MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

COLEGIUL TEHNIC „GEORGE BARIŢIU” BAIA MARE

LUCRARE DE SPECIALITATE

Dispozitive de afişare video – Monitorul

Calificarea: Tehnician operator tehnică de calcul
Nivel 4

Îndrumător: Elev:
Prof. Sălăgean Gabriela Cristea Alin
Clasa: a XIII-a seral

2020
 CUPRINS

Argument…………………...………………………...……………………… pag 2
Capitolul 1 Hardul subsistemului de afişare ………………………………… pag 3
1.1 Monitoare ...........................................……………….…………………… pag 3
1.2 Tehnologii de realizare a displayurilor..……………………….…………. pag 3
1.2.1 Displayuri LCD ................…………….....…………………………… pag 5
1.2.2 Displayuri cu plasmă ….………………………………………............. pag 8
1.2.3 Monocrome sau color? ..…………........................................................ pag 9
1.2.4 Dimensiunea potrivită..………………………………………...........…. pag 9
1.2.5 Rezoluţia monitoarelor..………..………................................................ pag 11
1.2.6 Distanţa dintre puncte….....……..… …………………………......……. pag 12
1.2.7 Înreţesut sau neîntreţesut.…....………………………….……...........…. pag 12
1.2.8 Energie şi siguranţă ……..…………………………………………….... pag 13
1.2.9 Gestionarea energiei..….……….……………….…............…………… pag 13
1.2.10 Emisii de radiaţii….…………….……….……………...…………….. pag 15
Capitolul 2 Criterii pentru achiziţionarea unui monitor……….……………… pag 17
2.1 Frecvenţele………....………….……….……………….……………...... pag 18
2.2 Distaţa dintre puncte..……………………….........................…………… pag 20
2.3 Dimensiunea ecranului ………………………………………………...... pag 20
2.4 Controale………………………….……..……………….......…………. pag 21
2.5 Mediul...…………………............................................................……….. pag 22
2.6 Testarea…………………………………………………………………… pag 23
Capitolul 3 Adaptoare video ………..………………………..........……….. pag 25
3.1 Monitoare cu tub catodic şi cristale de lichide……………....……….….. pag 25
Protecţia muncii……………………………………………...................……. pag 29
Bibliografie………………………………………………………………… pag 31
 Argument

Calculatorul este un asamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice

destinate prelucrării informației.
În 1945 apare primul calculator care a fost numit ENIAC, acesta funcționa cu tub
electronic iar memoria era pe un tambur magnetic. În 1955 apare generația a doua de
calculatoare. Acestea erau construite cu tranzistoare și memorii diferite sau peliculare. În
anul 1959 inginerii de la TEXAS INSTRUMENTS, au inventat circuitul integrat, un
circuit semiconductor care conținea mai multe tranzistoare pe același suport de bază și
realiza legătura dintre tranzistoare fără ajutorul conductoarelor. Primul circuit integrat
conținea numai 6 tranzistoare. Prin comparație microprocesorul INTEL Pentium folosit
în multe din sistemele de azi conține peste 3,1 milioane de tranzistoare. Între 1964 și
1968 apare generația a treia de calculatoare cu componente microminiaturizate sau
integrate.
Calculatoarele se împart în două categorii:
- calculatoare analogice
- calculatoare numerice
Calculatoarele personale PC IBM sau compatibile pot fi împărțite din punct de
vedere HARD în două tipuri fundamentale:
A) clasa sistemului PC XT ( XT- extins )
B) clasa sistemului PC AT ( AT- tehnologie avansata )
Calculatorul PC/ XT include un hard-disc fix, numit și hard-disc WINCHESTER și o
unitate de floppy-disc. Acestea aveau procesoare 8086 și 8088 pe 8 biti și o magistrală
ISA pe 8 biți de date. Datele într-o magistrală ISA sunt transmise pe 8 căi simultan .
Numele magistralei este dat și conectorilor de extensie în care se pot instala plăci
adiționale.

2
 Capitolul 1
HARDUL SUBSISTEMULUI DE AFIŞARE

1.1 Monitoare

Forma sub care sunt prelucrate datele de către calculatoarele personale sunt
invizibile utilizatorului; pentru a furniza informaţiile obţinute prin prelucrare într-o
formă accesibilă operatorului uman, PC-urile au inclus o modalitate de afişare care să
poată asigura comunicarea utilizator-calculator, suportul hardware furnizat încadrându-
se în categoria dispozitivelor periferice de ieşire sub denumirea de dispozitive de afişare
video.
Un monitor are nevoie de o sursă de intrare. Semnalele care ajung şi comandă
monitorul provin de la un adaptor video instalat în interiorul PC-ului sau conectat la el.
Unele calculatoare – precum cele care folosesc plăci de bază cu profil redus (LPX) sau
cu noul profil redus (NLX) -conţin circuitele adaptorului video de pe placa de bază.
Totuşi majoritatea sistemelor folosesc plăci de bază ATX sau Baby-AT şi încorporeaza
adaptorul video pe o placă separată, care este conectată într-un slot de extensie sau de
magistrală. Plăcile de extensie care generează semnale video se numesc plăci video sau
plăci grafice. Termenul de adaptor video se poate aplica atât circuitelor video integrate,
cât şi celor separate. Indiferent dacă adaptorul video este încorporat pe placa de bază sau
dacă se găseşte pe o placă separată, circuitele funcționează în acelaşi fel şi în general
folosesc aceleaşi componente.

1.2 Tehnologii de realizare a displayurilor

Se folosesc mai multe tehnologii pentru realizarea monitoarelor. Cea mai populară
este tehnologia tubului catodic (CRT), tehnologie folosită şi în televizoare. Tehnologia

3
CRT constă dintr-un tub vidat cu pereţi de sticlă. Un capăt al tubului conţine tunul de
electroni; celălalt capăt conţine un ecran acoperit cu un strat de fosfor.
Când este încalzit, tunul de electroni emite un fascicul rapid de electroni, care sunt
atraşi de celălalt capăt al tubului. Pe traseu, un ghidaj în spirală pentru controlul
focalizării şi al deflexiei direcţionează fasciculul către un anumit punct al ecranului de
fosfor. Când este atins de fascicul, fosforul emite lumina. Această lumină este ceea ce
vedem atunci când ne uităm la televizor sau la monitorul unui calculator.
Fosforul are o calitate numită remanentă, care indică durata luminii emise pe ecran.
Remanenţa este ceea ce face o imagine să ramană pe ecran cateva secunde după ce opriţi
televizorul. Frecvenţa de scanare a displayului arată cât de des este reîmprospatată
imaginea. Pentru ca imaginea să pâlpâie mai puţin (pâlpâire care apare în cazul în care
remanenţa este prea mica) şi să nu apară imagini fantomă (în cazul în care este prea
mare), trebuie să existe o potrivire foatre bună între remanenţa şi frecvenţa de scanare.
Fasciculul de electroni se deplasează foarte repede, parcurgând ecranul de la stanga
la dreapta şi de sus în jos, într-un model care se numeste rastru. Rata de scanare pe
orizontală se referă la viteza cu care fasciculul de electroni se deplasează pe laţimea
ecranului.
În timpul cursei sale, fasciculul loveste fosforul în toate punctele în care trebuie să
apară ceva pe ecran. Pentru a produce diverse niveluri de strălucire, fasciculul are
diverse intensităţi. Deoarece lumina emisă începe imediat să atenueze, pentru a menţine
imaginea fasciculul de electroni trebuie să parcurgă continuu ecranul -o metodă care se
numeşte retrasarea sau reîmprospătarea ecranului. Majoritatea displayurilor au o rată de
reîmprospătare optimă (denumită şi frecvenţa de scanare pe verticala) de aproximativ 70
de hertzi (Hz), ceea ce înseamnă că ecranul este reîmprospătat de 70 de ori pe secundă.
Ratele de reîmprospătare prea mici fac ecranul să pâlpâie, contribuind la neplăcerile
cauzate ochilor. Cu cât rata de reîmprospătare este mai mare, cu atât mai bine va fi
pentru ochii dumneavoastră.

4
 Este important ca ratele de reîmprospătare pe care le suportă monitorul să se
potrivească cu cele produse de placa video. Dacă nu se portivesc, nu veţi vedea nici o
imagine, iar monitorul se poate defecta.
Unele monitoare au o rată de reîmprospătare fixă. Altele pot suporta o gamă de
frecvenţe; acest suport asigură compatibilitatea cu standardele video viitoare. Un
monitor care suportă mai multe standarde video se numeşte monitor cu frecvenţe
multiple. Majoritatea monitoarelor actuale sunt asa, suportând să lucreze cu mai multe
standarde de semnale video. Producatorii îşi denumesc monitoarele cu frecvenţe
multiple cu diverse nume de mărci, inclusiv cu multisync, multifrequency, multiscan,
autosynchronus şi autotracking.
Ecranele pe bază de fosfor sunt de două feluri-curbe şi plate. Ecranul tipic este
curbat, suprafaţa din mijloc fiind mai ieşită în exterior. Acesta este cel mai raspândit
model de CRT (la fel ca tuburile din majoritatea televizoarelor).
Ecranul traditional este curbat atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Unele folosesc
modelul Trinitron, care este curbat numai pe orizontală şi este plat pe verticală. Mulţi
preferă acest ecran plat, deoarece reflectă mai puţin lumina şi prezintă imagini de
calitate foarte bună şi foarte corecte. Dezavantajul constă din faptul că tehnologia de
realizare a ecranelor plate este mult mai scumpă, având ca rezultat monitoare cu preţuri
cât mai mari.

1.2.1 Displayuri LCD

Sunt disponibile şi alte modele de displayuri. Împrumutând tehnologia de la

producătorii de sisteme laptop, unele companii produc monitoare LCD (afisaj cu cristale
lichide). Acestea au ecrane care reflectă foarte puţin lumina, sunt complet plate şi
consumă foarte puţin ( 5wati, faţă de 100, cât consumă un monitor obisnuit). Calitatea
culorii unui panou LCD cu matrice activă o depăşeşte în realitate pe cea a majorităţii
monitoarelor CRT.

5
 Totuşi, până acum, ecranele LCD au o rezoluţie mai mică decât a celor CRT şi sunt
mult mai scumpe; de exemplu, un ecran LCD de 14 inci poate costa peste 1000$, mult
mai mult decât un monitor CRT de 17 inci, de calitate. Cu toate acestea, este important
să luăm în considerare faptul că un ecran LCD asigură o imagine vizibilă mai mare decât
un monitor CRT de aceaşi dimensiune. Există trei variante de ecran LCD: monocrom cu
matrice pasivă, color cu matrice pasivă şi color cu matrice activă. Modelele cu matrice
pasivă sunt disponibile în două variante: cu scanare simpla şi cu scanare duală.
Într-un display LCD există un filtru de polarizare, care creează două unde
luminoase separate. Filtrul de polarizare permite trecerea numai a undelor luminoase
care sunt alineeate cu el. După ce trec prin filtrul de polarizare, undele luminoase sunt
aliniate toate în aceaşi direcţie. Dacă un al doilea filtru de polarizare este aliniat în unghi
drept faţă de primul, toate undele luminoase vor fi blocate. Schimbând unghiul celui de-
al doilea filtru de polarizare, cantitatea de lumina căreia i se permite să treacă poate fi
modificată. Este rolul celulelor de cristal lichid de a schimba unghiul de polarizare şi de
a controla cantitatea de lumină care trece. În cazul unui ecran LCD color există încă un
filtru, care are trei celule pentru fiecare pixel-câte unul pentru culorile rosu, verde şi
albastru.
Unda luminoasă trece printr-o celula de cristal lichid, fiecare segment de culoare
dispunând de propria celulă. Cristalele lichide sunt molecule de forma unui baston, care
curg la fel ca un lichid. Ele permit trecerea luminii, dar o sarcină electrică alterează
orientarea lor şi a lumuinii care trece prin ele. Deşi ecranele LCD monocrome nu au
filtre de culoare, ele pot avea mai multe celule pentru fiecare pixel, controlând astfel
nuanţele de gri.
În cazul unui ecran LCD cu matrice pasivă, fiecare celulă este controlată de
sarcinile electrice a două tranzistoare, determinate de poziţia celulei pe ecran (rândul şi
coloana în care se găseşte). Numărul de tranzistoare de pe orizontală şi de pe verticală
determină rezoluţia ecranului. Superrăsucirea se referă la orientarea cristalelor lichide,
comparând modul aprins cu modul stins- cu cât răsucirea este mai mare, cu atât mai
mare va fi contrastul.

6
 Sarcinile ecranelor LCD cu matrice pasivă sunt de tip puls, de aceea acestor
displayuri le lipseşte strălucirea matricei active, care asigură o sarcină constantă fiecarei
celule. Pentru a mări strălucirea, unii producători s-au orientat spre o tehnică nouă,
denumită LCD cu scanare duală, care împarte ecranele cu matrice pasivă în două
jumatăţi, superioară şi inferioară, reducând intervalul dintre pulsuri. Pe langă faptul că
măreşte strălucirea, modelele cu scanare duală măresc şi viteza de răspuns a ecranului,
făcând ca acest tip de display să fie foarte util pentru aplicaţiile cu imagini în mişcare
sau pentru altele care necesită schimbarea rapidă a informaţiilor afişate.
Într-un ecran LCD cu matrice activă fiecare celulă are propriul ei tranzistor, care o
încarcă electric pentru a răsuci unda luminoasă. Astfel, un ecran de 800x600 cu matrice
activă are 480000 de tranzistoare. El asigură o imagine mai strălucitoare decat cea
furnizată de un ecran cu matrice pasivă, deoarece celula poate păstra o sarcină constantă,
în loc de una momentană. Totuşi tehnologia matricei active foloseşte mai multă energie
decât cea a matricei pasive. Având câte un tranzistor pentru fiecare celulă, displayurile
cu matrice activă sunt mai greu de realizat şi cu costuri mai mari.
În cazul ambelor tipuri de displayuri LCD, cu matrice pasivă şi cu matrice activă, al
doilea filtru de polarizare controlează cantitatea de lumina care trece prin fiecare celulă.
Celulele schimbă lungimea de undă a lumini, pentru ca aceasta să se potrivească mai
bine cu cea cărea i se permite să treacă prin filtru. Cu cât prin filtru trece mai multă
lumină spre fiecare celulă, cu atât mai luminos va fi pixelul.
Displayurile LCD monocrome afişeaza tonuri de gri (cel mult 64), prin variaţia
strălucirii unei celule sau prin combinarea celulelor într-un model de tipul aprins-stins.
Pe de altă parte, pentru a obţine diverse culori pe ecran, displayurile LCD color combină
cele trei celule de culoare şi le controlează strălucirea. Dysplaiurile LCD cu matrice
pasivă şi cu scanare duală au dobandit în prezent mai multă popularitate, deoarece ele
ating calitatea celor cu matrice pasivă, dar realizarea lor costă aproape la fel de mult ca a
displayurilor cu matrice pasivă.
Cea mai mare problemă a fabricanţilor de displayuri LCD cu matrice activă este
faptul că productivitatea este mică, ceea ce conduce la preţuri mai mari. Multe din

7
displayurile produse au mai multe tranzistoare defecte decât un număr maxim prevăzut.
Productivitatea redusă limitează capacitatea de producţie şi conduce la preţuri mari.
Mai demult, pentru a lumina un ecran LCD era nevoie de câteva tuburi CRT active,
dar producătorii de calculatoare portabile folosesc în prezent un singur tub de
dimensiunea unei tigari. Tehnologia fibrei optice împrăştie şi mai uniform pe suprafaţa
ecranului lumina emisă de tub.
Graţie displayurilor LCD cu superrăsucire şi cu răsucire triplă, ecranele actuale ne
permit să le vedem clar din mai multe unghiuri, dispunând de un contrast şi de o
luminare mai bună. Pentru a îmbunătăţi vizibilitatea, mai ales în cazul unei lumini
atenuate, unele laptop-uri folosesc iluminarea fundalului (backlighting) sau iluminarea
laterală (edgelightning, denumită şi sidelightning). Ecranele cu iluminare laterală îşi
obţin lumina de la micile tuburi fluorescente montate de-a lungul marginilor ecranului.
Unele laptop-uri mai vechi au exclus aceste sisteme de iluminare, pentru a prelungi viaţa
bateriei. Majoritatea laptop-urilor moderne vă permit să folosiţi iluminarea fundalului cu
un consum redus de energie, care estompează ecranul, dar prelungeşte viaţa bateriei.
Cele mai bune displayuri color sunt cele cu matrice activă sau cu tranzistoare
peliculare (TFT), în care fiecare pixel este controlat de trei tranzistoare ( pentru roşu,
verde şi albastru). Reîmprospătarea şi retrasarea ecranului cu matrice activă se face
imediat şi corect, cu mult mai puţine imagini fantomş şi mai puţină înceţoşare dacat în
cazul ecranelor LCD cu matrice pasivă (care controlează pixelii prin intermediul
tranzistoarelor de pe marginile ecranului). Displayurile cu matrice activă sunt mult mai
strălucitoare şi pot fi citite mai uşor din orice poziţie.

1.2.2 Displayuri cu plasmă

O soluţie alternativă la ecranele LCD o reprezintă tehnologia plasmei, cunoscută în

principal ecranelor portocaliu cu negru ale unor calculatoare notebook Toshiba. Unele
firme au încorporat această tehnologie pentru ecranele sistemelor desktop şi pentru
ecranele plate, poate color, utilizate în televiziune cu definiţie mare.

8
 1.2.3 Monocrom sau color?

În perioada care a urmat imediat după apariţia calculatorului IBM PC şi a celor

compatibile cu acestea, utilizatorii aveau la dispoziţie două variante video-color,
folosind un adaptor CGA şi monocrom, folosind un adaptor MDA. De atunci, pe piaţă
au aparut o multime de adaptoare şi de monitoare.
Monitoarele monocrome produc imagini într-o singură culoare. Cel mai popular
este cel portocalui, urmat de cel alb şi cel verde. Culoarea monitorului este determinată
de coloarea fosforului de pe ecranul CRT. Un ele monitoare monocrome cu fosfor alb
pot accepta mai multe nuanţe de gri.
Monitoarele color folosesc o tehnologie mai sofisticată decât monitoarele
monocrome, care se reflectă în preţurile lor mai mari. În timp ce un tub monocrom
conţine un singur tub de electroni, un tub color conţine trei tuburi, aranjate într-o formă
triunghiulară, cunoscută drept configuraţia delta. În loc de fosfor portocaliu, alb sau
verde, ecranul monitorului conţine triade de fosfor, care constau dintr-un punct de fosfor
roşu, unul de fosfor verde şi unul de fosfor albastru, aranjate la fel ca şi tunurile de
electroni. Aceste trei culori de baza pot fi amestecate, producând toate celelalte culori.
Monitoarele monocrome se gasesc mai greu în prezent, ceea ce este mai greu de
înteles, deoarece au încă aplicabilitate. Întotdeauna mi s-a părut o risipă folosirea unui
monitor la un calculator pe care rulează un sistem de operare monocolor, de exemplu
serverul NetWare.

1.2.4 Dimensiunea potrivită

Monitoarele au dimensiuni diferite, având diagonala cuprinsă între 9 şi 42 de inci.

Cu cât monitorul este mai mare, cu atât pretul este mai mare- după ce depăşim diagonala
de 17 inci, preţurile cresc. Dimensiunile cele mai obişnuite sunt: 14, 15, 17, 21 inci.

9
Aceste dimensiuni de diagonale nu reprezintă, din păcate, dimensiunea imaginii reale de
pe ecran, ci pe cea a tubului.
Ca o consecintă, compararea a două monitoare de 15 inci, fabricate de firme
diferite, poate fi incorectă, dacă nu se are în vedere dimensiunea reală a zonei de ecran
active. Zona activă a ecranului este indicată de dimensiunea diagonalei zonei luminate
de pe ecran. Cu alte cuvinte, dacă rulaţi Windows, zona vizibilă este reprezentată de
dimensiunea doagonalei suprafeţei de lucru.
Această zonă poate fi mult diferită de la monitor la monitor, astfel încât monitorul
de 17 inci al unei firme poate afişa o imagine de 15 inci, în timp ce monitorul unei alte
firme poate afişa o imagine de 15,5 inci.
Dimensiunea zonei vizibile variază de la producator la producator, dar tinde să fie
cu aproximativ 1.5 inci mai mică decât dimensiunea ecranului. Totuşi, unele monitoare
pot fi reglate, astfel încât să afişeze o imagine de calitate bună, care acoperă tubul în
totalitate. Şi alţi producători pot face ca imaginea să umple complet ecranul, dar unii
dintre ei o fac forţând monitorul.
Rezultatul este o imagine distorsionată, mai rău decât dacă monitorul ar fi afişat o
imagine mai mică, dar corectă.
Acest aspect este demn de a fi luat în seamă în momentul cumpărării unui monitor,
iar din această cauză unii dintre producători şi dintre vânzători au început să anunţe,
odată cu dinensiunea ecranului, şi dimensiunea zonei vizibile. În acest fel cumpărătorii
pot fi siguri că obţin ceea ce plătesc.
În majoritatea cazurilor monitorul de 17 inci reprezintî cea mai bună afacere.
Pentru sistemele noi se recomandă un monitor de 17 inci, mai ales dacă acesta rulează
Windows, al cărui preţ nu este cu mult mai mare decat al unuia de 15 inci. Personal aş
recomanda un monitor de 17 inci ca fiind minimul pe care merita să fie luat în
considerare pentru majoritatea aplicaţiilor obişnuite. Aplicaţiile simple se pot descurca şi
cu un display, dar veţi fi limitat în ceea ce priveşte rezoluţiile pe care le puteţi vedea
bine. Displayurile între 18 şi 21 de inci sau mai mari sunt recomandate pentru sistemele
performante, mai ales în cazurile în care aplicaţiile grafice sunt cele mai importante.

10
 Monitoarele mai mari sunt bune pentru aplicaţii de tip CAD sau de tehnoredactare
unde şi cele mai mici detalii trebuie să fie foarte vizibile. Dacă aveţi un monitor de 17
inci sau mai mare, puteţi vedea în totalitate o pagina de 8.5x11 inci, în modul de
vizualizare 100% -cu alte cuvinte ceea ce vedeţi pe ecran este exact ceea ce va fi tiparit.
Această caracteristică se numeşte WYSIWYG – o prescurtare de la “what you see is
what you get”(ceea ce vedeţi este ceea ce veţi obtine). Dacă puteţi vedea întreaga pagină
la dimensiunea sa reală, vă puteţi salva de neplăcerea de a tipări câteva ciorne, înainte ca
totul să fie bine.
Ţinând cont de popularitatea crescută a reţelei Internet, dimensiunea şi rezoluţia
monitorului au devenit şi mai importante. Multe dintre paginile Web au fost realizate
pentru rezolutia de 1024x768 astfel încât, pentru a fi afişate fară să creeze probleme o
culoare, este nevoie de un display de 17 inci. Datorită distanţei mai mici dintre puncte,
displayurile LCD de 13.3 inci, şi chiar şi unele de 12.1 inci ale calculatoarelor laptop pot
controla această rezoluţie. Dacă folosiţi rezoluţia de 1024x768 veţi putea vizualiza
majoritatea paginilor Web fară barele de derulare laterale, ceea ce va fi mult mai plăcut
şi mai comod.

1.2.5 Rezoluţia monitoarelor

Rezoluţia reprezintă cantitatea de detalii pe care o poate da monitoru. Această

cantitate este exprimată prin numărul de elemente de imagine, sau pixeli, pe care le
conţine ecranul pe orizontală sau verticală. Cu cât numărul de pixeli este mai mare, cu
atât imaginile sunt mai detaliate. Rezoluţia necesară depinde de aplicaţie. Aplicaţiile
alfanumerice (precum programele DOS rulate de la linia de comandă) au nevoie de o
rezoluţie scazută, în timp ce aplicaţiile intensiv grafice necesită o rezoluţie mare.
În prezent termenul VGA este cel mai folosit pentru referirile la displayul standard
de 640x480, cu 16 culori, folosit de sistemele de operare Windows ca display prestabilit.
Conectorul cu 15 pini prin care cuplaţi monitorul la majoritatea adaptoarelor video se
numeşte, de cele mai multe ori, conector VGA.

11
 Termenii SVGA, XGA şi UVGA au căzut în disgraţie. Rezoluţia ecranului este în
prezent prin numarul de pixeli. Aproape toate adaptoarele video comercializate în
prezent acceptă rezoluţiile de 640x480, 800x600 şi 1024x768 pixeli, la câteva adâncimi
de culoare, iar multe dintre ele acceptă şi 1280x1024 sau o rezoluţie mai mare.

1.2.6 Distanţa dintre puncte

O altă caracteristică importantă, care arată calitatea unui anumit monitor, este
distanta dintre puncte. În cazul unui monitor monocrom, elementul imaginii este punctul
de fosfor, în timp ce, în cazul unui monitor color elementul imaginii este o triadă de
puncte de fosfor. Distanta dintre puncte care se aplică numai monitoarelor color,
reprezintă distanţa (in milimetri) dintre triadele de fosfor. Ca rezultat, elementele
imaginii sunt mai apropiate, producând pe ecran o imagine mai clară. În opoziţie,
ecranele care au o distanţă mai mare între puncte au tendinţa să producă imagini mai
puţin clare.
Monitorul color al PC-ului IBM original avea o distanţă între puncte de 0,43 mm,
considerată foarte proastă de majoritatea standardelor. Monitoarele performante din
prezent au o distantă între puncte mai mare de 0,28 mm. Deşi puteţi economisi bani
alegand un monitor mai mic sau cu distanţa între puncte mai mare, economia nu merită.

1. 2. 7 Întreţesut sau neîntreţesut

Monitoarele şi adaptoarele video pot suporta o rezoluţie întreţesută sau

neîntreţesută. În modul neîntreţesut (conventional), fasciculul de electroni parcurge
ecranul pe linie, de sus în jos, linie dupa linie, completând tot ecranul într-o singură
trecere. În modul întreţesut, fasciculul de electroni parcurge ecranul tot de sus în jos, dar
în două treceri parcurgand mai întâi toate liniile impare şi apoi toate liniile pare. Fiecare
trecere durează jumatate din timpul necesar parcurgerii ecranului în modul neîtreţesut.
Astfel, ambele moduri împrospătează întregul ecran în acelaş interval de timp.

12
 Această metodă retrasează mai repede ecranul şi asigură imagini mai stabile, dar
produce, de cele mai multe ori, o pâlpâire vizibilă. Dacă treceti adaptorul video într-o
rezoluţie mai mare şi constataţi imaginea pe care o aveaţi pe ecran a început să pâlpâie
brusc, probabil ca aţi comutat la o rezolutie pe care hardware-ul o accepta numai în
modul întreţesut. Utilizatorii reacţionează diferit la afişarea în mod întreţesut. Unora li se
pare puţin vizibilă, în timp ce alţii nu pot privi ecranul.
Monitoarele care folosesc întreţeserea pot face împrospătarea cu rate mai mici,
reducând în cest fel costurile. Dezavantajul constă din faptul ca întreţeserea depinde de
capacitatea ochiului de a combina într-o linie uniformă doua linii aproape identice,
separate de un spaţiu gol. Dacă vreţi un hard video de o calitate bună, ar trebui să evitaţi
întreţeserea şi să achizitionaţi un adaptor video şi un monitor care acceptă o rezoluţie
mare, în mod neîntreţesut.

1.2.8 Energie şi siguranţă

Un monitor ales corect poate economisi energie. Mulţi producători de PC-uri

încearcă să respecte specificaţiile Energy Star ale Agenţiei de protecţie a mediului.
Toate combinaţiile PC-monitor care consumă mai puţin de 60W (30 wati fiecare) în
timpul perioadelor de aşteptare pot folosi emblema Energy Star. Unele cercetări au
arătat că astfel de PC-uri “verzi” pot economisi aproape 70$ pe an în ceea ce priveşte
costul energiei electrice.

1.2.9 Gestionarea energiei

Monitoarele, reprezentând una din cele mai înfometate de energie componentă a

calculatoarului, poate contribui la astfel de economii. Unul dintre primele standarde de
reducere a consumului de energie al monitoarelor a fost specificatia VESA Display
Power-Management Signaling (DPMS), care defineşte semnalele pe care un calculator

13
le transmite monitorului pentru a-i identifica momentele de asteptare. Calculatorul sau
placa video decide când transmite aceste semnale.
Din acel moment, firmele Intel şi Microsoft au dezvoltat împreună specificaţia
Advanced Power Management (APM), care defineşte o interfaţă, bazată pe sistemul
BIOS, între hardware-ul care este capabil de funcţii de gestionare a energiei şi un sistem
de operare care implementează regulile de gestionare a energiei. Pe scurt, putem
cofigura un sistem de operare, ca Windows 9x, să comute monitorul într-o stare cu
consum redus de energie, după un interval de timp în care nu a fost folosit şi chiar să-l
oprească de tot. Totuşi, pentru ca aceste acţiuni să aibă loc, monitorul, sistemul BIOS şi
sistemul de operare trebuie să accepte standardul APM.
În cazul displayurilor, gestionarea energiei este implementată în momentul în care
semnalele DPMS informează monitorul să intre în diverse moduri APM. Baza
standardului DPMS o reprezintă starea semnalelor de sincronizare care vor fi transmise
displayului. Prin modificarea acestor semnale, un monitor compatibil DPMS poate fi
forţat să intre în diverse moduri APM de către un sistem de operare care acceptă
modurile stand-by şi suspend, după intervale de timp predefinite, atunci când
calculatorul nu este folosit sau să revină în modul normal, în monentul producerii unui
anumit eveniment, de exemplu apelul primit de un modem.
 On (pornit- normal). Se referă la starea displayului atunci când acesta este
folosit
 Stand-By (în aşteptare). Defineşte o stare optională de funcţionare, cu o
reducere minimă a consumului de energie şi cu cel mai scurt timp de revenire în
starea normală.
 Suspended (suspendare). Se referă la un nivel de gestionare a energiei în care
displayul îşi reduce foarte mult consumul de energie. Revenirea din modul
suspended poate dura mai mult decât este necesar pentru revenirea din modul
Stand-By.

14
 Off (oprit). În această stare displayul consumă cel mai puţin şi nu
funcționează. Revenirea din această stare poate necesita pornirea manuală cu
intervenţia utilizatorului.

1.2.10 Emisii de radiaţii

O altă tendinţă a modelului de monitor verde este minimizarea expunerii

utilizatorului la rediaţii electromagnetice potenţial dăunătoare. Unele studii medicale au
indicat că aceste radiaţii electromagnetice pot afecta sănătatea, având ca rezult pierderea
sarcinii, malformaţii congenitale şi cancer. Riscul poate fi scăzut, dar, dacă vă petreceţi
o treime de zi (sau mai mult) în faţa calculatorului, el va creste.
Problema este că emisiunile de radiaţii VLF (de frecvenţă mică) şi ELF (de
frecvenţă foarte mică) pot afecta corpul omenesc. Aceste două emisiuni pot îmbrăca
două forme- radiaţii electrice şi radiaţii magnetice. Unele cercetări au indicat faptul că
radiaţiile ELF magnetice sunt mult mai periculoase decat radiaţiile VLF, deoarece ele
interactonează cu activitatea electrică naturală a celulelor umane. Monitoarele nu sunt
singurele care afectează; multe radiaţii ELF provin şi de la cablurile de alimentare şi
chiar şi de la paturile electrice.
Aceste două frecvenţe sunt tratate de noul standard suedez pentru monitorizarea
emisiilor de radiaţii, denumit SWEDAC, după numele agenţiei suedeze. În mai multe
ţări europene agenţiile guvernamentale şi firmele cumpără numai monitoare cu emisii
scăzute de radiaţii. Procentul cu care sunt reduse emisiunile de radiaţii variază de la
monitor la monitor. Standardul guvernamental suedez MPR I, care datează din 1987 este
cel mai puţin restrictiv. MPR II, intrat în vigoare în 1990, este mult mai restrictiv (mai
ales pentru emisiile ELF şi VLF) şi este cel pe care îl respectă majoritatea monitoarelor
actuale.
Un standard şi mai restrictiv, denumit TCO, intăreşte şi mai mult cerinţele
standardului MPR II. În plus, este mai mult un standard de mediu de bandă largă, care

15
include cerinţele de economisire a energiei şi limitele emisiunilor de radiaţii. Cei mai
mulţi dintre producători oferă în mod curent monitoare care respectă standardul TCO.
Un monitor cu emisie scazută de radiaţii costă cu 20-100$ mai mult decat unul cu
emisie obisnuită. Când cumpăraţi un monitor cu emisie scazută de radiaţii, urmariţi ca
acesta să limiteze anumite tipuri de radiaţii. Ca ghid se poate folosi cele trei standarde de
emisiuni electromagnetice, descrise în această lucrare.
Dacă vă hotărâţi să nu cumparaţi un monitor cu emisiuni scăzute de radiaţii, puteţi
lua alte măsuri de protecţie. Cea mai importantă este păstrarea unei distanţe faţă de
monitor de 28 inci, adică lungimea unui braţ. Dacă vă depărtaţi la cateva zeci de
centimetri de monitor, niveul radiaţiilor ELF scade aproape la nivelul tuburilor
fluorescente din birouri. Similar, radiaţiile emise de monitor sunt foarte slabe în faţa lui,
aşa că staţi la cel puţin un metru departare de lateralele sau de spatele unui monitor şi la
cinci metri faţă de copiatoare, care sunt cele mai puternice surse de radiaţii ELF.
Radiaţiile electromagnetice nu trebuie să fie singura dumneavoastră grijă; trebuie
să aveţi în vedere şi reflexia ecranului. În realitate, unele dintre filtrele antirefelxie care
se plasează în faţa monitoarelor nu reduc numai efectul negativ asupra ochilor, ci şi
radiaţiile ELF și VLF.

16
 Capitolul 2
Critrerii pentru achiziţionarea unui monitor

Procuraţi un monitor la care toate butoanele de poziţionare şi de control al imaginii

să fie uşor accesibile. Urmăriţi să aibă şi alte butoane pe langă cele de contrast şi
luminozitate; unele monitoare vă permit reglarea lăţimii şi înălţimii imaginilor de pe
ecran. Monitorul ar trebui să includă un suport reglabil, care să vă permită aşezarea lui
sub ungiul de utilizare dorit.
Un monitor poate valora cât jumatate din preţul unui sistem de calcul. Ce trebuie să
avem în vedere atunci când cumpărăm un monitor?
Secretul este să alegeţi unul care să funcţioneze cu placa video selectată. Puteţi face
o economie de bani cumpărând un monitor unistandard (cu frecvenţă fixă) şi o placă
video adecvată; puteţi comanda un monitor VGA şi o placă video VGA. Pentru cea mai
mare flexibilitate, procuraţi un monitor multisync care se adaptează la mai multe
standarde.
La monitoarele multisync trebuie să potriviţi gama frecvenţelor de baleiaj orizontal
şi vertical acceptate de monitor cu cele generate de placa video. Cu cât gama semnalelor
este mai largă, cu atât monitorul este mai scump, dar oferă o funcţionalitate mai mare.
Frecvenţele de baleiaj vertical şi orizontal ale plăcii video trebuie să fie cuprinse în gama
acceptată de monitor. Frecvenţa pe verticală (frecvenţa cadrelor) determină gradul de
sensibilitate al imaginii. Cu cât este mai mare, cu atât mai bine. Valorile ei caracteristice
variază între 50 şi 90 Hz. Frecvenţa pe orizontală (frecvenţa liniilor) variază între 31,5
kHz şi 60 kHz sau mai mult.
Pentru a păstra frecvenţa pe orizontală joasă, unele plăci video folosesc semnale
întreţesute afisând alternativ jumătate din totalul liniilor imaginii.

17
 2.1 Frecvenţele

Este foarte important să alegem un monitor care lucrează cu placa video selectată.
Puteţi economisi bani dacă achiziţionaţi un monitor cu fecvenţa standard unică
(frecvenţa fixă) şi o placă video cu care se potriveste; de exemplu, putem cumpăra un
monitor VGA şi o placă video VGA. Totuşi, pentru flexibilitate, ar trebui să cumpăraţi
un monitor care suportă o gamă de standarde, inclusiv pe cele care nu sunt încă
standardizate.
În cazul monitoarelor multifrecvenţă, va trebui să potriviţi gama de frecvenţe pe
orizontală şi pe verticală pe care o acceptă monitorul cu cea acceptată de adaptorul
video. Cu cât gama este mai mare, cu atât monitorul va fi mai scump- şi mai adaptabil.
Frecvenţele pe orizontală şi pe verticală ale adaptorului video trebuie să se încadreze în
gama de frecvenţe acceptată de monitor. Frecvenţa pe verticală (sau rata de
reîmprospătare / cadre) determină stabilitatea imagini. Cu cât frecvenţa pe verticală este
mai mare, cu atât va fi mai bine. Frecvenţele pe verticală tipice se încadrează între 50 Hz
şi 160 Hz, dar monitoarele multifrecvenţă acceptă frecvenţe diferite, în funcţie de
rezoluţie. S-ar putea să constataţi că un monitor ieftin are o frecvenţa pe verticală de 100
Hz în modul 640x480, dar care coboară la o frecvenţă nedorită de 50 Hz în modul
1024x768. Frecvenţa pe orizontală (rata de linie) se încadrează de obicei între 31,5 kHz
sau mai mult.
Pentru a menţine scazută frecvenţa, unele adaptoare video folosesc semnale
întreţesute, afisând alternativ jumatate din liniile imaginii totale. Aşa cum am spus mai
devreme, întreţeserea produce o pâlpâire a imaginii pe majoritatea monitoarelor,
exceptând cazul în care fosforul are o remanenţă foarte mare. Din această cauză, ar
trebui să evitaţi, pe cât este posibil, utilizarea modurilor video întreţesute. Unele
adaptoare video şi displayuri mai vechi au utilizat întreţeserea ca o modalitate mai puţin
costisitoare de a obţine o rezoluţie mai mare, pe care nu ar fi putut-o atinge în alt fel.
Adaptoarele şi monitoarele originale IBM XGA foloseau în modul 1024x768 o rată de

18
împrospătare a cadrelor pe verticală de 43.5 Hz, în loc de una mai mare pe care o
foloseau majoritatea celorlalte adaptoare şi displayuri.
Experienţa pe care o am îmi permite să declar că 60 Hz este frecventa de scanare pe
verticală (rata de cadru) minimă ce ar trebui folosită de toata lumea şi, chiar şi la această
frecvenţă, majoritatea utilizatorilor vor observa o pâlpâire. Aceasta va duce la oboseală
şi la probleme oculare, mai ales în cazul displayurilor mari. Dacă selectaţi o frecvenţă de
cadre (pe verticală) de 72 Hz sau mai mult, majoritatea oamenilor nu vor putea sesiza
pâlpâirea. Cele mai multe dintre display-urile moderne suportă cu uşurinţă frecvenţe pe
verticală de până la 85 Hz sau mai mult, care reduc mult pâlpâirea observată de
utilizatori. Totuşi, observaţi că, mărind rata de cadre şi îmbunătăţind în acelaşi timp
calitatea imaginii, hardware-ul video va fi încetinit, deoarece va trebui să afişeze fiecare
imagine de mai multe ori într-o secundă. Vă recomand să stabiliţi cea mai mică
frecvenţă de cadre care vă satisface.
Când cumparaţi un monitor VGA, asiguraţi-vă că acesta acceptă o frecvenţă pe
orizontală de cel puţin 31,5 kHz – frecvenţa minimă necesară unei plăci VGA pentru
trasarea unei imagini de 640 x 480 puncte. Rezoluţia de 800 x 600 necesită cel putin 72
Hz ca frecvenţă pe verticală şi cel puţin 48 kHz ca frecvenţă pe orizontală. O imagine de
1024 x 768 clară necesită o frecvenţă pe verticală de 60 Hz şi o frecvenţă pe orizontală
de 58 kHz. Pentru un display foarte clar căutaţi frecvenţe pe verticală de 75 Hz sau mai
mari şi frecvenţe pe orizontală de 90 kHz sau mai mari. Monitorul meu preferat NEC de
17 inci, suportă o frecvenţă pe verticală de pana la 75 Hz, la rezoluţia de 1600x1200
pixeli, 117 Hz la 1024x768 şi 160 Hz la 640x480.
Majoritatea monitoarelor analogice care există în prezent pe piaţă sunt multi
frecvenţă. Deoarece sute de producatori realizează mii de modele de monitoare, este
destul de nepractic să discutăm în detaliu aspectele tehnice ale fiecaruia. Este suficient
să spunem că, înainte de a investi bani într-un monitor ar trebui să-i consultaţi
specificaţiile tehnice, pentru a fi siguri că acesta va satisface cerinţele. Dacă vreţi un
punct de plecare, consultaţi mai multe reviste de specialitate, care oferă periodic
informaţii despre monitoare. Dacă nu puteţi consulta astfel de reviste, investigaţi siturile

19
Web care oferă informaţii despre monitoare, printre care şi: IBM, Mitsubishi, NEC,
Sony, Viewsonic
Fiecare dintre aceţti producători realizează monitoare care stabilesc standarde după
care pot fi judecate celelalte monitoare. Deşi în general veţi plăti ceva mai mult pentru
produsele acestor fabricanţi de monitoare, ele vă furnizează un nivel înalt de calitate şi
de compatibilitate precum şi suport tehnic şi service.

2.2 Distanţa dintre puncte.

O altă caracteristică pe care trebuie să o avem în vedere este distanţa dintre puncte.
Distanţa dintre puncte (dot pitch, denumită şi distanţa dintre elementele de fosfor)
reprezintă lungimea diagonalei dintre punctele de fosfor, masurată în mm. Cu cât
distanţa dintre puncte este mai mică, cu atât imaginea va fi mai clară. Majoritatea
monitoarelor au distanţa dintre puncte cuprinsă între 0,25 şi 0,30 mm. Pentru a evita
imaginile granulare, trebuie să cautăm un monitor care are distanţa dintre puncte mai
mare de 0,28 mm; acestora le lipseşte claritatea în cazul textului scris mic şi al graficii.
Distanţa dintre puncte este una dintre cele mai importante specificaţii ale
monitorului, dar nu este singura. Este posibil să constataţi că imaginea de pe un monitor
care are o distanta între puncte mai mare este superioară calitativ celei de pe un monitor
cu distanţa între puncte mai mică.

2.3 Dimensiunea ecranului

Ce rezoluţie doriţi pentru displayul dumneavoastră? În general, cu cât rezoluţia este

mai mare, cu atât vom dori un display mai mare. Dacă lucraţi la rezoluţia de 640x480,
un monitor de 14 sau 15 inci poate fi satisfăcător. La 1024x768 probabil ca vom constata
că un display de 15 inci este prea mic şi vom prefera unul mai mare, poate de 17 inci.
Aceste dimensiuni minime recomandate reprezintă diagonala displayului. Se poate
observa că ele nu reprezintă limitele unui anumit monitor, ci recomandările mele. Cu

20
alte cuvinte, majoritatea monitoarelor de 15 inci sunt capabile să afişeze rezoluţii de
până la 1024x768, dar caracterele, pictogramele şi celelalte informaţii sunt prea mici
pentru majoritatea utilizatorilor şi pot cauza probleme oculare, dacă depaşiti rezoluţia
recomandată, de 800x600. Una dintre excepţiile acestei reguli o reprezintă displayurile
LCD folosite de sistemele portabile şi la câteva monitoare desktop. Displayurile de tip
LCD sunt întotdeauna mai clare şi perfect focalizate. De asemenea, dimensiunile
anunţate pentru ecranele LCD reprezintă dimensiunea exactă a zonei vizibile, spre
deosebire de majoritatea monitoarelor CRT. Astfel, ecranele LCD de 12,1 inci care se
găsesc la majoritatea sistemelor notebook actuale au în realizare zona vizibilă cu
diagonala de 12,1 inci. În majoritatea cazurilor această dimensiune este comparabilă cu
cea a displayurilor CRT de 14 şi chiar 15 inci. Şi nu numai atât, dar ecranele LCD sunt
atât de clare, încât pot suporta cu uşurinţă rezoluţii mai mari decât cele acceptate de un
ecran CRT. Multe dintre sistemele notebook performante folosesc ecrane LCD de 13,1
inci, care pot suporta o rezoluţie de 1024x768. Deşi această rezoluţie ar fi inacceptabilă
pe un display CRT de 14 sau de 15 inci ,ea este foarte bună pentru un ecran LCD de
13,3 inci, datorită imaginii clare precum cristalul.

2.4 Controale

Majoritatea modelelor mai noi de monitoare folosesc controale digitale în locul

celor analogice. Acestea nu au nimic de-a face cu semnalele pe care monitorul le
primeşte de la calculator, ci numai cu controalele de pe panoul frontal, care ne permit să
reglăm afisarea. Monitoarele cu controale digitale au încorporate un sistem de meniuri
care ne permite să stabilim parametri ca: strălucirea, contrastul, dimensiunea ecranului,
translaţia pe orizontală şi pe vericală şi chiar focalizarea. Meniul apare pe ecran la
apăsarea unui buton, după care putem folosi controalele la realizarea selecţiilor şi la
modificarea parametrilor. După ce terminăm reglajele, monitorul salvează noii parametri
ţn memoria NVRAM (memorie RAM nevolatilă) care se găseşte în interiorul
monitorului. Acest tip de memorie asigură stocarea permanentă a parametrilor, fară să

21
necesite o baterie sau o altă sursă de alimentare. Putem deconecta monitorul de la priză,
fară să pierdem parametri şi îi putem modifica în orice moment. Controalele digitale
asigură un nivel mult mai mare de control asupra monitorului şi sunt recomandate cu
tărie.

2.5 Mediul

Unul dintre factorii pe care am putea să nu-i luăm în considerare atunci când
cumparăm un monitor este dimensiunea suprafeţei pe care vrem să-l asezăm. Înainte de
a ne gândi să cumpărăm un monitor mai mare de 15 inci, trebuie să luăm în considerare
faptul că un monitor de 17 inci poate avea o adâncime de până la 65 cm, iar greutatea lui
depăşeşte 20 kg; monitoarele de 21 inci şi mai mari pot fi cu adevărat uriaşe. Unele
dintre mesele de calculator sau braţele mecanice utilizate pentru ca monitoarelor să nu
ocupe spaţiu pe birou s-ar putea să nu fie în stare să suporte un astfel de monitor gigant.
Un alt aspect care trebuie luat în considerare este lumina din camera în care vom
folosi monitorul. Afişarea pe un monitor CRT în lumină florescentă de la birou va fi în
mod evident diferită de cea de acasă. Prezenţa sau absenţa luminii naturale dă naştere şi
ea unei diferenţe importante. Lumina de la birou şi lumina naturală pot produce reflexii
care devin incredibil de supărătoare atunci când avem de-a face cu ele mai mult timp.
Unele monitoare sunt echipate cu un strat antireflexie, care poate ajuta în aceste situaţii.
Mulţi dintre producători şi o mare parte din vânzători produc filtre pentru reducerea
reflexiilor.
Multe dintre monitoarele ieftine au ecranul curbat, deoarece este mai uşor de trimis
spre ele un fascicul de electroni. Monitoarele cu ecranul plat, care sunt mai scumpe, sunt
agreate de majoritatea utilizatorilor. Ca o regulă generală, cu cât un monitor este mai
plat, cu atât va reflecta mai puţin lumina.

22
 2.6 Testarea

Spre deosebire de majoritatea celorlalte componente ale calculatorului

dumneavoastră, nu puteţi afla cu adevarat dacă un monitor vă va satisvace doar prin
examinarea specificaţiilor sale tehnice. Nici preţul nu poate fi un indicator sigur.
Testarea monitoarelor este un proces foarte subiectiv şi cel mai bine este să-l examinaţi
mai mult în camera de prezentare a unui vânzător.
Testarea nu ar terbui să fie compusă numai din examinarea a ceea ce este afişat la
un moment dat. Multe magazine afişează filme, fotografii sau alte elemente grafice, care
nu sunt utile pentru o evaluare şi o comparaţie serioasă. Dacă este posibil, ar trebui să
examinaţi aceleaşi imagini pe fiecare monitor pe care îl testati şi să comparaţi modul în
care ele se execută o anumită serie de operaţii.
Monitorul este o componentă atât de importantă a calculatorului, încât nu este
suficient numai să îi cunoaşteti datele tehnice. Dacă ştiţi că monitorul are o distanţă între
puncte de 0,28 mm, asta nu înseamnă neapărat că el este ideal pentru dumneavoastră.
Cel mai bine este să îl testati într-o cameră de demonstraţii sau (printr-o întelegere de
eventuală returnare) în propriul birou. Pentru a testa un monitor trebuie săparcugem
următoarele etape:
Desenăm un cerc perfect, cu un program de grafică. Dacă rezultatul afişat este un
oval, nu un cerc, acest monitor nu vă va folosi pentru programele de grafica.
Tastaţi cateva cuvinte cu un font de 8 sau 10 puncte (un punct este egal cu 1/72
inci), cu ajutorul unui program de prelucare a textului. Dacă textul este înceţosat
sau cuvintele scrise cu negru sunt înconjurate cu o culoare, alegeţi un alt
monitor.
Mariţi şi diminuaţi strălucirea examinând în acest timp colţurile imaginii de pe
ecran. Dacă imaginea este negativă sau se măreste, înseamnă că focalizarea se
pierde la un nivel mai mare de strălucire.

23
Afisaţi un ecran cât mai alb şi căutaţi zone cu diferenţa de culoare. Aceasta poate
fi doar problema acelui monitor, dar, dacă o constataţi pe mai multe monitoare,
ea poate indica un defect de fabricaţie.
Încărcaţi Microsoft Windows pentru a verifica focalizarea uniformă. Colţurile
pictogramelor sunt la fel de clare ca restul imaginii? Liniile din bara de titlu sunt
curbate sau ondulate? Monitoarele sunt de obicei mai clare în centru, dar
colţurile foarte înceţosate indică un model slab. Liniile curbe pot fi rezultatul
unui adaptor video prost, asa că nu daţi deoparte un monitor care arată astfel de
linii, fără ca mai întâi să încercaţi un alt adaptor video.
Un monitor bun va fi calibrat astfel încât fasciculele de lumină roşie, verde şi
albastră îşi vor lovi precis ţintele (punctele individuale de fosfor). Dacă nu o fac,
convergenţa este proastă. Aceasta se observă atunci când marginile liniilor apar
iluminate cu o anumită culoare. În cazul în care convergenţa este bună, culorile
vor fi clare şi reale, deoarece un fosfor nu există o nuanţă dominantă.

24
 Capitolul 3
Adaptoare video

Un adaptor video asigură interfaţa dintre calculatorul şi monitorul dumneavoastră şi

transmite semnalele care apar ca imagini pe display. De-a lungul istoriei PC-ului, a
existat o succesiune de standarde pentru caracteristicile video, care reprezintă o
îmbunătăţire a rezoluţiei ecranului şi a adâncimii de culoare. Urmatoarea listă de
standarde poate servi ca un istoric abreviat al tehnologiei de afişare a PC-ului:
MDA ( Monochrome Displai Adapter- Adaptor video monocrom)
CGA (Color Graphics Adapter- Adaptor grafic color)
EGA (Enhanced Graphics Adapter- Adaptor grafic îmbunătăţit)
VGA (Video Graphics Array- Matrice video grafică)
SVGA (Super VGA)
XGA (eXtended Graphics Array-Matrice grafica extinsă)
Majoritatea acestor standarde au fost dezvoltate de IBM, dar au fost adoptate şi de
producătorii de PC-uri compatibile. În prezent IBM nu mai este liderul care era, iar
multe dintre aceste standarde sunt depăsite.

3.1 Monitoare cu tub catodic şi cristale lichide

Monitorul este suportul hardware de afişare a unei imagini care devine vizibilă pe
ecran; el este format dintr-o serie de circuite care convertesc semnalele transmise de PC
într-o formă accesibilă utilizatorului. Ca orice componentă a PC-ului, monitorul necesită
o sursa de intrare. Semnalele care vin spre monitor provin de la adaptorul video; deşi
unele PC-uri conţin adaptorul integrat în placa de bază, majoritatea încorporează
adaptorul video pe o placă de extindere cuplată la unul din sloturile plăcii de bază.

25
 În funcţie de tehnologia utilizată la afişare, PC-urile se clasifica în două categorii:
-desktop-uri
-laptop-uri şi notebook-uri
Cele mai multe PC-uri desktop folosesc monitoare bazate pe tehnologia tuburilor
cu raze catodice asemănătoare cu cele folosite la televizoare; laptop-urile şi notebook-
urile folosesc o tehnologie bazată pe cristale lichide, tehnologie care în ultima vreme a
început să fie utilizată şi la desktop-uri. Actualmente, cele mai multe PC-uri utilizează
pentru afisare monitoare bazate pe tuburi cu raze catodice CRT (Cathode Ray Tub);
dispozitivul se bazează pe un tub vidat ce constă dintr-un tub de sticlă golit partial şi
umplut cu un gaz inert la o presiune foarte scazută. La unul dintre capetele tubului se
află ecranul cu un înveliş de fosfor, în timp ce la celălalt capăt se afla electrodul negativ
(catodul); deoarece funcționează ca un aruncător de electroni, catodul este adesea
denumit tun de electroni. Într-un CRT, fascicolul de electroni încărcaţi negativ sunt
atraşi de potentialul pozitiv, diferenţa de până la 25000 volţi între electrozi generând o
viteză de deplasare a electronilor apropiată de viteza luminii; la anod, electronii
întâlnesc un înveliş de fosfor care transformă energia cinetică a electronilor în lumina
vizibilă. Calitatea imaginii unui monitor CRT este influenţată în principal de 4 factori:
1. Tipul de fosfor
Imaginea care se vede pe CRT este dată de strălucirea învelisului de fosfor stimulat
de fascicolul de electroni; tipul de fosfor determină culoarea imaginii ecranului astfel:
- afişările monocrome folosesc un singur strat omogen de fosfor având culoarea
verde, negru sau alb;
- afişările color utilizează 3 tipuri de fosfor (rosu, verde, albastru); unitatea de bază
este alcatuită din 3 puncte color şi se numeşte pixel. Variind intensitatea fiecărei
culori, se poate obţine un spectru extins de nuanţe.
Perioada cât luminează fosforul după ce a fost atins de fascicolul de electroni se
numeşte persistenţă; trebuie să existe o bună coordonare între persistenţa şi frecvenţa de
scanare deoarece în cazul unei persistenţe scăzute, imaginea începe să tremure, în timp
ce în situaţia unei persistenţe mai mari, imaginea are tendinţa de dublare.

26
 2. Generatorul de electroni
Generatorul de electroni este un emiţător (catodul) care deplasează electronii sub
forma unui fascicol de mare precizie şi viteză; pentru ca fascicolul de electroni să nu
apară ca un punct luminos în centrul ecranului, în jurul tubului sunt dispuşi mai mulţi
electromagneţi puternici ce deviază fascicolul de electroni pe lăţimea tubului, astfel încât
să treacă peste fiecare linie a ecranului.
Dacă monitoarele monocrom includ un singur generator de electroni, cele color
includ trei astfel de generatoare aşezate în triunghi şi care, deşi sunt reglate separat,
funcționează ca şi cum ar genera un singur fascicol de electroni care converg către
acelaşi pixel.
Viteza cu care se deplasează fascicolul de electroni parcurgând ecranul linie cu
linie se numeşte rată de scanare orizontală.
3. Masca de umbre sau grila de deschidere
La monitoarele color este posibilă împrăştierea fascicolului de electroni astfel încât
cele trei generatoare să nu fie perfect convergente către un pixel; în acest scop, în spatele
stratului de fosfor la o distanţă mică, este plasat un strat de metal cu multe orificii foatre
fine care permit fascicolului de electroni să pătrundă numai la particule de fosfor de o
anumită culoare, celelalte 2 culori fiind mascate.
În locul măştii, tuburile Triniton folosesc o grilă de deschidere plasată într-o reţea
de tuburi verticale separate prin nişte şanţuri; particulele de fosfor se găsesc pe partea
inferioară a tuburilor sub forma unei benzi ale celor trei culori de bază, grila
nepermiţând fascicolului de electroni să ajungă la o altă bandă de culoare decât cea
solicitată. Deoarece şanţurile permit trecerea unei umbre, un tub triniton poate să redea o
imagine mai luminoasă. Indiferent de modalitatea de îmbunătăţire a convergenţei
fascicolului de electroni, punctele ce apar pe ecran nu se pot apropia mai mult decat le
permite orificiile măştii sau grila.
Dacă mărimea sau numărul punctelor limitează claritatea imaginii. Claritatea ei este
determinată de numărul punctelor ce pot fi afişate pe suprafaţa ecranului atât pe
orizontală cât şi pe verticală.

27
 4.Reflexia luminii
Cu cât curbura ecranului este mai mare, cu atât obiectele din jur sunt mai uşor
reflectate pe ecran. Un monitor sferic se aseamănă cu o imensă oglindă convexă menită
să dea imagine panoramică.
Cu cât monitorul este mai plat, cu atât reflexia este mai slabă. La un monitor
complet plat lumina nu mai luceşte în ecran şi obiectele nu se mai reflectă. Remedierile
împotriva reflexiei se bazează pe tehnologii ce pot reduce sau chiar elimina reflectarea
pe suprafaţa CRT-ului.
Dimensiunea monitoarelor variază între 9 inci şi 42 inci în diagonală, dar aceste
mărimi sunt dimensiunile tubului catodic, nu a ecranului de afişare; de obicei
dimensiunea ecranului de afişare este mai mică de 1,5 inci faţă de dimensiunea tubului
catodic, dar poate varia de la un producător la altul.

28
 NORME DE PROTECTIA MUNCII

In cursul și din cauza proceselor de munca, omul nu este supus numai unor
solicitari fizice și psihicecare se pot compensa prin odihna zilnica și alte actiuni similare
de refacere a fortei sale de munca.Uneori,el devine subiectul unor evenimente
nedorite,care-i diminueaza pana la indisponibilizarea temporara sau permanenta sau
anihileaza capacitatea de munca: accidentele și imbolnavirile profesionale.
Actuala era industriala a fost insotita,printre altele,de amplificare fără precedent a
dimensiunii și gravitatii acestui fenomen.In consecint,in ansamblul practicilor și
cercetarilor vizand relatia omului cu munca s-a conturat,in decursul timpului ca obiectiv
distinct protejarea lucratorului impotriva accidentelor de munca și bolilor
profesionale,sub denumirea conventionala de protectia muncii.
In acceptia cea mai generala, de protectia muncii este un ansamblu de actiuni și
masuri care are ca obiectiv cunoasterea și inlaturarea tuturor elementelor carepot
aparea în procesul de munca succeptibile sa provoace accidente și imbolnaviri
profesionale.
Instalatiile și echipamentele electice și electronice comporta în exploatarea
riscurilor de electrocutare a proceselor care le deservesc, intretin sau repara atunci cand
nu se respecta masurile de electrosecuritate.
Majoritatea aparatelor electrice, inclusiv calculatoarele sunt alimentate prin
retelele de joasa tensiune ce nu depasesc 220V curent alternativ. Aceasta tensiune intra
în categoria tensiunilor periculoase la atingere, putand provoca moartea prin
electrocutare.
Riscurile de electrocutare sunt determinate de:
- defecte de izolatie, a cablurilor de alimentare( a unitatii centrale sau a
monitorului);
- nedecuplarea de la reteaua de ca.~220V în cazul interventiei( dezasamblarii
sursei de alimentare
- intreruperea firului de legare la pamant în cazul unui defect de izolatie

29
 - lucrarile de intretinere și reparare a echipamentelor electrice se vor face numai
de persoane calificate
- daca echipamentele electrice nu sunt prevazute în constructie cu dispozitive
de protectie adecvate sau daca acestea sunt indepartate sau defecte
- ininte de punerea în functiune a echipamentelor electrice trebuie masurata: 1.
Rezistenta fiecarei prize locale:
2. Rezistenta totala de legare la pamant a carcaselor, echipamentelor
electrice
Instalatiile de protectie prin legare la pamant servesc pentru protejarea impotriva
electrocutarii în cazul atingerii partilor metalice aflate accidental sub tensiunea dorita
deteriorarii izolatiei conductoarelor.
La interval de max. 12 luni trebuie masurata :
- rezistenta prizelor principale
- rezistenta prizelor locale aferente posturilor de transformare
Daca la masuratorile executate, marimea rezistentelor electrice depaseste limitele
admise, se va proceda la revizia, respectiv la inlocuirea electrozilor și refacerea
circuitelor prizelor de pamant, astfel ca valoarea masurata a rezistentelor sa se incadreze
în limitele normale.

30
 Bibliografie

 Scott Mueller, PC Depanare şi modernizare, Editura Teora, Bucureşti

1999

 Rudu Mârşanu, Calculatoare personale, elemente arhitecturale, Editura

All,Bucureşti 2001

31