Sunteți pe pagina 1din 3

"Şcoală sau închisoare? ...

depinde de perspectiva aleasă


de tine. Pe de-o parte, este un sistem de învăţare
hiperdimensional care-ţi accelerează viteza de evoluţie
spirituală prin oferirea unor experienţe catalitice ca răspuns
la gândurile, emoţiile şi faptele tale. Pe de altă parte, multe
dintre aceste experienţe se manifestă ca nişte forţe
prădătoare care profită de slăbiciunile tale. Calea prin care
poţi să previ să fi manipulat de aceste forţe este să
descoperi, să integrezi şi să transformi slăbiciunile în puteri
şi astfel, indirect să împlineşti cel mai înalt scop al Matricei
care este acela de a te ajuta să o transcenzi.
Totuşi, aceste forţe prădătoare hiperdimensionale au liber
arbitru şi au propria lor agendă. care este aceea de a-şi
extinde puterea şi de se întreţine din hrăinirea cu energiile
emoţionale negative ale umanităţii. De asemenea, urmăresc
să menţină pe toată lumea la distanţă o stare de conştienţă
suficientă pentru a produce o influenţă destabilizatoare
pentru închisoarea spirituală/ferma pe care ei o conduc aici
pe Pământ. Suma totală a acestor sisteme manipulatoare
hiperdimensionale poate fi denumită ca "Sistemul de
Control al Matricei" - o şcoală dură care îi slăbeşte pe cei
slabi spiritual şi îi întăreşte pe cei puternici spiritual, conform
alegerii lor de a fi victime sau luptători.
Prădătorii hiperdimensionali:
 Dincolo de nivelul uman de evoluţie există câteva nivele
ocupate de forme de viaţă mai sofisticate, incluzând fiinţe
ostile cu capacitatea de a transcende spaţiul şi timpul liniar,
să citească gândurile, să manipuleze emoţiile, să ghideze
din umbră indivizii inconştienţi şi să se proiecteze în
interiorul şi în afara realităţii fizice observabile de simţuri.
 Ei au nevoie de energie vitală/eterică/emoţională pentru
a se întreţine, iar omenirea este de mult timp sursa lor
primară de hrană. Ei se hrănesc cu energii care sunt în
rezonanţă cu propriile lor vibaţii sufleteşti: emoţii negative,
suferinţă psihologică şi energi sexuale pervertite. Fiind
foarte lacomi din fire, în loc să recolteze energiile care apar
natural la cei care aleg în mod liber să se angreneze într-un
comportament vibraţional coborât, aceşti prădători caută să
inducă ignoranţa, suferinţa şi perversiune în cât mai mulţi
oameni cu putinţă pentru a-şi maximiza recoltarea de
energie. Deşi asta nu este în mod tehnic, o încălcare a
liberului arbitru (deoarece ei pot doar să amplifice tendinţele
negative latente pe care le avem deja în noi înşine),
mulgerea forţată de energie prin intermediul Sistemului de
Control al Matricei constitue un dezechilibru deoarece
încurajează ignoranţa şi sclavia în loc de conştientizare şi
libertate.
Oprimarea conştientizării:
 Deoarece forţe hiperdimensionale ostile au investit mult
în acest Sistem de Control al Matricei ei recurg la măsuri
extraordinar de puternice pentru a suprima orice factor
destabilizator care ar putea să întrerupă aprovizionarea lor
hrană. Oricine începe procesul de trezire, de recâştigare a
puterii personale şi a libertăţii este imediat luat la ochi.
Această luare în vizor are ca scop să-l readoarmă, să-l facă
neputincios sau să-l facă să-şi piardă credinţa în a continua
calea sa.
 Când apare un impuls personal către libertate, un
impuls egal şi opus este pus în mişcare, atrăgând către ţintă
diverse oportunităţi sincronizate negativ pentru a-l angaja în
experienţe de frecvenţă joasă şi astfel să blocheze impulsul
său către libertate. Acestea includ situaţii ce au ca scop
inducerea fricii, distragerii, suferinţei, îndoielii, depresiei,
indulgenţei în impulsuri joase şi comportament egoist.
Uneori aceste fenomene apar natural din legea inerţiei,
alteori există o amplificare activă a acestor impulsuri
contrare, determinate de forţele hiperdimensionale negative
pentru a dezarma ameninţarea înainte de a câştiga mai
multă putere.
 Alte metode de oprimare includ sabotarea şi
distragerea unui individ ţintă prin intermediul oamenilor din
jurul lui care sunt deschişi către manipulare directă. Oricine
eşuează în a fi complet conştient în momentul prezent poate
fi o marionetă atâta timp cât atenţia lui este în altă parte.
Lipsa atenţiei este suficientă pentru ca un impuls implantat
subconştient să determine cuvinte sau acţiuni regretabile.
Majoritatea oamenilor din această lume nu oferă niciun fel
de prioritate conştientizării sau atenţiei alegând să trăiască
în schimb, o stare de visare semi-conştientă care îi fac foarte
înclinaţi să devină pioni ai Sistemului de Control al Matricei.
Unii se nasc cu un nivel insuficient de conştiinţă individuală
pentru a experimenta vreodată vre-un moment de luciditate,
iar aceştia sunt cei care formează prima linie de agenţi ai
Matricei, iar restul de agenţilor funcţionează doar part time ,
atunci când eşuează în a se observa pe sine. Datorită marii
cantităţi de oameni adormiţi, Sistemul de Control al Matricei
nu are nicio problemă în a găsi piese de şah pentru a le
manevra în jurul unui individ ţintit.
Imaginea de ansamblu:

 Deşi noi nu suntem întotdeauna sursa nedreptăţilor


împotriva noastră, noi suntem totuşi cauza lor. Matricea,
chiar şi cu nivelul ei de dezechilibru şi corupţie determinat de
acele entităţi cu liber arbitru care şi-au depăşit atribuţile lor în
cadrul naturii ca şi detonatori catalitici, este totuşi încă un
program de învăţare care este complet simţitor la propria
noastră ignoranţă şi slăbiciune. Poate că este alegerea
prădătorului să atace, dar este alegerea noastră să
acceptăm atacul şi să-i cedăm. Sistemul de Control al
Matricei poate să ne influenţeze doar prin elementele din noi
înşine ce corespund naturii lui vibraţionale joase. Atacurile
ne pot ajuta să identificăm propriile noastre slăbiciuni,
oferindu-ne astfel ocazia să ne focalizăm pe ceea ce trebuie
făcut pentru a face următorul pas către trezirea spirituală.

S-ar putea să vă placă și