapidă " produce tensiune, anxietate și nesiguranță
în tot ceea ce face acea persoană care acționează sub influența rajas.
Persoanele aflate sub această influență își cer cu voce tare
"drepturile". Ei sunt adesea obsedați de teama de a fi jefuiți sau
jefuiți. Ș i chiar dacă au o dorință bună , ei se lasă atâ t de mult prinși
în fă lcile ei încâ t, pentru ei, nu poate exista nicio altă "cauză " pe
lume!
(18:35) Tăria tamasică, o, Partha (Arjuna), se manifestă ca
dependență de somn, obsesie față de tot ceea ce te sperie,
absorbție totală în durere, abandonare în fața disperării și
aroganță exagerată.
Cu alte cuvinte, temperamentul tamasic tinde spre extreme, pâ nă la
punctul în care rațiunea este complet abandonată . Incapabil să vadă
dincolo de orizonturile realită ții prezente, oricare ar fi aceasta, dacă
o persoană tamasică suferă , nu-și poate imagina că se va mai simți
vreodată calmă pe această temă ; dacă face ceva bine (sau este
lă udată pentru asta, chiar dacă în mod nemeritat), se mâ ndrește în
mod absurd cu excelența sa. Dacă se teme de ceva, frica sa este, timp
de câ teva zile, tot ceea ce poate vorbi.
(18:36) Acum ascultă de la Mine, o, cel mai bun dintre Bharatas
(Arjuna), cele trei feluri de fericire, transcendent peste care
este beatitudinea supremă - consecința unei continue
interiorizări a minții (prin meditație). În beatitudine (numai)
se atinge sfârșitul tuturor suferințelor.
Este potrivit ca Krishna să -și înceapă discuția despre tipurile de
fericire care se află sub influența celor trei gunas prin a se referi la
fericirea care le transcende pe toate. Toată fericirea umană este
relativă . Doar în beatitudinea absolută se atinge sfâ rșitul tuturor
suferințelor.
(18:37) Aceea (fericirea umană) care se numește sattwic (este
obținută prin ceea ce) pare la început ca o otravă, dar la sfârșit
este ca un nectar și duce la perceperea clară a Sinelui.
Este mai dificil să urci un munte decâ t să cobori pe el. Virtutea este
dificil de practicat la început și poate, ca și otrava, să aibă un gust
amar. După un timp, însă , devine ușor de practicat și are un gust
dulce ca nectarul. Există un anumit magnetism în conștiința
superioară care atrage sufletul fă ră efort, ca să spunem așa, în sus -
odată ce a fost atins un anumit punct în sadhana cuiva. Există o
zicală care se aplică , aici: "Câ nd ridică m o mâ nă că tre Dumnezeu, El
întinde două în jos pentru a ne ajuta".
(18:38) Acea fericire este rajasică, care provine din contactul
simțurilor cu obiectele lor. La început pare ca un nectar, dar la
sfârșit este ca o otravă.
Plă cerile senzoriale pot pă rea adesea, la început, la fel de dulci ca un
nectar. Totuși, dacă le consideră m sursa plă cerii noastre, ele devin
curâ nd amare și, într-adevă r, ne otră vesc fericirea. Mâ ncarea bună
este plă cută , dar dacă o consideră m sursa fericirii noastre, putem
mâ nca în exces și deveni prea grei, flasci și predispuși la boli. Vinul
poate fi plă cut la gust, dar dacă îl consideră m, de asemenea, o sursă
a fericirii, putem bea în exces și deveni alcoolici. Același lucru
trebuie spus despre orice și orice lucru de care ne bucură m prin
intermediul simțurilor: sex, droguri - totul. Surplusul nu reușește
niciodată să se termine cu plictiseală , dezgust și, uneori, cu tragedie.
(18:39) Această fericire evazivă este numită tamasică, care
începe și se termină în stupoarea amăgită a somnului excesiv, a
beției și a neglijenței.
Alegerea de a tră i în întunericul mental provine dintr-o karma rea,
întă rită de o companie proastă . Există , de asemenea, și atracția
aproape-familiarită ții: Am venit de la niveluri mai puțin conștiente
de conștiință la animalele inferioare. În subconștient, acea amintire
persistă și exercită atracția unei ușurințe fă ră efort. O alternativă
confortabilă , se pare, la urcușul lung și abrupt pe muntele spre
Perfecțiune. Avâ nd veșnic în fața noastră alegerea între efort și
ușurință , nu este de mirare că mulți strigă , de fapt, "Nu mă mai
deranjați; lă sați-mă să dorm mai departe!".
Această tendință tamasică , deși pronunțată la unele persoane, este
prezentă cel puțin în mod latent la toată lumea. Ea are un anumit
magnetism propriu, care își are ră dă cinile în nostalgia vechilor
obiceiuri subconștiente. Totul în natură manifestă un amestec al
celor trei gunas. Supravegheați-vă propria minte pentru orice
reticență pe care o puteți simți în a face ceea ce știți că trebuie să
faceți. Aceasta este influența în voi a tamogunei. Despre tendința sa
de coborâ re asupra minții se poate spune: "Dă -i un centimetru și va
face o milă ".
(18:40) Nu există nimeni în lumea materială (sau în universul
material), nici printre zeii din cerurile astrale, care să fie liber
de cele trei calități, sau gunas, născute din Prakriti (natura
cosmică, manifestarea lui Dumnezeu).
După cum spunea Guru al meu, țesă tura creației este ținută
împreună de firele celor trei gunas. Chiar și sfinții manifestă
tamoguna (tamas), deși, relativ vorbind, într-un grad foarte blâ nd. Ei
îl manifestă prin faptul că dorm sau se odihnesc. Mai mult, chiar și
oamenii tamasici sau foarte ră i manifestă calitatea sattwică într-un
grad blâ nd atunci câ nd fac ceva bun pentru cineva. Guru al meu a
povestit o întâ mplare despre o femeie foarte rea care a mușcat
dintr-un morcov pe care îl furase, a constatat că acesta conținea un
vierme și l-a dat cu nepă sare unui arici care trecea pe acolo. Ajunsă
în iad după moarte, acea "faptă bună " a fost amintită ca singurul ei
merit (relativ!).
(18:41) O, Scorcher al dușmanilor (Arjuna)! îndatoririle
brahmanilor, kshatriyas și vaishyas, precum și ale shudras,
sunt (înnăscute și diferite) în funcție de gunas care se află în
vârful naturii lor.
Krishna îi separă pe Shudra în acest fel (spunâ nd "ca și de")
deoarece mentalitatea unui Shudra nu este dată să ia în serios
termenul "datorie".
Paramhansa Yogananda spunea adesea că adevă ratele "rase" ale
omului nu au nimic de-a face cu culoarea pielii. Are însă totul de-a
face cu starea lor de conștiință . Adevă ratele diviziuni ale rasei
umane pot fi percepute pe verticală , nu pe orizontală . Acestea sunt
cele patru caste naturale.
La orice congres al contabililor, să zicem, din mai multe ță ri și de pe
toate continentele lumii, participanții vor ară ta o unanimitate de
vederi de bază pe care nu o vor simți în cazul vecinilor lor de ală turi.
Că lugă rii din diferite pă rți ale lumii vor simți o mai mare rudenie
între ei decâ t, eventual, cu propriile lor rude. Oamenii de afaceri se
vor înțelege între ei în mod natural și ușor, chiar dacă vor trebui să
converseze prin intermediul traducă torilor. Ceea ce fac oamenii și,
mai ales, genul de oameni care sunt, îi separă în categorii care
depă șesc toate barierele de limbă , naționalitate și culoare a pielii.
Svabhava (natura inerentă a cuiva) este cuvâ ntul pe care Krishna îl
folosește aici, indicâ nd în mod clar că distincțiile de castă nu depind
de ereditate, ci de ceea ce este fiecare persoană în sine. Acest subiect
a fost deja abordat pe larg și nu este necesar să fie reluat aici pe larg.
Krishna însuși nu face decâ t să recapituleze, de dragul sublinierii.
(18:42) Datoriile inerente ale unui brahman (cea mai înaltă
castă) sunt controlul minții (concentrarea), controlul
simțurilor (prin practicarea pranayama), stăpânirea de sine,
puritatea, iertarea, integritatea, înțelepciunea, meditația
pentru a atinge Realizarea Sinelui și credința într-un adevăr
superior.
Se poate pune întrebarea: "Nu sunt toate aceste lucruri, fiind bune,
datoria fiecă rui om?". Krishna și, de fapt, sistemul de caste în sine
(așa cum este corect înțeles), acceptă pur și simplu realitatea așa
cum este. Ceea ce ar trebui să facă oamenii și ceea ce sunt capabili să
facă nu sunt nicidecum întotdeauna unul și același lucru. Chiar și
autocontrolul, puritatea și integritatea așteptate de la o persoană cu
un rafinament spiritual diferă de ceea ce se poate aștepta de la
oameni cu naturi mai puțin rafinate. Autocontrolul la cineva care
este dedicat acumulă rii de bogă ții ar putea însemna să dea dovadă
de "bună tate" pentru a nu ruina complet un concurent. Puritatea ar
putea însemna să aleagă să se abțină de la a jefui un client chiar și
atunci câ nd i se prezintă ocazia. Iar integritatea ar putea însemna să
recunoască faptul că negustorii (Vaishyas) din altă parte (în alt oraș,
poate, și, prin urmare, la o distanță sigură ) pot oferi prețuri mai
bune la anumite articole.
O persoană sattwic și, prin urmare, una care este prin natura sa un
brahman, are datoria de a se comporta într-un mod mai rafinat,
deoarece natura sa face posibil un astfel de comportament. Cu toate
acestea, el ar trebui să se îndrepte spre perfecțiunea potențialită ții
sale de virtute. În timp ce o persoană mai mică ar putea merita laude
pentru fapte relativ generoase, o persoană sattwic, și deci un
adevă rat brahman, nu merită niciuna și, în orice caz, nu ar trebui să
o dorească , dacă se întâ mplă ca alții să -i aprecieze calită țile
dumnezeiești. Orice laudă datorată comportamentului să u ar trebui
să fie oferită și acceptată atâ t pentru calitatea de bună tate, pe care el
doar o manifestă . Virtuțile satului sunt, după cum spunea Krishna
mai devreme, ca fumul, care întunecă ușor un foc, dar care poate fi
ușor risipit cu o mică adiere a "vâ ntului" meditației. Deoarece focul
poate fi vă zut prin fum, aprecierea pentru lumina și că ldura focului
este acordată în mod corect doar focului, care stră lucește prin fum,
și nu fumului în sine care, doar într-o anumită mă sură , întunecă
focul.
(18:43) Datoriile firești ale unui Kshatriya sunt curajul,
vigoarea, tăria de caracter, ingeniozitatea, îndemânarea în
acțiune, rezistența fermă în fața inamicului (indiferent de tipul
de "bătălie" implicat), mărinimia și conducerea (de un fel care
îi inspiră pe alții).
Tipurile Kshatriya nu sunt întotdeauna în poziția de a lupta în
bă tă lie, de a da dovadă de curaj atunci câ nd se confruntă cu un
inamic sau de a-i conduce pe alții spre victorie. Cu toate acestea,
calitățile unui Kshatriya se manifestă în toate circumstanțele. Într-o
încarnare, o persoană poate fi un conducă tor, iar în urmă toarea, un
că lugă r. Conducă torul nu poate - de fapt, cu siguranță nu va fi mereu
în ră zboi, iar că lugă rul poate să nu aibă pe nimeni peste care să
domnească în afară de el însuși. Cu toate acestea, în ceea ce privește
caracterul, cei doi vor fi în esență aceiași. Caracterul unui Kshatriya
este cel care determină ceea ce este el cu adevă rat. Un adevă rat
Kshatriya se ridică pentru ceea ce crede, dar rectitudinea sa va fi
adecvată . În casă , de exemplu, el nu se opune soției sale dacă aceasta
vrea să iasă la cină în oraș, dar el însuși nu vrea. În acest caz, el este
munificent - în sensul general al termenului: nu, adică , ca o concesie
eroică față de dorințele ei! Ca că lugă r în urmă toarea sa încarnare,
probabil că nu va avea dușmani cu care să se lupte, dar va avea parte
de teste spirituale, poate de tentații și de momente dificile cu ceilalți.
În astfel de cazuri, în loc să fugă , el va înfrunta cu curaj aceste
încercă ri. Dacă în orice dificultate cu ceilalți el poate practica
munificența prin menținerea unei atitudini înțelegă toare, el se va
ară ta dispus să le înțeleagă punctul de vedere.
Astfel, în multe privințe, se poate spune că un kshatriya este o
persoană care are calită ți de kshatriya prin natura sa și care nu le
manifestă doar în caz de necesitate.
(18:44) Datoriile unui Vaishya sunt, prin natura lor, cultivarea
pământului, creșterea vitelor și afacerile. Cele ale unui Shudra
sunt slujirea membrilor castelor superioare.
Datoriile Vaishya trebuie să fie calculate în funcție de propria
"realitate" individuală , care începe cu un atașament rajasic, centrat
pe ego, față de lucruri. Astfel, chiar dacă nu toate societă țile de pe
Pă mâ nt și nici fiecare loc, chiar și în cadrul unei ță ri, nu se ocupă cu
agricultura și creșterea vitelor - orașele, de exemplu, oferă puține
sau chiar deloc oportunită ți pentru activită ți rurale - și chiar dacă
pâ nă și comercializarea este o activitate destul de circumscrisă ,
totuși există multe tipuri de Vaishya într-o mare varietate de
activită ți lucrative, și trebuie să fi existat astfel de activită ți chiar și
în vremurile (poate) mai simple ale lui Krishna, care nu pot fi
enumerate în categorii exacte.
Prin urmare, trebuie să începem cu scopul care stă la baza
activită ților Vaishya enumerate în Gita. În primul râ nd, ce face ca
orice acțiune să fie o datorie? Vorbind de datoria omului față de
societate, aceasta este cea care va servi cel mai bine societă ții în
ansamblu. Preocuparea lui Krishna, însă , se referă la progresul
spiritual al individului. Prin urmare, îndatoririle unui Vaishya
trebuie să fie acele activită ți care îl pot ajuta să se ridice din punct de
vedere spiritual. Activită țile care îl vor ajuta să -și satisfacă propria
dorință de câ știg și de exprimare a ego-ului, sau a sinelui, și care îl
pot ajuta în același timp să -și ridice conștiința, includ lucruri precum
toate tipurile de exprimare artistică . Yogananda a enumerat artiștii,
de fapt - inclusiv compozitorii, romancierii, sculptorii, muzicienii - ca
fiind Vaishyas. Cu toate acestea, ne putem foarte bine imagina că
această denumire nu îi include ca Vaishyas pe cei care creează opere
de artă , muzică și literatură pentru înă lțarea altora! Mai degrabă , cei
care creează astfel de opere pentru bani și pentru simpla plă cere sau
distracție a oamenilor sunt cei la care se referea el prin termenul de
Vaishyas.
Termenul "simplu" din ultima propoziție nu este depreciativ.
Oferirea plă cerii estetice celorlalți poate fi un mijloc de a-i
sensibiliza pe aceștia și pe noi înșine și de a clarifica înțelegerea
noastră și a celorlalți.
Datoria unui Vaishya este de a include beneficiul celorlalți în
propriile activită ți. Astfel, el va deveni mai sensibil la nevoile
celorlalți și va dezvolta, în timp, natura unui Kshatriya.
Tipurile Shudra nu pot crește spiritual decâ t dacă se amestecă cu cei
care au un nivel de conștiință mai înalt decâ t ei. Cel mai practic mod
în care pot face acest lucru este să ocupe poziții de serviciu sub
conducerea unor persoane cu un rafinament mai mare.
(18:45) Atenți fiecare la datoria sa, oamenii se ridică spre cel
mai înalt succes. Ascultați acum cum, urmărindu-și cu
devotament propria datorie, cineva se poate înălța spre acest
scop final.
Casta ar trebui să fie determinată nu de descendența sau de
așteptă rile sociale, ci de natura individului însuși. Într-adevă r, fă ră
ca mă car să se definească casta naturală a unei persoane, de obicei o
gă sește în mod natural, el însuși. Pă rinții pot ajuta un copil să
primească tipul de educație care este cel mai potrivit pentru nevoile
sale reale, dar atunci câ nd copilul însuși ajunge la o vâ rstă și la un
nivel de maturitate care să -i permită să decidă singur astfel de
chestiuni - chiar să se mute pe cont propriu - el singur trebuie să
determine, în cele din urmă , care este locul să u. În ceea ce privește
datoria sa, aceasta poate fi cel puțin sugerată de alții care sunt poate
mai înțelepți și mai maturi decâ t el.
Întotdeauna, datoria cuiva (spre deosebire de predilecție) ar trebui
să fie determinată în funcție de ceea ce îl va ajuta să se ridice - atâ t
spre o castă superioară , câ t și spre o influență mai mare a gunas.
(18:46) Cineva atinge perfecțiunea prin oferirea propriilor sale
daruri speciale Celui din care s-au manifestat toate ființele și de
care este pătruns întregul (univers).
Oricare ar fi darul fiecă ruia, cel mai bine poate avansa spiritual,
oferindu-i lui Dumnezeu acel dar. Dumnezeu, pe de o parte, va
desă vâ rși acea ofertă și va ajuta persoana să exceleze în orice face.
De asemenea, El o va ajuta pe acea persoană care tâ njește după
adevă r să meargă în direcția libertă ții interioare.
Aici vedem din nou, recapitulat, sfatul lui Krishna că tre Arjuna de a
acționa, și nu de a încerca să ajungă la Dumnezeu prin abandonarea
orică rei activită ți. Singura rezervă la această învă ță tură este cea de
echilibrare: "Dacă o datorie intră în conflict cu o datorie superioară ,
încetează să mai fie o datorie." Cu alte cuvinte, dacă există mai multe
lucruri pe care cineva le poate face bine, el ar trebui să se
concentreze asupra acelei activită ți care îi va extinde cel mai mult
simpatiile și îi va înă lța conștiința.
Mulți comentatori au afirmat că Krishna spune în această strofă că
cineva ar trebui să urmeze orice vocație tradițională în familia sa.
Aceștia se înșeală . Într-o societate așezată , și nu într-una aflată în
tranziție, așa cum este întreaga lume astă zi, acest sfat ar putea fi cel
puțin acceptabil în general (deși ne întrebă m cum ar putea cineva,
urmâ ndu-l, să devină vreodată sannyasi!). Într-o epocă , însă , în care
societatea însă și este în schimbare, acest sfat ar putea fi ruină tor!
Adevă rul este că fiecare persoană din această lume este, pur și
simplu, el însuși. El vine în familia sa ca un oaspete. Fiind trecă tor, el
nu ar trebui să ia nimic din exterior ca definind cine și ce este el.
Fiecare ființă umană trebuie să -și urmeze propria stea. Cu câ t se
înalță mai mult spre libertatea interioară , cu atâ t mai imperativ
devine acest sfat.
(18:47) Este mai bine să eșuezi încercând să urmezi propria
dharma decât să reușești să urmezi dharma altuia. Cineva nu
comite niciun păcat încercând să își îndeplinească propria
datorie.
(18:48) O, fiu al lui Kunti (Arjuna), nu trebuie să abandonezi
lucrarea dictată de propria natură, chiar dacă (lucrarea)
conține unele imperfecțiuni, căci toate întreprinderile (chiar și
cele mai bune) sunt afectate de defecte, așa cum o flacără este
(întunecată) de fum.
Ar trebui subliniat aici, de altfel, că orice lucru fă cut cu conștiința
egoului creează karma și că orice creație de karma nu poate fi decâ t
variată în calitate și consecințe. Prin urmare, nu ar trebui să fie
necesar să se adauge: desigur că cineva poate crea o karma rea, ca și
una bună , prin orice face, chiar dacă "doar încearcă " să -și facă
datoria. Ceea ce Krishna vrea să spună este că , prin îndeplinirea
propriei îndatoriri, nu se creează un nou model de activitate (karma)
care să fie dus pâ nă la capă t. Dacă , de exemplu, cineva știe că
dharma lui este să ajute copiii ca profesor, dar, ră spunzâ nd
sfaturilor altora, se mulțumește cu o slujbă mai bine plă tită ca șofer
de camion, poate fi un bun șofer de camion, dar nu va avansa mai
aproape de îndeplinirea primului să u tipar karmic și poate, de fapt,
să adauge un nou tipar creat de un set complet nou de experiențe și
de un tip de tovară și.
Cea mai mare datorie a fiecă ruia este să -L caute pe Dumnezeu.
Urmă rirea acestei îndatoriri poate anula efectiv orice alt model
karmic - astfel încâ t, dacă învă ță torul decide să plece și să tră iască
cu un grup de oameni care îl caută pe Dumnezeu și nu este capabil,
în acel nou mediu, să predea copiilor, el va fi ales în orice caz o
dharma mai înaltă și una care îl va duce mai sigur pâ nă la acel "vâ rf"
divin unde se termină toate îndatoririle. Să eșueze în această sarcină
va fi, de asemenea, mai eliberator pentru el decâ t să reușească ca
învă ță tor, pentru că , în cele din urmă , îl va scoate cu totul din karma,
în timp ce predarea școlii îl va ajuta doar pe calea spre o karma
bună , dar nu neapă rat spre eliberare.
(18:49) Persoana care se apropie cel mai mult de atingerea
perfecțiunii este cea care își păstrează intelectul neatârnat de
tot ceea ce se află în afara Sinelui, care domnește în victoria
asupra Sinelui și de la care au fugit (toate) dorințele.
Adevă rații conducă tori în această lume nu sunt cei care stau mâ ndri
pe tronurile lor, ci cei care se conduc pe ei înșiși pâ nă la perfecțiune.
Regele sau împă ratul poate comanda activită țile exterioare ale
oamenilor, dar nimeni nu le poate spune ce să gâ ndească , să simtă ,
să creadă sau cum să fie, pur și simplu, în inimile lor. Acel om, însă ,
care are comanda asupra lui însuși poate inspira și, prin urmare,
poate conduce cu adevă rat mii de oameni.
(18:50) O, fiu al lui Kunti (Arjuna), ascultă de la Mine cum cel
care atinge o astfel de perfecțiune găsește punctul culminant al
tuturor căutărilor în) Brahman.
A deveni perfect în Sine înseamnă să atingi Conștiința Infinită . Nu
este nevoie să că utați înțelepciunea în afara Sinelui. A cunoaște chiar
și un singur atom pâ nă în profunzimea misterului să u înseamnă a
deține secretul întregului adevă r. Atomul obiectiv nu poate fi
cunoscut în acest fel, dar ego-ul poate fi cunoscut astfel. Odată ce se
urmă rește ego-ul pâ nă la "bâ rlogul" să u, înlă turâ nd de la el ultimul
vă l care îl separă de Dumnezeu, nu va mai fi nimic altceva de atins.
Spațiul și timpul sunt iluzii. A se cunoaște pe sine înseamnă a-L
cunoaște pe Dumnezeu! A te cunoaște pe tine însuți înseamnă a
cunoaște totul!
(18:51) Absorbit în puritatea completă a intelectului,
subjugând corpul și simțurile prin stăpânire de sine hotărâtă,
protejându-se (cât mai mult posibil) de zgomot și de alte
încurcături ale simțurilor, renunțând atât la atașament cât și la
respingere;-
(18:52) să stea într-un loc singuratic, să mănânce ușor, să
controleze corpul, vorbirea și mintea; să se absoarbă în
meditația yoga divină; să fie lipsit de pasiune; -
(18:53) senin; predat de sine; renunțând la (orice atracție
(persistentă) față de putere, vanitate, pofte, mânie, posesiuni și
conștiința de "eu" și "al meu": o astfel de persoană se califică
pentru a deveni una cu Brahman.
Puritatea intelectului cere, în primul râ nd, să renunță m la tendința
intelectului uman de a "înțelege lucrurile", ca și cum viața ar fi doar
un puzzle care necesită o soluție intelectuală . Yoghinul învață să
abordeze orice problemă sau întrebare prin menținerea minții sale
la fluxul descendent al inspirației supraconștiente. Înțelepciunea nu
vine prin raționamente atente, ci prin simpla cunoaștere în Sine a
ră spunsului. "Conștiința soluției", nu "conștiința problemei", este
cheia înțelepciunii: ținerea minții în sus, că tre acel aspect superior al
cunoașterii care are deja și poate oferi orice ră spuns.
A se proteja de "zgomot" se traduce mai corect prin "sunet". Unele
sunete, totuși, nu sunt deranjante. "Zgomotul", prin urmare, este mai
ușor de înțeles. Sunetele naturii - vâ ntul în copaci, chemă rile
pă să rilor și alte sunete comune - nu sunt deranjante. Dacă cineva
trebuie să se așeze pentru meditație unde traficul auto și alte sunete
deranjează concentrarea sa, un sunet continuu (cum ar fi apa care
curge sau o cascadă ) poate fi suficient pentru a bloca acele sunete
individuale suficient de mult pentru a nu le mai observa.
Pentru majoritatea oamenilor, ră mâ nerea într-un loc singuratic nu
este posibilă . În Gita, Krishna însuși recomandă în mod repetat
desfă șurarea unei acțiuni normale și devotate - un mod de viață
care, pentru majoritatea oamenilor, exclude singură tatea. Cum,
atunci, să urmă m sfatul pe care îl dă aici? Ră spunsul, pentru mulți
oameni, este: prin crearea unui "loc de izolare" în propria casă .
Puneți deoparte o cameră , sau chiar o porțiune de dormitor cu
paravan, unde singura activitate permisă este meditația. Acolo se
vor dezvolta vibrații supraconștiente, care vor "ecrana" efectiv
atmosfera înconjură toare, lumească .
Celelalte puncte din aceste strofe sunt de la sine înțelese.
(18:54) Cineva atinge devotamentul suprem față de Mine și
poate fi absorbit în Brahman, care este întotdeauna calm în
interior, care nu se plânge niciodată și este lipsit de dorințe, și
care privește toate ființele cu aceeași minte.
O imagine umană fă cută din sare, dacă este scufundată în ocean, se
va dizolva și se va pierde. Printr-o coincidență interesantă , corpul
uman este foarte asemă nă tor cu apa oceanului, în sensul că
procentul de sare din sâ nge și cel din ocean sunt identice. Totuși,
dacă cineva s-ar scufunda în ocean, întregul să u corp nu s-ar dizolva,
deoarece acesta este compus din alte elemente în afară de sare și
apă .
Ceea ce ține conștiința omului separată de Satchidananda
(beatitudinea divină ) este, desigur, faptul că conștiința sa este
compusă și din alte elemente. Printre aceste "elemente" se numă ră ,
în mod proeminent, neliniștea; dorința ca lucrurile să fie altfel decâ t
sunt (cu alte cuvinte, deplâ ngerea stă rii orică rui lucru); dorințele
(care îl împiedică să se simtă complet în sine); și plă cerile și
antipatiile față de oameni și lucruri (care îl fac să depună mereu
energie pentru a atrage și respinge). Numai atunci câ nd aceste
"elemente" sunt transformate în "sarea" devoțiunii (acel sentiment
unic care este singurul capabil să contopească conștiința cuiva în
oceanul fericirii), cineva este capabil să devină absorbit în Brahman.
Se întâ mplă adesea ca marii yoghini să iasă , pentru o vreme, din
marele ocean în care conștiința lor a fost dizolvată și să -și reia
individualitatea pe care au avut-o câ ndva ca ființe umane, pentru a
se bucura din nou de o relație de tip "Eu și Tu" cu Domnul. Totuși,
pentru că sunt acum pure "imagini de sare", alcă tuite doar din
aceleași "elemente" de conștiință ca și cele conținute în ocean, ei se
pot contopi din nou cu El oricâ nd doresc.
Ramproshad, un mare sfâ nt devoțional care a tră it în secolul al
XVIII-lea în Bengal, India, a câ ntat odată : "O, chiar dacă o mie de
scripturi Te declară a fi nirakara (fă ră formă ), vino la mine în forma
pe care o iubesc: ca Mamă Divină a universului!".
(18:55) Prin devotamentul suprem față de Mine, el Mă poate
realiza rapid în adevărata Mea natură: ce și cine sunt.
Cunoscând aceste adevăruri, el poate intra fără ezitare în Mine.
(18:56) Dincolo de îndeplinirea cu credincioșie a tuturor
îndatoririlor și de adăpostirea (completă) în Mine, trebuie să
mai fie primit de harul Meu.
Este important să înțelegem că Dumnezeu, pentru că este mai
presus de legea Sa, nu poate fi câ știgat doar prin respectarea legii
Sale. Nicio formulă exactă din punct de vedere matematic nu Îl poate
determina să Se reveleze. Omul crede prea ușor că el, el însuși, poate
face ca lucrurile să meargă așa cum dorește, dacă face efortul corect.
Aceasta este, în special, atitudinea oamenilor de știință moderni.
Este atitudinea multor medici, care cred că să nă tatea pacienților lor
depinde de ei - de diagnosticul lor corect și de medicamentele pe
care le prescriu. Cu toate acestea, medicii știu că există cazuri în
care, în eforturile lor, merg complet "ca la carte", dar totuși au avut
pacienți care au murit. Ei știu, de asemenea, că cazuri care li se
pă reau fă ră speranță și-au revenit dintr-o dată , în mod cu totul
neașteptat.
Ego-ul poate interveni într-un mod atâ t de subtil încâ t, chiar și la
ultimul pas al că lă toriei, unii oameni cred că au reușit prin propriul
lor efort. Acest simplu gâ nd este suficient pentru a-i împiedica să se
contopească complet cu Dumnezeu: Este acea mică parte a
conștiinței care dezvă luie că nu a preluat complet toate "elementele
oceanului". În mod liber ar trebui să ne dă ruim din noi înșine, fă ră a
aștepta nimic în schimb și iubindu-L doar pe Cel care ne aparține în
totalitate. Se va da El, atunci, pe Sine Însuși pentru noi? Da, cu
siguranță ! Însă și prezumția implicită în acest cuvâ nt, "cu siguranță ",
este suficientă pentru a ne împiedica să devenim complet (este mai
mult decâ t să dobâ ndim) această stare perfectă de conștiință !
(18:57) Dedică-mi mental fiecare acțiune a ta. Considerați-Mă
ca fiind scopul vostru suprem. Înălțați spre Mine fiecare
discernământ al intelectului vostru. Astfel, cu iubire, absoarbe
toate sentimentele inimii tale în Mine.
(18:58) Cu inima absorbită în Mine, vei depăși (de asemenea)
prin harul Meu orice obstacol. Dacă, totuși, cu vreun gând
(persistent) de ego, nu Mă veți asculta pe deplin (absorbind
conștiința Mea în a voastră), s-ar putea (chiar și atunci) să fiți
din nou aruncați în jos spre distrugerea voastră.
Distrugerea intenționată aici, mi-a explicat Guru, este temporară .
Totuși, chiar și după atingerea sabikalpa samadhi, este posibil să
că dem din nou în iluzie pentru o vreme, pâ nă câ nd se dizolvă acea
ultimă samskara (tendință ) de a fi un individ separat și, în această
mă sură , separat de Dumnezeu.
(18:59) Dacă, îngăduindu-ți ego-ul, ai hotărî: "Nu voi lupta", ar
trebui să lupți oricum, obligat fiind de natură (atât a ta, cât și
cea cosmică).
Acel devotat care, după încarnă ri de lupte și eforturi, a dobâ ndit
natura unui ră zboinic spiritual hotă râ t să învingă orice slă biciune
interioară , va fi împins să lupte oricum de această natură (și de
asemenea de ajutorul Naturii Cosmice, pe care eforturile sale au
convocat-o), pâ nă câ nd orice iluzie va fi învinsă .
Aceste cuvinte ale lui Krishna sunt extrem de liniștitoare. Că ci se
întâ mplă ca devotatul, chiar și după o lungă luptă pentru a se
perfecționa, să se retragă brusc, gâ ndindu-se: "O, nu, nu și acesta!". O
anumită iluzie îi poate pă rea deosebit de dragă și îl poate chiar
convinge să gâ ndească în semn de protest: "De ce trebuie să renunț
chiar și la această idee (dragă) sau la acest atașament (drag)?". Din
fericire pentru devotamentul să u, odată ce a ajuns la hotă râ rea
fermă de a se oferi în întregime lui Dumnezeu, chiar Dumnezeu
(prin Prakriti, sau Mama Divină ) îl va proteja și îi va ține picioarele
ferm pe cale. Nostalgia sa trecă toare pentru acel aspect "dulce" al lui
maya se evaporă , iar el se trezește din nou hotă râ t să se angajeze
într-o nouă bă tă lie.
Urmă toarea strofă ne amintește că , în cele din urmă , forțele și
slă biciunile noastre nu sunt ale noastre: ele sunt opera forțelor
cosmice, prin intermediul naturii noastre umane. Aici, însă , Krishna
spune că Arjuna a câ știgat deja aceste influențe pentru a fi de partea
aspirațiilor și eforturilor sale spirituale, mai înalte.
(18:60) O, fiu al lui Kunti, acea iluzie (momentană) - fructul
copt al unei karme trecute - care te-a făcut acum să nu vrei să
lupți îți va fi smulsă de o altă karmă (bună) și vei descoperi că
oricum nu ai (altă alegere decât) să lupți.
La început, "a doua natură " a cuiva (și anume, obișnuința) îi
împiedică eforturile spirituale. El poate dori, de exemplu, să
mediteze toată noaptea, dar obișnuința îl poate forța să doarmă , fie
că vrea sau nu: El nu-și poate menține mintea suficient de trează
pentru a se înă lța în supraconștiință - de fapt, ca să nu spunem
lucrurilor pe nume - pur și simplu nu poate lupta împotriva
impulsului de a se cufunda cu greutate în stupoarea relativă a
subconștientului. (Îmi amintesc că Guru al nostru ne-a spus într-o zi
că lugă rilor: "Întins în pat noaptea trecută , am experimentat intrarea
în subconștiință . Nu mi-a plă cut deloc acest sentiment. M-am trezit
îngră dit din toate pă rțile de zidul gros al că rnii!").
Treptat, pe mă sură ce devotatul continuă să încerce, natura sa
superioară preia controlul, iar o putere pe care o credea dincolo de
el se manifestă , fă câ ndu-i imposibil să nu depună efortul necesar
pentru a continua pâ nă la victorie.
(18:61) O, Arjuna, Domnul este găzduit în inimile tuturor
ființelor. Delirul său cosmic le obligă să se învârtă ca și cum ar
fi fost montate pe o mașină.
Aceste cuvinte sunt rostite pentru a-i ară ta omului câ t de
nesemnificativ este ego-ul să u în gâ ndul să u constant: "Eu fac" și "Eu
sunt". Cuvintele nu sunt rostite pentru a descuraja pe cineva să
încerce să se scufunde în acel curent care îl va purta spre conștiința
cosmică , ci pentru a înțelege de unde provine această putere.
În mintea unora se ridică întrebarea: "Câ t de liberă este, cu adevă rat,
voința umană ?". Omul este liber, spunea gurul meu, să se întoarcă la
Dumnezeu sau să îl respingă . Echilibrâ nd metafora unei mașini -
ceva fix, cu alte cuvinte - și recunoscâ nd insuficiența finală a tuturor
metaforelor, să luă m în considerare și o alta: un pâ râ u pe care
pietricelele se rostogolesc neputincioase. Există însă un alt pâ râ u,
care curge în direcția opusă . Omul are atâ t de mult de ales: el poate
decide, cu fiecare viață , în care pâ râ u va intra: pâ râ ul spre o mai
mare implicare în maya, sau cel care îl va îndepă rta de maya pentru
a se contopi, în cele din urmă , în oceanul cosmic.
(18:62) O, Arjuna, fă din El (numai), cu toată râvna inimii,
refugiul tău. Prin harul Său vei atinge pacea cea mai deplină și
vei găsi adăpost pentru toată veșnicia.
(18:63) Astfel, înțelepciunea, cea mai secretă (și sacră) dintre
toate secretele, v-a fost dată de Mine. Reflectați asupra ei. Apoi,
fă ceea ce simți că trebuie să faci.
Ajungem acum la acea parte a celui de-al optsprezecelea capitol care
a fă cut din Bhagavad Gita nu numai cea mai instructivă , informativă
și inspiratoare - poate dintre toate scrierile din lume - ci și cea mai
iubită .
Krishna a expus adevă rurile mai clar, mai exhaustiv și mai
convingă tor decâ t a fost explicat vreodată adevă rul divin -
întotdeauna unul și același pretutindeni - și a fă cut-o atâ t de succint
și de minunat încâ t nicio persoană care gâ ndește nu ar putea să nu
se hotă rască să își dea întreaga viață în că utarea lui Dumnezeu.
Este minunat că , după această expunere (pâ nă acum) de aproape
700 de versete, în care Krishna a expus în mod convingă tor nevoia
de Dumnezeu a fiecă rei ființe umane, el a putut încheia spunâ nd:
"Acum, fă cum simți".
(18:64) Din nou, ascultați acum cuvântul Meu suprem, cel mai
secret (și sacru) dintre toate. Pentru că sunteți foarte iubiți de
Mine, vi-l ofer acum pentru cel mai mare beneficiu al vostru.
Cuvintele lui Krishna că tre Arjuna, aici, sunt dulci ca nectarul. Totuși,
este toată lumea atâ t de iubită de Dumnezeu încâ t să fie considerată
demnă de a primi grija Domnului pentru cea mai înaltă bună stare a
sa? Da! Toți sunt iubiți în mod egal de Dumnezeu. Trebuie adă ugat
însă că , dacă cineva dorește să aibă o dovadă incontestabilă a acestei
iubiri, trebuie să aibă o inimă suficient de pură pentru a o primi. O
cupă întoarsă cu susul în jos nu poate primi nectarul care, altfel, ar
putea fi turnat în ea, umplâ nd-o pâ nă la refuz.
Imaginați-vă o poveste în care un tâ nă r se naște în să ră cie - poate
într-o mahala de oraș, printre oameni degradanți, cu puține șanse de
a merge la școală , deoarece trebuie să muncească pentru a-și
întreține mama vă duvă și frații mai mici. Noaptea studiază din greu
și devine în cele din urmă apt să obțină un loc de muncă bun într-o
companie mare. Urcă în ierarhia acestei companii și, în cele din
urmă , este numit vicepreședinte. În aceste poziții, o întâ lnește pe
fiica șefului. Se îndră gostesc și, cu binecuvâ ntarea patronului, se
că să toresc. Mai tâ rziu, șeful moare. Tâ nă rul îi moștenește poziția și,
de asemenea, casa sa palatină .
La sfâ rșitul unei astfel de povești, nu ar exclama cititorul cu
profundă satisfacție: "Ce poveste frumoasă!".
Acum imaginați-vă o altă poveste: un tâ nă r, crescut într-o casă
bogată , care se ală tură unei mari companii și, fă ră niciun obstacol în
fața lui, devine vicepreședinte și se că să torește cu fiica șefului. S-ar
încheia oare prin faptul că tâ nă rul ar moșteni poziția șefului și s-ar
muta împreună cu soția sa în casa palatină a acestuia? Foarte posibil,
dar și mai posibil ar fi fost ca cititorul să închidă cartea cu un
bâ iguială , prea devreme ca să afle vreodată ce s-a întâ mplat în final!
Drama cosmică are nevoie de suspans, de emoție, uneori de teroare,
iar alteori de o frumusețe emoționantă . Omul trebuie să simtă că
finalul este extrem de incert și că , pentru el, se poate dovedi
dezastruos. Numai așa interesul să u pe tot parcursul îl va ține "pe
marginea scaunului". Că lă toria fiecă rui suflet este unică . Este plină
de incertitudini, de tristețe amestecată cu bucurie, de speranță
amestecată cu disperare, de triumf amestecat cu înfrâ ngere
zdrobitoare, de îndoieli întunecate cu privire la faptul că viața are
vreun sens, urmate de descoperirea iubirii umane, a succesului, a
cunoașterii care face istorie, a puterii nesperate, de râ sete pline de
bucurie urmate de lacrimi sfâ șietoare. Dacă omul ar putea ști, prin
această lungă că lă torie, că dragostea lui Dumnezeu a fost
întotdeauna cu el - profund, veșnic, necondiționat -, ar putea foarte
bine să se mâ ndrească cu acest "noroc", să devină încrezut și să nu
învețe niciodată atitudinile absolut necesare pentru a intra în
această dragoste și a deveni una cu ea.
Trebuie să învețe să golească vasul inimii sale de orice mâ ndrie, de
orice egoism, de orice indiferență . Trebuie să învețe cum să țină acel
vas sus, în devotament pur și necondiționat, pentru a fi umplut cu
nectarul iubirii divine. Abia atunci, la încheierea aventurii sale de
veacuri, va afla că Dumnezeu l-a iubit întotdeauna. El poate, atunci,
să audă acele cuvinte: "Ești foarte iubit de Mine". Nu - vă rog să
rețineți - "Te iubesc", cu sugestia personală , încadrată de ego, a unui
ego iubit, ci expresia mai impersonală a iubirii în care nu există un
individ separat care să se întindă cu iubire spre un alt individ.
(18:65) Absoarbe-te în Mine; dedică-te în întregime Mie;
venerează-te și pleacă-te numai Mie: Astfel vei ajunge fără
îndoială la Mine. Acest lucru vi-l promit cu credință, căci îmi
sunteți dragi.
(18:66) Renunțând la toate celelalte dharmas (îndatoriri),
amintește-ți numai de Mine. Eu te voi elibera de orice păcat
(chiar și de cel al neîndeplinirii altor îndatoriri, mai mici). Nu
vă întristați!
Cea mai mare datorie a omului este să -L iubească pe Dumnezeu.
Toată dharma servește scopului suprem de a dezvolta un
devotament și o iubire unică , cu un singur punct, față de Dumnezeu,
Supremul și, în cele din urmă , Singurul iubit.
Am povestit mai devreme cum Krishna a întrebat-o odată pe
Draupadi: "De ce nu practici tehnicile de meditație yoga?". Draupadi
a ră spuns: "Mi-ar plă cea, Doamne, dar cum aș putea face acest lucru,
câ nd nu-mi pot lua mintea de la Tine suficient de mult timp pentru a
le practica?". Auzind ră spunsul ei, am spus noi, Krishna a zâ mbit
doar.
Iată ce vrea să spună Krishna, aici, despre "îndatoriri mai mici".
Desigur, practica corectă a yoga include practicarea ei cu
devotament profund. Nu ar trebui să își îndepă rteze mintea de
Dumnezeu pentru a o practica. Cu toate acestea, dacă râ ul de energie
din coloana vertebrală curge puternic în sus, prin inimă pâ nă la
creier, ce alte tehnici mai sunt necesare? Tehnicile de yoga au scopul
de a direcționa acea energie în sus, pentru cei care pot fi ajutați de
acest imbold suplimentar.
(18:67) Nu împărtășiți niciodată aceste adevăruri cu cineva
care nu are stăpânire de sine sau devotament, nici cu cineva
care nu vrea să le împărtășească altora în spirit de serviciu, nici
nu le dați cuiva care este indiferent față de ele sau care găsește
greșeli la adresa Mea.
Cel a că rui viață a fost schimbată prin descoperirea adevă rului sau
chiar prin descoperirea că ii că tre adevă r, dorește în mod natural să -i
ajute și pe alții să gă sească adevă rul. El ar trebui să reflecteze, totuși,
că fiecare trebuie să ajungă la el în felul să u și la timpul să u. Din
respect pentru ceilalți în evoluția lor spirituală , nu ar trebui (așa
cum spunea Iisus Hristos) "să -și arunce perlele înaintea porcilor".
Cel care nu are stă pâ nire de sine poate considera ofensatoare orice
învă ță tură care pune accentul pe stă pâ nirea de sine. Acea persoană
nu este pregă tită să își înfrunte slă biciunile și poate ră spunde doar,
poate cu resentimente, "Acum nu este momentul". Cu toate acestea,
cei mai mulți oameni știu în inima lor că lipsa autocontrolului nu le-
a oferit împlinire, ci le-a adus doar suferință . Tocmai din cauza
acestei recunoașteri subconștiente, s-ar putea ca ei să se resemneze
câ nd li se dau sfaturi premature pe această temă .
Cel care nu are devotament, ale că rui sentimente ale inimii sunt
deshidratate, care se simte (prostește) complet satisfă cut de el
însuși și care este obișnuit să aplaude afirmațiile seci ale
"avocaților", cum ar fi: "Doar faptele, vă rog", poate să râ dă de orice
manifestare a sentimentului devoțional care exprimă o aspirație
sinceră că tre un adevă r mai înalt. Pentru el, astfel de sentimente
sunt "simple sentimente". De ce să oferi un potir frumos plin cu
ambrozie cuiva care nu va face decâ t să scuipe în el sau să -l arunce?
Cei care nu servesc pe nimeni, care nu împă rtă șesc cu nimeni, care -
ca niște zgâ rciți - încearcă să -și strâ ngă toate câ știgurile, simpatiile,
grijile (pe care le risipesc doar pentru ei înșiși), nu ar putea înțelege
niciodată fericirea dezinteresată a dă ruirii de sine altora. În schimb,
inimile lor se închid în ele însele, devin carapace uscate de
sentimente moarte și se întorc cu mâ nie împotriva oricui le
sugerează să se gâ ndească mă car la nevoile celorlalți. Astfel de
oameni ar trebui să fie lă sați în pace, cu excepția cazului în care
cineva este binecuvâ ntat cu o mare putere spirituală pentru a
influența în bine viața tuturor. Suferința, singură , în mod normal, va
oferi ploaia care să înmoaie astfel de inimi și să le facă gata să
primească adevă ruri mai înalte.
Mulți oameni sunt mulțumiți de ei înșiși și pur și simplu nu vor să
audă despre un mod mai bun de a tră i și de a crede. De asemenea,
astfel de oameni trebuie lă sați să se descurce singuri, pâ nă câ nd ei
înșiși cer să primească mai mult.
În cele din urmă , există oameni care îndră znesc să creadă că
universul ar putea fi mai bine aranjat decâ t este; sau care Îl
învinovă țesc pe Dumnezeu pentru suferința lor, și o fac în așa fel
încâ t să nu "vrea să mai audă nimic despre asta"; sau care Îl acuză pe
Dumnezeu că este "nedrept". În consilierea celorlalți, nu încercați
niciodată să impuneți nimă nui nici mă car ideile bune, chiar dacă
sunteți siguri de aceste adevă ruri în voi înșivă . Oamenii trebuie să
întrebe, mai întâ i. Ei trebuie să caute înțelegere. A încerca să le
impui chiar și înțelepciunea ar fi o ofensă adusă dreptului lor etern
din naștere de a avea liberul arbitru.
(18:68,69) Oricine, cu devotament suprem, va împărtăși
această cunoaștere supremă și secretă devotaților Mei, va veni
fără îndoială la Mine. Nimeni dintre oameni nu Îmi face un
serviciu mai neprețuit. Și nici nu există în toată lumea cineva
care să-mi fie mai drag.
Guru-ul meu a spus odată unui grup dintre noi: "Rugați-vă în felul
urmă tor: "Dă -mi pe Tine însuți, ca eu să Te pot da tuturor". Aceasta",
a concluzionat el, "este cea mai înaltă rugă ciune." A difuza adevă ruri
înalte fă ră a le practica tu însuți nu aduce decâ t un merit mic, dar a-L
că uta pe Dumnezeu cu sinceritate pe tine însuți și, în timp ce faci
acest lucru, a împă rtă și cu ceilalți inspirațiile, descoperirile și
înțelepciunea crescâ ndă este cel mai înalt serviciu divin pe care un
om îl poate aduce celorlalți - ceea ce reprezintă un serviciu adus lui
Dumnezeu în ei.
(18:70) Oricine studiază și înțelege (intuitiv) acest dialog sacru
dintre noi se va închina Mie prin sacrificiul (jertfa de sine)
înțelepciunii. Aceasta este declarația Mea sfântă.
(18:71) Chiar și acea persoană care, plină de devotament și fără
scepticism, ascultă pur și simplu acest discurs sfânt și îi ascultă
învățăturile, se va elibera de karma pământească și va fi
binecuvântată să locuiască în tărâmul înalt al virtuoșilor.
Mâ ntuirea este de două feluri: eliberarea definitivă de toată karma,
ceea ce duce la unirea cu Dumnezeu; și eliberarea de karma
pă mâ ntească , care oferă posibilitatea de a tră i de atunci înainte într-
o regiune astrală înaltă , de unde cineva își poate rezolva karma
astrală și cauzală pâ nă câ nd atinge eliberarea definitivă . Mâ ntuirea
de necesitatea de a fi încarcerat în continuare în acest plan material
este în sine o mare binecuvâ ntare și poate fi obținută chiar și fă ră a
atinge (încă ) perfecțiunea divină .
(18:72) O, Partha (Arjuna)! Ai primit această înțelepciune cu o
conștiință pe deplin înălțată? Ignoranța ta născută din iluzii, O
Dhananjaya, a fost acum risipită?
(18:73) Arjuna a răspuns: Amăgirea mea a fost dărâmată! Prin
harul Tău, o, Krishna, mi-am recăpătat memoria sufletului meu.
Acum stau ferm, toate îndoielile și întrebările mele au primit
răspuns și s-au risipit. Voi acționa în conformitate cu cuvântul
Tău.
(18:74) Sanjaya a spus: Așa am ascultat acest discurs minunat
dintre Vasudeva (Krishna) și Arjuna, cu suflet înalt. A făcut să
mi se ridice părul de pe corp (atât de mult am fost uimit și
emoționat de bucurie).
(18:75) Prin harul lui Byasa (autorul Bhagavad Gita), acest
secret suprem al yoga mi-a fost dat, împărtășit direct în
conștiința mea de Krishna însuși, marele Domn al yoga.
(18:76) O, rege Dhritarashtra, când îmi amintesc iar și iar acest
dialog minunat și sfânt dintre Keshava (Krishna) și Arjuna, mă
revărs în mod repetat de bucurie.
(18:77) Și, o, rege Dhritarashtra, ori de câte ori îmi amintesc de
manifestarea cosmică a lui Hari (Krishna, "Hoțul de inimi"),
sunt copleșit de uimire și mă înnoiesc mereu și mereu cu
bucurie.
(18:78) (Sanjaya concluzionează:) Atât de mare este credința
mea acum că, oriunde se manifestă Krishna, și oriunde se află
Partha (adevăratul devotat, Arjuna), mânuitorul expert al
arcului stăpânirii de sine, acolo (știu) va fi succesul, victoria,
obținerea (întregii) puteri (necesare pentru orice realizare) și
manifestarea întregii glorii și a dreptății. Aceasta este
convingerea mea cea mai fermă.
Astfel se încheie capitolul al optsprezecelea, intitulat "Yoga
eliberării prin renunțare", din Upanishadul sfintei Bhagavad
Gita, în dialogul dintre Sri Krishna și Arjuna, în care se discută
despre yoga și știința realizării lui Dumnezeu.
 Glosar
Adhibhuta. Conștiința imanentă în creaturile fizice și în cosmosul
fizic.
Adhidaiva. Conștiința care se manifestă în corpurile astrale și în
cosmosul astral.
Adhiyagya. Spiritul creator și cunoscă tor suprem.
Adhyatma. Manifestarea lui Brahman ca suflet esențial al tuturor
ființelor.
agya chakra. Centrul ego-ului, în medulla oblongata.
ahankara. Ego-ul.
anahata chakra. Centrul (chakra) dorsal sau al inimii.
apana. Energia descendentă în coloana vertebrală astrală .
Aparaprakriti. Forța creatoare care se manifestă în exterior, maya.
asana. Fermitate, poziție dreaptă în meditație.
Ashtanga Yoga. Expunerea lui Patanjali despre cele opt etape ale
ilumină rii.
Arborele Ashvatta. Corpul uman. Trunchiul să u este coloana
vertebrală . Ră dă cinile sale "de sus" sunt razele de energie care
emană și alimentează creierul și corpul prin sahasrara din vâ rful
capului. Ramurile copacului, "dedesubt", sunt sistemul nervos cu
multe ramificații.
corpul astral. Corpul de lumină și de energie.
AUM. Sunetul vibrațional al cosmosului.
AUM-Tat-Sat. Sat este Adevă rul etern din care provine întreaga
creație; AUM este vibrația cosmică , din care decurge manifestarea
cosmică ; iar Tat este reflecția nemișcată , în centrul tuturor
vibrațiilor, a Spiritului nemișcat de dincolo de vibrații.
avatar. Un suflet eliberat trimis înapoi în existența manifestată prin
voința Creatorului pentru a salva sufletele care încă ră tă cesc în
iluzie.
Bhakti Yoga. Calea yoga a devoțiunii intense, în care toate
sentimentele sunt canalizate în sus, în coloana vertebrală , spre
Dumnezeu.
bishuddha chakra. Centrul cervical.
Brahma. Vibrația creatoare; împreună cu Vishnu și Shiva, face parte
din AUM, vibrația cosmică .
brahmacharya. "a curge cu Brahma"; stă pâ nire de sine, în special
sexuală .
Brahman. Absolutul divin.
brahmanadi. "Coloana vertebrală " a corpului cauzal, numită astfel
deoarece este canalul primordial prin care Brahman - conștiința
divină - a coborâ t în corp.
Brahmisthiti. Unitatea absolută cu Infinitul.
buddhi. Intelectul.
sistemul de caste. Cele patru caste, sau "rase" ale omului, nu se
bazau inițial pe nașterea omului, ci pe capacită țile sale naturale și pe
scopul vieții pe care a ales să îl atingă . Scopurile pot fi descrise
astfel: (1) kama, dorința, activitatea simțurilor (stadiul Shudra), (2)
artha, câ știgul, satisfacerea, dar controlul dorințelor (stadiul
Vaisha), (3) dharma, autodisciplina, viața de acțiune corectă (stadiul
Kshatriya), (4) moksha, eliberarea, viața de spiritualitate (stadiul
Brahman).
corpul cauzal. Corpul cel mai interior alcă tuit din idei.
chakre. Plexuri sau centre din coloana vertebrală , din care energia
curge în sistemul nervos și, prin acest sistem, în corp, susținâ nd și
activâ nd diferitele pă rți ale corpului.
chitta. Aspectul sentimental al conștiinței.
Ziua lui Brahma. Perioada de manifestare cosmică , lungă de eoni. În
zorii Zilei lui Brahma, întreaga creație, remanifestată , iese din starea
sa (nocturnă ) de nemanifestare.
devas. Ființe astrale sau angelice.
dharana. Concentrarea într-un singur punct.
dharma. Virtute, dreptate, acțiune corectă .
dhyana. Absorbția în meditație profundă .
diksha. Inițiere spirituală .
dwaita. Dualitate.
ego. Sufletul atașat de corp.
gunas. Cele trei calită ți de bază care alcă tuiesc universul: sattwa
guna, calitatea înă lță toare, cea care sugerează cel mai clar
divinitatea; rajas, elementul activator al naturii; tamas, calitatea
întunecă toare, cea care întunecă unitatea de bază a Vieții.
guru. Învă ță tor; salvator spiritual.
Gyana Yoga. Calea discrimină rii.
ida. Unul dintre cele două canale nervoase superficiale din coloana
vertebrală astrală , ida începe și se termină în partea stâ ngă a
coloanei vertebrale. Energia trece în sus prin el și provoacă
inhalarea.
japa. Repetarea constantă a numelui lui Dumnezeu.
jiva. Sufletul, conștiința individualizată : Infinitul limitat la un corp și
identificat cu acesta.
jivan mukta. "Eliberat în timp ce tră iește" - o stare de eliberare de
conștiința egoului, în timp ce încă mai are de rezolvat karma din
viețile anterioare.
Karma Yoga. Calea acțiunii spirituale corecte.
karma. Acțiune.
Kriya Yoga. Ș tiința yoghină stră veche reintrodusă în lume de Lahiri
Mahasaya în secolul al XIX-lea.
Ea constă în circulația atentă și conștientă a energiei în jurul
coloanei vertebrale pentru a o magnetiza și pentru a redirecționa
tendințele mentale spre creier.
kshetra. Corpul, "câ mpul", unde se culeg karma bună și rea.
kshetragya. Perceptorul interior, sufletul.
kumbhaka. Retenția respirației.
Kundalini. Situată sub baza coloanei vertebrale, unde energia care
curge dinspre coloana vertebrală spre sistemul nervos se
"blochează " în tragerea sa descendentă . Trezirea lui Kundalini
semnifică momentul în care fluxul de energie descendent își
relaxează strâ nsoarea spre exterior și începe să se întoarcă în sus, în
direcția sursei sale din conștiința divină .
Kutastha Chaitanya. Conștiința lui Hristos care stă la baza creației,
reflectâ nd Spiritul nemișcat de dincolo de creație.
Kutastha. Sediul ochiului spiritual, care se află în punctul situat la
jumă tatea distanței dintre cele două sprâ ncene.
lila. Jocul divin.
Mahabharata. Cea mai lungă epopee din lume - profund alegorică ,
din care Bhagavad Gita constituie un episod relativ scurt.
manas. Mintea care percepe.
manipura chakra. Centrul lombar.
mantra. Câ ntec puternic.
maun. Liniște deplină .
maya. Iluzia, forța creatoare care se manifestă în exterior.
moksha. Eliberarea finală , perfectă , în uniunea absolută cu
Conștiința Divină .
mudras. Asane combinate cu stimularea specială a fluxului anumitor
energii interioare.
muladhara chakra. Centrul coccisului.
muni. Cel care și-a dizolvat conștiința egoului în Dumnezeu.
Noaptea lui Brahma. Perioada lungă de eoni în timpul că reia
întreaga creație ră mâ ne în starea sa nemanifestată .
nirvana. Stingerea individualită ții.
nishkam karma. Acțiunea fă ră dorința de a obține roadele acțiunii.
nadi. Canalul subtil al forței vitale.
param mukta. Un suflet extrem de liber.
Paraprakriti. Natura imanentă , spre deosebire de natura manifestă :
realitatea ascunsă din spatele întregului univers material.
pingala. Unul dintre cele două canale nervoase superficiale din
coloana vertebrală astrală , pingala începe și se termină în partea
dreaptă a coloanei vertebrale. Energia care trece în jos prin el
provoacă expirația.
Prakriti. Mama Natură inteligentă , "spectacolul" exterior pe care îl
vedem prin intermediul simțurilor.
prana. Energie; de asemenea, energia ascendentă a respirației în
coloana vertebrală astrală .
pranaba. Sunetul lui AUM.
pranayama. Controlul simțurilor prin retragerea energiei.
prarabdha karma. Tendințele prezente și rezultatele acțiunilor din
trecut, aduse din viețile anterioare.
pratyahara. Interiorizarea minții.
Purusha. Dumnezeu transcendent, Tată l.
purushakara karma. Acțiuni generate în această viață sub influența,
nu a obișnuinței sau a dorinței, ci a îndrumă rii sufletești.
Raja Yoga. Yoga regală , care îl duce pe meditator la râ ul central spre
iluminare, calea coloanei vertebrale.
rajoguna. Elementul activator în natură .
rishi. Clarvă ză tor sau înțelept.
sadhana. Practica spirituală .
sadhu. Om sfâ nt.
sahasrara. "Lotusul cu o mie de raze" din vâ rful capului; unirea cu
acest punct produce conștiința cosmică .
samadhi. Extazul divin. Sabikalpa samadhi este extazul condiționat.
Nirbikalpa samadhi este necondiționat: conștiința cuiva a devenit
atâ t de bine stabilită în unitatea cu Dumnezeu încâ t nu există nicio
posibilitate de întoarcere la limită rile egoului.
samsara. Jocul exterior al lui maya sau iluzia.
samskaras. Tendințe din trecut.
Sanaatan Dharma. "Religia eternă ".
sannyasi. Un renunțat.
Satchidananda. Fericirea mereu existentă , mereu conștientă , mereu
nouă .
satsanga. O companie bună (și mai ales spirituală ).
sattwa guna. Calitatea înă lță toare, cea care ne ridică spre divinitate.
Shankhya. Unul dintre cele trei sisteme principale de gâ ndire sau
revelație indiană , ală turi de Yoga și Vedanta, Shankhya subliniază
necesitatea de a scă pa de maya, sau iluzie.
Shiva. Vibrația distrugă toare sau care dizolvă totul; împreună cu
Brahma și Vishnu, face parte din AUM, Vibrația cosmică .
siddha. O ființă desă vâ rșită .
sloka. Pasaj scriptural.
smriti. Memoria divină .
ochiul spiritual. Kutastha, o reflectare a medulla oblongata: un câ mp
de lumină albastru închis, înconjurat de un halo auriu, în centrul
că ruia se află o stea cu cinci vâ rfuri. Aureola aurie reprezintă lumea
astrală ; câ mpul albastru din interiorul ei, lumea cauzală și, de
asemenea, conștiința cristică omniprezentă ; steaua din centru,
Spiritul de dincolo de creație.
Sushumna. Coloana vertebrală profundă , prin care Kundalini, fiind
magnetizată să curgă în sus, își începe ascensiunea lentă spre
iluminare.
swadisthana chakra. Centrul sacral.
tamoguna. Calitatea întunecă toare, cea care întunecă unitatea de
bază a Vieții.
tyaga. Abandon de sine, neatâ rnare de fructele acțiunii.
Tyagi. Cel care se oferă pe sine Divinită ții.
Upanishads. Scrieri indiene care prezintă esența Vedelor.
Vedanta. Unul dintre cele trei sisteme principale de gâ ndire sau
revelație indiană , ală turi de Shankhya și Yoga, Vedanta descrie
natura lui Brahman, conștiința divină .
Vedas. Cea mai veche scriptură din India.
Vishnu. Vibrația de conservare; împreună cu Brahma și Shiva, face
parte din AUM, Vibrația cosmică .
vrittis. Vâ rtejuri sau vâ rtejuri (de sentimente).
yagya. Ritual religios, oferirea simbolică a eului în focul sacrificial
pentru purificare. Adevă rata yagya este Kriya Yoga.
Yoga. Unul dintre cele trei sisteme principale de gâ ndire sau
revelație indiană , ală turi de Shankhya și Vedanta, Yoga îi spune
că ută torului sincer cum să scape de maya, sau iluzie.
yugas. Vâ rste sau cicluri de timp; cele patru vâ rste sunt Kali
(întuneric), Dwapara ("a doua", o vâ rstă a energiei), Treta ("a treia",
o vâ rstă a conștientiză rii puterii minții) și Satya ("Adevă rul", numită
și Krita, o vâ rstă a unei înalte conștiințe spirituale) yugas.
 Despre autor

"Ca o lumină strălucitoare în mijlocul întunericului, așa a fost

prezența lui Yogananda în această lume. Un astfel de suflet măreț vine
pe pământ doar rareori, atunci când există o nevoie reală printre
oameni."
-Shankaracharya din Kanchipuram
Paramhansa Yogananda
Nă scut în India în 1893, Paramhansa Yogananda a fost pregă tit încă
din primii ani de viață pentru a aduce în Occident știința stră veche a
realiză rii de sine din India.
În 1920 s-a mutat în Statele Unite pentru a începe ceea ce avea să se
transforme într-o operă mondială care a afectat milioane de vieți.
Americanii erau înfometați de învă ță turile spirituale ale Indiei și de
tehnicile eliberatoare ale yoga.
În 1946 a publicat ceea ce a devenit un clasic spiritual și una dintre
cele mai iubite că rți ale secolului XX, Autobiografia unui yoghin. În
plus, Yogananda a înființat un sediu pentru o lucrare la nivel
mondial, a scris o serie de că rți și cursuri de studiu, a ținut prelegeri
în fața a mii de oameni în majoritatea orașelor mari din Statele
Unite, a scris muzică și poezie și a format discipoli. A fost invitat la
Casa Albă de Calvin Coolidge și l-a inițiat pe Mahatma Gandhi în
Kriya Yoga, cea mai avansată tehnică de meditație a sa.
Mesajul lui Yogananda că tre Occident a evidențiat unitatea tuturor
religiilor și importanța iubirii pentru Dumnezeu, combinată cu
tehnici științifice de meditație.
"Swami Kriyananda este un om al înțelepciunii și compasiunii în
acțiune, cu adevărat unul dintre cei mai importanți lideri ai lumii
spirituale de astăzi."
-Lama Surya Das, Centrul Dzogchen, autorul că rții "Trezirea lui
Buddha dinlă untru".
Swami Kriyananda
Autor prolific, compozitor, dramaturg și artist desă vâ rșit și maestru
spiritual de renume mondial, Swami Kriyananda se definește pe sine
însuși ca fiind doar "un umil discipol" al marelui maestru realizat de
Dumnezeu, Paramhansa Yogananda. Ș i-a întâ lnit gurul la vâ rsta de
22 de ani și l-a slujit în ultimii patru ani din viața maestrului. Ș i a
fă cut acest lucru în mod continuu de atunci.
Kriyananda s-a nă scut în Româ nia, din pă rinți americani, și a studiat
în Europa, Anglia și Statele Unite. Înclinat din tinerețe spre filozofie
și artă , a ajuns curâ nd să pună la îndoială sensul vieții și valorile
societă ții. În timpul unei perioade de reflecție interioară intensă , a
descoperit Autobiografia unui yoghin a lui Yogananda și a că lă torit
imediat 5.000 de kilometri de la New York pâ nă în California pentru
a-l întâ lni pe Maestru, care l-a acceptat ca discipol monahal.
Yogananda l-a numit șef al mă nă stirii, l-a autorizat să predea în
numele să u și să dea inițierea în Kriya Yoga și i-a încredințat
misiunile de a scrie și de a dezvolta ceea ce el numea "colonii
mondiale ale fră ției".
Recunoscut drept "pă rintele mișcă rii comunită ților spirituale" din
Statele Unite, Swami Kriyananda a fondat Comunitatea Fră ției
Mondiale Ananda în 1968. Aceasta a servit drept model pentru o
serie de comunită ți fondate ulterior în Statele Unite și în Europa.
În 2003, Swami Kriyananda, pe atunci în vâ rstă de șaptezeci și opt
de ani, s-a mutat în India cu un mic grup internațional de discipoli,
pentru a-și dedica restul vieții pentru a face mai bine cunoscute
învă ță turile guru-ului să u. În acest scop, el apare zilnic la
televiziunea națională indiană cu programul să u, O cale de trezire. A
înființat Ananda Sangha, care publică multe dintre cele optzeci și
șase de lucră ri literare ale sale și ră spâ ndește învă ță turile Kriya
Yoga în toată India. Viziunea sa pentru urmă torii ani include
fondarea unor comunită ți spirituale cooperatiste în India, un templu
al tuturor religiilor dedicat lui Paramhansa Yogananda, un centru de
retragere, un sistem școlar și o mă nă stire, precum și un Institut de
Yoga al Înțelepciunii Vii la nivel universitar.
 Despre pictor

Dana Lynne Andersen, M.A.

Ilustrația de pe copertă a fost comandată pentru această carte. Ea se
intitulează "Viziunea divină ". Pictura originală în ulei s-a bazat pe
viziunea lui Arjuna despre Forma Infinită , descrisă în capitolul 11
din Bhagavad Gita.
Dana Lynne Andersen este o artistă internațională de renume din ce
în ce mai mare, aclamată pentru modul în care abordează rolul
conștiinței în artă . Ea lansează un apel că tre artiști să producă
lucră ri cu o viziune elevată și extinsă . În contrast cu ideea de "artă
de dragul artei", ea pledează pentru "artă cu scop", referindu-se la
lucră rile care au intenția deliberată de a înă lța umanitatea și de a
servi drept vehicul de inspirație. Avâ nd în vedere provocă rile și
oportunită țile de ră scruce ale vremurilor noastre tumultoase, ea
încurajează artiștii de orice fel (pictori, sculptori, compozitori,
muzicieni, scriitori și regizori) să se ală ture în utilizarea puterii artei
pentru a trezi capacită ți superioare și a cataliza schimbă ri pozitive.
Ea este fondatoarea Awakening Arts Institute, cu sediul în Nevada
City, California, o rețea mondială de artiști, patroni și prieteni
dedicată trezirii conștiinței superioare prin intermediul artelor.
Consultați www.awakeningarts.com.
 Laude pentru Esența Bhagavad Gita
"Este îndoielnic că a existat o scriere spirituală mai importantă în
ultimii 50 de ani decâ t această lucrare monumentală , care zguduie
sufletul. Printr-o minte binecuvâ ntată cu o claritate deosebită ,
Swami Kriyananda ne-a adus cele mai vii amintiri ale sale despre
explicațiile lui Paramhansa Yogananda despre Bhagavad Gita,
permițâ ndu-ne să auzim cu o vibrație mai mare ca niciodată
Melodiile Divinită ții. În sfâ rșit, "Câ ntecul Domnului" nu mai este un
mister pentru mintea noastră , ci muzică pentru urechile noastre! Ce
dar! Ce comoară ! Recunoștința mea personală față de Swami
Kriyananda va fi veșnică ."
-Neale Donald Walsch, autor, Conversații cu Dumnezeu
"De unde venim, de ce suntem aici și unde duce această viață ?
Swami Kriyananda este cel mai experimentat filosof care ne-ar
putea ajuta să înțelegem cum ră spunde Bhagavad Gita la aceste
întrebă ri. Prin intermediul [acestei că rți], oamenii își vor ... ...
descoperi natura și potențialul divin."
-Bikram Choudhury, fondator, Bikram's Yoga College of India,
autorul că rții Bikram's Beginning Yoga Class.
"Swami Kriyananda scrie cu același spirit de compasiune și
inteligență de care a dat dovadă maestrul să u, Paramhansa
Yogananda. În această carte extraordinară , el onorează acest neam,
ară tâ nd cu mare mă iestrie cum acest mesaj este mai relevant și mai
convingă tor ca niciodată ."
-Dean Ornish, doctor în medicină , fondator al Institutului de
Cercetare în Medicină Preventivă , autor al că rții "Reversing Heart
Disease".
"Suflete mari, minți mari și o înțelepciune și mai mare se combină
aici pentru a deschide ușile că tre evoluția conștiinței și a spiritului.
Nici în ultimul timp nu a existat o lucrare în care însă și Prezența
învă ță torilor iluminați să fi fost fă cută atâ t de prezentă și
disponibilă . Această carte este un dar pentru timpul nostru, de la
vremuri trecute și viitoare. Simpla citire a ei înviorează sufletul, pe
mă sură ce luminează calea pe care omenirea o poate urma."
-Jean Houston, autor, JumpTime și A Passion for the Possible (O
pasiune pentru posibil)
"Această viziune profundă a marelui yoghin Paramhansa Yogananda
deschide o nouă fereastră care lasă lumina înțelepciunii din
Bhagavad Gita, cuvintele Celui Binecuvâ ntat, să stră lucească ca o
sursă de pace sublimă în inimile multora."
-Tulku Thondup Rinpoche, autor, Puterea vindecă toare a minții.
"Această carte va umple mintea celui care o citește de uimire și de
mirare. Se va dovedi a fi o sursă sigură de înțelegere a unora dintre
cele mai mari întrebă ri pe care oamenii și le-au pus vreodată cu
privire la natura lumii - și a vieții, a morții și a conștiinței."
-Ervin Laszlo, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, Președinte
al Clubului din Budapesta, autor, Science and the Reenchantment of
the Cosmos.
"Reconstituind mesajul din Bhagavad Gita, scrierile atemporale ale
Indiei, Swami Kriyananda surprinde esența unei tradiții yoghine pe
care maestrul să u, Paramhansa Yogananda, o întruchipează ."
-Pandit Rajmani Tigunait, Ph.D., Ș ef spiritual, Institutul Himalaya.
"Swami Kriyananda aduce cu abilitate o învă ță tură stră veche a
adevă rului etern în lumina înțelegerii moderne prin reamintirea
atentă a cuvintelor lui Paramhansa Yogananda, precum și prin
propria sa erudiție sâ rguincioasă ."
-Vyaas Houston, fondator al Institutului american de sanscrită .
"Swami Kriyananda captează cu adevă rat profunzimea scripturilor
și vocea guru-ului să u. [El] dezvă luie secretele ascunse și mesajele
mistice ale scripturilor care sunt adesea ratate în interpretarea
filozofilor, experților și psihologilor."
-Yogi Amrit Desai, fondator, Institutul Amrit Yoga
". . o nouă viziune revigorantă a acestui clasic antic, deosebit de
relevantă pentru mintea contemporană . Cartea, care reflectă
învă ță turile lui Paramhansa Yogananda, probabil cel mai mare guru
Yoga care a locuit vreodată în lumea occidentală în secolul XX, oferă
o perspectivă importantă în legă tură cu provocă rile vieții spirituale
de astă zi."
-Dr. David Frawley, fondator al Institutului American de Studii
Vedice, autor, Yoga și focul sacru.
"Una dintre cele mai profund satisfă că toare că rți pe care le-am citit
vreodată . Niciodată pâ nă acum adevă rurile spirituale nu au fost
explicate atâ t de clar. Întrebă rile centrale ale existenței noastre
primesc ră spunsuri cu o clarviziune și o utilitate extraordinare."
-Joseph Cornell, fondator, Sharing Nature Worldwide, autor,
Listening to Nature.
"Perspectivele lui Yogananda sunt uimitoare, neașteptate și profund
înțelepte. Aceasta este Bhagavad Gita așa cum nu am mai vă zut-o
pâ nă acum. Foarte recomandat!"
-Linda Johnsen, autoare, Fiicele zeiței: Femeile sfinte din India
"Foarte inspirat! [Această carte] dezvă luie viziunea unui yoghin.
Cuvintele lui Swami Kriyananda sunt proaspete, lucide și totuși
foarte sublime. Ele curg cu bucurie precum Gangele spre oceanul
realiză rii lui Dumnezeu."
--Swami Nikhilananda, șef regional, Misiunea Chinmaya, Delhi,
autor, Arta iertă rii.
"Aceasta nu este doar o altă explicație obișnuită a Bhagavad Gita. Ea
se ridică la același nivel cu marile comentarii ale acestui clasic, așa
cum au fost date de cei trei mari maeștri, Shankaracharya,
Madhvacharya și Ramanujacharya. Această carte conține nu doar
esența Bhagavad Gita, ci și esența hinduismului. . . . Nu putem decâ t
să -i fim recunoscă tori lui Swamiji pentru că ne-a dă ruit această
bijuterie a înțelepciunii și discrimină rii. El a scris multe că rți, dar
aceasta este, probabil, "chudamani" sau bijuteria de vâ rf a vieții
sale."
-Mata Devi Vanamali, Vanamali Ashram, Rishikesh, autor, Jocul lui
Dumnezeu: Viziuni ale vieții lui Krishna
"Această carte este un omagiu adus marilor contribuții spirituale ale
Indiei în lume, așa cum le-a explicat marele Guru Paramhansa
Yogananda stră lucitului să u discipol Swami Kriyananda, în
beneficiul a milioane de că ută tori spirituali."
-Swami Gokulananda, director al Ramakrishna Math, New Delhi,
autor al că rții Swami Vivekanand - Idealul tinerilor.
"Din nou, experimentă m cunoașterea sinceră a lui Paramhansa
Yogananda, de data aceasta aducâ nd la viață compasiunea lui Sri
Krishna și a Bhagavad Gita. Prin relația profundă și pasiunea lui
Swami Kriyananda atâ t pentru Guru să u, câ t și pentru Gita,
învă ță turile acestei Sfinte Scripturi dansează din antichitate pâ nă în
prezentul auriu, copleșindu-ne cu Înțelepciune Divină și inspirație
pe nenumă rate niveluri."
-Nischala Joy Devi, autoare, Puterea secretă a yoga: Perspectiva unei
femei asupra inimii și spiritului Yoga Sutras.
"Câ ntecul lui Dumnezeu este dulce de pe toate buzele. Dar este
inefabil de dulce atunci câ nd este câ ntat de un maestru ca
Yogananda unui discipol ca Kriyananda care, la râ ndul să u, îl câ ntă
pentru studenții moderni în stilul actual."
-Hart De Fouw, autor, Light on Life: O introducere în astrologia
Indiei
"Această carte este galvanizantă ! Am învă țat mulți pacienți din
cabinetul meu medical exerciții simple de yoga și meditație pentru
a-și reduce nivelul de stres și anxietate. Frecvent, ei revin la mine
dorind să afle filozofia și învă ță turile spirituale care stau la baza
acestor tehnici de yoga. În sfâ rșit, am cartea perfectă pe care să o
recomand. Frumos scrise și pline de speranță , aceste comentarii la
Gita sunt trezitoare din punct de vedere spiritual, dar eminamente
ușor de înțeles pentru neofit. Chiar și studenții avansați la yoga vor
gă si această carte profund pă trunză toare și spiritual emoționantă ."
-Peter Van Houten, M.D., co-autor, Yoga Therapy for Overcoming
Insomnia și Yoga Therapy for Headache Relief.
"Swami Kriyananda a fă cut-o din nou! El a capturat într-o singură
carte esența uneia dintre cele mai inspirate că rți din lume, Bhagavad
Gita, așa cum a fost interpretată de unul dintre cei mai mari maeștri
spirituali din lume, Paramhansa Yogananda."
-Rev. Justin Epstein, Biserica Unity
"Swami Kriyananda a avut privilegiul de a petrece mai mult de 60 de
ani acordâ ndu-și conștiința cu cea a marelui să u guru Shri
Paramhansa Yogananda. Prin urmare, el a putut să rememoreze ... ...
cuvintele marelui să u maestru și să ofere o perspectivă nouă asupra
capodoperei maestrului, fă câ nd lucrurile mai simple, mai clare, mai
logice și mai atractive pentru [toți], atâ t în Est câ t și în Vest. El a
reușit, de asemenea, să facă trimiteri relevante la gâ ndurile
contemporane și la scripturile altor religii, inclusiv la creștinism,
islam și iudaism."
-D.R. Kaarthikeyan, fost director al CBI și al Comisiei Naționale
pentru Drepturile Omului, fost director general al Forței Centrale de
Poliție în Rezervă , India.
". . acest comentariu este o necesitate pentru oricine se află pe calea
spirituală . Îl simți pe Swamiji ală turi, ca pe un guru prietenos prin
această carte."
-Ashok Arora, Avocat, Curtea Supremă a Indiei
 Exploră ri suplimentare
Pe lâ ngă comentariile sale la Esența Bhagavad Gitei, cea mai
cunoscută și mai profundă capodoperă a lui Yogananda este
Autobiografia unui yoghin. Crystal Clarity publică ediția originală
din 1946, needitată , a capodoperei spirituale a lui Paramhansa
Yogananda. Această carte s-a vâ ndut în milioane de exemplare în
întreaga lume și este considerată o lectură obligatorie pentru
că ută torii sinceri de pe toate că ile.
Autobiografia unui yoghin
Paramhansa Yogananda
Aceasta este o nouă ediție, cu materiale care nu erau disponibile
anterior, a unui adevă rat clasic spiritual, Autobiografia unui yoghin:
una dintre cele mai bine vâ ndute că rți de filosofie orientală din toate
timpurile, cu milioane de exemplare vâ ndute, numită una dintre cele
mai bune și mai influente că rți ale secolului XX.
Această foarte apreciată retipă rire textuală a ediției originale din
1946 este SINGURA disponibilă , fă ră modifică rile textuale fă cute
după moartea lui Yogananda. Această ediție actualizată conține
materiale bonus, inclusiv un ultim capitol pe care Yogananda însuși
l-a scris în 1951, la cinci ani după publicarea primei ediții. Este
singura versiune a acestui capitol disponibilă fă ră modifică ri
postume.
Yogananda a fost primul maestru de yoga din India a că rui misiune a
fost să tră iască și să predea în Occident. Relatarea directă a
experiențelor sale de viață include revelații din copilă rie, povestiri
despre vizitele sale la sfinți și maeștri din India și învă ță turi mult
timp secrete despre Realizarea de Sine, pe care le-a pus la dispoziția
cititorului occidental.
Elogii pentru Autobiografia unui yoghin
"În ediția originală, publicată în timpul vieții lui Yogananda, se intră
mai mult în contact cu Yogananda însuși. Deși Yogananda a fondat
centre și organizații, preocuparea sa era mai degrabă de a ghida
indivizii spre comuniunea directă cu Divinitatea decât de a promova o
biserică în opoziție cu alta. Acest spirit este mai ușor de sesizat în
ediția originală a acestui mare clasic spiritual și yoghin."
-David Frawley, director, Institutul American de Studii Vedice.
Autobiografia unui yoghin este una dintre cele mai bine vâ ndute
biografii spirituale din toate timpurile. Cartea nu este doar citită -
este prețuită și prețuită de milioane de că ută tori spirituali din
întreaga lume. Acum, pentru prima dată , emoționanta autobiografie
a lui Paramhansa Yogananda prinde o nouă viață în acest frumos
pachet de că rți și broșură color.
Autobiografia unui Yogi Card Deck
52 de că rți și broșură
Paramhansa Yogananda
Fiecare dintre cele 52 de că rți conține un citat inspirat preluat din
textul ediției originale din 1946 - ediția preferată atâ t de pasionați,
câ t și de colecționari. Pe versoul fiecă rei că rți este prezentată o
fotografie din carte, inclusiv fotografii inedite și rare ale lui
Yogananda. Pentru prima dată , aceste imagini și citate celebre vor fi
portabile, asigurâ nd utilizarea lor de că tre adepții marelui Maestru
în casele, altarele, jurnalele, automobilele și poșetele lor. Broșura
atașată include un istoric al că rții, informații suplimentare despre
citate și fotografii și un ghid de utilizare pentru pachetul de că rți.
Pe lâ ngă Autobiografia unui yoghin, cealaltă capodoperă cea mai
cunoscută și mai profundă a lui Yogananda este comentariul să u la
Biblie. Recent, Swami Kriyananda, discipol direct al lui Yogananda, a
publicat o ediție a comentariilor lui Yogananda:
Revelațiile lui Hristos
Proclamată de Paramhansa Yogananda,
Prezentat de discipolul său, Swami Kriyananda
Paramhansa Yogananda a fost trimis în Occident de însuși Iisus
Hristos, pentru a readuce "creștinismul original". Această carte
conține mesajul divin de bază al Evangheliilor: "Vestea cea bună " că
noi toți suntem copiii lui Dumnezeu, nu ai lui Satana, și că trebuie să
ajungem în cele din urmă să -L cunoaștem.
Această carte galvanizantă , care prezintă învă ță turile lui Hristos din
experiența și perspectiva lui Paramhansa Yogananda, unul dintre cei
mai mari maeștri spirituali ai secolului al XX-lea, oferă în sfâ rșit o
perspectivă nouă asupra învă ță turilor lui Hristos, pe care lumea o
aștepta de mult timp. Această carte ne oferă ocazia de a înțelege și
de a aplica Scripturile într-un mod mai fiabil decâ t oricare altul:
studiind sub îndrumarea acelor sfinți care au comunicat direct, în
extaz profund, cu Hristos și cu Dumnezeu.
Laude pentru Apocalipsa lui Hristos
"Acesta este un mare dar pentru umanitate. Este o comoară spirituală
pe care să o prețuim și să o transmitem copiilor din generații în
generații. Această carte remarcabilă și magnifică ne aduce la poarta
unei îmbrățișări mai profunde și mai bogate a Adevărului Etern."
-Neale Donald Walsch, autor, Conversații cu Dumnezeu
"A citi Apocalipsa lui Hristos este ca și cum ai avea un dialog cu
Creatorul nostru despre sensul vieții, acțiunilor și învă ță turilor lui
Iisus..."
-Bernie Siegel, M.D., autor, 365 de rețete pentru suflet.
Există două colecții diferite de ziceri, povești și înțelepciune ale lui
Yogananda, fiecare acoperind o gamă diversă de practici și subiecte
spirituale, prezentate într-un format plă cut și ușor de citit.
Conversații cu Yogananda
Înregistrat, cu reflecții, de către discipolul său Swami Kriyananda (J.
Donald Walters)
Aceasta este o relatare de neegalat, de primă mâ nă , a învă ță turilor
lui Paramhansa Yogananda. Cu aproape 500 de povestiri, ziceri și
intuiții inedite, aceasta este o comoară de înțelepciune extinsă , dar
eminamente accesibilă , a unuia dintre cei mai faimoși maeștri de
yoga ai secolului XX.
Elogii pentru Conversații cu Yogananda
"Nu sunt mulți teologi care pot vorbi despre beatitudinea conștientă
dintr-un loc de experiență personală. Paramhansa Yogananda, un
renumit învățător spiritual din secolul XX, poate. Autoritatea sa
personală conferă o credibilitate dramatică conceptelor și metodelor
pentru aspiranții spirituali din orice tradiție, de la agnostici nesiguri
la credincioși fervenți."
-ForeWord Magazine
Esența realizării de sine
Editat și compilat de Swami Kriyananda
O colecție profund satisfă că toare de povestiri, ziceri și înțelepciune
ale lui Paramhansa Yogananda, această carte acoperă peste 20 de
subiecte esențiale despre calea și practicile spirituale. Printre
subiectele abordate se numă ră : adevă ratul scop al vieții, nebunia
materialismului, unitatea esențială a tuturor religiilor, legile karmei
și ale reîncarnă rii, harul vs. efortul propriu, necesitatea unui guru,
cum să te rogi eficient, meditația și multe altele.
Elogii pentru Esența realiză rii de sine
"O carte minunată! Să găsești acum un mesaj de la Yogananda,
necunoscut până acum, este un dar spiritual extraordinar. Esența este
minunată pentru a fi citită pe bucăți, înainte de culcare sau pentru a o
deschide la întâmplare pentru un cuvânt de încurajare de la unul
dintre cei mai iubiți învățători spirituali ai acestui secol."
-Body, Mind, Spirit Magazine
Seria Înțelepciunea lui Yogananda cuprinde scrieri ale lui
Paramhansa Yogananda care nu sunt disponibile în altă parte.
Aceste că rți surprind înțelepciunea expansivă și plină de
compasiune a Maestrului, simțul să u de amuzament și îndrumarea
sa spirituală practică . Că rțile includ scrieri din primii să i ani de viață
în America, într-un format accesibil și ușor de citit. Cuvintele
Maestrului sunt prezentate cu o editare minimă .
Cum să fii fericit tot timpul
Seria Înțelepciunea lui Yogananda, Volumul 1
Paramhansa Yogananda
Dorința omului de a fi fericit este una dintre cele mai profunde și
fundamentale nevoi ale noastre. Cu toate acestea, în ciuda că ută rii
noastre disperate a fericirii, potrivit unui sondaj Gallup recent, doar
o minoritate de nord-americani se descriu ca fiind "foarte fericiți".
Se pare că foarte puțini dintre noi au deslușit cu adevă rat secretele
bucuriei durabile și ale pă cii interioare.
În această carte, Yogananda explică în mod jucă uș și puternic
aproape tot ceea ce este necesar pentru a duce o viață mai fericită și
mai împlinită . Printre subiectele abordate se numă ră : că utarea
fericirii în locurile potrivite; alegerea de a fi fericit; instrumente și
tehnici pentru a atinge fericirea; împă rtă șirea fericirii cu ceilalți;
echilibrarea succesului și a fericirii și multe altele.
Elogii pentru Cum să fii fericit tot timpul
"Cea mai importantă condiție a fericirii este echilibrul minții, iar aici
autorul Autobiografiei unui yoghin aduce ceva din acest simț într-un
tratat despre cum să fii fericit în aproape orice condiții. De la
identificarea obiceiurilor, gândurilor și practicilor care fură din
fericire până la înțelegerea faptului că simplitatea este cheia și
împărtășirea fericirii cu ceilalți, Cum să fii fericit tot timpul:
Înțelepciunea lui Yogananda, V. 1 este un bun punct de plecare pentru
a ajunge la mulțumire."
-Bookwatch
Karma și reîncarnarea
Seria Înțelepciunea lui Yogananda, volumul 2
Paramhansa Yogananda
Ideile interdependente de karma și reîncarnare ne-au intrigat de
milenii. În cultura postmodernă de astă zi, ideea de "karma" a
devenit mainstream, în timp ce credința în reîncarnare este acum la
un nivel record în Occident. Cu toate acestea, cu tot interesul în
creștere, foarte puțini dintre noi înțeleg cu adevă rat ce înseamnă
acești termeni și cum funcționează aceste legi.
Aici, Paramhansa Yogananda dezvă luie definitiv adevă rul din
spatele karmei, al morții, al reîncarnă rii și al vieții de apoi. Cu
claritate și simplitate, Yogananda face ca misterul să fie de înțeles.
Printre subiectele abordate se numă ră : cum funcționează karma;
cum ne putem schimba karma; relația dintre karmă și reîncarnare;
ce putem învă ța din viețile noastre trecute; cum să depă șim
obstacolele karmice; cum să murim cu o conștiință ridicată ; ce se
întâ mplă după moarte; adevă ratul scop al vieții și multe altele.
Relații spirituale
Seria Înțelepciunea lui Yogananda, volumul 3
Paramhansa Yogananda
Descoperiți cum să vă exprimați cel mai înalt potențial în relațiile de
prietenie, dragoste, că să torie și familie. Iubirea altruistă este cheia
esențială a fericirii în toate relațiile noastre, dar cum o practică m?
Yogananda împă rtă șește inspirație proaspă tă și îndrumă ri practice
despre: prietenie: lă rgirea simpatiilor și extinderea granițelor iubirii
tale; cum să vindeci obiceiurile proaste care înseamnă moartea
adevă ratei prietenii: judecata, gelozia, sensibilitatea excesivă , lipsa
de bună voință și multe altele; cum să alegi partenerul potrivit și să
creezi o că snicie de durată ; sexul în că snicie și cum să concepi un
copil spiritual; problemele care apar în că snicie și ce să faci în
privința lor; planul divin care unește pă rinții și copiii; iubirea
universală din spatele tuturor relațiilor tale.
Puțini oameni și-au privit semenii cu atâ ta afecțiune, compasiune și
înțelegere adevă rată ca Yogananda. Deopotrivă plin de umor și cu
picioarele pe pă mâ nt în descrierea slă biciunilor umane, Yogananda
scoate în evidență și cel mai înalt potențial divin din noi și oferă pași
practici, uneori surprinză tori, pentru a-l atinge.
Cum să fii un succes
Seria Înțelepciunea lui Yogananda, volumul 4
Paramhansa Yogananda
Există o putere care poate dezvă lui vene ascunse de bogă ții și poate
descoperi comori la care nu am visat niciodată ? Există o forță pe
care o putem invoca pentru a ne oferi succes, să nă tate, fericire și
iluminare spirituală ? Sfinții și înțelepții din India au învă țat că există
o astfel de putere.
Acum, Yogananda ne împă rtă șește cum putem obține cel mai înalt
succes al eficienței materiale și spirituale.
Dacă doriți o prezentare succintă și ușor de înțeles a învă ță turilor lui
Yogananda și a locului lor în gâ ndirea și practicile spirituale antice și
contemporane, vă sugeră m:
Dumnezeu este pentru toată lumea
Inspirat de Paramhansa Yogananda,
Scris de Swami Kriyananda
Această carte prezintă esența învă ță turilor lui Yogananda.
Dumnezeu este pentru toată lumea prezintă un concept de
Dumnezeu și de semnificație spirituală care va fi pe placul tuturor,
de la cel mai nesigur agnostic pâ nă la cel mai fervent credincios.
Scrisă clar și simplu, cu o abordare complet nesectară și
nedogmatică , cu un accent puternic pe unitatea care stă la baza
tuturor religiilor, aceasta este introducerea perfectă pe calea
spirituală .
Laude pentru Dumnezeu este pentru toată lumea
"Această carte face accesibilă urmărirea inspirată a Fericirii în
moduri simple și ușor de înțeles. Scrisă ca o introducere pentru cei
aflați la început de drum spiritual, este, de asemenea, un impuls
întineritor și inspirator pentru căutătorii experimentați. Sunt oferite
tehnici clare și practice pentru îmbunătățirea practicilor spirituale
personale. Autorul susține că "fiecare persoană din lume se află pe
calea spirituală", fie că știe sau nu, chiar dacă temporar caută doar
plăcerea și evită durerea. Mai devreme sau mai târziu, "ei vor dori să-
L experimenteze pe El (Dumnezeu)". Experimentarea lui Dumnezeu -
și în mod specific experimentarea lui Dumnezeu ca Fericire - este acel
obiectiv care stă la baza acestei lucrări, bazată pe învățăturile unui
învățător autorealizat. Ea dă lovitura pentru spiritualitatea
contemporană."
-ForeWord Magazine
În timpul vieții sale, Yogananda a fost faimos pentru că era un orator
puternic, o personalitate fascinantă și o prezență care inspira
admirație. Dacă doriți să experimentați o mostră din acest lucru, vă
sugeră m:
Paramhansa Yogananda: Colecție de filme rare
Acest DVD conține trei scurtmetraje cu Paramhansa Yogananda,
învă ță tor spiritual de renume mondial, înregistrate în anii 1920 și
1930. Emoționantă și absolut fascinantă , combinația unică de a-l
vedea și asculta pe Yogananda este o experiență care îți va schimba
viața. De asemenea, este inclus un slideshow video care prezintă
multe dintre locurile despre care Yogananda însuși a scris în
Autobiografia unui yoghin. Narrat de discipolul să u apropiat, Swami
Kriyananda, acest videoclip reface pașii lui Yogananda în toată India,
relatâ nd vizitele sale la mulți sfinți și înțelepți mari. Plin de multe
fotografii rare și prețioase. Este o carte indispensabilă pentru toți cei
care au fost atinși de acest mare maestru.
Yogananda are mulți discipoli direcți, persoane pe care le-a pregă tit
personal pentru a continua diverse aspecte ale misiunii sale după
moartea sa. Unul dintre cei mai cunoscuți dintre acești discipoli este
Swami Kriyananda, fondatorul editurilor Ananda și Crystal Clarity
Publishers. Autobiografia lui Kriyananda, un fel de continuare a
Autobiografiei unui yoghin, conține sute de povestiri despre
Yogananda, culese din cei aproape patru ani în care Kriyananda a
tră it cu Yogananda și a fost instruit de acesta. Ea oferă perspectiva
unică a unui discipol care reflectă asupra timpului petrecut ală turi
de un mare maestru.
Calea
Că utarea unui om pe singura cale care există
Swami Kriyananda (J. Donald Walters)
Calea este povestea emoționantă a anilor petrecuți de Kriyananda cu
Paramhansa Yogananda. The Path completează povestea vieții lui
Yogananda și include peste 400 de povestiri inedite despre
Yogananda, emisarul Indiei în Occident și primul maestru de yoga
care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în America.
Laude pentru The Path
"The Path" este o revelație profund emoționantă a căutării
emoționante a adevărului de către un om. Prin această carte, Walters
ne oferă un portret rar întâlnit al bucuriilor și problemelor de pe calea
spirituală. Calea este plină de intuiții profunde și sfaturi practice
pentru începători și pentru căutătorii mai avansați. Nu pot concepe ca
cineva să nu obțină valoare din lectura poveștii de viață a lui
Walters."
-Michael Toms, fondator și președinte, New Dimensions Radio
"Această carte m-a lăsat să văd în interiorul vieții și învățăturii unui
mare sfânt modern. Yogananda a găsit un Boswell vrednic să
transmită nu numai omul, ci și spiritul omului."
-James Fadiman, autor, Unlimiting Your Life și Essential Suffism
În această colecție de aproape două sute de povestiri, calită țile
remarcabile sunt dezvă luite cu o claritate uluitoare. Poveștile
acoperă o gamă variată de practici și subiecte spirituale, prezentate
într-un format plă cut și ușor de citit.
Swami Kriyananda așa cum l-am cunoscut noi
Asha Praver
Mă reția unui învă ță tor spiritual nu este dezvă luită decâ t parțial prin
munca propriilor sale mâ ini. Restul poveștii este o poveste pe care
nu o poate spune el însuși. Este vorba de influența conștiinței sale
asupra celor care intră în contact cu el - fie pentru o scurtă clipă , fie
pentru o viață întreagă de pregă tire spirituală . În această biografie
neobișnuită , calită țile remarcabile ale lui Swami Kriyananda însuși
sunt dezvă luite cu o claritate uluitoare.
Crystal Clarity oferă , de asemenea, aceste resurse biografice
suplimentare despre Swami Kriyananda (J. Donald Walters). Acestea
sunt:
Credința este armura mea
Viața lui Swami Kriyananda
Devi Novak
Credința este armura mea spune povestea completă a vieții lui
Swami Kriyananda: de la copilă ria sa în Româ nia, la că utarea
disperată a sensului vieții și la formarea sa sub îndrumarea marelui
să u Guru, Maestrul indian Paramhansa Yogananda. În tinerețe, la 22
de ani, l-a întâ lnit pentru prima dată pe Yogananda și i-a jurat să
devină discipolul să u, intrâ nd în mă nă stirea pe care Yogananda o
fondase în sudul Californiei.
Un loc numit Ananda
Încercarea de foc care a forjat una dintre cele mai de succes
comunită ți cooperatiste din lume în prezent
J. Donald Walters
Această carte arată că micile comunită ți de indivizi care caută un
nou mod de viață pot oferi un model pentru epoca actuală . Un loc
numit Ananda este dedicată tuturor celor care își doresc libertate
interioară . Ea dovedește că o astfel de libertate poate fi atinsă .
Grupuri mici de indivizi pot realiza ceea ce grupurile sociale mari nu
au putut realiza niciodată .
Povestea lui Ananda începe simplu: J. Donald Walters nu dorea decâ t
să servească o organizație că reia îi dedicase mai mult de un deceniu
din viață . El credea profund în ea. Cu toate acestea, el nu voia să -și
compromită la nesfâ rșit credința. Ș i astfel s-a trezit în conflict cu
superiorii să i. "Instituția mea, bine sau ră u" nu a fost niciodată
motto-ul să u. Adevă rul, nu priorită țile instituționale, a fost ghidul
să u.
Această carte spune povestea veche a cerințelor instituționale
împotriva conștiinței individuale. Ea va fi familiară tuturor celor
care au avut de-a face cu guvernele și cu marile corporații de toate
tipurile: economice, educaționale, religioase. Atunci câ nd
individualitatea este respectată , societatea înflorește. Câ nd este
ignorată , societatea stagnează și devine paralizată .
Walters descrie că lă toria dureroasă care a dus la fondarea unui nou
concept de viață : Ananda, al că rui motto este: "Oamenii sunt mai
importanți decâ t lucrurile". Comunită țile Ananda, în istoria lor de
peste patruzeci de ani, au demonstrat că atitudinile de bună tate,
împă rtă șire și cooperare chiar funcționează .
Povestea din spatele poveștii
Viața mea de serviciu prin scris
Swami Kriyananda
Aceasta este o relatare caldă și personală a inspirațiilor care au
motivat șaptezeci și două dintre că rțile lui Kriyananda și a
semnificației pe care el o percepe în ele. O încâ ntă toare privire "din
culise" în lumea privată a unui autor inspirat.
Dacă doriți să aflați mai multe despre moștenirea spirituală a Indiei,
despre semnificația cea mai înaltă a hinduismului, yoga și
creștinismului, inclusiv despre unitatea profundă și subiacentă
dintre spiritualitatea orientală și cea occidentală , vă va face plă cere
să citiți:
Calea hindusă a trezirii
Revelația sa, simbolurile sale: O viziune esențială asupra religiei
Swami Kriyananda
Într-o manieră erudită și minuțioasă , Kriyananda pune ordine în
haosul aparent al simbolurilor și imaginilor vaste pe care le întâ lnim
în hinduism și comunică în mod clar învă ță turile care stau la baza
acestor simboluri. Cu siguranță că vă va aprofunda înțelegerea și
aprecierea religiei hinduse, această carte ajută , de asemenea, la
stabilirea unită ții transcendente a tuturor religiilor.
Elogii pentru Calea hindusă a trezirii
"Stilul inspirat, amuzant și energic al lui Swami Kriyananda face din
această carte o lectură încântătoare pentru hinduși și non-hinduși
deopotrivă. El pune ordine în haosul aparent al simbolurilor și
imaginilor vaste pe care le întâlnim în hinduism și scoate în evidență
învățăturile subiacente din care se nasc aceste simboluri . . .
Kriyananda face o treabă superbă nu numai în a ne aprofunda
înțelegerea și aprecierea religiei hinduse, ci și în a ne încuraja să ne
extindem conștiința pentru a include o apreciere a adevărului în toate
religiile."
-Yoga International
Promisiunea nemuririi
Adevă rata învă ță tură a Bibliei și a Bhagavad Gita
J. Donald Walters (Swami Kriyananda)
Destinată să devină un clasic, Promisiunea nemuririi este cel mai
complet comentariu disponibil despre pasajele paralele din Biblie și
Bhagavad Gita, vechea scriere indiană . Scrisă în mod convingă tor,
această carte revoluționară luminează asemă nă rile dintre aceste
două mari scrieri într-un mod care le aduce la viață în mod vibrant.
Domnul Walters face lumină asupra unor pasaje celebre din ambele
texte, ară tâ nd relevanța lor practică pentru zilele noastre și
potențialul lor de a ne ajuta să obținem o transformare spirituală de
durată .
Elogii pentru Promisiunea nemuririi
"În timp ce studiul lui Walters vorbește despre o nevoie urgentă de
înțelegere și compasiune, cartea sa aduce la viață în mod vibrant atât
Biblia, cât și Bhagavad Gita. Promisiunea nemuririi este cel mai
complet comentariu disponibil despre pasajele paralele din aceste
două texte."
-Bodhi Tree Book Review
Dacă doriți să învă țați cum să vă începeți propria practică a
posturilor de yoga, meditație, Kriya Yoga și multe altele, așa cum au
fost predate de Yogananda și Kriyananda, vă recomandă m cu tă rie
urmă toarele:
Arta și știința Raja Yoga
Swami Kriyananda
Conține paisprezece lecții în care știința yoga originală apare în
toată splendoarea ei - un sistem dovedit pentru realizarea destinului
spiritual al fiecă ruia. Acesta este cel mai cuprinză tor curs de yoga și
meditație disponibil în prezent. Peste 450 de pagini de text și
fotografii vă oferă o prezentare completă și detaliată a posturilor de
yoga, a filozofiei yoga, a afirmațiilor, a instrucțiunilor de meditație și
a tehnicilor de respirație. De asemenea, sunt incluse sugestii pentru
rutine zilnice de yoga, informații despre dieta adecvată , rețete și
tehnici alternative de vindecare. Cartea este însoțită și de un CD
audio care conține: o sesiune ghidată de posturi yoga, o meditație
ghidată și o discuție inspirată despre cum puteți folosi aceste tehnici
pentru a rezolva multe dintre problemele vieții de zi cu zi.
Laude pentru Arta și știința Raja Yoga
"Este greu să faci o carte bună de yoga, pentru că trebuie să converge
o serie de variabile: integritate de fond, claritate în explicații și
imagini de calitate. Prin aceste măsuri, această carte reușește.
Îndelungata activitate didactică a lui Walters arată capacitatea sa de
a discuta conceptele și practicile yoghine cheie în termeni simpli. . . .
Acest ghid cuprinzător are un mijloc în plus pentru a se distinge pe
raftul aglomerat al cărților de yoga. . . . Una peste alta, este
superioară cărților care reduc yoga la o serie de exerciții fizice
predate de guru-ul de anul acesta."
-Publishers Weekly
Meditație pentru începători
J. Donald Walters (Swami Kriyananda)
Meditația aduce echilibru în viața noastră , oferind o oază de odihnă
profundă și de reînnoire. Meditația este prescrisă de medici pentru o
varietate de boli legate de stres. Această carte premiată oferă
îndrumă ri simple, dar puternice, pentru a atinge pacea interioară .
Învă țați să vă pregă tiți corpul și mintea pentru meditație cu tehnici
speciale de respirație și modalită ți de concentrare și de "a da
drumul"; dezvoltați-vă conștiința supraconștientă ; întă riți-vă voința;
îmbună tă țiți-vă intuiția și creșteți-vă calmul.
 Elogii pentru Mediere pentru începă tori
"Un ghid blând pentru a pătrunde în cele mai mărețe și mai
împlinitoare dimensiuni ale conștiinței. Walters este un învățător
înțelept ale cărui cuvinte transmit iubire și compasiune. Citiți și
ascultați și permiteți ca viața voastră să se schimbe."
-Larry Dossey, M.D., autor, Prayer Is Good Medicine (Rugă ciunea
este un bun medicament)
"Meditație pentru începători este J. Donald Walters în cea mai bună
formă!"
-Louise Hay, autoare, You Can Heal Your Life (Îți poți vindeca viața)
Trezește-te la Superconștiință
Meditație pentru pace interioară , ghidare intuitivă și o mai mare
conștientizare
Swami Kriyananda
Acest ghid popular include tot ceea ce trebuie să știți despre filozofia
și practica meditației și despre cum să aplicați mintea meditativă
pentru a rezolva conflictele obișnuite de zi cu zi în moduri
neobișnuite, supraconștiente. Superconștiința este mecanismul
ascuns care acționează în spatele intuiției, al vindecă rii spirituale și
fizice, al rezolvă rii cu succes a problemelor și al gă sirii unei bucurii
profunde și durabile.
Elogii pentru Treziți-vă la superconștiință
"Un ghid strălucit și extrem de plăcut al artei și științei meditației.
[Swami Kriyananda] distrează, informează și inspiră - entuziasmul
său pentru acest subiect este contagios. Această carte este o bucurie
de citit de la început până la sfârșit."
-Yoga International
Ananda Yoga pentru o conștientizare superioară
Swami Kriyananda (J. Donald Walters)
Ananda Yoga este sistemul de posturi pe care Kriyananda l-a
dezvoltat pe baza pregă tirii și instrucției pe care a primit-o personal
de la Yogananda. Această carte de referință la îndemâ nă , de tip lay-
flat, acoperă principiile de bază ale hatha yoga, inclusiv posturi de
relaxare, întinderi ale coloanei vertebrale și posturi inversate și
așezate, toate ilustrate cu fotografii. Include sugestii de rutine de
diferite lungimi pentru studiu de la începă tori pâ nă la avansați.
Afirmații pentru autovindecare
J. Donald Walters (Swami Kriyananda)
Această carte inspirațională conține 52 de afirmații și rugă ciuni,
fiecare pereche fiind dedicată îmbună tă țirii unei calită ți din noi
înșine. Întă rește-ți puterea voinței; cultivă iertarea, ră bdarea,
să nă tatea și entuziasmul. Un instrument puternic pentru
autotransformare.
Elogii pentru Afirmații pentru autovindecare
"[Această carte] a devenit pentru mine un prieten de meditație.
Mesajele și rugăciunile inspiratoare, plus frumusețea fizică a cărții,
mă ajută să-mi încep ziua înălțată și concentrată."
-Sue Patton Thoele, autor, Growing Hope
Swami Kriyananda a scris, de asemenea, numeroase articole despre
filozofie, știință și științe umaniste:
Din labirint
Pentru cei care vor să creadă , dar nu pot
Swami Kriyananda (J. Donald Walters)
Afirmațiile științifice și filozofice moderne, conform că rora viața nu
are sens și este pur și simplu mecanicistă , sunt combă tute de
Kriyananda prin abordarea sa nouă a evoluției și a relativită ții
direcționale. Apreciată deopotrivă de oamenii de știință și de liderii
religioși, această carte este esențială pentru toți cei care se
stră duiesc să gă sească ră spunsuri la dilemele existențiale.
Elogii pentru Din labirint
"Această carte este minunată. Out of the Labyrinth este în deplină
armonie cu descoperirile științei moderne, dar le oferă acestora un
înțeles profund. Acest mesaj trebuie să se răspândească peste tot."
-Leon Kolb, profesor emerit de antropologie, Universitatea Stanford.
Speranță pentru o lume mai bună!
Soluția pentru comunită țile mici
Swami Kriyananda (J. Donald Walters)
Propunâ nd ceea ce el numește "soluția comunită ților mici", autorul
extinde viziunea lui Yogananda asupra "coloniilor de fraternitate
mondială ", care oferă speranța și promisiunea de a construi o lume
mai bună prin exemplu, mai degrabă decâ t prin simple precepte.
Laude pentru Speranță pentru o lume mai bună
"Walters ne poartă într-o fascinantă călătorie înapoi în timp pentru a
explora viitorul relațiilor umane. El ne călăuzește prin istoria gândirii
occidentale pentru a ajunge la o înțelegere profundă a momentului
nostru evolutiv - expansiunea conștiinței umane. Ca un bun povestitor,
Walters ne ține cu sufletul la gură să aflăm mai multe și cum ne putem
pune pe această cale spre o lume mai bună."
-Louise Diamond, Ph.D., autor, Curajul pentru pace și Cartea Pă cii.
Că rți de Swami Kriyananda despre artă și educație:
Arta ca mesaj ascuns
Swami Kriyananda (J. Donald Walters)
Cu comentarii pă trunză toare despre marii muzicieni, artiști și
gâ nditori creativi ai vremurilor noastre, această carte oferă un plan
pentru viitorul artei, un plan care vede atâ t expresia artistică , câ t și
aprecierea artistică ca pe o comunicare creativă .
Elogii pentru Arta ca mesaj ascuns
"Predicțiile lui Kriyananda pentru viitorul artei sunt edificatoare. Ele
includ o întoarcere la simplitate și o renaștere a melodiilor frumoase.
Această carte este, cred eu, cea mai importantă carte a timpului
nostru pe acest subiect de importanță vitală."
-Derek Bell, legendarul harpist al trupei Chieftains
Spațiu, lumină și armonie
Povestea Crystal Hermitage
J. Donald Walters (Swami Kriyananda)
Spațiu, lumină și armonie - care conține 70 de frumoase fotografii
color - este o aventură în design, construcție și viață . Este povestea
adevă rată a evoluției unei case - de la planificarea inițială la
decorarea interioară - care servește ca o metaforă puternică pentru
dezvoltarea personală .
Educație pentru viață
Pregă tirea copiilor pentru a face față provocă rilor
Swami Kriyananda
Această carte oferă o alternativă constructivă și stră lucită la ceea ce
a fost numit dezastrul educației moderne, care, potrivit autorului,
derivă din accentul pus pe competența tehnologică în detrimentul
valorilor spirituale. Bazat pe activitatea educațională de pionierat
desfă șurată în India de Paramhansa Yogananda, sistemul Educație
pentru viață a fost testat și dovedit timp de peste trei decenii în
numeroasele școli Living Wisdom aflate pe teritoriul Statelor Unite
și va constitui baza pentru The Yoga Institute of Living Wisdom din
India.
Laude pentru Educație pentru viață
"Autorul arată clar că "educația pentru viață" începe în casă. În
momentul în care oamenii devin părinți, ei devin principalii profesori.
Citind această carte, părinții vor învăța mai multe metode simple și
eficiente de a-și conduce copiii spre a deveni ființe umane mai fericite
și mai de succes. De asemenea, ei vor învăța de la odraslele lor.
Tehnicile autorului vor contribui la producerea unei vieți casnice mult
mai puțin stresante pentru toți."
-Jim Doran, consultant în educație, Joyful Child Journal
De asemenea, Crystal Clarity pune la dispoziție multe resurse audio
de muzică și de cuvâ nt vorbit. Iată câ teva care v-ar putea fi utile:
Kriyananda Cântece Yogananda
Swami Kriyananda
Acest CD oferă o desfă tare rară : să -l auziți pe Swami Kriyananda
câ ntâ nd câ ntecele spiritualizate ale guru-ului să u, Paramhansa
Yogananda, într-un mod unic și profund interiorizat. De-a lungul
veacurilor, câ ntatul a fost un mijloc de a atinge o meditație mai
profundă . Câ ntarea devoțională a lui Kriyananda vă va înă lța cu
siguranță spiritul.
AUM: Mantra Eternității
Swami Kriyananda
Această înregistrare conține aproape 70 de minute de câ ntece
vocale continue AUM, cuvâ ntul sanscrit care înseamnă pace și
unitate a spiritului. AUM, vibrația creatoare cosmică , este discutată
pe larg de Yogananda în Autobiografia unui yoghin. Câ ntată aici de
discipolul să u, Kriyananda, această înregistrare este o modalitate
emoționantă de a ne acorda cu această putere cosmică .
Gayatri Mantra
Swami Kriyananda
Această mantra este una dintre cele mai venerate mantre vedice.
Mantra ajută la o trezire divină a minții și a sufletului. Câ ntarea
mantrei adâ ncește înțelegerea și ajută practicantul să atingă cele
mai înalte stă ri de conștiință și realizare.
Mahamrityunjaya Mantra
Swami Kriyananda
Mantra Mahamrityunjaya reflectă chemarea sufletului la iluminare
prin practica purifică rii karmei și a sufletului. Considerată benefică
pentru să nă tatea mentală , emoțională și fizică , se spune că oricine
recită această mantră în fiecare zi nu va muri prematur.
Autobiografia unui yoghin
de Paramhansa Yogananda, citit de Swami Kriyananda
carte audio, capitole selectate, 10 ore
Aceasta este o înregistrare a ediției originale și inedite din 1946 a
Autobiografiei unui yoghin, prezentată pe șase casete. Citită de
Swami Kriyananda, aceasta este singura ediție audio care este citită
de unul dintre discipolii direcți ai lui Yogananda - cineva care l-a
cunoscut și a fost instruit direct de el. Această lectură prescurtată se
concentrează pe capitolele cheie și pe cele mai palpitante secțiuni
ale acestui clasic spiritual.
Meditații metafizice
Swami Kriyananda (J. Donald Walters)
Vocea liniștitoare a lui Kriyananda vă conduce în treisprezece
meditații ghidate, bazate pe poezia mistică , inspiratoare pentru
suflet, a lui Paramhansa Yogananda. Fiecare meditație este
acompaniată de o muzică clasică frumoasă , pentru a vă ajuta să vă
liniștiți gâ ndurile și a vă pregă ti pentru stă ri profunde de meditație.
Include o recitare integrală a poemului lui Yogananda, Samadhi, care
apare în Autobiografia unui yoghin. Un mare ajutor pentru
meditatorii serioși, precum și pentru cei care abia își încep practica.
Crystal Clarity Publishers
Crystal Clarity Publishers oferă multe resurse suplimentare pentru a
vă ajuta în că lă toria dumneavoastră spirituală , inclusiv zeci de că rți,
o mare varietate de muzică inspirațională și de relaxare compusă de
Swami Kriyananda, precum și DVD-uri de yoga și meditație. Că rțile
și muzica noastră îți vor deschide uși care te vor ajuta să descoperi
mai multă împlinire și bucurie tră ind și acționâ nd din centrul de
pace din tine.
Pentru a solicita un catalog, pentru a plasa o comandă pentru
produsele enumerate mai sus sau pentru a afla mai multe informații,
vă rugă m să ne contactați:
Crystal Clarity Publishers
14618 Tyler Foote Road
Nevada City, CA 95959
800.424.1055 (gratuit în SUA și Canada)
530.478.7600
fax: 530.478.7610
clarity@crystalclarity.com
Pentru catalogul nostru online, cu comenzi securizate, vă rugă m să
ne vizitați pe internet la:
www.crystalclarity.com
Ananda Worldwide
Ananda este una dintre cele mai de succes rețele de comunită ți
intenționate din lume. Fondată în 1968 ca Ananda Village, o
comunitate rurală lâ ngă Nevada City, California, Ananda include
acum comunită ți urbane în Palo Alto și Sacramento, California;
Portland, Oregon; Seattle, Washington; și Rhode Island. În Europa, în
apropiere de Assisi, Italia, a fost înființată în 1983 o comunitate și un
refugiu spiritual, unde tră iesc astă zi aproape o sută de rezidenți din
opt ță ri. În 2003 a fost începută o lucrare incipientă în New Delhi;
acum este un centru spiritual înfloritor. The Expanding Light
(Lumina în expansiune), un refugiu pentru studii spirituale la
Ananda Village, oferă cursuri de auto-realizare și subiecte conexe.
Pentru mai multe informații despre Ananda Sangha, comunită țile
sau grupurile de meditație din apropierea ta, te rugă m să le scrii, să
le suni sau să le vizitezi pe internet la:
14618 Tyler Foote Road
Nevada City, CA 95959
530. 478.7560
www.ananda.org
sanghainfo@ananda.org
Lumina în expansiune
Retragerea oaspeților Ananda, The Expanding Light, oferă un
program variat, pe tot parcursul anului, de cursuri și ateliere de
yoga, meditație și practică spirituală . Puteți veni, de asemenea,
pentru o reînnoire personală relaxată , participâ nd la activită țile în
curs de desfă șurare câ t de mult sau câ t de puțin doriți.
Cadrul frumos și senin de pe munte, personalul de sprijin și
mâ ncarea vegetariană delicioasă oferă un mediu ideal pentru o
vacanță cu adevă rat semnificativă și spirituală .
Pentru mai multe informații, vă rugă m să contactați:
800.346.5350
www.expandinglight.org