Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Marcus Buckingham
Cea mai buna definitie a conducerii pe care o stiu e sa intrunim oamenii pntru
un viitor mai bun.
Opusul unui lider nu este subordonat. Opusul unui lider este pessimist.
Cand drumul din fata e liber, la fel e sic el din spate, iar echipa este alaturi de voi, e
mai usor sa arati acel viitor mai bun. Dar ce se intampla cand nu vedeti drumul din fata, sau
nu puteti vedea drumul din spate, sau cand cei din echipa nu va sprijina sau va sumnineaza?
Atunci devine mult mai dificil de creat imaginea si de intrunit oamenii catre acel viitor mai
bun. Cu totii ati fost acolo in felul vostru. Cand drumul din fata cat sic el din spate e atat de
intunecat si sunteti pierduti in padure, poate ceva din experienta mea v ava puea ajuta sa
continuati si sa le aratati oamenilor un viitor mai starlucit.
Cum masori punctele forte? Cum masori talentul? Cum masori implicarea?
Ne uitam in jur si cu totii suntem cercetatori in felul nostru, nu? Ne uitam in jur si
realizam ca nu facem asta.
Nu studiem excelenta pentru a invata despre excelenta. Studiem esecul si apoi
inversam. Avem impresia ca excelenta e opusul esecului. Vrei sa invetidespre excelenta,
studiezi esecul si apoi inversezi. Ca sa invatam despre sanatate si bunastar, studiem bolile.
Ca sa invatam despre bucurie, sens si intelepciune in viata, studiem depresia. Sa
invatam cum sa mentinem angajatii implicate, sa le dam evaluari celor care pleaca. Oriunde
ne uitam, credem ca binele e opusul raului, si daca vrei binele, studiezi raul sis a faci opusul.
Gresim!
Daca studiezi rul si faci opusul , obtii ceva ce nu e rau. E diferit fata de excelenta. E
diferit.
Unul din lucrurile de retinut, excelenta are propriul tipar. Nu invatati nimic de
casnicii excelente studiind divortul. Stdiind divortul veti sti mai multe despre divort. Cee ace
este bine. Esecul? Puteti studia esecul. E bine, studiati esecul. Veti invata mai mult despre
esec. Nu veti invata nimic despre excelenta, pentru ca are propriul tipar.
Analiza performantei. Sa aplicam studiul liber-cugetator analizei performantei.
Cand abordezi in modul liber-cugetator si lasi toata teoria la o parte, descoperi ca toate
analizele de performanta se bazeaza pe ideia ca un singur om cu instrumentele si formarea
potrivita poate fi invatata sa devina un evauator al unei alte personae. Si totusi isistam pe ideia
asta, ajungem la concluzia ca voi toti, ati fi niste evaluator ingrozitori ai altor oameni.
Stim ca intre 62 si 65% din variatia evaluarii mele a lui Dave, pentru orice
criteriu..Potential, performanta, gandire strategica sau orientare catre crestere e o functie a
mea nu a lui. E o problema pentru el, pentru ca il platim, il promovam, il instruim, il
dislocam, il concediem pe baza evaluarii mele a lui, de parca evaluarea mea il reflect ape el,
dar nu e asa, pentru ca ma reflect ape mine. Asta e o problema.
Viata oamenilor de la munca e mediate de ceva ce nu e adevarat. Nu ma refer ca sunt
inconstient, partinitor fata de rasa, sex, sau varsta, ci doar ma refer ca aveti un unic.
Ca sa stiti efectul se numeste efectul idiosincrasic al evaluatorului. Fiecare are un tipar
idiosincrasic de evaluare de care nu suntem constienti. Intrebarea este daca pot aplica aceiasi
abordare liber-cugetatoare in lumea muncii. Raspunsul este da.
Se pare ca atunci cand studiezi in felul acesta lumea muncii …Sunt multe lucruri
despre munca pe care le presupunem, dar nu sunt adevarate.
Asa cum spunea tipul acesta, Mark Twain,
“Nu ceea ce sti iti creaza probleme. E ceea ce stii cu siguranta ca nu e asa“
Apropo, stim cu siguranta ca nu Mark Twain, a spus asta. Citatul nu este al lui Mark
Twain, ca sa stiti. Credem ca este. Nimeni nu stie cine a spus asta. Asta este un exemplu in
sine. Aceste lucruri pe care le stim cu siguranta ca nu sunt asa, le-am putea numi mituri,
conceptii gresite… Noi le numim minciuni. E greu sa scot ice ai mai bun din tine sau din
oamenii tai. E si mai greu cand ti se da un pachet de minciuni si compania insista asupra lor.
Cate minciuni sunt intr-un pachet? Se pare ca noua. Ceea ce este perfect pentru ca se
pare ca doar 9 au incaput. 9 minciuni despre munca.
“9 minciuni despre munca. Ghidul liberului cugetator pentru lumea reala.” – carte.
Mu se pae interesant si va ajuta s ava “decojti” minciuna descoperind adevarul.
Se gaseste pe siteul FreethinkingLeader.org.
Am facut fiecare minciuna si fiecare adevar. Stiu ca pot parea adevaruri.
Acestea cauzează disfuncții și frustrări, rezultând în cele din urmă la locuri de muncă
care sunt o umbră palidă a ceea ce ar putea fi.
Fiecare din ele este o conceptie gresita si niciunanu se bazeaza pe fapte reale.
Iata cele 9 minciuni.
1. In primul rand, oamenilor le pasa pentru care compania lucreaza. Oamenilor le
pasa in care companie intra, dar odata ce sunt acolo, le va pasa de altceva.
2. Cel mai bun plan castiga. Nu, lumea se misca mult prea rapid pentru planuri. Sunt
niste ciudatenii care cu cat sunt mai bune, cu atat mai prost functioneaza.
3. Cele mai bune companii transmit obiectivele in cascada. Multi director generali
sunt preocupati de aliniere si cred ca ii vor ajuta ca toti sa faca asa cum vor cand
nu sunt acolo sa le spun ace sa faca. Daca ar fi adevarat, daca aceste obiective in
cascada ar ajuta compania sa fie aliniata, ati crede ca in timpul anului ati putea sa
ajustati obiectivele sa indeplineasca realitatea schimbatoare pe care o infruntati. De
fapt, datele ne arata ca mai putin de 4% dintre voi reveniti macar o data sa
verificati obiectivele. Multi fac asta la inceputul anului. Unii dintre voi stiti cine
sunteti, reveniti la final. Va ajustati obiectivele sa nu fie prea marete sis a se
potriveasca cu ce ati realizat. Stiti cine sunteti.
4. Cei mai buni oameni sunt bine pregatiti.
5. Oamenii au nevoie de feedback. Nu au nevoie, naivilor. Retelele de socializare in
crestere in momentul de fata sunt TikTok si Snapchat. Ambele au aceeasi
caracteristica: nu au nevoie de feedback. Sunt singurele locuri in care nimeni nu te
judeca. Vrem atentie, dar e diferenta fata de feedback.
6. Omenii pot evalua in mod credibil alti oameni.
7. Oamenii au potential. Nu! Asta pare prosteasca, pentru ca ma veti intreba de
mentalitatea orientate spre crestere….Da, fiecare din voi poate creste. Va spun in
calitate de psihometrician, nu exista conceptul de potential. Fieare dintre voi are o
galeata, iar in ea exista, pentru fiecare dintre voi o oportunitate de a invata si creste
diferit. Asa cum spunea si Chris: “Managerii ii trateaza pe oameni la fel si liderii
buni ii trateaza diferit.” Managerii joaca dame, iar cei mai buni lideri joaca sah.
Fiecare piesa se misca diferit. Toata lumea poate creste. E mult mai bine sa
spunem ca fiecare dintre noi poate creste, ceea ce este total diferit.
8. Echilibrul intre munca si viata conteaza cel mai mult. Echilibru inseamna
stagnare. Credeam ca totul e in echilibru pentru ca traiam 60 de ani si n-am realizat
ca stelele erau acolo dintotdeauna, iar ele nu stau acolo in echilibru, ci se misca.
Totul este in miscare.
9. “Leadershipul” este un lucru. “Liderii sunt lucruri”Asta sustine John si echipa lui.
Dar cu leadershipul , credem ca a fii un lider bun, e o lista de calitati. Modelul de
competenta. Daca vrei sa fii un lider, obtine mai mult leadership. Problema e ca
daca ii punem pe cei mai buni lideri pe care ii stim si ii aliniem, cu totii arata
diferit. Nu-i asa? Sunt diferiti. Cu totii au subordonati dar sunt diferiti. Toti arata
diferiti, cee ace inseamna ca oricare atribut din model e ptional.
Cei mai buni oameni sunt bine pregatiti. Asta nu e o minciuna falsa. Am adresat
aceasta intrebare la parinti americani de 25 de ani. Copilul dumneavoastra vine acasa
cu urmatoarele note; 10; 10; 6 si 4 .Care nota merita atentia cea mai mare din parte a
voastra? 70% din parinti spun ca nota 4. Cu totii ne concentram pe acel 4. Intrebarea
nu a spus sa alegeti o nota si sa le ignorati pe celelalte. Aveti un pic de timp de
petrecut cu copilul, unde il petreceti? Cu nota 4….De ce? Pentru ca lumea din jurul
copilului e mai buna. Lumea din jurul studentului e mai buna, apparent. Lumea dn
jurul unui angajat e mai buna. Credem ca trebuie sa institutionalizam sistemele de
educatie.
De ce suntem atat de obsedati si nu intelegem sa surprindem copilul de 11 ani
facand ceva bine. Interesantla idea asta este ca e atat de diferita fata de ce gandim cei
mai multi. Nu stiu de ce credeti voi ca suntem atat de concentrate pe deficient. Cred
ca o buna parte are de-a face cu frica. Ne temem mai mult de slabiciunile noastre decat
de recunoasterea punctelor forte.Face parte din conditia umana. In psihologeie, daca
stii fricile cuiva, ii sti si nevoile. Suntem inspaimantati de nota 4. Lumea intareste asta
prin sistemul educatiei. Ne temem de nota 4. Ca sa aduceti asta la viata faceti un copil.
Testele de admitere nu masoara nimic legat de unicitatea copilului. Eu sti asta!
Cred ca ar trebui sa spun despre asta? Ironia e ca toata cariera mea e concentata pe
utilizarea unor date fiabile pentru a dezvalui adevarul despre o persoana, si asta e un
scandal in care datele false ascund adevarul. ..Ar fi amuzant daca nu ar fi atat de
ingrozitor. Desigur, sin oi parintii suntem implicati.
M-am trezit intr-o zi si aveam imaginea asta, un cosmar oribil in care toata lumea
controleaza maneta de joc a ui Pac-Man. Toti parintii controleaza jocul si isi misca
odrasla. Vezi fructele si mergi dupa ele, apoi ajung sa fie student model, primesc
abtibildul si il lipesc pe masina. Apoi trec din echipa de fotbal A in echipa de fotbal B
si iti scapa la petrecere pentru ca s-a mutat in A. “Al tau e inca in B, asta e” Continuam
sa-I miscam si fantomele sunt in spate si ii ducem acolo si dincolo, apoi ajungem la
urmatorul nivel. Ura!
Parca a fi parinte e un joc competitive unde tinem scorul, iar linia de finis este
admiterea la facultate.Ne uitam la asta si ne dam seama ca a fi parinte nu e un sport
competitiv. Nu tine nimeni scorul, nu este linie de fnis, nu exista castigatori. Sunt doar
invinsi, iar de cele mai multe ori sunt copiii.Ce facem?
John spunea de transformarea tarilor prin valori. Daca cineva ar veni la ine in casa
si ar spune: Stii ce putem face? Triseaza pentru fiul tau.” Fiecare din noi i-am scoate
afara din casa. Asta nu s-a intamplat aici.
Te opresti… Intreaga mea viata s-a bazat pe a vedea adevarul dintr-un om. Ce e
mai bun dintr-un om. Gasirea punctelor forte, nu a carentelor si slabiciunilor.
Ma tot uitam a sistemul defectuos si la strategiile de crestere a copiilor pe care
multi le folosim si sunt defectuoase Intr-un fel ne marinam in defecte. Daca ajungem
acolo, indferent cate problem vreti sa rezolvati, traiti in acel intuneric. M-am oprit si
am facut ce ar face unii: am cautat un fir de ata care inca pare adevarat si am tras de el
sa vad unde duce. Mi-am pus in aplicare rolul de ganditor independent si cautam orice
sursa de lumina, orice ar functiona. M-am interbat ce am si c ear functiona. Pentru
mine poate si pentru voi….
Mama si tatal meu Gram si Joe. Nu au fost parinti perfecti dar m-am intrebat ce au
facut ei pentru mine si soa si fratele meu. Sunt diferiti dar au un lucru in comun sau
poate doua. In primul rand cred in unicitatea copilului. Cum spunea si Rachel, cand ai
4 copii , ai patru indivizi unici. De unde provin? Copiii tai nu sunt copiii tai, ti i-a dat
Dumnezeu si incerci sa-I cresti cum poti mai bine. Parintii mei credeau asta cu
certitudine.Trei copii diferiti tratati in mod diferit.
Al doilea lucru in care credeau era crearea unui spatiu. Au fost niste creatori de
spatiu extrem de inteligenti. Ii conferi un spatiu copilului in care sa se desfasoare.
Peretii acelui spatiu sunt facuti din iubire, dar ii conferi acel spatiu. Fiti creatori de
spatiu inteligenti. Creaza iubire si spatiu.
Daca fiecare instinct al vostru va spune sa apucati maneta jocului Pac-Man sis a
controlati si chiar si cand spuneti ca faceti asta din iubire, nu e asa. Iubirea e crearea
spatiului. Deveniti buni la crearea de spatiu. Cand instinctele va spun sa interveniti,
retineti ca atunci cand eliminate spatiul, eliminati alegerile. Cand eliminati alegerile,
eliminati invatarea.Cand eliminati invatarea eliminati cresterea. Si, cel mai important,
elimiati iubirea. Rachel spuna asta: ca trebuie sa va vedeti copilul. Nu puteti iubi ce
nu uteti vedea. Nu puteti iubi ce nu puteti vedea.
Mi s-a spus ca cel mai greu lucrupentru orice copil implicat in asta, e idea ca
parintii lor n-aveau incredere in ei. Da, asta va fi greu de procesat. Dar ceeace e si mai
greu e ca in adancul lor, acei parinti le-au spus copiilor: “Nu vreau sa te vad asa cum
esti cu adevarat.”
Vedeti-va copiii, vedeti-va oamenii.